Editura NAPOCA S 7AR Pţa. Mihai Viteazul 34-35 19 tel;0744 . 794809. 0740 167461 tel fax:0264 482547 e-mail: napocastar a codec http: www.napocastar.ro Director general: Gabriel Hrdlicska Director ele editură: Dinu Virgil -Ureche Redactor-şef: Ileana Vereş «> © Ioan Felea. 2003 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale SIMA A LUI ION, GRIGORE Scrieri alese din Ţara Moţilor/ Grigore Sima a lui Ion, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2003 .ro 280 p.; 21 cm. ISBN 973-647-161-6 GRIGORE lSIMA AL LUI ION DE CĂRPINIŞ Scrieri alese din Tara Moţilor 9 9 Texte culese de Romulus Felea Cuvânt înainte de Joan Cttceu Ediţie îngrijită de loan Felea NAPOCA STAR Cluj, 2003 msţi 7 Grigore Sima al lui Ion ş^My-ătemwk ra Moţilor PREFAŢĂ Grigore Sima a lui loan s-a născut într-o familie de ţărani înstăriţi şi ; luminaţi din Gârbova, judeţul Alba, la 21 septembrie 1856, în localitatea Gârbova, din judeţul Alba, şi s-a afirmat, în scurta şi zbuciumata sa existenţă, ca unul din cei mai prolifici şi înzestraţi '‘învăţători-cărturari de la sate”, secondându-l, în multe privinţe, pe Ion Pop Reteganul, prin activitatea j; de dascăl sătesc, prin colaborările la publicaţii periodice “pentru popor”, | dar îndeosebi prin stăruitoare acţiuni de “luminare a ţărănimii'', şi, ca un | corolar al acestora, prin culegeri folclorice şi descrieri etnografice | remarcabile, care-l vor consacra, treptat, drept folcloristul Ţării Moţilor | După şcoala primară confesională, făcută în satul natal, urmează, ca i atâţia fii de ţărani din Ardealul timpului său, cursurile Şcolii Normale din | Sibiu, în paralel, probabil, cu studiile teologice, pentru ca apoi să facă, primii nouă ani de apostolat ca învăţător în Bucium-Poieni, (1875-1884), în aceeaşi comună mare cu Ion Pop Reteganul, care a servit pentru mai scurt timp ca dascăl în Bucium-Şasa. Nu ştim când anume s-a hirotonisit preot, dar anii începutului au fost urmaţi de cei mulţi, 23 de ani, în Cărpiniş, unde a activat, |i atât ca învăţător, cât şi ca preot ortodox, sfârşindu-şi şirul zilelelor când abia trecuse de 51 de ani, cu unul mai puţin decât atât de cunoscutul Ion : Pop Reteganul. Grigore Sima a fost înmormântat, după trşdiţie, lângă biserica din | Cărpiniş, la altarul căreia a servit peste două decenii, dăruindu-se cu tot | sufletul operei de luminare a lumii rurale şi de valorizare a culturii acesteia, | în spirit de jertfa, cum spunea la un moment dat “Jertfesc spre acest scop, căci singura mea plăcere în viaţă este să jertfesc şi să mă jertfesc”, f Despre acest atât de vrednic preot, învăţător, folclorist şi publicist l ardelean ştiam, din păcate, destul de puţin în raport cu meritele sale : culturale, cu toate că moartea sa, survenită, cum spuneam, neaşteptat j de repede, la 26 decembrie 1907, a fost anunţată de câteva ziare, iarel era ; unanim şi pe drept considerat între fruntaşii elitei româneşti, ca folclorist şi ca “scriitor popular”, colaborator apreciat ai publicaţiilor de seamă din Ardeal i şi Vechiul Regat: “Convorbiri Literare”, “Familia”, “Amicul Poporului”, | Transilvania”, “Telegraful Român”, “Tribuna”, “Libertatea”, prezent cu contribuţii proprii în sintezele etnografico-folcloristice de la sfârşitul veacuiui J al XlX-lea, obsedgtg viaţă întreagă de gândul editării unei reviste de cultură ; în inima Munţilor Apuseni. Primul care l-a omagiat pe Grigore Sima, la scurtă vreme după deces, a fost publicistul loan Bratu, în cunoscuta revistă sibiană “Luceafărul”, unde 8 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor I elogiază apostolatul său ecleziastic şi pedagogic, înşirându-i apoi meritele de redactor (“Foişoara” şi “Amicul Poporului”) şi de colaborator a numeroase alte periodice din Transilvania, dar şi din Regat. Acestuia i-au urmat scriitorii Mărie Chendi şi Alexandru Ciura. Cel din urmă îl evoca, deosebit de călduros după cinci ani de la moarte. în 1912, socotindu-l un fel de Creangă al moţilor şi mocănimii, şi considerând că va rămânea cu numele veşnic înscrisîn I şirul acelor “oameni cari au fost o adevărată binecuvântare pentru limba j. literară".1 Activitatea de scriitor popular fusese remarcată de Ion Breazu într-un valoros studiu din « Dacoromania »1 2, iar culegerile publicate în reviste şi ziare atrag atenţia aceluiaşi cercetător clujean, cu privire la cele editate de revista « Familia »3, apoi profesorului Dumitru Pop.în studiul Folclorul literar al« Tribunei »4. în sfârşit, Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc I (1800-1891)5 şi, ceva mai târziu Dicţionarul folcloriştilor români6 de Iordan Qatcu şi Sabina Cornelia Stroescu jalonau cadrele unei ediţii critice prin exporările bibliografice de adâncime. Oricum, însă, toate referinţele la opera folcloristică de până acum au j) mai mult un caracter de circumstanţă, numele său fiind amintit în înşiruiri de personalităţi şi opere, în referinţe bibliografice, întrucât; nimeni nu s-a } încumetat, vreme de 61 de ani de la trecerea sa la cele eterne, să-i studieze efectiv şi să-i editeze culegerile răspândite prin periodice şi să încerce o reconstituire a colecţiei întregi. Actul temerar urma să fie realizat de regretatul profesor secundar . Romulus Felea din Abrud (1929-ţ981), care, din nenorocire, a avut o viaţă i tot atât de grea şi de scurtă ca şi Grigore Sima, încât n-a apucat, cu toată | pasiunea şi dăruirea pe care le-a dovedit, să-şi realizeze visul de a restitui î" opera de folclorist a înaintaşului său. . } La îndemnul lui Ovidiu Bârlea, care îl încuraja prin scrisori şi sfaturi competente, Romulus Felea a început să excerpteze material pentru viitoarea ediţie. Lui Romulus Felea i se adresa marele folclorist în finalul | capitolului referitor la Sima din Istoria folcloristicii româneşti. “O ediţie i 1 Alexandru Ciura, Foiletoane (1907-1910). Beiuş, 1912, p. 76. 2 Voi. VIII (1934-1935), reluat în extrasul Literatura Tribunei (1884-1885). Partea I. Proza. Bucureşti, 1936. 3 Vezi Ion Breazu, Folclorul revistelor «Familia» şi «Şezătoarea». Bucureşti, 1945. 4 în voi. Studii de istorie literară şi folclor. [Cluj], Editura Academiei R.P.R., 1964, p. 107-162. 5 Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968. 6 Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1979. Grigore Sima al lut lori* Scrieri alese din Ţara Moţilor 9 completă ar pune în lumină o activitate risipită cu dărnicie prin calendare şi ziare pentru delectarea cititorilor de la sate”7. Romulus Felea a fost un împătimit al culturii din zona Munţilor Apuseni, lăsând în urma sa multe proiecte de valorificare a tradiţiilor regionale, pe care fratele său, loan Felea, s-a simţit obligat moral să le realizeze. Cu o pasiune şi o îndărătnicie tipic moţească, loan Felea a publicat, până acum, mai multe volume, în efortul de a duce la capăt ceea ce începuse să realizeze fratele său pe tărâmul istoriei evenimenţiale, al istoriei culturale locale, al etnografiei şi folcloristicii, al cercetării sociale, al istoriei învăţământului şi istoriei bisericilor româneşti, al istoriei economice etc. loan Felea a adunat, astfel, în 1990, toate contribuţiile fratelui său publicându-le în volumul Bijuterii spirituale din Ţara Moţilor8 9, pe care l-a reeditat după un deceniu. Preocupările etnografico-folcloristice şi de istorie a acestor discipline ale fratelui său erau cuprinse aproape în totalitate: Tradiţii populare despre răscoala lui Horea, Avram lancu în tradiţia orală a moţilor, Ecoul Războiului de Independenţă, Grigore Sima, folcloristul din Cărpiniş, O revistă d e folclor: Foişoara. Tot lui loan Felea îi datorăm alte două ediţii ale antologiei Avram lancu în folclorul moţilorrealizate împreună cu Virgiiiu Florea şi prefaţate de directorii Institutului de Istorie “George Bariţ”, prima de acad. Ştefan Pascu, cea de-a doua de acad. Cărnii Mureşanu. Grigore Sima a lui loan este evocat de Romulus Felea în dubla sa calitate de învăţător folclorist şi de editor al unei gazete efemere, “Foişoara”, prima gazetă românească din Munţii Apuseni, din care au apărut doar 11 numere, în anul 1886, şi de redactor principal al Calendarului “Amicul Poporului”, pe durata a nu mai puţin de 12 ani (1887-1898). El arată că publicistul din Cărpiniş îşi exersase, însă, condeiul încă din timpul studiilor sale la Sibiu, colaborând la prestigioasa “Tribuna” a lui loan Slavici, în special cu “culegeri” de proză populară, dar şi la alte reviste ale intelectualităţii române din Ardeal “Familia”, “Transilvania”, “Telegraful Român”. în sfârşit, între manuscrisele rămase de la Romulus Felea se întreved'ea'proiectul unei ediţii a operei de culegător de folclor a preotului şi învăţătorului din Cărpiniş. Acum câteva luni loan Felea a editat, împreună cu Mircea Popa un prim volum din opera de folclorista lui Grigore Sima10, anunţând alte câteva în ^Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 291. 8 Cluj, Editura Napoca Star, 2001. îndrumător ştiinţific, dr. Eugen Pavel, cercetător şffhitîfic principal la Institutul de Lingvistică « Sextil Puşcariu ». 9 Cluj, Editura Napoca Star, 2002. 10 Folclor din Ţara Moţilor. Poveşti. Ediţie îngrijită de loan Felea şi Mircea Popa. Postfaţă de Romulus Felea, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2003. 10 Grigore Sima şl lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor viitor. Incluzând în acest volum aproape toate naraţiunile ample în proză ale lui Grigore Sima, cei doi editori încep să configureze ediţia începută de Romulus Felea, făcând paşi semnificativi spre o restitutio in integrum a operei folcloristului din Cărpiniş. Din Notă asupra ediţiei deducem că vor urma snoavele şi anecdotele din Ardeleanul glumeţ (1889) şi cele risipite prin ziare şi calendare, apoi folclorul versificat (lirice, balade, colinde, descântece, şi, în final, cimiliturile apărute în broşura Din bătrâni, proverbele şi expresiile idiomatice, medicină populară etc.) în volumul de faţă, Romulus Felea adună, în special, materiale publicate de Sima în activitatea sa redacţională de la “Amicul Poporului”, elegantul calendar sibian. Aceste materiale sunt de interes secundar în raport cu culegerile propriu-zise de folclor, dar rămân importante pentru cunoaşterea epocii şi a personalităţii lui Sima. Primul mare capitol al acestei antologii are un cuprins eterogen şi este intitulat Sfaturi practice (p. 5-153), incluzând tot felul de notiţe referitoare la economia casnică (cum se conservă strugurii proaspeţi, cum poţi distinge făina bine păstrată, cum deosebim bumbacul de lână într-o stofă sau ţesătură, cum trebuie examinată apa potabilă etc.) la aşa-numite “mijloace de casă”, cu o varietate întru totul neobişnuită de reţete domestice: îndepărtarea insectelor, protecţia plantelor în grădini şi livezi, apărarea sănătăţii oamenilor şi animalelor, a stupilor, asigurarea unor altoi de calitate, vindecarea empirică a unor răni ale oamenilor sau animalelor. Multe din aceste “poveţe practice” aparţin unor reţetare tradiţionale, privind rolul unor plante sau produse din plante, din “ierburi lecuitoare”, uzitate în vindecarea unor afecţiuni sau suferinţe, ce intră azi în sfera de interes a etnobotanicii şi etnoiatriei. Pe lângă aceste sfaturi practice mărunte, redactorul “Amicului Poporului” alcătuia, desigur, după diferite surse străine, texte mai ample, cum sunt cele despre Arta de a ajunge bătrâneţe adâncişi fericite (p. 13-24), Din viaţa albinelor (p. 24-26), Când să se semene tommnaticele (p. 26-28), însemnări despre cultivarea gardului viu (p. 45-49), tragerea vinului nou de pe drojdii (p. 49-52), păstrarea “poamelor nobile” peste iarnă, stârpirea tăciunilor etc., unele din aceste “sfaturi” sunt veritabile expozeuri de popularizare a noţiunilor ştiinţifice medicale, veterinare, agrotehnice, biologice, zologice, cu un rol major în procesele de schimbare a mentalităţii tradiţionale. Aceeaşi funcţie instructiv-socială o au Poveţele igienice, despre * mâncare, băutură, somn, îngrijirea pielii, a dinţilor, a părului, între care surprinzător de amănunţit este articolul Alimentarea sau nutrirea, o traducere liberă după un tratat medica) german. Tot în acest mare capitol de sfaturi şi poveţe practice apar în “Amicul Poporului” consideraţii de medicină populară reproduse după o lucrare a Grigore Sima al iui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor__________11 doctorului C. D. Severeanu (p. 141-145, 146-150), “adaptate" de Sima specificului acestui cunoscut almanah ardelean, pe care bănuim că-l redacta în casa parohială dun Cărpinişuj Abrudului. în articolul Credinţele şi obiceiurile noastre populare, Sima deploră, în spiritul timpului, faptul că “oamenii noştri de carte, prin petrecerea anilor juneţii în mijlocul altor neamuri, se înstrăinează de o mulţime de credinţe şi obiceiuri la care poporul ţine cu multă stăruinţă.” (p. 107-108) Observând viziunea pronunţat paseistă a spiritului ţărănesc, caracterul aproape sacral, peptru rural, al unei “moşteniri’’ spirituale, de peste 18 secole, Sima atrăgea : atenţia contemporanilor săi asupra imperativului cunoaşterii adâncite şi } prezervării acestei avuţii, căci “Dacă un Cincinat, un Tuliu din şesurile f:;: încântătoare ale vechiului imperiu roman, prin oarecare minune, ar învia azi, s rătăcind printre roiurile de popoare ale bătrânei Europe - aici în plaiurile Carpaţilor, în şesul bătrânei Dunări, i-ar cunoaşte pe loc sângele, la o nuntă ţărănească de ale noastre, la Sân-Văsâi, Moş Crăciun şi altele, căci Apa curge, pietrele rămân! (p. 108) în cele 12 exemple din cultura populară românească, Grigore Sima reiterează aspecte de certă continuitate cutumiară descoperite iniţial de reprezentanţii curentului latinist şi cercetate mai adânc, în epocă, de Simeon Mangiuca şi Atanasie Marienescu. Pe acestea, crede el, urmaşii generaţiei sale “le vor cunoaşte abia de prin cărţi, de vom avea destulă inimă ca să le păstrăm, batărîn scris, de nu altcum”, întrucât chiar de-ar lipsi alte mărturii, acestea “ar fi de ajuns spre a dovedi că din ce măreaţă viţă de oameni ne tragem”, (p. 110) Spiritul pozitiv luminat ai cărui apostoli propovăduitori au fost, şi în Transilvania, învăţătorii şi preoţii, răzbate din toate iniţiativele ; grupării sociale din care făcea parte şi Grigore Sima. Acesta animă pasiunea înfierbântată pentru valorile culturale etnice, “multiseculare” şi, neapărat, : diferenţiatoare între “roiurile de popoare ale bătrânei Europe”, ducându-l la I convingerea unei “misiuni istorice” a românilor “în plaiurile Carpaţilor, în şesul ; bătrânei Dunări”, pentru care Sima îşi avertizează congenerii, neliniştit la \ gândul că s-ar putea “înstreina” de lumea satului, întruparea însaşi a spiritului i “celei mai tinere fiice a Romei [populaţia romanică!] ce s-a aşezat în văile I falnicilor Carpaţi şi Câmpiile mănoase ale Dunării”. (Ibidem) Ca nişte ecouri târzii ale celebrului discurs bărnuţian, Sima preia elemente de “construcţie istorică” din arsenalul celor de-a doua şi de-a treia i generaţii ale curentului latinist ardelean pentru a sublinia forţa de dăinuire a românilor în Cariaţi: “.Multe neamuri de oameni, numeroase ca frunza codrului, şi-au pierdut rostul în val-vârtejul roiurilorde nevoi ce au bântuit ; aceste locuri măreţe, multe au fost care şi-au pierdut urma pentru vecie în şirul popoarelor Ne-au călcat şi pe noi, dar fără a fi striviţi cu desăvârşire 12 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor nicicând, asemenea fenicelui din poveste, care din cenuşa sa învie mai frumos şi mai puternic încă.". (Ibidem) Ţărănimea a conservat moştenirea de limbă şi cultură, patrimoniul popular lingvistic, mitologic şi ritologic, religios, comportamental:”opinca ne-a păstrat, drept amintiri nepreţuite, o întreagă comoară de credinţe şi obiceiuri, care cu deosebire ele ne adeveresc cât de nobilă şi măreaţă e tulpina aceea din care a vlăstărit începutul neamului nostru”. (Ibidem) în procesul autocunoaşterii identitare, toate aceste înrădăcinări culturale în lumea satului românesc din Ardeal erau ţinta predilectă a programelor Astrei şi ale celor consonante promovate de mulţimea jurnalelor şi publicaţiilor seriale( calendare, almanahuri, biblioteci populare, şi, obiectivul major al literaturii şi investigaţiei sociale empirice (etnografică, medical-sanitară, administrativ-politică). în capitolul următor, Cugetări, Grigore Sima adună felurite aforisme, sentinţe filosofice sau meditaţii “populare”, cărora i-a plăcut să le numească “sfaturi bătrâneşti”, alăturându-le şi expresii idiomatice sau “vorbe” înţelepte, care, prin neobişnuita lor frecvenţă în cele mai diverse surse, şi-au pierdut autorii, devenind bunuri literare colective: Celce-nchină cu toiagul capătă răspuns cu ciomagul, Uită-te la bărbat şi-ndată vei cunoaşte ce muiere are, La stăpânul leneş afli slugă somnoros, Omul fără bănie ca orbul fără toiag etc. Multe dintre acestea pot fi traduceri în româneşte, din germană sau maghiară, excerpte din literatura sapienţială, împrumuturi paremiologice decontextualizate, “morale”ale unor naraţiuni europene de largă difuziune în mediile preoţeşti şi dăscăleşti, cristalizări expresive ale unor ipostazieri evenimenţiale de medii culturale atât de variate şi de dinamice, precum cele din lumea sfârşitului de secol Xl£, cu ecouri în literatura almanahurilor şi calendarelor de tot felul. Secţiunea mai interesantă etnologic, a Glumelor, snoavelor şi anecdotelor (p. 166-213) cuprinde mai ales naraţiuni mărunte, pe care, mai târziu, le va încorpora în Ardeleanul glumeţ^ Acestea vor fi, desigur, mai uşor cfasîficate şi îderitificate tipologic în corpusurile şi motiv-index-urile publicate sau în curs de elaborare, editarea lor critică presupunând, însă, un considerabil efort suplimentar, deoarece nu toate au fost realmente “culese” de Sima, multe fiind părţi ale unui “patrimoniu comun” al jurnalelor epocii. Aşa cum apare în acest nou volum, capitolul Glume, snoave^ anecdote pune în lumină atât pe culegătorul de folclor, cât şi pe “scriitorul' popular” din şcoala “Tribunei” lui Slavici, neîntrecut în pasiune şi har, care 11 11 Aceste anecdote, glume şi snpave vor fi adunate de Sima în volumul Ardeleanul glumeţ sau 101 anecdote poporale alese pe sprânceană şi întocmite din glumele lui nenea Stan ce-şi râde de toţi, Sibiu, 1889,112 p. 13 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor ştie să consemneze toate valorile anecdotic-umoristice din ceea ce am putea numi “povestitul cotidian”, surprinzând viu “dialogul” narativ şi replicile verbale scânteietoare, în desfăşurări epice de circumstanţă: Tocmai pe tocmai, Muierile-s tot tinere. Femeia bolnavă, Un motiv cât o sută, între doi prieteni, Totuşi, trebuie să se grăbească etc. Indubitabil, categoria cea mai nedreptăţită din colecţia întreagă a vrednicului preot-folcloristdin Cărpiniş, proza populară, a fost acum trecută în prim plan prin apariţia volumului amintit, cu o cuprinzătoare prefaţă a profesorului Mircea Popa, căci cele câteva zeci de basme, fantastice şi nuvelistice, meritau din plin efortul făcut. Toate aceste naraţiuni s-au bucurat de reluări dintr-o revistă în alta şi au apărut şi în broşuri separate putând alcătui, oricând, materie documentară pentru studii de sociologie şi antropologie istorică a narativităţii populare. Unele din aceste naraţiuni în proză au cunoscut chiar un proces de refolclorizare: Tei-Legănat, Pajura. Orb-împărat, Busuic şi Maghiran, Miia loan, Petru Voinicul. Cenuşotcă şi ar merita să fie analizate din perspectivă socio-antropologică poate tocmai pentru marele succes popular de odinioară, în aproape întreaga Transilvanie. Atentele analize literar-estetice ale lui Mircea Popa ar fi astfel completate dintr-o altă perspectivă. Altele vor interesa pe specialiştii etnologi, în determinarea ariei de circulaţie a unor tipuri, întrucât, în mod cert, chiar atunci când nu au indicată localitatea de provenienţă, ele nu pot fi decât din una din cele trei localităţi de care Sima şi-a legat numele: Gârbova natală, Bucium-Poieni sau Cărpiniş. Ediţia critică aşteptată va putea fi mai uşor croită şi elaborată prin adăugarea acestui capitol de proză populară măruntă la volumul publicat de loan Felea şi Mircea Popa, eventual în locul acelor scrieri “culte” de la sfârşit. Cel de-al patrulea capitol, Ura populară, marchează, în acelaşi chip, pasul important spre ediţia critică de care vorbeam. Baladele incluse în această a doua antologie poştumă a lui Grigore Sima reprezintă o parte din repertoriul epic al colecţiei sale.Temele ilustrate sunt destul de rare şi n-au fost complet indexate de Alexandru Amzulescu în catalogul naţional de balade. Astfel, apar la Sima Moartea voinicului [lotrul, blestemat de maică să-i mănânce vulturii carnea de pe oase, cade exact sub puterea blestemului], Dragoste statornică [fata peţită, încurajată de mamă sa se mărite cu alesul părinţilor, refuză să renunţe la Niţu], apoi La poartă la Ţarigmâ [celebrul motiv epic transilvan: soacra rea], Bărbaţii tot ca ei [sora otrăvindu-şi fratele la îndemnul iubitului va fi abandonată de acesta] şi Pintea, în variante deosebit de interesante structural şi sub raportul expresiei, la care mai trebuiau adăugate Soacra vicleană din “Familia”, şi Chivuţa, publicată şi în primul număr al “Foişoarei” sale, atât 14 Grigore Sima al iui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor de greu de găsit în biblioteci, şi, verosimil altele pe care bibliografiile noastre folclorice nu i le-au atribuit. Din evaluările cantitative pe care le-am făcut, din cele peste 300 de texte lirice publicate de Sima, care-i pot fi cert atribuite şi au fost identificate în diverse ziare şi reviste, volumul alcătuit de loan Felea include, deocamdată doar 73, anume 10 “cântece populare” reproduse din “Amicul Familiei”12 din Gherla, toate culese de Sima din Bucium-Poieni, pe care le-a trimis spre editare prin confratele şi modelul său cultural Ion Pop-Reteganul, şi textele lirice din calendarul “Amicul Poporului” de la Sibiu, unde a activat, ca redactor principal mai mulţi ani, apoi 28 “doine şi hore”, 8 “satire” şi alte 25 de “cântece populare", găsite în paginile aceleiaşi publicaţii pe anii 1887, 1888 şi 1889. Ultimul capitol al cărţii, intitulat Politică, oameni şi locuri, cuprinde o seamă de materiale jurnalistice, dându-ne o altă imagine a scriitorului popular Grigore Sima, în care sunt reflectate pasiunile sale reportericeşti, reala vocaţie de ziarist, ce i-a fost recunoscută indirect de însuşi maestrul său loan Slavici. Dacă unele articole (Moştenitorul tronului român şi soţia sa, Regele României Carol I, Avram lancu, Alexandru Lahovari, Andrei Mureşianu, Podul lui Traian şi Podul lui Carol I) ne dezvăluie orizontul ideologic-patriotic al preotului cărturar din Cărpiniş, multe altele trădează pasiuni jurnalistice cotidiene, un interes faţă de categoria nouă pe atunci a “faptului divers" (Un pod uriaş, O naie [navă] de război, Arhiducele Albrecht, din Japonia, Minunile veacului), ascunse într-un suflet de ziarist ce s-a neglijat. Pe scurt, acest al doilea volumul lui Grigore Sima, venind, după cel publicat împreună cu profesorul Mircea Popa, la aproape un secol de la moartea preotului din Cărpiniş, editat de loan Felea, cu atâtea greutăţi, reprezintă încă un pas însemnat în restituirea scrierilor acestui moţ nedreptăţit de istorie, şi un act de prinos memoriei celui ce iniţiase o asemenea restituire, profesorului Romulus Felea. Ion Cuceu 12 VIII (1883), p. 127. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 15 APEL către dd. învăţători şi Cărturari de la sate* • In interesul literaturii şi al istoriei noastre naţionale, mă adresez către |ş p.t. Dv. cu rugarea, să binevoiţi a-mi da mână de ajutor, întru adunarea comori nesfârşite de frumuseţe spirit şi originalitate, ce în formă de poveşti, balade, doine, hore. anecdote, bocete (cântece la morţi) oraţii colinde, ghicitori (cimilituri), frământări de limbă şi proverbe, - stă ascunsă adânc in sânul scumpului nostru popor de la sate, şi care comoară azi mâine, cu schimbarea obiceiurilor, are să fie dată veşnicei uitări, spre i marea şi nereparabila daună a literaturii şi istoriei noastre naţionale! Chestii istorice se dezleagă, in chip neîndoios, prin studierea literaturii poporale, în care cu multă credinţă s-au păstrat credinţele şi obiceiurile Ş popoarelor. j; Apoi literatură naţională şi pentru ea, o limbă bogată şi uniformă, nu H putem avea altcum, de cât întemeiaţi tot pe ea, - pe literatura poporală. Aci să vede firea Românului cum este, aci credinţele şi obiceiurile | lui şi de aci învăţătura cum avem a scrie, ca el să poată uşor şi cu plăcere j gusta, - ce-i spunem. Subscrisul, în decurs de mai mulţi ani, şi-a făcut o adunare de ! literatură poporală netipărită încă, în care se află bogat reprezentate toate j ramurile, în cari mintea neprihănită a Românului şi-a dovedit a sa putere. ; în decursul anului de faţă de bună samă, că unele părţi vor vedea lumina, : în formă de carte. ; Ca osteneala nimănui să nu fie zadarnică, mă leg a plăti pe fiecare, , ce-mi va trimite la adresa mea material adunat din popor - fără leac de schimbare, fie în vorbe, fie în înţeles, notez aceasta şi până acum netipărit încă - mă leg de, a-1 răsplăti în chipul următor/ ' * ' 1. Pentru ghicituri, proverbe şi frământări de limbă - 1 fl. v.a. de coala scrisă după transparent Nr. 3. 2. Pentru poezii poporale - scrise în două coloane pe fiecare faţă -poveşti etc, 40 er. v.a. de coală. Banii îi expediez respectivului cel mult în zece zile de la primirea manuscrisului - atâta-mi trebuie negreşit, spre a cerceta nu cumva, cele .trimise sunt luate din ve-o carte, şi aşa pentru mine fără de folos. în ceasul din urmă fireşte, că răsplată nu pot da. „Tribuna", Sibiu, nr. 78, joi. 19/31 iulie 1884. p. 311 16 GrigoreSima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor N-am altă dorinţă de cât, ca adunarea mea de literatură poporală să fie cât numai se poate de completă, când se pune sub tipar. Jertfesc totul spre acest scop, căci singura mea plăcere în viaţă, este să jertfesc şi să mă jertfesc. Spre lămurire, că ce înţeleg sub „Frământări de limbă” - notez aci una: „Ţap pe punte, ţap supt punte, punte-n ţap, ţapul pe punte”. Cărpeniş, 13125 iulie 1884. (Posta Abrudbânya). Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 17 SFATURI PRACTICE Notiţe economice Mod de a conserva strugurii proaspeţi. Pentru a putea conserva strugurii în decurs de mai multe luni, proaspeţi şi cu gust, se recomandă mijlocul următor: Strugurii rămân pe viţă, până când soseşte cel dintâi frig, atunci îi tai, îi cureţi de boabele uscate sau putrede şi îi întinzi în decurs de câteva zile pe un covor de trestie într-o odaie rece. Atunci înveleşti fiecare ciorchină în bumbac şi le pui una după alta încetişor într-un vas de sticlă sau de cositor. Apoi închizi vasul bine, ca să nu-1 pătrundă aerul şi-l conservi într-un loc rece, dar neexpus gerului. Influenţa soarelui asupra fainei. Adesea se acuză o făină de grâu, care nu leagă, ci dă un aluat cu grunji, că este falsificată. S-a cercetat astfel de făină, ce a fost înapoiată neguţătorului şi prin analiză microscopică şi chimică nu s-a putut constata nid o falsificare. Neguţătorul a pretins că soarele e cauza acestui fenomen. S-au făcut experimente şi s-a constatat că într-adevăr făina de grâu suferă sub influenţa soarelui, glutenul (partea deioasă a fainei) sufere o transformare asemenea aceleia, care se îndeplineşte în moară prin înfierbântare. Aceeaşi însuşire, ca făina pregătită din bucate umede, o capătă şi făina de grâu curat, dacă bucatele au fost prea tinere sau prea proaspete, când s-au măcinat. O astfel de făina se îmbunătăţeşte printr-o conservare de mai multe săptămâni; atunci îşi pierde proprietatea, de a nu lega şi a deveni grunjoasă, un fenomen pe care făina de grâu îl prezintă, de câte ori a fost falsificată cu făină mai ieftină de orz. , jQum să deosebeşti bumbacul de lână. Rupe o bucată din stofă şi ţine-o la lumină. Fibrele bumbacului ard repede cu flacără, pe când fibrele de lână se încovrigă, se carbonizează şi răspândesc un miros neplăcut, ca toţi perii animalici. ❖ 18 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Falsificarea cânturilor - afară de cântaţi - nu se poate îndeplini; cu toate aceste nu este rar, ca consumarea cărnii de animale bolnave, sau a cărnii stricate să aibă urmările cele mai stricăcioase pentru sănătatea omenească. Să-şi aducă cineva minte de carnea trichinoasă, sau de animale bolnave, mai departe de animale, care au fost tractate cu medicamente veninoase, ca arsenicul, mercurul etc. $ Examinarea apei. Hagel recomandă: 1. Apa trebuie să fie limpede, fără culoare, fără miros şi fără gust. 2. Fierbe o probă în decurs de 5 minute într-o căldăruşă de aramă. Dacă se tulbură când o iei de la foc, aşa încât luciul fundului de căldăruşe nu se poate distinge prin stratul de apă, atunci apa conţine în disoluţiune o prea mare cantitate de carbonat de calciu, prin urmare nu e bună de băut. 3. (Jmple un pahar cu apă, şi adaugă la ea o lingură de soluţie limpede de tanin (1 parte tanin, 4 părţi de apă şi o parte spirt de vin). Dacă în decurs de 5 ore nu se tulbură apa, atunci e bună de băut. Dacă se tulbură în cea dintâi oră, atunci e stricăcioasă sănătăţii. Dacă tulburarea se întâmplă în decursul orei a doua, atunci apa nu prea e recomandabilă pentru băutură. Curăţirea vaselor. Este cunoscut de econome, cât timp pierd servitoarele cu clătirea vaselor, cu deosebire dacă sunt mai comode. Pentru îndeplinirea acestui lucru există un mijloc foarte simplu şi ieftin. Ajunge a arunca în apă o bucăţică de var stins. Varul se dizolvă în apă călduţă şi unindu-se cu grăsimea de pe vase formează săpun, care se spală uşor. Nu este de temut că varul va strica vaselor, nici chiar celor de argint, cu atât mai mult, că a doua apă îl clăteşte îndată. * Floarea soarelui. Floarea soarelui este o plantă, care prosperă ni orice teren, de aceea ar trebui să fie mai considerată şi la noi. Dacă ar fi mai cultivată în terenuri mlăştinoase sau în apropierea apelor stătătoare, proprietatea ei de a absoarbe miasmele şi de a degaja ozon din marile ei foi şi flori, ar fi de mare folos. Ozonul este un element care curăţă aerul de miasme. De aceea recomandăm cultura acestei flori în ţinuturi mlăştinoase, căşunătoare1 de friguri. Prin aceasta s-ar înconjura îndesarea spitalelor în anotimpurile în care puterile lucrative sunt mai de lipsă la câmpuri. Dar cultura florii soarelui nu trebuie considerată numai din punctul de vedere igienic. Cultivată de-a lungul gardurilor şi stoboarelor1 2, în curţi etc. eâ poate aduce un venit bun. 1 a căşuna = a cauza, a pricinui ( Dicţ. lb. rom. modeme, 1958, p. 128) 2 stobor = gard zăplaz Grigore Sima al lui Ion.» Scrieri alese din Ţara Moţilor 19 i Cu floarea soarelui se prepară tisane şi tinduri, care sunt de mare folos pentru ţărani; largile ei foi sunt un nutreţ excelent pentru vite, din sămânţa ei se produce un bun ulei de ars, cotoarele şi crengile sunt bune pentru foc. Nutreţ pentru găini în timp de iarnă oferă sămânţa de la floarea soarelui în calitate şi cantitate admirabilă. Această floare sporeşte în tot felul de pământ, toamna o tăiem cu cotor cu tot şi o păstrăm la un loc zvântat. Când e zăpadă aruncăm câte un cotor cu sămânţă pe el. Adevărat că boabele se udă şi se afundă câtva în zăpadă; dar codiţele rămân afară şi găinile pot culege toate grăunţele. ■'fi | Contra degerăturii se aplică cu succes următorul remediu: Dizolvă 1 \ funt de piatră acră în 4 litri de apă caldă şi scaldă-ţi seara membrul degerat ! vreo 5-8 zile în această apă aşa de caldă, cum o poţi suferi. Nu trebuie schimbată deloc apa, nici reîmprospătată, ci numai reîncălzită. Morbul se va vindeca aşa de bine, încât chiar şi culoarea cea adevărată a pielii va reveni. Ungerea trunchiului pomilor cu var este foarte de recomandat primăvara sau toamna pentru a depărta insectele şi furnicile. In genere se i întrebuinţează var; s-a aflat însă că apă săpunită este cel puţin aşa, dacă nu [ mai bună. O leşie tare de cenuşă de lemn încă e de ajuns, numai să se facă j ungerea cu pămătuf aspru de peri. , * Contra viermilor şi a gândacilor de Mină. Gândacii de făină produc mare daună prin larvele lor, care de altfel sunt foarte iubite de păsările cântătoare pentru că le procură un nutreţ delicat. Un mijloc de a aduna aceste larve foarte uşor din făină spre a le da păsărilor este următorul: întoarce şi cerne făina, pune apoi o bucată de pânză umedă peste ea. Larvele se adună grămadă la umezeală. Daună tot aşa, dacă nu mai mare produc aşa numiţii viermi de făină, care sunt aşa de mici, încât mai nu-i observi. Prezenţa acestora dă fainei un miros dulce şi un gust amar. Singurul mijloc, cunoscut până acum contra lor, este cernerea cât de des a fainei: ■ * Contra moliilor de la vestminte îmblănite se recomandă următorul » ! recept: 1/4 litri de spirt de vin, şi tot atâta de terpentin; în acestea dizolvă 30 ' ţ grame de camfor. înainte de întrebuinţare scutură fluiditatea în sticluţă şi j udă apoi bibulă (hârtie sugătoare) cu ea, pune-o în garderobă, dulap, peste haine. Mirosul cel tare* omoară insectele, sau le depărtează. Din haine iese acest miros foarte uşor, dacă le scoţi la aer. „Amicul Poporului ” 1882 i 20 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Mijloace de casă A împiedica pieritul puilor de gâscă. Cam pe Ia Sân-Ion gâştele prind a slăbi, prin urmare înaintea Rusaliilor cu o săptămână şi după aceea vreo 2 săptămâni de două ori pe săptămână să li se ungă la puii de gâscă urechile cu untdelemn, şi puii vor rămânea sănătoşi. îngrăşatul galiţelor. Pune în apă atâta mazăre rotundă cât e de lipsă pentru două zile să dospească adăugând la apă şi o mână de sare, cu aceasta hrăneşte galiţele, dar să aibă tot mereu apă proaspătă - şi să se grijească ca să nu rămână în guşă mazăre nemistuită. * Mijloc simplu contra asudatului picioarelor. Când te vei scula şterge-ţi picioarele cu cârpă de pânză, după aceea udă altă cârpă cu rachiu, şi-ţi freacă picioarele bine. îjt Unsoare pentru arsură. Se iau o lingură de untdelemn, o lingură de unsoare proaspătă de porc, o lingură var nestins, o lingură rachiu (vinars) -Franzbranntwein - şi o lingură zahăr alb, şi rece se mestecă bine de unguent - cu această mestecătură se unge locul ars seara şi dimineaţa. Unsoare pentru copita calului. 8 decagrame unsoare de busuioc, 8 decagrame de nalbă; cu această mestecătură unge copita (unghia) calului. Scutirea cireşelor de păsări. Acată-n cireş pe crengi ici-colea când sunt cireşele coapte bucăţi de ai - şi păsările vor înconjura cireşul. * Mod nou de a tăia sticlă. Dacă vei unge sticla pe ambele laturile cu spirt de terpentin - o vei putea tăia cu foarfecele după plac. * Curăţatul ramelor aurite. Ia 11 decagrame albuş de ou, 4 decagrame apă clorum caii şi le mestecă bine, cu această mestecătură prin o perie moale să se spele ramele şi acelea îşi vor primi glazura originală. * *■- Ovăzul mohnit se va întocmi prin mestecarea cu cărbuni de lemn sfărâmaţi, după ce au stat două săptămâni dregându-se ovăzul, praful de cărbuni merge în vânt. Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 21 înmulţirea pomilor. Din pomi (meri, peri sau alte soiuri) ia o crenguţă împlânt-o câte într-un cartof (croampă, pară de pământ) aşează-le în pământ bun aşa, cât de 2 1. 2 degete să rămână crenguţa afară. în scurt timp prinzând rădăcini se vor dezvolta pomi frumoşi. * Depărtarea insectelor de pe plante. Topeşte 8 decagrame piatră acră în 3/4 litri de apă, cu astă apă spală tulpina şi crengile pomilor, şi stropeşte straturile. La animale încă se foloseşte cu acelaşi succes prin ungerea cu acea fluiditate. Falsificare spirtului de vin se cunoaşte: dacă din vinul ce voieşti a şti că nu-i oare fals vei turna puţin într-un taler (farfurie) şi vei turna într-însul puţină soluţie de piatră caustică - rămânând spirtul limpede - atunci e nefalsificat. * Roada pomilor se înmulţeşte dacă: la finea toamnei se taie de pe pomi odraslele cele nouă - prin această manieră şi acei pomi vor rodi care până atunci n-au adus nici un folos. Scutirea fierului şi oţelului de rugină. Pune uneltele de fier ori oţel să stea puţin în apă de var, lasă să se uşte - şi vor fi cu anii scutite de rugină. * Medicină contra umflăturii foalelui la vite. La vite mari pune-le în apă 8-10 picuri colchicum autumnale (esenţă de ceapă ciorască), la viţei însă numai, 5-6 picuri - dând să bea vita deodată repetând astă băutură tot în 10 minute - însă numai în patru rânduri. * Altă medicină contra umflăturii de foaie la vite. O bucată caş foarte vechi sau brânză veche bag-o în gâtul vitei morboase - po4crindy-i-se foalele, va scăpa de umflătură. * încă un mod contra umflăturii de foaie la vite. Var ars proaspăt sfărâmat ţinându-se în sticle la loc uscat - 4 decagrame se mestecă cu 1/2 litru apă şi se toarnă la vită în gât pentru viţei e destul 2 decagrame de var. ' " seri* * Gărgăriţele se departă din bucate, dacă vei unge pavimentul şi pereţii grânarului cu ceapă, între bucate ici-colea să se aşeze câte o mână de fân proaspăt, şi gărgăriţele vor părăsi grânarul. 22 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Sau ia o parte ulei de anişiu, 2 părţi salmiac arzător (aetz amoniac), cu astă mixtură unge vânturătoarea cu care se întorc bucatele în grânar. A Sfat bun pentru cultivatori de stupi. In apropierea stupinei să nu răsădeşti nici ceapă, nici ai, nici curechi de vară, nid salată; când albinele vin încărcate îndărăt - din cauza aburului plantele sus-numite - cad la pământ şi, fiindcă nu mai sunt în stare a se ridica - pier pe acolo. ❖ A cultiva cai frumoşi şi tari. Strânge urzici cu frunze mărunte multe; uscă-le la soare, apoi le sfarmă mărunt de praf; din praful acesta pune în toată ziua o mână în nutreţul cailor. A fugări ţânţari din odaie. Pe cărbuni arde în odaie flori de lavandă uscate; fumul acestora-i îmbată pe ţânţari. Scutirea veşmintelor de molii. Amestecă o parte ulei de lavandă, o parte ulei de terpentin, şi o parte ulei de pelin. în mixtura aceasta udă bucăţi de papir, şi le aşează între veşminte şi rufe. Cel mai sigur mod însă e a presăra veşmintele cu praf veritabil de Persia pregătit pentru nimicirea, insectelor. î-s A scuti coşurile stupilor de furnici. Să învârteşti pe lângă grinzile pe care sunt aşezate coşurile stupilor bucăţi din atare mreje de prins peşti veche şi părăsită - nici o furnică nu va trece peste acele bucăţi de mreajă. % Medicină contra înghimpăril de albină. De te-au înghimpat albina ori viespe - unge acel loc numaidecât cu miere şi nu vei avea nici durere, nici că se va umfla locul. H* Pe omul beat a-1 trezi la moment. Pune într-un pocal de apă câteva picuri amoniac şi lasă să bea beatul, du-1 afară la aer liber, şi se va trezi iute. „Amicul Poporului", 1886, p. 99 Felurimi A ţine castraveţii verzi până la Crăciun. De voim să putem mânca salată de castraveţi până şi peste iarnă, purcedem în chipul următor: Alegem castraveţii cei mai frumoşi şi sănătoşi ce-i avem, culegându-i astfel, ca să le rămână cozile pe ei. După aceea îi spălăm frumos în apă curată cu ajutorul Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 23 I unei perii moi, şi zvântăm cât se poate de bine. îi ungem cu albuş de ou peste tot şi-i agăţăm cu aţă (de codiţe) la un loc zvântat, dar aşa, ca să nu se ; atingă unul pe altul. Albuşul de ou se întăreşte aşa, că nu vin în atingere cu aerul, iată de ce stau până după Crăciun. ; Cele mai minunate prune uscate se pregătesc astfel: Alegem prunele > cele mai frumoase şi mai coapte, scoatem sâmburii din ele şi le punem.într-un ; blid de porţelan. Luăm tot la 80 de prune o jumătate kilo de zahăr, pe care topindu-1 turnăm în blid peste prune. Acoperim blidul cu o pânzâtură şi lăsăm i să steie astfel o zi. In ziua următoare deşertăm zeama într-o oală, o punem la foc ş-o fierbem ca să se îngroaşe ş-o turnăm din nou peste prune. Aşezând blidul la un loc călduros, lăsăm să steie câteva minute. Dup-aceea scoţând prunele, le punem pe sită să se scurgă, în urmă pe-o scândură spre zbicire. ; De uscat le uscăm în cuptor după scoaterea pâinii. - Prune uscate mai minunate nu se pot. Zeama rămasă, mai adăugând niţel zahăr, o lungim şi pregătim altele. Mlădiţe nobile de altoit e bine a le culege încă de cu toamnă, deoarece «către sfârşitul iernii se poate că avem voie să altoim în o casă răcoroasă din ■pădureţii ce-i avem. Culegând mlădiţele, le clasificăm după soiuri, care de ce fel e şi le acoperim cu puţin pământ la un loc umbros. Când vedem că e aci gemi le luăm de unde le-am fost pus şi, legându-le mici mănunchiuri -/«după soi - cu coajă de tei ori aţă de lână - le însemnăm şi numele pe-o tăbliţă ca să le ştim, care de ce fel este. Luăm hârtie de împachetat, o înmuiem în ulei de lemn şi învăluim de mai multe ori fiecare mănunchi de mlădiţe, « deosebit. Isprăvind, le punem în grădină sub cerul liber, dar la un tec scutit ide şoareci. Uleiul le apără de frig, de ploaie şi uscare. în chipul acesta avem ; mlădiţe de altoit oricând peste iarnă. Tot astfel împachetate se pot trimite | mlădiţele la orice depărtare şi în gemi cel mai mare numai gâtsăfim siguri că nu vor fi ţinute în casă călduroasă. De sine se-nţelege că mlădiţele au să fie tăiate de pe pom cum se cade şi totdeauna să aibă lemnul copt. * Pivniţa toamna, până a nu se pune în ea legumele, poamele, strugurii şi câte toate, are să fie curăţită şi aerisită. După aceea închidem toate deschizăturile - uşi,Jerestre - şi ducând jăratic pe-o lopată de fier bunăoară o afirmăm cu pudoasă - 1/2 kilo odată - de mai multe ori. Fireşte că uşa şi ferestrele au să rămână închise cât numai se poate de bine. La 3-4 zile aerisim pivniţa cum se cade şi punem în pivniţă pentru iarnă tot ce avem poftă. 24 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Isprăvind cu aşezarea legumelor şi altele, afumăm pivniţa din nou. Fumul de pucioasă nu nimiceşte numai ciupercuţele de mucegai, Ci şi paraziţii de pe legume, astfel că puţine ne vor putrezi peste iarnă. Pucioasa este ieftină de tot, să ne folosim dar de acest mijloc bun. Ca iepurii să nu facă pagubă în altoi, trunchiul acestora trebuie uns toamna cu untură râncedă ori cu slănină, fireşte că atât de sus, încât, dacă pică neaua, iepurii să n-ajungă la partea neunsă a altoiului. Primăvara spălăm -unsoarea jos cu leşie, ca să nu împiedice răsuflarea prin coajă a arborelui. Unsoarea de porc de nu se topeşte cum se cuvine a o face aceasta, n-are gust bun şi oricât ş-ar da econoama silinţă, nu poate pregăti cu ea mâncări plăcute. T.oată înţelepciunea topirii zace în aceea ca să tăiem slănina, untura în bucăţi de câte-o jumătate kilo şi, aruncând-o în apă fierbinte, o lăsăm în ea aşa cât ai număra 50-60. După aceea o scoatem ca să se răcească ş-o topim în ziua următoare. Astfel vom avea cea mai gustoasă unsoare. Fireşte că, neştiind muierea să pregătească o mâncare cum se cade, nici cu astfel de unsoare nu iese la cale. îj* Pâinea înflorită e stricătoare găinilor şi altora din galiţe. e bine a se fierbe ca ciupercuţa ce face înflorirea să se nimicească. * Rănile de la vite se vindecă din partea economilor de vite din America prin sare şi făină de grâu luate totjntr-o măsură, pe care le leagă pe rană şi în 2-3 zile e vindecată vita. Când se taie în ceva tot de acest mijloc se folosesc. îj* Ouăle stau proaspete timp îndelungat, dacă le aşezăm într-un vas în cenuşă de aşa, ca să nu se atingă unul pe altul şi vasul îl punem la un loc răcoros. De ovăzul rău caii se îmbolnăvesc. Leac pentru astfel de împrejurări s-a dovedit a fi sarea amestecată cu chimin. * Pentru rănile de arsură şi opărire e bun următorul mijloc: Unge îndala, -locul arsurii cu orice fel de ulei, afară de petrol, şi freacă-1 cu sare măruntă. Dacă durerea nu încetează numaidecât, mai fă o dată. Nici băşici nu se fac, nici nu te mai doare, dacă n-ai întârziat cumva cu aplicarea ăstui mijloc. Origore Sima al lui Ion ♦ Scrieri alese din Ţara Moţilor 25 Orice fel de pari şi stâlpi sunt mult mai trainici, dacă-i implantezi în pământ cu capătul cel subţire. Apa nu se poate urca prin ei în sus. ❖ Purecii de pe legume pier, dacă le uzi cu apă subţire de var. * Omizile de pe curechi pier, dacă-i uzi cu apă săpunită. * Albinele ca să nu ne fure ceara de altoit, la pregătire, să punem în ea funingine, căci aceea le face ruşinoase. „Amicul Poporului”, 1887 Arta de a ajunge bătrâneţe adânci şi fericite (După feluriţi scriitori) I. Puţini oameni vor fi care să nu dorească să ajungă nişte bătrâneţe adânci şi fericite. Şi deşi auzim din când în când pe câte unii oameni că li s-a urât să trăiască, că viaţa e o povară pentru ei, că ar vrea mai bucuros să le sosească cât mai curând ora morţii, ca să scape de necazurile şi suferinţele vieţii, credem că, dacă ar atârna de la ei, s-ar mai gândi puţintel, ar fi mai în rezervă cu curajul lor, nu s-ar grăbi aşa tare cu paşii spre mormânt, ar mai da zilelor rând şi ar mai amâna încă câţiva ani mersul lor în groapă. Aşa e omul făcut: îi palce să trăiască şi, de ar fi viaţa lui cât de necăjită, cât de amărâtă, şi de ar fi cât de mari suferinţele şi nenorocirile sale, îi vine totuşi greu a se despărţi de viaţă, a'fi smuls din braţele iubiţilor săi copii, prieteni şi cunoscuţi. Numai câte un nebun, cuprins de disperare, îşi face într-un ceas nefericit volnic sfârşit zilelor sale amărâte. Dară această apariţie tristă e o rară excepţie. Peste tot se poate zice că fiecărui om îi palce să trăiască şi încă cât se poate de mult; el se pune la luptă cu moartea, se înarmează îrf cântra ei şi caută cu mintea sa tot felul de mijloace, ca să scape teafăr din ghearele ei şi să-şi îndelungească cât se poate de mult firul vieţii. Admirabilă este istoria acestei lupte uriaşe străvechi în contra morţii; dar timpul modern este cu deosebire bogat în biruinţe strălucite, pe care spiritul omului le-a câştigat asupra trimişilor morţii, asupra bolilor felurite. Fost-au însă^şi jdmpuri în care nu făclia minţii, ci luminile rătăcitoare ale credinţelor deşarte erau povăţuitorii omenirii în străduinţele ei de a afla talismanul în contra puterii morţii. 26 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Astfel, ca să tăcem de ideile aventuroase ale fermecătorilor păgâni din timpuri străvechi, de legendele greceşti şi romane despre mijloace miraculoase pentru lungirea vieţii, legende, dintre care o parte însemnată le-a păstrat poporul nostru românesc până astăzi, t'ie-mi permis a arăta aici numai câteva exemple despre fermecători şarlatani din timpuri mai noi, din secolele anterioare. Lucrul cel mai interesant însă e că unii din aceşti fermecători erau oameni ai ştiinţei, ai unei ştiinţe curioase, numite alchimie, prin care ei căutau în mod chimic să afle un preparat fermecător, pe care-1 numeau „piatra înţelepciunii”. Această piatră, după cum spuneau ei. avea puterea nu numai să prefacă toate metalele nenobile în aur. ci să şi vindece, ca medicament întrebuinţată, toată bolile, să întinerească trupul şi să îndelungească viaţa.. Ne putem închipui ce efect înfricoşat au trebuit să aibă astfel de şarlatani asupra oamenilor creduli. Oameni bogaţi, conţi, principi şi regi alergau la ei sau îi chemau la curţile lor. ca să vadă cu ochii minunile lor; mai mult însă, ca să se îmbogăţească şi mai tare, sau ca să-şi dobândească sănătatea pierdută, să scape de boli primejdioase, să-şi întinerească puterile trupeşti şi să-şi îndelungească firul vieţii. Don Caetano, un ţăran din Neapole, fu ridicat de principele electoral din Ba varia la grad de mareşal şi de comandant al oraşului Miinchen. Nu trecu însă mult, şi se descoperiră înşelăciunile lui şi, de teama pedepsei, el fugi la Berlin. Aici fu primit la curtea lui Frideric I, care-1 făcu general de artilerie şi-i arătă stimă ca unui principe, fiindcă Caetano îi promisese că în timp de 60 de zile îi va face 6.000.000 de taleri de aur. Neputându-şi însă împlini promisiunea, fu aruncat în temniţă, şi după 4 ani spânzurat. Tot astfel de soartă avu şi şarlatanul Mamugnano şi consorţii săi, care, fiind dovediţi de şarlatani, fură îmbrăcaţi în şic de aur şi spânzuraţi de un stâlp aurit. Unii dintre cei mai însemnaţi fermecători şarlatani, care şi-au jucat rolul mai bine, şi cu farmecele lor au pungăşii mai ingenios pe multe familii din societăţile cele mai înainte, au fost: 1. Pseudo-contele de St. Germain, Frideric cel mare îl numea „omul misterios, pe care nu-i poate străbate suflet de om”. El însuşi zicea despre sine că.e de 2000 sau 3000 de ani de bătrân şi istorisea că dânsul a cunoscut foarte bine pe Christos şi pe cei 12. apostoli ai lui, şi că odată a sfătuit pe Apostolul Petru să-şi mai modereze puţin arţagul. Acest om misterios avea o mulţime de cunoştinţe folositoare, vorbea mai toate limbile vii, ştia cânta cu mai toate instrumentele muzicale, mai cu seamă cu vioara, cu o deosebită virtuozitate, şi era în stare să scrie cu o admirabilă dexteritate, ce i se dicta, 27 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor : cu amândouă mâinile, pe două coli de hârtie deodată, fără ca să fi putut j cineva deosebi ce era scris cu mâna dreaptă de ce era scris cu mâna stângă, r Arta sâ de căpetenie zicea că a învăţat-o în India. De acolo spunea că a adus f reţeta pentru ceaiul său fermecător, care redă bătrâneţelor puterea şi f tinereţelor frumuseţea pierdută, şi care şi după moartea lui, în anul 1780, I era unul dintre cele mai căutate articole, deşi nu era altceva decât un simplu | medicament purgativ. Cu acest ceai şi cu alte medicamente, anume cu elixirul său dătător de viaţă, cum îl numea el, ştiu sâ înşele şi să stoarcă sume însemnate de la regi, j principi, duci, conţi etc. ; 2. Pe acest principe al fermecătorilor şarlatani îl întrecu în obrăznicie şi în : rafinament contemporanul său Cagliostro. Numele adevărat al acestuia însă ■ era Iosif Balsamo, de origine din Palermo. El a fost mai întâi călugăr, dar în I curând îşi părăsi tagma, se făcu farmacist, apoi călători prin lume ca I fermecător, ca căutător de comori etc. Ajuns la Roma, se căsători cu Lorenza Felidani, frumoasa fiică a unui căldărar, şi călătoria cu ea sub fel de fel de nume pompoase, strălucite, de conte, de principe etc. I Când vizita pentru a doua oară Londra, sub numele de conte Cagliostro, continua extravaganţele vărului său, pseudo-contelui St. Germain. E de mirat i cum credea aristocraţia engleză toate vorbele fantastice ale lui Cagliostro. El istorisea că dânsul a trăit înainte de potop, şi că a fost în corabie cu Noe, apqi spunea că a fost născut în Meka şi a fost crescut în Medina de înţeleptul Althotas, şi că a primit cele de pe urmă învăţături ale celei mai mari piramide. Cagliostro promitea discipolilor săi o stare fizică şi morală perfectă. H zicea j că e în stare să-transforme pe oameni prin ajutorul puterii sale în acea stare paradisiacă în care s-a aflat Adam înainte de-a păcătui. După ce a ajuns omul î prin piatra sa în o astfel de stare de desăvârşire trupească şi morală, poate apoi trăi 5557 de ani. Dar numai un bărbat în vârstă de 50 de ani şi o femeie ; de 36 de ani puteau ajunge la o astfel de stare trupească, cu tinereţe eterne. ■ Modul cum ajungea omul la acea stare paradisiacă era împreunat cu multe : greutăţi. Cura se începea mai întâi cu o dietă severă de 14 zile în o casă izolată, începând de la luna plină a lui mai, şi se compunea din nişte ierburi ; purgative, care se numeau „picături de ale lui Kophta”. După 32 de zile pacientului ise slobozia sânge. După această procedură, cei ce voiau să se renască trebuiau să^aştepte până ce se iveau convulsii şi friguri, până li se tulburau simţurile, până li se lua pielea şi le cădeau dinţii şi părul. După aceea aveau să ia o baie şi după ce Cagliostro le da ceva din un farmec secret, le venea pielea la loc, toţi dinţii străluceau de frumuseţe şi renaşterea le era asigurată pe timp de 50 de ani. 28 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Cu astfel de şarlatanii ştiu Cagliostro să înşele pe cele mai însemnate persoane ale timpului său, şi prin apucăturile sale se pricepea să impună chiar şi la oameni de o profundă erudiţie, cum a fost de exemplu Lavater şi alţii. Aceşti doi sunt cei mai însemnaţi reprezentanţi ai şarlatanilor fermecători, la care alerga lumea simplă ca la nişte făcători de minuni, neţinând nici o seamă de extremele lor nebunii. Oamenii îşi uitară de adevăratele legi ale naturii, prin a căror observare sigur e numai cu putinţă prelungirea vieţii. In loc de a urma cu înţelepciune acestor legi, ei căutară mijloace pentru a-şi prelungi viaţa în fermecători, în descântece şi vrăjitorii, în puterile fermecătoare ale cutărei sau cutărei plante, şi mai presus de toate. în a găsi piatra înţelepciunii. Progresul luminilor secolului al 19-lea însă a pus stavilă fantasmagoriilor şi şarlataniilor în forma de mai nainte, dar a le stârpi cu desăvârşire n-a fost în stare. Noi şarlatani se iviră, numai în altă formă, făcând lumea fără de minte să creadă că ei sunt în stare să vindece tot felul de boli cu medicamentele lor secrete, cu prafurile, cu pilulele şi cu alifiile lor secrete. Aceştia sunt şarlatanii, care fac să dispară ca prin minune orice reumatism, orice oftică, orice suferinţă de stomac şi de ficat ş. a. şi care promit că prin măiestriile, prin farmecele şi magiile lor fac să le crească înfumuraţilor holtei spâni bărbile şi mustăţile cele- mai frumoase; să dispară petele şi coloritul neplăcut de pe feţele domnişoarelor, creţele de pe obrajii şi frunţile femeilor bătrâne, şi care promit a împodobi capetele pleşuve ale deşerţilor flăcăi tomnatici cu bogate bucle ondulate. Ei sunt făcătorii de minuni care cu câte o sticluţă cu picături pentru un florin, doi, promit a regenera cu desăvârşire pe cei slăbănogi, pe cei paralizaţi; tot ei, care dau omului cu-n picior în groapă puterea de viaţă din tinereţe. Da, şi astăzi mai sunt încă următori de ai lui St. Germain şi de ai lui Cagliostro, astăzi în secolul luminilor! Şi ei sunt astăzi cu.atât mai periculoşi, că ei înşeală acum nu pe regi, pe principi, pe conţi şi baroni, ci pe masele poporului, pe acei oameni din clasa de jos şi de mijloc care îşi trag adeseori bucătura de la gura lor şi a copiilor lor, ca să dea preţul ei pentru un leac secret, făcător de minuni! *»- N-ar putea omul crede, dar e adevărat, e probat prin-cercetările făcute din partea locurilor competente, că pentru un singur medicament secret un şarlatan a încasat în timp de 3 ani peste 90.000 de fiorini. Un altul, fabricant de medicamente secrete, a primit în un singur an, după cum s-a adeverit la poştă, 150.000 de fl. pentru mijloace de a lungi viaţa celor ce le întrebuinţează. Atât de mare e pungăşia ce o fac aceşti speculanţi şarlatani 29 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor cu nişte capete cu creierii zdruncinaţi, care cu multă cheltuială aduc din ţări depărtate medicamente secrete, ce, după credinţa lor, sunt în stare să le redobândească sănătatea şi puterile pierdute prin felurite excese. II. Unicul şi adevăratul mijloc universal pentru a ajunge nişte bătrâneţe adânci şi fericite e: a urma cu conştiinţă legile naturii şi a îngriji pentru o stare normală a trupului şi sufletului nostru. Dacă fiece om şi-ar întocmi traiul vieţii după aceste legi, şi ar observa cu conştiinţă pretenţiile organismului său, viaţa sa ar fi mai lungă, mai plăcută şi mai fericită. Buffon zice că „viaţa oricărui animal este de 5 ori aşa de lungă ca perioada creşterii sale": iar Rourens a demonstrat că vârsta normală a omului e de 100 de ani şi că un om născut din părinţi sănătoşi, trăind cumpătat, are să ajungă, după legile naturii, o vârstă de 100 de ani. Moartea la astfel de oameni urmează din slăbiciunea bătrâneţelor, întocmai ca la un arbore puternic, care nu piere, decât numai după ce încetul cu încetul s-au stors toate sucurile dintr-însul. Cauza pentru care cei mai mulţi oameni mor fără vreme este că ei nu bagă în seamă pretenţiile igienice, unii din neştiinţă, alţii din desfrânare şi, în sfârşit, alţii din nevoie. Arta prin urmare de a şti cineva să-şi lungească viaţa şi să ajungă bătrâneţe adânci şi fericite, se cuprinde în a cunoaşte şi a întrebuinţa mijloacele potrivite naturii trupului şi sufletului nostru. Şi care să fie acele mijloace? Ele sunt multe şi felurite. Noi însă vom aminti numai pe cele mai însemnate, fără aplicarea cărora nu paste să existe o viaţă îndelungată şi fericită. Toţi oamenii, câţi au ajuns la bătrâneţe adânci şi fericite, au avut a o mulţumi aceasta cu deosebire cumpătării lor în tinereţe ..şi deprinderii lor la un trai simplu şi regulat. Să ne depindem deci de timpuriu la o viaţă regulată. „De timpuriu în pat şi de timpuriu din pat, face pe om sănătos şi vesel”. Oamenii care sunt învăţaţi a face ziua noapte şi noaptea zi rareori ajung la bătrâneţi adânci şi fericite. Trupul lor se moleşeşte, ei îşi pierd de timpuriu vioiciunea sufletului lor, îmbătrânescfară vreme, se fac nehamici de a întâmpina cu curaj greutăţile vieţii şi mor cu zile. Nu mai puţin, să ne obişnuim din tinereţe la o viaţă simplă şi cumpătată în mâncare şi băutură. Un trai simplu ne umple punga cu bani, trupul cu sănătate şi sufletul cu veselie. Lăcomia în mâncare şi băutură este mijlocul 30 Grigore Sima al tui Ion « Scrieriaiese din Ţara Moţilor cel mai sigur pentru a ne scurta zilele vieţii. Este de ajuns a ne slăbi stomacul, instrumentul principal al digestiei, pentru a ne otrăvi trupul cu sucuri necoapte, vătămătoare. Gurmanzii, care simt plăcere a-şi gâdâli gâtlejul cu fel de fel de bucate şi de arome, care irită şi atacă nervii, n-au avut niciodată o viaţă sănătoasă şi cu atât mai puţin o viaţă îndelungată şi fericită. Ei au fost ucigaşii lor. .. Mâncarea cea mai simplă şi cea mai nutritoare este laptele. Marea importanţă a laptelui sub orice formă, ca lapte dulce, lapte acru, brânză, caş, se explică prin analiză. Aproape toate substanţele chimice necesare se găsesc reunite în lapte, şi adică: apă, zahăr, albumină (caseină). grăsimi şi săruri. Ouăle sunt încă un aliment foarte important. Ele conţin toate materiile asimilabile,.care sunt de trebuinţă la prepararea sângelui. Ceea ce e laptele pentru vârsta mai crudă, aceea e carnea pentru cei ce muncesc, fie-cu trupul, fie cu capul. Carnea satură şi nutreşte în acelaşi timp. dă putere fizică şi-l face pe om capabil de lucru. Aceâsta ne-o dovedesc englezii, care se nutresc mai mult cu came şi care sunt Cei mai productivi muncitori. în hrănirea noastră cu aceste trei alimente să nu fim cruţători, căci prin o astfel de mâncare ni se întăresc puterile la lucru, iar pe de altă parte ni se face corpul sănătos şi mai oţelit în contra bolilor. Căci ştiut este că cele mai multe boli se încuibează acolo unde oamenii se nutresc mai rău. In privinţa cantităţii mâncării, trebuie să ştim că aceasta depinde de la mărimea corpului, de la dimă, de lavtimp şi cu deosebire de la munca ce ni se cere să o săvârşim. La încordările atât fizice, cât şi spirituale se cere mai mult nutriment decât în stare de inactivitate. Un obicei rău se observă la unii oameni care tocmai atunci mănâncă mai mult, când nu lucrează, d.e. în zile de sărbători, iar când sunt ocupaţi cu lucrul cel mai greu, abia se gândesc la mâncare. Alimentele vegetale, cum sunt: zarzavaturile şi poamele, sunt mai cu seamă în timpul călduros al verii mijlocul cel mai însemnat pentru curăţirea sângelui. Ceapa, usturoiul şi ardeiul consumate în cantităţi prea mari sunt1** vătămătoare sănătăţii. In privinţa modului de. mâncare, să observăm următoarele reguli: 1. Să nu mâncăm niciodată dacă n-avem poftă sau dacă suntem alteraţi de mânie, de spaimă, de supărare sau fiind obosiţi. 31 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor fc 2. Vara, fiindu-ne setea mai mare decât foamea, sa trăim mai mult cu >. legume şi poame. Iarna să ne nutrim bine cu came şi grăsimi. Cu cât muncim mai mult, cu atât să ne nutrim mai bine. 3. Să mâncăm, când ne e foame. Aşteptând prea mult după mâncare, sucurile stomacului trec în intestine şi foamea dispare. 4. Să nu desconsiderăm gradul de temperatură al bucatelor. Bucatele şi i băuturile fierbinţi sunt foarte vătămătoare sănătăţii. I 5. La dejun să mâncă puţin, la prânz moderat, la cină fără să ne săturam de ajuns. 6. Odihnă după masă se recomandă numai oamenilor bătrâni. Pentru : cei tineri ajunge o pauză mică, dar mai folositoare pentru dânşii este o f preumblare. Somnul după prânz pe tineri îi moleşeşte şi-i face trândavi şi greoi la gândire* 7. După cină nu e sănătos să ne culcăm îndată. Noaptea vom fi chinuiţi . de visuri urâte, iar dimineaţa ne vom scula cu capul greu. [ Dar oamenii trăiesc nu numai cu mâncare, ci şi cu băutură. Băutura cea ; mai bună este apa. Din toate speciile de apă cea mai plăcută şi mai priincioasă I este apa de izvor. Cu cât fundul izvorului este mai nisipos şi mai pietros, cu | atât apa este mai bună. De aceea se aruncă prin unele locuri pietricele în j fântâni. Mai puţin bună de băut şi mai puţin priincioasă organismului nostru Ieste apa de râu, din cauză că-i lipseşte cantitatea cerută de săruri şi de var. Oamenii înaintaţi în vârstă pot bea apă sălcie dih râuri fără vreo mare stricăciune pentru trupul lor, pentru copii însă ea este vătămătoare dezvoltării ■ organismului lor, care, fiind în creştere, are trebuinţă de mari cantităţi de var. Afară de apă însă, oamenii beau şi băuturi spirtoase, d.e. bere, vin şi rachiu. Berea se recomandă femeilor care alăptează. Abuzul berii însă tâmpeşte mintea, încarcă corpul cu o grăsime nesănătoasă şi-l dispuneda .trândăvie. [ Vinul provoacă o circulaţie mai repede a sângelui, înalţă puterea imaginaţiei şi înveseleşte inima, cum zice scriptura. In mică măsură el e recomandabil cu deosebire după mâncărurile grase, fiindcă alcoolul vinului [ dizolvă grăsimile intrate în stomac şi înlesneşte absorbirea lor în sânge. Vinurile \ falsificate, precum şi cele curate gustate în cantitate prea mare, sunt foarte vătămătoare sănăfaţii. - Dintre toate băuturile spirtoase rachiul este cel mai vătămător pentru sănătate. Efectele rele cresc în proporţie cu gradul lui de tărie. 32 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Feifeşte-te de a bea aceste băuturi spirtoase fără cumpăt. Nici un băutor pasionat de aceste băuturi spirtoase nu a ajuns la adânci şi fericite bătrâneţi. Cei mai mulţi dintr-înşii şi-au sfârşit zilele în floarea vârstei lor, într-un mod trist, vrednic de compătimire: unii din ei murind de oftică, alţii de hidropicâ' sau boala apei. alţii în stare de nebunie, şi cei mai mulţi din ei fiind loviţi de gută sau apoplexie. Dar nu numai bucatele şi băuturile singure servesc pentru a ne conserva şi întări puterile noastre, ci şi o „exercitare şi o ocupare variată a acestor puteri'1. In tinereţe trupul trebuie întărit şi oţelit prin muncă. Munca împreunată cu cruţare îl face pe om vesel şi bine dispus. Ea îl face mulţumit cu sine şi cu soarta sa. şi îi prepară o viaţă independentă, lipsită de necazuri şi de griji chinuitoare pentru existenţă. Ea îl fereşte pe om de a fi silit la bătrâneţe să aibă o viaţă amărâtă pentru sine şi pentru copiii săi. Nu poate fi ceva mai amar pentru un bătrân decât grija torturătoare pentru mijloacele de existenţă. Sentimentul de a se vedea silit sătrăiască din mila altuia umple de mâhnire sufletul omului bătrân. Prin muncă însă împreunată cu cruţare şi cu deprinderea de a avea trebuinţe puţine, omul îşi câştigă o -poziţie independentă la bătrâneţe şi se poate face binefăcătorul iubiţilor săi chiar şi atunci când dânşii mai vârtos ar trebui să-i fie o proptea, pe care să se rezeme adâncile lui bătrâneţi. Munca împreunată cu cruţare e nu numai mijlocul cel mai corespunzător pentru a ajunge nişte bătrâneţi fericite, lipsite de griji chinuitoare, ci ea e în sine însăşi aroma vieţii. Ea ne face veseli şi bine dispuşi; şi în adevăr nimic nu are o influenţă aşa de binefăcătoare asupra sănătăţii noastre ca o inimă veselă lipsită de griji. „Inima veselă face viaţa înfloritoare, iar omului trist i se usucă oasele", a zis înainte cu vreo 3000 de ani un om înţelept. Grijile şi necazurile prea mari pentru existenţă îl îmbătrânesc pe om fără vreme şi-i seacă toate puterile vieţii. De-ţi iubeşti aşadar viaţa, deprinde-te din tinereţe la muncă. Rareori oamenii leneşi, care prind de timpuriu plăcere la o viaţă trândavă, ajung bătrâneţi adânci şi fericite. Câte zile sunt într-un an, de atâtea boli suferă ei. Iau pilule cât nucile, picături cu litri şi prafuri cu kilogramele, astfel că trupul lor seamănă mai mult cu o farmacie mobilă. Atâta material farmaceutkfşe află îngrămădit în stomacul lor. Şi toate medicamentele acestea, cumpărate cu bani scumpi, le iau astfel de fiinţe, numai fiindcă au fost deprinse din tinereţe la o viaţă comodă, petrecând cea mai mare parte din vreme în inactivitate, răsturnate pe un jilţ şi căutând a-şi depărta urâtul înmonotonia traiului lor molatic omorâtor de suflet, prin câte o ceaşcă de cafea, de sirop sau de limonadă, şi prin lamentările lor supărăcioase. 33 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Tot atât de periculoasă însă pentru sănătate este şi o activitate exagerată. Tară de odihna trebuincioasă nu este cu putinţă a se pune la loc puterile mistuite prin muncă. Mai binefăcătoare însă pentru recreerea şi înviorarea puterilor este mişcarea zilnică în aer curat şi liber. Mai cu seamă orăşenilor, care din cauza desimii caselor, grămădirii locuitorilor şi din câte şi mai câte împrejurări nefavorabile, nu pot gusta între zidurile oraşului un aer curat, fiind acesta infectat şi otrăvit cu felurite substanţe vătămătoare - nu li se poate recomanda din destul a face în fiece zi cate o preumblare în aer curat şi liber, afară din oraş, şi din timp în timp să le placă a face. mai cu seamă în timpul verii, şi câte o excursie mai îndepărtată, căci cu cât e mai departe de oraş. cu atâta aeml este mai curat şi cu mai multă putere recreatoare. După analiza profesorului Ritter von Nussbaum. omul are trebuinţă în fiece zi pentru susţinerea vieţii sale de 9000 de litri de aer, cât 1/2 de litm la fiece inspiraţie. De unde urmează că aerul este mijlocul cel mai puternic pentru conservarea vieţii şi sănătăţii noastre. Dar numai aerul curat, neamestecat cu tot felul de substanţe otrăvitoare. „Aerul liber din natură conservă şi întăreşte plămânii şi curăţă sângele nostru. Aerul şi mişcarea în aer curat promovează circulaţia regulată a sângelui în trupul nostru”. Oamenii care trăiesc mai mult în casă, lipsiţi de aer curat, pe lângă tot traiul lor bun, sunt nesănătoşi, sarbezi la faţă şi fără putere, pe când cei ce trăiesc sub cerul liber, cu tot traiul lor ticălos, sunt sănătoşi şi au un trup frumos şi puternic. Meseriaşul Ghiţă, de exemplu, trăieşte foarte bine, cetăţeneşte, el mănâncă regulat carne, ouă, bucate destul de hrănitoare. Dar el e bietul silit să petreacă partea cea mai mare din viaţă închis între 4 pereţi, în aeml infectat al odăii sale. Rar i se întâmplă să iasă şi el p-afară, să guste şi el ca alţi muncitori esenţa dătătoare de viaţă a aerului curat din natură. Orele libere de care dispune din timp în timp, după terminarea afacerilor sale zilnice, dânsul preferă a le petrece cu soţii săi într-o odaie infectă de aer pestifer. Priviţi în faţă-i şi vă îngroziţi de aspectul lui ofilit, lipsit de orice colorit viu, ce se exprimă în faţa unui om sănătos. Uitaţi-vă apoi la dobanul Marin, care a trăit mai mult cu aer şi cu mămăligă. Priviţi în faţa acestui fiu al naturii, trăit pe culmile munţilor, sub cerni liber, şi veţi râvni la sănătatea ce străluceşte din faţa lui rumenă. Opincile lui sunt desfundate, el efsffit să doarmă pe pământul umed, răzbit de ploaie, dar el nu ştie de şoldină sau podagră, nu ştie de durere de cap, de stomac, de friguri, de strânsori, şi guturaiul, de care rar se întâmplă să scape vreun orăşean, e un cuvânt exotic în limba lui ciobănească. 34 GCigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţaţă Moţilor Toată mişcarea noastră în aer liber din natură ne va folosi însă prea târziu: dacă nu vom căuta, că şi în odăile unde petrecerii o parte însemnătă a vieţii noastre, să putem gusta această, hrană dătătoare de viaţă". Ca să o putem avea aceasta în abundenţă, trebuie îngrijit ca aerul închis din odăi, corupt prih respiraţia noastră şi otrăvit prin evaporări continue, şâ fie cât se poate de des primenit prin deschiderea ferestrelor. Căci respiraţia noastră strică pe nesimţite aerul din odăi. făcându-1 primejdios pentrU săhătatea noastră,, Mai vârtos se întâmplă aceasta în casele unor. oameni mărginiţi la minte, care în timpul friguros al iernii,;ca să păstreze căldura din odăile lor şi ca să emţe lemnele. închid ermetic ferestrele, lipindu-le, ca nu cumva să intre pe -Vreo crăpătură frigul de afară.. Un defect ce-1 Observăm mai ales la oamenii de pe la sate şi una din cauzele de căpetenie ce. împreună cu traiul rău, fac ca numărul bolilor şi cazurilor de moarte să fie aşa mare tocmai între fiii poporului nostru, care după condiţiile favorabile ale vieţii lor ţărăneşti ar trebui să fie oamenii cei mai sănătoşi şi cei mai trainici, ocupaţiile lor săvârşindu-se aproape toate sub cerul liber, unde zilnic au ocazie să inspire puterea recreatoare a aerului curat. . Unele din relele, ce rod la existenţa multor oameni este şi lipsa de curăţenie, pentru care simţul lor e tâmpit cu desăvârşire. . Curăţenia nu este numai o podoabă plăcută;' ea e mai mult, e un mijloc neapărat pentru lungirea existenţei noastre. Die aceea încă din vechime oamenii înţelepţi, legislatori vestiţi, au instituit legi anumite pentru curăţirea trupului prin scalde dese. Şi aceasta cu tot cuvântul; căci aerul ce ne înconjoară îl inspirăm nu numai prin nări, ci şi prih o mulţime de găurele mici ale pielii, numite pori, care servesc totodată pentru evaporarea şi depărtarea fluidităţilor nefolositoare şi vătămătoare trupului nostru. Curăţenia fiind prima condiţie a sănătăţii pielii, ar trebui să o curăţim zilnic pe aceasta prin spălare, scalde, băi şi schimbarea deasă a rufelor. Neputând cineva face această, să-şi schimbe cât de des rufele, cu deosebire vară. Rufele absorb toate productele pielii, reţin pulberea din afară şi împiedică prin aceasta astuparea porilor. Pettenkofer, un mare igienist, zice că, preumblându-ne, trimitem rufele în locul nostru la baie. Băile sunt de ddUă feluri: calde şi reci. Cele reci servesc mai mult pentru#-întărirea pielii, decât pentru curăţenie. Băile calde promovează în mod foarte salutar funcţia pielii şi curăţirea sângelui. Băile de vapor sau de abur, în legătură cu duşurile reci, sunt un mijloc puternic pentru promovarea funcţiunilor pielii, circulaţiei sângelui şi recreării nervilor. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 35 în chipul acesta, am arătat o mulţime de rele fizice, care ne atacă puterile trupeşti şi ne împiedică a ajunge nişte bătrâneţi fericite. Cunoaştem însă şi rele care neliniştesc şi îmbolnăvesc sufletul, şi acestea sunt patimile. Patimă se numeşte orice poftă, prin a cărei domnie se nimicesc convingerile noastre cele bune. Patima este subjugătoarea raţiunii noastre, sfărâmâtoarea sanctuarului dumnezeiesc al sufletului nostru; ea e izvorul tuturor viciilor, care s-au săvârşit vreodată pe pământ. i Patima îi răpeşte omului raţionamentul; îi răpeşte puterile lui nobile şi-i ; nimiceşte viata deodată cu virtutea lui. [ Fereşte-te de orice patimă. Nu o lăsa să se încuibe şi să prindă rădăcină în sufletul tău. Caută să fii domn peste tine. Şi aceasta să începi a o face de timpuriu. Fiece zi pierdută îţi face lupta mai grea. De iubeşti ceva, pune-ţi întrebarea: de s-ar întâmpla să pierd ce iubesc, cum aş fi, şi cum ar trebui să fiu, ca să nu pierd mai mult, ca să nu pierd liniştea sufletului şi printr-însa sănătatea şi viata mea? O astfel de pregătire te face să suferi orice pierdere, orice nenorocire cu inimă liniştită. Căci adevăr e că nenorocirea e cu atât mai mare, cu cât am ; fost mai puţin pregătiţi. Gândeşte-te numai, când ai câte-o cauză să fii necăjit: merită aceea, pentru ce te necăjeşti, ca să pierzi numai o părticică din sănătatea ta? Merită i să-tf pierzi liniştea şi veselia sufletului tău măcar pentru un pătrar de oră? ş De-fi place,să joci jocuri hazardate, de eşti jucător pasionat, întrebă-te: - merită jocul tău, să pierzi nopţi întregi în un aer stricat, otrăvit de fum şi de ; praf? Merită patima ta să ti se răpească din cauza ei podoaba bucuriilor celor ; mai scumpe ale vieţii sale? Merită eâ, ca pentru un gust trecător, deşert, să te alegi în urmă cu punga goală, cu un suflet amărât, încărcat de căinţă, ; tulburat şi neliniştit, şi cu pericolul de a-ti scurta zilele vieţii? în chipul acesta caută a te pregăti la orice lucru, pentru care simţi că ai prins slăbiciune, şi vei vedea că, cu timpul, poţi ajunge la un însemnat grad de tărie asupra inimii şi sufletului tău. * Şi aşa credem, am arătat cele mai însemnate rele ce bântuie viata oamenilor, şi am iîîdîgitat totodată în contra lor şi remediile cele mai de căpetenie, pe care, ca cititorii noştri să le tină mai bine minte, Ie rezumăm 1 încă o dată şi zicem: 38 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Curăţenia, răcoarea şi înviorarea pielii cât se poate de des prin spălare, prin scalde: şi băi reci-şi calde; curăţenia veştmintelor, care sunt mai aproape de biele: depărtarea oricărei necurăţenii din locuinţele noastre; cumpătarea în mâncare şi băutură şi simplitatea traiului: învârtoşarea trupului prin muncă; inspirarea aerului sănătos, liber din natură, un trai variat între o activitate obositoare şi odihnă recreatoare: nici o exagerare in nici un lucru, calea de mijloc in toate: cu deosebire însă ferirea de patimi: acestea toate Sunt mijloacele cele mai sigure pentru a ne conserva sănătatea noastră şi pentru â ajunge nişte bătrâneţi adânci şi fericite". (După Şcoala şi Fhmilia) • ,Amicul Poporului".. 