Termenii DE ÎNRUDIRE ÎN LIMBA ROMANA www.dacoromanica.ro VASILE SCURTU Termenii DE ÎNRUDIRE ÎN LIMBA ROMANA EDI TU R A AC AD EMI El REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA BUCUREŞTI 1966 www.dacoromanica.ro Coperta de: Eugen Stoian www.dacoromanica.ro In amintirea mamei mele pentru jertfele şi străduinţele ei www.dacoromanica.ro CTJVÎNT ÎNAINTE Prezenta lucrare a fost încheiată în anul 1949 sub forma unei teze de doctorat, pe care am susţinut-o la Facultatea de filologie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj Aşa cum se prezenta atunci, ea cuprindea numai fapte din dialectul dacoromân. Lucrarea a circulat în manuscris şi a stat la dispoziţia celor care s-au interesat de problema tratată în ea, în primul rînd la dispoziţia colectivului de la Institutul de lingvistică din Cluj, care, între anii 1948—1952, a lucrat la redactarea Dicţionarului limbii române şi din care am făcut şi noi parte. Amploarea şi progresul studiilor lingvistice din anii puterii populare ne-au determinat să reluăm vechea redactare a lucrării noastre, s-o îmbogăţim şi s-o îmbunătăţim neîntrerupt. Pentru a fi în concordanţă cu titlul la care ne-am fixat iniţial, am completat, în primul rînd, materialul din dialectul dacoromân cu cel din dialectele româneşti sud-dunărene1 2. Deoarece prin noţiunea de „limbă română” se înţelege astăzi tot mai mult dialectul dacoromân, singurul care a avut condiţii favorabile de dezvoltare şi care se vorbeşte astăzi pe întreg teritoriul ţării noastre, fiind şi ilustrat de opere literare şi ştiinţifice de valoare universală, i-am acordat mai întîi acestuia atenţia cuvenită, dar, în interesul ştiinţific al lucrării, nu am neglijat nici celelalte dialecte istorice româneşti. Astfel, am menţionat întotdeauna, îndeosebi în note, faptele de limbă din dialectele sud-dunărene, tocmai pentru a se putea evidenţia evoluţia şi diferenţierea dialectală a termenilor româneşti în discuţie. în forma aceasta explorarea şi cercetarea materialului s-a făcut, pe cît a fost cu putinţă, în întregime, ţinîndu-se seamă de toate izvoarele posibile de consultat în bibliotecile noastre. O dovadă e şi faptul că unii din termenii discutaţi în lucrarea noastră lipsesc din dicţionarele existente sau chiar din DA ms. Am fi dorit să prezentăm în lucrare reflexele şi derivatele termenilor de înrudire şi în domeniul toponimiei şi antroponimiei româneşti. Ne-am 1 Concluzia raportului comisiei examinatoare de atunci ne-a stimulat in continuarea cercetărilor şi in decursul anilor materialul slrîns a fost aproape dublat. 2 Nu intrăm in amănuntele discuţiei şi a diverselor păreri emise în ultimul timp de unii lingvişti în legătură cu problema dialectelor limbii române ; am adoptat punctul de vedere al majorităţii specialiştilor, in sensul admiterii existenţei celor patru dialecte istorice ale limbii române : dacoromân, aromân, meglenoromân şi istroromân. Areasta şi pentru motivul că materialul nostru este cules şi din aceste dialecte. Cf. şi Emil Petrovici, Unitatea dialectală a limbii române, in scl xv, nr. 4, p. 443 ; B. Cazacu, Aulour d'ane controverse linguislique: langue ou dialecte? (Le problime de la classificalion des idiomes romans parlâs au Sud du Danube), în ,,Recueil d’âtudcs romanes", p. 13. www.dacoromanica.ro viti dat seama însă că, încadrînd bogatul material al acestora 3 — care ar putea forma singur obiectul unui studiu special — lucrarea noastră ar fi luat proporţii prea mari. Totuşi, pentru a ilustra vitalitatea termenilor noştri şi în onomastică, am scos din lucrările de bază consacrate acestei discipline şi cuvintele mai uzuale care ni s-au părut mai sigure, mai ales că mulţi termeni de înrudire, ajungînd nume de persoane, trec tişor în domeniul toponimiei 4 *. Concepută astfel, credem că lucrarea noastră va completa un gol în domeniul lexicologiei române. într-adevăr, cartea lui Ernst Tappolet, Die romanischen Verwandschaftsnamen, apărută la Strasbourg încă în 1895, pe lîngă că se ocupă foarte puţin de limba română, astăzi, în urma progreselor studiilor lingvistice, este mult depăşită. în anul 1959 a apărut la Moscova lucrarea lingvisUilui sovietic O. N. Trubaciov, Hcmopun cjiaesmcKUX mepMunoe podcmea (Moscova, 1959, 211 p.), care poate servi ca exemplu pentru cine se ocupă de această problemă în diverse limbi. Afară de aceasta, prin apariţia Atlasului lingvistic român, lucrare monumentală pentru cunoaşterea graiurilor româneşti şi a limbii române populare în general, se deschid largi perspective studiilor noastre lingvistice. Cercetînd în repetate rînduri hărţile din Atlasul lingvistic român ne-am convins de temeinicia, rigurozitatea şi atenţia deosebită cu care au adunat bogatul material autorii acestei opere 8. Amintim doar faptul, destul de concludent şi deseori verificat de noi, că atestările textelor se suprapun şi se acoperă aproape perfect cu ariile diverselor cuvinte studiate de noi. Hărţile anexate la lucrarea noastră în legătură cu stratificarea geografică şi răspîn-direa termenilor în discuţie sînt — în parte — întocmite de noi după alr, altele numai completate sau reproduse. Aşa cum se poate constata şi din bibliografia lucrărilor folosite, o atenţie deosebită am acordat graiurilor populare, scrierilor populare şi colecţiilor de folclor, orientîndu-ne în această privinţă de adevărul exprimat atît de plastic de către maestrul prozei româneşti, Mihail Sadoveanu6: „N-au, adus... lucrări de valoare decît acei care au avut în vedere elementul statornic al neamului nostru, poporul cu limba lui”. Natural, aceasta nu înseamnă că în lucrarea noastră n-am acordat atenţia cuvenită limbii literare. Dar alr aduce reale foloase nu numai studiului lexicologiei în general, ci şi semasiologiei şi onomasiologiei7, care ne interesează pe noi aici. Obiectul 3 Vezi în această privinţă cele două lucrări valoroase apărute în ultimul timp: N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc (cdo), Bucureşti, 1963, şi Iorgu Iordan, Toponimia românească (Top. rom.), Bucureşti, 1963. 4 Cf. N. Drăganu, Toponimie şi istorie, Cluj, 1928, p. 132 — 135. 6 alr este socotit „pe drept cuvînt, ca unul dintre atlasele cele mai bune în lingvistica romanică dacă nu chiar cel mai bun pînă în momentul de faţă”, coteanu, d. 37. Pentru aprecierile şi recenziile altor specialişti în materie, vezi iordan, l. r., p. 266 — 267. 3 Poezia populară (discurs de recepţie la Academia Română), Bucureşti, 1923, p. 9. 7 Un studiu temeinic al acestor discipline lingvistice, a limitelor dintre ele şi a rezulta- telor obţinute de către onomasiologie, ne-a dat U. Ricken (Leipzig), Observaţii asupra onomasiologiei, l. rom. ix, nr. 4, p. 2 — 23. Acelaşi autor, în articolul Onomasiologie oder Feldmelhode? Bemerkungen zur Melhode einigcr neuerer wortkundlicher Arbeiten, in „Beitrăge zur Romanischen Philologie", I, Berlin, 1961, p. 190—208, se declară partizan al onomasiologiei, faţă de normele clmpului semantic al lui Trier. Cf. şi S. Ullinan, Quelques principes de semantique generale, în www.dacoromanica.ro IX acestei din urmă ramuri a lingvisticii a fost definit recent de specialişti consact'aţi * 8. Am căutat, pe cit ne-a fost posibil, să ne încadrăm cu lucrarea noastră în această definiţie. N-avem însă pretenţia că am satisfăcut în întregime cerinţele ei: ea însăşi este, de altfel, destul de largă, faţă de profilul dat de către Tappolet (p. 4) sau de Zauner (p. 340) lucrărilor consacrate unor asemenea domenii. în articolul amintit al lui U. Riclcen, publicat în revista Limba română, IX, nr. 4 9, acesta aminteşte, între altele, şi de numărul relativ mic al lucrărilor de onomasiologie în domeniul limbii române, comparativ cu limba franceză sau italiană. Prin lucrarea noastră urmărim să remediem — măcar în parte — această lipsă. în ce măsură şi dacă am reuşit să ne orientăm în materialul vast ce l-am adunat şi interpretat, rămîne să se pronunţe specialiştii. Ca metodă de lucru, tocmai pentru a prezenta cît mai variat diversele noţiuni sau probleme, am renunţat a organiza materialul după un anumit tipar, aşa cum e redat el în cele trei lucrări monografice socotite cu drept cuvînt „consacrate” 10. 8-a afirmat — şi pe bună dreptate — că termenii de înrudire constituie „o grupă de noţiuni care sînt destul de asemănătoare pentru a figura sub acelaşi titlu şi, pe de altă parte, destul de deosebite pentru a ilustra nuanţarea în esenţa noţiunilor” (tapollet, 5). De aceea, termenii trataţi de noi pe sfere semantice, în diverse capitole, sînt prezentaţi cu toate sensurile şi accepţiunile lor (bine înţeles considerîndu-se sfera semantică de înrudire în „Orbis” I. (1952), p. 172—173 ; Kurt Baldinger, Die Semasiologie, Berlin, 1957; id. Sâmasiologie et onomasiologie, în „Revue de linguistique romane”, 1964, 28, nr. 111—112, p. 249—272; V. A. Zveginţev, (CeMUcuoAoeua), Moscova, 1957. O lucrare mai veche cu privire la limba română ne-a dat L. Şăineanu, încercare asupra semasiologiei limbii române, Bucureşti, 1885 ; ef. şi Eugenio Coseriu, Pour une semanlique diachronique structurale, în „Travaux de linguistique et de literature”, Strasbourg, 1964, 2, nr. 1, p. 139—186. 8 „Die Onomasiologie erscheint auf Grund des heutigen Forschungsstandcs als jcne sprachwissenschaftliche Disziplin, welche — ausgehend von ciner mclir odcr weniger deutlicli abgegrenzten, im Bewusstsein einer Sprachgcmeinschaft Icbendigcn Einzclvorstellung odcr von einer Gruppe verwandter Begriffe — das Ziel verfolgt, deren vcrschiedcnartige Icxikologischc, stilistische, mctaphorische und allfăllige extragrammatikalischc Ausdrucksmoglichkeitcn in Schriftsprache und Mundart fiu- ein bestimmtcs Sprachgebict zu sammeln und unter einge-hender Beriicksichtigung aller begrifflichen, sachgeschichtlichen, gcographischcn und psycholo-gischen Faktorcn diachronisch und synchronisch zu deuten. Sic soli damit einen Beitrag Icisten an die Losung des allgcmeinen Problems von Sprachtradition und Sprachwandel”. Bruna Quadri, Aufgaben und Methoden der onomasiologischen Forschung. Bine entwicklungsgeschicht-liche Darstellung, Bem, 1952, p. 175—176. Lucrarea cuprinde şi o bogată bibliografic generală asupra onomasiologici. Pentru alte definiţii şi istoricul acestei ramuri a lingvisticii, vezi iordan, l. r., p. 247 — 248, precum şi Enciclopedia italiana, voi. XXV, Roma, 1935, s. v. * La p. 21 — 22 se dă o bibliografie aproape completă a lucrărilor onomasiologicc relative la limba română, după care urmează o altă listă a lucrărilor generale de onomasiologie (p. 22—23). Regretăm că unele lucrări din ultima listă nu nc-au parvenit pentru consultare. Cf. şi V. Sorbală, Termenii pentru denumirea ferestraelor In graiurile moldoveneşti, în „Limba şi literatura moldovenească”, Chişinău, II, 1959, 3, p. 28—34; idem, Denumirile toporului in graiurile moldoveneşti, in „Limba şi literatura moldovenească, III, 1960, 2, p. 44 — 49. io tappolet ; A. Zauner, Die romanischen Namen der Korperteile, în „Romanischc For-schungen”, XIV (1903), p. 339—530 ; C. Merlo, I nomi romanzi delte stagioni e dei mesi, Torino, 1904. Cf. mai nou temeinica lucrare a lui Jean Renson, Les denominations du visage en franţais-et dans les aulres tangues rorr.anes, Paris, 1962, I, II. www.dacoromanica.ro X sens larg), indiferent dacă accepţiunea respectivă nu se încadrează întotdeauna în subcapitolul în care a tratat cuvîntul. De exemplu, moş cu sensul de lsoţul moaşei‘ nu intră la înrudirea de sînge, însă l-am tratat aici pentru că se leagă etimologic de moş lbunicl şi pentru că n-am voit să dispersăm materialul, fragmentînd astfel caracterul monografic al lucrării. în felul acesta dominanta semantică reiese din titlul fiecărui termen în parte, ceea ce ne dispensează de a mai nota sensuri principale, secundare etc., fiind suficientă numai precizarea extensiunii şi eventual menţionarea polisemiei termenului respectiv. Deşi caracterul lucrării noastre e, în primul rînd, descriptiv u, nu am neglijat nici factorul istoric, atît de important în evoluţia termenilor noştri, ci am căutat să prezentăm fenomenele în ansamblu şi în interdependenţă, ţinînd seama de realitatea istorico-socială 12. Pentru lămurirea diverselor probleme sau fenomene lingvistice propriu-zise, am încercat să privim faptele din punct de vedere atît semasiologic, cît şi onomasiologic 11 12 13. Ne dăm seama că prezentarea materialului din lucrarea noastră are adesea un caracter lexicografic şi uneori prea laconic, dar, avînd în vedere caracterul monografic al acestei lucrări, am căutat să ilustrăm cu cît mai multe atestări şi citate termenii de înrudire din limba română, pentru ca cercetătorii, atît români cît şi străini, să poată găsi, în legătură cu faptele studiate, toată documentaţia necesară. Sperăm, de asemenea, că, astfel, lucrarea noastră va prezenta interes chiar şi pentru nespecialişti, ştiut fiind că în ţara noastră problemele de limbă au interesat întotdeauna pături largi de cititori. în preocupările noastre a intrat numai în mod tangenţial problema formării termenilor de înrudire în perioada străveche 14, dar nu am neglijat aspectul social legat de acest proces în cursul secolelor. Importanţa termenilor de înrudire pentru ilustrarea caracterului latin al limbii noastre reiese din Jelui în care am tratat anumite cuvinte. De altfel, această problemă este sintetizată în capitolul final al lucrării. 11 Cf. şi V. Melnic, Variantele dialectale pentru noţiunea „bunic", in „Limba şi literatura moldovenească”, VI (19(53), nr. 2, p. 51, unde se dau lămuriri in legătură cu sistemul descriptiv şi clasificator al termenilor de Înrudire. 12 Cf. W. Baliner (Leipzig), Observaţii asupra metodelor actuale de cercetare a vocabularului, m l. rom.*x, nr. 3, p. 2C3 ; cf. şi N. C. Kristolurian, Despre raportul dintre general şi particular in procesul cunoaşterii, in „Probleme de filozofie”, 1954, nr. 6, p. 48 — 49. Vezi mai recent Yasile Arvintc, Din terminologia corpului omenesc: şold, coapsă, pulpă (pe baia alr). încercare de analiză structurala a lexicului, în scl xiv, nr. 4, p. 439—440. 13 Cf. W. Bahner, op. cil., p. 195 (notă). 14 Vezi în această privinţă lucrările : Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului, ed. a V-a, Bucureşti, Editura Politică, 1961 ; B. Delbrtick, Die indogermanischcn Verwandschaflsnamen, Leipzig, 1885, p. 590—593; B. D. Grecov, Ţăranii in Rusia, Bucureşti, 1952, p. 65 — 74; A. Isacenko, IlHdoeeponeucKan-u CJiaenHCKon mepMUHOJtoeua podemaa e ceeme MapncucmCKoeo n3UK03HaHUS, în „Slavia” XXII, (1953), nr. 1, p. 43—80; H. H. Stalil, Contribuţii la studiul satelor dcvălmaşe româneşti (Contribuţii...), I, Bucureşti, 1958, p. 25 — 26, 28, 102, 143, 166; O. N. Trubaciov, op. cil.; Lucia Vald, Aspecte ale progresului in evoluţia categoriilor gramaticale, în p.l.g. i, p. 94. www.dacoromanica.ro xr Din lucrare reiese limpede forţa legăturilor de înrudire şi importanţa lor în viaţa poporului nostru 1S. Legăturile familiale indestructibile la poporul român sînt explicabile în parte şi prin împrejurările istorico-sociale specifice în care el şi-a desfăşurat viaţa de-a lungul timpurilor. Ele se reflectă în mod evident în folclorul nostru, expresie a realităţilor vieţii poporului. Lirica populară românească este străbătută, după cum se ştie, de puternice sentimente, prin care se exteriorizează stările sufleteşti, relaţiile dintre persoane, comunitatea de viaţă, armonia şi dragostea între membrii aceleiaşi familii 16, care merge pînă la rudenia cea mai îndepărtată. Aşa cum se va putea constata şi din expunerea faptelor, ea cuprinde în acelaşi timp şi sentimente de largă sociabilitate şi umanism în general. Multe din creaţiile terminologiei noastre, în special cele diminutivale, oglindesc în ele realitatea unor relaţii familiale indisolubile. în încheiere, ne îndeplinim o plăcută datorie exprimîndu-ne un cald sentiment de mulţumire către prof. univ. George Giuglea, acad. prof. Emil Petrovici şi lector univ. Ionel Stan, ale căror observaţii judicioase ne-au fost de un real folos în elaborarea lucrării de faţă. Cluj, ianuarie 19G4 V. S. 15 „Intr-adevăr, cu toată fălămiţarea grupurilor de rude pe familii conjugale şi gospodării individuale, nemotenia rămînc o mare realitate ; ea participă solidar la toate evenimentele de familie (botezuri, minţi, inmoimintări, pomeni etc.) şi constituie pentru toţi membrii ci o comunitate efectivă de ajutor mutual !n toate prilejurile vieţii. O nemolenie... este ea Însăşi un fragment important al satului. Mai de mult nemotenia a fost mai puternică. .. ea a slăbit abia in secolul XIX, cînd pătrunde capitalismul la sate”. Cf. Traian Herseni, Familia şi grupurile genealogice, in Cercetări antropologice in (inului Pădurenilor — Satul Bălrtna, Bucureşti, 1961, p. G4. „Conştiinţa moşnenilor şi răzeşilor din ţările române despre Înrudirea intre toţi locuitorii salului devălmaş, fixarea unei genealogii, in parte fictive, şi legenda unui „moş” comun al comunităţii arată lămurit că, deşi comunitatea sătească era formată din familii difeiitc, aşezate în sat la date diferite, se păstrase totuşi, ca o justificare a unităţii obşteşti, tradiţia despre comunitatea de sînge moştenită de la ginţi” (P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească (n Ţara ltomâncască şi Moldova {Obştea...), Bucureşti, 1964, p. 10; cf. şi H. H. Stahl, Contribuia..., 111, Bucureşti, 1965, p. 155 şi urm.). 1# Amintim aici doar citeva dintre minunatele versuri populare, in care este exprimat cu duioşie, dar puternic, acest sentiment : Strugurel bătut de piatră, Rău ti, doamne, fără tată! De-ai călca din pialră-n piatră, Din străin nu mai faci tată! Strugurel bătut de brumă, Rău ti, doamne, fără mumă! De-ai călca din urmă n urmă, Din străin nu mai faci mumă! hodoş, p. p. 57. Cine n-are maică-n sal Umblă ziua supărat, Doarme noaplea-nlăcrimal. Cine n-are maică-n lume h'-are-o vorbă cui o spune, De i-o spune la străin, Pină-n ziuă satu-i plin, id. ib. 58. Vai de mine rău se şede Codrului fără molizi Şi mie fără părin(i... Codrului fără frunzife Şi mic fără măicuţă, Codrului fără de fragi Şi mie fără de fraţi; Codrului fără de flori Şi mie făr’ de surori, folc. trans. i, 362. Cf. şi diverse fragmente din bocete, in sclf ii, p. 78. www.dacoromanica.ro RUDENIA DE SINGE ÎN LINIE DREAPTĂ www.dacoromanica.ro BUNIC După cum se ştie, termenul denumeşte pe tatăl unuia dintre părinţii cuiva. într-o duminică, prin cîrneleaga, a venit tatăl mamei, bunicul meu David Creangă din Pipirig, la noi. creangă, a. 18. La plural are şi sensul de ‘părinţii părinţilor’, p. ext. ‘strămoşii’. în casa bunicilor era atîta căldură! dl. Se foloseşte şi ca termen de adresare către un om mai bătrîn. Sinonime dacoromâne (unele numai ,,aproximative”) : a u ş, b ă-băic, baci, bătrîn, bît, bun, bunel, dedă, monea, moş, nene, papuc ă, taică, tataie, tată, tătuş, tete, tînu, unchi, unchiaş. (Yezi la fiecare termen în parte). Sinonime compuse : bîtu — bătrîn, moşu — (ăl) — bă- trîn, tatu — (ăl) — bătrîn, tată — bîtu, tată — bun, tata— (ăl)—mare, tată — moş, taică — bătrîn, taică — bît, taică — moş, tete — mare, tete — moş; în istr. b e-t î r u — c â i e ; în ar. tata mari1. După alr i/ii h. 169 bunic este răspîndit într-o arie compactă în centrul Moldovei care coboară spre sud-vest, cu o mică ramificaţie şi în sud-vestul Transilvaniei. Cele cîteva derivate atestate pentru bunic, cum sînt bunel (cf. tdrg ; H. XIV 400 în Tulcea; alrm i/ii sau (pct. 508, 516), bunicii} nu sînt prea răspîndite în graiurile populare. Derivarea însă prezintă o importanţă deosebită în cazul terminologiei de înrudire, în general, căci ea dă adesea conţinutul şi sensul afectiv al termenilor respectivi. De altfel, însuşi bunic este derivat din bun (cu suf. dim. hipocoristic -ic), avîndu-şi originea, desigur, în vorbirea afectivă a copiilor. Procedeul de derivare de tipul bunic este cunoscut şi în alte limbi romanice, ceea ce presupune că termenul a început să fie ataşat semantic încă din latina populară de avus şi de atavus şi apoi a rămas ca substantiv independent. Cf. fr. dial. bonique ‘vieillard’, vald. buniJcJc, prov. bonicy cat. bonich, sp. bonico ‘passablement bon’. 1 Sinonime numai in dialectele sud-dunărenc : în a r. pap 'bunic, bătrîn, moş’ (< lat. pappus; cf. şi gr. tvxkkoc. 'bunic'). Cf. papahagi, b. 101,134 ; id. S. 236 ; weigand, ar. ii 234 ; pascu, d. ii 38; t. papahagi, d. ; rew 6213; alr i/ii h. 169, 189. E Întrebuinţat şi ca termen de respect către un om mai In vlrstă (alr i/ii h. 202, pct. 06, 08), deci sinonim cu dr. bade. La pl. pupilii = 1. străbuni (t. papahagi, d.) ; 2. termen colectiv pentru tată şi mamă (alr i/ii Ii. 169, pct. 09, note). Cuvlntul nu apare în latina clasică (grandgent, 22), e împrumutat ca termen afectiv şi de respect prin scriitorii bisericeşti (ernout-meillet, 695). Cf. rew 6213. Vezi : auş, moş. Tot 'bunic' < alb. loto ’padre; prete greco’. (Cf. T. Papahagi, Etimologii, Bucureşti, 1940, p. 18.) Ghiustî 'bunic ; bătrîn’ (< alb. gjysh 'idem'), t. papahagi, d. ; cf. dr v 894.Cf.dr.jr/iiu/. în ist r. nono ’bunic’ (< it. nonno); nona 'bunică' (< it. nonna). Cf. Graiul românesc I 1927, nr. 11, p. 222; făt-ir. iv 1929, p. 80. Vezi: dedă. www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) BUNIC [*75] bunic bun bune1 moş mosu-ăl'bălrîn moş-bălrin taică -bă!rin laică-moş | tată-moş HARTA 1 lată bun tată bătrîn la la-(ăi) mare taică unchies lînu bătrîn ISTROROMÂNI 01 none ( 02 belîru că ie MEGLENOROMÂNI012 *£& diâdu www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTĂ 5 Bun ‘bunic’ a apărut în dacoromână prin elipsa substantivului determinat, din sintagma tată-bun (sau mamâ-bună) în care bun nu are înţelesul de ‘veritabil, adevărat’, ci sensul afectiv al acestui adjectiv L Bun sau bună (atestate sub forma substantivată încă în Pravila lui Calimachi de la 1812, cf. da ; alrm, i/ii h. 237, pct. 109) au înlocuit, cu timpul, compusele : tată-bun (sau mamă-bună). Acestea din urmă au corespondente şi în alte limbi sau dialecte romanice : fr. dial. bo-papa şi bo-mammâ, sau pay bu(n') şi may-bune\ it. pa-bun şi ma-bun (tappolet, 76). în on.: Bunu, Buna; în istr. cu rotacism : Burul. cdo. Menţionăm acum o serie de termeni compuşi cu bun, bunic, formaţi cu prefixul stră- (< lat. extra-) care le imprimă o valoare intensivă şi indică sensul de vechime, de origine îndepărtată a membrilor generaţiei respective. Semantic, acest prefix se apropie de prefixele : răs- (răz-) < slav. paa — şi de pre- < vsl. npa — 1 2. Uneori stră- este concurat sau înlocuit prin răs- (răz-), cu aceeaşi valoare: străbun3 4 * ‘străbunic, răz-bunic’ — mai frecvent întrebuinţat la plural cu sensul de ‘strămoşi’; străbunic 4 ‘tatăl bunicului ; străbun’; răzbunic 5 ‘străbunic’ (alr i/ii h. 169 pct. 530, în note)6; adj. străbun, -ă, (rar) străbunesc, -ească cu sensul de ‘strămoşesc’. O dublă formaţie prefixală cu nuanţă superlativă de natură să accentueze şi mai mult vechimea ascendenţei avem în răzstră-bunic(ă), râsstrăbun(ic)7 restrebun(ic) : Descoperise că se trage din Petru vodă Rareş care era prestrebunul restrebunului său (I. Negruzzi, în „Convorbiri Literare”, VII 113) 8; rar, cu triplă formaţie prefixală : preres-trebun 9, în sfîrşit cu repetarea primului prefix: răsrăstrâbunic(ă) (marian, nu. 63) 10. 1 Cf. şi Iorgu Iordan, Introducere in lingvistica romanică. Curs ţinut la Facultatea dc filologie a Universităţii din Bucureşti, 1957, p. 129, nota 1. 2 Cf. vsl. npaAi'A-k ‘pvoavus’, npaomhcs, npairiinHKTi ‘pronepos’, npanpPAHiiHrik ‘slrăpărinte’ (miklosich, sew s. v.), s.-cr. praded ‘strămoş’; cf. şi rus. nparH^t şi npanpajţnjţ ‘străbunic’; (desigur cu infl. pref. rus) In limba moldovenească : prababa. Cf. „Limba şi lit. inold.” VI, (1963), iu-. 2, p. 55, notă. 3 Cf. în ar. propator ‘străbun, strămoş’. în dr. (aromânism ; învechit) [Avraain] fu pro-pator şi strămoş domnului Hristos. dosofteiu, v. s. 217 (< gr. TtpoTtâ-nus); cf. t. papahagi, d; geagea, e. 397. 4 Cf. ar. strtpap ‘strămoş’ (dalametra ; cf. t. papahagi, d.), strtpărinte (id. ib.). 6 Sub forma r£:bunik a pătruns şi în graiul ceangău (mărton, p. 56). 6 Dar în exemple ca : pu(in imi pasă de bunicu-său şi de răzbunicu-săul întăreşte noţiunea bunic. Cf. irod an, st. 210. 7 Cf. Rodica Ocheşeami, Prefixele superlative In limba română, In sfc i, p. 38 — 41 ; id. Prefixul stră-, în sfc ii, 82, 85 ; Gh. Bulgăr, Prefixul răs- In limba română, în sfc i, 22. 8 Această derivare — la Negruzzi — este o formaţie a scriitorului. Tot de origine cărturărească sint şi formele : răsrăslrăbunic(u), răsrăsslrămoş, -oaşă, răsrăstrămamă. marian, nu. 63. 9 Prefixul are corespondente în limba latină pe -ab sau -at care serveau exclusiv Ia indicarea bunicilor dc gradul 2 şi 3. 10 Cazuri similare pentru astfel de redublări avem şi în vorbirea familială din limba franceză. Cf. Cr. N’yrop, Grammaire hislorique de la langue franţaise, voi. III, Copenhague, 1908, p. 221 şi urm. www.dacoromanica.ro 6 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA BUNICĂ Este femininul lui bunic. Sinonime 1 (unele numai „aproximative”): babă (babiţă, băbicâ, babucă), bătrînă (tină), bîtă (bîtică), bună, bunicuţă, buniţă, mamă (mămucă), mamă mare, mamaie, maică, mătuşă, moaşă (moşi c ă). (Vezi la fiecare termen în parte1 2.) Se întrebuinţează şi sub forma substantivată bună (de la care a derivat cu suf. -ică). Pe poliţă aruncată De cînd a fost buna fată. Jarnîk-bîrseanu, d. 260 ; cf. DA. După alb i/n h. 169 şi 170 bună apare răspîndit în centrul şi sudul Transilvaniei, iar bunică în Moldova, sporadic în Muntenia şi Transilvania, şi o singură dată în Oltenia (pct. 798). Bunică s-a extins pe un teren mai mare decît bunic deoarece sinonimul său moaşă a ajuns să însemneze în unele regiuni ‘sage femme’. Astfel s-a impus o diferenţiere între aceşti doi termeni care explică şi situaţia deosebită a extinderii lor teritoriale. Şi în cazul termenului de faţă găsim sinonime compuse, de aceeaşi natură ca la bun-bunic: mamă (maică) -bătrînă, -bună, -bîtă, -mare, -tînă; mîcă-bătrînă, moaşă-bătrînă; barbarismul gramama; istr. betîră maiă. în derivatele: bunicuţă (plg m 75) şi buniţă (iordan, st. 182), ambele sinonime cu bunică, nuanţa afectivă este dată de sufix. Der. on. : Buniţă, Bunaica, Bunoaia. cdo. Pentru indicarea unui grad superior de ascendenţă, faţă de bunică, avem : străbună ‘străbunică, răzbunică’; străbunică ‘mama bunicului sau bunicii cuiva; străbună, răzbunică’. Străbunică e întrebuinţat — rar — şi cu valoare adjectivală : Tinereţea primăverii ajungea încă o dată pe aceste înălţimi străbunice, galaction, o. i 333, ap. dl. 1 Cf. pentru limba moldovenească : V. Melic, Variantele dialectale pentru noţiunea „bunica", în „Limba şi lit. mold,” VT, nr. 2, p. 51 — 58. 2 Sinonime rar atestate şi de mică circulaţie : Cică ‘bunică, mamă mare’ (rădulescu-codin, 16). Cuvint din graiul copiilor (da; cf. COSTIN, OH. BĂN. II 62). Cuţă (lexic heg. 119). Esle o prescurtare din bunicuţă şi aparţine tot graiului copiilor. Iaiacă (iordan, bul. eil. ix 125) Întrebuinţat în Moldova. Forma mai veche pare a fi fost iiacă. Datează cam din epoca fanariotă, avind la bază tema gr. yiayti. ‘Grossmutter’, iar sufixul -că a venit poate de la cuvinte înrudite semantic sau sinonime ca : bunică, neneacă, maică (cf. id. ib.). Este acelaşi termen pe care îl găsim în alb i/ir h. 170, în care Brătescu-Voineşti după ce a răspuns bunică a adăugat : „în familie ziceam ieenţa, după greceşte” (cu suf. -uţă). Mimi (i. cn. vi 152, in fostul judeţ Neamţ). Este un cuvint de desinierdare din graiul copiilor. Maie. Cunoscut de noi în comunele Măceşu şi Poiana din fostul judeţ Dolj. Cu acest sens termenul are circulaţie generală în ar., cum ne atestă şi alr i/ii h. 170. (aveigand, vl. m. 49; cf. id. ar. 316 ; papahaoi, b. 663 ; mihăileand ; gr. s. iv, p. 59; t. papahagi, d. ; obed t. 360, dalametra.) în ultimele două atestări şi cu sensul de ‘babă, femeie bătrînă’. în top. Maia cf. Iorgu Iordan, Top. rom., 519). Etimologic : < s.-cr. maja (Koseform) < majka (berneker, sl. avb. ii 8); cf. lat. majus, -a (ad. t. papahagi, d.). în limba orăşenilor dr. Maia devine hipocoristic pentru Maria. Sinonime numai în sudul Dunării : in a r. : omă ‘bunică ; bătrînă’ < om (cf. t. pspahagi, d.) ; vezi ; Dotlă ; în istr.: nona (alrm i ii h. 238). în cîteva comune din jurul Craiovei au fost colonizaţi friulani şi italieni. Sub influenţa limbii acestora românii din com. Alîrnaţi spun la bunică nona; in m e g 1. : deadă (< dead) (capidan, mg. iii 106). www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) BUNICĂ . lU76l Q bumcă QD bun* mămucă mamă bătrînă mamă bună | matcă bună HARTA 2 mamă mare(mam-mare,ma-mare) maică mate maică bătrînă bătrînă lînă mătuşă mătuşă bătrînă babă JjJj băbucâ bahică bîtîcă bîtă moaşă’ moaşă bătrînă mos/că www.dacoromanica.ro 8 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Bunică serveşte şi ca termen respectuos de adresare către o femeie mai în vîrstă. Cu această accepţiune, termenul este întrebuinţat ca sinonim cu mătuşă (ALR i/ii h. 167, pct. 596, 610, 782) şi, mai rar, cu babă (h 196) şi cu lele, (h. 203). Eaportat la cosemanticul său masculin, atît ca răspîndire geografică cît şi ca vitalitate, bunică se dovedeşte mai puternic. Cu sensul său de bază, acest termen a fost însuşit şi de unele limbi ale popoarelor vecine sau ale minorităţilor naţionale : ucr. bunilca (miklosicii, \v. 59); buna, bunika (crînjală, R.,p. 227, 431, 432); vezi şi bunica în linele graiuri poloneze (arhiva vi, p. 671), şi în graiul ceangău din Moldova : bunika şi rezbunika (mârton, p. 561) K A U Ş în dialectul dacoromân cuvîntul este atestat astăzi foarte rar cu sensul de ‘moş, moşneag’, sau (învechit) ‘bătrîn, bunic, unchi’ 1 2. Cu aceleaşi sensuri se găseşte şi în dialectul aromân unde e încă viu, avînd şi mai multe derivate 3. în dacoromână, cuvîntul e pe cale de dispariţie, alr nu-1 înregistrează. Astăzi se mai păstrează probabil în derivatul auşel numele unei păsări (da), sau în derivatul neaoş (puşcariu, l. r. i 224). Amintim aici părerea lui V. Bogrea care credea că în neaţaluş din Muscel avem de-a face cu o contragere a urării bună dimineaţa la Mos Ajun (cf. dr m 1923, p. 874). Dispariţia lui avus în limba română a fost cauzată, desigur — ca şi în alte limbi romanice — şi de slaba lui constituţie fonică 4 (cf. şi it. ao, aaf, forme extrem de rar atestate). în română lat. avus ar fi trebuit să dea * au. La acestea se mai adaugă şi concurenţa şi vitalitatea coseman- ticului său autohton mos. Aus mai este atestat astăzi doar în Muscel cu » > accepţiunea de ‘bărbat’5, îndepărtîndu-se astfel de sensul de bază, încît putem afirma că acest termen e în situaţia de a-şi pierde însăşi forma sa internă. Tendinţa de „degradare” a cuvîntului se observă chiar şi în dialectul aromân unde începe să aibă nuanţă ironică sau ireverenţioasă (cf. scl vii, nr. 4, p. 457). 1 Ca nume de plantă este atestat în bg. şi s.-cr. : bunika ‘înăselariţâ’. 2 Gr. Brincuş, Cercetări asupra unui grai de tranziţie, în „Revista Universităţii «C. I. Parhon 1955, nr. 2 — 3, Seria ştiinţelor Sociale-Filologie, p. 204. 3 Alişu ‘bătrîn’. întrebuinţat şi ca termen de respect către un om mai in vîrstă (alr i ii li. 202, pct. 07). Derivate : auşatic ‘strămoş, bătrîn’ ; (colectiv) auşame ‘bătrineţe’ ; atişescu adj. ‘bătrlnesc’; auşi vb. IV ‘a îmbătrini’; auşilă ‘bătrineţe’, str(ă)auş ‘strămoş’ (cdde, cf. DALAMETRA, D., PASCU, D. I 47 ; WEIGAND, AR. II 296 ; OBED. T. 342, JAHRESBER. II 97 ; PETRESCU, m. li 145 ; bourciez, elesi. 564 ; t. papahagi, d.). 4 Cf. A. Darmesteter, La vie des mots, capitolul Comment meurent Ies mots, Paris, 1925, p. 162. 8 C. Rădulcscu-Codin, Muscelul nostru. /. Comuna Corbi şi locuitorii săi, Cîmpulung, 1922, p. XLIII. www.dacoromanica.ro CAI*. 1. RUDENIA DE SÎNGE IN LINIE DREAPTA 9 Termenul auş a fost explicat din lat. avus 1 (> *au + suf. -uş.). Tot cu ajutorul sufixelor continuă să trăiască şi în alte limbi sau dialecte romanice, avînd sensuri apropiate sau identice cu al nostru. în v. fr. avelet ‘Enkel’; neap. vavone, friul. (a)von-, borm. lai; piem. avo ‘Onkel’; compusul genovez : mesy-au ’Grossvater’ (rew 839) 1 2. în dacoromână termenul auş e destul de bine ilustrat în toponimie 3. Astfel avem : Dosul Auşului, pădure în fostul sat Cîmpa (reg. Hunedoara), Auşelul, munte în sudul Munţilor Sebeşului •, curs de apă şi vale în Munţii Sebeşului 4. în on.: Atiştil, Auşan, Auşacă, Auşun. cdo. BÂTRlN - B A T R î N A Pe lîngă accepţiunea obişnuită ‘persoană ajunsă la o vîrstă înaintată’, în cadrul sferei semantice de care ne ocupăm termenul are mai multe sensuri. Mai întîi este acela — întrebuinţat numai la pl. — ‘moşi, strămoşi’, uzual şi în loc. adj. şi a d v. din bfitrîni = din vremea veclie, din moşi strămoşi. Indictionul îl prăznuraşte bisearica din bătrîni luînd obicină. dosofteiu, V. 8. 1. Căci le iubeam cu ochi păgîni Şi plini de suferinţi, Ce mi-i lăsară din bătrîni Părinţii din părinţi, eminescu, o. i 192. Un sens regional şi familiar, răspîndit mai ales în Transilvania, este acela de ‘părinte’ (la sg. m. ‘tată’ la sg. f. ‘mamă’). Stmnalăm că acelaşi sens îl are şi ar. bitrănă (aiiiiăileanu). La luat să nu gîndim C-avem doi bătrîni acasă, Ne-am lua şi nu ne lasă. Jarnîk-bîrseanu, x». .18 ; cf. alr i/ii h. 151, pct. 61. Se bucură bătrînul şi-i fălos, Cînd îmi citeşte numele în ziar. iienittc, v. 101 5. în domeniul înrudirii, sensul cel mai răspîndit al lui bătrîn(ă) este acela de ‘bunic(ă)’ acesta avînd desigur la bază tot ideea de bătrîneţ1 cnprinzînd în sine, fireşte şi expresia stimei sau afecţiunii faţă de omul ajuns la o vîrstă înaintată. Cu sensul de ‘bunic’, bătrîn este răspîndit (după alr i/ii li. 169) în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea; în Transilvania 1 Sub forma aoiits ‘bunic’ este alestat în scc. al II-lea intr-o inscripţie din Mocsia superioară (cf. H. Mihăescu, Limba latină in provinciile dunărene ale imperiului roman, Bucureşti, 1959, p. 190). Avus ‘bunic (din partea mamei sau a tatălui)’ nu indica un termen de înrudire definit, ci un nume familiar, desemnind un ‘ancien’ din familie (ernout-meillet, d. 91—92). 2 Cf. Battisli C. — Alessio G., Dizionario etim. italiano, p. 3996, apoi G. Rohlfs, Dizio-nario dialellale delle Ire Calabrie, voi. II. Halle-Milano, 1934, s. v.; Fr. Diez, Romanische Vort-schopfung, Bonn, 1875, p. 36. 2 Acest fapt se adaugă la multe altele care confirmă constatările cercetătorilor privitoare la caracterul adesea mai conservativ al toponimiei In ceea ce priveşte diversele fapte de limbă. Cf. Iorgu Iordan, Top. rom., p. 47. 4 Din Monografia văii Jiului, in curs de elaborare la Institutele de lingvistică din Bucureşti şi Cluj. Cf. şi N. Drăganu, Românii in veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Bucureşti, 1933, p. 120 — 121 ; dr i 146, Iorgu Iordan, Top. rom., p. 498; M. Ho-morodean, Probleme de toponimie. In cl viii, nr. 2, p. 265. s Cf. şi sensul social : bălrini — 1. copiii moşului întemeietor al unui sat; 2. nepoţii acelui moş (rosetti, p. 166); 3. (la sg.) o parte din pămîntul obştii (P. P. Panaitescu, Obştea..., p. 148 ; cf. Istoria României, voi. II, Bucureşti, 1962, p.34 ; H. H. Stahl, Contribuţii..., III, p. 170 şi urm.). www.dacoromanica.ro 10 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA este înregistrat numai în pct. 159, iar în Moldova în pct. 540 şi 542. Bă-trînă ‘bunică’ are cam aceeaşi arie, iar în aromână este atestat numai de MUTĂILEANU, D. Tot ideea de bătrîneţe şi respect stă şi la baza sensului de ‘lele’ a lui bătrînâ în cîteva puncte sporadice din alem i/ii h. 286. Derivatele bătrînel (h. xii 141, în Deduleşti-Eîmnicu-Sărat) şi bă-irînică (pamfile, cim. ap. gl.) cu sensul de ‘bunic, bunică’ cuprind în ele, datorită sufixului, o pronunţată nuanţă dezmierdătoare. Compusele pe care le formează cuvîntul sînt destul de numeroase : tată-bătrîn (rezultat desigur din distincţia ce o fac copiii în legătură cu vîrsta între tată şi bunic), răspîndit în nord-vestul Transilvaniei, nordul Moldovei şi puncte izolate din Oltenia şi Muntenia (cf. alr i/ii h. 169 şi 170); tătucă-bătrîn, taică-bătrîn 1; mamă bătrînă (cu aproape aceeaşi arie ca şi tată-bătrîn)-, maică (muică)-bătrînă, mamă-tînă. Formele tînu şi tîna, cu sensul de ‘bunic(ă)’ sînt prescurtări din bătrîn (ă), apărute, evident, în graiul copiilor. Tînu şi tîna sînt cunoscute şi de noi în cîteva comune din jurul Năsăudului 1 2. Cf. şi l. rom. xi, nr. 4, p. 407. Procedeul de formare a acestor compuse, în care ideea de bază este însuşirea fizică, este cunoscut şi în romanitatea apuseană, însă în măsură mai mică şi pe teren limitat 3. Totuşi formaţii ca tata-ăl-bătrîn, moşu-ăl-bătrîn (istr. cala betîru cate; ca betîră măiă) le putem socoti creaţii pe teren românesc căci ele sînt vii în graiurile populare (cf. aer i/n h. 169,170). în formarea termenilor compuşi o evoluţie interesantă o prezintă compusele cu adj. mare. în cadrul limitelor preocupărilor noastre acest adjectiv are sensul de ‘bătrîn, mai în vîrstă, mai mare în ani’4. Tată mare ‘bunic’ (alr i/ii h. 169, pct. 730, 735 şi 800); mamă-mare (mam-mare, ma-mare) (h. 170 pct. 679, 680, 730, 735, 740); maică-mare (h. 170, pct. 768) ‘bunică’. La capul sălaşului, Mama porumbaşului; Şi la sălaş, lapicioare, Tata şi cu mama mare. folc. trans. i 571. în astfel de compuse trecerea de la (tată-mamă) bătrîn(ă) la (tată-mamă) mare s-a făcut probabil tot în graiul copiilor. De altfel termenii variază chiar în cadrele aceleiaşi familii. Fiica mea cea mare zicea bunicilor dinspre tată „tată şi mamă bun(ă)”, celor dinspre mamă „tată şi mamă mare”. Şi în celelalte limbi romanice noilor formaţii pentru noţiunile de bunic(ă), pleacă din graiul copiilor 5 6. 1 Cf. In ar. pap-auşii ‘moş bătrîn’. 2 Pentru tină ‘bunică, mamă bătrînă’ cf. şi coman, gl. în cîleva sale (lin jurul Craiovei am înregistrat personal şi formele — desigur trunchiate — trinu şi irina. 2 Cf. pay-viel şi may viele (in departamentul Basses-Pyrcnees din sud-vestul Franţei); n. bret. : iad coz şi mam coz (coz ‘bătrîn’); v. bret.: hendal şi henmam (hen ‘bătrîn’); cf. TAPPOLET, 76. 2 în că In limba latină, e adevărat numai In stilul juridic şi deci abstract, găsim formaţii ca : avunculus magiuts — amila magna (tappolet, 76). 6 Compusele acestea (cu mare) tşi au patria lor de origine în Franţa : grand-pere—grand mire, sau tot acolo — (In limba familiară şi a poveştilor) : pire-grand — mire grande. Ele sînt răsplnditc a Ut în franceza literară cit şi în diverse graiuri regionale, unde găsim formaţii ca: paire-gran — maire-gran, papa-grand ctc. (cf. tappolet, 77). Din franceză au pătruns masiv şi In italiană sub diverse forme ca : pâgrand — mama-granda, sau mare-grand-; papa grand — mamma granda ; lala-gran — mama gran (cf. id. ib., p. 78); abr. lata (g)rose sau în calabr. tata (g)ranni nonno (battisti-alessio). www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTĂ 11 în limba română unii dintre aceşti compuşi ca tatâ-mare şi în special mamd-mare, dar mai ales barbarismul gramama — aşa cum atestă şi dicţionarele — sînt împrumuturi, rezultatul unor transferuri de sens, sau mai bine-zis calcuri după alte limbi (Cf. fr. grand - pere ‘bunic’, grand’ mere şi grand'maman ‘mamă mare, bunică’; germ. Gross-papa, Gross-vater ‘bunic’, iar Gross-mama, Gross-mutter ‘bunică’; magii, nagy anya ‘bunică’. Ele nu sînt formaţii populare, au intrat prin limba literaturii artistice, poate şi prin guvernantele de altădată, fiind în acelaşi timp o dovadă a tendinţei de cosmopolitism a burghezo-moşierimii 1. Etimologic : 1. cl. veteranus > 1. v. betranus ‘veteran’. Termenul este cunoscut în toate dialectele limbii române, ceea ce dovedeşte că este continuat din latina populară în romanitatea orientală. Vechimea lui ne-o dovedesc şi sensurile bogate şi variate — din alte sfere decît cea a înrudirii — dar mai ales numeroasele derivate pe care le are (vezi da). Cuvîntul fiind răspîndit prin soldaţii romani reflectă şi o situaţie lingvistică socială în legătură cu „veteranii”, care erau împroprietăriţi după terminarea serviciului militar. în on. : Bătrînu.-l, Bătrîna, Bătrîn/casa, Bătrîncca. cdo. B î T - B î TĂ Sensul de bază şi cel mai răspîndit al cuvîntului este acela de ‘bu-nic(ă)’. Atestările din textele noastre, inclusiv da şi alr i/n h. 169 şi 170 îl arată răspîndit sporadic prin Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Este atestat şi în poezia populară : Frunză verde s-o lalea, Tînâră-i nevasta mea, Tinerică ca bila (gr, s. iii 309). Cuvîntul are cîteva derivate şi compuse, se pare destul de des întrebuinţate (în Luncaviţa-Dobrogea): bîtic(ă) şi bîtcl (gr. s. iii 342, cf. alr i/ii h. 170, pct. 700); bîtu-bătrîn ‘bunic’ (alr i/ii h. 169, pct. 954; (cu sensul de ‘bătrîn’) taică- (sau tata-) bîtu, maica- (sau mama-) bîta (da). Prin încrucişare şi lărgire de sens termenul a primit şi alte accepţiuni care par a avea la bază tot ideea de bătrîneţe, dar în acelaşi timp sînt întrebuinţate şi ca adresare (în limbajul familiar) : bît ‘om bătrîn, moş, moşneag’ (alr i/n h. 189 pct. 932, în note), ‘unchi’ (h. 165, pct. 954); bîtă ‘babă’ (h. 169, pct. 616, 900, 932), ‘mătuşă’ (h. 167 şi 168, pct. 954), ‘lele’ (h. 203, pct. 610 şi 960). După alr aria cuvîntului coincide cu aria lui bătrîn(ă), cu sensul de ‘bunică’. Identitatea ariei de răspîndire geografică întăreşte presupunerea din da că bît(ă) nu este altceva decît o prescurtare din bălrîn(ă), intervenită în graiul copiilor. în on. : Bît, Bîtă, Bîte. cdo. 1 I. L. Caragiale pune In gura unor personaje ale sale astfel de neologisme sau barbarisme pentru a satiriza şi ridiculiza anumite defecte ale unor categorii sociale. Cf. Gr. Scorpan, Vocabularul lui Caragiale, in „laşul nou”, III (1951), p. 134 — 135; Luiza şi Mircea Seche, Procedee grafice pentru realizarea comicului In opera satirică a lui I. L. Caragiale, in l. rom. iii, nr. 4, p. 67. www.dacoromanica.ro 12 TERMENII DE INRL'DIRE IN LIMBA ROMANA P A P u c A (Familiar şi Învechit In graiul copiilor.) Cuvint monoscmantic avind şi varianta papuc (dl ; dm), ambele cu sensul de ‘bunic’. Nu se găseşte In popor şi nu e înregistrat nici de alr. A intrat la noi In epoca fanariotă, aşa cnm 11 atestă şi etimologia < ngr. iraînrouţ (gAldi, m. 217), iar ca formă s-a orientat după babacă. Moşul se zice şi papucă. golescu, o. 295. închipu-ieşle-le înconjurat de oro jumătate de duzină de nepoţi şi nepoţele... care... să zică in glasul lor de îngeraşi: moşucu, papucu, alecsaxdri, t. 1209 ; cf. cihac, i 193. MOŞ Cuvînt polisemantic şi de circulaţie generală în limba noastră, cu sensul primitiv şi de bază de ‘om bătrîn, moşneag, unchiaş’, moş este atestat şi în dialectele româneşti sud-dunărene *. Denumeşte (mai ales la pl.) şi seria ascendenţilor mai îndepărtaţi, generaţiile vechi, bătrînii, strămoşii1 2, acoperind aproape în întregime sensurile lat. proavus, abavus, atavus, tritavus. Acest sens este atestat încă din primele noastre texte de limbă. Părinţii fmoşi HUK) noştri supuseră noao. psalt. 154 ; cf. ilrl, 124,129, 225. Am aflat cap şi începătură moşilor de unde au izvorît în ţară. ureche, let. i 94 ; cf. varlaam-sadoveahtj, 47. Cum au apucat ei din moşii şi din părinţii lor. hrisov (1657), gcr. 1174/2. Derivatele formate de la acest cuvînt sînt următoarele : strămoş (frecvent mai ales la pl.) ‘înaintaşul din cele mai îndepărtate timpuri al unei familii, al unui neam ; străbunic, străbun’; cf.şi ar.străpap şistr(ă)auş. Par lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici, Pin trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici, eminescu, o. i 151. Amintim şi expresia uzuală: din (sau de la) moşi strămoşi = din timpurile cele mai vechi, de demult, din generaţie în generaţie. Afară arme fel de fel rămase de la moşi strămoşi, retegantjl, ap. cade ; cf. ar. di pap-străpap, cu acelaşi sens. Strămoştcan ‘descendent, urmaş (îndepărtat)’; strămoşesc, -ească adj. ‘al strămoşilor; moştenit de la strămoşi’; strămoşi vb. ‘a moşteni din moşi-strămoşi’; strămoşeşte adv. ‘ca strămoşii, după obiceiul strămoşilor’; strămoşie s.f. ‘calitatea de strămoş; ceea ce este moştenit, ceea ce face parte din moştenire’. Acad. Iorgu Iordan, în articolul Pespre inovaţie în limbă (scl xi, nr. 4, p. 525) observă că strămoşie la Arghezi 3 este o 1 în ni e g 1. mos (weigand, vm. 22, 48 ; gr. s. vi, 168; papahagi, r. m. 54); In i s tr. mos (jahresber. vi, 279); In a r. : (rar) moşu (t. papahagi, d.), este însă frecventă forma feminină moaşe (mihăileanu, d. ; pascu, d. 11, 223 ; papahagi, b. 32, 38, 46, 701 ; obed. t. 361). în legătură cu această problemă cf. studiul lui Th. Capidan, Raporturile albano-române, In dr ii 456, 539; id. Macedoromânii, Bucureşti, 1942, p. 165. 2 Cf. istr. avi strămoşi (fXt-fr. v. 68). Cf. it. avo = 1. bunic; 2. (la pl.) strămoşi. (Dicţionar italian-romăn. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, s. v.) 3 „Descoperim drumul tradiţiilor îndepărtate şi ne putem stabiliza tn veacul veacurilor un criteriu şi o strămoşie”, în Adevărul literar şi artistic din 3 febr. 1929; cf. l. rom. xiv, nr. 1, p. 90-91. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 13 creaţie lexicală personală. Cuvîntul fiind însă atestat încă la Coresi *, a cărui limbă muntenească o cunoaşte profund poetul Arghezi, e foarte posibil ca termenul menţionat să nu reprezinte neapărat o creaţie personală a poetului. Mai mult, acum în urmă găsim atestat şi derivatul a strămoşi 1 2. Moş este folosit şi ca termen de adresare (mai ales către un bătrîn), cu diverse nuanţe. Cf. şi derivatul moşie (l. rom. xi, nr. 1, p. 45). Aceleaşi accepţiuni le are şi ar. papu. Cu sensul de ‘tată vitreg’ (alr i/ii h. 153, pct. 530) folosit ca termen de adresare trebuie pus în legătură cu vîrsta celui căruia îi este adresat, dar poate conţine şi o nuanţă ironică a copiilor conştienţi că persoana respectivă nu-i tatăl lor adevărat. Ca termen de adresare are şi sensul de ‘bade’ (alr i/ii h. 202). Un sens destul de răspîndit este acela de ‘bunic’, larg atestat în dacoromână (în toată Transilvania, inclusiv Banatul, Crişana şi Maramureşul, în Bucovina, Oltenia şi nord-vestul Munteniei). Cf. ALR i/ii h. 169 ; L. rom. ix, nr. 3, p. 79 ; gl. m. Acest sens este înregistrat de toate dicţionarele noastre şi îl găsim atestat încă începînd cu Pravila lui Lucaci3, Moxa (cuv. D. bătr. i 395/6) şi Pravila Moldovei. Cf. Cronicarii munteni, I 539 ; budai-DELEANU, Ţ. 175 ; EOLC. TRANS. I 481; Istoria Ţării Româneşti (ediţiaC. Gre-cescu, Bucureşti, 1959, p. 88). Derivatele, dar mai ales compusele în care apare sînt iarăşi o dovadă despre larga lui întrebuinţare : strămoş ‘tatăl bunicului sau al bunicii cuiva’ (în raport cu strănepoţii săi); ‘străbunic’ (l. rom. xiv, nr. 4, p. 441); răstrămoş (cu dublă formaţie prefixală) ‘Ururgrossvater’ (tdrg, cf. iordan, st. 210); (pentru intensificarea sensului şi accentuînd o origine şi mai îndepărtată, cu reduplicarea prefixului răs- combinat cu prefixul stră-) răstrămoş, răsrăstrămoaşă (MARIAN, NU. 63); moşie ‘bunic’ (ar-VINTE, gl.) ; în on. Moşie cdo ; compuse : moş-bătrîn, moşu-ăl-bătrîn, tată-moş, taică-moş (alr i/ii h. 169) 4. Un alt sens al termenului discutat — specific subdialectului moldovenesc 5 — este acela de ‘unchi (fratele tatei sau al mamei; soţul mătuşei)’6; cf. alr i/ii h. 165, 166. Termenul moş adresat unui unchi foarte tînăr (scl vi, nr. 1—2, p. 144) îl socotim ca o nuanţă accidentală. Alte sensuri, mai puţin răspîndite, care intră în sfera preocupărilor noastre sînt: ‘soţul moaşei’ (moaşă ‘sage femme’) în fostul judeţ Dolj (ALRT n 287, 339), apoi cunoscut de noi ca frecvent în jurul Năsăudului şi atestat acum în urmă de către cercetători şi în Ţara Haţegului; apoi, 1 „Den strămoşiia amu păcateloru cu sfinta botejune slobozitu-ne-amu”. eva.ngheliau, a. 1581, 51/22. 2 „Cintecul Miorii era strămoşii din unul in altul” (arvinte, gl. 65). 3 Cf. I. Rizescu, Aspecte ale lexicului Pravilei ritorului Lucaci, In l. rom, xiv, nr. 4, p. 440-441. * Compusul taima-moş, înregistrat de molin, r. b. 11, pare a fi o deformare survenită in graiul copiilor. 5 Cf. E. Petrovici, Repartiţia graiurilor dacoromâne pe baza Atlasului lingvistic român, in l. rom. ni, nr. 5, p. 9. 6 Pentru această evoluţie semantică, cf. şi aceea, identică, a lat. avus la ‘unchi’ (ernout-ME1LLET, 92). www.dacoromanica.ro 14 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA rar, ‘naş (de botez)’ care trebuie explicat probabil în legătură cu vîrsta înaintată a naşului, raportată la fini (alb i/ii h. 216) Cuvîntul moş face parte din fondul principal lexical al limbii române, în limba albaneză, sub forma motsh (mosh) < mot ‘timp, an’ înseamnă ‘vîrstă’. După unii cercetători, în româna comună ar fi existat iniţial numai fem. moaşă (< alb. moshe). într-adevăr în aromână există şi astăzi moaşă ‘bătrînă’. După Th. Capidan 1 2 în dacoromână şi meglenoromână s-a refăcut un nou masculin moş, căci în aceste dialecte dispăruseră auş şi papu. Formarea mase. moş s-ar fi întîmplat după despărţirea dialectului aromân de celelalte dialecte. S-ar putea ca punctul de plecare pentru existenţa şi dezvoltarea acestui cuvînt în dacoromână să fie totuşi moş — avînd în vedere bogăţia lui de forme şi sensuri precum şi răspîndirea lui pe un teritoriu atît de vast. Aceste sensuri, împreună cu numeroase alte derivate (pe care nu le-am menţionat deoarece nu intră în sfera înrudirii) sînt înregistrate de toate dicţionarele noastre dovedind vechimea şi vitalitatea sa deosebită. Cuvîntul este larg atestat cu numeroase sensuri şi în domeniul folcloric 3. Este atestat documentar apoi ca nume de persoană şi în nume topice din secolul al IX-lea (cf. dbăgantj, e. 128—129, 156, 256, 324). Sub forma <\\ouid, glosat ‘moaşă, bunică’, apare într-un document slavon din anul 1480 4, iar sub forma avoaum ‘mătuşă’ tot într-un astfel de document din 1579, (în onomastică) din anii 1480, 1554 şi 1573 (cf. BOGDAN, GL. 77, 177). Din limba română termenul a pătruns şi în limba unor popoare vecine sau naţionalităţi conlocuitoare. Sub forma moSul şi mo§o îl găsim în limba bulgară (arhiva, xvi p. 363 şi xxvmp. 101; cf.DErn 232). Tot aici şi în derivatul moHTca (POPOViC, conte. p. 80). MoM (< rom. moaşă) în Craina şi Timoc (id. ib.). MoSul ‘Alter, Greis, Grossvater’; moSa ‘Grossmutter, Hebamme’ (pentru evoluţia istorică a cuvântului vezi crînjală, e., 165, 350, 352, 432); în limba ucraineană şi chiar polonă : bunica (Arhiva Românească, V, 1940, p. 269); tot în ucraineană moSul cu sensul de ‘bunic’, iar mosa în Bucovina şi Colomeia cu sensul de ‘bunică’ şi ‘sage-femme’ (miklosich, iv. 59 ; cf. Noua Revistă Română I, 1900, p. 408 ; Balkan Archiv, II, 139); în limba maghiară mosuj ‘bunic’ (bledy, infl. 68); la saşi Mosch ‘moşneag, bunic’ (Brendorfer I. Român elemeh az erdtlyi Szâsz nyelvben p. 34); Moosche f., Moschu m. 5 6 ; iar în graiul ceangău din Moldova : moşul ‘Vâterchen, mein Alter; Onkel, Vatersbruder’ (Wichmann, 100); MoSuli în toponimia din Bosnia (puşcariu, iste. ii 290) ®. 1 Regional, sensul se găseşte şi In franceză şi spaniolă, insă schimbarea reciprocă a termenilor din aceste limbi se explică prin faptul că bunicul este luat şi ca naş la botez (tappolet, 82); cf. Gr. Brîncuş, Reconstrucţia elementelor lexicale autohtone tn româna comună, în scl, xvii, 2, p. 213 — 214. 2 Raporturile albano-romăne, In dr ii, p. 456, 539. 3 Vezi pamfile, cer., 27 ; id. cr. p. 158, 178 ; id. s. t. p. 4, 50, 62, 74, 124 ; marian, î. p. 209, 380 — 395 ; E. Todoran, Timpul tn basmul românesc, In l. l. vi, p. 414, şi urm. 4 I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ţara Ungu- rească tn sec. XV şi XVI. Bucureşti, 1905, p. 159 — 161. 6 Cf. Helmut Protze, Zum rumănischen Einfluss auf das Siebenbiirgisch-Săchsische, •in c l iii, (1958), Supliment, p. 393. 6 Cf. Ivan Popovic, Geschichte der serbokroaiischen Sprache, AViesbaden, 1960, p. 479. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE S1NGE IN LINIE DREAPTA 15 Aria geografic-istorică evidentă care păstrează încă valoarea şi vechimea cuvîntului trebuie să fi fost totdeauna Dacia, unde a existat totdeauna o viaţă agricolă. (Pentru valoarea acestui important termen etno-familiar a se vedea şi studiul lui Ion Donat cu o sugestivă hartă a instituţiei moşnenilor 1.) Amintim cîteva din atestări şi derivate on.: Moş, -eşti, Moşii, -1, Moşuleţ, Moşoaia, Moşcior, Moşescul. cdo. Cuvîntul este autohton fiind numai înrudit cu forma albaneză, şi face parte, probabil, din graiurile preromane, ilirico-traco-dace, deci aparţine vechiului fond autohton carpato-balcanic 1 2. MOAŞĂ Fiind femininul lui moş, acest termen prezintă o evoluţie semantică asemănătoare, în parte, cu acesta. Sensul vechi este acela de ‘femeie bătrînă, babă’3, care în dacoromână şi-a restrîns sfera de întrebuinţare fiind înlocuit sau dislocat de alţi termeni, în special de sinonimul babă. (Cf. alb. i/ll h. 196 şi 212.) Serveşte şi ca termen de adresare cu care cei mai tineri numesc o femeie mai în vîrstă, fiind sinonim în această accepţiune cu mătuşă şi lele (cf. alb i/ll h. 203 ; bogdan, gl. 77 ; SD). Derivat: strămoaşă ‘femininul lui strămoş’ (coresi, ev. 129 ; cf. iobdan, l.b.a. 102). Un sens mai vechi, astăzi regional, este acela de ‘bunică’, cunoscut şi în aromână (papahagi, b. 548). In dacoromână are atestări destul de vechi. Moaşa = avia. Anon. car. Avu Theodora rudi despre moaşe-sa. cuv. D. bătb. i 397, Tatăl şi mama, moşul şi moaşa, pravila, ap. tdrg ; cf. dosopteitj, v. s. 922. Nepotul duce pe moş de mină, Moaşa pe nepoţei şi nepoate, Iară nora pe soacrâ-sa bătrînă. btjdai-deleantj, ţ. 175; cf. Cronicari munteni I, 539, L. l. vi 135. Hărţile alb înregistrează acest sens în fostele judeţe Turda şi Alba, într-o arie din nordul Transilvaniei şi Bucovina şi în cîteva puncte din fostele judeţe Neamţ, Mureş şi Ciuc 4. în unele localităţi din această arie avem şi derivatul moşică; în pct. 780 şi com- 1 Datele principale din istoria Olteniei pină la anul 1600, Craiova, 1943 ; id. Aşezările omeneşti din Ţara Românească in sec. XIV—XVI, In Studii. IX, 1956, nr. 6, p. 87 — 89. 2 Cf. Th. Capidan, Limbă şi cultură, Bucureşti, 1943, p. 413 — 414 ; id. Romanitatea balcanică, Bucureşti, 1936, p. 35; P. P. Panaitescu, Interpretări româneşti, Bucureşti, 1947, p. 54 ; D. Macrea, Despre originea şi structura limbii române, In l. rom. iii, nr. 4, p. 13 ; I. I. Rusu, Contribuia lui Al. Philippide la cunoaşterea elementului autohton in limba română, in l. rom. viii, nr. 3, p. 20; V. Ciobanu, A. I. Iajimirski şi folclorul român, In sclf viii, nr. 3 — 4, p. 686; mihăilă, î. 126; Al. Rosetti, Sur quelques lermes du daco-roumain relalifs ă la propriile lerrienne, In bull. lingu. ix, p. 79 — 80; illr, p. 387 ; philippide, o. r. ii 724 ; russu, IR. D. 130. 2 Acest sens este atestat, parţial, şi in două din dialectele sud-dunărene. în ar.: moaşe (dalametra ; cf. mihăileanu ; weigand, ar. ii, p. 317, papahagi, b. 32, 38, 46, 701 ; obed.t. 361 ; dr ii, 538—539 ; f d i, 100, 101 ; t. papahagi, d.) ; in m e g 1. : moaşă (gr. s. vi 164 ; cf. capidan, mg. iii 196 ; alr i/ii h. 196). 4 Despre înlocuirea termenului moaşă cu acela de mamă bătrînă ‘bunică’ in graiul viu de astăzi este o dovadă mărturisirea subiectului anchetat de la pct. 359 care a adăugat „mai înainte se zicea «moaşă *” (alr i/ii h. 170; cf. şi I. Rizescu, op. cil.). www.dacoromanica.ro 16 TERMFN1I DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA pusul: moaşă-bătrînă (vezi alr i/ii h. 170). Sînt cunoscute, de asemenea, strdmoaşă ‘mama bunicului sau bunicii cuiva; străbună’ (cade) şi (cu dublă formaţie prefixală) răstrămoaşă şi cu sensul de ‘Ururgrossmutter’' (TDRG). Un sens rar este acela de ‘naşă (la botez)’ păstrat numai în derivatul moşuică (cf. alrt ii, 23 pct. 29). Cu sensurile înşirate pînă acum, moaşă are o arie destul de restrînsă. Odinioară, ca şi moş, a avut mai multe sensuri. Cu timpul a rămas general numai acela de ‘sage-femme’, cunoscut astăzi în toate regiunile dialectului dacoromân şi atestat frecvent în texte, începînd cu Palia de la Orăştie 1. (Cf. alr i/ii h. 212.) In unele părţi i se mai zice şi moaşă-mare (şez. ix, 1905, p. 158), iar în jurul Eăsăudului şi moaşă de coşarcă, deoarece moaşa' obişnuieşte să ducă într-o „coşarcă” mîneare la lehuză (scurtu, gl.). Sensul de „sage-femme” 1 2 se păstrează, desigur, din timpurile cînd numai bătrînele cu experienţa lor serveau ca moaşe „obstetrix”. Ajungînd să denumească şi o funcţie socială specializată şi-a lărgit sfera : sensul specializat ocupă locul principal sau de frunte, iar celelalte sensuri cad pe al doilea plan. Pentru valoarea sa de circulaţie amintim şi derivate ca: moşică (şez. ix 158) Ku-i de vină mămvca, Ci-i de vină moşica, C-o ţipat ciupa pe flori să fin dragă la feciori, folc. trans. i 286; în on. Moşica. cdo ; Moşi vb. : Moaşe-sa mi l-a moşit, Buricelu’ i-a tăiat. bal. olt. 125. Moşit s. n. ‘acţiunea de a moşi’ (DM); Moşoi s. m. ‘soţul moaşei’ (MAT. dialect, i 213). Atestat şi în on. : Moşoiu. cdo. în on. : Moaşa, Amoaşei. cdo. Cu această accepţiune, moaşă are toate şansele să se menţină şi să dăinuiască, datorită organizării reţelei medicale pe un plan dezvoltat, în nomenclatura actuală a personalului de asistenţă medicală, moaşă este numită nu numai femeia încredinţată cu servicii speciale la naşterile din clinici şi spitale, ci şi aceea de la casele de naşteri care au luat fiinţă în toate comunele şi satele noastre. DEDĂ .Este un cuvînt învechit şi popular în dacoromână. Are înţelesul de bază de ‘bunic; moş, moşneag’. Variante fonetice: dedo ‘bunic, moş’ (Jaiiresber. iii, 311); dieda ‘bunicul’ (arh. folk. vi 335, 380); dedea ‘bunicul’ (C. v. li, p. 30; cf. alr i/ii h. 169, pct. 5); diedă ‘moşneag’ (alr i/ii h. 189, pct. 5: dieda ăl bâtrîn). Alte variante: dead, deadiu, deăe (da ms.). Serveşte şi ca termen de adresare faţă de persoane în vîrstă (mai ales precedînd nume proprii). Un glas de copil: Dedea Spiru, dedea Spirul 1 Vezi substanţialul studiu al lui R. Todoran, Moaşă „sage-femme”, In dr x2 (1943) p. 278-284. 2 Termen corespunzător in ar. mămie; mimie (dalametra; cf. t. papahagi, d; alu i ii li. 212, pct. 07, 08) < gr. fxafifxr] ‘idem’. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE tN LINIE DREAPTA 17 (pamfile, j. ii, ap. gl. ; dexsusiaxu, ţ. h. 338 ; scurtu gl.) ; cf. der. on. : Tucă cdo ; tucu s. m. (< tătucu) (lm. gl.) ; tulea s. m. (< tătuică) (boceanu, gl. ; ciauşianu, gl. ; tuţă s. in. (< tătuţă) (liuba-iana, m. 4, frecvent la M. Sadoveanu In romanul Fraţii Jderi) ; tuţ(u) s. m. (< tătuf (u)) (c. v. iv nr. 3, p. 42; cf. costix, gr. băx. II 199 ; alr i/ii li. 152, pct. 125,129). ★ Alte derivate onomastice (după cdo) : Tat, Tatul, Tătul, Tătul/e, -ea, Tătuiul, Taluia, Tatoiu, Tatăl. în general, sensurile cuvîntului tată date de noi (şi întrebuinţările lui în alte domenii, care nu le putem trece aici), apoi compusele, derivatele, prescurtările sau trunchierile, toate acestea îi demonstrează valorile sale afective şi expresive, precum şi însemnătatea noţiunii pe care o desemnează 1 2 3. 1 Sub forma luluc cu sensul ironic ‘oin in virstă (la armată)', iordax, st. 374. 2 Cf. Pândele Olteanu, Contribuţii la studiul slavonismelor lexicale din textele rotacizante. I. Substanliuele. scl xi, nr. 3, p. 605. 3 Cf. Al. Niculescu, Recenzie la comunicarea lui Leo Spitzer: The individual factor in lingvistic innovalions, făcută la Congresul internaţional de studii romanice, ţinut tn 3 şi 8 aprilie 1956 la Florenţa, scl vii, nr. 3—4, p. 302. www.dacoromanica.ro 24 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Etimologic, pater şi mater la romani au aparţinut limbii literare, juridice şi oficiale, iar tata şi mamma au aparţinut limbii populare obişnuite, în timp ce primele exprimau o idee mai abstractă şi precisă, pornind mai mult din raţiune, tata şi mamma exprimă ideea respectivă mai vag şi au la bază o dispoziţie sufletească, un sentiment şi în acelaşi timp sînt mai expresive. (Cf. tappolet, 11—12.) Acelaşi autor afirmă că pater şi mater nu s-au păstrat în limba română din cauza izolării culturale a ţării noastre de restul României şi fiindcă textele româneşti scrise apar numai în secolul al XVI-lea. Afirmaţia lui Tappolet ni se pare întemeiată numai în parte. Populaţia din Dacia era o populaţie rustică. Limbajul claselor de sus a fost prea puţin întrebuinţat. Populaţia s-a folosit de limbajul zilnic obişnuit — ad usum omnium — (puşcariu, l. r. i 327) şi n-a acceptat graiul claselor stăpîni-toare şi asupritoare L Deci nu e vorba de izolarea culturală, ci de rusti-cizarea limbii latine orientale şi lipsa de contact cu latina literară. Faptul că textele vechi apar numai în secolul al XVI-lea nu e un argument, deoarece se ştie numărul mare al cuvintelor latine păstrate în limba română. Varro ne spune că tata şi mamma erau cuvintele uzuale din limba copiilor 1 2. Deci tată şi mamă le considerăm ca forme latine populare, nu ca elemente dintr-o fază mai nouă. Ele sînt atestate şi în inscripţii 3. Consolidarea lor în limba noastră (în locul lui pater, mater) se datoreşte poate şi coincidenţei, în limba copiilor, cu formele slave corespunzătoare 4 *. Atît tată cît şi mamă aparţin „graiului copiilor” 5 (puşcariu, et. AVb ; cf. ernOUT -meillet , 976) şi se găsesc răspîndite şi în alte limbi sau dialecte romanice unde coexistă alături de descendenţii lui pater şi mater (cf. rew., 5277, 5406, 8596). Formele din Italia de sud şi cele din limba română au originea comună în limba latină 6. Atît în documentele vechi din sardă, cît şi în limba de astăzi se întrebuinţează mai mult mama decît madre 7. Tată face parte din fondul principal lexical al limbii române (graur, î. F. pr. 54, 74, 104, 132, 142). Sub forma tata, tate cuvîntul a pătruns şi 1 Cf. I. Şiadbci, Contribuţii la studiul latinei orientale (IIL), in scl ix, nr. 2, p. 177. 2 „cum cibum ac potioncm buas ac pappas nocent, et matrein mammam, palrem talani” (ernout-meillet, 553); cf. şi O. Dcnsusianu, in recenzia lucrării lui M. Bartoli, Introduzione alta neolinguistica (principi-scopi-metodi), or. s. iii 254; cf. I. Fischcr, Cuointe panromanice absente din limba română, in scl xvi, nr. 4, p. 446 — 447. 3 II. Miliâcscu, Limba latină tn provinciile dunărene ale imperiului roman, Bucureşti, 1960, p. 231. 4 Acad. V. F. Sişmariov, Limbile romanice din sud-estul Europei şi limba nafională a HSS Moldoveneşti, Chişinău, 1960, p. 13 (traducere din limba rusă). 6 Cf. şi A. Grdgoirc, L’apprentissage de la parole pendant Ies deux premiires annies de Ven-fance, in „Psychologic du langage”, Paris, 1933, p. 375—389, unde se dă şi explicaţia fonetică a fenomenului. • Gerhard Rohlfs, Die lexikalische Differenzierung der romanischen Sprachen. Miinchen, 1954, p. 10; cf. E. Bourcicz, Elemenls de linguistique romane. Quatrieme ădition. Paris, 1956, p. 120 ; cf. şi Giovanni Alessio, Concordanze lessicali tra i dialetti rumeni e quelli calabresi. Bari, 1954, p. 48. 7 Cf. M. L. Wagncr, Studien tiber den sardischen Worlschatz (I. Die Familie — II. Der menschliche Korper), Genfevc, 1930, p. 6. Pentru evoluţia acestor termeni in limba franceză, cf. meillet, l. 241. www.dacoromanica.ro CAP I. RUDENIA Dp SINGI' IN LINIE DREAPTA 25 în limba saşilor din Transilvania (bb. r. 48) *, apoi în graiul ceangău din Moldova; tata, tată (wichmann ; cf. mârton, p. 560 ; scl xiv, nr. 3, p. 388), iar după pascu, R. e. 86 şi sd. tot din limba română ar fi pătruns şi în unele limbi slave. T Ă T î N Tătîn (la sg. şi pl.) apare numai în combinaţie cu pronumele posesiv şi (rar) în dr. tătîn, tătîni, ca plural al lui tată. (alr i/n h. 152 pct. 129, în note). Pluralul lui tată în ar. este tătîn (dalametra ; cf. auhăileanu ; CAPIdan, AR. 226 ; 540 ; papahagi, b. 711; Jahresber. ii 75 ; T. papahagi, d. ; alr i/ii h. 152), la fel în megl. cu desinenţa de pl. -on(i), -oti, -în (papahagi, r. M. 66 ; cf. capidatî, m. R. 1141; GR. s. VII 209 ; alr i ii h! 152 ; ALRM ii/i h. 183). Tot la pl. are în megl. şi sensul de ‘părinţi’ (papahagi, m. r. 118, alr i/n h. 151). Acest sens, inclusiv desinenţa pluralului, îl apropie de sensurile de la pl. ale ar. păpîni ‘strămoşi, predecesori’ (cod. dim. 90, b/2, ap. puşcariu, et. wb.) sau de acela de ‘bunici’, tot ale lui păpîni, avînd şi valoare colectivă de ‘tată şi mamă’ (alr i/ti h. 169 pct. 09). Se pare că pl. frecvent păpîni (cu diverse variante fonetice) este format prin analogie după tătîni. Foarte rar e atestat pl. paTd (papahagi, b. 134; cf. pascu, D. n 70; t. papahagi, d). Tot o astfel de influenţă pare a fi în megl. deadăn (pl. lui deadu) din alr i/li h. 169. Astăzi formele tătîne 2 — ca de altfel şi mămîne — par a fi în regres (comparativ cu tată sau mamă) şi se întrebuinţează tot mai rar, aşa cum ne atestă şi răspunsurile (provocate prin întrebare directă) subiectelor din ALR ii/i mn. p. 65 [2619] la pct. 29, 182 şi 514. Mămîne (sau forma) prescurtată nune — în directă legătură cu forma atonă a pronumelui posesiv: -sa, -ta, în unele expresii are chiar întrebuinţări peiorative (alr ii/i mn., p. 65 [2620], cf. şi alrm n/i h. 183 şi 184). Poziţia pe hartă a lui mămîne — tătîne arată că o dată au fost răs-pîndite pe tot teritoriul şi cu timpul, în anumite regiuni s-au pierdut. Golurile sînt mai mult în Muntenia şi în sudul Moldovei. Golul de pe hartă se pare a se explica astfel: s-a ajuns într-o vreme — în aceste regiuni — să se întrebuinţeze numai formele prescurtate mîni-sa, mî-sa (păstrate încă în extremitatea vestică a golului: Oltenia). Acest mî-sa însă se confunda cu mă-sa (< mamă-sa) şi fiind oarecum omonime (nu numai sinonime) forma mai stranie mî-sa a dispărut şi cu ea a dispărut orice urmă de mămîne — tătîne. Din tătîn (sg. refăcut după pl. tătîni) totuşi avem o urmă în acest gol la pct. 769 tătînu-tu pentru că are o constituţie fonemică mai rezistentă. Nu găsim nicăieri tătîn-tău, ci numai tătîni-tău, tătăne-tău, tătănă-tău. 1 2 1 Cf. şi M. Zdrenghea, Raporturi lingvistice româno-germane, in „Slud. univ. « Babeş-Bolyai lom. III (1958), nr. 6, p. 140. 2 I-am găsit un singur derivat (învechii) tătunesc, -ească cu sensul ‘al tatălui, al părintelui; părintesc; p. ext. strămoşesc* (cod. vor. 37/12 şi 101/2). www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂNII (ALR ll) TA TINE [2619] \ latine-său (meu ,lău) | tătim - său (meu, tău) | latină-lu | lălon [p] I a lat/re so ro o www.dacoromanica.ro IO -4 www.dacoromanica.ro 28 fERMENH DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA în legătură cu pronumele său (adică înainte de s) prescurtarea a fost mai uşoară (tată-său > tat-so), dar la tătîne n-avein atestată forma tatîn-su, ci numai tătîni-su, alături de tătînu-tu. Etimologic formele tătîne — mămîne derivă din categoria numelor în -a, -anis, fiind un rest vechi din substantivele imparisilabice 1. Ele au apărut încă în latina populară, fiind atestate din sec. III e.n. în Italia, în special la numele proprii1 2 şi nu sînt de influenţă germană 3. Se găsesc răspîndite şi în alte limbi sau dialecte romanice (tappolet, 21, cf. rew 8596). Sub forma tatun-h, tatanio ‘Văterchen’ a pătruns din limba română şi în limba ucraineană (dr iv 898). TAICĂ Este sinonimul perfect al lui tată şi parcurge aproape acelaşi drum semantic. Este răspîndit în pct. 59, 61, 63, 85, 87, 112, 174, 178, 180, 186, 308, 584, 840, 980 (aer i/n h. 152). Va pune taica pungă dă pungă din Bucureşti pînă la Ţarigrad. let. n, 280/36. Ea să-mi fie sănătoasă şi cu taica şi cu maica, teodorescu, p. p. 83. Că eu am uitat... şi ochii maichii şi jalea ’taichii. polc. trans. i 863 ; cf. i 94; ii 16. în adresare4 are aceleaşi întrebuinţări cu pronunţate nuanţe de ordin afectiv şi familiar ca şi tată. (Copilul către tată:) Taică împărate, să te întreb ceva... de ce eşti aşa, taică, cu o parte de trup uscată şi cu una verde? rădulescu-codin, ap. cade. (Termen de respect la adresa unui moşneag sau preot; în această accepţiune fiind sinonim cu bade, din alr i/n h. 202 pct. 12, 18, 28) Pruncii... întitulează pe moşi : taică. H. xvm 146, 147 (în Banat). Dar George dl nostru cum o duce f Sub glie, taică, şi sub cruce, Lovit în piept d-un iatagan, coşbuc, P. I 101. îl vedea lucrînd cînd la alde nenea Burcilă... cînd la taica popa (compusul: taica popa = preotul), ispiresctj, L. 207. (Un moşneag sau preot către cei mai tineri) Un ţăran bătrîn... sprijinindu-se de masă, întreabă: „Ce s-a făcut, taică, cu jalba mea?” brătescu-VOENEŞTI, ap. cade. Avocatul: Trebuie să găsim motive.... Părintele : Găseşte-le, taică, de ce eşti dumneata avocat, cara-giale, o. n 261. (Tata către proprii săi copii) Tata se uită la noi şi ne spune : Măi copii, A venit molima în sat. Nu mai ieşiţi, taică, din casă. stanctj, d. 79. (Prin personificare, cu nuanţă dezmierdătoare către propriile-i vite) Cea, Miercan, Băi Giorean, Ai taichii plăvani, ltjngiawu, b. 190. (Prin înlocuire de persoană : soţul către soţie) Zamfirico, taică, ne trebuie cel puţin vreo două sute de lei. bassarabescu, ap. tdrg. (Prin înlocuire de persoană şi schimbare de gen) Ce ai, taică, de te ofileşti aşa? o întreabă bietul popă [pe fiica sa], rădtjlesctj-niger, ap. tdrg. 1 Cf. Al Graur, Studii de lingvisticii generală, Bucureşti, 1960, p. 29; mihăescu, l. 135. 2 Carlo Tagliavini, Le origini delte lingue neolatine. Etl. a IlI-a, Bologna, 1959, p. 205; cf. K. Bourciez, op. cit., p. 231. 3 battisti, avv. 203 — 204; cf. N. Mihăescu, op. cil., p. 273; Istoria limbii române I, Bucureşti, 1965, p. 126. 4 Allt pentru adresare cit şi pentru sensurile lui taică v. şi Tată. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA •20 Sensul de bunic al lui taică este dat de alr i/ii h. 169, pct. 12, 24, 28 (cf. şi petro viei, folk. alm. 87, 101, 134), v. Bătrîn, Moş, unde se dau şi compusele lui taică. Ca şi tată, termenul denumeşte şi pe socru (alr i/ii h. 169, pct. 825). Derivat: tăicuţ(u) (H. îl 256 în Kuşeţu-Brăila), v. Socru. Cu sensul de tată vitreg în alr I/ii h. 153, pct. 63,85,180, 584, 840, 887. Derivate : tăichiţă s. m. (bibicescu, p. p. 308); tăiculcan s. m. (JARNIk-BÎRSEANU, D. 209, cf. JAHRESBER. Vin 196 ; FOLC. TRANS. II 471 — 72); tăiculiţă s. m. (STANCU, D. 151, cf. TEODORESCTJ, p. p. 476); lâicuşor s. m. (bibicescu, p. p. 88, cf. folc. trans. ii 72); tăicuţ(ă) s. m. (la klein, d) ; tăicutz (stancu, D. 77 ; Jarnîk-bîrseanu, d. 205, 310 ; n. xvm, în Banat; lungianu, B. 136). Der. on. : Tăicuţul, Taica, Taicu (cdo). Derivat cu prefix (rar): strătaică (costin, gr. băn. i 47). Etimologic : taică prin analogie cu maică; cf. s.-cr. tajîco. Cuvîntul nu este vechi, cum greşit susţine rew nr. 8596, care îl confundă cu âaică 1. Nu e împrumutat de unele limbi slave din limba română, cum afirmă pascu, R. el. 86. TETE Este un cuvînt polisemantic, care circulă numai în graiurile populare, avînd, se pare, o etimologie multiplă 1 2. Sensul atestat de aproape toate dicţionarele noastre uzuale este acela de ‘tată’3. Tete se zice la tată. H. XIV 66, 453, în Tulcea; cf. id. iv. 400, în Niculiţel-Tulcea. Tata lui tetea a stat aici la Nazîru. graiul, i 167, 168. Miroase a pui de om străin! grăi femeia. Ile, vine tetea... strigară... bucuroşi, lungianu, b. 136; cf. weigand. dial. gr. wal. 85; teodorescu, p. p. 121 (cf. rus. mnmn, bg. membo). tdrg ne atestă şi două diminutive ale acestui sens : tetică şi tieă. în on. : Tetia, Tealia. cdo. Sensul de ‘bunic’ e întrebuinţat mai ales în compuse ca: tetea-mare (h. xiv 400, 453, în Tulcea); bunic sau tetea-mare (alr i/ii h. 169, pct. 584, cf. pct. 679 şi 610); tete-moş (H. x 439, în Găurile-Putna; cf. alr i/ii h. 169, în trei puncte din fostul judeţ Putna). Sensul de ‘străbunic’ e atestat de dl şi dm. Tot în compuse e întrebuinţat şi pentru ‘naş’: tetea-naşu (h. xiv 378, în Tulcea). Sensul de unchi ‘soţul mătuşii’ e atestat de alr i/n h. 166, în pct. 249, iar în notele de la pct. 940 tete apare alături de unchi. Forma tietac(< s.-cr. tetak ‘maritus amitae aut materterae 4’) o găsim în pct. 40 (Banat). Acest 1 Cf. Al. Graur, Correclions roumaines au rew, in bull. lingu. v, 1937, p. 115. 2 Sensurile din limba română, aproape toate, au corespondente etimologice şi semantice in limbile slave, sau in dialecte de ale acestora (cf. trubaciov, 86 — 87). Se parc că unele sensuri româneşti sint mai apropiate de cele din bg., unde termenul serveşte şi In adresare. 3 Cu acest sens şi in aceeaşi formă termenul există şi In limba ţiganilor din ţara noastră. Cf. Al. Graur, Les mols Iziganes en roumain, in bull. lingu. ii, 191 192. 4 E. Petrovici, Comunicări, în dr v 901; cf. D. Gămulescu, împrumuturi..p. 217. www.dacoromanica.ro 30 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA sens se găseşte parţial şi în dialectele sud-dunărene 1. Sensul de unchi ‘fratele tatălui’ este redat prin tete în alr i/n h. 165 într-un punct (247) din fostul judeţ Cluj şi în două puncte (229 şi 243) în fostul judeţ Mureş. Tot în regiunea Mureşului este atestat şi de mat. dialect, i 195. Yezi unchi. Tetă cu sensul de ‘mătuşă (sora mamei)’ este atestat de alr i/ii h. 167 în pct. 40 şi 56, deci în zona de influenţă sîrbească. Aşa se explică şi etimologia (< s. cr. tetka ‘amita seu matertera’) 1 2. Acest sens se găseşte şi în dialectele sud-dunărene. Yezi: Mătuşă. Aproape toate sensurile înşirate pînă aici servesc şi în adresare. Ca termen respectuos de adresare propriu-zisă (de obicei cînd nu se rosteşte numele celui în cauză) este întrebuinţat în diverse accepţiuni ca : a) tată vitreg (alr i/n h. 153) în cîteva puncte din Transilvania; b) moş (alr i/ii h. 189, pct. 166) sau în general ‘om bătrîn (sau înrudit)’, fiind sinonim cu ‘bade, nene’ (lb.). Dragu tetii, puipeun, Du-mă unde-i vinul bun. I. Muşlea, Cîntări si strigături româneşti, Bucureşti, 1961, p. 127 ; (cf. alr i/n h. 202, pct! 79, 131, 136, 148, 900; cf. MAT. dial. I 195 ; scl vi, nr. 1—2, p. 127); c) frate mai mare. Se pare că, în adresare, acest sens este cel mai des întrebuinţat. Frater minor natu majorem matu fratrem ita compellare solei. klein, d. Tetea nu mă bate că mi-i frate. mat. dial. I 195; cf. weigand, rum. dial. 87 ; H. xvni 316, în Banat; cf. A. I. Bena, Contribuţii la monografia comunei Pianul de Jos, Cluj, 1925, p. 79. Este răspîndit într-o arie compactă din centrul Transilvaniei (alr i/n h. 162). în Valea Sebeşului are vocativul teteu cu nuanţă afectivă, iar uneori şi cu întrebuinţare improprie3. în Şieuţ-Yăsăud e atestată şi forma diminutivală tetiuc 4. De la această terminologie de adresare bănuim că s-a ajuns, prin extensiune semantică, şi la sensul de : ‘iubit, ibovnic’ (cu nuanţă afectivă). Ţi-am spus, bade, rupt ales, Că nu pot să te iubesc, C-am o căţea lătrătoare Şi o soacră simţitoare. — Las’ că tetea te-a-nvăţa Ce să faci cu soacră-ta. HODOŞ, P. P. 164. La origine tete, aşa cum îl arată şi aspectul exterior (formaţie redu-plicată) pare a proveni din graiul copiilor. Cf. v. sl. teta (trubaciov, 87). «ABACĂ (DĂDACĂ, BABAC) b im termen familiar, sinonim cu „tată”, avind şi valoare hipocoristică s. Cuvîntul a fost răspindit şi era cunoscut în Moldova, unde a intrat în epoca fanariotă (< ngr. p.7rap.7raxaţ 1 După alr i/ii h. 166; ar. tetă,tetl; i s t r. tetic; m e g 1. (termen unic pentru unchi) tetine, tetin. Acesta din urmă atestat şi la papahagi, m. r. 256 (cf. bg. memuHb ’idem’). 2 E. Petrovici, op. cit. Cu acest sens a intrat şi în limba maghiară : teta < s.-cr. teta (knif.zsa, 523). 3 M. Zdrenghea, Un vocativ regional, în omagiu, i. 940. 4 G. Istratc, Despre însemnătatea cercetărilor dialectale, în scl vi, nr. 1 — 2, p. 127. 3 Nuanţa de gingăşie, familiaritate şi chiar ironie o are şi In limba turcă. Bazat şi pe aceste considerente, mai nou, termenul babac < cuin. pec. babaq ‘Grossvater’, cf. Heinz F. Wendt, Die tilrkischen Elemente im Rumănischen, Berlin, 1960, p. 54, 55. Părere combătută de VI. Driinba în scl xiv, nr. 4, p. 521. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 31 papa, petit p£re) şi a fost întrebuinţat In clasa boierilor. Prin oamenii de serviciu ai acestora a prins rădăcini şi a pătruns in popor. Acest cuoint se aude numai tn cintecele bătrtneşti şi tn poveşti. Numai feciorii de tmpărafi şi boierii mai ziceau către tată, „babacă”. (Al. Vasiliu, Clnlece, uraturi şi bocete ale poporului, Bucureşti, 1909, ap. gl.). Astăzi cuvintul este pe cale de dispariţie. alr nu-1 Înregistrează, dar este destul de frecvent la unii scriitori1 mai ales din trecut. Logofete Dinule... Am venit să-ţi dau o scrisoare de la băbaca d-tale. filimon, ap. da. Asta e o schiţă asupra originii şi a limbii ţiganilor, făcută de D. Cogălniceanu, tinărul, — Cunosc pe babaca d-sale. c. negruzzi, ap. da. Dumnealui ti slugeriu Gingu, un prieten vechiu a babacă tău. alecsandri, ap. da. Ctnd o văzut mireasa basmaua cu inelul... o-nceput a striga (către tată-său împăratul) „Babacă, băbacă, iacă cine o omortt balaurul! şez. iv 199. [Termenii de Înrudire] sini... tată... lică, băbacă... h. iv 154, In fostul judeţ Covurlui. Loc. p r o v. Trai neneaco, cu banii babachii, se zice despre cineva care trăieşte din banii tatălui sau din ai altuia (da). întrebuinţat numai la pl. are sensul de ‘părinţi; bătrlni’. Noi aceştia, bătrtnii — „babacii”, cum ne spuneţi voi. alas 21. v 1939, 44, ap. da ins. Clteva derivate (rare şi învechite) li arată valoarea de circulaţie de odinioară, babaie şio, ii 30—31); băbăcuţi,t băbăcuţă şi băbăiţă (ap. da). Sub forma (rară) diminutivală băbăic s. in. are sensul de ‘bunic’. Să ne ia la ţară că acolo ingroapă pe bunica cu băbăicu. da ms. Cf. megl. babaică ‘tată’ (papahagi, m. r. 62). MAMĂ (MUMĂ, 1MĂ, MUMÎNĂ) Cu sensul său fundamental termenul denumeşte pe femeia care a născut şi crescut unul sau mai mulţi copii. Este atestat sub toate formele date de noi în titlu, încă din cele mai vechi texte. Rugăeinea Aneei mu-meei3 lu Samuilă. psalt. 319. Că tatăl mieu si îma 1 2 3 4 mea lăsară-mă. psalt. 1 Boierimea de odinioară 11 întrebuinţa ca apelativ, fiind considerat oarecum superior Ini tată. I. I.. Caragiale 11 pune ironic şi în gura unui toptangiu sărăcit (in nuvela „Kir Ianulea”), care voieşte astfel să imite graiul boierilor. Cf. Gr. Scorpan, op. cit., p. 130 131. 2 Cf. Al. Rosetti, Limba scrierilor lui Eliade piuă la ISil, în c. i. l. l. i p. 64. 3 Mumă şi miuntnă cu diversele lor variante fonetice (cf. psalt. 410) se explică prin influenţa labializaloare a celor doi m ; mammanem < mămtni < mumini; iar mumă din încrucişarea lui mumine cu mamă (diilr, ii 31), cu singularul refăcut din plural (cdde). G. Giuglea, în Cuvinte şi lucruri (un. n 401 402), pornind de la unele identităţi din domeniul folcloristic român şi german, apropie cuvintul mumă de germ. muoma, acelaşi cuvînt cu lat. mamma. Pentru varianta mumine vezi discuţia la tătîn, p. 25. Forma mumă, des întrebuinţată în limba veche, e răspindită intr-o arie conservatoare a dialectului dacoromân (cf. alr i/ii h. 155) şi poate că datează din acelaşi timp cu mamă, ceea ce reiese şi din texte. Sinonimul (rar şi învechit) născătoare (pl. născători) este întrebuinţat obişnuit în forma adjectivală şi desemnează pe femeia care dă naştere unui copil; sinonime : m a m ă, maică. Iată-1 intr-un context figurai: Născătoarea spornicei ginte romane: ... antica Vinere. odobescu, s. în 39, ap. dl. Născător ‘tată’ (şni'l este un nonsens, iar in exemplul : Ctnd pe tronu-i splendid al lumii născător, (petrino), ap. ddrf, are sensul de ‘creator’. (în credinţa creştină — deci ca termen pur eclesiaslic — Născătoare de dumnezeu sau Sfinta Născătoare — maica domnului, fecioara ăl aria. Preasfintă născătoare de dumnezeu, spăşeşte pre noi (paraclis, 1639), ap. da ins.). Mai des este întrebuinţat la plural cu sensul (tot învechit) de ‘părinţi’, adică atît ‘mama’, cil şi ‘tata’. Cunosc pe născătorii tăi şi am pătruns tn fiinţa ta tncă de copil, ispirescu, u. 23. litimologic : născător, născătoare cu ideea de ‘genitor’ este o inovaţie pe terenul limbii române (< prez. ind. al verbului 'a naşte’ + suf.-(d)for). 