j I ■ I n '> ■ [ CĂRŢILE VIEŢII MITROPOLITUL1 ANDREIU ŞAGUNA CU UN STUDIU INTRODUCTIV DE PREOTUL, FLORE A MUREŞ ANU EDITURA EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE ,■ CI.UJ, 1945 CĂRŢILE VIEŢII MITROPOLITUL ANDREIU ŞAGUNA i \S PREDICI CU UN STUDIU INTRODUCTIV DE PREOTUL FLOREA MUREŞANU Edilor responsabil: Dr. L. Q. MUNTEANU EDITURA EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE CLUJ, 1945 ji L ^ Odi_______________________ [■ BibliBleco Ilnivsisifâlii Isji f fllL- Hlf Tipografia Eparhiei ortodoxe române, Cluj. INTRODUCERE Personalitatea excepţională a marelui Arhiereu Andreiu Şaguna şi’ activitatea sa, fără egal, desfăşurată pe toate tărâmurile vieţii obşteşti, formează unul dintre cele mai luminoase capitole ale istorici noastre bisericeşti, culturale şi politice. In decurs de aproape trei sferturi de veac, ce au trecut dela moartea Marelui Arhiereu şi până astăzi, cercetările întreprinse în chip sistematic asupra epocei lui Şaguna; scrisul prilejuit de momentele comemorative: centenarul naşterii (1908); semicentenarul morţii (1923); comemorările din anii 1933 şi 1943, cât şi articolele, conferinţele, cuvântările şi evocările anuale din periodicele şi presa bisericească şi laică a ■vremii, în legătura cu ziua sfântului Andreiu, adunate la un loc ne-ar da o advărată literatură şaguniană. încă fiind Şaguna în viaţă, eruditul Nicolae Popea, fostul episcop al Caranşebeşului şi întâiul arhiereu transilvănean membru al Academiei Române, pe atunci asesor consistorial şi profesor de teologie la Sibiu, a tipărit, la anul 1870, cartea: Vechia Metropolie ortodoxă română a Transilvaniei, suprimarea şi restaurarea ei (352 pag.), în care ne înfăţişează o parte din strădaniile Marelui Şaguna încununate -cu biruinţa care i-a adus cea mai mare bucurie a vieţii sale: Restaurarea Vechii Mitropolii de Alba-Iulia cu scaunul de reşedinţă la Sibiu, în anul 1864, Decemvrie 24. După adormirea în Domnul a Marelui Arhiereu, acelaş Nicolae Popea, pe atunci arhimandrit şi > vicar arhiepiscopesc, publică în 1879 întâia biografie a lui Şaguna sub titlul: IV Arhiepiscopul şi Metropolitul ANDREIU BARON DE ŞAGUNA, (pag. 387), lucrare premiată de sinodul arhidiece-zan, fiind socotită ca un cuviincios omagiu şi ca o operă documentară asupra personalităţii providenţiale care a fost Şaguna. In 1889, Nicolae Popea publică: MEMORIALUL Arhiepiscopului şi Metropoliiului Andreiu Baron de Şaguna sau luptele naţionale-politice ale Românilor 1846 —1873 Tomul I, 408 pagini. Câte evenimente hotărltoare pentru soarta Românilor transilvăneni s’au petrecut între anii 1846—1873 ! Toate sunt însă dominate de uriaşa personalitate a Marelui Şaguna. Literatura despre Şaguna îi mai datorează lui Nicolae Popea o preţioasă contribuţie. Este Discursul de recepţie la Academie despre Arhiepiscopul şi Mitropolitul ANDREIU baron de ŞAGUNA, rostit în şedinţa solemnă din 26 Martie 1900, prezidată de regele Carol I. In 1 Ianuarie 1909 se împlinea un veac dela naşterea lui Şaguna. Cu acel prilej, Dr. Ioan Lupaş, pe atunci profesor la „Seminarul Andreian“, întocmeşte o nouă biografie a lui ' Şaguna, cu titlul: Mitropolitul ANDREIU ŞAGUNA, Monografie istorică (593 pagini), apărută în Sibiu, 1909. Prefaţa acestei monumentale lucrări o datează eminentul biograf din „Seghedin, (temniţa de stat) Octomvrie 1908,“ unde îşi ispăşea o pedeapsă dictată de „justiţia" stăpânirii maghiare de pe atunci într’un proces de presă. Apărarea dreptăţii noastre aci în Transilvania a fost socotită totdeauna, de către nedreptele stăpâniri, ca ultragiu. Cei ce au avut îndrăzneala să vădească cu scrisul sau cu cuvântul nedreptatea şi minciuna, au plătit-o cu ani de temniţă la Seghedin, Vâcz sau aiurea. Numele celor ce astfel au pătimit pentru cauza sfântă a neamului ar alcătui un martirolog, nouă atât de scump ca şi martirologul izbăvitoarei Evanghelii a lui Iisus. A stărui asupra cuprinsului cărţii, nu întră în planul acestei schiţări. Ceeace vrem să subliniem însă este faptul, că deşi după cetirea biografiei lui Şaguna, datorită lui Nicolae Popea, Iţi. stărue în lumina conştiinţei dimensiunile monumentale ale operei providenţialului arhiereu şi a prezenţei lui şi ti se pare că s’a spus tot ceace se poate spune, totuşi după primele capitole din Monografia istorică a profesorului Dr. Ioan Lupaş îţi dai seama cât este de inepuizabilă opera şi omul care a fost Şaguna. Cele două biografii nu se fac de prisos una pe alta ci se întregesc şi amândouă sunt contribuţii magistrele la cunoaşterea unui om providenţial. Totuşi vom vedea că nici ele, cu toată extensiunea şi documentarea lor, nu epuizează subiectul. Dincolo de hotarele lor mai există ipostaze şaguniene, unele abia indicate, care vor trebui aşezate în cuviincioasă lumină. . Profesorul Dr. Ioan Lupaş mai publică în Anuarele XXIV şi XXV (1908—1909) ale „Seminarului Andreian" „ Contribuţiuni la istoria culturală şi politică a epocei lui Şaguna". Asesorul COnsitorial dela Oradea, Gheorghe Tulbure, publică, tot în 1909, un studiu: Activitatea literară a Mitropolitului ANDREIU ŞAGUNA (136 pagini), „ca un smerit prinos de pietate şi recunoştinţă faţă de figura luminoasă a celui mai vrednic ierarh al bisericii noaste ortodoxe nationle, din prilejul sărbătoresc al aniversării centenarului naşterii sale"1) In cuvântul din fruntea acestui studiu spunea că „ asupra vieţii şi activităţii mitropolitului Şaguna s’a scris până acum (era la 1909) relativ foarte mult, în esenţă însă foarte puţin" 2). Că „cine şi-a luat osteneala să arunce şi numai o uşoară ochire asupra acelei epoci din istoria vieţii noastre bisericeşti, care se începe şi se sfârşeşte cu Şaguna, înţelege desigur, că personalitatea aceasta uriaşă nu se poate înfăţişa în lumină advărată decât pe urma unor cercetări amănunţite ... “3) ’) Gheorghe Tuibure: Activitatea literară a Mitropolitulu ANDREIU ŞAGUNA, pag. VI. 2) Idem op. cit. pag. IV. s) Idem op. cit. pag. V. VI Şi înfsârşit, că despre Şaguna „nu se mai poate trata în aşa numitele liniamente generale", decât doar cu riscul de a-i înjosi memoria şi a compromite maturitatea aspiraţiu-nilor noastre culturale" x) Mai constată că „dacă asupra lui Şaguna s’a scris mult, un tratat special cu privire la opera sa literară ne lipseşte însă cu desăvârşire .... O icoană mai curată ,asupra felului şi valorii activităţii sale literare, nu ne zugrăvesc nici unii şi nici chiar cel mai de seamă biograf al său, răposatul episcop Popea, ucenicul credincios şi sfetnicul înţelept al marelui său dascăl.® 2) Dar dacă studiul Iui Gh. Tulbure nu a urmărit alt scop de cât să umple lacuna constatată în literatua şaguniană de până atunci, sarcină de care s’a achitat în chip satisfăcător, nu-i mai puţin adevărat că prin lucrarea amintită nu a epuizat acest capitol din activitatea Iui Şaguna. Felul şi „valoarea" diferitelor compartimente cărora aparţine munca literară a lui Şaguna, sunt până în ziua de astăzi subiecte deschise. Ele pot oferi cercetătorului chiar unele surprize, toate contribuind la creşterea tot mai mare a prezenţei lui Şaguna în istoria culturii noastre bisericeşti şi naţionale. Centenarul naşterii Iui Şaguna a avut un larg răsunet în opinia publică românească şi în presa vremii. Dr. Vasile Stan, actualul episcop ortodox al Maramureşului, rezumă acel ecou în Anuarul XXVI al „Seminarului Andreian", Sibiu 1910, sub titlul: „Centenarul lui Şaguna şi opinia publică românească Semicentenarul morţii Iui Şaguna, din vara anului 1923, a prilejuit serbări de proporţii legendare. In prezenţa Familiei Regale, a înalţilor sfetnici ai tronului, a celor mai distinşi representanţi ai Bisericii şi ai Neamului, s'a desfăşurat la ‘) Gheorghe Tulbure: Actvitatea literară a Mitropolitului ANDREIU ŞAGUNA, pag. V. 2) Indem op. cit. pag. V. Răşinari şi Sibiu programul comemorativ, fiecare cuvântător năzuindu-se să aducă în actualitate o fărâmă din providenţiala personalitate a lui Şaguna. Publicistica românească a dat loc de frunte acestui eveniment. Consistorul arhidiecezei ortodoxe române de Alba-Iulia şi Sibiu a publicat cu acest prilej într’un volum elegant ' Memoriile lui Şaguna din anii 1846—1871 (pagini 110), iar din cuvântările comemorative Profesorul Universitar şi acedemi-cianul Dr. Ioan Lupaş a publicat în Anuarul Institutului de Istorie Naţională de pe lângă Universitatea „Regele Ferdi-nand 1“ din Cluj, pe 1923: SUFLETUL LUI ŞAGUNA, Cuvânt comemorativ rostit la semicentenarul morţii Mitropolitului Andrei Şaguna, în Catedrala din Sibiu, la 12 Iulie 1823,“'— extras şi în broşură separată. Alte cuvântări articole evocatoare, împreună cu o serie de vederi şi documente fotografice dela serbările semicentenarului din 1923, apar într’un album comemorativ: Pomenirea Mitropolitului ANDREIU ŞAGUNA, Sibiu 1933, în format mare (pag, 28). In 1938 apare la Sibiu: MITROPOLITUL ŞAGUNA. Opera literară, Scrisori pastorale, Circulări şcolare, Diverse, de Gh. Tulbure, .un volum de 459 pagini, cuprinzând un studiu introductiv de 132 pagini, iar în rest ne dă 33 scrisori pastorale (1848—1865) 58 circulări şcolare (1850—1873) şi 43 diverse circulări (1847—1872) şaguniene. Lucrarea aceasta e o reluare şi o completare a celei din 1909. „Ceeace înfăţişem aici, spune distinsul cercetător în prefaţă, nu este aşa dar o lucrare de sinteză şi cu atât mai puţin o monografie. Nu vom examina şi nu vom rectifica nimic din ceeace s’a scris de alţii asupra lui Şaguna. Noi aducem doar un nou material de înformaţie şi de cercetare." !) ’) Gh. Tulbure: Mitropolitul Şaguna. Opera literară, Scrisori pastorale, Circulări şcolare, Diverse, pag. IX. VIII Că nici această lucrare nu face de prisos cercetări nouă asupra .activităţii lui Şaguna, aducem un singur exemplu. A 43-a circulară dela Diverse, datată din Sibiu, 1 Noemvrie 1872, Gh. Tulbure o însoţeşte de următoarea notă sublineară: „In colecţiunea noastră aceasta e ultima circulară semnată de Şaguna. Cele următoare le semnează protosincelul Popea. Se poate să fie cea din . urmă, căci nu după mult timp Şaguna se săvârşeşte din viaţă. “ ') Ei bine, în „Fascicululu tuturor ordinafiunilor tiperite şi unele mai de însemnelate scrise, ale oficiului parochialu şi protopresbiteralu romanu gr. or. alu Clusiului, dela Novembre 1851 pana în 31 Decembre 1876“ există un circular tipărit cu data de 18 Ianuarie 1873 semnat de Şaguna. In acest circular Şaguna dă dispoziţiuni pentru alegerea deputaţilor sinodali pe un nou period de trei ani. Teodor V, Păcăţian, despre a cărei operă publicistică şi gazetărească Academicianul Ioan Lupaş spune că echivalează ca extensiune şi valoare cu opera lui Gh. Bariţ2), a lăsat Academiei teologie ortodoxe române din Cluj, printre cărţile sale ce le mai avea la Cluj, şi câteva manuscrise gata pentru tipar. Intre acestea se află: „ Trei Mitropoliţi ai bisericii ort. române din Ardeal — Andreiu Baron de Şaguna, Miron Romanul şi Ioan Meţianuu, 194 file quart. Dintre aceste 69 de file cuprind biografia lui Şaguna, privită din-tr’un punct de vedere personal. Manuscrisul, conform unei note dela pagina 7 a fost gata pentru tipar în 1938, „la şasezeci şi cinci de ani“ după moartea Iui Şaguna. i41 doilea manuscris, de 285 file quart, tratează- despre: HReînfiinţarea şi organizarea Mitropoliei ortodoxe române din Ardeal La fila 23 spune textual: „După tipărirea acestei lucrări va urma alta despre felul cum a fost conservată de urmaşi moştenirea preţioasă a lui Şaguna, şi apoi iarăşi alta, despre felul cum am ştiut să ne arătăm noi, moştenitorii frumoase-') Qh. Tulbure: Mitropolitul Şaguna. Opera literară etc. pag.437. s) I. Lupaş: Teodor V. Păcăjian, 1852—1941, Sibiu 1941. \ IX lor aşezăminte primite dela Şgguna, recunoscători faţă de Marele Arhiereu. Bunul Dumnezeu poate că-mi va permite să le dau gata înainte de a fiielremat la odihna de veci" — Ci în 11 Februarie 1941 s’a|g4rârşit la Cluj, fără să-şi fi putut împlini programul ostenelilor de a mai îmbogăţi patrimoniul literaturii noaste docuiiigntare cu încă două lucrări de valoare. Subiectele formulaţe'gflli-T. V. Păcăţian îşi aşteaptă pasionaţii cercetători care să sporească prin ele cultul şa-gunian. Dar aceste teme sunt totodată şi o dovadă că Şaguna şi fragmentul de istorie pe care l-a creat nu este epuizat prin cercetările de până acum. Cu această convigere am rămas după ce am trecut în revistă lucrările esenţiale asupra lui Şaguna şi a epocei create de el. De altfel, exceptând lucrările lui Gheorghe Tulbure, Marele Şaguna a fost înfăţişat de eminenţii săi biografi în deosebi ca un iscusit cârmaciu de norod, ca un neîntrecut organizator, ca un întemeiator de aşezăminte stătătoare şi ca un vlădică cu sceptru voevodal — dătător de legi şi datini. Dar Şaguna nu e numai atât, El a fost tot atât de mare preot, a cărui neadormită grijă a fost propeveduirea Evangheliei spre îzbăvirea poporului. Cele dintâi „ordinaţiuni" ale lui Şaguna, întâia ca vicar general şi apoi ca episcop, vădesc grija lui Şaguna faţă de predică. Cu toate acestea, însă, nici unul dintre cercetătorii de până acum nu s’a oprit asupra acestei primordiale griji a lui Şaguna. .Activitatea lui pe tărâmul predicii n’a fost reliefată; Şaguna ca predicator încă ne este necunoscut. Gh. Tulbure In studiul: Activitatea literară a Mitropolitului ANDREIU ŞAGUNA, acordă scrierilor lui omiletice abia opt pagini, iar în lucrarea mai vastă: „MITROPOLITUL ŞAGUNA, Opera literară etc. mai puţin de două pagini. In cele ce urmează, după sfatul mai înalt al Prea Sfinţiei Sale Părintelui Episcop Nicolae Colan, ne vom ocupa deosebi de activitatea lui Şaguna pe tărâmul predicii. CAPITOLUL I SITUAŢIA PREDICII ÎN TRANSILVANIA ÎNAINTE DE ŞAGUNA. SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA CĂRŢILOR DE PREDICI TIPĂRITE ÎN TRANSILVANIA SAU PENRU ROMÂNII DIN TRANSILVANIA DELA 1 564—1 850 Pentru a putea formula o judecată de valoare asupra activităţii lui Şaguna pe tărâmul predicii şi spre a putea încadra această activitate în istoria culturii bisericeşti a Românilor din Transilvania, credem că e necesar să aruncăm o scurtă privire asupra cărţilor şi colecţiilor, de predici tipărite înainte de Şaguna, fie în cuprinsul Transilvaniei, fie în afară de hotarele Transilvaniei, dar pentru trebuinţele Românilor din Transilvania şi Ungaria. Ne gândim aci la unele cărţi de predici, tipărite în româneşte la Buda şi Viena. 1. Tâlcul evangheliilor şi Molitvenic românesc, tipărite la Braşov de Diaconul Coresi (1564). Aceasta este cea dintâi colecţie de predici tipărite la Români. Până acum nu se cunoaşte decât un singur exemplar incomplet, aflător în biblioteca Mitropoliei greco-catolice din Blaj. Bibliografia Românească Veche *) ne dă asupra ei următoarele informaţiuni: Volumul in-folio, nepaginat, în qua-terniuni, e tipărit numai cu negru, cu 23 de rânduri pe pagină, fără ornamentaţii. Are o singură iniţială ornată: Tâlcul evangheliilor (238 de foi) formează partea întâia', iar Molitvenicul românesc partea a doua a volumului, ca un adaus la tâlcuiri. Din Molitvenic nu s’au păstrat decât 14 foi. Tâlcul cuprinde cazanii pentru tot anul, începând cu Dumineca Paştilor. Cazaniile au la început textul evangheliei, ') Voi. I. pag. 516. ? XI urmând apoi tâlcuirea. Tâlcul evangheliei a 10-a dela Luca (vindecarea femeii gârbove cap. 13) reprodus în Bibliografia Românească Veche') are formă catehetică, cu întrebări şi răspunsuri. Iată de exemplu începutul: „Acesta iaste tlăculu aceştii evfan]g[he]lii. Fraţii miei, Li ceaslâ ev[an]g[he]lie de astăzi, vindeca Is o muiare ce era zgărcitâ şi oloagâ de optu sprâzeace aii. în zi de sămbâtâ. iarâ fariseii murguiia. dereptu ce era sâmbâtâ iara Is învăţă, cumu sâmbăta a face oameniloru bine. putemu face şi cu aceaia nemicâ nu greşimu întrebare sâmbăta în ce chipu erajidoviloru şi de-repce au porâncită, ş’au lâsatu Dumnezeu Răspunsu ............................... întrebare darâ noao creştinilonu. cade-ne-se aţinea aşa sâmbăta ca jidoviloru Răspunsu noao creştiniloru iaste tocmită dume- neca . . . : . ,“s) Dacă toate tâlcuirile au forma aceasta catehetică, nu ni se dă nicio referinţă. La sfârşitul tâlcurilor se află un epilog şi scara lor iar la sfârsitul volumului se află indicele alfabetic al materiilor, reprodus deasemenea în Bibliografie Românească Veche3) întrucât în tâlcuirea la evanghelia Duminecii a cincia din postul Paştilor s’ar afla atacuri la adresa ierarhiei bisericeşti, susţin unii că această colecţia de predici ar cuprinde învăţături luterane.') De altfel în epilog se spune textual că: „unde cearta această carte pre vlădici episcopi, popi călugări şi pre domni, nu ceartă pre cei buni ce pre răi bunii să nu ia pre sine, şi carii vom fi cu vină certaţi, ei se pocăiască şi să lase răutatea şi să îmbie cu dereptate. aminu.“ 5) ') Voi. I. pag, 521-523. s) Bibi. Rom. Veche, Voi. I pag. 522. 3) Voi. I. pag. 518—521 *) Dr. Oh. Comşa: Istoria predicei la Romfini, pag. 16. 5) Bibi. Rom. Veche, Voi. 1 pag. 518. XI! Dar din epilog trebue să reţinem o altă ideie, covârşitoare. Anume, după ce Coresr spune că dacă a văzut că mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi Românii nu avem, drept aceea a scris cum a putut Tetravanghelul şi Praxiul, româneşte, adaogă: „După aceaia deaca amu văzutu jelanie a mulţi preuţi de tâlculu ev[an]g[he]liiloru cumu să poată şi ei propovedui. şi a spune oamenilor învăţătură după cetiiulu ev[an]g[he]liei, aşa amu aflatu eceaste tălcure ale ev[an]g[he]liiloru. pre dumineci prespre anu, scoase de în scriptura prorociloru şi ap[osto]Iiloru şi celoru sf[inţi] părinţi..............şi mie tare plăcură, şi am scrisulu tipariulu voao fraţiloru rumăniloru să fie pre învăţătură ..." De aci constatăm că pe la mijlocul veacului al XVI-lea preoţimea română din Transilvania cerea cărţi de cazanii, ca să poate spune „oamenilor învăţătură după cetitul Evanghe- ; liei.u Că această sete a preotimii după izvoare de învăţă-, tură, spre a putea împlini trebuinţa sufletească a norodului, a fost satisfăcută cu apa limpede şi de viată dătătoare a ortodoxiei pure sau nu, e o altă chestiune. Faptul „ortdox" rămâne masiv: preoţimea propoveduia şi cerea cărţi de cazanii ca mai cu osârdie să poată propovedui Evanghelia lui Hristos. Cartea s’a tipărit cu cheltuiala lui Forro Miclăuş. 2. Evanghelie cu învăţătură, de Diaconul Coresi, tipărită în Braşov, 1581. Cartea s’a tipărit în format în-folio de 317 foi nepaginate, cu titlurile şi iniţialele în roşu, iar restul !n negru, având câte 32 rânduri pe pagină. Titlurile din fruntea predicilor sunt în slavoneşte. Cheltuelile de tipărire le-a dat judele Braşovului, Hâr-jilu Lucaci. In Predoslovie citim următoarele: „Dereptu aceaia eu, jupănulu Hărjilu Lucaci, judeţului den cetatea Braşovului şi a tătu ţinutului Bărsei, foarte cu inimă fierbinte şi cu jale aprinsă, de multa jeluiia la această luminată carte. Dereptu aceia în multe părţi amu întrebata ş’amu căutatu XIII până o amu aflata în Ţara — rumănească la arhimitropo-litulu Serafimu, în cetate în Tărgovişte. Iară după ce o amu oblicitu, iară eu foarte m’amu bucurătu şi cu multă rugăciune cerşutu-amu dela Sfinţiia lui, şi mi-o au trimisu. Iară eu, deaca o văzuiu ce învăţătură dumnezeiască şi cu folosu sufletului şi trupului iaste întru ea, iară inima mea se îndulci. Şi foarte mă sfătuii cu luminatulu mitropolitu, marele Ghenadie, den tot ţinutulu Ardealului şi alu Orăziei, şi cu multu clirosu de preuţi ce le trebuia - această carte, încă şi cu toţi sfeatnicii miei. Şi cu voia tuturoru acestora şi cu voia mitropolitului, marelui Serafimu, noi o deademu la Coresi, diaconulu ce era meşteru învăţatu într’acestu lucru, de o scoase den cartea sârbească pre limba rumănească, împreună şi cu preuţii dela besereca Şcheailoru, de lângă cetatea Braşovului, anume popu Iane şi popa Mihai . . *) Referindu-se Ia acest fragment din Predoslovie, Dr. Milan P. Şesan afirmă că omiliile care alcătuesc cuprinsul Cărţii cu îpvăţătură a lui Coresi erau de mai înainte cunoscute în româneşte.2) Altfel nici mulţimea Clirosului de preuţi ce letebuiau această carte, nici Hârjilu Lucaci n’ar fi putut de mult jelui'la această luminată carte dacă nu ar fi cunoscuf-o mai înainte. Textul de mai sus al Predosloviei confirmă încă odată afirmaţia noastră că preoţimea acelor vremi era osârduitoare întru propoveduirea învăţăturilor creştineşti. Pentru „preuţii ce le trebuia această carte" s’a dat la tipar. Predicile Cărţii cu învăţătură sunt în formă de omilii (afară de trei). La început se dă textul Evangheliei. Urmează câte o introducere, uneori mai lungă, alteftri foarte scurtă. In conti- nuare, sub indicaţie: (Evanghelie) se repetă un verset' sau, mai multe din pericopă, iar după acestea urmează (Tâlcu). 0 După Cartea cu învăţătură a Diaconului Coresi, publicată cu litere latine în 1914 de căre Sextil Puşcariu şi Alexie Procopovici, pag. 5-6. 2) Dr. Milari Şesan: Originea şi timpul primelor traduceri româneşti ale Sf. Scriptură, pag. 124 Nota 4). XIV Apoi iarăşi Evanghelie şi Tălcu. Fiecare omilie se încheie cu îndemnuri şi îndrumări practice. Cartea cu învăţătură s’a tradus după un text slavon (zis sârbesc) al omiliilor greceşti ale Patriarhului ecumenic dela Constantinopol, Ioan XIV Caleca (1334-1337). Cuprinde 64 de predici, şi anume 50 omilii la Dumineci, începând cu Dumineca vemeşului şi fariseului; 11 omilii la sărbători şi is cuvântări (una la Joia Paştilor, despre Cinstita taină, a doua la înălţarea Domnului şi a treia precedată de textul evangheliei, la Schimbarea la faţă.) La sfârşitul cărţii, după scara cuprinsului, se află textul rugăciunii domneşti, Crezul şi Cele 10 porunci. In 1914 Sextil Puşcariu şi Alexie Procopovici retipăresc în latine Cartea cu învăţătură a lui Coresi. 3. Cazania dela Bălgrad (Alba-Iulia) din 1641. In anul 1641 apare o Cazanie la Alba-Iulia. Este retipărirea, după un exemplar defectuos, a Cărţii de învăţătură dela 1581. Retipărirea s’a început sub păstorirea Mitropolitului Ghenadie, şi cu cheltuiala lui. El a adus din Ţara-Ro-mânească pe meşterul popa Dobre „de a făcut tipare aci în Ardeal...........Dreptu aceea eu nu cruţai dăîn ceîmi dăruise dumnezeu de avere ce dedu dascălului ajutoriu să le tipărească în tipare ce făcu“ ') Ci săvârşindu-se Ghenadie din viaţă înainte de a sfârşi cu tipărirea cărţii, ea a fost continuată de Mitropolitul Ilie lorest şi săvârşită în anul 1641. Cartea s’a tipărit în format in-folio de 330 foi. Tiparul numai negru, 4. Sicriul de aur, Sas-Sebeş, 1683. In anii 1858—1860 Alba-Iulia a fost prădată de Turci şi Tătari. Cu acel prilej a ars şi tipografia românească de sub ale cărei teascuri ieşise, cu puţine decenii mai nainte, Evanghelia cu învăţătură. ') Bibliografia Românescă Veche, Voi. I. pag. U5. XV Sub Mihail Apafi se înfiinţează o nouă tipografie românească în Sas-Sebeş. Pârga acestei tipografii a fost cea dintâi carte de predici la morţi în româneşte: Sicriul de aur, tradusă din ungureşte de popa Ioan din Vinţ, şi tipărită la anul 1683. Titlul complet este următorul: SICRIIULU DE AUR /Carte de-Propovedanîe,/ la Mo(r)ţi. Scoasâ din’ / Scri(p)turi!e Sf(i)nte. cu / poru(n)ca, şi îndemnarea / Măriei sale, / APAFI MIHAIU, / Craiulu Ardealulu(i). Ti/-păritâ în Tipograf / noao, în Cetate în Sasu-/ Şebe(ş) an(ii) 1683, Se(p), 17. Cartea are la început două Predoslovii ale lui Popa Ioan din Vinţ, întâia către Craiul Mihail Apafi şi a două către cetitori. Tiparul este numai în negru, cu 20 de rânduri pe pagină. Volumul e în format 4° şi are 4+168 foi numerotate. Pe f. 168 r. se află rugăciunea domnească, iar pe verso următoarea notă: ^ „Sfărşitulu acestor 15 Propovedanii care s’au începutu a să tipări în luna lui martie în 15 zile, şi s’au săvârşit în. luna lui Septemvrie în 17 zile". Prima propovedanie: Când moare omul bătrân şi înţelept. Toate cele 15 predici au la început şi la sfârşit câte o scurtă rugăciune. 5. Chiriacodromionul dela Alba-Iulia, 1699. In ultimul an al veacului al XVII-lea apare în Alba-Iulia o carte de cazanii cu următorul titlu: CHIRIACODROMION sau / EV[ANGHEL]IE ÎNVĂŢĂTOARE / Care are întru ia Cazanii la toate Duminicile / preste an’ şi la Praznicele Domneşti, şi / la Sf[i]nţii cei luminaţi./ Acumu întâi întru acesta chipu aşezată şi / Typărită. şi mai luminat în limba / Rumănească diortosită. / Supt’ biruinţa prea luminatulu(i) şi înălţatulu(i) _^IOSIFU LEOPOLDU. Craiulu Budei, şi al’ ţărâi Ungureşti, şi / al Ardealului. Fiindu Guvernatoru ţărâi măria Sa Bamfi XVI G E O R G I E: Cu Blagosloveniia preasf [i] n fitul ui Chyru ATANASIE Mitropolitului Ţărâi. In Sf(â)nta Mitropolie în BELGRADU. In anulu dela mântuirea lumii 1699. De Mihai Istvanovici Typografulu Tu ex U[g]grovlahia. Această carte de cazanii, cu un nume exotic, este întâia retipărire a monumentalei Cazanii a lui Varlaam, dela 1643. Ea s’a făcut în Transilvania şi consţitue o dovadă a preţuirii ce şi-a câştigat-o Cartea Românească de învăţătură a lui Varlaam în conştiinţa obştii româneşti din Transilnania. Poate să fie şi pavăză a ortodoxiei faţă de vântul ce sufla dinspre Viena şi Strigoniu. Căci Mihail Iştvanovici, meşterul tipograf era omul de încredere al lui Constantin Brâncoveanu, acreditat ca un ambasador al ortodoxiei, pe lângă Atanasie, iar Cazania lui Varlaam o garanţie nesmintită a aceleiaşi ortodoxii. Deosebirile ce le constatăm între Chiriacodromionul dela Alba-Iulia şi Cazania lui Varlaam de bună seamă aparţin lui Mihail Iştvanovici. Ele constau în următoarele:' Cazania lui Varlaam are 75 de predici. Chiriacodromionul are 81. Cele şase Cazanii în plus sunt: 1. Cazanie a doua iarăşi Ia învierea Domnului Nostru lsus Hr. 2. Cazania a doua iarăşi la Dumineca Rusaliilor. 3. Cazania a doua iarăşi la Naşterea Domnului nostru lsus Hristos. 4. Cazania a doua iarăşi la Botezul Domnului nostru lsus Hristos. 5. Cazania la 9 zile a lui Martie, pentru muceniia celor patruzeci de mucenici şi 6. Cazania în 20 de zile a Iui Iulie, la sf(â)ntul şi slăvitul proroc Ilie. Aceasta este deosebirea cu privire la cuprins. XVII Referitor la text constatăm că la cazaniile dela: 1. Dumineca vameşului şi fariseului;' 2. Dumineca fiului curvar; 3. Dumineca lăsatului de carne; 4. Dumineca lăsatului de brânză; 5. Dumineca a doua în post; 6. Dumineca a treia în post; 7. Dumineca a patra în post şi 8. Dumineca a cincia în post, care Ia Varlaam încep direct cu textul Evangheliilor, Iştvanovici a adăugat şi Ia aceste cazanii, înainte de textul Evangheliei, câte un scurt „Cuvânt înainte“ luat după Cazania dela Govora din 1642. In sfârşit, indicarea textelor Sf. Evanghelii în Cazania lui Varlaam este făcută numai după pericopele împărţite spre uzul liturgic. Iştvanovici a arătat şi împărţirea, astăzi în uz, pe capitole şi versete. De exemplu, la Cazania Duminecii vameşului şi fariseului, Varlaam spune: „Ev[an]g[he]lia diîn luca. în optuăzeci şi noaâ de capete: * In Chiriacodromionul din 1699 avem: „Ev[an]g[he]lia dela Luca Capu 18. stih. 10. zacealo 89“ De asemenea adausuri întregitoare, Mihai Iştvanovici pare a fi foarte bucuros, căci în epilog spune: pre unde au şi avut mărturii din sfânta scriptură n’a fost însemnate în ce loc şi în câte capete şi stihuri. Care lucru era foarte cu anevoie spuitorilor de Cazanii, şi mai şi ascultătorilor . . .“ Chiriacodromionul a fost ultima carte a tiparniţei dela Belgrad. Mai târziu rămăşiţele tiparniţei au fost duse la Blaj. Această retipărire a Cazaniei lui Varlaam sub titlul de Chiriacodromion, la Alba-Iulia în 1699, a servit de bază tuturor retipăririlor ulterioare.J) 6. Samoil Clain de Sad, Propovedanie ... la îngropăciunea oamenilor morţi, Blaj 1784. După desbinarea bisericească a Românilor din Transilvania dela 1700 nu mai apare aici timp de 84 de ani nicio colecţie de predici. V Pentru referinţe mai ample asupra Chiriacodromionului dela Alba-Iulia, 1699, vezi cartea noastră: Cazania lui Varlaam 1643—1943. Prezentare în imagini Cluj 1944. XVIII Petru Pavel Aron tipăreşte la Blaj tn 1761 o broşurică în format 16° de 61 de pagini, in româneşte, cu titlul: „Adevărată mângâiere în vremuri de lipsă“ şi în versiune latină cu titlul. *Epistola consolatoria /ex/ divinilus inspiralis sripturis / opera / Ulustrissimi ac Reverendissimi Domini /PETRI PAULI AARON/ de Bisztra,/ Episcopi Fagarasiensis/ ad tempus tribulationum pro sui gre-/gis utilitate collecfa, et adaptata, / Cumque Ejusdem / benedictione/ Valachico nu-per vulgata, nune rur- / sus Latino idiomate Typis edita./ Balâsfatvae Ao MDCCLXI. / Per Ioannicium Endrâdi Diaco-num.“ 0 Iar Ioan Bob tipăreşte în 1784 tot la Blaj: CUVÂNTU/ Carele Măria sa Prealuminatul şi prea osfinţitul / DOMN IOAN BOB VLĂDICUL FĂGĂRAŞULUI şi a toată ţara Ardealului, şi părţilor ei împreunate, l-au avut în zioa In-stellaţiei, adecă când s’au înălţat, şi s’au aşezat în scaunul său cel Arhieresc prin Domniia Comisareşi de înpărătescul Guvernium rânduiţi întru adunarea Clerului, în anul Demnului, 1784. Iunie, zile 30.“ 2) Atâta este opera omiletică a Transilvaniei dela 1700— 1784. In schimb în acest înterval de timp Chiriacodromionul dela Alba-Iulia, din 1699, se retipăreşte în 1732, 1765 şi 1768 la Bucureşii, iar în 1748 şi 1781 la Râmnicul Vâlcii. Numai din ediţia dela 1765 nu am găsit niciun exemplar la bisericile din fostul Ardeal de Nord (1940—1944) dar din celelalte din toate există exemplare răspândite până sus în Maramureş. Acest fapt, pe lângă dovada permanetei legături între Românii din Transilvania şi cei de dincolo de Carpaţi, ne mai arată vădit, că atunci când biserica strămoşească din Transilvania a fost lipsită de ierarhie şi nu s’au putut tipări aici cărţi pentru hrana mântuitoare de suflete, s’au tipărit peste munţi, de unde au fost aduse şi răspândite prin cele mai smerite sate şi biserici ale Transilvaniei. Cartea a fost ‘) Bibi. Rom. Veche, Voi. II pag. 154—155 2) Bibi. Rom. Veche, Voi. II. pag. 286. XIX vehicolul care pe Românii de pretitundeni ne-a ţinut în neîntreruptă legătură sufletească. In sfârşit, spre capătul veacului, la 1784, Preotul SamoiI Ciain de Sad, adună şi tipări la Blaj Propovedaniile sale la îngropăciunea oamenilor morţi, într’un volum format 4° de 140 foi, cu următorul cuprins : 1. învăţătura 1: La oameni morţi. Şi lumea trece. De greutatea căii morţii şi de merindea pre acea cale. 2. învăţătura 2: Rânduit iaste. De neştirea morţii. 3. învăţătura 3: Fiţi gata. De gătarea la morte. 4. învăţătura 4: Deşertăciunea deşertăcuinilor. De de- şertăciune. 5. învăţătura 5: Voi aţi murit. De întristarea pentru cei morţi. 6. învăţătura 6: Adevăr zic vouă. De nevoile vieţii aceştia, şi de bunătăţile morţii cei creştineşti. 7. învăţătura 7: La prunci morţi. Şi întrând Iisus. De întristarea şi de neîntristarea pentru pruncii .morţi. 8. Ertăciuni la oameni morţi. 9. A celui întru sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare. Cuvânt de moarte. 10. A celui întru Sfinţi Părintelui nostru Chirii. Cuvânt pentru eşirea sufletului. 7. Desvoltaiele şi tâlcuitele Evanghelii, Sibiu 1790. Această carte nu este, propriu zis o carte de predici, ci a ■fost întocmită cu scop didactic pentru uzul Şcoalelor „naţio-naliceşti neunite„ de Dimitrie Eustatievici, lucru ce se arată lămurit în prefaţă. La sfârşitul pefeţei sa află următoarele: „Adastă sfântă carte ce se chiamă Tâlculu a câteva sfinte Evanghelii, povăţuitoare spre buna procopseala Şcoaleloru Naţionului neunitu, s'au celitu şi revedăluitu, după prea înaltă poruncă a înălţatului Crăescului Guberniumu, prinu Conzistoriumulu Neuniţiloru a Eparhii Ardealulu,' şi neaflându nici o sminteală sau împotrivire sfintei credinţă, ci încă de mare trebuinţă, a fi o sacotimu şi vrednică a se tipări. Sybii 1789“. ii* XX Conzistoriumulu Neaniţiloru Episcopescu a Eparhii în Mare Prinţipatulu Ardealului.“ Cu tot scopul ei special didictic însă, aşa cum este alcătuită a putut fi folosită în largă măsură ca izvor omiletic pentru preoţiune. Şi o menţionăm aci, mai ales că această carte a servit ca model unor tipărituri ulterioare care au fost utilizate ca material omiletic. Titlul întreg al cărţii este: DEZVOLTATELE ŞI TÂLCUITELE/EVANGHELII/ a/ DUM1NECILORU, A RĂRBĂTO/riloru şi a oareşcăroru /zile/ Spre trebuinţa / CATEHEŢILORU şi A DASCALILORU / neuniţi ce se află în mare / Prinţipatul Ardealului./ Prin Di-mitrie Eustatieviciu Directorului Şcoale-/ loru Neunite Naţio-naliceşti în limba rumănească-/ că puse, şi întocmite./ Cu blagoslovenia Preaosfinţitului Domnului Gera-/ Simu Adamo-viciu Episcopu Neuniţiloru în Ardealu./ Să vinde fără legătură cu 14 creiţari/ Sibii, la Petru Bartu, Chesaro-Crăesculu/ Pri-vilegiatulu Typografu a Cărţiloru celoru / Sholas- / ticeşti neunite rumâneşti./ 1790. Cartea în format mic 8° are 178 pagini, Tâlcuirile încep cu evanghelia. In sfânta şi marea Duminecă a Paştilor la Liturghie, Sfânta Evanghelie dela Ioannu Cap I Stih 1.14. Textul Evangheliei nu-1 dă. Urmează: „Cuprinderea: Fiiul lui Dumnezeu omu s’au făcutu, cu următoarele puncte: I. Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul . . . II. Ioannu era trimis dela Dumnezeu ca să-l mărturisească de Hristos .... III. Pre câţi l-au primit pre dânsul şi au crezut în-trânsul le-au dat lor putere ca să fi fiii lui Dumnezeu . . . IV. Fiul lui Dumnezeu trup s’a făcut ... Aceste puncte au subdiviziuni. Urmează: Tâlcuiala ; nvăţătun de credinţă şi învăţătura înăravurilor bune. Aceasta este schema tuturor tâlcuirilor. 8. Cazanie dela Viena, 1793. Titlul este următorul: Intru mărirea sf(i)ntei de o fiinţei. XXI de viată făcătoarei,/ şi nedespărţitei Troitii, Tatălui, şi Fiului, şi sf(â)ntului duh, /s’au tipărit cartea aceasta: / ADUNAREA CAZANIILOR/a/ multora fealiuri de cuvinte învăţătoare/de/ năravuri bune, / la Dumineci şi Sărbători prăznuitoare / In trei păr{i / deosebi / cuprizându-să / Cu slobozeniia celor mai mari/Şi cu blagoslaveniia pravoslavnicului/ Arhiepiscopului şi Mitropolitului / Carlovetului. / Intru înpâră{itoarea cetatea Beciului / In Tipografiia de bun neam Născutului Ştefan de Novacovici, la/anul dela facerea lumii 7301, iar dela Naşterea lui Hs 1793 a Indictionului li."1) Cartea are formatul mare, în-folio de 5+94+84+87 foi. Cele trei părţi au paginaţie deosebită. E o carte destul de rară prin Ardeal. Predicile au fost traduse din ungureşte în sârbeşte, iar apoi după o traducere sârbească au fost mutate pe româneşte, pentru trebuinţele Românilor care se aflau sub jurisdicţiunea mitropoliei sârbeşti din Carloviţ. Probabil din această pricină şi raritatea ei în Ardeal. Am vă^ut un exemplar incomplet, cu lipsa câtorva foi dela început, în biblioteca domului Prof. Dr. Emil Hatie-ganu din Cluj. ~ 9. PROPOVEDANII/la/ îngropăciunea /OAMENILOR /MORŢI.I Culese de/ PETRU MAIOR de Dicio Sânt-Martin.l Paroh Sas-Reghinului, Protopop Gurghiului în Ardeal, /precum/ Şi la înălţatul Crăiescul Locumtenenţiale Consilium al Un-/gariei Crăiesc Cărţilor Revizor./ La Budal In Crăiesca Typografie a Universităţii Ungureşti. în Anul/1809. Cuprinde 40 de propovedanii precedate de un cuvânt înainte şi un adaus de „Ertăciuni la oamenii morţii. “ 10. DIDAHII /adecă/ ÎNVĂŢATURI /pentru/ creaşterea fiilor /la/ Inpropăciunea pruncilor morţi/ culease de/ PETRU MAIOR de Dicio Sămărtin./ Paroh Sas-Reghinului, şi Protopop Gurghiului în Ardeal, /precum/ Şi la înălţatul Crăiescul Locumtenenţiale CONSILIUM al Un-/gariei Crăiesc Cărţilor Revizor. /La Bada/ In Crăiasca Typografie a Universităţii Ungureşti. în auul/ 1809. ') După Bibi. Rom. Veche, voi. II. pag. 350. XXII Cuprinde 15 didahii precedate de un Cuvânt înainte. 11. PREDICHE /sau/ ÎNVĂŢĂTURI /la ţoale/ DUMINECILE /şi/ SĂRBĂTORILE ANULUI. /Culeese de/ PETRU MAIOR de Dicio Sân-Mărtin, /Paroh Sas-Reghinului, şi Protopop Gurghiului în Ardeal, pre cum/ şi la înălţatul Crăiescul Locumtenenţiale Consilium al Un-/gariei Crăiesc Cărţilor Revizor.! La BUDA. /In Crăiasca Typografie a Universităţii Ungureşti din Peşta 11811. A apărut în trei părţi cu paginaţie deosebită fiecare. „PARTEA I. I Carea cuprinde PREDICHELE dela Dumineca Vameşului, şi a fariseului, până la Dumineca tuturor Sfinţilor' — 23 de predici (pagina 237.) „PARTEA II./ Carea Cuprinde PREDICHELE dela Dumineca a doao săptămână după Rusalii, pănă la Dumineca a 32. după Rusalii.“ — 31 de predici (pagini 296.) „PARTEA III. / Carea cuprinde PREDICHELE Sărbătorilor peste tot anul." 20 de predici (pagini 104). In total 74 predicici. Gh. Comşa în Istoria predicei la Români afirmă că predicele lui Petru Maior „au avut cea mai mare răspândite nu numai în biserica unită cu Roma, ci şi în biserica ortodoxă română" — şi că Petru Maior „este poate cel dintâi autor de predici la Români care face educatiune cu ajutorul predicilor ...“*) Cu toate aceste aprecieri Gh. Comşa în a sa Istoria predicei la Români aminteşte numai Propovedaniile la îngropăciunea oamenilor morţi şi Didahiile. Volumul de Prediche în trei părţi nu-1 pomeneşte. 12. Tâlcuiala Evangheliilor, . . . Buda 1835. După predicile de largă circulaţie ale lui Petru Maior şi până în 1835 nu mai întâlnim colecţii de predici. Apar însă câteva predici ocazionale. D. Vaida publică la Sibiu în 1809, Orationes (în latineşte), iar în 1813 Ia Blaj: Cuvânt întru cinstea Excelenţei sale Episcopului Ioan Bob. ') Dr. Gh. Comşa: Istoria Predicei Ia Români, pag. 161. XXIII In 1824 apare la Buda: TRISTA CUÂNTARE / la îngroparea / strelucitului şi înalt învăţatului Domn / NAUM PETROVICI/ la mărita deputaţiune, carea administrează fundusurile Sholelor Naţionale de legea / Răsăritului neunită în Crăimea Ungariei jCassej perţeptorj alcătuită şi zisă prin (TOMA POPOVIClj auzitorului Geometriei, /şi/ cu cheltuiala celui învăpăiat de zelu Roman, de bun gen născutul Domn /ATANASIE GRABOVSCHI,/ Domnul de-şi în Apadia, precum la mai sus mărita deputăţie ale/ Condeputat lîn tip. dată. Annu 1824. 3 August-j La BUDAj cu lipanul C. Universitate din Pesta 1824.J) Are extensiune de 6 pagini în 4°. Demetrie Caian publică în 1827 la Blaj, în româneşte şi nemţeşte o predică despre statul milităresc. Broşura în 12° de 44 pagini are pe paginile cu zaţ textul românesc iar pe cele fără zaţ textul nemţesc. Iată titlul complet al broşurei, cu ortografia de atunci. PREDICĂ /despre/ STATUL MILITĂRESCI şi semnele lui de invingere, I quare / DEMETRIE CAIAN, I Canonic' lector in Capitlulu Blasiului / cotră / quel d’ăntea Cesario Crăescul i Regiment a Românilor dini Ardeal Nro. 16. La sanţirea steagurilor I in / adunarea la Cristian / in 4. di a lui lunii 1827 au ţenuto 11827. La pag. 42: Cuventare quand Domnul Oberster Michael de Fligely au dat Steagurile quele sănţite.-) Theodor Pap tipăreşte în 1830 la Sibiu la Martin Hohmester * TRISTA PREDIC A/carejla îngroparea Ecţelenţi Sale / Prea luminatului şi Prea măritului Domn / IOANN BOBBI de Kapolnak Monostor, / .... Greco Catolic / Episcop al Făgăraşului, / întru Vecinica pomenire . ... în luna lui Octombrie la 7 zile 1830 j în S. Mănăstire j a Blajului s’au cuvântat. ■ Prin THEODOR PAP de Ujfalu, / Canonic Primiţerius *) După un ex. din Bibi. Astrei, Sibiu. ■) Vezi Bibi. Rom. Veche, Voi. III. pag. 527—528. XXIV al S. Scripturi Clerului tener Profesor, şi Paroh / în oraşm Blaj.j 1830. Broşura are 20 pagini, plus un adaus de 8 pagini ‘ce cuprind Testamentul lui Bob. Pe verso foii de titlu: Imprimatur revidente R-mo loanne Lemeny, qui idem censet. Balăsfalvae 16 Decembrie 1830. Demetrius Kajdn m. p. Vicarius Capitularis“ In Introducere, după ce autorul precizează ceasul* morţii lui Bob rânduelile ce au urmat, spune că după ce rămăşiţele lui Bob au fost aşezate în Catedrală „acolo Domnii Canonici slujiră S. Liturghie, după care au urmat această Predică jealnică si îndatăş după aceăste să începu cântarea 'Prohodului; acesta sfărşindu-să, prea ci. d. loanne Lemeny de Eadem, Canonic scolastic secretariu Epc. şi a istorii Be-searicii profesor, cătră prea cinstita adunare au cuvântat în limbfL ungurească “ Acestea formează rodul omiletic după Petru Maior până la 1835. In 1835 apare: TÂLCUIALA / EVANGELIILOR/ ÎN DUMINECILE ÎNVIERII ŞI ALE SĂRBĂTORILOR, / din cea Slavono-Serbească întoarsă, / pentru întrebuinţarea în şcoale/ / sub stăpânirea Prealuminatului şi stăpânitoriului / INPĂRAT şi CRAIU /FERDINAND ÎNTÂIUL /cu / Blagoslovenia pravoslavnicului Arhiepiscop din Carloveţ/şi Mitropolit / DOMNUL / ŞTEFAN / Auslegung der Sonn-und Feiertags - Evan-gelien. / IN BUDA / La Crăiesca Typografie a Universităţii Ungariei 1835. (Pagini 180). Această carte este întocmită după chipul Desvoltatelor şi tâlcuitelor evanghelii dela Sibiu din 1790, cuprinzând însă material mai bogat şi dându-i o mai mare extensiune exegetică. Schema tâlcuirilor este aceiaşi arătată mai sus sub Nr. 7. la Desvoltatele şi tâlcuitele Evanghelii: Textul Evangheliei, Cuprinderea, Tâlcuiala învăţătură creştienească şi învăţătură Morală. Tâlcueşte 50 de evanghelii duminecale şi 10 la sărbă- XXV tori. La început are un CUVÂNT ÎNAINTE la. Tâlcuiala Evangheliei, după care „însemnarea Evangheliilor" sau cuprinsul. Cu tot scopul pur didactic afirmat în titlu, cartea poate fi încadrată şi în literatura omiletică. 13, PROPOVEDANIII Ia / ÎNGROPĂCIUNEA OAMENILOR MORŢI, / de / Preotul SAMOIL CLAIN de_Sad / izvodite. / Cu Binecuvântarea Episcopului Ne-unifilor i din Ardeal / VASILIE MOQA, / acum a doao oară cu cheltuialala lui Chyr/BUCUR BUCUREANCI / typărite SIBIU, 1842. / In Typografia răposatului loann Bart moştenitorului său Georgie de Clozius rămasă. Această retipărire a Propovedaniilor lui Clain, dela 1784/ apare acum sporită în alte 6 propovedanii: 1. „Cuvântări la îngropăciunea unui preot" 2. „Cuvântări la îngropăciunea unui Protopop şi Ieromonah“ 3, „Despre propoyeduirea adevărului“ 4. Despre treaptele pre care să cade a să sui ori cine voeste a păşi la Preoţie" 5. Despre învăţătura şi pilda cea bună, care trebue să o deae Preotul Oilor lui Hr.“ şi 6. La îngropăciunea pruncilor." Cine este autorul acestor propovedanii, nu se spune. Cuvântul Câtră cetitori este acela din ediţia dela 1784, cu o intercalare în care se arată propovedaniile cu care „s’au mai deplinit" cele vechi. 14. CUVÂNTĂRI I BISERICEŞTI / PE SĂBĂTORI, DUMINECI, I şi I DEOSEBITE ÎNTÂMPLĂRI. I Pentru folosul tuturora Preoţilor, I Păstorilor sufleteşti şi Mirenilor Ro-nâni de I prin Cetăţi şi de prin Sate; I parte scoasă, parte cu-lesă I prin / SIGISMUND PAP. I TOMUL 1.1 Cu binecuvântarea şi cheltuiala Arhi-Episcopului l'dela Carloveţ. I IN PEŞTAJ cu tiparul lui Iosif Baimell 1847. Volumul e închinat lui Iosif Raiacici Arhiepiscopului şi Mitropoltul Carloveţului. Cuprinde în „Partea întâia“ 12 Cuvântări la Sărbători; în „Partea a doao“ 12 Cuvântări la Dumineci şi în „Partea a treia" 2 cuvântări. / XXVI Cine sunt autorii predicilor pe care editorul Sigismund Pap le-a adunat în acest prim volum? In notă la predică a doua dela Vinerea Mare, a Patimilor (pag. 115), ne spune că aceasta este „Dintre scrisorile răposatului Protopop a Gireşului şi Paroh în Sent-Andraş, Gavriil Şerban, carele în Annul 1791 în 6 Aprilie n’a născut în Districtul Chioarului în Lapuş“ care a mai scris: „Dicţionarul latino românesc şi romano-latinesc, unguresc şi nemţesc cu luare de seamă la rădăcina cuvintelor! aşijderea a scris şi o Catihetică pentru folosul tuturor Preoţilor întocmită." Acest autor necunoscut s’a stins în 23 Ianuarie 1843. „Sri-sorile lui le-a moştenit Preotul unit D. Gavriil Rednic. Predicile la înălţare, la Rusalii şi la Naşterea Preacuratei, la Dumineca lăsatului de brânză, la Dumineca a Şasea după Paşti (a orbului), la Duminecă a Şaptea după Paşti şi la Dumineca a două zecia după Rusalii, aparţin „Cucernicului Preot Ioan Geran“. Cine a fost acest preot Geran, editorul nu ne spune. In notele sublineare ale acestor trei predici atât a notat: „Opu cucernicului Preot Ioan Geran". Cuvân'area Despre Căsătorie este, conform notei sublineare; „După răposatul Jombori slobod întoarsă de Gheorghie Filimon Profesor mirean în Gimnaziul dela Beiuş Iar ultima cuvântare, La îngropăciune „a rostit-o editorul în annul 1844 în Beiuş la îngroparea Barbarei de 'Filimon, maicii lui Gheorghie Filimon Profesor în Gimnaziumul Beiuşului." Aceste două cuvântări alcătuesc Partea a treia a volumului. Dacă a apărut şi volumul II, nu am găsit nicio urmă bibliografică. 15. Predicile lui Ioan Pap, Buda 1847. Tot în 1847 apare la Buda cartea: „învăţături morale, cu învoirea şi binecuvântarea Excelenţei Sale înalt Presfinţitului Domnului Domn Iosif Raiacici arhiepiscop şi Mitropolit Carloveţului precum şi a Preasfinţitei Ţesaro - Crăieştii şi Apostoliceştii Maiestatei Sale a statului din lontru consiliar, lucrate de XXVII Ioan Pap, preotul aristanţilor din 1. comitat a Bihariului, precum şi a Cinst. Consistorium g. n. u. din Oradea Mare interpres. Buda 1847. Tipografia Universităţii crăieşti.* Cartea e închinată lui Raiacici. Cuvântul de închinare, plin de elogii superlative la adresa lui Raiacici îl semnează aşa: „Cel mai umilit client Ioan Pap.u După închinare urmează „înainte cuvântare" (2 pag.) şi Cuprinsul cărţii. Cartea. cuprinde XXI învăţături morale de obşte. De ex. „Despre răutatea acelora ce îndrăznesc a sudui pe Dumnezeu (VI). Despre păcatul beţiei (XVII). Despre jurământ (XVIII). IX. „învăţături deosebi pentru robiu în total 30 învăţături. Gh. Comşa încheie referinţele sale despre această carte spunând că: „predicile lui Ioan Pap sunt adevărate mărgăritare ale literaturii noastre omiletice din Ardeal."1) 16. „Cuvântări bisericeşti despre cele şapte păcate ale Căpeteniei pe Duminecile Parasiunilor, Prelucrate de Teodor Aaron Buda 1847.“ Nici din această carte nu există exemplâre în bibliotecile publice din Ardeal (a Universităţii din Cluj, „Astra" Sibiu şi Mitropolitană Sibiu.) Gh. Comşa în lucrarea sa mai sus citată spune că ar cuprinde „pe 66 pagini 7 predici despre smerenie, păcatul scumpetei, necurăţeniei, pismei, lăcomiei şi trândăviei."2) 17. Cazania dela Sibiu din 1850. Cazania aceasta, după înformaţiunile ce ni le pune la îndemână Istoria Predicei Ia Români a lui Gh. Comşa, întrucât nici din această carte nu există urme în bibliotecile publice din Ardeal, mai sus amintite, este o retipărire după Cazania lui Varlaam, ediţia dela Buzău din 1834. S’a tipărit la Sibiu în tipografia lui Closiu sub titlul: „Cazanii ce cuprind în sine sfintele Evanghelii tâlcuite ale Duminecilor de preste tot anul şi cu Cazaniile Sinaxariu-lui la toate Praznicile împărăteşti." S’a tipărit cu cheltuiala *) Gh. Comşa: Ist. Pred. la Români, pag. 156. !) Gh. Comşa: Ist. Pred. la Români, pag. 159. XXVIII .Domnilor Iosif Romanov şi Comp. libricri româneşti din Bucureşti"') In presa vremii din Transilvania nu am dat peste nicio ;ncn|iunc bibliografică a acestei Cazanii. Şaguna deasc-menea nu o semnalează. Probabil s’a tipărit numai la Sibiu dar s’a răspândit numai dincolo de munţi. Nu ştiu cum s’ar putea explica altfel faptul că nu s’a putut găsi până acum nici un exemplar la niciuna din bisericile din fostul Ardeal de Nord şi nici in Bibliotecile: Universităţii, Astrei sau Mitropoliei din Sibiu. * * * In cele de până aci am făcut o scurtă privire asupra cărţilor româneşti de predici din Transilvania şi Ungaria înainte de Şaguna. Indicând astfel patrimoniul omiletic vom putea mai lesne vedea cum Şaguna, dela început, prin geniala sa intuiţie a căutat să reia firul glorioasei tradiţii predicato-riale si să dea iarăşi preoţimei încrederea în puterea cuvântului, dacă e purtat de duhul neţărmuritei iubiri de Dumnezeu şi de popor. I ') Aceiaşi retipăresc, după Varlaam, o Cazanie la Bucureşti In IS5S. — Vezi referin(e mai pe larg în lucrarea noastră: Cazania lui Varlaam 1G43—1943. Presentare In imagini, pag. 1G4 şi urm. XXIX CAPITOLUL II CE A FĂCUT ŞAGUNA PE TĂRÂMUL PREDICEI ÎN ARDEAL Şaguna a fost numit vicar general al bisericii ortodoxe române din Ardeal prin rezoluţiunea regească din 15/2T Iunie 1846. In 2 Septemvrie soseşte la Sibiu. Situajia pe care găsit-o o sintetizează însuşi în următoarele cuvinte: „îmi plângea inima, văzând starea cea deplorabilă a bisericii noastre din Ardeal. Stam ca un nemernic şi nu zăriam nici măcar un semn, cât de mic şi neînsemnat al unei episcopii române în Sibiu. Unica casă numită a clerului, dar şi aceea în starea cea mai primitivă, era totul ce se putea zice: al nostru!"1) Dar Şaguna constată starea de fapt, nu se tângueşte, nu aruncă ponosul în faţa nimănui. Cu darul chemării celei dela Dumnezeu vede limpede ce are de făcut şi de unde trebue să înceapă. In toamna aceluiaş an ridică cursul clerical dela 6 luni la un an şi dispune că de aci înainte „cine va voi a se primi la cursul candidaţilor de preoţie să înveţe toate şcoalele până la filozofie..2) Eminentul biograf al lui Şaguna spune în continuare că Şaguna „începe a împărtăşi prin circulare sfaturile lui' multe şi variate, cari privesc înainte de toate preoţimea, şi sub raportul înfăţişerii sale exterioare, dar mai ales sub a- *) N. Popea: Memorialul Arhiepiscopului şi Metropolitului Andreiu, baron de Şaguna . . . Tom. I, pag. 5. -) Dr. I. Lupaş: Mitropolitul Andrei Şaguna — Monografie isto«. rică, pag. 49 (după un circular ms, din arhiva parohiei Bungard.) XXX cela al valorii intelectuale şi sufleteşti . . . Intr’un sens mai larg circularele aceste, dela sfârşitul anului 1846, cuprind un adevărat program de muncă social-pedagogică, întrucât ele îmbrăţişează şi educaţia tinerimii, starea morală şi materială a ţăranilor, din obiceiurile cărora vrea să stârpească pe cele păgubitoare, Insistând cu toată căldura pentru cultivarea celor bune şi potrivite învăţăturilor creştineşti. In centrul acestei însemnate acţiuni de regenerare socială şi culturală Şaguna vrea să pună, cu orice preţ, preoţimea; dela preot să pornească toate îndemnurile bune, supravegherea lui părintească să îndrepte toţi paşii poporului, să-l ferească din calea ispitelor şi să-l îndrume pe cărările înaintării în cultură şi bună stare"1) Iar în prima circulară pe care o trimite protopopilor la 20 Octomvrie 1846 cu Nr. cons. 595 porunceşte acestora să pună „toată osteneala şi silinţau ca „fiecare preot după cuviinţă să-şi poată împlini datorinţele sale, tot insul să se îndeletnicească în cetirea sfintei scripturi şi a sf. Părinţi, să cetească şi să înveţe Catichisul de rost şi căştigându-şi folositoare cunoştinţe să fie în stare a cuvânta din timp în timp cătră popor cu sporiu şi cu folos, şi a-i putea arăta •calea cătră fapte bune, spre care sfârşit se cuvine să aibă o viaţă neprihănită, purtare bună în toate, şi în tot locul ca cu trimbiţă bine răsunătoare să deştepte pe toţi spre cucernicia cea adevărat creştină şi spre frica lui Dumnezeu“...-) Spre a se convinge însuşi că sfaturile şi „ordinaţiunile“ sale nu au fost glas în pustiu porneşte în vizita{iuni canonice prin sate. Reîntors la reşedinţă, în 1 Decemvrie cu Nr. cons. 701 sloboade o nouă „Epistolie de învăţătură cătră paro-hialnica preoţime,“ în care spune: „Auziţi suspinarea mea, cu care din adâncul inimei mele strig cătră voi: Amar mie de na voia binevesti, că datoria mă sileşte, diregătoria îmi este mie încredinţată! ') Idem op. cit. pag. 49. ') 1. Lupaş: Mitrop. Andreiu Şaguna . . . pag. 50 Sfinţenia slujbei voastre preoţeşti şi aşteptarea stăpânirilor precum şi starea poporenilor cu drept cer dela noi, , ca datoria şi diregătoria noastră ştiind în ce se cuprinde aceea, cu nevoinţă şi osârdie să împlinim, ţâre atunci o vom face, de vom propovedui cuvântul lui Dumnezeu .... Drept aceea, datoria şi diregătoria mea o împlinesc când doresc prin trimiterea acestei epistolii a mele cătră voi, a vă ruga cu toată răbdarea, ca să aveţi deapururea înaintea ochilor înţelegerea, ştiinţa, iscusinţa (deprinderea) cuvântului, bune năravuri şi viaţă fără prihană şi pacinică“') Asemenea orânduiri Şaguna ie sprijineşte pe temeiuri canonice şi din Sfintele Scripturi, arătând că al 58-lea Canon apostolic porunceşte ca: „Preotul Repurtând grije de popor şi neînvăţându-l să se afuriseascăIar la Iesechil cap. III v. 17 sţă sris: de nu vei desluşi nici vei grăi, va muri cel fără de lege întru fărădelegea lui: sângele lui din mâna ta îl voiu cere.u Dacă nu s’ar fi prăpădit arhiva în pârjolul din 1848-49 am fi putut culege încă numeroase dovezi, care ne-ar arăta vădit grija cea mare a lui Şaguna faţă de predică. Dar şi din ceeace s’a păstrat prin diferitele arhive protopopeşti sau parohiale, avem convingerea că s’ar putea aduna material surprinzător în această privinţă. Să nădăjduim că interesul crescând faţă de şagunianism va scoată la iveală toate documentele care păstrează întrânsele fărâme din prezenţa Marelui Şaguna. / Prin actul alegerii de episcop dela 2 Decemvrie 1847 din Turda Şaguna intră în numărul celor trei care au obţinut mai multe voturi. In (24 Ianuarie) 5 Februarie 1848 împăratul confirmă ca episcop pe Şaguna. Evenimentul acesta Şaguna îl aduce la cunoştinţă obştească prin următoarea circulară, Nr. 119/1848 din 24/12 Februarie: ') N. Popea: Arhiepiscop şi Mitrop. Andreiu Baron de Şaguna, pag. 162—163. XXXII „Bine’ncuviinţate D. Protopresbiter, Şi cinstită Preoţime Eparchialnică, Mie mult Iubibiţior! A. Sa Cesaro-Crâiascâ Maiestatea Prea înălţatul şi Mult Stăpănitoriul împăratul şi Craiul nostru Ferdinand 1-lea, prin Prea înalta rezoluţie din 5-lea Februarie anului curgătoriu, s’au îndurat preapărinteşte a mă denumi pe mine subscrisul de Episcop al Clerului şi Poporului nostru greco-neunit răsăritean din Ardeal. Despre care, în urma Induratului Decret dtto 10 Februarie an. curg. Nr. 725 către mine îndreptat, atât pe Bi-ne’ncuviinţenia Ta, cât şi pe întreaga Preoţime şi pe Popo-renii noştri prin aceasta Vă înştiinţez. Care preaînaltă rezoluţie împărătească nu numai că ne încredinţează despre aceea împărătească grijă a Maiestăţii Sale, prin care pe toţi supuşii săi doreşte a-i face norocoşi şi părtaşi darurilor Sale, ci încă trebue să deştepte în inimile noastre o nemărginită mulţămită cătră Marele nostru Mo-narch, înalt carele, pe cale măngăitoare pentru clerul şi poporul nostru, preaîndurat s’a milostivit a întregi de doi ani şi patru luni văduvitul Scaun Episcopesc al Eparchiei acesteia. Şi fiindcă această osebită soarte pe mine a căzut, vă făgăduiesc sărbătoreşte, cumcă, de vreme ce Preaînalta milă a înălţatului nostru împărat prin întregirea Scaunului Episcopesc arătată, într’acolo ţîntează, ca Clerul şi Poporul nostru, precum în cele sufleteşti aşa şi în cele de minte ţiitoare, să se folosească, din toate puterile mele neostenit mă voi strădui, ca împlinind a Preaînălţatului nostru împărat pentru noi toţi preamăntuiloarea această grijă, să fiu Tatăl Clerului şi al Poporului nostru; Tată, zic, să fiu, Tată şi încă odată zic, Tată să fiu în înţelesul cel adevărat. Dar, ca să nu las neîntrebuinţat nici un prilej, prin care s’ar putea folosi atât Preoţimea, cât şi întreg Poporul nostru, pentru aceea, bine ştiind eu ce lipsă mare are popo-, rul nostru de a căpăta învăţătură, de a se desăvârşi şi a se lumina, poftesc pe întreaga mie iubită preoţime, ca să se XXXIII nevoiaşei a întocmi şi a spune cuvântări bisericeşti, adeca a învăţa şi a lumina pe poporenii noştrii. Poate, că se vor afla unii dintre preoţi, cari îmi vor zice aici, cumcă pentru întocmirea şi învăţarea cuvântărilor bisericeşti n’au vreme, siliţi fiind a-şi agonisi pănea cea de toate zilele cu sudoarea feţii lor; însă nu aşa iubiţilor mei ■împreună-slujitori! nu aşa, pentrucă şi sfântul Apostol Pavel a lucrat cu mâinile sale şi totuşi a şi binevestit, precum ne adeverează capul 20, st. 34 din Faptele Apostolilor: „cumcă manile lui nu numai luişi, ci şi celor ce erau cu dânsul, la toate lipsele, întru bunăvestirea cea cu zi şi cu noapte, au slujit. “ Această datorinţă a noastră şi pentru aceea trebue şă-o împlinim cu strădanie şi râvnă, ca poporeni noştrii să vază cumcă ne îngrijim pentru ei, cari au o neapărată lipsă de o creştete şi povăţuire bună, ca prin aceea din necovârşire la covârşire şi din ruginita negură a neşţiinţetor, în carea prin curgerea nenumăratelor veacuri spre paguba sa cea universală încă până în ziua de astăzi se află, la limanul cel liniştit al ştiinţelor şi al luminării să se aducă şi aşa să se prefacă într’un popor cultivat, pe lângă celelalte popoare luminate, şi să simtă împreună darul şi bunătatea stăpânirei Preaînălţa-tului nostru Monarh, înalt, carele doreşte prin noi, cari purtăm nume de învăţători ai poporului, creşterea şi luminarea supuşilor săi, căci ştie Preabunul nostru împărat ce folos este în zisul acela alui Horaţ: ingenuas didicisse fideliter artes, emollit mores, nec sinit esse feros. Şi ca sfatul acesta al meu să nu răsune înzadar, ca glasul celui din pustie, poftesc pe întreaga preoţime, ca în-tocmitele sale cuvântări bisericeşti din vreme în vreme să mi-le trimită încoace, pe care eu, după aceea, le voi aduna într’una şi le voi da la lumină subt numele acesta; „Adunarea cuvântărilor bisericeşti, întocmite prin preoţimea eparhiei greco-răsăritene neunite din Ardeal." Şi încă odată vă poftesc, ca să cumpăniţi sfatul acesta al meu puţinei şi veţi afla, cumcă împlinirea lui va aduce iii XXXIV •r.;Ti roduri spre cinstea noastră şi spre folosul obştesc al popore-nilor noştri, cătră a căror ajungere toate puterile noastre trebue să fie îndreptate. ,r Pe lângă care, încredinţăndu-vă milei şi acoperemântu-lui Atotputernicului Părinte Ceresc, cu adevărată părintească dragoste sunt: Al vostru Din şedinţa consistorială ţinută la Sibiu în 24112 Februarie 1848. de tot binele voitoriu ANDREIU ŞAGUNA m. p. nou denumitul Episcop“. „Se pare, că preoţimea nu s’a prea întrecut cu zelul în propoveduirea cuvântului şi mai ales în coborîrea lui pe hârtie, pentrucă această culegere de cuvântări n’a mai apărut" afirmă Gh. Tulbure.1) • Afirmaţiunna aceasta o socotim exagerată. O preoţime care pe la 1564 „se jeluia de tâlcul evangheliilor, cum să poată şi ei propovedui şi a spune oamenilor învăţătură după cetitul Evanghelieiiar la 1581 Hârjilu Lucaci se sfătuia cu Mitropolitul Ghenadie „den tot ţinutul Ardealului şi al Orăzii şi cu mult cliros de preoţi ce le trebuia această carte“ — adică Evanghelia cu învăţătură — şi în sfârşit o preoţime care atunci când nu avea la îndemână cărţi de predici tipărite le copia cu mâna dar de ele nu se lipsia — credem că nu, poate fi caracterizată cu afirmaţiuni ca şi cea de mai sus.2) . Pe de altă parte e cu neputinţă ca circulara Iui Şaguna reprodusă mai sus să fi răsunat ca un glas în pustiu. Lipsa urmelor despre predicile trimise lui Şaguna din partea preo-ţimei se poate explica numai prin prăpădul dela 1848 când *) Gh. Tulbure: Mitrop. Şaguna. Opera literară, Scrisori pasto-Tale etc. pag. 24. 2) Pentru circulaţia unor manuscrise de predici după Cazania lui Varlaam, trimitem Ia lucrarea noastră: Cazania Iui Varlaam 1643—1943. Prezentare în imagini, Capitolul: Manuscrise după Cazania Iui Varlaam. XXXV insurecţii unguri au dat foc reşedinţei episcopale, mistuindu-i astfel şi arhiva cu tot cuprinsul ei. In anul 1850 a avut loc un eveniment de o însemnătatea excepţională pentru Biserica ortodoxă română din Ardeal. Şaguna a însemnat în Memoriile sale ale anului 1850 următoarele: „Saşii adunaţi în Universitatea lor (Reprezentanţa lor naţională), erau favoriţi de guvern, se umpluse cu ei posturile la guvern şi finanţe, apoi la posturi judiciare. Dintre Români de abia se vedea câte unul pe la posturile-■statului. Guvernatorul, cu prilejul unei convorbiri private, mi s’a descoperit cu neplăcere în contra Universităţii săseşti pentru ţinerea ei îndelungată. Această expectoraţiune a guvernatorului Wohlgemath, mi-a dat mie anză de a-i reflecta, că este indigitat a se face o demonstraţiune frumoasă în contra conflutului (a întrunirii în Universitatea săsească) naţiunii săseşti. Guvernatorul mă întreabă pe mine, că ce demonstraţie frumoasă s’ar putea face? La care i-am răspus: Excelenţa ta, să-mi dai voie a conchema un sinod bisericesc spre consultare asupra obiectelor noastre bisericeşti şi şcolare. Guvernatorul numai decât s’a învoit în propunerea mea, şi eu am conchemat pe 12 Martie sinodul eparhial."1) Aşa s’a început constituţionalismul şagunian pentru Biserica din Transilvania. Cu tot absolutismul care se instaurase, Şaguna, datorită exclusiv iscusinţei sale, care a ştiut să exploateze conjunctura momentului, s’a ţinut în Martie 1850 întâiul sobor, după o vacanţă de un veac şi jumitate. In adresa Nr. cons. 110/1850 din 10 Februarie, prin care s’a convocat sinodul pe ziua de 24 Martie, printre altele Şaguna scris : Mulţămesc Tatălui ceresc, mulţămesc înaltului nostru împărat şi înalt aceluiaşi stăpâniri, prin a căror milă mă aflu în acea norocoasă stare, ca să vă pot vesti ţinerea soborului după care. aşa mult şi prea mult au oftat părinţii, ') Memoriile Arhiep. şi Mitrop. Andrei Şaguna, din anii 1846— 1871, pag. 42. XXXVI moşii şi strămoşii noştri, însă ajungerea fui ne-a fost menită nouă din vechime. O! eu de trei ori norocosul, care m’am învrednicit a aduna biserica cea vie a lui Hristos, care m’am învrednicit a mă vedea încunjurat de fraţii şi fiii mei sufleteşti, şi a mă sfătui cu dânşi despre starea bisericii lui Hristos — despre starea şcoalelor şi despre creşterea cea bună a tineri-mei, ca păstorirea. . mea să fie spre mărirea lui Dumnezeu, spre podoaba bisericii, spre întărirea credinţei, spre mângâierea celorce mi s’au încredinţat duhovniceşte, cu un cuvânt spre toi lucrul folositor şi mângăitor ... Deci iubiţilor! Soborul acesta se va ţinea la episcopia noastră în Sibiu. Lucru sfânt şi mare va să se făptuiască, şi ca să putem începe şi săvârşi lucrul aceasta sfânt şi mare cu spor bun, de lipsă este, ca înaintea deschiderii soborului, să cădem la mila Atotputernicului Dumnezeu, ca să ne lumineze minţile şi cugetele noastre, şi să ne dea inimă curată şi iubire frăţească în sfătuirile noastre, adecă să se îndure a ne trimite pe Duhul său cel sfânt, pentrucă soborul acesta se va aduna în numele lui şi spre mărirea mumelui Lui; aşişderea este de lipsă ca după săvârşirea soborului, să mulţămim lui Dumnezeu, pentrucă ne-a învrednicii a săvârşi astfel de lucru sfânt şi mare spre binele bisericii şi al popo-renilor noştri. Pentru aceea întreagă preoţimea se îndatorează a face opt zile rugăciune pentru chemarea Sfântuluit Duh... In ziua deschiderii soborului se va ţinea şi la episcopia noastră Sf. liturghie cu mai mulţi preoţi şi diaconi împreună cu mine, şi la liturghie toţi mădularii bisericei se vor cumineca, pentru împreunarea credinţei şi împărtăşirea sfântului Duh ... . Osteneala preoţilor acelora cari se vor deosebi cu cuvântări în bisericile lor despre sfinţenia şi mărimea soboare-lor, adecă a adunărilor bisericeşti se va recunoaşte cu deosebită răsplată din partea mea şi cuvântările lor se vor tipări şi publica."1) ‘) Gh. Tulbure: Mitrop. Şaguna— Opera literară, Scrisori pastorale, Circulări şcolare, diverse, pag. 402—404. XXXVII Aşa a ştiut Şaguna să mobilizeze întreaga preoţime şi să o facă a simţi cu adevărat mărimea evenimentului. Dar în chip deosebit ne interesează aci ultimul alineat din circulara citată. , Cercetând actele anului 1850 din arthiva Mitropoliei din Sibiu, drept răspuns la această dorinţă a lui Şaguna, sau dacă voiţi să o numim stimulare, am găsit 11 predici şi urme despre alte 5. Deci dacă această adresă nu a rămas glas în pustiu, credem că nici circulara din 24 Februarie 1848 nu a putut rămânea fără de niciun răspuns. - In dosarul anului 1850 sub Nr. 413 se află următoarea însemnare, pe o filă în-folio,. aparţinând, probabil, vreunui referent din consistor: „413-850 Ioan Petric Paroh la Braşov Savva Popovici Paroh la Răşinariit Nae Banu Paroh la Poiana Spiridon Jorcovan Prot. şi paroh la Draguş Ioan Maneguţu Dascal la ... . Ioan Martinovici Paroh, la Satulungu Georgiu Papu Paroh la Luduş Ioann Comşa Diacon la Zărneşti Trifon Popovici Paroh la Beriiu Georgiu Tomaşu Paroh la Deagu şi Sabin Pizo Paroh la Săcărămbu şi Ioan Hannia Preot şi profesor de Teologie în institutul clerical aştern Cuvântările sale cu prilejul deschiderii Sinodului eparhial în 12123 Martie a. c. earâ Cuviosul Părinte Protopop Dr. Pantazi cu prilejul închiderii acelui sobor în a 3-a Duminică a postului mare ţinute; Zelul Preoţilor acestora să se laude prin ţirculare cătră toţi Protopopii Eparhiali spre publicare togmite — cu acel adaos ca aceştia să rămână în acest zelu şi să se califice în privinţa aceasta eară ceilalţi să tirmeze lor şi aşea în scurt timp să va putea. înfiinţa o colecţiune de mai multe ^cuvântări potrivite care apoi se vor da în tipariu.“ XXXVIII Dintre acestea, 8 există în dosarul respectiv, iar ale lui Ioan Petric, Savva Popovici, Ioan Comşa, Ioan Hannia şi Dr. Pantazi lipsesc. Predica lui Sabin Pizo e însoţită de următoarea adresă: „Măria ta Prea luminate şi Prea sfinţite Domnule Episcope, al meu prea Milostiv Stăpâne şi Părinte! După părintescul îndemn al Prea luminat Mării tale, Cuvântarea care am făcut în Dumineca dintâi a sfântului Post în Biserica de aicia mie încredinţului popor, cu fiască plecăciune preaumilit o aştern, macar eu cunosc prea bine că ea este prea puţină, prea mică spre a îndestuli barem în câtva Părintească Dorinţă, dar nădăjduesc a nu mi să treace cu vederea, statorniceşte prin aceasta făgăduindu-mă, cu alt prilej ca la asemenea lucru a fi şi cu mai multă strădanie, Primeaşte Măria ta Preaîndurate stăpâne! şi Părinte! mica mea osteneală, de care înţelegând să va veseli sufletul meu, care şi până acuma în Prealuminat Măria ta au cunoscut pre al său îndreptătoriu, şi măngăitoriu, cu aceastea încredinţat despre Părinteasca şi milostiva îndurare rămân. Săcă-râmbu 17/29 Martie 1850. Al Prea luminat Mării tale mie milostivului stăpân. Prea umilit/ fiiu Sabin Pizo Paroh Săcărâmbului şi denumit asesor consistorial.11 Predica e datată din 11/23 Martie 1850. Sub Nr. 636 din 1850 se află predicile lui Georgie Dogariu, paroh în Teliu (azi în prot. Oituz, jud. Braşov)' şi Dr. Georgie Cioftec „paroh din Arpătac şi Nameasnicul s. pr.