1888 Din viaţa albinelor ; Din câte insecte sunt nici una nu se poate măsura cu albina, atât în ce priceşte viaţa-i bine întocmită,, cât şi obiceiurile ei, ce te pum pe gânduri. La albine toate cele merg atât de regulat şi în ordine, încât mulţi au fost ispitiţi a Crede că, zău, albinele au minte şi judecată în toată forma. Noi de astă dată yom stărui asupra felului cum se înţeleg albinele unele cu altele şi câţi de minunat este mirosul şi ţinerea-minte â lor. ; Albinele ştiu să-şi împărtăşească una alteia aceea ce au aflat. Şi aceasta o i fâe ele său scoţând un anumit sunet, pe care celelalte îl înţelegi cu deosebire însă, atingându-se una pe alta cii organele lor de pipăire. Vine bunăoară o albină ş-aduce o noutate însemnată. Curţi soseşte, scoate un anumit sunet, ■ tdţbdată atinge pe o soaţă de ale sale eu organele-i de Şipăire.. Asta mihnaidecât ştie că ce cale-i pe vale şi se grăbeşte a împărtăşi alteia, pe aceeaşi calfe, ştirea ce-a aflât-o. Şi aşa se purcede din albină în albină până când I noutatea e ştiută de întreg stupul. = : , Şi se vede că albinele ştiu să-şi împărtăşească tare hotărât aceea ce ştiu.f Aşa pe timpul roirii ele trimit soli, care să afle loc de aşezare pentru noua ceată, şi solii ştiu să spună celor de acasă ce-au aflat. Un stupaf spune că el, pe timpul roitului,, a aşezat drept în apropierea ferestrei o coşnîţă goală bine îngrijită. Numai ce vede ca vine o albină şi-i cercetează coşniţa mu de-amănuntul măi întâi pe dinafară; aflârid-o, se vede, în ordine, intră înăuntru şi din nou o ia la revizie pe de toate părţile, ceea ce stuparul bine observa, căci coşniţa era, după sistemul nou, cu fereastră. Se vede c-a fost mtlIţUmită cu cele aflate, căci zboară şi peste scurt timp se reîntoarce c-a întreagă ceată după ea. Se face revizia din nou şi coşniţa s-a aflat spre Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 37 mulţumirea tuturor. Aşa a trebuit să fie, căci după ce zboară cu toatele, în scurt timp soseşte un roi întreg şi ocupă coşniţa. Se vede că solul a spus acasă ce a aflat, după cuvântul lui însă n-au voit să plece până când nu s-au încredinţat o deputaţiune numeroasă că este după spusa solului. Tot astfel, când o albină află undeva un câmp mănos pentru ele ori nişte zahăr, peste puţin conduce acolo cu grămada albinele de-acasă: ceea ce numai aşa se poate, că ea le-a dat de ştire şi celorlalte că ea iată ce-a aflat. Despre aceasta se poate omul încredinţa, dacă va pune dinaintea coşniţei un vas cu miere. E de ajuns ca numai câteva albine să afle. căci aceste prin sunetul lor numai îţi cheamă afară tălabâ de ele. Astfel e şi cu apa ce-o pune stuparul dinaintea coşniţei, ca albinele să nu fie nevoite s-o aducă din îndepărtare cu pierdere de timp şi multă osteneală. Şi albinele au trebuinţă de multă apă cu deosebire când la clocire spre a pregăti un fel de cir. Un exemplu de tot ciudat despre punerile la cale a albinelor ne dă un alt stupar, care avea lângă daltă doi stupi, unul gras bine. iar celălalt slăbuţ de tot. S-a întâmplat de ia cel gras i-a pierit regina (matca), ceea ce a produs cea mai mare tulburare în ceata loc. încă înainte de a se putea stuparul hotărî cum are să le sară într-ajutor, albinele au aflat mijlocul de a ieşi din belea. Prin bună înţelegere s-au hotărât ca cele cu coşniţa plină, dar fără regină să se mute cu tot ce au în coşniţa vecinelor lor sărace. Aceasta însă s-a făcut numai după ce s-au încredinţat prin multe deputaţiuni că cele sărace au locuinţă cum se cade şi regina lor e în putere. * Precum am zis, albinele se înţeleg cu deosebire prin atingerea împrumutată cu organele lor de pipăit (corniţele). Tot cu ajutorul ăstor organe se-orientează ele, cu deosebire în coşniţă la întuneric. Văzul albinelor nu e ceva excelent. Cum că este aşa se încredinţează omul, dacă-i taie unei albine organele de pipăit, după care mai mare rău nici că poate omul să-i facă. Ea devine cu totul incapabilă de lucru şi părăseşte coşniţa, nemaiputându-se orienta în întunericul ei. Şi trântorii toi astfel o păţesc, iar regina îşi uită cu totul datorinţele ei de mamă şi domnitoare. Mai uşor încă se poate omul încredinţa despre cele zise, dacă ia unei coşniţe regina. Trece aşa ca o oră de linişte. După aceea o parte din ele observă că lor le lipseşte, încetează a mai lucra şi umblă încoace şi încolo pe fagure. Şi la început sunt puţine care au făcut astă descoperire şi numai pe o parte de fagur. în. curând ele purced mai departe şi întâlnindu-se cu tovarăşele se ating împrumutat cu organele de pipăire şi înţelesul e gata. Albinele, astfel înştiinţate, dau, ca să zicem aşa, vorba mai departe, şi în chipul acesta numaidecât se pune în mişcare întreaga coşniţă şi se face un ciorobor ca între ele. 38 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Albinele mai au şi un miros excelent, cu care sunt în stare să deosebească pe un prieten de.’iduşman dintre mii de albine,; De aceea stuparul, când voieşte să împreiihe doi stupi, mai întâi le afumă şi le strică întrucâtva mirosul, ori apoi se foloseşte de ceva materie cu miros puternic, astfel e bunăoară moscul (Moschus), fumul căreia face de toate albinele1 au unul şi acelaşi miros. Şi aducerea aminte a albinelor e însemnată, aşa că ele ştiu să afle livada., arborele şi florile, unde au găsit multă miere, tot astfel ştiu ele să deosebească şi afle coşniţa lor proprie între mii de alte coşniţd, - Un stupar spune că el a pus toamna in fereastră un vas cu miere la care veneau albinele ceată. Peste iarnă tablele ferestrelor au fost mereu închise, iar mierea pusă iă o parte. Când primăvara,-c’e să vezi, îndată ce tablele au fost deschise, veneau şi albinele cu grămadă, deşi miere nu mai aflau. Ele dar îşi aduceau tare bine aminte că în locul-acela au fost aflat cândva o bună bucată şi luni întregi n-au fost de-ajunscâ să-şi uite. E minunată viaţă acestei mici insecte şi plină de învăţătură pentru om pe lângă folosul ce-1 trage după ele. .Şi e stupăritul una din cele mai frumoase plăceri şi cine le-a ayut odată anevoie se mai poate dezbăra de ele. „Amicul Poporului”, 1888 Câhţi să se semene tomnaticele? S-a întâmplat dneori de tomnaticele semănate târziu, când la seceriş au dat recoltă mult mâi bogată ca cele semănate mai timpuriu, şi de aci mulţi sunt care susţin cămai bine este a se semăna niai târziu decât de timpuriu. La toată întâmplarea adesea ne este' dat să vedem holde de-abîa răsărite, pe când se pune târna. Pământul bun şi lucrat de altcum foarte bine în unire cu timp frumos şi priitoriu semănăturilor se poate ca uneori să ne răsplătească îndeajuns munca, .şi, dacă am semănat târziu, la toată întâmplarea însă semănarea timpurie e mai potrivită, reuşeşte mai adeseori şi asta e de sine înţeles, dacă ne cugetăm că holda are, să intre în iarnă. Mintea sănătoasă ne zice că o holdă cii -rădăcini puternice, o holdă ce-au înfrăţit acuşi - se va lupta mai uşor cu neajunsurile iernii decât o holdă slăbuţă. ■* Semănăturile de toamnă, ca să se poată dezvolta, au trebuinţă de aer, de căldură şi umezeală. Aer au ele îndeajuns, umezeala uneori le mai lipseşte, lumina şi căldura soarelui însă, tocmai toamna şi urcă toamna târziu - nu putem zice c-ar fi. prea puternică. Ş-apoi ştiut este că holdele cresc, să împuteresc şi înfrăţesc cu mult mai bine atunci când au şi lumină şi căldură Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 39 destulă, decât când au prea puţină. S-au făcut încercări în astă privinţă şi s-a aflat că o holdă pe care n-a ajuns-o razele soarelui decât numai 3-4 ore la zi - n-a voit să deie odrasle, să înfrăţească - pe când cea ajunsă de soare in întreg decursul zilei, din contră, a dat şi câte zece odrasle. Lucrul pentru omul ' cu carte e de sine înţeles după ce ştiut este că materiile acelea din care se ! clădesc plantele se formează sub influenţa razelor solare, i Nutrimentul cel dintâi al plantei îl formează însăşi grăunţul semănat. Din ale lui materii se formează întâile rădăcini şi întâile frunzuţe, prin care planta devine în stare a o duce mai departe, ca de sine trăgându-şi nutrimentul trebuitor parte din pământ - cu ajutorul rădăcinilor - parte din aer - prin ' frunze - căci nu numai din pământ se nutreşte o plantă, ci foarte mult şi din aer. - Dar nutrimentul acesta nu l-ar putea întrebuinţa în înţelesul de-a creşte t făr’ numai sub influenţa binefăcătoare a luminii, lată de ce se fac mai bine 1 la feţii tot felul de semănături decât la doştine. iată de ce chiar şi fânul e mai dulce, mai nutritoriu, dacă-i din feţie. Aşadar plantele au trebuinţă de înrâurirea binefăcătoare a razelor solare, ca să-şi poată forma rădăcini şi frunze puternice, iar acestea din ce sunt mai : în virtute, din ce-şi trag mai mult nutriment. Şi tomnaticele, neavând obiceiul ca să deie în toamnă paiul - cu nutrimentul prisositoriu vor da pui şi odrasle, î vor înfrăţi şi împuteri spre bucuria cultivatorului. [ Şi o semănătură în putere e de mare însemnătate, cu deosebire pentru ; locurile ce pătimesc de secetă. Aci datorinţa agricultorului este să poarte grijă, prin semănare timpurie, ca holda să-şi ţină umbră şi prin urmare să împiedice uscarea peste măsură a pământului. Astfel suntem mai asiguraţi în contra î. neaju nsurilor climatice. Totodată să nu se piardă din vedere că primăvara ? holdele de grâu curat, ce-i drept, înfrăţesc, dacă umblă un timp foarte frumos - dând însă o secetă mai stăruitoare odraslele mai tinere nu vor fi în stare de-a da în pai, astfel că holda va fi rară şi prin urmare tare simţitoare pe timp secetos. Abstrăgând de la aceasta, e tare scurt timpul pentru înfrăţire, abia 3-4 săptămâni, şi aceasta în timpul cel mai schimbădos, în luna lui aprilie, i Secările însă primăvara nu înfrăţesc deloc. î Agricultorul harnic dar va căuta să semene timpuriu, ca semănăturile lui să fie în virtute în toată privinţa. Având holde dese, nici buruiana n-o va năpădi aşa fără milă, nici seceta nu-i va strica, fiind puternică şi în pământ. Ştiut este, adică^şi probat prin experienţă, că rădăcinile grânaţelor, ; deşi se întind ca peria în pătura deasupra pământului, când e timp secetos | şi termină umezeala, ele se întind în dreapta, în stânga după ea şi, ; neaflând-o, se îndreaptă în jos şi până la 10-15 centimetri, de unde-şi \ 40_____________Grigore Sima al lui Ion *. Scrieri alese din Ţara Moţilor i ■ ' sqtb nutrimentul trebuincios. De aci uşor se vede de ce însemnătate, este ■ o ţjlantă puternică, cum de ea se luptă învingătoare cu seceta îndelungată, , pe când holda rară şi slăbuţă de secetă se usucă, de ploi rAulte e năpădită de buruiană. f ] Am zis că e cu putinţă, ba se întâmplă, adeseori, că şi semănăturile târzii t reuşesc. Aceasta atârnă de o parte de la bunătatea pământului, de altă parte. î cfe la umblarea timpului de cu primăvară. Dar. dacă timpul pirimăverii , va fi > qâpptrivit? Atunci lată-ne păgubiţi, fiindcă n-am lucrat destUl.de cu:rninte, n-ăm lucrat la timp, ci ne-am pus toată nădejdea în milă Celui de Sus I agricultorul harnic se luptă şi cu neajunsurile vremii prin o lucrare făcută lai timp potrivit. El nu-şi pune toată nădejdea în drăguţa de primăvară, c-a li F îriţ&cmai, după cum are poftă, ci, aducându-şi aminte cum de multe ori r. pHmăvara avem numai după nume, îşi face treburile de aşa, ca să nu iasă | la Un capăt rău, încât atârnă de la el ca om. , Sunt mulţi care semănând târziu, ca totuşi să aibă holdă deasă, preşi des : aruncă sămânţa. Aceasta purcedem de .sine se înţelege, că .iar e greşită şi . arttime: Fiind o toamnă bună, holda răsare ca peria, lumină şi căldura nu pdate s-o străbată, şi prin urmare firele cresc Subţirele şi cu rădăcini Slabe. Vehind iarna, astfel de hoide uşor pătimesc din cauza gerului, pe qând o holdă mai în virtute puţină păsare are şi de o iarnă mai ursliză. Totâşa şi peSte primăvară; dâcă timpul e priitoriu, holda prea deasă se înalţă, ce-i drept repede, dar cade foarte uşor şi nici păscutul n-ajută mult. O holdă semănată la .modru însă se face groasă în pai şi nu.se dă cu una cu două, iar păscută lâ timp, rareori cade pe ici pe cilea câte un pâlc. ■ ^ i Să ne dăm dar silinţa a semăna la timp Şi aşa după cum ştim că e bine, j în ce priveşte desimea, ca să nu risipim grăunţele spre îndoita noastră pagubă, i Lă toată întâmplarea să ne nevoim a intra în iarnă cu holde în virtute, dar \ nU de-abia răsărite ori nerăsărite deloc. Să nu aşteptăm toate de la timp, să . nU atârne toată isprava noastră de la el, ci să ne facem înşine datorinţa cu " atât mai vârtos, că e vorba de chiar binele şi folosul nostru. „Amicul Poporului", 1888: Şi gunoiul cerk îngrijire * : 'Am avut privilegiul să vedem adeseori cum gunoiul altcum putred şi ■ unşuros, cum se zice, mult un an, doi, dacă e în stare să facă pământul roditor. î aşâ că cu deosebire în părţile muntoase ale ţării noastre, unde pământul; din fire nu e prea roditor, de câte ori se seamănă de atâtea ori se şi gunbieşte.; iwjawpwi i iiiummiiH Grigore Sima ai iui Ion • Scrieri alese din Ţara Maţilor 41 Ba auzi adeseori pe ţăranii noştri zicând: „Cugeti că nici n-am cărat gunoiul, aşa nu vrea să se facă!”. Că se întâmplă astfel vina nu este nicidecum a pământului, cu atât mai puţin a gunoiului, din contră tot cel cu paguba poartă şi vina. deoarece n-a purtat nici o grijă pentru gunoiul său. Şi ştiut este că la noi o bucată oarecare de pământ aduce rod mult mai puţin ca în alte ţări, unde toate se fac după un plan anumit, plan întemeiat pe ştiinţă şi pe învăţăturile culese din practica vieţii de toate zilele a agricultorului. Francezul, germanul şi englezul bunăoară el ştie că agrul lui din ce părţi este compus, ştie ce fel de plante se potrivesc pentru el şi vrând să semene de altele ştie anume ce gunoi să-i deie - de vite cornute, de cal, de oi, compost ori gunoi de minerale. La noi nu s-a ajuns nici măcar la atâta ca gunoiul de grajd să nu-şi piardă toată vlaga, să nu-1 ducă pe loc atunci, când foarte puţine materii nutritoare mai are. Ce mirare dar că locurile noastre nu aduc rod de ajuns şi nu ne răsplătesc munca după cum ne-am aştepta noi înşine! - Şi gunoiul cere oarecare îngrijire, dacă e vorba să fie gunoi în toată puterea cuvântului. La noi se lucră tot cam cu gunoiul din grajd şi noi încă numai despre acela vom vorbi. La noi gunoiul după ce se aruncă din grajd afară, ori se face grămadă acolo în apropiere - ba uneori, cum s-aruncă aşa şi rămâne - ori se pune pe car şi se cară afară la câmp în capătul vreunul pământ, unde are să stea până-i vine vremea să-l folosim, după ce adică a putrezit. Dar tocmai aici e buba şi e datorinţa agricultorului să poarte grijă, ca gunoiul să pe timpul putrezirii să nu-şi piardă aproape toată puterea. Materiile nutritoare ale gunoiului, când la putrezire parte se topesc- sărurile - parte devin aburi -părţile nitrogenice. Aruncând gunoiul aşa fără nici un capăt, cel puţin 80 părţi din săruri se vor scurge prin pământ în jos, iar părţile nitrogenice se ridică în aer, mare parte din ele, şi ce ne mai rămâne e de puţină treabă. De sine se înţelege că un astfel de gunoi puţină ispravă va face pe locul unde-1 punem în urmă - spre dauna agriculturii. t •• Lângă aceasta se mai adaugă un neajuns. Adesea gunoiul se pune în sorişte sub cuvânt că se coace mai bine. Adevărul este că pătura deasupra în curând se usucă, îşi pierde puterea şi pulverizânu-se înăuntru putrezeşte mai anevoie. i Un gunoi bun, puternic şi care se cunoaşte apoi unde-1 pui vom avea atunci când îl vom pune grămadă la un loc mai mult umbros şi pe cum îl scoatem din grajd şi-l punem pe grămadă numaidecât aruncăm peste el o pătură de pământ ori de cenuşă, în stare zbicită. Lucrul nu e greu deloc, câştigul însă foarte mare, căci pământul şi cenuşa împiedică aburirea părţilor gazoase şi totodată nu lasă nici ca sărurile să se scurgă în pământ. 42 Grigore Sima al lui ton • Scrieri alese din Ţara Moţilor Facă agricultorul român aşa şi nu va mai avea temeiuri de a se plânge că gunoiul său e slab şi fără nici o vlagă. Şi e şi timpul ca în lucrarea pământului, în toate ramurile ei, să-i facem partea cuviincioasă şi minţii. Şi e trist că pe când în toate direcţiile vedem înaintare, agricultorul român e aproape unde-au fost moşii şi strămoşii. „Amicul Poporului". 1888 Notiţe folositoare Parazitele* de pe legume se pot nimici. La semănat amestecăm sămânţa cu pulbere de pucioasă, iar când se ivesc pe frunze pureci sau alte insecte suflăm peste plantă, dintr-o ţeava iarăşi pucioasă pulberizată. Astfel ne învaţă grădinarii francezi. Furnicile din grădina de legume se pot nimici, dacă vei pune câteva oale mai rele cu gura în jos în straturi. Tot la două săptămâni sunt a se ridica şi ceata furnicilor în ele adunată o nimicim. Astfel purcedem ne putem uşor scăpa de ele şi fără spese. * Puterea nutritoare a camei de vită nu este asemnea, ci ea atârnă de la împrejurarea, dacă este carnea de la o vită rău ţinută, slabă ori apoi este de la o vită grasă. Grăsimea e trebuitoare pentru nutrire. O bucată de carne de vită, ce are pe e& şi ceva grăsime e mai de preţ, decât o bucată de came cu desăvârşire macră. Carne de vită din boul gras are 50% apă, adică jumătate, din bou gras pe jumătate, 70%, iar din bou slab 80%. Carnea vitelor de tot slabe mai nu conţine materii nutritoare. E bine a le şti şi acestea. Tuşea cea mai blestemată şi încetează folosindu-ne de următorul mijloc de casă: caută şi rade hrean bun, sănătos, peste care, după ce 1-ai pus şi îndesat într-un pahar, toarnă vin vechi. îa în fiecare zi de câte trei ori din el o jumătate lingură de cafea. i * * Parazit va să zică animal sau plantă, ce trăieşte din sucul altuia, de exemplu purecii, muşchiul şi altele. Grigore Şjma al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 43 Untul se poate ţinea şi o jumătate de an în stare proaspătă, şi e bine a se ţine, ca totdeauna să avem unt pentru trebuinţele casei. Şi dacă suntem în stare a-i da încă un gust mai bun, puţina osteneală ne este răsplătită îndeajuns. Vrând dar a ţine untul timp mai îndelungat să ne îngrijim ca acela să fie bine spălat şi zbicit. îl tăiem apoi felii şi-l punem într-o oală îndesându-I de aşa, ca printre el să nu rămână loc gol. Punem oala ori oalele într-o căldare umplută pe jumătate cu apă o aşezăm pe foc şi o lăsăm să se răcească. Scoatem oala ş-o punem bine până la trebuinţă. Şi, peste şase luni astfel de unt e ca şi când numai atunci l-ai fi ales, pe lângă aceea e foarte curat, că drojdiile i se aşează toate la fund. Vinul lungit cu apă se poate cunoaşte, dacă-1 vom turna lin, printr-un petec de pânză intr-un pahar până la jumătate cu apă. Vinul curat nu se amestecă cu apa, pe când cel lungit o face numaidecât. In contra căderii părului, drept mijloc cel mai bun se recomandă rădăcina de scăete. Se fierb 35 grame de astfel de rădăcină în 1/2 litri de apă, cu Ieşia se spală omul pe cap, iar cu rădăcinile se leagă cu o cârpă. „Amicul Poporului”, 1888 44___________Grigore Sima al lui Ion, _• Scrieri alese din Ţara Moţilor Poveţe igienice (După diferiţi autori) i. Despre mâncare Bucatele mai simple sunt cele mai bune. Din ce sunt bucatele mai cu multă măiestrie gătite, din ce sunt mai puţin priitoare sănătăţii. Peste tot ele să fie potrivite trebuinţelor trupeşti: nutritoare, simple şi în măsură de ajuns ca să putem ţine în bună stare puterile trupeşti şi sufleteşti. Legumele nu sunt atât de nutritoare cum este carnea şi iarăşi carnea e mai sâţioasă decât peştele. De vom mânca numai carne, sângele se prea îngroaşă şi ne îmbolnăvim; de vom trăi numai cu legume, n-o s-avem tărie şi puteri îndeajuns. Tocmai de aceea se mănâncă deodată şi legume şi came şi peşte tot legume mai multe. Bureţii şi ciupercile sunt mai grele la mistuire, pe lângă aceea sunt multe soiuri şi otrăvitoare, de aceea, dacă nu-i cunoaştem, să-i lăsăm nemâncaţi. Cartofii de soi bun, copţi cum se cade, sunt sănătoşi şi buni; mâncându-se cu cumpăt, neajunşi însă la coacere, sunt adevărată otravă şi cauzează multe boli. Grăsime prea multă şi cu deosebire carne de râmător nu e sănătos să mănânce omul multă, deoarece e grea la mistuit şi toceşte stomacul, aducându-1 în cele din urmă la starea de a nu-şi mai putea face datoria -de unde multe se nasc. Bucatele prea tari, acre, săraîe tare şi pipărate înfierbântă sângele din cale afară şi sunt nesăţioase, nu împuteresc. Brânza e bună şi nutritoare, dacă e proaspătă; cea stătută, de sei mănâncă în prea mare măsură, e vătămătoare sănătăţii, face conturbare I în treburile mistuirii şi produce piatră în băşica udului. Pâinea de grâu proaspătă, până nu s-a răcit, nu e bine a se mânca; Asemenea ne îngreunăm prea tare mâncând multe plăcinte, clătite (scoverzi) şi colaci fierbinţi. Pâinea rece, coaptă de 1-2 zile e foarte priitoare. Pâinea de secară e mai sănătoasă decât cea de grâu. Poamele coapte ajută la mistuire şi sunt sănătoase, cele necoapte sunt tare vătămătoare sănătăţii, cu deosebire copiii au obiceiul de se îndoapă şi, bând apoi apă după ele, adesea pătimesc de friguri. Bucatele ce dau a se strica nu sunt deloc potrivite pentm a le mânca; pornite fiind spre putrezire, asemenea nici cele lipsite de orice gust şi proaste. 45 Griggre Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Maţilor Să mâncăm numai atunci când avem poftă. Lăcomia nu e bună, căci bucatele, ca să se poată mistui uşor şi cum se cuvine, se cere ca în gură să fie mârunţite bine şi amestecate cu scuipat. Stomacul nu trebuie îngreunat prea tare, cu deosebire seara, să nu mergem nicicând la culcare cu burta plină, ca să nu visăm tot cai verzi şi dimineaţa să aflăm că suntem greoi şi obosiţi. Tulburaţi de mânie, un sfărm să nu băgăm în gură, ci să aşteptăm sângele să se liniştească. Bucatele prea fierbinţi ori prea reci sunt deopotrivă nepotrivite sănătăţii. De vom mânca una după altă mâncări prea fierbinţi şi prea reci - are să crape porţelanul de pe dinţi, de unde urmează apoi găurirea şi stricarea lor. Ce va să zică aceasta e destul să ştim, că dinţii sunt la om aceea ce-s pietrele la moară. L r t m ■ ţ% %: IS. Despre băutură Asudat şi ostenit nu e bine a bea nici un fel de băutură, pentru că uşor se poate ca să căpătăm aprindere de plămâni ori de stomac, rele ce care uşor poate omul ca să-şi lepede potcoavele. Apa rece, curată, limpede şi proaspătă e cea mai bună şi mai potrivită băutură. Ea răcoreşte, subţiază şi curăţă sângele, ţine stomacul, măruntaiele, creierii şi întreg trupul în bună ordine, face pe om deştept, odihnit şi voios. Băuturile calde cum sunt: cafeaua, ceaiul ş.c.l. încarcă sângele de materii stricătoare,. De băuturile spirtoase - toate felurile de rachiuri - să ne ferim ca de foc, căci ele nu sunt de nici un folos, din contră, strică stomacul, înfierbântă sângele şi tâmpesc minţile omului. Ce e mai mult, ele gustate regulat, conduc la patima beţiei, izvorul tuturor răutăţilor, care pe-multe curţi le-a făcut pustii, pe mulţi copii i-a aruncat în uşile oamenilor şi pe oameni putrezi dş bogaţi i-a adus la sapă de lemn. Dintre toate băuturile spirtoase rachiul jupânului Itzig e cel mai ticălos, e adevărată otravă pentru cine-1 bea, căci adesea e amestecat cu piatră vânătă, cu vitriol, var şi cenuşă, care frig şi ard pe unde ajung şi înainte de vreme te pun în mormânt.'" * * In „Amicul poporului" de pe a. 1887 s-a publicat un studiu amănunţit referitor la băuturile spirtoase sub titlul „Beţia de alcool (vinars)". Din acela multe lucruri bune pot culege conducătorii poporului. h 46 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Vinul vechi şi curate priitor sănătăţii, nu însă dacă se bea în toate zilele în loc de apă, ci numai câte puţin, cu ocazia mâncării. Omul sănătos şi în vârtute să bea vin, când e obosit de muncă, bolnavul când dă a se cârpi, bătrânii mai des. căci vinul pentru bătrâni e ca şi laptele pentru copii. III. Despre somn Somnul e trebuitor, căci prin el trupul îşi recâştigă puterile tocite prin munca de peste zi. O parte foarte însemnată din sânge peste zi o face nimic creierul prin îndelungata-i cugetare. Noaptea mintea odihnind sângele are timp să cutreiere întreg trupul şi să dreagă ce e de dres. Oamenii ce timpul somnului îl petrec prin băuturi, la cărţi şi beţii nesocotite nu dau răgaz trupului ca să se poată întrema, de aceea şi sunt numai pufaiu, păliţi la faţă. trândavi şi greoi, n-au puteri de ajuns ca să se împotrivească bolilor şi pătimesc adesea. Ca la toate cele şi cu privire la somn se potriveşte vorba că ce-i prea mult nu-i sănătos: 7-8 ore de somn sunt tocmai de ajuns, mai mult ori mai puţin e stricător. Culcarea să se facă la 8-9 ore seara, scularea la 4-5 dimineaţa. Somnul până la miez de noapte este cel mai recreativ; o oră! face 2 de-âle dimineţii. Nicidecum dar omul să nu petreacă noaptea cu beţii ori cu nimicuri, căci în altă zi nu va fi de nici o treabă. In casă verde (acum spoită), unde-s cărbuni aprinşi ori flori multe, aerul e stricăcios, omul uşor capătă durere de ea, ba se poate să moară chiar. Patul are să fie curat, hainele uscate şi aerisite peste zi. Căldura mare în casă nu e bună peste noapte, că moleşeşte trupul. Somnul cel mai sănătos e acela pe care îl trage omul culcat pe latura dreaptă. De-a stânga se află inima, de acolo se ramifică arterele ce conduc sângele, de ne vom culca pe ele, le apăsăm întrucâtva şi nu pot să-şi facă treaba cum se cade. Bucate grele înainte de culcare nu e bine a se mânca, peste tot să ne ferim a ne pune în aşternut cu burta plină, precum şi de băuturi înfier-bântoare. Mergând spre odihnă, să lăsăm la o parte toate grijile, şi să ne rugăm* lui Dumnezeu. Dimineaţa, îndată ce ne-am trezit, să ne şi sculăm, dar să nu petrecem timpul în trândăvie, căci trupul se moleşeşte şi repaoşul de peste noapte nu-şi are urmările sale binefăcătoare în toată puterea cuvântului. Grigore Sima al lui ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 47 IV. Despre piele Pielea acoperă întreg corpul şi ca un rău conducător de căldură ce este, scuteşte trupul în schimbările temperaturii, ţine căldura din noi, spre care sfârşit e de mare preţ pătura de grăsime ce se află sub ea. în piele sunt o sumă de ghinduri (cam 300 milioane). Acestea scot din sânge prin asudare şi aburire atâta apă la zi, câtă scot şi rinichii, cam 1 kilo. Sudorile conţin deosebite săruri şi materii stricătoare sănătăţii. Când pielea e curată, sudorile străbat uşor prin nenumăraţii ei pori, când însă aceste mici gâurici sunt astupate cu praf şi necurăţenie, sudorile n-au pe unde să iasă, materiile rele rămân în corp şi adunându-se mai multe împreună, ridică pielea şi ici şi colea, ca tot atâtea ridicături sau bube. De aci deosebita îngrijire şi curăţenia pielii. Trebuie s-o recunoaştem însă că noi, oamenii mulţi de azi, n-am ajuns încă în astă privinţă acolo, unde erau puternicii noştri străbuni, romanii. Ei aveau scalde bine întocmite aproape toţi cei mai cu dare de mână şi nu era sat, necum oraş, lipsit de astfel de aşezăminte. La ei, scalda era trecut în obicei, ca şi la noi spălatul mâinilor. Dar pielea nu numai că dă afară materii rele, ci totodată absoarbe altele bune şi trebuitoare. De aceea se şi cade ca s-o ţinem totdeauna curată. Pielea nu atunci numai e necurată când se văd solzii pe ea, dovadă împrejurarea că frecând-o dup-o scaldă caldă, ori când suntem asudaţi, se despoaie necurăţenia cu ridicata, deşi ochii n-au văzut-o. Multe boli sunt de care omul n-ar pătimi atât de des, dac-ar purta grijă ca din când în când să-şi spele trupul. Sunt oameni care n-au fost scăldaţi decât ca prunci, de mamele lor şi de rudenii, când au plecat cu scânduri pe ceea lume. Pielea în fiecare săptămână trebuie curăţită prin scaldă 1-2 ori - cu care ocazie ne servim la spălare de săpun. Apa să nu fie rha'i caldă de 2G-30°C. V. Despre dinţi Dinţii sunt compuşi din os vârtos şi alb. Rădăcinile sunt îmbrăcate în o pătură gălbuie mai puţin vârtoasă: coroana e grozav de tare în învelişul ei alb, ce se numeşte'pdrţelan sau poleială, smalţ şi care are menirea să scutească dintele de influenţele dăunătoare din afară şi totodată îi dau tăria trebuitoare la mărunţirea bucatelor. 48 ^ f Grigore Sima al Iui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Dacă omul e totdeauna verde şi sănătos dinţii-i vor sta pân’ la adânci i bătrâneţi. Cu cât trupul e mai slab, mai rău ţinut şi bolnăvicios, cu atât mai ticăloşi vor fi şi dinţii, ce şi ei se nutresc din sânge ca şi părul, unghiile ş.al. Dacă sângele e ca vai de el. dacă nu are materiile trebuitoare pentru j nutrirea dinţilor, aceia suferă, se rod şi găuresc, se clătină şi cad. Dar poate să fie neşcine cât un munte, dacă nu-şi va îngriji dinţii după i cuviinţă are să rămână făr’ de ei înainte de timp. r Cel mai mare duşman al dinţilor sunt rămăşiţele de mâncare, cu deosebire de carne, ce rămân printre ei. Deci gura trebuie spălată cu apă nu prea rece de câte ori mâncăm ceva, iar dimineaţa ori seara mai ; bine, dăm peste ei c-o perie moale muiată în spirt curat. Cu peria trebuie curăţiţi, purtând-o din sus în jos, iar nu de-a curmezişul. | Măselele găunoase se pot ţine încă mult timp în gură, dacă se spală ’ cu apă în care am turnat niţei spirt curat ori vinars de drojdii tare şi peste ^ noapte înfundăm spărtura cu bumbac muiat în aceleaşi materii. , VI. Despre păr Ş Părul e compus, ca şi unghiile, din materii cornoase. Rădăcina - ceapa i - părului e aşezată adânc în piele când ea seacă, s-a mântuit şi cu părul. ‘ Firul de păr nu este îndesat, ci e vârtos din afară, pe când dinlăuntru [ are un fel de măduvă, e ca o ţeavă umplută cu grăsime. Părul fiind o podoabă a capului merită oarecare îngrijire. \ A sta cu capul gol în căldură ori ger prea mare nu e bine, căci părul ' suferă. Asemenea e stricătoare spălarea capului cu apă din cale afară î rece ori fierbinte. Necurăţenia capului împiedică nutrirea părului. . Periile prea aspre, cu deosebire cele de sârmă, sunt vătămătoare, 1 - asemeni lor pieptenii prea ageri. Capul trebuie spălat cu leşie căldicea în fiecare săptămână şi deoarece ' părul are trebuinţă de ungere, din când în când să ne îngrijim şi de aceasta. . j, Cea mai bună unsoare de păr se pregăteşte în chipul următor: se iă , slănină grasă, afumată - cea de pe spinare e mai bună spre acest sfârşit j| - şi se taie mici bucăţi pătrate. Se fierbe în apă curată de ploaie ori în | apă curgătoare atât timp, încât să fie moale şi uşor de apăsat între degete, ! După ce a fiert îndeajuns, ia-o de pe foc şi pune-o la o parte, ca să se î" răcească. După ce s-a răcit, culegi grăsimea.toată, cât mai puţin apătoasă ' şi-o pui pe-o cârpă deasă. Prin cârpa aceasta o storci într-un blid şi-o laşi i ca să se întărească. Spre a fi mai curând gata pui blidul în nea, gheaţă I1 Grjgore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 49 ori apă rece. După ce unsoarea s-a sleit cum se cade, o baţi c-o lingură curată de lemn şi torni jos picurii de apă ce ar fi având. Bătând-o până face spumă, adaugi mestecând mereu balsam de păr, tot câte puţin numai, până capătă faţă închisă cum e coaja de pâine, bunăoară. Aşezată astă unsoare în păhărel de sticlă ori porţelan legat bine la gură, stă şi un an de zile - are miros plăcut şi ajută şi creşterea părului. Slova Originea banilor Nevoile vieţii oricât de mărginite erau ele, în timpurile cele mai străvechi, a făcut totuşi ca neamuri de oameni să vină în atingere mai deasă, unele cu altele. Asta din cauza că nu în toate ţinuturile se află în măsura cerută toate acelea lucruri ce sunt neapărat trebuitoare pentru trai. Şi iarăşi, destoinicia n-a fost nicicând aceeaşi la neamuri mai multe, ba nici chiar la un neam şi familie. Fiecare îşi are aplecările sale deosebite, lucrările şi deprinderile spre care simte o tragere de inimă mai altcum, decât către altele. Dar chiar fiecine să fie în stare a produce tot ce se cere spre a-şi putea împăca trebuinţele vieţii, nu-1 iartă timpul şi împrejurările ca s-o poată face, n-are când! De aceea este nevoit a-şi procura unele lucruri de care nu se poate uşor lipsi, din altă parte, din alt ţinut şi de la oameni ce le au de la natură, pe când ţinutul său e lipsit de ele, sau apoi ştiu ei să le facă şi au din ce, pe când el nici nu ştie şi chiar să ştie, nu are din ce să le pregătească. Astfel, bunăoară, într-un ţinut poate să lipsească sarea, peştii, lemnele, piatra, careva din ele, sau altceva poate să lipsească, fără de care omul nu poate să fie pentru totdeauna, nici sălbatic fiind. Care e urmarea? Toate aceste lucruri ce-i lipsesc şi de care are nepăraiă trebuinţă are să le câştige de la cei ce le au, fie pe-o cale, fie pe altă. De aci venirea popoarelor în zilnică atingere unele cu altele, încă din cea mai îndepărtată vechime; - de aci legătura de schimb între ele: comerţul sau negustoria. Felul cel. mai simplu şi totodată cel mai original al comerţului este când omul îşi dă marfa sa prisositoare, sau de care nu are neapărată trebuinţă, altuiâ în schimb pentru altă marfă, ce lui îi lipseşte. Şi aşa a fost la început. De exemplu: pescarul care din peşte încolo nu avea nimic, îşi îmbia marfa cerând în schimb de la unul sare, de la altul poame, animale, piei, bucate, săgeţi - cu un cuvânt tot de ce avea nevoie pentru trai. Asta va să zică tocmai atât ca şi când în ziua de azi un pălărier, bunăoară, mergând la 50 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor târg, fiind oprită orice circulaţie de bani (monedă) şi hârtii de preţ - s-ar pune şi şi-ar da marfa economului de câmp pentru bucate, rotarului pentru de ale căruţei, ciubotarului pentru încălţăminte - tuturor lea-r da pălării în schimb pentru lucrurile de care are trebuinţă. Cât de anevoios şi aproape cu neputinţă ar fi schimbul în astfel de caz ne putem închipui. Şi cu toate acestea la începutul întemeierii societăţii omeneşti lucrul astfel trebuie că s-au urzit. De-aci nepărată trebuinţă de a se aşeza oamenii mai mulţi la un loc, de a trăi in tovărăşie, ajutorându-se unul pe altul, după ce nime nu e destul de om ca să poată produce tot ce se cere pentru susţinerea vieţii, mai mulţi insă apucă pe căi deosebite şi se ajutorează împrumutat. Dar schimbul, cum am văzut, este aproape cu neputinţă când nu există un mijloc ce să fie de preţ în ochii tuturora şi care să fie primit în schimb pentru orice obiect şi de care uşor să te poţi desface, când ai voie - e cu neputinţă schimbul, cumpărarea şi vinderea, dacă nu sunt bani. Tocmai de aceea încă în stare de sălbăticie omenirea a trebuit să afle obiecte ce să fie privite ca având valoare întotdeauna şi sub toate împrejurările şi de care să se folosească în daraverile vieţii cum noi ne folosim în ziua de astăzi de bani. Şi popoarele fiind în stare de sălbăticie lucrarea măiestrită a metalelor fiindu-le necunoscută şi-au aruncat privirea asupra obiectelor mai de seamă, fie câ-s de-o frumuseţe deosebită, fie că sunt durabile, anevoie de aflat, şi care cu deosebire pot să fie folositoare celui ce le are. Sarea, poamele, bucăţile de metal, mărgelele, sclavii ş.a.l. au servit cu deosebire drept „bani buni” mai Ha începutul întemeierii societăţii omeneşti - lucru ciudat în ochii noştri, care uniţi cu ajutorul drumurilor de fier a corăbiilor şi telegrafului trăim aşa zicând într-o mare familie şi suntem deprinşi cu monede sclipicioase de metal tot una ca una, cu bancnote şi hârtii de preţ lucrate cu o deosebită artă şi garantate prin cel ce le emite, de care ne folosim oriunde în starea atât de înaintată a comerţului de azi - când sute de mii le pune şi poartă omul fără nici o greutate în buzunarul de la mânecariu şi preţul a o jumătate de ţară îl aşează într-o mică ladă - dacă îl are - fireşte! Exemple pentru susţinerea celor afirmate avem la popoarele sălbatice din timpul nostru. Astfel, popoarele polare, între care cu deosebire Grolandezii, poartă un comerţ de schimb destul de viu. Iubesc cu deosebire noutăţile, obiectele lor încă necunoscute şi, având peşti din greul, dar lipsindu-le lemnele cu totul - întreprind, ca să facă schimb, călătorii ce durează cu anii, ţin târguri în toată forma şi uneori nici nu se 51 ' Grigore Sima ai lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor | mai reîntorc în patrie, ci unde pot acolo se aşează, ca mâine, poimâine | să se mute într-alt loc, făcând noi călătorii. I La locuitorii sălbatici din America nordică vedem folosindu-se un fel 1 de brâie sau cingători drept bani, sau mijloc de schimb - la Lapplandezi caşul sau brânza. - la cafrii săgeţile, - faţă de care „monedele” cu I deosebire de metal colorat (aramă roşie şi galbenă) şi sticlă, introduse L de europeni, curând, îşi pierd preţul înmulţindu-se peste măsură. în I Africa tabacul şi vitele iarăşi sunt privite ca mijloace de schimb şi au 1 deosebit preţ. In Ruanda şi Embomma nişte mici rogojine, împletite cu | măiestrie din foi de bambus, fac serviciul banilor noştri de hârtie, preţul I uneia este stabilit, aşa zicând, la 12L2 kilo orez. în partea apuseană a [ Africii, în Guineea ş.a.l. se vinde şi se cumpără cu ajutorul unei scoici I mici pe care o vedem şi în părţile noastre legată în păr la ţigănci ori înşirată I alăturea cu mărgelele, la salba din jurul gâtului. în Utia, Dagvumba, I\ Gamav, Congo, Akra ş.al. e scoica ceea ce e la noi banii şi fără ajutorul [ ei nu e vorbă să poţi cumpăra ceva. în alte părţi se folosesc de pulbere s; de aur, de bucăţi de sare ori stambă. | La mexicanii cei vechi comerţul a fost tare înfloritor. Banii lor erau ■ de cinci soiuri, şi anume: banii mărunţi, boabele de cacao (o plantă, ce creşte în ţările cu clima caldă), din care 8000 făceau un Xiquepilli şi care | se pachetau în săculeţe de câte 3 Xiquepilli sau 24000 de boabe. Al doilea I fel de bani erau năfrămile de bumbac (Patolquahli), ce aveau o anumită I mărime. Urma apoi pulberea de aur, aşezată în cotoare de pene de gâscă, mai mari ori mai mici, după preţ. în fine, ca adevărate monede aveau bucăţi de aramă în forma ciocanului şi cositor bătut subţire. I Egiptenii, cei vechi, care au avut o însemnată cultură şi cărora avem să | mulţumim multe şi folositoare descoperiri, foloseau drept monede inelele I de aur şi argint şi care valorau după greutate. Tot aşa şi galii. Astfel de l monede se înşirau pe o sfoară şi se purtau încinse în jur de mijloc, cum ; fac chinezii chiar în zilele noastre, ale căror monede de metal sunt anume ji cu gaură fabricate, spre sfârşitul acesta. Cel mai vechi fel de bani la chinezi, iar sunt un fel de scoici. Au urmat i după aceea mărgelele, jadul, un fel de piatră mult preţuită, aramă, i ţesător, bucăţi de tinichea (bleh) în forma tăişului de la cuţit şi cu scrisoare [ pe el. în suta a 11-a înainte de Christos i-a plesnit prin minte căruiva I învăţat chinez a fabrica monede de aur. Aceste erau bucăţi la formă i cubice. Fireşte că monedele de aur erau de tot puţine cu privire la : trebuinţele schimbului zilnic, drept aceea se şi întâmplau dese crize din ; 'î: 52-____________Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor, cauza lipsei de bani, când poporul iar se vedea nevoit a se întoarce la banii cei vechi, de care am vorbit. In suta a 9-a d.Chr. s-a început editarea banilor de hârtie (monedă-hârtie), luându-şi începutul cu asignaţiunile regimului asupra sării şi fierului: pe lângă care s-au constrâns neguţătorii a-şi depune banii de metal ce-i aveau în tezaure şi a primi în schimb monedă-hârtie, bancnote. în întreg Orientul, banii au fost cunoscuţi încă din timpurile cele mai vechi. Grecii, poporul cel atât de isteţ şi înaintat in toate ramurile activităţii omeneşti, nu numai că acasă. în ţară, era bine organizaţi, ci mai aveau şi colonii înfloritoare în cele mai favorabile locuri pentru a face negoţ. Şi ei aveau un comerţ tare înfloritor şi sistem monetar bine întocmit pentru toate; trebuinţele. Aveau chiar bănci, case de schimb şi la Delphi un fel de casă de păstrare. Interesele la ei făceau 10-30%. Asemenea la etrusci, se turnau bani de metal, ce valorau după greutate. La romani, sub cei dintâi împăraţi, în loc de bani erau în circulaţie beţişoare de metal. Bani de argint rotilaţi ca discul se ivesc curând după războaiele punice şi numai c-o sută de ani mai târziu monede turnate din aur. Se zice că Serviu Tulliu a fost cel dintâi care a introdus astfel de monede. La romani erau oameni puşi anume care îngrijeau de baterea monedelor, triumviri monetaîes. Prin războaiele de cucerire, prin colonizări şi călătorii îndelungate, popoarele au venit din ce în ce mai de aproape atingere unele cu altele şi au început a împrumuta unele deîa altele obiceiuri, credinţe, pe care mai înainte nu le aveau, şi-au însuşit trebuinţele fără de care puteau să fie până atunci. Şi zi cu zi popoarele intrând în legătură unele cu altele din ce în ce mai strânsă, s-a dat naştere comerţului atât de întins şi înfloritor cum îl vedem în ziua de azi, când trebuinţele s-au înmulţit în mod înspăimântător,: când spre a le îndestula nu mai e de ajuns circularea monedelor de metal, ci un potop întreg de hârtie de valoare a inundat societatea cultă de azi, care are un sistem monetar tare dezvoltat. Cu toate aceste rămâne încă foarte multe de făcut, căci până când, cel puţin, toate popoarele culte nu vor fi primit unul şi acelaşi sistem de bani, nu putem zice că am ajuns la-gradul de perfecţiune trebuincios, ca cei ce mijlocesc schimbul să poată : lucra fără pierdere la prefacerea banilor în de al soi, de care se primesc acolo de unde are să cumpere. Hârtia-monedă în sine nu e bani, ci serveşte în loc de bani de argint şi aur, numai până când cel ce a emis-o are credit, are de unde să plătească, 53 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor să-ţi dea aur sau argint pe hârtie frumos tipărită ce ţi-a dat-o. în ceasul în carte n-are de unde să! plătească petecul de hârtie ce-1 ai rămâne o zdreanţă. S-au întâmplat şi de acestea. Oameni care ieri dispuneau de zeci de mii. în 24 de ore s-au văzut ajunşi la sapă de lemn, fie c-a bancrotat statul, fie că institutul de economii Ia care şi-a depus rodul muncii sale. Pe timpul marii revoluţii franceze, bancnotele atât pierduseră din preţ. că nu căpătai un prânz în schimb la o monedă de o sută de franci. Fireşte că astfel de cazuri sunt rarităţi şi tocmai de aceea zice proverbul că să aduni bani albi pentru zile negre, căci ei sunt sufletul vieţii de azi, cu bani toate se pot.’" Grigore Sima al lui Ion Trebuinţa unui plan de lucrare în economia de câmp şi de vite Neguţătorul, industriaşul, arendaşul, toţi câţi se ocupă cu o ramură sau alta a activităţii omeneşti, la sfârşit de an îşi încheie socotelile, îşi face bilanţul, făcând asemănare între venituri şi cheltuieli - între ceea ce datorează înşişi şi ce le datoresc alţii. Apoi mai ia în socotinţă capitalul şi puterile cu care a lucrat în trecut, care din întreprinderi i-au adus câştig, care daună; ce împrejurări au contribuit într-un caz şi care în altul. De aci îşi trage apoi învăţături pentru venituri şi îşi îndreaptă luarea aminte cu deosebire asupra ramurilor de activitate ce i-au adus ceva profit, lăsând la o parte cele ce l-au păgubit. Măsurându-şi bine puterile în toate direcţiile şi ţinând seamă de împrejurări, îşi croieşte un plan de lucru pentru întreg anul ce vine. E cam amară şcoala vieţii şi de cele mai multe ori rămâi dezamăgit, cu toate acestea rămâne ca drept cea mai bună şcoală. Dacă ne uităm acum în jur de noi, vedem cum ţăranul român şi de cele mai multe ori şi domnii cărturari, ce se ocupă cu economia de câmp şi de viţe, urmează fără greş cele apucate din moşi-strămoşi, fără să ţină seamă că alte au fost timpurile înaintaşilor şi altele sunt ale noastre. Tocmai de aceea, fiindcă nu se ţine cont de împrejurările schimbate, nu se face îri "economie şi auzim pretutindeni nemulţumire şi blesteme, că pe zi ce merge e tot m,ai.jău, că dările de tot felul pun capăt la orice câştig în economia de câmp. * * Datele sunt împrumutate din însemnata carte: „Das Buch der Erfindungen". 54 Grig^re Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Adevărul este că împrejurările sunt date ele de ele şi nu ne este cu putinţă ca să le schimbăm noi înşine. Prin urmare nu ne rămâne decât să ne dăm după pâr, să ne acomodăm noilor împrejurări. Iar aceasta nu se poate, dacă nu ne întocmim încă de mai înainte un înţelept plan de lucrare pentru întregul an. Sămânţă de judecată însă pentru a pune la cale un astfel de treabă nu poţi să afli, fâr" numai în socotelile anilor trecuţi. Mulţi vor zice că neştiind carte nu pot să încheie în sfârşit de an un bilanţ (cumpănă) de venituri şi cheltuieli, asta însă numai adevărat nu este. E întocmirea sufletească a omului de aşa că ţinerea de minte e cu mult mai deşteaptă Ia cei ce n-au avut fericirea să umble la învăţătură, decât la cei ştiutori de carte: - prin urmare uşor poate să-şi tragă seama ce-a cheltuit peste an. din ce izvoare, cât venit au avut, din ce au avut pagubă şi unde a lucrat cu câştig. Rezemat pe învăţături culese din practica vieţii, îşi zideşte apoi planul pentru lucrările anului viitor. Se spune despre un falsificator de bani că s-a pus să falsifice monedele cele de câte 4 cruceri, fără să-şi dea seama ce şi cum are să iasă la cale. Sfârşitul a fost că la urma urmelor fiecare monedă de 4 cr. - socotind arama şi lucrul - l-a costat 8 cr. Altminteri, n-ai ce zice! Câţi din economii noştri n-o păţesc ca falsificatorul din vorbă?! Nu-şi sparge omul capul că ce poate şi ce nu poate, cu banii şi puterile de lucru ce poate să-i aibă la îndemână - nu, că ce e bine şi ce nu, ci hai seamănă cât de mult, fără ca locul să fie gundit câtuşi de cât, fără ca să se cugete dacă poate să-l răzbească cu lucrul la timp şi chiar răzbindu-1 - aduce-i-va atâta batăr, cât îl costă pe el însuşi - socotind dările de tot felul, plata lucrătorilor, munca noastră, sămânţa şi altele. Cine s-apucă mai de mult decât îl ajută puterile - neputând isprăvi cu nici un lucru la termen - se va trezi la facerea bilanţului său anual că un ban de 4 îl costă 8 cr.! Altul iarăşi, în loc să ţină patru vite, pe care ar putea să le nutrească bine din al său, se pune şi ţine 6-8. Urmarea e că le iernează ca vai de om, încât colea primăvara numai se leagănă, sunt numai ciolanele şi pielea, de nu poate răzbi cu ele ca să semene la timp şi pe deasupra, prin cumpărarea de nutreţ mult - dacă nu vrea ca ele să piară de foame - se înglodează în datorii, se încurcă pentru întreg anul, de nimic nu poate isprăvi la timpul său. Iarăşi istoria banului de 4 cr. Un al treilea duce o pereche de juncani la târg. El îi ţine la 200 fl. - i se oferă numai 195 fl. - nu-i dă pân’ la târgul cutare, ce are să cadă Grigore Sima al lui lon • Scrieri alese din Ţara Maţilor 55 peste patru săptămâni. Atunci capătă - să zicem - 200 fl. în capăt. Vorba e însă că oare nutreţul mâncat de juncani în răstimpul acela, grija lor, serbarea pe la târg şi cheltuielile nu fac mai bine de 5 fl.? - Iarăşi istoria banului de 4 cr. Şi dacă am cerceta mai departe, în nenumărate cazuri am întâlni tot aceeaşi. Vina însă o poartă economul însuşi, mai ales el. fiindcă nu purcede după un plan bine închegat, ci cum îl taie capul. Iama dar, când tot rodul unui an este adunat. în serile cele lungi, economul cumsecade. în loc de a căuta să-şi omoare timpul cu jocul de cărţi, cia beţiile şi certele urâte prin cele crâşme, îşi va aduna casnicii în jurul mesei şi alegând la lumină grâu de sămânţă fir de fir ca să nu semene numai golgotine - va dezbate cu ai săi atât ceea ce s-a petrecut în anul trecut, cât şi purcederea, ce e a se urma în anul viitor. In ce stare se află unelte de economie, de care vor avea trebuinţă, care cer reparaţii şi care nu mai sunt de treabă. Se va purta grijă ca toate să se pună la cale încă în decursul iernii, când şi mai ieftin se poate şi nu s-alerge apoi pierzându-şi capul, când e vremea lucrului, cum pe mulţi îi vedem făcând. Cu vitele câte sunt, cât pământ se va putea lucra la timp şi cum se cade, şi anume care locuri cu ce să se semene, cu care să se înceapă, şi cu care să se sfârşească. Care mai pot aştepta şi care trebuie gunoite numaidecât. De ogor, dacă se lasă, care să fie acelea? Având încă gunoi, n-ar fi cu cale ca o parte de ogor să se gunoiască şi semene cu ovăz amestecat cu lucernă, trifoi, măzăriche, ori cucuruz şi care cosindu-se în floare se urmează cultivarea ogorului mai departe, câştigând o sumă de nutreţ dintre cele mai bune? Unde e de a se ara în laturi, unde la dric, unde cu brazda la o parte şi care loc cât de adânc iubeşte să-l ari? Dacă trebuie undeva a se tăia un şanţ ca să se împiedice umblarea oamenilor peste loc, ori o brazdă are să fie trasă spre a se putea scurge apa? Câţi lucrători ne vor trebui şi câte zile avem prin sat -. toate cele se dezbat şi se pun la cale cum şi când au să se facă - luându-se în considerare toate împrejurările şi urmându-se astfel cu toate ramurile economiei. Planul statorit odată şi trebuie urmat şi împlinit la timp, dar nu, las’‘eă nici mâine nu e târziu, căci, dacă se cere undeva, apoi în economie cu deosebire trebuie ca omul să fie al ordinei celei mai desă-varşite. Doi fraţi, se zice, că având moşii la un fel, atât în mărime, cât şi în bunătate, au stabilit împreună planul de lucrare de peste an. Când colea, 56 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Ia unul hambarele s-au umplut, pe când la celălalt vai de om; deşi, cum am zis, au lucrat după unul şi acelaşi plan şi ca buni creştini fiecare din ei dimineaţa începea cu „Tatăl nostru!"’. Dar ce să te faci. dacă unul din ei zicea „Tatăl nostru!” când se revărsa de ziuă, pe când al doilea când soarele era de o suliţă de deal! Va să zică lucrul amânat se răzbună în economie grozav de prost, de aceea e timpul a face partea cuviincioasă şi minţii în toate ramurile economiei de câmp şi de vite. „Amicul Poporului", 1889 Cultivarea gardului viu în ziua de azi, când pădurile pe zi ce merge mereu se împuţinează şi î lemnele se scumpesc, de la sine ni se impune datoria de a ne întoarce j privirea spre cultura gardului viu. Căci a lăsa locul liber din cauza • scumpetei materialului de îngrădit ar însemna a produce cu voia scăderea preţului averii însăşi, prin micşorarea veniturilor ce ne aduce la an. Ce mare e deosebirea între valoarea unui loc îngrădit şi între aceea a unuia lăsat liber e lucru ştiut, şi a mai insista asupra acestei întrebări ar însemna că ne apucăm să îmblătim la paie goale. Şi pe «economul de pământ îl trage inima cu deosebire spre locurile ce le ştie scutite atât de vite, cât şi de oameni. De ce? - Pentru că acolo munca lui e cu mult mai f sigură. Nici vorbă, dar că a gardului viu cultură merită luarea aminte a fiecărui proprietar de pământ. * * Că mulţi încearcă şi nu reuşesc cauza e că nu purced cum se cade, cum prescriu regulile pomăritului, ci iac-aşa numai de clacă. Având în vedere a face un lucru de treabă sunt a se observa ţ. următoarele: I. De ce fel de tufe sau arbori avem să ne servim ca lucrarea noastră în toată privinţa să fie încoronată de reuşită pe deplin mulţumitoare: II. Cum e de a se cultiva unele sau altele din tufele sau arborii de care voim a ne servi. * I. Pentru formarea gardului viu sunt potriviţi arborii din fire crenguroşi şi crăcănaţi, precum şi toate speciile de tufani, ba chiar şi bradul alb (Pinus « picea). Nu trebuie însă ca să ne folosim de aşa soiuri de arbori, ce-şi extind rădăcinile într-o prea mare depărtare, precum nici de aceia ce au obiceiul 57 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor de puiază cât colo. Altcum o însemnată parte a locului, aceea din apropierea gardului, ne va aduce tare puţin câştig şi va fi anevoie de lucrat. Să ne luăm în seamă dar la întemeierea de garduri vii: salcia, acăţul. liciumul (Licycum barbarum). căci de aceştia, deşi ne dau un bun gard viu, sunt însă cu toate acestea nepotrivite, din cuvintele înşirare mai sus. Rămâne dar ca cel mai bun şi mai potrivit între toate, păducelul. amândouă speciile sale (Crategus oxiacantha şi monogyma). Păducelul e potrivit atât fiindcă se dezvoltă foarte repede, cât şi din motivul că e trainic de tot şi bine cultivat ne dă un astfel de gard viu, încât e cu desăvârşire ne nestrăbătut. In cele următoare ne vom ocupa dar cu facerea de gard viu din păducel. II. Sâmburii de păducel se culeg toamna, când sunt răzbiţi cu coptul. Şi, după obicei este, că sâmburii pietroşi nu prea vor să răsară până în al doilea an, un an întreg îi ţinem în pivniţă uscată amestecaţi cu nisip totdeauna umed, îngrijind ca să nu se prea usuce niciodată şi din când în când să fie mestecat şi udat puţin, la caz de trebuinţă. In toamna următoare, adică tocmai la anul după ce i-am cules, îi semănăm în straturi bine îngrăşate, adânc şi-bine lucrate în decursul anului. Sâmburii de păducel se pun la 3-4 cm adâncime şi la 10 cm depărtare unul de altul. Dacă sămânţa a fost bună, apoi au să răsară şi să crească „foarte frumos. In anul dintâi nu se cere decât ca să se ţină curaţi de buruieni şi să se sape printre ei cel puţin de două ori în decursul verii. Nu e însă de a se pierde din vedere împrejurarea că sâmburii de păducel rareori sunt buni. Tocmai de aceea e cu mult rpai,practic a prăsi şi înmulţi păduceii prin butoşire, ceea ce se face în chipul următor: E a se căuta în tufişuri păducei tineri bine dezvoltaţi. Pe aceştia îi săpăm cu rădăcini cât mai multe şi-i sădim în grădină în pământ gras şi bine lucrat, în depărtare ca de 60-80 cm unul de altul, pe când trunchiurile lor.le tăiem de aşa, ca să nu rămână făr’ ca de 8 cm din pământ în sus. Pe ciompul acesta de trunchi, se vor ivi încă în decursul primului an o sumă de mlădiţe. ’clin care vom alege trei mai puternice şi le vom lăsa să crească, pe când pe celelalte le vom tăia în decursul lunii lui mai cu un cuţit bine ascuţit. 58 Grigore Sima al lui Ion « Scrieriaiese din Ţara Moţilor Cele trei mlădiţe în primăvara anului următor se butăşesc la adâncime de 5-8 cm. Această se face ca şi la gutui, când vrem a-i spori, şi anume în chipul următor: mlădiţele tinere se îndoaie şi aşează în groapa săpată la 5-8 cm adâncime şi în depărtarea potrivită de la trunchi, de aşa ca pe când mijlocul le este acoperit cu pământ, ambele capete sunt afară şi adică unul se ţine încă tot de trunchi, pe când vârful apare ca şi un pădureţ mic de un an. Ca mlădiţele să stea cu atât mai sigur după cum le aşezăm, e bine a ne servi de niscai mici cârlige de lemn, cu ajutorul cărora le înţepenim la fundul gropii. înainte de a trage pământ peste ele. Butaşii încă prind rădăcini, aşa că in primăvara următoare, despârţindu-le de trunchi, putem să le mutăm la locul menit, unde avem să facem gard viu din el. Astfel de butaşi, pe un trunchi cei dintâi urmărim a cultiva mai departe în fiecare an şi încă din ce în ce mai mulţi, căci păducelul şi el se tot împutereşte. în chipul acesta ne prevedem treptat cu atâtea tinere vlăstare rădăcinoase câte ne trebuie. Creşterea pădureţilor trebuincioşi nu e dar te miri ce lucru mare, cer însă oarecare îngrijire ca să se poată mai departe dezvolta şi ca să ne fie -. de folos în cel mai scurt timp posibil. Spre acest sfârşit, locul unde întemeiem gardul viu trebuie bine cultivat încă de mai-nainte. Se sapă adânc adânc pământul cleios pân’ la un metru adâncime, cel pufăios pân’ la 1/2 metru - şi se cumpăneşte ca cel de dedesubt să vină când la săpat deasupra şi i se dau câteva care de gunoi pământos de prin curte. * Sădirea se face mai cu bun succes în pământul umed de la natură primăvară, în cel uscăcios, toamna. Sadurile (pădureţii) se aşează într-un lung şanţ de 25-30 cm adâncime şi tot atâta lăţime - rădăcinile ne îndreaptă - în depărtare de 15-30 cm unul de altul, scurtându-le trunchiurile, ca să nu rămână decât 3-4 muguri. Apoi se acoperă cu pământ, rămânând afară numai mici cotoare în înălţime de 10-15 cm. în loc de a călca cu piciorul pământul din jur, se recomandă o udătură bună, care dă pace rădăcinilor să rămână în poziţia lor naturală şi cu o cale şi ţărână o adună în jur de ele. * Unde nu e vorba ca omul să tragă folos şi de cea din urmă palmă de loc, păduceii se pot sădi în două şire alăturea mergătoare, ba chiar şi în trei, ţinându-se ca să fie în depărtare de 20-30 cm unele de altele. De sine se înţelege că gardul cu atât are să fie mai des şi mai puternic. Ni se pare că mai bun gardul de două şire, cumpănit ca să se potrivească sadul Grigore Sima al lui Ion 8 Scrieri alese din Ţara Moţilor 59 din şirul acesta, tocmai la mijloc, între două din şirul celălalt, înfăţişându-ne figura următoare: Lăţimea cea mai potrivită a gardului e 30-40 cm. Formarea însăşi a gardului viu cere a purta grijă: 1. Ca pădureţii să nu fie lăsaţi a fi năpăstuiţi de buruieni şi acest scop se ajunge prin săpare, ceea ce trebuie a se face îndată ce vedem că ele se ivesc în fiecare lună chiar, dacă e trebuitor, săpăm în juru-le. 2. Ca vlăstarele ce se ivesc să se dezvolte de aşa, ca să putem forma din ele cel mai greu de străbătut gard. 3. Gardul viu însuşi să fie îngrijit în fiecare an prin tundere. 4. Până se dezvoltă să fie apărat de vite. De vite, tinerele mlădiţe se apără prin îngrădire. Spre acest scop ne servim de nişte pari bătuţi deşi şi tras prin ei două-trei nuiele lungi pe cui spre a se da în toate părţile. Ori batem pe stâlpişori împlântaţi la depărtări 2-3 laţuri: ne putem folosi şi de sârmă (drot). în sfârşit, de ce ne costă mai puţin. Una însă nu trebuie pusă în uitare. Orice material ne-am servi -împrejmuirea aceasta să fie pe cât se poate de rară, ca să nu ţină pădureţilor prea multă umbră şi în chipul acesta să-i împiedice în dezvoltare. în ce priveşte mlădiţele ce vlăstăresc în anul dintâi avem să purtăm grijă ca numai una să crească şi să se împuterească, şi anume, pe cât e cu putinţă, cea mai apropiată de pământ, pe celelalte le ciupim de vârf şi pe la capătul lui iunie le şi tăiem jos. în primăvara ce urmează fiecare mlădiţă vine culcată la pământ spre vecină-sa, în linia gradului ce-1 avem în vedere şi se butăşeşte, cum am zis mai în sus, îndată ce trece pe lângă cea vecină. Tot aşa se urmează cu toată mlădiţele până în capăt, le culcăm la pământ în linie dreaptă, cum are să iasă gardul, şi le butăşim. Din butaşii aceştia au să iasă un nesfârşit şir de vlăstari, din care tot la 10 cm lăsăm câte una, pe celelalte le depărtăm încă în decursul lunii lui mai. în primăvara ce urmează se face împletirea vlăstarilor, luându-se cu vlăstarul cea dintâi a treja, cu a doua a patra şi aşa mai departe până în capat, încât in urma sa apara ca un lung bici împletit. De aci încolo în fiecare primăvară vlăstarii anului premergător se retează cu ajutorul foarfecilor de grădinărit, pân’ la 3-4 muguri, şi se 60 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor , scurtează, asemenea şi cele ce cresc în alături, dacă ies din linia de grosime a gradului. Aceştia din urmă se pot vârî cu capătul înăuntru, spre mijloc de gard, ceea ce contribuie ca să fie cu atât mai des. Gardul viu astfel cultivat ajunge în decurs de 4-5 ani la o înălţime de peste un metru şi mai departe a lui îngrijire se mărgineşte la scurtarea , potrivită a mlădiţelor tinere, şi anume în lunile iunie şi septembrie. 1 în ce priveşte înălţimea, aceea i-o dă omul după voie. asemenea şi grosimea. E foarte frumos însă gardul tuns şi pe deasupra şi pe de laturi în linie dreaptă orizontală, lăsând tot la 4-6 metri câte o mlâdiţâ ca să se ridice peste celelalte să crească şi să se împuterească. Cine nu vrea să-şi facă atâta lucru, poate să purceadă în chipul următor: butaşii în anul dintâi îi scurtează pân' la 3-4 muguri. Din mlădiţele ce cresc lasă 2-3, pe celelalte le taie jos, ca cu atât mai vârtos să se împuterească cele rămase. In primăvara următoare iarăşi se scurtează mlădiţele anului trecut pân’ la 10-15 cm şi tot astfel, pân’ ajungem la înălţimea ce ne trebuie. Deşi cultivarea unui gard viu, gard în toată puterea cuvântului nu e un lucru de clacă numai, precum nici o treabă bună pe lumea aceasta nu se poate face numai iac-aşa cât sufli în palmă - e de preferat oricărui altfel de gard, cu deosebire afară la câmp ori la vie, când ştiut este că păducelul trăieşte şi o sută de ani, aşa că munca ne este răsplătită cu \ prisos. Grigore Sima al lui Ion t V Tragerea vinului nou de pe drojdii Vieritul este una din cele mai cuvenite ramuri ale economiei. Durere > însă că, după cules, foarte puţini din ai noştri se mai interesează de manipularea mai departe a vinului, cei mai mulţi îl lasă, aşa zicând, în ştirea sfântului, după ce l-au aşezat în buţi, cel mult, dacă-i mai scot ^ puterile cu trăgacea, când le vine cheful să mai tragă câte o duşcă. Tocmai de aceea nici că se vând ele vinurile noastre cu preţ, deşi binecuvântat j este pământul iubit al ţării noastre în privinţa vinului. ’* . Cu deosebire lăsători sunt oamenii noştri când e vorba de tragerea vinului de pe drojdii, cea mai însemnată lucrare, poate, din toate câte se ţin de manipularea înţeleaptă a vinului. Lucru dureros şi oarecum anevoie de înţeles că pân-acum n-avem încă nici o carte românească de vierit, din care vierii noştri, foarte mulţi la număr, să-şi poată câştiga trebuitoarele 61 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor cunoştinţe, să le servească cu poveţe teoretice şi practice în lucrarea lor mult folositoare. Mulţi nu ştiu să pună preţ pe tragerea vinului de pe drojdii, din contră socotesc că el mai bine stă pe aşternutul său necurat, decât tras într-o bute bine îngrijită. Cât de lipsită de temei este o astfel de credinţă e uşor a ne convinge, dacă vom lua în socotinţă că drojdiile nu sunt altceva decât părţile neturate ale vinului, de care el anume caută a se desface prin fierbere. Ba ele, drojdiile, mai conţin şi bureţi mici, izvor, atâtor boli - ne putem dar închipui cât de periculos este a lăsa vinul să zacă pe un aşternut atât de duşmănos lui. Cu deosebire vinurile mai slabe, dacă urmează timp călduros, apoi adeseori îşi pierd preţul aproape cu desăvârşire. Căci drojdiile se descompun, se amestecă din nou cu vinul, îl aduc în fierbere, îl tulbură, încât de multe ori se mai limpezeşte de ziua Sfântului Aşteaptă, când o mai fi şi aceea. Mergând de la cele zise pân-aici, ştiut lucru este că vinul cu atât se vinde mai la preţ, cu cât e mai limpede, mai curat şi mai vechi. Aceste însuşiri însă şi le capătă cu deosebire dacă este tras la timp de pe drojdii. Nu va fi dar de prisos, dacă vom face câteva observaţii practice privitoare la chestiunea de care ne ocupăm. Mai întâi de toate butea în care avem să tragem vinul să fie curată şi bine îngrijită. Neavând de cuget de astă dată să vorbim decât numai despre tragerea vinului de pe drojdii şi nu şi despre curăţirea, spălarea şi îngrijirea buţilor, presupunem dar că asupra buţii nu mai avem nici un cuvânt de zis, ea este curată în toată puterea cuvântului şi afumată niţel cu pucioasă curată ori arsă cu vinars de drojdii foarte tare şi curat. Vinurile fiind mai de multe feluri, de sine se înţelege şi se ştie că nu toate sunt gata cu fiertul, se limpezesc deodată. Asta atârnă de la bunătatea şi puterea vinului. Cele slabe şi acre mai curând sunt gata de tras decât cele grase şi puternice. Şi iarăşi: vinurile roşii şi cele de bombiţe se trag mai târziu decât cele albe. Regula generală este fiecare vin nou să se tragă de pe drojdii atunci când a încetat de a mai fierbe, când s-a limpezit îndeajuns. Când a sosit acest termen, ne încredinţăm în modul următor: umplem, din butea cutare o sticlă cu vin, ducem sticla în casă. Dacă acum la căldură fiind şijiu. dă semne de fiert, putem să purcedem la tragerea lui de pe drojdii; Ba, din contră, dacă vinul tot mai sâsâie, îl mai lăsăm să stea, căci nu e gata încă. Vinurile mai uşoare, de regulă, sunt de tras de pe la a doua jumătate a lui decembrie şi până la sfârşitul lui ianuarie şi în răstimpul acesta şi 62 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor trebuie trase, căci cele mai multe drojdii - cam 75% - sunt aşezate deja. Ce mai rămâne se aşează cu atât mai uşor şi le vom scoate la trasul al doilea. Vinurile roşii şi cele grase, precum am zis, se limpezesc mai anevoie, tocmai de aceea ele se trag în jumătatea a doua a lui ianuarie şi chiar prin faur. Pe drojdiile vinurilor grase e bine să turnăm vin mai slab, pe care lâsându-1 8-12 săptămâni să stea pe ele şi trăgându-l apoi, vinul se imbunâtăţeşte foarte mult. Tragerea vinului nou e a se face româneşte, adică slobozindu-1 treptat intru un lăitar sau ciubăr şi turnându-1 apoi cu ajutorul unui vas în butea curată. Metodele mai noi de a se transmuta vinul dintru o bute în alta cu ajutorul unei maşini ori cu ţevi de gumi sunt potrivite numai când e vorba de vinurile vechi, căci cel nou tocmai are trebuinţă de a veni la tras în nemijlocită atingere cu aerul, putând să-şi lepede o mare parte din acidul carbonic care-i dă acel gust deosebit de vin nou. Şi iarăşi: o sumă de materii albuminoase, venind în atingere cu oxigenul aerului să devină indisolubile (netopibile) şi prin urmare să se poată cu atât mai vârtos aşeza, pân’ la al doilea tras, în chip de drojdii. îndată ce vinul dă să curgă tulbure, avem să stăm pe loc. Lăcomind ca să-l scurgem până la cea din urmă picătură, ne vom căi amar, căci procesul de limpezire ce urmează şi în butea a doua va fi împiedicat mult prin amestecul drojdiilor de pe fundul celeilalte, ba au fost cazuri de l-au pus numaidecât în nouă fierbere, prifi ce pierde grozav de mult din bunătatea sa. Rămăşiţele tulburate putem să le scurgem într-un butoiaş, făcând din ele un vin mai la modru. Ne rămâne să mai vorbim că anume în ce zi şi pe ce timp să se facă tragerea oricărui vin? în privinţa aceasta experienţa (păţania) ne-a dat învăţături practice asupra cărora nu poate să mai încapă nici cea mai mică îndoială, dacă vorba e să facem un lucru cum se cade. Când timpul e uscat, cerul limpede, aerul lipsit de umezeală, atunci să se facă tragerea vinului de pe drojdii. Dacă mai trage şi un pui de vânt dinspre miazănoapte, cu atât mai bine. De ce tocmai pe aşa timp şi nu când plouă, ninge şi aerul e plin de umezeală? ---------------------------------- ------------------------------------------------- Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 63 Răspunsul poate să-l dea oricare cultivator de vii şi manipulator de vin, dacă va umple o sticlă cu vin netras încă de pe drojdii şi punând-o într-o odaie rece, însă nu friguroasă, ca să îngheţe, unde nu o tulbură nimeni prin trântirea uşii - şi va fi cu luare aminte că ce se întâmplă? Va observa cum pe timp frumos, uscat, cu vânturi de miazănoapte, vinul din sticlă se limpezeşte şi puţinele drojdii din el se lasă pe fund. pătură jur de jur - pe când pe timp prost şi umed se tulbură, cugeţi că-i spune cineva. Indreptându-se vremea din nou, se limpezeşte şi el: - ceea ce va să zică: timpul frumos, vin limpede. - timpul noros şi umed, vin tulbure. Astfel e şi cu apa văilor şi lacurilor, nu e limpede bine făr’ numai când timpul e zvântat, altcum se ridică nisipul de pe fund şi nu mai e curată de ajuns. încât pentru manipularea mai departe a vinului e de însemant că cu cât vinul se va trage mai des şi mai cumsecade, cu atât devine el mai curat şi mai bătrân. Grigore Sima al lui Ion Păstrarea poamelor nobile peste iarnă în ziua de azi, când merele şi perele iernatice mai nobile se pot trimite pe drumul de fier până în cele mai îndepărtate oraşe, când şi în cetăţile şi oraşele noastre poamele nobile bine păstrate nd'aduc frumoase parale chiar în timpul iernii, când toate izvoarele veniturilor aproape seacă, şi numai vânzând ceva poate să ajungă omul la sămânţă de bani - puţinele spese şi neînsemnata muncă ce-o facem spre a aşeza cu deosebire poamele mai nobile ne este răsplătită îndeajuns. Pentru păstrarea cum se cade a poamelor peste iarnă e de lipsă să avem o pivniţă zvântată, uscată, ce să aibă cât mai puţină umezeală şi uşor să se poată aerisi. s ■' Pe lângă poame putem să păstrăm în pivniţă şi legumele, cartofii şi altele. Pe un perete ori doi ai pivniţei întocmim poliţe de scândură ori laţuri puse unul lângă altul, poliţe de 30-40 cm depărtare una deasupra celeilaiîe. Acestea vor avea stavile de alături, iarăşi de scândură, ca să poată încăpea două-şiruri de poame peste olaltă. Dedesubt aşezăm muşchi opărit şi uscat bine în sorişte prin frunze de pomi uscate. Aşezăm poamele frumos şi le acoperim cu hârtie. Cele mai puţin trainice au să vină mai deasupra, ca în caz de lipsă să putem uşor 64___________Grigone Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor deosebi şi arunca la o parte exemplarele putrede. Paiele, fânul şi otava nu sunt de a se folosi la astă treabă, căci ele, umezindu-se, împrumută poamelor un miros neplăcut şi pe lângă aceea pot să contribuie la putrezire. Să fim cu luare aminte ca temperatura pivniţei să fie pe cât e cu putinţă statornică, dar nu azi prea cald, mâine din contră prea rece. Pivniţa trebuie, din când în când, aerisită, chiar şi în cerul cel mai mare, avem i însă a ne îngriji ca temperatura să nu scadă cumva sub punctul de îngheţare. Dacă pivniţa sau localitatea unde ţinem poamele peste iarnă ar fi , umedă cumva, e neapărat de lipsă ca toamna. încă înainte de aşezarea poamelor în ea, s-o afumăm cu piatră pucioasă cât de bine. Asta se face în modul următor. Ducem jăratic într-un vas mărişor şi-l aşezăm la mijloc de faţa pivniţei, presărăm pucioasă pisată mărunt peste jăratic şi închidem bine uşi şi fereşti, ca, pe cât se poate, fumul să nu aibă pe unde răzbi afară. Astfel închisă are să rămână pivniţa în decurs de trei zile. Mucegaiul şi alte ciupercuţe se nimicesc cu totul în fumul de pucioasă, ceea ce contribuie mult la putinţa de a putea păstra poamele î timp mai îndelungat. Cu umezeala ne împăcăm aşa, că punem în pivniţă un vas, două, cu sare pisată: aceasta are însuşirea de-a absoarbe aburii de apă din aer. Când sarea e plină de apă o ducem în casă, o uscăm şi din nou o aşezăm în pivniţă la locul său. Nu e destul însă ca poamelor săfcle gătim un loc potrivit, ci trebuie să fim cu luate-aminte şi la aceea ca al lor cules să fie făcut cu toată luarea-aminte şi anume atunci când sunt coapte cum se cade. Poamele vătămate, precum ştiut este, nu se pot ţine timp mai îndelungat, căci putrezesc şi iarăşi cele culese înainte de a se fi copt îndeajuns se ofilesc, îşi pierd din gust şi aromă - va să zică îşi pierd din preţ. Semnul cel mai învederat că poamele se pot culege e dacă se desfac uşor de pe creangă şi pică, chiar şi cele sănătoase, îndată ce scuturi niţel creanga. Perele de iarnă se pot culege, asemenea, când se desfac uşor de creangă şi vârful de la sâmbure a dat a se înnegri. Deoarece pe timpul culesului de poame mai sunt încă lucrări de-ale câmpului de pus la cale, mulţi sunt care culesul de poame îl socotesc ca un ce de a doua mână şi dimineaţa pân’ a pleca la câmp ori când timpul e ploios, atunci se apucă de a-şi aduna poamele ce le au. Asta însă este o purcedere din care afară rea şi păgubitoare. Pentru că poamele în Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 65 timpul acela sunt pline de apă şi astfel culese şi îngrămădite peste olaltă, ciupercuţele ce fac putrezirea lor au o adevărată pepinieră priincioasă pentru a se dezvolta. Poamele sunt dar a se culege pe timp frumos, unul câte unul, cu mâna şi aşezate de culegător în cofe, şi nu în straiţe ori saci, unde se lovesc deolaltă şi se bătucesc. Bine este ca poamele culese să se aşeze pe pajişte înainte de a se muta în pivniţă, ca să se descarce de umezeala prisositoare, sub înrâurirea căldurii. Cele 10 porunci ale pomărituluî î. Caută în moşia ta fiecare bucată de loc, ce altcum nu se poate folosi -sădeşte-o cu pomi roditori, care sunt un capital ce aduce procentele cele mai multe şi mai sigure, II. Nu lăcomi la prea multe soiuri de pomi - decât prea multe şi rele, mai bine puţine şi alese pe sprânceană. III. Altoii cei mai buni de sădit sunt cei care au bogate rădăcini, trunchiul drept şi neted mai gros la pământ decât în sus şi coroană bine întocmită, rotundă - după aşa fel de pomişori ai să-ţi baţi capul. IV. IV. ; , . Degeaba nu te trudi, că pe loc puţin mulţi pomi nu poţi să ai, că lumina şi căldura ce le dau putere de viaţă, dacă nu pot străbate printre ei tot la nimic ai să ajungi. Depărtarea dintre pomii tăi să fie 10 metri şi ei în şir drept au să fie împlântaţi, dar nu fără nici o judecată ca în satul lui Cremene. — - v Sapă gropilesunde sădeşti pomi de un metru adâncime şi cumpăneşte ca pământul să fie întors; cel de deasupra dedesubt, amestecându-1 cu gunoiul de curte. La sădire ţine pomişorul drept şi calcă pământul, dar puţin numai. 66 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor VI. Rădăcinile taie-le de vârf, asemenea taie a treia parte din fiecare creangă şi întăreşte altoiul de doi pari împlântaţi unul de o parte, altul de alta - griji însă ca legătura să nu fie prea strânsă. VII. Curăţă pomii mai bătrâni de muşchi şi coaja uscată cu ajutorul unei perii aspre ca mult timp încă să le tragi folosul. Dacă însă această ţi se pare a fi împreunată cu prea multă pierdere de timp. pune-te şi în fiecare toamnă spoieşte trunchiul pomilor cu var. Aceasta las' că face ca coaja bătrână -cuibarul atâtor jigărăi - să cadă, pe lângă aceea, peste iarnă îi va scuti de ger. VIII. Gunoieşte pomii în fiecare an, de vrei să ai roadă multă şi gunoirea n-o face numai în jur de trunchi, ci ea trebuie să se extindă cât slujeşte coroana, căci şi rădăcinile pân-acolo se extind. IX. De ai vreun pom bătrân, ce nu face decât puţină roadă la an, e însă de un soi nobil, nu-1 tăia, ci scurtează-i crengile bătrâne, ca să dea alţi vlăstari şi mult timp încă să te poţi bucura de poamele lui. X. De capătă vreun pom tăciune, taie rgna până la lemnul sănătos şi o unge cu păcură (catran). Slova Stârpirea tăciunelui Ştiut lucru este că tăciunele grâului îl fac două mici ciupercuţe parazite al căror nume ştiinţific este: Tilletia caries şi Tilietia laevis. Grâul cu tăciune nu are preţ, fiindcă ciupercuţele acelea nu e destul că se încuibează în unele spice de aşa, încât în mii de ele. în loc de boabe de grâu, avem de tăciune, ci el, când cu treieratul (îmblătirea) se lipeşte şi de boabele sănătoase, aşa că, măcinându-le, făina îşi pierde faţa, pâinea este murgă şi, dacă e în mare măsură, poate să fie chiar şi sănătăţii spre stricare. Proverbul zice că „Ce semeni aceea răsare” - sameni grâu tăciunos, asemenea ai să seceri. