NUNTA LA ROMÂNI STUDIU ISTOR1CO-ETNOGRAFIC0 COMPARATIVU DE ELENA SEVASTOS IxSUllATUI.C 1>K TÎXIÎllC ŞI MÂNCATULO DU DIMIXEŢĂ. PREMIATĂ DE ACADEMIA ROMÂNĂ CU PKEMIULC ELIADE-UĂDULESCU 1888. EDITIUNEA ACADEMIEI ROMANE BUCUHESCI TIPOGRAFIA carol. gObl, str. d6 VINEI I4-. 1888- www.dacoromanica.ro ELENA SEVASTOS NUNTA LA ROMÂNI www.dacoromanica.ro CUPRINSULU I. înaintea logodnei. Pap. 1. Cum se dau în dragoste.................................. 1 Cum se vrăjescu fetele spre S-tulu Andreii!............ 4 Cum se vrăjescii în ajunulii Crăciunului............... 5 Vrăjile spre S-tulii Vasile............................ 7 Cum se vrăjesce în ajunulii Bobotezei.................. 9 Vrajă de dragoste (jud. Botoşani)............... 12 Vrajă de nrsită (jud. Dorohoiu)................. 14 Farmecă de dragoste............................. 15 Descântecu de dragoste.......................... 16 Facere de dragoste.............................. 17 Vrajă de ursită................................. 18 Vrajă de ursită................................. 19 Yergelulu............................................. 20 Şeijetorea din casă................................... 25 2. înainte de stărostie................................. 26 3. Stărostia şi peţitulfl................................. 35 4. Cătătorî de casă safl cercători..................... 49 II. i. Logodna sau încredinţarea.............................. 52 2. Croitulti.............................................. 69 3. Până la nuntă.......................................... 71 III. Nunta. 1. Jo!: Cernutulâ, jocă sitele, bată sitele, plăcinte. 76 2. Vineri: Claca lemnelorfl, adusulă lemneloru, lemnele ............................................. ^ • 82 www.dacoromanica.ro VI Pa». 3. Sâmbătă: La casa miresei. Brebenoculfl............................ se La casa mirelui. Tunsulfl, bărbieritulfl. 89 4. Duminecă: La casa miresei. Busuioculfl, bradulfl, mărgelele.......................................................... oa ColăcSrie................................................ 92 Colăcărie (jad. Bâmnicu-Sărată).......................... 99 Conăcărie (jad. Sucâva)................................. 101 Conăcăşie (jud. Putna).................................. 104 Colăcărie (jad. Sucâva)................................. 106 Colăcărie (Boroa)....................................... 109 Oraţie (jud. Bâmnicu-Saratu)............................ 112 Conăcăşie (jad. Covurluiă).............................. 113 Colăcerie (Dobrogea).................................. 115 Conăcerie (jad. Neamţa)................................. 116 Conocărie (jud. Iaşi)................................... 118 Con&cărie (jud, Botoşani)............................... 120 Conăcărie (jud. Dorohoiă)............................... 122 închinarea daruriloru miresei........................... 125 închinări a straeloră la miresă......................... 129 Cei cu schimburile, dar mai alesă vătaşelulă............ 133 Oraţiunea paharului..................................... 138 Cântece la casa miresei................................. 162 Lado, Lado.............................................. 167 Iertăciune (jud. Botoşani).............................. 169 Iertăciune (jud. Suceva)................................ 172 Iertăciune (jud. Dorohoiă).............................. 174 Iertăciune (jud. Romană)................................ 178 Iertăciune (jud. Putna) ................................ 180 Iertăciune (jud Covurluifi)............................. 184 Iertăciune.............................................. 185 Iertăciune (jud. Ilfov)................................. 188 Iertăciune (jud. Ilfov)................................. 191 Iertăciune (Dobrogea)................................... 193 Iertăciune (jud. Fălciă)................................ 195 Iertăciune (jud. Iaşi).................................. 197 Când miresa plecă de la casa părinţiloră ca să se ducă la casa mirelui (Musică.—Burada)..................... 200 Iertăciune (Cherson).................................... 201 După iertăciune................................................ 202 Pintenele (Transilvania)................................ 204 Pintenulă............................................... 210 Oraţia pintenului....................................... 212 5. Sâmbătă la casa mirelui. Petâla.................................................. 216 Cânteculă petele! (Musică.—Burada) ^ . 222 www.dacoromanica.ro VII Pau. 6. Duminecă dimineţa...................................... 226 7. Duminecă la nuni....................................... 231 8. înainte de cununie..................................... 235 9. La biserică.......................................... 239 10. După cununie.................................., . . . 254 La casa mirelui după cununie.......................... 255 Când se întdrce nunta de la biserică (Musioă) .... 265 11. Masa de cununie. Hobotulu, Zabranicn, Săvonn, Săonu, Svonu, Bolţii, Pintene...................................... 268 Cântece la masa de cununie . . . ............... 275 Jocurile........................................ 280 12. Masa cea mare ........................................ 283 Închinări...................................... 286 IV. După nuntă. 1. Luni diua: Rachiu roşu, rachiă dulce, zorile. . 314 Cântece ........................................ 320 2. Luni. Târfâria în Transilvania......................... 322 3. Luni sera.............................................. 331 4. Marţi legă miresa, o învelescă, o îmbrobodescu. îi pună cârpa şi o desgovescă ■ . . . ,............. 332 5. Mercurî. Plăcintele.................................... 337 6. Duminecă. Cale primară saă cale pe mare ... 340 7. Colacii nunului. în Transilvania: Merulu de cununie............................................... 342 ANEXE Conăcărie.................................................. 351 Oraţie de nuntă............................................ 852 Oraţie de peţitfi.......................................... 356 Oraţie de nuntă..........*............................... 357 Oraţie de nuntă............................................ 360 Oraţiune de nuntă.......................................... 364 Oraţium ţinute la nunţţle ţărănesc! (Bucurescî)............ 366 Colăcărie (Transilvania)................................... 369 Conăcărie................................................ 372 Oraţia populară (jud. Rîmnicu-Săratu)..................... 374 Iertăciune.............................................. 377 www.dacoromanica.ro VIII Pi.0. Iertăciune (Bucurescî)................................................... 380 Iertăciune (jud. Rîmnicu-Săratu).................................. . 381 Cuvîntu de iertăciune.................................................... 383 Iertăciune............................................................... 385 închinări şi iertăciuni din Bucovina. închinarea darurilorfl mirelui........................................... 391 Variantă........................................................... 392 Variantă......................................................... 391 închinarea darnriloru miresei............................................ 394 închinarea după primirea schi mbunlorfl.................................. 395 Variantă..................................................... . 396 Cuvîntare la trecerea pe sub colacu................................ . 396 închinarea nunului celu mare............................................. 398 Iertăciune............. . . ............................... 399 Variantă........................................................... 402 Iertăciune în prosă.................................................... 404 *CXZ>C* www.dacoromanica.ro I. înaintea logodnei. 1. Cum se dau în dragoste. Aşa-i legea din betrânî, Din betrânî, din omeni buni: că mama, d’indată ce-şi vede copilaşulă înţelegendu vorba şi fugendă ca titirezulă prin casă, dă ’n mâna băiatului biciuşca şi, ca pe cine scie ce fetă-frumosă din poveste, îlu mână după vitejie; iar fetei îi pune ’n braţe păpuşa1), care se în-telnesce la tote poporele indo-europene • pupa la Latini, poupee la Francezi, pupattolla la Italieni, TCcuătaicTj la Greci, la Indieni după Mahâbhârata putri, dâruputri, dâruputrikâ, care însemnă copilă de lemnă. De aci înainte copilulă îşi scie datoria : băiatulu umblă după arcă, puşcă de socă, să-şi facă căruţă şi săniuţă de cărată bucatele de la câmpu şi de adusă lemnele dm pădure ca tata. La dînsulă dudăulă de boză şi de urzici şi beldiele de pelină ori lumînărică îi cine scie ce pădure. Treba fetiţei: să-şi îmbrace câtă s’a putea mai frumosă păpuşa, sufletulă şi inima ei, că de ’ntrebî fetiţa nefiindă în braţele mamei: „cine ţi-e mai dragă, mama ori păpuşa?" îţi răspunde: „mai întâia păpuşa, ş’apoî mama." 0 A. De Gubernatis, Usi nuziali in Italia, pag. 89. www.dacoromanica.ro 2 într’ună ungheră, la râdecina unui copacă betrână, în adâncătura dintre doue viţe, ce minunată, casă pentru păpuşă. Bâiatulu îî maî dureză unii acoperemîntă şi apoî ţine-te pe gospodărie. în România pe şesti şi în unele locuri din Dobro-gea casele se făcu de cîamurii, din stuliu împletită pe inimă saă pe brâă, şi copilaşii le facă totă aşa, numai în locă să frămînte caii pămentulă mal tragă mâţa orî căţelulu şi de cu el nu facă trebă, frămîntă singurel. Când a mal răsărită fetiţa ş’o mână mama după viţel saă cu boboceii, aşa că nu maî pote totă diulica căta de păpuşă în draga eî voe, atunci Dumineca şi serb&tdrea numai de cât se strângă unele la altele cu păpuşele de facă jocă şi nuntă; nişte beţişdre legafe cu cordeluţe ’să luminările nunului şi de lipsesce miresiî petela, atunci mătasea de păpuşoiă saă paelo de grâă cusute pe tăsmăluţe o prindă minunată. De la sântă-Măria cea mare, când s’a împuţinată lucrulă câmpului, când omulă maî odihnită îşi simţesce ndptea prea lungă, atunci se facă şedetorile din ogradă saă într’ună locă deşchisă din vatra satului, cum le dică în Dobrogea sdencă. La casa unul gospodară cu ogradă mare pună în bătătură o ciotă zdravănă ş’o aţâţă, la indemânâ-î ună vravă de stuhă, de pae saă vreascuri, din cari fetişdrele fără furcă cară cu braţele de facă palalae să vadă fetele la torsă zestrea, care-o începă de cum să trezescă pe lume şi până se mărită şi vr’o doue-trel bătrâne cum să soarmene saă să dărăcescă nişte lână. In vremea asta flăcăii ’să la. păscută caii, maî la alte trebl. Numai din când în când trece ca fulgerulă câte unulă călare cu gluga pe capă şi cu polele măntălil de aba cope-rindă totă calulu, dândă ună norocu-bună şi ună sporii la lucru; fetele rîdu, mal vorbescă de dînsulă, babele spună câte o minciună, să mal hărnicescă fetele, şi fetişorele ascultă cu ochii la focă nu cumva să se stingă. De odată ună ursă cu blană de de mormăesce la spate; o babă c’ună gătejă l’alungă până hăt departe, că de ce-î sperie fetele. Maî vine câte unulă www.dacoromanica.ro 3 învelită într’ună ţolă, care să târăe după elu cale dc-o poştă şi mânai învelită ’n ţolă o întinde feteloră; ele facă nazuri; se duce şi elâ. Apoi vorbă: 6re cine-a fostă, ba că Stană, ba că Hrană, până ce-î daă în pârtie. In Dobrogea câte uuulă cu ţdndre nărăznate (roşie), cu cbitie totă aşa, cu luleaua ’ntre dinţi, saă cu câte unu beţişoră aprinsă la ună capătă, ţinen-du-lă între dinţi cu partea aprinsă în lăuntru, aşa că pare c’ară avea jăratecă în gură. Unii îşî mai pună corniţe, fetele ţipă, babele daă faga după ei. Alţii se îmbracă ca Turcii, ţi-nendu între dinţi o trestie lungă c’ună păpuşoi învelită în pănuşe la capătă; vine şi elă să-şi aprindă luleaua, ce nu iea focă, mai aruncă o prujitură două şi se duce. Rară, rară le vine flăcăiloră chefii să aducă lăutarulă, cimpoeşulă saă gaida din Dobrogea, de mal rotescă cele fete. S’a răcită vremea, bate ventulă celă jalnică, păpuşoii uscaţi se odihnescă în glugi pe lanuri; vine vremea desfăcutului; bucuria feteloră, de acolo clăci depăpuşoiă; moşnegi, fete, flăcăi cu toţii la desfăcută, atunci aţine-te la poveşti. Ună flăcăă se plecă să mai adune cei strujeni. îngână o vorbă, fata ’lă aude şi cândă târdiu la câte-va cesurî de ndpte se împrăştie cu toţii, fata se duce acasă, se culcă şi gândesce. Când fetişdra a începută a gândi la vorba ce î-a spus’o ună flăcău, atunci ea păşesce pe fată mare. Caută să umble îmbrăcată mai curată. Ea scie: Dragostea de unde’ncepe, De la ochî, de la sprîncene, De la baze rumenele, De la gâtulu cu mărgele Şi degete cu inele. Femeia a pricepută slăbăclunea bărbatului şi totă-deauna î-a bătută în strună. Ce-a făcută bunica şi mama, face şi fata; ţinta-i este de a se duce la casa ei şi de-a fi în răndă cu lumea. Ea scie cu ce dragă privesce flăcăulă o fată cu pără frumosă şi vrea să-lă aibă şi ea fruxnosu. De aci nâtă grijă. www.dacoromanica.ro 4 n’are pentru dînsula: îla lă în t<5tă Sâmbăta cu feltl de felii de buruenl. Cândii îl lună nouă se duce cu fdrfecile la o fe-mee bună la mână şi ’n faţa lunii îi tae vârful ti codilorttr dicânda: Cum cresce luna repede, Aşa repede să crescă perulu fetii. Fata cu inima plină vine acasă cu perişoru ’n mână şi-lu pune într’o scorbură de copacii, nu cum-va să se ’mprăştie într’unii loca necurata, căci atunci cade; ş’apoi cum îşi mai vrăjesca fetele părula de sfîntula Tddera, căci se scie, cându o fată are păra frumosa nu împletesce gâţe albe. Cum se vrajescu fetele spre S-tulu Andreiâ. Fetele pentru a-şî vede ursitula se vrăjesca de sfîntula Andreia, atunci mai multe fete şi flăcăi se adună la o casă, pe masă aşeză mai multe căciulii de usturoia, pună împreju-rula lora tămâe, zmirnă şi aprindă câte-va lumînări de la Paşti; aduca în masă plachie, meşniţă. ghiţimani şi mălaia ori pâne şi cu toţii să aşâză rdtă în jurula mesii şi mănâncă, vor-besca, rîda, şuguesca până despre diuă, cânda se împrăştie. Fetele împărţesca usturoiula între ele; a doua di îla duca la biserică învelita în basma, de-la sfinţesce preotula; când s’aa întorsa acasă îla pună pe policidra de la icdne, păzindu-lu bine, căci e buna de făcuta de dragoste. Tota în spre S-tulu Andreia se duce fata la fântână, ţinenda în mână o luminare de ceră de la Paşti, se plecă pe ghisdele şi uitându-se în faţa apei dice: sfinte Andreia sc6te-I chipu’n faţa apei, ca ’n visa să-la viseza, ca aevea să-la veda. Apa din fântână se turbură, apoi să liniştesce şi vede chipul a celui ce are s’o iea. în spre S-tula Andreia, cu ochii legaţi te duci la garda şi pui mâna p’una para şi de la acela numeri înainte până la nouă şi pe ala nouelea îla legi cu strămătură roşie. A doua www.dacoromanica.ro 5 di te duci la gardii să vedl parulii ce ţi-al însemnaţii. De-I unii parii 'frumoşii fără, cdjă, UTsitorulii ţi-e unu flăcăii volnicii dar seracă, de-i cu cojă va fi şi bogată; de-I scurtă, nodo-rosă, fără cdjă va fi betrână, săracă; de are şi cojă va fi bogată ; şi în sfîrşită de-I parulă cu mai multe crăoî, ursitorulă ţi-e văduvă cu copil. Totă în spre S-tulu Andreiă, aşezi în odae o masă cu două tacâmuri şi cu tote cele trebuitore; către medulă nopţii baţi în uşă şi dicî: „ursă ursitorulă meă, care-I dată de Dum-nedeă, vină de stă cu noi la masă," şi de îndată iese ursito-rulă ca din pămîntă, să pune la masă lângă tine, mănâncă din bucatele ce mănânci şi tu, bucate cari trebuescă făcute cu usturoiă păzită în spre S-tulă Andreiă. Se dice că une ori ursitorulă îşi lasă ună semnă înainte de a se duce. Spre S-tulă Andreiă, când mal multe fete voră să scie, care dintre ele se va mărita cea d’întâiă, cu totele mergă la fântână, iaă apă ’n gură şi pe drumă nu rîdă, ca nu cum-va să le curgă apa, căci atunci nu mal este de leacă. Fie-care fată face o tuvtiţâ cu apa ce-a adus’o şi cu usturoiă păzită în spre S-tulă Andreiă; aşazâ turtiţele pe rândă după cum fiecare le- a mântuită de făcută, chîamă pe ună câne şi pe a cărei fete o mănâncă întâiă, aceia sa va mărita mai curendă. Unele fete, dacă potă căpăta o strună de sârmă de la o scripcă, ce-I socotită că are putere să mdie inima omului şi că prin urmare stă în strânsă legătură cu inima lui, Snvâlâ-tucesce struna pe degetă şi o face gbemuşoră, pe urmă o cdse în bata fustil ce o pdrtâ, şi dice de trei ori pe di câte de trei ori: „cum îî învîrtită sârmuşora asta, aşa să se învîrtescâ mintea şi inima lui după mine." Cum se vrăjescu în ajunulu Crăciunului. De mai multe fete vreaă să se vrăjescâ, iaă o pâne şî-o taie în atâtea bucăţi câte fete sunt, pună bucăţile ce-să tote www.dacoromanica.ro 6 una şi una prin colţurile casei, în aceaşi depărtare una de alta, iaă apoi o mată şi-I daă drumulă josă cu spatele spre pămîntă; mâţa cade drepţii în piciore, fuge de ia o bucată de pâne şi pe-a cărei fete a luat’o, aceea se mărită cea întâiă. Fata, care 'vrea să-şi viseze ursitulă, după ce s’a lăută, să pue săponulii şi peptenele sub pernă, iar peste ndpte va vede cine-I pârtea. De cu vreme -să facă o lumînărică de ceră câtă degetulă celă mică în lungime şi grosime; când vine vremea de culcare să se r6ge la Maica Domnului, să-şi aprindă lumînărică şi trebue să bată'atâtea mătănii până se va trece, şi’n somnă de bună semă va vedea partea ei, ce i-o va trimite Maica Domnului. 0 fată de vrea să se mărite, să facă aluată pentru vărzări în ajunulă Crăciunului şi din elă să rupă o bucăţică pentru o văr-zare, s’o întindă, şi după ce a umplut’o cu macă, s’o pue pe acea întâiă în CUptoră, iar când a fi la scosă, totă pe ea s’o scotă cea d’întâiă; s’o rupă în doue, jumătate s’o mănânce, iar jumătate s’o strîngă ’n pălămida lădii şi cine va face acăstă vrajă, de bună-semă se va mărita în iarna aceea. De vrei să visezi cine ţi-e partea, nu bea apă totă diua; săra fâ-ţi o turtiţă, jumătate faină, jumătate sare; mănânc’o înainte de a te culca şi peste nopte, în vreme ce mori de sete, ve) Apoi pune brâulu sub capă, se culcă şi în somnu îşi vede ursitulfi. *) Aci ursitorulu e în locâ de ursitulu, tînerul, care i-a fostă destinată de ursitori. Săulescu explică că prin acostă descântecă „babele credu că aducă pe susâ ursitorulă. călare pe beţâ, când voră, aşa de tare, că ajung&ndâ la loculă numită ade-se-ori cade mortu“ de ostenâlă sau prin efectnlfi vrăjii. www.dacoromanica.ro 20 Tare ca ventulă, Peste codri, vai şi munţi, Peste ape fără, punţi, Şi la vatra casei mele, Golii să stea în a lui pele, Fugi d’aici dimone, Fugi, piere. Vergelulu. S. Marian. Albina Carpaţilor, 1879, No. 8. „Feciorii şi părinţii ca fete mari, bune de măritaţii, din ţinutulii Dorneî, îndemnă vr’o câte-va dile înainte de anulă noii pe unii gospodarii să-facă vergelulii; acesta credincioşii şi iubitorii datinelorii străbune nu se împotrivesce, ci cu cea mai mare plăcere se bucură şi se prinde că va face vergelulu, şi-lti şi face. Se pregătesce de bună vreme cu tote cele trebui-tore. Intre altele cumpără şi unii polobocelii cu vinii ca de vr’o câte-va vedre. Iar când sosesce sera anului nou îndată, după ce prinde a se întuneca, începe a buciuma şi a trîmbiţa, dândii de scire să se adune toţi cei cari voescii să serbătoreze vergelulii. Acestă bucîumare şi trîmbiţare în restimpurî, cam pînă la 11 ore de ndpte, când toţi cei ce-aii vrută să mergă la vergelă s’aă adunată, după aceea nu se mai buciumă în acestă seră. „După ce s’aă strînsă acum o mulţime de feciori şi fete mari, neveste, bărbaţi, copii, bătrâni, în scurtă toţi acei cari aă dorită să fie la vergelă şi după ce aă cuprinsă fie-care ună locă anumită, aşterne stăpâna casei o masă cu o faţă de masă curată, iar gospodarulă aşterne pe acăstă masă ună ciu-băraşă saă altă vasă cu apă ne’ncepută; după acesta, dân-du-se semnă că vergelulă se începe, totă insulă care voesce a-şi cunosce viitorulă, aruncă în apa din ciubăraşă câte ună semnă, adică ună cuţitaşă, ună cruceră, ună bumbă, ună inelă, o cheiţă, ună cercelă, în scurtă fie-care, ce are la ’nde-mână şi ce voesce, însă fie care trebue să-şi cunoscă sem- www.dacoromanica.ro 21 nulă, când se va scdte din apâ. Dnpâ acesta se rânduesce unii băiatu de ) Cântece ţi obiceiuri le nanţî, Paul Lafargne, Contemp. August, 1387 an III. *1 Anticele Romaniloră, Damaschin Bojinca. *) Kanitz. Serbien pag 530. www.dacoromanica.ro 29 nea fiiloru o dau cânelui. Feciorula de Româna să iea Ţigancă} ferit’a Dumnedeu: Ţiganulii nu-î privita de Româna ca omâ. Ţiganu-î cioră şi sboră şi chiar de ar cânta Ţiganula ca cu-cnla, Românului i se pare, că urlă ca lupula. Una profesora din Transilvania ne spunea, că pe câtă vreme a stata pe locurile acelea, numai o dată i s’a întâmplata să vadă una Româna însurata cu o Ţigancă şi încă şi atuncea nu încăpeaa în sata. Câta e Ţiganula de batjocură înaintea Românului, dova-dâ-sa evangeliele ţigănesc! şi numerosele anecdote asupra Ţiga-mlora, din cari multe versificate minunata de domnula T. Speranţă, sunt publicate în Contimporanulă. Ori să Iea Românula Jidancă, unde s’a mal pomenita upau ca asta, chiara de ara fi bătută în aura şi în petre scumpe; asa scie românula: ) Să trimeată Dumnedeu sănătate La creştinătate, Păgânii, Să-I mănânce cânii, Să dea ciuma ’n Turci Râia în Jidani Boia ’n Ţigani. „Nici când se mărită fetele după bărbaţi de alta nemar şi de şi câte o dată ieaa Românii femei grece, totuşi nici când nu s’a întâmplata, ca să fie câştigată Grecula mâna unei fete-române, ori câta de avuta să fi fosta ela.1) Notă. RumelioţiI nici nu mărită fete cu Greci şi cu alte-nemuri, nici nu ieaa. Bătrânii aa luata de multa acesta măsură, ca să nu piară nâmulă românesca de acolo; numai o-concesie se face, adică una streina neromâna pote să iea o fată română de nevastă numai dacă se angajază să trăiască totdeauna în patria nevestei sale, ca copiii lora să remâe totu. români. i) i) Română din Grecia. Dora d’Istria. www.dacoromanica.ro 30 în o poesie ni se arată, cum fata se supără, când ii spune să îca de băi bată p’ună Grecii. „Datina de a lua Rdmaniî numaî romane şi nu altă nemu :şi până astădi maî întregă se ţine la noi, strănepoţii, căci experienţa ne învaţă, cum că arară s’află adevărată Română, să îea muere de altă nemă; tocmai şi din ginţile cele cu sine de-o lege, ci încă nici între âlte sate bucuroşi caută sie-şî muere tine la ttomanî; şi fiindă-că căsătoria era oprită între ei se de-manda ca tote muerile lasându-şî bărbaţii, să se reîntdrcă la părinţi, însă nici una nu s’a reîntorsă. Atunci Romanii aă primită acesta de semnulă unire! poporului Latină cu celă Ro- *) Fata logodită firă roia eî. Caragîani, Convorb. liter. an. Ii-a ’) Demaskin Bojraca Anticele Romaniloru. www.dacoromanica.ro 31 mânu şi semnulă vieţuirel viitdre şi comune. Insă, totuşi Romanii n’aă datu de o dată Latiniloră jus conubii, ci numai cetăţiloru latine confederate; mai târdiu. şi altorii popdre confederate din Italia. Dreptulă acesta era atâtă de mare în câtu numai senatulă romanii îlii putea da sau revoca “ J) Dacă cine-va singulară, ori atare municipiu, ori altă po-poră au vrută ca să aibă drepţii de conubiă, au trebuită să dea rugare la senată; mai târdiă împăraţii dedeaă acestă dreptă militariloră de altă naţiune, dându-le şi dreptulă de cive xomană; diplome de acestea se află în Dacien de doctorală Neugebauer, pag. 117, 229,230,239, 286, unde4i°e: »ipsis liberis, posterisque, eorum civitatem dedit, et conubium cum nxoribus quas tune habuissent cum est civitas iis data, aut si qui caelibi, essent, cum iis quas postea duxissent, etc.“ a) Românulă îşi iea tot-d’a-una nevasta totă de o bae cu •elă; aşa feciorului de fruntaşă, nu-i şede să iea fată de jitară saă vr’o alta de nemă prostă, ci fie-cine trebue să tragă la tepa lui. Acestă obiceiă încă-lă găsimă şi la Romani. „Din respectulă condiţiuniî, adică a stării civile era oprită ca ce-tăţenulă romană să-şi iea soţie o libertină care din servă a devenită liberă; asemenea libertinului î-a fostă oprită ca să se căsătorescă cu o romană. Numai senatulă putea concede din casă în casă.“ 3) Abia după legea Papia Popaea, adusă sub împăratulă Augustă, s’a concedată civiloră romani căsătoria cu libertine, însă a fostă oprită şi acum senatoriloră şi prunciloră acestora. 4) Gintea. Ce se atinge de ginte, adecă de nemă, viţa, fa- *) Carolus Sigomus De jure civium rom lib I cap. Il-a. Pentru campan cer. drept, căs. mes. şi salin , cum ) In Savoia la ’mpeţitu, dacă pretendentulu place, atunci pane unu lemnfi pe focă, iar de nu iea de pe vatră ună lerană aprinsă ţi-lă dă de o parte. www.dacoromanica.ro 36 — t)e primiţii la gasdă ne-aţi primitu, Dar nu ne ’ntrebaţi la ce-amfi venitu. — Vă veţi da semă, c’aţi trecuta ddră de 7 ani. — De la începutulfi lumii a fosta şi va fi până la sfârşita, că tînerul să se căsătorescă, când îi sosesce vremea; a-cestă vreme a sosita şi tînerului nostru, şi ama venita la copila d-vdstră să i-o faceţi parte de soţie “ Saa începu, după cum dice Cantemira J): „moşii şi strămoşii părinţilora noştri celora mai dinainte, umblânda la vânata prin codri, aa a-flata acestă ţeră, întru care ne aflăma şi noi acum şi ne hră-nima şi ne desmerdăma cu mierea şi cu laptele dintr’însa. Deci prin pilda acesta fiinda îndemnata şi slăvitula boera (N.) aa mersa la vânata prin câmpi, prin codri şi prin munţi şi aa data peste o fiară, care fiinda ruşindsă şi cinstită nu a stătuta faţă cu dînsula, ci a fugita şi s’a ascunsa şi viinda noi pe urma ei, ne-aa adusa întru acestă casă. Deci d-vdstră trebue să ne-o daţi saa să ne arâtaţi unde a fugita fiara acesta pe care noi cu atâta ostenelă şi suddre am gonit’o din pustie". Iar părinţii dicfi dintâifi, cum că acesta fela de fiară nu a venita în casa lorfi, ci pote că ei î-aa rătăcita urma şi ea se va fi ascunsa aiurea la vr’una megeeşa; însă dacă silesca starostii că numai decât să le-o arete, atuncea scota părinţii înaintea lora o fată urîtă şi bătrână îmbrăcată cu strae strenţurdsă şi întrebă ei pe staroste, de este acesta fiera acea pe care o caută ei. Atunci starostii dicfi, că nu este acea, căci fiara lorfi este cu perulfi galbenfi ca aurulfi, cu ochii ca de şoimfi, dinţii săi stafi ca mărgeaua, cu buzele roşii ca cireşele, la trupfi ca o leoică şi la peptfi ca o gâscă, cu grumazulfi ca de lebădă, degetele mai gingaşe decât cera şi faţa mai strâlucitore decât sorele şi luna. Şi dacă tăgăducscfi părinţii de alfi doilea precum că nu afi văzuta de acela felfi >) Descrierea Moldovei de prinţulu Dimitrie Cantomiru, despre obiceiurile logodne-lorfi şi a nunţiloru în Moldova. www.dacoromanica.ro 37 de fiară, atuncea starostii daă răspunsă dicendă: că cânii loru atâta sunt de adulmeeătorî, în câtă nici odată nu-I a înşelată şi acum le-aă dată semnele cele mal adevărate, cum că fiara acea, pe care o caută el, ară fi ascunsă acolo. După aceia lăudându-li-se şi cu arme şi cu sila, scotă pe miresă împodobită după putinţa şi averea loră şi vecjend’o starostii (Jică: „că acesta este fiara, pe care o caută el,“ In munţii Yrancex la peţită este datina următdre: vor-nicelulă, ţiindă o naframă cusută în mână, merge întovărăşită de alţi doi omeni la părinţii fetei şi dice: Bună vremea la cinstită adunare Şi la cinstiţi socri mari. Cum trăiţi, Cum ve aflaţi? — Mila Domnului ne aflămu bine, Dar şi d-vostră sema să ve daţi Pe la noi ce căutaţi. Yorniculă se ’nchină si zice: j Noî cum umblămu Şi ce căutămu Seină bine ne dămu, Frica nimeruî nu purtămu. De unde venimti, scirnu, Şi unde morgemu cunoscomu. Că noi suntemu soli împărătesei, Oameni buni dumnedeesci, Şi avemu poruncă ’mperătescă Nimeni să nu ne oprescă. Deci d-vostră sunteţi rugaţi Bine să ne ascultaţi Când omu cuvînta Şi sema ne-omu da: Alu nostru tîneru împeratu De cu seră ne-a chemată Şi acostă poruncă ne-a dată : Să strângeţi cete de voinici, Cu topdre mari şi mici, www.dacoromanica.ro 38 Ca să facă-o vânătore De pasere gălbiore, De blânde căpriore. Nor cu toţii ne-amă supusă, La venătore ne-amu dusă, Iar împăratulă în deseră, Zări o urmişoră De sprintenă fiară. Unii diseră că-î urmă de pasere de raiu, Să-i fie împăratului bună de traiă ; Alţii diseră că-î urmă de zînă, Să-î fie împăratului grădină De frumose roduri plină. Atunci tînărulă nostru împăraţii In scări de aurii s’a rădicată, Peste mândre oste a cătată Şi a disă : Cine-o fi în stare Să prindă o fiară Şi pe urmă-î să se ducă Şi răspunsă apoi s’aducă ? Atunci noi ne-amă alesă Şi pe locă amă purcesă Din urmă ’n urmă Ca păstorulă după turmă. Şi viindă noi trei voinici, Şi ajungând pe aici, Cu suflarea vântului Pe faţa pemîntuluî, Amă zărită cădendă pe casă O stea mândră luminosă, Şi am văzută o floricea Mai mândră decât o stea, Care a înflori înfloresce . Dar de rodită nu rodesce. Impăratulă nostru o vrea Şi ne-a trimisă după ea, Ca să-î o aducemă miresă Să şi-o facă ’mpărătesă." ') ') Vasile Alexandri, poes. pop., Bucuresci, 1886, pag. 364, notă la însuram'af.,. www.dacoromanica.ro 39 în Holda, în Mălini şi Pipirigii peţitorii aducă o găină, o raţă sau o gâscă jumulită, pe care le daţi dreptu vânată bu-cătăriţeî, să le frigă l). „Tînerulă care voesce să se căsătorescă plecă cu doi omeni de ai sei la locuinţa fetei, pe care vreaă s’o peţescă; intrândă în casă salută după datină, mai petrecă puţină în corvorbiri despre unele şi altele, în urmă unulă dintre peţitori începe aşa: odinidră patriarchulă Avramă voindă să însore pe Isacă a chemată pe credinciosulă sSă Eliazar la sine şi-i (jise să nu iea fiului sSă femee din nemulă Chananeiloră; ci să te duci în pămîntulă meă, între rudeniele mele şi să-i alegi *) George Sand La mare an diable. Les noces de campagne. Berry. Le I<'ossoyeur. Helas! mes bonnes gens, mes chers paroissiens, pour l’amonr do Dieu, ouvrez-moi Ia porte. Le Chanvreur. Qui etes-vous donc 9 A 1 pourquoi prenez-vous la licence de nous appeller tos chers paroissiens ? Nous ne vous connaissons pas. Le Fossoyeur. Nous sommes d’honnetes gens, bien en perne. N’ayez peur de nous, mes amis! donnez-nous l’hospitalite. II tombe des verglas, nos pauvres pieds sont geles, et nous revenons de si lom qne nos sabots en sont fendus. Le Chanvreur. Si vos sabots sont fendus, vous pouvez chercher par terre, vous trouverez bien un brin d’oisil (d’osier) pour vous foire des arcelets, (petites lames en fer en forme d’arcs qu’on place sur les sabots fendus pour les consolider ) Le Fossoyeur. Des arcelets d’oisil, ce n’est guere solide. Vous vous moquez de nous, bons gens, et vous fenez mieux de nous ouvrir. On voit luire une belle flamme dans votre logis, sans doute vous avez mis la broche, et on serâjouit chez vous le coeur et le ventre. Ouvrez donc â des pauvres pâlorms, qui mourront o votre porte si vous ne leur faites merci. Le