rglfi Revista PENTRU Istorie, archeologie si filologie SUB DIRECŢIUNEA DUl P REGORIU p, OCILESCU Profesor la Universitate ; Director al Museului de Antichităţi. ST- ANUL I. VOLOIII. II. — FASCIClitA I. Cu Iii xilogralif. BUCURESCl TIPOGRAFIA ACADEMIEI ROMÂNE (LABORATORlI ROMÂNI ) Nr. 2G. STRADA ACADEMIEI, Nr. 2« 1883. mm a) I »,-**** tr:r ’rt.ltjfcft Cl ^>'AaiI!X1Ţ1fctJU:aV^V l'-X XrlTAuVX 1 lA-t l'tH.j » I-AI'DU M I.>:»it'-afrJ!l>,U-*-Ar:ieC-»,a4 j l J.i- www.dacoromanica.ro UMĂR IUL 'p'AS CI CULEI III-A li. L». Teodorescn. — Viaţa şi operile iu! Eufrosin Poteca. Episcop Alelchisedec. — 0 visitft la câte-va mănăstiri şi biserici antice din Bucovina (fine), cu 11 xilografi! in trei tabele. Teodor. T. Burada. — O călătorie la muntele Athos (fine). Al. Xenopol. — Teoria lui Rosler, studii asupra stâruinţil Românilor în Dacia Tra-iană (urinare). C Esarcu. — Documente istorice inedite descoperite în archivele din Veneţia. Obşteasca mângâiere. — Manuscript comunicat de d. C. Arieeşcu. Al. 0. Sutzn. — Valul lui Traian. Or. Sima al Iul Ion. - Materi al uri de limbă. I)r. Al. Gaster. — Clubăr-Vodă mâncat de Guzgani. Teodor. T. Burada. -Biserica Sf. Apostoli Petre şi Pavel din Huşi a lui Ştefan cel Mare, cu o xilografie. CONDIŢ1UNILE PUBL1CAŢIUNEÎ : Revista pentru Istoric, Archroloyie §i'JFiloloyiu, apare de palru ori pe an, in fascicule de cale 12—15 coli. cu stampe şi facsimile, alcătuind - două volume pe fie-care an. ' Abonamenlul pe ăn : 2ă tui pentru România, HO hă-pentru streină otr. Abonamentul începe de la 1-iu Octobre 1882. .. Hedacţiunea si admiuistraţiuuea, Strada Şelar!, .No. 11. www.dacoromanica.ro ■i- I- EVISTA PENTRU Istorie, archeologie şi filologie SUB DIRECŢIUNEA LUI GREGORltJ G. TOCIIxESCU, Profesor la Universitate. — Director al Muzeului de Antichităţi. -grxp- ANUL I. TOLVHVL II. BUCURESCÎ TIPOGRAFIA ACADEMIE! ROMÂNE (LABORATORl! ROMÂNI) Nr. 26. STRADA ACADEMIEI, Nr. 26 1883. www.dacoromanica.ro J ABLA DE MATERIE A YOLUMULUÎ IILE* Pag Barada T. T. — O călătorie la muntele Athos fine) . . 76 82 Biserica Sf. Apostoli Petre şi Pavel dm Huşi a lui Ştefan cel Mare.........................................191 192 Datinele la nun(I ale poporului român din Macedonia. 417 426 Podul de pătră <)is al lai Ş etan vodă din judeţul Vasluifl..................................... 428 430 Burlă V. 1. — Domnul Paul Hunfalvy şi teoria lui Rosler. . 283 307 Esarcu C. — Documente istorice inedite descoperite In archivele din Veneţia........................... .... 140 176 Gaster D-r. M. — Clubăr-Vodă mâncat de Guzgani...... 185 191 Colinde, cântece populare şi cântere de stea inedite . 313 336 Descrierea bisericel Trel-IerarchI dm Iaşi ( raducţiune a textului arab al lui Paul de Aleppo) . . 415 417 Isroranu C. — Istoria lui Tudor Vladimirescu şi a haiducului Jianu, m-script comunicat de d. Aricescu.................. 397 415 Lambrlor A. — Câte-va din scrisorile lui............................. 193 201 Maior G. — Monumenta comitialia regni Transilvaniae.................. 337 381 Meisner C. — Bibliografie : A. Budinszky, Die Ausbreitung der lateinischen Sprache etc................................430 4.32 Melchisedeo Episcop. — O visită la câte-va mănă iri şi bisencl antice din Bucovina (fine)..................... 47 75 Memorial unul anonym. — Istoria jefuitorilor firet româtteftf, manuscript comunicat de d. V. A. Urechiă .... 383 397 Obştâsca mângâiere. — Manuscript comunicat de d. C. Ancescu . . 177 178 Sima Gr. al lnî Idn. — Materialul! de limbă...................181 185 Satin C. M. — Valul lui Tralan................................179 181 Systâmes monătaires primitifs de l’Asie Mineure et de la Grâce.................................. 214 247 Teodoresca G. D. — Viaţa şi operile lui Efrosin Poteca .... 1 46 Tocilesca Gr. G. — Monumente epigrafice şi sculpturale din Dobrogea: Igliţa (Troesmis), (fine 248 282 » Documente inedite privitdre la istoria română. . 308 312 » Două memorii inedite asupra mişcării române de la 1821 cu istoria Haiducului Jianu . . • . . . 382 Xenopol Al. — Teoria lui Rosler, studii asupra stăruinţei Românilor in Dacia Tralană (urmare) ... 83 139. 202 213 » Bibliografie grecăscă de la sfârşitul epocel fanariote . 426 4.8 www.dacoromanica.ro J"ABELLA Nr. 1—2. Inscripţiunile de la Măn&stirea Rădăuţi. Nr. 3. Facsimile după autograful Mitropolitului Krimka (Mănăstirea Drago* mirna). Nr. 4. Monnaies primitives de l’Asie Mineure et de la Grăce. Nr. &. Sculpturi şi obiecte antice găsite la Troesmis (Igliţa) (Mus. naţ. de Antich.). Nr. 6. 7. 8. Monumente funerarii de la Igliţa (Mus. naţ. de Antich.). Nr. 9. Un monument mithriac şi un vas de plumb de la Igliţa (Mus. naţ. de Antich.). Nr. 10. Vase romane de lut de la Igliţa (Mus. naţ. de Antich.). Nr. 11. Descrierea bisericel Tri-Sfetite de Paul de Allepo (text arab). www.dacoromanica.ro VIETA SI OPERILE > » LUf EUFBOSIIU POTECA. [1786—1859] I. Sculele grece de la începutulfi secolului XIX. Aruncându’şî cine-va privirea asupra faseloră limbii şi literaturii române, observă că, pe câtă în secolii XVT şi XVII slavonismulă se întronase şi se mănţinuse în grafiă, în actele oficiale, în biserică, în şcolă, pe aţâţă secolulă XVIII fusese predomnită de elenismă, nu numai din influinţe religiose, ci mai cu sâmă din causa situaţiuniî ţării şi evenimintelorii politice. încercarea lui Mateifl Basarabâ în Muntenia şi a luî Vasile Lupulă în Moldova, de a slăbi domnia slavismului prin lucrări cu iubire şi cu fală înregistrate de istoria culturii naţionale, acea nobilă încercare fusese de scurtă durată, căci chiarO după dânşii se ivi uă nouă înrîurire, care ajunse la culme în epoca Fa-narioţilora. Nu cu acâsfă ocasiune ne vomQ opri asupra fapteloră care aă determinată şi esplică ambele influinţe, asupra manifestării, duratei şi consecuinţelorâ ce aă avută. Pentru Introducerea subiectului ce vomă tracta, e de ajunsă să-a-mintimă că, la începutnlă secolului XIX, pe cândă elenismulă ajunsese la uă deplină desvolfare în ţările române, pe cândă tătă activitatea politică şi socială erea monopolisatâ în mâna şi pentru interesulă unei caste străine, pe cândă limba indigenă erea lăsată numai pe sema câtoru-va dascăli de biserici şi în vorbirea poporaţiuniî inculte, uă reacţiune firescă se ivia din chiară partea naţiunii române, oţelită prin adversitate şi âncă plină de vietă. Acăstă luptă este latentă, puţină aparinte la prima vedere, dără energică în fondă şi stăruitâre. Uă scurtă recapitulare ne va forma convingerea Intre anii 1800 şi 1810, în Muntenia se deosebia faimosulă şi eruditulă Lambru în fruntea scoleî grece de la Măgurânu (1), în care cursurile de is- (1). Aci se mutâ mal târlit colegiultt naţională Sf. Sava, transformata în licea, şi funcţiona până în anula 1881, cândă se mutâ în casa Mazar-Paşa. Jleu. p. 1)1., Arch, fi Fii., Fot H. ^ www.dacoromanica.ro 2 O. BEM. TE0D0RP.«CU. toriă, filosofiă şi poetică se predail în direcţiune pan-elenistică, împreună cu esplicarea şi comentarea operiloră luî Demostene, Isocrate, Tucidide, Pla-tone, Xenofonte şi Plutarchă, alături cu scrierile părinţiloră bisericii [Vasilie eelă mare, Grigorie teologul Q, Ion gurâ-de-aură], ânsă tote încoronate cu es-tasiarea asupra poemeloră lui Omeriî, EsiodQ, Pindară, Sofocle, Euripide etc. Totă prin stăruinţele acestui înfocata propagatorii se înfiinţase în Bncurescî, la 1810, societatea Eteria filologică , menită să pregăfescă peste conţinfinda ceia d’ântâia 9 pagine şi cela de alu dornica 10; apoi ad fosta reproduse la finele Fii sofiei tipăr te în Buda la 1829. ăol le anesamu la fine. www.dacoromanica.ro 11 VlflŢA Şt OPERILE LUÎ KOFROSINU POTECA. 8. *Ftlobofia curentului şi a năravuriloră, adecă Logica şi Itica elementare, cărora se pune înainte istoria filosofirescă, scrise âqlâiă latinesce de lau-datulă profesorQ Io. Gottlieb Ainâkie, fiindă în câledra filosofică din Alia, a| ol traduse în limba elinescă de dumnăluî marele ban Grigorie Brâncovânulă. âră acum în limba românescâ de Eufrosin Dimitrie Poteca, ieromonachă şi profesorii de filO'Ofiă de la Bucurescî spre povăţuire la leţiile sâle de filosoliă. [Logica und Moral-Philosophie Walachisch]. La Buda. In crăiască tipografiă a Universităţii Ungariei. 1829 (1). 9. JEnhrid, adică mănelnicu alii pravoslavnicului creştină , scrisă eline-sce de Al. Sturza şi tradusă de Eufrosină Poteca. 1832. Bucurescî. tină vo-lumă în 8°, de 416 pagine (2). 10. *Sfînta scriptură pe scurtă, cuprinsă într’uă sulă şi patru istorii, culese din bibliă şi din evangeliă (3), tălmăcită din grecesce de Eufrosin Poteca, ar-chimandrit Motrân (4)». Buzăă, 1836. 11. «Catihismulă celă mare», întrunită într'ună singură volumă cu tipărirea precedinte. Traducere după manuale ruse tipărită la Buzeă în 4®, prefaţă şi teslă (5). In timpulă egumeniei a compusă şi tradusă : 12 «Slujba Sf. Alcsandru», traducere în 4° de 38 pagine , tipărită laBu-zăă în anulă 1839. 13. «Istoria monaslirilorU Valachieî sâă faptele prinşiloră domnitori ţării rumânescî, mal alesă cele religiâse, după rînduiâla chronologicâscă, începen-du-se de laRadul-Negru vvod. penă în filele nostre, compusă într’acestă cliipă de Eufrosină Poteca, archimandrită Molrenă, unuia dintre mădularele comisiei pentru cercetarea şi înscrierea prin condici a documenteloră tuturora monastiriloră dintr’acestă principală ală Valachieî. La anulă 1842». Dintr’a-cestă lucrare originală, esistă în autografă, scrisă la 9 Oclobre, anulă 1842, «prolegomena seu precuvântarea călră cititor! în care esplică căuşele zidirii monasliriloră âncă de pe timpulă luî Constantină cel Mare (6). 14. ^Obiceiurile Israfiteniloru şi ale crestiniloru (Ti Ttov IaponjXitâjv xat 1 2 3 4 5 6 (1) . Unii volumil de 436 pagine. Ea e trecută şi în Dissertaţia despre tipografiile româneset de Vasile Popp (Sibiu 1838). (2) . Bibliogr. eronol. rom. de Dim. Iar cu. 1873, edit. II- (3) . Cu blagoslovenia pr6 sfinţiţilorO episcopl ocârmuitoril sfintei mitropolii, kir Neofit al Râmnicului, kir Ilarion al Argeşului, kir Kesarie al Buzăului . (4) . «In tipografia sfintei episcopii Buzăă. La anulă mântuirii 1836. Septernhr’e 30 . Co-pvin<)6ndu 280 pagine, acâstă carte apăru şi în a doua ediţiune la 1847, sub titlulă de , In dedicaţinnea către mitropolunlă Neofită, autorulQ arătă căi dedică traducerea : 1° pentru că atâtea cărţi folositâre de binele obştescă, nu numai bi-sericescl, ci şi dootoricescî, spre a se da la lumină, se trămită a fi dedicate la protecţia numelui pră sfinţiei săle ; II0 pentru că «i-a dată archipăstorăsca blagosloveniă de a o lălmâci . 15. Cuoinlde inţe’eptulul Massillon săă Petit carem0 (mică postă), tălmăcite şi tipărite cu roia şi blagoslovenia pră sfinţitului archiepiscopă şi mitro-polită ală Ungrovlachieî Domnulă D. NeofiLă II, de Eufrosin Poteca, archim. Motrean. Bucurescî. 1846 (3). Aces|ă traducere, dedicată «pră înălţatului şi luminatului prinţă Gheorghie Dimilrie Bibescu voevod, Domnă slăpânitoră a t6lâ ţăra românăscă o consideră, după cum se esprimă dânsulă, ca ună semnă de adevărată recunoştinţă ce amă către patria mea, ceia-ce m’a născută, m’a crescută, m’a învăţată». De aceia dâruiesce 900 din 1000 esem-plare în folosulfi şcoleî de fete, întemeiate de «dumneaei M. vornicăsă C. Eli-sabeta Stirbeiă, pentru că femeiele suntă născătorele şi ântâiele învăţătăre a tot’ nămulul omenescă (4). 16. «Vorbire asupra Istorii universale, tălmăcită din franţosesce de Eu- frosin Poteca, archimandrilă şi egumenă monasliril Motru» în două tomuri de 920 pagine, tipărite în Bucurescî 1853, lipografia sfintei mitropolii.» In prefaţa dedicatore către mitropolitil, scrimă în sfîntd monaslire Motru, la 24 Maiă, anulă 1851 sub Domnia lui Barbu Dimitrie Stirbeiu. Iradu- cătorulă declară că a tălmăcită acăslă folositore carte, numită Vorbire a-supra istoriei universale» (D'scours sur Vhistoire uniiersd’i), deşi scia că ân-suşî mitropolitulă dprişe maî nainte s’o traducă (5) In rSspunsulă ce ’I adre- 1 2 (1) . Cataloguld bibliot. ccntr. Materia IV, No. 30. Operiîe luî Fleury, între care şi Moeurs des Israelites et des Chritiens, apăru eră la Paris, în 1840, într’und volum Ci în 4 '. (2) . Acesta volum a coprinde 524 pagine. (3. In tipografia luî C. A. Roseti şi Vmterhalder. In totalu 261 pagine. (4. Eufrosind Poteca termină trad icerea, scrise prefaţa şi dete cartea la tip°ru în 13 Apnle 1846 (în sfinta mitiopoliă) şi, av&ndii să plece la monastirea Motruld de ser-bătorile Pascilord, în ărcinâ cu facerea corecturii şi espediarea esemplarelord pe «cu-viosuld ierodiacond D. Dioni ie Romano, profesoru şi inspectord seminarului sfintei mitropolii , devenita mal tânjid episcopd ald eparchiel BuzSd. Viâţa şi operile lui ad fostd Bcrise de p. S. S. episcopuld Melchisedecd. (6). Scitt că dnsuşl prâ sfinţia vostrâ doriaţî 6re-cându s8 tălmăciţi acâstă carte şi că n’aţl tălmăcit-o pentru că auriserăţi că amd începută sfi o tălmăcescd ed. Pentru acesta dâr acum credd că, cu archipăstorâscă blândeţe, O va primi dedicaţia ce i se aduce de către mine cu totă cuviincidsa evlaviă etc.» www.dacoromanica.ro VlifA ŞI OPEBILB LUI EUFROSIN’fi rOTF.CA. 13 sâză, primulQ clericii alţi hiserice! ît comunică că primesce cu mulţămire dedicaţia şi laudă pră multă ostenâla ce apusă înlraducţia ei». «Esieadevărată, adăugă milropolitulă, că amă vrută să o traducemă noî, dără pe d’uă parte greutăţile cu care suntemă însărcinaţi ne-a împuţinată timpulă pră multă a ne îndeletnici întru acăsta, âră pe de alta spuindu-ne că te-aî apucată pră cuvioşîa ta a o traduce, amă socotită de prisosă a ne maî apuca şi noî de dânsa (IJ*. Ast-telu cărţile religiăse, nesupuse censuriî, se traduâeaQ sub auspiciele şi cu auforisarea capului bisericet, care le da uă lăudabilă im-pulsiune; ast-felă fostulrt profesoră, după tipărirea unei voluminăse traduceri din grecesce, întreprinse— de Ia 1846 până la 1851 — traducerea marei lucrări a lui Bossuet, celebrulă teologă şi predicaloră ală Francieî, pentru care profesa uă sinceră admiraţiune; ast-felă mişcarea filosofică şi Culturală pornia nu numai de la centru, ci şi din piâsele monastirî, de unde în secuii! prece-dinţî eşiseră incunabulele tiparituriloră romane. 17. Una din faimâsele’I opere e şi Diata sâă teslamentulă ce scrise la monaslirea Motrulă în <}iua de 10 Decembre 1856, prin care, după cum vomă vedâ, dăruiesee şcoleloră şi tinerimii averea, biblioteca şi portretulă săă. 18, Ultima’i scriere ce cunoscemă e Memoriul» din 1857, aflată în manuscrisul) şi prin care îndemna pe deputaţii divanului ad-hoc să nu mai permită arendarea moşieloră din care se înlreţineaă monastirile pământene, cu şcolele, eălughării şi tipografiele loră, pe căndă cele străine ereaă lăsate să se bucure în pace de bunuri nenumărate. Prin memoriu, elă reclama ună singură lucru : «ca vetrele monasliriloră să nu se maî strige Ia mfezală, ci să se lase cu ună preţă cuviinciosă egumenului, pentru trebuinţele monastireî». Acâsta e seria lucrăriloră, traduceriloră şi fapteloră lui Fufrosin Poteca. Peste douî anî de la epoca în care amă ajunsă — începululă luî 1859 — după ce cu interesă privise atâtea eveniminle întâmplate de la 1815 Înc6ce, avu fericirea să vâdâ realisându-se unirea ambeloră tăn surori, înălţarea u-nuî singură Dom nu română «împerăţitoră» şi Valachiei şi Moldovei, şi, lăsând ă patriei generaţiunl la a căroră cultură îşi consacrase viâţa, putu repeta, ca altă bătrână de uă-dinioră: acum liberâză pe robulă tăă, stăpâne, căci văzură ochii meî mântuirea tea . Şi Eufiosin Poteca muri ea conştiinţa împăcată (3)i cu dulcâţa în inimă, cu surîsulă pe buze, lăsându’şl faptele şi numele înscri-e în «Cartea de aură, pentru elerna’i memoria şi ca omagia de recunoscinţă* din partea nâmului românescă. (1) . Catal. bibliot. ceti Ir., Secţiunea X, No. 47. (2) . Totu în posesiunea d-luî dr. Gaster. A se vedâ ca anesă la fine. (3) . Fu imorniântalti la monastirea Motruld. www.dacoromanica.ro u Q DKM. TFOD RR«?Cl*. IV. Jdeiele filosofice ale lui Enfrosină Poteca. In disouf ulă de la 1 Oiobre 182o, pronunţaţii «în şcolăja Sf. Sava,In -ă ne facă «mal ântâiă să venimâ la cunoscinţa adevărului, ca să lucrămă dreptatea şi să dobândimă dragostea şi bunătatea fraţiloră noştri», după aceia ca «din asemănarea ideieloră una către alta, lesne să se pâtă scote proposiţil, axiăme, teorime, problime şi sinăpil», precum şi totă ce pri-vesce alegerea adevărului dovedită, adevărului învederată, adevărului de crezută» împreună cu cele-l-alle «trepte ale pitanologiel, de rînduiălă, cugetare, citirea cărţiloră şi păzirea la disputaţiă, tâlcuire şi altele»^. Mal nainte d’a trece la filosofia moralnică», în care «se spune mal ântâiă I6tâ firea minţii omenesc!, bunătăţile şi răutăţile, patimile, înclinările şi cha-racliril de a se cunosce se spune apoi firea bunului acela celă pre înaltă, care este Dumnetjeă, şi cunoscinţa de sine , Eufrăsină Poteca răspunde obie-cţiunil ce i-se putea face că principiele lui Ainecciă se repârtă mal multă la teologiă de câtă la filosofiă. Elfi se felicită pentru casulfi cândă s’ară constata «simfonia care este între dreptulă cuvântă şi între descoperire (adică între raţiune şi revelaţiune) pre care mulţi şi din bărbaţii cei vechi, deosebiţi cu înţelepciunea şi cu bunătatea, prin cărţi întregi s’aă apucată să o dovedăscă, precum Evsebie şi Climent Alexandrinulă». Câtă despre ânsăşi morală, elă se consideră «osîrdnică a o învăţa la tinerimea patriei» sâle, urmândă de preferinţă ideiele Stoiciloră, aşia de priinciăse pentru formarea caractereloră cetăţenesc!, sufleleloră capabile de sacrificiă. Aslă-felă promite «a vorbi mijită (1). Fandată mal ăntăiă de Teofrast Paracelsă, Daniel Senert şi Robert Boyle. 2 , Descoperită de I6n Raios şi Marcel Malpigh. A se vode Fdomf. cuveni, pag. *7 şi 48. 8 . Hugon Grotius, Thomas Hobes şi Samuel Pufendorf deducă legea naturală din Inceputulfl societăţii, a cărei causă dnpă Grotius este divinitatea, după Hobes pacea comună, după Pufendorf voia lui Dumne* Şeb Flon/. cuvini. pag. 58. www.dacoromanica.ro i? VI&fA ŞI OFFRILE LUI FUFR08JNO FOTECA. de buna educaţiâ, adică [de] buna povâţuire a tinerimii şi câtă pute acâsta mal vîrlosfl prin bunele paradigme (1): pentru acesta dărfl se va arăta, cu totă protimia, totă ce se pricinuiesce omului din bunele obiceiuri şi din buna po-vâţuire de la tinereţe pânâ la bătrâneţe , Divisiunea moralei e scurtă, coprincjândft datoriele omului în genere : către sine ânsuşî, către aprâpele şi către Dunmedeft; ărfi fundamentalii acestor învăţăminte îlă formuleză astă-felfi : p6rlă-te la tâle după vrednicia cuvântului. în câtă nu numai faptele tâle, ci şi dogmele voirilorQ tâle să se p6tă potrivi la toţi, ca uă lege . In fine, profesorula îşi încheiă cuvântarea adresândQ mulţămirl eforiei şco-leloriî şi tuturora bărbaţilora care «aa bine-voita să deschidă şcola româ-nescă [de la Sf. Sava] în care, de nu se va pută înveţa tota ce ne trebuiesce, cela puţina se va pricepe măcar tota ce ne lipsesce, pricina pentru care ne lipsesce şi micllocele prin care se dobândesce . Din parte-ne, nu putema trece la altă ordine de idei, făr’a înregistra fap-tulfi că şcâla lui George LazărO produsese, precum dliceama la inceputâ, uă re-desceplare naţională pornită din convingere, uă reacţiune eficace în don Ini străinismului, în speciala în contra Grecilora. 'Ş’aci e locuia să mal cităinu câte-va fapte. Fa im osul Q Macaria, «ieromonacha şi portarie aia sfintei mitropolii , refor-matoruia musiceî nâstre bisericesc! după uă nouă sistemă, funda trâmisa la Viena de mitropolitulfi Grigorie II, ca acolo să imprime cărţile’! musicale, eta cum se esprima, cu douî ani mal ’nainte, la 1823, în precuvântarea tomului in-tiţplata cIrmologhion sâa Catavasicrit musicescd» : «Te rogu. o iubitule patriota cântăreţă româna, ca de acum înainte sS te faci ade. vSrată slăvită Româna şi cu rîvna şi cu fapta; sS te faci iubitoră de nâmă şi foloai-tora patriei. Cântă de acum înainte vitejesce şi cu îndrăsnâlă orl-ce cântare în lim a patriei tâle, cu înţelegere, cu evlaviă, cu dragoste către milostivulă Dumne4eă, cu p '0-foraua cea iubită lui, cu duhuia cela umilita şi cu sdrobirea inimel. Calcă glasur le bine în locuia lora, atâtă pre cele suitore, câta şi pre cele po orîtâre; lucrâză bine ftoral le-şi nu’ţl mal întârce aucţula spre cel-ce, neavânda în ce mal multă a se lăuda, se f -lesca numai întru uă deşârtă pro fora şi cu vicleşuga te sfătuiesca ca sS nu întrebu n-ţezl cântările în limba patriei tâle, pentru că aceia, pi muin lu sporirea tea, voiescu ca nicl-uă-dată sâ nu te tresvescl din vatâmătârea nesimţire, şi pentru ca. tot-dâ-una avânda trebuinţă de dânşii, tot-dâ-una sâ te aiba supusa întru călcar a piciâreloră. Cine nu’î scie că el nu voiesca nici sâ vâ4ă, nici sâ au4â sporirea şi desceptarea nâst -ă ? Cânda s’a începută ântâiă a se paradosi sciinţele filosofiel în limba nâstră, pre dascăli şi prin divan uri i-aă purtată, înrSutăţiţil, pentru ca sâ’I împedice, şi în tote 4ilele cu ce-ele se ved eaă adunându-se şi, într’armaţl cu limbi pline de otravă, în tote părţile a-lergaă pentru ca sâ facă pricirl şi turburărl, umblândă în totă chipulă ca şi pre dascăli cu multe supărări sâ’I împedice, şi pre ucenici sâ’l slăbâscă din osîrdiă. Şi, vS4ândă că cu acestea nu potu a întuneca lumina, nu se ruşinaă : vreaăr ÎnrSutăţiţil, de a lipi pre păreţi nâptea stihuri cu latrărl turbate, în care’şl arStaă pisma şi totă urîciunea (1) Esenplo. Jitv. p. Iau, Anii. ţi FU, Vo . II. 2 www.dacoromanica.ro 18 O. DEM. TEODORESCU. ce hrăniatt în visteria inimilor! lor! asupra nâmulul şi asupra stăpânitorilor! şi pricinuitorilor! acestui folosfl... Deci lâpădă departe de la tine necuviosa ruşine, şi cu în-drăsnâlă cântă cântările şi «dâmne miluiesce românesce, în graiul! patriei tăie; fa-te iubitori de nămă şi folositoră patriei, şi pre aceia de acum lasă’I să se tot! laude cu proforaua lor!.,. Să nu te lenevescl de a preface orl-ce în graiul! patriei, a-puru-rea de acum slujindu-te, precum şi alte nămurl, cu cărţile limbii tăie şi arătând! îndoită osârdiă spre a’ţl împodobi şi a’ţl îmbogăţi nâmulu cu acestea, după puteri». Nu e numai atâl». Peste 3 ani, la 1826, apăru de sub tâscurile tipografice ale mitropoliei din BucurescI Logica sf. Ion DamascenulQ, «acum ântâi» tălmăcită din elinesco în limba patriei şi tipărită cu cheltuiala iubitorului de dumnezeii episcopii ală Argeşiuluî kir Grigorie, de carele este şi tălmăcită». Traducătorul» aee-j stei scrieri, de şi fusese numită uă dinioră ca epistatfi» se» pruighiălor» a-supra lui George Lazără, ca prin lecţiunile ce preda se nuinfiltre idei iereiice în spiritulă tinerimii; de şi, chiară în clasă, se întâmplase ună conflict» între părintele archimandrilă Grigorie şi elevii luî Lazără la cursul» de matematice, — lotuşi până şi dânsul» e silită, în cele din urmă a reproduce aceleaşi cugetări, pe care le văzurăm» esprese de Maeariu la 1823 şi apoi de EufrosinO Poteca la 1825, în privinţa culturii limbii şi întrebuinţării eî în şcole, în biserică, în tote ramurile activităţii şi vieţii poporului român». ElţjL proprielel cuvinte, care ne arelă uă sistemă, uă ideiă generală, ce pătrunsese în tote inteliginţele de la începutul» acestui secol» : «Unii din dascălii altor! limbi, pâte de vre uă patimă răpindu-se, nu lipsesc! a dice că cu neputinţă este a se muta filosofia şi în limba românăscă, pentru sărăcia ^cerilor! şi a numirilor!. Am! pus! (dăr! tătă osîrdia de am! tălmăcit! şi pre cele mal ne-lesniciâse graiuri şi nume, păzind! de aprope preînţelegerea tălmăcirii, pentru ca să rămâie greşită şi deşartă părerea acelora şi să se arăte prin lucru dovedit! cum că tote limbile, fără osebire, sunt! îndemânatece la tote sciinţele; că mal mult! place muselor! a vorbi în fie-sce-care năm! cu limba lui de cât! cu alta străină, fiind!-că numai limba patriei este destulă a învăţa pre cel ce doresc! a le sci spre a învăţa cu desluşire, şi cum că, fără limba patriei, nu numai puţinu folositore s’a! arătat! scolele şi cărţile, ci şi fără nici unu spor!,.. înceteze dâr!, de acum înainte, sfiiâla aceia, care se pricinuia nouă.s*! de la dascălii altor! limbi, care, precum am! mal ijis!, ne îndărăcnia pentru câştigul! lor!, să! de la cel ce învăţă câte cincl-şâse fran-ţusescl să! şâpte-opt! elinescl şi îndată se umflă, căscându gurile spre a’şl defăima limba sea cea de patriă, fără a socoti că pre orl-ce meşteşiug! şi pre orî-ce sciinţă vremea le cresce şi le mâresce, când! necurmat! se pun! în lucrare . V. Ideiele politice, sociale şi religiose ale luî Eufrosinfi Poteca. In ţâra românâscă s’a păstrat» tot-dâ-una obiceiul» ca Domnii, în <Şile de mari sărbători, sâ mârgă a îngenuchia cu pietate înaintea altarului Tradiţi-unea s’a observat» şi sub regimul» fanariolic», ânsă i-s’a dai» mal mare strălucire de la reintroducerea domniei pământene. www.dacoromanica.ro 19 YlfiŢA ŞI OPERILK U)î EUFROSINO POTECA. La 1825, în diua de CrăeiunO, Grigorie "Vodă Ghika asistă Ia serviciulii religioşii în biserica Sf. Sava. După terminarea sfintei leturgiî, Domnulîi—în-conjnraLQ de miniştrii, de prelaţi şi demnitarii statului — trece în scdla din faţa bisericii, şi aci ieromonachulă Eufrosină Poteca, profesorală de filoso-fiă, pronunţă discnrsnlă de care amintirămă. Subiectulă ce ’şî propune să des voi le e că bucuria generală, de care se simţiau coprinşl în acea di «multe milione de 6menî din Asia şi din Africa şi mal toţi locuitorii din Europa şi din America, prăznuindă Z'ua nasceril dumnezeiescului cuventă», erea cu multă mal legitimă pentru Români, fundă că ’şl redobândiseră drepturile străbune, domnia naţională şi lină principe animată la spiritulă organisăriloră înţelepte, fapteloru meritorie. Cu modulă acesta, oratorulă intra în adevăratulă corpQ ală discursului. Intenţiuuea I erea să facă ună «panigirică , ânsS nu constândă din laude nejustificate, ci nutrită cu idei şi cu îndemnuri practice; într’alţî termeni, voia să calce pe urmele faimosului Bossuet. pe care atâtă de multă îlă studiase la Paris, să rădice vocea în numele religiuniî, spre a da Iecţiunî folosit6re capeteloră încoronate. Acâstă parte din cuvântare e frumosă şi instructivă, în câtă merită s'o citimă fără adausulă altoră comentarie - «Toţi filosofii spunil că totd ce se face în lume se face pentru und cuvântă destoinica. Multe suntd, cu adevărata, şi mari bunătăţile înălţimii tăie, pentru care dumne-(jeiâsca proniă—alegândd persăna cea de dumne^ed împodobită a înălţimii tăie—ca cu uă răsplătire te-ad încinsd cu puterea stăpânirii, şi te ad pusa pre prâ luminatuld sca-unuld acesta, ca uă făcliă în sfeşnicd, ca, din sufletuld înălţimii tăie cela iubitord de dumneded, sfi lumineze pre toţi cu lumina faptelord înălţimii tăie. Dârd cele mâl ântâid şi mal mari de câtd tote suntd iubirea de dreptate fi iubirea de învefături, pentru că, pr’n iubirea de dreptate, deschicjândd gura înălţimii tăie, judeci pre t6te să-nătosd şi cu dreptate, pentru care de toţi te lauijî şi te fericescl, ârd mal vîrtosd de pro-roculd Davidd. carele Zice : «fericiţi cel ce facd dreptate şi judecată în totă vremea ; ărd prin iubirea de învăţături lângă cele-l-alte griji spre stingerea relelord întrebuinţări— nu puţină parte faci şi la întemeiarea ţcâleloră şi aş darea profesoriloră, âncă şi la traducerea in limba romăniscă a scriitoriloră clasici elini şi romani, bine şciindd înălţimea ţea că, printr’acestea, şi dumneded se prdslăvesce, şi năravurile se îndreptăză, şi sufletuld mal desăvîrşitu se face, lasd âncă să că şi credinţa la Dumneijea de aicea âncă se întăresce, pentru ca adevăruld se propoveduiesce, dragostea între noi se îmulţesce şi, ceia-ce ne ascâptă, fericirea, 4icu, se dobândesce. Pentru acestea dărd şi alte fapte bune, precum îngrijirea pentru păzirea sănetăţil, întemeiarea marelui spi-tald pentru ciumaţi şi pardosirea Bucurescilord cu pătră, pentru acestea tote, (Jica t6tă Ungrovlâchia nu numai dreptd judecătord, ci şi părinte iubitord de fii te cunăsce şi te propoveduiesce. «Dărd noi, prâ înălţate Domne, îndrăzninda la înţelepciunea şi la rîvna înălţimii tăie, mal asceptămd âncă de la înălţimea tea şi alte faceri de bine. Slava împăraţilord europeni, în Ziua de ast 41. curge din cele ce urmăză; «Antâid, credinţa către DumneZed la dânşii este lucruld cela mal sfîntd ; pentru a-câsta ingrijesed forte de învăţătura pr oţiloră în teologiă şi filosofiă; «Aid douilea, dreptatea către supuşi la dânşii este temeiuld împărăţiei: pentru a-câsta dărd îngrijesed forte ca tote oficiele să se dă numai la cel pregătiţi spre dânsele cu învăţăturile cele trebuinciose şi apoi tăte contribuţiele pentru cheltuielile Statului www.dacoromanica.ro âo 6. DEM. TEObORESCtJ. să se facă de toţi cetăţenii analogicesce, pentru că toţi a! trebuinţă de pace, de li-nişte şi de mântuire ; Aid treilea, ochiul! împăraţilor! e la comerciA (neguţătoriă); pentru acâsta îngrijesc! fârte ca tot-dg-una esportaţia sg fiă mal preţiâsă de cât! importâţia, pentru ca în tot! anul! sg se mal grămădgscă argint! în stăpânirea lor!; gr! de luxii se feresc! ca de nisce venin! aducător! de mârte. Stofele cele scumpe, în D''ltE'CO. care este legea dreptăţii, legea naturală, legea lui Dumnezeii; "pentru care acum şi toţi înţelepţii Europei hotăr&sc cu îndrăsnâlă că politisirea nânpulul omenesc nu pâte să se mal oprâscă şi să se întorcă iărăşl la barbariă, pănă-când sfera nâştră îşi va ţină rânduiăla sea între trupurile cerescl. Aşia, pentru că acum avem şi meşteşugul scrierii şr al tipografiei. Aşia dăr acum cine nu scie că fie’şl-ce faptă, &ncă şi tot cuvântul şi ideia, bună şi rea, lesne se scrie, lesne se îmulţesce prin meşteşugul tipografiei şi lesne sbâră. a ce şi de viâţa călughărâscă sâtt monahică câte-va vorbe, pentru că acâsta e fără îndoiâlă pricina de aprope de a li se zidi şi a li se înzestra mona-stirile. Amtt 4isă mal sustt că, din învăţătura dumne4eescel evangelil, care atinge la inimă, atâta se înfocaseră creştinii vremii aceleia, în câtă uitaseră tâte ale lumii aceştia, a-sceptândtt din 4i în 4* v^dă pre Christostt viindtt a doa 6ră pre norii cerului cu putere şi slavă multă, să judice viii şi morţii, să răsplătâscă fie’şl-căruia după faptele sâle; pe lângă acestea, nădăjduindtt să ’şl vâ4ă ânienil care din familia lor se făcuseră mucenici încununaţi cu acele cununi cerescl, pre care ochiultt omului âncă nu le-'a vă4uttt şi în inima omului nu s’att suită. Tottt din acâstă sfinţită învăţătură, înţelâsă (1). In Roma şi acum uă biserică mare se chiamă Basilica, de aicea dorii amtt luată de (ţicemă * biserica,. www.dacoromanica.ro 38 6. DEM. TEODORESCU. după slovă {fără alegoriă) aprintJSndu-se unii cu totultt de dorultt împărăţiei cerurilor!! şi de dragostea lui Christostt, împăratul!! celtt fără de mfirte altt acestei împărăţii fără durere, fără Întristare, fără suspina şi apoi fără sfîrşittt, eşiră din sînultt oraşelor!!, se lepădară de societatea lumâscă a politielortt, locuiră pustiele, bărbaţii într’uă parte şi femeiele într’alta. Aceştia mai pe urmă s’att numita călughări şi călughăriţe sătt mo-nacbl şi monache, care va să (Jic* rumânesce singuratici şi singuratice; ârtt locuinţele lortt s’att numita monastiri, adică locaşultt singuratecilor!!. firtt începutultt lortt aşia se arătă : la anultt 252 după Christostt, ântâitt sfîntultt Paveltt Tibeultt şi sfîntultt Antonie celtt mare în Egipettt începură acăstă viâţă singuratică. Pe aceşti doul numai de câttt ÎI urmară şi alţii ffirte mulţi; pe aceia alţii, şi mal mulţi, în câttt oraşele se pustiiatt, pustiele se locuiatt de călughări şi călughăriţe, aşia în câttt—până la so-borultt de la Nicea, la anultt 325 după Christostt—tottt Egipetultt, Palestina şi Asia-mică se umpluseseră de cete călughărescl. Acum dârtt va tjice cine-va : dâca cel mal mulţi dintre creştini, dintre supuşii unul stattt politicesctt, s’artt face călughări ca să ajungă la mal mare săvârşire în religiă, ce artt pută să şe.întâmple? Dâca nerodirea de fii şi .stîrpiciunea erea blestemată nu numai la nâmurile cele-l-alte, slăvite la cel vechi, ci şi la sfinţii patriarchl israiltenl, cine nu scie că porunca lui Dumne4ett «cresceţl şi vă îmulţiţl» se păzia de către Israiltenl cu tfită osârdia ? Dârtt asemenea erea şi la Perşi învăţătura Magilortt, ^icândtt qă fapta cea mal plăcută lui dumnecjett este să nască mâcartt unii fiitt, să sădâscă măcartt unii pomii şi să lucreze măcartt uă ţârină, uă holdă. Atinenil pedepsiatt pre cel ce nu se însuratt, cinsteai! pre c I ce aveatt mulţi copil, puindul în slujbele statului, firii la Spartani trebuia să se pedepsfiscă şi celtt ce se însura prâ târziii. Aşia se urma şi la Romani. Citfiscă-se Biblia, citfiscă-se şi scriitorii politicescl Erodottt, Strabontt, Stobeitt, A-nstotşltt, Dinarchtt, Aineccie în «Legile Romamlortt», Plutarchii în «Viâţa lui Licurgtt» şi Atenett. Acum dfirii, dâca s’aru umplfi lumea de mănăstiri, tfite cu venituri, cu robi şi privilegiate a nu contribui la chieltuielile statului, ce artt putâ să se întâmple la aceltt stattt, la acea împărăţia? Ce artt putâ să se întîmple în ţâra aceia, unde tfite privi-legiele tfite asidosiele suntil pentru monastiri şi pentru orăşeni, tfite greutăţile, tfite, chieltuielile statului numai pe ţărani, pe plugari, cărora să nu le rămâie nici hrană nici îmbrăcăminte pentru luxultt orăşenilortt şi altt monastirilortt? La aceste întrebări n’ avemtt alţii ce răspunde, fără numai că, precum se vede, aceltt împărattţ, aceltt ântâitt împăraţii crestinesctt, sf. Constantinii c§ltt Mare, pentru ca să în-temieze mal bine împărăţia crestinâscă cea. lumâscă, se vede— Sinaia. 52. Clasa X. 2. In alte rînduiele : 1. Sf. Spiridon. 2. Mărcuţa. Dinlr’aceste monastirl ale ţării ndstre, cele mal multe sunttt zidite de prinţi şi de boieri, dărtt sunttt câte-va zidite şi chiard de părinţi călughărl, precum de cu-rândd schiturile Ghigheuia şi Nifonuia. PARTEA IV. Dreptula de proprietate alu monastirelortt. Acumtt dărO, in cea mal după urmă, după ce amtt spusa In puţine cuvinte istoria mo-îrinastlora de la începută pănă In 4îlele nâstre, de cătră cine s’att zidita şi de cătrţ www.dacoromanica.ro 46 g. cem. teodorescu. cine se zidescd şi acum; după ce amd arătata folosuld ce aa pricinuita ele şi în literatură şi prin urmare şi In civilisăţiă, locuinda într’ânsele bărbaţi învăţaţi, care aa scrisa şi aa tălmăcita cărţile proorocilora, ale apostolilora, ale sfinţilora şi marilora dascăli, şi âncă t6tă înţelepciunea Grecilora vechi şi a Romanilora, precum se urmâză de cătră unii şi până acum, şi în sfânta mitropolia nâstră, şi prin episcopii, ţiinda seminare şi tipografii, tipă-rindu-se mulţime de cărţi bisericescl şi altele, şi împăr(indu-se multe şi în dara, dâra şi prin unele din monastirile neînchinate aici la noi şi în Moldavia; acum dâra alte multe n’amfi să ijicd de câta cămonastirile suntfi, pentru că sunta călughărl, şi călughărl sunta, pentru că este religiă crestinâscă a răsăritului, aşia în câta săi producă, şi religia este, pentru că este dumne4ed, tatăltf a tâtă natura. Deci dâra, acum se face acâstă întrebare : «monastirile aa drepta de proprietate* ? Se răspunde că monastirile aa drepta de proprietate netăgăduita, întărită de tote pravilele bisericescl şi politicescl. precum a-pururea aa avuta biserica lui Christosa pentru ca toţi cel bisericescl să albă cu ce trăi, âra ce le va prisosi din veniturile monastirescl, acâsta să fiă ajutora pentru săraci şi pentru preotesele văduve din partea locului. Cu acesta scopos pâte (dâca nu se cuvine a se socoti şi greşâla guvernului trecuta şi âncă a ră-posaţilora episcopl) s’afl vânduta la mezata în arendă veniturile anuale ale monastirflora neînchinate, âncă şi ale sfintei mitropolii şi ale episcopielorfi. Dâra ânsă în urmă s’a a-busata fârte răa, în câta ni s’aa luata şi vetrele, adică moşiele din prejurulfi monastiril, apoi şi pădurile lor 1 Cu ce cuvânta ? Cu ce drepta ? Cu cuvântuia şi dreptuia celui mal tare. Acesta este răspunsuia. Pentru acâsta dâra acuma, cu ocasia reorganisaţiel ţării, spre îndreptarea âbusurilord, deputaţii divanului ad-hoc şi al adunării obştescl nu vord putâ, fără păcata, să nu reclame împrotiva acestora abusurl, 4icândd ca: «vetrele monastirilora să nu se mal striga la mezata, ci să se lase cu una preţa cuviinciosa egumenului pentru trebuinţele monastiril*. Aşia s’ara ţinâ monastirile tota în bună stare şi în bună cinste şi n’ara mal fi silite să cumpere producturl de la arendaşi. Deputaţii divanului ad-hoc ard putâ să îm-plinâscă acesta hine pentru trei cuvinte: lo, pentru cuvântuia Ga să nu fiă nimenea supusa la grdznicele acelea blesteme îm-protiva orl-cuţ ard îndrăsni să înstrăineze ceva din zestrea monastirilord; 2- lea, pentru ca să nu se facă obiceid, cu vreme, să pătimâscă şi cel-l-alţl proprietari ceia-ce pătimescd acumd monastirile; şi 3- lea, pentru ca să să păzâscă legea proprietăţii întocma la top proprietarii, după pravila şi regulamentuld ţării nâstre. Deci dârd, acum e vreme bine-cuvântată ca să se lupte top pentru adevărfi, pentru dreptate, pentru religiă şi pentru dreptuia de proprietate. Proprietatea să rămâie respectată, sicură, ori de ce natură, ori a cui ard fi. Despre altă parte, guvemuld nostru ard putâ să mâl îndatoreze pe egumenii nu numai români, ci şi greci, să ţiiă prin monastirile lord şi mici şcdle, în care să pâtă învăţa niscare-va copil săraci să citâscă, să scrie, catehismuld şi căutările bisericescl cu ehieltuiâla monastiril, şi mal vîrtosd în monastirile cele închinate, unde călughărl nu ad. Apoi trebuie negreşita să facă şi cuvioşia lor ceva bine în partea locului de unde li-se dă atâta venita. Acum acâstă Valachiă a nâstră nu mal este ţâră 6rbă. Dârfi vord 4ice că ad călughărl mulţi acolo în ţâra lord, în acele monastirl, la care sunta închinate cele de aid, şi cine nu crede să mârgă să vâdă. Aşia guvemulu nostru pâte să trămiţă acolo duol trei bărbaţi credincioşi să Vâdă şi să aducă relaţie. Amin. Scris’am în Monastirea de de la Gura-Motrulul. 20 Iulie, 1857. Eufrosin Poteca, arcliimandritnl Motr&ml. www.dacoromanica.ro O YISIT LA CÂTE-VA MĂNĂSTIRI ŞI BISERICI ANTICE DIN BUCOVINA (*) (Fine). MĂNĂSTIREA SUCEVTŢA Localitatea acăsta ş’a luat numirea de la părăul Suceviţa, parele curge pe lÎDgă mănăstire. Şi acăstă mănăstire, ca şi Putna este situată între munţi. Deosebirea este, că locul aici este mal spaţios şi aspectul maî plăcut. înainte de a ajnnge la mănăstire, este comuna Suceviţa, locuită de Români în număr de 960 suflete. Egumenul mănăstire! Archimandritul Ilarion Filipovîcl ne-a priimit fbrte amical, şi ne-a pus Ia disposiţie tot ce timpul ne-a permis vedea şi observa. Mănăstirea acăsta este cea ma! frumăsă dintre mănăstirile Bucovinei: o curte spaţiâsă şi fdrte curat ţinută; case frumâse, mal ales cele egumeneşti, fărte bine şi curat, ba chiar elegant întreţinute. O biserică mărăţă în mijloc, zugrăvită pe din afară şi pe- din Iăuntru, zugrăvălă antică bine conservată. Păstrarea zugrăveleî de din afară se datoresce atât artei solide, cât şi streşinel cel jâse a acoperemântuluî, care apără păreţi! de pldie; formă antică, care în Bucovina se păstrăză încă la unele biserici vechi. Zidurile mănăstire! sunt f6rte înalte şi în partea de sus cu metereze, ceea ce ne aduce aminte, că mănăstirile în vechime, mal ales după ce Turcii a ordonat stricarea cetăţilor şi aii oprit conslruirea altora,—serviatt ca cetăţi de apărare. Partea de sus a zidului, sub metereze, este maî îngustă, în cât partea de jos a zidului, for-măză acolo un fel de prispă, pe care să pătă âmbla şi sta apărătorii, carii prin metereze ţinteaă cu armele pre duşmanii de did afară, ce ar fi asediat mănăstirea. Biserica mănăstire! este împărţită în maî multe despărţiri, prin păreţi cu uşi. în ântâia despărţitură este pridvorul sătt porticul; în a doua nartbica sătt polunoşnicul; în a 3-a, numită ca ctitorilor» sînt mormintele Domnilor Ieremia şi Simeon Moghilă. Mormintele lor aft epitafuri, şi pe păreţi sînt două mari tablouri, care represintă pe aceşti Domn! fraţi cu fa-miliele lor. Chipurile sînt cusute cu fir în mărime naturală, şi păstrate fârte (*) Ve4l Bev. p- Ist., Arch. ţi Iii., Tasc. H, pag. 245—281. www.dacoromanica.ro 48 EPISCOPUL^ MEr.CHISF.DEO. bine sub sticlă. In a 4-a despărţire este «templul» propriii numit; în a cînceâ altariul. Biserica nu are inscripţiune, ci numai locul pregătit, unde ea trebuia să fie, deasupra uşel la intrarea din afară; în locul eî este o icână. Şi acâstă mănăstire are multe odâre ctitoreşti, urice şi cărţi vechi. Ne a-vând timp a le revedea tâte, am însemnat numai următârele ; 1. Evangelie, scrisă pe pergamin fin, cu o caligrafie escelentă, cu icâne frumâse, şi împodobită cu o mulţime de ilustraţiunl fârte frumâse, pe fie-care pagină câte 2-3, care represintă în icâne evenimentele cuprinse în Evangelie. Inlăuntru uu are nici o inscripţiune, de şi caligraful a pregătit la finele fiecărui Evangelist, spre a se scrie ceva acolo, sâă a se pune portretele ctitoreşti. Evangelia este ferecată cu argint şi poleită cu aur. Pe partea deasupra ferecăturel are icâna înviere! cu legenda el. Pe partea de desubt, Botezul Domnului, şi acostă inscripţie slavonă : Gx tetpoebanpeaîe ScjiX^cboba M CXTBOpH H WKOBA IWH 6p£MÎA MorHAA BOEBO^ M rOCIIOîK/ţA EPO IamCABEAA H CKINX lljţ ÎW RoHCTAHTMII BOEBO/ţ M ftA^E ETO BX IMAIltiT CEKX Bt NOBOCXJ/ţANN'feH «X AAOHACTHp TAArOAEAAA GsMEBUlţA HftEJK ECT XPAM BXCKpXCEHÎtA rOCHO^A EOPA H CI1ACA HAUlErO 18. XA. BA. /JpEÎ AAApT. KE. «Acâstă Tetroevangelie o sârdui şi o făcu şi o ferecă Ioan Ieremia Moghila Voevoda, şi D6mna lui EliSabetha şi fiiul lor Ioan Constantin Voevoda, şi a dat-o întru pomenire şie în noăzidita lor mănăstire, ce se SpEMÎA MorilAA BOEBO^A. EO/KÎEIO AAHAOCTÎIO rOCFlO/yipX ŞEMAH MWA/ţABCKOII BA’b'ro tgPA'i iWbcAUA aaapt bî ftiUv: Acest Tetroevangel l’a înoit şi ferecat Ioan Ieremia Moghilă Voevoda, cu mila lui Dumnezeu Domnitorid ţăreî Moldovei, în anul 7114, luna Mart. 12 cjile (1606.) Altă inscripţie înlăuntru nu are. Evangeliele de sub numerile 2, 3 şi 4, care tOte portă icOnele nu a chra-muluî mănăstire! Suceviţeî, ci ale altor biserici streine, şi anume din ţdra muntenăscă, eă cred oă a ajuns la Suceviţa în urma invasiuneî lui Ieremia Moghilă în Muntenia cu oştile moldoveneşti şi leşeşti, în luptele ce avusese fim. p. Ist., Ard. ţi FU, Vot. II. 4 www.dacoromanica.ro 60 kPiscopUl Mei.ChiskdeC. la începutul Domniei cu Michaiă Vitâzul. Ostaşii, în de comun, când se a-flaii pe teritoriul duşmănesc, prădaă între altele şi Bisericele; jăfuiaă odorele apoi le vindeaă pe la boerl şi domni, carii le depuneaă pe la bisericele şi mănăstirile zidite de dânşii în ţâră. 5. Două aere mari (epitafe), cusute frumos, unul cu mărgăritare şi cu petre scumpe. 6. Un pocrovăţ de la Stefan-cel-Mare dat de el în anul 7001 (1493) Episcopiei de Rădăuţi. Pe el este cusută cu fir şi representată liturgia mistică, care adese ori se întîmpină în arta antică română de pictură şi cusătorie. Adică : Domnul Christos în formă de archiereă stă dinaintea prestoluluî. Pe de laturile prestolulul, sfinţii Apostoli primind de la el cu evlavie sânta împărtăşire, în forma cum o primesc preoţii când liturghisesc cu Archiereul. împrejurul lor, chorul ângerilor. 