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 67 Tocmai de aceea s-au încercat multe căi pentru a putea stârpi tăciunele, dintre toate însă cea ce prin şirele acestea voim s-o recomandăm economilor noştri e calea cea mai dreaptă, mai sigură şi totodată ieftină. Mai întâi de toate paiele grâului cu tăciune las’ că vitele nu le mănâncă, nu este iertat să le întrebuinţăm nici de aşternut, deoarece sămânţa de tăciune e atât de blestemată, că nici în gunoi nu-şi pierde puterea sa de încolţire, prin urmare cu el dimpreună transportăm şi tăciunele pe semănături şi ne trezim că, deşi grâu curat am semănat, de tăciune tot nu ne-am putut mântui. In ce priveşte grâul de sămânţă însuşi, dacă e tăciunos trebuie sâ-i face un scălduş aşa după cum ne povăţuieşte un învăţat german, dr. Kuhn, care zice: „Se ia la 275 litre grâu de sămânţă 56 dkg (decagrame) piatră vânătă (Cuprum sulfuricum). Piatra vânătă o pisăm şi-o topim în apă fierbinte. Pe această apă o turnăm apoi într-o bute desfundată şi o lungim cu atâta apă rece, ca turnând grâul să treacă peste el cu o palmă, aşa că nici înfoindu-se să nu iasă din scălduşi, să nu se zbicească. Apa trebuitoare va fi cam 103 litre. în chipul acesta apa va avea cam 1/2 procent cupru sulfuric. Grâul îl amestecăm cu ajutorul unei lopeţi şi boabele ce înoată pe deasupra le scoate afară, că-s mai mult seci. Grâul rămâne în zeama asta vreo 12 ore, apoi îl scoatem, îl întindem subţirel, ca să se zvânte, întorcându-1 ca să se amestece. Peste 24 ore se poate semăna”. Dacă grâul e din cale afară de tăciunos, e bine a se ţine în zeamă timp mai îndelungat (14-16) ore. Piatra vânătă omoară sămânţa tăciunelui fără ca să strice totodată şi colţul grâului în mod simţitor. Cu ceva însă tot e bine a se semăna mai des, ca nu cumva holda să iasă prea rară. Să nu se pună la uitare că grâul cel mai bun de semănat e cel treierat cu mâna prin îmblăcii, pe când cel de maşină cu învelişul rănit şi ici şi colea prin cuiele maşinii - e străbătut în curând de soluţia de piatră vânătă şi colţul uşor devine neputincios de a răsări. *.^ ■ Multe şi mărunte ' (Poveţe practice) Cultivatorii de pomi lucră foarte cu minte, dacă sapă şi îngraşă în fiecare an pământul din jurul pomilor, şi anume cât ţine cercul coroanei. 68 Grigore Sima ai Iui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Pomul cugeti câ grăieşte, atât de bine îi merge. Dacă însă nu te înduri de pajişte, ia un par gros şi fă cu el jur-imprejur, cât ţine coroana, gropi ca de 2 palme adânci şi le umple până sus cu zeamă de gunoi lungită cu apă. Să vezi minune! De vrei ca s-ajutorezi creşterea pomului, gunoieşte-1 iama sau primăvara cu zeamă de care am vorbit ori gunoi de curte. De vrei ca să influenţezi asupra mugurilor ce-or să rodească la anul. gunoişte-1 prin august; dacă;, cu poamele ai de-a te înţelege, gunoieşte-1 în jumătatea întâi a verii cu zeamă de gunoi. Mulţi oameni sunt săraci fiindcă uneltele de economie, după întrebuinţare, nu le pun la locul lor, ci le aruncă la o parte, de se fac apă; fiarele de plug le lasă de le mănâncă rugina peste iarnă; de nutreţ nu poartă grijă, încât îl smulg şi calcă oile în picioare: poamele nu le culeg cu mâna, ci le scutură: în grădină nu seamănă legume, ci lasă ca să crească buruieni şi cumpără cu bani grei, când le trebuie; nu seamănă cânepă ca să se, îmbrace cu veşminte ţiitoare, de te urăşti pân' se rup, ci cumpără zdrenţe ■ coapte de prin negustorii, ce te fac de ruşine cum le agăţi de un spin; hainele nelăute le aruncă la o parte, de-şi fac şoarecii culcuş în ele; vestmintele de iarnă lasă de vara le mănâncă moliile; carnea de porc n-o sărează de ajuns, încât se strică; vasele de lemn le ţin în soare, de se descheie şi strică: pivniţa n-o curăţă nici din Paşti în Paşti; laptele îl lasă de se searbede şi nu fac caş din el; dacă li se sparge acoperişul de la casă, nu umblă să-l cârpească, făr’ aşteaptă să pună palma în loc de*deget; bucatele din coş nu le întorc în veci, încât se încing; mătura, după ce o întrebuinţează, nu o mai pun la loc, ci o calcă în picioare... De aceea-s mulţi oameni săraci. Curăţirea buţilor. Francezii, cei dintâi vieri în lume, au bunul obicei de ard fiecare bute după ce mai întâi a opărit-o cu apă fierbinte şi au limpezit-o cu apă curată. Spre acest sfârşit se folosesc de cel mai curat şi tare vinars de drojdii pe care îl toarnă înăuntru pe uşiţă, îl fac cu ajutorul unei mături în toate părţile şi apoi îi dau fac. în urmă scurg fluiditatea ce-a rămas şi astupă butea foarte bine. Contra durerilor de măsele se recomandă pulberea de puşcă. Aceasta se pune în bumbac şi se vâră în găunoşie. Smântână cea mai bună şi mai gustoasă este aceea care se ridică deasupra laptelui în primele 12 ore după mulgere. Cea de mai târziu numai J Grigore Sima al lui ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor @9 cât strică gustul şi bunătatea celei dintâi. După ce unul din smântână se face, de sine se înţelege, care unt e mai bun. La capătul de jos al pământurilor înclinate e bine a se face o groapă adâncă, unde să se adune tot ce spală apa de pe loc şi ştiut este că spală ce e mai bun. De aici toamna iar putem să dăm locului înapoi ce i-au răpit văiuşurile. Ceară fluidă de altoit se pregăteşte în chipul următor: să se piseze răşină albă şi să se pună într-o sticlă tare, umplând-o până la jumătate. Peste răşină se toarnă terpentin gros pân' la 3 din 4 părţi ale sticlei. Punem peste ele câteva vârfuri de cuţit de pământ roşul (bolus) şi apoi spirt de vin tare de 90 grade, atât ca să treacă cu 2 cm peste celelalte materii. Sticla se pune acum la căldură şi trecând 24 de ore se poate întrebuinţa, scuturându-se mai întâi, ca să se amestece bine. * Cel mai drăgălaş joc pentru copii este titlul unui Preţ-curent frumos tipărit şi ilustrat cu mai multe figuri în culori. Citirea lui trebuie s-o recomandăm, chiar la locul acesta, tuturor părinţilor ce stau încă pe cugete, când e vorba de ales jucării sau mijloacele de distragere pentru micuţii lor. Numeroasele păreri ieşite din condeiul unor pedagogi de renume, ce sunt reproduse în cărticica amintită - înlătură orice îndoieli în astă direcţiune şi constată a fi de preferat mai pe sus de toate renumitele: Cutii-Ancora cu pietricele de edificat, răspândite în cele mai largi cercuri şi care sunt ieşite din fabrica-firmei F. A. Richter & Comp., Viena, strada Nibelungen Nr. 4. Jucăriile amintite oferă micilor copilaşi cea mai mare distragere prin varietatea lor şi le ţine luarea-aminte mereu încordată - într-o astfel de măsură, că nici un altfel de mijloc de distragere nu poate fi asemănat cu acesta. Preţul-Curent amintit se trimite gratuit din partea' firmei oricui îl cere. - Adresa pentru telegrame: Richter, Viena, Schillerhof. „Amicul Poporului”, 1889 Aerul din punct de vedere igienic ţ*- -sat Pământul e înconjurat, din toate părţile, de un înveliş de aer de 10-12 mile geografice în grosime, înveliş ce se numeşte atmosferă, văzduh. Aerul e un bun comun al tuturor vietăţilor şi plantelor. Apăsarea lui, felul cum este compus, mişcările, starea-i umedă, dimpreună cu ploile ce urmează 70 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor de aci, în sfârşit, gradul lui de căldură - toate aceste sunt condiţii hotărâtoare în privinţa desfăşurării întregii vieţi organice pe pământ. -Omului e trebuitor aerul de o parte ca materie nutritoare, de altă parte fiindcă produce răcirea corpului. In adevărul aerul e tot atât de trebuitor ca şi pâinea de toate zilele. Se deosebeşte însă de alte materii nutritoare întrucât de aer avem trebuinţă neîntrerupt; de mâncat însă mâncăm numai de câteva ori la zi, pe când de respirat in fiece minut respiră omul cam de 16 ori; şi cantitatea aerului pe care o trage în sine un om în vârstă în 24 de ore (în număr mijlociu 9000 de litri) întrece de trei mii de ori pe aceea a bucatelor vârtoase şi fluide folosite în acelaşi timp (cam 3 litri). Cu toate aceste însemnătatea aerului adesea e neîuată în seamă. După ce nu se poate vedea şi nici nu costă nimic, nu avem cunoştinţă cât de neapărat trebuitor este el şi începem a-i duce dorul mai ales când se împuţinează ori când nu mai e bun pentru respiraţie, din cauză că e plin de necurăţenie. Aerul corespunde menirii sale numai până îşi păstrează însuşirile corespunzătoare naturii corpului omenesc. Aerul, în stare curată, e compus din nitrogen şi oxigen, lângă care se mai alătură o cantitate oarecare de aburi de apă şi acid carbonic. Părţile aceste, ce împreună fac aerul, pentru om nu sunt de aceeaşi însemnătate. Grosul aerului îl formează nitrogenul, căci se află în 100 de litri de aer cu ceva mai bine decât 78 litre de nitrogen. în nitrogen curat, care nu conţine şi o anumită cantitate de oxigen, omul se înăbuşă, nu poate s-o ducă. Dacă însă nitrogenul e amestecat cu oxigen în măsura cum se găseşte în atmosferă, apoi el, nitrogenul, pentru respiraţie şi-a pierdut orice însemnătate, căci corpul omenesc, în stare gazoasă, la nimic nu-1 foloseşte. Căci aerul îl tragem în noi pentru oxigen, care nu face făr’ a 21-a parte din 100 părţi de aer. în procesul respiraţiei nitrogenul joacă un rol pasiv şi poate numai întnatât e de ceva însemnătate, întrucât procesul respiraţiei e întocmit conform felului cum e compus azi aerul şi, dacă am trage în noi numai oxigen curat, această împrejurare ar modifica puţin cursul respiraţiei, schimbând, poate, atât numărul, cât şi adâncimea răsuflării. Din contra, pentru plante, nitrogenul aerului se vede a avea oarecare însemnătate, deoarece ele, la clădirea corpului lor, au nevoie de compoziţii nitrogenice, care, cel puţin în parte, stau în strânsă legătură cu nitrogenul aerului. Din punctul de vedere al respiraţiei partea cea mai însemnată a aerului este oxigenul, din care, precum am zis, în 100 se află 21 de părţi. Acest 71 Grigore Sima ai lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor gaz are - în urma însuşirii sale de ase amesteca uşor cu alte corpuri - un preţ nespus de mare în economia naturii. Oxigenul modifică corpul cu care se împreună. El face focul din cuptor, cum şi lumânarea, de arde, ai o cale însă tot oxigenul poartă vina că fierul rugineşte, lemnul devine pufăios şi în urmă putrezeşte, el produce şi descompunerea cadavrelor, după moarte, iar în decursul vieţii, lucră neîntrerupt în internul corpului omenesc. In cuptor, materia de încălzit nu s-ar descompune, dacă n-ar fi oxigenul şi foc şi căldură nu am avea, tot astfel au trebuinţă de oxigen şi ţesăturile, organele corpului omenesc, care făr’ de el n-ar putea prelucra materiile nutritoare. ce i se dau şi în chipul acesta nu ar fi în stare să le preschimbe în căldură şi forţă de lucru sau putere. Viaţă nu ne putem închipui fără fiinţa de faţă a oxigenului, ea s-ar stinge, cum focul din cuptor se stinge, dacă-1 închizi, că oxigenul aerului să nu mai poată intra în el. Cu toate acestea, omul poate trăi şi în aerul ce nu conţine oxigen tocmai de ajuns, întrucât răsuflarea devine mai deasă. Cu toate acestea, aerul îşi are marginile sale peste care nu este iertat să treacă sărăcia lui în oxigen. Dacă oxigenul nu face, cel puţin, a 14-a parte din sută, apoi nu mai e potrivit pentru respiraţie pentru susţinerea vieţii. Cantitatea acestui gaz, dacă se împuţinează peste acest hotar, apoi omul se înăbuşe şi urmează moartea. Afară la largul oxigenul nu se poate împuţina într-atât, peste tot cantitatea lui în atmosferă e supusă la puţine schimbări, se schimbă în margini tare înguste. Dacă unii laudăţgrozav aerul de munte, sub cuvânt că e mai bogat în oxigen ca cel de la şes, apoi noi trebuie s-o spunem că tocmai acesta nu este adevărat, cercetările ştiinţifice dau dovezi opuse. Anume, cu cât un loc e mai ridicat, cu atât aerul e mai subţire şi, prin urmare, mai sărac şi în oxigen, ceea ce are drept urmare că omul la munte trebuie să răsufle mai des, din motivul că e mai puţin oxigen ca la şes. în aer se află oxigen sub formă cu totul deosebită, înţelegem ozonul. Acest corp gazos e aplicat în mai mare măsură încă decât oxigehul, a se uni cu alte corpuri şi a le descompune, le face de putrezesc încă mai repede. Se vede că pentru susţinerea vieţii omeneşti ozonul nu e neapărat trebuitoriu. Aceasta se deduce din împrejurarea că la oamenii ce-şi petrec timpuWnaLmult în odăi închise - şi aci ozonul lipseşte cu totul - nu se observă conturbări serioase în ale sănătăţii din cauza lipsei ozonului. Pentru aceea însă*ozonul îşi are însemnătatea sa din punct de vedere igienic, după ce el atacă şi descompune astfel de corpuri organice plutitoare în aer, care în anumite împrejurări sunt foarte periculoase 72 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor pentru om. Ozonul în chipul acesta curăţă aerul de unele materii rele, nepriitoare sănătăţii. Putem zice că până la un punct el este curăţător al aerului. De altcum, până azi nu s-a putut adeveri credinţa acelora care susţin că ozonul ar împiedica lăţirea bolilor lipicioase. - Fiinţa de faţă în aer a ozonului nu este totdeauna aceeaşi: el se înmulţeşte cu deosebire pe timp de furtună, formându-se în urma schimbărilor electrice din atmosferă. Drept aceea influenţa binefăcătoare a furtunilor asupra atmosferei, pe care o curăţă atât de minunat - nu trebuie s-o atribuim numai vânturilor şi ploii, căci işi are partea sa şi ozonul. — Ozonul se produce repede în natură şi dispare iarăşi repede, deoarece mereu află în atmosferă materii organice cu care se uneşte. Acid carbonic e puţin în aerul liber. Ori de câte ori s-au făcut cercetări, s-a aflat că aerul liber conţine 3-4 părţi acid carbonic în 10.000 părţi, rareori mai mult ori mai puţin. Chiar în oraşele mari, unde atâtea fabrici aruncă nori negri de fum, şi acidul carbonic de abia se sporeşte afară în largul. Numai excepţional se adună mult acid carbonic într-un loc, unde adică străbate el însuşi din pământ în cantităţi mai mari ori apoi unde se aprind pe o întindere mai mare niscai trestişuri. - Carbonul nu e potrivit pentru respiraţie^ focul se stinge, iar vietăţile se înăbuşă în el. Puţin, cum se află în aer, e cu totul indiferent şi omul poate să sufere cantităţi mult mai mari, bineînţeles, dacă se află şi oxigen de ajuns. In mine (băi) aerul conţine mult mai mult carbon, cu toate aceste răsuflarea se îngreunează numai, când şi lumânarea arde închis, va sflă zică atunci când aerul conţine acuşi 3-4% acid carbonic. O parte însemnată a aerului îi formează aburii de apă. Aerul conţine apă mai multă ori mai puţină, după cum e clima, anotimpul, mai atârnă încă şi de la împrejurarea dacă solul (pământul) e din fire apătos ori uscat şi în apropiere nu cumva se află mase mari de apă. în măsură mijlocie aerul conţine una a suta parte (1%) a volumului său aburi de apă, adică 1 litru aburi de apă în 100 litri aer. Aerul rece nu poate absorbi şi păstra în sine în formă de aburi atâta apă câtă e în stare să absoarbă aerul cel cald. După gradul de căldură al aerului e diferit, tot aşa e hotărâtă şi cantitatea maximă de apă, ce poate s-o absoarbă în formă de aburi. Când aerul conţine maximumul aburilor, ce e capabil să-l absoarbă - atunci zicem că e sătul, plin sau încărcat de umezeală. Tabelul ce urmează ne arată câte grame de aburi de apă este capabil să absoarbă un metru cub de aer la diferitele sale grade de căldură. 73 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Gradul de Cantitatea Gradul de Cantitatea căldură maximă căldură maximă al aerului de apă al aerului de apă -20° 1.2 13 11.2 -15 1.8 14 11.9 -10 2.5 15 12.6 -5 3.5 16 13.5 0 4.8 17 14.3 1 5.2 18 15.2 2 5.6 19 16.1 3 5.9 20 17.0 4 6.3 21 18.1 5 6.7 22 19.3 6 7.2 23 20.4 7 7.7 24 21.5 8 8.3 25 22,7 9 8,8 26 24.2 10 9,3 27 25.9 11 10.0 28 27,5 12 10,6 29 30.0 Dacă aerul încărcat cu aburi de apă se răceşte, atunci o parte din el se preschimbă ori în mici băşicuţe de apă (negură şi nori) ce plutesc în aer, ori în picuri de apă (ploaie). E lucru ştiut de toţi că deasupra locurilor apoase, vara, îndată ce soarele apune, se vede beznă. Cauza e că aerul, răcindu-se, nu mai e în stare să păstreze, în formă de faze, atâţia aburi de apă, câţi putea pe când avea o temperatură mai ridicată, era mai cald. De sine se înţelege că aerul deasupra locurilor apătoase, în decursul zilei, este plin de aburi. Asemenea fenomene se poate observa şft-când vântul ne aduce din părţile de miazăzi, miazăzi-miazănoapte nori şi adeseori ploi. Aceşti curenţi de aer umezi şi calzi, sosind în clima noastră mai aspră, se răcesc şi nu mai sunt în stare să păstreze în formă de aburi toată apa ce-o conţin, drept aceea o parte din ea cade jos în chip de ploaie. Dacă o pătură de aer, având o temperatură de 20° şi fiind încărcată de aburi de apă până la sjiţul - se răceşte la 12°, apoi, după tabela de mai sus, fiecare metru cub de aer va da 64 gr de apă. Dacă ne închipuim un teren de un hectar în extensie şi deasupra lui un nor de 100 m înalt, atunci pătura respectivă de aer corespunde la 1 milion de metri cubi, iar ploaia 74 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor ce cade din el face 6.400 litri. Astfel nici o minune, dacă cu ocazia viscolelor apa cugeţi că toarnă, nu altceva. De altcum aerul numai arareori şi numai pe timp scurt e încărcat cu apă până la sătul; de regulă nu conţine decât 60-80% din cantitatea de aburi, ce-i în stare s-o absoarbă. Aceasta împrejurare se numeşte umezeală relativă a aerului şi joacă rol în procesul asudării corpului omenesc, precum se va vedea mai la vale. căci ea hotărăşte câtă sudoare poate să dea corpul afară din sine. Aerul, ce nu e umed cu desăvârşire, răcindu-se până la gradul încât aburi are tocmai aţâţi câţi poate să absoarbă - zicem că a ajuns la punctul când care rouă. Astfel de pătură de aer numai puţin de se mai răceşte, aburii devin mici picuri de apă (cade rouă). Noi judecăm aerul că e uscat ori umed. după umezeala lui relativă. Oricât de mică ar fi cantitatea absolută a aburilor aflători în aer. noi îl simţim umed, îndată ce e aproape plin, încărcat de ei. In astfel de aer obiectele umede nu se usucă sau apoi tare încet. Dacă însă aerul e departe de a fi plin de apă, deşi cantitatea aburilor absorbiţi de el poate fi destul de însemnată - ceea ce se întâmplă cu deosebire vara în căldurile cele mari - pentru simţurile noastre el apare uscat şi obiectele umede se usucă iute în urma evaporării (aburirii) repede. Aşadar aerul, ce conţine o anumită cantitate de aburi, odată poate să ne apară umed, altădată uscat, precum este el rece ori cald. Pentru că aerul rece e încărcat de umezeală cu aburi puţini (a se vedea tabelul de mai sus); - pe când aceeaşi cantitate de aburi în aer cald nu înseamnă nimic, după ce el poate să mai absoarbă pân’ a fi plin încă de câteva ori atâţia. Intr-o zi de vară cu năduf aerul având temperatură de 25° Celsius şi fiecare metru cub din el conţinând 12 grame aburi de apă, nouă ni se pare tare uscat, căci la gradul de căldură în care se găseşte el ar fi în stare să absoarbă 22,7 de grame de aburi, conţinând însă numai 12 grame umezeala lui relativă e numai 52%. Şi iarăşi, în dric de iarnă aerul, ce e la punctul îngheţării (0°) să conţină numai 5 grame de aburi pentru fiecare metru cub, simţurilor noastre apare din cale afară umed. Aceasta din motivul că cele 5 grame sunt tocmai de ajuns ca aerul - în starea în care se găseşte -mai mult să nu poată absorbi, să fie umplut, cum se zice. Aşadar nu cantitatea de aburi aflători în aer îl face pe acela umed, ci umezeala lui relativă. Cantitatea absolută a aburilor de apă aflători în aer e cu atât mai mică, cu cât ne vom urca mai sus în atmosferă peste suprafaţa mării. In cele mai înalte regiuni, poate că aerul nici nu conţine aburi de apă, fiindu-i 75 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor temperatura mult prea mică pentru ca aceea să poată evapora. Aerul dinăuntrul continentelor e totdeauna mai uscat decât acela de la malurile mărilor. Pădurile sunt de mare însemnătate pentru regularea climei. Ele ţin I aerul umed. fiindcă absorb apa de ploaie în pământul lor pufăios. nu lasă ca aceea să se evapore repede, ci o redau treptat şi pe rând î- atmosferei, prin ce nu lasă ca aerul să devină prea uscat, îi păstrează [ umezirea timp mai îndelungat, chiar şi atunci când e secetă. Deci apa de l ploaie are timp spre a se adânci in pământ şi a ieşi undeva iarăşi la lumină [ în formă de izvor. Tocmai de aceea, nimicirea pădurilor este un păcat | nu numai din punct de vedere economic naţional, ci şi igienic. Unele [ specii de arbori - salcia, plopul - şi ele absorb din pământ tare multă s umezeală prin ce contribuie ca acela să se usuce mai iute. | Aerul afară la largul este tot la un fel, numai cu privire la umezire este ! deosebire între pătura cutare şi cutare. Această împrejurare e vrednică I de mirare, cu atât mai vârtos, că el suferă neîntrerupte pierderi. Vietăţile | ' trăiesc pe socoteala oxigenului, iar părţile verzi ale plantelor - sub influenţa razelor solare - absorb tare mult carbon. Să nu uităm însă că materiile respective în măsura în care se retrag aerului, în schimb, i se şi redau. Omul şi animalele, folosind oxigenul, în schimb, dau afară carbon, : şi plantele, întrebuinţând carbonul, redau aerului oxigen. De altcum oricât de mare e cantitatea gazelor aci amintite, aqeea e totuşi aproape fără nici o însemnătate faţă de întreg aerul atmosferic. Cantitatea oxigenului din atmosferă e atât de uriaşă, că abia în mii de ani ar putea să scadă de la <21% la 20% lasă - chiar când plantele nu i-ar pregăti neîntrerupt. Şi în răstimpul acesta să-l consume o mie milioane de guri omeneşti şi toată ceata animalelor şi plantelor existente. In locuinţele omeneşti, fiind aer mai puţin, lucrul, fireşte, stă cu totul altcum. Schimbările părţilor aerului sunt dar următoarele: oxigdmil scade în măsură însemnată consumat fiind de oameni şi animale prin respiraţie, cum şi prin aceea că el se amestecă cu corpurile organice, făcându-le pe acelea să putrezească - plantele însă îl redau iarăşi atmosferei; - carbonul r dispare din aer absorbindu-1 plantele, pentru care el este o materie nutritoare foarte însemnată, dar iarăşi el se formează mereu prin arderi, prin descompunerea corpurilor organice, pe lângă aceea şi oamenii şi animalele îl pregătescneîntrerupt şi-l înmulţesc. - In fine, nitrogenul nici nu se sporeşte, nici nu scade. Oamenii şi animalele au trebuinţă de aer pentru respiraţie. Aceasta va să zică un fel de schimb ce se face între gazele aerului şi între sucurile, 76 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor părţile fluide ale corpului. Procesul acestui schimb este felurit, ca şi organismul deosebitelor animale. Insectele au canale - ţevişoare -anumite pentru răsuflare, care să ramifică în corpurile lor, având în afară drept capete o sumă de găurele deschise. Peştii au întocmiri anumite la bot. cu ajutorul cărora aleg aerul din apă. Păsările şi animalele răsuflă prin plămâni. Răsuflarea e automatică, neatârnătoare de voinţă. Procesul e următorul: in corp. cu ocazia neîntreruptului schimb de materie -procese chimice - lucrări ce susţin viaţa se întrebuinţează oxigen, pe când carbonul se dă la o parte şi aceasta tot întruna. Aceasta se întâmplă aşa. că unele organe de-ale corpului culeg din sângele ce trece prin ele oxigenul şi toarnă înapoi, în el, acidul carbonic, pe care îl aleg. Astfel dar sângele, ce din corp se reîntoarce prin vene la plămâni îndărăt, e bogat în acid carbonic şi sărac în oxigen. Cu totul dimpotrivă stă lucrul cu sângele arterelor, care pleacă din inimă şi se răspândeşte prin întreg corpul: acesta fiind proaspăt, conţine oxigen mai mult şi carbon mai puţin ca sângele din vene. în creier există un loc ce se irită îndată ce vine în atingere cu sângele sărac în oxigen (centrul respiraţiei). Iritarea acestei părţi din creier numai dacă se comunică - prin nervi - cu corzile pieptului ce fac ca acela să se lărgească. Corzile respective se lărgesc, se lărgeşte pieptul şi se înfoaie plămânii. Prin această lărgire a plămânilor, aerul din ele devine mai rar, ceea ce are drept urmare că aerul de afară intră numaidecât pe gură şi pe nări şi străbate prin canalul răsuflului şi ramificările lui până în plămâni, unde se amestecă cu aerul aflător îo băşicuţele plămânilor. Bâşicuţele acestea au nişte pereţi tare subţire, prin care gazele uşor pot străbate, aşa că - fiind totodată pereche de un număr foarte mare de vinişoare cu sânge - neîntrerupt se face schimb, de-o parte gazele din sânge trec în băşicuţele plămânilor şi întors, din băşicuţe străbat iarăşi altele îndărăt în sânge. Sângele câştigă foarte mult din schimbul acesta. Anume gazele, ce din băşicuţele plămânilor intră în sânge, sunt bogate în oxigen şi sărace în carbon, pe când cel ce din sânge intră în plămâni sunt bogate în carbon şi de oxigen sunt sărace. Gazele respective se curăţă astfel în urma amestecului aerului de afară cu cel din plămâni. (Desfăşurarea mai îndeosebi a procesului chimic respectiv nu are loc aci.) * * Oamenii nu prea ştiu să face deosebire între venă şi arteră. Arterele se află mai adânc, iar venele se găsesc îndată sub piele. Acestea au o culoare vineţie, fiind sângele din ele sărac. Arterele poartă sângele cel bogat, îl împart în corp şi rănirea lor e tare gingaşă. (NotaTrad.) Grigore Sima al iui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 77 Putem zice dar că pe calea respiraţiei sângele neîntrerupt se desface de acid carbonic şi-şi însuşeşte oxigen, prin ce iar devine potrivit pentru susţinerea vieţii. Schimbarea ce se face în aer prin respiraţie ne-o înfăţişează cifrele următoare: într-un litru de aer inspirat se află 210 cm cubi (21%) oxigen şi 0,4 cm cubi de acid carbonic (0.01%). Din contră, aerul expirat - dat afară - conţine numai 160 cm cubi oxigen (16%), iar acid carbonic în măsură mijlocie cam 40 cm cubi (4%). E de mare însemnătate ca aerul pe care îl respirăm să fie bun şi curat. Aerul liber în toate împrejurările îşi împlineşte această datorinţă, deşi nu putem afirma că ar fi chiar curat. Aerul atmosferic - de afară - devine necurat prin corpuri gazoase şi praf. Gaze vătămătoare sănătăţii, cum sunt: hidrogenul sulfurat (cu pucioasă), amoniacul, acidul sulfuric, carbon-oxidul - numai în mod excepţional pot să devină în aşa cantitate, încât să ie stricătoare, pentru că în ce mare măsură s-ar dezvolta ele undeva, numaidecât se împrăştie în toate părţile prin aer. Praful din aer e izvorul a mai multor rele. Precum ale lui fire sunt mai mici sau mai mari, astfel se poate şi observa, mai uşor sau mai greu. Praful ce se ridică pe drumuri şi străzi se vede bine, fiindcă firele lui sunt mărişoare. Devenind aerul lin, el se lasă jos din nou. Acesta e mai mult neplăcut, decât primejdios, fiindcă aţâţă pieliţa nasului, gâtlejului etc. La praful uşor de văzut se numără şi părticelele mici ale cărbunilor, care ies din hornurile fabricilor din oraşele mai mari. E lucru cunoscut cum în unele oraşe englezeşti oamenii ţin ferestrele tot închise, pentru că, deschi-zându-le, se umple locuinţa de un praf fin, negru, pe care ar trebui să-l respire locuitorii dimpreună cu aerul şi care acoperă toate mobilele cu un văl negru. Praful de cărbuni e uneori atât de des, că împiedică chiar străbaterea razelor soarelui prin el. Fotografii nu bucuros se aşează în astfel de locuri. In praful de cărbuni sunt firicele ascuţite care, intrând în plămâni mai adânc, poate să rănească pe acelea. Aceasta ,şe întâmplă rar, după ce, de regulă, se opreşte în nas, gură şi gât, de unde îl leapădă omul afară. Uneori praful din aer e mărunt, că nu se poate vedea, făr’ numai în razele soarelui, ce străbat prin ferestre, când apare ca mici corpuri luminoase. Astfel de praf e atât de fin, că luceşte în aer şi atunci, când acela numai puţin se mişcă şi se află şi pe vârfurile celor mai ‘nalţi munţi. Mai e un soi clepraf, care e atât de fin, încât nici în razele soarelui nu se poate observa şi care pluteşte în aer chiar când acela mai deloc nu se mişcă. Aci aparţin germenii bolilor lipicioase, a căror prezenţă în aer trebuie s-o presupunem. Aceşti germeni - miasme - se crede a fi nişte 78 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor ciupercuţe atât de mici şi puţin dezvoltate, că numai sub microscopul de o mie de ori măritor se pot descoperi. Nu suferă îndoială că în ţinuturile unde pătimesc oamenii de friguri (intermitente) cu ridicata (prin ţinuturi mlăştinoase), cu deosebire după apunerea soarelui, plutesc în aer un el de materii (miasme) de o natură necunoscută încă. periculoase însă, căci cel ce respiră astfel de aer capătă frigurile amintite. Se poate că şi pe aceştia, ca şi pe alte corpuri organice plutitoare. îi atacă şi-i nimiceşte ozonul. Din cele zise urmează cel puţin atât. că praful invizibil e cel mai primejdios. De altcum observ că cu ajutorul unor anumite aparate aerul se poate curăţa de toată pulberea. Bumbacul împiedică străbaterea prin el a prafului mai mare, poate chiar şi pe aceea a celui fin; cu mult mai bine fac acest serviciu buretele (sponghia) fin. dacă e ud şi ştergarul jilav împăturit. Afară de respiraţie, aerul ne mai face un bine tot atât de însemnat, anume el răceşte corpul nostru. în astă privinţă e a se lua în consideraţie temperatura (cât e de cald sau rece), umezeala şi mişcarea lui. -Temperatura aerului e tare diferită pe deosebitele puncte ale pământului, aşa că deloc nu exagerăm când zicem că - în părţile locuite de oameni - deosebirea între extreme (între căldura şi frigul cel mai mare) este 100°C. E adevărată! minune că omul poate trăi în clime atât de deosebite. Spre lămurire întreţesem aci o mică explicaţie despre temperatura corpului omenesc. Precum ştiut este, temperatura corpului este statornică, şi între cele mai diferite împrejurări, şi tare puţin se^schimbă. Aceasta se numeşte căldura corpului şi e întocmai atât la oamenii ce trăiesc în climă geroasă - la cei din părţile polare - cât şi la cei de sub ecuator. Sângele eschimoşilor e dar tot atât de cald ca şi al Harapilor. Căldura subsuoară e de 37-37,5°C. Părţile mai dinăuntru ale corpului sunt ceva mai calde, aşa că în maţul gros căldura e de 38-38,5°C, iar sângele din inimă are 39°. Corpul trebuie să-şi păstreze această căldură, dacă e vorba ca să poată împlini fără conturbare lucrările cerute la susţinerea vieţii. Sângele încălzindu-se ori răcindu-se continuu, numai cu câteva grade peste sau sub regulă, deloc s-a sfârşit cu viaţa. Se întâmplă fără îndoială că sângele se încălzeşte uneori mai tare ca de obicei, bunăoară când şade omul în sorişte sau în apropierea focului o când, bolnav fiind, are fierbinţeli. - Asemenea se întâmplă că sângele e ceva şi mai rece, de exemplu după o lungă scaldă de apă rece, şezând în nea şi în primele zile după boală grea. Schimbările aceste în căldura corpului nu este de iertat însă ca să ţină mult şi nici să Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 79 fie prea mari, altcum sunt primejdioase. Nu putem şti pân' la ce grad poate să scadă căldura corpului, făr’ să urmeze moartea, desigur însă că sub 20° nu se poate coborî. Iepurii de mare, cu care s-au făcut probe, ' răcindu-se corpul lor sub 20°. se prăpădesc până la unul, pe când dup-o răcire mai mică, la căldură, iar îşi vin în ori. Corpul animalelor, ce iarna | dorm în amorţire, se răceşte până la 8° şi chiar mai jos, fără ca din astă | parte să sufere ceva. Căldura corpului omenesc se ridică mai tare, când I e bolnav şi are fierbinţeli. De regulă moare omul că are peste 41-41,5°C, I căci la 42,5° unele părţi albuminoase ale sângelui se încheagă, ceea ce | - de sine se înţelege - face capăt vieţii. Răcirea corpului mai uşor o suferă [ omul decât înfierbântarea lui, la toată întâmplarea însă marginile în care se poate mişca - atât în sus, cât şi în jos - sunt mult mai înguste ca la animalele cu sânge cald. Cum se poate ca trupul omenesc sâ-şi păstreze căldura sa normală, i deşi temperatura aerului ce -1 înconjoară aproape pretutindeni e mai joasă l şi pe lâng-aceea e atât de schimbătoare? îmbrăcămintea şi locuinţa o !. face aceasta cu putinţă, alăturea cu pielea şi sistemul nervos. Producerea căldurii trupeşti putem s-o asemănăm cu aceea a focului, I numai cu deosebirea că în corp nu ard lemne ori cărbuni, ci bucatele cu care ne nutrim. Un om în vârstă produce la zi 3 milioane unităţi de căldură. Unitate de vârstă numim căldura ce poate face ca 1 gram de apă cu 1° să fie mai caldă. Astfel dar cu căldura ce-o produce un om în 24 ore am fi în stare să încălzim cam 30 litri de apă de la 0° la 100° - va [, să zică am fi în stare s-o înfierbântăm pân’ la fierbere. Ni se pare că e din [ ’ cale afară mar^această cantitate de căldură, dacă vom cerceta însă treaba ! mai cu de-amănuntul, ne vom convinge că e puţină încă faţă de isprăvile ce are omul a le împlini. Să ne dăm seama cum o lumină de stearină, din care arde la oră 10 gr, în decurs de 24 ore cel puţin atâta căldură împărtăşeşte,.aerului din | jur câtă şi omul. De aci se poate uşor vedea cât de înţelepţeşte întrebuinţează omul a sa căldură. O parte din căldura ce o produce o ; foloseşte pentru a-şi susţine temperatura proprie, o mică parte se \ preschimbă în mişcare şi numai restul îl dă afară: parte cu aerul ce se : încălzeşte în .plămâni, parte prin piele. Pielea îşi împlineşte aceasta a sa chemare în felurite moduri: întâi îi j dă drumul în formif'de raze, cum o fac aceasta toate corpurile calde; al doilea o comunică, o predă - prin atingere - aerului din jur, şi al treilea se mântuie de ea prin aceea că face de evaporă sudorile. E de foarte 80 Grigore Sima al lui Ion 9 Scrieri alese din Ţara Moţilor mare însemnătate împrejurarea că corpul nu într-un singur chip, ci în trei, poate să lepede o parte din căldură, căci astfel aceste trei moduri se suplinesc împrumutat, la caz de trebuinţă. Astfel când corpul nu se poate desface de căldura prisositoare prin primele două moduri, atunci intră la mijloc al treilea, corpul asudă şi cu evaporarea sudorilor se desface de o sumă de căldură. Sunt hotărâtoare în privinţa căilor pe care corpul le urmează spre a da afară o parte din căldura sa: obiectele din jurul nostru, cu deosebire însă temperatura aerului. - Să cercetăm mai de aproape aceste împrejurări. Cantitatea căldurii pe care corpul o dă afară ca raze e foarte însemnată şi în unele împrejurări face jumătate din întreaga pierdere de căldură a corpului. în cazul acesta, un om vârstă pierde pe calea aceasta 11 2 milioane unităţi de căldură în 24 de ore. De obicei, nu simţim cum căldura se răspândeşte din corp în chip de raze, devine însă simţibilă îndată ce avem în apropiere obiecte reci. Dacă stăm în apropierea unui zid rece, simţim frigul din partea aceea. Aceasta însă nu că doar ar sufla vânt rece din acea parte, ci fiindcă zidului îi împărtăşeşte corpul foarte multă căldură, ce trece la zid în formă de raze. Păşind iarna într-o odaie în care numai din când în când se face foc, simţim timp îndelungat cum trec prin corp fiori reci, deşi focul arde vrăjmaş şi aerul e cald de ajuns poate, spre a se afla omul bine în el. Cauza e că pereţii şi mobilele nu s-au încălzit încă îndeajuns şi răpesc de la corp fiori reci, deşi focul arde vrăjmaş şi aerul e cald de ajuns poate, spre a se afla omul bine în el. Cauza e că pereţii şi mobilele nu s-au încălzit încă îndeajutjs şi răpesc de la corp prea multă căldură, de aici fiorii reci. Precum neplăcută este prea marea pierdere a căldurii ce corpul nostru o produce, asemenea neplăcut este când procesul acesta e prea redus sau chiar împiedicat. Aşa ceva se poate observa când e adunare mare de oameni într-o localitate închisă. Aci, fiind înconjurat tot de oameni - corpuri asemenea calde - omul nu se poate desface de o parte a căldurii, nefiind obiecte reci care s-o poată primi. De aceea, chiar nefiind nu ştiu ce căldură mare înăuntru, simţim totuşi că nu mai putem, ne înăbuşim, după ce corpul nostru primeşte înapoi de la corpurile din juru-i căldura pe care o şi răspândeşte şi de care ceilalţi încă n-au trebuinţă. Căldura pe care corpul o pierde pe calea conducerii face cam 25% (uneori mai mult) din întreaga căldură răspândită de corp. Sub conducere înţelegem împrejurarea că noi încălzim aerul ce vine în nemijlocită atingere cu corpul nostru. După ce aerul încălzindu-se devine Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 81 mai rar şi prin urmare mai uşor, de aceea el e nevoit a se înălţa sus, făcând loc la altul mai rece, care iarăşi are aceeaşi soartă. Astfel, fiecare om produce în jurul său o neîntreruptă mişcare de aer (curent), ridicându-se pe lângă el în sus tot întruna aer încălzit de el însuşi. Pierderea prin conducere a căldurii trupeşti e cu atât mai însemnată, cu cât aerul e mai rece şi cu cât se mişcă mai repede (vânt). De aci ne putem explica plăcerea ce-o simţim într-o zi călduroasă de vară. dacă trage niţel vântul, cm şi împrejurarea că în călduri mari ne facem înşine vânt cu pălăria ş.a. Vântul aduce în atingere cu corul înfierbântat tot pături noi de aerul prin ce îl pune in stare de a se desface de mai multă căldură. Acelaşi înţeles îl are şi umbra. Ea nu numai că ne apără de razele fierbinţi ale soarelui, ci totodată aerul din ea, fiind mai rece decât cel din sorişte. se produce un fel de vânt în ea. De aceea simţim că ne răcoreşte. Influenţa vântului se măreşte încă pe timp călduros prin aceea că şi sudorile evaporă mai repede, şi anume cu atât mai repede, cu cât e şi aerul mai uscat. Cât de simţitori suntem în privinţa pierderii căldurii trupeşti prin conducere ne putem da seama din ceea ce se petrece cu noi cu ocazia unei scalde, apa primeşte şi conduce căldura mai bine decât aerul. în apa a cărei temperatură nu se ridică făr’ numai câteva grade peste 0° - îmbrăcaţi bine şi ne clănţăne toţi dinţii din gură şi în scurt timp am muri din cauza frigului. Aerul tot atât de rece uşor îl suferă omul, dacă e bine înveşmântat. De ce? - Am spus mai sus. Această influenţă a unei scalde reci, numai din pierderea căldurii prin conducere, ne-o putem explica după ce celelalte două căi sunt în închise acuşi. Când corpul se odihneşte, atunci pierde din căldură prin piele şi cu apa ce evaporă din plămâni cam 20-25% din pierderea sa totală de căldură. Anume, un om în vârstă - prin piele, şi cu ocazia respiraţiei (răsuflării) - când corpul său odihnit este, dă afară, în măsură mijlocie, cam 900 gr aburi de apă. După ce, ca să prefacă 1 gr de apă în aburi, se cer 560 unităţi de căldură, aşa corpul nostru pierde la zi, prin prefacerea apei de el în aburi, 504.000 unităţi de căldură." Aceasta cantitate poate fi însă şi de 2-3 ori mai mare, dacă înăuntru, în corp, procesul schimbului în materiale organice este şi ei mai mare, de exemplu: la muncă grea şi stăruitoare sau şi în alte împrejurări, ce ajută prefacerea apei în aburi -când bea omul fluidităţi fierbinţi şi când petrece mult în aer uscat. Astfel, la muncă grea pierde omul prin piele şi plămâni 200 gr de apă în 24 ore, * * Vezi mai sus, că ce va să zică unitate de căldură. Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 82 ceea ce corespunde la 1.200.000 unităţi de căldură. Aci-şi află înţelesul împrejurarea că sângele omului nu devine mai fierbinte cu ocazia săvârşirii unui lucru greu. din contră, căldura Iui se împuţinează niţel, ceea ce s-a adeverit prin mai multe încercări făcute în astă direcţie şi s-a experimentat şi cu ocazia urcării de mari şi înalţi munţi. Despre împrejurarea că prin evaporarea apei de pe suprafaţa corpului pielea se răceşte - se poate convinge oricine, căci n-are decât să-şi ude degetul şi să-l ridice sus. Simţi-va îndată că partea degetului aflătoare în direcţia încotro suflă vântul e mai rece decât cealaltă lăture, şi anume din motivul că de acolo apa dispare - evaporă - mult mai repede. Aceeaşi încercare o putem face dacă vom sta la aer unde trage niţică boare, cu întreg corpul ud. Acesta ne va zbici şi răci mai iute decât aerul ce are aceeaşi temperatură, dar care stă baltă. Lucrul stă aşa, că aerul neavând mişcare mai însemnată, cel ce-i în atingere cu pielea absoarbe aburii de apă şi rămâne locului pentru un timp oarecare, drept aceea corpul se zvântă anevoie, pe când trăgând boare ori vânt, aerul, cum vine în apropierea corpului ud, absoarbe o cantitate oarecare de apă şi şi-o ia mai departe, făcând loc altei pături de aer, ce iarăşi se-ncarcă de aburi şi du-te, aşa. că evaporarea merge foarte repede. Lucru natural că evaporarea (prefacerea apei în aburi) e atârnătoare de la împrejurarea cât este el aerul de umed. Dacă aerul e prea încărcat de umezeală, atunci proba cu degetul ud anevoie va reuşi, căci în cazul acesta evaporarea merge atât de anevoie, că apa dispare tare încet şi nu putem observa răcirea numaidecât a uaei laturi a degetului, după cum s-a zis mai sus. Când însă aerul - prea umed fiind - împiedică evaporarea apei de pe piele, cu o cale şi ieşirea căldurii din corp o reduce. Acest caz cu deosebire atunci e bătător la ochi când aerul e tare fierbinte. De aceea mult mai greu suferă omul aerul fierbinte şi umed decât aerul ce, având aceeaşi temperatură, e uscat totodată. Cauza e că în cazul din urmă corpul se răcoreşte niţel prin evaporarea ce mereu se urmează, pe când în cazul dintâi aceea e redusă mai la nimic. Cunoscut lucrul este că în zilele fierbinţi şi uscate ale verii - chiar să nu lucreze omul nimici şi nici de asudat să nu asude - ud se produce puţin, din cauza că - între împrejurările zile - o mulţime de apă evaporă prin piele, făr' ca omul s-o poată observa. E drept că aerul umed e mai bun conducător de căldură ca cel uscat, căci aburii pot să absoarbă mai multă căldură decât aerul. Deosebirea însă, în astă privinţă, între aceeaşi cantitate de aer, nu e mare. Corpul se desface, prin conducere, de o părticică de căldură. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor § 3 pentru aceea însă totuşi se înfierbântă, după ce evaporarea e tare redusă şi câştigul prin conducere e mai mic decât pierderea, că evaporarea e împiedicată. Urmarea, că în aerul umed, de regulă, pierderea căldurii e mai mică. Mai ales când aerul e tare cald şi umed cu o cale, împiedicarea : evaporării în mai mare măsură împiedică răcorirea corpului decât poate ajuta şi suplini această stagnare conducerea căldurii prin aerul umed. Când e joasă temperatura, când şi aşa evaporarea e mai neînsemnată, aerul umed poate răpi de la corp mai multă căldură decât cel uscat. Cu toate aceste nu putem atribui numai aerului umed şi rece neplăcerea ce ne cauzează. Veşmintele încă îşi au partea lor destul de însemnată în astă direcţie, căci acele, străbătute de aerul încărcat de aburi, se umezesc şi ele, devin conducătoare mai bune de căldură şi răpesc de la corp mai multă căldură decât aerul uscat. Mai amintesc încă şi împrejurarea că gradul de umezeală al aerului are mai mare influenţă asupra pierderii căldurii decât gradul de căldură al lui. Se poate dovedi cum deosebirea între pierderea căldurii în aerul cu desăvârşire umed şi cel cu desăvârşire uscat e cu mult mai însemnată decât aceea dintre a aerului rece şi cald. E interesant acum a vedea cum organismul nostru trupesc e în stare să regleze pierderea căldurii după împrejurări şi anume cu ajutorul pielii.* Pielea are acea însuşire că poate întocmi între anumite margini desfacerea corpului de căldură, după starea şi fiinţa aerului. Fiecare din noi ştie că atunci când ne este tare frig, pielea îşi pierde culoarea sa obişnuită. Cauza e că ţesuturile ei se contrag, se adună de la sine, ceea ce are drept urmare că se strâmtează şi vasele purtătoare de sânge, aşadar pielea capătă mai puţin sânge şt mai puţină căldură din internul corpului, când însă ea primeşte puţin, de sine se înţelege că nu poate să dea mult. Astfel pielea aceea vineţie ce-o avem în geruri mari, pune frâu pierderii prea mari de căldură. - De altă parte a bună seamă e cunoscut înaintea cititorului cum în călduri mari pielea se întinde şi se roşeşte. In cazul aceşta ţesuturile ei se răresc, vasele ce conduc sângele devin mai largi, o mulţime de sânge năpădeşte la suprafaţă, care aci se înfierbântă şi asudă. In starea aceasta corpul se desface de căldura prisositoare pe toate trei căile amintite. Lucrarea aceasta a pielii e neatârnătoare de voinţa omului - ca şi răsuflarea — ea se face prin anumiţi nervi, isprăvile cărora nu le putem înşira aci. Atât amjntesc numai, că arterele fine aflătoare la suprafaţa * Căldura ce iese cu aerul ce-1; răsuflăm o lăsăm la o parte, după ce ea e mult mai neînsemnată, decât ca să fie trebuinţă a o ţinea şi pe ea în vedere. 84 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Maţilor corpului sunt învescute în nervi motrici (care fac mişcarea), aceia iritându-se (aţâţându-se), fac pe artere de se contrag, se strâmtează, când însă nervii aceia sunt osteniţi ori neputincioşi, atunci arterele se lărgesc. \ Frigul pe nervii aceştia îi aţâţă, iar căldura îi lâncezeşte şi face trândavi, aşa că frigul şi căldura au fiecare altă influenţă asupra pielii şi arterelor. " Afară de aceasta mai e şi în creier un anumit loc, de unde le vin nervilor : amintiţi poruncile spre a se pune în cutare stare, căci creierul stă în neîntreruptă legătură cu nervii simţitori răsfiraţi prin piele şi numaidecât primeşte înştiinţare despre starea aerului. Aşa numai putem înţelege cum se contrage şi se întinde pielea deodată peste întreg corpul, deşi poate numai o parte din ea este în atingere cu frig ori căldură mare. Incâtva chiar şi prin ţinuta corpului suntem în stare a întocmi căldura lui după plac. aşa că facem suprafaţa corpului, după împrejurări, uneori mai mare, alteori mai mică. In nopţile călduroase de peste vară ne acoperim numai c-o haină uşoară şi ne întindem atât mâinile, cât şi picioarele, anume ca să cuprindem loc mai mult, cu mai mult aer să vine corpul în atingere şi mai multă căldură prisositoare să ne părăsească. Iama însă, dacă e cam frig în casă, ne acoperim c-o haină groasă şi ca nici aşternutul, nici aerul să nu ne poată lua prea multă căldură - ne facem numai semn, ne lipim mâinile şi picioarele de trup - ba ne îngrijim ca nici căldura ce iese cu aerul din plămâni să nu se piardă, de aceea, până se încălzeşte aşternutul, şi pe cap ne-acoperim. Fără îndoială e o mare bunătate pentru om însuşirea amintită a pielii, căci prin aceasta, până la un loc reglează căldura corpului ea singură, deşi temperatura aerului e atât de schimbăcioasă şi în chipul acesta ne face încâtva neatârnători de la îmbrăcăminte. De aceea ne simţim rău îndată ce pielea e conturbată în lucrarea sa, când acest regulator nu e în ordine, sau când trebuie să facă mai mult decât e în stare. Să ne aducem aminte cât de trândavi şi fără vlagă suntem într-o zi de vară cu năduf, deşi suntem îmbrăcaţi în veşminte subţire. Că razele soarelui ar fi de vină nu putem zice, pentru că se poate întâmpla şi când e cerul noros, ba E' chiar şi noaptea. Cauza este că în aerul liniştit şi fierbinte corpul numai de puţină căldură se poate scăpa, că sângele se reîntoarce în organele interne ale lui mai cald ca de obicei, nu s-a putut desface la suprafaţa corpului de toată, ci numai de o parte, din căldura-i de prisos. * * Nervii se cheamă nişte mici şi subţiri aţişoare. întreg corpul e străbătut de nervi. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 85 Cât e de grea şi primejdioasă reglarea după trebuinţă a căldurii corporale într-un aer fierbinte, umed şi care stă baltă, aşa zicând - ne-o dovedeşte îndeajuns boala numită batere de soare (Sonnenstich). Fiinţa acestei boli zace în împrejurarea că sângele nu mai se poate desface de căldura prisositoare, el se înfierbântă mai tare decât poate să sufere inima, pe care putem zice c-o înveninează, aşa că numaidecât omul se simte rău, e înfierbântat peste măsură, inima-i bate mai repede, îl doare capul şi leşină. Mai târziu se simte bolnavul slab din cale afară, răsuflarea i se îngreunează, e tot buiguit de cap şi în curând urmează moartea, pentru că inima nu mai poate funcţiona (lucra). De boala amintită pătimesc mai ales soldaţii şi anume din cauza că fac strapţii lungi şi ostenicioase în călduri de cele mari, încărcaţi cu tot ce au, afară de aceea merg înghesuiţi şi cu veşmintele strânse pe lângă ei, ceea ce are drept urmare că reglarea căldurii corpului e îngreunată. Pe deasupra, nu-i iartă nici să bea apă. Nu numai expus razelor soarelui se poate omul prăpădi în chipul acesta. în India pătimesc şi de acei soldaţi care şed molcolm în cazarmă, ba s-au întâmplat cazuri când cerul este noros. Asemenea e neîndestulătoare reglarea temperaturii corpului când aerul deodată se răceşte. Dacă vom expune corpul înfierbântat aerului rece, deşi aparatele reglatoare de căldură ale corpului nostru numaidecât se pun în mişcare, e cu putinţă totuşi ca arterele să nu aibă timp de ajuns spre a se contrage şi să pierdem la moment o însemnată cantitate de căldură. Afară de aceea sângele răcindu-se, numaidecât dă năvală spre organele interne, aşa că acele devin prea pline, poate că se şi prea răcesc cu o cale. E foarte probabil că de aci îşi au începutul multele boli ce urmează din răcire. De aceea e consult a nu ne expune momentan la schimbările tare repezi ale temperaturii, ci treptat numai, dând timp corpului ca el să-şi poată de cu vreme întocmi aparatele sale reglatoare după împrejurările schimbate acuşi. Nu e cu cale dar a te arunca în apă rece cu corpul înfiferbâhtat, nici a te expune curentului rece de aer, când sudorile curg şiroaie de pe tine. Ne vom căi amar, dacă vom cere prea mult de la organele ce atât de minunat reglează temperatura corpului nostru. E probabil că schimbările repezi ale temperaturii tocmai de aceea sunt vătămătoare sănătăţii, fiindcă ele conturbă corpul în funcţiile amintite ale sale. Ştim că în partea de mijloc a Europei cele rrjausănătoase luni sunt cele de toamnă şi morţi dese se întâmplă între iarnă şi primăvară. Aceasta ne-o putem explica din împrejurarea că spre sfârşitul verii şi toamna, pân’ la un timp, temperatura e mai statornică, pe când iarna şi primăvara e supusă la mai multe şi mai 86 Grigore Sima al lui Ion a Scrieri alese din Ţara Moţilor mari schimbări. O simt aceasta şi cei ce pătimesc de piept. Mulţi din ei au dus-o peste iarna cea mai grea, de cu primăvară însă pleacă pe ceea lume. în timpul acesta un catar uşor de plămâni şi poate fi cu punere de cap. Corpul e tare simţitor, dacă nu se răceşte la un fel pe de toate laturile, ci mai mult de-o parte decât de alta. O fac aceasta curenţii de aer. Nu fără temei se feresc oamenii a şedea. într-o casă. la un loc unde trage vântul, fiind uşa deschisă şi un ochi de fereastră spartă; şi nu fără temei se pun în sarcina lui durerea de măsele, catarul (trocna) şi dureri reumatice (de oase). Simţim curentul de aer rece. dacă ne atinge numai o lăture sau numai o parte din corp. precum şi atunci când avem in apropierea noastră un obiect rece, de exemplu un zid umed. Latura dinspre zid a corpului pierde mai multă căldură decât cealaltă. în ambele cazuri - şi când avem de a face cu-n curent de aer şi când avem lângă noi un obiect rece - lucrarea reglatoare de căldură a corpului se conturbă, nervii, ce pun în mişcare arterele, fac de acelea se contrag peste întreg corpul, nu numai peste partea răcită, aşa că împărţirea sângelui va fi corespunzătoare laturii cu pricina şi nu cerinţelor părţii neexpuse curentului ori zidului. împărţirea sângelui va fi nenaturală, organele interne vor fi prea pline de el. în chipul acesta se nasc: durerea de foaie - de care ai parte adesea, cum ţi-a răcit şi umezit prea tare picioarele apoi tot de aci îşi are începutul durerea de măsele, catarul de plămâni ş.a. Nervii ce reglează ieşirea căldurii din corp sunt deprinşi a tocmi treaba astfel ca pe de toate laturi căldura din noi să se depărteze la fel. Când dar în o latură a corpului a intrat schimbare, ei numaidecât primesc ştire şi strâmtează tSate arterele de la suprafaţă, ca şi când întreg corpul nu numai o parte din el ar fi în atingere cu un curent ori obiect rece. Drept aceea, curenţii reci de aer şi zidurile umede sunt periculoase anume, fiindcă nu răcesc întreg corpul la un fel, ci numai o parte din el şi prin aceasta seduc nervii şi-i dreg de pun la cale strâmtarea arterelor şi în partea corpului unde n-ar trebui s-o facă. Afară la largul de câte ori nu petrece omul zile întregi în curenţi de aer foarte puternici (vânturi), cu toate aste nici habar n-are, anume fiindcă întreg corpul e cuprins de vânt şi nu numai o parte din el, drept aceea nervii îşi fac treaba de minune. Aerul în jurul nostru se mişcă neîntrerupt, noi însă nu simţim mişcarea lui decât când aceea face la secundă cel puţin un metru, Dacă mişcarea aerului, dac-o putem simţi o numim vânt. Afară la largul mişcarea aerului e felurită cu privire la repezimea cu care aleargă; - putem însă zice că mişcarea lui mijlocie e de 3 metri la secundă. Când aerul se mişcă cu Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 87 repezimea amintită, un om în vârstă vine la oră cu 11.000 metri cubi de aer în atingere, dacă socotim de un metru suprafaţa corpului expusă , aerului. De aici putem vedea de ce mare însemnătate este petrecerea în aer liber, din punct de vedere al reglării căldurii trupeşti. Vântul e de mare preţ pentru noi. El împrăştie pătura de aer stricat de pe suprafaţa pământului în marea de aer şi-o înlocuieşte cu aer curat şi sănătos, care ne face bine. El este dar primenitorul sau curătitorul natural al aerului. Dacă nu suflă vântul mai întins, atunci din cauza asta starea sanitară se înrăutăţeşte, căci aerul mai uşor se încarcă de materii sticătoare şi în timp foarte cald şi lin nu ne putem dezbăra cum se cade de căldura de prisos a corpului nostru. De altcum, când se zice că aerul stă baltă, asta nu e de a se înţelege ca şi când în astfel de caz el ar fi cu desăvârşire nemişcat, pentru că aceasta numai adevărat nu este. Aerul chiar când la părere stă baltă, face totuşi pe nesimţite o cale de 1/2 metru la secundă, adică 5 kilometri la oră. Boarea sau jelită are o iutime cam de 2 metri la secundă; - vântul mijlociu 10 metri, iar vijelia cam 40-50 metri. - Vântul ajută depărtarea căldurii de prisos din corp şi zăduful ni-1 face mai uşor de răbdat; - de altă parte însă, tot el poartă vina că frigul uneori ne pătrunde până la os. Aci de altcum e a se lua în socotinţă şi direcţiunea lui - dincotro suflă - după ce de aci atârnă starea lui rece, caldă, umedă ş.a. Vânturile reci şi uscate - cele ce suflă dinspre miazănoapte şi răsărit - uşor pot să fie vătămătoare pentru organele respiraţiei, ba ne aţâţă şi sistemul nervos, însă, dacă-s foarte repezi, ele ne întăresc şi ne fac vitali. Din contră, vânturile calde şi umede - cele dinspre miazăzi, miazăzi-apus - împiedică evaporarea sudorilor prin piele, ne fac trândavi şi osteniţi; schimbarea repede a direcţiei vântului are aceleaşi urmări ca şi schimbările repezi ale temperaturii aerului, cu atât mai vârtos, cu cât, de regulă, când se schimbă direcţia vântului, şi temperatura aerului se înalţă ori scade. * Apăsarea aerului (greutatea lui) încă-şi are însemnătate!!!igienică. Greutatea cu care el apasă suprafaţa pământului e tocmai aşa de mare, ca şi când în locul lui pământul ar fi cuprins într-un înveliş de apă de 10 metri înalt, ori într-unul de mercur (argint viu) de 760 milimetri. Apăsarea cea mai mare o are aerul în linia suprafeţei mării, cu cât omul se înalţă peste această linie, cu atât greutatea sau apăsarea lui se micşorează şi anume la fiecare 10-14 nae-tei în măsură corespunzătoare unei pături de argint viu de 1 milimetru în grosime. La o înălţime de 5200 m greutatea aerului e numai pe jumătate ca la malurile mării. - Când arată barometrul (măsurătorul greutăţii aerului) 760 milimetru, atunci apăsarea aerului face 88 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Maţilor 1033 gr pentru fiecare centimetru pătrat. Judecându-se suprafaţa corpului unui om de statură mijlocie la 15-20000 cm pătraţi, greutatea ce aerul i-o încarcă în spinare - vorba românului - face 15-20000 kilograme. Noi aceasta greutate nu o simţim, fiindcă vine cu aceeaşi putere din toate părţile şi apasă în toate direcţiile; - pe lângă aceea, corpul nostru însuşi e străbătut in toate părţile de aer şi apăsarea acestuia e întocmai cu a celui de afară. Potrivirea între apăsarea aerului de afară şi împotrivirea celui dinăuntru se produce numaidecât, şi când greutatea aerului de afară se schimbă, dacă aceasta schimbare nu e prea mare. De aceea poate omul suferi tot felul de schimbări privitoare la apăsarea aerului şi o duce atât pe înălţimile munţilor, cât şi în fundul minelor (băilor). Dacă se întâmplă uneori de schimbările repezi şi mari atmosferice arătate de barometru sunt însoţite şi de schimbări în starea sanitară a populaţiei, asta nu e urmarea schimbării ce s-au produs în greutatea lui. ci-şi are temeiul în împrejurarea că aerul însuşi e altul: s-a schimbat temperatura lui ori umiditatea, vânturile au apucat altă direcţie ş.a. Dacă mergem repede de la un loc unde apăsarea aerului e mare, la alt loc, unde aceea e mult mai mică, e cu putinţă ca în funcţionarea organismului nostru să se întâmple lucruri neplăcute. Aeronauţii - cei care se înalţă sus în aer cu balon care se ridică deodată repede în înălţime văzduhului, suferă mult din cauza că au ajuns iute din aerul nostru greu, sus, unde acela este mult mai rar şi mai uşor. Reducându-se deodată apăsarea ce aerul greu de jos o făcea asupra corpului şi a arterelor aflătoare la a lui suprafaţă, se produce o neregularitate în circulaţia sângelui. Afară de aceea şi respiraţia devine mai grea, pentru că aerul mai rar fiind, cu o cale e şi mai sărac în oxigen. Nici o mirare dar, dacă aeronauţii ce s-au ridicat foarte sus sunt cuprinşi de batere de inimă, respiraţie grea, greaţă, le curge sângele pe nas şi pe gură, devin somnoroşi şi cuprinşi de mare slăbire ş.a. - pân’ ce ameţesc şi uneori chiar şi de viaţă se mântuie. - Acelaşi lucru se poate observa cu ocazia urcării de munţi mari, numai cât în măsură mai mică. La 1000 metri înălţime oamenii mai gingaşi capătă batere de inimă, urcându-se şi mai sus, adesea le porneşte sângele pe nas, pe gură şi pe urechi - lângă care ■ se mai adaugă: dureri de cap de cele tătăreşti, osteneală la cea mai mică opintire; mai departe vomă şi un somn ce te trage jos la pământ. Pe oamenii nervoşi îi vedem aţâţaţi şi în neputinţă de a putea să adoarmă, la o înălţime numai 1500 de metri. Acestora numai cu mare băgare de seamă le putem da sfatul ca să petreacă sus în aer de munte. Tot aşa stă 39 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri a/ese din Ţara Moţilor treaba şi cu cei ce au boli de inimă, căci a lor stare încă se înrăutăţeşte în aerul de munte. Că pe cei mai mulţi oameni aerul de munte îi întăreşte asta e adevărat şi vine a se atribui împrejurării că astfel de aer face ca sângele să circule mai repede prin crop şi pe nervi încă ţine în stare mai sprintenă, prin ce unele lucrări chimice ale organismului se îndeplinesc mai repede şi mai cu multă tărie. De altcum. în împrejurări climatice potrivite, chiar şi la o înălţime de peste 3000 m şi unde apăsarea aemlui e sub 500 milimetri, şi o duce bine omul şi rămâne întreg şi sănătos. Cei născuţi şi crescuţi în aşa aer, fireşte, îl rabdă uşor, pe când străinilor, nedreprinşi cu el. le cade mult mai greu. Igienic vorbind, aerul şi lumina stau în cea mai strânsă legătură şi în : mintea noastră abia putem să ni le închipuim despărţite deolaită. Razele soarelui au o influenţă deosebită asupra sănătăţii, nu numai fiindcă încălzesc aerul, ci ele luminează şi produc isprăvi chimice. De mult se ştie că cele mai multe din plante nu pot costa fără lumină solară, lumina zilei: materiile mirositoare ale plantei, cum şi cele verzi se pot produce numai . sub influenţa luminii: lipsind aceasta, apoi în ţesuturile plantei se îngrămădeşte mai multă apă, peste tot ele apar ca şi când ar fi înfoiate şi au o faţă gălbenie. Planta în a sa creştere e cu totul atâmătoare de lumină: părţile verzi ale ei numai ziua sorb acid carbonic din aer, ca să-şi însuşească cărbunele, nutrimentul ei de căpetenie - noaptea şi ele, ca şi omul, trag în sine oxigen. De aci se vede cum întunericufschimbă în corpul plantei cele mai de căpetenie procese chimice. In viaţa animalelor nu atât de uşor, dar se poate totuşi observa lucrarea luminii. Deşi întunericul nu schimbă rrTersul nutririi oamenilor şi animalelor, are totuşi influenţa că-1 mai îngreunează, îl face mai chitineî, procesele chimice care se petrec în organism merg mai încet în deplinire. Animalele ce şi-au petrecut timp îndelungat în întuneric sunt leneşe, puţin simţitoare. Din-ouăle de broască nu se pot dezvolta animale asemenea părinţilor, în lipsaţumihii. E lămurit că razelor violete ale soarelui încă trebuie să le facem parte cuviincioasă în creşterea şi dezvoltarea plantelor şi animalelor, ca şi căldurii şi luminii. Aceasta ne-o dovedeşte, între altele, împrejurarea de mult ştiută, că geamurile (ferestrele) vinete şi violete de Ia casele de flori au o influenţă tahăbinefăcătoare asupra creşterii acestora. Se susţine că şi cailor le merge tare bine în grgjţiurr prevăzute cu ferestre violete. Pe timp umed, cu negură şi iarna iarăşi, lumina soarelui tare puţină influenţă are, căci razele aşa-numite chimice anevoie pot răzbi prin aerul umed - asta bine o ştie fiecare fotograf. 90 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor E tare primejdios pentru om dacă în locuinţa lui nu intră lumină, întunericul şi umezeala e partea locuinţelor joase şi ascunse. Urmările unei astfel de locuinţă se văd în faţa pălită şi veştedă a celor ce şed în ele. Mai ales suferă copiii care nu prea umblă pe afară: ei sunt slăbuţi, pătimesc adesea de aşa-numita boală englezească - un fel de umflături de oase -, tot mereu li se conturbă mistuirea, o duc râu cu gâlcile. pielea le este fără vlagă şi toată creţe, ca la bătrâni. O deosebită influenţă are lumina asupra stării noastre sufleteşti. Cu zilele de primăvară ce cresc mereu, cu razele dulci ale soarelui, ce reînviază întreaga natură, în multe suflete serbede şi posomorâte încolţeşte voia bună, mulţi se cred şi simt ca şi întineriţi, setoşi de viaţă - pe când zilele neplăcute şi încărcate de beznă ale lui decembrie ne fac trişti şi lipsiţi de avânt. Sub influenţa luminii puterile sufleteşti sunt mai vii. creşte puterea de viaţă şi simţiri plăcute se nasc în noi. De altcum sunt şi de aceia pe care lumina zilei îi face nervoşi, peste tot îi aţâţă, pe când o locuinţă numai pe jumătate - sau chiar întunecoasă, le cade bine. Mulţi sunt care nu pot să adoarmă, când luna revarsă lumina-i blândă pe pământ, nopţile lipsite de întuneric nu le priesc. Şi iarăşi oamenii slabi şi cei cu sufletul neliniştit urăsc adesea întunericul. O lumină slabă în odaie le readuce dorită linişte. (După „Higiena poporală". de dr. Erismann) Grigore Sima al lui Ion îngrijirea albinelor primăvara îndată ce razele dulci ale primăverii se arată, albinele pornesc la lucru. Ele ies cu capul înapoi, fac în zbor târcoale din ce în ce mai mari. studiind împrejurimea cum se cade, ca să ştie unde le este locuinţa, unde au să se reîntoarcă, făr’ să rătăcească. După ce albinele au făcut întâiul zbor de a locului recunoaştere, nu este iertat a muta coşniţa în alt loc, căci în cazul acesta ele nu-şi mai regăsesc casa şi sunt expuse pieririi. Cu ocazia primului zbor al lor, trebuie să fim cu deosebită luare-aminte care familie cum se poartă, căci de aci luăm cunoştinţă în ce. stare se află fiecare din ele. Familiile ce nu vor să iasă nicidecum din coşniţă, deşi timpul frumos este, trebuie silite s-o facă, bătând cu degetul pe coşniţă de câteva ori şi, dacă tot nu se mişcă, suflăm pe urdiniş la ele înăuntru, ca totuşi să poftească afară. Grigore Sima al ICii Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor ei Familiile ce făcându-şi obişnuitul jos se întorc şi rămân liniştite sunt în bună ordine; - care însă zboară neastâmpărate, umblă ca şi când ar căuta ceva, se reîntorc, dar mereu fac zgomot şi nu se aşează nici dacă vine seara, ci aleargă aici înăuntru, aci afară, acelea plâng după matca ce n-o au şi care li s-a prăpădit în decursul iernii. După ea umblă, pe ea o caută şi trebuie a le veni în ajutor, dându-le matcă alta ori împreunându-1 cu altul, ce o are. Familiile ce-şi prostesc urdinişul şi jurul coşniţei pătimesc de inimă rea, sunt bolnave şi au trebuinţă de ajutor. De la acestea a li se lua toată mierea ce o au şi, în locu-i, agăţăm faguri cu miere bună şi sănătoasă, pe care o presărăm cu acid salicic, care este cel mai bun medicament în astă privinţă. Albinele numaidecât de apucă de lucru şi mai întâi de toate îşi curăţă coşniţă de cele moarte peste iarnă şi de gunoiul adunat. Aci e cu cale a le veni în ajutor, săvârşind înşine lucrul acesta şi cruţându-le pe ele pentru alergarea pe câmp. Cele fără matcă nu fac nimic, stau în lenevire, până nu le dăm matcă alta, ori le însoţim cu unul din altă coşniţă. Albinele duioase în adânca lor durere primesc cu braţe deschise orice matcă. Când e însă de a împreunarea doi stupi slabi, mai întâi trebuie făcuţi ca ambii să aibă unul şi acelaşi miros. Spre acest sfârşit ne servim de mosc (mosus) din care punem, câte niţel, sub fiecare coşniţă, unde rămânând peste zi, seara albinele toate vor mirosi la fel şi se pot împreuna, făr’ a-şi sări una alteia în cap, cum se întâmplă de obicei. (Moşus căpătăm în apotecă de câţiva cruceri.) Punând astfel albinele în ordine, le dăm pace până ce aerul se mai încălzeşte şi mimai atunci ne punem de le cercetăm din fir în păr: care cât e de în putere, câtă miere are, cum sunt fagurii şi altele. Fagurii înfloriţi ori prea groşi îi depărtăm, pe cei negri îi înlocuim cu alţii albi de roi, din anul premergător, ori de la un stup slab pe care l-am împreunat cu altul. De vin zile reci albinelor trebuie a li se da de mâncare, fiindcă au mare nevoie de ea din cauza puieţilor cu care se deprind, asemenea, după ce florile de pe pomi se scutură, dacă nu urmează numaidecât înfloritul luncilor. Numai aşa îşi păstrează dorul de a se înmulţi şi cu mulţi roi a ne îmbucura.* „Amicul Poporului” 1890 * Acesta şi cele douaafficole următoare sunt luate din Izvor de bunăstare sau mai multe sute de îndreptări şi poveţe scurte şi practice din Economia de casă, Grădinărit, Igienă. Economia de câmp şi de vite, Vierit, conservarea vinului şi Vinuri de poame. Pomărit, Albinărit şi alte multe terene de deprindere, de Grigore Sima. Preţul: 1 fl.v.a. sau 2 lei 50 bani. De vânzare la W. Krafft, librariu în Sibiu. 92 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Drevele ca mijloc de vindecare a vinurilor bolnave 1. Dacă avem vin de an, slab, moale şi cu puţin spirt în el sau puţin beţiv, să se strămute în altă bute. pe un strat de dreve proaspete, nu stoarse tare, la tescuit. Prin aceasta vinul câştigă 4-5% zahăr. 2-3% alcool şi alte materii, aşa că după ce fierbe din nou şi se aşează. îţi vine să crezi că nu mai e vinul netrebnic de mai înainte. Din ce drevele sunt mai puţin tescuite, din ce vinul se tocmeşte mai bine. Şi aceasta e uşor de înţeles, căci ştiut este că în dreve se află o mulţime de părţi preţioase, pe care vinul ce-1 turnăm peste ele le topeşte şi absoarbe prin ce câştigă în buneţe. 2. Dacă vinul aplicat spre oţetire se va turna peste dreve proaspete, îşi recâştigă bunătatea de mai-nainte, se îndreaptă, împrejurare ce ne pune în stare a-1 vinde ori bea înainte de a-i veni iarăşi năravul vechi, care se vede că i s-a prefăcut în fire şi nu mai are lecuire. 