Chanvreur Ah' Ah* vous etes des pelerins? vous ne nousdisiezpas cela. Et de quel pelerinage arrivez vous s’il vous platt? Le Fossoyeur. Nous vous dirons cela quand vous nous ouvrirez la porte, car nous venons de si lom, que vous ne voudriez pas le croire. Le Chanvreur Vous ouvrir la porte? oui-da! nous ne saurions nous fier â. vous. Voyons Est-ce de Saint-Sylvain de Pouligny que vous arrivez. Le Fossoyeur. Nous avons ăte h Saint-Sylvain de Pouligny, mais nous avons 6te bien plus loin encore Le Chanvreur. Alors vous avez feti jusqu’â. Sainte-Solange ? Ijc Fossoyeur. A Sainte-Solange nous avons et6, pour sur; mais nous avons ete plus loin encore. Le Chanvreur. Vous mentez, vous n’avez mâine jamais ete jusq i'k Sainte-Solange. Le Fossoyeur. Nous avons etâ plus loin, car, & cette heure, nous arrivons de Samte-Jacques de Compostello. www.dacoromanica.ro 40 lui soţie după, cuvîntulu meii, de acea Eliazar s’a şi dusu în pămîntulu lui Avramii, şi sosindtt în loculu unde locuiau rudele lui cu voia lui Dumnedu a şi întelnitu pe fata care era de la Dumnezeii alesă, pentru Isacii, fiulu lui Abramu; spunfindu părinţiloru în ce umblă, acesta numai decât a disu: de la Dumnezeii îl renduită şi nu-î pentru lucru în potrivă, iată fiica nostrâ Raveica, du-o soţie stăpânului teii IsacG; asemenea suntemă şi noi trimişi soli aî cutăruia, că precum atunci Eliazar pentru Isacu, aşa şi noi să fimu mijlocitori pentru o soţie fiului săii (N.) şi de ore ce tînerulu nostru din iubire către fiica dumnevostră s’a hotărîtu că—de va fi cu Le Chanvreur. Quelle b&tise noua contez-vous ? Nous ne connaissons pas cette paroisse-lh. Nous voyons bien que vons Stea de mauvais gena, des brigands, des rien du tont et des menteurs Allez plus lom chanter vos sornettes, nous sommes sur nos gardes et vous n'entrerez point câans, Le Fossoyeur. H61as 1 mon pauvre homme, ayez pitife de nous' Nous ne sommes pas des pâlorins, vous l'avoz devinâ; mais nous sommes des malheureux braconmers ponrsuivis par., Ies gardes. M&me Ies gcndarraes sont apres nous, et, si vous ne nous faites point cgcher dans votre feml, nous allons etre pris et conduits en prisnn. Le Chanvreur. Et qui nous prouvera que, cette foi s-ci, vous soyez ce que Vous dites? car V01I& deja un mensonge que vous n’avez pas pu sontenir Le Fossoyeur. Si vous voulez nous ouvnr, nous vous montrerons une bolle pi&ce de gibier que nous avons tuee. Le Chanvreur. Montrez-lâ tout de suite, car nous somme en mâfiance. Le Fostoyeur. Eh bien, ouvrez une porte ou une ffinfttre, qu’on vous passe la bâte. Le Chanvreur. Oh! que nennil pas si sot! je vous regarde par nn petit per-tuis, et je ne vois parmi vons ni chasseurs ni gibier Ici un garţon bouvier, trapa et d’ane force herculieune, se dâtacha du groupe. oh il se tenait inaperţu, 61eva vers la lucarne une oie plum6e, passhe dans une forte broche de fer, ornee de bouquets de paille et do rubans. — Oui-da! s'icria le Chanvreur apres avoir passo avec pricaution un bras dehors pour tâter le rât; ceci n’est point une caille ni un perdrix; ce n’est ni un lihvre ni un lapin, c’est quelque chose comme une oie ou un dindon. Vraiment, vons âtes de beaux chasseurs * et ce gibier-lâ ne vous a guere fa.it courrir. Allez plus loin, mes drfiles! toutes vos mentefies sont connues, et vous pouvez bien aller chez vous faire cuire votre souper. Vous ne mangerez pas le notre. Le Chanvreur. Croyez vous qu’il y ait trop de place chez nous et que lo bois ne nous cotite rien? Le Fossoyeur. Nous avons lâ une petito botte de paille pour faire le feu nous nous en contenterons; donnez-nous seulementla permission de mettre la broche en travers & votre cheminee. www.dacoromanica.ro 41 voîa lui Dumnedeu şi a d-vdstră—să-şi logodescă soţie pe fiica d-vostră de aceea atât de la dînsa cât şi de la d-vdstră aşteptăm u respunsulu îmbucurătorii." Bennedict Viciu. Transilvania. Paul Lafargne, în cântece şi obiceiuri la nunţi (Contemp.), dice: „Bas-valanulu întrebuinţa tdte poddbele p'iesieî populare Zîmbindu venea elu la casa ţăranului: unu şoimii iute ca ventulu a luaţii la fugărită porumbiţa mea. Noroculă meu pe pămîntu mi s’a perdutu, dacă nu voiă găsi-o. Porumbelulu meu celu albă m<5re de durere, dacă nu voiă aduce îndărătă soţia. Porumbiţa s’a coborîtă aici în grădină, o zărescă prin pdrtă. Ca-pulă familiei brentaerulă îlă primesce şi-î spune în sfîrşită, Le Clianvreur. Cela ne sera pomt, vous nous faitei degout et point de tont pitic. M’est avis que vous etes îvres, que vous n’avez besoin de nen, et que vous voulez entrer chez nous pour nous voler notre feu et nos filles Le Fossoyew, Puisque vous ne voulez entendre â aucune bonne raison, nous allons entrer chez vous par force. Le Chanvreur. Essayez, si vous voulez Nous sommes assez bien renfermSs pour ne pas vous craindre. Et puisque vous &tes msolents, nous ne vous repon-drons pas d’avantage. Lâ-dcssus lo Chanvreur ferme, & grand brnit l’huis de la lucarne, et redes-cendit dans la chambre au-dessous, par une echelle. Puis il repnt la fianc6e par la main, et Ies jeunes gens des deux sexes se joignerent h. cnx, tous se mirent â danser et k crier joyeusement, tandis que Ies matrones chantaient d’une voix per-şante et poussaient de grands fclats de rire en signe de mâpris et de bravade contre ceux du dehors qui tentaient l’assaut Les assi6geants, de leur c6tă, faisaient rage; ils dichargeaient lenrs pistolete dans les portes, faisaient gronder les chiens, frappaient de grands conps sur les murs, secouaient les volets, poussaient des cns effroyables ; enfin c’6tait un vacarme k ne pas s’entendro, une poussiere et une fumee îi ne point se voir. Pourtant cette attaque 6tait simulee; le moment n’Wait pas venu de violer l’etiquette. Si l’on parvenait, en rddant, â trouver un passage non gard6, une ou-verture quelconque, on pouvait chercher ă. s’introduire par surprise, et alors, si Le porteur de la broche arrivait k mettre son roti au feu, la prise de possession du foyer ainsi constat6e, la com6die finissait et le fianc6 Ătait vainqueur. Mais les issnes de la maison n’6taient pas assez nombreuses pour qu’on eut n6glig6 les precau^ons d’usage, et nul ne se fut arrog6 le droit d’employer la vio-lence avant le moment fixă pour la lutte. Quand on fut las de sauter et de crier, le Chanvreur songea â capituler. II remonta â sa lucarne, l’ouvrit avec precaution, et salua les assiegeants desapointes par un 6clat de nre —Eh bien, mes gars, dit-il, vous voilâ bien penauds! vous pen-siez que rien n’etait plus facile que d’entrer ceans et Vous voyez que notre defense www.dacoromanica.ro 42 că merge chiară elă în grădină să caute porumbiţa, merge în casă şi se ’ntdrce: am fostă în grădină prietene, dar n’am aflatu nici o porumbiţă, ci numai felurite flori, liliacă şi trandafirii, dar mai alesă ună trandafiră mititelă, care cresce în tufişă. Am să ţi-lfl arătă. Merge în casă şi sc6te o porumbiţă, Ce e dreptă frumăsâ floricică'), dice bas-valanulă, anume menită pentru a ferici o inimă. Dacă porumbelulă meă ară fi o picătură de rouă ară cădea pe dînsa. Bas-valanulă se face c’ar vrea să intre ’n casă, dar Bren-taerulă îlă popresce şi-î dice, că vrea să o mai vadă o dată. Se ’ntorce din casă cu femeia. Câte grăunţe are acestă spică dice est bunne. Mais nous commenşons â avoir pitie de vous, si vous voalez vous sou* mettre et a accepter nos conditions Le Fossoyeur. Pariez mes braves gens, dites ce qn’il faut faire pour appro-cher de votre foyer. îl faut chanter, mes amis, mais chantez, ane chanson qae nous ne connais-sions pas, et â laqaelle nous ne paissions pas repondre par ane meilleare. Qu'a cela ne tienne1 r6pondit le Fossoyeur. Et il entonna d’une voix puissante 1 Voilâ six mois que c’etait le pnntemps — Me promener sur l’herbette naissante, repondit le Chanvreur d’une yoix un peu enrou6e, mais temble. Vous moquez-vous, mes pauvres gens, de nous chanter une pareille vieillerie* i) * * * * * * * 9 * * vous voyez bien que nous nous arretons au premier mot1 — C’&tait la fille d’un prince... — Qui vonlait se mâner, răpondit le Chanvrear. Passez, passez h ane aatre! nous connaissons celle-lâ an pea trop. Le Fossoyeur. Voullez-vous celle-ci ? — En revenant de Nantes... Le Chanvreur. J’âtais bien fatigue, voyez 1 J’etais bien fatigue. Celle-lâ est da temps de ma grand’-mere, voyons en un aatre 1 i) Die Serben, Ida von Dunngsfold pag. 65. „Als ich mit meinen Begleitern des Weges kam, erblickte ich hier eme wanderschone rothe Blame, welche ich gern in meinen Garten verpflanzen mochte. Ich bitte dich daher wenn es moglich ist, so schenke sie mir “ — „Sehr gern, theaerer Freund, da ich genng schone Blumen habe,“ giebt des Madchens Vater zar Antwort, fahrt eine Tochter heraas and sagt: „Hier ist eine schone Blame.11 Der Freiwerber entgegnet: „Sie ist sehr schon aber es ist mcht die welche ich gesehen habe,“ and damit schenkt er ihr einen Apfel aud dankt fur sie. Eine zweite wird auf dieselbe Weise zaruckgewiesen, erst der dntten, der wirklichen Braut, wird der JRing angesteckt, and ist sie aach noch bsschenkt, folgt ein lastiges Fruhstdck. www.dacoromanica.ro 43 Basvalanulă, atâţia pui are porumbiţa mea cea albă sub aripî. Brentaerulă scote atunci o bunică: „nu potă găsi porumbiţa ta, am aflată numai ună meră, care e de multă sbâr-cită..., pune-lă în busunară şi dă-lă porumbelului teă să-lă mănânce. “ „Mulţumescă, prietene; ună fructă bunănu-şîperde bunu-î mirosă, de şi-î sbârcită; dar nu-mi trebue merulă teă, nici spiculă, nici florea. Dă-mî porumbiţa mea, am s’o caută singură eă,“ Basvalanulă merge prin casă, se aşedă la masă, apoi aduce pe mire. Cum îlă vede tatălă fetei, îl dă ună taf-tură de şea, mirele îlă îea şi încinge cu dînsulă fata, pe care * II Le Fossoyeur, L’autre jour, en me promenant... Le Chanvreur, Le long de ce bois charmant! En voilâ ane qui est bite1 Nos petits enf&nts ne voudraient pas se donner la perne de voas râpondre. Qnoi1 voilli tout ce qne vous savoz 9 Le Fossoyeur Oh! nons en dirons tant, que vous fimrez por rester court. 11 se passa bien line heure & combattre amsi. Comme Ies deux antagonistes etaient los deux plns fortes dn pays sur la chanson et que leur repertoire semblait ine-puisable, cela evit pu durer tonte la nuit d’autant plus que le chanvreur mit un peu de malice a laisser chanter certaines complamtes en dix, vingt ou trente cou-plets, feignant, par son silence, de se dâclarer vaincu. Alors on tnomphait dans le câmp de fiance, on chantait en choeur â pleine voix, et on croyait, que cette fois la pârtie adverse ferait defaut; maia h la moitife du couplet final, on entendait la voix rude et enrhum&e du vieux chanvreur beugler Ies demiers vers; aprfcs quo1 il s’ecriait, „vous n’aviez pas besoin de vous fatiguer i en dire une si longue, mcs enfants! Nous la savions sur le bont des doigts.“ Une ou deux fois pourtant le chanvreur fit la grimace, fronţa le sourcil et se re-tourna d’un air d6sapoint6 vers Ies matrones attentives. Le fossoyeur chantait quelque chose do si vieux, que son adversaire l’avait oublifc, ou peut-4tre, qu’il ne l’avait jamais sut' aussitot los bonnes commires nasillaient, d’une voix aigre comme celle de la muette, le reframvictorieux: et le Fossoyeur, somm6 de se rendie, pas-sait â d’autres essais. II efit et6 trop long d’attendre de quel cote resterait la victoire. Le parti de la fiancâe declara, qu’il faisait gr&ce h condition qu’on offrirait h celle-ci un present digne d’elle. Alors commenţa le chant des livrees sur un air solennel comme un chant d’eglise. Le Basvalan, un messager d’amour et de mariage. Le Basvalan monte â cheval portant le symbolique rameau de genet fleurit, embleme d’amour et d’uaion On entre et on le demande. Le fianci, qu’elles sont Ies causes de son chagrin ? Parle, dis-les moi, ami basvalan. Le Basvalan,' En mon colombier j’avais un beau pigeon, au plumage chan. geant couleur du temps, j’avais aussi une petite colombe blanche, l’amour con- www.dacoromanica.ro 44 o cere. Atunci brentaerulti cântă cânteculă încingetoreî (le chant de la ceinture*), In sfirşită, când starostii întrebă pe părinţi ce răspunsă le daă, cjică : — De va fi de la Dumnezeii, bucurosă, dar noi nu sun-temă încă gata. Din poclăzl n’avemă de-ajunsu, mai din schimburi n’a avută vreme să cosă, că a fostă la pologii. — Tîneruluî îi place* s’o primescă cum se găsesce. — Omeni buni, înţelegeţi, nu-să gata de măritată. — De măritată şi de morte nici o-dată omulă nu-î gata. stant de mon beau pigeon, Mais, hălas! Elle s’ost envolăe ma colombe, elle s’est envolăe de mon columbiei-. Ne l’as-tu point, ami, vue voleter de ce cote. Le Fianci. Non ami, non, je n’ai pas va ta colombe. Le Baevalan. Dus voisins cependant m’ont assnră qn’elle s’ătait abattne dans ton verger. Je t’en prie ami va t’informer de ma petite colombe; si non, mon pan-vre pigeon, je te le dis, monrrait de tristesse en mon colombier Le Fianci. Afin de te satisfaire, mon ami, je vais â la recherche de ta colombe. Le Fianci cn disant ces mots rentre dans la maison de la Fiancăe, ferme la porte et la ronvre an bont d’un instant, tenant et condnisant par la main nne petite fille de cinq â six ana, il la prăsente an Basvalan et Ini dit • En mon verger je sms allă. Je n’y ai pas vn ta colombe, mais plusienrs frais bontons d’ăglantiers (moutrant l’enfant), voici l’nne de ces fraîches petites roses. Elle rejonira Ies yenx de ton pigeon et sera consolă de sa tristesse. Le Basvalan. Embrasse l’enfant et răpond: fratche et charmante est la petite rose, mais mon pigeon est trop chagrin, trop chagrin de la perte de sa colombe pour l’oublier â la vne d’nne flenrette, tant joliette qn’elle soit Va donc voir ami, si d’aventure ma calombe ne se serait oile pas abntăe dans ton grenier. Le Fianci. Sois satisfait et entrant de nonvoan dans la maison de la Fiancăe, pnis il ressort bientot amenont par la main nne belle matrone de trente ans en-viron et il răpond : En mon grenier je suis montă, Ies dîmes. Ies redevances, qne nons arrachent le roi, le château et la conr, ne laisse guere cbez nons moisir Ies gerbes, npres Ies moissons. En mon grenier ponrtant j’ai tronvă ăchapă par hasard k la rapa-cită des recevenrs (montrant la matrone) ce bel ăpi qm consolera ton pigeon, et puis il ne regrettera sa colombe. Le Basvalan. Tant amourenx, tant doră, qn’il soit, Ies grains de ce bel ăpi mâr ne tenteraiont pas mon pigeon, car en perdant la petite colombe blanche, il a perdn le boir et le manger. Ami, ami, je t’en conjnre, va voir dans ton celher, si d’aventnre ma colombe ne se serait pas refngiăe. *) H. de la Villemarqnă, Barzos Breig, chants populaires de la Bretagne. Le chant de la demande en mariage. Conteţnp. Augnst 1887. www.dacoromanica.ro Ce orii mai trebui se potu face şi maî pe urmă, numai traiu bunii şi norocii să dea Dumnezeu, şi tote mergii ca din apă. — îi vorba, că-î fată de gospodarii şi nu mă ’ndnru s’o daii cu te miri ce. — Numai să se placă băeţii, ne ’mpăcămu noi din zestre. — C’unu gându s’o dau şi cu (Jece nu, asta mi-i şi fată şi fecîoru, într’însa avemu totu sprijinulii. — Băgaţi de semă să nu scăpaţi din mână unii băîatu bunu ca acesta, căci ve va părea reu şi va fi prea târziii, că norocultt nu bate de multe ori la uşă. — Ei ce dicî tu babă? — Apoi dă, cum dicî dumnea-ta. Unulă se duce de ’ntrebă pe fată. Cei din casă întrebă: — Ei, cum îi fenu, sau pae? — Ba otavă de cea bună. Le Fianci Soit saiisfait (mais par le ciel', Ies gens du fisc royal venant dans nos pauvres maisons, âtablir taxes et redevances moins bien que loi, savent fomller un logis de la cave, au grenier, donc je vais voir si d’aventure ta colombe s’est refagiâo dans mon cellier. Le Fianci entre pour la troisieme fois dans la maison de la Fiancâe, d’oii îl ressort bien tot, tenant par la main une femme tres âg6e, d’une figure vin6rahle et îl roprend: on mon cellier, je suis allă, je n’y ai point vu ta colombo, mais j’ai trouve bon vieux fruit (raontrant l’aieule), depuis longtemps, bien longtemps cueilli.. II a, malgri sos ndes, conservi saveur et parfum. Un bon fruit gagne avec le temps. Je t’offre celui-ci pour ton pigeon. Le Bas palan Corles, ami, Ies ndes d’un bon fruit sont loin de nuire ii la qualite, toujours nounssant et salubre, il semblo plus pricieux, plus doux en-core. Lorsque l’hiver vonu ont dispăru Ies fruits iphimeres, mais las, mon pigeon ne se soucie, ni de ton bon vioux fruit, ni de ton bel epi mur, ni de ton frais bonton d’eglantier. Va, si tu le veux, semor tes porles devant mon seignenr, notro gouverneur. Ce que mon pigeon veut, c’est sa petite colombo blanche EUe est ici, je lo sais, tu refuse do me la rendre. J’irai dorc la chercher moi-meme Le Fianci. Ami, je t'epavgnerai cettepeine. Viens avec moi, Basvalan, viens, ta petite colombe n’ost pas perduo. C’ost moi-meme qui te l’ai gardâe, gardee & uno cage d’ivoire aux barreaux d’or et d’argent. Oui, elle est ici, ta colombe, elle est ici tonte gentille, tonte belle, tontepa-r6e, tonte joyeuse. Ton bon pigeon point ne monna. www.dacoromanica.ro 46 —• Atunci, ce niaî dicî cuscre? — Apoi să vedemă, ce are flăcăulă ? — Ia. doi boî saă o vacă, hainele, cari le vedeţi pe băitană şi încă unulu de purtare acasă, tată-seă îî dă cinci prăjini în vatra satului, locă de casă, apoi o falce de arătură şi 20 prăjini de feneţă; şi de acolo înainte numai norocii să le dea Dumnedeă, că cu chiticulă celă mică prind! pe celă mare, că şi stejarulu, câtu ţi-î de stejarii totă dintr’o ghindă resare. — Acum nu vă fie cu bănată, să vedemii ce zestre are fata. Atunci tatălă, după putere, spune cam următorele: 1 icdnă, Maica Domnului, la nevoe pote fi orî-ce sfîntu. 1 ladă braşovenescă de ţinută zestrea. 40 coţi de pînză de bumbacă. 40 coţi de pînză de fuioru. vr'o 60 pânză de câlţî. 12 şervete de bum bacii, sau de fuîoru. 6 ştergare de câlţî, de dusă mâncare la câmpă. vr’o 6 ştergare, mărginele cu gherba ’ntorsă. 6 lăvicere bătute cu peptenele în buciume, saă cu ale-săturî, câţî-va coţi de lână subţire în patru iţe saă în ozdră din care se vede iscusinţa fetii. 24 coţi de ţolă pentru cară, saă de aşternută. vr’o 60 coţi de pînză pentru saci. vr’o 30 de coţi de lână, saă de câlţî pentru irăiste. 1 scorţă saă foiţă în păpuşi cu alesăturî pe delăturî în ehenarurî. 2 feţe de masă bune, vrâstate. 1 prostire ’n ciubuce de burangică cu horbotă. 1 cămăşă de mire. Peşchire pentru nuntaşii mirelui. Pentru socrii şi cumnate, a lucra de-acuma, după cum ne-omă pute’mpăca. www.dacoromanica.ro 47 6 perne. J) 1 ogheală. 1 caţaveică cu blană, de postavă lagi verde, vişinie ori undeleninie, dinainţile cu blană de vulpe, iar dinapoiă de blană de enotu sau chiară de oie. 1 contăşelu blănită. 1 scurteică totă blănită 1 rochie de lână cu polcă cu totă.2) La munte, catrintă de lână subţire cu fluturi si cu ale-sături. în judeţulu Râmnică fustă de lână dintr’o foie alesă. 2 rochi de cită. 1 fustă albă cu horbotă. 1 pereche de cîoboţele 1 pereche de buşmachii Vr’o câte-va barize. Vr’o două trei tulpane. La Macedonienî din Vlaho-Clisura are pae (zestre), are salbă de câte cinci lire, baere de flurini sfindughi, aţe(broşe),anele. La Neagoşte nd cofrâ, sau două, căpitanii de lână, ori de bumbacă, 3) dusechî, iurganî, două perne cusute, două ve-lir.ţe, tiftică (scorţă), caselă cu capacă rotundă şi cu faţă roşie. 0 rochie de mătase orî-ce culore, o rochie de flanelă roşie de casă, două rochii de lână, (zofe), două de cită saă fus-tane de basma, cămeşă de miresă de burangică, castîrliî, 20 de cămăşi femeescî, fustane de asprichendină, stifale (ciubote), mestre (papuci de casă), colţunî de lână albă pentru bărbaţi, caţaveici, giumbiră de postavă cu dinainţile de samură şi lu- 1 1) Toţii părintele din bană vreme se îngrjjesce de zestrea fetei, ca să fie ’n rfcndu cn lumea şi cine nu scie, că atunci, când e fata sărăcuţă gurele-I cântă: Doue-sprece perne mari Doue-sprece perne mici I-su umplute cu frunzări I-su umplute cu urzici, Doue-sprece mijlocii Două-sprece polobăce Umplute cu frunze de vil Fără funduri, fără d6ge. a) Să nu-î bată obrazulu bărbatulu, că a luat’o ca degetulu ori cu câttt îî pe ea. 3) Penele în Neagoşte nu se ’ntrebuinţeză decât de Jidani. www.dacoromanica.ro 48 cruri pentru copila. La Românii din Ohersonu zestrea fetei se compune din pânzeturi aşezate într’o ladă ce stă pe că-peteiulft din fundulfl casei. ’) In sfîrşitu unu cala de căruţă satt o vacă cu viţelfi. Tatăia fetei, înşirând fi aceste tote, dice: — asta-î zestrea fetei mele, numai de vă va place. — Ne plaaaace!!! strigă cu toţii. Atunci starostele întinde gospodarului plosca. — Cum a da Dumnedeu într’unfi norocfl, bată mâna, pune plosca la gură şi gâl, gâl, gâl. Apoi o întinde gospodinei (Jicendfi: — ţine mei nevastă. — Să vede că a sosită cesulfi s’o dămfi, să trăescî moşnege. —. Se ne bucurămfi, să trăiţi şi d-vostră cu toţii; pune plosca la gură şi iar gâl, gâl, gâl. De aici începe cinstea. — Ţine fină, na cumătră, poftimfi cuscre, şi aşa până cinstesce pe la toţi. — Măi babă, acum du-te de prinde o găină de lângă cucoşfi şi ne-o fă friptură. — Bucurosuj bucurosfi. —■ Da mai întâia ia poftima cuscră de ne adâ nisce grâa. — Cum să mi-o luaţi aşa de grabă, nu se p6te. — Adă-ne numai grâa, să-ţi arătăma noi dumi-tale. — N’amfi de unde, grâula nu s’a copta. — Atunci măcar a nisce sămînţă de cânepă. — Da că nu-i nici cânepă. Unu nema alâ miresei chiamă fata; şi tatăia ei luând’o de mână o duce lângă cela mai bătrâna din casă. Flăcăula îna-inteză şi elu înaintea bătrânului. — Ia vecii nepăte, ţi-î dragă copila asta? — Mi-i dragă. — Dar bagă bine de semă, că tatăia ei nu ţi-o dă că n’are ce mănca şi ce purta, dar ţi-o dă ca să-ţi fie soţie până ’n sfîrşitfi. ') O călătorie în satele moldovenesc! din Gubernia Chersonă. Burada, Conv. lit. www.dacoromanica.ro 49 — Acuma pote ţi -1 dragă-, unde-î şi frumuşică., dar peste omu vină şi vremuri bune şi vremuri rele; p6te se strică gura cuptorului şi se vîră înăuntru să lipescă, şi când va eşi afară ţi-a părea că-i draculă. Acuma pote ţi-î dragă, unde-î voinică şi bună de muncă, dar nu se seie, p6te vine vremea că se ’mbolnăvesce, şi de slabă şi prăpădită nu p6te învârti o mămăligă şi nici să ridice o surcea de josu; cum gândescî, ţî-a fi dragă ş’atuncea? Bagă bine de sămă, însurătorea nu-i meru să-lu muscî şi de nu ţî-a plăcea, să-lu svârlî josu. Şi de băi-tanulu nu se dă în lături, elu iea de la o fată o naframă, iar de la flăcăii parale şi înturnându-se către fată îi dice: — Ce ţi-e mai dragu, naframa ori parale? — Ba parale. Atunci îi dă ei paralele, iar flăcăul ă iea naframa. In partea muntelui flăcăul ă o’mbracă pe fată cu bon-diţă, ca care trebue să umble până la nuntă, pentru ca să scie că-î logodnica lui şi să nu-î o p6tă lua nimeni. Masa e gata, ospăteză, mai cinstescu şi ’ntr’o târzie vreme se împrăştie. „La Istrienî tatălă d’impreună cu două nemuri apropiate se ducii la casa fetei, a cărei mână o cere tltâni-său, care r6gă să i se dea optu dile timpii de răsgândită. Ei beaă unu pa-harti cu vinu şi se despartă. ]) In unele părţi însă nu schimbă naframa cu parale. 4. Cătători de casă sau eereătorî. De mirele e din altă sată, atunci într’o di de sărbătăre din partea fetei mergă la mire cătătoriî de casă. Tatălă şi mama fetei cu vr’o doi fruntaşi, în unele locuri numai rude bătrâne, mergă eereătorî. De-i sătulă cam depărtată, îşi ieaă şi merinde. Fata rămâne acasă ca pe spini, bătendu-şî mintea cu felu şi chipuri ca omulă în aşteptare. >1 Verfasser. Istrien. Historischs, geographische und statistische Darstellung Seraitoi, Nunta 4 www.dacoromanica.ro 50 Femeia merge în caru, bărbaţii maî multu pe josu; boii se urnescii a lene, carulu totu scârţie şi părinţii socotescă şi chibzuescă ore cum ar fi maî bine, ca părintele, că totă ce are la sufletă dă copilului, numai noroculu nu i-lă pdte da. Dă la delu, dă la vale. — Eî ce mal *dicî babă ? — Apoi dă, sciu şi eu, de, cum o vrea Dumnedeă, căci ce ţi-i scrisă în frunte ţi-î pusă. Moşnegii îşî ieaă inima în dinţî, totă hăis! cea! şi carulă totă scârţie De-iîntîmpină ună preotă n’apucâ bine Românulă să (Jică: „ sărutăm ă manile şi blagoslovesce părinte," iar preotulă să-î răspundă cu Domnulu, nevasta hăţ ună şumuiagă defână îlă face vălătucă şi sfîr după popă, să se ţie reulă de popă; maî face ună nodă în cornulă testemeluluî de legă faptulă; de acum îi liniştită, merge în ticnă. De’ntelnesce cu deşertulă i se face golă în inimă, de vede epure îl reă; de’ntelnesce unămortă: — Intornă omule acasă, că nu-î bine, ferescă Dumnedeă, nu mergă maî departe; şi chiar de ar dice Românulă: — Da bine, femee, dacă i-a sosită cesulă morţii si-î era drumulă p’aicea, cum să nu-lă întâmpinămă? — Iî semnă reă şi semnă reă. Pildele începă a curge ca pldîa, că bună oră ce i-s’a întâmplată tătucu-seă în cutare vreme, cândă a dată cu crucea peste ună mortă şi nu s’a întorsă îndârătă, şi câte şi mai câte, ce aă păţită moşu-seă şi bunicu-seă. N’aî să te pui doră în pară şi în cîomagă cu femeea, că nu de geba, dice Greculă: ITup Ţovij xcd fi-aXaaaa. — Apucă, omule, boiî de funie, cârmesce, întdrnă carulă şi scârţa, scârţa, numai ce-î ve Isidorum Hisp lib. 2 de Divin, Offic. Cap XV „Quod in primus nuptus anul lus asponso sponae da tur, sit nimirum, vel propter mutnae dilectionis signum, ve-propter id magis, ut eodem pignore eorum corda jungantur. Plin. Hist. Nat. cap XIII. 1. Ut plane affirmare possimus jnunos anti apud nos mox anulas cocpisse.— AnulĂ pronubi, multae fidei sigui. — Plin H. N. XIII § 2 Etiam nune sponsae mânerii vice ferreus anulas mititur. D.gest cap. XXI 1.11. *) Ida Duringsfeld. Die Albannen. www.dacoromanica.ro 55 si altulu ală miresei; când sosescu la casa fetei staă totl linis- 9 1 9 9 tiţî înaintea porţii, iar grăitorulu intră în casă, unde sunt adunaţi ăspeţil miresei. Intrândă în chilie grăitorulu dice: „bună sera să dea Dumnezeu" şi dă mâna cu toţi; grăitorulă fetei şi omenii din casă respundu: „Mulţămimă d-tâle, dragulu meu, placă şedî la noî“ ; şi-lă îmbie cu scaunulu Grăitorulu, miresei. — Mulţămcscu, dar nu potă şede multă, ci eu m’aşî ruga de d-v<5stră, să-mi daţi sălaşă. Grăitorulu fetei. — Dar numai singură eşti? Grăitorulu feciorului. — Ba mai am afară vr’o doi, trei; suntem ă drumari, mergemă la tergă. Grăitorulu fetei.— Dar la noi loculă e cam strâmtă, d-v6stră sunteţi p6te mulţi, totuşi placă veniţi în lăuntru, d6ră pentru aceea vomă încăpea noi 6 re cum ne-a ajuta Dumnecjeă. Grăitorulu feăorvlui merge afară, cbîamă pe cei rămaşi afară, în lăuntru, cari năvălescă toţi în chilie, îndesându-se pe uşă unulă pe altulă cu voe bună. Mulţumescă toţi, dândă mâna cu cei din casă, unde asemenea sunt adunaţi ospeţii miresei. Grăitorulă iea de mână pe fecîorulă mire şi-lă pune să şccîă în fruntea mesei. Cei-lalţî ospeţi îmbieţi de gasdă şi de grăitorulă fetei se aşedă şi ei, cum şi unde încapă numai. Incepă toţi a vorbi de plugă, de terguri ş. a., rîdă, facă vuetă. De-odată grăitorulă feciorului se scolă, cu toţii tacă şi elă cuvinteză: „De aste suntemă noi sătui, de vorbe, de plugă şi târguri; mă rogă de d-vostră să vedemă de tergulă nostru de care amă vorbită atunci, când amă fostă p’aici şi amă dată mâna la Olaltă. Acum sunteţi mai mulţi, vomă face lucrulă cu capătă, de va fi rânduită de la Dumnedeă. Ne rugămă să ne aduceţi pe acea, pentru care amă vorbită. Vă rugămă s’o aduceţi în faţa mesei, înaintea d-v6stră şi a nostră ca s’o vedemă. Grăitorulu fetei: Mulţumimă de cuvîntă şi de dragoste, pentru d-v<5stră o să o caută şi să o aducă. www.dacoromanica.ro 56 Grăitorulu ese afară, şi pe baba sau femeia care o află maî aprdpe de uşă o aduce ’n casă în faţa ospeţiloră dicendă: iacăt’o, vă rogă, v’amă adus’o.J) Grăitorulti, feciorului. — Mnlţămescă şi de asta, s’o trăiască Dumnedeu cu bine, dar nouă ne trebue alta; pe acea ne trebue noue, pe acea amu făcută noî tergu, pe acea să ne o aduceţi; şi grăitorulă feciorului îmbie pe grăitorulă fetei cu rachiu, ca să-lu facă bună şi dice- „placă şi bea, şi fii bună şi ostenesce după miresa acea adevărată. Grăitorulu atunci şchiopătându şi glumindu ese afară, între acestea miresa stă în cămăruţă chitită ca de focu şi aşteptă să-î vie rendulu Grăitorulu intră Ia miresă, îî dă sticla de vină în mâna dreptă şi elă luând’o de mâna stângă, intră la ospeţî şi-o dă în mâna grăitorului mirelui, care o primesce cu bucurie, şi miresa pune vi nulă pe masă. Grăitorulu feciorului, când iea miresa din mâna celuî-laltă o pune lângă mire, ce şede cu pălăria pe ochi, 2) di-căndtt: asta, vedli, ne place nouă, trăîasc’o Dumnedeti, asta-î de noî; şi cu veselie şi glume trece câtă-va vreme; după acea grăitorulă face semnu să se scole toţi şi mirele şi miresa şi uîtându-se împrejură se întdrce către fecîoru şi dice : (cutare), fătulu meu, îţi place ţie de fata asta? uite-te bine la ea. Fectorulă. Place. Grăitorulu feciorului către fată: da ţie (cutare), puîulu meu, place-ţi de feciorulu de lângă tine? Fata tace cu ochii plecaţi în joşii. Grăitoi'ulu, feciorului; Spune fătulu meu, nu-ţi fie ruşine, vorbesce cu gura, că de nu, omenii aceştia de omenie s’ar supăra, că numai în zadaru au venită aici. Fata; Place. Grăitorulu feciorului dice către ospeţî să spue unulă Ta-tălă nostru; în urmă toţi îşi facă cruce şi sfîrşindă se aşed!ă; *) *) § 6 Romische Hochzeits und Ehedenkmăler, Aug. Rosbach, Lcipzig, pag. 28. ’) Âcista-i ;i la Unguri, după, Duringsfeld în Hochzeitsbuch, Ungaren, www.dacoromanica.ro 67 gazda aduce vină pe masă, şi toţi începu a închina cu paha-rulă şi iar: ţine fină! na cumătră! poftim cuscră! şi totă aşa de-arendulă pe la toţi, Socrulu celă mică ce face, ce drege, de o-dată numai au(JI lăutari în tindă; dar ce-î asta, întrăbă omenii? Socrulii celQ, micăj Apoi dă, să facemă voie bună, că d6ră n’am o sută de fete de măritată. UnulH dintre cel mal Mtrânl cj,ice: Dragii mei, în viaţa mea multe locuri am călcată, multe am vedută şi multe am pătimită şi mă temă de multe Aşi vrea să vădă tînă-rulă d-vostră ore nu cum-va e şchiopă, i-a poftimă să prindă pe miresă la jocă şi să vedemă, cum le stă; toţi strigă: „mirele la jocă.“ Tînărulă iea fata, lăutarii cântă, şi eîjdcă. Toţî privescă la ei cu dragă şi cu bucurie; toţîdică: „e bine, e bine, D6mne ajută, le stă de minune.