4 Formele (scurtate din mamă, mă-ta, mă-sa cu t protetic (cdde), cf. şi alb. ema) : Ima, inma, inmă-sa, grafiate de obicei sau ^h’avk (rotacizate la gen. dat) : tnmăriei sau măriei, www.dacoromanica.ro 32 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA sch. 79/13. Parte de ocină ce-i iaste lui pre mă-sa. (Doc. 1641), ap. gcr. i 91. Mersem de spusem mamii veste bună. dosofteiu, v. S. 24. Văzu ochii albaştri şi duioşi ai mamei care l-a strîns la sîn şi l-a legănat, sadoveanu, o. Vn 101. Pară cartea cum erat Scrisă, zău, eu mînile, Blăstămam mu-mînile. .1 arnîk-bîrseanu, d. 309. Cine n-are mamă-n lume, Nu mai ştie cum e bine. şez. xix 116. Să-ţi fie, mumo, păcat După ce urît m-ai dat. folc. trans. n 523. L o c. adj. şi expr. De mamă = ca al mamei, matern. Dragoste de mamă (dl). Bun ca sinul mamei = foarte bun. cade. A trăi ca în sinul mamei = a duce un trai fericit, id. ib. Forma mamă, cuvînt din graiul copiilor derivînd din lat. mamma, se bucură, după cum se ştie, de cea mai largă răspîndire (cf. alr i/n h. 155) şi circulaţie pe întreg teritoriul dacoromân şi e încadrată în categoria I a fondului principal lexical, (graur, I. f. pr. 51, 74). Are circulaţie parţială şi în celelalte dialecte J, fiind bine cunoscut şi răspîndit în întreaga romanitate apuseană REW 5277 ; cf. iordan, într. p. 126 2. în adresare termenul are diverse nuanţe şi accepţiuni : a) Copilul către mamă sau vorbind cu altcineva despre ea: Dar ce să-i răspunz (tatei), mamă, întreabă micul miel, De-mi va face întrebare, despre a turmei stare, alexandrescu, ap. tdrg. Toader... dă.. .lui Vasile, văru-meu dintr-un pămînt a mîne-mea (a. 1688). IORGA, s. D. XVI 394. b) (Cu pronunţată nuanţă afectivă, dezmierdătoare şi deseori întrebuinţat în sens impropriu) Mama către copil: Dar de ce pricină, mamă f mumă-sa l-a întrebat, pann, ap. tdrg. Dragul mamei copilaş. jarnIk-bîr-SEANU, d. 198. * 1 2 mării, mire se găsesc destul de des încă din primele noastre texte de limbă (psalt. 415), apoi la scriitorii bisericeşti Varlaam şi Dosottei, in Pravila Moldovei şi la marii cronicari moldoveni Gr. Ureche, M. Costin şi I. Neculce (cf. da); cf. şi Gh. Ghibănescu, Forma tma, mama, In arhiva vii 1896, p. 652 — 657 ; id. ib. arhiva ix 1898, p. 359—360. Deci In limba veche aceste forme s-au bucurat de o circulaţie destul de mare; fiind specifice pentru nordul Transilvaniei şi Moldova. Astăzi ele au dispărut şi au intrat In fondul pasiv al vocabularului limbii noastre. alr nu le înregistrează nicăiri. Pentru imă s. f. sau (mai rar) imă s. f. (aveioand, ar. ii 308; cf. pascu, l>. i 103 ; t. papahagi, n.) Întrebuinţate la aromânii de nord in limba copiilor, cf. lat. amma-am sau alb. me ‘mamă’. 1 In dialectele sud-dunărene : In i s t r. ; (întrebuinţat rar, de obicei In graiul copiilor) mdme (vaiorescu, istr. 11 ; popovici, d.r. 123; puşcării/, istk. iii 314). în m e fi I. şi ar.: mamă; (des, in conversaţia zilnică) mumă (momoiii, mămlni) au sensul de bază ‘mere’; dar şi alte sensuri (cf. dalametra ; mihăileaxu ; pascu, d. i 103; obed. t. 360—361; petrescu, m. 154 ; capidan, mg. iii 180, 197; papahagi, m. r. 27, 77; sanfeld, L. 88 — 89; jahresber. ii 75, 124; dr. vii 153; gr. s. vi 164; t. papahagi, d. ; alr i/ii h. 155; id. ii/i mn p. 65 [2620]). Alte sinonime pentru mamă atestate numai In dialectele sud-dunărene : In a r. : (obişnuit In sud, alături de mumă) mană < gr. pâvva (geagea, e. 372; cf. t. papahagi, d. ; alr i/ii h 155 pct. 05, 08) şi dim. măniţă (papahagi, b. 635 ; cf. t. papahagi, d.) ; dadă (vezi : dadă); ată < alb. atz ‘Vatcr’ (avtnd la bază lat. * alia). E întrebuinţat numai la aromânii din nord (dr ii 517 518); iată (t. papahagi, d) ; băna (alr i/ii h. 155 pct. 06) atestat numai aici. In ■negi.: naică (gr. s. vi 163 ; cf. capidan, mo. 201). în istr. maie (milţ), cuvint de circulaţie generală In acest dialect (< s. — cr. maja), intrat in fondul principal al vocabularului (cf. I. Cotcanu, Cum dispare o limbă (istroromâna), Bucureşti, 1957, p. 22 ; cf. şi jahresber. vi 280; DENSUSIANU, ANT. 73, 74, 117; OLAVINA, CAL. 73; PUŞCARIU, ISTR. III 120; CANTEMIR, T. 114; alr i/ii h. 155); mater (forma acuzativului slrbocroat de la „maţi”) In expresia : za moiu mater pentru mama mea (puşcariu, istr. iii 314). 2 Pentru sensurile cuvtntului mamă In alte limbi precum şi modificarea, măcar parţială, a teoriei „Lallwort”, cf. articolul lui Alois Richard Nylk, Mama, papa, dada, In „Orbis” VI (1957), nr. 2, p. 437-441. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA c) (Cu nuanţă alintătoare şi implicînd un raport de familiaritate şi o oarecare apropiere sufletească) O femeie mai în vîrstă către persoane mai tinere : Am cercetat, mamă, şi am aflat că i-a vînăut-o la cochii vechi (zice o bătrînă către un tînăr). filimon, ap. tdrg. d) Soţul către soţie, sau .soţii între ei, mai ales în prezenţa copiilor (uneori chiar contopit cu adjectivul posesiv: măsa). Bărbatul către nevastă : Măso, dă-mi, te rog, o dulceaţă', ieşim de seară undeva, măsoî la iordan, st. 114. Explicaţia acestor înlocuiri de termeni se datoreşte raporturilor de tandreţe dintre soţi şi dorinţei lor de a vorbi ca şi copiii, iar termenul de înrudire este întrebuinţat în sens impropriu. Cazuri similare de contopire a adjectivului posesiv se găsesc şi în alte limbi h Termenul mă-sa, tatâ-so se întrebuinţează în cercul familiar şi pentru a evita diverse numiri (adresări) către una şi aceeaşi persoană. Mai intervine aici şi ideea că tata n-ar fi numai tata copiilor (ci şi al soţiei), iar mama ar fi nu numai mama copiilor (ci şi „mama” soţului ei). Evident, imitînd cazurile din familiile cu copii (implicit tandreţa dintre soţi) adresarea mamă şi tată se obişnuieşte şi în căsniciile fără copii 2. Prin analogie sau extensiune, cuvîntul a primit şi alte sensuri. Astfel e întrebuinţat ca termen de respect, afecţiune sau ca titlu (de către cei mai tineri) faţă de o femeie mai bătrînă. Pruncii şi cei neînrudiţi intitulează pe oameni de exemplu „uica PaveV’, pre muieri, „mama Maria”. h. xvm 146 —147, în Maidan-Caroş. Alături de părinţii mei, în inima mea îşi are locul mama Sia. M. I. caragiaxe, c. 73, ap. dl. Astfel se explică sensurile destul de răspîndite şi sinonimiile mamă-babă (alr i/rr h. 282) sau mamă = lele (alr i/rr h. 286). Sensul de ‘bunică’ 1 2 3 a termenului mamă s-a născut probabil în graiul copiilor, datorită confuziei ce o fac aceştia (cînd sînt mici) între mamă şi bunică 4. Fenomenul este destul de răspândit (cf. alr i/n h. 170). Parcă am omorît pe mama (moaşă-mea), zice o femeie cînd îi merge rău (zanne, p. iv 481). Pentru a distinge pe mamă de bunică în anumite regiuni se întrebuinţează una din cele două forme (mamă sau mumă). Astfel se ştie că în regiunea Tîmavelor mumă = ‘mamă’ (mere), la fel şi în graiul din jurul Sibiului şi de pe Valea Sebeşului 5, iar mamă se zice la ‘bunică’, în alte regiuni, ca Roşiorii de Vede, în locul cuvîntului bunică, necunoscut aici, se întrebuinţează frecvent mumă (cf. c. V. n, nr. 3, p. 36). 1 Cf. iordan, st. 114 ; id. Dialecte italiene de sud şi limba română, In arhiva xxxiii, 1926, p. 180 şi xxxv 1928, p. 187 190. Pentru astfel de cazuri cu adjectivul posesiv cndilic In limba italiană, în legătură directă cu termenii de înrudire; cf. şi sard. momea pentru mama mea, ap. M. L. Vagner, op. cil., p. 7. Explicaţia acestei aglutinări a dat-o tot iordan, Într. p. 548 : „Fiind vorba de fiinţe, în general unice (sau considerate astfel în momentul vorbirii), legătura dintre vorbitor şi ruda la care se referă apare ca indestructibilă, ca exclusivă, ceea ce lingvistic se exprimă prin îmbinarea desăvîrşită a substantivului cu determinativul lui posesiv”. 2 Leo Spit/.er, Stilstudien I, Sprachstile. Mtinchen, 1928, p. 33—34, cf. şi recenzia lui C. Tagliavini asupra acestei lucrări în Studii Rumeni IV (1929—1930), p. 191. 3 Astfel de cuvinte (mamă, lată), creaţii ale graiului copiilor, sînt des aplicate şi altor rudenii. în această privinţă cf. Wilhelm Wackernagcl, Voces oariae animanlium. Ein Beitrag zur Geschichte der Sprache. Basel, 1869, p. 94 şi urm. 4 Şi în sardă (reg.) se zice tată şi mamă pentru bunici. Cf. M. L. Wagner, op. cit., p. 10. 8 M. Zdrenghea, Un oocatio regional, în omagiu, i. 940. 3 - c. «s www.dacoromanica.ro 34 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Tot o astfel de diferenţiere regională avem în cazurile cînd mama adevărată e numită mamă, iar mamei vitrege i se zice mumă (petrovici, folk. alivi. 83, 85). O nuanţare deosebită avem şi în fostul judeţ Gorj, unde mumă şi muică = mamă (născătoare); mamă = bunică, iar maică = soacră (Corn. i. popescu-voiteşti). în ar. maie = bunica din partea mamei, iar mumă = bunica din partea tatălui (gr. s. iv 59). Diferenţiere regională în opera lui M. Sadoveanu este mumă (Muntenia) şi mamă (pentru Moldova) 1. Pentru a se arăta stima şi consideraţia de care se bucură soacra în unele familii, se dă numirea de mamă (de către noră sau ginere) şi acesteia (DENSUSIANU, ţ. ii. 236 ; cf. novacovici, FOLK. 273, 852). Alei, mumă, soacrâ-mea, Ţine, ţine, muică, carne grasă, Di la fie-ta cea frumoasă, bal. olt. 51. în unele regiuni, cum este Branul şi în jurul Braşovului, se zice mamă la soacră, iar mamei adevărate i se zice maică (Corn. zorica laţcu). în alte regiuni, naşa fiind considerată ca un fel de mamă sufletească se dă acesteia numirea de mamă din partea finilor (h. ii 256 în Ciobanul-Constanţa). Apare şi în compusul mama-naşa „Mama naşa” numeşte finul sau fina pe femeia care i-a botezat (Comunicat c. lacea — Braşov). Sinonimia (rară) mamă-mătuşă (Alr i/ii h. 167 pct. 795, 825) se explică prin faptul că în unele regiuni se zice mătuşă numai unei femei mai bătrîne (pct. 795, în note). în alte regiuni — cum e pe la Năsăud — mătuşa (din partea tatălui sau a mamei), mai ales în cazurile cînd ea n-are copii, ajută efectiv la creşterea şi educarea copiilor rudelor sale. Astfel copilul, încă de mic, se obişnuieşte s-o numească mamă şi aşa îi zice pe urmă în tot restul vieţii. Numirea de mamă dată doicii, atestată de alr I/'ii h. 222 numai în pct. 93, o socotim ca accidentală, căci creşterea copiilor cu ajutorul doi-celor se obişnuia, în trecut, numai la oraşe în unele familii burgheze, unde doicele erau acelea care alimentau sau chiar creşteau copiii. Obiceiul nu s-a practicat niciodată la ţară, aşa cum reiese şi din cele cîteva note ale hărţii amintite * 1 2 3. 1 Cf. G. Istrate, Mihnil Sadoveanu, maestru al limbii literare, in scl vi, nr. 3—4, p. 31&. 2 Ca o dovadă dc puterea de circulaţie a cuvlntului mamă slnt şi aplicaţiile lui In alte domenii declt cel al înrudirii. Cităm mai jos cttcva sensuri şi expresii care ni se par mai importante : 1. început, obirşite, izvor; punct de plecare. Striga tntr-una că activitatea e mama succesului. rebreanu, n. 294. Limba mamă = limba din care s-au dezvoltat alte limbi (so.). 2. Cauză, pricină : Nevoia e mama născocirilor, zanne, ap. cade. Lenea e mama tuturor viciilor, ş. de. în domeniul folcloric : De-a mama gaia, un joc de copii (cade). Muma-pădurii (şez. xix 198); muma codrului, sau agaşului, sau ogaşilor = personaj mitologic (petrovici, folk. alm. 123, 127). Muma-ploii = caloian (pamfile, vazd. 133); mama-ho= gogoriţă; mama-muşă = vrăjitoare (da ms.). în nomenclatura plantelor şi In alte domenii (rcg.) mama-secării, mama-pădurii, mama-huciului, mama-codrului, mama-ploaiei (toate ap. cade) ; (reg.) mamă-maşleră trei-fraţi-pătaţi; mama-cucului — codobatură ; mama-muierii = placentă (ap. da ms.). 3. Diferite expresii şi locuţiuni: Lă-mă-mamă = om prost. Măritată de curind după un vădu-voi şi un lă-mă-mamă. creangă, ap. cade. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, se zice clnd ţine cineva parte cuiva In dauna altuia (sd.). Mama-dracului = personaj mitic ce simbolizează urîţenia sau răutatea. Ba şi pe mama dracului, rinji jupineasa gindindu-se la Voiculeasa pe care de mult n-o putea suferi, agîrbiceanu, ap. da ms.; cf. zanne, p. iv. 465—481. Dar oare pe www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTĂ 35 Compusele numeroase ale termenului mamă sînt importante deoarece îi atestă valoarea de circulaţie şi în acelaşi timp creează noi unităţi şi diverse variante semantice. Mamă-adcvărată = mamă legitimă, spre deosebire de cea vitregă sau adoptivă (h. x 540, în Uscaţi — Neamţ); mamă-adăurată = mamă vitregă. (în bull. ungu. V 148 se explică greşit cuvîntul „adăurat” prin „nou”. De fapt este derivat din expresia „a doua oră”.) Vezi: tată adăurat (element savant întrebuinţat în stilul juridic) : mamă adoptivă = femeia care a adoptat un copil şi căruia pe urmă îi devine „mamă” 1; mamă-bună = mamă adevărată2, în opoziţie cu mama vitregă (ddkf ; cf. zanne, P. IV 471; alb i/ii h. 215, pct. 259 ; mamă (muină-muică-bătrînă sau tină) = 1. bunică ; 2. babă (h. v 17, în Băileşti-Dolj; cf. alr i/n h. 196); 3. lele (albm i/ii h. 286); vezi Bunică; mamă-dulcc = mamă bună, adevărată (ddkf ; cf. folc. tkans. I 343 ; albm i/ii h. 215 pct. 343). Frecvent şi în jurul Năsăudului; probabil un calc după magh. edes anya; mamă-croină = titlul oficial acordat unei femei care are cel puţin zece copii în viaţă (dl) ; mamă-fiastră = mamă vitregă (alr i/ii h. 157, pct. 856); mamă-jurată = mama care şi-o alege un copil în locul mamei moarte (DENSUSIANU, ţ. H. 96; cf. pamfile, frăţia, 19); mamă-marc = 1. bunică ; 2. (sensuri rari, atestate izolat) mătuşă (liuba-jana, m. 24; cf. alr i/ii h. 168, pct. 30, 345); 3. cumnată (molin, r. b. 11); mamă-mică = mătuşă (liuba-iana, m. 24); mamă-naşă v. mai sus la sensurile lui mamă; mamă-soaeră = soacră (zanne, p. iv 610); vezi Soacră) mamă-sfîntă = (în credinţa creştină) Maica Domnului; mamă-strîmbă (ddrf) ; mamă-de-salcă (cunoscut din Loman-Sebeş); mamă-de-seoarţă (h. x 540, în fostul judeţ Neamţ, cunoscut şi în jurul Năsăudului); mamă-de-plop (în Moldova ; corn. t. naum) = mamă vitregă 3; vezi Vitregă. Derivatele şi formele lexicale prescurtate de care este înconjurat mamă sînt valoroase atît ca număr cît şi ca circulaţie în limbă. Derivate-cu prefixe : răzmamă ‘străbunică’ şi strămamă ‘străbună’ 4. acesta cum mama dracului l-a mai fi chemind. creangă, p. 245. La mama dracului= foarte departe. Suceava-i colea şi Baia-i tocmai la mama dracului, sadoveanu, o. ix 161. De mama focului — extraordinar, grozav. Era un ger de mama focului (brătescu-voineşti, ap. cade). Voi de mama Iui ! = vai de el. N-au şi dinşii neveste şi copii şi necazuri de vai de mama lor. c. petrescu, i. ii 8. A cere cit pe mă-sa = a pretinde un preţ prea mare. Am vrut să-i cumpăr boul, dar cerea cit pe mă-sa. pamfile, j. ii 400. Mumă-de-salcie (ironic) = ibovnică, amantă, puiculiţă (cia-uşianu, gl.). A face mumă = a dezvirgina (mat. dialect, i 231). Mama, mumă = matca albinelor (h. xviii 30, 287); Mama sau muma vinului = calitatea cea mai bună de vin (Corn. şt. paşca, ap. da ms.). Mumă ‘Bodensatz’ rew 5277, unde se dau şi sensuri apropiate din limbile romanice (cf. şi G. Rohlfs, Franz. mbre-goutte, in Archiv fur das Studium der neueren Sprachen, voi. 163, caietul 1/2, p. 104 — 105, unde se dau şi corespondente similare din alte limbi). Mama-griului = griul ales, lipsit de corpuri străine (id. ib.). Mamă de bătaie — o bătaie groaznică. Să le burduşească o mamă de bătaie, c. petrescu, ap. da ms. (Explicaţia unor expresii de acestea a dat-o lorgu Iordan în Dialectele italiene de sud şi limba română, Arhiva, Iaşi, 1926, p. 181 — 182.) Mumă-de-pămtnt = pămînt de calitate foarte bună (ciauşianu, gl.). 1 în ar. : paramană (< gr. Tropapâvva), ‘măre adoptive; nourrice’ (pascu, d. ii 60; cf. T. PAPAHAGI, D.). 2 Cf. it. la mamma bone = la madre vera, ap. I. Iordan, Dialectele italiene de sud şi limba română, în arhiva xxxi, 1924, p. 212, 213 ; id. iner. 129; cf. rew 1208. 3 Mamă vitregă = megl. flală mumă (cr. s. iii 394). 1 Rodica Ocheşeanu, în sfc i, p. 38 ; cf. id. ib., Prefixul stră- în s. f c ii, p. 82, 83. www.dacoromanica.ro .16 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ Derivate cu sufixe: a) Hipocoristice propriu-zise: mămăcuţă s. f. (bull. lingu. vi, 194); mămăiţă s.f. (tdrg) ; mămicuţă s. f. (alr i/h h. 155, pct. 900); mămi-cioară s. f. (lm) ; mămiţă cu var. mamiţă (h. n 89, în Găvăneşti-Buzău şi H. xvm 268, în Orşova şi Mehadia; cf. cade, dl) ; mămiţică cu var. mumifică (caragiale în schiţa JD-l Goe, cf. dl, dm) ; mămuccană s. f. (păcală, m. R. 140); înămulca s. f. (bîrlea, c. p. 175); mămuleană s. f. (ciauşianu, v.; cf. t. papahagi, m. 122); înăinulică s. f. (marian, se. I 30 ; cf. ţiplea, p. p. GL.; T. PAPAIIAGI, M. 21; dl ; FOLC. trans. i 343); mămuliţă S. f. (H. xvm 269, Grădiştea Mică în Banat; cf. dl ; dm) ; mămulioară s. f. (ţiplea, p. p., (glosar); cf. t. papahagi, m. 123); mămulucă s. f. (ţiplea, p. p. (glosar); t. papahagi, m. 66); mămuluţă s. f. (ţiplea, p. p. (glosar); mămuşoară (bal. olt. 147) şi ca der. on. : Mămuşoara (cdo) ; mămuţă s. f. (marian, na. 108; ţiplea, p. p. (glosar); cf. CADE, dl) ; mumiţă S. f. .(costin, gr. băn. n 131); mumuliţă s. f. (cihac, i. 154; cf. bal. olt. 94); (învechit) muşă s. f. da ms. b) Derivate care, pe lîngă valoarea hipocoristică cuprinsă în temă, au şi alte sensuri: mamaie 1 s. f. (tdrg, cade, bul. fel. ix 185, dl), dar şi ‘soacră’ (Com.G.GiUGLEA-Cluj). Ca der. on. : Mamaia (cdo) ; mămăică s. f. cu var. mămaică (arhiva vn 1895, p. 656, tdrg), dar şi ‘mamă vitregă’ (alr i/ii h. 156, pct. 780, 815); mămică (lm. gl ; cf. ddrf ; cade ; dl ; folc. trans. n 368); adesea (la vocativ) mămic (prin analogie cu tătic), dar şi ‘mamă vitregă’ (alr i/ii h. 156 pct. 780, 815); mămucuţă s. f. (creangă, p. 25 ; jahresber. vm 160; dl), dar şi termen folosit (familiar) de o persoană mai în vîrstă, care se consideră cu sentimente de mamă pentru cineva care nu e copilul ei (gl. m.) : Ce s-a întîmplat sufletul măicuţii, mămucuţii? şopti dădaca, sadoveantj, z. c. 254, ap. da ms.; măinuşoară s. f. cu var. mămişoară (teodorescu, p. p. 678; cf. dl) ‘femeie bătrînă, babă’, (Mold.) ‘mătuşă’ : Aide, mămuşoară, haide îi zise fata. vissarion, b. 170, ap. DA ms.; mămucă s. f. (creangă, p. 6; cf. marian, na. 107, 433 ; ŢIPLEA, p. p. (glosar); T. papahagi, m. 17 ; gl. m. ; dl ; folc. trans. i, 267, 277, 284 ; alr i/n h. 155, pct. 218) şi cu sensul de ‘bunică’ (alr i/n h. 170 pct. 357) şi de ‘femeie bătrînă, babă, mătuşă’: Mămucă, da ce să-ţi dăm, vezi bine că şi noi sîntem săraci, reteganul, p. n 37; mămulică s. f. (marian, se. i 30, ţiplea, p. p. (glosar); t. papahagi, m. 21, dl), dar şi (mai ales în basme) nume pe care o femeie mai bătrînă (ghicitoare, vrăjitoare etc.) şi-l asumă cînd se adresează unei persoane tinere, căreia vrea să-i cîştige încrederea. Să-ţi dea mămulică leacuri care să-i taie farmecele. ispirescu, L. 54. (Cf. mamulan, mamuloaică (date alături de maică) = numele diavolului în descîntece. şez. xix 198). (Ca exclamaţie, fără a ne adresa unei persoane anumite) Ie o îngheţată; doar te-i mai răcori — Bece-i, mămulică mea! alecsandri t. i 159, ap. DL; muinulcană. Expr. Vai ■de mumuleana mea = vai de mine, vai de steaua mea! (mat. dialect. I 231). 1 1 Atestat şi in toponimic, cf. G. Giuglea, Cheie pentru înţelegerea continuităţii noastre In Dacia prin limbă şi toponimie, Bucureşti, 1944, p. 50; cf. In sardă (tot hip.) mammai. M. l. AVagner, op. cil., p., 7. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 37 c) Derivate cu sensuri şi cu funcţiuni morfologice speciale : mămcsc, -ească adj. = de mamă ; matern. Să continue a-şi îndeplini datorinţa mă-mească. sibera, f. s. 358, ap. DA ms.; var. mumesc, -ească (costinescu, ap. id. ib.); (neobişnuit) mamern, -ă adj. = matern (< matern + mamă) (alr i/n b. 232, pct. 394, în note); mămeşte adv. (învechit) = ca o mamă (pontbkiant, ap. da ms., cu var. mumeşte costinescu, ap. id. ib.); mămie s. f. = calitatea de mamă; maternitate (alexi, ap. id. ib., cu var. (dial.) inamic id. ib.); mânios -oasă adj. care îşi iubeşte foarte mult mama şi se află tot în preajma * pueruncus, în limba remână *purunc şi cu sincoparea lui u, prunc. De aceeaşi părere este şi N. Drăganu (în dr. vi 260). Al. Philippide îl derivă din privignus. Conev (cit. In dr, iii, 137) 11 derivă din big. piak (leipins de Skck în slavia iv, 346). O. Dmsusitnu (in gr. s. iii 236) îl aduce in legătură cu verbul „a apleca”, deci pruncul a putut să însenineze „pronus” = aplecat. Un derivat a lui pronus a putut fi *pronicus > *prunec > *prunăc (cu sincoparea lui ă) > prunc. Evident părerile susţinute pînă aici nu rezistă suficient nici din punct de vedere semantic şi nici foimal. G. Giuglea (Uralte Schichten undEntwicklungsstufen in der Struktur der dako-rumănischen Sprache, Sibiu, 1944, p. 77—79;cf. şi dr. x 2 p. 438—441), plecînd de la sensul[de ‘bastard’ al magh. (comun)rporon/y—care este împrumutat din românescul „prunc" (bl£dy, infl. 78 — 79, cf. şi Bârczi Gâza, Magyar szâfejtâ szotăr, Budapesta, 1941, s. v.), dar care şi-a pierdut acest sens vechi în limba maghiară —bazat pe înţelesuri identice (copil-prunc-bitang), pune cuvlntul românesc alături de gr. iropvixiţ < iropvy ‘scortum’, pornicus > *pron(i)cus > prunc. Această deri- 1 Greşit susţine mihXileanu, d. că prunc ar exista şi în aromână. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE S1NGE IN LINIE DREAPTA 53 varo o numeşte J. Bourciez (în Revue des Langues Romanes, 1947, p. 361) „trou-vaille”. Mai nou I. I. Russu (în l. tr. d. 88, 89, 130) socoteşte acest cuvint de origine tracă (< poris). Cf. şi kniezsa, p. 921 — 922. Derivatele sale numeroase sînt o dovadă în plus pentru vechimea cuvîntului. Pruncariu s. m. (rar, depreciativ) băietan, copilandru. Un pruncariu aşa în oaste ce dracul ar fi lucrat, beldiman, tr. 8, ap. da ms. Pruncateu s. m. (dial.) băieţandru (teaha, gr. 106). Pruncenie s. f. copilărie, pruncie (alr ii/i h. 152, pct. 334, 346). Pruncesc,-ească adj. (învechit) de prunc, copilăresc. Mintea ceaprun-cească nu e vrednică să gîndească la cele din urmă. ţichindeal, ap. CADE. Prunceşte adv. ‘pueriliter, infantium more’ (lb. ; cf. ddrf). Prunci vb. IY intr. a-şi petrece copilăria; a copilări. Aici a pruncit el. slavici, n. i 48, ap. dl. Pruncie s. f. vîrsta fragedă de prunc, timpul petrecut ca prunc; copilăria. De-ar fi lumea de hîrtie, Şi tot n-aş mai putea scrie, Binele meu din fetie Ş-al bădiţii din pruncie, p. p. ; cf. dl ; alr ii/i h. 153. E x p r. (Despre bătrîni, rar) A cădea (a fi căzut) în pruncie = a cădea în mintea copiilor. A ta trufie Arată că tu astăzi căzut eşti în pruncie, alecsandri, o. 223, ap. dl. Pruncimc s. f. (colectiv) mulţime de prunci, toţi pruncii. Creşterea pruncimei. GCR. ii 108. Pruncoi s. m. flăcăiaş (caba, săl. 92); pruncotan, băieţandru. Pruncoieş s. m. copil între 7—12 ani (vaida). Pruncotan s. m. (cu var. pruncotean) flăcăiaş (caba, sal. 92; cf. vaida ; candrea, ţ. o. 83), prunc mai mare, băieţaş (mat. dialect, i 18); băieţandru (între 13—16 ani); flăcăiaş (ALRn/ih. 138, 334, 349, pct. 531). Prunculeţ s. m. pruncuşor, pruncuţ. Pe sub poale de pădure, Se duce-o femei-n lume, Cu prunculeţul de mînă. mat. folk. 259; cf. marian, NA. 22, 348. Pruncuşor s. m. (cu sincopă : pruncşor. dionisle, c. 211, ap. da ms; budai-deleanu, ţ. 310) diminutiv al lui prunc. Eăsări-v-ar flori la piept, Flori cu faţă de biijori Şi cu ochi de pruncuşori. alecsandri, p. p. 134; cf. MARIAN, NA. 348 ; DL. Pruncuţ s. m. 1. Copilul din pîntecele mamei. Peste-o lună, Peste două, îţi trebuie [mîndră] troacă nouă; Troacă nouă de lemn verde, Că pruncuţul ţi se vede. folc. trans. ii 383 ; 2. pruncuşor, sugaci. Pe sub poale de pădure, 3Ierge-o nevăstuţă-n lume, Cu pruncuţul de trei zile. folc. trans. ii 311; cf. alr i/ii h. 181; id. ii/i h. 146 ; 3. (ca termen generic, cu sens colectiv) copii. Să se mire tot omu, Să nu-şi deie pruncuţu, Cum m-o dat muma pe mine, Măi, urîte, după tine. t. papahagi, m. 100 ; cf. alrm i/n h. 259 (în Ţara Oaşului); 4. (alintător) fecior (de însurat). Ei pruncuţ, pruncuţu meu, Toată vara ai cosit, Mîndră floare ţi-ai găsit. FOLC. TRANS. I 562 1 2. 1 Cf. Florica Dimitrcscu, Note asupra relaţiilor dintre diminutive şi augmentative in limba română, în omagiu, i. 248. 2 Compusele : pruncucidere s.f. şi pruncucigas, -ă s.m. şi f. (forma feminină Întrebuinţată şi adjectival) aparţin terminologiei juridice, fiind formate după fr. inţanticide. www.dacoromanica.ro 51 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA PRUNCĂ Este femininul lui prunc şi trece — în linii mari — prin aceeaşi filieră de sensuri ca şi cosemanticul său masculin. Atestările sînt mai ales populare : Pruncă ‘puera, puella’ (lb., lex. bobb), ‘copilă’ (ţiplea, p. p. 115), ‘băiată şi copilă’ (bîrlea, c. p. 15), ‘fată, fată fecioară, fată nemăritată’ (arii. folk. i 153, 235; T. papahagi, m. 105), ‘filia, nata’ (lb.), ‘fiică’ (izolat) (gr. s. vi 243). Iată şi cîteva citate din texte 1: Ioachim chemă... să pue nume pruncei, varlaam, c. n 62, ap. da ms. Am botezat.. .pe prunca lui Feriu Grigore (a. 1778). iorga, s. d. xrr, 251. Mere-o pruncă pe cea luncă Ş-un voinic pe cel colnic, ţiplea, p. p. 29. Hai, voinice, şi mă ia, Pînă-s pruncă tinerea, t. papahagi, m. 105. C-am şezut sub tine-a umbră, Cu mîndra cit o fost pruncă, arii. folk. i 168. în raport cu prunc (de la care derivă), pruncă e mai puţin întrebuinţat, fiind înlocuit mai ales de cosemanticul său fată (cf. alr i/n h. 191, 192, 224 ; id. Il/l li. 132). Derivatele (mult mai puţine decît la prunc), şi toate hipocoristice, confirmă afirmaţia noastră. Prunculcană s. f. (GR. S. vi 243). Prunculiţă s. f. Prunculiţă cu bănat, Cu mult dor m-ai întrebat. T. papahagi, M. 53 ; Cf. GIUGLEA-VÎLSAN, R. S. 184, 186. Pruncuşoară. s. f. (ap. tdrg). Pruncuţă s. f. Pe cel deal, pe cel colnic, Trece-o pruncă ş-un voinic, Voinicelul hăulind. . . Iar pruncuţa suspinînd. ALecsandri, p. p. 17 ; cf. GIUGLEA-VÎLSAN, R. S. 186 ; ŢIPLEA, P. P. 115. Der. on. : Pruncea, cdo. COPIL Termenul, atît la singular cît şi mai ales la plural, este întrebuinţat uneori ca numire generică pentru fecior sau fată indiferent de sex. Copil {prunc) ‘puer, proles, soboles’ (klein, d.) ; ‘numire generală'pentru băieţi’ (molin, gr. băn. 192). Că am dat şi am dăruit doi copii de'ţigani, un făt si o fată. binder, k. m. 15. Cu un copil, Bălaşa, fată (a. 1831) id. ib. Să-mi văd casa şi moşia, copilaşii şi soţia. şez. u 182. Ziua bunăţcă-mi luai De la copii si muiere, marian, sa. 270 ; cf. alr i/n h. 181, vezi şi notele hărţii 182 ; id.’ ib. ii/i h. 132, 146. Sensul general şi cu cea mai deasă circulaţie este acela care denumeşte persoana de sex masculin (rar feminin) în raport cu părinţii săr. 1 1 Deoarece sensurile sint paralele cu ale mase. prunc, aici am înşirat numai cîteva exemple Ilustrative. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SlNGE IN LINIE DREAPTA 55 în această accepţiune are ca sinonime pe : fiu, (fiică), băiat, făt, fecior, prunc 1. 1 Menţionam sinonimele (unele hipocoristice, altele metafore), atestate numai in sudul Dunării. în a r. : Bir cu sensul de ‘fiu brav’ dar şi (ca termen de dezmierdare) ‘fiu, copil’ (mihăi-leaxu : şi forma : viro (dalametra) < alb. biro ‘fiu’. Cf. dr. ii 520 — 521 ; t. papahagi, d. Ciiimean6 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Copil ‘puer, puella, natus, -a, prognatus, filius, liberi’ (lm); ‘ii bambino’ (man. gOtt.) ; ‘prunc’ (izvoraşul, y; în Nadeş-Cluj); ‘băiat’ (bull. lingu. vi 195; cf. alrt n p. 7, 319); ‘băiat, flăcău’ (petroviei, folk. alm. 148). Ne-am tocmit... deaci mi-au dat o ţigancă anume Frăsina şi un copil Onofrei (a. 1597, Suceava), cuv. d. bătr. i 77. Copilul cu bobocii era chiar copilul lui. eminescu, p. 192, ap. da. Fetiţa asta e un copil foarte bun (da). După alr termenul este răspîndit în întreaga ţară cu excepţia regiunii din nord-vestul Transilvaniei unde avem sinonimul prunc; în Maramureş : cocon. Masa compactă a lui copil e întreţesută doar de cîteva puncte răzleţe ale termenilor sinonimi : băiat, cocon, fecior, pripas (numai pct. 85) şi c i 1 e d (pct. 98, 259). Din alrm i/ii b. 259, precum şi din celelalte hărţi menţionate mai sus, rezultă că pentru ideea de fiu cel mai vechi termen este copil (cu arie majoră). în popor copil a luat chiar şi locul Ini fiu. Băiat cu sensul de fiu ocupă o arie minoră. A mai intervenit şi prunc, ajuns la sensul de fiu, deşi poate la origine acesta a însemnat altceva (vezi Prunc). ) n funcţie de vîrstă, termenul denumeşte şi persoana de sex masculin (rar şi feminin) din primii ani ai vieţii pînă la adolescenţă *. Sinonime : prunc, sugaci, făt, băiat, fecior1 2. Loc. adv. De (mic) copil = de la vîrsta cînd cineva era copil; din copilărie. Cărăruşa merge-n vii, Dragi am fost de mici copii. jarnIk-bîrseanu, d. 162. La plural (obişnuit în limbajul juridic) termenul desemnează toate rudeniile din linia descendentă : urmaşii, moştenitorii. A murit fără copii. ş.du. F-a lăsat copii, cade 3 4. •k Compusele termenului copil4 sînt interesante pentru diversele nuanţări şi sensuri care le conţin. Copil-adcvărat = născut din părinţi căsătoriţi legal {Pravila lui Lucaci 5 şi Pravila lui Matei Basarab (a. 1652), ap. zanne, p. ii 86). 1 dl încadrează aici şi sensul de ‘tinăr, adolescent’. Cu sensul figurat de : 1. fiu al unei ţări, cetăţean ; 2. (prin analogic) pui, dar aceste sensuri nu intră in cadrul lucrării noastre. Cf. da. * Aceste sinonime, unele noţionalc sau ideografice, altele stilistice, altele teritoriale (cf. miiiXilă, î. 256), altele In legătură cu vîrsta, ne sînt redate de un folclorist în felul următor : băiat, băieţel, băietan, băieţandru, făt feciorel, fccioraş, fccioruş, ficior, ficior-hollei, june, junisan, junişor, flăcăoaş, flăcăoandru, flăcău, prunc, pruncuţ, pruncuşor, prunculef, (marian, na.348). în ceea ce priveşte virsta o oarecare indicaţie ne dă alr i/h h. 181 şi alr ii/i h. 146. Ea diferă după subiectele anchetate şi după regiuni. Se zice copil pină la un an, un an şi jumătate, trei ani, şi merge ascendent pină la 20 de ani. în alte regiuni virsta de copil e adusă in legătură cu şcoala, armata, Însurătoarea, şi — natural — unii părinţi Îşi numesc copiii aşa toată viaţa. * Alte sensuri ale lui copil date de da, dar care nu intră in preocupările noastre sînt: a) iubit (pentru fete); b) termen de adresare a celor mai bătrîni către cei tineri, sau a conducătorilor către cei ce Ii conduc ; c) naiv, încrezător In oricine ; d) servitor, slugă. Pentru sinonimele, destul de numeroase, ale lui copil şi băiat (multe din ele metafore şi porecle) vezi rinder, km. 16 şi urm. Pentru copil (accentuat pe o) vezi Copil din flori. Pentru Copilu ‘nume de cal’ cf. Aurelia Stan, O problemă de onomastică : numele proprii de animale, In c.i.. vii nr.2, p. 337. 4 Nu le-am încadrat la diversele sensuri Înşirate mai sus, ci Ic-ain grupat aici şi pentru a arăta numărul lor relativ mare. * Cf. I. Rizescu, op. cit., p. 442. www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂNI (ALR I) Ci www.dacoromanica.ro 58 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Copil aflat (sau găsit) = fără părinţi cunoscuţi (marian, na. 74). Copil-de-suflet1 = înfiat, adoptat. M-am dus pe coclauri să-ţi aduc, sanchi, copii de suflet, creangă, p. 94. Numit (prin elipsă) şi: suflet (mat. dialect, i 288). Acesta din urmă a devenit (în jurul Năsăudului) poreclă : Sufletu (căci, de obicei, este luat „de suflet” încă de cînd e copil mic) 1 2. Şi-a creat şi două derivate : sufletar (teaha, gr. 268) şi (pl.) sufleţei = perechea de oameni tineri (de obicei rude) pe care-i iau — în lipsă de copii proprii — oamenii mai în vîrstă pentru a-i îngriji la bătrîneţe (şi cărora le lasă pe urmă averea) 3. 1 ntrebuinţat şi ca patronimic : Sufleţelu. Expresia românească copil-de-suflet se găseşte şi în alte limbi romanice 4. Copil-din-lrup = copil legitim. (Cf. A. Ştefulescu, Documente slavo-române relative la Gorj. Tg.-Jiu, 1908, p. 384). Copil-de-ţîţă= sugaci. Cf. alr i/n h. 222, 227, 229, 230, 231. Copil-din-flori (v. la articolul cu acest titlu). Copii-gemeni (v. Geamăn, -ă). Copii întorlocaţi (rar, în jurul Năsăudului) = strînşi, adunaţi (fraţi numai după tată sau numai după mamă) 5. Cf. în da o întroloca. Copil-întors = care a fost o dată înţărcat şi iarăşi i s-a dat să sugă (marian, na. 427). Copil legitim (termen juridic) = născut din părinţi căsătoriţi (în opoziţie cu : copil-din-flori). Copii-lunatici = născuţi în aceeaşi lună (gorovei, gr. S. 170). Copil-mic = în primii ani ai vieţii; în pruncie. Cf. şez. 119. Copil nebotezat = (în practicile religiei creştine) care n-a fost supus ritualului botezului6. Copil orfan = căruia i-au murit unul din părinţi sau amîndoi. Kăspîndirea termenului orfan în detrimentul celorlalţi termeni sau expresii se datoreşte şi influenţei oficialităţii (bul. fil. ix 200)7. 1 în a r.: ficor ti suflit. alr ii/i h. 137. 2 (în concepţia adepţilor religiei creştine) „Expresia (de suflet) se întemeiază pe dorinţa celor ce adoptă asemenea copii pentru a avea urmaşi care să grijrască prin slujbe, pomeni şi parastase, de sufletele lor, după ce ei vor muri”, zanne, p. ii 85. 3 Cf. Acad. Şt. M. Milcu şi Horia Dumitrescu, Cercetări antropologice in ţinutul Pădure-nilor, satul Bătrina. Bucureşti, 1961, p. 63. în alr ii/i h. 137 „Am luat un copil de suflet” termenul arc următoarele sinonime : priinc-de-suflet, cocon-de-suflet, fecior-de-suflet, ciled-de-suflet, copii-adoptivi. Tot In alr ii/i mn. p. 69 [2637] „L-a Înfiat” în cîtcva puncte s-a răspuns cu : „l-a luat copil (cocon, prunc, băiat) de suflet”. 4 în cal., sicii, figgiu d’arma; vcn. fio d’anema; friul. fi d'anime (alessio, conc. ; cf. diilr i 222); fiind un calc după n. gr. (poprotoi; (sanfeld, l. 42). 8 Tot aici intră şi următoarele sintagme: O casă de copii = copii mulţi (da). Copii din intiia (sau a doua) casă = din Intîia (sau a doua) căsătorie. Copii de două miini = 1. copiii bărbatului văduv şi ai femeii văduve din prima lor căsătorie (ciauşanu, gl.) ; 2. fraţi după mamă. alr ii i mn. pag. 65 [2625], pct. 551. * Am menţionat acest termen numai pentru a atrage atenţia asupra bogatei flore sinonimice Înregistrată dc alr i/ii h. 215 „Copil nebotezat” : băiat (prunc, cocon), nebotezat, baistruc, bitang, calvin, diavol, duh necurat, liliac, moroi, necreştinat, nelegiuit, nu-i curat, pricolici, prunc pierdut, strein. După cum se vede, superstiţiile de altădată au ajutat in bună măsură la Înmulţirea termenilor respectivi. 7 Cf. alr i ii li. 223 „Copil orfan” . Pentru această noţiune termenul general răspîndit pe Întreg teritoriul este orfan. (în Banat şi Oltenia numai sărac, pe carc-1 găsim sporadic şi în www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 59 Copil pierdut = care se naşte mort sau care moare nebotezat (marian, na. 75, 76). Copii primeniţi = fraţi numai după mamă (ale ii/i mn, pag. 65 [2625], pct. 414); y. Fraţi primeniţi. Copil ţipat (sau lepădat) = 1. care se naşte înainte de vreme; 2. care este părăsit de mamă îndată după naştere (marian, na. 74). Copii urmaşi (urmaşi cu sensul de ‘tîrzii’) = cei din urmă copii din mame mature (pamfile, b. 32, ap. da) 1. ★ Vitalitatea şi valoarea de circulaţie a termenului copil este atestată şi de numeroasele derivate cu sufixe (hipocoristice, colective, verbale, adverbiale etc.) care, în măsură mai mare decît compusele, îmbogăţesc cu noi sensuri şi nuanţări semasiologia cuvîntului de bază. Copil2 adj. Un bărbat... şi mai copil decît ea. emenescu, ap. L. rom. xni, nr. 1, p. 15. Copilame s. f. (cu var. în Banat copilamă; cade) ; (mai des la pl.) copilamuri = copii mulţi (vIrcol, v. 92 ; cf. s.f.c. m 56). Copilandric s. m. (cu var. copilandrec) = copil mai răsărit, măricel. (Cu nuanţă hipocoristică) Fiind el copilandric (= în tinereţea sa) ară tată-său în Zahareşti. (a. 1763). iorga, s. d. vn 222. Copilandrie s. f. = vîrsta de copilandru (da). Copilandru s. m. (hipocoristic) * 1 2 3 = copil cam între 14—15 ani4; ,,qui jam excedit aetatem puerilem” (klein, d.). Atunci, în 1689, dommil avea numai şapte ani şi Dimitrie [Cantemir] însuşi era un copilandru de cinsprezece ani. iorga, ii 340, ap. da. Paralelisme uzuale în opera lui M. Sadoveanu : copilandru — băitănaş — flăcăuaş 5. Copilareţ,-ă s. m. şi f. =1. de copil; 2. copilăros (cf. klein, d.). Copilaş s. m. (cu pronunţată nuanţă hipocoristică) = copil mic. Cf. anon. car. ; klein, d. Sfîrşitu-s-au copilaşii ? biblia, 1688, ap. da ; Cf. anon. car. ; klein, D. Dobîndi un drag de copilaş, ispirescu, l. 41. (întrebuinţat şi pentru feminin) Şi drept e că era toată un copilaş frumos A cuminte, brătescu-voineşti, l. d. 226, ap. da. alte regiuni). Afară de aceştia avem următoarele noţiuni şi sintagme : Copil rămas (al nimănui, nenorocit) fără părinţi; (fără mamă sau tată), ficior de oădană, minor, n-are pe nimeni, n-are tală, n-are mamă, orfan sărac, rămas de tată (sau de mamă), sărac de părinţi (sau de mamă), sărăcoi, sărăndic, sărman. Pentru sărac orfan, vezi C. C. Giurescu, Despre „sirac” şi „siro-mah” in documentele slaoe muntene, Vălenii de Munte, 1927, p. 22 ; cf. şi Pândele Olteanu, op. cit., p. 254. 1 Pentru alte compuse care ies din sfera înrudii ii, cum sînt: copil de casă (curte, şcoală sau cor etc.), cf. da. 2 Pentru productivitatea acestui termen cu potenţialul său lingvistic şi poetic In opera lui Eminescu (unde familia lui copil cuprinde 122 de cuvinte), cf. Acad. Tudor Vianu, Expresia juoenilului la Eminescu, tn l. rom. xiii, nr. 1, p. 13 — 19. 3 Cf. Florica Dinii tiescu, Note asupra relaţiilor dintre diminutioe şi augmentative tn limba română, tn omagiu, i. 243. 4 In m e g 1. : cupilăşloc s. n. = virsta de Însurătoare a unui tînăr (capidan, mo. iii 87). In alr ii/i h. 138 copilăşdoc = băieţandru. * G. Istrate, Despre însemnătatea cercetărilor dialectale, In scl vi, nr. 1 —2, p. 116. www.dacoromanica.ro 60 TERMENII DE ÎNRUDIRE ÎN LIMBA ROMANA Copilărea s. f. (reg.) = copilărie. M-am iubit cu dumneata, Din dalba copilărea, graiul, i 25, în Săcel-Gorj (cf. MAT. FOLC. i 256). Copilăresc, -ească adj. = de copil, care este al vîrstei copilului; pueril, infantil. Că-i fire copilărească, Şi nu ştie să iubească. JarnIk-bIr-seanu, D. 67 1; cf. L. rom. XVII, nr. 1, p. 17. * Copilăreşte adv. = în felul copiilor, ca un copil. Zieîndu-i Banul Gheorghe : „Mateiu, căci fazi copilăreşte, de nu şezif” let. m 141. Bl se da tot mai aproape şi cerşea copilăreşte. emenescU, ap. L. rom. im, nr.l, p. 17. Copilăret s. m. sg. (col.) = copilărime (da). Copilări vb. IY (intr.) 1 2 = 1. a petrece viaţa de copil. Sînt adunate credinţele din Spătăreşti, de lingă Fălticeni, unde am copilărit. şez. II 162; 2. (refl.) a se comporta ca un copil. Omul, cînd îmbătrîneşte, copilăreşte, zanne, p. 582; cf. aer h/i h. 154. Copilărie s. f. = 1. vîrsta de copil (cam pînă la 12 sau 14 ani). Dragă mi-a fost lumea mie, Dintr-a mea copilărie, p.p.; 2. faptă, purtare de copil; naivitate. Spune la copilării şi rîde de parcă s-a sculat o ciocîrlie din somn şi-şi cântă cîntecul de dimineaţă, caraglale, o. m 106, ap. dl. E x p r. A cădea (sau a da) In copilărie = (despre bătrîni) a da în mintea copiilor ; a-i slăbi judecata. Moş Trifu, căzut acum în copilărie, mormăia ca de obicei încet şi singur, bujor, s. 67, ap. dl. Copilărime s. f. (col.) = mulţimea, totalitatea copiilor (cihac ; cf. DDRF). Copilărire s. f. (rar) = acţiunea de a copilări (da). Copilărit, -ă (rar) 1. adj. = care a devenit sau care pare copil (da) ; 2. s.n. = copilărie. S-a dus vremea copilăritului. Copilăros, -oasă adj. (rar eopilos, -oasă, ap. vîrcol, v.) = 1. (uneori cu nuanţă peiorativă) ca un copil, de copil; zburdalnic, neastîmpărat. Eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vîntul în turbarea sa. creatsgă, a. 34; 2. copilăresc, ca pentru copii. Basmul meu e cam copilăros, dar pare-mi-se că nu e tocmai fără folos! odobescu, S. m 175, ap. dl; cf. l. rom. xra, nr. 1, p. 17. Copilcată s. f. = mulţime de copii, băieţi şi fetiţe (dr xi 94). Copilet s. m. (col.) = copilăret (dr. xi 94). (Des la pl.) Vin copileţii de la şcoală (în Zlatna, rn. Alba-Iulia, unde din apelativ a devenit şi toponimic : Copileţ, numele unui deal). Copiii, vezi Copil. Copiliciu s. m. = copil pînă la 5 ani (gamillscheg, ş. t. 180, 216). Copilime s. f. = copilărime (da). Copilit, -ă vezi Copil. Copiloi s. m. (cu sens hipocoristic) (în Banat rostit copiloii) = 1. copilaş; copilandru (da) ; 2. (augmentativ) copil crescut mai înalt şi mai voinic decît de obicei (lexic reg. 48). 1 Copilărească s, f. (substantivat) un joc de cărţi (în Palten-Vrancea; u. xi 507). 2 Pentru discuţia asupra acestuia, vezi Ana Canaraclie, Observaţii asupra cilorva verbe tlt fictive din cauza sensului tur, in l. hom. viii, nr. 2, p. 58. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGF. IN LINIE DREAPTA 61 Copiluţ s. m. (hipocoristic) = copil mic de tot (GL. m. 239; cf. G. T. Niculescu-Varone, Monografia satului Şăulesti (Hunedoara), Bucureşti, 1945, p. 108). Coplizan s. m. = copilandru. O crescut cit mi ţi-i coplizanu’ I. cr. vn 252. Der. on. : Copilul, Copilescu. cdo. Termenul copil care face parte din fondul principal lexical al limbii noastre, fără îndoială a înlocuit astăzi în largă măsură pe cocon şi prunc (GRAUR, î. F. PR. 123). E unul din cele mai răsptndite cuvinte vechi In sud-estul Europei şi se găseşte in toate idiomurile din preajma teritoriului lingvistic românesc. Din limba română a pătruns tn următoarele limbi : m a g h. Kâpi, gobi = 1. om fără cultură, prostuţ; 2. ţăran săcui; 3. viclean, şiret; 4. vesel (bledy, infl. 47); s ă s. Kopit ‘liebling, protektionskind’ (br. r. 29); (cf. şi Studia Univ. BabeşBolyai Tom. III nr. 6, s. iv Fasc. 1. Philologia, Cluj, 1958, p. 140); u c r. Kogl (kâpyu) şi kopel’a (kopel’atg) ‘bastard* (scheludko, tn balkan-archiv. 1 ii 136); p o 1. kopirnak, kopirdan ‘copil nelegitim’ 1 2. Se mai găseşte răspindit in : rus. kopelă ‘bastard*; big. kâpele, kăpite, kâpelce, kopelâk ‘copil din flori, băiat mic*, kopeldna ‘femeie care a născut un bastard’, kopeltija ‘bastarzi, hoinari’; s.-cr. kopili, kdpil, kdpio, kdpile, kopilan ‘bastard, flăcău zdravăn’, cu derivatul: kdpilad ‘copilăreţ’; n e o g r. xo7r£Xi 'june, slugă’, x67reXo<; ‘spurius’ xorc^Xa, ‘fată tinără’, xo7reX«Ta ‘tinereţe’; a 1 b. kopilij ‘slugă, june’, (tn ghegăl ‘bastard’ 3 ; ca adj. ‘deştept, şiret’; cf. da. Pină acum nu s-a dat încă o etimologie sigură a cuvîntului. Mulţi cercetători l-au declarat „cuvint balcanic” (Berneker, Sanfcld), iar prezenţa lui tn limbile sud-est europene a determinat pe unii lingvişti să-l considere ca Împrumut din limba albaneză, da arală că acest cuvînt „fără derivate şi nesupus la legile sin-copării, face impresia şi la albanezi de a fi „împrumutat” şi că „punctul de plecare al cuvîntului e limba română şi nu invers”, cum au încercat să demonstreze o serie de filologi (Cihac din greceşte ; Philippide, Miklosich din slavoneşte ; Densusianu, Capidan din domeniul albano-romano-grec, Tiktin : copil < slavonă, iar copil < gr. şi alb., Diculescu din gepidă). Vezi mai pe larg în DA şi pauli, f..o.f. 205 — 206, unde greşit se susţine că copilef = petit enfant. Lingviştii mai noi sînt de părere că termenul nostru face parte din substratul balcanic 4, fiind un cuvint autohton (traco-dae) B. învăţatul profesor german G. Reichenkron (în studiul Vorromische Bestandteile des Rumănischrn, V Teii, Zur Rekonstruktion des Dakischen, publicat tn Festschrifl Johannes Friedrich zum 65, Geburtstag, Heidelberg, 1959, p. 372) propune indo-eur. *guolb-. 1 Cf. şi I. A. Candrea, Elemente române in limbile slavice, tn n. rev. r. i 407. 2 Gr. Nandriş, Pâstoritul românesc tn Carpaţii poloni, în drv 143. 3 Termenul românesc e mai recent decît cel albanez (bourciez, 6l. 188; cf. Coşeriu Eugenio, op. cit.). 4 Vezi de ex. VI. Georgiev, Problema substratului balcanic in lexicul limbii bulgare, in omagiu, i. 326; cf.Vâklav Polak, Quetques idees concernat Ies rapporls lexicaux albano-roumains, în omagiu, i.694 ; rosetti, v l. r. ii 112. 8 rusu, tr. d. 130 ; cf. l. rom. viu, nr. 3, p. 20. www.dacoromanica.ro G2 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Apropierea de semiticul (arab) quabil, qabila1 la prima vedere pare seducătoare. Dar, dacă c vorba de o formă preslavă la noi, atunci -b- ar fi trebuit să ■dispară, iar -l- să devină -r-, In conformitate cu normele fonetice ale latinei populare din Dacia. Problema originii fiind Încă nelămurită lăsăm rezolvarea ei in seama cerce-■tărilor viitoare. ★ Menţionăm în Încheierea prezentării acestui cuvint sinonimele figurate sau apărute prin extensiune, ca metaforice. Astfel de sinonimii contribuie şi ele, la rlndul lor, la îmbogăţirea vocabularului terminologiei noastre. Acest mijloc de Îmbogăţire 11 putem numi derivare sinonimică, căci sensul metaforic al unuia atrage după sine şi pe celelalte, tot cu Înţelesul figurat. (Cf. iordan, l. r. 370-371.) ODRASLĂ (învechit; azi mai mult ironic sau peiorativ) Cu sensul de bază ‘vlăstar, mlădiţă, ramură tinără’, de la care (tangenţial şi prin metaforizare) s-a ajuns şi la acela de : copil, descendent, urmaş; progenitură. Cu acest sens apare In anul 1594 Intr-un document din Ţara Românească (bogdan, gl. 225). Hunii (a căror odrasle şi astăzi sint ungurii). cantemir, hr. 282. împărăteasa-şi cunoscu odrasla, căci o strigă : „mamă”, reteganui,, p. iv. 37. In iatac că mi-şi găsea, Leagănul copilului şi odrasla domnului, teodorescu, p. p. 536. După alr ii/i mn. p. 70 [2643] e răsplndit în cltcva puncte răzleţe din Moldova, Muntenia şi Transilvania. Cf. s.-cr. odraslo „ramură, germene”. MLADĂ. MLĂDIŢĂ De la sensul său fundamental de ‘ramură tinără şi subţire (a unei plante sau arbore); vlăstar’ a ajuns prin extensiune şi In mod figurat şi la sensul de : ‘descendent, urmaş, copil’. Apare mai frecvent sub forma diminutivată mlădiţă : Oleana, fata boierului şi mlădiţă de viţă domnească iubea pe Mură lăutarul, galaction, o. i 70, ap. dl. Se lăuda a fi mlădiţă de zeu. ispirescu, u. 44. Pentru etimologie ca şi pentru sensurile apropiate în limbile slave, cf. mihXilă, î. 74 — 75. (V) L Ă S T A R (Ă) Este sinonimul noţional cu sensul figurat al lui mladă, mlădiţă şi al lui odraslă. De nu l-ai iubi, această vlăstară degenerată n-ar mai fi fiul tău. i. negruzzi, v. 150, ap. da ; bg. tastară. Sinonim (tot figurat) stilpare : Din Ţarigrad era născut, a ulmului stălpare. cr. rom. ii 61. Cf. lat. *stirparia (< slirps, -is). Menţionăm şi derivatele (tot figurate) lăstăreţ s. n. = tineret, generaţie tinără (jipescu, o. 51) şi lăstăriş s.n. = lăstăret (id. ib. 67). 1 1 N. Lahovary, Contribution a l’histoire linguistique ancienne de la region balkano-danubienne et ă la conslilution de la langue roumaine, în „Yox Romanica” XIV, 1955, p. 325 326. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 63 ODOR De la înţelesul său fundamental de ‘lucru de preţ, valoros, giuvaer, podoabă’ (cf. s.-cr. odor ‘pradă de război’) în mod figurat s-a ajuns să se întrebuinţeze şi pentru noţiunea de ‘copil’ (acesta fund, de obicei, drag, scump, nepreţuit ca o comoară). în curînă o va învrednici... şi pe dînsa cu un altfel de odor (= copil), marian, na. 268. La plecare i-a dai şi mă-sa o azimă într-o pereche de desagi, să nu-i moară de foame odorul, rădulescu-CODIN, î. 138. NAŞTERE (NĂSCĂTURĂ) în afară de sensul cunoscut ‘acţiunea de a naşte şi rezultatul ei’ sau cel figurat de ‘origine, început’ acest termen avea în limba veche şi sensul de ‘rod, făt, odraslă, copil’. Acesta fericit părinte era ... naştere lui Theofil şi Eudochiei. dosofteiu, V. s. 57/2. Va mînca naşterile dobitoacelor tale. biblia (1688), ap. da ms. Un alt sens (tot învechit) este acela de ‘neam, rudenie, generaţie’. Veniţi la sărutarea cia de apoi... că mortul iase de la naştere sa. (Vezi N. Drăganu, Un fragment din cel mai vechi Molitvelnic românesc, în dr ii 297, 309, 318, unde naştere este glosat prin ‘rudenie; rude’). Referindu-se la acelaşi citat din alt Molitvelnic, M. Gaster (Chres-tomaţia I 184) traduce cuvîntul naştere prin „lieu de naissance”. Un citat care sprijină glosarea lui Drăganu este următorul: Aciastea sînt naşterile lui Noe (biblia (1688) 4/2), traducînd pe hae sunt generationes Noe. Termenul (învechit) născâtură pe lîngă sensul de ‘naştere’ (biblia (1688) 18), mai are şi pe acela de ‘neam, generaţie’ (cdde, ddrf) şi ‘naţie’ (stamati, d.). Toate aceste sensuri sînt vechi, cărturăreşti, aparţin limbii cărţilor bisericeşti şi n-au intrat în limba poporului. PLOD Sensul de bază al cuvîntului era odinioară acela de ‘rod, fruct’ (vsl. iuio.n'B ‘idem’). Pămîntul dede plodulu său. psalt. 125. Cu acelaşi sens îl găsim şi în megl. (< bg.) (capldan, mg. m 227). Prin extensiune el a ajuns să însemneze în dr. şi ‘copil mic (nedezvoltat), prunc, copilaş’ (uneori cu nuanţă ironică sau depreciativă). Atestat şi în Palia de la Orăştie (cf. c. L. vn, nr. 1, p. 133). Şi în megl. are sensul (figurat) de ‘fiu, progenitură’ (capidan, mg. m 277). Dă şi noao plod ... feciorel sau feciorifă (a. 1580). CUV. d. bătr. n 145. Voi eraţi mici şi eu robeam cu plodu-n braţe, nădejde, ap. ddrf. Nu mi-a fost dat să fac multe ploduri, ca răposata bunica tată-to care se zice c-a făcut vro 16 copii. GHIBĂNESCU, ap. TDRG. www.dacoromanica.ro 64 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ alr nu înregistrează termenul, dar tot din familia lui avem în alte izvoare cîteva derivate cu unele sensuri care merită să fie menţionate : Plodan s. m. 1. copil mai mare. I-a spus adevărul cu plodanii ceia. vasiliu, ap. binder, k. m. 23; 2. fată grasă, (coman, GL.). Plodi vb. IY trans. şi refl. a (se) naşte, a rodi ( < vsl. iiaoahth). Fie dînşii născuţi sub o stea bună, fie plodiţi în ceas rău. ureche, ap. tdrg. O maică ar fi plodit şi născut pre altele pre toate, cantemir, hr. 61, ap. da ms. Plodicioş, -oasă adj.; s. m. şi f. care are mulţi copii. Ploăicioşi sînt oamenii aceştia, în 10 ani au făcut 9 băieţi. Corn. v. c. şoarec-piatra-neamţ, ap. da ms. Plodos, -oasă adj. (ironic) prolific (da ms.). Plodnic, -ă adj. (învechit) prolific. Ferecaţi neplodnicii şi maţele ce nu născură, coresi, ap. tdrg. Alte stearpe femei cu ruga plodnice. dosof-•teiu, v. S. ii 20/2. Ploănicie s. f. calitatea de a fi plodnic. Feciorii... după moartea părinţilor lor cu aceeaşi plodnicie în locul [lor] urma. n c2, ap. tdrg. Vezi: Rod. P OR OB OC Regionalism învechit (în Transilvania şi Banat) (< vsl. parobuku ; cf. ucr. porobolc, paruboJc — semcinski) cu sensul de ‘copil; fecior’. în carea credinţă se botează acest poroboc. coresi, ap. diilr ii 523. Pară porobocii trebuescu a se boteza (Gh. Baritziu, Catechismulu calvinescu, 128). Să dea dumnezeu noroc şi viaţă la poroboc. marian, na. 304. în Palia de la Orăştie e întrebuinţat ca sinonim cu : prunc, fecior, cucon. Tot aici şi derivatele : porobăcie s. f. copilărie; porobocel s. m. copil mic 1. PROGENITURĂ Neologism din sec. XIX (< fr. progeniture) cu sensul ‘urmaş, odraslă, vlăstar; copil’. Agripina vînduse casele ca să-şi crească progenitura, căli-nescu, e. o. ii 87, ap. da ms. (Ironic) O, te-admir progenitură de origine romană, eahnescu, O. i 151. Numai tangenţial redă şi ideea de ‘neam; semiaţie’ (sd ; cf. cade). ŢI CĂ Termenul e des întrebuinţat în graiurile populare, ca apelativ (dez-mierdător) dat unui copil mic. Sinonime : băieţaş u le, piciul e, mititelul e. Apoi bine că ştiu a cui eşti, măi ţică. creangă, a. 58. 2 Cf. Viorica Panifil, Elemente regionale in lexicul Paliei de la Orăştie, In c. l. nr, p. 233 ; cf. I. Ghcţie, Un vechi text literar românesc, în l. rom. xiv, 6, p. 700. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 63 Da de unde eşti, tu, măi ţică? id. P. 147. Ce-i măi ţică? camilar, c. 59, ap. da ms. Măi ţică — măi băieţică (şez. ii 45). Termenul e o prescurtare din puţă, puţică, pu\ucă sau poate din băieţică. Mai de grabă din primele, căci în ţinutul ÎJasăudului acestea sînt întrebuinţate în adresare (cu nuanţă alintătoare) către un copil cam pînă la 7 ani. De la ţică ‘băiat’ s-a creat un nou termen pentru colectivitatea de neam. Se cunoaşte că e ţica noastră (Turcineşti-Gorj)x. Ţică ‘neam, rudă’. Te ştiu ce ţică eşti. E din ţică rea. Costin, GR. ban. ii ; cf. novacovici, c. b. 21. E o ţică bună = neam bun (id. ib. 36). Şi: (reg.) ţică. Derivat : ţicanie (costin, gr. băn. ii). XICILE, NIC UŞOARA Urmează aceeaşi linie de dezvoltare semantică ca .şi sinonimul său ţică. întrebuinţat (în sudul Moldovei) în adresare de către oamenii mai în vîrstă cînd vorbesc cu copiii : nicule! şi nicuşoară! (< adj. mic > nic > nic)1 2 ‘băieţelule !’ De unde vii, nicuşoară? (Sp. Popescu, în Adevărul literar, 1 mai 1927, p. 6, col. 1), ap. scl xiv, nr. 1, p. 25. (Unde te duci, ce mai faci etc.) măi, micule? ap. id. ib. (Cu nuanţă afectivă) măi nicule! se întrebuinţează şi în adresare către o rudă sau prieten. Cf. şi hipocoristicul Nică, Nicu < Ion, Ionică. ★ Termenii care urmează, pînă la copil din flori, sînt de fapt sinonime noţionale sau ideografice ale termenului copil. N AT Provenind din participiul lat. natus termenul se întrebuinţa încă în latina populară cu funcţie substantivală pentru ‘copiii de ambele sexe’3 (adesea cu valoare afectivă) în opoziţie cu părinţii4. Sensul etimologic 5 l-a păstrat mai bine dialectul aromân 6 şi romanitatea apuseană (rew 5851; cf. cdde). în dialectul dacoromân este atestat, rar, şi sensul de ‘copil’ (giieţie, r. si.; cf. bull. lingu. iii 77) sau acela de ‘născut, fiu’ (gheţie, r. si.), 1 Cf. G. C. Nicolaescu-Plopşor, Vorbe olteneşti, Bucureşti, 1922, s.v. 2 Cf. lorgu Iordan, Note de lexicologie românească, in scl xiv, nr. 1, p. 25. 3 Et nati et fratres posuerunt (inse. sec. II). stati, l. l. 114, cf. id. ib. 141, 142. 4 Cf. şi Nati ‘lcs enfants’ (ernout-meillet, 622; cf. battisti, avv. 68). 5 Cf. mihXescu, l. 215 — 216. 6 Nat ‘copil, copil mic, sugaci, prunc’ (mihXileanu ; cf. dalametra ; papahagi, b. 314, 688 ; obed. t. 363 ; petrescu. m. 155 ; capidan, ar. 200 ; t. papahagi, d. ; alr i/ii h. 181 şi 226). 6 - C. 48 www.dacoromanica.ro 66 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ iar regional ‘fecior’, în Banat (şdu) şi în părţile Năsăudului (bich-tom. b. 158)1. în Banat, sub forma feminină, e întrebuinţat şi ca termen de adresare a unui om în vîrstă către o femeie mai tînără : nai a mea. (Corn. acad. e. petrovici). Sensul de ‘persoană, fiinţă, individ’2 (cdde) s-a păstrat în expresia : tot natul = toată lumea, oricine, fiecare, cu toţii. Cf. densusianu, gl. ţ. H.; JAHresber. iii 322 ; i. CR. V 346 ; densusianu, ţ. ii. 33 ; arh. olt. xviii 120. Bar se întrebuinţează : toată nata = fiecare (todoran, gl.). Poate de la expresia tot natul s-a ajuns, prin extensiune, şi la accepţiunea de : ‘neam, rudă’ a lui nat (gregorian, cl. ; cf. paşca, gl.). MEZIN (-Ă) Termenul denumeşte pe cel mai tînăr (ultimul născut) dintre mai mulţi fraţi şi surori ai unei familii 1 2 3; prîslea, zăpîrstea 4. Mezinul se vîrî iute în horn. creangă, p. 23. Mezina din ce în ce se făcea mai slută, cara-giale, ap. cade ; cf. şez. iii 60 ; gl. m. (Adjectival) Atunci iedul mezin... sare iute şi deschide uşa. creangă, p. 26 ; cf. arvinte, gl. 47. (Degetul mezin = degetul mic (voronca, ap. cade)). După alrm ii/i h. 187 „Mezin”, termenul este răspîndit în nordul teritoriului dacoromân (Moldova, Bucovina, Maramureş şi două puncte în fostul jud. Mureş), arie spre care ne orientează şi originea lui (cf. ucr. mezinyj, mijiny ‘mic’; v.-sl. mezină ‘cel tînăr’). Faţă de răspunsurile din restul ţării (aproape toate perifraze ca : fratele cel mai mic, tînăr etc.) mezin e un termen mai expresiv, mai precis şi mai individual, încît a putut servi foarte bine pentru diferenţiere; motiv pentru care introdu-cîndu-se în limba română a cîştigat teren 5, formîndu-şi şi derivate. Mizelnic s. m. Eu că nu te voi lua, Pînă tu nu-i otrăvi, Pe fratele tău cel mai mic, Ce-i la mamă-ţi mizelnic. ţiplea, p. p. 31. Nlizinic s. m. degetul cel mic (id. ib. 99). 1 în clleva comune din jurul Nâsăudului a ajuns să fie întrebuinţat şi ca nume de botez : S'atu. 2 In cade pentru „nat” dindu-se sensul de individ se citează (penl.ru acest sens) versurile lui Coşbuc : .ţii sfetnici şi feciori de crai, şi nat de rtnd. Aici nat are sensul colectiv de ‘popor, mulţime, lume obişnuită’ nu de ‘individ’. Şi mai greşit 11 explică şdu. ‘fecior’ (in graiul bănăţean), iar ca exemplificare dă acelaşi vers din Coşbuc. De fapt are şi înţelesul de fecior, dar nu in acest vers. 3 în exemple ca : Sora cea mai mare. S-a dus înspre mare, Sora cea mezină, Pe mal, tn gradină, Sora cea mai mică, Şi mai subţirică, Pe Cernu in sus. alecsandri, p. p. 14, termenul are sensul de‘al doilea (a doua) din trei’, sub influenţa lat. medianus, deci neţintnd scamă de originea lui slavă. Tot aşa îl întrebuinţează şi Coşbuc. Cf. G. Tstrate, op. cil., p. 120 —121. 4 Sinonim in megl. utresuc sau utrisuc (capidan, mg. iii 320). 6 După unele superstiţii ale poporului, mezinul are chiar puterea de a vindeca anumite boli. Cf. candhea, p. 64, 88. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 67 PR î SLE(A) Este sinonim noţional (aproape sinonim „absolut”) cu mezin : Ăl mai mare [copil] să fi avut şapte anişori, ăl mijlociu vreo şase şi prîslea vreo patru, caragiale, s. 109, ap. da. în ale ii/i sin. p. 66 [2626] termenul apare într-un singur punct, poate şi pentru că n-a fost provocat printr-o întrebare directă. Este însă viu şi frecvent în basmele noastre populare. (G. Călinescu, Estetica basmului II. Fratele mai mic, înscLF vii, nr. 1—2, p. 27—29.) Prin extensiune a ajuns să se întrebuinţeze ca apelativ pentru orice copil mai mic : prichindel (dl). ZĂPÎRSTE (A) în aceeaşi situaţie şi din aceeaşi familie cu prîsle(a) noţional este regionalismul zăpîrste(a), mai puţin cunoscut. Lăsa pe cel mijlociu să-şi urmeze chemarea, iar pe cel mai mic, pe zăpîrstea... a! de el nu se despărţea. stACEDONSEi, o. ni, 23, ap. dl. ; cf. lungianu, e. 107, 108. (în acest autor la p. 109 apare şi sinonimul pipelcă, ca unică atestare.) Yezi şi lexic REG. 27. alr ii/i sin. p. 66 [2626] îl înregistrează numai în cîte un punct din fostele judeţe Făgăraş şi Yîlcea. E adevărat că nu s-a încercat obţinerea lui printr-o întrebare directă. în unele regiuni i s-a „degradat” sensul ajungînd să însemneze ‘copil amărît, slab, pipernicit’ (păcală, m. r., 142; cf. ciauşianu, v.) ; ‘prichindel’ (lexic reg. 27), iar în altele şi-a creat, prin extensiune, sensul figurat de ‘om mic şi slab’. Com. p. zamora — Loman-Alba, ap. da ms. NĂPÎRSTOC (-OACĂ) Este o poreclă dată unui copil mic (dl). Nu se înregistrează însă sensul regional de „urmatic, zăpîrstea (vorbind de ultimul copil al unei familii)” redat numai de ciatjşiantj, v. Este sinonim cu prîslea, zăpîrste, mezin. RĂSUYOI (RUSUYOI, RUSUROI, RUSURONIU) etc. Are înţelesul propriu de ‘aluatul de pîine ras de pe copaie ; pîinişoară făcută din acest aluat’. în alr n/i mn. p. 66 [2626], pct. 105 (Hunedoara) este redat ca sinonim cu mezin. în Făgăraş sub forma rustunoi, pe lîngă sensul propriu, avem atestat şi pe acela de ‘ultimul copil al unei familii’ (lexic reg. 94). www.dacoromanica.ro 68 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMÂNA Termenul redă ideea de ‘cel din urmă’ precum răsunoiul este aluatul din urmă ras de pe vasul în care a crescut. Ambele atestări sînt întrebuinţate ■cu sens figurat. COPIL DIX FLORI Termenul denumeşte pe copilul nelegitim, născut mai ales de o fată nemăritată sau în genere născut în afara căsătoriei. După alr i/ii, h. 211 (care poartă titlul de mai sus), expresia aceasta este răspîndită mai ales în Muntenia de unde aria sa se prelungeşte în Moldova prin fostele judeţe : Putna, Tecuci, Tutova, Bacău, Fălciu, Vaslui, Roman, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Dorohoi. în Transilvania a fost înregistrat numai în pct. 194 (fostul judeţ Ciuc învecinat cu Bacău), iar în Oltenia în pct. 865 (în fostul judeţ Dolj). Numirea de copil din flori1 face aluzie la virgina care a născut din mirosul unei flori (bakonzi, l. 106). Creată din fantezia poporului, această explicaţie acoperă cu discreţie realitatea oarecum indecentă 1 2 3. Ceea ce atrage atenţia de la început este varietatea de termeni pentru noţiunea „copil din flori”, şi deci bogăţia de sinonime. Este adevărat însă că acestea servesc prea puţin la nuanţare, ele fiind în general sinonime „teritoriale”. Flora bogată a terminologiei acestei noţiuni ne mai arată în acelaşi timp că la înmulţirea termenilor au contribuit într-o oarecare măsură şi diversele superstiţii din trecut ale satelor noastre. Pentru o mai bună orientare în bogata şi colorata sinonimie a acestor noţiuni am categorisit termenii în felul următor : în primul rînd termenii eufemistici sau metaforici: copil din flori, din frunză, din dudăi, de pe lingă garduri, de pe cîmp etc., sau : bojan, buruienar, tuf an, urzicar. Numiri injurioase sau ofensatoare în primul rînd la adresa copilului şi apoi a mamei sale. Acestea ne dezvăluie soarta nenorocită a acestor fiinţe în trecut, deci reflectă în ele o stare socială. Astfel sînt: copil (de strînsură, de lele, de carvă, de pomană, de căpătat, de izbelişte, găsit, întunecat, lepădat, orfan, sărac)-, sau depreciative ca: fătălană, furcoi, poz-dare, pripas, căţel, corcitură, poerisă, pocrisar, neleapcă, vădană etc. împrumuturi de cuvinte din alte limbi cu scopul de a atenua şi ascunde oarecum realitatea şi care, tocmai fiindcă sînt străine şi mai „expresive” au preferinţă faţă de cele autohtone. Aşa sînt: bastard, bitang, fochi(u), manzăr şi — cu rezervă — şpuri — despre care înclinăm a crede că este moştenit din latină. 1 Numire pătrunsă şi in graiul ceangău : virăggyermek (calc avind Ia bază bilingvismul); ef. Mărton Gyula, Ci te va aspecte ale bilingvismului maghiaro-romăn la ceangăii din Moldova, in scl xii, nr. 4, p. 546; cf. id. Român tiikorszok es tukorkifejezesek a moldvai csăngo nyelvjă-răsban, în „Studia Univ. Babeş-Bolyai”, III nr. 6, S. IV fasc. 1 Philologia, 1958, p. 188. 3 Cf. basmul „Fala din flori“ (lungianu, b. 97—111); cf. şi n. p. Florică : Din botez i-a zis popa Ion, dar de mic copil l-a botezat satul Florică... oamenii de ai dracului i-or ţi zis Florică, fiindcă era copil din flori” (I. Paul, Florică ceteraşul. Din revoluţia de la ISIS. Bucureşti, 1916). www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 70 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA în sfîrşit, am înşirat termenii „savanţi”, cei mai mulţi „neologisme”, dar şi creaţii pe teren românesc, fără circulaţie în graiuri, datoraţi stilului nostru juridic: fireş, firesc, nelegiuit, nelegitim, ilegitim, nepravilnicesc, noios, natural. O serie întreagă de răspunsuri — sintagme sau expresii figurate — din harta alr i/n h. 211 sugerează însă tot felul de apropieri în legătură cu actul nelegitim. Pe lingă copil din flori, destul de răspîndit, avem încă : [copil] făcut în flori (pct. 402, 526, 540, 542); prin flori (pct. 536); de (sau din) frunză (pct. 96, 805); din dudăi (pct. 880, şi note la pct. 878); făcut prin leasă; pădureţ (pct. 808); de pe lingă garduri (pct. 795)1; pe coastă (pct. 790, în note); adunat de pe cîmp 2 (pct. 896, în note); de la argeală (pct. 40) 1 2 3. La acestea se adaugă şi alte atestări din texte: copil de la umbră (sau propteauna) gardului (marian, na. 59—60; cf. ciauşianu, gl.) ; de sub salcă 4 *, de la răchită (în jurul Năsăudului) 5; copil din ţichire (ţechiră ‘coşniţă, coş de papură’ < germ. Zeclcer; ap. păcală, r. 142) sinonim cu : făcut prin leasă. Se pare că pentru un astfel de copil e creat şi cîntecul de leagăn: Are mama un odor, Şi l-a găsit prin mohor, Şi mai are o floricică, Şi-i găsită pe vîlcică, Nani, nani puiule! (şez. xn, p. 163). Cîţiva termeni au fost creaţi în derîdere de popor în strînsă legătură cu flora regiunilor respective (unii neînregistraţi încă de dicţionarele noastre). Bojan (pct. 856, 870 ; în pct. 898 din boji). Termenul este în legătură cu planta ierboasă „boz” (Sanbuculus-Ebulus), o varietate a socului. Buruicnar (pct. 558, 582, 590, unde s-a precizat: „făcut prin buruieni”, iar la pct. 887 „copil din buruieni”). Tufan (tufar, tufăriş etc.)6. Personal cunosc termenul cu acest sens din Bistriţa-Vîlcea (la mase. tufan, fem. tufancă). în alr tufean (pct. 800); tufar (pct. 825); foachiu şi tufar (pct. 835); tufiş (pct. 874); tufăriş (831). Termenii tufiş şi tufăriş par a fi eliptici; Uifăriş din încrucişarea lui tufar cu tufiş (coteanu, d. 51)7. Urzicar este în legătură cu planta urzică şi e atestat în alr pct. 381 şi 338, în pct. 381 după răspunsul urzicar s-a precizat „l-a făcut prin urzici”, cf. şi urzicar (ironic) ‘copil din flori’ (arvtnte, GL., cf. zanne, p. II 82 ; DDIÎF ; CIAUŞIANU, GL. ; HODOŞ, M. D.). 1 Cf. şi fr. «lini. sebenc ‘enfant fie haie’ (Chr. Nyrop, Linguislique el hisloire des moeitrs, Paris, 1934, articolul Les denominalions des enfanls illegilimes, p. 118). 2 Cf. fr. tlial. champis ‘enfant illegitiine’, ap. id. ib. p. 117); devenit patronimic în derivatul Championnet, general in timpul Revoluţiei franceze. 3 în fr. enfanls des huttes, Nyrop, op. cil., 121. Cf. şi cîntecul popular : Mâi cazace, cazacele! Ce caii noaptea prin argele? 4 Al. Niculescu, Termenii româneşti care denumesc nofiunca „Copil nelegitim" (Termenii româneşti...), in „Analele Universităţii «C. I. Parlion Seria Ştiinţelor Sociale, nr. 7, Bucureşti, 1 956, p. 40. 6 Cf. G. Vrabie, l'lora In basmul românesc, în sclk v, nr. 3 — 4, p. 578. • în v. norvegiană şi suedeză hrisnngr ‘enfant du taillis, du hallier’, Chr. Nyrop, op. cil., p. 114. ’ Cf. R. Todoran, Un nou volum din Atlasul lingvistic român, în „Transilvania” 73 (1942), nr. 9, p, 725. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 71 Se pare că cea mai veche denumire pentru noţiunea de ‘copil nelegitim’ este însă copil (accentuat aproape totdeauna pe o x), înregistrată de toate dicţionarele noastre începînd cu Mardarie Cozianul şi anon. cae. precum şi de majoritatea culegerilor noastre dialectale, fiind cunoscută şi în două din dialectele sud-dunărene 1 2. în privinţa vechimii, înclinăm a crede că faza cea mai veche, — anterioară despărţirii dialectelor — e reprezentată de termenul copil pe care îl găsim şi la aromâni şi megleniţi. Nord-vestul Transilvaniei şi teritoriul aromân ar forma deci arii laterale. Cercetările mai noi îl socotesc chiar cuvînt autohton 3. Expresiile Copil din flori, de frunză, de lele, făcut de fată mare etc. sînt — evident — inovaţii faţă de copil. La fel în aria de copil, găsim inovaţiile : copil făcut din copilă, copil de copilă etc., precum şi derivate ale acestora. Prima atestare o găsim într-un document slavo-român din 1545, unde se face distincţie între fiu legitim şi fiul natural. Pentru noţiunea de bastard apare copil: Dumitru nu-i făcut de tatăl său, de Voico, ci zise cum îi este copil: h-k poi6m kjko tem kouha. Termenul îşi are probabil importanţa sa în legătură cu dreptul de moştenire 4. Cînd se culcă cineva cu muiere afară de casa lui, acela copil ce va face se cheamă copil. îndrep-TAREA legiei, ap. TDRG. Mulţi zic că n-au fost Bogdan Vodă fecior cu cununie, ci copil lui Alexandru Vodă. let. i 113. Nu copil, ce copil (şi cu iertarea cuvîntului, mai să zic ficior de curvă) să numeaşte şi iaste. cantemir, he. 112, ap. da B. 1 în limba veche copil a fost întrebuinţat atit cu semnificaţia de ‘enfant’ cit şi cu cea dt ‘bastard’. Poate distincţia de sens să se fi produs mai tlrziu sub influenţa sensului din limbile slave şi astfel copil şi-a restrîns sensul numai la cel de ‘bastard’; cf. Al. Niculescu, op. cit,, p. 39; I. Rizescu, op. cit., p. 442. 2 în ar.: câkil’, -li ‘copil; copil din flori’ (cf. bg. kopile) ; la aromănii din nord, forma câkiă ‘bastard’ (cf. s.-cr. kdpio). în alr i/ii copil şi cupelu ; aceasta din urmă < ngr. xon£Xi ; forma feminină copila ‘copilă’ dar şi ‘bastardă’ < ngr. xon^Xa (dr ii 524). Derivate : cokiliişu (weigand, ar. ii 194); tot derivat pare şi cupilciu ‘copil din flori’ (dalametra ; cf. bg. kopelia ; cf. dr ii 524—525); cupilailu ‘copilandru’ (t. papahagi, d.). în m e g 1.: copil ‘bastard’ < bg. kopile (gr. s. 111 202 ; cf. alr i ii Ii. 211); cupilaş 1. copil; 2. flăcău, tinărbun de însurat (capidan, mg. iii 87) cu derivatul cupilăşloc ‘vlrsta de însurătoare la tineri’ (id. ib.). Alţi termeni atestaţi numai in sudul Dunării : ar. dociu (< alb. doc ‘bastard’) in alr i ii h. 211 pct. 09; luf ‘prunc’ şi mai ales ‘copil din flori’ numai in cod. ulm. (< lat. liitens, -a, -um); cf. dr n 629—630; lud ‘copil din flori’ (cf. bg. v.-sl. Ijude ‘populus, gens ; monde’, t. papahagi, d.). „Sărăcia” de terminologic in ar. pentru copil din flori era explicată clndva de Weigand astfel: „Aber immerhin ist bei den Aromunen die Moralităt grosser . . . Die Păderastie znmal ist durchaus verpont. Auch sonst sind sie in den Geniissen selir măssig”. weigand, ar. ii 117—118. în i s t r. : mulo (alr i/ii h. 211; cantemir, t. 121) ‘catfr’ dar şi ‘bastard’ (< it. mulo metaforă pentru ‘bastard’; sau s.-cr. mul — mula, cf. jahresber. vi 283). Explicaţia semantică a dat-o Nvrop, op. cit., p. 112. Cf. in sp. borde ‘bastardo’; lat. Urzic burdus ‘mulo’. J. Coro-minas, Diccionario critico etimologico de la lengua castellana, Berna, 1954, s. v. Cf. şi : bord-borda ‘ilegitimo ; bâtard’. Mgr. A. Griera, Atlas linguistic d’Andorra, Andorra, 1960, h. 249. Recenzia acestei lucrări de G. Giuglea şi I. Stan, In f. d. iv, p. 303 — 307. * Vezi RL’su, tr. d. 89, 123, 130. 4 Cf. arhiva, xlvi 1939, p. 284; P. P. Panaitescu, Obştea..., p. 173. * Notăm aici ctteva sensuri figurate şi derivate a lui copil care nu intră direct in subiectul nostru, dar au la bază ideea de ramură bastardă. Copil (dial. cochilef, cocilefi, copilete, copileţi, copilaş) vlăstare sălbatice la porumb sau la alte plante (da ; cf. alr Hj h. 103, răspindit in Ma- www.dacoromanica.ro 72 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMI1A ROMANA Forma copil e întrebuinţată cu sensul de ‘copil din flori’ într-o arie compactă care acoperă toată Crişana 1 şi in vecinătatea acesteia (fostele judeţe Maramureş, Sălaj şi parţial în Someş). Aria din urmă ne trimite geografic la ucr. Tcopil, Tiopel, iar cea din Banat la s.-er. kopile* 1 2. Tot în zona Banatului găsim şi expresiile : copil de copilă (pct. 30) şi copil făcut de copilă (pct. 24, 69, 77, 79, 842). Copil şi-a format şi cîteva derivate : Copiii vb. IV tranz. 1. a tăia copileţii la plante (acest derivat pare mai nou); 2. a naşte copil; (în Ţara Oaşului) o copilit = o făcut copil (arii. folk. i 153); 3. (în Banat) a avorta (da) ; (refl.) S-a copilit fata (ALR i/ll h. 211, pct. 302, 305). Copilită adj. f. (în Bihor, despre o fată nemăritată) însărcinată, gravidă. Cine dracu a mai văzvt, Raţă neagră potcovită, Fată mare copilită. izvoraşul, a. 1939, p. 261. Copilitură s. n. (regional) copil nelegitim (da) 3. Soarta copilului nelegitim în cursul timpurilor a fost întotdeauna vitregă 4. în toate orînduirile bazate pe proprietatea privată „Copilul din flori” este exclus de la moştenirea directă a averii tatălui său 5. El este lăsat numai în grija mamei, de cele mai multe ori, fiinţă lipsită de sprijin moral şi de mijloace materiale şi expusă tuturor privaţiunilor şi ipocriziei moravurilor burgheze 6 7. Atitudinea uneori ofensatoare, alteori fals compătimitoare sau umilitoare cultivată şi de biserică se reflecta în termenii care denumeau această noţiune în diversele graiuri populare. Dăm mai întîi răspunsurile din ALR i ii h. 211 şi apoi din diverse alte izvoare: Copil de strînsură = copil cules, găsit, strîns de pe drumuri (pct. 412)7; băiat de pomană (pct. 223); prunc străin = cu părinţi necunoscuţi (pct. 51); copil sărac (pct. 45, 75) 8; copil de căpătat (zanke, p. n 86), ramureş, Ollenia, Muntenia şi Moldova). Copilei brad cu două sau mai multe vîrfuri (ar-vinte, t. l. 145). Copilaş = fir de porumb care creşte la tulpina unui porumb mai mare (id. gl.). Copiii (numai la pl.) — lăstari de căpşună, stolom (lexic reg. 78). 1 De aici a intrat In limba maghiară, cf. VI. Drimba, Influente româneşti in graiul maghiar din Valea Crişului Negru, In f. d. i 115. 2 Cdpilă (în Banat) ‘oaie care fată Înainte dc vreme’ (mvt. di \lect. i 137) se găseşte şi In limba strbă (uit n 614). 3 Pentru alle derivate, numai In legătură cu plante, cf. da. 4 Cf. Tudor R. Popescu, Dreptul familiei, II, Bucureşti, 1960, p. 110 — 117. 5 Marx şi Engels, Opere alese, In două volume, Editura pentru literatură politică, voi. II, p. 257. • La noi încă înainte de apariţia Codului familiei, Decretul nr. 130 din 2 aprilie 1949 pentru reglementarea condifiunii juridice a copilului natural a asimilat In drepturi filiaţia din afara căsătoriei cu aceea din căsătorie, vezi şi Codul familiei In art. 63 şi 97 al. 1. Pentru situaţia din regimul burghez vezi Alexandru A. Belik, Copilul natural, Bucureşti, 1902, p. 326. 7 Aceeaşi idee o redă şi istr. copil găsit şi ar. filor diprit căl’uri (papahagi, b. 8; cf. jaii-kcsber. vi 283). De aici provin în limba franceză nume de persoane ca : Trouoe, Champi, Avril, Mai, May; cf. A. Dauzat, Les noms de personnes, Origine el ioolution, Paris, 1934, p. 108—109. Pentru exemple similare din limba română precum şi din alte limbi, cf. Al. Graur, Nume de persoane, Bucureşti, 1965, p. 94 — 95. 8 Sărac cu sensul de ‘biet, nenorocit’ cf. romanoslavica iii 74; sau poate şi ‘orfan’, deci fără tată. Pentru sensul social al termenului, vezi : P. P. Panaitescu, Obştea..., p. 46—47. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTĂ 73 căpătat (sau făcut) din (sau cu) zadia (expresie figurată) (arh. folk. i153) ; furcoi, furcă-mare ‘copil din flori’ (x. papahagi, m. 220); tot cu acelaşi sens în alr i/ii h. 211 pct. 266 şi 269 (ambele în fostul judeţ Someş), iar în h. 181 pct. 348 (Petrova — Maramureş), în note „cel făcut cu fui ca se numeşte copil”. în această accepţiune, termenul furcoi 1 ne este cunoscut şi nouă din cîteva comune din jurul Năsăudului; (depreciativ) fătălană (alr i/ii h. 211, pct. 782), v. Fată-, fecior de izbelişte, copil al nimănui (marian, na. 60); căţel ’copil din flori, nelegitim’ (pasca, gl.) 1 2; corci ‘bastard’ (lb. ; cf. densusiantj, gl. ţ. h. 179; cade), derivat: corcitură ‘bastard’ (JAHresber. iii 121, 318; cf. cade)3, întunecat 4 (cf. bujoreanu, col. 693) : Iară cină se va naşte copil şi nu ştie care tată l-au făcut, nici cela ce l-au semănat, acela se cheamă întunecat, (pravila, 1652, ap. zanne, p. ii 86 ; cf. l. rom. xiv, nr. 4, p. 442) ; lepădaţii (în pct. 512, note „la acel care-llapădă prin buruieni”)5 6 7; înărăiidău ® (x. papahagi, m. 225 ; cf. alr. pct. 347, în note); orfan (marian, na. 60 ; cf. ddrf) ; pozdare şi pozdaru7 (popovici,r. d. 84) ; pripas8 şi vîrcolac (alri/ii li. 211, pct. 857)®. 1 Punctul de plecare pentru crearea acestuia trebuie să fi fost ideea de „crăcănat” : copiii mici merg cu picioarele desfăcute şi îndoite in afară, întocmai ca dinţii furcii (c vorba de furca obişnuită la ţară, făcută din lemn şi avind numai doi dinţi); \ezi şi lorgu Iordan, Recenzie la lucrarea lui St. Binder, Kincl, Knabe, Mădchen im Dakorumănischen, In bul. fil. i 223. Ne-am putea gîndi şi la furca de tors din care trăiau femeile sărace la ţară. Cf. şi expr. A fi aruncat din furcă _ a fi rău aşezat, fără nici o regularitate, d v. în studiul lui V. Arvinte, Terminologia exploatării lemnului şi a pluturitului, din St. şi cerc. şliinl. VIII (1957), Iaşi, p. 69, găsim : brad cu copchileţ sau brad cu furcă, sau brad In-furcil, sau infurcilurâ. Poate că in legătură cu numirea acestor ramuri hibride este şi furcoi. R. Todoran, Mole lexicologicc (In cl viii, nr. 2, p. 305) aduce termenul furcoi, în legătură cu unele „obiceiuri” din şezătorilc de la ţară, unde fetele şi văduvele tinere merg cu furca de tors. Această părere ni se pare cea îmii plauzibila. 2 Căţel ‘Copil din flori’ este siguţ o întrebuinţare metaforică (cu nuanţă peiorativă) a subst. căţel avind la bază constatarea că la fel cu animalele, copiii naturali nu-şi cunosc taţii (citeodată nici pe mamele care i-au părăsit de mici). Şi, dacă, din numeroasele animale domestice a fost ales tocmai clinele, cred că s-a pornit de la reputaţia de luxurie a căţelei”. lorgu Iordan, în bul. dl, i 222. La explicaţia lui Iordan se adaugă şi numirea de căţea data unei fentei uşoare, cf. G. Istrate, Moţiunea „femeie stricată” şi terminologia animată, în bul. fil. xi xiii, p. 480-488. 3 Plecindu-se de la ideea dc animal născut din încrucişarea a două specii (cf. istr. mutoy s-a aplicat numirea, cu sens depreciativ, şi „copilului din flori”. Cf. rnagh. kores ‘idem’. 4 Participiul lui întuneca cu valoare adjectivală şi cu sensul de ‘obscur’. 5 Cf. patronimicul Lăpădat şi alte derivate în cdo. 6 Are la bază magh. maradik ‘rămăşiţă, urmaş’. Prin substituire de sufix (-ău, cu nuanţă depreciativă, în loc de -ic). 7 în legătură cu puzdăriile cinepei, care se aruncă, se leapădă în măsură ce se curăţă fuiorul. 8 Termenul derivă din sl. bis. npmuc-k ‘foetus’ (la vite). Pripas ‘miel tlnăr, nelnţărcaf (scurtu, gl.). Prin extensiune s-a ajuns şi la sensul dc ‘copil mic, nou născut’ (jahresbfr. iii, 352; cf. şi alr i ii h. 181, pct. 85 ; sg. pripas refăcut din pl. pripăşi). Fiindcă, de obicei copilul din flori n-are „stăpin” (tată) şi deci e oarecum al nimănui i s-a aplicat şi lui această numire. Eu de mtndra nu mă tas, Pin-oi face-o c-un pripas, giuglea-vîlsan, r. s. 315. Te cunoşti, lele, pe paşi, că eşti bună de pripăşi, mîndrescu, l. p. 142; cf. alr i/ii h. 211, pct. 776. Răsplndit mai ales sub forma : copil de pripas (zanne, p. ii 82, cf. ddrf ; ciauşianu, gl.). Loc. adj. De pripas = fără stăpîn, rătăcind de colo plnă colo, al nimănui (dl). Băiat din flori şi de pripas, Dar îndrăzneţ cu ochii (eminescu, în poezia Luceafărul). Poate poetul s-a glndit să exprime ideea de ‘copil rămas fără părinţi’ la curtea împăratului. 8 Termenul este In legătură cu supei st.ţia răsplnditâ altădată în popor că aceşti ccpii se transformă după moarte în vîrcolaci (cf. Gh. F. Ciauşianu, Superstiţiile poporului româny www.dacoromanica.ro 74 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Tot depreciative par şi: huli an (în rn. Beiuş, regiunea Oradea) copil sau, probabil, copil din flori (c. v. iii, nr. 3—4, p. 47) eventual în legătură cu magh. bujtovâny ‘creangă de altoit’; apoi pomiloi (rn. Tîrgu-Jiu) corcitură, bastard (c. v. iii, nr. 2, p. 34); cf. şi pomili vb. IV a rămîne grea, însărcinată (id. ib.). Dar prejudecăţile umilitoare faţă de copilul nelegitim nu se limitează numai la persoana acestuia 1, ci se resfrîng în mod direct şi asupra mamei, care este stigmatizată cu diverse epitete depreciative, din care o parte se reflectă şi în terminologia noastră. Unele din ele arată în acelaşi timp şi situaţia de inferioritate a femeii în regimul burghez. Amintim numai tangenţial perifraze — care vizează atît pe mamă cît şi pe odrasla acesteia — copil făcut de fată mare (sau de fată), destul de răspîndită în Oltenia, Muntenia şi mai ales în nordul Moldovei (cf. alr i/ii h. 211). [Copil] din fată greşită (Art. 954 din Codul Calimach). (Metaforic) Fata-frunzci = fată cu purtare slabă; care a făcut copil de fată. La răchita cea plecată, Şade fata supărată, Lac-a fost a frunzei fată, Supărat-a şi muri, Dac-o fost fata frunzii. bîrlea, C. p. 115. Copil (sau fiu, fecior, pui) de lele 2 (lele cu sensul de ‘femeie uşoară, cu purtarea rea’) Alelei! fecior de lele! Căci răpişi zilele mele! alecsandri, p. p. 73; cf. alr i/ii, h. 211, pct. 385 ; marian, na. 49; da, s. lele. Pui de curvă 3 (cf. mIndrescu, l. p. 146). Ficior de curvă. cantemtr, hr. 112, ap. da. Nclcapcă este tot în legătură cu mama şi copilul acesteia (cf. ucr. HCJiiiTKa ‘junincă care se goneşte la o vîrstă timpurie, pînă la trei ani’ Semcinski ; cf. graur, e. 121; dar vezi şi Iorgu Iordan, Note de lexicologie românească, în scl xrv, nr. 1, p. 22, unde se dă etimologia v.-sl. neleapu, ‘necuvincios’). Cf. şi numele de familie (pe la Tecuci) Nelepcu ‘cel care se naşte înainte de timp’ (scl xiv, nr. 1, p.22). Un sens cunoscut de noişi în Maramureş: ‘vacă tînără care fată înainte de vreme ; juncă’ (şi sub forma : meleatcă cu derivatul meletcuţă) * ‘oaie care fată înainte de a îmjdini doi * 1 2 3 Bucureşti, 1915, p. 100). Copiii de neleaptcă se urcă in lună şi o minincă. n. ii 240. Se credea cil aceşti copii, in genere, slnt isteţi, inteligenţi şi posedă calităţi pe care alţii nu le au. Iată ce spune o poezie poporană despre o fata nelegitimă : M-a făcut mama pe gheată, Duminecă dimineaţă, Sa fiu iute şi isteaţă. M a făcut mama pe vint, Să fiu iute la cuoinl. M-a făcut mama-ntre văi Sa fiu dragă la flăcăi, marian, na. 60. Is fata din flori vestita. Să nu mă bagi tn ispită. lungianu, b. 109; cf. Al. N'iculescu, Termenii româneşti..., p. 42 — 43. Aceeaşi superstiţie se găseşte şi la alte popoare. Cf. Chr. Nyrop, op. cit., p. 124 — 125. 