3. Tot asemenea e şi cu vinul amărui şi care se întinde. E destul ca vinul să stea pe 30% de dreve 6-8 zile, când apoi el se trage în alt vas, iar ele se storc în tească. Această purcedere, ce-i drept, dă vinului vechi un gust de vin nou, care însă i se pierde la al doilea tras de pe drojdii. Ca îndrumări practice mai însemnăm următoarele: Fierberea vinului pe dreve să se facă în vas închis, spre care scop se ridică butea în cap, de aşa, ca fundul cu uşiţă să vină deasupra. Pe uşiţă se introduc înăuntru atât drevele, cât şi vinul. Lucru de căpetenie este ca drevele sd ţie cu desăvârşire proaspete, dar nu stătute. îndată ce drevele se lasă câteva zile în aer, oxigenul acestuia le descompune încâtva şi nu mai fac treabă bună, fiindcă împrumută vinului gustul ce ele îl capătă, cât stau nefolosite. Purcederea ce tocmai o recomandăm vierilor noştri este foarte practică şi aduce câştig şi sigur, pe când altcum - durere - de cele mai multe ori drevele se aruncă pe gunoi ca lucruri de nimic şi fără nici un preţ. Pregătirea caşului din lapte de vacă Laptele de la vacă, mai cu seamă în posturi, se sărbezeşte şi se alege nimic de el - cu deosebire pe satele ce cad departe de oraşe. Ce bine ar fi când fiecare econoamă s-ar îngriji ca să-l prefacă în caşi, ce stau mult, sunt nutritori şi se vând cu preţ. în cele următoare dăm o amănunţită descriere a pregătirii caşilor din lapte de vacă, descriere ce, urmându-se. @3 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor laptele se poate preface în caşi preţioşi, ce mult aduc pentru punga sleită a economului. Mai întâi de toate vorba e că ce fel de caş avem în vedere: caşi graşi, mijlocii ori săraci - dup-aceasta ne îndreptăm. Pentru caşii graşi folosim laptele dulce, fără a-l smântâni (groşciori). fără ca să-l slăbim câtuşi de puţin. Pentru caşii pe jumătate graşi, punem laptele să stea 3-4 ore la un ioc nici cald, nici rece tare. şi smântână ce se ridică în acest răstimp o culegem şi pregătim unt din ea. Vom avea caşi. deşi nu frunte de graşi, totuşi foarte buni şi pe lâng-aceea şi niţel unt. care încă ne prinde bine. Caşii săraci, codaşi cum am aice. se pregătesc din lapte smântânit bine, înainte de a se sărbezi. Orice fel de caşi am avea în vedere, laptele are să fie dulce şi nu searbăd, cu atât mai vârtos acru nu este iertat să fie. Din astfel de lapte caşi buni nu poţi pune la cale. Laptele dulce, smântânit, nesmântânit, se pune într-o căldare curată, pe foc, se picătureşte niţel cheag de viţel în el. ca să se adune. Focul are , şă fie domol şi nu pripit. Aceasta, fiindcă numai aşa se alege bine caşul din lapte, altcum însă nu. îndată ce vedem că părţile brânzoase încep să se adune, a se face ghem - luăm o lingură mare de lemn ori o lopăţică anume pregătită şi spargem ghemurile ce se formează, tot întruna, astfel ca pe când zerul e limpede şi părţile brânzoase ale laptelui alese cum se cade, caşul să fie asemenea unui aluat, fără nici un nod. Asta e lucru de căpetenie. Dacă de aceasta nu purtăm grijă, nodurile acelea pline de zer nu se vor putea stoarce cum se cade, vor ajunge în caşi aşa zemoase cum sunt. După ce, precum am zis, laptele a fiert îndeajuns şi zerul este limpede, îl luăm de pe foc şi-l turnăm într-un sac de caşi, ca zerul să se scurgă. Ajunşi pân-aci trei sunt căile ce se pot urma mai departe, câteştrei potrivite spre a putea pregăti nişte caşi foarte buni. Una e că îndată ce zerul începe să picurătească numai, sacul se ia şi se pune pentru câteva minute în apă călduţă, în care am topit puţină sare - apoi, dându-i forma ce ne convine, se pune între două bucăţi de scândură şi se tescuieşte din ce, în ce mai tare - mai întâi c-o piatră pusă pe el, apoi cu 2-3 până ce nimic nu vrea să mai curgă, ceea ce în 2-3 zile şi urmează. Dup-aceea se scoate din sac, se freacă bine cu sare măruntă pe de toate părţile şi se pune la un loc vântos, ca să se dospească, să se coacă. Peste câteva zile se poate mânca, că e copt îndeajuns. Se mai purcede şi'aşa. că, îndată ce zerul în mare parte este scurs, caşul se scoate din sac şi se pune pentru 10-12 ore afară la aer ca să se zvânte şi dospească încâtva. Atunci se frământă cu sare într-o covată, se adună ghem şi se aşează în forme de lemn anume gătite, unde iarăşi 94 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor urmează a fi tescuit, precum am zis mai sus. Dacă nu vrea să se prindă din nou, se moaie niţel în apă caldă. Caşul astfel pregătit are trebuinţă să stea la un loc vântos câteva săptămâni, până când e îndeajuns gata spre mâncare ori vânzare. „Amicul Poporului” 1890 Poveţe practice Apă contra purecilor. Udâ-ţi aşternutul cu apă compusă din 10 gr ulei de garoafă, 2 gr acid carbonic, 100 gr apă de Colonia (Eau de Cologne) şi 7 gr spirt de vin înmulţit; - toate din apotecă. Acoperişul de şindrile ca să ţină mult e trebuitoriu a pune şindrile foarte uscate, pe vreo 2-3 zile, în lapte de var, unde le mai amestecăm din când în când. Prin aceasta purcedere nu numai că vor fi mult mai ţiitoare, ci totodată nici nu se aprind uşor. Sacii ca să ţină mult trebuie puşi d-amoniu în zeamă de coajă de stejar. Aceasta se pregăteşte în chipul următor: se ia 1 kilo coajă tânără, dar uscată de stejar - cu de care lucrează tălparii -, turnăm peste ea 10 litri apă fierbinte şi peste 1 oră strecurăm. Orice fel de scule, dacă sunt de cânepă, in ori bumbac, muiate 24 ore în zeama astfel pregătită ţin de 2-3 ori mai mult ca de obicei. * *r Ca mâinile să nu crape de ger şi vânt, toarnă în palmă câteva picuri de spirt amestecat bine cu glicerin şi-ţi freacă mâinile cu el. Obrajii arşi de soare îşi recâştigă faţa naturală, dacă se spală în fiece seară cu lapte acru, în care au stat pătrungei. După spălare nu trebuie şterşi deloc. Dimineaţa ne folosim de apă rece, în care turnăm câţiva picuri de tinctură benoes (din apotecă). Intr-o săptămână, două. obrajii vin la loc. Alegerea nucilor seci de cele bune. După ce nucile se culeg şi curăţă de coaja cea verde, sunt a se arunca într-un vas cu apă. Nucile cele bune se cufundă numaidecât, cele viermănoase înoată îndelungat şi se lasă în jos mai anevoie, pe când cele seci plutesc ca mai uşoare ce sunt. Grigore Sima al iui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 95 * Nucile menite spre vânzare, ca să aibă faţă curată, se pregătesc în chipul următor: după despuierea de coaja cea verde, se spală frumos cu apă şi se pun să se usuce. După uscare se afumă cu niţică piatră pucioasă. Asta se face că nucile se pun într-o ladă bine încheiată, care însă dedesubt are o spărtură, sub care se arde pucioasă pe jăratic, fumul căreia străbate în ladă şi în 8-10 minute face nucile tot una cu una de frumoase. După aceea se aşează rărite la un loc vântos. Astfel îngrijite se vând mai la preţ de cum se întâmplă, când se duc spre vânzare pline de necurăţenie şi murdare ca vai de capul satului. A tăia sticla fără diamant e lucru foarte uşor. Se moaie un fir de aţă în ulei de terpentin şi, legându-se în jur de sticlă pe acolo pe unde avem voie să se taie, îi dăm foc şi apoi turnăm apă rece peste ea. * Pentru rănile altoilor cauzate prin tăierea crengilor, scurtarea trunchiului e tare bună următoarea amestecătură: 9 deca răşină albă, 8 deca ceară galbenă, 9 deca terpentin ordinar (gros) şi 2 deca seu de oaie, se topesc împreună. Se întrebuinţează în stare rece. Cine vrea mai multă materie, n-are decât să ia de 2-3 ori atât din fiecare fel. * Furnicile nu se vor urca pe pom, dacă-i încingem trunchiul cu o fâşie de pânză ori de hârtie unsă cu păcură (catran) - se află în negustoriile mai de frunte. » * Un bun medicament în caz de răcire. Ce vă lipseşte? La astă întrebare, de cele mai multe ori capătă omul răspunsul: Eu m-am răcit! E fapt că răcirea adeseori e cauza multor boli. Reumatismul sau junghiurile prin mâini şi picioare, tuşea, răguşirea cu vorbirea în şoaptă numai sunt urmările ei pipăibile, care atât de neplăcut ne întâmpină. Cu deosebire însă copiii sunt adesea expuşi răcirii şi de multe ori sfârşitul tragic este urmarea unei răciri neglijate. De aceea credem a face un serviciu cititorilor, dacă la locul acesta îi facem atenţi asupra Ancoră-Pain-Expellerului. E un medicament de casă simplu, dar probat de mult, cu care fr#eându-se omul numaidecât, la primele simptome, nimiceşte izvorul răului de la început. Se află în toate farmaciile (apotece). „Amicul Poporului” 1890 96 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Alimentarea sau nutrirea Corpul omenesc, până este viu. lucrează fără încetare. El produce căldură şi forţă sau putere, iar aceasta din urmă se poate numi şi muncă. O parte din căldura produsă o întrebuinţează corpul pentru susţinerea temperaturii sale, de cealaltă se desface pe căile amintite în articolul: „Aerul din punct de vedere igienic” tipărit în „Amicul poporului” de pe anul trecut. Unele din isprăvile corpului nostru se petrec aşa zicând pe neştiute, făr' ca să atârne de la voinţa noastră, făr’ ca să le putem observa cu ochii, fiindcă se petrec in internul nostru (lucrarea creierului, a inimii, stomacului ş.a.): altele, iarăşi, fiindcă sunt externe, sunt văzute şi sunt supuse voinţei noastre (mişcarea mâinii ori a piciorului, mersul, alergarea, ridicarea unei poveri, facerea unei cărămizi ş.a.). Corpul poate să producă căldură şi poate să împlinească lucrările amintite - e în stare de a se susţine şi a munci -, fiindcă în organismul său materiile neîntrerupt se descompun, se transformă. Precum cuptorul şi maşina spre a putea da căldură şi spre a putea duce în îndeplinire o lucrare oarecare au nevoie de materii arzătoare - lemne, cărbuni -, tot astfel şi corpul omenesc. Că în organismul nostru aşa se petrec lucrurile dovadă e rămăşiţele pe care le leapădă corpul afară. Un om în vârstă asudă la zi la 800-900 gr de acid carbonic şi cam 1 kilogram de apă. Cu udul merge încă şi mai multă apă (1250 gr) şi în el se mai află şi alte resturi de materii folosite de organism: săruri ş.a. Aceste pierderi ale corpului le suplineşte alimentarea saif bucatele şi băuturile care i se dau. La omul în vârstă, care nici nu duce lipsuri, nici nu e prea mâncăcios, ceea ce mănâncă şi bea face întocmai cât ceea ce lepădă afară din sine. Deosebirea e numai că pe când alimentele sunt din tare multe feluri de materii compuse, secreţiile, de regulă, sunt simple de tot. Materiile nutritoare le putem asemăna cu o coardă nouă şi întinsă de la un ceasornic, iar pe cele ce ies din corpul cu una veche, folosită deja, care nu mai e de treabă, şi-a pierdut puterea. Viaţa însăşi constă dar în transformarea materiilor mai complicate în materii de compoziţie mai simplă, prin ce organismul preface vlaga din alimente în căldură, muncă (electricitate). De îndreptar la mâncare şi băutură serveşte foamea şi setea, care de regulă dau omului bune îndrumări în privinţa nutririi. Dacă are omul apoi corpul cere peste tot atâta nutriment, de cât are el trebuinţă pentru susţinerea sa şi pentru a putea săvârşi lucrul ce i se dă, dar făr' de a se 97 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor mai cugeta la soarta nutrimentului luat. Sunt ciudate şi în multe privinţe chiar şi azi nu îndeajuns înţelese căile şi schimbările prin care trec bucatele de la luarea lor în gură şi până le lepădăm afară. Ele mai întâi se macină în gură, s-amestecă cu scuipat şi devin astfel îmbucături netede şi alunecoase, ce trec în stomac şi intestine/' Aci. supuse influenţei căldurii şi a sucurilor gastrice, se descompun, devin solubile."1' iau forma cerută spre a putea fi absorbite. In timpul acesta se desparte ce de treabă de ce nu e de treabă şi ce e bun. pe căi anumite, trece drept ori cu înconjor în sânge, ce nu o ia la în jos spre a fi deşertat din corp. Sucurile ce săvârşesc mistuirea sunt produse de mai multe feluri de glande sau ghinduri şi au meniri deosebite, după locul de unde izvorăsc: scuipatul preface în zahăr amilul, ce nu se poate topi în apă; sucul acru al stomacului topeşte albumina închegată, precum şi ţesuturile cleioase ale bucatelor peste tot produce în ele astfel de schimbări, încât uşor pot fi absorbite de arterele sugătoare (vase limfatice), aflătoare în pereţii stomacului şi intestinelor. Fierea descompune grăsimile şi le prepară într-un fel de materie alunecoasă, ce seamănă cu laptele. Prin aceasta ajută trecerea astfel de materii în intestine, unde se întâmplă trecerea lor în sânge. Balele stomacului prefac în zahăr amilul, topesc albumineîe închegate, descompun grăsimile. Organismul pregăteşte tare multe sucuri de aceste. Scuipatul produs de om se socoteşte la 1/2-11/2 kg la zi, sucurile gastrice (ale stomacului) la 1 kg; fierea face cam 1 kg, balele pântecului 1/2 kg. Din aceste, cât întrece de la mistuire, parte se absoarbe iarăşi de pieliţa mucoasă a organelor mistuirii, parte se deşartă afară dimpreună cu resturilejbucatelor. - Şi azi mai e încă lăţită credinţa că mistuirea se face numai în stomac, aşa că el se judecă a fi organul central al mistuirii. Din cele zise se vede că aceasta numai adevărat nu e - sunt bucate d. e. unsorile, care în stomac nici nu pot fi mistuite - şi la procesul mistuirii iau parte toate organele prin care trec bucatele, cu deosebiri? îns<| intestinele. în privinţa bucatelor oamenii sunt de păreri deosebite şi le judecă pe unele de grele la mistuit, pe altele de uşoare - câte capete, atâtea judecăţi. Pentru unul carnea de râmător e mâncare grea, pentru altul caşul, castraveţii ş,a. Aceasta nu totdeauna este aşa. Atât e sigur că procesul mişţjairii la unele bucate decurge timp mai îndelungat, la altele se isprăveşte mai degrabă. Aceasta atârnă de la mai multe împrejurări, şi anume: vorba ^îfecă a mâncat omul mai mult ori mai puţin, dacă a * ** * Maţe. ** Se pot topi 98 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor mârunţit bine bucatele în dinţi ori apoi le-a înghiţit aproape întregi şi puţin amestecate cu scuipat, poate că mai trebuie luat în socotinţă şi felul cum au fost bucatele gătite, precum şi împrejurarea că din ce materii sunt ele compuse. Astfel, carnea grasă cere mai mult timp spre a fi mistuită, decât cea macră, pentru că grăsimile împiedică venirea sucurilor de atingere cu carnea. De regulă însă. cu totul din alt motiv zic unii că bucatele grele la mistuit şi nu pentru că zăbovesc mai mult în stomac. Precum gusturile sunt deosebite şi mâncarea cutare pentru unul plăcută, pentru altul insuportabilă, tot aşa stă treaba şi cu stomacurile. Nu tot stomacul suferă orice fel de bucate, ci unele se împrietenesc mai uşor decât cu altele. Dacă nervii stomacului află că nu e plăcută cutare mâncare, stomacul îşi încoardă toate puterile s-o depărteze: se adună, ceea ce ne face râu, parcă suntem înfoiaţi şi aceasta durează până când mâncarea respectivă e dată afară din stomac, fie că o lepădăm pe gură, fie că trece în intestine, in astfel de caz uşor capătă omul inimă rea (diaree). Mistuirea e aducerea bucatelor vârtoase în aşa stare, ca materiile nutritoare din ele să poată ajunge în sucurile corpului. Din stomac şi din intestine numai materii fluide pot să treacă în sânge. Materiile nutritive pe care sucurile gastrice le aleg din mâncăruri şi băuturi din canalul digestiv (calea parcursă de bucate în vremea ce se mistuie) trec în sânge şi cu acesta dimpreună străbat organele corpului, trec în ţesuturile lor şi foarte probabil că se prelucrează în celulele acestor ţesuturi. Materiile acestea ce atât de multe schimbări au suferit în calea ce-au parcurs-o, aci vin în atingere cu oxigen, pe care sângele îl duce în toate*ţesuturiIe şi ard, se descompun, numai o mică parte din ele scapă de ardere, şi anume partea pe care corpul o foloseşte la clădirea organelor sale ori înlocuieşte cu ea ceea ce nu mai e de treabă în ţesuturile organismului. Mă folosesc de ocazie pentru a îndrepta o părere greşită destul de lăţită. Se crede că materiile amintite îndată ce vin în atingere cu oxigenul sângelui şi al ţesuturilor, numaidecât ard, cu alte cuvinte oxigenul ar fi cauza descompunerii. In realitate însă lucrul stă aşa, că celulele prin lucrarea lor schimbă compoziţia materiilor nutritoare, ele le simplifică, fiind apoi şi oxigen de faţă, acesta se amestecă şi el şi amestecul acesta se numeşte ardere. Resturile acestui proces, nemaifiind de nici o treabă în corp, sunt luate de sânge şi - prin plămâni, piele, rinichi, canalul digestiv - sunt date afară din corp. La aşa schimbări fiind supus corpul, ca el cu ajutorul mâncărilor şi băuturilor să rămână totuşi în starea sa normală; ca la cei mici el să se dezvolte, la bolnavi ca să se poată întrema - e trebuitoriu ca să se afle în mâncări şi băuturi toate acele materii, din care e el clădit. 99 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Organele corpului sunt compuse cea mai mare parte din apă (65-75%), din substanţe nitrogenice (albuminoidele), din substanţe lipsite Ţ de nitrogen (grăsimile) şi din materii mineralice (fosfor, pucioasă, fier, sare, fosfat de var ş.a.). Materiile acestea edificatoare sunt şi ele compuse din mai multe elemente, şi anume din: carbon, hidrogen, nitrogen şi | substanţe mineralice. După ce organismul animalelor n-are însuşirile pe ; \ care le are acela al plantelor, adică el nu e în stare ca din aceste elemente j să clădească corpul, nu e în stare ca să prepare însuşi albumină, grăsime | ); ş.a. - el cere ca să i se dea de-a gata aceste materii compuse. Pe temeiul celor zise, putem susţine că substanţe sau materii nutritoare I , \ se numesc acelea care nu lasă ca organismul să sufere pierdere ori scădere , în albumină, grăsime, apă şi substanţe mineralice - care redau corpului f materiile devenite nefolositoare în urma muncii pe care o îndeplineşte. Substanţe nutritoare sunt dar deosebitele feluri de materii albuminoase aflătoare în corpul animalelor (musculina muşchilor - a cărnii -, fibrina l sângelui, caselna laptelui, albumina oului ş.a. - mai departe grăsimile - din animale şi plante (uleiurile, grăsimea untului, stearina), apoi t aşa-numitele substanţe hidrocarbonate (zahărul, amilul - scrobeala grâului, cartofului ş.a.) - în fine, apa şi sărurile. împreunarea naturală a acestor materii nutritoare, precum se obişnuieşte aceasta la pregătirea bucatelor, o numim bucate, mâncări sau substanţe nutritoare; aci aparţine carnea, pâinea, laptele, legumele, ouăle ş.a. Aliment sau nutriment e dar o astfel de combinaţie a materiilor nutritoare care poate susţine corpul în starea sa normală şi care - d.e. după o boală - e în stare să-l aducă iar la brazdă. Idealul nutrimentului e o aşa combinaţie a materiilor şi substanţelor nutritive care în cantitate mică conţine cât mai multe substanţe nutritoare. Mult şi-au spart învăţaţii capul asupra valorii nutritive a deosebitelor bucate. Mai dintâi s-a pus un preţ deosebit pe materiile' albuminoase, pentru că ele sunt partea cea mai însemnată a tuturor ţesuturilor, precum şi a sângelui. Aceasta mai ales după ce s-a observat că atât oamenii, cât şi animalele ce trăiesc cu substanţe bogate în albumină sunt mai stăruitori la muncă de cum sunt cei ce se nutresc cu substanţe sărace în astă privinţă; carnea îace~pe om mai tare şi mai activ ca legumele; calul e mai iute şi mai stăruitor la muneă, tiacă mănâncă ovăz, ca dacă se nutreşte numai cu fân. A trebuit însă mult timp până când învăţaţii au aflat lămurit rolul substanţelor albuminoase în economia vieţii. Se credea, până în timpul I mai nou, că organele corpului, când săvârşesc o lucrare oarecare, se I tocesc, se rod, adică o parte mai mare ori mai mică din substanţa lor se 100 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor descompune. Şi după ce musculatura (carnea) are 75% de apă şi 20-24% materii albuminoase - se credea că lucrarea se săvârşeşte pe contul acestora. Erau deci de părere că substanţele albuminoase ale bucatelor se folosesc spre înlocuirea celor pierdute prin muncă, iar producerea căldurii o atribuiau grăsimilor şi hidrocarbonatelor. Astăzi însă se ştie şi acesta e adevărul că omul nu scade, organele nu se rod, nu se tocesc, oricât de greu ar munci omul. dacă se nutreşte cum se cade. Astfel dar, cea mai mare parte din materiile albuminoase ale bucatelor nu se alătură numaidecât organelor, ci rămân în sângele din ele. unde iute se descompun. Albumina o întâlnim dar în corp sub două forme: în organe, ca parte constitutivă a acestora - „albumina organică’" - în curentele fluide din aceste. - „albumină circulatoare". Sub forma dintâi ea nu se descompune decât încet şi în măsură mică, iar albumina din bucatele mistuite o înmulţeşte şi împuţinează încet numai; albumina circulatoare însă, ea se mişcă repede şi în calea sa prin ţesuturile organelor pretutindeni îşi află condiţiile pentru a se descompune. Dacă bucatele vor fi bogate în albumină şi sângele va fi bogat, dacă ele vor fi sărace iute devine şi sângele sărac. E bine dar ca omul să consume bucate bogate în albumină, căci prin aceasta se înmulţeşte albumina circulatoare, procesele descompunerii devin mai vii, se împuteresc organele şi devin mâi capabile de muncă, fie aceea corporală, fie spirituală. Cu bucatele sărace în albumină treaba stă tocmai dimpotrivă. însemnătatea substanţelor albuminoase din bucate e dar foarte mare, căci ele contribuie la conservarea organelor în stare normată şi le prepară pe aceste şi în astă privinţă ele nu por fi suplinite cu nici o altă substanţă; al doilea, ajunse în curentele fluide din corp, hotărăsc atât mărimea, cât şi iuţimea proceselor de descompunere şi prin aceasta au o foarte mare influenţă asupra stării materiale a corpului, cât şi asupra capabilităţii lui de muncă; - în fine, ele ajută aşezarea grăsimilor în ţesuturile organelor, după ce o parte din albuminoide, sub anumite împrejurări se prefac în grăsime, întocmai precum în corpul albinei albumina pulberii de flori se preface în ceară. Insă, cu toate că materiile albuminoase sunt atât de însemnate pentru nutrirea omului şi cu toate că ele nu pot fi suplinite prin altele - tot n-ar fi posibil ca omul numai cu ele sd se nutrească, cu alte cuvinte, astfel de bucate care afară de albumină n-ar conţine şi alte substanţe nutritive -d.e. carnea din cale afară slabă - n-ar fi potrivite pentru a trăi omul cu ele. Un om în vârstă şi sănătos, pe lângă o nutrire obişnuită şi muncă nu prea mare, separă (dă afară din sine) cel puţin 250 gr de carbon la zi, Grigore Sima al lui ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 101 pe când nitrogen, în acelaşi timp, abia mai mult ca 18 gr. După ce carnea conţine 23% nitrogen şi 12,5% carbon, omul de-abia are trebuinţă de mâi mult ca de 500 gr carne la zi, ca să capete nitrogen de ajuns, dar ca şi lipsa de carbon să şi-o împlinească ar avea nevoie de mai mult ca la 2000 gr carne. Chiar neluând în seamă că consumarea regulată de câte 2 kg carne la zi în scurt timp ne-ar fi spre stricare - un astfel de trai ar şi fi puţin economic, căci pentru a ne acoperi trebuinţa de carbon am consuma o cantitate cu totul superfluă de albumină. deşi carnea este una din cele mai scumpe alimente. Precum vom vedea mai târziu, ne putem nutri foarte bine, dacă alăturea cu o bucată de came relativ mică mai luăm şi alte materii nutritoare bogate în carbon, însă ieftine. Chemarea grăsimilor şi a hidrocarbonatelor (zahărului ş.a.) e mai simplă decât aceea a albuminelor. Din ele nu se clădesc muşchi (carne) ş.a., căci nicicând nu se prefac în albumină; sunt potrivite însă ca în câtva să suplinească albumina, fiindcă arderea lor are drept urmare că se descompune albumină mai puţină. Prin urmare, dacă la carne se adaugă şi unsoare, aceasta moderează descompunerea albuminelor, ajută înmulţirea cărnii, adică formarea albuminei organice. Asemenea, la caz de trai slab, unsoarea din bucate împiedică de descompunere o parte din albumina grămădită în corp; d.e. un om ce altcum rabdă foame, îşi conserva puterea mai mult, dacă mănâncă unsoare, ca dacă nu mănâncă nimic; de sine se înţelege că pe lângă consumarea de unsoare tot suferă corpul pierdere în albumină, numai cât In măsură mai mică. Tot aşa influenţă paralizatoare are şi grăsimea grămădită în corp: omul gras nu slăbeşte aşa degrabă ca cel slab şi dacă rabdă foame, şi întors: mâncarea de carne pe cel gras mai curând îl va face ca să se îngraşe ca pe cel slab. Nu e de mirat dar că unii oameni se îngraşă mereu, deşi mănâncă mai puţin decaf'alţii, ce din născare sunt uscaţi pe lângă toată pofta lor de mâncare nicicum nu pot să-şi vadă corpul rotund; albumina ce în corpul gras merge în depozit, în cel slab se descompune repede. Dacă dar ca multă albumină şi grăsime să se aşeze în organism, apoi Ia bucate trebuie adaos tare multă unsoare (sS’ă'hidrocarbonate). Pe animalele carnivore (ce trăiesc cu carne) numai aşa le putem îngp|şa,-dacă în mâncare lor, afară de carne, se află şi multă unsoare. Din contră, dacă voim să slăbim un corp gras, trebuie să-l detragem din bucate unsoarea (şi hidrocarbonatele) şi să-î nutrim numai cu carne. Prin aceasta se înmulţeşte albumina circulatoare, procesele de descompunere se fac mai repede, grăsimea corpului încă intră în joc, se 102 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor descompune şi topeşte, ca şi neaua în razele soarelui de primăvară. în astă privinţă omul are să fie cu precauţiune, pentru că e cu putinţă ca să urmeze o prea repede pierdere de putere şi o slăbire a inimii. E bine dar a purcede treptat numai. O adăugire înţeleaptă de unsoare la bucatele de carne e recomandabilă cu deosebire celor slabi trupeşte, cum şi pentru cei ce vor să se cârpească iute. după vreo boală, pe când o nutrire unilaterală numai cu came poate să pună capăt vieţii unor aşa oameni, după ce descompunerea albuminei din corp decurge cu atât mai viu. cât bucatele sunt mai bogate în albumină. Acolo unde se cere ca trupul să dezvolte tare multă căldură, d. e. în clima geroasă din regiunile nordice - oamenii consumă o enormă cantitate de grăsime. Ni se pare cu neputinţă, când auzim, că oamenii mănâncă la zi (făr' ca să-şi strice stomacul) 4-5 kg carne foarte grasă şi uleiuri. Hidrocarbonatele (zahărul, amilul, dextrina) încă împiedică în câtva descompunerea albuminei din corp, omul nu poate însă să se nutrească numai cu ele. Adăugate la carne ele dar încă ajută prefacerea albuminei în partea constitutivă a corpului. în ce măsură să se facă aceasta atârnă de la împrejurarea că ce s-a aflat mai ‘nainte. De sine se înţelege că numai până la un punct putem înlocui albumina cu hidrocarbonate, dacă nu voim ca albumina din corp să mai scadă prea tare şi să sufere în urmă şi putinţa de a lucra. Hidrocarbonatele împiedică şi descompunerea grăsimii; prin urmare, dacă la bucatele compuse din albumină şi grăsime mai adăugăm şi hidrocarbonate, acele mai uşor devin parte constitutivă a corpului nostru. Hidrocarbonatele nu sa-prefac în grăsime şi nici nu se încorporează organelor, ele ard în curând prefăcându-se în acid carbonic şi apă. Ca organismul să rămână mereu în stare şi ca să funcţioneze regulat, e necesar ca în bucate să fie şi substanţe mineralice, cu deosebire fosfor, pucioasă, fier, sare, fosfat de var ş.a. Substanţele aceste nu dau nici putere, nici nu produc căldură, pentru aceea însă şi ele sunt părţi constitutive ale organelor corporale; d.e. cu albumina organică totdeauna se află combinate şi săruri, în oase, fosfor şi var, în celulele sângelui fier, care e de mare însemnătate pentru intrarea oxigenului în ele ş.a. După ce cu ocazia proceselor chimice de descompunere, cu albumina se depărtează şi sărurile unite cu ea, cel puţin în parte, de aceea e trebuitoriu ca cu bucatele mereu să i se redea corpului şi sărurile pierdute. Un nutriment care nu dă corpului în măsura cuvenită şi substanţe mineralice, fie altcum potrivit pentru susţinerea organismului - duce la moarte sigură. Căci prin aceasta sărurile din corp se împuţinează şi toată treaba se strică. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 103 în cele mai multe cazuri, spre norocire, omul n-are să poate grijă şi pentru substanţe mineralice, căci acele se află în măsură corespunzătoare în bucatele cu care ne nutrim; aceasta şi despre sare încă o putem zice. Că totuşi sărăm bucate, o facem ca ele să fie mai gustoase. Apa e tot aşa de trebuitoare la nutrire ca şi albumina, unsoarea, sărurile ş.a., căci, după cantitate judecând, în cea mai mare parte corpul e din apă compus. Corpul cere ca să-l prevedem întotdeauna de ajuns cu apă. Dacă nu, el. prin sete, numaidecât ne aduce aminte că ce avem de a face. Dacă nutrirea se întrerupe, ori nu e îndestulătoare spre a ţine .organele în stare normală, şi aceasta pentru timp mai îndelungat-, apoi urmează moartea prin foame. Corpul o duce încă un timp oarecare susţinându-se din provizia de grăsime şi albumină, pe care le are de mai ‘nainte. După ce însă cantitatea acestora o să fie din ce în ce mai mică, treptat se slăbeşte şi procesul descompunerii, până când ajung la gradul încât inima, sistemul nervos ş.c.l. nu mai pot să funcţioneze, în astfel de caz grăsimea suferă cel mai tare (97%), urmează apoi muşchii - carnea - (30%), apoi pielea, oasele, ficatul şi sângele. Creierul pierde mai puţin, de aceea funcţionarea lui durează mai mult. Foamea, cu slăbirea ce o însoţeşte, n-o mai simte omul, dacă din cale afară rabdă omul mult şi nu mănâncă deloc, din contră slăbirea merge crescând. Cât timp ar putea răbda omul, făr’ ca să moară de foame, aceasta atârnă de la mai multe împrejurări, dintre care cele mai hotărâtoare sunt felul cum a fost corpul nutrit mai ‘nainte şi vârsta. în general atât oamenii, cât şi animalele cu atât mor mai iute de foame, cu cât sunt mai tineri. Cei slăbiţi de bătrâneţe asemenea nu pot s-o ducă mult fără a se nutri. Din contră oamenii robuşti, bine ţinuţi şi, mai ales, cei graşi pot să rabde timp mai îndelungat. Sunt exemple c-au rămas oameni în viaţă dup-o răbdare de 17 zile. Se vede că apa lucrează |i ea la ceva. Aceea însă c-ar fi dus-o unii luni şi chiar ani întregi făr’ să bage o bucătură în gură e poveste numai ori o înşelătorie. Foamea e mare lucru, mai ales când o pătură întreagă a poporului suferă din cauza, lipsei de cele trebuitoare pentru trai. Se întâmplă adică de clasele mai de jos ale poporului nu dispun de mijloacele traiului în măsura cerută. Amatât încât cu chiu, cu vai o duc de azi pe mâine, tânjesc numai; de vitalitate şi forţă de lucru însă nici vorbă. O privire mai adâncă ne arată urmările triste ale unui astfel de trai mizerabil, pentru că mortalitatea e mai mare între oamenii ce se nutresc rău, ca între cei ce se nutresc cum se cade şi individul încă are o viaţă mai scurtă. 104 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Ca bucatele să corespundă în toată privinţa chemării lor, ele trebuie să conţină substanţe nutritive de ajuns şi in proporţia cerută, ele au să fie potrivite spre a se descompune uşor în stomac făr’ să-l îngreuneze, şi în fine ele să aibă un gust plăcut şi să-i facă omului poftă. Instinctul natural, simţirea foamei şi a săturatului, au învăţat pe om că ce fel şi cât să mănânce, bineînţeles, dacă poate alege şi dispune de hrană îndestulătoare. In stare normală corpului trebuie să i se redea acele substanţe pe care le pierde şi anume în măsura în care ele se depărtează din corp; de aceea, putem să avem o judecată aproape dreaptă despre substanţele pe care au să le conţină bucatele. îndată ce vom statori pierderile corpului prin piele, plămâni, ud ş.a. Un bărbat bine nutrit, pe lângă o muncă moderată, pierde la zi 18,3 gr nitrogen (azot) şi cam 328 gr carbon. După ce 183 gr nitrogen se află în 118 gr albumină, putem susţine că aceasta e cea mai mică cantitate de albumină de care are trebuinţă neapărată pentru fiecare zi un om lucrător, în vârstă. - Peste tot însă trebuinţa nutrimentului e felurită: un om tare, care când lucrează îşi încordează toate puterile, va cere nutriment neasemănat mai mult decât un om slab, inapt de lucru. E de minune cu ce puţin nutriment se mulţumesc unii oameni slabi trupeşte! Le este de ajuns 70-80 gr albumină la zi. De sine se înţelege că de la astfel de indivizi nu poţi aştepta să-ţi săvârşească vreun lucru greu, nici cu corpul, nici cu spiritul. E necesar ca în bucate să fie întocmai atât nitrogen şi carbon, de cât are corpul trebuinţă spre a se susţine şi spre a-şi păstra facultatea şi energia de a lucra - nici mai mult, dar nici mai puţin. - E lucru lămurit deci că dintre toate bucatele cu care omul se nutreşte, nici una nu se poate numi nutriment sau hrană în adevăratul înţeles al cuvântului, pentru că nici una nu e potrivită spre a se nutri omul numai cu ea singură, făr’ a-i mai adăuga şi alte substanţe. E adevărat că sunt multe materii nutritoare (carnea, pâinea, laptele, păstăioasele ş.a.), din care una singură şi e în stare a susţine corpul - dar o astfel de nutrire n-ar fi potrivită, căci nici într-una din aceste materii nitrogenul şi cărbunele nu se află în proporţia cerută de nutrirea raţională sau înţeleaptă (1 parte nitrogen la 15-18 părţi carbon); în fiecare din ele, ori că se află din cutare substanţă nutritoare prea mult, ori prea puţin, aşa că sau ar trebui să ne nutrim cu tare puţin din un fel, sau apoi am avea să ne îngreunăm stomacul din cale afară. Să aducem unele exemple: din 227 gr de caş căpătăm albumină de ajuns, dacă-i vorba însă ca şi carbonul trebuitoriu tot din consumarea caşului să-l avem, apoi ne-ar lipsi 1160 gr; 540 gr carne Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor______105 macră ne-ar prevedea cu albumină, cu carbon însă numai 2600 gr: cine ar vrea să trăiască numai cu pâine ordinară, ar trebui să mănânce 1430 gr la zi: iar numai cu lapte gol 4650 gr (41/2 litri): cu cartofi 4600 gr. E bine dar să amestece omul bucatele, căci în cazul acesta ele se împreună în felurite chipuri şi aşa e cu putinţă a i se da corpului din fiecare substanţă nutritoare întocmai cât îi trebuie. După ce cărnurile peste tot sunt bogate in albumină şi adeseori şi în unsoare, în legume şi grânaţe însă - afară de unele - se află albumină puţină, dar multe substanţe hidrocarbonate, de aceea sunt recomandabile bucatele gătite din amândouă felurile de substanţe. Din instinct urmează omul regula aceasta, când îi conced împrejurările, deşi nici idee n-are despre ea. Lucrătorul italian nu mănâncă mămăliga goală, ci cu caş, locuitorii Chinei şi Japoniei, alăturea cu orezul - nutrimentul lor de căpetenie - mănâncă peşte, carne de râmător. mazăre ş.a., nutrindu-se numai cu orez corpul după două săptămâni n-ar mai fi capabil de lucru. E interesant a şti că în ce formă e de a se lua cantitatea necesară de carbon. O parte (63 gr) se află deja în cele 118 gr albumină de care omul în vârstă are trebuinţă pentru fiece zi; îi mai lipseşte deci 265 gr pe care îi ia în formă de unsoare ori substanţe hidrocarbonate. Dacă ne-am folosi de aceste din urmă numai, ne-ar trebui la zi 600 gr amil şi zahăr, iar dacă numai unsoare am umbla să ne acoperim trebuinţa, ne-ar lipsi 350 gr. Stomacul nici pe unele nu le-ar primi bucuros. Cu amilul nu e de a se trece peste 500 gr şi restul de carbon e bine a se lua în formă de grăsime (56 gr); şi mai consult este a se lua 350 gr legume (amil) şi restul de carbon, să-l dăm corpului în formă de grăsime (140 gr). Astfel dar unui om în vârstă şi care îndeplineşte un lucru moderat îi trebuie la zi cel puţin 118 gr albumină, 56 gr grăsime (unsoare) şi 500 gr hidrocarbonate. Cifrele aceste însă nu sunt statornice, căci corpul nu întrebuinţează materiile tot în aceeaşi măsură, vârsta şi starea corpului fac unele schimbări în astă privinţă. De aceea e tare schimbătoare atât cantitatea substanţelor, cât şi proporţia de amestec dintre ele. La muncă grea se descompune mai muită grăsime, ca atunci când corpul e în repaus şi aceasta nu e de-a o trece cu vederea la alegerea bucatelor. Tinerimea, ca să crească zdravănă, are trebuinţă de albumină mai multă ca cei ajunşi în vârstă, pentru că la tineri organele cresc şi carnea se înmulţeşte. Bucatele cete mai bune - precum am văzut - sunt cele compuse din regnul animal şi vegetal, din cărnuri, legume şi grânaţe. Se naşte acum întrebarea că în ce măsură să se afle ele în mâncare. Dacă ele ar fi într-un chip de uşoare la mistuit, apoi preţul cu care le putem cumpăra ar decide 106 Grigore Sima al lui Ion * Scrieriaiese din Ţara Moţilor că pe care să le preferăm. In realitate însă treaba stă altcum. E adevărat că atât în cărnuri, cât şi in legume, grânaţe şi păstăioase, se află aceleaşi substanţe nutritoare numai cât în proporţie deosebită, în privinţa puterii nutritoare e însă mare deosebire între ele. Dacă mâncăm aceeaşi cantitate atât de unele, cât şi din altele, după mistuire ne vom convinge că nu trece în sânge din ambele aceeaşi cantitate de materie nutritoare, stomacul şi intestinele nu le pot prelucra la un fel. Din cele mai multe substanţe din regnul animal (cărnuri) în canalul digestiv se extrage aproape toată albumina şi grăsimea, pe când cu plantele treaba stă altcum şi aceste se deosebesc şi ele între ele. Sunt unele a căror albumină în mare parte se deşartă nefolosită din corp (din bucatele compuse mai mult din plante 25%), pe când substanţele fără nitrogen trec uşor în sânge. E drept că, bunăoară din păstăioase - mazăre, fasole, linte - albumina se descompune şi trece în sânge aproape ca şi din cărnuri, - la cele mai multe însă - cu deosebire la cartofi, legume, pâinea murgă de casă ş.a. - e foarte mare pierderea albuminei. Substanţele neazotoase (fără nitrogen) la toate se absorb uşor de stomac şi intestine. Această împrejurare e de mare însemnătate pentru nutrire, căci de aci se vede cât de greu îi este corpului a-şi însuşi o cantitate mai însemnată de albumină - după cum se cere aceasta la omul lucrător - nutrindu-se unilateral numai cu plante, pe când de altă parte iese la iveală însemnătatea plantelor întru acoperirea trebuinţelor organismului. Grăsimea de animale, care e atât de scumpă, o putem suplini în mare parte cu mâncare de legume. * Pân-acum nu se ştie cu siguranţă că pentru ce din plante albumina atât de anevoie se poate extrage. Poate fiindcă ele sunt mai mari în volum şi sucurile gastrice nu le pot străbate bine, poate că şi apa multă ce-o conţin împiedică mistuirea lor. Din cele zise urmează că mai bine e a lua o parte din nutriment sub formă de carne. E cu putinţă a pregăti din pâine, orez, cucuruz (porumb), păstăioase ş.a. astfel de bucate - adăugând niţică unsoare - în care se vor afla în măsură cerută toate substanţele nutritoare, dar astfel de nutrire nu poate s-o rabde făr’ numai un stomac tare sănătos. De aceea nici vegetarienii (cei ce din principiu nu se nutresc cu substanţe din regnul animal) - nu se leapădă cu desăvârşire de lapte, caş şi unt. Bucatele gătite numai din plante, fără carne şi fără unsoare, la nici o întâmplare nu sunt în stare a susţine de aşa puterile corporale, ca acela timp mai îndelungat să poată îndeplini muncă grea. Lucrătorul harnic are nevoie de multă albumină şi grăsime spre a-şi putea păstra organele întregi şi vânjoase. 107 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor De aceea în bucate trebuie să fie cu atât mai multă carne şi unsoare, cu cât lucrează neştine mai din greul. Bucate de plante să consume omul numai în aşa măsură, încât să nu-şi îngreuneze stomacul, restul să-l ia în formă de carne şi grăsime. Pe grăsime s-a pus preţ puţin, însă cel ce munceşte are neapărată trebuinţă de mâncare bună şi unsuroasă. Iată cum ar fi să se gătească bucate bune şi nutritoare pentru omul muncitor: Albumină Grăsime Hidrocarbonaţi Nitrogen Carbon 200 gr carne. Fără oase 43.6 6.8 25.0 22 gr grăsime (în carne) 22 --- --- 16.8 53 gr grăsime sub altă formă 53 40.3 86.4 gr albumină şi 450 gr amil sub formă de substanţe animalice şi vegetale 86.4 450 13.2 245,9 130 75 450 20 328 Durere însă că plantele în multe părţi au un rol prea însemant în nutrire şi aceea numai pe care ar trebui s-o aibă. ‘ E rău destul că legumele nu se pot aşa uşor mistui ca bucatele de came. Dacă vom considera nu cât am mâncat, ci cât din ceea ce am mâncat s-a trecut în sânge şi cât nu, apoi vom afla că şi pâinea e tot atât de scumpă ca şi carnea. Cu toate aceste clasele mai sărace recurg la substanţele vegetale, căci acelea, în urma volumului lor mare, mai curând îi satură. Bucatele în care se află ele toate substanţele nutritoare în forma cerută nu sunt încă potrivite de a se nutri omul cu ele. Am foarte a mulţumi celui ce ne-ar invita la un prânz pregătit numai din albumină curată, din amil, unsoare, sare şi apă. Ce face însă bucatele plăcute ce ne aţâţă apetitul şi ne sloboade apă în gură!... Aceea e gustul lor, pe care îl au de Ia unele materii, ce ele ca atare puţin au de a face cu nutrirea, sunt însă tot atât de însemnate ca şi substanţele nutritoare, după ce ele ne aţâţă pofta şi ajută în mare măsură producerea sucurilor gastrice. Astfel de substanţe sunt, afară de vin, bere, rachiu, zeamă de came, tee şi cafea, toate ace® materii gustoase şi adesea cu miros plăcut ce se găsesc în toate substanţele nutritoare, d.e. acizii (acrimile) plantelor, uleiurile, sărurile ş.a. Multe din aceste se formează cu ocazia pregătirii bucatelor prin descompunerea unei părţi din albumină şi grăsime. Să ne reamintim numai 108 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor mirosul atât de plăcut al fripturii, al boabelor de cafea prăjită, al aluaturilor. gătite cu unt. Pentru aceste materii gustoase şi cu miros plăcut ne palce să schimbăm bucatele. Şi de cele mai saţioase şi mai bine gătite mâncări încă ne urâm. ne pierdem pofta de mâncare, dacă ele au tot acelaşi gust. Mai "nainte vreme lumea era în rătăcire în ce priveşte însemnătatea nutritivă a substanţelor aţâţătoare cum sunt d.e. zeama de carne, spirtoasele. Se credea că aceste nutresc, dau putere. Chiar şi azi încă ne este dată să auzim vorbindu-se adesea despre „vin întăritor”, „zeamă bună şi nutritoare de carne”, despre care îşi fac oamenii închipuirea că ele intr-adevăr ne împuteresc. Asta e mare rătăcire: spirtul vinului şi zeama de carne (bouillon) nu poate suplini nici un fel de substanţă nutritoare. Ele nu au altă influenţă, decât că, aţâţând nervii, pe un timp te fac a crede că eşti mai în putere. Ciorba de carne a avut adesea rele urmări, când s-a dat bolnavilor anume în urma părerii greşite că ea e foarte nutritoare. Spirtul de vin e periculos pentru omul sărac, cărui nu-i dă mâna să mănânce bucate nutritoare. El cu o duşcâ de rachiu umblă a se ţinea în tălpi. Amar se căieşte pentru aceasta, dacă pierderile organismului nu le suplineşte din când în când cu o cătăţime mai însemnată de materii nutritoare, adică bucate saţioase. Dacă n-o face, apoi putem zice că rabdă foame în toată puterea cuvântului, căci slăbirea merge crescând numai pentru scurt timp o poate muia cu ajutorul rachiului. Ca nutrirea să fie în toată privinţa corespunzătoare, în fine e trebuitor ca gustarea să se facă la anumite ore in decursul zilei. Animalele ce se nutresc cu carne mănâncă atât în câteva minute, că pentru ziua întreagă le este de ajuns, omul însă, fiindcă se nutreşte cu carne şi legume şi-ar îngreuna stomacul peste măsură, dacă s-ar încerca să purceadă întocmai; să mănânce deodată atâta, ca să-i fie de ajuns pentru o zi întreagă. După vechiul obicei, aproape pretutindeni de trei ori se mănâncă la zi. Că bucatele cât să fie de săţioase şi la ce timp anume se cade să mâncăm, asta atârnă de la ocupaţie ş.a. Cel ce înaintea amiezii are să împlinească un lucru greu, nu se poate mulţumi cu un dejun slab; de altă parte, nu e bine ca cina să fie prea bogată, nici ca ea să se ia chiar înainte de culcare. Mâncarea cea mai săţioasă să se ia în dricul zilei. Un lucrător ar trebui şă mănânce, în măsură mijlocie, 60 gr albumină, 34 gr grăsime şi cam 160 gr hidrocarbonate. * * Aceasta mai ales la sătenii noştri, care - în urma multelor şi nesfârşitelor posturi -tocmai pe vremea lucrului celui mai greu, trăiesc mai rău decum se cuvine. încât numai se leagănă de slabi. (Tr.) Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 109 După experienţele de pân-acum, cei supuşi la muncă grea trebuie să mănânce albumină şi mai ales unsoare mai multă, decât cei ce duc o viaţă mai pe odihnă. Pentru lucrători şi mai ales oamenii în virtute, în al căror organism procesele chimice decurg mai repede, nu e de ajuns dar cantitatea de substanţe nutritive amintită mai sus. Astfel de oameni au trebuinţă nu de 118, ci de 130-150 gr albumină la zi. Nici cele 56 gr grăsime nu sunt îndestulătoare pentru ei, ci se cere chiar pân‘ Ia 200 gr. Durere că lucrătorii, în cea mai mare parte, nu se nutresc cum se cade. Putem zice că ei numai îşi omoară foamea. Urmările, din punct de vedere igienic, sunt foarte triste. Când ajunge omul să-şi tragă de la gură nu e bine şi lucrătorul de multe ori aşa trebuie să facă, e rară ziua când are carne pe masă. Cartofi, varză, fasole, poame uscate, pâine - la noi mai des mămăligă - şi, dacă le merge mai bine, lapte, brânză - mai ales aceste sunt bucatele cu care se nutreşte ziuaşul. Afară de aceea bucatele lor adesea sunt fără gust, ceea ce e stricător atât pentru copii, cât şi pentru oamenii în vârstă. Fireşte că femeia, având să lucreze alăturea cu bărbatul, bucatele vin gătate repede, fără multă grije. Nutrirea bolnavilor mai ‘nainte vreme a fost greşită. Aveau oamenii credinţa că, în caz de fierbinţeli pentru ei, e de ajuns ciorba (supa) de carne şi alta nimic; aceasta fiindcă ciorba ar fi tare nutritoare. Bolnavul are lipsă de nutriment ca să se poată întrema; drept aceea nu este iertat a-i ţinea cu bucate nesăţioase, cum e şi ciorbav De cartofi, pâine neagră şi aluaturi prea unsuroase trebuie însă păzit. Acum ne rămâne să mai vorbim despre compoziţia substanţelor nutritoare,v,despre gătirea şi conservarea lor. La locul prim trebuie să amintim carnea. Mâncăm carnea de vită, viţel, de oaie şi râmătpr, uneori chiar de cal; afară de aceste ne mai nutrim şi cu carnea sălbăticiunilor, a păsărilor şi peştilor. Peştele se consumă în măsură foarte mare în ţările a căror locuitori tot mai ţin încă la posturi. Carnea e compusă în cea mai mare parte din apă (70-80%); mai de mare însemnătate sunt însă unele părţi albuminoase ale ei (16-23%); fibrina musculară; apoi substanţele cleioase - mai multe în carnea de viţel şi peşte (44%); unsoare, de care chiar şi în carnea slabă şi încă se află 1“2%, în carnea de râmător însă, precum şi în cea de vită îngrăşată 2-6,5% şi mai mult încă. Aci nu e vorba făr’ numai de grăsimea din carne, nu insă şi de aceea care se poate tăia jos cu cuţitul de pe ea, aşa că de vom lua şi aceasta în considerare, apoi carnea adusă din măcelărie conţine în măsură mijlocie 11% grăsime, neluând în considerare oasele. Afară de aceste carnea mai conţine unele substanţe, ce se formează atunci când 110 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor se schimbă albumina cu ocazia pregătirii ei, de aci vine că o carne are un gust, alta altul. In carne se mai află şi părţi mineralice (kaliu, acid fosfor). Carnea, după cum a fost vita nutrită şi din care parte a corpului e tăiată, are un gust mai bun, ori mai râu. e mai nutritoare., ori mai seacă, e mai de preţ, sau mai ieftină. Prin castrare (jugănire) carnea devine mai fragedă şi mai gustoasă, aşa şi prin îngrăşare. Unele părţi interne ale vitelor, d.e. intestinele (maţele), ficatul, rărunchii, creierul încă se pot pregăti drept bucate, ele însă nicicând nu sunt atât de nutritoare precum este carnea. E tare lăţită pregătirea ciorbei de carne. De vom ţine carnea de-amoi. apa va extrage din ea unele părţi nutritoare: o parte din albumină, săruri ş.a. Apa fierbinte încheagă albumina, n-o lasă ca să treacă în zeamă, se topesc însă sărurile, ţesuturile cleioase ş.a. Bunătatea ciorbei atârnă de la mărimea bucăţii de carne şi de la fiert. Cu cât e mai tare ciorba, cu atât e mai fără gust carnea, de aceea însă puterea nutritoare nu şi-a pierdut-o, căci substanţele albuminoase, pe lângă o îndelungată fierbere şi tot în carne rămân, numai cât ţesuturile acesteia devin mai tari, carnea mai seacă, mai lemnoasă, cum se zice. Dacă nu e prea fiartă, apoi i se poate da un gust foarte plăcut, de se pricepe bucătăreasa. Trec mai multe părţi din carne în ciorbă, dacă aceea se pune la foc în apă reces la din contră, dacă se pune în apă fierbinte, o parte din albumină numaidecât se încheagă pe suprafaţa cărnii şi astfel formând un înveliş împiedică intrarea apei înlăuntrul ei, urmarea va fi că numai puţine substanţe vor trece în ciorbă. Abstrăgând deci de la săruri, şi. în cea mai bună ciorba numai tare puţine substanţe nutritoare se*află, pentru că puţina albumină ce s-a topit în ea se încheagă iute şi bucătăreasa o dă afară cu ajutorul lingurii de curăţat spuma. Clei se află în ciorbă în măsură de tot neînsemnată. Deşi ciorba e atât de puţin nutritoare, pentru aceea totuşi nu trebuie trecută cu vederea, pentru că se ajută tare mult mistuirea, contribuie mai ales la extragerea sucurilor gastrice. Prin frigere omul îşi dă silinţa ca să rămână în carne cât mai multe substanţe nutritoare de ale ei; de aceea chiar de la început se pune la fierbinţeală mare, prin ce la suprafaţa ei se încheagă albumina topibilă şi grăsimea se topeşte. Astfel se formează învelişul de care am vorbit, acesta e mai mult ori mai puţin de nestrăbătut şi face ca gustoasă să rămână friptura şi să nu se usuce. Din când în când unsoarea trebuie iarăşi turnată peste carne, ca să fie mărginită evaporarea apei din ea şi friptura să fie mustoasă. Spre sfârşit nu este iertat a-i da foc mare şi lăuntrul cărnii să nu fie de căldură mai mare de 70-75%. . Cu ocazia friptului carnea îşi pierde din greutate cam 20-25 procente. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor___________111 Ouăle sunt tare nutritoare. Oul de găină e compus - lăsând la o parte găoacea - din apă (74,5%), substanţe albuminoase (13,5%), grăsime (10,5%) şi minerale. In albuş e mai multă apă decât în gălbenuş, acesta e mai bogat în albumină şi grăsime. Dintre părţile mineralice amintim fosforul şi fierul. Intr-un ou ce trage 50-55 gr e cu ceva mai puţin ca 1 gr nitrogen, aşa că un om, vrând a se prevedea cu nitrogenul trebuitoriu, ar trebui să mănânce la zi cel puţin 20 de ouă, dacă şi carbonul din ele ar voi să-l aibă, i-ar trebui cam 43 bucăţi de ouă. Pentru aceea însă trebuie să o socotim de o mare nenorocire pe capul poporului nostru împrejurarea că el duce ouăle la oraş, de unde. pe preţul lor, aduce ceapă acasă. Pân-acum nu s-a constatat că ouă sub care formă sunt mai uşor mistuibile. Atât e sigur, că ouăle fierte tari, dacă se taie mărunt, sunt mult mai uşor mistuibile, decât se crede, pentru aceea mai greu însă totuşi, ca cele moi. Daună că ouăle nu se pot păstra timp mai îndelungat, făr’ ca să se strice. Cauza e că prin coaja lor aerul trece uşor. Dacă aşezăm ouăle în cenuşă ori făină de ferestreu, ele stau timp mai îndelungat. Nu bine a le ţinea pentru că li se strică gustul. Mai potrivit se vede a fi ca să le ungi cu ulei de in ori de mosc, astfel stau mult, făr’ a se strica şi nici gustul nu şi-l pierd. Oul stricat e mai uşor ca cel proaspăt şi pus în apă sărată pluteşte pe ea, făr’ să se cufunde. Nu fără temei e considerat laptele drept nutriment de frunte, atât lapte, cât şi ca brânză şi caş. Afară de cel de vacă, se mai mănâncă laptele de oaie şi capră. Tătarul mănâncă lapte de cal, sirianul de cămilă. Omul sărac se nutreşte cu lapte de capră. Afară de grăsime se mai află în lapte albumină şi zahăr, sărurîşi caseină. în laptele de vacă se află 84,5-88,5% apă, 3-7% caseină, 3,5-5,5 zahăr, 3-6% grăsime şi 0,2-0,7 substanţe mineralice. Tot aşa şi laptele de oaie şi capră. Laptele femeiesc e mai dulce, fiindcă are mult zahăr şi puţină caseină. Laptele expus aerului se descompune zahărul cu o parte din caseină îl aduce în fierbere, îl acreşte. Cealaltăpârte ă caseinei se adună şi avem laptele acru. Dacă laptele se pune în vas neîngrijit acrirea urmează în curând. Laptele e mâncare bună, sănătoasă, nutritoare şi relativ ieftină; mâncând însă cineva lapte fără măsură poate să se îmbolnăvească. Untul e compus din 79-94% grăsime, puţină caseină, zahăr şi săruri, în fine, din 5,3-2 l(%^pă. Caşul conţine tare multe substanţe nutritoare, şi anume: caseină, grăsime, zahăr şi săruri. După cum e gătit - din lapte smântânit ori nesmântânit - caşul e gras ori sec. în caşul gras se află: 45% albumină, 8-10% grăsime şi cam 40% apă. 112 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Făina spicoaseior şi bucatele gătite din ea a ocupat încă din vechime locul de frunte atât la masa bogatului, cât şi la aceea a săracului. Dintre spicoase, în o parte se cultivă una. în altă parte alta. după cum e clima şi solul (locul). în cele mai multe ţări din Europa pâinea se face din grâu; în Germania şi rusia predomină secara, în Suedia şi Norvegia orzul, tot în Rusia ovăzul şi hrişcă, porumbul (cucuruzul) în România, America de mijloc. Turcia. Grecia şi Ardeal. Compoziţia boabelor e deopotrivă la toate spicoasele. se deosebesc numai în ce priveşte măsura în care se află diferitele substanţe nutritoare în ele: in toate se află albuminoide, amil (scrobeală), materii grase, hidrocarbonate, săruri şi apă. în boabele de grâu se află cea mai multă albuminâ (12-14%), secara se aseamănă grâului (11,5-13,5%), orzul, ovăzul, porumbul şi hrişcă sunt mai sărace cu ceva (9-13%), mai puţină albumină se află în orez (5-6%); din contră acest din urmă e tare bogat în amil (74%), pe când grâul 60-67%, secara 50-55%. Porumbul şi ovăzul sunt mai bogate în materii grase (5-9%), grâul şi secara numai 1-2%. Cea mai însemnată materie albuminoidă ce se află în spicoase e glutina. Substanţele nutritoare nu sunt deopotrivă împărţite înlăuntrul boabelor: celuloza e la suprafaţă sub formă de înveliş sau coajă, care cu ocazia măcinatului se alege ca tărâţe. Compoziţia pâinii e aproape aceeaşi fie pâinea albă, fie de cea ordinară; aproape în aceeaşi măsură se află în era atât albumina, cât şi amilul şi apa. E mare deosebire însă între pâine şi pâine, când e vorba de uşurătatea mistuirii ei, de cantitatea de substanţe ce trec din ea în sânge, şi asta atârnă de la împrejurarea dacă se află în ea tărâţe mai multe ori mai puţine. E drept că pâinea din care nu s-au înlăturat tărâţele, făr numai în parte, ori chiar deloc, - e mai bogată în substanţe nutritoare ca cea albă. Nu mai puţin adevărat e însă că tărâţele sunt stricătoare în stomac, căci ele nu lasă ca sucurile gastrice să străbată şi să descompună mâncarea cum se cade, totodată ele produc deşertarea mai grabnică a stomacului, ceea ce la pâinea albă nu se întâmplă. Pâinea albă dar, deşi mai seacă în substanţe nutritoare decât cea neagră, se mistuie mai desăvârşit nutreşte mai bine; drept aceea se recomandă cernerea făinii de grâu pentru pâine cu sită deasă. Despre păstăioase, cartofi, poame şi alte legume vom vorbi în „Amicul poporului” de pe anul viitor. (Trad. liberă după „Higiena poporală” de dr. Ersimann), de Slova Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor îngrijirea buţilor goale i. Fără îndoială butea plină îi este omul mult mai dragă decât cea goală şi mult mai bucuros îi umblă în rând la cea dintâi, decât la cea din urmă. Dar n-ai ce! Nu poate omul ca tot pline să le aibă. tocmai de aceea se cere grijă pentru cele deşerte, dacă vorba e ca la timpul său - când o să le umple— curate să fie. Vinul cel mai bun şi într-o bute râu îngrijită se strică sau cel puţin îşi schimbă firea, nu mai e aşa cum ar fi trebuit să fie, ceea ce daună va să zică. Buţile îndată ce am scurs vinul din ele trebuie spălate cu apă, până ce drojdiile, toată necurăţenia iese din ele şi apa se scurge limpede, nu mai are ce curăţi. Dup-aceea se pune pe două lemne cu vrana ori uşiţa în jos ca toată apa din ea să se scurgă. Nu e de a se trece cu vederea nici partea din afară a ei, căci oricum multe necurăţenii o ajung în decursul vremii şi se poate ca de la un timp o parte din ele să străbată doagele până la ceea lăture. Butea dar trebuie spălată frumos şi pe dinafară. Uscându-se cum se face, o afumăm bine cu pucioasă, punem uşiţa -dacă este luată jos - batem dopurile şi o aşezăm la un loc zbicit şi vântos, nicidecum însă în pod de coteţe ori unde să servească drept culcuş şi cuibar găinilor. II. II. Vinul turnat în bute înflorită, cu miros de rachiu şi alt, îşi însuşeşte sieşi gustul şi mirosul respectiv. Astfel de buţi iată cum se curăţă: 1. Cu apă fierbinte se poate curăţa numai buţile ce au un miros mai puţin greu; 2. Buţile oţetite se curăţă bine cu lapte de var orLleşie de sodă (din negustorii). Asemenea e bine a le arde cu spirt de vin,după1 oare se spală cu apă rece, se opăresc apoi cu de cea fierbinte în mai multe rânduri, se limpezeşte iarăşi cu apă rece, se usucă şi în urmă se afumă cu pucioasă şi, bătând dopurile, se aşează la un loc zbicit şi vântos; 3. Gustul.de aer îl capătă butea dacă n-am înfundat-o destul de bine ştîîici n-am afumat-o cu pucioasă, ci numai am scos-o afară la vânt. în aşa întâmplării trebuie opărită mai de multe ori cu apă clocotită şi în urmă spălată cu câţiva litri de vin nou fierbinte; 4. Unii au obiceiul de pun frunze de nuc, coriandru, cuişoare şi alt în apa de opărit buţile. în aşa caz aceea nu este iertat ca să stea mult în bute, ci e a se da afară înainte de răcire şi a se spăla cu apă rece. Altcum 114 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor şi butea şi vinul ţinut în ea, în urmă, va căpătă un gust şi miros pe care mulţi îl gingăresc. Oricum ar fi butea, aceea, mai ’nainte de a recurge la mijloacele amintite, trebuie curăţată pe dinăuntru cu o perie tare aspră. „ Amicul poporului" 1891 Poveţe practice Saramură (murătoare) pentru şunci. La 5 kg de carne se ia 1/2 kg sare, 23 gr salitră, 23 gr zahăr galben şi 6 litri de apă. Le fierbem împreună şi, după ce saramura se răceşte, o turnăm pe carne intr-o putină sau ciubărel. Carnea, ca să stea totdeauna acoperită, o tescuim cu o piatră. Şuncile mai mari au să se mureze 6-7 săptămâni, cele mici în timp şi mai scurt. Ca şunca să fie mustoasă trebuie să luăm seama cum o fierbem, căci altcum o şuncă pregătită cât de bine şi putem s-o facem lemnoasă şi uscată. - Şunca înainte de a o pune la foc, trebuie opărită şi apoi spălată în apă rece. Dup-aceea se pune la foc şi se fierbe cu încetul, până e de ajuns. Apa trebuie să treacă peste ea. Atunci se ia de pe foc, se acoperă şi pân’ nu se răceşte, nu se scoate din zeama ei. Dacă ne este grabă, o scoatem şi învelind-o într-o cârpă groasă udă, o punem în nea să şe răcească. Numai astfel va fi mustoasă. E bine a se pune în apă sodă curată cât iei cu vârful cuţitului. * * Galiţele ca să fie scutite de boli ori dacă s-au îmbolnăvit să se vindece, se cere a le da de două ori în săptămână, amestecat în mâncare, flori de pucioasă - se vinde în apotecă cu un preţ ieftin - socotind pentru 5 găini cât iei cu vârful cuţitului. Pe lângă aceea în mâncare să li se amestece întotdeauna cărbuni de lemn pisaţi. Urmând astfel galiţele vor fi scutite de boli. * Pucioasă bună de afumat buţile putem să pregătim noi înşine, cu atât mai vârtos, că cea din negustorie rar e curată. Spre acest sfârşit cumpărăm pucioasă ordinară, o pisăm mărunt şi o spălăm în mai multe ape, ca necurăţeniile să iasă din ea. Dup-aceea o topim pe jăratic încetinel şi tragem prin ea fâşii de pânză dură ca de 2-3 degete lăţime. Până când e caldă încă, o presărăm cu flori de lavendulă, pe care le apăsăm cu ceva ca să stea. în modul acesta vom avea pucioasă de afumat buţile mult Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 115 mai bună şi totodată mai ieftină ca aceea ce se cumpără cu bani grei, deşi, de cele mai multe ori, nu e bună de nimic. * Pomii ca să nu-i strice bruma trebuie puşi la cale să înflorească mai târziu. Iarna după ce pică neaua, să se aştearnă în jurul pomilor un strat gros de paie ori gunoi proaspăt. Neaua astfel acoperită nu lasă pământul ca să se încălzească, prin urmare e împiedicată şi înflorirea prea de timpurie a pomilor. Când credem a fi trecut zilele friguroase, depărtăm aşternutul amintit. ❖ Nimicirea viermilor din gunoaie. Nimicirea viermilor din gunoiul menit pentru straturi şi răsadniţe. Dacă din când în când se presară grămada de gunoi cu var nestins, care se acoperă numaidecât c-o pătură de gunoi, cu viermi nu vom avea de a face. Dacă n-am purces astfel apoi se cere ca gunoiul înainte de a-1 căra pe straturi să-l întindem şi, udându-1 cu apă de var, să-l amestecăm bine, lăsându-l să stea aşa ca 24 de ore. Varul însuşi încă e trebuitoriu în gunoi, căci îl face mai puternic şi mai nutritor. * Aprinderea de urechi încetează, dacă se toarnă la zi în ureche câteva picături de carbol amestecat cu glicerină. Măsura în care trebuie să se ia din una şi din alta este: 1:10. Medicament contra degerăturii. Membrele pişcate de ger se ung în fiecare dimineaţă c-o amestecătură compusă din 25 gr petroleu, 25 picuri laudanum (din apotecă) şi 25 picuri ulei de mentă (iarbă) creaţă. * întărirea cuţitului în prăsele. Se pisează mărunt răşină albă cu cărămidă. Cu pulbere de aceasta umplem gaura din prăsele. In urmă înfierbântăm coada cuţitului pân’ roşeşte şi aşa o vârâm la locul său. „ Amicul poporului ” 1891 Credinţele şi obiceiurile noastre populare „Apa curge, pietrele rămân” (Proverb) Oamenii noştri de carte, prin petrecerea anilor juneţii în mijlocul altor neamuri, se înstrăinează de-o mulţime de credinţe şi obiceiuri la care 116 Griggre Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor poporul ţine cu multă stăruinţă, fiindcă el aşa s-a pomenit. Poporul îşi închipuieşte vremile trecute mai pe sus decât sunt cele de azi şi pe moşi şi strămoşi drept nişte oameni atât de vrednici, că noi numai anevoie . putem să le călcăm în urmă. Drept aceea şi are poporul credinţa că cele moştenite din bătrâni sunt tot atâtea lucruri sfinte ce trebuie urmate cu deosebită evlavie, pe când înnoiturile de azi sunt un semn trist de înstrăinare din calea cea dreaptă bătută de înaintaşi. Şi credinţele şi obiceiurile noastre populare nu sunt lucruri de care să ne ruşinăm, ci din contră, ele, dacă le vom cumpăni bine, sunt cele mai scumpe amintiri ale sufletului nostru. Ani aproape optsprezece sute, cu furtuni zguduitoare au trecut peste capul celei mai tinere fiice a Romei, ce s-a aşezat în văile falnicilor Carpaţi şi câmpiile mănoase ale Dunării. Multe neamuri de oameni numeroase ca frunza codrului şi-au pierdut rostul în val-vârtejul roiurilor de nevoi ce-au bântuit acestea locuri măreţe, multe au fost care ş-au pierdut urma pentru vecie din şirul popoarelor. Ne-au călcat şi pe noi, dar făr’ a fi striviţi cu desăvârşire nicicând, asemenea fenicelui din poveste, care din cenuşa sa învie mai frumos şi mai puternic încă. Şi prin toate acestea valuri de dureroasă aducere-aminte pentru noi, opinca ne-a păstrat, drept amintiri nepreţuite, o întreagă comoară de credinţe şi obiceiuri, care cu deosebire ele ne adeveresc cât de nobilă şi măreaţă e tulpina aceea din care a vlăstărit începutul neamului nostru. Atât de puternic s-a întipărit în nepoţi şi strănepoţi felul de-a fi al străbunilor, că dintele timpului, acest duşman de moarte al tuturor lucrurilor omeneşti, şi n-a fost în stare să şteargă amintirile scumpe ale măreţului nostru început. Dacă un Cincinat, un Tuliu din şesurile încântătoare ale vechiului imperiu roman, prin oarecare minune, ar învia azi, rătăcind printre roiurile de popoare ale bătrânei Europe - aici în plaiurile Carpaţilor, în şesul bătrânei Dunări, ş-ar cunoaşte pe loc sângele, ia o nuntă ţărănească de ale noastre, la Sân-Văsiu, Moş Crăciun şi altele, căci „Apa curge, iar pietrele rămân!”. Să încercăm a dovedi cele zise prin câteva exemple (pilde). 1. Punerea banului în mâna mortului şi bocitul femeilor sunt rămăşiţe scumpe de la străbuni. 2. In ziua de Anul Nou romanii ţineau sărbătoarea îunonei, zeiţa nunţilor. Româncuţele noastre în seara de Sân-Văsiu fac vrăji, ca să ştie Grigore Sima al lui Ion 9 Scrieri alese din Ţara Moţilor 1 17 care fată se va mărita şi după cine; care fecior se va însura şi pe cine va lua? 3. Ziua întâi din martie se numea la romani ziua matroanelor, spre aducerea-aminte a împăcării făcute de muieri între romani şi sabini. Ce sunt zilele babelor decât o amintire despre acea împăciuire? 4. In 28 faur cădea la romani sărbătoarea zeiţei Fomax. care înseamnă căldură, cuptor. Atunci, pe lângă alte jertfe, se aprindeau paie neimblătite (netreierate). Oare hodanţele sau citiritele, aprinderea de paie pe colinele din apropierea satului la prinderea postului de Paşti, aşadar tot pe acelaşi timp ca şi la romani (obiceiul se mai păstrează şi în ziua de azi pe la poalele Munţilor Apuseni) - să nu fie oare asemenea o scumpă amintire din trecutul îndepărtat?! 5. La întâi maiu romanii făceau umbră dinaintea caselor punând ramuri şi copaci înfrunziţi. De aci armindenul la noi românii, de-aci serbarea zilei de întâi maiu, sărbătoare păstrată cu sfinţenie din cea mai adâncă vechime, deşi legea noastră creştinească nu ne îndatorează ca s-o ţinem! 6. Romanii aveau o sărbătoare numită a holdelor (sementinas ferias, în cinstea zeului Joe), pe care o ţineau ca grindina să nu strice semănăturile. Poporul nostru, credincios strămoşeştilor sale obiceiuri, ţine joile din Paşti până în Rusalii, pe alte locuri până când văd clăi pe câmp, tot din îndemnul din care o făceau romanii. 7. La 24 iunie serbau romanii pe zeiţa Fortuna (norocul) şi în ziua următoare aveau serbarea corăbiilor încununate. - La noi românii s-a păstrat şi acest obicei, aruncându-se în aceea zi (Sânziene) cununi de flori pe case. Din împrejurarea dacă acelea cununi cad ori nu se judecă despre norocul aceluia pe al cărui nume s-a aruncat. 8. La străbuni era un fel de joc de noroc pe cjarş-1 jucau copiii aruncând în sus un ban. După cum cădea banul pe-o parte ori pe alta astfel era şi câştigul al unuia sau al altuia. Cine din noi nu s-a jucat la „capscris” sau „ranţoă”? 9. „Căluşeriul” este un joc străbun. Romanii aveau în luna lui mai sărbătoarea jucătorilor în cinstea lui Romul. Aceşti jucători se ziceau „collisalii”, adică jucătorii dealului, fiind biserica lor pe colina Quirinal. Collisalii aveaifun mai mare numit Vates. De la Collisalii avem noi căluşerii şi de la Vates pe vătav. Flăcăii noştri, întocmai ca şi aceia ai străbunilor, poartă veşminte împestriţate şi încingătoare cu ţinte, joacă după vătav şi rostesc chiuituri. 118 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 10. Opinca este o încălţăminte străbună, căci tot astfel le purtau şi Romanii. 11. Romanii duceau mireasa cu steaguri, tot astfel purcedem şi noi Românii, ai lor strănepoţi. 12. La Romani rudeniile petreceau mortul cu capul descoperit şi la groapă aruncau ţărână peste mort. întocmai urmăm şi noi. Dar câte n-am putea incă inşira?! Prin şirele acestea insă voim altceva. In timpul de faţă neamuri îndepărtate vin în zilnică atingere unele cu altele. Multe din strâmoşeştile noastre obiceiuri şi credinţe sunt aproape date pradă uitării. Urmaşii noştri le vor cunoaşte abia de prin cărţi, de vom avea destulă inimă ca să le păstrăm batăr în scris, de nu altcum. Cu deosebire la noi ardelenii, nu ştim să-şi fi dat cineva silinţa a le aduna şi da la lumină, ca pe nişte comori nepreţuite pentru fiecare din noi. Să nu fie limba, să nu fie portul şi trăsurile feţei atât de asemănătoare cu acele ale străbunilor - obiceiurile şi credinţele poporale ele singure şi ar fi de ajuns spre a dovedi că din ce măreaţă viţă de oameni e tragem. Un Român cu adevărată cultură nu poate să se uite cu dispreţ la ele, nu este iertat să le socotească drept secături bătrâneşti. Nu! în timpul de azi al spoielii se pot însă câte toate. Şi câtă durere nu simte ţăranul când vede că tocmai cel ieşit din sânul lui priveşte cu dispreţ la deprinderile la care el ţine cu o îndărătnicie vrednică de toată lauda, ţine la ele, căci: „Aşa-i legea din bătrâni. Din bătrâni, din oameni buni"! Coliba ţărănească, ea este care ne-a păstrat cele mai scumpe amintiri ale sufletului nostru, amintiri ce mereu ne-aduc aminte de străbunii noştri cu care ne mândrim adesea. Grigore Sima al lui Ion Ajutor grabnic în nenorociri . Aducerea în fire a celor ameţiţi ori năduşiţi. Pe omul ameţit îl culcăm cu capul în jos şi ne trudim a-i pune sângele în mişcare. Spre acest sfârşit vestmintele ce îl strâng, care împiedică circulaţia sângelui, le desfacem şi, dacă nenorocirea s-a întâmplat în casă, deschidem numaidecât şi uşi şi ferestre. Apoi îi turnăm apă rece pe faţă şi pe piept, îi facem vânt în faţă cu pălăria ori alt obiect ce ne este la Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 119 îndemână. Nasul îl bâzâim c-o pană şi-i dăm să miroase oţet, fum de pene, de zdrenţe sau altceva ce are un miros pătrunzător. Dacă treaba nu se face, îi punem sub dricul spatelor un veşmânt adunat ghem, capul îl dăm înapoi, îi deschidem gura şi limba i-o tragem înainte cu ajutorul unei cârpe curate, şi, pe când cu o mână ţinem de limbă ‘nainte şi de gură ca să rămână deschisă, cu cealaltă mână. mai bine cu dreapta, îi apăsam coşul pieptului cât se poate mai tare, îl apăsâm o clipă şi iar îl lăsăm - apâsăm şi iar lăsăm, cercând în chipul acesta sâ-i pornim răsuflarea. Dacă mai e cineva care poate să ne dea ajutor. îl adirigem ca el să ţină de limbă şi de gură, iar noi, pe când cu o mână apăsam coşul pieptului, cu cealaltă tragem pe pântece în sus. Dacă bolnavul începe să răsufle, îi dăm o înghiţitură, două, de apă rece, vin vechi, zeamă căldicea de carne ori cafea. Dacă mâinile şi picioarele îi sunt reci, trebuie frecate cu un petec de lână ori cu brânca goală, dacă altceva nu e, culcându-1 într-un pat cald, unde îl acoperim bine şi dacă e de lipsă, subsuori, pe pântece, sub tălpi şi la genunchi, punem sticle umplute cu apă caldă, iar la tălpi cărămizi încălzite, Ca să facem pe cel nenorocit să răsufle, se mai purcede şi aşa, că după ce l-am culcat pe spate, în chipul arătat mai sus, i se suflă aer în gură prin o pânză rară, pe când nasul i se ţine astupat, ori apoi se aşează omul la capul lui şi, apucându-i frumos amândouă mâinile din sus de coate, i le ridici încet până deasupra capului, unde le ţii ca 2 secunde. După aceea iar le duci îndărăt pe piept şi le apeşi încă de coş. Astfel le ţii asemenea vreo două secunde, după care le ridici din nou deasupra capului, repetând aceeaşi purcedere până când vezi ceva semn de deşteptare, ceea ce de pe faţă se cunoaşte numaidecât. Dacă cineva s-a năduşit în fum, într-o fântână adâncă, într-o pivniţă cu aerul dubit - lucrul cel dintâi este a-1 scoate la aer curat apoi se purcede precum am zis mai sus. Cine vrea să pătrundă într-o localitate cu aerul dubit, otrăvitor, are să se lege la gură şi la nas cu o cârpă muiată în oţet tare şi, înainte de a pătrunde înăuntru, să răsufle una cât mai mare. sfs Pe, cej îngheţat a-1 aduce în fire. Cel îngheţat trebuie mai întâi dus într-o casă rece (caldă la nici o întâmplare!) unde dezbrăcându-1 cuirumosul, ca să nu-i frângem membrele îngheţate tun, îl acoperim cu nea, ca numai gura şi nasul să-i rămână afară, apoi ne apucăm şi-l frecăm mereu. Dacă nea nu avem, apoi îl învelim într-un 120 Grigore Sima al lui Ion 8 Scrieri alese din Ţara Moţilor vestmânt ud ori în apă rece îl aşezăm de aşa ca numai capul să-i rămână afară. Frecarea se face cu un ştergar muiat în apă rece. Cercăm apoi a-1 face să răsufle după cum am zis mai sus. Numai după ce omul dă semne de viaţă, după ce membrele încep : a-şi recăpăta însuşirile celor vii, este iertat a-1 duce în casă mai călduţă, unde îl culcăm sub o haină rece şi numai dup-aceea poate să urmeze frecarea cu haine calde şi încălzirea cum se cade a casei. Aducerea în fire a omului înecat. Mai întâi de toate îl dezbrăcăm şi-l ştergem, ca sâ fie zbicită pielea lui. Nasul şi gura le curăţăm f şi ştergem de glod, şi numaidecât îl punem pe un aşternut, fie de orice, cu faţa în jos şi c-o mână sub cap. Picioarele au să fie la în sus. în chipul acesta apa ce i-a pătruns în plămâni se scurge. Ne apucăm apoi şi-l § bâzâim cu ceva în nas, în gură îi ţinem să miroasă ceva puternic şi, dacă f nu merge, încercăm a-1 face să-şi vină în fire după cum am amintit mai f sus. Ce e făcut în caz de otrăvire? Dacă cineva s-a otrăvit cu arsenic are să i se dea ceva ca sâ vomeze. Nea vând apotecă la îndemână, încercăm cu apă caldă în care punem ca o lingură de cafea sare prăjită pe foc într-o tigaie. Apă de aceasta să bea cel cu pricina cât de multă. Dacă apoteca e aproape, să se aducă numaidecât ipecacuanhă sau rădăcină de vomat, din care-i dăm tot la 10 minute câte un gram. Ca contra otravă se recomandă magnesia, din care se ia 50 grame în 300 gr de apă. Când cineva s-a otrăvit cu cocleală (rugina de pe vasele de aramă) se bea apă multă cu zahăr şi albuş de ou amestecată. La înveninarea cu leşie să se bea oţet ori mult de lămâie (citronadă) lungită cu apă. La £ otrăvirea cu săruri (acid sulfuric de pucioasă, acid muriatic, acid nitric -salitră) e a se întrebuinţa laptele amestecat cu cretă. La caz de otrăvire cu bureţi veninoşi ori cu plante (buruieni), recurgem la piatra de vin ^ pentru vomat (Brechweinstein) din care topim 25 centigrame în 100 ţ grame de apă şi luăm din ea tot la 10 minute câte o lingură. La muşcarea i de şarpe rana trebuie suptă (buzele să nu fie crăpate cumva) şi unsă mereu cu spirt de salmiac (sal amoniacum). Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 121 Păstrarea peste iarnă a mlădiţelor de altoit Pentru altoirea ce o facem iarna, trebuitor este a ne prevedea de cu toamnă un surcel nobil. Asta e a se face după a frunzelor cădere şi înainte de punerea iernii, toamna târziu. Mlădiţele culese le aşezăm cu capătul cel gros în pământ, la un loc umbros, fiecare soi deosebit însemnându-se numele ce-1 au, ca să nu ne pierdem rostul mai târziu. îndată ce îngheţul se iveşte, le scoatem şi legăm în mănunchi sau snopi, cu coajă de tei ori aţă de lână, scriind pe câte o bucăţică de aşciţă - ce se vâră în snopul de mlădiţe - numele la fiecare soi. Dup-aceea învăluim, deosebit, fiecare snop. de mai multe ori. în hârtie groasă muiată în ulei de lemn. în urmă le aşezăm în muşchi şi le punem afară, în grădină, la un loc scutit de şoareci, până când avem trebuinţă de el. Gerul, oricât de mare, n-are ce le face, dac-au fost tăiate cum se cade şi anume de cele coapte. Uleiul de lemn le scuteşte de frig şi totodată nu lasă ca umezeala să străbată afară din mlădiţe, ceea ce face ca să fie ca şi când numai atunci s-ar fi tăiat de pe pom. în chipul acesta pachetate, şi cele mai gingaşe mlădiţe se pot trimite în orice depărtare şi prin gerul cel mai mare, numai în casă caldă să nu ajungă până la locul unde le expediem. Slova Varietăţi Curiozităţi arheologice. - Domnul Max Miiller, ilustrul profesor de la Universitatea din Oxford, într-o conferinţă a arătat originea curioasă şi îndeobşte puţin cunoscută a unor din obiceiurile noastre. îşi închipuie oare cineva că scriind literele alfabetului său omul de azi perpetuează încă tradiţia egipteană? D. Max Mttller afirmă însă că este adevărat. Ori de câte ori scriem un arc de a, un b, un c reproducem un caracter hieroglific. L al nostru este un leu care se târăşte, F este vipera egipteană sau şarpele cu două coarne, H al nostru este simbolul egiptean al sitei. ‘ ""Egiptenii au transmis literele lor fenicienilor, fenicienii le-au transmis romanilor şi romanii ni le-au transmis nouă. Tot astfel este şi cu alfabetul semitic, persan, arab, cingalez, indian, birman şi siamez, care procedează tot din alfabetul fenician şi egiptean. Toată Asia, afară de regiunile supuse influenţei chineze, Europa, 122 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Americile amândouă, Africa şi Australia scriu azi cu caractere hieroglifice. Tradiţia n-a fost nicăieri întreruptă nici o singură zi şi legea evoluţiei nu a fost nicăieri aplicată mai vădit. Va să zică alfabetul nostru vine din Egipt. De unde ne vine aritmetica noastră? Toată lumea răspunde: de la Arabi. Şi este adevărat că noi numim cifrele noastre cifre arabe şi chiar numele acesta dovedeşte istoria, arabii însă le numesc cifre indiene şi şi numele acesta este semnificativ. Cifrele ne vin de la Arabi prin Spania. Arabii le primiseră de-a dreptul din Indii. Dacă am judecat pe un moment cum am sta noi fără semnele care ne slujesc ca să arătăm numerele 1 până la 9, vom recunoaşte că suntem datori Indiei tot atâtea mulţumiri pentru matematici cât datorăm Egiptului pentru alfabetul nostru. Când vi se zice că indienii erau nişte visători şi că n-au inventat nimic folositor, cum e maşina cu abur sau telegraful electric, răspundeţi cu curaj că, dacă nu ar fi fost ei, noi nu am fi avut nici una, nici alta. fiindcă ei au inventat nu numai cifrele pozitive care ne slujesc de la 1 până la 9, dar au inventat şi pe minunatul 0, pe care matematicienii îl laudă grozav. Iacă-ne dar Egipteni prin citire şi prin scriere şi Indieni prin cifre. Nu avem decât să scoatem ceasornicul din buzunar şi să vedem ceasul pentru ca să pricepem că suntem şi Babilonieni. Adevărul e că am face bine să vizităm mai întâi un muzeu de antichităţi ca să învăţăm ce se înţelege prin caractere cuneiforme. Pe urmă om vedea că purtăm în buzunarul nostru o adevărată inscripţie cuneiformă. Şi pentru ce este ceasul nostru împărţit în 60 de minute şi fiecare minut în 60 de secunde? Numai fiindcă în Babilonia există, pe lângă sistemul de numeraţie zecimal, un alt sistem, sistemul sesazecimal. Şi pentru ce se proceda cu şaizecimi şi nu altfel? Fiindcă negustorii babilonieni ca oameni practici constataseră curând că nici unul nu are atâţia divizori ca 60. Ei împărţeau voiajul zilnic al soarelui în 24 de parasange, care făceau 720 de stadii. Fiecare pasangă sau ceas era subîmpărţit în 60 de minute şi răspundea, în gândul Babilonenilor, cu distanţa parcursă de un om care umblă mult într-acelaşi timp. Cele 24 mile ale arcului descris de soare, sau parasange, se împărţeau deci în 720 stadii sau 360 grade. Sistemul acesta fu transmis Grecilor de Hipparc, care introduse ceasul babilonian în Europa cam cu 150 de ani înainte de era de azi. Ptolemeu, care trăi trei secole mai târziu, contribui mult ca să popularizeze sistemul acesta care pluti în linişte în mediev pe fluviul cunoştinţelor tradiţionale şi, lucru curios, putu trece uşor peste Niagara Revoluţiei franceze. Fiindcă Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor_________123 Francezii, refuzând sistemul întreg al greutăţilor, măsurilor şi monedelor, şi supunând toate lucrurile sistemului zecimal, fură induşi de motive rămase misterioase, ca să respecte cadranele pendulelor şi ceasornicelor noastre, care sunt sexazecimale, adică babiloniene. * Doici de sânge. - Operaţiunea transfuziei sângelui atât de periculoasă altădată, a dat naştere unei industrii foarte curioase. La Paris există doici de sânge, adică bărbaţi şi femei care, în schimbul unei sume de bani. consimt să dea o parte din sângele lor bolnavilor cu totul slăbiţi şi care fără acest împrumut ar muri. Industria nu prosperează din pricina prejudecăţilor populare, după care meseria aceasta ar fi ruşinoasă. Mulţi din acei care s-au lăsat o dată să li se ia sânge, simt un fel de scârbă pentru această meserie şi nu se mai întorc; alţii consimt din nou numai după un lung interval. Cu toate acestea, cu progresele constante ale instrucţiunii, trebuie să sperăm că industria va prospera. aj* Corsetul în antichitate. - Scriitorii care au criticat întrebuinţarea corsetului pretinzând că este un instrument de tortură inventat în secolul de mijloc au comis o mare eroare. Corsetul se urcă până la vremea potopului... în orice caz, antichitatea sa este pe deplin recunoscută în urma noilor săpături făcute la Acropolele de la Atena. între descoperirile care s-au făcut în timpul din urmă se găsesc obiecte care stabilesc în mod neîndoios că frumoasele contemporane ale lui Pericles purtau corsete. Citim în „Gaulois” că ministrul de comerţ din Franţa a primit pe d-nii Halii şi Apostolides, doi învăţaţi greci, delegaţi din partea Greciei la expoziţie, care i-au prezentat mai multe fotografii de antichităţi greceşti, printre care se găsesc şi corsetele în chestiune. * Zece porunci pentru creşterea copiilor. - Mărişi I^dmann, în urma unei practici îndelungate, stabileşte pentru creşterea copiilor următoarele 10 porunci: 1. Creşte-ţi însuţi copiii. Orice ajutor străin ce ţi-ai lua în casă nu-ţi va fi de folos. Cine vrea să dea copiilor o bună educaţie trebuie să-şi stăpânească, sau mai bine zis să se bucure de o deplină autoritate înaintea lor. 2. Dă-le copiilor de lucru, lasă-i să se joace ori să lucreze, dar nu-i sili, căci atunci devin supărăcioşi, tăcuţi şi neîndemânaci; copilul însă care urmează în mod firesc, devine plăcut, bun şi voios. 