“ De acolo vine ren-dulă la jocă şi celoră-lalţî; socrii nici ei nu prea se daă în lături, mai jocă ce mai jocă, masa-î gata, se pună la masă, mănâncă, beaă, facă chefă şi lăutarii tragă din arcuşă de inimă albastră. Pe sfirşite, aducă găina gătită cu verdeţă, bradă, ma-ghirană, curpănă albă (ederă Mold.), merişoră (Munt.), belbinocă (Imergrun saă Pervanch), mirtă saă altă frundă verde. In Do-brogea la gâtulă găineî anină salbă de felii de cepuşdră înşirate pe aţă; prin prejură mai nişte vrăbiuţî fripte, saă în sfîrşită după voia fie-căreî gospodine. Găina cea friptă o pună dinaintea mirelui şi după chipulă cum o rupe, se cundsce de-î hătru ori ba; şi ca să aibă 6meniî ce rîde, găina-î ferbinte ca foculă şi dese-orî cusută cu aţă. în vechime vreme, ear în judeţulă Botoşani ş’acum, sunt cu multă băgare de semă la ruptulă găineî. De mirele su-flică mânecele socotescă: Yiţa de vie Totu învie Dar cea de urzică Se usucă. www.dacoromanica.ro 58 De logodnicnlu se frigea şi ducea iute manile la gură, diceau că-î tîmpu. De-o rupea deacurmezişulii, că-i unu papă lapte, sau că nu-î hâtru, isteţii; iar de se mocoşa multu cu ea, rîdeau ca de unu becisnicii ce nu scie două paie a ’ncurca în România raru se întâmplă să le dea masă atunci când vinu în stărostie. Cele mai multe ori masa se face la logodnă, să nu ridice cheltuială aşa multă. în vorbă flăcăulu pote de ruşine e sfiicîosft; la masă însă tot-d’a-una i se vede stângăcia şi de-î hâtru sau ba. S’au vedutu de multe ori părinţi cari de ’ndată după masă nu mai vreau pe flăcău. Sunt multe poveşti şi anecdote despre cele ce-a păţită unu flăcău la masă, dintre cari unele forte posnaşe. O frumosă anecdotă de Speranţă, publicată în Contemp. an. I, pag. 162, laşi, 1882, este urmă-târea: „Nisce omeni viendu o-dată fiulu să-şi gospodărescă Câutară vr’o trei starosti ca să mergă să-lu peţescă. Ei plecară, dar sciindu-lu că-i din fire mâncăciosu Şi cam prostii şi cam cu totulu i-au datu sfatu cuviincioşii, Că atunci la masă numai are voie a mânca, Când vre-unulu dintre dînşii pe picîoru îlu va călca. Intr’unu locu, unde-ajunsese, gasda masa le-a gătiţii Şi le-a datu chiroşte calde, ce ’notau în untu topită, Peţitorulu se gândesce, de e bine a mânca, Dară pe picîoru să-lu calce, mai stătea şi aştepta. Iată deci, că îlu şi calcă mâţele ce pe sub masă Cam de obiceiu se plimbă pe la ţară în ori-ce casă. Elu cre^ându, că îlu îndemnă, să mănânce începu. Şi ticsi mereu în gură, pân’ce nu mai încăpâ Şi totu cară, totu mănâncă, iară starostii privescu, Ţinendă mânile la gură şi cu cotulu se ghiontescu. Peţitorulu totu mănâncă .... dară cum se satură Şi ’ncepu a da sub masă şi ’n sînu a mai băga. Totu călcându-lu pe piciore, elu căra ne’ncetatu Şi c’o mână şi cu alta până a foştii şi asudată. www.dacoromanica.ro 59 Apoi suflă ’n luminare, pe ’ntunerică s’apucă Şi cu untă cu totă, în cuşmă chiroştele le turnă . . . Toţi se miră, ce să fie, ce ’ntemplare aşa ciudată, Aprindă iarăşi luminarea şi la elă cu toţii cată. Peţitorulă stă ’n piciore şi cu mâneca ştergea Untulu, care’n josă pe tâmple de sub cuşmă se scurgea. Deci de acolo, când iară au eşită şi au plecată începură toţi la dinsulă şi cam aspru l’aă certată. „— Staţi, destulă, le dise-atuncî, şi cu certa mai curmaţi Dor şi eă sunt omă la draculă . . . mai gândiţi, mai judecaţi. Totă chiroşte puse’n cuşmă ’mî strigaţi necontenită Nu ve pare de mirare, cum de ’n minte mî-a venită?. . . Am vedută, că chipă nu este şi nu potă să le gătescă Şi de aceea trebuinţa şiretlicuri să ’nvârtescă .... încă eu am învârtit’o, dar pe voî-v’aşi fi vedută Că în loculă meă nimica, chiar nimic n’aţi fi făcută.“ . . — Ei destulă, acum lasă, nu ne mai înnebuni; „Dar ascultă mei băete şi s’o sciî câtu-î trăi: „Tot-d’a-una îaţî de semă ce începi şi ce sfîrşescî, „Mai deşteptă te fă la minte, căci holteiă îmbetrânesci, „Umblă ’ncetă cu socotelă şi mănâncă delicată, „Căci ca mâne vine postulă şi remâî neînsurată. „Nu fi hlupavă la mâncare, căci e lucru ruşinosă, „Nu cu pumnii, ci cu douc degete să ieaî frumosu. „—Ia aşa priespă acuma, să-mi fi spusă de mai de multă, „Nu să-mi totă strigaţi pe urmă că sunt prostă şi nu v’ascultă “ Totă vorbindă ei ajungă iară la altă omă ce-avea o fată, Unde iarăşi de mâncare li se pregăti îndată. Nisce borşă de peşte prospetă cu oreză li s’a adusă. Peţitorulă se aşedă să mănânce, cum î-aă spusă, De la fie-caro mână, câte-ună degetă a întinsă, Le vira în borşă cu totulă ş’apucă oreză de prinsă, Starostii atunci la dînsulă, iar începu să se slutescă Lui nu-î pasă, nici gândesce, nici voesce să-î privescă, Ci e veselă; făr’de grijă stă şi-şi cată de mâncată, Căci mănâncă chiar cu doue degete, cum l’a ’nveţată. . . — „Vedeţi, dise peţitorulă, tocmai cum mî-aţî disă să facă „Am făcută numai în voie să ve intru, să ve placă. — „Ai făcută—dar cum?—ian lasă. . . totă nu faci cum te ’nveţămă. www.dacoromanica.ro 60 „Nu scii nici cum să mănâncă, n’aî ve^ută cum noî mâncămă? „N’ai putută să îai în mână lingură, căci amu vedută „Că pe masă erau linguri de ajunsă şi de ’ntrecută. „Iei cu lingura p’incetulă şi mănânci pân’te hrănesc! „Iară nu prin borşă cu mâna să te-apucî să răscolesc!. — „Bine" 4ise peţitorulă, dar aiurea s’a ’ntemplală Ca salată de măsline să mănânce li s’aă dată. Elă luă cu bucurie lingura şi o’ncărca De măsline, şi la gură fâiă grije totă căra. — „N’aî să înţeleg! o dată, tu me faci să ’nebunescu, „ţ)ise ună staroste cu ciudă, câtă să te mai dăscălescă, „Trebuia cu furculiţa să mănâuc! ca ori şi cine, „Căci cu lingura pe nime n’am veijută mâncândă măsline. — „Da? Da'M Da cu furculiţa, bine dicî, că se mănâucă. „Lasă că 9ciă... deă! Cum uitasemă, n’amă păţită d’acesta încă.“ Astă-felă (Jise peţitorulă şi cuvîntu-şî ţinu minte. Ajungendă la altă casă, cum mergeaă totă înainte, începură iarăşi vorba a mai rîde, a mai spune Şedă la masă şi pe urmă li s’aducă nişte alune, Fie-care ’ncepă cu mâna a lua şi a strica, Iară elă cu furculiţa în alune înţepa. Starostii scârbiţi cu totulă s’aă pusă iar să-lă sfătuiască, Mai ’nainte ce să facă nu cum-va să o păţescă. — „Ia’n ascultă măi băiete şi ’nţelegî ce-ţi spună odată, „Tu puteai să faci aice bună tr6bâ, minunată... „Tu puteai să rîdî cu fata, să te joci, să mai glumesci, „De luai alune ’n mână şi diceaî ian să ghicesc!, „Câte sunt aici în mână, iar de nu zeă te pălescă. „ Apoi fă-te a dice ’n glumă, că eşti omă împerătescă „Fii mai dârză şi mai şăgalnică, cum e astădî lumea nouă „Strică ’n dinţi vr'o trei alune, mai aruncă ’n ea vr’o doue — „Ha! ha! ha! zeă lasă, lasă, căci chiar totă am pricepută. „Nu-i nimica, am când face, vremea încă n’a trecută" . .. într’ună locă unde mai merse lapte acru li s’a dată Peţitorulă cum îlă vede înte o mână a luată, Şi alergă după fată şi îu faţă-i se opresce, Şi re3tindu-se la dînsa dice: „acum hai ghicesce, „Câte sunt aici în mână, ori de nu chiar te pălescă, „Haîdi iute nu sta la gânduri, că sunt omă împerătescă." www.dacoromanica.ro 61 Fata se uită la dînsulă, vrendă să scie ce voesce, Iară elă cu lapte acru drepţii în frunte o pocnesce, Apoi pune mâna ’n gură, cum era cu lapte unsă, Şi la staroste se uită, sfatu-i de-a’mplinită de-ajunsă, Dar cu vorba şi cu masa, iată că a înserată Şi cu toţii ca să dormă toţi la acelă omă au stată. — „Cată scolă diminetă peţitorulă lui a (Jisă, „Şi te spală şi te ’nchină precum e la carte scrisă.“ — „Bine, îi respunde dînsulă, dimineţa s’a sculată, Şi cată ca să găsescă nisce apă de spălată. Dară omulă celă cu casa era omă cu meserie, Pânea ca să o câştige elă lucra ciobotărie. Peţitorulă cătândă apă, uite, că s’a nemerită, Intr’ună vasă, ca să găsescă calacană de înnegrită, Deci cu calacană în pripă elă pe faţă s’a spălată, Şi la starosti apoi merse, ca să vadă că-i sculată. Ei vă) Burada. Revista pentru Istorie, Ârclieologie ţi Filologie www.dacoromanica.ro 65 rara se pdte întâmpla şi numai atuncea se pdte mărita cu’n altuia, când scie de bună semă că i-a murită logodnicula. Nicăeri' n’am aurita să aibă bârbatula atâta respecta de femee ca acolo, şi de aceea în Macedonia se găsesca cele mal bune mame de familie, şi o ruşine maî mare pentru o femee n’ar pute fi decât să înstreineze pe ţatălfi de copiii săî. în România logodna nu este aşa de puternică ca la Macedoneni, după cum se vede şi din pravila lui Yasile Lupu Voi-voda, pag. 84: „Când se va tocmi una orna c’o femeie şi se va logodi şi-I va dice să-la aştepte până într’una ana şi atunci să se cunune cu dînsa, după aceea se va prileji până la acea vreme, să purcedâ, să esă dintr’acela loca, atunci acea femee ce se dice logodnica nu va fi datdre să umble după logodnica." în pravila lui Mateia Basaraba iată ce se dice asupra logodnei: „Grlava 173 Nearama împăratului Alexie Comninula „Blagoslovită easte vreamea logodnei şi a nunţel, când easte bărbatula de 14 ani şi muearea de 12; iar mai ’nainte de 14 a bărbatului şi de 12 a mueareî de se vora face logodnele şi legăturile GrucişI şi sărutările, acestea logodne nici sunt, nici se chlamă adevărate; iar logodnele cari se faca, în vremea care am dîsa mal susa, acelea nu se strică, dacă se facă cu socotinţă, nici la tocmirea zestrelora se mal scrie socotinţă, de aceea înainte iară însă logodna de la acea socotire n’are putere de acolo, ci are de la S-tele molitve şi de la ruga lui Dumnedea pentru aceea sunt nedespărţiţi şi nedes-legaţl, numai ce se despartă, care se află cu vină întru fără lege, că cum se despartă nunţele pentru vinele lorfi aşa şi logodnele; iar câte logodne se faca în 11 ani şi mal josa, acele tocmele de loca a logodnei pre lege n’aa oi să face; a-cesta ca să aibă nedejde într’aceea, care faca logodna aceea adecă tocmela nunţel." Când logodna se face în S-ta biserică, de către preota, S«YMtoi, Nunta. I www.dacoromanica.ro 66 cată ce spune Molitvelniculă: „după dumnedeesca leturghie: preotulă gătindă tetrapodulă în mijloculă bisericeî, pune S-ta evanghelie pe dînsulă, aprindendă şi faclele în sfeşnice, şi vi-indu ceî ce voră să se logodescă staii în mijlocii înaintea tetrapoduluî şi luâudii preotulă inelele loru le pune pe sfînta Evanghelie: celu de aurii (de va fi) de-a drepta, iar celă de argintă de-a stînga, dândă naşiloru făclii aprinse să le ţie la spatele loră. „Şi bine cuvîntândă de 3 ori capetele loru, cădesce după obiceiă; deci de va fi diaconii dice: „Bine cuvintâză stăpâne. „Iar preotulă dice cu glasu: „Bine cuvîntată este Dumnedeulă nostru tot-d’auna acum şi pururea şi în vecii veciloru. „Strana; Amină. Diaconulu: cu pace Domnului să ne rugămă. Pentru pacea de susu şi pentru mîntuirea sufleteloru nostre, Domnului să ne rugămă. «Pentru pacea a tdtă lumea şi pentru buna stare sfin-telortt lui D-deu biserici. Domnului să ne rugămu. „Pentru S-ta casa acesta şi pentru cei ce intră într’ensa cu credinţă şi bună smerenie şi cu frica lui Dumnedeă, Domnului să ne rugămu. „Pentru Archiepiscopulu nostru (cutare) şi pentru cinstita preoţie şi întru Christos diaconie, şi pentru totă clirosulu şi norodulu, Domnului să ne rugămu. Pentru bine credinclosulu împeratulu nostru (cutare) şi pentru tdtâ curtea şi ostaşii lui, domnului să ne rugămu. „Pentru robii lui D-deă (cutare) cari acum se logodescă unulă cu altulă şi pentru mântuirea loră, Domnului să ne rugămă. „Pentru ca să le dea loră fii spre moştenirea nemuluî şi tdte cererele cele către mîntuire Domnului să ne rugămă. „Pentru ca să li se trimeţă loră dragoste desăvârşită pacî-nică şi ajutoră, Domnului să ne rugămă. www.dacoromanica.ro 67 „Pentru ca să se păzescă şi să se bine-cuvinteze eî în-tr’ună gândă şi credinţă tare, domnului să ne rugămu. „Pentru ca să se păzescă eî întru viaţă şi petrecere fără prihană, Domnului să ne rugăm. „Ca Domnulă D-deulu nostru să le dăruescă lorii nuntă cinstită şi pată nespurcată, Domnului să ne rugămă. „Pentru ca să se isbăvescă eî şi noi de totii necazulii, mânia şi nevoia, Domnului să ne rugămu. „Pe prea S-ta curată, prea bine cuvîntată, slăvită stăpâna nostră de Dumnezeu născetore şi pururea fecidră Maria, cu toţi sfinţii pomenind’o, pe noi înşine şi unulii pe altulii şi totă viaţa ndstră lui Ch. Dumnedeă să o dămii. „ Vozglaşenie: „Că ţie se cade tdtă slava, cinstea şi închinăciunea Tatălui şi Fiului şi S-tulul Duhă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ă, amină. „După aceea dice cu glasă mare rugăciunea acesta: „Dumnedeule celă vecînică, carele cele răsipite le împreunezi întru una şi ai pusă legătură dragostei nestricată; cela ce ai binecuvîntatu pre Isac şi pre Rebeca, şi ai arătată pre eî moşteni fâgăduireî tale, însuţi binecuvinteză şi pre Tobiî tei aceştia, poveţuindu-î pre dînşiî spre totu lucrulu bună; că milostivă şi iubitoră de omeni Dumnedeă eşti şi ţie slavă inălţămă, Tatălui şi Fiului şi S-tului Duhă, acum şi pururea şi în vecii veciloră. „Strana : Amin. „Preotulă:Pace tuturoră. Diaconulă: capetele vostre Domnului să le plecaţi; şi preotulă citesce rugăciunea acăsta în taină: „Ddmne D-deulă nostru, celă ce din păgâni mai ’nainte ţ.i-ai logodită biserica Fecidră curată, binecuvinteză logodna a-cesta şi o împreunăză şi păzesce pe robii tei aceştia în pace şi într’ună gândă. www.dacoromanica.ro 68 „ Vozglaşenie: „Că ţie se cade totă slava, cinstea şi închinăciunea Tatălui şi Fiului şi S-tuluî Duhă, acum şi pururea şi în veci! ve-ciloră. Strana: Amin. Apoi luândă preotulă întâiă Inelul ă celă de aură face chipulă cruce! asupra bărbatului dicendă de 3 ori: „Logodesce-se robulă lui Dumnezeii (cutare) cu rdba lui D-deă (cutare) în numele Tatălui şi ală Fiului şi ală S-tulul Duhu acum şi pururea şi în vecii vecilor ă. Amin. „Deci îl pune inelulă în degetulă mânel drepte, aşijderea şi muerel dându celă de argintă, dice: Logodesce-se rdba lui Dumnedeă (cutare) cu robulă lui Dumnedeă (cutare) în numele Tatălui şi ală Fiului şi ală S-tuluî Duhă, acum şi pururea şi în vecii veciloră. Amin de 3 ori. Şi iară ÎI pune inelultt în de-getulă mâne! drepte; apoi nunulă schimbă inelele. Deci dice preotalft rugăciunea acesta: „Ddmne Dumnedeulu nostru, carele dimpreună cu sluga Patriarhului Avramă al călătorită în Mesopotamia trimiţân-du-lă să logodescă muere Domnului seă, lui Isacă, şi prin mijlocirea scotereî de apă i-al descoperită să-î logodescă pre Revoca, însuţi binecuvintezâ logodna robiloră tel acestora (cutare) şi întâresce cuvîntulă celu grăită la dînşiî, întemeeză-pre eî cu S-ta împreunare cea de la tine; că tu din începută aî zidită partea bărbătescă şi cea femeescâ, şi de la tine se împreundză bărbatului muerea spre ajutoră şi spre urmarea numelui omenescă. „însuţi dar Ddmne, Dumnedeulă nostru, cela ce aî trimesă adeverulă preste moştenirea ta şi făgăduinţa ta preste robii tei, părinţii noştri cei aleşi aî tel, întru fieşte ca' e neamă şi neamă; caută spre robulă teu (cutare) şi spre roba ta (cutare) şi întăresce logodna loră întru credinţă şi întru ună gândă şi în adeveră şi în dragoste: Că tu Ddmne aî aretat să se dea logodire şi să se întarescă întru tote. „Pentru inelă s’a dată luî Iosifu stăpânirea în Egiptă. Pen- www.dacoromanica.ro 69 tru inelă s’a proslăviţi! Daniilă în ţara Yavilonuluî. Pentru ineltt s’a arătată adevărulă Tămareî. Pentru inelă părintele nostru celă cerescă s’a făcută îndurată spre fiulă săă, că a disă: Daţi inelulă în drepta lui, şi junghiindă viţelulă celă grasă mâncândă să ne veselimă. Acăstă dreptă a ta pe Moise l’a într’armată în Marea Roşie, că prin cuvîntulă tăă celă adevărată cerurile s’aă întărită şi pămîntulă s’a întemeată, şi drepta robiloră tăi să se binecuvinteze cu cuvîntulă tăă celă puternică şi braţulă tăă- celă înaltă. însuţi dar şi acum stăpâne binecuvinteză punerea acesta a ineleloră cu binecu-vîntare cerescă, şi ângerulă Domnului să mergă înaintea loră întru tote filele vieţei loră. Că tu eşti celă ce binecuvintezi şi sfinţesc! tdte câte sunt, şi ţie slavă înălţămă Tatălui şi Fiului şi S-tuluî Duhă, acum şi pururea şi în vecii veciloră, amin. „Deci ectenia acesta: Miluesce-ne pre noi D-deule după mare mila ta, rugămu-ne ţie audi-ne şi ne miluesce. „încă ne rugămă pentru împăratulă nostru (cutare), „încă ne rugămă pentru Arhiepiscopulă nostru (cutare), „încă ne rugămă pentru robii lui D-deă (cutare) cari s’aă logodită unulăcu altulă, pentru sănătate şi pentru mântuirea loră. „încă ne rugămă pentru toţi fraţii noştri şi pentru toţi ortodoxii Christianî. „ Vozglaşenie: „Că milostiv şi iubitoră de omeni Dumnedeă eşti şi ţie slavă înălţămă Tatălui şi Fiului şi S-tulul Duhă, acum şi pururea şi în vecii veciloră. Amin. „După acea opustulă.“ 2. Croitulu. Vine şi diua croitului. La casa mirelui se adună nemu-rile, prietenii şi cunoscuţii. Mirele aduce miresei daruri după voe şi putinţă, de asemenea vină şi pâne. Vr’o doi flăcăi se www.dacoromanica.ro 70 ducii de chemă o nevastă meşteră în ale croitului. După ce au adus’o ea se totă apără, că ce aă cu ea, să-i dea pace, şi totă: ba că nu scie, ba că nu pote; până în sfârşită se prinde a măsura pe mire; atunci miresa scote din ladă unulă sau două valuri de pânză. Ce le mai întindă, ce le mai jdcă flăcăii şi nevestele! Câte una din neveste mai bună de gură numai strigă: Mai daţî-o şi pe la noi S’o cătămu de lăfcunoî. Din altă parte mai sare una: „ia să vedemă dacă şi la pânza miresei aceştia: între iţe şi ’ntre spată Pasce-o iapă ’mpedicată, între iţe şi fusceî Pascu o sută de purcei; La sululu de dinapoi De-su o sută lătunoi, Şi la celu de dinainte Naiba să le ţie minte. Omenii facă voie bună; nevasta, ce croeşte, vedendă că nu mai are sfârşită, hîţă, le smulge valulă de pânză din mâni-L, măsoră pe mire şi în locă să măsore ca dmenii face tote comediile. De croită miresa trebue să croiască, ca să inergă bine; şi de miresa nu pdte de ruşine saă de nesciinţă, atunci cro-esce totă nevasta ce-a măsurată, căreia îi facă câte şi mai câte şotii. De dă să se aşetje pe scaună, pune-te, dacă ai cum, scaunu-I pe o costă, saă cu piciorele în susă; îlă mai întornă şi când să se aşede, numai că-i se rupe ună picioră, ce d’a-bia era întinată, huştuliucă josă. Şi trebue să fie hâtră, să pdtă păzi scaunulă atâtă de bine, ca să nu se vadă la pă-mentă; atâta caută s’o păcălescă cei-lalţi. Iea forfecile în mână, dar să taie, cum naiba? când le apucă de ascuţişă, când de-a curmezişă, ba că forfecele-să www.dacoromanica.ro 71 tocite, ba că-sa cătrănite, fâcânda omeni! să rîdă şi dânda mirelui a înţelege, că trebuescu unse, şi elii numaî decât cin-stesce cu rachiii, când dă forfecile să prindă numaî ce lasă maî scurtă de unii cotii. „Va! de mine" strigă omeni!, „ce faci, doră nu-î copila, lasă mal lungă, după măsură." Atunci întrece d’una stînjina, da ce facî? nu e lunga câta lumea: faca baza cu toţi! şi cu va! nevoe o înduplică să taie câta trebue; când forfecile aa începută a croi în pânză numaî ce au^îafară, bof! bof! bof!, cum descarcă câte-va pusei; în-tr’una cesa buna, cu noroca, cu noroca, se aude din tdte părţile. După ce s’aa croita schimburile mirelui, le croesca pe ale sdere! şi pe ale cumnatelora, pe urmă-î pună la masă şi-i cinstesca. De nu le dă mâna s’aducă lăutar!, cela puţina una flăcăa cu fluerula să învârtescă vr’o două jocuri. Se învoesca pe când să mergă.după cumpărături şi într’o târzie vreme se împrăştie chiuinda şi împuşcânda. 3. Până la nuntă. A doua di după croita, des de dimineţă, logodnica merge în sata pe la case, unde scie că sunt fete mar! şi după puterea el chlamă două sad patru ajutdre, car! aa să-î fie şi druşce. La Ruşi druşca şi bularan (vornicel). Apyuixa CTapuia. Ciapiuiă fioiTpiurb. Apyuixa Apyixe. Aprobi* fioJipnm. Apyuixa Tpeiia. TpeTiă tfojipHH*. Le cere de la părinţi şi le iea acasă la ea, unde are să. le ţie până după cununie. „în Nerecchta după logodnă tdte prietenele mirese! s’a-dună la dînsa şi rămână ca ospeţî la ea până după nuntă şi cu câtu-sfi mal multe cu atâta e mai mare onore pentru mi-resă. De obiceia vina până la 16 fete într’o casă. La ţară prietenele se duca în fie-care di la mirdsă, ca să-î ajute la www.dacoromanica.ro 72 lucru. *) Druscele saă surorile de mirăsă se punţi pe cusuţii; iar mirăsa mal multu arată şi mai multă stă, că greulă nu trebue să-lă ducă ea. Fetele t<5tă diulica rîdă, vorbescu, şu-guescu; când e la unu locă tinereţea cu veselia rîsulă vine repede, par’că te miri de atâta isvoră. Nu rare ori vine şi mirele cu câte-ună flăcău doi să le mai ţie de urîtft, şi treba merge bine. Câtă-î fata logodită, casa-I plină de voe bună; aceste-să dilele cele mai fericite din vieţa unei femei, de care-şî amintesce cu dragă până şi ’n cele mai adânci bătrâneţe. Cum li omulă: de şi acestea-să dilele cele mai senine din vieţa fetei, totu-şi ea n’aşteptă nimica să trăcă aşa repede ca ele. Iată cum numără logodnica dilele săptămânei din naintea cununiei, socotindă că pote astă-felă voră trece mai repede: Luni, Marţi una Mercurî, Joî două Vineri, Sâmbătă trei Duminecă dura cu căruţa. * în Dobrogea fata nu pote merge nici la nuntă, nici la horă, nici la ori şi ce de felă de veselii, chiar nici la vecini, afară decât într’a murgulă se duce la apă, că-i miresă şi i-s’a ’nchisă calea ’n codru. De mirii îsă dintr’ună sată, ducă o dată colaci la stăpâ-nulă moşiei şi nunului, iar dacă-să din două sate, în răstimpulă până la nuntă atâtă mirele cât şi miresa ducă colacii în deosebi. în deobştie stăpânului moşiei îi ducă colaci, două găini, saă doi claponi, elă le dă ţidulă de o vadră saă două de rachiă şi chiar alte cele, după cum îlă lasă inima. Stăpânulă mirelui de-o-dată nu le dă decât o mică cinste. Totă în acestă timpă se gândescă pe cine să iea de nună. De regulă se alegă gospodari în flărea vieţei, cari ducă casă ,') Die grossrassen. O. F. R. Duiingsfeld. www.dacoromanica.ro 73 bună, fiindă credinţa nestrămutată, că după cum trăescă nunii aşa au să trăiască şi finii. De gospodarulă ce trăiesce răă cu nevasta se ferescă ca draculă de tămâe, omulă văduvii nu-I de bunii augurii, holteiulii tomnaticii nici atâta. Rară, rarii se vădii copil nuni mari. de şi-sii de bunii augurii, dar nu sciii purta cinstea nunţeî. dmenil bătrâni de totu iar nu se credu în stare. Se mal caută încă forte multă să fie copiii celui ce l’a cununată pe tata, saă să te cunune celă ce te a botezată şi de acestuia i s’aă sfârşită dilele, saă e dusă de pe locurile acele, ceea ce se întâmplă rară, de vreme ce aşa e românulă, bucata de pămîntă ce l’a crescută pe elă şi pe părinţii lui aceea trebue să-lu şi odihnescă, şi de nu mal găsesce din cel ce i-să datori să-lă cunune, merge la nămurî de ale loră, la stăpânulă moşiei, dacă-I boeră veşnică nu ună venetică, saă în sfârşită la vr’ună altă omă, ce-î vrednică de trăba asta. Colacii nunului se pregătescă astă-felă: într’o covăţică nouă aşa4& pâne, vină, untă-de lemnă, rachiă, smochine, portocale ş. a., după putere; le acoperă c’ună bariză verde saă roşu şi-lă ducă nuiieloru, de poftire. în deobşte, tatălă fetei cu flăcăulă ducă colacii; dacă gasda primesce colacii şi mul-tumindu-le îi cinstesce, dicendu-le: bucurosă, bucurosă, semnă că se prindă nuni mari; iar dacă, după ce i-aă cinstită, îşi facă gospodarii trăbă pe afară ş’apoî nevasta so duce la ladă de scote din pălămida lădel ună galbenă saă doi, ca să le acopere cheltuelele, îî semnă că nu primesce şi trebue să-şi caute ună altă nună; dar una ca asta se întemplă forte rară, căci una din datoriele fie-cărui creştină e să facă casă şi să creştinescă pe cel ce vină cu rugăminte la dinsulă. Şi de unde aî Şi de unde n’aî Trebue să dai acum când poţi să bucuri şi tu pe alţii, că pe cea-laltă lume şi Dumnedeă te-a bucura pe tine. www.dacoromanica.ro 74 Că te-a lua de mâna dreptâ Şi te-a duce pe cărarea drăptă La mese ’ntinse La făclii aprinse La bucate bune, La pahare pline. După, ce omenii şi-aii luaţii grija de nuntă,, scoţii hârti-ele de la primărie şi vorbescă cu preotulă, de face trei strigări în trei Dumineci dearendulă, fără de care strigări nu se pdte face cununia. Aceste strigări sunt pentru ca să se ve-stdscă norodului nunta cutăruia cu cutare, că de voră fi cum-va rude să se arate la preoţii. în acestă timpii a tată mirele cât şi miresa caută să gă-sescă scripcari şi de nu găsescă la ei în satu, caută ’n altă sată, saă, cum e vorba românului, îi caută Feste nouă mări, Peste nouă ţări, Peste none împărăţii, Peste nouă vimţii. Căci nu s’a mai pomenită nuntă fără lăutari, afară doră dacă mirii aă mai pusă cununia. Aşa s’a deprinsă Românulă, să-i cânte lăutarulă la nuntă, în cât dese ort numai ce audî, că nu se pdte cutare lucru, cum nu se pdte nuntă fără lăutari. Mirele-şi alege ’n Oltenia cumnată de mână, în Muntenia cumnată de ginerică, în Moldova vornicelă, vătăjelă sau vornică, în Transilvania colăceră saă grăitoră, chemătoră în Dobrogea, deverică (deverigă) diavoră de la djeverulă Serbiloru şi Bulgariloră. Pe lângă aceştia mal sunt starostii, stolnicii, sfetnicii; iar pe lângă drusce, drusca, surori de ginerică, surori de mirdsă, mal sunt încă vornicese, stolnicesele, călţună-resele şi trepădătorele. în Oltenia cumnatulă de mână duce totă greulă. Elă trebue să cumpere tdte darurile miresei. Acestă obiceiă se află şi la clasa cultă pe unele locuri; aşa în judeţulă Me- www.dacoromanica.ro 75 hedinţi, cavalerulă de onore cumpără miresei darurile. în Muntenia acestă sarcină e mai multă asupra nunului, iar în Moldova datoria mirelui. într’o di de tîrgă tinerii cu părinţii loră mergă după cumpărături pentru nuntă. Câte-o dată fata rămâne acasă. Tîrguescă mai întâiă cele-pentru masă şi mai alte lucruri, ca după puterea, ba chiar şi mai multă decât puterea loră, că de multe ori ţăranulă se înglodă în datorii, numai ca să-şi ridice nunta; să scie bine că s’a vinde ’n Turci, trebue să vie acasă cu căruţele ’ncărcate,, căci altă-felă cu ce să stea înainte la atâtea suflete. „La Por-tugezi unele familii se ruineză cu cheltuiala nunţei.“J) i). Pynndische H»lbinsel. 0. Freiherr von Reinsberg. Duringsfeld Hochzeitsbuch. www.dacoromanica.ro III. NUNTA. 1. Joi cernutulu, joeă sitele, batti sitele, plăcinte. „La Albanezi încă de Luni ducă faina la mdră, de aceea acestă di se chîamă dina făîneî: Mehlmontag.u x) In Dobrogea de Mercur! încă schimbă plămădela; mirele irimete prin cumnatulă de mână o turtită de plămădelă la miresă, iar de la miresă o femee duce o turtiţă de plămă-dălă la casa mirelui. Joi după ce vornicelulă, cumnatulii de ginerică ori de-verica a poftită tdte casele din sată la casa miresei, unde le cinstefece cu rachiă ori cu apă cu zahară, atunci vornicelulă, 'Care-î tot-d’a-una omă isteţă şi bună de gură, silesce pe fete să nu se’ncurce, ci la trebă; rară, raru vină şi lăutarii Vornicelulă duce dimerlia cu grâă în capă, fetele cân-tândă după elă, şi aşa mergă până la o casă, unde este râş-niţă; gospodina-i primesce cu cinste, ei se rdgă să nu bănu-Idscă, că are să râşnescă pentru nuntă. „Totă supărări ca a-ceste să avemă câtă omă trăi.“ O fată cu părinţi pornesce râşniţa, ca să fie cu norocă. „La Albanezi este obiceîă, că fata pe lângă părinţi trebue să aibă câtă s’o pută mai mulţi fraţi, fie ea câtă de săracă e socotită ca fdrte norocită." 