1 Ca prim efect al acestui fapt copilul primeşte numai numele mamei. Aşa se explică la noi probabil, cel puţin unele din matronimice ca : Adăscălifei, Adrăgufei, Aioanei, Ailenii, Alelei, Amăriei, Amăriufii, Andrieşii, Grapini, Seni etc. Cazuri similare In limba franceză : Blanche, Lablanche, Ladoucelle, Alapetite, Bernadotte, Lamarline, Lassimone (Nyrop, op. cil., p. 100), cf. dauzat 124, 125 şi harta IV, p. 74. La neamul marnei unor bastarzi domneşti fac aluzie şi porecle ca : Ioan Vodă Armeanul, Iancu Vodă Sasul (cf. cdo, xlviii). Silit însă şi cazuri cind, prin anumite împrejurări, mama devine centrul familiei şi atunci copiii primesc matro-nimicul sau porecla acesteia, ca : Avădanei, Agavriloaiei, Atomulesei etc.; cf. Al. Nieulescu, Termenii româneşti..., p. 41; Al. Cristureanu, Nume de familie formale cu articolul genitival A in Valea Bistriţei (Bica:), in „St. şi cerc. ştiinţifice”, XIII, Iaşi, p. 209—219. 2 Cf. In fr. fils a pulain, fits de garce, fils de lisce; it. figlio di pullana; sp. hijo (sau hi) de puia; port. filho da puia (Nyrop, op. cil., p. 107 — 108). 3 în alr I îl li. 211, pct. 49; copil fără tată; cf. lat. nullo patre nalus (Nvrop, op. cil., p. 99). 3 G. Istrate, op. cit., p. 116 ; cf. h. xii 301, în Broşteni—Suceava ; teodorescu, p. p. 391. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 75 ani’ (arvinte, gl.); derivatul nelăpcea ‘viţeaua de doi ani’ (viciu, gl. ; cf. c. v. i, ni’. 7, p. 33 ; l. rom. x, nr. 1, p. 24). în mod figurat şi cu o nuanţă sarcastică, termenul s-a aplicat şi fetei care are ‘copii din flori’, precum şi progeniturii feminine a acesteia. Keleapcă ‘femeie caie a născut copil de fată’ (rădulescu-codln) ; neleapcâ ‘fata care are copii din flori’ (ciAUŞiANtr, v); neleaptcă (h. ii 216, în Constanţa). în alr i/ii h. 211, pct. 990 de neleapcâ, iar în pct. 795 (note) ,,dacă-i fată [progenitura] se zice , pielea pcă-nelep ce”. Pocrişcă (cu var. pocrişâ) ‘femeie stricată’ (arvinte, gl.) sau ‘femeie care, nemăritată, a făcut un copil’ (lexic reg. 106). Cu aceleaşi sensuri în ucr. noapumna x. Derivat: pocrişar ‘copil din flori; bastard’ (id. ib.). în on. : Poeriş. cdo. Tot depreciativ este şi vădană ‘fată căzută, deflorată, care a născut copil din flori’, cf. Văduvă. ★ Din cauză că unii termeni şi expresii pot fi la un moment dat prea supărătoare şi sînt prea uşor de înţeles pentru anumite persoane, se recurge adesea şi la termeni din alte limbi. Aceştia nefiind tocmai bine cunoscuţi de întreaga colectivitate, nu supără şi nu jignesc la început ca cei autohtoni. Evident, cu timpul, şi aceştia devin uzuali şi pierd nuanţa peiorativă. Poate ceva asemănător s-a petrecut şi cu prunc. în unii din aceşti termeni (foachiu, bitang, baistruc) se reflectă şi amestecul cu naţionalităţile conlocuitoare. Baistruc (alr i/rr h. 211 pct. 516, în Ciurchi-Iaşi). Termenul derivă din ucr. bajstruku, bajstruk ‘bastard’ (aiiklosicii, ews. 6). Cf. şi hipocoristicul ucr. baistrucoc ‘sugaci’ (alr ii/i h. 146, pct. 366, Brodina-Kădăuţi). E cunoscut şi cu un sens figurat: baistruc ‘manechin pentru alungarea păsărilor din grădini sau holde’ (c. v. m, nr. 3—4, p. 30); în sfîrşit cu sensul de ‘derbedeu’ : D-apoi doar n-oi be rachiu cu vreun baistruc. Aştept .şi eu pe cine-i menit, istrati, gr. 68, ap. da ms. Bastard, apărut în Franţa în perioada veche a evului mediu (bât -f-suf. -art, azi -ard) 2, la noi este de origine neologică. Deoarece reprezintă un eufemism comod, mai puţin ofensator, care făcea o aluzie discretă la realitate, a pătruns uşor în limbile mai multor popoare. în limba română a intrat din it. bastardo 3 fiind atestat întîi ca termen oficial în art. 954 din Codul Calimach : Xumeroşi bastarzi domneşti, hasdeti, i. c. 75, ap. da *. Amintim şi verbul a bastardizâ, însă cu un îndepărtat sens de discuţia noastră (bul. fil. ix 29). Bitang provine din magh. bitang ‘vagabong, ştrengar, copil din flori’. Cf. şi klein, D. 108. Sensul ‘copil din flori’ este răspîndit la noi în texte şi în graiurile populare, des sub forma masculină, foarte rar şi la 1 2 3 4 1 Cf. I. Robciuc, Elimologii, în l. rom. xiii, nr. 2, p. 113. Sensurile şi etimologiile date pină acum nu acopăr sensul termenului nostru. (Cf. scl x, nr. 3, p. 3‘J8 ; pompiliu, bih. 1013 ; Analele şliinl. ale univ. din Iaşi, S. III, t. V, 1959, p. 87.) 2 Chr. Nyrop, op. cit., p. 118 123. 3 Vezi da, cf. şi I. Dănăilă, Sufixul -ard, in sfc ii 110. 4 în ar. bastard alături dc câpil (^lr i/ii h. 211, pct. 08). www.dacoromanica.ro 76 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA feminin. (Adjectival) Copii bitanţi nu-i m numi (a. 1803). iorga, s. d. xii 148; bitongi, ghitanci (în Bacău; columna, a. 1882, p. 348 şi 426); bitang (barbul, 44 ; stan, 147); bitangă, bităngi (ţiplea, p. p. 106); bitanc (DENSUSIANU, ţ. H. 60 ; gr. s. v 325, vi 233 — în Jina-Sibiu); bitan (gr. s. IV 128 — în fostul judeţ Prahova; cf. bul. fil. vi 147 — în fostele jud. Someş şi Mureş); ghitan (în Piatra-îîeamţ, coman, gl.). După Alr, termenul cuprinde centrul şi sudul Transilvaniei x, fiind aici singura noţiune pentru copil din flori. Cîteva ramificaţii ale ariei către Moldova se explică prin roiiile peste munţi ale transilvănenilor 1 2 sau prin influenţa graiului ceangău din Moldova, unde există cuvîntnl (cf. wiciimann, 14). Cele cîteva atestări din nordul Olteniei şi Munteniei se explică, de asemenea, prin aşezările transilvănenilor în aceste părţi. Sub forma bitanga şi bytanga apare şi la ucraineni (crînjală, r. 215). Fochi(u) este un împrumut vechi românesc în limba maghiară (făt > fattyu) reprimit mai tîrziu de români sub această formă (puşcariu, L. R. i 313 )3. Bucura, să o ducă tată-so... dar nu în casa noastră, că este foche (a. 1803). iorga, s. d. xii 195; cf. L. rom. viii, nr. 2, p. 52. Atestat ca nume propriu din anul 1374 (cf. drăganu, r. 583). Variante regionale : (la mase.) foachi(u). (marian, na. 16, 59, 60 ; GR. s. Vi 231; lexic reg. 91; Ţ. n. 52); (mase. şi fem.) foche (rădulescu-codin) ; (numai la fem.) foache (l. rom. viii 52); folchiu (folc. trans. ii 352). Cu diverse variante fonetice este răspîndit într-o arie compactă din sudul Transilvaniei, cu mici ramificaţii spre centrul acestei regiuni (cf. ALR i/ii h. 211). Manzăr este atestat o singură dată în raionul Vişeu, regiunea Maramureş (l. rom. x, nr. 6, p. 569). Termenul este frecvent în limba idiş : mamzăr4, prin disimilare manzăr. Spur(i), şpuri. La sg. şpur (c. v. uij nr. 6, p. 29; mat. dial. i 288; arvinte, gl.) ; (sg. şi pl.) şpuri (t. papahagi, m. 234; cf. paşca, gl. ; bul. fil. vi 149), formă cunoscută de noi în jurul Năsăudului. Este viu în limbă fiind unicul termen cunoscut pentru „copil nelegitim” în părţile Năsăudului, răspîndit şi în ţinuturile limitrofe (Maramureş şi Cîmpulung-Bucovina), formînd o arie neîntreruptă în această regiune (cf. alr i/ii h. 211). Atestările din diverse texte îl arată şi mai 1 în pcl. 251 şi 798 s-a înregistrat şi fem. bitangă. In Gorj avem forma biieangă ‘om de nimic, haimana'. Cf. Şt. Iacob, Note despre graiul din Ţara Birsei, In l. rom. viii, nr. 1, p. 81 ; cf. c. v. i, nr. 9, p. 32 ; lexic reg. 44. Derivatele : bitangău (caba, săl. 95); bităngos (scurtu, ug. 217) şi bităngăli vb. IV tranz. (klein, d. 108) slnt in legătură cu acest sens. Avem şi forma feminină aplicată la masculin : O bitangă de om (t. papahagi, m. 132). 3 Ion Nistor, Emigrările de peste munţi, In „Analele Academiei Române” s. ii, tom. xxxvii p. 816 865 ; cf. Ştefan Meteş, Păstori ardeleni In Principatele Române, in „Anuarul Inst. de Ist. Naţ.”, III, Cluj, 1926, p. 293 — 355; D. Prodan, Teoria imigraţiei Românilor din Principatele Române tn Transilvania In veacul al XVIII, Sibiu, 1944. 3 Bârczi Gcza, op. cit., s. v. dă pe magii, fattgă ca probabil compus din niagh. fa = arbore şi to tulpină. * Mamzer sau manzer, de origine ebraică, este atestat şi la ciţiva scriitori latini cu sensul de ‘bâtard’. în traducerea Vulgatei este explicat: „hoc est de scorto natus” (cf. Nyrop, op. cit., p. 99). www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 77 răspîndit *. Vitalitatea lui în graiul popular din aceste părţi ne-o confirmă şi derivatele : (hipocoristic) şpuriuţ s. m., cunoscut de noi în jurul Năsău-dului; (depreciativ) şpurian s. m. (alb i/ii h. 211, pct. 259) 1 2 *; (depreciativ) şpureaucă s. f. (singura formă feminină cunoscută în ţinutul Năsăudului); şpuroaică s. f. 3 (mat. dialect, i 193 ; cf. arvinte, gl.) cu var. şpuroaică (marian, na. 59, cf. abvlnte, gl.) ; spureancă s. f. (id. ib.). în Sîngeorz Băi — Năsăud am găsit şi forma prefixată răsşpuri ‘şpurii şpurilor’ (scl'rtu, gl.). în ceea ce priveşte etimologia cuvîntului. X. Drăganu (în dr ii 612—627) şi P. Skok (în Zeitschrift fur rom. Phil., XXXVI, p. 655 — 656) îl derivă din lat. spurius, -a, -um 4, cf. it. spurio ; spurra; sp. espurio puşcarilj, istr. n 295, spune că nu poate fi despărţit de sîrbo-croatul Spure „miel fătat înainte de vreme”, iar binder, km. 35, îl aduce în legătură cu rus. sporoh „avort, bastard”. Aria geografică a termenului ne-ar indica într-o anumită măsură această din urmă etimologie. E posibil însă să fie la origine un cuvînt latin venit pe cale juridică şi cu pronunţare maghiaro-germană, sub influenţa şcolilor şi culturii germane din această regiune 5,. unde şi astăzi se rosteşte; student, stipendiu, spion etc. ★ O bună parte din termenii corespunzători noţunii în discuţie sînt de origine neologică sau cărturărească aparţinînd stilului juridic şi intraţi în limbă prin vechile noastre legiuiri şi deci fără circulaţie în graiurile populare. Fireş, dial. hireş, cu sensul de ‘făcut după fire’ în opoziţie cu ‘cel făcut după lege’. Iară cînd ţine neştine muiare în casa lui neblagoslovitâ şi se culcă cu dînsa de faţă, de va face copil se cheamă hireşi. pravila (1652), ap. zanne, p. ii 86. (întrebuinţat mai mult sub formă adjectivală) Copil hireş ‘natural, nelegitim’, (pravila (1652), ap. tdrg.) Firesc, derivat pe teren românesc (fire + suf. -esc), tot sub forma adjectivală; cu aceleaşi sensuri ca fireş. Fiilor celor fireşti, adecă celor ce nu sînt după leage prin cununie născuţi, pravila (1814), 148 ap. DA 6. Nelegiuit, derivat pe teren românesc (în sensul că s-a născut în afara „legilor”, mai ales a celor bisericeşti). Dacă părinţii nelegiuitului copil firesc vor avea... copii (art. 944 Codul Calimach). 1 Ca şi Ia copil avem şi aici atestat (rar) sensul de ‘ramură bastardă la plante sau la arbori’ (dr. ii 613 ; mat. dial. i 288; scurtu, gl.) în înţelesul de „fals, neautentic”. (Cf. alr ii* h. 103, pct. 219.) 4 întrebuinţat ca poreclă : Şpurianu (dr ii 612). 8 Şi cu sensul de ‘ceapă care creşte de timpuriu primăvara’ (arvinte, gl.). 4 Cf. şi G. Pascu, Rumănische Elemente in den BalŞansprachen, Geneve, 1924, p. 80. în general, părerile tendenţioase expuse în această lucrare trebuie privite cu multe rezerve. Cf. puşcariu, istr. îl 275, 276. * G. Bariţiu, Istoria regimentului al 2-lea, Braşov, 1874 ; cf. V. Şotropa şi N. Drăganu, Istoria şcoalelor nâsăudene, Năsăud, 1913. * Cf. şi fecior fără cununie (iorga, a. ii 302). www.dacoromanica.ro 78 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ Tot limbajului juridic aparţin şi sinonimele: (copil) nelegitim; ilegitim1 (neologism < fr. illegitime), sau (învechit) nepravilnicesc (da), sau natural1 2 = firesc, vezi mai sus. Pe această linie se explică şi sinonimele fiu-drept, fată-dreaptă 3. Not(h)os este un termen împrumutat din limba greacă (cf. gr. voOog). însă născutul a necunoscuţi părinţi fiind, nothos, adecă nu copil, ce câpil. cantemir, hr. 112, ap. da. Notos sau copil, bujoreantj, col. 693. COPILĂ Termenul denumeşte fiinţa de sex femeiesc în raport cu părinţii •săi4 *. Sinonime: fată, băiat ă, cocoană, pruncă, fiică. După alb i/ii, h. 191, este răspîndit mai ales în Moldova şi Transilvania de est. în texte apare însă şi în alte regiuni: Dacă văzu împăratul că-l înteţesc fetele cu rugăciunile, le zise: Iată, copilele mele, de ce sînt trist. tspiRESCU, l. 12 6. O altă nuanţă de sens se referă (în legătură cu vîrsta) la persoana de sex feminin, de obicei din primii ani ai vieţii pînă la adolescenţă 6. Pîine şi vin iaste mie şi copilei şi tinerelului (biblia, 1688), ap. da. Din motive poetice şi stilistice Eminescu preferă termenul copilă faţă de alte sinonime: Dintre flori copila rîde şi se-nchină peste gratii, sau Cînd cochetă de-al tău umăr ţi se razimă copila. Pe din sus de cea grădină, Merge-o copilă străină, Cu drăguţul ei de mină. folc. trans. ii 333 7. (în opoziţie cu nevastă) Pînă cînd iubeam copile, Mai era ceva de mine, Dar ■de cînd iubesc neveste, Creşte barba fără veste. P. p. Aceasta are o serie întreagă de sinonime destul de elastice, raportate, treptat, tot la vîrstă : băiat ă, băieţică, copiliţă, copilandră, pruncă pruncuţă, pruncuşoară, fetiţă, fătuţă, fătuşoară fătuică, fetişcană, fată, fată în floare, fată mare fătoc, fătoi (cf. marian, na. 348). Serveşte şi ca adresare a unei bătrîne către o tînără. Baba întîmpină pe fată cu blîndeţe si-i zise : Ce cauţi prin aceste locuri, copilă, si cine eşti? CREANGĂ, P. 288. 1 Cf. fr. un fils illcgilime; it. un figlio illcgitimo ; germ. unechte Kinder. „Lc mariage et tout ce qui s’y rapportail, c’etaita [autrefois] la legalite ; Ies enfanls nds hors mariage etaient contre la lois” (Nyrop, op. cit., p. 102). 2 în limba latină filius naluralis Te fils charnel’ se întrebuinţa in opoziţie cu filius adoplivus. Probabil in epoca Renaşterii „natural” şi-a modificat sensul in unul diametral opus, voind să arate că un copil natural a venit pe lume fără formalităţile legale, nefiind asistat de martori, naşi etc. (N>rop, op. cit., p. 105). 3 Cf, Al. Niculescu, Termenii româneşti..., p. 43. 4 în ar. câkilă ‘fată mare, virgină, copilă’ (t. papahagi, n.), iară copilă (cupelă) (< gr. xurcdXa ‘fată mare şi nemăritată’ (dr ii 524 — 525). * Apare mai intîi ca „românism” intr-un document slavon din 1438 (costăchescu, ii 4). • Virsta variază mult după regiuni şi localităţi : pînă la un an sau pînă la 20 de ani, pină merge la şcoală, pînă la măritiş etc. (cf. alr i ii h. 191). 7 Pentru sensurile figurate : naivă, nepricepută, nevinovată, cf. da. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 79 Pentru compusul copilă-de-suflet (iorga, s. D. xn 161), cf. Copil-de-suflet. Derivatele lui copilă sînt mai puţine decît ale lui copil, de asemenea, şi valoarea de circulaţie este mai scăzută în comparaţie cu cosemanticul său masculin. Copilaşă s. f. (învechit) Murind fratele său îi rămase o copilaşă de noao ani. mineiul, 179, ap. da. Copilandră s. f. (hipocoristic) copilă mai mărişoară (marian, î. 236). Şi (cu funcţie adjectivală) : Mă socoti tu aşa proastă şi copilandră, sbiera, p. 9, ap. da. Copilandrică s. f. (hipocoristic, derivat de la copilandră) Cînd eram copilandriră. conv. lit. xliv 276. Copilică s. f. (hipocoristic) copiliţă; (rar) iubită, mîndră. Cît mi ţi-i noaptea de lungă, Mie-mi pare mititică, Pentru tine-o copilică. pamfile, C. ţ. 175. Copiliţă s. f. (hipocoristic) 1. copilă mică (uneori întrebuinţat ca epitet alintător faţă de ‘iubită, mîndră’). Toată, roată, rotilifă, Draga badii copiliţă, Astă-vară sugeai ţîţă, Ş-amu dai badii guriţă. P. p.; 2. fetiţă, fiică însoară-te de nouă ori, Şi să ai nouă feciori, Şi apoi o copiliţă, Să te-adape în temniţă, folc. trans. ii 356. Copiluţă s. f. copiliţă. Cît oi fi ş-oi mai trăi, Fată mare n-oi iubi, C-oi iubi o copiluţă, Să fiu vara cu drăguţă Şi iarna cu nevăstuţă. P. P.; Cf. GL. M. Copilă adj. Să mai privesc odată cîmpia-nfloritoare, Ce silele-mi copile şi albe le-a ţesut, eminescu, ap. l. rom. xiii, nr. 1, p. 15. Pe fruntea-i copilă. ibid. COCOX (CUCOX) Ca şi celelalte sinonime ale sale (prunc, copil, băiat, f e-c i o r), se întrebuinţa odinioară (astăzi numai regional) ca numire generică pentru copii. Şi a fiică-sa llianii... şi altoi' cuconi a domilorsale. iorga, S. D. v. 95. Dumnezeu să nu vă ierte Ne-aţi luat de la neveste, De la casă şi coconi, Ca să apărăm pe domni. folc. trans. i 264. Au doi coconi; o cocoană ş-un cocon. ALR n/i h. 132, pct. 362. Cf. id. i/n h. 182, 183. Sensul vechi şi de bază este acela de ‘fiu’ (în raporturile dintre părinţi şi copii). KoTton ‘filius’ (anon. car.). Nu ascunse de fiii (cuconii dos.) loru. psalt. 254. Doamne, coconulu mieu zace în casă slab... CORESl, ev. 222. Să-i fie... dreaptă... moşie d-sale si cuconilor d-sale. ttricariul, i 371, ap. DA. Termenul denumeşte şi pe copilul de sex bărbătesc mai ales cînd e pus în opoziţie cu fată. Au făcut doi coconi şi o fată. GAVRIL, nif. 10, ap. da. Au doi prunci : o fată ş-un cocon, alr ii/i h. 132, pct. 346. în strînsă legătură cu vîrsta, denumeşte persoana de sex masculin începînd din fragedă copilărie (rar, chiar înainte de naştere) şi mergînd progresiv pînă la noţiunea de fecior, flăcău, tînăr, june. în această ordine www.dacoromanica.ro 8D TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA are ca sinonime în primul rînd pe prunc, apoi pe copil, copilandru, băiat, băieţel, băieţaş, fecioraş. (Cf. ANON. CAR. ; LB. ; BARBUL, 40 ; AL-GEORGE, 31 ; BÎRLEA, î. 238, SCURTTJ, TJG. 259 ; cf. şi ALR i/ll hărţile : 181, 210, 184 ; id. ii/i h. 137, 139 ; ALR ii/i mn. pag. 06 [2626], pct. 362.) Iată cîteva atestări, de la cele mai vechi texte pînă astăzi: O spentecară şi scoaseră coconul, cuv. d. bâtr. i 357. Toate vîrstele coconi şi bătrîni... întoarsemu-ne. coresi ev. 286. Uciseră toţi coconii... de doi ani şi mai mici. ap. Tetraevanghelul lui Coresi, ediţia Florica Dimi-trescu, Bucureşti, 1963, p. 41. Zise: Cocoane, zic ţie, scoală. VARLAAM, c. 319, ap. da. Cucon să cheamă până la al şeaptele an de vîrstă (Carie românească de învăţătură — 1646 —, Bucureşti, 1961, p. 162). Ajunsese coconul împărătesc fecioraş frumos la chip. sadoveanu, d. p. 15, ap. dl. Cînd de-acasă ai plecat, Pruncii ţi i-ai sărutat, Săracii coconii tăi, Cum o rămas singurei. T. papadagi, m. 14. Pe din jos de Baia-Mare, Mere-un căpitan călare... Şi coconii tăţi plîngînd. 3iat. folc. 168. Nu-s cocon numa de-amu, De-o purtare sumanul Nu-s cocon numa de-asară. Pămîntu sub mine zbiară, kcurtu, ug. 201. Loc. a d v. De cocon = de copil, din copilărie. CORESI, ev. 70, 80. Ca extensiune geografică, cu sensurile date mai sus, termenul este viu încă în graiul maramureşan şi, în parte, şi în graiul moldovean. Desigur că în realitate este mai răspîndit decît aceste mari regiuni (vezi da) j, dar în alr n-a fost provocat printr-o întrebare directă. Personal îl cunosc din ţinutul ÎSăsăudului, 1-ain auzit în fostul judeţ Someş, în Ţara Oaşului şi în Ugocea. De la sensul său iniţial şi de bază de ‘copil’ ilustrînd raporturile feudale dintre clasele sociale, a ajuns la sensul de ‘copil (fiu) de boier sau de domnitor’. Această transformare semantică şi întrebuinţarea cuvîntului în mediul boieresc l-a făcut să-şi strîmteze sensul larg ce-1 avea odinioară, deoarece a trecut de la un grup social numeros la unul mai puţin numeros 1 2. In această accepţiune, în sistemul feudal şi burghez, şi-a intensificat sensul, creîndu-şi o serie de derivate care nu mai au însă şanse să dăinuiască datorită orînduirii noi din ţara noastră 3. Sensurile şi derivatele sale în legătură cu viaţa boierească nu intră în sfera înrudirii. Etimologic, da aduce termenul în legătură cu ngr. xoxGva ‘doamnă’, atestat, cu sensuri asemănătoare, în aromână, meglenoromână, bulgară şi turcă. Avînd în vedere vechimea termenului, familia lui bogată în dacoromână (unde are şi formă masculină), răspîndirea lui în graiurile populare şi în regiuni fără influenţă neogrecească, credem, împreună cu acad. Iorgu iordan (bul. fil. vi 182 — 183), că cocon provine din graiul copiilor şi trebuie adus în legătură cu cocă ‘b£b£’. Pentru sensuri identice şi paralelisme din alte limbi, vezi — pe lîngă articolul lui Iordan — şi da 609. Din limba română a intrat şi la saşi: kohon ‘om tînăr’ (br. r. 30), precum şi în graiul armenesc din Transilvania (cf. H. Dj. Siruni, Cuvinte româneşti în dialectul armenilor din Ardeal, în „Ani” I (1936), voi. II p.90). 1 Cf. Antim Ivireanul, op. cit., p. 111, 112, 227, 268. 2 MEILLET, L. 245 ; Cf. IORDAN, L. R., p. 308 — 309. 2 Cf. GRAUR, I.P.PR. 120. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGC IN LINIE DREAPTA 81 Pentru pătrunderea acestui termen în alte limbi, cu diverse forme şi sensuri legate însă de viaţa boierească, vezi: br. R. 30, pentru dialectul săsesc; bl£dy, infl. pentru limba maghiară; iar pentru limba ucraineană : balkan archiv ii 139; crînjală, R. 315; Arhiva Românească V, (1940), p. 269. în compuse l-am găsit numai (învechit): cocon-de-rugă = copil-de-suflet (dosofteiu, v. s. 27). Poate datorită circulaţiei sale în diverse clase sociale şi-a creat o serie de derivate cu evoluţii semantice speciale şi tocmai din acest motiv şi interesante. Coconaş (cuconaş) s. m. (scurtat conaş) copil, copil mic : Veniţi şi voi copilaşi, Dragii tatii coconaşi. marian, î. 261; cf. ţiplea, p. p. 107. Der. on. : Cocoaneş. cdo. Coconăşcl (cucunăşel) s. m. copil (da). Coconcl s. m. ‘pueilus’ (anon. car.), copil (ţiplea, p. p. 107). Coconesc, -cască (cuconesc, -ească) adj. copilăresc, de copil. Mi-au dat învăţătură de la vîrsta cuconească. dosofteiu, ap. tdrg. Coconească (substantivat) dans (H. xiv, 66). Coconeşte (euconeşte) adv. în felul coconilor sau a cocoanelor (da). Coconie (cuconie) s. f. (cu sensul primitiv) copilărie. Loc. adv. Din coconie din copilărie. De in coconie sînt răi. coresi, ap. dhlr ii 322. Coconuţ s. m. copil (ţiplea, p. p. 107). Der. on. : Coconul cdo. COCOANĂ (CUCOANĂ) Fiind femininul lui cocon, drumurile semantice merg aproape paralel cu ale formei masculine. Cu sensul de ‘fiică’ : [Mihai Eacoviţă avea] miconi cinci şi cucoane trei. let. ii 337. Cf. alr ii/i h. 132, pct. 362 apoi alr i/n h. 191. în funcţie de vîrstă are ca sinonime pe pruncă, copilă, fetiţă, fetişcană, băiat ă, fată tînără, fecioară, fată mare. (Cf. candrea, ţ. o. 81; T. papahagi, m. 66; scurtu, ug. 295; izvoraşul, xiv 288.) Cînd spurcă nescine cucona, care încă nu este de vîrstă, ce se zice de 12 ani. şapte taine, ap. tdrg. Măieran de sub icoană, Mireasa noastră-i cucoană: Numai o vară-o fetit Şi s-o şi călătorit, folc. trans. i 339. Cf. alr i/n h. 191 şi 224, cu aproape aceeaşi arie ca şi cosemanticul masculin cocon. Un sens rar (regional) este acela de ‘iubită, drăguţă, ibovnică’ (no-VACOVICI, FOLC. BAN. III p. 44, cf. PAULETTI, S. 42). în adresare (influenţat de limba literară) este întrebuinţat şi ca epitet respectuos (în graiul familiar). Bncură-te, coană mireasă! sevastos, n. 219. Cucoană nună. alr i/ii h. 268, pct. 522, 536. Derivatele termenului nostru 1 sînt în strînsă legătură cu sensurile de bază, avînd aproape toate o nuanţă hipocoristică. 1 Pentru unt le derivate comune vezi Cocon. « c. 48 www.dacoromanica.ro 82 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Cuconăşieă s. f. (femininul lui coconăşel) contemporanul, vii voi. II 10, ap. DA. Coconea s. f. coconuţă (ţiplea, p. p. 107). Der. on. : Coconea, cdo. Coconiţă (cuconiţă, scurtat coniţă) s. f. copilă, fetiţă. Cuconiţă mică de 7 ani. dosofteiu, v. s. 92, ap da. Cu noruţa cea ăintîie Da să-ţi faci o coconiţă De dus apă la temniţă, t. PAPAHAGI, m. 45; cf. ţiplea, p. p. 107. Coconuţă s. f. copilă, pruncă (ţiplea, p. p. 107). Der. on. : Cocona. cdo \ BĂIAT Mai ales la pl., termenul este întrebuinţat uneori ca numire generică pentru copil (indiferent de sex) : Şi i-au rămas de la ăînsa un băiat şi o copilă. .. şi şi-a luat o muiere.. . Această maştie ţinea foarte rău pe băieţii rămaşi de maică, sbiera, p. 169 ; cf. alr h/i h. 132 ; id. i/n k. 181, pct. 554. Denumeşte apoi pe copilul de sex bărbătesc (mai ales în opoziţie cu fată sau copilă), avînd ca sinonime: prunc, cocon, fecior1 2, cu cea mai veche atestare în Pravila lui Lucaci 3. Voi sînteţi fete şi numai un băiat m-ar putea scoate din nevoia în care mă aflu. ispirescu, l. 12. Da-ţi-ar dumnezeu, bădiţă, Doi băieţi şi-o copiliţă. FOLC. trans. i 189. Cf. alr n/i h. 132, iar în alr i/n (în note) la pct. 554 s-a precizat: „pentru sex se zice băiat [mase.]”. Baportat la părinţi, termenul are sensul de ‘fiu, fecior’ (al cuiva). Merg cătanele tot rînd, Merg mumînile gemînă, Şi din grai aşa grăind : „Vai de mine rău mă tem, C-am un băiat tinerel, Ş-oi rămînea fără el”. JARNilc-BÎRSEANU, d. 304, cf. ALR i/ii h. 184, pct. 178, 837, 856. în strînsă legătură cu vîrsta denumeşte persoana de sex masculin care e în pragul adolescenţei, uneori chiar al maturităţii; sinonime „no-ţionale”: (om) tînăr; adolescent, flăcău. S-a prefăcut într-un băiat ca de 8 ani. creangă, p. 147. Şi pe cîmpul gol el vede un copil, umblînd desculţ...” Bună vreme, măi băiete!” — „Mulţumim, voinic străin” — „ Cum te cheamă, măi copilef ”—„Ca pe tatăl meu: Călin!” emi-nescu, p. 191 4. Tot la Eminescu apare şi expresia băiat din flori = copil din flori, copil nelegitim. Un paj ce poartă pas cu pas A împărătesii rochii, Băiat din flori şi de pripas, Dar îndrăzneţ cu ochii, eminescu, p. 270. 1 Pentru toponimice (in legătură cu sensul social al termenului) cf. Iorgu Iordan, Top. rom., p. 213, 414, 550. 2 Sinonim cu sens figurat (obişnuit in ghicitori): cocoşe! (\ov\covici, com. băn. ii 32; cf. \lrt. ii 47, pct. 7ti). 3 Cf. I. Rizescu, op. cil., p. 443. 4 In ceea ce priveşte nota afectivă care caracterizează noţiunile copil şi băiat după cum observă d\, primul (datorită şi unor derivate cum sint : copilărie, copilăros, copilăresc etc.) poate să conţină şi o nuanţă de sens peiorativă, pe etnd conţinutul sentimental al Iui băiat e aproape totdeauna „mcliorativ” chiar şi in Întrebuinţări din alte domenii dcciL cel al inrudirii. Cirul voi izbi o dală cu barda, Această stlncă are să se crape Şi va (işni din ea şuvoi de ape! Băiefi, aceasta este arta! biîmuc, v. 7. Desigur insă că aceste aprecieri sint subiective şi pot, deci, să difere de la unii la alţii. Pentru cazuri similare in limba lranceză, cf. X. X. Lopatnikova, X. A. Movchovitch, Prfcis de lexicologie du franşais moderne, Moscova, 1958, p. 154. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 84 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA în diverse regiuni, numirea de băiat începe de la naştere, însă în cele mai multe cazuri începe de la cîţiva ani după naştere şi merge cam pînă la 20 ani. Cf. ale i/ii h. 184 1. O indicaţie a vîrstelor cu precizare pentru fiecare punct în parte ne dă ale ii/i h. 139 „Băiat măricel”. în cele mai multe cazuri reiese că băiat se referă mai mult la o vîrstă sub 15 ani (cf. alem. i/n h. 344). Un sens învechit (în Transilvania, probabil folosit impropriu) este acela de ‘copil înţărcat’. Se nu plecareţi măndriia, ce înălţaiu sufletul mieu, ca băiatul (înţărcatulu. PSALT. 1651, dosofteiu, 1680) spre ma-sa. PSALT. sch. 277/8 ; cf. cobesi, ps. 1651. % Ca extensiune geografică, băiat apare în alem i/ii, h. 263, cu o arie majoră, cuprinzînd în întregime Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia şi părţile estice ale Transilvaniei şi Banatului. Numai în cîteva puncte pătrunde mai spre vestul Transilvaniei. Că în Transilvania termenul este mai nou, ne-o dovedesc şi notele explicative din ale i/n, h. 184, pct. 148 („băiat” e vorbă mai nouă); pct. 150 („băiat” e domneşte); pct. 273 („băiat” se zice rar); pct. 350 („băiat” am început a zice numai de după război) etc. Aria conservativă din vestul Transilvaniei este ocupată de sinonimul prunc (care, de aceea, s-ar putea să fie mai vechi), iar cea dinspre Maramureş, de cocon. Probabil în limba veche termenul pentru masculin va fi fost vreun adjectiv (< lat. masculus%), care apoi a evoluat la sensul de astăzi (‘porc, porc castrat’). Din cauza aceasta, pentru indicarea sexului copiilor au fost folosite : băiat, copil, prunc, care la început au fost generice. Etimologia cuvîntului băiat nu este încă clarificată (cf. da şi dr iv, 1554 ; rosetti, l. n. i3 177). Se crede că derivă din verbul (reg. In Transilvania) băia ‘a creşte copil’. Cf. Săracii cioarecii mei, C-o junii tata cu ei, Dacă m-o băiat pe mine, I-o ctrpit şi i-o pus bine. p. p. Acest băia presupune un *bajare, primitivul lat. pop. bajulare (puşcvriu, l. r. i 246). O. Reichenkron, la pag. 371 a studiului său citat de noi la cuvlntul Copil , pleacă dc la indo-eur. *bheu — + — (e)/o. dm îl derivă din [im] băia. Mai nou e socotit cuvlnt autohton din limba traco-dacilor (nussu, tr. d. 129). ★ Termenul băiat este cuprins în categoria întîi a fondului principal de cuvinte al limbii noastre (gkaue, î. f. pe., 48, 68, 132, 133). E firesc deci ca el să aibă şi un număr destul de mare de derivate care dovedesc în acelaşi timp şi vechimea lui în limbă. 1 hem p. 2897 ne dă o indicaţie a vîrstelor, dar şi aceasta cu aproximaţie relativă, în felul următor : prunc, pînă la 3 ani; copil, pînă la 12 ani; băietan, zablln, copilandru, ptnă la 20 de ani ; flăcău, hoţiei, pînă la 25 ani; bărbat, pînă la 40 ani ; bărbăloi, matur, pînă la 50 ani ; uncheş, moşneag, ghiuj, de la 50 ani înainte. De altfel nici alte lucrări de specialitate n-au putut preciza vîrstele. „La langue ne distingue pas en găneral trfes clairement entre l’idee de „enfant” et celle de „garfon”. Un mot qui a primitivement la premiere signification prend quelquefois ensuite la deuxieme... II n’y a pas non plus de limite precise entre ies idees qui se rap-portent aux diffcrents âges de l’enfance et de la jeunesse. De cette indecision tdmoignent ies nombreux systdmes qu’on a faits, pour distingner entre eux ies âges, depuis Hippocrate jusqu'â nos jours”. pauli, eof. 6. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 85 Băictan s. m. (în Trans., Munt. şi Bucov.), băieţan (da, cu var. băetan) băiat mai mare ; fecior, flăcău, flăcăoandru. Flăcăul se făcea că nu pricepe ; baba se duse să-i arăte şi şmecherul de băietan apasă pe bumb. şez. ii, 26; cf. alb i/ii h. 18J: (în diverse puncte din note), în pct. 375 : băitan şi alb ii/i h. 138, în pct. 365 : baitan. Băilănime s. f. mulţime de băietani (du). Băieţandru 1 s. m. (var. băeţandru (da)) băiat mai măricel; băietan, cotîngan. Au văzut un băieţandru călare, pe deşelate, pe un căluşel care se ducea ca vîntul. ispibescu, l. 161; cf. alb i/ii h. 184 şi alb ii/i h. 138 (cu indicarea vîrstei băieţandrului pe regiuni). în cîteva puncte din aceste hărţi şi var. băiecandru. Băieţăndrie s. f. (rar, cu nuanţă ironică) copilărie. Mereu aceeaşi bâieţăndrie. făt. fb. vii. 132, p. 292. Băieţaş s. m. (rar) băiţaş (şez. viii, 132) băieţel, (rar) băiat. Spune-mi, spune-mi, băieţaş, Unde-i drumul la oraş? teodobescu, p. p. 489; cf. alb i/ii h. 184 (în note). Băietănaş s. m. flăcăuaş, copilandru. Şi: băetănaş (şez. ix, 147), băilanaş (gbaiul, i, 545), băilănaş (ALB i/ii h. 184, pct. 375), baitanaş (alb ii/i, h. 138, pct. 365). Băităni vb. IV intranz. a feciori (lexic beg. 112). Băieţel s. m., (hipocoristic) băiţel 1. băiat mic; (rar) băietan, flăcău, flăcăiandru. Să-i fur şi eu băieţelul ca să-i arză sufleţelul. teodobescu, p. P. 535 ; 2. epitet de alintare dat de fete iubiţilor lor. Frunzuliţă trei surcele Dragă băieţele, Leagă calul de zăbrele, Dragă băieţele! id. ib. 321. Băieţos, -oasă adj. (întrebuinţat des la feminin; în graiul orăşenilor) care are fire băieţească. Fată băieţoasâ. Cf. Femeie bărbată. cf. iobdan, l. E. A. 342. Băieţesc, -cască adj. (despre înfăţişare, purtare, haine ctc.) de băiat, de tînăr. Fată îmbrăcată în haine băieţeşti, dl. Băieţi vb. IV intranz. 1. a petrece copilăria, a trăi ca un băiat (ab-vinte, gl.) ; 2. a sta multă vreme neînsurat (c. v. iv, nr. 2, p. 38). Băieţică s. m. (var. băeţică) băiat mic de stat sau de ani. Ia, ia, băieţică (= măi băiete), uite ce am eu. pamfile, c. ţ. 145. (Des în Moldova sub forma scurtată) ţică s. m., vezi: Ţică. Băieţeşte adv. ca băieţii, în felul băieţilor. Era fată frumoasă ... şi tunsă băieţeşte, bbătescu-voineşti, ap. cade. Băieţie s. f. copilărie. Aşa am apucat din băieţia mea. scuetu, gl. Băieţime s. f. (rar) băieţi mulţi Fundul [sălii Ateneului] era prins de băieţime, de fete de la conservator, d. zamfieescu, ap. tdbg. Băieţăraie s. f. (col.) băieţi mulţi (s. F. c. iii 55). Băieţism s. m. (creaţie lexicală la Arghezi) ţinută sau apucătură de băiat (bull. lingu. ix, 1941, p. 15). 1 Acesta are circulaţie mai mare decit băietan. Sufixul -andru este denominativ, arătind o stare intermediară ; prin Oltenia acest sufix este augmentativ, intr-o parte a Transilvaniei este diminutiv. In cazul nostru are o pronunţată nuanţă afectivă. Cf. Magdalcna Popcscu, Sufixe productive şi neproductive, in scl ix, nr. 2, p. 248 ; Marieta Pietreanu, Sufixul -an, in s. f. c. ii 100; Florica Dimitrescu, op. cit., p. 244. www.dacoromanica.ro 86 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Băicţoi s. m. (cu sens depreciativ sau peiorativ) băiat mare şi (des) obraznic, îndrăzneţ (Cf. iordan, l. r. c. 342). Şi băietoi s. m. băiat ca de 15 ani (vîrgol, v. 89); cu acelaşi sens băieton (şi băieţon) s. m., ap. id. ib. Băietăşan s. m. băietan (pascu, s. 295). Der. on. : Băialu, Băetul, Băeţescu. cdo. BĂIATĂ Este femininul lui băiat şi are ca sinonime : copilă, fetiţă, fetişcană, cocoană (cf. alr i/ii, h. 191 care-1 atestă în cîteva puncte din aria lui băiat). Este viu şi în graiul popular din jurul Năsău-dului. E posibil să fie mai răspîndit decît cum apare în alr, dar n-a fost provocat printr-o întrebare directă ca băiat \ Cf. Prin toate grădinile, Să răvarsă florile, Să le strîngă fetele, Fetele, nevestele, Mai cu drag băietele. BIBICESCU, P. P. 32. Cele cîteva derivate (toate din graiurile populare) îi relevă mai bine răspîndirea şi valoarea de circulaţie. Băietană s. f. fetişcană, fată cam în jur de 15 ani. Este femininul lui băietan, fiind viu şi în graiul popular din jurul Năsăudului. E posibil ca în unele părţi să fi dispărut după ivirea ca „traducere” a fr. gargonne, titlul unui roman al lui Victor Marguerite, mult citit odinioară (iordan, l. R. c. 322). Băictucă s. f. fată de 10—14 ani (arvinte, gl.). Băicţea s. f. (Trans. şi Bucov.) fetişcană, copilandră. Şi mie să-mi dăruiţi, O băieţea, Sprîncinătea, Care pe mine m-a vrea. marian, nu. 323. Băieţică s. f. (în Transilvania ca feminin al lui băieţel), pl. băieţele, copiliţă, fetiţă (marian, na. 348). Der. on. : Băcţică. cdo. FECIOR] în limba veche termenul se întrebuinţa pentru a desemna pe toţi copiii în genere (în special pe toţi ai casei), în faza tinereţii, fără deosebire de sex 1 2. Ieşim şi mergeam, petrecînd noi toţi cu muierile şi cu feciorii pîră (= pînă) afară de cetate, cod. vor., 25 (= cu muierile şi cu porobocii. n. testament 1648; împreună cu muieri si copiii, biblia, 1688), ap. DA 3. 1 In orice caz, nu corespunde realităţii afirmaţia lui pauli, eg f. 111, că termenul băială se inirebuinţează numai in Transilvania. 2 Cf. şi precizarea : „înainte vreme copil se Întrebuinţa mai ales in Moldova, numai pentru copii naturali. Cei născuţi dintr-o căsătorie legiuită se ziceau fecior", zanne, p. ii 86. Acelaşi sens al lui fecior In Pravila lui Lucaci (cf. l. rom. xiv, nr. 4, p. 42). 3 Această Întrebuinţare generică este Încă vie in dialectele sud-dunărene : ar. au doj fior : un fcor şi una feald; istr. jeWăru doi fecor: u fii' şi o fil’ţ; megl. au doi fiSor : ună feală ş-un fiior (cf. alr ii i h. 132). în istr. la pl. are şi Înţelesul de ‘copii’. Vul-a ciuda feiior = a avut mulţi copii (cantemir, t. 165; cf. puşcariu, istr. ii 217). www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 87 Şi dintre acele case se vor naşte şi vor creşte feciori, feţi şi fete. N. Costin, ap. tdrg. Să scape toţi oamenii cu muerile-ş şi cu feâorii lor. cr. rom. ii 17. în opoziţie cu fată, desemnează fiinţa de sex bărbătesc. Fecior „masculus” lm. Şi tu pruncu {feSoru coresi, coconule dosofteiu) gice-te-veri. psalt. 335. Ar fi dorit... să aibă şi o fată barim, la aiîţia feciori. ispiresctj, ap. cade. Vai de mama cu feciori, Că pînge de multe ori, Bară mama cea cu fete, Plînge — o dată daf cu sete. P. P.; cf. Alrm i/ii, h. 259, unde în cîteva puncte din Transilvania apare sinonimia fecior-copil. Sensul de prunc, nou-născut îl găsim în Pravila lui Lucaci (cf. L. rom. xiv, nr. 4, p. 442) *. Un sens des întrebuinţat încă din primele noastre texte de limbă este acela de ‘fiu; băiat’ (în raportul dintre părinţi şi copii). Vînd frate pre frate şi părinte pre feciorii, cuv. D. bătr. ii, 326. îl gonea Avesalom fetorul (fiul dosofteiu) său. PSALT. 295. Bă ţirutul tău fătului(ficorului DOSOFTEIU ; huR. ; fiului coresi) tău. id. 178. împăratul avea trei feciori, doi mai mari, iar unul mai mic. ispirescu, ap. cade. Cf. alr i/ii h. 187 (mai ales în note) unde în cîteva puncte apare sinonimia fecior-fiu. Acad. Iorgu Iordan (bul. fil. ix 197) ne asigură că în Muntenia şi Moldova termenul însemnează ‘fiu’. După un număr oarecare de ani de la naşterea copilului termenul atribuit acestuia devine sinonim cu flăcău. Dar vîrsta, ca şi la băiat, diferă după regiuni; cf. alr i/ii, h. 187; fecior ‘juvenis, adolescens’. lm. Fecior (coresi), giurelu (cod. vor.), adolescentem (vulgata) — Al Eosetti, Lexicul Apostolului lui Coresi, în gr. s. i, 103. TJn băiat se numeşte fecior, ... cînd a ieşit la joc. marian, nu. 5. Frunză verde de bujor. Vine vremea să mă-nsor. ■. Să nu vie iutişor Să mai stau şi eu ficior, folc. trans. i 230. Cu sens foarte rar şi învechit (în Transilvania) fecior ‘copilul de ţîţă (după ce a fost botezat)’. învăţaţi la botejune ceia ce încă n-au ajuns feciori să fie (că în... botejune nume de feciori priimesc oamenii), coresi, e. 20 1 2. * Termenul este astăzi viu în limba populară şi pe o arie aproape compactă (vezi alr i/ii, h. 187) se bucură de o circulaţie aproape generală pe întreg teritoriul limbii române, inclusiv în dialectele sud-dunărene 3. 1 Cf. L. Onu, Elemente de limbă română vorbită in prima jumătate a sec. al 17-lea, în scl xvi, nr. 1, p. 83. 2 Interesant este sensul lui fecior pentru denumirea agenţilor subalterni (agenţii fiscului) ai vornicului Ţării de jos (partea de sud a Moldovei), care pare a fi in acelaşi timp şi un titlu ce şi-l dădeau ei faţă de superiorii lor. (Cf. iorga, a. ii 413 ; rosetti, lettiies, 33). 3 Sub forma fecoru se găseşte într-un hrisov din jurul anului 1348 în graiul românilor de peste Dunăre (cuv. d. bătr. i 237). In dialectele sud-dunărene şi-a lărgit sfera de întrebuinţare : poate şi pentru motivul eă acolo sinonimul copil c prea puţin întrebuinţat, iar sinonimele băiat şi flăcău nu sînt cunoscute, îneît fecior a rămas unicul termen pentru aceste noţiuni, ba şi-a extins sensurile şi asupra unor noţiuni mai apropiate. Termenul general cunoscut fecior (alr i/ii li. 187) ţine loc şi următoarelor noţiuni : copil (alr i ii h. 181, 182, 183), băiat (id. ib. 185), băiat mic, prunc (id. ib. 186), copii sugaci (id. ib. 226), copil mic (id. www.dacoromanica.ro 88 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ Fiind cuprins în categoria întîi a fondului nostru principal lexical (cf. graur, î. f. pe. 50, 68, 72,101,142), e firesc ca termenul fecior să aibă un număr destul de mare de compuse şi derivate importante. Le menţionăm, succint, cu atestările respective. Fceior-bătrîn (bătut de brumă, tomnatic, stătut, holtei) fecior neînsurat ; burlac (Cf. marian, nu. 4, 5, 10, 30; folc. trans. i 239; alrm ijll h. 386). Focior-marc fecior mai în vîrstă (folc. trans. i 192). Fceior-mijloear al doilea, din trei (fraţi sau copii). Feciorul meu cel mijlocar. catana, ap. tdrg. Al mijlocar zicea, giuglea-vîlsan, r. s. 232. Fecior eu (sau din) cununie copil legitim (ddrf). Fccior-dc-babă 1. copil răsfăţat sau dădăcit prea mult (hem. 2271); 2. copil slab, fără energie, prostănac (da) | ~ dc bani gata = copil cu părinţi bogaţi; risipitor (da). | ~ dc domn prinţ (biblia (1688), 7, ap. da). | ~ dc lele 1. copil din flori, întrebuinţat şi ca termen de ocară. Alelei! fecior de lele, Căci răpişi zilele mele. alecsandri, p. p. 73; 2. copil isteţ, şiret; voinic (da). | ~ dc împărat (marian, nu. 215), sau pl. împărăteşti (P. Grapini, Monografia comunei Rodna-Nouă, Bistriţa, 1903, p. 135), sau ~ dc mire (toate metaforice) = vorniceii sau chemătorii la nuntă. (Cf. alrt ii 168, pct. 386.) | ~ dc pom al doilea naş la nuntă (scurtu, gl.). | ~ do popă (în argou) urs (baronzi, l. n. 151). | ~ dc suflet (Sînt ficioru de suflet giornt. .. (a. 1601), ap. iorga, d. b. i 7); ~ sufletesc (h. xiii, 3, în Tecuci), în ar. îifior di suflet sau di loalu (alr ii/i h. 137)=copil adoptiv. | ~ dc trup (A trimis şi pre un fecior al lui de trup. let. ii 345, cf. GIUGLEA-VÎLSAN, R. s. 88). | trupesc (H.xm, 3 ; în Tecuci) = fiu adevărat, legitim (nu adoptiv); (adj.) trupean (prav. govora, 76, 117), ap. tdrg. | ~ do vîrstă băiat major (gîdei, st. 301). | ~ din flori sau ~ de izbelişte sau dc după gard = copil din flori, cf. Copil din flori. Iarba feciorilor numele plantei fecioruâ (Herniaria glabra) da. ★ Derivatele acestui termen, multe din ele comune tuturor dialectelor limbii române, îi arată valoarea de creaţie şi în acelaşi timp marea circulaţie pe care o are. Fccioran s. in. feciorandru (densusianu, ţ. h. 214) şi (în Banat) ficiorandru (da). ib. 231 şi 239). Textele din dialectele sud-dunărene confirmă rezultatele din alr in privinţa acestor sensuri. Nuanţările de sensuri şi Întrebuinţarea termenului chiar şi în alte domenii din dialectul dacoromăn (cf. da) arată evoluţia acestui dialect faţă de un stadiu mai Învechit al dialectelor sud-dunărene, dar în acelaşi timp şi „sărăcia” de terminologie a acestor dialecte în comparaţie cu dezvoltarea normală a dialectului dacoromăn. Această „lipsă” a fost Înlocuită (parţial) in aceste dialecte prin împrumuturi din limbile învecinate. Astfel ca sinonime ale Iui fecior avein în istr. mladik 'fecior, flăcău, tinăr, june’ (făt-fr. iii 52; id. ib. v 67; puşcariu, istr. iii 315); mladiclii 'băiat, flăcău, flăcăuandru’ (cantemir, t. 171, cf. făt-fr. v 68) < s.-cr. mlădie 'tînăr'. Sinco (morariu, cir. 107), senco (cantemir, t. 180) 'fecioraş' avind la bază etimonul croat sinco. Pentru astfel de sinonime cf. Copil. www.dacoromanica.ro CAP. 1. RUDENIA UE SINGL |N LINIE DREAPTA S9 Fceiorandru s. m.1 (prin Trans. şi Banat) copilandru, băieţandru, flăcăiandru ; „garşon un peu plus âg6” (pascu, s. 17). Al cui e feciorandrul acesta? reteganul, p. i. 15 ; cf. alb n/i li. 138, pct. 76, 105. Feciorariţă adj., s. f. (fată) căreia îi place societatea feciorilor. Derivat dintr-un ipotetic *feciorar ‘căruia îi place să petreacă cu feciorii’ (da). Fceioraş s. m. (hipocoristic) 1. copil mic. Născuse muierea un fe-cioraş frumos şi sănătos, reteganul, ap. cade ; 2. flăcăiandru. Fecioraş cu lăibăraş, Vino la noi pe săîaş. Da de cină ce ţi-oi da? Scîrtaveţi ca iedera, Gură dulce ca mierea, Şi pătuţ împerinat, Şi gură de sărutat, folc. trans. i 57. Fcciorcl s. m. fecioraş. Să nască dentru noi feciorel sau fecioriţă. ctjv. D. bătb. n 145. Badea e un feciorel, Tinerel si frumuşel, marian, sa. 129 1 2. Fceiorclinic, -ă (adj. cu funcţie adverbială) fecioreşte. Spre cerul proaspăt doi mesteceni albi se înalţă feciorelnic, ca. petresctj, v. 117, ap. da ms. Fecioresc, -cască adj. (rar) de fecior; băieţesc, copilăresc. Să-mi aduci dragostile... De la 99 pălării fecioreşti. De la 99 struţuri feteşti. marian, v. 92. în ar. ficiurcscu, -ească (cdde ; cf. T. papahagi, d.) ; megl. ficurcsc (GR. s. iii 393), fitsurcs (capidan, mg. iii, 128). Fecioreşte adv. (rar ; în Trans.) ca feciorii : băieţeşte, copilăreşte. în ar. ficiureaşte (pascu, d. i 85; cf. t. papahagi, d.). Feciorescul s. m. sg. numele unui joc popular. Fecioreasca s. f. sg. numele unui joc popular. Feciori vb. IV intranz. a petrece viaţa de fecior (cu cineva). Să fetesc că-i feciori, Să te-aştept pînâ-i veni... Că tu mîndruţ mi-i iubi, Numai pînă-i feciori. GR. s. ii 302—303. Dcsfcciori vb. IV tranz. (în limba veche) a lipsi pe cineva de copii; a-i răpi feciorii. Precum tu pe mine mă desfecioreşti. cantemir, ap. tdrg. Feciorie s. f. timpul cît cineva e fecior, vîrsta petrecută ca fecior. D-ar ieşi şi mîndra mea Să-şi asculte pasărea Cum îi cîntă patima, Patima ei din fetie, Ş-a neichii din feciorie, bibicescu, p. p. 377. Şi (compusul) : Feciorie de suflet = calitatea de copil de suflet. Fecioria de suflet o fac unii, căci nu nasc copii, pravila, ap. cade. Fcciorimc s. f. (colectiv) feciori mulţi (da). în ar. ficiuramc (cdde ; cf. t. papahagi, D.), fcciorainc (obed. t., 352); megl. ficiurcmi (cdde), ficiurcami (iordan, într. 450), filsureami (capidan, mg. iii 128). Fccioruţ s. f. (hipocoristic) feciorel (marian, na. 348) 3. 1 Sufixul -andru arată aici o stare intermediară (între virste) dar în acelaşi timp conţine şi o nuanţă hipocoristică şi de simpatie. 2 Cf. in megl. ficîurel (cdde), fiiurel (gh. s. iii 393), fitsurel (capidan, mg. iii 128). 3 Derivate numai in dialectele sud-dunărene : in ar.: fl&iurac fecior (weigand, ar. ii 304); tinăr (bosetti, infl. 49); băieţandru, copilandru, flăcău, adolescent (dalametra ; mihăi-leanu ; t. papahagi, d.) ; fitiurangu băieţan, copilandru, feciorandru (dalametra ; cf. t. papahagi, d.); fifTuric(u) 1. băieţaş, băiat, copil mic (papahagi, b. 595; mihăileanu ; alr i/ii h. 181, pct. 06); 2. sugaci (alr ii/i h. 226); 3. copilaş (t. papahagi, d.) ; fiălureaţă 1. vlrsta copi- www.dacoromanica.ro 90 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA A înfccioră vb. I tranz. a lua fecior de suflet; a înfia. De va fi neştine înfeforat cuiva ce iaste de ei dat fefor de suflet (ms. sec. XYI; unica atestare), ap. L. ROM. xiv, nr. 4, p. 449. Etimologic : fecior < lat. *feiiolus (diminutiv din fetus), termen din graiul păstoresc (gr. s. ii 314). Vezi: Făt. E foarte probabil ca sensul original a lui fecior a fost acela de ‘făt, copil mic’ (coresi) sau ‘prunc’ (psalt. 335); comun dialectelor sud-dunărene şi abia mai tîrziu a luat locul lui făt. Der. on. : Fecior, -ui, Ficior, Ficiur. cdo. Din limba română a pătruns şi In alte limbi: in a g li. (atestat ca nuinc propriu încă (lin 1202) fiesor, ficsiir 1. flăcău (roinăn); 2. cismă pentru copii; 3. vasul de lemn cu care vămuieşte morarul (blAdy, infl. 33, cf. drXgaxu, r. 66, 609) şi forma derivată fiesoros (id. ib. 583); b g. fiior 1. ajutorul baciului la silită; 2. numele unui joc de copii (dr ui 195); a 1 b. ficor (fiţor) ‘ajutorul baciului’ (N. Jokl, Reoisla filologică, II p. 262 — 263; cf. dragomir, vl. 39); In lexicul slrbesc regional : fiior sau fiiur (dragomir, vl. 154, 176); lit Serbia estică viior(ak) ‘copil mititel’ (poate influenţat şi dc alb. voccrak ‘copil’; popovio, contr. 82); In graiul c e a n g ă u : fiţor ‘vătaf dc moşie’ (wichmaxx, 41), sens atestat şi In limba română (cf. da). S-ar putea ca formele slovace : fiiur, fiiureni, filuroio ‘gătit, tuns frumos’ (precum şi derivate de ale acestora) să nu fie luate din limba maghiară cum presupunea Crlitjală (n. 260), ci din limba romănă. FATĂ Face parte din categoria întîi a fondului principal lexical al limbii române şi provine din fondul principal al limbii latine (GRAUR, î. F. pr. 50, 68, 72, 132, 133, 142). Lat. feta, -am ‘femme enceinte, femeile pleine, accouchde, ou femeile qui a mis bas’. Cu sensul de ‘oaie’, ovis feta ‘oaie care a fătat’ este păstrat în domeniul romanic de vest (da ; cf. ALESSIO, conc. 27 ; rew 3269). Termenul este deci şi în restul Eomaniei de origine păstorească. Schimbarea de sens de la ‘petit d’un animal’ la ‘gargon, fille’ produsă în limba română ne introduce în această ocupaţie străveche a poporului nostru *. * 1 tăriei (papahagi, b. 595); 2. copilărie (alr ii i h. 155 ; cf. t. papahaGI, d.) ; 3. adolescenţă (cdde) ; fleluril'c mulţime dc copii, de feciori (t. papahagi, d.). în mcgl. : fiturluc (gr. s. iii 393), fitSorlac (capidax, mg, iii 128) băieţel; fieurloe timpul copilăriei (gr. s. iii 393); fitSuric copil mic: feciorel (capida.n, mo. iii 128). în i s t r. : fetorlS 1. sugaci (alr ii i li. 146); 2. copil (alr i/ii li. 181); copilaş(FĂT-FR. ii 147); 3. băieţandru (cantemir, t. 165); feciorin băiat; flăcău (popovici, d. r. 109). 1 Din limba romănă cuvlntul a pătruns şi in ucraineană : fată (puşcariu, l. r. i 308), şi In maghiară : făta, cu sensul specific (etnografic) de ‘româncă’ (blAdy, infl. 43); (reg.) în s.-cr. fiala < ar. feala (Ivan Popovit, op. cit., p. 472). Sub forma fetii apare Intr-un document din 1556 (cuv. d. bXtr. i 224), iar ca toponimic şi nume dc persoană Încă de la începutul secolului al XlII-lea (drXganu, r. 175, 331, 451, 587, 600). www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 91 Termenul are mai multe accepţiuni. Denumeşte persoana tînără de sex feminin, nemăritată; adesea în opoziţie cu băiat, fecior, flăcău sau făt (cu acesta din urmă mai ales în limba veche)x. Băgară coconi 84, cu feţi, cu fiate. dosofteiu, v. s. 6. Nu avea feciori, ci numai fete. creangă, p. 183. Cu acest sens, în aer i/n, h. 192 „Fată”, termenul e răspîndit pe întreg teritoriul dacoromân, de asemenea, şi în celelalte dialecte româneşti1 2. Unitatea aceasta lexicală neîntreruptă pe întreg teritoriul limbii române se constată şi din alr i/ii, h. 245 „Fata mea e de tot frumoasă”. în opoziţie cu nevastă sau femeie denumeşte persoana feminină ajunsă la vîrsta măritişului 3, dar încă nemăritată. Că elu era născutu de în fată nu de muiare. coresi, cazania (1581), ap. P. V. Haneş, Vechile noastre cazanii, Bucureşti (f. a.), p. 19. D-ta să te prinzi în joc lîngă o fată care ţi-a plăcea, creangă, p. 163. Eşti nevastă, ori eşti fată, Ori zînă din cer picată? alecsandri, ap. cade. Acest sens este răspîndit, de asemenea, pe întreg teritoriul dacoromân, ca şi în dialectele aromân şi meglenoromân 4. Cf. alr n/i, h. 156 „Fată de măritat” 5. Sensul de ‘fecioară; virgină’ (deseori complinit prin atributele „curată”, „vergură”, „mare”) este cunoscut încă din limba veche6. Şi acel a avea patru fete vărgure. cod. vor. 26. Sînt la mine feate carele n-au cunoscut bărbat, biblia (1688), 12, ap. da. Ici şi colea a ei haină s-a desprins din sponci şi arată Trupul alb în goliciunea-i curăţia ei de fată. emenescu, p. 184. Cu acest sens e atestat şi în alr i/ii, h. 248, şi apare sporadic şi în dialectul aromân. (Cf. cr, rom. n 15.) Sensul care intră direct în sfera preocupărilor noastre este acela de ‘fiică’, dat de obicei în raport cu părinţii. Şi fia (fiica dosoftei ; fata coresi ; fetele HUR.) Iu Tyru... roagă-se. psalt. 87. Nimea... nu-ţ[i\ va ajuta, nici tată-tău, nici muma, nici feciorul, nici fata, nici nepoţii, coresi, ev. 29. „Bămîi cu bine, tată, şi să te găsesc sănătos/” — Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. isperescu, l. 16. Pentru acest sens, cf. şi alr i/ii, h. 192 şi 193, cu atestări în cîteva puncte răzleţe din dialectele dacoromân şi aromân. în această accepţiune (cu pronunţată afectivitate, şi de obicei 1 Opoziţia (sau alternanţa) băiat fată reiese bine şi din Întrebarea, repetaţii şi de subiectul anchetat : „Am doi copii : un băiat şi o fată” (alr ii i h. 132). Pe clnd copil este Înlocuit prin alte sinonime, fată e Întrebuinţat aproape exclusiv pe Întreg teritoriul dacoromăn şi de asemenea in dialectul aromân şi meglenoromân. Doar In pct. 228, 385 şi 551 este inlocuil prin copilă, iar in pct. 3(32 prin cucoană. în megl. pentru noţiunea de fată se întrebuinţează (rar) şi termenul chercă < mbg. Kerka (capidan, mo. i 87, 106). 2 în ar.: feală, în megl.: f(lă, în i s t r.: fele. 3 Asupra vîrstei de la care începe să i se spună (copilei) fată informatorii dau răspunsuri care variază de la 2 sau 4 ani plnă la 20 ani. Vîrsta este bine precizată in alr ii/i h. 110 „Fată măricică”. 1 Sensul de ‘mindră, drăguţă’ există în istr. (arhiva, xlvii, p. 28). 5 Cf. şi neologismul demoazelă ‘termen comun la toate fetele şi prin care se disting de femeile măritate’ (scl i, fasc. I, p. 75). Cf. fr. demoiselle ‘idem’. * Este atestat şi în dialectul istroromân (puşcariu, istr. :i 217) şi aromân (t. papa- HAGI, D.), www.dacoromanica.ro 92 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA în legătură, cu pronumele posesiv) serveşte şi ca termen de adresare a unui om mai bătrîn către o femeie mai tînără 1. Sinonimia fată-mireasă (alb i/n h. 257, pct. 79) sau fată m are-mireasă (id. ib. pct. 9, 24, 77, 159) se explică probabil prin influenţa termenilor june, tînăr cu sensul de ‘mire’ în aceste regiuni (cf. alb i/n h. 256) z. ★ Unele compuse ale termenului fată creează sensuri noi, fie cu nuanţă afectivă, fie ironice, iar altele reflectă anumite situaţii sociale. Fata-frunzei v. Copil din flori | ~ mamii fată alintată. Pentru că era „fata mamii” se alinta cum s-alintă cioara-n laţ. CREANGĂ, P. 283. Pîn-eram la mama fată, Ori lucram, ori nu lucram, Tot fata mamii eram. P. P. Fată-bătrînă = rămasă nemăritată 1 2 3. | ~ holteie = ajunsă în vîrsta de măritat (com. sat. iv 57); vezi: Fecior holtei. | (în opoziţie ca fetiţă) ~ mare = ajunsă la vîrsta măritişului; gata de măritat. Dragostea de fată mare Fa te uscă pe picioare, p. P.; cf. mabian, nu. 5 ; vezi Fecioară. După alb i/n h. 192 termenul e răspîndit mai mult în Moldova, iar în alb i/n b. 257 avem şi sinonimia : fată mare-mireasă ca răspuns la întrebarea : „La fata logodită, gata de măritat, cum îi spuneţi?” | (la pl.) ~ nună (de nune după masă) = druştele (mabian, nu, 233; cf. albt n 143, pct. 325); | (regional) ~ săracă = văduvă (săracă = „orfană” de bărbat; iniţial avînd, probabil, o nuanţă de mîngîiere; cf. ale i/n h. 280 pct. 90); | ~ mijlocară (cătană, ap. tdbg, v. fecior mijlocar); | ~ de măritat = fată mare. | (regional) ~ de mînă = însoţitoarea miresei; druşcă (alb n/i h. 162 pct. 130); | (regional) ~ de suflet = fiică adoptivă (alb n/i h. 137, pct. 365), cf. Copil de suflet. | (învechit) ~ de trup = fată legitimă (peav. 378, ap. da ms.); cf. fecior de trup. \ ~ din flori = nelegitimă, na- 1 Tot ca adresare către o fată sau nevastă avem forma „scurtată” fa (< fată) şi care a devenit şi un fel de interjecţie. Fă, cumnată, fă, cutare, Ai şi tu o fată mare. şez. v 151. Trunchieri de această natură se produc şi din cauza prea dcsei întrebuinţări a unor cuvinte. Cf. it. dial. ma madre ; pa padre ; bba — babbo (Iorgu Iordan, Note de lexicologie română, Iaşi, 1949, p. 12). graur, e. 57 59, consideră pe fa o interjecţie primară. 2 Sensurile figurate sau date prin extensiune şi analogie ca: 1. servitoare; 2. constelaţia Orion (numită şi fata-mare, fata cu cobiliţa (sau cu doniţele)) ; 3. furnică fără aripi; 4. damă (la jocul de cărţi); toate stnt atestate tn da dar nu intră In preocupările noastre. La fel nici fată iubită, amantă ctc., după fr. fille prescurtat din fille de joie, {iile publique (cf. iordan, L. R. A. 479). 3 Acest compus arc şi o hartă specială (alr iţii, h. 276, cf. şi alrm i/ii, h. 387). Fată bătrină este răspîndit sporadic tn tot teritoriul limbii române (in Transilvania punctele sint mai dese). Sinonime compuse : fată (nemăritată, tomnatică, inttrziată, matură, virgină, veche, arăcită ( pocită, şez. ii 42), mare, rămasă, stătută, şezută, nebună; fătoc bătrtn). Sinonime simple: fată, fătoi, fătăloi; burlacă, burlăcită, babă, băbană, maică, bătrină. Perifraze : o tmbă-trtnit nemăritată, o rămas de rtndul ei etc. Sinonime necuprinse in alr dar cunoscute de noi: famenă (femininul lui famen ‘castrat, scopit’) tn Goicca-Marc (Dolj) şi Dăbuleni (Romanaţi); (tn)zelezită (zelezil ‘clocit’ gr. s. vi 158, 159) In Golcnţi (Dolj); feteleu In Gura Motrului (Mehedinţi); bătrină fără căpâtii tn Ştirbei (Romanaţi); mama-fetelor In Stingăcea (Mehedinţi); uitată in Dăbuleni (Romanaţi); fată-stricată (prin jurul Năsăudului). Expresivitatea fiecărui termen tn parte este uşor de înţeles. Remarcăm totuşi tendinţa ironică a poporului faţă de fetele nemăritate. Expresiile acestea sint mai numeroase dcctt cele la flăcăii (feciorii) ncinsuraţi. www.dacoromanica.ro CAP. I RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 93: turală. Aurica... o fată-din-flori a lui Neagoe Basarab. iorga, ch. i. i 85,. ap. da. Cf. Copil din flori; | ~ în floare 1 = fată mare; de măritat (marian, o. i 373); ] ~ în păr = 1. care umblă cu capul gol pentru a se deosebi de codană (fetiţă cu părul lăsat în coade, pe spate) şi de nevastă (care umblă îmbrobodită); 2. fată mare; de măritat. Frunză verde calapăr, De m-aş-face fatâ-n păr, Vai, Vai, vai, voinic ar fi, Cine m-ar mai celui, mîndrescu, l. p. 59; cf. TEAHA, gr. 223 ; 3. fată nemăritată, bătrînă; „cosiţă albă” (marian, nu. 15 ; cf. id. o. ii 197); 4. fecioară, virgină (aur h/i h. 141,. pct. 250) 1 2. ★ Cercetătorul observă îndată mulţimea de derivate cu sufixe pe care şi le-a creat în limba română acest cuvînt. Sufixele dau derivatelor sensuri şi nuanţe dintre cele mai variate: alintătoare, afective, hipocoristice, depreciative, peiorative, ironice etc., sau sensuri care se îndepărtează mult de cuvîntul de bază. Diversele derivate primesc expresivitatea tocmai din cauza sufixării, a suprasufixării, a dublării sau triplării sufixelor. Fătană s. f. (augmentativ cu nuanţă peiorativă) fătoi (1). Cf. bul. FPL. vil—vm 257. Fătălană s. f. fată din flori (alr i/n h. 211, pct. 782). Fătălău s. m. (ironic, depreciativ) fată bătrînă, fătălău (1) (alrm i/ii h. 387, pct. 782, 798; cf. ARVINTE, gl.), cu var. fătărău. Mămăligă din căldare, Mărită-te, fată mare, Mămăligă din margău, Mărită-te fătărău-FOLC. TRANS. II 393. Fătăloană s. f. fată bătrînă; cf. şi compusul: fătăloană bătrînă (Ţ. H. 52). Fătăloancă s. f. (în Banat) = fată mare (probabil cu sensul de ‘bătrînă’). Cf. cdde ; şez. xxv (în Mehedinţi). Fătătău s. 1. fată bătrînă (coman, gl.) ; 2. fată care a pierdut orice-ruşine; (adverbial în e x p r. a ieşi fătătău înaintea cuiva = cu îndrăzneală (ZANNE, P. H 139)). Fătătoc (bătrîn) s. fată bătrînă (alrm i/ii h. 387, pct. 285). Fătătoi s. (în Moldova; sub infl. lui bărbătoi) fătoi (1) (ap. da). Fătoaie s. f. fătoi (1) (cf. mat. dialect, i 137). Fătoc s. 1. (cu nuanţă peiorativă) fătoi (1); 2. (cu sens afectiv) fetiţă (IORDAN, L. R. c. 310; cf. marian, na. 348; JAHRESBER. vm, 137). Fătocină s. f. (în Banat) 1. fătoc; 2. fătăloancă (cdde). Fătoi s. (cu nuanţă peiorativă) 1. fată zdravănă şi voinică, semănînd mai mult a băiat (da) ; 2. (ironic) fată nemăritată (alrm i/n h. 387, pct. 122). Fătucă s. f. copilă mică. Ţucu-te, soruca-mea, Cum ţi-ai lăsat fătuca.. FOLC. TRANS. I 215. Cf. alr i/n h. 191, pct. 223, 255, 341. Fătuică s. f. fetiţă mai mare (marian, na. 348). 1 da pune acest termen în legătură cu flori „menstruaţie”. Se parc Insă că mai degrabă c in legătură cu virsta, cf. om in floare (sau în floarea (vlrslei)) = tînăr (a cărui vîrstă coincide cu cea a fetei de măritat). 2 Pentru alte compuse care nu intră In domeniul nostru, cf. da, cade, pamfile, s.. id. DUŞM., şez. xix 198. www.dacoromanica.ro •94 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMÂNĂ Fătujă s. f. 1. fătucă; copilă mică (alr i/ii h. 141, în puncte răzleţe); 2. (cu nuanţă afectivă) fată. Bună ziua, hăi, fătuţă! Mulţumesc, ţie, bădiţă. folc. trans. i 499 ; cf. alr i/n h. 192 (în cîteva puncte sporadice); 3. (metaforic) muieruşcă (la războiul de ţesut) (alr n2, h. 478). Feciori vb. IV intranz. a petrece timpul juniei (fecioriei) împreună cu cineva (da). Fctcamă s. f. (colectiv; în Banat) fetet (cdde) ; în ar. (tot colectiv, dar cu alt sufix) fitaryio (dalametra; cf. T. papahagi, d.) <.feată-f-■apy'o. Fetele s. (des la vocativ : feteleo! feteleu (1) (da). Der. on.: Fc-lelea. cdo. Fetelca s. m. supranume (poreclă) dat unui bărbat care umblă tot timpul în societatea fetelor (c. L. vi, nr. 2, p. 401). Feteleu s. m. (cu var. feteteu, c. v. m, nr. 9—10, p. 47; cf. lexic reg. 35; şi fătălău graur, e. 57) 1. flăcău (rar om) ruşinos, timid, cu apucături de fată; care stă mai mult între fete; care se amestecă în lucruri femeieşti; care îmbătrîneşte neînsurat şi nu ştie de femei (în ar. fiteaiu). Cf. DALAMETRA ; PAPAHAGI, B. 595 ; JAHRESBER. XV 34 ; T. PAPAHAGI, D. ; 2. fată bătrînă şi urîtă (în Bucovina) groasă, grosolană, mare şi greoaie. (lm ; cf. da) x. Der. on.: Fctcloaia. cdo. Fetelotcă s. (prin părţile Sibiului) feteleu (1) (da). Feteluşă s. f. (în Banat fetseluşă) fătuică (cdde). Feteruică s.f. (cu nuanţă afectivă) fătuică. S-o luat nouă feteruice, Cu nouă săceruice! Unde vă duceţi voi, Nouă feter tiice Cu nouă săceruice? 1 2 AL-GEORGE, 62. Fetesc, -cască adj. de fată. Feteasca naştere, dosofteiu, v. s. 25, ap. da. Se îmbrăcă feciorul în haine feteşti, reteganul, p. n, 11. Cf. ut. fit eseu (t. papahagi, D.); megl. fitesc (cdde). Feteşte adv. ea o fată. în felul fetelor. Credem că e fată că parcă vă spusei că se îmbrăcase feteşte, reteganul, p. ii, 12. Fetet s. n. (colectiv, în Banat) fete multe (cdde). în ar. fitame (T. PAPAHAGI, D.). Feti vb. IV intranz. a petrece viaţa de fată; a rămîne fată nemăritată. Ţine-n gînd, mîndrule, bine, Cum-ai fost zis către mine, Ca să nu gîndesc la nime, Să fetesc, că-i feciori, Să te-aştept pînă-i veni. T. Papahagi, Crea-ţiunea poetică populară în gr. s. ii 302—303. Măieran de sub icoană, Mireasa noastră-i cucoană : Numai o vară-o fetit Şi s-o şi căsătorit, folc. trans. i 339; cf. alr ii/i mn. pag. 77 [2668] „Au fetit laolaltă”, verb cunoscut în întreg cuprinsul dialectului dacoromân (în pet. 219 : am fetetit). Cu valoare adjectivală. Roxana era o fată fetită : număra vreo 30 Crăciuni. NOVACOVICI, COM. BAN. II 36. Fetică s. f. fetiţă. Nu te teme, fetico, de nimeni, ispirescu, l. 341; cf. densusianu . ţ. H. 283; alr i/h h. 191, pct. 229; id. ib. h. 192; pct. 725 (in note). în ar. şi megl. fitică (dalametra; cf. t. papahagi, d. ; 1 Sensul de ‘hermafrodit’ al lui feteleu şi variantele lui cu alte sufixe derivînd tot de ia fată ca : fătălău, fătărău, feteloi, feteluşcă, fitincău, aparţin altor domenii. Cf. da. 2 Derivatul pare a fi de ordin versificator. De altfel in părţile de unde provine termenul se găsesc derivate asemănătoare: ceteruică, cămeşitică, nevăstuică. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTA 95 capidan, mg. iii 127) l. Şi (scurtat) : tieă s. f. Ileana, tica bădiţei, râdu-LESCU-NIGER, ap. TDRG. Fcticică s. fetiţă (contemporanul iii 773, ap. da). Fetie s. f. 1. timpul petrecut ca fată. Vai, de m-aş vedea scăpată, De fetia blăstămată, Că-i ruşine să mor fată, Bătrînă, nemăritată, marian, nu. 18. Las-sâ iese [Dunărea] şi mai mare, Că n-am părinţi să mă ţîie Şi-s sătulă de fetie. folc. trans. ii 300. în ar. fitil'e (t. papahagi, d.) ; în megl. apare cu alt sufix; fitlgc (gr. s. iii 393); 2. fată bătrînă care nu se mai mărită (arvinte, gl.) ; 3. feciorie, virginitate. Polchiria... nainte-l jură că o va lăsa să-şi ţie fetia. moxa, 367. Plînge după om frumos, Că i-o pus fetia jos. folc. trans. n 444; 4. (rar în limba veche literară) feciorie la bărbat (dosofteiu, v. s. 108, ap. da). Rar: fcţic (reteganul, tr. 94); fcţiie (la Coresi, pentru care vezi s. F. c. i 234). Fetire s. f. (rar) fetit (da). Fetiş s. m. 1. fetie (1). Arză-l focu măritişul, Prăpădi-s-ar şi fetişul, Că nici unul bine n-are, Amîndouă sînt amare, teodorescu, p. p. 274; 2. (colectiv, în Banat) fetet (cdde). Fetişcană s. f. fată mică (de ani), dar voinică (robustă); fată între vîrsta copilăriei şi adolescenţei. Să mai ştiţi iarăşi că basmele ce am să vă povestesc sînt numai pentru băieţi şi codane, pentru flăcăiandri şi fetişcane. ispirescu, L. 2 ; cf. alr i/n h. 191, pct. 885, 900, 922 ; id. ib. h. 192, pct. 926. Feţişoară s. f. fetiţă. Fiind de 12 ai (= ani) feţişoară, dosofteiu, v. s. 20, ap. da ; cf. pravila mold. 99. Firicel de scorţişoară, Hai la sîrbă feţişoară, folc. trans. ii 249. Termenul are o largă răspîndire în tot domeniul dialectului dacoromân (cf. alr i/ii h. 191, 192 şi 193). Fetit s. m. 1. fetie (1) (ap. rădulescu-codin) ; 2. faptul de a feti. Fetiţă s. f. fată tînără (şi drăguţă). Dragi îmi sînt oiţele, Dar mai dragi fetiţele, jarnik-bîrseanu, d. 76 ; cf. folc. trans. n 327. în alr i/n h. 191 sinonim cu copilă, fiind foarte des întrebuinţat în dialectul dacoromân şi în istroromân (cf. puşcariu, istr. m 111, 310) datorită expresivităţii sale ; în ar. (rar) fitiţă (cdde ; cf. T. papahagi, d.) ; apoi sinonim cu fată (alr i/ii h. 192, pct. 776, 882); şi în sfîrşit cu fiică (id. ib. h. 193, pct. 370). E x p r. : fetiţa ochiului = pupila (e un sens dat prin analogie) (lexic reg. 29); (în argou) fetiţă = mitralieră; fetiţa = nume dat iepelor (scl xi, nr. 4, p. 939; cf. c. L. vn, nr. 2, p. 337). Der. on. : Fetiţa, Fetiţar, Afctijăi. cdo. Fctncgea (cu var. fitnigea şi fetnigea) s. f. (Mold., Ban.) fetişcană, fetiţă măricică, feţişoară (între 14—17 ani). Fetnegele de acestea nu-s bune de moaşe (în Viaţa Românească, 1911, nr. 11, p. 245); şi cu derivatele (tot suprasufixate) fetnegică şi fetniguţă (în Banat, cu var. ficniguţă) 1 2. Cf. CDDE ; DA ; CADE. 1 Tot fetică sc numeşte şi planta Valerianella olitoria : Vine cimbrul (le la munte cu fetica de la vie. alecsakdri, ap. cade. 2 Este greşită părerea lui sd. care aduce cuvlntul In legătură cu tc. fitneci ‘intrigant’. Tot in legătură cu tc. fitnegi şi tăt *. fetnega ii aduce şi Hcintz F. Wendt, op. cit., p. 84, 85. Avînd in vedere extinderea sa acest derivat pare a Ii destul de vechi, format cu silf. -(n)eag, de la cuvinte ca : moşneag, drumeag, şi apoi trecut prin fazele : fată > fătană > fătă-neagă > (prin asimilare) feteneagă şi apoi (cu suprasufix) fetinigea, fetnegea, fetneguţă. www.dacoromanica.ro 96 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ Fitileu s. m. feteleu (1). Fitincău s. m. om muieratic (candrea, ţ. o. 81) *. Der. on. : Feata. cdo. FECIOARĂ Termenul intră în cadrele preocupărilor noastre numai întrucît este sinonim cu fată, fată mare şi fiică. Denumeşte în primul rînd pe fata neprihănită sau fata mare, virgină. Cină bărbatul va dovedi că muierea lui n-au fost fecioară, caragea, l. 43, ap. da. Aseară fusei fecioară, Miază-noapte nevestioară, Iar acum în zori de ziuă, Iacătă-mă şi văduvă, gcr. ii 293 ; cf. scl xvi, nr. 1, p. 83. E sinonim, de asemenea, cu f a t ă 1 2 (în general) Oiurii şi fetele (fecioarele dosofteiu) se laude, psalt. 306 ; cf. alr i/ii h. 191, pct. 359. Aceste puţine sinonime, precum şi faptul că fecioară se întrebuinţează rar fără determinări, dovedesc că termenul nu are o vie circulaţie în gra-iurile populare. Probabil că un anumit rol a jucat şi omonimia cu sensul bisericesc al lui fecioară de ‘maica domnului’, întrebuinţat frecvent altă dată. Sinonim cu fiică: Ascultă, fie (fiică dosofteiu, fecoară coresi). psalt. 87. Din alr n/i, h. 141 o dată cu sinonimia fecioară-fată reiese (v. notele hărţii) că întrebuinţat cu pron. posesiv fecioară are şi sensul de fiică : Fecioara mea (dacă se întîmplâ de n-are copii, are numai o fată) pct. 812. Fecioara mea, fata mea (Uri fecioara mea, Uri fata mea) pct. 836. Mai des este întrebuinţat în compuse, ca atributiv pe lîngă fată. Va fi o fată fecioară şi să va îndemna spre poftă rea. frav. mold. 93. cf. neculce, let. n 382. Şi ziua bună să-mi ieu, De la fetele fecioare, Din voioasa şezătoare, jarnik-bîrseanu, d. 322. Acest compus este răspîndit în întreg dialectul dacoromân, mai des în Transilvania. (Cf. alr ii/i h. 141 „Fată fecioară”.) Alte compuse (sinonime cu fată-fecioară) : fată vcrgură (cod. vor. 26). | ~ curată (coresi, ev. 11). | ~mare (în alr i/ii h. 248, „Fată mare”), cu largă răspîndire în dacoromână, fiind mai des întrebuinţat în Oltenia şi Muntenia 3. ★ 1 Derivate numai tn sudul Dunării : In ar.: (dim.) featusitsa (după rostirea sirbcască > cf. capidan, ar. 106); !n m e g 1. : (diminutivale) fţlişcă (cdde), fylilcă (gr. s. iii 393); (augm.) fitişo(a)rcă (papahagi, m. r. 213 ; cf. alr ii/i h. 140), filonă (capidan, mg. iii 127); in i s t r. : fţtinţ ‘fată’ (puşcariu, istr. iii 310 ; cf. cantemir, t. 165); ‘fată măricică’ (popovici, d. r. 109); cf. it. fantina. 2 Sens păstrat şi In istr. felSorţ (cdde; cf. jahresber. vi 215, maiorescu, istr. 105). în istr. şi derivatul feciorina (morariu, cir. iii 121; cf. jahresber. vi 215.). în ar. fitioară ‘vierge, pucelle’ (pascu, e. 48). 2 Sinonime: fată virgină, ~ cinstită (istr. posliena), ~ vergură, (fecioară) curată, ~ cuminte, ~ de omenie, ~ de treabă ~ de mărit, ~ bună, ~ dreaptă, ~ nevinovată, ~ întreagă (cf. istr. felina fetiţa dr ix 239), ~ blindă, ~ negreşită, ~ nemăritată, ~ pogană (< magh. pogâng ‘groaznic, vestit’), ~ in pâr, ~ fecioară (mare, curată), băiată cu credinţă; domni- www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTĂ 97 Tot atît de importante sînt derivatele 1 acestui termen precum şi sensurile diverse ale acestora (unele ies din sfera înrudirii) : Fcciorca s. f. (hipocoristic, rar) 1. copil mic de sex feminin, fată mică, fetiţă. Să nască o feciorea ăentru voi. cuv. d. bătr. ii 145 ; 2. (rar, în poezia populară) fecioară. Şi tot n-a găsit Potrivă să-i fie, Vro dalbă soţie, Făr-de mi-a găsit. Şi mi-a nimerit, La nonă argele, Nouă feciorele. TEODORESCU, P. P. 410. Feciorelnic, -ă adj. neprihănit, nepătat, nevinovat, curat, cast, virginal* 1 2. Fecioresc, -cască adj. de fecioară; feciorelnic. în a sufletului taină ea iubea : clar şi încet, Se ivea faţa de demon fecioreştilor ei vise. eminescu, p. 90, ap da. Fcciorcşte adv. (rar) ca fecioarele; feciorelnică) (da). Feciori vb. IY intranz. (rar, în textele vechi) 1. a trăi ca fecioară (fără a cunoaşte bărbat), (şi: desfeciori ‘a dezvirgina’ cdde; cf. tdrg) ; 2. (despre o fecioară) a trăi în prietenie cu alta din copilărie pînă la măritiş (ALRM Il/l MN. 2668). Fcciorică s. f. (hipocoristic) 1. feciorea (1); 2. numele plantei „Her-niaria glabra”, numită şi: iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, feciorie (da). Feciorie s. f. calitatea de fecioară; fetie, virginitate; castitate (DO-softeiu, v. s. 13, ap. da) ; se întrebuinţează uneori şi relativ la un bărbat, cf. tdrg ; (cf. şi negativul: ncfcciorie s. f. pravila (1814), ap. da. Fccioriţă 3 s. f. (hipocoristic învechit; la coresi, ev. 381 : fcciurilă) 1. feciorea (1); 2. (hipocoristic învechit, azi în poezia populară) fecioară (cuv. d. bătr. ii 346 ; cf. dosofteiu, v. s. 145, ap. da). (Des în compuse) Ia-ţi mireasă ziua bună.. . De la fir de tămîiţă, De la fete-fecioriţe. folc. TRANS. i 558. în on. : Fecioara, Fccioriţă. cdo. f l A c A I' Termenul intră in preocupările noastre numai Intruclt este sinonim cu băiat ni a mare, fecior netnsurat, fecior, june, adolescent4 * * 7. Cuvlntul indică mai. mult vlrsta *, căci nu aparţine propriu-zis domeniului Înrudirii fapt care reiese şi din hărţile ALni şoară, sţintă (alr i/ii h. 248; cf. id. ib. ii/i li. 141). In ar.: virgină, virgiră (< alb. oirgjer ‘idem’), t. papahagi, d. Din bogăţia terminologici se vede sentimentul dc morală sănătoasă a poporului care ţine mult la cinstea unei fete. 1 Formele : cora şi corica din partea de sud a Republicii Federative Socialiste Iugoslavia au fost explicate de asemenea din dr. fecioară (popovic, contr. 75). 2 Pentru derivare cf. Th. Ilristea, Probleme de etimologie in DLRM, în scl xi, nr. 2, p. 240. 3 Acest diminutiv (păstrat şi în istr. fctsoritse — jahresber. vi, 215) Împreună cu feciorea este important pentru etimologia cuvîntului (< lat. *fetiola dim. din feta) ; deci la Început cuvlntul a Însemnat ‘fetiţă’. 4 Rostiri regionale : (eufemism) flăşcău (comak, gl.), flecăn (marian, na. 348); fleacăn (gl. si.), flancău (alr ii i h. 138, pct. 316), flencău ‘june bătrln’ (in Banat, ap da), fărcăi (pl.) (densusianu, ţ. h. 317). * Ca şi la fecior nu se poate stabili totuşi o vlrstă precisă şi unică pe tot teritoriul daco- roinăn de la care Începe a fi dată această numire. Din dicţionarele noastre şi mai ales din notele alr i/ii, h. 186, se poate stabili, aproximativ, că vlrsta de flăcău urmează după cea de 7 - c. 48 www.dacoromanica.ro 98 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA După afirmaţia acad. Iorgu Iordan (bul. fil. ix 197) in raporturile dintre părinţi şi copii din Muntenia şi Moldova însemnează fiu, deci in această accepţiune (de obicei in legătură cu pronumele posesiv) intră direct in sfera terminologiei de Înrudire. Acest sens apare şi din sinonimia : f 1 ă c ă u - f i u - f e c i o r (alr i ii li. 187, pct. 88). Sinonimia cu băiat, băiat mai in a r c apare din alr i/ii, h. 184, 185, iar cu fecior fn clteva puncte răzleţe din Oltenia, Muntenia, Moldova, Bucovina (cf. alr i/ii Ii. 187 şi alr ii i li. 155) *. Aria specifică pentru flăcău este insă Muntenia şi Moldova (alru i ii h. 267). Situaţia pe hartă a termenului ne arată că ci prezintă o fază mai nouă decit fecior. Dispariţia acestuia din urmă din „Principate” sc datoreşle, probabil, şi faptului că aici femininul fecioară (sub influenţa bisericii) a ajuns să însemneze fată-mare, virgină. Flăcău este răsplndit numai în Muntenia, Moldova, Bucovina şi face parte dintre termenii care arată o tendinţă de nivelare a limbii din aceste provincii, această uniformitate explicindu-sc desigur prin factori identici de ordin politic şi cultural, deosebiţi dc Transilvania din acest punct de vedere* 1 2. Situaţia geografică a lui flăcău ar pleda pentru originea lui slavă (cf. v.-sl. chlakă ‘holtei, celibatar’), pc care a propus-o încă Cihac3. * Compusele de mai jos definesc pc flăcăul înaintat in vlrstă şi neinsurat : flăeău-(hătrin, bătut de brumă, burlac, In slnre, Intirzlnt, stătut, şezut, tomnatic, nngurcsc) 4. Cf. alrm i/ii h. 386; creaxgX, p. 139; ispirescu, ap. tdrg ; ciauşianu, gl. 0 parte din derivatele termenului sint In legătură cu virsta „flăcăului”, iar altele primesc diverse nuanţe de la sufixe : Tlăcăi vb. IV intranz. a-şi petrece timpul ca flăcău ; a feciori. Las-să mă flăcăiesc şi eu, şi m oi tnsura. rădulescu-codin. Flăcăinş s. in. (hipocoristic; in Mold. : flăcăuaş ap. da; flecăuaş graiul, i 475)1. flăcău. •Vii mi-e greu trupşorul tău, Flăcăiaş, flăcăul mieu. teodorescu, p. p. 350; cf. alrm i/ii h. 267, pct. 684. A pătruns şi în Transilvania. Bună vremea, lupule! Mulţam flăcăoaşule. folc. trans. i, 13; 2. (ironic) flăcău zburdalnic şi desfrinat (gl. m.). Flăcăiandru s. m. (cu pronunţată notă alintătoare) 1. flăcău mai mic; copilandru, băi-tănaş ; 2. (comparat cu băiat) băiat mare5. Şi : flăcăuaiulru, flecăuandru (da). fecior, Inceplnd de obicei cu 17 sau 18 ani şi merglnd cam pină la 26 dc ani, sau pină la căsătorie. In cele mai multe cazuri ea coincide cu virsta de fecior. Ne-am despărţit băieţaşi şi nu ne-ant mai văzul.. . pină clnd l-a adus acasă flăcău, să-l însoare, i. ciocîrlan, sAm. ui 138, ap. da ms. Ce ne facem, tu, surată, Xe iau feciorii-n armată, folc. trans. ii 437. 1 Termeni sinonimi cu flăcu ca : băbar, burlac, coblizan, dănac, holtei, june, praşcău, ţangău etc. slnt mai mult indicatori de vlrstă. 2 Vezi In legătură cu inriurirea acestor factori asupra limbii, Karl Jaberg, Der Bumănische Sprachatlas urul die Struktur des dacorumănischen Sprachgebiets, In Vox Romanica, V (1940), p. 66 şi urm. Cf. dr x p. 468 471 ; dauzat, in special capitolul : Les centres de rayonnement et d'influence. 3 tdrg dă ca „probabilă” această etimologie, iar S. Puşcariu (dr ii 600 — 602) II aduce In legătură cu fleac, flecar. Sub forma filko termenul a intrat şi în limba maghiară (sd, cf. şi mat. dialect, i 69). Sub formele : flfkou (br. r. 17 18), flaco (grigorovitza), fltkHă, flekoă (In St. Univ. Babeş-Bolyai, tom. III, p. 140, Cluj, 1958) a intrat In limba saşilor din Transilvania; apoi In ucr. (cu sensul din limba română) flekev (balkan-archiv, ii 144), flekev, pi. flekei (In Arh. Românească V (1940), p. 269 270), şi la huţuli : ftekew şi ftekeu (chînjală, r. 263, 432). 4 Probabil In legătură cu ungurenesc, ungurean, făclnd aluzie la faptul că ciobanii români transilvăneni se Însoară mai tlrziu. 4 Cf. D. Birsan, False diminutive, în s. f. c. iii 96. www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE S1NGE IN LINIE DREAPTA 99- Flăcăie s. f. timpul cit stă necăsătorit un flăcău (rădulescu-codin). Se glndea la o iubire-veche din tntiia lui flăcăie. sadoveanu, ap. cade. Flăcăiesc, -euscă adj. de flăcău (sd). Flăeăime s. f. (colectiv) flăcăi mulţi. A dat repede zvon... să se siringă loală flăcăi mea. l. cr. i 3. Şi : flecăime (arhiva, xiv 21). FIAeAit s. flăcăie (pascu, s. 108). FIAcăneaţA s. (cu nuanţă afectivă, in adresare atit băieţilor cit şi fetiţelor) băiat mai mărişor, cuminte, isteţ, frumos (dar şi cu nuanţă peiorativă la adresa flăcăului) * l. FIArăuan s. m. (cu nuanţă dezmierdătoare) flăcău ceva mai răsărit; băictan, băieţandru. Şi : flăcAonn, (neobişnuit) flAcăian (da). GEAMĂN (-Ă) (adj. şi subst.) Denumeşte pe copilul (frate sau soră) născut deodată cu altul, din aceeaşi mamă. Deacă auzi Nemitor că e grea, puse de o păziiâ, pînă cînd născură doi geameni. moxa, ap. gcr. i 59. Thoma... cela ce se chiamă geamăn, biblia (1688), 830. Cu suf. -ar: sg. gemănări, pl. gemănari (MARIAN, NA. 59)2. Mai des e întrebuinţat în compuse (cu funcţie atributivă). Semănăm aşa de bine de parcă erau două surori gemene, gane, ap. cade. Fă-mă, tatăr ca să-i seamăn, Ca frate cu frate geamăn, zanne, p. n 272. Loc. a d v. şi adj. De gemene, dc-a gemenea, a gemenea3. Face doi feţ[i] de geameni. dosofteiu, v. s. 151. Tot de gemene se năştea, parte bărbătească şi femeiuşcă. N. costin, let. i 47. O femeie a născut o-dată doi copilaşi de-a gemenea. MARIAN, o. i 7. A gemine (bull. lingu. iv 146). Derivat verbal: îngemăna vb. I tranz. şi refl. a se îmbina, a se uni* Cf. port. (dial.) genear ‘halbieren’ (re"W 3723). Sub formele citate, termenul este cunoscut pe întreg teritoriul dacoromân (parţial şi în aromân : dzeamin, -ă dalametra ; cf. mihăileanu -r T. papahagi, d.) 4, alr i/n, h. 210 „Gemeni”. Singularul e rar întrebuinţat, iar în unele localităţi nu se întrebuinţează de loc. în on. : Geamănul, Geamăn, Gemen/e, Gcamără, Jcmereşti, Gca-mîră, Jcnăroaia, Gemănaru. cdo. Prin analogie termenul e aplicat şi în alte domenii. Cf. da. Etimologic : < lat. geminus, -a, -um (da). E răspîndit (parţial) şi în romanitatea apuseană (rew 3723). 1 Florica Dimitrescu, Note lexicale şi elimologice, In scl ix, nr. 2, p. 266; cf. şi J. Byck, Le fiminin pijoratio, In bull. lingu. i 109. 1 Formele de sg. gemen, gemene slnt refăcute după pl. gemeni. Cf. J. Byck et A. Graur,. L’influence de pluriel sur le singulier, In bull. lingu. i 15, 42. * E o adaptare la cunoscuta construcţie adverbială : de asemenea, de-a surda, de-a ascunsele, de-a fetea. * Sinonime In sudul Dunării : in a r. : binafi (gr. s. iv 60, cf. da- lametra ; t. papahagi, d., alr î/n h. 210, pct. 09) < alb. binjac, binjoke, idem ; cf. it. binali battisti, avv. 68; didimarcu pl. didimaâi (alr. i/ii h. 210, pct. 08) cf. gr. SiSupipixo; ‘gemeni’; In m e g 1. : bliznac, pl. bliznaţ (id. ib. pct. 012, 013, cf. capidan. mg. ui 42); pliznac, pl. pliznaţi (papahagi* m. r. 143) < bg. bliznats ‘idem’; in i s t r. ; dvorec, pl. dvoifi (densusianu, ant. 72, 115, cf. alr i/ii h. 210) < s. -cr. dvojac, dvojci. www.dacoromanica.ro 100 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA NEPOT Cele mai cunoscute sensuri, foarte răspîndite, sînt mai ales ‘fiul fiului sau al fiicei cuiva (în raport cu bunicii)’ 1, ‘fiul fratelui sau al surorii cuiva’ şi ‘fiul unui văr sau al unei verişoare (în raport cu aceştia)’ 1 2. Himenea nu va fi să stea dereptu tine ... nici tată-tău, nici muma, nici Jeciorulu, nici fata, nici nepoţi-ţi. CORESi, ev. 57. Ca să fie iuzbaşiî Con-standin de moşie şi feciorilor lui şi nepoţilor şi strenepoţilor (Document 1641), ap. tdrg. Bunicul meu David ... a zis ... am să iau nepotul cu mine. creangă, a. 18. Cîţi ai avea azi Dumneata Nepoţi, să-ţi zică : Moşu. goga, p. 49. Dragii moşului nepoţi şi nepoate, ispiresctj, ap. cade. Nepotul e salba dracului, zanne, p. iv 491. Cu accepţiunea de ‘fiul fiului’ este redat în alr i/ii, h. 171 „Nepot”, prezentînd o uniformitate lexicală completă pe întreg teritoriul limbii române 3, cf. şi ar. şi megl. nipot, istr. nepot şi neput. Cf. T. papahagi, d. ; cdde ; popovici, D. R. 129. (Istr. nSput din alr i/n h. 171, pct. 01 < s.-cr. reg.) Acest termen păstrat din latină n-a avut un concurent care să-i diminueze vitalitatea4, fie din motive semantice (căci avea un înţeles precis), fie din motive psihologice sau mai bine-zis afective, căci se observă uşor că, în general, în limba română au rămas majoritatea termenilor de înrudire mai importanţi din limba latină. Termen păstrat în întreagă romanitatea : lat. nepos, -otem cu sensul de EnTtel şi Neffe din germană; în limba română *nepotus > nepot (cf. REW 5890, 5893 ; TAPPOLET, 85—91,109—114 ; BOURCTEZ, EL. 230 ; CDDE 5). în unele texte apare adeseori complinit cu ,,de frate”, „de soră”, „de văr”, „de verişoară”, evident, în scopul unei mai bune precizări. Pomenirea direptului Avraam şi a lui Lot, nepotului său de frate 6. dosof-teiu, ap. tdrg. Şi era ficior de suflet, fiind nepot de soru (a. 1784). gcr, n 135. împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi [de frate], creangă, p. 183. în cîteva puncte din alr i/ii h. 171 : nepot de fecior. 