“ Pe f. 4 v, a predicei lui G. Dogariu se află următoarea notă a referentului: „ Parohii Georgie Dogariu din Tel şi Georgie Cioflec aşternu Prea sfinţei Sale Predicele lor ţinute în privinţa şi cu prilejul Soborului dieţezan. Datum 8 Iulie 1850.“ Mai jos, de altă mână: Să se asserveză între celelalte cuvântări şi să se laude auctorii în districtul protopopiatului lor. “ Sub Nr. 751/1850 se află 4 predici ale lui Petru Po-pionu din Certez (protopopiatul Devei). Despre una, cea din XXXIX 25 Decemvrie 1849 a fost vorba mai sus. Dintre celelalte trei una e: Cuvântare zisă în Biserica Cerlezului la 12 Martie în privinţa săborului Dieţezan ce s’a ţinut la Sibii în acea zi la căsile episcopeştiPleacă dela textul: „Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu acolo sânt în mijlocul Ior.“ Matei cap. 18 stih 20. Celelatle două sunt: „Cuvântare zisă la întâia zi Ianuarie 1850 în Beserica Certezului“ şi „Cuvânt rostit la 21 Mai 1850 în Beserica Certezului spre îndemnarea poporului aş da fiii la învăţătură, după care în acea zi poporul au şi tocmit învăţători pentru fiii lor." Aceste 4 predici Petru Popionu le-a trimis cu următoarea adresă, pe care o dăm aci în întregime şi ca un document al vremii. „Prea luminate şi Prea Osfinţite Doamne, Doamne E(pis)coape Mie Prea bune Părinte! 1 Mai micul şi mai nevrednicul decât toţi cu âdâncă umilitate şi cu aplecăciune de şi nu în persoană dar prin alăturatele aici Cuvântări Bisericeşti, ce în zilele însămnate în fruntea lor întru adevăr s’au şi rostit la poporul care subscrisului e încredinţat spre al păstori v sufleteşte. Aceşte Cuvântări mai micul şi nevrednicul cu mare sfială a le aşterne înaintea Feţii Prea luminat Mării tale îndrăzneşte. Cu mare sfială din pricină că nu am atâta pricepere cât să pot fi vrednic de a corăspunde chemării mele. Nu am învăţat cât să pot cu acurateţă împlini voia şi scopul cel mare si sf(n)t al stăpânirii pentru care la stăpânire aş face bucurie şi mângăiere> mă tem zic că nefiind eu insuflat cu. atâta spirit intelectual, cât să pot întogmi după pofta prea luminat Mării tale cuvântări de acelea care să fie cu stil frumos, cu stil retoricesc, cu stil mângăitor de popor, cu stil însufleţitor de umilinţă şi ascultare cătră învăţăturile Besericeşti. In locul acestora poate că nu ţin altă pricină ci numai din nepricepere şi din neînvăţătură, vor fi în cuvântările mele cuvinte scăndăloase, cuvinte nepotrivite cu înţelesul despre care sânt cuvântările făcute, Scrisoarea încă e neordinată şi nu după ortografie XL întogmită. Aceste a mele cuvântări ori şi cum sânt dacă Prea luminat Măria ta te vei molostivi a le cerceta cred că vei fi convins că încâtu-i din parte-mi am pus şi voi pune şi de aici înainte toată strădania, încât îm este mica mea pricepere, şi a împlini totdeauna ’ ordinăciunile Prea luminat Mării tale care cătră noi pentru a noastră fericire au fost şi vor fi îndreptate mă străduesc. Intru aceia încă îm pun toată silinţa şi cu tot adinsul lucrezu întracolo ca pre poporul cem este mie încredinţat să-l păstoresc sufleteşte totdeauna să-l povăţuesc pre cărările ce duc cătră fericire şi vremelnică şi vecinică. Dar Prea Osfinţite Doamne Doamne Episcope! pentru cuvintele ce nu vor fi cu înţeles curat în cuvântările mele şi pentru scrisoarea neordinată, îm cer părintească ertare, îm cer ertare pentrucă cuvântările mele nu s’au aşternut la tâmpul cuvenit, înaintea prea Osfinţii tale, iară aceasta să fie de crezut că nu din lenevire, ci numai din neputinţă şi din cuprinderea lucrului de toate zilele prin care cu osteneală şi cu sudoarea feţii îmi poci de pe o zi pe alta asigura susţinerea familii, de vreme ce sint aruncat de soarte în nu prea înzăstrată parohie. Cerând pentru aceste părintească ertare precum şi îndreptare greşelelor ce să vor afla în cuvântările mele, cred că Prea luminut Măria ta ca un înţălept părinte te vei milostivi fiului ce să cucereşte a da numai de ce este vrednic. Am de a înştiinţa în urmă că la 21 mai a. c. după cuvântarea ce am ţinut atunci Bătrini şi Curatori din satul acesta au togmit cu împreună înţălegerea şi a mea pe fiiul răposatului paroh al Devi, Inochentie Angel, de învăţătoriu Ia prunci, Fiiul e de 18. ani cu numele Ioan, acesta din zioa numită in sus e în satul nostru aşezat de ne învaţă prunci. Iară acum deodată aşternând aceasta a mea puţină ostăneală o pui la picioarele Prea luminat Mării tale, spre adeverire că am înplinit şi voi înplini \otdeauna cu bucurie rânduelile Prea luminat Mării tale încât puteria' intelectuală îm este ajutătoare. Pe lângă toate aceştea, în toată vremea sânt al Prea luminat Mării tale. Certezi, 21 Iunie 1850. „ Prea umilit fiiu Petru Popionu paroh românesc Certezi Pe verso adresei: „Sibiiu 23 Iunie 1850. Din protopopiatul Geoagiului. Petru Popion Parohul dela Certezi din Protopopiatul Geoagiului aşterne cuvântările sale care le au ţinut cu deosebitele prilejuri.“ Mai jos, de altă mână şi cu altfel de cerneală: „Dtum 17/29 August 850 Acde se primesc şi stradania acestui Preot să se facă cunoscută prin ţircularu în Protopopiatul Geoagiului spre lauda lui şi altor spre pildă bunău. Printre actele anului 1851 sub Nr. 758 am mai găsit încă o dovadă despre felul cum Şagana a ştiuat să stimuleze zelul predicatorial nu numai ^al preoţilor ci şi al tinerilor clerici care se pregăteau în şcola şaguniană şi în umbra marelui Arhiereu, să devină lucrători strădalnici în ogorul Bisericii şi al Neamului. Iată o: *Măria Ta, Inaltu Prea Sfinţite Domnule Episcope! Aici cu ''toată reverinţa aşternu Inaltu Prea Sfinţiei Tale cuvântarea ce am rostit în comunitatea naşterii mele îndată după sosirea mea dela Sibiiu; care deşi au fostu după uşora mea pricepere puţinu acomodată timpului prezent, totuşi văzuiu zugrăvită pe feţele auditorilor o bucurie ce nu se poate descrie şi o râvnă îndoită ca până aci întru luminarea tinerimei noastre române. Dacă asemenea Cuvântări ar câştiga binecuvântarea arhipăstorească, nu voiu lipsi şi în viiloriu a mă îndeletnici ca să corespundu chemării mele câtu şi datoritului scopu nacionalu. Cu care pe lângă totă supunerea şi ascultarea pănă la morte am rămasu. Al prea înalt Sfinţiei Tale prea plecat servu Vortolomei Baiul, theolog abs." Cuvântarea are o extensiune de 17 pagini quart şi pleacă >dela Textul: „Răspuns-au Naftanail şi a zis lui lsus, rabi, tu eşti fiul lui Dumnezeu, tu eşti împăratul lui Israil. Ioan c. 1 vers. 51“ Pe verso hârtiei cu care a inaintat cuvântarea, se află următoarele, aparţinătoare referenţilor din Consistor.: XLII „Vortolomei Baiul teolog absolut din Zărneşti împărtăşeşte cuvântarea sa, poporului în biserică, ţinută. Dtum 12 Novembr. 1851“ „Să se laude prin protopopul alcătuitorul şi ,să se ini-meze a ţinea asemenea cuvântări şi pe viitoriu“ ; „Am avut bucurie a vedea că clericul nostru din Zărneşti, Vartolomei Baiul, numaidecât după întoarcerea lui de ici dela Episcopie au ţinut poporului în biserică o cuvântare bunişoară. Prea Cinstia ta sâ lauzi în numele ( . . . aci hârtia e ruptă) zelul acestui clericu şi să-l inimezi ca şi pre viitoriu să se cuprindă cu asemenea lucruri folositoare, şi cuvântările lui din când în când să mi le trimită în coace. Din Şed.“ Mai jos scrie Şaguna: „Să se laude prin Protop.“ Probabil aceasta a fost rezoluţia din şedinţă, dată de Şaguna, iar referentul a redactat adresa de mai sus către protopop. Anii 1852—53 formează un hiatus documentar despre strădaniile lui Şaguna pe terenul omiletic. Şaguna în memoriile anului 1854 scrie: „In anul acesta am continuat tipărirea Mineelor ale lunilor: Aprilie, Mai, Iunie, Iulie şi August, apoi Teologia dogmatică, Tâlcul Evangheliilor." Atât Nicolae Popea2) cât şi Gh. Tulbure 3) menţionează „Tâlcul Evangheliilor" dela 1854. Cu toate aceste n’am găsit nicio urmă despre această ediţie în Biblioteca Mitropolitană din Sibiu nici în a „Astrei" şi-nici în a Universităţii. In Nr. 19 din 5 Martie 1855 a Telegrafului Român s’a publicat Conspectul tuturor cărţilor apărute în Tipografia Diecezană şi acelor sub tipar. Tâlcul Evangheliilor nu este menţionată printre ele. ') Memoriile Arhiep. şi Mitrop. Andrei Şaguna din anii 1846— 1871, pag. 73. -) Nicolae Popea: Arhiep. şi Mitrop. Andreiu Baron de Şaguna, pag. 325. s) Gh. Tulbure: Mitropolitul Şaguna, Opera literară, Scrisori pastorale, Circulări şcolare, Diverse, pag. 44. XLIII CHIRIACODROMIONUL dela Sibiu, 1855 Nichifor Teotoche a” fost predicator în Constantinopol.. Cunoscându-1 Grigorie Ghica Vodă, Domnul martir al Moldovei, l-a învitat la Iaşi unde i-a încredinţat conducerea, şcolii domneşti. După sfârşitul tragic al lui Grigorie Ghica,. în 1776, Nichifor trece în Rusia. Acolo ajunge Mitropolit al Astrahanului. ■ Printre lucrurile rămase dea Nichifor se află şi o colecţie de cuvântări scrise în greceşte tipărite prima dată la. Moscova 1794.‘) Pe acestea Ie traduc Gherontie şi Grigorie 2), din porunca Mitropolitului Dositeiu Filitis şi se tipăresc în 1801 la Bucureşti sub titlul: CHIRIACODROMION / Ce cuprinde întru sine tâlcuirea tuturoru Ev[an]g[he]liiloru IA Dumineciloru celoru de peste anu, I Şi după fieşte carea tâlcuire a Evangheliei şi I osebita cuvântu pentru învăţătura nărăvuriloru, I Alcătuitu de prea Sfinţitulu Arhiepiscopu aiul Astrahanului Chyru N1CHIFORUJ Iară acumu Tâlcuitu dupe celu grecescu întru a doao I Domnie aicea a Prea Luminatului Nostru Domnu / IO ALEXANDRU CONSTANTIN IMURUZ VOEVODU, / Dinu Porunca.^Prea Sfinţitului Arhiepiscopu / Şi Mitropolitu A toată Ungrovlahiia / CHYRIU CHYRU DOSITEI. I Cu a căruia Blagoslovenie şi Cheltuială s’au şi I Typăritu spre folosulu celu de obşte alu neamulu(i) Rumânescu, I Intru alu optulea anu alu Păstoriei Preasfinţiei sale, I în Typografiia sf(i)ntei Mitropolii în Bucureşti. I La anulu dela Hr. 1801: în Luna lui Ianuarie, / De Stanciu Thom... Typ.u s) Cartea a apărut în format in-folio de 4+248 foi numerotate şi la urmă alte 3 foi nenumerotate. După referinţele 1) Bibi. Rom. Veche Toru. II, pag. 447.A 2) Grigorie acesta este Marele Mitropolit de mai târziu, cunoscut sub numele de Grigorie al IV-lea Miculescu, care a ajuns în 1823 din Diacon deadreptul Mitropolit. Şi prin acest amănunt viaţa şi faptele lui se ingemânează cu a Marelui Varlaam al Moldovei. s) Bibi. Rom. Veche, Tom. II pag. 422. XLIV ce ni le dă Gh. Comşa asupra acestei cărţi de predici.1) ea ar cuprinde 110 predici, Începând cu predica la Dumineca Sfintelor Paşti. Traducătorii Gherontie şi Grigorie, în prefaţa lor către Dositeiu Filitis, apreciază aceste cuvântări ale lui Nichifor în felul următor: Era, precumu se veade, Prea sfinţite alu nostru stăpânul, în zilele întru care Prea Sfinţiia ta povă-ţueşti cârma aceştii duhovniceşti corăbii, să se deşchiză oiloru celoru cuvântătoare lângă cealelalte şi uşa aceştii pururea înverzite grădini, ce era încuiată, şi să se rădice peceatea acestui pururea curgătoriu izvoru, ce era pecetluitu, zicemu ■adecă a aceştii de sufletu folositoare cărţi, ce să numeşte ■Chyriacodromionu, ca să se desfăteze de rodulu celu prea dulce alu pomiloru celoru bine înfloriţi, ce sântu întrânsa, ■şi să se răcorească cu darurile ceale duhovniceşti ale curgeri-ioru celoru pururea curgătoare, ce curgu dinutrânsa, nu numai cei ce să păstorescu de Prea Sfinţiia la, ci şi cei de pretutindenea, câţi să slujescu cu limba aciasta rumănească, nu numai în vremile aceaste de acumu, ci şi în ceale viitoare, în neamu şi în neamu"...2) Acest Chiriacodromion s’a retipărit până astăzi, în 1839 la Buzău, în 1840 la Iaşi, în 1855 la Sibiu şi în 1857 şi 1912 la Bucureşti — deci în total de 6 ori. „Este cartea care ■alăturea de Cazania lui Varlaam s’a bucurat de cea mai mare răspândire în bisericile româneşti3) Această carte, cu un tipar impecabil, în format in-folio înare cu textul paginilor pe două coloane o pune Şaguna în mâna preoţimei din Transilvania, Ia anul 1855, sub titlul următor: CHIRIACODROMIONI adecă / CUVÂNTĂRI BISERICEŞTI PENTRUI FIECARE DUMINECĂ A ANULUI,! întocmite de Prea sfinţitul Arhiepiscop al! Astrahanului NICHIFOR TEOTOCHE, I Tipărit acum întăiadată cu un adaos .' ') Gh. Comsa; Ist. Pred. la Români, pag. 119. 2) Bibi. Rom. Veche. Tom. II, pag. 422—423. 3) Gh. Comşa: Ist. Pred. la Români, pag. 121. de I Cuvântări pentru Sărbătorele domneşti I In zilele Prea înălţatului nostru împărat al / Austriei IFRANŢISC IOSIF /./ Supt Priveghierea şi cu Binecuvântarea Prea Sf(i)nţiei / Sale Domnului I ANDREIU Barone de ŞAGUNA, j Episcop at Bisericei Greco-răsăriteane Ortodoxe I în Marele Principat al Ardealului, Comandor al Ordenelui Leopoldinu Cesaro-Rege austriacu, şi I Sfetnic din lăuntru de Stat al Maiestatei SaleI Cesaro-Rege : Apostolice, I SIBIU. / Tipărit în Ijipogxafia diecezană la anul Domnului 1855.“ Textul acestui titlu, tipărit în două culori, roşu şi negru,, este încadrat în aceiaşi poartă de titlu ca şi Adaosul. (Vezi planşa). La început nu are niciun cuvânt de lămurire. Îndată după foaia de titlu, sub un clişeu ce reprezintă învierea lui Iisus, începe: „CUVÂNT După Evanghelia dela Ioann, care se ceteşte în Dumineca Sfintelor Paşti — Pentru Sărbători Textul, aşa cum am amintit mai sus, este aşezat în pagină pe două coloane. _____________ Ediţia şâguniănă a Chiriăcodrbmiohului^cuprinde numai j 58 de predici duminecale din ale lui Nichifor Teotoche plus / un ADAOS de 26 Cuvântări pentru Sărbătorile domneşti de \ peste an, cu paginaţie în continuare, întocmite de Şaguna ''însuşi;——— ^ ~ u" , Cuvântările la Dumineci se j^xtind dela pagina 1—335. Pagina-. 336 e în alb. Pe paginaC337i se află titlul Adaosului^ tipărit în două culori aşa cum îl redăm în faximil micşorat, (originalul este de 311/s/i9 cm.) în planşa aci alăturată. Pe verso foii de titlu, pag. 338, are următorul text: „Cuvintele acestea să fie în inima ta, şi în sufletul tău; şi. le spune fiilor tăi, şi le grăeşte lor, când şezi acasă, şi când mergi pre cale, şi când te culci, şl când te scoli, şi le scrieţi pre pragurile caselor voastre, şi a uşilor voastre. Moisi Cart. V. Cap. 6 Stih. 6—9“ Urmează înainte Cuvântarea lui Şaguna pe paginile 339—340, iar dela 341—471 se cuprind cele 26 Cuvântări XLVI la Sărbători, şi la sfârşit: „Scara de cele ce se cuprind întf-■această carte.u Volumul are o înfăţişare impunătoare. Afară de titlu e tipărit numai în negru. Ca ornamentaţie interioară are Ia începutul fiecărei predici câte un ornament de tirade tipografice ţi iniţiale. Apariţia Iui, aşa cum l-a întocmit Şaguna, a fost de bună seamă un eveniment în câmpul literaturii noastre omiletice din Transilvania. Niciuna dintre cărţile de predici -apărute înainte nu se prezintă într’o formă atât de impunătoare. Sensibilitatea religioasă a poporului pe bună dreptate •o aşeza printre Cărţile bisericeşi, alături de Sf. Evanghelie, Apostol şi celalalte. Cuvântările ei se cetesc în unele părţi până în ziua de astăzi, la sfârşitul Sf. liturghii, chiar dacă ■preotul a ţinut predică.1) înainte Cuvântarea la Adaos, Şaguna o datează la Dumineca Rusaliilor din anul 1855. „Telegraful Român" Nr. 66 .din 20 August 1855 anunţă apariţia „Chiriacodromionului" prin următoarele: Sibiu 19 August, Ne aflăm în puseciune plăcută a face •cunoscut publicului nostru, iacă mai vârtos preoţilor şi creştinilor cari cu deosebită zidire cetesc cărţile bisericeşti cum că CHIRIACODROMIONUL (urmează litlul complet vezi mai sus) — a ieşit de subt tipar şi la aceia DP prenumeranţi cari ■le-au dorit nelegate se vor expedia de loc, iar la cei ce le-au dorit legate, la târgul viitor al Sibiului, care va fi peste 14 ■zile. „Telegraful Român“ Va deschide coloanele sale oricărei Părintele Consilier mitropolitan dela Sibiu, Emilian Cioran, îmi povestea că Ia biserica din Râul Sadului de lângă Sibiu, până în -Ziua de astăzi, pe lângă predica pe care. o rosteşte preotul, la sfârşitul sf. liturghii, se ceteşte şi Cazania corespunzătoare după Chiriacodromionul lui Şaguna. Acest fapt poate fi pus în legătură şi cu cele ce le spune Şaguna în predica la praznicul înălţării Sf. Cruci unde cetim: „înzestraţi biserica voastră cu catihisuri, cu carte de cuvântări bisericeşti, cu sfinte Scripturi şi cu cărţi de ale sfinţilor părinţi si rânduiţi să vi se cetească din unele din aceste cărţi după sfânta liturghie; iar după prânz, la Vecernie ca să vi se cetească învăţătura creştinească* ■(Vezi pag. 162). XLVII critice solide ce s’ar face la adaosul cuvântărilor, care este o achiziţie nepreţuită atât pentru preoţi cât şi pentru evlavioşii noştri creştini, ce sunt tnsetaţi să audă cuvântul lui Dumnezeu în adevărata sa lumină şi cules într’o sistemă bine combinată, precum s’a aşezat în această carte." Răspunsurile la invitaţia de mai sus nu au întârziat. Căci în Nr. 73 din 14 Septemvrie apar următoarele: „Sibiu 11 Septemvrie. In unul din numerii trecuţi ai „Telegrafului Român“ s’a publicat că din Tipografia diece-sană a ieşit la lumină „CHIRIACODROMION“ s’au cuvântări bisericeşti pentru duminecile de peste tot anul, întocmite de Preasfinţitul Arhiepiscop al Astrahanului Nichifor Teotoche, cu un adaos de cuvântări bisericeşti pentru praznicile şi sărbătorile domneşti compuse de Excelenţa Sa Baronul de Şaguna, dreptcredinciosul Episcop al Bisericii greco-răsăritene din marele principat al Ardealului. După fierbintea dorinţă ce avem de a vedea pe tineră această Tipografie înflorind tot mai mult, ne-am bucurat că prin activitatea sa cea neîntreruptă justifică aşa de frumos aşteptarea noastră şi cu cea mai vie recunoştinţă am salutat şi cartea aceea nouă care a văzut lumina. Titlul ei ne-a îndemnat ca să ne grăbim a o lua în mână spre a o ceti ca să-i cunoaştem importanţa şi folosul şi să-i pătrundem cuprinsul ei bogat de învăţătură mântuitoare şi plină de măngăere sufletească. Dorinţa noastră s’a împlinit şi osteneala ni s’a răsplătit cu prisos, văzând cum se desvoltă întrânsa duhul cel adevărat al creştinismului şi al bisericei, şi cum prin învăţăturile ei se dau povăţuirile cele mai sigure pentru îndreptarea moralului creştinesc. Plini de cea mai curată mulţumire am lăsat această carte din mână cu hotărîre de a o mai lua şi altă dată spre a o ■ceti şi în mişcarea simţirei noastre din lăuntru nu ne-am putut opri de a zice întru noi: aceasta e cartea de care bisericile noastre aveau cea mai mare trebuinţă spre a învăţa pe poporul lor; aceasta e cartea care n’ar trebui să lipsească din casa fiecărui creştin, care ştie citi şi voeşte a se mântui. XLVIII Ini?adevăr, noi ne socotim norociţi că ne-am născut în soţietate creştină şi că purtăm numele acel mărit de creştini; dar să punem mâna pe inimă şi să nu ne sfiim a mărturisi, că preţuim puţin însemnătatea acelui nume măreţ, că cunoaştem puţin din învăţăturile ce ni le dă biserica, şi că mai puţin săvârşim fapte prin care să dobândim mântuirea pe care o căutăm în lumea aceasta şi o nădăjduim în cea viitoare. In copilăria noastră învăţăm dela părinţii noştri a ne însemna cu semnul crucii, care este simbolul creştinătăţii, a merge Dumineca şi ’n sărbători la biserică, a găngăvi vreocăteva rugăciuni al căror înţeles nu-l cuprindem, a . săvârşi vreo câteva ceremonii, a căror însemnătate nu o pricepem şi atunci părinţii noştrii în neştiinţă sau în indiferenţa lor cred că au făcut destul cu noi în privinţa aceasta. Ajungând în vârsta tinereţelor repeţim ca nişte maşine cele ce am învăţat dela părinţii noştrii, şi dacă se întâmplă să fim norociţi a umbla la şcoală, atunci învăţăm pe deasupra un Catehism, pe care îl uităm deodată cu scuturarea pulberei şcolastice despre noi. După ce intrăm în valurile vieţii sociale ne grămădesc grijile şi nevoile, ne deprindem cu feluritele ocupaţii spre a trăi, patimile şi interesele ne fac să uităm datoriile noastre de creştini; şi de Dumnezeu şi biserică abia ne aducem aminte, când avem să-i aducem vreo mulţămire pentru vreo izbândă norociţi a silinţelor noastre sau cel mult când necazurile, durerile şi primejdiile ne arată că n’avem dela cine altul să cerem milă, ajutor şi scăpare decât dela Dumnezeu. Ar fi vai de creştinătatea şi de mărturisirea noastră cănd biserica (întocmai) ca o mamă bună n’ar împlini ceeace lipseşte creşterii noastre cei nedeplinite care de tot felul este, numai creştinească nu este şi când prin învăţăturile sale neîncetate n’ar îngriji a ne aduce aminte totdeauna că adevărata noastră fericire atârnă numai dela acurata ascultare şi păzire a acelor învăţături*. In continuare spune că în Biserică pe lângă slujbe creştinii au primit şi învăţătura să cunoască adevărurile înalte — Hristos a învăţat. Pilda i-au urmat-o Apostolii şi episcopii — unii au fost mari oratori: Macarie, Grigorie, Ambrozie, Ioan Damachin — mai pe sus — Ioan Oură-de-aur. In veacurile mai încoace — citează pe Ilie Miniat. In Nrul 74 din 17 Sept. — continuă. — Spun că poporul românesc a primit totdeauna cu mare mângâiere învăţăturile ce i le-a dat biserica. Cea dintâi carte tipărită în Ardeal este o carte de studii „la Braşov la anul 1580“. După aceasta au ieşit şi altele.' Dar mai toate cărţile acestea s’au învechit şi au ajuns a fi foarte rare“ — şi mai departe: „Dacă Cazaniile de demult şi alte cărţi de felul acesta . pentru întinderea şi lăţirea ‘învăţăturilor mântuitoare s’au învechit ori au ajuns a fi rari, în biserici şi în casele creştinilor, apoi lipsa aceasta simţită adânc nu se putea împlini mai bine de cât cu tipărirea Chiriacodromionului. Autorul ei, Preasfin-ţitul Arhiepiscop al Astrahanului Nichifor Teoleche şi-a cunoscut foarte bine misia cea înaltă cu care a fost însărcinat spre a păstori biserica ce i s’a încredinţat şi prin cuvântările sale bisericeşti a desvoltat foarte frumos adevărurile sfintei credinţe şi a învăţat moralul cel mai curat creştinesc. Preţul şi importanţa acestei cărţi s’a recunoscut foarte de mult în Ţara Românească, şi căpeteniile bisericeşti de acolo au îngrijit a se traduce în limba românească cu cea mai mare acurateţă, spre a sluji de învăţătură şi mângăere creştinilor în_ biserică şi acasă. Cât de mult s’a întrebuinţat această carte se cunoaşte de acolo, că a ajuns cu vreme a fi foarte rară încât a fost de trebuinţă a se retipări a doua oră în anii mai dincoace. Tâlcuirea cea înţeleasă a Evangheliei, moralul cel curat şi stilul cel frumos, uşor şi dulce, care sânt meritele acestei cărţi, au tras luarea aminte a Eforiei şcoalelor şi o au prescris de carte de cetit pentru unele din clasele colegiului de acolo. Cuvântările ce se cuprind întrânsa nu sânt lungi ca să ostenească luarea aminte a cetitorilor sau ascultătorilor şi cu tdate aceste fiecare cuvântare este un tot, un întreg potrivit cu tema despre care vorbeşte. O carte atât de preţioasă în 1 toate privinţele şi atât de recomandată şi în alte ţări coreii- gionare, este o câştigare foarte importantă şi pentru biserica noastră din toate părţile aceste. Cu tot dreptul, aşa dar, am salutat-o când a ieşit din tipar, cu tot dreptul ne-am umplut de mântuire după ce am cetit-o şi cu tot dreptul o putem recomanda bisericilor şi creştinilor noştri. Dar cu toate acestea meritul acestei cărţi n’ar fi deplin, dacă Excelenţa sa D. Episcop Baronul de Şaguna n’ar fi îmbogăţit-o cu alăturatul adaos care face, aşa zicând, a doua parte a cărţii. Pe lângă Duminecile de peste tot anul pentru care sunt destinate cuvântările dintr’ânsa, noi avem şi praznice domneşti şi alte sărbători ale sfinţilor. Creştinii noştri precum ascultă cu evlavie şi râvnă învăţăturile de Dumineca, aşa doresc a-şi câştiga hrana sufletească şi în zilele de sărbători. Excelenţa Sa D. Episcop, al cărui talent oratoric de a cuvânta la popor pentru învăţătura şi mântuirea lui este cunoscut de obşte, a îndeplinit Chiriacodromionul şi cu cuvântări bisericeşti pentru praznicile şi sărbătorile domneşti de peste tot anul. In aceste cuvântări pline de elocvenţă bisericească, alcătuite într’un stil uşor şi potrivit cu înţelesul poporului, arată pretutindenea marea însemnătate a praznicelor descrie vieţile sfinţilor, şi în tot locul desvoltă duhul cel adevărat al bisericii creştine. Ceeace înalţă preţul acestor cuvântări este, că ele pretutindenea cuprind moral creştinesc practic aplicat la trebuinţele viefii sociale. Pe lângă datoriile strânse creştineşti ce le cere biserica dela fiecare creştin, cuvântările acestea se întind pe larg la ocupaţiile cu care se deprind oamenii spre a trăi şi îi povăţuesc la economie, Ia buna creştere a copiilor, la îmbrăţişarea meseriilor şi la toate întreprinderile prin care creştinii să-şi îmbunătăţească şi starea lor materială. Şi într’adevăr, dacă omul este alcătuit din trup şi suflet şi are trebuinţe şi trupeşti şi sufleteşti, se. înţelege că el numai prin împlinirea amândorora acestora îşi putea dobândi mântuirea sa trupească şi sufletească. Ne bucurăm, aşa dar, din inimă că biserica şi creştinii noştri capătă o carte atât de mult dorită, din care să tragă învăţăturile cele mai folositoare. Nădăjduim că nicio biserică nu va lipsi de a şi-o câştiga spre a se ceti dintr’ânsa în Dumineci şi sărbători cuvântările cele pline de mângâiere ce 'se cuprind în ea^Credem că şi unii din creştinii noştri cari ştiu ceti şi sunt mai avuţi, se vor sili a şi-o cumpăra pentru folosul lor privat şi al celorlalţi din casa lor. Forma ei din-, afară, hârtia cea trainică, tiparul cel curat spre a se putea ceti cu înlesnire şi preţul cel moderat după mărimea ei, o recomandă ca şi pe oricare altă carte ce a ieşit din tipografia diecezană. Nu sântem la îndoială că preoţii vor îngriji ca să nu treacă nicio duminecă sau sărbătoare fără a se citi •dintr’ânsa poporului adunat la biserică cuvântarea prescrisă pentru aceea zi. Sântem încredinţaţi că unii din preoţi mai curând vor citi cu luare aminte aceste cuvântări pe acasă înainte de zilele duminecilor şi sărbătorilor şi apoi însuşin-du-şi tot cuprinsul lor vor cuvânta în biserică şi dela sine spre mai mare laudă lor şi spre mai mare folosul creştinilor. In astfeliu de chip întinzându-se învăţătura cea mântuitoare, va creste binele, se va împuţina răul, înflori biserica şi se va întări creştinătatea; oamenii nu vor fi creştini numai cu numele, ci şi cu fapta, căci numai aşa se pregăteşte mân-iuirea trupească şi sufletească pentru care e făcut omul, spre lauda şi mărirea lui Dumnezeu". In Nrul 75 din 21 Septemvrie al „Telegrafului Român" întâlnim următoarele, într’o corespondenţă dinafară, dela Sighişoara: „Sigişoara în 16 Septemvrie. Darul cel frumos, cu care ne îmbucură de nou Tipografia noastră diecezană, cartea „Chiriacodromion“ adecă învăţături-bisericeşti pe toate Duminecile, cu un adaus de cuvântări pentru ^praznice, întocmit de Excelenţa Sa D. Episcop Andreiu Baron de Şaguna se Tevarsă peste noi tocmai în ziua Praznicului „înălţării S. Cruci". Mare întru adevăr ne fu bucuria cea sufletească, citindu-se în ziua aceasta pentru creştinătate atât de însemnată, cuvântarea ce este întocmită pentru acest praznic, şi în virtutea ce izvoreşte dintr’ânsa, nu numai pentru îngrijirea şi privegherea cea neobosită, ce' o are prea bunul nostru Arhipăstor şi IV* LII Episcop pentru turma sa, ci şi pentru buna şi plina de bucurie multămită cu care a fost primită aceasta carte din partea poporului însetat după un astfel de izvor dătător de viaţă. Numai cei ce cunosc mai de aproape cerinţele sufleteşti ale poporului nostru pot judeca despre importanta cârjii acesteia, care se recomandă şi prin tiparul cel frumos, iar mai vârtos prin dulceaţa stilului celui simplu, însă pătrunzător şi curat ce atrage la sine pe cetitor ca magnetul pe fer, iar pe ascultător ca mierea pe albine, atât încât putem zice că aceasta carte încoronează preţuita noastră Tipografie. Preoţimea noastră' din acest Protopopiat aleargă dară cu o inimă şi cu o gură a aduce mulţămită fiască preabunului său Arhipăstor, care îmbucură turma sa cu astfel de nutremânt, ea dimpreună cu poporul se bucură cu o inimă şi cu o gură. Cu ochii lor văd şi urechile lor aud acelea ce mulfi sfinţi şi drepţi au dorit să vadă şi să audă şi nu s’au învrednicit, ci s’au dus din lume cu dorul acestora, cu o inimă şi cu o gură strigă împreună cu Apostolul: Arhiereu ca acesta se cădea să fie nouă. (Evrei cap. 4—5“). - Aceiaşi corespondentă din „Sighişoara 16 Septemvrie*, o întâlnim şi în „Gazeta Transilvaniei" din 2 Noemvrie 1855 cu deosebire că în notă subliniară sub *) Redacţia adaugă: „Atât mai adăugăm numai că Chiriacodromionul, după cum ştim, e tradus încă de vestitul Grigorie Mitropolitul Ţărei Româneşti P.“ Aceasta aşa spre a mai ştirbi o leacă din meritatul elogiu adus lui Şaguna de corespondentul din Sighişoara. Mai notăm că în Nrele 74 şi 75 din 17 şi 21 Septemvrie s’a publicat „Cuvântarea la Sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci întocmită şi rostită de Excelenţa Sa Prea Sfinţitul nostru episcop Andreiu Baron de ŞagunaEste Cuvântarea tipărită în Adaos. * Din extraordinara activitate a lui Şaguna se desprinde luminos adevărul, că el nu şi-a irosit nicio strădanie înzadar. Tot ce a făcut, a făcut să rodească spre lauda lui Dumnezeu, LIII a Bisericii şi pentru' folosul de obşte. Ideile pe care le-a lansat şi lucrurile pe care le-a trimis la propoveduire, la mai departe lucrare, nu le-a pierdut o clipă din vedere, ci le-a urmărit până la capăt. In drumul lor, dacă a fost lipsă de unele amendamente le-a adăugat, spre a se putea bucura de scopul pentru care le-a creat. Acest adevăr se poate verifica şi cu privire,la tipărirea Chiriacodromionului. Şaguna l-a întocmit după cea mai bună a sa conştiinţă. A legat de cuvântările lui, şi îndeosebi de acele care îi aparţin personal, şi dintre care pe unele le-a rostit însuşi în faţa credincioşilor săi, cea mai fierbinte a sa dorinţă şi vrere de . a contribui cu maximum de efort şi jertfelnicie la zidirea sufletească a poporului lui încredinţat. De aceea după doi ani dela apariţia cărţii, într’una din circularele sale dă amănunţite îndrumări cum să-şi cetească cuvântările din Chiria-codromion. Probabil între timp, după ce trimisese cartea la propoveduire, a cules ştiri despre felul cum o întrebuinţează preo-ţimea. Unele i-au căşunat mari bucurii, iar puţine dintre ele i-au căşunat şi amărăciune. Pentru sporirea bunei chivernisiri a comoarei în Chiriacodromion adunată şi pentru împuţinarea păgubitoarei leneviri, în 2 August 1857 cu Nr. Cons. 626/1857 Şaguna sloboade următoarea circulară: Prea Cinstiţilor PP. Protopopi, Cinst. Administratori protopopeşti şi Cinstită Preoţime eparchială! Cu bucurie mare am înţeles, că unii dintre Preoţii noştrii eparchiali s’au străduit a câştiga pe partea Bisericii lor Cartea cea de Cuvântări numită „Chiriacodromion" şi dintrânsa cuvântul lui Dumnezeu în toate Duminecile şi Sărbătorile mari cu cuviinţă, de pe Amvon, îmbrăcaţi în Sfite îl cetesc bunilor' şi de învăţătură creştinească însetaţilor creştinilor noştrii, pentru care faptă frumoasă a lor vor căpăta ei plata , LIV împărăţiei cereşti dela Domnul nostru Isus Chrisios, a cărui Evanghelie ei o vestesc cu râvnă şi cu evlavie, însă şi dela poporeni seceră ei cinste şi laudă, iar dela mine, ca dela Archiereul lor, sunt totdeauna binecuvântaţi şi socotiţi ca destoinici împreună slujitori cu mine la Jertfelnicul Domnului, însă cu durere am înţeles şi aceea, că alţii > dintre Preoţii noştrii, îngănfaţi fiind de o sumeţie proastă, nici decum nu cetesc poporului învăţăturile evanghelice din „ Chiriacodromion"; iară alţii le cetesc, dar fără cuviinţă şi evlavie, nefiind îmbrăcaţi în Sfite, şi nu de pe Amvon, ci din strană; apoi mai sunt şi aşa lenoşi şi împietriţi la inimă între Preoţii noştrii, al căror număr însă este prea mic, că nici până în ziua de astăzi, adecă nici în vreme de doi ani nu şi-au câştigat cartea aceasta preafolositoare pentru Bisericile lor: pentru acea sunt silit a demanda: 1 lea, ca Părinţii Protopopi să se străduiască, în vremea cea mai scurtă, să se cumpere Chiriacodromionul pe seama acelor Biserici, unde mai lipseşte; preţul unei cărţi legată în piele este 12 fl. mon. conv. Al 2 lea, ca să arete pre toţi acei Preoţi, cari sunt nepăsători la cumpărarea acestei cărţi; Al 3 lea, ca cuvântările din Chiriacodromion sunt datori singuri Preoţii, unde sunt într’un loc mai mulţi, pe rând să le cetească de pe Amvon, fiind îmbrăcaţi în Sfite; iar unde este numai un Preot, acolo Dascălul sau Cantorul curat şi neted îmbrăcat să cetească cuvântările acelea aşişderea de pe Amvon. Al 4 lea, ca Părinţii Protopopi să pună pe vreunul dintre Creştini în fiecare parochie, carele să privegheze, dacă să păzeşte ordinăciunea aceasta archierească de cătră Preoţi, şi apoi să deie de ştire Scaunului protopopesc, de nu se va păzi strâns aceea, iar Părinţii Protopopi au apoi însărcinarea a arăta Scaunului episcopesc pre toţi aceia Preoţi, cari ar cuteza să fie nepăsători în cetirea Cuvântărilor de Dumineci şi de alte Sărbători mari. Al 5 lea, unde se află Mineiele bogate şi poporul va LV cere ca Sinaxariul zilei să se cetească, acolo Sinaxariul totdeauna să se cetească la Utrenie după Condacul Praznicului, şi apoi să se înceapă a se cânta Peasna a şaptea, iar cuvântarea din Chiriacodromion negreşit să se cetească la Liturghie. In sfârşit mai odată fac băgători de seamă pre toţi Preoţii noştrii, cari până acum n’au făcut din destul chiemării lor în cetirea cuvântărilor din Chiriacodromion, căci pre cei leneşi şi neascultători îi voi arăta prin Circular întregii Eparchii, şi îi voi lipsi de Parochie, ca pre nişte nedestoinici de a mai păstori pre poporul lui Dumnezeu. Sibiu 2-lea August 1857. Al Vostru de bine voitor Archiereu \ANDREIU BARON DE ŞAGUNA m. p. Şi acum, după ce am schiţat activitatea masivă a lui Şaguna pe tărâmul predicei din Transilvania concretizată în evenimentul tipăririi Chiriacodromionului cu Adaosul ce-i aparţine personal lui Şaguna; şi după ce am spicuit şi din presa ardeleană a vremii, răsunetul pe care aceea carte l-a avut, să revenim şi să urmărim mai departe, cronologic, strădaniile predicatoriale ale lui Şaguna, dacă nu necunoscute în orice caz foarte puţin cunoscute. Dacă cele 26 Cuvântări bisericeşti pentru Sărbătorile domneşti care formează un fascicol de lumină în activitatea omiletică a lui Şaguna, şi oarecum sunt mai cunoscute, în-mănunchiate fiind în volum, ne-au mai rămas dela Şaguna şi alte predici la Dumineci, pe care nu numai că le-a alcătuit, dar le-a şi rostit în vechea biserică grecească din Sibiu, din a cărei smerenie şi pe a cărei temelie, şi în sens figurat şi în înţelesul dogmatic, s’a ridicat monumentala catedrală mitropolitană de astăzi. Acestea fiind risipite în presa vremii, celor de azi le sunt cu totul necunoscute. De aceea ne vom îngădui să le reproducem în cele ce urmează: ALTE PREDICI ALE LUI ŞAGUNA PREDICĂ ŢINUTĂ ÎN CATEDRALA DIN CARLOVIŢ ÎN DUMINECA TOM1I, 18 APRILIE 1848, CÂND A FOST HIROTONIT ÎNTRU EPISCOP') Tot omul din clipita naşterii sale, când adecă începe a păşi în lume, îndată începe a şi muri, şi întru această viată în privinfa numărului zilelor sale foarte neştiut, felurite evenimente, şi mai mari şi mai mici întâmpină, până ce-i bate ultima oră a vieţii. Asta şi cu mine se întâmplă; căci şi eu din timpul acela, decând am început a cunoaşte puterea simţirii şi a judecării, am întâmpinat multe şi felurite evenimente, dintre care însă nici unul aşa însemnat n’a fost ca [şi] cel de astăzi, care cu atât mai mult îmi mişcă conştiinţa şi spiritul, cu cât mai convins sunt cumcă acela nu numai la persoana mea, ci şi Ia oarecare ştiut important obiect se refereşte. Important şi foarte important e pentru mine evenimentul la care luaţi astăzi parte! Căci se doreşte cu episcopia mea a ajunge la introducerea şi statornicirea cuviinciosului rând bun al unei numeroase, dar de multe şi felurite fatalităţi zguduite dieceze; ori să spun cu alte cuvinte: se cere dela mine, ca prin ocârmuirea mea să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane şi reînvierea aceasta să corespundă trebuinţei biserică, mântuirii poporului şi spiritului timpului. Fatală problemă! Dară cum aş putea eu, cu sânge rece cugeta la aceea ce se întâmplă astăzi cu mine, când ştiu sigur cumcă lucrurile diecezei noastre transilvane se află într’o amărîtă poziţiune! Eu nu aduc aceasta înainte pentru altceva decât pentru iubirea adevărului; nici mă vaet, căci cea mai mare parte a norocirei mele pururea în osteneală mi-a fost şi îmi va fi, şi aşa cea mai mare bucurie mi-a fost a învinge împiedecările, şi aceasta şi în viitor îmi va fi, şi de aceea sim{ind eu dureroasa stare a bisericei noastre ardelene, uşor pot convinge pe ori şi cine că cu toată inima urmez şi îmbrăţişez pe încoronatul poet, carele văzând starea diecezei sale, zise: *) A fost rostită In sârbeşte. O dăm In traducere, după N. Popea: Arhiep. şi Metrop. Andreiu Baron de Şaguna, pag. 37—41. LVII ,0 corabie! prea mult zaci într’un loc. Necuviincios lucru ar fi acesta, Dacă eu şezând pe înaltul tău unghiu, Să fiu numai singur sătul cu acestea, Gândul, simţirea, în piept mai îndelung ^ , Ascunse ţinând fără fruct şi atuncia, Când cealaltă parte a neamului însetează După 'nalte ştiinţe, şi amar oftează! Ce folos este atunci poporului, Când vistieria de aur şi de argint plină Ascunsă zace în sânul pământului, Unde se roade numai de rugină" *) O, că mângâiat aş fi eu dacă aş putea, afla acea dreaptă cale a judecării şi lucrării care m’ar duce la scopul acela la care, după sfinţenia şi greutatea chemării, îs dator a năzui! Şi măcar că avem canoanele sfintei noastre biserici, care determină modul păşirii arhipăstoreşti; şi măcar că-s convins cum că şi Excelenţa voastră în toată îndoiala mea oficială, cu părinteasca îndreptare îmi veţi veni într’ajutor; şi măcar că cunosc şi dorinţele clerului şi poporului nostru diecezan din Ardeal, în privinţa cărora se cere cât mai curând să i se ajute; dar fiindcă ştiu că omul e cu mult mai neputincios decât ar putea ajunge vreun lucru mai momentuos fără de ajutor dutnnezeesc, drept aceea, pentru fericita lucrare în chemarea ce-mi stă înainte, înaintea a tot văzătorului ochiu şi izvorului înţelepciunii, cad şi mă rog: îndreptătorul înţelepciunii, dătătorul cugetelor, pedepsitorul neînţelepţilor şi sprijinitorul săracilor, întăreşte, înţelepţeşte-mi inima mea Stăpâne, Tu Cuvinte al lui Dumnezeu, dă-mi cuvânt; că iată, eu nu voi opri buzele mele a striga cătră tine: îndură-te, milueşte-mă pe mine păcătosul! Deci de ar auzi Dumnezeu graiul meu acesta şi mi-ar arăta calea cea mântuitoare, prin care se ajunge Ia scopul binelui comun, atuncia aş fi deplin vrednic de acea înaltă graţie şi împărătească încredere care m’a numit de episcop al eparhiei transilvane; atunci ca un credincios supus aş putea mări nemuritorul nume al atât prealuminatului împărat şi rege al nostru Ferdinand, care părintească grije poartă de toţi supuşii săi, poftind în toată privinţa a-i noroci, arătându-se în însăşi faptă de adevărat părinte al supuşilor săi, care zic, aşa fel de concesiuni face şi aşa fel de lege întăreşte pentru *) Musitzki oda I. Cartea. III, p. 89. / LVI II care pe el şi numele lui, nu numai generaţia omenească ce acum viază, ci şi strănepoţii timpurilor celor mai de pe urmă îl vor binecuvânta. Deci cu dreptul putem zice despre un aşa îndurat împărat: Mare e mărirea lui întru mântuirea noastră, şi din toată inima a-i pofti, ca Domnul cu mărire şi cu cinste să-l încununeze! Nu e nici unul nici dintre cei ce sunt, nici dintre cei ce nu sunt aici de faţă, care nu ar şti că sfinţirea mea de astăzi, de episcop al Transilvaniei, este urmarea ostenelelor celor multe ale excelenţei Voastre, care bine aţi voit a le pune, încă dela începutul văduviei scaunului episcopesc din Transilvania, înaintea preaînaltului tron al c. regeştei sale măriri. Excelenţa voastră vedeţi astăzi ostenelele voastre, cele în lucrul acesta pus'e, încoronate cu preaînalta regeasca milă, şi acestea toate să vă fie spre cea mai mare mângâiere şi răsplătire. Iar cele mai departe urmări ale ostenelelor acestora ale excelenţei Voastre atârnă dela mine, dela mine zic, căci viitorul eparhiei noastre transilvane l-aţi înjugat cu persoana mea. Fiind eu inimicul viitoarelor făgăduinţe, ca cel mai aspru împlinitor al jurământului şi al datorinţelor mele, înaintea feţei bisericii prea umilit rog pe excelenţa Voastră, ca să binevoiţi această adevărată a mea mărturisire a o primi ca semn de răsplătire, pentru înalta graţie spre mine arătată. Căci eu nu numai după câştigatele-mi mai de mulţi ani convingeri, ci mai vârtos şi pentru aceea că excelenţa voastră din numerosul cler al nostru, pe mine m’aţi aflat vrednic de această grea, însă şi deschilinită dignitate, — lucrurile chemării mele aşa le voiu îndrepta şi săvârşi, încât vor putea fi spre folosul cel mai mare al bisericii şi poporului. Cu adevărată recunoştinţă mulţămesc şi Vouă, înalt Prea Sfinţiţilor domnipentru deschilinită bunăvoinţă arătată mie şi cu ocazia aceasta întru aceea că cu împreună lucrarea voastră se împlini sfinţirea mea de episcop. înalt Prea Sfinţiile Voastre din destul aţi răsplătit acea înaltă reverinţă care eu totdeauna cătră voi cu căldură am respicat. Fără îndoială la aceasta v’a însufleţit generoasa consideraţiune că şi eu sunt unul din acei următori ai voştri, care in decurs de unsprezece ani învăţăturile cele teologiceşti de pe aceiaşi catedră le-am predat de pe care şi voi singuri cu laudă le-aţi predat, şi care la acelaş consistor ca şi voi, mai înainte ca *) E vorba de episcopii Eugen loanovici al Carlstatului şi Ştefan Popovici al Vârşetului care împreună cu Raiacici au conlucrat la hirotonirea lui Şaguna. notar apoi şi ca asesor am fost. Pronia dumnezeiască a vrut ca gingaşa legătură a sufletelor noastre de până acum, şi în viitor să rămână, punându-mă şi pe mine pe acelaş grad al diregătoriei în care înşivă sunteţi. Fiţi încredinţaţi că eu şi ca cel asemenea voauă mă voiu sili a-mi agonisi bunăvoinţa voastră, căci eu nu cunosc pe lumea aceasta mai mare bunătate, „fără numai a vieţui fraţii împreună, că întru aceea a făgăduit Domnul viaţa de veci!“ Cu asemenea mulţămire legat mă simt şi cătră voi preacinstiţilor şi prea bine cucernicilor domni şi fraţi! pentrucă timpul cel mai frumos al vârstei mele cu voi în dragoste şi. în amiciţie l-am. petrecut, şi cu voi împreună m’am trudit precum în educaţia tânărului cler aşa şi în împlinirea lucrurilor oficioase. Fiţi încredinţaţi că eu totdeauna voiu arăta că sunt şi voiu rămâne adevăratul vostru soţ şi amic. Primeşte şi tu, înalt onorate public, călduroasa mea. salutare, care din sinceră dragoste izvoreşte. Voi singuri ştiţi ce fel de iubire cătră mine aţi arătat, şi pentru aceea împli-' nesc astăzi sfânta mea datorinţă, mărturisind aici în casa lui Dumnezeu aceea iubire a voastră cătră mine, din adâncul inimei poftindu-vă ca Domnul Dumnezeu să vă dăruiască viaţă îndelungată şi fericită şi prisosinţă rodurilor pământeşti şi să vă scutească de toată neplăcuta întâmplare. Mai pe urmă iarăşi înaintea ta Doamne cad şi zic: Tu Doamne, ştii că (eu) cătră scopul meu a alerga doresc: pe Românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voie către tot ce e adevărat, plăcut şi bun să-i tragi Tu Doamne, umbrează-mă cu puternicul tău scut! Tu îndulceşte-mi în ceasul morţii fructele amarelor mele oste« neli. Amin! CUVÂNT LA DUMINECA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ RUSALII Despre rodirea şi nerodirea cuvântului lui Dumnezeu. întocmită şi rostită de Excelenţa Sa D. Episcop- Andreiu Baron de Şaguna.1) Cela ce are urechi de auzit să auză. Luca, Cap. 8. St. 8. Acestea sânt cuvintele Mântuitorului din Evanghelia de astăzi, care le-a zis Apostolul său, după ce a asemănat rodirea şi nerodirea învăţăturii sale cu sămânţa ce o seamănă sămă- ‘) Telegr. Rom. Nr. 81. Anul III. 12 Oct. 1855. nătorul. Deasemenea aceasta a făcut-o Mântuitorul în următorul chip, zicând Apostolilor săi: A ieşit un sămănător să samene sămânţa sa şi sămânând el, una a căzut lângă cale şi s’a călcat şi pasările cerului au mâncat-o; alta a căzut pe piatră şi dacă a răsărit s’a uscat, pentrucă nu avea umezeală; alta a căzut între spini şi crescând spinii au înecat-o; iară alta a căzut pe pământ bun, şi crescând a făcut rod cu sutele. Acestea grăind a strigat: Cela ce are urechi de auzit să auză. Precât se vede a fi pilda aceasta lesne de a o înţelege pe atât Sfinţi Apostoli nu o au priceput, de aceea au rugat ei, pe H(risto)s să le spună înţelesul pildei; în urma rugării aceştia ■aşa a tălmăcit Hristos pilda pomenită: Sămânţa este cuvântul ' lui Dumnezeu; iară cea de lângă cale sânt cari aud cuvântul, iară după aceea vine diavolul şi ia cuvântul dela inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască; iară cea de pe piatră, sânt cari când aud, cu bucurie primesc cuvântul şi aceştia rădăcină nu au, cari cred pâna la o vreme, şi în vreme de ispită se lapădă dinnapoi; iară ceea ce a căzut între spini, aceştia sânt cari aud, însă cu bogăţiile ^i cu grijile şi cu dulceţile lumei aceştia umblând se împresoară şi nu rodesc desăvârşit; iară cea de pre pământ sânt aceia cari cu inimă bună şi curată auzind cuvântul îl ţin şi fac5 rod întru răbdare. Aşijderea şi după tălmăcirea aceasta a strigat H(risto)s Apostolilor: Cei ce au urechi de auzit să auză. Din îndemnul pildei acesteia a Mântuitorului care ne-a propus-o -Evanghelia de astăzi, nu va fi de prisos a ispiti rodirea cuvântului lui Dumnezeu în vremile lui Hristos, ale Apostolilor, şi ale Sfinţilor Părinţi, cari în veacurile cele dintâi ■ale creştinătăţii învăţau Legea Creştinească, şi apoi a ispiti şi rodirea cuvântului dumnezeesc în zilele,noastre. Este îndeobşte cunoscut că unul născut Fiul lui Dumnezeu a întemeiat închinarea unui adevărat Dumnezeu şi a pus piatra cea din capul unghiului pentru Biserica lui Dumnezeu; aşa dară el a fost cel dintâi propoveduitor al cuvântului lui Dumnezeul Sfânta Scriptură ne dă dovezi sigure, că rodirea cuvântului dumnezeesc învăţat şi propoveduit prin Hris-tos a fost bogată şi cu îmbelşugare, căci cetim la Sfânta Evan-gelie Matei cap. 14 St. 21 că H(risto)s a săturat în pustie cu cinci pani şi cu doi peşti cinci mii de bărbaţi, afară de muieri şi de copii. Din adeverinţa^ aceasta evangelică vedem rodirea cea mare'şi bogată a cuvântului dumnezeesc propoveduit prin Hristos. Apoi ştim că H(risto)s a pus doisprezece Apostoli şi LXI şaptezeci ucenici, rânduindu-i ca să propoveduiască cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea. Cum că cu rod bogat şi cu spor mare a fost cuvântul lui Dumnezeu propoveduit prin Apostoli şi ucenicii Domnului ne încredinţăm din locurile sfintei Scripturi. Aşa Sfântul Luca în Faptele Apostolilor Cap. 2, St. 41 adeverează că Apostolul Petru întâi în Ierusalim a propoveduit. cuvântul lui Dumnezeu şi numai decât trei mii de oameni au crezut în Hristos şi s’au botezat. Tot Apostolul Petru altădată a învăţat cuvântul Iui Dumnezeu în pridvorul bisericii lui Solomon şi îndată au crezut învăţăturei lui cinci mii dintre ascultători. Faptele Apostolilor Cap. 4. St. 4. Apostolul Filip ducându-se la Samaria a propoveduit. împărăţia lui Dumnezeu, şi numai decât s’au botezat mulţi bărbaţi şi multe muieri. Sergiu Pavlu, locţiitor împărătesc al Chiprului, a primit Legea lui Dumnezeu în urma învăţăturei Apostolului Pavel, carele apoi s’a dus de acolo la Antiohia Pisidiei, şi de acolo, a intrat într’o zi de Sâmbătă în Sinagogă, unde la rugarea bătrânilor a cuvântat despre Hristos, şi cuvântarea lui aşa a plăcut celor de faţă, încât l-au poftit ca şi Sâmbăta viitoarei să le cuvinteze, care a şi făcut un spor mare, căci apoi mulţi jidovii au mers după dânsul şi după Varnava. Rodirea cea îmbelşugată a cuvântului lui Dumnezeu în Antiohia Pisidiei prin nevoinţele Apostolilor Pavel şi Varnava aşa o cetim în Faptele Apostolilor Cap. 13 St. 48: „că auzind neamurile s’au bucurat şi măreau cuvântul Domnului, şi au crezut, câţi erau mai înainte rânduiţi spre viaţa vecinică." După aceştia s’au dus aceşti Apostoli la Iconia, unde; au intrat în Sinagogă şi au propoveduit Legea lui Dumnezeu* şi numai decât mulţime dintre jidovi şi dintre Elini au crezut* Faptele Apostolilor Cap. 14. St. 1. Aş putea arăta şi pentru ceilalţi Apostoli, că şi după. propoveduirea lor a rodit cu rod mare cuvântul lui Dumnezeu; însă fiind adevărul acesta prea cunoscut, să trecem la vremile Sfinţilor Părinţi, şi să vedem încât a rodit Legea lui Dumnezeu pe vremile lor. Istoria bisericească ne încredinţează, că prea mult a, rodit cuvântul Iui Dumnezeu prin învăţăturile Sfinţilor Părinţi, pentrucă nici goanele împăraţilor păgâni, nici omorurile de acolo purcezătoare asupra Mucenicilor n’au putut împiedeca pe Sfinţii Părinţi dela propoveduirea cuvântului lui Dumnezeu, nici că au putut înneca lucrarea învăţăturei creştine în inimile ascultătorilor şi pentru aceea rodirea cuvântului dumnezeesc pe vremile Sfinţilor Părinţi era cu mare îmbel-şugare, căci prea mulţi jidovi, prea mulţi păgâni şi slujitori de idoli fiind pătrunşi de minunile care le făcea Dumnezeu prin Sfinţii şi plăcu{ii lui, primeau sfântul Botez, şi se făceau creştini. însăşi Alexandra împărăteasa păgânului împărat Diocleţian a mărturisit pre Hristos, încredintându-se din chinurile cu care bărbatul ei muncea pe Sfântul Gheorghie/ că Dumnezeul creştinilor este Dumnezeu adevărat şi atotputernic, iar dumnezeii păgânilor sânt nişte chipuri cioplite moarte şi îăcute prin mâni omeneşti. Mai departe istoria bisericească ne învaţă, că în urma nevoinţelor Sfinţilor Părinţi şi a altor dascăli bisericeşti sămânţa cuvântului Iui Dumnezeu a căzut pre inimile mai multor mii, şi sute de mii de oameni, şi a răsărit şi a ■adus roadă multă, în sfârşit a căzut sămânţa cuvântului dumnezeesc şi pre inima unui împărat păgân şi a Maicii sale, adecă pre inima împăratului Constantin şi a Maicii Sale Elena, şi răsărind şi crescând în ei sămânţa cuvântului dumnezeesc, a adus rod cu sutele, pentrucă nu numai împăcatul Constantin cu Muma sa Elena au primit Legea lui Dumnezeu, ci şi alţi mulţi dintre dregători şi popor cu sute de mii, aşa încât în scurtă vreme a mărturisit toată împărăţia Iui Constantin Legea cea prin Hristos întemeiată, şi de atunci până în ziua de astăzi toate părţile lumii sânt pline de creştini; prin urmare ar gândi cineva că şi astăzi cade cuvântul lui Dumnezeu pre pământ bun şi rodeşte roadă cu sutele. Insă nu va fi de prisos a ispiti aci încât este adevărată astfeliu de gândire şi presupunere.1) Adevăr este că sântem creştini că avem sfânta Scriptură, avem cărţi bisericeşti, avem cărţi de rugăciuni, avem catehismuri, şi toate aceste le avem tipărite şi ni le putem câştiga cu înlesnire; avem arhierei şi ierei carii învaţă poporul în Legea lui Dumnezeu; avem catiheţi carii învaţă pre copii în învăţătura creştinească; avem popor care ascultă cuvântul cel propoveduit al lui Dumnezeu, aşa dară 'avem cu Înlesnire toate mijloacele nu numai pentru sămănătură, adecă pentru propoveduirea cuvântului lui Dumnezeu, ci şi pentru rodirea Iui. Aşa e, iubiţilor ascultători! Ni se pare că este aşa, dar de vom ispiti mai adânc după adevărul lucrului ţie vom convinge că deşi toate înlesnirile le avem pentru propoveduirea şi rodirea cuvântului dumnezeesc, totuşi din J) Continuare „Tel. Rom.“ Nr. 82 din 15 Oct. 1855. LXIII viata practică ştim, că cuvântul lui Dumnezeu nu rodeşte astăzi roadă cu sutele precum rodea demult. Aceasta ştim de acolo, căci vedem în toate zilele că creştinii de astăzi nu au atâta năzuială cătră ascultarea şi împlinirea cuvântului iui Dumnezeu precum au avut creştinii în veacurile cele de demult. J _ ■. Creştinii cei de demult mergeau în pământuri îndepărtate ca să asculte cuvântul cel propoveduit al lui Dumnezeu dela un arhiereu sau iereu, iar acum creştinii nu trebue să meargă în pământuri îndepărtate ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, căci în zilele noastre se află pretutindenea arhierei şi ierei, carii propoveduesc Legea lui Dumnezeu şi totuşi puţin creştini năzuesc la ascultarea cuvântului dumnezeesc. Creştinii cei de demult nu aveau biserici din pricina goanelor, unde să se fi adunat la învăţătura creştinească şi totuşi se adunau pe ascuns şi ascultau cu râvnă şi cu evlavie cuvântu lui Dumnezeu, carele apoi rodea roadă cu sutele precum rodeşte sămânţa cea bună, care cade în pământ bun; astăzi sânt biserici pretutindenea, unde cu înlesnire se pot aduna creştinii spre. învăţătura creştinească şi totuşi prea puţini se adună. In vremurile de demult din pricina goanelor numai pe ascuns se puteau aduna creştinii la slujba dumnezeiască şi tot se adunau, mari şi mici, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi; astăzi fără de nicio greutate se pot aduna creştinii la slujba dumnezeiască, şi totuşi prea - puţini se adună, iar ■cei mai mulţi nu se adună, ci se desvinovăţesc că au lucrat; alţii că se duc la drum, şi alţii altmintrelea, precum le vine mai bine la socoteală. Creştinii cei vechi aveau cu mult mai puţine şcoli decum avem noi, nu aveau cărţi tipărite şi cu preţ uşor' precum avem noi, ci trebuiau să le descrie (!) (scrie) , sau cu mulţi “bani să Ie cumpere dacă vreau s^ aibă cărţi, şi totuşi aveau •cărţile trebuincioase şi de suflet mântuitoare, şi noi nu avem. Creştinii din vremile de demult citeau nişte cărţi folositoare, atât pentru suflet cât şi pentru alte lipse ale lor, şi cărţile acelea au fost bune, căci şi scriitorii lor au fost nişte bărbaţi iscusiţi şi copţi, cari erau atât învăţaţi cât şi înţelepţi, dar astăzi vedem că creştinii cetesc nişte cărţi şi scrisori cu ■care nici trupeşte nici sufleteşte nu se folosesc, care le scriu nişte oameni cari singuri au lipsă de'învăţătură şi de dascăl, de aceea a fost societatea cetăţeană şi lumea întreagă mai LXIV nainte cu mult mai liniştită, mai pacinică şi mai fericită de cum este astăzi. La creştinii cei de demult era a cincia poruncă a Iui Dumnezeu, care legiuieşte: „Cinsteşte pe Tatăl tău şi pre Muma ta ca să-ţi fie bine pre pământ", o poruncă sfântă şi de toţi păzită, şi cinstirea părinţilor şi împlinirea voiei şi a sfaturilor lor era pentru fii, pentru fiice şi pentru toţi mai micii ca o sfinţenie mare, dar astăzi prea adeseori vedem pilde ale necinstirei şi neascultării părinţilor şi a mai marilor din partea fiilor şi slugilor. \ Socotind aşa dară toate aceste, să nu ne mirăm dacă cuvântul lui Dumnezeu nu rodeşte astăzi aşa bogat, cum a rodit în vremile de demult, ci să mărturisim că prea mulţi creştini sunt astăzi ale căror inimi se pot asemăna cu drumul, cu piatra şi cu spinii, şi de aceea nu poate rodi cuvântul lui Dumnezeu în,'ei, şi că prea puţini creştini sânt astăzi ale căror inimi se pot asemăna cu pământul cel bun; şi de aceea cuvântul Iui Dumnezeu în inimile acestora rodeşte roadă multă. Precum însă Mântuitorul Hristos a fost îngrijit oarecând pentru întemeierea şi lăţirea credinţei cei adevărate despre cunoaşterea şi închinarea unui adevărat şi în Sfânta Treime închinat Dumnezeu, tocmai aşa este îngrijată astăzi şi Sfânta Maica noastră Biserică, pentru susţinerea Legii lui Dumnezeu, şi pentru cea de acolo purcezătoare mântuire a creştinilor, de aceea s’a cetit astăzi pilda Mântuitorului despre semănătorul, ca creştinii având urechi de auzit să auză învăţătura pildelor şi să se poarte ca cuvântul lui Dumnezeu aşa* să rodească în inimile lor precum rodeşte sămânţa în pământ bun, şi ca nu numai să asculte cuvântul Iui Dumnezeu, ci să-I şi împlinească, pentrucă Hristos pre acel creştin carele ascultă şi împlineşte cuvântul Iui Dumnezeu, îl aseamănă cu bărbatul înţelept care a zidit casa sa pre piatră, zicând la Mateiu Cap. 7. st. 24: Tot cel ce aude cuvintele mele şi le face, asemăna-l-voiu pre el cu bărbatul înţelept, care a zidit casa sa pe piatră. Cât e de mare bunătatea şi de nespus folos ascultarea şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, se vede şi din acele cuvinte ale Mântuitorului dela Luca cap. 11 st. 28, care aşa sună: „Fericiţi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pre el“. In sfârşit, vrând Ii(su)s să convingă popoarele despre folosul ascultării şi al împlinirii cuvântului lui Dumnezeu, a atins cu învăţătura sa partea cea mai simţitoare a popoare- LXV lor, adică a atins iubirea care trebue să aibă tot omul către Dumnezeu, zicând: de mă iubeşte cineva, cuvântul meu va păzi, şi Tatăl meu (îl) va iubi pre el, şi la el vom veni, şi lăcaş la el vom face—Ioan Cap. 14. St. 23. Intr’adevăr în cuvintele acestea se cuprinde covârşirea tuturor răsplatelor, căci ce mai mult poate pofti cineva decât este aceea când Dumnezeu Tatăl iubeşte pe cineva; când Tatăl se duce la el cu Hristos, şi îşi face sieşi şi lui Hristos lăcaş la dânsul? Iubiţilor ascultătorii Priveghiaţi Ia învăţătura Evangheliei de astăzi, şi nu lăsaţi cuvântul Iui Dumnezeu aşa să piară din inimile voastre, precum piere sămânţa, care a căzut pe drum. Nu îngăduiţi ca cuvântul lui Dumnezeu aşa să se usuce în inimjle voastre, precum se usucă sămânţa care a căzut pe piatră, şi din lipsa umezelei a veştejit; nu lăsaţi ca cuvântul lui Dumnezeu aşa să se înnece în inimile voastre, precum se înneacă sămânţa care a căzut între spini, ci priveghiaţi şi lucraţi ca ascultând şi împlinind cuvântul lui Dumnezeu să fiţi după înţelesul cuvintelor lui Hristos dela Mateiu, oameni înţelepţi, cari zidesc casele sale pe piatră; să fiţi după zisa lui Hristos dela Luca, oameni fericiţi, şi în sfârşit priveghiaţi şi lucraţi, ca Dumnezeu Tatăl să vă iubească şi să vină cu Hristos la voi şi să facă pentru sine şi pentru Hristos lăcaş la voi. Amin. CUVÂNTARE LA DUMINECA A TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ RUSALII Întocmită şi rostită de Excelenţa Sa Părintele Episcop Andreia Baron de Şaguna.1) Despre nemulţămire. Pronia lui Dumnezeu prevăzând toate câte se vor întâmpla în lume între oameni a dat învăţături mântuitoare, care povăţuesc pre om spre lucrarea celor bune şi spre îndepărtarea dela cele rele. Să nu trecem dară, evlavioşilor creştini 1 cu vederea nici învăţătura Evangheliei de astăzi, căci prea mult ne putem folosi dintrânsa. Cuprinsul cel scurt al Evangheliei de astăzi este acela că venind Iisus în ţinutul Gadarenilor l-a întâmpinat pre el ') Tel. Rom. Nr. 87 din 2 Nov. 1855. v un om din cetate carele avea draci de multă vreme şi îl ruga ca să-l tămăduiască de boală. Lui Hristos i s’a făcut milă de bolnav şi l-a tămăduit. Aceste auzind cetăţenii s’au mirat, dar totodată s’au rugat de Hristos ca să se ducă dela dânşii, ■căci se temeau de el. Hristos s’a dus dela ei, dar cel tămăduit vrea să meargă cu Hristos, însă l-a oprit pe el, şi i-a zis lui: Întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu; şi s’a întors tămăduitul în cetate, propoveduind toate câte i-a făcut lui Iisus. Luca Cap. 8. St. 26—28. Deci acest scurt cuprins al Evangheliei de astăzi ne propune l-a rugarea şi credinţa bolnavului cătrâ Hristos; a 2-a tămăduirea lui; a 3-a mulţămirea lui şi a 4-a nemulţă-mirea gadarenilor, ca Hristos să meargă dela ei. O, de trei ori fericite bolnave, carele ai avut nădejde deplină în puterea Mântuitorului, şi i-ai mulţămit lui pentru binefacere şi tămăduire! Vai vouă nemulţămitorilor şi fricoşilor gadareni, cari aţi zis lui Iisus ca să meargă dela voi! Precum în Evanghelia de astăzi spre cinstea bolnavului se pomeneşte credinţa şi tămăduirea lui, căci s’a arătat mul-ţămitor şi recunoscător pentru binefacerea lui Hristos ce o primise, aşa sunt şi astăzi toţi aceia în cinste cari mulţă-mesc binefăcătorilor săi şi recunosc binefacerea. Insă adevăr mare este şi aceea, că precum Evanghelia de astăzi pomeneşte spre ruşinarea gadarenilor, nemulţămita care au arătat-o ei către Hristos, zicând, să meargă dela ei: aşa şi lumea de astăzi pre toţi aceia îi pomeneşte cu osândire carii dintre noi se arată nemulţămitori cătră binefăcătorii săi. Cum să fie purtarea binefăcătorilor, şi oare au drept să ceară mulţămire pentru binefacerile lor, despre aceia voiu cuvânta cu alt prilej, iar acum voiu să cuvintez despre păcatul nemulţămirei. Din iscusinţa de toate zilele vedem că feliurite sânt chipurile nemulţămirei; eu numai despre unele din acelea voiu cuvânta aci şi adecă despre răsplătire cu rău din ne-mulţămire, din nesocotinţă şi din zăuitare. Precum nesocotinţa îndeobşte trage după sine urmări stricăcioase, aşa şi nesocotinţa despre mulţămire este strică-cioasă şi ruşinoasă. Adevăr este că una mână spală pe ceia-laltă; adevăr este că fiecărui creştin îi este bine când face vreo milostenie; însă adevăr este. şi aceia că precum una mână nu se zăuită pe ceialaltă, aşa nici miluitul să nu se zăuite de binefăcătorul său. LXVII Păcatul nemulţămirii din nesocotinţă a fost urâcios totdeauna. Apostolul Pavel în Trimiterea a 2-a cap. 3 St. 2—4 învaţă pre Timotei: „ca să se feriască de iubitorii de sineşi, de nemulţămitori şi de aceia cari sânt iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având chipul creştinătăţii, iară puterea ei tăgăduind". Vedeţi, iubiţi ascultători, cum numeşte Apostolul Pavel pre aceia cari din nesocotinţă sânt nemulţămitori, adică zic despre ei că numai chipul creştinităţi au, dar puterea ei o 4ăgăduesc. Mai că aş putea zice că e cu neputinţă a descrie toate întâmplările în care rii se face nouă bine din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor; fie dar destul a vă aduce aminte că nime dintre noi nu poate fi, dar nici că este, de iar fi şi fost viaţa lui numai o clipită, fără ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor. Despre adevărul acesta ne vom convinge dacă vom privi la viaţa noastră, căci atunci vom afla că numai decât dela ceasul naşterii noastre începem să ne apropiem de sfârşitul nostru, adică de moartea noastră, — va să zică, pe cât am început a trăi pe atâta am început şi a muri,— şi între vremea aceasta dela naştere până la moarte nu petrecem nicio clipă fără ajutorul lui Dumnezeu .şi al oamenilor, şi totuşi vedem în toate zilele prea multe pilde ale nemulţămirei acesteia, şi dacă ispitim după pricina nemulţămirei acesteia, aflăm că aceia purcede din nesocotinţă. Să-mi credeţi, evlavioşilor creştini, că neamul omenesc •cu mult mai fericit ar fi pre pământ când s’ar feri de ne-mulţămire. Chipul al doilea al nemulţămirei este zăuitarea binefacerii. Greşala aceasta are rădăcină în deşertăciune, şi acela crede întrânsa carele ia toate pre uşor, Omul carele zăuită de binefacerea celor ce i-au făcut bine, lesne se alunecă în trebile sale, căci şi aşa roata norocului este rotundă, şi tot întin? se întoarce, şi dacă omul nemulţămitor se alunecă, adecă se nenoroceşte, cu greu află binefăcători; una pentru nemulţămirea sa, care a arătat-o cătră binefăcătorii săi cei dintâiu, alta iarăşi pentru deşertăciunea, ca să nu zic pentru trufia, care l-a adus pre el la nenorocire. De demult a zis Eclesiastul, fiul lui David, că toate sânt deşertăciune în lume. (Ecles. cap. 1, st. 2). şi cu durere trebue să mărturisim că şi astăzi toate sânt deşertăciune în lume. Adevăr este că oamenii tot mai mult şi mai mult se covârşesc, fac înaintări mari în neguţătorii, în învăţături, în măestrii şi în alte multe, şi totuşi lumea de astăzi aşa poartă pe sine pata aceia, că e deşartă, precum au purtat-o în vre-mile înţeleptului Solomon, căci şi lumea de astăzi zăuită pe binefăcătorii săi. Oare nu aţi văzut, iubiţilor ascultători I oameni cari bogaţi s’au născut în lume, şi moştenind bogăţia părintească se îmbuibă în grăsimea erezii lor, dar nu-şi aduc aminte că dela Dumnezeu au primit bogă{ia lor şi ca să multămească lui Dumnezeu prin darea milosteniilor. — Oare nu se poate zice despre unii ca aceştia că au chipul creştinătăţii, dar puterea ei o tăgăduesc? Oare nu aţi văzut oameni bogaţi, cari nu fac niciun bine, nicio milostenie săracilor, văduvelor şi orfanilor, cari închid vistieriile lor şi strâng mânile când ar trebui să Ie deschidă şi să dee ajutoriu la biserici, Ia zidirea şcoalelor, la cumpărarea sfintelor odoare şi vase pentru slujbă dumnezeiască şi pentru întemeierea . fundaţiilor şi a altor institute filantropice? Oare nu ştiţi, iubiţilor creştini, că sânt şi astăzi oameni cari din deşertăciune înstreinează şi întrebuinţează bunurile bisericilor, avuţiile mănăstirilor şi ale altor fundaţii spre alte scopuri decum sânt ele menite şi consfinţite dela fundatorii lor? Oare nu aţi văzut oameni cari săraci fiind, dar oste-nindu-se şi rugându-se lui Dumnezeu pentru ajutor s’au îm-bdgăţit, şi îmbogăţindu-se nu vreau să ştie de săraci? , Nu este scopul meu să descriu pe feliuriţii nemulţămi-tori, ci să vă arăt urâciunea nemulţămirii, de aceia vă zic că e lumea aceasta nemulţămitoare, deşi se ţine în unele lucruri de cultivată şi civilizată, şi că poate aceasta o are, căci e deşartă. Deci de păcatul nemulţămirii se feresc aceia cari nu zăuită bunătăţile binefăcătorilor săi şi cari urmează cu averile bisericeşti, cu avuţiile mănăstireşti, şi cu alte fundaţii după voia evlavioşilor fundatori, cari fără îndoială mai bine au prejudecat scopul binefacerii lor decât aceia cari astăzi vreau să facă cu ele altmintrelea, adecă precum le place lor, căci zice înţeleptul Solomon în Pildele sale cap. 31. St. 30. „Că plăcerile sânt mincinoase şi frumuseţile sânt deşarte." Chipul al treilea de nemulţămire este răsplătirea cu rău. Păcatul acesta este înfiorător pentru un om care are simţuri creştineşti. Răsplătirea cu rău a pătruns încă şi inima Mântuitorului şi durerea ce a sim{it-o de acolo, când apostolul Iuda l-a vândut, aşa o mărturiseşte. încă şi omul păcii mele, spre carele am nădăjduit, carele mănâncă pâinele mele a mărit asupra mea vicleşug. Psalm 40. St. 9. LXIX Dacă răsplătirea cu rău a scârbit inima Mântuitorului, carele nu avea nicio greşală şi nicio patimă în sine, cu cât mai mult scârbeşte inima unui om obicinuit răsplătirea cu rău? Oare nu este răsplătire de rău atunci când primim dela Dumnezeu bunătăţi, dar noi nu facem bine nici bisericilor, nici mănăstirilor, nici săracilor, nici văduvelor, sau orfanilor? Oare nu răsplătim noi cele bune cu rău când averile bisericilor, ale mănăstirilor şi ale altor fundaţii le întrebuinţăm după placul nostru? Să nu ne mirăm dacă vedem că binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşlueşte la unii ca aceia, cari răsplătesc cu rău cele bune, căci a zis înţeleptul Solomon în Pildele ^ sale Cap. 17, St. 13, că nu se va muta'răul din casa acelui carele răplăteşte rele pentru bune. Evlavioşilor ascultători! Am văzut din cuprinsul Evangheliei de astăzi cum a venit Hristos în părţile gadarenilor şi cum aceştia au rugat pre Hristos să meargă dela ei, şi cum cel bolnav, tămăduit, mulţămia lui Hristos pentrucă l-a însănătoşat; am văzut mai departe că nemulţămirea este păcat mare; aşa dară ce gândiţi acum putea-vom veni şi noi în starea aceea a nemulţămirei cătră Hristos, în care deveniseră gadarenii, zicându-i: Să meargă dela ei? Voi dară gândiţi că nu putem veni în. starea gadarenilor nemulţămitori, căci Hristos nu vine în ţinutul nostru ca apoi să-i zicem: să meargă dela noi ? Nu aşa, evlavioşilor creştini, nu aşa. Hristos s’a dus Ia gadareni ca să-i povăţuiască spre cunoştinţa legii lui Dumnezeu, iar la noi vine ca să ne întărească în creştinătate. El este şi acum, nevăzut, între noi cari sântem aci adunaţi în numele Iui, căci a zis : „Unde sânt doi sau trei în numele meu adunaţi, acolo sânt şi eu în mijlocul lor.