2) După ce fata ce a începută a râşni s’a obosită, vine alta la rândă şi totă aşa până s’a mântuită totă grâulă de râşnită. *) *) Ida Ton Duringsfeld. Die Albsuiesen Hochzeitsbuch. ’) Idţ Ton Duringsfeld Die Albanesen Hochzeitsbuch. www.dacoromanica.ro 77 Vornicelulă le totă zoresce, că altă-fel ă nu le dă stafide; la urmă. vornicelulă le împarte p6me (stafide). Lăutarulu sau flăcăulă cu fluerulQ, ce-î cu el, mal dice o horă. Fetele se prindă r6tă, iar îu mijloculă horei, vornicelulă şi cu gazda frământă pămîntulă; de gasda-î slabă îl prinde’n jocă fata sau nora. Hora s’a mântuită; cu toţii iaă diua bună cu „berechetă, cu berechetO să vă fie,“ îi petrecă până departe. Vornicelulă cu demerlia ’n capă merge înainte, iar fetele ne-căjindu-lă totă drumulă, mergă până la casa miresei. S6cra cea mică aduce două coveţi curate şi le aşadă în mijloculă casei, una în alta, deasupra pună trei site una peste* alta. Ună băeţelă călare pe-o şea, stă lângă covată, şi c’o lo-păţică totă iea faină dintr’ună sacă ş’o pune în sita cea de-deasupra. în Dobrogea se alege numai o fată. S6cra mică o legă la capă c’ună bariză naraznată şi-pe dinainte-I pune ună peş-chiră. Deverica totă pune făină în sita de deasupra. Cine-va-din casă îi aruncă în sită bani, stafide, cari remână ale fetei. Fata, după ce a petrecută făina printr’o sită, o petrece-din noă prin a doua ş’apoi prin a treia. în timpulă acesta, fetele cele-lalte-să la jocă, rămâindă numai fata cu părinţi să mântue făina de cernută numai printr’o sită. în Moldova, unde băeţelulă, călare pe o şea t6rnă făină-» în sita cea de deasupra, se alegă trei fete cu mamă şi cu tată, ai căroră părinţi să nu fie priminiţî; fie-care luândă câte-o sită, o cernă una deasupra alteia ş’aşa de binişoră, ca nu cum-va să se ciocnescă, căci atuncea va fi sfadă şi traiă răăi în casa tineriloră. După ce s’a mântuită făina de cernută, mama miresei iea o mână şi presară cu ea capulă miriloră, ca s’ajungă a-dânci bătrâneţe şi perulă să le fie albă ca faina. Plămădescă, pună la dospită şi după ce au frământată aluatulă, o femee» fură o fârmătură şi vrea să-lă murue pe mire, care de vrea. să scape trebue să plătescă. www.dacoromanica.ro 78 „Obiceiulă de a mânji pe mire cu aluată e întocmai şi la Albanezi. *) Aluatulă îlă învălescu într’ună prosopu, vor-nicelulu face cu elă semnulu crucel mal întăiă în mijloculu •caseîj susă în grindă, apoi la uşă, de acolo îlu scăte afară şi-lă mal jăcă, după ce au făcută şi la pragu semnulu crucel. împartă apoi totă aluatulă în două părţi, din cari are să facă doi colaci, pentru a-i rupe în dimineţa cununiei, u-nulă în capulă mirelui şi altulă într’ală miresei. în Dobrogea din acestă aluată fetele facă nouă turtite, le ungă cu miere şi le daă în cuptoră; mulţi însă, ca să nu mărgă miere multă, după ce le-aă scosă din cuptoră, le ungă pe deasupra cu miere. Aşe jăcă hora: a venită şi mirele şi s’a prinsă lângă miresă. Aşădă masa în mijloculă horei, mal învertescă câtă mai în-vertescă hora în jurulă el, iar după spartulă el fata ce a cernută făina rupe turtiţe bucăţele şi dă fie-căruia câte o fărâmătură. Numai mirele şi miresa nu se cade să guste; co-piiloră, ce se întâmplă faţă le dă dicendu-le: cată să-ţi aduci aminte c’al mâncată turtă la nunta (cutăruîa), şi ca să facă Tiază mal întinde câte o bucăţică celoră bătrâni, ca să-şi a-ducă aminte din tinereţe. Asemenea obiceiă este întocmai la Ruşi cu fişca. Atâtă la casa mirelui, câtă si a miresei se adună fe-mei, cernă făina -cântândă, pe urmă’o plămădescă ; de acolo o femee svaşca merge prin sată la poftită că s’aă rugată sătulă şi mama miresei să vie la făcută şişche. La şişcă nu pdte merge nici ună bărbată. După ce s’aă adunată cu totele Incepă a frământa, unele facă foculă, beaă rachiu şi se ve-selescă şi facă aşa până la o sută saă două sute de şaşche, •cari-să ca nisce prescuri dospite. ') Idft Duringsfeld, Die Albtnesea Hochzeitsbuch. www.dacoromanica.ro 79 Fie-care gospodină, face atâtea şaşche pe câtă e şi sătulă de mare. Totă asemenea şi la Bulgari. La eî Joi este svadba, tri-metă pe djeveră (ajutorulă mirelui) şi pe sfatulă miresei cu ploştele cu rachiă de poftescă tote rudele. Hora jocă în ogradâ, zalva (druşca) şi djeverulă cernă făina amândoi. Zalva face pită, care până se c6ce toţi pof-tiţil jocă afară. Mirele ’n mijloculă horei; djeverulă după ce s’a coptă turta o scote afară ş’o rupe în capulă mirelui, toţi flăcăii iaă câte o bucăţică de gustare, de asemenea daă şi la hulea (miresa); de acolo se împrăştie. La Macedoneni „Joi dimineţa se strângă fetele şi nevestele şi curăţă grâulă şi orezulă şi se trămită mal mulţi băieţi cu căldăruşe să care apă de la trei cişmele, cu care are a se plămădi pânea.Bl) în Vlaho-Clisura, Joi totă diua stă masa întinsă. în Magarova, Cruşova, Neagoşi, Nizopoli, Joi miresa cu vr’o 10, 16 femei se ducă la scăldată; după ce s’aă scăldată bine, ungă faţa miresei cu ună felă de aluată roşă cle-iosă (ceam-ceacâz), care când îlă desprinde de pe obrază îl scote totă pufulă. Totă în Macedonia, Joi sera atâtă la mire câtă şi la miresă se adună la unulă flăcăii şi la alta fetele, fie-care ducendă cu elă câte ceva de mâncare; vre-o două trei fete, cari primescă în semă bucatele, trebue să scie anume ce a adusă fie-care; şi după ce aă petrecută cu jocuri şi veselie poftescă la masă; către sfârşită se pune dinaintea fiecăruia cea ce şi-a adusă de-acasă, şi el împărţescă între el bucatele după plăcere. Pe urmă iar jocă şi voie bună. Baia miresei înainte de nuntă o mal întâlnimă încă şi la alte popore: Aşa, în Grecia, apa hotărîtă pentru baia nupţială trebuia să fie de fontână saă de izvor, într’ună cuvîntă trebuia să fie de apă vie. i) Bnrada. Revist. ist., arch, ţi filol. an II www.dacoromanica.ro 80 în Troada era renumiţii prin o astti-fela de întrebuinţare Scamandrulă, în care după, Eschile, logodnica, care se scălda, spunea acestă rugăciune: Xâ6e p,oo, SxajiavSps, x-ijv IlapSeviav. în Magnezia se bucura de acelaşi renume Meandrulu. în Grecia încă era ună băiată, care trebuia să iea apă pentru mire, şi o fată apă pentru miresă. x) După ună obiceiă fdrte vechiă, apa pentru baia de nuntă trebuia să fie scdsă din fontâna Calliroe, care şi-a schimbată numelei în ’Evvedcxpoovos, după ce în timpulu lui Pisistrată a ti închis’o într’o îngrăditură. Notiţele vechiloră autori nu se potrivescă asupra acestui punctă, dacă a fostă ună băiată saă fată Xooxpocpopoc, căruia i se dase însărcinarea de a atinge apa pentru baia nupţială; acostă părere din urmă ar fi întărită printre alte mărturii de zugrăvela unei vechi cane volcenze (Gerhard, „Ausserlesene griechische Vasenbilder“ III, 306.) în acestă pictură vedemfi în stânga fântâna S-tă Calliroe, care izbucnesce dintr’ună capă de leă, pe care se rezemă unu felă de atrium dorică. O fată, ţinendă în mână obicinuita ramură de laură saă de mirtă trebuitdre pentru serbare, privesce c’o privire semnificativă cana ce necontenită se umple cu apă, hotărîtă pentru baia nupţială; alte cinci copile prindă loculă liberă din pictură, unele purtândă pe capă cana gdlă semenă a aştepta să le vie rendulă de a lua apă; altele din potrivă sunt gata de plecare pentru a se în-turna cu vasele pline. Dacă se ţine semă de numerdsa populaţie din Atena şi încă de obiceiulă Atenieniloră de a celebra nunţile mai cu deosebire în luna rap/ifjXtov, în luna nupţială, de bună semă se va întâmpla, că în aceiaşi di se putea celebra multe căsătorii; de aci se pdte că dese ori să se fi întâmplată că mai multe fete tinere de deosebite părechi de soţi, să se întelnescă la isvoră. O asemenea scenă tocmai a vrută să represinte pictorulă. *) i). A. De Gubernatis. Usi nuziali in Italia. II bagno p. 140. ’) Carlo Giussani. La vita dei Greci e dei Romani. www.dacoromanica.ro 81 „în India sunt forte multe fântâni sânte, din car! se pote lua pentru baia nupţială, dar mal întâiă trebue să fie binecuvîntătă. în Atharvaveda se păstreză câte-va formule pentru ast-felă de binecuvîntare. La Albanezii din Sicilia o ducă pe mirdsă la scăldată în cântece. în Rusia încă făcu baie atât mirele câtă si miresa. în > odaia de baie şeguescă, rîdă, vorbescă; tovarăşele spală pe tînera miresă, care eşindă din baie cântă duîosă astă-felă: Io, pervenuta all’ultimo, prego Dio, Lo stesso Cristo del cielo, La Santa Madre de Dio, Nella mia bellezza di vergine, Con le mie care giovani compagne, O larga strada luce mia, 0 larga strada aperta ai sollazzi, Ho finito di camminare sopra di te, Ho finito di sollazzarmi Con le mie care giovani compagne, Nella mia bellezza di vergine. Vicini miei, cari vioini a me piu prossimi, Non ricordatevi de’ miei dispettucci e delle mie insolenze Attribuite, miei cari vicini, Le insolenze alia semplicitâ delle vergine, 1 piccoli dispetti alia bellezza della vergine; Amara lamentatrice, mi accosto Alia mia pulita camera, Al mio vasto cortile, Alia nuova porta, Agii intagliati pilaştri. La Români de se face nunta vara, cea ce se întâmplă fdrte rară, atunci mirdsa şi cu mal multe fete se ducă la scăldată într’o apă curgetore; şi, de apa nu-I în sătulă loră, mergă chiar în ală doilea şi în ală treilea sată; iarna însă ‘) A de Gubernatis, Usi Nuziali in Italia. II Bagmo, p. 142. SdTMtos, Nunta. www.dacoromanica.ro 82 făcu scăldătorea în casă, căci în diua cununiei are să fie îm-părătesă, de vreme ce are s’o împărtăşescă preotulă şi atunci trebue se fie curată atâtu cu trupulă câtă şi cu sufletulă. 2. Vineri. Claca lemneloru, adusulă lemneloru, lemnele. Flăcău, frumoşii îmbrăcaţi, se adună la casa mirelui; a-colo-î cinstescă, şi cine vrea le mai dă şi câte-o gustare. După ce i-aii cinstită, scotă boii din ocolă şi carulă saă sania de sub şopronă, înjugă boii; sdcra cea mare ese afară cu ună tencă de nafrămi, cu mâna ei ldgă câte-o naframă la cornele boiloră ş’apoî împarte şi la flăcăi. Socrulă celă mare tornă dintr’ună clondiră totă câte-o ţuică (şipusoră mică), cinstesce pe fie-care, şi toţi flăcăii sărută mâna socriloră, pe urmă îşi atârnă nafrămile la pălărie, la cdda toporului, ş’o pornescă la pădure; iar cântecele şi chiotele loră se înalţă până la ceră. Ajungă în pădure, oprescă carulă; poc! poc! trosc! se aude în tote părţile şi când celă d’întâiă copacă a căzută la pămîntă toţi strigă „cu norocă! cu norocă!“, s’aruncă asupră-i şi-lă urcă în cară, şi totă aşa până ce-aă învărvonată carulă ţapănă, îlă împodobescă cu crengi verdl, ori de-i iarna, caută bradulă saă vr’o buruiană, ca merişorulă, brebenoculă (immergrun), ce nepăsătore de greutăţile iernei nu-şi schimbă faţa. în vremea asta, acasă, sdcra mare cu ajutătdrele caută pentru ale gureî. Mirele ese întru întâmpinare cu lăutarii, hăt departe de sată, şi ce mai huhură când aă intrată în ogradă. Socrulă îi primesce: „cu norocă, cu norocă.14 —Norocă să dea Dumnedeă, i se răspunde. Lăutarii cântă, cu toţii se prindă de mână şi tragă o horă de tremură pămîntulă. Câte unulă mai dă o fugă după socrulă să-lă prindă şi pe elă în danţă; iar alţii aducă sdcra www.dacoromanica.ro 83 ■de-o punu lângă uncheşă şi tragă danţulă maî departe, di-■cândă cuvinte de horă safi, cum le di că în Ardeală, strigături: Hai moşule să vedemu De maî poţi la bătrâneţe Cum puteai la tinereţe Saă s’o maî necăjescă pe bătrână: Bine şede doi cu doi Şi uncheşii amendoî. în casă-î aşteptă masa; se pună rdtă în juru-î şi începe •cinstea, apoi aducă mâncarea. După masă iar jocă. în judeţulă Brăila deverica merge din casă în casă, pe unde scie că sunt fete mari, dândă fie-căruia câte-ună fâşică cu alune, nohotă, stafide şi cu câte-ună caramfilă, poftindu-le •din partea părinţiloră (cutăreî) fete să vie pe Sâmbătă la bradn. „La Macedoneni Vineri se trămită din partea logodnicului caii la pădure, ca să aducă lemnele şi două crengi mari, din cari una se pune pe ogeagulă casei logodnicului, iar alta pe ogeagulă casei logodnicei, şi celoră ce le-aă adusă li se •dă bacşişă. Lemnele aduse servescă pentru a se face pânea şi a se face bucatele pentru nuntă; şi totă Vineri spre seră se frământă aluatulă, când femeile tdte ’n coră şi unisonă cântă cânteculă următoră: Nu va dada s’mi mărită Ma Sidâce că eseu Sică, Nică, Sică, coperdica. Scolă, dado s’mi mărită Nu eseu fată de noue ani Di nouă ani calcai tu Să fie cu ală nostru împărată bună soţie; Strînse stolnicii de ală treilea www.dacoromanica.ro 100 Şi (Jise că,-î urmă de stea, Să se ducă alu nostru tîneră împărată s’o îea. Alu nostru tînără împerată, Când a auditu acestu sfată, Forte s’a bucurată. In scări de argintă s’a ridicată, In toîagă de aură s’a rezemată Peste totă dstea lui s’a uitată, Ne-aă alesă pe noi, Pe işti doi tinerei, Mici de stată, Buni de sfată; Şi noi ne-amă luată Din conacă în conacă, Pe cai de olacă, Pe crângulă cerului, Pe faţa pămîntuluî. Iar dreptă astă cinstită casă, Veijuî steua că ni se lasă, Iar ală nostru tîneră împerată La a dumisale curţi a mai umblată Şi aflară în grădine o flore, De ’nflorită înfloresce, De rodită nu rodesce. Ş’a pusă gândă s’o iea s’o mute, Peste mulţi munţi, La a d-sale curţi Şi colo ’n grădina ’mperătescă, Să ’nflor^scă, Să rodescă, Părinţii să pomenescă. Iar noi ce-am sciută am dis, Şi d-vostră ce mai sciţi vorbiţi, Iar ve spună să ve ’ngrijiţî De buţî de vină, Girezi de fenă, De grajduri de cai murgi, Ialomiţî grose, Copile frumose, www.dacoromanica.ro 101 Să şadă cu alu nostru tîneru împeratu la masă. Ş’alii nostru tîneru împeratu Yine cu boerî betrânî, Cu voinici tineri, Din ploşte bendu, Din pistole dându, Săltândîi şi veselindu. Iar aici când să sosimu Si când vomu descălica Noi totă oştirea sa Pămîntulu s’a cutremura. Cele ce nu le-ţi afla îndată le-ţi căuta, Cele ce nu le-ţî ave deajunsu Nici nu-ţi ave locu de-ascunsu, Să nu diceţi că nu v’am spusu. Iar pentru istoria mea, O copilă de acolea, Dacă va vrea, Dacă nu va vrea, Totu aici va remâne, Amin ş’amin Şi mie unu paharu de vinii S’o naframă de inii, Fie tivită şi cu mătasă Numai să fie frumosă Ca dumnea-vostră jupânesă miresă. CONACARIE Ghiorghi a Lupului Pipirig, jud. Suceava. Buna vremea, buna vremea Horă frumosă, Boerî d-vostră, Am veniţii să ve întrebămii de traiu, de viaţă: Trăimn bine de mila lui Dumnedeii Şi puterea tîneruiui nostru împeratu. Dar d-vostră? Nici noi nu trăimii reu, Din mila lui Dumnedeii www.dacoromanica.ro 102 Şi de a nostrului tîneră împerată. Dimineţa s’au sculată, Şi grea oste a rădicată, Ş’aă plecată la venată, Ş’aă venată câmpulă cu florile, Codri cu măgurele, Şi isvore cu ape reci şi adânci. Şi când colea de către seră Aflară o urmuşoră de feră, A stată ală nostru împerată şi se miară, De ce să fie urma asta? S’aă strânsă trei sfetnici, Ş’a disă sfetmculă d’întâiă Că acesta e urmă de zînă Să fie cu ală nostru ’mperată de bună preună, A disă sfetniculă de a doa oră » Că este urmă de căprioră Să fie cu ală nostru ’mperată bună soţioră, A disă sfetniculă de ală treilea Că este urmă de mirudie Să fie cu ală nostru împerată bună soţie; Atunci ală nostru împerată Forte bine s’a bucurată, In scări de aură s’a înălţată, In toiagă de argintă s’a rezemată, Peste totă oştea s’a uitată, Şi ne-aă alesă pe noi, Pe işti doi, Mici de stată, Buni de sfată, Din cai săneţî, Din gură îndrăsneţi; Şi ne-amă luată din conacă în conacă, Pe cai de olacă Pe crângurile cerului, Pe radele steleloră, Pe faţa pămîntuluî, Ş’amă vedută că steaua ni se lasă La astă cinstită casă, www.dacoromanica.ro 103 La dumnea-ta jupânesă miresă. Ori steua să ne arătaţi, Ori răspunsulă să nj-lă daţi. Mulţii să nu ne zăboviţi, Că porunca bine o sciţi. Amu audiţii că este aici o flore A ’nflori ’nfloresce Şi de rodi nu rodesce; Şi amii venită s’o luămă S’o trecemu peste munţi, Susu l’a domniei sale curţi; Acolo a ’nflori să’nflorescă, A rodi să rodescă, Şi părinţii să pomenescă. Dar după tote aceste vă gătiţi De buţî de vină, De stoguri cu fenu, De îalomiţl grase Şi de copile frumose. Că alu nostru împeratu vine Cu boerî betrânî, Cu voinici tineri, Săltându şi veselindu Şi din pistole puşcândă. Aici când va sosi Cu toţii vi-ţî îngrozi, Şi câte nu s’oru afla De grabă le-ţi căuta, Câte nu voru fi de ajunsă Nu veţi ave locă de ascunsă, Nici gură de răspunsă. Pentru istoria mea, O copilă tinerea, Mi s’ar căde, Dintr’aceste de acolea, De-ţî ave, De nu-ţl ave, Acolea va rămâne, Eă m’oî duce ’n treba mea. www.dacoromanica.ro 104 CONACAŞIE. Vasile Gheorghe Pădurenu, Fănreî, jud. Putna. Bună diua la dumnea-vostre, Horă frumosă, Boerî dumnea-vostră de pămîntă, Sfetnici de curţi, V’aşî întreba pe dumnea-vostră cum trăiţi, Cum vieţuiţî. Noi vedemă, că sunteti bine si frumoşi De mila lui Hristosă Şi din puterea împăratului nostru, Iată şi noi cu cărţi de solie, De la cinstita împărăţie Suntemă trimişi La aceste curţi împărătesei, Ce sunt înconjurate de oşteni, Doră aici la d-vostră ce pote fi? Că afară vedemu jueândă Şi în casă audimu jdângendu; Deci care este calea soliloru să vie Să le dămu cărţile y Şi poruncile Pentru că noi cu mulţi amu vorbiţii. Daca dumnea-ta eşti sfetnicii împărătesei! Cu dumnea-ta vreu să vorbescii. Numai decât noi spunemii C’alii nostru cinstiţii împăraţii, De dimineţă s’a sculată, Pe ochi negri s’a spălată, In paiaţă că s’a îmbrăcată, In suliţă s’a rezemată, In scări de aură s’a înălţată, Peste toţi a căutată Şi ne-a alesă pe noi, Pe aceşti doi, Doi voinici, Pe doî cai murgi, Din cai sumeţi, www.dacoromanica.ro 105 Din gură îndrăzneţi, Mici de stătu, Buni de sfatu, Că nu suntemă copii fără de minte, Ci scimă ceva cuvinte, C’amă foştii la sfînta învăţătură, Ş’amă învăţată carte din scriptură. Ală nostru cinstită împărată Cu ostile s’a luată la venatu Ş’a venatu munţii cu septemânele, Dealurile cu dilele Ş’a daţii într’ună mijlocu cale, Şi ’ntr’o urmă de fieră, Care şi împăratulă să miară. Şi strînse toţi domnii şi sfetnicii Şi diseră, că este urmă de zină Ca să fie cu alu nostru împeratu bună preună Iar filosofii au disu Că-î urmă de flore de raiă Să fie cu alu nostru împeratu de bunii trai ii C’ală nostru cinstită împărată Pe acestă urmă a maî umblată Ş’a vedută în grădina d-vostră O flore ce cresce Şi înfloresce Ş’a rodi, nu maî rodesce : Ş’aă socotită sfetnicii împărătesei S’o iea, s’o răsădescă Peste munţi Intr’a dumi-sale curţi, Că acolo a înflori Şi a şi rodi. Şi ne-a trimesă pe noî Soli de la împărăţie Precum toţi să scie Să ne gătiţi giredi de fenă, Buţî de vină, Ialoviţî grose, Copile frumose, www.dacoromanica.ro 106 Ca să şadă cu împăratul nostru la masă;: Că vine dumnea-luî cu nunulă celă mare Şi cu fiii dumi-sale, Cu boerî bătrâni, Cu voinici tineri, Din cai jucândă, Din gură vinii bendă, Din pistole focii vărsândă. Şi când va descâlica, Cu oştea sa, Pămîntulu se va cutremura, Şi dumnea-vostrâ mare frică veţi lua Şi câte nu voră fi de ajunsă Atunci nu veţi ave locu de ascunsă, Şi nici gură de răspunsă ; Şi pentru conaciî din casă Kăspunsă în grabă să ne ăsă, Ună colacă de grâă frumosă Ca şi faţa lui Hristosă Cu zabără zăbărată Ş’ună pabară de vină, Ş’o copilă ocbeşe Care ar fi de versta mea, Fie si mai bălăucă » Numai nu umflată ’n luncă. COLACARIE Costac.lii Bârzu din. Mălini, jad Suceva. Buna dimineţă, Buna dimineţă Socri mari. Tînărulă nostru împărată De dimineţă s’a sculată, La icone s’a ’ncbinată Multă oste a rădicată, Şi-a plecată la venată, Să veneze câmpii cu lupii, www.dacoromanica.ro 107 Munţii cu urşii, Văile cu sărurile Şi cu grânele, Văile cu răpi adânci, Cu ape reci, Dealurile cu podgoriile. Şi ne-a aleşii pe noi, Pe işti doi, Ş’amă umblaţii Pîn’amă daţii Pe sub seră De-o urmuşoră de fără. Tînărulă nostru împeratu în suliţî de aurii s’a lăzimatii, Peste oştire s'a uitatii Ş’a disă că-î urmă de zînă Să stea cu împăratulă împreună. Altulii a disă că-i floricică de alii noiielea raiuv Să fie împăratului de bunii traiii. Sera înfloresce, Dimineţa me bocesce, Dar de roditii nu rodesce Dar de-a duce-o la a clumi-sale curţi, Peste nouă munţi, Şi de ’nflorită a înflori, Şi de roditii a rodi. Că de la începută A lăsată Dumnedeă Lumea pentru a lumina lumea, Sorele pentru a ’ncăldi pămîntulă, Şi cei trei luceferi luminoşi Pentru cei necredincioşi, Ca să vadă ori şi care Că-î mare slava mărireî sele. Şi a mai făcută Dumnedeă pe Adam din Iută,. Şi l’a adormită în mijloculă raiului, Ş’a luată trei cdste din stânga lui Adam Şi-a făcută muere. Şi când s’a trezită www.dacoromanica.ro 108 Şi pe stremoşa Eva a ve<|ută, Elă s’a speriată ■Şi Dumnezeu a strigată: Adame, Adame, nu te speria Primesce trupă din trupulă teă, Osă din osulă teă, ■Ca să fii soţu dulce Pînă la ală teă sfîrşită, Primescă trupă din trupulă meă Şi osă din osele mele. Atunci i-a blagoslovită, Cresceţî şi ve înmulţiţi, Ca frundele codrului, Ca nisipulă mării, Ca erba câmpuriloră, Eie-care pomă primăvara dă roda sa, După semînţa sa. Aşa şi fiicei dumi-vostră i-a venită "Vremea de ‘căsătorită, Ca şi primăvara pomiloră de înflorită; Şi tînerulă nostru împerată ]Ne-a alesă pe noi, Pe aceşti doi, Ş’amă purcesă de la a dumi-sale curţi, Din cai jucândă, Din frâe zuruindă, Din săbii zingănindă, Din pistole împuşcândă, Din gură chiuindu, Din ploşte închinândă, Bendă şi veselindă ; C’amă venită peste noue munţî La ale dumi-vostră curţi, Să ne damă solia. Solia nostră este : O năframă de ină, Să ştergemă gura de vină Ş’ună colacă frumosă Ca faţa lui Domnu Cbristosă. www.dacoromanica.ro 109 COLACARIE. Petre Cojocarulu. Borca Ascultaţi, ascultaţi, Dumnea-vostră cinstiţi părinţi, Şi dumnea-vostră cinstiţi nuni mari, Şi dumnea-vostră nuntaşi, Cu toţi împrejuraşi Cari v’aţî adunată La acostă cinstită nuntă ; Că noi până aici la dumnea-vostră, Multe mări amu trecută, Multe ţări amă bătută, Şi oraşe şi sate depărtate amă colindată Şi nimeni sema nu ne-a luată; Dar acum vedemă, că dumnea-vostră socri mari Voiţi să ne luaţi sema nostră. Aşa dar şi eă pe d-vostră vă rogă Să ne lăsaţi prin ’ncetulă, Cu ’ncetulă, cu încetişorulă, Pentru ca să ne dăm cuvîntulă cu adevărulă-Tenărulă nostru ’mpărată, De dimineţă s’a sculată, Pe obrazu s’a spălată, La icone s’a închinată, Cu straie nouă' s’a îmbrăcată, Murgu şaua a ’nşelată Şi pe elă a ’ncâlecată. Şi trîmbiţa a sunată, Şi oştea s’a adunată, Trei sute de grăniceri, O sută feciori de boerî. Pe la revărsată de sore A plecată la venătore, Ş’aă vânată ţera de susă, Despre apusă, Până juganii au stătută Şi potcovele aă perdută. Dar de la sfinţită de sore www.dacoromanica.ro 110 Amu eşitu la unu drumu mai mare Ş’amii daţii peste o urmă de căprioră. Atunci unii diceau, că-î urmă de căprioră, Dar nunulu celu mai mare Călare p’unu călii albii ca unu ducipalii ■Se rădică în scări Se umflă în nări, Şi-şi face ochii rotă Peste oştirea totâ; Ş’a disu, că-i urmă de dină Să fie împăratului cunună. Şi dintre toţi soldaţii Ne-au aleşii pe noi, Şese lipani, •Călare pe şese jugani, •Cu comele cănite, •Cu frâele zugrăvite, Şi la dumnea-vostră ne-a trămisu Ca să vedemii şi să căutămu; Că la dumnea-vostră în grădină Este-o flore Mirositore Care nici nu cresce, Nici loculii nu-î priesce Şi mai reii îi merge. Aşa dar dumnea-vostră Tote în pămîntii să lăsaţi Şi florea să ni-o daţi, Ca să o ducemu la alu nostru împăraţii. In grădină o vom răsădi Şi mulţii mai bine-i va prii. Noi amu veniţii din capătulii pămîntului Prin steriţa vântului, Bendii şi chiuindu, 'Caii încurândii, Pe nări flăcări vărsândii. Apoi socrilorii mari, Noi amii mai sta, T’amii mai spune câte ceva, www.dacoromanica.ro m Dar ne tememă c’omă întârzia Ş’avemă de trecută munţi Cu brazi mărunţi Şi întunecaţi. Bine v’amu găsită sănătoşi. Domnului socru mare acum: Acuma noi am descălica Dar n’avemă josă pe ce ne da, Că nu suntemă ciobani de la oi Să descălicămă în noroi; Ci suntemă omeni mari de la împărăţie. Nouă să ne aduceţi Şi să ne întmdeţî covore Pentru ca să descălicămă în pndvore, La caii noştri să daţi fenă verde, Cosită în sera sfîntuluî Glieorglie, Cosită în sărbători De două fete surori. Aşa dumnea-vostră socri mari, Primiţi astă rădăcină Mare şi spătosă, Parcă-î o broscă ţistosă Mare şi lată, Ca dumnea-vostră să’nchinaţî odată; Să n’o sărutaţi tare, Că căciula din capă vă sare, Câ-î vină de Odobescî, Bă bei să te veselescî. Aşa dar dumnea-vostră socri mari Pregătiţi-vă tare, Mare oste vă’mpresoră, Lărgiţi casa, -Întindeţî masa, Aduceţi buţî cu vină, Şi cară de fenă, Şi fire de usturoi Bă dămă pe la cei ciocoi, De ce-aă poftită pe la noi. ■Şi de aveţi rogodele uscate, www.dacoromanica.ro 112 Să dămu guriloru căscate Maî aduceţi şi lapte bătu tu Ca să le turnămu pe gâtu. Noi totu amu maî sta Ş’amu maî spune câte ceva, Dar ni-î temă c’omu însera Şi nu suntemu de ici de pe colea, Căcî suntemu de peste munţi cărunţî, Cu văî adânci, Cu isvore reci Cu bradî întunecoşî Bine v’amu găsitu sănătoşi. ORAŢIE Ghiorghi Dascălulu, Moşeşti (unu satu hotărnicii între jud. Râmniculu Sărată şi Buzeu). Bună vremea, bună vremea, Horă frumosă, Boerî dumnea-vostră. Aşa sunteţi învăţaţi Că pe noi să ne ’ntrebaţi: Noi ce umblămu, Ce căutămu, Bine semă să ne dămu Noi suntemu de locii din Bucuresci, Umblămu cu cărţi împărătesei. Nimeni cuvîntnlu să nu ni-lu smintescă C’alii nostru tînării împăratu De când s’a ridicată Pe aceste locuri s’a mai preumblaţii Ş’a daţii într’o urmă de fieră, Staii toţi în locii, se mirară. Sfetnicii diceau, Filosofii ghiceau. Dise filosofulii celu maî mare Că-i urmă de fiară Să fie cu alu nostru împăraţii soţioră. Dise filosofulu celii maî micii www.dacoromanica.ro 113 Că e urmă de raiă Să fie cu-al nostru împerată de bună traiă. Ală nostru tîneră împeratu De aceste doue vorbe s’a bucurată, In scări de aură s’a înălţată, Peste oste s’a uitată, Şi ne-aă alesă pe noî, Pe istî doî, Mici de stată, Buni de sfată, Din cai săeţi, Din gură îndrăsneţî, Din oştea măriei sele, Să urmămă acestă cale. Noi ne-am luată Pe lungulă pământului, Pe suflarea vântului, Pe urma fiarei Şi pe semnulă stelei. Noue steua ni se lasă Dreptă astă cinstită casă. Ori fiera să ni-o daţi, Ori urma să ni-o arătaţi. Noi ne rugămă dumnea-vostră Să ne lăsaţi cu încetulă, Să ne dămă cuventulă cu dreptulă, Să nu luaţi pe dinainte Cuvinte multe. C’am venită numai doî Şi v’aţî speriată toţi de noî. Când va veni bargalîculă totă Mi se pare că ve veţi sui în podă. CONĂCĂŞIE. Stoicanî, jud. Covarluiu. Todirită a Popei. Ascultaţi cinstiţi nuntaşi Şi dumnea-vostră împrejuraşi, Dumnea-vostră cinstiţi părinţi, socri marî, Socri blagosloviţi Seyastos, Nunta, www.dacoromanica.ro IU De Dumnedeă dăruiţi. Am venitu să vă ’ntrebămă Cum trăiţi, cum vieţuiţî. Şi de aveţi ceva cu noi răspundeţi, Că noi ce umblămă, ce căutăm ă, Sema’n grabă nu ne dămă. Că tînărulu nostru ’mpărată Pe aici a mai umblată Si cu cei bătrâni au asedată, Ş’a vădută o floricică albastră In curtea dumnoa-vostră Care noptea odrăslesce Şi diua înfloresce, Iar de rodită nu rodesce. Iar vestitulă tînără împăratulă nostru Vrea s’o mute ’n curtea împărătescă, Ca acolo să crescă şi să înflorescă, Şi să rodescă, Să se înmulţescă Părinţii să pomenescă. Iar în cele din urmă Vine nunulă celă mare Şi se rogă jupâneseî mirese. Că Măria sa vine, Din pistole dândă, Şi din pusei tunândă, Pe dumnea-vostră lăudândă, Şi făcendă omenii amină Şi mie ună pahară de viijă Ş’o basma de ină, Să ştergemă gura de vină, Fie boerî şi de mătasă, Să fie forte frumosă, Ş’ună felegeană de cafea, Ş’o copilă de colea, Care ’mî-o plăcea Şi î-oî plăcea, Ca să ţină casă cu ea, Să trăiţi. www.dacoromanica.ro 115 COLACERIE. da N*e Mocanul. Răchel, Dobrogea. Euna dimineţa, Cinstiţi socri mari, In ce voe v’aflaţî ? — In voia vinului, Ş’a grâului. Dar d-vostră ce umblaţi, Ce căutaţi? Răspunsului în grabă Să ni-lă daţi; — Ba respunsulu de grabă Nu-î de nicî-o trebă Astădi este di de serbătore Şî-a plecaţii alu nostru tinerii împăraţii la venătore Să veneze cerulu cu stelele, Câmpulu cu florile. Pămentuliî Joî a vânaţii, Şi ’n desâră de urmă de fieră a daţii. Urmă era Fieră nu era. Alu nostru tînăru împăraţii, Peste grea oste s’a uitatu, Şi ne-a alesă pe noî, doî voinici ■Cu doî caî murgi, Cu codele ’nodate, Cu comele lăsate, Şi ne-a trimesă Pe aburii vântului, Pe faţa pământului, Alai bândă, Maî ospătândă, Din pistole slobozindă, De curţile dumnea-vostră întrebândă. Noî pe josă, Steua pe susă, Noî mergeamă, Steua mergea. www.dacoromanica.ro 116 Unde steua ni s’a lăsaţii No! acolo amu descălicată. Ori steua să ne arătaţi, Că noi nu urămă pentru noi Şi pentru d-vostră, Urămu pentru omeni! de pe gunoi Cari au găscată gura la noi. CONACERIE. Bicaz, judeţulu Neamţu. Buna vremea, buna vremea. La dumnea-vostră boer! pămîntescîr Sfetnici împărătesc!. Ia staţi soliloră Să ne scotemu cărţile Şi să ne spunemă poruncile, Că dacă ’ţl sta Şi v’oiă întreba No! sema binervomă da. Că no! nu suntemă furătorî de boî„ Nici mocan! furătorî de cai, Ci suntemu soli împărătesei, Cu solia trimeşi La aceste curţi a dumnea-vostră, Ce sunt înconjurate De oşti lumescî, De vădâ afară jucândâ Iară în casă audă plângendu. C’alu nostru tînăru împăraţii In scări de auru înălţată, Peste totâ oştea dumi-sale s’a uitată Şi ne-a alesă pe noi doi, Dar aceşti voinici, Voinici mici, Mici de stată, Buni de sfată, Din cari sunetulâ din gură îngrozescer Din cai sâltândă, www.dacoromanica.ro 117 Din pistole împuşcândă. Şi ne-amă luată din conacă în conacii, Cu cai de olacă, Pe crângulă cerului, Pe semnele pământului, Pe razeje stşleloru. Şi ne-amu abătută la acestă casă, Vădii că stăua ni se lasă. Că alu nostru tînără împăraţii Vine cu voinici tineri, Cu sfetnici bătrâni, Şi când voră descălica Pămîntulă se va cutremura. Şi cele ce nu se voru afla In grabă le veţi căuta, Şi cele ce nu voru fi de-ajunsii, Nu veţi avea locii de ascunsă. Că alu nostru tînără împăraţii Pe aici a mai umblată Ş’a văzută în grădină o fldre Care în totă anulă cresee, Cresce în flore şi ’nfloresce. Iar a rodi nu rodesce. Ş’amă socotită s’o luămă s’o ducemă, S’o ducemă peste munto, In altă curte, Ca până la anulă Totă să crescă Să ’nflorescă Şi de rodită să rodescă Şi cu dragoste să trăiască. Iar a di să mă ascultaţi Ori steua să ne-arătaţî. Iar de nu să vă gătiţi Cu mii de buţi de vină, De ialomiţî grase Şi de copile frumose. www.dacoromanica.ro 118 CONOCĂRIE De Neculaî Zamfirescu, jud Iaţî. Vornicelulu mirelui: Buna vremea, buna vremea, Horă frumosă Flăcăi dumnea-vostră. Toţi staţi Şi ascultaţi Ce vra să (Jică Guriţa nostră. Noi amu veniţii să ve’ntrebămă Pe dumnea-vostră De vieţă. Vieţa vi-e bună Ca mila luî Dumnezeu. Vornicelulu miresei: Iar dumnea-vostră ce umblaţi Ce căutaţi? Vornicelulu mirelui: Ce umblâmă, Ce căutămă Bine sema că ne dămă, Ce-omă umbla, ce-o mu căuta Bine sama că ne-omu da. Că tînerulii mirele nostru Pe aci a mal umblatu, Peste acestă urmă de floricică a daţii, O socotită că aci nici n’a rodi, Nici părinţii n’ar pomeni, Dar s’o ducă la saraiurile dumi-sale, Acolo de ’nfloritu a ’nflori, De rodită a rodi, Şi părinţii a pomeni. Tînerulă mirele nostru, La venată, www.dacoromanica.ro 119 Că s’a luată, Să veneze munţii, Cu bradiî, Codrii cu fiarele, Câmpii cu semănăturile. Şi dândă peste acăstă urmă “de fieră, Singurii împăratulă nostru, Stă şi se miară, Ore ce să fie acestă urmă de fieră? Şi a strînsă sfetnicii, Solotsfetnicii (?); Unii diceaă, că-i floricică de zînă, Să fie împăratului nostru frumosă cunună: Unii diceau că-i floricică de Viniţie, Să-î fie împăratului nostru de bună soţie. Unii diceau că-i floricică de raiă, Să fie tînăruluî nostru de bunii traiii. Tînărulii împăratulii nostru, Pe călii s’a încălecată, In scări s’a înălţată, Peste nuntaşi s’a uitată, Şi ne-aă alesă pe noî, Pe aceşti doi voinici, Tari de capă, Buni de sfată, Şi ne-aă pornită Pe crângulă cerului, Pe urma steleloră, Până ’n dreptulă acestei case frumose. Iată steua ni se lasă. Flăcăi •'dumnea-vostră, De grabă cuvîntulă să ne iasă, Şi noî vremă de a vă porunci, Să vă gătiţi de buţî cu vină, De grajduri cu fenă, De ialoviţi grase, De copiliţe frumose. Că mirele nostru Pe aici când a descălicată, www.dacoromanica.ro Pămîntulu s’a cutremurată, Dumnea-vostră nici în semă n’aţî băgată. Şi pentru noî, pentru eonăcarî, Să ve gătiţi măcară, Cu vr’o doi trei ciocârlani, De nu, fie şi cârlani Şi câte-unu pahară de vină Să ve fie chefulă deplină, Şi câte-o naframă de ină Să ne ştergemă mustăţile de vină, Da fie si de mătasă i Numai sa fie alesă. Şi mi-ţi mai da Şi câte-o copiliţă tinerea Care ar fi de sema mea. Dar fie şi mai mare Că mie totă bine-mi pare, Măcar asta de-acolea, Dacă o vrea; Dacă n’o vrea, Draculă s’o ia, Să-mi facă cimpoiă din ea Să cântă şi la nunta mea într’un cesă bună, jupâne vornicelă, Cum ai ajunsă vornicelă de glotă Aşa s’ajungî vornicelă de portă, Să judeci lumea totă, Pote oi trece şi eă vr’odată, Şi mi-î judeca Şi eă te-oî blestema Şi ţî-a muri ibovnica. CONACARIE. Neculaî Booăneţu, jud. Botoşani, satulu Bucecea. Staţi cinstiţi nuntaşi şi ascultaţi De la mică şi pân’ la mare Şi câţi v’aţî templată la acestă serbare, Dumnea-vostră beţi şi veseliţi www.dacoromanica.ro 121 Şi de tînărulă nostru împărată nici gândiţi. Tar tînerulu nostru împeratu, Dimineţa s’a sculată, Pe ochi negri s’a spălată, La icone s’a ’nchinată, In scări de argintă s’a rădicată, In toiagă de aură s’a răzimată, Peste totă oştirea s’a uitată, •Şi ne-a alesă pe noi doi viteji Din cai tăieţî, Din gură îndrăsneţî, TVTicî de stată, Buni de sfată. Ş’a pornită la venată, Ş’a venată toţi codrii, Şi toţi munţii, Şî-a dată peste-o urmuşoră de fieiă, Dar nu-î de fiără, •Ci-î de căprioră, Iar nu-î de căprioră Ci-î 'de-a tînăruluî nostru împărată Bună soţioră. Unde-î stolniculă de casă, Cu bună răspunsă să ne iasă? Noi pe unde amu umblată, Solia frumosă ne-amă dată ; Să ne’ntrebatî cu încetulă, Să ne dămă răspunsă cu dreptulă. Noî scimă multe şi mărunte Şi-’n astă seră nu le putemă ţinea minte. Noî am venită pe crângurile cerului Ş’amă trasă la acestă casă, Ca cum haragu ’mpărătescă să ne îesă. Iar tînărul nostru ’mpărată Altă baragă nu vrea să iea. "Vă voesce pe acestă flore din raiă Să fie tînăruluî nostru împărată de bună traiă. Iar tînărulă nostru împărată A venită cn securi de argintă www.dacoromanica.ro Să sape acesta flore din pămîntii,' S’o săpe cu rădăcină, S’o răsădescă la împeratulă nostru’n grădină. Ea de ’nfloritii are să ’nflorescă, De rodită are să rodescă, Părinţii are să mulţâmescă. Ia staţi cinstiţi nuntaşi ş’ascultaţî, De la micii şi pân’la mare, Şi câţi v’aţî templată la acestă frumosă adunare, Că florea să mi-o daţi, Şi pe împeratulii nostru să-lii aşteptaţi Cu mese ’ntinse, Cu făclii aprinse, Cu bucate bune, Cu pahare pline, Cu vorbe de omenie, Ca Dumnezeii să ve ţie. Şi pentru povestea mea, O copilă tinerea, Ş’o băsmăluţă de inii Să-mi ştergii guriţa de vinii, Să trăiţi la mulţi ani. conAcărie. Ciobanulu- Gliiorghi a Popeî. Loverda, jad Dorohoiu. Bine-amii găsitii, Bine-amă găsită, HorL mândră şi frumosă, Boerî, boerî, dumnea-vostră. Iar stolniculă celu de casă înainte să ne iasă, Să ne’ntrebe ce umblămă Şi pe aici ce cătămă. Sema ’n grabă nu ne dămă, Că noL nu_ suntemiL Cazaci___ De acei ce cumpără vaci, Nici boerî noi nu suntcmă De cumperată boi, c’avemă; www.dacoromanica.ro 123 Dar suntemă împărătesc! Fericiţi dumnedeescî. Ş’ală nostru împărată, Tinerelu şi învăţată Puşca ’n mână a luată, Pe murgă a încălecată, Peste oste s’a uitată, După vânată s’a luată,-Ş’a Vânată munţi! cu urşi! Şi vulpele din poticî. Elă aă vânată, n’aă vânată, înapoi s’aă înturnată, Şi găsi urmă de fieră Elă stă singură de se miară. Şi ală nostru împărată Tinerelu şi învăţată înapoi s’a înturnată Şi pe oblângă s'a plecată, Puşca de ş’a aşezată, Peste oste s’a uitată, Pe noi doi elă ne-a alesă Şi de’ndată amă purcesă, Şi ne pomi de la sine Să scotemă slujba cu bine. Dar al nostru împărată Tinerelă şi învăţată Puşca în mână a luată Peste oste s’a uitată, Şi la dramă că a plecată, Crângulă cerului a apucată Şi la stele s’a uitată, Si a vădută o stea frumosă, Din tote ma! luminosă, Cată la ea, dar nu-! stea, Ci e mândra floricea, Rumenă şi ocheşică, Tinerică, frumuşică, Noptea oghilesce, Diua înfloresce, www.dacoromanica.ro Şi la îraperatft ea gândesce, De dorii mi se resbolesce. Ş’alu nostru împgratu Tmerelu şi minunată, N’are vreme a gândi, Că trebue a se găti, De buţl cu vinii, De care cu fenu, De ialoviţî grase, De copile frumose, Să stea cu dragii la masă. Tote n’oru fi d’ajunsii Că dor nu-i colacii de pusu? Nu-î colacii d’ai călătorii, Nu-î colacii, ca să-lii luămii, Cofa de apă s’o versămu, Da’î călătorii, să-lii ospetămii, Şi c’o năframă de inii Să ştergemii gura de vinii. In timpulă câtu conăcarii spună solia lora, miresa, care-I Înconjurata de druşte, stă cu o cofă de apă şi c’ună colaca lângă ea. După ce conăcarula a mântuita, miresa îl dă ce-vreaua; iar colaculă îla rupe vornicelulă bucăţele, împrăşti-indu-la nuntaşilora. Fata răstdrnă cofa cu apă şi prin Moldova tota ea este aceea care rupe şi colacula, iar din chipulă ■cum varsă apa şi împarte colacula ese priceperea pentru nuntaşi de miresa-î hâtră saă ba. La finirea conăcărielorfi se legă câte o naframă fru-m6să la frâiele cailor a conăcjrilorfi, şi însoţiţi şi de unii călăuza dintre nuntaşii miresei, se întorcu la punctulfi unde o aşteptă mirele cu ai săi şi se întorcu cu toţi trăgenda în gazdă la unii gospodara, rudă de a miresei, saâ a nunului, unde s’a făcută pregătire pentru a primi pe nuntaşii mirelui. După ce mirele a trasă la gazdă scote darurile miresei ;şi le dă vornicelulu!. Etă te aşedă într’o sită nouă, iar pe •d’asupra le acoperă cu ună ştergară frumosă adusă de la www.dacoromanica.ro 125 mama mirelui, şi din nuntaşii mirelui cu scripcarî şi cu dornicei ulu în frunte mergu de ducu darurile miresei. La casa miresei nuntaşii stau. în aşteptare, vornicelulu intră jucândâ sita cu darurile miresei şi închinându-se la mirdsă îi întinde?