7. Icona Sântului Nicolae, ferecată cu argint aurit, de desubt cu inscripţia : «ClA HKOHA WKOBAcfe BZ MHTponOAH 8 Pd^OBIJH fipH EltHCKSltZ Khp IIaXOMIE B a^to /şr'i mcz ho hi :—«Acâstă icdnă s’a ferecat în mitropolie la Rădăuţi,sub episcopul Kyr Pachomie, în anul 7013, luna Noem. 18.» Pe laturea din stînga iconel este altă inscripţie mal nduă, maî mică şi gravată în afund: h wknobh II n03MTH ^AXBIEnHCKOnZ H MHTponOAHTZ G8MABCKÎH FEWprHE MorHAA BZ Anh rocnoAHHd Iw SpiiAHHia MorHAA boeboaa gojkW aahaoctiio rocnoAAp şeaiiah moaaabckoh b a^to /3P3 ; — «Şi a înoit-o şi aurit-o Archiepiscopul şi Mitropolitul Sucevei Georgie Moghilă, în filele Domnului Ieremia Moghilă Voe-voda, cu mila lui Dumnedeă Domnitoriă ţărel Moldovei, în anul 7107*=1609. Pe dosul ei, căptuşit cu pâmjă, se scrie : «c'ia ikoha CBATAro WTiţA Hiikoaaa LţEpKBH CKHT8 BEAHKATO ECT, H AEiKE H WEHOBHCA lEpOMOHAXOM IWBOM MAAEpEAII B’bA’bTO WT pOIK^ECTBA XpHCTOBA iAXMH. MfccAlţA ABrSCTA ANA A. A BO Îr8-MEHCTBA wtlia GocJipoHiA * I —«Acâstă iconă a sântului părinte NicolaiQ este a bisericeî Skiluluî-mare, unde s’a înoit de Ieromonachul Iov zugravul, în a-nul de la naşterea lui Christos 1698, luna August l-a Şi cine va îndrăzni să o iea, ori Episcop, ori cine-va dintre călugări, unul ca acela să fie neertat de Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Is. Chr, şi de cel 818 părinţi de la Nikea, şi să fie numărat cu Iuda Scariotul. în anul 7095=1587». Mănăstirea Sueeviţa este ctitorie a tuturor fraţilor Movilesc!; de aceea şi Georgie o numesce în acâstă inscripţiune Mănăstire noă-zidită a sa. Mitropolitul Georgie era frate cu Domnii Ieremia şi Simeon. 9. O Evangelie deslegată, scrisă pe chârtie, format mare, cu iconele Evan-geliştilor şi cu ornamente bizantine. Are o inscripţiune slavonă, din care se vede, că ea este făcută de Ştefan Tomşa-Vodă, fiul lui Ştefan Tomşa-Vodă, şi dată Mănăstirel cel nouă a sa, numită Solea», la anul 7124, aug. (1616). Acest fiii al lui Tomşa, în documente une-orî se numeşte: «Tomşevicî . Şte-fan-Vodă Tomşa-tatăl a domnit între anii 1563—64. firă fiul său, de carele se vorbeşte în inscripţiunea evangeliel aici menţionate, a domnit ântâia 6ră între anii 1612—1616. Prin urmare Evangelia acăsta este făcută în anul din nrmă al domniei lui cel dintâiu. 10. Mineiu slavon, pe luna Decembrie, manuscris pe chârtie, format mare. Pe fila de pe urmă are acăstă însemnare. «Gi'd Klllira ŞOBOMAA AIhNEII MteCAipi ^EK. EAArOflpOMŞBOAH H CXTBOpH Er EAd-rO'IECTHBÎH H )(piCTOiMOBHBÎH. H CAMO^pZ/KABNÎH rOCnO^HNA Iwil SpEMÎA MorHAA BOEBOft H ETO B'A N0B0CZ£A4NN‘bM CBOEAA M0AE8 CBATdd AAONdCTHp CSHE- EHUH HftEfKE ECT ypdAA CAdBNOE BZCKpECEHÎE ypîCTd Bord NdUIErO BK I1AMAT TOC-flOftCTBA Cil B A'kTO /gpftî JWkCAlţd Mdll A>. «Acăstă carte, ce se numeşte Mineiul luneî Decembrie, bine-voi şi o făcu evseviosul şi iubitoriul de Christos, şi aotocratorul Domn Ioan Ieremia Mo-ghilă Voevod şi Pa dat în nou-zidita sa rugă sânta mănăstire a Suceviţeî, unde este hramul slăvită înviere a lui Christos Dumnezeul nostru, întru pomenirea Domnie! sale, în anul 7114, luna Maiu 1 (1606). Scriitorul acestei însemnări, continuă apoi mal departe, spuind cu jale, că Domnul Ieremia Moghilă peste două luni dela isprăvirea acestei cărţi a murit; şi că cartea acăsta după ce s’a scris o a revăZut şi aprobat Mitropolitul de atunci Theodosie Barbovski. Etă şi acâstă parte a însemnărel originale : «npl'AT ffiE rOCnACTBd CH KONEU, H npbHj\E UT CfiETHArO CErO MHpd KZ fKEAAd-EM0M8 X8 TOrOfKE A'bTd /wkcAl(d IlON  BX C2BWp CBATUX dnoCTOA, B'kHNdd rocnoACTRd ch ndAAA'r. h a8me bh iie bxcîath ham coani(E, nejreah oycTd EAdro-HECTHBdTO H KpXdKdrO H MHAOCTHBdTO rOCnO^HNA np'bMXZHATH II WT WHÎW Nd-UIEIO ŞAHTH, 8f.W, 86KI, KTO NAC pdŞAUW WT TOAHKUX EAAr rOOlOflCTBA CH, www.dacoromanica.ro 62 mscopi l, îtFi CHisEi ec, W ropE, W ropE HAM. H ApX’lEpEH C’k EOyAAlJJS TOr^A BX MWAAABCrkH ŞEMAH CMH-pENHUH H npZWCBAIfiAHNBlHKvp'G’EWAOdE BApBOBCKII MHTpOIlOAHT GtJSABCKÎII, BHB HcnpABHUK cum cbatum khhtam. nHC «4x8.114. cŞi a luat Domnia-sa sfârşitul, şi a trecut din acâstă lume deşârtă la doritul Christos în acelaşi an. luna Iunie 30, în (Jiua Soborului Sânţilor Apostoli, vecînica Domniei sale pomenire. Şi mal bine ar fi fost să nu ne răsară sorele, de cât să tacă buzele (gura) evseviosuluî şi puternicului ^i milostivului domn şi să se ducă de la ochii noştril. Val, val cine ne-a despărţit de atâtea bunuri ale domniei sale. O amar! o amar! nouă. Şi archieria sa fiind atunci în ţara Moldovei Smeritul şi prâsfinţitul Kir Teodosie Barbovski Mitropolitul Sucevei, fiind îndreptătorii! acestor sfinte cărţi. Scris" aii «4.18x4». Numele scriitoriulul este ascuns în kriptografie. Mal ales călugării din vechime, pentru smerenie îşi ascundăfi numele, în scrierea cărţilor, ori ne scriindu’l nici de cum, ori scriindu’l criptografic, ca în caşul de faţă. Săcretul acestei scrieri stă în a traduce mal întâii! literile numelui în numere cirilice, apoi a scădea unimele din 10, decimele din 100, sutimile din 1000, şi restul, 6r în numere cirilice a’l pune în locul literilor numelui ascuns. Aşa criptograful de faţă se traduce prin : npoţop, Prochor, nume călugăresc. 11. 0 carte slavonă, manuscris 4° pe pergamin, săi! cum se (jice în ea: «nApPAMHN». Cuprinde slujba Paştilor, paraclise, irm6se, şi psalmii aleşi ce se cântă la Mărimurî (Velicăniî).'Are la început o inscripţie slavonă, unde se arată, că cartea este făcută din propria sa avere, a episcopului de Rădăuţi Teodosie Barbovski, şi dată, spre pomenirea lui, Monastireî Suceviţeî, în anul 7112, Maiă (1604). 12. Penticostaria, scris pe pergamin. Cuprinde slujbele dela înjumătăliarea praznicului Paştilor pînă la Dumineca tuturor Sânţilor. De unde se înţelege, că pe atunci penticostariul era împărţit în două volume, după maniera slavonă. Partea ântăia se începea de la Dumineca Floriilor şi venia până la sărbătorea înjumătăţireî, sub numire de «Triosul florilor». Cartea la fine are o inscripţiune slavonă, din care se vede, că este făcută de Ieremia Moghilă, şi sub Mitropolitul Theodosi0 Barbovski, odată cu cea de sub No. 10. Scriito-riul este acelaşi Prochor, carele şi aici adaoge la fine însemnarea de mal sus despre mortea lui Ieremia Moghilă, cu acelăşî cuvinte de jale. El şi aici se subscrise cripto0rafic, ba încă mal adaoge la criptografie cuvântul: m:cAA (scris’a) kbwaa kua8au. 13. O carte slavonă, 4°, tipărită înlavra Pecerska de la Kiev, în anul 1628 pe când Petru Moghilă era Archimandfit în acea lavră, de unde apoi s’a ridicat la trâpta de mitropolit al Kievului şi al Galiţieî. Ea Cuprinde cuvintele de învăţăţură a Avei Dosotheiă. La început pârtă marca familiei domnitore a Mogliileştilor, în care pe scurt erai! mărcile amânduror ţărilor române, ca simbol, că acâstă familie a dat Domni amânduror ţărilor. Cartea este dedicată Iul «Hetjik Moi'haa boeroahh şemak moaaabckhx». «Petru Moghilă fiâ de Yoevod din ţările Moldoveneşti. www.dacoromanica.ro 63 O U-Il\ TA CilE TA BISFRIOI ŞI «AkAsTIRI DIN BDCOV1NA 14. Două psaltiri tipărite, ale Mitropolitului Dosotheiă: Una acea «lavo-ro-mănă întrăgă, cu frontispicil şi cu prefaţa adresată lui Duka Vodă, tipărită, în «Tiparniţa din Mitropolie în anul 7188=1680. Numai la urma eî lipseşte ceva din pascalie Alta, cea în versuri. Aici începutul lipseşte, pînă la psalmul 14. La urmă sunt adause câte-va file din Acatistul Maicii Domnului* lucrare tot a Iul Dosotheiă anterioră, tipărită în tipografia Monastireî Uniev din Podolia, fiind ca în Moldova atunci nu era tipografie. 15. în Mănăstirea Suceviţa, în Biserică, în despărţitura ctitorâscă, este un policandru, de forma policandrelor antice dela Mănăstirea Sfinţilor Trierarchî din Iaşi, de dansul este atârnat un glob de argint, carele se desface în două jumătăţi, împreunate cu un şurup din sus în jos. în acel glob se păstrâză părul Domne! Iul Ieremia Moghilă Elisaveta. Acăstă D6mnă după mOrtea bărbatului săă petrecuse un timp Ia ginerii săi în Polonia, apoi venise cu doi din eî şi se aşezase în Iaşi. Unul dintre ei, Visnoveţlki murise în Iaşi. Coreţîki, cu 600 de poloni, de şi ur isit şi de Rebele Poloniei, ameninţat şi de Turci, continuă a petrece la soera sa. Neastâmpărul şi intrigile Elisavetei şi a ginerilor eî pentru a dobândi Domnia iarăşi la familia movilăscă, aă adus lucrul acolo, că Sultanul a însărcinat pe Radu Domnul Moldovei şi pre Schinder paşa de Silislra, să alunge pe Leşî din Moldova. Radu-Vodă a înştiinţat de timpuriu pre D6mna Elisaveta şi pre ginerile săă, să fugă din Iaşi; el n’aă ascultat, până ce oştirea turcăscă s’a apropiat de Iaşi. Atunci D6mna cu ginerele şi cu Tjoeril partizani şi cu Polonii năimiţi aă fuCOFCr, MBLCBISBDEC, ŞASTpA KOffiECTBEHA AHTSprÎA CZ RCtMH nonkl A no HAUJHM TKHBOT'fc KOAKO ftACT BOrZ A WHM HA KA/K^ A’kr ^A HiVtAIOT CA8/KHTH ŞA CflACENIE HAUIE 8 B'IEP HApACTAC A ŞA8TpA AHTSprîlO (1). H (1AK AIJJE KTO CA nOKOCHT HHE HCnAZ-HHT HAUIE AAAHÎE A TOT ftA HMAT &ATH WTBtTZ HA CTpAIUHkw np'k/\ rocnoftOM Ic. Xom BA'kT ŞKr macaua ae. ii. (Tab. 1 fig. 2) «Etâ eă robul lut Dumnezeii loan Bogdan Voevoda Domniforiul Moldavieî, carele am voit Domnia mea cu a nostră bună şi curai ă inimă n cu tăfă voinţa ndsfră, si ne-am sfătuit cu rugăloriul nostru kyr Pachomie episcopul de Rădăuţi, si făcut-am pentru sănătatea năşiră şi penlru mântuirea sufletului Domniei mele, şi datam iniiropolieî năslre de la Rădăuţi, unde este hramul sântului archierarch şi fâcătoriulul de minuni Nicola 800. galbinL Eră episcopul nostru Pachomie, sad iarăşi ori pe carele va ale re Dumnezeii episcop la mitropolia nostră, şi acel EpfccopT toţi câţi vor fi după viaţa lui, să aibă a ne sluji îa acâslâ viaţă, până când ne va da Duinnedeu să fim vil. în fie-care an în Dumineca Mironosiţelor la vecernie — paraclis, eră diminâţa Dumne-deăsca liturgie—cu toţi popii. Eră după viaţa năşiră, câtă ne va da Dumnezeii, eî în fie-care an să aibă a sluji j entru mânluirea ndslrâ. sara—[ arastas, âră diminâţa lilnrgie. Şi iarăşi, dacă cineva ar cuteza şi nu ar împlini dania nâsfră, acela să aibă a da răspuns la înfricoşatul judeţ, înaintea Domnului Is. Chc. în anul 7023, luna Deceipb. 8. D ir ieea ce face aceslă biserică forte preliâsă j entru noi .şi pentru istoria ţereî, şi care arată o vechime aci mal profundă decât a tuturor bisericilor din Moldova, este că în ea sînt îngropaţi Domnii cel mal vechi aî Moldovei, în număr de 5. Aceşti Domni sînt: 1. Bo?dan, carele în inscripţie se numesce «Gta, u,i» : cd bătrân, 2. Laliko Voevod. 3. Roman Voevod. 4. Stetan Voevod cel bătrân : «Gt ipun». 5. Bogdan Voevod. fratele lui Alexandru cel Bun (gpatz fhEă.uiApA boe-boaw). Marele Ştefan, în anii 1478 şi 1480, a făcut un mare servicii şi istoriei ţărel, ordonând a se renoi tăte inscripţiunile de pe mormintele domnesc! din biserica catedrală a Episcopiei de Rădăuţi, şi în aeâstă stare ele se păstrâzâ până astăcjl. Mormintele aceste, cu epitafurile lor sînt aşezate înlâuntru, lângă păreţi! bisericeî. Etă epitafurile lor : 1. Pe mormântul lui Bo dan cel bătrân : «Mmaactu boaîiea Iwh G rE(|iAiih 1 (1) Cuvintele următore sunt rSfl conservate: dar ele se pot citi cu ajutorul unet alte dispo«iţiunI, tot de aeâstă. cuprindere, făcută de Bogdan la Episcopia de Roman. VecJI «Cronica Romanului p. I. p. 154. www.dacoromanica.ro 0 TISITĂ LA CÂTE-VA BISERICI ŞI MiNXsiIM DIN BUCOVINA. 5? BOEBOAA rOcnOAApS ŞEMAH MOAAARCKOH. CEINA Bo^ANA B03B0^hJl. SKpftCH CXH rposx croemS rip^A^A*- ctapov»8 sorAAnS ROEBOA'k BA'kT isiţnH .vtkcAUH ten K§. CÎIf rpOBKi HHNIIA MAIICTpX IAR.» (Tab. 1 fig. 3). «Cu mila lui Dumnecjeti T6n Ştefan Voevoda Domnitoriul ţăreî Moldovei, fiul lui Bogdan Voevodă. înfrumseţâ acest mormânt strămoşului săă bătrânului Bogdan Voevodă. în anul 6988, luna Ianuarie 27. Mormintele acestea le-a făcut Maistrul lak . 2. Pe mormântul lui La(Ico-vodâ: «EtAroHECTHBKiH H Xpit'i’OAWBHBKiH Iw Cte(|).ui boebo,\a rocnoAAph şeviah moiaabckoii. cu ie BorAANS boesoa Skpach rpoB cxh cBOEro np^A^AA. Iw /Lujka boeboaej b A'kT /euţnn MtecAiţA ten k rom EnucKon'b paaobckom Iwanhkih.> (Tab. 1 fig. 4 . «Evseviosul .şi iubitoriul de Christos Ion Ştefan Voevoda, Domnitoriul ţăreî Moldovei, fiul lui Bogdan Voevoda, înfrumseţâ mormântul acesta strămoşului săă îoan Laţîco Voevoda, în anul 6988 luna Ian. 20. Sun episcopul de Rădăuţi loanikie . Pe mormântul lui Roman Vodă: «MHAOCTÎA EOffilEA EAirO'IECTHBKlH rO,nO,\HNA Iw GtE(])AN BOEEOA rOCHOAApX LEAAAI1 MOAAABCKOH ChINX Bo^ANA BOEBOAH roCflOAApA JEMAH MOAAABCKOH SKpACII rpOB CXH CBOEiVtS rip^A^A8 Iw pOMANS BOEBOA'k rOCROAAplO JEMAH MOAAABCKOH. b A’bT /8Mn3 M-kcaiţ aek e'-* (Tab. 1 fig. 5) «Cu mila lui Dumnezeii Evseviosul Domn Ioan Ştefan Voevodă, Domnitorii! ţăreî Moldovei, fiul lui Bo 'dan Voevoda Domnitoriul ţăreî Moldovei, înfrumseţâ mormântul acesta strămoşului săă Ioan Roman Voevoda Doranito-. riul ţăreî Moldovei, în anul 6987, luna Decemb. 15 . 4. Pe mormântul lui Ştefan Vodă cel bătrân : «EAiirOHECTIIBUH H XpiCTOAIOBIIBIJH Iw GtE(J)AH BOEBOAA TOCnOAApX ţEMAH MOAAABCKOH CblIIX EOrAAN.l BOEBOAH. SKpACIf TpOE CXH CBOEMOţf RptA^A8 IuAIIII# GtapomS GteiJ)Ah8 BOEBOAt ; tme iioeht 8 Tpxr ha xpnAOB-fc b A'kT /eqnH M"fc-CAlţA MA. K.» (Tab. 2 fig. IV «Evseviosul şi Iubitoriul de ChrislOs Ioan Ştefan Voevoda Domnitoriul ţă-rel Moldovei, fiul lui Bogdan Voevoda, înfrumseţâ mormântul acesta strămoşului sătt Ioan Ştefan Voevoda cel bătrân., carele fu ucis la târ ul de pe Hîr-lăă 1). în anul 6988, luna Mai ii 20 . 5. Pe mormântul lui Bo 'dan, fratele lui A'exandru cel bun: «GAirO'iEC'rilBblII H XpiCTOUOKHBRlti Iw CrE(J»AH BOEBOAA TOCIIOAApX ţEMAH 1 (1) Din espresiunea slavonă: «Tpxr HA XPHAOR'b < «e vede că numirea HârlăuluT vine de la numele pârăulul ce curge pe lângă dânsul. Tot-o-dată se vede de aici, că târgul HîrlăQ esista Înainte de a fi făcut Ştefan acolo Bl«erică şi palat Domnesc (Lelop. t. I. p. 135). www.dacoromanica.ro b8 EPISCOPUL MKLCHIS2D C. MOAftABCHOH CEI HZ EOr^AHA BOEBOAU. UKpACH rpOK CXH A^A8 CBOEM8 Iw Go^ANA BOEKOAt KpATA iLlE-jANApA BOEBOAU B A^T /SElţnH JUVkcAIţA TEN. KE A»A BZ B't'l-HAA EM8 I1AMATZ». (Tab, 2 fig. 2), «Evseviosul şi iubitoriul de Christos Ioan Ştefan Voevoda Doipnitoriul ţg-ret Moldovei, fiul lut Bogdan Voevoda, înfrumsetâ mormântul acesta moşului (bunicului) sgă Ioan Bogdan Voevoda, fratele lui Alexandru Voevoda. In a-nul 5988, luna Ianuar 25 diile, spre viecînica lut pomenire.» Cuvintele aceste de pe urmă arată sentimentul de rudire apropiată a luî Ştefan cu acest Bogdan, pre carele pâte că el îl apucase în viaţă. Acest Bogdan era bunicul luî Ştefan, prin urinare tatălui Bogdan tatăl marelui Ştefan. Gum-că Bogdan acesta, înmormântat în biserica de la Rădăuţi, este frate cu Alexandru cel bun. şi prin urmare fiii lui Roman-Vodă, se vede din uri-cul lut Roman Vodă, dat din târgul Roman în anul 1392, în care uric acest Domn pomânesce şi pe doî fii at sgl «Olexaudro i Bogdan.» De aceea Marele Ştefan, amintind în unele urice ale sale pe Alexaudru cel Bun, îl numesce şi pe dânsul «A’^A**- une ori «AHAX> • moş, unekiaş; âră pe feciorii lui : pe Hiaş şi Ştefan, îî numâşte «unkî» (snkobe haiiih) (ve<|I «Chronica Romanului» p. 1. p. 136. De asemenea «Archiv. istor. a D-luî Hasdeu, t. I. No. 161). Cet patru Domni amintiţi aici întâiă, şi ale cărora morminte se află în biserica de la Rădăuţi, sînt cel întâi Domni ce aă domnit în Moldova după înfiinţarea Domniatuluî. Acâsta o afirmăm, basaţî pe un document istoric foarte valoros, descoperit de vre-o doî anî âe Domnul Dimitrie Sturza, şi care document acum se află în posesiunea Academiei Române. Acesta este pomelnicul Mănăstire! Bistriţei din Moldova, în care sînt numele luturor ctitorilor şi bine-făcâtorilor mănăstire!, în curgere de mai multe veacuri. Este scris slavoneşte pe pergaminşi datâzâ din anul 6915 (—1407), adică după ce s’a zidit mănăstirea de Alexandru cel Bun. După ce în prefaţă se arată datorinţa de a se pomeni la sântul jertfelnic bine-lăcătoriî, şi cum să se înscrie numele lor în pomelnic, apoi se Începe pomelnicul, cu numele Domnilor ce aă domnit în Moldova până la Alexandru cel bun : partea aceasta are următo-riul titlu scris cu litere roşii: *§AE îiomhhamtca raatomectheih ru’cnoAApi'E ŞEMAH MOAAOBAAXUHCKUA, HffiE CATE CHH \ IIoMtNH rOOlOAH npABOCAABHEIA rOC-nOAApA ŞEMAA CEA». » Roman voevoda. » » Ştefan voevoda. > » » luga voevoda. După aceşti Domni pomelnicul pune pe Alexandru cel Bun şi familia luî; apoi pe fiii luî, Domnii Iliaş şi Ştefan cu familia luî. După aceea urmâză Domnii: Roman-Voevod Iliaşevicî. Petru-Voevod fiiul luî Alexandru Voevod (fiiul luî Ştefan Voevod). Bogdan Voevod. Alexandru Voevod cel tânăr (MAd^aro). în pomelnicul de la Bistriţa lipsesce unele numiri de Domni, care se află în Letopiseţul lui Urekie, anume : Dragoş, Sas, cei doi fii ai luî Ştefan cel bătrân : Ştefan şi Petru. De asemenea se pomenesce după Laţîcu un Domn : Coatea-Vodă, de carele Letopiseţul nu ştie nimica. Cu tâte acestea noi dăm mai multă creijare pomelnicului de la Bistriţa, aî căruia autori, călugării de la Bistriţa, la începutul veacului 15-Ie, eraţi maî aprâpe de jumătatea viaculuî 14-le, când se pare că s’aă înfiinţat Domniatul Moldovei, şi puteaă mai bine ţinea minte numele a 7 Domni precedenţi, decât Vornicul Urekie, carele a scris letopiseţul pe la începutul veacului 17-le. Prin urmare îi desparte un period aprâpe de 200 ani. Cum rămâne acum cu Dragoş şi cu fiul sătt Sas ? Efi cred că vornicul U-rekie a luat din tradiţiunea populară istoria cu Dragoş-Vodă şi cu fiiul sătt Sas-Vodă. în acăsta se confirmă chiar forma legendară, satt de poveste, în care letopiseţul ne predă aventura luî Dragoş. în ea se povesteşte că Dragoş era un vânător de zimbri sâtt tauri sălbatici; că avea o căţea dresată la vânat, numită Molda, care gonind un zimbru s’ar fi înnecat în apa, care apoi după numele ei a dobândit numele de Moldova, adică ţâra unde a perit Molda, ori rîul—şi apoi ţâra căţelei Molda. Că e capul zimbrului, carele a causat nenorocirea Moldeî, spre suvenire, Dragoş l’ar fi transformat în marca ţârei. Adevărul istoric, ce va fi esistând în legenda luî Dragoş îl va arăta timpul şi critica sănătâsă, după ce se vor descoperi documente istorice positive. în tot caşul acum de o cam dată, fără a nega esistenţa istorică a lut Dragoş şi partea luî în istoria Moldovei, trebue să raportăm esistenţa luî istorică Ia un timp anterior înfiinţăreî Domniatuluî Moldovei, şi stabilim, că cel întâiă Domn a fost Bogdan, pe carele Ştefan cel Mare îl nuinesce, precum âm văzut cel bătrân ţStariî), eră pomelnicul de la Bistriţa îl pune în fruntea Domnilor Moldovei. O puternică dovadă la acâsla avem Chrisovul luî Ludovic l-iii regele Ungariei, din anul 1365, şi în care amare ocări se pun asupra www.dacoromanica.ro 60 m*COPUt. MFLCHISBDRC. lut Bogdan Domnul Moldovei, carele, ca un trâââtoriu, eşind pe ascuns împreună cu fiii sST din ţara Maramurăşuluî, a coprins Moldova şi s’a făcut a-colo Domn. De aceea tea de sub stăpânirea lui maî multe sate ce le avea în Maramurăş, şi le dă pe tot-dă-una luî Bale, fiiul credinciosului şi iubitului Sas, Voevodul Maramurăşulul. Satele acele le darue^te lui Bale, şi fiului sSrt Dragu, şi fraţilor lui — Dragomir şi S'efan. Şi acăsta pentru multele luî su-ferinţî ee a avut în Moldova, unde el ş’a vărsat sângele, a suferit rane de mărte, i s’a6 omorît tirănesce fraţii şi maî mulţi slujitori, şi pentru care el din Moldova a trecut în Un 'aria, spre a face să rrăscă cinstea şi puterea a-celui regat. De aici se vede, că Domnia Iu' Bogdan în Moldova a fost precedată de lupte mari între partisaniî Un ariei şi ai independenţii noului stat moldovenesc. Dar ceea ce pe noi acum ne interesează este, că pe la an. 1365 Bo dan era Domnul Moldovei. (Şink. 1.1. p. 326). Când şi câţi ani aă domnit cei d’întăi Domni ai Moldovei, ce sînt îngropaţi la Rădăuţi; nici Marele Ştefan, nici pomelnicul de la Bistriţa nu ne spune; ne înşiră numai numele lor. Letopiseţul ţăreî, până la domnia lui Roman nu ne dă nici o dată po. ilivă. Aici cite/ă el uricul din 1392, dat din târgul hă Roman. La Domnii anteriori vorn. Urekie le pune numai anii câţ. 'aii domnit, şi âceea fără, dovecjî positive, pentru care şi au toţi Domnii numere rotunde de ani întregi : Dra^oş-2; Sas-4; Latîco-8; BoTdan-6; Petru Mu;-a(-16; Ro-man-3; Iuga-2. Pentru câte-va din domniele aceste de la început avem date chronolo ice la scriitorii streini. Aşa despre Bogdan Vodă cel bătrân am vădut în cliri^o-vul regelui Ludovic, că el domhea pe la anii 1365. Laţicu-Vodă domnia pe la anii 1370—1374 (Şink. t. T. p. 339-349). Petru, pe carele Urekie îl numeşte «Muşat , adică : cel frumos, domnea la anii 1387—1388 (Şink. 1.1. p. 354. Archiv. istor. 1.1. p. J.77). Roman-Vodă, precum arată uricul luî dat din Roman, domnea pe la anul 1392. După acăsfă di gre iune, să revenim acum ărăşi la mormintele din biserica Rădăuţilor. Afară de mormintele domneseî, arătate maî sus, sînt încă următorele : 6. Mormântul unei strămoşe a Marelui Ştefan : Maria fata Anastasiei fnceî lui Laţtco. Inscripţia spune : «1w Ct6 (Tab. 2 fig. 3). Ioan Stefan-Yoevoda Domniloriul ţăreî Moldovei, în anul 7005 (_ 1497), luna Maiu, înfrumseţâ acest morm'nt străm6şei sale Maria, fata Anastasiei care a dat Coţimanil acestui sânt locaş, fiica a luî Laţ,cu Voevoda. Ea (Ma ria) a răposat în anul 6928, luna Martie 26 = (1419).» www.dacoromanica.ro O VIoIlA LA CATE-VA BISERICI ŞI MĂNĂSTIRI OI'l BUCOVINA. °I Din acest epitaf se vede, că alune! când Domna Anastasia a dăruit moşia Coţlmanif, la Rădăuţi era mănăstire (v\eh r ki\h). 7. Mormântul DOmneî Stanei, soţul lui Bogdan şi muma lui Ştefan-Vodă cel tânăr. AH BOEROftA rOCMOftAp ŞE.YVUI CU MOA.ţABCKOH. CbJIIX Eor^AHA B0E80/ţW. SKpACH TpOR CAM MATEpH CBOEH CTAH'fe B A’kT /§K0 .ivkcAtţA teh. km. npw EniifKon imxoauÎe.» (Tab. 2 fig. 4). «Evseviosul şi iubitoriul de Christos loan Ştefan Voevoda Domnitoriă ţării Moldovei, înfrumuseţa mormântul acesta mamei sale Stanei. în anul 7026, luna lanuare 28. Sub Episcopul Pachomie. (1518 . 8. Mormântul lut Bogdan, nepotul Marelui Ştefan şi ficii lui Alexandru feciorul Marelui Ştefan. «EAdrO JRCTHBbJH II XpICTOAIOBIIBbJII IlV Gte<|)aN BOEBOjţA romOgAf/h ŞEMMI MOA^ABCBO;) CbJHS BOr^AlIA B0E80AU 8K,‘.ACII rpos CXH SltSKOIf CBJEiVlS Iu’ Eor^AtiS BOEBO(\'b CbJNS 1Iae3AH/\PA BOEBOjţbJ : B IVbTO ÎBIţnil .VrkfAltA TEM. A». (Tab. 2 fig. 5). «Evseviosul şi iubitorul de Christos loan Ştefan Voevoda, Domnitoriă ţerel Moldovei, fiiul lui Bogdan Voevod, înfrumuseţa mormântul acesta nepotului săă loan Bo-dan Voevoda, fiiul lut Alexandru Voevoda. In anul 6988, luna lanuar 30 . Observăm că data 1489 (6988) corespunde cu ti npul. când s’a pus pâtra mormânfală. Bogdan a putut să fi murit mat nainte de acâstâ dată. După tre ore de petrecere în Biserica fastei episcopii din Rădăuţi, luân-du-ne t|iua-bui ă de la părintele Egumenul Suceviţei şi de Ia protopopul Man-drilă, carii cu toata buna-voinţă ne aă secundat în cercetările ndstre prin Biserică, ain părăsit Rădăuţul .;i ne am îndreptat spre SucCva, unde am a-juns ai r6pe de 9 ore sâra. SUCIl VA. Aici ne aştepta P. Archimandiitul Darie Xernovieţ ki, la vechia mitropolie a Moldove', unde am fost găsduiţi. Suceva vechia capitală a Moldovei, are o posiţiune forte fruinosă. aşeijată pe platoul unul del, carele singur prin natura sa are o i osiliune strategică, fiind apărat din tote părţile cu val adânci Din vechime oraşul era numai pe dâl, âră acum s’a-întins şi pe costă, în partea despre Moldova. Oraşul este tot ocupat de streini, mal ales Jidovi; Români au rămas t uţinî, numai pe margine prin mahalale. Duminică în diua de 29 August, când se serbeză tăierea capului Sântului loan BotezătoriuluT, biserica vechil Mitropolii era plină de închinători, mal 1 (1) Cuvintele subliniate sînt nedisciîrabile; dur se pot uşor restabili, dupe context şi istorie. www.dacoromanica.ro EPISCOPUL MEl.CniSfiDEC. 82 ales de RusnacI veniţi din Galiţia, spre a se închina la mâşcele Sântului loan Noul, care sînt depuse în Sucâva încă de Alexandru cel Bun, aduse de la A-kerman (Cetatea-albă) unde acest Sânt primise martiriul de la Turci, Aceste sânfe mâşce fac din Sucâva un Ioc de pelirinagiă pentru Creştinii, mal ales din Moldova de sus, din Bucovina, Galiţia şi alte provincii austriace. Credinţa în puterea vindecătâre a mâşcelor, aduce în tâte filele acolo bolnavi la rugă cătră Sântul; lângă sicriu deapururea găseşti ast-fel de pacienţi, ră<|,emaţî cu capetele de sicriul Sântului, rugându-se înşil, şi ascultând rugăciunile preoţilor. Credinţa lor cea mare produce efecte miraculose, care măresc devotamentul cătră Sânt şi ’I afi făcut un renume mare în popor, nu numai între ortodox!, dar şi eterodoxî. Toţi îl stimâză, fără osebire de cult şi do^mă, ca cum ar fi al lor protector şi apărător comun. Rusnaciî din Galiţia se deosebesc prin un devotament mal mare. Câte sărbărl are Biserica ortodoxă dedicate Sântului loan Botezătoriul, el în tote văd fire Sântul loan de la Sucâva, şi cu cârdu vin de se închină la mâscele lui in acele sărbători. Biserica veche! mitropolii are architectura moldovenâscă din veacul 16-lea pre care o putem numi clasică; ea este o continuare a celei din veacul 15-lea. Dintr’un document din anul 1523, publicat de domnul Haşdeă, în «Columna lut Traian» (1870. No. 45) se vede că ea s’a făcut de Stefan-Vodă cel tânăr şi acoperit cu plumb adus de el din Polonia în lăţime de 50 centure. Ea a fost zugrăvită pe din lăuntru şi pe din afară. Zugrăvâla pe din lăuntru este forte usată de timp, abia se mal cunâşte; âr pe din afară este încă uti rest în partea despre mâză-di. Pridvorul este adaos în urmă, în anul 1579 de Mitropolitul Teofan, precum se vede din inscripţia aflătâre acolo : «CXH flpHTBOpb CXTBOpH ’0’EO(j)AH MHTpOFlOAHT npOHC^OftHH WTX pXWKAA 0EU-T'tlAH. BX MECT CBATArO BE \HK0 AASHEHHXA IwH HOBArO. BX flHH KAArOMECTHBArO TOCnO/ţHHA HAUiErO Iw llETpA B0EE0AH B A'kTW /3II3.» «Acest pridvor I’a făcut Theofan mitropolitul originariă de la Mănăstirea Răclca, întru cinstea Sântului Marelui Mucenic loan noul. în filele evsevio-suluî Domnului nostru Petru Voevoda. In anul 7087.» In anul 1589 Petru Şchiopul a acoperit din nou Mitropolia, şi a făcut clopotniţa, precum arătă o inscripţie de pe părete, în dosul baldochinulul cu mâ-ştele Sântului loan; inscripţia datâză chiar de Ia Petru Şchiopul, coprincţând mal multe date istorice ale Domniei lui. fltă-o : «/ŞIIB WA Kfl CTA HA rOCHOftCTBO Iw IlETpX BOEBO^A B A'k'FO /5M3 ION K/ţ nOKpH IţEpKOBE MHTponOAlS H CXTBOpll KAOnOTHHIţS H (lpHBE^E CBATArO HWH8 AAIITpO-nOAl'8. B A^TO /ŞMB »A AA pO^HCA GtEi|)AHA BOEKOftH CBIHX IlETpA BOEBO^H. H nAKH B A^TO /ŞMH (ţ)EB. B. CX nOMOlJIÎK) EOffiÎEIO npHHECOULR B.WS CtfH.ITpX WT UAp'k TSpElţKArO H nOAAArşkCA HA rOCnOftCTBO P*KX* Ilp'kwCBAip'kHAI’ WTlţA. HAIUEr Kvp rEWpr'iA MOBHAOBHMA AAHTponOAHTA BXCEH ŞEAHAH AIWAflABCKOH», www.dacoromanica.ro O VÎ-ITĂ LA CĂTE-VA BI'FRICt ŞI MĂNĂSTIRI DIN BUCOVINA. 63 «7082 (1574), Iulie 24 s’a ridicat la Domnie Ioan Petru Voevoda. In anul 7097 (1589) Iunie 24, acoperi Biserica Mitropoliei, şi a făcut clopotniţa, şi a adus pe Sântul Ioan în Mitropolie (1). In anul 7092 (1584), Iulie 31, s’a născut Ştefan Voevoda, fiul lui Petru Voevoda. Şi drăşî în anul 7098 (1590) Fev. 2., cu ajutorul lui Dumnedeă ’I aii adus lui skiptru de la împăratul turcesc, şi s’a uns la Domnie cu mâna pră sfinţitului părintelui nostru Kyr Geor-gie Movilovicl Mitropolitul a tdtă ţâra Moldovei. Pe acelaşi părete unde este inscripţia, se află zugrăvite portretele Iul Petru Vodă Şchiopul şi ale familiei lui. Partea din urmă a bisericel: nartica, are frumdse motive architectonice, anume păreţi! aă frumdse colone de piatră cioplită, care se întrunesc din tote părţile în boltă, formând nişte arcade ascuţite, măreţe. Biserica este consacrată Sfanţului Martir Georgie, purtătoriul de biruinţă, şi patronul Moldovei. Acest patronagiă al unul Sânt vităz ostaş trebuia să amintescă Moldovenilor tot-deuna, că ţera lor s’a format şi s’a păstrat prin vitejia strămoşăseă! în pomelnicul Mitropoliei carele datăză din anul 1805, se spune, că biserica s’a sfîrşit în anul 1522; că are de ctitori pe Bogdan Vodă, şi pre fiiul săd Ştefan; că acăstă biserică multă vreme remăsese pustie şi descoperită, pînă ce Mitropolitul Iacov a acoperit’o, a tocmit turnul şi alte lucruri din lăuntru. Pe păretele eclisiarchieî este o inscripţie veche; dar nu sînt citibile de cât cuvintele kmaîe.........eapnobckh boeboa...........şemam moa^abckom .. *.» In Suceva mal sînt încă 6 biserici vechi româneşti: 1. Biserica Sântului Dimitrie, cu un turn înalt la portă, dăsupra căruia se află adaos un foişor modern pentru paza de foc. Biserica acdsta este făcută de Marele Ştefan, lângă palatul săd domnesc din Sucăva. Letopiseţul ne spune că fundamentele acestei biserici Ie a pus Marele Ştefan după ce s’a întors la Sucâva de la închierea păcii cu Radu-Vodă, şi la ocasia căsătoriei sâle cu Domna Maria fata Iul Radu (Letop. I. p. 129). Pe unde a fost palatul domnesc al Marelui Ştefan astăzi sînt case neguţătorescî; dar tot locul acesta este preserat cu temelii şi cu beciuri şi mine zidite, care aparţinead palatului domnesc. Locul ocupat de palat era torte spaţios după spusele tradiţionale, aşa că tot în reionul curţii, anume în grădină ar fi fost încă o mică biserică pentru beizadele şi domniţe, pe locul unde acum este o bisericuţă a Sântului Ioan Botezătoriul, spre răsărit de la Sf. Dimitrie. In Biserica Sântului Dimitrie sînt multe petre mormoniale antice, dar nu mal sînt citibile, în parte săd în total, fiind usate şi rose literile din seculara călcare cu picidrele pe densele. Pe una din aceste petre, în partea stângă, in dreptul ferestrei, se pot încă citi următorele cuvinte : «cxn rpos SKpAcu But-rimt.....ApSre cboeaaS. pâRS rojkiio nâHfJ Toaaii. reahkoaa8 bhctIpnhk#.... hske (1) Se înţelege, că în timpul reparaţiuneî Bisericel mitropolitane, moşcele Sântului Ioan aii fost strămutate în altă Biserică, de unde apoi. Ia finele reparaţiunil iarăşi s’afl adus la Mitropolie. www.dacoromanica.ro 61 KPnCOPUI.C MKLCHHEDKCU. np'kCTABI'CA KX B’ksN’kll WKIIT'bAH.’B A'bTO /§H4 iVrbC/AtţA AVrSCTA IU* (1543). Pe altă pâtră in laturea drâptă se pot încă citi cuvintele : »cxh rpoe 8-KpACII.... 6 CBOEVtS* KOrAdHS, hibe np'bcT.i.... Pre o alta din stînga se pâte citi nuinaî: «,\oro(|)Era ». In fine pe o alfă pâtră se zăreşte numele: «W'baotia» ceea ce ar putea da a înţelege, că aici a fost înmormântată Domna Marelui Ştefan : Ovdotia sâă Evdokia de la Kiev. Pe clopotniţă este o inscripţiune, pe partea din afară; dar fiind forte sus, nu o am putut citi. 2. O mică bisericuţă dedicată âf. Ioan Bofezătoriul, spre răsărit de la a Sf. Dimitrie. Ea este acea bisericuţă, de care s’a vorbit mal sus că ar fi fost în coprinsul curţii domneşti; însă în forma el actuală ea datâză de la Vasilie Vodă, şi nu represintă nici un interes archeologic, şi este prâ răă întreţinută, ca ori ce lucru de prisos. 3. Biserica Sântului Nicolaiă. Din inscripţia de asupra uşel se vede, că ea, în forma sa actuală este zidită în vâcul 17-Jea de Visternicul Nicoră Prăjescul. Architectura n’are nimica interesant. In biserică este şi un mormânt cu epitaf antic, care arată că acolo este în 'ropat un boeriă Visternic, grec de naţiune. Epitaful este parte slavoneşte, parte greceşte : «caii BÎT\'OnHCHi'A HA AEtRAIţJ KAAlEil CXTBOplI H SKpACH KH'krlIN'fc HAHCABAA 3\8flAH8 CBOEAlS I1AH8 IAIIE KAASrEpWIlOAO BEAHKH BlICTfcpNMK IlffiE llpttTABHC II 3AB norpEBEii. b a^to /şpa AvbtAiţA A\Apr «a: Ba iioheaaio: ekii koi'th o aSaoc T8 Ae8 IwAHHIIC BHCTHApHC EK llOrOHAIIO(f)ÎE» : «Acâstă petră zăcătore cu scrisore vechie o faeu şi înfrumscţa knâghina Eiisavfha jupânulul seu panulu Iane Kali gheropolo Marele Visternic, carele a reposat şi aici s'a înmormântat. In anul 7104 (1596), luna Mart. 24, Luni. Acolo zace robul lui Dumnedeă Ioan Visfiariul din Pogonanofia. Aceslă Domnâ (knâjhină) Elisavtha, adică Elisaveta, să nu fie ore Domna cea vestită în rele a Iul Ieremia Mo ghilă ? Tocind, anul când ea pune pâtra a-cesla pro mormântul fostulu şefi Jupăn boeriă grec, este âpteiul an al Domniei lui Ieremia Moghilă. Pote că ea a sciut de timpuriă să capete inima lui Ieremia; a trimis pre bărbatul eî grecul pre ceea lume, şi a devenit Dâmnă, şi pentru ochii omenilor, pune şi o pâtră mormsnfala pre mormântul lui kir Iane. Mandria el cea mare, ne-astâmpârul, jaful, etc. denotă nu modestia fe-meeî românce, ci firea unei grece fanariote, precum am vec)ut în urmă. (1) în Biserica Sf. Nicolaiă mal sînt încă două morminte vechi cu epitafuri slavone, unul din anul 1510, al unul Batcu; altul din anul 1664 al lui Michail Pâharnicu Cărăscul. Le reproducem aici: (1 In privinţa înţelesului adevărat al cuvântului KN'kl'HH'A vet}! Reo. p. ist. arch.fil. v. î pag. 370 nota Credem că aci nu pdte fi vorba despre D6mna lui Ieremia Movilă. Gr. G. T, www.dacoromanica.ro 65 6 VmîX. r,\ c\t«-va bi-.ebi*’! şi mXnâstirT dih buchuna. «Pomeneşte Dâmne cu sfinţii tăi sufletul robului tăă Ioan, fiul lui Manuil Megaliromeul (din Roma cea mare). A reposat şi s’a înmormântat în Biserica Domnului Ioan Bogdan Voevoda, fiul marelui Domn Ştefan Voevoda, în anul 7098 luna August 13 . în acâstă inscripţie sunt de însemnat : a) numele Megaliromeît, carele arată, că reposatul era originar din Roma, flţVt p, lai,, Arc*. fl JFAi Fol, ZI, ® www.dacoromanica.ro 66 FPISCOPl’L MErCHl<5FPFC\ adică se trăgea din Grecii emigraţi acolo după cucerirea Constantinopoleî de Turci. Roma mare numesc Grecii Roma, spre deosebire de Constantinopole, care se numeşte la el: Roma mică, nâuă, jună. b) Se vede, că biserica de la Mănăstirea Iţcanil, care esista la finele vâcului 16-le era zidită de Bogdan Vodă. c) pe la finele vâcului 16-lea începuse a se da Domnitorului eroii al Moldovei Ştefan, epitetul de «Marele». Aceste patru biserici din Sucâva, afară de vechia mitropolie, formâză, împreună cu doue cătune : Lisarva şi Cutul, — două parochil ale Sucevei, cu doi parochî, dintre care unul — protopop. Find-că numărul parochienilor este de 2490 suflete, mal sînt încă ataşaţi la ele doi preoţi coadjutorî. 5. Este încă o biserică românâscă antică, cu hramul «înviere!», pre care astăzi o ocupă rutenii uniaţi din Sucâva. în pomelnicul veche! mitropolii, a-câstă Biserică se numeşte «GkckpecehU» (învierea), şi se pun ca ctitori al el Petru Rareş cu Dâmna lui Elena. Acâstă biserică, după luarea Bucovinei, att ocupat’o catolicii pentru sine, şi ’î a dărâmat turla, caracteristica archi-1 ectureî române antice. După ce eî ş’ati făcut Biserica lor proprie, a cedat pe acâsta antică, Uniaţilor, cari sunt tot de ai lor. 6. Este încă o biserică antică românâscă în marginea Sucevei despre cetate. Ea este descoperită, bolţile şi păreţi! fârte deterioraţi; nu are nici o in-scripţiune. Ea serveşte ca magazie pentru producte agricole, închiriată de neguţători dela primăria Sucevei. Sînt încă în oraşul Sucevei doue biserică armeneşti; însă ele fiind moderne nu înfăţişâză nici un interes istoric. Dar este o a treia biserică armenească, afară din oraş, numită Zamca, care merită o deosebită atenţiune : un loc închis din tâte părţile cu zid vechitt, carele în unele locuri se ruinâză, cu o pârtă de intrare, cu un turn vechitt înalt la unul din cele patru colţuri ale zidului. Biserica armenâscă, care este în mijlocul Zâmcel, este construcţiune modernă. Deasupra porţii este o capelă pustie, de o formă antică; dar n’are nici o in-scripţiune. Zamca vine la marginea platoului Sucevei; dela ea în jos se formâză o vale adencă, unde este un sat, se cunosc şi şanţurile cu care Zamca a fost în vechime înconjurată. Numele de Zamca (1), posiţia eî strategică, zidurile, tumul — tâte cu un cuvent ne datt a înţelege, că aici în vechime a fost un fort al Sucevei. Tradiţia locală spune, că după ce Sucâva a fost părăsită prin strămutarea capitalei, la Zamca rămăsese numai biserica, şi un mitropolit a vândut-o Armenilor. Armenii de şi att acolo biserică, însă în ea se serveşte numai odată pe an, la chram. Posesorul locului — Armean, ţine acolo un păzitoriă. Dela Sucâva am comendat pe D-l profesor Gr. Creţul la satul Reuşenî, carele nu este departe de Sucâva, ca să decalce inscripţiunile ce s’ar găsi la acea Biserică; căci acolo este locul, unde, precum spune Letopiseţul în anul 1454, rebelul Petru Aron a tăiat capul lui Bogdan, tatăl marelui Ştefan (Le-(1) Zicerea Zamca este slavonă, dela Zdmok. Lexiconul academic ruso-slav defineşte aşa (jicerea Zamoki «Cetăţue (Kji’kflOTdA) înconjurată cu şanţuri şi cu muri cu turuurj». www.dacoromanica.ro 67 O VI 1’iA !.\ CATK-VA BISKKICÎ ŞI JllNĂSTUtl DIN BUCO IN\ top. 1.1. p. 116). Dela Reuşenî s’aă adus două decalcuri, representând două inscripţiunl slavone: 1) inscripţiunea deasupra uşeî la intrarea In biserică, care spune, că pe locul unde s’a tăiat Bogdan. Vodă, Marele Ştefan a început să zidâscă biserica actuală, dar, murind el înainte de a o sfârşi, o a isprăvit fiul sgii Bogdan fită chîar inscripţiunea: «E IvkTW /JAÎ CEH. H. Ill' GtE(|)AN BOEBOft BOmÎEIO MHAOCTIIO rOCflO/ţApI» ŞEMAH AAOA-AAB K0I1 EAAr0H5?.0\H II MAMA CAŞftATH X'pdM'Ă CAII BA HAA'k SC'kKNOBENÎA MECTNU TAIBU HECTNdrO H CAABNATO npOpOKA IIpE \TEMA KpECTHTEA'k IwANHA NA CEAA MEcrk r^E ew\ PckHEHA taaba wtija sro Golana boeboau. h CteiJiana boe- BOftH nOCTHJKE CAMpAT B'bHNA EM8 flAM AT A CBINA ETO BorftAH BOEBO,\A BASft-BHffiE flOMATOKA U'TIţA CBOErO H CABpAUJH XP^AA CAM B A'bTW/ŞBl M’kcAlţA CEH. H.» «In anul 7011 (1502), Septemb. 8. loan Ştefan Voevoda, cu mila Iul Dumnezeii Domnitorii! ţăreî Moldovei, bine-voi şi începu a zidi templul acesta în numele Tăierii cinstitului cap al cinstitului şi slăvitulut proroculul înainte mergătoriulul botezătoriuluî loan, la acest loc unde fu tăiat capul părintelui săfi Bogdan Voevoda. Şi pe Ştefan Voevoda l’a ajunş mdrtea: Văclnica lui pomenire. £ră fiul săă Bogdan Voevoda a rădicat începutul părintelui săă şi a săvârşit templul acesta în anul 7012 luna Sept. 8.» Anul 7012 (1504) este anul morţii Marelui Ştefan; căci tot Bogdan ne spune în inscripţia de pe acoperemântul pus de el pe mormântul tatălui săă, că a-cesta a răposat în acest an, Iulie 2. Va să (Jică Bogdan a continuat zidirea bisericii începută de tatăl săă, şi a isprăvit’o peste 2 luni şi 6 <}Ue. Dar ceea ce merită a observa este, că Bogdan aici întinde anul 7012 peste Septembrie, ceea ce e contra datinel de atunci, când la I-iă Septembre se începea alt an. Se vede, că de pe timpul acela se manifesta une-ort dorinţa de a începe a-nul noii dela 1 lanuariă, şi a părăsi datina vechie. 2) Despre mormântul lui Bogdan D-l Creţu ne-a spus, că el se află în partea din urmă a bisericeî, este ce-va ridicat de la pardosâla bisericel; dar pâtra este despicată, şi literile inscripţiuneî aşa de r6se de pfcdrele dmenilor în cât nu se pot citi. Şi în adevăr decalcul adus de d-lul represintă mal mult urmele literilor, de cât litere, din care să se p6tă forma cuvinte. Despre tatăl Marelui Ştefan — Bogdan-Vodă, Letopiseţul ne spune: a) că a domnit după Alexandru-Vodă fiul lui Iliaşă (1) , anume , după ce acesta domnise 4 ani, începând din anul 1454 (6962) August 22,* b) că Bogdan, după mal multe răsboie purtate asupra lui Alexandru, a învins şi a ocupat Domnia pre care a ţinut-o doi ani; c) că Bogdan ar fi fost fecior lui Alexandru-Vodă şi prin urmare un fifi rebel contra tatălui săQ. Acâstă din urmă aserţiune nu este adevărată; căci, precum am văijut din inscripţiunile mormântale de la Rădăuţi, Alexandru era nepot lui Bogdan, şi Bogdan venea unchi ii lui Alexandru , fiind văr primarii! cu Iliaş tatăl lui Alexandru. Observăm tot-o-dată că ţl). în pomelnicul dela Bistriţa acest Alexandru se numeşte IliaşevicI . www.dacoromanica.ro FPI8C0PUL MELCHt'iEbFd. 6â datele chronologice din letopiseţ nu sînt esacte; căci dâcă Domnia lui A-lexandru s’ar fi început la anul 1454, atunci 4 ani ai Domniei lui şi cu 2 aî Domniei lui Bogdan ar împinge Domnia Marelui Ştefan tocma la anul 1459; dar este dovedit, că Ştefan a început a domni în anul 1457 ('6965), la începutul lunei Aprile. Din chrisovul dat mănăstire! Iăţicanii în anul 1452. Febr. 23, citat mai sus, se vede că acest domn domnea maî înainte de data lui U-rekie 1454. Dela Sucâva ne-am repezit, aşa picând, şi până la mănăstirea Dragomirna, care este departe ca l12 6ră dela Sucâva. MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA Aici am fost întâmpinaţi şi primiţi de-Egumenul Mănăstire!, Părint. Venia-min Jacota, şi am stat 3 âre. Mănăstirea acesta este zidită pe la începutul vâculuî 17-lea de Mitropolitul Anastasie Crimca, sâă Crimcovicî, carele a ar-chipăstorit în Moldova pe la anii 1609—1630. Mănăstirea este înconjurată cu zid înalt, şi zidul provătjut cu metereze, sub care iarăşi este un pripiciii pentru a se putea umbla la metereze, ca şi la Suceviţa. Zidul este acoperit, şi pe lângă metereze are un balcon, pe carele se umblă. Deasupra porţii este o clopotniţă înaltă, cu trei etage; în unul este o capelă. Dâsupra porţii din afară este o inscripţiune cu marca ţârei, dar n’am putut’o citi, fiind forte sus pusă. Marca şi inscripţia sunt în forma celei dela Putna, şi forte bine conservată. La colţurile zidurilor sunt patru pîrgurî, care dau mănăstire! formă de o .adevărată cetăţue ; se Zice, că pîrgurile ar fi zidite de Barnovski Vodă. Unul dintre aceste pîrguri, in partea de nord-ost, este maî înalt, are multe odă! şi başte, la care se urcă prin două rânduri de scări de peatră în părete. Se vede că acolo eraii tainiţe şi ascunzători în vreme de restrişte. Biserica mănăstireî este o adevărată capodoperă de artă architectonică între bisericele Moldovei din veacurile 15-lea şi 17-lea inclusiv. în privinţa artei si a gustului ea se p6te clasa între t6te bisericile antice ale României, ca a 3-a, după cea dela Argeş a lui Neagoie-Vodă, şi a Trei—ierarchilor din Iaşi a lui Vasile-Vodă. înălţimea zidireî covârşeşte pe tote bisericele antice române, aşa că biserica predomină peste tâte zidirile mănăstire!. Cupola saii turla este înaltă, subţire şi tâtă din petre cioplite. Bolţile bi-sericei încă sunt ornate cu petre sculptate. Părţile inferiore ale bisericeî nu sunt despărţite prin păreţi ca la alte biserici vechi. Dar are acea particularitate , că părţile se deosibesc între sine prin câte-va trepte tot maî sus, aşa că altarul predomină asupra tuturor. Pe lângă păreţi sunt multe colone de pâtră, sculptate şi poleite, ele formâză fie-care o împletitură spirală şi se împreună în boltă în formă de arcade ascuţite. Partea numită templu, se desparte de cea din urmă prin colâne patrate, care se arcuesc dâsupra. Biserica a fost zugrăvită tâtă pe din lăuntrul, astă fpiţT) tv -rij ~oS Aţiov IlauXau Movrj ev «ei S&rzqpuo (4) K. P- Dim. Pelcovid, OKgonz AAOHCKHX» ApEBNOCTEH în 3AMICKH Academiei din Peter-sburg, i 6, p. 25, arătă că pe icăna sf. Atanasie, îmbrăcată în argint aurit se citesc urmă-ţârele inscripţiunî în limba grăcă săpate în litere cari se asâmănă cu cele slavone: La drăpta : f IwAHHIO BAANTÎC.IABOC MErAC BOEBOAAC EH WT AW nigOC AV AT KE AVTO-KpATWp nACHC SrrpOBAAXIAC. www.dacoromanica.ro O cAi.