“ Aşa dară Hristos este în mijlocul nostru! Ce vom face acum ? Spune-vom lui: Să meargă dela noi precum iau spus gadarenii sau vom multămi lui pentru bunătăţile care ni le face în tot ceasul precum a multămit bolnavul cel tămăduit ? Aceasta atârnă dela purtarea noastră; căci toţi aceia dintre noi cari sau din nesocotinţă sau din zăuitare sau din răsplătire cu rău se arată nemulţămitori cătră Hristos, sânt ca şi gadarenii, şi zic Iui: să meargă dela noi; toţi aceia cari înstrăinează averile bisericeşti, mănăstireşti şi nu împlinesc voia fundatorilor evlavioşi, zic lui Hristos: să meargă dela noi! Precât sânt departe răsăriturile dela apusuri, aşa departe să fie şi dela noi nemulţămirea cătră Dumnezeu şi să măr- LXX == turisim în toată vremea că nicio clipă nu putem fi fără ajutorul lui Dumnezeu şi fără cel al altor oameni buni şi cinstiţi, şi pentru aceea să nu trecem cu vederea niciun prilej când n’ar înflăcăra în noi căldura mulţămirei. Noi vom ajunge astfel de purtare sănătoasă dacă ne vom feri de deşertăciune şi de plăceri mincinoase, şi deci vom precunoaşte că noi de noi nu putem nici resufla fără voia lui Dumnezeu şi în sfârşit dacă precunoscând nimicia noastră pentru toate bunătăţile vom mulţămi Domnului şi cu vrednicie şi cu dreptate ne vom închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimei celei de o fiinţă şi nedespărţită. Amin. CUVÂNT LA DUMINECA FARISEULUI ŞI A VAMEŞULUI, ÎNTOCMIT ŞI ROSTIT DE EXCELENŢA SA, PREASFINŢ1TUL NOSTRU EPISCOP ANDRE1U BARON DE ŞAGUNA1) Despre evlavie. Cetirea sfintei Evanghelii de astăzi despre fariseu şi vameş ne dă o pildă vie, şi o învăţătură mare despre evlavia cea adevărată şi despre evlavia cea făţarnică, precum şi despre urmările acestor amândouă evlavii, căci cetim acolo: cum doi oameni au intrat în biserică să se roage, unul fariseu şi altul vameş. Fariseul aşa s’a rugat: Doamne mulţămescu-ţi că nu sânt ca ceialalţi oameni, jefuitori, nedrepţi, necuraţi, sau ca şi acest vameş; postesc de două ori în săptămână, dau zăciuială din toate câte câştig. Iară vameşul de departe stând — va să zică la uşa bisericii — nu vrea nici ochii săi la ceriu să-i ridice, ci îşi bătia pieptul său zicând: Dumnezeule milostiv fii-mie păcătosului. După povestirea aceasta a adaus Mântuitorul următoarele cuvinte cătră Apostoli: „Zic vouă că s’a pogorît acesta mai îndreptat la casa sa decât acela; că tot cela ce se înalţă, smerise-va, iară cela ce se va smeri, înălţase-va“. (Luca cap, 18. st. 10—14). De vom sta la pilda aceasta a Mântuitorului şi de vom gândi puţintel despre cuprinsul ei numai decât se va deştept» ') „Tel. Rom.“ Nr. 11 8 Febr. 1856. în noi o mulţime de gânduri, care ne zic că cutării şi cutării au evlavie adevărată şi cutării şi cutaiii au evlavie făţarnică. Noi, evlavioşilor ascultători! să rămânem pe lângă cuprinsul Evangheliei de astăzi şi să nu lăsăm ca pilda fariseului şi a vameşului să ne reducă la nişte gânduri cu care să cutezăm a judeca şi a măsura evlavia noastră şi a dea-proapelui nostru şi apoi a zice . că acela e fariseu şi acesta e vameş; nu, nici de cum să "nu ne facem judecători ai evlaviei. De mă veţi întreba, evlavioşilor creştini, cum înţeleg eu cuvintele mele, cu care am zis acum: că să rămânem la cuprinsul evangheliei de astăzi? Vă răspund: că eu aceste ale mele cuvinte aşa le înţeleg: ca adecă din pilda fariseului şi a vameşului care ne propune Evanghelia de astăzi, să ne luăm învăţătură mântuitoare ferindu-ne în evlavia noastră de osândirea deaproapelui nostru şi smerindu-ne înaintea lui Dumnezeu să-l rugăm ca să ne fie nouă păcătoşilor milostiv. Prilej îndemănatec ni să dă nouă astăzi de a vedea ce este evlavia? Evlavia este cucernicie cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu; este umilirea omului înaintea sfinţeniei,. înaintea mărimei şi înaintea atotputerniciei lui Dumnezeu; este mărturisirea înaintea lui Dumnezeu a slăbăciunilor noastre; este precunoaşterea firei noastre păcătoase înaintea lui Dumnezeu; — acestea hotărîri se deduc cu cea mai sigură urmare din cuvintele Mântuitorului, care le-am auzit în Evanghelia de astăzi în următoarele: „Cela ce se va smeri înălţase-va, şi cela ce se va înălţa smerise-va“; va să zică: acela va primi iertare de păcate dela Dumnezeu, cârele cu prilejul rugăciunei sale se va cuceri cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu; carele mărturiseşte slăbiciunile şi păcatele sale, şi precunoaşte firea sa cea păcătoasă şi nu osândeşte pre deaproapele său. Astfel de evlavie şi astfel de rugăciune a făcut vameşul din Evanghelia de astăzi, de aceea a zis Hristos Apostolilor săi: Că vameşul mai îndreptat s’a pogorît la casa sa decât fariseul. Aşa dară evlavia poate să fie şi păgubitoare şi osân-ditoare? Poate şi aceasta .se întâmplă atunci când rugăciunea noastră cătră Dumnezeu se desprinde cu lăudăciuni despre noi şi cu osândirea deaproapelui nostru. întărirea acestora o aflăm în rugăciunea fariseului • carele rugându-se nu numai a pomenit cătră Dumnezeu că el împlineşte poruncile legii, ci s’a şi lăudat că nu este aşa păcătos ca ceilalţi oameni, sau ca vameşul carele încă se aflase în biserică, şi stând la LXXII uşe se ruga. Cum că astfel de evlavie este păgubitoare şi osânditoare ne încredinţăm deplin din judecata lui Hristos, carele limpede a zis: că vameşul mai îndreptat s’a pogorît la casa sa decât fariseul. Ce gândiţi, evlavioşilor creştini 1 de unde vine aceea că unii dintre creştini au evlavie mântuitoare iar alţii osânditoare? Intr’adevăr nu de aicea vine nici una nici alta, decât dela însuşirea inimii. In de obşte e ştiut că precum sânt însuşirile inimii aşa sânt şi faptele. Adevărul acesta l-a cunoscut pro-rocul David, de aceea se ruga cătră Dumnezeu, zicând: „Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele“. (Psalm 50). Tot acolo mai jos, pomenind despre jertfa care place lui Dumnezeu, zice: „Jertfa lui Dumnezeu, duh umilit, inimă înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi". Cum că prorocul David bine a zis: că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, se vede din cuvintele Mântuitorului, care le-a zis din Evanghelia de astăzi Apostolilor, despre vameş, că adecă acesta mai îndreptat s’a pogorît în casa sa decât fariseul, şi că cel ce se va smeri înălţase-va, şi cel ce se va înălţa smerise-va. Cum că inima înfrântă şi smerită nu o va urgisi Dumnezeu se vede şi din alte cuvinte ale Mântuitorului, care la Apostolul Matei Cap. 5. St. 3, 15, aşa Ie cetim: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pământul; fericiţi cei curaţi la inimă, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Vedeţi, evlavioşilor creştini, ce bine aduc creştinului însuşirile mântuitoare ale inimii, precum sânt blândeţea şi inima înfrântă. Ce să zicem despre evlavia osânditoare? Să vedem mai înainte ce este evlavia osânditoare? Evlavia osânditoare este aceea rugăciune care se face din inimă făţarnică şi făloasă. Oare să ne lăsăm în desbaterea evlaviei osânditoare? Oare să vorovim mult despre inima făţarnică şi făloasă? Nu, iubiţilor ascultători, nu; ferească-ne Dumnezeu; ci să ne rugăm de Dumnezeu cu psalmistul pentru inimă înfrântă şi smerită, şi să ne fie pildă mântuitoare vorbele lui H(risto)s cu care Matei cap. 15. St. 7—8, a înfruntat făţărnicia cărturarilor evreeşti, zicând: făţarnicilor, bine a prorocit de voi Isaia, zicând: „Se apropie de mine poporul acesta cu gura sa, şi cu buzele mă cinsteşte, dar inima lor departe este dela mine"; să ne fie de pildă mântuitoare osândirea fariseului din Evanghelia de astăzi, carele nu s’a întors la casa sa aşa îndreptat LXXIII ca vameşul; să avem înaintea ochilor sfatul Mântuitorului, cu care la Matei Cap. 7. St. 1—4, zice: „Nu judecaţi ca să nu vi să judece şi cu ce măsură veţi măsura, cu aceiaşi vi se va măsura vouă; iară tu cel ce vezi ştercul cel din ochiul fratelui tău, şi bârna cea din ochiul tău nu o simţi; s’au cum vei zice tu fratelui tău: lasă să scot ştercul din ochiul tău, şi iată bârna este în ochiul tău; făţarnice! scoate întâi bârna din ochiul tău, şi apoi vei vedea a scoate ştercul din ochiul fratelui tău“, ' Vedeţi, cum se osândeşte evlavia, care se face cu inimă făţarnică şi făloasă! Pentru mai deplina înţelegere a cuvintelor Mântuitorului, cu care a zis: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pământul", aflu de lipsă a vă tălmăci pre creştinul blând şi pre pământul care-1 vâ moşteni. Blând se chiamă acela carele are aşezare lină a Duhului cu pază, ca pre nimeni să nu întărite şi cu nime să nu se gâlcevească. Iar subt pământul acela care-1 făgădueşte H(risto)s, celor blânzi, se înţelege lăţirea învăţăturii creştine în tot pământul până la marginile lumii; se înţelege lăţirea lăcuinţelor creştinilor preste toată faţa pământului; se înţelege biruinţa bisericii creştine asupra capi-ştilor păgâneşti; se înţelege domnia împăraţilor creştineşti asupra, popoarelor necreştine; mai pe urmă se înţelege şi împărăţia ceriului, carea după învăţătura bisericească se numeşte şi pământul celor vii, pentrucă moştenitorii împărăţiei cereşti vor fi vii deapururea, adecă nu vor muri, ci vor vieţui în vecii vecilor. Şi prorocul David în Psalmul 26. St. 19, împărăţia cerului o numeşte pământul celor vii, rugându-se cu nădejde şi zicând: „Crez că voiu vedea bunătăţile Domnului în pământul celor vii Deci cele despre evlavie astăzi puindu-vă înainte, evlavioşilor ascultători, v’am arătat cum trebue să fie evlavia şi rugăciunea noastră. Prin urmare, străduiţi-vă ca pilda fa--riseului şi a vameşului din Evanghelia de astăzi să zidească în voi şi în copiii voştri inimă curată, inimă înfrântă şi smerită şi să înnoiască duh drept întru cele dinlăuntru ale voastre. Străduiţi-vă ca blândeţele voastre să fie arătate înaintea tuturor oamenilor, căci blândeţele fac pe om tuturor iubit, precum zice înţeleptul Sirah Cap. 3. St. 17: „Fiule! cu blândeţe săvârşeşte lucrurile tale şi atunci pre lângă cinste vei avea încă şi iubirea oamenilor". Aşa e, să fim blânzi. Căci atunci Dumnezeu nu ne va lepăda dela faţa sa, şi duhul său cel sfânt nu-1 va lua dela noi, şi va face să moştenim pământul celor vii. Amin. LXX1V jur jăŞţlttŞen ©ebădjtnififeiet beâ ţjeiltgen ©tofjmâttţjrcrS © bes Ijeiltgcn ^îonfiontiit bct SOtatio &ct-frmbtguug, mtb bcr <£f)rtj]tt ^tmmcîfaŞrt, serfapt son Andreas Freiherrn von Schaguna, Srflcn, ^jemamtfîabt, 1856» ©tucf ber SDtfljcfcuuSrudetei, Nr. 1. LXXV- PREDIGTEN In 1856 Şaguna tipăreşte deosebi într’o broşură de 48, pagini, în traducere nemţească, următoarele 4 cuvântări din Adaosul la Chiriacodromion. 1. Cuvânt la sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic şi' purtătorului de biruinţă Gheorghe. 2.. Cuvânt la sărbătoarea sfinţilor marilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi Elena. I 3. Cuvânt la sărbătoarea Buneivesiiri a Preasfintet; Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, care este în douăzeci şi cinci Martie. 4. Cuvânt la sărbătoarea înălţării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Broşura-e închinată baronului Gheorghe Sina de Hodcş, şi Kezdia, pe atunci Consul general al Greciei la Viena şi unul dintre mecenaţii macedo-români^cu care Şaguna era, înrudit şi păstra legături de prietenie. Cu ce prilej i-a închinat această cărticică şi mai ales. de ce a tipărit-o în nemţeşte nu se poate constata din cu-, prinsul broşurei, lipsind în această privinţă orice notiţă lămuritoare. Reproducem aci în faximil, mărime originală, titlul acestei broşuri. (Vezi clişeul Nr. 1). CUVÂNTĂRI / ţinute / IN BISERICILE PAROHIALE DIN BRAŞOV, / cu / Ocazunea cetirei înnoitului Decret j gubernial / despre / Publicitatea Gimnaziului / de / Lege greco-răsăriteană din Braşov-în 11-lea Martie 1856. / Sibiu, / în Tipografia diecezană în, anul 1856 / (Vezi clişeul Nr. 2). Broşura aceasta, format 8° de 51 pagini, nu o menţionează nici Nicolae Popea nici Gheorghe Tulbure printre căr« ţile tipărite la diecezană în vremea lui Şaguna. Cuprinde următoarele: txxvi KKBXKTIH IJINBTE 4^ BîCEPrflJlE HAPOHME DIN BPAfflOB, K U <»KA®I«TCE *iETîPEl ^MTfi/ISÎBEKPET rmiEPNIA.'I d 6C B p C ÎÎSîî^iHÎTaTea Fimnazi5.i8Î d c ^cuea rpeno - pccipÎTeani dip BparnoB .^n ii-.iea Maprie 185G. ©IeUS, jj\n Tinorpatîa dleiezant Jj\n anwb 1856.-Nr. 2. LXXVIt /. CUVÂNT rostit de G. Munteanu Director gimnazialK în Biserica Sf. Nicolae în a doua Duminecă a Păresimilor, cu prilejul publicării „Decretului de publicitate“ emisu de ce r. Ministeriu de Cult şi învăţământ pentru gimnasiulu ro-mănu ort. răsăriteanu din Braşovu 1856“ (Dela pag. 3—15)., „Fraţilorl ' Cu binecuvântare arhierească vin, ca din acestu locuy de unde sănteţi deprinşi a auzi cuvăntulu lui Dumnezeu numai prin rostulu feţelor sfinte, să vă descoper următoarele:- . Luaţi aminte. Precum între popoarele ce locuescu în această ţeară, noi, românii săntemu cei mai vechi: tocma aşa relegea şi Biserica noastră dreptu credincioasă răsăriteană e cea maţ antică. Nu e nici o urmă în istorie, această carte a trecutului, că românii s'ar fi ţinutu vreodată de altă relege*. In continuare face o succintă incursiune în istoria neamului nostru din Transilvania, arătând câteva crâmpee din martiriul pentru credinţă, până la Decretul de Toleranţă al lui Ioşif al II-lea; reaşezarea Ierarhiei la cârma Biserici stră-. moşeşti, culminând cu Marele Şaguna, creatorul de aşezăminte bisericeşti, şcolare şi naţionale. Printre altele spune- că pe când limba românească era ameninţată cu excluderea chiar şi din biserici, dacă s’ar fi sculat cineva şi ar fi zis: „En ascultaţi, o voi multu cercaţilor români răsăriteni/• Ce vă împuţinaţi cu inima, să ştiţi, că în a. măntuirei 1856, voi o să aveţi la loculu cel mai frumosu din totu Braşovul un Gimnaziu, în care nu numai relegea voastră, ce o iubiţi atătu, ci şi ştiinţele se vor învăţa în limba voastră, ce nu o-iubiţi mai puţin. Ce i-am fi respu[n]su noi oare acestui optimistu? Clătind cu capetele noastre i-amu fi respunsu: Da, o credemu, bunulu meu, când Tâmpa1) se va muta în Grovănu -). Atâtu de rea, ba cu neputinţă, ni s’ar fi părutuK *) Munte ce se ridică deasupra Braşovului. s) Piaja In care e ridicată zidirea Gimnaziului. ■LXXVIII *înfiinţarea unei idei atătu de îndrăsneaţă în atari cercustări! Tâmpa, fraţilor, nu s’a mutaiu, ea stă unde a stătuiu de când a pus-o Dumnezeu; romănulu creştinu însă,, când irece prin Grovănu caută la măreaţa zidire, în care e în-.fiinţatu Gimnaziu de legea sa, măreşte pe Dumnezeulu părinţilor sei convinsu; că cel ce are credinţă, cătă e grăuntele ~de muştaru, poate muta munţi. Să vă spunu acum în ce chipu greuntele de muştaru •a crescut arbore mare!a... Şi în cele ce urmează face istoricul gimnaziului braşovean. II. CUVÂNT ■ţinuta în Biserica din Braşovulu-vechiu în 11-lea Martie 1856, de Vasilie Oroianu, Prof. gimn. (pag. .16—21). III. CUVÂNTAREA ‘ce s’a zisu la 11 Martie 1856, în Biserica sf. Treimi din -Braşov de T. Protopopulu, Parohulu şi Catehetulu Gimna-sialu Greco-răsăriteanu din Braşov, Ioanu Petric, cu ocasiunea ■cându s’a publicatu Decretulu ministerialu din 28 Ianuarie -Nr. 832/1856 despre publicitatea acestui Gimnasiu. (Pag. 21-35). IV. CUVÂNTUL ce s’au zisu cu ocaziunea publicării milostivului Decretu gu-bernialu din 15 Februarie 1856 sub numerii 2693/667 sună-4oriu despre publicitatea Gimnaziului micu greco-răsăriteanu din Braşovu de Iosifu Baracu, Protodiaconu şi Profesor .gimnazialu, în Biserica Sfintei Treimi din preurbiul Braşovului numită „pe Tocile“ în 11 Martie 1856. (Pag. 36—51), LXX1X TÂLCUIALA EVANGHELIILOR în Duminecile învierii şi ale / SĂRBĂTORILOR. / Tipărită ] cu binecuvântarea Ecselenţiei Sale / Domnului / ANDREIU Barone de ŞAGUNA, / Episcopul diecezan al Bisericii drept-credincioase greco- / răsăritene din Ardeal, Comendator al Strălucitului / Ordine Austriac Leopoldin, şi Sfetnicul din lăuntru I de Stat al Maiestăţii Sale Cesaro-regeşti Apostolice. / SIBIIU,/ In Tipografia Episcopească 1857. (Pag. 206). (Vezi clişeul Nr. 3). Apariţia acestei cărţi este anunţată prin următoarea adresă Nr. conzist. 538/1857: „Pin aceasta vi se aduce la cunoştinţă, că acuma de curând au ieşit de sub tiparul tipografiei noastre diecesane Tâlcuirea evangheliilor pentru Dumineci şi Sărbători de peste an. Lipsa cărţii acesteia o presupun, că au simţit-o fiecare creştin în parte, carele au dorit măcar cât de puţin a spori întru învăţătura evanghelică; deci adaog numai, că aceiaşi este foarte trebuincioasă atât pentru Preoţime, care are de a propovedui cuvântul lui Dumnezeu, cât şi pentru ceilalţi creştini, carii ştiind carte doresc a se adăpa mai bine în învăţătura cea Dumnezeiască. Preţul Tâlcuirei Evangheliilor e numai de 1 fl. 10 cr., M. K. legate. Sibiu în 14-lea Iunie 1857. Al vostru de binevoitor Arhiereu ANDREIU BARON DE ŞAGUNA m. p. “ V Din cuprinsul acestei adrese se vede limpede că ea era ■destinată Preoţimei şi ca izvor omiletic. Cuprinde 50 tâlcuiri la Evanghelii Duminecale şi 10 tâlcuiri la Sărbători. E retipărirea ediţiei dela Buda, din 1835, apărută tot sub titlul: „Tălcuiala Evangheliilor"... (Vezi mai sus pag. XXII). Dar în ’) Qh. Tulbure, Mitropolitul Şaguna, pag. 301; LXXX TiRdRX Adi SYifflrerfiMGDf, •P A&WHHS'ffl/ÎB ^HfilEflH H1H M$ GSf EU Of H/IGOf. THnzpHTS Ktf CHHIK^EKHTlfk fJlitlAIHlJUH OiAE auzi£io E^poNE # mansHif, SnitKOn^A SA EmipHIIH ^pmTKfl^HHMO&rl rptKO- fîCZflHTIHI £HN , EOMIH^ATOf &A OTflA^SHTţ/A^H. Op^HHt /ltftTpi&K /ÎIOnO.V^HH, LUH GtjxTNHK £HN AlSs’lITJlK Gtat aa MaiicTzijii! Gwt 4netT0AHwi. te GHEÎH5, Ah THnorp&(j>iA gnitKorrkcKE 1SŞ7j LXXXI cuprinsul cărţii nu găsim nicio lămurire în care să ni se arate izvodul după care se face tipărirea. Se deosebeşte de ediţia dela 1835 prin faptul că nu reproduce Cuvântul înainte şi cuprinsul îl dă la urmă. In conspectul cărţilor tipărite la diecezană, pe vremea lui Şaguna, publicat atât de Nicolae Popea cât şi de Gheorghe Tulbure, această ediţie, dela 1857, nu-i menţionată. Dease-menea nici Şaguna în Memoriile sale nu a lăsat nicio însemnare despre ea '— aşa cum a lăsat de exemplu despre pomenita ediţie inexistentă dela 1854. Tâlcuiala aceasta a Evangheliilor se mai retipăreşte tot la Sibiu, în 1860, cu specificarea pe foaia de titlu: „A doua Ediţiune“. Dar probabil o socoteşte a doua ediţiune a celei dela 1835 întrucât reproduce şi Cuvântul înainte — întocmai, doar titlul îl redă 'sub forma: Precuvântare la Tâlcuiala Evangheliei"Nici această retipărire nu arată însă izvodul prim. LXXXII . CAPITOLUL III PREDICILE LUI ŞAGUNA. ANALIZĂ: IZVOARELE, FONDUL, FORMA ŞI STILUL Izvoarele predicilor lui Şaguna. 1. Sfânta Scriptură. Şaguna nu a arătat deosebi izvoarele folosite la alcătuirea predicilor sale. Dar predicile lui, atât cele duminecale cât şi cele la sărbătorile anului bisericesc s’ar putea defini drept predici biblice, întrucât afară de una, cea dela hirotonirea lui întru episcop, toate celelalte sunt brodate pe texte luate din Sfintele Scripturi. Tuturor sfaturilor şi îndemnurilor sale, pe care le dă credincioşilor, le arată cu îm-belşugare temeiurile din Sfânta Scriptură. Textele din Sfânta Scriptură citate în predicile lui Şaguna şi locurile indicate ne obligă să aşezăm ca prim izvor al lor Sfânta Scriptură, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament. Deosebi de textele din Sfânta Scriptură pe care Şaguna le întrebuinţează în cuprinsul predicilor, fără. trimiteri, întâlnim în cele 29 predici (3 duminecale şi 26 la sărbători) 78 locuri din Noul Testament şi 68 din Vechiul Testament. Şi anume, din Noul Testament: dela Matei 24 locuri, Marcu 1, Luca 13, Ioan 8, Fapte 10, Romani 2,1 Corinteni 4, Galateni 1, Coloseni 3, Filipeni 2, Efeseni 1, 1 Timotei 3, II Timotei 1, Tit 3 şi Evrei 3. Iar din Vechiul Testament: Facere 6, Ieşire 4, Deuteronom 2, Isus Navi 1, II împăraţi 1, III împăraţi 2, IV împăraţi 2, Psalmi 16, Eclesiast 1, Pildele lui Solomon 11, înţelepciunea lui Solomon 1, Sirah 9, Iov 1, Isaia 3, Iezechil 3, DaniiI 1, Maleahi 1, Osie 1, şi Tovie 1. Din cuprinsul predicei la Naşterea Sf. Ioan şi Ia Naşterea Fecioarei Maria am fi îndreptăţiţi să spunem că pe lângă LXXXIII cărfile canonice ale Sfintei Scripturi a recurs şi la evangheliile apocrife. 2. Cărţile bisericeşti de ritual. Al doilea izvor, pe care îl putem identifica în predicile Iui Şaguna, îl formează cărţile bisericeşti de ritual, anume Sinaxarele şi imnologia Mi-neelor. De altfel Şaguna nu numai că şi-a scos material de predici din cereasca imnologie a Bisericii noastre ci şi graiul său l-a îndreptat după al cărţilor bisericeşti. In predica la 1 Ianuarie, pomenirea Sf. Vasilie cel Mare, •după ce arată „cât e de scumpă nouă moartea cuvioşilor lui Dumnezeu", Şaguna continuă: „Astăzi prăznuim noi pomenirea unuia din sfinţii şi cuvioşii lui Dumnezeu... despre care Sf. Maica Biserică zice: Că darul dumnezeeştilor lui cuvinte ni s’a făcut nouă scară dumnezeeştii înălţări, căci duhovnicească trâmbiţă agonisindu-şi sieşi, Sf. Vasilie, cu aceea a propoveduit dumnezeeştile învăţăturiAcest fragment l-a luat din Sedealna Polileului dela 1 Ianuarie stihirea cu Slavă. In predica la Botezul Domnului întâlnim Stihirea cu Slavă a Litiei (pag. 30—31). Stihirea cu care se închee predica Ia Sfinţii 40 de Mucenici (pag. 68) nu se află în imnele acestei sărbători. Predica la Bunavestire o începe cu cuvintele Irmosului: „Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi ceruri mărirea iui Dumnezeu“. Adaugă pricina bucuriei exprimată în Troparul zilei: „Astăzi este începătura mâutuirei noastre0. Prin textele acestor imne, asupra cărora revine în întroducere, scoate în evidenţă „însemnătatea cea neobişnuită a sărbătorii" purtarea de grije a Părintelui ceresc dar şi neţărmurita noastră mulţămire cu care suntem datori şi adevărata evlavie, deci o cuviincioasă atitudine de viaţă religioasă creştină, sunt temele care alcătuesc fondul celor trei predici duminecale. Partea parenetică a acestora este scurtă dar însufleţitoare. Şaguna a rostit aceste predici în faţa unei obşti alcătuită în majoritate din pătura cultă a Sibiului de atunci. Predicile la sărbători Ie-a alcătuit Şaguna şi le-a tipărit, aşa cum ne spune singur în înainte cuvântare, — „spre întrebuinţarea obştească pe la biserici şi pe la casele creştinilor*. Prin urmare aşa le-a voit şi aşa Ie-a alcătuit ca ele să con-stitue o lectură plăcută, folositoare, de zidire sufletească şi afară de biserică — pe la casele creştinilor. Şaguna a urmărit un gând mare: să facă din toţi nu numai ştiutori de -carte, cunoscători ai scrisului şi cetitului atunci când incidental ar veni în contact cu aceste nobile meşteşuguri, ci cetitori de carte,, să aibă pasiunea cărţii pe care să o ispitească cel puţin în fiecare Duminecă şi sărbătoare. Ce sublim vis a avut Şaguna, ca în fiecare zi de odihnă, când hărţue-lile cele pentru pâinea cea trupească încetează, să apară pe planul prim lucrarea pentru suflet, pentru inimă: atunci capul familiei cu Sf. Scriptură sau cu Chiriacodromionul pe genunchi, să cetească în auzul tuturor, iar soţia, copiii şi alţii ai casei, stând împrejur să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul de învăţătură de îndreptare, sfatul bun, dela arhiereul lor. Căci adevăratul creştin „nu va umbla în zilele de sărbătoare pe la târguri, va petrece în biserică cu evlavie, iar acasă va ceti Sfânta Scriptură sau vieţile sfinţilor, şi aşa răco-rindu-şi sufletul său cu hrana duhovnicească, lucrează în ziua de rând lucrul său cu puteri înoite sufleteşti şi trupeşti, sporeşte în toate"... (Vezi predica la sf. Vasilie 1 Ianuarie, pag. 29). Acelaş îndemn îl repetă stăruitor în predica la sf. Trei Ierarhi (pag, 51) şi în predica Ia sf. Ilie (pag. 127). Spre acest scop, spune mai departe în înainte cuvântare că „eu cuvântările acelea le-am compus nu numai după duhul cel adevărat al Bisericii noastre ortodoxe răsăritene.,. ci totodată am adus în ele nişte poveţe folositoare despre aceea, cum să se poarte creştinul în lucrurile sale lumeşti, ca petrecerea sa în lumea aceasta să fie desfătătoare, cum să fie strădalnic în agonisirea celor de lipsă, şi cum să cruţe cele agonisite. Am mai adaus înainte şi lipsa şi trebuinţa creşterii celei bune, dela care prea mult atârnă viitorul credincioşilor noştri, şi toate acestea le-am dovedit din Sf. Scriptură, ca din izvorul cel mai sigur al tuturor învăţăturilor şi jjoveţelor bune şi nestrămutate In aceste puţine cuvinte Şaguna rezumă el însuşi fondul predicilor sale Ia sărbători. Totuşi mai atragem luarea •aminte deosebi asupra unor lucruri din cuprinsul lor. Aşa de exemplu sărbătoarea întâmpinării Domnului dela 2 Feb-Tuarie o foloseşte ca prilej de a vorbi „Despre, datorinţele părinteşti“. Ne vorbeşte despre Tată şi despre Mamă. Ei bine, cele ce le spune Şaguna aci despre Mamă formează o pagină atât de frumoasă încât ar merita să facă parte dintr’o antologie a scrisului închinat Mamelor. „O mamă trăieşte numai pentru fericirea altora... Ce să zic despre îngrijirea cea nemărginită a unei mame, când cineva dintre ai săi se bolnăveşte! Câte zile şi câte nopţi nu doarme mama şi petrece în neodihnă şi grije la astfel de întâmplare! Câte mii şi câte sute de mii de lacrimi varsă dânsa... Numai un Dumnezeu ştie viaţa cea grea a unei mame. Prea puţini sunt între noi care cunosc şi preţuesc după cuviinţă ostenelele cele mari ale anei mame'1... (pag. 57). Din predica Ia Sf. Gheorghe subliniem ideia originală din introducere, unde după ce afirmă că omul este făptura •cea mai aleasă a lui Dumnezeu, arată că în acelaş timp este şi cea mai. neputincioasă. Dintre toate făpturile omul vine mai neajutorat pe lume. De ce? Iată răspunsul Iui Şaguna: „Dumnezeu pentru aceea a rânduit ca omul să se nască aşa de neputincios, ca venind el în vârsta bărbăţiei şi făcându-se stăpân, să nu se mândrească*... Multora poate părea naivă această afirmaţie dar zăbovind asupra ei ne apare ca o ideie profundă. XCVI Tot în cuprinsul aceleiaşi predici la Sf. Gheorghe se mai află interpretarea pe care o dă textului paulin din 1 Cor. 13, 1: „De-aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragoste nu am, făcutu-m’am aramă sunătoare şi chimval răsunător". „Aci, spune, Şaguna, va să zică apostolul că precum arama şi chimvalul dau sunet, pe care însă ele nu-l simt, aşa şi omul care nu are dragoste', vorbeşte fără simţire şi fără compătimire". E o interpretare interesantă, pe înţelesul ori cui şi pe care nu o întâlnim la niciun exeget. In predica Ia Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, după ce spune că toţi oamenii sunt zidiţi după un chip ho- tărît de Dumnezeu adaugă, zicând: „să cinstim pe tot omul, căci fiecare este unealta lui Dumnezeu, şi nu putem şti-înainte, spre ce lucru şi spre ce sfârşit a hotărît Dumnezeu pe unul sau pe altul dintre noi“. Iată cuvinte care ar trebui, deosebi în aceste zile scrise cu litere mari în văzul tuturor. împlinirea întocmai a acestor cuvinte şaguniene este adevărata şi creştineasca „democraţie". Predica la Sf. Apostoli Petru şi Pavel este cea mai lungă dintre predicile Iui Şaguna. Aceasta i-a îngăduit să-şi desfăşoare plinătatea verbului său predicatorial. Şi în această predică se ocupă mai pe larg de problema muncii agricole. Şaguna ni se arată aci un luminat şi neîntrecut gospodar. Ideia de progres în lucrarea pământului; creşterea vitelor de soiu; cultura intensivă bazată pe ştiinţă pe care şi-o pot însuşi „dacă îşi vor câştiga loruşi cărţi de economie*...; cruţarea agonisitei „aducându-şi aminte de sfatul înţeleptului Sirah, care la cap. 42, st. 9, zice: orice vei cheltui cu număr şi cu măsură să cheltueşti şi ce dai afară şi şi ce iei, toate le scrie“ — iată idei cu ajutorul cărora Şaguna vrea să asigure poporului şi o bună stare materială. „Aşa, iubiţilor ascultătorii Fiţi strădalnici, dar fiţi şi cu cruţare în privinţa roadelor ostenelelor voastre, ca să nu le risipiţi"... Căci „tot cel ce poartă grijă are de prisosit, iar XCV11 cel desmierdat şi nepurtător de grijă în sărăcie va fi“ — aşa îşi închee Şaguna poveţele sale gospodăreşti — dar întemeiate nu numai pe experienţă şi ştiinţă omenească, ci pe cuvântul verificat al Sfintelor Scripturi. In predica la Sărbătoarea tăierii capului Sf. Ioan, Şaguna coplectează poveţele sale economice, pe acelaş fon părintesc, inspirat numai de părinteasca grije faţă de toată starea fiilor săi. Urâciunea desfătărilor celor amăgitoare şi ucigătoare o veştejeşte cu glas de proroc. Dar nu ia vieţii orice zâmbet, orice desfătare cinstită, căci: *Desfătările cele cinstite, care nu strică sănătatea, starea omului şi odihna casei, care nu dau sminteală şi se fac în vreme potrivită, sunt iertate creştinilor“. Dar punându-le înainte tăierea capului Sf. Ioan, le arată cu aceiaşi convingere unde poate duce beţia. Din cele ce le spune cu privire la cei cuprinşi de patima vinarsului care îşi zălogesc holdele şi ostenelele lor pentru vinars, fă-cându-se „clăcaşi cârciumarului“ Şaguna ni se înfăţişează ca un exact cunoscător al vieţii ţăranului. Deşi alcătueşte cele mai multe din aceste predici, la masa sa de lucru — cu ochii sufletului şi cu toată părinteasca sa grije era afară, la ţară, în satele unde fiii săi duhovniceşti duceau adesea o viaţă de troglotiţi. Când era vorba să intervină pentru folosul de obşte sau al singuraticilor săi credincioşi, cu tot noianul de griji ce-l avea pe capul său, cea mai mare grije era ca dintre cei încredinţaţi păstoririi sale niciunul să nu piară. Iată un caz din multele pe care nu le cunoaştem: In 21 Februarie 1858, cu Nr. pr. 106/1858, Şaguna scrie protopopului Vasile Roşescu din Cluj: „Cinstite Părinte Vasile! Să ispiteşti de este adevăr ce zice „Kolozsvâri KOzlony" Nr. 18, că adecă la Magyargyeromonostor un fecior român de 18 ani s’ar fi rămăşit în cârciumă că el este în stare să bea cinci fertale din vinars de drojdie (sepropâlinka) şi să meargă nezmintit acasă din cârciumă, şi aşa ar fi beut acela XCVIII cinci fertale de vinars şi cum sfârşia un fertal de vinars, mânca câte-o ceapă; şi apoi s’a dus acasă şi s’a culcat dar nu s’a sculat mai mult, căci tăria vinarsului i-a ars matele şi între dureri cumplite şi-a dat sfârşitul, — Deci ispitind acest lucru să-mi scrii de este adevărat sau ba şi cum s’a întâmplat?" ANDREI, Episcop, Dacă în predica Ia Dumineca Vameşului şi fariseului are prilejul să se ocupe de adevărata evlavie, în predica la sărbătoarea Naşterii Fecioarei Maria cere voie ascultătorilor săi să Ie arate „şi mai lămurit de ce astăzi a scăzut evlavia creştinilor“ (pag. 151). De ce a scăzut? Predica respectivă e un magistral răspuns la această dureroasă întrebare. Pricinile Ie rezumă în faptul că „mulţi sunt... care nu au caracter bisericesc" — nu trăiesc în comuniune cu Biserica — sunt desbisericiti. Şi îi avertisează Şaguna şi Ie dă în grije: „ori unde veţi fi, să nu vă fie vouă ruşinea mărturisi legea voastră, nici să vă fie ţ vouă greu a săvârşi rugăciuni..." seara, dimineaţa, înainte şi după mâncare, chiar şi atunci când aţi mânca într’u'n restaurant sau ospătărie, fiind de faţă mulţi sau putini. ■ <* Mulţi, dar mai ales noi preoţii ne tânguim adesea că astăzi creştinismul trece printr’o criză zguduitoare. Cauza? Iată cum o identifică Şaguna în predica Ia sărbătoarea Soborului Sf. Arhanghel Mihail (8 Nov.) „Este o mare şi nespusă nenorocire pentru neamul creştinesc, că creştinii nu au cunoştinţă deplină despre Dumnezeu şi mărimea lui“ (pag. 185). Purcezând de aci Şaguna face o superbă expunere, bazată pe texte biblice, arătând ce este Dumnezeu pentru noi oamenii. Datorintele părinteşti arătate în predica la întâmpinarea Domnului, Ie completează cu poveţe pentru creştineasca şi buna creştere a pruncilor. Aceasta i-a fost una din marile griji ale lui Şaguna, In expunerea ei toarnă o deosebită căldură. Şaguna vrea o tinerime luminată, o tinerime instruită. S’ar părea că omul tot om e, âu învăţat, au neînvăţat. Ci nu e aşa, zice Şaguna. Pe cel învăţat îl aseamănă cu XCIX B\\ ■ soarele de vară care prin câjffiira sa dă viaţă, face să rodească firea. Iar cel neînvăţat aseamâtta-se cu soarele de iarnă — care şi el străluceşte, tot soare esffe| asemenea celui de vară, dar nu are putere să dea viaţă.1^1 De aceea sfatul său pji&|care îndeamnă pe părinţi să dea învăţătură fiilor lor îl încuie aşa : „In sfârşit, încă odată vă mai sfătaesc şi vă jur Moi iubiţilor ascultători... ca să luaţi aminte... la cuvintele care vi le-am spus. vouă astăzi despre creşterea fiilor şi fiicelor voastre“ (pag. 203). ' Cele 26 de predici la sărbători se încheie cu predica la Sfântul Nicolae, icoană a multor virtuţi, dar care pe toate parcă le-a covârşit cu milostenia. Din roadele acestei virtuţi atât de creştinească, Şaguna vrea să fie împărtăşită şi Maica noastră a tuturor, Maica naşterii noastre celei de a doua, care este Biserica. De aceea, Şaguna apropiindu-se de sfârşitul cuvântării sale spune: „Iubiţilor ascultători! Vă fac astăzi băgători de seamă la starea zidirilor bisericeşti, la starea zidirilor de şcoale, Ia starea sfintelor vase şi celorlalte odoare bisericeşti, la starea cărţilor, fără care slujba dumnezeiască nu se poate săvârşi deplin... Ci este lipsă ca să înoim şi să diregem zidirile bisericeşti şi şcolare“ (pag. 214). Cu ce? Celor ce ar zice că nu sunt bani pentru asemenea lucruri, Şaguna le răspunde: „Oare poate vreo biserică cu creştini să fie fără bani? Nu poale. Şi Şaguna Ie arată în chip practic cum pot agonisi bani pentru acoperirea tuturor lipsurilor. Acestea sunt câteva crâmpee desprinse fugar din ceeace alcătueşte fondul predicilor şaguniene. Din greşelile de fond semnalăm următoarea: In predica la Bunavestire spune că „Gavril Arhanghelul a găsit pe Preacurata Fecioară Maria în ^ Biserică, atunci când dânsa cetea şi se ruga lui Dumnezeu... (pag. 74). Ori referatul lui Luca e limpede: „Iar în luna a şasea trimis a fost îngerul Gavriil dela Dumnezeu într’o cetate a Galileei, cu numele Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat... şi intrând îngerul la dânsa a zis: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar“ cap. I 26—28). vii* c De altfel greşala că Gavriil a binevestit pe Maria în Biserică o găsim foarte răspândită în literatura bisericească. Forma şi stilul. Bibliografia Românească Veche în Tomul 1 pagina 521—523 reproduce Cazania Evangheliei cu femeia gârbovă (Luca 13), după Tâlcul Evangheliilor Iui Co-resi dela 1564. Aceasta este întâia colecte de predici tipărite în româneşte. Forma predicei este catehetică — adecă prin întrebări şi răspunsuri. Cazaniile din Evanghelia cu învăţătură a Iui Coresi, dela Braşov din 1581 sunt omilii, adică pericopa Evangheliei este împărţită în mai multe părţi, în stihuri singurite sau câte două-trei sau mai multe stihuri, după cari urmează tâlcuirea şi apoi iarăşi text din Evanghelie şi aşa mai departe. Omiliile ca şi celelalte cazanii se încheie cu îndemnuri şi sfaturi potrivite. Predicile lui Şaguna din punct de vedere al formei omiletice sunt predici tematice. Fiecare predică desvoltă o temă, o sprijineşte pe temeiuri scripturistice şi le încheie cu îndrumări practice. Cât despre stilul predicilor lui Şaguna în prealabil trebue să precizăm următoarele: Când tipăreşte Şaguna predicile lui, scrisul cărturăresc din Transilvania se afla sub teroarea etimologismului ciparian. Ciparianismul era pe atunci „limba literară." Şaguna cu darul viziunii sale, şi în această chestiune a limbii ca şi în toate celelalte, nu s’a lăsat nici ispitit, nici târît de curentul trecător. In locul latinismelor şi neologismelor care răneau firea graiului românesc, în care se ruga poporul şi îşi învesmânta cugetul şi simţirea, Şaguna a rămas pe lângă limba vechilor cazanii, prea întunecatele de înţeles arhaisme înlocuindu-le cu cuvinte de înţeles obştesc şi pe lângă graiul poporului. Dacă marele Bărnuţiu spunea la Blaj în 3/15 Maiu 1848: „ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi,“ Şaguna prin stilul predicilor sale dela 1855 parcă ne spune acelaş lucru. Staţi pe lângă graiul poporului pe care îl înţeleg toţi, căci după cuvântul unui alt înaintaş al lui Şaguna, anume Simion Ştefan, vorbele sunt ca banii, acele sunt mai bune care au neţărmurită circulaţie, care de toţi sunt înţelese. CI Ţinânchi-se de acest îndreptar, Şaguna, „fără să fi fost un maestru al stilului*,1) atât în celelalte opere ale sale, cât şî în predică a ajuns să-şi făurească un stil personal, simplu, limpede, sincer, necăufând efecte retorice, ci cald, povăţuind ca un părinte pe fiii săi. Stilul predicilor lui Şaguna este o fericită îngemănare a graiului bisericesc cu cel poporal. Cu aceste elemente îm-brăcându-şi gândurile, vrerile şi 'Sentimentele pe care le-a împărtăşit credincioşilor prin predicile sale, Şaguna ne-a lăsat chiar câteva pagini de o rară fr'umusetă care ar putea face parte din antologia scrisului românesc. Ca dovadă iată câteva spicuiri din predicile lui. „Doamne Dumnezeul meu! Dăruieşte mie, ca din toată inima mea să te doresc pe tine, dorindu-te să te caut, cău-tându-te să te aflu, aflându-te să te iubesc, şi iubindu-te de răutăţile cele ce sunt întru mine să mă măntuesc, şi mân-tuindu-mă să nu mă mai întorc iarăşi la aceleaşi! Doamne Dumnezeul meu! Dă pocăinţă sufletului meu, dă umilinţă inimei mele, dă izvor de lacrimi ochilor mei şi mâinilof mele necruţată dare de milostenie. împăratul meu! Stinge poftele trupului cele aprinse întru mine şi aprinde focul dragostei tale în inima mea! Mântuitorul meu! Risipeşte dela mine duhul mândriei, şi cu milostivire dă-mi mie din bogăţia milei tale! Făcătorul meu! Smulge din sufletul meu toată amărăciunea cea putredă şi de suflet şi de trup pierzătoare şi dă-rueşte cugetelor mele blândeţele ce le-ai dat şi celui ce astăzi prin Tine s’a preamărit, Mucenicul şi Arhidiaconul Ştefan! Amin“ (pag, 15—16). Acest imn cu care închee Şaguna predica la Sf. Ştefan, atât pentru frumuseţea lui cât şi pentru adâncimea cugetărilor întrânsul cuprinse poate fi aşezat în orice carte de rugăciuni creştineşti. ') Gh. Tulbure, Mitrop. Şaguna, Opera lit., Scrisori pastorale, Circulări şcolare, Diverse — pag. 73. CII I Predica la Sfânta Mărie Mică o începe aşa: „O privelişte pătrunzătoare, de inimă este, când cineva se află în mijlocul unei familii casnice care petrece în gânduri şi în cetiri despre cele ce sunt unui om binesimţitor de cea mai mare sfinţenie, când vede cum talăl şi mama de casă îşi ridică toate simţirile inimei către Atotputernicul Dumnezeu, ca la unicul izvor sigur al tuturor bunătăţilor. Cine nu se va pătrunde până la inimă, când vede cum unii părinţi evlavioşi se cuceresc cu sufletul şi cu duhul şi se roagă lui Dumnezeu pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru sănătatea şi fericirea lor şi a copiilor lor şi pentru depărtarea nenorocirilor dela ei! Oare putea-va căuta cineva la un tată sau la o mamă fără să se pătrundă până la inimă, când ei mai înainte de a începe vreun lucru, sau mai înainte de a şedea la mâncare, cu un cuvânt înainte de orice lucru, îşi ridică ochii lor la cer şi varsă rugăciuni de mulţumire sau de cerere şi apoi aşa încep lucrul lor? Cui nu i se înflăcărează pieptul de cele mai pătrunzătoare simţiri, când vede cum un copil bine crescut îşi ridică mâinile şi cu buze nevinovate se roagă lui Dumnezeu pentru sănătatea părinţilor, fraţilor şi surorilor sale?“ Cei ce vor ceti cu zăbavă predicile lui Şaguna vor întâlni singuri multe alte locuri din cuprinsul lor care ar putea fi subliniate deosebi pentru frumuseţea atât a graiului cât şi a înţelesului. Cel ce va ispiti una câte una predicile lui Şaguna, va vedea cum din luminata lor înţelepciune, din părinteasca lor povaţă, din limpezimea, din căldura, din temeiurile, din bogăţia şi din frumuseţea lor apare şi se înalţă un alt Şaguna: preotul, propoveduitorul, apostolul cuvântului izbăvitor, tot aşa de mare ca Şaguna cârmuitorul, organizatorul şi creatorul de aşezăminte. * Prin cele spuse până aci. în cuprinsul acestui studiu introductiv nu avem câtuş de puţin prezumţia că am spus tot ce se poate spune despre Predicile lui Şaguna. Lipsurile CI» se pot completa. Predicile stau la îndemână în adaosul la acest studiu. Am voit mai mult să oprim luarea aminte asupra lor, asupra valorii lor şi asupra Marelui Şaguna în ipostaza de predicator. Şi am avut rara satisfacţie de a constatata că Gheorghe Tulbure nu a exagerat spunând: „Cuvântările lui Şaguna din Chiriacodromion, 26 la număr, sunt până astăzi cele mai frumoase cuvinte de învăţătură, ce se pot rosti la praznicile satelor noastre" 1). încheind acest studiu precizăm că în textul predicilor retipărite aci în anexă, afară de îndreptările ortografice nu am făcut nicio schimbare. i ') Qh. Tulbure: Activitatea literară a Mitropolitului Atidreiu Şaguna, pag. 90. (l f: i IZVOARE A) Manuscrise. t 1. Teodor V. Păcăfian, Trei Mitropoliţi ai bisericii ortodoxe române din Ardeal, Andreiu Şaguna, Miron Romanul şi Ioan Meţianul. (File 194. Ms. se află în Bibi. Academiei teol. ort. române din Cluj). 2. Teodor V. Păcăţian, Reînfiinţarea şi organizarea Mitro- poliei ortodoxe române din Ardeal. (File 285. Ms. se află în Bibi. Academiei teol. ort. rom. din Cluj). 3. Arhiva Mitropoliei ortodoxe române din Sibiu. Dosarele anilor 1845—1855. 4. Arhiva protopopiatului ortodox român din Cluj, B) Tipărite. 5. Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), Retipărită cu litere latine de Sextil Puşcariu şi AlexiU/Popovici. Voi. I Textul. Bucureşti, 1914. 6. Sicriul de aur, Sas-Sebeş, 1683. (Bibi. Astrei, Sibiu). 7. Chiriacodromionul dela Alba-Iulia, 1699, 8. Samoil Clain de Sad, Propovedanie la îngropăciunea oa- menilor morţi, Blaj 1784. (Ex. cu lipsa foii de titlu, în Bibi. Muzeului eparhial ort. rom. din Cluj). 9. Desvoltatele şi tâlcuitele Evanghelii, Sibiu 1790. (Bibi, Univ. Cluj—Sibiu). 10. Petru Maior, Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi. Buda, 1809. 11. Petru Maior,' Didahii, adecă învăţături pentru creşterea fiilor la îngropăciunea fiilor morţi;.. Buda, 1809. CVI 12. Petru Maior, Prediche sau învăţături Ia toate Duminecile şi Sărbătorile anului, Buda, 1811. 13. Toma Popovici, Tristă cuvântare la îngroparea lui Naum Petrovici.,, Buda, 1824. (Bibi. Astrei, Sibiu). 14. Teodor Pap, Trista predică Ia înmormântarea lui Bob.' Sibiu, 1830. 15. Tâlcuala Evangheliilor în Duminecile învierii şi ale săr- bătorilor... Buda, 1835. 16. Samoil Clain de Sad, Propovedanii la îngropăciunea oa- menilor morţi... cu binecuvântarea episcopului Vasile Moga. Sibiu, 1842. 17. Sigismund Pap, Cuvântări bisericeştii pe Sărbători, Du- mineci şi deosebite întâmplări... Tomul I. Peşta, 1847. 18. Chiriacodromionul lui Teotoche tipărit de Şaguna cu un Adaos. Sibiu, 1855. 19. Andreas Freiherrn von Schaguna, Predigten... Sibiu, 1856. 20. Cuvântări de Gavril Munteanu, Vasilie Oroianu, Ioan Pe- tric şi Iosif Barac, ţinute în bisericile parohiale din Braşov—Sibiu, 1856. 21. Tălcuiala Evangheliilor în Duminecile învierii şi ale săr- bătorilor. Sibiu, 1857. 22. Tălcuiala Evangheliilor în Duminecile învierii şi ale săr- bătorilor. A doua ediţiune. Sibiu, 1860, * 23. Nicolae Popea, Arhiepiscopul şi Metropolitul Andreiu baron de Şaguna, Op premiat de consistorul, respective sinodul archidiecesei ortodoxe române a Transilvaniei, Sibiu, 1879. 24. Nicolae Popea, Memorialul Archiepiscoptilui şi Metropo- litului Andreiu baron de Şaguna sau luptele na-ţionale-poliţice ale Românilor. 1846—1873. Tomul I. Sibiu, 1889. 25. Nicolae Popea, Archiepiscopul şi Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna. Discurs de recepţiune rostit la 26 Martie 1900. Anal. Acad. Rom. Bucjireşti, 1900. 26. Dr. Ioan Lupaş, Mitropolitul Andreiu Şaguna. Monogra- fie istorică. Sibiu, 1909. 27. Gheorghe Tulbure, Activitatea literară a Mitropolitului Andreiu Şaguna. Sibiu, 1909. 28. Dr. Gh. Comşa, Istoria predice: la Români. Bucureşti, 1921. 29. Memoriile Arhiepiscopului Andreiu Şaguna din anii 1846— 1871. Sibiu, 1923. 30. Gh. Tulbure, Mitropolitul Şaguna. Opera literară. Scrisori pastorale. Circulări şcolare. Diverse. Sibiu, 1938. 31. Dr. Milan Şesan, Originea şi timpul primelor traduceri româneşti ale Sf. Scripturi. Cernăuţi, 1939. 32. Prof. I. Lupaş, Membru al Academiei Române, Teodor V. Păcăţian (1852—1941). Sibiu, 1941. 33. Bibliografia Românească Veche, 1508—1830. Tom. I—III de I. Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simionescu. Bucureşti, 1903, 1910, 1936. * 34. „Telegraful Român“. Sibiu, 1855—1856. 35. „Gazeta Transilvaniei". Braşov, 1855. CUPRINSUL STUDIULUI INTRODUCTIV: Pag Introducere......................'..................... III' Capitolul I. Situaţia predicii în Transilvania înainte de Şaguna. Scurtă privire asupra cărţilor de predici tipărite în Transilviania sau pentru Românii din Transilvania dela 1564—1850 ........................................ X Capitolul II. Ce a făcut Şaguna pe tărâmul predicii în Ardeal............................... XXIX Capitolul III. Predicile lui Şaguna. Analiză: izvoarele, fondul, forma şi stilul.................LXXXI1 Izvoarele...........................".................. CV PREDICI înainte cuvantare Către toţi iubitorii de Hristos cetitori! După ce am văzut lipsa mare de o carte a cuvântărilor bisericeşti pentru bisericile noastre eparhiale, şi din: pricina aceasta m’am hotărît a retipări în tipografia noastră episcopească spre acest sfârşit cartea aşa numită Ky-riakodromion, adecă, Cartea Drumului Duminecilor, carte în: care se află cuvântări foarte folositoare creştinilor despre-Duminicile de peste an, numai decât s’a aprins în mine dorul, ca această carie să o dau creştinilor noştri întfun chip desăvârşit, adecă îmbogăţită cu cuvântări pentru toate■ sărbătorile de peste an. De aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu m’am şi apucai de compunerea acestor cuvântări bisericeşti pentru Sărbătorile domneşti de peste an, care ca un adaos spre împlinirea lipsei de hrană sufletească a creştinilor noştri le tipăresc aci spre întrebuinţarea obştească pe la biserici şi pe la casele creştinilor, având nădejde, că acelea vor fi tuturor celor ce le vor ceti cu băgare de seamă, spre folos vremelnic şi veşnic, căci eu cuvântările acele le-am compus nu numai după duhul cel adevărat al Bisericii noastre ortodoxe răsăritene spre mântuirea veşnică a credincioşilor, ci' totdeodată am adus în ele şi nişte poveţe folositoare despre aceea, cum să se poarte creştinul în lucrurile sale lumeşti, ca petrecerea sa în lumea aceasta să-i fie desfătătoare, cum l 2 să fie strădalnic în agonisirea celor de lipsă, şi cum să cruţe cele agonisite. Am mai adus înainte şi lipsa şi trebuinţa creşterii cei bune, dela care prea mult atârnă viitorul credincioşilor noştri, şi toate acestea le-am dovedit din Sfânta Scriptură, ca din izvorul cel mai sigur al tuturor învăţătu- rilor şi poveţelor bune şi nestrămutate. Primiţi, aşa dar, iubiţilor cetitori şi cuvântările mele cu acea osârdie cu care vi le dau vouă, poftindu-vă tuturor binecuvântarea Tatălui nostru, carele este în ceruri. Sibiu, în Dumineca Rusalilor din anul Domnului 1855. ■a- PREDICI > 3 - CUVÂNT LA ZIUA NAŞTERII DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS Despre îndurarea lui Dumnezeu către neamul omenesc cel căzut Indurat şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv, zicea oarecând prorocul David, fiind rănit de închipuirile care priveau la bunătatea'lui Dumnezeu. Şi noi putem zice că îndurat şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv, pentrucă ne-a făcut pe noi părtaşi bunătăţilor şi milelor Sale prin trimiterea unui născut Fiului său, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin~ care a răsărit lumii lumina cunoştinţei, care- ne po-văţueşte pe noi către unul adevărat Dumnezeu în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu este nicio familie de creştin, care nu s’ar bucura şi nu s’ar desfăta duhovniceşte la sărbătoarea de astăzi a Naşterii Domnului nostru Iisus _ Hristos; nu este niciun suflet creştinesc, care nu’ ar simţi în inima sa nişte bucurii duhovniceşti la Crăciun. Ce este încă mai mult, mărimea şi sfinţenia zilei de astăzi este aşa de puternică, încât mâhniţii nu simt astăzi nicio durere; săracii nu simt sărăcia lor; învrăjbiţii nu vreau să ştie de duşmănie; stăpânii se umilesc către slugile lor. Pricina acestor simţiri mângăitoare este cel astăzi năs- i* 4 ANDREI ŞAGUNA cut prunc dumnezeesc Iisus Hristos, carele din sânul Tatălui ceresc a adus pentru cei mâhniţi mângâiere, pentru cei săraci săturare, pentru cei învrăjbiţi împăcare, pentru stăpâni umilinţă, iar pentru slugi ascultare. Iubiţilor ascultători! Să nu vă miraţi de bucuria aceasta obştească, de care este pătruns astăzi tot neamul creştinesc, pentrucă precum niciun fir de păr nu poate cădea dk pe capul omului fără voia lui Dumnezeu, aşa şi simţirile noastre îmbucurătoare la sărbătoarea de astăzi nu sunt urmările ursitei, cm sunt lucrurile voii marelui şi atotputernicului Dumnezeu Savaot, pe care neîncetat îl prăznuesc îngerii şi arhangelii în cer cântând: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Iui; osana celui dintru înălţime! Iar astăzi cu deosebire cântă îngerii, zicând: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Cântarea aceasta îngerească, pe care păstorii, cei ce au păscut turmele lor? au auzit-o, este temeiul bucuriei de astăzi a tot neamului omenesc, căci ştie fiecare creştin, că prin naşterea Mântuitorului cerul şi pământul s’au împreunat, Dumnezeu pe pământ a>venit şi omul Ia cer s’a suit; că astăzi s’a des-legat legătura cea de multă vreme a osândirii lui Adam; că astăzi raiul nouă ni s’a deschis; că astăzi s’a împlinit începutul mântuirii noastre prin naşterea pruncului dumnezeesc din preacurata Fecioară Maria. De aceea ne povăfueşte sfânta Maica noastră Biserică pe noi toţi către bucuria duhovnicească, pentrucă a venit unul născut Fiul lui Dumnezeu în lume ca să înnoiască făptura şi să mântuiască sufletele noastre. Insă fiindcă bucuria aceasta obştească de astăzi a creştinilor provine din cântarea îngerească, PREDICI 5 prin care ni s’a vestit naşterea Mântuitorului lumii, care iarăşi a provenit "din îndurarea cea mare a Iui Dumnezeu, pentru aceea urmează prea fireşte, că sărbătorile Crăciunului sunt potrivite să deştepte în noi gândiri de mulţămită despre îndurarea lui Dumnezeu şi despre dorinţele noastre, care avem să le împlinim pentru bunătăţile cele mari şi multe, care în toate zilele şi în tot ceasul, şi cu deosebire astăzi le căpătăm dela Dumnezeu. Ce ar fi omul, dacă Dumnezeu nu s’ar fi îndurat a trimite în lume pe unul născut fiul Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos ? Intr’a-devăr, omul ar fi fost zidirea cea mai nenorocită pe pământ, pentrucă ştim, că omul cel. dintâi Adam, deşi a căpătat dela Dumnezeu multe bunătăţi, s’a arătat neascultor şi nemulţămitor către binefăcătorul său, care i-a dat lui multe bunătăţi, puindu-1 în raiul desfătării şi numai atâta poruncindu-i ca din tot pomul ce este în raiu" să mănânce, numai din pomul binelui şi al răului să nu mănânce nici el, nici muierea lui, căci ori în ce zi vor mânca din-tr’ânsul, cu moarte vor muri. Adam n’a ascultat de porunca aceasta, şi după sfatul; muierii sale, a Evei, a cutezat a mânca din pomul oprit. O, îndrăzneală 'greşită! O, Nnemulţămire osânditoare! .0, faptă rea, carea nu s’a putut îndrepta din partea lor, căci zice Sfânta Scriptură în Cartea Facerii cap. III. „Adam şi Eva s’au ascuns între-lemnele raiului şi i-a căutat Dumnezeu pe ei, şi le-a zis: Adame, unde eşti: Iară el a răspuns: Glasul Tău am auzit umblând prin raiu, şi m’am temut că gol sunt, şi m’am ascuns. Şi Dumnezeu a zis lui: Cine ţi-a spus ţie că gol eşti? Oare nu lemnul, din care ţi-am oprit a nu mânca? Şi a zis'Adam: muierea care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat din rodul lui. Şi ă zis Dumnezeu Evei: înmulţind voi 6 ANDREI ŞAGUNA înmulţi năcazurile tale şi suspinul tău. Iară către Adam: Blăstămat pământul întru lucrurile tale; întru năcazuri vei mânca dintr’ânsul; spin şi pălămidă va răsări ţie; în sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământ, din care eşti luat, că pământ eşti şiîiTpământ te vei întoarce“. Aceasta este scurta descriere a nemulţămirii omului dintâi către Dumnezeu. Să vedem acum purtarea fiilor lui Adam. El a avut doi fii, pe Cain şi pe Avei. Cain a fost lucrător de pământ, iar Avei păstor de oi. Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din rodurile pământului, însă nu s’a sârguit, ca jertfa sa să o facă din cele mai alese roduri, precum Avei a adus jertfă lui Dumnezeu din cele dintâi născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Dumnezeu a căutat spre Avei şi spre jertfa lui, iar la Cain şi la darurile lui nu s’a uitat. Aceasta văzând Cain s’a mâniat pe frate său, încât chemându-1 pe el la câmp afară, s’a sculat asupra lui şi l-a omorît. lată a doua pildă despre nemulţămirea omului către Dumnezeu; şi de vom căuta ce oameni au fost nepoţii şi strănepoţii lui Adam, vom afla, că şi aceştia au fost nemulţămitori către Făcătorul lor şi că numai un om a aflat har înaintea lui Dumnezeu, şi acest om drept a fost Noe. Rătăcirile oamenilor de atunci şi pedeapsa care a slobozit-o Dumnezeu asupra lor, în următorul chip o descrie Sfânta Scriptură la Facere cap. 6. „Şi văzând Domnul Dumnezeu, că s’au înmulţit răutăţile oamenilor pe pământ, şi cumcă fieştecare cugetă în inima sa cu deadinsul spre răutăţi în toate zilele, s’a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ; şi a zis Dumnezeu: Voi pierde de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut. Iară Noe a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi a zis lui: Vremea a tot omul vine înaintea mea, că s’a umplut pământul de nedreptatea lor, şi iată îi voi PREDICI 7 pierde pe ei şi pământul, iară tu fă-ţi corabie de lemne neputrezitoare, căci voi aduce potop, apă peste pământ, ca să strice tot trupul în care este suflet viu subt cer, şi ori câte vor fi pe pământ, vor muri. Iar tu şi toată casa ta intră în corabie, că pe tine te-am văzut drept înaintea mea în neamul acesta". Iată a treia pildă despre nemulţămirea omului către Dumnezeu dovedită prin răutăţi felurite. Ii vine omului de astăzi a crede că Noe fiind drept şi plăcut lui Dumnezeu, fiii şi următorii lui încă au fost drepţi şi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Insă cine ar crede aceasta, tare s’ar înşela, pentrucă următorii lui Noe au arătat o trufie, cu/care au vătămat pe Dumnezeu, vrând să zidească un turn, al cărui vârf să se înalţe până la cer. Dumnezeu văzând atâta trufie a zis: iată un neam şi o gură tuturor, şi aceasta, adecă turnul au început a face, şi acum nu vor înceta dela toate câte se vor apuca a face. Veniţi şi pogorându-ne să amestecăm acolo limba lor, ca să nu înţeleagă niciunul limba altuia. Şi i-a împrăştiat Dumnezeu de acolo peste faţa pământului, şi au încetat a zidi turnul. Iată a patra pildă despre nemulţămirea omului către Dumnezeu arătată prin păcatul trufiei. Oare s’au îndreptat oamenii aceştia acum, când au văzut că din pedeapsa lui Dumnezeu s’au împrăştiat peste toată faţa pământului? Cu durere trebue să mărturisim, că nici ei, nici fiii, nici fiii fiilor lor nu s’au îndreptat, pentrucă aşa tare s’au predat vieţii celei necurate, încât Dumnezeu a trimis peste oraşele lor Sodoma şi Gomora şi peste tot împrejurul lor pucioasă şi foc din cer, şi le-a prefăcut în cenuşe şi numai cetatea Sigor a cruţat-o, căci dreptul Avram şe rugase lui Dumnezeu pentru cruţarea oraşului său. 8 ANDREI ŞAGUNA Iată a cincia pildă despre neascultarea omului către Dumnezeu dovediiă prin viaţa neînfrânată. Cu dureri de inimă 'se umple fieştecare, când gândeşte că omul acela pe care l-a zidit Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa, şi este înzestrat cu minte, cu pricepere şi cu judecată nu numai nu se gândeşte la lucruri bune şi cinstite, ci încă dintr’un păcat alunecă în celalalt, şi nu ţine seamă de Făcătorul şi scutitorul său. Ba încă ce este mai mult, cetim în Sfânta Scriptură, că neamul omenesc nici după pedepsele acestea mari ale Iui Dumnezeu nu numai nu s’a îndreptat, ci aşa departe mersese în-dărătnicirea lor, încât şi-au făcut chipuri cioplite şi acelora se închinau ca unui Dumnezeu. Pentru des-rădăcinarea rătăcirii acesteia a trimis Dumnezeu proroci ca să înveţe pe oameni şi să-i aducă la cunoştinţa cea adevărată despre Dumnezeu; darnici aceşti bărbaţi n’au putut spori în ostenelele lor, ci trebuia să sufere prigoniri şi batjocuri. Deci îndurat şi milostiv, îndelung răbdător şi mult milostiv fiind Dumnezeu, şi văzând îndărătnicia neamului omenesc, a trimis în lume pe unul năcut fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru abaterea lor dela multele rătăciri şi pentru aducerea lor la cunoştinţa cea dreaptă despre unul adevăratul Dumnezeu. O, bogăţia îndurărilor! O, mulţime a milelor, în loc de a se pedepsi neamul omenesc cel cu totul păcătos, se trimite Fiul lui Dumnezeu la el, care născându-se s’a arătat pe cer o stea şi numai decât pe cei ce slujeau stelelor i-a învăţat, să se închine Soarelui dreptăţii, adecă celui născut Mântuitor al neamului omenesc. Pentru aceea magii povăţuiţi fiind de stea au alergat spre a se închina Pruncului dumnezeesc şi au dus lui şi daruri alese: aur, tămâie şi smirnă. Mare zgomot a pricinuit naşterea lui Hristos, despre care aşa scrie evanghe- PREDI.CL-, 9 Iistul Matei: Auzind Irod pj îăratul, cumcă Magii , dela Răsărit au venit la Ieipsalim, ca să se închine lui Hristos, s’aXtulburat foarfa şi tot Ierusalimul cu dânsul; căci ştiau din înviaturile prorocilor, că Hristos va fi mare, şi că FiiilgCelui prea înalt se va chema, şi că va da lui DqmSiil Dumnezeu scaunul lui David şi că va . împăraţijîn casa lui Iacob în veci, şi împărăţiei lui nu va n sfârşit. Apoi păstorii, cari erau în ţinutul Ierusalimului şi priveghiau şi ţineau străji- noaptea împrejurul turmei lor, s’au spăimântat văzând pe îngerul Domnului, că a stătut lângă dânşii şi le-a zis lor: Nu vă temeţi, că iată vestesc vouă bucurie mare, că s’a născut vouă astăzi în cetatea lui David, Mântuitor, carele este Hristos Domnul. Şi îndată-şi s’a făcut împreună cu îngerul mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe. pământ pace, între oameni bună învoire! Şi dacă s’a dus îngerul au zis unii către alţii: „Să mergem dară la Vifleem şi să vedem cuvântul acesta, ce s’a făcut; şi venind au aflat pe Pruncul culcat în iesle, şi văzând au cunoscut chiar pentru graiul ce se grăise lor de Pruncul acesta". Puteţi vedea aşa dară, iubiţilor creştini! din cele mai sus atinse pilde adevărate, că într’adevăr omul ar fi fost făptura cea mai nenorocită, dacă Dumnezeu nu s’ar fi îndurat a trimite pe unul născut fiul său în lume, ca să o mântuiască de pierirea totală. Astăzi prăznuim ziua cea mare, când s’a născut Mântuitorul lumii, care a întemeiat legea cea adevărată pentru slujirea şi cinstirea a unui. adevărat Dumnezeu, care a adus neamul omenesc Ia cunoştinţa şi îmbrăţişarea binelui şi la lepădarea de rău. Acum să ne întrebăm: Ce suntem datori a gândi şi a face la sărbătoarea de astăzi? Dacă vrem să petrecem sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru 10________________ ANDREI ŞAGUNA spre folosul trupesc şi sufletesc, datori suntem a gândi la ascultarea lui Dumnezeu şi Ia împlinirea poruncilor lui, ca să nu ne scoată şi pe noi din raiul desfătării, precum a scos pe Adam şi pe Eva. Să gândim la jertfele care se cuvin lui Dumnezeu şi să-i facem jertfe plăcute lui, ca nu cumva să nu caute la jertfele noastre, precum n’a căutat la cele ale lui Cain. Să ne ferim de ura către fratele şi aproapele nostru şi să lucrăm ca să fie dragoste între noi, ca să nu cădem ca şi Cain în ucidere de frate. Să gândim la cele bune şi să le facem, ca nu cumva Dumnezeu să ne pedepsească cu potop şi pe noi, precum a pedepsit lumea pe vremea lui Noe. Să gândim la umilinţă înaintea lui Dumnezeu, ca să nu ne ajungă pedeapsa trufiei, ca pe cei ce au început a zidi turnul Babilonului. Să gândim la viaţa ■ curată şi să facem viaţa noastră neprihănită, ca nu cumva Dumnezeu să trimită pucioasă şi foc din cer peste oraşele şi satele noastre, precum a trimis asupra Sodomei şi Gomorei. Acestea să gândiţi şi acestea să faceţi, şi atunci veţi fi norocoşi pe pământ, iară după viaţa aceasta trecătoare veţi moşteni împărăţia lui Dumnezeu, şi aşa vă veţi încredinţa în măsură deplină, că îndurat şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv. Amin. PREDICI 11 CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ÎNTÂIULUI MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN IN 27 DE ZILE ALE LUNII LUI DECHEMVRIE Ce folos este omului de va dobândi toată lumea şi sufletul său îşi va pierde? Sunt împrejurări şi întâmplări în viaţa omului, care îi dau prilej de a gândi despre lucruri mari, ale căror pomenire aduce cu atât mai multe folosuri, cu cât mai bine cuprinde cineva cu mintea sa mărimea şi însemnătatea acestor împrejurări şi întâmplări. Astfel de împrejurări şi întâmplări sunt între altele şi sărbătorile sfinţilor, pentru a căror cinstire şi aducere aminte a rânduit Biserica osebite zile, în care lăşându-se omul de lucruri lumeşti, să se folosească de lucruri duhovniceşti şi de hrană sufletească. Pentrucă ce folos este omului, zice Sf. Scriptură, de va şi dobândi toată lumea şi sufletul său şi-l va pierde? Aşa dar zilele consfinţite de Biserică întru cinstea şi pomenirea plăcuţilor lui Dumnezeu, sunt cele mai potrivite ca să gândească omul despre toate ale -lui, şi mai ales despre cele pentru viaţa sa sufletească şi trupească trebuincioase; căci pildele vieţii sfinţilor pot da omului învăţătura vie pentru toate ale lui. Astăzi serbăm pomenirea sfântului întâiului 12 ANDREI ŞAGUNA mucenic şi arhidiacon Ştefan; deci ca să ne folosim de sărbătoarea de astăzi să vedem care a fost viaţa lui. Sfântul Ştefan, plin de credinţă către Dumnezeu şi plin de putere sufletească era întâiul între cei şapte diaconi pe cari i-au pus sfinţii Apostoli spre slujirea meselor, adică spre slujirea săracilor şi spre împărţirea milosteniilor, care. spre acest sfârşit se aduceau apostolilor dela creştini. Şi din pricină că era cel dintâiu între cei şapte diaconi, se chiamă Arhidiacon. El făcea semne şi minuni mari întru popoare, care deşi nu le pomeneşte Scriptura pe larg, totuşi fără greşală vom zice că Sf. Ştefan este asemenea cu Sf. Apostoli, căci el puindu-şi mâinile pe bolnavi îi făcea pe ei sănătoşi, întărea pe credincioşi în credinţă mustra pe cei necredincioşi, spunându-le din lege şi din proroci, cum că din nedreptate şi-din zavistie au omorît pe Fiul lui Dumnezeu, şi stând la loc înalt a binevestit tuturor pe Hristos Iisus Domnul nostru zicând: Bărbaţi fraţiJ Pentruce s’au înmulţit răutăţile între voi şi s’a turburat tot Ierusalimul, fericit este omul care a crezut întru Hristos Iisus, pentrucă acesta este carele a plecat cerurile şi s’a pogorît pentru păcatele noastre, şi s’a născut din Sfânta şi preacurata Fecioară; Hristos a luat neputinţele noastre şi boalele le-a vindecat, căci pre cei orbi i-a făcut să vază, pe cei leproşi i-a curăţit; iar ei auzind acestea se priceau cu dânsul grăind împotrivă şi hulind pe Domnul cel propovăduit, precum se scrie în Faptele Apostolilor, cap. 6, stih 9. „S’a sculat, zice oarecari din sinagoga întrebându-se cu Ştefan". Insă ei împotriva adevărului celui mai luminos decât soarele neputând a grăi ceva, s’au aprins de mânie şi biruindu-se de zavistie au aflat nişte oameni mincinoşi pe cari i-au învăţat să spue la sinagoga cea mare ca şi cum ar fi auzit pe Ştefan grăind cuvinte de hulă asupra lui PREDICI 13 Moisi şi asupra lui Dumnezeu. Şi cu acest fel de vicleşug întărâtând poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari, şi năvălind au răpit pe Sf. Ştefan şi l-au dus la adunarea for înaintea arhiereilor, şi au pus şi martori mincinoşi zicând, cumcă omul acela nu încetează a vorbi cuvinte de hulă asupra acestui sfânt, şi a legii, căci l-am auzit pe el zicând: că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moisi. Iar Sf. Ştefan sta în mijlocul acelei adunări ucigaşe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dum-nezeescului dar, şi toţi cei ce şedeau în adunare căutând la dânsul au văzut faţa lui înfrumuseţată cu o strălucire neobişnuită. Şi a zis Arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar el a răspuns cu înţelepciune şi cu mare bărbăţie, începând cuvântul său dela Avraam, care mai întâiu a primit făgăduinţa venirii lui Mesia, şi le-a spus istoria până la Moisi, apoi a arătat că martorii au mărturisit strâmb asupra lui, căci el nu este hulitor al lui Dumnezeu, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moisi, ci mai vârtos le-a adeverit că părinţii lor au fost hulitorii lui Dumnezeu şi ai legii celei date lui Moisi. A răsturnat şi acea mărturie mincinoasă cumcă ar fi hulit el asupra locului celui sfânt, şi le-a spus lor, că el cinsteşte lăcaşul cel făcut de mâini întru mărirea lui Dumnezeu; apoi umplându-se de râvnă dumnezeiască, precum şi Ilie odinioară, i-a mustrat pe ei, zicând: „Voi cei vârtoşi la cerbice, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi; pe care din proroci n’au izgonit părinţii voştri şi au omorît pe cei cei mai înainte au vestit venirea lui Mesia celui aşteptat". Aceste cuvinte ale Sf. Ştefan au pornit spre nespusă mânie pe Arhiereu şi pe cărturari şi pe tot poporul adunat, iar el nu băga de seamă la mânia 14 ANDREI ŞAGUNA lor, căci era plin de Duhul Sfânt; şi căutând la cer a văzut mărirea lui Dumnezeu, de aceea a şi zis către cei adunaţi: „Iată văz cerurile deschise şi pe Fiul omenesc stând de-a-dreapta lui Dumnezeu". Iar Iudeii cei ce se învăţaseră a ucide pe proroci, pornind cu un gând asupra lui şi scoţându-1 afară din cetate, au început a arunca cu pietre asupra Sfântului, s’au desbrăcat de hainele lor şi le-au pus acelea lângă picioarele unui tânăr ce se numea Saul, care a fost rudenie cu Ştefan, însă era şi acesta între ucigaşi. Uciderea aceasta s’a întâmplat în Valea lui Ioasaf. Sf. Ştefan şi-a dovedit creştinătatea sa, căci aruncând ucigaşii cu pietre asupra lui, el a în-genunchiat şi s’a rugat lui Dumnezeu pentru vrăşmaşii săi, zicând: „Doamne! Nu le socoti lor păcatul acesta". Şi după cuvintele acestea a adormit. întâmplarea Sfântului întâiului Mucenic şi Arhi-diacon Ştefan s’a întâmplat întru acelaş an după înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în 27 ale lunei lui Dechemvrie, având dela naşterea sa puţin mai mult de 30 ani. Şi era frumos la faţă, dar şi .mai frumos cu sufletul. Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncare hiarelor şi pasărilor şi a zăcut neîngropat o zi şi o noapte. După aceea în noaptea a doua, Gamaliil, măritul învăţător al legii evreeşti în Ierusalim, care singur mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său Averchie, a trimis nişte bărbaţi cinstiţi şi credincioşi şi luând în taină moaştele Sfântului, le-au dus într’un sat al său, care era nu departe de Ierusalim, ca de douăzeci de stadii, ce se chiamă Cafargamala, şi acolo le-au îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. Căci cine nu ar fi plâns, zice Sf. Ioan Gurădeaur, văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre şi zăcând mort! Iar după mulţi ani binecre-dincioasa împărăteasă Evdochia, soţia împăratului PREDICI 15 Teodosie cel mic, venind la Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis cu pietre Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a zidit o biserică prea frumoasă întru numele lui şi întru cinstea lui Hristos Dumnezeu. Iubiţilor ascultători! Sfântul Ştefan întâiul Mucenic pentru credinţa cea adevărată, care a învăţat-o Mântuitorul nostru şi unul născut Fiul lui Dumnezeu, a pătimit până la jertfirea vieţii sale celei tinere, căci dragostea lui către adevăratul Dumnezeu' era aşa de învăpăiată şi cugetările lui despre viaţa cea cerească aşa de lămurite, încât el chiar şi în muncile cele vremelnice simţea bunătăţile acelea care le-a pregătit Dumnezeu în cer tuturor acelor au credinţă neclătită către El. Nu numai nu va greşi creştinul, ci încă îşi va pregăti calea către mântuirea sufletească, dacă aducându-şi aminte adeseori de viaţa, de muncile şi de moartea cea mucenicească a Sf. Ştefan, îşi va face zălog şi pentru sine şi se va făgădui lui Dumnezeu, că va să le treacă toate zilele vieţii sale după poruncile unuia născut Fiului său, ale Dom-/ nului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, va să asculte învăţăturile cele de mântuire ale Sfintei Maicii Biserici, şi va să se roage neîncetat către Dumnezeu, zicând: Doamne Dumnezeul meu! Dărueşte mie, ca din toată inima mea să te doresc pe tine, dorindu-te, să te caut, căutându-te, să te aflu, aflân-du-te, să te iubesc, şi iubindu-te de răutăţile cele ce sunt întru mine să mă mântuesc, şi mântuindu-mă să nu mă mai întorc iarăşi la aceleaşi! Doamne Dumnezeul meu! Dă pocăinţă sufletului meu, dă umilinţă inimii mele, dă izvor de lacrimi ochilor mei şi mâinilor mele necruţată dare de milostenie. împăratul meu! Stinge poftele trupului cele aprinse întru mine şi aprinde focul dragostei tale în inima mea! 16 ANDREI ŞAGUNA Mântuitorul meu! Risipeşte dela mine duhul mândriei, şi cu milostivire dă-mi mie din bogăţia milei Tale! Făcătorul meu! Zmulge.din sufletul meu toată amărăciunea cea putredă şi de suflet şi de trup pierzătoare şi dărueşte cugetelor mele blândeţele: ce le-ai dat şi celui ce astăzi prin Tine s’a preamărit Mucenicul şi Arhidiaconul Ştefan! Amin. V PREDICI 17 CUVÂNT LA TĂIEREA ÎMPREJUR A DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CARE ESTE LA ZIUA 1 A LUNII LUI IANUARIE De dimineaţă cu sângele său începe a sămâna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării: noastre Domnul nostru Isus Hristos împlinind 8 zile dela naşterea lui, a binevoit a răbda tăierea împrejur, ca să împlinească legea, precum a zis la Sfântul Evanghelist Matei cap. 17: „N’am venit ca să stric legea,, ci s’o împlinesc". Dar şi pentru aceea a binevoit Hristos a se tăia împrejur după lege, ca pe cei de-sub lege să-i răscumpere şi să se arate pe sine-şi,. că a luat trup adevărat şi va să ruşineze pe toţi aceia cari ar cuteza a se îndoi despre întruparea lui. Drept aceea s’a tăiat împrejur ca omenirea lui să. fie arătată. Taina tăierii împrejur a fost în legea cea veche-ca un chip pregătitor al botezului din legea cea nouă,, prin care primi curăţirea de păcatul strămoşesc;, drept aceea prin taina tăierii împrejur nu se câştigă curăţirea desăvârşită de păcatul strămoşesc, precum se câştigă aceea prin taina botezului. De aceea a şi zis Mântuitorul la evanghelistul Marcu cap. 16: „Că cel ce va crede şi se va boteza, mântui-se-va“. Iar în Faptele Apostolilor cap. 2 cetim, că ţiind apostolii adunare în Ierusalim şi fiind de faţă mult 2 18 ANDREI ŞAGUNA popor, şi după ce poporul a auzit învăţături multe dela Apostoli i-au întrebat pe ei, ce au, a face? Atunci Sf. Petru a zis către popoare; Pocăiţi-vă şi să se boteze fieştecarele dintre voi întru numele lui iisus Hristos. Intru tăierea împrejur a arătat unul născut Fiul lui Dumnezeu mai mare smerenie decât întru naşterea sa, căci întru naştere a luat asupra sa chipul păcătosului, suferind rana cea rânduită pentru păcat, deşi a fost fără păcat. Şi aşa tăindu-se împrejur, a început a răbda dela pruncie, pentrucă din tinereţe se cuvine a se deprinde la nevoinţele cele bărbăteşti. Viaţa cea omenească este plină de ostenele, ca o zi care are naşterea sa dimineaţa, iar sfârşitul seara. Că de dimineaţa din scutece omul cel îndumnezeit iese la lucrul său spre ostenele şi spre lucrarea sa până în seara aceea, când soarele s’a întunecat şi întunerec s’a făcut peste tot pământul până la al nouălea ceas. Dar ce lucrează Mântuitorul nostru? El a lucrat mântuire în mijlocul pământului. Iară ca desăvârşit să o lucreze, de dimineaţa din tinereţe se apucă de lucru, începând a răbda durere trupească şi sufletească pentru noi, până ce se va închipui întru noi însuşi el, Hristos. De aceea scrie Apostolul Pavel către Galateni cap. 4, stih 19: „De dimineaţă cu sângele său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre." Precum îri legea nouă la botez se dă pruncului nume, Mântuitorului s’a pus nume la primirea tainei tăierii împrejur, Iisus, care s’a adus din cer de Arhanghelul Gavril, atunci când a binevestit preacuratei Fecioare Maria zămislirea lui. Deci acest prea sfânt nume, Iisus, s’a dat Mântuitorului, căci Iisus Însemnează Mântuitor. Singur îngerul a tălmăcit cuvântul acesta lui Iosif când i-a spus: „Vei numi PREDICI 19 numele lui Iisus, pentrucă acela va mântui pe poporul său de păcatele sale.“ încă şi Sf. Apostol Petru în Faptele Apostolilor cap. 1 mărturiseşte de numele lui Iisus, zicând: „Nu este întru nimenea altul mântuire, pentrucă nu este niciun alt nume sub cer dat între oameni, întru carele se cade a ne mântui". Acest Mântuitor nume mai înainte de toţi vecii era înainte gătit, scris, şi până acum păzit în sfatul Sfintei Treimi spre a noastră mântuire, iar acum ca un mărgăritar de mult preţ s’a adus din visteriile cereşti spre răscumpărarea neamului omenesc, şi prin Iosif întru descoperirea tuturor s’a dat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăieşte prorocul Maleahi cap. 4, stih 2: „Va răsări, vouă, celor ce vă temeţi de numele meu, soarele dreptăţii, şi ca un mir bine mirositor a umplut lumea de mireasmă." Mir, zice, vărsat nu ţinut în vas mirul numelui Lui, ci vărsat, căci până când mirul în vas se păzeşte, până atunci şi bună miro- sirea lui înlăuntrul vasului rămâne, iar când se varsă îndată buna mirosire umple văzduhul. De aceea acum toată limba mărturiseşte, că Domnul Iisus Hristos este întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Intru acest nume prea mare tot genunchiul se pleacă, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de desubt. Acest nume sfânt este arma cea mai puternică asupra vrăşmaşilor, precum zice Sf. Ioan Scă-raru: „Totdeauna cu numele lui Iisus să baţi pe vrăşmaşi, pentrucă mai tare armă decât aceasta nu vei afla nici în cer nici pe pământ. Acest prea scump nume, Iisus,'o, cât este de dulce inimei care iubeşte pe Hristos Iisus! O, cât este de dorit celuia ce îl are pe El! Că Iisus este cu totul dorire, cu totul dulceaţă. Acest preasfânt nume, Iisus, o, câtu-i de iubit creştinului celui robit întru dragostea Lui! In minte Iisus, pe limbă Iisus, ori umblând, 2* 20 ANDREI ŞAGUNA ori şezând, ori ceva lucrând, Iisus înaintea ochilor. N'am judecat, zice Apostolul către Corinteni în cartea I. cap. 2, a şti ceva întru voi, fără numai pe Iisus, căci Iisus celuia ce se lipeşte de dânsul, îi este luminarea minţii, frumuseţea sufletului, sănătatea trupului, veselia inimii, ajutător întru necaz, bucurie întru întristare, doftorie în boale, scăpare în primejdii şi nădejde de mântuire.- Deci iubiţilor ascultători! Să zicem şi noi astăzi şi în toate zilele vieţii noastre către Mântuitorul nostru Iisus: Te întâmpinăm pe tine cu dragoste, o, prea dulce nume al lui Iisus! Ne închinăm cu osârdie preasfântului numelui Tău, o, prea dulce şi întru tot îndurate Iisuse! Lăudăm numele Tău cel prea mare, Iisuse, Mântuitorule, cădem la sângele cel vărsat întru tăierea împrejur. Pruncule cel fără de răutate, şi Doamne cel desăvârşit! Ne rugăm bunăţii tale celei preabogate pentru acel prea sfânt nume al Tău şi pentru acel prea scump al Tău sânge, şi încă şi pentru Maica Ta cea fără prihană, care fără de stricăciune Te-a născut, să verşi asupra noastră mila Ta cea bogată; să îndulceşti inimile noastre prin tine însuţi, Iisuse; să ne aperi şi să ne îngrădeşti pe noi cu acest nume, Iisuse, ca şi în veacul ce va să fie ai Tăi să ne aflăm şi să mărim cu îngerii preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, Iisuse, în veci. Amin. PREDICI 21 CUVÂNT LA ZIUA SFÂNTULUI PĂRINTELUI NOSTRU VASILIE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CHESARIEI CAPADOCHIEI ÎN ÎNTÂI IANUARIE Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului I Biserica lui Hristos a luat învăţătura aceasta din îndurarea şi iubirea cea mare a lui Dumnezeu către neamul omenesc, căci lucru prea firesc este că dacă milueşte Dumnezeu pe cel păcătos, urmează că scumpă este înaintea Lui moartea cuviosului Lui, adecă plăcut este cuviosul şi după moartea sa înaintea lui Dumnezeu. Acum e bine ca să ne întrebăm cum să socotim noi viaţa şi moartea cuviosului lui Dumnezeu? înainte de deslegarea acestei întrebări trebue să ne aducem aminte de două aşezăminte bisericeşti: una, de Sf. botez, în care ne primeşte Biserica lui Hristos între mădularele sale şi a doua de sărbătorile care le prescrie Biserica întru cinstea şi pomenirea sfinţilor lui Dumnezeu. Toţi ştiţi, iubiţilor ascultători, ce har primeşte creştinul în sf. Botez; primeşte adecă iertarea păcatului strămoşesc în care s’a zămislit şi l-a născut maica sa. Dobândeşte încă şi numele unui sfânt, care îl poartă până la moarte şi care îi rămâne lui şi după moarte. Sf. Maica noastră Biserică dând celui nou botezat numele vreunui sfânt, porunceşte ca creştinul botezat să urmeze vieţii şi morţii acelui sfânt, al cărui hume i s’a dăruit lui în sf. botez. 22 ANDREI ŞAGUNA Când se botează un om în vârstă depune singur jurământ că va asculta poruncile dumnezeeşti şi bisericeşti şi le va împlini aceleâ; prin urmare se făgădueşte că viaţa sa aşa o va întocmi, încât să se facă vrednic de numele acelui sfânt, al cărui nume i s’a dăruit lui în sfântul botez, luându-şi-1 sieşi de pildă şi de îndreptar pentru toată viaţa. Iar când se botează vreun prunc, atunci naşul depune jurământ pentru pruncul botezat cu aceea îndatorire, că el va învăţa pe fiul său sufletesc când va ajunge în vârstă la împlinirea tuturor acelora câte le porunceşte Sf. Maica biserică la botez. O, ce greşală mare fac toţi acei părinţi, cari dela preotul botezător poftesc ca să pună noubotezaţilor prunci numele care nu le-au avut niciun sfânt şi niciun plăcut al lui Dumnezeu, ci numai nişte oameni cari deşi au făcut nişte lucruri mari în lume, dar nu s’au învrednicit a fi mădulării Bisericii lui Dumnezeu, ba încă rămânând în necreştinătate au urât creştinătatea, şi au gonit şi au muncit pe creştini, căci se închinau adevăratului Dumnezeu şi cereau ajutor dela numele cel sfânt al Lui! Şi mai mult păcătuesc preoţii aceia botezători, cari cutează a împlini cererea unor asemenea părinţi şi botează pe creştinul pe numele străin şi neprimit de Biserică. Un creştin care se numeşte după numele vreunui necreştin, nu simte sfinţenia şi bunătatea sărbătorilor care le-a aşezat Biserica peste tot anul în cinstea şi în pomenirea sfinţilor lui Dumnezeu. EI priveşte la asemenea sărbători cu răceală şi cu nepăsare, căci asemenea părinţi nu povestesc copiilor săi nici când faptele cele măreţe ale sfinţilor şi plăcuţilor lui Dumnezeu, ci povestesc despre lucrurile lumeşti care le-a făcut în lume vreun bărbat păgân şi necreştin. Sunt dintre ai noştri cari botează pruncul lor pe numele lui Traiân, carele a fost un bărbat PREDICI 23 vestit pentru vitejiile lui între Romanii cei vechi şi necreştini, dar Traian n’a fost creştin nici n’a făcut ceva bine Bisericii lui Dumnezeu, sau creştinătăţii. Aşa dar ca un viteaz roman el are trecere în istoria mirenească, dar nu şi în cea bisericească, fiindcă el n’a fost creştin, drept aceea nici numele lui nu se poate da nimănui dintre creştini, căci o astfel de numire nu se potriveşte cu aşezământul Bisericii creştineşti care porunceşte ca tot creştinul să se numească după numele vreunui plăcut lui Dumnezeu şi faptele acelea să şi-le pună sieşi de pildă şi îndreptare pentru toată viaţa sa, al cărui nume el l-a primit din sfântul botez, şi sărbătoarea celui sfânt să o prăznuiască în tot anul vieţii sale cu o deosebită evlavie, făcând şi fapte de milostenie în aceea - zi şi aducând jertfă la altarul lui Dumnezeu din roadele sale cele mai bune şi de frunte. ' Mai pe larg se află învăţătura despre sărbători în cuvântarea cea din cartea aceasta la ziua cea luminată a Sfintelor Paşti, şi aşa fie-ne destul cu cele ce le-am adus aci înainte despre cele două aşezăminte bisericeşti, adecă despre sfântul botez şi despre sărbătorile sfinţilor şi aşa acum ascultaţi iubiţilor creştini învăţătura sfântă care vă povăţueşte pe voi cum să fie scumpă înaintea voastră moartea cuvioşilor lui Dumnezeu. Istoria bisericească ne dă dovezi multe despre aceea că creştinii după ce unii dintre ei au murit pentru credinţa lui Hristos cu moarte mucenicească, luau trupurile mucenicilor cu mare cinste şi le în-gropau cu cântări şi cu psalmi duhovniceşti şi zideau biserici spre mărirea lui Dumnezeu asupra mormintelor unde erau îngropaţi mucenicii şi aşa mărind pe Dumnezeu se îndulceau de aducerea aminte a acestor bărbaţi, sau şi mueri bine plăcute Iui Dumnezeu şi se întăreau în credinţa lui Hristos, dela care 24 ANDREI ŞAGUNA nici goanele, nici muncile cele mai cumplite nu-i puteau abate. Cinstirea aceasta către mucenici şi către ale lor făcătoare de minuni trupuri, aşa de tare a pătruns pe arhierei şi popoarele creştine, încât unde nu era cu putinţă a zidi biserica asupra mormântului vreunui mucenic, acolo se nevoiau arhiereii şi preoţii să aducă cel puţin o părticică din moaştele vreunui sfânt, şi aceea să o pună şi să o păstreze în biserica lor ca o vistierie scumpă. De unde apoi a urmat că sfinţii părinţi au hotărît, ca moaştele sfinţilor să se coasă în sfintele Antimise, pentru ca neputând fi nicio biserică fără Antimis, negreşit să nu se lipsească de un aşa mare odor precum sunt moaştele sfinţilor nicio biserică ortodoxă, oriunde s’ar afla aceea în lume. Obiceiul acesta se păstrează şi până în ziua de astăzi: fiecare biserică este înzestrată de arhiereul locului cu un Antimis provăzut cu moaştele vreunui sfânt. Tată iubiţilor, cât e de scumpă nouă moartea cuvioşilor lui Dumnezeu. Astăzi prăznuim noi pomenirea unuia din sfinţii şi cuvioşii lui Dumnezeu, a sfântului părintelui nostru Vasilie ce! Mare, arhiepiscopul Chesariei Capadochiei, despre care Sf. Maica Biserică zice: „Că darul dum-nezeeştilor lui cuvinte şi înălţimea cea de taină a învăţăturilor lui ni s’a făcut nouă scară dumnezeeştii înălţări, căci duhovnicească trâmbiţă agonisindu-şi şieşi Sf. Vasilie, cu aceea a propovăduit dumnezeeş-tile învăţături". Viaţa acestui bărbat arhiereu, ales, scriitor şi dascăl mare al lumii' este aceasta: Dânsul s’a născut de părinţi drept credincioşi, tatăl său se chema Vasilie, iar mumă-sa, Emilia; a avut şi trei fraţi cu numele Petru, Grigorie şi Navcratie, şi o soră cu numele Macrina. Toţi aceştia s’au făcut oameni aleşi în urma creşterii ce o căpătară dela părinţii lor, şi aşa se poate zice cu drept despre ei, PREDICI 25 după prorocul David, că neamul drepţilor se va binecuvânta". Căci precum vedem sf. Vasilie s’a făcut arhiepiscop al Chesariei Copadochiei, a fost om foarte învăţat, a fost scriitor mare în cele ale credinţei în Hristos; el a întocmit şi pravila, sf. liturghii, care astăzi s’a săvârşit şi se săvârşeşte şi în Duminecile Postului mare, afară de Dumineca stâlpărilor, în sf. mare Joi, în Sâmbăta cea mare şi în ajunul Crăciunului şi al Bobotezii, dacă sărbătorile acestea nu cad în zi de Duminecă sau Luni. Dar şi fratele lui cel mai mare, Petru, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie fratele lui mai tânăr a fost episcop al Nişei, iar cel mai tânăr frate al lui, Navcratie, a fost pustnic şi sfânt făcător de minuni. încă şi sora lui Macrina s’a învrednicit a fi pusă în numărul sfintelor cuvioase maici, precum arată aceasta şi sinaxarul în 19 ale lunei lui Iulie. Insă pe toţi fraţii i-a covârşit întru fapta bună şi învăţătură sf. Vasilie, care a primit dela însuşi tatăl său învăţăturile cele dintâi. Apoi pentru mai mare deprindere în învăţături s’a dus la Bizanţ, unde în scurtă vreme şi-a îmbogăţit cunoştinţele sale. S’a dus el şi la Atena, şi de acolo la Ierusalim, unde toate sfintele locuri cu credinţă şi cu dragoste înconjurându-le şi acolo lui Dumnezeu închinându-se, s’a dus de acolo la Antio-hia, unde de Meletie' arhiepiscopul s’a hirotonit de diacon; iar nu după multă vreme s’a întors în patria sa Capadochiai unde arhiepiscopul Ermogen l-a sfinţit pe el de preot. Insă nu mult după aceea Ermogen arhiepiscopul Capadochiei a adormit în Domnul şi clerul cu tot poporul postiră ca preotul Vasilie să Ie fie lor arhiepiscop; dar el fugind de cinste, s’a ascuns; şi ridicat a fost la arhiepiscopie Evsevie. Vasilie văzând că noul arhiepiscop Evsevie are o bănuială asupră-i, n’a vrut să fie pricinuitor de zavistie şi s’a dus în pustia Pontului, unde şi pe 26 ANDREI ŞAGUNA prietenul său pe sf. Grigorie Naziansul l-a tras la sine, precum şi o mulţime de călugări pentru cari a şi scris pravili de viaţă călugărească, care se cuprind în Cartea Canoanelor şi slujesc de îndreptar şi astăzi călugărilor. Intr’aceea a răposat tatăl sf. Vasilie şi mumă-sa Emilia, trăind în văduvie în-tr’un sat aproape de pustia aceea unde petrecea sf. Vasilie, fiu> ei, îl cerceta pe el adeseori acolo, toată sârguinţa :.vând ca să placă lui Dumnezeu. Insă fiindcă în vremile acelea prea mult se turbura pacea bisericii lui Hristos din partea arienilor, pentru aceea din râvna cea înfocată care a avut-o către casa lui Dumnezeu a aflat de bine atât sf. Vasilie cât şi soţul său sf. Grigorie Naziansul, ca să părăsească pustia şi să se apuce de apărarea legii şi Bisericii lui Dumnezeu asupra arienilor. Deci Grigorie s’a întors în cetatea Naziansului, iar Vasilie în Chesaria fiind poftit de însuşi arhiepiscopul Evsevie, unde mult s’a ostenit cu cuvintele şi cu scrisorile curăţind credinţa cea dreaptă de eresul lui Arie. Nu mult după aceea arhiepiscopul Evsevie a răposat în mâinile lui Vasilie, dându-şi sufletul său lui Dumnezeu, iar după întâmplarea aceasta lucrând sf. Duh, marele Vasilie chiar şi nevrând s’a sfinţit de arhiepiscop al Chesariei de către mulţi episcopi. Primind în chipul acesta sfântul nostru treapta arhieriei, s’a rugat necontenit lui Dumnezeu ca să i se dea lui de sus darul înţelepciunii şi al înţelegerii, ca astfel cu ale sale curate cuvinte să poată săvârşi slujba cea fără de sânge, şi ca să vie peste dânsul Duhul Sfânt. După 6 zile's’a făcut aşa spre uimire, iar în ziua a şaptea s’a coborît Sfântul Duh PREDICI 27 asupra lui şi el a început a liturghisi, şi de atunci a început a săvârşi sf. liturghie toate zilele. Câtăva vreme trecu, şi multe rugăciuni făcând, începu a scrie cu mâna sa tainele sfintei slujbe. Şi întru aceea noapte i s’a arătat lui Domnul în somn cu Apostolii, făcând înaintea punere a pâinei şi a păharului la sfântul jertfelnic şi sculând pe Vasilie i-a zis lui: După a ta cerere să se umple gura ta de laudă, ca, cu ale tale curate cuvinte să aduci slujba cea fără de sânge. Iar el s’a sculat tremurând: nu putea să privească cu ochii la arătarea cea luminoasă a Domnului şi aşa din somn deşteptându-se a alergat numai decât la biserică şi apropiindu-se de sfântul altar a început a grăi şi totdeodată şi a scrie aşa: „Să se umple gura mea de laudă, ca să cânt mărirea ta; Doamne Dumnezeul nostru cela ce ne-ai zidit pe noi şi ne-ai adus în viaţa aceasta". Şi celelalte rugăciuni ale sfintei liturghii. Iar după sfârşitul rugăciunilor a ridicat pâinea rugându-se cu dinadinsul şi zicând: „Ia aminte Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt lăcaşul tău şi de pe scaunul măririi împărăţiei tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, cel ce şezi sus împreună cu Tatăl şi aici ,cu noi nevăzut petreci, şi ne învredniceşte cu puternică mâna ta, ca să ni se dea nouă preacuratul trupul tău, şi cinstitul tău sânge". Când Vasilie aşa se ruga, atunci preoţii slujitori au văzut o lumină cerească strălucind altarul şi pe arhiereul, şi nişte bărbaţi prea luminoşi în vestminte albe fiind şi înconjurând pe Vasilie. Evlavia Iui Vasilie I-a făcut pe el cu totul plăcut înaintea'7 lui Dumnezeu, care a lucrat şi minuni prin el. Aşa un oarecare evreu intrând • în biserică, pe când liturghisea sf. Vasilie şi apropiindu-se cu ceilalţi creştini de sfintele daruri, a primit în mâini şi a văzut că era adevărată carne. După aceasta la 28 ANDREI ŞAGUNA pahar apropiindu-se, au văzut sânge într’ânsul. Deci a păzit rămăşiţele sfintei cuminecături şi mergând acasă le-a arătat acelea femeii sale şi i-a spus ei de toate cele ce a văzut cu ochii săi, şi crezând că cu adevărat înfricoşată şi preamărită este taina creştinească, a doua zi a mers la fericitul Vasilie, cerând a se boteza. Dar Vasilie dând mulţămită lui Dumnezeu n’a îndelungat a boteza pe evreu cu toată casa lui. In aceasta descriere scurtă se vede cât de sfântă a fost viaţa fericitului Vasilie şi pentru aceea şi moartea lui a fost scumpă înaintea Iui Dumnezeu. Omul e dăruit cu minte şi cu pricepere dela Dumnezeu, şi ar gândi cineva, că omul nu are lipsă de pilde şi de învăţături, căci are minte şi pricepere care-1 povăţuesc. Insă să mărturisim, căci aşa ne învaţă viaţa noastră de toate zilele, că puţini oameni sunt cari să nu aibă lipsă de pilde şi de învăţături bune. Şi fiind aceasta aşa, tot creştinul este dator a asemăna lucrarea minţii şi a priceperii sale cu faptele acelor bărbaţi cari s’au făcut plăcuţi lui Dumnezeu şi Biserica i-a pus între sfinţi, şi dacă vede omul că lucrarea minţii şi a priceperii sale nu se potriveşte cu faptele sfinţilor şi ale cuvioşilor lui Dumnezeu, să se lase de mintea şi de priceperea sa şi să urmeze faptelor acelor bărbaţi, cari au fost lumina lui, şi povăţuitorii cei adevăraţi ai celor ce au lipsă de învăţături bune şi mântuitoare. Creştinul care gândeşte la faptele sfinţilor şi urmează lor, acela arată că pomenirea şi moartea vreunui sfânt este pentru el scumpă şi se foloseşte de dânsa, şi tot deodată prăz-nueşte şi sărbătoarea Iui potrivit poruncii bisericeşti. Un astfel de creştin, care gândeşte la sfinţenia sărbătorilor, la viaţa cea neprihănită a sfinţilor, nu va lăsa sfânta biserică în ziua de sărbătoare şi va cerceta slujba dumnezeiască şi nu o va părăsi nici decum, PREDICI 29 nu va umbla în zile de sărbătoare pe la târguri, va petrece în biserică cu evlavie, iar acasă va ceti Sfânta Scriptură sau vieţile sfinţilor, şi aşa răcorind sufletul său cu hrana duhovnicească, lucră în ziua de rând lucrul său cu puteri înnoite sufleteşti şi trupeşti, sporeşte în toate, binecuvântarea lui Dumnezeu cu el şi cu casnicii lui, petrece în cinste, care se înmulţeşte cu atât mai mult, cu cât el dovedeşte şi altora, că scumpă este înaintea lui moartea cuvioşilor lui Dumnezeu. Amin. 30 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA BOTEZUL DOMNULUI IN 6 ALE LUNEI LUI IANUARIE Despre minunile lui Dumnezeu, făcute prin ape, râuri, şi mări. Sunt nişte zile în an când cugetând creştinul despre însemnătatea acelora, nu se poate opri de un zbor la care îl înalţă pe el cugetările acelea care produce însemnătatea şi mărirea acelor zile. Tocmai astăzi este astfel de zi, astfel de prăznuire, care încălzeşte sufletul creştinului spre gândire despre toate acelea, câte cuprinde în sine ziua botezului Mântuitorului nostru. Toţi ştim că astăzi Hristos fiind de 30 ani şi pricepând apropierea vremii, când avea el să înceapă şi să săvârşească lucrul cel mare al mântuirii, pentru care a fost venit în lume — a năzuit la Iordan, ca acolo să se boteze dela Ioan. Toţi ştim că Ioan nu se încumeta a boteza pe Hristos, care n’a avut niciun păcat. Toţi ştim că venind Iisus la Iordan s’au temut apele, iar Botezătorul Ioan s’a cutremurat grăind: „Cum va lumina sfeşnicul pe lumină? Cum îşi va pune mâna robul pe stăpân?" Toţi ştim, că fiind botezul Domnului s’a arătat Duhul Sfânt în chip de porumb şi glas din cer s’a auzit: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru care bine am voit". Iar Sfânta Maica Biserică aşa cântă astăzi: „Doamne! Vrând să plineşti cele ce ai rânduit din veac, din toate făpturile slujitori tainei PREDICI 31 tale ai luat; din îngeri pe Gavril, din oameni pe Fecioara, din ceruri Steaua şi din ape Iordanul, intru care . fără de legea lumii ai spălat-o, Mântuitorul nostru, mărire Ţie“. Care, aşa dar, poate fi dintre noi, care ştiind acestea să nu simtă însemnătatea sărbătorii de astăzi? Care creştin nu va fi pătruns de mărimea lucrării de astăzi, a Mântuitorului nostru, cu care s’a umilit el ca stăpân, să primească botezul dela robul său Ioan? Care nu va cunoaşte astăzi îndurarea lui Dumnezeu, cu care s’a arătat în lume El, cel ce a făcut lumea, ca să lumineze şi pe aceia care şed întru întunerec? Care creştin nu va lăuda mila Iui Dumnezeu de astăzi, când firea apelor se sfinţeşte, şi se desparte Iordanul, şi-şi întoarce curgerea apelor sale, văzând pe Stăpânul botezându-se? întocmai pentru aceea, căci astăzi firea apelor se sfinţeşte prin arătarea şi botezul Fiului lui Dumnezeu în Iordan, trebue creştinul prin însoţirea gândurilor sale să-şi aducă aminte de acele fapte minunate, care Dumnezeu în deosebite rânduri cu apele Iordanului şi cu alte râuri şi mări le-a făcut. Şi adecă nevrând Faraon să slobozească pe fiii lui Izrail în pustie cu Moisi, ca să scape de robia lui, atunci a poruncit Dumnezeu lui Moisi ca să spună către Aron, fratele său, care a fost preot mare: „Ia toiagul în mâna ta şi întinde mâna ta peste apele Egipetu-lui, şi peste râurile lor, şi peste lacurile lor, şi peste toată apa lor cea adunată şi să fie sânge. Şi s'a făcut sânge în tot pământul Egipetului şi în lemne " şi în pietri. Şi a făcut aşa Moisi şi Aron, după cum le-a poruncit lor Domnul. Şi ridicând Aron toiagul său a lovit apa cea din râu înaintea lui Faraon şi Înaintea slugilor lor, şi toată' apa cea din râu s’a prefăcut în sânge, şi peştii din râu au murit, şi s’a împuţit râul, şi nu puteau Egiptenii să bea apă din râu şi era sângele în tot pământul Egipetului" (Eşire, 32 ANDREI ŞAGUNA cap. 7). După minunea aceasta, a Iui Dumnezeu lucrată prin Aron, s’a învoit Faraon ca Moisi să ducă pe fii lui Israil în pământul care li s’a fost făgăduit lor dela Dumnezeu. Aşa dar călătorind Moisi cu fii lui Israil şi sosind la Mare, a întins mâna sa spre Mare şi a gonit Domnul marea toată noaptea cu vânt repede şi a uscat marea şi s’a despărţit apa. Şi au intrat fiii Iui Israil în mijlocul mării pe uscat, şi Ie era lor apa perete deadreapta şi perete dea-stânga. Şi au gonit Egiptenii şi au întrat după dânşii şi caii lui Faraon, şi carăle şi călăraşii în mijlocul mării. Iar când a fost în straja dimineţii, a căutat' Domnul asupra taberei Egiptenilor în stâlp de foc şi de nor şi a turburat tabăra lor, şi a împiedecat osiile carelor şi îi ducea pe ei cu anevoie; şi au zis Egiptenii: Să fugi dela faţa lui Israil, că Domnul bate război pentru ei asupra Egiptenilor. Şi a zis Domnul către Moisi: întinde mâna ta spre mare, şi s’a aşezat apa, iar Egiptenii fugeau spre subt apă şi a înecat Domnul pe Egipteni în mijlocul mării cu carăle, cu călăraşii şi cu toată puterea lui Faraon,, care intrase în mare" (Eşire, cap. 14, st. 20-30). In chipul acesta mântuindu-se Moisi, Aron, şi fiii lui Israil de subt robia lui Faraon, călătoreau ei la locul făgăduinţii, şi au venit în Merra, precum cetim la Eşire cap. 15 st. 23, şi nu puteau să bea apă din Merra, căci era amară; şi cârtea poporul asupra lui Moisi, zicând: Ce vom bea? Iar Moisi s’a rugat de Domnul şi Domnul i-a arătat lui un lemn, şi l-a băgat în apă, şi s’a îndulcit apa; acolo i-a pus Iui îndreptări şi judecăţi şi l-a cercat pe el, şi a zis: „De vei auzi cu auzul glasul Domnului Dumnezeului tău, şi vei face cele plăcute înaintea lui, şi vei păzi toate îndreptările lui, toată boala care am adus asupra Egiptenilor nu o voiu aduce asupra ta, că eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce te vindecă pe tine. PREDICI 33 Murind după acestea Moisi, povăţuitorul poporului izrailitean şi urmându-i lui sluga sa Isus Navi, acesta a venit cu fiii lui Izrail până la Iordan şi a zis Domnul către el: In ziua aceasta voiu începe a te înălţa pe tine înaintea tuturor fiilor lui Izrail, ca să cunoască ei că precum am fost cu Moisi aşa voi fi şi cu tine, şi acum porunceşte preoţilor celor ce poartă sicriul legii, zicându-le: „După,ce veţi întră > întru o parte din apa Iordanului, staţi în Iordan, şi va seca apa Iordanului. Şi aşa Isus Navi împreună cu preoţii, cu sicriul legii şi cu tot poporul israili-tean au trecut pe uscat prin apa Iordanului; şi luând 12 pietri din mijlocul Iordanului, precum i-a poruncit lui Domnul, le-a adus în tabără; şi a pus alte 12 v pietri în Iordan, care sunt acolo până în ziua de astăzi". (Cartea Iui Isus Navi, cap. 1, 2-3). Apoi mai cetim în a patra Carte a împăraţilor cap. 20, că după ce' s’a rugat lui Dumnezeu, a luat prorocul Ilie cojocul său şi l-a învârtit şi a lovit cu dânsul apa Iordanului şi s’a împărţit apa într’o parte şi într’alta, şi a trecut Ilie cu Eliseu .Iordanul pe uscat. Iar tot acolo, cap. 5, cetfrn: „S’a dus Nee-man boierul împăratului Asirienilor la Eliseu, ca să-l tămăduiască pe el de boala ce o avea şi a zis lui să meargă şi să se spele în Iordan de şapte ori, şi se va însănătoşa; deci s’a pogorît Neeman şi s’a afundat în Iordan de şapte ori după zisa lui Eliseu, şi i s’a prefăcut trupul ca trupul unui prunc mic, şi s’a curăţit." Aducâhdu-şi astăzi aminte creştinul de lucrările cele minunate care în deosebite rânduri le-a săvârşit Dumnezeu cu apele Iordanului şi cu alte râuri şi mări, şi mai pe urmă aducându-şi aminte şi de aceea că Domnul şi Mântuitorul nostru s’a botezat astăzi în Iordan şi prin aceasta a întemeiat taina sfântului botez în legea cea nouă, nu e cu ■ 3 34 ANDREI ŞAGUNA putinţă să nu se umilească cu duhul şi cu sufletul înaintea atotputerniciei lui Dumnezeu, şi să nu zică: Mare eşti Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este deajuns spre lauda minunilor Tale! Căci însoţirea gândurilor despre sărbătoarea de astăzi duce pe om la aceea convingcre, că Dumnezeu cu voia sa toate le-a făcut cele de pe pământ şi cele din cer; El cu puterea sa ţine lumea şi o chiverniseşte; El din patru stihii a aşezat făptura şi cu patru vremi a încununat crugul anului. De Dumnezeu se cutremură toate puterile îngereşti; pe El îl laudă soarele; pe El îl măreşte luna; Lui se cuceresc stelele; pe El îl ascultă lumina; de El se îngrozesc adâncurile; Lui îi slujesc izvoarele; şi Lui se închină cetele arhanghelilor, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi stând împrejur şi zburând se acopere de frica măririi lui. însoţirea gândurilor de astăzi duce pe creştin şi la aceea convingere, că Fiul lui Dumnezeu pentru milostivirea milei sale n’a suferit a vedea neamul omenesc muncindu-se de păcat, ci a venit în lume şi ne-a mântuit pe noi. însoţirea aceasta a acestor gânduri încălzeşte mintea şi inima creştinului într’a-tâta, încât din suflet strigă: Mărturisesc Doamne! bunătatea Ta, vestesc mila Ta, nu tăinuiesc facerea Ta de bine! Te măresc pe Tine, căci Tu în praznicul ce a trecut prunc te-ai arătat, iar întru acesta de astăzi desăvârşit te vedem pe T^ne, cel ce Te-ai arătat pe deplin Dumnezeul nostru din cel deplin! Pentru lămurirea sărbătorii de astăzi vi se aduce vouă, iubiţilor ascultători, la cunoştinţă despre botezul Domnului următoarele: Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea sa din Egipet, era în Ga-lileia în cetatea Nazaret, unde crescuse, tăinuin-du-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii sale până la 30 ani; pentrucă cu necu- PREDICI 35 viinţă era între Iudei, ca mai înainte de 30 ani să ţină cineva rânduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceea şi Hristos fiind de 30 ani a început învăţăturile sale şi lucrurile mântuirii noastre, pentru care venise în lume; şi aşa a venit Iisus din Galileia la Iordan către Ioan, ca să se boteze de dânsul, Şi prin botezul său să spele păcatele noastre şi să ne gătească nouă scăldătoarea sfântului botez. A venit Ia Iordan, ca să sfinţească firea apelor; a venit la Ioan, ca să fie martor când se va pogorî Duhul Sfânt peste el şi se va auzi glasul Tatălui din cer. Insă Ioan se apăra zicând: Eu am trebuinţă ca-să mă botez de tine, şi tu vii la mine? Pentrucă cu duhul l-a cunoscut că este Mesia cel făgăduit, unul născut Fiul lui Dumnezeu, pentru care înainte de 30 ani săltase cu bucurie în pântecele maicii sale, şi avea singur trebuinţă de botezul Mântuitorului, ca unul ce era în păcatul strămoşesc. Iară Domnul a zis către dânsul : Lasă acum, că aşa se cade nouă a împlini toată dreptatea! Şi aşa s’a botezat Iisus, fiind de 30 ani, devreme ce vârsta omului de 30 ani se pleacă cu lesnire către tot păcatul. Precum şi sf. Ioan Gurădeaur zice: Cea dintâi vârstă 'a copilăriei are multă neştiinţă şi slăbiciuni, iar a doua vârstă a tinereţelor se aprinde cu pofta trupească, iar cea de 30 ani a bărbatuluLse face roabă iubirii de aur, măririi deşarte, mâniei şi altor multe păcate; şi pentru aceea Domnul nostru Iisus Hristos până la aceasta vârstă a aşteptat cu botezul, ca astfel cu toate vârstele să împlinească legea, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere, ca să biruim şi să ne ferim de păcate. Săvârşindu-se botezul, a ieşit Domnul din apă şi s’au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, şi duhul lui Dumnezeu s’a pogorît peste el în chip de porumb. Precum în zilele lui Noe micşorarea potopului a vestit-o 3» 36 ANDREI ŞAGUNA un porumbel, aşa şi aicea încetarea păcatului a ves-tit-o pogorîrea Duhului Sfânt. In chipul porumbelului s’a arătat Duhul Sfânt, căci precum porumbul este pasăre curată şi iubitoare de oameni, blândă şi fără răutate, aşa şi Duhul Sfânt este noianul iubirii de oameni, învăţător al blândeţelor şi vestitor voinţei lui Dumnezeu. Deci pogorându-se Duhul Sfânt în chip de porumb peste Hristos Iisus, s’a auzit din cer un glas zicând; Acesta este fiul meu cel iubit, întru carele bine am voit! Iubiţilor ascultători! Voi toţi cari aţi .ascultat cu băgare de seamă şi aţi priceput cele acum înainte aduse, simţiţi îndoit în inimile voastre mărirea şi însemnătatea sărbătorii de astăzi, văzând totdeodată şi îngrijirea sfintei maicii 'noastre Biserici, că spre lauda şi mărirea zilei de astăzi s’au făcut mai multe feltfri de rugăciuni, şi adecă: priveghere cu sfinţirea pâinilor, a grâului, a untului de lemn şi a vinului; apoi sfânta liturghie şi sfinţirea cea^mare a apei. Dar ce să zic despre mişcarea inimii creştinului simţitor şi despre mângâierea lui sufletească? Cum mulţumeşte el lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut spre binele omului? Cum se roagă el lui Dumnezeu pentru ca cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh să se sfinţească şi acum apa aceea, care o sfinţeşte preotul? Cum se roagă el lui Dumnezeu, pentru ca să se pogoare şi astăzi peste apă'lucrarea cea curăţitoare a Sfintei Treimi? Cum se roagă el lui Dumnezeu pentru ca să se dăruiască şi astăzi apei darul mântuirii şi binecuvântare Iordanului, cu puterea şi lucrarea şi cu venirea Preasfântului Duh? Cum se roagă el lui Dumnezeu pentru ca să se lumineze şi el astăzi cu lumina cunoştinţei şi a bunei credinţe prin venirea Duhului Sfânt? Cum se roagă el lui Dumnezeu pentru ca să se facă şi apa de astăzi dar de sfinţenie PREDICI şi curăţire de păcate spre tămăduirea sufletelor şi a trupurilor noastre şi spre tot folosul de trebuinţă? Cum se roagă el lui Dumnezeu, pentru ca să fie apa aceasta curăţitoare spre viaţa de veci, spre izgonirea a toată bântuiala vrăşmaşilor celor văzuţi şi celor nevăzuţi, spre sfinţirea caselor şi spre sfinţirea celor ce vor gusta dintr’ânsa? Fiţi dar şi voi, iubiţilor ascultători, pătrunşi de o asemenea rugăciune şi serbaţi sărbătoarea de astăzi într’un chip bine primit şi plăcut lui Dumnezeu, ca să vă fie apa acea cu care v’aţi botezat, mântuitoare, precum a fost apa Mării Roşii mântuitoarea fiilor lui Israil.; şi nesimţind amărăciunea apei din Merra, ci gustând bunătatea apei Iordanului, deapururea să vă îndulciţi, aducându-vă aminte de glasul cel ceresc de astăzi: Acesta este fiul meu cel iubit, întru care bine am voit! Amin. 38 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SOBORUL SFÂNTULUI PROROCULUI INAINTEMER-GĂTORULUI ŞI BOTEZĂTORULUI IOAN, CARE ESTE IN A ŞAPTEA ZI A LUNEI IANUARIE Despre Botez A doua zi după sfânta şi dumnezeiasca arătare, biserica lui Dumnezeu a luat început a prăznuî soborul sfântului, prorocului, înaintemergătorului şi Botezătorului Domnului, Ioan. Sărbătoarea de astăzi se cheamă soborul Sfântului Ioan pentru aceea că biserica lui Hristos voieşte ca astăzi, în a doua zi după Botezul Domnului, să se adune creştinii sobor-niceşte, adecă împreună, în bisericile lor, şi acolo cu un glas şi cu o inimă să cânte şi să preamărească pomenirea marelui Ioan Inaintemergătorul şi Botezătorul. Un sobor ca acesta deşi se face în toate bisericile ce sunt în toată lumea, totuşi cu deosebită prăznuire se face în bisericile cele zidite în numele Botezătorului, precum în biserica lui cea de lângă Iordan, unde a botezat pe Iisus; în Sevastia, unde i s’a tăiat capul după porunca lui Irod; în Antiohia unde mâna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul evanghelist Luca, şi în Constantinopol unde acea sfântă mână din Antiohia se adusese chiar în seara dumnezeeştii arătări, când se face sfinţirea apelor şi se părea atunci că singur Botezătorul Domnului soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, şi din întâmplarea aceea s’au umplut inimile tuturor de bucurie nespusă, şi cu multă prăznuire soborul Botezătorului îl săvâr- PREDICI 39 şea după ziua dumriezeeştii arătări. Deci să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul sfântului şi marelui acestuia Ioan, ca apoi să ne putem aduna şi în biserica celor ce prăznuesc în lăcaşul cel ne-' făcut de mână din cer, şi acolo să auzim glasul celor ce se îndulcesc de vederea lui Dumnezeu, şi să mărim cu toate cetele cereşti pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Sfântul Duh. După ce din porunca împăratului Irod s’a tăiat capul Sfântului Ioan, cinstitul lui trup s’a îngropat de învăţăceii săi, aproape de mormântul sfântului proroc Eliseu în cetatea Sevastia cea din Samaria, unde s’a săvârşit şi ospăţul cel sângeros al lui Irod, şi spurcatul joc al Irodiadei şi tăierea capului Sfântului Ioan. Iar când Sfântul Evanghelist Luca umblând prin multe cetăţi şi ţări şi lăţind acolo cuvântul lui Dumnezeu, a vrut să se întoarcă în Antiohia, în ţara sa, a dorit să ia cu sine moaştele sfântului Botezătorului Ioan, însă nu şi-a putut împlini dorul, căci la aceasta i s’au împotrivit locuitorii din Sevastia, cari foarte cinsteau moaştele sfântului Ioan, şi cu dinadinsul le păzeau, şi numai mâna cea dreaptă a sfântului i-au dăruit-o, ca să o ducă cu sine la Antiohia, unde credincioşii în mare cinste o păstrau, căci şi minuni multe printrânsa se făceau. Iar când cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, Agarenii au luat Antiohia şi toate hotarele ei, au început goane asupra creştinilor şi asupra bisericilor creştine, şi asupra tuturor lucrurilor ce erau creştinilor sfinte şi de "mare preţ, prin urmare şi sfânta dreaptă a Sfântului Ioan era în primejdie; din care pricină nu numai clerul şi poporul din Antiohia, ci încă şi partea aceea a creştinilor era în mare îngrijorare pentru mâna Botezătorului, dar nu ştia cum să o scoată de sub puterea Agarenilor şi să o aducă sub stăpânirea creştinească. 40 ANDREI ŞAGUNA Ştiţi, iubiţilor ascultători, că minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Izrail! Ştiţi că atunci este Dumnezeu aproape de om, când omul •gândeşte că Dumnezeu e departe de el. Aşa s’a întâmplat şi cu dorul ce clerul şi poporul creştinesc din Antiohia îl avea pentru scăparea dreptei Sfântului Ioan din robia Agarenilor. Pe vremea aceea erau la Răsărit împăraţi creştineşti doi fraţi, Constantin şi Roman, cărora din pronia dumnezeiască li s’a dăruit dreapta Sfântului Ioan în următorul chip. In vremea aceea a fost în Antiohia un diacon, anume Iov, care luând pe ascuns mâna Botezătorului a plecat cu dânsa către hotarele împăraţilor creştini, şi având cuget bun i-a ajutat Dumnezeu de a ajuns la Hal-kidon, de unde apoi a înştiinţat pe împăraţii Constantin şi Roman despre visteria ce o avea la sine. Iar împăraţii umplându-se de bucurie şi făcând lucrul cunoscut clerului şi poporului creştinesc, au făcut cele de lipsă pentru aducerea mânei Sfântului Ioan în cetatea împărătească a Constantinopolei. Şi aşa a pornit patriarhul cu mult cler şi domni şi creştini pe o corabie împărătească la Halkidon, şi sosind acolo şi făcând rugăciuni de mulţămită către Dumnezeu, carele bine a voit a scăpa mâna Botezătorului din primejdia în care venise sub stăpânirea Agarenilor, au adus mâna Sfântului în corabie şi au călătorit la Constantinopol, unde au ieşit împăraţii Constantin şi Roman cu toată curtea, ostaşii şi cu tot clerul şi poporul la malul mării, şi aşa au adus-o în cetate, cu psalmi şi cu cântări duhovniceşti, şi a pus-o în biserica împărătească. Şi a fost acea aducere a sfintei mâini a Botezătorului în însăşi seara sfintei şi dumnezeeştii arătări mari, înainte de sfinţirea apelor. Lucrarea aceasta a proniei dumnezeeşti a produs nu numai în împăraţii cei luminaţi şi în arhierei şi preoţi şi creştinii de atunci o bucurie su- PREDICI 41 fletească nespusă, ci încă şi întru împăraţii, arhiereii, preoţii şi creştinii de acum, care îşi'aduc aminte de această minunată lucrare dumnezeiască, ce produce .o întipărire a unei bucurii neobişnuite şi un simţ cucernic către pronia cerească. •' Râvna care o am către Casa lui Dumnezeu şi năzuiala cu care doresc a lăţi cu tot prilejul ştiinţa şi cunoştinţa despre lucrurile cele sfinte şi mântuitoare, nu mă iartă a-mi încheia cuvântarea mea cu cele aduse despre soborul şi mâna cea dreaplă a sfântului Ioan Botezătorul; ci mă sileşte a prelungi învăţătura mea despre taina sfântului botez, care cuprinde locul cel dintâi între cele şapte taine ale legii celei nouă, şi este de neapărată trebuinţă pentru tot omul ce se naşte, ca să se poată mântui. Că zice însuşi Mântuitorul la apostolul Ioan cap. 3, st. 5: „Că de nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea intra întru împărăţia lui Dumnezeu". Apoi, vrând Mântuitorul a pune înainte cele ce sunt de lipsă la botez, zice evanghelistul Marcu cap. 16, st. 16: „Cel ce va crede şi se va boteza, mântui-se-va, iar cel ce nu va crede, osândi-se-va“. Deci botezul este o taină a legii celei nouă, aşezată nemijlocit de Dumnezeu, prin care omul cel întinat cu păcatul strămoşesc se cufundă de trei ori în apă în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, ca născându-se prin baia aceasta a apei, să se facă moştenitor vieţii de veci, care prin însuşi Iisus Hristos s’a făgăduit. La botez sunt multe orândueli care dela Biserica cea dintâi au ajuns, prin predare,. până la noi. La începutul creştinătăţii nu se botezau îndată cei ce veneau la botez, fără numai se însemnau între cei credincioşi, învăţându-se o vreme în credinţă — şi aceia se numeau „chemaţi". Acestora le era iertat a intra în biserică, însă la strigarea diaconului:/„Câţi 42 ANDREI ŞAGUNA sunteţi chemaţi, ieşiţi", trebuiau să iasă din biserică, până când erau desăvârşit învăţaţi în credinţă şi până se botezau. Şi când era ziua botezării, care se săvârşea numai în ajunul sărbătorilor împărăteşti, sau în însăşi ziua vreunei sărbători împărăteşti, atunci se sfinţea apa şi untul de lemn cu care se ungea cel ce venea la botez, şi apoi urma botezarea după rânduiala Bisericii. După botez se da celor botezaţi miere şi lapte spre gustare, în unele locuri băga în gura celui botezat sare curată, le puneau cununi pe capete, şi îi îmbrăcau în veşmânt alb, pe care îl purta şapte zile cu bună cuviinţă. Iar la liturghie se cânta: „Câţi în Hristos v’aţi botezat, în Hristos v’aţi şi îmbrăcat, aleluia", cântare care până în ziua de astăzi se păstrează în bisericile noastre. La începutul creştinităţii: „cei chemaţi" se bo-tezeau în Sâmbăta mare ,şi la învierea Domnului, şi apoi purtau şapte zilefveşmânt alb, ca botezul lor să fie arătat creştinilor; de aceea săptămâna Paştilor se numeşte şi săptămâna albă sau luminată pentru veşmântul cel alb al celor nou botezaţi. Sunt şi astăzi mulţi creştini evlavioşi care ştiind acest vechiu obicei, amână botezarea copiilor lor celor nou născuţi, dacă se nasc înaintea sărbătorilor împărăteşti şi îi botează la însuşi praznicul împărătesc, precum la Naşterea, Botezul, învierea Domnului şi la Sfintele Rusalii. Este încă o împrejurare însemnată, care nu se poate trece cu vederea aci, şi aceasta este botezul de astăzi al pruncilor mici şi naşul lor. Pruncii cei născuţi sunt la botezarea lor într’o stare foarte neputincioasă şi nepricepătoare; însă botezarea lor nu se poate amâna până ce ar ajunge ei la o vârstă mai înaintată; de aceea s’a rânduit naşul, care citeşte simbolul credinţei în locul pruncului celui nou botezat şi dă chezăşuire înaintea Bisericii cu PREDICI 43 jurământ pentru credinţa cea drept măritoare a finului său, şi este dator a avea grijă, ca finul lui să se crească şi să se întărească în legea lui Dumnezeu după cele prescrise*1 în sfântul simbol şi în poruncile bisericeşti. Şi fiindcă naşul primeşte asupră-şi astfel de îndatoriri pentru finul său, de aceea el se face tată sufletesc finului său, şi acesta fiu sufletesc naşului său; de unde apoi se-naşte rudenia cea sufletească între naşi şi fini, aşa încât între copiii lor nicio nuntă nu se poate face până la a şaptea spiţă; căci după învăţătura sfinţilor părinţi rudenia cea sufletească cu . atât mai mult întrece pe cea trupească, cu cât este mai lămurit că sufletul este o părticică a dumnezeirii, iar trupul este o părticică . de pământ. încă una vi se mai aduce înainte, iubiţilor ascultători, şi anume, că taina sfântului botez numai odată se poate primi. Aceasta n’au legiuit-o sfinţii părinţi fără temeiu. Ştiţi că într’un lucru numai odată se poate jura. In botez încă se depune jurământ, prin care se făgădueşte botezatul, singur dacă e în vârstă, sau prin naş dacă e prunc, că ,va ţinea toate închieturile credinţei şi va trăi după legea Iui Dumnezeu; deci precum în alte lucruri numai odată se depune jurământul, aşa se face şi la botez, şi aceasta e pricina pentru care botezul nu se poate poftori. A doua pricină, pentru care nu se poate poftori botezul este aceea, că botezul este naşterea duhovnicească; şi precum omul numai odată se naşte trupeşte, aşa numai odată se poate naşte şi sufleteşte. Deci, iubiţilor ascultători, toate vi le-am adus aminte la sărbătoarea de astăzi, care este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, ca să înţelegeţi atât însemnătatea zilei de astăzi, cât şi sfinţenia şi măreţia tainei sfântului botez; ca să ştiţi a vă îngriji 44 ANDREI ŞAGUNA pentru botezarea nounăscuţilor voştri şi să-i ştiţi creşte şi povăţui în legea lui Dumnezeu, spre a-i noroci şi trupeşte şi sufleteşte, ceeace o veţi ajunge, dacă veţi iubi învăţătura şi dacă veţi da pe copiii voştri la şcoală, ca nu numai să audă cuvântul lui Dumnezeu în biserică, ci să aibă la mână şi carte, din care în biserică şi acasă să cetească cuvântul lui Dumnezeu, şi pricepându-1 să-l împlinească şi să se îndulcească cu el, şi totdeauna să zică cu psalmistul:*) Doamne bună, e mie legea gurii Tale, mai vârtos decât mii de aur şi de argint. Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea gurii mele! Amin. *) Psalmi, 118. st. 72, 103. PREDICI 45 CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA CELOR ÎNTRU SFINŢI PĂRINŢILOR NOŞTRI A TOATĂ LUMEA, MARILOR TREI IERARHI ŞI ÎNVĂŢĂTORI, VASILIE CEL MARE, GRIGORIE CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU ŞI ION GURĂDEAUR _ Despre mărimea omului faţă cu celelalte vieţuitoare Omul este făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, pentrucă l-a zidit pe el după chipul şi asemănarea Sa. Nu şi în alte făpturi, ci numai în om vedem şi aflăm minte înţelegătoare şi suflet nemuritor; şi acestea două dovedesc deosebirea cea mare, care este între om şi alte făpturi. Dobitoacele, orice fac după boldul firesc fac şi nu sunt în stare a da pricina lucrării lor. Dobitoacele au suflare şi când se lipsesc de dânsa au pierit desăvârşit şi s’a stins viaţa lor. Omul, dimpotrivă, orice face trebue să facă după mintea înţelegătoare şi este în stare a da şi pricina pentru care a făcut aşa şi nu altmintrelea. Omul are suflet nemuritor şi pentru aceea omul, după moartea sa cea trupească, trece la viaţa cea sufletească, ce nu are sfârşit. Aceste două însuşiri ale omului, mintea înţelegătoare ~şi sufletul nemuritor sunt două părticele ale dumnezeirii şi în aceste două stă însemnătatea cea mare cu care omul întrece pe toate celelalte făpturi vieţuitoare. însemnătatea aceasta se întinde până la stăpânirea şi domnirea omului peste toate făpturile, precum zice însuşi Dumnezeu către noi, în Cartea Facerii cap. 9, st. 2: „Tremurai 46 ANDREI ŞAOUNA şi frica voastră va fi peste toate fiarele pământului şi peste toate pasările cerului şi peste toate câte se mişcă pe pământ şi peste toţi peştii mării, subt mâinile voastre le-am dat“. Vedem şi astăzi că numai un cioban şi păstor cârmueşte şi mână turme de oi şi de alte vite, ba încă şi cele mai sălbatice fiare se îmblânzesc prin măestria omului. Leii cei înfricoşaţi, urşii, tigrii şi elefanţii cei puternici se pleacă puterii omului şi îi slujesc lui ca stăpânul lor. Oare poate omul întrebuinţa stăpânirea sa asupra dobitoacelor după volnicie şi cu patimă? Nu, nici decum. Omul după îngăduiala lui Dumnezeu este dator a întrebuinţa puterea sa asupra dobitoacelor cu privire la mintea sa şi la viaţa sa sufletească, ce îl aşteaptă pe el după moartea sa cea trupească; aceasta să o păzească omul, pentrucă el va da răspuns la ziua judecăţii obşteşti pentru toate faptele sale; şi fiindcă răsplata o va primi în viaţa cea viitoare, pentru aceea să asculte de simţirile sufletului său şi să lucreze numai astfel de lucruri care mulţumesc mintea şi sufletul, adecă să facă astfel de lucruri, de.care e sigur că sunt plăcute lui Dumnezeu. Insă fiindcă mulţi dintre oameni nu se poartă cum ar trebui, şi numai puţini oameni s’au deosebit spre cinstea lor cu purtări de laudă şi cu lucrări măreţe şi plăcute lui Dumnezeu, pentru aceea toţi creştinii aceia, cari mintea înţelegătoare şi simţirile sufletului nemuritor le-au întrebuinţat într’un chip bun, vrednic de laudă şi ales, rămân întru pomenirea veşnică şi în cinstire adâncă până în veacurile cele de apoi. Din pricina aceasta şi ierarhia bisericească a rânduit sărbători pentru pomenirea acelor bărbaţi cari s’au deosebit cu purtarea şi cu învăţătura lor în Biserica lui Dumnezeu. Astfel de sârbă- PREDICI 47 toare este $i cea de astăzi, pe care o numim a celor trei ierarhi şi mari dascăli ai lumii, Vasilie cel Mare, Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gurăde-aur. Şi, deşi în 1 Ianuarie se prăznueşte pomenirea Sfântului Vasilie, în 25 Ianuarie a Sfântului Grigorie cuvântătorului de Dumnezeu şi în 27 a Sf. Ioan Gurădeaur, totuşi, din oarecare pricină temeinică s'a aflat de bine a rândui o sărbătoare obştească pentru aceşti trei ierarhi mari. Pricina aşezării praznicului de astăzi aşa s’a întâmplat: In zilele împăratului dela Răsărit Alexie Comnen s’a făcut împărechere între bărbaţii cei învăţaţi pentru însuşirile cele mari ale acestor trei ierarhi: unii cinsteau mai mult pe Sf. Vasilie, alţii pe Sf. Grigorie, iar alţii pe Sf. Ioan Gurădeaur. Deci pricindu-se creştinii între sine aşa pentru aceşti sfinţi mari, lucrarea Iui Dumnezeu pentru sfinţii săi a pus sfârşit împerecherilor acestora. Pentrucă sfinţii aceştia ierarhi, mai întâi câte unul, dar apoi şi împreună câte trei s’au arătat lui Ioan Mitropolitul din cetatea Evhan-tenilor, şi a zis intr’un glas către el tustrei arhireii aceştia: „Noi, precum vezi, una suntem la’Dumnezeu, şi nu este între noi nicio împerechere, ci fieştecare dintre noi în, vremea sa de Duhul Sfânt înţelepţindu-ne am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte, spre folosul creştinilor. Deci, porunceşte acelora cari se pricesc şi se împerechează, să înceteze de sfezi, şi spune-le că noi una suntem la Dumnezeu". In urma acestora pomenitul mitropolit Ioan al Evhan-~ tenilor, a convins pe cei ce se priceau pentru întâietatea acestor arhierei mari şi le-a împărtăşit lor toate câte i-au spus lui sfinţii ierarhi, şi a împăcatvrajba lor, şi s’a liniştit împerecherea ce a fost în Biserica lui Hristos, şi pentru statornicia păcii s’a aşezat o sărbătoare obştească pentru aceşti trei ierarhi, care dela vremile împăratului creştinesc Alexie Comnen 48 ANDREI ŞAOUNA până în zilele noastre se prăznueşte în tot anul la 30 Ianuarie. Să vedem, aşa dar, acum însuşirile cele alese ale acestor trei ierarhi, ca apoi să ne putem folosi de însemnătatea sărbătorii de astăzi. Şi adecă: Despre Sf. Ioan Gurădeaur este anevoie a se < lăsa cineva în descrierea însuşirilor lui, căci el' a întrecut pe toţi învăţătorii Elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa şi cu adâncimea învăţăturilor şi netezirea şi lesnirea şi frumuseţea vorbirii. Odată, la începutul preoţiei sale, a ţinut o cuvântare în biserică pe care creştinii ce se adunaseră acolo nu au putut-o înţelege din pricina că Sfântul alcătuise cuvântarea sa din nişte cuvinte neînţelese pentru popor. Intre ascultători au fost mai multe femei care încă nu cuprindeau cuvântarea Sfântului; deci oarecare dintre cele multe a ridicat glas din popor şi a zis către Ioan: „Invăţătorule duhovnicesc, sau mai bine să zic: Invăţătorule cu gură de aur! Adânc este puţul sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre este scurtă şi nu poate ca să-ajungă adâncul învăţăturii tale“. Atunci mulţimea poporului adunat a strigat: „Măcar că femeea a zis cuvântul acesta, însă Dumnezeu a luminat-o pe ea; aşa de acum învăţătorul nostru Ioan să fie chemat Gurădeaur, care nume i-a rămas până astăzi în toate bisericile creştineşti. Iar Sf. Ioan dela vremea aceea s’a sâr-guit a întocmi învăţăturile sale după priceperea ascultătorilor săi. Acest arhiereu mare a scris şi rânduiala sfintei şi dumnezeeştii liturghii cu rugăciunile cuviincioase, care se săvârşeşte peste tot anul, afară numai de unele zile, când adecă se face liturghia Sfântului Vasile sau a Sfântului Grigorie. Pe scurt, Sfântul Ioan era bărbat puternic nu numai în cuvânt, ci şi în faptă, căci cu darul lui PREDICI 49 Dumnezeu făcea şi minuni. El a avut pricire mare cu oarecare învăţat Antinie, care grăia cuvinte de hulă asupra Domnului nostru Iisus Hristos, .iar sfântul dojenea pe acest filosof. Atunci l-a cuprins pe acesta o boală înfricoşată, încât se arunca şi-şi întorcea ochii şi gura şi curgeau spume din gura lui şi s’au înspăimântat foarte toţi cei ce au văzut acestea şi fugiau de frică. Şi au rugat toţi pe Sfântul Ioan ca să aibă milă de cel îmbolnăvit şi să-l vindece pe el. Iar sfântul a răspuns: De nu se va pocăi şi de nu va crede în Hristos Dumnezeu, pe care l-a hulit, nu se va vindeca". Şi îndată a strigat Antinie zicând: „Mărturisesc că nu este alt Dumnezeu în cer, nici pe pământ, fără numai cel creştinesc". Acestea zicând el, s’a însănătoşit, şi poporul adunat, văzând o minune ca aceasta, se ruga lui Dumnezeu zicând: „Cine e Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru! Tu eşti Dumnezeu carele faci minuni!" Iar Sfântul Ioan certându-1, ca să nu hulească mai mult pe fiul Iui Dumnezeu şi învăţându-1 credinţa cea adevărată, l-a trimis pe dânsul ca să se boteze împreună cu toată casa sa, ceeace a şi făcut. Al doilea dintre cei trei ierarhi de astăzi este Sf. Vasilie, despre care nu mai prelungim cuvântarea ; căci despre el pe larg este scris în cuvântarea din 1 Ianuarie pe faţa 21 a cărţii aceştia. De aceea trecem la Sf. Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, ca la unul din cei trei ierarhi cari se prăz-nuesc astăzi. Despre acest sfânt se poate zice cu toată sigurătatea, că dacă s’ar fi aflat vreodată vreo icoană sau vreun chip între oameni care să fie în-frumseţat cu toate faptele bune, aceasta cu adevărat ar fi icoana Sf. Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, carele întrecând cu strălucirea vieţii pe toţi cei ce sporeau în fapte bune, la atâta înălţime a cuvântării de Dumnezeu s’a suit, încât toţi se biruiau de 4 50 ANDREI ŞAGUNA înţelepciunea lui; atâta s’a deosebit el în măestria cuvântării, încât nimeni nu s’a putut asemăna cu el: de aceea a câştigat şi numele de Cuvântător de Dumnezeu. El a fost patriarh la Constantinopol şi a cârmuit biserica lui Hristos 12 ani spre mântuirea cea veşnică a turmei sale cuvântătoare, şi după ce a scris multe cărţi bisericeşti, a răposat în Domnul. Deci ştiind noi, iubiţilor ascultători, însuşirile cele mari şi alese ale acestor ierarhi, pentru care biserica a toată lumea întreagă ;i cinsteşte, se cuvine şi nouă să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pentru ostenelile lor, ce le-au pus pentru luminarea creştinilor, şi să ne folosim din ele. Aceşti păstori şi luminători ai lumii n’au avut altă grijă decât numai să întărească buna credinţă. Cu totul se potriveşte ca să zicem despre aceşti ierarhi cu psalmistul: „în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor“. Aceştia sunt stâlpii cei neclătiţi ai credinţei dreptmăritoare, peste cari înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a zidit casa sa, pe care nici porţile iadului nu o pot sfărâma. Aceştia sunt, după sfinţii apostoli, dascălii lumii. Pe aceştia, zic, şi noi să-i prăznuim astăzi, şi pomenirea lor cu evlavie să o săvârşim, însă nu ca robii pânte-celui, adecă cu mâncări şi băuturi peste saţiu, ci cu o purtare adevărat creştinească, precum ei au învăţat în scripturile lor pe creştini, adecă să ne grijim de mântuirea sufletelor noastre, păzind toate câte sfinţii aceştia vrednici de pomenire veşnică ne-au lăsat nouă în scris; şi aşa făcând, vom prăz-nui cu cuviinţă sărbătoarea de astăzi şi vom preamări pe Dumnezeu, care va ierta păcatele noastre şi ale părinţilor şi ale copiilor noştri, dacă vom cerceta în ziua de astăzi şi în alte zile de sărbătoare şi de Dumineci sfânta slujbă dumnezeiască, cu cucernicie, cu umilinţă, şi dacă vom asculta acolo cu PREDICI 51 băgare de seamă cuvântul lui Dumnezeu cel propoveduit; iar în casele noastre dacă vom petrece în zilele acestea vremea cu cetirea Sfintei Scripturi, cu cetirea cărţilor dela sfinţii aceştia ierarhi şi dela alţi sfinţi părinţi, sau cu cetirea catehismului sau a vreunei istorii din Biblie, precum şi dacă pe copii li vom trimite în asemenea zile sfinte Ia biserică şi la învăţătura creştinească. Ascultaţi învăţătura mea şi împliniţi-o, şi cu aceea pregătiţi-vă vouă comoară în cer; căci precum albina adună vara hrană pentru lunile de iarnă, aşa se cuvine şi creştinului să-şi adune hrană sufletească în zile de sărbători şi Dumineci, iar în celelalte zile să caute hrana trupească, cu păstrarea datorinţelor creştineşti, care fie, fie: Amin. 4* 52 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT . I LA SĂRBĂTOAREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI, CARE ESTE ÎN 2 FEBRUARIE Despre datorinţele părinteşti Sărbătoarea de astăzi a întâmpinării Domnului este o urmare a sărbătorilor celor nu de mult trecute, adecă este urmarea Naşterii, a Tăierii împrejur şi a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi prăznuim ziua aceea din viaţa Mântuitorului nostru, când preacurata Născătoare de Dumnezeu Maria l-a adus pe el ca pe un prunc de 40 de zile în biserică la Ierusalim, ca să-l puie înaintea Domnului şi ca să aducă jertfă, precum s’a scris în Legea veche, două turturele, sau doi pui de porumb. Prăznuirea întâmpinării Domnului s’a aşezat cu statornicie pe vremea împăratului Iustinian; căci maiA înainte de aceea, deşi era în biserică pomenire de întâmpinarea Domnului, totuşi nu era prăznuită cu serbare. Iar Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să fie prăznuit ca un praznic domnesc şi al Născătoarei de Dumnezeu, ca şi alte praznice mari. Şi aceasta pentru nişte pricini ca aceasta: Pe vremea zisului împărat a fost o moarte mare între oameni în Bizanţ şi în laturile dimprejur, trei luni, începând dela luna Iui Octombrie; şi mureau pe zi câte 5000 de oameni, apoi câte zece mii; mai pe urmă multe trupuri de ale celor mari şi bogaţi oameni au rămas neîngropate, căci PREDICI 53 murind slugile şi robii lor, nu era cine să îngroape pe stăpâni. Aşişderea şi în Antiohia era pedeapsa aceasta a lui Dumnezeu; căci pe lângă moartea cea mare s’a mai adaus şi cutremur de pământ aşa de înfricoşat, încât zidurile cele mari şi înalte, apoi şi bisericile au căzut şi mulţime de popor a pierit năbuşindu-se de zidurile cele căzute, între cari a fost şi Efrasie, episcopul Antiohiei, căzând biserica pe dânsul. Atunci şi Pompeonul, cetatea Misiei, s’a risipit de cutremur, iar jumătate din cetate s’a înghiţit de pământ cu toţi locuitorii ei. Nenorocirile acestea au fost un îndemn îndes-tulitor pentru cucernicul împărat Iustinian, ca să introducă sărbătoarea de astăzi. Şi venind ziua întâmpinării Domnului în 2 Februarie, îndată întru aceea zi s’a ridicat rana cea de moarte, şi moartea cu totul a încetat şi cutremurul pământului s’a alinat prin milostivirea lui Dumnezeu şi cu rugăciunile preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. Din pilda a-ceasta din destul ne putem încredinţa că Dumnezeu este aproape de toţi cari chiamă ajutorul lui spre scăpare din vreo nenorocire. Binecredinciosul împărat Iustinian cu credinţă tare a nădăjduit în mila lui Dumnezeu, că adecă Dumnezeu va mântui ţara lui de moarte şi de cutremur şi aşa va asculta rugăciunea lui, precum a ascultat rugăciunea dreptului Simeon, cu care se ruga acela, ca să i se dăruiască viaţă până când va vedea mângâierea Iui Israil. Şi într’adevăr lui Simeon îi era făgăduit dela Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până nu va vedea pe unsul Domnului. Că zice sfântul Luca în evanghelia de astăzi: „A venit Simeon cu duhul în biserică, şi când au adus înlăuntrul părinţii pe Iisus pruncul, să le facă lor după obiceiul legii pentru el, Simeon a luat pe prunc în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul 54 ANDREI ŞAGUNA tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea ta, care ai gătit înaintea feţei tuturor noroadelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului tău Israil“. Deci precum dreptul Simeon n’a văzut moartea până n’a primit pe Mântuitorul în braţele sale, aşa şi dreptcredin- , ciosul împărat Iustinian a văznt cu ochii săi pogo-rîrea dumnezeeştii milostiviri spre rugăciunea lui, încetând moartea dintre oameni şi alinându-se cutremurul pământului. Veniţi dar, iubiţilor ascultători, ca şi noi cu cântări evlavioase să întâmpinăm pe Hristos, care se aduce astăzi de părinţii săi în biserică după legea Domnului, rugându-1 ca să ne scape şi pe noi de boale aducătoare de moarte şi de cutremurul pământului. Râvna către casa lui Dumnezeu şi către împărtăşirea hranei sufleteşti Ia tot neamul creştinesc, mă sileşte ca după însoţirea gândurilor care le deşteaptă în mine sărbătoarea de astăzi, să trag băgarea de seamă a voastră la însemnătatea părinţilor; că citim în Sfânta Evanghelia de astăzi: „Părinţii au adus pe Iisus pruncul în biserică". Subt părinţi înţelegem aci pe tată şi pe mamă; să vedem aşa dar pe rând despre tată şi apoi despre mamă. Mai înainte de ce s’ar fi întemeiat ţările şi stăpânirile au trăit oameni cu seminţiile lor, şi fiecare seminţie a avut un stăpân şi acesta a fost acela care era tată de seminţie. Cu numele lui se numeau toţi din seminţie precum şi în ziua de astăzi; el îngrijia pentru susţinerea, apărarea şi norocirea seminţiei sale; el era faţa cea dintâi şi cea mai cinstită între ai săi şi poruncilor lui se supuneau toţi casnicii. De aceea la toate popoarele din lume aflăm că cinstirea unui părinte era ca o datorie sfântă, însăşi legea mirenească dă nişte drepturi şi totdeodată şi impune nişte îndatoriri părinţilor asupra co- PREDICI 55 piilor lor. Spre pildă: un tată are drept de a apăra pe copilul său oriunde ar cere trebuinţa; lui îi este copilul dator a-î fi cu ascultare; el este în cinstire între concetăţenii săi. Starea aceasta cinstită a unui tată va rămânea nevătămată până va fi lumea, pentrucă dânsa nu purcede dintr’o înţelepciune omenească, ci începutul ei este lucrul mâinilor lui Dumnezeu. De aceea oricare s’a împărtăşit de cinstea aceasta să fie cu purtări şi năravuri bune şi să nu întrebuinţeze în deşert stăpânirea, ce o are asupra casei şi casnicilor săi. Un bărbat, până este neînsurat, se îngrijeşte numai de sine; dacă nu-i place starea sa o schimbă cu alta; dacă nu-i place patria sa, o schimbă şi pe aceasta. Dar cu totul altmintrelea este bărbatul însurat, adecă un tată: el se află în nişte împrejurări, care deşi îi pricinuesc greutăţi şi griji, totuşi el le sufere pe acestea; căci ştie că el este acela care întemeiază norocirea seminţiei sale, care urmează după el; din care pricină mai mult se îngrijeşte pentru nevasta sa, şi copiii săi, decât pentru sine. Petrecerea şi zăbovirea lui cu nevasta şi cu copiii săi alinează orice durere şi îndulceşte orice amărăciune care l-a întâmpinat pe el. Insă cu cât un tată cinstit este mai vrednic de cinstire, cu atât mai măre defăimare şi osândă cade asupra aceluia, care este tată necinstitor şi neîngrijitor. Când cineva nu duce treaba sa după cuviinţă, atunci unii îl jelesc, alţii îl osândesc. Insă carele treaba casei sale o duce rău şi nu îngrijeşte de nevasta şi de copiii săi, şi din vina lui atât el cât şi toată casa sa se nenoroceşte, pe un tată^a acela îl osândeşte tot insul şi-l socoteşte de o lăpădătură şi de o ruşine pentru neamul omenesc; mai marii Iui nu au încredere în el; nevasta, copiii şi alţi casnici ai lui nu au nicio dragoste, nicio atragere către el; cetăţenii sau sătenii 56 ANDREI ŞAGUNA nu au nicio cinstire către el. Deci aci se naşte întrebarea: Cine este tată bun? Icoana tatălui bun aşa o descrie sf. apostol Pavel către Tit cap. 2. „Să fie treaz, cu cinste, întreg la minte, sănătos în credinţă, în dragoste, în răbdare." Să vedem acum şi despre mamă. Cunoaşteţi voi, iubiţilor ascultători, în ce se cuprinde preţul cel mai mare al omului şi ce-i este lui mai greu să împlinească? Intru adevăr preţul cel mare al omului şi lucrul cel mai greu al lui este lepădarea de sine şi urmarea după învăţăturile lui Hristos, care vasă-zică: a vieţui, a lucra şi a se îngriji foarte mult pentru alţii. Mulţi sunt între noi, cari se îndoiesc că ar putea fi cineva cu astfel de lepădare de sine, pentrucă un asemenea lucru este prea cu anevoie. Oameni ca aceştia nu bagă de seamă că unde este iubire acolo nu e nimic cu greu. Şi oare cerut-a Dumnezeu oarecândva prea mult dela om? Tot ce a cerut Dumnezeu dela om este aceea ce zice unul născut Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie: Cel ce mă iubeşte şi crede în mine să se lapede de sine şi să urmeze mie. Lepădarea aceasta de sine şi urmarea după Hristos nu este cu neputinţă, căci singur Mântuitorul zice în alt Ioc în evanghelie, la Matei cap. 11, st. 30; „Că jugul meu este bun şi sarcina mea uşoară." Prin urmare Dumnezeu n’a cerut niciodată prea mult dela om, căci jugul lui e bun şi sarcina Iui este uşoară. Oare nu ştiţi, iubiţilor ascultători, că sunt şi între noi mulţi a căror cea mai plăcută chemare şi deprindere este a se lepăda de sine şi din dragoste fierbinte a se afierosi şi a se jertfi cu totul pentru norocirea altora? Oare nu e drept că o mamă îngrijeşte ziua şi noaptea însă nu de sine, ci de ai săi? Dânsa lucrează neîncetat, însă nu pentru bună- PREDICI 57 starea ei, ci pentru cea a celor ai săi. Ea se ne-voieşte pentru îndestularea soţului său, a copiilor săi, a slugilor şi a tuturor cari se ţin de casă. Ea păstrează pentru aceştia toţi,'ea.se lipseşte de multe desfătări, numai să facă îndestulare la aceia. Pentru toate aceste ostenele ea nu are altă răsplătire decât îndulcirea cu vederea feţelor acelora pentru cari dânsa are atâta osteneală. De aceea trebue să mărturisim că o mamă trăeşte numai pentru fericirea altora, căci dânsa bucuria sa nu o află în sine, ci în ai săi; şi cum vede o năpăstuire asupra acelor ai săi, numai decât simte dureri cumplite în inima sa de mamă şi nu se odihneşte până n’a îndepărtat nenorocirea care venise la ai săi. Ce să zic despre îngrijirea cea nemărginită a unei mame, când cineva dintre ai săi se bolnăveşte! Câte zile şi câte nopţi nu doarme mama şi petrece în neodihnă şi grije la astfel de întâmplare! Câte mii şi câte sute de mii pe lacrimi varsă dânsa din inima sa cea dureroasă, numai pentru aceea că e bolnav cineva în casa ei! Dar apoi cine va putea descrie durerea ei, sau cine va putea număra lacrimile ei, când după bolnăvire a urmat moartea cuiva din casa ei? Toate acestea dovedesc lepădarea de sine. Ea ştie că între dureri şi primejdii de viaţă a născut şi cu mii de jertfe a răscumpărat viaţa şi sănătatea fiilor săi. Când alţii dorm, dânsa priveghează ca să nu se întâmple ceva rău fiului său, şi se roagă lui Dumnezeu, păzind mişcarea şi răsuflarea lui. Numai un Dumnezeu ştie viaţa cea grea a unei mame. Prea puţini sunt între noi cari cunosc şi preţuesc după cuviinţă ostenelele cele mari ale unei mame; însă bunul Dumnezeu ştie acestea şi le răsplăteşte, căci a zis în a cincia poruncă: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ." 58 A ANDREI ŞAGUNA__________ Gândesc, iubiţilor ascultători, că nu voi greşi dacă voi zice că de poziţia cea frumoasă, aleasă şi cinstită a unui tată şi a unei mame numai acei părinţi se pot bucura, care să poartă aşa precum sfătueşte sf. Apostol Pavel în sus pomenitele locuri, la care mai adauge: „Ca părinţii să se dea pe sine pildă de fapte bune pentru învăţătură şi întregime; cinste şi credinţă bună să arate întru toate, ca să înfrumseţeze învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu; căci s’a arătat darul lui Dumnezeu tuturor oamenilor, care ne învaţă pe noi, ca lepădând necurăţia şi poftele lumeşti, cu trezvie şi cu dreptate şi cu bună credinţă şi vieţuim în veacul de acum, aşteptând fericita nădejde şi arătarea măririi marelui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos". Să-şi aducă aminte părinţii şi mamele de dato-rinţele lor şi să le împlinească. îndemnul cel mai puternic pentru a împlini datorinţele părinteşti este porunca dumnezeiască, prin care se făgădueşte pruncilor viaţă îndelungată pe pământ, dacă vor cinsti pe părinţii lor; căci din cuvintele acestei porunci pot vedea părinţii că însuşi Dumnezeu pune atâta preţ pe dânşii, încât pruncilor lor. le făgădueşte viaţă îndelungată, dacă vor cinsti pe părinţii lor. Apoi spre a se feri părinţii de a da sminteală casnicilor săi, să-şi aducă aminte de cuvintele cele straşnice ale Mântuitorului, Mat. cap. 18, st. 6. „Cine va sminti pe unul dintru cei mici, mai bine este lui să-şi spânzure piatră de moară de grumazul său şi să se înece întru adâncul mării". Şi în stihul al 7-lea zice: „Vai omului prin care vine sminteala!". Deci voi toţi dintre ascultători cari sunteţi părinţi şi mame, aveţi înaintea ochilor mărimea şi sfinţenia chemării voastre, fiţi pildă vie de toată fapta bună; creşteţi pe copiii voştri după legea Iui Dum- PREDICI 59 nezeu, precum vedeţi astăzi că însăşi Maica Domnului aduce pe dumnezeiescul Prunc în biserică, fiind de patruzeci de zile şi îl afieroseşte pe el lui Dumnezeu şi aduce jertfă doi porumbi; fiţi pătrunşi în toată vremea de chemarea voastră, fiindcă dela aceea atârnă nu numai fericirea caselor voastre, ci şi bunăstarea patriei, ai cărei fii sunteţi; şi aşa cu purtarea voastră cea sănătoasă şi cinstită depărtaţi dela voi tot blestemul pământesc şi ceresc şi faceţi-vă părtaşi binecuvântării cei vremelnice şi veşnice pentru Domnul nostru Iisus Hristos, cel ce astăzi de patruzeci de zile fiind s’a adus în biserică. Lui i se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin. 60 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA CELOR PATRUZECI DE MUCENICI CARE SE PRĂZNUEŞTE IN 9 MARTIE Jugul meu e bun şi sarcina mea e uşoară Mirare şi uimire cuprinde pe omul binesimţitor şi drept gânditor, când citeşte în istorii sau aude pe alţii povestind despre nişte lucruri care după fiinţa lor vatămă tot ce este în cer şi pe pământ. Dar ce este încă mai mult omul binesimţitor şi drept gânditor se înfricoşează adeseori când vede pricina cea ticăloasă pentru care s’au făcut nişte lucruri înfricoşetoare spre vătămarea a toată firea omenească, ba şi spre vătămarea stihiilor, fireşte şi chiar spre vătămarea lui Dumnezeu însuşi, carele din totul a arătat bunăvoinţa sa către om, când l-a zidit după chipul şi asemănarea sa şi l-a înzestrat cu puterea gândirii, a priceperii şi a cugetării, precum şi cu darul de a face deosebire între bine şi rău; prin urmare omul are multe pricini de a fi cu adâncă cinstire şi cu fiască ascultare către Dumnezeu şi nu are nicio pricină de a fi către dânsul nemulţumitor şi de a întrebuinţa darurile, cu care l-a înzestrat pe el aşa de bogat, spre vătămarea lui Dumnezeu sau spre stricarea aproapelui său. Şi totuşi acest om îşi uită de îmbogăţirea sa cu darurile făcătorului său şi nu arareori se micşorează până şi la lucruri care nici decum nu se potrivesc cu însuşirile sale şi de care ar trebui să se ferească cel puţin pentru aceea, căci asemenea PREDICI 61 lucruri înjositoare nu sunt de niciun folos pentru el, ci vatămă numai sfinţenia făcătorului şi tot ce este în cer şi pe pământ. Intre cele multe greşeli înfiorătoare care le-a făcut şi le face omul, greşala cea mai mare afară de toată îndoiala este aceea, când omul nu cunoaşte şi nu cinsteşte pe unul adevăratul Dumnezeu, ca pe făcătorul cerului şi al pământului, prin urmare şi pe al său; ci îşi face idol în chip de feţe cioplite din lemn, din aramă, sau în chip de viţel şi de alte dobitoace şi se închină şi slujeşte lui ca ziditorului, sprijinitorului şi binefăcătorului său şi ca unuia, dela care atârnă fericirea sa cea vremelnică şi veşnică. O, orbire adâncă a minţii omeneşti! O, lepădare îndrăzneaţă a darurilor adevăratului Dumnezeu! O, înşelăciune a înşelăciunilor! Un om dăruit cu minte să pună nădejdile vieţii sale spre un chip cioplit, spre un dobitoc! Cum să numim pe omul acela care se socoteşte pe sine mai jos decât un chip cioplit sau un dobitoc? Scriitorii cei vechi şi cei noi numesc pe-un asemenea om: slujitor de idoli, însă eu zic că numele acesta numai într’atâta se potriveşte unui slujitor de idoli, întrucât el aceasta o arată prin fapta sa din afară; iar întrucât priveşte la simţirile lui dinlăuntru, nu s’a găsit nici până în ziua de astăzi nume, cu care slujitorul de idoli s’ar. putea numi după credinţa sa cea deşartă ce o hrăneşte înlăuntrul sufletului său. Numai omul cinstitor de Dumnezeu cel adevărat se numeşte om, care nume însuşi Dumnezeu i l-a dat lui, precum cetim în Cartea Facerii cap. 1, st. 26 şi 27: „A făcut Dumnezeu pe om, după chipul său l-a făcut pe el: bărbat şi femee i-a făcut pe ei şi i-a binecuvântat pe ei Dumnezeu, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el“. Iar pentru acela care este slujitor de idoli îmi vine a zice că nu e om, căci nici Dumnezeu nu-1 numeşte cu nume, ci deobşte 62 ANDREI ŞAGUNA fără nume zice despre el, precum cetim la Eşire cap. 20, st. 1-17: Dumnezeu opreşte ca nimenea să nu-şi facă şieşi chip cioplit, nici asemănarea vreunui lucru din câte sunt în cer sus şi din câte sunt pe pământ jos, şi din câte sunt în apă şi sub pământ şi să nu se închine lor, nici să slujească lor. Din asemănarea acestor două lucruri din Sf. Scriptură se vede lămurit, că Dumnezeu pe făptura cea aleasă a mânilor sale o binecuvântă şi o numeşte om; iar pe aceea care s’ar închina chipului cioplit, sau altui lucru din cer sau de pe pământ, sau din apă, nu a învrednicit-o de nicio numire. Eu mărturisesc că mintea mea este cu mult mai mărginită, decum aş putea cuprinde taina aceea pentru care la oprirea slujirii idoleşti, Dumnezeu n’a pomenit cu numele pe om; totuşi din evlavia care o am către fiinţa cea sfântă şi atotţiitoare a lui Dumnezeu şi din convingerea care tot omul împreună cu mine trebue să o aibă şi s’o creadă şi să mărturisească pe Dumnezeu de făcătorul şi sprijinitorul său, — cutez a zice, că numai acela se poate numi om, precum şi Dumnezeu l-a numit pe dânsul, care măreşte pe unul Dumnezeu în trei feţe şi care se închină şi slujeşte acestui unui adevărat Dumnezeu în trei feţe. Despre slujitorul de idoli nu se poate zice că el crede în unul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor; căci când ar avea dânsul astfel de credinţă, atunci s’ar închina şi ar sluji unui adevărat Dumnezeu. Despre slujitorul de idoli nu se poate zice că el cunoaşte puterea binecuvântării de care Dumnezeu a făcut părtaş pe Adam şi Eva, după facerea lor; că ar cunoaşte el aceasta, atunci în toate lipsele sale ar alerga către unul adevăratul Dumnezeu. Insă el îşi pune toată nădejdea sa în chipul cioplit, pe care sau el singur şi lTa făcut sau l-a cumpărat, îi dă însuşiri dumnezeieşti, PREDICI 63 se închină şi slujeşte lui şi se roagă lui pentru binecuvântare şi alte bunătăţi; face sărbători în cinstea chipului cioplit, îi ridică casă de rugă şi-i aduce jertfă. Dar ce jertfă? Mă înfricoşez a o şi spune. încrederea slujitorilor de idoli în chipurile lor cele cioplite a fost aşa de mare, încât le aduceau jertfă chiar pe fiii şi fetele lor şi îi junghiau spre mâncare. Lucru de necrezut, dar aşa este. Dacă veţi deschide Sfânta Scriptură, acolo veţi afla la prorocul Ezechil cap. 16, st. 17, Că Dumnezeu prin prorocul săi! a grăit următoarele asupra Ierusalimului: „Ai luat vasele laudei tale din aurul meu şi din argintul meu, care l-am dat ţie, şi ţi-ai făcut ţie chipuri bărbăteşti, şi untul-delemn al meu şi tămâia mea le-ai pus înaintea feţii lor. Şi pâinile mele, care le-am dat ţie, făină de grâu şi untuldelemn şi mierea, cu care te-am hrănit pe tine le-ai pus înaintea feţei lor spre miros de bună mireasmă. Şi ai luat pe fii tăi şi pe fetele tale, care ai născut şi i-ai junghiat lor spre mâncare. Şi s’au făcut după toate răutăţile tale, vai, vai ţie, zice Adonai Domnul". Deci Israilitenii cei vechi aduceau idolilor chiar pe copii lor spre jertfire. Iar apoi, precum zic istoriografii, începură a aduce jertfe pe streini şi pe neprieteni, pe cari îi prindeau. Istoriograful Diodor zice cap. 20: Cartaginenii aveau bănuială că pentru aceea au pierdut biruinţa asupra'lui Aga-toclu, că n’au adus idolului lor jertfă pe copii lor, ci alţi copii streini, pe cari i-au fost cumpărat şi îngrăşat spre jertfire. „Şi aşa vrând Cartaginenii să îmblânzească pe idolul lor şi văzând apropierea Iui Agatoclu de zidurile cetăţii lor, numai decât au junghiat spre jertfirea idolului 200 copii de ai lor“. Prorocul David în Psalmul 105 descriind rătăcirea şi idolatria Israilitenilor, zice: „S’au amestecat între păgâni şi au deprins lucrurile lor, şi au slujit celor ciopliţi ai lor; şi au jertfit pe fiii lor şi pe fetele 64 ANDREI ŞAGUNA lor dracilor şi au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor pe cari î-au jertfit celor, ciopliţi ai lui Hanaan". Nu cumva vi s’a închegat sângele, iubiţilor ascultători, auzind astfel de fapte înfiorătoare? Dumnezeu ca un tată adevărat a făcut şi a binecuvântat pe om, zicându-i: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar slujitorii de idoli se depărtează de Dumnezeu şi părăsesc pe Tatăl cel ceresc care i-a binecuvântat; se închină chipului celui cioplit şi măcelăresc pe fiii lor şi fetele lor; varsă sârtge nevinovat nu numai fără scop, ci şi spre vătămarea bunătăţii şi a binecuvâtării lui Dumnezeu. Şi precum ştim din cercarea de toate zilele, că tot omul se interesează pentru lucrul său, aşa şi slujitorii de idoli s’au interesat a lăţi idolatria, adecă îmbian şi pe alţii să primească idolii lor de Dumnezeu şi să le slujească şi abăteau pe toţi lesne crezătorii dela închinarea şi slujirea unui adevărat Dumnezeu; şi precum arată istoria bisericească şi sărbătoarea de astăzi, a celor patruzeci de mucenici, slujitori de idoli până la atâta ură către adevăratul Dumnezeu au venit, — ceeace omului binesimţitor îi vine cu greu a o spune cu gura — încât goneau, munceau şi omorau pe toţi aceia cari nu vreau să cunoască de Dumnezeu pe vreun chip cioplit şi nu vreau să slujească lui. Deşi au fost astfel de slujitori de idoli, dar totdeauna au fost şi oameni cinstitori ai adevăratului Dumnezeu, pe cari nici goanele cele mai mari nu i-au putut abate dela cinstirea adevăratului Dumnezeu, precum se vede din viaţa celor patruzeci de mucenici din cetatea Sevastiei, a căror pomenire o săvârşim şi o prăznuim astăzi. Ei toţi au fost ostaşi, pe vremea împăratului Lichinie, şi erau creştini, însă voevodul lor, Agricola, fiind slujitor de PREDICI 65 idoli, îi silea să slujească şi să jertfească idolilor. Dar ei nici într’un chip n’au vrut, ci au spus: „Dacă pentru împăratul cel pământesc ne luptăm împotriva vrăşmaşilor, apoi şi pentru împăratul ceresc' gata suntem să ne luptăm împotriva credinţei deşarte". Văzând voevodul Agricola, că nici de cum nu poate abate pe aceşti ostaşi dela credinţa lor ce o aveau în Dumnezeu, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde fiind închişi opt zile, Agricola cu tovarăşul său; voevodul Lisie i-au luat la întrebare. Pentru răspunsurile acestor ostaşi pornindu-se voevozii spre mânie, a aruncat Lisie o piatră asupra unuia din cei patruzeci, însă piatra aceea a lovit pe voevod în obraz. Minunea aceasta au socotit-o voevozii de o vrăjitorie, însă ostaşii au tălmăcit-o de faptă a proniei dumnezeieşti şi au zis că orice li se va întâmpla, ei sunt creştini şi nu se închină idolilor. Atunci voevozii âu poruncit ca pe mucenici să-i bage legaţi într’un iezer. Aceasta s’a întâmplat iarna; şi era ger cumplit cu vânt mare. Deci i-au aruncat goi în mijlocul iezurului când se pleca ziua spre seară şi în preajmă au pus ostaşi, ca să străjuiască pe mucenici; iar în marginea iezerului se afla o baie caldă, pregătită într’adins spre aceea, că dacă vreunul din mucenici, slăbit de ger, ar voi a se pleca la închinarea de idoli, să se poată încălzi în acea baie caldă. Şi sosind ceasul întâi din noapte şi întărindu-se gerul mai cumplit, trupurile sfinţilor amorţiră de frig; iar unul dintre dânşii neputând să rabde, s’a despărţit de ceata acea sfântă şi a alergat la baie, unde abea simţind căldura a şi căzut mort. Dar în ceasul al treilea din noapte a strălucit asupra lor soarele şi s’a făcut cald, precum se face în vremea secerişului şi s’a încălzit apa. Ostaşii cei. ce străjuiau au adormit şi numai străjerul temniţei era priveghind, care a şi văzut lumină soarelui şi treizeci şi nouă de cununi 66 ANDREI ŞAGUNA care se coborau din cer. De această minune fiind pătruns străjerul temniţei a deşteptat pe ceilalţi ostaşi şi desbrăcându-se de hainele sale a sărit gol în iezer dinaintea străjerilor, strigând': „Şi eu sunt creştin!" Şi apoi s’a rugat lui Dumnezeu ca să-l numere şi pe el între’ceilalţi mucenici, numele acestuia era Aglae. Iar a doua zi s’au dus voevozii la iezer şi văzând pe sfinţii mucenici că sunt vii împreună cu străjerul temniţei, şi că nu pot desmânda pe aceştia dela credinţa în adevăratul Dumnezeu, ca apoi să-i facă slujitori de idoli, au poruncit ca să li se sfarme cu ciocane glesnele lor. După săvârşirea acestei munci cumplite, maica unuia din sfinţii mucenici, anume Meliton, tânăr fiind de ani, a venit acolo şi întinzându-şi mâinile spre dânsul îl mângăia şi îl învăţa întru răbdare statornică până în sfârşit. Şi aşa au adormit sfinţii în Domnul în muncile cele mai cumplite; iar Meliton care se îmbărbăta de maica sa mai răsufla încă. Văzând aceasta tiranii voevozi au poruncit slujitorilor, ca trupurile sfinţilor puindu-le pe cară să le ducă spre a se arde, iar pe tânărul Meliton l-au lăsat. Insă maica sa văzând pe fiul ei rămas singur, lepădă slăbiciunea femeiască şi luând pe fiul său pe umeri, urma după cară fără temere. Intr’aceea milostivindu-se Dumnezeu şi spre Meliton a primit sufletul lui; iar maica sa ajungând carăle, a aruncat trupul cel mort al fiului său peste trupurile celorlalţi sfinţi. Sosind ostaşii cu trupurile sfinţilor la locul cel de ardere, au făcut foc mare şi au ars trupurile sfinţilor, şi cenuşa şi oasele lor le-au aruncat în râu, ca să nu le poată aduna creştinii. Insă Dumnezeu a binevoit a hotărî altmintrelea pentru aceste sfinte rămăşiţe. Petru, episcopul locului, după îndreptarea dumnezeiască s’a dus noaptea cu mai mulţi preoţi şi creştini evlavioşi la malul râului şi iată că oasele sfinţilor luminau în apă ca stelele; PREDICI 67 deci aşa s’au adunat toate oasele acestor sfinţi mucenici şi s’au pus la un loc cinstit. Acestea puindu-vi-le înainte, iubiţilor ascultători, oare puteţi zice alta decât ceeace v’am spus la începutul cuvântării acesteia, că adecă mirare şi uimire cuprinde pe un om simţitor şi drept gânditor, când ceteşte din istorii, sau când aude dela alţii poves-tindu-se, cum unii dintre oameni fac nişte lucruri, care vatămă tot ce este în cer şi pe pământ, adecă cum unii dintre oameni pot părăsi pe unul adevăratul Dumnezeu, făcătorul lor şi mântuitorul lor şi slujesc chipurilor cioplite şi aduc lor jertfe sângeroase! Aşa este: jertfele sângeroase prin junghierea însuşi a fiilor şi fetelor lor, sau a altor oameni. Dar apoi cu atât mai bine tihneşte omului simţitor şi drept gânditor, când vede că sunt mulţi şi foarte mulţi oameni, cari ştiu preţui şi mări binecuvântarea lui Dumnezeu, care a dat-o la facere prin Adam neamului omenesc, şi se~fac părtaşi de aceea prin purtarea lor cea'potrivnică cu legea lui Dumnezeu, cu legea firească şi cu legea stăpânitorilor. Nespusă este bucuria omului simţitor şi drept gânditor, când vede că sunt mulţi cari aduc drept jertfă lui Dumnezeu inimă înfrântă şi smerită; căci ştiu că Dumnezeu inima înfrântă şi smerită nu o urgiseşte, ci o primeşte cu plăcere şi cu mare şi multă milostivire. Nespusă este mângâierea omului simţitor şi drept gânditor când vede că mulţi şi foarte mulţi sunt cari trimiterea şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ca unul născut fiu lui Dumnezeu şi Mântuitorului lumii, cu evlavie o îmbrăţişază şi învăţăturile lui le primesc şi "le împlinesc. In sfârşit mare este biruinţa credinţei acesteia într’un om simţitor şi drept gânditor, când vede că mulţi şi foarte mulţi sunt cari credinţa şi mărirea lor către unul adevărat Dumnezeu o pecet-luesc cu însăşi moartea lor .cea mucenicească, şi 5* 68 ANDREI ŞAGUNA prin niciun chip de^chinuri nu se lasă a se abate dela credinţa lor într’unul Dumnezeu în trei ipostase. Şi cu cât sunt mai râvnitori slujitori şi închinători ai unui adevărat Dumnezeu cu atâta urăsc credinţa deşartă şi slujirea la idoli. Nu uitaţi, iubiţilor ascultători, niciodată credinţa cea adevărată către unul adevăratul Dumnezeu, pe care aţi moştenit-o dela părinţii, moşii şi strămoşii voştri; ci păzindu-o nevătămată sârguiţi-vă ca să vă desăvârşiţi şi să vă întăriţi într’ânsa cu copiii şi nepoţii voştri, şi cu toate seminţiile voastre viitoare. Căci nemincinos este cuvântul Mântuitorului, prin care a zis că jugul lui este bun şi sarcina lui este uşoară. Aduceţi acestui adevărat Dumnezeu jertfă care îi place lui, precum sunt: prescuri şi vin, pentru săvârşirea sfintelor taine; untdelemn pentru candele; tămâie pentru cădit şi lumini de ceară curată, ca cu prinoasele voastre să se săvârşească sfânta slujbă dumnezeiască. Ţineţi cele patru posturi prescrise în poruncile bisericeşti şi curăţiţi-vă sufletele voastre de păcatele cele ştiute şi neştiute prin mărturisire şi cuminecătură, ca să rămâneţi întru Hristos şi el întru voi, şi ca să aveţi viaţa vecilor, după făgăduinţa Mântuitorului care a zis la evanghelistul Ioan cap. 6, st. 54, 56: „Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, întru mine rămâne şi eu întru el“. Şi iarăşi: „Cel ce mănâncă trupul şi bea sângele meu, are viaţa vecilor". Şi în sfârşit cu glasuri de cântări să lăudăm astăzi pe purtătorii de chinuri patruzeci de mucenici şi către dânşii cu dulce cântare să strigăm: „Bucuraţi-vă, mucenici ai unui adevăratului Dumnezeu, pe care cu credinţa voastră l-aţi preamărit pe pământ; însă el va preamări pe voi în cer şi locuitori împărăţiei sale cei cereşti v’a făcut, unde îridulcindu-vă de prea strălucită vederea lui, rugaţi-vă pentru noi, ca să dăruiască nouă pace şi mare milă". Amin. PREDICI 69 CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA BUNEI VESTIRI A PREA SFINTEI STĂPÂNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI ŞI PURUREA FECIOAREI MARIA, CARE ESTE .IN 25 MARTIE Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui „Binevesteşte, pământiile, bucurie mare, lăudaţi ceriuri mărirea lui Dumnezeu!* Aşa cântă astăzi sfânta maica noastră biserică, şi adauge pricina bucuriei învăţându-ne că: „Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, fiul fecioarei se face,’ şi Gavril darul bine-1 vesteşte". Apoi ne învaţă pe noi zicând: „Pentru aceasta şi noi împreună cu Arhanghelul Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine". ■ Mare şi neclătit adevăr este în această cântare bisericească pe care au întocmit-o sfinţii părinţi, luminaţi şi umbriţi fiind de Duhul Sfânt. Ei prin gândurile lor cele neîncetate despre bunătăţile care le varsă Dumnezeu peste neamul omenesc, au priceput însemnătatea sărbătorii de astăzi şi au aflat cu lumina minţii lor, că niciodată nu s’a arătat, milostivirea lui Dumnezeu către oameni cu atâta bogăţie ca astăzi. Pentrucă astăzi Dumnezeu cu bogata sa îndurare către omul cel neputincios şi păcătos a 70 ANDREI ŞAGUNA binevoit a pune în lucrare sfatul cel neurmat şi dumnezeesc al întrupării Fiului său din Fecioara Maria, ca aşa, prin venirea, petrecerea şi învăţătura unuia născut Fiului său pe pământ, să povăţuiască şi să aducă la lumina cunc>ştinţei de Dumnezeu pe toţi cei ce s’au abătut dela el şi au rătăcit în în-tunerec şi în umbra morţii. Ştiind şi crezând noi în milostivirea aceasta a lui Dumnezeu, că a trimis pe unul născut Fiul său în lume pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră şi că astăzi este zămislirea Lui prin bunăvestirea arhanghelului Gavril şi prim umbrirea preasfintei Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt, cum să nu simţim în inimile noastre o bucurie neobişnuită, o mulţămire fiască şi cum să nu cântăm şi noi astăzi, zicând: „Binevesteşte, pământule, bucurie mare; lăudaţi ceruri mărirea lui Dumnezeul'1 Insă de unde putem noi pricepe mărirea cea neobişnuită a îndurării lui Dumnezeu, ce s’a revărsat astăzi asupra neamului omenesc? La deslegarea întrebării acesteia ne povăţueşte pe noi sfânta maică biserică, în troparul de astăzi, zicând: „Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac“. Deci mărimea cea neobişnuită a îndurării lui Dumnezeu ce s’a revărsat astăzi peste noi stă într’aceea, că Dumnezeu în sfatul Său cel veşnic a hotărît ziua de astăzi, în care să se zămislească Mântuitorul lumii, unul născut fiul lui, Domnul nostru Iisus Hristos, din preacurata şi purureaJecioara Maria. Mărimea cea neobişnuită care o însuşim zilei de astăzi, ni se arată nouă şi în chipul cel peste fire şi peste cuprinderea omenească şi îngerească al zămislirii Mântuitorului. Lucrarea aceasta îndurătoare a proniei dumnezeeşti aşa ne-a descris-o Sf. evanghelist Luca, în cap. 1, st. 26: A fost trimis îngerul dela Dumnezeu în cetatea Galileei, către o fecioară PREDICI 71 logodită lui Iosif din casa lui David şi'numele fecioarei era Maria; şi intrând îngerul Domnului la dânsa, a zis: „Bucură-te ceeace eşti plină de dar, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei"; iar ea văzând îngerul s’a spăimântat de cuvântul lui şi cugeta în ce chip va fi închinarea aceasta? Şi i-a zis îngerul: „Nu te teme, Mărie, că ai aflat har la Dumnezeu; şi iată vei zămisli în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus: acesta va fi mare, şi fiul celui de sus se va chema; şi va da lui Domnul Dumnezeu scaunul Iui David, tatălui său, şi va împărăţi în casa Iui Iacob în veci, şi împărăţiei lui nu va fi sfârşit. Iar Maria a zis către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" Şi răspunzând îngerul a zis ei: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui prea-înalt te va umbri; pentru aceasta şi sfântul ce se va naşte dintru tine Fiul lui Dumnezeu se va chema, pentrucă la Dumnezeu niciun lucru nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău" — şi s’a dus dela dânsa îngerul. Iubiţilor ascultători! Din cele până acum zise aţi înţeles însemnătatea cea neobişnuită a sărbătorii de astăzi. In adevăr astăzi, prin zămislirea Domnului nostru Iisus Hristos, s’a făcut începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Unealta cea aleasă şi binecuvântată pentru toate aceste lucruri mari şi mântuitoare, a fost hotărîtă de Dumnezeu Maria, fiica dreptcinstitorilor părinţi Ioachim şi Ana, prin care hotărîre a lui Dumnezeu ea s’a făcut mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită decât serafimii; şi fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul l-a născut, pentru care pricină pe dânsa ca pe o Născătoare de Dumnezeu o mărim. 72 ANDREI ŞAGUNA Deşi nu-mi este cugetul ca să vă supăr cu cuvântare lungă, totuşi ştiind evlavia voastră către sărbătoarea de astăzi, şi văzând pe feţele voastre dorul cel mare cu care poftiţi ca să vi se spună toată însemnătatea zilei celei mari de astăzi, nu- pot încheia şirul cugetărilor mele fără să ating încă îndurarea şi milostivirea cea nespusă şi bogată a lui Dumnezeu către neamul omenesc. Oare ne putem îndoi că Dumnezeu n’ar fi ho-tărît în sfatul său cel veşnic, să trimită pe unul născut Fiul său în lume, spre mântuirea noastră, să nu fie el prea îndurat şi mult milostiv către păcatele, către fărădelegile şi către slăbiciunile omeneşti? Oare_ ne putem îndoi că Dumnezeu n’ar fi iertat atâtea păcate, câte le-a făcut neamul omenesc, să nu fie el preaîndurat şi mult milostiv? Sau, poate-se zice că neamul omenesc s’a lăsat de rătăcirile sale, de idolii săi, de viaţa necurată, de uciderile de părinţi şi de prunci, de furtişaguri, de minciuni, de jurământuri strâmbe, de clevetiri, de negrijire sufletească şi de alte multe greşeli, al căror număr e mare ca nisipul mării şi că îndreptându-şi viaţa sa a îmblânzit pe Dumnezeu şi s’a făcut vrednic de îndurarea şi milostivirea lui şi de iertarea păcatelor? Nici aceasta nu se poate zice; aşa dar de aici urmează, că Dumnezeu a făcut părtaş neamul omenesc de îndurarea şi mila sa, mai înainte de ce s’ar fi făcut neamul omenesc vrednic de mila lui. Cuvine-se dar să zicem că Dumnezeu e prea îndurat şi milostiv, îndelung,răbdător şi mult milostiv, şi să mărturisim că astăzi nu am avea sărbătoare aşa de îmbucurătoare nici am cânta: „Astăzi este în- , cepătura mântuirii noastre", de n’ar fi fost Dumnezeu către neamul omenesc îndurat şi mult milostiv. Despre adevărul acesta aşa grăeşte „apostolul Pavel către Tit cap. 3, st. 5: „Nu din faptele cele întru PREDICI 73 dreptate care le-am făcut noi ne-a mântuit pe noi Dumnezeu prin baia naşterii de a doua şi a înnoirii Duhului Sfânt, pe carele l-a vărsat peste noi de prisosit prin Iisus Hristos Mântuitorul nostru, ca în-dreptându-ne prin darul lui, moşteni să fim după nădejdea vieţii de veci". Ascultaţi mai departe, iubiţilor creştini, ce întrebare face şi ce răspuns dă înţeleptul Sirah la cap. 18, despre mila lui Dumnezeu: „Cine poate număra milele lui Dumnezeu? Omul are milă către aproapele său, iar Dumnezeu către tot trupul, mustrând, certând şi învăţând şi întorcând ca un păstor turma sa; pe cei ce primesc învăţătura şi se sârguesc spre împlinirea ei îi' mi-lueşte şi-i primeşte". Iar la prorocul Ezechil cap. 18 st.'23, 32 aşa zice Domnul: „Au cu vrere voiesc moartea celui fărădelege, şi nu mai vârtos, să se abată el dela calea lui cea rea, şi să fie viu?" Indurarea şi milostivirea aceasta a lui Dumnezeu se potriveşte de tot cu sfinţenia şi cu mărimea sa; de aceea i s’a făcut milă de zidirea sa ca să piară în veac, precum zice şi psalmistul în Psalmul 102 st. 14: „Că Dumnezeu a cunoscut zidirea noastră: adusu-şi-a aminte, că ţărână suntem".. Iar la st. 13 şi 17 aşa descrie mila lui Dumnezeu: „Precum milueşte tatăl pe fii, a miluit Domnul pe cei ce se tem de dânsul; iar mila Domnului din veac şi până în - veac, şi dreptatea lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezământul de lege al lui şi-şi aduc aminte de poruncile lui ca să le facă pe ele". Să ne facem acum, iubiţilor ascultători", o adunare de cele ce am zis până aci şi să vedem ce va urma dintr’ânsele. La început numai decât am zis: Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi ceruri mărirea lui Dumnezeu, pentrucă astăzi s’a făcut începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, fiul Fecioarei se face şi 74 ANDREI ŞAGUNA Gavril darul bine-1 vesteşte; pentru aceasta şi noi împreună pu dânsul născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine V Deci, iubiţilor ascultători, să luăm seama cu câtă cucernicie vine Arhanghelul la preasfânta fecioară Maria şi cu câtă cinstire se apropie de fiitoarea maică a Domnului; cu atât mai multă cucernicie să arătăm şi noi astăzi în biserica lui Dumnezeu spre a mulţumi îndurării celei nespuse a lui şi spre a primi pe Mântuitorul lumii, care s’a zămislit astăzi, precum şi spre a mări pe Preacurata fecioară Maria, şi totdeodată cu atâta mai mare cinstire să-i dăm la sărutarea sfintei sale icoane. Să ne aducem aminte că Gavril arhanghelul a găsit pe Preacurata Fecioară Maria pe când dânsa cetea şi se ruga lui Dumnezeu; de aceea la icoana Buneivestiri vedeţi zugrăvită pe Preasfânta Fecioară având cartea deschisă înaintea ei şi pe Gavriil arhanghelul ca pe un vestitor al arătării tainei celei din veac. Şi aducându-ne aminte de aceasta să avem şi noi cărţi de rugăciune, din care să săvârşim rugăciunile noastre cele de dimineaţa şi de seara, cele dela sfânta liturghie şi dela cuminecătură, cele dela paraclisul Maicii preceştei şi ale altor sfinţi şi sfinte. Apoi am adus înainte, că Dumnezeu mai înainte de ce s’ar fi îndreptat neamul omenesc a miluit pe om; de aceea din îndurarea sa cea mare, şi din milostivirea sa cea bogată a hotărît venirea' unuia născut Fiului său în lume spre mântuirea noastră. De aci iarăşi urmează pentru noi, ca precum începătura aşa şi săvârşirea mântuirii noastre lui unuia celui adevărat şi în trei feţe închinat Dumnezeu să-i mulţumim şi să cunoaştem că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este pogorând dela el părintele luminilor şi lui unuia mărire şi mulţumită şi închinăciune să-i înălţăm; şi apoi în tot ceasul şi PREDICI 75 \ în toată vremea să zicem cu psalmistul, din tot sufletul nostru: „Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile lui; pe cel ce cură-ţeşte toate fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate boalele tale, pe cel ce mântueşte din stricăciune viaţa ta, pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Amin! 76 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC ŞI PURTĂTORULUI DE BIRUINŢE GHEORGHE Despre statornicia creştinului în legea lui Dumnezeu Ce ne va despărţi pe noi, zice apostolul Pavel • către Romani cap. 8, st. 26, 27 „de dragostea lui Dumnezeu? Necazul cu îmbulzeală, goana cu foamea, golătatea cu pierirea, cu sabia? Nu, ci întru toate acestea biruim pentru cel ce ne-a iubit pe noi. Pentru aceasta crezi tare, zice mai departe acelaş apostol, că nici moartea, nici viaţa, nici căpeteniile, nici puterile, nici cele ce sunt acum, nici .cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncul, nici orice altă făptură nu poate să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Hristos Iisus Domnul nostru". Nu vă miraţi, iubiţilor ascultători, de adevărul şi de frumuseţea acestor cuvinte ale sfântului Apostol; căci precum urmarea strălucirii soarelui este lumina şi căldura, aşa şi urmarea lucrării minţii celei deşteptate este adevărul şi frumuseţea cuvintelor care alcătuesc luminarea minţii, de unde apoi urmează învăţătura cea mântuitoare. Şi într’adevăr de vom lua mintea şi cugetul nostru de îndreptar al cugetelor şi al faptelor noastre, negreşit vom pricepe şi noi toate câte ne sunt de lipsă spre mântuirea noastră cea veşnică şi cea vremelnică şi vom şti a ne feri de toate cele ce ne sunt vătămătoare. "\ PREDICI 77 \ = — — - ----------------- - 11 • — \ Omul este făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, dar totdeodată şi cea mai neputincioasă. Omul fiind că se naşte cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este făptura cea mai aleasă, dar totdeodată este şi făptura cea mai neputincioasă; pentrucă omul, ca prunc născut de curând, este foarte slab şi neputincios şi are trebuinţă mai mulţi ani de ajutorinţa părinţilor şi a crescătorilor săi şi fără această ajutorinţă şi îngrijire s’ar primejdui şi ar muri pruncul. Dobitoacele aproape fără deosebire se nasc toate mai tari şi mai puternice decât omul, şi nu mult după - aceea ajung într’o stare de putere, şi apoi se întăresc, se hrănesc şi se înmulţesc. De aceea ni se pare că Dumnezeu arată mai mare bunătate către dobitoc decât către om. Insă părerea aceasta este foarte greşită, pentrucă tot ce are dobitocul dela Dumnezeu este numai puterea şi tăria trupească şi la pasări sburatul; însă pe om l-a cinstit Dumnezeu cu chipul şi cU asemănarea sa; i-a dat minte judecătoare, i-a dat simţ cuvântător şi i-a supus lui^toate făpturile de pe pământ şi de sub ape. îmi 'vine a zice că Dumnezeu pentru aceea a rânduit ca omul să se nască aşa 'de neputincios, ca venind el în vârsta bărbăţiei şi făcându-se stăpân, să nu se mândrească, să nu uite neputincioasa sa stare din copilărie, să nu uite nici multele osteneli şi îngrijiri ale părinţilor; ce au avut aceştia pentru el în vremea prunciei şi a tinereţelor lui — şi celelalte lucruri şi făpturi ale lui Dumnezeu să nu le întrebuinţeze în deşert, ci adu-cându-şi aminte totdeauna de starea aceea neputincioasă în care s’a năcut, să mărească pe Dumnezeu care l-a scos pe el„ din neputinţa aceea, şi să-i mulţumească, pentrucă n’a rămas ca şi dobitoacele fără pricepere şi simţ gânditor, şi nici l-a osândit pe el ca să nu se mişte dintr’un loc într’altul, precum vedem la dobitoacele, care locul naşterii lor nu-1 pă- 78 ANDREI ŞAGUNA răsese, ci unde s’au născut, acolo şi petrec, sau cum vedem la arbori şi la ierburi, cari unde răsar acolo şi trăiesc şi se veştejesc. In scurt, ştiind omul că dobitoacele,, arborii şi ierburile au o viaţă trupească mută, iar omul are şi viaţă trupească cuvântătoare şi viaţă sufletească nemuritoare, să se străduiască a-şi întocmi viaţa să aşa, încât să împlinească aşteptarea Ziditorului său prin ' dragostea cea învăpăiată, prin( aducerea aminte de bunătăţile de care s’a învrednicit dela Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos; să nu fapă nimic din patimă şi bold firesc, căci prin asemenea lucrare vatămă şi necinsteşte omenia sa, adecă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după care este zidit. Şi mintea şi cugetarea cea sănătoasă şi potrivită poruncilor lui Dumnezeu să-i slujească lui de îndreptar la faptele sale căci numai aşa făcând- va dovedi că este vrednic a purta chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Credeţi, iubiţilor ascultători, că toţi oamenii ştiu că omul este făptura cea mai aleasă â lui Dumnezeu în lume; însă nu toţi se nevoiesc să trăiască în chipul acela, precum se cuvine omului, ca unei făpturi alese şi zidite după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cine, aşa dară, dintre oameni trăieşte potrivit vieţii sale omeneşti? Intr’adevăr numai acela pe care nimic nu-1 poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu; pe care nici năcazul sau îmbulzeala, nici foamea, nici golătatea sau pierirea nu-1 poate slăbi în dragostea către Dumnezeu. Acela trăieşte potrivit chemării sale omeneşti, pe care îl însufleţeşte aceea puternică credinţă, că toate sunt trecătoare, numai dragostea lui Dumnezeu către om este statornică şi netrecătoare. Acela trăieşte potrivit chemării sale omeneşti, pe care îl călăuzeşte încrederea cea deplină că dragostea, precum zice apostolul Pavel PREDICI 79 către Corinteni cap.. 13, st. 13, este virtutea cea mai mare. învăţătorul acesta mare al lumii zjce mai departe către aceiaşi Corinteni: „De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iară dragoste nu am, m’am făcut aramă sunătoare şi chimval răsunător". Aci va să zică apostolul, că precum arama şi chim--valul dau sunet, pe care însă ele nu-1 simt, aşa şi omul care nu are dragoste vorbeşte fără simţire şi fără compătimire. Apoi tot acolo zice apostolul: „De aş avea prorocie, şi de aş şti toate tainele şi toată ştiinţa şi de aş avea toată credinţa, încât să pot muta şi munţii, iar dragoste nu am, nimica nu sunt.“ Aici va să zică apostolul, că toate ştiinţele şi vredniciile unui om, precum şi credinţa care o are, sunt nimicuri fără dragoste; pentrucă omul acela învăţat, care nu are dragoste către Dumnezeu şi către oameni, nu se strădueşte ca să folosească cuiva, cu învăţăturile sale, ci acela le ţine pentru sine şi le îngroapă în inima sa cea nesimţitoare şi necompătimitoare, din care pricină apostolul Pavel numeşte nimicuri astfel de ştiinţe şi vrednicii. înfocat fiind apostolul Pavel pentru acest adevăr, zice mai departe către Corinteni: „De aş împărţi toată avuţia mea, şi de aş da trupul meu să-l arză, iar dragoste nu am, niciun folos nu este“. Aici a vrut apostolul să înveţe pe Corinteni să se ferească de deşertăciune; căci orice faptă bună face omul cu gând deşert, niciun folos nu are de acolo, nici chiar atunci când ar împărţi între săraci toată averea sa, sau când ar primi chiar mucenicia. Iubiţilor ascultători! Auzind cuvântarea mea, Voi aflaţi într’ânsa nişte adevăruri mari şi neclătite; şi poate că poftiţi ca să vă aduc şi o pildă vie a dragostei celei adevărate către Dumnezeu. Eu împlinesc bucuros această dorinţă a voastră şi Vă aduc pilda dragostei către Dumnezeu a unui om, care deşi a 80 ANDREI ŞAGUNA trăit mai înainte cu o mie şasesute de ani, totuşi se prăznueşte şi astăzi pomenirea lui de către toată creştinătatea şi el se numără între plăcuţii lui Dumnezeu. împăratul Diocleţian a ridicat goană asupra creştinilor, care în istoria bisericească se zice a zecea, şi s’a sfătuit în oraşul Nicomidiei cu boierii săi ca în tot chipul să sugrume creştinătatea. In oastea acestui împărat păgân se afla şi sfântul Gheorghie, născut din părinţi drept credincioşi şi povăţuit şi adăpat cu credinţa în adevăratul Dumnezeu şi întărit în dragostea către cele dumnezeeşti. El a fost frumos la faţă şi tare la trup, ,şi pentru vitejiile sale a ajuns la rang de voevod; drept aceea şi Gheorghe era lângă împăratul Diocleţian, când se sfătuia el cu boierii săi despre stârpirea creştinătăţii. Deci în ziua întâi văzând Gheorghe atâta înverşunare a păgânilor asupra creştinilor şi cunoscând că acea vreme este îndemânatică spre mântuire şi pentru el, s’a aprins de dragoste către Dumnezeu şi îndată toate cele ce avea lângă sine: aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor. Apoi a treia zi când după sfatul cel cumplit al păgânului Diocleţian era să se ucidă mulţi creştini nevinovaţi, Gheorghe povăţuit de dragostea către Dumnezeu lepădă toată frica o-menească şi stătu cu faţa strălucită şi cu mintea luminată de lumina cunoştinţei lui Dumnezeu în mijlocul adunării şi zise către- însuşi împăratul Diocleţian: „Până când, o împărate, vei goni pe aceşti nevinovaţi cari se chiamă creştini?" De cuvintele acestea ale lui Gheorghe s’a minunat Diocleţian cu tot sfatul său; ca un ieşit din minţi, şi ca un asurzit de tunet şedea tăcând; apoi făcu semn oare-căruia din cei ce şedeau cu dânsul în sfat, cu numele Magnenţie, ca să răspunză lui Gheorghe. Mag-nenţie a întrebat pe sfântul: „Cine te-a îndemnat pe tine la atâta îndrăzneală şi la o astfel de grăire?" PREDICI 81 -Răspuns-a sfântul: „Adevărul, care este însuşi Hristos cel gonit de voi". După aceasta împăratul Diocleţian cu vorbe măgulitoare s’a străduit a abate pe sfântul dela creştinătate şi a-1 îndupleca la slujirea idolilor; dar neputându-şi ajunge Diocleţian'scopul său, a poruncit ca să se pună Gheorghe în temniţă, de unde scoţându-1 a doua zi şi ducându-1 înaintea împăratului şi văzând că el. nu se abate dela dragostea lui Dumnezeu, a poruncit Diocleţian ca să aducă o roată mare de muncire, subt care erau a-şezate scânduri pline de cuie ascuţite, în chipul săbiilor înfipte în ele, unele drepte, iar. altele strâmbe. Pe această roată legând pe Gheorghe şi începând a o învârti, trupul lui se tăia în bucăţi, dar sfântul cu vitejie, cu dragoste, răbda muncile acestea. Părându-i-se^ împăratului că mucenicul este mort, a poruncit să-l deslege de pe roată; Insă abia s’a deslegat Gheorghe şi iată că s’a arătat muncitorilor sănătos şi întreg la trup, precum era mai înainte. Auzind Diocleţian aceasta, .s’a înfierbântat mânia lui şi a poruncit ca să arunce pe sfântul într’o groapă de var, ceeace s’a şi făcut. Dar din porunca împărătească desgropându-se a treia zi, s’a aflat nevătămat. Diocleţian nu s’a pătruns de minunea aceasta, ci mai mult se împietrea în slujirea idolilor; însă doi dintre sfetnicii împăratului, cu numele Anatolie şi Protoleon s’au întărit desăvârşit în credinţa în Hristos şi au zis către Diocleţian: „Unul este Dumnezeu mare şi adevărat,. .Dumnezeul creştinilor!" Atunci împăratul răpindu-se de focul răzbunării, a poruncit ca pe Anatolie şi Protoleon să-i taie cu sabia, ceeace s’a şi făcut numai decât. Deşi din pricina minunilor 'acestora ale lui Dumnezeu mulţi dintre păgâni au început a crede într’unul a-devăratul Dumnezeu, însă de frica muncilor nu cutezau să-şi arate credinţa lor. Şi însăşi Alexandra, 82 ANDREI ŞAGUNA = împărăteasa lui Diocleţian, pătrunsă de minunile ce le-a făcut Dumnezeu cu Gheorghe, a cunoscut adevărul şi vrând să mărturisească pe Hristos, a oprit-o eparhul şi mai înainte de a şti împăratul, a dus-o acasă. Acestea aşa întâmplându-se, a poruncit împăratul muncitorilor, ca să aducă nişte încălţăminte de ' fier, cu piroane lungi pe de desubt, şi arzându-le în focj' să încalţe cu1 acelea amândouă picioarele mucenicului şi aşa să-l gonească până la temniţă. Apoi a doua zi iarăşi a fost scos sfântul la mucenicie şi din porunca împărătească fu bătut peste gură şi peste tot trupul cu vine de bou; însă oricât de cumplit era muncit sfântul, nicidecum nu şi-a schimbat dragostea sa către Dumnezeu, nici şi-a pierdut strălucirea şi frumuşeţea feţii sale. împăratul socoti că toate acestea le face cu vreo meşteşugire vrăjitorească; de aceea în două rânduri a porincit ca să se dea lui Gheorghe să bea otravă, dar sfântul şi de aceasta a rămas nevătămat. Lăţindu-se ştirea despre lucrările lui Dumnezeu cu mucenicul Gheorghe, începură . păgânii cu sutele şi cu miile a se lepăda de slujirea idolească şi ase lipi de credinţa în Hristos; chiar şi împărăteasa Alexandra, care până atunci ţinea credinţa lui Hristos ascunsă întru sine, nevrând a o tăinui mai mult, a alergat la sfântul Gheorghe, unde era prins şi căzând la picioarele mucenicului şi defăimând nebunia păgânilor şi a bărbatului său, striga că şi dânsa este creştină. Iar Diocleţian rămase uimit de mirarea cea mare, văzând pe împărăteasa cu atâta râvnă mărind pe Hristos şi defăimând pe idoli, şi căzând la picioarele sfântului Şi zise către dânsa: „Ce-ţi este ţie, Alexandro, că li-pindu-te de vrăjitorul şi fermecătorul acesta, te lapezi de dumnezei cu atâta neruşinare.?" Eâ însă s’a întors către dânsul şi nu i-a dat niciun răspuns. Atunci împăratul Diocleţian umplându-se de cea mai PREDICI 83 cumplită mânie a poruncit, ca atât Gheorghe cât şi împărăteasa Alexandra să se taie numai decât cu sabia. Deci ostaşii cari erau rânduiţi pentru aceasta, răpind pe Gheorghe legat, l-au dus afară din cetate împreună cu Alexandra. Şi aşa mergând ei, a slăbit împărăteasa cu trupul şi a cerut ca să şază puţin. Şezând ea şi-a plecat capul spre zid. Şi în-tr’aceleea şi-a dat sufletul său Domnului. Iar sfântul văzând răposarea împărătesei, a mărit pe Dumnezeu, şi făcând rugăciuni mergea la locul osândei, unde a primit moartea mucenicească, tăindu-i-se capul cu sabia. Pildă măreaţă, însoţită de o bărbăţie şi statornicie despre dragostea către Dumnezeu, ne-a lăsat nouă sfântul şi plăcutul lui Dumnezeu Gheorghe cu purtarea sa cea evlavioasă către cele ce sunt ale unuia şi adevăratului Dumnezeu; căci pe el nu l-a putut despărţi de dragostea lui Dumnezeu nici goana, nici foamea, ba nici sabia. Credinţa lui Dumnezeu n’a fost deşartă, ci a fost aducătoare de mântuirea sufletului şi de moştenirea vieţii celei veşnice. El şi-a dat trupul său păgânilor spre muncire şi a avut folos mare; s’a învrednicit adecă de cununa cea neveştejită a muceniciei; căci el nu din deşertăciune, ci din ascultarea învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos din evanghelie, a împărţit aurul şi argintul şi hainele sale la săraci. De aceea şi cetim astăzi în Sedealna utreniei această cântare bisericească pătrunzătoare: „Iată, a răsărit primăvara darului; strălucita înviere a lui Hristos tuturor şi împreună cu dânsa s’a ivit şi ziua cea cu totul prăznuită şi purtătoare de lumină a mucenicului Gheorghie: veniţi toţi purtând făclii, dumnezeeşte luminat să prăznuim!“ Aşa, iubiţilor ascultători, căutaţi ca nimica să nu vă poată despărţi nici pe voi de dragostea lui Dumnezeu. Şi dragostea aceasta a voastră către Dum- 6* 84 ANDREI ŞAGUNA nezeu să nu fie deşertăciune, ci din convingere dinlăuntru, adecă să fie după mintea cea sănătoasă, cu care este miluit dela Dumnezeu tot omul. Dovediţi, iubiţilor ascultători, dragostea voastră către Dumnezeu cu fapte cinstite şi plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, împlinind toate datorinţele voastre către Dumnezeu şi către împăratul, şi făcând faptele de milostenie, prin care să se încredinţeze tot insul, că voi sunteţi creştini aleşi, cu simţiri bune şi vrednice de laudă; că voi ziua de astăzi nu o prăznuiţi din obi-ceiu, pentrucă aşa v’aţi pomenit, ci o prăznuiţi spre aducerea aminte de mucenicia sfântului Gheorghe, pe care nici moartea cea silnică nu l-a putut despărţi de dragostea de Dumnezeu; că voi ca nişte creştini bine simţitori şi drept gânditori, mărind pe Dumnezeu cu dragostea voastră şi cu rugăciuni, înnoiţi în inimile şi gândurile voastre acea făgăduinţă către unul adevăratul Dumnezeu, care este închinat în Sfânta Treime, că nici pe voi nu poate şi nu va putea a vă despărţi de dragostea, de legea şi de Biserica lui Dumnezeu, nici necazul, nici goana, nici foamea, nici golătatea, nici pierirea, nici sabia. Aşa să fie. Amin! PREDICI 85 CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA SFINŢILOR MARILOR ÎMPĂRAŢI ŞI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII CONSTANTIN ŞI ELENA - \ Despre biruinţa Bisericii creştine asupra păgânismului învăţând Hristos Mântuitorul pe învăţăceii săi, precum cetim la Evanghelistul *Luca în cap. 12, stih. 32 şi spuindu-le lor necazurile şi năpăstuirile care le vor suferi din partea celor ce nu primesc'Evanghelia adevărului, în sfârşit i-a mângâiat pe ei zicându-le: „Nu te teme turmă mică, pentrucă bine a voit tatăl vostru să vă dea vouă împărăţia". Aceste cuvinte, ale Mântuitorului au produs o mângâiere nespusă în inimile Apostolilor; de aceea au şi rămas ei întru împlinirea şi ascultarea legii lui Dumnezeu şi întru lăţirea ei în toată lumea, botezând pe cei întorşi, precum le-a poruncit lor Hristos — „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. Toate aceste le-au făcut ei cu mare bărbăţie şi îndrăzneală şi cu spor aşa de puternic, încât în tot pământul a ieşit vestirea lor şi până la marginile lumii cuvintele lor. Pe ei nu i-a putut înfricoşa nici goană, ba nici pedeapsa morţii; căci au crezut în adevărul făgăduinţei lui Hristos, care le-a zis lor: „Nu te teme turmă mică, pentrucă bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă împărăţia". Lucru însă şi de mai mare mirare este că bărbăţia- şi îndrăzneala Apo- 86 ANDREI ŞAGUNA stolilor pentru ascultarea învăţăturii lui Hristos despre unul adevăratul Dumnezeu s’a sădit şi în cei întorşi şi botezaţi; pentrucă şi aceştia erau siluiţi şi prigoniţi de slujitorii idoleşti şi totuşi au rămas neclătiţi în credinţa lui Dumnezeu, nădăjduind că Tatăl cel ceresc va da şi lor împărăţia, precum a făgăduit-o Hristos Apostolilor. Iubiţilor ascultători! Pricepeţi voi însemnătatea cea mare a făgăduinţei acesteia, despre care Mântuitorul zice către Apostolii săi: „Nu te teme turmă mică, pentrucă bine a voit Tatăl vostru să dea vouă împărăţia?" Crez că pricepeţi, care împărăţie le-o va da Tatăl cel ceresc Apostolilor şi tuturor celor plăcuţi. Lui. Le va da lor împărăţia sufletului celui nemuritor, care este în ceruri. De aceea ei n’au avut mare grijă pentru cele trupeşti şi lumeşti, ci precum, ne învaţă Faptele Apostolilor cap. 1, st. 14: ei petreceau cu o inimă în rugăciuni şi în lăţirea cuvântului lui Dumnezeu. Râvna aceasta a lor a adus în scurtă vreme mii de oameni la lumina cunoştinţei, atât din .bogaţi cât şi din săraci, atât din neam mare cât şi din neam de rând. Şi cu cât mulţimea credincioşilor petrecea împreună cu o inimă şi cu un suflet, cu atâta mai mult erau înverşunaţi toţi aceia, cari nu vreau să priceapă bunătatea cunoştinţei despre unul adevăratul Dumnezeu şi slujeau idolilor, şi de aceea prigoneau pe creştini. Urgia aceasta a slujitorilor de idoli împotriva creştinilor a arătat lămurit că până când a lipsit din Biserica creştinească o împrejurare de foarte mare însemnătate, până atunci Biserica nu s’a putut bucura de liniştea sa şi nu şi-a putut revărsa bunătăţile sale în măsura cuviincioasă. Goanele şi feluritele chinuri făcute asupra creştinilor de către slujitorii de idoli au ţinut aproape trei sute de ani, pe care vreme creştinii sufereau cele mai mari batjocuri şi tirănii; mulţi se omorau cu multe feluri de P ' PREDICI 87 munci şi totuşi şi după muncirile acestea de trei sute de ani Biserica lui Hristos tot stătu pe pământ. In toate părţile lumii erau creştini: în oştiri slujeau mujţi creştini; la judecătorii erau mulţi diregători creştini; foarte mulţi creştini se aflau şi în vredniciile cele mai înalte ale împărăţiei romane; asemenea se aflau şi mulţi cărturari şi învăţaţi. Aşa zicând numărul creştinilor celor aleşi, învăţaţi şi bogaţi era aşa de mare ca- şi al slujitorilor de idoli. Insă una mai lipsea Bisericii lui Dumnezeu: un împărat creştin, care să ocrotească pe creştini în credinţa şi evlavia către Dumnezeu, care să scutească pe creştini de goanele cele silnice şi volnice ale acelor cari nu credeau în adevăratul Dumnezeu şi se închinau idolilor. Şi iată că a strălucit şi ziua aceea în care Sfântă Maica noastră Biserică a primit în sânul său şi în braţele sale, nu numai pe un împărat ca pe un fiu dulce , al ei; ci încă şi pe mama lui ca pe o fiică bună. Şi aceştia sunt Constantin, împăratul Răsăritului şi al Apusului şi Maica sa Elena! ^ O zi mare şi însemnată pentru legea lui Dumnezeu! O zi plină de mângâiere adevărat creştinească! O zi vrednică de veşnică aducere aminte! O zi a biruinţei creştinătăţii asupra slujitorilor de idoli! O zi aducătoare de cunună pentru apărătorii credinţei, ai închinării şi ai dragostei către unul, adevăratul Dumnezeu-şi către Mântuitorul lumii cel trimis printr’ânsul! Istoria bisericească ne învaţă că încă tatăl lui Constantin cu numele Iui Constanţie, deşi se arăta după obiceiul cel vechiu a fi închinător de idoli, totuşi în sine nădăjduia spre Dumnezeu cel înalt şi învăţa şi pe fiul său Constantin ca să caute şi să ceară ajutorul dela cea de' sus purtare de grijă, nu dela idoli — şi îi era milă de creştinii cari se ucideau şi se munceau de ceilalţi împăraţi păgâni. 