-sita dicendu: Buna vremea, buna vremea, Poftimu jupânesă miresă Poclonu de la jupânulu mire, Pune mâna şi primesce Papuceî ce-ţî dăruesce, Papuci cu talpă de iapă, Să ai de duşii până la apă, Papuci cu talpă de gâscă, Să ai de duşii până la crâşmă, Papuci cu talpă de bobocii Să nu te duci în satu la tocii, Să fii gospodină pe locă, Turetenţe de buhai Din ia sară pe locii să stai. Să fie încă de vacă De duşii în platanii la cosă, Totu le-î c-ăta de frumose. Poftimii întinde mâna de primesce Barizele de legată Şi negru de ’nhobotată. Miresa întinde mâna să iea darurile, iar vornicelulu le= trage iute înapoi dicendu: Nu te grăbi la luată Cum te-aî grăbită la măritată. Părinţii aă disă că nu te-oră da Şi că fată te-oră ţinea, Iar dumneata n’aî voită Şi de vatră te-aî isbită Şi mi-aî dlsă, că ţi-î lua Zestrea şi te-î înneca, Unde-a fi balta mai lată Ca să ’ncapî cu zestrea totă; www.dacoromanica.ro 126 Şi de-adâncă ce era Ciocârlanii în piciore umbla. 'Vorrjicelulâ jucându darurile iar le întinde miresei dicendu Buna vremea, buna vremea, Jupânesâ miresă, Cinstită ’mperătesă Poftimă pânză de Ţarigradu, Testemelu de legată, Cu canafă de mătasă Ca la cucone de casă. Ajungă-te voe bună jupânesă miresă. De numele dumi-tale când a aflată Forte bine i-a părută Ş’a poftită să facă Unu drumă ş’o cărare Fân la a dumi-sale mândră flore, Ş’o cale ş’ună drumă Până la a dumi-sale mândru păună. Dar alu nostru împăratu, Jupânulă mire a umblată, T6te ţările a înconjurată Ca să-ţi facă strae, Strae pe plăcu După a dumi-tale stată, Strae scurte, spintecate, Precum eraă mai ciudate; Ş’a cumpărată firurî, Zarafiruri, Jderuri şi papuci îmbadii, Perechia loră cinci lei, Un brâă totă cumpărată De la Tocată, Cotulă totă cu cinci lei luată. Tote le-a tuncuită Şi’n corabie le-aă clădită Şi corabia pe mare a pornită Ş'aă dată milostivulă Dumnezeă ună ventă «Şi corabia într’ună ostrovu de mare a isbită. www.dacoromanica.ro 127 Dar corăbieriî fiinclu meşteri, Cn atâta nu s’au Jăsatu, Toţii au daţii din vâsle, au daţii, Şi corabia la malu au scosu, Ş’alu nostru tinerii împerată In corabie a intraţii, Şi marfa de care i-a plăcută a cumpărată, Din corabie a descărcată Şi le-aâ încărcată în caice Şi le-aâ adusă la dumnea-vostră aice. Ajungâ-te voe bună, jupânăsă miresă, Că se închină jupânulă mire Cu felâ de felă de marfa frumosă, Poftimă ţine, Să-ţî fie de bine. Când miresa iar întinde mâna, vornicelultt trage darurile înapoi, dicendu: Nu te grăbi cu luatulâ, Jupânesă miresă, Cum te-aî grăbită cu măritatulă; Că ală nostru tînără împerată, Se punea de price Şi voia să strice, Şi unde ai prinsă a suspina ş’a plânge, Şi aî ) Fie-care gospodară trebue să aibă la casă o fârmotură din acestă colacă ţr când are să-şi dacă la tergă vita de vîn4are s’o ungă cu fărimica ceea pe la botă, menmd’o, că după cum t6tă lumea cu dragă se uită la miresă, totă aţa cu ochK buni s’o vadă şi pe vita luî. www.dacoromanica.ro 204 -cime; atunci cuno3cti puterea şi credinţa lui Iovâ în Dum-nedeti, alergă, la elfl chiar într’acelti ceşti, îi că^ti la piciore, şi-i cerii iertăciune. De asemenea astăzi se pune o masă aşezată dinaintea ■casei şi se aşterne unti straiti pe dînsa, în ea se presură flori, se pune pâne, băutură şi sare, pe care apoi suindu-se tînăra, aruncă bobe de grâti în patru părţi ale lumii, adică către răsărita, apusti, medă-nopte, şi medă-di, prin care aruncare aceea voru să ajungă, că precum sboră şi se îndepărteză grăunţele aruncate fiindti, aşa să sbore şi să se îndepărteze tote relele de către căsătoria sa, încă şi aceia, că precum grâulti semănaţii forte înmulţite fracturi aduce, aşa să se torn ulţescă şi să sporescă aiorocirea lorti. După ce s’a pornita nunta, merga câta mai merga; •de o-dată mirele se ’ntorce ca una fulgera la casa miresei. In Moldova socrula cela mai mica dă mirelui una pa-harfi de rachia c’o naframă frumosă; ela, după ce a sărutată mâna socrului, bea rachiulti, iar paharulti şi naframa le pune în sînti. Acestă naframă pe unele locuri înainte vreme slujea de hobotti, care câte odată îlti punea chiar de la casă miresei, acuma însă în cele mai multe locuri hobotulti a rămasti numai la masa de cununie. In Transilvania mirele cu colăcarula, amândoi se întorca după pinteni : Pintenele. Benedictu Viciu. Nun. 1» Rom. dm Transilvania Şi mai bună, diuă la dumnea-vostră, Cinstiţi omeni de omenie, Ca Dumnezeu să, ve ţie. Căci ne vedeţi pc noî Iarăşi venindu înapoi, Me rogu să nu ve supăraţi, Nici să nu ne judecaţi, www.dacoromanica.ro 205 Că noi de aceea amu venită, Să vă spunemă cum umblămă, Că noî cu povora ce aveamă, Lesne pe cale inergeamă, Dar dumnea-vostră ne aţi înşelată, Povora ne-aţi îngreuiată, Poganiciă l’aţi îmbătată, Şi tare răă a mânată, Carulă cotişă l’aă băgată, Şi forte reă l’a răsturnată, Când carulă peste delă, Când delulă peste cară. Dar lucru minunată, Nuna peste nună a dată, Pe popa l’a umflată rîsulă, Cădu şi elă peste dînsulă, Diplaşulă încă s’a resturnată, Cetera ş’o a stricată. Starostea respunde aşa: De cum-va e adevărată, Cum că v’aţi şi resturnată, Sciţi, că ce-amă cerută v’amă dată, Calea vi-amă arătată, Să nu vă fi răsturnată. Iar dumnea-ta omă cu minte, Să te fi dusă înainte, Să fi disă : „haideţi după mine, „Bată-mă dina de mâne, „Că eă sciă calea mai bine.“ Atunci nu v’aţi fi răsturnată, Nuna peste nună n’ar fi dată, Nici diplaşulă nu s’ar fi răsturnată, Dipla nu s’ar fi stricată. Să fi mersă oblu pe cale, Nu vă prăvăleaţi în vale; Să fi legată rotele cu lanţuri Nu vă prăvăleaţi în şanţuri; Caută dar de te cară, www.dacoromanica.ro 206 Nu te-aşî vedea până la vară, Că dumnea-ta eşti de vină, Că au cădută toţi în tină. Starea II. Jupâne staroste, Să-ţi mai spună ore-ce, Acum asta-i maî reă, Că carulă zace în pârău, Mânaţi omeni, mânaţi boi, Veniţi şi voi amendoî; Haideţi, nu vă pară glumă, C’asta-î mare supărare, Când ţiganulă diplă n'are, Nici diplă, Nici pipă, Fără totă ură şi necază, De când s’a pălită la naşă. Iar noi toţi de popă stâmă Să ne cânte să jucămă, Dar şi popa-î supărată De când s’a fostă răsturnată Şi se face mâniosă, Nu ne-oră cânta bucurosă; Dice că ’n biserică va cânta Dar acolo cine va juca? Dumnea-vostră bine să vă purtaţi Ună meşteră bună să căpătaţi, Cu barda să bârduiască Şi dipla să i-o clâiascâ, Să faceţi voe bună Şi credeţi, că nu-î minciună. Starea III. Cinstiţi omeni de omenie, Ca Dumnedeă să vă ţie, Pe noi ne-a trimisă jupânesa miresă, www.dacoromanica.ro 207 Să cânte taica şi maica. In alu patrulea comă de masă, Unde a şedutu jupânesa miresâ, Este o naframă tare frumosă, Cine s’aru afla De mi-o ya da Bună cinste va căpeta, De mî-a da-o socra mică Să mi-o dee pe nimică, De mi-a da-o socra mare Vomu plăti-o c’o căldare. Starostea răspunde: „Oh! vai ce omii ticăloşii, Hodorogă flecărosu1 Aduceţi naframa cea frumosă, Din alu patrulea comă de masă, Să i-o dămu doar se va duce, Ursu ’n labe să-lu apuce. Atunci aduce o cârpă urîtă şi arătând’o colăcarului dice starostea: Asta-î de la socra mică Si ţi-o dă chiar pe nimică. Iar colăcarulu răspunde: Aceea nu e naframă, Ci e lucru fără trebă, S’o încalţi la vară, Când vei secera, C’apoi piciorulu nu-ţi va degera; Alta-i naframa jupânesei mirese. Atunci vine sdcra mică cu o naframă frumdsă şi o dă noului ginere, care i-o răsplătesce cu bani. Apoi mirele chiamă pe socri pe târfărie în numele său şi ală nunului şi luân-du-şi diua bună se duce la oste, cu care împreună plecă către casă. Ajungândii la pdrta mirelui, colăcarultt cu ună călăreţii www.dacoromanica.ro 208 merge înainte, ca să, se dea de scire, cum că vinu în pace şi de acasă se aduce veste, că acolo-I aşteptă, ostaşii zâbo-vescfl, iar colăcarulti ajnngendu la pdrta miresei dice aşa: Şi mal bună sera la dumnea-vostră, Cinstiţi omeni de omenie, Ca Dumnezeu să ve ţie. pile şepte, fără şese De când amu plecată de-acasă, Că ală nostru crai lăudată, Multă lume a umblată, Şi umblândă atâta lume, Amă vedută câte-o minune, Care tote vi le-oi spune, Şi credeţi, că nu sunt glume. Dar mai întâiă vremă să scimă, Ore bine nimerimă? Ore asta ni-e cetatea, Din care amă plecată cu oştea, Şi ce veste-î în cetate, Aveţi pace, sănătate? Că noi câtă ne amă pornită, O luncă amă nimerită, Şi fiindă vremea târdie Iacă sare din câmpie O fieră groznică, cumplită, Cu ochi mari şi sgâită, Dar fiindă eă viteză mare Mi-am uitată că sunt călare, Şi pe şesulă celă frumosă Amă luată fuga pe josă; Dar şi soţulă de lângă mine Fuge cu ciorecii în vine, Iar atuncea strigă, hoit1 C’aşi mai fugi şi nu mai potă. Atunci fiara ’nspăimîntată, începu a fugi îndată, Peste şesă şi peste delă, Dumnea-ei aşa cuvinteză-*- www.dacoromanica.ro 209 Şi mirele fugia ca unu calu. Vedî aceea vitejie, Unulă face dintr’o mie; Faceţi-vă voe bună, Şi credeţi, că nu-î minciună. Starostea respunde ceva rîdendu : Că s’aii speriată, De unu epure, de viteji Mari, ce sunt. Starea II. Cinstită vornice de locă, Dee-ţî Dumnedeă norocă, Iesă-ţî părulă prin colopă, Şi cămeşa prin cojocă. Pote că aţi audită De bătaia ce-amă avută: Când pe drumă călătoreamă, Cu craiulă nostru mergeamă, Cu Turcii ne-amă întâlnită Ş’am avută răsboiă cumplită ; După noi aă alergată Pân’la delulă celă înaltă, Acolo aă stată să răsufle, Pân’ne-am ascunsă noi în tufe. Aşa dar că ne-amă purtată bine, Eă şi soţnlă de lângă mine? Aci starostea iar le respunde ceva rîdendu, cu tote că-i de faţă, că s’a purtată aşa de reu. Starea 111. Cinstiţi omeni de omenie, Dumnedeă să vă ţie! Ală nostru craiă lăudată O vedenie a aflată, Unde şede o crăiasă. SrTMtos, Kunta, 14 www.dacoromanica.ro 210 Vedenia cea frumosă, La dînsa a alergată, Ou dînsa mâna a dată. După ce s’aă sfătuită, Apoi s’aă şi logodită, După ce s’aă şi cununată, Toţi de bine le-aă strigată, Vivată, vivată, să trăiască! Vină amendoî împreună, Spre a nostră voie bună. Maica mirelui să fie sănetosă, Că nora-î vine veselosă. Starea IV. Cinstite vornice, să-ţi mai spună ore-ce, Du-te ’n casă, Iute, tare, Şi spune la socra mare, Să dee semnulă gătată: Colacă în suliţă ’mplântată, Ca şi mirelui să-î placă, Semnulă celă bună de la maică. Pintenulu. Ioană Tacit, Nunta la poporală Română.—Eomânismulă. — Buna dimineţa, dumnea-vostră! — Mulţumimă dumnea-vostră! — Dar n’aţi mai plecată? Că ce ne-aţi cerută v’amă dată. — Ni s’a făcută calea cruce Şi nu ne putemă duce, Căci dumnea-vostră v’aţî lăudată, Totă atunci când amă plecată, Că ni-ţî da o călăuză bună, Să ne ducă pe calea care e bună; Dar ne-aţi dată o călăuză nebună, Ne-a dusă pe calea care n’a fostă bună, www.dacoromanica.ro 211 Prin gropişă, Prin răsturnişă, Prin părăeaşe, Prin văgaşe, Prin munţi cu stânci, Prin văi adânci. Şi-a dată peste unu delă mare, Câtă care nu mai era sub sore; Delulă s’a răsturnată Carulă s’a stricată, Carulă împază ferecată, Cu pae de mălaiă legată, Câtă mai bine spoită Şi mici fărâme s’a făcută. Când s’a stricată carulă Popa ş’a ruptă brăcinarulă, INaşulă, căcjendă în ţărână, Şî-a frântă şi elă o mână. Să ne daţi bărdaşulă satului Să dregă carulă împăratului, Să ne daţi barde şi lemnă Căci trebue să le avemă; Şi câlţă de după blidară Să facemă popeî brăcinară; O ţîră de aramă Să-i facemă şi cataramă. Că de nu i-lă vomă drege Popa cu noi nu mai merge; Ş’o ţîră de untură, Să ungemă pe nună la mână, Că de nu-lă vomă vindeca Totă pe noi ne-a blestema. Iar domna miresă Care e cea mai alesă, Plângendă cu lacrămî pe frunte, Câtă bobele de linte, Şi sărea stropii totu câtă bobii; Şi ’n piciore s’a sculată, Peste oste s’a uitată, www.dacoromanica.ro 212 Pe noi ne-a alesu, îndărătă ne-a trimesă, La ală patrulea cornii de masă, Unde-a şezută domna miresă, Că şi-a uitată o naframă, Multă mândră şi frumosă, Să ne-o daţi dumnea-vostră, Fie şi de ină S’o şterge mirele de vină ; Fie şi de bumbacâ Noue şi de alea ne placă ; Fie si de strămătură Om şterge caii la gură ; Fie şi de arniciă Numai să fie de aici, Să nu fie de prin vecini, Să păţimă nişte ruşinî. Dar acum să luămă Câte ună paharu de vinavsă, Să ne trecă de necază; Câte-ună pahară de băutură, Să ne maî udămă a gură, Că de nu o vomă uda, Nu maî putemă cuvînta. Oraţia pintenului,. Variantă editată de tipografia Closras; apnd. Teodorescu. Şi maî bună dimineţa la dumnea-vostră! Ne-amă dusă până unde ne-amă dusă, Şi ni s’a făcută drumulâ crucişă ; Şi nu ne-amă putută duce, Că carele ni s’aă desferecată, Şi calulă jupânuluî mire s’a opintită. Jupânesa miresă în piciore s’a sculată, Şi cu glasă mare a strigată: „Intorceţi-ve la casele mele, „In care m’am crescută, „Şi la maîca mea cu care am trăită.“ www.dacoromanica.ro 213 Şi aşa am auijitu, Că socra mică, lî mai voinică, Că s’a sculată mai de dimineţă Cu mătura’n braţe, Şi a măturată In patru cornuri de casă Şi patru de masă, Şi a li găsită o naframă de mătasă; Să faceţi bine să ne-o daţi, Că aceea e a nostră. Ducerea miresei la casa mirelui 1a. Komanî se făcea astă-felu. „Doi paranimfi, a cărora tată şi mamă încă trăescă (de aci pătrimi şi matrimi), de regulă din nemurile mirelui sad amici, au luată pe miresă de subsuoră ş’aă plecată, iar ală treilea paranimffi, numită prada:c, cu o făclie de spină albă aprinsă în onorea Cerere!, păşîa înainte loră; l) urmaă acuma fetele numite virgines, de regulă trei şi nemuri saă amice d’ale miresei; 2) ună ală patrulea saă o fată ducea o •eâldăruşă saă o olă plină cu apă din isvoră curată şi înfrumuseţată cu flori; ală cincilea purta ună pants farreus (lihum farreum), o pâinişoră saă lipiă coptă din fără; şi ală ^eselea ducea furca, fusulă şi răsuculă miresei la casa bărbatului, pentru că femeile romane torceaă lână de oie şi fâ-■ceaă vestminte de lipsă pentru familie. Paranimfiî schimbaă întrebări şi răspunsuri, şi cu virginele cântaă: Hymen, o hy-menee *). * V. )) Fest. F. 245 Pătrimi et matnmi, pneri tres, imbentem dedncnnt unus qui ifacem praefert ex spin» alba, dna qm tenent inbentem. Pani P. 87 Varro la Serv. V. A. IV. 103 H N. XVI. 18. Celn cn făclia e Hymeneins din nunţile mitologice; numai la Medee pdrtă arcuiţi cel-laltfi cnm îlti pdrtă tot-d’a-nna Bros adică amor&. La Romani în locuiţi Ini Hymeneins, vine înainte şi Talassiu. Rosbach p. 64. Unii ca celn cu făclia imiteză pe păstorii, cari an răpită pe Sabine; iar, dnpă Flutarcbă, pentru că pompa se făcea în de către sără, ca să lumineze drumulu. *) Virginele representau pe graţiele din nnnţile cfeiloru. Rosbach p. 50. *) Catullus: Ite1 Concinite in modum Hymen o Himenee. Rosbach p. 50. Unde e www.dacoromanica.ro 214 Pe miresă au mai petrecut’o nemurile şi amicii el şi aî mirelui, ducendă daruri între musică şi cântare de versuri fescenine şi făcendu glume jucaii pe drumu thiasus ună saltă nupţialii din cultulu lui Bacus; *) apoi sosiaă cu toţii la casa mirelui cu făclii aprinse şi bucurie, că vine miresa. 2 * 4 *) (Din Cultul ii păgânii şi creştinii de Marienescu.) ,Tînera fată este dusă la casa bărbatului seu; câte-o-dată barbatulu elă singură o conduce. ®) „In unele oraşe sarcina de a duce pe tînera fată era a-supra unuia din aceşti omeni, cari erau învestiţi la Greci cu un ă caracteră sacerdotală, şi pe care ei îi numiaă heroidă. *} „Tîn&ra fată de obiceiă este aşezată pe ună cară,6) ea are obrazulă acoperită cu ună voală şi portă pe capă o coronă. Corona, după cum noi vomă ave adese ori pnlejulă de a vede, era în obiceiă în tote ceremoniele cultului. înaintea ei mergeaă cu o făclie aprinsă; acesta este făclia nupţială. 6) In totă drumulă, cântaă în jurulă ei ună imnă re-ligiosă, care are ca refremă d) oţrrjv, d> ojxevats. „Se numia acestă imnă imeneă şi însemnătatea acestui cântecă sfîntă era aşa de mare, că dădea numele săă în-tregei ceremonii/ 7) prunculă cu farreulă. Plut. Quest. R. Plin. Hist. Nat. XVIII 3. 3. Svetomus in Aug. 73. pice că Augustă împăratule n'a purtată alte veştminte decât cele ţesute de familia sa. i) Horatius Od. 3. J5. 10. Virg. Aeneid. IV 301, Catullus. 64. 255. Preller, Gr. Myth p. 543. Rosbach p. 15. 1) Virg Buc. VIII 29. No vas in cide faces, tibi duci tur uxor. •) Pollux III 41. 4) Plutarque Quest. grecq. 27. *) Plutarque Quest. rom 29.—Photino Lex. p 52: IIopaXofiovTeţ a&rS-jV e% x-f]c itaipipoţ toxioţ ini r>)V £p.a£av iyooosv e!ţ r>]v too yap.ooVTOţ. •) Iliade, XVIII, 492. Hesiode, Scutum 275. Euripide, Iphig. â Aulis, 732; Phe-niciennes. 344; Hâlăne, 722—725. Pollux, III, 41. Lucien, Aetion, 5. i) Iliade, XVIII, 495. Hesiode, Scutum. 280. Aristophan, Aves, 1720 ; Pax: 1332 Pollux, III. 37; IV, 80. Photius, Biblioth., c. 239. Apud Fustei de Coulanges. La. cită antique, Paris, p, 44. www.dacoromanica.ro 215 „TinSra fată se dace la casa soţului voalată atâtă la Romani câtă şi la Greci. Ea pdrtă o cunună, şi o făclie nupţială merge înaintea ei. Se cântă înjurulă ei ună vecină imnă religiosă; cuvintele acestui imnă se schimbară pote cu timpulă, potrivindu-se cu deosebirea credinţeloră, saă cu acea a limbeî; însă refrenulă sântă trăesce totă-d’auna, fără a fi putută fi schimbată. Acesta era cuvîntulă Talassie cuvîntă, ală cărui înţelesă nu-lă înţelegeaă mai bine Romanii din timpulă lui Horatius, ca Grecii cuvîntulă 6|j.svcuc, care era de bună sămă rămăşiţa sântă şi neatinsă a unei formule antice.1' * *) La Macedoneni, după cum mi-a spus Cota Papana din Ylaho-Clisura, înaintea nunţii merge ună copilă c’o icdnâ ’n mână; asemenea în câte-va sate de pe malulă Prutului din jud. Covurlui şi Fălciu. La Romani încă întelnimă. „Statuele celoră patru divinităţi protectdre căsătoriei, duse pe scaune, deschideaă calea. Aceste eraă Jugatmus, de-ulă jugului; Domiducus, care presideză drumulă femeiei către casa bărbatului săă; Domicius, care trebue s’o facă să intre în casă; şi Anauturna, deiţă prin protecţiunea căreia ea va locui cu barbatulă seă. ®) Cortegiulă înainta la lumina unei mulţimi de făclii de lemnă de molifă. 4) „Pragulă uşei în locuinţa soţului se împodobea pentru primirea soţiei. In Grecia, după Plutarch, se acoperea cu ramuri de măslină şi de lauri. In Roma cu bande de lînă şi flori. Soţulă indiană ajunsă cu soţia la casa maritală ÎI dicea ■ „eă sunt elă şi tu eşti ea; eă sunt Şaman şi tu eşti Rica, eă cerulă, tu pămîntulă, să ne unimă pentru a ave fii.“ La Romani mirele, care sta înaintea porţei, întreba pe *) Ovid, Fastes II, 583—561. Plutarque, Romulus, 15. Apud Fustei de Coulange, La citi antique. Le ma-riage, p. 46. *) S. Aug. Civ. Dei VI, 9 *) Cic. Proluent. 5—Tac. Ann. XVf 37.— V. Max VII. 1, 1.— Catul. 57, 142.— Virg. Eglog. S 29.— Ov. Fast, II 556.— Virg. Cins. 439. www.dacoromanica.ro 216 mirăsă: „cine eşti Dumneata? Acolo, unde d-ta vei fi Caius eu voiă fi Caia, J) Declarându astă-felă, că, ea socotea să trăiască cu bârbatulti seu pe picioră de egalitate, 2) şi în acelaşi timpii că ea va îndeplini din punctă în punctă datoria de stăpână casei, ca nora lui Tarquin, Caia Caecilia, ală cărei nume a rămasă sinonimă cu gospodina muncitdre. ®) „Ajungândă ceta miresei la porta casei mirelui, unulă din 6menl îi ţinea o cuvîntare glumeţă (locutio fescinina) şi apoi striga: „deschide uşile mire Cornelie, ca să intre nunta cântâtdre ce-ţi aduce flori. *) La unele nunţi aă fostă şi poeţi, cari aă compusă carmen nupţiale, ce se cântă la nuntă saă aă luată parte chiţiţi la capă cu ederă saă cu legături sfinte, ca să servescă cu lira loră bucuriei mirelui. 5) „Intâlnindu-se ceta miresei cu a mirelui înaintea porţeî se luptaă unii cu al ţii, ca să apuce făclia de la paraninfulă praelux,“ 5. Sâmbătă la casa mirelui. Petala. In totă partea muntelui, pe unde miresa vine călare la casa bărbatului seă, sdcra cea mare îi ese înainte de la pdrtă ; pe ună scăunaşă aşterne pola catrinţei, prigitorei saă peştima-nuluî pe care miresa trebue să descalice. In Yrancea şi ’n Oltenia miresa descalecă în polei e sdcreî. In Moldova, Muntenia şi Dobrogia în partea şesului, de *) Qaint. Instit. orat. I, 7,28 —V. Maz. X în fin.— Pest V Gaia —Plut Quaest. Rom. p. 99. Apud Ch, Dezobry, *) Plat. Quaest. Rom. p. 99 8) Plat. Quaest, Rom.—V. Max. X in fin,—Fest 5 Gaia, *) Virg, Buc. VIII, 29, No vas incide faces, tibi ducitur uzor. ') Stat. Silv. I. 2, V. 15. la nunta lui Stella cu Violentila, 4ice ■' Pânde forea I te Stella, chorus tibi. sertoferunt. Kreuszlor p, 464, www.dacoromanica.ro 217 miresa vine cu carulă, este de datoria mirelui de a o scoborî în braţe din caru. In Oltenia aşază în mijloculă ogrădil o masă, pună pe ea miresa. In jud. Mehedinţi socrulă, iar în tote cele-lalte părţi, cumnat ulă de mână învîrtescu pe miresă acolo pe masă de trei ori. In unele părţi din Moldova dru stele şi rude ale miresei o iau si-o închidă într’o odăiţă. „Nuntaşii se apropie atunci şi strigă să le deschidă. Ve-¥+- I# ---p- 9-• -£=l ---h=p- \ www.dacoromanica.ro 224 irfrf- F- • - 11 L M±tt- MII i f~f r < Totu me ’ntrebă mămuca, Bine mi-i ca la dînsa, De frică şi de ruşine Eu spună maicăî că mi-î bine; Da bine-aşa ca alu meu Să nu mai dea Dumnezeii Că mila de la bărbaţii, Ca frunza-! de peru uscată : Când te puî să te umbresc!, Maî tare te dogoresc!. Seraca mila de mama, Ca şi struguru-î de powă. Petela trebue să fie forte bine păzită, ca să nu se în-câlcescă, fiindă credinţa că de cum-va petela s’a încâlci, de casa acea n’are să maî fie Domne ajută. Petela ce a fostă o dată pe eapulă uneî mirese nu maî pote sluji şi alteia, de ore-ce trebue dusă la biserică. Femeile trebue să fie cu mare băgare de semă la petelă. ca nu cum-va vr’o duşmancă să-tî fure din ea si să-ţî facă. farmecî. De multe orî audî femeî dicendă: „c’amă fostu tî-neră şi n’amă sciută ce-i lumea, ca să me păzescă şi vrăjmaşele mi-aă furată din petelă şi mi-aă făcută, ca să nu se maî alegă de casa mea ca din colbulă din drumă.“ Se mai www.dacoromanica.ro 225 crede, că fie-care sculă de petelă are menirea luî, aducândă norocii saii pagubă miresei ce-lti va purta x). După ce s’a mântuită de făcută petela, nuna cea mare iea o cordeluţă şi petrecând’o prin câte o viţă de petelă, totă o legă. Ici colo pe lungulă petelil îl facă fluturi să nu se încâlcescă, cari fluturi îî facă astă-felă: ieau o filă de hârtie de ţigară; cu mijloculă el prind! viţa de petelă; resu-cescl hârtia în două degete chiar de lângă petelă, iar capetele frumosu răsfrânte rămână tocmai ca aripele unul fluture albă. Nuna cea mare, după ce a prinsă t6te viţele de petelă, le rădică în mâni, merge în faţa miresei; îî pune mai întâiă petela la frunte, o pleacă la piciore, atinge cu ea umărulă eî celă dreptă, pe urmă celă stângă, închipuindă astă-felă sem-nulă cruceî. De la miresă nuna se duce cu petela la mire şi dă să î-o pue pe capă De la mire iea druştele şi cele-lalte fete dearândulă, dândă s’o pue când pe capulă uneia când pe capulă alteia, ca să ajungă şi ele câtă mai curând cinstite mirese; ţotă aşa mai necăjesce şi pe flăcăii cel mal ruşinoşi. La urmă după ce nuna mal face miresei cu petela o şi înhobotezâ cu ea. Petrecerea merge până de către diuă, când nuna ieabi-nişoră petela de pe capulă miresei ş’o atârnă la icdne. Alte ori o aşeză frumosă într’o sită şi o pună pe cdrda de lângă icdnă; câţî-va din nuntaşi c’o pereche, de lăutari petrecă nunii pân'acasâ, şi rară se întâmplă ca nuntaşii să mal ddrmă vr’ună cesă douâ, până la diuă. ‘) Iată ce mi s’a spusă, când am întrebată de unde-î petela: Peste mări şi teri îndepărtate este o grădină mare şi frumâsă; copaci-să cu crengile până ’n pămîntă; îarba-î tdtă împresurată cu flori mirositdre şi felă de felă de păsărele ciripescă prin pomă aşa de frumosu, că te adormă. In mijloculă gradinei este o fântână cu apă vie şi cu ghizdele albe şi lămurite ca cnstalulă; pe gbizdele stau trei fete de ’mpărată. Una tdrce dintr’ună fuioră de aură ce nu mai are sfîrşită; a doua rîşcbie fusele pe ună rîşcbitoră de aură, bătută cu pietre ne- StTutos, Nuut*. 15 www.dacoromanica.ro 226 6. Duminecă diminâţa. La Macedoneni zestrea miresei se duce la casa mirelui tocmai Duminecă dimineta. > „înainte de a se duce mirele la cununie vine bărbierulu de-lu lă, când atunci se adună mai multe fete si neveste si cântă cânteculu ce urmeză: Lafii mi şi spialafii mi La şioptla di tru cheare, Lani mi şi doaule braţe Şi Inai ş’fii arucai tru faţă, Şi ni vedui un gione mavromat, Cu nel de asime curat. Gione bre gione, Mulţii fii te alavdară, Prot hriseu eşti în horă, Va să ti dau un para de asime Să porta nvesta di guşa. 7 J Lă-mă şi spală-me, La şipotnlu de la apusă, Spală-mi şi cele două braţe Şi luai şi’mî aruncai pe faţă, Şi’mi vedui unu voinică cu ochii [negri. Cu inelă de argintă curată. "Voinice bre voinice, Multă mi te lăudară, Celă d’întâiă argintară eşti în sată; Am să-ţi daă ună bană de argintă Să porte nevasta la gâtă. După ce bărbierulu a lăută pe mire, începe să-lu băr-bier^scă, când atunci fetele şi nevestele ÎI cântă împrejurulă lui cânteculu de sursire. adecă de rasă. care este asa: Ghiue ne vifiee birberlu Tra să ne sursască grambelu Tine birber aşi fii bănezi, Ş’nil adari muşat, muşat. Ti la nun şi ti la fartat Şi tră la nvesta ma muşat; Ia fii mutriţi-lu pe sufrundeale S’pari ca ceriu cu stele, Ia fii mutriţi lude pe frunte Bine vine bărbierulu Ca să ne radă ginerile, Tu bărbieră aşa să-mi trăesci Să mi-lu faci frumosă, frumosă. Pentru nună şi pentru fârtată Şi pentru nevasta mai frumosă. Ia priviţi-lă la sprincene Se pare ca cerulă cu stele, Ia priviţi-mi-lă la frunte stemate; iar a treia fată de ’mperatu, care-î 6rbă, Ugă sculele şi le minesce, şi după cum îi minită petela cu care aî fastă înhobotată, aşa-ţî va fi şi viaţa. Dese ori amu aurită femei dicendă: „fără n oro cu petilă amu maî avută; mai bine n'ar maî fi fostă." www.dacoromanica.ro 227 Calothie de a lui părinte; Ia ni mutriţi-lu de pe nare, Calothie de care-lii are; Ia ni mutriţi-lu de pe dinţi, Calothie de acele părinţi; Ia ni mutriţi-lu de pe guşă, S’pari bilbil cu mânuşă; Ia mutriţi-lu de pe cheptu, S’pari ca un bilbil alept; Ia ni mutriţi-lu de pe brâu, S’pari ca calu cu frâu. Ferice de a lui părinte; Ia priviţi-mi-lu la nasu, Ferice de cine-lu are ; Ia priviţi-mi-lu la dinţi; Ferice de acei părinţi ; • Ia priviţi-mi-lu la gâtu, Să pare ulcioru cu tortă; Ia priviţi-mi-lu la peptu, Se pare privighitore alesă; Ia priviţi mi-lu la brâu, Se pare ca unu cală cu frâu. După, ce bărbierulă a sfîrşitii de rasă pe mire se în-torce către elfi şi-I cântă acestii cântecă: Ţie muma ţie muşat Ca la lucefarulă dimineţa Şi aşi lumbriseşte fata Tistimele ghindisită La tine hi avem în chisită Doele în cale ne adunămu Faşi stră cale s’nu crăpâmă Scote punga di hi tu measce Un caragros cu mănuşă Şi-lă portă nveasta de guşa, Nişî l’voî nişi’lu laesc Si bag vuia si-lă vuluescă. Ţie muma-ţi este frumosă Ca lucefărulă dimineţa, Şi aşa strălucesce faţa Cu naframa împodobită. La tine porqisemu Amendoi în cale ne-amu întâlnită, Te-abate din cale să nu murimă; Scote punga şi fa ună dară, Ună caragrosă cu veriguţă Să-lă porte miresa la gâtă, Nici îlă vreăr nici îlă despreţuescă Ii pună pecetea şi-lă pecetluescă. După ce mirele s’a gătită frumosă cu gemadane saă ilecă de postavă albă saă vânătă cusută cu găitane albe, duluma cu găitane albe, sarica negră ori albă de lină cu miţe pe din înăuntru, talagană, ună felă de manta de lînă nâgră cu mâneci lungi necusute şi cu glugă, tambaca de lînă căprină, ună soi de manta cenuşie ori negră cu ciori (şiretă albă) împrejură. *) In Ylaho-Clisura mirele portă ’n piciore jumătăţi de sti-falete saă conduri, antrii de mătasă, materie turcescă, brâă de mătasă colorată, salta marcă de vestă negru cu pasman- *). Burada. Datinele la nunţi, ale pop. Bom din Macedonia, Revist. Ist. Arch. Fii. www.dacoromanica.ro 228 terii, bundă de seştu cu samuru. La mână se vede mâneca, cămeşeî de burangicu cu botă lată şi cusută cu ilichi, iar în mână ţine alis de asimi (argintă), cu care se jdcă totu tim-pulă, tocmai ca boerii noştrii din vremea veche cu mătăniile. „Trimetă la miresa trei sehadrarî (soli) cu o ploscă cu vină, ca să dea de scire că vine mirele şi ajungândă acolo,, beaâ din ploscă şi ureză, dicendu: „s’banează, s’ancherdisas-că şi turnată la casele vâstre şi la fecidrele şi fetele să har-sescă de inimă şi la schunchib a tei feciorii şi fdte, se va. harsiţi după inima vostra“; adecă: „să trăiască, să se folosescă, să vie rendulu şi la casele vostre şi la feciorii şi fetele vostre, să se bucure din inimă şi la scumpii tei feciori şi fete să ve= bucuraţi după inima vostră.