124________ Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 3. Lasă pe copii să mai facă şi gură. Nu pretinde ca în timpul lor de ocupaţie să fie continuu tăcuţi ca peştele. Dacă voim ca un copil să fie i sănătos în privinţa corpului şi a minţii, trebuie să fie şi liber în mişcările : sale. să vorbească, să râdă, să strige etc. Bineînţeles toate la timp potrivit. 4. Lasă copii în odaia lor când primeşti vizite. în cele mai multe cazuri, iubirea de mamă te face să-ţi prezinţi copiii oaspeţilor, să le dai prilej să-şi arate cunoştinţele şi priceperea lor şi să-i laşi să fie lăudaţi şi admiraţi în faţa lor. Aceasta pe de o parte nu este plăcut pentru oaspeţi, iar pe de alta este primejdios pentru Copii. Ei vor deveni închipuiţi, lâudâroşi, pe când in faţa oaspeţilor nu se vor puteia mişca după voie şi vor şedea în silă. Dacă totuşi voieşti să-i prezinţi, fă-o, dar pentru scurt timp, fără să se întoarcă conversaţia împrejurul copiilor. 5. Nu-ţi lăuda ori mustra copiii în faţa străinilor. 6. Veghează ca copiii să nu se abată din calea ordinii, dar din când în când poţi să-i mai ierţi. ; 7. Fii consecinţe şi împreună cu cea mai mare asprime cu o adevărată blândeţe. Nu mustra sau pedepsi pe copii pentru lucruri de nimica, ca şi cum ar fi comis mari greşeli, dar nici greşelile mari nu le lăsa nepedepsite. 8. Copiii nu sunt obiect de jucărie. Nu-1 trata în acest fel şi nu lăsa nici pe alţii. Ei n-au venit pe lume ca să-ţi împlinească dorinţele, nici să-ţi linguşească egoismul, nici să-ţi ţină ţie sau altora de urât, ci pentru cheful lor. D-aci urmează: 9. Copiii sunt în anumite împrejurări persoanele principale în casă, dar v 10. Aceasta să nu o observe. % Curăţenia grajdurilor în Olanda. - Mulţi oameni nu au locuinţe atât de curate şi frumoase precum sunt grajdurile vacilor din Olanda. Curăţenia grajdurilor este acolo de model. înainte de a intra în grajd, fiecare om trebuie să-şi şteargă cizmele pe o rogojină care este dinaintea uşii. Grajdurile sunt podite cu fel de fel de pietre colorate, pereţii sunt îmbrăcaţi în scânduri de brad, ferestrele au perdele transparente, şi sunt chiar şi ghivece cu flori; ieslele sunt vopsite, vacile sunt ţesălate, spălate şi curate. Pentru ca vacile să fie apărate de murdărie, coada le este legată în sus cu o sfoară, care se atârnă de un cui de la grindă. Pe un scoc care trece prin grajd se scurge toată necurăţenia şi neîntrerupt se înlătură orice gunoi. Nu se văd paie în altă parte, decât sub picioarele vacii; aerul este atât de curat ca şi într-o locuinţă omenească. Tot aşa este şi în locuinţa Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 125 ţăranilor care se ocupă cu lăptăria; odaia unde se prepară brânza, precum şi toate obiectele sunt de o curăţenie uimitoare. - Am putea lua exemplu de la Olandezi. ., Amicul poporului ” 1892 Poveţe practice Pregătirea muştarului. la 1 kg făină de muştar, de cea mai bună, şi o amestecă într-un blid mare de porţelan ori într-o oală de pe care smalţul nu e dus, cu 3 gr sămânţă de coriandru (din apotecă) şi 1/2 gr sămânţă de cardamom - ambele pisate mărunt. Dup-aceea fierbe la foc, timp de un pătrar de oră, într-o căldăruşâ cositorită pe dinăuntru ori într-o oală de fier de pe care porţelanul nu e sărit, 3 litri de must de cel mai dulce, pe care, când fierbe, îl cureţi regulat de spumă. Torni mustul fierbinte peste amestecătura din blid, puţin câte puţin, în vreme ce îl mesteci tot întruna. Mai pune în el, până e încă fierbinte, 2-3 bucăţi de hrean curăţat, spălat şi acoperă blidul c-un ştergar. Peste câteva ore scoate hreanul, pune muştarul gata în sticle bine astupate. ❖ Salată de castraveţi în dric de iarnă. Alege castraveţi târzii, ţine-i 3-4 zile ca să se pălească, apoi îi curăţă de coajă şi-i taie felii subţirele, ca de obicei, de stors însă nu este iertat. Apoi îi sărăm, turnăm peste el puţin oţet de vin bun, îi amestecăm bine şi-i punem în sticle largi la gură, lăsând deasupra puţin loc gol, ce vine umplut cu ulei de lemn bun, curat şi proaspăt.'Sticlele să fie mici, căci iarna, după ce odată se desfundă, apoi nu mai stau mult. Pregătirea acestor fel de castraveţi pentru mâncare se face ca de obicei, cu oţet, ulei, ardei (piparcă) ori piper. ❖ Castraveţii muraţi ca să aibă faţă verde se aşează pentru iarnă în chipul următor: mai întâi se opăresc cu murătoare (apă sărată) fierbinte, lăsându-i să stea în ea niţică vreme. Dup-aceea castraveţii se aşează într-o oală de pământ şi se toarnă peste ei oţet fierbinte şi, acoperind oala, o punem la căldură. Tot la trei zile oţetul se toarnă afară, se-pun&la foc şi, când dă să clocotească, s-aruncă îndărăt în oală. Aceasta se urmează până când castraveţii şi-au recâştigat faţa. Atunci oţetul se înlocuieşte cu murătoare, ca de obicei. * Gâştele şl raţele se îngraşă repede dacă se nutresc cu orz încolţit. Spre acest scop orzul se pune d-amoiu şi, după ce s-a înfoiat, apa 126 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor scurgând-o, punem orzul în grămadă ca să încolţească. în urmă îl uscăm la soare. înainte de a-1 da galiţelor îl udăm cu apă. Cine voieşte ca în timp scurt să facă bună ispravă, aşa are să purceadă. Vasele de sticlă şi porţelan, ca să nu crape de fierbinţeală înainte de a le folosi, legându-le în paie, să se pune într-o căldare (ceaun) cu apă rece, pe foc. încălzim apa, aşa cu încetul, până clocoteşte. Atunci se ia de la foc, se pune la o parte spre a se răci, făr’ ca vasele să se scoată din ea până nu s-a răcit bine. ❖ Miros de trandafir în dric de iarnă. Se culeg foiţe de trandafir şi se aşează straturi, straturi, intr-o sticlă groasă cu astupuş bun. Fiecare strat de foiţe se sărează cu sare muiată în spirt de 90 grade (din apotecă). Sticla astupată cât se poate mai bine se pune la un loc răcoros, lama destupăm pentru câtva timp sticla, în casă bine aerisită, ceea ce are drept urmare ca să umple casa de un plăcut miros de trandafir. O sticlă, dacă se ţine astupată cum se cade, este de ajuns pentru iama întreagă. ❖ Pentru spălarea petelor de rugină din schimburi se recomandă a se spăla întâi cu apă în care am topit niţel vitriol alb - sare de zinc - şi la câteva minute dup-aceea, ca de obicei, cu apă caldă. ❖ Pişcătura de albine încetează a te durea, dacă vei unge-o numaidecât cu spirt de salmiac (din apotecă). * * De uns hamurile. Se topesc împreună: 12 părţi ulei de ricin, 12 de păcură (catran) şi în urmă 12 părţi ulei de terpentin. * Unsoare de uns carul. Topeşte împreună: 10 kg ulei de in, 1 kg seu de oaie, 1 kg colofoniu şi în urmă le amestecă cu 2 kg unsoare de peşte. * Talpa încălţămintei ca să nu-i pese de apă trebuie unsă cu următoarea materie: se pun câteva linguri de păcură (catran) într-o ulcea dimpreună cu gumilastic (gummi elasticum) de 2 cruceri. Acesta mai întâi trebuie ţinut în aburi - deasupra unei oale ce clocoteşte - până se înmoaie. Se taie felii subţirele şi aşa se pune în ulcea. Acum punem ulceaua pe puţin jăratic şi-o încălzim - mestecând c-o lingură de lemn tot mereu - până ce gumilasticul se topeşte. Dacă focul e puternic, păcura Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 127 fuge - la aceasta să fim cu luare-aminte. Acum se unge' cu un pămătuş talpa şi cusătura de pe laturi de atâtea ori, încât să se formeze o pătură grosuţă. Prin aceasta apa n-are să străbată şi talpa cu o cale va fi mult ţiitoare. ❖ Salata cu căpăţână ca să dea în sămânţă. Ca să avem sămânţă bună, alegem din salata iernatică cele mai frumoase exemplare şi căpăţânilor le scoatem inima cu cuţitul acoperind tăietura numaidecât cu pământ amestecat cu cărbune de lemn, pisat. Cotorul de salată va vlăstări o sumă de pui, pe care îi legăm de un pâruşel, ca să nu-i rupă vântul. Pe astă cale se capătă sămânţă din salata cu căpăţână. care. fiind de soi ales, altcum nu dă în sămânţă, ci putrezeşte. * încercarea fălnel dacă e amestecată cu ghips, cretă şi alt fel se face în chipul următor: se pune 1 parte de făină în 5 părţi cloroform, se scutură bine, ca să se amestece şi se toarnă niţică apă peste ele. Toate acestea într-un pahar. Făina rămâne deasupra pe apă, iar părţile minerale cu care este falsificată, dacă sunt de acelea, se aşează la fund. * Ca ferestrele iarna să nu îngheţe este de ajuns dacă sticla, geamul se unge pe amândouă laturile cu apă în care am amestecat puţină glicerină - ori cu amestecătură de 3 părţi - bunăoară 3 linguri alcool (spirt) tare şi o lingură ulei de glicerină. * Păstrarea cărnii şi a legumelor în timp de vară se face aşa, că se aşează pe cărbuni de lemn pisaţi mărunt. înainte de întrebuinţare e a se spăla în apă rece mai întâi. Poamele gingaşe încă se pot ţine timp mai îndelungat în chipul acesta. Economic Cânepa Cânepa femelă se recoltează când începe foile să îngălbenească şi să cadă, sau când seminţele care provin din cele dintâi flori au o culoare sură. Lucrătorul smulge cu mâna câte fire poate apuca, după cum este pământul întărit; mănunchiurile se pun pe pământ şi femeile fac snopuşori care se răsfiră la cotoare şi se aşează în picioare. Când se culege cânepa 128 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor mai de timpuriu, se lasă mănunchiurile întinse la pământ până ce se mai usucă şi la urmă se fac snopi. Pentru sămânţă se alege firele cele mai mari, mai crăcănoase: aceasta la caz că nu s-a semănat cânepa în porumb. După ce s-a uscat bine mănunchiurile se bat pe un butuc sau pe un buştean pus pe patru , picioare: în alte părţi se lovesc vârfurile mănunchiurilor unul de altul până ce cade toată sămânţa; în fine. se întinde cânepa pe un zăblău şi se bate cu un mlăciu sau cu o nuia mai groasă. Sămânţa se întinde fără întârziere la soare şi după ce s-a uscat bine se vântură şi se ciurueşte şi apoi se pune la păstrare în locuri ferite de şoareci. Câtva timp se mai întoarce sămânţa, ca să nu se încingă. Un hectolitru de sămânţă trage 52 până la 53 de kilograme. Un hectar produce, termen mediu, de la 8 până la 12 hectolitri de sămânţă. Din sămânţă se extrage ulei care se întrebuinţează pentru fabricarea săpunului şi în pictură pentru că este sicativ. Turtele de cânepă se întrebuinţează pentru a îngrăşa pământul. Seminţele cuprind 25 până la 30 la 100 ulei. Topitul inului şi a! cânepii Fibrele sau aliorul cânepii şi ale inului sunt legate între dânsele printr-un fel de materie gumo-răşinoasă, aşa că nu se pot despărţi unele de altele. Topitul inului şi al cânepii este o operaţiune al cărei scop este de a distruge prin fermentaţie materia gumo-răşinoasă care leagă între dânsele firele acestor două plante. Topitul se face în două moduri: la rouă şi în apă stătătoare sau curgătoare. Topitul la rouă se face întinzând cânepa pe iarbă sau pe mirişte de I grâne în straturi subţiri astfel, ca să fie expusă acţiunii soarelui şi umezelii atmosferice. După o lună de zile fibrele încep să se dezlipească după pai i şi paiul se frânge în două cu înlesnire. Cânepa topită cu modul acesta î are o culoare sură şi este de calitate fină, însă mai puţin trainică decât cea topită în apă. Topitul la rouă ţine de 1a o lună până la patruzeci de i zile, după cum este şi timpul. f Topitul în apă se face în apă stătătoare şi în apă curgătoare. Cânepa ; topită în apă stătătoare are o culoare galbenă verzuie, pe când în apă curgătoare dobândeşte o faţă albă-gălbuie, foarte căutată de fabricanţi; pentru acest sfârşit topitul în apa curgătoare este preferabil. In tot cazul, , iată cum se practică amândouă aceste metode. 129 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor în apă stătătoare un om ia mănunchiurile de cânepă şi le aşează unele lângă altele până ce ajunge în faţa apei; după ce s-a aşezat toată cânepa, se pune deasupra grinzi sau lemne groase, ori scânduri încărcate cu pietre, aşa ca cânepa să stea in apă. La noi am văzut în multe localităţi punându-se brazde pe pământ: cânepa se murdăreşte şi pierde din calităţile sale. Topitul în apă stătătoare se face mai curând decât în apă curgătoare. însă în timpul topitului atmosfera se umple de emanaţii dăunătoare sănătăţii. Pentru a topi cânepa sau inul în apă curgătoare, se face mai întâi în apă un ţărculeţ cu pari şi nuiele de mărime potrivită după cătâţimea de cânepă ce este de topit; în acest ţărculeţ se aşează snopii până ce ajung în faţa apei; în urmă se pune deasupra lor grinzi sau scânduri cu pietre, astfel ca să stea cufundaţi în apă. Dacă apa este iute şi mare, se poate face pe ţărm o groapă în care să aducă apa din râu printr-un şanţ şi după ce trece prin groapă iarăşi se abate în tău. în Lombardia şi alte localităţi topitul în apă curgătoare este oprită, pentru că otrăveşte apa şi omoară peştele. Topitul în apă ţine de la 8 până îa 16 zile; dacă timpul este cald, ţine mai puţin şi mai mult, dacă s-a răcit. Cânepa sau inul s-a topit când fibrele se curăţă cu înlesnire după pai. Cânepa topită în apă stătătoare este murdară, de culoare negricioasă şi pute când se scoate din topitor; acea care a'stat în apă curgătoare este curată şi are o faţă albă-gălbuie. De aceea, când se scoate cânepa ori inul din apa stătătoare, se spală bine în apă curată şi apoi să se pune snopii în picioare sau pe iarbă ca să se usuce. După aceasta se dezleagă snopii şi firele se întind pe iarbă sau pe lângă case şi garduri, după două zile se întorc şi se urmează câteva zile până ce s-a uscat bine; în urmă se fac snopi şi se cară acasă, unde se pun în păstrare în,poduri sau în alte localuri. .* în fabricile cele mari se topeşte cânepa peste tot anul prin procedee chimice despre care nu este locul să tratăm aici. Vasele vinare ‘—Vasele întrebuinţate pentru a păstra vinul au deosebite numiri, după mărimea lor, cele mai mari se numesc zăcători; după acestea vin buţile, de o capacitate de la 80 până la 140 vedre; bătlagele, vase de la 40 până la 60 vedre; butoaiele de la 10 până la 30 vedre; în fine, butoiaşele, a căror capacitate este de la 3 până la 5 vedre. Oricare ar fi vasul, forma 130 Grigore Sima al iui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor cea mai nimerită ce i se poate da este aceea care ne înfăţişează două conuri trunchiate întrunite prin baza lor cea mare. Cu cât vasele sunt mai borţoase. adică mai umflate la mijloc, cu atât sunt mai solide. Cine ţine să aibă vinuri bune trebuie să aleagă şi să îngrijească vasele cu deosebită băgare de seamă, pentru că un vas rău, murdar strică vinul. In general, vasele de vin se fac de doage de stejar. Trebuie observat ca doagele să fie făcute numai din inimă de lemn. să nu aibă albitura, să nu fie mâncate de cari sau putrede. Cercurile cele mai bune sunt de alun. de ulm, de frasin. Dopurile cu care se astupă butoaiele şi cepurile să fie de stejar uscat şi făcute la strung; lemnul de tei, de brad nu sunt bune. mai cu seamă pentru vasele care călătoresc pline. După ce alege cineva vasele, trebuie să facă oarecare pregătiri înainte de a pune vinul într-însele, pentru că vasele noi îl strică. Mai întâi de toate se opăresc vasele, punându-se în apă sare; se întoarce apa pentru fiecare fund şi se scurge înainte de a se răci; se mai clăteşte vasele încă o dată cu apă fiartă şi la urmă cu apă rece. După aceasta se afumă vasele cu pucioasă, se astupă bine şi se pune în cramă sau în pivniţă până ce se pun vin într-însele. în unele localităţi se pune in apă fiartă foi de piersici, ori rămurele de ienuperi; în altele se pune piatră acră şi după ce s-a opărit bine se clătesc vasele cu apă rece. Când se întrebuinţează vase vechi trebuie cercetate cu de-amănuntul. Buţile mucegăite ar fi mai bine să se lase pentru alte întrebuinţări, căci cu greu se poate curaţi. Dacă n-au nici un miros greu, se desfundă, se răzuieşte cu gripsa, se spală cu o mătură, se înfundă şi la urmă se opăresc cu apa în care s-a pus foi de piersici amestecate cu câţiva lăstari de viţă. Când se întâmplă să aibă vreun miros, se spală cu lapte de var sau cu leşie de cenuşă şi la urmă se opăresc şi se clătesc cu apă rece. Corniţele Qdart, viticultor celebru, recomandă să se procedeze în modul următor: pentru vasele cu miros, se spală butea bine în trei-patru ape cu un lanţ gros de fier, care se bagă înăuntru. După ce s-a zvântat vasul, se afumă cu pucioasă, se pune în întru o cătăţime de spirt potrivit cu mărimea vasului, se astupă şi se rostogoleşte ca să intre spirtul în toate doagele; după aceea se dă foc spirtului; lăsând deschisă vrana de deasupra şi vrana cepului. Acelaşi viticultor recomandă mult întrebuinţarea butoaielor în care s-a ţinut ulei de măsline de calitate bună: uleiul nu aduce cea mai mică vătămare vinului; din contră, contribuie a-1 păstra şi a-1 face să piardă un miros neplăcut, deci care cumva îl mai are dinainte. 131 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor într-un cuvânt, pe dată ce se apropie culesul, viticultorul n-are timp de pierdut: trebuie să caute a-şi curăti vasele şi toate maşinile şi uneltele ce le întrebuinţează la cules astfel, ca să se afle în cea mai bună stare de curăţenie, căci, după cum am mai zis, din lipsa de curăţenie cele mai multe vinuri se strică. „Amicul poporului1'1893 Poveţe practice Cărbunii de lemn în pomârit sunt foarte buni spre a-i presăra omul pe rănile pomilor făcute când cu tăierea crengilor, numai dup-aceea să se ungă cu păcură (catran). Se înţelege de sine că ei, cărbunii, pisaţi trebuie. * Pomii graşi ce nu dau roadă trebuie siliţi ca să-şi lase năravul. Aceasta se face scurtându-le rădăcinile, purcezând în chipul următor: să se sape în jurul pomului, îndepărtare de un metru, un şanţ de 30-60-0 cm adâncime. Rădăcinile ce dau în lături le scurtăm de vârf, pe cele ce străbat în jos le tăiem în două cu un hârleţ ascuţit bine. Umplem apoi şanţul iarăşi cu pământ amestecat cu gunoi putred de aşciţe, ori cu de cel pământos de prin curte adunat. Pomul nu va mai avea puteri întrebătoare, încât să dea mlădiţe nebune, să crească numai, şi va fi nevoit a se mărgini la mai scurte şi bogate în muguri de flori. i'fi Trimiterea mlădiţelor de altoit vara. Orice fel de mlădiţe de altoit se pot trimite în locuri mai îndepărtate, dacă se mânuiază în modul următor: cu tăietura, mlădiţele de altoi sunt a se împlânta într-un cartof mare, la adâncime ca de 2-3 centimetri. Cealaltă parte se îmbracă în hârtie şi în urmă în muşchi. / - - , * Răşină fluidă de altoit. Topeşte încet pe jăratic puţin 500 gr ceară albă, ia-o de pe foc şi pe când tot mai are încă ceva căldură, toarnă în ea 150 gr ulei de in fiert (Firniss) şi 500 gr pământ galben (Ocker) - se aflăîfTnegastorii - şi le amestecă bine. Dup-aceea le încălzeşte din nou, acoperind vasul, ţpşpiă în el spirt şi lasă să se răcească. Se cere aproape 400 gr de spirt. Răşina de altoit astfel pregătită rămâne totdeauna fluidă. Lictar (miere) de pere. Perele văratice de multe ori nu se pot vinde cu preţ, ci se aleg nimic. în astfel de caz e bine a fierbe lictar din ele. 132 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Perele trebuie curăţate de coajă şi, dacă-s mari, se taie în două. Se fierb apoi atât de mult, încât să se poată strecura printr-un ciur des de sârmă, că sâmburii să nu treacă. Apoi zeama scursă se fierbe din nou. atât de mult, încât sâ fie groasă ca şi cea de prune, când se fierbe lictar. Ca să j aibă un gust deosebit, i se adaugă câteva cuişoare ori coajă şi must de |> lămâie (citroamă). Curăţirea aerului unde zac bolnavi. Se ia: 10 gr ulei de rozmarin. 2-5 gr ulei de lavandă, 2,5 gr din aşa-numitul oleum thyrmi. 30 gr acid nitric. După ce se scutură spre a se amesteca, se moaie cu un burete în el şi se pune în odaia unde se află oameni bolnavi. ❖ Materii de curăţit aerul: Acidul carbolic se foloseşte mai ales în stare pulverizată, în care caz se pune 1 parte acid carbolic în 100 părţi var ori pământ, cu care se presară J odăile, coridoarele şi altele. Depărtându-1 prin măturare se înlocuieşte cu altul. Vitriolul de fier se întrebuinţează cu deosebire spre dezinfectarea canalurilor şi altele. Spre a cest sfârşit se topeşte ll/2 kg vitriol de fier în 10 litri apă caldă, din care se toarnă apoi în locurile amintite. Varul chlorat se leagă în cârpă ori săculeţ şi se aruncă în canaluri ori ieşitori: 1 kg e de ajuns pentru 8 zile, fiindcă se pierde anevoie. Desinfecting liqourul de Burnett se pregăteşte din 2 părţi cinc-clorat topit în 5 părţi de apă. * * %' Nu e bun uleiul pentru păr, pentru că se râncezeşte în curând, ceea ce face ca părul să se frângă uşor, să se despice şi totodată îl împiedică în creştere. * :.r' Când sunt de a se tăia lemnele de lucru. Bradul de se taie în luna lui decembrie are să ţină mai mult ca de obicei: peste tot orice fel î de lemn e mai ţiitor, dacă se taie în decembrie şi în întâia jumătate a lunii lui ianuarie. - Străbunii noştri Romanii aveau bunul obicei de arborii meniţi pentru lucru îi făceau să se usuce în picioare, prin ce câştigau o j: vârtoşime nespus de mare. * Scoaterea insectelor din urechi se face cu un mic pămătuş de păr, pe care îl introducem în ureche: insecta se prinde de păr şi iese. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 133 Dacă însă în modul acesta nu ieşim la cale, turnăm în ureche ulei de migdale ori glicerină, care îl scot numaidecât. ❖ Uneltele de economie ca să ţină mult trebuie unse mai de multe ori cu păcură (catran) înmulţită cu petroleu. Prin aceasta las’ că uneltele de lemn (despre care e vorba) capătă o faţă frumoasă, vor fi totodată mult mai ţiitoare. * Apă pentru dezinfectarea podelelor de la casă. Se topeşte 50 gr acid carbolic în 200 gr apă caldă şi se amestecă cu apa de spălat podinele casei, unde a zăcut ori murit cineva de boală lipicioasă. * Pentru purcei, când suferă de inimă rea. Purceilor, de le merge foalele din cale afară tare, este de ajuns dacă li se dă zeamă de orz prăjit, punându-se în ea de fiecare purcel un bun vârf de cretă pulverizată. Când însă boala e în grad mai mare, atunci să se ia din apotecă: 30 gr rădăcină de rabarbară, 10 gr pulbere de opiu şi 15 gr pulbere de măghiran şi să se amestece laolaltă. Se dă în lapte câte un vârf de cuţit de purcel, 1-2 ori la zi. Gunoiul cărat trebuie numaidecât împrăştiat. Unii ţin gunoiul cărat pe loc în dric de iarnă, tot în muşuroaiei până primăvara, şi foarte rău fac. El trebuie împrăştiat numaidecât, car de car, după cum înaintăm cu dusul, şi iată de ce: 1. Pământul sub gunoiul împrăştiat devine mai sfărâmăclos, chiar şi cel din fire cleios, ceea ce face că primăvara se poate lucra mai uşor şi mai bine. 2. Semănătura va fi întocmai, dar nu toată pâlcuri, aci mare, aci mică. 3. Mustul gunoiului va intra cu apa din nea în pământ şi nu vom avea daună, dacă la arat o parte din gunoi rămâne afară - nu, căci din cel împrăştiat peste iarnă a spălat,.,apa şi a dat pământului ce a fost mai bun. * Apa pentru dezinfectarea veşmintelor bolnavilor. 10 gr acid carbolic în 100 gr de apă caldă. Vestmintele se înmoaie în această soluţie. * Parii şi stâlpii vor ţinea grozav de mult în pământ, dacă - uscaţi fiind - se vor fMhe cu capătul ce are să vină în pământ în cir de var, în care vor sta 4-5 zile. întreaga parte ce are să intre în pământ trebuie să stea în apă de var. Apoi se scot şi se lasă ca să se usuce. Atunci se ung cu 134 Grigore Sima al lui Ion a Scrieri alese din Ţara Moţilor vitriol lungit cu apă. Partea stâlpului pregătită va fi tare ca piatra. Cu lemnele verzi nu ieşim la cale, căci sunt pline de suc. .,Amicul poporului" 1893 Poveţe Ce e de făcut toamna cu cucuruzul nerăzbit cu coptul? Dacă cucuruzul (porumbul, păpuşoiul) a fost semănat prea târziu şi n-a avut timp să se coacă, dacă toamna e scurtă şi ploioasă şi bietul econom îşi vede paguba cu ochii - ne putem ajuta în chipul următor: nu culegem cucuruzul, ci-1 lăsam pe paiele ce le tăiem ca de obicei, la câteva degete deasupra pământului, le legăm în snopi mici şi le aşezăm în grămezi mai mărunţele ce stau în picioare, la un loc unde nu ne temem de pagubă, în grădină, bunăoară. In 30-40 de zile tuleii de cucuruz sunt copţi frunte de bine, ca şi în anii cei mai buni. Paiele sunt în neîntreruptă atingere cu aerul şi materiile din ele sunt de ajuns spre a se putea cucuruzul coace. Bumbacul carbolisat. în apoteci se vinde bumbac anume pregătit pentru legarea rănilor. După ce este tare ieftin, ar fi de dorit ca fiecare cap de familie să se provază cu astfel de bumbac curat, carbolizat, ca la caz de trebuinţă să-l aibă la îndemână spre a se lega. Câte răni de tăieturi şi altele s-ar vindeca, făr-a coace, dacă s-ar lega cu bumbac carbolizat ori muiat în salicilat şi nu cu zdrenţe, ee bâjbâie de necurăţenie, de otrăvesc sângele, încât din nimica ceea te afli la mare nevoie! * Pentru femeile ce alăptează, când li se întăreşte pieptul. Se topesc împreună: 10 deca ceară curată, 7 deca colofoniu şi atâta unt proaspăt ca alifia să fie destul de moale spre a o trage pe un petec de pânză cu care să acopere întreg pieptul. ❖ Ca să n-o doară pieptul pe femeia ce înţarcă vreun copil este de ajuns dacă se urmează acoperirea pieptului cu o cârpă trasă cu aceeaşi alifie, căci altele se împrăştie, fără vreo rea urmare, şi în 2-3 zile n-o să mai simtă nici un neajuns din astă parte. Pe lângă celelalte materii, e a se adăuga şi o bucăţică de camfor. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 135 Cel mai bun medicament pentru arsuri este natriul bicarbon (se află în apotecă). Rana de arsură ori opărire după ce se unge trebuie legată c-o cârpă udă. In câteva clipe durerea încetează şi rana încă nu întârzie de a se vindeca. sjs Pregătirea laptelui de migdale (măndule). Se iau 28 decagrame migdale dulci, 2 decagrame de cele amare şi se pisează împreună, cât mai mărunt. Dup-aceea turnăm peste ele o litră de apă şi le amestecăm. Peste un pătrar de oră le stoarcem printr-un petec de pânză udă, adăugăm altă apă, mai puţină şi le stoarcem din nou. ca să le iasă toate puterile. Ii dăm în urmă 28 decagrame de zahăr pisat mărunt, îl scuturăm, ca să se a mestece bine, şi treaba e gata. Laptele de migdale e bun să a se bea când boleşte neştine în aprindere de plămâni. ❖ Seu bun pentru alifii e numai acela ce-1 pregăteşte însuşi omul la el acasă din seu de vită. Cumpără de la măcelar seu curat şi-l topeşte încet, ca să nu se prăjească deloc. Fireşte că seul trebuie tăiat mărunt înainte de a-1 pune la foc. Alifie pentru răni. Se topesc împreună (fâr-a le fierbe) până se amestecă bine: 10 deca ceară curată, 7 deca colofoniu, 4 deca ulei de in curat şi 4 deca seu de vită. Apă de gură. Coniacul ba chiar şi spirtul ordinar lungit cu apă e tot atât de potrivit pentru spălarea gurii (dar nu şi a gâtlanului), ca şi oricare apă de gură cumpărată cu bani grei. Alifie sau fi astru englezesc. Se pune 80 gr băşică de morun tăiată mărunt în 1500 gr apă distilată (din apotecă) şi se ţine d:amoiu ca la 24 ore. apoi se topeşte băşica de morun, punând-o Ia foc puţin dimpreună cu apa în care a stat. Se mai adaugă încă 80 gr spirt de vin de cel tare şi 6 gr glicerină. Apoi se strecoară şi se unge cu ea un petec de mătase ca de 10 cm de lung şi de lat. La caz de trebuinţă, tăiem din el câte o bucăţică. Picuri în contra durerii de măsele. Topeşte 2 părţi mastic (mastix) de cel bunTh 7 gr cloroform, dup-aceea mai adaugă 2 gr balsam de păr, toate din apotecă. Toană 2-3 picuri pe bumbac şi pune în gâunoşia măselei ce te doare. Durerea are să înceteze numaidecât. 136 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Pentru nigei. Se picăturesc de 2-3 ori la zi cu acid salitric. Spre acest scop ne servim de o asciţă ascuţită. în contra târâtelor din păr se recomandă, ca mijloc practic şi ieftin, vaselina, care şi pentru mâini crăpate de vânt e mai bună decât glicerina. în contra măncărimii de piele se recomandă curăţirea ei cu apă caldă şi săpun, după care se unge cu glicerina. ,.Amicul poporului" 1894 Poveţe practice Sitele de alamă sunt foarte periculoase sănătăţii, făina cernută prin ele se otrăveşte. Ministerul de Interne al Austriei a dat ordin în care provoacă autorităţile ca să oprească întrebuinţarea sitelor de alamă în localuri publice, în restaurante şi birturi. Hainele negre. Oamenii îmbrăcaţi în haine negre, când intră într-o odaie unde se află vreun bolnav sunt cu mult mai expuşi de a primi boala, dacă este lipicioasă, decât cei îmbrăcaţi în haine albe sau mai descrise. Microbii bolii pătrund mai lesne în hainele negre decât în cele albe. Asta o putem proba lăsând o haină albă şi una neagră 5 minute într-o odaie în care e mult fum de tutun: haina neagră va mirosi foarte puternic a tutun şi îşi ţine mirosul multă vreme,*pe când cea albă miroase puţin şi îndată ce o scoţi afară din odaie îşi pierde mirosul. E bine deci ca în odaia bolnavilor să purtăm haine albe. Degerarea cartofilor. Locuitorii din Germania sudică trimit în toate părţile ţării cartofi. Pentru transporturi în mijlocul iernii ei au un mijloc foarte simplu. Ca să nu degere cartofii, ei bagă un sac în apă. în acest sac, aşa ud cum l-au scos din apă, pun apoi alt sac plin de cartofi. Sacul deasupra îngheaţă de tot - apa dintre fire devine pătură de gheaţă şi scuteşte cartofii de ger. Pătura de gheaţă opreşte ieşirea căldurii naturale > a cartofilor, precum şi pătrunderea gerului înăuntrul sacului. Un caz analog este neaua care, deşi ea este rece, ţine căldură semănăturilor. * Mâncarea în stomac. Doctorul Eichenbeg a studiat cu sonda procesul mistuirii în stomac şi a găsit că oamenii care mănâncă foarte Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 137 sărat mistuiesc cu mult mai repede mâncarea. Sarea grăbeşte cu 15% mistuire, piperul şi alte mâncăruri iuti cu 12%, alcoolul luat în mică măsură cu 10%. Alcoolul luat mai mult - un litru de bere sau vin - nici nu grăbeşte, nici nu întârzie mistuirea. Apa e indiferentă, poţi bea 112 litru şi mistuirea merge regulat. Berea multă însă întârzie mistuirea cu 30-80%, ba uneori face ca mâncarea să rămână nemistuită. Merele îngheţate devin iarăşi bune, dacă le punem în apă rece şi le ţinem afară, până se prinde în jurul lor o pătură de gheaţă, pe care o curăţim. Aceste mere trebuie să fie întrebuinţate cel mult până a doua zi, căci altcum ele se strică din nou. Florile rupte se pot păstra 12-14 zile, fără ca să-şi piardă culoarea, dacă zilnic le punem apă proaspătă, în carte am amestecat nitrat de sodă (natrium nitricum), cam atât cât iei pe un vârf de cuţit. Curăţarea covoarelor iarna se face mai uşor aşa: aşternem covorul cu faţa pe zăpadă şi-l batem bine. Fără ca să fie după asta periat, covorul devine pe deplin curat şi faţa i se face ca nouă. * Băutură sănătoasă de mere putem căpăta într-un mod foarte uşor. Merele necurăţate le spălăm bine. Tăiem*apoi fiecare măr în patru părţi, punem bucăţile într-o oală de pământ, pe deasupra lor presărăm puţin zahăr, umplem oala cu apă fierbinte, o acoperim şi o lăsăm să stea câteva ceasuri la loc cald. După ce s-a răcit apa, o strecurăm într-un vas curat şi ea e cea mai bună apă răcoritoare de băut, mai ales pentru bolnavi. * Cum se fac oalele de lut ca de fier? Luăm lut şi-l subţiem de tot cu apă, apoi cu o pensulă (mătăus) ungem oalele cu această soluţie, iar după ce se usucă, le mai ungem o dată. Apoi ungem oalele de câteva ori cu ulei de in, dar totdeauna numai după ce s-au uscat. Astfel oalele devin tari ca fierul. Mere coapte în mod american. Merele coapte în mod american au un gust excelent. Luăm mere de felul lor acre, le curăţim de coajă, le scoatem partea de mijloc cu sâmburi, fără însă de-a le tăia în două, ci numai găurindu-le. Apoi umplem mijlocul găurit cu zahăr pisat, punem 138 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor deasupra o bucăţică de unt şi aşezăm merele într-o tigaie, pe care o punem în cuptor. Folosirea merelor necoapte. Despre folosirea merelor necoapte un grădinar de renume dă următorul sfat: merele căzute necoapte, dar destul de crescute, sunt foarte bune pentru a prepara din ele gelatină. Cum să întărim vasele din bucătărie de pământ. Luăm două kg de lut cernut, o jumătate de kg smalţ pisat fin şi o jumătate kg de sticlă: apoi două mâini de pâr de vacă. facem din toate un terci (scrob) cu care ungem vasele în grosime ca de-o jumătate de deget. După ce se usucă, vasele astfel preparate vor putea rezista ani întregi la orice fel de foc mare. .,Amicul poporului" 1895 Medicină populară* Abces (apostimă, de la latinescul abscessus) - Este o adunătură de puroi venită din cauza unei inflamaţii. Se vor aplica cataplasme până la venirea medicului. Oricând este o durere mare, se vor face fomentaţii calde cu decocţiune de nalbă, de capete de mac şi mai sigure^vor fi cele cu foi de mătrăgună. Toate alifiile băbeşti măresc durerea, în loc de a o împuţina. Tot asemenea sunt vătămătoare toate plantele recomandate de cutare turc ori boiangiu. Când un abces este superficial, se vor aplica cataplasme cu făină de orez sau din şofronate, pentru a-1 face să se supureze mai repede şi să fie mai puţin dureros. Când abcesul este deschis, nu trebuie stors cu putere, ca să iasă tot puroiul, nici nu se va pune fitil, căci se produce o inflamaţie foarte dureroasă şi fără nici un folos pentru pacient. Va continua numai cu cataplasmele până va veni medicul. Dacă abcesul este adânc, după importanţa organelor, poate da naştere la mari stricăciuni, de aceea trebuie a chema medicul îndată ca să facă ceea ce îi dictează arta. * După „Medicina poporală" de dr. C.D. Severeanu. Grigore 5ima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Se deosebesc trei feluri de abcese: 1. Abcese calde sau acute; 2. Abcese reci sau cronice (vechi); 3. Abcese de lapte. Abcesele calde sau acute. - Vin în urma frigului, a loviturilor, a înţepăturilor etc. Abcesele reci.- Se arată mai des la oamenii debili, scrufuloşi, tuberculoşi şi la aceia care locuiesc în bordeie sau case umede şi mănâncă . rău. Abcesele de lapte. - Acestea sunt totdeauna rezultatul unei inflamaţie a ţâţelor. Ele se arată în timpul alăptării. Ele se formează în grăsimea care acoperă glanda mamară, în care se formează laptele. Această grăsime este despărţită prin nişte pereţi tari din care cauză se inflamează în fiecare compartiment. De aceea abcesele de lapte nu sunt mai niciodată unice. Ca să împiedice formarea mai multor abcese, unul după altul, se va lăsa chirurgul să deschidă pe cel dintâi, chiar mai-nainte de a fi cu desăvârşire copt. Să se ştie că o femeie fricoasă îşi va face singură o durere prelungită şi vor rămâne la ţâţe nişte semne foarte neplăcute. Alimentaţia (hrănirea) pacientului.- 1. A nu-i da decât acea prescrisă de medic: 2. A nu-1 sili cu mâncarea; 3. Odihnă după mâncare. Angi na (durere de gât). - Acesta este un termen generic care se aplică mai cu seamă inflamaţiei amigdalelor (murele). La început se va aplica împrejurul gâtului un şervet muiat în apă rece; care este adesea îndestul pentru a opri inflamaţia. în toate anginele trebuie a uda gâtul cu băuturi emoliente. Să nu se pună cârpe sau cataplasme calde împrejurul gâtului. Pacientul să nu şadă în umezeală, nici să se expună schimbărilor repezi de temperatură. Să bea cu încetul, căci cu chipul acesta va înghiţi şi cu înlesnire. t s- .s; A Apoplexia. - Provine din vărsarea de sânge, fie la creier, fie la plămâni; în cazul dintâi există paralizie mai mult sau mai puţin completă a simţurilor şi a mişcărilor. Ea provine din mai multe cauze care pot fi cunoscute numai de medic. In orice' Caz, se va ridica pacientului orice legătură care împiedică circulaţia sângelui, mai cu sş’girriă -de la gât şi de la mijloc. Pacientul se va pune într-o cameră cu mult aer, se va culca cu capul mult mai ridicat decât trupul şi rezemat pe o pernă de paie sau de păr de cal. Se vor aplica muştare la picioare, la pulpe şi pe coapse. 140 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Se va aplica un clistir cu apă şi două linguri de ulei de ricin sau glicerina. Va da un purgativ de un gram de calomel, în patru pachete, câte unul Ia fiecare cuart de oră. Nu se va lua sânge fără ordinul medicului. De băut se va da ceai căldicel de floare de tei. Arteră deschisă. - Când o arteră este deschisă, curge sânge roşu în ţâşnituri. Comprimă deasupra rănii, strângând cu putere până ce sângele se va opri şi cheamă îndată medicul. Ascarizi vermiculari (limbrici).-Aceştia sunt viermii cei mai obişnuiţi din maţe, mai cu seamă la copii. Ei sunt lungi in formă de fus, subţiri la cele două capete. Multe afecţiuni li se atribuie pe nedrept. îndată ce se observă, se pot scoate prin purgative cu sabur sau cu fiertură de muşchi de piatră. Medicul va recomanda totdeauna medicamente mai sigure, precum este santonina etc. Bandaj. - Se numeşte bandaj orice aparat în care bandele şi compresele formează partea principală. Se mai numesc astfel toate aparatele complicate cu care se leagă oasele rupte, în care intră şi legăturile şi atelele. Sunt mai multe feluri de bandaje. - Bandajele trebuie slăbite, dacă extremităţile se umflă şi se învineţesc sau dacă este o durere într-un punct oarecare. Băşici. - Umflături formate de grămădire de serozitate între derm şi epiderm. Când aceste tumori provin din mers mult sau din lucrul cu mâna, trebuie înţepate cu un ac. Să se păstreze epidermul şi peste tot să se pune comprese cu apă de plumb. * Blefarită. - Inflamaţia pleoapelor provocată de înţepături pe marginea lor sau din cauza frigului sau de un corp străin intrat în ochi sau din cauza scrofulelor; această afecţiune este adesea însoţită şi de inflamaţia conjunctivei, care se cunoaşte prin durere, înţepătură şi roşeaţa părţii albe a globului ocular. Să se aplice pe ochi o compresă sau un burete muiat în soluţia următoare: apă un pahar şi oţet de vin o lingură de masă sau ceai cald de nalbă, de muşeţel etc. Bosă sanguină (umflătură cu sânge). - După o lovitură, când cărnurile sunt strivite între un corp tare şi un os, un număr oarecare de vine mici şi vase capilare se rup, atunci se face o hemoragie între două piei, sângele astfel vărsat constituie bosa sanguină pe care o tămăduim sau prin spălături resoltive (apă amestecată cu tinctură de amică ori cu apă de plumb) sau printr-o compresie făcută cu o piesă de monedă, învelită într-un petec de pânză şi aplicată pe bosă. Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 141 Beţia (ebrietas) - Mai multe fenomene determinate de abuzul băuturilor fermentate (spirt, vin, rachiu etc.) se numesc beţie, de când începe a se tulbura mintea, a împiedica voinţa şi până la delirul furios, un somn fără voie şi chiar moartea. Acetatul de amoniac (oţetul de ţipirig), dat în doză de 10 grame într-un pahar de apă cu zahăr şi luat cu lingura la cuart de oră, face să înceteze beţia. Dacă se dă amoniacul lichid (spirtul de ţipirig) să se dea două rame într-un pahar de apă cu zahăr şi, luat tot cu lingura. Buba rea (pustula maligna). - Este o afecţiune virulentă, care nu s-a observat până acum decât numai la om. rezultată din inocularea dalacului luat de la animale, sau prin atingerea acestora, sau prin înţepătura insectelor care au supt dintr-un animal cu dalac. Buba rea se poate da de la om la animale prin inoculare. Buba rea se deosebeşte de dalac. Dalacul se arată totdeauna după ce s-a otrăvit sângele, pe când buba rea se arată cea dintâi şi pe urmă se infectează tot sângele. Buba rea se ia nu numai de la oamenii care se ating de vitele cu dalac, dar şi la aceia care umblă cu piele, lâna sau cu părul animalelor moarte de această afecţiune, chiar după mai mulţi ani. Experienţele lui Pasteur şi Toussaint au arătat că la animalele cu dalac este în sânge un parazit numit bacterid. Buba rea are patru perioade: 1- a perioadă sau perioada de invazie, care ţine două zile şi după care se vede pe piele o pată roşcată, însoţită de căldură şi de mâncărime şi care se aseamănă cu o muşcătură de purece. îndată se formează în acel loc o băşicuţă care se rupe îndată şi lasă în locul ei o ridicătură neregulată, albăstruie, de mărimea unui bob de linte. 2- a perioadă sau de erupţie, cearcănul care înconjoară ridicătură se întinde şi ia o culoare neagră; durerea, arsura şi umflătura se măresc şi se formează alte băşicuţe prin prejur şi ridicătură de lâ rftijloc devine o adevărată escară gangrenoasă. 3- a perioadă sau întinderea răului la ţesuturile adânci. 4- a perioadă sau perioada simptomelor generale grave. îndată ce se arată buba rea la om să se ardă adânc partea afectată şi să se dea de băut pacientului doctorii de împuternicire. Că 1 du.ra (febra). - Stare generală caracterizată prin căldură şi tulburări de circulaţie. Ori de câte ori un organ important este afectat, există căldură simptomatică. Se deosebesc călduri cu forme continue, intermitente şi remitente. 142 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Printre febrele continue sunt mai cu seamă cele eruptive: rujeola (pojarul), scarlatina (ochinarul). variola (vărsatul de vânt, în cruci etc.). Cele intermitente sau în perioade regulate se arată din cauza unei absorbţii miasmatice, septice etc. Tot aceste cauze pot da naştere febrelor remitente, printre care putem enumera febrele catarale, biliroase. mucoase, tifoide, tifice, între care este şi forma recurentă, în toate cazurile odihnă, dietă, băuturi mucilaginoase. Acestea sunt cele dintâi ajutoare ce se dau pacienţilor până la venirea medicului. „Amicul poporului1896 Poveţe practice Apa de Colognla (Eau de Cologne, parfum). Se toarnă într-o sticlă 5 gr ulei de flori de portocale (pomeranţe), 45 gr ulei de bergamot, 20 gr ulei de lămâie (citroană), 1 gr ulei de laventă (lavendulă), 1 gr ulei de rozmarin, 1/2 gr benzoe, 1 litră şi 2 deca alcool curat - toate din apotecă. Se digeră - se ţin la căldură, scuturându-se cât mai des - timp de 8-14 zile, apoi se strecoară şi se aşează în sticle bine astupate. * Pregătirea „Zacherlinei”. Se pun într-un litru de spirt trei linguri de praf pentru insecte (pyretrum cinerari foliae) şi se aşează sticla în sorişte pentru 3-4 zile. Atât e tot. Se întrebuinţează aşa că se înmulţeşte cu apă - 2 linguri la 12 - şi cu o stropitoare mică se împroaşcă în toate crăpăturile bântuite de stelniţe. Aceasta e „zacherlina” atât de mult buciumată prin ziare şi care se vinde cu un preţ mai mult decât pipărat. * Pentru stârpirea stelniţelor e bun acidul de oţet. Cu un mic stropitor de sticlă împroşcăm în toate locurile unde se află. Oricât de puţin de le ajunge, sunt nimicite. - Dacă se ung crăpăturile cu clei ordinar, le încuiem pe veci în culcuş şi de ouăle lor încă are să se facă apă, pentru că nu poate să mai iasă afară nimic din ele. * Cercarea rachiului (vinars) dacă este ori nu falsificat cu vitriol. Pune într-un tereniu de porţelan pulbere de zahăr, toarnă peste ea niţel rachiu şi aşează tenerul pe o oală cu apă, ce fierbe, până când rachiul se Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 143 abureşte de tot şi rămâne numai zahărul. Acesta, dacă rachiul este falsificat, va avea culoare brună-neagră, - ba din contră brună-gălbuie. * Pe ouăle roşii se scrie cu un condei muiat în apă tare (aqua fortis). Pentru posesori de vite. In decursul verii se iveşte între domestice dar în specie între porci, oi. domestice cu pene adeseori morburi epizootice epidemice. Se recomandă deci de timpuriu a lua prezervative în întrebuinţare, ca la aceste s-a dovedit praful de nutrire pentru vite a Iui Kwizda, praful pentru porci de Kwizda. praf pentru galiţe de Kwizda. mijloc contra diareei de Kwizda pentru oi cel mai acomodat. Ca mijloc de dezinfectarea grajdurilor se recomandă Kresolin (creolin rectificat) pus în comerţ de firma Franz.Joh. Kwizda din Korneuburg. Balsam miraculos englez şi unsoare miraculoasă engleză. Ambele mijloace de case neîncurajabil de lipsă în fiecare familie, prin renumele lor bun dovedit se recomandă călduros. (Vezi inseratul.) Apă contra purecilor. Udă-ţi aşternutul cu apă compusă din 10 gr ulei de garoafă, 2 gr acid carbolic, 100 gr apă de Colonia (Eau de Cologne) şi 70 gr spirt de vin înmulţit; - toate din apotecă. * Cercarea sculelor, dacă sunt ori nu de aur. Obiectul (inele, cercei şi alt) ce voim să-l cercăm, îl frecăm de o cremene până lasă urmă. Aprindem apoi o pucioasă şi ţinem cremenea cu dunga de metal în flacăra ei, de-i aur curat rămâne neschimbată, de unde nu, piere. Asemenea se întâmplă şi dacă în loc de pucioasă picăturim apă tare pe cremene. Aceasta nu ne înşeală niciodată. ❖ A tăia sticle fără diamant e lucru foarte uşor. Să se moaie un fir de aţă în ulei de terpentină şi, legându-se în jur de sticlă pe acolo pe unde avem voie să se taie, îi dăm foc şi apoi turnăm apă rece peste ea. Ga-mâinile să nu crape de ger şi vânt, toarnă în palmă câteva picuri de spirt amestecat bine cu glicerină şi-ţi freacă mâinile cu ei. „Amicul poporului” 1896 144 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Medicină populară (După „Medicina poporală” de dr. C.D. Severeanu) Corpi străini în organism.-Se numeşte corp străin orice substanţă solidă, lichidă sau gazoasă care nu ţine de viaţa individului; cele mai multe din acestea vin de afară şi se introduc în ţesuturile noastre sau pătrund în cavităţile naturale prin deschiderile externe. Altele, cu toate că fac parte din individ, se dezlipesc dintr-o cauză oarecare, precum sunt ţândurile de oase. bucăţile de carne gangrenată: altădată, sunt concreţiuni de săruri în unele organe cu cavităţi, precum piatra din băşica udului, în băşica fierei şi în rărunchi. Atât corpii veniţi din afară, cât şi cei formaţi în ţesuturi trebuie scoşi de chirurg cât se poate mai repede. Cât pentru unii din corpii străini intraţi în orificiile naturale, se pot scoate şi de alte persoane, nu numai de chirurg. Corpi străini în ochi. - Unii din aceşti corpi irită prin proprietăţile lor fizice: astfel sunt genele, praful sau nisipul, bucăţile de lemn, de piatră, de fier, paiele, unghiile etc. Alţi corpi irită prin ei înşişi, precum sunt piperul, tabacul, oţetul şi altele, care pot produce chiar moartea pieliţelor ochiului unde ating, precum sunt scânteile, varul nestins, potasiul, acizii minerali concentraţi (vitriolul, apa tare etc.). Chiar unele animale mici, precum sunt muştele şi păduchii din sprâncene pot intra sub pleoape. Afară de acestea, mai sunt albinele, viespile şi alte animale veninoase, care pot înţepa ochiul şi produce inflamaţie. Durerile sunt cu atât mai mari, cu cât corpul este mai mult introdus în ţesuturile ochiului. Pentru a scoate corpul străin din ochi, trebuie a ne asigura dacă este mobil sau înfipt, şi pentru aceasta se deschid pleoapele, aplicând buricul poli celui pe pleoapa inferioară şi al indicatorului pe pleoapa superioară: prin depărtarea degetelor, se deschide ochiul, dacă corpul este mobil şi inert, precum sunt grăunţele de nisip, genele etc. este îndestul a pleca capul înainte şi a face o compresiune cu pulpa degetului între ochi şi rădăcina nasului, iar pacientului se recomandă să clipească din pleoape; cu chipul acesta se storc lacrimile care, neputând intra în canalul nazal, curg afară şi iau cu dânsele şi corpul străin. Dacă cu chipul acesta nu se poate scoate corpul străin, se toarnă în ochi apă de gomă căldicică, sau cu albuş de ou; aceste materii învăluie corpul şi ies cu el afară. Dacă nici cu aceasta nu reuşeşte, se ia o pană sau o pensulă şi se moaie în miere, în sirop ori în albuş de ou, sau se ia un sul de hârtie, se moaie în scuipat şi se şterge pleoapa. Dacă corpul străin este înfipt în 14S Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor membranele ochiului, se trage încetinel cu o cimbistră; când însă tragerea rpezintă oarecare greutate, este mult mai bine a se adresa la un chirurg special. Când a intrat în ochi var sau potasiu sau cenuşă, să se facă îndată spălaturi cu apă amestecată în oţet, pentru a curaţi şi a nimici îndată puterea lor arzătoare; dacă va fi un acid, se vor face spălături cu clăbuc de săpun, cu apă de nalbă şi cel mai nimerit cu albuş de ou. Scânteile de fier se extrag cu amnare magnetizate (anume care fură acul). Corpi străini în urechi. - Conductul auditiv, care merge de la scoica urechii până la tobiţă, este locul unde se formează sau unde se pot pune corpii străini veniţi din afară. Cel mai obişnuit corp străin este cerumenul (cleiul urechii), care, dacă nu se curăţă des. se adună, se întăreşte şi întocmai ca un dop astupă canalul şi aduce surzenia, ceea ce se întâmplă mai cu seamă la bătrânii neglijenţi. Această materie se curăţă cu o urechelniţă şi se scoate afară, iar când este prea tare, se moaie cu uleiuri căldicele: unt de migdale, unt de măsălariţă, unt proaspăt etc. Cu chipul acesta, se pot vindeca îndată oamenii care au fost surzi mai mulţi ani. Cheagurile de sânge şi puroiul din ureche se curăţă prin spălături cu apă de nalbă sau cu apă curată căldicică. Altădată, corpii străini se introduc în urechi, ceea ce observă mai cu seamă la copiii care, jucându-se, îşi introduc în urechi corpi tari, precum sunt sâmburi de cireşe, de roşcove, cafea, alice “etc. sau corpi moi, precum sunt miezul de pâine, bucăţele de fructe etc. sau corpi care se topesc, precum bucăţi de zahăr, de pământ etc., ori corpi care se umflă, precum sunt mazărea, fasolea, căţeii de usturoi etc., sau corpi tari şi fragili, precum sunt: mărgelele şi urmuzul. Din cauza acestor corpi străini rezultă dureri foarte vii şi adesea delir. Când un corp introdus în ureche este mai în afară, şi tare, se prinde cu degetele sau cu o cimbistră, sau se introduce pe lângă dânsul o urechelniţă, servindu-se cu ea ca de o pârghie, şi se scoate afară. Această mişcare trebuie făcută cu băgare de seamă, ca să nu se împingă corpul înăuntru. Când corpul străin este adânc aşezat, să nu se servească cineva nici de cimbistră, nici de urechelniţă, căci cu acestea se pot produce dureri şFMlamaţii ale canalului, care fac scoaterea ulterioară mai anevoioasă; chiar chirurgii cgijnai abili pot întâmpina adesea mari greutăţi la scoaterea acestor corpi. Vom arăta aci două proceduri pentru scoaterea acestor corpi din ureche; dacă corpul este tare şi mic, se injectează în urechi, cu o tulumbă, unt de migdale sau untdelemn, şi apoi se pune capul pe 146 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor urechea pătimaşă. Dacă astfel nu reuşeşte, se aplică pe ureche o bucată de marmură, pe care loveşte ca un ciocănel sau cu o cheie, producând astfel în ureche nişte zguduituri prin care se dezlipeşte corpul străin şi iese afară. Corpii mai voluminoşi se pot scoate prin injecţii puternice cu apă, făcute cu o tulumbă; cu aceasta se poate continua mai multe zile, făcând a produce inflamaţia canalului care, !a caz de a necesita chemarea chirurgului, ar fi o mare piedică pentru scoaterea corpului străin. Câteodată pot chiar unele animale intra in ureche, precum urechelniţe, pureci, păduchii de lemn (stelniţe, ploşniţe), sau viermii de muşte, care se pot scoate prin injecţii cu untdelemn sau de migdale, sau cu lapte (pentru urechelniţă) şi cu carne împuţită, aplicată pe ureche, pentru viermi de muşte. Corpi străini în nas.-Se pot introduce în nas aceiaşi corpi ca şi în urechi: ei mai cu seamă se observă adesea la copii. Durerile şi stricăciunile ce produc sunt mai puţin periculoase decât la urechi: cu toate acestea, pot pricinui inflamaţia şi umflarea nasului şi chiar supuraţiuni întinse. Prin urmare cu cât vor fi mai repede scoşi, cu atât e mai bine. Ca şi pentru urechi, recomandăm persoanelor străine de medicină a nu căuta să scoată corpii străini din nas cu cimbistre sau cu alte instrumente, mai cu seamă când sunt în fundul nasului. Vom arăta aci ceea ce este mai bine de făcut în diferite cazuri: dacă obiectul este la intrarea nărilor, se va apuca cu o cimbistră sau se va lua pe dinapoi cu o urechelniţă şi în tot cazul se va strânge nasul mai sus cu degetele sau cu o crăcană, cu un cleşte de lemn despicat, ca să nu împingă corpul Străin mai departe. Dacă corpul străin este mai adânc, se va îndemna individul ca să-şi sufle nasul, sau i se va pune în nară îndată puţin tabac, ca să strănute şi ca să se înlesnească alunecarea, se va turna în nară puţin untdelemn sau de migdale. Dacă aceste mijloace nu reuşesc, trebuie să se adreseze la un chirurg. Corpi străini în esofag (răsuflătoare).-Esofagul este canalul membranelor prin care se duc bucatele şi băuturile în stomac. La persoanele lacome şi la copii, în timpul jocului, se întâmplă de înghit corpi tari sau prea mari care, neputând trece, se opresc în acest canal, de unde rezultă dureri şi mai cu seamă când corpii au colţuri sau când înecatul are poticniri. Când corpii sunt prea mari, pătimaşul adesea se astupă în gât. Asta s-a observat că se opresc în esofag bucăţi de oase sau de zgârciuri, bucăţi de carne, coji de pâine, oase de peşte, sâmburi de fructe, ţipligi de lemn etc. Altădată se introduc din întâmplare sau într-adins de către fanfaroni piese de monede, cuţite, foarfeci, furculiţe, ouă tari înghiţite cu găoacea lor, castane etc. 147 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Cei mai frecvenţi corpi găsiţi în esofag sunt: oasele de peşte, oasele din bucate, cojile de pâine etc. Aceştia se înfig adesea la intrarea esofagului şi se simt cu degetul introdus dinapoia omuşorului; pentru a se scoate, se va deschide gura mare şi se va pune între dinţi un dop de plută, pentru ca în mişcările involuntare pacientul să nu muşte degetul introdus în gât. Alteori, trebuie a ne servi de pensete şi, fiindcă această operaţie cere o mare abilitate, se vor adresa la chirurg. Obiceiul de a inghiţi coji de pâine, o smochină, o prună fără sâmbure, cu scop de a împinge corpii tari în stomac fiind foarte periculos, povăţuim să nu se întrebuinţeze, ci să caute a provoca mai bine vărsături, gâdâlind omuşorul cu degetul sau cu o pană, bând apă caldă sau luând un medicament care provoacă vărsături. Dacă pot să înghită apă. să bea un pahar cu untdelemn, care produce vărsături şi înlesneşte alunecarea corpului străin înapoi. Acestea sunt mijloacele ce trebuie aplicate de persoanele care nu cunosc medicina şi, în caz când nu reuşesc ele pentru a scoate corpii străini din esofag, să se adreseze la abilitatea chirurgului. Corpii străini în laringe (beregată, răsuflătoare). - In cel mai mare număr de cazuri, aceşti corpi intră în căile respiraţiei prin gură, printr-o mişcare de înghiţire întreruptă. „Amicul poporului” 1897 Păstrarea peste iarnă a mlădiţelor de altoit Pentru altoirea ce o facem iarna, trebuitoriu este a ne prevedea de cu toamnă cu surcei nobili. Asta e a se face după a frunzelor cădere şi înainte de punerea iernii, toamna târziu. Mlădiţele culese le aşezăm cu capătul cel gros în pământ, la un loc umbros, fiecare soi deosebit, însemnându-se numele ce-1 au, ca să nu ne pierdem rostul mai târziu. îndată ce îngheţul se iveşte, scoatem şi legăm în mănunchi sau snopi, cu coajă de tei ori aţă de lână, scriind pe câte © bucăţică de aşciţă - ce se vâră în snopul de mlădiţe - numele la fiecare soi. Dup-aceea învăluim, deosebi fiecare snop, de mai multe ori, în hârtie groasă muiată în ulei de lemn. în urmă le aşezăm în muşchi şi le punem afară, în grădină, la un loc scutit de şoareci, până când avem trebuinţă de ele/Frigul, oricât de mare, n-are ce le face, dac-au fost tăiate cum se cade şi anume*4e cele coapte. Uleiul de lemn le scuteşte de frig şi totodată nu lasă ca umezeala să străbată afară din mlădiţe, ceea ce face ca să fie ca şi când numai atunci s-ar fi tăiat de pe pom. în chipul acesta pachetate, şi cele mai gingaşe mlădiţe se pot trimite în orice 148 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor depărtare şi prin gerul cel mai mare. numai în casă caldă să nu ajungă până la locul unde le expediem. Amicul poporului” 1897 Poveţe practice Obrajii arşi de soare îşi recapătă faţa naturală, dacă se spală în fiece seară cu lapte acru în care au stat pătrunjei. După spălare nu trebuie şterşi deloc. Dimineaţa ne folosim de apă rece în care turnăm câteva picuri de tinctură benoes (din apotecă). Intr-o săptămână, două, obrajii vin la loc. Veşmintele de postav dacă sunt ori nu de lână, se pot cunoaşte, luând câteva fire şi aprinzându-le. Firele de lână nu ard, pe când cele de bumbac da. Dacă e vorba să fie mai mult decât sigur dacă e vorba ca un singur fir de bumbac de e furişat în postav şi pe acela să-l poţi descoperi, cumpără din apotecă acid picrinic (acidum picrinicum, Picrinsăure) de câţiva cruceri şi topeşte-1 în apă caldă. Poţi să-l ai pentru mai mulţi ani. Veşmântul pe care voieşti să-l cumperi picureşte-1 cu astfel de apă. Lâna deloc îşi schimbă faţa, pe când bumbacul nu. In ziua de azi, mijlocul acesta e sigur, nu trebuie dat uitării, că ce văd ochii crede inima. Lemnele de lucru ca să nu crape e bine a se ţinea câteva zile de-amoi în murătoare (apă în care s-a topit sare) înainte de folosire. Făcând astfel nu crapă, nici de razele soarelui şi nici de vânt. Aşa spun maiştrii iscusiţi. Vopsea pentru lemn la care nu-1 pasă de apă. Se topeşte 275 gr colofoniu într-un vas de fier. După ce colofoniul s-a topit, se toarnă în el 10 litri de unsoare de peşte şi 1/2 kg de piatră pucioasă. Ca lemnul să aibă o culoare frumoasă n-avem decât să amestecăm încă orice fel de culoare pregătită cu ulei de in fiert (firnis) din negustorie. Lucrurile Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 149 de lemn ce vrem a le scuti de influenţa ploii le ungem de 2 ori după olaltă cu vopseaua de care am vorbit, şi anume cu ea fierbinte. * Crucile de marmură ca să nu le vateme schimbările vremii trebuie unse subţirel - folosindu-ne de un pămătuf fin - cu o amestecătură fierbinte compusă din 2 părţi ceară albă. 8 părţi ulei de terpentin. Periile de păr se fac ca şi noi, dacă se ung mai întâi cu gălbenuş de ou şi se lasă ca să se usuce pe ele. După aceea gălbenuşul e de a se frece de pe perie, ce numaidecât e a se spăla în apă fierbinte. Curăţirea a orice fel de perii se face punându-se periile cu partea păroasă în apă, în care am topit sodă şi borax tot într-o măsură de aşa ca lemnul să rămână afară. Peste puţin timp periile vor fi curate şi nu mai e altceva de făcut, decât a le scutura de apă şi a le usca în soare, aşezându-le cu partea păroasă în sus. ❖ Funiile, rogojinile vor fi mai ţiitoare, dacă se vor ţinea d-amoiu până să se-nfoaie, în apă, în care am topit piatră vânătă. La 100 litri de apă se iau 5 kg de piatră vânătă. ❖ Sacii ca să ţină mult trebuie puşi d-amoiu în zeama de coajă de stejar. Aceasta se pregăteşte în chiul următor: se ia 1 kg coajă de stejar, dar uscată, de stejar cu care lucră tălparii, turnăm peste ea 10 litri apă fierbinte şi peste 1 oră o strecurăm. Orice fel de scule, dacă sunt de cânepă, in ori bumbac, muiate 24 ore în zeama astfel pregătită ţin de 2-3 ori mai mult ca de obicei. ,Amicul poporului" 1897 150 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor CUGETĂRI Cugetări Naşterea începe viaţa, moartea o sfârşeşte, căsătoria le face pe amândouă: căci prin căsătorie unii încep a trăi, iar alţii sfârşesc. Care oameni râd mai puţin - diplomaţii şi criminalii. Care râd mai mult - copiii şi femeile. Cei mai buni şi mai sinceri sunt copiii şi ei râd mai mult; cel mai răi şi mai perfizi sunt criminalii şi ei râd mai puţin. Dacă râsul este semnul bunătăţii, atunci trebuie să mărturisim că femeile sunt cele mai bune şi mai sincere, iar diplomaţii cei mai răi şi mai perfizi. Feriţi-vă de cei ce nu râd, şi dintre femei iubiţi pe acelea ce râd mai riiult. Omul posedă numai trei lucruri, sufletul, corpul şi averea, care sunt necontenit expuse la trei specii de pânditori: sufletul este supus pândei demonului, corpul celei a medicilor şi averea celei a avocaţilor. „Amicul Poporului”, 1888 * Cugetări şi sentenţe Fiecare din noi este dator să fie folositor ţării sale, să lucreze pentru a o face mare, tare şi respectată, unii prin munca inteligenţei, alţii prin munca braţelor. iH Cine stă nepăsător când ţara e în pericol se aseamănă cu acela care îşi vede pe mama sa în mâna hoţilor şi nu-i dă ajutor. Munca onestă este titlul de nobleţe al omului; pentru aceea în orice condiţie te vei afla, bogat ori sărac, trebuie să munceşti. Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 151 Munca dă putere şi sănătate corpului, nobleţe şi mulţumire sufletului. Ea e cel mai sigur antidot al urâtului şi al durerii, un izvor nesecat de bogăţie şi de fericire. A trăi fără a fi folositor familiei, patriei, societăţii este păcat: sileşte dar a fi util societăţii în care trăieşti, dedică familiei tale toată iubirea, patriei tale toate gloriile şi toate ambiţiile tale. Muritorul nu poate ajunge la perfecţiune; acela însă care crede că a atins-o este mult mai departe de dânsa: numai acela se apropie de ea care neîncetat se ocupă cu înnobilarea sa. * Dezvoltarea puterilor noastre pentru un scop mai înalt este destinaţiunea noastră; neliniştea este mijlocul spre aceasta, iar neatârnarea este cel mai măre câştig al nostru. ❖ Datoria este cuvântul cel nemuritor care ne duce peste prăpăstii şi învinge orice temere; îndemnul cel mare al înţeleptului este de a-şi cunoaşte datoria sa. Sileşte întru cât poţi întru tine să zici; „Eu nu am trăit în zadar”. Fiecare om are norocul său în mâinile sale, ca şi sculptorul marmura pe care voieşte să o cioplească ui figură. ❖ Omului i s-a dat ca prin tonuri să înfăţişeze cele dinlăuntru ale sale şi toată lumea nevăzută şi să transpiante cea mai internă a sa fiinţă şi viaţă, în viaţa unei fiinţe create asemenea lui. $ Cel care face ceva, negreşit, are şi oarecare merit. Cine stă însă îh nelucrare acela nu are nici un merit. Fericit vei fi dacă vei putea încă şi în adânci bătrâneţi să priveşti la o viaţă bine întrebuinţată. 4t;ată către fraţii tăi prin cuvinte şi fapte că ai religie şi că te temi de Dumnezeu. ţffi-' 5SJ»S. Dacă în tinereţe nu vei domoli năvălirea patimilor tale, atunci nu vei mai putea în toată viaţa ta a fi înfrânătorul lor. 152 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Apără-ţi fără amărăciune dreptul tău, fără să calci însă drepturile contrariului tău. >? ❖ Fii cu luare-aminte în alegerea cărţilor lecturii tale. Nu alege cele frumoase,! ci totdeauna cele bune şi de folos. Pacea casei este un paradis, iar nemurirea un iad. „Amicul Poporului", 1886 Sfaturi bătrâneşti Buzele înţeleptului se aseamănă uşilor, ce deschizându-se ne âratâ o mulţime de comori preţioase. * învăţătura în capului unui neînţelept este o sabie cu două tăişuri. Răneşte şi pe alţii, dar şi pe cel ce-o poartă. * A Două capete luminate pot mai mult, decât două sute lipsite de învăţătură. Căci precum altoirea face din pădureţ pom - aşa cartea din sălbatic om. - j H* Foloseşte fiece clipă a vieţii tale, că timpul nu se vinde în neguţătorie, ca să poţi cumpăra cât nu-ţi ajunge. t Omul ce mereu se plânge că nu poate face nici o treabă bună, el ne spune că-i un nevrednic. * Cel ce-şi urăşte părinţii ce l-au născut dovedeşte numai a sa slăbiciune de a le putea fi urmaş. * Cere prietenul tău ceva - dă-i şi cămaşa de pe tine, că ţi-i omul. Duşmanului însă nici ce vrea să-ţi ieie cu puterea să nu-i laşi, ca să nu te încreşte om slab. * Când primeşti daruri, fii luător de seamă, să nu păţeşti ca peştele, care înghiţind râma înghite şi undiţa. * Când vrei să te culci, ia seama, nu cumva printre flori ţi s-au aşternut şi spini, care pot în urmă să te înghimpe. Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 153 Cel ce are puţini şi nici acelea nu le întrebuinţează cuviincios - nu e vrednic de mai multe. Nevoile vieţii sunt asemenea valurilor - se-nghit unele pe altele, cele de acum pe cele trecute. Cinstim bătrâneţile, că-s curate de zburdălnicii. Să nu uităm că e vorba de doi duşmani vechi, care n-o pot duce împreună. Dumnezeu în cer nu şade, fără tot încarcă şi descarcă. Pe unul înalţă, pe altul umileşte. ■ sjs La muntele norocului duc multe cărări. Cel învăţat le află mai uşor, că le vede - cel fără învăţătură, numai rareori, dă peste ele şi uşor se rătăceşte. Nu cel ce are multe e bogat, ci care e îndestulat cu avutul său şi ştie să-şi înfrâneze poftele. De vrei să trăieşti liniştit în viaţă, te fereşte de judecăţi, ca de foc. De eşti cumva încurcat în vreuna, te opinteşte pe toate căile să scapi din mrejele ei, cu cât mai iute, cu atât mai bine. Nu te măsura, nici cu bogaţii, nici cu nebunii, dar nici cu cei de treaptă înaltă - că-ţi dai cel gata pentru cel negata şi te pomeneşti la sapă de lemn. ❖ Cinsteşte pe mai-marii tăi după cuviinţă - fără să te umileşti mai jos decât o cere bunul tău nume. Altcum vei fi socotit în ceata linguşitorilor. * Nu te mira de toate celea, ca să nu-ţi arăţi arama. Nu pofti de la prietenul tău prea mult ajutor, ca să nu ţi se zică în urmă că ţii la el pentru câştig. Chiar şi când te vatămă neamul tău, tu crede c-a făcut-o sau din neştiinţă sau peste voie. Atunci nu vei avea cuvinte pentru care să-l duşmăneşti. •,*,«* ' ' * Unii se poartă cu prietenii ca şi cu veşmintele. Ii schimbă mai în toate zilele. 154 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Cel ce se jură spre a-şi adeveri cuvântul său, rar spune adevărul întreg. Numai gardurile slabe au nevoie de proptele. Când vrei să faci o treabă, n-o lega de limba clopotului celui mare. că în urmă neputând-o scoate la cale - te vor râde duşmanii. Mai adă-{i aminte şi de aceea că toată pasărea pe limba ei piere. Cea mai mare nenorocire este să fii nevoit a cere ajutorul duşmanului tău. Uitâ-te la bărbat şi-ndată vei cunoaşte ce muiere are. Găina pentr-o sărăcie de ou face atâta gâlceava, c-o aude vulpea. Dacă fratele tău e lipsit, chiar dacă n-ar cere, tu dă-i ajutor, că sângele apă nu se face, şi fratele te duce până la ţărm, dar nu te îneacă. E ruşinea ta, când fratele tău se aruncă de necaz în braţele străinului. Ajută fratelui tău, când e la strâmtoare, dar a treia zi după scriptură, când uşor poate costa şi fără al tău ajutor. „Amicul Poporului", 1887 Sfaturi bătrâneşti Patru lucruri de care nu trebuie să te bucuri prea tare, şi anume: de neîncrederea celor mari, de linguşirile femeilor, de zâmbetul duşmanului şi de iama călduroasă. Prin lene ajungi de-a fi servitor la toţi, prin muncă la neatârnare, prin cruţare la avere, prin cumpătare la viaţă lungă. Cel ce nu şi-a câştigat pân' la 20 ani învăţătură, până la 30 aşezământ, până la 40 avere şi până la 50 cinste - e daună că s-a născut. Ochii stăpânului fac mai multă ispravă decât vitele sale. La stăpânul leneş afli slugă somnoros. Gri gore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 155 Cel ce se uită mereu spre cer se împiedică adeseori. Cel ce se joacă cu câinele trebuie să aibă şi băţ la îndemână. Cu omul cu minte vorbeşte multe, cu nebunul cât de puţine. (nesemnat, n.R.F.) Sfaturi bătrâneşti Cel ce-şi poartă capul prea pe sus se împiedică adesea. Stăruieşte în dreptul tău fără să te înmoi, de voieşti să ajungi la ţintă. De multe ori umbli după zahăr şi nu afli decât amar; dar ce să-i faci răului?! Voieşte la timp, dacă stai să-ţi pui carul în pietre, dar nu ca nebunii, ce merg cu capul de perete. ❖ Ziua de azi cu cea de mâine se trag în cumpănă - cine umblă după una pierde pe cealaltă. Leneşul nu ştie ce dulce e repausul după muncă - cu o plăcere are mai puţin. De vrei s-o duci bine şi toate să-ţi meargă neted - te fereşte de două feluri de oameni: de cei tari şi mari şi de nebunii ce-s cu capul în mână. Numai cine a avut parte de pâinea cu lacrimi udaţă pqaţe simţi îndeajuns plăcerea zilelor de bucurie. Cel ce-nchină cu toiagul capătă răspuns ciomagul. Averile prin muncă se câştigă, se păstrează însă prin cruţare şi se cresc prin sârguinţă. Celui ajuns la grea nevoie nu-i arunci în faţă vorbe grele, pentru că ce ştii că ziua de mâine cu ce te aşteaptă. 1 56_________Grigore Sima al lui Ion ° Scrieri alese din Ţara Moţilor Ca să te simţi fericit, fii mulţumit cu tine, cu soarta ce-o ai - nu înceta însă a da din mâini şi din picioare, ca mâine, poimâine şi mai bine să-ţi meargă. Bogatul ce deşi avea de toate la multe duce dorul - chiverniseşte avere străină, căci averea nu-i a celui ce-o are. ci a celui ce la vreme îi trage folosul. Laudâ-ţi prietenii, dar când nu-s de faţă. Sunt şi de aceia care, când te văd la nevoie, se supără împreună cu tine. pentru aceea însă te pizmuiesc, îndată ce te văd ajuns la bine. Bogaţii ce nu ştiu să-şi întrebuinţeze averile sunt asemenea oamenilor ce au cai lei-paralei, dar să meargă călare nu-s deprinşi. Aurul în foc se lămureşte, prietenia în nenorocire. ❖ Când vezi pe altul la necaz, adu-ţi aminte că eşti om. * Ţine mai pe sus de toate la cinstea neamului tău, la mărirea ţării in care osemintele înaintaşilor îşi au repausul şi la legea în care te-ai născut - de unde nu, blestemul şi urgia te vor ajunge, căci bufniţa şi se laudă că nu-s pui ca ai ei şi viermele, că mâncare ca hreanul alta nu mai este: - dar apoi tu, care eşti vlăstărit din zei! * Nu promite nicicând pân’ nu-ţi câmpeneşti puterile ca să nu ţi se zică prostul zice, nebunul trage nădejde. Nu vorbim tot numai despre un lucru ca să nu ţi se ducă vestea că eşti sărac de grăunţe. Omul de la care poţi să culegi ceva nu şade nicicând aşa departe, încât prea lungă să-ţi pară calea. Grigore Sima a! lui loan Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 157 Vorbe Propriile-ţi fapte te înalţă, propriile-ţi fapte te dojenesc, iar nu ale altora; de aceea nu te lăuda cu mărirea străbunilor şi cu faptele lor măreţe - dacă tu eşti un laş şi, poate, chiar un trădător mizerabil. Sunt oameni care au şi poziţie şi teren de muncă, nu le lipseşte decât bărbăţia pentru a fi d-ai lui Dumnezeu. - Ca să-şi ascundă arama învinovăţesc pe bietele împrejurări şi uită că aceste, supărate foc pentru nemernicia lor - dac-ar putea grăi desigur ar întoarce vorba pe coarda cealaltă. Aştepţi toate de la vreme şi noroc? In zadar, dacă stai cu mâinile în sân. ■î® De la pomul ce nu înfloreşte să nu aştepţi fructe făr’ numai frunze seci. Grijile şi nevoile vieţii îţi bagă minte în cap; norocul fără veste ţi-o ia şi câtă ai. al lui Ion „Amicul poporului" 1891 Vorbe Când judeci pe altul, totdeauna te judeci pe tine însuţi. ❖ Omul făr’ de bani e ca orbul făr’ de toiag. Pe când norocul rar ne întâmpină, speranţa ne este cel mai bun tovarăş, căci ea niciodată nu ne părăseşte. i'fi Cel ce se cugetă tot numai la ziua de mâine pierde pe cea de azi din vectere. £ ţjffr «B*. Speranţele sunt ca şi visurile atrăgătoare, niciodată nu se împlinesc. & Nu e sărac ce! ce are puţin, făr’ cel nesăţios, care, oricât ar avea, tot la mai mult se cugetă. 158 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Pe om să-l judeci totdeauna după ziua dintâi şi cea din urmă a vieţii sale. - vorba e că de unde a plecat şi unde a ajuns. i'fi Omul în norocire trăieşte făr' a se cugeta, din contră, în vârtejul nevoilor, se cugetă mult, făr' a putea zice că şi trăieşte. Î;1 Sunt oameni care au multă minte şi puţin noroc, şi iarăşi unii care au mult noroc, dar puţină mine. ..Amicul poporului’’ 1892 Vorbe Vremea şi norocul n-aduc nici un bine pentru poporul ce aşteaptă să-i cadă mura în gură, făr’ a face şi el ceva. Cel ce nu ţine la neamul său, la limba şi legea sa e fiinţa cea mai ticăloasă pe faţa pământului pentru că menirea omului este să facă cinste prin purtarea sa moşilor şi strămoşilor săi, iar urmaşilor săi să lase drept moştenire un nume cu care ei pot să se fălească, ş-apoi urmaşii cum pot să ţină la tine, când n-ai fost demn să adaugi şi tu o pietricea la zidirea începută de bătrâni?! * ❖ Iubeşte pe cei urgisiţi de duşmanii neamului tău şi dispreţul tău cadă asupra celor la care ei mai mult ţine; dar şi iubirea ta şi ura fă să fie cu apăs. Nu da nimic pe vorbele celor ce te povăţuiesc ca fericirea ta şi a neamului tău s-o aştepţi de la cei ce te au ca sarea în ochi, pentru că tot omul în oala lui pune ce e mai bun şi la vecinul nu lasă decât ce e mai de coadă. * Griji ca norocul de o zi să nu te scoată din brazdă, să nu te facă nepăsător şi leneş, ci binele de azi are să-ţi fie îndemn pentru ca la mai mult să ajungi. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 159 Suferă şi rabdă, dacă eşti nedreptăţit, nu uita nici pe un minut că eşti din neamul lui „Ţine minte”, care împrumutul îl plăteşte cu mari carnete. Slova „Amicul poporului” 1893 Vorbe Cine n-a văzut cum se face zidul? Piatră mică, piatră mare îmbinate cu var - dacă e bun - fac un întreg, la care dintele vremii şi n-are ce-i face, - Aşa un popor, tare şi va fi şi el neînvins, când toţi fiii săi vor fi uniţi prin încredere împrumutată, prin iubire de neam, prin ţinerea la cele din moşi şi strămoşi. E rău când apucă porumbul blând între ulii sălbatici, oaia între lupi şi neamul ce! bun între d-alde cumu-i prostul mai nebun. Dar cum e zisa că de la o vreme şi lui Dumnezeu i se urăşte. Căderea de sus rar să nu-ţi frângă gâtul. Aşa e la tine, aşa şi la altul. Dacă însă tu stai pe teren statornic, apoi habar să n-ai. Manea, vrând să se scape de şoareci, dă foc la moară. El uită în orbia sa că mai sunt şi alte mori, unde şoarecii au unde să tragă, curat ca la ei acasă. E mare mângâiere atât pentru un individ, cât şi pentru un popor conştiinţa că cel fără de lege pe sine se osândeşte; - şi că după nor cu neputinţă să nu urmeze seninul. ,, Decât sus pe scară şubredă urcat de alţii, mai bine jos rezemat pe ciomag. Slova „Amicul poporului” 1894 160 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Vorbe Când vezi pe unii oameni făcând gură mare, cercetează mai de aproape faptele lor. Fă-o aceasta, căci de multe ori vorba e de buţi deşerte, ce sună a goi şi a pustiu. A fi in frunte e o mare glorie, dar şi o mare ruşine: puţini au parte de cea dintâi, mulţi de cea din urmă. De aci cuvântul din scriptură: mulţi chemaţi, dar puţini aleşi. Nu te lăuda, că ai să faci asta şi ceea. nu ameninţa că ai să pui la cale cutare şi cutare drăcie. E prost generalul care descoperă înaintea inamicului toate planurile sale. La vorbe mari altul iţi răspunde c-o droaie de pumni - încât îţi încovoaie spatele. * A vrea un lucru mare din toată inima e ceva; - a dispune şi de puterile necesare e un favor rar; - a chibzui însă cu toate eventualităţile şi a te conforma cu aşa, ori aşa, tot tu să ieşi deasupra - acesta e un dar pe care Dumnezeu abia ici, colea, rar de tot, l-a aruncat în lume. Sf! Oamenii s-au înmulţit, încât acuşi n-o să-i mai încapă lumea, cu toate aceste, mai ales la noi, la români, parcă nicicând n-au fost oameni mai puţini ca acu'. Dintr-o sută, dintr-o mie, abia afli unul, ba adesea nici chiar unul. Unii ar putea fi însă nu vor, alţii ar vrea, dar nu pot, rău la deal şi rău la vale. îţi iubeşti neamul, limba şi legea - nu te lăuda cu aceasta, fiindcă nu faci decât să îndeplineşti o datorinţă dintre cele mai elementare, ce le are fiecare fiu al neamului. Când faci mai mult decât dator eşti să faci, las’ că te laudă faptele, ele de sine, te laudă ei atunci şi alţii, dacă tocmai laude cauţi. Când a sosit greul vieţii, greul cel mare, când ţi se pare că se năruie cerul pe tine, atunci nu mai e decât la un pas ajutorul lui Dumnezeu. „Amicul poporului’’ 1895 Grigore Sima ai lui Ion ■ Scrieri alese din Ţara Moţilor 161 Vorbe Nu se poate preţui cât face un cap luminat şi pentru sine şi pentru alţii. Un general bun învinge, şi c-o armată mai de a doua mână, un general turtit la cap, c-o armată bună îşi mănâncă papară. Vina e a lui, iar ruşinea a tuturor. - de aceea, decât cu un conducător de paie, mai bine nimic, ce! puţin scapi de ruşine. Ai intrat în luptă, mergi înainte cu bărbăţie. Teme-te de rău. frică însă să nu-ţi fie niciodată. Cea mai bună femeie este despre care gura satului tace. Căsătoria cea mai fericită este unde femeia e oarbă, iar bărbatul surd. i'js Dacă s-ar putea cunoaşte arama fiecărui om, ar trebui să te îndoieşti că aceasta fiinţă atât de aplicată spre rele poate să poarte chipul lui Dumnezeu. Mai ales că şi aci din ce arborele e mai mare, din ce şi aruncă umbră mai îndepărtată şi e un adevărat cuib de părăsite. î*f Şi omul singuratic şi popoare întregi caută a şe înstări în ruptul capului. Daună numai că bunăstarea strică moravurile cele bune. „Amicul poporului” 1892 •Sr '•+*. 162 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor GLUME, SNOAVE Glume Un cântec Un porc de câine leşinat de foame şi fără să aibă un ban crăpat în zece la şerpar, intră într-un birt. După ce mănâncă de face un foaie ca un cerşetor, birtaşul cere plata. Omul nostru îi zise: - Ia ascultă, frate! Parale n-am, măcar să mă spânzuri, dar ţi-oi cânta un cântec de care nici moşu’ n-a auzit. Primeşte cântecul în loc de bani! - N-am voie de cântece, banii vorbesc! - zice birtaşul dincolea. - Dar să mă înţelegi, frate! N-am să-ţi cânt de-al de astea de care se aud pe la noi, ci un cântec cum nu s-a mai pomenit. Te învoieşti. că, de ţi-a plăcea, să fim răfuiţi? - De mi-a plăcea, fie! Cântă câte şi mai câte, dar tot nu merge. Birtaşului banii îi trebuiau şi nu altceva. în urmă, cântăreţul îşi bagă mâna în»şerpar şi zice din gură: „Deschide-te, punguliţă, Şi-ţi arat-a ta guriţă... - Vezi aşa! - îl întrerupse birtaşul - cântecul acesta îmi place mie! - îţi place? -Da! - Atunci suntem răfuiţi, c-aşa ne-a fost vorba, ca să-ţi cânt una să-ţi palcă. Mă-nchin cu sănătate! Tocmai pe tocmai Se încinse doară o bătaie între o sută de Ţigani şi o sută Tătari; Tătarii dau cu puştile şi Ţiganii cu măciucile. Cum se întâmplă, că un Ţigan aruncă o măciucă şi omoară un tătar. Tătarii se înfurie mai rău şi omorâră nouăzeci şi nouă de Ţigani. Al sutălea se făcu mort şi scăpă. Ducându-se într-un sat; un Român îl întreabă: - Ce aţi făcut cu Tătarii, Ţigane? Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 163 - Ia! Ce să facem? Nici ei, nici noi! Tocmai pe tocmai, Românico: de la ei a murit unul şi de la noi a rămas unul. p, ?: Un răspuns cu înconjor W; Un tânăr, ce numai cât părăsise băncile şcolii, bagă rugare la regele Prusiei j;';-. Frederic al Il-Iea şi-i cere ca să fie denumit într-un post de inspector tare I- bine plătit. Regele se supără, dar nevrând a i-o spune verde, scrie pe dosul rtigării următoarele: Citeşte. Profetul Samuil cap. 10 vers. 5. Tânărul îndată t. caută în Biblie locul la care a fost îndrumat şi acolo citeşte: „Rămâi în Ierichon &până-ţi vor creşte mustăţile şi dup-aceea vino!". K Prevedere - Şi cum poţi să tu să dai domnului X adresa mea? - întreabă un student pe un altul. , - Cum, doară-i eşti dator? - Nu, dar mâine, poimâine pot să-i fiu. Un Grec şi un Veneţian se disputau susţinând fiecare că neamul său e mai pe sus decât al celuilalt. - Şi cum să nu fie neamul meu grecesc cel mai renumit sub soare, când din el au ieşit toţi filosofii? - E mai mult decât adevărat, de aceea nu se mai ‘găsesc azi filosofi în ţara ■/voastră! §\ C - * j Foc în pivniţă Un oaspe glumeţ al unei ospătării a văzut cum birtaşul cară apă în pivniţă, ‘dese afară la uliţă şi strigă cât îl slujesc plămânii: „Foc!”. Vecinii aleargă speriaţi şhntreabă ce arde? A t A I 1. _ « t ... _ J __! J__* J_____i *_____I | jp - Arde în pivniţă la birtaş, că l-am văzut de două ori ducând apă în ea! E- Cine sunt oamenii cei mulţi ce vin la voi peste zi? - întreabă cineva . 'copilaşul vecinului. - Doar prieteni de-ai noştri! j.-Şfpe tatăl tău cum poţi să-l cunoşti între atâta spuză de om? &&/v- II M AMA aX A M ■ 1%I Al IA1 IVWAl aI Al ,1-AAaX AA /ţ A1 A IV*! WA A Wl Al SM1 164 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Muierile-s tot tinere O doamnă a fost chemată dimpreună cu copilul său la judecătorie, drept martori într-un proces. - Câţi ani aveţi, doamnă? - întreabă judecătorul. - Şase-spre-zece! - Şi dumneata, băiete? - Şase-spre-zece şi cinci luni! îl* Femeia bolnavă - Sunt bolnavă, domnule doctor! Să-mi dai ceva medicamente! - Nu văd semne de boală, mă iartă! - Pofteşte numai şi te uită la limbă! - Aş! Drept ai! limba dumitale are trebuinţă de odihnă! O cugetare potrivită într-un vagon, între alţi călători se aflau şi două femei bătrâne. Ele se disputau pentru deschiderea ferestrei. - Conductorul, dacă deschide fereastra, aici pe loc mor, că-s gingaşe foc! - zice una. - De rămâne fereastra şi mai departe tot închisă, mă ameţesc acum îndată şi mor! - răspunde cealaltă. Conductorul, care era de faţă, nu ştia nici el că ce are de-a face. Unui călător îi vine în minte cu cuget tocmai la loc şi zice către conductor: - Prietene, deschide fereastra, n-«i teamă! Va crăpa una din babele acestea; după aceea vei închide-o şi mântuindu-ne şi de cealaltă, vom avea pace! * Nebunii tot ca ei Cetăţenii unei case de nebuni (balamuc) odată s-au jurat că vor omori medicul ce le poartă grijă, că prea îi ţine rău, pe când el este gros ca un butoi. Medicul, neştiind nimic din sfatul lor, merge sâ-i viziteze ca de obicei, îndată ce intră, însă nebunii roată în jurul lui şi numai să-l ieie în dinţi. - Ne-ai tras nouă de la gură, ca să te îngraşi tu? - zice unul. Acum o să ne îngrăşăm şi noi din săul tău. Fii gata, că pe-amiază avem să ne îndulcim din carnea ta, avem să te fierbem în căldarea în care ni se fierbe şi nouă mâncarea cea rea. - Nu se poate! - adaugă un altul. Vedeţi că e curat o putreziciune. De vă învoiţi, hai să-l aruncăm afară pe fereastră, ca să crape ca o broască! Grigore Sima al iui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 16S La aceasta toţi s-au învoit. Medicul vede că e lucrul dracului. Chibzuieşte în mintea sa ce e de făcut, că nebunii nu ştiu multe. - Ho!, zice el. Voi, prietenilor, ziceţi să sar jos pe fereastră? Asta o fac bucuros, că nu e te miri ce lucru mare. De vreţi să m-aduceţi în corn de capră, apoi porunciţi-mi ca să sar de jos în sus. Aşa ceva zic şi eu că e cea mai mare treabă ce se poate cere de la om pământean! - Ai putea să faci aşa ceva? - întreabă nebunii. - Şi de ce să nu?! Cât e de sus până jos atâta e şi de jos până sus. - Să te vedem dar! Medicul Ie arată călcâiele, scăpând în chipul acesta din belea. * Mărturisire sincere Un medic era în toată virtutea, deşi ajunsese la vârsta de 80 de ani. Intr-o zi prietenii îl întreabă: - Şi cum se face de eşti aşa de sănătos la o vârstă aşa de înaintată? Trebuie să ştii ceva! - E, fraţilor! In toată viaţa mi-am câştigat pâine vieţii prescriind leacuri pentru alţii, - eu însă nicicând n-am folosit nici măcar un strop din ele. * La un birt, - Ei, fecior! Să-mi aduci o butelie de vin de Cotnari. - Imediat, domnule! - Şi mie una detto! - zise un alt oaspe. - Mă rog, detto nu avem. „Amicul Poporului”, 1887 Umoristică Un motiv cât o sută Servitorul: Ce pofteşti dumneata? Ţăranul: Te rog a spune măriei sale boierului că azi nu pot veni la prânz! Servitorul: Cară-te de-aici, mojicule, că nici nu te-a chemat nimenea! Ţăranul: Vezi, tocmai ăsta e motivul din care nu pot veni. „Amicul Poporului”, 1887 166 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Giume Apa stătută face beţie Doi inşi, un bărbat şi-o muiere, erau de curând luaţi: dar încă nu se ştiau,; care ce plăteşte. Drept început, pentru cunoaştere, bărbatul zice într-o zi: - Ce nărav ai, tu nevastă, ca să ştiu cum să mă port cu tine? - D-apoi eu. bărbâţele, n-am nici un nărav, numai cât dimineaţa mă cam fură somnul, îmi place, şi nu mă prea scol până nu răsare soarele! Şi tu. bărbate, ce nărav ai? - Eu încă n-am nici unul, numai cât, dimineaţa, de beau apă stătută, îs dat focului, că mă îmbăt de nu ştiu de capul meu ce să fac. Atâta şi nimic mai mult. A doua zi nevasta-şi ţine năravul şi nu se scoală până la prânzul mare. Bărbatul se scormoneşte des de dimineaţă, se spală, perie, zice rugăciunile ş-o ia pe-afară pe la câte ceva. Vine în casă şi trage o dată apă din ulcior. Şi să vezi poznă! Apa era stătută, c-a fost adusă de cu seara. S-a îmbătat sărmanul, de nu-1 mai ţineau picioarele. Şi nevasta a avut de ce să ţină minte beţia aceea. Când în cealaltă zi nevasta e în tălpi decum se ivesc zorile. Aduce apă proaspătă de la izvor şi-i dă bărbatului, nu cumva să-l mai apuce năbădăile. * Galant - Ştiţi, contesă, că ieri v-am cumpărat? - Nu vă înţeleg, domnule conte! - De, e fotografia dumneavoastră. Eu am obiceiul, de câte ori mă duc la plimbare, a aduce nevestei mele câte-o nebunie. ❖ Un domn loveşte din întâmplare căţelul unui tânăr plin de fumuri. - Proastă creştere, zice tânărul; cum eşti în stare să dai peste un dobitoc, eşti în stare să dai şi peste mine. - Mă iartă, domnule, nu am obiceiul să dau peste tot felul de dobitoace! ❖ Doi tineri aveau poftă să râdă pe socoteala unui ţăran. - Spune, prietene, ce eşti, un prost sau un măgar? - Nu ştiu bine ce sunt, răspunde ţăranul cu sânge rece, ceea ce ştiu este că mă aflu între dânşii. Grigore Sima al lui ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 167 Un bobâmac - Te asigur, coconiţo, domnia ta eşti unica fiinţă-n acest oraş la care am aflat o faţă suferibilă! - Atunci domnia ta eşti cu mult mai norocos decât mine - eu n-am aflat încă nici una! La un proces oarecare de la oraş o fată tânără era chemată ca martor. Judecătorul o întreabă ce slujbă are, unul din ascultători se grăbeşte a da desluşire că e fată în casă, atunci dânsa deodată-i zise: „Ba sunt fată şi în casă şi afară!". între doi prieteni - Ce zici, frate, ia însurătoarea mea? Aşa-i c-am fost om? Cugetă-te, nevastă-mea este numai de 36 ani şi e încărcată de bani ca tunul, am luat-o văduvă. - Eu în locul tău mai bucuros luam două de câte 18 ani. * După durduire vine trăznetul Erau iarăşi de curând luaţi. -Tu, nevastă, ce nărav ai? - D-apoi, bărbăţele, mai durdui câteodată, când îmi vine şi mie. Şi tu? - Eu sunt blând ca mielul, îmi vine însă câteodată ca să trăznesc - Dar numai când durduie. înţr-o zi nevestei i s-a părut că bărbatul tot ar trebui să fie mai altcum, ca să n-ajbă el sOţ nicicum. începe deci a-1 cihai într-o formă ca aceea de să iei lumea în cap de gura ei. Bărbatul tace, cât tace, de la un timp o întreabă: - Şi ce-i asta, nevastă? - Asta-i durduire! Bărbatul nici una, nici alta, îi şterge doi trandafiraşi, de-l roşesc obrajii. - Şi ce-i asta, bărbate? -Trăznet, nevastă, că el după durduit urmează, o ştii tu bine, că din senin numai nu se poate. - Dac-aşa merge vorba, apoi pace să fie, că de unde nu, văd eu că n-o să fie bine. Durduitul tot ar mai merge, dar trăznetul e dat focului şi, decât să mai fie, mai bing-ţni muşc limba din gură. * într-un proces de despărţire bărbatul era acuzat că şi-a bătut muierea. Dar toate câte le-a zis nu i se păreau încă de ajuns, spre a-şi descrie femeia 168 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor aşa precum credea el că trebuie să facă - drept ceea ca vârf la toate de încheiere, zice către protopop: - Părinte protopop, ca să te convingi că am dreptate, să rămână nevasta mea o săptămână cu sfinţia ta, să vezi dacă e de trăit cu ea. îj. - Cine sunt aceşti domni care vin la voi, întreabă un oarecine pe un copil ca de 5 ani al vecinului. f j - Prietenii noştri. - Dar tatăl tău care este? - Domnul cel gras. J:' ;; - Cum îl ştii? - îl cunosc pentru că bate mai totdeauna pe mama. Judecăţi ciudate Un maistru s-a întâmplat de-a căzut jos de pe acoperişul unei înalte case de la oraş. A fost însă aşa de bine, că tocmai atunci trecea pe uliţă un om, şi maistrul i-a căzut pe un umăr şi l-a turtit la pământ, pe când el s-a lovit, ce-i drept, cât de bine, peste puţin însă iar s-a cârpit ca şi cum nimic nu ar fi-păţit. Feciorul celui stropşit de maistru merge la judecătorie şi-l acuză pe acela zicând că el cu voia i-a sărit la tată-său în cap, şi prin urmare trebuie să plătească despăgubire şi să sufere şi pedeapsă. Maistrul din parte-şi spunea că totul a fost contra voinţei sale - n-a voit nici să cadă jos, dar nici să stropşească pe acela - prin urmare el e cu totul nevinovat. Judecătorul, după ce-şi adună toate minţile aduce hotărâre ca tânărul ; să se urce pe acoperişul acelei case şi să se arunce jos asupra maistrului, ce ;i va trebui să se preumble pe uliţă în răstimpul acela. în urma unei astfel de judecăţi, fireşte că toată afacerea a rămasvbaltă, după ce feciorul îşi preţuia pielea mai scump decât să se poată hotărî la a face aşa ceva. .■ ❖ Principele Ossone, viceregele Neapolei, avea să graţieze cu prilejul unei j mari serbări pe un osândit la închisoare. Spre acest sfârşit însuşi viceregele -s-a dus în închisoare şi a ispitit de-a rândul pe şase inşi, că pentru ce fapte sunt judecaţi şi puşi în fiare precum se găsesc. ^ Cel dintâi cheamă drept martor pe Dumnezeu că el este cu totul i nevinovat; al doilea zice că pizma şi răutatea duşmanilor săi l-a adus la astă stare; al treilea se jura amar că lui i s-a făcut cea mai mare nedreptate atunci când l-au judecat la închisoare; al patrulea aruncă toată vina în sarcina muierii , sale; al cincilea recunoaşte a fi fost o unică dată ceva cam lung la degete, poate însă să se dovedească cu vecinii că el e omul cel mai drept; al şaselea ■ Grigore Sima al lui ion » Scrieri alese din Ţara Maţilor_______________169 vede că toate scuzele acelora fac pe vicerege să se scârbească, de aceea el o ia cu totul pe altă coardă şi zice fără nici o păsare: „Mâria-Ta! Eu nu cred să fi fost vreodată un mai mare ştrengar decum am fost eu. pedeapsa ce-o am e iac-aşa, floare la ureche, sunt vrednic de mai mult în urma fărădelegilor mele fără număr!". - Dezlegaţi fiarele insului acestuia şi-i daţi drumul numaidecât - zice viceregele căci în societatea unui astfel de om se vor strica şi ceilalţi, care sunt. se vede, oameni tare cum se cade. Ba i-a dat şi ceva parale de drum, dându-i învăţătură să se facă omul lui Dumnezeu. Două zile mai târziu iar era Ossone într-o închisoare, iarăşi ca să graţieze pe cineva. întâmplarea cu cei şase se vede a fi străbătut pân’ la ei, căci toţi se făceau curat draci împieliţaţi, care de care întărea că el de furci a fost . vrednic, dar nu de lanţ numai, şi erau la 300. - Ce mai ticăloşii aţi face voi, trăzniţilor, dacă v-aş da drumul! Dezlegaţi pe acela din unghi. Acela era un călugăr judecat pentru a lui necredinţă. El a fost zis că nici nu-i pasă de închisoare, după ce în mănăstire de-o mie de ori e mai prost. A şi fost trimis din nou dar la mănăstire. Tot în Neapole trăia pe timpul acela un bogătan vestit de zgârie-brânză, căruia îi părea rău mai că şi după ce băga în gură - numele lui Ferronelli. Acesta a pierdut odată o pungă înghesuită cu galbeni. Numaidecât plăteşte de se publică în toate uliţele că cel ce i-o va reda va primi un onorariu de-o sută de galbeni. Aflătoarea a fost o biată văduvă săracă, dar o femeie cu frica lui Dumnezeu. Ea duce numaidecât punga la Ferronelli. Acesta, de mare zgârcă ce era, şi-aci a vrut să facă câinie şi, când numără banii, ca mai şterge o sută de gălbenaşi. \ - Bine, lele!, zice el, eşti de treabă femeie. Ce-a fost al meu mi-ai adus omeneşte; nu lipseşte decât o sută de galbeni, onorariul dumitale, pe care, se vede, ţi l-ai luat de cu vreme. Am isprăvit dar şi-ţi mulţumesc! In zadar erau toate jurămintele bietei văduve că ea n-a luat nici o para - frântă, c-atât nu-i mult - acela ţinea una ca mutul, că lipsesc o sută de galbeni. In urmă a ajuns lucrul şi în urechile viceregelui Ossone, care bine ştia ce poamă e Ferfonelli. Nici nu întârzie el şi-i cheamă de faţă. Ferronelli susţinea sus şi tare că punga este a lui şi-o cunoaşte, căci el a cumpărat-o, asemenea sunt ai lui şi banii, numai că lipseşte din ei o sută de galbeni. 170 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor - Bine!, zise Ossone; cel ce a făcut punga dumitale a mai putut face şi altele asemenea aceleia; bani iarăşi tot la un fel sunt bătuţi. Astă pungă nu poate să fie a dumitale, deoarece cuprinsul ei e cu o sută de galbeni mai mic. Femeie! Astă pungă aparţine ţie până se va afla păgubaşul, iar domnul Ferronelli va aştepta până se va găsi punga dânsului. .Amicul Poporului", 1388 Anecdote O stâncă despre care multe se vorbesc Un străin ce urca Detunata întreabă pe moţul ce tocmai se cobora dacă se vorbesc multe despre această minune a naturii. - Da, Domnule! multe şi minunate lucruri se vorbesc despre Detunat; noastră. j - N-ai fi atât de bun să-mi spui vreo poveste, tradiţie, ce are de a face cu astă stâncă măreaţă? - De ce nu? Câte voieşti. Aşa de pildă numai deunăzi au urcat Detunata doi străini şi anume pe cărarea asta, de întors nu s-au mai întors nici azi. - Grozav! Dar ce s-a ales de ei? - Ce să se aleagă?! S-au coborât pe cealaltă parte a stâncii, nu pe undi s-au fost urcat! sjs Nu-i trebuie însuriş - Vină, dragă, - zice mama către eopilul său de şapte ani, ce sta la o parte, nu vroia să se-amestece în toiul jocului a unei cete de băieţi - vină, < joacă-te şi tu şi cu o cale alege-ţi pe unâ din frumoasele copile de nevastă, | pe când ai să fii mare! v ,1 - Ba, răspunde băiatul, nu vreau să am nevastă. Dumneata, mamă, cugeţi că-s aşa de prost, ca să-mi iau muiere, care să mă aibă mereu şi traiul să mi-1 amărească, cum te văd făcând cu tată-meu în fiecare zi? 3 Vinul slab - Şi de ce pui mata vinul pe scaun şi nu pe masă? - întreabă birtaşul pe jj oaspetele său. 4 - Pentru Dumnezeu! - răspunde acesta cu sânge rece - sunt un om milos din fire şi vinul dumitale e atât de slab, că trebuie să-i dau niţel timp ca să se odihnească, doar îşi vine în puteri! Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 171 O definiţie - Ce înţelegi tu sub cuvântul: lege?, întreabă cineva odată pe înţeleptul Solon. - Legea, răspunde acesta, e un fel de ţesătură de păianjen, în care muştele cele mici se prind uşor. pe când cele mari o rup şi zboară mai departe, fără să sufere ceva. Ceea ce omul nu ştie - Ah, crede-mă - zice un bărbat către o tânără nevastă, ce tocmai se întorcea de la înmormântarea soţului său - crede-mă că tare mă doare când ştiu de ce odor de bărbat te-a despărţit moartea nemiloasă. - A bună seamă - răspunde văduva - bărbatu-meu a fost tare cumsecade. Această nenorocire însă mă atinge cu atât mai dureros, cu cât ştiu că pe cine am pierdut. Nu ştiu însă că ce fel de om are să fie cel ce o să-i ocupe locul. $ Şi acesta este epitaf La anul 1879 un Rus al cărui fecior, cu ocazia trecerii Dunării, s-a înecat, fără ca să i se poată afla cadavrul, a ridicat pe ţărmurile măreţului fluviu o piatră cu următorul epitaf: „Aici odihneşte în Domnul Ivan Alexevici, care la anul 1877, cu ocazia trecerii,Dunării s-a înecat, fără să i se poată da de urmă”. Dovezile însurătorii - Dumneata, Ispas Plăcintă, - întreabă judecătorul - zici că trăieşti la o masă cu acuzata, acum de opt ani de zile? vorba e dar că sunteţi bărbatul şi muierea, nu-i drept? - Şi ai dumneata dovadă sigură despre aceea că suntem soţi? - Am, da! Două fete şi-un fecior. '■ • Slova „Amicul Poporului”, 1889, p. 108-109 Sfat nimerit Tată dragă, tu tot zici că doica fierbe mai bine decât bucătăreasa; pentru ce nu faci din bucătăreasă doică? • „Amicul Poporului”, 1889, p. 113 172 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Evanghelia cea mal aleasă* ’Nainte vreme, 'ice, că nu se poftea de la preoţi ca să fie dobă de carte. Glasurile, cu toată a lor ceată de podobii, acestea se cerea ca să le ştie ca pe apă. Încolo: puţină cetanie la Ceaslov şi Psaltire, ceva scrisoare potcovită şi ca vai de capul satului - ca să nu se afle omul tocmai cu crucea pe degete, când iscăleşte era de-ajuns omului atât ca să fie fruntea cozii pe la satele noastre. Ce bine că noi n-am apucat aşa vremi! Destul că un popă d-aceia nu ştia să zică pe evanghelie nici o boabă. De unde, nu se ştie, - destul că turma părintelui află cum la alte biserici cu totul altă făină se macină şi se supără foc. Dau în dreapta, apucă în stânga, dar n-ai ce! Suflet de la mort nu puteai cere nici pe vremile acelea. Părintele ţinea drumul ce-1 bătuse. Vorba aceea: pe calul bătrân s-a mântuit să-l înveţi, ca s-alerge-n buiestru. Nemaifiind încotro, oamenii aleargă la protopopie şi se jeluiesc cum adicătelea satul lor e satul lui Cremine. Părintele nu ştia nici trei şi sfânta evanghelie au şi uitat cum merge, că-n veci n-au parte de ea. - Nu se poate, fiilor, nu se poate! Sfânta evanghelie e cheia la toate şi făr’ de ea păgâni şi vameşi au să iasă din voi, - le răspunse protopopul aproape plin de mânie. ^ • - Te poftim, părinte protopoape, să ieşi la faţa locului. Vedea-vei c-am ajuns de izbelişte şi e vai şi au! de bietele noastre suflete. - Voi merge, da! Voi merge, fiindcă trebuie să mă duc. Duminică, chiar Duminică nu mai departe, am să fiu alăturea cu voi la slujba dumnezeiască. Tuns şi ras are să fie îndată ce n-o spune aşa cum stă scris negru pe alb în carte. în viitoarea Duminică, biserica era tescuită de oameni. Fiecare vroia să vadă cu ochii felul cum s-a alege caşul de zer. Se-nţelege că părintele protopop încă sta la o parte şi aştepta să vină vremea evangheliei. Când la adică, părintelui nici că-i pasă, c-apucă evanghelia pe dos -iese în uşa altarului şi începe să zică: - A fost odat-o pasăre, ‘Naltă-n picioare Ş-albă pe sub foaie...! * Din „Ardeleanul glumeţ” sau 101 de Anecdote poporale, de Gr. Sima al lui Ion. Sibiu 1889. Tiparul şi editura lui W. Krafft - Preţul 50 cr. Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese cfin Ţara Moţilor 173 Dar prota din colea stă să crepe de mânie şi-i taie vorba cu: - Aceea o fi cocostârcul, părinte, haine sfinte! - Acela, acela! Intr-aceea părintele ocheşte pe protă cu coada ochiului. Nu i se pare şi-o ia pe altă coardă. - Părinte protopoape! Am şase juncatei Patru fie-ai tăi Şi numai doi ai mei; Mai am trei sute de oi Scrise la simbrie Una rămâie mie Şi două ţie Şi las’ aşa să fie, - Amin! - Aveţi un odor de preot ca acela, zice părintele protopop, după ce trece slujba. N-are soţ nici la vlădicie. Evanghelia de azi e cea mai aleasă din câte am auzit în viaţă. O vorbă să nu crişcaţi mai mult asupra dânsului, că v-aţi aflat beleaua cu mine! „Amicul Poporului" 1890 - Sibiu, p. 60-61 Anecdote Un pungaş a fost prins cu mâna în sac tocmai într-o zi de bâlci -urmarea a fost că l-au pus la răcoare. - Aoleo; mămucă, ce pagubă, că nu mă lasă în voia mea, că şi pentru mine azi-s Paştile!, zice el către temnicer. * Dragoste şi ţigară Un tânăr ce tocmai ieşea de la drăguţă-sa, umblă să-şi scoată nişte ţigarete din buzunar. - Ştie dracul cum se face că, de câte ori ies de la Mariţa, toate ţigaretele îmi sunt turtite! * Totuşi trebuie să se grăbească Badea Vasilg,§ra la jupânul şi-şi uda măseaua cu holercă - când iată că Florica - fata lui - aleargă pe uşă ca mânată de vânt. - Tată! Să vii acasă, că mama a născut un copil! - Voi merge, Florică, numai să trag acest ciocan de holercă. 174 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Nu trece mult şi Florica iar e aci. - Tată! Să vii acasă, că mama a născut înc-un copil! - La naiba! Ţi-am spus că vin, numai să-mi trag holerca! Peste puţin Florica iar intră pe uşă. - Tată ! Să vii, că mama a mai născut un copil şi acuma-s trei în capăt! - Măi şi totuşi trebuie să mă duc, că, de unde nu, aia nu se mai opreşte! * O reclamă ingenioasă pe care o publică un ziar din Melbourne (Australia): „Mă îndatorez ca. atunci când, în urma îngrijirilor mele, bolnavul nu se va îndrepta, să plătesc jumătate din cheltuielile de înmormântare.” Doctorul Peterson * Cavalerie Un soldat merge pe stradă c-un sac în spate. îl întâlneşte pe maior. - Ce ai în sac? - Trăiţi, domnule maior! Am orz pentru domnul locotenent pe deseară. * La un examen Profesorul: întrebarea te încurcă, domnul Vrăbiescu? Studentul: Ba nu, întrebarea nici deloc, ci numai răspunsul, el îmi stă în gât. * V De la cununie Le cădea greu tinerilor urcarea dealului pe care sta biserica, că drumul era prost de tot. - Al dracului drum - zice mireasa de ştiam, mai bucuros lăsam lucrul baltă! - De bună seamă, când o să mă cunun a doua oară, astă biserică n-o să aibă parte de mine - răspunde mirele. * La fript Pe puntea unui râu se întâlneşte un boier şi un ţăran. Boierul (cu asprime): Fă-mi loc să trec, că n-am obicei să înconjor toate dobitoacele! Ţ ă r a n u 1: Ba eu le ocolesc!, şi se dete la o parte lăsând loc să treacă boierul. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 175 ■I,-:;'-■■ ■ t'fi ■■fg’Verde spus Erau mulţi adunaţi la petrecerea de ziua numelui. Unul din oaspeţi, un străin, din nebăgare de seamă, n-a fost recomandat la stăpânul casei. Străinul sta într-un ungheţ pus pe gânduri. * - Dumitale îţi este urât, precum văd, domnul meu? ‘f - Da! Al dracului de rău îmi trece vremea. Şi dumitale? 4 - Şi mie grozav de rău. - Ce-ar fi, oare, dacă ne-am lua tălpăşiţa? 4 - Durere, eu nu pot s-o fac, pentru că sunt stăpânul casei. '' Război chinezesc j A r t i 1 e r i s t u 1: Corăbiile de război ale francezilor se văd în zare. Mandarinul (generalul): Dă-i drumul la un tun! Artileristul: D-apoi că glonţul n-are s-ajungă decât pân‘ la I jumătate cale, că-s departe foc. ' Mandarinul: Atunci dă drumul la două tunuri! O definiţie - Ce înţelegi tu sub cuvântul: lege?, întreabă cineva odată pe înţeleptul Solon. - Legea, răspunde acesta, e un fel de ţesătură de păianjen, în care i muştele cele mici se prind uşor, pe când cele mari o rup şi zboară mai departe, făr’ să sufere ceva. ' ■= Grigore Sima al lai lori, p. 98-99 D-aie lui Păcală - Trei bătăi pentr-o gâscă - Lui Nenea Păcală începuse a-i merge frunte de rău, cugeti că nu era tocmai lucru curat. Apucase a rămânea numai pe o seacă de gâscă, el şi muierea, două guri; ş-apoi cm e zisa: „Decât să fii sărac, mai bine să n-ai ‘ nimic”. - Mî-i acru sufletul, măi muiere, când mă cuget la gâscă noastră -zicea Păcală - ş-asum şi mai apoi. E stearpă al dracului, înmulţitură n-o să aibă până-i cucul, se vede. - Că drept ai - răspundea muierea din a sa parte - acum nici eu nu * mai trag nădejde. Dacă era de soi, de câţiva ani, de când o ţine, nu avea % vreme să facă roadă. I. 176 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor - M-am gândit mult - urmează Păcală a zice - şi lucrul cel mai cu minte judec a fi s-o dăm pe parale, dar cu preţ, ştii colea, că-i singura jigăraie, ce biet ne-a mai rămas. Mâne-zi şi mâi la târg, tu la cât zici s-o ţin? - Da ia la o sută de Iei, că face, după ce numai pe ea o avem. Cei cu mai multe pot să le dea mai la modru, noi însă, când o vindem, am dat tot. nimic nu ne mai rămâne, făr' sufletul din oase. Cumu-i mâine Păcală e în târg, alături cu alţi gâscari. şi aşteaptă sâ-i sosească norocul. Nu trece mult şi vede numai că vine jupanul Avrum, care cumpără tot ce-i vine-n cale. Pasă-mi-te s-apropia te miri ce sărbătoare evreiască şi lifta avea nevoie de multe gâşte. - Dar tu. moi vomule, chit cere la ghisca teu? - întrebă el pe Păcală. - O sută de lei în capet, jupâne. nici mai mult, nici mai puţin; aşa ne-am înţeles, eu cu muierea, care-i acasă, nu-i aci, - răspunde Păcală. - Chind fi la el boi se tragem la jug atunci da la tine un suta lei, pun’ atunci nu dam for zece... Zicând aceste, jupânul Avrum aruncă lui Păcală două bucăţi de argint de câte cinci lei una, înhaţă gâscă şi pleacă spre casă. - Mai optzeci de lei, jupâne! - strigă Păcală urmărindu-1 - Că de unde nu îţi afli beleaug/eu mine, că te cinstesc nene cu trei drăguţe de bătăi, de ale lui Moş Sân-Petru; sunt floare la ureche numai, pe lângă ceea ce ai să capeţi de la mine. Se uită Păcală cât de colo, că unde îşi are jupânul Avrum locuinţa şi, după ce şi-o înseamnă bine, pleacă spre casă ca împreună cu muierea să pună la cale felul răzbunării. Cine ştie de unde află Păcală că jupânul Avrum vrea să-şi zidească nişte case noi. Cumu-i mâine vezi numai un om încărcat cu tot felul de unelte ţină-toare de măiestria lemnăritului, încât de abia se mişca, îl vezi numai că trece cu pas domol pe dinaintea casei jupânului Avrum. Acesta şedea cu coatele pe fereastră şi sorbea aerul proaspăt al dimineţii. îndată ce vede el pe Păcală încărcat de unelte cum era, îi vin în minte casele cele noi şi, în credinţa că are de a face cu un maistru iscusit de tot, intră la tocmeală cu el. Târgul se face din două-trei vorbe, că Păcală era ieftin al dracului, După ce dau mâna, jupânul pune în brâncă la cela optzeci de lei drept arvună şi pe loc şi pleacă la pădure s-aleagă împreună lemnele, ce le-or crede mai potrivite pentru lucru. 177 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Sosiţi la margine de codru, sluga rămâne lângă căruţă şi cai; iar jupânul cu nenea Păcală apucă prin desime după nevoie şi supărare. Că arborele cutare e numai bun de talpe. cela de uşiori şi mai de cununi, în sfârşit aleg ei la lemne, vezi, că doar era în codru, încât nu le mai lipsea decât unul singur. Aci Păcală era din seamă afară gingaş. Că acesta era prea 'nalt. cela prea gros ori prea subţire, nicicum nu era bine. Purcezând aşa, fireşte că ei s-au afundat cât colo prin pădure şi Păcală se vede acum la largul său. - De arborele acesta mi se pare, jupâne. - zice Păcală -, măsurând cu ochiul de sus până jos un arbore zdravăn de tot. Fii bun, jupâne, şi-l cuprinde în braţe, să mă încredinţez dacă dă la grosime. Pe când Avrum încinge braţele sale în jurul arborelui. Păcală trece de cealaltă lăture, îl apucă de amândouă mâinile şi i le leagă tun cu o sforicea, pe care anume o adusese. Sta acum Avrum cu arborele în braţe, cugeţi că-i un flăcăiandru necopt, căruia i s-or aprins călcâiele de dragoste. - Acum să ne înţelegem, jupâne! Eu sunt omul cu gâscă cea de-o sută de lei. Atunci am primit douăzeci de lei, acum încă optzeci; ceea ce face o sută în capăt; prin urmare suntem răfuiţi, încât din partea dumitale, jupâne. Vine încă rândul meu la moară şi după ce'-s român, voi a mă ţine de vorbă, ca să nu am păcat. Zis-am la vremea sa c-o să te cinstesc cu trei bătăi de cele tătăreşti, ca să rămână de poveste la neamul meu cât a fi mălai în ţară. Şi unde nu mi se apucă Păcală de-a pisăzarea şi dă-i, băiete, şi dă fără milă pe de toate laturi, de zău se trecu de glumă, că jupânul e curat numai răni şi vânătăi. - Cu două bătăi îţi rămân dator, jupâne, pentru ziua de azi, n-avea teamă însă, că Păcală se ţine de cuvânt şi nu ştiu ceasul când iar o să te împiedici de mine. i ; • Apoi se pune, îl dezleagă pe evreu şi-i dă drumul, iar el apucă în altă parte. In ziua următoare Avrum nu se poate scula din pat cu rea pierire, că toate cele îl dureau, cugeţi c-a scăpat de tătari. Şi n-a fost încotro, a trebuit ^trimită după doctor. Cine ştie cugişe face, că Păcală încă e în partea locului, acum cu unelte de doftorie. Şi treaba se face aşa că jupânul apucă pe mâna doctorului celui nou, venit numai de curând din ţări străine, şi acesta era Păcală însuşi, el şi nu altul. 1 78 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Jupanul, înţelegând că cu ce poamă scumpă are de-a face, îl plăteşte bine şi încă înainte. Vezi, voia bietul om să se întrame mai degrabă. - Mai întâi o baie caldă, apoi te voi unge cu nişte unsori - zice Păcală - de pe mânezi n-ai să mă mai pofteşti nici deloc. Păcală întinde pe jupânul în pat cu faţa in jos şi te miri ce face şi ce nu face. că mi ţi-1 leagă de pat, măi, cu uneltele lui cele de doftorie. vorbă să fie. de să fii cine să fii şi molcom trebuie să stai! Ştiut să fie că pe căseni i-a împrăştia Păcală în toate părţile, pe unul c-o treabă, pe altul cu alta, aşa că putea să doftorească cum il tăia capul, de boarea lor. - Acum, jupâne, urmează bătaia a doua, ştii vorba şi inţelesul. nu vreau să-mi rămână pe suflet, că io-s omul cu gâscă! Şi ţine-te, jupâne. că te-a văzut sfântul! După ce a dat Păcală pe el pân’ n-a mai putut, s-a dus p-aci încolo, spunându-i c-o dată încă mai are să-i măsoare coastele. Văzând jupânul că cu Păcală şi-a aflat beleaua, după ce s-a mai întrămat, cum focare s-a întrămat; - tiptil şi pe neştiute îşi adună ce are mai de preţ şi hai să ieie lumea în cap, încotro l-or duce cei doi ochi ce-i are. îl cuprinsese frica, şş-vede, şi cu groază se cugeta la bătaia a treia. într-o de către seară, tocmai pe când s-amesteca ziua cu noaptea, vezi numai că iese din oraş o căruţă încărcată cu seminţie evreiască şi-apucă drumul ce te duce ştie cine ştie până unde. Era jupânul Avrum cu ai săi. Lui Păcală cugeţi că curat altă aiefri spune, că dumnealui tocmai în vremea aceea venea spre oraş, alăturea cu un lăiete de ţigan. Ce se înţeleg aceştia amândoi, ce nu se înţeleg, ei vor fi ştiind mai bine, destul că, pe când dau a se apropia, ţiganul apucă înainte, iar Păcală rămâne mai îndărăt. Acum era întuneric bine şi pe om nu puteai să-l cunoşti, făr’ dacă era chiar lângă tine. Sosind ţiganul în dreptul căruţei, începe să strige că: - Io-s omul cu gâscă, jupâne, de la mine ai mâncat papara! - apoi la fugă, băiete, de cu ogarul şi să nu-1 ajungi. E aprig ţiganul de picior, când vede cea rea. Sluga n-are ce lucra, făr’ cât zici trei desprinde un cal de la căruţă, se aruncă pe spinarea-i şi hai după el să-l prindă, într-aceea soseşte Păcală şi iar apucă pe jupânul de plete. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 179 - Bătaia a treia şi totodată cea din urmă - zice el apoi ne-am răfuit pentru acum, jupâne! De cumva mai ai poftă bucuros la anul şi ia mulţi ani, ştii vorba noastră românească. : Pe când s-a întors sluga, stăpânul său nu ştia să zică făr’ numai „vai şi au, mămuca mea"! Grigore Sima al lui Ion, Amicul Poporului 1891, p. 62-66 Lucrătorul înţelept Domnul: Ce zici, putea-o-aş tăia cu fierăstrăul ăsta un om în două? Lucrătorul: Nu! Domnul: Cum să nu? Lucrătorul: Nu, pentru că nici unul n-are atâta răbdare să stea până-1 „Amicul poporului” 1891, p. 103 Anecdote Servitorii Doi servitori se întâlnesc pe stradă; unul din ei întreabă pe celălalt: - Ce? Ţi-ai părăsit stăpânul? ' - N-am voit să fiu la dânsul; fumează un tutun foarte prost! Ţigări nepreţuite Un domn avut fuma ţigări cât se poate de proaste. Un amic al său îi făcu imputări: / -■. . - Cum se poate, frate, ca tu, om cu stare şi încolo mână spartă, să fumezi nişte ţigări atât de ordinare? - Ei, nene, răspunde celălalt, aceste ţigări sunt pentru mine de o valoare foarte mare, cu nici un preţ nu le-aş schimba; căci, dacă soacrâ-mea începe a cârti, n-am decât să aprind o ţigară şi ea cât zici trei o tuleşte din casă^. - #î» O neînţelegere Intr-o societate se întâlnesc doi bărbaţi, unul de stat înalt, celălalt pitic de tot. 180 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Bărbatul înalt şi de un caracter glumeţ zice celui mic: - Ia ascultă, nene, eu n-aş vrea să fiu în pielea domniei tale! - Ce fel, domnule, răspunde îndată cel mic, cum poţi d-ta zice aşa ceva, şi pentru ce. mă rog, n-ai vrea să fii în pielea mea? - N-ai pentru ce te superi, simplu numai din cauza că pielea d-tale ar fi prea strâmtă pentru mine. Oştire şi copii Un părinte de familie se plângea unui amic al său: „Crede, mă frate, că cu copiii n-are cineva decât necaz şi supărări: dacă ai băieţi, ţi-i ia la oştire, dacă ai fete, se ia oştirea după ele”. Copil îngrozitor Costică, prietenul domnului şi al doamnei, vrea să sărute pe micul loniţă. - Ba nu vreau, na! - De ce? - Nu-ţi ajunge că săruţi pe mama? - Pentru ce bei atâtaj vin? - Ca să-mi înec în el gândurile. - Şi izbuteşti? - Ba, că toate ştiu să-noate. * între bărbat şi nevastă - Eşti atât de zgârcit - zice ea - că, să mor eu, ai fi în stare să iei şi pe fata dracului, numai să-ţi aducă o zestre mare! - S-ar putea, dar mă opreşte legea, drăguţă. - Cum? - Nu ştii că legea opreşte ca să iei în căsătorie pe două surori? Băiatul şiret O mamă dă un măr la micul său fiu. - Alecule, ţine acest măr şi să-l mâncaţi împreună cu soru-ta, dar vezi de-1 împarte creştineşte. - Dar cum se face această împărţeală, mamă? - D-apoi aşa c-acela care împarte dă partea mai mare la celălalt. - Dacă-i aşa, ţine, Elena, mărul şi-l împarte tu! Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 181 între doi soţi: - Ce vrei să-ţi dau, draga mea, pentru ziua ta? - îţi mărturisesc că nici eu nu ştiu! - Ei, bine, atunci îţi dau un an pentru a te gândi. între doi prieteni - Aşadar ţi-ai pierdut soacra la opt zile după nuntă? - Ce femeie de treabă! Mi-a fost promis că are să-mi îndeplinească toate dorinţele şi s-a ţinut de vorbă, împlinindu-mi pe cea mai mare din ele. Nevasta: Ia ascultă, dragă, trebuie să cumperi negreşit o perdea la fereastră, că domnul de vis-â-vis se uită mereu la mine şi nu totdeauna sunt îmbrăcată. Bărbatul: S-a uitat vreodată? Ne vasta : Nu, dar poate... Bărbatul: Lasă, nu te îngriji, draga mea, căci, dacă te va vedea, îşi va pune, cred, ei singur perdea la fereastră! * Servitorul: Vă rog să-mi daţi pentru domnul locotenent o sardină. Comerciantul: In ulei? S e r v i t o r u I: Nu! în hârtie, mă rog! * într-o şcoală evreiască Dascălu-ntreabă pe copii: - Ce greşeală au făcut fiii lui Iacob vânzând pe fratele lor, losif? - L-au vândut prea ieftin, strigară cu toţii în cor. Câte zile ai stat închis?, întreabă un căpitan pe un soldat. - Trei zile... Să trăiţi, don căpitan!... ;i ■ - Cum, dobitocule, nu îţi dai seama cum vorbeşti?!, strigă căpitanul plin cu mânie. - Nu... nu... Don căpitan..., să nu trăiţi!, răspunde soldatul înspăimântat. Dialog de dragoste - Drăguţă, ’Sa-mi o guriţă... - Nu pot... - De ce mă chinuieşti atâta, îngeraşule dulce? - Fiindcă am mâncat tocmai astăzi usturoi!... 182 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor - Nu pot înţelege, nene Dănilă, mecanismul telegrafului; cum dracu’ loveşte sârma la un capăt şi se aude tocmai la celălalt? - Ei. da prost mai eşti, măi Elefterescule! Dacă iei câinele, îi dai peste coadă, nu zbiară din gură? Un cerşetor cerând .pomană şi fiind alungat, zice cu amărăciune; - Am cerut, Doamne, şi nu mi s-a dat! La examen - Bravo! Nu ţi-e ruşine. Dănilă, să ai trei la matematică? - Dar, domnule, crezi că mi l-am pus eu? - Ce mai e nou, amice, cum te mai lauzi cu sănătatea? - Foarte bine. nene Dănilă, zdravăn ca un bou! Dar tu? - Slavă domnului, zdravăn ca un măgar, răspunde Dănilă. / * Doi pungaşi înaintea justiţiei. - Cum te cheamă?, întrebă judecătorul pe unul. - Ce profesie ai? - Proprietar de moşii. - Dar pe tine, întreabă judecătorul pe celălalt pungaş, cum te cheamă? - lenache Dănilă. - Ce profesiune ai? k - Sunt administratorul moşiilor d-lui Elefterescu, răspunde cu ifos Dănilă. Dănilă susţinea într-o convorbire că cu cât cineva e mai deştept la vârsta copilăriei, cu atât e mai prost la bătrâneţe. - Precum se vede treaba, îi răspunse unul, deştept ai mai fost când erai copil! La examenul de bacalaureat. Profesorul; Spune-mi ceva despre ordinul rumegătoarelor. Ştii ce e un rumegător? Elevul: Da. Profesorul: Dă-mi vreun exemplu! Elevul: Boul... Profesorul: Bine! închipuie-ţi că ai un bou în faţa dumitale - spune. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 183 Autentic. Bunica mamiferă Un profesor întreabă pe o fetiţă: - Poţi să-mi spui un mamifer care n-are dinţi? - Da, domnule profesor. - Dă-mi un exemplu! - Bunica mea! Un prieten spunea unui bancher care dăduse faliment: - Ce ai să spui, dragă prietene, creditorilor d-tale când îi vei întâlni? - Dar nu-i voi mai întâlni, căci ei merg pe jos, iar eu în trăsură. Doctorul întreabă pe un caporal bolnav: - Unde te simţi mai rău? Caporalul, după ce s-a gândit un moment: - La cazarmă, domnule doctor. La un birt Un domn găseşte un fir de păr în bucatele ce i se aduse. II scoate. Peste un minut găseşte altă; de astă-dată cheamă pe chelner. - Prietene, dacă asta va continua, voi fi nevoit-de a-ţi cere un piaptăn. „Amiculpoporului” 1892, p. 90-94 Glume Nevinovăţie copilărească Copila: Mamă dragă! Pentru ce zice domnul tenente, eându-i cu tine singur: „Scumpă Mărioară, şi acum, doamnă baroneasă’’?!. . Care a dat corfa? - Domnişoară dragă, vă rog... - Mersi, domnul meu, sunt angajată! -■ Nu la joc, domnişoară dragă, dar şedeţi pe pălăria mea cea nouă! Cura cu apă! Medicul: Ce văd ochii mei, chir Bogdane? Eu te-am trimis, azi două săptămâni, la băile de la Elopatak şi dumneata te-ai şi reîntors la Bucureşti? 184 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Chir Bogdan: Da, după ce m-am convins că berea de aici nu se deosebeşte întru nimica de apa din Elopatak, m-am hotărât să-mi-continui cura în Bucureşti. „Amicul poporului” 1892, p. 99-101 Muierea e vas spart De-o pereche de oameni se ţinea sărăcia şi nevoile vieţii ca scaiul de oaie. Oricât da din mâini şi din picioare în zadar, de cum azi. mai rău mâine - blestem, nu altceva, cugeţi că era pe capul lor. Dar norocul e schimbător, azi e la mine. mâine la tine şi uneori î{i : iese în cale când nici n-ai crede. într-o zi vede omul nostru în grădina boierească din vecini o ardere de bani, îşi înseamnă locul, că e drept la tulpina unui păr şi cu o cale, n-are ce lucra, făr’ arată şi la nevastă. Târziu în noapte, după ce toţi oamenii s-au aşezat, se ia bărbatul cu muierea peste gard, sapă comoara şi află atâta bănet, de-au umplut o straiţă cu ei. Bărbatul te miri ce-i trece prin minte, după ce isprăvesc, se urcă în păr şi scutură la poame. Când colea, ce să-ţi vadă ochii?! In loc de pere,: cădeau la peşti, care de care mai zdravăn şi mai mare, nu i-am visa la noapte. Muierea s-a ciudit grozav, bărbatul însă se făcea numai, căci el a fost, care în-de-cu-seară, prinzând-i, îi agăţase în crengile pomului. La întoarcere purced pe altă cale, ca să-şi piardă urma şi trec chiar pe dinaintea porţii boierului. Fiind acum de către ziuă, acesta se sculase, şi făcea o larmă de groaza să te ia. Era un rău suflet de om şi mare păgân, se vede, dacă nid noaptea nu avea pace, cum au alţi botezaţi. - Şi ce tărăboi să fie acesta?, bărbate, întreabă muierea. - Tărăboi de să-ţi faci trei cruci cu Doamne ajută - răspunde bărbatul -, pentru că tocmai acum umflă Necuratul pe cuconul boier. Sosind ceia acasă, pitulează bănişorii sub vatră, frig la peşti şi mănâncă, apoi se culcă şi, obosiţi de trudă şi nesomn, nu se scoală până târziu. Pe când dau ei a se scormoni, bărbatul hai să cerce că a muierii credinţă până unde merge. Se pune deci şi începe a o cihăi, că uite, de azi înainte ai să fii aşa şi pe colea, dar nu mai mult o gloabă, că te ţesăl, de te ustură pielea, neam rău şi vită stricată ce eşti! Grigore Sima al lui Ion 9 Scrieri alese din Ţara Moţilor 185 - Eu neam rău şi viţă stricată?! Tu, ticăitule şi urgia oamenilor! -răspunde muierea făcută foc şi pară de mânie. O să-ţi arăt eu că cine-i neam rău şi viţă stricată, acum în minuta asta de ceas. de-o să am pace pe veci. Şi într-adevăr că numaidecât o tuleşte în vecini Ia boier şi-i spune toată treaba cu săpatul comorii. Bărbatul în vremea aceasta ia bănişorii de sub vatră şi-i pitulează singur ştie că unde. Nu trece mult şi boierul e aci dimpreună cu juraţii satului. Caută, răstoarnă, nu lasă nimic necotrobăit, dar în zadar, că nici urmă de comoară. - Boieri dumneavoastră şi oameni de omenie - zice bărbatul -, nu vă luaţi după treanca-fleanca şi meliţa asta de muiere, pentru că vă poartă după cai verzi ziua în amiaza mare, zău în cruce! Şi muierea cu atât mai vârtos sta să nu crape de necaz. In cele din urmă n-a fost încotro, omul a fost dat pe mâna legii şi, sosind termenul, a stat de faţă înaintea judecătorului dimpreună cu boierul şi nevastă-sa aceasta drept martor în contra soţu-său, cu care din clipita ce-a ocărât-o ducea traiul lui ochiul cu aiul. - Măi omule - zice judecătorul -, boierul dumnealui a făcut arătate împotrivă-ţi, anume fiindcă în noaptea cutare ai şters o mare comoară de la tulpina unui păr din grădina măriei-sale, având drept ajutor muierea-ţi, care mărturiseşte totul. Tu ce zici, când groapa săpată se cunoaşte încă şi muierea-ţi, bună creştină, te-a dat de gol? - Bine ar fi fost, cinstit scaun, dacă aflam eu o comoară, pentru că îmi prindea frunte de bine, lipit pământului cum mă găsesc. Chiar de aflam însă, nu una, ci zece comori, mari ca ale lui Darie împărat, nu legam astfel de afacere de nasul muierii, care, plete lungi şi minte scurtă, umple satul. Cu atât mai vârtos însă muierea mea nu era idrtat 'să prindă de veste, pentru că e cam lovită cu leuca, îi lipseşte o doagă şi să piară Sfântul de scaunul vorbelor ei. Veţi vedea înşivă că spune lucruri de pe vremea când ţânţarii erau cât armăsarii - cercaţi numai. - Şi cum a fost, măi muiere?, întreabă judecătorul. Spune totul din fir în păr, că răsplata nu ţi-a lipsi de la cuconul boier. - Apoi, a fost.aşa'de bine, că noi amândoi, eu şi cu bărbatu-meu, ce stă aci de faţă, după ce înnoptase bine, ne punem şi trecem gardul, săpăm comoara şi umplem o straiţă de bani. Atunci bărbatu-meu se urcă în păr şi scutură o mulţime de peşti, tot unul ca unul. Pe când ne întorceam acasă tocmai umfla Necuratul pe cuconul boier. 186 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor - Aoleo, boier dumneata - zice judecătorul - cum te poţi lua mata, Ţ om în toată firea, după vorbe nemaiauzite, cum sunt cele ieşite din gura ? muierii acesteia! Cine a mai pomenit ca perii să rodească peşti?! Mergi, 1“ omule, acasă, fii pe pace. caută însă de pune doagă la glăvăţina muierii. | pentru că al ei cap e stricat râu de tot. - Apoi mai zi, tu muiere, că nu sunteţi-voi vase sparte, ce nimic nu Ţ ţineţi în voi! - zice bărbatul intorcându-se către casă. De era după tine. imi puneai capul, deşi eu numai cât am vrut să încerc dacă e dreaptă vorba că muierea: „minte scurtă, plete lungi" şi vase sparte. ţ „Amicul poporului" 1893. p. 72-74 De când au Ţiganii mârţoage - Snoavă - Era prin luna lui Faur, lună blestemată, care se lăudase cândva că, j să nu vină mărţişor în urmâ-i, ar face să îngheţe oala la foc, oul în găină J şi viţelul în vacă: - şi ţiganul nu avea la îndemână nici măcar o brâncă ? de nutreţ s-arunce în gură la cal. Roagă-se ţiganul lui Dumnezeu câmpul să-nverzească şi iarba să crească, doar scapă roibul de pieire; dar n-ai cei, Dumnezeu se ţine de cele apucate de mai-nainte şi Faur rămâne tot ca el, friguros şi lipsit de orice bunătate. De la o vreme i se urăşte roibului de a mai răbda, că scânteie de viaţă j nu se află în el-hici cât într-o muscă; se pune deci într-o bună dimineaţă şi-şi dă peste cap, făr’ să-şi mai poată veni în fire. Vine primăvara, cu ţarina înverzită!, şi Ţiganul tânjeşte râu, ba se supără chiar pe Cel de Sus, pentru că n-a lăsat ca toate astea în Faur să ^ fi fost pentru anul acela. 1 Se pune deci şi, luând barosul în mână, iese afară şi s-apucă să dea i în cap la iarbă, după ce pentru el de nici o treabă nu mai este, dacă n-are n cal. I Vede Dumnezeu o supărare ca aceea, i se face milă de Ţigan şi zice : că alt roib are să-i dea mai decum a fost răposatul. ” - Aoleo, Doamne, că nu voi decât mârţoagă, la care nici ciorile, nici • corbii năvală nu dau, piele întinsă pe oase delicate, cal blând ca oaia, cu care şi dancii să se poată hârjoni în dragă voie, aşa mă rog, Doamne, că \ Grigore Sima a! lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 187 nu voi să ies din strămoşeştile deprinderi ale neamului meu cernit de Tine! - Apoi, fie voia ta - zice bunul Dumnezeu - de acum şi până în veci! De atunci n-au Ţiganii decât mârţoage. ..Amiculpoporului” 1893, p. 74 Ghicitori r. Ce şade în cui fără toartă? m II. Vinul popei şi al preotesei tot într-o bute şi nu se amestecă - ce-i? Arii un copil, dacă-1 iei sus, plânge, dacâ-1 laşi jos, tace - ce-i? /njuo 7 IV. Gorunul (stejarul) ţine pe nebunul, nebunul nebuneşte oameni - ce-i? jnuin i§ D3}ng V. Cine intră în biserică cu capul în jos? paoooţod uip jnţnj „Amicul poporului” 1893, p. 78 Anecdote Un frumos anunţ Citim într-un ziar străin: „De vândut o maimuţă, doi căţei şi un papagal. Aşe adresa Ia d-şoara X, care, fiind aproape d-a se căsători, nu mai are nevoie de aceste dobitoace”! - * Era pe la 1864, Wilhelm III, care p-atunci era rege al Prusiei, călătorea incognito prin Ungaria; aproape de Teplitz, întâlni un judecător ungur, care se preumbla liniştit pe drum fumându-şi luleaua. 188 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor - Cine eşti. băiete? - îi zise regele cu obişnuita lui familiaritate. - Judecătorul comitatului - răspunse magistratul surprins. - Eşti mulţumit de starea ta? - Negreşit. - Te fericesc. Wilhelm voi să plece, dar judecătorul il opri: - Dar tu. fătul meu, îl întreabă el. cine eşti9 Suveranul, crezând că va încurca pe întrevorbitorul său. îi zise cu glas tare: - Sunt regele Prusiei. - Eşti mulţumit de starea ta? - Fără îndoială - bolborosi Wilhelm - tulburat de atâta îndrăzneală. - Aide, te fericesc - zise maghiarul cu bunătate şi-şi cată de drum. O naivitate A: Al d-tale este ăst câine, dle B? B: Nu, el este al d-lui C. lată un animal foarte înţelept, fie zis între noi, e mai înţelept decât stăpânul său. A: O! Da, ştiu că există asemenea animale, chiar eu am avut un asemenea câine. La un negustor de cai Un client: M-ai înşelat într-un mod nedemn. Neguţătorul: Eu? Clientul: Mi-ai garantat că calul ce mi-ai dat nu are nici un cusur. Neguţătorul: E bine? Clientul: E bine, este chior! - Acesta nu este un cusur, ci... o nenorocire. Om cu minte A: Mizerabile, am să-ţi trag câteva cu bastonul ăsta... B: Dacă mă mai ameninţi cu bastonul. îţi arăt numaidecât... A: Ce-mi arăţi? B: Spatele. La dejun - Iosefino - zise doamna nu mai e de suferit. Ouăle d-tale sunt vârtoase ca lemnul! Ţi-am lămurit cu toate acestea că trebuie să le laşi în timp de trei minute în apă caldă. N-ai decât să te uiţi la ceasornic. - Aşa am şi făcut! Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 189 - Aşa! - Vă asigur... Dar ceasornicul nu merge bine..., întârzie. Autori şi editori Iaca o anecdotă curioasă povestită de dl. Clement Caranguel în ,.Le Journal des Debats”, în privinţa autorilor tineri. Un poet încă tânăr şi cu totul necunoscut se duse să propună unui editor un volum de versuri. Editorul îl primi cu răspunsul obişnuit: momentul e râu ales, versurile nu se vând etc. - Faceţi râu - zise tânărul - aş fi iscălit cu d-voastră un tratat care v-ar fi asigurat proprietatea tuturor operelor ce voi scrie. Refuzaţi averea d-voastre. - Eşti prea bun - răspunse editorul cu un surâs ironic. - Mai mult poate decât crezi - reluă poetul căci simt în mine un poet de geniu, deşi lucrul îţi pare cam de necrezut. însă se va vedea mai târziu. Zicând acestea, tânărul îşi puse manuscrisul în posunar şi ieşi. Editorul mirat de acest ton asigurat se gândi un moment şi apoi ieşi după tânărul necunoscut, dar acesta era deja departe şi nu-1 putu ajunge. Numai după câtva timp află că se numeşte Victor Hugo. * Renovare fundamentală Domnişoara: Domnule doctor, eu vreau să plec la primăvară, pe timp mai îndelungat, în străinătate, din cauza că las' să-mi renoveze casa din fundament şi să mi se întocmească toate cât se poate mai frumos. Medicul: Atunci, domnişoară dragă, ar fi foarte consult ca să fii şi dumneata acasă! „Amicul poporului” 1893, p. 92-94 Lauda ţigănească - Anecdotă - La un Românaş de ai noştri-i picase tronc la inimă o fată bălaie din oameni cu stare. Fata, din a sa parte, încă îl vrea, pentru că băiatul era dintre fruntaşi şi, lucru de căpetenie, era mai voinic decât alţii, cel puţin asta era credinţa ei. 190 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Maţilor Când tinerimea se încurcă in dara veri d-aste. apoi singur părintele poate să face pace. Tânărul. înţeles cu fata, se pune într-o zi şi s-abate, aşa ca dintr-o doară, pe la casa unde-i şedea odorul. Era pe-o vreme când părinţii fetei încă erau pe-acasă. Vrea el, vedeţi dumneavoastră, să încerce, să află că ce cale-i pe vale. să bată şaua ca să se priceapă iapa! Dar la toate, tot urma alege. Nu ştiut cum se face că. după tânărul nostru, se ia şi un Ţigan către casa aceea, simţise el, adică poate, cam ce fel are să fie şi pentru o vorbă bună pusă la loc. da de cumva s-a înfrupta şi el niţel, fie de o parte, fie de alta. Tânărul cu tatăl fetei se pune la înţelesuri despre una. despre alta. fiecare mai adăugând, fireşte, câte ceva şi. din senin, când era vorba, că ce are şi ce n-are vreunul din ei. - Lăudat să fie Dumnezeu - zice tânărul -, anii buni ce se urmară de-o bucată de vreme ne-au făcut mult bine, am mers înainte văzând cu ochii. Avem de la Dumnezeu tocmai o sută de boi... - Şi o sută de junei - adăugă ţiganul ce sta la o parte şi asculta la ei. - Mai avem şi vreo sută de vaci, urmează tânărul. - Şi o sută de juninci - zice iarăşi Ţiganul. - Avem încă până într-o sută de oi... - Şi o sută de mioare - adăugă Ţiganul. Pân-aici treburile au mers ca pe strună, ţiganul a făcut multă cinste tânărului cu laudele sale drese cum se cade. Ce-a urmat mai departe l-a făcut de ocară, încât să te ferească Dumnezeu de durere de măsele şi de laudă ţigănească. Tânărul era cam pierit, cam sarbăd la faţă, dragostea, se vede. ea nu-i da zor de repaus - zisa cântecului că Dragostele, ba dorul Alea-mbătrânesc omul. Rele-s, Doamne, frigurile, Da-s mai rele dragostele... Nemaiavând sămânţă de vorbă, tatăl fetei se pune şi-ntreabă cum se face de-i aşa veşted la faţă, cugeţi că-1 tot ninge şi-l plouă. - Apoi de! - răspunde tânărul - Zilele trecute nu mi-au prea fost toate oile acasă, am avut parte de nişte blestemate de friguri... Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 191 - Şi l-au călcat şi câteva nevoi de cele vinete ! - adăugă ţiganul în credinţa că el n-are decât a pune coarne la vorbele altuia, apoi iese, unde a ieşi. Grigore Sima al lui Ion Amicul Poporului, 1894, p. 82-83 D-alelui Păcală Intr-un rând Păcală se-ntâlneşte c-un olar. Hai să cumpere. - Voi să-mi iau marfă pe-ales - zice Păcală. Apoi se pune şi grămădeşte oală pe oală cât omul de-nalt. - Ţine de ele, olaruie, să nu se dea-ntr-o parte, că tot mici fărâmuri se fac! Alege de altă parte blidele şi iar le face turn. - Cu ceea mână ţine de acestea, că voi să le număr pe toate, să văd cât fac. Olarul, fiind astfel cuprins. Păcală îşi face râs şi batjocură din el şi merge mai departe. Altădată află Păcală pe un negustor de vin. - Ai vin bun, creştine? C-aş vrea să cumpăr niscai vin marmanziu cules toamna cam târziu - zice Păcală. - Mama vinului, răspunde omul, neştiind cu cine are de-a face. Pofteşte şi-I cearcă! Ia Păcală un sfredel şi cearcă vinul la un capăt de bute. - La capătul acesta îmi place vinul, pofteşte şi astupă cu degetul, să văd la celălalt capăt încă-i la un fel? Sfredele butea şi de ceea parte. - E bun, îmi place. Astupă cu ceea mână pân’ câştig niscai dupuşuri s-o-nfundăm. Fiind negustorul astfel cuprins, c-o mână ţinând de-o parte, cu cealaltă din potrivă - Păcală-şi bate joc de el şi merge mai departe. Grigore Sima al lui Ion Amicul Poporului 1894, p. 82-83 192 Grigore Sima al iui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Lăcomia mănâncă omenia - Snoavă - Era el un domn foarte milostiv şi ţinea masă deschisă pentru câţi nevoiaşi pentru toţi. Cine intra la el, avea voie să facă foaie, după cum ii era pofta şi plăcerea. Pentru că domnul acela ţinea mese-ncârcate de tot ce poate să fie mai plăcut la vedere şi mai bun la gustare. Câtă lume flămândă, toată la masa lui îşi afla mângâiere. Dar lucrul naibii! Oricine se aşeza Ia masa Iui, după mâncare primea câte-o cinstită de bătaie, de nici tu cea mâncată de Sân-Petru să poată fi mai moţată! Nici vorbă! Ştiau ei toţi că ce-i aşteaptă, foamea însâ-i mare doamnă şi te face să intri şi unde nu te prea trage inima. Ştiut fiind că de bătaie nu e chip de-a săparea, se trudeau oamenii noştri să-şi pună de aşa gura la cale, ca să le fie măcar pe trei zile. Că domnul cela tot între ei sta şi nu-i pierdea din vedere nici ţică-mică. Vrea să fie drept cu fiecare. Bătaia o potrivea după vrednicie, ca să zicem aşa. într-una din zile s-abate pe-aici un călător străin, care mântuise acum ce avusese de merinde la straiţă. Şerparul încă-i era duşman de moarte, că nu vrea să-i dea o para frântă-n zece. Nu mai era de unde! Aude el despre domnul cu masa întinsă, precum şi despre cinstita de bătaie ce-o căpăta fiecare de cheltuială. Foamea-1 rodea la pântece şi trebuia să facă ce focare va putea. - O bătaie cât o bătaie, zice el în sine. N-o primesc pentru nişte păcate oprite prin lege, făr’ fiindcă om drept am fost şi vreau să rămân. M-a lovit necazul şi lipsa drept în calea asta lungă. Decât să fac alte nagode, mai bine mă duc la casa aceea cinstită, să mă-mpac cu iadul de gură. Ce-o mai urma vedea-voi! Şi se duce el la domnul cela. Feluri şi feluri de mâncări şi băuturi alese îi erau puse dinainte. Nici la o masă împărătească mai altcum nu putea să fie. El, străinul, poftit fiind a cuprinde loc, se pune şi adună ce-a crezut a fi mai potrivit cu starea lui şi numai aceea a mâncat şi a băut. După ce se satură, aşteaptă şi iar aşteaptă, ca să capete şi bătaia ştiută. Şi domnul acela pricepe că se poate ce fie. - Om bun cu frica lui Dumnezeu şi cunoscător de omenie te văd a fi! -zice el. Bătaia o capătă numai nesăţioşii, care, ajungând la a mea masă, Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 193 uită din ce spiţă de neam se trag şi ca şi găina se aruncă deodată în vârful vrafului. Ei nu vreau să ţină seamă că la masa mea sunt aşezate bucate pentru toate stările şi că fiecine trebuie să-şi tragă socoteala ce e cuviincios şi ce nu. Dacă cineva ajunge aci şi-n loc de a se mulţumi cu aceea ce i se şede să facă dă năvală asupra lucrurilor ce le am de treabă la masa mea. eu trebuie să-l deştept din ameţeala lui. Tu fii pe pace! lată ceva de cheltuială, ca unui om cu bun suflet, până când vei ajunge la a tăi. - Dar să nu uiţi nicicând în viaţa ta că „Lăcomia mănâncă omenia" şi „Cine nu se mulţumeşte cu puţin pierde şi multul ce-1 are"! Grigore Sima al lui lori, Amicul Poporului, p. 85-86 Anecdote Femeia credincioasă Mătuşa Zoe: Doamne, Doamne, dar ce bărbat am eu să-mi mănânc zilele! Nu ştie făr’ să tot bea. Cât e ziua trebuie să-i tot car la rachiu. Şi, Doamne, ce dragă de beţie ar mai croi, dacă n-aş fi eu, ca să-l apăr! Trebuie, sărac de mine, din fiecare sticlă trei părţi să le beau eu, punând apă în loc, şi aşa să dau la bărbat să bea. Apoi mai zică cineva că nu-s o femeie de treabă! Zestrea Un bancher bogat recomandă unui candidat la însurătoare pe cele trei fete ale sale: - Iaca, Zoiţa, cea mai mare, capătă 50000 lei zestre; Linuţa, cea mijlocie, iarăşi atât; Miţica, pentru că se uită prost cu un ochi, capătă 100000. Tânărul: - Nu ai vreuna să caute prost cu amândoi ochii?! Păcală uituc Păcală: Inchipuieşte-ţi lucrul dracului ce-am păţit în ziua de azi! Voiam să ies cu nevasta la preumblare. Mă spăl, mă îmbrac, îmi trag mănuşile; în urmă numai îmi vine aminte d-apoi că eu n-am nevastă! 194 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Feciorul: D-le doctor! Vă roagă domnul să poftiţi pân' la d-lui numaidecât... Doctorul: Dar ce-i lipseşte? Feciorul: Un tovarăş la cărţi! Mulţumirea beţivului Vinovici iese mort de beat din birt. încât roată se întoarce lumea cu el. Mândru că se află in aşa stare, zice: - Apoi ce ţi-e bună bogăţia, frate?... Capul mi-1 dau. dacă un milionar e in stare să se facă mai scroafă decât mine! Evreii Iţig: Al dracului Şloim! Uite, se însoară şi pe mine nu mă cheamă la nuntă! - Aşa de mult ţineai la asta? - Nu. dar să vezi că la nunta mea Şloim a mâncat cât şapte şi eu aveam de cuget să mă despăgubesc. De Paşti Mama: Doamne, iar se strică vremea!... Zoe, spune la bucătăreasă să pună mai mult unt în colaci ca de obicei! Zoe: Şi pentru ce, mamă? Mama: Pentru că o să-i mâncăm singuri; stricându-se vremea, n-o să ne vină oaspeţi. Ucigaş nevinovat Preşedintele: Nu ţi-a fost ruşine să omori un om pentru trei lei? Ucigaşul: Parcă eu sunt de vină, dacă el n-a avut mai mult în buzunar? * Un zgârcit Nu dau de pomană niciodată. - De ce? - Pentru că mă ţin de evanghelie, care zice că ce ţie nu-ţi place, altuia nu face - şi eu pomană nu cer de la nimeni. * Logică Păcală e prins când pune mâna în buzunarul lui Tândălescu, ca să-i scoată punga cu banii. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 195 - Dar ce fad, d-le? - Şi ce te-ai speriat? N-am făcut nici o crimă. - Cum aşa? - Iată cum: dacă în buzunarul meu, unde d-ta n-ai voie să pui mâna, eu am voie să umblu: dar mai ales în buzunarul d-tale, unde şi d-ta ai voie să umbli, cu atât mai des trebuie să am voie a umbla... Gazetarii americani Când nu de mult s-a întâmplat o mare nenorocire cu o corabie, redacţia ziarului „Tribune" auzi că gazeta „Herald" are mai multe amănunte şi că a doua zi dimineaţa avea să publice un supliment mare cu diverse detalii asupra acelei catastrofe. Un reporter de la „Tribune" se duse la edificiul ziarului „Herald". însă găsi toate uşile încuiate; dar el nu-şi pierdu curajul, ci aşteptă cu răbdare până ce în fine - pe la miezul nopţii - ieşi un băiat de tipografie, pe care îl mitui cu un bilet de 10 dolari (50 lei), ca să-i dea una din primele corectori sau perii. In edificiul „Tribunei" era totul gata şi când sosi corectura, ea fu tăiată în 30 de bucăţi şi culeasă în 10 minute. „Herald” nu apăruse încă şi „Tribune” vânduse deja câteva mii din suplimentul său. Copilul modern - Haide, Elviro, sărută pe noua ta guvernantă. - Ba eu, mamă, nu! - Şi de ce, drăguţă? - Mi-e frică să nu-mi tragă şi mie o palmă peste gură, ca la tata mai ieri, când el a sărutat-o! Sfaturi de-ale lui Păcală Dacă vrei să te însori a doua oară, să iei pe sora muierii tale celei dintâi, prin aceasta vei evita un mare rău, pe a doua soacră. Dacă aş şti undeva o ţară unde nu mori niciodată, m-aş duce să-mi sfârşesc acolo zilele câte le mai am. * Una pentru alta O doamnă întreabă odată pe un ambasador turcesc: - Vă rog, excelenţă, a-mi da desluşire pentru ce, la dumneavoastră, un bărbat este iertat să aibă mai multe femei? 196 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor - Pentru ca să ne deosebim de dumneavoastră, la care obiceiul este ca o femeie să aibă mai mulţi bărbaţi. Amicul Poporului 1894. p. 92-94 Peţitorul Peţitoarea: Pe lângă toate aceste are: pâr de aur, voce de argint, ochi de diamant, o mână albă, de cugeti că-i de cretă, şi o inimă - inimă de marmură! Peţitorul: Aceea e un cabinet perfect de minerale! Amicul poporului. 1894. p 95 Păcală se scapă de toţi răuvoitorii N-avea Păcală decât o vacă la casa sa, deşi era însurat acum. Ca să fie el în cinste înaintea tuturor, se pune, taie vaca şi-o împarte la săteni, numai aşa de pocinog. Dar sătenii ai naibii, în loc să fie cu mulţămitâ, mai cu dinadins îşi bâteau joc şi de casa lui Păcală, şi mai ales de prostia lui că şi-a risipit văcuţa. Chiteşte Păcală una şi bună care în poveste nu se spune, şi face de ocară întreg satul, aşa că nu era chip să mai poată scăpa vreodată de batjocurile altor sate. De aceea însă că şi-a bătut joc de ei, atât de grozav, s-au mâniat sătenii pe Păcală, de s-au hotărât să-l prăpădească. Ţin sfat şi se înţeleg ca să-l bage intr-un sac şi să-l arunce în lacul cutare, legând, fireşte, sacul la gură. Se hotărăşte şi aceea ca treaba cum e mâine, nu mai departe, să se şi ducă la îndeplinire. Păcală aude că satul ce are de cuget, drept aceea spune la nevastă ca ea să se urce în vârful casei şi, când a vedea că se apropie de lac, să dea foc la casă. Cum e mâne satul se adună, cu căţel, cu purcel, iau pe Păcală de scurt, îl înfundă într-un sac şi hai cu el să-l arunce în lacul din apropierea satului, până unde trebuia să mergi aşa ca un ceas. N-a rămas suflet de om în sat şi nici că putea să rămână, când vorba era să se mântuie de Păcală. Dar nevasta acestuia sta pe vârful casei şi se uita cu jale ce râs şi batjocură îşi fac de bărbatul ei. Când a chibzuit ea că pân’ la lac mult nu Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 197 poate să fie, numaidecât aprinde casa. Fireşte că pe loc se naşte un fum şi o flacără ca aceea, deoarece casa lui Păcală fusese acoperită cu paie. Cum văd oamenii că s-a iscat foc în sat, îşi pierd rostul, ţiind fiecare că a lui casă arde. Lasă pe Păcală la mijloc de drum, aşa în sac, cum era. şi fuga către casă în ruptul capului. Când la adică ardea casa lui Păcală, din care alta nici că se putea aprinde, fiind durată aşa mai la o margine. Ca turbafi se întorc oamenii la Păcală, văzând că şi de astă dată au fost traşi pe sfoară. In vremea aceasta trecuse pe drum o căruţă domnească trasă de patru armăsari împărăteşti. Păcală din sac, cum a auzit-o, a început să strige din răsputeri: - Nu voi să fiu împărat, nu, odată cu capul! Nu voi să fiu împărat, nu, măcar să staţi în creştet, nu voi! Cum aude stăpânul căruţei una ca aceasta, opreşte caii, coboară din căruţă şi s-apropie de sacul cu Păcală. - Şi ce-i cu tine, bre, de te aflu în sac? - Apoi rău, cucoane, rău al dracului! Oamenii vor să mă pună loru-şi împărat şi eu nu voi odată cu capul. De aceea ei s-au înţeles să mă arunce, aşa legat în sac, cum mă vezi, să m-arunce în lacul de colea. Fie! Dar împărat tot nu voi să fiu! - Ştii una, bre? Eu voi împărăţie. Eu îţi dau căruţa şi caii, ale tale să fie, numai să mă laşi pe mine în sac. - Din toată inima! - zice Păcală. Cât zici trei treaba se face. Cela rămâne legat în sac, iar Păcală se urcă-n capră şi pe aci ţi-e drumul, până nu prind sătenii de veste. Aceştia, după ce vin, nici una, nici două, umflă sacul şi hai cu el spre lac. - Voi să fiu împărat, o voi acum, lăsaţi-mă în pace! - zice cela din sac. - Ce? Tu umbli încă după împărăţie? Aş! împărăţie capeţi deloc! -răspund sătenii în credinţă că tot cu Păcală au de-a face. Şi într-adevăr, nu s-a mişcat unul pân’ n-a văzut sacul scufundându-se. „Acum putem răsufla mai uşor, fiilor, că lui Păcală-i puserăm cruce” - zice părintele ce era şi el de faţă, că i-o tocmise Păcală şi lui de multe ori, pân-a fost cu zile. Toţi erau în voie bună, ca şi când ar fi scăpat de ciumă. Când pe la prânzul cel mare, în ziua următoare, cine intră în sat cu căruţă trasă de patru armăsari împărăteşti şi cu pălăria trasă pe-o ureche?! - E cuconul Păcală, el şi nu altul. 198 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Oamenii îl văd de văzut, dar nu şi ce să creadă. - Şi ce vă uitaţi la mine aşa de cordiş? - zice Păcală Au nu mă cunoaşteţi? Eu sunt Păcală, consăteanul vostru, pe care l-aţi aruncat ieri: în lac. Vedeţi ce bunătăţi se află ele pe fundul lacului aceluia?! Cu fulgerul se lăţeşte vorba că uite Păcală e în sat şi. in loc să se înece, a adus din fundul lacului o căruţă cu patru armăsari. Ba mai spune el .1 c-a văzut acolo atâtea comori, de nu s-a mai auzit. Se înţeleg oamenii ca să nu se lase ei mai pe jos. din contră, comorile \ acelea de pe fundul lacului să le scoată la iveală şi să fie ei buni pe toată -viaţa. j Zic şi fac! j N-a rămas în sat un singur bărbat de treabă, toţi s-au aruncat in lac -] aşa încălţaţi, îmbrăcaţi cum era. că le era grabă de tot şi ţinea fiecare ca •' anume el să fie cel dintâi pe fundul apei. rl Muierile stau la margine şi aşteptau să le iasă bărbaţii cu comorile. Când s-a aruncat părintele, având o pălărie uşurică, aceea a rămas \ înotând deasupra apei. j Preoteasa, crezând că popa se codeşte, ia un băţ, apasă pălăria zicând: * - La fund, popo, la fund, că te întrec alţii! Nevestele tot aşteaptă, dar bărbaţii de unde să-ţi mai iasă! Când într-altă zi faţa lacului era plină de trupuri umflate ca nişte burdufuriT'' De-aci încolo a avut Păcală pace. * „Amicul poporului" 1895, p. 58-62 „E mai cu minte puiul decât cioara” - Explicarea acestei zicători - Puiul de cioară devenise mare, gata de a umbla de acu înainte pe picioarele sale. Mamă-sa, cioara cea bătrână, ţine ca înainte de a lua puiul ei lumea în cap, înainte de despărţire, să-i dea câteva învăţături înţelepte, ce au să-i fie de îndreptar. Şi cioara cea bătrână multe păţise, multe au văzut şi multe au fost auzit ea în lumea aceasta. Cuvintele ei aveau să fie cuvinte de aur. - Vezi, scumpul meu şi dragul meu! - zice ea. Lumea aceasta nu e precum, poate, ţi se pare ţie. Ea e mai mult nevoie şi supărare. Ai să fii mereu cu ochii în patru, de unde nu îţi dai peste cap când nici n-ai ifcSBi. . . W_____- .................. - Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 199 crede. Şi de vulturi şi de ulii, dar mai ales să te păzeşti de lighioaia cea cu două picioare ce se numeşte om. Nu se ştie cum şi de ce, destul însă că această făptură a lui Dumnezeu se crede pe sine de te miri ce treabă mare, şi când colea el e cel mai stricat şi mai de nimic între toate ( .câte sunt sub soare. In neamul nostru e pace şi linişte, sute de ciori - ..trăiesc împreună făr’ să-şi scoată ochii una la alta. Intre oameni e numai otravă şi venin. Ei nu consideră părinţi, nu consideră fraţi ori rudenii, se sfâşie şi se mişelesc unii pe alţii, încât între noi. poate şi Ia alţii, au ; devenit proverbiali, prototipul a tot ce e rău şi stricat. Omul face răul ’ nu numai pentru că are folos din fapta sa, ci mai ales pentru bucuria ^ drăcească, ce el o simte când vede pe altul la rău. Lumea aceasta e 1"mare şi largă, ea le încape pe toate, fie om, fie cioară, fie ce a fi. Dar omul nu vrea. El poartă război în contra a tot ce este. El se adânceşte în mare, cutreieră pustiuri şi codrii neumblaţi, străbate pe unde şi-a înţărcat ucigă-1 crucea copiii, pe la călcâiele pământului unde e numai iarnă şi îngheţ - şi pretutindenea seamănă moarte şi pustiire. De om să te fereşti, scumpul meu şi dragul meu, mai ales de el. Când îi vedea că se apropie de tine, se pleacă jos ca să ridice ceva, fă-ţi cruce şi _croieşte-o la fugă încotro te duc cei doi ochi, căci el are de cuget să te cârpească. Deşi nu ai cu el nici în clin, nici în mânecă, el totuşi umblă 5='să-ţi răpună capul... - Bine, mamă - îi taie vorba puiul de cioară dar dacă omul nu se va pleca jos, ci el va fi având la sine, din depărtare de undeva, vreun putregai de piatră pe care o ţine ascunsă la spate, să aştept eu până vine sa mă lovească în cap? - Aş! Scumpule şi dragule, vezi la asta nici că m-am cugetat. Ce să mai zic eu, când te văd mai înţelept şi mai cu minte decât mine?! E coada veacului, vremea cea de apoi, căci am ajuns zile de acele, încât azi e mai cu minte puiul decât cioara. De ne vom mai vedea, să ne vedem cu pace! S-au mai întâlnit de atunci mama cu feciorul? - N-am putut să aflu de la nimeni şi nici scris nu se găseşte nicăieri. De atunci a rămas vorba că „azi e mai cu minte puiul decât cioara”. Amicul poporului ” 1895, p. 65-66 Anecdote Lege naturală Bucătăreasa: Dintre cele 12 ouă ce le-am cumpărat de la d-ta zilele trecute. 6 au fost stricate. 200 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Negustoreasa: Dragă, eu nu-s de vină. Precum se află în lume oameni stricaţi, tot astfel sunt şi ouăle. Aceasta e o lege naturală! „Amicul poporului” 1895, p. 90 tţt Răspuns nepotrivit Un om întreabă pe o portăreasă despre bărbatul ei, care era bolnav. - Vai! A murit astă-noapte. bietul om! D-ta, care ai fost atât de bun pentru noi, cred că vei veni la înmormântare. Mâine, la 12 ore. - Mâine nu pot să viu..., dar poimâine desigur! Dragoste şi încheierea mănuşilor Soţia întreabă pe bărbatul ei: - Nu mă mai iubeşti? - Cum să nu te iubesc! - Da, nu mă mai iubeşti. Mai înainte îţi trebuia o jumătate de oră pentru a-mi încheia mănuşile; acum nu-ţi trebuie nici chiar două minute, * Beţivii şl agerţtul de poliţie Un beţiv trece pe o stradă de-a curmezişul; ajungând pe trotuar, el zăreşte pe un alt beţiv, adormit pe-o bancă. îndată începe să-l scuture de mână; celălalt doarme mereu; atunci îi dă un pumn zdravăn peste nas; beţivul se deşteaptă ţipând. - De ce l-ai lovit?!, îl întreabă un agent al poliţiei. - Voiam să-l deştept! * - Pentru ce? - Fiindcă poate să-i fie sete! % Om cu minte A: Mişelule, am să-ţi trag vreo câteva cu bastonul ăsta... B: Dacă mă mai ameninţi cu bastonul, îţi arăt numaidecât... A: Ce să-mi arăţi, mă rog? B: Spatele. C&l&torul generos şi chelnerul Un călător se află în momentul de a pleca de la hotelul în care locuieşte; şi cere a i se da socoteala. Chelnerul se grăbeşte să i-o aducă. - Ai pus şi. serviciul? - întreabă călătorul. Grigore Sima ai lui Ion * Ser iari alese din Ţara Moţilor SOI - Nu, domnule, acesta este lăsat la generozitatea d-voastră. - Dar dacă nu sunt generos? - Atunci veţi plăti câte 2 franci pe zi, adică pentru 3 zile 6 franci. - E bine! îmi place mai bine să fiu generos; iacă 50 de bani. Unchieşui şi băieţii Băieţii: Unchieşule, am venit să-ţi zicem noapte bună. Unchieşui (adâncit în lucru): Acum n-am timp, veniţi mâine dimineaţă! Servitorii] îndrăzneţ După ce stăpânul îşi ceartă servitorul său, îi zice cuvintele: - Lasă-mă în pace, idiotule! - Ce voieşti, răspunde servitorul. Cum e sluga aşa-i stăpânul! Peţitoarea şi candidatul de însurătoare Peţitoarea: Aşadară cum îţi spun, sunt trei fete. Celei mai mici îi dă tatăl său 30000 fr. zestre, celei mijlocii 40000 fr., iar celei mai mari, fiindcă e puţin cam gheboasă de un umăr, îi dă 60000 fr. Candidatul la însurătoare: Nu cumva mai are vreuna, care să fie gheboasă de amândoi umerii? Beţivul şi medicul X bea de zvântă pământul. Fiind bolnav, cheamă un medic. - Pune lipitori, îi zise medicul. - Lipitori! strigă bolnavul. Dar acestea îndată ce-mi ating pielea cad jos moarte de bete! Tânărul confuz Un tânăr gonit de un bou fuge într-o prăvălie şi zice plin de frică: - Domnişoară, pardon, vine un bou! înaintea tribunalului Preşedintele: Ai mai fost pedepsit? -Acuzatul: Nu mi aduc bine aminte. Dle preşedinte, dar sunt sigur că timp de 5 ani n-amjnai fost deloc pedepsit. - Şi de unde o ştii? - In timpul acesta am fost în închisoare. 