ÂtoKIK LA MUNTPI.K AUtO*. W Sf. Mihail din Synade, împodobit cn aur şi cu petre scumpe, într’un sarcofag fârle frumos de argint, t6te cu cheltuâla principelui I. Gonstantin Basarab. Mănăstirea Dionisin. Acâstă mănăstire fu înfrumuseţată de principele Neagoe Basarab, ridicând un turn fdrle mare şi înalt, uude sus, pe o tablă de marmură, e scris numele principelui în limba grecâscă. Tot acesta a adus şi apă pe un apăduct la mănăstire, şi a trimis în dar, capul Sf. I6n botezătorul înlr’un toc 'Je aur. împodobit cu petre scumpe. După el, a dres şi înfrumuseţat acâstă mănăstire domnul Ţăreî-Româneşll Petru, care la an. 1580, zugrăvi biserica cu cheltuâla sa. In urmă Domna Rucsandra fiica principelui Petru, şi soţia lui Alecsandru Vodă, fundă un spital pentru infirmi, şi o trapeză, pe care le zugrăvi forte frumos şi pe dinăuntru şi pe din afară. In acea biserică se află şi corpul patriarhului Nifon, afară de cap şi de mâna drăptă pus înlr’un sicriu de argint înfrumuseţat cu aur şi cu pietre scumpe cu cheltuiala principelui Neagoe, âr capul şimânadrăptă sunlîn biserica mănăstirel de Argeş în România. Fundatorii acestei mănăstiri, după Alexie Comnen, a fost principele Neagoe Basarab, precum s’a zis ; fiul sâQ Teodosie, şi Petru Vodă; armând mănăstirea, a restaurat’o mai tolă, biserica a zidit’o mal lată şi mal înaltă de cum fusese mal înainte, şi o zugrăvi tolă cu picturi minunate. Aşisdere a e-dificat şi t6tă partea porţeî care este între mora şi teasc. După aceşti fundatori se (Jiee a fi fost ore care Pahomie călugărul, carele mal înainte fusese principe României, Alexandru ginerile lui Pelru-Vodă de mal sus, şi domna Rucsandru sofia lui, fiica aceluiaşiQ Petru-Vodă care edificase spitalul pentru infirm! şi trapeza. Ba încă, şi când din ordinul Sultanului turcesc s’a vîndut proprietăţile acestei mănăstiri, tot aceslă domnă le-a restituit. La aceşti fundatori se adaoge şi Silvan monahul, care fusese trimes de Petru-Vodă, ca să îngrijâseă de reedificarea mănăstirel şi a biscrieeî, iar el a privighiat, şi în acâstă mănăstire ’şi-a dat sufletul săă, unde s’a şi în-mormîntat. Mănăstirea Pantocrator. Castrul din afară a acestei mănăstiri, cure din vechime era surpat în mal multe părţi, fu reparat de marele logofăt Barbu şi Gavril, amândoi boerî din Ţâra-Românâscă. Mănăstirea Xeropotain. Domnul Ţăreî-Româneşll Alrxandru a restaurat cu mari cheltuell mănăstirea şi a zugrăvit biserica şi a înfrumusetal’o, pre-cnm se vede şi pînă astăzi. Mănăstirea Cotlomnş. Prea luminatul domn al ŢSreî-Româneştl Neagoe, şi Radu vodă Basarabul, şi Mircea-Vodă, şi Vintilă-Vodă a reparat mănăstirea La stânga; t An* EVCEBA8ATH METAAH BOEBO^iCA EH XW VIT AW tliEH KE AVTOKpATU'pKA AtlACIIC SrrpOBAAXiAC. De desubtul inscripţiunilor se v6d portretele lui Vladislav Basarab 1365) şi ale sociel sâle Ana. Despre portretele lui Năgoe şi a sociel sâle, Petcoviel nu vorbesce. Gr. G. T, www.dacoromanica.ro 78 BUKAHA. pe. încetu, şi de aceia toţi aceştia, se află zugrăviţi giur împregiur in biserică, ca al doilea ctitori după cel d’inlâifl, împăratul Alexie Comnen. Mănăstirea Simon Petru. Intre odârele acestei mănăstiri se află o evanghelie de mare preţ dăruită de Mihaiă Bravu domnul ŢSrel-Româneştî, spre vecinica lui pomenire. Mănăstirea Zograf. Ştefan cel mare, domnul Moldovei a restaurat a-câslă mănăstire la an. 7010 (1502), de aceia e zugrăvit din afară de biserică spre aducere aminte. Mănăstirea Duheriu Alexandru domnul Moldovei, a reconstruit din fundament biserica la an. 7086 (1578), a zugrâvit’o pe dinăuntru şi a înfrumuseţată f6rle, precum se vede. De aceia se află şi el acolo zugrăvit, împreună cu domna şi fiii săi. Mănăstirea Sf. Pavel, Domnul I. Constantin Basaraba Brăncovânul, a edificat din fundament un turn f6rte înalt şi frumos cu cheltuâla sa, precum şi mat multe chilii, o trapeză şi un paraclis, t6te fOrte frumose. Mănăstirea Xenof. Acăstă mănăstire are şăpte paraclise, dintre cari, într’u-nul se vede zugrăviţi boeril: Barbu Banu, Danciu vornicul, Părvu şi Radu. Pe la an. 7053 (1545) a reparat’o fraţii Duca vornicul şi Radu, boerl din Ţăra-Românăsoă, şî-aă zugrăvit biserica forte frumos. fir în urmă principele Mateî-Basarabă cu cheltuăla sa a zugrăvit tinda bisericii şi tâtă trapeza, unde şi el e zugrăvit cu domna sa întru memoria eternă. Mănăstirea Caracal. Petru-vodă al Moldovei, vrând să restaureze mănăstirea, trimise pe protospatarul săă Petru, eu mulţi bani, recnmandândn-I s’o zidâscă într’un loc frumos, er acesta vrând să-şî facă câştig, a ridicai numai un turn aprope de mare, şi se întârse în Moldova. însă principele înţelegând de acestea, forte s‘a supărat şi vru să-l lae capul, fir spătarul ca să-şî scape viaţa, a promis, că are să ridice mănăstirea cu cheltuăla sa, şi aşa l’a ertat, precum a şi făcut, şi reînlorcândil-se a casă, principele l’a primit cu mare o-n6re. In urmă amândouî, principele şi spălariul, ducându-se la sfântul munte, acolo s’a călugărit amân lol numindu se Pahnnie, şi acolo şi aQ sfârşit şi viaţa în fapte bune, şi aQ răposat cu Domnul. Mănăstirea Stavrouichita. Apa pentru u-ml acestei mănăstiri fu adusă cu (1) PetcovicI 1. c., p. 30 arătă că în paraclis, în faţa iconostasului se află portretele lui Constantin vodă şi al sociel săle Maria; că în etagiul al douilea al turnului (jcupyoc) se citesce pe perete urmâtorea inscripţiune : GÂrosEcraBiu IvO GTEijj.iHh boeboaa i rocnoA&i>k §em.\h moaaabckoh ch% Gor-£4NA B0EB0AA II (Hk ErO Iw GorAN BOEBO/ţA GOffilEW MIIA0CTII0 TOC lOftâpa ŞEMAH AAOAftABCKOH , dat’am cartea domniei mele boiarinulul nostru credincios şi cinstit, Racoviţă Cehan Logofătul cel mare, şi pre cine va trimete să hie tare şi puternic cu cartea domniei mele, a apăra tot hotarul satului Baileştilor, pre unde a hi fănăţ, pre nime să nu lasă să înble cu dobitoce săă se cosască, iar pre carele i vor prinde stricând fănăţul cu dobitoc, să aibă a’l certa şi să-I scoată de acolo şi să le ia boii şi sumanul, şi asij-dere să aibă a apăra şi din poenl hotarul pre unde va hi fănăţ, şi nimene să nu cuteze a ţine sad a opri piste cartea domniei mele. 8 iac (în Iaşi). BA'kT. /£p3ll. (7168) WN. Ş. (7.) t rOCflOftHNX pEN (Domnul a zis). (L. S.) Nr. 6. Iaşi 1660 Octombrie 15. Kw CTE(J>AN2 BOEBO/ţA EoîKIEW MHAOCTÎK) rOCflOftApa ŞE.VtAlt AltOAftdBCKOH, scriăm domnia mă latoţl slujitorii câţi veţi âmbla cu slujbele domniei mele la ţinutul Tecuciului, la zlotaşl şi la loaşl şi la tălăraşl şi la galbanaşl şi la alţi slujitori la toţi, dâmu-vă ştire dacă veţi vidă cartea domniei mele, iar voi toţi să aveţi a lăsa în pace pre acest morariu Ion Andronic din CamilestI, ce este la morile sfintei mănăstiri Trisfetiteli, nimeni întru nimic să nu învaluiască. că apoi cine îl va învălui va fi de mare certare de domnia me 8 jac (în Iaşi) BAT/ŞpSA (7169) OKT. EÎ (Oct. 15.) f caaaax rocnoAUH'A beaa ' 2 (însuşi domnul a poruncii). (L. S) Nr. 7. Iaşi 1667 Noembre 12. Noi Iliaş Alexandru voevod EoffiilO AAÎAOCTllO rocno^ApX ŞEMAH MO/l/ţABCKOH, adecă domnia mă am dat şi am întărit slugii nostre IorgăI medelnicariu feciorul lui Paladi nepotul lui Mafei Roşea din Bârlad pre a lui dirăpta ocină şi moşie un sat anume Ursol pre Jeravăţ, din ispisocul de întăritură de la răposatul părintele domniei mele Alexandru voe-Vod, care sat afi fost dirăptă ocină şi moşie mosu-sefi lui Mafei Roşea din Bârlad, din ispi» £tv. f. liU, Arch. fi FiL; VoU II. ® www.dacoromanica.ro SnRAbA. 82 socul ce att avut de la Alexandru-vodă cel bătrân, pentru ceia ca să hie şi slugii nostre c6 mal sus scriem Iorga medelniceriu acest sat ce mal sus scrie Ursoi pre Jeravăţ, dirâptă o-cină şi moşie cu tot venitul şi uric şi Intăritură nestrămutată In veci. toe riHIUEM. (acâsta scriem) 8 iAC (în Iaşi) BAT /?p0S (7176) HOEAA. Bl (Noem. 12), (L. S.) * * * Din espunerea făcută până aci, se vede că muntele Âthos coprinde In sine mal multe izvăre de mare preţ pentru istoria Românilor, şi ar fi de dorit ca ele să fie studiate mal cu de amăruntul de cum s’a putut face In călătoria m6 cea repede şi fără mijlocele necesare pentru a culege tot ce se află în acel munte. Am fi de părere ca guvernul nostru să trimată în muntele Alhos o comisiune istorică şi artistică care să cerceteze documentele şi zidirile ce se află acolo, scoţînd planurile, luând inscriptiunile în fac-simile, cercetînd şi copiind hrisovele şi pomelnicile care se află prin mănăstiri, folografiind saQ desemnând de pe păreţil bisericilor portretele domnilor şi ale boerilor noştri, mormintele şi odorele dăruite de el, ce se găsesce la acele mănăstiri. Prin acăstă lucrare nu rămâne nici o îndoelă că s’ar înavuţi isvdrele istorice ale Românilor, pe care singure se p6te clădi o istorie adevărată a ţărel năstre Teodor T. Burada. www.dacoromanica.ro îeoriA luî r6si.br. $3 TEORIA LUl ROSLER. STUDII ASUPRA STÂRUlNŢII ROMÂNILOR ÎN' DACIA TRAIANĂ (1). II. PĂRĂSIREA DACIEI. După ce Dacia cucerită de Traian remase sub stăpânirea Romanilor, timp de 164 d"1 anî> ea fu părăsită de căfră împăratul Aurelian, care nu p mal putea apăra în protiva năvălire! Goţilor, Istoricii Romani cari amintşsc a-ceastă părăsire a provinciei o înfăţişază ca deplină. AsI-fel Flavius Vopis-cu8 zice, că nu numai legiunile fură retrase din Dacia, dar şi locuitorii cari fură aşezaţi în Moesia (2) Sextus Eufus arată acelaş lucru cu cuvinte mal scurte, anume că Romanii ar fi fost strămutaţi din Dacia, care fusese per-dută pe timpul împăratului Galienus. (3) In sfârşit, Eutropius adaogă că coloniştii ce aă fost retraşi din Dacia eraă din oraşe şi de la ţeră : (Aurelian) părăsi Dacia tăcând Iliricul şi Moesia pustiite şi ne mal putându’O apăra, ea? pe Romanii, aduşi din oraşele şi oboarele Daciei, i-au aşezat în mijlocul Moe--sieî, pe care o numi Dacia şî care astăzi desparte cele doăă Moesiî 4», Dacă ne-am ţinea de interpretarea literală a textelor, atunci n’am putea de cât priiini o părăsire deplină a Daciei. Nu trebue însă uitat că adese ori 1 2 3 4 (1) Veijl Rev. p. Ut., Ârch. fi Fii., Voi. I, pag. 409—419. (2) Aurelian c 39: «Quum. vastatura IUyi'icum ac Moesiam deperditam videret, provin-ciam trans Danubiom Daciam a Trajano constitutam, sublato exercitu et provincialibus reliquit, desperans eam posse reţineri: abduetosque ex ea populos in Moesiam collocavit ap-pellavitque suam Daciam, quae nune duas Moesias dividit.* (3) Breviarium c. 8 : «Dacia Gallieno imperatore amissa est; et per Aurelianum trans* latis exinde Romani# duae Daciae in regionibus Moesiae ac Dardaniae factae sunt.> (4) Hist. rom. 9,16: Provinciam Daciam, quam Trajanus ultra Danubium fecerat intermisit, yastato omni Rlyrico et Moesia, desperans eam posse reţineri i abduetosque Romanos ex urbibus et agriş Daciae in media Moesia collocavit, appellavitque eam Da* ciam, quae nune duas Moesias dividit.> CeW-alţi scriitori vechi care aduc această îm* prejuraie nu conţin nimica noii : RSsler Rom. Stud. p. 67. www.dacoromanica.ro 84 XENOPOL. analişti şi cronicari, amintesc faptele într’un chip greşit sati schimbat, şi că este tocmai datoria criticei istorice de a reduce spusele lor la adevărata lor valoare. D-l lung a luat cu drept cuvânt aminte că dacă ne-am ţinea de litera spuselor, ar trebui să primim ca tot aşa de deplină, şi deşertarea Raeţieî de Romani, căci Eugip în viata sf. Severin spune respicat că potrivit cu prezicerile sfântului, top locuitorii ţării fură strămutaţi în imperiul roman, pe când neadevărul unei asemene mărturisiri" pentru Raeţia, a fost dovedit într’un chip învederat. (1) Rosler, pentru a da o mal mare greutate cuvintelor luî Vopiscuă face din el «un istoric prea înţelept», care ’şî întemeiază părerile sale pe o cercetare conştiinţidsă a faptelor şi care dispunea de un bogat material istoric. (2;. A-ceasta e tot ce poate fi mal neadevărat! Maî toţi istoricii epocel imperiale a-fară de Tacitus şi Marcellinus, sunt nisce 6menî fără nici un soifi de spirit critic, cărora le place a povesti mal cu deosebire anecdotele ce se rapoartă la viaţa principilor şi care se îndeletnicesc prea puţin cu soarta popoarelor (3). Vopiscus mărturiseşte apoi el însuşi ce motiv l’att împins a scrie istoria împăratului Aurelian, anume stăruinţele unei rudenii a împăratului, Iunius Ti-berianus, care se tânguia câtră el că ar fi păcat ca viaţa unul principe atât de însemnat să rămână necunoscută. D sfătueşte chiar că dacă ar vrea să o scrie el, n’ar avea nevoiă să spună tot adevărul «căci ar avea tovarăşi în minciună, pe nişte autori a căror eloquenţă istorică o admirăm» (4). Eată deci is-1 oricui cel «prea Înţelept» al luî Rosler. Vom vedea în curând pe ce se ră_ zâma «cercetarea conştiincioasă a faptelor espuse de dânsul. Părăsirea Daciei este raportată fără nici un soiţi de îngrădire de către istoricii romani. Poate ea fi crezută? Era ea cu putinţă? Trebuia să se intim-ple ? Eată ce ne propunem a cerceta. Maî întâift izvoarele reproduse mal Sus, precum şi scriitorii noi cari le cred pe cuvânt, spun că ţioporaţiunea Daeieî fu strămutată în Moesia, care priimi numele de Dada aureliană. Totuşi aceleaşi izvoare încep prin a arăta că «I-liria şi Moesia fiind pustiite şi perdute , Aurelian se hotărî a părăsi Dacia. Intr’adevăr înainte ca şi după Aurelian, Moesia fu expusă năvălire! cel puţin tot atâta pe cât şi Dacia, cea ce împinsese încă pe împăratul Hadrian, a dă-rîma minunatul pod aruncat de cuceritorul Daciei peste Dunăre. Moesia, fiind anume o provinciă maî apropiată de centrul imperiului, plină de oraşe mari şi conţinând mari bogăţii, era pentru barbari o pradă mult maî mănoasă. RBsler insuşî face o descriere prea vie a nenorocirilor cărora Moesia 1 2 3 4 (1) lung die Anfânge der Romanen în Zeitschrift fiir oester. Gymn. 1876 p. 92. (2) Rom. Stud. p. 68. (3) Mommsen die Schweiz in r6m. Zeit, spune despre epoca imperială că ar fi «eine Zeit deren Ueberlieterung wesentlich von der Regierung, nebenher von der herrschenden Nation, nur zufâllig von den beherrschten VSlkern handelt.» Citat de D-l lung 1. & p. 17. (4) Aurelian c. 2 ; «habiturus mendaciorum comites, quos historiae eloquentiae mira* mur autores.» www.dacoromanica.ro TEORIA litif ROSLER. 85 fusese expusă : «Locuitorii ba,rbarî aî ţărilor reci şi mlăştinoase eraţi atraşi prin o putere neînvinsă cătră caldele şuflărî, dulcile poame ale sudului, că-tră regiunile roditoare ale Moesieî şi Tracieî cu pădurile lor minunate, păşunile lor cele grase şi văile lor încântătoare. Astfel fu pregătită pentru peninsula Balcanuluî o năvălire fără asemănare mal păgubitoare de cât acea care se întinse asupra peninsulelor italică şi spaniolă. Poporaţiunea acestor părţi, fără încetare expusă a fi ucisă satt luată în robie, cu deosebire clasa avută, fu redusă simţitor în numărul eî. Regiunile ripel drepte a fluviului suferise cumplit prin năvălirile Goţilor şi aveaţi, după cât se pare, mare nevoie de un spor de poporaţiune.» (1) După ce Rosler a descris astfel starea ţăreî în care vrea să adăpostească pe locuitorii fugiţi din Dacia, el adaoge: «Cea ce rămase din vechea poporaţiune a Moesieî şi a celor două Dacii, era în oraşe, clasa sărmană, care supravieţueşte tuturor revoluţiilor, iar la ţâră, păstorii care căutară o scăpare în locurile cele mal neumblate şi aşteptară sftrşitul furtuneî. Acelaşiă lucru se întîmplâ în Tracia; şi aici partea romanisată a po-poporuluî tracic, mai ales Bessiî, se păstră numai cât în numeroasa clasă a păstorilor.» (2) După aceste cuvinte ale lui Rosler s’ar aştepta că el să readucă pe Români în Dacia lui Traian, din regiunile acele unde ’I vedem pomeniţi în tot decursul veacului de mijloc, adecă din ţările aşezate dincolo de Balcani, în Macedonia şi Tracia; căci el admite singur că Romanii trebuise să părăsească, în faţa năvălirii, Moesia tot atât pe cât şi Dacia. In locul acestei încheerl logice a gândirilor sale, îl vedem că readuce pe Români în Dada din Moesia, unde ’î scoate tocmai din aceste rămăşiţe desmoştenite ale poporaţiunil romane, fără a lua în băgare de sâmă că eî puteaă tot atât de bine duce ticăloasa lor viâţă în vechea Dacie pe cât şi în Moesia. «Aceşti Valachî a/t Moesieî, inte-meitoriî noului imperiu Valacho-Bulgar, sunt rămăşiţele vecheî poporaţiunî romane în oraşele Dunării aşezate în Moesia, uniţi cu coloniştii romani eşiţi din Dacia de la al 111-lea secol înainte, şi care se aşezase la sudul Dunării. Cea ce supravieţui nenorocirilor timpului, se ţinea mai ales de puternica rasă a păstorilor.» (3) Toate aceste idei se bat cap în cap, şi Rosler el însuşi nu pare aJşî fi dat bine samă despre cea ce vroia să stabilească. Intr’a-devăr în partea întâiă a acestui pasagiă el zice că Românii din Moesia eraft rămăşiţele vechil poporaţiunî a oralelor Dunărene, amestecaţi cu coloniştii romani veniţi din Dacia. In a doua el face din eî păstori, cari singuri ar fi putut să învingă greutăţile timpurilor. Păstori şi orăşeni sunt două însuşiri ce nu se potrivesc, şi apoi dacă păstorii singuri ar fi putut rămânea cu viaţă după năvălire, eî şi-ar fi putut tot atât de bine apăra traiul în strîmtorile Carpaţilor ca şi în acele a le Balcanilor. 1 (1) Rom. Stud. p. 74 comp. p. 68. (2) Idem. p. 76. (3) Rom. Stud. p. 109, www.dacoromanica.ro 86 XFNOPOb. Cum să se esplice atuncî spusele istoricilor romani ? Imperiul roman simţea slăbirea sa, dar nu vroia s’o mărlurisască. El se silea a făţări închipuirea unei puteri ce acum dispăruse, fită pentru ce el ascundea perderile sale sub nişte arătări glorioase, şi cutare împărat care întorsese spatele duşmanilor, triumfa la Roma. Notitia dignitatum conţinea Humele a mal multor dregători, a căror provincii eraii acuma de mult prada barbarilor. Mal multe oraşe, care nu mal eraă de cât dărâmături, figurai! încă în registrele provinciilor (1). Istoricii, urmând spiritului timpului, se sileai! de a da o coloare mal puţin uricioasă nenorocirilor cari cădeaă asupra împărăţiei. Eată pentru ce el voesc să îndulcească perderea Daciei, arătând că împăratul întocmise altă provincie, purtând acelaşi nume în vechia Moe-sie, şi că, îrv îngrijirea sa, el nu lăsase în uitare nici chiar pe locuitorii el, pe care-î scosese din jugul barbarilor, dându-le adăpostire în noua provincie. Toţi istoricii romani cari aduc acest fapt, copiază cu mal multă saă mal puţină credinţă o espunere oficială, întocmită după ordinul împăratului Aure-lian. Cine nu cunoaşte valoarea unor asemenea acte menite tocmai a ascunde adevărul! Pe de altă parte potrivirea aproape identică a spumelor întrebuinţate, arată că toţi aceşti autori nu se îndeletniceai! pe alâta cu controlarea arătărilor găsite, dar că ţinta lor de căpetenie era de a face să reiasă mal strălucite faptele împăraţilor. (2) Este însă o dovada hotărîtoare că o ast-fel de strămutare a poporaţiuneî romane a Daciei, era judecată peste putinţă, chiar de către Romani, şi e destul de curios ca nici un autor, afară de Petru Maior, să nu pomenească de dânsa. (3) Acelaş Eutropiu, care se aduce în sprijinul părerii protivnice, zice în viaţa lui Hadrian : «(Hadrian) invidiirld gloria lui Traian, părăsi de îndată trei provincii pe care Traian le adăugase împărăţiei şi retrase armatele din Asiria, Mesopotamia şi Armenia voind să facă acelaş lucru şi cu Dacia, l’aft întors prietenii de la un asemenea «ând, pentru ca s& nu r im Ana o sumă de Bomanl, în prada ~barlarilor.»(4) Dacă prietenii lui Hadrian îl împiedecară pe acesta de a părăsi Dacia, de teamă că o mulţime de Romani s£ nu 1 (1) lung, Die romanischen Landschaften des rom. Reicbes p, 403. (2) Vopiscus arată el însuşi isvoarele cu care s’a slujit Ia alcătuirea istoriei sale. El pune în gura Iul, Tiberianus următoarele : «Et tamen si bene- no vi, ephemeridas illius vir scriptas babemus, etiam bella charactere historico digesta, quae velina accipias et per ordinem scribas ... Quae omnia ex libris linteis, in quibus ipse quotidiana sua scribi praeceperat, pro tua .sedulitate condisces. Curabo autem ut tibi ex Ulpiana Bibliotheca et libri lintei proferantur.» Aurelian C. 1. Eată izvorul cel mal vechia căruia d-1 Qaston Paris i dă atâta valoare. Romania p. 611. (3) Istoria pentru începutul Românilor în Dacia. I. § 4. (4 (Hadrianus) gloriae invidens Trajani, statim provincias tres reliquit, quas Trajanus addiderat; et de Assyria, Mesopotamia et Armenia revocavit exercitus.... Idem de Dacia facere conatum amici deterruerunt, ne mulţi cives Romani barbaris traderentur.» Cap. 8. Fără îndoială că faptul relatat de Eutropius trebue Crezut, de şi nu putem admite motivul arătat de dSpsul. Vezi şi Duruy Histoire des Romains, Paris 1879, IV fi 330, www.dacoromanica.ro TEORIA LUI ROSLER. 87 fie predaţi barbarilor, aceasta ne arată că în ideia Romanilor, retragerea trupelor nu trebuia să aibă de urmare neapărată acea a cetăţenilor, $i dacă această idee era adevărată pe timpul lui Hadrian, nu înţelegem pentru ce ar fi încetat de a fi aşa pe acel al lui Aurelian. Teama deci pe care prietenii lui Hadrian o arătase, se îndeplini sub Aurelian; cu alte cuvinte, când legiunile părăsiră Dacia, coloniştii Rămaseră în ţară, fiiră trădaţi barbarilor. Este de luat aminte că în aceste spuse ale lui Eutropius, noi avem însuşi părerea Romanilor asupra lucrului de care se face ceartă, şi nu este cu putinţă de a găsi un mijloc mal sigur de a o hotărî decât această părere contimpuranâ a împrejurărilor, care trebue fără îndoială să cântărească mult mal greă de cât tot ce acel mal noi ar putea sprijini. Romanii aveaii temeiuri foarte sănătoase pentru a crede că cu toată retragerea legiunilor, poporâţiunea ţării ar rămânea alipită de patria eî. Năvălirea Goţilor începuse cu mult înainte de 270, şi cu toată împotrivirea legiunilor, provincia fu cotropită de eî în mal multe 'răudurî. Ast-fel împăraţii Maximin 235-238 şi Gordian 238-244, resping pe Goţi din Dacia. Dedus în 249 scăpă provincia de o nouă năvălire, mal cumplită de cât cele-l-alte şi iea numele de «restitutor Daciarum». Pe monezile bătute în timpul domniei sale se vede legenda : «Dacia felix» şi oraşul Apulum care fusese rezidit după năvălire iea numele de : «colonia nova apulensis». Dada este ehiâr părăsită de fapt de cătră Romani încă de pe timpurile împăratului Gallien 259-268, căci Sextus Rufus spune că Dada «a fost perdută sub împăratul Gallien.* (1) Ni se pare că, dacă poporaţiunea Daciei trebuia să fugă înaintea fiăvălirel ea nu avea nevoie de un ordin al ocărmuireî pentru a o face; şi, fiind-că este firesc lucru ca .spaima cea mal mare să cadă în cele d’întâl momente, este de crezut că acel ce nu voiră să se expună pericolelor năvălirii, se îngrijiră de cu vreme şi nu aşteptară retragerea legiunilor pentru a părăsi Dacia. Aşa este raportat că muma împăratului Maximian (care ajunse la tron în 285 la o vrâstâ coaptă) fugi din Dacia când încă purta in sînul el pe viitorul împărat, (2) deci cătră anul 250, şi exemplul eî va fi fost urmat de multe alte persoane de starea eî. Dar se ştie tot atât de sigur că toţi locuitorii Daciei nu părăsiră provincia în acelaşiă timp şi cu grămada, căci în anul 259, capitala Daciei, Ulpia Traiana, ridică un monument în onoarea Cesaruluî Valerianus şi un oare care M. Valerius Veteranus Gallienus, aşază o piatră mormântală pe groapa tatălui săă în 260. (3) Daco-Romanil rămăseseră deci în Dacia cu toată năvălirea ce venise asupra lor, şi ceea ce se întâmplase înainte de 270 se urmă şi după aceea. Rosler, pentru a putea mal uşor deslipi poporaţiunea Daciei de pământul (1) «Dada Gallieno imperatore amissa est.» Breviarium, c. 8. (2) Lactantius, De moribus persecutorum. C. 9. (3) lung, Die romanischen Landschaften des rom. Reiches, p. & 10, www.dacoromanica.ro 88 XENOPOD. el şi a o face să primească o nouă patrie, ne înfăţişază ţara ca pe deplin deşartă de locuitorii indigeni, In urma răsboiuluî cu Romanii. EI zice : «dacă nu ne înşelăm, Romanii înfiinţară în Dacia pe un pământ aproape gol, în-cungiurat de o poporaţiune duşmană, o ţară curat colonială, unde elementul roman nu putu împlănta adânci rădăcini, nerăzămându-se pe temelia largă şi sigură a unei poporaţiunl cucerite şi în chip intelectual. De acolo provine uşurinţa cu care el putea fi îndepărtat şi dispăru.» (1) Rosler pare deci a priimi de adevărate spusele lui Eutropifl, fiare zice că «Dacia perduse prin lungul resboiă rn potriva Romanilor, toată poporaţiunea sa bărbătească.» (2) El pare a avea o slăbiciune pentru interpretarea literală a textelor,. Pentru ce atunci nu o primeşte el şi pentru cele-l-alte cuvinte ale aceluiaş istoric care zice că Traian «după ce a supus Dacia, a adus în ea din toate părţile imperiului roman o nenumărată mulţime de oameni, pentru a cultiva câmpiile şi ogoarele eî ?»(3) El pretinde din potrivă că «trebuia să fie destul loc în Moesia pentru, câte-va zecimi de mii de colonial romani, cădi nu trebue să ne facem o prea mare idee despre totimea cetăţenilor romani*.{4) Rosler ca şi toţi discipuliî săi aii două sisteme de interpretare pentru isvoarele ce se rapoartă la istoria Românilor. Unele acele ce se împacă cu teoria lor le primesc fără control şi fără nici o critică; celă însă care se împotrivesc, le storc şi le reşucesc până nu rămâne din ele de cât umbra adevăratului lor cuprins. Şi aceasta se cbiamă cercetare istorică, descoperirea adevărului! Dară cbiardacăam lua ca atare spusele lui Eutropiu, nu arată el oare prin cuvintele sale că femeile şi copil Dacilor, nu s-uferiră cu toţii soarta părinţilor? apoi, această nouă generaţie nu era ea îndestulătoare pentru a reconstitui în ţară o basă naţională pe care să se poată hultui elementul roman? De aceea şi insoriptiunile găsite atât în Dacia cât şi aiurea ne dovedesc cu prisosinţă fiinţarea poporului dac după cucerire, precum-şi roinanisarea lui. Trebue amintit că poporul roman înţelegea a lipi de imperiul său provinciile cucerite în-tr’un cu totul alt chip de cum aii făcut’o în timpurile mal nouă Ungurii safi Nemţii. Departe d’a alcătui o castă despărţită de poporul cucerit, Romanii se legali cu el prin căsătorii, îl înlesneau intrarea în cetăţenia romană şi cu toate că îl întrebuinţai! la toate lucrările, îl făceaţi să se bucure de toate foloasele. V’om reproduce aici numai câte-va din inscripţiunile cele maî însemnate, care dovedesc într'un chip autentic fiinţarea poporului dac sub stăpânirea romană. (1) Rom. Stud. p. 45. (2) Dacia enim diutumo bello Decebali viris erat exhausta.» Hist. rom. c. 8. (3) «Victa Dacia, ex toto orbe romano eo infininitas copias hominum transtulerat ad agros et urbes colendas»» Ibid. (4) Rom. stud. p. 69. Vom vedea mal târziii că izvoarele vechi ad păstrat numele a mal mult de 70 de oraşe ale Daciei; că Sarmisegetusa, capitala el, coprindea locul a 12 sate din zilele noastre; apoi numai cât in minele Transilvaniei lucrai! aproape de 20,000 de oameni. Vezi Gooa Ştudien zur Geschichte und Geographie des traianischen Dakiens p. 157. www.dacoromanica.ro 89 TFORIA LUT ROSLFR. Aia Nandonis vixit annis LXXX, Andrada. Bituvantis v. a. LXXX, Bricena v. a. XL, Justa v. a. XXX, Bedarus v. XII Post obitum ei Her-culanus libertus patronae benemerenti (1). Numele unui libertus în o familie dacă, arată introducerea moravurilor romane în sinul poporaţiuniî indigene; pe de altă parte acelaş fapt dovedeşte că această familie se bucura de oare-care bună stare, de vreme ce putea să’şl dea luxul de a libera pe sclavii săi. Numele latin, lusta, printre altele de o bârşie dacă, găsindu-se în aceeaşi familie, indegetează o contopire foarte intimă a acestor două elemente. In o altă inscriptiune găsim un nume roman purtat de o persoană ce se arată ca Dacă: lulius Secundinus evoc. coh. III pr. salarior XXVII qui vix. an. LXXXV natione Dacus, Atticia Sabina coniunx et Iul. Costas filius etH. D. B. M. fer (1). Femeea şi fiul lui Secundinus poartă nume pe jumătate dac, pe jumătate roman. lulius Secundinus era deci un vechiul soldat rechemat sub arme (din cohorta militum evocatorum), probabil legionar şi deci cetăţăn roman. Numele săti cu totul roman vădeşte că poporaţiunea dacă se amestecase pe deplin cu acea romană, în cât s’a găsit de nevoie a se însemna lângă numele lui că ar fi de obârşie dac. Dar câţi alţi Daci cu nume roman, a căror neam nu se mal ştiea, se vor fi aflând pe inscripţiunile ce pomenesc nume romane şi care ascund în stilul lor cel scurt şi lapidar tot atât de tainic obârşia celui care ’1 purta, precum coperea peatra pusă pe mormănt corpul celui ce zăcea într’însul. O a treea inscripţiune dă pentru bărbat un nume jumătate dac, jumătate roman; femea un nume roman, cel doî fii earăşi nume romane, ear nepotul unul dac. D. M. T. Adio Ariorto IUI vir. an. municipii D. interfecto a Iatronibus v. a. LVn Digna coniugi pientissimo et P. Aelius filius et P. Aelius Val. filius et Udarus nepos b. m. posuerunt(3). Aelius Ariortus, nutne ce aparţine învederat unul dac, este arătat că înbră-când dregătoria de quattuorvir annaliî municipii D. (poate Drobetarum); deci cetăţenii de obârşie dacă ajunsese chiar a intra în dregătorii municipale în cât se vede cât se uitase vechea duşmănie ce desbinase odată pe Daci şi pe Romani. Convieţuirea stinge cu timpul toate urele, şi istoria mal apropiată şi mal cunoscută de noi conţine încă un fapt de asemenea natură, împăcarea Anglo-Saxonilor cu Normaniî, de cari cel d’întâîfl fuseseră aşa de prigoniţi în timpurile de la începutul cuceri ril Angliei. Aceeaşi împrejurate este documentată prin inscripţiunea următore : 1 (1) CorpuS Inscriptionum. latinarum 111 Nr. 9l7. (2) Orellius Nr. 6844; Costas in loc de Constans? Vezi Tocilescu Dacia înainte de Romani, BucurescI 1880 p. 231 Compară; Iul. Pi-tinus, cives dacus. Ephem. Epigr. II nr. 944- (3) C. I. L. m 15&9, www.dacoromanica.ro 90 XEN0P0I,. D. M. Aelii Andennae Aelius Macrinus Epidianus qui et Epidius âu-gustalis coloniae et Macrina Marcia filia posuerunt (1). O altă inscripţiune ne arată pe un dac ridicat la rangul de cavaler. D. M. Mucasenus Cesorini aeques ex singularibus cos. vixit a. XX; Rescu Turme Soie coniux pientissima posuit (2). Dintre inscripţiunile culese până acuma s’a putut atribui 22 de nume de bărbaţi şi de femei cu siguranţă la Dacî, ca vr’o 20 de alte nume sunt comune Dacilor'şi Thracilor (3). Dacii fiind cu totul romanisaţî, se înţelege cum se face de nu se găseşte mal nici o inscripţiune care să pomenească numele unor zeităţi a acelui popor. Nu s’aă găsit de cât două cari sunt în deobşle primite ca conţinând numele unor zel daci: Turmasgada Maximus Maximinus et lulianus Maximinus ex voto posuerunt (4). Deo Sarmando Demetrius Antoninus votum libens posuit (5). Din potrivă sunt mal multe monumente care dovedesc că Dacii se închinaţi la zeităţi romane. Astfel nrmătorea, găsită în Dada.: Apolini sacruift Sola Mucatri veteranus alae Frontonianae votum solvit (6). Mal sunt încă vr’o 20 dă inscripţiunî găsite în Britania cari s’aâ aflat pe pietre puse de soldaţii cohortei Aelia Dacorum, ce aă fost trimisă acolo de Hadrian. Din aceste cea mai mare parte sunt închinate lui Jupiter, una lui Marte, iar două luî Mărie şi unei zeităţi britane Cocedius: reproducem aici câte-va din ele: Iovi Optimo Maximo Cohors prima Aelia Dacorum Antoniana. I. 0. M. et Numini Augusti, cohors prima Aelia Dacorum cui praeest Gallicus tribunus. I. 0. M. Cohors prima Aelia Dacorum Postumiana cui praeest Marcus Gallicus tribunus (7). Această cohortă Aelia Dacorum strămutată în cela-lalt capăt al Europei precum şi mal multe alte monumente, care pomenesc soldaţi «natione dacus» 1 (1) C I. L. m 1488. C. I. L. in. Nr. 1195. (3) Tocileaeu; Dacia înainte de Romani p. 256. Goos Untersuchungen ueber die Inner-verhăltnisse des traianischen Daciens p. 126. (4) Hirachfeld Epigraphische Nacblese zum. C. I. L. HI p. 41, ap. Tocilescu op. cit. (5) C. I. L. m Nr. 964. (6) C. I. L. m Nr. 787. (7) C. I. L. VH Nr. 806—826, 975. Tocileaeu, Dacia înainte de Romani p. 346 crede c& Dacii adorai! sub numele latin a- lui Jupiter zeitatea lor Dyonisios Sabazius. Dar a-tuncl cum se esplică adorarea zeului Britan? Se vede c& Dacii părăsiseră religia lor şi se închinai! la zel streini. Comp. Duruy. Hist. des Rom IV p. 260 www.dacoromanica.ro Eforia toi rOsler. 91 în cele-lalte părţi ale Imperiului, precum Siria, Noricul, Panonia, dovedesc cu prisosinţă fiinţarea poporului dac sub stăpânirea romană. Dacii erau chiar aşa de bine văzuţi pe timpul Romanilor încât găsim, între aşa numiţii trei zeci de tirani care se luptat! pentru tronul împărăţiei, pe unul Regalian, despre care autorii istoriei imperiale vorbesc ca fiind «de spiţă dac şi după cum se spune neam cu Decebal (1). Istoricii amintesc însă şi grupe mal însemnate de Daci sub stăpânirea romană. Dio Casei os raportă că locotenentul împăratului Comod, Sabinianus pentru a sfărâma împotrivirea Dacilor cari se retrăseseră afară de marginele provincii, strămută în această 12,000 suflete al acestei naţiuni (2) şi nişte a-semenea măsuri aii trebuii să fie luate mai adese ori, căci autorii vechi nu lipsesc de a da mal multe ştiri despre revoltele şi loviturile repetate ale acelor Daci, care nu voiră să primească jugul roman (3). A.joi este sigur că o parte a poporului din Dacia nu păiăsise ţara, anume aceia cari se aliaserăcu Romanii, pentru a scutura stăpânirea după cât se vede pi in impovărătoarea pe care lc-o impusese Decebal (4). Aceste popoare de şi nu eraţi chiar Daci proprii zişi şi iu toate că fusese imdobaţî în stalul dac în urma unei cuceriri, eraţi totuşi de un neam înrudit cu naţiunea domnitoare, tot Traci, asl-fel în cât ele înfăţioşati tot atâta de bine ca şi acesta din urmă elementul dac. In sfârşit l'tolomeu care descrie geografia Daciei pe timpul Romanilor enumeră triburile următoâre care ar fi locuit ţara şi care nu se pot referi de cât la po-poraţiunea dacă care remăsese în Dacia sub stăpânirea romană: «In | artea de mează-noapfe a Daciei Jocuesc începând prin apus: Anarţiî, Teurisciî şi Cistobociî; sub dînşil Prendavensiî, Ratacensil şi Caucoensii; sub aceştia în aceeaşi ordine Biefiî, Buridensiî şi Cotensiî şi ina' jos încă Albocensiî, Potu-latensil şi Sensiî. Sub aceştia în partea de mează-zi: Saldensil, Qagisil şi Piefigil . (5). Acelaş geograf reproduce numele a 37 oraşe de nume dac, a căror existenţă în Dacia ar fi tot aşa de neesplicabilă dacă s’ar primi peirea de istov a poporului dac din ţara sa: (1) Gentis dacae, Decebali ipsius ut fertur affiuis . Striptores hist. aug. 30 tyr. (2) Dio Cassim LXXII, 3. Acest mijloc de a înfrânge cerbicia Dacilor fusese întrebuinţat chiar în resboaele -d’tnaintea domnii lui Traian. Aşa Romanii aşazS. în Moesia în. tr’un rând 50.000 (Strabon IO, 10), şi înti’ in altul 100,000 de Daci (Orellius Ar. 750). (3) Capitolinus, Anton. Pius. 5. Dio (tassiuo LXXVII, 16,20, I.XXVIII, 13,16.27. (4) Dio Ca&i'us ) XXm, 11 : Ttov 8e âssxov peî)OTt*|i4vwv rpoţ To îavov xa! Se aX)a -vi* fosijîtj] aîfltţ 8k AcXe|3sXo{ eîprjvxjţ . ţ5) Claudii Ptolemaei, Geographiae libri oc,to( Essendiae 1842 DI, 8, Porolissum Arcobadara 1 Rucconium Docidava Marcodava Ziridava Singidava Zermigira Tiriscum Sarrriisagethu~a regia Netindava Tiasum www.dacoromanica.ro 92 XENOPOt. Triphilum Patridava Carsidava Petrodava Napuca Zusidava Paloda Comidava Ramidava Pirum Tibiscum Zeugma Dierna Aemonia Druphegis Arcinna Patruissa Sandava Utidava Zurobara Lizizis Amutrium Sornum Argidava Dacă luăni în privire pe lângă aceasta că numele rîurilor fiiră împrumutate de Romani de la Dacî precum Aluta, Mariscqs, Tibiscus, Pyretus, Tysia, Sa-mus, Grisia, Gilpil, Museus, ne vom încredinţa uşor că topografia acestei ţări n’ar fi putut rămânea, dacă poporul ce i-a dat naştere ar fi fost înlocuit în totul cu un altul. Este chiar de mirat că cu tot numărul cel nemăsurat de cetăţeni romani veniţi din toate părţile împărăţiei, topografia ţăreî să fi fost aşa de puţin în-rîurită. Ptolomett ne dă alăturea cu cele 37 nume dace de oraşe ce se aflatt pe timpul lui în Dacia, numai cât 7 nume de oraşe romane. Ulpianum, Sali-nae, Praetoria Augusta, Apulum, Aquae, Frateria şi numele îndoit al capitalei Ulpia Traiana. Tesa lipsei de poporaţiune indigenă care să slujească de temelie romani-săriî acestei ţări, neputănd fi susţinută cu deadinsul, ucenicii lui Rosler o părăsiră; dar el, de şi primiră stăruinţa poporului dac în vechea sa ţară, nu se înduplică a crede în romanisarea lui. EI sprijinesc părerea lor pe următoarele temeiuri: Eratt în Dacia doue clase de popor : coloniştii romani «ari att putut avea limba latină ca limbă oficială, ceea ce se vede din obşteasca el întrebuinţare în inscripţiunl, dar a căror limbă vorbită era aceea a deosebitelor provincii de unde ’şl trăgeaii obârşia. Apoi poporaţiunea supusă a Dacilor, care nu putură învăţa latineşte mal întâi din pricina scurtului timp cât ţinu stăpânirea romană asupra Daciei; al doilea pentru duşmănia care nu încetă de a despărţi pe cuceritori de cuceriţi; în sfîrşit din pricină că limba latină nefiind vorbită în Dacia, eî nu aveatt de la cine să o înveţe. (1) Acest fel de a privi lucrurile, vădeşte că aceşti autori nu sl-aă dat bine samă de sistemul urmat de Romani pentru a introduce moravurile, obiceiurile şi limba lor până în părţile cele mal îndepărtate ale împărăţiei. Eî întîm-pină că coloniştii care împoporară Dacia nu eratt de obârşie din Italia, ci din Tliria, Panonia, Dalmaţia, Siria şi Asia minoară, precum şe vede aceasta din inscripţiunile ce s’aă păstrat. Dar acelaş lucru ar putea fi susţinut şi pentru cele-l-alte provincii a le împărăţiei romane; saii poate crede cine-va că elementul latin să fi venit în toate părţile lume! romane deadreptul din Italia, şi că numai cât Dacia să fi rămas afară din această rânduială ? Elementul latin 1 (1) Paul Hunfalvy. Ethnographie Ungams p. 342. Die Rumănen und ihre Ansprflchş p. 14. Schwicker: IJeber die Herkunft der RumSnen im Ausland, 1877, p. 761-768. www.dacoromanica.ro TEORIA LUI RtfSLKR. propriii zis era la început foarte restrins şi n’ar fi ajuns pentru a romanisa t6te provinciile { dar el se înmulţi prin faptul însuşi al întinderel sale, şi popoarele care fură latinisate de către Latinii proprii zişi, slujiră mal apoi pentru a latinisa pe altele. Ast-fel Samniţil şi Etruscil dădură colonii Spaniei, a-ceasta Galieî şi Galia ea însăşi Britaniel şi Daciei. De şi fără îndoială oarecare indivizi veniţi în Dacia vor fi vorbit limba ţârei lor, nesfârşita majoritate a coloniştilor trebuia să întrebuinţeze latineasca, cea ce era cu atâta mal de nevoe cu cât, vorbind fie-care un graiă deosebit eî nu s’ar fi putut înţelege. Deci chiar dacă latineasca n’ar fi fost limba coloniştilor chiar de la sosirea lor în Dacia, ea deveni numai de cât în întrebuinţare după trecerea unul timp. Este aproape dovedit că Traian nu aduse coloniile sale în Dacia, din peninsula Italică (1)> Dar fără îndoială că el, voind să prefacă Dacia în provincie romană, va fi îngrijit ca coloniştii aduşi şi din alte părţi a le împărăţiei să fie elemente romanisate. Apoi putea el împedeca pe mulţimea speculanţilor şi venătorilor de avere, care pe atunci foiaă în Italia de a veni în Dacia unde eraţi atraşi prin bogatele mine de aur ale acestei ţări ? Daeă Dacia deveni în scurt timp aşa de înfloritoare, dacă ea numerâ în curând mal multe oraşe de cât ori care altă provincicie de întinderea el dacă capitala el a-coperea o suprafaţă pe care astăzi sunt aşezate 12 sate, această înflorire nu poate fi datorită în întâiul loc decât elementului voluntar al colonisărel. Eată pentru ce, după cum aă mal luat aminte mal mulţi autori, J)acia se deosi-bea adânc de alte provincii ale împărăţiei Era nu numai o provincie ci şi o colonie romană în adevăratul înţeles al cuvântului. Se poate oare susţinea, măcar cu o umbră de temeitt, că tocmai aici elementul roman să fi lipsit, când îl vedem prinzând aşa de adânci rădăcini în Reţia, Tracia şi Macedonia? Se mal întâmpină încă în protiva romanisăril poporului dac împrejurarea că Romani! nu se stabiliseră de cât în o parte a provinciei. Transilvania a-pusană, Banatul şi Valachia mică, pe când Nordul Transilvaniei, Moldova şi Muntenia mare din coace de Olt, ne fiind ocupate de Romani nu aii putut fi romanisate. (2) Nu putem împărtăşi părerea celor care cred rămăşiţa Daciei subtrasă de la înrîurirea romană. Este aproape peste putinţă de admis că Romanii să nu fi ocupat cel puţin rîpa stângă a Dunării de Ia vale de gurile Oltului, când se găsesc oraşe aşa de însemnate de alungul rîpeî drepte al acestui fluvitt. In sfârşit pentru care scop Romanii ar fi ridicat eî valul ce trebuia să apere Da-' cia de năvălirile barbare, tocmai între Prut şi Nistru, dacă era vorba de a se apăra o provincie adăpostită în chip firesc prin înalţii munţi al Carpaţilor ? Dar chiar când nu s’ar fi aflat colonii romane în afară de hotarele Transil- 1 (1) Capitolinua zice despre Antonin, c. 11: «Hispaniis exhaustis italica allectione, contra Troiani praecepta verecunde consuluit». (2) Hunfalvy Ethnographie Ungams p. 342 Ve 2) Aceaşi retragere în munţi a elementului roman nu romanisat s’a adeverit şi pentru alte părţi ale imperiului roman, Aşa Mom-msen spune despre Retia : Muntele ai ârator era locul de scapare cel mai apropiat al provincialilor care fugeau în aceste timpuri pline de turburări înaintea Germanilor, atat din ţerile Dunării cât şi din Noric sau din valea Padulul. Civilizaţia suia treptele munţilor de care Reţienii n’avuseră încăne-voe şi pe care încă nici ’i atinsese. Un alt autor Steub spune despre TiroJ: «Mal de însemnat este insă că tocmai muntele cel maî înalt, mai gol şi mal sălbatec din dosul Tegernsee este încă plin de nume romane. (3 Eată pentru ce nu trebue să ne miram după cum pare a o face Rosler de a sasi cea întâi pomenire despre Români în documentele Transilvaniei ca locuind regiunea înallă şi muntoasă a sudului Transilvaniei (4). Tot această împrejurare esplică cum să face că nu să găsesc de cât puţine urme a veche! p’oporaţiunî în regiunea joasă a ţăreî, pe când muntele este plin cu ele, precum vom vedea maî jos. D-l lung spune că a rămas în Dacia poporaţiunea originara romanizată, pe când colonişti! romani propriu zişi s’ar fi îndepărtat din provincia părăsită. No! credem că în aceasta privinţă un element cu totul altul a hotărît care parte din poporaţie a rămas şi care s’a dus. Nu a hotărît în aceasla întrebare naţionalitatea locuitorilor ci ştarea lor economică. Cei bogaţi s’au dus Daci sah Roman!, ce! săraci au rămas aci, ori de ce naţionalitate s’ar fi vinut. Aceştî din urmă erau le aţi prin însuşi traiul lor de pamentul pe care ’l lo-ouiafi, şi dec! jiu puteau ă-1 părăsească fără a se espune unei peir! maî sigure de cât aceia ce-i aştepta din partea barbar'lor. Un po or a, zat u fug$ nicî odată îrj. întregimea luî înaintea uneî năvalir. Nu na! nomazii, care îşi duş viaţa în căruţele lor, umblând din loc în loc, se pot strămuta cu totul. Să poate oare găsi un singur exemplu în istorie unde un popor întreg aşezat să fi părăsit ţara sa pentru a căuta scăpare aiurea ? Este de netăgăduit ca oameni! avuţi au trebuit să fu a, căci ei nu erau siliţi să suf re nici chiar neplăcerile, dară încă pericolile năvălirei. Şi astazi toţi aşa fac mdată ce răs-boiul se apropie de ţara lor, sau asediul de oraşul lor. Greul poporului însă 1 (1) Taf l de Thessalon'c în Bdsler. Rom. Stud. p-108 nota 5, (2) Fejer Codex diplomaticus tegni Hungariae X, 5, p. 143 : igitur adliuc vestras ro. gamus amicit'as, quatenus cura tota ves ra po en ia singulis diebus alpes osc ndatie et per-fidos Valachos pemtus interficiatis, demtis pueris et mulier bus. (8) Citaţi d» lung, die Anfânge der Roman n in Zeitschrift. fur 6, G. 1872. p 98. 