“ După aceea li se dă câte-o man-dilă (naframă) şi se întorcă degrabă la casa mirelui; acolo să cântă socrei miresei cânteculâ următoru: Eşi socră ş’aştepta nora, Nora ta cu hiliulu alu teu, Ghine viuie ghirachina Şi casa ’mplină de fărină, De farină şi de lumină Apoi sdcra cântă: —Depune nveastă, depune —Nu-ui depun, nu-ui depun, Că ni caftu ce ni tocsişi. Eşi socră şi aşteptă nora, Nora ta cu fiulu teu Bine vine lebeda, Şi casa ne umple de făînăr De faină şi de lumină, —Scoboră miresă, scoboră. —Nu me dau josu, nu me dairy Căci ceru ce mi-ai promisu. „După aceea nuntaşii împreună cu mirele mergu călări la casa miresei, ca s’o iea, avându cu ei puşti şi pistoli, precum şi o flambură (stegft), în verfultt căreia se pune o cruce de lemnti, în ale cărei extremităţi se înfigă trei mere; apro-piindu-se de casa miresei începu a da din pitşti şi pistole. Apoi vine miresa în faţa nuntaşiloră gătită frumosu, îmbrăcată cu trei fustane, una mai scurtă decât alta câte cu trei degete, pentru ca să se potă ved6 marginele loră de josăy pe spete cu o scurteică de postavu cusută cu fi.ru sau mă- www.dacoromanica.ro 229 tasă, după puterea ei. Pe capă cu telie (petală) albă şi mal fare ori galbenă, dar totă deauna faţa miresei e acoperită ■cu ună sovonă (voală) albă transparentă. După aceia se face ceremonia turtei, adecă două femei ţină deasupra capului miresei cdmsculiz, adecă o turtă mare de aluată şi o altă femee ■din derăptă ţine o garafă cu vină şi scoborându-se miresa tn ogradă, la scări i se aşterne ună cerşafă albă, pe care ca calcă, în semnă de nevinovăţie şi că nu va fi pătată în totă vieţa eî casnică.” In Vlaho-Clisura miresa în diua cununiei gătită cu rochie crăţă jură împrejură, cu piept! scurţi întredeschis! înainte ca să se vadă antriulă, ce-î cu mătasă si cu şireturi: mâneca-î încheiată cu bumbi şi dinainte cu pasmanterie; pe •deasupra taliei portă ceachetulă de veştu negru fără mânect numai pân’la talie, ca bondiţele nostre, şi forte deschisă în-nainte; pe deasupra în sfîrşită caţaveică cu bundă, la mâneci de jură împrejură cusută cu firă; iar mijloculă le esteţ încinsă cu ună colană, zonă, cu paftale de argintă şi chiar aurite. De subt antriu se vede eşindă cămeşuica creţă de burangică, ce e prinsă la gâtă cu ună acă (broşă). La gâtă pdrtă în totă deauna salbă de galbeni, şi, de miresa-î săracă, atunci împrumută ună batară pentru diua cununiei. Părulă miresei e împărţită dreptă în doue printr’o căraie trasă din creştetă; pe tâmple face câte o marună, iar celă-laltă peră, după ce l’a strânsă îndărăptă, îlă împletesce într’o c6dă, ce atârnă pe spate. Atâtă în Magarova câtă şi în Negoşe şi Cruşova, mi-resele pdrtă pe capă ună fesă roşu cu uuă canafă pe ună ţipară de mărimea unei monede de cinci franci; de jură împrejură sunt cusuţi tencuri de câte cincî-decî de fluturi numiţi flurinî; pe capă pdrtă ’n părţile acelea voalulă de cu-Idre roşie sau galbenă (zăvan), aşezată astă-felfl, că acopere faţa miresei şi cade pân’la genunchi. Peste zăvană îi aşazâ hrisachi (petdlă). Miresa ţine mânele la peptă sub zavană, www.dacoromanica.ro 230 avândii în mâna drâptă petecă de mătasă (naframă), dată el de către maică-sa. Pe mâna dreptă are două vrîga sau nel; celti de cununie pe degetulti arătat oră, iar pe alţi patrulea degetti mal are unii altă in el ti de care-l atârnată ună găl-binaşă saă flurinî, cu ună firă de mătase roşie destulă de lungă, ca să se p6tă vedea flurinil, pe care -are "să-iu porte la mână încă mal multe dile. Mirâsa mal pdrtă pe mâni vrahiole, iar în piciâre sti-falete. „Cu venirea mirelui la casa miresei se cântă mal multe cântece, din cari dămă aci următorele: Dado la ce stai naraita ? Până tora nu ţî-amu grăită Ci ti-aî mintea Sică Inima ne hărăsită ? Du-te dado s’mî isusăşti Câtu s’caftă si letăcsesci Câtu maî multă spălăcarseşti Sade lucru s’bitiseşti. N’ti arşine a le rizile Că Si cafta patru Silie Patru Silie ma si ti străine, Alte patru ti gherdane. Tora dado ti a mea căsuite, Ni eşi nouă a dete, S’porte nvestele duvalete, Tora dado na duSeaie S’ porte chiurchiurî cu elmaie Si-aiba gionele tru sevdaie. Ce stai mamă supărată? Până acuma nu ţi-amâ grăită Ce-ţî aî mintea mică Inima nebucurată? Du-te mamă să mă logodesc! Câtă se caută se le promiţî Câtă maî multă să te rogi Numai lucru să sfârşesc!. Nu ţi-î ruşine tu rizilică Că-mî cere patru mi!. Patru mi! numai pe strae; Alte patru pentru salbă. Acuma mamă pentru noroculă meu A eşită ună noâ obiceiă Să porte miresa tualete, Acuma mamă este o lume Să porte chiurchiurî cu roşu, Să aibă voiniculă pentru amorâ. Mal este o variantă a acestui cântecfi, iată-o: Fanca Sica, fanca mare, Fanca Sica şi gramatica, Gramatica di sculie Scâlă lea-dado s’mi isuseştî Câtă se-ţî caftă s’nu mutreştî Si ca mă se li pălăcarseştî Fancă mică, fancă mare Fanca mică şi învăţată, învăţată din scolă, Scolă mamă să mă logodesc!, Or! câtă ţî-a cere să nu te uiţi, Şi âncă chiar să-i rogi. www.dacoromanica.ro 231 Nu am hilie ni am orfaîiie Patru mila ş’va ti stranie S’alte patru tigherdani Fustani dadei di giamfese. Polca dado pan di mese Lea dado şe caftaî, £e caftaî di mi făceai. Nu am fiica mea copiî săraci, Patru miî voesce pentru strae Ş’alte patru pentru salbă, Rochii de mătase Polcă mamă până la mijlocii, Mamă ce căutaî. Ce căutaî de mă făcuî? După ce mirele intră ’n casa miresei, părinţii lui daţi daruri la fraţii şi la rudele miresei, deosebite lucruri precum colţuni, cămeşi, batiste şi mai cu semă mal multe perechi de ciubote, iar mirele cu fârtaţiî, cari sunt trei la numeră, scotă papucii cu cari e încălţată miresa ş’o încalţă cu alţii, cari i-aă adusă mirele; ea se preface că nu-i primesce, aruncân-du-i cu piciorulă de trei ori. în Pindă mai este obiceiă, că totă atunci nâmurile să încingă pe mire cu ună brâă roşu; după aceea mirele împreună cu mai mulţi flăcăi se duce la casa nunului şi acolo îi învită să mergă cu ei acasă la dînsulă. Nunulă încalecă pe ună cală, care i s’a adusă anume şi acesta este o mare cinste, ce i se face a nu-lă lăsa să mergă pe josă.“ 7. Duminecă la nuni. La Românii din tdte unghiurile ţereî, Duminecă dimineţa, după ce s’aă adunată nuntaşii, unulă dintre ei <|^ice tatălă nostru, toţi facă cruce şi apoi pornescă după nunulă celă mare. în Transilvania o rudă de a miresei, frumosă îmbrăcată, duce stegulă, iar prin Dobrogea pe milea. La drepta voinicului merge mirele; lăutarii cântă, flăcăii huhură şi ’mpuşcă chiuindă şi ajungendă la casa nunului elă ÎI întâmpină cu voe bună şi-I cinstesce. In vremea acesta nuna scdte din ladă luminările şi florile de ’mpodobită.—Luminările de cununie www.dacoromanica.ro 232 trebue totă-d’a-una să le cumpere mirii, cătându-le albe şi curate ca faţa sorelui. In judeţulu Covurluî luminările se facil de poruncelă pe înnălţimea miriloru; mai sunt încă cu mare băgare de semă, ca nu cum-va să le rupă, socotindu-se prevestirea morţii unuia dintre soţi sau vre-o altă nenorocire. In jud. Botoşani, din potrivă, luminarea grosă se crede c’aduce tineriloră vieţă anevoiosă şi de aceea le caută potrivite. Luminările trebuescu împodobite cu gkirlăndi de flori, cătându-se mai multă trandafirii albi şi roşii, care-să socotiţi că tragă noroculu la ei. Totă timpulu, câtă nuna gătesce luminările nimeni să nu spue cuvîntu răă sau să se sfâdescă, căci atunci şi însurăţeii bojma se voră ciondăni; ci numai vorbă bună şi vo-idsă îi prielnică celoră începute. Când luminările ’să gata, iea una nunulu în mână, iar alta nuna. Din tote părţile s’atidă nuntaşii: — înt r’ună cesă bună, cu norocu, cu norocii. — Amin să dea Dumnedeâ, să v’audâ Dumiiedeft, răspundă nunii şi iarăşi cântândă şi chiuindă ducă nunii la casa mirelui. în Transilvania însă mergă la miresă şi, întocmai ca şi la Macedoneni, nunta pornesce la biserică de la casa miresei. Când nuntaşii, cari aducă pe nună, aă ajunsă la porta miresei, grăitorulă miresei le ese înainte şi le dice: — Dumnedeă v’a adusă, dar me rogă să nu bănuiţi de nu vă vomă pute primi pe toţi, căci sunteţi mulţi, iar noi avemă cale la tergă. Grăitorulă feciorului.—Nu face nimică, ne puteţi primi, suntemă omeni de pace, omeni buni ş’apoi şi noi mergemă la tărgă. Mai glumescă grăitorii cât glumescă, în sfîrşită cuscrii (nemurile mirelui) intră ’n casă; şi în vreme ce cuscrii intră www.dacoromanica.ro 233 în casă corinteii esu afară. Grăitorulă feciorului pune pe tineri în capă de masă, iar cei-lalţi ş’aşezâ cum şi unde potă pe după masă. Grăitorulă feciorului se scolă şi scoţendu oluţulă de sub sumană închină la grăitorulu miresei, care după ce răspunde, iea oluţulu şi bea. De acolo dspeţil începti a vorbi ba una ba alta din ale lumii şi ale vremii, până ce grăitorulu mirelui dice : „Me rogu dumnea-vostră de ertare, d’astea scimu noi multe, de aceste cuvinte n’amu cumpăra noi, ci ne rugămu de dumnea-vostră dacă Dumnezeu ne-a ajuta—grăimu în cesu bunii—şi ne rugămu ore-care ar fi acelu omă de omenie între dumnea-vostră, omu alesă, care să ni-o aducă anume pe (cutare) fată fecioră în faţă de masă, înaintea nostră şi a dumnea-vostră pe (cutare) renduită de la Dumnezeu şi pe care şi noi •o vremii. Grăitorulu fetei.— Scie-te Dumnedeu omu bunu; nu-î destulă că te-amă lăsată în casă, dumnea-ta totă nu eşti odihnită, ci totă ceri. Grăitorulu feciorului.— Mi se cade să ceră, amă familie multă, oste multă şi avemă dreptă să ceremă, că după cum amă mai disu, dumnea-ta eşti omulă celă alesă, de dumnea-ta me rogă; Dumnedeu să-ţi mărescă cinstea (şi închină cu oluţulă); plecă şi grăbesce, ostenesce şi câştigă dor îi aduce pe ('cutare) fată fecioră. Grăitorulu fetei.— Nu sciă afla-oî ori ba, la noi sunt multe ca (cutare), nu numai una. Grăitorulu feciorului.-^ Fii bună numai, cercă ostenesce dor, ne-o aduce, că vorba multă sărăcie. (Apoi închină cu oluţulu şi mai cinstescă ) Grăitorulti fetei în âfîrşită se lasă înduplecată, plecă şi aduce o femeie străină. Acum se repetdzâ totă acea scenă mică, ce a fostă la încredinţare. Grăitorulă apoi merge de-o caută ş’o aduce pe miresă, care vine ţinendă în mână o iagă cu rachiă şi în-tr’alta o pituţă; grăitorulă miresei o dă pe miresă în mâna grăitorului mirelui, elă o primesce cu bucurie; miresa pune iaga şi pituţa pe masă, iar grăitorulă o duce pe miresă lângă mire, pe urmă cu toţii rîdă, glumescă şi închină cu oluţu- www.dacoromanica.ro 234 rile. Vorbescă încă puţină vreme; grăitorulii feciorului scdlă pe toţi la Tatulu Nostru şi în urmă gazda aduce egl cu ra-chiii, punendă în totti colţulii mesei câte o pituţă. Grditorulu feciorului.— Unde este sdcra mică s’o aflămO, căci sunt între noi nisce tineri bolnăvicioşi şi arii trebui legaţi cu nisce lanţuri poivane. Sdcra mică ese şi aduce nisce felege frumose; le legă pe după brâii şi umeri chemătorului şi stegaşulul şi aşa-i lasă împodobiţi, cosându-le numai felegele pe umere, ca să nu cadă. După aceea aducă mâncare şi băutură şi cântă hora miresei astă felă: Rujulină Din grădină, Ce-aî grăbiţii De-aî înflorită, Dor sorele te-a pripită? Sorele nu m’a pripită, Ci măicuţa m’a grăbită; Mie maică mi-a venită, Mire tinerelă, măicuţă. Bate cesulă, bate doi, Eă mergă maică de la voî, Bate cesulă bate trei, Eă mă ducă maică d’aci, Bate cesulă, bate patru, Eă mergă maică cu bănatu. Bate cesulă, bate cinci, Eă mă ducă maică d’aicî, Bate cesulă, bate şesă, Eă mergă maică către casă. Grăitorulii feciorului iea miresa de mână, o dă mirelui, carele o cuprinde cu unii braţii ş’o ascunde sub îmbrăcămintea sa şi aşa trece pragulii casei. Când esii în ocolii şi vreaii să plece, femeile aruncă cu chituşe de busuiocii muiată în apă; peste nuntaşi mal aruncă şi cu grâă. www.dacoromanica.ro 235 8. înainte -de Cununie. Miresa româncă nu în t6te părţile portă aceeaşi îmbrăcăminte. La nuntă îi gătită cu catrinţa cea de lână subţire-cu vrâste, care de care mai frumosă, cu cămaşa cea cu al-tiţă alesă, sade sau bătută cu fluturi; iar pe d’asupra cu bondiţa cea înflorită cu lâneţurî. Prin judeţele Râmnică-Să-ratu şi Prahova, îmbrăcămintea cea mai cătată a miresei e fusta dintr’o foie de lână subţire narognată, câte o-dată chiar răsucită şi cu alesăturile cele mai iscusite. In Moldova în partea şesului şi din Muntenia numai judeţele Buzăă, Brăila şi Ialomiţa, miresa-I îmbrăcată cu rochie nouă de tergu, ca după vrere şi putere şi de cele mai multe ori chiar cumpărată de mire, de cum-va-I cu dare de-mână. In Muntenia, Oltenia şi Transilvania, miresei nu-I pdte-lipsi şorţulă. La unele şorţu-î chiar de mătase, după cum dice-o strigătură din Ardălă: « Lelea cu şorţu de mătasă, Mi-ar fi bună preotesă, Pagubă că nu aci cosă. Unele şorţuri îsă cumpărate de tergu, cum dice o altă-strigătură: Lelea cu şorţu de Braşovu, Ar fi bună pentru unu domnii, Dar cenuşa ajunge ’n hoi-nu. In cele mai multe sate şorţurile sunt lucrate de fete, dintre cari unele -să cu urzelă de burangicQ, iar bătătura-petelă. Marginele cu ghirlandi alese ’n pînză, iar mijlocul& presărată cu flori. După ce aă sosită nuntaşii cu nunii, nuna se apropie-de miresă, care numai la capă încă nu-î gătită, ş’o pune pe- www.dacoromanica.ro 236 unii scaunu în mijloculii casei. Toţi nuntaşii facil r6tă jură împrejură pe laiţi şi pe pată. Nuna, după ce a despletită pe miresa, o unge pe capă cu mirodenii date de către mire, o piaptănă cu peptene rară şi desă, îi desparte părulă în două. „Părulă miresei se despărţea pe creştetă cu hasta celi-baris; (lancea virginalis), suliţa Junonei, ca miresa să aibă copii eroi, şi a fostă împletită în şese code. precum îlă purtaă fetele din poporă şi virginele vestale. x) Pe pără i se punea ■0 cunună cu flori şi erburi culese de ea. * *) Nuna împletesce părulă miresei în două codi, fie-care în optă şi în două-spre-dece viţe; de cum-va nuna îi iscusită în ale gătelei, îl prinde apoi codile moţocă, de unde şi vorba: „s’a peptănată cu codile moţocă ca o miresă;“ în urmă îi prinde petăla pe capă, iar peste petelă ii aşecjă florea mai multă pe frunte, dicendă: „să-ţi înflorescă noroculăîi potrivesce totă petelă îndărăptă, lăsându-i numai ceva pe umere. Se întâmplă câte o-dată, că de abea vedî faţa miresei din petelă. Florile, ce le portă miresa pe capă potă fi albe saă roşii şi mai multă încă albe mărunte, pe, când cele roşil-să mai multă pentru fete la jocă. Nuna cea mare îi pune miresei în pără şi o monedă de aură saă de argintă, ca nici o-dată miresa să nu ducă lipsă. După Duringsfeld, la Poloni, miresa încă pdrtă în diua nunţii o monedă în jocă, din care după cununie cumpără rachiă pentru a-lă da mirelui să-lă bea, pentru a nu pute bea tdtă vieţa lui mai multă rachiă o singură dată decât a,cela ce-lă putuse cumpăra pentru moneda ce-o purtase miresa ’n pără. Miresa mai pune ’n papuci strafide, iar în buzunară smochine, castane saă alte lucruri bune, pe cari, după ce le-a ij Paul Diac p. 63, Corpelis, Virginibus, suplicare nupturae solitae erant. Prel-ler p. 89 589 le aseamănă cu nimfele. *) Cultulă păgânii şi creştinii de Marienescu, Bucureşti 1884. p. 321. www.dacoromanica.ro 237 purtaţii tdtă diua, le dă mirelui să le mănânce, pentru ca să fie cu blândeţe şi să aibă milă de ea totă vieţa lord casnică, ce le va dărui-o Dumnezeii, în Oltenia miresa în 4iua cununiei trebue să pdrte la ea o păpuşă şi unii cuţitaşii; cu acestii cuţitu se potti vrăji fetele pentru a se mărita eurendu, iar păpuşa e bine s’o pdrte, căci atunci nici o vrajă de ursită, cari se facă pentru a omorî nevestele nu se va prinde de ea. La Sloveni miresa mai pdrtă usturoiu şi pentrijelii, pentru a îndepărta diavolulii, ce nu le pote suferi. Româncele pună numai usturoiu totu pentru a îndepărta faptulii. în Moldova de susii o miresă câţi copii doresce să aibă atâtea fire de macii pune în papuculu drepţii. La Sloveni, după Diiringsfeld, dacă miresa nu voesce să aibă copii, svîrle într’o-fântână o lacată plină cu macii. Toţii timpulu cât o gătescu pe miresă, ea trebue să stea spăşită şi să plângă. „Obiceiulu indo-europeanu primitivii lăsa să plângă miresa o singură dată, când venea mirele; şi binecuvîntată de tată şi do mamă, o ducea la noua sa locuinţă. Multele congediî, ce se ieaii în diferite locuri, contribu-escii pdte a face să se zărescă vechiulu obiceiii; care făcea pe miresă să plângă înainte de a merge la bărbaţii, afară de acestii obiceiii, rămăşiţă vedică, sunt încă multe urmele în I-talia, Albania printre Slavi şi printre Fini. Ceremonia plânsului miresei trăesce încă în Sardinia lângă laculii Magiaru, în valea Audornuluî în muntele Crestese, în Osola, în Abrudî, afară de acestea în Arpinate, în Calabria,. în Sicilia, în Bolognia, în Fanesii, în Dsimon, în Tuder-ţinu şi acesta se dice ceremonia plânsului şi nu plânsulu. “ *). Când mirdsa-î gata, nuna-i dă unu smocfl de petelă cu. ]) A. Gobernatis, Storia comparata degli nsi nnziali în Itaba, Milano 1878. www.dacoromanica.ro 238 floricică, şi ea trebue să le prindă mirelui în căciulă, din a ■drâpta. Vorniceiloră le pune numai petelă, de obiceiă nuna cea mare. Toţii nuna cea mare iea câte o şuviţă de petelă c’o fldre ş’o prinde fie-cărel druşte din a drâpta, cam pe c6dă, şi tot-d’a-una din a dreptâ, căci partea dreptă-I de bună au-gurii Românului. Când nuntaşii staii gata de pornire, vornicelulii cere de la sdcră colacii făcuţi de Joî şi de nu, atunci măcar unulii "ÎI aşeză pe unii prosopu în mijloculă casei; nuntaşii jocii împrejurulii lorii, vornicelulii la urmă îî ridică jucându-î; iar de la eltt. pe amână îî întindă toţi flăcăii. Flăcăii rupă co-laculă în capulă mirelui şi de acolo îlă facă mici fărîme pentru a-lă împărţi nuntaşiloră. Miresa ]) cu nuna şi cu druştele se aşăză într’ună cară; în jud. Botoşani mirele cu nunulă şi câţî-va flăcăi în altă cară; în tdte părţile însă atâtă flăcăii câtă şi mirelemergă toţi călări, iar câtă despre ceî-lalţî nuntaşi se aşeză în cară, 1n căruţe, după cum îî prinde vremea. înaintea plecării, în t6te părţile ţăreî varsă o cofă cu apă la picidrele boiloră, ce-să Înjugaţi la carulă miresei, mirele dă bacşişă. In Dobrogea, înainte de plecarea nunţei, după ce miresa s’a suită în cară, ţine pe braţe o boccea cu năfrăml -albe; ună flăcăă se apropie de cară, miresa-î întinde o na-Tramă, atunci elă dă pinteni calului şi fuge, ceî-lalţî flăcăi se ieaă dr6e după elă şi-lă fugărescă, până ce-î potă smulge naframa pe care d’indată o legă la urechea calului, de unde •nimeni nu i-o mai p6te lua; şi totă aşa se fugărescă călăreţii, până ce miresa a mântuită năfrămile. Acestă obiceiă, ce nu l’amă maî întâlnită pe nicaerî la 1 1) Fetele, cari de cari se îndesescă pe lângi mirâsă, ţoptinda-î câte ceva la u-Teche, iar pe mirâsi totu o vedî, dândă din capă în semnă afirmativă. 6re ce î-aă ^spusă? De bană sâmă, ca să-şî tragă piciorulă după ea la Isaiia dânţuesce, pentru -ca p&n’la anală să se mărite t<5te fetele. www.dacoromanica.ro 239 Români, ci numai la Turci, de bună semă că la Turci e o-bârşia lui. După ce t6te s’aă regulată, în sfîrşită pornesce şi nunta, întăiă carulu miresei, apoi ală nunului cu socrulă saă vr’o câţi-va fruntaşi, în urmă vine carulă lăutariloru şi de acolo înainte toţi nuntaşii în cară şi căruţe. Mirele ca flăcăii călări dau r6tă pe lângă cară, şi în vreme ce lăutarii cântă, ei împuşcă chiuindă. In judeţulă Covurluî şi Brăila precum şi în sătulă Za-clăă, sată în Dobrogia din faţa Galaţttlui, nuna cea mare merge cu sovonulă saă saounulă (în 2aclăă) pusă în brâă dm a drepta, în vreme ce lăutarii mai dică, câte-ună: Hai miresă la plimbare Printre fete rumeore Şi cu cdme bălâiore, Că stau tdte să privescă Cum mi-o duce pe miresă. Se mai cântă şi câfiteculă aşa numită „în băsmălî“ du-iosă şi fără cuvinte. 9. La biserică. J) Când nunta a ajunsă la uşa bisericei în Muntenia, Dobrogia şi Bucovina, în cele mai multe locuri, când daă mirii să între în biserică îi oprescă, închindendu-le uşa cu cheia; mirele dice: —Da deschideţi-ne uşa. —Nu-i voe, îi închisă. —Da cu ce-î închisă ? —Cu chee de aură—de argintă saă de aramă; şi cu ce l l) La primărie se cunună ţeranulii numai iaca aşa, şi cununia acea la el& nu-î nici de o semă, de vreme ce nu se ţine cununată, până ce nu s’a făcută adetulu şi i-a pusă preotulă arculă saă pirostiile ’n capă. www.dacoromanica.ro 240 felii de chee a disă, că-I închisă uşa, bacşişă trebue să scotă, nunulii. Acelaşi obiceiii este în Oltenia la eşirea din biserică-Dacă miresa nu voesce să aibă copil, doi, trei sau patru ani, atunci în uşa bisericei să se sprijine uşoru în atâtea degete câţi ani nu voesce să aibă copii. Numai la Sloveni amă găsită, după Diinigsfeld, că miresa în biserică să stea joşii pe atâtea degete, câţi copii voesce să aibă. De cum-va miresa are unii năravă urîtu, atunci în vreme ce-i pe pragulu uşei, să stea ’n locă, până ce una din rudele săle, care-I scie metăhna, i-a di să de trei ori: „ da pof-timă cdnă mirăsă îndrâsnesce." In Jura miresa nu se lasă să fie vîrâtă ’n biserică. După ce nuntaşii aă intrată în biserică, mai staă puţină, apoi începe închinarea pe la icone.» Mai întâia se ’nchinâ nunulă celă mare cu mirele, în, urmă nuna cu miresa şi de acolo pe rendă şi cu regulă toţi-nuntaşii după vîrstă. închinarea la icdne merge astă-felă: întâiă la icona din drepta altarului, unde-I totă deauna Isus Christos, facă două cruci cu metanie, sărută icona şi pe urmă încă o cruce cu metanie; de aici merge la icona din stânga altarului, unde-i Maica Domnului; iarăşi facă două cruci cu metanie, sărută ş’apoi înc’o cruce cu metanie; atunci se în-torcă Ia a doua iconă din drepta altarului, unde de obiceiă. este patronulă bisericei şi tij se închină ca şi la cele-lalte ;. de la patronulă bisericei se ducă la a doua iconă din stânga altarului, unde-i ori St. Ghiorghe, ori St. Nicolae saă St.. Vasile si în sfîrsită ori-ce sântă mare. J I De mai sunt şi alte icone, se închină dearendulă pe la tote se ducă apoi la tetrapodă, unde încă mai facă două cruci cu metanie, sărută, ş’apoi înc’o cruce cu metanie şi dacă se găsesce icona Maicei Domnului în mijloculă bisericei, totă cu aceaşi renduială se închină şi acolo. După ce aă mântuită închinarea la icone, îi împărtăşesce: pe miri. www.dacoromanica.ro 241 «Leturghia severşită, se facă pregătiri pentru cununie. Vor-nicelulfi aşterne o scorţă în mijloculă bisericei, punândă parale sub ea, despre care iată ce dice Cantemiră: „în mijlo-culîi bisericei se aşterne unii covoră, pe care stă mirele de-a drepta şi miresa de-a stânga şi sub dînsulă pună galbeni, a-tâtii sub piciorele mirelui câtă şi sub ale miresei; iar la omenii cei mai proşti punu taleri în semnă, care se înţelege, că ei nu caută la lume, ci tdtâ mărimea sa o calcă ’n piciore.11 „La Poloni drujba regulezâ să se aşternă înaintea altarului unii postavu albii, pe care să stea miresa. In Silesia polonă mirii trebue să aibă la ei parale, miresa purtându-î în papuci1' ') ca şi la Macedoneni.—La Ruşi mirii stau totă pe covoru. La Indieni mirii stăteau pe o pele roşie de taurii. Mirii Romani steteaă pe unu scaună cu pielea victimei sacrificate, care de obiceiă era o vacă. De asemenea la vechil Fini se jertfea unu taurii2) la sacnficiele nupţiale. Mirii se aşddâ pe lăiceră. nunulă stă lângă mire şi nuna lângă miresă, amândoi cu luminări aprinse ’n mână. în Oltenia nunii cu lumînări aprinse staii la spatele mirilorii, iar în judeţulii Râmnicu-Yâlcea nu este decât unu singură nună, care ţine doue luminări aprinse şi ’mpodobite frumoşii una în-tr’o mână şi alta ’n altă mână, aşedaţî fundă totă la spatele mirilorii. în Vlaho-Clisura la cununie trebue să fie şepte luminări, din cari doue le ţinu nunii, iar cele-lalte rudele cele mai apropiate ale mirilorii. în Macedonia este obiceiul ă ca nunii să dăruiască mirilorii unu postavă, saă o materie frumdsâ, care în timpulu cununiei o pună peste capetele minloră. i) O. F. R. Duringsfeld, Hochzeitsbuch bei den Chi’iatischen Volker Europa’s. >) Cfr. Kalevala, 20 runo, verşione di LSonzon Le Duc, Paris, 1868u apud Gu-bernatis. SeTutoi, Nunta. 16 www.dacoromanica.ro 242 „Voalulu se punea la nunţile din vechime pe capulă mirelui nu mal puţinu ca şi pe-ală miresei şi scirnă, că în ceremoia sântă mirii Romani obicînuiaă a se arăta voalaţi. Creştinii primiră obiceiulă voalului nupţialii numai către alii treilea sau alii patrulea secolii alii erei vulgare, pentru că în ura flamenuluî păgână le păru loră destulă timpă tină obi- ceiă nepiosă şi pote de atunci în c6ce, nevrendă saă nepu- tendă scote voalulă îl schimbă colorea roşie în albă: obice- > * iulă voalului nupţială ţinu în biserică totă timpulă veculuî de mijlocă, nu numai pentru miresă, dar şi pentru mire; patru omeni ţineaă cele patru colţuri ale voalului, atârnată de asupra celoră două capete încoronate ale miriloru, tot-d’a-nna când nu era vorba de văduvi !); ş’ună martoră oculară scrie că a vădută în o ceremonie nupţială la Paris, în tem-plulă sântei Madelenî, cum în timpulă leturghieî, înţr’nnă minută hotărîtă, două rude desfăşură pe capulă miriloră ună voală prelungită." a) Preotulă schimbă inelele de trei ori; acelaşi obiceiă se găsesce în Rusia, în Albania, în Pindă. Obice-iulă nupţială la popărele Indo-Europene era ca inelulă să fie de aură, pote în amintirea c’akra saă cerculii saă disculă săreluî, după cum (Jice Grubernatis. Până în minutulă când preotulă pune cununiele pe capulă miriloră, până atunci mirele stă cu pălăria pe capă. Nunta este socotită ca celă mal însemnată actă socială, politică, civilă şi religiosă din vieţa omului, de aceea la tăte nemurile pămîntuluî, în tote părţile lumii şi ’n tăte văcurile, diua nunţeî e diua cea mal măi ăţă. Românulă în diua nunţeî se împărtăşesce, atunci elă îl împeratu, şi ca şi împăratului nu-1 este dată a scote căciula de pe capă. Când vine timpulă să le pue preotulă cununiele, atunci numai îl iea căciula din capă l l) Măritori, Antiqaitates Italicae, Diss. XX. •j Gubernatis, Uzi nuziah in Italia. www.dacoromanica.ro 243 ş’o dă ’n mâna uneî rude deaprdpe, iar în unele locuri din Bucovina şi în jud. Putna mirele, câtă vreme-î cu cununia pe capă, aşd(Jă căciula pe umărtflă dreptu. Cununiele ce pune preotulă pe capulă miriloră sunt saă de metală, împodobite cu flori şi cu petelă, sau din crenguţe de pomi roditori, de-asemenea încurcate cu petdlă. „Când se săvărşescă cununiele la Românii crişeni, preotulă în mijloculă ceremonieloru, aşedă pe capetele miriloră două cununi, făcute din crenguţele de pomi roditori cu deosebire de pruni. Aceste cununi aii forma unui cercii, şi pdrtă numele de cununi de nuntd.u * *) „Dacă nu este o cunună va fi o ghirlandă. Dacă cununa nu e de aurii va fi de unu altă metalii. Dacă nu se între-buinţeză cunună, vorii fi flori, dar tot-deauna se întrebuinţdzâ şi tot-deauna se obicinuesce de a înconjura cu o ghirlandă capulu mirilorii. Pentru-că soţii sunt principi, şi principi fiind-că celii d’întâiii dintre soţi, soţulii miticii, sdrele, este celu mai înalţii prinţii, încoronată. Soreluî îi făcu cunună razele sale; mirii pămîntuluî, în lipsă de razele sdreluî, închi-puiră de a-şî încinge capulu cu aură sau cu metalii care se-mănă aurului, sau de flori iubitdre. Stăpânirea soţiloru du-reză în Rusia câtă timpu ţine nunta sau este celu mai mulţii optu dile, şi o rămăşiţă cultului miriloru ca principiloru se-mănă obiceiulu descoperită de câţi-va ani în Alba, unde unii drapelă de soldaţi presentaă armele miriloră ce treceaă, pe când mai marele loră dădea miresei ună buchetă de flori. Obi-ceiulă cununiei saă ghirlăndeî nupţiale este populară aprdpe la tdte popdrele Indo-Europene. In India scimă, că soţulă mergea încoronată la locuinţa miresei. In Rusia, că cei doi paranimfi ţină rădicată pe capulă miriloră o cordnă metalică de aură la cei bogaţi, poleită saă de aramă la cei săraci, 2) totă timpulă *) Balade populare române de Mironfi Pompilm, Iaşi, X870. *) Cfr. nel primo capitolo di questo libro, l’uso delle antiche spose reneziane. www.dacoromanica.ro 244 sântei ceremonii. In Grecia cei doi miri purtaii o coronă. La Latini scimu, că se încununa miresa cu verbine şi Ierburi culese de ea însăşi. Imene îşi încingea templele cu florile mirositorului magheranu. *) La cel întâia creştini amândoi mirii se încununau. s) In obiceiulu europeana moderna în generalii se încunună numai miresa8) singură şi ca şi vechile mirese în memoria Sui-del, închinau cununa nupţială Dianeî; miresele italiene însă închinau cununa lor nupţială Maiceî Domnului, care î-a luatu locultt şi îndeplinesce pe lângă femei cele mal gingaşe îndatoriri. * 4) La Isaiia dănţuesce sad, cum dicd Macedonenii, „când vin de vrâga arucă zaharomate,u în Magarova, în Cru-şova, Betolia, Vlaho-Clisura, aruncă prin biserică cu strafide, orezd, zaharomate şi chiar cu niblibi (nohota). La Komânii din tote părţile, afară de cofeturi, mal aruncă cu nohota, stafide şi mal cu deosebire alune de pădure, culese de mirâsâ în diua de Preobrajenie (schimbarea la faţă).5) La Isaiia dănţuesce, de miresa voesce ca în viaţa eî casnică să fie ea mal mare decât bărbatul a, atunci trebue să calce pe mire pe piciord. >) Cfr. Festo, sotto la voce corolla; e Catullo, In Nnptias Juliae et Manlii. ’) Jam quidem virgo tradita est., jam corona sponsus jam palmato consularis, jam cyladi pronuba, jam tago Senator honoratnr. „—Cfr, pureiyetri del Garucci ove appare lo stesso Gesă Cnsto ad incoronare gli sposi *) Da un disegno presso il Lamarmora, entrambi gli sposi sardi appaiono incoronaii. 