1 în documentele noastre vechi numit nepot de copii. Cf. costăchescu, 215. 2 La Romani, In epoca veche, nepos şi neptis desemnau numai pe ‘nepotul (sau nepoata) de bunici’, nepos ex filio sau ex filia. Sensul de ‘nepot (-oată) de unchi’ e atestat după epoca lui Augustus, iar sensul general de ‘urmaşi’ nepotes apare la Vergiliu (delbrOck, 470). 3 Numai în pct. 02 (istr.) avem termenul unuc (cf. şi popovici, r. d. 162; puşcariu, istr. iii 124), la maiorescu, istr, 120 (in Schitazza) prescurtat nuc < s.-cr. reg. unuk; cf. şi s.- cr. reg. vnuk. Alte sinonime numai In acest dialect: obnuku (puşcariu, op. cit.; cf. făt-fr. vii 7) < s.-cr. reg. obnuk; cu var. odnuc ; bratdn (puşcariu, op. cit., cf. popovici, d. r. 129) < s.-cr. reg. bratan ; sestriâ (puşcariu, op. cit.) < s.-cr. reg. sestriâ ‘sororis filius’. 4 Nepot apare de vreo 15 ori In documentele slavo-române din sec. XV, pină la sfîrşitul domniei lui Ştefan cel Mare. S-a recurs la acest „românism” deoarece noţiunile slave corespunzătoare nu nuanţau destul de precis acest termen In diversele sale funcţii. Cf. Gh. Bogaci, Românismul Henom In documentele slavo-române, în arhiva xlvi (1939), p. 282 — 283; cf. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare (Documentele...), voi. II, Bucureşti, 1913, p. 608 ; costXchescu, i. 230, 231 ; ii 458. 5 Din limba română a pătruns In bg. nepot (arhiva, xvi 368 ; cf. Stoiko Stoikov, PyMbHCKu eJiujtHUH e AencuKama na ăbJieapcKua âanamcKu eoeop, In omagiu, i. 824, 830); apoi în ucraineană : nepit (In balkan-archiv, ii 139 ; cf. Emilian Popowicz, Rutenisch-deutsches Worterbuch, Berlin-Schoneberg, 1911, s.v.); in graiul ceangău : nyipot, în fondul principal de cuvinte (mArton, p. 561, 564 ; cf. wichmann, 106 ; scl vi, nr. 2, 355). • în ar. nipotu-di-frale (mihăileanu). www.dacoromanica.ro CAP. I. RUDENIA DE SINGE IN LINIE DREAPTĂ 101 Prin. generalizare, numirea a ajuns să fie dată tuturor descendenţilor, indiferent dacă aceştia nu mai erau ,,nepoţi” propriu-zişi *. Iară a lui Avraam şi ai lui Iacovu nepoţi cheamă-se pre ei Iudei, coresi, ev. 136. Carele cu suspinurile altora zideaşte casă, nu-i vor vieţui nepoţii intr-insa. ţichtndeal, ap. gcr, ii 212. în fiecare văd un nepot de-al lui Horia, de-al lui lancu. beniuc, v. 27. Cf. alr i/n, h. 173, pct. 414, unde nepoţi apare ca sinonim cu moştenitori, urmaşi, neamuri. Termenul se mai întrebuinţează (des prin Transilvania) şi în adresare de către un bătrîn faţă de un tînăr (chiar dacă acesta nu-i este rudă; vezi şi invers referitor la unchi, moş sau mătuşă). în ce te bizui de te îndîrjeşti aşa, nepoate f [zicea bătrînul care dăduse drumul la pupăză], creangă, a. 57. La baza acestei accepţiuni stă intenţia de a crea o atmosferă amicală, familiară între persoanele în cauză, o tendinţă des întîlnită şi firească în domeniul termenilor de înrudire. Sensul de ‘fin’ (copil în raport cu naşa care l-a botezat) din alr i/n, h. 218, pct. 65, 103 (în pct. 270 : fin şi nepot; în pct. 360 : nepot de fin) este în legătură cu obiceiul (cunoscut şi în jurul Năsăudului), potrivit căruia noul născut este dus la botez atît de către naşa, cît şi de către moaşa (,,sage-femme”) părinţilor acestuia. Pentru moaşă pruncul este nepot, iar pentru naşă el este fin. Astfel cei doi termeni au ajuns să se confunde sau să devină sinonimi. Dar extensiunea de sens merge şi mai departe. Moaşa care asista odinioară la naştere (nu moaşa oficială sau cu diplomă) numeşte nepot atît pe tatăl noului născut cît şi pe copilul acestuia (marian, na. 153). în părţile Năsăudului moaşa îi zice copilului nepot numai aproximativ un an după naştere (pe urmă i se adresează pe nume), dar părintelui său îi zice nepot toată viaţa. [Moaşa] o pune [masa] la capul nepoatei şi a nou-născutului său nepoţel, marian, na. 153. Copilul moşit se mai numeşte şi nepot-de-buric (h. ix 62, prin Gorj şi Mehedinţi); cf. şi: Xenia Costa-Foru, Cercetarea monografică a familiei, Bucureşti, 1945, p. 70; LIUBA-IANA, M. 25, fiindcă moaşa lega buricul copilului. ★ Şi acest cuvînt (încadrat în categoria întîi a fondului nostru principal lexical; cf. graur, î. f. pr. 142) are o serie de derivate — aproape toate hipocoristice, dată fiind situaţia „privilegiată” a nepotului în cadrul familiei, dragostea şi afecţiunea părinţilor şi în special a bunicilor pentru el. Nepotaş s. m. nepoţel (alr i/n h. 171, pct. 278 şi pct. 273 — în note). Nepotuc s. m. 1 2 nepoţel (lm). Nepotuţ s. m. nepoţel (lm). Nepoţel s. m. (hipocoristic) 3 1. fiul fiului sau al fiicei. Dragii moşului nepoţei şi nepoţele, ispirescu, ap. cade ; 2. (în adresare) După ce mîncă şi se sătură se puse la vorbă cu unchiaşul... — Să vezi dumneata, nepoţelul moşului, această împărăţie a fost şi ea odată mare! ispirescu, l. 101. 1 Cf. pt. sensul similar din limba latină : ernout-meillet, 633. 2 Cf. In m e g 1.: nipotluc, niputăac (cdde), iar In ar.: (colective) nipuft’l’e, nipult’me (t. papahaGI, d.). 3 Cf. istr. nepoţichiu (morariu, cir. i 98). www.dacoromanica.ro 102 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Xcpoţcsc, -cască adj. de nepot, relativ la nepot (lm). Nepoţi vb. IY. a numi pe cineva nepot (lm). Ycpojic s. f. (învechit) calitatea de nepot (vorbind despre gradul înrudirii). Spiţele nepoţiei [sînt] feciorul şi fata, nepotul şi nepoata. pravila GOVORA, ap. TDRG. Xcpurccl s. termen glumeţ rezultat din nepot + purcel sau din nepoţel 4- purcel \ Cînd mă vedea [moş Chiorpec] intrînd pe uşă, îmi zicea cu chef: he, he, bine ai venit nepurcele. creangă, a. 46. Nepotism 1 2 s. m. (creaţie literară; frecventă în societatea burgheză) protecţie nemeritată acordată rudelor de către o persoană influentă. Nepotismul, favoritismul au ajuns la culme. Naşterea îşi însuşeşte drepturi, iar meritul zace uitat. i. negruzzi, IV 325, ap. DA ms. Cf. fr. nipotisme. Derivarea cu prefixe şi nuanţările de intensificare ale acestora ne introduce în gradarea genealogică descendentă a termenului nostru 3 4 *. Strănepot4 s. m. „arriere-petit-fils” (cdde). Cei de jos ... se cheamă coconii mici, nepoţii miei şi strănepoţii miei. îndreptarea, ap. tdrg ; cf. alr i/n h. 171, pct. 370. Răzncpot s. m. strănepot (s. F. c. I 22, 38). Prcstrăncpot s. m. „arriere-arriere-petite-fils” (cdde). Fiind eu... prestrănepot a lui Şanta Gheorghie. bîrlea, î. 208. Străstrăncpot s. m. (cu repetarea sufixului pentru întărire) [copilul din strănepoţi (alr i/n, h. 171, pct. 370 — în note). Răsstrănepot5 s. m. (cu dublarea prefixului) străstrănepot (RO-SETTI, P. 143). j X £ P 0 A T Ăl Femininul ( u după labială; fartat (alrm ii/i mn. pag. 68 [2630], pct. 95, 346) cu ă aton > a şi sftrtat (păsculescu, l. p. 88, 99) prin analogie cu cuvintele care au un s Înainte de consoană (,sforăit, sfulger etc.). 1 în ar.: fărtat, avînd şi sensul de ‘vornicelul mirelui’ (cosmulei, d. 21, 26, 32 ; cf. T. papahagi, D.);(rar) frătat (papahagi, b. 594), fortat (alr ii/i mn. pag. 67 [2629], furtat (ca-pidan, ar. 222); şi derivatul fortătoaiie ‘soră de cruce’ (alr ii/i mn. pag. 67 [2628], pct. 010); In m e g 1. : fărtat, furtat (puşcariu, et. wb. ; gr. s. iii 392) şi derivatul : fărtatcă ‘soră de cruce’ (alr ii/i mn. pag. 67 [2628] pct. 012). în megl., ca sinonim al lui fărtat, apare (rar) şi dirvişnic probabil un derivat < bg. dever ‘idem’ (capidan, mg. i 87). 2 Cu acest sens a intrat şi In limba maghiară sub formele firtat, fortăt (bl:£dy, infl. 44). 3 în adresare se întrebuinţează şi In ar.; cf. In alb. vetam, bg. pobratim, ngr. pTrpdW^oţ. Per. Papahagi, op. cit., p. 125. în megl. avem şi forma fărti! ‘fărtate’ ca termen de adresare a femeilor către cumnaţii lor sau către copiii acestora, sau către rudele care nu sînt In vtrstă (gr. s. iii 393; cf. capidan, mg. iii 126). www.dacoromanica.ro 124 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Termenul frate de cruce este cunoscut pe întreg teritoriul dacoromân, pe cînd fîrtat numai parţial. La această răspîndire a lui frate de cruce a contribuit în bună parte şi biserica, care a patronat obiceiul înfrăţirii ,,de cruce”. Se pare că odinioară a avut şi fîrtat o extensiune mai mare. Motivele pentru care el şi-a restrîns aria şi întrebuinţările (în favoarea lui frate de cruce) ar fi următoarele : a) înlocuirea termenului cu văr şi frate foarte apropiate ca sens (în adresare) în pct. 141 şi 723 sau cu deverul de la nuntă pct. 682. b) întrebuinţarea foarte deasă a termenului în adresare, nu numai faţă de cei înrudiţi spiritualiceşte, ci şi faţă de vecini (pct. 192), sau cunoscuţii din alte sate (pct. 95, 250), sau chiar faţă de persoanele necunoscute (pct. 346). c) Sinonimia lui (mai ales în adresare) cu „prieten” (pct. 2, 157, 182, 235, 310, 325, 762, 784). d) Degradarea sensului sau, mai bine-zis, pierderea „rangului” 1. în pct. 29, după ce s-a răspuns cu : „Măi fărtate!”, subiectul a adăugat „zic aşa, că se batiocuresc”, iar în pct. 812 măi fîrtate („vine un fel de glumă”). Cf. şi pct. 514. Ca vechime, cuvîntul (< frate + -at) datează de pe vremea comunităţii româno-slave, o dată cu obiceiul „înfrăţirii” venit, se pare, de la slavii de sud, la care avem cuvintele cu acelaşi sens : bulg. s.-cr. bratim, pobratim; slov. pobratim; rus. pobratimb şi pobratimstvo; cf. PA. Cf. şi ucr. pobratalî-si ‘s-au prins fîrtaţi’; s.-cr. bratâ şto su secii libru ‘fraţi care au tăiat banul’; bg. sa se pubratie ‘s-au prins fîrtaţi’; da se pubra-tîmis& ne prindem fîrtaţi’. B. P. Hasdeu 2 şi H. Schuchardt 3 au arătat că este un calc după formele slave derivate cu suf. -im, terminaţia participiului prezent pasiv 4. Compusele şi mai ales derivatele termenului nostru, nuanţînd şi îmbrăţişînd diversele sensuri ale acestuia, arată puterea lui de creaţie’şi valoarea lui de circulaţie. Fărtăciunc s/f. (învechit) fărtăţie. Fărtăciunile nedrepte, cuv. D. bătr. n 230. rFărtăţel s.m. (hip.; în adresare) prieten; soţ, ortac, tovarăş. Măi voinice, voinicele, Măi bădiţă, fărtăţele! P. P. ap. gcr. n 295. în ar. (cu alt sufix) fîrtîtuş (cdde), fărtătuşu (dalametra ; cf. T. papahagi, d.) ; fărtătic, fărtătiâiu (T. papahagi, d.) ; megl. fărtatcuc (gr. s. m 393). Fărtăţî vb. IV tranz. şi refl. a (-şi) zice (cuiva) „fîrtate!”. Pe faţă te fărtăţesc, Pe dos mi-te pedepsesc, alexici, l. p. 152 ; şez. v 78. 1 Cf. IORDAN, L. R. 195. 2 Fărtat (notifă lingvistică), In Columna Iui Traian, VII (1876), p. 466—468. 8 Zeitschrift fur romanische Philologie, I (1876), p. 481. 4 Cf. S. Puşcariu, Pe marginea cărfiior (Recenzia la articolul Iui P. Skok, Notes de lin-guislique romane), în dr iv 1372 ; cf. N. Drăganu, op. cit., p. 11 — 15. www.dacoromanica.ro CAP. II. RUDENIA DE SINGE IN LINIE COLATERALA 125. Fărtăţie s.f. legătură între doi fîrtaţi; înfrăţire, prietenie, ortăcie, tovărăşie. „Să ne lăsăm de fărtăţie, pentru că şi-aşa nu ne prea potrivim...,r — „Eu ştiam că fărtăţia nu se desleagă”. sbiera,’p. 183 ; cf. pompiliu,b. 93. Ou var. frătăţie s.f. (Of. O. Densusianu, Limba română în sec. XVIII — curs litografiat — Bucureşti, 1935—36, p. 106). în ar. fărtăţil'e-, megl. fărtăţil'ă (cdde) şi fărtatlQC (GR. s. m 393). în ar. (cu alt sufix) fîrtîtlichiă (cdde) ; fărtăflike (dalametra, cf. t. papahagi, d.). Infărtăţî vb. IV refl. a se face (cu cineva) fîrtat sau frate de cruce. Acest Marchian, ... zăcea într-un sat la nişte oameni şi se înfărtaţi cu nunşii. moxa, 368, ap. DA; cf. moltn, gr. ban. 193. Negativul: nefărtăţi. şez. n 99. Şi: înfîrtăţi 1 (da). în ar. mfărtedzu (motăileantj). Infărtăţie s.f. fărtăţie. înfărtăţire s.f. fărtăţie. în ar. mfărtare (mihăileanu). în on.: Fărtat, Fîrtat, Fîrtăţeşti, Furtat. cdo. SORĂ Persoană de sex feminin considerată în raport cu fraţii săi (indiferent de sex). Fiul suroriei lui Pavel. cod. vor. 51. Şi au dat şi o nepoată de sor după un fecior a lui. neculce, let. n 349. Acesta-i ... nepot de soră a lut Pînăilă. CREANGĂ, P. 244. Dragu mi-i cîmpul cu flori Şi bădiţa cu surori> JARNtK-BÎRSEANTJ, d. 34 1 2. în adr l/n h. 163 termenul (fără alt sinonim) este răspîndit pe întreg teritoriul limbii române 3, făcînd parte din categoria I a fondului nostru principal lexical (< lat. soror), moştenit din fondul principal al limbii latine (graur, î. f. pr. 54, 68, 102, 143) şi întrebuinţat în toată Romania (rew. 8102). în on. : Sora, Soară. cdo. în adresare (des la vocativ)4 termenul nostru este întrebuinţat frecvent în atmosfera familiară, intimă sau prietenească: a) de femeile de aceeaşi vîrstă, între ele. Fetele ... grăbesc la izvorul cu apa cea bună. Aide, soro, zice una ... Aide, soro, zice alta ... Aide, soro, zic toate, eahnescu, n. 139 ; cf. H. xvm 146—147 (în Banat); liuba-iana, M.4. 1 Cf. Al. Graur, op. cil., p. 216. 2 Alături de formele soră se Întrebuinţează şi vechiul soru In legătură cu adjectivul posesiv : soru-mea, -ta, -sa; soru-m(e)i, -t(e)i, -s(e)i. Cf. cal. soru sorella; soru-ma, -ta, -sa (alessio, conc. 44). Craiul Svedului, clnd au murit, au lăsat diată de crăie sorn-sei, care acum este vie. neculce,. ap. cade. La gen. dat. (familiar) sorei. Forma sor, întrebuinţată In textele vechi, se aude rar şi astăzi (bull. lingu. v. 141 ; cf. gr. s. v. 46). Alături de singularul soră, avem şi suror(ă) şi sororă. Pentru sufletul răpăusatu sororu-mear (a. 1765). iorga, st. doc. xiii 334. Că-mi eşti frăţior, Şi io-ţi sini suror. teodorescu, p. p. 421. Că ţi-ai căpătat nororă, De gindeşli că fi-i sororă. marian, nu. 632. Această formă este un singular nou, refăcut după pluralul surori (< lat. sorores). Cf. cal. merid. sorura, solura ‘sorella’ v. sicii, sorure, surure; vegl. seraur, precum şi formele : soluri, sror, sru din alte dialecte italiene (alessio, conc. 44; cf. bull. lingu. i 34). în megl. (reg.) suăiră (capidan, mr. iii 270). Forme rare de plural: sore (gr. s. vii 12, 67), sori (id. ib. 77; cf. E. Comişel, Antologie folclorică ... p. 71), sorele (id. ib. 44). Sub forma articulată copa apare In 1599 Intr-un document din Ţara Românească (bogdan, gl. 102). 3 Şi In a r. şi m e g 1. soră, şi în i s t r. : sor(a). * în multe cazuri la vocativ îşi pierde înţelesul pur lexical, transformindu-se Intr-un fet de interjecţie sau cuvînt de umplutură. Cf. frate sub d. www.dacoromanica.ro 125 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ b) (cu pronunţată nuanţă afectivă) către o fată sau femeie. Ai auzit, soro, că s-a întors Negradi de la moşie, zicea cucoana Frăsina Alimpici vecinei sale Aristiţa Uluceanu. xenopol, ap. tdrg. (Sens cunoscut şi în meglenoromână. Cf. rew 8102.) c) de bărbat către nevastă şi invers. într-o zi ... zise bărbatul ■către femeie: soro, noi ... n-avem copii, ispirescu, ap. cade. Soro! (se adresează Efimiţa către soţul ei) în Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I. L. Caragiale. (Soţul către propria-i soţie) Ia să-mi dai, soro, punga. BAL. olt. 63. d) de cumnate între ele (în semn de dragoste şi atenţie). „Sora” zice nora la sora bărbatului ei. novacovici, folk. 154; cf. at/r i/n h. 264 pct. 85 1. (Sens cunoscut şi în aromână, puşcariu, et. wb ; şi în meglenoromână, id. ib. cf.; papahagi, m. r. 251; cf. id. R. M. 64)1 2. ★ Compusele termenului soră prezintă puncte comune cu acelea ale lui frate (mai ales la pl.); de aceea dăm numai atestarea lor. Soră bună. Fiii din ftate bun sau soră bună. pravila (1814), 162, ap. da. ms. Vezi: Frate bun. Soră de cruce 1. surată (marian, se. n 85 ; cf. alb n/l mn. pag. 68 [2619]; 2. soră bună (alr ii/imn. pag. 67 [2628], pct. 872; cf. ALRl/nh. 163, pct. 530). Vezi: Frate de cruce. Soră de lapte (i, cr. xru 123 ; cf. ddrf ; cade ; di). Vezi: Fraţi de lapte. Soră de mamă ‘uterina’. Vezi: Fraţi de sau după mamă 3. Soră de scoarţă. Această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă şi de mama cea vitregă, creangă, p. 283. Vezi: Frate vitreg. Fraţi de sau după mamă, Frate sau fraţi după tată. Soră de tată ‘consanguinea’. Vezi: Frate sau fraţi după tată4. Soră dulce soră bună. Cine-o făcut pe mîndra Să mai fi făcut una, Soră dulce cu dînsa, S-o iubeşti numai pe ea. folc. trans. i 528; cf. alr i/n h. 163, pct. 576. Vezi: Frate bun (în note). Surori duhovniceşti (bujoreanu, col. 712). Vezi: fraţi sufleteşti, duhovniceşti. E un termen bisericesc din limbajul teologico-juridic. 1 Tot In adresare e atestat şi unicul caz de soră = mătuşă (soţia unchiului), din alr i/ii h. 168, pct. 75. 3 Nu intră In cadrul cercetării noastre sensurile : soră (uneori complinit prin „de caritate”, sau „de ocrotire”) = infirmieră; şi soră = călugăriţă, maică. Sensuri figurate : 1. tovarăşă, prietenă. Cucu-ntreabă : Unde-i sora viselor noastre de vară? eminescu, o. iv 36, ap. dl; 2. (la pl.)cuvintul se poate pune apozitiv, ca In acest exemplu :De sute de ani, două (ări surori ... Moldova noastră şi Valahia ... creangă, a. 162 ; 3. sau poate Însemna lucruri de aceeaşi origine sau înrudite intre ele (ca nişte surori) : (pl. surori; la războiul de ţesut) cele două fire pe iţul dinainte sau dinapoi (arh. olt. vii 521); 4. (pl. surori — în agricultură) odraslele de la rădăcina porumbului (ş.du). E x p r.: soră eu = Înrudit cu, la fel. JFăt-Frumos ... căzu Intr-o ameţeală soră eu moartea, ispirescu, l. 106. Baba se făcu soră cu ■drumul, reteganul, ap. tdrg. 3 în neap. sora de madre. Cf. Iorgu Iordan, Dialectele italiene de sud şi limba română, în arhiva XXXIV, 1927, p. 17. 4 în neap. sora de padre. Cf . Iorgu Iordan, op. cit.; cf. în câmp şi log. sorris ko^kuinas. AI. L. Wagner, op. cit., p. 13. www.dacoromanica.ro CAP. II. RUDENIA DE SINGE IN LINIE COLATERALĂ 127 Soră flată (în megl.) soră vitrega (GH. s. m 394). Soră geamănă. Yezi : Geamăn, -ă. Soră jurată. Yezi: Fraţi juraţi. Soră lunatccă. Yezi: Fraţi lunatici. Soră maşteră soră vitregă. Vezi : Frate vitreg. Soră vitregă. Vezi: Frate vitreg 1. Soră ziuatică (i. ce. xm 124). Vezi : Fraţi ziuatici 1 2. Ţară soră ţară apropiată din punct de vedere al concepţiilor ideologice \l. bom. XI, nr. 4, p. 394). Din atmosfera semantică a nunţii fac parte: Soră (sau surori) de mire, de ginere, de ginerică, de mireasă vătă-jiţă, druşcă (SEVASTOS, nit. 74; cf. MARIAN, NU. 220—223; rădulescu-CODIN, L. 105 ; DENSUSIANU, Ţ. H. 237 ; DIACONU, R. XIX ; AUR n/l h. 162). Vezi: Frate de mire, fraţi de mireasă, fraţi de ginere 3. Derivatele termenului soră sînt mai puţine decît ale lui frate, deoarece nu are la plural sensul colectiv al acestuia din urmă. Derivatele care urmează sînt, toate, hipocoristice şi ele, fiind formate în mediul familiar (sau prietenesc), afectivitatea are un rol important în formarea şi conţinutul lor. Sorieă s.f. (reg.) De-mi stîmpăr irimuca, Ştiu că-i de la sorica. gr. s. vn 13 ; cf. id. ib. 13, 23, 29, 32, 45, 55; CADE; cf. în ar. surică (papa-hagi, B. 705 ; cf. T. papattagi, d.). în on.: Sorica. cdo. Sorieuţă s. f. Ioi, doamne, n-am pe nimucă, Nici am fraţi, nici sori-cuţă. gr. S. vn 42; cf. id. ib. 23, 32, 33, 37, 50. Sorită s. f. Mirel de la masă, Pe soriţa noastră N-om da nicidecum. MARIAN, nu. 605 ; cf. ar. suroritsă (weigand, ar. n 329). în on : Soriţa. CDO. Sorucă s.f. Să trăieşti, sorucă dragă. folc. trans. i 214; cf. id. ib. 209, 215 ; T. papahagi, ’m. 106. Soruică s.f. Că o fi miţa lu vecina, Ori a lu soruica Lina. COSTIN, GR. BĂN. I 184 ; Cf. CADE. Sorulică s.f. Hei tu, sorulica mea, în ia boii de tînjea. T. papahagi, m. 89. Sorurică s.f. Ş-apoi mi-ş pleca La sorurica lui (Studia TJniv. „Babeş-Bolyai”, III (1958), nr. 6, p. 114). Soruţă s. f. Şi noi nu vom da Pe soruţa noastră, folc. TRANS. I 98; cf. E. Comişel, Antologie folclorică, p. 46, 71, 74. Surioară s. f. (var.) sorioară, (rar) sirioară (mat. folk. 213) 1. dim. al lui soră. Pune pace, nu te bate ... Că te-or bate lacrimile, Lacrimile maicelor Ş-ale surioarelor Ş-ale mîndrişoarelor De dorul voinicilor ! JARNÎK-bîrseanu, D. 316 ; cf. petrovici, folk. alm. 67 ; 2 .(la vocativ, în adresare) prietenă. Vecinică, surioară, Bărbatul meu e la moară, zanne, p. IV 220; 1 Cf. G. Călinescu, Estetica basmului, II. Soră vitregă, surori rele, In sclf, vii, nr. 1-2, p. 64. 2 Menţionăm şi compusul (cu unica atestare) suroricid ‘omoritor de soră’ (scl i 78). 8 Compuse (bot.) : sora-soarelui = floarea-soarelui (Helianthus annuus) ; sor-cu-frate = numele a două plante (Melampyrum nemorosum şi Melampyrum bihariense); sor-cu-fră(ior = zîrnă; lăsnicior (Solanum nigrum), ap. tdrg ; cade. www.dacoromanica.ro 128 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ cf. dl. ; 3. iubită. Marioară, sorioară, Sufletul meu lelişoară ... Faţa ta cea rumeioară Zice : vino de te-nsoară. JARNÎk-bîrseAnu, d. 30—31; cf. FOLC. TRANS. II 335. Soruleană s. f. (t. papahagi, m. 233). Surorea s. f. (var. sorurea) Hei tu, sorureaua mea. bud. p. p. 11; cf. VICIU, supl. GL.; izvoraşul, xvii 219. Nici am fraţi, nici surorele, Gîndeşti că-s picat din stele. folc. trans. i 308; cf. id. ib. 540; T. papa-HAGI, M. 121. Derivate învechite sau rare : insorări vb. IV tranz. (despre moşii) ‘a împreuna, a comasa’ (da) 1. insorărire s. f. ‘acţiunea de a însorări’. insorărit, -ă adj. ‘hotărnicit prin însorărire’ . Sororal adj. ‘de soră’ (iordan, l. r. a. 160). în ar. (izolat) sorsan ‘frate’ (capidan, ar. 107), probabil masculin refăcut din fem. (prin aglutinare cu adj. pos.) şi sorsa (id. ib. 107). SORĂ DE CRUCE Numirea derivă din obiceiul „înfrăţirii” şi „însurăţirii”. Vezi: Surată, frate de cruce, fîrtat. Fraţi juraţi şi surori de cruce. H. xvn 8 (Hunedoara). Surori de cruce, care se mai numesc şi surate, marian, se. n 82. în alr n/l, mn. pag. 67 [2628] „Soră de cruce”, termenul e răspîndit pe întreg teritoriul dacoromân. în comparaţie cu aria compactă a lui frate de cruce (alr n/i, pag. 68 [2627], aria lui soră de cruce se prezintă întreruptă, ceea ce denotă că obiceiul „însurăţirii” s-a practicat şi se practică în măsură mai mică decît acela al „înfrăţirii”. De altfel şi motivele „înfrăţirii” erau mai multe şi aveau scopuri mai variate. Ca termeni sinonimi cu „soră de cruce” în alr. n/i, mn. pag. 67 [2628] menţionăm : prietenă bună (pct. 279); tovârâşiţâ (pct. 362); surată de cruce (pct. 228); soră de cruce, văruţă verişoarâ (pct. 141); soră de cruce şi surată (pct. 182); verişoară de cruce (pct. 886). (Despre toţi aceşti termeni vezi la capitolele respective.) Sinonimia soră de cruce — văruţă — verişoară derivă din obiceiul „însurăţirii” şi „învărnicirii” : din momentul acesta fetele se numesc între ele — în unele regiuni — surori, stirori de cruce sau surate, iar în alte regiuni vere, vere de cruce, văruţe, verişoare (bibicescu, p. p. 397—412). SURATĂ Termenul — corespondent feminin al lui fîrtat — este sinonim cu soră de cruce, iar numirea este în directă legătură cu obiceiul „însurăţirii” (marian, se. n 84) z. Feciorii zic : — Să fim fîrtaţi, pînă la moarte ! Iar 1 2 1 Pentru felul derivării cf. Al. Graur, Notes ..., în bull. lingu., iv, p. 68. 2 Cf. S. Hirnea, Datinile şi obiceiurile vrtncenilor, în Universul, anul 51 (1934), nr. 93. www.dacoromanica.ro CAP. II. RUDENIA DE SINGE IN LINIE COLATERALĂ 129 fetele zic. — Să fim, surate pînă la moarte ! marian, se. m 190. Surată ‘soră de cruce’ (arh. folk. vn 61, 122). în on.: Surata, cdo. Ca şi cosemanticul său masculin, lărgindu-şi sfera a ajuns la sensul, cel mai întrebuinţat, de prietenă, soaţă, tovarăşă K Mă voi pogorî preste munţi şi voi plînge preste fecioriile mele, eu şi suratele mele. biblia, 1688. ap. TDRG. Au fost odată două fete vecine, care se numeau una pe alta surată, adică sorioară, prietenă, marian, o. n 60. Tot în acest sens se întrebuinţează (mai ales de către fetele şi femeile de la ţară între ele) ca termen de adresare2, fiind cunoscut cu această accepţiune şi în aromână (wei-GAND, AR. n 331; cf. PASCTJ, D. i. 158 ; T. papahagi, d.). La ce plîngi, surata mea ? — Da cum focu să nu plîng, C-am luat bărbat nătîng ! jarnîk-bîr-SEANU, D. 183. Ce ne facem, tu, surată, Ne iau flăcâii-n armată, folc. trans. n 437. La fel se explică şi sinonimia cu tiză (alr i/n b. 190, pct. 772) şi (rar) cu soră adevărată (cf. folc. trans. n 469; alr n/i, MN. pag. 68 [2631] pct. 141), precum şi (tot rar) cu văruică, văruţă, (alr. n/iMN. pag. 68 [2631], pct. 2 şi 1411 2 3. Sensurile date de noi sînt atestate de alr n/i mn. pag. 67 [2628], dar mai ales de alr ii/i mn. pag. 68 [2631]. Din această din urmă hartă reiese că termenul, chiar acolo unde este cunoscut, se întrebuinţează rar, iar în unele părţi i se depreciază sensul (pct. 514) 4, poate şi fiindcă e legat de un obicei pe cale de dispariţie. în aromână are şi sensul de ‘druşcă, vătăjiţă’ (la nuntă). Cf. mtttăt-ie a nit ; PETRESCU, M. 155 ; T. PAPAHAGI, D. Ca extensiune geografică, surată se găseşte cam în aceleaşi regiuni ca şi fîrtat (alrm n/i h. 189), dar cu o arie mai răspîndită decît acesta. Motivul este că termenul nu şi-a lărgit şi degradat sensurile în aceeaşi măsură ca fîrtat. în privinţa sinonimiei cu soră de cruce (alr n/i mn. pag. 67 [2628], pct. 172, 228), surată, fiind mai expresiv şi avînd mai multe sensuri şi întrebuinţări decît fîrtat, are şi o arie mai mare, precum şi derivate ca : Surăţea s.f. (hip.). Dar nu-s păsărele, Ci mi-s surăţele; TJna-i cu bărbat, Trupşor desmierdat, Una-i văduvită, Trup fără credinţă, bebi-CESCU, P. P. 400—401. Surăţică s. f. (hip.) Nu lua măgar, surăţică. graiul, i 210 (Ialomiţa); cf. h. ii 256 (Constanţa). Surăţie s. f. 1. legătura de rudenie dintre două surate; prietenie, tovărăşie. Adevărata amiciţie, ... mai puternică uneori ca frăţia de cruce şi surâţia de cruce, jipescu, ap. tdrg ; 2. serbarea ce are loc cu ocazia „însurăţirii”. A juca la surăţie. SOVEJA, ap. sd. Suroată s. f. soră. (Contaminare între surată şi suroră?) Dar nime nu-l auzea, Numai ibovnica sa Din pragul suroată-sa. pompiliu, b. 45; cf. id. ib. 73 ; id. bih. 1018. 1 Sens pătruns şi în magh. szurăla (bl^dy, infl. 87) şi în limba saşilor : surtte (br. r. 47). 2 Surăta est allocutio ad faeminam, aequalis conditionis nobiscum, aut inferioris. klein, d. 3 Sinonim (atestat o singură dată): cumaSa ‘surată, soră de cruce’ (< s.-cr. kumaca, idem) (petrovici, folk. alm. 44, 148). Tot acolo derivatul a se cumăşi vb. IV refl. ‘a se prinde surată’. 4 Cf. Surata din pădure (ironic) ‘mama pădurii’ ( pamfile, duşm. 211). 9 - c. 48 www.dacoromanica.ro 130 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Insurăli yb. IV refl. (despre fete) a se lega surate. (Cf. marian, se. II 32.) însurăţire s. f. acţiunea de a se însuraţi. (Cf. tdrg.) Etimologic : derivat din soră (ca fîrtat < frate) cu sufixul -ată, fiind o calchiere fidelă a formei slave posestrima < sestra ‘soră’. în megl. puses-trimă ‘surată’; numele unui dans care se joacă la nuntă’ (gr. s. vi 188); posestrima ‘fată nemăritată, surată’ (capidan, mg. iii 299) < bg. posestrima. mAtcuţ (-A) Termen de afinitate electivă, care arată intimitatea unei legături de prietenie, de tovărăşie nedespărţită, ce se stabileşte pe toată viaţa între flăcăii şi fetele care, în ziua de Mătcălău (luni sau marţi după dumineca Tomii), s-au prins firtate, fraţi de cruce sau surate. Termenul e întrebuinţat aproape exclusiv la feminin. Odinioară Românii se prindeau flrtaţi sau fraţi de cruce (în Banat mătcuţi) pentru ca să se apere pe moarte şi pe oiafă împotriva duşmanilor lor (Dreptatea, nr. 24), ap. da ms. Că măicuţe ne-om numi, Pină-n lume vom trăi ... Tot mătcuţe să ne zicem, marian, se. iii 189 — 190; cf. ii. xviii, 146—147, în Maidan-Banat; COSTIN, GR. BXN. II 124. Serveşte şi ca termen de adresare prietenească (liuba-iana, m. 4). Şi-a format derivatele : Mătcuţi vb. IV refl. a se prinde mătcuţe, a se însurăţi (marian, se. 111189). Mătcuţare s. f. abstractul verbal al lui măicuţa (marian, se. iii 1S9). Termenul are o întrebuinţare restrlnsă (în Banat), provenind din magh. mătka: 1. sponsa ; 2. amica (cf. kniezsa, 691). Nu are circulaţie vie în limbă, iar alr nu-1 înregistrează nici măcar ia sinonimele lui. UICĂ înţelesul de bază al cuvântului este ‘unchi’ (h. xvm 296, 308, în Banat; cf. weigand, ban. dial. 311; viciu, gl. ; costin, gr. băn. ii 203. O vinit alt împărat — i-o fost uică1 la Franţ Iosif. petrovici, FOLK. ATM. 80 ; cf. FIR A, CHIŞ. 323 ; BULL. LINGU. V 148. în alr i/ii h. 165 „Unchi (fratele tatălui)” cu arie compactă în întreg Banatul şi în regiunile limitrofe (în notele de la pct. 28 şi derivatul uichiţă); alr i/ii h. 166 „Unchi (soţul mătuşii”) cu aproape aceeaşi arie ca şi pecedenta 2, dar ceva mai mică şi mai puţin compactă, deoarece gradul de rudenie este mai depărtat. în on.: Uică. cdo. Deoarece unchiul e totdeauna o persoană mai în vîrstă, uşor s-a ajuns şi la sensul de „strămoş”. Au murit toţi bătrînii, care mai ştiau vreo vorbă de-a uidlor lor. irineu, s. b. 30, ap. DA ms. 1 Varianta regională uiciu (c. v. iu, nr. 6, p.31), ar putea fi o contaminare între uică şi unchi. - Cf. G. Mihăilă, Contribuţii la studierea geografiei împrumuturilor slave in limba română, în rom anoslavica, vii (1963), unde se dă şi harta termenului nostru. www.dacoromanica.ro CAP. II. RUDENIA DE SINGE IN LINIE COLATERALA 13t Poate datorită formei de feminin, terminată în a, s-a ajuns să se-întrebuinţeze uică şi cu accepţiunea de ‘mătuşă’ (schimbare de gen). Sora cea mai mare a tatălui meu se zice mamă mare sau uică, adecă mătuşă-H. xvm 146 (Banat). în ale i/n 168 „Mătuşă (soţia unchiului)”, pct.’9, 28 (în Banat). Ca aproape toţi termenii referitori la vîrsta înaintată, „uică” serveşte şi ca termen de adresare către persoanele mai bătrîne (uneori indiferent de sex). Cei mai tineri pe cei mai bătrîni îi intitulează cu uică. libba-iana, M. 4. TJică ‘denumire dată unui bărbat sau femeie în vîrstă’ (GEEGOEIAN, GE. OLT. 121). Tot în adresare se explică şi sensul de ‘bade’ (ale i/n h. 202, cu arie compactă în Banat şi pct. 837, în fostul judeţ Mehedinţi; cf. boceanu, gl.), precum şi acela de ‘moş’ în fostul judeţ Gorj (ge. s. v 124). De la aceste din urmă două sensuri uşor s-a ajuns — tot în adresare — şi la acela de tată vitreg (ale i/n h. 165, pct. 24, 69). Uneori în această accepţiune termenul cuprinde şi o nuanţă ironică. în pct. 840 s-a răspuns pentru tată vitreg cu taică, iar în continuare: „dacă nu-mi place de el, îi zic uică”. Termenul derivă din s.-cr. ujka ‘unchi; fratele mamei’. Cf. s.-cr. ujak, bg. ujka, ujko, slov. ujâek, ujek h Cuvîntul e cunoscut numai în Banat şi în împrejurimile lui. Originea lui sîrbească se explică prin convieţuirea populaţiei româneşti şi sîrbeşti în Banat 1 2. însă uic (aevtnte, gl.) < ucr. $uko. UNCHI Termenul e cuprins în fondul nostru principal lexical (grabe, î. fe. pe. 54, 75, 104) şi denumeşte, în limbajul uzual, pe ‘fratele tatălui*" şi pe ‘fratele mamei’ 3. Atestat încă în Pravila lui Lucaci din sec. XYI 1 I. Popovici, Einige Bemerkungen iiber die serbo-rumănischen Lehnworler, în „Slavia”,. VII (1928), nr. 1, p. 20; cf. mihXilX, î. 121. 2 Cf. Th. N. Trîpcea, Cuvinte sirbeşli in subdialectul bănăţean şi importanţa lor, în. Scrisul Bănăţean XIV (1963), nr. 3, p. 72; D. Gămulescu, împrumuturi ..., p. 217, 218. 3 In limba latină se făcea o distincţie clară între aceste două noţiuni : 1. Avunculus-(răspindit parţial în romanitatea apuseană (hew 838; cf. tappolet, 92 — 96); cf. şi alb. unk') > 1. vul. *unculus > rom. unchi ‘fratele mamei’ şi: 2. palruus ‘fratele tatălui’. Acesta din urmă s-a întrebuinţat mai mult în limbajul juridic. Cf. şi alb. ungj, unq. Se pune întrebarea care poate fi cauza dispariţiei unor elemente latine importante,, cum sînt unchi şi mătuşă, în dialectele române din sudul Dunării ? Motivele pot fi multiple. In primul rînd influenţele străine puternice care s-au exercitat asupra acestor dialecte. Termenii fiind des întrebuinţaţi de către copii şi conţinînd un puternic potenţial afectiv, s-a recurs uşor la termeni din alte limbi, care sînt în general mai expresivi. Sînt cazuri în care unchi şi mătuşă sînt atribuite de copii unor prieteni din cercul familiei părinţilor, mai ales cînd aceştia nu au fraţi. în Elveţia, educatoarea de la grădina de copii e numită de către copii mătuşă . (Cf. Bruno Quadri, op. cil., p. 9i.) „L’emprunt a alors un caractere plus intime, plus personnel, mais aussi un caractere irrationnel : on emploie, par exemple, des mots etrangers pour montrer son education (souvent. par affectation), pour remplacer un mot grossier et choquant. On ies emploie dans Ies cercles haut placâs — d’oii ils se repondent vers le bas. Aux termes hypocoristiques de cette catâgorie appartiennent certainement des mots franţais comme oncle, tante, maintenant usuels, par exem- www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 132 CAP. II. RUDENIA DE SINGE IN LINIE COLATERALA 133 (cf. L. rom. xiv/1965, nr. 4, p. 440 şi urm.). De acia se scoală din Persida Kir cu unchiu-sâu Darie. cuv. D. bătr. i 3511. Acesta [lucru] s-au făcut de multe ori ... pînă la Constantin voivod, cel despre mamă unchiul măriei tale. biblia (1688), 7/36, ap. da ms. Unchii lui [Brîncoveanu], Canta-cuzineştii, sfetnicii lui, nu l-au lăsat să ia în altă parte, neculce, let. ii 303. Viind de la Olimb unchiul ei de tată. chesarie, ap. da ms. Pentru noţiunea de unchi (fratele tatălui) avem harta nr. 165 (alr i/n) şi harta colorată nr. 232 (alrm). Termenul e răspîndit într-o arie compactă în centrul şi nord-vestul Transilvaniei, în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea * 1 2. „Unchi (soţul mătuşii)” apare în at/r. i/ii h. 166 (alrm h. 233) cu aproape aceeaşi arie cu unchi (fratele tatălui)”, dar mult mai fărîmiţată de numeroşi alţi termeni 3. Bogăţia de termeni a acestei din urmă hărţi se explică prin faptul că ‘fratele tatălui’ este rudă de sînge şi, în această calitate, nu s-a simţit nevoia unei preciziuni, pe cînd „soţul mătuşii’ fiind rudă prin alianţă, s-a recurs şi la alte numiri, uneori chiar improprii. Acest procedeu, de a se recurge la termeni care privesc gradul imediat de înrudire, denotă atmosfera familială şi puterea de coeziune a înrudirii dar, în acelaşi timp, această lărgire şi extindere de sens slăbeşte conţinutul semantic al termenului 4. Desigur că în cazul nostru afectivitatea 5 şi graiul copiilor a jucat un rol important (iordan, st. 344—345) 6. Termenul vechi unchi, aşa cum îl arată hărţile, pare a fi în regres atît din cauza sinonimelor lui, cît şi din cauza lărgirii sferei lui semantice. Sub influenţa unificatoare a limbii literare, desigur că unchi îşi va re-cîştiga locul şi valoarea de circulaţie importantă care — aşa cum reiese ple, en allemand et en danois”. Viggo Brondal, Substrat et emprunt en roman et en germanique. Copenhague —Bucureşti,1948, p. 140. întrebuinţarea acestor cuvinte în adresare, lărgirea sferei şi deci extensiunea înrudirii, sinonimia bogată împrumutată de la popoarele vecine, bilingvismul, toate au contribuit la slăbirea conţinutului semantic iniţial, care a mers pînă la dispariţia totală. De altfel, cazuri asemănătoare de împrumuturi şi dispariţii avem chiar în limbile romanice, unde avunculus (parţial chiar şi amita) s-a păstrat numai in arii laterale (Iberia, Galia, Dacia), în timp ce thius (= gr. Osioi;) e la baza sp. şi pg. tio-tia şi a it. zio-zia. în it. se mai adaugă şi barba (< germ.), răspindit, după ais li. 19, în toată Italia de nord, (în rest zio), iar în franceză la fel avem împrumuturi asemănătoare pentru aceste noţiuni din germană şi olandeză. Cf. tappolet, 96 şi urm.; tagliavini, orig. 180; vidos, m. 101—102; G. Rohlfs, op. cit., p. 13, 18; cf. şi h. nr. 5 „Die Bezeichnungen des Onkels”. 1 Sub forma Vncleta apare ca toponimic in Moldova incă in secolul al XV-lea. Cf. M. Sala, Du rapport entre Viooiution des appellatifs et celle des toponymes, in Contributions onomasti-ques publiies ă l’occasion du Vl-e Congrăs internaţional des Sciences onomastiques ă Munich du 24 au 28 Aoât 1958, p. 88 ; cf. cdo, s.v. 2 Sinonime: baci, baci dulce, bade, bit, ded, moş, neică, nene, tata mare, tată mic, tete, uică. în sudul Dunării: ar. 1 a 1 ă; istr. bar bă, s t r i ţ; megl. 6 i 6 i; b a j e. Vezi la fiecare termen in parte. 3 Sinonime: baci, bade, ceică, cumnat, cuscru, ded, mătuşoi (mătuşoAi), moş, neică, nene, şogor, taică, tată, tată mare, te te, t e t a c, uică. în ar. tetă, 1 a 1 ă ; istr. barba, tetic; megl. t e t i n . 4 Brunno Quadri, op. cit., p. 91, menţionează cazuri in care termenii unchi şi mătuşă slnt atribuiţi de către copii unor prieteni din cercul familiei, mai ales acolo unde părinţii n-au fraţi. 5 „Les fonctions affcctives du langage sont aussi fondamentales que ses fonctions intel-lectuelles”. S. Ulmann, Pricis de simantique franţaise, Berne, 1952, p. 147. 3 Limbile romanice incă au păstrat forma familiară şi alintătoare avunculus (< avus). www.dacoromanica.ro 134 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA din hărţi — se pare că a avut-o odinioară 1. Este probabil că unchi a venit ulterior şi s-a suprapus peste autohtonul moş, iar din această luptă moş = ‘unchi’ (sens pe care l-a primit mai tîrziu) \ s-a restrîns la o arie limitată în Moldova 3. Deoarece unchi cuprinde în sine şi ideea de bătrîneţe, prin extensiune şi în adresare reverenţioasă a ajuns să fie întrebuinţat pentru a designa un om bătrîn în general. TJnchiu sau moşu. h. n 119 (Glodeanu-Buzău); cf. aur i/u h 165, pct. 730 (în note), iar în harta 166, pct. 744 (note): ”i se poate zice (unchi) şi unui om bătrîn, chiar dacă nu e rudă cu el”. Unchiul fiind de obicei mai bătrîn, corelaţia şi interferenţa e foarte firească. Vezi: Moş. Tot ideea de bătrîneţe stă şi la baza sensului de ‘ bunic’ al lui unchi (aur i/ii h. 169, pct. 582), acesta fiind considerat — datorită vîrstei — ca avînd un rol asemănător unchiului, întocmai ca avunculus faţă de avus. * 8 1 Un studiu al termenului nostru însoţit de patru hărţi ilustrative ne-a dat M. Sala, Termenii pentru „unchi” după Atlasul lingvistic român, în scl vi, nr. 1—2, p. 133—155. 8 Cf. M. Sala, op. cil., p. 140—144. 8 Terminologie (sinonimică) pentru „unchi” în dialectele sud-dunărene. în a r. : Lală ‘unchi’ (fratele tatălui) dar şi (rar) ‘soţul mătuşii’. (Cf. jahresber. ii 87 ; PUŞCARIU, ET. WB. ; DALAMETRA ; GR. S. IV 60 ; CAPIDAN, AR. 349 ; T. PAPAHAGI, D. ; ALR i/ii h. 165 şi 166.) E cel mai răspîndit termen pentru noţiunea de unchi în aromână < alb. laie ‘tată, bunic, unchi’ (capidan, ar. 203; cf. id. dr. ii 535); cf. gr. XaXa? ‘Onkel’; tc. lala ‘Hofmeister, Majordomus’ (murnu, gr. 30, 31). Pluralul lălăni, lălini, şi cu sensul de ‘rubedenii’ (mihXileanu ; cf. dalametra), cu suf. -fn(i) (cf. tăttni, mămtni, păptni) ne îndreptăţeşte să credem că avem a face cu un element vechi. Ar putea fi şi un onomatopeic din graiul copiilor, moştenit încă din limba latină; lalla ‘chant de nourices’ (papahagi, s. 221; cf. t. papahagi, d.). Serveşte şi ca termen de adresare cu sensul de ‘nene, bade’. Cf. P. Papahagi, Notiţe etimologice, în Analele Academiei Române, s. n, tom. XXIX (1906 — 1907), p. 228; alr i/ii h. 202, pct. 09. Tetă, tetî ‘unchi (soţul mătuşii)’ în alr i/ii h. 166, pct. 05, 08. Probabil < bg. teta ‘mătuşă’, prin schimbare de gen. Vezi : Tete. în i s t r . : Buarba în alr i/ii h. 165 şi 166 „Unchi” (fratele tatălui) şi (soţul mătuşii); barba (cantemir, t. 158); bărbe (popovici, d. r. ix, p. ii, p. 91). Foarte probabil împrumut (rcg.) din s.-cr. în italiană se găseşte cu aceeaşi formă şi acelaşi sens. Cf. rew. 944; ais i h. 19, pct. 397 (Istria). Cf. şi s.-cr. (ceacavian) barba ,zio’ (ven. barba). Cf. A. Cronia, Elementi lalino-italiani nel lessico di un dialello Sakaoo, în L'Ilalia dialellale, VI 108. Striţ‘unchi (fratele tatălui)’ (miklosich, r. u.i. 246; cf. jahresber. vi 354, cf. maiorescu, isxr. 123; puşcariu, istr. iii 228; f. d. iv 163; alr i/ii h. 165, pct. 02). Şi: ştriţ (cantemir, t. 181). Din s-cr. stric ‘fratele tatălui’. Tetlc ‘unchi (soţul mătuşii)’. (Cf. alr i/ii h. 166, pct. 02.) Din s. -cr. tetak. Vezi Tete. Uiţ ‘unchi (fratele mamei)’ (miklosich. r. u. 49; cf. maiorescu, istr. 127; jahresber. vi 374; popovici, d. r. ix, partea a Il-ap. 162; puşcariu, istr. ii 236, id. iii 138; f. d. iv 163). Din s.-cr. ujec. ujac ‘idem’; cf. dr. uică. în m e g 1. Bale ‘ unchi (fratele tatălui) (alr i/ii h. 165, pct. 013) < bg. baj ‘nene’ (termen de adresare); cf. bg. bae ‘frate’, termen de adresare către un frate mai vlrstnic. Ciciă (fiiia, tsitsă) ‘unchi (fratele tatălui)’< bg. hhuo ‘fratele tatălui’. Cf. papahagi, m, r, 153 ; id. r. m. 40;gr. s. iii 382; capidan, mg. iii 98; alr i/ii h. 165, pct. 012. Dală ‘unchi’ (< bg. dial. dajo, ‘unchi; nene; cf. papahagi, m. r. 62; gr. s. iii 384; CAPIDAN, MG. III 102). Mig ‘unchi’ < tc. (gr. s. vi 166; unica atestare). Tetin [unchi (soţul mătuşii)’ < bg. Cf. papahagi, m. r. 256; alr. i/ii h. 166, pct. 012, 013. Vezi: tete. Vuică ‘unchi despre mamă’ (weigand. v. m. 50; cf. gr. s. VII 225; alr i/ii h. 166, pct. 012 (note); la capidan, mg. iii 331 şi forma : vuitsi). Din bg. vujko, vujka, idem (voc. vuj(e). www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) Unchi HARTA 11 UNCHIU 2’sotul mătuşein [W] ' ’ ISTROROMÂNI Ol buarba n Iţite www.dacoromanica.ro 136 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Sensul de tată vitreg 1 (alr i/n h. 153, pct. 351, 352 şi 815 — în note — ) implică în sine ideea de bătrîneţe şi respect, dar în acelaşi timp şi conştiinţa celor care îl întrebuinţează (a copiilor) că cel căruia i se adresează nu e tatăl lor adevărat. Unchi, avînd sensul de bade într-o mică arie compactă din Maramureş şi în alte cîteva puncte dispersate (cf. ale i/n h. 202, pct. 85, 87, 343, 345, 348, 351, 720, 727, 856, 874, 885), e întrebuinţat în adresare ca termen de respect faţă de un om mai bătrîn. Cu acelaşi sens sinonimul (reg. în Banat) cică, cici (< s.-cr. Sica ‘idem’). Cf. „Analele Univ. din Timişoara”, II, 1964, p. 208. Cele cîteva compuse ale lui unchi au o întrebuinţare tot mai rară (de obicei în limbajul juridic), unele fiind pe cale de dispariţie. Unchi adevărat fratele tatălui sau al mamei (eeteganul, ap. cade., cf. bujoeeanu, col. 693). Numirea subliniază importanţa şi semnificaţia termenului de bază, în comparaţie cu restul terminologiei (sinonimice), care cade pe al doilea plan. Unchi mare 1. unchi adevărat (cade) ; 2. fratele moşului (bunicului) al moaşei (bunicii) (bujoeeanu, col. 693). Calc după slav. cmpmjk 1 2. Unchi mic vărul tatălui sau al mamei. Fratele maicii mele iaste-mi unchi mare ... iar vara premare sau vărul premare al maicei mele iaste-mi unchi mic. peavila de la govoea, ap. cade. Unchi mici sînt verii mari ai părinţilor cuiva, bujoeeanu, col. 693; cf. L. EOM. xi, nr. 1, p. 41. Calc după slav. MdAMH OSlIKd3. între derivate (aproape toate hipocoristice şi desigur puternic influenţate de graiul copiilor), acela care întăreşte mai mult vitalitatea lui unchi şi căruia i-a devenit chiar un fel de sinonim polisemantic, este: Unchiaş 4 s. m. (var., în Moldova şi Transilvania, uncheş) 1. unchi. Lipi pe lîngă el şi [pe] unchiaşu, frate mîne-sa, de-l chema Varda. cuv. d. bate. i 387. Cel mai bătrîn între fraţii tatei era uncheşul Ioniţă. sbieea, f. S. 7, ap. DA, ms. Uncheşul Haralambie, fratele mai mare al mamei ... venea din cînd în cînd, ca să mă cerceteze, sadoveanu, n. f. 6, în alem i/rt h. 232 „Unchi (fratele tatălui)” unchiaş e răspîndit într-o arie compactă din Maramureş, nordul Transilvaniei şi nord-vestul Moldovei, spre sud pînă în fostele judeţe Mureş şi Ciuc; apoi într-o arie mai izolată, în sudul Transilvaniei. Cu o arie, ceva mai restrînsă în harta 233 „unchi soţul mătuşii” 5; 2. bătrîn, (sens mult mai răspîndit decît sub (1), moşneag, frecvent, în basme, la scriitori, uzitat şi în adresare). A fost odată o babă şi un unchiaş. ispieescu, l. 95. Ci-că într-o vreme unui unchiaş i-ar fi murit baba. şez. vin 132 6, Unchieş i se zice unui om bătrîn. ale i/n h. 169, pct. 594 (în note). Sinonimia cu moşneag apare în mai multe puncte din harta 189 ; 3. bade (mai mult ca termen de respect şi în adre- 1 Cf. R. Todoran, Cu privire la repartiţia graiurilor dacoromâne, l, rom. v, nr. 2, p. 47, 48. a Cf. I. Rizescu, op. cit. în SCL XIV, nr. 4, p. 443. * Cf. id. ib., p. 444. 4 Intrat şi în limba maghiară sub forma (oen) ungyiăs (dr. v 896) şi undzsiăs ‘moş, moşneag’ (blAdy, inel. 91). 6 Cf. M. Sala, Termenii..., p. 143, cu harta semantică „Unchiaş”. • Cf. I. A. Bena, Contribuţii la monografia comunei Pianul de Jos, Cluj, 1925, p. 79; I. Muntean, Monografia economică culturală a comunei Gurartului, Sibiu, 1896, p. 141. www.dacoromanica.ro CAP. II. RUDENIA DE S1NGE IN LINIE COLATERALA 137 sare). Cf. alk i/ii h. 202, în nouă puncte dispersate; 4. tată vitreg (des în adresare), alk i/ii h. 153, pct. 348, 350, 354. Valoarea de circulaţie a lui unchiaş e confirmată şi de cele două derivate pe care şi le-a format. Uncheşcl s. m. (hip.) Mă bate uncheşul, Tot cu toiegelul. teodo-kesctj, p. p. 192. Am doi uncheşei. Se trag de barbă-amîndoi. pamfile, c. 29; cf. id. ib. 15. A se uncheşî a îmbătrîni (ciauşianu, gl.). în on. : Unchiaşu, -1, Uncheş, Oncheş. cdo. Unchiulică s. m. tdrg. Unchiuşor (var. unchişor) s. m. tdkg. Unchiuţ 1 s. m. Corn. vl. drlmba — Bihor. Străunchi s. m. fratele bunicului (?) (sfc i 40; cf. id. ii 82; cos- tăchescu, i 505). Unchc s. f. (forma feminină de la unchi) 1. mătuşă (sora mamei) (alk i/n h. 167, într-o arie restrînsă din Muntenia; cf. tomescu, gl. ; c. v. ii, nr. 3, p.36); 2. mătuşă (soţia unchiului) (în alri/ii h. 168, pct. 776 (note) şi pct. 780). Unchioaie s. f. 1. mătuşă (soţia unchiului) (alk i/n h. 168, cu o arie compactă în Crişana, cu rostirea din Banat: unt ore; cf. popovici, rum. dial. i 167); 2. lele (adrsare către o bătrînă) (alk i/n h. 203, pct. 87). Unchiuleasă s. f. mătuşă (sora tatălui) (lexic keg. 88). MĂTUŞĂ » (în corelaţie cu unchi) Sora tatălui (amita) 2 sau a mamei (mater-tera)1 2 3. Se sculă cu o mătuşă a ei, soru tătîne-său, de se duse în Ţarigrad. cuv. D bătr. 1366. leşit-au înaintea craiului muma lui Roman vodă, mătuşea craiului ... letopiseţ, ap. gcr. i 190. în alk i/ii h. 167 „Mătuşă (sora mamei)”, termen răspîndit pe întreg teritoriul dacoromân într-o arie aproape compactă, întreruptă doar de cîteva sinonime. Tot mătuşă se numeşte şi ‘soţia unchiului’. în alk i/n h. 168 „Mătuşă (soţia unchiului)” 4. Cu această accepţiune, termenul e răspîndit pe o arie aproape compactă în Moldova, această arie fiind întreruptă de sinonimele 1 Formele : kiţu şi biţă din scl vi, nr. 1 — 2, p. 136, par a fi trunchieri sau prescurtări. 2 în limba veche avem şi măluşă-mare ‘sora bunicului sau a bunicii’ (cade ; cf. tdrg), precum şi mătuşă-mică ‘vara tatălui sau a mamei’ id. ib.). Primul calc după sl. KUHKaa, al doilea după sl. Atm\uH o\'hkj (cf. l. rom. xiv, nr. 4, p. 443, 444). 3 Termenul materlera apare în perioada descompunerii orînduirii matriarhale, cind s-a simţit nevoia să se facă distincţia între sora mamei şi mama. Cf. A. Isacenko, op. cil., p. 56. * 4 Ambele sensuri din aceste hărţi au pătruns şi în graiul ceangău sub forma : mţluşe (wichmann, 97) sau malusa (scl xii, nr. 4, p. 545 ; cf. id. ib. xiv, nr. 3, p. 386). Cu sensul de ‘mătuşă mai în virstă’, coexistă alături de magh. dnygyi ‘mătuşă mai tînără’ pe care l-a silit să se restrîngă numai la această accepţiune (mârton, p. 560). Termenul mătuşă a intrat (regional) şi în graiul maghiarilor din Transilvania (cf. omagiu, i. 623), apoi în ucr. sub forma maluSa (candrea, el. 405 ; cf. cdde). La semcinski, p. 90, se repetă părerea lui H. Briiske din studiul Die russischrn tind polnischen Elemente des Rumă- www.dacoromanica.ro 138 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA lele, ţaţă, g î g ă în Oltenia şi Muntenia, şi fărîmiţată, mai mult în Transilvania, de sinonimele: uină, nană, tătăişă, unche, unchioaie, lele, bobă1 şi de cîteva derivate ale acestora. Terminologia mai bogată a acestei hărţi faţă de harta 167 „Mătuşă (sora mamei)” se explică — comparativ — prin aceea că, de astă dată, termenul arată un grad mai îndepărtat de rudenie. S-ar putea însă ca aceste sinonime numeroase — mai ales cele din Banat — să fie şi un ecou întîrziat al vechei zadruga. în acelaşi timp, terminologia mai bogată din Transilvania se dato-reşte convieţuirii cu alte naţionalităţi. Termenii din Transilvania îi socotim ca inovaţii ulterioare trecerii unei mari mase de români în Muntenia şi Moldova. Putem deci aplica pentru „Ţara Veche” norma stabilită de Bartoli: „arie posterioară, fază anterioară iar pentru Transilvania arie anterioară, fază posterioară (inovaţii)” * 1 2. Mătuşă e întrebuinţat (de obicei în graiurile populare) şi ca termen de adresare reverenţioasă către o femeie mai în vîrstă 3 cu următoarele accepţiuni : a) Babă. Mătuşă, de mi-i face acest bine, atunci să ştii că ai să ai mai mult de la mine. creangă, p. 171. în lume păpuşă şi-n casă mătuşă, se spune despre femeile bătrîne care ies gătite în lume. zanne, p. iv 535. Sens des întrebuinţat în Moldova, în Muntenia şi cîteva puncte răzleţe din sudul Transilvaniei; în pct. 424, 538, 808 şi 856 „mătuşă bătrînă” (alem i/ii h. 282). nischen. jahresber. xxvi—xxix, p. 31, că termenul nostru ar deriva din ucr. MaTycn. De fapt derivă din lat. amila 4- suf. uşă. Acest sufix e vechi în limba română, probabil anterior influenţei slave. Cf. căpuşă, auş, găinuşă etc. Cf. cdde ; rew 424; rosetti, ilr is, 104 scl vii, nr. 3—4, p. 289. Răspindirea termenului pe întreg teritoriul dacoromân, cu aria întreruptă, este o dovadă în plus despre vechimea lui. El e cunoscut şi răspîndit şi în limbi romanice apusene (rew 424: cf. tappolet, 92 109; cdde; vidos, m. 101—102). 1 Sinonime numai în dialectele sud-dunărene : în ar. m e g 1. şi i s t r. : tetă, teta (cu diverse variante formale). Cf. Tete. ar. tetă, lela (weigand, ar. ii 322; cf. pascu, d. ii 210, t. papahagi, d., gr. s. iv 60). în ar. serveşte şi ca epitet pentru o femeie mai în vlrstă (capidan, el. sl. 84). Istr. teta, tete (popovici, d. r. ix 158 ; cf. puşcariu, istr. iii 327; f. d. iv 163; dar şi cu sensul de ‘fată bătrină’ (alr i/ii h. 276, pct. 01). Megl. (termen unic pentru această noţiune) teta, lele, tetă, leală (weigand, v. m. 26, 50 ; cf. papahagi, m. r. 256; id. r. m. 66; gr. s. vii 210; la capidan mg. iii 293 şi forma : leline). Toate formele sînt atestate şi de alr i/ii, li. 167 (cf. bg. TeTa, TeTKa), cf. Tete. în ar.: jafd ‘mătuşă (soţia unchiului)’ (alr i/ii h. 168, pct. 09) < alb. alS (cf. capidan, ar. 268). Vezi : Mamă. Mate ‘mătuşă (sora mamei)’ (alr i/ii h. 167, pct. 05). în ar. are şi sensul ‘babă, femeie bătrină, bunică’ (dalametra ; cf. t. papahagi, d.). Dadă ‘mătuşă (soţia unchiului)’ (alr i/ii h. 168, pct. 09). Cf. bg. reg. dada ‘termen de adresare către sora mai mare sau către o femeie mai în vîrstă’; cf. bg. kaka. Vezi : Dadă. în istr.: slrine, slring ‘mătuşă (sora tatălui)’ < s.-cr. strina (miklosich, r. u . 46 ; cf. MAIORESCU, istr. 124; POPOVICI, D. R. IX 153; JAHRESBER. VI 354; CANTEMIR, T. 181). în megl: Nină (var. ninij 1. ‘mătuşă (soţia unchiului)’. Cf. capidan, mg. i 108, iii 206 ; alr i/ii h. 168, pct. 012 ; şi derivatul nineaslă (capidan, id. ib.); 2. termen de adresare a băieţilor şi fetelor către femeile mai în vîrstă (capidan, id. ib. ; cf. papahagi, m. r. 234; gr. s. vi 173) < mbg., s.-cr. nena. Slrincă ‘mătuşă (soţia unchiului)’ (alr i/ii h. 168, pct. 013) < bg. slrinka, idem. 2 Matteo Bartoli, Inlroduzione alia Neolinguislica (principi-scopi-metodi). Geneve, 1925, p. 13. 3 Cf. Iorgu Iordan, op. cit., în Arhiva XXXV (1928), p. 27; I. Muntean, op. cil., p. 141. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 139 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ 140 b) Bunică (alem i/ii h. 238, pct. 308, 750, 776, 820; în pct. 837 „mătuşă bătrînă”). c) Mamă vitregă. (într-o arie compactă în Maramureş şi în pct. 229, 530 şi 798.) d) Lele. (Cu arie compactă în Moldova şi Maramureş ; în restul ţării în puncte izolate (alem i/n h. 286)x.) Familia termenului nostru se îmbogăţeşte şi prin derivatele sale, cu intensă circulaţie mai ales în graiurile populare. Mătuşică s. f. 1. diminutiv cu sens hipocoristic al lui mătuşă. Mătuşica mea cea dulce, Cum mă lasă şi se duce... Scoală, mătuşică, scoală Să vezi uncheşu cum zbiară, folc. teans. i 349 ; cf. Aehiva, vii (1897), p. 656 ; 2. (în adresare, către o bătrînă) l-au zis babei mai cu blîndeţe: bine, mătuşică. sbieea, p., ap. da ms.; cf. gl.m. ; 3. (eufemism) paludism (personificare). CANDEEA, F. 144. Mătuşo(ri)i s. m. 1. unchi (soţul mătuşii). în de v 901 ‘bărbatul surorii fratelui sau a mamei’. (Cf. weigand, d.ban. dial. 125, 311; h. xvhi 262 ; POPOVICI. EUM. DIAL. i 167 ; BTJLL. LINGU. V 148); 2. unchi, moş (n. eev. eom. viii 86); 3. tată vitreg (id. a 1910, p. 194) 1 2. E un calc după s.-cr. tetah ‘maritus amitae aut materterae’ (de v 901). Originea sîrbească ne-o indică şi ale i/n h. 166, pct. 1 şi 12 (mătuşon, în Banat), pct. 65 şi 93 (mătuşoi) ceva mai distanţate. Mătuşi vb. IV refl. a rămîne fată bătrînă, a se honci, a împleti coadă albă (ciauşianu, v.). Strămătuşă s. f. Prefixul îi dă termenului sensul de vechime, de origine îndepărtată 3 4. în on. : Mătuşita, Măluşu, -1. cdo. Prescurtări : Năşică s. f. (arhiva, vii (1897), p. 656). Mătă 4 s. (des în adresare) (alr i/ii h. 167, pct. 361 şi 347 (în note); cf. alrm i/ii h. 286, pct. 361). Năşă s. f. Mătuşă, unii zic şi năşă. h. xv 345 (în Ibăneşti-Tutova, unica atestare) 5. Tuşă s. f. Termenul e propriu-zis o prescurtare din mătuşă (cu pronunţată nuanţă afectivă), însă prin întrebuinţările lui — in unele regiuni — apare ca un cuvînt cu o valoare proprie şi destul de distinctă faţă de mătuşă. Tuşă ‘mătuşă’ (h. xiv 210, în Socetu-Teleorman ; cf. tdrg ; ş. du ; cade ; puşcariu, l. r. i 48). Ilincufă tuşă, Slringe-n nas cenuşă (= luleaua), ap. A. Gorovei, Cimiliturile 1 Pentru vitalitatea termenului mătuşă menţionăm şi sensurile : 1. nume dat copilului din fruntea jocului ,,de-a bostănica” (pamfilie, j. ii 312); 2. calificativ glumeţ dat de colindători unei sticle mari (viciu, col. 202); 3. (sub forma măluşile) paludism (candrea, f. 144); 4. numele unui joc ţărănesc în Banat (varone, d. 115, ap. da ms.). 8 Amintim şi derivatul (glumeţ) mătuşei s. m. sacul în care colindătorii adună colacii. De mi-ţi da un cirnăfel, încape in mătuşei, viciu, col. 202. 8 Cf. Rodica Ocheşeanu, op. cit., în sfc i 40, cf. id. ib. ii 82. 4 Cf. G. Istrate, Noul Alias lingvistic român, în f. d. ii 161. 5 Mătuşa poate fi în acelaşi timp şi nănaşa cuiva. în regiunea Năsăudului nănaşii se aleg — de obicei — dintre rudele apropiate. în acest caz cuvîntul ar fi nănaşă, prin haplologie naşă. Sau poate mai degrabă e o deformaţie în graiul copiilor. www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) HARTA 13 www.dacoromanica.ro 142 TERMENII DE ÎNRUDIRE ÎN LIMBA ROMÂNĂ românilor, Bucureşti, 1898, p. 205. Tuşi (probabil din prescurtarea pi. mătuşi) (JAHRESBER. VIII 318). In Am i/ii h. 167 „Mătuşă (sora mamei)”, tuşă apare răspîndit In o parte din Oltenia şi Muntenia (de-a lungul Dunării), apoi In pct. 49, 125, 144, 798. în pct. 158 : mătuşă şi tuşă, iar în pct. 790 : mătuşă „cînd vorbesc cu ea îi zic tuşe”, ceea ce denotă că abrevierea exprimă In acelaşi timp şi simpatia. Cu aproape aceeaşi arie de răsplndire cuvlntul se găseşte şi In alr i/ii h. 168 „Mătuşă (soţia unchiului)”. în on. : Tuşa. cdo. Sensurile de mamă vitregă (alr i/ii h. 156, pct. 798, note) şi de babă (id. ib. 196, pct. 704) sînt date prin adresare. Ori cu ce sens apar aceste cuvinte, ele se găsesc In zona termenului mătuşă, ca prescurtări sau diminutive (desigur provenite din graiul copiilor, cunoscută fiind afecţiunea acestora faţă de „mătuşa”). Tuşică s. f. 1. mătuşica cade; cf. tdrg; ddrf; alr i/ii h. 168, pct. 810, 870 şi 679, In note); 2. femeie bătrlnă (babă) (alr i/ii h. 196, pct. 980, In note). Tetiuşă s. f. mătuşă (In Gorj) (weigand, rom. dial. 87), poate din graiul copiilor, prin contaminare cu tete. Tutuşă s. f. mătuşă. „Cuvlnt zis de copiii cei mici” (în fostul judeţ Neamţ) (l. cr. vi 152). Tişă s. f. sg. nume dat unei femei mai In virstă (sinonim cu mătuşă) (lexic reg. 94). TANTI Cu sens de bază ‘mătuşă’ (sora tatălului, a mamei sau soţia unchiului). O dată cu noi aşteaptă şi tanti Matilda şi unchiul Petrică. şahi A, N. 48, ap. dl; cf. alb i/n h. 167 (răspunsul scriitorului Brătescu-Voineşti). Se întrebuinţează (des) şi ca termen de adresare a cuiva (mai ales a unui copil) către o femeie mai în vîrstă. în această accepţiune se răspîndeşte şi ia locul lui ţaţă, din cauza unor sensuri peiorative ale acestuia. (Cf. IOBDAN, L. B. A. 96.) E un împrumut (< fr.; cf. germ. Tante, idem), fără circulaţie în graiurile populare, cu răspîndire însă în mediul orăşenesc, introdus, probabil, prin guvernantele franceze sau germane de odinioară. UINĂ Sinonim „teritorial” cu mătuşă Vină ‘mătuşă’ (boceanu, gl. ; cf. VICIU, s. gl. ; COSTIN, ge. bIn. n 203; mea, CHiş. 323; CADE); ‘muierea fraţilor şi verilor părinţilor’ (ltoba-iana, m. 24). 1 1 Cunoscut şi în istr. uină ‘mătuşă dinspre mamă’ (miklosich, r. u. 46; cf. maiorescu» jstr. 127; popovici, d. r. ix 162; jahresber. vi 374; f. d. iv 163) < s.-cr. ujna ‘idem’. www.dacoromanica.ro CAP. II. RUDENIA DE SINGE IN LINIE COLATERALĂ 143 In alr i/rr h. 168 „Mătuşă (soţia unchiului)” cu arie aproape compactă în Banat, iar în h. 167 „Mătuşă (sora mamei)” în pct. 24, uină apare alături de ceică. Şi-a format şi derivatul uiniţă ‘soţia fraţilor şi verilor părinţilor’ (MOLIN, R. B. 11 ; cf. LIUBA-IANA, M. 24). De la sensul de mătuşă (ca şi alte sinonime de acest fel) cuvîntul a ajuns să se întrebuinţeze ca termen respectuos de adresare către o femeie mai în vîrstă. „Cei mai tineri pre cei mai bătrîni îi titulează cu uică (unchiule), sau mamă, ceică (mătuşă) sau uină, fie înrudiţi sau neînrudiţi”. ltuba-iana, m.4. TJină ‘femeie bătrînă’ (în Mehedinţi; izvoraşul, xyi 61); ‘leliţă’ (Comunicat A. cosma — Timişoara, ap. DAms.); ‘mătuşă’ (titlu de adresare către o femeie mai în vîrstă; arh. folk. vi, 384). Aceste accepţiuni le au şi sinonimele babă (alr i/ii h. 196, pct. ■69) şi lele (ALRM i/n, h. 286 pct. 18, 45, 69, 77 şi 840). Întrebuinţarea regională şi extensiunea geografică a cuvîntului, în Banat şi în împrejurimile lui, ne indică şi originea din s.-cr. ujna ‘mătuşă’ \ CEICĂ Patria cuvîntului este Banatul, aşa cum reiese atît din texte, cît şi ■din alr i/ii h. 166 şi 167. (Din s.-cr. cajko, diminutiv al lui caca ‘tată’.) Cu sensul său de bază şi cel mai des întrebuinţat denumeşte pe ‘mătuşă (sora tatălui sau a mamei)’ (h. xviii 269; cf. viciu, gl. ; costdst, gr. băn. ii 60). Serveşte şi ca termen de adresare către o femeie mai bătrînă iaTii) avem şi sinonimul (învechit şi fără circulaţie) obrăcinic ‘logodnic, soţ'. O luă [pe precista] Iosif obrăcinic, să o ferească In casa sa. varlaam, c. ii 272/1, ap. da ms. 4 Termeni întrebuinţaţi în mod figurat (metaforic) şi alegoric, obişnuiţi în basme şi oraţii : împărat, -easă ‘numele mirelui sau al miresei în cursul nunţii’ (marian, nu. 177). Ce-i a-mpăralului ş-a-mpărălesii, Să fie pe faţa mesii (e vorba de darurile mirilor), scurtu, ug. 170. Este-o slujbă ş-o-nchinare De la-mpăratul cel mare sau De la-mpărăteasa mare. buzilă, n. 807; cf. P. Grapini, Monografia comunei Rodna-Nouă, Bistriţa, 1903, p. 135 ; alr i/ii h. 258 „Miri”, în pct. 255 : miroi, (iar in note) „adică împăratul şi împărăteasa”. Crai nou sau crăişor inire (în cursul nunţii); crăiasă nouă sau crăişoară mireasă. Cf. marian, nu. 177; vaida; frîncu-candrea, m. 152; alr i/ii h. 258 „Miri”, in pct. 320: crai nou. Ambele numiri (împărat — crai) nu sînt utilizate în vorbirea obişnuită, ci numai ocazional,, la nuntă, şi contribuie la atmosfera de înălţare, frumuseţe şi voioşie a acestui eveniment sărbătoresc. www.dacoromanica.ro 158 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ [Soarele] ca un mire (ginere coresi ; mirele hue.) ieşind din cămara ■sa bucură-să. dosofteiu, ap. gcr i 154; cf. psalt. 31. Cere să-ţi deie... hainele cu care a fost mire. creangă, p. 191. Măi mire, mireasa ta, Hireşă-i ca viola. folc. trans. i 338. Mire roşu cu steag, Toată lumea s-a mirat Pă ce poartă ţi-ai intrat, Ce copilă ai înşelat, id. ib. 340 ; cf. mat. folk. 1498 1. Cuvîntul are şi forme (rare) de sg. mir (denstjsiantj, ţ. n. 43; cf. ■viciu, gl. ; alrm i/ii h. 356, pct. 93,116)2; mireas (formă masculină derivată din femininul mirează, rostire pentru mireasă la Moţi (petrovici, folk. SC. 130 ; cf. ALRM i/ii h. 356, pct. 96); (cu postire regională şi cu dif-tongarea lui i) nierele-, nire (philippide, o. r. n 377, cf. bull. lingu. x 113); mireţ (sing. lui mireţi, arh. folk. vii 66); min (în Munţii Apuseni prin falsă regresie; arh. folk. v 147). Interesante sînt formele multiple de plural mirii (= ‘mirele’ şi ‘mireasa’) şi derivatele lor (alr i/n h. 258 „Miri”). După alrm i/n h. 363 forma cea mai răspîndită este miri şi derivatele acesteia. Mirei în pct. ■85, 118 (pl. de la mirei). Miroi (vezi la derivatele lui mire). Miretei1 2 3. Dragii mei, voi miretei. bud. p. p. 11; cf. bull. lingu. vi 196 ; alrm i/n h. 363 ; ALR il/l h. 165, pct. 219, note (prin părţile Năsăudului şi Maramureşului). Mireţi. (alrm i/ii h. 363, pct. 80, 90, 103 ; cf. arh. folk. vn 66; TE AH A, gr. 242). Mireji (alr i/n h. 363, pct. 93 ; 96 ; pl. de la mireaz). Mireni, (teaha, gr. 242). Mireşi (id. ib.). Ca situaţie geografică (după alrm i/n hărţile : 356, 359, 363) mire e răspîndit într-o masă compactă ce cuprinde întreg teritoriul nordic dacoromân 4 : Moldova, cu trei puncte şi în fostul judeţ Tulcea, Transilvania, cu cîteva puncte în Crişana şi Banat. Această arie este foarte asemănătoare şi aproape coincide cu aceea a lui „Nănaş”. (Yezi studiile lui S. Puşcariu •şi E. Petrovici citate la „ÎJaş-Nănaş”.) Se pare că termenul a fost răspîndit odinioară pe întreg teritoriul dacoromân 5. Dovadă e că la plural apare şi în alte regiuni (pct. 786, Bu- 1 Sensuri figurate : 1. (în concepţia adepţilor religiei creştine) mirele bisericii = Hrislos (coresi, ev. 88); 2. domnitorul ţării (alecsandri, p. ii 110, ap. da ms.); 3. (în argou) băiat solid, îmbrăcat bine (bul. fil. iv 118). 2 Poate după substantivele : ţărmur, -e, fagur, -e. Cf. J. Byck et A. Graur, L'influence du pluriel sur le singulier des noms en roumain, în bull. lingu. i 44. 3 în înţeles figurat, acest termen denumeşte (regional) şi pe toţi oaspeţii de la nuntă (cf. l'ribuna VII (1890), p. 812). 4 Sub forma ngerelg (I. Damian, op. cit., 44) termenul a pătruns (reg.) şi în limba maghiari sub forma niril (wichman, 106) şi nyrej (mărton, p. 561) şi In graiul ceangău, sub forma nyirel în fondul principal de cuvinte al acestui grai; cf. I. Mârton, Citeoa aspecte ale influenţei limbii române in lexicul graiului ceangău din Moldova, în scl vi, p. 335); Nagy Jeno, A moldvai csăngo oltozet szokincsenek român jooeoenyszoai, în „Nyelv-es irodalomtudomânyi kozlemănyek”, I (1957), nr. 1—4, p. 92; scl xiv, nr. 3, p. 386. 5 Absenţa termenului In dialectele sud-dunărene — element atît de important în complexul termenilor familiali (poate datorită şi bisericii, unde serviciul religios al cununiei se celebra In altă limbă), este încă o dovadă despre vechimea despărţirii dintre dacoromâni şi confraţii din sud. (în privinţa celor 400 de elemente care lipsesc la aromlni, cf. lucrarea lui G. Giuglea, Uralle Schichlen und Enlwicklungsstufen in der Slruklur der dakorumânischen Sprache, Sibiu, 1944). în ar.: (termen de circulaţie generală) yambro (cu var. yrambo, yrambo(il), yrambeu) ■cu pluralul în spirit morfologic grecesc : -adzi (nveigand, ar, 306; cf. papahagi, b. 600, 603 ; www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 159 160 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA dişteni, în partea sudică a fostului jud. Muscel şi pct. 45 Bucovăţ (Banat), unde n-a fost înregistrat la singular). Ginere şi ginerică (tot cu sensul de mire) în Muntenia şi Oltenia sînt inovaţii. Yezi: Ginere. La fel june = mire (în Banat şi o parte a Crişanei). Yezi: June Sinonimia lui tînăr cu mire în pct. 5, 12, 30, 87 (în Banat) are la bază probabil ideea de vîrstă. Yezi: Tînăr. Dacă pentru mire avem inovaţiile amintite, în schimb mireasă n-a avut un termen concurent. Corespondentul feminin al lui mire în limba veche era nevastă, dar acesta luînd alt sens (vezi: Nevastă) locul lui a fost luat de mireasă, care este răspîndit în masă compactă (excepţie cîteva puncte din Banat şi pct. 159), pe întreg teritoriul. Corespondentul feminin al lui ginere = mire (din Muntenia şi Oltenia) nu putea fi decît noră, ceea ce a contribuit la extinderea lui mireasă pe întreaga suprafaţă a acestor provincii. ★ Deşi întrebuinţat numai temporal în cadrul rudeniei, totuşi, datorită evenimentului important de care se leagă termenul mire şi-a creat cîteva derivate cu circulaţie mare în graiurile populare. Mirel s. m. Poruncit-a Faţă dalbă la mirel, La mirel cel tinerel, den-susianu, ţ. h. 270 ; cf. id. ib. 275. Mirel de la masă, drăguţă mirel! hetcou, P. P. 65 — 67 ; Cf. MARIAN, NU. 605 ; BULL. LINGU. IU 161 ; ARH. FOLK. VII 65, 121; FOLK. TRANS. i 98 ; alrm i/n h. 356, pct. 85, 118. Mirelaş s. m. (frîncu-candkea, m. 191). Miroi s. m. sg. şi pl. (vaida) ; (numai la pl., arătînd fiinţe de sex diferit care constituie un grup unitar; gorovei, cr. s. 241; cf. at/rm i/n h. 363 ; răspîndit în nord-vestul Transilvaniei). ★ geagea, e. 425 ; capidan, ar. 359, 360, 376 ; cosmulei, d. 21 ; dalametra ; mihXileanu ; t.pa-paiiagi, d. ; alr i/ii h. 256). Cf. gr. ya^poţ idem. Termeni de rară circulaţie : glone (< lat. juvenem) 1. mire ; 2. tînăr trecut de 16 ani; băiat mare, brav (P. Papahagi, Noliţe etimologice, In „Analele Academiei Române”, S. II. Tom XXIX, 1906—1907, p. 236; cf. mihXileanu); dzinire, dzinere (philippide, o. r. ii 377). In în e g 1. : n-avem un termen propriu ; noţiunea e exprimată prin „linăr”. Tinir (dar şi cu sensul de Unăr, flăcău, papahagi, m. r. 257); juni subst. (capidan, mo. iii 162); tinir-juni (papahagi, M. r. 139; id. Notiţe etim. 236; alr i/ii h. 256, pct. 012); nouzet (alr i/ii h. 256, pct. 013) < nou + bg. zet ‘ginere’. In i s t r. : ojena, ojenie (fXt fr. xi 284; cf. id. xiii 102), ozena (puşcariu, istr. iii 319), ojene (cantemir, t. 180) < s.-cr. ozena ‘sponsus; novus maritus’; spozo (cantemir, t. 180) < it. sposo ‘mire, logodnic; soţ’; fraier (< s.-cr. frajar, popovici, d. r. 110; cf. alr i/ii h. 258); (conţinînd ideea de tînăr) mladilu (alr i ii h. 256); cf. s.-cr. mladi ‘tînăr’; mlada s. f. ‘nevastă tînără; mireasă’; mladozenja ‘mire’. In acest dialect a dispărut mire poate şi din cauza omonimiei cu mire < mine (puşcariu, istr. ii 226). 1 Tup — mire (unica atestare). Mă joc de-a tup (vezi E. Bran, Graiul românesc din Sălaj, In Gutinul I (1889), nr. 10 ; cf. Tribuna VI (1889) p. 481 — 482). Poate numele unui joc de copii : de-a tupu de-a ascunsul, de-a mijitul (vaida). www.dacoromanica.ro CAP. III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 161 Etimologia cuvlntului este încă nedefinitivată. B. P. Hasdeu 1 îl derivă din albanezul mire ‘bun, frumos’, formă la care ne trimite şi dm, Al. Philippide 1 2 din te. pers. mir ‘principe, şef, stăpln’, luat de români de la cumani. C. Diculescu 3, 11 socoate de origine grecească : gr. [ietpai; ‘jeune homme, adolescent’ cu finala latinizată mirex şi cu păstrarea formei de nominativ. Cei mai mulţi filologi ai noştri, înccpind cu Cipariu, 11 derivă din lat. miles ‘soldat’ (cf. rew 5568). Cuvlntul a primit probabil sensul de astăzi din timpul clnd soldaţii romani au început a lua în căsătorie fetele autohtonilor din provinciile cucerite (tdrg). Argumentele aduse în favoarea acestei etimologii slnt următoarele : Coincidenţa vîrstei mirelui cu aceea a timpului clnd cineva este apt pentru militărie (aceeaşi coincidenţă ar explica lat. oeleranus > rom. bâlrln) ; obiceiurile nunţii la dacoromâni şi aromâni asemănătoare cu acelea ale unei pregătiri de război; asemănarea îmbrăcămintei mirelui cu aceea a unui militar; sinonimia cuvîntului cu „june” 4 5. Această părere e respinsă de Al. Rosetti, în l. r i3, 182 şi de Al. Graur în BULL. LINGU. V 105. P. Skok, în Archiv fiir slavische Philologie XXXVII (1918) nr. 1 — 2, p. 85, explică sensul cuvîntului prin calc după s.-cr. bg. vojno, vojino ‘Gemahl’, uoinu ‘soldat’, care a influenţat evoluţia semantică a lui miles în altă direcţie. (Cf. şi dr i 522). Leo Spitzer6, bazat pe unele texte biblice (miliţia Christi etc.) explică evoluţia semantică a lui miles prin influenţa limbii liturgice. C. C. Giurescu 8 * * il 11 socoteşte, probabil, de origine pecenego-cumană. N. Lahovary 7 se ocupă de originea prelatină şi preindo-europeană a acestui cuvlnt, respinglnd influenţa cumană şi admiţînd o probabilă influenţă bisericească bizantină — din primele secole ale creştinismului la Dunăre — în legătură cu termenul hamito-semitic mir ’homme viril, mari’ (deci cu acelaşi sens). Autorul admite şi ipoteza unei supravieţuiri balcanice a unui termen analog preindo-eui opean 8. I. I. Russu2 demonstrează că termenul face parte dintre cuvintele autohtone (traco-dace). 1 Cine sint albanezii, Bucureşti, 1903, p. 3; cf. id. în columna, a. 1873, p. 110. 2 Originea Românilor, II, Iaşi, 1928, p. 377—378. 3 Elemente vechi greceşti in limba română, în dr iv 492 ; cf. id. Dacia romană tn oglinda inscripliunilor şi limbii de azi, Cluj, 1926, p. 100. 4 P. Papahagi, op. cit. 5 Rum. „mire” (Brăutigam), în Revue internaţionale des etudes balkaniques, anul I, tom. I, Beograd, 1934, p. 270—272. • Istoria Românilor I, Bucureşti, 1935, p. 284. 7 Contribution ă l’histoire linguistique ancienne de la rigion balkano-danubienne et ă la constitui ion de la langue roumaine, în Vox Romanica, XIV (1955), nr. 2, p. 337—338. 8 Ideea că mire ar fi venit pe cale bisericească ar fi acceptabilă, dar termenul nu-i atestat In dialectele sud-dunărene, unde influenţa bizantină a fost puternică. O eventuală influenţă albaneză trebuie privită de asemenea cu rezervă. Mire şi mireasă denumesc starea tinerilor în timpul nunţii. Nici un sens material (voinic, bărbat, mare) nu are cuvlntul mire : el arată numai situaţia oficială religioasă. • tr. d. 130. il - c. 48 www.dacoromanica.ro 162 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA MIREASĂ E corespondentul feminin al lui mire. Iasă mireasa din cămara mirelui ei. dosofteiu, ap. tdrg. Acum iată că din codru şi Călin mirele iese, Care ţine-n a lui mină mina gingaşei mirese, eminescu, o. i 85, ap. dl. De frumoasă eşti frumoasă, Ş-ai fi bună de mireasă, jarnîk-bîrseanu, d. 477. Ţine-te, mireasă, bine. Că vine mire la tine. folc. trans. i 101. Să trăieşti, mireasă nouă, Inima ţi-i ruptă-n două. id. ib. 557 ; cf. 247, 382, 439 1. După alrm i/ii h. 359, cuvîntul e răspîndit, aproape în masă compactă, în dacoromână 1 2, cu excepţia Banatului 3. Formele : nireasă, hi-reasâ, mnireasă sînt rostiri regionale (cf. alrm i/ii h. 360), ca şi mirează la Moţi (petroviei, folk. sc. 130; cf. alrm. i/ii h. 359, pct. 96); miră 1 Vitalitatea termenului o dovedesc şi unele proverbe sau întrebuinţarea lui în alte domenii. A mlnca cu mireasa a mînca foarte puţin (zahne, i». iii 124). Pirt-a se găti mireasa, Ochii ginerelui iasă, se zice despre o aşteptare lungă (id. ib. iv 451). Ca mireasa In pal = aşteaptă ; e gata (id. ib. 454) Ca mireasa la pat, se zice despre cineva care se grăbeşte (id. ib.). Şade ca o mireasă, se zice despre cineva care e modest, blind, timid (id. ib.). A sta ca o mireasă — a sta degeaba (dl). A plinge ca o mireasă = a pllnge mult şi cu foc (cf. creangă, a. 4). Se potriveşte ca mireasa la moară — ca nuca în perete (cade). Mireasa vede masa = flă— mîndul n-aşlcaplă să fie invitat (tdrg). (Dansul, hora) jocul miresei — numele unui joc la nuntă (pamfile, j. m 4, 9, 13). De-a mirele şi mireasa = numele unui joc de copii (id. ib. i 59). Mireasă 1. numele unui personaj din jocul „Ursul” (pamfile, j, ii 331); 2. (reg.) numele unui obicei practicat la sărbătorile de iarnă (contemporanul, vi 100, ap. dl) ; 3. numele plantei Coleus Blumei. Tot o dovadă despre vitalitatea lui mireasă este pătrunderea cuvlntului în limba maghiară : nyrăsza (bl£dy, ixfl. 72) şi în graiul ceangăilor (în fondul principal de cuvinte) = mjirjăsza (c. l. v, nr. 1 — 2, p. 124), nyrăsza (scl vi, 335; cf. id. xii 547; id. xiv 373, 386); nyreăsza (mărtox, p. 5C1 ; cf. w ichman, 106), precum şi la saşi : nireasse (br. r. 38). 2 în toate dialectele sud-dunărene avem ca termen de circulaţie generală omonimul corespunzător dacoromânului nevastă, cu rostiri şi variante fonetice specifice fiecărui dialect. (Cf. dalametra; mihăileanu ; t. papahagi, d. ; papahagi, r. m. 56; puşcariu, istr. iii 317; făt-fr. xi 283, 284; id. ib. xm 104; cantemir, t. 172 ; alr i/ii h. 257, 258). în ar. şi : n(i)veaslă nauă (dr vi 181 ; cf. mihăileanu ; alr i/ii h. 257, pct. 05) ; in megl. : novă niviaslii sau tineri niviaslă (id. ib. 258, pct. 013). Vezi : Nevastă. Alţi termeni (rari), proprii fiecărui dialect în parte : în ar.: dadie (petrescu, m. 157; cf. obed. t. 351; dalametra), dar şi cu sensul de ‘porumbel; duduie, drăguţă’. Cf. tc. duda ‘perroquet; dame’ (t. papahagi, d. ; Kirâo weigand, ar. ii 313). Termenul fiali din alr i/ii li. 257, pct. 07 îl socotim ca o fază intermediară de trecere spre sensul de n(i)veaslă. Măireasă (mihăileanu ; cf. t. papahagi, d.) din aromâna dc nord, probabil derivat din alb. (gheg) maire (scl xiv nr. 3, p. 410). în istr.: fraieriţe (popovici, d. r. 110; cf. morariu, cir. 70, 108; alr i/ii h. 258). Vezi: Logodnic(ă), Spoze (cantemir, t. 180) < it. sposa ‘mireasă; logodnică, nevastă’. 3 Sensuri figurate (sau metaforice), (în concepţia adepţilor religiei creştine) Mireasa lui Dumnezeu sau a cerului = biserica. Iasle cap bisearicii, miresei sale. dosofteiu, ap. gcr. i 209. Mireasă călugăriţă. Călugăriţa se cheamă mireasa (în Muntenia nevasta) lui Dumnezeu. pravila moldoa'ei, ap. da ms. Mireasa lumii = moartea. Că m-am însurat, C-o mindră crăiasă, A lumii mireasă, alecsandri, p. p. 2. Mireasa dracului — una dintre frunzele luate toamna în vîrtej la „nunta dracului” (pamfile, văzd. 51). www.dacoromanica.ro CAP. 111. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 163 (ALRM. i/ii h. 359, pct. 93) pare a fi un derivat feminin de la mir b în adresare către o femeie (care stă înfiptă sau mîndră ca o mireasă), la vocativ sg. mireaso — pl. mireselor, termenul primeşte o nuanţă peiorativă, care-i deviază sensul1 2. Cele cîteva derivate demonstrează valoarea de circulaţie a termenului nostru. Miresucă s. f. Miresucă, miresucă, Ţi se cade cu cunună, Ca şi cerului cu lună. folc. trans. i 197. Miresucă cu cunună, Doară-i fi nevastă bună, Că nici mă-ta n-a fost rea, Doară-i fi şi tu ca ea. p. p. Miresuţă s. f. Mă dusei pe-o vălicică, Şi-mi aflai o miresuţă. PAMFLLE, J. m 13. A mfiiresi vb. IY refl. a se ruşina (ca o mireasă) (scurtu, gl.). JUNE Sensul de bază : tînăr neînsurat, în puterea vîrstei; adolescent; fecior (cf. L. rom. xiii, nr. 1, p. 13 şi urm.). Cu acest sens îl găsim încă din primele noastre texte de limbă, apoi în graiurile populare pînă la scriitorii contemporani (cf. da). Păstrat în Banat, pe o parte a frontierei de vest (spre Banat), în sudul Transilvaniei (unde avem şi: fecior-june) şi în pct. 223 3 4. E un termen de origine latină (cf. Juvenis-, *jovenis) păstrat în arii laterale 4 (alrm i/ii h. 258). în pct. 54 (note) din alr i/ii h. 180 s-a precizat că se zice junere (< june + ginere) celui ce merge în casă la socrul său, iar în pct. 59 şi 370 se zice june mirelui cînd se însoară. Deci o alunecare a sensului de la june spre ginere. Coincidenţa dintre vîrsta junelui şi timpul însurătoarei credem că a făcut ca acest cuvînt să primească sensul de mire (rar logodnic), accepţiune care ne interesează aici5 6, apărută pe teren românesc. Gsune = ‘sponsus’ (anon, car.). Mirelui în Banat i se zice numai „june”, marian, nu. 176. June = mire (în satele depresiunii Ceica şi la vest de Oradea; 1 Dăm aici două sinonime izolate pentru mireasă, atestate o singură dată : Căpărtlă (intrat la noi din s.-cr.) din alr i/ii h. 257, pct. 28, care e participiul verbului a căpărt 1. a arvuni; 2. a (se) logodi. Cf. s.-cr. kapor(is)ati ‘a arvuni’; kapara ‘arvună’ (< it. caparra) ; cf. vegl. mod. capar, capare (cr. rom. i 202). (în notele hărţii s-a precizat: ‘c logodilă’, propriu-zis ‘arvunită’.) Maică (< magh. mătka ‘sponsa, die Braut, menyasszony’; cf. kniezsa, 691) care e un maghiarism izolat, atestat numai in textul : Mirele să prinză pe matca sa de mină, la G. Bariţiu, Catehismulu calvinescu impusu clerului şi poporului romanescu sub domnia principiloru Georgiu Răkoczi I şi II. Sibiu, 1879, p. 65, 126. 2 Cf. Laura Yasiliu, op. cil., în s. g. i 20. 3 în dialectele româneşti din sudul Dunării : în a r. : gone (adj. şi s. m.) ‘tînăr, brav, voinic, curajos, puternic’ (weigand, ar. ii 301 ; cf. puşcariu, et. \vb. ; dalametra ; t. papahagi, d ; alrm i/ii h. 258 ; (rar) ‘bărbat’ capidan, ar. 537); în i s t r. : jure ‘tînăr’ (puşcariu, et. wb. ; cf. id. istr. iii 118, 315); în megl. : june (cu sensurile din aromână). Cf. capidan, mg. iii 162; gr. s. vii 230 ; alrm i/ii h. 258). în adresare nu apare în sud (alr i ii h. 205). 4 Cf. S. Puşcariu, Les enseignemenls de L’Alias Linguislique de Iioumanie, în „Hevue de Transylvanie", III (1936), nr. 1. 6 Sens cunoscut parţial şi în sudul Dunării. Vezi: Mire; cf. dr ii 510, 511. www.dacoromanica.ro 164 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA lexic reg. 71). Cîţ, mîţă, din colţul mesei. Nu mînca gura miresei, Las s-o mînce junele. Că-i flămînd ca cinele, folc. trans. i 144 ; cf. at.rm i/n h. -356. June = mire (în aria lui june = tînăr; alrm i/ii h. 258) 1. La fel avem sinonimele pentru formele de plural (în aceeaşi arie) : juni = miri slovă; trio > tlrlă; ocno > ocnă etc.), iar voinea se explică prin suf. bg. -ja, -jo, care formează hipocoristice. Pentru numeroase onomastice, vezi cdo. ZESTRAŞ, ZESTROI Acestea sînt derivate de la zestre cu sensul ‘om care „se mărită”, nu se însoară’ (ciauşianu, v.), ‘care intră prin căsătorie în casa soţiei’ (L. eom. xi, nr. 3, p. 263). Se porneşte de la ideea de zestre, dîndu-se astfel preponderenţă femeii. Cuvintele ar fi deci sinonime (parţiale) cutînăr însurat; soţ. Zestroi pare a avea (datorită sufixului) şi o nuanţă peiorativă cu privire la cel care a ajuns să accepte situaţia respectivă. ★ EL, EA, DUMNEATA Pronumele : el-ea, dumneata, al meu (ca şi cuvîntul pereche) nu reprezintă tipuri lexicale şi nu sînt propriu-zis termeni de înrudire, ci mai mult un fel de substituiri ale acestor termeni. El, ea în vorbirea femeilor de la ţară, rar şi a celor de la oraş, acest pronume, la masculin, are şi sensul de ‘bărbatul meu, soţul meu’. Aşa-i zice femeia bărbatului ei : „el, omu meu, dumnealui”. furtună, v. 91. Dacă nu-i el acasă, ce pot să fac eu? bul. fil. ii 13. Această înlocuire de termeni se explică prin poziţia inferioară a vorbitorului faţă de cel căruia i se adresează sau despre care vorbeşte (iordan, st. 122; cf. id. ib. l.r.c. 376). Invers : ea ‘soţie, nevastă’ (dl). Dumneata (mata, matale-, dumnealui, dumneaei). Ne ocupăm mai întîi de forma pers. a 3-a a acestui pronume de reverenţă, dumnealui ‘bărbatul meu’ (uzual mai ales în vorbirea orăşenilor, ca sinonim al lui el din vorbirea populară); şi dumneaei ‘soţia mea’. S-ar putea ca acestea (mai ales cel masculin) să-şi aibă originea în titlul care se întrebuinţa odinioară înaintea numelor proprii de boieri sau a funcţiunilor pe care le îndeplineau aceştia L S-a înfăţoşat la curte dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici 1 2. Soţia boierului cînd vorbea cu alţii despre soţul ei spunea dumnealui, iar cei din jurul ei, mai ales cei inferiori ei, au imitat acest fel de vorbire 3. 1 Cf. Al. Niculescu, Notes sur la structure de Vexpression pronominale de la politesse, în „Cahiers de linguislique theorique et appliquee”, I (1962), p. 179 şi urm. 2 Cf. iordan, st. p. 123. 