99, (4) Rom, Stud. p. 98. £ev, p, Ist,, A ch. f F {, Vot, H> 7 www.dacoromanica.ro XENOPOL. a rămas şi rămâne în tot-d’auna pe loc. S’ar ptitea formula în această privinţă o lege generală: anume că popoarele nomade se strămută înaintea unei năvăliri; cele aşezate rămân lipite de teritoriul lor şi năvălirea trece peste ele, precum valurile măreî se retrag de pe ţărmul pe care îl cuprinşese, Pentru ce oare Dacia sş fi făcut excepţie la această lege, care nu a suferit nici odată cea mal mică înfrîngere ? Protivnicil stăruinţei Românilor în Dacja, pentru aşi putea susţine teza, voesc să dovedească că civilisaţia Romană încetă în această provincie odată cu retragerea legiunilor. In aceasta pot pvea dreptate. ţ)ar ei amesteca civilizaţia romană cu poporul însuşi Daco-Roman, şi conchid de la dispărerea celei întâi la acea a celui din urmă. Ast-fel eî se miră cum ar fi cu putinţă ca inscripţiunile să înceteze de odată după anul 270. Apoi pentru ce oare At-tila ar fi luat pe miniştrii săi Romani de la Aetius şi nu-i găsea în Daciii sea? (1) Nouă ni se pare că unor asemine întrebări nici li se cuvine un răspuns serios. Cum? nişte sărmani fugari în gîturile şi prăpăstiile munţilor care mai apoi devin în mare parte păstori, să pună pietre mormântale pe groapa morţilor lor, satt să fie chemaţi a ocărmui împărăţia Hunilor ? I Pe scurt protivnieiî stăruinţei Românilor în Dacia Traiană susţin tesa următoare : Dacii nu att fost romanizaţi; Romanii att părăsit Dacia la venirea barbarilor; deci elementul Roman a dispărut cu totul din provincie. .Fiindcă astăzi fl întâlnim în aceiaş ţară într’o grămadă închegată, trebue adus de undeva, căci din nuori nu s’a putut coborî; de aici teoria reîntoarcere! lor de peste Dunăre. Toată această clădire se razămă pe o temelie cu totul putredă : Dacii nu att dispărut din Dacia; din protiva el aii rămas aici în mare număr şi aii fost cu toţii romanizaţi. Poporaţia să împărţea fireşte în două clase; cea bogată alcătuită mai ales din Romanii veniţi în Dacia şi din rămăşiţele clasei aristocratice ale poporului supus—şi cel •săraci, grămada popo-raţiuneî Dace romanizate, coborîtoril legionarilor romani născtiţî în Dacia din femeile locului şi un număr de veterani Romani. Dacă este afară de îndoială că ceî bogaţi fugiră, cei săraci trebuiră şa rămână, pentru pricinele ce am arătat (2). III. REINTRAREA ROMÂNILOR ÎN DACIA. Am văzut că părăsirea Daciei de catră locuitorii eî, nu este de cât o ipotecă neîndreptăţită. Tot aşa este şi pretinsa reîntoarcere a Românilor în acea 1 2 (1) Hunfalvy die Rumaenen nnd ihre Anspriishe p. 20. (2) D-l Gaston Paris Romania 1878 p. 618 zice In această privire .* «Au reste ayec la thăorie de M. lung, ce ne serait que la lie de ce peuple mălangâ qui serait restă adhârent au sol de la Dacie : belle sucsession â ţevendiquer pour Ies Roumains! Ni se pare că nu ar fi o necinste a se coborî spre pildă din ţăranul frqnces. www.dacoromanica.ro TEORIA, r, i R UF?. 99 ţarăt c^re s’ar fi petrecut după deosebiţii autori cari o susţin, in deosebite timpuri. Rosler cu ucenicii săi readuc, după cum făcea şi Sulzer, pe Români din Moesia, în decursul secolului al XlII-lea, tocmai pe când Valachiî transdanu-bienî se rescoală în potriva împărăţiei Bizantine. En<*el îî reîntorce în Dacia traiană cătră secolul al IX-le, pe când Miklosisch îî readuoe tot din Moesia însă mult maî timpuriii, cătră sfârşitul secolului al V-lea, epoca năvălire! Slovenilor în peninsula balcanică. In sfârşit Tomaschek le pune obârşia maî jos, în părţile centrale ale muntelui Haemus, vechea patrie a Bessilor, şi-i aduce de acolo în Dacia cătră jumătatea secolului al Xll-lea. Vom începe prin a analisa cea întâi din aceste păreri, aceea care face pe Români să revină din Moesia. Pentru ca poporul Român să revină în Dacia din Moesia, trebue ca el să se fi aflat acolo la epoca când se presupune că aă părăsit’o, saă cel puţin la o epocă anterioară. Insă noî vom vedea ca aceasta nici odată nu s’a întâmplat ; că elementul roman în tot-d’a-una a fost prea slab în Moesia, chiar pe vremile Romanilor; că maî târziii el a dispărut cu totul şi că poporaţiunile Valache ce se întâlnesc acolo în zilele noastre, sunt cu toatele fără escepţie, imigrate în timpurile maî nouă din Valachia, pentru a fugi de apăsarea la cari erau expuse din partea ocărmuiriî acestei ţări. Din toate provinciile imperiului roman fără a scoate Dobrogia, cea maî săracă în jnscripţiunî este fără tăgăduiaiă Moesia. Corpus inscriptionura lati-narum conţine de abea câte-va pagini de inscripţiunî culese în această ţară, pe când pentru cele-l-alte provincii ale imperiului, ele se numără cu miile. Poporaţiunea care locuia în oraşele sale cele mari, era maî ales de obârşie greacă (1), şi este cunoscut că pretutindenea unde acest element era puternic, el nu lăsa să înflorească elementul Roman. Dâr cliiar când aceasta din urmă ar fi avut o oare-care vlagă, încă este vădit că Moesia a fost expună unei năvăliri tot atât de sălbatice ca şi aceia îndurată de Dacia. Maî ales oraşele, fiind darîmate de barbari, locuitorii lor fugiră pentru a găsi o scăpare m părţile maî retrase ale împărăţiei, pe când săracii trebuiră să-şi adăpostească viaţa lor, retrăgându-se în munţii care mărgineaţi ţara despre miază-zi, Haemul saă Balcanul. In viaţa Sfântului Dimitrie se găseşte pomenită această fugă a poporaţiuneî oraşelor Moesiei cătră1 miază-zi, pentru a afla o scăpare în oraşele întărite, şi autorii bizantini sunt plini de povestiri ale crudelor întâmplări cărora fiiră expuşî locuitorii Moesiei. (2) 1 2 (1) Rănite, Donaubulgarien und der Balcan U, 2, p. 120 a dovedit aceasta într’un chip învederat. (2) Vezi Pi£ Abstammung der Rumânen p. 65. Comp. Eunapius. ^Excerpta de legatio-nibus, Bonn. p. 51; Malchus, Idem, p. 95; Priscus, Idem, p. 171. Acest din urmă zice despre oraşul Naissos; «Epripov psv eupopev âvfrptoituv fîjv ;t(5Xtv.» www.dacoromanica.ro ioo fcEKOPOL. Dar apoi chiar împrejurarea că toată peninsula balcanică este plină de poporaţiunl de obârşie Slavă, dovedeşte cu prisosinţă că această re dune era ţinta cătră care tindeaă toate năvălirile şi că prin urmare aici trebuia să fiâ mal şimţită violenta lor. Precum am observat’o şi maî sus, toată poporaţiu-nea de obârşie romană saă romanizată, care nu a părăsit ţara. să adăposti în munte unde îmbrăţişâ viaţa ciobănească, pe care o păstrează în mare parte pînă azi. Nicăirî la sudul Balcanuluî Românii n’aii părăsit viaţa lor schirabăt6re, pentru aceea cu totul aşezată a plugarului. Acel care sau po^orît în oraşe, saii apucat de meserii sau de negoţ; dar nici într’o parte a acestor regiuni nu se întâlnesc Valachiî lucrând pământul pentru a-şî scoate hrana din el. Din potrivă, la nordul Dunărei îî găsim de timpuriii dedaţi la a rieul-tură şi această îndeletnicire a devenit, pentru a zice aşa, naţională la den .ib Această deosebire în starea socială şi economică a Românilor de din-coace de Dunăre şi cel de din colo de Haemus, are însemnătatea eî pentru întrebarea pe care o tratăm, după cum v’om vedea maî la vale. Cercetarea autorilor bizantini, la care avem să păşim, dovedeşte îatr'un chip învederat, că nu se găseşte nici o urmă de Valachî între Balcani .şi Du -năre, şi că toate amintirile despre acest popor sg rapoartă la regiunile muntoase de la sudul Haemuluî. Teophylact şi Theophan povestesc că generalii bizantini Martinus .şi Co-mentiolus, vroind să lovească pe Avari în Tracia în anul 579, fură împiedecaţi de la aceasta prin o spaimă care întră în armata lor. Căzând sarcina de pe spetele unul catîr, un soldat strigă cătră stăpînul dobitocului în limba patriei sale : «torna, torna fratre» şi oastea, luând această chemare drept un strigăt de spaimă, o rupse de fugă. Theophilact dă o altă formă acestor cuvinte ; el zice : «retorna . (1) Aceste cuvinte sg ţin fără îndoiala de dialectul valach, cu toate că se deosibesc întru cât-va de limba vorbita astazi în acele părţi şi care ar suna : toarnă, toarnă frâte ! Cedri nus rapoartă că în lupta căpitenielor bulgare : David, Moisă, Aron şi Sumuil. în contra împăratului Constantinopoleî Vasile al 11-le, David fu ucis în Macedonia între C.istoria şi Prespa, de cătră nişte Valachî călători în 976. (2) Acelaş împgrat voind să nimicească puterea Bulgarilor, făcea în toţi anii câte o expediţie în inima ţăreî lor, care se afla în regiunea Ohrideî, în munţii Macedoniei. Samuil, regele Bulgarilor, pentru a scăpă de aceste loviri, care se întâmplară după 1013, întăreşte o trecătoare ce să află între Cleidion şi xîpia-X^ov. (3) Numele acestui loc fiind de obârşie Valach, arată locuinţa a-cestul popor în acel munţi. 1 2 3 (1) Theophanes, Chronographia, Bonn. I p. 397 : «tjj jorcpios pa vuv psyaXi) BXajţfa xixXifoxExat (7) G. Phrantzes, Bonn. p. 414 : xîj{ jjiiriprjţ BXa^tae.» Schol, Thucyd. II, 102 : «AoXoitfa jţ vuv xaXoujjLEvrj iviipXa^a.» www.dacoromanica.ro 102 xwopol de baştină din nordul Albaniei sati din părţile cele mal sudice ale Serbiei ; ceia ce-î strămută în centrul Balcanilor. Se întele0e că d-1 Hunfalvy se fereşte de a arăta şi această îngrădire (1), Ne rămâne de lămurit o întrebare însemnată pe care mai ales se razămă partisanii teoriei lui Rosler, anume acea privitoare la fiinţarea statului Valaeho -bulgar la sudul Dunării, In deosebire de Slaviştî, ei primesc că acest stat a fost întemeiat şi susţinut mal cu osebire prin opintelele naţiunii valache care zic ei, trebuia să fie foarte numeroasă în Moesia . Cum să face însă ca ea în urmă să dispară de aici ? Cum să se lătnureascâ acest fapt, ce pare atât de afară din cale, că astăzi ea nu se mal găseşte mat de loc acolo, când a trebuit să fie când va prea numeroasă .şi puternică, pentru a înfrunta oştirile bizantine şi a pricinui aproape dărăpănarea împărăţiei latine din Constantino-pole? Altă esplicare nu pare cu putinţă decât de a pune pe ValachI să treacă Dunărea pe malul el stan», unde începem al găsi îndată după răscoala care dădu naştere statului Valacho-bulgar. Tărâmul pentru limpezirea acestei întrebări a fost acum pregătit prin cercetarea a tot ce se află pomenit despre ValachI în scriiloriî bizantini şi în cele-l-alte izvoare contimpurane acestora. Am văzut că până aici niâăirî Valachil nu se găsesc pomeniţi ca locuind în Moesia. Să cercetăm acuma dacă Nicetas Choniates, cronicarul statului Valacho-bulgar, sdruncină arătările tuturor celor-l-alte izvoare pe care le-am petrecut. împăratul Isaac Anghelul, vroind să se însoare de iznoavă, ceru şi obţinu mâna fetei Iul Bela al IH-lea, regele Ungurilor. Având el nevoie de mulţi banţ pentru a’şl sărbători căsătoria, el impuse supuşilor săi nişte dări împo-vorătoare, care apăsaţi cu deosebire asupra oraşelor din jurul Anchialel şi pe «barbarii muntelui Haemus, care se numeaă mal înainte Mysienî şi acuma Valachu (2) O dovadă; că aceşti ValachI locuiaii într’adevăr muntele Haemus, reesă între altele din faptul, raportat de Nicetas, că aceşti barbari eraii apăraţi prin nişte castele întărite, ridicate pe stânci prăpăstioase , care nu eraă decât întăriturile clădite de Justinian în lanţul Balcanilor, pentru a se opune năvălirii barbare (3). Deputaţii trimişi de ValachI la Constantinopole Petru şi Asan «doi fraţi din aceia naţiune» (4), cerură de la împăratul să le micşoreze dările şi să le împărţească proprietăţi în Haemus, care cereri fiind respinse şi unul din fraţi fiind chiar' pălmuit de împăratul, ei se reîntoarseră în sînul poporului lor 1 (1) Hunfalvy. Anspriiche, p. 73, Piă Abstammung. p. 56.—Nu adăugim la cele expuse locurile din Cinnamus şi din Choniates, pentru că după cum vom vedea se rapoartă fără cea mal mică îndoială la Românii de la Nordul Dunării. \2) Nicetas Choniates. Ed. Bonn. p. 482 : rod; xcrnc -oy Aîpov -b 8poţ papfiipous oT Mu-ool Jcpdrepov TOî iito-l’djj.cvcii Seîzoi t'ov ’Aalv âtpESîjvat 8i’ opoiptimctţ itiţ Top 5 Tîjţ tSv BXot/tov ţovîjţ eî; eXeuv avrov ix-xxXdujjLEvo; Compară: Eudoxiu de Hurmuzaki, Fragmente zur Geschich e der Rumânen Cap. II *EDtstehuDg, Dauer und Unterjochung des Wlacho-hulgarischen Staates p. 29. (2) Rom. Stud. p. 110. (3) Eudoxiu de Hurmuzaki. 1. c, p. 29, 46 şi 75. www.dacoromanica.ro 106 XKN0P0L. Tot de aici se lămureşte şi cum se face că în monumentele slave, capii Statului Valacho-oulgar nu poartă titlul de rege al Valachilor şi al Bulgarilor şi că acest titlu nu se vede apărând decât in monumentele latine (1). Dinastia ţinea să împace elementul domnitor şi nu vroia să dea pricină unei oposi-ţiunî fireşti în potriva unei dinastii Străine. Bată cum se poate esplica naşterea statului Valacho-bulgar, fără a se silui nici textele nici faptele, dându-ne seamă atât de precumpenirea Valachilor în îjitâile momente a fiinţărel sale cât şi de mistuirea lor ulterioară de pe scena politică. Istoria Românilor a avut nefericirea de a fi tratată pană acum mal ales de străini, şi faptele arătate până aid, cu deosebire această din urmă, arată metoda urmată de el în expunerea trecutului lor. Interesul care ’i loa^ă de popoarele din care fac parte, falsifică judecata lor, şi adese ori merge chiar mal departe, împingându-î a lăsa la o parte saă a falsifica chiar faptele a-supra cărora el trebue să judice. A sosit timpul de a îestatornici aceste fapte ast-fel după cura ele reesă din izvoarele ce le conţin, şi de a le da o tălcuire firească şi raţională. Protivniciî stăruinţei Românilor în Dacia Ţraiană, crezend că află un argument neresturnabil pentru trebuinţele lor, în existenţa unul stat Valacho-bulgar la Sudul Dunării, susţin în potriva Slaviştilor că Valachil aii jucat rolul principal în această rescoalâ a celor două popoare aliată în contra împărăţiei bizantine, mărluresc naţionalitatea valachă a capilor rgsvrătireî şi tratează în de obşte această întrebare după dorinţele Românilor. Dacă eî însă concedează Românilor un rol aşa de strălucit de cea parte a Dunării, aceasta o fac numâl feât pentru a le putea tăgădui cu atâta mal uşor aflarea lor pe malul stâng al fluviului; căci dacă Românii eraţi altă dată atât de numeroşi în peninsula Balcanulul, încât mal că le stătu în putinţă resturnarea împărăţiilor care şe succedaţi la Constantinopole, şi dacă astăzi numărul lor este atât de re-dus în acele părţi, este învederat că el afl trebuit să emigreze de acolo; şi anume unde? Fără îndoială că acolo unde nu-I găsim pe cât timp el înflorise dincolo de Dunăre, şi unde el nu întârzie a se arăta şi a se constitui în state, de îndată ce dispar din istoria împărăţiei bizantine (2). Slaviştiî din potrivă, care se arată în deobşte dispuşi a admite aflarea Hor -mânilor, fără întrerumpere, la Nordul Dunării, începând de la ^oloni«arei 1 (1) Iireceh, Geschichte der Bulgaren p. 382. PiS Abstammung p. 86. (2) RSsler 1. c. p. IIi: Hier (in Thessalien) und in der Rhodope miissen sie bis in die Zeit der etbnographfschen Umgestaltung der Halbinsel durch dje Osmanen, sehr zahlieich gewesen sein.» Bar dacă Valachil eraQ numeroşi In Rodop, este aceasta un temeiu pentru a-I g&si In număr mare In Moesia ? Apoi dac& împuţinarea lor In aceste regiuni este pusă ţn legătură cu emigrarea Turcilor In Europa (după 1356) cum se esplică arătarea lor atât de numeroasă la această epocă In Transilvania, şi în Valacbia, unde alcătuise chiar state? Bupă cum am spUs'o şi mal sus, Rdsler nici nu ştie ce vroeşte să stabilească. www.dacoromanica.ro 107 TFORIA LlI llOsjKR. cer pentru naţiunea lor onoarea de a fi scuturat jugul Bizanţului şi tăgă-duesc Românilor ori ce soiţi de împărtăşire lâ întemeierea re^athlul bulgar, ca preţ pentru a .zice ast-fel, a îngăduirit fiinţăreî lor în Dacia. CSne nu vede în acest chip de a trata istoria; apărarea unor interese cu totul altele de cât acele ale adevărului ? Analisa autorilor bizantini şi mal ales acea a lui Choniates, care se îndeletniceşte mal mult cu Valachiî, dovedeşte cu totul alt ce-va de cât spusele Slavilor sad ale Nemţilor". Valachiî nu trăi aii în aceste timpuri de cât în Balcani şi în ramificările lor; eî lipseaţi cu desăvârşire din Moesia, de Unde Ros-ler şi cu ucenicii săi voesc al readuce în Dacia traiană. In Balcani se găsesc aşezările lor cele mal numeroase; aici chiar par el a fi părăsit viăţa lor nomadă şi a se fi apucat măcar întru cât-va şi de agricultură, căci împăratul pune foc la clâile lor de grâă; (1) aici sunt loviţi în mal multe rânduri de către armatele imperiale, care nu-I pot ajunge din pricina agerime! piciorului lor prin prăpăstiile munţilor. In afară de Haemus,—Tesalia, Epirul, Acarnania, Etolia, toate ţări de munte, aşezate la sudul Balcanilor, adăposlise această rasă volnică şi neîmblânzită. Nici un scriitor bizantin nu-î pomeneşte în Moesia, şi chiar în timpul lui Ioniţă, luptele care se încinse între acest re e şi împăraţii de Constantinoţ ol aii necontenit de teatru Tracia şi Macedonia, In faţa unor asemenea fapte învederate, cum se poate oare abtlsa de numele de Mysienî, dat de autorii greci Valachilor care în limba-uul lor archaic, este tot una cu acel de Traci, (2) pentru a admite că Valachiî locuiaă în Moesia propriii zis, aşezată între Haemus şi Dunărea, Bulgaria actuală, a’l coborî aici din rămăşiţele poporaţiuneî romane, redusă la starea de ciobani şi în sfîrşit a scoate din eî cele 9,000,000 de Români care locuesc astăzi în vechia Dacie traiană ? Ni se pare cel puţin mal raţional de a nu pune pe un popor între-» să întreprindă asemeni preumblări, şi că faptul însuşi că Românii ocupă astăzi încă întocmai aceaşl ţară pe care o stăpâniaă străbunii lor, vorbeşte în favoarea stăruinţiî lor la Dunăre. Dacă Românii rîpeî stângi a Dunării ar fi revenit aici din Moesia, ar trebui să se găsească şi astăzi măcar nişte urme a aceşti! poporaţiî, în ţara de unde se pretinde că el aă venit; căci un popor nu emigrează nici odată cu totul din o ţară, şi numai doară pentru Români a vrut să se găsască o excepţie de de la această regulă. Românii care locuiesc astăzi în Bulgaria (cea noii întocmită) aii venit cu toţii aici din partea stângă a Dunării, în vremile epoceî fanariote, safi pe timpul regulamentului organic, pentru a fugi de încălcările 1 (1) N. Ch, p, 437 : crepl St tx< T7j[itavlaf tCv xapjrfiv jţapaSouţ.» (2) In vechime însă numele de Thracia se întindea aproape la toată peninsula balca- nică : «îj 8s fap BolAfapia xal airbţ o 'hnpoţ, xal to ropu4vup.ov 'Opoţ to Sujzov aypt "ou T!6vzoU •tb xaXoitpLEVov Aîpioî flpobcijs eiol pipr), vuvi St aXASvpta Offtut. Porphyrog. Bonn, de thematibus, p. 45. www.dacoromanica.ro 108 SKNOPOT, de tot soiul pe care le sufereau. Era acelaş, fenomen care se reproduce în zilele noastre cu Românii din Ungaria, care emigrează în România; dar nu se ailă nici un singur Rumân care să nu fie băştinaş din vechile principate, şi nici unul nu vorbeşte limba din Pind saă din Macedonia. Această observaţie a fost făcută odată de Kanitz, adâncul cuno cător al etnografiei balcanice, care «pune : că nu se află nici un singur sat Valach dincolo de două mile de la ripa drâptă a Dunărei, şi a ezările Valachilor de această parte a fluviului a-* parţin. ca şi acelei de lângă limok, pentru cea mal mare parte acestui secol (1). Apoi ce nevoe ar fi împins pe Valacln a trece Dunărea tocmai în cel din-tâid ani al înfiinţărei statului Valacho-bul ar? Rosler şi Hunfalvy susţin că Valachiî, fiind siliţi în vremile luptei pentru neatârnare, a trece de mal multe ori Dunărea, pentru a găsi o scăpare la Cuman", se obicinuira cu încetul a părăsi vechia lor patrie şi a se aşeza m Moldo-Valachia, de unde apoi trecură în Transilvania şi în ţerile ungureşti. 2) însă cum să ne putem închipui că Valachiî să fi păru it tara lor tocmai în momentul, când, întemeind un stat neatârnat, el puteaă să se bucure de toate drepturile lor, şi apoi cu ce scop ? pentru a mer *e la Cumani, care nu vor fi fost mult mal civilizaţi de cât Goţii, înaintea cărora fi"> Ier face sa fugă în cea mat mare grabă, pe locuitorii Daciei! Dar e,irea din Moesia, ne fiind făcută în urma unul ordin împărătesc ca acea din Dacia, trebui să ţină mal mult timp, şi eată Română revenind în Dacia în timpul celei mai cumplite a tuturor năvălirilor, acea a Tătarilor (1241). R'isler prevede întimpinarea şi caută să o înlăture observând : ca Mongolul care pustie Ungaria în chipul cel mal neomeno pare a fi cruţat Cumania orienială, Valachia şi Moldova; la ei nu era un im-periă de resturnat, nu erail comori de prădat. (3) Ca şi când barbarii ar a-vea drept ţel în prâdăciunile lor resturnarea statelor şi nu averile individuale, şi care alte bunuri puteaă fi mal dorite de el, de cât turmele păstorilor români din care barbarii în viaţa lor nomadă puteaă să-şî agonisăscă traiul ? Varianta propusă de Miklosiscb, că Românii ar fi trecut din Moesia în Dacia traiană în vremile năvălirii Slovenilor (sfîrşitul veacului al V-lea) are împotriva sa pe lângă temeiurile ce se opun ipotezei Iul Rosler, încă şi împrejurarea că Slovenii se întinseră în acelaş timp de ambele părţi ale Dunării, şi că deci Românii n’ar fi putut scăpa de el trecând fluviul. Domnul W. Tomasekek este iscoditorul unei alte teorii, care se abate întru cât-va de la acea a Iul Rosler, nu numai cât prin data când d-sa readuce pe Români în Dacia traiană, dar încă şi în privirea regiune! unde d-sa pune închegarea acestui popor. El nu’l readuce în Dacia, din Moesia, unde nu’l (1 Citat de lung. Die Anfănge der Rumănen in Zeitsch. fur o. G. 1876. p. 4. (2) Am reprodus mal sus cuvintele lui Rosler. Vezi cap. I. (3) Rom. Stud. p. 117. www.dacoromanica.ro TEORtX LUI lt SLER. 109 'poate afla; dar îl găsesce maî jos în părţile centrale ale Haemului unde locuia în timpurile vechî poporul trac al Bessilor, «Penlru a da peste străbunii Românilor, nu este de lipsă a alerga la coloniştii Daciei, şi tot atât de puţin trebue să ne îngrijim de părăsirea acestei provincii şi de strămutarea cetăţenilor Daco-romani în Dacia Aurelianâ — căci aceşti noî veniţi, să fi fost numeroşi sad ba, nu făcură alt ceva de cât a adăugi numerul ţăranilor traci; — v’om găsi în Sudul Dunării, pe toată graniţa Iliricului şi a. Macedoniei, un popor romanisat care este în destul de întins şi însemnat, pentru a da naştere întregului popor al Vlachilor. (1) Această obârşie singură ar putea esplica tot ce se pare a fi o gîcitoare în caracterul poporului român. Poporul Bessilor, romanisat, despărţindu-se în două ramuri, din care unul emigrâ cătră Dacia traiană şi cel-l-alt cătră Sud, în Tesalia şi regiunile alăturate, dă chea identităţii (?) limba iulul Românilor din Macedonia şi acelor din Dacia. Poporul Bessilor, fiind de obârşie tracă, înfâţoşarea de elemente albaneze în limba Românilor de la Nordul Dunării îşi găseşte esplicarea eî firească. D-l Tomaschek se leapădă deci de părerile pe care le susţinuse mal înainte în privirea acestor două întrebări şi găseşte că elementul albanez al limbeî române nu şi-ar mal putea găsi esplicarea în fiinţarea de numeroase colonii iliriene pe pământul vechil Dacii, căci acuma «ar fi silit a mărturisi că elementele streine în limba Daco-romană, ar avea un caracter prea modern (bizantin din veacul de mijloc), care n’ar fi putut pătrunde în acest idiom de cât la sudul Dunării în epoca post-romană saă romanică.» Eată pentru ce el la«ă să cadă şi esplicarea ce o dădea maî înainte despre identitatea dialectelor române, pe care o numea pe atunci pretinsă-identi-tate», anume că romanisarea lucrând asupra unor base naţionale asemănătoare, trebuia să producă, chiar în regiuni despărţite în mod geografic, a-proape aceleaşi efecte. (2) însă fiind-că d-l Tomaschek el însuşi, în timpul când combâtea teoria lui Rosler, atrăsese luarea am'nte asupra unui loc din Nicetas Choniates, în care acest istoric pomene le Valachiî din partea Galiţiel încă din anul 1164, (3) a-ppi el este nevoit a mai urca cu câţl-va ani data pretinşeî reintrări a Românilor în Dacia traiană, şi o pune intre anii 1074 1144, «în care timp ambele maluri ale Dunării ascultau de acelaş stăpân. 4) Chiar dacă ambele maluri ale fluviului ar fi fost supuse aceleaşi stăpâniri, noî nu vedem nici un motiv care să fi împins pe Bessii d-lul Tomaschek a’şl părăsi ţara şi este de luat 1 (1) Critica lui lung in Zeitschr. fur O. G. 1877, p. 447. y2) Zeitschrift fur 6. G. 1877, p. 449. (3) Zur walachischen Frage in .Zeit chrift fur 6 G. 1876. p. 342. Asupra acestui loc atras pentru prima oară luarea aminte D-l Toma cheL £1 era necuno cut lui Rosler. (4) W. Tomaschek. Zur Kunde der Hămus-Halbin el. Wien 1882 p. Bl. www.dacoromanica.ro XENOPOL. lift aminte că îii istorie, ca şi în toată sfera luerărei omeneşti, faptele sunt în tot d’a-una determinate prin motive. D-l Tomaschek însă uită tocma de a găsi un motiv care să explice măcar întru oât-va emigraţiunea unul popor întreg. Dară susţinerea acestui istorie nu este nici măcar adevărată,. Cele două rîpî ale Dunărei fuseseră supuse aceluiaşi Stăpân, după cum vomvedâ-o mal jos în timpul fiinţărel primului stat bulgar, nimicit în 1018 de Vasile al Il-lea Bul-^aroctonul, împăratul Constantinopolel, De aici înainte această stăpânire fu împăr.itâ între Bizantinii care comandai pe rîpa dreaptă şi Cumanii care se întinseră pe cea stingă, şi nici că mal păte fi vorbă de o stăpînire comună pe ambele maluri ale fluviului până doară la întemeiarea celui de al doilea stat bulgăresc, cunoscut sub numele de Valacho-bulgar. Cumanii, neam sălbatic şi barbar, încep a coprinde regiunile Moldovei şi ale Valacliiel în 1050, tocmai în epoca în care D-l Tomaschek vrea să facă pe Bessi a trece Dunărea. Observaţia pe care o face cu acest prilegîi spre aşi îndreptăţi părerea, adecă : că nomazii Turci aveai îndestul dobitoace mari şi mici, că erai lacomi de bani şi eă îşi îndreptai armele mal ales în contra Grecilor, pe când legăturile lor cu Valachil trebuiai să fie prietinoase», aminteşte pre de-a dreptul observaţia lui Rosler, pentru a fi luată în băgare de seamă (1). Dar dacă D-l Tomaschek pune în secolul al Xl-lea reîntoroerea Românilor în Dacia, el ar trebui după cum fac Sulzer, Rosler şi Hunfalvy să respingă mărturisirea lut Anonimus Notar, cronicarului unguresc care vorbeşte de Români ca aflândurse în Dacia la venirea Ungurilor (898). D-l Tomaschek însă luase apărarea lui Anonimus Notar, pe când era protivnic teoriei Iul Rosler, observând cu multă dreptate că : Anonimus nu putea fi aşa de nepriceput încât să fi vrut să încredinţeze pe compatrioţii săi că Valachil ar fi fost nişte locuitori vechi al ţereî, când toată lumea din jurul săi ar fi trebuit să ştie că acest popor — după cum pretinde Rosler nu era mai vechii în ţară de cât de 60 ani. Nu! Tradiţiunea mal vechie de cât memoria oamenilor arăta ca popoare străvechi pe ValachI şi pe Slavi. Dacă ar fi putut numai cât privi pe ValachI ca nişte vagabonzi noî veniţi, apoi el, care-î tratează de cel mal netrebnici oameni, nu-le ar fi cruţat nici această ocară (2). Ne-am aştepta ca D-l Tomaschek să revină şi asupra acestei păreri arătând că s’a greşit din o ne-deplină cercetare a faptelor privitoare la ea— scuză caua îndoelnică pentru în învăţat ; dar din potrivă îl vedem că şi acuma să mândreşte cu nemerirea acestei obseryaţiî, complimentând şi pe D-l lung teorielor D-lor Tomaschek şi Rosler. De altmintrelea D-l Tomaschek însuşi, după obiceiuJ D-sale, nu are mare credinţă în propriele sale gîndirc După ce a buciumat sus şi tare strălucita sa descoperire cu Bessii şi strălucită confirmare a acestei strălucite descoperiri prin strategul Kekavmenos, el sfârşeşte zicend : că poate s’ar putea susţine că Dacii luî Aurelian sunt străbunii Valachilor Istriei şi al Dunărei, pe când Bessii ar fi acei ai Valachilor din Rodope şi Pind, ceea ce ne readuce curat la teoria luî Rosler. (1) Publicatp la Petersburg de profesorul Wassiliemky sub titlul. Sowjity i raskazy wizantiiskago bojarina XI wjeka, 1881. (2 O’j-ai (ol BXx/qi) yap eltriv ol XsY5. Vezi: Gtntzel Geschichte der Slavenapostel Cyrill und Method, Leitmeritz 1857. (2) Nic. Gregoras, Bonn. p 391: «Ho.)fapta l/slâ-sv -oo ’Tarpob -otxuxiS. Comp. Leo Gram-maticus, Bonn. p. 231. (•* Huidas 1 p. 1017 : «0-t toj{ ’Ajtipsiî xaraxpaTOS aprxjv iţpivtaav ol au-oî BouXfapof iţpu.qot B; ltpcţjL toji -ort Ap&puv al^jiaXcliTou;», www.dacoromanica.ro 113 1 ROBIA }Ui ROSLFM. Izbucnind apoi o duşmănie între Bulgar! şi Avari, cea ce presupune o vecinătate între aceste două popoare* Bulgarii năvălesc în Panonîa în mai multe rândurî(8l7—828 . Rosler care nu poate tăgădui aceste fapte, observă că nu ar fi de nevoie a se admite fiinţarea unei Bul arii lân ă Tisa pentru a se pricepe aceste năvăliri, căci Bulgarii ar fi putut prea bine intra în Panonia prin sud şi «nicăirea nu s’ar întâlni măcar o pomenire că Bulgarii să fi fost vecii ii resări'eni ai Panoniei». (1) Totuşi în aceleaşi annales Fuldenses, pe care Rosler le cunoaşte şi le citează se spune sub anul 863 : Intre acestea regele, adunând armata sub Rastizen ducele Slavilor Moravi cu ajutorul Bulgarilor ce veniait de la răsărit....»(2) Acest loc spune tocmai cea ce Rosler nu găsesce în analele Fuldense, ca Bulgarii erau vecinii răsăriteni ai 1 anoniei, şi dacă Rosler a putut susţine asemene neadevăr văzut, este numai cătfiind-că interesul teseî ce apăra, şi pe care vroia cu ori-ce preţ să o dovedăscă, l’a înpins până şi a lăsa la o parte texte ce nu se potriviaii cu dânsa. Oare acăsta este 0 lucrare vrednică de un istoric ? Oare aşa se întemeiază adevărurile în ştiinţă, prin tăcerea cu vroinţă a locurilor ce nu se împacă cu teoriile iubite ? Nu este de admis că acest loc din Annales Fuldenşes să fi fost intr’adevăr necunoscut lui Rosler; căci mal întâi unui învăţat nu-î este învoit a nu cunoaşte toate izvoarele ce privesc la obiectul cercetărilor sale; apoi el citează anul 823 şi anul 892 din acele anale; ear anul 863, pe care ’l trece sub tăcere, se află numai cât puţirfe file la mijloc între ambele celelalte. Ni se pare că o a-semenea descoperire în modul lui Rosler, de a trata istoria ne îndreptăţeşte a susţinea că el punea maî mult decât patimă în aşezarea cercetărilor sale, şi acest mai mult se numeşte rea credinţă, cu care ştiinţa nu se poate împăca precum nu se împacă ziua cu noaptea. Acestă vecinătate resăritănâ a Bulgarilor cu Panonia este arătată şi de Constantin Porphyrogenitul, împăratul Bizantin, care scrise cătră 952 cartea pentru învăţătura fiului săă, care poartă în ediţiile maî nouă în latineşte titlul «de ad-ministrando imperio». El spune asupra aşezăreî Ungurilor că ar fi mărginiţi € despre răsărit cu Bulgarii de care ’I desparte fluviul Istru care se mai nu-mesce şi Danubius; din partea nordului se mărginesc cu Pacinaţiî, din partea apusului cu Francii, ear dinspre sud cu Croaţii.» (3) Această arătare a lui Porfirogenitul pune într’un chip invederat-pe Bulgari ca locuitori âî Daciei Traiane, de vreme ce Dunărea este dată ca margine despărţitoare a Ungurilor de Bulgari dinspre răsărit, adecă în partea ei unde curge de la nord spre sud de pe la Peşta până la Turnu-Severinulul. E drept că această notiţă atât de precisă este tulburată prin cea ce Porfirogenitul spune ceva mai in fl) Rom. Stud. p. 203. (2) Perte Mon. Germ. I p. 374: «Interea rex collecto exercitu specie (piidem quasi Rastizen, Marahensium Sclavorum ducem, cum auxilio Bulgarorum, ab oriente venientium.»• (3) Pag. 174: «nXijoiiîoual St xoîţ Tou'pxotţ jrpoţ jtbv -o âvaroXtxbv jjipoţ ot BovXyapot, £v $ xat Stcr^wpft^Ei aitotiţ i "Lrtpoţ & xai âavoiiptoţ XrfS|xsvoţ Jio-apbţ, jrpoţ St -o |3<$peiov ot Itarţt-vcnifcai, jcpbţ St t'o Simxi&tepov ot 4>p4yyoi, jtp'oţ St -o |M«>)[iPpivbv ot xpioparoi. £m, ţ, Jte, ArcK fi Fii. Voi, U, 8 www.dacoromanica.ro ii4 XBriOPOL. jos, anume că Ungurii ar locui în regiunea rîurilor Timeşuluî, Mureşului, Crişuluî şi a Tisei, adecă eî înşil ar ocupa Transilvania în care cu t6te acestea câte-va rânduri mai la vale, Porfirogenitul pune pe Bulgari. In acest caz însă nu se mai înţelege cum de Bulgarii, vecinii răsăriteni aî Ungurilor, mai puteai! fi despărţiţi de aceştia prin cursul Dunării. Este fără îndoială o încurcătură în acest loc al lui Porfirogenitul, provenită dupe cât se vede din nedeplina cunoştinţă a aşezărei geografice. Această încurcătură de şi slăbeşte valoarea arătărilor sale, totuşi nu’i poate lua toată puterea doveditoare, şi el spune deci ca şi analele Fuldense că Bulgarii erai! vecini răsăriteni aî Panonieî şi că deci ocupai! Dacia. Stăpânirea Bulgariei asupra Transilvaniei reiesă însă şi din alt loc al analelor Fuldense, sub anul 892 unde spun că : «Arnulf, regele Germanilor, trimise o solie către Yladimir, regele Bulgarilor, rugându’l a nu mai vinde sare Moravilor,» cu care avea resboiii(1). De unde putea Bulgaria să esporte sare către împărăţia Moravilor? de peste Dunăre, din peninsula Balcanului, fără îndoială că nu, pentru cuvântul cel forte firesc că în această parte de loc nu se află ocne de sare, afară de acele cu totul neînsemnate ale Bosniei, ast-fel că şi astăzi, Bulgaria, Serbia şi cele-lalte ţări transdunărene importează sarea din Valachia. Cum era dar cu putinţă nu numai ca Bulgarii să exporteze sare, dar să o transporte în o regiune aşa de îndepărtată ca Moravia, cdacă acea sare n’ar fi provenit din salinele Transilvaniei ? D-l Hunfalvy (2) admite mai curend că să fi fost această sare de cea marină, culeasă pe ţărmurile Mărel Negre şi exportată tocmai în Moravia, lucru ce ne pare peste putinţă când numai cât privim pe o hartă nemăsurata îndepărtare a locurilor. Dacă ar fi fost vorba de sare de mare, mal uşor şi-ar fi adus’o Moravii de pe ţărmurile Măreî Baltice. Apoi este cunoscut că salinele Transilvaniei totdea-una att hrănit ţările apusene, eu deosebire Panonia. Aşa pe timpul Romanilor, se ştie că sarea scoasă din ocnele Daciei se cobora pe rîul Mureş în Panonia, şi acelaş drum o vedem apucând şi pe vremile lui Achtutn, unul din cei d’ântăî capi unguri aî Transilvaniei, 1007; căci în viaţa sf. Gerhardt se spune despre acest principe : «că el îşi însuşia pe nedrept stăpânirea asupra sărilor regeşti care coborât! Mureşul, aşezând vămi şi păzitori în porturile acelui fluviii şi pană în Tisa, şi supuindu-le pe toate la dări» (3). Este învederat că această coborîre a sărei pe Mureş se urma încă de mult timp înaintea lui Achlum, de vreme ce Achtum usurpa un drept regesc, care fiinţa de maî nainte. Vedem deci că 1 2 3 (1) Perte Mon. Germ. I p. 408 : (Arnulfus) missos etiam suos inde ad Bulgdrios et regem eorum Laodamur ad renovandam pristinam pacem, cum muneribus mense Sep-tembri transmisit et ne coemptio salis inde Marawanis daretur exposcit.» (2) AnsprQche p. 31. Comp. Pii Abstammung p. 73. (3) Reprodusă în Katona. Hisloria critica I p. 134: «Et usurpabat (Achtum) sibi po-testatem super sales regis descendentes in Morosio, constituens in portibus eiusdem flurainis usque ad Tisiam, tributarios et custodes, conclusitque omnia sub tributo.» www.dacoromanica.ro %BOKtA LDÎ ROSLER. ilo Se apropie data când aflăm lucrate salinele din Transilvania, de anul 892 în caro se pune de nnalel1 Fuldense solia eu cererea ea Bulgarii să nu vândă sare Moravilor, şi deci este invedbrat, că această rugăciune nu putea avea în vedere alte saline de cât acele din Transilvania, care fiind în stăpânirea Bulgarilor, aceştia puteaă opri exportul sărit din ea. Amintirea acestei stăpâniri a Bulgarilor în Transilvania şi prin urmare în toată Dacia, se păstră îndelung timp. Ast-fel citim în Un document din anul 1231 : «că moşia Boie care se mărgineşte cu moşia Sămbâta şi care astăzi se află în însăşi ţara Valachilor, fiind stăpânită din timpuri mat vechi de cât amintirea omenească de către mal marii, bunii şi străbunii lui Trul, şi fusese alipita cătră pământul Făgăraşului încă din vremilp pe când, ţara Valachilor era ţară h dyăreascâ etc. ele.» (1). Mal este apoi de luat aminte că dacă admitem că Bulgaria nu se întindea în vremile întâiului re^at bulgăresc şi pe rîpa stângă a Dunării, o nesfîrşită întindere de pământ rămâne cu totul fără stăpân; căci cătră sfârşitul veacului al X-le (960) Ungurii locuiaă încă în Ateluzu între Nipru şi Şiret, ear împărăţia Moravilor nu se întindea din-colo de Tisa. Tot locul mijlociţi dintre aceste două rîurî rămânea afară din orl-ce stăpânire. Nu este oare firesc lucru de a admite că regatul Bulgar, care luase o întindere aşa de însemnată la sudul Dunării, încât restringea chiar stăpânirea împărăţiei din Constanti-nopole, se întindea şi la Nordul acestui fluvitt în regiuni pe care le stăpânise când-va şi care nu eraţi supuse unul alt domnitor? D-l H mfalvy ne ştiind ce să facă cu Transilvania, susţine că în acel timp ea era un teritoriă neutru pe care atât Maghiarii cât şi Peceneghiî exercitaţi dreptul de vânătoare, dar de la care Bulgarii eraă înlăturaţi şi pe care el nici nu-1 pretindeaii.» (2) Tn sfârşit, să mal adaogim o dupe urmă dovadă despre fiinţarea Bulgarilor la Nordul Dunării. Lucru destul de neaşteptat; aceasta este însuşi numele capitalei regatului unguresc, Pesta, cai'fe este de obârşie bulgăresc. Rosler de şi recunoaşte acest fapt, vrea să-î micşoreze însemnătatea arătând că numele de Pesla nu ar dovedi alt-ceva, de cât aflarea de Slavi din familia Slovenilor pe rîpa stingă a fluviului. 3) Toate aceste temeiuri ne par că dovedesc îndestul fiinţarea unei Bulgarii de dincoace de Dunăre, în timpul cât a ţinut întâiul imperitt bulgăresc. Isto ria bisericii române va întări această încheiere. 1 2 3 (1) Teutsch uni Fimhaber. Urkun lenbuch zur Geschichte Siebenbiirgens I Nr. XLIX; «quod terram Boie, terre Zumbuth 1, conterminarn et nune in terra Blachorum exi-stentem, qualiter eadem terra a tempore humanam memoriam transeunte, per maiores, avos atavosque ipsius Trulh possessa et a temporibus iam quibus ipsa terra Blachorum terra Bulgarorum extitisse fertur, ai ipsam terram Fugros tenta fuerit .... (2) Anspriiche p. 38. Pare că d-l Hunfalvy ar fi fo t faţă la întemeierea acestor drepturi! (3) Rom. Stud. p. 205 so wăre damit hochstens ein Auftreten von Bulgaren im pan-nonischen Theile von Ungara bezeugt ein bulgarisches Reich daraus zu d luciren grenzt an Taschenepielerei. Cu toata aceste aiurea Rosler neagă aflarea de Bulgari de a stînga www.dacoromanica.ro 116 XRNOPOL. Este de netăgăduit că Românii eraO creştini încă de pe timpul stăpânirel romane. Acest fapt este dovedit într’un chip învederat prin numeroasele denumiri de obărşie latină a unor noţiuni creştine, precum mai întâi însuşi numele de creştin care vine de la latinescul Chrestianus şi nu de la grecescul Xpumavbc; apoi păgân=paganus, biserica=basilica, botez = baptiso, Dumnezeu = Dominus Deus, sânt=sanctus (alăturea cu sfânt=sfe ti, slavon) ân-ger=angelus, (lângă el Anghel nume bărbătesc şi Archangel), templă (parte a bisericii care desparte altariul de public) = templum, altar—altar, cruce= crux şi multe altele (1). Această mărturisire a limbeî este întărită prin o nuvelă a împăratului Justinian pe care o vom aduce mal la vale. Totuşi este afară de orl-ce îndoială, că dacă Românii eraţi creştini înaintea venire! Bulgarilor şi a aşezărel lor în Moesia, este tot atât de positiv că el îmbrăţişară mal târziii ritul sloven satt bulgar în biserica lor, unde el ţinu aproape de 800 de ani (864—1640). Legăturile ce aii fiinţat între biserica română, atât în Moldova-cât şi în Valachia(2) şi acea a Bulgariei, dovedesc că Introducerea acestui rit la Români n’a putut să se întâmple de cât în timpul celui întâi imperii! bulgar (680—1018) şi că Românii nu l’aă putut primi de cât la nordul Dunărei. Creştinismul a fost introdus la Bulgari prin cel doi fraţi Metodiă şi Constantin, cunoscut şi sub numele de Ciril, pe timpul regelui Bogor satt Boris (852-888), care luâ prin botez numele de Mihail. Aceşti doi apostoli al creştinismului în Bulgaria şi în genere Ia Slavoni. întemeiară în această ţară o biserică naţională, Introducând limba bulgară în slujba dumnezeească şi traducând pentru a ajunge această ţintă, cărţile sfinte în limba bulgară, care nu este alta de cât vechea slovenă. Această nouă biserică atârna prin obârşia sa însăşi de patriarchatul de Constantinopole; Papii însă nu lipsiră de a o atrage cătră el, până ce un sinod, ţinut la Constantinopole, la începutul anului 870, hotărî ca Bulgarii să fie supaşi patriarchatuluî de Răsărit. (3) Bogor, neputându-se mulţămi cu titlul de Kneaz, prinţ, purtat de naintaşil sâî, luâ acel de Ţar, împârat, şi fiind-că după ideile timpului, un împârat nu era cu putinţă fără un patriarch lângă dînsul, archiepiscopul bulgar fu înălţat la acest rang. întâia sa capitală fu Preslaw; dar ea se schimbă în curând împreună cu acea a regatului bulgar, care fu una după alta : Sofia, Moglena Voden şi Prespa (4). După cucerirea Bulgariei dunărene prin împăratul Zi- Dunăril, susţinând că Slavii din aceste părţi aă fost de obărşie ruteană, pentru a dovedi că Românii n’att putut împrumuta elementul slovan al limbeî lor decât la sudul Dunării, p. 127. Oare o asemenea schimbare de argumente şi păreri să nu fie şi ea o Taschenspieleret t (1) Vezi asupra acestor cuvinte un studiă al d-lul 6?. Chiţu, cuvinte creştine în limba română publicat în Columna lui Traian a D-lul B. P. Hasdeă. 1882: Iulie, Septemhre Octombre, şi Decembre. (2) Acea din Transilvania a fost tot-dea-una supusă ierarchiel bisericii din Valachia. (3) lirecek, Geschichte der Bulgaren, p, 157. (4) lirecek, Geschichte der Bulgaren, p. 190 www.dacoromanica.ro TEORIA Xul KOSLER. 