4) Dso di Sinigaglia, nelle Marche — Dalia nsposta di Nicolo I papa ai Bulgari, cap. III. presso îl Muratori, Antiquitstes italicae, dissertatio vigesima de actibus Mnliernm, rilevo come gli sposi bulgari dovessero portar corona e come gli sposi Italiani fossero soliţi ad assumere le due corone in chiesa.‘. . Post haec autem de Ecclesia agressi Coronas in capitibus gestant, quae semper in Ecclesia ipsa sunt solitae reservari “ Forse dette corone erano metaliche. Apud Gubernatis. *) De Preobrajenie se strângă maî multe fete şi se ducă la culesă alune. Flăcăii şi el mergfi la tăiată nuele; se întâlnescfi, fetele rîdă, vorbescă, şuguescă şi săculeţele se umplu de alune. Fetele ducă alunele acasă, alegă fruntea, le cdse într’o tăbăiaţă şi când pilesce sdrele, le mal scdte niţelfi de le soresce ş’apoî iar le sirânge, ci de s’o mărita iarna ea si aibă alune frumâse de asverlită prin biserică. www.dacoromanica.ro 245 La Ruşi, mirii grăbescu care de care să pue mai întâiii piciorulti pe covorti, pentru că se crede că’n casă va stăpâni acela sati acea, care va pune mai întâiii piciorulti pe covorii. Acestă credinţă este încă şi la Poloni, după Diiringsfeld, că miresa caută a îngenunchia pe surtuculu mirelui pentru a fi ea mai mare ’n casă. La Spanioli şi la Italieni încă miresa caută a-şî căpăta întâetatea în timpulu cununiei. La Românii din tote părţile preotulu amăgesce pe tineri cu pâne şi cu vină. Dimitrie Cantemiru dice: „preotulQ dă la amândoi tinerii pâne întinsă ’n miere şi gustă de trei ori, ca unu semnă de iubire şi de unire nedespărţită." Rânduiala cununiei după molitfelmcu îi aşa; că, după ce vină cei logodiţi în biserică,-avendu luminări aprinse, preo-tulă îi tămâiază cântândtt psalmultt acesta, iar corulfi <Şice la fie-care stihii: Slavă ţie Dumne^eulă nostru, slavă ţie! Fericiţi toţi cei ce se temu de Domnulă, slavă ţie Dumne^eulu nostru, slavă ţie! Care umblă :n căile lui, slavă ţie.............. Ostenelele rodeloră tale vei mânca, slavă ţie. . . . Fericită eşti şi bine va fi ţie, slavă ţie. . . . Muierea ta ca o vie rodită în lăturele casei tale, slavă ţie ... . Fiii tei ca nişte tinere odrasle de măslină împrejurată mesei tale, slavă ţie. . . . Iată aşa se va bine-cuvînta omulă celă ce se teme de Domnulă, slavă ţie. . . . Bine-cuvînta-te-va Domnulă din Sion, şi vei vede bunătăţile Ierusalimului întru tote dilele vieţei tale, slavă ţie. . . . Şi vei vede pre fiii fiiloră tei, pace preste Israilă, slavă ţie ... . Deci diaconulă diee: Bine-cuvinteză stăpâne, iar preotulă cu glasă mare: Bine-cuvîntată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sântului Duhă, acum şi pururea şi în vecii veciloră. Strana. Amin1 Cu pace Domnului să ne ragămă. Pentru pacea de susă şi pentru mântuirea snfleteloră nostre, Domnului să ne rugămă. Pentru pacea a totă lumea, şi pentru buna stare sânteloră lui www.dacoromanica.ro 246 Dumnedeu biserici, şi pentru împreunarea tuturora, Domnului să ne rugămu. Pentru archiepiscopulu nostru (cutare) şi pentru cinstita preoţie şi întru Hristosii diaconie, şi pentru totii clirosulu şi norodulii, Domnului să ne rugămu' Pentru robii lui Dumnedeu (cutare) care acum se împreună unulu cu altulii întru împreunarea nunţeî şi pentru mântuirea lorii, Domnului să ne rugămu! Pentru ca să se bine-cuvinteze nunta, ca şi acea din Cana-Gali-leei, Domnului să ne rugămu' Pentru ca să se dea lorii minte întregă, Domnului........... Pentru ca să se bucure ei de vederea fiilorii şi a fiicelorii, Domnului........ Pentru ca să li se dăruiască lorii câştigare de cuconî buni şi viaţa fără prihană, Domnului.......... Pentru ca să se dăruiască lorii şi noue tote cererile cele către mântuire, Domnului să ne rugămu, Pentru ca să se izbăvdscă ei şi noi de totii necazulu, mânia şi nevoia, Domnului......... Apără, miluiesce, mântuiesce şi ne păzesce pre noi Dumnezeule cu darulu teu. Pre prea sânta curată, prea bine-cuvîntata, slăvită stăpâna nostră, de Dumnedeu năseetdre şi pururea fecioră Mane, cu toţi sfinţii porae-nind’o, pre noi înşi-ne şi unulii pre altulii, şi totă viaţa nostră lui Isusii Dumnedeu s’o dămu. Iar preotulu, vosglaşenia acesta: Că ţie se cade totă slava, cinstea şi închinăciunea Tatălui şi Fiului şi Sântului Duhu, acum şi pururea şi ’n vecii veciloru. Strana, Amm. Diaconulu: Domnului să ne rugămii ! Preotulă dice rugăciunea acesta cu glasu mare: Dumnedeulii celii prea-curatii şi ziditoriulu a totă făptura, carele pentru iubirea ta de omeni ai prefăcuţii costa strămoşului Adam într’o muiere, şi i-ai bine cuvîntatu pre dînşii şi ai disu: Cresceţi şi ve înmulţiţi şi stăpâniţi pămîntulii şi pre amendoiii i-aii aretatii unii trupii prin împreunare; că pentru acesta va lăsa omulii pre tatălii şi pre mama sa şi se va alipi de muerea sa şi vorii fi amendoi unii trupii şi pe care î-a împreunată Dumnedeu, omulu să nu-i desparţă; cela ce ai bine-cu- www.dacoromanica.ro 247 vîntată pre robul! teu Avram şi aî deschisă pintecele Sareî şi l’aî făcută tată a multoră nemuri, pre Isac Revecăî şi a! bine-cuvîntată nascerea şi ai împreunată pe Iacovă cu Rachila şi dintr’însulă aî arătată doi-spre-dece patriarchi, cela ce aî însoţită lui Iosif pre Asanea şi le-ai dăruită loră roda nascerei de prunci, pre Ifrim şi pre Manasie: carele aî primită pre Zaharia şi pre Elisabet, şi le-ai arătată loră pruncă pre Inainte-mergătorulă; cela ce din rădăcina lui lesei după trupă aî crescută pre pururea feciora, şi dintr’însa te-ai întrupată şi te-ai născută spre mîntuirea nemuluî omenescă, carele pentru negrăitulă tăă dară şi multa bunătate aî venită în Cana-Galileii şi nunta care era acolo o aî bine-cuvîntată, ca să arăţi eă cu voia ta este împreunarea cea după lege şi nascerea de prunci dintr’însa: însuţi stăpâne prea sânte primesce rugăciunea nostră a robiloră tăi şi precum acolo şi aice viindă cu starea ta de faţă cea nevăzută, bine-cuvinteză nunta acesta şi dă robiloră tăi acestora (cutare) vieţă pacinică, lungime de dile, minte în-tregă, dragoste unulă către altulă întru legătura păcei, seminţie întru lungime de dile, dară de prunci, cununa cea nevestejită a slavei. Invred-nicesce pre dînşiî a-şî vede fiii fiiloră, păzesce patulă loră fără bântuia! ă, şi le dă loră din rouă cerului de susă şi din grăsimea pămîntuluî; umple casele loră de grâă, de vină şi de untă-de-lemnă, şi de totă bunătatea ca să dea şi celoră lipsiţi, dăraindă şi celoră ce sunt dimpreună cu dînşiî tote cererile cele către mântuire. Că Dumnedeă milostivă şi de 6menî iubitoră eşti ! şi ţie slavă înălţămă, împreună cu celă fără de începută, ală teă părinte, şi cu prea sântulă şi bunulă şi de viaţă făcetorulă teă duhă, acum şi pururea şi ’n veciî-veciloră, amin! Diaconulă : Domnului să ne rugămă ! Iar preotulu citesce rugăciunea acesta cu glasu mare: Bine eştî cuvîntată Domne Dumnedeulă nostru, sânţitorulă nun-ţei cei de taină şi prea curate şi puitorulă legeî trupeşei, păzitorulă nestricăciuniî şi chivernisitorulă celă bună ală celoră lumescî. însuţi stăpâne cela ce din începută aî zidită pre omă şi l’aî pusă pre dînsulă ca pre ună împerată făptureî, şi aî disă: Nu este bine să fie omulă singură pre pămîntă, să-î facemă lui ajutoră după dînsulă,— şi luândă una din costele lui i-aă plăsmuită muiere, pre care vedend’o Adam a disă: iată acnm osă din osele mele şi trapă din trupulă meă; acesta se va numi muiere, că din bărbatulă seă s’a luată; pentru a-cesta va lăsa omulă pre tatălă seă şi pre mama sa şi se va lipi de muierea sa şi voră fi amendoui ună trupă, şi pre care Dumnedeă i-a www.dacoromanica.ro 24R împreunată omulă să nu-î despartă; şi acum Domne Dumnedeulâ nostru trămete darulă ten celu cerescu preste robii tei aceştia (cutare), şi dă feciorei aceştia întru tote să se plece bărbatului şi robului teu acestuia, să fie capă muierei ca să vieţuiască după voia ta. Bine-cuvinteză-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru, precum ai bine cuvîntatu pre Avram şi pre Sara, bine-cuvînteză-i pre dînşiî Domne Dumnedenlu nostru, precum aî bine-cuvîntatu pre Isacu şi pre Bebeca; bine-cuvinteză-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru, precum aî bine-cuvîntatu pre Iacob şi pre toţi pa-triarchiî, bine-cuvinteză-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru, precum ai bine-cuvîntatu pre Iosif şi pre Aseneta. Bine-cuvinteză-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru, precum aî bine-cuvîntatu pre Moise şi pe Sepfora; bine-cuvinteză-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru, precum aî bine cuvîntatu pre Iochim şi pre Ana; bine-cuvinteză-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru precum aî bine-cuvîntatu pre Zaharia şi pre Elisabeta; păzesce-î pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru, precum aî păzită pre Noe în corabie; păzesce-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru precum aî păzitu pe Iona în pântecele chitului; păzesce-i pre dînşiî Domne Dumnedeulu nostru precum aî păzitu de focă pre sfinţii trei tineri trimiţendu-le loră rouă din Ceru şi să vie preste dînşiî bucuria aceia care a avută fericita Elena când a aflată cinstita cruce; adu-ţî a-minte de dînşiî Domne Dumnedeulu nostru precum ţi-ai adusă aminte de Enoh, de Sim şi de The; adu-ţî aminte de dînşiî, Domne Dumnedeulu nostru, precum ţi-ai adusă aminte de sfinţii tei 40 de mucenici, trime-ţându de aură cununi din Ceră; adu-ţî aminte, Domne Dumnedeule şi de părinţii loră cari i-aă hrănită pentru că rugăciunele părinţiloru întăresc temeliele caseloră. Adu-ţî aminte Domne Dumne^eulă nostru şi de robii tei aceşti nuntaşii cari s’au adunată la acestă veselie. Adu-ţî aminte Domne Dumnedeulă nostru de robulă teă (cutare) şi de roba ta (cutare) şi-î bine-cuvinteză pre dînşiî! Dă-le lor rodă pân-tecelui, prunci buni, o întocmire în gândă sufleteloră şi trupuriloră, înal-ţă-î pre dînşiî ca cedri Libanului, ca o vie odrăslită, dă-le loră semînţă de spică, că totă îndestularea avândă să sporescă spre totă lucrulă bună şi bine plăcută ţie şi să va tului luminare şi leturghie şi de le-a ajuta Dumnezeu să mergă cu spor! şi isvoră voră duce şi blidu. Acelaşi lucru îlu găsimă. la Romani, unde fie-care satu, şi fie-care casă, până chiar şi fie-care colibă îşi avea deulă lui protectoră (Larii şi Penaţii), pe cari-i invoca Romanulă în rugăciunile sale şi căruia-î făcea jertfă. în Oltenia, când mirii vreau să iasă din biserică, le închide uşa, Zicându că-I închisă cu cheie de aură, de argintă sau de aramă şi nu le dă drumulă să iasă până ce cum-natulă de ginerică nu le dă darulu. www.dacoromanica.ro 254 IO. După cununie. în Oltenia, după, eşirea din biserică, mirele se aruncă pe cală şi în gona cea mai mare fuge acasă de se pitula. Când nunta vine de la biserică omenii cu cofe pline cu apă s’a-ţind în cale şi mirele sau nunulă trebue să pue în fie care cofă după cât îlă lasă inima. Nunta de la biserică merge deadreptulă la curtea din satO., fie arendaşă sau stăpână veşnică. Nuntaşii stau josă în ogradă, iar nunulă cu vornicelulă ceru intrarea la boerî. Intrându în casă, după ce a dată norocu bună şi sărută mâna boeriloră şi pe faţă şi pe dosii, ducând’o în urmă la frunte, după cum e obiceiula ţăranului şi, după ce-î r6gă să nu bănuiască de îndrăsnelă, îi întrebă de primescu pe miri. în deobşte stăpânii dicu bucuroşii, bucuroşii şi nu numai pe miri dar şi nunii şi druştele şi din gospodari cât o avea încăpere; atunci nunulu iese în capulu scăreî şi strigă: „Hei finule şi fină, vreau stăpânii să vă vadă de sunteţi buni de prăşită şi de secerată, atunci mirii intră cu druştele, cu câţî-va dintre fruntaşi, c’o pereche de lăutari, iar cea-laltă pereche de lăutari cu parte din rudenii şi din nuntaşi rămână de jocu în curte. Stăpâna casei cinstesce pe miri şi pe nuni şi de se ’n-templă vr’ună moşă bătrână, bătrână, stăpâna nu-lă trece cu vederea, de vreme ce bătrâneţea are cinstea ei, ca una ce a văzută multe, a audită multe şi care scie multe. Stăpâna trece’n urmă garafa şi paharulă jupâneseî casei, de cinstesce pe nuntaşi dearendulă, cari şi ei aă garafa loru cu ra-chiă. Mirele ţine paharulă în mâna dreptă, ce-o pdrtă învă-lită într’o basma roşie, vornicelulă târnă ’n pahară şi mirele cinstesce întâiă la stăpână apoi la stăpână, care măcar gustă. Nunulă în urmă cere să cinstescă curtenii. Când pe stăpână îlă ajunge voe bună şi maî alesă de-să veseli, când www.dacoromanica.ro 255 cinstesce la mire îî dice: „poftimă, jupâne mire, cinstesce de a binele, ca să vădă câtă de dragă ţi-i miresa," şi totăaşa face şi miresei, ce gustă numai câte puţină, fâcendă mulţime de strâmbături; „dar aşa ţi-i de dragu mirele?" îi dicu stăpânii. De o vedu însă că nu pote şi nu p6te bea atunci o lasă. Nu rarii se vede poruncindă stăpânulu scripcariloru să mai tragă din arcuşă şi ei, prindendu-se în horă deavalma cu nuntaşii, se facă unu chefă şi o voe bună. Stăpânulă face atunci ţidulă la crâşmă de o vadră sau două de rachiă, pe care o dă în mâna mirelui, plătindă a-cuma colacii dinaintea nunţii. Lăutarulu nici elă nu-i uitată, stăpânu-i svârle bacşişă în pahară, saă i-lă slobdde în scnpcă. După ce nuntaşii mulţumescă stăpânului de cinste se îndrăptă către casa mirelui, unde ajungândă din dmenii casei îi întâmpină cu vr’o două cofe de apă şi le varsă înaintea picidreloră cailoră saă a boiloră, ca să le mergă în căsnicie cu bine şi cu abondenţă. La Istrieni „înainte merge muzica, îndată după dînşii miresa între doi vornicei; faţa ei e pe jumătate acoperită; de pe capă spânzură nenumărate cordele, după dînsa., îmbră-cate’n haine de sărbătdre merge între două druşte mirele; iar la c6dă t6te nemurile şi poftiţii. După ceremonia biseri-cescă se ducă toţi în casa mirelui saă a miresei, pentru a se pune la masă. „Miresei îi ese înainte socra cu ună copilă şi cu o coşarcă plină cu fructe, cu grâne; miresa ia mal ^ntâiă din coşarcă şi aruncă după dînsa totă conţinutulă ei." x) La casa mirelui după cununie. In judeţulă Mehedinţi, după eşirea din biserică, mirele se aruncă pe cală şi fuge acasă, de se pitulă. •) •) Jstrien, Historische, geographische, und statistisclie Darstellung der Istri-schen Halbinsel. www.dacoromanica.ro 256 La casa mirelui socra cea mare a aşternută lăviceră, scorţă din fundulă casei peste pragă şi până ce trece afară şi peste pragulă tindei. De-i glodă afară, pună pae sub lăvicerii. In partea muntelui miresa se scoboră de pe cală în polele sdcrei; iar pe unde mirele o coboră din carii, une or! se preface, că n’o vrea şi în locă de a o lăsa binişor O, o trântesce josu; iar sdcra din pragulă tindei o întâmpină cu asprime, că cine-i, de unde-î şi ce caută la ea: „până acuma amil fostă fiica cutăruia, dar de acuma înainte sunt a du-mi-tale; !) şi ’n vreme ce socra mai schimbă cu nora câteva cuvinte, lăutari! cântă: Socra, socra Pomă acră De te-aî coce Câtu te-aî coce Dulce nu te maî poţi face. De te-aî coce unu anu ş’o vară Toţii eştî acră şi amară. De te-aî coce câtu te-aî coce Ca mămuca nu te-î face. In jud. R6mnicu-Sarată sdcra aruncă unu frâu pe ca-pulu miresei ş’o dă în mâna unul flăcău, care o duce la pută saă la izvoră, fiindu urmaţi de către nuntaşi; iar după ce ‘) Cum primesce sdcra pe noră, apud Gubernatis: „Quando la brigata giunge alia casa dello sposo trova chrasa la porta ; la nuora picchia tre volte, al torzo pic-chio si apre, e in sulla sogba si affaccia la snocera burbera'nel volto, colla mestola appesa alia ciutura, e comincia questo dialogo cou la nuora - Che cosa volete ?— Entrare in vo'stra casa e obbedirvi in quanto vi piaccia di comandarmi — Eh • Voi altre ragazze leggiere e capncciose ben altro avete in capoche l’assetto della casa.—Lasciatemi provare e vedrete,—Ma qui si tratta di pascolare e mugnere gli armenti, di tsgliare îl fieno e lavorare 1 campi. Ed io taglierd îl fieno lavorerd 1 campi. Di alzarsi la prima e coricarsi l’ultima perchd la vecchia suocera possa al-zarsi l’ultima e coricarsi la prima —Ed io faro anche questo. Ma voi verrote meno atante fatiche.—lddio e vostro figlio mi aiuteranno * A queste affettuose parole, la suocera smette l’ana burbera e stiingendosi amorevolmente fra le braccia la nuora: —Vieni, figlia mia, lo dice, vieni e possa tu non mai scordarti delle fatte promesse. Poi, levandosi la mestola dalia cintura, la consegna alia sposa che da quell’istante fa gli onon della casa e invita tutta la compagnia a premier posto al banchetto di nozze.“ Usi nuziali, pag. 195. www.dacoromanica.ro 257 tairâsa umple gălâta cu apă, flăcăulă o duce acasă totă de frâă. In Muntenia, Oltenia, Dobrogia şi Transilvania aprâpe pretutindeni, miresa dă de spălată pe mână mai întâiă nunului ş’apoi socrului; şi în vreme ce miresa le târnă, căşună pehiivană de băiată se alătură pe la spate şi zmac pe mânele nunului cu nişte tărâţe, huşte sau chiar cenuşă. După ce nunulă s’a spălată, vornicelulă îi întinde pe mâni ştergară ca dară de la rairesă. După nună vine rân-dulă socrului; elă se păzesce, câtă se păzesce, dar n’are încotro ; rară, rară se întâmplă să scape nepăcălită. Da urma urmei e nevoită să le tăgăduiască o oca saă două de vină numai să se mai astâmpere. După ce s’a spălată şi socrulă, îi dă şi lui ştergară, iar miresa le sărută mâna. în Albantchioi mama mirelui, când vede c’a intrată nunta ’n ogradă, le legă crucişă cu batiste pe fetele ce-să faţă. în Oltenia săcra în locă de a eşi întru ’ntâmpinarea miresei, se pitulă ca nu cum-va să se strîmbe nora la ea, te-mându-se c’a muri. în Zeferchioi (Dobr.) săcra ese înaintea mirelui c’o strachină de făină, în care staă înfipte vr’o câte-va lumînări. în Pecineaga, Cerna, Rachel şi la Românii din Cataloî, luminările aprinse le înfigă într’ună colacă. La Greci miresa este stropită cu apă sfinţită şi atinge foculă sântă. *) Desaubry dice, că unulă dintre pătrimi presenta mire. sei o torţă de bradă aprinsă 2) şi apă *), poftindu-o să pue mâna. Acâsta era pentru a o curăţi saă mai bine pentru Ignem undamque jngalem (Vaier. Flaccus, Argonaut. VIII 245). apud Fastei de Coulanges. Paris 1886. *) Varr. L L. V. 61—Non. Marceli, v. fax *) Varr. îb —Serv. in Aen. IV 167. 6»T«itoi, Nunta. 17 www.dacoromanica.ro 258 a-I vesti, că de acum înainte ea se va bucura în comunii cu bărbatulă seu de focu şi de apă, adică de viaţă. In Dobrogea prin satele Luncaviţa, Jâjâla, Vărsătura, Carcalin, ese înaintea mirese! cu două pâni, pe cari i le pune subsuoră; iar în mână-i dă o garafă cu rachiu. Toţii în Dobrogea două fete, ţinândă în mână luminări aprinse, jocu. înaintea mirelui. In Moldova socra stropesce pe mire cu agheazmă şi-lu semănâ cu pane, iarăşi obiceiulă romană (aqua et igni). După Duringsfeld la Spanioli şi la Francezi este acelaşi obiceiă. Acestu obiceiu de întâmpină pe miri cu pâne şi sare se gă-sesce la Românii din tote părţile. (2) Pe lângă pâne şi sare mai ese înaintea mirilorii cu miere şi untă, dicândă: Eu ve dau pâne, miere şi untii, Dumnedeu să vă dea dulceţile de pe pămîntu. Miresa iea cu degetulă untă, şi unge uşorulă uşii mai întâiă la pragulă de susu, apoi la celu de josă, în urmă în drepta şi în stânga. Acestu obiceiu era şi la Romani, după cum se vede în Plinias, ca miresa să ungă uşorulu cu grăsime de porcii saă de lupu. „Aci se observă unu usă, ce ne aduce aminte o datină veche românescă. Când adică s’a scoborîtfi miresa de pe cală şi voesce să trecă pragulă i se dă untă saă miere, cu care unge uşa, voindă să clică, că blândeţea şi iubirea să înso-ţescă intrarea eî.“s) „Ajungândă la casa mirelui, când intră, i-se dă untă *) *) Plut, Quaest. rom p, 70—Paul ap. Fest v. facem. *) Rominii aşa att apucată din străbuni, da a eşi tot-deauna înaintea Domnului cu pâne, cu vină şi cu sare. Acestu obiceiu îlu pomenesce V. Âlecsandri. Ca la domnii cu pâni şi sare Voru eşi voue ’nainte. *) Dora D’Istria, Obiceiurile la Românii din Grecia. www.dacoromanica.ro 259 cu care unge partea superioră a porţii, şi lână pe oare o răs-pândesce în semnă de abondenţă şi norocii, ce aduce.“ J) „Apropiindurse acum miresa către pragulii casei, agaţă nişte fâşii frumosş de lână pe uşă şi unge uşorulti cu un-tură de lupă saii de porcu, credendă că prin ungerea acesta se îndepărteză fermecaturile şi se oprescă relele de către acea-casă.“2) Pe nuntaşi în cele mai multe locuri, bucătăriţa-I întîm pină c’o cofă de apă înţr’o mână şi c’unii smocii de steble de busuiocii în alta. Prin Dobrogea câte una din trepădătdre se iea după nuntaşi cu câte o mână de făină, ba încă chiar cu pleftura şi spelătorulă, de maî facă hazu ceî dmenî. La Latini se punea unii jugii pe gâtulă celorii logodiţi pentru a le arăta că căsătoria este unii felii de jugii, şi dea* *) colo se dice că a luată numele de conjugium. în jud. Romnicu-Sărată socra-î pune miresei pe capă ună frâă de cală şi aşa caută a o trage în casă, credendă c’atuncî nora-i va ave norocă la vite şi va fi supusă bărbatului ca şi calulă. Din flăcăi daă năvală ddr ar pute smulge lăîcerulu de pe pragă, iar sdcra nu-i pdte astâmpăra decât cu vr’o oca de vină. în Dobrogea socra-I prinde pe miri c’ună brâă. Pe aiurea o trage pe mirăsă cu vatală, ca să-I mergă ţesutulu cu sporă. în Oltenia sdcra-î prinde pe miri c’ună colană cu paftale, iar prin jud. Tecuciă, Tutova şi Putna î! apucă de gâtă c’ună peşchiră. în Dobrogea, în jud. Ialomiţa şi Brăila mirăsa nu se dă vîrîtă ’n casă, până ce socru-săă n’o dăruesce cu ce-lă lasă inima. De omeniloră li se pare, că nu-I de ajunsă strigă i „ ş’ună *) Carageani. Convorbiri literare, an. II. Obiceiurile la Macedoneni. *) Plin. cartea 28. Serv. la Virg. Eneida, IV, 466. www.dacoromanica.ro 260 boă, ori unii călii, că de nu dai, lupulii să ţi-I mănânce, şi ce a mal rămaşii să iea Turcii şi Grecii"; când ÎI vine şi so-crel rendulă şi ea încă o dăruesce c’ună răschitoră, cu o furGă, cu o cociorvă saii cu nisce chirosteî, şi când îl dă lucru ’n mână îl mal trage şi o palmă. în Moldova de susu socra cea mare, afară numai doră de-I slăbănogă, o umflă pe miresă ’n braţe ca pe unu copilă o sărută pe amendol obrajii şi-I ) Gubernatis, Usi nuziali in Italia simbolo fallico sembrano gli uccelletti yiyi che presso îl Lago Maggiore e nell’Arpinate portano ancora m tavola, sotto nn co-perchio, agii sposi Eunaltro simbolo fallico contiene certamente il tacchmo ornato di nastri rossi, che a Riva di Chieri m Fiemonte, nella campagna d’Alba Monferrina e anche in Ispagna dopo Caballero, in Cnentos, j poesias popnlares andalnces nel cnento che s’intitnla: „La suegra del diablo. „Siendo para Famfîla el pelar la paya nna perspectiva mas halagueîîa qne la caldera de la lejia, dej6 qne se deganotase sn madre y acn-di<5 ii la reja,* www.dacoromanica.ro 295 elulti de tortă, în timpii ce miresa-lii ţine de dogă de joşii, târnă nuniloru de spălată pe mâni. După ce s’aă spălată, nunulă aruncă în strachină trei parale de argintă, socru-I pune pe mâni peşchirulă, iar sd-cra dă nunei casâncă şi ce o mai întindă femeile! numai ce le auijî: Mai daţi-o şi pe la noî, S’o cătămu de lătunoî. Totă sdcra varsă apă din strachină la rădăcina unul copacii, iar banii ÎI dă în mâna miresei, de-I strînge pentru mdrte când pune crucel de ceră în mâna mortului. în multe sate din munţii Moldovei este acestă obiceiă. Sdcra, după ce a ştersă strachina, o aduce din ’naintea nunului şi are să slujască de strînsă banii. în Transilvania loculă străchinii îlă tine o căldare de aramă dăruită de nuni. Vornicelulă aduce pe ună talgeră două păhăruţe de ra- chiă si le închină nuniloră: » Bună vremea, bună vremea, Cinstite nunii mare, Că se închină finii dumnea-vostră, Cu nişte păhăruţe dulci; Vremea ne-a foatu mal demultu, Dar noî nu ne-amu pricepută. Acum ajungă-te voia bună La pahare pline, La cuvinte bune: Că-i vinu de la Odobesci, Să cinstesc!, să te veselesc!, întorsu prin cruce, Tare-i bunii şi dulce, Adusu pe la Cotnari, Să bag! mâna în buzunaru, Să cauţi unu sabaşu de ce! mari, www.dacoromanica.ro 296 Să daî la ceî lăutaiî; Iar fie cât de merunte, Numai să fie multe, Fie şi mărunţele Numai să fie rubiele, Poftimă şi ţine, Să-ţî fie de bine. Altă închinare. Bună vremea, masă frumdsă, Meseni dumnea-vostră, Că săra a înserată Şi noî pahare n’amă închinată; Maî de grabă s’aă câdută Nimenî nu s’aă pricepută; Noî pahare amă închina Pe când Dumnedeă a vrea. Poftimă de cinstesce Cinstesce şi veselesce, Că mi-î gându a te cinsti Cu vină dulce De la cruce. Să trăăscă celă ce aduce; Vină adusă din Odobescî Cu care mari mocănescî, Totă să beî să veselescî, Chefuşorulă să ’mplinosci, La Dumnedeă să gândescî. Altă închinare. Bună vremea, bună vremea, Sera a înserată Şi noî pahare dulcî n’amă închinată, Se închină jupânulă mire Cu păhărele Murmurele, Vină de Odobescî, Cu greă îlă pornesci. Vîră mâna ’n buzunară. www.dacoromanica.ro 297 Şi scote unii puişorii Ja lăutari; Iar se rogă să primiţi Şi să nu bănuiţi, Şi bine să dea milostivulă Dumnedeă, Că aşa me rogă şi eu. Alta. Buna vremea, buna vremea, Domnule nunii mare, Căsulă a sosiţii, Noi cu pahare dulci ne-amă pornită, Cu păhăruţe pline Cu cuvinte bune. Ista-î vină de Odobesei, Să bei să te veselesei, Şi vină din delulă lui Păună Ca să bei ca ună nebună. Dă ună Napoleonă frumosă, Să fie tineriloră de folosă. Eă la tineri m’oi ruga Şi Napoleonulă mi l’oră împrumuta, Pentru ca să me ducă în tergă Să cumpără la lăutari Câte-ună sumană de scorţă Şi câte-o pereche de opinci nodurose; Şi mâne dimineţă am să-i scotă In capulă satului, Să-î daă mamei diacului. Alta. Buna vremea, buna vremea, Cinstiţi nuni mari: Sera din astă seră a înserată, Noi păhărele dulci la nunii cei mari N’amă închinată. Fost’a vremea de de multă, Dar noi nu ne-amă pricepută Poftimă, poftimă Pahară de vină. www.dacoromanica.ro 298 Vină de Odobescî, Cum cinsteseî, Cum plătesci; Şi adusă prin vale de la Cotnari, Să vîrî mâna în buzunară Să scoţi unu galbenă şi vr’ună icosară Să dai şi la lăutari. Poftimă, poftimă, Jupâne nună mare, Pahare dulci, De la finii dumnea-vostră pregătiţi, Cu zahare zaharite, Cu miere ’ndulcite, Pentru dumnea-vostră gătite. Nu-să pahare ’ndulcite, Da-să cu vină de la Cotnari, Să vîrî mâna în buzunară, Să scoţi vr’o doi trei stâlparî, Să daţi pe la lăutaii. Nunulu celu mare luându paharulu ’n mână, închină la tineri: Dumne^eă să vă dea sănătate Şi să ve bucure, Precum s’a bucurată Avram, Când a luată toîagulă în mână, Ne-avândă rădăcină, Si uscată fiindă, L’a blagoslovită, Şi ’n 40 de părţi a înfrundită Şi să vă mai bucure Dumneijeă, Cum s’a bucurată împăratulă Constantină, Cu maîcâ-sa Elena, Când a aflată cinstita cruce, Care ni se chiamă nouă Armă dulce. Să vă mai bucure Dumnedeă, Cum s’a bucurată fericitulă Noe, Când l’a scosă din corabie pe uscată, www.dacoromanica.ro 299 Şi a mulţumită luî Dumnedeu Că l’a mântuită De faptă şi de potopă. Să ve mai bucure Dumnedeu, Cu cele patru fericite daruri : Bogăţia luî Iov, Frumuseţea luî Iosif, Tăria lui Samson, înţelepciunea luî Solomon. Şi acestă pahară de vină Să ve fie de multă bine. La mulţi anî, amin. Si dicendu acestea, pune darulu seu în strachină, sau căldare, în fata nuntasiloru, dicendu: Poftimă, finiloră, De la noi pocinocă, De la Dumnedeă norocă, De la noî puţină, De la Dumnedeă multă. Vornicelulfi iar umple doue păMruţe cu rachifl, le pune pe talgeră alăturea, aşedâ darurile (peşchirfl, casîncă, naframă), săli ce se’ntemplă şi închină cam aşa la fie-care pereche de gospodară: Poftimă jupâne (cutare), Păhărele dulci De la tinerii de Dumnedeă coronaţî; Nu staţi boeri dumnea-vostră ; Cinstiţi vină din delă, de la cruce, Că Domne! tare-î bună şi dulce; Să mi te prindî cu manele De baerele pungei, Să scoţi vr’o câţî-va gălbinaşî Şi vr’o câţî-va icosaraşi Să daţi pe la lăutaraşî; Că-î vinulă din Odobesci, Cum îlă cinstescî www.dacoromanica.ro 30Q Să-lă plătesci, Şi dă puţintelulă teu Noroculă dă Dumnedeă. Sau: Poftimă pahare de vină, Vinu de la Odobescî, Să puî mâna să primesei. Vmu-Î bună si mermeziă j Culesă tomna mai târziu, Ca să-ţi faci guriţa leică Şi pântecele balereă. Vîră mâna ’n buzunară Scote unu galbenă de cei mari Plătesce la lăutari, C’a fostă vremea mai de multă, Dar noi nu ne-amă pricepută ; Celă cu vina să pue mâna, Dar dacă nu-î vrea Şi nu-î cinsti, Nici nu-î plăti. Cândfi închină la ciubotarii, cţicu: Frunzuliţă arţăraşă, Săracu ciubotaraşă, Totă împunge Şi străpunge, Şi parale Nu-î ajunge. Iar la feraru închină: Frunză verde stejeraşă, Oi seraculă fierăraşă, Cum se jocă ’n gălbinaşi Gălbinaşi totă roşiori Pe lături cu zâmţişoii; Iară ferăriţele Cum păzescă cotruţele întocmai ca mâţele. www.dacoromanica.ro 301 Şi : Toţi dau darulu Când punu paharulă. ţ)icândti : De la noî puţinu De la Dumnedeu mulţii, De la noî bani de-aramă şi de-argintu, De la Dumnedeu norocii, Şi sporii, Şi isvoru. Afară de bani, nuntaşii potu giurui viţelti, oie, mielu, purceii!, cocoşu, găină sau chiar şi oue, poţi! să dea legume şi pâne albă, fie o merţă, o dimirlie sai! baniţă, ba chiar mer-ticu. şi căuşi! nu-i reu. Câte unulu din nuntaşi îi ureză încă: Acesta casă ce se zidesce, Să se zidescă pe locuri Cu norocurî, Pe temelie Cu bucurie; Iar dumnea-ta, jupâne mire, Şi dumnea-ta, jupânesă miresă, Să vă trimetă Dumnezeii Cele patru bunătăţi ale pămîntului : Coronă crăiască, Stea împerătăscă, Scaunii domnescu, Toiagii stăpânescii, Să trăiţi, Să stăpâniţi Pămîntulu, să-lii înmulţiţi, Lui Dumnedeu să-î mulţumiţi. Şi forte ve mulţumescu, De istu paharu gălbioru Ca dintr’unu verfu de păltioru, Şi din mirodeniele t6te, Şi să trimetă Dumnezeu sănătate La creştinătate. Păgânii, www.dacoromanica.ro 302 Să-î mănânce cânii Să dea ciuma ’n Turci, Raia ’n Jidani Boia ’n Ţigani; Iar la creştinătate Fericire, sănătate, Că-să mai bune decât tote. In vreme ce omenii cinstescu şi mai cu deosebire pe neveste, vornicelulu le necăjesce, dieendu-le: Cine n’a bea de duşcă Să moră de puşcă, Cine n’a sorbi paharulă Să sărute lăutarulă. După ce s’au datu pahare dulci la toţi mesenii vine ren-dulfl şi socriloru, mai întâiu la părinţii mirelui şi apoi la a-ceî ai miresei, cari pan’ la masa cea mare au stată acasă la ei, fără a se arăta nici la biserică, nici la masa de cununie, *) închină la socru: Fost’aă vremea de demultă, Dar noi nu ne-amă pricepută, Poftimă socre mare de cinstesce, Că-î vină dulce, De la cruce, Să trăiască celă ce aduce, Că-i vinulă din Odobesci Să bei să întineresc! Chefuşoru să ’mplinescî, Nuntaşii să veselescî, La Dumnedeă să gândesc! Chefulu şi voia bună să te ajungă, De la jupânulă mire Şi de la jupânesa miresă, Că se închină asupra feţeloră dumnea-vostră >) madre, che nell’uso popolare îndo-europeo non accompagna mai la figlia ne «Ha chiesa ni al bancheto, perche deve stare in casa e a piangere soffocata delle lagrime. Gubernatis, Usi nuziali. www.dacoromanica.ro 303 Cu dou8 păhărele poleite, Ca nişte floricele dăruite, Pentru dumnea-vostră, cinstiţi părinţi, gătite. Din darulii luî Dumnedeu, amin. Şi dumnea-vostră luaţi a-nume De bine, şi cinstiţi. în Dobrogea bucătăriţele facil o corabie sau că tae o pane mare în două, îl scote mezulă; iar în mijlocii îl înfige o trestie, de cari legă sfori şi aţă, pe cari întindă hârtii saă pânză nouă, închipuindă corabia. Saă şi-o făcu din aluatu şi o cocă în cuptoră. Când corabia-i gata, o umplu cu totă felulă de bunătăţi, aşază în ea chiar câte ceva din bucatele din masă. De-getare de la ghinda stejarului, umplute cu vină şi cu rachiă, asemfinându paharele pline, sunt aşedate în corabie. In unele sate, ca în Cerna, Pecinega mai umplu încă degetare de ghinda stejarului cu apă, cu sare, cu untă-de-lemnă, pe care le înfige pe corabie încă înainte de a o da în cuptoră, pentru ca să se ţie bine, de vreme ce sprăvă-lindu-se, ară fi semne prevestitore de răă augură. După ce s’au mântuită cu cinstea şi darurile nuntaşi-loră, vornicelulă aduce jucândă şi darurile socriloră. Omenii întindă darurile pe amână ş’apoi împopoţineză pe fie-care cu darulă luî. Pe socri, legându-i la capă turcesce cu ştergarele, mai atârnându-le câte ună peşchiră peste umără, care obiceiă este şi la Ruşi, iar pe socre le înfăşură în rochii sau peştimane dăruite de ginerică saă că le ’mbracă pe deasupra cu cămeşa de la noră, afară de Moldova, unde so-creî i-se dă cămeşă fără gură, pentru ca să n’aibă gură ’n casă. Câţi din părinţii miriloră se ’ntemplă ’n vieţă, chitiţi aşa frumosă, se prindă cu toţii de mână şi uitândă. bătrâneţea cu tote greutăţile sale, pară reîntineriţi cu deci şi deci de ani şi jocă de mănâncă pămentulă; pentru ei nu-i atun-cea decât bucuria si fericirea. Toţi mesenii rîdă, fâcendă www.dacoromanica.ro 304 chefă şi voe bună. Numai ce vedî pe câte unii gospodară, plecându-se la urechea nevestei: — Eî, ce dici babă, când ne va veni şi aoue rândulu. — Apoi dă, când a vrea Dnmnedeu şi ne-a trimete cesulă celă bună. Până una alta găina cea friptă a venită la loculă eî şi toţi strigă: „cloşca cu pul! cloşca cu pnll*‘ Cu toţii se rădică în piciore să vadă găina. Fie iarnă grea, crape de geră petrele şi chiar ouele de sub corbă, găina cea friptă numai decât trebue să fie împodobită cu meri-şoră, belbinocă, magherană, bradă, curpână albă (ederă), mirtti saă chiar muşchi, ce-să veselia şi podoba pămîntulul în vreme de betrâneţă a anului. Găineî ÎI pună la gâtu salbă de rotiţi de cepă, încun-jurând’o cu vrăbiuţî fripte şi făcendă mulţime de minunăţii, căci de la găina cea friptă se vede iscusinţa bucătăriţeî. In cele mal multe părţi fripturile se cocă la cuptoră, după ce i-aă pusă gura şi l’au lipită cu Iută. In Muntenia de-asupra găineî pună o lingură, o furculiţă şi nnă cuţită, din rădăcină de nucă, ce aă menirea de a fi rupte de către mire, dar de cele mal multe ori potri-vesce nunulă, să le cresteze aşa, ca de o dată să le p6tă rupe mirele, ca să-î dică cei omeni: „halal de fină voinică ce aî, numai să-ţî trăiască.