202 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor La restaurant - Băiete, peştele e îngrozitor, nu e proaspăt ca cel pe care mi l-ai servit in duminica trecută... - Ah! Dle, cum se poate să ne spui aceasta? E acelaşi, între doi amici Domnul X se întâlneşte cu prietenul său Y în oraşul naşterii lui. X voind să păcălească pe Y îi pune întrebarea: - Ce e cauza că în oraşul d-voastră sunt atâţia asini? Y: La noi asinii se înmulţesc din zi în zi. aşa de exemplu azi avem mai mult cu unul... S-a stricat lumea, părinte! Un ţăran se prezintă înaintea unui popă, spunându-i că vrea să se însoare cu Safta, fata lui Nea Radu. - Apoi să veniţi la mine duminică, tu şi cu Safta, pentru ca să vă dau poveţele trebuincioase, fiindcă voi sunteţi încă tineri... - Să ne aducem şi copiii, părinte? * între artişti - Ce se repetă în teatrul tău? - Ce se repetă la teatrul meu? S - Da. - Nimic alta, decât că fiecare ar vrea să-şi ia leafa! Ţ- * A A treia văduvie - Ce fel! Abia ai patruzeci de ani şi a rămas de trei ori văduv! - Ei, ce vrei! Am avut noroc, iată tot! Medicină potrivită Medicul: Ce ai? Ţăranca: Mă doare stomacul. Intr-o zi pe când dormeam la câmp, 3 am înghiţit un şoarece. îl simt cum se suie şi se scoboară pe gâtlej. Ce Jj trebuie să fac să mă scap de el? | Medicul: Lucrul este foarte uşor. N-ai decât să înghiţi o pisică. * La judecătorie Prezidentul: De câţi ani sunteţi? Doamna: De 30. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 203 Avocatul: Mi se pare că martora şi acum doi ani tot 30 ani a zis că are. Doamna: Foarte bine! Eu nu sunt de acelea ce una zic azi şi alta mâine. i'fi Intre bărbat şi muiere , Nevasta îl găseşte lângă butoi bând. Nevasta: Te-ai pus pe beţie şi nu vii să munceşti şi tu la culesul viilor? Bărbatul: Ba muncesc, nevastă, căci, dacă n-ar fi oameni care să deşerte vinul cel vechi din vase, unde s-ar pune cel nou? Un episcop întreabă într-o zi pe un ţăran câţi Dumenzei sunt. - Numai unul - răspunde ţăranul -, dar sfinţia ta nici la acela nu-i serveşti cum se cade. înţelepciunea lui Pişta Pişta îşi pierduse căciula. Nevastă-sa Şari şi fiul său Jânos căutau în toate părţile s-o afle. După câtva timp află Jânos căciula şi o duce la tatăl său , - Mă duc să spun la mama să nu mai caute, c-am aflat-o eu, zice băiatul. - Teremte-te ! - răspunde Pişta. Să n-o faci, că-ţi sucesc gâtul. Las’ pe Şari să caute, dac-o află... - ei! atunci eu avea două căciule şi nu pierdut decât unul. Apă nepreţuită - Omule, domnia ta ai aici o apă scumpă, nepreţuită! - Dă-mi mie 10 cruceri, domnule, şi eu îs mulţumit! „Amicul poporului” 1895 Anecdote Medi c-coşciug JPentru ca pacienţii mei să aibă toată comoditatea, mi-am mutat locuinţa lângă faţjjriga de coşciuge din strada Sapa şi lopata. Dr. Vindecăte” $ Medicul în spital - Câţi morţi? 204 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor - Nouă! - Cum aşa? Eu am dat medicamente pentru zece! - Aşa e. că unul n-a vrut să ia medicamentele. înviere Un preot catolic zgârcit numai ca el, adunase o sumă mare de bani. Ca să fie la loc sigur, îi aşează in biserică, unde se ţin sacramentele şi scrie pe invelitoarea lor: „Dominus est in ipso loco" (Domnul e în locul acesta). Un altul şterge paralele şi înlocuieşte inscripţia cu: ..Surrexit. non est hic!" (S-a sculat, nu este aicea). Un anunţ curios Un ziar din America publică: „Un tânăr caută un loc de ginere în o casă liniştită şi cu stare". Un altul mai curios In laude şi minciuni pe americani nu-i întrece nici Han-Tătar. Iată încă un exemplu: „Creştini şi jidani, catolici şi protestanţi, mormoni şi necredincioşi toţi se unesc într-un punct oarecare, se vede că nu e departe timpul de aur: - toţi aceştia, deşi de diferite credinţe, se unesc în a zice şi a recunoaşte că Town et comp. (Brooklin nr. 10) vinde cele mai fine, mai frumoase, mai uşoare şi mai durabile pălării pentru domni!”. Un al treilea şi mai curios Intr-un ziar din Philadelphia se citeşte următoarele: „S-a furat un orologiu în valoare de 100 dolari. Dacă hoţul va da îndărăt, va primi gratuit îndrumări că de unde se poate fura un alt orologiu ce valorează de două ori atât şi după care n-o să mai întrebe nimeni!”. Preotul şi avocatul Un avocat sfătos - şi care avocat nu e sfătos? - pune unui preot întrebarea următoare: - Dacă ceata preoţească s-ar încurca într-un proces cu ceata mamonului Sarsailă, cu ucigă-1 crucea, cum se zice, care ar câştiga procesul? - Sigur că Sarsailă şi slugile sale încoronate - răspunde preotul -, căci el te are şi pe d-ta şi pe toţi avocaţii vii şi morţi de partea sa. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 205 Sânul Iui Avram Unui bărbat îi murise muierea, cu care a dus traiul lui ochiul cu aiul. Un vecin al său a vrut să-l mângâie şi-i zice: - Nu fi supărat, frate. Fira ta va fi acuşi fericită în sânul lui Avram. - Deplâng din toată inima pe moş Avram - răspunde văduvul căci cu Fira mea n-are s-o scoată la cale. Ea e arţăgoasă, dacă se supără de ceva, îi sare îi cap, îi zgârie faţa. îi scoate ochii, cum făcea şi cu mine. !•* O prinsoare Ştia Tândalâ că Păcală e calic de bani. ştia şi Păcală că Tândalâ are câţiva lei pe lângă sufletul său. Păcală ar fi băut ceva, dar nu avea pe ce. iar Tândală nu prea era din daia. - Să facem o prinsoare - zice Păcală. - Ce prinsoare? - răspunde Tândală. - Pe zece beri că în pungă la mine am mai mulţi bani decât tine. Tândală primeşte. - Acum „La carul cu bere", frate Tândală, pentru că eu în punga mea am zece bani, dar tu în punga ta nici un ban, şi despre asta a fost vorba. * Plăcere Ea: Ce viaţă plăcută să rătăceşti prin acestea ţinuturi romantice cu o fiinţă care-ţi este dragă! El: Da. scumpa mea, tu ai dreptate. Trebuie că e plăcut aşa ceva. „Amicul poporului” 1896 Anecdote Dintre două rele Păcală vorbea de însurătoare cu un prieten: - Dacă mă însor - zice Păcală - voi căuta cu femeia mea să fie mică de statură, iar nu mare. - Şi pentru ce? - întreabă prietenul. - Pentru că între două rele totdeauna e bine să alegi pe cel mic. Culmea nepăsării Un englez, stând la masă cu soţia sa, deodată se descarcă un trăznet teribil. îi ucide femeia, prefăcând-o în praf şi cenuşă. Englezul, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, sună şi zice servitorului: 206 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor - John, mătură pe doamna afară! Adam şi Eva Doi copii privesc o icoană ce reprezintă pe Adam şi Eva în Paradis. - Care e bărbatul şi care e femeia?, întreabă unul din ei. - Dar cum pot sâ-ţi spun. dacă nu sunt îmbrăcaţi!, răspunde celălalt. Episcopul şi ţăranul Un episcop întreabă într-o zi pe un ţăran mai mult in glumă ca într-adins câţi Dumenzei sunt. - Numai unul, părinte, dar şi acela - precum aud - cu Sfinţia Sa nu se prea laudă. Cuminte, n-ai ce Contele Zecheny a făcut foarte mult ca să scoată pe naţia ungurească de la întuneric la lumină. Mai ales pe prostime ar fi dorit el s-o vadă apucând pe alte căi. Tocmai de aceea, de câte ori numai i se da ocazie, se punea la sfaturi cu ţăranii de ungur, cărora le da tot felul de învăţături folositoare. Insă degeaba, că Pişta nu vrea. Aşa într-o zi le spunea contele minuni despre Franţa, Anglia, Germania, ţări prin care călătorise, şi lăuda pe popoarele din Apus că sunt atât de silitoare şi de harnice, munceşte unul cât trei unguri. - Ticăloase ţări şi nefericite popoare, îi zice Pişta - ba, dacă bieţii de ei atât de mult trebuie să muncească! Un avocat era atât de iscusit, că i se dusese vestea. Rar, de tot rar, dacă pierdea vreun proces. Toţi câţi aveau vreo treabă pe la judecătorie alergau la ei. Ajuns la bătrâneţe, ca să-şi cureţe sufletul de multele fărădelegi, intră la o mănăstire, se face călugăr, s-apucă de post şi rugăciune. De câte ori avea mănăstirea vreun proces, fostul încurcă-lume era trimis anume ca apărător al drepturilor mănăstireşti. Şi lucru curios! Ca avocat câştigase toate procesele, acum, ca om al Iui Dumnezeu, le pierdea pe toate. „Mult mă mir - zice într-o zi egumenul -, mult mă mir, frate Habaciuc, cum se face de odinioară era o minune când pierdeai un proces, iar acu e o minune când câştigi unul!” „N-ai de ce să te miri câtuşi de puţin - răspunde fostul avocat -, am intrat la mănăstire pentru a mă îndrepta, pentru a grăi adevărul şi dreptatea, iar nu pentru a minţi, de să stea şi soarele în loc, cum făceam altădată. De aceea s-a trecut de a mai câştiga procese!" Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 207 Avocaţi şi foarfece Se tăiau doi avocaţi într-un proces ca două săbii, să crezi că au să se ia de cap. După pertractare, ce să vezi? - Avocaţii îşi dau mâna. se iau de braţ şi pleacă râzând şi glumind spre casă. Cei doi ţărani în cauza cărora se certaseră avocaţii rămân cu gurile căscate. Unul din ei nu poate să nu zică către judecător: - Ei bine. domnule, ce să cred despre oamenii aceştia? Noi. ţăranii, când avem pentru ce, ne certăm şi suntem certaţi cum se cade, până la o zi când ne împăcăm iarăşi, iar avocaţii noştri în clipita asta de ceas se ceartă, fâr' să fi avut unul cu altul ceva, şi în clipita aceasta se şi sărută. - Ascultaţi, zice judecătorul, şi mă-nţelegeţi, că avocaţii sunt ca şi cele două tăişuri de la foarfecă: apeşi urechile lor, tăişurile cugeţi că au să se taie şi tot nu se taie, dar taie şi zdruncină fără milă ce pauză între ele, pe voi şi alţi nătângi! „ Amicul poporului ” 1897 Anecdote Tempora mutantur Bătrâna cochetă: Ah, nu ştiu, dar mai demult erau bărbaţii mai galanţi! Cavalerul: Ei, da, domnişoară, mai demult erau şi cuconiţele mai tinerele! Noroc de glumă - Vezi pe domnul acela? ‘Nainte cu vreo 9 ani venise la Bucureşti cu o pereche de pantaloni peticiţi, şi azi are două milioane! - Dar bine, nene, ce drac face cu două milioane de pantaloni peticiţi? „Amicul poporului” 1897 208 Grigore Sima ai lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor LIRA POPULARA Cântece poporale i. Frunză verde de pe tău, Ţi-a părea, bădiţă rău -După frunza cea uscată, După mândra cea lăsată: -După frunza cea de vie După mândra cea dintâie. II. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă pana corbului In dealul Braşovului Să mă-ntorc odată roată Să văd pe mândra la poartă, Să vedem vie-i ori moartă -De-o fi moartă se-o jelesc; De-o fi vie s-o doresc. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă, Doamne, -un păsăroi La mândruţa pe război. Să bătu cu aripile, Să rostească firele, Firele şi iţele. III. III. Eu te văd, bădiţă, bine Că ţie ţi dor de mine Şi-ai grăi, dar ţi ruşine Da-ndrazneşte de grăieşte Că inima mea voieşte. IV. Mândra mândruleana mea, De frumoasă eşti frumoasă. Dar hainele nu te-apasă, Nici pe tine, nici acasă. Pe rudă te poţi uita. In ladă poţi căuta Că pustie li-i afla. V. De când, bădiţă, mi-eşti drag * Toată ziua şed în prag Cu aţa trasă prin ac, Uitându-mă după tine Lucrul meu-napoi rămâne, Uitându-mă să te văd Trei zile de lucru-mi pierd: Uitându-mă în calea ta Nimica nu pot lucra. VI. Bine-i stă mândrei gătată Tot cu haine de la siatră Dar mai bine că i-ar sta, Să le fi făcută ea. Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 209 VII. Frunză verde flori mărunte, Mi-am auzit vorbe multe, De vorbe nimicu-mi pasă Pare-mi bine că-s frumoasă De frumoasă nu-s aşa Pare-mi bine că ştiu lucra Şi la mine şi la altul Nu trebe să-mi lucre satul. Precum ştiu oamenii-n sat Că şi ţie ţi-am lucrat. Că ai mâneci de prin sat Şi perine goale-n pat. Penele le-ai scos din ele, Şi le-ai dat pentru mărgele. VIII. Părăuţ cu apă rece Pe la poarta mândrei trece, Părăuţ cu apă lină Pe la poarta mândrei vină. Ieşi mândra să se spele Nu se putu de-a mea jele; Ea se şterge c-o năframă Lacrimile nu pun seamă. Ea se şterge şi nu prea, Nu poate de jelea mea. IX. Tu te duci, bade, ca mâne Dorul tău cu min’ rămâne. Du bade dorul cu tine, Ori mă du bade pe mine. Dacă mergi, bade sărace. Eu cu dorul tău ce-oi face? Tu mândruţă-ai face bine. Că mai sunt voinici ca mine. Va fi rău, mândră, de mine. Ce mă duc de lângă tine: Şi mă duc în ţări străine. Unde nu cunoscu pe nime. Numai frunza şi iarba C-alea-s în toată lumea. X. Nu ne dă maică departe Se vin cu desagii în spate, Cu desagii ‘mbăieraţi Şi cu ochii lăcrămaţi. Ci mă dă, maică,-n vecini Se te văd seara ce cini. Dimineaţa ce prânzeşti Peste zi cum mai trăieşti. Buciumi-Poeni Grigore Sima al lui Ion târ- 210 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Două balada poporale - Din Ardeal - I. Moartea voinicului Jos la ţara Oltului. La fântâna corbului, in marginea codrului. Cine zace singurel? Un voinic tras prin inel. Frunză verde iarba creşte, De pândit cine-1 pândeşte? Vultur sur, care grăieşte: - Mori voinice, ori te scoală, Ori-mi dă şi mie boală, Că eu de când te pândesc, Puii-n codru-mi flămânzesc. Penele mi se răresc, Picioarele-mi gălbinesc! Şi voinicul apăi iară: - Grijeşte-mă pân' marţi seară. Căi eu marţi sear-oi muri. Tu puii ţi-i hărăni. Penele ţi s-or deşi. Picioarele s-or roşi. Mâna cu trei coaste-mi ia Şi zbori la măicuţa mea. Tu-i începe-a cloncăni. Măicuţ-afară-a ieşi. Şi aminte ş-a aduce, C-a avut un fiuţ dulce, Pe care l-a blestemat. Vulturii de l-au mâncat. II. Dragoste statornică Jos pe casta dealului, In marginea satului, Este-o casă mititea. Oare cine şede-n ea? Şede mândra mândrelor, Şi frumoasa zânelor, Crăişoara stelelor. Intr-o zi de primăvară, Mândra iese pân-afară, Să culeagă flori frumoase, Flori de cele ce miroase; Să le deie Niţului, Niţului bădiţului, Ce stă-n coasta dealului, Paşte turma satului. Câte flori ea le rupea. La inimă le punea, De la inimă ofta Şi la Niţul ei gândea: Iar din gură cuvânta: - Niţule! bădiţule! Uite, la mine veniră, Crâişori cu peţitori Şi măicuţa, că mi-a zis: „Uită-te copilă măi! Alege-ţi unul din ei!” Eu maicei i-am zis aşa: „Maică măiculeana mea! Nici pe unul n-oi lua, Aibă mii de mii de oi, După nici unul nu voi, Numai după Niţul meu. Să mi-1 ţină Dumnezeu!” * Dorul mândrei s-a-mplinit, După Niţul s-a mărit. Grigore Sima al Iui Ion Grigore Sima al lui Ion »■ Scrieri alese din Ţara Moţilor 211 Din Ardeal La poartă la Ţarigrad La poartă la Ţarigrad Şede-un voinic supărat. Căci de tânăr s-a-nsurat, Mai tânără şi-a luat. Luni cu nevastă era, Marţi la cătane pornea Şi din gură cuvânta: „Maică, măiculiţa mea! Grijeşte-mi tu nevasta, Cu mălai, cu lapte dulce, Ddoar de la noi nu s-a duce.” Şi bărbatul cum pleca Soacră-sa mi s-apuca Pe nevastă a mustra: „Prin pivniţă n-ai intrat, Prin curte n-ai măturat, Apă în vase n-ai luat!” Nevasta se supără, Apă în vase că luă, Prin curte că mătură Şi în pivniţă iritră: Dar hoaţa de soacră-sa încuie uşa pe ea. Cătăni, cât cătăni Şi acasă că veni. - Maică, măiculeana mea, Ce mi-ai făcut nevasta? - Dragul maicei pui de domn, De rând tu mi-ai cătănit, Nevâsfâ ta a murit. - Maică, măiculeajjajmea, Arată-mi tu mormântul, Să-mi mai stâmpăr sufletul! - Dragul maicei, pui de domn, De cânt tu mi-ai cătănit Multe ploi au mai plouat Şi mormântul l-au mânat. - Maică, măiculeana mea, Arată-mi tu cruciţa Să-mi mai stâmpăr inima! - Dragul maicei pui de domn, De când tu mi-ai cătănit Multe vânturi au bătut Şi cruciuliţa au rupt. - Maică, măiculeana mea! Dar în pivniţa cea mare Cine rânt-aşa cu jale? - Dragul maicei pui de domn, Dar un robuţ de ţigan, încuiat tocmai de-un an. - Maică, măiculeana mea, Dă-mi o coajă de ţipău S-o dau la robuţuî meu. - Dragul maicei pui de domn, Lasă cojiţa să steie Şi pe rob în furci să pieie. -Dar, zău, el se mâniă Şi securea o luă Uşa-n patru mi-o crăpă. Amândoi se-mbrăţişară, Amândoi se sărutară. El din graiu-aşa grăia: „Mândră, mândruleana mea, Ce să fac cu soacră-ta? Cu puşca s-o împuşcăm, Ori de coade s-o legăm Satul să-l înconjurăm, Să se-nveţe soacrele A-şi cinsti nurorile!” Bucium-Poeni, 1882 Grigore Sima al lui Ion 212 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Maţilor Bărbaţii tot ca ei (Baladă din popor) Mândra-n grădină pliveşte De lacrimi de-abia zăreşte: Trece badea şi mi-o-ntreabă: De ce plângi, mândruţă dragă?" Şi mândra câ-i răspundea: Plâng că nâfrămuţa ta. Năfrămuţa ta cea nouă. E ruptă, bădiţă-n două!" ,Ei! mândră, că nu-i aşa! E ruptă inima ta, Teamâ-ţi-i că te-oi lăsa!" Şi mândra din grai grăia: ,Lua-mi-i, bădiţ,-ori ba -Din două să ştiu una, Ori că mi-i lua, ori ba?" Eu, mândră, că te-oi lua, Dacă tu mi-i număra: Penele de pe-un păun, Şi pietrele de pe-un drum; Penele de păuniţă. Pietrele de pe uliţă. Câte frunze-s pe un nuc, Câte pene-s pe un cuc." Lua-mi-i, bădiţ,-ori ba, Din două să ştiu una. Ori că mi-i lua, ori ba?!" Eu, mândră, că te-oi lua, Dacă tu mi-i număra: Frunza de pe nouă lunci, Banii de pe nouă junei. Ba atunci, ba nici atunci, Până tu mi-i număra: Câtă iarbă-i pe-un hotar, Câte paie-s intr-un car!” Şi mândra din grai grăia: „Lua-mi-i, bâdiţ', ori ba? Din două să ştiu una -Ori că mi-i lua. ori ba?!" ,.- Eu, mândră, că te-oi lua. Dacă tu mi-i fermeca. Pe frate-tâu. cel mai mic, Cel mai mic şi mai voinic. El îmi joacă jocul meu Şi umblă-n piciorul tău!” Eu, bade, l-oi fermeca. Dacă tu mi-i învăţa!" Mândră, la voi în grădină, La un măr la rădăcină. La un măr ce-i gârbovat, Este-un şarpe spânzurat. Din gură-i iese venin, Din coad-otravă deplin. Tu le strânge-n păhărel Le dă frate-tău din el. Din câmp de la plugărit, Când a veni ostenit, Ş-a cere apă să beie, Tu-i dă otravă să pieie!” Fratele-acas’ venea, Apă rece că cerea. Dar sora că s-apuca Păhărelul mi-1 lua Şi astfel îi cuvânta: Bea, frate, vin încălzit, Că-i bun de om necăjit; Bea, frate, vin pipărat, Că-i bun de om supărat! Că ziua eşti plugărel Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 213 Şi noaptea eşti bourel!" Soră, surioara mea! Ia-n închină ş-apoi bea. Că ziua eşti ţesătoare Şi noaptea eşti torcătoare!" Sora sta şi iară sta. Din păhărel nu gusta. El paharul că-1 lua. Dintr-odată că mi-1 sorbea! Când era la miez de noapte. Fratele trăgea de moarte; Când era la cântători. Era-mpodobit cu flori, Iar când ziua se făcea, La groapă că mi-1 ducea. Şi mândra din grai grăia: Lua-mi-i, bădiţ’, ori ba?! Din două să ştiu una. Ori că mi-i lua, ori ba?!" Eu, mândră nu te-oi lua, Că, dacă te-i mânia. Şi cu mine-i face-aşa; Că nu sunt mai bun nici eu De cum a fost frate-tău!” * *î< Pentr-un câne de drăguţ Pusei capul la frătiuţ; Pentr-un drăguţ de departe Pusei capul la un frate; Pentr-un dor de pe Tâmavă Dat-am frate-meu otravă. Stejarul şi cornul (Cântec din Moldova) - Frate, ffaţe de stejar! Lasă-mă să tai un par, Să-mi fac osie la car. - Frăţioare Românaş, Voios parul da-ţi-l-aş, Dac-ai face tu din el Buzdugan de voinicel, Ghioagă mare nestrunjită Cu piroane ţintuită, Şi cu dânsa de-ai lupta Să aperi moşia ta. - Codrule, ce nflr1e-ndoi, De-o creangă să te despoi Să-mi fac prăjină la boi! - Frăţioare românaş, Creanga lungă da-ţi-o-aş, Ca s-o fad arc de război S-alungi leşii de la noi.... _ Lasă boii, frăţioare, Şi te du b vânătoare, Că nu-i timp de plugărie, Ci e timp de vitejie. - Codri, codri, mă jur eu Să ucid cu braţul meu De tot cornul un duşman, De stejar un căpitan. 214 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Doine şi Hore I. Mâncatu-s, Doamne, de rele, Ca holda de păsărele. Şi-s mâncat de cei străini Ca iarba de boi bătrâni; Nici mâncată, nici lăsată, Numai iarbă judecată. II. Trandafir cu frunza deasă, Dulce-i gura la mireasă. Dar nu-i dulce cum să fie, Făr’ ca strugurul din vie. III. Am avut o cărăruşâ Până la mândruţa-n uşă -Dar s-a pus un blestemat, Cărarea mi-a astupat Tot cu spini şi cu nuiele, Supărarea mândrei mele, D-apoi supărarea mea, Că nu pot merge la ea. IV. Doamne, la inima mea Este-un râu ş-o fântânea. Fântâna-i necaz de moarte, Râul le spală pe toate. V. V. Măghiran de pe fântână, Am drăguţ ca ş-o lumină. Umblă două să mi-I ieie, Dumnezeu să nu li-1 deie; Umblă două să-l sărute, Dumnezeu să nu le-ajute. VI. Tuturor lumea li-i dragă. Mie mi-i cerneală neagră. Tuturor lumea li-i bună. Dar mie mi-i mătrăgună. Tuturor le pare bine. C-a picat râul pe mine. Dar să nu-i pară nimănui. C-a pica pe pruncii lui. Şi n-are de ce-i părea. Şi pe el poate pica. VII. De jale şi de bănat Câte lacrimi am vărsat. Am făcut fântână-n sat, Fântână cu trii izvoară Cine-a bea din ea să moară, Dar de-o bea drăguţul meu, Să mi-1 ţină Dumnezeu, De-or bea duşmanele mele, •Crepe inima din ele. VIII. Spune, bate, rupt, ales, lei-mă după cules? - Io-ţi spun, mândr,-adevărat, Că nu sunt de însurat, Dar totu-ţi făgăduiesc Că pe tine te iubesc. - Spune, bade,-adevărat Iei-mă după cărat? Nu-mi ţinea drumul legat! Plânsei seara, dimineaţa, Nu vezi bine că-mi pierd faţa? Plânsei ziua în amiaz. Piere-mi ruja din obraz. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 215 L Voinici mulţi că mi-au venit La maica de m-au peţit, Duce-m-aş, bădiţă, zău. Dar nu pot de dorul tău. Câte stele-s mai alese Toate vin la noi acasă. Dar dorul tău nu mă lasă. IX. , M-a făcut măicuţa-n zori, Spre duminica de Flori, Câţi feciori pe-un lat de ţară Toţi aleargă să mă ceară. 0 mie de-ar alerga ţ Şi măicuţa nu m-a da, Că pe mine m-a făcut, Cum măicuţii i-a plăcut: Nici micuţă, nici ‘năltuţă, Cumu-i mândra mai drăguţă. M-a făcut şi m-a-nchinat, De noroc mi-a descântat, M-a stropit cu pană verde, Să fiu dragă cui mă vede, Şi de-atunci, bădiţă, zău. Mor vornici de dorul meu! X. : Nu gândi, mândră, că-mi placi, • Că numai necazu-ţi. faci, C-asară, când te-am văzut, Ducând apă de băut Tot urâtă mi-ai căzut. XI. ,... , De-aş trăi cât frunza-n vie, | N-aş lua fată-n moşie;' , Să-mi poruncească ea mie. 'Făr’ săracă şi să-mi placă. XII. Decât cu urâta-n vatră, Mai bine cu mândra-n şatră Şi să mâncă pâine uscată. Decât băut şi mâncat Cu urâta după cap, Mai bine să fiu flămând Şi cu mândra petrecând. XIII. Frunză verde de-aliom (7)1 Te-am iubit şi n-ai fost om. Ai fost o gură căscată, De ne-a ştiut lumea toată. XIV. Hai, muiere, să jucăm, Că fata ne-o mărităm, Pare-ne bine c-am dat-o, Vai de cela ce-a luat-o! XV. Poate fi mândra frumoasă, Podu-i ţese, podu-i coasă. Şirele de peste cot, Coboară grâul din pod, Brăţara de peste mână E cusută pe făină, Şi-mpănată pe slănină., XVI. Place-mi mândra ocheşea, Şi-n târg mi-i fală cu ea. Dar mândruţa gălbicioasă, Nici acasă, nu-i frumoasă. Nici acasă, nid în târg, Nici să mânci cu ea din blid. 1. Semnul întrebării aparţine autorului. (n.R.F.) 216 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor XVII. Nu mâ da, maică, departe. Să vin cu desagii-n spate. Cu desagii-mbăieraţi Şi cu ochii lăcrimaţi: Ci mâ dă, maică,-n vecini. Să te văd sara când cini. Dimineaţa când prânzeşti. Peste zi cum mai trăieşti. XVIII. Ia-ţi, bade, fată săracă. Căci cu mâna ei se-mbracă. Dară fata de bogat Până-şi pune-o cârpă-n cap, Până-şi face-un şir pe mână Tot cu cupa la făină. Pentru puii de pe cot Coboară grâul din pod; Pentru ciupagul din spate Dă un zlot şi jumătate Ş-o fedelă de bucate; Pentru puii de pe mână Totdeauna dă o lână Ş-o ferdelă de făină; Aşa-i, bade, cea bogată, Când e toamna vinde-o vacă De-şi ia haine şi se-mbracă. XIX. Tu te duci, bădiţă, duci. Dar pe mine nu mâ duci. Du-mă, bade, şi pe mine, Bade, -ntr-o ţară cu tine. De ţ-a fi, bade. ruşine, Fă-mâ brâu pe lângă tine, De ţi-a părea brâul greu, Fă-mâ lumină de său Şi mă pune-n sânul tău. Şi de ţi-oi cădea grea iară, Fă-mă lumină de ceară Şi mă pune subsuoară! Unde, bade,-i însera, Eu frumos ţi-oi lumina. Cineva de te-a-ntreba Că de unde-i lumina? Tu-i răspunde, bade, -aşa: - Asta-i lumină de ceară, Mândruţă din a mea ţară, Asta-i lumină de său, Mândruţa din satul meu. XX. Ardă-mi-te focul, minte, Dacă n-ai fost mai-nainte. Acuma degeaba eşti, Că nimic nu-mi foloseşti. „Amicul Poporului”, 1887 (nesemnat, n.R.F.J" 1 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 217 Cântece populare A. Doine şi hore 1. Cine n-are dor în lume Să vine la mine-anume. Că eu am atâta dor, De pot vinde tuturor. Că mi-oi pune bolta-n poartă Ş-oi vinde la lumea toată, Şi mi-oi pune boita-n prag Şi-oi vinde la dor şi drag; Nu căta pe ce-1 voi da, Că numai l-oi lepăda. II. Bade, pentru dumneata Mă topesc ca cânepa; Şi bade de dorul tău Mă topesc ca inu-n tău. III. Zis-a maica către mine Să nu dau gură la nime’ -Dară dracul poate face Să nu dau la cine-mi place. IV. IV. Frunză verde ş-o frunzuţă, Ce mi-i mie de-o drăguţă? Ca la codru de-o frunzuţă. Frunza, dacă-ngălbeneşte, Pică jos şi putrezeşte, Alta-n loc îndată-«reşte. V. Frunză verde de pe rât. Auzit-am, auzit, Auzit-am ieri la moară Că vrea tata să mă-nsoare. De ce umblu-n sat la Floare: Dar cu sila nu m-a face Să iau pe cine nu-mi place. VI. Mândra cu ochi mici şi traşi S-o săruţi să n-o mai laşi; Mândra cu ochi negrişori S-o săruţi să te omori; Cea cu ochii mieruţi Tot în gură s-o săruţi. VII. Sărutatul de cu sară Te duce cu mândra-n ţară; Sărutatul de cu dulce In străine ţări te duce. VIII. Frunză verde lemh de brad, Rău, bădiţă, te-am visat, Că năframa ta cea nouă Am visat-o ruptă-n două, Ruptă-n două, ruptă-n tril, Ruptă-n poartă la Sibiu Ruptă-n trii şi ruptă-n patru, Scrisă-n poartă la-mpăratul. 218 Grigore Sima ai lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor B. Satire I. Lelea pune pânza vara Mânce-i muştele mânjala. - Arză-te focul, război, Tu-mi faci pânza lăturoi: Arzâ-mi-te focul, spată, Că-mi faci pânza toată spartă; Şi vă ardă focul, iţe Că nu-mi ţeseţi cu credinţă; Ce pe sulul dinapoi Vreo treizeci de lăturoi, Iar pe sulul dinainte Focul le mai ţine minte. Ardă-te focul, amnariu, Că tu ţeşi ca un husariu, Şi nu porţi grijă la oală, De mă văd fără mânjală. - Aşa-i lelea, bate natra Cum o bate-şi rupe spata; Bate două rupe nouă; Bate-un cot şi-l ţipă-n pod. - Ardă-te focul, Vărvară, Că-mi ţeşi pânză toată vara; Că sucala nu-i de vină, Căci sucala duruieşte Şi pe tine te căzneşte. II. II. Uscă-te iie pe horn. Că deseară-ţi dau sopon Şi te pun pe gard în sus, Latră câinii ca pe urs. III. Dragă mi-i leliţa rujă, Suflâ-n foc, se uitâ-n uşă, Faţa-i plină de cenuşă. IV. Cu bărbatul băutor Nu-i face pâine-n cuptor, Fără mămăligâ-n oală Şi-i mânca ş-aceea goală. V. - Părinte, sfinţia ta, Slobodă-i duminica C-am un caier de-a găta? - Slobod naiba să te ia! Şase zile-n săptămână ‘ Ai avut vreme destulă Să torci un caier de lână. - Părinte, sfinţia ta! Lunea, marţea n-am lucrat % C-am gândit c-ar fi păcat. Miercuri nu m-am apucat, Iar joile mi-s oprite, N-am lucrat de nu ţin minte. Vinerile mi-s legate, Nu lucru să-mi fac păcate; Sâmbăta pân’ m-am sculat Şi până m-am pieptănat Şi sara m-a apuca. M-aş ruga de dumneata Să-mi slobozi duminica, C-am un caier de-a găta! Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 219 VI. : De n-ar fi viţă şi prun, Omul n-ar mai fi nebun, Dar viţa şi prunul este, Omul de-aia nebuneşte: De n-ar fi ochi şi sprâncene, De păcate nu m-aş teme. Dar ochi şi sprâncene sunt. Păcatele-s pe pământ: Dorul mândrei de n-ar fi, M-aş culca, m-aş odihni, Dar, zău, dorul mândrei este. Noaptea din somn mă trezeşte. VII. Frunză verde lemn domnesc. Fetele se rumenesc, Dar oricât s-ar rumeni Ca feciorii tot n-or fi. VIII. Heba, bade, te făleşti, Că tot n-ajungi uni (unde) gândeşti. Că soarele când răsare Răsare Ia voi ia poartă Şi tu, bade. eşti de coadă; Când s-a-ntâlni deal cu deal Şi-atunci ne-om întâlni rar. Când s-a face dealul şes. Atunci ne-om întâlni des. Grigore Sima al lui Ion Cântece populare i. Tu, drăguţă, cum te porţi Te urăsc voinicii toţi, Că ţi-e firea presărată De iubeşti pe lumea toată. Dar de când o am lăsat Mândra mea s-a măritat Vai de mine ce păcat Că de s-ar fi măritat De la noi a treia sat Nu mi-ar fi nici un bănat, Dar mândra s-o măritat De la noi a treia casă, De la inimă nu-mi iasă. Ies afară vădu-o, Intru-n cas-audu-t>r Vai, măicuţă iubitoare, Inima mea rău mă doare. Măicuţa-mi pune de cină, Inimioara-mi tot suspină. Şi maica pricepe bine Că mi-i dor de oarecine. Şi măicuţa că-mi grăia: - Taci, fiule, nu ofta; De ţi-i dor de cineva, Lumea-i mare, fete-s multe, Şi mai mari, şi mai mărunte, Ia-ţi, dragă, una de; frunte. - Maică, măiculeanâ mea, Eşti bătrână şi nu crezi, Lumea-i mare şi n-o vezi, Că din sută şi din mie, Numai una-mi place mie. Ceru-i mare, stele-s multe, Şi mai mari, şi mai mărunte, Luminoase, -ntunecoase, Nu-s ca mândra de frumoase. 220 Grigore Sima al lui lori « Scrieri alese din Ţara Moţilor II. Frunză verde frunzuliţă, Am avut o mândruliţă Şi-am lăsat-o să mai crească, Minte-n cap să-şi dobândească; III. Pe sub foaie arineascâ Vine-o carte-mpârătească La birâu ca s-o citească. O ceti, cât o ceti Şi pe masă mi-o trânti. Când fu pe la miez de noapte. La feciori lega pe moarte: Nici nu fuse ziua bine. Că veniră şi la mine. Iată, maică, iată, dragă. Că biraele mă leagă. Mă trimite şi-s ca dus Pe frunză de cucuruz, De la Italia-n sus. IV. IV. Prin pădurea cu nuiele Merg cătane tinerele. Alăturea câte patru, Merg cătane la-mpăratu. D’ înlăţate d’ împărate! Citeşte şi-a noastră carte. Şi pe frunză de podbeal, Ne trimite Ia Ardeal, C-avem mândre tinerele, De-al nost’ dor, de-a noastră jele, Nu mai poartă nici mărgele, Şi de dor şi de bănat Şi cerceii i-au ţipat. V. Părăuţ cu apa rece Pe la poarta mândrei trece. De-ar da Dumnezeu să sece: Să rămână numai molu'. Cum am rămas eu cu doru': Să rămână numai prundu'. Cum am rămas eu cu gându'. VI. Pentru ochi ca murele ‘Cungiurai pădurile; Pentru ochi de mure neagră ‘Cungiurai pădurea-ntreagă. VU. în grădină, pe cărare, Pagubă, că-i iarba mare, De nu pot cântând a mere (merge) La a mele floricele, Să le ud cu apă rece, Doară de urât îmi trece, Apă rece de izvor, Dară vine şi-al meu dor, Vino, dor, mai cu grăbire, Că te-aşteaptă cu dorire Un suflet, ce pătimeşte Şi de dor mi se topeşte. VIII. Hai, bade, la noi, pe seară, Că doar nu-i un cap de ţară, Că-i numai de-o puşcătură, Hai, bădiţă, să-ţi dau gură. IX. Nu ştiu orb am fost ori beat, Când am plecat la-nsurat. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 221 Frunză verde, codru des, Toată lumea şi-au ales Ce-a fost verde şi frumos. Ce-a fost bun şi drăgăstos: Dar eu, Doamne, ce-am ales? Ce-au fost mai rău în ovăz: Trei fire de neghiniţâ Şi-o mândruţă cam murguţă. Lăcomii, că-i gazdă mare Şi-o luai de peste vale. Săracele sutele Cum mărită slutele; Mă-mbulzii şi euî Şi-mi luai şi eu o slută, Nici dracul nu mi-o sărută. Când o văd seara la lună, Parcă văd un car cu lână; Când o văd în gura şurii Parcă vă mama pădurii: Când o văd pe la-nserat, Parcă văd un drac plouat; Când o văd în capul gol Fug vacile din ocol Că gândesc că-i ciuma lor. Bate-o-aş şi n-am pe cine, Săruta-o-aş, mi-i ruşine Că râd oamenii de mine. X. Nevastă cu brâu de in. Hai la mine să-ţi închin, Nevastă cu brâu de-aramă, Mi-ai fost dragă fără seamă; Nevastă cu brâu de-argint, Dragă-mi eşti până-n pământ. Din colecţia de liter.popor, a lui Slova „ Amicul Poporului ” 1889 222 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Literatură populară Cântece 1. Când erai, bădiţ,-acasă, Mă gâtam ca ş-o mireasă. Cu cercei şi cu mărgele. De-ţi plăcea, bade, de ele. Dar de când, bade, te-ai dus, In urechi cercei n-am pus. Nici mărgele la grumaz, Că trag, bade, la necaz. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! Fă-mă pasăre măiastră, La bădiţa la fereastră. Să-l văd seara ce cinează, Peste zi unde s-aşează, Şi la ochii cui veghează. 2. Necazul cine nu-1 crede, N-ar mai călca iarbă verde, Şi nici verde, nici uscată, Până ce l-a crede-odată. 3. Bată-te, bădiţă, bată Cearcănul de lângă baltă Şi dreptatea mea de-odată! Bată-te, bădiţă, bată. Cearcănul de lângă soare Şi dreptatea mea cea mare! Şi te bată, bade, bată. Cearcănul de lângă lună Şi dreptatea mea cea bună. 4. Eu la oi, badea la oi. Numai dealul e-ntre noi. De s-ar face dealul şes Şi dumbrava loc ales, Să mă uit ce-am fost lăsat, C-am lăsat un câmp uscat Ş-am iubit un brăduţ ‘nalt. Eu la. vaci, badea la vaci, Intre noi numai copaci. Să luăm secure nouă, Să tăiem copacii-n două, Să ne strângem vacile. Laolaltă buzele. Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 223 Bocete1 1. Tristă veste ne-a sosit. JiMoartea-n sat, că ne-a venit TŞ-a luat satul de-a rândul TŞ-uliţele de-amânuntul. N-a avut unde s-abate, Făr' 'naintea cestei case -iFMoartea ceaţă s-a făcut VŞi din ceaţ-a răsărit Tot un măr şi tot un păr. Şi-n crengile mărului Şade cucul jalnicul; Şi-n trupina mărului Şade moartea groaznica. Amândoi că se mustra: Şi moartea din grai grăia: - Haida, cuce, să schimbăm Penele şi glasurile! Iară cucu-i răspundea: - Ba eu moarte n-oi schimba, Că tu pe uni (unde) glăsuieşti Copii mici îi sărăceşti, Soţii buni îi despărţeşti, Fete mari le despreteşti, Curţi bogate pustieşti; Dar eu pe uni (unde) glăsuiesc Copii mici se veselesc, Soţii buni întineresc, Curţi bogate d-înfloresc; Şi eu pe unii glăsuiesc, Ies plugari cu plugurile, Păcurari cu fluierele Şi-mi ascultă cântecele: 1 Culese în comuna Bucium din Munţii Apuseni ai Ardealului. 2. Pe cea coastă grohotoasăl Este-o oaste pribegită, Dar nu-i oaste pribegită, Că-i N. adormită. Şi la N. cine venea? - Venea dragă maică-sa Cu cosiţa despletită Şi cu inima cernită, Cu cosiţa destrămată Şi cu inima ciotată. - Plânge-mă, maică, cu jale. Că ţ-a rupt braţele tale; Plânge-mă, maică, cu dor, Că ţ-am fost bun ajutor; Plânge-mă, măicuţa mea, Că de astăzi încolea Pe min’ nu mi-i mai vedea, Plânge-mi-i şi mi-i dori Şi-napoi n-6i mai veni. 2. Pietroasă. 32, Mândră casă ţ-ai avut, Dar asta nu ţ-a plăcut Şi de meşteri te-ai rugat Să-ţi facă una de brad* , Fără uşi, fără fereşti Tot în ea să vieţuieşti; Fără uşi fără polmoane Să nu ieşi vara la soare. 2. Din Gârboua de Sus, la poalele Munţilor Apuseni. 224 Grigore Sima al Iui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 4.3 Pe cel deal pe de-a lungul Merge-un car cu patru boi. Boii-s negri, carul negru, Pogăniciul3 4 şi mai negru. Dară-n car ce nu-şi duceau: - Dar un pat bine-ncheiat Din patru scânduri de brad. - Datâ-n pat ce-i aşternut? - Aşternutâ-i iarbă verde, Peste iarbă cergă neagră, Peste cergă lână d-albă. - Dară-n pat cine-i culcat? - Dară N. dusă din lume, Nu-i mai auzim de nume. 5. Ţinţirim iarbă uscată. Mila mea în tin’ se gată; Ţinţirime iarbă verde, Mila mea în tin’ se pierde. 6.5 - O, drag soţul meu iubit. Pe ce cale te-ai pornit? - Dar pe-o cale lungă, lată Unde n-am fost niciodată. - Dar în capul drumului Este-un scaun de odihnă Şi o lină de fântână Pe scaun te-i aşeza Din fântână apă-i bea Să-ţi mai stâmperi inima. Din adunarea de literatură populară a lui Gr. Sima al lui Ion 3 Comuna Bucium —-—--------:---------- 4 în România, „vizitiu" de la ungurescul 5. Comuna Gârbova de Sus. Grigore Sima al iui Ion ■ Scrieri alese din Ţara Moţilor 225 Literatura populară Colinde* I. Asta-i Doamna, bună-i Doamna, loghinu, Ioghinu, Doamne! Că ea bini s-o socotit: loghinu, loghinu. Doamne! Doi boi, bivoli prinsu-s-o. loghinu ş.a. La munte ieşitu-s-o. Muntele aratu-1-1. Cât lungişu, cât curmeziş, Dar mai mult îi pe lungiş. Brazdă neagră trasu-s-o, Grâu roşu vărsatu-s-o. Mândră holdă coptu-s-o, La pai tot cam trestioasă Şi la spic cam sălcioasă. Asta-i Doamna, bună-i Doamna, Că ea bini s-o socotitu: Mândră clacă strânsu-s-o, Tot de juni, de fete mari. Fetele mănunchi tăia, II. Ce te-ai, Domn bun, veselit, Mândră masă-mpodobit, Mândră masă de mătasă. Dar pe masă ce ţi-ai pus? Pusu-ţi-ai colaci de grâu, Cam printre colaci de grâu Rusu-ţi-ai vase cu vin, Cam printre vase cu vin Pusu-ţi-ai pahare*pline, Iar junii snopii lega. Alţii clăile punea, Alţii pe care-ncărca. Alţii la şurâ-1 ducea. Alţii stoguri îl făcea. Asta-i Doamna, bună-i Doamna, Că ea bini s-o socotit: ‘Mblătitori băgatu-s-o Şi grâu îmblătitu-l-o: După ce l-au vânturat, în saci largi mi l-o turnat, Pe care l-o d-încărcat, La moară o alergat, Grâul de l-o măcinat, Dusu-l-o, adusu-l-o. Mândrii colaci făptu-s-o: La nănaşi dintr-o găleată Şi la finul din trei deodată Şi nouă unul frumos Cu pieliţa lui Cristos Şi ne pare că-i acest. Cam printre pahare pline Pusu-ţi-ai lumini aprinse, De lumin’ ca soarele, Ca soarele cu razele Şi ca luna ca lumina. Ca şi d-altă bucurea, Cam mai mari de-a cununa Şi mai mici de-a boteza, Printre cer şi printre îngeri Sus la poarta raiului, De-a dreapta Tatălui Şi-o-nchinăm cu sănătate. * Culese din comuna Gârbova de Sus, lângă Âiud. 226 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor III. Verigă de aur, Măru-i mărgărit, Jupâneasa gazdă, Mândru-i înflorit Fi-re-ar sănătoasă. Tot cu flori de-argint. La tulpini de măr La vârfuţ de măr Păhărel de-argint. Cei goloni (?) vineţi E jupanul gazdă, Câ-s feciorii gazdii. Fi-re-ar sănătos. Fi-re-ar sănătoşi. Jur. prejur de măr Mai in jos pe măr. Iederă măruntă. D-albe limpregiore (?), Bunătate multă Că-s fetele gazdii. Lor a tuturor, Fi-re-ar sănătoase. Fi-re-ar sănătoşi. Mai în jos pe măr Veseli şi voioşi. IV. Ferice de cest domn bun, Şi de el că-şi mai făcea EI trei fii că şi-o d-avut. La cel frate plugârel El bine i-o d-învăţat: Tot un pluguţ d-aur. Unul merge cu plugul, încătrău că plug pornea Unul paşte oile. Toate coaste lumina. Unul sapă viile. Câţi plugari că mi-l vedea Tot săpând şi d-îngropând Toţi bine că-1 întreba: Dumnezeu i-o dăruit „Cine ţie ţi-o făcut Tot o viţă de-aur Gesta pluguţ d-aur?” Şi s-o-nvăţat bun faur. „Cine mie să mi-1 facă? Şi de el că-şi mai făcea Da cel frate bun faur, La cel frate păcurar Care lucră la d-aur.” Tot un fluier de d-aur. Şi zău el că-şi mai făcea Incătrău cu oi pornea Larion (?), la zile mari, Cu fluierul că-şi zicea, La d-albele biserici, Tot cadru că-şi legăna; La sfintele duminici, Câţi păstori că mi-1 vedea La galbine prescurele, Toţi bine că-1 întreba: La galbine luminele. „Cine ţie ţi-o făcut al lui Ion Cesta fluieru de aur?” Semnele de întrebare aparţin „Cine mie să mi-1 facă? autorului (n.r. loan Felea). Da' cel frate bun faur, Revista „Transilvania”, Sibiu, 1890, Care lucră la d-aur.” ASTRA. 227 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Pintea (Baladă din popor) Jele-i, Doamne, cui i jele, Jele-i, Doamne, codrului De-armele voinicului. Că le plouă şi le ninge Şi n-are cine le-ncinge, Că voinicul ce le-a-ncins, Şede la temniţă prins. Voinicul ce le-a purtat Şede-n temniţă-ncuiat. în temniţă la Băiţă Sunt doi fraţi tare legaţi, Cu curele până-n şele Pentru a lor mari greşele. Unu-i Stan Ungurean, Unu-i Pintea, voinic mare, Care-n lume semen n-are. Da-n ghârliciul temniţii Şede măicuţa Pintii, Ea-mpleteşte-un brâu sârbesc Şi pe Pintea-1 dojeneşte: - Pinte, Pinte, dragul meu, Ia-n ascultă ce-ţi zic eu! Las’ pe Stanu', Ungureanu', C-a pus capul tăică-tău Şi I-a pune şi p-al tău! Dar Pintea că se-ntorcea, Către maică sa grăia Şi djn gură cuvânta: - Maica, măiculeana mea, Mergi tu Ia domnişi te'roagă Pe mine să mă sloboadă, Că de cându-s la-nchisoare, Mi-a vint vremea de-nsurare, Că de cându-s la robie Bate-mi părul la călcâie Musteţele-mi bat braţele Şi barba genunchele. Maica Pintii s-a luat Şi la domnul c-a alergat Şi la domni că s-a rugat Să-l lase din închisoare, C-a vint vremea de-nsurare, Că de cându-i la robie Bate-i părul la călcâie, Mustaţele-i bat braţele Şi barba genunchele. Iar domnii se-nţelegea Şi-astfel de răspuns îi da: - Du-te şi la Pintea-i spune C-azi, mâirie ori să-l cunune. Că pe marţi pe prânzul mare, Atunci 1-pm însurare, Că nevasta-i căpătată, Ţapa lată, ferecată, De car’ n-a văzut vreodată Şi nânaş din Făgăraş. .s, !>. Maica Pintii s-a luat La Pintea c-o alergat Şi răspunsul i l-a dat, Că pe marţi pe prânzul mare, Atuncea l-or însurare, Că nevasta-i căpătată, Ţapa lată, ferecată, De car’ n-a văzut vreodată Şi nănaş din Făgăraş. 228 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor - Haidaţi, boieri, după mine Să vă-nvăţ a trăi bine. - Iar domnii că tremurau Şi din grai aşa-mi grăiau: - Să mergi. Pinte, sănătos. Ca şi-un trandafir frumos. Că ni-s caii ne-nşelaţi Şi la fugă ne-nvăţaţi... Al lui Ion Revista., Transilvania”, foaia ASTRA, Sibiu, 1890, p. 124 Faptele, faptele, nu oala cu laptele (Din popor) „Ei, Parfene, fă ce-i face!... mulge vacilemai iute Şi în deal de te repede, la Domete vezi te du-te; Că dă, ştii. sfintele Paşte cad la douăzeci şi şapte Şi bătrânul colo-n munte n-are nici un strop de lapte. Came ştiu că nu mănâncă, da-i păcat, Domnu-1 ferească, La o zi aşa de mare nici de tec să se-ndulcească”. Aşa stareţul Ghenadi, Vineri, săptămâna mare, Către fratele Parfene, cuvântând îi da-ndemnare. Un ceşcuf după aceea, Parfene c-o oalâ-n mână, Fluierând încet şi-alene prin pădurea cea bătrână, Ajunge la sihăstria ce-i săpată dintr-o stâncă, Şi bătrânului sihastru cu-o metanie adâncă, Ii dădu oala cu lapte, spunându-i că prea cinstitul Din mila sfinţiei sale şi dragoste către sfântul O ulcicuţă cu lapte pentru Paşti i-a hărăzit, Dar să-i ducă-napoi vasul încă l-a chezeşluit; Că dă, târgul e departe, trebuie mult ca să întindă Şi făr’ vas o ţâr’ de lapte, unde pui ca să se prindă?! Bătrânul stătea pe gânduri, oale n-avea la-ndemână, Să rămână fără lapte încă nu putea să-i vină. Iară Pintea-i răspundea Şi din grai aşa grăia: - Maică, măiculeana mea! Du-te la grajdul de paltin Şi-mi adă murguţul galben. Când murgul s-apropia Lăcate se descuia. Uşile se despica. El din temniţă ieşea Pe murguţ mi s-arunca Şi din gură cuvânta: Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 229 Ce să facă? Cum s-o dreagă? Mai gândi... rugă profund Şi apoi cu Doamne-ajută bău oala până-n fund. Cum văzu aşa Parfene, lasă oală, lasă toate Şi la stareţ într-un suflet el aleargă cât se poate. Cum ajunge-ncepe a-i spune: Mare poznă c-a văzut. Că părintele Domete !aptele-n post l-a băut. - Eşti nebun? Doamne, mă iartă, ce nelegiuire mare! De-o fi aşa, fă de-1 cheamă, ca să-şi deie îndreptare! Şi se frământa Ghenadi, pân' bătrânul să s-arate, De cutremura cerdacul sub ciubotele lui late. In sfârşit sihastrul vine, tremurând de bătrâneţe; De departe să închină prea curatei sfinte feţe. Stareţul nici una, două, răstit strigă: - Ce păcat! Blestemat să fii de Domnul şi de sfatul cel ceresc! Ce-ai făcut? Dă-ţi seama-ndată, ori pe veci te-afurisesc! - înălţate prea cinstite, rău de-am făcut, rău să-mi fie, Da-mi-voi seamă feţei tale, poimâini după liturghie! Şi cum zice Se şi duce. lac’ şi Paştele sosite!... Liturghia s-a sfârşit, Sfânta nafură s-o ieie cu toţii s-au grămădit, Căci acum este ce este, cari de cari s-ajung-acasă Să-şi răzbune pe fasole cu friptura de pe masă. Prin norod, bătrân Domete, cuvios, cu barba lungă, Se tot zbate, se îndeasă, pân’ la stareţ să ajungă; Cum ajunge se închină, apoi stând cu el de faţă, Trei femei, ce-atunci venise, înroşind cu pruncii-n braţă, Le arată şi cum sfântul schimba feţe după feţe, Frământând în colţul gurii înălbitele-i mustdţe5,' -El cu-ncetul îi şopteşte: - Pe alţi să nu pui la cale, Ci pe pruncii işti micuţi, că-s rodul sfinţiei tale; Iar de toate celelalte, ne-om da seama către cer, Unde toţi fără cruţare tot te-ntreabă şi îţi cer: „Faptele, faptele, Nu qula cu laptele”. 1.1. Onu „Amicul poporului” 1892 230 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Cântece poporale i. De când trecui dealu-ncoace. Voie bună nu-mi pot face. Dacă nu-s cu cine-mi place! II. S-a dus badea, nu mai vine. Dorul lui mă pune bine, S-a dus badea, m-a lăsat. Dorul lui mă pune-n pat. III. Uită, bade,-n ochii mei, De vezi, poţi trăi cu ei? Uită-te, bădiţă, bine. De vezi poţi trăi cu mine? De-i vedea că nu-i trăi, Lasă-mă, că n-oi pieri. IV. Tu, maică, te-ai lăudat Că ţii zile pentru mine. Să mă dai in sat cu tine! Maică, zile nu ţinuşi Şi departe mă dăduşi, Peste-un deal cu spinii verzi. Maică, să nu mă mai vezi, Peste-un deal cu spinii rari, Maică, să nu mă mai ai. V. Bădiţa s-a dus la munte Să cosească flori mărunte. Să cosească floricele, Rupe-i-sar coasa-n ele, Să vie-n braţele mele! „Amicul poporului” 1893 Descântec de mărit1 Fata căreia i se descântă de mărit se dezbracă zicând: „Ajută-mi, Doamne, Mărie Maică Sfântă!” şi merge cu vrăjitoarea la vale ori pârâu, ducând cu sine: o secere, o lopată, o rudă şi ojogul. Pe lângă fata şi vrăjitoare mai trebuie o femeie care le însoţeşte şi le dă mână de ajutor. Ajungând la vale aruncă în apă lopata, rada şi ojogul, ţinând de ele ca să nu le mâie apa femeia ce le însoţeşte, până când fata trece de trei ori peste ele înainte şi-napoi. Fata zice sărind: „Sai fată după lopată, sai noroc după olog!”, punându-Ie după aceea la marginea apei. 1 Măritat. Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 231 Apoi descântătoarea întoarce fata spre răsărit şi plecându-i capul îi trage părul despletit spre faţă, iar fata ia prin părul său apă din vale de nouă ori într-un vas adus anume spre astă treabă, dar făr’ să zică vreun cuvânt. După ce s-a luat apă de nouă ori, vrăjitoarea face semn că e destul, ia vasul şi începe a descânta în apa aceea zicând: „Ajută-mi, Doamne, Mărie Maica Sfântă, Că eu nu iau apa aceasta pentru alta Din apa lui Iordan, Ci o iau pentru „data" Feţişoarei mândre N (numele fetei), Ca băiat să-i vie. Dincătrâu i-a fi partea şi norocul. Că N în apa lui Iordan s-a botezat, Cu apa Iui Iordan s-a încreştinat, Cu astă apă să se curăţească: De toate împiedicările, De toate legăturile, De toate făcăturile, Fie prin guri rele De bărbat ori muiere”. O iau să-i vină calea „datului” cum vine apa aceasta urlătoare1 şi să nu poată sta nimeni în calea „datului” ei, cum nu poate sta în calea apei lui Iordan. Apoi se înţoarce încătrău urlă (curge) apa şi seceră în apă de trei ori zicând: „Doamne, Tu ajută-mi, Mărie Maică Sfântă, Că nu tai apa, Ci tai legăturile : Şi împiedicăturile, Ce se fac „datului” N, Tai limbile gurilor rele: A tată-său, ,A mumă-sa, A frate-său, A sofu-‘sa, 1. Curgătoare. Red. A neamurilor, 232 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Maţilor A sătenilor, Şi a tuturor celor ce vor grăi de rău împotriva „datului” N. Urmează vrăjitoarea mai departe tăind cu secerea: „Să n-aibă N (feciorul) stare, Nici alinare. Nici somn. Nici pace. Nici a lucra, Nici a mânca, Nici a dormi, Până N n-a veni!”. După acestea se-ntorc în casă toate trei, fata se-mbracă şi, luând un cuţit, o furculiţă, o sulă, o lingură, se duce fata cu descântâtoarea într-o grădină cu pruni. Sosite aci fata prinde prunul şi-l scutură cât poate eâ de tare, zicând: „Ajută-mi, Doamne, Mărie Maică Sfântă, Că nu leagăn prunul acesta, Ci leagăn data mea”. Apoi încep vrăjitoarea: „De-o fi peste ţară Să vine pe seară, De-a fi peste munte Pun-i chica punte, De-a fi în poată, Vină pe lopată, De-a fi în târg, Vină pe dârg, De-a fi în pod, Vinăpeojog”. După aceasta mai scutură fata de trei ori de prun, dar de aşa, ca să se mişte din rădăcină. Apoi împunge vrăjitoarea prunul cu cuţitul, cu furculiţa, cu sula, dar tot cu câte două deodată, zicând: „Ajută-mi, Doamne, Mărie Maică Sfântă. Că nu împung prunul, Ci împung inima „lui”, Ca să nu aibă stare Şi nici alinare, Nici în casă, nici în şură, Grigore Sima a I lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 233 Pân’ n-a da la N gură. Până cu N s-a-ntâlni. Cu ea va mânca Şi pe N va lua”. Sfârşind acestea, vrăjitoarea rupe din prun o mlădiţă, zicând: „Bună seara, prunule!”. Tot astfel purcede la trei pruni după olaltă - rupând din fiecare câte o mlădiţă. La al treilea prun se înfăşoară trunchiul pe dedesubt cu perituri (căiţi) pe care-i aprinde zicând: „Ajută-mi, Doamne, Mărie Maică Sfântă, Că nu aprind periturile aceste. Ci aprind inima feciorului, De care i-a fi parte N (numele fetei). De va fi fecior Să vină tărişor, De-a fi văduv sărac, Vină mai după plac, Precum Domnul ni l-a dat”. Şi, până când periturile ard, vrăjitoarea le împunge cu cuţitul şi sula, cu sula şi furculiţa, cu furculiţa şi cuţitul - zicând: „Precum ard periturile acestea, Aşa să ardă inima lui” şi „Nu împung periturile, Ci inima lui, limba, capul Şi toată mădularele dinlontru Şi toate cele din afară a lui”. După acestea merg acasă cu cele trei mlădiţe. Aci pun ciucortul (oală părăsită) cu apă şi una la foc să fiarbă, însă astupate cu pământ, ca să nu răsufle. In timpul acesta vrăjitoarea are în mână ovăz, din care aruncă în foc câteva fire pe rând, după cum poartă câte-o mlădiţă de prun prin jăratic, zicând: „Ajută-mi, Doamne, Mărie Maică Sfântă, Că nu ţip (arunc) ovăzul în foc să ardă, , , Ci-1 ţip ca să ardă tot trupul lui N. Până nu va veni la feţişoara N ■®Şî nu fierb ciucortul, ci fierb „datul” ei. Aşa să sară precum sare ovăzul, Aşa să piară cum pier nuielele de foc, 234 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Nu aibă loc de alinare Şi nici pace, nici stare, Până nu va lua de soţie Pe mândra fată N”. Nuielele nu trebuie arse de tot, că moare feciorul. Ciucortul fierbând spune numele feciorului, nu-1 înţelege însă decât vrăjitoarea singură. In timpul acesta fata e în cea mai mare nelinişte, temându-se că nu va fi cel dorit de ea, ci vreun văduv. Oala, după ce a fiert, se pune la o parte. Se ia apoi un blid cu apă în care se pun mărgelele de la gât ale fetei, o bucată de pâine, sare, mlădiţele de prun cruciş cu furculiţa, cuţitul, furculiţa, lingura. Cu toate acestea ies afară, unde se culcă cocoşul, către care zice: „Sara bună, cocoşule. Cocoşul cocoşilor!”. Cocoşul (vrăjitoarea răspunde în locul lui): „Noroc bun, mândrelor!”. Vrăjitoarea: „Tu ştii dori dorilor, Miezul nopţilor, Cântarea cocoşilor, Ştii şi data fetei N, l-o adă de unde va fi Pusă şi dusă, I-o adă pe mâine seară’1 Rostind acestea, face cu toate sculele - tot cu două deodată - cruci în apa din blid şi iar zice: „Că de nu li-i aduce, Cu frucuţa te-oi împunge, Cu cuţitul te-oi tăia, Cu sare te-oi săra, Cu lingura te-oi aduna, Cu pâine te-oi mânca, Auzi, cocoşul cocoşilor?” - „Aud!”. Dimineaţa se duce iar la cocoş şi-l întreabă: „Făcut-ai?” - „Făcut!”. Aşa să fie, că: „De nu li-i aduce, Cu furcuţa te-oi împunge, Cu cuţitul te-oi tăia, Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 235 Cu sare te voi săra, Cu lingura te-oi aduna, Cu pâine te voi mânca”. Astfel se face până în trei seri, şi anume numai în aceste trei zile ale săptămânii: marţi, joi şi sâmbătă. în a treia seară feciorul trebuie să sosească, altcum n-are stare. Sculele se aruncă pe apă rostind aceste cuvinte: „Arunc sculele pe apă. Răul să fugă din casă, Şapte zile-n săptămână Opt peţitori la zi să vină!”. Fata se spală pe sân cu rachiu, pe care-1 dă să-l bea drăguţul ei, care moare, de n-o ia. - Aşa crede poporul. Grigore Sima a! lui Ion Doine şi hore i. Frunză lată stă pe baltă, Bine mi-a fost mie-odată, Dar s-a-ntors frunza pe tău Şi-a trecut binele meu. Ii. Luceafăr de miazănoapte, Spune mândrei sănătate; Luceafăr de către ziuă, Spune mândrei voie bună! III. III. Ţucu-ti gura, om frumos, r Drag ai fost la neamul nost, Nici acum nu eşti urât, Numai te-ai cam ^umeţit. IV. Cea cu ochii mici şi traşi S-o săruţi, să n-o mai Iaşi, Cea cu ochii mieruţi Tot în gură s-o săruţi! V. De n-ar fi ochi şi sprâncene, N-ar mai fi păcate grele, Ci ar fi mai uşurele, Ne-am putea juca cu ele. .. VI. Doamne-ajută Cui sărută Şi primeşte Cui iubeşte! „Amicul poporului” 1897 J L 236 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor POLITICĂ, OAMENI Şl LOCURI Un document istoric Din „Memorialul” d-lui I. St. Şuluţiu e cunoscut sfârşitul tragic al lui Ioan Dragoş, comisar trimis de Kosuth la moţii lancului spre a lor îndreptare, precum însuşi zice în documentul pe care îl publicăm mai jos. Dragoş a fost sfâşiat la Abrud tocmai de aceia pentru care aveau misiunea să-i îndrepteze. Cum înţelege el îndreptarea se vede din documentul ce urmează: Poporului român din Abrud şi din împrejurul acesta! în numele ţării noastre ungare cu cuvântul prezidentului Lodovic Kosuth v-am spus că întru mărturisirea păcii şi supunerii şi credinţei către ţară şi ocârmuirii, să depuneţi armele, căci toate ce ziseră se vor împlini şi fără arele* voastre; şi totuşi s-au aflat oameni care pe la şanţul din Buceş şi Mihăileni cu mână armată făceau loagăre; deci cătanele ţării au ieşit din Zdrapţi** şi au pornit în aceleaşi locuri; iar fiindcă oamenii strigară pace şi se păfugară, iar alţii spuseră că în Abrud şi în Câmpeni au strigat poporul pace, cătanele întru aceeaşi nădejde, că toţi veţi depune armele jos, s-au cărat la Abrud şi au intrat, fiind primiţi cu bucurie de popor. Aici dată este cel mai mare pace şi cruţare, nimeni nu se vatămă, însă arma trebuie să o dea la sediul oraşului, deci toţi armaţii săteni băgaţi în seamă bine, că de se va întemeia ţara, de veţi aduce armele înainte şi veţi fi liniştiţi nimic stricare nu veţi avea, şi deschizându-se calea în toate părţile veţi putea merge spre căutarea traiului; pentru aceasta dară săteni bărbaţi grăbiţi datoria voastră a o împlini şi apoi a vă căuta de treburile casei voastre - căci aşa veţi fi fericiţi; iar de veţi asculta de amăgitori nebuni, şi vă veţi împotrivi, şi prin aceasta şi la cei nevinovaţi veţi pricinui pacoste, apoi veţi fi urâţi şi pedepsiţi şi de Dumnezeu şi de ţară. Dat în Abrud 25 april (7 mai) 1849 Ioan Dragoş m. p, spre a voastră îndreptare trimis ablegat dietal * Armele, eroare de pană. ** Comune situate în trecătoarea ce duce din părţile ungurene la Abrud. Raport. Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 237 Originalul rău păstrat al acestui document se află în posesiunea subscrisului. El e scris pe o jumătate coală de hârtie, cu caractere chirilice. Subscrierea e a lui Dragoş însuşi, iar textul e scris de altă mână. Singura deosebire între transcrierea de mai sus şi original e că pe oa l-am reprodus cu O. încolo am păstrat până şi erorile de pană şi pe cele ortografice. G. Sima al Iui fon Revista „Transilvania” 1890, Sibiu, redactori. Popescu, anul al XXI-lea Moştenitorul Tronului Român şi soţia Sa Reproducem pentru onorabilii noştri cititori portretele tinerei perechi princiare române, care vor avea a moşteni tronul în urma actualului rege Carol 1. Principele FERDINAND DE ROMÂNIA (foto) este nepot de frate al regelui României, Carol I, e al doilea fecior al principelui Leopold de Hohenzollern. S-a născut în 12/24 august 1865. începutul educaţiei l-a făcut la casa părintească, gimnaziul l-a absolvit în Diisseldorf, unde a depus şi bacalaureatul (examenul de maturitate). Academia de război a absolvit-o în Kassel. Examenul de ofiţer l-a făcut în Berlin cu rezultat strălucit. Practica militară şi-o are de la I Regiment de gardă, la care a fost denumit încă în 1885 ca secondlieutenant â la suite din partea împăratului german Wilhelm I. A ascultat studiile universitare în Tiibinga şi Lipsea. In tot decursul educaţiei sale, care - precum se vede, este tare solidă - mereu s-a avut în vedere viitoarea sa chemare de conducător al destinului regatului rooiân. Alături cu ştiinţele generale s-a ocupat deosebit cu studiul limbii şi literaturii româfîef cu istoria românilor şi legilor viitoarei sale patrii. Spre acest sfârşit i s-a trimis anume la Berlin un profesor universitar din Bucureşti. 238 Grigore Sima al lui Ion 8 Scrieri alese din Ţara Moţilor Alteţa Sa Regală, Principele Ferdinand de România locuieşte de mai La 29 decembrie 1892 s-a cununat cu gingaşa prinţesă Maria de Edinburgh, fiica cea mai mare al principelui Alfred Ernst Albert, duce de Edinburgh, duce de Saxonia etc., mamă-sa: Maria, ducesă Maria Alexandrovna, mare ducesă de Rusia, ducesă de Edinburgh etc. Maria (foto), acum principesă de România, s-a născut la 29 octombrie 1875, e nepoată a reginei Victoria din Anglia, * fiind fiica feciorului acesteia, e nepoată a | ţarului Alexandru Iii, mama principesei fiind soră cu ţarul tuturor ruşilor, e. verişoară primară cu împăratul Germaniei, mătuşă-sa - sora tată-său - fiind mamă la Wilhelm II. Afară de aceste mai înrudită aproape cu toate Casele domnitoare din Europa. Cine s-ar fi cugetat în urmă cu 20 de ani că la a. 1890 Regatul României va fi atât de tare, de respectat şi menit spre aşa frumos viitor, că Moştenitorul Coroanei române va avea primire la cele dintâi case domnitoare din lume?! Căsătoria aceasta şi are ea mare însemnătate pentru viitorul ţării. Tânăra pereche se bucură de cele mai mari simpatii în ţară: ea fiind nu numai drăgălaşă, dar şi foarte cultă. El a ştiut să-şi câştige simpatiile naţiunii române şi ale oştirii prin seriozitatea şi amabilitatea sa binevoitoare, precum şi prin nobleţea sentimentelor sale. Cei care îl cunosc mai de aproape ştiu că principele are un caracter ferm, cunoştinţe solide şi voinţă serioasă. Slova „Amicul poporului” 1894 Grigpre Sima al iui Ion George Bariţ1 (Portretul său în fruntea Calendarului) Biografia neuitatului nostru luptător pentru emanciparea şi progresul mult încercatului nostru popor s-a publicat în „Amicul poporului” de pe Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 239 a. 1886 - însoţită atunci de un portret ce ne înfăţişa pe George Bariţ aşa cum era Ia acea epocă a vieţii sale. Având la îndemână un portret făcut după ultima fotografie, ne grăbim a-1 prezenta on. cititori în fruntea calendarului nostru, însoţit, de astă dată, numai de câteva notiţe biografice. George Bariţ s-a născut în satul Jucul de Sus, comitatul Clujului, la 12/24 mai 1812. Tatăl său, loan Pop, a fost preot gr.-cat. acolo. Cu numele de Bariţ l-a dăruit profesorii unguri de la gimnaziul din Cluj, care deja pe atunci nizuiau a schimba numele româneşti, atât de frumos sunătoare, cu nume maghiare. Studiile şi le-a făcut la casa părintească, la Trăscău, la Blaj şi le-a absolvit la Cluj, fiind pretutindenea fruntaş între studenţi. De Ia Cluj s-a reîntors la Blaj unde, absolvind Teologia, a fost numit profesor de gimnaziu. La a. 1836 Bariţ, alături cu T. Cipariu, a cercetat Bucureştii, de unde n-a mers mai mult la Blaj, ci la Braşov, fiind chemat de mai-nainte pentru a organiza şcolile româneşti de acolo. Inmulţindu-se elevii, la 1838 a mers la Braşov şi Andrei Mureşanu. 1. Faţă de memoria marelui şi neuitatului nostru bărbat ne simţim obligaţi a atrage atenţia tuturor românilor de inimă asupra următoarelor sale publicaţii, dintre care mai ales „Istoria Transilvaniei” n-ar trebui să lipsească de pe masa nici unui român ştiutor de carte: Părţile alese din „Istoria Transilvaniei” pe două sute de ani din urmă de George Bariţiu, fost preşedinte al Academiei Române din Bucureşti. Opul întreg. 3 voi. mari cu 176 documente: broşurat fl. 10. legat fl. 11.50 cr. Volumele singurative: broş/I fl. 4.20,11 fl. 4, III. fl. 2.80, leg. I. fl. 4. 70, II. fl. 4,50, III. fl. 3.30. - Dicţionariu unguresc-românesc. compus de George Baritiu. Braşov 1869. 80 mare, 640 pag. broş. 2,50, leg. 3. - Două drame familiare, lectură pentru tinerimea de secsul femeiesc. (Ultima lucrare literară a lui G. Bariţiu.) - 15. - Două raporturi de prefecţi de legiuni românesci din anii 1848/9 de G. Bariţiu. - 15. Cgmunicărri. că aceste cărţi se vor vinde cu preţurile de mai sus numai prin Librăria W. Krafft în Sibiu. Spirit cu vederi clare, adânc cunoscător al condiţiilor de progres, în ianuarie 1838 dă la lumină „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, iar 240 Grigore Sima al lui ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor după sosirea concesiunii, începând cu Martie acelaşi an, scoate ziarul politic „Gazeta Transilvaniei”, ce se continuă şi azi. De aci vedem pe Bariţ totdeauna în frunte, de câte ori numai a fost vorba de a face ceva pentru uşurarea sorţii sărmanului nostru popor. Câte persecuţii, câte neajunsuri şi dureri a suferit el, luptând pentru popor până la vârsta de 81 de ani, faţa sa venerabilă ne-o arată. A fost preşedinte al Partidului Naţional Român, preşedinte la Academia Română şi la Asociaţiunea transilvană, membru la o mulţime de corporaţii, autor de valoare, inimă mare şi suflet nobil de român, a murit sărac jelit de întreg neamul românesc la 2 mai 1893. „Amiculpoporului’’ 1894, pg. 63-64 Alexandru Lahovari Bărbatul al cărui portret îl prezentăm aci on. noştri Cititori conduce azi treburile din afară ale tânărului, dar vigurosului şi mult respectatului regat al fraţilor noştri de peste Carpaţi. România a făcut în timp scurt progrese uimitoare, aşa că numele de român este azi lăudat şi cinstit de toate popoarele, iar neamul românesc e socotit drept cef mai deştept şi mai cu viitor în partea răsăriteană a Europei. România are o dasă cultă respectabilă, între care mulţi bărbaţi de renume european, are un corp de oameni politici, bărbaţi de stat care ar putea să conducă afacerile oricărei împărăţii. Şi aceasta este mult, foarte mult, dacă ne dăm seama că de scurt este timpul în care s-a făcut acest mare progres. Nu mai departe decât pe la 1853 România - pe atunci Muntenia şi Moldova - este călcată de oştirile ruseşti. Ies Ruşii, dar intră Turcii, iar acestora le urmează armiile austriace. Şi austriecii nici că vor să se mai iasă de bunăvoie, făr’ numai după ce Franţa îi ameninţă cu război. Principatele erau de pradă şi de jaf la străini. 241 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor La 1859 ianuarie 9 şi 24 se face întâiul pas spre unirea ţărilor surori, alegându-se ca domn al ambelor principate Alexandru loan Cuza. Inii decembrie 1861 Cuza proclamă Unirea pentru vecie a Principatelor. La 24 ianuarie 1862, camerele unite în Bucureşti sancţionează unirea. Pe timpul acela a patra parte din pământul ţârii era în mâini străine, în mâinile călugărilor greci, ca averi a mănăstirilor zise închinate. In 1863 Vodă Cuza cuprinde pe seama statului aceste averi, având de ajutor pe marele român C. Negri. Tot în 1863 se înfiinţează claca, dijma şi se împroprietăresc ţăranii, se înfiinţează Universitatea din Bucureşti. In 1866 Cuza este detronat, iar în locul lui se alege domn ereditar principele Carol I din familia Hohenzolern-Sigmaringen. în acelaşi an se înfiinţează garda naţională, miliţiile ţării, Academia. De aci înainte progresul ce-1 fac românii este şi mai uimitor. In 1868 se bate monedă română cu efigia domnului se deschid căi ferate în toate direcţiile, se înfiinţează tot felul de şcoli. în 4 aprilie 1877 se subscrie convenţia cu Rusia pentru a înlesni trecerea şi aprovizionarea armatelor sale pentru începerea celui de-al 9-lea război cu Turcia. - La 10 Mai acelaşi an Camera şi Senatul României, fiind în fruntea ţării marii patrioţi,şi bărbaţi de stat: I.C. Brătianu, M. Kogălniceanu şi C.A. Rosetti, declară România de independentă şi curând după aceea armata română trece Dunărea şi luptă cu rară vitejie - alăturea cu Ruşii - pentru înfrângerea armiilor turceşti. La Plevna, Griviţa, Palanca, Smârdan etc. tânăra armată română a stors admiraţia întregii Europe, a dovedit că Românul în veci n-are să piară. în 14 noiembrie 1878 se ia în posesie Dobrogea. La a. 1881 martie 14 reprezentanţa naţională proclamă»,Rpmânia de regat şi pe Carol-Vodă de întâiul rege al ei. De atunci şi până în ziua de azi, România a mers şi merge cu paşi uriaşi înainte pe calea progresului, dovedind lumii că poporul român, atât ca număr, cât şi ca element de ordine şi progres - e cel dintâi între popoarele din Orientul Europei. Precum am zis deja, unul dintre fruntaşii bărbaţi politici ce stau în fruntea regatuţuf român este Alexandru Lahovari, ministru de externe, unul dintre cei mai cu influenţă membru al cabinetului Catargiu. 242 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Alexandru Lahovari s-a născut la 16 august 1841 în Bucureşti, unde tatăl său, N. Lahovari, a fost mai mult timp director la Ministerul de Interne. Familia Lahovari se trage din Vâlcea, în România mică. unde bunicul actualului ministru a fost caimacam (guvernator), moşul său deputat la 1831, iar tatăl său senator şi apoi director in minister. A. Lahovari are creştere franceză, studiile şi le-a făcut în Paris cu cel mai strălucit succes, unde la 1865 a primit şi diploma de doctor in drept. A început-o de tânăr cu politica. 1867 l-a găsit deja luat în vârtejul luptei. A fost ministru în foarte multe rânduri, sub Manolache Costache şi sub Lascăr Catargiu. El este privit drept cel mai bun orator al Partidului Conservator şi unul din cei mai talentaţi şi mai elocvenţi avocaţi ai baroului din Bucureşti. A. Lahovari are să fie succesorul politic al lui Lascăr Catargiu în şefia Partidului Conservator. Alexandru mai are încă doi fraţi: Iacob Lahovari, general, ministru de război, născut la 1848, şi Ioan Lahovari, deputat. „Amicul poporului” 1894, pag. 68 Regele României Carol I A luat parte activă la Războiul de Independenţă 1877/8, purtat cu Ruşii contra TiAcilor pe câmpiile bulgare, în calitate de comandant suprem al oştirilor aliate româno-ruse; dovedind că este uri strategic de primul rang. El a suferit toate neajunsurile războiului alături de bravii săi ostaşi. Cu această ocazie adeseori şi-a expus viaţa. Ilustraţia noastră ni-1 înfăţişează privind serios la terenul ce-i stă înainte şi făcându-şi planul aşezării trupelor sale ca Turcul şă fie zdrobit. „Amicul poporului ” 1894 GrigoreSima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor 243 Statuia lui Mihai Vodă Viteazul în Bucureşti în „Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul”, lucrarea de căpetenie a emitentului şi drept cuvânt a deplânsului istoric al nostru Nicolae B ă 1 c e s c u , în care el cu pana de adevărat maestru, cu pătrunderea de istoric consumat şi cu entuziasmul inimii nobile, încălzite de focul sacru al adevăratei iubiri de neam şi de ţară, ne pune înaintea ochilor icoana uneia din cele mai glorioase epoci din viaţa poporului român, iată cum în frumoase cuvinte ni se zugrăveşte în Cartea I. Libertatea naţională (1593 până în Aprilie 1595) însemnătatea lui Mihai şi a epocii create prin el: „Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun dinaintea ochilor fiilor ei câteva pagini din viaţa eroică a părinţilor lor. Voi arăta acele lupte uriaşe pentru libertate şi unitate naţională, cu care românii, sub povaţa celui mai vestit şi mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XXVI-lea. Povestirea mea va cuprinde numai opt ani, 1593-1601, dară anii din istoria românilor cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie. Timpuri de aducere aminte glorioasă! timpuri de credinţă şi de jertfire! când părinţii noştri, credincioşi sublimi, îngenunchiau pe câmpul bătăliilor, cerând de la Dumnezeul armatelor laurii biruinţei sau cununa martirilor şi, astfel îmbărbătaţi, ei năvăleau unul împotriva a zece prin mijlocul vrăjmaşilor, şi Dumnezeu le da biruinţă, căci el e sprijinul pricinilor drepte, căci el a lăsat libertatea pentru popoare şi cei ce se luptă pentru libertate se luptă pentru Dumnezeu”. Iar un alt scriitor, tot atât de'eminent, A. Odobescu, în frumoasa sa conferinţă „Ateneul Român şi clădirile antice cu dom circular” zice despre eroul nostru „că de la Călugăreni şi Mirăslău îl vedem ajuns, prin nemaipomenita sa îndrăzneală, să atragă şi să cuprindă în viteaza-i stângăcie tot ce e neam de român dincoace şi dincolo de Carpaţi. lată-1, iată, pe Mihai al nostru Viteazul că apucă cu viaţă ajunul acelei zile măreţe,irucare el s-ar fi inveterat lumii ca rege al întregii Dacii române, pentru că el, deşi pe o clipă numai, a adunat patria română laolaltă din slăbănogita ei risipire, a strâns-o în snop cu apriga-i secure, a apucat-o vârtos în braţe şi a ridicat-o drept în picioare”. 244 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Faptele vitejeşti săvârşite de Mihai Vodă au rămas adânc săpate în amintirea poporului român, şi chiar dacă nu i-ar fi cântat mărirea poeţii iubiţi ai noştri Bolintineanu şi Alecsandri, totuşi el ar fi alături cu Ştefan Vodă, cel mai popular dintre eroii istoriei noastre naţionale. Cu drept cuvânt dar Românii, moştenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinţii lor au luptat atâta în veacurile trecute, îndată ce au început a răsufla mai liber, îndată ce au văzut Muntenia şi Moldavia unite în singur principat: România, şi-au adus aminte de acela dintre marii lor voievozi care mai întâi a tintit la unirea lor, şi astfel monumentul ridicat în Bucureşti în amintirea lui Mihai Vodă Viteazul a şi fost unul dintre cele dintâi monumente cu care ei şi-au împodobit capitala. Modelată de sculptorul francez Carrier-Belleuse, statuia turnată în bronz ne înfăţişează pe Mihai călare pe un cal aprig, în cap cu căciulă şi suguciu, în stânga ridicată cu securea de război. Postamentul, împodobit cu mările principatelor unite, arată prin inscripţii luptele care au ilustrat atât de mult numele viteazului domn. Iar în dreapta şi în stânga s-au aşezat, în urma războiului din 1877/78 două tunuri din cele luate de la turci. Proporţiile monumentului, care e aşezat pe piaţa din faţa Universităţii, nu sunt însă în deplin acord cu cele ale edificiilor dimprejur, ţie acea e probabil că statuia se va muta în curtea arsenalului, pentru a face loc alteia, mai potrivite în dimensiuni cu capitala regatului român. „Amiculpoporului” 1894, pag. 73-75 Avram Iancu Pe ce trece zi, tot mai apare în ochii noştri ai Românilor figura măreaţă a lui Avram Iancu, eroul moţilor în anii 1848/9. Oameni ca Iancu n-am avut noi românii mulţi. Ba putem zice că în veacul acesta nici unul din luptătorii noştri nu se poate asemăna lui. Nu pentru a se înălţa pe sine, nu pentru foloase personale, nu pentru a săvârşi o crudă răzbunare, s-a pus Iancul în fruntea Moţilor. Iancul a avut un ideal mare şi sfânt, idealul celor chemaţi şi aleşi de a fi apostoli în viaţa popoarelor. El a vrut şi a luptat pentru 243 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor fericirea neamului său, aşa cum el o înţelegea, cu deosebire pentru a vedea uşurată soarta iubiţilor săi moţi. Înţelegea el că moţii au o mare misiune de îndeplinit în mijlocul poporului român de sub sceptru! Habsburgilor, misiune pentru care i-a crezut totdeauna capabili pe Moţi. Uşurându-le soarta, punându-i în situaţie mai favorabilă pentru a face progrese - Iancu aşează piatra cea din capul unghiului... El. s-a socotit pe sine de o unealtă a providenţei dumnezeieşti, pentru a urzi firele unor stări măreţe, visate de mulţi... De aceea n-a făcut el însuşi, zgomot în jurul numelui său, n-a căutat a figurat între eroi de stradă, mari de gură, mari de patimi... -, el şi-a îndeplinit misiunea în tăcere, cu liniştea şi seriozitatea bărbatului ales ce ştie că are răspundere şi înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. El pentru sine nu a vrut nimic, n-a primit nimic. Viaţa şi faptele acestui moţ, descrise cu culorile cele adevărate, sunt o frumoasă carte de învăţătură pentru urmaşi. Mai ales în zilele noastre, când am ajuns în zodia vorbelor late şi a frazelor goale... Portretul prezentat de noi, deşi ca lucrare e slab, se aseamănă foarte bine cu eroul nostru. Aşa a fost Iancul, precum se vede aci: cu un cap mare, clasic, românesc, frunte ce ne arată pe omul superior, suflet mare, inimă caldă, caracter antic, ca la străbunii noştri... Grigore Sima al Iui Ion Statuia lui Radetzky în Viena între conducătorii armatei austriece feldmareşalul contele Radetzky ocupă un loc din cele mai alese. Din capul lui a ieşit planul de a trece Rinul, a da năvală în Franţa, a împresura şi cuprinde Parisul, pe la începutul acestui secol, după ce Napoleon cel mare răsturnase în mare măsură stările de mai-nainte din Europa. Radetzky a fost mare şi în compunerea planurilor de război şi în ducerea lor în deplinire. Generali ca el se nasc foarte rar. Stimat şi iubit de ostaşi, căpătase numele de „tata Radetzky”. Mulţi din laurii ce încununează azi fruntea monarhiei noastre sunt a se mulţumi lui „tata Radetzky”. 246 Grigore Sima al lui Ion ■ Scrieri alese din Ţara Moţilor El a murit la anul 1859, jelit de întreaga armată şi de popoarele monarhiei. Pentru a face ca amintirea lui să rămână în chip văzut şi pentru timpurile viitoare, i s-a ridicat un monument de o rară frumuseţe, în prima capitală a monarhiei, în Viena, drept în faţa palatului ministrului de război. Monumentul este o statuie ecvestră (călare) lucrată în stil mare cu multă artă. Ea ne înfăţişează pe Radetzky, în uniformă de mareşal, călare pe un roib. Pe piedestal se află scobite cu multă măiestrie. întâmplări, însemnate din viaţa lui, iar dinainte, pajura împărătească, vulturul cu două capete, cu aripile întinse. Dezvăluirea staturii a fost o sărbătoare rară pentru întreaga armată şi pentru toate popoarele monarhiei şi s-a întâmplat la 24 aprilie anţerţ, în prezenţa Maiestăţii Sale împăratului rege Francisc Iosif 1, a căpeteniilor militare şi civile, iar popor zeci de mii. Ce uriaş e acest monument se poate vedea şi de pe ilustraţia noastră, unde omul e numai turteală pe lângă ea. Si Grachus „Amiculpoporului" 1895, pag. 57-58 Moştenitorul tronului rusesc şi soţia sa Poporul rusesc şi-a întemeiat în decurs de veacuri cea mai întinsă împărăţie ce a existat vreodată pe faţa pământului. Şi în trecut, dar mai ales în viitor, marele imperiu al Ţarilor va avea un rol foarte important Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 247 în desfăşurarea evenimentelor nu numai pe continentul nostru, ci şi în ;Asia. Nicăieri capul statului nu are atâta putere concentrată în mâinile sale precum e cazul în Rusia. El e stăpân absolut peste moarte şi viaţă, de la singură voinţa lui depinde soarta a peste una sută milioane de supuşi. Familia Ţarului este numeroasă: el are trei feciori şi două fete. Moştenitorul la tron, cel mai în etate dintre ei, este ţareviciul N i c o 1 a e Alexandrovici, născut în 6/18 mai 1868, va să zică este de 26 de ani. Viitoarea ţarevnă, soţia acestuia, este prinţesa Alice de Hessen. Portretele amândorura le prezentăm cititorilor noştri. E ceva curios în familia ţarilor: pe când unii din ei, cum e ţarul de acu, sunt cu adevărat uriaşi, alţii sunt mici de tot şi debili. Aşa e Ţarul viitor. „Amicul poporului” 1895 Minunile veacului Un pod uriaş Americanii au pasiunea de a îndeplini lucruri de care te încruceşti când şi numai auzi despre ele. Astfel sunt casele uriaşe cu douăzeci caturi puse unele peste altele, casele trasportabile dintr-un loc în altul, căi ferate agăţate peste vârfurile caselor, şi alte multe lucruri ciudate cunoscute în Europa sub numirea de minuni americane. 