117 misces (969—976) regele bulgar Samuel, a cărui putere se mărginea maî ales în Macedonia, alese drept capitală a ţăret oraşul Ohrida, aşezat lângă Iacul cu acelaşi nume, care deveni în acelaşi timp reşedinţa patriarchuluî bulgar. Când regatul Bulgar că B njesco, Alexandre le Bon princc de Moldavie (1401 1433 Vienne 1882. p 50. www.dacoromanica.ro TEORIA LUÎ ROSLER, 119 scaunul Ohridei, (1) EI nu voiră să Iese nimica din cererile lor, şi patriarchul trebui, pentru a obţine izbânda atât demult dorită de el, a încuviinţa ertarea mitropolitului Iosif, pe care ’1 afurisise de la început, şi’l recunoscu în însuşirea lui, cu condiţie ca şi acesta să se supună supremaţiei patriarchuluî. Totuşi aceste legături închegate cu atâta trudă, nu ţinură mult timp. Imperiul bizantin, ameninţat în toate zilele mal mult de către Turci, căutâ un sprijin în apusul Europei. Ioan Paleologul îl ceru de la papa, care făgădui a stărui pe lângă curţile apusene, dacă biserica răsăriteană s’ar supune autorităţii sale. Patriarchul consimţi la această cerere şi pofti pe toţi ceilalţi capi aî bisericii răsăritene a lua parte la sinodul de la Florenţa, unde era să fie des-bătută această prea însemnată împrejurare. Patriarchul de Ohrida, acel de Ipelt (Serbia) şi mitropolitul Valachieî nu dădură consimţimântul lor. Patriarchul de Constantinopole trimise în Moldova pe un călugăr grec Damian, care stărui mult pe lângă domnul ţării pentru a face ca biserica moldovenească să ia parte la sinod. Nu cunoaştem la ce aii eşit aceste stăruinţe; dar noi găsim pe acelaş Damian, representând Moldova ca mitropolit la întrunirea de la Florenţa. Se pare că patriarchul rezămându-se pe autoritatea noii dobândită asupra Moldovei, trimise pe acest personagii să represinte ţara la sinod. A-devăraţiî trimişi aî Moldovei potriviră să ajungă la Constantinopole după plecarea împăratului şi a patriarchuluî. «N’ail aflat solii lui Alexandru Vodă nici pe patriarchul, nici pe împăratul la Ţarigrad, ci iar se întorceai neisprăvind nimica; nu le al părut a fi cu cale; ci s’al dus la Ohrida unde, găsind pre Episcopul de Ohrida şi dănd solia la densul, că erai trimişi pentru învăţătura legeî, luat-al de acolo şi preoţi şi cărţi sârbeşti de toată orânduiala bise-riceî» (2): Ast-fel reintră Moldova sub atârnarea vechil sale suzerane spirituale, şi curând după aceea Turci, punând mâna pe Constantinopole. patriarchul acestui oraş, fu împedecat de la restatomicirea autorităţeî sale asupra ţărilor române, care rămaseră sub atârnarea canonică a Ohridei până la perderea autocefaliei sale, către sfârşitul secolului trecut, 1767. Ast-fel am văzut pe Ştefan cel Mare cerând de la acest scaun bine-cuvântarea mitropolitului săi. învăţatul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, explică într’un alt chip o-bârşia supremaţiei spirituale a Ohridei asupra bisericilor române de la nordul Dunări. El zice că Mitropolia din Moldova atârna de la începutul el până la sinodul de la Florenţa, de patriarchul de la Constantinopole, dar că mitropolilul acestei ţări, împreună cu patriarchul răsăritului, rostindu-se în acest sinod pentru unirea cu biserica catolică, unire respinsă de cea mal mare parte a bisericeî ortodoxe, mitropolitul moldovan nu îndrăsni a se mal reîntoarce la scaunul seă. Archiepiscopul din Efesa trimise atunci în lo- 1 (1) Dnpâ cât se vede această împrejurare face pe D-l Hnnfalvy Anspriiche p. 125, să susţină că biserica Românilor era supusă canoniceşte mitropolitului din Halics. Oare legăturile cu scaunul Ohridei ’I erad necunoscute sad le lasă el înadins la o parte? (2) Letopisiţele ţărel Moldovei, editate de M- Kogâlniceanu Ed, II voi. I p. 140. pot& 1, www.dacoromanica.ro 120 XKKOPOL. cui sSă în Moldova un archidiacon, ordonându’I a primi sfiinţirea de la arhiepiscopul de Ohrida, şi de atunci până la începutul veacului XVII-lea Moldovenii rămaseră sub atârnarâa Ohrideî (1). Domnul nu face decât a reproduce în această espunere, conţinutul unei scrisori a patriarchulul bizantin, trimisă Iul Vasile Lupu (1634—1654), şi pe care el o dă în întregul el. Este învederat însă că scaunul din Constantinopole, având interes a atrage din noii biserica moldovenească sub atârnarea sa, iscodi această fabulă pentru a arăta domnului că, supunându-se patriarchulul din Constantinopole n’ar face decât a restatornici o vechiă stare de lucruri care fiinţase în toate timpurile şi care nu fusese turburată decât în urma sinodului de la Florenţa de către pseudo-patriarchul Mitrofan. Că această părere nu este decât o iscoadă se vede din însumi actele patri-archatulul de Constantinopole reproduse de noi mal sus şi care sunt cu mult mal vechi decât sinodul de la Florenţa. Să tragem acum urmările ce izvorăsc din aceste fapte. Dacă admitem ca Românii să fi îmbrăţişat creştinismul bulgăresc dincolo de Dunăre, în peninsula balcanică, atunci nu se pot esplica mal multe fapte netăgăduite. Mai întâi eşirea Valachilor transdunărenî presupusă ca începută pe la 1185 trebui să se prelungească îndestul de mult timp şi chiar Rosler admite că ea urmâ şi deveni mai numeroasă pe vremfle năvălirii turceşti (după 1356) (2). Insă în tot acest timp Românii din cea parte a Dunării eraii supuşi autorităţii religioase a patriarchulul de Trnowo. Cum se face a-tuncî că îndată ce el trec Dunărea să’i vedem întorcându-se la vechiul lor pa-triarch din Ohrida, care perise, pentru a zice ast-fel, pentru naţiunea bulgărească în cufundarea întâiului său stat? Apoi la Românii din Macedonia, Tesalia şi Pind, şi în deobşte la toţi Românii sud balcanici, slujba religioasă se face în limba greacă şi nu în cea slavonă, precum aceasta avu loc mult timp la Românii de la nordul Dunării. Acestă deosebire în limba predicărel este tot atât de puţin de înţeles dacă admitem că Românii să fi revenit în Dacia din părţile centrale ale Hemului, de unde vroeşte să-I readucă Tomaschek, şi aceasta, orî-care ar fi esplicarea ce s’ar da presenţiî limbeî greceşti în biserica macedonică a Românilor: .«aii că admitem că el de la început să fi săvârşit slujba religioasă în această limbă, 1 (1) Operile principelui Dimitrie Cantemir, tipărite de societatea academică română. Tom. I. Desdriptio Moldaviae; Bucureşti, 1872, p. 144. Această părere este Împărtăşită de către d-1 Oolubinskţf- profesor la Universitatea din Moscva în cartea sa: Kratkii ocerc istorii pravoslavnik prkvci Bolgarskoi, Serbskoi, Rumânskoi iii Moldovlaşskoi, 1871 tradusă în româneşte de d-1 I. Caracicoveanu: Privire scurtă asupra istorii bisericesci română-ortodoxă, Iaşi 1879. (2) Rom. stud. p. 116. Unter den ethnographischen Veraenderungen welche sich im Gefolge derselben Osmanischen Machtentfaltung) vollzogen, erscheint uns keine bedeu-tender als der Rttckgang des romaenischen Elementes auf der Halbinsel, bewirkt durch Anfsaugung und Auswanderung.» www.dacoromanica.ro TEORIA I.UÎ RtlSLFR. 121 saă câ să ne închipuim că patriarchia din Ohrida grecizându-se înlătură încetul cu încetul limba bulgărească de maî înainte şi o înlocui cu cea grecească. Dacă decî Românii aă trecut Dunărea înainte de data însemnată de Rosler venind din jos de Balcani, ei ar trebui să slujească saii să fi slujit când-va şi dincoace de Dunăre în limba grecească. Această deosebire în limba liturghiei esplică şi acea care se află între caracterele cu care sunt scrise ambele dialecte române. Acel din Macedonia întrebuinţează alfabetul grecesc, pe când acel din Dacia se slujia până în vremile din urmă cu literile cirilice, pe care le-aii părăsit apoi pentru a introduce caracterele latine. Tot din această înrîurire trebue dedusă aflarea unul număr mult maî mare de cuvinte slavone în dialectul Daco-român decât în acel al Macedoniei, care este din potrivă plin de cuvinte greceşti. Până acuma însă supunerea bisericeî române către patriarchia din Ohrida, păstrându-se ritul bulgar la nordul Dunărei, pare a remâne o ghicitoare nedescurcată. Pentru a o esplica va trebui să ne urcăm maî sus, până la o novelă a împăratului Justinian, Patriarchatul din Ohrida, sub forma sa bulgară, avu un traiii prea scurt, pentru a se admite că în timpul fiinţărel sale să fi putut inlroduce creştinismul slavon pe rîpa stângă a Dunărei, cu atât maî mult că întemeierea scaunului acestei patriarchiî în Ohrida cade în vremile împăratului Zimisces, care supuse prin arme Bulgaria dunăreană; în cât era chiar împedicată de aşi întinde autoritatea pe malul nordic al fluviului, întru cât ţara mijlocie dintre Balcani şi Dunăre căzuse sub stăpânire duşmană. Patriarchia din Ohrida a purtat însă în tot-d’auna titlul de patriarchie saă archiepiscopie a primei JusHniane. Aşa archiepiscopul din Ohrida care ia parte în 1256 la sinodul din Constantinopole, se intitulează : «smeritul mo-nach Ioan şi cu mila lui Dmnnezeă archiepiscop al primei Juatiniane şi a toată Bulgaria. (1). In decursul secolului al XV-Iea acest archiepiscop poartă titlul de : «archiepiscop al primei Justiniane, al tuturor Bulgarilor şi al ţărilor de mează-noapte» (2). El păstrează acest titlu şi în decursul secolului al XVI-lea : Prin mila lui Dumnezeă archiepiscop al primei Justiniane şi patriarch al Bulgariei, Sârbieî, Macedoniei, Albaniei, Bosniei şi Ungro-Valachieî» (3). Patriar-chul din Constantinopole când se îndreaptă către acel din Ohrida îl numeşte: «prea fericitul archiepiscop al primei Justiniane Ohrida şi a toată Bulgaria.» Archiepiscopul primei Justiniane este pomenit pentru întâiaşl dată în novela a Xl-a a împăratului Justinian din anul 535, îndreptată către capul bi-sericeî din acel oraş, a cărui aşezare este astă-zî cu totul necunoscută. împăratul prin această lege, orăndueşte căderile eî şi arată regiunile asupra 1 (1) Oolubimky citat de Mekhisedeo Chronica Romanului, p. 5i. (2) Vezi mal sus p. 117. (.4) Melchisedek, ibid. p. 55. www.dacoromanica.ro 122 XPNOI OL. cărora era să se întindă jurisdicţia acestei episcopii. Intre altele el zice: Fiind-că acuma, cu ajutorul lui Dumnezeii, ast-fel s’a mărit republica noastră, în cât ambele maluri ale Dunărei să fie pline de cetăţile noastre şi atât Viminacîul cât şi Recidua şi Literata care sunt peste Dunăre, să fie earăşl supuse autorităţel noastre, am găsit de cuviinţă etc. Acest loc arată că jurisdicţia archiepiscopulul primei Justiniane se intindea şi pe rîpa stângă a Dunărei şi că deci eraţi creştini în aceste părţi (1). Bulgarii, aşezându-se în Moesia, puseră mâna pe archiepiscopatul primei Justiniane şi făcură din el un scaun bulgăresc, care purtă vechiul săfi titlu sub noua sa stăpânire. Am arătat mal sus, că patriarchatul din Ohrida nu fiinţă în forma sa bulgară de cât foarte puţin timp (20 safi 30 de anîj şi că în acest restimp era chiar împedecat de a întinde autoritatea sa pe rîpa stingă a Dunărei. Pentru a esplica supunerea bisericeî Românilor sub scaunul episcopal din Ohrida, trebue admis că această archiepiscopie n’a făcut de cât a moşteni drepturile cele vechi pe care archiepiscopia primei Justiniane le avea pe rîpa stângă a Dunărei, drepturi care se întinseră tot mal mult, cu propăşirea putere! bulgăreşti asupra ţărilor aşezate la nordul fluviului. Când Bulgarii cuprinserâ Moesia şi aşezară aci un patriarch bulgar în vechiul scaun al primi Justiniane, eî introduseră creştinismul bulgar în toate regiunile supuse eparchiel sale precum şi în acele ce le supuseră în urmă autorităţii lor, deci şi asupra ţărilor române de la nordul Dunărei. Acest archiepiscopat schimbă apoi de mal multe ori reşedinţa sa, păstrând însă pretutindeni autoritatea sa spirituală asupra ţărilor puse sub jurisdicţia sa. El se opri în sfârşit la Ohrida, unde perdu în curând caracterul său bulgăresc şi o parte din neatârnarea sa. Ţările române, care fusese supuse în timp de veacuri autori-tăţeî sale, nu încetară cu toate acestea a’io recunoaşte chiar şi acum, când era decăzut din vechea sa strălucire. In timpul reînfemeîeril puterii bulgăreşti la sudul Dunărei, sub forma eî Valacho-bulgarâ, ţările române de la nordul fluviului eraiî căzute acuma sub alte stăpâniri, ast-fel că de astă dată sfatul bulgăresc s’a oprit la Dunăre. Ungurii cucerise acum Transilvania în timp ce Moldova şi Valachia sufereaă stăpânirea Cumanilor. Eată pentru ce găsim că autoritatea patriarchuluî de Trnowo nu trece fluviul (2) şi popoarele care locuiaii pe rîpa stângă, de şi supuşi politiceşte la nişte puteri streine, eraţi liberi în privirea religioasă şi puteai! să ’şt urmeze legăturile lor cu capul bisericeî lor, care reşedea tot la Ohrida. (1) In timpul dominaţiunel romane şt a celei a Gepizilor, Dacia avea episcop!. Vezi scrisoarea pape! Eugenid către Tutund chaganul Avarilor în care 1 invită a restatornici acele episcopii. Epist. Eugenii papae ad Tutundum Avarorum Chaganum a. 326 in Thierry At-tila, Paris 1856. 11 p. 20*. (2) D. Hunfalvy (Ansprtiche p. 28) admite fiinţarea unei Bulgarii dincoace de Dunăre în vremea întâiului stat bulgăresc; o neagă însă pentru timpul următor. Pentru a «scăpa» însă Transilvania, el restrânge această stăpânire a Bulgarilor pe rîpa stângă a Dunărei la www.dacoromanica.ro 123 TEORIA I.Ul R0SI.ER. Romanii deci n’aii putut să revină din Moesia, fiindcă et nu s’afi aflat nici odată acolo Pentru a înţelege rolul lor dincolo de Dunăre în vremile statului Valacho-bulgar, nu este de nevoe a închipui ca ei să fi fost foarte numeroşi în «Moesia şi apoi a esplica mai târziii dispărerea lor din aceaslă ţară, punându-î să treacă Dunărea. Cei d’ântâî capi aî răscoalei eraţi Valachit ; cele d’ânteiă lupte pentrir răsturnare avură drept teatru muntele Haemus, patria Valachilor; elementul bulgar, care era singurul mal cultivat, sfirşi prin a predomni şi statul Valaqho-bulgar se schimbă pe nesimţite în un stat curat bulgăresc. Cât despre ritul bulgar care se întâlneşte la Românii de la nordul Dunărei, el a fost Introdus aici în vremurile ântăiului stat bulgar, care ’şî întindea stăpânirea lui până în Panonia. Nu este de nevoe a face pe Români să primească acest rit la sudul Dunărei şi chiar legăturile bisericilor moldoveneşti şi munteneşti cu scaunul archiepiscopal din Ohrida, arată că Românii n’aă putut primi creştinismul bulgar de cât la nordul Dunărei, în ţările pe care eî le ocupă şi astă-dî. Căci dacă Românii ar fi revenit din Moesia după veacul al Xll-lea ar trebui să asculte de patriarchul de Trnowj; dacă s’aă reîntors de mal jos din sudul Balcanilor după 1018, eî ar trebui să slujească în biserica lor în limba grecească ca şi acel din Macedonia. A se admite însă că Românii să fi revenit pial înainte de secolul al X-lea în Dacia nu este de loc nimerit întru cât violenţa năvălire!, care se presupune că ’î ar fi putut alunga din Dacia, stăruia încă în toată furia eî. V CRONICARI ŞI ISTORICI Se mal întâmpină împotriva aflare! Românilor în Dacia Traiană, tăcerea absolută pe care ar păzi-o asupra acestui fapt toate isvoarele veacului de mijloc. Chiar când această tăcere ar fi într’adevăr, încă ea nu ar dovedi nimic, căci Dacia a fost o ţară care rămase, pentru a zice ast-fel, afară din mişcarea istorică. Nefiind civilisată şi lipsită de atingere cu popoare care cunoşteau întrebuinţarea scriere!, se înţelege uşor cum se face că isvoarele veacului de mijloc nu pomenesc despre aflarea Românilor în această regiune. Insă autorii bizantini conţin destul de des arătări care se rapoarfă către ţârile aşezate părţile care învecinează gurile sale. Noi credem că d-sa are dreptate în ceea-ce priveşte timpul când a fiinţat această stăpânire, căci dacă statul Valacho-bulgar ar fi avut supremaţie pe malul stâng al Dunărei, ar trebui să găsim pe Români supuşi patriarchulul de Trnowo, cea-ce nu se vede. Cât despre restrângerea locală a acestei stăpânul, am văzul mal sos că ea se întindea tocmai asupra Transilvaniei şi prin părţile Tisei unde însuşi Rosler nu poate tăgădui a- recunoaşte cel puţin fiinţarea poporului bulgar. Rom. Stud. p. 205). www.dacoromanica.ro 124 XBNOPOL. Ja nordul Dunărei, şi deci firesc lupru ar fi ca eî să vorbească despre Români ca locuind în aceste părţi, dacă eî s’ar fi aflat pe aici. Aceasta este foarte drept; însă trebue luat aminte că nici odată aceste ţări n’aă avut în acest restimp un traiă neatărnat, ci trecând fără încetare din mânile unor barbari în acele ale altora, primiaă în tot-d’auna numele năvălitorilor. Astfel Dacia fu numită succesiv Gotia, Hunia, Gepidia, Avaria, Bulgaria, Cumania etc., şî popoarele care o locuiaft, ori de ce neam ar fi fost, îşî schimbaţi numele la fie-care schimbare de sfăpân şi aceste nume sunt singurele cunoscute de autorii bizantini. Ast-fel Pachymerea ne pare a amesteca Valachil din această parte a Dunărei cu Tătarii, de oare-ce el observă că Valachil din împrejurimile Constantinopoleî ar semăna la moravurile lor cu Tataril de la nordul Dunărei (1). Am văzut mal sus că Valachil din muntele Haemus caută scăpare Ia Sciţii de pe ripa stângă a Dunărei (2). Se crede în deobşte că aceşti Sciţi ar fi Cumanii; dar s’ar putea tot aşa de cu temeiă vedea în eî Valachil, fiind că este mal de crezut că Valachil din Haemus să fi cerut ajutor la cel din Dacia decât la nişte barbari cu care nu aveaţi nimic de împărţit. Apoi să se mal bage de seamă că atunci când Bizantinii nu numesc pe locuitorii aşezaţi la nordul Dunărei după numele stăpânitorilor lor, ei ’î botează cu porecle vechi, precum : Sciţi, Geţi, Daci, Tribali etc. Ast-fel noi credem a regăsi pe Români în acest loc a lui Cantacuzen : «dar Geţii de dincolo de Istm, care se slujise cu aceleaşi arme ca şi Tătarii, şi care venise pentru a ajuta Misi-enilor» (3). Este cu atâta mal puţin afară din cale de a vedea pe scriitorii bizantini că se îndeletnicesc aşa de puţin cu Românii de dincoace de Dunăre, cu cât’i a-flăm pomenind aşa de rar despre acel ce locuiaă în inima chiar a împărăţiei lor. Ast-fel am văzut mal sus că cea d’ântâiil pomenire a acestui popor, ca rasă deosebită, purtând numele de Valachî, cade în anul 976, deci către sfârşitul secolului al X-lea şi cu toate acestea acelaşi Pachymeres, citat mal sus zice că el locuiaă lângă .mahalale Constantinopoleî. Cât timp Valachil nu jucară nici un rol în istorie, ea nu se îndeletnici cu dânşii; de îndată ce el încep a pune în cumpănă soarta împărăţiei bizantine, se văd pe istoricii eî scoţându-î din uitarea în care’i părăsise. Nicetas Choniates vorbeşte de el mal pe fie-care faţă. D-l. lung observă cu multă dreptate, că Valachil care locuesc astă-zî în Austria, de şi alcătuesc a 12-a parte a poporaţieî împărăţiei şi locuesc o întindere de pământ de 2000 mile pătrate, mal nu sunt a-mintiţl în istoria acesfuî stat până la 1848 unde el încep a se arăta» (4). Intx’un cuvânt, argumentul ex sîlentio, nu dovedeşte absolut nimic. îndată (1) Pashymares, Bonn. p. 430 (2) Nicetas Choniates, Bonn, p. 488: «ol tik xepl tiv ’Aaiv J3âp|3apoi t'ov “Jarpov Stap&v-eţ xal to1( Sxiifoiţ atijj-jii^av-eţ » (3) Cantacuzenus, Bonn. I, p. 465. (4) In istoria Austriei a profesorului Krortes el nu sunt pomeniţi de cât de vr’o 12 ori. Vezi lung Romer und Romanen in den Donaulaendern, Innsbruck 1877 p. 245. www.dacoromanica.ro TEORIA tul ROSLER. 125 ce încep a se afla documente sad scrieri asupra Daciei Traiane, se văd în ele pomeniţi Români!» Dacă dec!, aceştia par a nu fi cunoscuţi istoricilor veacului de mijloc, lucru îşi are esplicarea sa în împrejurarea că dânşii nu’î cunoştea. A se deduce de aicî nefiinţarea lor pare o încheiere cam pripită. Dar este oare adevărat că nicî un isvor al veacului de mijloc să nu pomenească pe Român! la nordul Dunărei ? Protivniciî stăruinţei Românilor procedează în chipul următor pentru a întemeia această axiomă : Or! unde eî întâlnesc veri un loc care să pomenească despre acest popor ca locuind în Dacia Traiană, eî îl interpretează şi ’l răsucesc până ce scot din el un înţeles cu totul altul d&cât acel pe care ’l are în adevăr. Când se întâmplă de daii peste isvoare maî îndărătnice, cărora nu li s’ar putea aplica această operaţiune, atunci declară isvorul însuşi de mincinos. Ast-fel se ajun ţe la încheierea dorită că Românii nu s’ar afla în isvoare'e, din care eî înşiî ’I alungă. Sistemul urmat de protivniciî Românilor este foarte îndemănatec Când întâlnesc dovezi conforme teoriei lor, le primesc fără nicî un control; când daii peste dovezi ce nu se împacă cu dânsa caută să scape de ele prin unul din mijloacele arătate. Cu o asemenea metodă se poate proba orî-ce. Rămâne numai întrebarea dacă aceasta se chiamă a face istorie. Este un cronicar unguresc Anonymus Belae regia notar, care pomeneşte în chipul cel maî neîndoelnic despre fiinţarea Românilor în Transilvania pe timpul când Ungurii aii cucerit această ţară. El ’i arată chiar ca alcătuind un stat sub un duce a lor numit Gelu şi ’î dă drept oamenii cel maî ticăloşi aî pământului «fiind că ar fi ValachI şi Slavi». (1) Pentru ca teoria lui Rosler să poată rămânea, trebuia cu orî-ce preţ înlăturată această mărturisire a notarului anonim. De aceea şi vedem că Rosler îşi deschide chiar cariera de învăţat prin o critică nimicitoare a cronicarului unguresc (2). Rosler se sileşte mal ales a dovedi în această scriere neştiinţa fabulâsă a cronicarului şi sistemul său de a falsifica istoria în interesul gloriei maghiare. Să cercetăm maî cu deamăruntul aceste învinuiri. Anonimus aduce pe Unguri din Sciţia, dar Regino, singurul izvor pe care cronicarul l’ar fi avut înaintea ochilor, pune ca pricină a acestei părăsiri a veche! lor patrii, pustiirea Ateluzuluî de către Peceneghî, fapt întărit şi prin a-rătârile lui Constantin Porfirogenilul, care adaugă că Peceneghil fură ajutaţi 1 (1) Schtcandtner, Scriptores rerum hungaricarum, Vindobonnae 1746,1. p. 17 tune Tu-huturn — dum coepisset audire ab jncolis bonitatem terme ultra silvanae ubi Gelou qui-darn Blaccus dominium tenebat» p. 16 : >( ttov Popauov EÎprivAjEafl-ai xat taftâv SSeiocv, StEn^|ji)os to3 xa-aJtoXEjjLiJacrţ xat ottpevjjoaţ touţ Toitpxouţ», www.dacoromanica.ro 12? Teoria lui rî^ier. Noi jertfim uşor nu numai cât pe Salanus ci încă şi pe Gelu şi toţi ceilalţi duci arătaţi de Anonimus ca aflându-so în Transilvania pe timpul cucerire! maghiare. Este cu putinţă, este chiar \ robabil că aceste persona e să fie datorite închipuire! notarului; dar dacă ducatele aii putut să nu fiiinţeze, nu este tot aşa cu popoarele arătate de Anonimus, Bulgarii, Valachiî şi Slavii pe care Ungurii le găsiră în ţară şi a căror amintiri fusese păstrate de tradiţiune. Cu toate că Anonimus pare a se apăra de a fi urmat în expunerea sa datele tradiţionale şi spune că şi-ar fi scris cronica după istoriografii de mal ’na-inte, (1) noi credem că nu s’ar pune mare temeiii pe aceestâ pretenţie a unul om neştiutor care vrea să treacă drept învăţat, şi care de şi a putut scoate câte-va fapte de la un izvor de mal ’nainte, totuşi culegea cele mal multe din faptele povestite de dînsul din bogatul câmp al tradiţiune!. Se poate observa că de câte ori povestirea sa urmează marele trăsături ale tradiţiei naţionale, ea conţine adevărul; amănunţimele pe care el le adaogă pot fi falşe safi iscodite; ele însă nu pot resturna substanţa tradiţii însuşi, cu atâta mal mult că ea pote fi adeverită şi prin alte mărturisiri contimi orane. Aşa Anonimus spune că Ungurii veniră din Sciţia în Panonia trecând pe lângă Kiev şi intrară în acea ţară prin partea de mează-noapte, trecând peste munţii Carpaţî, Rosler, care pare a găsi o plăcere deosebită de a arăta de mincinoase toate spusele notarului anonim, şi care ţine a dovedi încă odată că Bulgarii nu stăpâneaţi Valachia, face pe Ungurii, cel alungaţi din ţara lor de către Peceneghî şi Bulgari, să apuce calea sudică pentru a intra în Panonia, prin Valachia şi Banat. El zice în scrierea sa de câpitenie: Dacă Ungurii ar fi putut în 892 să întreprindă prin partea de mează noapte o espediţie în protiva Moravilor, câţî-va ani după acea el n’ar mal fi putut apuca aceiaşi cale pentru a căuta altă locuinţă. In anul 892 Ungurii locuiaă între Nipru şi Carpatiî răsăritenl aî Transilvaniei. Nici un popor puternic nu-I îra-pedeca de a trece prin Podolia şi podişurile nordice ale Carpaţilor către Ungaria. In 895 eî nu mal locuiaă acolo, ci se strămutaseră şi locuiaii acuma regiunea aşezată între Aluta şi Porţile de fer. Cumpliţii Peceneghi a căror ^putere o simţiră în cea de pe urmă a lor supunere, ’i ar fi impedecat de a înconjura Car păţii». (2) Acest loc desgoleşte pe deplin sistemul autorului în întemeierea teoriei sale, anume acela de a pune ca dovedit lucru care tocmai are nevoie de dovadă. In 892 Ungurii ar fi putut să treacă prin Podolia penlru a intra în Ungaria prin nordul acestei ţări, căci nici un popor puternic nu le închidea această cale. In 895 eî nu puteau s’o mal facă. Pentru ce ? ori cine s’ar aştepta de a găsi 1 (1) Schwandtner 1. c. I p. 2 : «Et si tamen nobilissima gens Hungarne primordia suae generationis e fortia quaeque facta sua ex falsis fabulis rusticorum vel a garullo cantu joeulaiorum quasi somniando audiret, valde indecorum et satis indecens esset»—«Et secundum traditiones diversorum historiographorum divinae gratiae fultus auxilio», (2) Rom stud. p. 198. www.dacoromanica.ro 128 XENOPOL. pricina acestei impedieări in un popor puternic care Jar fi aşezai în Podolia. In locul acestei încheieri logice, Rosler pune o alta anume că Ungurii n'ar mal fi locuit în Ateluzu, dar .se aşezaseră în Oltenia, pentru a găsi astfel în PeceneghI acel popor puternic de care are nevoie spre a împedeca pe Unguri de a încunjura Carpaţil. Peceneghiî însă ne-aşezându-se în Podolia d în Moldova şi Muntenia orientală, n’ar esplica pentru ce Ungurii n’ar fi putut apuca calea în spre Nord dacă atunci când aăintreprins strămutarea lor în Panonia ar fi locuit încă în Ateluzu; eată deci pentru ce Rjsler, ’l strămută în Oltenia. Dar de unde ia Rosler această locuinţă a Ungurilor în acea regiune ? Care i-storic al acelor timpuri i’o spune ? Este ceea ce a uitat să ne arăte. El susţine acest fapt fiind că are nevoie de el din două puncte de vedere : întâia pentru a combate pe Anonimus, al doilea pentru a arăta că Ungurii, putând frece liber prin Valachia, aceasta pu fusese supusă Bulgarilor. Şi cu toate acesţe, măcar această singură dată Anonimus are dreptate, chiar în contra călăului săft, când arată că Ungurii aă intrat în Panonia venind de la miază-noapte. întărirea spuselor sale ’i vin dintr’o parte de unde ea n’ar prea putea fi aşteptată. Cronicarul rus Nestor (care scrie către auul 1100) conţine o arătare identică ca acea a lui Anonimus. «In anul 898 Ungurii ajunsese înaintea Kievului şi trecură peste un munte care fii numit acel unguresc. El ajunsese la Nipru şi stăteaă în carele lor, căci ei călâ-toriaă ca şi Polowţii. EI veneaă din spre răsărit şi suindu-se peste munţii cel inalţl, care fiiră numiţi munţii ungureşti el începură a se resboi cu Yalachil şi cu Slavii ce locuiatt acolo.» (1) Este greii de crezut că Anonimus să fi cunoscut cronica lui Nestor şi să fi luat din ea arătarea sa asupra drumului urmat de Unguri. Această răspundere deplină intre Anonimus şi cronicarul rus, dă fără îndoială spuselor celui d’ântâi o strălucită întărire şi arată că acolo unde n’avea interes a ascunde adevărul, el îl da Ia lumină. Rosler crede că Anonimus «n’ar putea fi scăpat nici chiar prin ajutorul lui Nestor.» (2) Dacă s’ar urma principiile de critică puse în lucrare de Rosler, când e vorba de a nimici o dovadă care vine în sprijinul Românilor, ar trebui să ne lepădăm pentru tot-deauna de încercarea de a întemeia adevăruri istorice. Noi credem că această potrivire deplină între două isvoare aşa de deosebite este cea mal bună dovadă a fiinţării unul fapt istoric, şi că Rosler care strămută pe Unguri, fără nici o dovadă în Oltenia, n’are dreptul de ainvinui pe Anonimus cu atâta amărăciune, căci şi el îl urmează întocmai, iscodind fapte acolo unde nu le află potrivite cu dorinţele sale, pentru a sluji unei cause streine istoriei. 1 (1) Nestor, Russische Annalen in ihrer slavonischen Grundsprache von August Lud-wig von Schlozer. Gottingen 1805, IU, p. 107. — Acelaş lucra este mărturisit şi de donat. Porfirogeiiitul, Bonn. p. 170 unde spune că Ungurii bătuţi de PecenughI luară in stăpânire «i^v peyiXTjV Rlopâfnav». Cum ar fi putut el descăleca în această ţară, dacă ar fi trecut prin Porţile de fer ? ţ2) Rom. Stud p. 199. www.dacoromanica.ro TEORIA LUI R03LER. 129 Această intrare a Dn nirilor în Panonia prin sud era chiar peste puţin ,ă din maî multe pricini: IntaiG, fiind că Ungurii nu o cunoşteaG, pe când calea pe la Nord le era pe deplin cunoscuta, căci ei o apucase în mal multe rânduri în espediţiile lor în protiva apusului. Aşa este de creijut că însuşi R'isler nu gândea a aduce pe Unguri pe hotarele monarcfiiei france în 862, fă-cându-I să treacă strîmtorile Porţilor de; fer. Am văzut mai sus că chiar dîn-sul admite că în 892 Ungurii ar fi lovit Moravia venind de Către Mează-noapte. Pentru ce oare să fi apucat eî trei am mai târziu în s| re sud? Ungurii şî-aG părăsit locuinţele lor în AteluzG din pricină că au fo t loviţi de Pe-ceneghî. Aceât popor însă n’a venit improtiva lor de la Mează-noapte astfel că să-i silească a apuca în partea opusă, si re Mează-zi. Peceneghii au căzut peste Unguri, Menind din Răsărit, şi deci eî ar fi i utut scăi a de eî fu ind atât în spre Nord cât şi în spre Sud. Această lovire a Pecenegilor era în ă combinată cu acea a Bul arilor, care, pentru a-i ajunge în AteluzG, trebuia să vină prin sud (Valachia răsăriteană). Cum este cu putinţă de admis ca Ungurii să fi căutat o scăpare tocma” în partea acea pe unde eraă loviţi, afară doară unut altul Kekavmenos? Insfîrşit chiar când Ungurii, prfesupunendu-I aşezaţi în Oltenia, ar fi vrut să treacă din Valachia în Panonia, pe acele timpuri nu era nici o cale deschisă între aceste două regiuni, şi aceasta cu atât maî puţin când era vorba de strămutarea unul popor întreg. Avem a-supra acestei împrejurări o dovadă învederată. Istoricul bizantin Menandru, rapoartă că Chaganul Avarilor, Baian, (cş.re locuia în Panonia) vroind în 581 să pedepsească pe Slavii, care locuiaG în Valachia, pentru că aceştia nu vroiafi să asculte dja ordinile sale şi să-î plătească tributul, ceru învoire de la împăratul MaurieiG, contimporanul scriitorului, de a trece Dunărea la Sir-mium şi Singidunum, merse de a lungul rîpeî drepte a fluviului până în dreptul Sohiţieî (Dobrogia) şi trecu apoi pe malul nordic pentru a ajunge pe supuşii săi răsvrătitorî. (1) Este însă învederat că dacă Baian ar fi putut trece de a dreptul din Panonia în Valachia, el nu ar fi făcut acest încunjur. Rbsler, pentru a dovedi cum Anonimus turbură pretutindene adevărul, pune într’o necontenită asemănare spusele sale cu acele a le cronicilor apusene. Această metodă, de şi foarte nimeriiă, nu poate conduce la resultate sigure decât în privirea istoriei exterioare a Ungurilor, atingerea lor eu popoarele apusului. Ea nu poate fi j usă în lucrare pentru istoria interioară a acestui popor, faptele petrecute la-cucerirea Ungariei, pentru că nrcî o cronică apusană nu cunoaşle aceste fapte. Inducţiunea trasă de Rosler că Anonimus fiind prins de maî multe ori cu minciuna în mal multe din spusele sale, ar urma de aici că nu poate fi crezut nici odată, nu este logică, şi apoi am văzut că asupra unui punct prea însemnat din istoria lăuntrică a Ungurilor, calea urmată de ei pentru a trece din AteluzG în JPanonia, Anonimus chiar conţine adevărul. El nu avea interes aici de a falsifica cele petrecute şi chiar neţi) Menander Bonn. p. 404. Comp. P»C Abstammung der Rumânen p. 75. Biv. $> Iii. Areh.) ţi Fii, Toi, H 9 www.dacoromanica.ro 130 XENOPor,. ştiinţa sa, fâcându-1 să priimească tradiţiunea ca temelia povestiret sale, dă încă cuvintelor sale şi mal multă crezare. Mărturisirea sa despre aflarea Românilor în Transilvania, cu toate fabulele de care el o înconjoară, să nu conţină ea oare un fond de adevăr ? Ce interes ar fi avut Anonimus a iscodi fiinţarea acestuî popor ? Nu se poate admite falsificarea unul fapt istoric, de cât din o pricină bare-care. Insă în zadar s’ar căuta o asemepea în caşul nostru. Rosler însă care e pregătit asupra tuturor punctelor, descopere în curând pricina care a împins pe Anonimus a iscodi fiinţarea Românilor în Transilvania pe vremile venireî Ungurilor. Găsind în timpul sgîi (1235—1270) Români în Transilvania, el trebuia să dea o e-splicare a aflăreî lor în această ţară. Eată obârşia fabulelor sale despre Gelă. Cel mai bun răspuns ce se poate opune unei asemenea susţineri a fost făcut de d. Tomaschek, pe când era încă protivnicul luî Rfisler. Reproducem încă odată cuvintele sale aduse şi maî sus: «Anonimus nu putea fi aşa de nepriceput să vrea a face să creadă pe compatrioţii săî că Valachiî ar fi nişte locuitori vechi aî ţârei, când—după cum susţine Rosler—ei abia ar fi fost intrat în . ea cu 60 de anî maî înainte. Nu, tradiţiunea maî veche de cât amintirea oamenilor şi credinţa obştească a timpului săă, i arăta ca atari pe ValachI şi pe Sl^vî. Dacă el ar fi putut privi pe Valachî, pe care ’î numeşte cel maî ticăloşi dintre oameni, ca pe nişte vagabonzi noi veniţi, nu le-ar fi cruţat această ocară.» Anonimus însă nu este singurul isvor al "veacului de mijloc care să amintească fiinţarea Românilor în Transilvania. Datele cale sunt sprijinite şi de alte cronici contimporane saă cu puţin timp posterioare, a căror credinţă n’a fost nicî o dată bănuită. Aşa cronica intitulată De facto Kungariae Magnae invento scrisă în 1237, începe prin cuvintele: S’aă găsit infamele Ungurilor creştini, că ar fi altă Ungarie mare, de unde aă eşit 7 ducî cu popoarele lor, care aă venit în ţara ce astă-zî se numeşte Ungaria, ear pe atunci se numea păşnnele Romanilor, pe care şi-o alesese spre a o locui, după ce aă supus popoarele ce trăiaă atunci într’însa.» (1) Nu trebue uitat că şi Anonimus vorbeşte de anale pe care le-ar fi avut sub ochii seî şi reproduce din aceste anale tocmai faptul raportat şi de cronica de mal sus; el spune: «In anul întrupăreî luî Dumnezeă 884 după cum se spune în cronicele anale, şeaple feţe de căpilenie aă eşit din ţara Scitică către apus.» (2) Cronica anterioară 1 (1) Inventum est in gestis Hnngarorum Chiistianorum, quod esset alia Hungaria maior de qua VII ducea cum populis suis egressifuerant qui venerunt in lerram quae nune Hungaria dicitur, tune verq dicebatur pasata Romanorum, quam inhabitandam prae terris ce-terris elegerunt, subiectis sibi populis qui tune habitabant.» (2) Anno dominicae incarnationis* DCCCLXXXIUI sicut in annalibus continetur croni-cis, septeni principales personae egre si sunt de terra Srythica ver us occidentem. Scfwandtner 1. c. I, p. 6. www.dacoromanica.ro troria lui rOsler. 181 consultată de Anonimus era deci aceeaşi pe care a avut’o în vedere şi scrierea de Magnae Hungariae invento. Anonimus aducând dintr’ânsa povestirea despre eşirea Ungurilor din Scitia, este firesc lucru de a admite că el reproduce după acel isvor întreaga espunere despre eşirea lor din vechea lor patrie şi aşezarea lor în cea nouă, cu atât mal mult că cuvintele întrebuinţate de dânsul sună aproape în acelaşi mod, vorbind şi el despre păstorii Românilor pe care ’I dă ca ValachT: «Pe care ţară (adică Panonia^ o locuiaă Slavii, Bulgarii şi Valachil saă păstorii Romanilor.»(1) Anonimus deci în privirea aflăreî Românilor îb Transilvania, nu face decât să reproducă un izvor anterior, ceea ce ’l pune afară din cearta întreprinsă asupra adevărului acestei notiţe. Archidiacomll Thomas în Istoria pontificilor din Salona şi Spalato scrisă eătră 1266, zice că Ungurii veniră în Panonia şi după ce uciseră locuitorii acelei regiuni, şi pe o parte din eî i reduseră în sclăvie, s’aă aşezat în acel câmp—această regiune se zice că din vechime a fost păşunile Romanilor,.*■ (2) In sfârşit Simon Keza zice în cronica sa, scrisă cătră 1285; «Valachil care fură pastorii şi colonii Romanilor rămânând de bună voia lor în Panonia». (3) Termenii deci de Valachî şi de păstorii Romanilor (de unde numele ţârei de păşunele Romanilor) sunt întrebuinţaţi fără osebire unul pentru altul, spre a însemna aceaşî poporaţiune, şi acest termen este cu atâta mal potrivit cu cât Valachil fusese reduşi prin împrejurările espuse mal sus la starea de păstori. Rosler dovedeşte pe Anonimus de falş în toate părţile istoriei sale care se rapoartă la atingerea Ungurilor cu naţiunile apusene, unde am vădut că el a-vea interes a ascunde adevărul. O asemănare de acelaşi fel făcută cu alte izvoare indigene în privirea faptelor lăuntrice ale istoriei ungureşî, întăreşte din potrivă spusele sale îa chipul cel mal vădit; ce trebui dedus de aici ? Nimic alt ceva, dupe cum crederii noi, de cât că Anonimus nu este cu mult mal neştiutor nici mal falş de cât cele mal multe din cronicele veacului de mijloc, că el nu ascundea adevărul de cât acolo unde era interesat a o face, şi că prin urmare arătările sale în privirea Valachilor, întemeindu-se pe tradiţiune şi chiar pe nişte cronici mal vechi, ele trebue să fie privite ca vrednice de credinţă. Cronica lui Nestor, pe care am găsit’o mal sus întărind spusele lui Anonimus în ceea ce priveşte calea urmată de Unguri pentru a veni din Ateluză în Panonia, reproduce şi pomenirea făcută de acesta despre aflarea Româniţi) «Quam. terram Slavi, Bulgari et Blachi ac pastores Romanorum.» Schwandtner, 1. c. p. 8. (2) . «Interfectis namque incolis regionis illius, aliisque in servitudinem redactis po-suerunt se in planitie illa —■ haec regio dicitur antiquitus fuisse pascua Romanorum» Thomas archidiaconi spalatensis, Historia Salonitarumpontific un atque Spalatensium. Schwandtner L c. III p. 349. (3) «Blakis, qui Romanorum fuere pastores et coloni, remanentibus sponte in Panonia» Simon Keza. www.dacoromanica.ro 132 XENOPOL lor în Transilvania. Reproducem în întregul sgii locul unde el aminteşte a-ceastă împrejurare: «(Ungurii) venise din partea răsăritului, trecură peste în-nalţiî munţi care aă fost numiţi cel ungureşti şi începură a se resboi cu Valachil şi Slavii care locuiaă acolo; căci mal ’nainte Slavii ţineaft această ţară şi Valachil veniră a o cuceri. Apoi Ungurii supuseră pe Valachî şi moşteniră ţara şi se aşezară în mijlocul Slavilor pe care ’I supusese. Din acest timp ţara luă numele de Ungaria . (Cap. IX) (1). Nestor repetează aceste cuvinte în două alte locuri. Aşa In capul al IV-lea conţine vorbele următoare : căci Valachil lovind pe Slavii de la Dunăre şi aşezându-se printre eî, le făcură silnicie, şi siliră pe Slavi a emigra; parte dintr’înşil se aşeza pe Vistula şi luâ numele de Lechî (2). El revine asupra-acesteî teme în capţd al X-lea al cronicei sale: «Atunci veniră Unguriî albi şi moşteniră ţara Slavonilor, după cp alungară pe Va-lach\ care o aveau luată de maî ’nainte . (3) Chiar când acest de pe urmă loc ar fi respins ca interpolat, totuşi nu eşte maî puţin sigur că Nestor vorbeşte de Valachî In maî mu te rânduri şi esle vorba a se şti ce popor înţelege el sub această denumire. Se înţelege că nu poate fi de cât un popor de viţă. latină căci Slavonii păstrează această numire în deosebi pentru popoarele a-cesteî rase (4). Rdsler pe care acest loc îl încurca deopotrivă cât şi Anonimus, şi care nu putea declara de falsificator şi pe cronicarul rusesc, găsi un mijloc destul de ghibaciă de a interpreta acest loc ast-fel ca să’l facă de tot nelovitor pentru teoria sa. El susţine că Valachil lui Nestor nu sunt de cât — Francii imperiului Carlovingian!! Şi Rdsler susţine această tesă în aparenţă cu toată se-riosilatea. El se rosteşte asupra acestui punt în chipul următor: Valachil lui Anonimus notar, locuesc in Ungaria resăriteană, ţara aşezată pe rîpa stângă a Tisieî; acel al lui Nestor trebue să fie căutaţi pe partea opusă, în vechea Panonie. Valachil lui Anonimus sunt poporul acela pe care şi noi modernii ’l coprindem sub acest nume; Valachil lui Nestor suni Francii imperiului Car-lovingienilor. Şi această deosebire însemnată n’a fost descoperită până astăzi. Ceea ce s’a presupus în tot-dea-una şi cu drept cuvent este că Valachil lui Nestor n’ar putea fi Românii de aslăzl. Schldzer ’I ţinea drept Italieni. Fraehn din. potrivă presupunea că ţara Valachilor luî Nestor ar fi fost Francia. Dacă se observă că la el Gallicaniî safi Galiliî, adecă Spaniolii din nordul Spaniei sunt numiţi îndată lângă Valachî, se va găsi o nouă întărire a acestui adevăr. 1 (1) Nestor trad. de Schloser 111 p. 107 (2) Idem. II. p. 66. (3) Idem II p 112. Partea sublimata, neaflându-se de cat în dou8 manuscripte, este presupusă a fi fost interpolată de catră copişti. D-l Franz Mîlclosisch au lăsat’o afară din ediţiunea sa a cronicarului rus, Viena 1860. (4) Martin Cromer de origine et rebus gestis Polonorum Cap. XII r Polonorum at-que Slavonum lingua non modo hi populi, verum etiam omnes qui sunt Italici generis Vlassi et Vlossi dicuntur, quod ipsum etiam argumento est Italicam liane gentem esse. www.dacoromanica.ro TEORIA LUI ROSLER. 