“ Nunulă, punendu găina dinaintea mirelui, dice: — Ia să te vedemu finule câtu-mî eşti de voinică; şi de cum-va a uitată nunulă să plătescă bine bucătăriţele, ca să nu-I necăjescă finulă, atunci lasă pe dînsele; găina cea mal bătrână din pătulfi îî prinsă de friptură, ba de multe ori nu se lasă numai cu atâta, ci o cosă cu aţă de cânepă, pe-trecând’o chiar cu sîrmă şi ce mal de hază nu facă dmeniî. In sfîrşită, după ce cu chiă cu val a ruptă găina, nuna o prinde, fâcând’o mici fărâme, strigândă : www.dacoromanica.ro 305 Puî, puî, puî, Vină la cuşcă să te’ncuî Să-ţi pună mâna pe cucui. Şi dă fie-cărui nuntaşii câte o fărmătnrică de gustare dor le-a merge bine; de aici înainte pornescft păcăliturile Numai ce audî: 5 Poftimă cinstite nună mare Primesce poclonă de la gospodarulu cutare C’a fostă la venătore Şi au împuşcată o cioiă (coţofană) grasă Ca pentru cinstita dumi-tale faţă alesă. Şi-i dă acolo te mieri ce; iar de acolo ’nainte meseni între ei îşi trecu cinste, o găluşcă cusută, o fârmăturică de friptură albă de sare, o vrăbiuţă friptă cu pene; sau ce le plesnescu prin capă, d’or oră face omenii să rîdă, după cum se cuvine să fie totu nuntaşulu la o di sfîntă de bucurie ca asta, că după cumu-i începutulu, aşa să ajute Dumnedeu să le fie si sfîrsitulu. » j D’apoi poclâzile lăutariloru, poclăzile, poclăzile, s’aude strigându. Nunulu celu mare: — Uitasemu, (rădicându glasulu) Yornicelu! unu talgeru aici; şi după ce i-lu aduce, pune pe elu atâtea pahare de rachiu câţi lăutari sunt şi mai alătu-rându osulu peptului şi vîrfulu aripeloru, întinde lăutariloru. Lăutarulu:—D’apoi numai atâta v’aţi îndurată pentru noi? Nunulu: — Da nici atâta nu vi se cădea, ce mai vreţi? Aripi v’amă dată de sburată Şi peptă, cobză de cântată. Lăutarulu: Cine mi-a da dolia Să-î trăescă soţia, Cine mi-a da doliora Să-î trădscă soţioara. SrrMto», Nuni» 80 www.dacoromanica.ro 306 Şi gospodarii, cari de cari după cât îî lasă inima aruncă bacşişulu lăutarului în paharfl saii în scripcă, ca să sune mai bine; numai ce audi pe unulu mai sgârcitii: ,,Cântă-ţî cântecul ti măi ţigane şi-ţi daii şi eu;“ şi ce nu face ţiganulft pentru parale, fără zăbavă începe a-i dice: Să trăiască ţiganulă Câtă o bate cu ciocanulă, Câtă o di ce ciora cară, Câtu o şedea stanca ’n păru Câtu a fi făină ’n sată Şi curcanii de furaţii. Noi, ţiganii cu meşteşugii Să trâimii totii dm belşugu. Sau: Eşî ţigancă de sub patii C’am pusii gândă să nu te batii. Te trimită cu tor ba ’n satu Ca să-mi aduci de mâncată Şede tetea pe tocilă Ca draculă pe rădăcină. Aoleo! Yasile amo Cum te-aşi face mai bar o, Mai baro şi mai de trebă, Ceordesce o iapă albă. Las’să fie şi şoldită Că tetea o pune ’n tindă ; Măcar să fie şi chioră C’a merge tetea la moră. Aoleo Yasile a Stanei Ia scolă de pe ciocane. De-o dată sare unulu: “da ia dă-ţi pe tepă ţigane şi vedl de la mine bacşişu bunu“. De ’ndată măre elu cântă sau spune derostti câte-ceva ţigănesce, ca de-o pildă, cum am auditu chemarea apostolilor!! în sătulă Ghipsimane: Apostole amaros, Chidindidu micande, www.dacoromanica.ro 307 Andagao Ipsimane, Da tu şiule, Da tu tivla mo, Preimido amarosti. Şi d’o (Jice lăutarulă: „da o sciţi şi pe arăpesce." — Bunii, bunii, ) La Broştenî în munţii Moldovei, când socrii dau să pue mâna pe uni lucru, toţi dmenii strigă: „nu lua, lasă acolo.“ www.dacoromanica.ro 316 Tar miresa ca şi elu. Să trăiască ceî părinţi, C’au facutu copii cinstiţi, Şi-au făcuţii, ş’au legănată, Şi-au crescută, şi-au măritată, Bună cinste-au căpătată. Floricică de pe hată, Face cinste la ună sată ; Floricică dintre flori Face cinste la surori; Floricică dintre bradî, Face cinste şi la fraţi; Floricică de la munţi Face cinste la părinţi. Apoi de ’ndată alege două vornicese, femei deştepte şi bune de gură, le Îmbracă cu roşu, le pune basmale crucişă, le legă la capă turce&ce, punendu-le peste legătură flori şi petelă, le dă în mână garăfi cu rachiu roşu, făcută cu câr-mâză şi cu alte dresuri, *) apoi câte ună beţă, c’o basma roşie la ună capătă, cu care ghiontesc omenii ce ’ntelnescă pe drumă. în unele părţi ale Moldovei se dice, că umblă cu ostro-peţulă şi aşa mergă din casă ’n casă cântândă, chiuindă şi poftindă ămenii pe seră la oncropă. De la casa mirelui mergă omenii la socrii mici cu rachiă dulce; când aă ajunsă şi aă intrată în casa socriloră, le pună dinainte covăţica cu pâne, sare, vină, rachiă roşu, untă-de-lemnă şi o găină boită cu roşu, dicendă: „primiţi poclone de la fiii dumnea-vostră, care vă r6gă să poftiţi pe seră la oncropă. “ S6cra mică le aşedâ masa, şi după ce ospăteză câţi-va <5meni, se sue pe casă, ieaă prăştinaşii şi începă a o descoperi, cântândă şi chiuindă. i) Maha-Bharata de Crishna Dvaipayana safi Vedo vyasa de Hippolyte Faache. La nunţile indiene întrebuinţaţi licori spirtdse ca Âtambaras, sura mai reya. Băuturi făcută cu florile lijtrum fructicosum şi cu zaharu. www.dacoromanica.ro 317 Socrii dura la delu, dura la vale, dar pace, paele şi stuhulu începii a curge în tăte părţile, de făcu mânia lui Dumnezeu în bătătură. Socrii, de vedă şi vedă. că nu-î încotro, le giuruesce o vadră de vinu, numai să le lase casa-tâfără. După ce se dau josu de pe casă se daii la jocii de cutremură pămîntulă; mai prindă şi pe socrii ’n danţă şi de este bunică şi bunică, ce d’abea ’şî târâe bătrâneţea, nu se lasă în ruptulă capului, până ce nu-î ţupăescă şi pe ei în horă. *) După ce aă pusă pe casa socrului celui mică o prăjină c’o basma roşie în verfă, îşi ieaă diua bună, se întorcă înapoi la casa mirelui, unde câţi-va 6meni mehenchî împodo-bescă frumosă o căruţă, neunsă de când lumea, cu cele cade la’ndemână şi aşa fără veste numai ce audî durra! la uşa tindei. Omenii strigă: „cinstiţi socri mari, iea poftiţi până afară de vedeţi, ce dspeţî v’aă venită”; şi cum aă eşită afară de ’ndata mare cu nepusă ’n masă-î tăbă'rcescă pe amândoi în căruţă; nuntaşii se înhamă la ea, unii tragă înainte, alţii în-dărăptă, câte unulă pune nnă beţă în r6tă saă o înţepenesce vertosă, să nu p6tă urni din locu; atunci felă de felă de glume şi rîsete de se prăpădescă, nu alta. Socrulă celă mare le dice: „reă v’a mai ţinută de ovesă cine v’a avută, dar iea o dată siliţi din putere şi ve daă ovesă.” Nuntaşii pricepu planulă şi lasă mai din uşoră, dar totă scârţiindă, par’că ară duce bolovani, şi ba că-î greu socru de bani şi mai trebue scuturată, ba că s6cra-î de vină, ba cârc, ba măre, dândă căruţa prin t6te hârtdpele şi coclâurile, până ce cu vai nevoe a ajunsă la crâşmă; acolo nuntaşii poruncescă crâşmarului să aducă o oca două saă mai multe de ovesă, după câţi 6-meni sunt. Nunulă celă mare nu prea vrea şi totă legă tee de curmee, dar la urma urmei n’are încotro: vrei nu vrei, bea V V Imî spunea o data moşu Petre* Negri din Tătăruş7, jnd. Suc6va, după nunta-nepâtă-să, când îlu întrebamfi de jucase sau ba. „pe nnuluDumnezeu, o septemâni-nu mi-am simţită trupulu “ www.dacoromanica.ro 318 Grigore aghiazmă; după ce au cinstită frumosă cu toţii se întorcă acasă cu uşorulă. Numai ce aud! pe unulu: „vedeţi ce bine merge dac’amu mal unsă căruţa. “ După ce aă venită acasă, câţî-va omeni se sue pe casă şi atârnă, ca şi la casa miresei, bradă, coronă de flori în Macedonia, iar la Românii de prin cele-lalte părţi macar smocuri de verdeţă, unde staă până ce bătute de pl6e şi de venturî se spulberă frunză cu frunză. Aă în bagare de seină de a le lega bine, căci de ară căde curendă ară fi semnă reă, prevestindă pe tinerii soţi că nu voră ave copilaşi.1) i) i) Acelaşi obiceiu cu acelaşi înţelesu îlu găsimu la Francesî, după. George Sand în „La mare au Diable". „On se dispose ă, aller chercher le chou. On apporte une civiire sur laquelle on place le paien arme d’une beche, d’une corde et d’une grande corbeillq, Quatre . hommes vigoureui l’enlevent sur leurs ipaules, sa femme le suit â pied, Ies anciens vienncnt en groupe apres lui d’un an* grave et pensif, puis la noce marche par cou-ples nu pas rigli par la musique Les coups de pistolet recommencent, Ies chiens hurlent plus que jamais â la vue du paien îmmonde, ainsi porte en triomphe. Les enfants l’encensent derisoirement avec des sabots au bont d’une ficelle Mais pour-quoi cette ovation â. un personnage si repoussant ? On marche ă, la conquete du chou sacri, embleme de la ficonditi matrimoniale, et c’est cet îvrogne abruti qui seul peut porter la main sur la plante symbolique. Sans doute ii y a lh un mystire an-tiriear au chustianisme, et qui rappolle la fete des saturnales ou qUelque baccha-nale antique. Peut-ătre ce paien qui est en meme temps le jardlmer par excellence n’est îl rien moins que Priape en personne Le Dieu des jardins et de sa dihauche, diviniti qui dut itre pourtant chaste et sirieuse dans son origine, comme le mys-lire de la roproduction, mais que la licence des mceurs et l’igarement des idies ont digradie insensiblement. Quoi qu’il en soit, la marche tnomphale arrive au logis de la manie et s’introduit dans son jardin. Lâ ou choisit le plus beau chou, ce qui ne se fait pas vite, car les anciens tiennent conseil et discutent h perte de vue, chncuu plaidant pour le chou, qui lui paiait le plus convenable. On va aux von et quand le chou est fixi, le jardmior attache sa corde autour de la tige, et s’eloigne, autant que le permet l’itendue du jardin. Le jardinier veille â ce que, dans sa chute, le ligume sacri ne soit point endommagi Les plaisants de la noce, le chamvreur le Fossoyeur, le Charpentier, ou le Sabotier se rangent autour du chou. L’un ouvre une tranchie, â la beche si profonde qu’on dirait qu’il s’agit d’abattre un chine. L’autre met sur son nez un drogae en bois ou en carton qui simule une paire de lunettes, il fait l’office d’inginieur, s’approche, s’iloigne, live un plan, lorgne les travailleurs, tire des lignes, fait le pidant, s’icrie qu’on va tout gâter, fait aban-donner et reprendre lo travail selon sa fantaisie, et le plus longuement, le plus ri-diculement possible, dirige la besogne Ceci est-il une addition au formulaire antique de la cirimonio, en moquene des thionciens en giniral que le paysan coutumier www.dacoromanica.ro 3H) La Macedoneni Burada spune că Luni dimineţa noii căsătoriţi se ducă de cerceteză pe nunu, pe fârtatu şi pe socru, în fine pe rudele cele mai de aprdpe avendfl. şi lăutarii cu eî, şi îi învită la masă. Invitarea socriloru la masă se dice: „ne ducemti cuso-crulu;“ cei poftiţi ducu la casa noiloru căsătoriţi plăcinte şi bucuvalâ (pane prăjită cu untu) şi ţiganii (unu felu de alu-atu cu untu); apoi se pună la masă şi lăutarii începu a cânta. meprise souverainement, ou en haine des arpenteurs qui reglent le cadastre ot r4-partissent l’impot, ou onfin des employes aux ponts et chaussees qui convertissent de communaux en routcs, ot font supprimer de vioux abus chers au paysan Tant îl y a que ce personnage de la comedie s’appolle le gdomkre, et qu’il fait son pos-sible pour se rondre insuportable â ceux qui tiennent la pioche et la pelle. Enfin, apres un quart d’heure de difficultes et de momenes pour ne pas couper los racines du chou et le deplanter saras dommage, tandis que des pelletâes de terre sont lancees au nez des assistants (tant pis pour qui ne se range pas assez vite), fut îl eveque ou prince, îl faut qu’il reşoive le bapteme de la terre; le paien tire la corde, la paienne tend son tablier et le chou tombe majestueusement aux vivats des spectateurs Alors on apporte la corbeille et le couple paien y plante le chou avec toutes sortes de soins et de prâcautions On l’entoure de terre fraîche, on le soubent avec des baguettes et des liens, corame font Ies bouquetiires des villes pour leurs splendides camilus en pot; on plque de porntnes rouges au bout des baguettes, des branches de tbym, de sânge et de launer tout. autour, un cha-marre le tout de rubans et des banderoles; on recharge le trophâe sur la civiire, avec le paion, qui doit le mamtenir en Squilibre et le piAserver d’accident, et enfin on soro du jardin en bon ordre et au pas de marche Mais lâ, quand îl s’agit de franchir la porte, de mfcme que lorsque ensuite îl s’agit d’entrer dans la conr de la maisou du mani, un obstacle nnaginaire s’op-pose au passage. Des porteurs du fardeau trebuchent, poussent de grandes excla-mations, reculent, avancent encore, et, comme repoussis par une force invincible, feignent de succomber sous le poids Pendant cela, Ies assistants cnent, excitent et calment l’attelage humain „ Bellement, enfants ! L) Burada. Obiceiurile macodonene la nunţi. www.dacoromanica.ro 321 Şi cu aista dau mat tare, Ş’apoî, ş’apoî ce-a maî fi Bărbăţelulă n’a mai sci, Şi de-a sci, de-a oblici, Vai de pelea lui va fi. Frunduliţă trei curmale, Merge nuna pe cărare, Dreptă ca o luminare. Vine nuna peste punte Cu fesulu lăsatu pe frunte, Ese nuna de prin grâu Cu naframa pusă ’n brâu. Vine nuna de la fânu Cu hurmuză lăsaţii pe sinii. Frundulică trei migdale Dragă mi-î nuna cea mare, Că-î frumosă ca o flore, Ca zăpada-i de albă Chiar călină română, Buzele moi ca bumbaculii Şi fustă creţă ca maculă. Hup, zup, zup, d’abea me ducă Şi de slabă D’abea me tragă De la uşă, pân’la pragă. Frundulenă de rogoză Aşî juca şi-î podulă josă, Ş’am mâncată pâine de grâă Să jocă cu lelea de brâă, Ş’am mâncată mălai de mei Să jocă cu nuntaşii mei, Şi’ncă pâne de secară Să jocă din zori pînă ’n seră. SiTMtoi) Nunta 31 www.dacoromanica.ro 322 Frunzuliţă trei măsline Jocă nunta de trei dile Şi mirele nu maî vine, Jocă nunta pe surcele Maî înceţii mei vornicele, Jocă nunta pe iarbă verde Şi miresa nu se vede, Din petelă şi din flori Dintre fraţi, dintre surori 2. Luni. Târfăria tn Transilvania. (După Benedictu Viciu) Luni, a dona di de nuntă, nunulă mare, adunându-se cu chemătorii la casa mirelui, iea o rotilă de plugă şi pună pe ea o loitră de cară cu unii capătă pe telegă cu altuia pe pămîntii, şi prindă la rotilă unu cară refl, pe rotilă pună să şedă unu omă îmbrăcată reă, cu pălărie de pae pe capă şi cu pipă de tuleă în gură, iar cei-lalţi mergă pe josă pe lângă elă. Aşa se ducă pe la toţi cei chemaţi la nuntă, cari în diua trecută aă şi luată parte, iar acuma aă întârdiată a veni înaintea nunului; şi pe care-lă potă prinde, îlă pună pe telegă aşa cum va fi, îmbrăcată saă desbrăcată. De nu vrea să şedă îlă lăgă şi aşa îlă ducă pe uliţă dintr’ună şanţă într’altulă şi de la o pdrtă la alta, până la locuinţa mirelui, unde apoi îlă pună pe-o bancă şi apoi trei feciori îi daă trei lovituri cu bâta, dar maî ’nainte de a-lă bate îlă visităză doctorulă nuntaşiloră, că p6te-se bate ori nu? şi dacă îlă află că se pdte bate, se hotăresce câte să-i dea. De pedepsa acesta nu scapă nimeni, de nu se rescum-peră, plâtindă o ferie de vină; datina acesta însă se pare a fi luată de la Saşi şi numai pe unele locuri se mai practică. Totă aşa şi ulcica rădicată susă pe o rudă înaltă la pdrta miresei, care ulcică nuntaşii trebue să o împusce josă; www.dacoromanica.ro 323 până atunc! nu-î lasă să intre în curte. Acesta e încă datină ) Maha-Bharata de Knshna Dwaîpayana saă Vida-Vyasatrad. Hippolyte Fauche: Knnti binecuvinteză pe nora sa Draânpadi. După cum Indianiî cu (Jeulu cu caî verŞî, Rohinâ, Culunus, Damyanti cu Nala, după cum Bhadra cu fiulă Vişravas, Arounthati cu Vacishtha şi Lakshmî cu Nârâyano, astu-felă să poţi tu fi cu soţulu teu. Fericită, înconjurată de plăceri, îmbătată de t6te veseliele, luându parte la jertfele soţului teă, credincidsă legăturiloru tele, câtră soţulu tău, fiî o mamă de eroi www.dacoromanica.ro 342 La câte-va săptămâni după nuntă însurăţelul!! cu socrulu sfii! se ducu la stăpânul!! moşiei, fie arendaşi! sa!! boeră veciniei!, şi intră în vorbă pentru locă de casă în vatra satului, şi de are loci! de casă de la părinţi, atunci pentru ogor!! în ţarină şi câte-va prăjini de fânaţu, şi-lii aşedă gospodară pe jumătate boerescu. Acesta era în vremea boerescului, în urmă, când veni pontul!!, se schimbă şi regula, fie care ţărână fiind!! îndatorată să lucreze cu plată. Acumă însă-i angaja-mentulă, când fie-care lucreză după voe şi mai multă după cum îlă ajunge nevoia, că nu zadarnică îi proverbulă: „nevoia de multe ori te duce pe unde nu ţi-î voia.“ 6meniî din sată, cari după puterea loră încă daă mână de ajutoră însurăţeiloră, ca să-şi p6tă rădica şi casă, de vreme ce sciută este că nimică nu-i mai bună pe lume ca acea de a avă omulă păreţii lui. 7. Colacii nunului. în Transilvania: Merulu de cununie. (După. Benedictă Yicifi). Pomulă de cununie, pentru ca să aibă el .şi familiele celoru căsătoriţi pe cea-laltă lume unii pomii, pe care să se odihnescă. Cam pe la Sântă-Măria cea mică ori şi mai târdiă, când aă vină nou, însurăţeii cumpără vr’o 12 vase de Iută, cam şi vedî fiii til bucurându-se toţi de vieţă. 7353 Cinstesce pe dmeniî veniţi în casa ta, pe dmeniî buni, pe bătrâni, pe copil, că anii tel să curgă cu unu cursă vecîmcu, urmândă drâpta judecată. Prietenă statornică a virtuţii sfinţesce ună fiă ală teă pe tronulu oraşeloră, regateloră şi a celoră mal frumdse provincii ale Kurudjângalel. 7355. Dă în destulă stăpânire bramamloru, în marele lord sacrificiu unfi Acwa-Medha. Acestu globu întregii cuceriţii de către soţii tel cu mare vigdre, să al nobilă femee o sută tdmne de fericire şi bucură-te de cele mal bogate pietre scumpe, pe cari le închide pămîntulii bogţtu. Ast-felu după cum te felicitezii astidî tînără soţie îmbrăcată cu rochia ta de inu, ast-felu să te potfi felicita în curăndfi mamă virtudsă a unul nou născuţii. www.dacoromanica.ro 343 de comunii urciore, lumini de ceră, unii scaunii de bradfi, mai multe specii de pdme şi totfi felulfi de turte; apoi făcu parastasfi capete atâtea câte urciore a cumperatu, fâcendu pentru preoţii şi cantorii deosebiţii, mai frumose, precum e datina la pomeni, şi chiamă pe Dumineca următore pe preoţii şi cantorii la punerea mărului de cununie, la care mai ieafi parte şi naşii de cununie şi alţi consîngeni mai de aprope. Mai chiamă şi 12 omeni săraci, cari sunt vrednici de pomană; şi în Dumineca acea, după ce au eşitfi din biserică toţi cei chemaţi împreună cu preotulu şi cantorulfi, se adună lâ CHsa respectivului, care dă pomulii de cununie înainte de a mânca de prânzii sau de amedi. însurăţeii cu ajutorulu naşului, punfi în şură, ori sub altu coperişu mai multe mese lângă o laltă, le acoperii cu feţe de masă, apoi în fruntea mesei, unde sade preotulii cu cantorulfi punu unâ pomâ stufoşii, pe care-lfi sapă în pămîntu, să stea aşa cum a stătu în grădină, şi-lfi încarcă cu totu fe-lulii de pdme, câte încapă pe elfi; după aceea împletescfi din lumini de ceară unii şarpe mare cu unu mărfi în gură, apoi ieafi o bucată de pânză albă (giulgiti), învăluită la o laltă şi legată cu o litră de arnicifi roşu, turte, mai multe lumini de ceră. Acestea tote le pună, cu şerpe cu totu pe pomulii de cununie, care însemneză pomulii lui Adam în Paradisfi; lângă pomâ punfi scaunulfi celfi de bradfi, de care am amintită mai sus, şi în prej uruiţi meselorfi aşedă lăviţi pentru ospeţî. Pe mese punfi urciorele şi lângă fie-care urciorfi se pune unii parastasfi cu pomii în elfi şi încărcaţii cu pdme, lumini de ceră, covrigi şi turte. Pentru fie-care pereche de omeni, bărbaţii şi muere, se pune câte unii ast-felfi de parastasfi, care pentru preoţii şi cantoră se pune deosebită, şi sub pomulii lorii se pune şi câte o naframă nouă de mână sau şi o me-rindreţă frumosă, care apoi tote rămânfi proprietatea respec-tivilorfi înaintea cărora s’a pusă. La masă sedii după răngii, condiţiune şi bătrâneţe, în ur- www.dacoromanica.ro 344 mă. cel 12 săraci, avendă înainte fie care pereche câte unii urciorii Şi câte unu parastasă cu pâmă. Singură pentru nănaşă nu se pune aici parastase nici pomii, căci pentru ei e pusă pomulă. celfi mare, adecă merulu de cununie, cu tdte celea de pe elu. Pentru preotu mal pună şi o piele de oie, adică jupoie o die grasă, din carnea el facă de mâncare la masa pomului de cununie, iar pelea îndoită în două se pune pe paie sau pe unu ţolu sub picidrele preotului, care după ce s’a sfîrşitu ceremonia mărului de cununie, o trimete acasă De dre-ce mărulă de cununie în puţine locuri îlu mai pună şi fiindu că pentru acestă ceremonie nu este tipică, ci se face numai după cum e datina veche, de acea credu că nu arh fi fără scop ii a lăsa să urmeze aici acea ceremonie aşa precum o am vedut’o însumi şi adecă: Preotulu, luândii patrahirulu, face începutulii şi cantorulu dice: sânte Dumnedeule, Mărire Tatălui, Tatălii Nostru etc. Preotulu: Ectenia. Apoi cantorulu: Amintesce Ddmne cu dreptu etc. cu sufletele drepţiloră. Preotulu: rugăciunea, care se face la binecuvîntarea fructe-lorQ şi a pdmeloră, apoi binecuvîntarea colivei (fiindu că pe masă se pune şi unii tăerii de colivă şi pausii); după aceea sculându-se toţi în picidre, cantorulu întoneză: Mărire, unde umbreză darulu tău Mihcnle etc. şi acum . . . prea binecuvîntată eşti Ndscetâre de Dumnezeu; iar până cântă acestea, preotulu iea tăerulii cu coliva şi pausulu în mâna stângă, iar cu drepta prinde mărului de cununie, de care prindu toţi, câţi încăpui; iar ceilalţi prindă numai de tăerulu cu colivă sau de sticla cu pausu, safl dacă nu încapă nici aici toţi, pentru mulţimea dmeniloră se prindă toţi de mână şi aşa mişcându preotulă cu nănaşiî dimpreună, cu mâna dreptă pomulă, cu stânga rădică tăerulă în susu şi în josu până ce gată cântarea; atunci preotulu dice: Mărire ţie, Dumnecleulu nostru, Mărire ţie. Cantorulă: Mărire Tatălui . . . Părinte binecuvîntă; şi preotulă face deslegarea (opustulu). www.dacoromanica.ro 346 După, aceea vine nou căsătoritulă (care a pusă pomulă) şi prindândâ pomulă cu mâna dreptă, dice către nănaşă: „Nănaşule, pe lumea asta să fie a dumi-tale, pe cea-laltd ala meH\u apoi iea scaunulă şi dice iar către nănaşâ: Nănaşule, pe lumea asta să fie a dumi-tale, pe cea-laltd ala meii,. După aceea se duce la preotu şi, prindendă cu mâna dreptă pomulă celu împlântată în parastasă, dice: Pdrinte, pe lumea asta să fie ăla dumi-tale, iar pe cea-laltd sd fie ala med', apoi îlu dă preotului. Totu asemenea face la ală cantorului şi la ai tuturora pe rendă. Apoi îşi descarcă fie-care pomulă şi-şi pune la o parte tdte câte i-s’aă dată. Nănaşulă scote pomulă din pămîntă, îlă descarcă, apai aduce ună viţelă, pe care-lă dă finulă pentru merulă de cununie. După acesta urmeză prânzulă pentru cei străini; în fine preotulu se scolă şi cantorulu cântă: Aparătâre Dâmne (pe glasă ală optulea), după care străinii se depărteză; se pună apoi la masă căsenii cu preotulu, cantorulă, nănaşulă, etc. şi după ună tăeru de mâncare (după un felii), pună pe masă înaintea nănaşului şi a preotului ună vasă (ciubâră) cu vină noă; asemenea şi pentru ceî-lalţî meseni, se pune unulă, şi lângă vasă pună pahare şi ulcele, să bea care cum îi va plăce. Astu-felă petrecându-şî la prânză, la cei noi căsătoriţi, cari aă pusă pomulu, nănaşulă îi poftesce pe cină la dîn-sulu. Deci de către seră, plecă toţi în rendă bună la nănaşulă. Acesta şi cu nunulă lângă sine ducă ună ciubăraşâ de vină şi amândoi (cari ducă ciubăraşulu) aă într’o mână câte o ulcică, ca să omenescâ pe ori-cine ară afla pe drumă şi ară ave voe, fiă străină ori cunoscută, cu carulă saă pe josă. Aşa a-jungendăla nănaşulă, acolo se pună la cină, unde nu arare-ori aă şi ceteraşă. E de sciută, că preotulu n’are altă plată pentru serviciulă la merulă de cununie decât pelea de oie, de www.dacoromanica.ro 346 care a fostă vorba mai sus şi cele ce a primiţii la masă; iar cantorulu nu mai cele ce a primită la masă Astu-felu este datina de a se face mărulă de cununie, din a cărui ceremonie preotulu nu pdte lăsa afară nimicu. Iar ce pri-vesce partea colăcarului şi a starostei respectivii voră sci să se acomodeze după persone şi împrejurări de locă şi timpii. La Românii din tote părţile, finii trebue să ducă colacii nuniloră la câte-va săptămâni după cununie, când se potă închipui, prăgătescă într’o covăţică sau ciubăraşu (la cei ma chiaburi tabla) cu pâne, zahară, vinii, rachiu, untă de lemnă, smochine şi alte bunătăţi, coperindu-le pe de-asupra cu unii bariză. Cine are, mai iea o găină două şi mai cu sema doi claponi frumoşi; şi după ce au vestită pe nuni într’o di ştiută, se ducă la dînsulă unde-î aşteptă o masă de omeni; atunci ună omă închină colacii la nuni ast-felă: Cinstiţi nuni mari, Se închină finii şi cuscrii Cu nişte colăcei Mândri, frumuşei, Ca faţa lui Christosu. In dosulă colăceiloru Coşaraşulu meiloră, In dosulu colăceiloru Funicica vaciloră, Şi ce inima v’a lăsa Dumnea-vostră aceea îţi da. Vremea aru fi fostu mai de multă, Dar noi nu ne-amu pricepută. Iată se închină finii c’o pereche de colaci, Colaci mici, dar voia mare Asupra feţeloră dumnea-vostră; Şi de voră trăi Colăceiî şi mai mari voră fi Şi voia dumnea-vostră oră împlini. Şi pe colaci ce avemă? O bărbântâ de vină www.dacoromanica.ro 347 Cu cercuri de alunii, O bărbântă cu holercă, Ca să nu vă fie nimicii ; Şi de ve temeţi de vr’unii otrăvită Lăsaţi c’omă lua noi mai întâiă, Că nici noi nu suntemă de perită ; Şi iar ne rugămă cu şliculă luată Cu capulă plecată, Că să primiţi Să nu bănuiţi. Şi pe colăceî avemă o băsmăluţă de ină Să ve ştergeţi guriţa de vină. Saă: Că iată se închină asupra feţeloră dumnea-vostră C’o pereche de colaci de grâă Făcuţi din faţa lui Dumnedeă, In patru împletiţi De Dumnedeă blagosloviţi, Pentru feţele dumnea-vostră gătiţi, Şi c'ună peptă de ialoviţă grasă, Ca să vă fie dumnea-vostră de masă, Şi c’ună văsulenă de vină, Să vă fie chefulă de plină, Şi o pereche de conduraţî Aduşi de la Galaţi. Cuscrii trei dile prin Galaţi s’aă primblată Totă aă tocmită şi-aă cumpărată, Unulă este făcută Lunea Acela lunecă, Unulă îi făcută Marţia Acela scârţiă. Poftimă şi luaţi omeni de bine, Că eă ce am cuvîntată Totă am spusă adevărată. După masă, aşa-1 adetulu, că nuna să dea miresei de o rochie; iar când îşi iau rămasă bună, nunulă dice tineriloru: mergeţi cu bine, Dumnedeă să ve dea norocă şi sănătate şi www.dacoromanica.ro 348 din când în când mai daţi pe la noi, că şi noi vomă veni, să vedemă, cum mai merge gospodăria; iar când a da D-deu unu cesă bună ca acela, să nu ne treceţi cu vederea, căci după cum ne-a ajutată D-deu de amă cununată, aşa să ne ajute să şi botezămă. C’aşa-î legea din betrâni, Din betrâni, din dmenî buni. www.dacoromanica.ro ANEXE www.dacoromanica.ro CONACARIA. Ion Mârz». Huşi. Tip. Asociaţiloru, 1872, pagine 21, apud Teodorescu. Bună diua, bună ;■ ■ " V - ' • A - .! ■ . • / l! ■ y. . •■' r ' ' ■;■ •'*• ■» . - :. - ' - . ;> . ‘Vv • ' ?- ,- - .' ..( ■ ; . "} ' H- ' ' ■ .' ■' ' r.,- .yl' "•••-' ' ' >: J- , r - ; $ ■ ■ ■ : >.-r ' ..;J V W-, ■ y/y":r ; :. ■ ţ ■: - ■: "-.V-^.J.. ' ■ ;■ * ^ &■- - i ,i ■ ; ;.:y - y ' '■•i ' ■V„.V *A :.V . y >k ..' :A- y ţ ■■•: -'- *^yy ".- 7 f V :>J i - ■ < ~'." v- y ■<-• . ■ * ¥ “ •• r- * '■ ■? :— . V». -J' •• Vvi. • /-■ ■>.. •„ r/ ' / .'V, ; f - ■ ; ■■■' ’ ••'•>vi' ' % >-A i." y "t \ ' ,/ ^ /*' ^ -' * y. '■■$ 5>- '.-' ■ ,,.' y ’~V- ■;". j- -‘ ’ ■- - ^ ' --. ; ' -■/ A* f-Ş^ r - .*■ ■_.. .? '-■- V > '-■ ‘- i' - "y^—, - '-«1'.•’* *-;-y •;;. .;■ ,'' ,'■ 1 -/ .-A '.. , : .-A\. ' '-./A > AâA r f- j: :- ' -' J > ‘Ar' ; - —;/u A ■■■■ - " y, :; * / ._■ _ j r. ,.. " .. y - - . • ■ / •- j; C y; y -f'- ' 7:.wWw.dacoromanica.ro x-. ^ - V 'm y V J