88 ANDREI ŞAGUNA Deci Constanţie în duhul acesta al blândetelor învăţa şi povăţuia şi pe iubitul său fiu Constantin, care făcându-se împărat după moartea tatălui său, se afla petrecând în ostrovul Britaniei. Primind Constantin înştiinţarea că Maxentie, — fiul cel din punere al lui Maximian Erculie, aprins de zavistie a amăgit pe oarecari senatori din Roma şi răpind scaunul împărătesc s’a făcut cu puterea împărat al Romei, — s’a mişcat de dumnezeiasca râvnă, rugându-se Dumnezeului celui adevărat pentru spor bun, Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui şi i-a arătat lui în semnul sfintei cruci aceste euvinte: „Cu acesta vei birui". Cucernicul împărat pătruns fiind de această lucrare a proniei lui Dumnezeu, -numai decât a poruncit ca să se pună semnul crucii pe toate armele, pe coifuri şi pe steaguri şi să se poarte cinstita cruce înaintea despărţămintelor ostaşilor săi. Aşa pregătit a sosit Constantin cu oştirea sa la Roma, unde a şi biruit pe Maxentie; căci nu numai tabăra vrăjmăşească a nimicit-o, ci şi pe păgânul împărat Maxentie, care apucând fuga şi vrând a trece pe podul de peste râul Tibru, a căzut cu oştirea sa şi cu podul împreună în râu şi acolo şi-a aflat sfârşitul. Iară Constantin mulţumind lui Dumnezeu pentru darul cel de sus, a intrat ca un biruitor cu ostaşii săi în Roma şi spre aducerea aminte de această strălucită biruinţă, a pus în mijlocul cetăţii Romei o cruce pe un stâlp înalt de piatră şi a scris pe dânsa: „Prin acest semn Mântuitor s’a slobozit cetatea aceasta de sub jugul tiranului". Constantin a avut războaie şi cu cetatea Bizanţului şi cu Goţii la râul Dunării; însă şi din războaiele aceste a ieşit biruitor. Abia a adus Constantin după învingerea vrăşmaşilor împărăţia sa în pace şi rânduială bună şi neavând vreme ca să se pregătească după cuviinţă pentru primirea legii lui Dumnezeu şi a Sfântului PREDICI 89 Botez, s’a bolnăvit, căzând într’o lepră foarte cumplită, din care nici doftorii cei mai vestiţi nu puteau să-l tămăduiască. Atunci au venit popii idolului Apollon la dânsul, zicându-i, că nu se poate tămădui altmintrelea de nu-şi va face sieşi scăldătoare din sânge de copii mici şi de nu se va scălda într’ânsa. Constantin a primit sfatul acesta şi după ce popii ioleşti adunară copiii mici spre gătirea scăldătoarei cei de sânge, a pornit împăratul la locul cel hotărît pentru scăldătoare. Dar iată că pe calea pe unde era să treacă el, mulţime de maice s’au adunat, care rupân-du-şi părul şi cu unghiile sgăriindu-şi feţele strigau şi amar se tânguiau. Şi întrebând împăratul ce este pricina acelei plângeri a lor şi înţelegând că sunt maici ale pruncilor adunaţi spre junghiere, a zis: „O cât de mare este neomenia celor ce m’au sfătuit pe mine, ca să vărs sânge nevinovat şi să mă scald în el; de aş şti că mă voiu tămădui scăldându-mă în sângele copiilor acestora mici, totuşi mai bine voiesc ca eu unul să rabd durere, decât să vărs sânge nevinovat şi încă şi pe maicele acestor copii să le umplu de neîncetată tânguire şi scârbă!" Şi aşa a poruncit numai decât ca maicilor să li se dea pruncii lor îndărăpt şi fără să fie scăldat s’a întors la palatul său. Iar prea bunul Dumnezeu i-a răsplătit lui îndoit simţul acesta omenos cu însănătoşarea trupească şi cu luminarea sufletească. Din lucrarea proniei dumnezeieşti s’a lepădat numai decât de doftor şi a chemat la sine pe episcopul locului cu numele Silvestru, cerând sfat dela el pentru tămăduirea sa. Episcopul a sfătuit pe împăratul să se retragă într’una din cele dinlăuntru cămări ale palatului împărătesc, acolo să postească şi cu rugăciuni şi mărturisirea păcatelor să îmblânzească pe Dumnezeu; să poruncească, să se închiză idoleştile capişti şi jertfirea idolilor să înceteze; pe creştini să-i slobo- ANDREI ŞAGUNA zcască din prinsori şi izgoniri şi să dea milostenie săracilor. împăratul a făgăduit că va împlini tot sfatul arhieresc; iar episcopul puindu-şi mâinile pe el a făcut rugăciune şi s’a dus. Apoi adunând pe toţi creştinii le-a poruncit lor aşişderea ca să postească şi să se roage lui Dumnezeu ca să înceteze goni-rile împotriva Bisericii lui şi împotriva creştinilor, ca împăratul să primească legea creştinească şi ca lumina mântuitoare a învăţăturii lui Hristos să strălucească tuturor şi prin aceea slujirea unui adevărat Dumnezeu să biruiască împotriva slujirii chipurilor cioplite. După şapte zile a mers episcopul Silvestru la împăratul Constantin şi încredinţându-se că CcTnstantin a împlinit canonul ce i-a fost dat Iui, a înccput a-l învăţa legea lui Dumnezeu şi tainele sfintei credinţe cei întru Sfânta Treime şi i-a gătit lui scăldătoarea sfântului botez şi aşa botezându-se Constantin şi primind legea creştinească s’a însănătoşat şi trupeşte şi sufleteşte, făcând numai decât în curţile sale împărăteşti o biserică închinată Mântuitorului Hristos şi poruncind ca să nu se facă împiedecare nimănui care va voi să fie creştin. In ceasul acela s’a botezat şi maica lui Elena şi mulţime de popor; şi aşa din zi în zi creştea şi se înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea de idoli se împuţina şi biruinţa creştinătăţii asupra idolatriei tot mai strălucită se făcea, căci darurile ci se lăţeau în tot pământul şi peste toate neamurile şi limbile care s’au botezat. Acum, iubiţilor ascultători! Puteţi vedea şi pricepe mărimea cea strălucită a sărbătorii de astăzi; pentrucă astăzi serbăm ziua aceea în care învăţătura creştinească a pătruns până şi la inima şi mintea împăratului Răsăritului şi Apusului şi l-a convins că nu chipurilor cioplite, ci unuia adevăratului Dumnezeu se cuvine slujire şi închinare; că numai unul PREDICI 91 adevăratul Dumnezeu poate să dea omului sănătate trupească şi mântuire sufletească, dar nu chipul cioplit. Astăzi se prăznuieşte deci biruinţa cea strălucită a Bisericii creştineşti asupra slujirii idolilor. Căci în ziua de astăzi Silvestru episcopul, a vestit tuturor creştinilor dela Răsărit şi dela Apus, ca să nu se teamă de goanele şi muncile păgânilor, ştiind că împăratul Constantin s’a botezat şi s’a făcut fiu credincios al Bisericii lui Hristos şi mădular puternic al creştinilor, care va apăra bisericile lui Dumnezeu şi va scuti pe creştini de orice asupreli. Biruinţa de astăzi a creştinătăţii asupra idolilor numai decât a încredinţat pe creştini despre adevărul cuvintelor prorocului David din psalm 33, st. 18: „Că multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul;" căci precum Constantin după ce a primit legea lui Dumnezeu a pus numai creştini în diregătoriile şi slujbele împărăteşti, pentru care evlavie a lui s’a numărat el împreună cu maica sa între sfinţii şi plăcuţii lui Dumnezeu, aşa şi creştinii cu preoţii şi arhiereii lor, izbăviţi fiind de multele necazuri, au început a lucra pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi în scurtă vreme au clădit multe biserici şi case de rugă, pe care fără cruţare de cheltueli le înfrumseţa cu aur, argint şi cu pietre scumpe, puind pe biserici, pe casele lor, crucea, ca semnul biruinţei a tot răului, însuşi împăratul Constantin cu maica sa Elena sprijinea stăpânirea bisericească în întreprinderile ei; de aceea încă în zilele lor s’a aşezat sărbătoarea dumnezeiască după învăţătura evanghelică, s’a introdus închinarea sfintei cruci, precum şi ca tot insul dintre creştini să se x însemneze cu sfânta cruce în toată vremea şi la tot lucrul. Şi fiindcă slujirea şi închinarea la unul adevăratul Dumnezeu şi ascultarea de învăţătura lui Hristos nu este alta decât deştep- 92 ANDREI ŞAGUNA tarea omului ca să lucreze şi să se poarte după mintea bine gânditoare şi după cugetul drept simţitor, de aceea neamul omenesc s’a folosit foarte mult primind creştinătatea, căci printr’aceea nu numai şi-a pregătit calea către viaţa veşnică, ci şi-a îmbunătăţit şi soartea sa din lumea aceasta şi pe temeiul învăţăturii creştineşti s’a îndreptat şi năravurile oamenilor s’au introdus şcoale, au început să înflorească măe-striile şi negoaţele, cu un cuvânt Europa întreagă are de a mulţumi creştinătăţii starea sa cea înfloritoare şi strălucită, de care se bucură astăzi şi cu care este dânsa astăzi model de cultură pentru celelalte părţi ale lumii. Ştiind voi, iubiţilor ascultători, din cuvântarea aceasta sfinţenia zilei de astăzi, anume că deodată cu numele sfinţilor celor întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena, Biserica lui Hristos îşi prăznueşte biruinţa asupra slujirii de idoli, nu uitaţi că biruinţa aceasta ne face şi pe noi părtaşi de bunătăţile/acelea, de care s’au învrednicit creştinii sub împăratul Constantin. Deci cu suflet curat putem mărturisi că zisa cea mângăitoare a Mântuitorului către Apostoli se potriveşte şi pentru noi, dacă vom avea statornică credinţă către unul adevăratul Dumnezeu şi dacă ne vom strădui a petrece totdeauna în purtare potrivită cu învăţătura lui Hristos; căci atunci orice ispită sau necaz ne va afla, vom auzi în sufletul nostru cuvintele de mângâiere ale Mântuitorului: „Nu te‘ teme turmă mică, pentrucă bine a voit Tatăl ceresc să vă dea vouă împărăţia". Amin. PREDICI 93 CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. „Na avem aci cetate stătătoare, ci căutăm pe cea care va să fie“ (Către Evrei 13, 14). Norocit şi fericit este creştinul care crede în Domnul nostru Iisus Hristos, care s’a înălţat astăzi cu mărire la cer şi îşi aduce aminte adeseori de cuvintele lui care le-a zis către apostoli; „Amin, amin, zic vouă, că va veni ceasul şi acum este, când morţii vqt auzi glasul fiului lui Dumnezeu şi cari vor auzi vob învia" (Ioan, cap. 5, st. 25). La o asemenea cugetare aduc pe om- însuşi împrejurările lumii acesteia, căci vede că toate sunt nestatornice şi oriunde priveşte cu mintea şi oriunde zăreşte cu ochiul, pretutindenea vede şi află că toate sunt trecătoare şi numai sufletul lui este nemuritor şi netrecător. ' Adeseori se întreabă omul pe sine: Unde au trecut zilele cele frumoase ale copilăriei mele? Ce s’au făcut soţii mei cei dintâi, cu care am petrecut desfătări în floarea vieţii mele? O, ce norocit şi fără grijă eram eu atunci! De ce n’am putut, rămânea pentru totdeauna în a'cea stare plăcută? însăşi grijile, patimile şi durerile mele de atunci erau cu totul ,/ mici şi iute trecătoare. Mă aflam aşa de bine în dimineaţa vieţii mele, ca şi cum aş fi fost în cer. Eram bogat, căci nu cunoşteam nicio lipsă, nicio trebuinţă, şi-mi închipuiam un viitor mare şi stră- 94 ANDREI ŞAGUNA lucit, pe care închipuirea mea mi-1 făcea cu totul plăcut. Insă ceeace eu atunci în tinereţele mele numeam viitor, astăzi împrejurările mă silesc să-l numesc trecut şi aflu că la puţin am ajuns faţă de ceeace mi-am fost închipuit. Şi iată că nu am nădejde ca să ajung la mai mult, căci cel puţin am trecut jumătate din viaţa mea! Starea mea de faţă mă sileşte a nu mai gândi la închipuirile ce mi le făceam în tinereţe şi toate nădejdile mele sunt silit a le da uitării. Eu văz, aşa dar, norocul meu, ursita mea şi nu sunt în stare a le schimba. Aşa este, eu văz ca printr’un văl cum va fi şi sfârşitul meu, de nu cumva nişte împrejurări şi furtuni, care se întâmplă adeseori pe neaşteptat în viaţă, îl vor face şi mai neplăcut şi mai nenorocit. In .viaţa mea am trecut din dureri la desfătare şi din desfătare la dureri, până ce mi-am cheltuit amândouă simţurile acestea şi atunci mi-am cheltuit şi viaţa mea; atunci am trecut la moarte, şi mă sălăşluesc în pământ, din care am fost luat. Poate că se va afla vreo inimă credincioasă care va vărsa lacrămi deasupra mormântului meu şi peste câţiva ani' va mai povesti încă altora despre mine; însă când va muri şi aceea inimă credincioasă, atunci sunt uitat pentru toate veacurile şi aşa nimeni > nu va mai şti că am trăit şi eu pe pământ şi am petrecut şi eu în valea aceasta a plângerii. O, cugetări pline de dureri cumplite! Atunci va veni bietul om în amărăciune şi va striga desnădăjduit: Fost-a oare lucru vrednic să trăiesc eu pe pământ? Ce bine am'‘avut de acolo? Fără scop am suferit atâtea griji, atâtea nevoi, atâtea amăgiri, atâtea osteneli şi în zadar am vărsat atâtea lacrămi; în scurt toate închipuirile mele despre o Viaţă plăcută au fost numai nişte visuri viclene şi înşelătoare. PREDICI 95 Vedeţi, iubiţilor ascultători, în ce fel • de gânduri greşite cade creştinul, când nu gândeşte la suflet şi la viaţă viitoare, la credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi când nu-şi aduce aminte, de cuvintele Mântuitorului, care le-a rostit către Apostolii săi zicând: „Amin, amin zic vouă, că va veni ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cari vor auzi vor învia“. Iar dimpotrivă, cu totul în altă stare se află creştinul care se gândeşîe la suflet şi îngrijeşte de hrana Iui, adecă celce adeseori îşi aduce aminte de credinţa sa în Hristos şi de făgăduinţele cele mântuitoare ale lui; căci aceste două sunt cele mai sigure şi mai puternice mijloace prin care şi durerile cele mai simţite şi săgetătoare, care nu arareori întâmpină pe om, se alinează. Un astfel de creştin cu totul altmintrelea judecă despre întâmplările lumii acesteia; lui niciodată nu i se par acelea aşa de rele şi aşa de nesuferite, precum i se par creştinului care nu gândeşte la suflet;' căci acela cu credinţa sa în Hristos şi în făgăduinţele lui risipeşte şi împrăştie norii cei întu-necoşi cari îl ameninţă şi se mângăie cu gândul la împărăţia lui Dumnezeu, care este gătită celor ce cred în Hristos şi în făgăduinţele lui şi aşa acest creştin bun află şi în durerile sale alinare, în ispitele sale7 tărie, în întristarea sa mângâiere, în nenorocire sprijin, în îndoiala sa sfat şi deslegare. Acestea sunt roadele şi darurile credinţei în Hristos şi în făgăduinţele lui. Inţelepţeşte, zice Apostolul Pavel către Evrei cap. 13, st. 14: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe cea care va să fie“. Prin cuvintele acestea a vrut apostolul să înveţe pe Evrei că nimeni în viaţa aceasta să nu-şi. facă închipuiri despre'•bunătăţi şi norociri statornice, devreme ce chemarea omului pe pământ este ca şă-şi pregătească sieşi 96 ANDREI ŞAGUNA vrednicie pentru a se face părtaş unei vieţi fericite, care va să fie după moarte, în cer. Dacă omul este în lumea aceasta ca un oaspe şi viaţa lui de aci trece şi în privinţa sufletului său îl aşteaptă pe el altă viaţă în cer, atunci ne putem întreba: Ce este lumea aceasta fără legea lui Dumnezeu, fără Hristos, fără Atotputernicul Dumnezeu? Lumea aceasta numai atunci se poate socoti ca un raiu, când oamenii sunt luminaţi de lumina credinţei în adevăratul Dumnezeu; când învăţăturile Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos se împlinesc de către toţi; când oamenii urmăresc cărările cele ce arată Duhul cel Sfânt dumnezeesc; când oamenii pentru mai mare siguranţă a faptelor lor îşi iau de îndreptar pe plăcuţii şi sfinţii lui Dumnezeu; când privesc viaţa cea de aici ca o călătorie care să-i ducă în cetatea cea stătătoare, care va să fie. Atunci, şi numai atunci se poate socoti lumea aceasta de un raiu; altmintrelea este numai vale de plângere şi de desnădăjduire. Iubiţilor şi evlavioşilor creştini! Ridicaţi astăzi ochii voştri la cer, unde se înalţă Domnul măririi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi apoi coborîţi ochii voştri pe pământ şi veţi vedea pe Prea Curata Născătoarea de Dumnezeu Maria şi pe Apostolii adunaţi şi întristaţi, căutând după cel ce se înalţă întru mărire în sânul Tatălui ceresc. Dar ce ne învaţă înălţarea Domnului? înălţarea Domnului ne învaţă că toate câte a zis Domnul către Maica sa şi către Apostolii săi au fost adevărate. El le-a vestit lor patimile sale, moartea sa, învierea sa, facerea minunilor, înălţarea sa şi le-a făgăduit că va ruga pe Tatăl pentru ei, ca să-i primească şi pe dânşii în cetatea cea stătătoare, în împărăţia cerească, unde va fi şi dânsul cu Tatăl şi în sfârşit a încredinţat pfe ei că va ruga pe Tatăl să le trimită altSnân-găitor în locul lui, adecă pe Duhul Sfânt, care PREDICI 97 să-i povăţăiască şi să-i lumineze în toate. Maica Domnului şi Apostolii lui deşi nu se îndoiră despre cuvintele unuia născut Fiul lui Dumnezeu,- totuşi erau trişti când au văzut că s’a apropiat vremea înălţării Domnului; căci la moartea lui se mângăiau cu învierea care era să se întâmple a treia zi. Acestea ştiindu-le Hristos, s’a rugat lui Dumnezeu pentru ei şi apoi întorcându-se către dânşii, le-a zis lor aceste cuvinte mângăitoare: „De folos lucru este ca să mă duc eu, căci de nu mă voi duce eu, mângăitorul nu va veni; să nu vă îndepărtaţi dela Ierusalim, ci acolo să petreceţi până la venirea Sfântului Duh“. Apoi, ca să-i mângâie şi mai mult, fiind de faţă şi Preacurata Maica lui, le-a zis lor: „Eu sunt cu voi şi nimenea împotriva voastră".; Aceste şi alte multe făgădueli şi încredinţări ale Mântuitorului ştiindu-le creştinul, nu va socoti lumea aceasta şi toate câte sunt într’ânsa de o gâ-citură, ci va crede şi va mărturisi că lumea şi toate câte se văd într’însa, fiind lucruri ale atotputernicului şi preaînţeleptului făcător şi Dumnezeu, toate trebue să aibă sfârşitul lor bine chibzuit şi bine socotit. El va şti că aici este ca un oaspe şi nu are cetate stătătoare, dar se va mângăia, crezând că ţinta şi scopul lui este mai presus de pământ, unde va avea cetate stătătoare. El va mărturisi că şi pruncul cel mic care după câteva zile dela naşterea sa a murit în braţele şi între lacrămile maicii sale, că n’a trăit fără sfârşit; căci el în toate câte se întâmplă în lume află o legătură strânsă, care dovedeşte mâna cea puternică a înţeleptului Făcător, sub a cărui stăpânire şi ocârinuire nimic nu se întâmplă fără sfârşit bine chibzuit. Deci, creştine, de ce eşti mâhnit şi supărat pentru paguba ce ţi s’a întâmplat ţie? De ce te tân-gueşti după bucuriile copilăriei tale? De ce uiţi că 7 - 98 ANDREI ŞAGUNA aici nu ai cetate stătătoare, ci eşti dator să cauţi pe cea care va să fie? Au doară nu eşti tu copil, când plângi după copilăria ta? Ai uitat dorul tău cu care năzuiai ca să ajungi la vârsta bărbătească? Cu ce nerăbdare aşteptai tu vremea slobozirii tale de sub stăpânirea părintească? Ce nădejdi îţi făceai ţie de agoniselile tale! Acum ai ajuns la vârsta cea dorită, ai ajuns să fii stăpân şi să-ţi agoniseşti cele ce doreşti; ai soţie, ţi-a dat Dumnezeu şi prunci, strângi, aduni într’una şi nu eşti îndestu-lit, ci vrei să te întorci în starea copilăriei tale! Ce urmează din văetările tale? Urmează că tu ca copil doreai ceva ce nu cunoşteai şi nu pricepeai şi aşa nici că puteai să dobândeşti. Acum te-ai făcut om în vârstă, însă tu şi acum aşa faci cum făceai ca şi copil, adică şi acum doreşti ceva, ceeace nu poţi câştiga. Tu cauţi aici o viaţă fără grijă, o viaţă statornică şi noroc neschimbător. Tu cauţi ceva ce singur nu ştii şi nicăiri nu afli, nici în prietenie, nici în bogăţie, nici în cinste; tot ce te-ar putea noroci este închipuirea aceea ca să te întorci iarăşi în starea copilăriei tale. Ce gândeşti, ai fi tu oare fericit, când te-ai face acum iar copil? Oare nu s’ar aprinde dorul în tine după vârsta bărbăţiei? Ce însemnează nepotrivirea acestor cugetări? Cu adevărat nu alta decât că un asemenea om nu-şi aduce aminte de cuvintele Mântuitorului, care le-a zis Apostolilor: „Amin, amin, zic vouă, că va veni ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cari vor auzi vor învia"; nu-şi aduce aminte nici de învăţătura Apostolului Pavel către Evrei: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe cea care va să fie“; nu-şi aduce aminte de făgăduinţa Mântuitorului care la înălţarea sa a făcut-o Maicii sale şi Apostolilor săi şi prin aceştia tuturor creştinilor, zicându-le: „Eu sunt cu voi şi nimenea împotriva PRESEI voastră"; nu-şi aduce anfiţ|tb de legea şi de Biserica lui Dumnezeu; nu gândeşt^jia suflet, nici la viaţa sufletească; nu vede pe Hristos friălţându-se; nu merge la Ierusalim ca să se împărt^ş||scă de Duhul Sfânt; tră- ieşte pe pământ şi gândeş Iubiţilor ascultători! eriumai la cele pământeşti. Ga să fie adunarea noastră de astăzi, cu care am dolît“a serba înălţarea Mântuitorului nostru spre folosul sufletesc, veniţi să facem jurământ înaintea lui Dumnezeu şi să ne făgăduim ' lui, zicând: Tatăl nostru, carele eşti în ceriu! In toată starea noastră şi bună şi asuprită vom ridica ochii noştri către Tine; Ţie-ţi vom mulţumi starea noastră cea bună şi dela Tine vom cere alinare durerilor noastre; vom sfinţi numele Tău şi în mulţimea necazurilor noastre celor pământeşti ; vom sfinţi şi numele unuia născut Fiului Tău şi îl vom ruga, ca El, care s’a înălţat la cer, de unde s’a şi pogorît, să nu ne lase pe noi săraci, ci să ne trimită Duhul Său cel sfânt şi să ne arate lucrurile puterii Sale ca un iubitor de oameni; vom chema împărăţia ta, ca să ne învrednicim de dânsa cu sufletul, când va veni cu mărire unul născut Fiul Tău, ca să judece lumea; nici atunci nu vom slăbi în credinţa noastră către Tine, Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, când frumuseţea, dulceaţa, sau amărăciunea şi greutăţile lumii acesteia ar vrea să ne biruiască, pentrucă şi atunci vom alerga la Tine, Te vom ruga pe Tine, Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, să nu ne laşi să ne biruiască ispita, ci să ne mântueşti de cel viclean. Amin., 33= 7* 100 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT la sărbătoarea naşterii sfântului măritului PROROC BOTEZĂTORULUI ŞI ÎNAINTE MERGĂTORULUI IOAN Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul Lui, ca să-l înveţe pe El? De vom gândi la pronia dumnezeiască şi de vom cugeta asupra lucrării acesteia în privinţa neamului omenesc, vom afla, că deşi în neamul omenesc sunt unii bogaţi şi alţii săraci, unii sunt domni şi alţii supuşi, totuşi deosebirile acestea în stările lor nu trag după sine nicio deosebire a firii lor omeneşti; pentrucă aceeaşi este naşterea Domnului cu a supusului, aceeaşi este naşterea bogatului cu a săracului. Precum supusul şi săracul se bolnăveşte şi moare, aşa şi domnul şi bogatul se bolnăveşte şi moare. In scurt, toţi oamenii sunt zidiţi după un chip hotărit dela Dumnezeu, de aceea toţi sunt asemenea şi deopotrivă înaintea Făcătorului; prin urmare toţi au unul şi acelaş început şi sfârşit şi una şi aceeaşi îndatorire, adecă a sluji lui Dumnezeu, a-1 proslăvi pe el ca pe făcătorul a toată lumea şi a împlini poruncile lui. Pe temeiul acesta se zice cu dreptul, că tot omul este unealta lui Dumnezeu pentru săvârşirea voei cei sfinte a Lui şi această unică împrejurare ne poate convinge ca să iubim şi să cinstim pe tot. omul, căci fiecare este unealta lui Dumnezeu, şi nu PREDICI 101 putem şti înainte, spre ce lucru şi spre ce sfârşit a hotărît Dumnezeu pe unul sau pe altul dintre noi. Nu arareori ne mirăm când vedem că mâna unui copil săvârşeşte câte un lucru, care unui om în vârstă i s’a părut a fi greu şi cu anevoie. Uimire şi mirare cuprinde pe om când vede că el a săvârşit un lucru neobişnuit şi măreţ, pentru care a socotit că niciodată nu-1 va putea face şi nu se poate convinge, că el şi nu altul este urzitorul acelui lucru măreţ. In astfel de împrejurări omul şi nevrând îşi ridică gândurile sale Ia cer, Ia lăcaşul Făcătorului său şi zice în mirarea sa: Doamne, tu unul eşti mare şi puternic, iar noi oamenii toţi suntem mici şi neputincioşi; Tu ne povăţueşti pe noi din neştiinţă la ştiinţă şi din întunerec la lumină. Drept a zis prorocul Isaia: „Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul Lui, ca să-l înveţe pe El ?“ (Cap. 40, st. 13). Adeseori se întâmplă că omul săvârşind vreun lucru gândeşte că prevede şi urmările acelui lucru, sau le socoteşte a fi de puţină însemnătate. Dar se întâmplă că nu nimereşte cu gândul urmările lucrului său şi se tot miră, neputând deslega cu puterile minţii sale pricina, care îl împiedecă a afla urmările lucrului său. Asemenea întâmplări ne pot învăţa din destul, ca să nu întreprindem nimica fără chemarea Duhului Sfânt, care să ne povăţuiască în lucrările noastre şi toate câte facem, după poruncile lui Dumnezeu să le chibzuim, căci sunt multe întâmplări şi pilde care arată că omul pentru •un lucru neînsemnat, ba şi pentru un singur cuvânt nesocotit a căzut în nevoie mare. Pricina unei asemenea nenorociri este uitarea omului, este nesocotinţa despre însuşirile sale ce sunt ţărmurite dela fire, este negândirea lui că el este unealta lui Dumnezeu şi nimic nu poate face dela sine, ci toate le ANDREI ŞAGUNA poate face cu ajutorul Făcătorului său. De aceea în niciun lucru să nu nădăjduiască omul spre sine sau spre alţii, ci numai spre Atotputernicul Dumnezeu. Să nu se mărească cu lucrai său, ca nu cumva să se ruşineze de urmările lui. Omul nu are altceva decât numai voie slobodă; iară lucrurile luiv şi urmările acelora sunt în mâna lui Dumnezeu. Omul cu sloboda lui voie nu poate face altceva decât să hotărască chipul lucrării şi al purtării sale, căci urmările acestora atârnă dela Dumnezeu; pentru aceea zicem că cel ce cunoaşte că este făptura şi unealta lui Dumnezeu, acela lucrează după Duhul lui Dumnezeu şi rămâne totdeauna cu Dumnezeu şi Dumnezeu este cu dânsul. Aşa făcând şi aşa purtân-du-se omul, este unealta aleasă a lui Dumnezeu, măreşte cu lucrurile sale pe Făcătorul său, îşi împlineşte menirea sa pe pământ şi îşi pregăteşte lăcaş veşnic în cer. Despre adevărul învăţăturii acesteia bisericeşti ne încredinţează deplin sărbătoarea de astăzi a naşterii Sfântului, măritului şi întru totlăudatului pro-roc, înainte Mergătorului şi Botezătorului Ioan. In istoria evanghelică ni se arată unealtă aleasă a Iui Dumnezeu nu numai părinţii Sfântului Ioan, ci şi el însuşi. Pentru lămurirea învăţăturii noastre să vedem aşa dar istorisirea evanghelică, pe care ni-o face Sfântul Evanghelist Luca la cap. 1, st. 5. Scriind aşa: „A fost în zilele lui Irod împăratul iudeilor un preot, anume Zaharia, şi muierea lui Elisaveta şi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile şi dreptăţile Domnului nevinovaţi; şi nu aveau ei fii. Şi a fost când slujea el şi tămâia în biserică, i s’a arătat lui îngerul Domnului şi s’a spăimântat Zaharia; iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharie, că s’a auzit rugăciunea ta şi muierea ta Elisaveta va naşte ţie fiu şi vei pune PREDICI 103 numele lui Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, că va fi mare înaintea Domnului şi vin şi băutură beţivă nu va bea şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele mumei sale şi pe mulţi din fiii lui Israil îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi el va merge înaintea lui cu Duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să gătească Domnului popor desăvârşit. Şi a zis Zaharia către înger: Din ce voi cunoaşte aceasta? Şi răspunzând îngerul i-a zis lui: Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu şi sunt trimis a grăi către tine şi a bine vesti ţie acestea; şi iată vei tăcea şi nu vei putea grăi până în ziua aceea când vor fi acestea, pentrucă n’ai crezut cuvintelor mele, care se vor împlini la vremea lor. Până ce toate acestea se întâmplau în biserică, poporul aştepta pe Zaharia afară de biserică şi ieşind afară Zaharia, nu putea să grăiască, ci făcea semne poporului cu mâna şi a rămas mut şi s’a întors la casa sa. Iară Elisavetei i s’a umplut vremea ca să nască şi a născut fiu şi a opta zi s’a tăiat pruncul împrejur după legea veche şi rudeniile au vrut ca pe pruncul să-l cheme pe numele tătâne-său, Zaharia. Şi a zis muma luk Ba, ci să se cheme Ioan. Şi au zis rudeniile către dânsa: Nimeni nu este întru rudenia ta care să se cheme cu numele acesta! Şi au făcut semn tătâne-său cum ar vrea să cheme pe pruncul; şi cerând o tăbliţă a scris: Ioan să fie numele lui. Şi se mirau toţi. Şi i 'S’a deschis gura Iui îndată şi limba şi a grăit, lăudând pe Dumnezeu. Şi s’a făcut frică mare peste' toţi cei ce locuiau împrejurul lor şi în tot ţinutul de prin munţii Iudeii s’au vestit toate cuvintele acestea şi ziceau: Oare ce va să fie cu pruncul acesta? Şi mâna Domnului era cu dânsul, iar Zaharia, tatăl lui, s’a umplut de Duhul Sfânt şi a prorocit." 104 ANDREI ŞAGUNA Din istorisirea aceasta evanghelică vedeţi, iubiţilor ascultători, ce unealtă aleasă a fost Zaharia preotul şi muierea lui, Elisaveta, pentru lucrul mântuirii, de care avea a se bucura tot neamul omenesc. Din evanghelia Sfântului Luca ne încredinţăm, că Dumnezeu a ales pe Zaharia şi pe muierea lui, Elisaveta, ca să fie părinţii înainte mergătorului şi Botezătorului unuia născut Fiului său, Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care hotărîre dumnezeiască li s’a vestit lor prin Arhanghelul Gavriil; şi acesta cu atâta mai mult i-a adus pe ei la mirare, cu cât ei erau sterpi şi Zaharia ca preot se afla săvârşind slujba dumnezeiască în biserică, pe când a venit Arhanghelul Ia el şi i-a împărtăşit naşterea fiului său şi i-a spus şi numele, după care avea a se numi pruncul, încredinţându-1 şi despre aceea că fiul lor Ioan încă din pântecele maicii sale se va umplea de Duhul Sfânt, dar el, Zaharia, va fi mut până la naşterea fiului său. Cucernicia şi evlavia lui Zaharie şi a Elisavetei către milostivul Dumnezeu creştea din zi în zi şi ca nişte unelte cuvântătoare şi dăruite cu minte se străduiau ziua şi noaptea a mulţumi lui Dumnezeu, că le-a dat lor la bătrâneţe fiu, care se va chema prorocul celui prea înalt şi va merge înaintea feţii Domnului, ca să gătească căile lui, să dea poporului cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor şi să lumineze celor ce şedeau întru întunerec şi în umbra morţii. Deci pruncul Ioan creştea şi se întărea cu duhul. Iar după şase luni s’a născut şi Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, din preasfânta Fecioara Maria, a cărui naştere a dus pe Irod împăratul într’o tulburare mare. Precum este ştiut deobşte, el a poruncit, ca toţi copiii din Vifleem să se ucidă. Tot cu prilejul acela şi-a adus- aminte Irod şi de Ioan, pruncul lui Zaharie şi al Elisavetei, de care auzise şi PREDICI 105 ■el toate minunile câte s’au făcut la naşterea lui şi a trimis într’adins ucigaş la Hebron, (locul naşterii Sfântului Ioan), ca să-l afle şi să-l ucidă. Dar nu l-a aflat, pentrucă înţelegând Zaharia şi Elisaveta uciderea pruncilor din Vifleem, a fugit Elisaveta ca o maică bună şi îngrijitoare cu pruncul său Ioan în pustietăţi şi în păduri, iar Zaharia fiind preot, precum am zis, a fost silit să se ducă la Ierusalim, la rân-duiala săptămânii sale în biserică. înţelegând Irod că trimişii săi n’au aflat pe pruncul Ioan şi că Za-haria se află la Ierusalim, numai decât a poruncit ca să întrebe pe Zaharia unde a ascuns pe pruncul său Ioan. Zaharia a răspuns, că el nefiind acasă nu ştie unde este pruncul său. Intorcându-se solii la Irod şi aducându-i răspunsul lui Zaharie, au fost trimişi a doua oară ca să ucidă pe Zaharia, dacă nu va da pe pruncul lui afară. Şi solii venind iar la el, i-au vestit lui porunca împărătească. Zaharia preot evlavios şi cucernic, s’a hotărît uşor spre moarte, ca să scape viaţa pruncului său, căci şi-a adus aminte de cuvintele Arhanghelului GavriiI, care i-a zis, că fiul lui va fi mare înaintea Domnului şi pe mulţi din fiii lui Israil va întoarce la Domnul Dumnezeu! lor. Zaharia şi-a mai adus aminte şi de celelalte cuvinte ale Arhanghelului, că fiul său îi va fi lui spre bucurie şi veselie şi de naşterea lui mulţi se vor bucura, pentrucă va fi multora spre mântuire; de aceea a şi rămas pe lângă răspunsul său dintâiu şi mai mult a preţuit lucrările care avea fiul său să le facă după pronia lui Dumnezeu, decât viaţa sa. Şi aşa înţelegând trimişii lui Irod răspunsul lui, că adecă nu va să vădească locul unde este pruncul, au pornit îndată asupra lui şi l-au ucis pe el între biserică şi altar. Elisaveta împreună cu pruncul său Ioan petrecea în munte, într’o peşteră, în plângere şi tânguire neîncetata pentru bătrânul său soţ, cu care se îndulcea în 106 ANDREI ŞAGUNA tinereţele sale până la adânci bătrâneţe şi i se rupea inima când gândea că n’a avut parte să poată sluji soţului său In ceasul morţii lui şi să poată, pune mâna sa pe soţul său în cosciug şi de a-1 putea petrece la locul odihnei lui veşnice. Insă şi mai mare durere a fost hotărîtă pentru Elisaveta, căci nu cuteza să iasă din peşteră, ca să vază mormântul bunu- ' lui său soţ, fiindcă după patruzeci de zile dela uciderea lui Zaharie a răposat şi dânsa şi pruncul ei ca de şapte luni a rămas sărman de tată şi de mamă. Inzadar mişca pruncul Ioan pe maică-sa, ca să-l îndulcească cu vorbe ca o maică bună, căci ea era fără răsuflare; înzadar plângea el în preajma maicii sale, ca să o înduplece la vorbire, căci dânsa era moartă. înzadar se ostenea cu sărutări şi cu vorbe dulci şi linguşitoare să aducă pe maică-sa la vorbire, căci dânsa nu se lăsa a se îmblânzi, fiindcă era moartă! O soarte tristă, dureroasă! Aşa dar pruncul Ioan era încă în primejdia pieririi, era prada foamei! Era uitat de toată lumea? Ba nu, iubiţilor, ascultători, nu; pruncul Ioan era sărman faţă de părinţii săi trupeşti, dar faţă de Tatăl cel ceresc era făptura lui cea plăcută, căci mâna Atotputernicului , Dumnezeu îl păzea, îl acoperea şi avea grijă de toate lipsele lui, fiindcă din pronia dumnezeiască era lângă peşteră un izvor de apă, din care se adăpa pruncul Ioan; asemenea se afla acolo şi un finic, care când flămânzea el se pleca jos, încât pruncul putea culege rodul finicului spre mâncare, după aceea iarăşi ridi-cându-se. In chipul acesta orfanul Ioan creştea în pustie, pentru chemarea sa, pentru care a fost rânduit de pronia dumnezeiască încă din pântecele maicii sale. Iar după ce a ajuns în vârstă şi după ce s’a făcut mai mare, purta îmbrăcăminte de piei de cămilă şi brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mâncarea lui era lăcuste şi miere sălbatică, Mat. PREDICI 107 cap. 3, st. 4. Aşa petrecând el trupeşte, se pregătea cu sufletul său cel povăţuit de Duhul Sfânt. Şi s’a făcut veste mare între popor despre el şi ieşea la dânsul în pustie Ierusalimul şi toată ludea şi tot împrejurul şi el învăţa şi pregătea pe poporul evreesc ca să primească pe Mesia şi pe toţi cei ce primeau învăţătura lui şi îşi mărturiseau păcatele lor îi boteza în Iordan. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să se boteze dela Ioan, ceeace s’a şi făcut şi a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se ca un porumb peste Iisus şi a auzit glas din cer zicând; „Acesta este fiul meu cel iubit, întru carele bine am voit“. Mat. cap. 3, st. 13-17. Iubiţilor ascultători! întărirea învăţăturii care vi-o-am înfăţişat aici, că în înţelesul bisericesc tot' omul este unealta lui Dumnezeu, o vedeţi acum nu numai în prorocul şi înaintemergătorul Ioan, care se prăznueşte astăzi, ci şi în părinţii lui. Cinstitul bătrân Zaharia şi-ar fi putut cruţa viaţa sa, ar fi putut abate dela sine moartea cea silnică, dacă ar fi spus lui Irod unde se află pruncul. Dar el, ca un preot cucernic, ştiind că chemarea omului pe pământ este de a face voia lui Dumnezeu şi aducându-şi aminte de cuvintele ce îi zicea Arhanghelul, că fiul lui îi va fi Iui spre bucurie şi veselie şi pe mulţi din fiii lui Israil îi va întoarce la Domnul Dumnezeu, cu duh liniştit s’a dat la moarte silnică şi omorându-se simţea bucurie mare că a scăpat de moarte pe pruncul său, care era hotărit dela Dumnezeu ca să pregătească tot Ierusalimul şi toată Iudeea spre a primi pe Mesia cel făgăduit pentru mântuirea neamului omenesc. O, ferice de Zaharia, care în înţelesul cel mântuitor s’a făcut unealtă plăcută a lui Dumnezeu! Bucuros s’a supus voii lui Dumnezeu; Elisaveta, deşi se lupta în pustietate cu multe greutăţi, totuşi mai bine voi să facă după chemarea unei maici 108 ANDREI ŞAGUNA bune şi îngrijitoare pentru pruncul său, decât să se întoarcă din pustietate în oraş, unde putea să trăiască în avere şi îndestulare şi apoi să piarzâ pruncul. Pe cucernica Elisaveta, pe lângă greutăţile pustniceşti şi pe lângă îngrijirea ei pentru pruncul Ioan, o mai întrista încă foarte mult şi vestea despre uciderea soţului său Zaharia. Amărăciunea şi supărarea aceasta i-a scurtat viaţa, căci după patruzeci de zile atât de mult a slăbit trupul ei, încât între dureri cumplite şi între. gânduri cum va rămânea pruncul ei Ioan în pustietate şi între îngrozirea că pruncul Ioan va peri în peşteră, a răposat în Domnul. O, de trei ori ferice de Elisaveta! Căci dânsa în zilele ispitei sale nu s’a arătat ca o muiere neputincioasă, ci ca o unealtă aleasă a lui Dumnezeu. Din cele mai sus zise am văzut cum a fost naşterea şi pruncia Sfântului Ioan; acum să vedem şi viaţa lui cea bărbătească. Singur Mântuitorul Hristos ne dă următoarea dovadă despre Sfântul Ioan la Mat. cap. 11, st. 11, zicând: „Adevăr zic vouă, nu s’a sculat între cei născuţi din muieri mai mare decât Ioan Botezătorul". Aceste puţine cuvinte ale Mântuitorului sunt de ajuns spre a ne încredinţa că Sfântul Ioan cu viaţa sa cea sfântă a întrecut pe toţi prorocii şi apostolii Domnului; că el atâta a strălucit în împlinirea voii lui Dumnezeu, încât nimenea dintre cei mai plăcuţi lui Dumnezeu nu s’a putut asemăna cu dânsul, prin urmare, că el prin purtarea sa s’a învrednicit a fi unealta cea mai plăcută a lui Dumnezeu. Putut-a oare să fie mai mare răsplata pentru toate câte a suferit Zaharia şi Elisaveta decât răsplata aceea ce se cuprinde în mărturisirea lui Hristos despre Ioan, că nu s’a sculat între cei născuţi din muieri mai mare decât Ioan Botezătorul? Deci au primit Zaharia şi Elisaveta răsplata lor, dar şi Sfântul Ioan şi-a primit-o pe a sa în măsura cuviincioasă; PREDICI 109 căci ei s’au purtat pe pământ ca nişte unelte cuvântătoare şi înţelepte ale voii lui Dumnezeu. Sârguiţi-vă şi voi, iubiţilor ascultători, a trăi în sfinţenie şi în curăţenie; rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru ajutorul cel de sus la orice întreprindere a voastră şi ascultaţi şi împliniţi poruncile lui Dumnezeu; că aşa trăind şi vieţuind vă faceţi unelte plăcute lui Dumnezeu şi moşteniţi împărăţia cerească prin Domnul nostru Iisus Hristos. Fiţi muncitori şi închinaţi toate lucrurile şi întreprinderile voastre milei şi proniei lui Dumnezeu; nu hotărîţi voi înşivă urmările lucrurilor voastre, ci . acelea aşteptaţi-le din cer, ca să nu vă înşelaţi în nădejdile ce vi le faceţi după închipuirea voastră, pentrucă: „Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul lui, ca să-l înveţe pe el!“ Amin. 110 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL Tot cel ce poartă grijă are de prisosit, iar cel desmierdat şi nepurtător de grijă în sărăcie va fi. Pildele lui Solomon, cap. 10, st. 24. Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a pus în raiul desfătării, ca să lucreze şi să-l păzească. Facere cap. 2, st. 15. Cuvintele acestea sunt aşa de lesne de înţeles, încât oricine poate vedea dintr’însele că chemarea omului este a se îndulci de frumuseţile lumii acesteia prin lucrare şi strădanie, adecă să lucreze şi să păzească raiul, ca apoi să se desfăteze în el. De aceea a şi zis psalmistul David în Psalmul 127: „Fericit este cel ce rodurile ostenelilor sale va mânca şi bine îi va fi“. Iară la Pildele înţeleptului Solomon cap. 10, st. 24 aşa cetim: „Tot cel ce poartă grijă are de prisosit, iar cel desmierdat şi nepurtător de grijă în lipsă va fi“. Să căutăm la albine cu câtă sâr-guinţă sboară ele dela o floare la alta şi cu ce băgare de seamă sug dintr’însele miere şi adună ceară şi cu câtă purtare de grijă intră în coşniţele lor încărcate şi clădesc din ceară faguri, ca apoi să aibă loc de păstrare pentru miere în vreme de lipsă. PREDICI 111 Mirare cuprinde pe omul gânditor când priveşte la furnică, cu câtă grabă şi sârguinţă umblă şi-şi adună hrană şi o aduce în cuibul obştesc spre păstrare pentru vreme de nevoie. De va căuta omul la pasări, aşişderea va vedea cu ce iuţeală aleargă ele prin văzduh, căutând şi adunând hrană pentru sine sau pentru puii lor. Cine va putea lăuda destul privegherea cânelui credincios pentru tot ce este al stăpânului său! Vitele noastre de casă, precum sunt: caii, boii, bivolii, încă împlinesc datorinţa aceasta a firii, căci cu ele arăm şi cu ele ne aducem acasă toate roadele de pe câmp. Dar şi omul e sârguitor; plugarul bun nu-şi -cruţa sudoarea în vremea căldurii de vară, nici bărbăţia în vremea gerului de iarnă; el poartă grijă pentru sămănat, ca şi pentru seceriş. Nu mai mică grijă decât plugarul are şi oierul pentru turma sa şi pentru Înmulţirea folosului său. De câteori îl bate pe el vântul, ploaia şi zăpada; de câte ori îl năduşeşte zăduful zilei de vară şi gerul nopţilor de iarnă! Şi el toate le suferă. Iacob, precum cetim în Biblie la Cartea Facerii cap. 31, st. 40, a păscut oile lui Laban patrusprezece ani şi făcând socoteală pentru •slujba sa a zis către stăpânul său Laban: „Ziua mă usturam de căldură şi noaptea de ger“. Meseriaşul toată ziua lucrează şi nu părăseşte locul de lucrare; unul ciocăneşte de dimineaţa până seara, altul lucrează la tot felul de lemne, şi iarăşi altul face hârtie, postavuri, mătăsuri şi aşa mai departe. Cărturarul, învăţatul şi deregătorul se deprind cu grija chemării lor; ei petrec partea cea mai mare a zilei nu pentru sine, ci pentru binele de obşte, pentru siguranţa, pentru luminarea şi creşterea deaproapelui lor. Adeseori le este ziua scurtă şi sunt siliţi a rupe şi din noapte pentru a săvârşi lucrul care ţinteşte la folosul ■obştesc. 112 ANDREI ŞAGUNA Dacă toate făpturile şi toţi oamenii se îndeletnicesc cu. o lucrare mare şi arată o silinţă neobosită pentru împlinirea chemării lor, ce va gândi de sine un leneş şi un trândav? Şi cum îl vor socoti pe dânsul alţi oameni sârguitori şi nepregetători? El trebue să se ruşineze de sine însuşi; căci dacă se va plânge asupra sărăciei sale, îl vor înfrunta alţii, că el nu lucrează, ci petrece în lene, de aceea este sărac. In chipul acesta sărăcia lui este pedeapsa lui Dumnezeu pentru lenea şi nepăsarea lui întru întrebuinţarea vremii şi‘întru agonisirea pâinei de toate zilele. Leneşul umblă după desfătare şi nu o poate afla, iar omul strădalnic trăieşte în îndestulare, căci lucrează şi face lucruri nouă cu mâinile sale, care apoi nu numai îl desfătează, ci îi dau şi poftă de a lucra, şi alte lucruri, cari îi vor aduce lui şi mai mare folos. Aceasta e răsplata tuturor răsplăţilor omului strădalnic: îşi varsă sudoarea sa şi apoi vede folosul ei în lucrul mâinilor sale. O, dulce simţire! O, simţire puternică de a produce în omul obosit puteri înoite pentru începerea altui lucrul Astfel de simţire place lui Dumnezeu, căci e sfântă şi de aceea o binecuvintează, precum cetim în Pildele înţeleptului Solomon cap. 10, st. 23: „Că bine- • cuvântarea Domnului îmbogăţeşte pe cel drept şi nu se va adauge lui întristare în inimă". Şi într’adevăr, nu fără pricină îndestulătoare a dat Dumnezeu _omului tăria trupului şi putinţa de a întrebuinţa acea tărie a trupului său spre acoperirea trebuinţelor sale. O, cât .de înţelept face omul . când în lumea aceasta, care îi poate fi raiul desfătării, va lucra şi va întrebuinţa tăria trupului său după chemarea sa, care i s’a hotărît lui dela Dumnezeu! Unul ca acesta goleşte odihnit păharul morţii, fiindcă el şi-a împlinit chemarea, căci cu viaţa sa cea bună a dat pildă bună casnicilor săi. Numele PREDICI 113 lui va rămânea în cinste Ia toţi cari I-au cunoscut pe el, lacrimile copiilor şi nepoţilor săi, cu care îl vor petrece la locul odihnei, vor fi atâtea semne de adevărată dragoste către dânsul, ca şi către Tatăl, binecuvântătorul şi hrănitorul lor. Oare poate fi în lume vreo mai mare răsplătire decât aceea care se dă omului strădalnic în ceasul morţii? Odihna aceasta a omului strădalnic în ceasul morţii nu se poate asemăna cu nicio răsplată lumească, ci pe drept se numeşte biruinţa câştigată asupra slăbiciunilor omeneşti. De vom cerceta viaţa sfinţilor apostoli, a căror pomenire o săvârşim astăzi, vom afla că ei cu multă strădanie şi osteneală s’au arătat în chemarea lor. Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, mergând ' la iezerul Ghenizaretului a aflat pe Andrei şi pe Petru, cari erau fraţi buni, întinzându-şi mrejile, căci ei erau pescari şi trăiau din pescuit; şi i-a chemat pe ei să-i urmeze lui, ca să-i facă de acum înainte pescari de oameni. Amândoi fraţii s’au pătruns de cuvintele lui Hristos şi luminaţi fiind cu darul Duhului Sfânt au priceput chemarea lor şi lăsându-şi mrejile au urmat lui Hristos şi s’au făcut apostoli. Şi fiindcă Hristos a chemat întâiu pe Andrei, de aceea se şi numeşte el apostolul cel' dintâi chemat. El a propoveduit pe Hristos în toată laturea Bitiniei şi a Pontului şi a Armeniei şi întorcându-se prin Pont şi prin Bizanţ, care se cheamă astăzi Con-stantinopole, s’a pogorît până la Elada, unde s’a răstignit de Egeat, slujitorul de idoli. Iar Apostolul Petru ■ a învăţat Evanghelia întâi în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont şi în Galatia, în Ca-padochia, în Asia şi în Bitinia, apoi s’a pogorît până în Italia la Roma şi a fost răstignit cu capul în jos de către Neron, împăratul păgân. Strădania şi râvna apostolului Pavel întru, îm- 8 114 ANDREI ŞAGUNA plinirea chemării sale se vede mai ales de acolo că el a propoveduit Evanghelia lui Hristos dela Ierusalim până la Iliric, adecă până în Croaţia de astăzi; de acolo a mers în Italia, unde la Roma prinzându-1 împăratul Neron a poruncit, ca să i se taie capul, ceeace s’a şi făcut şi aşa a primit cununa muceniciei pentru râvna şi strădania cu care s’a arătat întru lăţirea luminei care duce pe om la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Insă despre apostolul acesta, care se cheamă şi vasul alegerii şi apostolul neamurilor este de trebuinţă ca să vă povestesc mai pe larg, căci viaţa lui cuprinde nişte întâmplări foarte minunate. El se chema la început Saul. A fost israilitan din seminţia lui Veniamin. Născut în Tarsul Ciliciei, a fost crescut în şcoala fariseului Gamaliil şi era totdeodată şi cetăţean roman. El era meşter de corturi, râvnitor al legii jidoveşti, de aceea era şi mare prigonitor al creştinilor. El s’a învoit ca arhidiaconul Ştefan, care era rudenie cu el, să se ucidă cu pietre; şi până ucigătorii săvârşeau lucrul acesta, el păzea hainele lor. El a dus pe creştinii din Damasc la Ierusalim spre pedepsire şi când mergea pe drum, a strălucit peste el lumină din cer şi căzând la pământ a auzit glas zicându-i: „Saule, Saule, de ce mă goneşti?" Şi el a zis: „Cine eşti Doamne?" Iar lui i s’a răspuns: „Eu sunt Iisus pe care tu îl goneşti; greu este ţie a te împotrivi boldului". Saul tremurând şi spăriindu-se a zis: „Doamne, ce vrei să fac?" Şi Domnul a zis către dânsul: „Scoală-te şi intră în cetatea Damascului şi ţi se va spune ce trebue să faci". Iar bărbaţii cari mergeau pe cale cu el stau încremeniţi auzind glasul fără să vază pe cineva. Şi aşa s’a sculat’ Saul şi a mers la Damasc, unde trei zile n’a mâncat şi n’a beut. Şi era la Damasc un învăţăcel al lui Hristos, anume Anania, care PREDICI 115 din pronia dumnezeiască a fost povăţuit a merge Ia Saul, dar s’a temut, ştiind câte rele ă făcut Saul sfinţilor în Ierusalim. Insă totuşi s’a dus la el şi a zis lui: „Saule, frate, Domnul Iisus, cel ce s’a arătat ţie pe cale când veneai, m>’a trimis Ia tine ca să vezi şi să te umpli de Duhul Sfânt". Şi îndată, ca nişte solzi au căzut de pe ochii lui.şi s’a botezat şi a petrecut cu ceilalţi învăţăcei ai lui Hristos în -Damasc câteva zile şi în adunări propoveduia pe Hristos că este Fiul lui Dumnezeu şi se mirau toţi cei ce auzeau că Saul s’a făcut creştin, ştiindu-1 cel mai înfricoşat gonaciu al creştinilor. După toate acestea s’a dus la Ierusalim şi s’a făcut vas ales al lăţirii Evangheliei lui Hristos şi apostol al neamurilor, cu numele Pavel. Vrednică de pomenire e Epistola lui către Corinteni cap. 11, în care descrie nevoile sale pentru strădania cea pusă întru împlinirea chemării sale apostoleşti, zicând: „Dela jidovj de cinci ori câte patruzeci fără una am luat; de trei ori cu toiege am fost bătut; odată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori s’a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi-întru adânc am petrecut, în călătorii adese, cu primejdii pe ape, în necazuri de către tâlhari, în necazuri de către rudenii, în necazuri de către păgâni, în nevoi în cetăţi, în nevoi în pustie, cu primejdie pe mare, în nevoi între fraţii cei mincinoşi, în ostenele şi în supărare, în pribegii de multe ori, In foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în golătate. In Damasc mai marele poporului, al lui Areta împăratul a vrut să mă prinză şi pe o fereastră într’o coşniţă m’am slobozit peste zid şi am scăpat din mâinile Iui". Nevoinţele şi grijile cele necontenite ale Sfântului Pavel în chemarea sa se văd şi din descrierea pe care Sfântul Luca a făcut-o în Faptele Apostolilor cap. 20, st. 17, unde cetim acestea: „Venind Apostolul Pavel din ostrovul Milet la Efes, s* 116 ANDREI ŞAGUNA a chemat pe presbiterii Bisericii, zicându-le: Voi ştiţi din ziua dintâi, în care am intrat în Asia, cum am fost cu voi în toată vremea slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi ispite, care mi s’au întâmplat; şi acum iată legat cu Duhul merg în Ierusalim şi ştiu că mai mult nu veţi vedea faţa mea. Luaţi dar aminte de voi şi de toată turma peste care Duhul Sfânt v’a pus- pe voi episcopi, ca să paşteţi Biserica Iui Dumnezeu, căci după ducerea mea vor intra lupi răi între voi, cari nu vor cruţa turma. Pentru aceea priveghiaţi, aducându-vă aminte^ că în trei ani noaptea şi ziua n’am încetat cu lacrămi învăţând pe fieştecarele dintre voi. Şi acum, fraţilor, vă las pe voi lui Dumnezeu şi cuvântului darului lui. Argintul sau aurul sau haina nici unuia n’am poftit. înşivă ştiţi că trebuinţele mele şi celor c« sunt cu mine au slujit mâinile acestea". Gândiţi-vă puţintel, iubiţilor ascultători, la cuprinsul acestui sfat al apostolului Pavel şi veţi vedea strădania Iui în propoveduirea legii lui Dumnezeu şi îngrijirea lui pentru cele de lipsă. Efesenii au ştiut aceasta, de aceea povesteşte Sf. Luca în locul sus pomenit: „Zicând Pavel acelea şi îngenunchiind s’au rugat cu toţii cu el şi mare plângere s’a întâmplat tuturor şi plecându-se pe grumazii lui Pavel îl sărutau pe el, părându-Ie rău mai vârtos de cuvântul care l-a fost zis, că mai mult nu vor vedea faţa lui şi-l petreceau pe el la corabie". Vedeţi, iubiţilor ascultători! Iubirea şi cinstirea de care îndeobşte se bucura Sf. Pavel pentru viaţa sa cea strădalnică şi nu uitaţi zisa Scripturii, că Dumnezeu a pus pe om în raiul desfătării ca să lucreze şi să-l păzească şi cunoaşteţi că tot omul este chemat dela Dumnezeu ca să lucreze şi fiţi şi voi muncitori ca să petreceţi în raiul desfătării. Aceasta o arată şi înţeleptul Solomon în Cartea Pil- PREDICI 117 I delor cap. 12, st. 11 zicând: „Cel ce lucrează pământul său se va sătura de pâine, iar cei ce umblă după deşertăciuni sunt lipsiţi de minte". Când e vorba de roadele cele desfătătoare ale strădaniei, nu pot trece cu vederea fără a pomeni şi despre rânduiala şi socoteala cea bună a lucrărilor noastre. De aceea zic că strădania noastră fără rân-duială şi socoteală bună este sau de tot nefolositoare, sau puţin folositoare; prjn urmare numai acolo sunt rodurile strădaniei în măsură deplină, unde strădania s’a făcut cu rânduială şi socoteală bună. Şi într’a-devăr dacă strădania noastră nu ne aduce atâtea folosuri câte ne-am închipuit şi câte am aşteptat, aceasta nu vine de airea, fără numai de acolo că noi sau ne-am străduit numai în parte, sau ne-am străduit cu toate puterile, însă fără rânduială şi socoteală bună. Ştiu că creştinii noştri sunt peste tot oameni strădalnici şi muncitori; cu toate acestea trebue să mărturisesc că mulţi fac lucrurile lor şi astăzi precum le-au văzut la moşii şi strămoşii lor. Lipsele şi trebuinţele au învăţat pe oameni să lucreze după altă rânduială şi socoteală decum au lucrat mai înainte. In ţările acelea care de mai multe veacuri se bucură de pace şi de o stăpânire statornică şi bine orânduită s’au înmulţit oamenii şi li s’au înmulţit şi lipsele şi trebuinţele lor. împrejurarea aceasta a adus pe oameni la griji nu numai pentru hrana şi îmbrăcămintea lor, ci şi pentru hrana şi înmulţirea dobitoacelor. Grijile acestea au produs în oameni gânduri despre acoperirea lipselor, gândurile i-au adus la convingerea aceea că ei nu-şi mai pot duce lucrurile după rânduiala şi socoteala moşilor şi strămoşilor lor, cari au trăit în alte împrejurări decum trăesc acum nepoţii lor, ci sunt siliţi a se da după împrejurările de faţă. Convingerea aceasta a lor a dat faţă nouă tuturor 118 ANDREI ŞAGUNA lucrurilor, prin urmare şi strădaniei lor; şi chibzuirea aceasta a fost folositoare, căci s’a făcut după mintea cea sănătoasă. Oamenii aceştia au văzut că ei se înmulţesc sub darul păcii, dar pământurile lor rămân tot acelea şi nu le aduc destule roade, căci ele nu se înmulţesc, precum se înmulţesc oamenii. Au chibzuit aşa dar, ca să lase mai puţin pământ neUicrat şi să lucreze mai mult din pământ şi ca să nu slăbească pământul, căci mai în tot anul se seamănă, au hotărît să-l îngraşe în . tot anul cu pământ din pădure sau în alt fel şi în chipul acesta şi-au înmulţit hrana lor şi au făcut să fie îndestulătoare pentru toţi aşay încât dacă în vremile de mai înainte trăiau patru-cinci suflete dintr’un pământ, astăzi trăiesc douăsprezece. Tot în chipul acesta au înmulţit oamenii şi hraria vitelor, adecă începură a ara livezile şi a le semăna cu nişte soiuri de iarbă, care rodeşte peste un an mai mult de cum rodeşte iarba obişnuită de pe câmp şi de mai multe ori se poate cosi de cum se coseşte cea obişnuită. Chibzuiala aceasta a făcut că oamenii aceia au dobândit hrană destulă pentru dobitoacele lor pe care după împrejurare au fost siliţi a le înmulţi şi deşi livezile lor nu -s’au înmulţit, ci numai vitele lor, totuşi puind o strădanie după rânduială şi socoteală bună şi-au putut înmulţi vitele lor şi câştiga lor hrană destulă şi bună. Un asemenea econom, care pe drept se numeşte econom cu minte, s’a gândit şi la înmulţirea veniturilor din tot soiul de vite şi fiindcă a aflat cu mintea că vitele de soiu bun aduc mai mult venit decât cele de soiu prost şi susţinerea acelora sau nu costă mai mult, sau numai cu ceva mai mult decât costă susţinerea vitelor de soiu prost, s’a hotărît a-şi schimba vitele de soiu prost cu cele de soiu bun şi şi-a înmulţit veniturile sale într’un chip însemnat, fără să-şi fi înmulţit prea mult cheltuelile. Este o deosebire foarte mare între PREDICI 119 folosul care-1 aduce stăpânului său un cal, o vacă, o oaie de neam bun şi între folosul acela care-rl aduce un cal, o vacă, sau o oaie de neam prost. De adevărul acesta trebue să fie pătruns tot' creştinul nostru. Şi anume, întâi ne bucurăm şi noi de o pace binecuvântată şi sub. darul păcii se înmulţeşte şi numărul poporului din ţara, noastră. Al doilea că creştinii au ajuns în lipsuri şi trebuinţe care numai prin o economie zdravănă le pot întâmpina, adecă dacă vor lucra şi-şi vor economisi lucrurile şi moşiile după împrejurările de faţă şi dacă cu rânduială şi socoteală bună vor duce trebile lor; dacă sudoarea feţei lor nu o vor cheltui pe băuturi beţive şi stricăcioase de trup şi de suflet, ci vor cruţa spre întâmpinarea feluritelor lipsuri; al treilea dacă şi în economia vitelor vor primi învăţăturile şi poveţele economilor deşteptaţi şi învăţaţi şi dacă în deobşte îşi vor câştiga loruşi cărţi de economie şi dacă copiilor lor le vor da în duhul acesta creştere şi îndreptare prin şcoli bune şi prin dascăli pricopsiţi; apoi al patrulea, dacă cele agonisite cu sudoare le vor cheltui cu socoteală bună şi nu le vor risipi spre pagubă casnicilor lor, aducându-şi aminte de sfatul înţeleptului Sirah, care la cap. 42, st. 9 zice: „Orice vei cheltui cu număr şi cu măsură să chel-tueşti şi ce dai afară şi şi ce iai, toate le scrie". Iar Mântuitorul singur ne învaţă cu pilda sa, ca să cruţăm bucatele noastre, căci după ce a săturat popoarele, a zis către învăţăceii săi: „Strângeţi sfărâ-miturile care au rămas, ca să nu piară ceva". Ioan cap. 6, st. 12. Aci sunt silit a spufie că e mare nenorocire pentru poporul nostru că el munceşte mult, asudă mult, lucrează mult, îşi agoniseşte şi-şi strânge cele de lipsă pentru hrana sa într’o măsură îndestulătoare, dar adeseori cheltueşte fără cruţare pe cele agoni- 120 ANDREI ŞAGUNA site. Vina sărăciei nu vine din răutatea poporului nostru, ci de acolo că el nu gândeşte de face bine sau rău cu agonisita sa; nepăsarea şi negândirea aceasta a lui se arată mai ales când merge la oraş sau la târg cu bucate sau cu alte lucruri de vânzare şi în loc de a avea înaintea ochilor ostenelile ce le-a pus până şi-a strâns bucatele, sau până a crescut vitele care le duce la târg, el porneşte de acasă cu acel gând rău socotit, cum să petreacă mai bine la târg, cum să se întâlnească acolo cu prieteni şi să se ospăteze cu dânşii. Unul ca acesta să nu se mire dacă va cădea în sărăcie, deşi s’a muncit mult cu lucrul câmpului şi cu creşterea vitelor sale, căci prin purtarea sa el nimiceşte şi calcă în picioare tot folosul ostenelelor sale. El este risipitorul averii sale, el este ucigaş de sine şi de casnicii săi. In-zadar se va ruga lui Dumnezeu: Tatăl nostru carele eşti în cer, pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, — căci cu purtarea ce o are risipeşte pâinea sa şi a casnicilor săi; el nu păzeşte sfatul înţeleptului Sirah din cap. 18, st. 25: „Ca să-şi aducă aminte de vremea foametei în vremea săturării şi de sărăcie şi de lipsă în zilele avuţiei şi că omul înţelept de toate se va teme şi în zilele păcatelor se va feri de greşale". Aşa, iubiţilor ascultători! Fiţi strădalnici, dar fiţi şi cu cruţare în privinţa roadelor ostenelilor voastre, ca să nu le risipiţi, căci aşa făcând veţi putea întâmpina cu înlesnire toate lipsele voastre, care deşi s’au înmulţit faţă cu cele de mai .înainte, totuşi le veţi putea acoperi, dacă veţi duce o economie cu rânduială şi cu socoteală bună; căci după înţeleptul Solomon: „Tot cel ce poartă grijă are de prisosit, iar cel desmierdat şi nepurtător de grijă în sărăcie va fi“. Amin. -----BC=H: PREDICI 121 CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MĂRITULUI PROROC ILIE De vor păzi fiii tăi calea lor, ca să umble înaintea mea întru adevăr cu toată inima lor, nu va lipsi fie bărbat de pe scaunul lui Israil. III. împăraţi, cap. 2. Vrând să prăznuim sărbătoarea Sfântului Măritului proroc Ilie este de lipsă a ne aduce aminte de popoarele cele alese de Dumeezeu, căci aşa vom pricepe cu mai mare înlesnire râvna cea mare pe care poporul acesta a arătat-o în lăţirea cunoştinţei despre Dumnezeu. Popoarele acestea sunt cele douăsprezece seminţii ale fiilor lui Iacob ai căror următori au fost David şi fiul său Solomon. Popoarele acestea au fost închinători ai unui adevărat Dumnezeu şi credeau în Mesia . cel făgăduit, care era să vie în lume spre mântuirea neamului omenesc. Cum că duhul cel adevărat al cunoştinţei despre unul adevăratul Dumnezeu stăpânea între seminţiile lui Iacob se vede şi din sfatul lui David care l-a dat fiului său Solomon, zicându-i: „Eu merg în calea tuturor pământenilor, iară tu păzeşte legea Domnului Dumnezeului tău, umblând întru căile lui; păzeşte poruncile şi îndreptările lui, căci aşa va întări Domnul cuvântul său, care a grăit către mine zicând: De vor păzi fiii tăi calea lor, ca să umble înaintea mea întru ' 122__________________ANDREI ŞAGUNA adevăr cu toată inima lor, nu va lipsi ţie bărbat de pe scaunul lui Israil". Cartea a treia a împăraţilor cap. 2. Sfatul acesta părintesc l-a ascultat şi l-a împlinit Solomon; şi după moartea tătâne-său luând frânele împărăţiei lui Israil, se ruga către Dumnezeu neîntrerupt, ca să-i dee inimă a auzi şi a judeca poporul său întru dreptate şi a cunoaşte între bine' şi între rău; pentru aceea a dat Dumnezeu lui ,Solomon, precum cetim în Sf. Scriptură la a treia carte a împăraţilor cap. 3, st. 7-14, inimă înţeleaptă şi înţelegătoare; ba încă şi cele ce n’a cerut i-a dat lui, Dumnezeu, adecă avuţie şi mărire atâta cât n’a fost asemenea lui întru împăraţii din zilele lui. După moartea lui Solomon a urmat în scaunul împărăţiei lui Israil fiul său Rovoam şi ca un tânăr neascultător de sfatul cel bun al bătrânilor înţelepţi, ci ascultător de sfatul cel răsvrătitor al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a fi spre neplăcerea poporului său, din care pricină zece seminţii ale lui Israil s’au rupt dela dânsul şi şi-au ales loruşi alt împărat cu numele Ierovoam şi numai două seminţii, adecă a Iudei şi a lui Veniamin i-au rămas lui credincioase. Aceste două seminţii făceau împărăţia ludei, iar celelalte zece seminţii făceau împărăţia lui Israil. Fiindcă toate seminţiile lui Israil, deşi se des-părţiseră în două părţi, totuşi slujeau toţi unui Dumnezeu făcătorul cerului şi al pământului şi în toţi anii mergea poporul de sub împărăţia lui Ierovoam la biserica din Ierusalim şi primea slujbe dela preoţii de acolo. De aceea temându-se împăratul Ierovoam ca nu cumva prin mergerea poporului la biserica din Ierusalim să se primejduiască împărăţia lui, a căutat în tot chipul ca să întoarcă poporul său de către Ierusalim şi a socotit că mai întâi să-l întoarcă dela credinţa lui; aşa a întrodus la supuşii săi slujirea de idoli şi le-a făcut două junince de aur, zicân- PREDICI 123 du-le: Aceştia sunt dumnezeii tăi, Israile, cari te-au scos pe tine din pământui Egipetului; nu mai umblaţi de acum înainte la Ierusalim, ci acestor dumnezei să vă închinaţi. Şi au pus junincile acelea la feluri de locuri, zidindu-le lor case prea frumoase şi rân~ duindu-Ie praznice şi jertfire, apoi le-a pus şi popi şi s’au făcut şi el singur preot al lor. După Ierovoam şi1 ceilalţi împăraţi ai lui Israil au fost tot închinători de idolirşi cu toate că cele zece seminţii se ţineau de idolatrie, însă prea milostivul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul său, ci căutând întoarcerea lor, le trimitea lor proroci ca să-i mustre pentru rătăcirea lor. Intre alţi proroci s’a trimis şi prorocul Ilie, carele mult plângea şi se tânguia atât pentru rătăcirea poporului israelitean şi abaterea lui dela închinarea unui adevărat Dumnezeu şi pentru neascultarea lui de mântuitoarea învăţătură, cât şi pentru goanele şi chinurile care le sufereau prorocii dela aceşti păgâni. De aceea s’a rugat Ilie către Dumnezeu, ca să trimită pedeapsă vremelnică peste acel popor împietrit. Şi iată, trei ani s’a închis cerul şi nici picătură de ploaie sau rouă n’a picat din cer pe pământ. Şi aşa s’a făcut secetă mare, de unde apoi a urmat foamete cumplită. Iar Ilie s’a dus în pustie, unde din pronia dumnezeiască corbii îi aduceau lui hrană. După trei ani s’a întors Ilie iarăşi îridărăpt şi venind la porţile cetăţii a văzut o văduvă adunând lemne, căci era foarte săracă şi n’avea acasă decât numai un pumn de făină într’un vas şi puţin .untdelemn în ulcior. Ilie a cerut dela dânsa o bucată de pâine, căci era -flămând, însă muerea făcându-i cunoscută sărăcia ei, i-a spus şi aceea că ea de abea are atâta făină acasă ca să se poată sătura odată dânsa cu copilul ei. Dumnezeu ştiind bunăvoinţa văduvei, că bucuros ar ospăta ea pe prorocul lui, de ar avea cu ce, apoi şi Ilie rugându-se lui Dumnezeu ca să 124 ANDREI ŞAGUNA miluiască pe această văduvă, s’a înmulţit făina şi un-tuldelemn în casa văduvei. In acest chip s’a bucurat văduva de toate câte i-a făcut ei Dumnezeu şi a îndestulat şi pe prorocul Ilie, carele apoi a şi înviat din morţi pe fiul acestei văduve cu numele Iona, care ajungând în vârstă s’a învrednicit de darul prorocesc şi a propoveduit pocăinţa la Niniviteni şi în mare fiind aruncat l-a înghiţit pe el peştele chit, dar prin lucrarea dumnezeiască I-a lepădat iarăşi ,1a uscat. Prin această minune s’a închipuit învierea lui Iisus cea de a treia zi, ce era prorocită de către toţi prorocii lui Dumnezeu. Văzând Ilie că nici învăţăturile Iui, nici chiar pedeapsa lui Dumnezeu nu poate abate pe fiii lui Israil dela închinarea idolilor, apoi că şi împăratul îl gonea şi-I căuta să-l omoare, îşi schimbă dea-pururea locul petrecerii sale şi aşa călătorind a aflat pe un om, anume Eliseu, carele era la pământul său cu douăsprezece perechi de boi şi şi-a pus pe dânsul cojocul său şi spuindu-i lui voia Domnului l-a uns pe el de proroc. Eliseu s’a făcut soţ Iui Ilie şi văzător al minunii lui Dumnezeu, prin care Ilie a fost ridicat prin vifor către cer. Şi atunci a căzut cojocul lui Ilie de sus peste Eliseu, care cu el apoi a făcut multe minuni, despărţind, cu dânsul apa Iordanului ca şi Ilie şi trecând pe uscat. Din cele până aci zise se vede că sfatul cel bun trage după sine binecuvântarea lui Dumnezeu, iar cel rău osândă veşnică. Solomon a ascultat sfatul cel bun al tătâne-său David, de aceea Dumnezeu i-a dat lui şi ceeace el n’a cerut. Rovoam n’a ascultat sfatul tătâne-său Solomon şi al altor bărbaţi înţelepţi, ci a ascultat sfatul tinerilor celor ce erau răzvrătiţi asemenea cu dânsul şi a căzut în osândă mare, căci a pierdut partea cea mai mare a împărăţiei sale. Dar ce să zic despre sfatul lui Ierovoam, în urma PREDICI 125 căruia poporul israilitean s’a abătut dela închinarea unui adevărat Dumnezeu şi s’a dat la slujirea idolilor? Sunt mulţi şi între noi, cari urmând după sfaturile cele bune s’au norocit, iar alţii primind sfaturi rele s’au nenorocit. Aci se naşte întrebarea, cum poate să vină creştinul la sfat bun? Răspunsul este următorul: Creştinul vine negreşit la sfat bun, când umblă în legea Domnului şi o ascultă şi o împlineşte. Pentru aceea şi prorocul David în Psalmul 118, st. 5 zice, suspinând: „O, de s’ar îndrepta căile mele să păzească îndreptările tale, atunci nu mă voi ruşina". Să nu se smintească aşa dar creştinul când are vreo îndoială pentru lucrurile sale, nici să crează că el nu e harnic să-şi dea sfat în treaba sa, ci să gândească numai la legea lui Dumnezeu, la învăţătura Sf. Evanghelii şi să se roage lui Dumnezeu pentru a i se lumina cugetele lui şi va vedea că simţul inimei sale îi va da desluşirea îndoielii ce a avut, iar mintea îl va povăţui la lucrarea care îi va fi folositoare. In înţelesul acesta a sfătuit şi Tobie pe fiul său, zicând: „In toată vremea binecuvintează pe Domnul şi cere dela el ca să|( se îndrepteze căile tale şi toate cărările tale şi sfaturile tale vor spori". Tovie cap. 4, st. 25. împrejurările în care trăim cer dela noi ca să nu facem nimic fără sfat şi fără judecată; aşa ne învaţă şi înţeleptul Sirah, cap. 32, st. 20: „Fără de sfat nimic să nu faci, căci aşa făcând nu-ţi va părea rău de fapta ta". Iar la cap. 22, st. 17 aşa grăieşte: „Precum încheietura de lemn legată în zidul casei nU se va risipi de cutremur, aşa şi inima ta întărită cu cugetul sfatului în vreme nu se va terne". Chiar şi cinstea şi preţul omului s’a obişnuit a se socoti după sfatul ce-şi dă omul şieşi, căci aceasta arată vrednicia dinlăuntru a fiecăruia. Sfatul omului dovedeşte simţirile lui, descoperă gândurile lui şi arată de este 126 ANDREI ŞAGUNA inima lui bună sau rea şi de este omul înţelept, precum citim la acelaşi Sirah, cap. 25, st. 6-8: „Cât de frumoasă este judecata cărunteţelor şi celor bătrâni a cunoaşte sfatul! Cât de frumoasă este la cei bătrâni înţelepciunea şi la cei măriţi înţelegerea şi sfatul! Cununa bătrâneţelor este ispitirea de multe şi mărirea lor este frica lui Dumnezeu". Când ajunge omul în vreo nevoire de care nu ştie cum să se desfacă şi să se descurce, atunci va face bine dacă va cere sfat dela prietenul său, căci cetim în Sf. Scriptură la Sirah cap. 6, st. 16: „Că prietenul credincios este leacul vieţii şi cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el*. Insă trebue să ştim că mulţi greşesc că nu judecă mai înainte dela cine cer ei sfat, ci se încred oricui şi-şi descopăr taina Ion Creştinul va face foarte înţelepţeşte dacă se va sili a fi în pace cu . toţi oamenii şi dacă îşi va alege sfătuitor dintr’o mie unul; pentrucă unii sunt prieteni numai până la o vreme şi apoi în ziua necazului te părăsesc, iar alţii se întorc la vrajbă şi iar unii sunt prieteni numai de masă, cari în zilele bogăţiei tale vor petrece cu tine, însă apoi te părăsesc şi te ocăresc. Toate aceste împrejurări neplăcute le va depărta omul dela sine, dacă va umbla în legea lui Dumnezeu şi dacă va asculta pe propoveduitorii cuvântului lui, precum au ascultat şi văduva şi Eli-şeu pe prorocul Ilie. Şi într’adevăr, precum fiii lui Israil numai de aceea s’au pedepsit cu secetă de trei ani, că necăutând la poruncile lui Dumnezeu şi neascultând pe prorocul Ilie, care a' fost trimis la dânşii, au urmat sfatului lor celui deşert, aşa va abate Dumnezeu toate nenorocirile dela neamul creştinesc, dacă el se va desfăta în calea mărturiilor lui Dumnezeu şi se va deprinde întru împlinirea poruncilor lui şi în toate îndoielile sale va lua sfat din legile lui Dumnezeu, sau neştiindu-le pe ace- PREDICI 127 lea, va alerga la cuvântătorii de Dumnezeu preoţi şi va cere dela dânşii povăţuire în trebile sale. Foarte mult uşurează soartea creştinului cetirea Sfintei Scripturi, a cuvântărilor bisericeşti, precum şi ascultarea cuvântului celui propoveduit în biserică. Deci, iubiţilor ascultători! Cetiţi Sfânta Scriptură, cetiţi cuvântări bisericeşti şi cu dor mare alergaţi la casa lui Dumnezeu spre ascultarea cuvântului lui şi cugetaţi ziua şi noaptea la cele ce aţi cetit şi aţi auzit în biserică. Intăriţi-vă în legea şi credinţă lui Dumnezeu, în care au trăit toate rudeniile voastre şi pe care moşii şi strămoşii voştri v’au lăs'at-o vouă prin Sfântul Botez. Aveţi inima voastră ca o comoară bogată de tot felul de sfaturi mântuitoare şi povă-ţuitoare în toate lucrurile şi întreprinderile voastre; In toată vremea binecuvântaţi pe Domnul şi cereţi dela EI ca să îndrepteze căile voastre şi fiţi încredinţaţi că cu astfel de purtare vă veţi face vouă folosul cel mai mare şi toate sfaturile şi cugetările •voastre vor spori; care fie, fie. Amin. 128 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI DUMNEZEU ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS Despre mântuirea sufletului După ce Domnul nostru Iisus Hristos a ţinut -sobor cu Apostolii săi în Chesaria lui Filip, i-a ispitit pe ei, zicându-le: „Cine ziceţi voi că sunt eu Fiul Omului?" La aceasta i-au răspuns lui apostolii prin Petru: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu". Atunci Mântuitorul între altele a zis către apostoli: „De vrea cineva să vie după mine, să se lapede de sine, să ia crucea sa şi să vie după mine; că cel ce va vrea să mântuiască sufletul său îl va pierde, iar cel ce va pierde sufletul său pentru mine îl va afla pe el. Căci ce folos este omului de va dobândi lumea toată, iară sufletul său îl va pierde, sau ce schimb va da omul pentru sufletul său? (Mat. cap. 16, st. 24-26). Apoi a mers Domnul ' Hristos din laturea Chesariei lui Filip în hotarele Galileei şi a venit la muntele Taborului, urmându-i lui ucenicii şi popor mult. Dar fiindcă Mântuitorul în vremea rugăciunii sale avea obiceiul a se depărta de ucenicii săi, pentru aceea lăsând sub munte pe aceştia şi pe popor a luat cu sine numai trei apostoli, pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi s’a suit cu dânşii la înălţimea muntelui, unde i-a lăsat pe ei, iar el s’a PREDICI 129 dus,şi mai sus ca să-şi facă rugăciunile. Aceşti trei apostoli osteniţi fiind, una de suire la munte, alta iarăşi de lungimea rugăciunii, au adormit. Şi când dormeau ei, Domnul nostru Iisus Hristos s’a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii sale; şi au stătut înaintea lui, Moisi şi Ilie grăind cu dânsul. Intr’aceea apostolii cei adormiţi deşteptându-se au văzut slava lui şi pe Moisi şi Ilie şi a zis Petru către Iisus: „Doamne, bine este nouă a fi aicia; de-ţi este voia să facem aicea trei colibi: una ţie, una lui Moisi şi alta lui Ilie. Şi când zicea el acestea, iată nor luminos i-a umbrit pe dânşii şi glas din nor s’a auzit: Acesta este Fiul meu cel iubit pentru carele bine am voit; pe acesta să-l ascultaţi! Şi auzind ucenicii glasul acesta au căzut cu feţele la pământ şi s’au spăi-mântat foarte. Şi apropiindu-se Iisus s'a atins de dânşii şi a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi". Pricina cea de căpetenie a schimbării la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost, ca ucenicii lui să nu slăbească la vremea pătimirii sale; pentru aceea le-a spus lor mai înainte toate câte se vor întâmpla cu el şi anume că i se cade lui să meargă în Ierusalim şi mult să pătimească dela bătrâni şi dela arhiereii jidoveşti şi să fie ucis. Auzind apostolii acestea s’au scârbit foarte, zicând: „Milă să-ţi fie