133 Dacă deci Franci! sunt numiţi Yalachî în totalitatea popoarelor care f&ceaă parte din împărăţia lor, atunci se înţelege dela sine că Germani! Francieî răsăritene sunt şi eî cuprinşi sub acest nume(l). Maî întâii! nu înţelegem de unde iea Rosler deosebirea între Valachit luî Nestor care ar trebui căutaţi din dreapta Tisei şi ace! a! luî Anonimus care ar fi de a stânga eî. Poate că Rosler se gândeşte la împrejurarea că Transilvania a fost supusă maî târziii, şi că decî Nestor nu se putea gândi când vorbia de cucerirea ţărel Ungureşti la întâia lor coborîre în noua lor patrie, decât la {topoarele din Panonia. Rosler însă uîtă că este o mare deosebire între modul cum se scrie istoria în zilele noastre, unde fie-care ştire este cercetată şi depănată pană ce se crede a se fi dat de adevăr, şi între acela pe pare un {treot tus din veacul al Xl-lea putea să’l pună în lucrare la alcătuirea cronicei sale. Este fusese pentru un om strein dă a lua în băgare de seamă starea ţărilor înconjurătoare astfel cum se afla pe timpul săi! ca normă pentru lucrarea sa şi era decî prea uşor şi prea firesc lucru pentru cronicarul rusesc să amestece cucerirea Panonieî din 898 cu aceea a Transilvaniei ce era îndeplinită pe timpul săă, şi de a considera această din urmă cucerire ca făcută din întâiul moment când Ungurii trecură peste munţii Carpaţî. Apoţ Nestor face în capul al II-lea o enumerare a popoarelor din rasă ja-fetică : «Waregiî, Suedezii, Normaniî, Goţii, Ruşii, Englezii, Spaniolii (Ga-litzani), Valachiî (Volochi), Romanii (Rimlieni, româneşte vechii! Rîmleni) Germanii (Niemtzi), Korliaziî,Veneţianiî (Veneditzky), Francii (Friagovie)». (2) El cunoaşte deci tot atât de bine pe Franci ca şi pe Romani, şi nu putea decî, să numească imperiul Francilor Carlovingianî cu termenul de ValachI, ci ar fi întrebuinţat acel de Friagovî, saă de Rimlianî, căci acest imperii! purta de la 800 şi titlul de imperii! roman. Cât despre rândul în care sunt expuse aceste popoare, de unde R9sler vrea să tragă un argument pentru aşezarea lor geografică şi înţelege sub Valachl pe Italieni, observăm că Nestor nu urmează în expunerea luî nici aşezarea geografică nici asemănare naţională; aşa el sare de la Ruşi la Englezi, pentru a trece de la aceştia la Spanioli peste Franci, pe care nu-i aduce decât la sfârşit după ce aii pomenit pe Va-lachî, Romani, Nemţi, Veiîiţianî. Necunoseend el aşezarea popoarelor după cum era în realitate, el arată numai numele lor care lovise urechile sale. Italienii nici nu fiinţai! ca popor pe vremile lui Nestor, şi poporaţiunile de căpetenie ale Italiei în acest timp erai! tocmai Veneţieniî şi Romanii pe care Nestor T cunoaşte şi ’i numeşte cu numiri deosebite. Apoi dacă este adevărat că Carol cel Mare cucerise Panonia asupra Avarilor în 797, oară aceste părţi nu schimbase stăpânul lor în decursul secuiului care trecuse, şi ascultai! ele în 898 tot de împărăţia Francilor? «Situaţia ţărilor dunărene se schimbase mult de la moartea luî Carol cel Mare şi ni- 1 (1) Rom. Stud. p. 80. (2) Nestor de SchlQzer II. p. 24, www.dacoromanica.ro 134 XENOPOL. micirea- desăvârşită a imperiului avar. Acuma confederaţia Slavilor Marahanî safl Moravi stăpânea de pe înălţimea unde ea întemeîase scaunul puterii sale, şesurile de la Nordul Dunării şi ţinea în cumpănă Francia răsăriteană, Carol cel Mare nu avuse drept urmaşi decât nişte principi slabi care nu ştiură să ducă greutatea toiagului săă împărătesc, s6ă nişte copiii ambiţioşi a căror împărecherl rupseră împărăţia în bucăţi . (11 Imperiul roman apoi fiinţa cătră sfirşitul veacului al IX-lea tot atât de puţin ca şi regatul Francilor. Gel întâi încetase de a mal fi cu Carol cel Gros în 887 şi nu fusese încă reînfiinţat în legătură cu Germania prin Othon cel Mare. El fusese înlocuit în partea sa răsăriteană locmal prin acest regat al Germaniei în persoana lui Arnulf din Carpitia. Unde se găseşte oare în această stare deJucrurî cel mal slab motiv care să fi făcut pe Nestor a pomeni pe Francii imperiului cu numele de Valachî? Nestor apoi zice respicat şi în mal multe rânduri că Valachiî se aşezase în mijlocul Slavonilor; el pare deci a fi fost bine ştiutor asupra acestei împrejurări. Nu e vorba numai cât de o stăpânire a Valachilor asupra ţărilor căzute mal apoi sub Unguri, dar de o năvălire a Valachilor ca popor în aceste ţări, de o chlonisare a Valachilor aşezată şiicî în urma unei cuceriri. Francii însă nici o dată n’afi venit ca popor să se aşeze în Panonia. Carol cel Mare orânduise aici câte-va comitate, ocârmuite de Franci; dar coloniile pe care el le trimise aici eraţi de obârşie germană, ridicate din Bavaria saă slavone, aduse din Carnitia. Numeral lor aşezat aici deveni însemnat şi ast-fel se dădu naştere în jurul Vieneî şi a muntelui Comagene unul simbure de po-poraţiune teutonică.» (2). Cum dară să esplicăm într’un chip logic şi potrivit cu faptele istorice cunoscute tesa sprijinită de Nestor, că Valachiî loviră pe Slavoni şi se aşezară în mijlocul lor, că mal târziii Ungurii veniră peste dânşii şi supuseră domniei lor pe Valachî şi pe Slavi? Trebue luat aminte că nu putem cere prea multă logică şi precisiune cronicarilor veacului de mijloc, şi că tocmai năzuinţa noastră de a esplica faptele aduse de denşiî potrivit cu cunoştinţele noastre actuale, poate să le dea un înţeles pieziş şi să inducă în eroare asupra adevăiatulul lor înţăles. Faptul adus de Nestor că Slavonii alungaţi de pe malurile Dunării de cătră Va-lachî, se aşezara pe acele ale Vistuleî sub numele de Lechî, este una din a-cele gâcitori neesplicabile, care îşi are obârşia în cunoştinţele încurcate, legendele saă tradiţiunile fără temeiu, unite cu ştirile mal mult safl mal puţin sigure a le cronicarului rusesc. Rosler care găseşte tot atât de puţin esplica-rea acestei relaţiunî admite că a putut fiinţa printre Slavoni o tradiţie care punea în legătură emigrarea Slavonilor cătră Nord cu cucerirea Panonieî (3). Fără de a avea pretenţia de a esplica totul, ne ajunge de a fi arătat că 1 (1) A, Thitrry, Attila II p. 215. (2) Ihierry, Attila, II, p. 194. (3) Rom. Stud. p. 81. www.dacoromanica.ro TEORIA LUI RdSLKK. 135 Valachiî luî Nestor ne putend fi nicî într’un chip Francii Carlovingianl, ei nu se pot raporta la nici un alt popor decât la Românii Transilvaniei, căci de şi Ungurii n’ati cucerit chiar de la început Transilvania, era uşor pentru Ne-slor de a amesteca Panonia cu Transilvania şi de a raporta la tot teritoriul unguresc nişte întîmplărî care se petrecuse numai cât în o parte a acestuia. Noug ni se pare că Schlozer ar avea pe deplin dreptate când zice că : «aceşti Valachî ai luî Nestor nu sunt alt ceva de cât acei pe care şi astă-zî ’i cunoaştem sub acest nume; cu cât mg îndeletnicesc mai mult cu cronicele ruseşti, cu atât mg încredinţes mai mult despre acest tapt şi retrag deci cea ce am spus mai sus (1), Nu sunt nicî Romanii, nici Bulgarii, nici Francii, dar chiar Valachiî coboritorî, din vechiul şi marele popor al Tracilor, Dacilor şi Geţilor, cari aii încă şi astă-zî limba lor deosebită şi trăesc în numgr de mai multe milioane, de şi apăsaţi în Moldova, Valachia şi Transilvania (2). Mărturisirea luî Anonimus că Valachiî s’ar fi aflat în Transilvania la venirea Ungurilor capătă o întărire într’o altă parte însă şi mai neaşteptată decât cronica rusească. In poemul german Niebelungen se găsesc pomeniţi Valachiî printre popoarele care veniră să feliciteze pe Attila cu prilejul căsătoriei sale cu Crimhilda. Cântul al 22-lea vorbeşte de ei în cele d’întâitt. strofe ale sale : «Von vil maneger sprâche safi man Qf den wegen Vor Ezelen rîten vil manegen kuenen degen ICristen und heiden vil mânec witiu schar Dâ si in frowen funden, si fuoren vroelichen dar. Von Riuzen und von Kriechen reit dâ vil mânec man Polânen und Vlăchen den sah man ebene gan ir pfert und ros diu guoten da si mit kreften riten swaz si site habeten der wart Vil wenec iht vermiten. von dun lande uz Kyeven reit ouch dâ mânec man und die wilden Pescenacre, da wart des vil getân, ^mit dem bogen scbiezen zen vogeln die da flugen in pflle si vil sSre mit Eraft unz an die wende zugen. Der herzog Ramunc uzer Vlăchen at mit siebenhundert manen horn et tur si gerant sam die wilden vogete sl sah man si warn etc. etc. Poemul Niebelungenilor a fost turnat în forma acea în care ’l posedăm noi astăzi cătră sfîrşitul secolului al Xll-lea, 1190, şi manuscriptele cele mai vechi ce ni ati păstrat această redacţiune sunt dintre anii 1210—1225. Acest poem însă nefiind decât întrunirea cântecelor singuratice ce se aflaţi de mai 1 (1) Voi. II p. 30, unde el crede c& Valachiî lui Nestor ar fi Italieni. Rdsler citează numai cât părerea cea d’intâiă a lui Schlozer; pe aceasta de a doua. prin care revine asupra el, o trece sub tăcere. (2) Nestor de SchlSzer IU. p. 144. www.dacoromanica.ro XENOPOL. 136 nainte In gura barzilor germani, e te învederat că părţile din care el s’a alcătuit trebue să fie mult mal vechi. A tăzî nu mal suntem în stare a deosebi data precisă a incorporării în întregul seă a deosebitelor sale episoade. Infă-ţoşarea Pecene«hilor şi a Polonilor la curtea lui Attila este fără îndoială un anachronism învederat, adaos prin un bard de mal târziu. Oare tot astfel s’a petrecut lucrurile cu Românii, Fost-aă el introduşi în poem în acelaş timp cu popoarele în lovără,ia cărora i împreunează poemul în forma sa actuală ? saft sunt el contimporani a arătării lui Attila însuşi în cercul cânturilor germaue, fără îndo ală una din părţile cele mai vechi a le epopeii. In nehotărîrea m care ne pune această întrebare trebue să căutăm data cea de pe urmă Qând a putut intra Românii în poemul Niebelungenilor. Este afară de îndoială că chiar dacă am presupune răsăritul Europei cu totul necunoscut Germanilor, crucialele afi trebuit să-i pună în cunoştinţă mal apropiată cu etnografia Europei răsăritene, şi este de crezut că această nouă cunoştinţă împinse pe unul din cântăreţii mai de apoi ai poemului a îmbogăţi nomenclatura naţiunilor care se înfâţişază la curtea lui Attila. In timpul cărei cruciate însă a putut spiritul german să dobândească aceste noue cunoştinţe? Este învederat că în timpul celei ântâi (1096) sati cel mult în al celei a doua (1146), căci cea a treia, condusă de împăralul Frideric Barhă.-roşă, (1188 1190) este prea apropiată de data redacţiunil definitive a poemului. Apropierea Valachilor .,i a Polonezilor indegetează o vecinătate a acestor popoare; de asemenea cu ţara Kievului şi Peceneghil. Cât despre Ruşi şi Greci acestea sunt popoarele cele mal îndepărtate, care nu lipsiră de a veni să curtenească pe Attila. Ducele Iiamunc al ţării valace nu este alta decât numele poporului Român dat capului şeii. Germanii aud tot deauna sunetele nasale, care lipsesc în limba lor, ca- şi când ar fi urmat de un g saă c. Aşa în dicţionarul conversaţiunii al lui JVleyer 1875 găsim pronunţarea numelor franceze slîrşite în an, on arătate pe nemţeşte prin ang, ong, spre exemplu : Florian (sprich : Floriang); flacon (spr: flacon»); Melun (spr: Melung). De asemenea şi numele de Rom,în, care este cu totul nasal, a devenit în transcrierea germană Ramuvc. Aceşt nume pe care Niebelungen îl dau capului naţiunel Va-larhe, nu se află decât la Nordul Dunării; Românii din peninsula Balcanilor se numesc tot deauna pe sine Armâni. Arăta deci că Valachiî de care e vorba eraţi din ţările unde ’I întîlnim şi astăzi purtând acelaş nume. Aceste trei izvoare atât de deosebite concurgând într’un chip aşa de deplin a dovedi fiinţarea Românilor la Nordul Dunării înaintea secolului al XIII, arată că lip'-a absolută de pomenire a acestui popor ca locuind în Dacia până la secolul al XllI-lea, nu se află decât în mintea acelora ce au interes a nu’l afla aicea. Autorii bizantini pomenesc şi ei despre Români ca locuind în Dacia în veacul al Xll-lea. Cim amus în Epifomele sale raportează faptul următor, cares’ar fi petrecut pe timpul îmj ăratuluî Manofl Comnen, în anul 1161 : In una din nume- www.dacoromanica.ro TEORIA LUI ROSLER. 187 roasele sale expediţii în protiva Ungurilor, pentru a putea mat uşor a înfrânge pe duşmanii seî, împăratul ordonă ca eî să fie loviţi din trei părţi de odată : «El trimise pe Alexios cu o mare armată contra Dunării, prefăc&ndu-se că ar voi să lovească pe Unguri iarăşi prin locurile obicinuite. Leon Bataţe cu o armată tot aşa de puternică, care numera mai alei un num&r însemnat de Valachi care se zic a fi o colonie italică, fu trimis pentru a cadea asupra Ungurilor din o altă parte, despre Marea Neagră, pe unde ei nu fusese nici odată loviţi. Conform cu acest plan, Alexios ajunse la Dunăre şi spăria Necontenit pe Unguri, prefăc&ndu-se că ar vrea să treacă fluviul, în timp că Bataţe căzend asupra lor diu părţile de câtră Marea Neagră, pustii totul în calea sa, ucigănd un mare număr de oâmenî, şi luând tot pe aţâţa în robie şi se întoarse înapoi încărcat cu prăzi. împăratul vroind însă să dea Ungurilor şi o a treia lovitură trimise încă o armată care inaintâ mal cătră Nord în direcţiunea Tauro-Sciţieî sub conducerea lui Lamparda şi N. Petralifa.» (1) Rosler care citează numai cât partea subliniată (2) pentru a-î putea da, astfel deslipită, înţelesul ce ţi convine, susţine că Valachiî lui Cinnamus eraţi din peninsula Balcanuluî, cărora singur împăratul putea să le ordone să ia parte la luptă căci el n’ar fi avut nici un drept a face aceasta pentru Valachiî de această parte a Dunării, dacă eî s’ar fi aflat aici. O analisă a acestui loc în întregul seu, be va descoperi cu totul alt ceva. Ungaria trebuia să fie lovită din trei părţi de odată: prin locurile obicinuite, din partea Măre! Negre şi prin Tau-ro-Sciţia. Locurile-pbicînuite sunt prin sud, trec&nd Dunărea şi Sava, pe unde în nenumărate rânduri vedem pe Bizantini resboindu-se cu Ungurii (3). Tauro-Scitia nu este alt-ceva de cât Galilia. (4) Partea din spre Marea Neagră trebuia deci să se afle între aceste două punăte extreme, şi fiind că după cum arată Cinnamus lovirea trebuia să vină din spre Marea Neagră, este învederat că el avea în vedere Moldova şi treeătorile Carpaţilor din aceste părţi (bună oară pasul Oltuzulul), pe unde Ungurii nu fusese nici odată loviţi. Insă tocmai în această armată se afla mulţimea cea mare de Valachi. Eî se alipiră deci de la sine pe lân^ă armata lui Batâţe, pentru a combate pe Unguri care silise pe mare parte din acest popor, prin cucerirea Transilvaniei, a se coborî pe laturile exterioare a le Carpaţilor, lucru pe Care vedem că ’1 fac şi mal târziu. Cum se poate atunci trage din acest loc înţelesul pe care R' sler vrea să’l scoată din el, că Valachiî de care e vorba ar fi fost acel ce locuiaă Ia Bizia. (1) Cinnamus, Epitome, Bonn, p. 260: ’AXsţtciv jxtv arpcrceupLaacv 5(ia r.o'/.Xdii e-t “ov ”1- ozpov Soxqatv fy.uoojaov'ca 'Ouwotţ toţ a Ttov auv^&ojv xsit xaXiv nu-ciîi o ',aszat yopitov. Atovra Ttva Ustdb£jjv 8-i’xXjj«v izipntdtv azpizeufia imyâfuvov ctXXo ze cruyvov xat BXiyciV jioXuv ofitlov, dl -ov e£ ’haXtaţ â.-otxot r.xXu Eivat Xe^ovzai, ix Ttov j^>o; -Ş t vîdvto xaXoupEVtit ntfvrtp ytopuov ip^aXitv Ixe'Xeuev etţ. Trjv Ouwt/.tjv, 39ev Ctufislţ ouoe'îcote tou jmev-oî aîtovo; ^TKOpapE tou-oi; etc. etc.» (2) Rom. stud. p. 85. (3) Cinnamus p. 12, 119, 131, 217, 222, 239 etc. (4) Ibidem p. 115 : xata raM-$)ţ ytupaţ Taup«jxi]8EX%. www.dacoromanica.ro 138 XENOPOL. Anchialos prin jurul Constantinopoleî în preajma Mării Negre ? Pentru ca corpul luî Bataţe şă vină din acele regiuni el ar fi trebuit să treacă Dunărea, şi Cinnamus zice respicat tocmai din potrivă când arată că acel ce’I lovea din partea Dunărei era Alexios-, şi că deci cele-lalte două espediţiî eraă la Nordul fluviului. Al treilea corp de armată al Iul Lamparda, fiind tocmai în Galiţia, unde se putea găsi alt loc pentru a ataca pe Unguri, şi anume din spre părţile Mării Negre, de cât în Moldova?(l) Mal sus am găsit pe Rosler trecând sub tăcere un loc însemnat pentru descoperirea adevărului în întrebarea cu care ne îndeletnicim. Aici îl vedem ciuntind un altul pentru a scoate din el un înţeles cu totul deosebit de acela pe care ’l are într’adevăr. Dacă era convins de dreptatea teseî sale, eraţi oare de lipsă atare mijloace pentru a o întemeia ? Un alt autor bizantin, contimporan luî Cinnamus, acelaşi Nicetas Chonia-tes pe care l’am întrebuinţat mal sus pentru a limpezi întrebarea statului va-lacho-bul jars ne-a păstrat o arătare încă mal precisă asupra aflării Românilor la Nordul Dunării, tocmai pentru epoca în care ea este tăgăduită. Sevas-tocratorul Andronie Comnen fiind închis pentru că uneltise o rescoală în contra nepotului săă împăratului Manoil Comnen, ajunse a scăpa din închisoare şi voi să fugă în Galiţia; «el intrase acum în hotarele acestei ţări şi se credea ajuns în un loc de scăpare, când fu prins de către nişte Valachî, care prinseră limbă despre fuga luî, şi ’l înapolară la împăratul» (2). O interpretare este aici cu neputinţă; nici măcar nu se poate înţelege sub numele de l'a-XtrCa, oraşul Galaţi, căci Nicetas vorbeşte de hotarele acestui loc «twv TaXlrC'/jî 6p£a>v Xapopivoţ şi autorii bizantini pun TaXlrCa între părţile Rusiei mici juxpa Ptoata. Nefiind însă cu putinţă de a se desface de Nicetas în chipul îndemânatic în care se urmează cu Anonimus, D-l Hunfalvy nu găseşte în a-cest loc alt-ceva de cât o dovadă că imigrarea Valachilor de ceastă parte a Dunărei, la Cumani, începuse încă înaintea epoceî Iul Petru şi Asan» (3). Aiurea el susţine tot cu atâta convingere :» că ar fi afară din îndoială că aceşti Valachî nu sunt locuitori vechi din Galiţia, coboritorî aî coloniilor romane» (4). Nu cumva ar fi oare şi aceştia Franci de al Iul Carol cel Mare rătăciţi până aicea ? 1 (1) D. Htmleă Istoria critică a Românilor Bucureşti 1874 I, p. 15 crede că aceşti Valachî fură Oltenii, care în legătură cu Bizantinii cuceriră Făgăraşul Mal întâi nu este adevărat că din această parte Ungurii să nu ii fost nici odată loviţi; apoi Marea Neagră este prea îndepărtată de trecătoarea Turnului Roşu pentru ca să fi putut sluji lui Cinnamus de îndreptător a puntului de unde venea Leon Bataţe. (2) Nicetas Choniates, Bonn. p. 171: iXX tnz. tou oEipaivEiv iml/ev ’AvSptfvtxo; c!iţ rJo>] xotţ yeîpaţ -fi>v Suoxdvriov Xad-uv xat -tuv tî); raXi-ci^ţ opEiov Xafldpivoţ, j:poţ Sjv <î>{ ei? atuţeiv xpjja-oiipeţov £pţir)TO, z6zt dr,pEU-(uv ifţxhczei vai; âpxuat. auXXqţfi'Eiţ pap ratpi BXapwv, bfţ 1) come dall’ ingionte copie di partita^ un capitale di duecento e dieci mila ducati a sua libera disposizione. Fu questi con prrore di tutta la pristianitâ in questi ultimi anni dalia Barbarie Ot-tomana decapitato con li quattro di lui figliuoli maschi, non havendo potuto sottrarsi alia loro inumanitâ che con la conditione dell’ esiglio in Asia il nipote Costantino, figlio unico del di lui primo genito Costantino in etâ tenera assistito dall’ava Maria; unico /bir. f, UU, Arch. f i FiL Fol, II, 10 www.dacoromanica.ro 146 fiSARCt). rampollo maschio della Casa Brancovana e solo erede di questi capitali, assorbito il ri-manente dell acrie (asse) e paterne fortune dall’insatiabile ingordigia ottomana. Fatasi perci6 crear tutrice la Principessa Maria, relitta del sudetto Principe Coslantino et ava del pupillo medemo, come appar da tutela de 17 maggio 1717 che si presenta; implora il dottor Giorgio Trapesunzio di lei Procuratore -appar Procura de di detto che dalia prudente distributiva dell’ Eccellenze Vostre sia comandato il ziro dei capitali sudetti investiţi da Costantino 1’ Avo, dai di lui nome a quello di Costantino il nipote, unico erede e superstile della Casa sudetta Brancovana; Et li pro scorsi et che come-ranno siino liberamente daţi alia sudetta Principessa Maria sua ava e tutrice, o di lei Procuratori, sino a tanto che pervenga all’eti legittima e ne sii capace della consecuzione in spetialitA fatto sui juris, perchâ con essi possa al possibile allevare quell’ innaente avanzo dell’ Ottomana Tirannide. Tanto implora una Principessa involuta nelle perdite d’un degno marito, di piti degni figli, costituita nell’etâ. sua avanzata a sperarne sollievo alle sue afflitioni dai tempo nella persona di questo Principino e tanto non dubita ottenere da un Principe cosi pio e cosi giusto. Gratie. Addi 12 Decembre 1717. D'ordine degli Mustrissimi et Eccellentissimi Proweditori in Cecca et in esecutione del decreto dell’ Eccellentissimo Senato 11 corrente li signori Awocati fiscali sopra i oontenuto della presente supplicatione rispondino in loro giurata scritta secondo le leggi. Ottavio Vincenti Segretario 1717, 24 Gennajo (more veneto) Sue Eccellenze udita la sopradetta instanza con la visione delle copie di partita dei soprariferiti capitali al nome e libera dispositione del sudetto Costantin Brancovano Principe di Valachia e veduto l’ingionto attestato che comproba della di lui morte e di non esservi alcun suo testamento seguito per atti di D. Emilio Velano Nodaro Veneto li 26 Novembre prossimo passato e veduta la sopranominata tutela otteniita dalia sudetta Maria Brancovana come sopra con altro attestato de di 19 Novembre 1717 per atti sudetti, che le figliuole măritate sono escluse da qualunque successione in con-fronto de maschi, come pure di non esservi altri discendenti maschi del sudetto Principe Brancovano che il predetto Costantino pupillo di lui nipote e veduta la soprariferita Procura per il giro supplicato et osservate le risposte dei signori Awocati Fiscali qui inserte, Hanno terminato che li sudetti Capitali sieno giraţi al nome del sudetto Costantin Brancovano quondam Costantino che fu del quondam Costantino Principe di Valachia, da essere corrisposti a legittimi intervenienti della sudetta Principessa Tutrice Maria Brancovana, durante tutela, sia verificato il credito, conservate e registrate le scritture. Carlo Contarini Procurator Proweditor Pietro Marcello Proweditor Pietro Zeno Procurator Proweditor (Archivio Generale Veneto.—Proweditori alia Zecea, Terminazioni, Filza 43) www.dacoromanica.ro DOCUMENTE DlN VENEŢIA. 147 Nr. 2. Veneţia, 30 Septembre 1717 Emilius Velano, notarul public din Veneţia, autentifică traducţiunea unul act din limba grecâscă, prin care se arată existenţa celor 220,000 galben! de-positaţî în Veneţia de principele C. Brâncovănu şi că singurul moştenitor al acestuia este nepotul săfi C. Brăncovânu. Illustriss. et Eccellentiss. Provreditori in Zecea. Sopra il Memoriale portato a Vostre Eccellenze dai signor Giorgio Trapesunzio in figura di Procuratore della Principessa Maria ava paterna di Costantin Brancovano e di lui Tutrice per il giro in testa del pupillo di ducati duecento e dieci miile, de’quali Ducati cinquantamila esistono nel deposito delle Beccarie e ducati cento e sessantamille in quello del Sal, posti giA dai fu Prencipe di Valachia Costantin Bran-covano a sua libera disposizione, quale Costantin fu decapitato in Costantinopoli con quattro suoi figliuoli, emano Decreto dell’ Eccellentissimo Senato, previo l’esame giA pre-stato da Vostre Eccellenze alle carte prodotte per fondamento di essO memoriale, in ordine al quale Decreto vedendosi noi Avrocati fiscali honorati da un comando di Vostre Eccellenze di risponder in scrittura giurata in rassegnala ubbidienza dicafno. Che le partite tanto alle Beccarie quanto al Sale sono a libera disposizione del fu Costantin Brancovano Principe di Valachia. Che decapitato egli in Costantinopoli l’anno 1714 con tutti li suoi figliuoli maschi non rimane altro rampollo di questa casa, che Costantin pupillo figliuolo d’altro Costantin che fu il primogenito delii quattro fratelli decapitaţi, constando di questo nu-mero e di queste veritA per gti attestati giurati sottoscritti da Testimonii e tradotti dai greco in italiano con la ricognizione di atti del Nodaro Vellano. Che potrebbe cader dubbio per le sorelle delii quatro Prencipi decapitaţi, ma queste sono măritate et il rito del paese et inveterata consuetudine porta che le soreller măritate non succedono in conto alcuno de hereditA di Padre e fratelli, constando del numero di esse sorelle, del loro stato maritale e del rito et oso del paese che l’esclude, come sopra dalţ' ereditA, con simili attestati tutti muniti con l’istessa solennitA di sot-toscrizioni fedelmente col vero senso senz’alcuna alterazione. Io Antonio Pilto qm. Nicol6 affermo con giuramento. 10 Emanuel Bubulli qm- Zorzi affermo con giuramento. 11 signor Antonio Pito qm- signor Nicoto et il signor Emanuel Bubuli qm- Zorzi mi hanno affermato con loro giuramento in mano mia ptestato, tactis scripturis, esser la sopradetta attestatione sottoscritta di loro proprie mani nec non esser tradotta fedelmente d'altra simile s- ritta nell’ idioma greco, qual scrittura greca A firmata di mano propria di Monsignor Crixanto Patriarcha di Geru-saleme, nec non sotoscritta di mano propria della Principessa Maria Brancovano et sigillata con il sigillo della medema, come mi hanno affermato con loro giuramento in mano mia prestafo, tactis scripturis l’illustrissimo signor Dottor Giacemo Pillarino qm> signor Demetrio da Cefalonia et il signor Stefano Strati qm- Anastasio da San DonA per la pratica et ottima cognitione che hanno delii predetti caratleri. Inoltre il sudetto signor Stefano Strati con suo guiramento ut supra ha riconosciuto le sottoscrizioni di Monsignor Mitroffane Arciovescovo d’ Ongharo Valachia, del signor Demetrio Georguli et del signor Stauro Moliaimi; et ci6 per la pratica et ottima cognitione che ha delii predetti www.dacoromanica.ro 148 ESARCU. caratteri. II che ho fatto in richiesta del signor Giorgio Trapesuntio da Trapesonda et per fide della veriti mi sottoscriverb. Haggi 20 Settembre 1717; In Veneţia. (L. S.) Ita est, Emilius Velano civis originarius ac publicus Venetiarum Notarius in fidem subscripsit et signavit. (Arch. Gen. Veneto-Inserta nella Terminazkme 2i Genn. 1717 (m.v) dei Proweditori in Zecea) Nr. 3 1717, Malu 17 Traducţiunea în italienesce a cărţii mitropolitului Ungro-Vlachieî Mitrofan scrisă în limba grăcă, şi confirmată de Chrisant, patriarchul Ierusalimului, în privinţa moştenitorului luî Constantin Brăncov6nul. II Per Divina misericordia Patriarca di Gerusalemme Chrissanto affermo quanto contiene. Comparse alia presenza della nostra amisti rillustrissima Madama Signora Maria consorte del fu regnante Signor Costantino Brangovano Prencipe dell’ Ongaro-Valachia il quale per cause che Iddio sa, hanno decapilato li Turchi con il di lui figliuolo; et espose qualmente per la morte delii sudetti signori Costantino Avo et signor Costantino Brangovano di lui figliuolo e padre del presente signor Costantin Brangovano solo erede senz’ altri fratelli o germani esistente, in etă. tenera et perfiib pupillo e suo ni-pote dai di lei figliolo et che non sono parenti piti prossimi di detto pupillo d’essa es-senda massime le absenţi signora Illinca, Savta, Ancuzza. Ballassa e Smeralda figliuole del sudetto quondam Sign. Costantino Brangovano Sorelle del di lui figliuolo Sign. Costantino e zie del detto Pupillo signor Costantino Brangovano măritate con li signori Servano Greciano, Signor Giorgio Crezzulesco, Signor Nicolo Russeto, Signor Mst-nolachi Andronico et Signor Costantin Baliano ; percib insta le sia data autoritâ e fa-coltâ e si constituisse Governatrice, Tutrice e Curatrice ciob Governatrice, Tutrice e Curatrice del sudetto Signor Costantino pupillo offerendosi di procurare tutti li possi-bili vantaggi di detto pupillo et apporsi al li svantaggi fossero per seguire, potendo far e praticar ogni sorte d’atti, quietanza e ricevuta di denari et eifetti in qualunque citl^ e luoco ritrovanti e per tal causa far ogni e qualunque procura, ricevuta e saldo a nome e come tutrice del detto pupillo instando percib da Noi che sia approbata detta in-stanza alia presenza de testimonii non atlrovandosi in queste parti tribunali. ne’ qual si possano far simili atti. Percib noi Christi nomine invocato habbiamo laudala et approbata detta instanza con tutto quello in essa si contiene decretando che habbi la sudetta rdadama Signora Maria potestâ e facoltâ di far qualunque procura, ricevuta, quietanza tanto personalmente quanto col mezzo di procura et amplamente qualunque sorte di atto necessario per ricever quanto spetta al predelto pupillo Costantino esistenti tanto nelli publici depo-siti di Venezia come in poter d’altre persone et che le cose predette sieno ferme, rate Ş Valide. In fede di che si sottoscrive la presente carta di proprio pugno da Noi et www.dacoromanica.ro 149 DOCUMENTE PIN VENEŢIA. dalii rnfrascritti testimonii per la sua esecuzione e fede in ogni regno, tribunale di giu-stizia e Serenissima Signoria. 1717, 17 maggio. (L. s.) MApiKd a PhnucAT8At>’fi Kwctanahn Boeboaa E. Q di Ongarovalachia MitroiTane affermo Demetrio Giorguli Nattia medico Fisico confermo D. Michael I. di filosofia e medecina dottore Stauroforo Mulaimi medico confermo Attestiamo noi sottoscritti haver incontrato la presente traduzione con l'originale Scritto in idioma greco et haver ritrovata la medesima esser tradotta fedelmente di sottoscri-zioni e ricognizioni in atti Notarili. Quanto alia procura fatta dalia Principesa Maria anco questa si trova formata col rito del paese con la sottoscrizione deU'Arcivescovo Mitrofane, e la tutela con l’istessa sottoscrizione e di piti con la soprascrizione del Patriarca di Gerusalemme et altri testimonii, avanti quell’ Arcivescovo in difetto de’Tribunali in quel paese barbaro, questi e simili atti vengono celebraţi. Non si pu6 negare che tutte le carte comprobative de fatti e punţi sopraespressi non siano carte di attestati che in questo e molti altri paesi farebbero poca prova, ma per la nostra opinione che assoggettiamo allaprudenza di VostreEccellenze li crediamo concludenţi e sufficienti per due ragioni, la prima per la qualita del paese, rito et usi barbari della Nazione, la seconda, perchfe quando segui la mancanza di questa Casa per l’orrendo caso de’ poveri Principi sin l’anno 1714, nfe allora, n& poi non v’fe stato al-cuno che habbia havuto coraggio di pretendere un piucolo di quello attiene e pu6 at-tenere all’heredită. del vecchio Principe Costantino, replicando che ci rimettiamo a Vostre Eccellenze ipa che per la nostra di vota opinione sentiamo per giustissimo il memoriale presentato per nome della tutrice del pupillo. Seguendo la Terminazione doveranno essere verificate le partite di credito e regi-strate tutte le scritture. Li giri andaranno fatti nella persona del pupillo per essere cor-risposti i pro a legittimi intervenienti della Tutrice sino alia maggioranza del me-desimo. 1717, 15 Gennaro (m. v.) Antonio Longo Awocato fiscale Stefano Morelato Awocato fiscale (Archivio Gen. Veneto—Inserta nella Terminaz 24 Gen. 1717 (m v.) dei Proweditori in Zecea). Nr. 4 Bucureşti, 1717, Mată 17 Procura generală da fă de Maria Brăncovânca medicului săfl Giorgio Tra-pezunlio. Autentificaiiunea actului de către notariat. Io Maria Brancovana rimasta vedova del signor Principe Costantino Brancovano di felice memoria, che fu Principe di Valachia costituisco mio procuratore e plenipoten-ziario il signor Giorgio Trabisonzio Dottor di medecina sopra tutti gli affari et inte-ressi di casa mia, tanto in Vienna, quanto altrove et in pariicolare in Veneţia, sopra il denaro posto per conto del detto signor marito e suoi posteri nel Banco publico di San Marco, munendola di piena autoritâ. in virtii della presente, di pigliare gl' interessi www.dacoromanica.ro 150 ESARCU. decorai e rinnovare e mutar scritture, di formar contratti et in somma di far tutto rid che egli conosceră esser di maggior utile e vantaggio per gl’interessi di casa mia, in-> tendendo che quanto sară dai detto signor Dottore fatto o conchiuso, sară. accetto come fatto e conchiuso da me medesima. In fede di che fu sottoscritta la presente da me, da mia nuora, e dai mio nipotino con la posizione de ’nostri sigilii ordinarii. Dato in Bucureşti di Valaţhia addl 17 maggio 1717. (L. S.) (L. S.) (L. S.) MdpiKA ^WAMNA EpAHKOBAHA. flmiţA SpAHKU'BAHA. KwCTAHTIH EpANKOBANO. Maria Brancorana Anna Brancovana. Costantino Biancovano. f ’Ounpo(5Xa-/iaţ 0eopr- Kpe£oXeoxo. Ztppivoţ rpEvfcvo Serhano Greziano testimonio. fiap-rapaţ pap-cupai testimonio. Ztaupoi MoX£p. I. O. fiapzvpaţ. Demetrius Georgullius phil. et med. Doctor Stauro Moliaimi Med". Testor Fis°. Testimonio. Io Francesco hurioni Segretario del’Cels-™». Sigr. Principe di Valachia aifermo come sopra Attesto io Notaro publico infrascritto haver incontrato il soprascritto ordine et l’ho trovato concordare et esser estratto daltro simile esistente appresso il signor Giorgio Trahisonzio Dottor di Medicina, sottoscritto di mano propria della Principessa Maria Brancovana e sigillato con il sigillo della medema, nec non sottoscritto anco di mano propria di Monsignor Mitrofane Arcivescovo d’Ongharo Valachia, come m’hanno affer-mato con loro giuramento in mano mia prestato, tactis scripturis, il signor Stefano Strati qm- Anastasio ‘da San Donă, et il signor Zuanne quondam Riso da Valachia per la pratica et ottima congnitione che hanno delii detti caratteri. Inoltre il sudetto signor Stefano Strati con suo giuramento ut supra ha riconosciuto anco le sottoscritioni delii signori Dr. Giovanni Abrami, Stauro Moliaimi Dottor, Demetrio Georguli Dottor, Giorgio Chrezulescho et Serhano Grezano per la pratica et ottima cognitione che ha delii sudetti caratteri. II che ho fatto a richiesta del predetto signor Giorgio Trahisonzio et per fede della verită. mi sottoscriverd. Haggi 20 settembre 1717, In Veneţia. (L. S.) Ita est Emilius Velano civis originarius ac publicus Venetiarum Notarius in fidem subscripsit et signavit. (Arch. Gen, Veneto-Inserta nella terminaz 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Proweditor-in Zecea). Nr. 5 Bucureşti, 1717, Baiu 17 Cartea mitropolitului Mitrofan despre moştenitorul luî Const. Brăncovenul, Autentificaţiunea actului. I. I. N. D. j- p 0eou IIaTpcap-/ji]ţ 'Iepoalpuiv |xapxu'pEi -ce xcct ijnj3E(3aioî, Il per Divina Misericordia Patriarca di Gerusalemme Crisantho attesta e confermo. Noi infrascritti facciamo ampia e indubitata fede a chiunique si appartiene et atte-stiamo in cristiano coscienza anche con giuramento se lo richiederâ. il hisogno, qualmente del Celsissimo Principe Costantino Brancovano di felice memoria che fu Principe di Valachia sia restato io viţa e vive sin al di d’oggi sgtto la tutela della signora Prio- www.dacoromanica.ro 151 DOCUMENTE DIN VENEŢIA* cipessa Maria Brancovana sua ava il signor Costantino Brancovano vero e legittimo di lui nipote, unico discendente maschio della famiglia Brancovana figlio unigenito del signor Costantino Brancovano, qual era primogenito del signor Principe sudetto che l’Onnipo-tente per sua misericordia si degni di conservare. In fede di che habbiamo di proprio pugno sottoscritto il presente attestato e ci habbiamo posto li noştri sigilii. Dato in Bucoresti di Valachia, addi 17 maggio dell'anno 1717. II d’Ongaro Valachia Mitrofane attesta e conferma. (L. S.) f ’Ouf|fP|ftecXi«î Beoţâvr); («cpTupeî rs xcit IrajjEputit. D. Giovanni Ahrami testimonio. S-aupo piaXaipL 1. 0. piap-o. Demetrius Georgullius Philos. Stauro Moliaimi Med»- Fis°- testimonio et Med. Doctor attestor Io Francesco Curioni Segretario del Celsissimo Signor Principe di Valachia attesto come sopra. Attesto io Notaro publico infrascritto haver incontrato la sopradetta fede et l’ho tro-vata concordare et esser estratta d'altra simile esistente appresso il signor Giorgio Trabisonzio Dottor di Medicina, sottoscritta e Armata di mano propria di Mons. Cri-xanto Patriarcha di Gerusaleme, come mi hanno afîermato con loro giuramento in mano mia prestato tactis scripturis, il signor Stefano Strati quondam Anastasio da San Donâ, il signor Michicl Caragiani ligliuolo del signor Pono dalia Gianena et il signor Zuanne quondam Riso da Valachia per la pratica et ottima cognitione che hanno del detto carattere. Inoltre li sudetti signori Stefano Strati et Zuanne quondam Riso con loro giuramento ut supra hanno riconosciuto la sotfoscrizion di Monsignor Mitrofane Arcivescovo d’Ongaro Valachia per la pratica et ottima cognizione che hanno del sudetto carattere. H che ho fatto a richiesta del sudetto signor Giorgio Trahisonzio et per fede della veritâ mi sottoscriverb. Haggi 20 Settembre 1717; In Veneţia. (L. S.) Ita est Emilius Velano civis originarius ac puhlicus Venetiarum Notarius in fidem subscripsit et signavit. (Archivio Gen. Veneto-Inserta alia terminaz®- 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Proweditori • alia Zecea). Nr. 6 Veneţia, 1717, Noembre 19 Actul notariuluî prin care se atestă declaraţiunea prin jurământ a lut Antonio del Chiaro şi a altora, că în tâtă Ţâra-românâscă fetele măritate nu aă dreptul la moştenirea nicî-uneî rude, ci numai fiii. In Dei aeterni nomine Amen. Anno ah incamatione Domini Noştri Jesu Christi, Miile simo septingentesimo decimo septimo, indictione X, die vero Veneris, decima nona mensis Novembris; Constituit! avanti ine hotaro e testimonii infrascritti il signor Antonio Maria del Chiaro quondam signor Simeon di Fiorenza, Maestro della lingua italiana et latina appresso il Prencipi di Valachia, il Signor Panagiosi quondam Nico Seralii dalia Gianena et il signor Zuanne Riso quondam Riso da Valachia, li quali con loro giuramento in mano, mia prestato, tactis scripturis, attestano qualmente in tutta la Valachia le figliuole măritate non possono piu haver, nfe pretender alcun’ hereditk, n& del padre, n& de fratelli nâ d’altri suoi parenti, ma succedono liberamente li masclii, essendo questa una anti-chissiina consuetudine osservata inalterabilmente et indifferentemepte d’ogni uno ie tutta www.dacoromanica.ro 162 ESARCO. la Vala ia; Le quali cose affermano sapere li detti signori attestanti per l’ottima cog-nitione che sopra ci6 ne tengono, onde per essere tale la veritâ., fanno questa giurata attestatione per espressione della medesima.. In quorurn etc. Actum Venetiis, In scrittorio di me Nodaro posto in Fiazza di S. Marco, presenti il molto Reverendo signor Don Martin Chiurcho quondam signor Zorzi da Parenzo man-sionario ai Miracoli et il signor Costantin Cozi Zani quondam Zuanne di Salonichio, ricognitori anco delii sopradetti tre attestanti; testimonii. L. S. Ego Emilius- Velano civis originarius ac puhlicus Venetiarum Notarius quondam Domini Francisci pariter Venetiarum Notarii, pro fide rogatus subscripsi et signavi. (Archivio Generale Veneto—Inserta alia Terminaz. 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Provyed. alia Zecea). Nr. 7 Veneţia, 1717, Noembre 19 Declaraţiunea prin jurământ a luî Del Chiaro şi alţi doul făcută în presenfa notarului şi a mal multor marlurî, din care resullâ că atât în Valachia cât şi în Grecia orî-ce act se făcea de Episcop, nefiind tribunale, şi că aceste acte erau recunoscute bune de fotă lumea. In Dei aeterni nomine amen. Anno ab incarnatione Domini Noştri Jesu Christi, mil-lesimo septingentesimo decimo septimo, indictione X, die vero Veneris, decima nona mensis Novembris. Constituiţi avanti me Notaro e testimonii infrascritti il signor Antonio Maria del Chiaro, quondam signor Simeon de Fiorenza, maestro della lingua italiana e latina ap-presso li Prencipi di Valachia; il signor Panagioti quondam Nico Seraţii dalia Gianena .et il signor Zuane Ris6 quondam Riso da Valachia, li quali con loro giuramento in mano mia prestato, tactis scripturis, attestano qualmente nella Valachia come in tutta la Grecia, non essendo Tribunali di Giustitia, ogni e cada un alto, procura, attestato, tutela, e qualsisia altra sorte di carta, niuna eccettuata, si fanno coram Episcopo, et questi sono fermi, rati e validi e si osservano per veri in ogni luoco e parte del mondo. Le quali cose affermano sapere detti signori Attestanti per l’ottima cognitione che sopra di ci6 ne tengono, onde per esser tale la verită fanno questa giurata attestatione per espressione della medema. In quorurn etc. Actum Venetiis in scrittorio di me Nodaro posto in piazza di San Marco presenti il molto Revdos, signor Don Martin Chiurcho quondam Signor Zorzi da Parenzo Maso-nario ai Miracoli et il signor Costantin Cozzi Zani quondam Zuanne da Salonichio, ricognitori anco delii sopradetti tre attestanti, Testimonii etc. L. S. Ego Emilius Velano civis originarius ac publicus Venetiarum Notarius quondam Domini Francisci pariter Venetiarum Notarii, pro fide rogatus, subscripsi et signavi. (Arch. Gen. Veneto Inserta nella terminaz. 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Prowed. alia Zecea). _.___________ Nr. 8 Veneţia, 33 Hoembre, 1717 Declaraţiunea prin jurământ a luî Panajoti şi a luî Riso din Valachia făcută înaintea notarului despre familia iuî Brăncoveanu şi unicul sâfi moştenitor. www.dacoromanica.ro DOCUMENTE DIN VENEŢIA. loa In Dei aeterai nomine Amen. Anno ab incamatione Domini Noştri Jesu Christi mil-lesimo septingentesimo decimo septimo, indictione X, die vero martis, vigesima tertia mensis Novembris. Constituiţi avantî me Nodaro e testimonii infrascritti il signor Panagioti qm- Nico Seraffi dalia Gianena et il sign. Zuanne Riso quondam Riso da Valachia, li quali con loro giuramento in mano mia prestato, tactis scripturis, attestano qualmente il fu Se-renissimo Costantino Brangovano Prencipe di Valachia hebbe quattro figliuoli maschi, ciofe Costantino, Stefano, Rodolfo e Mattio, de quali non si maritâ nfe hebbe figliuoli al-tro che il primogenito Costantino sudetto, un figliuolo maschio nominato Costantino, quale attualmente vive in etâ pupillare, essendo stati tutti li predetti quattro figliuoli unitamente con Costantino il padre decapitaţi in Costantinopoli senza haver lasciato altra posteritâ che il pupillo sopradetto. Le quali cose affermano sapere li sopradetti signori attestanti per la perfetta cognitione et scientia che sopra ci6 ne tengono, onde per essere tale lâ veritâ fanno questa giurata attestazione per espressione della me-dema. In quorum etc. Actum Venetiis in scrittorio di me nodaro, posto in piazza San Marco presenti il sig-nor Costantino qm- Simon Hipomena da Trebisonda et il sign. Zuanne Bertella qm Bor-tolo, testimonii etc. L. S. Ego Emilius Velano civis originarius ac publicus Venetiarum Notarius qm- D'. Francisci, pariter Venetiarum Notarii, pro fide rogatus, subscripsi et signavi. Arch. Gene. Veneto—Inserta nella Terminaz. 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Prowed. alia Zecea). Nr. 9 Veneţia 1716 Noembre 26. Declaraţiunea prin jurământ a luî Del Chiaro şi a luî Panaiot înaintea notarului Velano că Principele Constantin Brăncoveanu, decapitat la 26 August 1714 în Constantinopole, nu a lăsat nicî un testament. In Dei aeterni nomine Amen. Anno ab incarnatione Domini noştri Jesu Christi, mil-lesimo, septingentesimo, decimo septimo, indictione X, Die vero veneris vigesima sexta mensis Novemvris; Constituit! avanti me Nodaro, e testimonii infrascritti il signor Ant*. Maria del Chiaro quondam Sr. Simeon di Fiorenza, maestro della lingua italiana e latina appresso li Principi di Valachia e il sig. Panagioti Seraffi qm- Nico dalia Gianena, li quali con loro giuramento in mano mia prestato, tactis sacris, attestano qualmente il fu Serenissimo Costantino Brancovani Prencipe di Valachia, qual fu decapitato l’anno 1714 li 26 Agosto in Costantinopoli, non fere alcun testamento e non 6 stato mai pre-sentato al Prelato come si stila per la sua rattificazione alcun testamento del medemo per non haverlo fatto; le quali cose affermano sapere detti Signori attestanti di vera scienza et ottima cognitione, che sopra ci6 ne tengono, onde per essere tale la veritâ fanno questa giurata attestatione per espressione della medema. In quorum etc. Actum Venetiis in scrittorio di me Nodaro, posto in piazza di San Marco presenti il Sign, Leo Nomicd qm- S. Paulo dai Zante et D. Bortolo Fauretto qm- Lorenzo, habita in contrâ di S. Maria Formosa ai Mendicanti, testimonii etc. L. S. Ego Emilius Velano civis originarius ac Publicus Venetiarum Notarius qm- D-ni Francisci, pariter Venetiarum Notarii pro fide rogatus, subscripsi et signavi. (Arch. Gen. Veneto—Inserta nella terminaz. 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Prow alld. Zecea.) www.dacoromanica.ro 16$ E8AKCU. Nr. 10 Genealogia familiei Brăncovgnu. Decapitato f Costantin Brancovano ab intestato in Maria...... I Decapitato Costantin con altri 3 fratelli I Costantin t Serenissimo Costantino Brancovano in Maria Costantino, Stefano, Rodolfo, Matio, Illinca, Safta, Ancuzza, Ballassa, Smeralda in Anna r I . Costantino (Archivio di Stato in Venezia — Inserto nella terminazione 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Proweditori in Zecea). Nr. 11 1717 Dee. 11. In virtutea actelor şi legitimitatea persanelor în ce priveşte capitalurile Principilor Brâncovenî, se va da ordinele necesare pentru giruri în conformitate cu justiţia. 1717, 11 Decembre in Pregadi. Intesosi quanto rappresentano li Proweditori in Zecea in ordine al decreto di questo Consiglio 11 Novembre decorso intomo li Capitali esistenti nei publici depositi spettanti alli Principi Brancovani di Valachia. Sia preso che quando la virth loro con l’assistenza degli awocati fiscali habbino fatti fare gli incontri necessarii della legittimitâ. delle persone, delle procure, atti, carat-teri, titoli e tutt’altro che accorre habbino ad ordinare quei giri che occorreran di giustitia. (Archivio Gen. Veneto — Inserta alia terminaz. 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Prowed. alia Zecea). www.dacoromanica.ro DOCUMENTE DIN VENEŢIA. 155 Nr. 12 1717 Octobre, 9. Doctorul Trapezuntio, procuratorul d6mneî Maria, tutricea Principelui Constantin, se presintă cu petiţiune înaintea Proveditorilor cerând ca să ţ se dea copil după partidele capitalului depus. 