3 Cf. Iorgu Iordan, op. cit., cf. id. l.r.c. 376. www.dacoromanica.ro 200 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA De obicei se întrebuinţează în absenţa soţului sau soţiei. Răposata dumneei, nevastă-mea a dintâi, caragiale, ap. DA ms. Ai întâlnit ... pe alde dumnealui? (şi „dumnealui” i-era bărbatul). delavrancea, s. 216, ap. DA ms. Iar soţia ăumisale, Pe zebrele se punea şi la dumnealui privea. gcr. n 337; cf. aer i/n h. 205. De cînd s-o dus bărbatul, N-am dat gură la altul. De cînd s-o dus dumnealui, N-am dat gură nimănui, p.p. întrebuinţat în prezenţa soţilor, poate avea şi o nuanţă ironică. Soţul: Ce pot face eu ? Dumneaei dictează în casă. Soţia : Eu aş merge la bal, dar nu vrea dumnealui 1. Dumneata (mata, matale) e întrebuinţat, regional, mai ales în adresare, în cercul familiar şi între rude. Mata ‘mamă’ (ALB i/n h. 155); dumneata şi tale sau matale ’tată (h. 152); dumneata ‘frate: frate mai mare’ (h. 162). Uneori se întrebuinţează pentru a evita denumirea care ar trebui să i se dea cuiva, tocmai fiindcă vorbitorul este conştient că nu-i este rudă adevărată : Dumneata ‘tată vitreg’ (ale i/n h. 155); dumneata, mata ‘mamă vitregă’ (h. 156); dumneata ‘frate vitreg’ (h. 161). Toate aceste accepţiuni sînt răspîndite şi în graiul din jurul Năsăudului. Notăm cu acest prilej observaţia interesantă pe care o face acad. I. Iordan (st. 46) în legătură cu valoarea diferită a variantelor acestui termen : „în sudul Moldovei (la Focşani), am simţit o deosebire (semantică nu morfologică) între aceste două forme : o doamnă, din mica burghezie, spunea matale, mamei şi mata soacrei sale”. Scurtarea mata < dumneata, ca şi amestecul formelor de nominativ cu cele de genitiv-dativ, se datoresc graiului copiilor. Al meu Acest pronume e întrebuinţat îndeosebi de către femeile de la ţară, cînd vorbesc cu cineva despre soţul sau bărbatul lor, în absenţa acestuia. în acest fel se evită termenul ‘bărbat’ sau ‘soţ’, iar adjectivul posesiv al meu devine pronume 1 2. Mie mi-a spus al meu [= bărbatul meu] că... nu l-a mai văzut. delavrancea, ap. tdrg. (La pl.) Ai noştri = soţii. D-apoi cînd or veni ai noştri? CREANGĂ, p. 13. Jumătate. între alte sensuri, acest cuvînt are şi pe acela de ‘soţie, nevastă’, întrebuinţat mai ales în glumă. Vino să te prezint jumătăţii mele, care mă respectă aşa de puţin. d. zamfire seu, r. 22, ap. DA. Ce ţi s-a întâmplat, babo? zise el, cum îşi văzu jumătatea, ispirescu, l. 96. La acest sens cuvîntul a ajuns poate şi printr-o influenţă biblică. alr nu-1 înregistrează, deci sensul nu este popular. 1 Cunosc din graiul popular de prin părţile Năsăudului acest mod de Întrebuinţare a pronumelui de politeţe (la pers. II dumneata) între soţi, mai ales Intre părinţii care au copii. Motivul acestei întrebuinţări este dorinţa părinţilor de a obişnui pe copii încă de mici cu o terminologie (şi ulterior cu o atitudine) reverenţioasă atît faţă de părinţi, cit şi faţă de fraţii lor mai mari. 2 Pentru diverse nuanţe stilistice, cf. iordan, st. 127. www.dacoromanica.ro CAP. IIl. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 201 SOCRU Este general cunoscut cu sensul de ‘tatăl unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ’ (denumirea începînd o dată cu nunta). Etimologia: < lat socrus h (Cf. şi socrus non socra. appendix peobi, ap. cr. rom. i 41.) Cuvîntul face parte din fondul principal lexical al limbii române (GRAUR, î. F. pr. 142) 1 2. Iată cîteva citate din literatura veche şi populară. Poate să părască la giudeţ... şi socrul pentru sudalma nurorii sale. prav. 237, ap. da ms. Timus, cu oastea... n-au mai aşteptat să se adune cu socrul său, Vasile Vodă. M. COSTIN, ap. cade. Se duse la... socru, îi sărută mîna. ispirescu, l. 39. Să-i fac soacrei comănac, Socrului căciulă-n cap. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 466. Termenul (la pl.) denumeşte pe ‘părinţii unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ’. Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii, creangă, p. 86. Yezi: Corinteu. alr i/ii h. 261 „Socru” ne atestă unitatea desăvîrşită a întregului teritoriu al limbii române 3, în ceea ce priveşte denumirea acestei noţiuni şi sensul ei precis. Compuse: Socru mare = tatăl mirelui în timpul nunţii; (pl.) părinţii mirelui. Să-mi dai calul dumitale, Să mă duc la socrul-mare. gorovei, c. 381, ap. dl. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Ivitu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănaş, Cu socrii-mari şi cu nuntaşi, Şi nouăzeci de fecioraşi Veneau călări, coşbuc, p. i 56. Bună dimineaţa, socri mari! N. G. tistu, b. 16. în anchetele alr termenul a fost provocat prin întrebare directă (cf. alr nji mn. pag. 79 [2681]). Rezultă că numirea este generală în dacoromână. In cinci puncte dispersate s-a răspuns numai cu socru. Totuşi se găsesc şi rare diferenţieri, în sensul că termenul este aplicat şi tatălui miresei4. (Cf. şi h. ii 14, în Blăjan-Buzău.) 1 Termen reprezentat în toate dialectele româneşti sud-dunărene. Cf. puşcariu, et. wb. ; Weigand, v. m 21 ; popovici, d. r. 152; alr i/ii h. 261. în dialectul istroromân avem şi termenul (reg.) tast (făt-fr. viii 45, 47 ; cf. cantemir, t. 182) < s.-cr. tast ‘idem’. în ar. şi forma socur (t. papahagi, d.). De asemenea lat. socrus s-a păstrat şi e răspîndit în toată Romania (cf. tappolet, 121, 122; rew 8054; arhiva, xxx 21 ; alessio, conc. 8, 44 ; W. Meyer-Liibke, Einfluhrung in das Studium der Romanischen Sprachwissenschaft, Heidelberg, 1920, p. 156). 2 Sub forma szokrum, szokram a întrat şi în graiul ceangău (mărton, p. 561). 3 Răspunsurile : nene (pct. 285, 295), tată (pct. 289), tată sau socru (pct. 94, 308, nota de la pct. 542), socru şi taică (pct. 825) sint date mai mult în adresare şi conţin o nuanţă de respect, ca şi ar. afendi (pct. 05, notă). Cf. Tată. Pentru exemple similare (socru = tată) în it. şi fr. cf. tappolet, 126. Tot prin adresare se explică şi sinonimul (ironic) pădureţ (în Poiana-Bihor), corn. r. todoran-cluj. Cf. De-ar muri socrul să-i iau locul!, se zice despre cine se aşteaptă la o întîmplare norocoasă (tdrg). 4 Socru le neveste (pct. 02, istr.) e un termen explicativ, iar latcu (pct. 012, megl.) este dat ca adresare reverenţioasă. Cf. tată. Socru mare = naş (parrain â un mariage) din ddrf (unica atestare) e o numire improprie sau poate o traducere greşită. Socru mare — fraţii mirelui şi miresei (h. ii 14) e o extindere ciudată, ocazională şi exagerată cu tendinţa de a valorifica rudeniile pînă la ramurile cele mai îndepărtate. www.dacoromanica.ro 202 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMÂNA Socru mic 1 = tatăl miresei; (la pl.) părinţii miresei (h. ii. 245, în Beilicu-Constanţa; cf. densusianu, ţ. h. 242; clopotiva, ii 411; at/r. ii/i MN. pag. 79 [2681], pct. 105, 272, 284, 514, 876 1 2. Tată socru 3, i se zice socrului de către ginerele (sau nora) adoptat (ă) prin căsătorie şi deci venit(ă) în casa socrului 4. E un termen respectuos 5. Menţionăm şi derivatele : socrişor s. m. (marian, nu. 76) şi (reg.) socrie s. f. Acesta este atestat mai întîi în anon. car. (solcrie) şi are sensul mai frecvent de ‘părinţii nevestei sau ai bărbatului’ cum reiese din citatele următoare : Hai să mergem la socrie Pe goştie, C-o trecut un an în post De cînd la socri n-am fost. densusianu, ţ. H. 174. Vere, cînd te-i însura, Ginere nu te băga, Că ginere la socrie E ca ruda la code. folc. trans. i 71; cf. id. ib. n 351, 361; pameile, c. ţ. 91; cade. în ar. sucril'e 1. socri mari; 2. rudenia de socri; socrime (papa-IIAGI, B. 708; Cf. T. PAPAHAGI, D.). Megl. sucril'ă s. f. socrie (papahagi, m. r. 253; cf. capedan, mg. in 269); (col.) sucrimi s. f. socrime : socrie (id. ib.). Ar. sucrime s. f. = socrie (PAPAHAGI, B. 703 ; cf. DALAMETRA ; T. PAPAHAGI, D.). SOACRĂ Este, după cum se ştie, mama unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ (< lat. socra)6, fiind atestat din cele mai vechi texte. Vindeca soacra lui Pătru. coresi, ev. 57. Soacra cu trei nurori, creangă, p. 3; id. ib. 4. Tînără m-am măritat Şi rea soacră-am căpătat. JARnîk-bîrseanu, d. 170. Căci mi-a dat-o [pe mîndra] soacră-mea Ca să ţin casă cu ea. bal. olt. 41. în ale i/ii h. 262 „Soacră” acest termen apare pe întreg teritoriul limbii române 7, afirmînd ca şi la socru, uniformitatea deplină a terminologiei noastre fundamentale de rudenie şi vitalitatea termenilor 8. 1 Adj. mic aici arată un grad de rudenie subordonat, secundar. 2 Socru mic — unchiul mirelui (alr ii/i mn. pag. 79 [2681], pct. 260), pare a fi o numire improprie, dată prin extensiune sau numai ocazional. 3 Socru în acest caz, devenit adj., arată reverenţă, politeţă, cf. fr. beau-pire (tappolet, 123). 4 Cf. N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, voi. I, p. 25. 8 Cf. pentru limba franceză C. Regnier, Sur un emploi de seigneur qui manque ă Gode-frog, în „Romania” LXXXI (1960), p. 522 — 524; id. A propos de sire, seigneur „beau-pire”. în „Romania”, LXXXIII, (1962), p. 117 — 118. 6 Este de asemenea cunoscut şi răspindit în toate dialectele româneşti sud-dunărene. în a r. şi m e g 1. ; soacră (puşcariu, et. wb. ; cf. popovici, d. r. 152; papahagi, b. 698; id. ai. r. 116 ; jahresber ii 135 ; weigand, ar. ii 329 ; dalametra ; capidan, mg. iii 269; gr. s. vii 200; t. papahagi, d. ; alr i/ii h. 262). în i s t r. : socra, socrţ (miklosich, r. u. 45; cf. jahresber. vi 344 ; maiorescu, istr. 123 ; puşcariu, istr. iii 133, 325 ; alr i/ii h. 262). în acest din urmă dialect am găsit, atestat o singură dală, şi sinonimul puniţa (< s.-cr. punica ‘soacră’) cu precizarea : „puniţa ăi maia ale mutare : poc socra ăi maia omului (om ‘soţ, bărbat’, n.n.). Cf. fât-fr. vii, 1933, p. 44, 47. Termenul există în toată Romania (vezi trimiterile pentru Socru ; cf. şi A. Graur, op. cil., în bull. lingu, viii 219, 220). 7 în pct. 285 şi 335 mamă (cf. nota); în pct. 825 soacră, dar în adresare muică (cf. nota); în pct. 273, 289, 295, 890 mamă şi soacră (cf. şi notele acestor puncte). Ca şi la socru, aceste denumiri sint date obişnuit in adresare (cf. -Alei, maică, soacră-mea, Ian deschide porţile şi tnlinde ţoalele, bal. olt. 50) şi cuprinde în oarecare măsură — şi o nuanţă de politeţe. Sub forma mdmâm, ‘soacră’, a intrat şi in graiul ceangău, unde coexistă alături de angossam (mârton, p. 560). 8 Se confirmă, în această privinţă, principiul : „cu cît un cuvînt se păstrează mai mult — natural cu acelaşi înţeles — „cu cit se extinde pe un teritoriu mai marc al aceleiaşi familii www.dacoromanica.ro CAP. III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 203 Regional, printr-o transmitere a înrudirii (cf. germ. Verwandtschaft-siibertragung), ocazionată de nuntă, se numesc soacre şi surorile mirelui sau femeile care îi sînt neamuri; rudele măritate (n. g. tistu, b. 14, 15, 89), precum şi ajutoarele miresei (rădulescu-codin, lit. tr. 105). Compuse : Soacră mare = mama mirelui (ginerelui) în timpul nunţii. Bună ziua, soacră mare, îţi aducem norişoară. folc. trans. i 95 ; cf. reteganul, tr. 175 ; marian, nu. 181; alr i/’n h. 262, pct. 780 (note) 1. Soacră mică = mama miresei (alr i/n h. 262, pct. 780, în note). Distincţia dintre cele două soacre, în accepţiunile date, se vede şi din următoarea chiuitură, obişnuită la nunţi: Bucură-te, soacră mare, Că-ţi aduc o noră tare. Bucură-te, soacră mică, Că rămîi fără nimică. P. P. Mamă soacră, i se zice soacrei.de cel adoptat prin căsătorie (ginerele (sau nora) venit (ă) în casa soacrei) * 1 2. Numirea arată şi o anumită reverenţă ; cf. fr. belle-mere (tappolet, 124). Adevărul că limba este oglinda vieţii omeneşti, se verifică la acest cuvînt, căruia — din cauza antagonismului atît de frecvent dintre soacră şi noră3 îi lipsesc, aproape complet, diminutivele hipocoristice. Socrită s. f. (rar) diminutiv cu sens hipocoristic al lui soacră (cade ; cf. dl) 4 5. Socrioară s. f. (în adresare ironică) Hei tu, socrioară mea; Atîta graţîe-m daţ. t. papahagi, m. 114 (diminutiv cu nuanţă peiorativă). Socruluţă s. f. Hei, tu socruluţa mea, Că eu nu o-am omorît. T. papahagi, m. 112. A socri vb. IV tranz. (familiar) a mustra, a cicăli, a certa (pe cineva). Bombănea şi socrea pe toţi din casă 5; cf. ciauşanu, gl ; arh. olt. xx 275. Socreală s. f. (ciauşianu, gl.). Străsoacră s. f. mama soacrei (cuiva). în corn. Ighiu, rn. Alba-Iulia. de limbă, cu atit mai constantă, mai sigură, sau mai comună este noţiunea la a cărei exprimare serveşte...” tappolet, 5. Acest adevăr se aplică Întocmai la termeni ca : socru, frate, soră, cuscru, ginere, noră etc. 1 Soacră mare = naşă („la marraine”) în ddrf e o traducere greşită în loc de ‘belle- mfere’. 2 Cf. N. Iorga, op. cit., p. 25. 3 Redăm mai jos cîteva proverbe, expresii şi versuri în care soacra nu e pusă într-o lumină tocmai favorabilă. Soacra cu nora trăiesc ca pisica cu şoarecele, zanne, p. ix 147. I-a murit soacra, se zice despre cine e supărat fără motiv, sau e prea vesel. id. ib. 612. (Întîmpinare la vremea mesei), //i trăieşte soacra, se zice ginerelui sau norei, căci ei nu sînt bine nutriţi dc soacră şi de aceea acceptă bucuroşi invitaţia la masa altora (pamfile, c. 52.) Nu-mi sta soacră pe cap. id. ib. Gata ca o cămaşă de soacră, se zice despre ceva neterminat (tdrg). De-ar fi nora rea cit zece, Şi pe soacră tot n-o-ntrece. folc. trans. ii 175. Soacră soacră, poamă acră, De te-ai coace cit te-ai coace, Poamă dulce nu t i-i face; De te-ai coace-un an ş-o oară, Tot eşti acră şi amară ; De te-ai coace-un an ş-o zi, Tot ca mama nu-i mai fi. p. p. (în argou) Soacră = patefon (din cauza zgomotului ce-1 face, vorbind mereu ; iordan, st. 367; cf. bul. fil. iv 136). 4 (Reg.) socriţă = bucătăreasă la nuntă (rădulescu-codin). 5 Cf. Matei Ion Caragiale, Crai de Curtea-Veche, Bucureşti, 1929, p. 73. www.dacoromanica.ro 204 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA GINERE Termenul are două sensuri bine precizate. I. Bărbatul căsătorit (Schwiegersohn) în raport cu părinţii soţiei sale : Lasă să ia gineri şi cumnaţi doauă surori (ms. sec. XVI), ad. l. rom. xv, 1965, nr. 4, p. 445. Grăi cu ginerii carii featele lui vrea să ia. palia (1581), 71. Cine e... ginerele împăratului? biblia (1688), ap. tdrg. Anton, ginere-său. (1614). gcr i 45. Am o singură fată şi-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere, creangă, a. 7. Amîndoi ginerii împăratului se sculară cu oaste şi venită în ajutorul socrului lor. ispirescu, l. 154. Frunză verde de holbură, Greu îi ginere şi noră. folc. trans. i 447. în alr i/ii h. 259 „Ginere”, cuvîntul e atestat cu o impresionantă uniformitate lexicală în întreg dialectul dacoromân, aromân şi meglenoromân *. Termenul diferă după regiuni numai foneticeşte. II. (Beg.) Ginere (adesea şi în derivatul ginerică) ‘mire’ (rar) ‘logodnic’ „Brăutigam”. Cu acest sens e cunoscut şi în sudul Moldovei1 2. Ca unui ginere pusemi cununî, şi ca o nevastî îmfrăseţîmî cu frîmseaţe 3. Vine ginerele şi gătitele intrară cu el în nuntă, coresi, tetr. 55r/14 (ediţia Florica Dimitrescu, Bucureşti, 1963). în toate duminecile de după logodnă pînă la nuntă, ginerile merge la mireasă cu plocoane, pitiş, ap. da. Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el teancurile Să-şi ia postavurile, alec-sandri, p. p. 176. Mai mulţi se uită la mireasă decît la ginere, zanne, p. IV 452. Ginerică ‘mire’ (graue, reviga, 165) 4. Cu ambele înţelesuri: „fiance” şi „gendre” se găseşte cuvîntul şi în albaneză sub forma dendep 5. Cu sensul de ‘mire’ se află şi în unele cărţi religioase6; cf. şi marian, nu. 175, 176. în alr i/n h. 256 şi 258 „Mire” = ginere şi ginerică, în întreaga Oltenie şi în Muntenia; în alr n/i h. 165, pct. 836 : mireasa şi ginerile, iar în pct. 886 : ginerile cu mireasa. în alr i/n h. 258 „Miri”, în pct. 986 s-a răspuns pentru această noţiune cu „ginerile şi ginerică”; deci ginerică ‘mireasă’. Subiectul anchetat se pare că a creat un feminin adhoc pentru mireasă. Presupunerea este întărită şi de pluralul „ginerei” de la pct. 596. Cu pronunţarea regională gunere (GR. s. vi 238), junire (teaha, gr. 75) apoi (des) junere; prin contaminare cu june, de care se apropie şi ca sens. împreună cu Muntean Adam, junere său. iorga, s. d. xm 90; cf. 1 Această unitate dintre toate dialectele româneşti ne-o atestă şi textele. în a r. : dzinire (WE1GAND, AR. II 301 î cf. JAHRESBER, II 103 ; PAPAHAGI, B. 589 î CAPIDAN, AR. 250, 330 ; MIHAI-leanu ; dalametra ; gr. s. iv 59 ; t. papahagi, d.) ; tn m e g 1. : zinir, ziniri (weigand, vm. 9, 18; cf. papahagi, m. r. 143, 167; gr. s. vii 229); In i s t r. : ginere (maiorescu, istr. 106), iener(e) (gr. s. iv 412); iiner (jahresber. vi 390 ; cf. cade) cu fonetismul influenţat de ven. zenero (gr. s. ii 321, 322). Cf. Zet. în ar. (rar) y ambro, cf. gr. Yap.|3p6<; ‘gendre’ (t. papahagi, d.). Vezi: Mire. 2 Cf. Iorgu Iordan, Lexicul graiului din sudul Moldovei, fn ariiiva, xxvii, 1921, p. 191. 2 Cf. Spiridon, CIndea, op. cit., p. 72. 4 Cf. P. Todoran, op. cit., p. 46; acad. E. Petrovici, Baza dialectală a limbii noastre naţionale, in l. rom..ix, nr. 5. p. 72 ; diaconu, r. xix. 8 Cf. I. A. Candrca, Din epoca de formaţiune a limbii române, In „Bul. Soc. Fii”. I, Bucureşti, 1905, p. 24 ; cf. id. l.a. 144; sanfeld, l. 37. • Cf. I. Bălan, Limba cărţilor bisericeşti, Blaj 1914, p. 269. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 205. 206 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ WEIGAND, K. M. D. 84 ; VICIU, SUPL. GL. ; MAT. DIALECT. I 260 1 ; ALE i/n h. 256, 258, 259, unde se înregistrează şi rostirile : giunere, ginere şi zinere. Ginere ‘cumnat’, uneori complinit de ginere de soră ‘cumnat (soţul surorii)’ (da), e un calc după s.-cr. zet ‘gener sororis vir’1 2, ceea ce confirmă şi extensiunea geografică a acestui sens numai în Banat (cf. ale i/n h. 263 „Cumnat”, în pct. 5, 76, 77 : ginere (acest sens şi în megl. pct. 013), iar în pct. 12, 28, 30, 35, 69 : ginere de soră). Probabil aşa se explică — sau tot prin influenţă sud-slavă — şi ar. (reg.) ginere de soră (parţial şi în megl.), din aceeaşi hartă, iar prin extindere şi ar. diniri di protî cusurinî = ginere de vară primară 3. Dar sensul de ‘cumnat’ îl avea ginere (rar) şi în limba latină. Să fie oare acesta un exemplu de conservare a sensului latin pe terenul limbii române? 4. Cuvîntul face parte din fondul principal lexical al limbii române (geaue, î. F. pe. 142). Etimologic : < lat. gener, generum (idem.). Singular nou : ginere < pl. gineri. (Cf. J. Byck et A. Graur, LHnfluence du pluriel sur le singulier, în bull. lingu. i 42.) Pentru sensul II, cf. alb. Setc&et, ngr. ya|i.ppoţ, bg. zet ‘ginere şi mire’. Termenul latin e păstrat în toată latinitatea apuseană (eeW 3730; cf. cdde). Ca şi în cazul celor doi termeni anteriori, şi aici lipsesc diminutivele 5, mai ales cele hipocoristice. Atestările puţine care există apar fie în contexte ironice, fie depreciative. Gincraş s. m. (speranţă, ap. tdeg) Vai de-aeela feeioraş care merge gineraş, Că pune clopuţu-n cui, Porunce-i nevasta lui. P. P. Gincrică s. m. 1. mire. Flăcăul ce se căsătoreşte se numeşte ginerică', fata — mireasă, h. ii 14, în Blăjani-Buzău; cf. alem i/h h. 356 (cu arie compactă în Muntenia); 2. diminutiv al lui ginere, id. ib., pct. 690 ; în ar. (cu alt sufix) gzinirac (papahagi, b. 589 ; cf. dalametea ; pascu, d. i 81; T. PAPAHAGI, D.). Gineroaică s. f. (rar, în glumă) 1. mireasă. Ginerile cu ginerioaica. teodoeescu, p. p. 362, 363, 364; 2. numele diavolului în descîntece (şez. xix 198). Gincrel s. m. 1. diminutiv al lui ginere ; 2. (la pl.) ginerele şi mireasa ; mirii (alem. i/ii h. 362, pct. 596). Gineri vb. I (rar) 1. tranz. a face pe cineva ginere. Ar fi poftit dumnealui să-l ginerească, fiindcă avea trei fete. ispieescu, l. 105. Au fost 1 Cf. I. Conea, Observaţii ale unui nespecialist asupra graiului din Clopoliva, în clopo-tiva, n 507. 2 Cf. explicaţia dată de E. Petrovici, Comunicări, în dr. v 900. 8 Cf. M. Caragiu-Marioţeanu, Influenta dacoromână asupra graiului unei familii aromâne din R.P.R., în f.d.i 94 ; cf. id. ib. 105. 4 „Comme tous ies nonis relatifs â la familie de la femme, le nom de „gendre” n’a pas de forme fixe en indo-europeen”. ernout-meillet, 393. 5 Cf. După moarte, şi cal de ginere, se zice cind vin năcazurile unul după altul (zanne, r. ii 619). Ginerile, să-l porfi toată ziua in spate, seara tot el zice că a ostenit (id. ib. iv, 374). www.dacoromanica.ro CAP. III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 207 ginerii aici. geatul, 114 (în Gorj). 2. Intranz. a duce viaţă de ginere; a se căsători. Qineriu-aş gineri, De cosit nu ştiu cosi. folc. teans. i 410 ; 3. refl. (despre ginere) a se stabili, după căsătorie, în gospodăria soţiei sau a socrilor. Cînă se ginereşte feciorul.... se duce el în casa şi-n averea fetei Ginerie s. f. {Gsinerie anon. cae.) = calitatea de ginere. Primesc cu bucurie... gineria ce-mi dai. ispirescu, ap. tdeg. Ginerie, ginerie, Ca ruda de la code. folc. teans. ii 491. Ginerire s. f. acţiunea da (se) gineri 1 2. Ginerească s. f. (toponim) partea dintr-o moşie. (cdo). Z E T (Z A T) Este un Slavonism întrebuinţat în dacoromână, ca termen de cancelarie în limba vechilor documente avind sensul de ‘ginere’. (Cf. bg., s.-cr. zet ‘idem’; dr v 900.)3 4 Adică eu Dragomir zăt Ionaşcu (a. 1719). uricariul, ap. da ms. Scris-am eu Tănase diacu zet popii lui Constantin (a. 1756) 4 Enachi zăt lui Gulieno vel Comis. let. iii 244. Tuadir zet Nistur, şez. v 173 ; cf. rew crit. iv 86. în on. : Zetu, Zetică. cdo. NORĂ Este soţia considerată în raport cu părinţii soţului. N-am venit... a împărţi feciorul de tată-său... noru de soacră-sa. COEESi, ev. 205. Fata se va scula asupra maicii ei, nora preste soacra ei. biblia (1688), ap. tdeg. Cîtu-i lumea şi ţara, Nu-i slujnică ca nora, Că ea unde-o mînă mere, Şi sîmbria nu ş-o cere. hetcotj, p. p. 31. Măi bădiţă, măi lua, Decît noră mîne-ta, Şi cumnată soru-ta, Mai bine, mîndruţ, m-oi fa Fir de iarbă-ntr-o dumbravă, folc. teans. i 287. Forme vechi nor{u) atestate frecvent în textele din sec. XVI se mai păstrează de obicei în legătură cu adj. posesiv, rar şi singure5 6. Nor = norus. anon. cae. Baba Dochia a avut nor, Şi ea a batjocurii pe noru-sa. peteovici, folc. alm. 93 ; cf. h. xvm 248, în Nevricea-Caraş ; bull. LENGU. v 141; ge. s. v. 45. Pentru astfel de forme cf. notele hărţii 260, din ale i/h. 1 Cf. H. H. Stalil, Rudenia spirituală din năşie la Drăguş, în Sociologie românească I, (1936), nr. 7-9. 2 Cf. H. H. Stalil. Sistemul onomastic Drăguşan (Regula „ginerii pe curte”), în „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială” XII (1934), p. 83 — 95; cf. id. Contribuţii ... II, p. 125, 129, 151. 2 în istr. termen de circulaţie generală pentru noţiunea de ginere (jahresber, vi 390; cf. miklosich, r. u. 64; popovici, d. r. 167; puşcariu, istr. iii 114; alr i/ii h. 259) pe care l-a înlocuit (puşcariu, istr. ii 234). Şi ; jet (făt-fr. vii (1932), p. 11 ; cf. cantemir, t. 168). Atestat parţial şi în megl. (gr. s. vii 229). 4 Cf. P. P. Panaitescu, Manuscrisele slave din biblioteca Academiei R.P.R., voi. I, Bucu- reşti, 1959, p. 59. 6 Formele etimologice nor şi sor (faţă de noră şi soră care sînt analogice —trecute la declin. I) au fost şi de curînd atestate (în febr. 1965) de I. Stan şi V. Frăţilă de la Facultatea de filologie a univ. din Timişoara, în corn. Armeniş, rn. Caransebeş, cu ocazia unei anchete dialectale : mi-e nor şi mi-e sor. www.dacoromanica.ro 208 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Nuor : Ea a avut o nuor (< forma de gen. dat.), petrovici, folc. ALM. 92. Nororâ. Ţi-ai căpătat nororă, De gîndeşti că ţi-i suroră, marian, NA. 632. Ei îşi îmbrăţişară copiii şi nur ora. ispiresctt, ap. tdrg. Maica, aşa era numele nurorei lui jupîn Ştrul. creangă, p. 114. E un singular nou din pl. nurori1, prin analogie cu suroră. Nonorile au bocit-o. şez. xxxi, xix 52. Această variantă e rezultatul unei disimilări (r — r > n — r.). Etimologie : < lat *norus (= 1. cl. nurus) > noru > nor transformat în nora. Nurus non mira. appendix probi, ap. cr. rom. i 41. A avut acelaşi tratament ca şi soror; pl. nurori prin analogie cu surori < sorores (dhlr i 78). Soru < soră, ca şi noru > noră (deci o formă analogică, care a înlocuit forma mai veche noru); cf. mihăileanu, l. 217; tagliavini, orig. 203, 204. Forma veche a deci. IV, s-a păstrat în noru-mea 1 2. Termen comun întregii romanităţi apusene (rew 6000; cf. Meyer-Liibke, Einfiihrung. .. 72, 189; cdde). Ca situaţie geografică, în alr i/ii h. 260 „Noră” cu o perfectă unitate pe întreg teritoriul dacoromân, inclusiv în dialectele aromân şi meglenoromână 3. Noră (alr i/ii h. 264, pct. 5, 12, 75) şi noră de frate (pct. 28, 30, 45, 69) cu sensul de ‘cumnată; soţia fratelui’ (reg. în Banat) este un calc după s.-cr. snaha ‘nurus, fratris uxor’ (dr v 900—901) 4. ★ O bună parte din derivatele hipocoristice, mai ales cînd vorbeşte soacra despre noră, au un sens peiorativ sau ironic 5. Norucă s. f. Soacră sa şi-o zis aşa : — Hăi norucă, nora mea, Cînd în casă ţi-ai d'întrat, Vasele nu le-ai spălat, în casă n-ai măturat, t. papahagi, m. 110 ; cf. folc. trans. i 466; (cu sens hip.) Să vă fiu norucă eu. bîrlea, c. p. ii 26. în megl. (cu alt sufix) noriScă (cdde.). Norulă s. f. Cu noruţa ce dintîie Da să-ţi faci o coconiţă De dus apă la temniţă, t. papahagi, m. 45. Nurioară (var. norioară) s. f. (peiorativ) Gata-i, mamă, otrava? Mare curvă-i noru-ta! — Puiu mamii, /8i»iioa[ne], De trei zile-i în dospcdă Să o dau la nurioară. t. papahagi, m. 114; (hip.) Nurioară că-şi tocmea, 1 Cf. J. Byck et A. Graur, L’influetice ..., In bull. lingu, i, p. 34. 2 A. Graur, Notes ...,tn bull. lingu, viii, p. 219, 220. 3 Atestări tn texte : tn a r. : nor’, noră, nor(u) (cf. weigand, ar. ii 320; puşcariu, et. WB ; CDDE ; CAPIDAN, AR. 378 ; MIHĂILEANU ; DALAMETRA ; PASCU, D. I 128 ; GR. S. IV 59 ; T. PAPAHAGI, d.) ; tn m e g 1. : noră şi nor-sa (capidan, mg. iii 208 : cf. iveigand. vm. 23 ; papahagi, m. R. 139); in i s t r. : termenul latin de „noră” s-a pierdut, fiind Înlocuit cu nşvşşte (miklosich, r. u. 64; cf. maiorescu, istr. 106; puşcariu, istr. iii 317). * Acest sens este atestat (parţial) tn ar. şi megl. (puşcariu, et. wb. ; cf. dalametra ; jahresber. ii 126; densusianu, ant. 101, 102, alr i/ii h. 264, pct. 06, 08), probabil tot prin o influenţă slavă. 5 Cf. Nici nora fată, nici soacra mumă. zanne, p. iv 514, 516, Merge nora la finttnă, Cu cămaşa soacrii-n mină Şi-o aruncă-n baltă o-dată, Na-o soacră, că-i spălată, Şi-o aşează pe-o nuia, dinii htrăie la ea. p. p. Cf. şi balada Nora şi soacra, teodorescu, p. p. 623 — 626. www.dacoromanica.ro CAP. III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 209 Nurioara-şi logodea, teodorescu, p. p. 617. Fire-ai mamii norioară. doine, 287, ap. da ms. Noruliţă s. f. (ironic) Noră, noruliţa mea... Eu de lucru îţi voi da Acele şi coşarca. cătană, b. 162, ap. da ms. Nororea s. f. Eu nu te iau nevestea, Ci te iau eu nororea. CORCEA, B. 104. Şi: norurea s. f. mat. folc. 1252. Norişoară s. f. Bună ziua, soacră mare, îţi aducem norişoară. folc. trans. i 95 *. S N A I A După cercetările noastre este atestat o singură dată (costin, or. băn. ii) cu sensul de 'noră ; noră (de frate) ’ = nevasta fratelui (de. v 900, 901). E un sirbism care apare regional In Banat < s. -cr. snaha ‘nurus, fratris uxor’ *. CUMNAT(-Ă) Termenul cumnat3 denumeşte : a) pe fratele soţiei sau al soţului; b) pe soţul surorii; c) pe soţul surorii soţiei; d) pe soţul surorii soţului. Cumnată (fem. format de la mase.) denumeşte : a) pe sora soţiei sau a soţului; b) pe soţia fratelui : c) pe soţia fratelui soţiei sau a soţului. „Cumnăţia” este deci o înrudire prin alianţă. Se feriră de Bogdan, fiind Cantemireştilor cumnat, let. n 302. S-au întors cumnată-ta cătră norodul ei. biblia (1688), 192, ap. da. O cumnată a sa, muiare frăţine-său. VARLAAM, c. 23. Cumnatelor, zise ea într-o zi... nu putem trăi în casa aceasta. creangă, P. 12. Trăia în pace, şi linişte cu soţia şi cumnatele sale. ispirescu, l. 8. Ia seama, cumnate, bine. Că iai sora dingă mine, Cu dînsa să trăieşti bine. buzilă, n. 819 4. 1 2 3 4 * * * * * * ii 1 Ieşi afară soacră mare De Iţi vezi pe norutare. costin, or. băn. 147, aici e un caz de paragogă. 2 Cf. E. Petrovici, Comunicări, în dr v 900, 901. 3 Sinonim (in Pravila lui Lucaci, ca unică atestare) svedenic (avlnd probabil, la bază v. &1. *svtstt ‘sora soţiei’ + suf. -nic, iar t < d). Cf. I. Rizescu, op. cit., p. 444—445. 4 în a r. şi m e g 1. : cumnat,-ă (weigand, ar. ii 312 ; cf. id. vm. 15 ; jahresber. ii 117 ; CDDE ; MIHĂILEANU ; DALAMETRA J PASCU, D. I 72 ) PAPAHAGI, M. R. 121 5 CAPIDIN, AR. 332; id. mo. iii 85 ; or. s. iii 206 ; t. papahagi, d ; în i s t r.: cumnăt (jahresber. vi 257 ; maiorescu, istr. 102; considerat ca pierdut (puşcariu, l. r. 232, id. istr. ii 237); îl regăsim în cantemir, t. 163. Cumnată (păstrat parţial; cf. puşcariu, istr. ii 237 ). Mase. cunădo (< it. cognato), f. cunâdş cu diverse variante fonetice (miklosich, r. u. 26, 64; jahresber. vi 258; maiorescu, istr. 102 ; puşcariu, istr. ii 232; id. ib. iii 108, 307; id. l. r. 232; alr i/ii h. 263, 264; ais i h. 30). Cf. şi s. -cr. (ciacavian) kufiada ‘cognata’ {L'Italia dialettale, VI108). Pentru noţiunea de cumnatţă) avem (reg.) în ar. şi btginac, -ă (dalametra ; cf. capidan ar. 217; t. papahagi, d.) ; In megl. băginac (papahagi, m. r. 192; cf. or. s. iii 186), băd-zănac, bădzinac (capidan, mo. iii 31) < tc. badjinaq ‘beau-frere; mari de la soeur de la femme’ (Revue des Dludes Slaves, I 50), cf. (reg.) s.-cr. şi bg. băzanak idem. (I. Popoviă, op. cit.p. 609). în ar. şi meg.: (reg.) sin (i) fadă ‘cumnată’ (papahagi, m. r. 63 : cf. capidan, mg. i 85, ii 56, iii 266) < gr. ouvvuipdtSa ‘idem’ (geagea, e. 406; cf. t. papahagi, d.). Tot in megl., ca adresare a femeilor către cumnaţi sau către copiii şi rudele acestora, avem furii (papahagi, m. r. 79; cf. or. s. iii 393 ; capidan, mo. iii 126). Poate din fărtate sau din frate în poziţie atonă, sau prescurtat din frate. Cf. prin Transilvania : frai-meu. în i s t. (reg.): diver (puşcariu, istr. iii 294) < s.-cr. djever ‘idem’. u - c. 48 www.dacoromanica.ro 210 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Ca situaţie geografică, termenii cumnat, -ă (ale i/n h. 263, 264) sînt răspîndiţi pe întreg teritoriul dacoromân, într-o arie compactă în fostele Principate (parţial şi în dial. aromân), apoi în părţile sudice şi estice ale Transilvaniei (femininul se extinde — sporadic — în această provincie pînă la nord şi vest). în restul Transilvaniei şi în Banat uniformitatea terminologiei e întreruptă de sinonime, aproape toate din limba naţiunilor conlocuitoare *. Aria întreruptă în aceste regiuni ne arată că odinioară cuvîntul a fost răspîndit şi aici1 2. Sensurile pe care le înşirăm mai jos sînt cazuri izolate şi au o arie semantică mică. Le-am putea numi „accidente semantice”, rezultate dintr-o stare psihologică de insuficientă atenţie pentru cuvînt, sau din încrenguirea rudeniei multiple şi variate a cumnăţiei. Unele sînt date în adresare, deci cuprind în ele şi ideea de respect, dar în acelaşi timp slăbesc mult conţinutul semantic al termenului de bază ; altele sînt calcuri după alte limbi, iar altele provenite din atmosfera semantică a nunţii. Cumnat ‘ginere’ sau ‘ginere de soră’ (ALEM i/u h. 372) este răspîndit numai în Banat, la aromâni şi meglenoromâni. Cf. Ginere. Cumnată ‘noră’, ‘noră de frate’ (alem i/n h. 373), se întîlneşte şi în Banat şi la aromâni. Cf. Noră. Cumnat ‘cuscru’; cumnată ‘cuscră’ a fost atestat în Hunedoara. Fraţii, surorile miresei şi mirelui însă zic părinţilor respectivi cuscru-cuscră, iară unii altora „cumnat-cumnată”. densusianu, t. h. 236; cf. at/r. i/ii h. 264, pct. 129. Cumnat ‘neică’ „cînd e mai bătrîn decît mine” (ale i/ii h. 263, pct. 18 în note); cumnată=leliţ&, dacă e mai mare (cf. at.e. i/n h. 264, pct. 874, în note). „Cumnaţii mai mari se zic neicuţu-leliţa, cei mai mici leicuţa-leicuţu,, (H. ii 256, în Ciobanu — Constanţa). Cumnat ‘brata’ (< s.-cr. brata ‘frate’), în ale i/n h. 263, pct. 56; cumnată ‘secă’ (< sîrb. seca ‘soră’) în ale i/n h. 264, pct. 56. Cumnată ‘soră’ în ale i/n h. 264, pct. 85. Cumnat ‘frate’ (h. v 298, în Măceşu de jos — Dolj). Cumnat ‘cumătru’ (ale i/ii h. 220); cumnată ‘cumătră’(id. h. 221). Cumnat ‘unchi (soţul mătuşii)’ (ale i/n h. 166); cumnată ‘mătuşă (soţia unchiului)’ (ale i/n h. 168) 3. Cumnat zic ginerelui toţi verii sau verişoarele miresei; cumnată zic miresei verii sau verişoarele ginerelui (h. ix 248, în Godeni-Muscel). Cumnat de nună (cf. sîrb. meni dever ‘idem’; peteovici, folk. alm. 148) 1. însoţitorul miresei (peteovici, folk. alm. 38, 52, 53, 55, 56; cf. ale ii/i h. 162, cu aria de răspîndire în toată Oltenia) 4; 2. chemătorul la nuntă (ale n/i h. 161 pct. 2, 836, 848 ; în nota ultimului pct. s-a completat : „şi ginerele şi mireasa are cumnat de mîna>’); (în Oltenia) vornicel, 1 Cf (reg.) drâghincu ‘cumnat’ (în Vlaşca) c. v. ii, 30 : cf. bg. jţpariiHUO ‘idem’. 2 „Toute aire qui apparait auiourd’hui disloque et fragmente formait autrefois un tont conţinu”, dauzat, gEogh. 38. 3 Şi în istr. (pct. 02) cumndta. 4 Cf. Şt. Şt. Tuţescu şi P. Danielescu, Monografia satului „Catanele” din jud. Doljiu, Craiova, 1908, p. 132, 133 ; V. Popovici, Monografia comunei Pătaş, Caransebeş, 1914, p. 67. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 211 ■212 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA vătăjel la nuntă, numit, în Muntenia, cumnat-ăe-ginerică (sevastof, nu. 74). în Mehedinţi cumnatul de mînă se numeşte stîrcioală (doina, ii 17). ★ Derivatele lui cumnat(ă) sînt relativ puţine şi cu circulaţie mică în graiuri. Cumnăcioară s. f. (hip.) da. Cumnăţea s. f. (hip.) [Trebuie] la cumnăţele Cîrpe vrîstăţele. folc. TRANS. I 89 ; cf. MARIAN, NU. 66. Cumnăţel s. m. (hip.) Fă colaci mari de doi saci, Pentru cumnăţei burlaci, alecsandri, p. p. 97 ; cf. folc. trans. i 89 ; cf. megl. (cu alt sufix) cumnatSuc (capidan, mg. m 85 ; gr. s. m 206). Cumnăţică s. f. Asta ziceam şi eu cumnăţicăi. alecsandri, t. 1098, ap. DA. Of. în megl. cumnăUică (capidan, mg. m 85 ; gr. s. m 206). Cumnăţie s. f. (rar) înrudirea dintre cumnaţi şi cumnate (lb) ; calitatea de cumnat(ă). Cumnăţesc, -ească adj. de (la) cumnat(ă); al cumnatului sau cumnatei (MARIAN, nu. 66). Cumnăciuni1 s. f. (rar) rudeniile din cumnăţie. Diseară în inima loru cumnăciunile (rudeniile) loru dimpreunăz. Cumnăţeşte adv. ca cumnaţii; în felul cumnaţilor. îl credem pe Nicolae Costin, cînd ni spune cumnăţeşte ce om bine crescut era acest copilandru. IORGA, L. I 111, ap. DA. Cumnăţi vb. IV refl. a se face cumnaţi. Eu trag nădejde să petrec cu soru-ta, să ne cumnăţim. rădulescu-codin, î. 234 ; cf. marian, nu. 66. Incumnăţi vb. IV refl. avînd acelaşi sens cu cumnăţi. Să-i dea pe so-ra-ta de nevastă, că i-or da-o şi s-or încumnăţi amîndoi. sbiera, p. 137 1 2 3 4. încumn&ţit, -ă adj. ajuns"cumnat(ă) cu cineva (da). încumnăţire s. f. (abstract) acţiunea de a deveni cumnat (marian, nu. 66). Se ştie că în lat. cl. cognatus 4 avea sensul de ‘rudă de sînge’ (blut-verwandt); ‘rudă’. în latina populară şi-a restrîns înţelesul, a luat un sens mai concret: ‘bărbatul sorei’ sau invers ‘soţia fratelui’, deci rudă prin alianţă, (dhlr.) i 188 ; cf. tagliavini, orig. 176 ;grandgent, 18 ; mtttăesctt, l. 184, 196). Schimbarea de înţeles s-a făcut sub influenţa lui computer, consocer. „Cînd compatres, consacri sînt colegi în calitate de taţi, de socri, cognaţi pot deveni colegi în calitate de fii ai cuscrilor”, graur, e. 81—82. Termenul este comun întregii romanităţi (rew 2029; cf. cade). Puterea de răspîndire şi de conservare a sensului in latina populară a lui cognatus ne-o arată faptul că acest sens s-a păstrat nealterat în toate limbile 1 Cumnăflne (-meu), prin analogie cu tătine, frăftne, (dr. iv 898) este forma (regională) de gcnitiv-dativ. 2 G. Seulcscu, Glosarul Psaltirii tn proză a lui Dosofleiu, în „Buciumul Român”, II p. 105. 2 Cf. Iorgu Iordan, Compuse româneşti cu în-, în bul. fil. iii 64. 4 Cf. dr. i 425 ; bull. lingu. iv 183 ; l. rom. ix, nr. 1, p. 80. www.dacoromanica.ro CAP. Iii. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 213 romanice apusene. (în rew nu găsim cazurile de alterare semantică, relevate de noi în limba română). Vitalitatea termenului este dovedită şi de pătrunderea lui în alte limbi vecine. în bulgară (reg.) Tcumnat şi (cu articolul românesc) Tcumnatul1; în graiul armenilor din Galiţia: Kumnăt (hem n 1703); în ucraineană: Tcumnat (cdde ; cf. alr i/n h. 263, pct. 364) şi în graiul ceangău : Icumnâta, Jcumndta, unde coexistă alături de sogorasszony şi unde (parţial) l-a înlocuit pe aceasta 1 2. Ca vechime, termenul apare mai întîi în documente slavo-române din Ţara Românească în 1469 3, iar în Moldova în 1470 4 şi în 1507 5 *; iar cumnată este atestat într-un document din Moldova din 1589 (bogdan, gl.). Ş O G O R (-1 ŢĂ) Sensul de bază al cuvîntului (< magii, sogor 6 ‘idem’) este ‘cumnat’ (BARBUL, 53 ; cf. AL-GEORGE, 35 ; CABA, SĂL. 101 ; HETCOTJ, 50 ; IZVORAŞUL, xn 159, xv 335, xvi 148, xxv 131). Am primit eu, Dumitru Coinac... de la Dumitru Cozma, şogorul său (a. 1707). iorga, s. d. xn 82. Na, şogore, banii ţie, Sora să-ţi fie soţie, mîndrescu, ung. 104. în alr i/ii h. 372, apare cu aria de răspîndire în tot vestul teritoriului dacoromân (inclusiv Maramureşul), de unde coboară în interiorul Transilvaniei pînă la mijlocul şi sudul acestei provincii. Cu acelaşi sens şi cu o arie ceva mai redusă găsim şi femininul şogoriţă (alrm i/n h. 373). Pătrunderea şi persistenţa acestui termen de rudenie în limba română se datoreşte convieţuirii poporului român cu minoritatea maghiară din Transilvania. Atestarea termenului în localitatea TJdeşti din regiunea Suceava se datoreşte unei emigraţii de populaţie românească de dincoace de munţi acolo 7. Prin lărgirea sensului, influenţat şi de verbele magh. sogorosit; sogo-roslcodik ‘a (se) înrudi, a (se) încuscri’, cuvîntul a ajuns să denumească (regional şi izolat) şi grade de rudenie mai îndepărtate, ca : 1. unchi (soţul mătuşii) în alr i/ii h. 166, pct. 251; 2. prieteni de aceeaşi vîrstă : însura-m-aş însura Eîdă tare n-aş lua. Cea frumoasă nu-mi prea place, Că prea mulţi şogori îmi face. Cînd mă duc eu pe uliţă, Tot şogori şi şogoriţe, Eu mă bag în fogodău, Tot şogori şi şogori de-ai mei. polc. trans. I 196 ; 3. (în glumă, prin părţile Năsăudului) flăcăii sau bărbaţii care iubesc aceeaşi 1 Cf. A. C. Hogaş, Raportul dintre lexicul dacoromân şi neobulgar, In arhiva, xiv (1905), p. 368 ; I. Bărbulescu, Elemente româneşti In limba slavă din satul Novo-Selo (Bulgaria), în ARHIVA, XXVIII (1921), p. 101 ; CANDREA, EL. 407 J DR III 231. a Cf. Gyula Mârton, Schimbări semantice petrecute In graiul ceangăilor din Moldova sub influenta limbii române, In scl xi, nr. 4, p. 925; cf. id. p. 561. 3 Cf. P. P. Panaitescu, Documentele Ţării Româneşti, (Documentele ..., I, Bucureşti, 1938, p. 269. 4 Cf. I. Bogdan, Documentele ..., I, p. 152, 154. 6 Cf. M. Costăchescu, Documente moldoveneşti de la Bogdan-Voevod, Bucureşti, 1940, p. 70. • Cf. Alexics Gyorgy, Maggar elemek az olăh ngelvben, Budapesta, 1888, p. 95. 7 Cf. H. Mihăescu, Din morfologia numelor proprii româneşti, In arhiva, xxxviii (1931), p. 293. www.dacoromanica.ro 214 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA fată sau femeie. Şogore, de-ai crepa-n două, Tot drăguţa eu ţi-oi lua-o, Şogore, de-ai crepa-n tri, Tot drăguţa-a mea a fi. P. p. 4. (unica atestare) copil; frate (cf. sd., unde pare a fi o interpretare greşită a sensului de bază). Circulaţia termenului e atestată şi de cele cîteva derivate pe care şi le-a format pe teren românesc : Şogoran s. m. Al meu neică e codrean, Cu pana de şogoran. arh. olt. III 39l J Cf. COSTIN, GR. BĂN. Şogorime s. f. (col.) 1. calitatea de cumnat; prieten; 2. adunare, număr mare de prieteni (da ms.)1. Forme feminine derivate de la masculin, în alrm i/ii b. 373. Şogoră s. f. pct. 305. Şdgoriţă şi şogoriţă s. f. (în aria lui şogor). Şogorinţă s. f. pct. 283 (poate o apropiere fonetică de cuvinte ca : logodinţă, nizuinţă, credinţă). Şogoreană s. f. pct. 278, 320. TĂTĂIŞĂ Sensul de bază al termenului este ‘cumnată’ (cf. anon. car. ; lb. ; klein, D., H. xvm 27, 279 — în Grădiştea - Mică şi Borlova din Banat; MOLIN, GR. BĂN. 196 ; id. R. B 11 ; BTJD, P. P. 15 ; BÎRLEA, C. P. 27 2 ; COSTIN, gr. băn. ii ; l. rom. xiv, 4, p. 441). Augusta... multe dosădzi suferea de la Eudoxia, cumnată-sa sau tătăişă-sa. şincai, hr. i 80, ap. da ms. Tătăişă, ţucu-te, Oare cum te-ai îndurat De-aşa iute ne-ai lăsat. folc. trans. i 218. Tătăişă ş-o cumnată, Lasă uşa descuiată, Să te văd cum eşti culcată. p.p. Aria acestui termen ca sinonim al lui cumnată, corespunde aproape în întregime cu aceea a lui şogor, -iţă, cu care se întretaie (alrm i/n b. 373). Prin lărgirea sensului tătăişă a ajuns şi termen de adresare către o femeie mai tînără (cu nuanţă de dragoste). Aşa pare a reieşi din exemplele : Tătăişă, draga mea, Nu te tare supăra, Că mîndră ca dumneata Nu-i nime, cîtu-i lumea, jarnik-bîrseanu, d. 25. Jupîneasă tătăişă, Nu-mi da sfîntă sâmâtişâ, Ci deschide podişorul, Şi-mi dă oala cu grosciorul. bud. p. p. 62 1 * 3. Tot prin lărgire de sens termenul a ajuns să denumească şi pe ‘sora mai mare; lele’. Tătăişă ‘ăltere Schwester’ (jahresber. vin 318 — în Muntenia), ‘lele’ (alrm’ i/ii b. 286, pct. 174); ‘epitet unei femei, ca şi soră’ (sd). în alr i/ii b. 264 „Cumnată” pct. 131 (în note) s-a răspuns : „Tătăişă i se zice cînd e mai bătrînă”. De la acest sens termenul a alunecat uşor spre acela de ‘mătuşă’, atestat de texte tot cam în aceeaşi regiune (haneş, ţ. o. 125 ; cf. gr. s. i 139) şi cu derivatul (trunchiat) tisă ‘mătuşă’ (id. ib.). 1 Pentru valoarea sufixului, cf. Elena Carabulea, -ame şi -ime in limba română, in S.F.C. I p. 68. 3 Numai aici : tătăiş s. m. ‘cumnat’ (< forma fem.). 3 în versurile : Tătăişă şi cumătră, Lasă uşa descuiată (marian, na. 434) probabil e o nouă extindere a sensului la ‘cumătră’ sau, fiindcă lătăişa i-a botezat copilul, ii este in acelaşi timp şi cumătră. Ar putea fi şi un pleonasm. www.dacoromanica.ro CAP, III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢĂ) 215 Gheorghe Ştefan, pentru Vasile Cornaci, cu tătăişă-sa, cu Năstaca, fata lui Cornaci, ce au fost după unchiul său Măruţ (a. 1655). L. bom. XIV, nr. 4, p. 441; iokga, s. D. xi 91. Sensul ‘mătuşă’ îl găsim răspîndit în centrul Transilvaniei şi în Maramureş (alkm i/ii h. 236). Se pare că acest sens cîştigă teren în detrimentul sensului de bază. Poate contribuie la aceasta şi suf. -uşă. Ca origine, termenul provine din numele unor plante 1 din familia Composeelor1 2, cunoscute şi în Valea Ampoiului, rn. Alba-Iulia. Poate în legătură şi cu culoarea albă a acestor flori. Cf. dediţă. CĂLINĂ Termenul are sensul de ‘cumnată', fiind (reg.) sinonim cu acesta (h. v 298, în Măceşu de Jos-Dolj; cf. id. xiv 66, în Cioara-Teleorman; izvoKAŞUL, v 22, în Oltenia; paşca, gl. în Kudari-Dolj ). Există şi diferenţieri, chiar în aceeaşi regiune. Cumnata mai în vîrstă zice călină cumnatei mai tinere, iar cea mică îi zice celeilalte leliţă (în comunele Goicea-Mare, Măceşu de Jos şi Golenţi-Dolj). în unele părţi termenul serveşte şi ca adresare : Călină îşi zic femeile între ele. i. ce. ii 163 (Boureni-Dolj) : Forma cîlnă probabil că este aceeaşi cu călină, prin sincopare în poziţie atonă în frază sau prin metateză. Cîlnă îşi zic două cumnate (bărbaţii fiind fraţi), şi mai rar altele, i. ce. ii 163 (în Boureni-Dolj), deci în aceeaşi localitate unde e uzual călina. Tot aşa se explică şi varianta cînlă, cu acelaşi sens (c. v. ii, nr. 2, p. 30, în fostul judeţ Vlaşca). Situaţia geografică a cuvîntului, care se află în preajma zonei de contact şi influenţă bulgărească ne explică şi originea lui < bg. Tcalina 1. numele arbustului Viburnum opulus; 2. sora mai mică a bărbatului. Numele poate fi în legătură cu „călină” ‘fructul sau floarea arborelui numit călin (Viburnum opulus), ştiut fiind că unele nume de botez la femei sînt nume de flori3. Despre acest fruct este vorba în versurile : Rumenă ca călina, Xu neagră ca ţiganca, bîbxea, c. p. 52 ; cf. şez. m 90; TEODOBESCU, P. P. 287 ; ŢIPLEA, P. P. 94. Z X A I C A Atestat o singură dată : znaică ‘nevasta fratelui’, deci are sensul de ‘cumnată’. E un calc (In Banat) după s. -cr. snaha ‘nurus, fratris uxor’. Snaa + ică, după forme ca : taică, maică, braică, fraică, soruică etc. 4. 1 Cf. Spune-mi mamă adevărat, Cu ce apă m-ai scăldat, Cu apă de tătăiş, Să-mi petrec lumea cu griji, ţiplea, p. p. 39. O strufuc de tătăiş, Minluilu-le-ai de griji, bîrlea, c. p. 136. Eu incă m-oi face, M-oi fa tătăişă albă şi m-oi duce prin cea iarbă. t. papahagi, m. 94. 3 Cf. Z. C. Panţu, op. cit., ediţia a Il-a, p. 305. 3 (Reg. ) Călină = nume propriu de femeie (pamfile, j. ii 135). 4 Cf. E. Petroviei, op. cit., în dr. v 900. www.dacoromanica.ro 216 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA FĂ Ş I U Termenul are sensul de ‘cumnat’. Fâşii (sg. făşiu) sînt doi inşi care ■au de muieri două surori, liuba-iana, m., 25 ; cf. costin, gr. băn. ; molin, r. d. 11; petrovici, car. 46 ; cade (toate în Banat). da îl explică ca adjectiv substantivat din expresia cumnat făşiu, cu omiterea substantivului cumnat. Format din faşă prin suf. adj. -iu. Budenia celor doi bărbaţi e încrucişată ca o faşă peste copilul înfăşat. Explicaţia aceasta ni se pare artificială. Adevărata etimologie pare a fi cea dată de Y. Bogrea 1. Cuvîntul există în limba sîrbo-croată : faSa sau paSa şi faSo, cu acelaşi sens; deci avem a face cu un împrumut slav. Şi: păşău. Păşăi sînt ‘bărbaţii a două surori’ (piua, chiş. 320). Ni l-a mai comunicat oral şi acad. Emil Petrovici. Cf. < s.-cr. paSenog ‘cumnat’. Cf. dr v 730, băginac. cuscru-cuscrA, cuscri Aceste cuvinte exprimă gradul de înrudire al socrilor şi soacrelor între ei. Tatăl (la pl. părinţii) unuia dintre soţi, în raport cu părinţii celuilalt •soţ; mama unuia dintre soţi în raport cu părinţii celuilalt1 2. Luo-şa doua muiare cuscră lui Teodor, Irina. Ce se prinde... şi •cuscru ... (Pravila lui Lucaci) 3. Nuntele ce să vor face dentru sînge amestecat, ce să zice den cuscrii... sau cumătrii... prav. mold. 120 b, ap. da. Au făcut pace Brîncovanul-vodă şi cuscru-său. let. n 319. Să n-aib parte ■de frate-meu... şi de socru-meu..., de cuscru-meu... (a. 1773). gcr. n 98. M-au văzut cuscrii cum dormeam? creangă, p. 11. încep a veni una cîte una... cumnatele, cuscrele, nănaşele. marian, na. 135; cf. gl. m. ; cf. FocMnzer. In alr i/ii h. 265 ,,Cuscru” şi h. 266 ,,Cuscră” constatăm o uniformitate lexicală în întreg dialectul dacoromân; la fel în ar. şi parţial în megl. Persistenţa cuvîntului încă din limba latină, ne arată puternica lui ■vitalitate. Consocer, -eri ‘le pere du gendre ou de la bru’. Consocrus, -us ‘la mere du gendre ou de la bru’ 4. Lat. consocrum > cuscru (dhlr n 25, •34); lat. *consocra > cuscră (dm) ; cf. Eevue des Ptudes slaves, II (1930), 1 Etimologii, în dr iii 731. * Termen comun tuturor dialectelor româneşti : cuscru, cuscră ; în a r. (puşcariu, et. "WB. ; MIH A1LEANU ; DALAMETRA î PAPAHAGI, B. 96, 295 ; PASCU, D. I 158 ; T. PAPAHAGI, D. S. Puş-•cariu, G. Pascu şi T. Papahagi, dau şi forma : cuscur, iar t. papahagi, d. : para-cuscru, ‘frâre •ou soeur d’un ou d’une parente par af fini ti ; în i s t r. (maiorescu, istr. 103 ; cf. jahresber. vi 260 ; popovici, d. r. 162 ; puşcariu, et. vb. ; cantemir, t. 163), in megl. (papahagi, m. r. 207; cf. gr. s. iii 208; capidan, mg. iii 9b). In istr. (parţial): sfidok (puşcariu, istr. iii 108, 109)< s. -cr. soejdok * Zeuge’; ‘testis, testimoni’. Diver vezi : Dever. 3 I. Rizescu, op. cit. 4 L. Quicherat, A. Davelay, E. Chatelain, op. cit., s. v. www.dacoromanica.ro CAP. HI. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 217 p. 187, nota 2) Acad. Al. Graur pleacă de la forma consocrum şi explică cu ajutorul derivatelor schimbarea primului o > u, precum şi sincoparea celui de-al doilea o. Prin analogie sincopa s-a introdus la cuvîntul de bază, pentru a elimina confuzia (con- > cu, identic cu prepoziţia cu). Cf. graur,, e. 82, 83. Se găseşte şi în albaneză : krushk, -e (da ; cf. puşcabiu, l. r. i 264) apoi, parţial, în romanitatea apuseană (< consocer — *consocra (rew 2166)- Din româneşte, cuvîntul a trecut şi în unele limbi vecine sau conlocuitoare : bg. (reg.) Tcuskru — TcusJcră2; magh. kuszkra, kuszkura, kusz-kora, Ttuszkruy (bledy, inel. 61; cf. omagiu, i 623); în graiul ceangău din Moldova : kruskă ‘soacră’, Tcruşkul ‘socru’ (wichmann, 85), kruszka ‘cuscră’' (mârton, p. 560); kuszkra ‘cuscră’ (seu xiv, p. 382); în dialectul săsesc din Transilvania : kuserd ‘cuscră1, kuskor ‘cuscru’ 1 2 3. Sensurile de mai jos, aproape toate regionale, unele chiar improprii,, sînt creaţii ocazionale, datorite atmosferei semantice a nunţii. Unele din ele se îndepărtează mult de sensul de bază al termenului din cauza extinderii (uneori chiar a confuziei) rudeniei bogate provenite din încuscrire-Aceasta atrage după sine şi confuzia de terminologie, îneît asistăm la ceea ce am putea numi o adevărată contagiune semantică,, răspîndită în toate dialectele româneşti, cu privire atît la termenul de-bază, cît şi la derivate. Fraţii, surorile miresei şi mirelui încă zic 'părinţilor acestora „cuscru-cuscră” şi chiar între ei se numesc aşa. densusianu, ţ. h. 236; cf. marian,, nu. 65. Cuscrii = neamurile mirelui (clopotiva, ii 411). Ieşi, mireasă, din cămară, Strîngeţi cuscrii de pe-afară. bîrlea, b. i 185, ap. da. Chiar şi oaspeţii de la nuntă şi invitaţii care vin, şi, în general, toţi nuntaşii primesc această denumire4. S-au dus în cuscri = s-au dus la nuntă (densusianu, gl. ţ. h.). Vin cuscrii = vin nuntaşii (id. ib.). Vin în cuscri = vin la nuntă (aur i/n h. 255, pct. 255 5). 1 Cf. Karl H. Dahlstedt, Trois terme* exprimaţii la parenti, In „Orbis”, XII, 1963 1, p. 246. 2 Cf. A. C. Hogaş, op. cit. ; f. Bărbulescu, op. cit., în dr iii 232. 3 Cf. G. Klaster-Ungurcanu, Relaţiile economice-sociale dintre români şi saşi oglindite in vocabularul dialectului săsesc, in „Revista de filologie romanică şi germanică”, ii (1958), nr. 2-p. 114. 4 în unele părţi numai după Îndeplinirea unor formalităţi („hora cuscrilor”) se adresează : cuscru - cuscră!; cf. Em. Novacovici, Din comoara Banatului II, Ora vi ţa, 1926, p. 50 şi urm. Tot ca termen de adresare, deci cu pierderea completă a conţinutului semantic, In versul :: Ia ascultă, cuscre, incoa! [zice Novac către un turc necunoscut), bal. olt. 95. Aceeaşi situaţie în : cuscre! (adresare către unchi). Cf. alr i/ii, h. 166, pct. 345. 3 Acest sens e cunoscut (parţial) nu numai în dialectul dacoromân, ci şi în cel aromân (weigand. ar. ii 312; cf. dalametra ; obed. t. 348) şi istroromân. Cf. alr i/ii h. 255, pct. 85, 96, 103, 835, 05, 06, 08 şi (note) 02. în legătură cu acest sens trebuie pus şi acela de ‘neam, rudă’ al lui cuscru, cuscră, cunoscut (parţial) In dialectele sud-dunărene. în a r. : „cuscru; cuscri sînt rudele de la mine” (alr. i/ii h. 255, nota de la pct. 07) -în i s t r. : cuscri ‘neamuri’ (puşcariu, istr. iii 226); în alr i/ii h. 265, pct. 02 pentru noţiunea de cuscru (cu sens de bază): priidtel’u, iar pentru cuscră, în h. 266 : priidleliţţ. Cf. s.-cr. pri-jalelj ‘Freund’ (= rude, neamuri), şi, cu acelaşi sens, fem. s.-cr. prijaleljica ‘Freundin’, cf_ Moriz Heyne, Deulsches Worterbuch I, Leipzig, 1905, s. v.; în megl. : cuscru, cuscră = ztru-iunii ‘rudă, rudenie, neam’, cf. alr i/ii h. 265, 266 , pct. 012 ; dr vii 125. www.dacoromanica.ro 218 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Tot cuscri sînt numiţi (reg.) flăcăii şi fetele care fac anumite servicii cu ocazia nunţii. Sinonime: terfari, chemători, vornicei, vătafi, drusce, vătăjiţe, vorniciţe. Cînd fu joi de cătă-sară, Pe Chiva o-ncredinţară. Cînd fi ziua sîmbetii, Cuscrii Chim şi veni... Să-ntoarcem hinceile, Să dai apă cuscrilor, C-aşa-i data fetelor... Fiţi voi, cuscri, buniţei şi-napoi întorcăţei. folc. trans. i. 83. Şi noi v-om da Pe soruţa noastră... Pînă viţi plăti Cuscrul-talerul, Mirel-galbenul. id. ib. 98 ; cf. BUZJXĂ, N. 804, 823 ; frîncu-candrea, m. 131; marian, nu. 65. 66 1. în directă legătură cu preparativele de nuntă s-a născut şi sensul (reg.) cuscru ‘peţitor’ (la fată). A fost aseară la noi un cuscru, dar nu mi-o plăcut de el. viciu, gl. Sensurile : cuscru ‘cumnat mai depărtat’ şi cuscră ‘cumnată mai depărtată’, date numai de lb se explică prin amestecul terminologiei înrudirii, ocazionate de ceremonialul nunţii. Fraţii şi surorile mirilor sînt cumnaţi între ei, iar părinţii lor sînt cuscri. Sensurile de ‘cumătru’ şi ‘cumătră’ (caba, săl, 88; cf. alr i/ii h. 220 şi 221, pct. 103, 361, 932) s-au născut prin transformarea rudeniei cuscriei în cumetrie 1 2 cf. Cumătru. ★ Termenul avînd o familie semantică atît de împrăştiată, e firesc să aibă compuse, dar mai ales derivate numeroase. Cuscrii-mari părinţii mirelui (buzilă, n. 804; cf. densusianu, ţ. H. 236) 3. Cuscri-mici părinţii miresei (densusianu, ţ. h. 236). Cuscră-bună (alr i/ii h. 266, pct. 80) este dat, probabil, în adresare, cu o nuanţă afectivă. Cuscriţă s.f. cuscră mică (marian, nu. 65). Cuscior s. m. (graur, e. 41, 83). Cuscrişor s. m. cuscru mic (tatăl miresei) (marian, nu. 65). Cuscrişoară s. f. cuscră mică (id. ib.). Cuscruleţ s. m. cuscru mic. Fă, cuscruleţ, cum te-ndemnai eu. hem 2039. Cuscruliţă s. f. cuscră mică. De cumva ăi zări la horă. .. pe surata Floarea or pe cuscruliţă Adriana. . . spuni-le sănătate, jipescu, o. 131. Cuscran s. m. cuscru (alr i/ii h. 265, pct. 298, 302); (pl. col.) cuscrani (alr i/n h. 265, note la pct. 295, 355). Cuscrie s. f. 1 (abstr.) înrudire prin alianţă între cuscri; încuscrire4. Eogu-vă daţi-o lui, să-ifie muiare, să tocmim între noi cuscrie. palia (1581), 1 Cu acelaşi sens în islr. (puşcariu, istr. ii 217; cf. id. ib. iu 227, 228; făt. — fr. xiii 104). Sinonime : s f i d o c, d i v e r. în ar. cuscroane ‘însoţitoarele miresei în ziua nunţii’ (pascu, d. i 158 : dalametra ; t. papahagi, d.). Megl. cuscrit’i flăcăii de la nuntă’ (papahagi, M. R. 131). 3 în istr. (parţial) cumătru e sens de bază pentru ‘cuscru’, iar botra pentru ‘cuscră’. Cf. alr i/ii h. 265, 266, pct. 01. Ca o curiozitate amintim traducerea greşită în dr. a fr. „cumpere”, cu sensul de ‘tovarăş, complice’ (in acţiuni rele) : Nu e de mirare ca şarlatanii să aibă sofi, cuscri (comperi). ghica, a. 696, ap. da. 3 Dacă insă nănaşul miresei, cu oastea acesteia se duce şi aduc mirele, atunci părinţii miresei sînt numiţi „cuscrii mari” (densusianu, ţ. ii. 263). * Cf. Tudor R. Popescu, op. cit., p. 25. www.dacoromanica.ro CAP. III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 219 137. Iară lui Umil hatmanul.. . îi intrase în gînd cuscria-cu Vasilie-vodă. LET. i 295 ; cf. IOEGA, d. b. i 43; zanne, p. iv 330 1; 2. (rar) petrecerea ce are loc cu ocazia încuscririi (pascu, s. 182); 3. (concretizat la pl.) cuscrii. Ceia ce-şi curvăsc cu... cuscriile (= cuscrele munt.) acesta se cheamă sînge amestecat, prav. 667, ap. da ; 4. cumnăţie mai depărtată (lb) ; 5. (fig.) afinitate, înrudire. Este cuscrie întră limbă românească şi întră cea slove-nească. p. maior, ist. 247, ap. da. Cuscrenie s. f. cuscrie (1). Cu toată cuscrenia ce ei arată că ar avea cu dînsul, nu poate călca datoria postului său. c. negruzzi, i 281, ap. da ; cf. jipescu, o. 37 ; alr i/n h. 265, notele la pct. 103, 305, 308, 355. Cuscrenie groasă într-a noastră casă, se zice cînd se îndrăgesc rudă cu rudă (zanne, p. iv 329). Cuscreturi s. f. (pl. col. peiorativ) 1. rude protejate de către un funcţionar mai înalt; 2. funcţionari subalterni (viciu, gl.). Cuscri vb. IV refl. (învechit) a se înrudi sau lega prin cuscrie. Cu mînia se încruscreşte necazu. calendariu (1844) 59, ap. da. Cuscrire s. f. înrudire prin alianţă; (negativul): necuscrire S. f. Cf. DA. Incuscrî vb. IV refl. a se face cuscru (sau cuscră) cu cineva, a se înrudi prin cuscrenie; a fi sau a deveni rudă prin alianţă cu cineva 1 2. Să vă încuscriţi către ei. biblia (1688) 131, ap. da. Celalalt fecior... să ia fata lui Cantemir... să se încuscreze. let. ii 266. Hai, ne-om încuscri Şi ne-om nemuri, marian, nu. 55. Că ne-am dauzit Că s-o dîncuscrit. folc. trans. i 92; cf. gl. m. Şi: Incuscra vb. I (da). încuscrit, -ă adj. înrudit prin cuscrenie (cu cineva). Boierii... cei mai mulţi, erau încuscriţi cu polonii şi cu ungurii, c. negruzzi, ap. ddrf 3. (Negativ) : neîncuscrit, -ă (da). încuscrire s. f. înrudire prin cuscrenie. L-ar fi putut scuti pe dînsul de onoarea unei încuscriri cu Timus, iorga, l. n 579, ap. da 4. încuscrit s. n. înrudite prin încuscrire. Dacă-i vorba pe-ncuscrit (da). TATĂ VITREG Este, cum ştim, soţul cu care s-a recăsătorit o femeie văduvă sau divorţată, în raport cu fiii acesteia. Tot omul trebuie să fie milos cătră săraci... cu cît mai vîrtos, dară, tatăl vitreg şi muma maştehă cătră fiiastrii lor. gcr. i 277. 1 în a r. : cuscril’e (dalametra : cf. papaiiagi, b. 257; id, m. h. 207; pascu, d. i 158; t. papahagi, d.) ; în m e g 1. : cuscril’ă (papahagi n. m. 39; cf. gr. s. iii 208 ; capidan, mg. iii 90) ; (cu alt sufix) cuscurloc (capidan, mg. i) 192 ; id. ib. iii 90). Col. în a r. : cuscrame (mihXi-leanu ; cf. pascu, d. i. 158, t. papahagi, d.) ; în m e g 1. : cuscrimi (papahagi, m. n. 150; CAPIDAN, MG. III 90 ; GR. S. III 208). 2 în a r. : ncuscredzu vb. I ref. (dalametra ; cf. papahagi, m. r. 207; t. papahagi, d. ; pascu, d. H. 158); în m e g 1. : cuscrez vb. I refl.; şi : ancuscrez (capidan, mg. iii 90 ; cf. papahagi, m. r. 207; gr. s. iii 180). 3 Ar. ncuscrat (dalametra ; cf. t. papahagi d.). 4 Ar. ncuscrare (mihXileanu ; cf. t. papahagi, d.). ' www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) TATĂ VITREG [458] Tata Tătic Taică Tată vitreg Tată maşter Tată af doilea , Tete Bade (bădica) Bariu (bace) Nene (întrebare indirectă) *' HARTA 23 SÂs Ei Ui că Unchiu (unchiaş) Vitrege Mă şti oiu (ele.) Pe nume Mă Dumneata Parafendi Afendi -ri Cuaco www.dacoromanica.ro 220 ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) TATĂ VITREG DUPĂ ALR I/JL ,n.1S^ iJP T.iha tst / nort _Ji 335 Tată maşter _ Tată (de) a! doilea A Tată UT] Măştihoi Maşter Maşteh Mastiu ' M HARTA 2R- Vitreg Bade ■ Bădica Tată de scoarţă Ştif faler Romînu ista tndividu ! 0mu care trăieşte cu mama www.dacoromanica.ro iZZ •222 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA în alr i/ii avem două hărţi „Tată vitreg” : h. 153 cu întrebare indirectă şi h. 154 cu întrebare directă x. După alrm i/ii h. 214 (întrebarea indirectă) termenul cel mai cunoscut şi răspîndit în dialectul dacoromân este tată. Ceilalţi termeni sînt: iătucâ, taică, tată vitreg, tată maşter, tată-al-doilea, tete, vitreg, măştioi. Termenii: baci, bade, moş, uică, unchi, (parţial) tete, (rar) mă şi ■dumneata sînt daţi în adresare mai ales de copiii care n-au crescut de mici împreună cu tatăl vitreg. Termenii : as (pct. 87) şi aco (pct. 75) credem că sînt magb. atya ‘tată’ cu pronunţarea din Banat (t' > 6) «. Terminologia pentru tată-vitreg este destul de bogată. Poate s-a Tecurs la atîţia termeni şi din sentimentul de contrarietate al copiilor care i-a silit să nu se exprime prea afectuos faţă de tatăl nenatural. (Tătucă apare numai în pct. 357, iar tătic în pct. 744.) Flora terminologiei este mai bogată în Transilvania, probabil datorită vieţii de familie mai consolidată -aici sau poate din cauza influenţei maghiare. în Moldova, Muntenia şi Oltenia se întrebuinţează aproape exclusiv tată. Harta 154, cu întrebarea directă, defineşte propriu-zis termenul nostru. în expresia tată vitreg, cuvîntul vitreg este acela care dă semnificaţia nuanţată a compusului. Keferit la tată, el apare cu sensul de adjectiv (cf. germ. stief), fiind răspîndit în întreagă Muntenia, Moldova de sud, Bucovina şi, sporadic, şi în alte regiuni (vezi harta alăturată). Vitreg derivă din lat. vitricus, substantiv întrebuinţat de Cicero, ■Ovidiu şi Pliniu cu sensul ce-1 are astăzi în limba română 1 2 3. Apare, atît în texte, cît şi în alr, şi ca substantiv 4, nu numai în funcţiune atributivă. S-au găsit Velicico, cu sfatul vitregului său Miron... şi au purces să vie în Iaşi. let. iii 66. Ifia fiind blîndă şi plecată la voinţele vitregului şi a maicei sale, se afla slobodă, beldiman, o.J3, ap. da ms.; cf. dr iii 802. •Oitriu = tată vitreg (şez. xx 108, cu rostirea din Banat); jitreg (cu rostirea de pe la Năsăud, în bull. lingu. vi 138). Ca substantiv apare în alr i/ii h. 153, pct. 255 şi 361, dar mai des în h. 154 (puncte izolate din Maramureş, Năsăud, Cluj, Turda şi Bucovina), deoarece a fost obţinut prin întrebare directă. Sub forma vitrig a intrat în limba bulgară (în satul ÎTovo-Selo; vezi ARHIVA, XXVII 101). 1 Pentru a putea face mai bine comparaţia între răspunsuri la aceste două întrebări, am completat harta 153 şi am întocmit harta 154. 2 în a r. : lată, (parţial) afendi şi para-fendi; in m e g 1. : lată, ; in istr. : cuaâo. âiâio! Vezi : Tată. 2 Cf. Quicherat-Daveluy-Chatelain, op. cil., s. v. Termenul latin, conservat în română, este puţin reprezentat în Romania, fiind înlocuit prin palrasler; sard. bidrigu, -a; birdiu, -a ; cal. vilriche ‘padrino’; vitrica ‘madrigna’; noures bridiku ; galluric bilricu ; sassaric bidriggu ; în Lucania meridională bitrika; cf. alb. vitkur sau vitk rew 9400 ; cf. M. L. Wagner, op. cil., p. 20; rohl.es, diff. 32 ; tagliavini, orig. 309, 333 ; alessio, cokc. 48, Pentru răspîndirea termenului latin în Romania, cf. hohles, diff. harta nr. 15, Der Begriff ‘Stiefvater’. 4 Vilreg(ă) arată şi raportul dintre fraţii şi surorile provenite din părinţi diferiţi. Cili sau dinlr-un tată, şi deosebite mame se nasc, sini vitregi, leg. car. ap. cade, cf. Frate, Soră. www.dacoromanica.ro CAP. III. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 223 în pct. 856 alături de tată-vitreg avem şi tată-fiastru. S-a păstrat deci filiaster din latina tîrzie cu valoare de adjectiv, pierzîndu-şi înţelesul primitiv şi devenind sinonim cu vitreg. (Vezi: Fiastru.) Perifrază: tată-(de-) al-doilea o găsim răspîndită sporadic în dialectul dacoromân şi ne arată — prin numeral — că nu e vorba de tatăl natural, primul tată. Vezi Mamă vitregă. Tata ist, sau aist de-al-doilea (din pct. 387, 508), cu adjectivul demonstrativ între substantiv şi numeral ordinal. Tata aista (din pct. 412), cu dispariţia finalului de-al-doilea: adj. demonstrativ, arată, în opoziţie cu „tată”, pe tatăl vitreg. Pentru tată de scoarţă (din pct. 573) vezi : mamă vitregă. Individ (pct. 582) e un cuvînt literar (cf. fr. individu), cu nuanţă peiorativă, insultătoare, ceea ce ne lămureşte şi nota de la acest punct. Omu (pct. 510, 538) ‘ştif fater' pct. 363 (< germ. Stiefvater), românu (pct. 526, 590) sînt răspunsuri datorite faptului că cel întrebat nu cunoaşte termenul, sau că avea motive să ironizeze. Moş (pct. 667) termen reverenţios, dat probabil în legătură şi cu vîrsta 1. MAMĂ VITREGĂ Este numită astfel soţia tatălului considerată în raport cu copiii dintr-o căsătorie anterioară. Părinţii vitregi şi mumînile maştehă (a. 1685). GCR. i 278. Reiese din acest citat, ca şi din altele, că maştehă era legat de mamă, iar vitreg se aplică mai mult tatălui, ceea ce ne confirmă şi hărţile ale,. Această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă şi de mama cea vitregă, creanga, p. 283. A fost un om şi-o avut o fată şi un copil. Ş-o murit mumă-sa. Ş-o luat altă muiere. O luat mumăvitricălacei doi copii, petrovici, EOLK. ALM. 82. Mama vitregă e aceea care e adăurată. BULL. LINGU. v 148 1 2. Găsim însă şi forma substantivată. Vitrigul şi vitriga către fiastru şi fiastră se socotesc spiţa întîiu. pravila (1814), ap. tdrg. Vitrega întrebă pe copii cum au nimerit de s-au întors, ispirescu, l. 334. Muierea aceasta, precum sînt mai toate vitrigile, uria pe feciorul bărbatului său. marian, o. i 182, ap. da ms. (Cu rostire regională) Jitrigă ‘mamă vitregă’ (bull. lingu. vi 195). 1 în dialectele româneşti sud-dunărene :înar. : tată (pct. 8) ;para-fendi (05): (masc. g; cf. măduhă, mădugă. cade, sau prin contaminarea maştehă -f- vitregă). Iatacul maştegei sale. COŞBUC, ae. 195, ap. da ms. \ Maştică (poate o contaminare cu vitregă) ddrf. Maşte, cu var. măşti (prin contragere vocalică; cf. Fie-mea). alr n/i h. 133, pct. 013, 365, iar în pct. 235 atributiv pe lîngă mamă. ★ Avînd atestări vechi în texte şi o circulaţie atît de mare în graiuri, e firesc ca să-şi fi format şi numeroase derivate, unele care înlocuiesc (reg.) chiar cuvîntul de bază. Măşlihoaie s. f. (cu suf. augm. depreciativ) izvoraşul, xv 335; cf-MAT. DIALECT. I 261 ; TEAHA, GR. 241 ; LEXIC REG. 71 ; ALRM i/n h. 217, pct. 93, 295 ; alr n/i h. 133, cu arie de răspîndire în vestul ţării. Măştioaie s. f. (var. lui măştihoaie, în Banat: măşcioahe, măştioane, mascione, moştioane). Omul se însură de-a doua oară şi aduse o mascioane îndrăcită în casă. Mascionea, ca mai toate mascionele... nu tăcea nici un pic din gură. marian, O. i 14, ap. da ms.; cf. H. xviii 146 ; cade ; c. v. m, nr. 5, p. 21 ; alr ii/i h. 153 (toate în Banat). Măştihucă s. f. (hip.) Tuturor le-ai fost mămucă, Numai mie măşti-hucă. bîrlea, C.p. i 67. Măsceauă s. f. Nu mi-e astă ţară mamă, Ci măsceauă prea amară. COSTIN, gr. băn. (Cu schimb de sufix depr.; cf. codau, drăngău). Maşteh s. m. 2 (cu var. maştih, maşter cade ; cf. alr i/n h. 153; mase., întrebuinţat şi ca adj., (< fem. maştihă) = tată vitreg) Constantin nu apucă să facă ceva ca să se cunoască, că-l otrăvi maştehu-său, Martinu. moxa, ap. da ms. Ce îndreptare se poate aştepta de la un vitreg şi maşteh ca acesta, ţichtndeal, ap. cade ; cf. hărţile „Tată vitreg”, în puncte răzleţe ale Transilvaniei. 1 1 Forma maşlighie ‘mamă vitregă’ la C. Caragiali, pare a fi o creaţie personală a scriitorului. Cf. Al. Niculescu, Primii noşlri dramaturgi, Bucureşti, 1960, p. 171. a în cazuri mai rare, ca şi vitreg, termenul se aplică şi copiilor (fraţi şi surori) care sint născuţi din acelaşi tată şi mame deosebite, sau invprs. www.dacoromanica.ro 228 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Măştihoi s. m. (cu var. măştihoi; în Banat măştioi-maştioi) Cu suf. moţional -oi, poate şi cu nuanţă augmentativ-peiorativă K în alr, cu răspîndire în Banat şi Transilvania (mai ales în părţile vestice) unde se întrebuinţează numai acest derivat. Cf. molin, gr. băn. 194; cade ; can-DREA, Ţ. O. 82 ; SCURTU, UG. 297 LEXIC REG. 71 ; TEAHA, GR. 241 1 2. Maşter s. m. (derivat moţional < maşteră) = tată vitreg (întrebuinţat şi atributiv). Cf. şi bg. Marnex ‘tată vitreg’ (mihăilă, î. 231)3. în alr i/n, cu răspîndire în Transilvania sudică. Măşteroi s. m. (Tată) măşteroi. alr i/n h. 154, pct. 831. (Sufixul ■cu nuanţă peiorativă.) ★ Din cercetarea alrm i/n hărţile 223 „Frate vitreg”, 217 „Mamă vitregă” şi 214 „Tată vitreg”, dar mai ales din alr n/i h. 133 „Mamă vitregă”, se pot desprinde unele observaţii. Cuvintele maşteh şi maştehă (cu variantele şi derivatele lor regionale) sînt răspîndite numai în Transilvania, Banat şi (rar) Bucovina. Numai două răspunsuri avem atestate peste frontiera acestor provincii: „maşteră sau vitrega” în pct. 836 şi măştioi în pct. 837. Aceste forme credem că au fost aduse aici din Transilvania de către „ungurenii” descălecaţi şi stabiliţi în aceste depresiuni subcarpatice. în restul teritoriului dacoromân e răspîndit sinonimul vitreg. Repartizarea geografică a termenului ne-ar îndreptăţi să ne gîndim pentru etimologia cuvîntului la magh. mostoha, mustoha, mustuha (kniezsa, 344). De fapt atît la noi cît şi la maghiari, maştehă provine de la slavii (dacici) care au trăit odinioară în nord-vestul ţării noastre, deci dintr-un grai sud-slav răsăritean, care a servit ca intermediar între dacoromână şi maghiară, mai precis bg. masteeha4. Origine slavă au şi termenii din dialectele sud-dunărene 5. Din compararea hărţilor amintite cu cele compuse sau completate de noi reiese în chip clar delimitarea dintre aria lui maşteh, -ă şi vitreg, -ă. Cînd subiectul anchetat a răspuns la întrebarea cum i se zice unui „tată vitreg” cînd acesta nu e de faţă, vitreg, -ă şi maşteh, -ă sînt oarecum provocate, dar apar în mod firesc, acolo unde se întrebuinţează. Vitreg, -ă (tată — mamă — frate) e răspîndit în Oltenia, Muntenia, Moldova, Bucovina, Maramureş şi, sporadic, prin centrul Transilvaniei. 1 Cf. Iorgu Iordan, Note de lexicologie română, Iaşi, 1949, p. 9—10. 2 Măştihoi ‘tutor’, atestat numai la caba, sXl. 90, se explică prin faptul că tatăl maşter este un fel de „tutor" pentru copii vitregi. 2 Metaforic maşter ‘stup fără matcă’ (alr i (serie nouă) h. 268, pct. 27). * Cf. Acad. E. Petrovici, Corespondentele româneşti ale grupurilor bulgare st, zd, In l. l.ii 291; id. Toponimice de origine slavo-bulgară pe teritoriul R.P.R., In c. l. (Cluj), ii 32; id. Raportul dintre izoglosele dialectale slave şi izoglosele elementelor slave ale limbii române, In romano-slavica, vii (1963), p. 12; cf. mihăilX, f. 125, 129, 231. * în m e g 1. : masti < sl. masteha (capidan, mg. ii 185 ; iii 185); In i s t r.: mă(ehş (puşcariu, istr. iii 290, 314); maciche, mafehe (cantemir, t. 170); măceha (popovici, r. d. 123 ; cf. jahresber. vi 281) < s.-cr. maceha ‘Stiefmuttcr’; toţi aceşti termeni apar şi In hărţile alr. Cf. şi Ilie Bărbulescu, Originea celor mai vechi cuvinte şi instituRi slave ale românilor, In arhiva, xxix 1922, p. 11. www.dacoromanica.ro CAP. IU. RUDENIA PRIN ÎNCUSCRIRE (ALIANŢA) 229 Deci odinioară cuvîntul a fost răspîndit pe întreg teritoriul dacoromân. Considerăm deci pe vitreg, -ă ca avînd arie majoră, faţă de maşteh, -ă, cu arie minoră. Deci maşteh faţă de vitreg este o inovaţie ulterioară. Cele afirmate aici sînt valabile şi pentru harta nr. 157 ,,Mamă vitregă” din a te i/n. Se pare că termenul maştih, -ă (mai ales sub forma feminină) cîş-tigă tot mai mult teren în detrimentul lui vitreg, -ă, probabil şi sub influenţa naţionalităţilor conlocuitoare (maghiarii şi ucrainenii) şi a populaţiilor înconjurătoare (ucraineni, ruşi, bulgari, sîrbi). în adevăr, în ale i/n h. 157 „Mamă maştehă” termenul maştih (-ă) a înlocuit pe „vitreg”, la fel şi în h. 154 „Tată vitreg”. Chiar un scriitor ca Sadoveanu, exponent în mare măsură al graiului moldovenesc, întrebuinţează, în această hartă, cuvîntul maştehă, nu vitregă, sau mamă de-a doua, uzuale în general în Moldova. Acelaşi progres al lui maştehă faţă de vitregă se constată şi din ale u/i h. 133 „Mamă vitregă”. în întreaga Transilvanie, în Banat şi în Bucovina avem maştehă şi derivatele sale. Aria ţine linia Carpaţilor şi trece munţii numai în cîte un punct din fostele judeţe Gorj şi Mehedinţi, unde termenul a fost adus de „ungurenii” păstori din Transilvania \ Răspunsul mamă vintrid, cu n epentetic (ale i/rr h. 157 pct. 516, Iaşi), ar fi poate o dovadă că termenul începe să nu mai fie destul de bine cunoscut, sau poate reprezintă o analogie cu vintric, singura forma atestată numai în acest punct pentru vintre (alem i/i h. 61). FIASTRU- FIASTRĂ Termenii păstraţi cu sensul lor iniţial din limba latină : filiaster, -trum ‘fiu vitreg’; filiastra, -am ‘fiică (fată) vitregă’, şi cunoscuţi întregii romanităţi apusene (eew 3297 ; cf. cade, delbetîck, 471)2. Iată, spre ilustrare a circulaţiei cuvîntului în limba română, cîteva exemple : Vitrigul şi vitriga către fiastru şifiastră se socotesc spiţa întîia. cod. calimachj, ap. tdeg. Ducă Vodă... s-au însurat şi au luat pre o fată a Doamnii Dabijoaie, hiastră Dabijii-Vodă. mag. ist. m 8, ap. da. Avînd [Dabija] un hiastru al său... făcut de doamna Dabijoaia cu Buhuş. NECULCE, ap. TDEG. Şi aceasta mărturie am scris-o eu, popa Vasile, hiastru’ Sandului Ciomîrtan (a. 1810). leicaeiul, xxn 117, ap. da. Atuncea, dintr-o dată jupîn Agapie Ciornohut a cunoscut în vad pe fiastrul său, cu zece ori doisprezece slujitori, sadoveanu, f. j. 706, ap. dl. Fiastru = vitreg (cf. G. N. Mculescu-Varone, Monografia satului Şăuleşti, Bucureşti, 1945. p. 108). * * 1 Cf. D. Prodan, op. cit. * Apare mai întîi într-un document slavo-român din anul 1471, apoi în Pravila lui Lucaci. Cf. P. P. Panaitescu, Documentele..., p. 275; T. Rizescu, op. cit., p. 442 — 443. www.dacoromanica.ro 230 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA (Figurat) Nu-ţi mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaştri. m. emi-nescu, în poezia „Călin”. Şi fiostru, hiostru (în Bihor), şez. vm 180; (învechit) hiastru, -tră 1. în on.: Fiastru. cdo. în funcţiune atributivă : Tocmai ca înşişi pre feciorii lor, asia să se nevoiască cu toată puterea şi nevoinţa a creaşte pre feciorii fiastri (ms. a. 1685). ap. GCR. I 278. Tot atributiv, cu sensul de ‘vitreg, -ă’, apare şi pe lîngă alţi termeni de înrudire, deci şi-a pierdut din sfera sa semantică inţială, ajungînd să denumească pe orice „vitreg” din familie. în alr i/n h. 154, pct. 856 : tată vitreg — tată fiastru ; h. 157, pct. 856 : mamă vitregă — mamă fiastră; h. 161, pct. 1 : frate fiastru, iar în nota de la pct. 856 : frate fiastru şi soră fiastră. în baza atestărilor de mai sus, aceşti termeni nu mai pot fi socotiţi savanţi (bul. fil. vi 9—10). Faptul că în alb apar izolaţi şi numai în funcţie atributivă denotă că nu mai au puterea de circulaţie pe care — după cum arată textele — se pare că au avut-o în trecut. Le-a luat locul vitreg, -ă fiindcă acesta era mai expresiv şi mai reprezentativ, fiastru amintind în mod nepotrivit, şi de fiu. VĂDUV Este ştiut că este bărbatul (soţul) rămas fără soţie (prin moarte sau divorţ), care nu s-a mai căsătorit. Este întrebuinţat des şi ca adjectiv. Tot ca adjectiv şi (rar) substantiv era întrebuinţat şi în limba latină : viăuus, fiind păstrat în toate limbile romanice (cf. kew 9321). J)e va fi alt preot şi-i va muri preuteasa şi va rămînea văduu. îndreptarea 57, ap. TDRG. A doua nuntă... se încheie de comun între un văduv şi o fată mare. MARIAN, nu. 776. Sînt fetele unui frate al ei... de mai mulţi ani acum văduv, slavici, ap. cade 1 2. Termenul, cu diverse variante regionale şi derivate, e răspîndit în întreg dialectul dacoromân şi aromân (alr i/n h. 279 3), făcînd parte din fondul principal lexical al limbii române (graur, î. f. pr. 55, 68,73). în aceeaşi hartă apar (reg.), cîteva sinonime : b ă b a r, pct. 800 ; burlac, în cîteva puncte din Moldova şi Dobrogea; văduv şi rămas, pct. 357 ; văduv şi r ă m ă ş o i, pct. 361. Rămas : Dacă vrei să ai năcaz, 1 în a r. : hil’eastru, hil’eastră (papahagi, b. 613 ; cf. mihăileanu ; dalametra ; cdde ; pascu, d. i 100 ; capidan, ah. 299 ; t. papahagi, d.) ; în i s t r. : pdstărc ‘fiu vitreg’ ; pdstărkg ‘fiică vitregă’ (popovici, d. r. 115; cf. puşcariu, istr. iii 290, 319; cantemir, t. 174). Cf. s.-cr. păstorie ‘Stiefkind’. 2 (Fig. cu sensul ‘lipsit de ceva, liber, gol’) în curind scaunul Moldovei e văduv, dela-vrancea, a. 54 ap. dl. Firul rupt se bagă prin cocletul văduv, pamfile, ind. 280, ap. tdrg. Îii ghicitori : tărăzmic(ă) = văduv(ă) (alrt ii 47, pct. 76). 3 în a r. : veduu (papahagi, b. 740 ; cf. dalametra ; mihăileanu, pascu, d. i. 183 ; gr. s. iv 60 ; t. papahagi, d.) ; în m e g 1. : ubdăveţ, ubduveţ, udoviţ derivate din fem. ubduviţu ‘văduvă’ (capidan, mg. i 127 ; id. iii 311 ; cf. alr îjn h. 279). Cf. bg. vdovica. în acest dialect (unica atestare) avem şi bik’ar ‘văduv, holtei’ gr. s. iii 189). Cf. bg. tc. bekiarT>. în istr.: odovăf, udovăţ (puşcariu, istr. iii 318 ; cf. jahresber. vi 374 ; cantemir, t. 184 ; alr i/ii li. 279). Cf. s.-cr. udovac ‘idem’. www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) VĂDUV [506] HARTA 26 Văduv, văduf (veduv,reduf) Văduo/ (vădăot, vădîoi) Vădoi Văduvoi(veduvoi, vădăvoi de) Vădan Vădu (rădu\veduuu ele j Vă du var ( văduart) Bw/ac Băbari ' Odovăl (Ubdăveţ ele} www.dacoromanica.ro 231 232 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Du-te după un rămas; Dacă vrei să ai nevoi, Du-te dup-un văduvoi. p. P.; -cf. lexic reg. 13. Fiind extins pe un teritoriu aşa de mare, termenul şi-a format derivate cu circulaţie vie în graiurile populare, dar avînd, aproape toate, sensul termenului de bază. Vădan s. m. şi adj. (< vechiul vădu + suf. -an). Tată-său rămas vădan, Trăit-a numai un an. reteganul, ap. cade ; cf. alem i/n h. 388, cu o mică arie în jurul fostului judeţ Buzău şi apoi în diverse puncte răz-leţe. Cf. n. pr. Avădănuţ (probabil < vădănuţ) în St. şi cerc. ştiinţ. XIII (1962), Iaşi, p. 212. Văduoi s. m. şi adj. (derivat de la fem. cu suf. moţional -oi ; var. reg. vădăoi, vădîoi) Veduhony ‘viduus’ANON. CAR.M-am măritat tînără, numa ■de 17 ani, l-am luat văduoi. GEATUL, 392 (Slobozia-Tecuci). [Era] măritată de curînd după un vădăoi bătrîn. CREANGĂ, A. 96 ; cf. şez. v 170 (Suceava); alem i/n h. 388, răspîndit în Moldova şi o bună parte a Transilvaniei -de nord. Vădoi s. m. (contras din văduvoi) în pct. 93 şi 573. Văduvoi s. m. şi adj. (cu suf. moţional, uneori peiorativ, -oi) *Gheorghe Ştefan Vodă, cînd era boier, murindu-i giupîneasa, au rămas văduvoi. neculce, ap. cade. Mai văsut-aţi ca la noi, Fete mari cu văduvoi? ŞEZ. n 217 ; cf. CANDEEA, ţ. o. 85 ; VÎRCOL, V 101 ; MOLIN, GE. BAN.; BÎRLEA, ■c. p. ii 13 ; COSTIN, GE. băn.; peteovici, CAE. 50, 140. După ale răspîndit In Banat şi Oltenia, cu var. reg. veduvoi şi vădăvoi 1. Văduvar s. m. (vîecol, v. 101; cf. ale, puncte izolate în Argeş, ■Sibiu şi Maramureş) cu var. văduar. Vădular s. m. (poate prin analogie cu măduă-mădular). păcală, MB. 147. Văduvior s. m. (bull. lingtt. in 19) 1 2. Văduvese, -easeă adj. de văduv. Faceri bărbăteşti, faceri văduveşti, faceri de moş bătrîn. com. sat. v 196. Văduvie s. f. starea de văduv(ă). Doamna Neaga rămăsese în văduvie cu un fecior, odobescu, ap. cade. Tuăor, după o văduvie tristă... a dat peste o iubire nouă şi s-a Jiotărît să se însoare a doua oară. galaction, o. i 111, ap. dl. în ale n/i mn. pag. 69 [2638] apare răspîndit sporadic în întreg dialectul dacoromân. Vădănie s. f. starea de vădan(ă). Surorile au soţie şi ele nu-mi crede mie, Năcazul din vădănie. pamfile, c. ţ. 21. VĂDUVĂ Este general răspîndit cu sensul de ‘femeie rămasă fără bărbat (prin moarte sau divorţ)’. Se întrebuinţează şi ca adjectiv. 1 Sub forma vţdevoj a intrat în graiul ceangău din Moldova, unde e pe cale de a-1 disloca pe cosemanticul ozvegyember. Tot aici avem sinonimia termenilor româneşti: burldl; — vedevoj > ’ XZ\ Nănas feSI Nănas si naş §f§J Nănaş şi moş Nănaş de botez §§§ Nunaş i=l Cumălru HARTA 28 Tata *naşul Nun Moş Nan Momuş Suliu [sa] Cumpăru www.dacoromanica.ro 242 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA lingvistic, cu Moldova x. Aceeaşi repartizare între nănaş-naş şi în a t/r.m i/n h. 374, precum şi în alb n/l mn. pag. 79 [2682] „ÎTănâşule (la nuntă)”. Sufixarea (cu -aş) arată tendinţa de afectivitate şi o viaţă de familie poate mai consolidată în anumite regiuni, spre deosebire de altele. Bestul răspunsurilor pe care le dăm mai jos sînt sporadice şi izolate, în pct. 270 : nănaş şi moş. Moş poate în adresare, cînd „nănaşul” este şi înaintat în vîrstă. Nănaş la botez (din harta noastră) în cîteva puncte din Moldova este o precizare pentru a-1 distinge de nănasul de cununie din at.t?. i/n h. 267, pct. 359. Nunaş din pct. 24 este important căci ne arată că nănaş derivă din nunaş, printr-o fază rezultată în urma asimilării devenit nanaş, şi apoi a aton din prima silabă devenind ă, nănaş. Cumătru din pct. 65 este numirea dată „naşului” de către părinţii celui botezat. Explicaţia reiese şi din notele lămuritoare la diferite puncte din alb i/rt h. 216 şi alb n/l mn. pag. 70 [2644], pct. 102,105, 886. Tata-naşul din pct. 180 este o formă compusă, obişnuită în adresare. Se găseşte şi la h. n 256 (Ciobanul-Constanţa): Naşul se zice: tata, tica naşul sau: tetea-naşu (H. XIV 378, Luncaviţa-Tulceâ); tica naşul se zice la bătrînul ce botează (id. ib., Turcoaia-Tulcea). Aceşti termeni, tot din domeniul înrudirii, se leagă de naş ca un fel de atribut întăritor al res- pectului faţă de acesta. Nan din pct. 618 provine, desigur, din graiul copiilor, care îl aplică numai naşilor de la botez (bul. phil. rx 202), dar după ce au ajuns adolescenţi îl înlocuiesc cu naş, naşă2; cf. şi pamflle, cim. (glosae). Yezi: Nană; cf. L. M. Wagner, op. cit., p. 9. în alb n/l MN. pag. 79 [2682] la întrebarea indirectă: „Cum îi zic mirele şi mireasa nunului la nuntă?” s-a răspuns în general cu : naş, nănaş. Comacule! din pct. 64 provine probabil din magii, koma ‘compater’, cf. însă şi s.-cr. Tcum ‘naş’; TcumSe ‘fin’. Nănaş mare (pct. 349) a apărut probabil din necesitatea distincţiei ce trebuie să se facă la nunţile unde sînt două perechi de naşi dintre care una — de obicei mai înstărită sau apropiată mirilor şi prin altă legătură de rudenie — poartă numirea de „nănaş mari”. E o numire răspîndită şi în folclor, cf. Nănaş mare, Sfîntul soare. T. papahagi, m. 119. (Beg., prin Transilvania de nord) Nănaş mare = nănaşul din partea mirelui. Cel ales din partea miresei poartă numirea de nănaş. Jumătate de naş se zice, regional, celui care retează părul copilului. (mablan, na. 410); numit (tot reg.) naş de-al doilea (şez. rx (1905), p. 160), iar în sudul Moldovei nan (corn. i. stan, din Buceşti-Tecuci). Starisfat (sîrbism în Banat) = nun mare (cf. Th. IST. Trîpcea, op. cit., p. 47); cf. şi starog svata ‘nănaşul cel mic; al doilea nănaş’ (peteovici, cae. 120, 167) < s.