ţie, Doamne". Atunci Hristos ridicând mâhnirea sufletelor lor, au făgăduit unora dintre dânşii că după puţine zile le va arăta lor slava sa şi că unii dintre, ei nu vor gusta moartea până nu-1 vor vedea pe el întru slava împărăţiei sale. Deci cuvintele acestea atât de mult au mângâiat pe apostoli, încât ei cu liniştea cea mare a sufletului aşteptau împlinirea lucrului mântuirii, pe care avea să-l facă unul născut Fiul lui Dumnezeu. Apoi ei ştiau că Hristos făcând rugăciune în grădină s’a rugat şi pentru ei, zicând: Părinte, pe cari i-ai dat mie voiu 130 ANDREI ŞAGUNA ca unde sunt eu să fie şi ei cu mine, ca să vază mărirea mea, care mi-ai dat mie“. Ioan cap. 17, st. 24. Şi într’adevăr, de vom gândi puţintel la cuvintele cele dulci, cu care Iisus Hristos a mângâiat pe apostolii săi, văzându-i mâhniţi pentru patimile care avea să le sufere şi de vom gândi puţintel şi la minunata schimbare la faţă a Mântuitorului, numai decât vom simţi în inimile noastre adevărul cuvintelor Sf. Ioan Evanghelistul, care la cap. 3, st. 17 zice: „N’a trimis Dumnezeu pe fiul său ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el“. Insă de.mângâierea aceasta, de care s’au învrednicit apostolii prin cuvintele acum pomenite ale Domnului şi Mântuitorului nostru, ne putem şi noi folosi, de vom crede în Hristos, care pentru noi toţi a primit patimile cele mai cumplite, până şi răstignirea cea de pe cruce, şi a murit pentru noi, precum învaţă Apostolul Pavel: „Că Hristos pentru toţi a murit" Colos. cap. 5, st. 15. Dar nici că se poate gândi cineva că Hristos n’ar fi murit pentru noi toţi, când ştim că după mărturisirea Sfintei Scripturi aşa a .iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe unul născut Fiul său, ca să mântuiască lumea; aşa dar patimile, moartea şi învierea Mântuitorului nu s’au făcut numai pentru folosul unora, ci pentru al tuturor oamenilor, căci cetim în Sf. Scriptură la cartea I. către Tit. cap. 2, st. 4: „Că Dumnezeu vrea ca să se mântuiască toţi oamenii şi să vie Ia cunoştinţa adevărului". Dar şi Mântuitorul Hristos, precum cetim la evanghelistul Matei cap. 18, st. 14, ne învaţă că Dumnezeu voieşte mântuirea tuturor; pentrucă adunându-se pe lângă el nişte copii, a zis către apostoli: „Nu este voia tatălui vostru celui din ceruri ca să piară unul dintre aceşti mici". Aşa dar omul creştin se poate face părtaş de mântuire prin credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, despre care aşa cetim la Matei cap. 18, st. 11. „A \ PREDICI 131 venit fiul omenesc să mântuiască pe cel pierdut". Iar Apostolul Pavel scrie către Timotei cap. 1, st. 15 : „Credincios şi de toată primirea vrednic este cuvântul, că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi". Prin urmare Hristos este mijlocitorul mântuirii noastre. Deci nimeni nu este lipsit de mântuire, dacă va crede în unul născut Fiul lui Dumnezeu şi va împlini învăţăturile cele dumnezeieşti. De aci se vede că dela creştinul care doreşte să ajungă mântuirea sufletească se cere credinţa în Dumnezeu şi împlinirea poruncilor lui. Şi într’adevăr credinţa în Dumnezeu fără împlinirea poruncilor lui nu este creştinului de niciun folos, precum singur Domnul nostru Iisus Hristos zice la evanghelistul Matei cap. 7, st. 21: „Nu tot cel ce zice mie Doamne, Doamne va intra întru împărăţia cerului, ci cel ce face voia tatălui meu, care este în cer". Iar mai jos la stihul 24 zice acelaş Mântuitor, că tot cel ce aude cuvintele lui şi le împlineşte, asemăna-l-va pe el bărbatului înţelept care a zidit casa sa pe piatră. Tot în înţelesul acesta au învăţat şi Apostolii pe popoare, ceeace se vede din cap. 16, st. 26-28, al Faptelor Apostolilor. Căci acolo cetim că fiind Pavel şi Sila băgaţi în temniţă pentru propoveduirea cuvântului lui Dumnezeu, pe când ei în miezul nopţii se rugau şi lăudau pe Dumnezeu, de grabă s’a făcut cutremur de pământ aşa de mare, încât s’au clătinat temeliile temniţei şi îndată s’au deschis toate uşile şi legăturile lor s’au deslegat. La sgomotul cutremurului deşteptându-se temnicerul şi văzând uşile temniţei deschise, vru să se omoare socotind că a fugit Pavel şi Sila şi alţi mulţi prinşi cari i s’au fost încredinţaţi lui spre păzire. Pavel cu conştiinţa liniştită zise temnicerului: „Nici un rău să nu-ţi faci ţie, căci toţi suntem aici". In urma cuvintelor acestora tremurând temnicierul a căzut înaintea Iui Pavel şi a lui Sila şi 132 ANDREI ŞAGUNA scoţându-i pe ei afară a zis: „Domnilor! Ce mi se cade să fac ca să mă mântuiesc?" Iar ei au zis: „Crede în Domnul Iisus Hristos şi te vei mântui tu şi casa ta“. Aşişderea şi Sf. Apostol Ioan în cartea sa cea sobornicească cap. 2, st. 3-6 ne învaţă în următorul chip pentru dobândirea mântuirii: „Intru aceasta ştim că am cunoscut pe Dumnezeu, dacă păzim poruncile lui. Cel ce zice că a cunoscut pe Dumnezeu şi poruncile lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru dânsul adevăr nu este; iar cel ce păzeşte cuvântul lui cu adevărat, întru acela dragostea lui Dumnezeu este deplină". Cuvintele Mântuitorului sunt foarte mult pătrunzătoare pentru creştinul simţitor, căci precum mai sus am pomenit, a zis Hristos către Apostolii săi: „Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul său îl va pierde. Sau ce schimb va da omul pentru sufletul său?" De aceea însoţirea gândurilor mele îmi mai aduce aminte şi de alte cuvinte ale Mântuitorului dela evanghelistul Matei cap. 6, st. 33, unde zice Hristos: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi acestea toate se vor adauge vouă". In sfatul acesta dumnezeiesc poate vedea tot creştinul atât râvna cea mare, cu care a vrut Hristos să povăţuiască pe tot omul către veşnica mântuire, cât şi învăţătura foarte folositoare, adecă aceasta: că cel ce caută împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, acela va câştiga şi una şi alta. Insă cine dintre noi nu ştie că toţi aceia cari caută împărăţia şi dreptatea lui Dumnezeu se îndulcesc de bunătăţile împărăţiei cereşti şi ale dreptăţii lui Dumnezeu, chiar şi în viaţa aceasta pe pământ? Cu adevărat drepţii în împărăţia cerească se îndulcesc cu vederea feţei lui Dumnezeu şi sunt într’o stare cu totul plăcută, pe care omul nici că şi-o poate închipui; însă deşi omul în viaţa aceasta nu PREDICI 133 poate să ajungă la aţâţa fericire ca să vază faţa Ziditorului său şi să se îndulcească de dânsa, totuşi îi este de mare mângâiere şi fericire când ştie că el trăieşte după poruncile lui Dumnezeu, caută împărăţia lui şi-şi închipueşte sieşi pe Dumnezeu ca pe un tată bun şi milostiv şi aşa cu ochii minţii sale vede pe Făcătorul său şi după bunătăţile lumii acesteia îşi face închipuiri despre bunătăţile vieţii viitoare, care s’au pregătit pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu şi caută , împărăţia lui. De aceea zice şi psalmistul la psalmul 30, st. 30, st. 19: „Cât este de multă mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, care ai ascuns-o celor ce se tem de Tine!" Drept aceea, iubiţilor ascultători, în ziua de astăzi a Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos nu vă pot sfătui alta decât aceasta, ca sa ştiţi şi să credeţi că Dumnezeu a trimis pe unul născut Fiul său pentru mântuirea a tot neamul omenesc, să ţineţi credinţa către Dumnezeu şi să împliniţi poruncile lui, fiind curăţiţi în inimi de cunoştinţa rea; să ţineţi mărturia credinţei nesmintită, pentrucă credincios este Dumnezeu, cel ce a făgăduit împărăţia cerească pentru credinţa în El şi pentru ascultarea poruncilor lui şi fericirea sufletului vostru să o priviţi de lucrul cel mai sfânt, ca în ziua judecăţii să vă aflaţi de-a-dreapta Judecătorului ceresc şi spre bucurie veşnică să auziţi glasul Tatălui: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţin ai fost credincios, peste mult te voiu pune: intră întru bucuria Domnului tău". Amin. 134 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA ADORMIREA PREASFINTEI ' STĂPÂNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI ŞI PURUREA FECIOAREI MĂRIEI Nu vă miraţi că vine ceasul, întru care toţi cei ce sunt în mormânturi vor auzi glasul meu, şi vor ieşi cei ce au făcut bine întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut rele întru învierea judecăţii. Ioan cap. 5, st. 28-29. Nu arareori aflându-se omul în jale pentru ră-posarea iubiţilor săi părinţi sau a altor neamuri ale sale, simte o înfocare învăpăiată în inima sa, precum şi un dor de a se întâlni cu aceia cari s’au sălăşluit în viaţa cea mai bună şi de a zice în sine: Către voi, către voi mânecă astăzi sufletul meu, o, voi în Domnul răposaţilor! Către voi năzueşte sufletul meu, o, voi în Domnul fericiţilor! La voi gândeşte mintea mea astăzi; căci unii dintre voi m’aţi crescut, alţii dintre voi m’aţi povăţuit bine, m’aţi norocit, m’aţi făcut părtaş iubirii şi îngrijirii voastre şi aţi petrecut cu mine; şi eu astăzi umblu pe la mormintele voastre, cu sufletul şi cu inima plină de simţiri şi de gânduri despre voi şi voi odihniţi în linişte cu trupurile voastre, iar cu sufletele vă îndulciţi de bunătăţile unei vieţi mai norocoase decum este aceasta de pe pământ! Plâng şi mă tânguesc când îmi aduc aminte de ceasurile, de zilele şi de anii aceia pe cari i-am petrecut în multe îndestulări cu voi, o, adormiţilor mei părinţi, binefăcători, rude, vecini şi prieteni! Eu PREDICI 135 nu vă voiu uita pe voi niciodată; eu voiu plânge pentru voi şi voiu vărsa lacrămi ca şi dupăAmoartea voastră -să vă aduc simţul dragostei, simţul cinstirei, simţul recunoştinţei şi simţul prieteniei mele, care niciodată nu se va şterge din inima mea, ci-1 voiu duce cu mine în groapă, ca să rămână în mine pentru voi totdeauna. Cinstite îmi sunt mie locurile mormintelor voastre, o, iubiţilor mei răposaţi! Şi trupurile voastre cele îngropate le socotesc ca sămănăturile din care în ziua judecăţii Domnului vor răsări snopii împărăţiei lui Dumnezeu. Cum să nu cercetez eu locurile odihnei voastre, iubiţilor şi deapururea pomeniţilor mei răposaţi în Domnul, când singur Dumnezeu s'a arătat Ia mormântul lui Avei, pe care fratele său Cain din pismă şi din ură l-a omorît? Domnul a grăit către Cain; „Ce ai făcut tu? Unde este fratele tău Avei? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ" Facere, cap. 4, st. 9. Şi fiii lui Israil au plâns pe Moise la Iordan, în preajma Ierihonului, treizeci de zile: „Şi aşa s’au sfârşit zilele plângerilor pentru Moisi". V. Cart. Moisi, cap. 34, st. 8. Amar a plâns şi David pentru moartea fiului său Avesalom; şi suindu-se în foişorul cel deasupra porţii, s’a tânguit zicând: „Fiul meu Avesalom, fiul meu Avesalom! Cine va da moartea mea pentru tine? Eu pentru tine, Avesaloame fiul meu, fiul meu!“ II. Cart. a Impăr. cap. 14, st. 33. Dar şi creştinii cei dintâi de multe ori petreceau în rugăciuni şi în gânduri evlavioase la mormintele răposaţilor lor şi la ale sfinţilor şi mucenicilor lui Dumnezeu şi petrecerea lor la mormintele acestea le era lor nu numai spre mângâiere şi spre alinarea durerilor, ci şi spre folos sufletesc; căci acolo făceau jurăminte şi făgădueli către Dumnezeu, că se vor nevoi a petrece în viaţa 136 ANDREI ŞAGUNA aceasta după pildele acestor plăcuţi în împărăţia cerească. Chiar şi creştinii de astăzi cercetează mormintele răposaţilor lor, şi au nişte obiceiuri evlavioase pe care le săvârşesc acolo întru nădejdea învierii morţilor, după cuvintele Mântuitorului dela Ioan cap. 5, st. 28-29: „Nu vă miraţi, de aceea, că vine ceasul întru care toţi cei ce sunt în mormânturi vor auzi glasul meu şi vor ieşi cei ce au făcut bine întru învierea vieţii, iar acei ce au făcut rele întru învierea judecăţii". Dacă omul simţitor şi gânditor are astfel de gânduri pentru răposaţii săi, cu cari a trăit şi dela cari a primit doar bunătăţi trecătoare, în scurt, cari îi erau lui scumpi şi iubiţi în viaţa aceasta, iar acum se află morţi, ce vom zice astăzi, iubiţilor ascultători, la adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu ce plângeri şi tânguiri ne vom aduna la mormântul ei, ca la al aceleia care este Maica vieţii, maica Mântuitorului, sprijinirea şi acoperemântul neamului omenesc şi rugătoarea cea neîncetată în cer pentru toţi cei ce o mărturisesc pe dânsa ca pe una Preacurată, pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu? Ce simţuri şi ce cântări duhovniceşti vom aduce astăzi, iubiţilor ascultători, la adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căreia îngerul din cer i s’a închinat, zicându-i: „Bucură-te fecioară, prin care răsare bucuria; bucură-te fecioară, prin care piere blestemul; bucură-te chemarea lui Adam celui căzut; bucură-te izbăvirea lacrămilor Evei; bucură-te steaua care arăţi soarele; bucură-te fecioară, prin care se înnoieşte făptura; bucură-te fecioară prin care prunc se face Făcătorul; bucură-te Mireasă pururea Fecioară!" Şi a treia oară vă întreb pe voi, evlavioşilor creştini: Cu ce simţuri şi gânduri ne vom apropia astăzi duhovniceşte de mormântul Născătoarei de Dumnezeu, când serbăm ziua adormirii PREDICI 137 ei? Cum ni se cuvine a ne apropia astăzi duhov-niceşte de mormântul Născătoarei de Dumnezeu, aceasta ne-o arată nouă Sfânta Maica noastră Biserică. Şi anume ea a rânduit prin poruncile sale ca tot sufletul creştinesc să postească patrusprezece zile înaintea sărbătorii Adormirii Maicii lui Dumnezeu, şi ..ca în postul acesta tot omul să se curăţească de păcate prin ispovedanie şi prin sfânta cuminecătură. A mai aşezat Sf. Maică Biserică şi pravilă osebită pentru ziua de astăzi care s’a început încă de ieri după prânz cu vecernia cea mică şi s’a prelungit cu vecernia cea mare şi cu priveghere. Astăzi se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi vecernia şi apoi încă în opt zile următoare se fac cântări şi cetiri de laudă şi de mărire în toate bisericile noastre despre serbarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vedeţi din acestea, iubiţilor ascultători, pregătirile şi sărbătoreştile zile, care le-a aşezat Biserica lui Dumnezeu întru cinstea Adormirii Maicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ca adunarea noastră de astăzi în hramul lui Dumnezeu să ne fie nouă spre mântuire şi ca sărbătoarea Adormirii Născătoarei de Dumnezeu să ne aducă folos sufletesc şi trupesc, ni se cuvine a şti chipul adormirii Maicii Domnului şi unele întâmplări care s’au făcut din pronia dumnezeiască la ceasul morţii ei. Istoricii bisericeşti cei mai vechi aşa scriu despre întâmplările adormirii Maicii Domnului: Prea Sfântă Fecioară de Dumnezeu născătoarea Maria, după înălţarea la cer a Fiului său şi Domnului nostru Iisus Hristos şi după pogorîrea Sfântului Duh a vieţuit în casa cea din Sion a Sf. Apostol Ioan, de unde adeseori ieşea la Muntele Măslinilor, unde Fiul ei s’a înălţat la ceruri şi acolo-şi făcea ea rugăciunile sale. Şi fiind dânsa ca de şasezeci şi trei ani, după socoteala lui Eusebie, episcopul Chesarei Palestinei, 138 ANDREI ŞAGUNA s’a rugat ca să se deslege de trup şi către» Hristos. Dumnezeu să treacă. Şi iată Arhanghelul Domnului. Gavriil, care i-a vestit întruparea Mântuitorului în pântecele ei cel preacurat, a fost trimis către Dânsa şi i-a vestit mutarea ei de pe pământ, care avea să. se întâmple după trei zile. Înţelegând ea vestea aceasta dela Arhanghel ;s’a întors dela Muntele Măslinilor acasă şi a început a pregăti cele trebuincioase pentru îngroparea sa şi a împărtăşit Apostolului Ioan şi celorlalţi din casă trecerea sa din lume şi a rânduit ca cele două haine ce le avea dânsa să se dea la două văduve sărace, care îi slujeau cu osârdie nespusă şi-şi avea hrana lor dela dânsa. Intr’aceea din pronia dumnezeiască toţi apostolii Domnului, afară de Toma, au fost aduşi dela marginile lumii pe nouri la Ierusalim şi au fost puşi la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Văzân-du-se ei unul pe altul, ,se minunau şi întrebau pricina pentru care i-a adunat pe ei Domnul la un loc. Şi ieşind la dânşii stăpânul casei, fratele lor în apostolie, Sf. Ioan, cu bucurie şi cu lacrimi >a sărutat pe dânşii, spunându-le că s’a apropiat vremea ducerii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu dela cele pământeşti. Şi aşa au înţeles sfinţii apostoli, că pentru aceea i-a adunat pe ei Domnul din toată lumea, ca să fie de faţă la fericitul sfârşit al Preacuratei Maicii lui; şi s’au întristat ei cu multă jale pentru adormirea ei, care avea să se întâmple curând. Intrând în casă şi aflând pe Maica Domnului şezând pe pat, s’au închinat ei; iară ea s’a umplut de bucurie, văzând pe apostoli, pentrucă prea mult dorea ca la sfârşitul vieţii ei să mai vadă odată pe sfinţii apostoli. Şi a zis către dânşii: „Domnul v’a adus pe voi fraţilor la mine spre mângâierea sufletului meu cel ce va să se despartă de trup, precum cere datoria firii. Iar ei plângând şi vărsând lacrimi cu jale grăiau către PREDICI 139 dânsa: „Pe tine Stăpână avându-te în lume, ne mângâiam cu Tine ca şi cum am fi văzut pe Domnul; iar acum cum vom suferi jalea şi întristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de Tine? Ci de vreme ce cu voirea celui născut din Tine Hristos Dumnezeu te muţi la cele mai presus de lume, ne bucurăm de sfatul lui Dumnezeu cel rânduit pentru Tine; însă pătimim durere pentru a noastră sărăcie, că de acum nu te vom mai avea pe tine aicea, Maica şi mângăitoarea noastră". Apoi a răspuns şi ea către dânşii mângăindu-i: „Nu plângeţi, o prietenii şi ucenicii lui; Hristos, ci îngrijiţi trupul meu, ducându-1 la Ghetsimani". Sosind ziua 15 a lunei lui August şi ceasul cel binecuvântat care era să se întâmple, în ziua a treia după vestirea Arhanghelului Gavriil, a adormit în Domnul, Preacurata, de Dumnezeu Născătoarea Maria. Văzând apostolii pe Maica vieţii moartă, au stătut câtăva vreme înspăimântaţi şi uimiţi, căci la ceasul adormirii ei au văzut în casa unde erau adunaţi lângă patul Preacuratei Stăpâne, o strălucire aşa de mare, încât s’au întunecat luminile ce erau aprinse în casă. Apoi venindu-şi în sine au. sărutat preacu-^ râtul ei trup cu evlavie şi cu cucernicie. După aceea a început îngroparea celui de Dumnezeu purtător trup al Preasfintei Măriei şi a fost dus dela Sion prin cetatea Ierusalimului la satul Ghetsimani. Când se făcea trecerea aceasta, oarecare preot păgân, anume Atonie, a ieşit la drum şi s’a apropiat de cosciug cu gând ca şă-1 răstoarne pe pământ, însă printr’o putere nevăzută i s’au tăiat mâinile şi au rămas spânzurate de cosciug; şi cunoscându-şi gre-şala sa, se căia rugându-se de apostoli ca să-l miluiască. Din care pricină au rânduit apostolii ca să stea cu cosciugul şi au întrebat pe Atonie: căieşte-se el pentru faptavsa? Şi a răspuns: Mă căiesc şi crez 140 ANDREI ŞAGUNA că Hristos este Mântuitorul lumii. Atunci i-au poruncit lui apostolii ca ranele mâinilor celor tăiate să le pună la mâinile cele spânzurate, de cosciug şi să cheme cu credinţă numele Preacuratei Fecioare de Dumnezeu Născătoare; şi făcând el aceasta îndată a primit tămăduire desăvârşită a mâinilor. După acestea urmându-se iarăşi petrecerea, au sosit către seară la satul Ghetsimani, unde au pus trupul cel sfânt în mormânt. Mai zăbovind apostolii la mormânt între rugăciuni şi cântări, a treia zi după săvârşirea îngropăciunii, a sosit şi apostolul Toma şi era mâhnit şi întristat foarte că nu s’a învrednicit să fie de faţă cu ceilalţi fraţi la ceasul morţii şi al îngropării Maicii Domnului, din care îndemn s’au sfătuit să deschiză mormântul, ca să vază măcar mort trupul Născătoarei de Dumnezeu. Şi aşa au deschis ei mormântul, dar s’au spăimântat, căci trupul stăpânei noastre de -«.Dumnezeu Născătoare nu l-au aflat acolo, ci numai pânza cea de îngropare, de unde s’au convins şi au crezut şi după ei toţi creştinii drept credincioşi, că trupul cel sfânt al Născătoarei de Dumnezeu s’a cruţat de stricăciune şi de putrejune şi l-a sălăşluit Dumnezeu în cer. Socotesc a fi de prisos, iubiţilor ascultători, ca să vă învăţ cum trebue să vă adunaţi astăzi în biserică pentru prăznuirea adormirii Maicii Domnului şi cum să vă închipuiţi ieşirea voastră la mormântul ei, de vreme ce aţi auzit din cele mai sus zise, câte şi ce feluri de slujbe evlavioase a rânduit Biserica lui Hristos pentru sărbătoarea de astăzi. Nu vă lipseşte aşa dar alta, decât numai aceea ca să împliniţi porunca bisericească, şi anume să postiţi patrusprezece zile, să vă ispovăduiţi şi să vă cuminecaţi, ca astfel cu suflet curat şi inimă înfrântă să vă pregătiţi pentru sărbătoarea Adormirii Maicii lui Dumnezeu, apoi sosind sărbătoarea aceasta luminată, să veniţi PREDICI 141 la biserică şi acolo să vă îndulciţi de icoana ador-mirii şi să o sărutaţi spre mântuirea sufletelor voastre. Pentrucă precum odinioară au poftit Preasfânta curată Fecioară ca apostolii Domnului să se adune în satul Ghetsimani spre a îngropa trupul ei, aşa Maica aceasta a noastră a tuturora ne cheamă pe noi astăzi în biserică spre mărirea lui Dumnezeu pentru toate acele mântuitoare lucruri care printr’însa s'au săvârşit, după sfatul cel vecinic şi neurmat- al dumnezeirii. Veniţi, aşa dar, iubiţilor ascultători, la biserică şi faceţi fapte de milostenie, precum vedeţi făcând pe Maica Domnului, care şi la ceasul morţii şi-a împărţit cele două haine ce le avea, la două văduve sărace, şi ziceţi din inimă: O, slavă şi bucurie a celor cereştfşi a celor pământeşti 1 ■ O, nădejde şi scăpare şi acoperemânt al creştinilor! O, Doamnă şi Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare! Sub a Ta preaputernică părtinire alergăm şi cucerindu-ne Te rugăm pe Tine, primeşte suspinurile şi lacrămile noastre ce le-am vărsat astăzi în biserica unuia născut Fiului Tău, ca şi cum am fi fost ieşit la mormântul Tău şi izbăveşte-ne de toată nevoia şi scârba, pe noi păcătoşii şi pe toţi aceia cari neîncetat îţi cântă Ţie: Bucură-te mireasă, pururea Fecioară! Amin. 142 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA TĂIERII CAPULUI SFÂNTULUI MĂRITULUI ŞI ÎNTRUTOT LĂUDATULUI PROROC ÎNAINTE MERGĂTORULUI ŞI BOTEZĂTORULUI IOAN, ÎN 29 AUGUST Despre primejdiile veseliilor lumeşti Adeseori se întâmplă ca să auzim, că juneţea umblă după desfătări; şi aceasta se zice despre dânsa mai mult spre ocară decât spre laudă. însă dacă vrem să fim drepţi trebue să mărturisim că şi dintre bărbaţii înaintaţi în vârstă sunt foarte mulţi cari umblă după desfătări; şi foarte de multe ori ne încredinţăm că desfătările juneţei nu sunt aşa de primejdioase şi păgubitoare de suflet şi de trup precum sunt desfătările bărbaţilor în vârstă. Cine nu va recunoaşte că în petrecerile, jocurile şi în glumele tinerilor este mai mare nevinovăţie decât în jocurile de cărţi, în băuturi,, în umbletele cele necurate, în lenea, în pismuirea şi în clevetirea oamenilor^ în Vârstă? Desfătările cele cinstite, care nu strică sănătatea, starea omului şi odihna casei, care nu dau sminteală şi. se fac în vreme potrivită, sunt iertate creştinilor. înţeleptul Solomon în Cartea Pildelor cap. 4, st. 23 ne sfătueşte: „Cu toată paza să păzim inima noastră, căci de acolo sunt ieşirile vieţii noastre" Şi într’adevăr bine ne sfătueşte înţeleptul Solomon, căci foarte adeseori vedem pilde triste, că o des- PREDICI 143 fătare de două-trei ceasuri a pricinuit necaz şi supărare de mai multă vreme. Dacă vom cerceta cu •deamăruntul desfătările unor oameni, vom afla că -ele i-au adus pe ei din bogăţie la sărăcie, din cinste la necinste, din minte sănătoasă şi lămurită la minte bolnăvicioasă şi întunecată şi în sfârşit la păcat ucigător de suflet. Omul se face făptura cea mai nenorocită a,lui Dumnezeu, dacă nu-şi păzeşte inima -cu toată paza şi dacă nu ia seamă la lucrurile sale .şi la urmările lor. Omul nu trebue să trăiască după boldul firii, căci Dumnezeu numai dobitocului i-a dat boldul firii de îndreptar; omul trebue să trăiască după minte, căci aceasta este dată omului dela Dumnezeu de îndreptar. Prin urmare omul se va îndrepta •după mintea sănătoasă, precum zice înţeleptul Solomon: cu toată paza va păzi inima sa, va cerceta urmările desfătării care va să o facă şi numai atunci .se va lăsa în vreo desfătare, când va afla cu mintea că ea nu-i va pricinui nicio pagubă trupească sau sufletească. Câţi feciori şi câte fecioare nu ar fii -astăzi încă vii, dacă n’ar fi nesocotit urmările cele I stricăcioase de sănătate ale desfătării lor şi nu şi-ar J li scurtat firul vieţii în floarea vârstei lor! Astăzi plâng şi se tânguesc părinţii şi alte neamuri ale lor •după ei, dar nu află mângâiere, pentrucă a trecut vremea aceea când au trebuit să socotească urmările desfătării copiilor lor, care dacă s’ar fi făcut nu li s’ar fi întâmplat întristarea;' însă nefăcându-o, le rămâne mâhnirea şi tânguirea, căci vremea cea •de mai nainte, când ar fi putut abate nenorocirea ■dela copiii lor nu se va mai întoarce. Câţi bogaţi nu vedem astăzi că au ajuns la bâte de cerşetori şi la sapă de lemn, în urma desfătărilor lor! Unii din aceştia n’au socotit că jocul de cărţi cu bani mulţi, fără deosebire de loc şi de vreme, nu numai li împiedecă în lucrurile chemării lor, ci îi poate 144 ANDREI ŞAGUNA face şi risipitori ai averii lor. Alţii iarăşi n’au socotit că cheltuelile cele mari pentru luxul mâncărilor, al băuturilor, al cailor, al hainelor prăpădesc averea, pricinuesc moliciune şi lene, de unde apoi urmează risipirea averilor şi sărăcia. Dar ce să zicem despre cei beţivi şi umblători pe căi necinstite şi necurate? Şi cum să descriem urmările patimilor lor? Mântuitorul a zis către poporul cel adunat: „Luaţi aminte, să nu nu se îngreuieze inima voastră cu saţiul mâncării şi cu beţia,, ca fără de veste să vie asupra voastră ziua aceea! Luca, cap. 21, st. 34. La pildele lui Solomon cap. 20. st. 1 cetim acestea: „Neastâmpărat lucru este vinul şi de ocară beţia, şi tot cel stricat de el nu va fi înţelept". Iar Sf. Pavel zice către Corinteni: „Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu". I. Corinteni, cap. 6, st. 10. Din aceste trei locuri vedem şi înţelegem urmările beţiei şi ale umblării pe căi necinstite şi necurate. După vorbele Mântuitorului, pe beţiv fără de veste îl află ziua morţii şi a judecăţii; după zisa înţeleptului Solomon, beţivul este de ocară şi neînţelept; iar după învăţătura Ap. Pavel, beţivul nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iubiţilor ascultători! Din cele de până aci se vede lămurit că desfătările cele nesocotite şi necinstite sunt pentru oameni aducătoare de moarte vremelnică şi veşnică. Şi fiindcă mai în toate zilele vedem pilde de nenorocire* că unii oameni pentru desfătările lor cele necinstite şi nesocotite s’au făcut ucigaşi de sine şi de casele şi casnicii lor şi de sufletul lor, pentru aceea voiu să vă cuvântez şi despre sărbătoarea de astăzi, în care prăznuim tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce dureri cumplite se ridică astăzi în inima creştinului binecinstitor, când îşi aduce, aminte de întâmplările care s’au făcut la zămislirea, naşterea PREDICI 145 şi pruncia Sfântului Prorocului şi Botezătorului Ioan, . despre care întâmplări s’a arătat mai pe larg în cuvântarea despre naşterea lui. Ştim că Sf. Ioan a fost darul Jui Dumnezeu pentru părinţii săi Zaharia şi Elisabeta; ştim că împăratul Irod a vrut să-l omoare şi pe el cu ceilalţi prunci din Ierusalim şi din Vifleem; ştim că maica sa Elisaveta, de frica ■' ucigaşului Irod s’a ascuns în pustietate cu pruncul săuloan, ca să-l scape de ucidere; ştim că Irod a ucis pe Zaharia, bătrânul preot şi tatăl lui Ioan, căci n’a vrut să-i vădească aflarea pruncului său; ştim că Elisaveta numai patruzeci de zile a trăit după uciderea bărbatului său Zaharia, şi a murit în pustietate, în întristarea cea mai mare după soţul său; ştim că murind Elisaveta a rămas Ioan, fiul ei, singur în'tr’o peşteră ca prunc de şapte luni şi apa din ' izvorul peşterii şi un pom de finic l-a adăpat şi l-a hrănit pe el şi l-a scăpat, de n’a murit de foame şi de sete; ştim că făcându-se Ioan mai mare purta îmbrăcăminte de piei de cămilă şi mânca numai vlăstari şi miere sălbatecă şi petrecea tot în pustie în desfătarea cugetărilor despre Dumnezeu şi despre Mesia cel făgăduit; ştim că mult popor se ducea la Ioan în pustie, pe care îl învăţa el în frica şi în credinţa 1ui Dumnezeu şi-l povăţuia cum se cuvine a aştepta şi a întâmpina pe Mesia, Mântuitorul lumii, şi boteza pe toţi cei ce credeau cuvintelor lui; ştim că dânsul s’a învrednicit de a botezat pe însuşi Domnul nostru Iisus Hristos; ştim că Hristos a zis. apostolilor săi următoarele cuvinte despre Ioan: „Adevăr zic vouă, nu s’a sculat între cei născuţi dintre muieri mai mare decât Ioan Botezătorul". Din toate acestea nu vedem nicio desfătare nesocotită sau necinstită din partea Botezătorului Ioan, ci dimpotrivă, vedem un înger în trup omenesc; vedem un om evlavios care şi-a închinat viaţa sa lui Dum- 10 146 ANDREI ŞAGUNA nezeu; vedem un proroc care învaţă pe oameni cunoştinţa despre adevăratul Dumnezeu; vedem un proroc care înainte găteşte calea lui Mesia. Şi totuşi îl vedem pe el astăzi prin împăratul Irod Antipa legat şi băgat în temniţă, ca un tălhar şi mişel, îl vedem pe el osândit spre moarte, spre moartea tăierii capului; vedem pe trimişii împăratului mergând în temniţă, ca să-i taie capul; vedem şi împlinirea acestei porunci straşnice, atât de neomenoase şi de ruşinoase, căci capul lui se aduce înaintea lui Irod Antipa pe tipsie, iar trupul lui a rămas fără suflare în temniţă, ca al unui tâlhar! Cum, aşa dară, neavând Ioan nicio, desfătare necinstită şi nesocotită, se pune în temniţă şi i se taie capul? Iată cum, iubiţilor ascultători! Ioan a trăit în vremea împăratului Irod Antipa, care a fost fiul lui Irod celui ucigaş de prunci în vremea naşterii lui Hristos. Pe vremea stăpânirii acestui Irod Antipa s’a întâmplat şi răstignirea lui Hristos. Auzind deci împăratul Irod Antipa despre învăţăturile şi minunile care le făcea Ioan în ţinutul Iordanului şi că mult popor cu încredere se adună la dânsul şi că Ioan cârteşte asupra Iui, căci a luat sieşi de muiere pe Irodiada, muierea fratelui său Filip, pe cât s’a mâniat împăratul pentru această cârtire, pe atât s’a înfierbântat răutăciosul gând al Irodiadei spre omorîrea lui Ioan şi căuta numai prilej îndemânatec pentru împlinirea pizmei sale. Iar când a fost ziua naşterii lui Irod Antipa, a fost veselie şi ospăţ mare cu mâncări, băutări şi jocuri; şi jucând şi fata Irodiadei, a aflat plăcere mare la Irod, care cu jurământ i-a făgăduit că-i va da ei orice va cere. Ea fiind învăţată mai înainte de mu-măsa, a zis: „Dă-mi aici în tipsie capul lui Ioan Botezătorul". Şi s’a întristat împăratul, dar totuşi, pentru jurământul ce l-a fost făcut, de ruşine, ca să nu rămâie mincinos înaintea oaspeţilor cari auzi- PREDICI 147 seră jurământul lui, a poruncit ca să se împlinească cererea fetei Irodiadei; şi aşa s’a tăiat capul Sfântului Ioan şi s’a pus pe tipsie şi s’a dat fetei, care apoi l-a arătat mumei sale. In sfârşit auzind acestea ucenicii lui Ioan, au venit în temniţă şi au luat trupul bunului lor dascăl şi l-au îngropat cu cinste şi mergând au spus şi lui Iisus cele ce s’au întâmplat cu Ioan. Din istorisirea aceasta a Evangheliei lui Matei, cap. 14, stih. 1-13, vedem acum ce fel de desfătare nelegiuită a fost aceea, în urma căreia s’a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Lămurit ni se arată acum ce urmări păgubitoare de suflet trage după sine desfătarea în mâncări, în beţii şi în umblete pe căi necinstite şi necurate. In Irod Antipa robul desfătării cu muierea fratelui său se împlineşte vorba înţeleptului Solomon, că „neastâmpărat este vinul şi de ■ocară beţia şi tot cel stricat de vin nu va fi înţelept". Pentrucă atât de neastâmpărat şi de neînţelept s’a arătat el la veselia zilei naşterii sale, încât la cererea fetei Irodiadei, muierii sale celei nelegiuite, a poruncit ca să se taie capul dumnezeiescului proroc, pentru dreptatea ce a mărturisit-o înaintea lui, că nu i se cade să ţie pe muierea fratelui său Filip. Unde a fost lumina minţii lui Irod Antipa, când a dat porunca aceea pentru omorîrea Iui Ioan? A fost robită, a fost întunecată cu saţiul mâncării şi cu .beţia şi a fost nelucrătoare din vina desfătării celei cu patima. Pe el îl stăpânea atunci ca şi mai înainte boldul trupesc; el s’a desbrăcatde mintea omenească. Iubiţilor ascultători! Vedeţi unde duc şi cum amăgesc pe om desfătările nesocotite; vedeţi ce stricări sufleteşti şi trupeşti pricinuesc omului petrecaniile necinstite. înţelegeţi deosebirea cea mântuitoare, care este între desfătarea bine socotită şi cinstită şi între cea nesocotită şi necinstită. Căutaţi pe io* 148 ANDREI ŞAGUNA Mântuitorul Hristos cum se desfată el fiind şi petrecând cu oamenii şi-l veţi afla pe el petrecând în veselii cu ai săi. El a osândit pe cei făţarnici, cari se arată din afară ca nişte sfinţi, iar dinlăuntru erau cei mai păcătoşi; el înfruntă pe cei îmbuibaţi şi desfrânaţi în petreceri, dar nu pe oaspeţii, dela nunta din Cana Galileii, cari petreceau în veselie cinstită; el singur s’a însoţit cu oaspeţii nuntaşi şi apa a prefăcut-o în vin. Astfel petrecerile făcute cu cinste şi cu bună chibzuială nu strică pe om în nicio privinţă. Căutaţi şi voi iubiţilor ascultători! Ca în chipul acesta să întocmiţi desfătările voastre, iar toţi aceia dintre voi care au fost până acum cu gândul acela că vinarsul întăreşte trupul cel ostenit şi cari din boldul firii s’au obişnuit a bea fără socoteală vin şi vinars şi cari neavând bani zălogesc sămănă-turile holdelor lor şi se încarcă cu datorii, toţi aceia dintre voi să-şi vie în fire şi să se lase de astfel de gânduri păgubitoare. Ei singuri ştiu că mult asudă şi mult ostenesc cu lucrurile câmpului şi cu vitele lor şi totuşi nu au pâinea de toate zilele din pricina că ei nu lucrează pentru sine şi pentru copiii lor, ci pentru cârciumarul care le împrumută lor bani şi vinars pe tot anul, pe socoteala holdelor lor. O, creştine, deşteaptă-te şi cunoaşte că te-ai făcut clăcaş cârciumarului, că n’ai arat şi n’ai semănat grâu şi alte seminţe şi n’ai secerat ca să te hrăneşti pe tine împreună cu casnicii tăi, ci ai arat, ai să-mănat şi ai secerat, ca cârciumarul peste tot anul să te adape cu vin şi' cu vinars; şi fiindcă el aşa ţi-a făcut, tu îi umpli jitniţele, îl îmbogăţeşti şi-l îngraşi, iar el te sărăceşte şi te aduce în cea mai mare ticăloşie dimpreună cu toţi ai tăi. Nu te mira deci că jitniţa ta este goală, deşi ai asudat mult la holdă; să ştii că ticăloşia aceasta te-a ajuns din vina desfătării tale cu vinars; tu singur ţi-ai jefuit PREDICI 149 jitniţa ta, căci tu nu ai cărat grâul şi cucuruzul ca să-l duci la casa ta şi să-l aşezi în'jitniţa ta, ci ca să-l duci la casa cârciumarului şi să-l descarci în jitniţa lui. Ascultaţi învăţătura aceasta părintească şi păziţi-o cu sfinţenie pentru binele vostru şi al casnicilor voştri. Să aveţi înaintea ochilor porunca Mântuitorului, care zice: „Luaţi aminte ca să nu se îngreuieze inima voastră cu saţiul mâncării şi cu beţia, ca să nu vie fără de veste asupra voastră ziua judecăţii". Aduceţi-vă aminte şi de vorba înţeleptului Solomon care zice: „Neastâmpărat lucru este vinul şi de ocară beţia şi tot cel stricat de vin nu va fi înţelept". Nu uitaţi nici cuvintele Apostolului Pavel care a zis: „Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu". Şi aşa voi toţi şi cei pătimaşi de desfătări nesocotite şi necinstite şi cei nepătimaşi de astfel de desfătări păgubitoare, încingând mijloacele cugetului vostru şi trezindu-vă, păziţi cu toată paza inima voastră, căci de acolo sunt ieşirile vieţii noastre. Amin. 150 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA NAŞTEREA PREASFINTEI NOASTRE STĂPÂNE, DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI ŞI PURUREA FECIOAREI MARIA Nădăjduiţi spre Domnul toată adunarea popoarelor; vărsaţi înaintea lui inimile voastre, că Domnul este ajutorul nostru. Psalm 61, st. 8. O privelişte pătrunzătoare de inimă este, când cineva se află în mijlocul unei familii casnice care petrece în gânduri şi în cetiri despre cele ce sunt unui om binesimţitor de cea mai mare sfinţenie, când vede cum tatăl şi mama de casă îşi ridică toate simţirile inimei către Atotputernicul Dumnezeu, ca la unicul izvor sigur al tuturor bunătăţilor. Cine nu se va pătrunde până la inimă, când vede cum unii părinţi evlavioşi se cuceresc cu sufletul şi cu duhul şi se roagă lui Dumnezeu pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru sănătatea şi fericirea lor şi a copiilor lor şi pentru depărtarea nenorocirilor dela ei! Oare putea-*va căuta cineva la Un tată sau la o mamă fără să se pătrundă până la inimă, când ei mai înainte de a începe vreun lucru, sau mai înainte de a şedea la mâncare, cu un cuvânt înainte de orice lucru, îşi ridică ochii lor la cer şi varsă rugăciuni de mulţumire sau de cerere şi apoi aşa încep lucrul lor? Cui nu i se înflăcărează pieptul de cele mai pătrunzătoare simţiri, când vede cum un copil bine crescut îşi ridică' mâinile şi cu buze PREDICI 151 nevinovate se roagă Iui Dumnezeu pentru sănătatea părinţilor, fraţilor şi surorilor sale? Siliţi suntem a mărturisi că în vremile de mai înainte evlavia casnică a creştinilor a fost mai mare de cum este astăzi. Ce gândiţi, iubiţilor ascultători, pentru ce a scăzut evlavia creştinilor de acum? De bună seamă pentru aceea că în veacul nostru puţini creştini sunt bisericoşi, puţini creştini sunt pătrunşi de duhul bisericesc, puţini creştini sunt cari să gândească la suflet, sau dacă şi gândesc, un astfel de gând le vine numai când i-a ajuns vreo nenorocire. Mai departe pentru aceea nu sunt creştinii de acum aşa de eviavioşi cum au fost cei de mai înainte, pentrucă prea puţini creştini se desprind astăzi cu gândul despre lucruri statornice, cu cugetări pentru fapte măreţe, bune, cinstite şi morale. Dacă îmi daţi voie să vă arăt şi mai lămurit de ce astăzi a scăzut evlavia creştinilor, atunci trebue să spun aşa: Pentrucă creştinii de mai înainte nu cunoşteau atâta tândălitură, atâta deşertăciune şi atâta patimă după desfătări stricăcioase, precum cunosc . creştinii de astăzi. Creştinii de mai înainte duceau o viaţă lină, erau mulţumiţi cu îmbrăcăminte trainică, făcută din materii bune şi trainice, se îndestuleau-cu petrecerile casnice, gândeau la Dumnezeu şi la suflet, jertfeau bucuros din averile lor pe seama bisericilor, a şcoa-lelor, a mănăstirilor; erau gata a da milostenie la săraci şi la bolnavi, ştiau preţui dragostea şi prietenia şi înconjurau sfezile şi împărecherile. In vreme de nevoie aveau răbdare creştinească, prin care împiedecau lăţirea răului şi a neodihnei. Astăzi creştinii fac altmintrelea: ei în toată privinţa duc astăzi o viaţă plină de sgomot şi de fală; îşi schimbă adeseori într’un an îmbrăcămintea, care este din materii subţiri şi uşoare; nu pot fi fără teatre, fără baluri publice, fără locuri obşteşti de petrecanie; nu pot fi 152 ANDREI ŞAGUNA fără alergături zadarnice, fără cârciumi; creştinii de astăzi puţin gândesc la Dumnezeu şi la suflet; nu jertfesc decât prea puţin din bogăţia lor la biserici, la şcoli, la mănăstiri; nu sunt milostivi după cuviinţă cătră săraci şi cătră cei lipsiţi; nu ştiu preţui dragostea şi prietenia; ei sunt totdeauna gata la sfezi şi la împerecheri; sunt iuţi la fire şi robi ai patimilor, care îi aduc foarte de multe ori în necaz, în nenorocire şi în neodihnă. Cei bogaţi şi cei mai mari au pierdut caracterul bisericesc din pricina culturii şi a civilizaţiei năravurilor, deşi după firea culturei şi a civilizaţiei ar trebui să se nască în cei cultivaţi şi civilizaţi un caracter puternic bisericesc, pentrucă un bărbat cultivat şi civilizat trebue să cunoască şi să mărească puterea cea atotfăcătoare al lui Dumnezeu mai mult decât cei necultivaţi şi necivilizaţi. Cultivaţii şi civilizaţii vrând a se deosebi de oamenii cei mai de jos, duc o viaţă care stă din moliciune, din des-mierdări, din deşertăciune, din desfătări stricăcioase pentru suflet şi trup, şi din cheltueli zadarnice. Sunt unii cultivaţi şi civilizaţi cari îşi tăinuiesc caracterul lor bisericesc, ca nu cumva viind acela la cunoştinţa altor bărbaţi cultivaţi şi civilizaţi să; se facă acestora de ocară. Oare se pot numi cultivaţi şi civilizaţi aceia cari nu au caracter bisericesc? Intr’adevăr, precum omul care are ochi buni şi sănătoşi vede lumina soarelui şi se bucură ştiind că Dumnezeu a rânduit aşa ca toate prin căldUra soarelui să crească şi să se coacă, aşa şi omul care se ţine pe sine cultivat şi civilizat vede, sau cel puţin ar trebui să vadă, că toate câte sunt în cer şi pe pământ s’au făcut prin mâna cea puternică a lui Dumnezeu şi se ţin prin înţelepciunea dumnezeiască şi de aceea ar trebui să aibă evlavie casnică, să meargă la biserică spre a mări pe Dumnezeu şi a împlini toate dato-rinţele unui creştin bun şi binesimţitor, ştiind că prin PREDICI 153 darul lui Dumnezeu şi-a agonisit luminarea, cultura şi civilizaţia. De aceea numai un adevăr mare mărturisesc când vă spun că bărbaţii cultivaţi şi civilizaţi cari nu au caracter bisericesc, deci cari nu merg la biserică, nu se împărtăşesc cu sfintele taine şi nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud, au gură, dar nu grăesc. Cu durere trebue să spun că mulţi sunt şi din celelalte clase de oameni precum sunt preoţii, neguţătorii, meşterii, plugarii, ofiţerii şi alţi economi, cari nu au carader bisericesc. Pata aceasta a sufletului vine mai cu seamă din obiceiurile cu care s’au dedat oamenii pe la casele lor. Unde este obiceiul casei ca toţi casnicii după ce se scoală să-şi facă rugăciunile de dimineaţa şi apoi să înceapă lucrul, sau dacă este Duminecă, ori vreo altă sărbătoare, după sfârşirea rugăciunii de dimineaţa să meargă toţi la biserică, apoi ca nimeni dintre casnici să nu se aşeze la prânz sau la cină fără rugăciunea cuviincioasă şi nimeni să nu se scoale dela prânz şi dela cină fără să zică rugăciunea de mulţămită, — unde este, zic, astfel de obicei binecuvântat, acolo este evlavie casnică şi mădularele familiei au caracter bisericesc. Unii ca aceştia nădăjduesc spre Domnul, varsă înaintea lui inimile lor şi Dumnezeu este ajutorul lor. întrebaţi-vă pe voi înşivă, iubiţilor ascultători, este oare pe la casele voastre obiceiul acesta adevărat creştinesc, ca în toate dimineţile şi serile să săvârşiţi voi şi casnicii voştri rugăciunea de dimineaţa şi de seara? Intrebaţi-vă pe voi înşivă, este oare în casele voastre obiceiul de a se ruga . înainte şi după mâncare şi este oare obiceiul în casele voastre, ca voi cu casnicii voştri să cercetaţi biserica în ziua Duminecii sau a altor sărbători şi este oare obiceiul casei voastre a ţinea sfinţitele posturi, a ceti Biblia 154 ANDREI ŞAGUNA şi alte cărţi bisericeşti şi a povesti celor mai tineri despre frica lui Dumnezeu şi despre sfântă legea noastră? Este vremea ca să vă cuvintez despre sărbătoarea de astăzi şi despre sfinţenia ei, ca să vedem in ce măsură se potrivesc cele zise până acum despre evlavia casnică şi despre caracterul bisericesc cu sărbătoarea de astăzi. Astăzi prăznuim naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. Tatăl ei a fost Ioachim din neamul împăratului David, iar mama ei a fost Ana, fiica lui Matei preotul din neamul lui Aron. Amândoi trăgându-se din neam mare şi vieţuind după lege, au fost drepţi înaintea iui Dumnezeu. In tot praznicul făceau milostenii din averile lor la biserici şi la săraci; prin viaţa lor cea sfântă atât au fost de plăcuţi înairrtea lui Dumnezeu, încât^i-a ales pe dânşii de părinţi ai Preasfintei Fecioare, din care avea să se nască Mesia, Mântuitorul lumii. Deşi pe vremea aceea se aflau mai mulţi cari erau plăcuţi lui Dumnezeu pentru viaţa lor cea sfântă, Ioachim şi Ana pe toţi i-au întrecut cu faptele lor cele bune, de aceea s’au şi făcut părinţii Maicii Domnului. Preasfânta Fecioară Maria, care s’a născut astăzi, se cheamă „odrasla rădăcinii celei sterpe", pentrucă Ioachim şi Ana au petrecut cincizeci de ani în însoţire şi n’au avut prunci. La jidovii de atunci cei însoţiţi erau de cea mai mare ocară dacă nu aveau prunci şi aşa a fost şi Ioachim cu Ana, muierea sa, căci erau sterpi. Şi ducându-se ei odată la Ierusalim, cu prilejul unei sărbători mari, au adus în biserică daruri. Dar preotul Zaharie n’a primit darurile lor din pricină că Ana era stearpă. Ocara aceasta atât a întristat pe Ioachim, încât s’a dus în pustietate şi acolo petrecând patruzeci de zile cu post, s’a rugat lui Dumnezeu, ca să ia deasupra lor ocara aceasta. PREDICI 155 Aşişderea şi Ana s’a rugat necontenit lui Dumnezeu, ca să o învrednicească şi pe ea a se face maică. Şi precum zice prorocul David în Psalm 101, st. 18: «Dumnezeu caută spre rugăciunea celor smeriţi şi nu dispreţueşte cererea lor"; aşa a binevoit a căuta şi spre rugăciunile lui Ioachim şi ale Anei şi li s’a născut lor fiica Maria, pe care numai decât au închinat-o lui Dumnezeu; şi precum Ana mai înainte de a naşte pe Maria n’a avut prunci, aşa n’a avut nici după naşterea ei, şi petrecea cu Ioachim în evlavia casnică, mergeau la biserică şi făceau milostenii. Ioachim a făcut ospăţ mare în casa sa la naşterea fiicei sale Maria şi toţi lăudau şi preamăreau pe Dumnezeu; iar pe unica fiică a lor o creşteau în frica lui Dumnezeu. Şi când a fost ea cam de trei ani, au dUs-o în biserică, unde,, precum zic sfinţii părinţi, se îndeletnicea în rugăciuni şi petrecea în evlavie şi în cetirea cărţilor despre cunoştinţa lui Dumnezeu. Din această istorisire a naşterii Preasfintei Mărie şi a vieţii părinţilor ei vedem evlavia cea mare care o avea Ioachim şi Ana în casa lor. Vedem totodată şi caracterul lor cel bisericesc. Pentru toate acestea au primit ei acea răsplătire mare, că s’âu făcut părinţii preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar Domnul nostru Iisus Hristos a fost' nepotul lor, de aceea cu drept cuvânt i-a numit pe ei Sfânta Biserică părinţi-dumnezeeşti. Gine acum dintre noi cari ştim urmareâ evlaviei celei casnice şi a caracterului bisericesc al lui Ioachim şi Ana nu se va convinge despre folosul xmare care-1 aduce unui creştin evlavia casnică şi caracterul bisericesc? Cultivaţi şi civilizaţi au fost şi Ioachim şi Ana, căci Ioachim era din neam împărătesc, iar Ana era din neam arhieresc — şi cu toate acestea îi vedem pe ei cum au ştiut între- 156 ANDREI ŞAGUNA buinţa cultura şi civilizaţia lor spre mântuirea cea sufletească. Ei au fost şi bogaţi şi de aceea îi vedem pe dânşii cum au ajutorat ei bisericile lui Dumnezeu, cum mergeau la biserică şi cum împărţeau milostenii la săraci. Ei au fost părinţi şi de aceea îi vedem cu ce înţelepciune şi cu ce fapte bune creşteau şi adăpau ei pe unica lor fică. Siliţi-vă aşa dar, iubiţilor ascultători, a cunoaşte folosul cel nepreţuit al evlaviei casnice şi al caracterului bisericesc şi credeţi că aceasta vă porunceşte vouă şi legea lui Dumnezeu. Evlavia voastră şi caracterul vostru să nu se ţărmurească numai între păreţii caselor voastre şi între zidurile bisericii, ci să -se întindă peste toate locurile, oriunde veţi ajunge. Aşa dar, oriunde veţi fi, să nu Vă fie vouă ruşine a mărturisi legea voastră, nici să vă fie vouă cu greu a săvârşi rugăciuni, a ţinea posturi şi a merge la biserică. Apoi, deşi creştinul este dator a face rugăciuni în toată vremea, totuşi cu deosebire este el dator a se ruga lui Dumnezeu pentru ajutor la începerea vreunui lucru şi iarăşi a aduce lui Dumnezeu mulţămită pentru săvârşirea lucrului său. In necazurile şi asupririle care ni Ie pricinuesc oamenii să nu desnădăjduim, nici să ne mâhnim, ci să ne rugăm lui -Dumnezeu cu încredere fiască pentru scăparea noastră din acelea. Să ne ferim, ca evlavia noastră să nu fie făţarnică, ci adevărată şi purcezătoare din inimă, ca să luăm ascultare dela Dumnezeu ca Samuil, iar nu osândire ca fariseul. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului şi pentru pâinea cea de toate zilele, căci apoi celelalte ni se vor adauge nouă din preabogata milă a lui Dumnezeu. De veţi urma sfaturile acestora, atunci şi cultivaţii şi civilizaţii şi cei din celelalte clase ale creştinilor vor risipi întunecimea veacului acestuia, adecă obiceiurile cele rele cari au început PREDICI 157 a stăpâni pe mulţi creştini de astăzi, spre paguba sufletelor lor. De aceea fiţi cu evlavie şi afară de casele voastre şi păziţi nevătămat caracterul bisericesc, încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul şi încălţându-vă picioarele spre gătirea evangheliei păcii şi peste toate luând pavăza credinţei şi coiful mântuirii ; să aveţi evlavie şi caracter bisericesc, căci dacă veţi fi aşa, atunci cererile voastre le va asculta Dumnezeu, pentrucă faceţi cele plăcute înaintea lui. Casele voastre vor fi privelişti pătrunzătoare de inimă pentru toţi. cari vor intra în ele şi se vor mira de darul lui Dumnezeu care-1 vor vedea acolo, precum s’au mirat astăzi şi oaspeţii lui Ioachim şi ai Anei, cari au fost chemaţi la ospăţul naşterii unicei lor fiice Maria, văzând în- naşterea pruncei învederatul dar al Iui Dumnezeu, răsplata evlaviei şi a caracterului bisericesc al dumnezeeşti-lor părinţi Ioachim şi Ana. Deci nădăjduiţi spre Domnul şi vărsaţi înaintea lui inimile voastre, că Dumnezeu este ajutorul nostru. Amin. 158 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI. DUMINECILE ŞI SĂRBĂTORILE S’AU AŞEZAT DE BISERICĂ PENTRU CA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU SĂ SE PROPOVĂDUIASCĂ CREŞTINILOR Ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine. Psalm 8, 28. „Ce căutaţi pe cel- viu cu cei morţi? Nu este aici, ci s’a sculat; aduceţi-vă aminte cum v’a spus vouă încă fiind în Galileea". Luca, cap. 24, st. 5-6. Aşa a risipit îngerul îndoiala mironosiţelor care au alergat la mormântul Domnului şi n’au aflat trupul lui acolo. Dar eu ce să vă spun vouă, iubiţilor ascultători, care v’aţi adunat astăzi la sărbătoarea înălţării sfintei cruci a Domnului, ca să măriţi cu slujbă bisericească pe Mântuitorul cel răstignit şi să vă închinaţi 'sfintei cruci, să o sărutaţi şi totodată să ascultaţi cuvântarea aceasta despre însemnătatea praznicului de astăzi! Eu nu vă pot spune, fără numai că prea bine aţi făcut cu venirea voastră la biserică, pentrucă prin aceasta arătaţi nu numai credinţa voastră în învierea lui Hristos, ci şi cinstirea şi cucernicia voastră cea evlavioasă către lemnul cel de viaţă făcător al crucii Domnului. Prea puţini dintre creştinii de astăzi gândesc la însemnătatea Duminecilor şi a sărbătorilor; şi luându-Ie prosteşte ca nişte zile în care Biserica opreşte orice lucrare, petrec Dumine- \ PREDICI 159 cile şi sărbătorile în gândire deşartă, în desfătări, in umblete păgubitoare, în neguţătorii şi în mergere la târguri. Intr’adevăr ar fi vremea odată, ca tot -creştinul să ştie însemnătatea zilelor de Duminecă şi de praznic şi să-le întrebuinţeze spre folosol său 'vremelnic şi veşnic. Şi mai înainte de toate ar fi -vremea acum, fiindcă de nouăsprezece sute de ani străluceşte lumina creştinătăţii şi lumina învierii -Mântuitorului în toate părţile lumii, ca fiecare creştin să fie pătruns de cugetul Bisericii creştineşti, cu ■care dânsa a aşezat prăznuirea Duminecilor şi altor sărbători. Trei cugete are biserica creştinească la ■fiecare zi de Duminecă sau de sărbătoare; şi anume întâi, ca să se mărească Dumnezeu pentru nenumă-Tatele binefaceri către neamul omenesc; al doilea, ca creştinii să se înveţe în zilele acelea în legea lui Dumnezeu şi să li se propoveduiască toate în-semnătăţile câte cuprind în sine vreuna dintre Dumineci sau sărbători; al treilea, ca creştinii să se ■odihnească în acele zile şi să gândească la suflet .şi la mântuirea lui, ca să-şi adune nouă puteri trupeşti spre lucrare şi chiverniseală. Deci Biserica noastră cu acel cuget a aşezat zilele Duminecilor şi -ale altor sărbători, ca creştinii întrânsele să capete învăţătură şi luminare despre cunoştinţa chemării lor pe pământ şi despre pregătirea lor pentru viaţa cea după moarte. Cu alte cuvinte, Biserica noastră •a aşezat Duminecile şi sărbătorile pentru a se ţine şcoli cu poporul, spre învăţătura lui şi spre îndreptarea năravurilor. Ştiţi ce a zis îngerul către mironosiţele care au alergat la mormântul Domnului? le-a zis lor: „Ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? .Nu este aici, ci s’a sculat; aduceţi-vă aminte cum v’a spus el vouă fiind încă în Galileea". Aşa dar -Hristos este viu, prin urmare şi Biserica lui este vie. Hristos este lumina care a risipit întunerecul 160 ANDREI ŞAGUNA minţii omeneşti şi străluceşte în toată lumea. Hristos a zis către apostoli: „Nimenea nu pune lumina aprinsă la loc ferit, nici subt obroc, ci pe masă, ca să lumineze celor ce intră în casă". Luca, cap. 11, st. 33. Apoi a zis către aceiaşi apostoli, înaintea înălţării sale: „Mergeţi în toată lumea, învăţând şi botezând." Acestea-sunt dovezile de căpetenie, din care lămurit se vede că Biserica lui Hristos fiind lumină, preoţii trebue să lăţească lumina aceasta, iar creştinii să o asculte şi să o primească. Pe Hristos nimenea nul găseşte între morţi, căci el nu e mort, ci a înviat şi este cu Tatăl. Aşa dar şi Biserica lui este viaţă, pe care sunt datori preoţii, a o propovedui, iar creştinii a o asculta. Hristos a zis apostolilor că lumina aprinsă trebue să fie pe masă, ca să lumineze tuturor celor din casă; prin această pildă el a însemnat că slujitorii lui trebue să fie învăţători cari să lăţească învăţătura, iar creştinii trebue să fie învăţăcei cari să primească învăţătura. Hristos a zis mai departe apostolilor: „Mergând învăţaţi şi botezaţi toate popoarele". Prin aceasta a poruncit Domnul, ca apostolii mai înainte să înveţe şi apoi să boteze, adecă să facă slujbe dumnezeeşti, de unde iarăşi urmează că singur Mântuitorul a legiuit lăţirea învăţăturii. Aşa dar apostolii şi sfinţii părinţi dela începutul Bisericii lui Hrisios au aflat de bine a aşeza nişte zile, în care preoţii să poată propovedui cuvântul lui Dumnezeu şi alte învăţături mântuitoare, iar creştinii să se poată aduna cu înlesnire la această învăţătură. Deci Biserica spre acest sfârşit mântuitor a hotărît zilele Duminecilor şi ale praznicelor. Spuneţi, iubiţilor creştini, de a putut hotărî Biserica ceva mai folositor pentru creştini decât, ce este cugetul ei cu aşezarea Duminecilor şi a praznicelor? Spuneţi-mi, evlavioşilor creştini, cine este PREDICI 161 de vină că acest cuget sfânt al Bisericii, după care ar trebui să se ţină şcoli pentru popor în zile de Dumineci şi de praznic, nu se împlineşte? Ştiţi să-mi spuneţi mărimea pagubei sufleteşti şi trupeşti care o au creştinii de acolo că zilele de Dumineci şi de praznice nu se .sărbează după cugetul sfintei maicii noastre Biserici? Ce socotiţi, cine poartă vina. răului acestuia? Unii veţi zice că preoţimea; alţii iarăşi că poporul este de vină. Preoţimea se va des-vinovăţi cu neascultarea poporului, iar poporul cu nepăsarea preoţimei. Nu aşa, iubiţilor ascultători! Nici să ne'desvi-novăţim pe noi, nici să învinuim pe alţii; ci să mărturisim că ne-a stăpânit răul, că nu ţinem Duminecile şi praznicele după cugetul dreptcredincioasei noastre Biserici. Dacă noi cunoaştem acest adevăr şi vrem să ţinem Duminecile şi sărbătorile după cum voieşte legea Iui Dumnezeu, atunci numai să voim şi numai decât s’a omorît răul care ne-a stăpânit pe noi până acum şi ne-a împiedecat în fo-losurile ce le putem avea din sărbarea cuviincioasă a Duminecilor şi a praznicelor. O, ce lucru uşor este, evlavioşilor creştini, smulgerea^răului acestuia din mijlocul nostru! Pentru acest sfârşit nu trebue altceva decât bunăvoinţă şi statornicie şi numai decât vom serba Duminecile şi celelalte sărbători 'după cugetul Sfintei Maicii noastre Biserici. Voi, precum văd, aţi avea voinţa să sărbaţi pe viitor Duminecile şi sărbătorile după cugetul Bisericii, dar nu ştiţi cum să faceţi. Iată cum să faceţi. Mai înaintea de toate faceţi făgăduială către Dumnezeu, că în toate Duminecile şi sărbătorile veţi veni la slujba dumnezeiască spre a mări pe Dumnezeu şi spre a mul-ţămi bunătăţilor lui, care în toată vremea le dobândiţi dela el; apoi înzestraţi Biserica voastră cu ca-tihismuri, cu carte de cuvântări bisericeşti, cu Sfinte 162 ANDREI ŞAGUNA Scripturi şi cu cărţi de ale sfinţilor părinţi şi rânduiţi ca să vi se citească din unele din aceste cărţi după sfânta liturghie; iar după prânz, la vecernie, încă să vi se citească învăţătura creştinească. Şi totdeauna să aduceţi şi pe copiii şi pe slugile voastre la biserică, spre ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Apoi cealaltă vreme în ziua de praznic s’o petreceţi în trezvia minţii cu gânduri despre suflet şi despre lucrurile voastre casnice. Să mă credeţi, iubiţilor ascultători, că numai o scurtă vreme să sărbaţi praz-nicile după cugetul sfintei noastre Biserici şi numai decât veţi avea o plăcere mare către învăţătura bisericească şi vi se va îndulci inima atât de mult, încât abea veţi putea aştepta venirea Duminecii sau a altei sărbători. Atunci va vorbi către voi un glas tainic din inimă şi vă va zice: „Câtu-S de iubite lăcaşurile Domnului! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu spre curţile Domnului; inima şi trupul meu s’a bucurat de Dumnezeu cel viu, căci precum pasărea şi-a aflat sieşi casă şi turtureaua cuib unde-şi va pune puii săi, aşa am aflat şi eu loc de odihnă şi de mântuire pentru mine! Mai bine este mie să petrec o zi în curţile Domnului decât mii de alte zile afară de curţile Domnului şi mai bine este mie a fi în casa Dumnezeului meu, decât în lăcaşurile păcătoşilor. Dumnezeu dar şi mărire va da; Domnul nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru ne-răutate". In sfârşit numai o scurtă vreme să prăz-nuiţi Duminecile şi sărbătorile după cugetul Bisericii lui Hristos, şi numai decât va striga un glas tainic din inima voastră, care va zice către cer: „Doamne, bună e mie legea gurii Tale, mai vârtos decât mii de aur şi de argint. Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele tale, mai mult decât mierea gurii mele! PREDICI * 163 După ce v’am arătat, iubiţilor ascultători, învăţătura Bisericii noastre despre prăznuirea Duminecilor şi a sărbătorilor, să-mi daţi voie a vă^ arăta sfinţenia -şi mărimea praznicului de astăzi a înălţării Sfintei Cruci a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să vedeţi ce lucru de mântuire vremelnică şi veşnică prăznueşte astăzi, creştinătatea în toată lumea. Vi s’a arătat în cuvântarea despre praznicul Sfântului Constantin şi Elena, cum împăratul Constantin a biruit cu semnul crucii pe Maxentie păgânul, care stăpânea la Apus, şi cum după aceea împăratul Constantin şi maica sa, împărăteasa Elena, s’au botezat şi s’au făcut creştini, şi în sfârşit câtă evlavie şi râvnă au avut ei pentru sfânta lege a lui Dumnezeu. Şi fiindcă atât Constantin cât şi Elena au avut o deosebită cucernicie către sfânta cruce a Domnului, care i-a scăpat pe ei din duşmănia păgânului Maxentie, împărăteasa Elena a hotărît a întreprinde o călătorie la Ierusalim, ca să se închine acelor locuri sfinte, unde Domnul a pătimit, s’a răstignit, a murit şi a înviat — şi ca să zidească biserică deasupra mormântului Mântuitorului şi să cerceteze sfânta cruce a lui. Deci împărăteasa sosind la Ierusalim şi făcând închinăciuni la locurile cele sfinte, unde unul născut fiul lui Dumnezeu a săvârşit lucrul mântuirii pentru tot neamul omenesc, s’a nevoit foarte mult împreună cu fostul atunci patriarh Macarie al Ierusalimului pentru aflarea locului unde era ascunsă crucea Domnului. Şi după multe cercetări s’a adus veste împărătesei că crucea mântuitorului se află sub zidurile unei capişti idoleşti ce o făcuse împăratul păgân Adrian într’un munte mare. Deci împărăteasa înflăcărată de evlavia ce o avea către crucea Domnului, a ieşit la locul cel însemnat împreună cu patriarhul şi cu mulţi preoţi şi 11* 164 ANDREI ŞAGUNA creştini, şi sosind la capiştea idolească a poruncit ca să o risipească şi să sape până la temelia ca-piştei. Intr’aceea împărăteasa cu patriarhul şi cu tot clerul şi poporul se ruga lui Dumnezeu ca să se îndure a-i bucura cu aflarea sfintei cruci, pe care a fost răstignit unul născut fiul lui. Şi iată dacă începură săpătorii să sape aii ieşit din pământ un miros cu totul plăcut şi săpând mai departe au aflat trei' cruci îngropate, adecă una a Mântuitorului şi două ale celor doi tâlhari cari au fost răstigniţi cu Domnul! Pe cât aflarea aceasta a umplut de bucurie pe împărăteasa Elena şi pe toţi cei de faţă, pe atâta se tânguiau ei toţi, / că nu ştiau care dintre cele trei cruci este a Mântuitorului. împărăteasa a rânduit ca tustrele crucile să fie duse în oraş şi Dumnezeu va arăta care din ele este cea pe care a fost răstignit Domnul. Pe când se întorceau ei în Ierusalim, s’a întâmplat că duceau în aceea vreme pe un mort la îngropare. Atunci patriarhul a poruncit ca să stea oamenii cu mortul şi să se puie crucile pe mort, una câte una, zicând că acea cruce va fi a Mântuitorului, care puindu-se pe mort îl va învia. Dumnezeu bogat fiind cu mila, a miluit şi'cu acest prilej Biserica sa, căci puindu-se pe mort crucea pe care a fost răstignit Hristos, a înviat mortul şi aşa s’a descoperit lămurit împărătesei Elena, patriarhului şi tot clerului şi poporului -care din acele cruci este a Mântuitorului. Deci împărăteasa şi toţi ceilalţi numai decât s’au închinat crucii cei de viaţă făcătoare a Domnului şi au sărutat-o. Apoi Macarie patriarhul suindu-se pe un loc înalt, a făcut înălţarea sfintei cruci şi a arătat-o creştinilor cari cu smerenie ziceau: Doamne milueşteLne! Şi de atunci s’a început praznicul înălţării cinstitei cruci a Domnului şi se ţine până în ziua de astăzi şi va rămânea în toate veacurile. Şi cum să nu rămână din neam în neam Praznicul.. PREDICI 165 acesta al înălţării cinstitei Cruci a Domnului? Oare putea-va cineva zice că Biserica'nu are ce să înveţe pe creştini despre crucea Domnului? Cine nu ştie că însuşi Domnul a arătat bunăvoinţa sa către împăratul Constantin, fiind acesta încă păgân şi că cu armele şi cu steagurile cele împodobite cu semnul crucii a biruit pe păgânul Maxentie? Apoi a biruit şi pe vrăşmaşii săi, dela Răsărit cu semnul crucii şi a luat oraşul Bizanţ, care este cheia lumii şi pe care apoi l-a numit, după numele său, Constantinopol, nume care i-a rămas până astăzi. Şi în sfârşit având Constantin şi al treilea războiu cu Schiţii, la râul Dunării, i-a biruit şi pe aceştia cu puterea cinstitei cruci a Domnului. Au doară gândiţi voi, iubiţilor ascultători, că este cineva care ar şti povesti cu deamăruntul toate minunile ce s’au făcut prin crucea Domnului? Indestulaţi-vă din parte-mi cu cântarea care Biserica o aduce astăzi cinstitei cruci, zicând: „Crucii tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă învierea ta-o lăudăm şi o slăvim!" Şi într’alt loc: „Crucea este păzitoare a toată lumea, podoaba Bisericii, stă-pânia împăraţilor, întărirea credincioşilor, slava îngerilor şi dracilor rană!