1717, 9 Ottobre in Pregadi Versa la scrittura hora letta dei Deputaţi ed aggiunti alia prowigion del denaro sopra l’instanza prodotta al loro Magistrato da Giorgio Trapesunzio comparso nella figura disse di Procuratore della Principessa Maria tutrice del pupillo Principe Costan-tino, unico superstite della casa Brancovana de’ Principi di Valachia, perche sia ordi-nato a chi spetta di rilasciarle le copie fii partita sopra li capitali che di ragione della prefaţa casa esistono, l’uno all’Officio delle Beccarie di ducati 50 mila e due a quello del Sal d’ottantamille per ciascheduno. Convenendo peri stabilirsi nel proposito il piti conferente. Sia preso che la prudenza del Depositario în Cecca debba estender le proprie pe-sate rifiessioni sopra li giri da farsi da nome a nome, sopra la persona d’esso Procuratore e sopra la procura stessa, cosiuchfe col mezzo di un maturo esame sien divertiti tutti quei pregiudizii che derivar potrebbero al publico seryizio nel caso di qualche equivoco, dovendo prima dell’esecutione riferir l’intiero di quello haverâ. rilevato al-cune delle puhliche delib eraţi oni. E sia commesso al Depositario in Cecca d’eseguire con il solito attento zelo la pre-sente deliheratione che si doverâ all’effetto istesso esser trasmessa in copia. Pietro Gradenigo Nodaro Ducal (Arch. Gen. Veneto — Inserto nella terminaz. 24 Genn. 1717 (m. v.) dei Proweditori alia Zecea). _____________ Nr. 13 1717 Noembre 11. Decretul consilierilor dat în urma cererii Iul Trapesunzio să se trimiţă în copie magistratului Proveditorilor, şi în urmă să se esecute. 1717, II Novembre in Pregadi. Che l'esecutione del decreto 9 Ottobre po. p«. intorno le instanze prodotte dai (sic, recte ale) Magistrato dei Deputaţi et Aggiunti alia prowision del denaro da Giorgio Trapesunzio procuratore della Principessa Maria tutrice del pupillo Principe Costantino unico superstite della Casa Brancovani de’ Principi di Valachia sia demandata al Magistrato de’ Proweditori in Cecca della di cui materia ne b peculiare incumbenza come viene a rilevarsi da quanto espone in sua scrittura il Depositario in Cecca cosi conosce ndosi conferente. E da mo sia rimesso in copia al Magistrato dei Proweditori in Cecca il decreto pre-detto e ne sia in tutto commesso l’esecutione. Giovanni Francesco Giacomazzi Nodaro Ducal. (Archivio Gen. Veneto—Inserto nella terminaz. 24t Genn. 1717 (m. v.) delii Prowedit. alia Zecea.) ____________ www.dacoromanica.ro 156 KSARCC. Nr. 14 Per», 1752 Febr. 8 Ambasadorul veneţian Antonio Diedo adresâză confidenţial Inquisitorilor de stat un lung raport (jifrat, în care le aduce, într’un mod misterios, la cu-noscinţă că dragomanul unei puteri streine s’a presentat la dânsul cu nişte pergamene ce aparţin unul grec din Valachia, şi care nu sunt de cât perga-menele originale şi autentice ce constituă titlurile de posesiune asupra depo-situlul de bani RrăncovenescI ce se află la Zecea Veneţiei. — Ambasadorul se sileşte să cumpere aceste acte, pentru a scăpa Republica de încurcături cu Sultanul, moştenitorul universal al avere! confiscate a decapitatului Principe. Illustrissimi et Eccellentissimi Signori Signori Colendissimi, Con sei inserte Mi credo nella necessitâ. per altro importante argomento, ferace di sensibili conseguen-ze all’ interesse della Serenissima Republica, di recare disturbo a codesto venerato Tribunale, suplicandolo, se cosi gli piace, che l’argomento giunga a publica cognitione. Si potrebbe dare che la cosa che sono per umiliare, cadesse del tutto appena fatte le opportune osservationi, ma intanto quanto a me, la cosa stessa se 6 vera, mi sembra che meriţi di essere riguardata con la maggiore inimaginabile circospezione. Comparve da me persona di credito prendendo pretesto al primo entrare nella stanza, presenti gli ufficiali, che era venuto per presentarmi un istanza contro un VenetQ suddito. Rimasta essa persona sola meco nella stanza contigua, mi disse che non era un’ istanza il motivo di essere da me comparso, ma la comunicazione di un gravissimo aflare. Disse che la figura principale dell’ aflare era persona greca, la quale come suo dipendente avea voluto fargli la confidenza di quello che era per riferirmi, Prosegnl questo signore a dire che la detta persona greca gli aveva confidato che essa teneva appresso di sâ carte autentiche di rilevantissimo debito della Republica di Veneţia ad una distinta casa, della quale Erede era il Gran Signore e che voleva pregarlo di estendergli un memoriale per presentarlo al primo Vesir unitamente alia consegna delle carte con fticurezza di ricevere dalia Porta in concambio uno stato felice alia sua famiglia. Questo Signore udf tal preliminare et indi intese l’intiero del fatto, volle la buona sorte, se la cosa 6 vera, che questo Signore carico, di numerosa prole, cbnoscitore anche degli afîari de’ Prencipi con la Porta e che ha avuto occasione nel mentre mi atrovavo alia campagna di ricevere da me delle politezze, avendo egli compreso il peso dell’ aflare, pensasse subito a deviare la persona dai divisato ricorso e di tenerla sospesa. Le disse pertanto che egli conosceva perfettamente l’indole dei Turchi, che averebbero essi ricevute le carte, transferito in loro l’avantaggio, e come cosa dovuta loro l’averebbero congedato con poco di lei frutto. Che per6 avendo serviţii con 1' Am-basciator di Veneţia consigliava di rivogliersi a quello per far negotio seco lui. e combinare con 1’ interesse proprio assieme quello di un onesto procedere. Detto cio questo Signore passd a dirmi, che se avea egli a comunicarmi la cosa nel suo dettaglio esatto, ricercava da me in parola di coscienza e di onore, a non velare giammai in alcun tempo alia Republica o ad alcun del Governo la sua persona, nâ l'altra, mentre per l’altra persona suddita del Gran Signore non si trattava di meno che della tesla, e per lui oltre correr il medesiino pericolo, rispetto alia Porta, la quale in cerţi casi non conosce diritto di genţi, ne derivava anche l’altra sicura, inevitabile conseguenza, che averebbe perso egli il sostentamento suo riguardo a chi avea 1’ onor di servire www.dacoromanica.ro 157 DOCUMENTE IIN VENEŢIA. per essersi rivolto a me, invece che a quello stesso a cui serviva. Aggiunse che giă in questo caso non vi era biso^no di saper delle persone, perchă tutfo dipendeva dalia consegna delle carte autentiche, le quali quando non esistevano piu nel mondo, non potea risvegliarsi mai piii il credito. Inteso da me questo linguaggio e questo sin ora abbozzo di esposizione, dissi, che veramente un Ambasciatore qualor si trattava di scoperte di Gabinetti e di Ministero non poteva per il carattere suo essere obbligato a dichiarare le persone da quali sco-priva , mentre il suo carattere averebbe cambiato di sostituzione, ma che in un aflare della natura che io lo ravvisavo, la mia delicatezza non era in grado di produrre cose all’oscuro. Ha egli resistito e disse che aveva adempite le parti di uomo onesto, che senza questa conditione non era egli in grado di porre in cimento l’essere di due in-tiere famiglie, cioâ della sua e dell’ altra accennatami, e che con suo rammarico con-gederă la persona, la quale si rivoglieră immancabilmente alia Porta, trattandosi di grande cosa. Repplicai che poteva egli esser certo del segreto in Veneţia quando 6 vo-Wo, e che affidasse in me. Rispose che dai suo nascere coqpsceva i Governi, che conesceva quello di Veneţia ammirabile, ma che la di lui costituzione era formata di numero moltiplice di soggetti, e che non poteva assolutamente arrischiarsene per quanto fosse evitato anche dai suo proprio interesse, che confessava non anderebbe disgiunto in questo caso. Vedendolo in atto di congedarsi stimai del publico Servigio non lasciar venire il caso di avermi a pentire 5 di rimanere con rimorso eterno, siuche presi l’e-spediente di ricercarlo se si contentasse che producessi almeno la di lui professione senza individuare la persona, al che mostrandosi anche in questo dubbioso e dai canto mio altrettanto costante, aderi finalmente che io signifîcassi la cosa che decessi la di lui professione. ma non spiegassi giammai il nome e in tal modo accordato l’ordine della cosa, mi impegnai sulla mia anima, e sul mio onore di non significare a chi che sia in verun tempo la persona, d'onde derivava la cognitione dell’ aflare. All’ora prese egli a dire, che nell’ anno 1714 nel mese di luglio la Eccelsa Porta irritata contro il Principe di Valachia d’ allora Costantino Brancovani, per molte cause criminali delle quali era accusato, mandâ un Capigi Bassi detto Mustafâ Agă e per mezzo de Canta-cuzeni che erano gli emoli del Brancovani, lo depose dallă dignită. lo fece condurre con tutta la suo famiglia nelle carseri a Costantinopoli e fece morire cadanno della fa-miglia. non rimastovi superstite. Che la Porta fece confiscare tutta la di lui facoltă quanta mai si 6 potuta trovare in effeti e contanţi, et appresso lui, et in ogni altro luogo per svelo de’ suoi nemici e fece vendere ogni sua roba a beneficio della Camera, il prodotto della quale facoltă montă a piti di cinque milioni di Piastre. Che in quel tempo era stato anco suggerito alia Portta che quel Prencipe avesse somme rilevanti di denaro nei Banchi di Vienna e di Veneţia, ma che la Porta non passasse avanti per deficienza di fondaţi lumi e docunrmti. Che il sudetto Principe dunque nel momenfo che era stato sorpreso dagli ordini della Porta per dover portarsi a Costantinopoli ha consegnato alcuni şerif ti ad un tal Caracuda suo intrmo famigliare e confidente, raccomandandogli con ogni premura che li custodisse con tutta gelosia e cautela, il quale Caracoda pol morto in Valachia, lasică questi viglietti in un forziere vecchio tra le altre sue cose, a’ suoi eredi. Che finalmente persona di questi eredi del Caracuda nel giorao dei 17 ot-tobre 1752 decorso, mescolando per occasione di cercare altre carte, quelle riposte in quel forzieră osservd li sudetti scritti in pergamena, li quali viglietti la persona sudetta fattisi spiegare nel linguaggio proprio, lasicâ essa ogni altro suo alfare e si porto iremediate a Costantinopoli per valersene coli’ opera di lui suo intimo conoscente. Li viglietti sono quattro e sono carte veramente autentiche in Pergamena sottoscritte nelle forme di mano propria degli Eccellentissimi rispettivi conservatori del deposito e dai circospetto segretario, componenţi essi viglietti la summa di ducati cento ottanta treimile trecento trentatră, grossi otto, posti da esso Brancovani su publici Depositi delle Beccarie e del Sal, copia de quali si io grandezza di carta, come in ogni loro circo* www.dacoromanica.ro i&& ESARCtJ. stanza ho l’onore di umiliare, avendomeli il predetto Signore affidati per trame copia. Disse egli trattarsi di Ducati cento ottanta tremille trScento trenta tre, grossi otto di dapitale e secondo ogni probabilitb di piti di trecento miile d’interese. Udito da me il dettaglio, credei bene discreditare la cosa con dirgli che il Principe Brancovani li a-verâ disposti, e che questo sari probabilmente passato ad altri nomi, essere cosa vecchîa prescrita da piii di trenta anni e fa io poco conto di simile cosa. Rispose egli che anzi tutte le probabilitâ, della sussistenza del credito militavano in favore del credito stesso. Credesi alcun di quei depositi essere stato fatto in perpetuo, dunque come disposto, non avere avuto tempo il Brancovani di disporli, conservarsi le originali carte, che si averebbero volute restituite indi mi fece vedere altre due carte, l’una di un conto ad-drizzato al Principe sudetto da Nicolb Caragiani di dare et avere, da cui apparisce la risscossione fatta de Pro de Capitali suddeti sino nel 1713, 10 Gennaro nei 31 Agosto e 30 Novembre susseguenti, dai che disse credersi che esisteva il deposito sino alia re-tenzione del Prencipe nelle carceri di Costantinopoli e percib essere quasi indubitabile che fatto morire in aflora il Prencipe con tutti di quella famiglia o sia stato mal con-tato dalia Republica di Venezia il pro o il capitale a qualche d'uno, nel qual caso si richiederebbe dalia Porta alia Republica a chi avesse essa contato il denaro, o non sia stato pagato da quel tempo mai nb interesse, nb capitale. Mi dimostrb indi altra carta di NiColb Careggiani scritta al Principe accennato Brancovani, allorchb gli avea queste carte autentiche di credita a cautione di esso Prencipe, ove si nota che il Ca-raggiani preza la Serenitâ, sua dargli notitia della ricevuta delii medesimi viglietti per-ehb non habbiano a smarirsi, giacchb altri simili che siano sottoscritti da quelli che conservano il deposito o sia dalii Conservatori del deposito non si rilasciano. Anche queste due carte mi sono state da lui affidate per trame copia che pure rassegno. Ho creduto del mio dovere qualunque sia la verită, o la insussistenza della cosa, non trascurare la persona et il fatto. Gli dissi che prenderb informationi, che mi assicu-ravo intanto non averebbe egli promosso passo alcuno, Et egli promessomi di tenere in un scrigno di ferro appresso lui la carte e solo consegnar le chiavi all’ altra persona se ne andb, Questo b il fatto, che se fosse vero, sebbene sarebbe forse di peso alia Publica Cassa, pure si potrebbe chiamare di fortuna, mentre dall’essere queste carte nelle mani di particolare persona, invece che in. quelle del Gran Signore, ne deriva diversitâ, grande di aspetto. La persona che mi promosse questo affare b un ri-putato publico Dragomano di Potenza estera. Tutto umilio e deposito in seno di Vostre Eccellenze che con la loro somma mafuritâ, comprendono la delicatezza della cosa, il di cui frutto se la cosa b, consisterebbe nella segretezza e le delicatezza anche ri-guardo all’umile mib persona rispetto a Turchi avidissimi del dinaro e singolarmente ri-spetto al Gran Signore, che non conosce altro diletto che quello di averne e sino quello di vederlo. Dipenderb indi dalie coramissioni che mi verranno fissate q con profondo esequio bacio a Vostre Eccellenze le mani. Pera di Costantinopoli 3 febbraio 1752 More Veneto. Di Vostre Eccellenze. umil"10- devotisso. oblmo. servitore. Antonio Diedo Cav. Bailo alia Porta Ottomana. (Archivio di Stato in Venezia—Inserta nella parte 13 marzo 1753 Cons. X, filza 68 part secrete). www.dacoromanica.ro ftdCUMEIÎTB DIN VENEŢIA. 159 Nr. 15—18. 1698—1703. Quitanţele pentru banii depuşi şi procentele primite de Caragiani, procuratorul Principelui Brâncov6nu. Tratta dai Giornal ăel Deposito alle quattro e mezzo per cento, valuta eorrente in per- petuo all’officio delle Beccarie in Cecca. Laua Deo 1698 a 20 Settembre. Per Banco del giro per conta del deposito alle quattro e mezzo per cento in perpetuo all’officio delle Beccarie a Constantin Brancorano Prencipe di Valachia ducati qua-ranta un miile seicento sesssantasei groşi sedici, scritti in detto a 2 eorrente per Nicolâ Caregiani disse per nome e de denari del detto Prencipe il qual doveri esser fatto creditor nell’officio delle Beccarie del sudetto capital e pr6 a sua libera dispositione, che li deve principiâr a 2 eorrente da scodersi all’officio delle Beccarie in ragion di quattro e mezzo per cento in perpetuo giusta la parte delTEccellentissimo Senato, qual pro doveri. esser liberamente corrisposto sin ad altro ordine di detto Preincipe ad esso Nicold Caregiani — mandato delii tre Deputaţi sopra la provision del denaro sei cor-rente in filza delii depositi alli 5 per cento al numero 7295 — Ducati tremille, cento sepsanta sei, grossi tredici. Per Serenissima Signoria per aggio a Costantin Brancovano sudetto Ducatti otto miile trecento trenta tre grossi otto sono per l’aggio delii sopradetti — Ducati ottocento trenta tre grossi sei atto. di propria mano Nicolb Manini Conservator. Scontro Gerolamo Negri Segretario Copia tratta dall’autentica in pergamena da me Tommaso Pizzoni segretario. (Archivio di Stato in Venezia-Inserta nel disp. 3 febb. 1753 del Bailo $n Constant^ esistente nella Parte secreta 13 Marzo 1753 filza 68). Nr. 16. Trata dai giornal del deposito alle tre e tre guarti per cento valuta eorrente in perpetuo all’officio del sal sopra il nuovo acorescimento in Cecca. Laua Deo 1700 a 28 Settembre. Per Cassa di valuta eorrente per conto del deposito a Costantin Brancovano Prencipe di Valachia ducati cinquanta miile per contadi da Nicolb Caraggiani disse per nome e de denari di detto Prencipe, il qual doverâ esser fatto creditor nell’officio del sal sopra il nuovo accrescimento del detto Capital e pro a sua libera dispositione, che le deve principiar questo giorno da scodersi all’officio del Sal del nuovo accrescimento in ragion di tre e tre quarti per cento in perpetuo giusto la parte dell’EccellentissimO Senato de di 23 eorrente, qual pro sino ad altro ordine di detto Prencipe doveri esser liberamente corrisposto al detto Nicolb Caregiani.— Mandatto delii tre Deputaţi sopra la www.dacoromanica.ro lb0 ESARCU. prowision del denaro di questo giorno in filza delii depositi alle quattro per cento al numero 180—L. 6000. di propna mano Girolamo Mocenigo Conservator. Scontro Gerolamo Negri Segretario Copia tratta dall’autentica in pergamena da me Tommaso Pizzoni Segretario. (Archivio di Stato in Venezia.—Inserta nel. disp. 3 febb. 1753 del Bailo ih CostantH esistente nella parte secreta 13 Marzo 1753 Cons. X filza 68). Nr. 17. Tratta dai Giomal del Deposito alli tre e trequarti per cento valuta corrente in perpetua alVofficio del Sal sopra il nuovo acereseimento in Cetea. Laus Dea 1700 a 28 Settembre. Per Banco del giro per conto del deposito alle tre e trequarti per cento in per-petuo all’officio del Sal sopra il nuovo acresrimento a Costantin Brancovano Principe di Valachia Ducati 25 miile per messi nelFoffido sopra Banchi per contenta dei 27 corrente per Nicold Caregiani disse per nome e de’ denari di detto Principe il quale dovrk esser fatto creditore nell’officio del Sal sopra il nuovo acereseimento del sudetto Capital e pro a sua libera dispositione che li deve principiar a 27 corrente da sco-dersi all’officio del sal del nuovo acereseimento in ragion di tre e tre quarti per cento in perpetuo giusta la parte dell’Eccelentissimo Senato de di £3 corrente, qual pro sino ad altro ordine di detto Principe doveră essere liberamente corrisposto al sudetto Nicold Caregiani; mandato delii tre Deputaţi sopra la prowision del denaro di questo giorno in filza delii Depositi alle quattro per cento al numero 379— L. 2500. Per Serenissima Signoria per agio a Costantin Brancovano sudetto ducati cinque miile per l'aggio delii sopradetti L. 500. di propria mano Girolamo Mocenigo Conservator. Scontro Girolamo Negri Segretario Copia tratta dall’autentica in pergamena da me Tommaso Pizzoni Secretario. (Archivio di stato in Venezia-Inserto nel disp. 3 febb. 1753 del Bailo in Constan. esistente nella parte secreta 13 Marzo 1753 Cons. X, filza 68. Nr. 18. Tratta del Giornal del Deposito alle quattro e mezo per cento valuta corrento alVofficio del Sal sopra li due ultimi accrescimenti de' săli in perpetuo. Laus Deo, 1702 a 13 Settembre. Per Banco del Giro per conto del deposito alle quatro e mezzo per cento in perpetuo all’officio del sal sopra li due accrescimenti ultimi de Săli a Costantin Brancovano Principe di Valachia ducati settanlasei miile seicento sessanta sei grossi sedici scritti in detto a 9 corrente per Nicold Caregiani disse per nome e de denari di detto Principe, il qual doverfi esser fatto creditor nell’officio del sal sopra li due ultimi accrescimenti de Săli del detto Capital e pro a sua libera disposizione che li deve principiar a 9 corrente da scodersi all'officio del sal delii due ultimi accrescimenti sudetti, in ragion di quatro e mezzo per cento annui perpetuamente senza diminutione et altera-tione alcuna in doi rate di mesi sei in mesi sei et il Capital debba goder di tutti li privilegi della Cecca, non esser mai affrancato e con piena facoltti ad esso Principe o www.dacoromanica.ro DOCUMENTE DIN VENEŢIA. a chi averi c&usa da lui et agii eredi e successori suoi di disponer o alienar tutto, o parte del Capital e pro a suo piacere in qualunque tempo ad una o piCx persone sempre con le conditioni sudette sl per il capital, come per il pro, giusto la parte dell’Eccel-lentissimo Senato de dl 2 corrente qual sopradetto pro sino ad altro ordine di detto Principe doveră esser liberamente corrisposto al sudetto Nicol6 Caregiani: Mandato in ordine al sudetto decreto de Deputaţi et Aggiunti sopra la prowision del denaro de di 9 corrente in iilza delii depositi alle quattro per cento al numero settecento sei. Ducati sei miile sei cento sessantasei. Per Serenissima Signoria per aggio a Costantin Brancovano Prencipe di Valachia sudetto Ducati tredeci miile trecento trenta, grossi otto sono per l’aggio delii sopradetti Ducati miile trecento trenta tre grossi sei otto. di propria mano Antonio Venier Conservator. Girolamo Negri Secretario Copia tratta dell’autentica in pergamena da Ine Tomaso Pizzoni secretario. (Archivio di Stato in Venezia-Inserta nel Dispaccio 3 febb. 1753 del Bailo in Costant. esistente nella parte secreta 13 Marzo 1753 Cons. X iilza 6B). NB. Spedita dai Bailo in cifra. Nr. 19—20. Veneţia 1701 Main 20. Traducţiunea scrisorii lui N. Caragiani către Principele C. Brăncovenu cu comptul despre banii depuşi la Zecea şi procentele cuvenite. Tradutione. di carta scritta in idioma Gfreco in colonna del tenore che segue. Serenissimo Principe. Ecco che transmetto le ottenute copie dalii catastici del Deposito tanto per li cin-quanta miile che si sono posti nell’anno 1698 quanto per li 80"» del 1700 in tre bi* glietţi, o siano partite descritte mentre all’ora quelli per li 50m non ci era stato dato a tempo prima che fosse partito il deffunto e quando lo ebbi, ebbe a scrivermi l’ac-cennato defunto Papă. Nicola non doversi mandarlo con la Posta perchfe non si per-desse. Questi sono li piti necessarii che si vedono scritti nelli catastici della Republica e sono per conto della Seîenită Vostra e saranno custoditi. Li ottanta sono stati divisi in due, trenta e cinquanta, perchfe non li hanno voluti tutti nel banco, ma sola-mente li 30 miile cosicchfe cinquanta ho dovuto contare in tanti ducati d’argento, come si vedono, e cife perchfe il Banco era chiuso. Li ho anche tradotti dall’italiano idioma al greco volgare e riposti come si vedono, afiinchfe possa leggerli la Serenită Vostra. Anche il costituto che ho fatto in Cecca per li ottanta dimostra che sono per conto di Vostra Serenită, e si fe stabilito come l’altra volta siano privilegiaţi e perpetui, ma fe superfluo li si mandi lo stabilito giacchfe sufficiente il decreto cbe ho mandato dell' Eccell. Senato 23 Settembre 1700. Pero lo si era conservato ancor quello unitamente alle presenti prezando la Serenită Vostra darmi notizia della ricevuta delii medesimi perchfe non abbiano a smarirsi, giacchfe altri simili che siano sottoscritti da quelli che conser-vano il Deposito o sia dalii Conservatori del Deposito non si rilasciano. E resto. 1701, 23 marzo Venezia. Di Vostra Serenită Umili0, devotiss0. e fedeliss0. servitore D. D, (Archivio di stato in Venezia.—Inserta nel disp. 3. febb. 1753 del Bailo a Costau., tradotta dalia cifra, eBistente nella parte secreta 13 Marzo Cons. X iilza 68), StV, p. Ist; Ardu, f{ Fii. Fol. H, lţ www.dacoromanica.ro 162 ESARCU. Nr. 20, Tradutione di eonto scritto in idioma Greeo del tenor che segue. V Altissimo e Serenissimo Principe Signof di tutta la Valachia Ungarese Gostantino Bagarava deve dar 16 gennaro 1712 Per Ongari a peso o sia a marco trecento a L 20 che ho contato a Razo Nico per una da Vienna del Signor Mano Apostoli ducati novecento sessanta sette grossi dieci otto. Per altri a marco cgnto a Lire 20, che ho passato nel conto del Signor Mano Apostoli per ordine di detta Serenitâ, Ducati trecento ventidue grossi quattordici. Per ganzo d’oro ricco che si â posto nella cassetta del Signor Mano Ducati duecento nonanta due grossi dodeci. Per Dogana d’esso ducati 8 grossi dodeci. 18 detto Per dogana, nolo e sppse per varini 22 e cassette 2 per Corfii con Patron Zuanne Murer Ducati quindeci. Per spese come sopra in altri varini 34 e 32 scialti in due cassette per la Regia con Capitan Florio Foscovich ducati 21. 27 detto,—Per contati a Sazi da Fiorenza per la cassetta Rasi che ha spedito in A-mona Ducati miile e sedici grossi 13, 28 febb>°—Per spesi per la legătură delii Varini ducati 66 grossi 22. 1713. 13Marzo.—Per spese Dogana e nolo per Varini ducati 10 denari 12. 19 Aprile,—Per ongari a marco 400, che ho contato a Diodona d’ordine del Signor Dindar per comando di Sua Serenitâ. a L 20, ducati 1290 denari 8. 24 detto.—Per altri a Marco 1200 a Lire 20 che ho contato per comando come sopra Ducati 3861. 2 Maggio.—Per altri a marco cinquanta a Lire 20, che ho contato al Dr. Trapesundio per il suo viaggio secondo l’ordine di sua Serenitâ Ducati 161 denari 7. 31 detto,—Per altri a marco 364 a L. 20 che ho passato nel conto del Signor Mano Apostoli per 1’importar delle Draperie d’ora per la Serenissima Patrona per ordine di detta Serenitâ Ducati 1196 denari 5. 10 Giugno. Per due drappi d’oro et altro in una cassetta per Corfii con patron Domenico Rota secondo la fattura con le spese Ducati 436 denari 4. 12 detto.—Per Cecchini 20 e trequarti a Lire 21:14 per altrettanti che ho bonificato a mio cugino per le spese haveva faite nelle cose di detta Serenitâ sino febraro passato 1712 Ducati 72 denari 15. Per altri 30 emezzo a Lire 21. 14 che ho bonificato al sudetto per le spese ha fatto nelle cose del defonto Stauno Ducati 106 denari 18. 30 detto.—Per ongari 10 che ha ricevuto il Dottor Trapesundio in Vienna per il suo viaggio Ducati 32 denari 6. Per ongari a marco cento a Lire 20 che ho contato ad Antonio Bortoli stampatore gratis a seconda del comando di detta Serenitâ Ducati 322 denari 4. Per Contati al sudetto stampatore perchâ habbia a stampare l’officio secondo l’im-pegno si & assunto in scrittura e perchâ debba contribuire ofticii sicolti 450 Ducati miile 3 Agosto. Per Cecchini 84 reali mezzo a Lire 21:17 per aspri 30®»: 300 che ha speso per li cento coli di cera ducati 296 denari 15. 12 Ottorobre per due...... d’oro cordelle due pezzi in una cassetta e due cassette confetture per Corfu con patron Zuanne Mazzucato secondo la fattura con le spese Ducati 645; 13 d°.— Per cecchini nove e mezzo a lire 21: 15 che ha speso nesanti in durazzo www.dacoromanica.ro DOCUMENTE DIN VENEŢIA. 1&* per nolo, dogana et altro per-la cassetta Rasi e ducati due che ha speso in Ancona per detta cassetta ducati 35 denari 8. Per la provvisione sopra quanto A stato riscosso dalii depositi Ducati 181. Summa ducati 12368 denari 11. 11 dicontro Altissimo et Serenissimo principe deve avere 10 Gennaro 1913. Per quanto ho riscosso dai sal per la rata di Marzd 1713 ducati 3300 et aggio a 17 et un quarto per cento Ducati 569 denari 6, summa ducati 3869 denari 6. 31 Agosto per quanto ho riscosso dalie Beccarie per la rata di settembre 1710 Ducati 1125 et aggio a 17 per cento Ducati 191 denari sei, summa ducati I3i6 denari 6. 30 Novembre Per quanto ho riscosso dai sal per la rata di Settembre 1713 Ducati 3300 et aggio a 17 per cento Ducati 561, summa ducati 3861. Dufcati 9046 denari \2. Deve dare. Ducati 12368 den. 11. Deve avere. Ducati 9046 id. 12. La sudetta Serenitâ. resta di dare la suma di Ducati 3321 denari 23, che formano ongari 1030. Della grande Altezza e Serenită. Servitore umilissimo Nicol6 Careghiani Sia a lume che il nome di Costantino Bagarava fe lo stesso di Costantino Brancovani, che appresso de Turchi era nominato nelle due maniere ora in un modo, ora nell’ altro. A tergo del conto si vedono tre righe scritte in idioma et carattere Valacco. (Archivio di stato in Venezia—Inserta, cola traduzione dalia cifra, nel disp. 3 febb. 1753 del Bailo a Costant.—esistente nella parte secreta 13 Marzo 1753 busta 68 . Nr. 21. Consiliul de X, în urma raportului (Nr. 14) decide ca afacerea să trâcă în Colegii! pentru a fi comunicată Senatului. 1758, 18 Marzo Consiglio X. Che per un Segretario di questo Consiglio previa la secretezza e dato il giuramento come se fossc sopra li messali, sii comunicata e lasdato in copia a Savii del Collegio per comunicar al Senate quando e come ad essi părerii, la lettera scritta dgl’lnqui-sitori di Stato dai Bailo alia Porta Kavalier Diedo in data 3 febbraio scaduto. f 15 — 0 Vî Excellentissimi Consilii X Secretarius O Antonio Nicolosi (Archivio di Stato in Venezia—Consiglio dei X, parii Secrete, busta 68 . Nr. 22. 1753, Aprilie 1. Raportul casierului Bernardo Nani asupra afacerii depositulu! de bani ai lui Brâncov6nu. www.dacoromanica.ro 164 B3ARCU, Serenissimo Principe, Esseguendo un rispettabile comando degli Eccellentissimi signori Savii ho l’onore di rendere conto dello stato presente e cose occorse ai capitali investiţi sopra i publici de-positi del sale e delle Beccarie dai fu infelice Principe di Valachia Costantino Bran-covano, Presi con la dovuta cautela i lumi occorrenti, devo confermare a Vostre Eccellenze la investita dei capitali stessi fatta del 1698,1700,1702 parte alle 3? t e parte alle 4*/t per la summa in tutto di Ducati 210 mila valuta corrente: Come furono posti sopra li Depositi, che presentemente si denominano Vecchi, cosi essi pure saggiacquero alia generale diminuzione dei ţro fatta dpi 1714 onde se videro essi pure ridotti insieme con gli aJLtrr alle due per cento. Per quello sia al corrente loro impianto, non esistono piîi essi nella ditta del Principe che l’investl, ma in ordine a decreti permissivi di Vostra Serenitâ ed a termina-zione esecutiva del Magistrato competente si attrovano essi giraţi al nome di Costantino Brancovano, quondam Costantino che fa del quondam Costantino Principe di Valachia. Questo per li Capitali. Per li pr6 poi si vedono essi riscossi fino al 1713 4 1714 relativamente alia scadenza delle rate, da Nicolb Careggiani in ordine il primo impianto, nel quale fu dichiarito che li capitali e pr6 fossero a libera disposizione di esso Principe, colla addizione perd che li pr6 fossero corrisposti al sudetto Careggiani (che depositd il denaro) sino ad altro ordine del Principe stesso. Dai 1713 e 1714 respettivamente fino al 1717 e 1718 niuno si presento per esigerli onde restorono per conseguenza sospesi e giacenti per questo fratempo in seno Publico. Del 1717 poi essendo usciti Decreti dell’ Eccellentissimo Senato 9 Ottobre et 11 Decembre come pure la Terminazione relativa del Magistrato Eccellentissimo dei Prowedi-tori in Zecea che permettono et ordinano il traslato da nome a nome, cioă datl’avo al nipote, si vedono pagate le rate ad un certo Giorgio Trapesunzio il quale le continuh ad esigere per qualche altro breve spatio di tempo ancora. Del 1720 e 1721 torna a rasucoterli il Careggiani e continua nella esazione fino al 1738 anno in cui per Decreto di Vostre Eccellenze 12 aprile, essendo succeduta l’unione de Depositi. non si rilasicorono piu da indi in poi tre bolletini, Capital per Capital, ma un bolletino solo di pr6 per tutti tre li capitali. Dai 1738 sino al 1746 li succese nella riscossione Lunardo Careggiani, indi Simon Maruzzi fino nl 1747 e finalmente Panno Maruzzi che esigă fino alia decorsa rata. Deposto dalia Porta e spogliato di tutto con una general confiscazione ancora di ogni suo avere Costantino Brancovano sfortunato Principe di Valachia per suggestione dei Cantacuzeni che gl’insidiorono e il Principato e la vita e fatto passare colla famiglia invotta anch’essa nelle di lui disşrazie nelle carceri di Costantinopoli, fu egli con li quattro suoi figliuoli maschi posto in una prigione e in un’altra fu rinchiusa la Prin-cipessa sua moglie, i suoi generi, lc nuora e l’unico suo nipote figlio del suo primo-genito. Questa separazione fu il mezzo di cui si servi la Prowidenza per preservare il fan-ciullo e gli altri. Dopo di essere stato il misero Principe unitamente al suo figliuolo maggiore in varie giuse tormentato, acciochâ rivellassero le ricchezze che aver potessero forse occultate e dopo di aver dovuto vedere cogli occhi proprii la decollazione dei quattro suoi figli, fu finalmente anch’ egli decapitato e gettato poscia con i di loro cadaveri in mare. Sfogatosi con questa tragedia lo sdegno del Gran Signore, che ne vdlle essere sem-pre presente, avevano alcuni bene affetti a questa famiglia e contrattato e pagato al Primo Veăir 50 mila Piastre per il riscatto del Principino e degli altri prigionieri, ma pon essendo per anche n& contento, ne sazio l’odio dei di loro nemici, si avvisarono questi www.dacoromanica.ro 165 DOCUMENTE DIN VENEŢIA. di oiferire ed effettivamente esborsarono altre 40 mila piastre al medesimo Primo Vi-sir perchâ si annullase la gi-azia della libertă giă comprata. Ricevâ volontierl anche questa summa il supremo Ministro ed in grazia di questo secondo esborso furono li superstiti Brancovani mandati in bando in un luogo detto Cottiaio, dove stettero per tre anni, in circa ciofe a dire fino dopo la morte del Primo Visir AII emiso dai Tedeschi nel fatto di Peter Varadino e fino che subentrd nel Prin-cipato di Valachia Giovanni Mauro Cordato, il quale seco se li condusse. Liberatisi cosi dall’esilio e da altri maggiori pericoli la Vedova Principessa Maria e ritornata eol nipote e col rimanente de’ suoi a respirare 1'aria sempre dolce del proprio paese si applicb immediatamente a cercare di ricuperare quel poco che dai generale patito naufragio gli era rimaso, onde elesse subito per suo procuratore il medico Dr. Giorgio Trapesunzio, suo amorevole e da lei prescielto anche in riconoscenza delle as-sistente resegli da questo nel tempo delle di lei estreme aflizioni. Tutto ci6 e la creazione ancora del Trapesunzio in Agente pe’ di lei affari domestici sl in Vienna che in Venezia si legge nella Storia a stampa di Anton Maria dai Chiaro suo familiare e testimonio di vista di queste e di altre tragiche scene. Egli per6 non meritarebbe di essere nominato, non che ricordato a Vostre Eccellenze se le di lui asserzioni non si uniformassero perfettamente alle carte che esistono nei publici registri e delle quali in comprobatione del detto. passo brevemente a rendeme conto. La scrittura 4 Decembre 1717 degli Eccellentissimi Signori Proweditori in Zecea che 6 la base ed il fondamento del Decreto che permette e della Terminazione che ordina il trasporto dei şopradetti capitali da nome a nome, come anche il pagamento dei pro â corredata da carte sommamente asservabile. Vi fe inserto un attestato che delii quattro figlioli maschi del Principe di Valacchia, uno solo, cioâ il primogenito, si sia maritato, come pure che questi non abbia avuto alri che un unico figlio che gli fu anche superstite. Vi 6 la fede del Patriarca di Gerusalemme 17 maggio 1717 che aferma la soprave-nienza del Pupillo unico discendente maschio dell’ interfetto Principe. Vi si legge d’atto del medesimo Patriarca, con il quale si crea la Principessa Maria consort^ del fu regnante JBignor Costantino Principe di Ungaro-Valachia, ava, in tutrice e procuratrice del figlio di suo figlio esistente in etâ. lenera e senza fratelli o germani, con facoltâ. fra le altre cose di fare qualunque atto necesario anche col mezzo di procure per ricevere e per far quietanze per tulto quello che spettare potesse al medesimo pupillo si nei publici depositi di Vostre Eccellenze che da altre persone. Vi segue un attestato il quale assicura che non essendovi nella Valachia e nella Grecia Tribunale di Giustizia, ogn'atto di procura, di attestato, di tutella, o di altro si fa coram Episcopo e si continua ad affermare che questi tali atti sono validi e che si osservano come veri in tutte le parti del mondo. Finalmente vi sta la Procura in data 17 maggio 1717 fatta in Bucoresti, capitale della Valachia, dalia tutrice al Trapesunzio, e questa 6 generale per gli affari tutti della Casa Brancovana e particolare poi per questo articolo. Restava il punto delle cinque figlie che oltre ai quattro sfortunati maschi aveva l'in-felice Principe, le quali tuttora vivevano. Nemmeno questo fu in allora lasciato di vista. L'atto della tutela dice che di giâ, tutte erano măritate e per un di piu poi vi 6 un attestato il quale assicura esservi nella Valachia un’ antichissima consuetudine osservata come legge inalterabile in ogni con-dizione di persone che le figlie passate in matrimonio non possano pretendere cosa al-cuna n& dai padre, n& dai fratelli, nfe dagli altri loro parenti. Finalmente per ultimo munimento del Decreto 11 Decembre e cose posteriori vi â una fede che il morto Prencipe Costantino non abbia testato; e tutte queste carte poi www.dacoromanica.ro PSARCU. si vedono e riconO ciute e rivedute da un publico Notajo con le solite testimonianze e formalită. Ecco dungue, Serenissimo Principe illuminata se innocente, e smascherata se malitiosa la supposiziope del Greco suddito turco possessore delle pergamene, con cui poneva per prima pianta al suo edifizio la totale estinzione della linea de Brancovani, e che di qnesta Ca a non fos e rimasto alcun superstite, ed ecco provata la sussistenza di essa nel per altro unico rampollo Costantino qm. Costantino che fu del quondam Costan-tino Principe di Valachia, come dicono i publici giri. YiVeva anch’egli giă. sei mesi in circa per quanto destramente rilevai da Panno Maruzzi suo corrispondente, da me posto sotto altro pretesto et in modo di curîosită. su questo articolo; Era in figura onorata in Valachia, aveva moglie e ligii e si qualificava, come 10 stesso Chiar6 accena per Principe del Sacro Romano Imperio. L’onestâ del carattere, riconosciuto dalia virtii di sua Eccellenza Eavalier Diedo Bailo, nel Dragomano che v’6 di mezzo e che serve un estera potenza in Costantinopcdi, a-veră forse piacere di sopprimere un tale argomento per non porre a rischio di ulteriori molestie un unico avanzo di una misera ed illustre famiglia ; E giova sperare che la nota desterită di sua Eccellenza saprâ far eclissare questo tema, tanto piti che le leggi della Zeccd sono note e generali. Potrebbe al piti avere questo negozio l’aspetto di questione civile. In quanto al ticu-pero delle pergamene, Vostra Serenitâ. e Vostre Eccellenze, attese le cose esposte, pese-ranno la delicatezza del punto in riflesso specialmente allo starsi aperte e visibili le partite nei publici Depositi ed al non mancare giammai in qualunque paese degli uo‘ mini meno che buoni. In ogni caso non so se si potesse mostrare inscienza di cose passate in Regioni tanto remote, ostar fermi al principio comunemente ricevuto et adottato persiho dai Turchi, per quanto ho raccolto dalia per me sempre rispettabile virtii di alcuno degli Eccellen. tissimi Signori Baili ritornati, che una guerra, ed una pace estinguono e sepelliscono ogni antecedente azi One e pretesa. Certamente che ramicizia rinnovata con le Capitolazioni di pace equivale e produce Teifeto di una amnistia o generale oblivione delle cose precedenţi. Vostra Serenită. e Vo tre Eccellenze perdonino a questi cenni, ch'escono forse dai li-miti della commessatni esposizione e con la clemenza loro li attribuiscano al zelo che ho e che mi pregierb sempre di avere, per tutto cib che riguarderă. in qualunque modo l'interesse ed il servizio della mia adoratissima Patria. Grazie. Data li primo Aprile 1753. Bernardo Nani Savio Cassier. (Archivio di Stato in Venezia-Inserta nella parte 11 Dec. 1753 Cons X filza P8—Parti Secrete. Idem inserta nel decreto 19 maggio 17o3 del Senato.) Nr. 23 Decisiunea Senatului aprobând conduita Baliului şi trimeţându-î raportul Casierului. 1753—19 maggio in Pregadi Al Bailo alia Torta Ottomana Sopra le benemerite scoperte a noi derivate e che dalia prirdenza e zelo vostro fatte si sono, e sopra quanto fu a voi rappresentato dalia nota persona, nel proposito de Capitali investiţi in questi publici depositi del Sale e Beccarie dai fa Principe di Vala- www.dacoromanica.ro 167 DOCUMENTE DIN VENEŢIA. chia Costantin Brancovano colii riflessi e nel modo che avete indicato, commesse si sono al Savio Cassier del Collegio le necessarie informazioni. Estese queste colla piî» lodevole esattezza e precisione dalia diligenza sua dopo aversi procuraţi nella maniera che conveniva li lumi occorrenti, rilevasi per esse rispetto ai capitali essere stati questi con fondamento legale giraţi al nome di Costantin Brancovano nipote del Principe pre-detto, il quale vive e sussiste; e quanto ai pro risultano li pagamenti che di tempo in ţempo furono legittimamente fatti, cosicchă falsa viene ad essere la supposizione del Greco âuddito turco, che estinta fosse la linea medesima. Facendovi per6 pienamente cono-scere tali esatte informazioni in ogni circostanza l’affare e la presente sua vera situa-zione trova il Senato di rimettervi la detta scrittura di esso Savio Cassier per lume e perchâ dell’istruzioni e ragioni che ritraerete della medisima abbiate occorrendo a fame quell’uso che vi paresse. Dirigendovi per6 con quella desterită e prudenza che vi $ naturale e nel modo che voi perfetto conoscitare come siete, deU’indole e gelosia del negozio troverete sul luogo opportuno et adattato, siamo cerţi che darete felice termine al medesimo e che sari per sempre tolto qualunque motivo ad ulteriori discorsi e considerazioni sopra tale argomento; nel che vi concilierete gradi sempre maggiori di merito e la publică approvazione. _l_ 128 Lecta Serenisima Signoria. — 21 — 2 (Archiv. Gen. Veneto-Deliberaz. Senato [Costantinopoli] Filza No. 59). Nr. 24 Pera, 1753 Iulie 25. Rapportul ambassadoreluî Antonio Diedo despre greutăţile afacere! cu chârtiile lui Brăncovenu date Dragomanului care contestă legalitatea actelor de transmisiune a deposituluî asupra familie! Brâncovânu. Sereniseimo Principe. ...Poche ore prima della spedizione della posta passata mi fece avere il detto Dra- gomano la occlusa carta che umilio. Io fui perplesso cosa doveva rispondere, ma per quanto pendessi a promettere alcuna cosa per cogliere tempo non seppi avere, anim o di prendermi arbitrii in materia di denaro e mentre Vostre Eccellenze non me ne hanno a-perto adito di sorte. Dalia predetta carta Vostra Serenită avră occasione di comprendere la fermezza di chi ticne appresso di să le significate et awiate in copia autentiche carte-e Vostra Serenită potră bemgnamente comprendere assieme le dubietă mie in questo proposito. Contenendo in sostanza la carta del Dragomano dopo le di lui considerazioni la ricerca di miile piastre in dono alia persona Greca per dilazionare, o che le aecorda dandone pii» omeno, o che non vi concorro. Se le accordo, ecco un arbitrio mio, quando nelle risposte non me lo hanno Vostre Eccellenze conceduto; per conseguenza ecComi in un azzardo. Se non vi concorro, e come ă ragionevole il crederlo, venga fatto uso alia Porta delle carte predette, dai che come ă pur ragionevole ne sucreda un grand’ affare. devo prevedere necessariamente di poter cădere nejla nota, che dovessi in tal caso prendermi arbitrio per conseguire tempo a scrivere, et ecco l’umiltă mia nel rammanca di aver potuto schivare un grande affare con qualche esborso per attendere ulteriori comraissioni e di averlo lasciato soprawenire. Al ricevere pertanto l’occlusa carta, ri-masto guistamente dubbioso volli impiegare- alcune ore et alcun giomo a meditam prima di rispondere. Dopo varie e varie mie meditaziqni mi sono determinato alfine www.dacoromanica.ro ESARCU. 