-cr. stări svat. 1. socru; 2. însoţitorul mirelui la aducerea miresei (bja). 1 2 1 Cf. G. Istrate, Originea limbii române literare. Noi contribuţii, in „Analele şliinţifice ale universităţii «Al. I. Cuza * din Iaşi”, (serie nouă) VI (1960), p. 69. 2 Cf. Iorgu Iordan, Note de lexicologie românească, In scl xiv, nr. 1, p. 11 — 12. www.dacoromanica.ro CAP. .IV. RUDENIA CONVENŢIONALA 243 Puterea de circulaţie a termenului nănaş — naş (cuprins în fondul principal lexical al limbii noastre; cf. graur, î. p. pr. 52, 68, 104, 142) şi vitalitatea lui1 ne-o atestă nu numai textele şi hărţile alb, ci şi derivatele sale. Năşie s.m. 1. (dim. al lui naş — cu sensul de bază de care ne-am ocupat). ScoaVnevastă mă găteşte, că năşicu mă pofteşte, mat, folk. ap. DA ms.; cf. ALEn/lMN. pag. 79 [3682], pct. 605, 723, 728; 2. (dim. al lui naş, cu sensul de cumătru). ale i/h h. 220, pct. 887. Năşel s. m. (hip.) cade. Nănăşel s. m. (hipocoristic; cu varianta nînăşel) Ia vină-ncoace la nînăşelul să te pupe el! creangă, p. 24. [I-am gătit] vro doi nănăşei şi vro doidiverei. COECEA, B. 67, 68. Nănăşuc s. m. (des la pl.) numire dată de către fini la copilul (sau copiii) nănaşului. Corn. sabina teiuş — Cuzdrioara-Dej. Năşie s. f. (rar) legătura de înrudire dintre naşi şi fini. Iaste şi altă ruaenie de pre cununie, care se cheamă... năşie. peavtla munt., ap. cade. !f.'i-ai tăiat tu năşia, Dar mi-te domnia ? şez. vm 167. Năşie de baştină = (în Oltenia) năşia care se moşteneşte din tată în fiu. Corn. 1. donat — Craiova 2. Năşască s. f. (reg.) numele unui dans la nuntă, numit şi hora naşului ge. s. vn (1937), p. 244, 247 ; cf. lexic beg. 42. Nănăşie s. f. năşie. Neneshie = cognatio spiritualis. ANON. CAE. Că doară nănăşia-i împreunată cu cheltuieli.'KETEG&^xsii, ap. cade. (Var. nunăşie <.nunaş). Oamenii care n-au naşi sau dacă şi au, le umblă rău sub nun&şia lor. novacovici, ap. cade. Năşi vb. IV intranz. a boteza sau a cununa (pe cineva); a fi naş. Ăsta i-o năşit şi le-o pus sîrma la cap şi cununia. M. Celarianu, Polca pe-furate, 237, ap. scl xiv, nr. 1, p. 18 ; cf. lb şi dl. Nănăşî vb. iv. tranz. şi intranz. 1. a năşi. lb ; 2. (fig., reg.) a certa pe cineva; a-1 bate. Corn. sabina teiuş — Cuzdrioara Dej. Năşit s. n. faptul de a năşi. Ce-o să mai dansez ... la nuntă! Ştii ce —iau eu năşitu! (I. Peltz, Actele vorbeşte, p.273) ap. scL.ţxiV, nr.l, p.18. 1 2 1 A pătruns, cu acelaşi sens, şi în limba altor popoare. Ucr. (intrat din graiurile din Transilvania sau din Moldova) nanasko (miklosich, w. 17; cf. candrea, el. 408; crînjalX, r. 353. 438; kniezsa, 895); pol. nanaSko (arhiva, vi (1895), p. 671, cf. d. r. vii 143); magh. nanăs, nănds (bl£dy, infl. 70; cf. VI. Drimba, op. cit., în f. d. i 114; I. Damian, op. cit., p. 44; în graiul ceangău : ngş, -n ‘oaspeţi de la nuntă; nuntaşi’ (wichman, 102). Liviu Onu îmi comunică, în legătură cu aceste împrumuturi româneşti în limbile străine,, că fonetismul împrumuturilor (toate au, în prima silabă, na-) ar putea fi un indiciu asupra vechimii, In limba română, a formei nănaş, nănaşă. După părerea d-sale, nănaş, nănaşă ar trebui puse mai degrabă în legătură cu nană (din regiunile de vest). Peste termenul vechi, moştenit din latină, nun, s-a impus nănaş (şi forma derivată : naş). Forma nunaş se explică prin contaminarea lui nănaş cu nun, şi n-ar reprezenta forma de bază a lui nănaş. 2 Cf. H. H. Stahl, Contribuţii . ..,11, p. 133. www.dacoromanica.ro :244 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA NĂNAŞĂ — NAŞĂ Este corespondentul feminin al lui nănaş — naş (avînd aceleaşi atribuţiuni ca şi acesta). Nănaşă < nunaşă; naşă < nănaşă (prin haplo-logie) 1. Apare atestat în general, ca şi naş (nănaş), şi în’ aceleaşi texte, din aceeaşi epocă. Nănaşă: a. de botez: mater lustrica, b. de cununie: matrona testis matrimonii (lb) 1 2. Nice naşu-tău, suru-ta sau fratele, nice naşa frate-tău sau soră să se ia, că iaste sînge mestecat, pravila (a. 1640), ap. gcr. i 90. Botezîndu-o îi fu soru-sa nănaşă. dosofteiu, v. s. 45. Au bo-tizat... ş-au fost nănaşă Codroe din Bărubăşti (a. 1764). iorga, s. d. xn 235. Lingă pat, zîmbind, stă mama, Adormindu-şi copilaşii, — Cămăşuţă cu mătasă Le-a cusut mina nănaşii. goga, p. 81. Cînd naşa m-a scăldat, Atunci rău m-a blăstămat. alecsandri, p. p. 379. O nănaşă, draga mea, Le ţi-ar fi săcat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa, Şi mi-ai ţinut lumina, .jarnIk-bÎrseantj, d. 171. Mult mă întreabă nănaşa: — Fină, pusu-ţ-ai pînza? folc. trans. 1191. Naşa ştie, naşa să vie, se zice despre cel care nu se poate lipsi într-o împrejurare de cineva, care-i cunoaşte gîndurile şi tainele (zanne, p. iv 484). Ca răspîndire geografică (cf. alrm i/n b. 300), termenul nănaşă (ca şi nănaş) cuprinde partea de nord a întregului teritoriu dacoromân (Transilvania şi Moldova), iar naş(ă) este răspîndit în întreagă Muntenia şi Oltenia, precum şi la hotarele imediat apropiate ale acestor provincii. Aceeaşi repartizare a lui nănaşă şi naşă se constată şi în alrm n/i h. 207 „Nănaşă (la nuntă)”. Deci formele de bază (nănaş-nănaşă) se găsesc în Transilvania, de acolo au înaintat spre sud, sud-est şi sud-vest, unde azi găsim numai derivatele sale. Cf. şi alr n/i mn. pag. 79 [2683]. Amestecul de termeni naşă şi moaşă (pct. 874) se datoreşte faptului că copilul mic este dus la botez — în unele părţi ale ţării — atît de naşă, cît şi de moaşă („sage-femme”). Aceeaşi explicaţie trebuie s-o propunem şi pentru răspunsul babă din pct. 45 şi 09, ştiut fiind că în unele regiuni babă are şi sensul de moaşă. Nănaşă de botez, din cîteva puncte dispersate, este o precizare necesară distincţiei între aceasta şi nănaşa de cununie. Termenii cumătră-nănaşă-naşă devin uneori sinonimi din cauză că naşii sînt numiţi cumetri de către părinţii celor botezaţi sau cununaţi, şi invers. Cf. cumătră (pct. 65), cumătră mare şi naşă (pct. 200), cumătră mare sau nănaşă (pct. 385). în unele regiuni naşa şi cumătră reprezintă aceeaşi persoană 3. 1 S. Puşcariu, Rumănische Etgmologien, Halle, 1903, Sonderabdruck aus ,,Zeitschrift fur Romanische Pliilologie” XXVII, p. 744 — 745. Iorgu Iordan explică pe naş(ă) prin căderea lui ă (devenit mai întii f), a cărei urmare imediată a fost lungirea lui n (datorită contragerii celor doi n veniţi în contact direct unul cu altul). în adevăr în cîteva puncte din Moldova se înregistrează de alr formele : nnaş nnaşă (bul. phil. ix 202 — 203). 3 (Regional) nănaşă are unele atribuţiuni chiar şi la moartea finilor (cf. H. H. Stahl, ■Contribuţii ... , II p. 135). 3 „Cîrma toată a acestei mici ceremonii (cumătria) o are viitoarea nănaşă, cumătră leliuzei care de obicei este nuna cea mare”. A. Lambrior, Obiceiuri şi credinţe la români; ■cumătriile, în „Convorbiri literare”, IX (1875), p. 3. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro 245 24» TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Nană (pct. 618) este corespondentul feminin al lui nan din acelaşi punct. în ALB n/i mn. pag. 79 la întrebarea: „Cum îi zic nunei la nuntă, mirele şi mireasa?” s-a răspuns în majoritatea cazurilor cu nănaşă, mai puţin cu naşă (cunoscut în aria acestuia) în pct. 349 avem compusul nănaşă mare : Să trăieşti nănaşă mare, Şi finuţii dumitale, Să trăieşti şi să cununi, Tot cu pene de păuni, Să cununi şi să botezi Cu pene de păuni verzi, scubtu, tjg. 171. Săraca nănaşa mare Cîtî-i iarna furcă n-are, în S.C.L.F., 1964, p. 168. Vezi: Nănaş mare. Tot compuse — desigur apărute în limbajul copiilor — sînt: mîcă-naşă (H. II 256 în Naziru-Brăila) şi daca-naşa (h. n 320, în Surdila-Brăila). Primul element al acestuia poate reprezintă prescurtarea din dădaca naşa : cp. bîta: maica bîta1 2. * Dat fiind rolul important al nănaşei (naşei) în cadrul nunţii şi în cel al vitţii sociale a finilor, precum şi legătura sufletească strînsă dintre aceştia, este explicabilă frecventa diminutivare hipocoristică a termenului în numeroase forme. Năşică s. f. 1. dim. al lui naşă. Doamne, năşică dragă, Nu cumva vorbeşti în şagă? marian, sa. 36. Nu ştii, năşică ceva! S-a bolnăvit nevasta. teodobescu, P. P. 336; cf. id. ib. 342; alem. n/i mn. pag. 79 [2683], pct. 605, 723, 769 (cu var. năşîcă în pct. 728, 886); 2. dim. al lui naşă ‘cumătră’ (ALB i/n h. 221, pct. 887). Nănăşică s. f. (varianta nînăşică) Doamne, nînăşică dragă! Nu cumva vorbeşti în şagă? De micuţ m-ai botezat, De mare m-ai cununat. MARIAN, SA. 36 ; cf. CADE. Nănăşiţă s. f. Nănaş mare, Sfîntu soare, Nănăşiţă luniţă. T. papa-HAGI, M. 119 ; cf. GBAIUL, *H 123 ; MARIAN, NU. 211. Năşiţă s. f. (cunoscut de noi în sate din jurul Craiovei). Năşicuţă s. f. Foicică, foaie lată, Năşicuţă Radă... Hai cu mine la ogradă, Năşicuţă Radă. teodobescu, p. p. 342. 1 Răspunsul de la pct. 64 „fină (după nuntă : cumătră)” apare confuz, căci fină este mireasa pentru naşi, iar cumătră poate fi nănaşa. 2 Termeni pentru nănaşă — naşă în dialectele sud-dunărene, in a r . (termen general) în m e g I. : (parţial) nun — nună (vezi la acest termen). în a r . numai în pct. 09 : babă ; în m e g 1. mămuşă, mumuşă (gr. s. vi 164, 170; cf. capidan, mg. iii 180 ; alr i/ii h. 217, 268, pct. 012 ; alr ii/i mn, pag. 79 [2683]. Vezi: Nănaş-naş; în î s t r. : botra (jahresber. vi 196 ; cf. popovici, d. n. 147). După alr i/ii h. 217 şi 268, ca termen general. în făt-fr. viii 110, dim. bolraluţă ‘nănăşică’, Cf. s.-cr. botra ‘Patin, Gevatterin’; cf. Bjecnik hrvalskoga iii srps-koga jezika s.v. Cumă (popovici, d. h. 147) < s. -cr. kuma ‘idem’;. Sdnlola (popovici, d. h. 147) < it. santola ‘idem’. Cf. ais i h. 36, pct. 378, 397, 398. E foarte probabil ca toţi aceşti termeni de origine italiană să fi pătruns în istroromână prin intermediul graiurilor locale sîrbo-croate. Cf. s. -cr. sanlolo, -a (Ivan Popovid, op. cit., p. 587). Swâdvifa (alr ii/i mn, pag. 79 [2683]. Cf. s. -cr. svadbica ‘însoţitoarea miresei’. www.dacoromanica.ro CAP. IV. RUEENIA CONVENŢIONALĂ 247 Nănăşucă s. f. 1. dim. al lui nănaşă. Nănăşucă, draga mea, Spuneţi-oir ori oi tăcea, Spuneţi-oi pe nănaşu Că mi-o cumpărat şurţu? folc. trans. r 565; cf. tdrg ; 2. vezi: Nănăşuc. Nănaşca s. f. numele unui dans popular la nuntă (n. rew. rom. iv 120). Termenul derivă din ucr. nanasTca ‘nănaşă’, acesta la rîndul lui împrumutat din limba română (candrea, el. 408)1. NUN -NUNĂ Termenii denumesc perechea (de obicei soţul şi soţia) care cunună pe miri, şi în această accepţiune sînt sinonimi cu nănaş-nănaşă, naş-naşă~ Această sinonimie, provenită şi din amestecul atribuţiunilor, este redată atît de dicţionare (Nunaş = naş ce botează şi cunună, costin, gr. băn. n : nunaş sau naş şi nunaşă sau naşă sînt cei ce m-au botezat liuba-iana,. m. 25) cît şi de alrm i/n hărţile: 299, 300, 306, 374, 376. Nun sau nunul mare (la cununie) ‘paranymphus, architriclinis,. testis matrimonii’ (LB). „Nunul şi nuna se mai numesc nuni-mari, cînd. este numai o pereche de martori, cînd însă sînt două sau trei perechi de aceşti martori, se numesc nuni-mari, perechea mai de frunte, mai cu autoritate, pe cînd celelalte perechi se numesc nunimid”. (marian, nu. 20). în ceea ce priveşte etimologia, rom. nun < lat. (graiul copiilor) nunnus (= nonnus) ‘tatăl meu (termen de respect); cel care a crescut un copil’; nonni ‘părinţi adoptivi’. Termenul nonnus nu apare în latina clasică (grandgent, 22). La baza lui stă o formă balcanică 2 nunnus-nunna; cf. alb. nun ‘naş (la botez)’; nune ‘naşă (la botez)’; nimeri ‘năşie’ -r ngr. vovvoc, ‘naş la botez sau cununie’; f. vovva; bg. nunlco (mase.) — nunka (fem.)1 2 3, sl. rag. dundo ‘unchi, bade, nene’. Cf. cal. nunne ‘padrino’ sard. nonnu ‘Taufpate, Gevatter’ (cf. L. M. Wagner, op. cit., p. 21), apoi şi în alte dialecte italiene (alessio, conc. 35), precum şi în cîteva limbi romanice apusene (rew 5817). Iată cîteva menţiuni din textele româneşti mai semnificative: Grăi lor... împleţi vasele de apă... şi aduceţi nunilor, coresi, ap. gcr i 317. Mirele se duce cu nunul şi nuna la mireasă şi de acolo la biserică. H. i 25 (în. Botoşani). Vreau să te cunun, C-am jurat să fiu azi nun. alecsandri, p. p. 114. Ajungă-te voia bună, pe dumneata, jupîne nune mare, şi pe dumneata jupîneasă nună mare. teodorescu, p. p. 168 ; cf. SEVASTOS, nu. 23. Ţine,, doamne, pe nunu Să mai cunune unu, Ţine, doamne, pe nuna Să mai 1 Ucr. nanasko (şi nanaska) este pus de alţi cercetători în legătură cu slovacul nenka, nenika (kniezsa, 895). 2 Cf. Petar Skok, La terminologie chretienne en slave; le parrain, la marraine el le filleul„ în „Revue des fitudes Slaves” X, 1930, p. 199; cf. şi recenzia lui E. Petrovici, la acest studiu, în dr. vii 350 — 363. 3 Aceste forme au intrat in limba bulgară din limba română. Cf. T. Capidan, Raporturile lingvistice slavo-romăne, în dr iii 233. www.dacoromanica.ro 248 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ cunune una, Şapte perechi cu asta! folc. trans. n 187. Nună mare, să trăieşti, Să cununi şi să botezi, id. ib. i 566 l. După alb i/n h. 267, nun este răspîndit în Muntenia, în special în partea de nord şi sporadic în Moldova. Nun mare este cunoscut în Moldova şi în cîteva puncte din Muntenia. Pentru naş şi nănaş, vezi mai sus. Nănaş de cununie (din pct. 395) este o precizare şi nu pare uzual. Pentru cumătru (din pct. 65) şi cumătru mare (din pct. 80), ca sinonime cu nun şi nun mare, vezi: Nănaş — naş. Pentru nună (alb i/n h. 268) termenii cei mai uzuali sînt: nună mare, naşă şi nănaşă; urmează apoi: cumătră, cumătră mare. Ariile de răspîndire ale acestora coincid aproape cu ale corespondentelor lor masculine din h. 267 „Nun” 1 2. Se mai numesc (reg.) nune (numai la feminin) şi fetele care merg cu mirele după mireasă, numite în alte părţi druşte, surori de mire sau de mireasă. Cf. marian, nu. 232—233 ; vaida ; ale n/i h. 162, pct. 141 3. Derivatele de la nun(ă) sînt, de asemenea, numeroase : Nunaş s. m. (molen, e. b. 11; cf. costen ; gr. băn. n; alr e/ee h. 267, pct. 24). • Nunăşel s. m. [I-am cătat] o nevastă-n patru muchi Şi vro doi nunăşei. CORCEA, B. 91. Nunaşă s. f.l. dim. al lui nună (molen, r. b. 11; cf. alr e/ee h. 268, pct. 24); 2. dim. al lui nună ‘cumătră’ (alr e/ee h. 221, pct. 24). Nunuţ s. m. (cade). Nunuţă s. f. (marian, nu. 208). Nunişoară s. f. Nunişoară iot să-mi zică. graiul, i 334 (în Indepen-denţa-Covurlui). Nuncasca s. f. horă care se joacă la nuntă, numită şi hora nunului. (diaconu, r. xx) sau hora miresei (h. iv 89, în Ciobanu-Constanţa); melodia după care se joacă această horă. Cimpoierul zice nuneasca, iar nuntaşii joacă roata împrejur, sevastos, nu. 152 : cf. alrt n 249, pct. 769. Cu varianta regională luneasca (prin disimilare). c. v. n, nr. 3, p. 36. Nunăşi vb. IV tranz. a porecli pe cineva. Aşa-l nunăşesc, da numele bun e altul. Corn. A. cocA-Oraviţa-Banat, ap. da ms. Nuneştc adv. ca nunul; în cinstea nunului (n. g. tistu, b. 15). 1 în dialectele sud-dunărene, tn a r . (termen de circulaţie generală): nun-nună (wei-GAND, AR. II 321 ; cf. MIHAILEANU J DALAMETRA J PASCU, D. II 131 ; PAPAHAGI, B. 83, 667 ; capidan, ar. 274; t, papahagi, d. ; alr i/ii h. 216, 217, 267, 268; alr ii/i mn. p. 79 [2682J, [2683]. Ca nunul la nuntă = ca naşul la nuntă : respectat şi ascultat de toţi nuntaşii. Nunul e considerat ca părinte spiritual şi ca educator pentru cei cununaţi sau botezaţi de el (t. papahagi, d., s. v.). Cu derivatele (rare): nunil’e 'calitatea de nun, de naş ; năşie ; cumetrie’ (dala-metra, mihăileanu ; cf. t. papahagi, d.) şi nuname ‘invitaţii naşilor la nuntă’ (t. papahagi, d.). Tot In ar. (parţial) nun(ă) ‘cumătru, cumătră’ (alr. i/ii h. 220, 221, pct. 05, 09; cf. alr ii/i mn. pag. 70 [2644], pct. 010); In m e g 1. : (parţial) nun-nună (papahagi, r. m. 56; cf. gr.s. vi 175 ; alr i/ii h. 216, 217, 267, 268, pct. 013); In i s t r .: nono < it. nonno ‘padrino’ (cf. P. Petrocchi, Nuovo dizionario universale della lingua italiana, voi. II Milano, 1891, s. v.). 2 Cf. şi (unica formă şi atestare) meseleucă = nună (?) (lexic reg. 71, in comuna Girişu de Criş, raionul Oradea). Din investigaţiile noastre reiese că are sensul de druşcă. 3 Nună ‘alunea, semn pe corp’ (teaha, gr. 247) este o apropiere şi asimilare cu alună. www.dacoromanica.ro CAP. IV. RUDENIA • CONVENŢIONALA 249 CUMĂTRU-CUMĂTRĂ Terminologia de înrudire a lui cumătru, -ă derivă din actul botezului şi al cununiei. Cei ce botează se fac cumetri cu părinţii celui botezat, iar cei ce cunună se fac cumetri cu părinţii celui cununat \ Dicţionarele noastre redau numai sensul prim, adică rudenia cumetriei care derivă din botez, iar alr i/n h. 220 redă acest sens numai în notele de la pct. 273 şi 792. CumStru ‘compater, patrinus’; cumetră ‘commater’ (anon. car). Cumătru ‘testis baptismi, vulgo compater’; cumătră ‘femina testis baptismi, vulgo : commater’ (lb ; cf. klein, d.). Această înrudire convenţională, ca şi cea din năşie, are în popor un caracter conservativ destul de pronunţat. La români, în unele părţi, înrudirea prin botez este considerată mai puternică decît cea de sînge. Dacă un frate sau o soră botează altui frate sau altei surori, ei nu-şi mai zic fraţi, bădică sau lelică, ca mai înainte, ci cumătru, cumătră (marian, na. 172). Aşa ne explicăm caracterul afectiv al termenului din expresia: Se uită la el cu ochi de cumătru (-ă). pamfile, j. in, ap. gl; cf. zanne P. IV 321. Pravilele vechi pedepseau „amestecarea de sînge” între cumetri. Ceia ce-şi curvăresc cu cumetrele, aceasta se cheamă sînge amestecat, lon-ginescu, legi, 667. Are fi toţi preoţii cumetri cu părinţii pruncilor cîţi botează în popoarele lor. şapte taine, ap. tdrg. Cumătru nănaş feciorului (ms. sec. XVI), ad. l. rom. xiv, nr. 4, p. 445. Cantemir Vodă era cumătru cu cuscrul-său Ioan Bacoviţă. let. ii 268. L-au poftit să-i boteze un cucon, ca să-i fie cumătru. id. ib. 52. Nu voia nimeni să se prindă cumătru şi să-i boteze, sbiera, p. 187 1 2. 1 Cf. I. Climescu etc., Obiceiurile juridice poporane din districtul Bacău, In columna, 1882, p. 579. 2 în dialectele sud-dunărcnc, In a r.: (parţial) mase. eumbar ‘cumătru’, fem. eumbară ‘cumătră’; (tot parţial) nun - nună. Vezi la aceşti termeni, in m e g 1. : (parţial) mase. mănuş fem. mămuşă (alr i/ii h. 220, 221, pct. 012; cf. alr ii/i mn. pag. 70 [2644], pct. 012); şi (tot parţial) cum, cumă, în pct. 013 < bg. Kum, kuma ‘idem’. Vezi : Nănaş-naş; în i s t r. : fem. botra (maiorescu, istr. 95, 102; cf. puşcariu, istr. ii 237, iii 108; cantemir, t. 159; ALRi/uh. 221 pct. 01) cu dim. botriţa, botralufă (morariu, cir. iv 21). Şi: subotra (jahresber. ii 150, cf. vi 196). Cf. s.-cr. botra ‘Patin, Gevatterin’. Vezi : Nănaşă-naşă. De asemenea : compăru (miklosich, r.u. 25; cf. maiorescu, istr. 101; puşcariu, istr. iii. 108, făt-fr. xi 198; cantemir, t. 163; alr i/ii h. 220, pct. 01); cf. it. compare 1. parrain; 2. compere. Vezi: Nănaş-naş; cum (jahresber. vi 257; cf. puşcariu, istr. iii 108; cantemir, t. 163), in fondul principal lexical (coteanu, istr. 21); cf. s.-cr. Kum ‘Pate, Gevatter’; cumelru (maiorescu, istr. 102; cf. fXt-fr. v 67), eămătru, cumătru (jahresber. vi 257; cf. puşcariu, istr. iii 108, 307; cantemir, v. 163; f. d. iv 161); cumătru (f. d. iv 161). în alr i/ii h. 265, pct. 01 : eămătru ‘cuscru’; cumetră (maiorescu, istr. 102; cf. mi-klosich, r. u. 26); diuer (alr ii/i mn. pag. 70 [2644], pct. 02). Vezi: Nănaş-naş; sutla ‘cumătră’, sutăl ‘cumătru’ (alr i/ii h. 220, 221, pct. 02); cf. s.-cr. ciacavian mase. şutai. fem. sutla ‘parrain, marraine de bapteme ou de confirmation’ (Revue des iludes slaves X 190, 191); svâdifa ‘cumătră’ (alr ii/i mn pag. 70 [2644], pct. 02); cf. s.-cr. svadbica ‘prima fată Însoţitoare a miresei’. www.dacoromanica.ro 250 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Ca situaţie geografică, cumătru, -tră e răspîndit într-o masă compactă, pe întreg teritoriul dacoromân, afară de Oltenia şi frontiera de vest (Banat, Crişana şi Maramureş). Odinioară se pare că aria lui a fost întreg teritoriul, aşa cum ne atestă alem ii/i h. 195, în care îl găsim şi în aria actuală a lui naş, -ă; nănaş, -ă. La răspîndirea şi menţinerea termenului a contribuit desigur şi aplicarea lui în alte domenii decît acela al înrudirii. în regiunile unde el lipseşte e înlocuit, în general, de termenul naş, -ă sau nănaş, -ă. Această dispariţie şi înlocuire se datoreşte, probabil, năşiei de baştină. Naşul, -a şi-a asumat şi rolul cumătrului, -ei, care, pierzîndu-şi funcţiunea o dată cu ea, a făcut să dispară şi cuvîntul din aceste regiuni. Ca şi alţi termeni similari (văr, cuscru, cumnat etc.) prin lărgirea înţelesului de bază, şi termenul nostru îşi pierde mult din conţinutul semantic iniţial, aşa încît asistăm la o adevărată contagiune semantică, sau mai bine-zis transfer de sens, sau trasmitere de înrudire (Verwandtschaftsubertragung)1. De altfel, în general, la rudenia spirituală (naş-fin-cumătru) se constată des amestecul terminologiei în toate dialectele limbii române. Aceasta şi din pricina unor atribuţii comune ale celor pe care îi denumesc. Legătura de rudenie se simte atît de apropiată, încît, la un moment dat, contribuie şi ea (alături de diversele ceremonii, ca nunta, botezul, cumetriile etc.) la amestecul şi încrucişarea termenilor 1 2. Amestecul (regional) al terminologiei cumătru — naş, cumătră — ■naşă credem că provine din faptul că părinţii în multe părţi iau de naşi pentru fiii lor tot pe aceia care i-au cununat şi pe dînşii. Aceştia — naşii părinţilor — devin, în acelaşi timp, pentru părinţi, şi cumetri (maeian, na. 171). Cumătru nănaş (h. xvn 100, în Haţeg); nun, naş (marian, nu. 209). Nuni sînt cei care cunună, iar cumetri cei care botează. Se mai numesc între ei cumetri părinţii copilului, şi aceia care l-au tuns (marian, nu. 209). Consideraţia de care se bucură cumătrul (= naşul), care e socotit ca un fel de-al doilea tată, se vede şi din faptul că acesta, dimpreună cu adevăratul tată, în unele părţi, merge la peţit pentru cel pe care l-a botezat 3. Cumătru, -ă apare (reg.) cu sensul de naş, -ă, nun, -ă şi în ale i/n hărţile : 216, 217, 220, 221, 267, 268 şi ALE n/l mn. pag. 79 [2682]: aceasta 1 Această detaşare de sensul primitiv al termenului se găseşte şi în limba franceză : 1. compire ‘naşul In raport cu naşa’; commire ‘naşa In raport cu naşul’; 2. persoane unite prin prietenie (In fabulele lui La Fontaine) : compare le Renard; commire la Cigogne. (Vezi şi in limba română : cumătră capră sau cumătrul lup. creangă, p. 30, şi urm.); 3. commire ‘femeie guralivă; palavragioaică’, cf. chr. Nyrop, Gramm. hist. de la langue franţaise, IV, p. 172. Această curioasă schimbare de sens, tot la termeni de înrudire spirituală, se găseşte şi In italiană (tappolet, 144), precum şi In unele limbi slave (Reoue des itudes slaoes, X 198, 199). Cf. şi magh. Komaasszony ‘cumătră; naşă; fină’. 2 Cazuri similare prezintă şi terminologia unor părţi ale corpului omenesc, cai e, fiind aşezate foarte aproape unele de altele, este indiferent pentru sens pe care anume le denumeşte. Cf. A. Zauncr, op. cit., p. 342; cf. mai nou Vasile Arvinte, Rin terminologia corpului omenesc : şold, coapsă, pulpă (pe baza alr), In scl xiv, nr. 4, In special p. 449 şi 451. * Cf. Gh. Pavelescu, Cercetări folklorice In sudul^judefului Bihor, în arh. folk. vii 62. www.dacoromanica.ro ATLASUL cumălru LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) HARTA 30 CUMĂTRU [54-6] www.dacoromanica.ro 251 252 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA poate şi din pricina întrebării („Cînd ţi-a născut nevasta, cum îi zici la omul care îţi botează copilul?”), care a putut îndrepta atenţia celui interogat asupra situaţiei din preajma botezului, nu de mai tîrziu, căci la botez, cel care botează este, într-adevăr, „naş” (pentru toată lumea), numai după aceea devine „cumătru” (şi numai pentru părinţii copilului) (Iorgu Iordan, în bul. fel. rx 200). Sinonimia: cumătru, -ă = cuscru, -ă (alb i/n h. 305, pct. 103, 361, 932; cf. alrm i/n h. 306, pct. 361, 932) se explică prin faptul că rudenia cuscriei se poate transforma în cumetrie atunci cînd o rudă de-a mirelui invită pe toţi cuscrii care au participat la nuntă, în casa sa, la o cină. Celor care au participat la cină li se zice cumetri în loc de cuscri 1. Cel care invită la cină, dacă e din rudeniile mirelui, poartă numele de cumătru mare, iar participanţii se cheamă cumetri. Dacă îi invită o rudă de-a miresei, aceasta se cheamă cumătru mic. (Reg.) Cumetri mari sînt numiţi nunii (de la botez) ai mirelui, iar cumetri mici sînt nunii miresei (ltoba-iana, m. 25; cf. marian, net. 712; alb i/n h. 221, pct. 690 în note). Şi voi să-mi trăiţi Cu cumătrul mare, Cu finii dumitale. FOLC. trans. i 96. Nevastă făleaţă Şede după masă, Cu mirelui ei Şi cumătrul ei, Şi cumătrul mare. id. ib. 100. Şi noi să ghicim... Pe cumătrul mare şi... pe cumătră mare. id. ib. 103. Regional, se zice rudelor mirelui şi miresei cumetri 1 2, apoi şi cumnatul de mină care are un rol important la nuntă (fetrovici, folk. alm. 55); chiar fratelui tatălui (alr i/le h. 220, nota de la pct. 98); surorii tatei sau a mamei (alr i/nh. 221, nota de la pct. 98) şaua unei rude mai îndepărtate (alr. i/ii h. 220 şi 221 nota de la pct. 283). Ca termen de respect şi adresare se dă (reg.) mai ales în popor, celor de aceeaşi vîrstă, în semn de prietenie, amabilitate sau bunăvoinţă; vecin, prieten. Mai bine să mă iau eu cu politica pe lingă el, să mi-l fac cumătru. caragiale, ap. cade. Cîteva cumetre se strîngeau în fiecare sară şi stăteau la pîndă. sadoveanu, o. i 444, ap. dl. Zi, cumâtre Zdharia, ce se mai aude cu comoara? c. petrescu, r. dr. 244, ap. da. Hai cumătră, cum o fi, Că cumătru n-a mai şti. şez. 1219. A strica cumătria = a strica prietenia, a se certa (zanne, p. iv 322). Tot cu acest sens apare şi în alr i/ii h. 202 ; cumătru = bade (nota de la pct. 387), apoi în h. 220 cumătru = prieten (pct. 776), iar în pct. 347 (note) ca termen de adresare, sinonim cu unchiaş 3. Cumătru, -ă = cumnat, -ă (în alr i/n h. 220 şi 221 pct. 49). Sensul acesta derivă, poate, din cumnat de mînă, care este în unele părţi naşul al doilea (petrovici, folk. alm. 56) 4. Cumătru, -ă = fin, -ă (în cîteva puncte răzleţe din alr i/ii, h. 220 şi 221). Numirea derivă din năşia care se moşteneşte (năşia de baştină), cînd aceleaşi persoane botează sau cunună, atît pe părinţi cît şi pe fii, 1 E. Novacovici, Din comoara Banatului, Oraviţa, 1926, p. 50. 2 Id. ib. 3 Situaţie asemănătoare tn unele limbi slave (dial. ciacavian), unde Kum, Kuma serveşte ca termen de adresare Intre cunoscuţi sau vecini apropiaţi (Revue des etudes slaves, X, 191), precum şi in italiană (arhiva, xxxi 225). 4 „[Nuntaşii] se Întorc la casa cumnatului de mină, unde se dă prînzul şi se zice că « a luat cumetre t”. Cf. V. Popovici, op. cit., p. 67. www.dacoromanica.ro CAP. IV. RUDENIA CONVENŢIONALA 253: încît cumetria cu finia se confundă sau se încrucişează, iar termenul fin ajunge la valoarea semantică a lui cumătru 1. în unele cazuri s-a arătat în notele din ale i/n h. 220, pct. 856, 878 că se face distincţie între : finul cel bătrîn (= tatăl) şi finul cel tînăr (= fiul). Formele comătru şi comătră (alb i/n h. 220, 221, pct. 93) se explică prin schimbul dintre o şi u din prefix, iar formele (rare) cumnătre-cumnătră (ALE n/l mn. pag. 70, pct. 812) prin contaminare cu cumnat. Ca dovadă despre vitalitatea cuvîntului cităm mai jos şi cîteva sensuri din alte domenii8; cf. şi mai multe proverbe în zanne, p. rv 321—323. Deşi, aşa cum am văzut, termenul este întrebuinţat în mai multe accepţiuni, derivatele pe care şi le-a format sînt în legătură cu sensul de bază. Cumătraş s. m._ diminutiv al lui cumătru (cunoscut de noi din părţile Năsăudului). Cumetrel s. m. (cu var. cumâtrel; în adresare către o persoană dragă) Noapte bună, cumetrele, Feri-te-ar sfîntu de rele. ZANNE, p. iv 323. Da ce ai, cumătrelule. i. ce. n 348. Cumetriţă s. f. (cu var. cumătriţă) Şi bădiţa Cu leliţa Se duse la cumă-triţa, Cumătriţăi mă jelîiu. marian, sa. 66; cf. creangă, p. 29. Să rămîie cumetriţă, Fă, cumătră, fă, Să dea neicuţii guriţa, teodorescu, p. p. 336. Să te găsesc sănătoasă, VoicMţo, şi pe dumneata, cumetriţă! c. negruzzi, s. m 18, ap. dl. Cumetrie s. f. (cu var. cumătrie) 1. înrudirea spirituală dintre cumetri. Nuntele ce se vor face dentru sînge amestecat ce se zice den cuscrii sau den cumătrii, ce va fi din svîntul botez, peavila, 859, ap. da. Dacă moare finul se pierde cumetria, zanne, p. IV 357. în ar. muri cumbarlu (= 1. finul; 2. naşul) duşi cumbiril'a (= cumetria) (jaheesbee. n 169 : cf. zanne, p. iy 357); 2. petrecerea ce are loc cu ocazia cumetriei 1 * 3 * * * *. [Prototopul] nemica n-au arătat, nece veritul de osfeştanii, nece de împărţituri, nece de frăţii, nece de cuscrii, nece de cumătrii (a. 1628). iorga, d. b. i 43. Cumetria fu 1 Situaţie asemănătoare cu eomaâ, ‘cumătru’, din alr ii/i mn. pag. 70 [2644], pct. 64 pentru care cf. s.-cr. kumaie, ‘filleul’. 8 Cumătră ‘femeie care birfeşte’ (cade). Acest sens se confundă cu cel peiorativ al lui leliţă. Ce mai cumătră 1 = ce mai leliţă 1 Cumătră ‘poreclă dată unui profesor care obişnuia să vorbească mult’ (bol. fil. v 222). Mahalagiii Intre ei se adresau cu acest termen, la fel negustorii către clienţi. Impliclnd In sine ideea de viclenie, răutate, termenul se întrebuinţează In unele poveşti populare : cumătră vulpe. Cf. calabr. cumare Roşa (scl viii, nr. 1, p. 121), megl. (In argou) cumelru = şiret (papahagi, m. r. 89); Cumătră = dans popular (h. ii 119, In Glodeanu-Buzău şi h. iv 10, In Bălţăteşti-Neamţu) ; Cumătriţă = numele unui dans popular (h. ii 158, In Jirlău-Rimnicul Sărat), poate dansul de la „cumetrie”. Cu sila la cumătră = foarte des (da), fiindcă la cumătră ai curaj să mergi să ceri Împrumut un obiect; De-a sila cumătrei sau de-a sila la cumătră, numele unui joc de copii (da) ; Cumătră, numele plantei „Geranium macrorrhizum” (da). 8 Cu acest sens a pătruns şi In magh.: kumelria (bl£dy, infl. 61), apoi In graiul ceangău :. kumţlrţe (wichman, 85; cf. scl xiv, nr. 3, p. 385). www.dacoromanica.ro "254 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ chefoasă şi plină de bunătăţi, căci moşnegii se ţineau bine. şez. n 200; cf. MARIAN, NA. 195 Cumătric grasă sau cumătrie In genunchi = petrecerea îmbelşugată, copioasă, de după botez 1 2. Cumetrenie s. f. cumetrie (2). Să fii la cumetrenie dus şi-n capu’ mesei pus. şez. iy 157. Cumetri vb. IV tranz. şi refl. (cu var. îneumetri, încumătri) 3 1. (sens de bază) a (se) face cumetri, a (se) înrudi prin cumetrie. Iară de se va tîmpla muiare lui a se încumătri (ms. sec. XVI), ad. n. rom. xiy, 1965, nr. 4, p. 448. Trecut-au atunce... cneazul Dimitrie Galicin şi au botezat un cocon a lui Constantin Ducăi vodă, ce s-au încumetrit. let. n 308. îl rugă să se cumetrească, şi ciobanul primi. ISPIRESCTJ, L. 208 ; 2. a (se) asocia cu cineva (mai ales la rele). Cu cinste este din partea dumitale să ie încumetreşti cu alde Marin şi Neagu la tîlhăriile lor? rădtilescu-niger, ap. TDRG. încumetrit, -ă adj. (cu var. incumătrit) înrudit prin cumetrie. Era odată o capră încumătrită cu un urs. sbiera, p. 202. Abstracte : încumetrire s. f. şi încumetrit s. n., ap. da. încumetriri ■( = alianţe) înfrăţitoare. odobesctj, m 320, ap. da. ★ încă din sec. VII avem formele câmpater (cf. alb. kumpter > kunder), câmmater. în toată Romania occidentală s-au păstrat descendenţii lui compaler (> *câmpater) şi commăter (rew 2082, 2096). Câmpater e un termen creştin din latina balcanică. Câmpater şi commăter au pierdut legătura cu cuvintele simple pater şi maler (fiindcă şi ele dispăruseră din latina balcanică) cărora le corespon-deau în conţinut. Câmpater pierzîndu-se, a rămas numai commăter. Pentru designarea genului s-a întrebuinţat terminaţia -u, -ă : cumălru-cumătră. în limba veche românească s-a accentuat căme(S)tru — cume(ă)lră, cu accentul pe prefixul corn- {câmmater < commăter), sub influenţa lui câmpater. Această accentuare o găsim atestată de alr i/ii, hărţile 305 şi 306, pct. 186, 190, 200, 772, 926, 940, 960. Aceste puncte fiind limitrofe cu Regiunea Mureş Autonomă Maghiară, s-ar putea Insă ca această accentuare să fie influenţată şi de magh. kâma ‘cumătru’, sau bg. kum ‘idem’. Dar în limba română veche sînt atestate şi formele cămălru, cămatră (cf. tdrg). Schimbare a > e se explică numai cu accentul — in latina balcanică — pe o. 1 Cf. A. Lambrior, op. cil., p. 3. Pentru importanţa socială a obiceiului, cf. Ion Const. Chiţimia, A. Lambrior, folclorist, în sclf vi, p. 102. Cf. sic. jiooi r’e cumari ‘joia cumetrelor’, un obicei similar cu al nostru. C. Merlo, Die romanischen Benennungen des Faschings, Sondera-bruck aus Worter und Sachen, Heidelberg, 1911, Bând III, Heft 1, p. 107. „Cumătria” şi ritualele legate de ea joacă un rol important şi in viaţa poporului sard, fiind socotită ca o legătură de prietenie pentru toată viaţa, cf. M. L. Wagner, Studien Ober den sar-dischen Worlschalz, Genfcve, 1930, p. 21. 2 Se numeşte (reg.) cumătrie sau colăcime şi petrecerea care se face cînd părinţii dau naşilor copilului lor — deci cumetrilor — nişte colaci. Se cheamă aşa „din cauză că mai toţi cei ce iau parte la dînsa sînt încumătriţi” (marian, na. 242). 3 Există o nuanţă semantică între aceste două verbe....se pare că fnc-însemnează ‘a se face cumătru cu cineva’, pe cînd c- ‘a zice cuiva cumătru’; cel puţin aceasta este tendinţa limbii acolo unde se cunosc amlndouă formele”. Iorgu Iordan, Compuse româneşti cu în-, în bul. fil. iii 63, 64. www.dacoromanica.ro CAP. IV. RUDENIA CONVENŢIONALA 255 E apare şi in derivatele : cumetrie, cumetrenie, a se incumetri, care au atras accentul pe e (d) : cumătru, cumătră. în condiţiuni identice s-a dezvoltat paleoslavul kupetra ‘cognata, belle sceur’. Deci forma latină balcanică *câmmăter este Ia baza cuvintelor româneşti cămătru, cămătră > cumătru cumătră şi a cuvintelor slave kumotru, kumotra. Commăter este forma occidentală. Formele hipocoristice slave, balcanice : kumu — kuma se explică prin latinul balcanic câmmater, refăcut după câmpater. Aceşti termeni de origine latină in limbile slave îşi au originea in latinitatea balcanică şi în latinitatea patriarhatului din Aquileia1. Skok a lămurit originea şi Împrejurările in care s-a răspindit acest cuvlnt la slavi şi români. Pînă la el, filologii, începînd cu miklosich a, cihac, ii, tappolet, 145, tdrg şi candrea 1 2 3, l-au considerat în limba română ca Împrumut din slavă, aşa cum ii dă şi acum cade şi dm. rew (nr. 2082) rămine la părerea că ar fi slav (v. bg. Kămotru), fără a da explicaţiile necesare. Pentru originea latină a cuvîntului, afară de Skok, s-au pronunţat mai mulţi cercetători4. Problema au elucidat-o in special Philippide, Rosetti şi apoi S. Puşcariu5, care derivă forma masculină din cea feminină, datorită rolului important ce-1 are „cumătră” in legătură cu naşterea, nunta etc. Tot de origine latină ii socotesc da şi sd. Cl'MBAB (Rar) în dialectul dacoromân cu sensul de ‘cumătră’ (i. cr. v 278, in Jorăeşti-Covurlui şi i. cr. vi 110, in Romanaţi). Este însă termen de circulaţie în dialectul aromân, avînd sensuri numai din domeniul înrudirii spirituale 6. Poate a intrat in dialectul dacoromân prin aromânii negustori, care veneau in nordul Dunării. în acest caz, ar fi un împrumut grecesc, răspindit de la oraş la ţară. 1 Cf. P. Skok, op. cit.,; cf. şi recenzia acestui studiu de E. Petrovici în dr vii p. 356 — 357 ; B. CuMeHOHOB, 3aHHKou PyMbHCKU dyMU e 6i>jizapcKume napodu eoeopu, în omagiu, i. 800. 2 Franz Miklosich, Die slavischen Elemente im Rumunischen, în Denkschriften der Aka-demie der Wissenschaften in Wien, Yol. XII, 1862, p. 27. 3 Elemente latine dispărute din limba română. (Curs litografiat) Bucureşti, 1932, p. 180 ; cf. şi cade. 4 M. Gaster, op. cit., în rev. p. ist. i 29 ; cf. C. Diculescu, op. cit. ; philippide, o. r. ii, 637-638 ; Ai. Graur, Corrections roumaines au rew, In bull. lingu. v 94; Al. Rosetti, Slaoo-romanica, în bull. lingu. viii, p. 160—162. 6 Biata cumătră e departe, în „Langue et Litterature”, II (1943), p. 5 — 19. 8 Cumbar ‘fin’; cumbară ‘fină’, cu derivatele : cumbărlike ‘finie; cumetrie’ (dalametra ; cf. geagea, e. 337 ; alr i/ii h. 218, 219, pct. 06, 08); cumbăril'e ‘cumetrie’ (t. papahagi, d.). Cumbar ‘cumătru’, cumbară ‘cumătră’ (mihăileanu ; cf. pascu d. i 206; alr i/ii h. 220, 221, pct. 06, 07, 08 ; în pct. 05, 09 : nun, nună). Vezi nun, nună. Pentru schimbarea de sens (fin-naş-cumătru) vezi : cumătru. Etimologia : ngr. xoup.7rapo<; ‘Gevatter’ (< it. compare; lat. compater); cf. alb. kumbar ‘Gevatter’; ngr. xoup.Trapa ‘ cumătră’. Cf. bull. lingu. v 94. www.dacoromanica.ro 256 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA F IN - FINĂ în cadrul preocupărilor noastre finul este un element important, căci se întîlneşte atît la nordul, cît şi la sudul Dunării, continuînd o situaţie creată o dată cu creştinismul nostru, încă din faza latină a epocii preslave (battisti, avv. 63). Apare mai întîi într-un document slavo-român din Ţara Eomânească în anul 1512, apoi în 1578 : fiin 1, derivînd din lat. balcanic *filianus, un derivat din filius (candrea, el. 407, 408 ; cf. GR. S. n 314). Of. alb. fijan-, s.-cr. pilijîn (< filiolus)1 2; cf. şi cal. figgManu ‘fi-glioccio’, precum şi formele din alte dialecte italiene (rew 3296 ; cf. cade ; ALESSIO, CONC. 27). Termenul denumeşte persoana botezată sau cununată, considerată în raport cu naşii sau nunii săi. E vorba de o înrudire spirituală cu o nuanţă conservatoare destul de puternică 3. în unele regiuni cine botează pe copil, acela îl şi cunună, deci va năşi la nuntă naşul mirelui, nu acela al miresei4. Fin 1. (din botez) : ‘filius baptismalis’; 2. din cununie: ‘affinis’ (lb.). Vor fi botezat finul ... De va curvi cu hină-sa (Pravila lui Lucaci) 5 *. Mihail boteza fiinii. cuv. d. bătr. i 387, 388. Ceia ce-ş (i) curvăsc cu finele, acesta se cheamă sînge amestecat, pravila mold. 94, ap. da. Theo-dosie, Mnul svîntului Ioan. dosofteiu, v. s. 76. La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ispiresctj, l. 208. Joacă finul cu fina De se tremură casa. btjzilă, n. 819. Foaie verde inule, Iubeşte-mă finule. — le-aş iubi, zău, eu nănaşă, Dară tu m-ai botezat Şi mă tem c-a fi păcat. hodoşitj, 93. Doar’ n-am fini d-a botezai Ba n-am fini d-a boteza, Nici n-am fini d-a cununa, pamfile, cr. 77. învechit: fiin, Mn ®. In on.: Fin-a, Hine. cdo. Eaportul spiritual dintre naş şi fin, de la superior la inferior, reiese şi din unele expresii sau proverbe, ca : Fin = ‘cel învins într-o bătaie’7, S-a săturat finul de naşul = l-a bătut bine (zakne, p. iv 361). Fă-lfin = = bate-1 (jipesctj, ap! DA) 8. Vezi : Nănaş. 1 Cf. I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul in sec. XV şi XVI, Bucureşti, 1905, p. 158; cf. bogdan, gl. 57, 223. 2 Cf. P. Skok, op. cit., p. 190, 195. 3 Cf. C. Xenia Costa-Foru, Cercetarea monografică a familiei, Bucureşti, 1945. 1 Cf. H. Stahl, Rudenia spirituală din năsie la Drăguş, in „Sociologie românească”, I p. 79. 5 Cf. I. Rizescu, op. cit., p. 445. • în dialectele din sudul Dunării, in a r.: h’il’in, h’il’ină (papahagi, b. 615; cf. pe-TRESCU, M. 155 ; MIHĂILEANU ; DALAMETRA ; CDDE ; GR. S. II 314, IV 60 ; CAPIDAN, AR. 299 î PASCU, d. i 101 ; t. papahagi, d. ; alr i/ii h. 218, 219, pct. 05, 07, 09), pentru sinonime vezi termenul cumbar(ă) ; in m e g 1.: criştinic ‘fin’, cristinică ‘fină’ (gr. s. iii 204; cf. capidan, mg. iii 81; alr i/ii h. 218, 219, pct. 012) < bg. krăstnik ‘Gevatter’, influenţat de criştin. Cum ‘fin’, cumă ‘fină’ (alr i/ii h. 218, 219, pct. 013) < bg. kum ‘cumătru’ kuma ‘cumătră’; in i str.: fiuofa ‘fin’; fiuofo, ‘fină’ (alr i/ii h. 218, 219, pct. 01). Cf. it. figliozzo — figlozza ‘idem’ (P. Petrochi, Novo dizionario univ. delta l. it. s. v.); cf. s.-cr. (ciacavian) fi loco ‘fin’ (Revue des itudes slaves X 195); fijdza ‘fină’; ven. fiozza (A. Cronia, Elementi latino-italiani net lessico di un dialetto iacavo, in L’Italia dialettaie VI 108; ais i h. 37, pct. 368, 378, 398, 399). Sutla ‘fin, fină’ (alr i/ii h. 218, 219, pct. 02). Cf. s.-cr. şutat, sutla ‘naş-naşă’ (Revue des itudes slaves, X 195, nota 3); cf. it. (dial) santal, santalo, santala ‘fin, fină’ (ais, i h. 37). Pentru schimbarea de sens cf. tappolet, 144. Vezi: cumătru. 7 Cf. S. Armeanu, Argot ieşean, in bul. fil. iv 134. 8 Cf. Iorgu Iordan, Note, in bul. fil. iv, 174. www.dacoromanica.ro CAP. IV. RUDENIA CONVENŢIONALA 237 După ale i/n h. 218 şi 219 termenii consacraţi şi răspîndiţi în mod unitar pe întreg teritoriul dacoromân sînt fin şi fină. în pct. 65 şi 103 s-a răspuns cu : nepot — nepoată; în pct. 360 cu nepot, nepoată de fin, precizîndu-se în note că aşa i se zice copilului botezat, iar fin i se zice tatălui copilului; în notele de la pct. 270 (numai în harta 218) copilului vedem, că i se zice şi fin şi nepot. Confuzia, sau mai bine-zis precizarea deosebirii dintre aceşti termeni provine din faptul că naşul celui botezat, cînd botează pe fiul acestuia, nu-i zice fin, ca tatălui său, ci-i zice nepot. Denumirea aceasta o cunosc şi din părţile Năsăudului. Termenii fin mic şi fină mică, în pct. 112, exprimă distincţia ce o fac naşii între finii dintîi (părinţii) şi cei de-al doilea (copiii), căci tot ei i-au botezat. Amestecul termenilor fin (ă) cu nănaş {ă) şi cumătră din ale ii/i mn. pag. 79 [2682], pct. 64 provine tot din năşia comună a părinţilor şi a copiilor acestora x. Vitalitatea 1 2 şi circulaţia cuvîntului este confirmată şi de derivatele pe care şi le-a format. Finic s.m. (cu var. reg. hinic; Jipescu, o. 22,147). în on. Finic : cdo. Finică s.f. (pamfile, j. hi 88). Finicel s.m. Cheamă nepoţi şi finicei, Pînă-n patruzeci şi trei. teodo-EESCTJ, P. P. 142. Finiceă s.f. Dă (colaci) la fini şi finicele, La nepoţi şi nepoţele. BUEADA, DOBE. 135 ; Cf. TEODOEESCU, P. P. 154. Finicică s.f. (tdeg). Finisor s.m. (cu var. reg. hinişor) Ai de-aţi botează un finisor. geaiul, i 51 (Dolj). Finişorule ! dar ce-ai luat finei. şez. vh 6 ; cf. TEODOEESCTJ, P. P. 271 ; MARIAN, NA. 167. Finişoără s.f. Colea-n vale la izvoare, Ieste-un naş ş-o finişoară. şez. h 220 ; cf. id. vn 6 ; maeian, na. 167 ; pamfile, j. m 88. Finuc s.m. (marian, na. 167). Finucă s.f. (marian, na. 167). Finuleţ s.m. (cu var. reg. hinuleţ; jipescu, o. 37). Finiţ s.m. (doine, 175, ap. da). Finuţ s.m. Ţucu-te, nănaşă mare, Şi pe fina dumitale, C-ai o fină Ca o lumină, Şi-un finuţ Ca un pomuţ. folc. teans. i 570; (pluralul arată fiinţe de ambe sexe, alcătuind un grup unitar) Să trăieşti nănaşă mare şi finuţii dumitale. scubtU, ug. 171; cf. marian, na. 167 ; id. se. i 13 ; T. PAPAHAGI, M. 105. în on. : Finuţ. cdo. 1 Pentru explicaţia acestui „amestec” sau, mai bine-zis, schimbare de sens, vezi : Cumătru. 2 Din limba română termenul a pătruns şi In ucr.: ţiin, fijin ‘Taufkind des Taufpathen’; filina ‘Tauftochter, Taufkind’ (miklosich, w. 15; cf. code ; scheludko In b. a. ii 144 ; crîn-jală, r. 261); apoi In graiul caraşovenilor : filjSn ‘fini’, filjSna ‘fină’ (petrovici, car. 101). ir - c. 48 www.dacoromanica.ro 258 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Finuţă s.f. Mînără, cînd te-i mărita, Trimite pe cineva, Pe trei pene de păun, Să mă duc să te cunun. Să îmi fi [i] mîndră, finuţă Pe cîtu mi-ai fost drăguţă, hetcou, 69 ; cf. sevastos, nu. 336 ; pamjtle, j, m 88. Finie s.f. rudenia dintre fini şi naşi. laste şi altă rudenie de pre cununie, care se cheamă ... năşie sau finie. pkavila munt. ap. cade. Să se taie năşia, Să rămîie finia. mat. pole. 60. Der. on. : Finiş, -el. cdo. www.dacoromanica.ro TERMENI DE POLITEŢE ŞI RESPECT ÎNTRE RUDE www.dacoromanica.ro BADE Termen polisemantic din fondul nostru principal lexical (graur Î.f.pr. 48) avînd diverse accepţiuni. Atestat în onomastică din sec. al XY-lea (hem). Cu sensul de bază 1 bade denumeşte (mai mult în adresare şi ca termen de respect) pe ‘fratele cel mai mare (dintr-o familie)’. Bede vel bade ‘frater major natu’ (Anon. car. ; cf. klein, d. ; lb) Bade ‘fratello maggiore’ (man. gott.). Drept aceea Ioan Vodă s-au dus în Moldova, unde era Vodă bade său, Moise... şi de acolo [trecu]... la al doilea bade al său, la Petru Vodă, carele era om de biserică şi mitropolit în Kiovia... Ioan Vodă acesta au fost frate dulce cu Gavriil-Vodă; porecla le-au fost Moghila, şi au fost din vechia familie domnească, fraţi cu numiţii Moise şi Petru, şincai, hr. n 21, ap. da. în regiunea Năsăudului numirea de bade se dă fratelui mai mare dintr-o familie, de către toţi ceilalţi fraţi şi surori mai mici. Precum într-o familie există un singur tată sau mamă, aşa există numai un singur bade. Pentru ca acest bade să se deosebească de ceilalţi fraţi, următori lui (care pentru fraţii mai mici sînt tot bade), acestora li se adaugă după bade şi prenumele : badea Ion, badea George etc. în alr i/ii h. 162, se dau următoarele sinonime teritoriale : nene, nenea ăl mare, neică, nană, baciu (cu derivatele), tete, ceace, aciu, frate, fratele ăl mai bătrîn, fratele ăl mare, b ă b ă. în megl. bebe, bebi. Yezi: Frate 1 2. De la sensul de mai sus, cuvîntul a ajuns uşor să denumească pe ‘fratele vitreg’ (desigur tot mai mare ca vîrstă). Cf. alr i/n h. 161 în cîteva puncte din centrul Transilvaniei şi în cîteva din Moldova. Tot ca termen de adresare şi respect, se dă numirea de bade (în special la ţară sau de către orăşeni sătenilor ceva mai bătrîni) unui bărbat mai în vîrstă. (Corespondentul feminin: lele; cf. KLEIN, d.) Gheorghe Ştefan 1 Nu este tocmai uşor să stabilim „sensul de bază” al acestui termen. Unele dicţionare pleacă de la sensul ‘adresare şi respect către un om mai In vîrstă’; altele raportează acest sens mai întli la ‘fratele mai mare’. Noi am plecat de la acesta din urmă, avlnd In vedere extensiunea geografică şi circulaţia în graiurile populare, precum şi Încadrarea lui In sfera preocupărilor noastre. 2 Termeni corespunzători In alte dialecte : in ar.: neare interj. Neare Hristo frate! (< alb. njeri ‘om’) (cf. papahagi, et. 15 ; cf. t. papahagi, d.). Biro (vocativ de la bir ‘fiu brav’ < alb. bir ‘fiu’; t. papahagi, d. ; cf. scl xiv (1963), nr. 3, p. 411); In i s t r. : barba (făt-fr. xi, p. 20). Vezi: Unchi. Cf. G. Bertoni, L’elemento germanico nella lingua italiana, Genova, 1914, p. 82. în megl.: bebi ‘apelativ pentru un frate (sau o persoană) mai mare’ (coteanu, p. 270, 289). www.dacoromanica.ro 262 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ Vodă, trecînd cu oastea... prin Roman... un bivolar bătrîn al lui au ieşit înainte dintr-o crîşmă fiind bat (= beat)... şi au început a rîde şi a bate în palme şi a zice : „Dragul badei, Ştefan Vodă, mai bine îţi şede în domnie dedît în boierie. Aşa să mi te porţi!”, neculce, let. h 206, ap. da. Ba nu, bade Ipate, n-aibi gijă; nu ţi-oi cere vreun lucru mare pînă pe-acolo. creangă, p. 151. Bade, bădie, bădiţă [către] ‘un bărbat mai în vîrstă sau şi [către] un străin’ (furtună, c., ap. gl. ; cf. cardaş, cîntece, ap. gl. ; gl. M.; bogdan, gl.). Bîdie ‘[se zice] unei persoane mai în vîrstă (dar nu prea bătrînă, căci atunci îi zice moş)’1. Rău-îi, doamne, -n sat departe, La tot omu să-i zici bade. p. p. Adesea (la vocativ) cu nuanţă ironică sau ameninţătoare : Hei, hei!... nu te-am ştiut eu că-mi eşti de aceştia, că de mult îţi făceam feliul!... Dar trăind şi nemurind, te-oi sluji eu, măi badeo! creangă, p. 236. în alr i/n h. 189 „Moşneag”, în pct. 364 : moşule, bădiţă; în pct. 522 : moşule (în note); bădică, bădiţă. Ca termen de adresare la un om mai bătrîn apare în alr i/n h. 202, răspîndit în nordul Transilvaniei şi Moldova, şi avînd următoarele sinonime teritoriale : b a ci, moş, bătrîn, nene, jupîn, unchi, taică, tete, dede, nană, u i c ă, cumătru, frate, prieten, neică, geage, tiz, 1 a 1 ă, domn. Poate acesta e şi sensul din bul. fil. y 209 : „termen oficial întrebuinţat între membrii societăţilor studenţeşti bucovinene”. Un ecou al acestui termen popular pătruns în societatea cultă este : badea George, nume pe care-1 dădeau prietenii şi cunoscuţii scriitorului nostru George Coşbuc. De la sensurile arătate pînă aici — în cerc restiîns, familiar, şi prin extensiune—termenul a trecut uşor la denumirea altor rude, intrînd, astfel, direct în sfera termenilor de înrudire 1 2. Astfel avem : bădic ‘unchi’ (gr.s.i 135); bade ‘unchi’ (fratele tatălui; în alr i/n h. 165, pct. 159, 268, 359, 596); unchias şi bade ibid., în pct. 217, 270; unchias şi bădiucă în pct. 357. Bade ‘unchi (soţul mătuşii)’ în alr i/ii h. 166 apare în 14 puncte din Transilvania de nord şi în pct. 798 (Vîlcea). Punctele mai numeroase din această hartă, faţă de harta 165, se explică prin faptul că acest ‘■unchi (soţul mătuşii)’ nu este rudă de sînge ca ‘unchiul (fratele tatălui)’. Deci extensiunea şi aplicarea termenului este în funcţie şi de apropierea gradului de rudenie. O dovadă mai mult că, la început, el n-a servit ca termen de înrudire. Această afirmaţie este valabilă şi pentru alr i/n h. 153, unde găsim termenul cu sensul de ‘tată vitreg’. Pentru această noţiune s-a răspuns cu „bade”, în mai multe puncte din aria acestui termen. Kumirea au dat-o copiii mai mari, conştienţi că cel denumit aşa nu-i tatăl lor adevărat. Cunosc această întrebuinţare şi din regiunea văii de sus a Someşului Mare. Folosit mai ales de fete (des în adresare), termenul denumeşte pe ‘iubitul, ibovnicul, drăguţul’ acestora. în această accepţiune, el are o mare 1 Cf. Iorgu Iordan, Dialectele italiene de sud şi limba română, în arhiva, xxxv (1928), p. 27. 2 „Bade nu înseamnă o rudă de sînge, ci o rudă de alegere, o rudă convenţională, de acelaşi fel cu firtat şi cu surată” (hem). Afirmaţia e greşită, căci „bade” intră şi în atmosfera de rudenie. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro £92 264 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ putere de circulaţie, hem arată că în colecţia lui Jarnlk-Bîrseanu se găseşte „bade”, cu acest sens, de 150 ori, afară de formele diminutivale. Eu cunosc firea badii, Că cu mine s-ar iubi, Bar nu cuteaz-a grăi, Borul a-şi destăinui. Cutează, bade, grăeşte, şi cu mine te iubeşte, jarnîk-bîrseanu, d. 50. Acar, păcat, acar, ba, La badea gură i-ei da. stan, m. 144. Treci, doamne, anul curund, Să vie badea de mult. Pentru tine, bade, bade, Carnea de pe mine arde. onişor, d. 40. Se întrebuinţează de multe ori în corelaţie cu mîndră sau lele. Bade-nalt ca şi-un husar, Lelea pînă la pieptar, Badea mîndru şi voinic, Şi mîndruţa de nimic, jarnîk-bîrseanu, d. 431. De la acest sens „bade” a alunecat uşor la acela de ‘tînăr însurat’ (alb i/ii h. 269, pct. 49) şi apoi la acela de : ‘bărbat, soţ’ (în dialogul) : Terinte : Voichiţa! Voichiţa! Voichiţa : Cum îi bădică ? Iatămă-s. Terinte : Vreau să-ţi spui, nevăstuică, că eu şi cu cumătru ne ducem pîn la tîrg. c. negruzzi, ap. hem. Badea.. . s-a sculat, pe ochi negri s-a spălat, iar soţia dumisale... un scir alb în mîini i-a dat. teodorescu, p. p. 148. Nici lelea cu bîrneaţă, nici badea cu altîţe = bărbatul să fie bărbat şi femeia, femeie, zanne, p. iii 25. în unele cazuri soţia se adresează soţului în mod ironic cu acest termen. Alături de forma „bade”, avem şi varianta regională (prin substituire) badiu, cu derivate ca : bădiuc(ă), bădiuluţ, bădiuliţă. Aproape totdeauna e întrebuinţată cu sensul de ‘iubit, ibovnic, drăguţ’. Hei bădiţă, badiul meu, Badiul meu, drăguţul meu, Be cînd noi ne-am despărţit, Pîn-aeum cînd ai venit, Tot cu altul m-am iubit. JARNÎK-BÎRSEANU, d. 240, cf. hodoşiu, 73. Trandafir cu cracu-n apă Plînge badiu de să-neacă. folc. trans. n 51; cf. popovici, R. d. 164. Be s-ar ţese pînza-n pat, Ar umbla badiu-mbrăcat Ba pînza se ţese-n lemne, Şi badiu n-are izmene, gr. S. v 345. în on. : Badiu. cdo ; Badiul, Bădiuleasa (teodorescu, p. p. 538, 539). ★ Derivatele termenului bade sînt numeroase, cu o bogată circulaţie în limba poporului, avînd sensuri şi nuanţe în legătură cu diversele sensuri ale termenului de bază, şi — ca şi acesta — îşi păstrează (des) funcţiunea de adresare. Aproape toate aceste derivate sînt atestate şi de texte, de obicei în aria lui bade (Transilvania şi Moldova). Unele sînt hipocoristice, altele diminutivale, cu o pronunţată nuanţă afectivă, iar altele — mai puţine — continuă să păstreze sensul termenului de bază. Se observă des la aceste derivate procedeul reduplicării sufixelor şi valoarea intensivă a acestora, procedeu cunoscut şi altor limbi1. Bădic(ă) s. m. 1. frate mai mare. Bădică, bădică, zise iarăşi [fratele] cel mic, ascultaţi-mă şi pe mine. creangă, p. 22; cf. H. xin 178, în Tecuci; izvoraşul, v 15, în Sălaj; id. ib. xvm 70, în Someş; gl. m. ; alr i/n h. 224, cu răspîndire în Moldova; 2. bărbat mai în vîrstă. Bumnea-voastră vă duceţi la tîrfărie? — Acolo, acolo, bădicule. MARIAN, NU. 702; 3. tată vitreg (alr i/ii h. 153, pct. 378, 554); 4. iubit, ibovnic, drăguţ. 1 Cf. puşcariu, et. 313; K. Jaberg, Innooations elalives dans VItalie du Nord, In „Vox romanica”, II 1950, p. 66 şi urm.; B. Hasselrot, Btudes sur la formalion diminutive dans Ies langues romanes. Uppsala, 1957, p. 223. www.dacoromanica.ro CAP. V. TERMENI DE POLITEŢE ŞI RESPECT INTRE RUDE 265 Fă-mă pasăre măiastră, la bădica pe fereastră, Să auz a lui suspin, Lacrămile să-i alin. jarnik-bîrseanu, d. 134; cf. gl. m. ; 5. bărbat, soţ. Cu sensurile ‘frate mai mare’ şi ‘frate vitreg’ a pătruns şi în limba ucraineană : badika (candrea, el. 406—407). în on. : Badica, Bădic, Bădica, Bădicul. cdo. Bădicuţ, -ă s.m. bărbat, soţ. (Un bocet pentru bărbat) : Bădicuţul meu iubit, Frumuşel mi te-am gătit, La lung drum mi te-ai pornit, Scoală, bădicuţă scoală, Şi-i ieşire pîn-af ară, Să vezi oile cum sbiară. marian, î.522. Bădie s.m. (des) 1. frate mai mare. Pamfile se lasă pe un scaun. [Soru-sa] i-aduse mîncare în farfurie, dar el sta cu ochii în jos şi nu spunea nimic. „Ce nu mînînci, bădie?". dunăreANU, ch. 147, ap. da., cf. at.rm i/ii h. 224 (cu aria de răspîndire în Moldova); 2. persoană mai în vîrstă (i. cr. iv 369). Intrat cu ambele sensuri şi în graiul ceangău : begyi. c.L.V, nr. 1—2, p. 122; cf. wichmann, 11). Şi: Mdie (id. ib., cf. bul. fil. IX 194). în on. : Bădia, Bădie. cdo. Bădieş s.m. iubit, ibovnic, drăguţ. Măi bădiţă Gheorghieş, Dragu-ţaţei bădieş. şez. vm 190. în on. : Bădieş. cdo. » Bădilă s.m. (păstrat azi numai în onomastică—hem ; cf. cdo). Bădilucă s.m. iubit, ibovnic, drăguţ. Măi bădiţă, bădilucă, Dac-ai avut gînd de ducă, De ce m-ai prins ibovnică, şez. m 19. Bădioi s.m. (ironic) bărbat sau ibovnic bogat, dar neiubit. De cît cu badea bădioiu, şi ocolul plin de oi, Mai bine cu badea bădică, Şi-n ocol nimică, zanne,’p. iv 249. Bădişel s.m. iubit, ibovnic, drăguţ. Măi bădiţă bădisele, De la tine port inele, De la mă-ta vorbe rele. lexic reg. 11. Bădişor s.m. iubit, ibovnic, drăguţ. Măi bădiţă, bădişor, Nu-mi tri-mite-atîta dor. lo-s copilă tinerea, Dorul tău nu-l pot ţinea, hodoşiu, 21. Bade, bădişorule, Nu lucra lucru hiaba, Că măicuţa nu m-a da Dup-un om ca dumneata, caba, săl. 85, cf. folc. trans. i 226; cf. gl. m. în on. : Bădişor, -şoară, -şoe. cdo. Bădiţ(ă) s.m. 1. frate mai mare. Ajungînd în sat se duce drept la frate-său, ca să-i facă bucurie. „Bine v-am găsit, bădiţă” — Bine ai venit, frate Dănilă!". creangă, p. 44; cf. h. xm 178, în Tecuci; izvoraşul, v 15, în Sălaj; id. ib. xvm 70, în Someş ; gl. m. ; cardaş, cîntece (glosar); ALR i/ii h. 224 (răspîndit în Moldova); 2. bărbat ceva mai în vîrstă (decît cei care i se adresează). Ş-apoi să fi văzut pe neobositul părinte, cum umbla prin sat, din casă în casă, împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holteiu zdravăn, frumos şi voinic, creangă, a. 2. (Adresare propriei persoane) Se opreşte el atunci poruncindu-şi : He, bădiţă, ia mai stai Şi-ndărăt colea s-o iai. lungianu, b. 88 ; 3. (sens cu largă circulaţie în graiurile populare) iubit, ibovnic, drăguţ. Bădiţa cu şase boi, N-are ce câta la noi, Dar bădiţa cel c-o vacă, Nici-o sară să nu-l treacă! Bădiţa ce-l sărăcuţ, www.dacoromanica.ro ■266 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Zău acela mi-i drăguţ, jarnik-bîrseanu, d. 38. De băăiţ, bădiţ să-mi fii, Dar la noi să nu mai vii. C-ai venit mimai o dată Ş-o vrut maica să mă bată. pauletti, s. 15. Cîntă cucul ş-o mierlită, Ce-o să facem, măi bădiţă ? Ne-am iubi, nu ne 'putem, Ne-am lăsa, nu ne-ndurăm. folc. trans. i 49. Tot mă-ntreabâ doruţul Unde-mi şede bădiţul. id. ib. 54; 4. frate vitreg (alr i/ii h. 161, pct. 512); 5. unchi (alr i/ii h. 166, pct. 798 şi alr i/h h. 165 pct. 596); 6. tată vitreg (alr i/ii h. 153 : bade-băăiţule în pct. 798 : tată bădiţă în pct. 388) x. în on. : Bădiţ, -a, -ă, -oiu. cdo. Bădiţei s.m. 1. iubit, ibovnic, drăguţ. Măi bădiţă, bădiţele, Mi-ai furat minţile mele, Şi cu dorul m-ai lăsat, Tot în jale şi banat. p. P. ap. hem 2686; 2. (rar) bărbat; soţ. (da). Bădiţîcă s.m. 1. frate mai mare; 2. persoană mai în vîrstă (da); 3. iubit, ibovnic, drăguţ. Frunză verde siminoc, Dragă bădiţică, of! Nu am parte, nici noroc, Să şez cu puica-ntr-un loc, La o vatră, la un foc. ŞEZ. I 73; cf. PAMFILE, j. n, ap. GL. Badiiîc(ă) s.m. 1. frate mai mare (alrm i/n h. 224, pct. 251, 255, 257, 280, 283); 2. persoană mai in vîrstă. Vă duceţi la tîrfărie? Acolo, acolo, bădicule. sevastos, nu. 327; sens des întrebuinţat prin jurul Nasăudului; 3. frate vitreg (alr i/ii h. 161, pct. 251); 4. unchi (alr i/h h. 166, pct. 273, 283); 5. iubit, ibovnic, drăguţ. Bată-te, bădiucă, bată Ziua de mini şi de-alaltă. folc. trans. i 183. Bădiuliţă s.m. iubit, ibovnic, drăguţ. Ba nu, bădiuliţă, bade. ţiple A, P. P. 90. Bădiuluţ s.m. bădiuliţă. Bade, băăiuluţul meu, De ţi-i voia să mă laşi, Spune-mi verde în obraz. bud. p. p. 30. Măi bădiţă, bădiuluţ, Vino, dragă, mai răruţ. făt-fr. ii 28. Alte der. on. : Badul, Băd/escu, -eanu, -cni, -eşti, -cnţi, Bădoiu, Bă-dioac, Badcanca. cdo. Prescurtări şi trunchieri Bni s. m. (către un bărbat mai în vîrstă). Bai „Davide” [zice popa] „domnia ta ţii cu mine”. Eu am zis: „Aş finea dar alfi(i) să tem, nu (in niminea şi penlru aceia nici eu nu îndrăznesc”, iorga, s. d. xiii 255. Baie s. m. bai. O vinii baia Vasile. costin, gr. băn. ; cf. alr i/ii li. 189, pct. 156. Şi: (var. reg.) Iiiiu = 1. bai; 2. frate mai mare (i. cr. iv 369). Băţ» s. m. (< bădiţă) iubit, ibovnic, drăguţ. Cârăruţă din pădure, Bălu-hilă cu alune, Cu alune mărunţele, Să meargă băţa pe ele. şez. i 73 ; cf. i. cr. xiii 44. Băţîcă s. m. (i. cr. xiii 44) şi biţică (doina, i 114 ; < bădiţă cu suf. -ică). Biţă s.m. (< bădiţă) 1. ibovnic, iubit, drăguţ. Biţa calu-şi potcoveşte, De grea cale mi-l găteşte, şf.z. i 46. Mas-am, biţă, in grădină Şi m-a muşcat o albină, făt-fr. i (1926), p. 55; 2. nume dat (mai ales de copii) unui frate mai mare sau unei rude nu prea în virstă (mat. dialect, i 248; cf. cardaş, cîntece (glosar). 1 1 Bădiţă s. m. Badicza = ‘uxor fratris’ (cumnată) (anon. car.). Nu l-am găsit nicăieri cu acest sens. Poate fi un cuvint hipocoristic care s-a întrebuinţat şi la feminin. www.dacoromanica.ro CAP. V. TERMENII DE POLITEŢE ŞI RESPECT INTRE RUDE 267 Bijus. f. lele, nană (pasca gl.). E o creaţie analogă (< bădifă) ca liţă < lelifă, nu din băbifă, cum greşit se susţine in dr vii 155 ; (cu rostire regională) flhiţu s. f. La femei se folosesc trei gradaţiuni: lele, ghifă şi mătuşă1. Ce faci, babo? se întreabă acum ghila Mărgălina. păcală, ap. cade. Şoruie s. m. (numai sub această formă, la vocativ iubite, prieten; gl. M.) (< bădişorule). ★ Ca situaţie geografică, din alem i/n (hărţile 214, 223, 224, 232, 233, 285) rezultă că bade cu sensul ‘frate mai mare’ are aria cea mai mare în Transilania nordică şi centrală, apoi în Moldova (harta 224). Cu celelalte accepţiuni (adresare, respect etc.), aria lui se micşorează (inovaţii). Locul de unde s-a răspîndit pare a fi Transilvania, unde îl găsim sub forma nesufixată. Cu toate accepţiunile pe care le are, termenul se găseşte în regiunea conservatoare a părţii de nord, în aria lui mire, nănaş şi a altor termeni din limba română, care ne arată vechimea graiului din Transilvania. (Yezi în această privinţă studiile lui S. Puşcariu şi E. Petrovici citate la termenul „Naş-nănaş”.) Geografia lingvistică ne dă o indicaţe pentru o eventuală origine slavă nord-estică a termenului, pe care însă n-o putem preciza. „Bade” pare a fi înrudit cu cuvîntul slav corespunzător baie (bat'(j)a ‘frate mai mare’), dar nici în limbile slave etimologia lui nu e clarificată. Cf. rus. dial. batja ; ceh. bat'ă ; bg. dial. batjo, bate, toate cu sensul ‘frate mai mare’. Eorma slovacă e baVa, batko ‘tată, unchi’; ‘frate mai mare’, s.-cr. (reg.) baca bato ‘frate; tată’ (beeneker, sl. wb. 46; cf. teubaciov, 21). Miklosich îl derivă din limba turcă, dimpreună cu magh, bătga ‘frate mai mare’. Probabil că, la origine, a ieşit din graiul copiilor (kniezsa, 794 — 795). N. Lahovary1 2 îl aduce în legătură cu unii termeni asemănători — ca formă şi sens — din unele limbi sau dialecte orientale (draviene, caucaziene, berbere etc.). Aceste asemănări nu pot fi decît coincidenţe, mai ales că termenul nostru are aria binecunoscută în Transilvania şi Moldova, unde nu avem influenţe din limbile amintite. Dacă forma badya ar fi o influenţă străveche, atunci d urmat de y trebuia să devie dz şi pe urmă z. Compară: viridia > varză; media-die > miazăzi etc. Formele ucr. badeo şi bădika ar putea fi de provenienţă română (sche-LUDKO, BA. II 126). BACI Termen de respect, întrebuinţat în vorbirea către sau despre un frate mai mare, o rudă sau un cunoscut mai în vîrstă. Bacse ‘frater major natu’ (anton, car.) ; cf. lb. Baci = frate mai mare, în ale i/n h. 224 „Nene (Bade)” ca termen de respect către un frate 1 Cf. I. Munteanu, op. cit., p. 141. 2 Op. cit., p. 313. www.dacoromanica.ro 268 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA mai mare. Sub forma „baci" şi „bace" erăspîndit în Transilvania nord-ves-tică şi în cîte două puncte din Banat şi Hunedoara. Baciu frate vitreg (în alb i/n h. 161, pct. 26 în Banat). Baciu tată vitreg (în albm i/ii h. 214, cu răspîndire pe frontiera de vest a ţării noastre). Denumirea e dată de către copiii care n-au crescut de mici împreună cu tatăl lor vitreg şi au conştiinţa că nu acesta e tatăl lor adevărat. Baciu unchi (fratele tatălui) (în alem i/n h. 232, pct. 96; în pct. 339 : „baciu dulce”). Baciu unchi (soţul mătuşii) (în alem i/n h. 233, în mai multe puncte din Transilvania vestică). Baciu bunic (în ale i/n b. 169, pct. 308; „tată bătrîn, baciu”, în note). Baciu moşneag (în ale i/ii h. 189, pct. 100 : „moş, baciu”; în pct. 324 : „om bătrîn, baciu”). Baciu bade (termen de respect către un om mai bătrîn, lb ; cf. NOVACOVICI, c.B. n ; alem i/ll h. 285, în aria lui ‘unchi’ şi ‘frate mai mare’). Cu acest sens a intrat de la români şi în graiul saşilor (geigoeovitza, 10). După cum reiese din hărţi, cuvîntul e întrebuinţat atît ca termen de înrudire, cît şi ca termen de respect. La început el a fost întrebuinţat în viaţa păstorilor cu înţelesul de : ‘şeful ciobanilor; cel care face caşul’. Cu acest înţeles se găseşte atît în dacoromână, cît şi la aromâni şi meglenoromâni : batiu (t. papahagi, d.) ; la istroromâni e nume de persoană : Baţe (puşcaeiu, iste. ii 278) 1. A existat poate şi în graiurile preromane din ţinuturile noastre. Cf. alb. bats ‘frate mai mare, tovarăş’; bag ‘fromager’ 1 2. Cuvîntul fundamental, păstoresc, a cuprins în sine ideea de bătrîneţe şi reverenţă şi s-a aplicat, prin extensiune şi analogie, şi la gradele de înrudire amintite mai sus. După candrea, el. 401 şi drXganu, r. 71—72, cuvîntul s-a răsplndit prin păstorii români în limba popoarelor învecinate. Cf. s.-cr. bala ‘Senner’; bg. bal, baiu ‘Senner, Schăfer, Kaselmacher’; baljo ‘nene’; ceh. şi dial. slovac bala ‘Oberschăfer’; pol. dial. baca, bacza ‘idem’. La saşi : Bitsch, Batsch (tot cu sens păstoresc, br. r. 10); la ceangăi : bacsâ ‘Greis, Alter, Văterchen’ (wichmann, 10)3. 0. Densusianu in gr. s. iv 149 — 152, şi apoi în Aspecte lingvistice ale păs-toritului (curs litografiat, Bucureşti, 1933 — 1934, p. 14, 98, 232, 250, 254), plecind de la tema bak- cu derivatul băkili ‘păstor’ (prin sincoparea lui i şi reducerea grupului kl la l) !1 consideră de origine pecenego-cumană. 1. I. Busu 4 11 socoteşte, cu probabilitate numai, autohton (preroman). 1 Cf. Th. Capidan, Raporturi albano-romăne, dr n p. 459 — 60. 2 Idem, Limbă şi cultură. Bucureşti, 1943, p. 196 — 197. 3 Cf. Th. Holban, Influenţe româneşti in limba polonă, arhiva, xxxvm, 1931, p. 264— 265 : Mara N. Popp, Urme româneşti tn viaţa pastorală a Carpafilor polonezi, în Buletinul societăţii reg. române de geografie, LIV (1935), p. 216 ; crînjalX, r. 201 — 204 ; N. Lahovary, op. cit., p. 313 ; omagiu, i. 694 ; kniezsa, 71 ; dragomir, vl. 154, 176 ; l. rom. vin, nr. 3, p. 20. 4 Raporturile limbii române cu albaneza şi substratul balcano-carpatic, în c. l. vii, nr. 1, p. 117, 123. www.dacoromanica.ro CAP. V. TERMENII DE POLITEŢE ŞI RESPECT ÎNTRE RUDE 269 Unii lingvişti ai noştri fac distincţia între înţelesul de ‘frate mai mare* şi sensul păstoresc al cuvîntului. (Cf. drăganu, r. 71, 72; gr. s. iv 150.) în dacoromână, în accepţiunea care ne interesează pe noi, atr îl înregistrează răspîndit mai ales de-a lungul hotarului dinspre Republica Populară Ungaria, fără a depăşi undeva frontierele Transilvaniei. Este o dovadă mai mult că l-am reprimit — ulterior — din ung. bâcsi, cu acelaşi înţeles. însăşi expresia „Baciu dulce” din at/rat i/n h. 232 pct. 339 pare a fi o traducere fidelă din magii, „edes bâcsi”, întrebuinţată mult de maghiari în vorbirea familiară. Din bmba română a intrat (reg.) şi în graiul ceangău : bâcs (scl xiv> nr. 3, p. 379). Derivate Băciuţ s.m. (alrm i/ii b. 224 pct. 103) Băciucă s.m. s.m. (jahresber. viii 138 ; cf. lb). Băciuc s.m. (Braşov). Băciţă s.m. frate mai mare (prescurtat: cită, în Bihor. Corn. N. HAS — Oradea). Der. on. : Baciul, Bacea, Băcilă. cdo. NENE (NEICĂ) Cuvînt din fondul principal lexical al limbii române (graur, î. f. fr. 52), la origine aparţinînd graiului copiilor (iordan, st. 26). Se găseşte în limbile slave, de unde a pătruns la noi, şi anume, după cît se pare, din limba bulgară, deşi cf. şi ucr. nenjo ‘tată’; magb. nene ‘lele, nană, mătuşă; soră mai mare’. Cf. şi bg. nenja ‘mătuşă’; neni 1. tată ; 2. numire dată fratelui mai mare de către cei mai tineri; s.-cr. nena ‘mamă’. Se găseşte şi în graiurile slave regionale: nena ‘tată’ (petrovici, car. 144, 218; cf. kniezsa, 894—895). Cf. şi pers. nană, tc. nene ‘mamă’ (lokotsch, et. WB. nr. 1553). Bazat pe exemple asemănătoare şi din alte limbi (mai ales din punct de vedere fonetic) Iorgu Iordan 1 se întreabă, pe bună dreptate, de ce n-ar putea fi o creaţie pe teren românesc ? în limba română este mai mult un termen de adresare, cu următoarea situaţie semantică generală: Termenul e titlul de respect pe care îl dă un frate sau o soră mai mică fratelui mai mare; sinonim : b a d e. Acesta pare a fi înţelesul fundamental al termenului şi în această accepţiune are cea mai frecventă întrebuinţare în limba română. Nene — bade (h. n 256, în Ciobanul-Constanţa). Nene, zic fraţii mai mici la cei mari. h. xvn 351, în Ţînţari-Făgăraş; cf. H. xvm 146, 147, în Maidan-Banat. Eu am răpus pe tata, lui neică să-i daţi drumul. caragiale, t. i 54, ap. da ms. Scoală, nene, dragul meu, Că nu ştiu ce-am 1 Note de lexicologie românească, In scl xiv, nr. 1, p. 23. www.dacoromanica.ro 270 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA văzut eu. JARNÎk-bîrseanu, d. 492. Au, nene şi frăţioare, ce să fie ăst păcat. PĂSCULESCU, L. P. 168, 209 ; cf. PUŞCARIU,” L.R. I 48. în ALR i/ii h. 162 „Nene (bade)” e răspîndit în masă compactă în Muntenia, Oltenia şi părţile limitrofe. Nene pare a fi o fază mai veche decît bade, căci e răspîndit — cu diverse sensuri — pe întreg teritoriul dacoromân. Cf. ALRM i/n h. 224 şi 285 \ Apoi, el are sensul de ‘tată, taică’. M-apărăsit nenea şi-am rămas de mamă. dosofteiu, ap. tdrg. Mamă, zi să vie nenea, ca să-mi scuture lenea. pann, ap. tdrg. Numai nu-i aşa milos [socru-tău], Cum al tău nene ţi-a fost. MARIAN, nu. 367. Au zis împăratul că cine m-a scăpa din gura bălaurului, după acela m-a mărita şi... are să mă ăeie nenea cu bună semă după acest ţigan. SbiereA, p. 125. Cînd rămîn pruncii de nene, Streinei îs fără vreme. bîrlea, c. p. 120. Ni tu, Gruio, puiul neichii, Nan tu bine îmi porneşte. CORCEA, b. 109; cf. ŢIPLEA, p. p. (glosar); şez. ii 209; id. m 82; T. PAPAHAGI, M. 20 ; WEIGAND, BAN. DIAL. 125 ; COMAN, GL. ; MARIAN, î. 321, 511. în ar. neni ‘tată’ (în limbajul copiilor), dalametra ; cf. t. papa-iiagi, d. (< mbg. neni ‘idem’). Sensul de ‘tată vitreg’ (alrm i/ii h. 214, pct. 160, 190, 295, 839) se explică prin faptul că atunci cînd a intrat în familie acest „nene”, copiii erau mari şi nu i-au mai zis „tată”. Tot ca termen de respect apare „nene” cu sensul de ‘frate vitreg’ (alr i/n h. 161, pct. 158, 810, 835, 839, 878, 954). Ca termen de adresare către o soră l-am găsit atestat o singură dată în Weigand, K. M. d. 81 : neico Mario! (deci a devenit şi feminin). Termenul se aplică şi unui bărbat mai în vîrstă, adeseori ca apoziţie pe lingă numele de botez. Ciobanii zic nene în loc de moş. H. m 38, în Băneasa-Covurlui. Nu aşa am grăit cu nenea Nnache. (a. 1751) iorga, S. D. xn 61; cf. novacovtci, c. B. n. Dar neică Barbul cum trăieştef odobescu, i 74, ap. da ms.; cf. rădulescu-codin, î. 250. Bre, măi neică Stanciule, Ţine-ţi tu paralele, păsculescu, l. p. 242 2; cf. alr i/ii h. 189 „Moşneag” (în cîteva puncte izolate). De la acest din urmă sens s-a trecut şi la acela de ‘bunic’, răspîndit în sudul şi sud-vestul Transilvaniei şi în Moldova (alr i/ii h. 169). întrebuinţat în sens impropriu termen de adresare a unei rude mai în vîrstă către una mai tînără.Fm la nenea (sau la bîdia) 3. Tot în adresare apare rar şi sensul de ‘socru’ (viciu, gl. ; cf alr i/n h. 261, pct. 295) şi apoi cu acela de ‘unchi’ în cîteva puncte izolate din alr i/ii h. 165 şi 166. Explicaţia unor astfel de cazuri, în care nu mai e vorba de rudele respective, a dat-o Iorgu Iordan 4. 1 1 în megl. termen corespunzător : bebe (capidan, mg. i 87; iii 37). Vezi: frate. 2 Sinonim „aproximativ” în megl. cicia ‘neică; unchi’ (papahagi, m. r. 67). 3 Cf. Iorgu Iordan, op. cil., în arhiva, xxxiii (1926), p. 182. 1 Nene este „pendantul” lui fafă. Punctul de plecare pentru aceste numiri trebuie căutat In obiceiul popular muntenesc de a spune fraţilor şi surorilor, şi prin extensiune, tuturor rudelor şi cunoscuţilor mai în vîrstă nene respectiv faţă (bul. pil. ii 211). www.dacoromanica.ro ATLASUL LINGVISTIC ROMÂN I (ALR I) Nene HARTA 32 NENE (BADE) ■ www.dacoromanica.ro 272 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Termenul cu care fata se adresează către flăcăul pe care îl iubeşte, şi pe care flăcăul însuşi îl întrebuinţează cînd vorbeşte cu fata despre sine, este des folosit în graiurile populare. Rămîi nene, sănătos, Crinişorulmeu frumos! — Du-te, mînăro, sănătoasă, Scînteioara mea frumoasă, pamfile, C. Ţ. 115 Am avut o mîndruliţă Şi mi-a fost cam tinerea, Ih'aga neichii turturea. bibicescu, P. P. 17. Ba eu, neică, oi jura, Că m-am iubit cu dumneata, Cînd eu, neică, oi jura, Şi tu, neică, vei scăpa. folc. trans. n 288. Este des întrebuinţat (la vocativ), în povestiri populare, pentru a exprima mirare, surprindere, nerăbdare, admiraţie, frică etc. în astfel de cazuri termenul îşi pierde înţelesul pur lexical şi devine un fel de interjecţie. Şi cînd venea ea, nene, dobora copacii, ispirescu, l. 5. Şi cinsteşti la vin, măi neico! contemporanul, i 456, ap. da ms. Bine-i lîngă puiculiţă, Neicăy neiculiţă! alecsandei, t. 195. Şi mi s-au aşezat la drum, măi nene... lungianu, b. 134. Şi mînca, nene, mînca, Şi bea si se veselea, bal. olt. 48, cf. 36 x. Derivatele lui nene sînt diminutivale şi hipocoristice, fiind în legătură cu diversele sensuri de bază ale termenului. Predomină mai ales cele în legătură cu sensul de ‘tată’. Ca şi sensurile de bază, şi derivatele sînt întrebuinţate aproape exclusiv în adresare. Nenişor s.m. Mai avem treabă, nenişorule! negruzzi, s. m 19, ap. dl. (Cu valoare stilistică) Şi nu trecu o clipă pînă nu veni, nenişorul meur o străsurică mîndră. mera, l. b. 191. Neniuc s.m. tată. Dragul meu, neniucul meu. marian, î. 511; cf. ŢIPLEA. P. P. 113. Nenîc s.m. frate mai mare (alr i/n h. 162, notele de la pct. 750, 772). în on. : Nenică. cdo. Ncniucuţ s.m. neniuc. Neniucuţul meu iubit, marian, î. 511. Neniuluc(ă) s. m. neniuc. Nu ţi-i, neniulucă, jele Pe mine-a mă. văduvi, Pruncii a mi-i sărăci, ţiplea, p. p. 8; cf. id. ib. 113. Neniuluţ s.m. neniuc (ţiplea, p. p. 113). Neniuţ s.m. neniuc. Neniuţul meu iubit, marian, î. 321. Şi: (var.) nenuţ s.m. Să fii mamei de-ajutor Şi nenuţului de spor. marian, na. 318. în. on. : Ncniuţ(ă), -a. cdo. Xiuniuţ s.m. tată (arvinte, gl.). Niniciiţă s.f. iubită, drăguţă. Trece badea prin luncuţă Şi nu-mi zice ninicuţă, Parcă nu i-am fost drăguţă. SEVASTOS, c. 148, ap. DA ms. Nică s.m. (prescurtare din nenică) frate mai mare (ALR i/n h. 162, pct. 900 ; cf. c.V. n. nr. 1. p. 32). Nea s.m. (prin haplologie din nenea; adesea înainte de numele de persoane). Nea Budulea avea un picior mai scurt decît celălalt. SLAVICI, ap. da ms. Să vorbească şi nea Ion, că şi el e om. cade. Nen s.m. (formăprescurtată,urmată de adj.posesiv) Chiruţă se-nspăi-mînta Şi către nen-său grăia, jarnik-bîrseanu, d. 492. 1 1 Nene ‘procsenet’ nu intră în preocupările noastre (l. rom. xiv, nr. 1, p. 24). www.dacoromanica.ro CAP. V. TERMENI DE POLITEŢE ŞI RESPECT INTRE RUDE 273 Nentu s.m. (contopire a formei prescurtate nen cu adj. posesiv tău) Mă! — spune lui nentu Chiriac să nu uite de ce-a fost vorba. CAKAGIALE, T. n 19, ap. da ms.; cf. scl xi, nr. 1, p. 49. în on. : Nentu. cdo. Neică s.m. (TT)<;, «pauiAin)?). alecsandri, ap. gAldi, m. 187; familiarmente adv. (s. f. c. ii 190, 195); familiarh s. m. ‘tată de familie’ (cf. ngr. 9a(jU.Xldcp^rjţ) termen provenit din limba cancelariilor (gAldi, m. 44) s. 1 în dialectele din sudul Dunării (inclusiv sinonime): in ar.: fumeal'e; in m e g 1.: fămel'ă. Vezi : femeie, nota 1. Megl. taifă, pl. toifur (capidan, mg. iii 288; cf. gr. s. vii 208; alr ii i h. 135) < bg. tajfă < tc. taife. Istr. famil'e, familife, fameie (jahresber. vi 213 ; cf. PUŞCĂRII!, ISTR. III 310 ; MAIORESCU, ISTR. 104. GLAVINA, CAL. 71 ; CANTEMIR, T. 165 ; REW 3180) ; drujina (jahresber, vi 210 ; cf. popovici, d. r. 108 ; alr ii/i li. 135) < s.-cr. druzina ’Hausgenos-senschaft’. 2 Intrat şi in graiul ceangău : fâmilijg, unde coexistă alături de csglăd (marton, p. 560). 3 Dăm şi citeva sinonime „aproximative” şi rar atestate ale termenului familie. Harabalie s. f. (col.) toţi ai casei (lexic reg. 29; in raionul Băileşti-Craiova). Poate e acelaşi termen sau inrudit cu harabaie ‘casă, Încăpere sau curte mare (in dezordine)’, dl. Cf. tc. araba. lchiacos ‘de familie, familier’, V. A. Ureche, ap. gAldi, m. 196 (cf. negr. ui>uax6<;). Lămiislie s. f. ‘mulţime de oameni adunaţi la un loc; membrii unei familii numeroase’» 'oameni care lucrează Împreună’ (lexic reg. 64, in raionul Vaslui, reg. Iaşi), da II dă (in Tran- www.dacoromanica.ro CAP. VII. TERMENI CARE EXPRIMA IDEEA GENERALĂ DE RUDENIE 30P GLOATĂ De la sensul general şi de bază ‘mulţime’, termenul s-a restrîns şi a ajuns şi la acela de ‘familie (mai ales cu copii mulţi)’. Sub gloată înţeleg' românii din Bucovina familia, marian, se. i 4; cf. puşcabtu, £t. 376 GL. M. Gloată ‘familie’ (moun, gr. băn. 193). Şi va fi certătoare pre bărbatu şi pre toată gloata 1 (cf. aer ii/i h. 135, pct. 833). Uneori cuprinde numai ideea de ‘copii (în genere)’. Şi va lua [fata]) altulu [alt bărbat]; şi cu el bine va vie şi va face gloată mestecată, dr v 590. N-are gloată, îi numai el cu femeia, viciu, GL. 33. N-avem gloate = n-avem copii. Ţ. H. 51. Foaie verde iarbă lată, Scîrbitu-i omu cu gloată, Pînce-î gloata mititea, Scîrbitu-i şi nice prea. Gloata dacă creşte mare, Scîrba sfîrşit nu mai are. De-i fecior, îl ia-n cătane, De-i fată, noroc nu are. şez. vn 84, în Bucovina; cf. weigand, ban. dial. 119; şez. ii 299; bull. lingtj-v 144; petro Viei, FOLK. alm. 41, 89, 136. Apare şi în derivatul cjlotaşi. ‘membrii familiei’ (marian, se. I 4; cf. şez. v 157). Mai mulţi glotaşi ==-copii (ai unei familii) (GL. M.). In alr i/n pct. 18 din hărţile 182 şi 183 termenul apare ca sinonim a lui c o p i 1; în acelaşi punct din hărţile 184,185 ca sinonim cu b ă i a t - Lărgindu-şi sfera întrebuinţărilor, a ajuns (în Banat) şi la sensul de ‘femeie’ dezvoltare analogă, ca sens, cu aceea a latinescului familia > femeie. (Cf. arhiva, a. 1926, p. 13 ; puşcărie, et. 367) Gloatele (= femeile)* nu sînt acasă. da. Pentru etimologie: cf. bg. glota ‘mulţime’; s.-cr. glota ‘familie,, copii’; ucr. golota, pol. holota ‘cerşitorime, sărăcime’. CELED Termen cu o semnificaţie istorico-socială, avînd ca bază vsl. ăel'ad'b^ A luat naştere în perioada sclaviei patriarhale 2. 1 2 silvania şi Banat) cu sensul ‘mulţime mare’. Sarabalie s. I. ceată, familie, ceată numeroasă şi gălăgioasă (lexic reg. 38, în raionuft Gura-Jiului, reg. Craiova). Poate o rostire regională a lui harabalie, căci ambele provin din. aceeaşi regiune (Oltenia). Tălâie familie (toţi ai casei) (chest. ii 47/58, ap. da ms., in Nocrich-Sibiu). în dialectul aromân (termen de circulaţie generală) : fălcare s. f. ‘Ies familles qui se trou-vent sous la dependance d’un celnic; l’ensemble des familles qu’unit le lien de parente’ (< lat. *falcaria, falcarius) (t. papahagi, d.). 1 Cf. N. Cartojan, Cel mai vechiu zodiac românesc, în dr v 590. 2 Cf. V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu : Viaţa feudală in Ţara Românească şt Moldova (sec. XIV—XVII). Bucureşti, 1957, p. 143 — 145. în „Vulgata” celiad e tradus prin familie, iar în traducerea rusească a „Evangheliei”, prin slugi. Termenul desemna pe ‘robii şi roabele’ din perioada patriarhatului. în antichitate Keltis şi cills = genus „Geschlecht”. Pe o treaptă nouă de dezvoltare socială, termenul a început să însemneze la bulgari, ruşi, cehi şi alţii ‘familie, copii ; oameni dependenţi’. Cu evoluţia în timp a familiei el îşi schimbă conţinutul, cuprinzînd în sfera sa şi pe acei ce nu erau robi. Cf. B. G. Grecov, Ţăranii in Rusia, Bucureşti, 1955, p. 132 — 138. Avem deci o evoluţie aproape paralelă cu aceea a lat. famulus, -i, al cărui derivat este familia. www.dacoromanica.ro ■302 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA în limba română nu s-a îndepărtat prea mult de sensul iniţial, căci pe lîngă ‘servitorimea dintr-o casă’ (da), ‘oamenii care aparţin aceleaşi •case’ (chest. n 47/389), sensul cel mai răspîndit este (des la pl.) ‘copil, băiat’. Am destui cilezi = am destui copii (stan, m. 150; cf. candrea, Ţ. O. 80 ; GR. S. n 84 ; IZVORAŞTJL, V 16 ; BTILL. LINGTJ, VI 191 ; SCURTU, UG. 204 ; BTJL. FIL. IV 97 ; alrt ii 139, pct. 310 ; TEAHA, GR. 125). Un sens apropiat şi tot atît de răspîndit este ‘familie’1 (uneori complinit prin : ‘cu copii’, sau ‘toţi ai casei’, sau ‘membrii familiei fără capul familiei’; cf. lex. bobb ; pompiliu, Bm. 1007 ; T. papahagi, m. 138; PETROVICI, FOLK. SC. 165, 167 ; L. ROM. VHE, UT. 5, p. 81 ; LExtc REG. 90). în i. gr. xttt 151 (Suceava) : neam de departe, familie 1 2. Să fii gazdă sănătoasă, cu chilediu de-a-mpreună. arh. folk. vn 54. După atestările din texte, euvîntul pare a fi mai răspîndit decît ne arată alr, în care n-a fost provocat printr-o întrebare directă şi din acest motiv apare numai ca sinonim cu copii, familie. Cu sensul de „copil” în alr i/n h. 181, pct. 98 şi 295 , apoi în alr n/i, li. 135, pct. 346. Cu sensul de ‘copii (gemeni)’ în pct. 98, alr i/n h. 210 iar în alrm ii/i h. 135 cu înţelesul de ‘familie’ în pct. 76, 310, 334, 346 (Banat şi partea de vest). Şi (reg.) ciled, eilediu, eileghiu, eiulegiu (ap. da ; siled (Năsăud) (bull. lingu. vi 191; cf. bul. fil. iv 97). Cu excepţia exemplului din Suceava (unde poate a fost adus de către transilvăneni)3, termenul e răspîndit numai în Transilvania şi Banat, ceea ce ne explică originea lui din magh. cseled (= csalâd) cu aceleaşi înţelesuri; dar cf. (mai ales pentru Maramureş) şi ucr. nejiaju. ‘ai casei’ (semcinski, 77) 4. Vezi: gazdă. Derivate (diminutivale) Ciled’eş s.n. (teaha, gr. 210). Cilcdel s.m. Avea jupînul gazdă Cinei şase ciledei, Mai mari şi mai mărunţei, folc. trans. i 543. CASĂ Dintre sensurile multiple ale acestui cuvînt (care face parte din fondul nostru principal lexical, cf. graur, î. f. pr. 48, 74, 115, 142; < lat. casa) reţinem : ‘toţi cei care locuiesc împreună; familie’. Acest sens s-a născut deoarece mai de mult locuitorii unei case erau sub ascultarea unui cap de familie. Să botezară, cu toată casa lor. dosofteiu, v. s. 126. Casă = = familie (Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia P. P. Panaitescu. Bucureşti, 1955, p. 237). Acelaşi sens şi în aromână (cf. t. papahagi, d.), Om cu casă = om cu familie (dalametra). Şi întordndu-se în Mar amor ăş 1 Cf. istr. ielăd 'familie şi membri ai familiei ai casei’ (popovici, d. r. 97); jel'ăd 'copil’ (puşcariu, istr. iii 328) < s.