248 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor în mania lor de a face toate mai altcum decât Europenii, nici vorbă, o scrântesc de multe ori. O ilustraţie a calendarului nostru ne arată o asemenea lucrare uriaşă ale Americanilor. Vorba e de marele pod de fier ce leagă, peste un canal al mării, oraşul New York cu Brooklinul. Nimănui nu i-a trecut prin mine. înainte de a se construi poduri de fier, că va veni un timp când, în loc de cu vapoare, piedici atât de grozave vor putea fi delăturate prin o cale ferată agăţată în aer. Despre proporţiile cu totul neobişnuite ale acestui pod. ne putem face o idee chiar şi din ilustraţia noastră, ce, de altcum, nu ne înfăţişează decât q parte din el. îndemnaţi de succesul obţinut cu podul acesta, americanii au construit unul şi mai şi, peste cataractul renumit de la Niagara. Aci au sfeclit-o însă. O mare furtună a dărâmat toată construcţia, în Europa nu există poduri de o aşa mărime. După ce va fi gata, cel dintâi pod în europa are să fie cel ridicat peste Dunăre, între România şi Dobrogea. „Amicul poporului” 1895 Onaiederăzboî în timpurile vechi încă s-au întâmplat lupte pe apă. Aşa aflăm în istoria luptelor grecilor cu perşii, în ale romanilor cu cartaginezii, exemple de vitejie în luptele pe apă. Corăbiile sau năile de luptă însă aveau o Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor 249 construcţie foarte simplă. Ele erau mânate cu puterea vântului prin pânzele lor puternice. Dacă însă vântul înceta, ele trebuiau ancorate până ce iarăşi bătea vântul în direcţia în care voiau să mâie naia. îndată ce s-a descoperit puterea aburului şi au început oamenii a o folosi, lumea a început a înainta ca prin o minune. Năile perfecţionându-se tot mai tare, oamenii au început a întrebuinţa puterea aburului spre a le mâna în orişice direcţie, chiar şi în direcţia valurilor celor mai turbate. Ilustraţia aceasta ne prezintă o naie de război, şi anume un crucişător. El are o iuţeală de 15 mile maritime pe oră. E construit foarte solid şi are 15 metri lăţime şi 80 metri lungime. Se foloseşte mai cu seamă în luptele pe apă, împiedicând năile duşmane şi dând ajutor năilor celor mari, care se mişcă cu mai puţină iuţeală. Se foloseşte însă şi pentru transport. Sunt năi care cuprind în ele şi 5-10 mii de oameni. Construcţia lor e uriaşă şi sunt mânate cu puterea aburului - ajutate însă de multe ori şi prin aripile de pânză, când vântul este favorabil. „Amicul poporului” 1895 Arhiducele Albrecht (Născut la 3 August 1817, repauzat în 6/18 Faur 1895) Prin moartea Arhiducelui Albrecht, întâmplată în 6/18 faur 1895, nu numai casa domnitoare \ şi armata au suferit o pierdere foarte dureroasă, ci monarhia însăşi. Cu deosebire poporul român din patrie are cuvinte puternice de a-1 jeli din toată inima şi de a-i păstra aducerea-aminte cu multă pietate. Căci marele repausat a fost un sincer binevoitor al pbportil- român, un adevărat părinte al ostaşilor români. El la toate ocaziile a scos la iveală, a lăudat virtuţile războinice ale poporului român, credinţa lui neclătită către Tron şi patrie, ~ , curajul de fier şi nepăsarea cu care înfruntă - moartea. Când armata română, în frunte cu viteazul şi înţeleptul ei conducător, marele căpitan, regele Carol I, a trecut Dunărea şi a alergat în ajutorul ruşilor bătuţi năsadă pe câmpiile Bulgariei de armiile turceşti - în războiul din 1877/8 -, Europa privea 250 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor cu neîncredere., lua în bătaie de joc amestecul românilor în trânta celor două mari puteri. Neuitatul arhiduce Albrecht a zis însă către un bărbat de stat cuvintele: „Armata română are să se poarte bine, ea are să dea de ruşine pe toţi bârfitorii săi ai să vezi! Cei din România sunt fraţi cu Românii noştri, iar aceştia sunt cei mai buni soldaţi ai monarhiei. C-o armată de Români mă apuc să-ţi cutreier Europa de la un capăt la altul... !”. Urma a dovedit că arhiducele Albrecht cunoştea foarte bine ce şi cât poate Românul. Curcanii s-au întors în ţară încununaţi de glorie, marele lor căpitan şi-a făurit coroana regală din oţelul tunurilor turceşti cucerite în focul mistuitor a întâriturilor de la Pievna. Aşa au rămas de ruşine toţi răuvoitorii neamului românesc şi au să rămână încă. bun este Dumnezeu... Nu ne îndoim câtuşi de puţin că facem o plăcere cititorilor noştri când le prezentăm în „Amicul poporului” portretul arhiducelui Albrecht şi descriem pe scurt viaţa sa plină de merite pentru tron şi patrie. Arhiducele Albrecht s-a născut la 3 august (n.) 1817, dându-i-se din botez numele Albrecht, Francisc, Rudolf. Tatăl său a fost arhiducele Carol, comandantul genial al oştirilor austriece care a bătut armiile lui Napoleon cel mare la Aspern şi Esling. Arhiducele Albrecht a moştenit virtuţile militare ale tatălui său. înarmat cu aceste şi mai căpătând, încă de tânăr, o creştere militară dintre cele mai îngrijite, înaintarea sa în deosebitele drepte ale chemării militare a urmat foarte repede. La anul 1844 - aşadar în etate numai de 27 ani -îl aflăm deja ajuns la rangul de comandant general al Austriei de jos, Austriei de sus şi al Salzburgului. Şi aceasta înaintare a sa a avut a o mulţumi nu numai împrejurării c-a fost nepotul împăratului, ci mai mult meritelor sale adevărate. La 1848, când cu izbucnirea revoluţiei, a demisionat din post şi a intrat ca voluntar în armata lui Radetzky, care opera înspre Italia. Chiar la început, în lupta de la Santa Lucia, s-a distins prin curaj şi sânge rece, aşa că, în acelaşi an, a fost încredinţat cu comanda unei divizii. în anul următor - 1849 - a luat parte la bătăliile de la Mortora şi Novara. în prima bătălie, tânărul arhiduce a mers în fruntea coloanelor ce au dat năvală în oraşul ocupat de duşmani; în a doua, prin dispoziţiile sale înţelepte şi vitejia sa, şase ore a ţinut în loc pe adversarul de şase ori mai numeros, până când au sosit trupele ajutătoare, care au hotărât lupta în partea armatei noastre. Bătrâni de ai noştri, care au luptat pe timpul acela Grigore Sima at lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 251 sub comanda arhiducelui, în Italia, spun şi azi ce minuni au săvârşit ei, sub înţeleaptă lui conducere. Ca semn de distingere pentru aceste două învingeri a primit ordinul Maria Tereza şi crucea militară pentru merite. în 1851 a fost denumit de; comandant peste armata din Ungaria şi totodată guvernator civil şi militar peste întreg regatul Sfântului Ştefan. Nouă ani a purtat această sarcină, de care s-a despărţit decorat cu marea cruce a ordinului Sf. Ştefan. După aceea a fost încredinţat cu inspecţia armatei în diferitele părţi ale Monarhiei şi cu alte misiuni, atât în patrie, cât şi în afară de patrie. După moartea bătrânului Radetzky, a venit la conducerea armatei ce opera în Italia (războiul cu francezii şi italienii 1859) nefericitul de Gyulai Ferencz. Conducerea nepractică a acestuia a fost cauza înfrângerii armatei austriace şi pierderea Lombardiei. Arhiducele Albrecht n-a luat parte în acest război. El era menit a lua comanda armatei de la Rin, la caz că statele unite germane se decid a porni război în contra Franţei. Izbucnind războiul din 1866, între Austria şi Italia, de o parte - de astă dată pentru Veneţia - şi între Austria şi Prusia, de altă parte, armata austriacă a fost împărţită în două: armata de nord îndreptată în contra Prusiei şi armata de sud, în contra Italiei. Aceasta, fiind mai slabă decât Prusia, armata de sud a fost cu mult mai mică la număr decât armata de nord. Arhiducele Albrecht, avansat deja la rangufde mareşal comapestru (Feldmareschal) încă în 1863, a primit comanda armatei de sud. Mica armată a salutat plină de încredere pe noul comandant. Pentru a putea judeca după cuviinţă marile merite ale arhiducelui, câştigate în acest război, trebuie să reîmprospătăm cititorilor noştri starea trupelor sale. Armata italiană consta din 240000 de combatanţi, 10000 de călăreţi şi 450 de tunuri. Ea înainta în trei coloane puternice în contra Veneţiei şi Tirolului. Arhiducele nu avea decât ceva peste 70000 ostaşi, 3500 călăreţi şi 168 de tunuri! El şi-a ales ca bază a operaţiunilor sale un loc central, cu poziţie foarte favorabilă din punct de vedere militar, de aci ţinea în frâu pe adversar şi-l neliniştea de toate părţile, aşa că el nicicând nu era sigur din care parte are să fie atacat. La ocazii binevenite, arhiducele" se aruncă asupra lui cu toate forţele sale, şi anume în aşa momente, când selelalte coloane ale adversarului nu puteau veni în ajutorul coloanei atacate. Ce genial a dezlegat arhiducele Albrecht aceasta problemă grea ne-o dovedeşte bătălia de la Custozza (24 iunie 1866). Aci comanda însuşi regele Victor Emanuel, care avea la îndemână 12000 soldaţi, 7200 călăreţi şi 282 de tunuri. Italienii au fost 252 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor zdrobiţi în aşa măsură, că mult timp n-au mai fost în stare a susţine lupta. Pentru această strălucită victorie, arhiducele Albrecht a fost decorat din partea împăratului cu marea cruce a ordinului Maria Terezia. Dar armata de sud n-a fost norocoasă ca să poată culege fructele strălucitelor sale învingeri. Grosul forţelor imperiului, armata de nord, au fost frântă în lupta.de la Konigrătz (3 iulie 1866). In aceste momente de cea mai mare nenorocire pentru Austria, s-a arătat arhiducele Albrecht în toată a sa mărime. Numit în 10 iulie de comandant suprem peste toate trupele austriace aflătoare pe câmpul de război -, în 13 iulie a sosit în Viena. Prin ordin de zi plin de avânt a ştiut să insufle duh de viaţă, încredere deplină în trupele învinse. „Pierdut numai acela e - zice el - care a disperat şi se predă însuşi!”. In 25 iulie avea deja adunată o armată de 200000 de combatanţi, gata să intre în foc. cu 800 de tunuri. Mult a contribuit împrejurarea aceasta, de pruşii, cu ocazia încheierii păcii, n-au luat-o mai de întregul. Veneţia însă s-a dus, Pmsia altcum nu voia să încheie pace. E frumoasă tradiţia păstrată în mijlocul poporului român din Transilvania şi Ungaria, despre războiul din 1866. Soldaţii români care au luat parte la război în armata cea mică spun că arhiducele Albrecht, când vedea că treburile stau rău şi se încurcă, mâna înainte regimentele româneşti. Altă lume, numaidecât: adversarul observa că are de a face cu români de viţă veche, strâmtorat de toate părţile mai lupta ce mai lupta, şi o croia* la fugă de mâncau pământul. Asemenea e credinţa între soldaţii noştri că armata de nord a fost învinsă prin trădare şi mişelie. Ei zic şi cred că pe sub mână comandantul Kelemen a fost înţeles cu prusacii ca să cumpănească armata noastră, să fie bătută. El să fi dat soldaţilor noştri patroane cu ghinde în loc de plumb, aşa că, pe când prusacii culcau la ai noştri ca şi când ai trage cu coasa, de împuşcăturile austriace pe prusaci nici capul nu-i durea. Asemenea mai crede că Prusia s-a dat de pace numai fiindcă a fost prins de veste că soseşte arhiducele Albrecht cu regimentele româneşti, de care şi numai auzind îi apucase groaza. Ei îţi jură pe ce vrei că, de nu se grăbeau a pune pace, altă fărină avea să se macine la moară, o păţeau ca şi italienii, mâncau o drăguţă de bătaie, de se ducea veste şi cântec pân’ mai era picior de prusac în lumea asta. Să fii cine să fii - când stai în faţa soldatului român, eşti vânturat ca pleava... mai cred ei. Şi nu e deşartă credinţa aceasta, dacă stă omul să se cugete bine. 253 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor Războiul cu Prusia a dovedit că puterea de apărare a monarhiei are trebuinţă de reorganizare din temelie. Că armata noastră este astăzi una dintre cele dintâi în Europa, în cea mai mare parte este a se mulţumi arhiducelui Albrecht, neobositelor sale îngrijiri. Aceasta lucrare uriaşă a dus-o în deplinire în calitate de comandant al armatei, iar de la 1869 încoace ca inspector general peste toate trupele imperiului. Miniştrii de război să-l asculte şi să-i îndeplinească voinţa, fără doar şi poate. El a fost un adevărat părinte pentru soldaţi şi ofiţeri. Care i s-a adresat cu vreo rugare n-a ieşit de la el nemângâiat. Arhiducele Albrecht a fost unul din cei mai mari proprietari de pământ din imperiul întreg. Moşiile sale au o întindere de 2070 kilometri pătraţi - 36 mile pătrate. - Economia de câmp a purtat-o de aşa, că ţinuturile din jur n-au avut decât să înveţe şi să câştige, văzând întocmirile de model - cele mai bine şi mai practice - ce le-a introdus, conform ultimelor descoperiri ale ştiinţei. A înfiinţat fabrici, a lucrat mine de cărbuni ş.a. Omul acesta mare, strict, ca militar şi serios de la natură, era foarte amabil şi sta de vorbă şi cu oamenii de rând, bucuros, când i se da ocazia. Pe soldaţii români îi lăuda româneşte. E de prisos a o mai spune că la domnitorul şi împăratul său sta în cea mai mare graţie şi a fost distins ca nimeni altul în monarhia întreagă. Asemenea a avut cuvânt în toate afacerile importante ale statului. A fost un mare om. . Românii au să-i fie recunoscători, să-i păstreze numele pentru toate timpurile, căci el a condus regimentele româneşti din patrie la multe învingeri, a scos la iveală virtuţile militare proprii naţiunii noastre, a răsădit curaj şi încredere în flăcăii ajunşi sub a sa comandă. Şi e bine aşa? - Da, sigur că e bine. Grigore Sima al lui Ion Andrei Mureşan „Neamul te aduce până la mal, dar nu te aruncă în apă". „Sângele apă nu se face". "Adică sunt legături în viaţă, sentimente mai tari decât voinţa omului. Nu ştii cum ştii de ce, însă ţi-e drag petecul de pământ pe care te-ai născut, oamenii cu care ţi-ai petrecut nevinovaţii ani ai copilăriei, parcă-ţi sunt fraţi de cruce, şi aruncat de soartă departe de ei şi urcat, poate, sus pe scările vieţii sociale - când îi întâlneşti e o dulce mângâiere pentru tine. Drag îţi este să revezi o rudenie pe care n-ai întâlnit-o de 254 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor t. Asemenea parcă eşti la tine acasă când afli între oameni ce vorbesc aceeaşi limbă :u tine, au aceeaşi credinţă, se îmbracă în felul tău şi au aceleaşi necazuri, acelaşi dor şi năzuinţele lor pentru viitor sunt ca şi ale tale. Din contră. între oameni de altă limbă, cu altă credinţă, cu vederi altele de cum sunt ale taie şi cu aspiraţii altele - eşti stângaci, nu te afli bine şi de abia apuci să scapi din aşa societate ce parcă te omoară. Un român mai bine se află între români, un englez între englezi, un rus ntre ruşi. Aşa a fost de când e lumea şi a are să fie, Dumnezeu ştie până când Scriitorii, mai ales cei care fac versuri, crescând în anumit mediu, făcând parte din anumit popor, sunt stăpâniţi de curenţii şi aspiraţiile ce domnesc în neamul lor. Ei biruie viciile, înalţă virtuţile, ridică aspiraţiile la înalte idealuri naţionale. Ei, ca şi vestalele Romei, îmbărbătează, susţin focul sacru al iubirii de neam şi de moşia străbună, cu un cuvânt ei îndeplinesc o nobilă şi frumoasă misiune în mijlocul poporului din care fac parte şi în a cărui limbă scriu. Un poet ce ar scrie pentru români în limba chineză cu drept cuvânt ar fi luat în bătaie de joc, oricât de înalte ar fi sentimentele pe care le cântă, oricât de perfectă ar fi forma în care îşi toarnă versurile. Asemenea face rău poetul ce cântă subiecte străine inimii româneşti, străine înţelegerii românului, străine felului nostru de a fi şi de a vedea. Le-am zis aceste pentru a putea constata un lucru ce s-a discutat mult şi se discută încă: vorba e dacă Andrei Mureşan a fost poet în înţelesul adevărat al cuvântului ori n-a fost poet? Cei din România, aproape toţi, zic că n-a fost poet - noi ardelenii susţinem c-a fost un mare poet naţional, un adevărat profet în mijlocul poporului nostru, un poet ce viază şi azi pretutindeni pe unde răsună graiul dulce românesc şi va via încă pe cât timp înaltele sentimente de iubire de neam şi de vatra străbună, patriotismul şi jertfirea de sine pentru idealuri naţionale, pentru gloria şi fericirea acestui popor al nostru - vor afla răsunet în piepturile româneşti. Pe care parte este adevărul? - Vorbim - se înţelege - din punct de vedere naţional românesc, şi nu cosmopolit. 255 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor O comparaţie, un exemplu, ne va lămuri pe deplin, Eminescu, fără îndoială, a fost un mare poet, un maestru în toată! puterea cuvântului. Scriitorul acestor şire este unul dintre cei mai sinceri admiratori ai săi. însă - ce român - ce admir în Eminescu? Admir forma perfectă a versurilor, rima aleasă, bogăţia de forme şi de idei şi limba frumoasă şi dulce, ca un fagure de miere. Mai departe îi urmez sfatul: „tu rămâi la toate rece!” şi rece rămân. Pentru ce? Pentru că sentimentele ce l-au agitat pe el pentru mine sunt străine. Dezgustul de viaţă nu m-a cuprins, în gronţăitul şoarecilor, când îmi rod cărţile, aflu o proză proastă pentru mine şi le pun o cursă zdravănă, iar regina nopţii, luna cu pletele aurite, când se ridică prin rariştea de brazi, mă transpune pe timpurile împrospătate de balada: Ca un glob de aur luna strălucea Şi pe-o vale-ntinsă oştile dormea... De Nirvana să am parte cât de târziu. Şi în general poporul român încă de acum înainte vrea să ducă o viaţă mai fericită şi mai corespunzătoare importanţei sale. Şi ca să şi-o întemeieze pe baze solide şi pentru veacuri se frământă ca nicicând. Poetul naţional al Maghiarilor - Alexandru Petofi - n-a dorit să fie îngropat la marginea mării, ca valurile să-i sune, pe când el doarme, ci şi-a cert: „Pe câmpul de luptă în bubuitul tunurilor, Cu sabia-n mână. Acolo să mor eu...!”. Andrei Mureşanu cântă subiecte comune nouă, tuturor Românilor adevăraţi, în el află nutriment sufletesc în greul vieţii fiecare. Să nu fi scris el decât singur numai pe „DEŞTEAPTĂ-TE, ROMANE!” şi numele lui ar rămânea venerat pentru vecie în mijlocul popomlui român. Şi din punct de vedere românesc aceasta e singura concluzie adevărată: Forma versurilor, măiestria rimei, înveşmântarea ideilor în general încă nu sunt aşa de puţin îngrijite precum unii cearcă a ne face să credem. Publicând în „AMICUL POPORULUI ROMÂN” portretul lui Andrei Mureşan, îl însoţim de câteva date biografice. Ancfrei Mureşan s-a născut în Bistriţa (Transilvania) la 1816 şi a murit în Braşov în 186^.JJ'atăl său a fost morar. Tânărul Andrei a studiat teologia şi filosof ia în Blaj. De aci a trecut la Braşov ca învăţător la şcoala primară, iar de la 1849 a funcţionat ca profesor ia liceul catolic. Mai toate poeziile sale şi le-a compus pe timpul dintre 1839-1848 şi le-a publicat în „Gazeta de Transilvania”, respectiv „Foaia pentru minte, inimă şi 256 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor literatură”. Andrei Mureşan, Timotei Cipariu şi George Bariţ erau sufletul „Gazetei” pe timpul acela. După 1848 Andrei Mureşan n-a mai scris aproape nimic pe terenul literar. Mutat la Sibiu, a ocupat postul de translator la foaia oficială pentru Transilvania. îmbolnăvindu-se de nervi, s-a mutat la Braşov, unde a şi murit. Cea mai bună dintr e poeziile lui este „DEŞTEAPTĂ-TE, ROMANE!”, pentru publicarea căreia a fost dat afară din post şi cât p-aci era să-şi piardă şi capul. „DEŞTEAPTÂ-TE. ROMÂNE!” e cea mai lăţită dintre toate poeziile româneşti, o ştie şi o cântă şi cel din urmă ţăran. Mai însemnate sunt între celelalte: „Glasul unui român”, „15 mai" şi. a. Grigore Sima al lui Ion Porta nigra în Trier Trier e capitala cercului ce poartă acelaşi nume din provincia Rinului (Rhein-Provinz) în Germania. Are la 30000 locuitori. Pe timpul Romanilor se numea Augusta Treviorum, francezii îi zic Treves. Afară de Franţa sudică, nici o altă localitate de dincolo de Alpi nu are atâtea monumente vechi precum are oraşul Trier. Are amfiteatru de pe timpul lui Traian, cel mai măreţ monument însă este Porta nigra - poarta neagră. Aceasta e o poartă întărită făcută din bucăţi mari de piatră cioplită şi are o lungime de 36 m şi o înălţime de 29 m. S-a ridicat în suta 3-4 după Cristos. Cât de impozant este acest măreţ monument şi cât de bine este el conservat - ne-o arată ilustraţia noastră. ,Amicul poporului” 1896 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 257 Din Japonia Din Japonia s-a vorbit foarte mult în anii din urmă, mai ales de când s-a iscat mai întâi cearta, apoi război între ea şi cel mai întins imperiu de pe faţa pământului, China. Japonia e o ţară pe care o formează mai multe insule împreună şi are peste 40 milioane de locuitori (pe un kilometru pătrat 106 locuitori). Japonia e organizată întru toate ca şi ţările europene. Peste tot e cea mai civilizată dintre toate ţările locuite de popoare neaparţinătoare rasei caucaziene sau indo-germane. în Japonia nu există religie de stat. în timpul mai nou e liber fiecare a urma credinţa ce o voieşte, încât nu vine în coliziune > cu ordinea de stat. Religia cea mai veche este s i n i o i s m u 1, pe care o urmează şi Micado (mai corect Mi-cado, împăratul cel mare) şi care sprijinită şi din partea statului. Numărul bisericilor acestei religii este 193153, iar al preoţilor e 1470 (numărătoarea din 1892). Religia lui Buddha a trecut din Coreea în Japonia şi are 71859 biserici şi 52511 preoţi. Creştinismul a fost introdus de portughezi în suta a 16-a, în urma persecuţiilor însă a fost desfiinţat aproape de tot. De când e libertate de credinţă, a făcut progrese noi. romano-catolici se află 44300, cu 4 epjscopi - ortodocşi orientali 18000. Mai sunt încă anglicani şi protestanţi. Căile ferate sunt introduse din 1872. Ilustraţiile noastre ne înfăţişează un preot budist în ornat bisericesc şi o japoneză ducându-şi copilul în spate. Grigore Sima al lui Ion 258 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Podul lui Traian şi podul Carol I i.. Şesul Dunării de jos a fost cutreierat de feluri şi feluri de popoare încă de prin vremile cele mai îndepărtate. El era poarta prin care s-au vărsat peste Europa popoarele barbare valuri-valuri. Deşi state puternice s-au întemeiat în vremuri pe ambele ţărmuri ale bătrânului Istru - cum se numea pe atunci partea de jos a Dunării marele fluviu a fost totdeauna o stavilă neînvinsă, el a fost meta ce a despărţit popoare, el a fost frontieră între state. Lăţimea lui de peste un kilometru n-a lăsat ca'să se poată aşeza pe ambele lui ţărmuri deodată acelaşi popor sub acelaşi cap. Cauza e lipsa unei legături statornice între ambele maluri, greutatea fără seamă a comunicaţiei cu vase, în o mare parte a anului. A-l subjuga, a arunca peste el trecătoare stabilă, independentă de capriciile timpului, până la Traian, n-a cutezat nimeni să încerce batăr. Aşa cum a fost, fără pod, Dunărea, de o parte, era o graniţă naturală destul de puternică pentru a face ca cuceririle durabile să fie cu neputinţă, de altă parte, tot Dunărea nu era destulă piedică spre a scuti ori împiedica invaziile duşmane. Luptele între popoarele ambelor maluri au fost drept aceea mai mult lupte de jaf, fără a putea lega de pământul patriei-mame şi o bucată din ţara duşmană. Mulţi şi-au încercat norocul, însă fără rezultat, şi nu bărbaţi de a doua mână, ci genii de cei mai mari, cu care s& mândreşte neamul omenesc. La Dunărea de jos s-a ţesut o mare partea istoriei universale şi vechi şi noi, aci s-a decis soarta, în bine ori în rău, a multor neamuri şi se va mai decide încă. Rădăcini statornice n-a prins însă decât cine a cutezat şi a ştiut să-şi supună sieşi pe marele fluviu. E o coincidenţă demnă de a ne mândri cu ea,. faptul că primul pod la Dunărea de jos l-au ridicat romanii şi pe cel de acum strănepoţii lor, românii. Al treilea pod, făcut de Constantin cel Mare, a avut un rol mai puţin însemant. Marele împărat al Perşilor, Darie I, fiul lui Hystaspe, unul din cei mai geniali cuceritori ai timpurilor vechi, când s-a încurcat în război cu sciţii, a trecut Dunărea în ţara acestora pe un pod de vase la anul 513 a. Chr.; tot astfel Traian, când a făcut întâiul război în contra dacilor, în anul 101 d.Chr. Darie, deşi a păşit în fruntea unei armate de peste 700 mii de ostaşi, n-a ieşit la nimic, a scăpat abia cu sfărmuri de armată - Traian încă nu se Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 259 putea cugeta la o totală zdrobire a dacilor, până nu leagă tara acestora ■ de imperiul lumii prin un pod statornic. Traian, încă înainte de a ocupa tronul cezarilor Romei, pe când avea comanda legiunilor aşezate la frontierele dinspre Germania ale imperiului, : a dat dovezi strălucite de marile lui talente strategice şi politice. încă de pe atunci şi-a croit măreţul plan de a asigura imperiul prin graniţe naturale 1 puternice şi uşor de apărat. Rinul, Dunărea, Eufratul, care mărgineau imperiul înspre nord şi răsărit nu apărau de ajuns în contra invaziilor barbare. De aceea a frânt pe germani, a transpus graniţa peste Rin, a ; ridicat un şir de întărituri legate între şanţuri, drumuri şi poduri strategice, ’ de la Ragensburgul de azi până în Transilvania. „Limes romanus” a fost fl numele şanţului în Germania şi în mare parte se poate vedea şi în ziua *' de azi. J Precum Germanii de câte ori îngheţa Rinul, aşa dacii, de câte ori îngheţa Dunărea, treceau şi prâdau provinciile romane. înfrânţi, germanii j şi frontiera asigurată din acea parte, au urmat dacii la rând. Poporul tânăr ,. şi plin de viafă al dacilor a umilit până la pământ pe falnica Romă. De o i; parte spre a spăla pata de pe numele de roman, de altă parte pentru a pune capăt odată nesiguranţei ce domnea la Dunărea de jos. Traian îşi pune în minte ştergerea din cartea celor vii a unui popor în virtute şi de viitor. După ce Roma prefăcuse Tracia şi Moesia în provincii proprii, a ridicat de-a lungul Dunării, pe ţărmul drept, întăriri înţesate cu legioane; au tăiat drumuri admirabile şi şanţuri între ele, iar pe Dunăre au înfiinţat o flotilă de război, classis pannonica şi classis moesica. Moesia curpindea între ţărmul drept al Dunării din Panonia până la Marea Neagră - Serbia, Bulgaria, Dobrogea de azi - şi avea trei drumuri de comunicaţie cu Dacia pe la Lederata, Taliatis şi Egeta. Cu ocazia primului război, urzit în primăvara anului 10.1, trecerea lui Traian pe pământ dacic s-a făcut pe două poduri de vase, trase nu departe unul de altul, în Moesia superioară, unul la Viminacium (azi Custolat), al doilea la Taliatis, câteva ore din sus de Orşova. La capătul * . dinspre malul drept al Dunării, a ridicat întăritura numită Punicum, de unde se*derivă Ipec de azi, numele văii din vecinătate. Pentru a putea ajunge la „Dacia ocupata”, la cucerirea definitivă a Daciei, pentru a scăpă pentru totdeauna de falnica Romă de frica ce le-o insuflâse mai pe urmă Decebal cu voinicii săi luptători, Traian, încă cu ocazia primului război, a trebuit să facă toate preparativele pentru aşezarea 260 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor unui pod stabil. Altcum nu se poate explica terminarea într-un an de zile a unei întreprinderi ca aceea a podului peste Dunăre. Ce e drept, romanii, în ce priveşte grandiozitatea zidirilor, repeziciunea cu care le executau şa zicând ca prin farmec, sunt neîntrecuţi chiar în ziua de azi. Cu toate acestea, ştirea că Traian are de cuget a ridica măreţul pod a pus lumea în uimire şi neîncredere. Aceasta a fost cea mai cutezată întreprindere de acest soi în imperiul întreg. S-a făcut însă. căci întreprinzătorul a fost un geniu. Traian a fost însuşi un mare arhitect. Afară de aceea s-a folosit de cei mai buni maeştri şi arhitecţi ai timpului său. Abstrăgând de la diferitele poduri de vase întinse peste Rin, Dunăre, Eufrat şi Tigru, tot sub Traian, în parte chiar după planurile şi sub conducerea lui s-au ridicat nenumărate poduri de piatră, în Italia peste Metaurus, Afidus şi mlaştinile pomptinice, în Lusitania peste Tomago, lângă Aquae Flaviae, în Hispania peste Tormes, lângă Salamanca, peste Tajo la Alcatara. Podul cel din urmă există şi azi ca o minune de frumuseţe şi tărie. Locul podului peste Dunăre şi l-a ales Traian în partea unde se află azi oraşul din regatul României Turnu Severin, reşedinţa judeţului Mehedinţi, pe atunci Dobrotae. In partea dreaptă a fluviului şe alfa pe vremile acelea oraşul roman Egeta, azi Cladova. Dunărea aci are o lăţime de 1127 m şi o adâncime şi la 30 de m. Nici un alt loc în partea de jos a Dunării nu e aşa de potrivit ca acesta pentru construirea unui pod durabil. Podul era aşezat - afară de cele două capete - pe 20 de picioare la o depărtare de peste 50 m ubuI de altul. Picioarele podului au fost construite din petre foarte mari şi ciment roman şi căptuşite cu cărămidă mare pătrată. Podul acesta a fost construit după planul inginerului grec Apollodorus din Damasc, în această materie cel mai iscusit om al acelor vremuri, mâna dreaptă a lui Traian, de câte ori era vorba de construcţii grandioase. Structura deasupra a podului a fost de lemn, dovadă despre aceasta sunt găurile regulat dispuse, aflătoare în partea superioară a picioarelor în care au fost cuprinse grinzile. încă în decursul primului război, Traian trebuie că a făcut dispoziţie spre a se aduna materialul necesar pentru pod din greul, iar de lucru s-au apucat îndată ce s-a încheiat pacea cu Decebal, după întâiul război, aşadar pe la începutul anului 103 d.Chr. Şi lucrarea aceasta uriaşă a fost terminată -precum am zis - în decursul unui an de zilei Asta e sigur, căci există monede comemorative din consulatul al cincilea al luiTraian (104 d.Chr.) în care apriat se face amintire despre podul din chestiune. Asemenea Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 261 spune Dio Casius că Traian a trecut cu oştirile sale pentru al doilea război dacic peste podul cel nou, ceea ce a fost în anul 104 d.Chr. Romanii avea bunul obicei că în vreme de pace întrebuinţau legiunile pentru lucrări publice: drumuri, poduri şi. a. După terminarea primului război dacic, toate braţele disponibile care nu erau ocupate cu paza teritoriului ocupat de la daci au fost îndreptate la lucrarea podului. în ianuarie 1858, fiind apele Dunării neobişnuit de mici, s-a văzut insula artificială despre care vorbeşte Procopiu şi Tzetzes, precum şi 16 stâlpi. Pe cărămizile aflate e marca legiunii a XIII Gemina, care îşi avea sediul la Petovium, în Panonia, şi număra dimpreună cu cohortele auxiliare la 1000 de oameni. împrejurarea aceasta adevereşte că mai ales legiunea a XlII-a a avut partea leului la ridicarea podului de la Egeta, oraş înfloritor la capătul din dreapta al podului. Aci era nodul unde se întâlneau drumurile din provinciile dunărene, pe aci trecea drumul ce răspundea cu inima imperiului, cu Roma. Podul lui Traian a avut o soartă foarte tristă. După 20 ani de domnie, Traian moare Ia anul 117 d.Chr. După el urmează pe tronul cezarilor Hadrian, un om mic de suflet, căruia gloria şi numele mare al antecesorului său îi făcea rău, drept aceea a nimicit o mulţime de făptuiri măreţe de ale lui Traian. Intre altele a stricat măreţul pod, cea dintâi minune a vremilor acelora. Cu muncă şi speze enorme, a depărtat construcţia de lemn, rămânândpicioarele numai drept mărturie până în ziua de azi despre puterea de creatiune a geniului Romei. Şi Hadrian şi-a ascuns urâta-i faptă sub pretextul că podul înlesneşte trecerea barbarilor în provinciile din dreapta Dunării, iar pentru comunicaţie e de ajuns un pod de vase. - De ce să amintească toate lucrurile tot numai numele lui Traian? -îşi va fi zis. Chiar Dacia ar fi părăsit-o, dacă ar fi cutezat s-o facă.»- «* Adică şi oameni şi neoameni se află ei în toate vremile şi în toate stările vieţii. n. « Precum podul Iui Traian a fost o minune, aşa o minune este Podul Carol I de la Cemavodă-Feteşti, care leagă Dobrogea cu patria-mamă, cu România. Precum podul lui Traian a fost un eveniment şi a avut o înaltă menire, tot astfel Podul Carol I. De aceea am stăruit asupra acestor două lucrări monumentale. Unul a fost baza-operaţiunilor unui imperator genial, ce au avut de urmare 262 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor apunerea de pe scena istoriei a unui mare şi puternic popor a dacilor şi plămădirea altuia, iarăşi plin de viaţă, a Românilor; celălalt e o nouă materie de viaţă pentru urmaşii vechilor colonii. HI. în „Amicul poporului” de pe anul 1897 am dat o ilustraţie reuşită a podului de la Cernavodă-Feteşti, descrierea amănunţită am promis-o pentru anul curent. Această descriere, se înţelege, e făcută după colegi din ţară şi o prezentăm cititorilor precum urmează; încă de mult, imediat după încheierea tratatului de la Paris, românii cerură Turcilor să construiască în comun un pod care să unească Giurgiul cu Rusciucul, şi mai apoi liniile ferate Bucureşti-Giurgiu cu Rusciuc-Vama. Atunci Turcii amânară propunerea de azi până mâine, sub diferite pretexte. între care şi lipsa de bani, şi zădărniciră, fără a refuza în mod categoric, realizarea acestui proiect. Intr-acelaşi timp compania engleză care a construit calea ferată Cernavodă-Constanţa a cerut României în numele Turciei construirea unui pod între Cernavodă şi Feteşti, dar şi România, la rândul său, a refuzat-o, servindu-se de acelaşi pretexte. De îndată ce Dobrogea deveni pământ românesc, I.C. Brătianu, pe atunci prim-ministru, puse personalul tehnic al căilor ferate române să facă explorări şi măsurători în spaţiul dintre Feteşti şi Cernavodă şi, după ce se făcură cercetările, măsurătorile şi sondajele necesare, se constată cum că facerea unui pod într-aceea parte era nu numai posibilă, dar chiar preferabilă oricărui alt loc, căci aci Dunărea propriu-zisă e mai îngustă ca oriunde. Aceste prime studii fură făcute în anul 1879, iar în anul 1880 se făcură altele mult mai amănunţite şi mai întinse. Pe baza acestor studii s-a publicat în anul 1882 un concurs limitat pentru prezentare de ante-proiecte relativ la construcţia întregii linii dintre Feteşti şi Cernavodă, cu toate lucrările de artă ce cuprindea inclusiv podul peste Dunăre. Studiile liniei Bucureşti-Feteşti şi Făurei-Feteşti fură făcute de serviciul tehnic al căilor ferate române şi construcţia sa fu începută în anul 1882, şi execuţia sa fu făcută în regie de către serviciul noilor construcţii de căi ferate în decurs de patru ani, astfel că la 5 decembrie 1886 fu inaugurată punerea sa în executare cu o ramificaţie de la Ciuliniţa la Călăraşi şi alta de la acelaşi punct la Slobozia. Această linie fu construită în condiţiile unei linii de prima clasă şi în prevederea unui trafic intenţional de cea mai mare importanţă. într-adevăr acei ce concepură planul acestei linii avură în vedere trei mari idei, şi anume: 1. să înlesnească comunicaţia între Dobrogea şi Grigore Sima al lui Ion - Scrieri alese din Ţara Moţilor 263 România în toate anotimpurile, pentru ca noua provincie să nu fie dezlipită în decurs de mai bine de trei luni de patria-mamă; 2. să înlesnească transportul mărfurilor şi grânelor române spre Occident, fără întrerupere în tot timpul anului, astfel că comerţul român să nu mai rămână în absolută stagnaţie cel puţin trei luni pe an iarna: şi 3. să stabilească o comunicaţie directă, permanentă şi sigură între Occidentul şi Orientul european, între Viena şi Constantinopol prin România, pentru ca într-un viitor apropiat să creeze ideala linie teritorială şi directă dintre Londra şi India prin Europa centrală, România, Marea Neagră, Caueazia, Marea Caspică, Persia, Afganistan şi India septentrională, prin care să treacă legendară Mălle des îndes. Linia ferată fu săvârşită cu multă înlesnire, căci trecu mai mult prin loc şes, nu întâmpină dificultăţi prea mari, nici lucrări de artă prea dificile şi prea costisitoare; nu fu tot astfel cu podurile şi viaductele care trebuiau să treacă peste Borcea, peste terenul jos şi mlăştinos dintre Borcea şi Dunăre, care inundă la orice viitură de apă mai mare bălţile din apropiere de Dunăre, şi în fine peste Dunăre, al cărui braţ principal aci, dacă nu e prea lat, dar este îndestul de adânc, de repede şi de capricios. Aci piedicile ce întâmpină geniul civil român fură mult mai numeroase şi mai mari, pentru aceea inginerii români nu se încumetară să facă singuri această lucrare uriaşă, ci năzuiră la luminile oamenilor de ştiinţă din întregul univers şi, cum am zis mai sus, guvernul român deschise un concurs pentru studierea şi executarea acestor lucrări colosale. 264 Grigore Sima al lui Ion ♦ Scrieri alese din Ţara Moţilor în anul 1883, la termenul fixat pentru concurs, e prezentară opt concurenţi, dar acest concurs rămase fără rezultat, pentru că comisiunea însărcinată cu examinarea proiectelor găsi că acelea nu îndeplineau condiţiile prescrise de program. Din această cauză s-a decis să se publice un al doilea concurs, de astă-dată pe baza unui caiet de sarcini detaliat, şi într-acelaşi timp la 2 aprilie 1885 se publică legea prin care se încuviinţa construirea acestui pod peste Dunăre şi se acordau guvernului credinţele necesare pentru cheltuielile ce vor ocaziona construirea sa. La al doilea concurs, care avu loc în anul 1887. s-au prezentat numai cinci case, şi anume: patru case franceze şi o casă belgiană, dar nici rezultatul acestui concurs nu fu satisfăcător, fiindcă nici unul din proiecte nu îndeplinea dispoziţiile programului şi nu erau bazate pe calcule exacte. în faţa acestei stări de lucruri, consiliul tehnic român, compus din ingineri capabili şi instruiţi, luă asupra sa greaua şi covârşitoarea sarcină a adresării proiectului liniei Feteşti-Cernavodă şi a podului peste Dunăre, conform progresului ştiinţei şi a condiţiilor practice ce reclama localitatea, şi în anul 1887 înfiinţă un serviciu dependinţe de direcţiunea noilor construcţii de căi ferate, pusă sub direcţiunea d-lui inginer Anghel Saligny*. care se însărcină cu dresarea proiectului definitiv şi apoi cu supravegherea execuţiei lucrărilor. Acest inginer de mare valoare începu să facă noi studii pe teren şi să întocmească planul definitiv fără să utilizeze întrucâtva măcar din detaliu planurile prezentate la concurs, mai ales două din ele, care dobândiseră la al doilea concurs premiuWal II-lea şi al IH-lea, şi care prin aceasta devenise proprietatea statului, astfel că nici o reclamaţie de paternitate sau prioritate nu s-a putut face, căci planul românesc se deosebea complet de cele străine, atât ca concepţie, cât şi ca întocmire. Cu toate aceste, d. Saligny şi domnii săi colaboratori reuşiră ca în decurs de doi ani să facă un plan cu totul original şi mult mai superior, mai practic şi mai durabil ca cele străine. Studiile primare şi le-a făcut în comuna sa natală, pe cele liceale la Focşani şi pe cele superioare în şcolile de inginerie de la Berlin. Reînturnându-se în ţară la 1 ianuarie 1875, a intrat în serviciul statului * Di. Anghel Saligny, creatorul planurilor acestui monument uriaş şi directorul execuţiei lucrărilor construcţiei acestui pod, deşi poartă un nume străin, un nume italian, totuşi e fiu al României, este român prin naştere, prin drepturi şi prin sentimente, s-a născut în anul 1854 în comuna Şerbăneşti. judeţul Tecuci; numele ce poartă nu e un pseudonim împrumutat, ci e al său purtat de la părinţi, care s-au născut şi ei în Moldova din părinţi, se crede, de origine italiană. Grigdre Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor 285 în calitate de inginer şi a fost însărcinat cu controlul construirii liniei Ploieşti-Predeal, o lucrare foarte însemnată, pe care dL Saligny a terminat-o în mod admirabil, afirmându-se ca mare inginer. La 1882 fu numit director al liniei Adjud-Ocna, care s-a construit sub direcţiunea d-sale. La 1884 a fost numit la direcţia căilor ferate şi a fost însărcinat cu reconstruirea podului de lemn pe linia Mărăşeşti-Buzău: la 1886 a început construirea docurilor din Galaţi şi Brăila, pe care le-a terminat în 1891, şi Ia 1891 a luat direcţiunea, supravegherea monumentalei opere a podului peste Dunăre, care e exclusiv opera sa, pe care a terminat-o în toamna anului 1895. Pentru toată această muncă neobosită şi capacitate mai presus de orice comparaţie ţara recunoscătoare l-a recompensat dând uneia dintre gări, aceluia ce vine imediat după pod, numele de: gara Saligny, şi guvernul i-a făcut distinsa onoare chemându-1 în capul instituţiei în care s-a distins atât de mult şi numindu-1 director general al căilor ferate române. Acest plan fu gata în cursul anului 1889. De îndată ce se terminară cu totul noile proiecte, ministrul lucrărilor publice din acel timp, Alex. Lahovari, publică concurs pentru construirea podurilor şi a celorlalte lucrări dintre Feteşti şi cernavodă, şi la 3/15 ianuarie 1880, ziua fixată pentru licitaţia podului peste Dunăre, se prezintă noi concurenţi şi se adjudecă asupra casei franceze Fives Lille, care dădea garanţiile cele mai bune pentru executarea acestei grandioase lucrări. Chiar în cursul acestui an compania adjudecată începu lucrarea construirea picioarelor podurilor, care prezenta lucrarea cea mai dificilă. In ianuarie..1891 s-au adjudecat lucrările podului peste Borcea asupra companiei Gartner, Schneider şi C-nie; şi curând după aceea viaductele fură date d-lor Ozinga şi C-nie (fundaţiile viaductelor); d-lui ingienr larca (zidăriile viaductelor Balta şi Dunărea); d-Iui Grazovsky (zidăria viaductului Borcea); comp. Cockerill (suprastructura tuturor viaductelor); d-lui Rottemberg şi C-nie (terasamentele şi apărările dintre Feteşti şi viaductul celălalt); Societăţii române de construcţii şi lucrări publice (terasamentele şi lucrările dintre Baltă şi Dunăre), societăţii Vanetta (lucrările de racordare între capătul podului şi linia Cernavodă-Constanţa); d-lor Fotino, Ciricleano şi Pascher şi societăţii Vanetta (aşezarea şi balastrarea liniei) şi societăţii de construcţii (clădirile gărilor şi a cantoanelor). Toate aceste lucrări s-au săvârşit în curs de aproape cinci, patru şi trei ani şi au costat: 26500000 lei, repartizaţi în modul următor: podul peste 266 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor Dunăre 9650000 lei; podul peste Borcea 4200000 lei; viaductele 5700000 lei şi terasamentele, apărările şi clădirile 7000000 lei. Distanţa dintre Feteşti şi podul peste Borcea are o lungime de 4 kilometri şi se coboară pe o pantă îndestul de repede, care a necesitat în unele locuri săpături până la 12 metri adâncime; podul peste Borcea are o lungime de 420 m cu trei deschideri de câte 140 m şi 3 picioare, iar viaductul său are o lungime de 563 m cu 11 deschideri de câte 512 m, aşa că lungimea totală a podului e de 9832 m. Podul şi viaductul se compune din o suprastructură metalică de oţel aşezată pe picioare de zidărie de piatră înalte de 15 m de la suprafaţa apelor celor mai mari, şi de aproape 30 m în apă şi in pământ. Legătura dintre podul Borcii şi podul Dunării s-a efectuat cu o umplutură de 14 kilometri lungime şi între 15 m la Borcea şi peste 35 m la Dunăre înălţime, întreruptă la mijloc de Baltă, peste care e aruncat un viaduct de 145520 m cu 32 deschideri. Podul propriu-zis peste Dunăre are o lungime de 750 m împărţită în 5 deschideri, dintre care una centrală e de 190 m şi cele 4 laterale de câte 140 m. Infrastructura podului se compune din cinci picioare şi o clee; un picior este zidit pe malul despre Feteşti al Dunării, iar celelalte patru în curentul râului. Culeea se află pe malul înalt al Cernavodei şi este zidită pe stâncă. Lăţimea picioarelor la bază e de 29 m şi o grosime de 10-11 m, iar în partea superioară o lăţime de 174 m şi o grosime de 5 m. înălţimea lor este de aproape 100 m, dintre care 36 m este afară din apă în nivelul mijlociu al apei. In capătul despre Feteşti al podului se află un viaduct de 913320 m, cu 13 deschideri de câte 6085 m lărgime; astfel că întregul pod are o lungime de 1663 m. In fiecare capăt al podului se află câte o poartă monumentală pe care figurează inscripţiile săpate în piatră şi d-aurite: „Podul Regele Carol I. făcut sub Domnia Regelui Caro! I. 1890-1895”. Aceste poduri au.ca ornamentaţii: cel despre Feteşti două mari medalioane de bronz turnate la şcoala de arte şi meserii din Bucureşti, reprezentând busturile MM.LL. Regele şi Regina, care sunt aşezate în dreapta şi stânga deasupra bolţii porţii; cel despre Cernavodă are aşezat în dreapta şi stânga ca stejari: doi dorobanţi stând în picioare, de cinci ori mai mari ca un om, şi cu arma la picior gata de atac. Aceste statui uriaşe sunt turnate în bronz la Paris. Pe arcada acestei porţi la stânga este aşezată o placă de marmură neagră, pe care e scris cu litere de aur istoricul podului. Toate aceste lucrări fură definitiv terminate pe la finele lunii lui august 1895; ele la începutul anului se prevedea a se termina mult mai devreme, Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 267 pe la începutul verii, şi chiar se fixase o zi din începutul lunii iulie, în care să aibă loc inaugurarea; cu toate acestea toate prevederile fură zădărnicite de revărsarea Dunării din primăvara anului 1895, care îngreună repedea efectuare a lucrărilor; şi serbarea inaugurării s-a fixat în cele din urmă pe ziua de 14 septembrie 1895, cu pompa corespunzătoare marelui eveniment. Au participat MM.LL. Regele şi regina, AA.LL.RR. Principele şi Principesa României. A.S.R. Principele Leopold de Hohenzollern, A.S. Principele Wilhelm de Hohenzolern, A.S. Principele Bernard şi A.S.R. Principesa Charlota de Saxa-Meiningen, A.S. Principesa Feodora. şi casa lor civilă şi militară, guvernul, corpul diplomatic, autorităţile civile şi militare şi lume greu pământul, atât din ţară, cât şi din străinătate. Documentul comemorativ semnat cu această ocazie sună: Noi Carol 1. Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României. In anul mânuirii 1890 am pus piatra fundamentală a podului, menit să împreuneze cele două maluri ale Dunării între Feteşti şi Cernavodă. După cinci ani de muncă statornică. Dumnezeu hărăzind ţării linişte şi îndestulare, astăzi în a. 14-a zi a Iui septembrie, din anul mântuirii 1895, şi al 30-lea al Domniei Mele. mulţumită râvnei şi măiestriei inginerilor români, am trecut pe deasupra valurilor celor două braţe ale Dunării măreţe şi am bătut cel din urmă cui care a încheiat şi sfârşit aceste falnice lucrări, faţă fiind M. S. Regina, Alteţele Lor Regale Principele şi Principesa României, iubitul Meu frate Principele Leopold de Hohenzolern, nepotul meu Alteţa Sa Principele ereditar de Hohenzolern, Alteţa Sa Principele ereditar de Meiningen şi Alteţa Sa Regală Principesa ereditară de Saxa-Meiningen, înaltul cler, miniştrii Mei. preşedinţi şi membrii birourilor Corpurilor legiuitoare, trimişii puterilor străine acreditaţi pe lângă Mine, fruntaşii oştirii Mele. înalţii demnitari ăi Statului şi corpul tehnic. v De azi înainte nimic nu mai desparte România din stânga Dunării de Dobrogea, penare, prin vitejia ostaşilor noştri, din războiul de la 1877, am împreunat-o din nou cu patria-mamă. Astfel Vom putea da acestei provincii şi porturile ei de pe ţărmul Mării toată îngrijirea Noastră, spre a lor dezvoltare şi propăşire. 268 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Mândri. împreună cu Ţara întreagă că am ridicat un monument, care face fală neamului românesc şi care va fi pururea îndemn puternic pentru urmaşii noştri, spre a purcede tot mai departe pe calea muncii, a civilizaţiei şi a măririi. Am semnat acest document de veşnică amintire. Am chibzuit dar că după sfinţirea podului, făcută de Î.P.S.S. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Primat, un exemplar să fie aşezat in zidăria de pe malul drept al Dunării. împreună cu copia documentului ce a fost pus în zidăria piciorului de pe ţărmul stâng, iar cel de al doilea să se păstreze în arhivele Statului. La serviciul religios oficiat de Î.P.S.S. Mitropolitul Primat, acesta a zis următoarea rugăciune: Dumnezeule Atotputernice. Dumnezeul nostru. Tu care ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor. şi pe om l-ai făcut pentru a slăvi punerea minunilor Tale celor cu anevoie de înţeles; Tu care în grele timpuri ai cercetat pe moşii şi strămoşii noştri şi i-ai dus după voia Ta spre apărarea şi ocrotirea de văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi ai acestei ţări: tu bunule şi iubitorule de oameni. Doamne, n-ai trecut cu vederea trufia şi necazul lor. ci i-ai învrednicit de cereasca Ta milă, întinzând darul Duhului Tău cel sfânt până şi la noi scăpându-ne de asupririle celui rău şi de greaua încercare pusă asupra noastră. Tu Stăpâne mult milostive şi îndurate Doamne ocrotind ţara aceasta, ai înoit iarăşi viaţa noastră, păstrând multe bunătăţi pentru noi, ca în aceste zile să putem lua desăvârşirea prin unsul Tău şi alesul naţiunii Carol I, Regele României, pe care L-ai îndreptat a stăpâni ţara aceasta cu înţelepciunea Ta cea nespusă, prin arma credinţei, prin arma dreptăţii şi a iubirii către ţară şi popor. Dă, Doamne Dumnezeul nostru, ca Trimisul Tău. Regele nostru iubit, să fie luminat şi de aci înainte de către sfântul Tău Duh. după cum a fost luminat şi până acum în anii domniei Sale în toate lucrările săvârşite. Podul acesta - minune văzută cu ochii noştri - este coroana bunătăţii Tale pentru noi, arătată prin ajutorul dat unsul Tău, Regelui nostru, pentru slava şi propăşirea poporului român. Ţie ne rugăm Dumnezeule Atotputernice şi de la Tine cerem păzeşte şi păstrează pe Prea înaltul şi iubitul de Christos, Domnul nostru Carol I, Regele României, şi pe soţia Sa Doamna şi Regina Elisabeta, cu toată Augusta lor familie. întărindu-i spre săvârşirea tuturor faptelor bune şi făcându-o pe Ei dreptarul iubirii şi leagănul păcii întru Răsărit şi Apus, şi dă tuturor acelor care vor pomeni numele Tău, trecând peste acest pod. toate bunele fericiri, păzindu-i nevătămaţi de puterea celui potrivnic. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 269 Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Serviciul religios terminat, înalt Prea Sfinţia Sa a rostit câteva cuvinte foarte bine simţite; apoi documentul comemorativ a fost zidit în stâlpul de pe malul drept. Maiestăţile Lor, Principii şi miniştrii dădură pe rând cea din urmă lovitură de ciocan. La punerea documentului in stâlp. d. T. Maiorescu. preşedintele consiliului de administraţie a căilor ferate, a prezentat M. S. Regelui mistria de zidar, pronunţând următoarele cuvinte: Cer voie de la Maiestatea Ta să-I înmânez unealta pentru ocrotirea mărturiei despre însemnata serbare de astăzi, şi precum acest pod cu numele Maiestăţii Tale este statornicit deasupra undelor trecătoare ale Dunării, tot astfel statornică să rămână deasupra valurilor vremii râvna şi iscusinţa neamului întru lucrări măreţe şi folositoare, după cum Maiestatea Ta, cu atâta iubire şi stăruinţă l-ai povăţuit şi l-ai dat pildă. După această ceremonie. Maiestăţile Lor şi toţi invitaţii s-au îndreptat spre tribune, frumos împodobite cu drapele şi verdeaţă, de unde se desfăşura o privire întinsă tot podul şi toate lucrările din baltă până la malul Borcei. De aci au asistat la încercarea de rezistenţă a podului, făcută cu 15 locomotive dintre cele mai grele, legate între dânsele şi frumos împodobite cu drapele şi verdeaţă, şi cu un tren cu o iuţeală de 80 kilometri pe oră. Moment sublim, moment măreţ, moment cu anevoie de descris! Deodată se auzi în spaţiu un fluierat teribil, un fluierat prelungit, un fluierat de balaur uriaş! era ţipătul asurzitor al celor cincisprezece maşini care spintecau spaţiul pe uscat cu o iuţeală de vârtej, căruia îi răspunse prin asemenea ţipăt formidabil sirenele nenumăratelor bastimente, care se odihneau pe apă în jurul podului, gata să despice în orice moment cu aceeaşi iuţeală spaţiul lichid al râului, I_.a vocea geniurilor pământului răspunse vocea geniurilor apelor! Intr-acelaşi timp artileria trăgea focuri, muzicile cântau imnul naţional, şi toate vasele aflate în port salutau prin fluierele maşinilor lor; iar o mulţime imensă, venită într-adins din toate unghiurile ţării, aclama acest mare eveniment cu urale entuziaste. "Maiestăţile Lor, Alteţele Lor Regale şi Auguştii oaspeţi, miniştrii şi alţi înalţi demnitari s'-au urcat atunci în trenul regal, care a trecut astfel cel dintâi Dunărea în bubuitul tunurilor şi în aclamaţiile mulţimii, care se afla pe ambele ţărmuri şi pe numeroasele vase de pe apă. 270 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor O adânca emoţie a pătruns întreaga asistenţă în acest moment, care a însemant punerea în circulaţie a podului „Regele Carol I”, cel mai măreţ din continentul european. Regele binevoi. în urmă. a felicita pe d. Saligny şi pe toţi acei care au luat parte la această uriaşă lucrare, ordonând de a li se distribui decoraţiuni. şi dând cu mâna Sa proprie medalia Serviciul credincios contra-măeştrilor şi lucrătorilor celor mai distinşi. La ora 4 după amiază. M.S. Regele a trecut în revistă o companie din regimentul Constanţa No. 34. aşezată în linie de bătaie, cu drapel şi muzică. Apoi a avut loc un banchet, la care au luat parte peste 400 persoane, într-o sală decorată cu mult gust de către direcţia căilor ferate. La acest banchet M.S. Regele a rostit următorul cuvânt: întruniţi aci. pe ţărmurile Dobrogei, de a pururea unită prin sângele vitejilor noştri şi din nou făurită printr-un lanţ de fier cu românia, serbăm un eveniment aşteptat cu nerăbdare de ţara întreagă, care va găsi un răsunet mare. departe peste hotarele sale. Săvârşirea podului peste Dunăre, dorit de un sfert de veac de Mine, este astăzi un fapt împlinit, şi uriaşe se ridică înaintea noastră această falnică operă ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc. în care se răsfrâng progresul şi avântul puternic al României, a învins toate greutăţile, a înlăturat toate piedicile spre a executa această lucrare trainică şi nepieritoare, carte trebuie să arate lumii că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Dunării şi pe pragul Orientului. * Monumentele sunt istoria vie a popoarelor; până astăzi urmele lui Traian nu s-au şters. Cine nu vorbeşte de podul său de la Severin? Să dea Dumnezeu ca al doilea pod, stabilit după mii de ani pe Dunărea de jos, să trăiască veacuri, spre a povesti generaţiilor viitoare, din neam în neam, că numai prin jertfe, lupte şi o muncă statornică, Statul român a putut fi întemeiat. Mândru pot fi dar că sub Domnia Mea s-a conceput şi isprăvit, de inginerii noştri, acest măreţ pod, care va atrage o însemnată parte a comerţului european pe căile noastre ferate, fiindcă astăzi stăpânim linia cea mai scurtă între mările nordice şi ţările din Orient. Aruncăm acum o privire mai departe pe Mare, pe această nemărginită cale de apă, unde se încrucişează nenumăratele drumuri ale mişcării întregii lumi, care răspândesc bogăţiile asupra naţiunilor. Prin portul de la Constanţa, podul peste Dunăre, ne deschide această cale largă, care va spori într-un mod neaşteptat relaţiile noastre comerciale şi va asigura dezvoltarea noastră maritimă. Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 271 Steagul României este deja cunoscut în porturile din Europa. în curând va fâlfâi şi în ţările cele mai depărtate ale Universului, ducând cu dânsul renumele scumpei noastre patrii. Cu inima plină de bucurie exprim această convingere în faţa acestei impunătoare adunări. în faţa uriaşului nostru pod. pe care îl privesc ca cheia de aur a unui viitor strălucit, mulţumind călduros tuturor acelora care au contribuit la marea izbândă ce se sărbătoreşte astăzi de noi cu atât de adâncă satisfacţie. Mulţumesc, de asemenea, pentru cuvântările aşa de bine simţite şi atât de măgulitoare pentru Mine: mulţumesc corpului tehnic pentru râvna şi hărnicia ce a desfăşurat în numeroasele locuri publice, săvârşite în cursul celor din urmă ani. şi care găsesc cea mai frumoasă a lor încoronare în podul de peste Dunăre. Fericit Sunt că înalţii oaspeţi şi d-voastre toţi sunteţi martori la această memorabilă zi. care însemnă o nouă epocă în viaţa noastră economică şi sunt sigur că vă veţi uni cu Mine în strigarea de: Să trăiască iubita noastră Românie, al cărui avânt nimeni nu-1 mai poate opri în drumul măririi şi al propăşirii. Descrierea amănunţită a podului lui Traian a făcut-o însuşi creatorul lui, Apollodorus din Damasc. Această descriere a fost apoi împrumutată de istoricii acelor timpuri. Ce mare mulţumire ar cuprinde sufletele noastre, când acele descriere nu ar fi fost nimicite de timpul a toate mistuitor, când am putea vedea cu ochiul minţii în toate amănuntele măreţiei sale această lucrare de uriaşi, precum o vedem pe aceea a Podului Carol 1. Grigore Sima al Iui Ion 272 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Cum am împuşcat ©u ursul Nuvelă americană (traducere) Multe s-au scris despre păţania mea cu ursul, dar toate cele scrise sunt atât de contradictorii, încât mă văd îndemnat a spune însumi întâmplarea, aşa după cum intr-adevăr a fost. Afară de aceea, o singură dată mi s-a dat ca să împuşc un urs, prin urmare nu pot fi bănuit c-aş fi un ,.laudă-te gură". întâlnirea mea cu ursul n-a fost pusă la cale de mai înainte. Eu cel puţin n-am mers la codru ca să dau faţă cu o dihanie ca el şi, presupun, nici el n-a ştiut c-o să aibă hârjoană cu mine. Am multe temeiuri de-a crede astfel. Adevărul este că noi amândoi - ursul şi eu - umblam prin tufiş după zmeură şi nenorocirea a făcut să dăm orbiş unul peste altul. Era prin august. Prin căldura din ziua aceea, mă veţi înţelege că n-aveam poftă să întreprind te miri ce năzdrăvănii. Din contră. S-adunaseră la mine patru muieri cu a mea. Le trăzneşte lor prin minte c-ar mânca zmeură. Nici una, nici două, nevastă-mea zice: „Bărbăţele! Umfl-o cofă şi te du de ne adă nişte zmeură!”. Şi numai ce-mi pun în mână o drăguţă de cofă cât mai mare. De sine se-nţelege că mi-au bătut capul ca nu cumva să zăbovesc mult, dar nici să nu mă întorc ax cofa numai de jumătate. N-aveam nici o temere şi nici că puteam presupune că doar aş putea păţi ceva. Cu toate astea, nu ştiu cum se face că puşca o iau cu mine. Şi nici c-a fost rău. Cofa la mână, puşca de-a umăr, la toată întâmplarea aveam o înfăţişare bărbătească. Mai e încă ceva. C^te nu se pot, când merge omul la pădure?! E cu putinţă să-mi iasă în cale chiar vreun iepure. De altcum n-aş dori să mi se întâmple, cu deosebire, dacă iepurele ar fi fricos din fire şi nu s-ar pune cuc dinainte-mi până când îl împuşc. Nimeresc arborele la zece paşi, dacă e destul de gros, şi între mine şi el nu e vreo piedică. Un iepure fugător însă - de ce să n-o recunosc? - totdeauna mă lasă în baltă. Intr-una din zile, ce păţesc c-o vrabie? Ea sta pe gard, iar eu la câţiva paşi numai, tăvălit în iarbă, dar cu degetul pe clanţa de la puşcă. De mare vânător ce sunt, puşca-mi era împiestriţată cu pete de rugină. Vrabia în mintea sa va fi judecat că petele sunt boabe de grâu. Aşa a trebuit să fie, căci eu o văd că din ce în ce se tot apropie, şi în cele din urmă se vede minune! - se opreşte drept în gura ţevii. Eu curajos cum m-a lăsat Dumnezeu ca să fiu, îmi iau inima în dinţi, închid ochii şi trag. Atâta e de tine! - cuget eu. In urmă ce să vezi?! Când îmi deschid ochii, vrabia era iar pe gard şi ciripea, desigur că în batjocură! Ajung la marginea pădurii. In vara premergătoare aci s-a întâmplat un lucru ciudat. O babă c-o fetiţă au fost venit să culeagă zmeură. Numai că se pome- Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 273 nesc faţă în faţă c-o matahală de urs. Fetiţa o ia la picior, iar baba acolea pe loc înlemneşte de frică şi ţipa de să te ia groaza. Ursul se ciudeşte şi el văzând aşa ceva, s-apropie, o amiroasă şi-şi ia tălpăşiţa. N-a aflat-o destul de fragedă pentru dinţii săi. De-aci se vede că urşii sunt tare iscusiţi în alegerea bucatelor. Tocmai era să mă plec jos spre a mă încredinţa dacă nu cumva e de ajuns zmeura ce-o culesesem. Piei, drace! Aud un foşnet în tufa din faţă-mi şi ţup dinainte-mi un urs mai mare ca toţi urşii. Şi el umbla după zmeură. E de prisos s-o mai spun că tot curajul m-a părăsit. Asta e ceva foarte firesc, după ce eu nu dorisem să am fericirea de-a vedea faţa unei astfel de dihănii. în clipita aceea ursul mă zăreşte. Avea o căutătură galeşă de tot. Asta nu-mi venea la socoteală. Cred că şi altuia tot astfel i-ar fi umblat fiind în pielea mea. toate planurile de mai înainte sunt nimic. Cugeţi că n-ai nici o judecată. Cel puţin eu aşa mă simţeam în timpul acela. Ursul se apropie de mine. în vine în minte c-ar fi bine să încerc ceva, să-l fac să aştepte, până când eu mă voi întoarce să-mi iau arma ce-o lăsasem rezemată de trunchiul unui arbore. Cofa-mi era încărcată de zmeură, zmeură aleasă pe sprânceană, de care ursul nu cred să fi mâncat în viaţa sa. Căci stă, că eu, în ce priveşte zmeura, sunt mai iscusit decât toţii urşii din lume. Pun cofa jos şi mă retrag. Şi felul retragerii mele i-ar face fală oricărui general. Apucătura mi-a reuşit. Ursul s-apropie de cofă. Nedeprins a mânca din vas, răstoarnă cofa şi îndoapă în el zmeură, frunză, tot de-a valma. Ursul n-are simţ de bunăcuviinţă. In astfel de momente, ce grozav se mai încrucişează în ele cugetele în capul omului! Mă cugetam cum o să descriu eu întâmplarea asta într-o carte mare plină cu ilustraţiuni, cum o să-mi fac puzderie de parale din ea şi, ajungând cu stare, cum o să plec în Europa. Străbătusem marea - în mintea mea - şi tocmai ajung la mal. Deodată ursul, sfârşind zmeura, o ia către mine plin de duşmănie. Eu eram lipit în dosul arborelui şi stăm cu arma la ochi. Până să sosească ursul arunc o privire peste întreaga mea viaţă. E curios că în astfel :de'momente tot răul ce l-ai făcut îţi trece pe dinaintea ochilor. Mi-am adus aminte că la croitor nu i-am plătit de un an de zile nici o para măcar, deşi în toate zilele îmi venea asupra capului. Şi ursul nu mi-a dat pace ca să judec şi să pun la cale toată treaba cu croitorul. Mi-am dat silinţă să mă cuget la familia mea. Aceasta, nefiind numeroasă, nuanţa dat multă bătaie de cap. Ce-mi va zice nevasta văzând că zăbovesc atâta? Desigur are să se supere, că pentru prânz zmeura n-o poate întrebuinţa. Dar ce mă cuget eu la aşa ceva?! Prânz! Mai prânzi-voi eu vreodată? Eu voi servi drept prânz pentru mătăhala de urs, că - nu-ncape îndoială - afla-mâ-va el bună bucată pentru pântecele său. 274 Grigore Sima al lui Ion » Scrieri alese din Ţara Moţilor Ursul nu era mai departe ca la zece paşi. în toată viata mea m-am ţinut de vorba: timpul e bani şi trebuie întrebuinţat cum se cuvine. M-am folosit dar de puţinele momente ce-mi mai rămăseseră pentru a mă îngriji de ducerea pe ceea lume. Mă vedeam în mormânt deasupra căruia mi se ridicase o piatră şi pe piatră, spre aducere-aminte. era săpat următorul epitaf: t Aici odihneşte John Warner pe care l-a mâncat un urs în vârstă de 25 ani! Puşca-mi era gata spre a-i da drumul. Atunci îmi aduc aminte că epitaful e greşit. Cititoml nu va şti că cine a fost de 25 ani, eu ori ursul. Tocmai era să îndrept greşul, când deodată degetul îmi tremură, atinge clanţa şi puşca trozneşte. Lucrul cel mai înţelepţesc ce l-am putut face a fost că mi-am luat tălpăşiţa, până nu a se ridica noml cel de fum. Ursul nu m-a urmărit. De asta mult m-am mirat. Urmarea firească a mirării mele a fost c-am stat locului. Şi ursul tot nu mai venea. Mă uit îndărăt. Dihania era culcată jos şi nici nu se mişca. Plec către casă. Deşi o păţisem, când am intrat în casă, faţă-mi era, ca de obicei, nepăsătoare. Toţi se scoală cu gura pe mine. - Unde-ai lăsat zmeura? - în pădure. - Pentru ce n-ai adus-o? - Pentru că mi-a sfat ursul in cale. - Ce urs? - Da, ursul pe care l-am împuşcat. - Cum, tu ai împuşcat un urs?! S-au aflat apoi necredincioşi care nu vreau să creadă cuvintelor mele. în contra ăstora mă foloseam de cuvintele: „Mergeţi şi vă încredinţaţi!”. S-au dus ş-au adus ursul cu alai. Alţii iar mă luau în râs, zicând că ursul e numai pui. Ăstora le răspundeam că nu e vina mea dacă n-a crescut mai mare. Adică oameni pizmăreţi se află ei totdeauna în lume. Traducere de Slova Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 275 Sincere mulţumiri celor ce ne-au sprijinit în publicarea prezentului volum: • Norberth FISCH, publicist, Miinchen, Germania • Conf. dr. Silvia PANDELESCU (n. DRAIA), Universitatea Bucureşti • Trustul Instalaţii-Montaj, Cluj Dir. Gen. Ec. Traian OARGĂ • Direcţia Silvică Cluj, director general ing. Victor CHERECHEŞIU ® Biserica Ortodoxă Română, hram „Sf. Nicolae”, păr. prot. onor. loan POP • Protopopiatul Ortodox Român Brad, Hunedoara, păr. prot. Ioan JORZA • Biblioteca Judeţeană „I. G. Sbiera” Suceava • Şcoala„,David Prodan” Cluj, director prof. Aurel BUZGĂU • Şcoala „Horia” Cluj, director prof. Ioan BĂLAN • Chimist Eugen HANG, Cluj /• • Ec. Ioan CĂRĂŞEL, Cluj • Col. dr. ist. Vasile TUTULA, Cluj • Ec. Alexandra NAŞ, Cluj A •HBiserica Ortodoxă Română „întâmpinarea Domnului’, Cluj, păr.j\lexa Chira Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor___277 Cuprins Prefaţai lonCuceu)....................................................7 APEL către dd. învăţători şi Cărturari de la sate....................15 SFATURI PRACTICE.....................................................17 Notiţe economice..................................................17 Mijloace de casă..................................................20 Felurimi.......................................................... 22 Arta de a ajunge bătrâneţe adânci şi fericite (După feluriţi scriitori) .. 25 Din viaţa albinelor...............................................36 Când să se semene tomnaticele?....................................38 Şi gunoiul cere îngrijire.........................................40 Notiţe folositoare.............................................. 42 Poveţe igienice (După diferiţi autori)............................ 44 I. Despre mâncare..............................................44 II. Despre băutură.............................................45 III. Despre somn...............................................46 IV. Despre piele...............................................47 V. Despre dinţi...............................................47 VI. Despre păr.................................................48 Originea banilor..................................................49 Trebuinţa unui plan de lucrare în economia de câmp şi de vite....53 Cultivarea gardului viu...........................................56 Tragerea vinului nou de pe drojdii................................60 Păstrarea poamelor nobile peste iarnă.............................63 Cele 10 porunci ale pomăritului...................................65 Stârpirea tăciunelui..............................................66 Multe şi mărunte (Poveţe practice)................................67 Aerul din punct de vedere igienic.................................69 îngrijirea albinelor primăvara....................................90 Drevele ca mijloc de vindecare a vinurilor bolnave................92 Pregătirea caşului din lapte de vacă..............................92 Poveţe practice...................................................94 Alimentarea sau nutrirea..........................................96 îngrijirea buţilor goale..........................................113 Poveţe practice..................................................114 Credinţele şi obiceiurile noastre populare.......................115 278 Grigore Sima al lui Ion • Scrieri alese din Ţara Moţilor Ajutor grabnic în nenorociri..................................118 Păstrarea peste iarnă a mlăditelor de altoit..................121 Varietăţi.....................................................121 Poveţe practice...............................................125 Economic......................................................127 Poveţe practice...............................................131 Poveţe........................................................134 Poveţe practice...............................................136 Medicină populară.............................................138 Poveţe practice...............................................142 Medicină populară.............................................144 Păstrarea peste iarnă a mlădiţelor de altoit..................147 Poveţe practice...............................................148 CUGETĂRI ...................................................... 150 Cugetări......................................................150 Cugetări şi sentenţe..........................................150 Sfaturi bătrâneşti ...........................................152 Sfaturi bătrâneşti ...........................................154 Sfaturi bătrâneşti ...........................................155 Vorbe.........................................................157 Vorbe.........................................................157 Vorbe.........................................................158 Vorbe.........................................................159 Vorbe.........................................................160 Vorbe.........................................................161 GLUME, SNOAVE...................................................162 Glume.........................................................162 Umoristică....................................................165 Glume.........................................................166 Anecdote......................................................170 Sfat nimerit..................................................171 Evanghelia cea mai aleasă.....................................172 Anecdote......................................................173 D-ale lui Păcală - Trei bătăi pentr-o gâscă................. 175 Anecdote......................................................179 Glume.........................................................183 Grigore Sima al lui Ion * Scrieri alese din Ţara Moţilor 279 Muierea e vas spart............................................184 De când au Ţiganii mârţoage - Snoavă...........................186 Ghicitori.....................................................187 Anecdote......................................................187 Lauda ţigănească - Anecdotă....................................189 D-ale lui Păcală...............................................191 Lăcomia mănâncă omenia - Snoavă................................192 Anecdote......................................................193 Păcală se scapă de toţi răuvoitorii............................196 „E mai cu minte puiul decât cioara” - Explicarea acestei zicători.... 198 Anecdote......................................................199 Anecdote ......................................................203 Anecdote......................................................205 Anecdote ......................................................207 LIRA POPULARĂ....................................................208 Cântece poporale...............................................208 Două balada poporale - Din Ardeal..............................210 Din Ardeal.................................................... 211 La poartă la Ţarigrad..........................................211 Bărbaţii tot ca ei (Baladă din popor)..........................212 Stejarul şi cornul (Cântec din Moldova)........................213 Doine şi Hore..................................................214 Cântece populare...............................................217 A. Doine şi hore...........................................217 B. Satire................................................. 218 Cântece populare...............................................219 Literatură populară............................................222 Cântece.......................................................222 Bocete........................................................223 Literatura populară............................................225 Colinde.......................................................225 Pintea (Baladă din popor)......................................227 Faptele, faptele, nu oala cu laptele (Din popor)...............228 Cântece poporale...............................................230 Descântec de mărit.............................................230 Doine şi hore..................................................235 280 Grigore Sima al lui Ion « Scrieri alese din Ţara Moţilor POLITICĂ, OAMENI Şl LOCURI......................................236 Un document istoric...........................................236 Moştenitorul Tronului Român şi soţia Sa.......................237 George Bariţ (Portretul său în fruntea Calendarului)..........238 Alexandru Lahovari............................................240 Regele României Carol I.......................................242 Statuia lui Mihai Vodă Viteazul în Bucureşti................. 243 Avram lancu...................................................244 Statuia lui Radetzky în Viena.................................245 Moştenitorul tronului rusesc şi soţia sa......................246 Minunile veacului.............................................247 Un pod uriaş..................................................247 O naie de război..............................................248 Arhiducele Albrecht...........................................249 Andrei Mureşan................................................253 Porta nigra în Trier..........................................256 Din Japonia...................................................257 Podul lui Traian şi podul Carol I.............................258 Cum am împuşcat eu ursul{Nuvelă americană - traducere)..........272 Mulţumiri. 275