16â di resistere alia ricerca nel timore in cui ini sono veduto rileggendo la ducale ci6 non fosse stato delle loro riverite intenzioni; Non avendo voluto per altro lasciar senza risposta la carta del predetto Dragomano, gli feci dire che riavutosi dai suo incomOdo mi sa-rebbe stato caro di dare risposta alia sua carta a propria voce. Dopo tre a quattro giorni vennfe egli e spero che possano Vostre Eccellenze persuadersi quanto mi affaticai per convincerlo della insussistenza della idea, e che se si fossero ancbe prodotte quelle carte alia Eccelsa Porta la Republica non potea ma1 risentirne discapiti. Gli dissi che ogni Principe ba le sue massime proprie con cui si dirigge nel proprio stato; Che all’istituirsi i depositi di Denaro nella Publica Cecca et in altre magistrature o offîcii per supplire alle urgenze dei proprii bisogni Vengono resi noti li mod' con cui debbano questi essere diretti, li quali modi divengono immutabili. Havere li direttori di questi depositi pagati i censi de denari del iu Principe Brancovano e giraţi li capitali alia disposizione di quelb che apparivano gli eredi per diritto di sangue, n6 essere cura de’direttori medisimi di intemarsi nelli successi politici. Perci6 essere stati fatti li giri a norma delle leggi dei depositi istituiti, nâ doversi rispondere di quello si procede in loro con li piti sodi fondamenti. Gli aggiunsi secondo il tenore della riverita scrittura che come una guerra e una pace estigguono e sepelliscono ogni antecedente azione e pretesa cosi la ultima rinnovata amicizia tra la Porta e la Republica di Venezia con le capitolazioni di pace, quella equivale e produce l’effetto de una amnistia e generale oblivione delle cose precedenţi. R Dragomano non si cese per niente a queste ragioni. Neg6 assolutamente, bensl in modo rispettoso il supposto accennatagli in ultimo luogo, disse che gli permettessi di dirmi che secondo ogni approvata giurisprudenza, di cui haveva debito di tenerae qualche idea e qualche esperienza per le congiunture nelle quali si era egli trovato disse, che le păci riguardavano le controversie o amarezze su cose seguite, non su quelle che non erano mai state nâ in lume, n6 in questione; Circa poi alle massime confermh che quelle dovevano infatti essere stabili, ma che appunto per questo il Gran Signorâ averebbe probabilmente preteso il capitale e li Pr6 del dinaro investito, come dato a persone inconpetenti mentre non si poteva non sapere nell’ Europa la disgrazia di quel Principe e la successione del fisco di Costantinopoli in tutti i beni del Principe predetto di qual si voglia genere et in qual si voglia luogo esistenti. Seguitd a dire che chi 6 depositario e corrisponde il deposito a chi non compete â tenuto per ogni legge di risarcire del proprio il danneggiato. Mi aggiunse poi altTO riflesso e disse sembrargli che la Republica averi, secondo lui, molta difficoltâ. a sostinere il denaro non mal dato, se per awenture fosse stato disposto del Capitale, poichâ essendo stato depositato il denaro dai Brancovani con l’espressione di dover quello rimanere nei depositi in perpetuo, non vi era mai il caso senza o un testamento del Principe deposi-tante, il quale disponesse in contrario, o senza una dichiarazione del Principe stesso depositante nella Magistratura ove esso mise il deposito, non vi eri mai il caso disse, che Bi potesse senza tali circostanze accordare quel deposito a chi che sia liberamente, e che anzi nel caso presente secondo le leggi stesse della Cecca di Venezia se non veniva ricuperatcf quel Capitale del vero erede, che era il Gran Signore, doveva devol-versi piuttosto alia Republica, non mai in favore di chi non veniva legittimamente conosciuto per erede. HaVendalo io illuminato a tal passo, che anzi era stato 1’ erede ricOnosciuto con tutto il fondamento perchâ sono state presentate a quell’ incontro le dichiarazioni del Patriarca di Gierusalerae che valgono appresso de Greci come publiche curte approvate in- tutti i paesi, si mise egli a ridere su ci6 dicendo che erano ben feliei quelli che vivevano sotto la Serenissima Republica di ritrovare tanta facilită. e cosi rara in materia di denaro, ma che e nella Corte ove egli serviva e in tutte le altre, niente valgono appresso dei Principi o de’loro Magistraţi simili attestazioni, quando non siano legalizzate dalii Miniştri de Principi respettivi, che risiedono ni luoghi, ni distretti, de quali si formano dette attestationi e che secondo ogni ragionevole conget- www.dacoromanica.ro 169 DOCUMENTE DIN TENKŢIA. tura nesstin Eccellentissimo Bailo hoveră dato la sua firma a simile attestazione per cib essere succeduto tutto senza la dovuta legalită. da qualunque parte si guardi questa seguită disposizione. Si espresse finalmente che egli confessava che avea confidato di mi-gliorare su la di lui offerta la condizione sua per l'assai di che si tratta, rna che non potendo ritrarre fi vantaggio propostosi col mezzo di Venezia, professava di essere un huomo onesto e di non prendere ulteriormente ingerenza rispetto alia Porta, per quello sia a consigli o eccitamenti alia famiglia qul dimorante, che fossi per altro sicuro che che ha queste carte ne farâ certamente uso alia Porta, la quale 6 fuor di duhbio secondo ogni probabilită non lascierA cădere l'incontro essendo noto che fu studiato qul anche al tempo della disgrazia del Principe se si avessero potuti ritrovare fondamenti sulle voci in. allora difuse che quel Principe tenesse denaro ne’ banchi o di Vienna o di Venezia. Io sempre ripulsai ogni suo sentimento assicurandolo che in Venezia si procede in ogni cosa con tutti i fondamenti e con la maggior sicurezza. Lodai la sua disposizione di non ingerirsi co’ consigli in simile affari, eccitando la sua prudenza ed onestă ad evitare da canto suo questo ricorso. Se ne andava egli asserendo costantemente che succederâ. la presentazione delle carte, che egli aveva fatta la parte del Galanthuomo e che era contento abbastanza sostenendo per altro domandandomi scusa, che se egli fosse nel caso mio darebbe le miile piastre anche a costo di perderle del proprio per ottenere la esibita sospensione di ogni passo per parte della Greca persona, sino che io riportassi ulteriori risposte, perchb- si tratta di grande altare ripieno di articoli di possibili pretese. Non posso negare che non fossi combattuto al suo eccitamento, du* bitando che per le cose che succedessero io potessi meritare la disapprovazione di Vostre Eccellenze nel non aver abbracciato l’opportunită di nuovamente rappresentare questa avuta conferenza. In fatti mi fece tale colpo questo riflesso, considerando la gravită dell’ emergente che m’indussi a tentare un espediente in cui restasse per altro fermo il mio assunto di non spendere un denaro per parte e per conto di Vostre Eccel* lenze e conseguissi assieme la dilazione. Pregai per6 prima di ogni altro di nuovo il Dragomano con ogni insinuazione la pih efficace a levare da questa persona ogni spe-ranza su questo suo pensiero, al che risposemi giă senza esitanza che ci6 non gli era riusdbile, aggiungendomi essere venuta questa famiglia in Costantinopoli espressamente per questo altare; Havere essa spese nel viaggio e nella dimora, essere povera, nb spe-rabile essere che voglia trattenersi tuttavia con perdita dello speso con aggiunta di di* spendio e senza raggio di speranza esserle percib necessario il soccorso delle miile Piastre per questa ulteriore dimora. Gli suggerii indi che egli imprettasse qualche cosa a questa gente a titolo di voler darmi un altro eccitamento, ma mi rispose non esserne in grado e che non potrebhe se non prenderne a censo a un dodeci per cento d’interesse a suo dan* no. AII’ ora mi valsi dell’ espediente de esibirini di fare io stesso una imprestanza, ma di farla a lui non alia famiglia a me incognita. con un’ ampla dichiarizione per altro che io ripeterb da lui immamabilmente il denaro, quall’ or si continui in Venezia a non farfe conto delle carte esibite et a non dubitare di poter giammai essere in contingenze per questo aflare come era ragionevole di supporre dalie risposte precise, che avevo ricevute. Gli dissi che questo era un solo effetto di mio zelo e di mia timorosa de* licatezza di mancare al dovere del mio ministero e gli repplicai che quall’ or mi arrivassero conformi risposte alle havute io intendevo che egli mi restituisse pron-tamente il denaro. Non voleva egli ingerirsene su tale Inia proposizione, dicendo che non vuole venire al caso di pagare del proprio et io andavo eccitando pro-testondogli che mi obbligava infinitarnente. Si indusse finalmente ad esibirsi di an-darsene di nuovo alia persona consaputa e di tentarla, come da lui con questa prestanza. Ritorno egli dopo due giorni e disse essere egli tanto persuaso della acclamata sapienza e maturită della Serenissima Republica che gli pareva imposssibile potesse essa trascu-rare il conseguimento delle carte in questione, le quali acquistate si poneva una stabile www.dacoromanica.ro 170 ESARCU. fondata sicurezza dţ non temere in awenire, o di temere al piti di avanie insussistenti, perchă non potrebbero quelle essere provate dai fattq^ come succederebbe nella posses-one di dette carte autentiche, ripettâ che quel capitale di duecento dieci mila ducati, essendo stato messo alli Magistraţi del Sale e delle Beccarie, con la dichiarazione in scriptis di dovei starvi in perpetup, giacchâ b morto il Principe Brancovani senza anterior testamento e senza xegolazione ne depositi, non che in disgrazia del di lui natural sovrano, che confiscb ed assunse in se ogni avere del Principe predetto non poteano percid passare a beneficio di chi che sia nfe capitali, nb pro, se non al Gran Signore o alia Republica anche per le leggi sacre della Cecca. Sl espresse che aveva voluto prendere ulteriori informazioni oltre la cognizione che aveva sulle attestazioni del Pa-triarca di Gierusateme; Che queste potea dire francamente valevano bensl tra Greco e Greco nel dominio Ottomano ma non appresso de Principi per prestarvisi fede, ni ap-presso de Turchi, quall'or non fossero legalizzate da ufficii publici respettivi che fungono autorită, e sostenne che come non i probabile che Eccellentissimi Baili si siano giammai ingeriti in segnar carte di tal natura, awalorandole di loro mano cosi divenire quelle attestazioni di niun valore, Neg6 poi il Dragomano con tutta asseveranza la supposi-zione che non vi siano nella Valachia e nella Grecia Tribunali di guistizia e che percid ogni atto di procura, di attestato e di tuUlla (sie) o di altro si faccia coram Episcopo, cosi che questi tali atti siano validi e che si osservino come veri in tutte le parti del mondo. Provd la negativa col fatto dicendo a che servirebbe che venissero destinaţi Principi particolari di nazione greca, tanto in Valachia quanto in Moldavia se il Patriarca di Gierusaleme tosse quello che rilasciasse tutte le carte che costituiscono cola il fonda-mento della civile societă. Conchiuse che non riffletteva su le asserzioni da me signi-ficategli che il Nypote del Principe Brancovani fosse vivo e che sia morto da sei mesi circa, ma che egli si fermava sul punto importante, cioă quello che il nodo dell’affare non sta, o nella vita o nella sussistenza della Casa Brancovani, ma nel solo tema, che non b tema, se il bene confiscata dai naturale Sovrano possa essere fatto passare da qual si sia altra autorită in mano o de’ pressunti Eredi, o di altri. Io dai canto mio ri-petei le cose dettegli, eccitando sempre la sua prudenza et onestă anche in atto di sentimente caritatevole per gli Eredi del Brancovano a far cădere la cosa e discreditando le lusinghe di aver accoglimento alia Porta; Tutto in dettaglio esatto rifferisco a lume di Vostre Eccellenze, Serenissimo Principe se mi fosse per altro permesso di produr it senti-mento e non attenermi ai limiti della sola espositione ardirei di dire che la cosa non sembra del genere delle trascurabili. Quelle parole che stanno segnate nelle carte de’ depositi ove sta scritto per conto del deposito alle tre e tre quarti per cento in perpetua mi fanno veramente dubitare se si potesse non far6 cenno sugli interessi, ma se si potesse dico segnare giro a libera disposizione, se mai fosse stato segnato a favor di chi che sia anche legittimo erede. Oserei anzi di suggerire sommessamente in quanto occorresse, che come per quanto rilevo dalia esatta scrittura non fu disposto sin ora de Capitali, oosl quall’or Vostre Eccellenze credano di trascurare la ricupera delle autentiche awisate carte, volessero almeno regolare i decreti permissivi, li giri seguiti se mai fossero stati per av-Ventura giraţi liberi li capitali, in modo che abbiano questi a stare in eterno legaţi ove sono e non possasi accordame il lievo a chi che sia giammai. In tal modo n<*lle vicende possibili non vi sarebbe almeno mai il caso per la Republica di esborsare due volte li capitali ş potrebbe essa al piti sentire vesazione su soli pro esborsati. Vi sarebbe poi a dubitare sul quantitativo de Capitali, rispetto alia riduzione de Pr6, dalii quattro circa alli due per cento, mentre se la fulgida Porta venisse per azardo, il che non sembra impossibile sin che sussistono in mano Greca li scritti originali, se laFulgida Porta ripetto venisse a ricer-care li capitali confiscaţi b ragionevole il dubitare che se ben-' li capitali di due cento dieci miile devono in ora considerarsi per metă attesa la riduzione de Pro alli due per cento la Porta ricercasse non ostante li Capitali come furono esborsati, vale a dire duecento www.dacoromanica.ro DOCUMENTE DIN VENEŢIA. 171 dieci milie ducati, invece di cento cinque miile che 6 quello importano in ora per la ridu--zione predetta de pro alli due p r cento. Anche per questo riflesso sarebbe-sempre diside-jrabile la ricupera di dette carte auttentiche che 6 il fondamento del credito : Pera di Costantinopoli, Ii 25 luglio 1753 Antonio Diedo Kavalier fiailo alia Porta Ottomana (Archivio Generale Veneto—Dispacci Costantinopoli, Filza No. 205) (1) Nr. 25 1758, 29 Septembre 1753. RSspuns la raportul de mal sus al ambasadorului veneţian. Al Bailo alia Porta Ottomana Ser Antonio Diedo Cavalier. Versa la prima sopra le rappvesentanze e ricerche che in voce edin scţitto vi sono state prodotte dall’ acţennato Dragomano a favore della nota persona suddita turca nel propo-sito de capitali investiţi in questj publici depositi del sale e delle Beccarie dai fu Prencipe di Valachia Costaptin Brancovani. Non avendo per6 riportato il bramato effeto le efficaci ragioni che da noi sono state adotte per far rimovere il Dragomano predetto dalia insus* sistente mal fondata idea e pretesa, si sente anzi avervi egli avanzata la ricerca di miile Piastre in dono alia persona che tiene appresso di sfe le carte autentiche dell profeBsato credito dei predetti Capitali, onde potersi dilazionare et attendere le risposte e con tal mezzo dar luogo al maneggio del ricupero delle carte et al componimento dell aifare. In tale costituzione trovandosi questo geloso e delicato negozio e nel dubbio che piu gravi potessero farsi le sue conseguenze, allorchfe venissero prodotti ricorsi alia Porta, si approva la direzione vostra sull’ espediente che con zelo da voi si 6 preso di ridurre la dimanda alle cinquecento piastre in via di semplice imprestanza in maniera privata e senza che ap-paresia alcun publico impegno per doverne delle medesime esserne fatta la restituzione, qualor dentro il conyenuto termine di sei mesi non abbia luogo il meneggio del ricupeto delle carte e della composizione dell’ aifare in modo tale che non abbia piti a promoversi ed a insorgere in awenire. Mentre per6 si riserva il Senato di spiegarvi sull’ aifare stesso la publica volontâ con la possibile maggioţ sollecitudine si rinette il contenuto del Di-spaccio vostro con le carte accompagnateci a questo Magistrato de Deputaţi ed Aggiunti alia prowision del danaro, accio coli’ intervento del diligentissimo Nobil Homo ser Bernardo Nani, che ha con tanto merito suo versato sulla materia, internandosi nell’ esame della medesima e delle sue conseguenze, abbia a suggerir tutto quello che credesse adotlato alle publiche direzioni. (Archiv. Gen. Veneto—Deliberaz, del Senato (Costantinopoli Filza Nr. 59 Nr. 26 1753 Decembre 27. Raportul deputaţilor şi adjuncţilor de la Zecea Veneţiei asupra afacerii depositului de bani ai lui Brâncov^nu. (11 Erorile cele multe din original nn am crezut de cuviinţă ei la coreg. www.dacoromanica.ro ESAKCTJ. 172 Srreniasimo Principe Con da mâ 24 Settembre prossimo passato an notat o nelle Ducali di Vostra Serenitâ. a Sua Eccellenza Bailo alia Porta Ottomana fu rimmesso in copia a Noi Deputaţi ed Ag-giunti sopra la Provvision- del denaro l’articolo delle Ducali medessime e del dispazzo 62 con la Carta accompagnata e la Scrittura in oltre primo Aprile presa. pass. formata dall1 Eccellentissimo Sigftor Sa vi o Cassier d’ allora Nobil Homo ser Bernardo Nani riguardante la pretesa del Greco ricordante suddito Turco sopra li Capitali investiţi in questi publici Depositi dai fu Principe di Valachia Costantin Brancovano, con commissione di dover unitamente al Nobil Homo sudetto internarsi nell’ esame della detta pretesa e delle sue conseguenze per poi Suggerire tutto ciâ che sară. creduto adattato alle pufcliche direzioni; onde dentro il corrente Mese di Novembre avanzar si possano dalia Serenitâ. Vostra all’ Eccellentissimo Bailo le necessarie instruzioni. In atto di pura obbedienza al Sovrano incarico donassimo prontamente il pitimaturo e-same sopra la stravagante pretensione di rendere a Sua Eccellenza Bailo le autentiche copie di partita del dinaro investito nei Depositi vecchi del Sal e Beccarie per la somma di Ducati 210 mila dai preaccennato infelice Principe a cui nel di 26 Agosto del 1711 fu per comando della Porta con la eoniiscazioue de’ suoi beni per sospetto di ribellione levata la festa in Costantinopoli insieme con quella de' quattro suoi innocenti iigliuoli. Con la vendita di queste copie di partita si suppone dall’ Estero Drago mano rimosso Ogni pericolo di non aversi piu in avvenire a temere le ragioni del Fisco Ottomano in cui â parimenti supposto d’esistere il diritto di conseguire li Capitali antedetti e li pro sino ad ora pagati, benchfe esistenti in alieno Dominio. Raccoglieremo primieramente Ie cose dette dai prenominato Dragomano riferite nell' an-tedetto Dispaccio, quindi le ragioni che sembra Noi Militare in contrario. Si pretende adunque che il Fisco per le leggi de Turchi potrebbe venir considerafo in modo diversQ da quello di Potentati Cristiani. La sete dell’oro esser maggiore nei climi orientali ne’ quali il Governo A dispotico a dif-ferenza di quelli delle Pi ovinrie dell’ Occidente, e perci6 ad ogni qualunque pretesto benchfe ingiusto darsi il titolo specioso di ragione e di giustizia. La pretesa del capitale di Ducati 210 mila unita a quella del risarcimentb de pr6 decorsi, che professar si potrebbe d’esser stati mal pagati dai 1711 in qua fonnerebbe una somma grandiosa e maggiore ancora se non si volesse considerare la riduzione de’ pro alle 2 percento Potersi con qual che esborso di soldo per un volta tanto rimovere il maggior pericolo. Venir assicurato dai Greco suddito Tuico col mezzo dell’accennato Estoro Dragomano, che con la vendita di dette carte qualunque pericolo reslerebbe per sempre rimo so, o al piti potersi temere delle avanie insussistenti, perchfe non potrebbe piu provarsi il fatto per mancanza delle carte autentiche. Queste sostanzialmente sono le cose che furono poşte a campo. Ora esjiorremo le ragioni con cui pare a Noi aversi dar risposta a questa stravagante pre tesa. Se il Fisco Ottomano estender si volesse fuori del proprio Dominio e fosse per preten-derealui devoluti tuttigli effettidel confiseato, benche investiţi in esteri stati, del che non ci fe nolo veramente alcun esempio, sarebbe alia stessa con lizione anche il Capitale di fiorini 244 mila 884t investiţi dai decapitato Prencipe Sulla cassa dei debiti regi in Vienna all’intercsse del 5 per cento trasporlati poi nella Ca.«a delle Regie Miniere col deto pro qual vien contribuito al 8* della superslite famiglia, qual A il Bancbiere nominato Chi-ter. oltre gl’intieri villaggi ancora che acquistati aveva nella Transilvania Austriaca, so. pra de’ quali s’era da lui cominciata la fabbrica d’un sontuoso Palazzo; de’ quali fatti potr.\ meglio la SerenitA Vostra illuminarsi dai suo Ambasciatore esistente alia Corte di Vienna. Sopra li Ducati 210 mila investiţi a nome del Principe decapitato ne preaccennati publici www.dacoromanica.ro 173 DCOUMRNTK DIN VENRŢ1A. depositi furono pagati li prd sino al 1714 nel qual anno fini di vivere e nel progressso restd sospeso ogni pagamento, supponer dovendosi che per ragione delle fptaliti accadute all’ accennata famiglia non siasi presentato alcuno a farne la ricerca. Furono poi trasportati del 1717 dai nome del detto Costantin a quello del suo unico Ni-pote; ma per6 6 degno di riflesso anche un altro fatto cio6 d’essere egli in detto anno stato posto fuori d’ogni timore ad abitare in Bucoresti capitale della Valachia insieme colla ma-dre e con le Principesse superstiti con gli assensi, convien credere, della Porta. Se dunque pretesa alcuna non gli fu posta a campo col nome di tjuel Fisco per il Capitale nell’ anno 1714, alcuni mesi prima della guerra di Morea, che fu quello della confiscazione, per effetto della quale confiscazione tutti gli averi di qualunque sorte passarono nell’ Erario Ottomano e se dopo fu sospesa ogni qualunque rierca dei pro dei Brancovani sino all’ anno 1717, nel qual tempo rimmessa fu detta famiglia, come dicessimo con gli as” sensi della Porta, ad abitare nella Capital della Valaciiia suddita del Turco, si rinforza la ragione d’essere all’ ora con legittimitâ di titolo stato portato il detto capitale al nome dell’ innocente suo nipote e per tutto ci6 pare che dopo la prescrizione de 40 anni circa, che forma in tutte le nazioni la barriera di qualunque pretesa, non fosse da temersi l’antedetta del Fisco Ottomano, nâ "verso il capitale e molto meno verso il pro pagato sempre con buona fede. Si considera inoltre che questo Greco qualunque sia«i doveva piuttosto rivolgersi al Brancovano che ha l’azione del Capitale e del pr6, mentre in supposizione che il pro fosse dovuto dopo il 1714 al Fisco Ottomano, potrebbe egli immediatamente risarcirsi şopra gli effetti del Brancovano esistenti nella Valachia. E per ragione del Capitale il quale ha il suo valore reale all’ uso della piazza, se fosse stata posta a campo del 1714 questa pretesa, s’averebbe potuto trovare un qualche mo-mento in cui finalmente sarebbe stata sollevata la publica Cassa dall’annuo aggnavio di Ducati 4200, lochfe parimenti succeder potrebbe nel supposto caso d’essere posta pre-sentemente a campo dopo il corso d’ anni 40. Se sembra a primo aspetto consiglio di prudenza doversi continuar il maneggio per l’acquisto di dette carte, convien dall’altra dubitare e non senza molta ragione che con altre copie simili che possono essere uscite la stessa molestia fosse pep risorgere anche dopo il pattuito esborso il quale servirebbe in tal caso ad ingrandirja quando non si potesse preş tar fede a quelli che sono consapevoli di questo maneggio, come il Dragomano medesimo che negozid questo affare realmente addombrd. Ora convien riconoscere se l’esposto qualunque siasi venisse piu ad apartenere al privato che al publico interesse. 11 debito delii ducati 210 mila di Capital 6 bensi un debito publico, ma il credito 6 delii legitiimi rapprescntanti chiunque siano della famiglia Brancor ana, cosi 6 pari-menti per il pro che da esso ne deriva. Dunque la pretesa presente cader deve a peso non d’altri che del creditore, tanto piti che il medesimo esiste nei stati Ottomani con fortune e perâ per tutte le ragioni antedette crediamo che il vero interese şssendo del Brancovano, sia di giuslizia non meno che d’interesse publico che resti awisato l’agente suo qui dimorante Panno Ma-ruzzi di questa emergenza con imarico di renderne partecipe il suo principale a di cui carico esser deve l’eşito di questo negotio, perchfe facendo awicinare all’Eccellentissimo Bailo qualche persona per suo proprio conto possa l’Eccellenza Sua ben illluminato, assistendola, far che con fabuli con l’Eîtero Dragomano, onde poner fine a questa pretesa, della quale qualunque sinistro esito sarebbe per apportare a lui il danno sostanziale, non mai alia Cassa publica. Hanno li Greci maggiori facilitâ nei negozii di Costantinopoli di tutte \e altre nazioni, percM in essa metropolL tengono delle particolari valide aderenze, e siccome la desteritA dell’Eccellentissimo Bailo potrebbe nascostamente assisterli col consiglio, cosi sarebbe molto probabile che questo torbido fosse per facilmente svanire, www.dacoromanica.ro i74 esârCu. Dovendosi perb procedere con qualche cautela in riguardo all’awenire, giacchă per il passato niente essendo sopra tal propoeita stato a nOtizia dell’Eccelentissimo Senatto, fu.-rono dai competenţi Magistraţi eseguiti gli atti e pagamenti ordinarii dei pro sotto buona fede. parerebbe proprio doversi cop cauta maniera prowedere perchâ ii Capitale non potesse esser disposto senza previa notizia publica e che per il pro siă fatto indicar al Maruzzi, che quando questo aflare prendesse un piu serio aspetto devenir si dovrebbe per giustizia alia sospensione del libero pagamento sino a tanto che non fosse levata l’occa-sione di qualunque pericolo. In quanto poi alia corsa prestanza delle Piastre 500 sară della publica prudenza il determinare se ben fosse conVertir la in dono, come pure permettergli, quando lo creda proprio, farne un' altra di simil somnia a carico publico, non per altro se non per far so-prasseder il Greco sino all’arrivo della persona che dai Brancovano sară deputata; con e-spressa dichiarazione per6 che ogni qualunque altra moderata somma lo quale potesse occorrere alia persona che dai Brancovano sară deputata, esser dovră in via di positixă prestanza da decontarsi nell’alto del pagamento dei pro , potendo bensi l’Eccelentissimo senato prestare la sua protezione a questa affare, ma non sarebbe nâ giusto che convenienţe he avesse a saggiacere ad alcun maggior dispendio. Noi che in altro modo non sopressimo determinarsi in un punto che 6 fuori affatto delle nostre economiche incombenze, rimetterci dobbiamo in ordine et in merito a quanto sară conosciuto proprio della maturită e prudenza dell’Eccelentissimo Senato. Grazie. Dato li 27 Novembre, 1753. Zaccaria Valaresso Aggiunto. Barbon Morosini Kavalier e P. Marco Foscarini Kav. Prow. Aggiunto Andrea Tron Kav. Deputato. Nicolb Erizzo 2 d° Savio Casier Uscito. (Archivio Gen. Veneto— Deputaţi et Aggiunti al dinaro pubhco —Scritture, 109 carte 179to e seguenti.) Nr. 27. I7$gt 7 Decembre in Pregadi. RecomandaţiunI făcute ambasadoreluî Veneţian )a Portă în afacerea Grecului care posedă hârtiile autentice ale lui Brâncovănu, relative la depositul de bani din Veneţia. Al Bailo alia Porta Ottomana Nel mentre che dalia publica maturită vengono prestate le convenienti considerazioni e disposti gli opportuni provvedimenti sulla insussistente ricerca avanzatovi dall’ accenato Estero Dragomano a favore del Greco Ricordante suddito turco per li Capitali investiţi nei Publici Depositi prin sfaturile D-lord, Măria-Sa ad pipăită durerile lăcuitorilor şi ş’ad siguripsitd viaţa din primejdiă, lăsându schiptruld şi fugindd ca und tâlhard 4>oa ’n amâ4a mare, după ce d’abia cu sufletuld ne au lăsatd; ăncă până la celd mai mied lucră ad luatu (să le fie spre îngropare); numai dâră vulturuld le ad rămasă, care le era fârte trebuin-ciosd, se le scâtă pe drumd ochii; şi noi, ca nişte slăbănogi şi neputincibşi, fără de a întreba d'acea pornire, l'amd lăsatd. 01 noi cei slabi 1 fără de putere 1, cătă dreptate avâmd, nu numai se ’ld poprimd, ci ăncă şi morţii eram datori se’ld dămd, ca jp'und lupă mâncătord de norodd; şi prin vărsarea săngelul, se resbunăm inimile nâ-stre; cu ţâţe că suspinurile -săracilord, blestemuld văduvelord, şi lacrimile tinenlord, strigă înaintea luţ D-4ed; şi ori unde va merge, şi oii unde va sta ca pre und răd îld vord întâmpina, şi ca nişte fulgere vord trăsni împregiuruld lui; pentru care n mied nu mă Indoescd qă a vieţel lui sfărşire nu va avea fericire; dâră noi, pentru ca ă is-bândimd necwţului nostru, trebue şi ânşine, chiar şi prin primejdia vieţei nâstre, mă- Stg. f. Ut., Jbrch. fi JM, VA H. 12 www.dacoromanica.ro 178 OBŞTESCJL MÂNGĂERE. cârti să ridicămti viaţa tiranului şi a vrăjmaşului nostru; şi acăstă faptă o punemil pildă bună Intru nămul nostru, şi grâznică frică a Fanarioţilorii; ânsă la acăstai pre noroduld celfl prostti nimeni nu’lfi învinovăţeşte: căci t6tă fericirea norodului în grumajil lord, al cinstiţiloru boeri ocărmuitori ai ţerrei, cari părtă neputinţele norodului, şi ad se respuntjă înaintea înfricoşatului Judeţfl pentru ticăloşia lord. Drept aceea D-vâstră, prea cinstiţi boeri, să îngrijiţi pentru folosuld patriei d’acum înainte; prin unire pururea să vă arătaţi împotrivitorl celor ce voesc derăpănarea patriei. Ajunge; nu ca varvaril să ne pismuim; ci să urmăm părinteştilor privileghiurî, bine drept îndreptând, şi ocărmuind ţara, să ne aprindem de folosul cel părintesc, să micşorăm puterea Grecilor. £d de aşi avea puterea condeiului lui Demosten şi a lui Xenofont, mal mult şi mal de folos aşi scrie şi aşi plânge ticăloşia patriei; iar pe D-vostră cu smerenie părintăscă v’aşl ruga să lucraţi cele de folos patriei. Nu aşteptaţi îndemnul părintelui Mitropolit; ci înşi-vă vă uniţi la o laltă, puind şi acâsta în lucrare, se încontenăscă de a mal fi mitropoliţl greci; şi atunci cu adevărat putem aştepta fericirea patriei; iar să nu aşteptăm la Monitorul franţuzesc 111; Monitorul -necare a deosebiţilor scriitori fiind deosebite, a fost prea natural, ca în loc de armo-niă să vedem lupte crâncene—fireşte de condee—intre cel chiemaţl a ne regula graiul. In mişcarea aceasta—făr a lua în băgare de samă nuanţele—putem deosebi doauă mari tabere, a etimologiştilor sad şi latinisătorilor şi a fonetiştilor sad a conservatorilor în materie de limbă, bine înţeles. Limba românească este fiica celei latineşti. Mânecând dela acest adevăr, azi necontestat de nime, decât numai de câţl-va scriitori maghiari,—susţin unii, că limba noastră ştiinţifică şi literară are să fie cât să poate mal apropiată de limba latină. Deci, (1) Se ştie că Gothil aft avut In veacul IV-a In Dobrogea <ţe jos şi anume In delta Dunării (Insula Peucea) central aşezământului lor, unde s’a născut chiar cuceritorul Romei, vestitul Alaric. (8) Theodositt a murit In 895 (post Chr.). www.dacoromanica.ro 182 GR. SIMA AI. LUÎ 108. vorbele, ce în vremile de tristă aducere-aminte s’afi furişat !n limbă-ne, att să fie înlocuite cu vorbe dm limba latină, şi aceasta pentru că acelea—vorbele străine—denaturează frumosul nostru grafii şi tot odată sunt nişte triste şi dureroase suvenirl ale sclăviel noastre de odinioară. Scopul este măreţ şi vrednic de a ’1 îmbrăţoşa fiecare Român, durere însă, că în veci nu s’a putea realiza. Aceasta, credem, a fi documentată în de ajuns din partea d-lul Maiorescu în studiul d-sale: «In contra neolo-gi melor. Părtinitorii latinisărel att fost dătătort de ton până în anii din urmă. Att fost criticaţi el şi pe-o dungă şi pe altă, dar până când n’att venit să ne dee Dicţio-nariul limbel în Proiectul Societăţel Academice, — lupta din parte-le nu era încă pierdută. Toate criticele, dujmănoase îndreptate înpotriva etimologiştilor n’au fost în stare să le strice atâta, cât ş’au stricat înşişi prin amintitul Dicţionar. Singuri profesorii de latineşte şi filologii de profesie sunt în stare a scrie fără sminte după regulele Societăţel Academice. Fiind cine-va atât de preocupat cu forma, fireşte, că trebue să sufere fondul. De aci să poate esplica afirmarea unora, că scrierile latinisătorilor escentricl, sunt sarbede de tot. Când ar fi scopul întregel societăţi a se ocupa, îndată ce ş’a însuşit cetirea, cu scrutări filologice, ca fie-care să ştie legile după care limba s'a schimbat în decursul veacurilor, ar mal merge,—îndată însă ce scopul scoalel peste tot este a pune pre om în posesia a cât mal multe cunoscinţe, cu ajutorul cărora să poată trăi mal uşor treaba s’a schimbat. Ce zic fonetiştil? Ca toate lucrurile din lume aşa şi limba încă trebue să fie inilu-inţată de împrejurările favoritoare ori nefavoritoare, cutărul popor. Se desvoaltă cu un popor şi pere, când pere acesta. In orl-ce epocă limba e aşa după cum e poporul. A-l face să vorbească o limbă străină firel lui, ar însemna a ’l îmbrăca în nişte haine ce nu-s croite pe trupul lui, şi cari prin urmare numai îl împiedecă în mersul său firesc, în desvoltarea sa naturală. Limba de azi a poporului nostru e singură în stare a face pricepute toate ideile şi simţemintele ce se nasc în sufletul Românului,—pe când vorbele streine, cu care se înlocuesc, cele ale lui—@1 esprimă numai pe jumătate aceea ce el cugetă. Şi poate simţi fie-care din noi, că de multe ori vrând a vorbi «cult» nu poţi să-ţi înfăţişezi o icoană fidelă a internului, pe când poporul să esprimă atât de natural, că te ’ngraşl ascultându-1. Limba pe lângă aceea este mijlocul prin care omul poate deveni proprietariul a unul număr de cunoştinţe. Dacă limba e mal uşoară n’al de a face decât cu cunoştinţele, dacă însă chiar şi limba îţi este în parte necunoscută, fireşte că al să te lupţi cu două greutăţi de odată, cu însuşirea limbel şi apoi cu câştigarea cunoştinţelor, Acum din punt de vedere practic judece orl-dne, dacă e bine a urma calea cea mal lungă şi mal osteniciosă, ori cea mal scurtă şi mal uşoră? Disputele urmate din amândouă părţile, trebue s’o mărturisim, sunt de multe ori greşite. Să ne lămurim. Etimologiştil zic, că fonetiştilor nu le este ertat a se folosi de leac de neologism; aceştia ear, că aceia încă să nu folosească nici o vorbă ce nu e din isvor roman. Aci este o bună doză de esagerare la mijloc, din ambe părţile. Apoi afirmările, că cutare e vândut până şi Bulgarului? Ar fi de dorit în interesul, onoarea amănduror părţilor, ca ast-fel de afirmări să fie cu totul eschise din luptele ştiinţifice. Partida cu direcţia populară a câştigat atâta teren în Ardeal, că aproape toţi ortodoxii sunt pe .partea lor, cel puţin în ce priveşte ortografia, şi în mare parte şi limba, pe cănd uniţii att rămas pe lăngă principiile etimologice. Eată pentru sărmanul popor din Ardeal şi Ungaria, azi mâne un nott punt de desbinare! şi aceasta e tare dureros, căci avem atâtea motive de a trăi ca fraţii. Acum e rândul Academiei a ne da un Dicţionar al graiului nostru, pre basa căruia să se poată statori odată limba literară. Comisia însărcinată cu această lucrare, suntem siguri, că ne va da un Dicţionar mal desăvârşit decum e acela al Soc. Acad. Spre sfârşitul acesta însă, credem, că nu este de ajnsu a studia cărţile noastre vechi, www.dacoromanica.ro MATBRIALURÎ DG LIMBI. 183 ci trebue scrutat şi folosit şi graiul vifl al poporului, aşa după cum acela o merită a-ceasta. Cine a avut prilej a petrece vreme mal îndelungată în sinul poporului nostru dela sate, s’a convins, că acesta, poporul, a păstrat cu sfinţenie o comoară întreagă de cuvinte şi întorsături limbistice, In cea mal mare parte necunoscute încă cărturarilor noştri. Că nu toate vorbele vor avea dreptul a se generaliza, se înţelege de sine; multe însă vor fi îmbrăţişate cu drag esprimând mal bine o idee, de c&t un lanţ întreg de neologisme. La toată întâmplarea însă se va pune la disposiţia istoricilor şi filologilor noştri un material tare scump, cu al cărui ajutor vor putea străbate mal uşor în întunerecul. ce în mare parte acopere încă trecutul nostru. Este absolut cu neputinţă să facă Academia un dicţionar desăvârşit făr a se folosi de graiul poporului. Ştim scuzele Academiei. Nu-s fonduri. Cănd Academia nu se crede în stare a face aceasta, spună-se, că de la cine avem s’o aşteptăm ? Aci nu-e vorbă de a umbla cu alaiuri din oraş în oraş — aşa nu se face limbă — ci de a cu-triera colea modest satele, cu deosebire pe cele mal ferite de influinţa streină, şi ar ceasta se poate face în decurs de 2—3 ani, cu nişte cheltuell ne’nsemnate chiar şi pentru Academie. Mal de vreme sad mal târziii, credem că asta tot are să se facă, şi cu cât mal curând cu atât mal bine. Ne permitem deci a atrage luarea aminte a celor chiemaţl asupra împrejurărilor desfăşurate aci. In legătură cu cele amintite mal sus las să urmeze aci un estras, ce-1 fac din colecţia de termini poporali, ce am făcut-o mal mult din curiositate, nefiind mal adănc versat în cele ale limbel: .Are*=preajmă. In aretul bisericel=în preajma, aproprierea bisericel. Ârină=năsip ; pe Someş. Agoi=şezi liniştit, dă-ml pace. Beznă, băznă—negură. Se birtcă, să burieă—cu deoseb. pe un pom—se gue, se gure, se sue=se urcă. Bălătruc=j>ea.tT& rotundă cu care să sarea pe lespede. Bolf bolovan, In Bănat petroni; citeşte ca ungureşte petronyi. Bulgăr, brus—u.n cocoloş de omăt, de aur etc- Buleandră=muere stricată; veştmintele ponosite, ce nu se mal pot folosi, sunt bulendre. Ciort=zgura de la o cană ori ulcior; Ciurubeiă, cireşe goloşele=cireşi verzi. Citeră, ticieră (ca ungureşte tyiceră) dâlmă, gruiă=adecă un deal conic mal înalt decât o colină. Cimpăreşte, adie —şchioapă căt de abea de ex. calul etc. Se chercueşte, se brănţălueşte, se hărăfeşte (pe Someş)=se (joacă glumind de ex. doi tineri. Se ciorsăe-= se scarpină; CiorsoUl= om greoltt, om care umblă nimic; L’afl comănăcit—l’afi luat cu vorba, s’aii sfătuit împreuna. Ciovăstră, draniţă= lemn crepat în patru, draniţă_şi şindile nehorjite încă însamnă. după___apa în care se scaldă copilul; pe alocurea, oala de scaldă şi troaca de scăldat; D2e£sif=prădat; Umblă’n dîra mîncărel etc. =s’a pus să facă de măncare ; dtVey=tocmesc, repar de ex. o roată, un car etc. B'ăcălete—O bucată zdravănă de lemn, ce se poate mănui cu mare încredere Ir vreme de nevoe; www.dacoromanica.ro *84 GR. SIMA, At LUÎ ION. Gardind—partea întrec&toare din fund afară a doagelor unei buţl, scobitura în care se aşează fundul la o bute; Ghiolbană—o muere frumoasă, ce cam trage cu c6da ochiului; Grohotă—o grămadă de pietre adunate de ex. de pe un loc arător. Gurgoid, Gurguid—vârful «îngurzit» al opincel; Hat—bolovanul ori lespedea pusă intre două locuri pentru a şti, că până unde-I al meii şi până unde-I al tăCi. Hateş vecin cu locul. Hacuri; heacurX, heacurX, vreascuri—surcele. Hoancă—aşeijătura dintre dealuri şi coline. Hăbăuc huen=-om clătit la minte, care nu-i chiar nebun nici chiar cu minte; 2iba2ft=păs£re mare cum e corbul etc. Românul zice, că naţiile streine cu deosebire jidovii şi ţiganii sunt hoale; — preste tot cel ce umblă îmbrăcaţi în haine negre. Holcă, toiă, a sedek. Dâcă lapicidul a pus anul al 38-lea de domnie este că numai o singură lună, lună Decembre, mal trebuia pentru ca Ştefan să ’ncâpă a număra al 38-lea an de la urcarea sea pe tron; căci 7003 Ianuarie—corespunde an. de la Christos 1495, din care dâca se scade 38 ani, rămâne a. 1457 când a încăput să Ao'frinâscă. Cu tâte aceste corespondenţa între Ştefan fcel Mare Şi Patriarhul din Ohrida relativ la aşezarea unul Mitropolit în Mold6va în locul răposatului Mitropolit Kir Visarion (4j portă data de 6964 (145(3) luna Aprilie indiction 4, Să presupunem că Ştefan cel Mare, care să considera ca Domn al ţării, de şi scaunul eră "Ocupat de tisurpatorul Petru Aron, să fi trimes acea scrisore Patriarhului încă de pe când se afla în Muntenia,—nu ne pare probabil j moi curând am fi plecaţi a admite. o erore în reproducerea datei corespondenţii, de vreme Ce chiar dacă cronicarul ar putea indica o dată falsă, confirmarea el prin ipscripţiunl nu lAal îngădue nicţ o îndoâlă. Biserica lui Ştefan vodă din Huşi a fost rătt struncinată de cutremurul întâmplat la an. 1602, când a căzut turnurile şi a crăpat de jur împrejur. Pe la an. 1756 Matei ţjrhica vodă a răsipit’o până în temelie şi o au făcut de iznovă. (5) Teodor T. Burada. (1) Letbpis. Kog&lnlcenu. Iaşi. 1863. tom. I pag. 136. (8) Roviet, pentru ist., arch., Biol., I pag 118—420. (8) Idem I pag. 889—408. (4) Magazin istoric pentru Dacia. Laurian şi Bălcescu. Bucureşti 1846. tom. I pa£. 977. ţ6) Cronicii Bufilor de Ep. Melchîaedek. Bucureştii 1869. pag. 168 şi 886. ■ !■. r 1 i -r www.dacoromanica.ro REVISTA IST. AECH. Î1L. Voi 1 RfficrWfttaui wwwmm m-iToilIif i(f M /]\ k filVISTA IST. ARCE. ÎIL. Voi. II. Tab. II. Figura 1. figura z. Figura S. Fig iraJ4. Figura 5. ‘Iascripţiiinile de la Mănăstirea Rădăuţi. www.dacoromanica.ro HRVISTA IST. AM. HL Voi. D. T & b. III. Hawffto iv tH • 1 n?** 1 r* «. 5» # \\\ ntwiaw y vincnancm o^a^Jijictnaa l/ktuwqtţ* iţiKM Mtjxify^Ama. QMiiDahi&^i^Eămrc^ tOVACONHUM. fvr ANw flo^ -iţ—J / f?i /T' ti K'>/^ wC*" >* \ HitTA^ a* ^nr i^Caouojiit cartQw ^°YSX®^ £TdfnW cmlttfc cîTHalimAir w eAtftWfcfct tit>v\ y MHnrvipK i^KaVnl^^QLţTrmHaiu&tt cIa^ww RIhVK»> ÎV ijUtH bNd^HtJ^^d^TToaHOAUin th/^jvn ^ £pfew£H<*% /WCtM^t^E^binrAtTT6*iB1/WWA,^CVn r A. r:. N cf J r ^YnA »V«>W K«r OOTT& Ytânc/$i^inj(vn tile ma^EoaV ,_x iăh <*Mn r'^b 'T AOWirnM\nîrau)ţKuonAnAimpanb ir avmAWua P MA«.HlU.tToO,WttKA()HwlnCltrbVVToopt HAH Ut. •9-—-J 'iX- f / qr'*?^ ^AnTTfeRACiclbAoim'iHttiuct^MHTirHMWTra.UiKubnA n-«> l/| V f *Ayy' T.V ^ AW.UAYVM /MEHVUttkptAb fMWAiACKO ^fA/k.VUHTTOCltt&nl tv fcTo f k crr«.7'• 1 » -V ( C*,T'' M£toThiaJmyv /WHtîttv«tfifsA. >tAVtttrrfwdw.B>)7Trn^. CtB_bl.UJ.fc, «**- sii^*’V ~ -oji.r cxtua.a^M-HTtrn ahMcCbjAM\ oohh^trcoKoAffirt ^bB-hKhl • \ fţ '*■*-'' iJ i ’i ' /'T' ill, ^7 >r^L oluuvrt^cofcix jwft'VtH ajiittTrncaHVctuoyrlpwaKUmAAttEs^i rrp OKA&nTTTb VIKA A CEHA#. £MCl/VWt/>(t tiOjf tuwTaErt. H «Eh. tk. J^^^irrvv -r' * nttVta^n^iPb^HHtAT69kcT»iB«vroTfc I^KoocbAtrrti j M.ATnAoC^oÎBtoCÎifelw^EavλA/V\oljlAAiislte. ^ ^ /WW Fac simile după autograful Mitropolitului Anastasie Crimca. Mănăstirea Dragomima). www.dacoromanica.ro Dorrinit cari dă. pntirn.it liste, de abona.ment. la. a-cestd "Revistă» simt rugaţi aleÎnapoia, cât ele curend, spre. a. se. sci cui sil se trirniţă foia. Domnit' cant sJaă abonat şi nJciti: plătit încă. abonamentul, sunt rugaţi a gvCibi cu trimitere-a banilor, la adresa. Qi.edacţiunei, Bucuresci, Strada. Şelarii, Jir. 11. Fascicula IV, cu care se Încheia primul an al publicat i:une.i. s'a pas deja, sub presă, şi va apare la in-ceputulIune.iSe.pte.mbre. www.dacoromanica.ro