-cr. celjad ‘Gesinde; Hausleute’. 2 Cf. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, I, p. 15, 214, 216. * Cf. Ion I. Nistor, Băjenari ardeleni tn Bucovina, în „Codrul Cosminului" II-III (1925, 1926), p. 445-533. 4 Cf. Lucia Djamo, Contribuţii la studiul lexicului documentelor slavo-române, in Romanoslavica VIII (1963), p. 144. www.dacoromanica.ro CAP. VII. TERMENI CARE EXPRIMĂ IDEEA GENERALĂ DE RUDENIE 303 luatu-şi-au casele ş-au ieşit cu toţii din Maramorăş'. n. costin, let. i 91. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău. creangă, p. 6. Ai casei = membrii familiei (şez. m 107). Cei de-acasă = rudele de aproape, familia. Porun-citu-mi-a maica... Să mă duc la ea la cină, Eu maichii i-am poruncit... Să cine cu cei de-aeasă, Că pe mine nu mă lasă. jarnik-bîrseanu, d. 179. Casă grea = familie numeroasă. Doamnă avea de treabă, bună şi milostivă, cuconi cinci şi cucoane trei şi-i era casa cam grea. neculce, let. n 387. E x p r. A ţine (sau a fi) de casa cuiva = a ţine de familia cuiva; a fi dintre oamenii apropiaţi ai cuiva. Bine, Ivane, du-te ; nu ţi-i oprită calea, De-a putere-a fi, acum eşti de casa noastră, creangă, p. 312. Ca sinonim cu familie, în alr n/i h. 135, pct. 29 : casă; pct. 353, 836 : casă-familie ; pct. 836 : casa lui completă. (în concepţia orînduirii feudale şi burgheze) denumeşte ‘totalitatea celor ce se trag din acelaşi strămoş; neam (bun sau mare); familie mare; dinastie’. O parte ţinea cu casa leremiei-vodă, iar altă parte cu casa lui Simion-vodă. N. costin, let. i 228. Poftim ... Testemel de legat, Cu canaf de mâtasă, Ca la cucoane de casă. sevastos, nu. 126. Să te ferească dumnezeu de casa Vădenilor (= de cei din neamul Vădenilor, de-al-de Yădeanu !) PAMFILE, I. C. 399, ap. DA. Derivatele de mai jos nu sînt propriu-zis termeni de înrudire, ci numai coroborează, în mod tangenţial, atmosfera semantică a acestei terminologii. Eedăm numai sensurile care ne interesează. Casnic s.m. (învechit; des cu funcţie adjectivală) om cu casă, căsătorit ; soţ. Pentru care vini se dăspart oamenii casnici, ce să zice bărbat de fămeae-şi . pravila (munt.) 551, ap. da ; cf. gl. m. Căsar s.m. (învechit; adesea cu funcţie adjectivală) 1. soţ; bărbat căsătorit. Cîte 105 parale să dee fieşte-ce om căsar’, holteiul cel cu părinţi 55 parale, canta, let. m 178 ; cf. neculce, l. 396 ; 2. (la pl.) ‘soţi (bărbatul şi nevasta)’. De se va afla în mijlocu a bărbatu şi a femeie ce se zice între câsari. (G. Seulescu, Glosarul Codicei Vasile Lupu, în „Buciumul Eomân” 1 437 ; cf. da). Căsaş s.m. casnic; membru de familie, căsean. TJn om oarecarele era căsaşu si răsădi o vie. varlaam, c. 280; cf. cl. M.; mat. dialect, i 163. Căsătoriu s.m. (învechit; < lat. * casatorius ; cf. dhlr 493, 494 ; T. papahagi, D. 15) om căsătorit, cu familie; soţ. Vai de căsătoritul cela ce nu-ş [i] va deştepta fomeaia din casă. (sec. 17).cuv. d. bătr. n 51. (Ear, cu funcţiune adjectivală) Podobnic iaste omul căsătoriu, cela ce scoate din vistiarul lui noaole şi vechile, coresi, ap. dhlr n 494 ; cf. c.L. vn, nr. 1, p. 133. Cu acelaşi sens şi în aromână: căsător, -oare (dalametra, cf. T. PAPAHAGI, D.). OGEAC De la înţelesurile de bază (1. coş de sobă, cămin; 2. corp de oştire, corporaţie), prin extensiune, urmînd în oarecare măsură drumul semantic al lui casă, a ajuns să însemneze ‘casă; familie’. Pe Gianu Mîrza l-au luat www.dacoromanica.ro 304 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ cu tot ogeacul lui. n. costin, ap. şio. 276—277, (= il emmena G. Mîrza avec toute sa familie) ddrf. Ou acelaşi sens în ar. ugeac. L'i si stinse ugeaclu = i s-a stins familia (MTHĂILEANU; cf. T. PAPAHAGI, D.). Etimologic: < te. ocale ‘chemin^e’ (cf. lokotsch, et. wb. 1587). FLAMĂ Atestat o singură dată cu sensul de '■familie (numeroasă?)’. S-o dus a munte cu toată flama, pasca, gl. (Jina-Sibiu). da îl dă şi cu sensul de ‘mulţime’, iar viciu, gl. : atît flamă de copil se scaldă. Termenul are o dezvoltare semantică paralelă cu gloată. Prin extensiune a ajuns să însemneze şi ‘familie’. Etimologic : < lat. flamma ‘flacără’ (da). Semantic explicaţia este neconvingătoare. Poate dintr-un lat. *famula (neutru pl. al adj. famulus, -a, -um cu funcţiune colectivă). Din punct de vedere formal : famla > flama (prin metateză). Ca sens s-a pornit de la ideca de ‘servitorime (mulţimea unei familii)’. LEGĂTURĂ Termenul apare in alr ii/i li. 135 pct. 872 ca sinonim cu familie. E un termen figurat, care se explică prin faptul că membrii unei familii sint legaţi Intre ei (prin singe, alianţă, Încuscrire), ca un mănunchi. HEBEDIE (HEBEGHIE) Termenul e glosat cu ‘familie, neamuri, rubedenii’ şi prezintă aceeaşi evoluţie semantică ca şi gloată, flamă. A plecat toată heredia la plimbarer la nuntă, coman, gl. (în Hunedoara). în da (învechit) hereghie este dat cu sensul de ‘origine, neam’. Iară dintr-altă parte scrie hereghia de Moldova, m. costin, ap. gîdei, st. Lăsînd ghereghia (neamul) legii tâtîne-său. dosofteiu, v. s. 101. Poate fi un derivat abstract din herede. Forma ,,ghereghie”, pe care o găsim la Dosofteiu, pare a indica o influenţă ucraineană, sau poate cuvîntul e chiar identic cu herede ‘moştenitor’ (frîncu-candrea, m. 101). A venit cu toată herezia. mat. dialect, i 23. (Neologism din lat. heres, -edem ‘idem’) sau din magh. eredni ‘a-şi trage originea’. Am avea în acest caz o influenţă ucraineană în Moldova şi alta latină, în Transilvania, introdusă prin latinişti. www.dacoromanica.ro CAP. VII. TERMENI CARE EXPRIMA IDEEA GENERALA DE RUDENIE 305 FĂRĂ Termenul are înţelesul de ‘neam, ginte, naţiune’. Nicolae... adună bărbaţi din fara şi din 'prietenii săi. P. MAIOR, ist. 202, ap. DA. Cu sensul de ‘neam’ are o întrebuinţare restrînsă, numai în Ţara Haţegului, mai ales în sens negativ : rea fără de om = rău neam de om (rev. crit. m 153, ap. DA ; cf. DENSITSIANTT, Ţ. H. 317). Ca şi gintu (întrebuinţat pînă în sec. XVI), acest cuvînt a fost înlocuit în dacoromână prin neam. în dialectul aromân e curent întrebuinţat (da-lametra ; cf. tvttttătt/ra'ntt ; t. PAPAHAGI, d.). Fără după fără = neam după neam (papahagi, s. 149, 212). La fel, e cunoscut şi în meglenoromână. (gr. s. m, 392; cf. capidan, mg. m 125) şi se găseşte în toate limbile balcanice : cf. alb. fare, bg. fara, gr. oaaa. E un element preslav, vechi german < longobardul fâra ‘familie, neam’ şi existenţa lui în limba română se explică, poate, prin albaneză \ FEL Dintre sensurile multiple (cf. da) ale acestui cuvînt (< magh. -fele) reţinem pe cel de ‘neam’ (cu sensul de ‘popor, ginte’). Se va ivi împăratul Es... şi va bucina şi ... atunci-l vor vede(a) toţi oamenii şi toate feliurile. ctrv. D. bătr. n 456. Au biruit leul cel ce iast [e] den fedliulu Iudii. biblia 1688, ap. da. în acest din urmă exemplu redă cuvîntul gr. genunchi, însurăţel, legătură, limbă, linie, mascur, născător, os, singe, viţă etc. Foarte puţini dintre aceşti termeni prezintă o' altă evoluţie semantică in restul României. Cf. HEW. 2 Verbele (de origine latină) : insura, mărita, căsători, cununa, la fel denumesc acţiuni importante in legătură cu familia. www.dacoromanica.ro 330 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA această terminologie demonstrează şi ea în modul cel mai evident latinitatea limbii şi poporului român, precum şi legătura indestructibilă dintre limba română şi celelalte limbi romanice. Ca aproape în tot restul Eomaniei avem cîte un singur termen pentru denumirea fiecărei noţiuni (naş(ă), fin(ă) etc.). în limbile slave, de exemplu, multe din aceste noţiuni sînt exprimate prin perifraze 1. Este adevărat că ne aflăm într-un sector dintre cele mai rezistente ale lexicului, ceea ce au constatat şi pînă acum lingviştii noştri1 2, şi că aceste cuvinte, deoarece exprimă idei generale, durează cu tenacitate 3; nu e însă mai puţin adevărat că termenii de înrudire din limba română întăresc afirmaţia după care „spiritul Eomei şi limba prin care el se manifesta au continuat să cucerească Dacia şi după evacuarea ei oficială4 5 (puşcariu, l.r. i 419). Desigur că la acestea au contribuit şi alţi factori. „Peste tot unde limba latină s-a încrucişat cu limbile unor populaţii aflate pe o treaptă de dezvoltare social-economică mai înapoiată, ea a biruit şi a înlocuit graiurile locale” 8. Dacă alături de termenii de înrudire menţionaţi mai adăugăm proverbele, expresiile (cf. Făt-Frumos, tot natul etc.), zicătorile, locuţiunile şi mai ales numeroasele derivate (de la aceşti termeni de bază), precum şi unele sensuri noi, dezvoltate pe terenul limbii române, atunci ne apare cît se poate de clar şi evident valoarea şi importanţa elementului latin, în vechimea, conservarea, vitalitatea şi familia bogată a acestor termeni 6 *. în cadrul repartizării dialectale a termenilor de înrudire de origine latină (ne preocupă în primul rînd tot termenii de bază, chiar dacă unii dintre ei intră numai cu unele sensuri în cadrul lucrării noastre sau au în prezent o circulaţie mai restrînsă), iată cum se înfăţişează materialul nostru : a) comune celor patru dialecte româneşti : bărbat, bătrîn, cumnat, cumnată, cuscră, cuscru, fată, fecior, fie, fiu, frate, ginere, june, mamă, muiere, nepot, om, soacră, socru, soră, tată, tînăr; b) în dialectele dacoromân, aromân şi meglenoromân : fîrtat, femeie, gint, mascur, nepoată, noră, nun, nună, soţ (ie), tătîn, văr : c) în dialectele dacoromân şi aromân : auş, fiastră, fiastru, geamăn, fiică, fină, fin, mărit, nat, părinte, surată, vară, văduv, văduvă; d) în dialectele dacoromân, aromân şi istroromân : făt, fecioară; e) în dacoromân şi meglenoromân : mumîne; 1 Cf. D. Copceag, Elemente structurale romanice tn lexicul românesc, în sci, xvi, nr. A, p. 453 — 455, unde se dă şi un tablou comparativ. 2 Cf. mai recent Iorgu Iordan, El lugar del idioma rumano en la Romania, în Beitraege zur romanischen Philologie, I (1961), p. 172 — 173. 8 Cf. C. Mierlo, I nomi romanzi delle slagioni e dei mesi, Torino, 1904, p. 16. 4 Cf. şi D. Macrea, Probleme de lingvistică română, Bucureşti, 1961, p. 15. Deoarece termenii în discuţie exprimă noţiuni cu care operăm la tot pasul, am socotit de prisos să le mai aplicăm şi statistic principiile cuprinse în lucrarea aceluiaşi autor : Circulaţia cuvintelor tn limba română, Sibiu, 1942, principii dezvoltate apoi în lucrări ulterioare. Cf. mai nou lucrarea lui Al. Niculescu, Individualitatea limbii române Intre litftbile romanice, Bucureşti, 1965. 5 Cf. Formarea limbii şi a poporului român. Apariţia primele state feudale pe teritoriul ţării noastre. Editura politică, Bucureşti, 1962, p. 9. • De altfel, Istoria României (voi. I, Bucureşti, 1960, p. 788 — 790) menţionează termenii de rudenie Intre elementele de bază ale latinităţii limbii noastre. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 331 f) în dacoromân şi istroromân : cumătră, cumătru; g) numai în dacoromân : mătuşă, vitreg, vitregă, unchi şi (cu rezervă) băiat, spuriu. h) numai în aromân : luţu, nercu, nearcă, cusurin, cusurină (aceste două din urmă comune cu dialectul meglenoromân). Este ştiut că existenţa unui cuvînt din dacoromână în unul sau mai multe din dialectele sud-dunărene trebuie să arate unitatea românei primitive comune. Priviţi prin prisma acestei constatări, termenii de înrudire aparţin deci românei primitive comune şi — alături de numeroase cuvinte din alte sfere semantice — ne ajută „să reconstituim stadiile vechi ale limbii române dintre secolul al Vll-lea pînă în al XVI-lea, cînd apar primele noastre monumente scrise, şi putem explica numeroasele forme din limba română de astăzi” x. Avem de-a face deci în cazurile acestea cu conservări semantice anterioare despărţirii dialectelor. Aceşti termeni dovedesc legătura dintre dialectele limbii române şi, în acelaşi timp, evidenţierea înrudirii cu romanitatea apuseană. Unitatea din trecut şi din prezent a limbii noastre ne-o confirmă de asemenea şi uniformitatea terminologiei (ariile generale şi compacte) pe întreg teritoriul limbii române a unor cuvinte ca: fată, fecior, gemeni, ginere, mamă, nepoată, nepot, noră, părinte, soacră, socru, tată (motiv pentru care n-am mai dat hărţile acestor cuvinte). Această uniformitate provine, în primul rînd, din fondul latin al terminologiei noastre, ceea ce au constatat şi lingviştii străini 1 2. Unele forme de bază ale termenilor în discuţie(nănaş-naş, verişoară etc.) se găsesc în Transilvania — arie conservativă, dovedită’ şi de numeroase alte fapte de limbă — de unde ele au înaintat spre sud, sud-est şi sud-vest, unde astăzi găsim numai derivatele lor. Acest fapt este deosebit de important din punct de vedere istroric şi etno-lingvistic, deoarece ne arată că „nu atît din sud spre nord s-au petrecut înaintări de populaţie şi limbă, ci din Transilvania spre periferiile ei” 3. în rezumat, latinitatea, repartizarea dialectală, uniformitatea lexicală şi situaţia generală de pe hărţile alr ale termenilor discutaţi aici (la care se adaugă argumentele arheologice, toponimice etc.) demonstrează cu prisosinţă netemeinicia teoriei imigraţioniste a românilor şi întăreşte concluzia că „poporul român şi limba românească, rezultat al romanizării elementului autohton daco-moesic, al asimilării treptate a slavilor şi a altor populaţii 1 Cf. D. Macrea, op. cit., p. 61. 2 Cf. J. Boutiere, Quelques observations sur Ies cartes lexicologiques de VAtlas linguistique de ta Roumanie, în „Etudes romanes dădiees â Mario Roques...”, Paris, 1946, p. 194; Karl Jăberg, Der rumănische Sprachatlas und die Struktur des Dacorumănischen Sprachgebietes, în „Vox Romanica”, V, 1940, p. 51 şi urm. 3 Cf. G. Giuglca, Elemente pentru a cunoaşte istoria formării limbii şi poporului român. Problema alimentării vitelor şi a omului ia dacoromâni, în c. l., p. 53 — 61, cu două hărţi ilustrative ale termenului latin solum > sor, care prezintă o evoluţie geografico-lingvistică aproape similară cu aceea a termenilor nănaş-naş. Cf., în această privinţă, şi articolele lui S. Puşcariu, Al. Rosetti şi E. Petrovici, citate la Nănaş-Naş. Cf. şi Karl Jaberg, Der Rumănische Sprachatlas und die Struktur des dakorumănischen Sprachgebiels, în Vox Romanica V (1940), p. 49 şi urm.; Ernst Gamillscheg, Despre originea românilor, în Revista Fundaţiilor VII, nr. 8; Ştefan Meteş, Emigrările românilor din Transilvania In veacurile XIII—XIX (lucrare sub tipar). www.dacoromanica.ro 332 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA aşezate pe teritoriul Bomâniei de azi, s-au format, în ultimele secole ale mileniului I e. n., în spaţiul de la nordul Dunării de jos, avînd ca teritoriu-nucleu ţinuturile de deal şi de munte ale Daciei” x. în lucrarea noastră capitolul privitor la elementele de origine latină este, evident, cel mai vast, ceea ce dovedeşte limpede că populaţia care a venit să se aşeze în Dacia, a venit cu un limbaj bine închegat şi destul de puternic, ca să poată rezista pînă astăzi, în cele mai multe cazuri 2. Subliniem, deci, importanţa acestei nomenclaturi pentru timpul de formaţie a limbii şi poporului român. II într-un domeniu atît de conservativ ca cel de care ne ocupăm, este aproape imposibil de crezut că populaţia autohtonă a Daciei n-a lăsat urme. Trecînd în revistă fazele istorico-lingvistice în care se pot situa diverşii termeni, constatăm că alături de elementele latine, atît ca vechime cît şi ca importanţă, ne atrag atenţia elementele provenite din substratul autohton (sau considerate autohtone). Termenii: baci, copil (?), mire (?), moş, prunc, cu o semnificaţie atît de adîncă şi necesară în limba oricărui popor, fac parte din elementele străvechi ale limbii noastre. Genetic, unii dintre aceşti termeni vor trebui urmăriţi pînă în limbile indo-europene. Oricîte discuţii s-au dus sau se vor duce în jurul etimologiilor acestor termeni, nu se poate scăpa din vedere vitalitatea acestora, intensa circulaţie în limbă şi contribuţia lor la îmbogăţirea limbii. Toate aceste fapte pledează pentru vechimea în limbă a acestor termeni, lucru recunoscut de toţi aceia care s-au ocupat cu originea lor. Copil şi moş fac parte din fondul nostru principal lexical (ultimul avînd numeroase derivate de semantism agrar). Baci şi prunc au făcut şi ele foarte probabil parte din fondul principal (graur, î. f. pr, 109), iar despre importanţa lui mire în complexul termenilor familiali, credem de prisos a mai insista. Aceste cuvinte au pătruns în limba română ,,de la populaţie de limbă indo-europeană care a venit în strîns contact cu romanitatea în spaţiul carpato-balcanic, în epoca formării graiului (= limbii, n. n.) 1 1 Cf, Istoria României I, Bucureşti, 1960, p. 808 ; cf., în special, cap, VI: Formarea limbii şi a poporului român, p, 775 — 808; cf, şi P. P. Panaitescu, începuturile şi biruinţa scrisului In limba română, Bucureşti, 1965, p, 17 :....este evident că toţi scriitorii din veacurile XIV— XVI care au cunoscut, cei mai mulţi în chip direct, pe români, au fost impresionaţi de latinitatea limbii române..,”, a „Caracterul romanic al limbii române nu poate fi pus la îndoială; ea posedă trăsăturile romanice, ba chiar, în multe privinţe, le posedă mai pure decît celelalte limbi... /;/... s-ar putea spune că româna prezintă evoluţia latino-romanică în forma cea mai nealterată”. "W, Meyer-Liibke, Rumânisch and Romanisch, p. 35 — 36, ad iordan, l, r, p. 391; cf. Iorgu Iordan, Locul limbii române in cadrul României, în scl xv, nr. 6, p, 687—702, id. Româna şi spaniola arii laterale ale latinităţii, sclxv, nr, 1, p. 14 ; id. Structura gramaticală a limbii române, scl xv, nr, 5, p. 563 — 570; Maria Iliescu, De la latină la română, în scl xvi, nr. 1, p. 67— 75 ; Al, Rosetti, Despre locul limbii române printre limbile romanice, scl xvi, nr. 2, p. 175 şi urm. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 33 $ românesc (secolele III—V e. n.), şi anume... de la traco - geto - daci”-(Etrsstr, tk. D. 130). Termeni vecii etno-familiari ca: gini (pl. ginture), seminţie şi moş (la care am adăuga sat şi cătun ‘vatră’, apropiate şi ele măcar tangenţial de sfera terminologiei noastre) dovedesc păstrarea instituţiei prefeudale a obştii cn rămăşiţe gentilice la români, anterioară migraţiunii popoarelor în Dacia; nn argument lingvistic în plus pentru viaţa sedentară şi continuitatea poporului român h III Se ştie că problemele lingvistice albano-române au preocupat încă de mult timp pe învăţaţii străini şi români. Noi nu vom face aici istoricul lor şi nu vom relata nici concluziile — uneori greşite — la care au ajuna diverşi istorici, filologi sau lingvişti din trecut1 2. Ne limităm aici la semnalarea cîtorva paralelisme sau coincidenţe lexicale albano-române, care privesc direct termenii cercetaţi în lucrarea noastră. Cuvinte autohtone comune cu albaneza ca: baci, copil, mire (?), moş, moaşă (unele din ele comune şi cu alte limbi balcanice) datează încă din fondul lingvistic străvechi indo-european sau carpato-balcanic, nefiinct împrumuturi ci moşteniri3. Acad. Emil Petrovici în Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii româneşti (l. rom. rx, nr. 1, p. 81), vorbind despre limba albaneză, conchide : „Albaneza prezintă aşa dar două straturi romanice, unul mai vechi, din epoca simbiozei albano-preromâne, altul mai nou, din epoca în care strămoşii albanezilor au ajuns în contact cu romanitatea de pe litoralul Mării Adriatice”. în lumina acestei aserţiuni constatăm într-adevăr că albanezii nu posedă decît un număr relativ redus de termeni autohtoni pentru diverse 1 „Formarea poporului nostru este legată de obştile teritoriale care se tntind pe toată aria lui de formaţie... Vechimea obştilor teritoriale In Transilvania, Ţara Românească şi Moldova arată că aria de formare a poporului nostru trebuie căutată pe tntreg acest teritoriu, ca o continuitate străveche a elementelor băştinaşe. Terminologia de origine latină şi tracică din limba română privitoare la viaţa obştii ţărăneşti arată că are rădăcini adinei In antichitate”. (P. P. Panaitescu, Obştea..., p. 20—21.) 2 O bibliografie aproape completă a acestor studii ne-o dă — pînă la data apariţiei cărţii sale — philippide, o. r. i, p. XIV—XL ; In voi. II autorul se ocupă numai de această problemă. Cf. şi Th. Capidan, Raporturile albano-române, în dr ii p. 445—554; I. Şiadbei, Albanais et roumain commun, In „Revue internaţionale des âtudes balkaniques”, II (6), 1938, p. 446 —461. 8 Cf. Istoria României I, p. 782. în legătură cu diverse probleme actuale relative la limba albaneză, vezi mai recent: V. Gheorghiev, Dakisches Substrat in der rumănischen Lautlehre, în scl xi, nr. 3, p. 481 — 484; idem, Sur l’ethnogenbse des peuples balkaniques — le dace, l’albanais et le roumain, în „Studii clasice” III, 1961, p. 23—27; rosetti, l. r. iis 81 şi urm.; I. I. Russu, Raporturile limbii române cu albaneza şi cu substratul carpato-balcanic, In c. i. vii, nr. 1, p. 107—131; id. în Revue de linguistique, VIII, nr. 2, p. 253—277; Gr. Brlncuş, Observaţii asupra etimonurilor albaneze din DLRM, în scl xii, nr. 2, p. 193 — 201. Cf. şi recenzia lui C. Poghirc despre lucrarea: Linguistique Balkanique voi. I—III, Sofia, 1959—1961, în scl xii, nr. 4, p. 594 — 601 ; Ivan Popoviă, op. cit., p. 213. dm la 81 cuvinte româneşti comune cu albaneza, dă 380 de derivate pe teren românesc, iar cade dă 195 de derivate faţă de 54 cuvinte de bază. Cf. D. Macrea, Compoziţia istorică şi tendinţele actuale de dezvoltare ale vocabularului românesc, în c. l. v, nr. 1—2, p. 45—46. www.dacoromanica.ro 334 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA grade de înrudire 1. Despre ceilalţi termeni autorul afirmă că au fost împrumutaţi de la români. O. Taghavini 1 2 arată că în limba albaneză cuvintele pentru înrudirea agnatio sînt în cea mai mare parte de origine indo-europeană, iar cele pentru cognatio sînt de origine latină. Iată termeni de înrudire de origine latină, comuni limbii române şi limbii albaneze3 (amintiţi aproape toţi şi în expunerea de fapte)4: bărbat: varVat (nu direct din latină, ci împrumut din gr. : PapPaTog); cumătru: kumpter; cumnată (ă): kunat (e); cuscru: krushk; cusu-xin(ă): kusheri, kusherire; fără : fare; femeie : femje; fiastru : vieătră; fin : fijan; ginere : dhender; gint: gint; mamă : meme; mascur : mash-kull; mătuşă : emte, năiarcă (nearcă) nercu : njerk m. njerke f.; nepot: nip ; nun : nun; părinte : prind; unchi : ungj, unk; văduv (ă) : ve (i, e); vitreg : vitkur 5. în general, elementele latine din albaneză ocupă un loc intermediar între limba română şi cea dalmată 6. IY După termenii de origine latină, locul de frunte în terminologia sferei semantice a înrudirii îl ocupă lexicul de origine slavă. Amintim aici cuvintele mai importante şi problemele care se leagă de ele. Desigur în atenţia noastră primul loc îl ocupă cuvintele populare de origine slavă-daco-moesică (vechi bulgăreşti)7 care aparţin celui mai vechi strat al acestei influenţe, deci datează din primul contact al românilor eu slavii (unele fiind comune tuturor dialectelor româneşti sau numai unora dintre ele). Astfel sînt: babă, jupîn(?), maică, maştehă, mezin, nene, nevastă, rod, rudă, vornic, tete, tiz. Unele dintre acestea, ca : babă, nevastă, tete pot avea etimologie multiplă 8 şi păstrează, în acelaşi timp, sensurile din limbile slave, încît ar putea fi cuprinse într-un subcapitol intitulat „polisemie slavo-română” 9. Urmează alte cuvinte, monosilabice (tot vechi şi ele) ca: braţ, sin, zet, provenite din slava administraţiei şi cancelariilor româneşti şi care, la fel, şi-au păstrat sensul iniţial din limbile slave. 1 C.f. I. A. Candrea, Limba albaneză in raporturile ei cu limba română (curs litografiat), Bucureşti, 1930—1931, p. 37—38. Autorul citează numai următorii termeni: bărbat, femeie, mamă, bunic (ă), străbunic (ă), fiu, fiică, băiat, fată, frate, soră, socru, soacră, ginere, noră. a C. Tagliavini, Le origini delle lingue neolatine, Bologna, 1959, p. 148. 8 Ctţiva dintre aceşti termeni prezintă în limba albaneză un semantism special. Cf. şi S. Puşcariu, Locul limbii române Intre limbile romanice, Bucureşti, 1920, p. 32—33. 4 Cf. Gustav Meyer, Etymologisches Worterbuch der albanesischen Sprache, Strassburg, 1891 ; Institut i shkencavet, Fjalor i gjuhes shqipe, Tirana, 1954. 8 Pentru elemente comune ale limbilor balcanice şi „uniunea lingvistică” balcanică, cf. termeni ca : bade, copil, fără, gint, nene. Cf. şi rosetti, l. r. ii9 32 şi urm. 6 Cf. mihăescu, l. l. 43 —44 ; rosetti, l. r. i3 50. 7 Cf. E. Petrovici, Daco-slava, în dr x3, p. 233—277; Ivan Popovid, Geschichle..., p. 288 ; rosetti, l. r. iii9 58 şi urm. 8 Cf. Al. Graur, Etimologie multiplă, în s. l., p. 67—77. 8 Cf. G. Mihăilă, Unele probleme de semantică a celor mai oechi tmprumuturi sud-slavc In limba română, In scl ix, nr. 3, p. 358. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 335 Dintre termenii de adresare şi respect între rude, comuni diverselor limbi slave, amintim : bade, nan-nană (naică), lele, dată. în ultima categorie intră cuvintele de origine slavă intrate mai recent în limbă, la diverse zone de contact cu popoarele slave înconjurătoare 1 (unele din ele avînd circulaţie regională, restrînsă) ca : baistruc, ceace, daică, dever, druşcă, gagă, hazeică, leicâ, maie, nâleapcâ, pochinzer, pocriş (ă), secă, sfaşcă, snaia, uicâ, uinâ, znaică. Desigur că dintre aceste cuvinte, luate în ordinea importanţei, a vitalităţii şi circulaţiei lor în limbă, locul de frunte îl ocupă termenii slavi daco-moesici. Unii din ei ca : babă, nene, nevastă, rudă (bade ?) au intrat în fondul principal lexical al limbii noastre. Observăm însă că elementele lexicale de origine latină de care ne ocupăm se îmbină în mod armonios cu cele autohtone şi slave chiar şi la începutul stereotip al basmelor, ceea ce iarăşi este o dovadă de vechimea în limbă a acestor termeni : dr. A fost odată un moş şi o babă sau A fost odată o babă şi un moşneag; ar. Era nâ oară un auş cu nâ moaşi (papa-HAGi, B. 34, 29), Era ună oară nâ moaşi c-un auş (id. ib. 26, 28, 30); megl. Baba şi cu dedu ( = bunic) (papahagi, m. r., rr, p. 5), Am un ded moş cu ună barbă lungă pană-n pimînt (= prazul), (id. ib., p. 51, 52, 53); istr. Un did şi o babă siromaş n-a vut niş ato nego dvanais ove (popovici, d. e. ix, partea a il-a, p. 9). Păstrarea exactă a înţelesurilor din limbile slave şi, pe lîngă aceasta, lărgirile de sens care au avut loc în limba noastră sînt, în acelaşi timp, şi o dovadă a vechimii unor astfel de cuvinte în limba română. Noi nu le putem deci considera simple „împrumuturi” din limbile respective, ci cuvinte care au continuat să trăiască şi să convieţuiască în limba slavilor amestecaţi cu populaţia romanică. Această populaţie romanizată îşi avea termenii latini sau autohtoni pentru diverse noţiuni de rudenie. Deci cuvintele slave nu introduc o noţiune nouă, ci se ataşează celorlalte sinonime, coexistă alături de ele, contribuie la îmbogăţirea vocabularului limbii, iar, în privinţa circulaţiei, ele le egalează pe celelalte sau, uneori, chiar le depăşesc. Mai amintim aici şi afinităţile semantice şi cuplurile sinonimice slavo-latine (sau latino-slave) ca : nevastă-soţie-femeie-muiere; babă-moaşă-bătrînă-bunică; bătrîn-bunic-ded; maşteh (ă)-vitreg (&) etc. Aceste influenţe ne introduc în epoca de convieţuire îndelungată între poporul român şi slavi1 2, convieţuire care a dus în mod firesc la bilingvismul masiv slavo-român de odinioară 3. Cuvinte ca cele amintite reprezintă şi 1 Cf. Emil Petro viei, Vestiges des parlers slaves remplaces par le roumain, In „Balcania” VIII (1945), p. 235; Ivan Popovic, op. cit., p. 481. 2 Cf. Emil Petrovici, Simbioza româno-slaoă in Transilvania, In „Transilvania”, 73 (1942), nr. 2—3, p. 149—156; Ivan Popovifi, op. cit., p. 196—209, 464, 465. „Convieţuirea romano-slavă din spaţiul dacomoesic a luat sfirşit prin romanizarea slavilor din Dacia şi slavizarea romanilor din Moesia”, Istoria României, I, 1960, p. 797. 3 „Trebuie să considerăm, de asemenea, ca definitiv stabilit şi faptul că perioadei de asimilare completă a limbii slave i-a precedat o lungă fază de bilingvism”. S. B. Bernştein, Cu privire la legăturile lingvistice slavo-romăne, în omagiu, i. p. 78; cf. şi rosetti, l. r. iii3 35 şi urm. www.dacoromanica.ro 336 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA situaţia de ,(bilingvism generalizat” (scl ix, nr. 3, p. 359) 1. Ele oglindesc în acelaşi timp viaţa socială, familiară, convieţuirea intimă, îndelungată şi paşnică a poporului român cu slavii. Prin aceste fapte se evidenţiază astfel importanţa istorico-lingvistică şi socială a terminologiei cercetate de noi1 2 3. y O bună parte din termenii studiaţi de noi reflectă în ei viaţa materială şi spirituală a poporului nostru şi oglindesc prefacerile sociale (chiar şi cele economice şi culturale) din diverse epoci, scoţînd în evidenţă, astfel, caracterul social al limbii. 1. Termeni ca : baci, făt, fecior, fată, fier, gint etc. ne introduc în străvechea ocupaţie a poporului nostru : păstoritul. Aceşti termeni ne arată influenţa vieţii pastorale asupra limbii generale româneşti şi, în acelaşi timp, ne dovedesc că limba unui popor este complexul terminologiilor tuturor ocupaţiilor sale de-a lungul veacurilor. Termenul bătrîn (< lat. veteranus) este în legătură cu viaţa militară, iar moş, frate (de ocină, de -funie etc.) în legătură cu viaţa agrară. 2. Unii dintre termenii în discuţie ne introduc în diverse perioade din trecut, alţii ne vorbesc de epoca contemporană a istoriei noastre. Convieţuirea dintre poporul român şi minoritatea maghiară în Transilvania 3 ne-o atestă termeni regionali, ca: bitang, celed, cimotie> gazdă, mărădic, nemzat şi alţii, ca şogor şi neam, cu largă circulaţie în gra-iurile populare. Unele sensuri ale lui neam ne fac să presupunem anumite stratificări sociale din trecut, iar situaţia pe hartă a acestui termen — ca şi a altora despre care s-a mai vorbit — ne înfăţişează treceri de populaţie românească care s-au făcut, în cursul timpurilor, din Transilvania spre Ţara veche de odinioară. Sensul social al unor termeni, în ceea ce priveşte Transilvania, ca : latină, limbă, naţie reflectă în ei antagonismul şi disensiunile care an existat în trecut între diversele religii şi naţionalităţi ale acestei provincii. Se ştie că acest antagonism a fost întreţinut de către clasele dominante din fostul imperiu austro-ungar cu scopul de a putea stăpîni şi exploata mai bine diversele naţionalităţi care se găseau între hotarele şubrede ale statului habsburgic multinaţional. 0 dată cu noua orînduire din ţara noastră, aceşti termeni, de altfel cu circulaţie destul de restrînsă, sînt sortiţi pieirii. 1 Tot o epocă de bilingvism presupune şi calchierea unor termeni ca : frate de cruce, genunchi, limbă, sămtnfă, ttnăr etc. 2 „Datele lingvistice de care dispunem plnă In prezent ne dovedesc că limba pe care a vorbit-o populaţia slavă de pe teritoriul ţării noastre In sec. IX—X este o limbă slavă meridională de răsărit (bulgară), care, în această perioadă, a exercitat o puternică influenţă asupra limbii străromâne”. Istoria României I, p. 747, Bucureşti 1960 ; ci. Iorgu Iordan, Structura gramaticală a limbii române, în scl xv, 1964, p. 563—570 şi Al. Rosetti, Situaţia limbii române Intre limbile balcanice, în scl xvi, 1965, p. 313—322. 3 CI. Destrămarea monarhiei austro-ungare, Bucureşti, 1964, în special articolul lui Miron Constantinescu, V. Curticăpeanu ş. a.. Cu privire la problema naţională, p. 93—189. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 337 3. Stăpînirea vremelnică turcească ne-o amintesc termeni ca : ba-balîc, neneacă, ogeac, oglu, soi, zaăe; iar despre cea grecească (fanariotă) mărturisesc termeni ca : afendachi, babacă, papucă, ţaţă x. De altfel aceste turcisme şi grecisme, legate de respectivele epoci sînt intrate deja în fondul pasiv al limbii române (cu excepţia lui ţaţă), viu în unele graiuri şi astfel utilizat uneori şi în limba literară. 4. O parte a termenilor de înrudire oglindesc diverse aspecte speciale ale vieţii sociale a poporului nostru. Tratamentul vitreg (legiferat chiar) a mamei şi a copilului din flori în regimul burghezo-moşieresc este reflectat de diferiţi termeni peiorativi, ironici şi dispreţuitori la adresa acestora (vezi: Copil din flori). Situaţia inferioară a femeii în trecut, sau mijloacele prin care soţul îşi exercita „autoritatea” asupra soţiei se reflectă în diverse citate, în special proverbe şi locuţiuni, pe care le-am dat la termenii respectivi (muiere, soţie, nevastă etc.). O evoluţie istorico-semantică interesantă prezintă şi termenii rumân şi boreasă, cu trecerea lor de la sensul social la cel familiar 1 2. Că limba e oglinda vieţii omeneşti3 ne-o dovedesc termenii: socru şi mai ales soacră, cărora le lipseşte sufixarea diminutivală hipocoristică. Din expunerea de fapte de la aceşti termeni reiese şi reflectarea în limbă a deselor conflicte şi antagonisme dintre soacră şi noră. 5. între unele cuvinte cercetate de noi şi diverse obiceiuri populare există o strînsă legătură, termenii respectivi fiind, astfel, importanţi şi valoroşi pentru trecutul poporului nostru. Este adevărat că unii din aceşti termeni (puţini la număr şi pe cale de a dispărea), ca : ursit (ă), măicuţă, surată, poartă pecetea obscurantismului şi a superstiţiilor întreţinute de către clasele exploatatoare din trecut. Alţi termeni, însă, ne ajută să pătrundem în viaţa spirituală sănătoasă şi profundă a poporului nostru şi să desprindem anumite semnificaţii de ordin social. Denumirile : frate (între haiduci), apoi termenii: frate de cruce şi fîrtat (acesta din urmă de pe vremea comunităţii româno-slave), oglindesc o rudenie artificială, care avea — între altele — şi rolul de a lupta împotriva asupritorilor maselor populare, formă de luptă frecventă în acele timpuri (haiducia). La un popor agricol şi de păstori, cum a fost în trecut poporul nostru, rolul năşiei, al cumătriei şi al finiei în coeziunea familiei a fost destul de mare şi a avut un puternic caracter conservativ. Prin această prismă ne explicăm autoritatea naşului, reflectată în diverse expresii, proverbe sau zicători, precum şi năşia de baştină. Tot un puternic conţinut social cuprind şi termeni ca : tată-socru, mamă-soacră, copil de suflet sau verbul a se gineri (despre un fecior). Chiar şi aplicarea denumirii înalţilor demnitari ai statului de odinioară la terminologia nunţii (cf. vornic, vorniceasă, 1 Referinţele noastre sînt raportate aproape exclusiv la dialectul dacoromân. Influenţele străine (turceşti, greceşti, bulgăreşti, serbo-croate, albaneze etc.) exercitate asupra dialectelor sud-dunărene, le-am arătat la fiecare termen în parte. 2 Vezi T. Papahagi, D. p. 17. 3 „... limba este o oglindă a proceselor şi a stărilor din realitate” (Acad. Al. Graur, Raportul dintre factorii interni şi cei externi in istoria limbii, în l. rom. xiv, nr. 1, p. 18). 22 - c. 48 www.dacoromanica.ro 338 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ împărat, împărăteasă, crai-nou), la fel nu este lipsită de o semnificaţie socială. Cuvinte ca cele înşirate mai sus lămuresc originea unor obiceiuri şi vechimea acestora, după cum şi invers, obiceiurile ne arată originea şi înţelesul cuvintelor 1, demonstrînd interdependenţa dintre factorii etno-sociali şi cei de limbă. Sentimente de ataşament şi generozitate, de apreciere a omului, de armonie şi legătură sinceră între indivizi şi popoare exprimă sintagmele om-frate sau popor-frate, create în cadrul noii societăţi socialiste. 6. De la clasele suprapuse de odinioară încă ne-au rămas urme în terminologia noastră, deşi cu o frecvenţă destul de redusă. E adevărat că datorită unor condiţii speciale, termeni ca: boreasă, cocon şi jupîn au pătruns în graiurile populare, dar sensul lor începe să se deprecieze chiar în aceste graiuri, devenind anacronice în noua orînduire din ţara noastră. în schimb, termeni ca: maman, papa, oncle, tanti au făcut totdeauna parte din jargonul snobismului burghez de altă dată, fiind importaţi de către cosmopolitismul sec. XIX 1 2, dar şi ei sînt sortiţi pieirii. 7. Se ştie că la slavii meridionali cunoaştem o formă de comunitate familiară, numită zadruga 3. Ea cuprindea în sînul ei atît rudele în linie dreaptă, cît şi pe cele prin alianţă sau adopţiune. Fraţii şi verii şi după ce se căsătoreau rămîneau în aceeaşi casă sau în aceeaşi curte, împreună cu părinţii şi cu copiii lor. Se pare că această formă de convieţuire în comun a existat şi la români 4 5 în cadrul unor astfel de familii lărgite 6, copiii şi nepoţii trebuiau să facă distincţia denumirii diverselor rude, care erau destul de numeroase. Astfel ne explicăm termeni ca : unchi mare, unchi mic şi în gfeneral terminologia sinonimică bogată pentru unchi şi mătuşă, în special în Eanat, deci în imediata apropiere sau convieţuire cu sîrbii. La fel se explică şi termenii : tată mare, tată mic, precum şi mamă mare cu sensurile : 1. bunică; 2. mătuşă; 3. cumnată (tot în Banat). 1 Cf. N. Drăganu, Cuvinte şi obiceiuri, în arh. folk. ii, p. 1 — 19. 2 Cf. Valeriu Ciobanu, Satira „bonjurismului’’ tn literatura rusă şi română, în L. L. n, p. 61-88. 8 Cf. Dr. D. M. Kauschansky, Recbtshistorische und rechlsvergleichende Forschungen zum allserbischen und — slawischen Familienrecht, în Revue Internationale des eludes Balkaniques, II (Beograd), 1936, p. 98 — 114 ; La Zadruga, în But. soc. române de geografie, L (1931) ; rosetti, infl. 18 ; K. Marx şi F. Engels, Opere alese, voi. II, ed. II, Bucureşti, 1955, p. 234 ş. u.; H. H. Sthal, Contribuia..., II, p. 109 — 110; Ivan Popovid, op. cil., p. 650. 4 „Familiile de altă dată, de care îşi mai aduc aminte bătrînii satului, din spusele celor mai vechi decît ei, se compuneau din grupul întreg de rude apropiate (părinţi sau fraţi, cu toţi copiii lor şi cu copiii acestora, de-a valma ; într-o perioadă prolifică, pînă la 30—40 de persoane). Faptul trebuie pus în corelaţie cu starea neimpărţită a averilor şi mai ales cu păsto-ritul”. Tr. Herseni, Studiul genealogic al populafiei, în ţ. h. p. 60; cf. şi I. Bogdan, Românii şi bulgarii, Bucureşti, 1895, p. 17. 5 Cf. V. Bogrea, Urme bizantine tn româneşte, în Lui Nicolae Iorga, Omagiu, Craiova, 1921, p. 61. Se explică expresia a fi tntr-o pită (= a convieţui în comun ; despre părinţi şi copiii lor căsătoriţi), atestată într-o jalbă din 1723 a „săboraşului” românesc din oraşul Bistriţa. De altfel, expresia e cunoscută şi astăzi prin părţile Năsăudului, unde acest mod de convieţuire se practică încă, dar în cazuri rare şi cu un număr mai mic de persoane. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 339- Probabil tot această necesitate a distincţiei rudelor a creat denumirea de tata-soerul, mama-soacra x. Ca încheiere, rezumînd problemele atinse de noi în acest subcapitol,, observăm că o parte din termenii studiaţi conturează în chip sigur o epocă din istoria limbii şi poporului nostru. „în istoria vocabularului — scrie acad. V. Y. Vinogradov — se reflectă nemijlocit şi concret dezvoltarea societăţii, istoria poporului” (scl v, nr. 1—2, p. 8). Deşi terminologia noastră are un puternic caracter conservativ, ea se pretează totuşi la interpretări în legătură cu evoluţia culturii materiale şi spirituale a poporului nostru (iordan, într. 102). Se evidenţiază şi în felul acesta adevărul fundamentat de lingvistica marxistă că evoluţia limbii trebuie examinată în strînsă legătură cu istoria societăţii 1 2. YI Din faptele prezentate în studiul nostru putem să desprindem o-serie de observaţii lingvistice privind formarea cuvintelor în limba română şi să formulăm şi unele considerente în legătură cu procedeele de dezvoltare semantică specifice limbii noastre. 1. O constatare care se impune, pe baza materialului cercetat, este în legătură cu lărgirea sferei de întrebuinţare a cuvintelor. Mulţi termeni de bază se caracterizează prin pluralitatea de sensuri Unii au devenit polisemantici chiar în cadrul înrudirii, aşa cum s-a demonstrat la fiecare termen în parte. (Cf. babă, frate, mamă, moş, moaşă, tată, tete etc.) Menţionăm şi contribuţia diverselor obiceiuri la crearea termenilor şi la polisemantismul lor, ceea ce se constată în special la rudenia artificială. Evoluţia paralelă de sensuri a termenilor româneşti polisemantici confirmă, în parte, teoria „cîmpului semantic” sau „asociativ” a lui Trier, precum şi adevărul, exprimat încă în 1895 de lingvistul rus M. M. Po-krovski, după care : Cuvintele eu înţeles asemănător au, în general, o istorie semantică asemănătoare (vezi scl ix, nr. 3, p. 370). Alţi termeni, cum sînt: cumătru, cumnat, cuscru şi mai ales văr, şi-au format sinonime chiar în cadrul restrîns al termenului propriu-zis. Termeni ca : cumătru, cuscru etc. şi-au lărgit mult înţelesul de bază, încît oscilaţiile semantismului lor devin uneori aproape imperceptibile (contagiuni semantice, transfer de sensuri etc.). 1 Cf. N. Iorga, Le caractire commun des institutions du Sud-Est de l'Europe, Paris, 1929, p. 19. 2 Cf. Al. Graur, Studii de lingvistică generală, Bucureşti, 1960, în special, p. 505 — 513: Ce este lingvistica marxistă. Cf. Lopatnikova N. N., Movchovitch N. A., Prtcis..., p. 28 şi D. Macrea, Aplicarea marxism-leninismului tn lingvistica românească, în Studia Univ. Babeş-Bolyai, t. III, nr. 6, s. IV, fasc. 1, Philologia, p. 12: „Cea mai importantă directivă metodologică este de a studia limba în strînsă legătură cu istoria poporului care a creat-o şi o vorbeşte. Această directivă rezultă din teza marxist-leninistă a caracterului istoric şi social al limbii”. Cf. şi B. Cazacu, Verbe cu sufixe diminutivale, în scl i, p. 97 :.schimbările lingvistice se explică prin caracterul social al limbii: limba reflectă natura socială a relaţiilor dintre vorbitori”. www.dacoromanica.ro 340 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Bogata sinonimie semantică a unor termeni ca : unchi, mătuşă, tătăişă etc. se explică — în parte — ca fiind un rezultat al influenţei popoarelor vecine sau mai ales a populaţiilor conlocuitoare, iar sinonimia, şi mai bogată, pentru copil din flori am explicat-o la acest termen. Cînd unii termeni denumesc şi o funcţie socială specializată (moaşă *sage-femme’), ei îşi lărgesc sfera; sensul specializat ocupă locul de frunte, iar celelalte sensuri cad pe-al doilea plan. Menţionînd concurenţa dintre diferiţi termeni, mai ales sub raport semantic, am urmărit şi diversele sinonimii sau relaţii de sinonimie. Am constatat astfel o strînsă împletire de cuvinte autohtone (moş-moaşă) cu sinonime latine (auş, pap, bătrîn, bunic) sau slave (maie, dedă, babă). Din punctul de vedere al circulaţiei, aceste sinonime sînt, unele, noţionale sau ideografice (cu sfere semantice care se acoperă parţial), altele absolute, altele stilistice, iar altele teritoriale. Uneori aceste delimitări nu pot fi trasate în mod absolut exact1. Indiferent de clasificarea lor sau de faptul că unele sînt numai substantivale, iar altele numai adjectivale, aceste sinonime au rolul de a preciza şi a nuanţa, contribuind, astfel, la posibilităţile expresive ale limbii în cazurile date. Ele „nu se comportă ca simple dublete pasive şi lipsite de individualitate” 1 2. Poate şi acestei cauze, mai precis elementului afectiv, i se datoreşte vitalitatea şi pătrunderea termenilor româneşti de înrudire în limbile popoarelor vecine sau în graiurile naţiunilor conlocuitoare. La aceasta a contribuit, desigur, şi expresivitatea unora dintre termenii noştri. (După cum am văzut însă, împrumuturi de această natură avem şi noi din limbile popoarelor vecine.) Pătrunderea termenilor în alte sfere şi domenii (unde, la rîndul lor, •ei au creat sensuri noi) decît în cea restrînsă a înrudirii, chiar cu unele sensuri figurate, metaforice sau numai ca simple derivate (cf. babă, copil, mamă, tată; bărbătuş, muieruşcă etc.) este iarăşi o dovadă de modul în care aceşti termeni au fructificat şi au contribuit la îmbogăţirea tezaurului nostru lexical. Printr-o extensiune generală, aproape toate cuvintele care privesc înrudirea servesc şi ca termeni de adresare. în această accepţiune sfera lor de întrebuinţare se lărgeşte mult, dar, în acelaşi timp, prin alunecare de sens, ele îşi pierd valoarea strict terminologică şi, astfel, ajung să se întrebuinţeze ca termeni apelativi de respect (cuprinzînd de cele mai multe ori o nuanţă afectivă). Prin noul lor conţinut, ele creează, astfel, valori stilistice, expresii exclamative, întrebuinţări improprii, sau exprimă raporturi de prietenie şi familiaritate (cf. frate, maică, mamă, moş, soră, tată, taică etc.). Unii termeni de adresare (cf. bade, baci, lele, nene, nan (ă)), pe lingă polisemantismul lor accentuat, fiind prea des întrebuinţaţi ajung să-şi atenueze simţitor conţinutul semantic şi să devină — uneori — simple „unelte gramaticale” sau simple formule de adresare (nu numai între rude). 1 Cf. mihXilX, î. 256; S. N. Levinte, Cours de lexicologie franşaise, Minsk, 1963, p. 101 şi urm.; Otto Duchâ£ek, Differents tgpes de synonymes, In „Orbis”, XIII, 1964, 1, p. 35—49. 2 R. A. Budagov, Introducere In ştiinţa limbii (traducere şi note de G. Mihăilă), Bucureşti, 1961, p. 84. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 341 Atragem, în sfîrşit, atenţia asupra unei probleme privind domeniul morfologico-sintactic în legătură cu terminologia de care ne ocupăm, anume : construcţia cu pronumele posesiv, care pare a fi specifică exclusiv terminologiei de înrudire (cf. soră-mea, frate-său, tată-meu, tată-so), fenomen caracteristic nu numai tuturor dialectelor româneşti, dar şi aproape tuturor limbilor romanice, aşa cum s-a arătat în cursul lucrării. 2. Pe baza legăturilor „logice şi afective” s-a ajuns — în cazul ter- menilor noştri — şi la unele compuse formate prin juxtapunere şi avînd ca principală caracteristică o singură unitate semantică. De ex. : (substantiv + substantiv) pap-auş, tată (taică)-moş; (subst. + adj.) mamă (maică)-bună, tată-bun, moş (moaşă)-bătrînă, tată (taică )-bătrîn, tătucă-bătrîn, mamă (maică, muică)-bătrînă, tată-mare, mamă-mare, moaşă-mare; (substantiv + adjectiv, hipocoristice provenite din trunchieri) tată-tînu, mama-tînă, tata (taica)-bîtu, mama (maica)-bîta; (adjectiv — substantivat prin trunchiere-------\- adj.) bîtu-bătrîn. Alt procedeu de compunere în cadrul terminologiei de înrudire ar putea fi numit „prin joncţiune”, în cazuri ca: (substantiv + articol + adjectiv) moşu-ăl-bătrîn, ăieăa-ăl-bătrîn, tata-ăl-bătrîn; (subst. + prep. -j-subst.): moaşă-ăe-coşarcă, babă-de-buric; (art. + adj. + subst.) istr. căla betîru Mie, âa betîră măiă. Şi exemplele se pot înmulţi. Sînt însă multe cazuri — specificate de noi la fiecare termen în parte — în care elementele componente nu par a fi contopite, gradul de difuziune fiind uneori abia perceptibil (cf. frate de cruce, soră dulce, frate bun, mamă de scoarţă, tată vitreg etc.). Noi însă le-am tratat ca atare, deoarece cuvintele care intră în compunere îşi pierd individualitatea : ele se comportă — în cazurile noastre — ca unităţi semantice independente *, care creează noi sensuri şi diverse variante semantice. Cele mai multe dintre aceste compuse sînt formate pe bază de asocieri, legături logice sau comparaţii, iar valoarea expresivă sau afectivă o dă de obicei termenul al doilea (în mod obişnuit un adjectiv). ° Procedînd la o statistică (aplicată numai la termenii de bază) a tuturor cuvintelor compuse, numărul acestora se ridică la 277 de elemente. Această cifră, raportată la cuvintele de bază nu pare de loc mare. Totuşi, astfel de cuvinte sînt importante pentru motivul că, în limba română, procedeul general de formare a cuvintelor noi este derivarea. în comparaţie cu alte limbi (de exemplu, greaca sau germana), limba română a dezvoltat puţin procedeul compunerii 1 2. 3. Se ştie că există o proporţie directă între vechimea cuvintelor dintr-o limbă şi derivatele acestora 3. 1 Cf. N. N. Lopatnikova — N. A. Movchovitch, Precis de lexicologie du franţais moderne, p. 73 — 74 : „Selon V. V. Yinogradov, Ies groupes tels que chemin de fer, salle ă manger, aooir evite (hate, horreur, peur, pitie etc.), chercher querelle, donner conge ne sont guere des mots com-posAs, mais tantdt des unites phrasăologiques qui par leurs fonctions sont des ăquivalents de mots, tantdt des groupes de mots libres”. 2 Vezi S. Puşcariu, l.r. i, p. 53; cf. şi Halina Mirska, Unele probleme ale compunerii cuvintelor In limba română, In s.f.c.i 187. 2 „Cu cit un grup de cuvinte de bază este mai vechi în limbă, cu atlt numărul derivatelor lor este mai mare". D. Macrea, Compoziţia istorică şi tendinţele actuale de dezvoltare ale vocabularului românesc, In c.l.v, nr. 1—2, p. 45. www.dacoromanica.ro 342 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Acest mijloc de îmbogăţire a limbii se pare că l-a moştenit limba română încă din latina populară 1. Cuvinte ca : auş, fiică, mătuşă sînt păstrate' şi trăiesc în limbă numai cu ajutorul sufixelor. Acestea le-au dat vigoare, pentîu ca, pe urmă, ele să-şi formeze, la rîndul lor, alte derivate. Deci a pierit baza, dar au rămas derivatele. Uneori, în cadrul aceluiaşi termen, avem derivate su-fixale hipocoristice propriu-zise, apoi derivate care, pe lingă valoarea hipocoristică, au şi alte sensuri şi, în sfîrşit, derivate cu sensuri şi funcţiuni morfologice speciale (cf. mamă) 1 2. Multe derivate capătă diverse sensuri, nuanţe şi expresivitate tocmai datorită sufixelor. La derivatele aceluiaşi cuvînt uneori aceste nuanţe sînt multiple şi variate: diminutivale, hipocoristice, afective, depreciative, peiorative, ironice etc. (cf. fată, băiat etc.). Uneori constatăm dublarea sau reduplicarea sufixelor, evidenţiin-du-se astfel valoare lor intensivă (cf. bade, bunic (ă) etc.). Lipsa sufixării diminutivale sau hipocoristice ne-o explică funcţiunea şi conţinutul unor termeni (cf. soacră, socru). Unii termeni (cf. unchiaş) şi-au format, cu ajutorul sufixelor, chiar în interiorul lor, alte derivate. Nu insistăm asupra derivării prin prefixare, destul de importantă în special pentru gradarea genealogică ascendentă sau descendentă, întrucît ea are variate semnificaţii şi o mare bogăţie semantică (cf. bunic (ă), moş, moaşă, nepot etc.). Chiar dacă această derivare ar prezenta o importanţă mai mică, n-am putea omite trunchiurile şi prescurtările create în cadrul cîtorva termeni, care au şi acestea circulaţie, în special în graiurile populare (cf. tată, mamă, bade, lele etc.) sau chiar numai în „graiul copiilor”. în dm faţă de 1849 de cuvinte de bază moştenite din limba latină, avem 8071 derivate pe teren românesc, iar în cade faţă de 2099 cuvinte de bază — tot din limba latină — avem 6806 derivate pe teren românesc 3, Terminologia noastră familială, faţă de 72 de termeni de bază4 (marea majoritate provenind din limba latină, mai puţini din limbile slave şi foarte puţini din alte limbi) are 712 de derivate şi 48 de trunchieri 1 . pierderile in vocabularul latinei orientale au fost considerabile : lexicul s-a restrîns la un număr strict de cuvinte, necesar să exprime o viaţă puţin complicată, devenită în cea mai mare parte rustică. Pentru aceasta, limba latină vorbită in răsărit a dezvoltat foarte mult derivaţia prin sufixe a acestor cuvinte păstrate şi a dat o mare amploare polisemiei”. I. Şiadbei, Contribuţie la studiul latinei orientale, In scl ix, nr. 2, p. 182 ; cf. şi P. Miclău, Abstract şi concret tn limbă, in p.l.g. iii (1961), p. 29. * Pătrunderea derivării in domeniul morfologiei, unde ea contribuie, de asemenea, la crearea de termeni noi, ar putea forma un capitol aparte al lncrării noastre. N-am mai tratat separat această problemă, căci ea e inclusă in discuţia făcută la diverşii termeni. * Cf. D. Macrea, op. cit., p. 45—46. 4 Pentru această denumire am luat in considerare constanta semantică, stabilitatea, potenţialul lingvistic (capacitatea de creaţie), repartiţia, frecvenţa şi situaţia geografică a termenilor; cf. I. Coteanu, Contribuţii ta o semasiologie sistematică, în plg i, p. 11—31; id. Realitatea obiectivă a fondului principal lexical, in scl ix, 1960, p. 399—404; I. Fischer, Din nou despre fondul principal lexical, In scl ix, 1960, p. 405—410; V. Şuteu, Observaţii asupra frecvenţei cuvintelor tn operete unor scriitori români, In scl x, 1961, p. 419—441; C. Tudose, Lexicul de bază in secolul al XVI-lea, în scl xvi, 1965, p. 619—652. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 343 şi prescurtări, deci în total 760 de derivate. Această cifră, raportată la numărul total al derivatelor din limba noastră, este de-a dreptul impresionantă x. E de ajuns să amintim că Tappolet, în lucrarea sa (apărută în 1895 !), faţă de 32 de cuvinte moştenite, dă cifra de 200 de creaţii noi pentru toate limbile romanice. Din această sumară statistică se poate vedea rolul derivaţiei în acest domeniu semantic. Modul de îmbogăţire a limbii prin derivaţie, caracteristic limbii noastre populare, are analogii şi în celelalte limbi romanice 1 2r precum şi în alte limbi3. Constatăm deci deosebita bogăţie semantică în acest domeniu. Sufixele', în special cele diminutivale şi hipocoristice, sînt active şi productive, avînd o intensă frecvenţă şi viabilitate, fapt deosebit de semnificativ şi important într-o limbă, deoarece ne arată puterea ei de creaţie 4. în încheierea acestui subcapitol putem afirma că aceste cuvinte vechi şi-au cîştigat forţa şi vigoarea tinerească dovedindu-şi potenţialul lingvistic prin polisemia lor şi mai ales prin derivatele cu diverse sensuri şi multiple nuanţe. Observăm că şi în limba română contemporană procedeul cel mai important pentru formarea cuvintelor — în diverse alte compartimente — este tot derivarea şi compunerea B. 4. într-un domeniu ca acela al terminologiei de înrudire, în care afectivitatea are un rol atît de important, e firesc să-şi dea contribuţia şi limbajul copiilor. Datorită exteriorizării sentimentelor de dragoste dintre părinţi şi copii, avem în limbă — în cea mai mare parte — trunchierile sau prescurtările de la cuvintele mamă şi tată. E cunoscută afecţiunea bunicilor faţă de nepoţii lor. Astfel de raporturi explică termeni ca : (pentru bunică) cuţă, cîcă, mimi, (iar pentru ambii bunici) tînu (a), bît (ă), bîc (ă). Unii termeni, prin însăşi constituţia lor fonică, arată că au la bază tot „graiul copiilor”, nu numai în limba noastră, ci şi în limbile altor po- 1 N-am trecut în calculul nostru derivatele neologice, nici pe cele onomastice. Dintre aceste din urmă, acelea care ni s-au părut mai sigure şi mai pregnante, le-am dat la termenii respectivi. De asemenea, n-am adăugat sufixele din dialectele sud-dunărene (trecute şi ele la diverşii termeni), neputînd fi siguri că le-am cuprins pe toate in lucrarea noastră, mai ales, că, pentru unele din aceste dialecte, ne lipsesc dicţionare complete sau studii speciale in legătură cu derivarea şi compunerea. 2 Cf. Istoria limbii române, I, Limba latină, Bucureşti, 1965, p. 73, 115, 393. 3 Cf. Cr. Nyrop, Grammaire historique de la langue franţaise, voi. III, Copenhague, 1908, p. 69; C. Mierlo, op. cit., p. 198 — 241 ; Privitor la limba rusă vezi O. N. Trubaciov, op. cil., p. 190 ; pentru limba cehă, vezi scl, xiv, nr. 3, p. 420—421. 4 Cf. graur, î. f. p., 46 : „Fiecare derivat creat şi păstrat in limba poporului mărturiseşte despre munca vorbitorilor pentru a-şi perfecţiona şi îmbogăţi vorbirea, măituriseşle despre frămlntarea elementului lexical in practica vieţii, în activitatea de comunicare a gîndurilor intre oameni” ; cf. şi Lloyd N. Paul, An analytical of studies in Românce word formation, in. „Românce Philology”, 17, nr. 4, 1964, p. 736 — 770. e Cf. lorgu Iordan, Dezvoltarea limbii noastre naţionale in anii puterii populare, in l. rom. x, nr. 4, p. 295 : „Faptul că astăzi formarea de cuvinte noi, cu ajutorul derivării şi ai compunerii, ocupă locul de frunte in procesul firesc de Îmbogăţire a vocabularului mi se pare semnificativ din punctul de vedere al transformărilor produse in viaţa şi conştiinţa oamenilor muncii din ţara noastră. El dovedeşte, fără indoială, o întoarcere la procedeele vorbirii populare, aspectul cel mai autentic al limbii naţionale”. www.dacoromanica.ro 344 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA poare, fiind întrebuinţaţi şi acolo tot în cadrul terminologiei de înrudire, uneori cu alte sensuri decît ale noastre (cf. dadă, lele, nan(ă), nene, ţaţă etc.). în mare măsură, la prescurtarea, trunchierea sau derivarea acestor termeni a contribuit tot mediul în care ei au luat naştere (cf. lele, nan(ă), nene etc.). Nu intrăm în amănuntele genezei acestor termeni (Lallwort); totuşi, un „grai” aparte al copiilor sau „creaţii” proprii numai lor este greu să admitem. Copiii în cele mai multe cazuri nu inventează sunetele şi nici cuvintele, ci le imită de la cei din jurul lor, uneori nu în mod mecanic şi fără un oarecare discernămînth De cele mai multe ori ei dau cuvintelor numai forma sonoră, iar oamenii maturi le dau semnificaţia. Unele din aceste cuvinte au însă o frecvenţă destul de mare în limbă, încît contribuţia lor la îmbogăţirea terminologiei noastre trebuie să-şi aibă importanţa şi semnificaţia cuvenită. YII 1. Circulaţia intensă în limbă a termenilor de înrudire, vigoarea şi vitalitatea lor ne sînt dovedite de faptul că ei au pătruns în număr destul de mare în graiurile sau limbile naţionalităţilor conlocuitoare sau ale popoarelor învecinate, ceea ce am menţionat la fiecare termen în parte. Desigur că la aceasta a contribuit şi expresivitatea unora dintre ei. (Chiar şi întrebuinţarea cîtorva în argouri prezintă oarecare importanţă.) Cîţiva termeni (fecior, nănaş, cuscru, cuscră etc.) au pătruns concomitent în mai multe limbi. Unii dintre ei (cf. flăcău, foachi etc.) au intrat, de exemplu, în limba maghiară de unde au fost preluaţi din nou de limba română. 0 pătrundere masivă de termeni avem în graiul ceangău, unde găsim dublete, înlocuiri de termeni maghiari cu termeni sinonimici româneşti, calchieri etc.; unele au intrat chiar în fondul principal lexical al acestui grai (cf. văr, mire, verişoară, văduv(ă), vădan(ă), nepot etc.), contribuind la slăbirea sau chiar la dispariţia unor cuvinte băştinaşe. Astfel ne explicăm şi bilingvismul acestei mici insule etnice. Pătrunderea termenilor în graiurile naţionalităţilor care locuiesc în interiorul ţării noastre este explicabilă prin convieţuirea şi contactul zilnic dintre indivizi; în limbile sau graiurile popoarelor vecine prin diversele legături pe care le-am avut sau le avem cu acestea, iar termenii de provenienţă mai veche (cf. moş, fecior etc.), intraţi la popoare şi mai îndepărtate de noi, credem că se explică prin migraţiile păstorilor români, ale căror vechi drumuri — mai ales în evul mediu — nu cunoşteau hotare. Este adevărat că avem şi noi împrumuturi din alte limbi, însă acestea — comparativ — sînt mult mai mici faţă de ceea ce am dat noi. Excepţie fac elementele slave vechi, despre care am vorbit în lucrarea noastră. 1 . das Kind ist ein Nachahmer, der selbst nacligeahmt wird”. R. Jakobson, Kin-dersprache, Aphasie and allgemeine Lautgesetze, Uppsala, 1941, p. 5, ap. O. N. Trubaciov, op. cit., p. 195; cf..Andrei Avram, Sistem general şi sistem individual in vorbirea copilului, In p.l.g. iv (1962), p. 20; puşcariu, £r. p. 323 ; dauzat, geogr. p. 143. www.dacoromanica.ro CAP. VIII. CONCLUZII GENERALE 345 Cei care vor cerceta în viitor raporturile lingvistice reciproce nu vor putea face abstracţie de aceste realităţi, care sînt şi ele — în parte — o pagină din istoria poporului nostru. 2. O dovadă de vechimea şi importanţa istorico-lingvistică a unora dintre termenii noştri este şi apariţia lor în glosele documentelor slave din Ţara Eomânească şi Moldova (sec. XIV—XVI), amintite — unde a-fost cazul — în cursul expunerii de fapte. Astfel apar în contextul slav al acelor documente cuvinte româneşti, ca: cumnat (ă), fiastru, finy mătuşă, muiere, nepoată, nepot, soră etc. *. Se ştie ce importanţă aveau aceste acte în special pentru unele chestiuni litigioase, cauzate de moşteniri,, hotărnicii, dovezi de proprietate etc. în ele cuvîntul trebuia să redea noţiunea respectivă în mod cît se poate de fidel şi de precis, pentru a nu da. loc la interpretări greşite 1 2. Indiferent de faptul că diecii, redactori de acte, nu cunoşteau îndeajuns limba oficială a cărţilor (S. B. Bernştein, ap. kosetti. infl. 25), sau erau bilingvi3, sau „gîndeau româneşte şi îşi expuneau ideile în sla-voneşte” (A. I. Iaţimirski, ap. c. l. i, 84), ei vorbeau limba de la curte a feudalilor acelui timp din Ţările Eomâne 4. în loc de a scrie termenul slav, ei scriau de-a dreptul termenul românesc corespunzător, pentru înlăturarea oricărui echivoc, nedumeriri sau impreciziuni. Astfel ajung cuvinte cu formă şi flexiune românească în slava de cancelarie a Ţărilor Eomâne, printre care termenii de înrudire devin importanţi prin înseşi funcţiile pe care le denumeau 5. ★ Ajunşi la sfîrşitul acestei lucrări, în care am grupat în ordine toţi termenii de înrudire, cunoscuţi pînă acum în limba română numai izolat, voim să afirmăm încă o dată marele rol pe care-1 au într-o limbă — în speţă la noi — termenii privitori la familie. în cadrul acestei terminologii am putut descoperi, credem, fapte interesante de pierderi sau cîştiguri de teren, de inovaţii, conservaţii, suprapuneri şi încrucişări de forme şi înţelesuri, contribuind în felul acesta şi la valorificarea unei părţi a materialului din Atlasul lingvistic român. Din studiul căilor istorice de evoluţie a diverselor cuvinte am desprins — în parte — şi specificul de viaţă al poporului nostru. 1 Cf. I. Bogdan, Glose române intr-un manuscris slavon din sec. XVI, In Conv. Lit. XXIV" (1889 —1890), p. 729 — 732; id., Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şr Ţara Ungurească in sec. XV şi XVI, Bucureşti, 1905, p. 39, 173; id. Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Buc., 1913, nr. 606—609; Margareta Ştefănescu, Urme de limbă românească in documentele slavo-române (moldo-şi valaho-slave) din sec. XIV şi XV, in arhiva, xxxviii (1931), p. 613 ; bogdan, gl. s. v.; id. Caracterul limbii textelor slavo-române, Bucureşti, 1946, p. 35. 2 Pentru traducerile greşite ale numelor de rudenie în astfel de documente, cf. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, I, p. 46, 270, 352, 326, 379; II, 52, 60, 97, 108, 170, 193. 3 Cf. S. B. Bernştein, A existat oare aparte o limbă daco-slavă?, in scl xiii, nr. 2, p. 151. 4 Cf. AI. Graur, Evolufia limbii române, Bucuieşti, 1963, p. 22 : „Limba oficială a curţilor era o variantă românească a vechii slave”. 5 Cf. bogdan, gl. p. 9: „...Din cuprinsul Glosarului ce prezentăm se desprinde concluzia că limba românească din secolele XIV şi XV era aţii de bine închegată şi puternică, incit ea a pulul influenta, şi a influenfat, in mod profund o limbă tradiţionalistă, cum era atunci limba slavă la noi”. www.dacoromanica.ro TERMENII UE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA 34 3 Ţinînd seamă de întregul complex de fapte, putem afirma că limba noastră a cîştigat un capitol important de exprimare prin flora de elemente care s-a putut urmări în această lucrare şi că vitalitatea termenilor de înrudire demonstrează cu prisosinţă puterea de creaţie lingvistică a poporului român. Desigur că, aşa cum se ştie că se petrec lucrurile în lexicul oricărei limbi, vor mai apărea surprize, dar noi ne oprim aici, socotind că materialul nostru este suficient pentru ilustrarea ideii care ne-a condus. Ţinem să subliniem şi faptul că lucrarea noastră apare într-o epocă de puternice transformări sociale care, desigur, vor atinge şi celula cea mai mică a societăţii, familia. ,,Cu trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea socială, familia monogamă încetează de a fi celula economică a societăţii. Gospodăria privată se transformă într-o industrie socială...” \ Desigur că aceste transformări vor avea repercusiuni şi în domeniul terminologiei noastre, poate nu imediat, căci „familia este elementul activ; ea nu este niciodată staţionară, ci trece de la o formă inferioară la alta superioară, pe măsură ce societatea se dezvoltă de la o treaptă inferioară la una superioară. Sistemele de înrudire, dimpotrivă, sînt pasive; numai la intervale de timp lungi ele înregistrează progresele pe care le-a făcut familia în cursul vremii, şi suferă o prefacere radicală numai atunci cînd familia s-a schimbat radical” 1 2. E adevărat că unificarea dialectelor şi a graiurilor se face rapid în societatea socialistă, datorită noilor condiţii de viaţă (cf. coteanu, d. p. 20—21), care favorizează dezvoltarea unei limbi unitare3, dar aceşti termeni străvechi în limbă 4 îşi justifică existenţa nu numai prin conservatismul şi prin contribuţia lor la îmbogăţirea limbii, ci şi prin conţinutul lor social etnogenetic. 1 Gf. Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii prioate şi a statului, ediţia a V-r* Bucureşti, 1961, p. 83. 2 Gf. id. ib., p. 31. 3 Gf. Lucia \Vald, învăţătura lui Lenin, fundament in cercetările lingvistice, în c. v. i, nr. 5, p. 13 —14 ; acad. Emil Petrovici, Baza dialectală a limbii noastre naţionale, în l. rom. ix, nr. 6, p. 60 — 78; Al. Graur, Lingvistică generală, Bucureşti, 1960, p. 290—291. 4 Gf. D. Macrea, Aplicarea marxism-leninismului tn lingvistica românească, în Studia Univ. Babeş-Bolyai, tom. III, nr. 6, S. IV, fasc. 1, Philologia, p. 11: „Fondul principal lexical cunoaşte, desigur, şi el unele schimbări, completări şi eliminări, dar, în general, foarte lente. Acestea nu se schimbă fiindcă ele denumesc realităţi permanente ale vieţii societăţii’. www.dacoromanica.ro IX BIBLIOGRAFIE ŞI ABREVIERI www.dacoromanica.ro BIBLIOGRAFIE ‘) AIS. ALECSANDRI, P. I---III ALECSANDRI, P. P. ALECSANDRI, T. I ---III ALESSIO, CONC. AL-GEORGE ALEXANDRESCU, M. ALEXICI, L. P. ALR I/II ALB Il/l ALR Il/l MN. ALR IIa ALRM i/ll ALRM Il/l ALRT II ANON. CAR. ARH. FOLK. ARHIVA ARH. OLT. = K. Jaberg şi J. Jud, Sprach- und Sachallas Ilaliens und der Sudschweiz, voi. I, Zofingen (Elveţia), 1928. = Vasile Alecsandri, Opere complete. Poezii, Buc., 1875. = Vasile Alecsandri, Poezii populare ale românilor, Buc., 1863.. = Vasile Alecsandri, Teatru, voi. I—III, Buc., 1875. = G. Alessio, Concordanze lessicali tra i dialelli rumeni e quelli calabresi, Bari, 1954. = F. Al-George, Felsd Nagy-Szamos volgyinek român nyelvjărăsa* Budapesta, 1914. = Grigore M. Alecsandrescu, Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule, Buc., 1863. = G. Alexici, Texte din literatura poporană română, Budapesta, 1899. = Atlasul Lingvistic Român. Partea I, voi. II, de Sever Pop, Sibiu-Leipzig, 1942. = Atlasul Lingvistic Român. Partea a Il-a, voi. I, de Emil Pe-trovici, Sibiu-Leipzig, 1942. = Atlasul Lingvistic Român. Partea a Il-a, voi. I, de Emil Petro-vici. -(Material necartografiat). = Academia Republicii Populare Române, Atlasul Lingvistic Român. Serie nouă, voi. II (Material cules de acad. E. Pe-trovici), Sibiu, 1955. = Micul Atlas Lingvistic Român. Partea I, voi. II, de Sever Pop, Sibiu-Leipzig, 1942. = Micul Atlas Lingvistic Romin, Partea a Il-a, voi. I, d; Emil Petrovici, Sibiu-Leipzig, 1940. = Emil Petrovici, Texte dialectale, Sibiu-Leipzig, 1943. = Anonimus Caransebeşiensis (Dictionarium valachico-latinum), Buc., 1883. = Anuarul Arhivei de Folklor, Cluj. Voi. I (1932) şi urm. = Arhiva societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi. Anul I (1889) şb urm. = Arhivele Olteniei, Craiova, I (1922) şi urm. *) în prezenta'bibliografie am indicat numai scrierile citate in mod frecvent. Alte studii> şi lucrări pe care le-am utilizat in cuprinsul lucrării sint citate cu toate datele bibliografice la locul cuvenit. www.dacoromanica.ro 350 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA ARGHEZI, P. T. ARVINTE, GL. BAL. OLT. BALKAN-ARCHIV BARBUL BARCIANU BARONZI, L. BATTISTI-ALESSIO BATTISTI, AVV. BENIUC, V. BERNEKER, SL. \VB. BIBICESCU, P. P. BICII.-TOM., B. BINDER, KM. BÎRLEA, B. BÎRLEA, C. P. BÎRLEA, î. BLâDY, INEL. BOCEANU, GL. BOGDAN, GL. BOURCIEZ, £l, BRAN, S. BR., R. BUD. P. P. BUDAI-DELEANU, ţ. BUGNARIU, N. BUJOREANU, COL. BURADA, DOBR. BUL. FIL. BULL. LINGU. buzilX, N. = Tudor Arghezi, Pagini din trecut, Buc., 1955. = V. Arvinte, D. Ursu, M. Bordeianu, Glosar reginat, Buc., 1961. = C. S. Nicolăescu-Plopşor, Balade olteneşti, Buc., 1961. = Balkan-Archio, Lcipzig, I (1925) — IV (1928). = J. Barbul, Az avasvidâki nyelvjărăs, Budapesta, 1900. = S. Pop. Barcianu, Dicţionar romăn-germln şi germtn-romăn, Sibiu, 1900. = G. Baronzi, Limba română şi tradiţiunile ei, Galaţi, 1872. = Batisti C. — Alessio G., Dizionario etimologico italiano, Firenze, 1950-1957. = Battisti Carlo, Avviamento alto studio det latino volgare, Bari, 1949. = Mihai Beniuc, Versuri alese, Buc., 1949. = Berneker E., Slaoisches elgmologisches WSrlerbuch : A-L, Heidel-berg, 1908-1913. = I. G. Bibicescu, Poezii populare din Transilvania, Buc., 1893. = G. Bichigean — I. Tomuţa, Bocete şi desctnlece din ţinutul Năsău-dului, Bistriţa, 1938. = Ştefan Binder, Kind, Knabe, Mădchen im Dacorumănischen, Cluj, 1932. = I. Blrlea, Balade, colinde şi bocete din Maramureş, Buc., 1924. = I. Bîrlea, Ctntece poporane din Maramureş, Buc., 1924. = I. Bîrlea, însemnări din bisericile Maramureşului, Buc., 1909. = Geza B16dy, Influenţa limbii române asupra limbii maghiare, Sibiu, 1942. = Ion Boceanu, Glosar de cuvinte din judeţul Mehedinţi, Buc., 1913. = Damian P. Bogdan, Glosarul cuvintelor româneşti din doccumen-tele slavo-romăne, Buc., 1946. = Edouard Bourcicz, Fliments de linguistique romane, Paris, 1956. = Emiliu Bran, Graiul românesc din Sălaj de lingă Someş. Tribuna, a. VI (1889), nr. 121. = J. Brendorfer, Român (olâh) elemek az Erdelg szăsz nyelvben, Budapesta, 1902. = Tit Bud, Poezii populare din Maramureş, Buc., 1908. = I. Budai-Deleanu, Ţiganiada, Buc., 1953. = Iuliu Bugnariu, Dicţionar poporal. Cuvinte româneşti, din jurul Năsăudului ... (în Gazeta Transilvaniei nr. 261—265, a. 1887 şi 48-54, a. 1888). = Ioan M. Bujoreanu, Colecţiune de legiuirile României vechi şi nuoi cile s-au promulgat pină la finele anului 1870, Buc., 1873. = Teodor T. Burada, O călătorie in Dobrogea, Buc., 1962. = Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philip-pide”, Iaşi, voi. I (1934) şi urm. = Bulletin Linguistique, Buc., voi. I (1933) şi urm. = Şt. Buzilă, Nunta la ţăranul român din jurul Năsăudului, în Tribuna, a. VII (1890), p. 789 şi urm. www.dacoromanica.ro CAP. IX. BIBLIOGRAFIE 351 CABA, SAL. = Caba Văzul, Silăgy oărmegije român nepe nyelve es nepkollesele, Becs, 1918., CADE = I. Aurel Candrea --- Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească”, Buc., 1931. CANDREA, EL. = I. A. Candrea, Elemente române In limbile slavice (in n rev. r. i (1900)» p. 399-409). CANDREA, F. = I. A. Candrea, Folklorul medical român comparai, Buc., 1944. CANDREA, L. A. = I. A. Candrea, Limba albaneză tn raporturile ei cu limba română (curs litografiat), Buc., 1930---1931. CANDREA, Ţ. O. = I. A. Candrea, Graiul din Ţara Oaşului, Buc., 1907. CANTEMIR, T. = Traian Cantemir, Texte istroromâne, Buc., 1959. CAPIDAN, AR. = Th. Capidan, Aromânii --- Dialectul aromân, Buc., 1932. CAPIDAN, EL. SL. = Th. Capidan, Elementul slav tn dialectul aromân, Buc., 1925. CAPIDAN, MG. I, II, III = Th. Capidan, Meglenoromânii, Buc., I (1925) --- II (1928) --- - III (1935). CARAGIALF, O. I ---III = I. L. Caragiale, Opere, voi. I, II, III, Buc., 1952. CARAGIU, L. = Matilda Caragiu-Marioţcanu, Liturghier aromânesc, Buc., 1962. CARDAŞ, C. P. = Gh. Cardaş, Clnteee poporane moldoveneşti, Arad, 1926. C. COSM. = Codrul Cosminului, Cernăuţi, voi. I (1924) şi urm. CDDE = I. A. Candrea --- Ovid Densusianu, Dicţionarul etimologic al limbii române: elementele latine (A---PUTEA), Buc., 1907-1914. CDO = N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Buc., 1963. CIAUŞANU, GL. = G. F. Ciauşanu, Glosar de cuvinte din judeţul Vtlcea, Buc., 1931. CIAUŞANU, V. = G. F. Ciauşanu, G. Fira şi C. M. Popescu, Culegere de folklor din jud. Vtlcea şi împrejurimi, Buc., 1928. CIHAC, I---II = A. de Cihac, Dictionnaire d’âlymologie dacoromâne i --- ii, Franc- fort s/M., 1870-1879. C.I.L.L. I, II, III = Contribuţii la istoria limbii române literare In secolul al XlX-lea, Buc., I (1956), II (1958), III (1962). C. L. = Cercetări de lingvistică, Cluj, I (1956) şi urm. CLOPOTIVA = Clopoliva. Un sat din Haţeg, Buc., 1940. COD. TOD. = Nicolae Drăganu, Două manuscripte vechi: Codicele Todorescu şi Codicele Marţian, Buc., 1914. COD. VOR. = Ion al lui G. Sbiera, Codicele Voroneţian, Cernăuţi, 1888. COLUMNA = Columna lui Traian, Buc., I (1870) şi urm. COMAN, GL. = Petre Coman, Glosar dialectal, Buc., 1939. COM. SAT. = Comoara Şalelor, Blaj, I (1923) şi urm. CORCEA, B. = Avram Corcea, Balade poporale, Caransebeş, 1889. CORESI, EV. = Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581). publicată de S. Puş- cariu şi Al. Procopovici, Buc., 1914. COSMULEI, D. = Dumitru Cosmulei, Datini, credinţe şi superstiţii aromâneşti, Buc., 1909. COSTACHESCU, I---II = M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Iaşi, I (1931), II (1932). COSTIN, GR. BAN. I ---II = Lucian Costin, Graiul bănăţean, Voi. I (1926), Timişoara, II (1934), Turnu Severin. COSTIN, M. B. = Lucian Costin, Mărgăritarele Banalului, Timişoara, 1925. www.dacoromanica.ro 352 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA COŞBUC, P. I —II COTEANU, D. COTEANU, ISTR. CREANGX, A. CREANGX, P. crÎnjalX, r. CR. ROM. I, II CUV. D. bXtr. I —III C. V. DA da ms. DALAMETRA DAUZAT DDR1' delbrOck DENSUSIANU, ANT. DENSUSIANU, GL. Ţ. H. DENSUSIANU, Ţ. H. DHLR I —II DIACONU, R. DL DM DOINA I —II D. POP, M. DOSOFTEIU, V. S. DR DRAGOMIR, VL. drXganu, R. EMINESCU, P. EMINESCU, O. I, IV EMINESCU, N. ERNO UT-MEILLET F D I, II, III fXt. FR. = George Coşbuc, Poezii. Voi. I—II, Buc., 1953. = I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, Buc., 1961. = I. Coteanu, Cum dispare o limbă (istroromâna), Buc., 1957. = Ion Creangă, Scrierile lui ... Iaşi, voi. II: (Amintiri din copilărie) 1892. = Ion Creangă, Scrierile lui ... Iaşi, voi. I.: Poveşti, 1890. = D. Crlnjală, Rumunski vlivg'v Karpalech, Praha, 1938. = Crestomaţie romanică, Buc., voi. I, 1962; voi. II, 1964. = B, Petriceicu Haşdeu, Cuvenle den bătrâni, Buc., I (1878), II (1879), iii (1881). = Cum vorbim. Buc., I (1949) şi urm. = Academia Română, Dicţionarul limbii române, Buc., 1913. = Academia Republicii Socialiste România, Dicţionarul limbii române (in manuscris la Institutul de lingvistică din Bucureşti). = I. Dalametra, Dicţionar macedo-român, Buc., 1906. = Albert Dauzat, La giographie linguislique, Paris, 1922. = Frădăric Damă, Nouveau dictionnaire roumain-franţais, Buc. 1893-1895. = Berthold Delbriick, Die indogermanischen Verwandlschaflsnamen, Leipzig, 1889. = Ovid Densusianu, Antologie dialectală, Buc., 1915. = Aron Densusianu, Glosar din Ţara Haţegului (în Revista Critică Lit. III (1895), p. 164 şi urm.). = Ovid Densusianu, Graiul din Ţara Haţegului, Buc., 1915. = Ovide Densusianu, Hisloire de la langue roumiint, Paris, I (1901 et 1929), II (1914-1938). = Ion Diaconu, Folklor din Rlmnieul-Sărat, Focşani, 1933. = Academia Republicii Populare Române, Dicţionarul limbii române literare contemporane, voi. I —IV, Buc., 1955 — 1957. = Academia Republicii Populare Române, Dicţionarul limbii române moderne, Buc., 1958. = Doina, Galaţi, I (1934), II (1935). = Dariu Pop, Mărturii strămoşeşti, Satu Mare, 1938. = Mitropolitul Dosofteiu, Viaţa şi pelreacerea svinţilor, 1682. = Dacoromania, Cluj, I (1920) şi urm. = Silviu Dragomir, Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice in evul mediu, Buc., 1959. = Nicolae Drăganu, Românii in veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Buc., 1933. = M. Eminescu, Poesii, Buc., 1895. = M. Eminescu, Opere, Buc., I (1939), IV (1952). = Al. Eminescu, Nuvele, Iaşi (f.a.). = A. Ernout et A. Meillet, Dictionnaire ilgmologique de la langue latine, Paris, 1932. = Fonetică şi dialectologie, Buc., I (1958), II (1960), iii (1961). = Făl-Frumos, Cernăuţi, I (1926) şi urm. www.dacoromanica.ro CAP. IX. BIBLIOGRAFIE 353 FIRA, CHIŞ. FOLC. TRANS. I —II FRÎNCU-CANDREA, M. FRÎNCU-CANDREA, R. FUNDESCU, B. FURTUNĂ, C. FURTUNĂ, V. GĂLDI, M. GAMILLSCHEG, Ş-T GCR I —II GEAGEA, E. GHEŢIE, R. M. GIUGLEA, U. Giuglea-vîlsan, R. S. GÎDEI, FR. GÎDEI, ST. GLAVINA, CAL. GL. M. GOGA, P. GOROVEI, CR. S. GRAIUL, I —II GRAM. ROM. GRANDGENT GRAUR, E. GRAUR, F. PR. GRAUR, 1. F. PR. GRAUR, REVIGA GRAUR, S. L. GREGORIAN, CL. GREGORIAN, GR. OLT. GRIGOROVITZA GR. S. II I—XVIII 23 - Cd. 48 = Nicolae Fira, Monografia comunei Chişolda, Timişoara, 1944. = Folclor din Transilvania, Buc., 1962. = T. Frincu, şi G. Candrea, Românii din Munţii Apuseni, Buc., 1888. = T. Frincu şi G. Candrea, Rolacismul la Moţi şi Islrieni, Buc., 1886. = I. C. Fundescu, Basme, Buc., 1896. = D. Furtună, Cuvinte scumpe, Buc., 1914. = D. Furtună, Vremuri înţelepte, Buc., 1913. = Ladislas Gâldi, Les mols d'origine neo-grecque en roumain â l'ipoque des Phanariotes, Budapesta, 1939. = Ernst Gamillscheg, Die Mundarl von Şerbăneşti—Tiluleşli, Jena und Leipzig, 1936. = M. Gaster, Chreslomafie română, Leipzig—Bucureşti, 1891. = Christea Geagea, Elementul grec In dialectul aromân, Cernăuţi, 1932. = Ion Gheţie, Dicţionar român-maghiar, Budapesta, 1896. = G. Giuglea, Uralle Schichlen und Entwicklungsstufen in der Slruklur der dacorumănischen Sprache, Sibiu, 1944. = G. Giuglea şi G. Vîlsan, De la Românii din Serbia, Buc., 1913. = Octavian Gîdei, Frăţia de cruce şi frăţia de moşie, Huşi, 1938. = Al. V. Gidei, Studiu asupra cronicarilor moldoveni din sec. XVII, Buc., 1898. = Andrei Glavina şi C. Diculescu, Calindaru lu Rumeni din Istrie, Buc., 1905. = E. Herzog şi V. Gherasim, Glosarul dialectului mărginean, In c. cosm. i şi urm. = Octavian Goga, Poezii, Buc., 1907. = Ariur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Buc. 1915. = I. A. Candrea, Ov. Densusianu (şi) Th. Speranţia, Graiul nostru, Buc., 1906-1907. Academia Republicii Populare Române, Gramatica limbii române, voi. I —Ii, Buc., 1964. = C. A. Grandgent, Introducere In latina vulgară (trad. de E. Tănasc), Cluj, 1957. = Al. Graur, Etimologii, Buc., 1963. = Al. Graur, Fondul principal al limbii române, Buc., 1957. = Al. Graur, încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, Buc., 1954. = Al. Graur, Glosar din comuna Reviga (Ialomiţa), in Bul. Fii. V. = Al. Graur, Studii de lingvistică generală, Buc., 1960. = M. C. Gregorian, Graiul din Clopotiva, in gr. s. vii. = M. C. Gregorian, Graiul şi folklorul din Oltenia nord-veslică şi Bănatul răsăritean, în arh. olt. xvii şi xvm. = Em. Grigorovitza, Dialectul aşa numii săsesc al germanilor din Transilvania ... Buc., 1900. = Grai şi suflet, Buc., I (1923) şi urm. = Răspunsurile la Chestionarul lingvistic trimis de B. P. Haşdeu (Ms. legat în 18 voi. la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România). www.dacoromanica.ro 354 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA HANEŞ, Ţ. O. HEM HETCOU HETCOU, P. P. HODOŞ, M. D. HODOŞ, P. P. HODOŞIU JARNf K'BÎRSEANU, D. I. CR. ILRI . IORDAN, ÎNTR. IORDAN, L. R. iordan, l. r. a. IORDAN, L. R. C. IORDAN, ST. IORGA, A. I —II IORGA, D. B. I —II IORGA, S. D. ISPIRESCU, L. ISPIRESCU, U. IZVORAŞUL JAHRESBER. I —XIV JIPESCU, O. KLEIN, D. KNIEZSA LB. LET. I —III LEX. BOBB LEX. MARŞ. LEXIC REG. LIUBA-IANA, M. L. L. = P. V. Haneş, Din Ţara Oltului, Buc., 1921. = B. Pctriceicu Hasdcu, Etymologicum Majnum Romaiiae, tom. I—II Buc., 1887; tom. III, Buc., 1893. Gh. Hetcou, A berettyâmenti român nyelvjdrâs, Beiuş, 1912. = Petru Hetcou,' Poezia poporală din Bihor, Beiuş, 1912. = Enea Hodoş, Mic dicţionar, Sibiu, 1929. = Enea Hodoş, Poezii poporale din Bănat, Caransebeş, 1896. = M. Margil Hodoşiu, A român nipkoilszezet Balâzsfalva vidikin, Blaj, 1915. = Ioan Urban Jarnic şi Andrei Bîrseanu, Doine şi strigături din Ardeal, Buc., 1885. = Ion Creangă, Birlad, I (1908) şi urm. = Al. Rosetti — B. Cazacu, Istoria limbii române literare, Buc., 1961. = Acad. Iorgu Iordan, Introducere in lingvistica romanică (curs litografiat), Buc., 1957. = Iorgu Iordan, Lingvistica romanică, Buc., 1962. = Iorgu Iordan, Limba română actuală, ed. II, Buc., 1947. = Iorgu Iordan, Limba română contemporană, Buc., 1956. = Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Buc., 1944. = N. Iorga, Anciens documents de droil roumain, Buc., voi. I (1930), voi. II (1931). = N. Iorga, Documente româneşti din archivele Bistriţei, Buc., I (1899), II (1900). = N. Iorga, Studii şi documente cu privire Ia istoria românilor, Bucureşti, voi. I (1901) şi urm. = P. Ispirescu, Legendele sau basmele românilor, Buc., 1892. — P. Ispirescu, Din poveştile unchiaşului sfătos, Buc., 1879. = Izvoraşul, Bistriţa-Mehedinţi, I (1920) şi urm. = Jahresbericht des Institut fur rumănische Sprache, Leipzig, I (1894) şi urm. = M. G. Jipescu, Opincaru ..., Buc., 1881. = Samuelis Klein, Dictionarium valachico-latinum. Budapesta, 1944. = Kniezsa Istvân, A magyar nyelv szlăv jovevinyszavai, Budapesta, 1955. = Lesicon românescu-lalinescu-ungurescu-nemtescu ... Buda, 1825. = Letopiseţele ţării Moldovei, publicate pentru întîiaşi dată de M. Ko-gălniceanu, Iaşi, tom. I (1852), tom. II (1845), tom. III (1846). = Dicţionariu rumanesc, latinesc şi unguresc dein orenduiala ... (lui) Ioan Bobb, Clus, 1822. = Dr. Carlo Tagliavini, II „Lexicon Marsilianum”. Dizionario latino-rumeno-ungherese del sec. XVII, Buc., 1930. = Lexic regional, Buc., 1960. = S. Liuba, şi A. Iana, Topografia salului şi hotarului Măidan, Caransebeş, 1895. = Limbă şi literatură, Buc., I (1955) şi urm. www.dacoromanica.ro CAP. IX. BIBLIOGRAFIE LM. LM., GL. LOKOTSCH, ET. WB. L. ROM. LONGINESCU, LEGI LUNGIANU, B. MACREA, F. MAIORESCU, ISTR. HAN. GOTT* MARIAN, î. MARIAN, NA. MARIAN, NU. MARIAN, SA. MARIAN, SE. I---III MARIAN, V. MÂRTON, P. MAT. DIALECT. I MAT. FOLC. MEILLET, L. MERA, L, . B. MIHĂESCU, L. MIHĂILĂ, t. mihXileanu, MIKLOSICH, E. MIKLOSICH, E. W. S MIKLOSICH, R. U. MIKLOSICH, W. MÎNDRESCU, I. G. MÎNDRESCU, L. P. MÎNDRESCU, U. MOLIN, GR. BĂN. MOLIN, R. B. MORARIU, CIR. I —IV Să» = A. T. Lauriann şi I. C. Massimu, Dicţionariul limbei române, tom. I—II, Buc,, 1871 — 1876. = A. T. Laurian şi I. C. Massimu, Glossariu .. .„ Buc., 1871. = Karl Lokotsch, Etymologisches Worterbuch der europăischen (germanischen, romanischen, und slavischzn) Wdrler orien-talischen Ursprungs, Hîidclbsrg, 1927, = Limba română (revistă), Buc., I (1957) şi urm. = G. S. Longinescu, Legi vechi româneşti şi izvoarele lor (Pravila Moldovei ... lui Vasile Lupu ... şi îndreptarea legii a lui Matei Basarab), Buc., 1912. = M. Lungianu, Basme, Buc., 1961. = D. Macrea, Probleme de fonetică, Buc., 1953. = Ioan Maiorescu, Itinerar tn Istria ..., Iaşi, 1874. = Ştefan Paşca, Manuscrisul italian-român din Gottingen. Studii italiene, II, 1935. = S. FI. Marian, Inmormtnlarea la români, Buc., 1892. = S. FI. Marian, Naşterea la români, Buc., 1892. = S. FI. Marian, Nunta la români, Buc., 1890. = S. FI. Marian, Satire poporane române, Buc., 1893. = S. FI. Marian, Sărbătorile la români, Buc., 1898—1901. = S. FI. Marian, Vrăji, farmece şi desctntece, Buc., 1893. = Mărton Gyula, Perechi de cuvinte tn graiul ceangău din Moldova, în omagiu, I. 557—569. = Materiale şi cercetări dialectale, I. Buc., 1960.1 = Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, Buc., 1900. = A. Meillet, Linguistique hislorique et linguislique ginirale, Paris, 1921. = I. T. Mera, Din lumea basmelor, Buc., 1906. = H. Mihăescu, Limba latină tn provinciile dunărene ale imperiului roman,'*Buc., 1959. = G. Mihăilă, împrumuturi vechi sud-slave tn limba română, Buc., 1960. = St. Mihăileanu, Dicţionar macedo-romăn, Buc., 1901. = Fr. Miklosich, Die slavischen Elemente im Rumunischen, Wien, 1861. = Fr. Miklosich, Etymologisches Worterbuch der slavischen Sprachen, Wien, 1866. = Fr. Miklosich, Rumunische Untersuchungen, Wien, 1881. = Fr. Miklosich, Ober die Wunderungen der Rumunen..Wien, 1879. = S. MIndrescu, Influenţa germană, Buc., 1904. = Literatură şi obiceiuri poporane ...,Buc., 1892. = S. Mîndrescu, Elemente ungureşti tn limba română, Buc., 1892. = Romulus S. Molin, Din graiul bănăţenilor, in n, rev. rom., (1910), p. 191-193. = Romulus S. Molin, Românii din Banat, Timişoara, 1928. = Leca Morariu, D-ale Cirebirilor, I (1929), Cernăuţi, II (1932), III (1933), Buc., IV (1934) Cernăuţi. www.dacoromanica.ro 356 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA M. R. M. MURNU, OR. MUSCEL NECULCE, L. N. REV. ROM. NOVACOVICI, C. B. I —H NOVACOVICI, COM. BAN. NOVACOVICI, FOLC. BĂN, NOVACOVICI, FOLK. OBED., T. OMAGIU, I. ONIŞOR, D. PALIA (1581) PAMFILE, C. PAMFILE, CER. PAMFILE, CR. PAMFILE, C. Ţ. PAMFILE, D. PAMFILE, DUŞM. PAMFILE, FRĂŢIA PAMFILE, J. I —III PAMFILE, P. PAMFILE, S. V. PAMFILE. S. T. PAMFILE, VĂZD. T. PAMFILE, I . . . T. PAPAHAOI, C. L. T. PAPAHAOI, D. T. PAPAHAOI, M. PAPAHAOI, B. PAPAHAOI, ET. PAPAHAOI, OR. PAPAHAOI, M. R. PAPAHAOI, R. M. PAPAHAOI, P. A. PAPAHAOI, S. PASCU, C. PASCU, D. I —II PASCU, E. = St. Michăileanu, Studiu asupra dialectului românilor din Macedonia, Buc., 1886. = G. Murnu, Studiu asupra elementului grec anlefanariot.Buc., 1894. = C. Rădulescu-Codin şi D. Mihalache, Sărbătorile poporului, cu obiceiurile..., Buc., 1909. = I. Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei ,.,, ediţie îngrijită ... de lorgu Iordan, Buc., 1955. = Noua revistă română, Buc., I (1900) şi urm. = Em. Novacovici, Cuvinte bănăţene, Oraviţa, 1925. = Em şi C. Novacovici, Din comoara Banatului, ii, Oraviţa, 1926. = Em. Novacovici, Folclor bănăţean, III, Oraviţa, 1933. = Em. Novacovici, Colecţiune folklorislică română.. ..Oraviţa, 1902. = M. G. Obedenaru, Texte macedo-române, Buc., 1891. = Academia Republicii Populare Române, Omagiu lui lorgu Iordan, Buc., 1958. = Victor Onişor, Doine şi strigături din Ardeal, Iaşi (f.a.). = Mario Roques, Palia d’Orăşlie (1581 — 1582), Paris, 1925. = Tudor Pamfile, Cimilituri româneşti, Buc., 1908. = Tudor Pamfile, Cerul şi podoabele lui, Buc., 1915. = Tudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, Buc., 1914. = Tudor Pamfile, Clnlece de ţară, Buc., 1913. = Tudor Pamfile, Diavolul, tnvrăjbitor al lumii, Buc., 1914. = Tudor Pamfile, Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului, Buc., 1916. = Tudor Pamfile, Frăţia de cruce şi alle înrudiri sufleteşti ia Români. Blrlad, 1920. = Tudor Pamfile, Jocuri de copii, Buc., I (1906), II (1907), III (1909). = Tudor Pamfile, Povestea lumii de demult, Buc., 1913. = Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români, Buc., 1910. = Tudor Pamfile, Sărbătorile de toamnă ..., Buc., 1914. = Tudor Pamfile, Văzduhul după credinţele poporului român, Buc., 1916. = Tudor Pamfile (revistă), Dorohoi, I (1923; şi urm. = Tache Papahagi, Contribuţii lexicale, Buc., 1939. = Tache Papahagi, Dicţionarul dialectului aromân, Buc., 1963. = Tache Papahagi, Graiul şi folklorul Maramureşului, Buc., 1925. = Per. Papahagi, Basme aromâne, Buc., 1905. = Tache Papahagi, Etimologii, Buc., 1940. = Per. Papahagi, Graie aromâne, Buc., 1905. = Per. Papahagi, Megleno-Românii, Buc., 1902. = Per. Papahagi, Românii din Meglenia, Buc., 1900. = Per. Papahagi, Parallele Ausdrucke und Redensarlen ..., Leip-zig, 1908. = Per. Papahagi, Scriitorii aromâni tn sec. al XVIII, Buc., 1909. = G. Pascu, Despre cimilituri, Buc., 1909. = G. Pascu, Dictionnaire etymologique macido-roumain, Iaşi, 1925. = G. Pascu, Etimologii româneşti, Iaşi, 1910. www.dacoromanica.ro CAP. IX. BIBLIOGRAFIE 357 PASCU, R. EL. PASCU, S. PAŞCA, CEASLOV PAŞCA, OL. PAŞCA, Ţ. O. PAULI, E. G. F. PAULETTI, S. PĂCALĂ, M. R. pXsculescu, l. p. PETRESCU, M. PETROVICI, CAR. PETROVICI, FOLK. ALM. PETROVICI, FOLK. SC. PHILIPPIDE, O. R. I-II P. L. G. POMPILIU, B. POMPILIU, BIH. POPOVlfi, CONTR. POPOVICI, D. R. POPOVICI, R. D. P. P. PRIBEAGUL, P. R. PSALT. PSALT. SCH. PUŞCARIU, fiT. PUŞCARIU, ET. \VB. PUŞCARIU, ISTR. I —III PUŞCARIU, L. R. I RĂDULESCU-CODIN RĂDULESCU-CODIN, !. RĂDULESCU-CODIN, L. RĂDULESCU-CODIN, LIT. RĂDULESCU-CODIN, TR. RETEGANUL, P. I —V RETEGANUL, TR. REV. CRIT. I —V REV. P. IST. = G. Pascu, Rumănische Elemente in den Balkansprachen, Geneve, 1924. = G. Pascu, Sufixele româneşti, Buc., 1916. = Şt. Paşca, Cel mai vechi ceaslov românesc, Buc., 1939. = Şt. Paşca, Glosar dialectal, Buc., 1928. = Şt. Paşca, Nume de persoane şi nume de animale In Ţara Oltului, Buc., 1936. = I. Pauli, „Enfant”, „garţon”, „fille” dans Ies langues romanes ..., Lund, 1919. = A. Lupeanu, De pe Secaş. Ctntece ... culese de N. Pauletti, Blaj, 1929. = Victor Păcală, Monografia comunei Răşinari, Sibiu, 1915. = N. Păsculescu, Literatură populară românească, Buc., 1906. = Vangheliu Petrescu, Mostre de dialectul macedo-român, Buc., I (1880), II (1882). = E. Petrovici, Graiul Caraşovenilor, Buc., 1935. = E. Petrovici, Folklor din Valea Almăjului, In arh. folk. iii. = E. Petrovici, Folklor de la Moţii din Scărişoara, In arh. folk. v. = Al. Philippide, Originea Românilor, Iaşi, I (1925), II (1928) = Probleme de lingvistică generală, Buc., I (1959) şi urm. = Miron Pompiliu, Balade populare române, Iaşi, 1870. = Miron Pompiliu, Graiul românesc din Biharia, In Conv. Lit. XX. = Ivan Popovid, Contribuţie la studierea cuvintelor româneşti In limba slrbocroată, Virşeţ, 1955. = Iosif Popovici, Dialectele române, — IX : Dialectele române din Istria, Halle, I (1914), II (1909). = Iosif Popovici, Rumănische Dialekte, Halle, 1905. = Poezii populare (colecţia inedită a autorului). = P. Ţiucra — Pribeagul, Pietre rămase, Buc., 1936. = I. A. Candrea, Psaltirea Scheiană ..., I —II, Buc., 1916. = Psaltirea Scheiană, publicată de I. Bianu, Buc., 1889. = S. Puşcariu, Etudes de linguistique roumaine, Cluj-Buc., 1937. = S. Puşcariu, Elgmologisches Worterbuch der rumănischen Sprache, Heidelberg, 1905. = S. Puşcariu, Studii istroromâne, Buc., I (1905), II (1926), III (1929). = S. Puşcariu, Limba română, I, Buc., 1910. = C. Rădulescu-Codin, O seamă de cuvinte din Muscel, Cimpulung, 1901. = C. Rădulescu-Codin, Îngerul Românului, Buc., 1913. = C. Rădulescu-Codin, Legende, tradiţii şi amintiri istorice, Buc., 1910. tr. = C. Rădulescu-Codin, Literatură, tradiţii şi obiceiuri din Corbii Muscelului, Bucureşti, 1929. = C. Rădulescu-Codin, Din trecutul nostru, Buc., 1923. = Ioan Popu-Reteganul, Poveşti ardeleneşti, Braşov, 1888. = Ioan Popu-Reteganul Trandafiri şi viorele, Gherla, 189i. = Revista Critică, Iaşi, I (1893) şi urm. = Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, I (1883) şi urm. www.dacoromanica.ro 358 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA REW RJA ROHLFS, DIFI'. ROMANOSLAVICA ROSETTI, 1NFL. ROSETTI, LETTRES ROSETTI, L. R. I—VI ROSETTI, P. RUSSU, TR. D. SADOVEANU, N. F. SADOVEANU, O. I—XVIII SAHIA, N. SANFELD, L. SBIERA, P. SCHELUDKO SCL SCLF SCURTU, OL. SCURTU, UO. SD SEMCINSKI, SEVASTOS, NU. SFC I —III SC. I —III STAN, M. STANCU, D. STATI, L. L. şXlNEANU, T. Ş. DU. ŞIO = W. Meyer-Lubke, Romanisches etymologisches WSrlerbuch, Hei-delberg, 1935. = Rje&nik hrualskoga iii srpskoga jezika, I (1880) şi urm. = Gerhard Rohlfs, Die lexikalische Differenzierung der romanischen Sprachen, Munchen, 1954. = Asociaţia Slaviştilor din R.P.R., Romanoslavica, Buc., I (1958) şi urm. = Al. Rosetti, Influenţa limbilor slane meridionale asupra limbii române (sec. VI —XII), Buc., 1954. = Al. Rosetti, Lellres roumaines de la fin du XVl-e el du debut du XVII-e si&cle . .., Buc., 1926. = Al. Rosetti, Istoria limbii române, voi. I —IV, VI, Buc., 1938 — -1962. = Radu Rosetti, Păminlul, sătenii şi stăptnii In Moldova, Buc., 1907. = I. I. Russu, Limba Iraco-dacilor, Buc., 1959. = M. Sadoveanu, Nada Florilor, Buc., 1951. = M. Sadoveanu, Opere, Buc., I—II (1940) şi urm. = Al. Sahia, Nunele, Buc., 1948. = Kr. Sanfeld, Linguislique balkanique, Paris, 1930. = Ion al lui G. Sbiera, Poveşti poporale româneşti, Cernăuţi, 1886. = D. Scheludko, Nordslavische Elemente in Rumănischen, tn balkan-archiv, i, 153—172; id. Rumănische Elemente im Ukrainischen, în balkan-archiv, ii, 113 — 146; id. Laleinische und rumănische Elemente im Bulgarischen, în balkan-archiv, iii, 252—289. = Studii şi cercetări lingnislice (revistă), Buc., I (1950) şi urm. = Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, Buc., I (1952) şi urm. = V. Scurtu, Glosar din corn. Paroa, rn. Năsăud — manuscris. = V. Scurtu, Cercetări folklorice tn Ugocea românească, în arh. folk. vi, p. 123 — 300. = A. Scrihan, Dicţionaru limbii româneşti, Iaşi, 1939. = S. V. Semcinski, Jlencumi oanouneuna pociucbKoima ynpaiHChKoi Moe pyjuyHCbKiu Moei\ Kiev, 1958. = Elena Sevastos, Nunta la Români, Buc., 1889. = Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor tn limba română, Buc., I (1959), II (1960), III (1962). = Academia Republicii Populare Române, Studii de gramatică, Buc., I (1956), II (1957), III (1961). = V. Stan, Maggar elemek a mâcok ngelveben, Budapesta, 1905. = Zaharia Stancu, Desculţ (roman), Buc., 1952. = Sorin Stati, Limba latină in inscripţiile din Dacia şi Scythia minor, Buc., 1961. = L. Şăineanu, Elemente turceşti tn limba română, în rev. p, ist. ii. p. 646—699 şi III, p. 193—285. = L. Şăineanu, Dicţionar universal al limbii române. Ed. VI, Craiova, 1929. = L. Şăineanu, Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, voi. I—II, Buc., 1900. www.dacoromanica.ro CAP. IX. BIBLIOGRAFIE 359 ŞEZ. = Şezătoarea. Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare, Fălticeni, I (1892) şi urm. ŞULUŢIU, GR. = A. Şuluţiu-Cărpinişanu, Graiul ardelenesc tn raport cu limba lite¬ rară de peste Carpaţi, Sibiu, 1890. AGLIAVINI, ORIG. = Carlo Tagliavini, Le origini delle lingue neolatine, Bologna, 1959. TAPPOLET = Ernst Tappolet, Die romanischen Verwandlschaftsnamen. Stras- sburg, 1895. TDRG = H. Tiktin, Dicţionar romăn-german. Buc., 1903. TEAHA, GR. = Trofil Teaha, Graiul din Valea Crişului Negru, Buc., 1961. TEODORESCU, P. P. = G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, Duc., 1885. N. G. TISTU, B. = N. Georgescu-Tistu, Folklor din judeţul Buzău, Buc., 1928. TODORAN, GL. = Romulus Todoran, Mic glosar dialectal, Cluj, 1949. TOMESCU, GL. = Mircea Tomescu, Glosar din judeţul OII, in arh. olt. xxii, p. 264-288. TOMESCU, GR. OLT. = Mirea Tomescu, Graiul din jud. Olt, în Ethnos II, p. 31 --- 132. TRUBACIOV, = 0. N. Trubaciov, Hcmopua cjiaesutcKux mepMunoe podemoa, Moscova, 1959. Ţ. H. = Şt. Milcn şi Z. Dumitrescu, Cercetări antropologice tn Ţara Haţe¬ gului --- Clopotioa, Buc., 1958. ŢICHINDEAL, F. = D. Ţichindeal, Filozofice şi politice prin fabule tnoăţături morale, Buc., 1914. ŢIPLEA, P. P. = Alexandru Ţiplea, Poezii populare din Maramureş, Buc., 1906. VAIDA = V. Vaida, Material jargon de dialect sălăgean, în „Tribuna” (1890), Nr. 83-97. VARLAAM, C. = Mitropolitul Varlaam, Cartea românească de învăţătură ... , Iaşi, 1643. VARLAAM-SADOVEANU = De la Warlaam la Sadooeanu, (Studii ...), Buc., 1958. VASILIU, ARGOU = Al. Vasiliu, Din argoul nostru, în gr. s. vii, 95 --- 131. VICIU, COL. = Alexiu Viciu, Colinde din Ardeal. Buc., 1911. VICIU, GL. = Alexiu Viciu, Glosar de cuvinte dialectale, Buc., 1906. VICIU. S. GL. = Alexiu Viciu, Supliment la Glosar de cuvinte dialectale, Buc., 1925. VIDOS, M. = B. E. Vidos, Manuale de linguistica romanza, Firenze, 1959. VÎRCOL, V. = V. Vîrcol, Graiul din Vilcea, Buc., 1910. WEIGAND, AR. I ---II = Gustav Weigand, Die Aromunen ...,Leipzig, I (1895), 11 (1894). WEIGAND, BAN. DIAL. = Gustav Weigand, Der Banaler Dialekl, Leipzig, 1896. WEIGAND, DIAL. GR. WAL. = Gustav Weigand, Die Dialekte der Grossen Walachen, Leipzig, 1902. WEIGAND, K. M. D. = Gustav Weigand, Korosch --- und Marosch-Dialekte, Leipzig, 1897. WEIGAND, RUM. DIAL. = Gustav Weigand, Die Rumănischen Dialekte der Kleinen Walachei, Serbiens und Bulgariens, Leipzig, 1900. WEIGAND, VM. = Gustav Weigand, Vlacho-Meglen, Leipzig, 1892. WICHMANN = V. Wiclimann, Worterbuch des ungarischen Moldauer Nordcsdngâ und des Hetfaluer Csăngâdialektes, Helsinki, 1936. ZANKE, P. I---X = Iuliu I. Zanne, Proverbele Românilor, Buc., 1895---1903. www.dacoromanica.ro 360 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA ABREVIERI a. = anul friul. = fiulan(ă) pron. = pronume abr. = abruzzcz gal. = galician prov. = provensal(ă) adj. = adjectiv gen. = genovez rag. = raguzan adv. = adverb germ. - german(ă) refl. = reflexiv alb. = albanez(ă) GL. = glosar reg* = regional and. = andalusian gr- = grec (esc) rn. = raion ap. = apud li. = harta rom. = română ast. = asturic lup. = hipocoristic rtr. = retoroman ar. = aromân intr. = intranzitiv rus. = rus(ă) augm. = augmentativ istr. = istroromân(ă) s. = substantiv bcarn. = bearnez it. = italiană sard. = sard(ă) bg. = bulgar(ă) jur. = ştiinţele juridice s.-cr. = serbo-croată bis. = bisericesc 1. = limbă sas. = săsească bol. = boloncz lat. = latin, -ă (-esc) sec. = secol bot. = botanică loc. = locuţiune s.f. = substantiv fe¬ cal. = calabrez log. = logudorez minin campid. = campidanez lomb. = lombard sg- = singular cat. = catalan m. = masculin sic. = sicilian ceh. = celi(ă) magh. = maghiar(ă) s)rb. = sirb(ă) cf. = confer, compară marc. = marchigian sl. = slav cl. = clasic (ă) megl. = meglenit (me¬ slov. = sloven(ă) col. = colectiv glenoromân) s.m. = substantiv mas¬ com. = comunicat n. = nou culin ■conj. = conjuncţie nap. = napolitan s.n. = substantiv neutra cors. = corsican(ă) neol. a» neologism sp. = spaniolă comp. = compus ngr. = neogrec suf. = sufix cp. = compară norm. = normand(ă) tc. = turcesc cr. = croat(ă) nr. = număr tess. = tesinic ■dalm. = dalmată on. = onomastic(ă) top. = toponimic dcpr. = depreciativ P(ag). = pagina tranz. = tranzitiv •der. = derivat(e) pct. = punct anchetat ucr. = ucrainean(ă) dial. = dialectal (la hărţi) V. = vechi dim. = diminutiv peior. = peiorativ val. = valon doc. = document pers. = personal vnld. = valdens dr. = dacoromân(ă) Pg* = portughez(ă) var. = varianta eng. = engadin piem. = piemontez vb. = verb expr. = expresie pl. = plural vegl. = vegliotă f. = feminin pol. = polonez(ă) ven. = vencţiană f'g- = figurat pos. = posesiv vsl. = vechi slav ir. = franceză www.dacoromanica.ro LISTA HĂRŢILOR Harta nr. 1 Titlul hărţii » a 2 ii »» »> a 3 ii ii ii a 4 ii ii » a 5 ii ii » a 6 ii ii ii a 7 ii ii ii a 8 ii ii ii ii 9 ii ii ii ii 10 ii ii ii ii 11 ii ii ii ii 12 ii ii ii ii 13 ii ii ii ii 14 ii ii ii ii 15 ii ii ii »» 16 ii ii ii >» 17 ii ii ii >» 18 ii ti ii ii 19 ii ii ii ii 20 ii ii ii a 21 ii ii ii a 22 ii ii ii ti 23 ii ti ii ii 24 ii ii ii ii 25 ii ii ii ii 26 ii ii ii ii 27 ii ti ii ii 28 ii ii ii ti 29 ii ii a ii 30 ii ti ii ti 31 ii ii ii ii 32 » ii i> ti 33 ii ii ii ii 34 ii ii 9i ii 35 ii ii Bunic Bunică T ătlne Mămine Prunc Copil Copil din flori Băiat Frate bun Unchi (fratele tatălui) Unchi (soţul mătuşii) Mătuşă (sora mamei) Mătuşă (soţia unchiului) Văr primar Vară (verişoară) Mire Femeie Soţie — soţi Om ‘soţ — bărbat’ Muiere Ginere Cumnat Tată vitreg (Întrebare indirectă) Tată vitreg (întrebare directă) Mamă vitregă Văduv Văduvă Naş (la botez) Naşă (la botez) Cumătru Bade Nene Lele Ţaţă (Slntem) rude www.dacoromanica.ro INDICE A. AUTORI -Albiu, 3. 102 Alessio, A.9 AIcssio, G. 24 Alexiel (Alexics), G. 52, 213, 309, 314 Andriescu, Al. 173 Armeanu, S. 256 Arvinte, V. X, 73, 250 Avram, A. 344 Avram, M. 153 ■Bahner, W. X Baidingcr, K. IX Bârezi, G. 52, 76 Barlţlu, G. 77, 163 Bartoli, M. 24, 107, 138 Battisti, C. 9 Bălan, I. 204 Bălăşci, T. 113 Bărbulcscu, I. 213, 228 Belik, A. 72 Birsan, D. 98 Bena, A. I. 136, 274 Bernstcin, S. B. 335, 345 Bertoni, G. 261 Binder, St. 73 Bianu, I. 120 Boga, T. 45, 121 Bogael, GIl. 100 Bogdan, I. 14, 100, 102, 113, 146, 185, 213, 302, 338, 345 Bogrca, V. 308, 338 Bourciez, E. 24, 53 Boutiftrc, J. 331 Bran, E. 160 Brîncuş, Gr. 8, 14, 305, 333 Brondal, V. 133 Bruske, H. 137 Budagov, B. A. 340 Bulgăr, Gh. 5 Byck, J. 158, 208 Canarache, A. 60, 119 Candrca, I. A. 48, 61, 102, 204, 255, 308, 309, 334 Capidan,T. 12,14,15,169,176,247,268,305,306 Carabulea, E. 168, 214 Caragiale, I. M. 203 Caragiu-Marioţcanu, IU. 206 Cartojan, N. 301 Cazacn, A. 301 Cazacn, B. VII, 51, 172, 339 Călătoru, H. 118 Călineseu, G. 127 Chatelain, E. 216 Chelaru, Gr. V. 286 Chelcea, I. 165 Chiriţescu, F. 179 Chiţimia, I. C. 236, 254 Ciauşianu, Gh. F. 73 Cindea, S. 184, 204 Ciobanu, V. 15 Ciszewski, S. 122 Cîndea, S. 72, 181, 204 Climescn, I. 249 Cojocaru, I. 311 Comişel, E. 125 Constantinescn, B, 282 Constantinescu, M. 336 Constantinescn, X. A. VIII, 107 www.dacoromanica.ro 364 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMÂNA Conea, I. 165, 206 Copceag, D. 330 Corominas, 1. 71 Costuchel, V. 301 Costăchescu, AI. 213 Costa-Foru, C. X. 101 Coşeriu, E. IX, 61, 179 Cota, V. 310 Coteanu, I. 32, 189, 342 Crislureann, Al. 74 Cronia, A. 134, 256 Curticăpeanu, V. 336 Dahlstedt, K. H. 217 Daiuian, I. 102, 147, 243 Danielescu, P. 210 Darinesleter, A. 8 Dauzat, A. 72 Davcluy, A. 189, 216 David, N. 308 Dănăilil, I. 75 Delbriick, B. X Densusianu, O. 24, 48, 174, 198, 268, 306, 316 Diaeouu, I. 282 Diaconovici, C. 114 Diculescn, C. 114, 161, 183, 255 Diez, Fr. 9 Diniilrescn, F. 52, 53, 59 Dimilriu, I. G. 185 Donilde, AI. 165 Docan 41, 43 Donat, I. 15 Drayomir, S. 194 Drityanu, X. VIII, 9, 77, 122, 124, 193, 306, 338 Drimba, VI. 22, 72, 243 Djaino, L. 194, 302 Duchacek, O. 340 Dumitreseu, II. 58 £nyels, Fr. X, 72, 346 i^illpaţeu, Al. 192 Fiseher, I. 24, 342 Craniillseheg, E. 117, 331 Gane, X. 122 Gaster, AI. 167, 255 Gămuleseu, D. 17, 29, 131, 164 Georgiev, VI. 61, 333 Gerov, N. 240 Gheţie, I. 318 Ghibănescu, Gh. 32, 44, 170 Giuglea, G. 31, 36, 52, 71, 158, 305, 306, 318, 331 Giurescu, C. 198 Giurescu, C. C. 59, 161 Gidei, O. 109 Goga, O. 109 Gorovei, A. 174 Gradea, P. 118 Grapini, P. 157, 296 Graur, Al. 28, 29, 44, 102, 119, 125, 128, 157, 158, 161, 167, 192, 202, 208, 282, 313, 334, 337, 339, 345, 346 Greeov, B. D. X Gregoire, A. 24 Gregorian, AI. 323, 324 Grlera, A. 71 Guirand, P. 330 Guţn, O. 276 Haneş, Gh. 169 liane;, P. V. 91 Hasselrot, B. 264 Haşden, B. P. 18, 118, 121, 124, 161 Herseni, Tr. XI, 338 lleync, AI. 217 Uimea, S. 128 Hodoş, N. 120 Hogaş, A. C. 213, 217 Hogaş, S. 22 Holban, T. 268, Hoinorodean, AI. 9 Hristea, Th. 97, 287 lacob, Şt. 76 Iliescu, AI. 332 Iordan Iorgu, VIII, 5, 9, 21, 22, 33, 35, 39, 40, 65, 82, 92, 116, 126, 138, 149, 170, 176, 177, 179, 190, 199, 204, 212, 228, 242, 244, 254, 262, 269, 278, 284, 332, 336, 343 www.dacoromanica.ro INDICE 365. Iorga, N. 121, 122, 203, 339 Iosif, St. O. 122 Iroale, P. 17 Isacenke, A. X, 107, 137 Istrate, G. 30, 34, 51, 59, 66, 73, 74, 140> 146, 242 Istratl, I. 119 Ivănescu, G. 117 Ivlreanu, A. 51, 80 t/aberg, C. 98, 264, 331 Jakobson, R. 344 Jokl, N. 90 ■Kauschansky, D. M. 338 Klparsk!, V. 172 Kloster-Ungureanu, G. 217 Krlstoturian, X. G. X ■tagarde, (Le comte de) 121 Lahovary. X. 62, 161, 267 Lambrior, A. 244, 254 Levite, S. X. 340 LIoyd, M. P. 343 Lopatnikova, N. X. 82, 339, 341 Lozovan, E. 33 LObel, T. 40 Lupaş, I. 109 Afacrca, D. 15, 330, 331, 333, 339,341.342,34 6 Marian, S. Fi. 14 Marmeliuc, D. 240 Martlgny, M. 239 Mărton, Gy. 68, 158, 213 Marx, K. 72 Marx şl Engels 338 Măruţă, T. 172, 174, 182 Melnie, V. X, 6 Merlo, C. IX, 254, 330, 343 Meteş, Şt. 76, 331 Meyer, G. 334 Meyer-Liibke, W. 201, 208, 332 Mielău, P. 342 Mihăeseu, H. 9, 24, 28, 213 Mihăilă, G. 130, 334 Mlklosieh, Fr. 255 MUcu, M. Şt. 58 Minea, I. 45, 121 Mlrska, II. 341 Mlstell, Fr. 107 Mindrescu, S. C. 144 Moldovan, G. 121 Moldovan, S. 288 Morarlu-Leca, 117 Movcbovltch, N. A. 82, 339, 341 Muntean, I. 136 Munteanu, R. 308 Muntlu, I. 121 Muşlea, I. 30, 165 JVandriş, Gr. 61 Xagy, I. 158 Năsturel, P. 109 Nicolaescu-Plopşor, G. C. 65 Nieoleseu, Şt. 109 NlculescU'Varone, G. X. 229 Xieuleseu, AI. 23, 70, 71, 72, 74, 185, 199, 227 Xistor, I. 76, 153, 302 Nylk, A. R. 32 Xyrop, Cr. 5, 70, 74, 75, 107, 193, 343 Xovacovlci, Em. 217, 252 Ocheşeanu, R. 5, 35, 140 Olteanu, P. 23, 59 Onu, L. 87 Pamili, V. 64 Panaitescu, P. P. XI, 9, 15, 71, 72, 109, 113, 114, 119, 192, 207, 213, 229, 301, 332, 335 Panţu, Z. C. 110, 215 Papahagi, P. 108, 123, 134 Papahagi, T. 55 Paseu, G. 77 Paul, I. 68 Paul, X. 343 Paveleseu, G. 250 Pătruţ, I. 146, 149, 183 Peretz, I. 121 Petrovlei, E. VII, 13, 29, 30, 174, 183, 184, 206, 209, 215, 228, 240, 331, 333, 334, 335, 346 Petrocchi, P. 248 Philipplde, AI. 161 Piotrovski, R. G. 108 www.dacoromanica.ro 366 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA Pietrcanu, M. 85 Pitiş, G. I. 239 Poghlrc, C. 333 Polak, V. 61 Pop, S. 188, 189 Popp, M. N. 268 Popescu, M. 85 Popcscu, T. R. 73, 218, 321 Popovld, I. 14, 55, 167, 240, 246, 333, 335 Popovlcl, I. 131, 143, 197 Popovici, V. 210 Popoivicz, E. 100 Pric, O. 164 Prodan, D. 76, 153, 229 Protze, H. 14 Puşeariu, I. 192 Puşcariu, S. 52, 116, 117, 124, 174, 240, 244, 255, 305, 306, 341 Quadri, 11. IX, 131, 133, 147 Quickerat, L. 189, 216 ităduIcscu-Codin, C. 8 Rădulcscu, M. 310 Regnier, C. 202 Reichenkron, G. 61, 84 Renson, J. IX Ribarid, I. 120 Rickcn, TJ. VIII, IX Rizescu, I. 13, 15, 56, 71, 82, 136, 209, 216, 226, 229 Ribalca, V. 169 Robcluc, J. 75 Rohlfs, G. 24, 35, 133 Rosetti, Al. 15, 31, 51, 109, 161, 194, 224, 240, 331, 332 Rusii, I. I. 15, 53, 161, 268, 333 Sadoveanu, M. VIII, 121 Sala, M. 133, 134 Sanzewttsch, C. 310 Saussure, F. dc 226 Sftvoiu, Em. Eiu. 121 Sbicra, I. C. 289 Schuchard, H. 124 Scorpan, Gr. 31, 194, 196 Scraba, C. 19 Scclie, L. 11, 313, 323 Scche, M. 11 Sciilcscu, G. 164, 181, 183, 212 CmteoHOB, B. 255 Struni, n. Dj. 80 Skok, P. 77, 124, 161, 247, 255 Sorbalu, V. IX Spitzcr, L. 33, 161 Stahl, H. H. X, 9, 45, 119, 192, 207, 239, 296, 299 Stan, A. 56 Stan, I. 71 Stcintlial, H. 107, CTOfiKOB, Ct. 100, 289 Stoicovici, O. 194 Stripszky, II. 314 Şăineanu, L. IX, 194 Şiadbci, I. 24, 43, 305, 333. 342 Şişmarev, V. F. 24, 172 Şotropa, V. 77 Ştefăncscu, M. 345 Ştcfulcscu, A. 58 Ştrempel, G. 51 Şuluţiu-Curpenişnnu. A. 189 Şuteu, V. 342 Tagliavini, C. 28, 33. 334 Taniâs, L. 313, 314 Tappolct, E. VIII, IX Todoran, E- 14 Todoran, R. 18, 44, 49, 55, 70, 73, 136. 172, 204 Tomcscu, M. 167 Trier, VIII Trîpcca, N. 131, 143, 242, 274 Trubaciov, N. O. VIII, X. 181, 343, 344 Tudose, C. 342 Tuţcscu, Şt. 210 Clllmann, S. VIII, 133 Ursu, N. A. 173, 188, 192 www.dacoromanica.ro INDICE 367 Fasiliu, AI. 31 Vasiliu, L. 22 Vianu, T. 59 Voronca, E. N. 121 Vrabie, G. 70 W^ackernagel, \y. 33 Wagncr.M. L. 24,40, 48,126,170,222, 254, 273 Waltl, L. X, 346 Weigand, G. 118, 305 Wendt, H. F. 30, 95 Zauner, A. IX, 250 Zdrenghea, M. 25, 30, 55, 150, 274 Zveginţev, V. A. IX www.dacoromanica.ro B. CTJVINTE a ’O 222 afendachi 19, 337 Afendiciu 19 Afendule, -a 19 af*meial 173 Afelifăi, 95 afin 323 al meu 200 allofili 323 amfilhalis 323 Amoaşei 16 aniondesă 323 as 222 ascendent, -ă 323 auş 8, 9, 329, 330, 335, 304, 341, 342 Auşacâ 9 Auşan 9 auşel 8 Auşelul 9 Auşul 9 Auşun 9 babă 6, 15, 17, 19, 33, 39, 224, 275, 334, 335, 339, 340 babac 30 babacă 30 băbătie (din băbălac sau babaluc) 299, 337 babaroi 18 a) LIMBA ROMÂNĂ D. DACOROMÂN babă de buric 18, 341 babifă (babifa) 6, 18 babu 275 babuc 275 babucă 6, 337 baci (bace, baciu) 3, 267, 268, 332, 333, 336, 340 Baciul, Bacea, Băcilă 269 bade 3, 114, 261, 333, 335, 340, 342 badiu 264 Badiu, Badiul, Bădiuleasa 264 Badul, Bădjescu, -eanu, -eşti, -euţ 264, 266 Bădoiu, Bădione, Ba-deanca 266 bai 266 baie 266 baislruc 58, 75, 334 bastard 68, 75 baslardiza 75 băbacă 30 băbană 92 băbar 18, 98 băbă 275 băbăcuf 31 băbăcufă 31 băbăic 3 băbăifă 31 băbieă 17 băbucă 17 băcifă 269 băciuc 269 băciucă 269 băciuf 269 Bădica, Bădic, Badica, Bă-dicul 265 bădic(ă) 264 bădicuţ 265, 269 bădie 265 Bădie, Bădia 265 bădieş 265 bădilă 265 bădihică 265 bădioi 265 bădişel 265 bădişor 265 Bădişor, -şoară, -şoe 265 Bădiţ, -ă, -oi 266 bădiţ(ă) 265 bădiţei 266 băidiţică 266 bădiuc(ă) 266 bădiuliţă 266 bădiuluţ 266 băelan (băitan, baitan) 85 Băelul (Băialu) 86 Băeţescu 86 Băeţică 86 băiat 56, 58, 82, 84, 329, 331 www.dacoromanica.ro INDICE 369 ■băiat de pomană 72 băiat din flori 82 băiată 86 băietan (băieţan) 56, 85, 86 băietană 86 ■băielănaş (băitănaş, baita-naş, băitanaş) 85 băităni 85 -băitănime 84 băietăşan 86 băielon (băiefon) 86 băietucă 86 ■ băieţandru (băeţandru) 56, 84 băieţandrie 84 băieţaş 56, 84 băieţăraie 85 băiefea 86 ■ băieţei 85 băieţesc, -ească 85 ■ băieţeşte (băeţeşle) 85 băieţi 85 ■ băiefică (Jbăeţică) 85 băieţie 85 • băieţime 85 ■ băiefism 85 ■băiefoi (var. băefoi) 86 -băieţos, -asă 85 ■bărbat, -ă 168 Bărbat 167, 168, 177, 329, 330 Bărbatea 170 bărbăcior 168 Bărbătescu, -eseu, -eşti, -eni, Bărbăteiu) 170 Bărbătea 170 bărbătesc, -ească 169 ■ bărbăteşte 168, 169 bărbătoaie 169 • bărbătoi(u) (bărbători) 169 bărbător 169 ■ bărbălos, -oasă 169 ■bărbătoşi 169 ■ bărbătuş 168, 840 ■borbătuf 168 -24 - c. 48 bărbăţet 168 bărbăţie 168 bărbăţime 169 bătrin 3, 9, 11, 329, 330, 335, 336, 340, 341 Bătrtnţ-ească 11 bătrlnă 6, 9, 11, 17, 335, 341 Bătrtna li Bălrtncea 11 bătrtnel 10 bătrtni, (din) bătrtni 41 bătrtnică 10 Bătrtnul 11 băţă 266 băţică 266 Bezdead 17, 306 Bezdedelul 17 bia 276 bitang 58, 68, 75, 336 bitangă 76 bitangău 76 bităngăli 76 bităngi 76 bităngos 76 bileangă 76 bilong 76 biţă 137, 267 bîc 20 blcă 20 bit 3, 11, 341 Bit 11 bltă 6, 11, 341 Bttă 11 Bite 11 bîtel 11 bilică 6, 11 bttu-bătrtn 11 bobă 138, 224, 288 bobiţiî 288 bojan 70 boreasă 191, 337, 338 boresar 192 bultan 74 bun 3, 5, 341 Buna 5 bună 5, 6, 341 Bunaica 6 bunel 3 bunic 3, 5, 29, 329, 335, 340, 342 bunică 6, 8, 33, 32, 329, 335, 342 bunicuţ 3 bunicuţă 6 buniţa 6 Buniţa 6 Bunu 5 Bunoaia 6 burlac 98 burlacă 92 burlăcifă 70 buruienar 120 brata 120, 334 brat(ă) 120, 334 Bralei, -u, -ul 120 Brateş, Brăticul 120 Brătilă, Brătior, -ioară 120 Brătoiu, Brătoaia, Brătui 120 Braţul, Brătescu, -eni, -eşti 120 Brata, Braţe, Brălăşan, Brăleluş 120 calvin 58 casă 302 casnic 303 caliondesu 324 cazeică 196 călină 215 căpărttă 163 căsar 303 căsaş 303 căsăloriu 303 călţunar 294 călţunăreasă 294 călfunăriţă 294 căţel 68, 73 ceace 275, 335 ceâică 275 ceică 143 ceată 324 celed 301, 336 chemător, -oare 295 www.dacoromanica.ro 370 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMÂNĂ chirigenea 324 conifă 82 copil mic 58 ciled de suflet 58 consangvin 324 copil legitim 58 ciledel 302 constngean, -ă 324 copil nebotezat 58 ciledeş 302 conso(a)rte, consoartă 196 copil orfan 58 cimotie (şimotie, cimălie, ci- consof, -oafă 196 copil pierdut 59 mătină, cematie)299, 336 copii adoptivi 58 copil sărac 68 ciuce (ciuică) 121 copii din pocrişă 75 copil ţipat 59 cică 6 copii gemeni 58 câpil 59, 71, 72 iică, cici 136 copii tntorlocafi 58 cdpil de cdpilă 71 clombifă 20 copii lunateci 58 copilame 59 cifă 269 copii priminifi 59 copilandră 79 clomboniu 20 copil 51, 54, 56, 74, 332, copilandric 59 cloţoboahe 20 333, 340 copilandrică 79 cloloboniu 20 (de mic) copil 56 copilandrie 59 coblizan 98 copil adevărat 56 copilandru 59 cocă 80 copil aflat (s. găsit) 58 copilaş 59, 71, 72 cochileţ 71 copil (căpătat, sau făcut copilaşă 79 cocileţ 71 cu zadia) 73 copilă 72, 78, 79 cocoană (cucoană) 81 copil de căpătat 72 copilărea 60 Cocoaneş 81 copil (de) pripas 73 copilăresc, -ească 60 cocon 51, 56, 58, 80, 338 copil de strinsură 72 copilăreşte 60 (de) cocon 80 copil de suflet 58, 79, 337 copilăret 60 cocon de rugă 81 copil de ţtţă 58 copilareţ 59 cocon de suflet 58 copil din fată greşită 74 copilări 60 Cocona 82 copil din flori 58, 68, 70, copilărie 60 coconaş 81 337 copilărime 60 coconăşel (cucunăşel) 81 Copil din flori copilărire 60 coconea 82 Copil (din) (de) frunză, din copilărit, -ă 60 coconet 81 dudăi, de pe lingă gar¬ copilăros 60 coconesc, -ească (cuconesc, duri, de pe clmp, de Copilescu 61 -cască) 81 strtnsură, de lele, de copileată 60 Coconească 81 curvă, de pomană, de copilei 60, 72 coconeşte (cuconeşte) 81 căpătat, de izbelişte, g㬠copilele 60 coconie (cuconie) 81 sit, întunecat, lepădat, copilefi 71 (din) coconie 81 orfan, sărac) 68, 72 copiii 60 coconiţă 82 copil din trup 58 copiii 72 Coconul 81 copil (făcut de fată mare) 74 copilică 79 coconuf 81 copil (făcut tn flori, prin copiliciu 60 coconufă 82 flori, de din frunză, din copilime 60 comai 242 dudăi (făcut) prin leasă copilit, -ă 60, 72 comătru, -ă 253 (de pe Itngă) garduri, copilită 72 conaş 81 pe coastă, adunat de pe copilitură 72 confrate 120 cimp, de la argeală, de copiliţi 79 confraternitate 120 la umbră, de sub salcă, copiloi 60 confraterniză 120 de la răchită, din ţichire) Copilul 61 confrăţesc, -ească, 120 copil (fără tată) 70 copiluţ 61 confrăfie 120 copil întors 58 copilufă 79 confrerie 120 copil intorlocat 58 coplizan 61, 98 www.dacoromanica.ro INDICE 371 corci 73 corcitură 68, 73 corinteu 293 corenie 324 crai-nou 157, 338 crăiasă-nouă 157 crăişor 157 crăişoară 157 creştină 193 cucon 79, 81 cuconaş 81 cuconăşică 82 cumac 129 cumaia 129 cumăşi (a se) 129 cumătră 248, 249, 329, 331 cumătră mare 248 cumătraş 253 cumelrel 253 cumătru, -ă 242, 249, 250, 252, 329, 339 cumălru-mare 252 cumbară 255 cumetrenie 253 cumetri (tncumetri) 254 cumetrie 253, 254, 337 cumelrie-grasă 254 cumetrie In genunchi 254 cumetriţă 253 cumnat, -ă 209, 210, 329, 330, 339 cumnat-de-mtnă 210 cumnată 345 cumnatre, -ă 253 cumnăcioară 212 cumnăciuni 212 cumnăţea 212 cumnăţel 212 cumnăţesc, -ească 212 cumnăfeşte 212 cumnăfl 212 cumnăfică 212 cumnăfie 212 cumnăftne 212 cuscran 218 cuscră 216, 329, 344 cuscră-bună 218 cuscrenie 219 cuscreluri 219 cuscri 216 cuscri-mari 218 cuscri-mici 218 cuscri 219 cuscrie 218 cuscrie-bună 218, 219 cuscrire 219 cuscrior 218 cuscrişor 218 cuscrişoară 218 cuscru 216, 329, 330, 339 cuscrifă 218 cuscruleţ 218 cuscruliţă 218 cufă 6 cufu 23 daca-naşa 246 dacă 246 dadă 282, 334, 344 daică 283, 335 dăiculiţă (doiculifă) 284 dăicuţă 284 dănac 98 dead 16 deadiu 16 Deadul 17 Deda 341 dedă 3, 16 dede 16 dedea 16 Ded/ev, -ouiţă, -uleşti, -ulescu 17 dedifă 17, 282 Dediul 17 dedo 16 Dedu 17, 335 demoazelă 91 descendent, -ă 342 desfeciori 89 desgoveală 165 desgooi 165 dever (divăr) 293, 335 deverică 293 deverifă 293 diavol 58 dieda (diedă) 16 dieda -ăl bălrtn 16 didă 284 dtcă 283 dirzar 293 dodă 224 Doda, Dodjescu, -eşti, -eiul i Dodu 283 Dodică, Dodieşli 283 dodifă 283 doică 283 Dosul Auşului 9 drahiu 44 drăghincu 210 druşcă 296, 335 druşculiţă 296 dumneata 296 ea 199 el 199 elherothalis 324 fa 92 famenă 92 familial, -ă 300 familiar, -ă 300 familiat 300 familiant 300 familiarism 300 familiaritate 300 familiariza 300 familiarizare 300 familiarizat, -ă 300 familiarh 300 familiarmenle 300 familie 299 familieş 300 familist 300 familislru 300 fără 305 farlal 122 fala (frunzei, mamii, bâ-Irlnă, holteie, mare, ne-mărilală, tomnatică, tn-llrzială, matură, virgină„ veche, arăcilă, rămasă, slălulă, şezulă, nebună> 74, 92 www.dacoromanica.ro 372 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ fală 90, 91, 329, 330, 336, Feala 96 femeietic 173 342 fecioară 96, 329, 330 femeotaică 173 fală {nună, săracă, mijto- fecior 56, 79, 86, 87, 329, femeiufă 173 cară, de măritat, de 330, 336, 344 femeiuşă 173 mină, de suflet, din fecior-bălrtn (bălul de brumă, femeiuşcă 173 flori, In floare, In păr) tomnatic, stătut, holtei) femelă 174 92 88 feminin, -ă 174 fală dreaptă 96 fecior-mare 88 feminist, -ă 174 fală tn floare 93 fecior-mijlocar 88 feminitate 174 fată stricată 92 fecior (cu sau din) cununie fetăr 144 fală (vergură, curată, mare, 88 feteamă 94 virgină, cuminte, de o- fecior (de babă, de bani gala, felelca 94 menie, de treabă, bună, de domn, de mire, de feleleu (feleleu) 94 de mărit, dreaptă, nevi¬ pom, de popă, de suflet, felelolcă 94 novată, întreagă, blinda, sufletesc, de trup, trupesc, feleluşă 94 negreşilă, nemărilală, trupean, de vtrslă, de feteruică 94 pogană, tn păr) 96 izbelişte, de după gard) fetesc, -ească 94 fălie (felie) 305 58, 73, 88 feteşte, 94 fămle 172 Feciora 97 fetei 94 făşiu 216 fecioran 88 feti 94 făr tăciune 124 feciorandru 89 Felie, -u, -ul 49 fărlăţel 124 feciorarifă 89 fetică 94 fărtăţl 124 fecioraş 56, 89 felicică 95 fărtăfie (frălăfie) 125 feciorea 97 felie (fefie) 95 făt 47, 56, 329, 330, 336 Feciorea 9t felire 95 făt-frumos 49 feciorel 56, 89 fetiş 95 făl-logofăl 49 feciorelnic, -ă 89, 97 fetişcană 95 fătană 93 fecioresc, -ească 89, 97 felişor 49 fălălană 68, 73, 93 fecioreasca 89 feţişoară 95 fătălău 93 feciorescul 89 fetit 95 fălăloană 93 fecioreşte 89, 97 fetiţă 95 fătălău 93 feciori 94, 97 Fetiţă, Feliţar 95 fălăloc 93 fecioriei 97 Feliul 49 fălăloi 93 feciorie 89, 97 felnegea 95 făloaie 93 feciorime 89 felniguţă 95 fătoc 93 feciorifă (feciuriţa) 97 Feloeşli 49 făloc bălrln 92 Feciorifă 97 Fianu 45 fălocină 93 feioru 87 fiastră 229, 329, 330 făloi 92, 93 Fecior, -ul, Ficior 90 fiaslru 229, 329, 330 Fălu, -l, lescu 49 fecioruş 56 Fiaslru 345 fălucă 93 fecioruf 89 fie 45 Fălui 49 felie 305 Fica 47, 330, 342 fiţuică 93 fel 305 ficior (de curvă) 74 Făluicul 49 femeie 170, 183, 188, 329, ficior holtei 56 fătul meu 48, 49 330, 335 Ficiur 90 fălăloi 92 femeiesc, -ească 173 ficuţ 45 făluf 49 femeieşle 173 Ficuţa 47 Jătuţi 94 femeiel 173 fie 46, 329, 330 www.dacoromanica.ro INDICE 373 fiesc, -ească 45 fier 306, 336 fii adevăraţi 44 fii buni 44 fii buni de mamă 44 fii buni de tată 44 fi(i) culeasă 47 fii duhovniceşti 44 fiică 46, 47, 329 Fiicăla 47 Fiicăteşti 47 fiicuţă 47 fiiculifă 47 fikl 47 filcău 98 filial, -ă 46 filiaţie 46, 324 filiaţiune 46 fin 256, 329, 330, 345 fină 256, 329, 330 finic 257 finică 257 finicea 257 finicil 258 finicică 257 finie 258, 337 Finiş,-el 258 finişoară 257 finişor 257 fini/ 257 fi nuc 257 finucă 257 finuleţ 257 finuf 257 finufă 258 flrcş 70, 77 firesc 70, 77 fiu 43, 329, 330 fiu copi7 44 fiu legitim 45 fiu natural 44 fiu omenesc 45 fiu de botez 45 fiu de lele 44 fiu de suflet 45 fiu de (sau) din trup 45 fitileu 96 fitincău 96 fiuc 45 fi'ucâ 47 Fiulescu 45 fiuleţ 45 fiuşor 45 fiuţ 45 Fiuţa 47 fir/al (furlat) 115, 122, 125 flamă 304 flăcăi 98 flăcăiaş 98 flăcăiandru 98 flăcăie 99 flăcăiesc, -ească 99 flăcăime 99 flăcăit 99 ftăcăneaţă 99 flăcăoandru 56 flăcău (bătrln, bătut de brumă, burlac, In stare, Intlrziat, stătut, şezui, tomnatic, unguresc) 56, 97, 98, 344 flăcăuan 99 flăcăuaş 56, 79 foache 76 foaită 306 foachiu 76 fochi(u) 48, 68, 76 folchiu 76 Frai, -u 119 frate 107, 110, 329, 330, 337, 338, 339, 340 frate adevărat 111 frate bun 111 frate de cruce 121, 337 frate (drept, dulce, de cruce, de stnge, de tată şi de mamă, de arme, de lapte, de ocină, de suflet, din dragoste, după lată, de după mamă, giurat, iu-bitoriu, jurat, mijlocar, nedespărţit, pre evanghelie, vitreg) 111, 113, 114 frate de cruce 111, 113 frate de ginere 115 (limpede) frate 111 frate de mire 115 frate de mireasă 115 frate de mină 115 frate-so 108 fratele babei 110 fratele cornichii 110 fratele crăciunului 111 fratele grubei 110 fratern, -ă 119 fraternitate 119 fraterniză 119 fratoricesc, -icească 120 fratricid 119 Fratul 119 fraţi (gemeni, lunatici, mari, mici, nedespărţiţi, sufleteşti, spirituali, duhovniceşti, din botez, uterini, ziuatici) 113, 114, 115 frătăţie 123 Frătei, Frateş 119 frătat 123 frăţie 116 frăfică 116 frăfiluc 116 frăţior 117 frăfişor 118 frăfiuc 118 Frătifă, Fratiul 119 frătiuc(ă) 118 frătuf 118 frătuţesc, -ească 118 frătiuleţ 118 frătiuluţ (frătiuliuţ) 118 frătuluţ, frătuliuţ 118 frătuţ(iu) 118 frăflenic, -ă 115 frăţenie 115 frăţesc, -ească 115, 118 frăţeşte 116 Frăţeşti, Fratea 119 frăţie 116 frăţică 116 frăţie 117 frăţietate 117 Frăţilă 119 frăţilior (fraţiulior) 118 www.dacoromanica.ro 374 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA frăţine (frăţtn) 329 frăţior 118 frăţiile (ă) 118 funaş 113 furcă mare 73 furcoi 68, 73 furlal (Fărlat, Flrlal, Flr-lăţeşli, Furlal) 115, 123, 125, 329, 330, 337 gagă 287, 335 gaică 288 gazdă 195, 336 geamăn, -ă 99, 329, 330 Geamăn 99 Geamănă 99 Geamănul 99 Geamlră 99 Gemănaru 99 Gemen ţe 99 (de) gemene, (de-a) geme-nea 99 gemenea 99 genealogie 324 genealogic, -ă 324 generaţie (generafiune) 323 gel-beget 306 genunchi 324 ghilan 76 ghiuj 3 gineraş 206 ginere 160, 204, 329, 330 ginerească 207 ginerel 206 gineri 206 ginerică 160, 204, 206 ginerie 204, 207 ginerire 207 gineroaică 206 gini 306, 329, 330, 333, 336 gintă (ginte) 307 gitriu 222 Giuneşti 164 gtgă 287 gloată 172, 301 Goga, Gogu, Gagă 287 gogiţă 165 gospodar, gospodină 193 gooeală 175 gool 165 goo(i)e, gog(i)e 164 gooioară 165 gramamă 6, 11 haimă 325 harabalie 300 hazaică 196, 335 heredie (hereghie) 304 hiaslru, -ră 229 Hicăla 47 hie 46 hin 256 Hiiana 45 Hiianu 45 hioslru 229 hireş 77 Hiuţa 47 holtei (holleriu) 98 iaiacă 6 ichiacos 300 iecuţă 6 ilegitim 70, 78 Imă 31 tmbărbătâ 169 îmbărbătare 170 îmbărbătat, -ă 170 împărat, -easă 157, 338 indioid 223 inoplemenic 325 ifică 287 Incumătrit, -ă 254 tncumetrire 254 tncumetriri 254 tncumnăţl 212 Incumnăţit, -ă 212 tncumnăţire 212 tncuscrl 219 tncuscrit, -ă 219 încuscrire 219 îndoiţi 22 tnfămeiat 174 tnfărtăfi 125 tnfărtăţie, 125 tnfărtăţire 125 tnfemeiat, -ă 174 tnfeciord 90 tnfia 45 tnfială 45 înfiat 45 tnfială 45 infiare 45 infielor 45 tnfiit 45 infrăfi 119 înfrăţit, -ă 119 tnfrăfilor, -oare 119 înfrăţire 119 îngemăna 99 tnmă 31 tnmăriei 31 înrudi 319 înrudit 319 înrudire 319 însoţi 178 însoţit 178 însoţire 178 tnsorări 128 tnsorărire 128 tnsorăril, -ă 128 însurăţel (-ţieă) 166 tnsurăţi 130 tnsurâfire 130 întunecat 73 tnoărnici 149 (tn)zelezită 92 Jemereşli 99 Jenăroaia 99 jinere 204 jumătate 200 jitreg 228 Juna 164 june 56, 79, 98, 164, 329, 330 junei 163 Junele 164 junere 163 junişan 56 junişor 56 jupin, -easă 194, 334, 338 Juptn/ea, -eni, -eşti 195 www.dacoromanica.ro INDICE 375. jure 163, 330 kitu 137 lală 282 lălină (Mină) 307, 336 lămăslie 300 Lăpădat 73 (v)lăslar(ă) 62 lăslăref, lăstăriş 62 lăturaşi 325 lea 280 lealea 278 legătură 304 leică 224, 281, 335 leicuţ 281 leicufă 281 leiculiţă 281 leicuşdară 281 lele 224, 276, 335, 340, 342, 344 Lelea, Lelu, Lelţes-cu, -eiu, -ească, -eşti, -oia 280 leleoărcă 279 leleăşă 279 lelică 224, 279 lelicăţă 279 lelioară 279 lelişoară 279 leliţă 224 leliţcană 280 leliţică 279 leliu 280 leliăcă 280 lelţă 281 lepădatu 73 lercâ 283 leucioară 279 licâ 280 licl 283 licufoart 283 liftă (litvă, litfă) 309 limbă 308, 336 limbălale 308 limbotenii 308 linie 322 liţă 280 liţăcă 280 liucă 281 lolă 282 logodnic (ă) 157 ma! 37 ma-mare 6 Maia 6 maica-btla 6 Maican 39 maică 6, 34, 38, 39, 44, 224, 334, 340, 341 maicâ-mare 10 Maieu 39 maie 335, 340 mam-mare 6 mama-blla 6 mama-cucului 34 (la) mama-dracului 34, 35 mama-felelor 92 (de) mama-focului 35 mama-griului 34 mama-hociului 34 mama huciului 34 mama muierii 34 mama muşă 34 mama-naşă 35 mama-secării 34 Mamaia 36 mamaie 6, 36 mamă 6, 31, 33, 34, 38, 39, 44, 339 (lă-mă) mamă 34 mamă 35, 202, 224, 329, 330, 340, 341, 342, 343 mamă-adevărată 35 mamă-adăurală 35 mamă-adopliuă 35 mamă-bună 5, 35, 224 mamă (maică)-bălrtnă, -bună, -bilă, -mare, -tină 6, 35 mamă (mumă, muică, bă-trlnă) 10, 35 mamă-de-fiaslră 224 mamă-de-plop 35, 224 mamă-de-salcă 35 mamă-de-scoarfă 35, 224, 114 mamă-dulce 35 mamă-eroină 35 mamă-fiaslră 35 mamă-jurală 35 mamă-mare 6, 10, 11, 338. mamă-maşleră 224 mamă-mică 35 mamă-naşă 34, 35 mamă-sftnlă 35 mamă-soacră 35, 203 mamă-slrtmbă 35 mamă vitregă 223, 224 mamă-vinlrict 224 (ca in sinul) mamei 32. mamie 37 mamern 37 mamiţă 36 mamiţică 36 mamulan 36 mamuloaică 36 mamzer 68 manzăr (manzer) 76 maralră 224 mascur 330 maşcină 227 maşte (moşii) 227 maşleh, -ă 227, 229, 335. maşter 228 maşlegă 227 maşlehă 226, 334 maşteră 227 maşlie 226 maşlimă 227 maştină 221 maştică 227 mala 200 malale 200 maică 163 măiciţă 39 măiculiţă 39 măiculeană 39 măiculeaţă 39 Măiculescu 39 măiculuţă 39 măicuşoară 39 măicuţă 39 măiţă 37 mămaică 36 www.dacoromanica.ro 376 mămăculă 36 mămăică 36 mămăifă 36 mămic 36 mămică 36, 224 mămesc, -ească 37 mămeşte 37 mămicioară 36 mămicu[ă 36 mămie 37 mămişoară 36 mămifă 36 mămilică 36 mămtne 25, 329 mămos, -oasă 37 mămucă 36 mămuceană 36 mămucu/ă 36 mămulea 36 mămuleană 36 mămulioară 36 mămulică 36 mămuliţă 36 mămulucă 36 mămulufă 36 Mămuşoara 36 mămuşoară 36 mămuţă 26 mărădic 309, 336 mărăndău 73 măriei 31 mării 32 mărit 165, 329, 330 masă 35 mă-sa 35 măsceană 227 măştcroi 228 măşlioaie 227 măştihoi 228 măştihoaie 224, 227 măştihucă 227 mătcu((ă) 130, 137 mătcuft 130 matcuţare 130 matucă 37 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA mătuşă 6, 46, 137, 138, 224, 329, 331, 338, 340, 342, 345 mătuşă-mare 137 mătuşă-mică 137 mătuşei 140 mătuşt 140 mătuşică 140 Mâtuşiţa 140 matuşo(A)i 140 Măluşu, -l 140 meleatcă 74 metelcufă 74 meselencă 248 mezin(ă) 66, 334 mica 37 mică 288 mică-bălrtnă 6 micică 288 micicuţă 288 mimi 6 mir 158 mire 160, 332, 333 mireasă 158, 162 mireaz 158 mirează 158 mirei 158 mireji 158 miret 160 mirelaş 160 mireni 158 miresifa se) 163 miresucă 163 miresufă 163 mireşi 158 miretei 158 miref(i) 158 miri 158 miroi 157, 158, 160 mizelnic 66 mizinic 66 miţă 37 mică 37, 288 mică-bălrtnă 6, 288 mlcă-mare 288 mtcă-naşă 246 mine 33 mini-sa 33 mt-sa 33 mj-sa 33 mladă, mlădifă 62 Moaşa 16 mladojăna 166 moaşă 6, 13, 14, 15, 16, 19, 333, 335 moaşă bătrtnă 6, 16 moaşă-de-coşarcă 16 moaşă-mare 16 modojenie (modojeăic) 166 modrig 325 moichiliţă 37 monea 3 moş 3, 12, 14, 16, 30, 41, 223, 332, 333, 335, 339, 341, 342, 344 moş bălrtn 13, 341 Moşcior 15 Moş,-eşti 15 Moşescul 15 moşi 16 din(de la) moşi-slrămoşi 12 moşie 13 Moşie 13 moşică 15, 16 Moşica 16 moşit 16 Moşoaia 15 moşoi 16 Moşoi 16 moşu-ăl-bătrtn 3 moşuică 15 Moşu (l) 15 Moşuleţ 15 mucă 37 muceană 37 mucufă 37 muche 37 Muera 186 muică 34, 37 muică-bătrlnă 37 muichiţă 37 muichilifă 37 mueramă 191 muierancă 190 muierar 190 muieraref 190 www.dacoromanica.ro INDICE 377 muieraşă 189 muieralic, -ă 190 muiercană 190 muierce 190 muiere 183, 185, 186, 188, 189, 329, 330, 335, 345 muierelnic 190 muieresc, -eascâ 191 muieret 190, 191 muieretcă 190 muiergiu 190 muiereşle 191 Muierjeni, -eşlile, -iş, -uş 191 muieri 191 muiericios 191 muierime 191 muierioară 190 muierile 191 muieroaie 190 muieriş 191 muieroi 190 muieros 191 muierotcă 190 muieruş 189 muieruşă 189 muieruşcă 189, 340 muieruţă 190 muma-codrului 34 muma-pădurii 34 muma-ploii 34 mumă 31, 33, 34, 35, 38 mumă-de-pămint 35 mumă-de-salcie 35 mumesc, -ească 37 mumeşte 37 mumifă 36 mumină 31, 38, 330 mumuleană 36 mumuliţă 36 muşă 36 muţă 37 naică 38, 334 nan 242, 273, 335, 340, 344, 275 Nana, Naica 273, 274 nanău 274 nanaie 275 nană 38, 224, 273, 335, 340, 344, 275 nani-nani 273 naşă 244, 246, 248 naş 239, 240, 331, 337 naştere 63 nai 65, 66, 329, 330 Nai 66 nala 66 (lol)nalul 66 natural 70, 78 naţie 309, 336 nănaş 239, 240, 242, 331 nănaş-de-bolez 242 nănaş-de-cununie 242 nănaş-mare 242 (jumătate de) naş 242 nănaşă 244, 248 nănaşcă 243, 247 nănăşel 243 nănăşi 243 nănăşică 246 nănaşie 243 nănăşifă 246 nănăşuc 243 nănăşucă 247 Nânău 275 nănăcă 275 nănufă 275 năpirsloc, -oacă 67 născătoare 31 născător 31 născălură 63 năşască 243 năşă 140 năşel 243 năşi 243 năşic 243 năşică 140, 246 năşicufă 246 năşie 337 năşii 243 năşifă 246 nea 272 neam 310, 336 Neamiş, Nemul, Nemoiul, Nemoianu 314 neaoş 8 neaţaluş 8 neică 269, 273 neiculeăn 273 neiculeănă 273 neiculiţă 273 neicuşor 273 neicuţă 273 nelăpeea 75 neleapcă 68, 74, 75, 335 nelegitim 70, 78 nelegiuit 58, 70, 77 Nelepcu 74 nemenie 314 nemet 313 nemolenie 314 nemoli 314 nemui 314 nemuire 314 nemurele 313 nemuri 314 nemurie 314 nem (u)şug (nemşăg) 21$ nemuţ 313 nemzat 314, 336 nen 272 nenă 224 Nen, Nene, -a, Neneşli, Ne-neu, Nenu, -l, Neni-ţescu, Neaica, Neicu, -l 273 nene 3, 38, 114, 269, 270, 334, 340, 344 neneacă 40, 337 nenecuţă 272 neneiţă 40 nenic 272 nenişor 272 nenluc 272 neniucuţ 272 neniulăc(ă) 272 neniuluţ 272 neniuf (nenuţ) 272 Neniuţ(ă) 272 neniu 273 nepoată 102, 103, 329, 330 nepot 100, 329, 330, 342, 344, 345 www.dacoromanica.ro 378 TERMENII DE tNRUDIRE IN LIMBA ROMANA nepotaş 101 nepotism 102 nepotifă 103 nepoiuc 101 nepoiucă 103 nepotu( 101 nepotufă 103 nepofea, -(ică 103 nepofel 101 nepofesc, -ească 102 nepoţi 102 nepofie 102 nepraoilnicesc 70, 78 nepurcel 102 nepurcică 103 nevastă 166, 181, 182, 188, 334, 335 nevăstancă 184 nevăstoi 166, 185 nevăstoaie 184 neoăstuie 184 nevăslucă 184 nevăstuic 184 nevăstuică 184 nevăstufă 184 neoestca 184 n evesteasca 185 nevcstească 185 nevestesc, -ească 185 nevesteşte 185 nevestl 185 nevestică 184 nevestie 185 nevestioară 184 nevestire 185 nevestit, -ă 185 nică 65 nicule 65 nicuşoară 65 niere 158 nineacă 40 ninecufă 40 nineie 40 ninicufă 40 nire 158 niuniuf 272 noră 183, 207, 208, 329, 330 norişoară 203 norod 315 nororă 208 nororea 209 nor(u) 207 norucă 208 norulilă 209 norufă 208 notos 70, 78 nun 247, 329, 330 nun-mare 248 nuna 248 nunaş 248 nunaşă 248 nună 247, 329, 330 nună-mare 248 nunăşel 248 nunăşi 248 nuneasca 248 nuncşte 248 nunişoară 248 nunul(ă) 248 nurioară 208 oamet 181 oardă 325 obirşie 315 obrăcinic 157 ocină 325 odor 63 odraslă 62 ogiac 303, 337 oglu 44, 337 om 179, 181, 329, 330, 338 omofil 325 omu (l)-meu-tău... 223 Oncheş 137 orfan 73 ortac 197 ortăcie 197 os 322 otfial (otfel) 294 papă 19, 338 papuc 12 papucă 3, 12, 337 pădureţ 201 păşău 216 părincior 42 părinte 40, 41, 329, 330 părinte (de familie, de suflet) 42 părintesc, -ească 42 părinteşte 42 părinfanie 42 părinfenie 42 părinfel 42 părintesc, -ească 42 părinteşte 42 părinţi 40 părinfi-buni 42 părinli-sufleteşti 42 părinfie 42 părinfime 42 pereche 196 plod 63 plodan 64 plodi 64 plodicios, -oasă 64 plodnic, -ă 64 plodnicie 64 plodos, -oasă 64 pochinzer 295, 335 Pocriş 75, 335 pocrişar 68, 75 pocrişă 68 pocrişcă 75 pojganie 325 pomili 74 pomiloi 74 poroboc 64 probăcie, -ăcel 64 porodifă 315 pozdare 68, 73 pozdaru 73 praşcău (plăscău, păscălău) 98 pre- 5 prestrebun 5 prestrănepot 101 prestrănepoată 103 prieten, -ă 276 pripas 56, 68, 73 www.dacoromanica.ro INDICE 379 pricolici 58 prlsle(a) 67 progenitură 64 propator 5 prunc 49, 56, 58, 332 prunc-de-faşă 52 prunc-de-suţlet 58 prunc mic 51 prunc micuţ 52 prunc străin 72 prunc sugaci 52 pruncariu 53 pruncateu 53 pruncotan 53 pruncă 54 Pruncea 54 pruncenie 53 pruncesc, -ească 53 prunceşte 53 prunci 53 prunci (din-lume-fără-nume) 51 pruncie 53 pruncime 53 pruncoi 53 pruncoieş 53 pruncotan 53 pruncucidere 53 pruncucigaş, -ă 53 Pruncu, -l 52 prunculeană 54 prunculeţ 53, 56 prunculifă 54 pruncuşoară 54 pruncuşor 53, 56 pruncuţ 53, 56 pruncuţ (mic-de-faşă) 51, 52 pruncuţă 54 pui de carvă 74 pup 55 pupif 55 puria 20 puriu 20 rajea 325 rasd 326 răgulă 325 rămas 230 rămăsoi 230 răs- 5 răsad 326 răstrămoaşă 13, 16 răstrămoş 13 răstrănepot 102 răsrăstrăbunic[ăj 5 răsrăstrămamă 5 răsrăstrămoş, -oaşă 5, 13 răsrăstrănepoată 103 răsstrăbun(ic) 5 răsşpuri 77 răsunoi 67 rdz- 5 răzbunic 5 răzmamă 35 răzneam 314 răznepot 102 răzstrăbunic(ă) 5 răzvăr 148 rean 311 restrebun(ic) 5 rocoşag 326 rod 315, 334 român (rumân) 197, 337 rubedenie 319 rudd 318, 334 rudeni 319 rudenie 319 rudişoără 319 sarabalie 301 sărăcoi 59 sărman 59 sărănlic 59 săminţenie 329 sămtnfă 319 secd 289, 335 seminţie 333 sfaşcă 296, 335 sfîrtat 123 sin 44, 334 Sineca 44 Sinecu 44 Sinescu, -eşti (Sineşti) 44 sin 44 Sînia 44 Slncu 44 sln^e 320 snaia 209, 335 soacră 202, 329, 330, 337 soacră (mare, mică) 203 socreală 203 socri (a) 203 socrie 202 socrioară 203 socrişor 202 socriţă 203 socru 29, 201, 329, 330 socru-mare 201 socru-mic 202 socrulufă 203 soi 321, 337 sor 207 sor-cu-frate 127 sor-cu-frăţior 127 Soară 125, 345 sora 125 Sora 125 sora-soarelui 127 soră 125, 329, 330, 340 soră (bună, de cruce, de lapte, de mamă, de scoarţă, de tată, dulce, duhovnicească, geamănă, jurată, lunatecă, maşteră, vitregă, ziuatecă, de mire, de ginere, de ginerică, de mireasă) 126, 127 soră de cruce 128 sore 125 sorele 125 sori 125 sorică 127 soricuţă 127 soriţă 127 soro 125 sororă 125 sororal 128 soru 125 sorucă 127 soruică 127 soruleană 128 sorulică 127 sorurică 127 www.dacoromanica.ro 380 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA soruţă 127 soţ 174, 177, 329, 330 soţie 174, 177, 329, 330, 335 soţiesc, -ească 178 soţiică 178 sofior 178 soţioară 178 Soţ, -u, -ul 177 soţuc 178 sofucă 178 soţuluc 178 spiţă 321 spureaucă (şpureaucă) 77 spuroaică (şpuroaică) 77 slarisfal 242 siepenă 326 sltlpare 62 slircioală 212 strană 326 şiră- 5 slrăbabă 18 străbun 5, 41 străbun, -ă 5 străbună 5 slrăbunesc, -ească 5 străbunic 5 străbunică 6 strămamă 35 slrămăluşă 140 strămoaşă 15, 16 strămoş 12, 13 strămoşesc, -ească 12 slrămoşeşle 12 strămoşi 41 strămoşi 12, 13 strămoşie 12 slrămoşlean 12 strănepoală 103 strănepot 102 slrăpărinle 5 sirăsoacră 203 străstrănepol 102 strălaică 29 străunchi 137 suflelar 58 sufleiu 58 sufleţei 58 sugaciu 51, 56 surioară (sorioară) 127 suroră 125 surorea (sororea) 128 suroricid 127 Surata 129 surata 128, 329, 330, 337 surăfea 129 surăţică 129 surăţie 129 suroală 129 şira (şir) 326 şoală 150 şoalău 150 şogor 336 şogoriţă 214 şogoran 214 şogoră 214 şogoreană 214 şogorime 214 şogoriţă (şogoriţă) 213, 214 şogorinfă 214 şorule 267 şpuri 68, 76, 329, 331, şpurian 77 Şpurianu 77 şpuroaică 77 şpuriuf 77 ăuâo, Suăe, iuiko, 121 susa 121 la I 23 Taica 29 laica-popa 28 laică 3, 28, 38, 201, 340, 341 taică-bălrtn 3, 10 laică-bll 3, 11 iaică-btlu 11 laică moş 3 Taicu 29 laima-moş 13 tanti 142, 286, 338 Tal 23 tata-(ăl)-bălrln 3 lata- (ăl)-mare 338 lata-naş 242 lata săracilor 22 tataie 3, 22 talare 19 lată 3, 19, 21, 22, 28, 38, 201, 329, 330, 339, 340, 341, 342, 343 tată-adăurat (adăorat) 22 lală-bălrtn 10, 22 lală-btlu 3 lală-bun 3, 5, 22 lală-de-familie 22 lală-drepl 22 tată-fiastru 223 tată-jurat 22 tată-mare 3, 10, 11, 22 lală-maşler 222 lală-mic 22 lală-moş 3, 21, 22 tată de salcă 22 tată de scoarţă 223, 114 lală-socru 202, 339 lală-suflelesc 22 tată vitreg 22, 30, 219, 222 Tălul 23 tatăl-nostru 22 (e) tatăl său (In picioare) 20 lalire 19 tatiţă 22 Talo iu 23 Taluia 23 Tătulţe 23 lalufa 23 (a fi ca) un tată 20 (Bucăţică ruptă) lală-său 20 (Calcă pe urmele) lală-său 20 (din) lală-n fiu 20 (Parcă i-a făcut) un lată (şi o mamă) 20 (Se leapădă şi de) lală-său 20 (vinde şi pe) lală-său 20 lăichiţă 29 lăiculean 29 lăiculifă 29 lăicuşor 29 tăicuf(ă) 29 lăicuţ(u) 29 www.dacoromanica.ro INDICE 381 Tăicufu 29 tăicutz 29 tăldie 301 tălăcuţă 23, 287 tătăine 19 tălăişă 214, 340 tătăifă 22 tătănesc, -ească 23, 25 tărcuf 22 tătic(ă) 22 tălifă 22 tătişor 23 ZăZfcă 22, 287 tăltn 25, 330 ZăZZne 19, 329 tătucă 23, 341 tălucă-bălrtn 10 Tătucu 23 tălucuţă 23 ZăZuică 23 Tăluiul 23 TaZuZ 23 Tatulle 23 tătuluc(ă) 23 tătuluţ 23 ZăZuş 3, 23 ZăZuşZ 23 Tăluş, eseu 23 ZăfuşZ 23 lăluşor 23 tăluşu 23 tătuţ 21 tăluf(ă) 23 Tălu(ă 23 terfari 294 Teatia 29 tetă 30 tete 3, 29, 114, 334, 339 lele-mare 29 tete-moş 29 tete-naş 29 ZeZeu 30 Telia 29 ZeZZcă 29 ZeZZuc 30 ZeZZujă 142 Zică 23 ZZcu 23 ZZeZa/c 29 tinerel (= mire) 160 ZZ.şă 142 tiţă 23 Zf/u 23 Tiţul 23 Ziză 289, 334 Zf/iă 10, 11 Zf/iăr 79, 160, 164, 329, 330 lică 23 ţinu 3, 10, 341 tovaraş (ă) 122 Zrf/ia 10, 341 trinu 10 tucă 23 tucu 23 Tucă 23 Zuică 23 tufan 70 Zu/ar 70 tufăriş 70 Zu/7? 70 Zup 160 Tuşa 142 Zu$ă 140 tuşică 142 luluşă 142 tufă 23 tuţ(u) 23 facă 287 /aZcă 287 fangău (tingău,fingăieş) 98 (aţă 224, 284, 337 Ţafea 287 făfăcufă 287 ficanie 65 tică 64, 65 (ifăcă 287 /Z/aZe 65, 287 fiţică 287 uic 131 uică 130, 131, 335 uichifă 130 uZciu 130 uină 142, 335 uiniţă 143 unche 137 unchi 3, 131, 133, 134, 136, 329, 331, 338, 340 unchi-adevărat 136 unchi-mare 136, 338 unchi-mic 136, 338 uncheşel 137 uncheşi (a se) 137 unchiaş 3, 136, 342 Unchiaşu-l, Uncheş 137 unchioaie 137 unchiuleasă 137 unchiulichă 137 unchiuşor 137 unchiuţ 137 Uncleta 133 urdie 323 ursit, -ă 197, 337 urzicar 70 ulerin 114 vară 149, 329, 330 vară (primară, dulce, bună* dreaptă, mare, Intliay 150 vară (de soră, din fraţi> cruce, din lată, a doua) 149, 150 vădan 232 vădană 68, 234, 344 vădancă 235 vădăni 235 vădănie 232 vădoi 232 văduiesc 236 văduoaie 235 văduoancă 235 vădular 232 văduoi (vădăoi, vădloi) 232 văduucă (văduufă) 235 văduv 230, 329, 330 văduvar 232 văduvă 232, 329, 330 Văduvă 234 văduv (ă)-de-paie 234, 244 văduvesc, -ească 232 văduvi 235 www.dacoromanica.ro 382 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA văduvie 232 văduvior 232 văduvioară 235 văduvire 236 văduvişcă 235 văduvii, -ă 236 văduviţi 235 văduvoaie 235 văduvoi 232 văr 143, 329, 330, 339, 344 văr-de-mireasă 147 văr (primar, -Inlli, dulce, bun, drept, de pe mamă, mare, al doilea) 144,146 vără 149 vărnică 152 vărinc 148 Văru 149 vărucă 152 văruic 148 văruică 152 vărul-miresei 147 afendi 20, 222 afendu 20 andicu 20 anfrăţire 119 ală 32 auşame 8 auşalic 8 auşescu 8 auşire 8 auşilă 8 auşu 8 baba 20 babă 17, 246 baciu 268 barba 20 bădzănac (bădzinac) 209 băginac 209 băna 32 bărbat 167, 330 băstarci 75 J>imă 312 văruşan 148 văruşană (varuşană) 152 văruţ 148 văru fă 152 vălăjel (vălăşel) vărufă 296 vere 147 vere-de-cruce 147 veri 149 veric 148 vericea 152 verin 148 verincel 148 verişană 152 verişcan 148 verişcană 152 verişor 148 verişoară (varişoară, verşoa-ră, vrişoară) 152, 331, 344 verişorică 153 verui 149 D. AKOMÂN binafi 99 bir 55, 261 bilrănă 9, 330 blginac, -ă 209 călisilor, -oare 295 căsăvyear 295 cilimean 55 ciuclă 55 ciuliman 55 ciup 55 cipră 47 cokil 71 câkilă 78 cokil'ăşă 71 cokiă 71 copan 55 copila, copilă 71 cumbar 249, 255 cumbară 249, 255 cumbărlike 255 cumbiril'a 255 cumnat, -ă 209, 330 vilfeu 294 vitreg, -ă 228, 329, 331, 335 vitregă 329, 331 viţă 322 vtrcolac 73 voinea (voiniu) 198 vornic 295, 334, 337 vornicel 295 vornicească 296 vuf 148 zade 44, 337 zadruga 338 zăptrste(a) 67 zestraş (zestroi) 199 znaică 215, 335 zet (zăt) 207, 334 Zelică 207 Zelu 207 zinere 206 cupelă 71 cupelu 71 cupilacîă 71 cupilciu 71 cuscrame 219 cuscril'e 219 cuscroane 218 cuscru, -ră 216, 217, 330 cuscur 216 cusurin 107, 144, 329, 331 (al doilea) cusurin 146 (Siftir) cusurin 146, 150 cusurină 149, 329, 331 (an-dqaua) cusurină 150 (Seftiră) cusurină 150 (prolă) cusurină 149 cusurin-ver 144 (al doilea) cusurin-ver 146 cusur ină-veară 149 (an-doaălea) cusurină-veară 150 (prola) cusurină-veară 149 www.dacoromanica.ro INDICE 383 cuşeari 144 dada 282 dadă 32, 224 dadă-mare 282 dadă-nică 282 dado-mgaSo 282 dado sor 282 dămară 312 deflir 146 docili 71 dodă 224, 283 dial. kugn 144 dial. ma 92 ma-bun 5 mama-gran 10 mama-granda 10 mamma bone 35 mamma-granda IO mare-grand 10 mio marito 179 mulo 71 nonna 3 nonno 248 omo 179 dial. pa 92 pa-bun 5 pă-grand 10 papa-grand 10 parent 40 parente 40, 312 dial. santal 256 dial. santala 256 dial. santolo 246, 25& dial. săntolo 240 soluri 125 sposa 162 www.dacoromanica.ro 392 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA spozo 160 spurio 77 spurra 77 sror 125 Sfu 125 dial. suezzu 176 dial. suocci 176 tata-gran 10 dial. zarman 144 zia-zio 133 dial. zarmana 149 LATINĂ ab 5 abavus 12 abnepos 102 affinis 323 adnepos 102 afferentes 239 amila 137 amita magna 10 amitina 149 amitinus 143 amma, -am 32 at 5 ataous 3, 12 *atta 32 aoius 9 auunculus 131, 133 aounculus magnus 10 avus 3, 8, 9, 133 bajulare (bajare) 84 barbati legitimi 167 barbalis 167 barbatus 167 betranus 11 burdus 71 casa 302 christianus 193 cognatus 212 compaler 212, 254, 255 commaler 254, 255 conjux 176 consors, -tis 196 consobrina 149 conlactaneus, -a 111 consobrinus 144 consobrinus verus 143, 144 consocer 212, 216 *consocra 216 consocrus 216 extra 5 familia 170, 172, 300 femella 174 femininus 174 feta, -am 90 fetalia 48 *fetiola 97 *feliolus 90 fetus 47 fidei jussores 239 filia, -am 46 filias 43 filiaster 229 filius 43 filius adoptivus 78 filius naturalis 78 flamma 304 frater, -rem 107 fraier consobrinus 107 fraier germanus 107 fraier matruelis 143 frater-uterinus 114 fraternus 119 geminus, -a, -um 99 gener, -rum 206 gens, -tem 307 pop. genuc(u)lum 324 germanus 107 jooenis 163 juoenis (juvenem) 160 lalla 134 latinus, -a, -um 308 luteus, -a, -um 71 mamma 24 majus, -a 6 maritus 165 maritare 100, 166 masculus 55, 167 maler 24, 254 matertera 137 medianus 66 *micus 55 miles 161 muliebria 189 mulier 186 muliercula 189 nanna, ninna, nonna 273 natus 65 nepos, -otem 100 neptia 102 nepota 102 nepta 102 neptis 100 norus 208 nunnus (nonni) 247 nullo patre natus 74 oois feta 90 pappus 3 parangmphi 239 parens 41 parentes 41 paricula 196 pater 24 254 patres 41 pătruns 131 patres spirituales 239 patruelis 143 prioignus 52 proaous 12 pronepos 102 pronus 52 pronicus 52 puerculus 52 puerunculus 52 pupillus 55 pupus 55 sermo 308 *sementia 320 socius 176 socra 202 www.dacoromanica.ro INDICE 39Î socrus 201 soror 125 soror patruelis 149 sorores 125 sponsus 160 sponsores 239 spurius, -a, -um 77 slirparia 62 susceplores 239 tener, -a, -um 164 tata 24 trinepos 102 tritavus 12 *unculus 131 veteranus 11, 161 vidua 234 viduus 234 vilea 322 vilricus 222 D, LOGUDOREZ ermanu(v)eru v. frates earrales 111 fratis korikuinus 113 sorris konkuinas 126 MAGHIARĂ baba 18 băcs 114 bătya 267 bilang 75 bobăm (-aszony) 288 borbăt 167 Borbălh 167 cselid 302 osemele 299 dada 282 ides antya 35 ides unokatestvirt 146 fajta 306 făta 90 falhyă 48, 76 fathyu gyermek 48 fottyâ 48 file 305 firlat 123 ficSor 90 ficsoros 90 ficsdr 90 filko 98 forlat 123 gobi 61 koma 254 komaaszony 250 kdpi 61 korcs 73 kumelria 253 kurjantâ 293 kuszkra (kuszkura, kuszko-ra, kuszkruly) 217 latin 308 maradik 73 mătka 163 menyecske 184 mosuj 14 mosloha (musloha, mustu-ha) 228 nands, nănăs 243 nemzet 314 nine 269 nepotya 102 nydm 312 nyepota 102 nycrely 158 nyrăsza 162 porond 52 porongy 52 poronty 52 rokonsăg 326 sogor 213 sogorosil 213 sogoroskodit 213 szalmaăzvegy 234 szurdta 129 teta 30 undzsiăs 136 (vin) ungyids 136 oiri 147 vSfily 294 D. din LUCANIA bilrica 222 D. din MODENA fomie 172 D. NAPOLITAN sora de madre 126 sora de padre 126 oaoone 9 NORVEGIANĂ hrisungr 70 PERSANĂ mir 161 nană 269 D. PIEMONTEZ avo 9 POLONEZĂ bunica 8, 14 dial. baca (bacza) 268 holota 301 kopirdan 61 www.dacoromanica.ro 394_____________ kopirnak 61 nanasko 243 niewiasta 181 orda(horda) 325 PORTUGHEZĂ filho da pută 74 fradeseo 115 irmaâ 107 tio, tia 133 PROVENSALĂ Jionich 3 ■confrairir 119 familha 172 frairesca 115 frairia 117 D. RAGUZAN (si.) dundo 247 RUSĂ ■dial. batja 267 tpOMUJlUJt 172 gospodari 193 Jiozjaika 196 kopelit 61 krestianin 193, 296 Hawtt 310 v. ueeicma 181 neeicma 181 pobratimb 124 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANĂ pobratimstvo 124 npadtid 5 npanpadnd 5 razgovljat-osja 165 ceMM 172 spica 322 tovarisc 122 SARDĂ babbu 40 bidrigu, -a (birdiu, -a) 222 fradi-tu 108 mamea 33 mamma (mammai) 36,40 nonnu 247 D. SASARIC bidriggu 222 D. SĂSESC babo 19 batsch 268 bttsch 268 felie 305 flikou (flekou, flikiă, flacâ) 98 fritje de Krutsche 122 kokon 80 kopil 61 kuscred 217 kusksr 217 Mosch' (Moschu) 14 Moosche 14 fieam 312 iiireassi 162 surite 129 tis 289 tata (tate) 24 Vetter 144 D. SICILIAN figgin d’arma 58 jiooi r’e cumari 254 v. sorure (surure) 125 SÎRBO-CROATĂ babica 18 babaluk (babajko, babalj-ko) 299 reg. baia (bato) 267, 268 barba 134 Barbati 167 Barbatovoi 167 baianak 20Q brâje moi 120 braţ, brata, brato 124 braţ po hrstu 122 bratan 100 bratim, brato 120, 124 botra 246, 249 bunika 8 cajko 143, 275 caia, cică 20, 143, 275 celjad 55 cika 121 cora 97 corica 97 dada 282, 283 dajka 283 dica 55 dicâk 55 dica 55 ditiâ 55 djever 209, 240, 293 druiina 300 dvojak 99 www.dacoromanica.ro INDICE 39 5 fasa, faso (pasa) 216 fela 305 fiata, fetii < ar. feata 90 filor 90 filur 90 (ciacavian) fijdza 256 (ciacaoian) fil8co 256 frajar 157 jjloia 301 gooeli 165 kapara 163 kapor(is)ati 163 kopana 55 kâpil, -l, -le, -o, -Ian, -ad 61, 71 kum 240, 242, 252 kuma 246, 252 kumala 129 Jcumce 242, 253 kuAada 209 kunpar 240 iâtinin 308 Jelja 276 ijena 276 maieha 228 maidenţi 166 maja 32 măjka (majka) 38 maier 32 mlada (mladi) 160 mladozeAa 160, 166 mosă 14 mul, mula 71 muZ 167 naja 273 jiana 273 nena 138, 269 nlvjesta 181 4>bnuk (odnuk) 100 ocuh 223 Ddraslo 62 ordija 325 ortak 192 ozena 160 păstorie 230 pasenog 216 pilijtn 256 pobralim 124 praded 5 prijalelj 217 prijateljica 217 proi 144 punica 202 rasad 326 rod 316 rodbina 41, 316 rodltelj 41, 316 rulni dever 115, 210 samica 170 sântul (santolo, -a) 240 246 senco (sinco) 44 slka 289 seslric 100 sestrilna 103 sin 44 snaha 209, 215 soj 321 spica 322 spure 77 starac 41 strina 198 stări svat 242 stric 134 şutai, sulla (şutii) 240, 249 256 svadbica 246, 249 svak (svast) 312 svejdok 216 lajko 29 tasl 101 lela 30 telak 29, 140 tălka 30 udovac 230 udovica 234 Ojka (ujak) 131, 134 ujna 142, 143 unuk 100 oicor (ak) 90 onuk 100 oojino (vojno, voinu) 199 zarulnica 157 zena 176 zenka 170 zenskă 170 zet 207 SLAVĂ VECHE şi SLAVĂ COMUNĂ baba 18 bratisi 111, 120 bralt 120 chlacă 98 lel’ad-b 301 A 136 goveti 165 inoplemeniku 325 kupetra 255 jţzikă 308 lagodimu 157 lelja 276 Ijude 71 masteha 228 mladu 164 Mtinii 14 MOIUA 14 M4AIH Oţ'IIKA 137 narodu 315 neleapu 74 www.dacoromanica.ro 396 TERMENII DE ÎNRUDIRE IN LIMBA ROMANA IJEIlliCT4 181 «CpA>MTH 157 OCpAIHTH 157 OCpAHkHHK'k 157 obrăsie 315 o tei 325 oliiina 325 np4 5 nrtcAi 64 IIAOAMTH 65 pradidb 5 prapodilelt, prannukb 5 nPHiMfk 73 prijateli 276 plemen 320 p*3 5 rodă 315 stepenl 326 syn a 44 teta 30 tiză 289 ■E4HK44 414^ 137 SLOVACĂ baca, batko 267, 268 fiiur 90 fiiureni 90 fiturom 90 dial. neuesta 181 SLOVENĂ baia 267 bal'a 267 batko 267 probratim 124 ujlek 131 ujek 131 SPANIOLĂ bonico 3 borde 71 espurio 77 frailesco 115 frailia 117 hermano 107 hijo(hi)di puia 94 tio-tia 133 SUEDEZĂ hrisungr 70 TĂTARĂ *fetnega 95 TRACĂ poris 53 TURCĂ baba 20 babalgk 299 badjanaq 209 bekian 230 damar 312 dada, dadl (dadg) 282 djins 307 dondou 162 familja 170 fitnegi 95 ged-bi-ged 306 halalim 176 lata 134 millet 312 mir 161 nine, neni 40, 269 ocak 303 oglu, ogl 44 ordy (urdy) 326. ortak 197 redjă 325 soi 321 taife 300 iade 44 ŢIGĂNEASCĂ dad 282 dada 282 puri 20 puria 20 UCRAINEANĂ badeo 267 baistriucoc 75 bajstruk (bajstruku) 75 bădika 265 bitanga (bytanga) 76 buna 8 bunica (bunika) 8, 14 chrystianyn 193 Mejindb 55 fată 90 fiin 257 fijin 257 filina 257 fiekeu (ftekev, flekew) 98 golota 301 kâpil (kopel) 61 kopel'u 61 kopel'aly 61 www.dacoromanica.ro INDICE 397 koyl 61 pobratalt-si 124 D. VEGLIOT kopyu 61 pokaxeti 295 capar, capare 163 kumnat 213 noKpumna 75 seraur 125 mosa 14 ceuitca 296 moşul 14 D. VENET matusa (Mamycn) 137, tatuirb 28 barba 134 138 tatumo 28 nanaska 243, 247 lovarys 122 fio d’anema 58 nanasko 243 yuKO 131 fameia 170 uejmmKa 74 fiozza 256 nenja 273 nenjo 269 D. VALDENS săntel-săntla 240- nepit 100 v. neeicma 181 bunikk 3 zenero 204 www.dacoromanica.ro CUPRINSUL Pag. Cuvtnt înainte......................................... VII I. Rudenia de slnge In linie dreaptă Bunic....................................................... 3 Bunică ..................................................... 6 Auş......................................................... 8 Bătrin — bătrină............................................ 9 Bit-bită................................................... 11 Papucă .................................................... 12 Moş........................................................ 12 Moaşă...................................................... 15 Dedă ...................................................... 16 Babă ...................................................... 17 Tată ...................................................... 19 Tătîn....................................................... 25 Taică ................................................. 28 Tete .................................................. 29 Babacă (băbacă, babac)................................. 30 Mamă (mumă, imă, mumină).................................... 31 Maică.................................................. 38 Neneacă (nineacă)...................................... 40 Părinte — părinţi...................................... 40 Fiu.................................................... 43 Fie ................................................... 46 Fiică.................................................. 47 Făt.................................................... 47 Prunc.................................................. 49 Pruncă ................................................ 54 'Copil ................................................ 54 •Odraslă .............................................. 62 Mladă, mlădiţă......................................... 62 •(V)Lăstar(ă) ..................................... 62 Odor .................................................. 63 Naştere (născătură).................................... 63 Plod .................................................. 63 Poroboc................................................ 64 Progenitură................................................. 64 Tică................................................... 64 Nicule, nicuşoară........................................... 65 Nat......................................................... 65 Mezin(-ă)................................................... 66 Prisle(a)................................................... 67 Zăpirste(a) ................................................ 67 Napirstoc (-oacă) .......................................... 67 Răsunoi (rusunoi, rusuroi, rusuroniu) etc................... 67 Copil din flori ............................................ 68 •Copilă ..................................................... 78 Cocon (cucon) .............................................. 79 Cocoană (cucoană) .......................................... 81 Băiat........................................................ 82 Băiată....................................................... 86 Fecior...................................................... 86 Fată ....................................................... 90 Fecioară..................................................... 96 www.dacoromanica.ro 400 Pag. Flăcău........................................................ 97 Geamăn(-ă) ................................................... 99 Nepot........................................................ 100 Nepoată...................................................... 102 II. Rudenia de stnge in linie colaterală (alianţă) Frate ....................................................... 107 Brat(ă)...................................................... 120 Ciuce (ciuică)............................................... 121 Frate de cruce............................................... 121 Tovarăş(-ă)....................................k ... . 122 Firtat (fărtat) ............................................. 122 Soră......................................................... 125 Soră de cruce ............................................... 128 Surată ...................................................... 128 Mătcuţ(ă) ................................................... 130 Uică......................................................... 130 Unchi........................................................ 131 Mătuşă ...................................................... 137 Tanti ....................................................... 142 Uină ........................................................ 142 Ceică ....................................................... 143 Văr.......................................................... 143 Vară ........................................................ 149 III. Rudenia prin încuscrire (alianţă) Logodnic(-ă)................................................. 157 Mire......................................................... 157 Mireasă ..................................................... 162 June......................................................... 163 Tinăr(-ă).................................................... 164 Gov(i)e — gog(i)e............................................ 164 Mărit ....................................................... 165 însurăţel (-ţică)............................................ 166 Mladojăna.................................................... 166 Bărbat ...................................................... 167 Femeie....................................................... 170 Soţ —soţie (soaţă)........................................... 174 Om........................................................... 179 Nevastă...................................................... 181 Muiere....................................................... 185 Boreasă ..................................................... 191 Creştin(-ă) ................................................. 193 Gospodar, gospodină.......................................... 193 Jupin(-easă) ................................................ 194 Gazdă........................................................ 195 Conso(a)rte —consoartă....................................... 196 Consoţ(-oaţă)................................................ 196 Hazaică...................................................... 196 Pereche ..................................................... 196 Ursit(-ă).................................................... 197 Ortac(-ă) ................................................... 197 Român (rumân)................................................ 197 Voinea (voiniu) ............................................. 198 Zestraş, zestroi............................................. 199 El, ea, dumneata..................................., . . 199 www.dacoromanica.ro 401 Pag, Socru....................................................... 201 Soacră...................................................... 202 Ginere...................................................... 204 Zet (Zăt)................................................... 207 Noră........................................................ 207 Snaia....................................................... 209 Cumnat(-ă) ................................................. 209 Şogor (-iţă) ............................................... 2l3 Tătăişă..................................................... 214 Călină...................................................... 215 Znaică...................................................... 215 Făşiu ...................................................... 216 Cuscru —cuscră, cuscri...................................... 216 Tată vitreg ................................................ 219 Mamă vitregă................................................ 223 Meştehă (maştihă)........................................... 226 Fiastru — Fiastră........................................... 229 Văduv....................................................... 230 Văduvă ..................................................... 232 IV, Rudenia convenţională Nănaş —naş................................................ 239 Nănaşă —naşă.............................................. 244 Nun —nună................................................. 247 Cumătru —cumătră.......................................... 249 Cumbară................................................... 255 Fin—fină.................................................. 256 V, Termeni de politeţe şi respect între rude Bade...................................................... 261 Baci...................................................... 267 Nene (neică).............................................. 269 Nan —nană (naică)......................................... 273 Babu (băbă)............................................... 275 Ceace .................................................... 275 Prieten (-ă).............................................. 276 Lele...................................................... 276 Leică .................................................... 281 Lolă—lală................................................. 282 Dadă...................................................... 282 Dodă ..................................................... 283 Daică (doică, dîcă) ...................................... 283 Didă ..................................................... 284 Ţaţă ..................................................... 284 Gagă ..................................................... 287 Gaică..............................■.................... 288 Bobă ..................................................... 288 Mică ..................................................... 288 Secă ..................................................... 289 Tiz(-ă)................................................... 289 VI. Termeni din atmosfera semantică a nunţii Dever (diver) ............................................ 293 Corinteu ................................................. 293 Dîrzar ................................................... 293 www.dacoromanica.ro 402 Pag. Terfari ................................................ 294 Călţunar ............................................... 294 Otfial (otfel) ......................................... 294 Pochinzer .............................................. 295 Chemător (-oare)........................................ 295 Vornic.................................................. 295 Vătăşel ................................................ 296 Druşcă ................................................. 296 Sfaşcă.................................................. 296 VII. Termeni care exprimă ideea generală de rudenie Babalîc................................................. 299 Cimotie ................................................ 299 Familie ................................................ 299 Gloată.................................................. 301 Celed .................................................. 301 Casă.................................................... 302 Ogeac................................................... 303 Flamă................................................... 304 Legătură................................................ 304 Heredie (hereghie) ..................................... 304 Fără ................................................... 305 Fel .................................................... 305 Fălie................................................... 305 Fier.................................................... 306 Foâită.................................................. 306 Get—beget............................................... 306 Gint.................................................... 306 Gintă................................................... 307 Lătină.................................................. 307 Limbă................................................... 308 Liftă................................................... 309 Mărădic................................................. 309 Naţie .................................................. 309 Neam.................................................... 310 Nemzat ................................................. 314 Norod................................................... 315 Oblrşie ................................................ 315 Porodiţă................................................ 315 Rod........................................................ 315 Rudă ...................................................... 316 Sămînţă.................................................... 319 Sînge ..................................................... 320 Soi ....................................................... 321 Spiţă ..................................................... 321 Viţă....................................................... 322 Os ........................................................ 322 Linie....................................................... 322 Generaţie.................................................. 323 Termeni rari sau efemeri.................................... 323 VIII. Concluzii generale IX. Bibliografie şi abrevieri Bibliografie................................................ 349 Abrevieri .................................................. 360 Lista hărţilor.............................................. 361 Indice...................................................... 363 www.dacoromanica.ro Redactor responsabil: ECATERINA IONAŞCCJ Tehnoredactor: ION DIACONESCU Dat la cules 89.01.1966, Bun de tipar 30.04. 1966. Apărut 1966-Tiraj 4400 ex. Hirtie velină de 80 ojm* format 16170x100. Colt editoriale 35,50. Coli tipar 26. AJ18489, CZ. pentru bibliotecile mari 459 — 316.4:392.31. CZ. pentru bibliotecile mici 4R—3:392.3. Intrepr. Poligrafică ..Informaţia*’, Str. Brezoianu nr. 23 — 23. Biicureşti, Republica Socialistă România, comanda nr. 48 www.dacoromanica.ro