“ Evlavioşilor creştini! Precum din cele de mai sus aţi putut înţelege cugetul sfintei Maicii noastre Biserici, cu care ea a aşezat Duminecile şi sărbătorile, aşa aţi putut pricepe şi îndemnul acela mare care a slujit sfinţilor părinţi pentru aşezarea praznicului de astăzi. Deci, încheiu cuvântarea mea ru-gându-vă, ca să vă aduceţi aminte adeseori de cuprinsul ei şi să vă lăsaţi de obiceiul cel de până acum, cu care v’aţi dedat a serba zilele Duminecilor şi ale praznicelor, dacă acelea n’au fost după duhul Bisericii creştine. Căci obiceiul acesta nu se potriveşte pentru creştini. Străduiţi-vă a ţinea Duminecile şi sărbătorile după cugetul şi aşezământul sfintei lui 166 ANDREI ŞAGUNA Dumnezeu Biserici şi dela datorinţa aceasta să nu vă abată pe Voi nicio lăcomie şi niciun câştig spurcat, pentrucă toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând dela Părintele luminilor. Şi cu deosebire astăzi adunaţi-vă în casa Domnului, ascultaţi cu smerenie slujba dumnezeiască, închinaţi-vă cu cucernicie crucii Domnului, şi sărutaţi-o cu dragoste pentru Hristos, cu bucurie pentru mântuirea ce s’a făcut printrânsa şi cu frică pentru păcate; pentrucă celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează lor spre bine. Amin. PREDICI 16? CUVÂNT LA PRĂZNUIREA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVEI Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voiu pune: intră întru împărăţia Domnului tău. Matei cap. 25, st. 23. Intre multele năzuinţe, cu care se nevoieşte un om simţitor, aceea trebue să fie cea mai de frunte care povăţueşte pe om către cunoştinţa cea mai covârşitoare a fiinţei şi chemării sale. Celce este pătruns de adevărul acesta şi-l urmează, simte în sufletul său că Dumnezeu este cu el şi nimenea împotriva lui; cunoaşte în făpturile şi lucrurile dumnezeeşti mărimea şi atotputernicia Făcătorului, care nimenea dintre oameni nu şi-o poate închipui desăvârşit. Şi cu cât i se arată lui mărimea şi atotputernicia lui Dumnezeu mai mare şi cu cât mai puţin o cuprinde el cu mintea sa, cu atât mai mult se cucereşte şi se umileşte înaintea lui Dumnezeu şi se strădueşte a se face vrednic de mila şi milostivirea Tatălui său celui din cer. Astfel de cunoştinţă despre Dumnezeu este ajungerea năzuinţei cei de căpetenie a omului, adecă t este propăşirea omului în gândirea minţii, în simţirea • inimii, în poftirea cugetului şi în lucrarea închipuirilor. Ştiţi, iubiţilor ascultători, ce istoriseşte evanghelistul Luca la cap. 2 despre Mântuitorul, când era el prunc ca de doisprezece ani? Zice că s’a dus Hristos cu părinţii săi în Ierusalim la praznicul Pâ- 168 ANDREI ŞAGUNA ştilor şi sfârşindu-se zilele praznicului, părinţii lui s’au întors acasă, iar Iisus pruncul a rămas în Ierusalim. Şi părându-li-se părinţilor că Hristos încă se întoarce cu alţi tovarăşi, au călătorit cale de o zi şi l-au căutat pe dânsul între rudenii şi cunoscuţi, şi neaflându-1 s’au întors iarăşi în Ierusalim. După trei zile au aflat pe pruncul Iisus în biserică, şe-zând în mijlocul dascălilor, ascultându-i şi întrebân-du-i pe ei, încât se minunau toţi de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. Şi aşa s’a întors Iisus acasă la Nazaret şi creştea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu darul dela Dumnezeu şi dela oameni. Din povestirea aceasta evanghelică ni se arată lămurit cum Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind încă prunc de doisprezece ani, năzuia să meargă la biserică şi acolo să asculte şi să întrebe pe dascăli şi cum prin năzuinţa aceasta creştea el în înţelepciune, în vârstă şi în darul lui Dumnezeu. Dacă viaţa Domnului nostru Iisus Hristos are să ne fie nouă şi vieţii noastre ca un model şi pildă, atunci cine dintre noi nu va pofti ca şi despre noi să se spună ceea ce evanghelistul Luca a spus despre Iisus, anume că şi noi creştem cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu darul lui Dumnezeu? Datorinţa omului cea de căpetenie şi cea mai sfântă nu poate fi alta decât numai năzuinţa spre înţelepciune, spre cunoaşterea adevărului, spre cunoaşterea evlaviei creştineşti şi spre propăşirea în toate faptele cele bune şi plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. De năzuinţa aceasta şi de propăşirea întrânsa atârnă apoi ca să se spună despre noi că creştem sau nu creştem cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu darul dela Dumnezeu şi dela oameni. Legea lui Dumnezeu care a învăţat-o Hristos şi care prin sfinţii apostoli şi alţi părinţi bisericeşti s’a lăţit până la noi, este întocmită aşa, încât oricine o PREDICI 169 poate înţelege şi pricepe. Ea nu porunceşte ca fiecine să umble mulţi ani la şcoli şi să înveţe ştiinţele cele mai înalte şi ca toată viaţa noastră s’o petrecem cu învăţături; ci povăţuirea şi sfatul legii lui Dumnezeu este, ca fiecare om să se desăvârşească potrivit stării şi chemării sale, care şi-a ales-o pentru susţinerea vieţii sale şi a casnicilor săi, ca fiecare să năzuiască a cunoaşte ce e bine şi ce e rău, ce e de folos şi ce e de pagubă, şi cu cunoaşterea acestora să facă fapte bune şi să se depărteze de cele rele. In sfârşit legea lui Dumnezeu ne încredinţează că tot omul poate să fie bun şi poate să strălucească cu bunătatea sa, adecă cu cinstirea şi evlavia sa către Dumnezeu şi cu purtarea sa cea plăcută către oameni; căci Dumnezeu a dat omului toate însuşirile acelea ■care sunt de trebuinţă pentru cunoaşterea şi punerea în lucrare a faptelor bune. Cine nu ştie că toţi sun-fem zidiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, •că tuturor ne-a dat Dumnezeu minte cu care gândim, pricepem, înţelegem, cunoaştem şi judecăm şi apoi .facem cum ne este voia? Apoi ne-a dat Dumnezeu nu turnai inimă simţitoare şi suflet nemuritor, ci încă şi. darul grăirii, cu care descoperim gândurile noastre. .Apoi prin agerimea minţii omeneşti s’a aflat şi modul scrierii prin care împărtăşim celor depărtaţi de noi cu zeci şi cu sute de miluri toate câte le împărtăşim ■celor de faţă cu gura şi cu graiul. De aci urmează lămurit, că omul nu este zidit dela Dumnezeu ca să lămână în stare nedesăvârşită, ci este zidit ca prin puterea însuşirilor dobândite dela Dumnezeu să-şi aducă neîncetat starea sa la desăvârşire. Iar aceasta atunci o va face, când va năzui către cunoaşterea chemării sale. Despre adevărul acesta ne putem convinge, dacă ne vom da seama că Dumnezeu nu face fără pricină îndestulătoare; prin urmare Dumnezeu nu fără pricină a înzestrat pe om cu măreţele în- 170 ANDREI ŞAGUNA suşiri ce s’au pomenit acum, ci l-a dăruit pe el cu aceea ca să le întrebuinţeze spre folosul său. Aceasta se vede şi din întâmplarea omului căruia i-a dat. Dumnezeu cinci talanţi şi el i-a întrebuinţat bine, de aceea i-a zis lui, Dumnezeu: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voiu pune; intră întru bucuria Domnului tău“, — iar pe celălalt, care a căpătat numai urr talant şi nu l-a ştiut întrebuinţa bine, l-a înfruntat ca pe o slugă leneşă şi vicleană şi a luat dela el talantul. Matei, cap. 25, st. 23, 26. Poate că aţi vrea să înţelegeţi dela mine cum şi ce să faceţi ca să ajungeţi la cunoaşterea adevărului şi prin aceasta la cunoştinţă desăvârşită despre fiinţa şi starea voastră? La aceasta vă răspund cu vorbele Apostolului Pavel către Filipeni, cap. 4r „Blândeţele voastre să fie ştiute tuturor oamenilor,, şi pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea va păzi inimile voastre şi cugetele voastre în Iisus Hristos". Iar mai mult, iubiţilor ascultători, „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, cate sunt bune, câte sunt de bună laudă, orice faptă bună şi orice laudă, acestea să gândiţi,, acestea să faceţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi". Deci, iubiţilor ascultători, dacă vreţi să ajungeţi la, cunoaşterea adevărului, şi prin' aceasta la cunoştinţa desăvârşită despre fiinţa şi starea voastră, trebue să fiţi blânzi, şi atunci .Dumnezeul păcii va păzi inimile şi cugetele voastre în Hristos Iisus. Trebue să gândiţi şi să faceţi lucruri adevărate, cinstite, drepte,, curate, iubite şi acestea gândind şi făcând, veţi dobândi propăşirea voastră în gândirea minţii, în simţirea inimii, în poftirea cugetului şi în lucrarea închipuirilor; şi apoi toţi care vă vor şti şi vă vor cunoaşte vor zice despre voi că creşteţi întru înţelepciune şi cu vârsta şi cu darul dela Dumnezeu şi dela oameni. PREDICI 171 O icoană a-adevăratei năzuinţi către cunoştinţa cea mai desăvârşită, despre fiinţa şi chemarea noastră ne dă cuvioasa Maica noastră Paraschiva, a cărei pomenirfe o prăznuim astăzi; căci toată "Viaţa ei, din fragedele sale tinereţe până la răposarea ei, a fost o necurmată năzuinţă către desăvârşire în ale minţii, ale inimii şi ale cugetului. Ea a fost odrasla unei seminţii alese. Părinţii ei s’au mutat din viaţa aceasta când ea era încă fată tânără. Dar pe cât se tânguia după părinţii ei, ca o fiică bună şi ascultătoare, pe _ atât se străduia a păzi cu sfinţenie şi a împlinK-învăţăturile care le primise dela ei şi a se desăvârşi în toate după cunoştinţa acelor fapte bune care le-a văzut şi le-a învăţat dela părinţi. Şi fiindcă fratele el Maditie s’a făcut călugăr, care apoi a ajuns până la treapta cea înaltă arhierească, de aceea şi în-trânsa s’a deşteptat un dor mare către viaţa pustnicească. Ea nădăjdui în Dumnezeu că lăsându-se de lume şi de lucrurile lumii şi petrecând în pustietate cu postul şi cu privegherea în rugăciuni, va putea ajunge la cunoştinţă deplină despre dumnezeire şi despre viaţa aceasta vremelnică şi despre cea viitoare, veşnică. Deci tânăra Paraschiva toată averea sa moştenită dela părinţi închinându-o bisericilor şi împărţindu-o între săraci, s’a sălăşluit cu osârdie în pustie şi acolo nu se uita la trup, ştiind că este trecător, ci avea grijă numai de sufletul cel nemuritor. Şi aşa petrecea acolo în evlavie, în curăţia trupului şi a sufletului, în gândul despre Dumnezeu şi despre poruncile lui, şi creştea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu darul dela Dumnezeu. Petrecând ea mulţi ani în chipul acesta în pustietate şi văzând că i se apropie ceasul morţii, s’a întors la locul naşterii sale în satul Epivat din ţara Bulgariei, neschimbându-şi viaţa: nici posturile, nici rugăciunile, ci toate acestea făcându-le ca şi cum ar fi fost în pustietate. Apoi sosindu-i 172 ANDREI ŞAGUNA ducerea ei către Dumnezeu, s’a rugat pentru sine şi pentru toată creştinătatea şi aşa şi-a dat fericitul său suflet în mâna lui Dumnezeu şi cu cinste s’a îngropat într’un loc neînsemnat. Iar după multă vreme, fiind împărat la Bulgari drept credinciosul şi evlaviosul Ioan Asan şi aflând de locul unde sunt. moaştele Sfintei Paraschiva, a rânduit numai decât ca Maica Paraschiva să se aducă în biserica cea mare din oraşul împărătesc Târnova, unde moaştele ei făceau multe minuni şi tămăduiri. Iar după ce împărăţia Bulgarilor s’a biruit de Turci, sultanul Selim, răpind multe odoare scumpe bisericeşti, a dus cu sine la Ţarigrad şi moaştele sfintei Paraschiva şi acolo mai întâiu s’au depus în palatul Sultanului. Apoi înţelegând aceasta patriarhul şi ceilalţi creştini, s’au rugat să li se dea odorul acesta bisericesc, care l-au şi căpătat şi l-au pus în biserica patriarhicească. După aceea drept credinciosul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voevod şi Domn al Moldovei, văzând strâmtorarea creştinilor din Ţarigrad, s’a rugat de preafericitul patriarh Partenie, ca să cinstească ţării Moldovei moaştele sfintei Paraschiva. Patriarhul adunând sobor a propus adunării bisericeşti cererea Domnului Moldovei, unde s’a hotărît ca să se facă îndestulare cererii acesteia şi aşa s’a hotărît, ca trei mitropoliţi, însoţiţi de mai mulţi preoţi şi evlavioşi creştini, să ducă moaştele sfintei Paraschiva la Moldova, în capitala Iaşi, unde sosind ei spre. bucuria şi mângâierea a toată ţara Moldovei, au pus odorul acesta scump sufletesc în biserica sfinţilor Trei Ierarhi la anul Domnului 1641, în 14 Octomvrie, unde până în ziua de astăzi se păstrează în aceeaşi mănăstire şi se prăznueşte pomenirea ei ca a unei femei care a ajuns la desăvârşirea gândurilor minţii, a simţirii inimii, care viaţa pustnicească şi fără de gâlceavă a iubit şi în urma lui Hristos, mirelui său, cu osârdie alergând PREDICI 173 şi jugul lui cel bun încă din tinereţele sale asupra-şi luând, cu semnul crucii împotriva vrăşmaşilor celor de gând bărbăteşte s’a întrarmat şi cu rugăciunile şi cu picăturile lacrămilor a stins cărbunii patimilor; pentru aceea şi stă dânsa astăzi înaintea lui Hristos şi se roagă pentru noi cei ce cinstim pomenirea ei. Iubiţilor ascultători! Oare poate să fie pentru un creştin răsplată mai mare de cum este răsplata slugii cei credincioase din Evanghelie, către care a zis Mântuitorul: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău?“ Sau poate să fie pentru un creştin pedeapsă mai mare de cum este pedeapsa slugii cei leneşe din Evanghelie, pe care a înfruntat-o Hristos şi a luat dela ea talantul? Din pildele acestea vă puteţi încredinţa că Dumnezeu n’a dat omului atâtea însuşiri alese fără scop, ci i le-a dat spre un sfârşit, hotărît, ca să le întrebuinţeze spre binele său vremelnic şi veşnic şi ca să le aducă la desăvârşire, arătându-se mulţumitor către preabunul şi bogatul său dăruitor. Dar şi pildele de toate zilele ne pot încredinţa că numai aceia dintre noi au cinste şi omenie, ale căror blândeţe sunt cunoscute, cari vorbesc adevărul, cari petrec în cinste, cari sunt drepţi, cari sunt curaţi în fapte şi în vorbe. Dar de ce să nu aibă cinste şi omenie şi aceia cari sunt sălbatici, cari vorbesc minciuni şi înşelăciuni, cari sunt nedrepţi şi necuraţi în fapte şi în vorbe? Să nu ne mirăm de aceasta pentrucă aceia sunt folositori neamului omenesc, cu năravul lor cel blând şi moştenesc împărăţia lui Dumnezeu, iar aceştia sunt spre paguba neamului omenesc, pentrucă Hristos numai acelora le zice să intre întru bucuria Domnului lor, iar pe aceştia îi înfruntă ca pe nişte slugi leneşe şi viclene. Păziţi adevărul acesta, că trupul este trecător, iar sufletul este nemuritor; că viaţa noastră trupească 174 ANDREI ŞAGUNA este ţărmurită la câţiva ani, iar viaţa sufletească va ţinea în vecii vecilor: Feriţi-vă a fi numai oameni trupeşti şi a avea grijă numai de trup. Străduiţi-vă să aveţi numai atâta grijă de trup, cât i se cuvine şi cât cere trebuinţa, iar grija cea mai mare şi neîntreruptă să o aveţi pentru suflet şi prin suflet pentru viaţa cea fiitoare. Căci de mult a zis Apostolul Pavel către Evrei cap. 13, st. 14, că „nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe cea care va să fie“. Iar Mântuitorul Hristos zice la evanghelistul Ioan cap. 5, st. 28 şi 29: „Va veni ceasul întru care toţi cei ce sunt în mormânturi vor auzi glasul lui Dumnezeu; şi vor ieşi cei ce au făcut bine întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut rele întru învierea judecăţii". Iată răsplata celui ce face bine; el se scoală din - mormântul său întru învierea vieţii, lucrul prea firesc, pentrucă cel ce face bine şi-a adus fiinţa sa la o desăvârşire, la o stare luminată, în care s’a depărtat de rele şi a făcut numai cele bune, a cunoscut mărimea bunătăţii lui Dumnezeu şi însuşirile cele mari cu care l-a miluit pe-el Făcătorul, de aceea a slujit şi s’a închinat lui Dumnezeu, l-a iubit pe el şi pe aproapele său. In scurt, ca un om el şi-a pus năzuinţa sa în aceea, ca să-şi cunoască fiinţa şi starea şi cunoaşterea aceasta să o aducă la desăvârşire pe care a şi ajuns-o, învrednicindu-se de răsplata desăvârşirii, adecă ieşind din mormânt întru învierea vieţii. Iată acum şi răsplata celui ce face rele: el iese din mormânt întru învierea judecăţii. Lucru aşişderea prea firesc, căci cel ce. face rele trăieşte într’o sălbătăcie volnică. Aceasta îl aruncă dintr’un păcat într’altul şi îl lipseşte de gândire despre Dumnezeu şi despre fiinţa şi chemarea sa, îl face rob patimilor trupului, îl ţine în gândul acela mincinos ca şi cum ar fi aici pe pământ cetatea stătătoare şi şi ca şi cum nu ar fi dator a căuta pe cea fiitoare. Pe ] PREDICI 175 scurt, cel ce slujeşte numai trupului şi de suflet nu grijeşte, de acela să nu ne mirăm dacă va ieşi din mormânt spre învierea judecăţii, care îi este răsplata cea dreaptă, pentrucă şi-a îngropat talantul şi nu l-a adus la bună sporire. . De aceea, iubiţilor ascultători, ştiind voi că toată fericirea omului, pământească şi cerească, atârnă de năzuinţa care ne povăţueşte către cunoştinţa cea de-' săvârşită a fiinţei şi a stării noastre, apoi ştiind şi aceea că de se va strica pământeasca noastră casă a lăcaşului acestuia, avem zidire dela Dumnezeu, casa cea nefăcută de mână şi veşnică în ceruri, să ne nevoim a aduce puterile trupeşti şi sufleteşti la o astfel de desăvârşire, încât în această viaţă să se poată zice despre noi că creştem şi ne întărim în înţelepciune, în vârstă şi cu darul lui Dumnezeu, iar la învierea morţilor să ieşim din mormânturile noastre întru învierea vieţii, şi aşa să ne facem vrednici de cuvintele Mântuitorului, cu care a răsplătit năzuinţa slugii cei credincioase pentru înmulţirea talanţilor, .zicându-i: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voiu pune: Intră întru bucuria Domnului tău“. Amin. / / 176 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA PRAZNICUL SFÂNTULUI MĂRITULUI MUCENIC DIMITRIE Toate le pot întru Hristos, cel ce mă.întăreşte (Filipeni, cap. 4, st. 13) Când închinarea şi slujirea de idoli şi păgână-tatea se împuţina şi când zidurile cele măreţe ale ' bisericii lui Solomon începură a se risipi, atunci învăţătura lui Hristos făcea înaintări şi răspândea cunoştinţa închinării la unul adevăratul Dumnezeu în Sfânta Treime şi cu biruinţă se încununa zisa Mântuitorului: „Cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele mele nu vor trece". (Luca, cap. 21, st. 33). Dar nici că a putut să se întâmple altmintrelea. Care dintre cei nepărtinitori au putut să nu creadă învăţăturilor şi făgăduinţelor Mântuitorului Hristos? Sau cine s’ar fi putut îndoi de împlinirea lor? Au doar putut-a rămânea jidovul lângă legea lui Moisi, auzind dela Hristos întemeierea legii celei nouă, care cuprindea în sine plinirea legii lui Moisi şi a prorocilor? Sau putut-a rămânea păgânul lângă dumnezeii cei ciopliţi ai părinţilor săi, auzind dela Hristos, fiinţa cea atotputernică şi de viaţă dătătoare a unui adevărat Dumnezeu? Nici jidovul nici păgânul nu putea rămânea în rătăcirea lor de mai înainte; lucrarea minţii sănătoase care se deşteptase în ei prin învăţăturile lui Hristos îi silea a nu se mai uita la idoli, ci a căuta spre adevăratul Dumnezeu şi PREDICI 177 spre legea şi Biserica lui cea propoveduită prin Hristos. Atât jidovul cât şi păgânul chiar şi nevrând trebuia să cunoască, cum că slujirea şi cinstirea lui Dumnezeu, cea întemeiată de Hristos, cu totul se potriveşte cu mintea omului, cu rândul cel obştesc al firii şi cu năzuinţa omului către cele înainte şi desăvârşite. Atât jidovul cât şi păgânul chiar 'şi nevrând trebuia să mărturisească, cumcă omul numai prin legea lui Hristos se poate bucura de lumina cunoştinţei cei adevărate despre Dumnezeu, ca făcătorul său, şi despre chemarea sa pe pământ şi că numai singură împlinirea învăţăturilor lui Hristos nu numai pe un om, sau pe oarecâţiva, ci pe tot neamul omenesc îl poate face norocit şi fericit în această şi în cealaltă viaţă. Astfel de cugetări şi convingeri a produs şi a deşteptat învăţătura lui Hristos în jidovi şi în păgâni. însă scrierile sfinţilor părinţi ne încredinţează că pentru lăţirea creştinătăţii, care este Biserica lui Hristos, a ajutaţ foarte mult şi viaţa şi faptele creştinilor celor dintâi, între cari se află bărbaţi şi femei din toate clasele şi de toată vârsta; între ei se află stăpânitori şi supuşi, învăţaţi, ostaşi, neguţători şi economi, cari toţi erau pildă vie a dragostei către Dumnezeu şi către aproapele; erau milostivi, binefăcători, averile lor le socoteau de obşte, erau paşnici şi petreceau în rugăciuni; în scurt, ei păreau altora că prin legea lui Hristos s’ar fi făcut mai pe siis de ceilalţi oameni, căci simţeau în sufletul lor o fericire pe care alţii nu şi-o puteau- nici măcar închipui. Nu numai că-şi împlineau datorin-ţele lor de supuşi şi ascultau de legile stăjpânirii, ci prin faptele lor îndemnau şi pe alţii ca să facă asemenea. Ostaşul creştin păzea simţul omenesc faţă de vrăşmaşul stăpânirii sale încă şi în crâncenia războiului; săracul avea totdeauna câte o bucăţică de pâine, din care putea împărtăşi pe cel mai lipsit 12 178 ANDREI ŞAGUNA ■decât el; neguţătorul şi economul se îndestula cu câştig mic, orice faptă bună făcea atunci creştinul, mulţămea lui Dumnezeu că a putut-o face, dar nu se mândrea, nici se fălea. Astfel de purtare a creştinilor vechi a trebuit să pună în uimire, pe fiecare om care vedea unele ca aceste şi a trebuit să simtă în inima sa o aplecare către legea care produce în om asemenea purtare frumoasă. Deci nu este de mirare dacă legea lui Hristos din zi în zi trăgea la sine mai mulţi şi mai mulţi închinători. Deşi minunile şi prorocirea a încetat cu înălţarea Mântuitorului şi cu răposarea cea mucenicească a apostolilor, totuşi sub scutul proniei dumnezeeşti nu numai că nu s’au împiedecat lăţirea şi întărirea învăţăturii lui Hristos, ci tot mai mult creştea şi se mărea, pentrucă evangheliştii au scris viaţa Mântuitorului, apoi eva’ngelistul Luca a descris şi faptele apostolilor; pe lângă aceasta trimiterile în scris ale mai multor apostoli către felurite popoare şi oraşe erau mijloacele cele mai sigure pentru lăţirea şi întărirea cuvântului lui Dumnezeu; căci toate scrierile acestea le ceteau creştinii cu mare evlavie şi râvnă şi cei cari nu le aveau nu pregetau a osteni să şi le scrie; şi aşa s’au lăţit cărţile Evangheliilor, a Faptelor şi a Trimiterilor apostolilor. Apoi s’au şi tradus acelea în felurite limbi, după cum era trebuinţa osebiţilor creştini. Insă să nu socotim că creştinii aceştia^ buni şi adevăraţi n’au avut să sufere multe scârbe şi nevoi. Pentrucă deşi stăpânitorii şi diregătorii cari, fireşte, se închinau pe atunci încă la idoli, erau nepăsători şi fără băgare de seamă în privinţa lăţirii şi întăririi creştinităţii şi creştinii puteau trăi în pace, totuşi nu lipseau dintre închinătorii de idoli şi mulţi de aceia cari cu cea mai mare ură, pismă şi vrăşmăşie priveau cum se lăţeşte învăţătura lui Hristos şi cum PREDICI 179 se înmulţesc creştinii. Urgia aceasta din partea păgânilor, însoţită de credinţa lor cea deşartă, se revărsa adeseori în răsbunarea cea mai crâncenă asupra creştinilor. Aşa, spre pildă, dacă se întâmpla vreo nenorocire în ţară, atunci ei ziceau că aceasta este o urmare a mâniei dumnezeilor lor pentru legea lui Hristos care începuse a se lăţi şi închinarea dumnezeilor lor a se împuţina. Popii idoleşti întăreau această deşartă credinţă în oamenii lor, căci veniturile lor începură a scădea şi strigau asupra creştinilor ca asupra unor păcătoşi, pentru cari dumnezeii lor trimit asupră-le pedepse de foamete, de boală şi de alte nenorociri. Apoi socoteau dânşii că şi stăpânirea împărăţiei lor din vina învăţăturii lui Hristos şi pentru purtarea creştinilor începe a slăbi. împrejurările acestea au făcut ca ura şi urgia asupra creştinilor să crească tot mai mult şi aşa s’au născut goanele şi asuprelile cele îngrozitoare şi înfiorătoare asupra creştinilor, cari fără de nicio vină, decât că nu vreau să se închine idolilor, se aruncau în temniţă, în gropi de var nestins, se dau fiarelor sălbatice spre pradă şi mâncare, se puneau în furci, li se tăia capul, sau se ucideau cu smoală şi noaptea se aprindeau ca să slujească trupurile lor aprinse de luminări; şi iarăşi, pe unii după ce îi munceau şi tot trupul lor îl zdrobeau, îi puneau de vii în frigare şi îi frigeau. O pildă de astfel de munci aflăm şi în viaţa Sfântului marelui mucenic Dimitrie, pomenirii căruia a închinat Biserica sărbătoarea de astăzi şi despre care aşa povesteşte Viaţa Sfinţilor: Sfântul Dimitrie era din neam mare, de părinţi creştini şi evlavioşi. Tatăl lui era voevod în cetatea Solunului şi când a ajuns Dimitrie ca să poată cunoaşte şi înţelege adevărul, părinţii lui i-au arătat icoana lui Hristos şi a Născătoarei de Dumnezeu, învăţându-1 sfânta credinţă şi spuindu-i toate câte 12* ANDREI. ŞAGUNA duc la cunoştinţa unuia adevărat Dumnezeu, ară-tându-i totodată şi spurcăciunea dumnezeilor păgâ-neşti şi a idolilor. Dimitrie şi-a întipărit adânc în frageda sa inimă învăţăturile părinţilor şi cu evlavie a sărutat icoana lui Hristos şi a Născătoarei de Dumnezeu. După ce împăratul păgân Maximian a înţeles moartea voevodului din Solun, care precum am zis era tatăl lui Dimitrie, a chemat la sine pe Dimitrie, care era unul dintre cei mai viteji ostaşi, şi l-a pus pe el voevod al Solunului, zicându-i să păzească patria şi să o curăţe de necuraţii creştini, ucigând pe toţi cei ce cheamă numele lui Hristos. Dimitrie luând dela împăratul diregătoria aceasta înaltă, a mers acasă şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturora, fără nicio sfială, numele Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţa pe toţi sfânta credinţă în unul adevăratul Dumnezeu, desrădăcinând păgâ-nătatea şi slujirea idolilor. Nu mult după aceea înţelegând împăratul Maximian că voevodul său din Solun, Dimitrie, este creştin şi că lăţeşte creştinătatea între păgâni, s’a mâniat şi a venit în Solun. După ce a aflat Dimitrie de venirea lui Maximian, prin sluga sa cea credincioasă Lup, şi-a împărţit toată averea săracilor şi văduvelor şi s’a pregătit la moartea niucenicească prin rugăciuni şi prin posturi. Deci sosind împăratul, l-a întrebat pe el (de sunt adevărate cele ce a auzit despre el? Dimitrie, fiind cu totul încredinţat despre adevărul legii creştineşti, s’a mărturisit pe sine de creştin înaintea împăratului.. Maximian înfocat de mânie împotriva lui Dimitrie a poruncit ca să-l pună în temniţa cea mai adâncă, unde întrând sfântul a văzut o scorpie mare, care se apropia ca să-l muşte, însă el s’a întrarmat cu semnul sfintei Cruci şi a rămas nevătămat. In vremea aceea era obiceiu, ca oriunde venea împăratul să se facă nişte privelişti de lupte şi de jocuri. Aşa PREDICI 181 s’a întâmplat şi la Solun în cinstea împăratului Maximian. Pentru luptă se aduceau oamenii cei osândiţi şi creştini şi fiindcă cei ce se luptau cu aceştia erau nişte oameni aleşi, tari şi mari şi bine înarmaţi, se întâmpla foarte lesne ca să biruiască pe cei ce se aduceau spre luptă. Un luptaş, anume Lie, era cel mai tare între toţi, încât şi omorîse foarte mulţi, mai cu seamă dintre creştini. Văzând aceasta un tânăr creştin, anume Nestor, i s’a făcut milă de creştinii cei mulţi ucişi şi s’a dus la Dimitrie în temniţă şi i s’a plâns amar. Sfântul însemnând pe Nestor cu semnul sfintei cruci, i-a zis: „Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi". Şi a alergat tânărul Nestor Ia privelişte şi a chemat pe Lie ca să se lupte amândoi. împăratul şezând într’un loc înalt şi auzind vorbele lui Nestor, I-a chemat la sine zicându-i: „De ce nu-şi cruţă tinereţile sale şi cum cutează să se lupte cu Lie; de ce nu-i este jale de frumuseţea sa şi dacă este sărac îl va face să se îmbogăţească, numai ca să nu se ducă la luptă cu Lie, şi să nu-şi piarză viaţa". Iar Nestor a răspuns: „O, împărate! Eu nu sunt sărac, nici voi pierde viaţa mea în luptă cu Lie, căci eu sunt creştin şi Dumnezeul puterilor îmi va fi mie spre ajutor". După acestea s’a început lupta şi iată'că tânărul creştin Nestor a biruit pe Lie, surpându-1 jos în nişte suliţe foarte ascuţite. împăratul orbindu-se de mânie numai decât a poruncit să se taie capul lui Nestor, ceeace s’a şi făcut. In istorioara aceasta se cuprinde temeiul cuvintelor din troparul Sfântului Dimitrie, cu care cântăm astăzi: „Mare apărător te-a aflat lumea întru primejdii, purtătorule de chinuri, pe tine cela ce ai biruit pe păgâni; deci precum mânia lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa sfinte Dimitrie pe Hristos Dumnezeu roagă-1, să ne dăruiască nouă mare milă". 182 ANDREI ŞAGUNA Ce socotiţi, evlavioşilor creştini, că doară s’a stâmpărat mânia Iui1 Maximian cu tăierea capului tânărului creştin Nestor? Nici decum; pentrucă în-ştiinţându-se împăratul cumcă Nestor înainte de a se lupta cu Lie a fost în temniţă la Sfântul Dimitrie şi dela el a luat îndrăzneala pentru luptă, a socotit pe Dimitrie de pricinuitorul omorului lui Lie şi aşa a poruncit ca şi pe sfântul să-l ucidă cu suliţele, ca precum a murit Lie surpându-se în suliţe de Nestor, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. In urma poruncii acesteia au intrat ostaşii în temniţă şi aflând pe sfântul stând la rugăciune l-au împuns pe el cu suliţele şi şi-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul şi sfântul său suflet, iar trupul lui s’a aruncat pe pământ, de unde oarecari din credincioşi mergând noaptea, l-au luat în taină şi l-au îngropat. Mânia lui Maximian nu s’a alinat nici prin vărsarea nevinovatului sânge al Sfântului Dimitrie, căci a poruncit ca şi lui Lup, care era slujitor credincios al lui Dimitrie, să i se taie capul, ceeace s’a şi făcut, aducându-se de pricină împrejurarea că Lup a stătut de faţă când stăpânul său a. fost străpuns cu suliţele şi că atunci a luat haina cea sângerată a lui Dimitrie şi inelul lui I-a muiat în sânge, ca apoi haina şi inelul să le dea creştinilor, ca o vistierie mare. Intr’adevăr din măsurile acestea neomenoase ale unui împărat păgân se poate vedea lămurit urgia, mânia şi goanele care Ie sufereau creştinii aceia buni în vremile acelea pentru credinţa lor în unul adevăratul Dumnezeu; dar totodată putem pricepe lămurit şi tăria cea mare care au avut-o creştinii către legea lui Dumnezeu. Când socoteşte creştinul de astăzi acele crâncene goane care le sufereau creştinii din veacurile acelea, trebue să se mire de învăpăiata lor dragoste şi alipire către învăţăturile şi fă- PREDICI 183 găduelile lui Hristos. Aşa este, evlavioşilor creştini, că noi astăzi ne mirăm de atâta bărbăţie ce arătau creştinii de atunci şi zicem în noi, că noi astăzi nici goana cea mai mică nu am suferit-o pentru legea lui Hristos, dacă ne-ar apuca vre-o strâmtoare. Crez că noi nu am urma pilde acelor creştini. Dar pentru ce nu? Pentrucă ei mai mult se deprindeau xu cunoaşterea legii lui Dumnezeu decâl noi, pentrucă din cunoaşterea legii lui Dumnezeu ei ştiau bunătăţile care le moşteneşte creştinul în cealaltă viaţă, iar noi nu avem nicio cunoştinţă de aceste bunătăţi, căci sau nu cunoaştem legea lui Dumnezeu, sau o cunoaştem numai pe deasupra. Ei în împrejurările acelea triste nu numai că se ţineau tari în creştinătate, ci încă şi biruiau păgânătatea. Vărsarea sângelui lor pentru Hristos o socoteau de cea mai mare a lor norocire. Ei prăznuiau cu cetiri, cu, cântări duhovniceşti şi cu Psalmi pomenirea vreu- -nui frate al lor, care s’a învrednicit de cununa muceniciei, şi, dimpotrivă, despreţuiau pe cei cu inimă slabă, cari de frica muncilor se lepădau de Hristos. Jidovii şi păgânii căutau cu uimire la răbdarea bărbătească a mucenicilor, cu care ei sufereau^ muncile cele mai crâncene. Ba mulţi între jidovi şi păgâni au ajuns chiar să compătimească pe creştini, văzând cum se muncesc nişte oameni cinstiţi, învăţaţi, nevinovaţi şi născuţi din neamuri strălucite, numai pentrucă nu vreau să slujească idolilor. Compătimirea aceasta către creştini a produs în mulţi jidovi şi păgâni nişte cugetări şi cercetări despre legea creştinească şi aşa^mulţi dintre ei cunoscând înţelepciunea lui Hristos, adevărul învăţăturii lui şi virtuţile cele măreţe care le-au propoveduit, se ţineau norociţi şi mândri că şi ei s’au putut face creştini. In chipul acesta prin lumina Evangheliei se înmulţeau creştinii, iar prin munci se împuţinau. Insă este 184 ANDREI ŞAGUNA mare deosebire între numărul cu care creşteau creştinii şi între numărul cu care se împuţinau. Căci când jidovii au răstignit pe Hristos pe muntele Gol-gotei, să fi fost în Ierusalim una sută de creştini gata să-şi jertfească viaţa .pentru învăţătura lui Hristos; când jidovii au omorît suta aceasta de creştini, atunci una mie de creştini a mărturisit învăţătura Iul Hristos; iar când s’au omorît şi aceştia, atunci numărul creştinilor se suise la mai multe milioane. Ar fi ruşine să se afle cineva dintre creştini, care să nu fie adăpat după cuviinţă în creştinătatea sa, adecă în legea lui Dumnezeu. Ci fiindcă şi omul cel mai învăţat are lipsă de învăţături nouă, vă sfă-tuesc, iubiţilor creştini, ca toată nevoinţa voastră să o puneţi în cunoaşterea legii lui Dumnezeu, ca să arătaţi în credinţa voastră fapta bună, iar în fapta bună ştiinţă, iar în ştiinţă înfrânare, iar în.înfrânare • răbdare, iar în răbdare buna creştinătate. Toate acestea le puteţi face în Hristos, căci el este cel ce ne întăreşte pe noi, Amin. PREDICI 185 CUVÂNT LA PRAZNICUL SOBORULUI SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL Unuia Dumnezeu, împăratului vecilor, celui nemuritor, celui nevăzut cinste şi mărire în vecii vecilor. Timotei 1. cap. 1, st. 17. Cu drept se poate zice, că de aceea a scăzut •evlavia cea cuviincioasă a creştinilor către Atotputernicul Dumnezeu, pentrucă cei mai mulţi dintre creştini nu sunt adăpaţi de ajuns cu învăţătura creştinească. Din această pricină nu-şi pot face închipuire desăvârşită despre Dumnezeu, prin urmare şi evlavia lor rămâne nedesăvârşită faţă cu mărimea Făcătorului. Este o mare şi nespusă nenorocire pentru neamul creştinesc, că creştinii nu au cunoştinţă deplină despre Dumnezeu şi despre mărimea lui. Ascultaţi, evlavioşilor creştini, cum vorbeşte Dumnezeu către cei ce-1 cunosc pe el desăvârşit. „întreabă pe cele cu patru picioare şi-ţi vor spune, şi pasările cerului şi-ţi vor povesti; grăieşte pământului şi-ţi va spune, şi-ţi vor tâicui ţie peştii mării, că mâna Domnului a făcut acestea şi că în mâna lui este sufletul tuturor celor ce vieţuesc şi sufletul a tot omul". Iov. cap. 12, st. 7-10. Şi iarăşi; „Cerurile spun mărirea lui. Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria. 186 ANDREI ŞAGUNA Ziua zilei spune cuvânt şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se auză“. Psalm 18, st. 1-3. Sfântul apostol Pavel, după ce a cugetat mult asupra mărimii lui Dumnezeu, scrie către Evrei cap. 3, st. 4: „Toată casa se zideşte de cineva, dar cel ce a făcut toate, Dumnezeu este“. Prin aceste cuvinte a însemnat el puterea cea mică a omnlui, dar totdeodată şi puterea cea atotfăcătoare a lui Dumnezeu. De aceea apoi a învăţat pe Timoteiu în I. Timotei cap. 1, st. 17: „Că unuia Dumnezeu împăratului veşnic, celui nemuritor, celui nevăzut cinste şi mărire în vecii vecilor!" Cuviosul proroc Isaia, la cap. 40, st. 26 aşa înfruntă pe poporul care şi-a uitat de Dumnezeu: „Căutaţi înşivă cu ochii voştri şi vedeţi cine a făcut acestea toate; cel ce scoate după număr podoaba sa şi toate pe nume le cheamă!" Iubiţilor creştini! Nu mă îndoiesc că cuvintele acestea scoase din Sfânta Scriptură se întipăresc în inimile voastre şi deşteaptă în mintea voastră doriri ca să cunoaşteţi în viitor pe Dumnezeu mai deplin de cum l-aţi cunoscut până acum. Voi doriţi a şti cine e Dumnezeu? Au nu ştiţi că singur Hristos ne-a învăţat pe noi a numi pe Dumnezeu Tatăl, zicând: „Când ne vom ruga aşa să ne rugăm: Tatăl nostru carele eşti în ceruri". Au nu ştiţi că prorocul David în Psalm 102, st. 13 cântă: „Precum a miluit Tatăl pe fii, a miluit Domnul pe cei ce se tem de dânsul; că.el’a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem". Aşa dar Dumnezeu este Tatăl nostru; de aceea şi Apostolul Pavel a învăţat pe Efeseni cap. 4, st. 6 zicând: „Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor care este peste toate şi prin toate şi întru noi toţi". Iar către Coloseni PREDICI 187 cartea 2-a, cap. 1, st. 3 zice: „Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, părintele milelor şi Dumnezeul a toată mângâierea". , O, nume dulce! O, nume mângăitor pentru tot sufletul creştinesc! Dumnezeu este Tatăl nostru, căci precum adevereşte acelaş apostol către Romani c. 8, st. 15. „Nu am luat duhul robiei spre temere, ci am luat duhul primirii de fii, întru care strigăm: Avva, Părinte!" , Dumnezeu ni se arată nouă Tatăl prin însuşi lucrările sale, care ni le face; toate lucrurile Iui sunt lucruri de iubire. Despre iubirea aceasta scrie evanghelistul Ioan c. 3, st. 16-17: „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe fiul său unul născut l-a dat, ca tot cel ce crede întru dânsul să nu piară, ci să aibă via{ă>de veci; că n’a trimis Dumnezeu'pe fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el“. înţeleptul Solomon, răpit fiind de cunoştinţa iubirii lui Dumnezeu către lume, şi-a ridicat ochii sufletului către cer şi a zis:, „Doamne! Tu iubeşti toate cele ce sunt şi de nimica din cele ce ai făcut nu-ţi pare rău; căci nimica nu ai făcut, ce să urăşti". Cap. 11, st. 25. Aşa şi prorocul Moisi în a V. carte cap. 7, st. 7-8 încredinţează pe poporul israilitean despre iubirea lui Dumnezeu, grăindu-i următoarele: „Nu pentru că sunteţi mai mulţi decât celelalte neamuri v’a ales şi v’a osebit pe voi Domnul, ci pentrucă v’a iubit pe voi". Aşa dar Dumnezeu ne este nouă tată şi iarăşi zic Tată care ne iubeşte pe noi. Deci cum să nu gândim la Tatăl nostru? Cum şă nu împlinim voia lui, voia unui tată care ne iubeşte? Cum să nu-1 iubim şi noi pe el, când a grămădit asupră-ne mulţime de bunătăţi? Cum să nu-i slujim lui, care este unul adevărat vecinic Dumnezeu şi făcător a toate? Spre cine putem avea nădejde de ajutor, de nu spre 188 ANDREI ŞAGUNA Dumnezeu care ne este tată miluitor şi ştie cele trecute, cele de acum şi cele viitoare? Să zicem cu Psalmistul: „Nădăjduiţi spre Domnul toată adunarea popoarelor şi vărsaţi înaintea lui inimile voastre, căci Domnul este ajutorul nostru". Să fie în gura noastră cântarea cea dulce a sfintei Maicii noastre Biserici şi să zicem: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperemântul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă, mărire Ţie!" Prorocul David, socotind bunătăţile cu care omul este înzestrat dela Dumnezeu şi fiind pătruns de dânsele, cântă în Psalmul 8: „Doamne Dumnezeul nostru! Ge este omul, că-1 pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-1 cercetezi pe el? L-ai micşorat pe dânsul cu puţin decât pe îngeri ; cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el şi l-ai pus pe el peste lucrurile mâinilor tale; toate le-ai supus sub picioarele lui, oile şi boii, toate şi încă şi dobitoacele câmpului, pasările cerului şi peştii mării. Doamne Dumnezeul nostru! Cât este de minunat numele Tău în tot pământul!" Aci zice prorocul între altele, că Dumnezeu a micşorat pe om cu ceva mai puţin decât pe îngeri. Ca să putem înţelege cuvintele acestea proroceşti este de lipsă a şti ce sunt îngerii? Deslegarea întrebării acesteia se potriveşte şi cu însemnătatea sărbătorii de astăzi, căci astăzi prăznuim pe Arhangelul Mihail, care este mai marele oştilor îngereşti. In Sfânta Scriptură se pomenesc duhuri de două feluri, unele fără trup, iar altele înconjurate cu trup. Duhurile cele fără de trup se numesc îngeri, iar cele înconjurate cu trup se cheamă suflete omeneşti. Deci îngerii sunt duhuri fără trup. Dumnezeu a zidit pe îngeri ca să-l laude şi să-i slujească Lui. Isaia prorocul s’a învrednicit a auzi din cer următoarea cântare îngerească: „Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de mărirea lui". Cap. 3, st. 6. PREDICI 189 Iar la naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos păstorii au auzit din cer această cântare îngerească: „Mărire întru cei de sus de Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" Luca 2, st. 14. Dumnezeu de multe ori a trimis în lume pe unii dintre îngeri, ca să vestească aleşilor săi voia şi porunca lui şi a făcut în lume minuni prin îngeri; aşa prin ' îngeri a împiedecat Dumnezeu pe Avraam dela jertfirea fiului său; zămislirea Mântuitorului a vestit-o Preasfintei Fecioare Maria Arhanghelul Gavriil; Apostolul Filip a fost îndreptat prin înger ca să meargă din Ierusalim la Gaza; îngerul a vestit mironosiţelor învierea lui Hristos;, îngerul a vestit şi păstorilor naşterea lui Hristos; îngerul tulburba în tot anul apa scăldătoarei Vitezda; îngerul înainte a vestit maicii lui Samson naşterea unui fiu; îngerul a îmbărbătat pe Ilie în fuga sa dinaintea Izabelei; Arhanghelul Rafail a petrecut pe tânărul Tovie în călătoria lui; îngerul a povăţuit pe prorocul Avacum ca să ducă lui Daniil hrană în groapa leilor; îngerul a adus veste şi lui Zaharie despre naşterea fiului său Ioan; îngerul a scăpat pe apostoli din prinsoare; când Pavel călătorea pe mare şi era în primejdie de a se înneca cu cei împreună călători din pricina furtunii ce se iscase pe mare, îngerul i s’a arătat lui şi i-a vestit că el cu toţi ceilalţi călători va scăpa din primejdie şi numai corabia se va îneca.- îngerii duc rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu. O pildă pătrunzătoare avem în privinţa aceasta la Tovie cap. 12, st. 9-16, unde îngerul Rafail zice către Tovie; „Mai bihe este a face milostenie decât a strânge aur, că milostenia din moarte izbăveşte şi curăţă tot păcatul; cei ce fac milostenie şi dreptate umplea-se-vor de viaţă, iar cei ce păcătuesc vrăşmaşi sunt vieţii lor. Nu voiu ascunde de către voi niciun cuvânt, că am zis: taina împăratului'bine este a o 190 ANDREI ŞAGUNA ascunde, iar lucrUrile lui Dumnezeu a le descoperi mărire este. Deci când te rugai tu şi noru-ta Sarah, eu am adus pomenirea rugăciunii voastre înaintea Celui sfânt şi când îngropai pe cei morţi, aşişderea eram de faţă cu tine şi când nu te-ai lenevit a te scula şi a lăsa prânzul tău, ca să mergi să îngropi pe cel mort, nu era necunoscutiLrnie fapta ta cea bună, ci împreună cu tine eram. Şi acum m’a trimis pe mine Dumnezeu, să te vindec pe tine şi pe noru-ta Sarah. Eu sunt Rafail, unul dintre cei şapte îngeri sfinţi, cari aduc rugăciunile sfinţilor şi ies înaintea măririi Celui sfânt“. îngerii se îngrijesc de oameni, de popoare întregi şi de aceea se cheamă îngeri păzitori. Psalmistul David în Psalmul 33, st. 7 zice: „Aşeza-se-va îngerul Domnului lângă cei ce se tem de dânsul, şi-i va izbăvi pe ei“. Asemenea zice şi evanghelistul Matei cap. 4, st. 6: „îngerilor săi va porunci pentru tine ca să te păzească, şi pe mâini te vor ridica, pentru ca nu cumva să împiedeci de piatră piciorul tău“. Iar arhanghelul Mi'nail aşa mângăie pe prorocul Daniil, când acesta era în război cu împăratul Perşilor: „Nu te teme, Daniile! Eu sunt Mihail, unul dintre cei mai dintâi între cei mari, şi am venit să-ţi spui ţie câte se vor întâmpla poporului tău în zilele cele de apoi; deci nu te teme, bărbatul doririlor, pace ţie, îmbărbătează-te şi te întăreşte". Prorocia Daniil, cap. 11, st. 13, 14, 19. s Pentru însuşirile cele alese cu care Dumnezeu a înzestrat pe îngeri şi i-a rânduit de păzitori neamului creştinesc, a primit sfânta noastră Biserică a prăznui ziua de astăzi a Sfântului Arhistratig Mihail după predaniile celor de Dumnezeu insuflaţi părinţi, lepădând reaua credinţă mai de mult a cinstirii îngerilor, care era aflată de eretici şi de închinătorii i. PREDICI 191 de idoli. Căci încă în legea veche, când s’a început idolatria, adecă închinarea la chipuri cioplite, la soare, la lună şi stele, tot în asemenea chip de idolatrie se închinau oamenii şi îngerilor. Această ■credinţă a idolatriei îngerilor se lăţise şi în zilele sfinţilor apostoli. Despre ea apostolul Pavel grăieşte către Coloseni, c. 2, st. 18; „Nimenea pe voi să nu vă amăgească, ţinând la smerita cugetare şi la slujirea îngerilor umblând cu părerile lui şi umflân- . du-se în deşert cu închipuirea lui trupească, nevrând să ştie de capul, adecă de Hristos, din care tot ■trupul îşi ia creşterea lui Dumnezeu". Apostolii au fost siliţi a învăţa împotriva credinţei deşarte care o aveau popoarele despre îngeri, pentrucă popii ido-ieşti ziceau către oameni că ei sunt în legătură cu •îngerii prin cari li se vesteşte lor voia lui Dumnezeu şi aşa ei ştiu toate câte hotăreşte Dumnezeu în sfatul .său pentru lume. In astfel de chip popii idoleşti învaţă a se închina îngerilor ca însuşi lui Dumnezeu. Iar pe Arhanghelul Mihail ziceau ei că este Dumnezeul Evreilor. Deci sfinţii apostoli văzând atâta rătăcirea slujitorilor de idoli, au învăţat cu. deadinsul popoarele în ce se cuprinde cinstirea cea adevărată a îngerilor, arătând totdeodată că credinţa care o învaţă popii idoleşti despre îngeri este cu totul de- - .şartă şi păgubitoare de suflet. Insă fiindcă se înrădăcinase în Evrei deşarta credinţă despre îngeri, sfinţii părinţi dela soborul din Laodicheea au legiuit bună credinţă şi vrednica datorie a cinstirii şi a prăznuirii sfinţilor îngeri, ca a unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc. Iar ev-lavioşii arhierei, preoţii şi creştinii începură a zidi biserici întru numele sfinţilor îngeri şi arhangheli şi zilele lor de prăznuire le petreceau în cugetări despre cunoştinţa lui Dumnezeu, ca aşa să se desăvârşească ân credinţa lor evanghelică, şi să ştie a mări pe 192 ANDREI ŞAGUNA Dumnezeu şi pe Mântuitorul lumii, cel trimis prin-trânsul şi pe Sfântul Duh, mângăitorul neamului creştinesc. Iubiţilor ascultători! Nu putem face nici noi astăzi nimic mai bun şi mai mântuitor, decât să. urmăm vieţii creştinilor acelora cari au trăit pe vremea întemeierii praznicului de astăzi, prin sfinţii părinţi ai soborului din Laodicheea. Dacă vom face aceasta, atunci nu numai că nu va scădea evlavia noastră către Dumnezeu, ci se va şi înmulţi, pentrucă gândurile noastre cele dese despre Dumnezeu vor lumina şi vor limpezi cunoştinţa noastră, care ne va da apoi închipuire dreaptă şi desăvârşită despre Făcătorul nostru. Această cunoştinţă ne va arăta nouă pe Dumnezeu ca pe un Tată, care iubeşte pe fiii săi; va aţâţa în noi râvna dragostei de fiu către un Tată aşa de bun; ne va povăţui către cunoştinţa cea adevărată despre îngerii lui Dumnezeu şi despre chemarea lor, precum şi despre aceea că ei sunt rânduiţi dela Dumnezeu să fie păzitori ai sufletelor şi ai trupurilor noastre şi îi vom şti cinsti cu dreapta credinţă; ca pe nişte plăcuţi ai lui Dumnezeu. Deci, având noi astfel de cunoştinţă despre Dumnezeu, nu vom avea lipsă, ca dobitoacele cele cu patru picioare Să ne spue cine este Dumnezeu, nici vom avea trebuinţă, ca pasările cerului să ne povestească mărirea dumnezeiască; va fi de prisos să ne grăiască pământul cum este Dumnezeu, sau să ne tălmăcească peştii mării că mâna Domnului a făcut toate şi că în mâna lui este sufletul tuturor celor ce vieţuesc şi sufletul a tot omul; căci atunci fiind luminaţi cu lumina cea pururea arzătoare a cunoştinţei noastre despre Dumnezeu şi fiind de dânsa povăţuiţi, vom preamări pe Tatăl cel ceresc cu organul gurii noastre, spre mirarea dobitoacelor necuvântătoare, a pasărilor, a pământului şi a peştilor (Psalm 103), zicând: PREDICI 193 „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul; Doamne Dumnezeul meu, măritu-te-ai foarte; întru mărturisire şi în mare frumuseţe te-ai îmbrăcat; cela ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, cela ce întinzi cerul ca o piele, cela ce acoperi cu ape cele mai de deasupra din vânturi, cela ce te sui pe nouri, cela ce umbli pe aripile vânturilor, cela ce faci crainicii tăi şi slugile tale din para de foc; cât s’au mărit lucrurile tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut!" Amin. 13 194 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBATOAREA ÎNTRĂRII ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI FECIOARE MARIA, CARE ESTE IN 21 NOEMVRIE învaţă pe fiul tău şi te va odihni şi va da podoabă sufletului tău. Solom. cap. 29, st. 17 Istoria Bisericii creştineşti dela începutul ei până în ziua de astăzi este cartea cea mai sigură din care creştinul poate cunoaşte desvoltarea legii lui Dumnezeu, precum că şi Biserica creştinească este un trup duhovnicesc, pe care Dumnezeu într’un chip minunat l-a întemeiat, l-a scutit şi l-a întărit pentru creşterea, mântuirea şi fericirea neamului omenesc. Istoria ne arată, că Biserica creştinească la început a fost foarte mică şi că creştinii puţini cari au alcătuit dintâi creştinătatea au fost de multe ori în frica cea mai mare pentru stingerea Bisericii creştineşti. Cum nu s’ar fi umplut inimile apostolilor de îngrijorare pentru susţinerea legii lui Dumnezeu, când au văzut că Hristos s’a depărtat dela ei şi s’a dus în muntele Măslinilor şi acolo a plâns cu amar? Cum nu s’ar fi putut îndoi apostolii de susţinerea învăţăturii lui Hristos, când văzură că jidovii răstignesc pe Hristos pentru acele învăţături care erau menite pentru mântuirea neamului omenesc? Sau cum nu s’ar fi putut îndoi apostolii de susţinerea învăţăturii lui Hristos, când ei după înălţarea Domnului s’au întors la Ierusalim şi acolo de frica jido- PREDICI 195 vilor nu cutezau să se arate cuiva? Cu putinţă a fost frica şi îngrijorarea aceasta a apostolilor, ca a unor oameni. Insă inima Mântuitorului nu a putut-o stăpâni nicio frică sau îndoială de susţinerea legii lui în toată lumea şi la toate popoarele, căci el ştia pe cela ce l-a trimis pe el. Lucrul lui Hristos n’a fost lucru omenesc, ci dumnezeesc. El a ştiut că toate făgăduielile lui se vor împlini; el a prevăzut că la început puţini oameni vor primi învăţătura lui şi apoi cu vremea tot mai mult se vor înmulţi creştinii şi că creştinătatea va birui în sfârşit păgânis-mul şi se va întări pentru toate veacurile. De aceea a asemănat el Biserica creştină cu sămânţa de muştar, zicând: Pre cum sămânţa de muştar este mică atunci când se seamănă, dar apoi se face dintrânsa pom mare, aşa şi Biserica creştinească la început va număra puţini credincioşi, dar apoi se vor înmulţi aceştia în toată lumea. Istoria ne arată mai departe că cuvântul lui Hristos a fost adevăr, căci vedem astăzi legea lui Dumnezeu lăţită şi întărită în toată lumea. Din această împrejurare învăţăm că legea aceea care a propovăduit-o Hristos este dumne-2eiască, prin urmare legea noastră este legea dumnezeiască, pentrucă legea noastră este aceea pe care a propovăduit-o Hristos. De vom ceti mai departe Istoria bisericească, ne vom convinge că legea cea propoveduită de Hristos este lumină; nu e aşa dar de mirare, dacă aflăm în istoria creştinătăţii că credincioşii cei dintâi ai legii dumnezeieşti, fiind luminaţi cu lumina învăţăturilor lui Hristos, se nevoiati pentru întemeierea unor aşezăminte de luminare, adecă pentru înfiinţarea şcoalelor, unde copiii lor să se adape desăvârşit cu lumina cunoştinţei. Din descoperirea lui Dumnezeu au cunoscut foarte de timpuriu că chemarea cea mai sfântă a creştinului este luminarea 13» 196 ANDREI ŞAGUNA minţii, pentrucă creştinul dacă rămâne cu mintea şi cu sufletul său în întunerec, nu se poate face mădular vrednic al Bisericii lui Dumnezeu, care este trup duhovnicesc şi care este întemeiată spre lumina cunoştinţii de Dumnezeu. De ne vom aduce aminte de cuvintele Mântuitorului, care le-a spus el apostolilor, când i-a trimis în lume spre lăţirea legii lui Dumnezeu, numâi decât vom afla că singur Mântuitorul înainte de toate a poruncit apostolilor ca să lumineze popoarele, căci le-a zis lor: „Mergeţi, învăţaţi toate neamurile", Matei, cap. 28, st. 19. Apostolii au împlinit desăvârşit porunca aceasta a Mântuitorului, căci ei nu numai învăţau, ci porunceau şi altora, pe cari i-au aşezat de locţiitori ai lor, ca să înveţe popoarele; de aceea atât Hristos cât şi apostolii şi următorii lor învăţau pe credincioşi în toate împrejurările şi-i luminau. Pentru aceasta nu e de mirare dacă aflăm în Istoria veche a Bisericii lui Hristos, că obştile creştineşti înteme-iară şcoli pentru luminarea copiilor lor. Creştinii cei vechi nu cruţară nicio cheltuială pentru luminarea copiilor lor, ceeace se vede destul de acolo, că pe lângă şcoalele săteşti şi orăşeneşti au înfiinţat şi şcoli mai înalte pentru pricopsirea cea mai mare a copiilor lor, precum şi a acelora cari vreau să se facă preoţi sau dascăli. Şi fiindcă râvna aceasta a creştinilor pentru întemeierea şcoalelor s’a început în vremea aceea când ei sufereau multe şi cumplite goane dela păgâni, unele din şcoalele acele creştineşti erau numai pe subt ascuns. Una din cele mai însemnate şcoli a creştinilor dintâi a fost cea din Alexandria, căci aci se aflau din vremile cele mai vechi mulţi bărbaţi învăţaţi, precum şi biblioteca cea mai vestită, al cărei întemeietori au fost împăraţii Egiptului. Se zice că însuşi evanghelistul Marcu, cel care după învierea Mântuitorului a primit legea PREDICI 197 Iui Dumnezeu şi a fost ucenic şi tălmăcitor al apostolului Petru, ar fi pus temelie şcoalei creştineşti din Alexandria. Şi în Antiohia, care era locul scăpării apostolilor şi a altor creştini, când s’a ucis sf. întâiul arhidiacon Ştefan, au fost şcoli vestite în veacul al IV-lea. Din şcoalele antiohiene au ieşit aşişderea mulţi bărbaţi învăţaţi, precum sunt: Teodor, episcopul Iracliei, episcopul Eusevie, Ciril episcopul Ierusalimului, Apolinar episcopul Laodicheei, Efrem diaconul, Didor episcopul Tarsului, care a fost dascălul Sfântului Ioan Gurădeaur şi alţi mulţi. Văzând creştinii însemnătatea şcoalelor din Antiohia n’au pregetat a înfiinţa şcoli şi înalte oraşe şi sate, şi aşa pe rând s’a înmulţit numărul şcoalelor în toată Siria. De vom cerceta şi mai departe cărţile Istoriei bisericeşti, ne vom convinge deplin că între creştini niciodată n’au lipsit bărbaţii învăţaţi, cari nu numai se nevoiau pentru lăţirea Evangheliei lui Hristos, ci încă şi apărau cu bărbăţie adevărul ei împotriva minciunei învăţătorilor. Această apărare bărbătească a învăţăturilor creştineşti a convins pe foarte mulţi învăţaţi păgâni de rătăcirea învăţăturilor păgâneşti şi apoi primeau aceştia legea lui Dumnezeu şi se făceau apărătorii cei mai înfocaţi ai învăţăturii evanghelice, pe care o adevereau, şi cu moarte muceni-cească apărau sfinţenia învăţăturii lui Hristos. Filosoful păgân Atenagora din Atena a început să cetească Sfânta Scriptură cu acel gând, ca să arate greşalele învăţăturii creştineşti şi să dovedească bunătatea păgânismului; însă curând şi-a SGhimbat cugetul, pentrucă cetind cu băgare de seamă Sfânta Scriptură s’a convins de adevărul cel neclătit al învăţăturii lui Hristos, precum şi de învăţăturile cele mincinoase ale păgânismului şi s’a făcut apărător mare al legii lui Dumnezeu. In vremile cele dintâi ale creştinătăţii nu s’au deosebit mai puţin cu în- 198 ANDREI ŞAGUNA văţăturile lor între învăţaţii creştini Origen, Tertulian şi Ciprian. Aceşti bărbaţi învăţaţi şi evlavioşi, precum, şi alţi mulţi din veacul dintâi al creştinătăţii, au fost apărătorii învăţăturii celei dumnezeeşti a lui Hristos şi prin învăţătura lor nu numai s’a ţinut lumina cunoştinţei de Dumnezeu, celei propovăduite prin Hristos, ci încă s’a şi lăţit şi s’a' întărit. Scrierile acestor bărbaţi bisericeşti au ajuns până la noi şi toţi cari le citesc află întrânsele hrană sufletească întăritoare în legea lui Dumnezeu şi povăţuitoare către cunoştinţa luminii lui Hristos. Duhul acesta adevărat creştinesc al părinţilor dreptcredincioşi, cu care ei se nevoiau pentru creşterea şi învăţătura pruncilor lor, s’a arătat lămurit şi în Sfântul Ioachim şi Ana, părinţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria,. chiar şi atunci când încă nu venise plinirea legii lui Dumnezeu; pentrucă ei pe unica fiică a lor Maria, fiind de trei ani au dus-o în biserică, au închinat-o lui Dumnezeu şi au lăsat-o în lăcaşul cel de feciorie lângă biserica din Ierusalim, care era zidită de Solomon. Despre aceasta- cetim următoarele în Viaţa Sfinţilor: Erau pe lângă păretele bisericii, împrejur, case de piatră, treizeci la număr, despărţite una de alta, iar peste acelea erau alte case şi peste acelea şi al treilea rând; şi aşa au fost cu totul nouăzeci de case cu toată îndemânarea spre petrecere. Deci întru acele case erau lăcaşuri pentru feluri de fete; anume, deosebit vieţuiau fecioarele care erau date spre slujba lui Dumnezeu până la o vreme, deosebit vieţuiau văduvele cele ce se făgăduiau a sluji lui Dumnezeu până la moarte, precum a fost Ana pro-rociţa, fata lui Fanuil; şi iarăşi deosebit vieţuiau bărbaţii cari se chemau nazorei, petrecând în chipul călugărilor. Deci, în lăcaşul de fecioare ce era lângă biserică a fost dată prunca cea de trei ani, Prea- PREBIC1 199 ~~ PT~~ curata Fecioară Maria, fip| orânduite lângă dânsa fecioare mai bătrâne, iscâş|te în Scriptură şi în lucrul mâniior, pentru ca din cŞ|iîăria ei să se deprinză dumnezeiasca pruncă în Scriptură şi în lucrul mâ-nilor. Şi o cercetau pe edsi ^finţii ei părinţi Ioachim şi Ana, iar mai vârtos ijSfânta Ana, ca o maică mergea adeseori de vedea': pe fiica sa Maria. Şi a învăţat dânsa de grabă atâta carte şi alte lucruri de mână, încât pentru priceperea ei era tuturor spre mirare; apoi lucra dânsa mai vârtos acel fel de lucru care putea să fie de trebuinţă preoţilor la slujba bisericii. Fapta aceasta cu care dumnezeeştii părinţi Ioachim şi Ana au adus pe prunca lor în Biserica Domnului şi au închinat-o lui Dumnezeu, lăsându-o în lăcaşurile fetiţelor lângă biserică spre creşterea şi luminarea ei, a cinstit-o Biserica noastră totdeauna şi a ridicat-o la praznic şi se cheamă Intrarea în biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. Acest praznic se serbează in tot anul în ziua de astăzi şi printrânsul Biserica lui Hristos nu prăznueşte numai pomenirea zilei când Maica Domnului, fiind pruncă de trei ani, s’a adus de părinţii săi la biserică şi s’a dat spre creştere, ci totodată după pilda aceasta a dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana şi după duhul legii creştineşti, aduce aminte Biserica tuturor părinţilor şi înaintestătătorilor poporului, ca să aibă grija cuviincioasă pentru creşterea şi luminarea copiilor şi supuşilor lor, şi să nu cruţe nicio cheltuială sau osteneală în privinţa aceasta, pentrucă roadele creşterii bune sunt aşa de mari, aşa de multe şi aşa de folositoare, încât acelea fericesc pe om şi în această Viaţă şi în cea viitoare. De aceea zice Sirah la cap. 22, st. 6: „Că certarea şi învăţătura sunt în toată vremea înţelepciune". Iar Solomon Ia cap. 29, st. 200 ♦ ________ANDREI ŞAGUNA 17, zice: „învaţă pe fiul tău şi te va odihni şi va da podoabă sufletului tăua. Una din multele împrejurări care ne povăţuesc către cunoaşterea folosului mare ce urmează din creşterea cea bună şi din luminarea tinerimei noastre, este într’adevăr asemănarea omului celui învăţat şi celui neînvăţat cu soarele de vară şi cu cel de iarnă. Omul cel învăţat pe drept se poate asemănă cu soarele de vară, căci precum acesta reînviază cu căldura sa toate plantele şi toţi pomii şi-i face ca să rodească şi să dea hrană la tot felul de vieţuitoare, aşa şi omul învăţat nu ştie â se ocârmui bine numai pe sine şi a săvârşi bine lucrurile sale, precum şi a trage cel mai mare folos din sudoarea ostenelilor sale, ci încă ajută şi pe alţii cu sfatul său şi cu purtarea sa cea înţeleaptă şi bine socotită. Iar omul neînvăţat seamănă cu soarele de iarnă, căci precum acesta deşi luminează şi străluceşte, totuşi nu are nicio putere ca să învieze plantele şi pomii, aşa şi omul neînvăţat nu sporeşte în lucrurile sale, căci nu se ştie afla întrânsele: el nu e în stare să facă nimic dela sine şi orice face nu face după pricepere, ci numai după obiceiu; şi fiindcă obiceiul acesta îl povăţueşte pe el numai în lucruri cunoscute, pentru aceea el nu se încumetă a întreprinde vreun lucru nou, care foarte lesnej-ar putea face, dacă ar fi fost învăţat. Căci învăţătura dă omului hărnicie pentru gândire şi judecare, cu a căror ajutorinţă se încumetă omul a întreprinde şi un lucru nou, de unde gândeşte că-i va veni folos. Aşa dar tot acelaş soare este vara, care este şi iarna, dar lucrările lor sunt foarte departe una de alta; aşa şi omul învăţat şi cel neînvăţat tot acelaş om este, căci deopotrivă este zidit de Dumnezeu, ca şi cel neînvăţat, dar deosebirea ce se arată din afară între cel învăţat şi între cel neînvăţat este că cel PREDICI 201 învăţat se bucură de roadele bunei creşteri şi ale luminării, iar cel neînvăţat este lipsit de aceste bunătăţi. Să-mi credeţi, iubiţilor ascultători, că neamul omenesc niciodată n’a avut mai mare lipsă de creştere şi de luminare, adecă de şcoli, ca în vremile noastre şi în viitor, nu pentru altceva, ci pentru ca întâiu să-şi împlinească datorinţa creştinească cu -ascultarea şi păzirea învăţăturii lui Hristos, care a poruncit apostolilor, ca mai întâi să înveţe şi apoi să boteze; iar în al doilea rând, ca să nu ajungă în lipsa pâinii şi a hranei de toate zilele; căci este lucru ştiut şi în deobşte cunoscut că neamul omenesc foarte mult se înmulţeşte faţă cu vremile de mai înainte, dar întinderea pământului rămâne tot aceeaşi. Dacă economii de osebite producte nu vor şti duce trebile lor cu un folos mai mare de cum, le-au dus ^economii de mai înainte, când neamul omenesc nu se înmulţise aşa tare precum îl vedem astăzi, atunci cum se vor putea chivernisi oamenii de astăzi? Căci productele ce ajungeau pentru un număr mic de 'oameni nu pot ajunge şi pentru un număr mai mare. Căci de câtă hrană a avut lipsă un om mai înainte, de atâta hrană are lipsă şi astăzi; prhvurmare, dacă astăzi când s’a înmulţit neamul omenesc numai atâta îirană va fi, câtă a fost mai înainte, până când oamenii nu se înmulţiseră, atunci negreşit se va naşte scumpetea de hrană, care apoi va trage după sine foamete. Apoi dacă vom privi la firea noastră, încă ne vom convinge de lipsa cea neapărată a creşterii, pentrucă vedem în noi minte, pricepere şi judecare; însă toate aceste însuşiri frumoase ni s’au dat dela Dumnezeu cu scop, ca acestea să se deştepte, să se lumineze şi să se aducă la desăvârşire prin creştere. Prin urmare va omul ca să aibă folos dela mintea, dela priceperea şi dela judecarea sa, însuşiri care îl înalţă pe el peste celelalte vieţuitoare, ne- 202 ANDREI ŞAGUNA / greşit trebue să fie învăţat şi povăţuit în şcoli. De adevărul acesta ne putem convinge când vom socoti că un pământ bun numai atunci rodeşte mult, când e lucrat bine şi sămănat cu sămânţă bună. Aşa şi însuşirile minţii omeneşti numai atunci vor produce în om lucrări bune şi nişte cunoştinţe folositoare,, când acelea vor fi deşteptate şi cultivate în şcoli prin dascăli harnici. Deci, iubiţilor ascultători, cuvintele ce vi le-am spus vouă aici băgaţi-le în inima voastră şi în sufletul, vostru şi să fie veşnic înaintea ochilor voştri. Străduiţi-vă din toate puterile ca să întemeiaţi şcoli pentru creşterea şi luminarea copiilor voştri. Grăiţi şl. povestiţi fiilor voştri când şedeţi acasă şi când mergeţi pe cale şi când sunteţi la câmp şi în pădure,, cum voieşte sfânta Maica noastră Biserică, ca tot creştinul să fie învăţat în legea lui Dumnezeu şi să. fie luminat cu minte pentru a-şi duce economia sa cu folos. Trebue să fiţi toţi pătrunşi de adevărul acela, că părinţii nu sunt datori a se îngriji numai de hrana trupească a copiilor lor, ci şi de hrana minţii şi a sufletului acestora. De aceea Sf. Apostol Pavel porunceşte Efesenilor la cap. 6, st. 4, zicând: „Voi părinţilor, creşteţi pe fiii 'voştri întru învăţătura şi certarea Domnului". Apoi din viaţa de toate zilele ştim şi vedem că niciun tată nu s’a căit pentrucă şi-a dat la şcoli pe fiii săi, ci s’au căit toţi părinţii aceia cari nu şi-au dat pe fiii lor la şcoli, căci astfel de părinţi nu numai că nu au nicio deosebită bucurie de copiii lor, ci le pare şi rău când văd că părinţii cari şi-au dat fiii la şcoli,.şi din aceştia s’au făcut bărbaţi aleşi, au folos şi bucurie de aceştia şi se laudă de către toţi, precum scrie şi înţeleptul Sirah la cap. 30, st. 2-7: „Cel ce ceartă şi învaţă pe fiul său, folos va avea de el şi între cei cunoscuţi se va lăuda şi înaintea prietenilor se va bucura PREDICI 203 de el. Şi dacă moare tatăl unui asemenea fiu, se pare ca şi cum n’ar fi murit, pentrucă a lăsat după sine un asemenea sieşi: în viaţa sa l-a văzut pe el cu bucurie şi la moartea sa nu s’a întristat de el; asupra vrăşmaşilor a lăsat în el i'zbânditor şi prietenilor răsplătitor de har". Iar în pildele lui Solomon, cap. 10, st. 1 cetim: „Fiul înţelept veseleşte pe tatăl său şi fiul neînţelept întristează pe mama sa". In sfârşit, încă odată vă mai sfătuesc şi vă jur pe voi, iubiţilor ascultători, în numele unuia născut Fiului lui Dumnezeu, al Domnului şi Mântuitorului nostru, care legea despre unul adevăratul Dumnezeu a întemeiat-o pe lumina minţii omeneşti, ca să luaţi aminte cu inima voastră la cuvintele care vi le-am spus vouă astăzi despre creşterea fiilor şi fiicelor voastre şi să le păziţi şi să vă purtaţi după ele; căci cuvintele acestea nu sunt cuvinte deşarte, ci sunt cuvinte bine socotite, spre folosul vostru şi spre folosul fiilor şi al tuturor urmaşilor voştri. Amin. ,204 ANDREI ŞAGUNA CUVÂNT LA SĂRBĂTOAREA 'CELUI INTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU NICOLAE, ARHIEPISCOPUL DIN MIRA LICHIEI, FĂCĂTORUL DE MINUNI Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să mărească pe Tatăl vostru cel din ceruri. Matei cap. 5, st. 10. Dacă ne vom întreba, cum sunt oamenii în lume, vom afla cumcă cei mai mulţi oameni sunt buni, decât numai se clatină în faptele lor cele bune ca şi trestia care se pleacă în aceea parte în care o mână vântul. Şi precum nu se poate spune că oamenii îndeobşte ar fi răi şi ar fi puţin aplecaţi către fapte bune, aşa nu se poate spune nici aceea că oamenii îndeobşte ar fi înflăcăraţi pentru nişte virtuţi măreţe şi pentru nişte fapte, care să le aducă lor un renume mare pentru o vreme mai îndelungată. Prin urmare se poate spune că oamenii îndeobşte se în-destulesc cu lucruri obişnuite. Mulţi se depărtează de rău numai pentru urmările cele neplăcute, care purced de acolo şi sunt prieteni ai virtuţii numai până când virtutea nu cere dela ei vreo jertfă. Şi precum tot omul se nevoieşte a avea o astfel de purtare, încât să nu se socotească mai rău decât ceilalţi, tocmai aşa se retrag alţii dela fiecare întâmplare care le-ar putea aduce cinste peste ceilalţi oameni. Şi aşa mulţi pun toată înţelepciunea lor în aceea, cum să se ascundă la nişte prilejuri când s’ar putea PREDICI 205 deosebi între ceilalţi cu nişte fapte măreţe. Mulţi pentru aceea nu fac vreo faptă bună şi măreaţă, că nu vreau ca aceea să vie la iveală; iar alţii nu fac niciun lucru bun, că se tem de judecata altora. Şi aşa sunt foarte mulţi tocmai dintre oamenii cei buni, cari nu fac vreun lucru bun numai ca să nu vie la arătare, deşi tot omul mai mult sau mai puţin pofteşte ca oamenii să-l laude. Astfel de cugetări sunt greşite pentru un creştin, însuşirea de cel mai mare folos pentru un creştin este că el nu se făleşte cu faptele sale şi nu le publică* ci le face din dragoste către Dumnezeu şi nu se sfieşte a le face, dacă cere trebuinţa şi binele obştesc ca să vie la cunoştinţa obştească şi aşa să slujească altora de pildă îndemnătoare. De . aceea Mântuitorul Hristos porunceşte, zicând: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca văzând faptele voastre cele bune, să mărească pe Tatăl vostru cel din ceruri". Matei 5, 16. In chipul acesta ne îmbărbătează pe noi învăţătorul nostru ceresc, Domnul şi Mântuitorul Hristos, ca să lăsăm şi să înlăturăm ruşinea cea proastă şi sfiala cea nedreaptă, care ne-ar putea reţinea dela faptele cele bune înaintea lumii şi să ne arătăm buni şi binefăcători şi împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu, aevea spre mărirea Tatălui nostru celui din ceruri şi spre pildă şi îndemn şi altora. Fără îndoială între fapta cea bună, care o face creştinul din evlavie către legea lui Dumnezeu şi între aceia pe care o face cu cuget deşert este deosebirea aşa de mare precum este între virtute şi păcat. Creştinul cel adevărat face lucruri bune aevea spre mărirea lui Dumnezeu, precum face asemenea lucruri şi în taină tot cu acel cuget şi cu acel scop; el lucrează virtutea, ştiind că prin aceea împlineşte porunca lui Dumnezeu, fără să gândească mai departe 206 ANDREI ŞAGUNA cum o va socoti lumea; lăuda-o-va oare sau osân-di-o-va? Creştinul cel adevărat face lucruri bune fără să osândească pe cineva şi fără să cugete la răsplătire. Mântuitorul Hristos ştiind sfinţenia şi mărimea învăţăturii sale şi folosul cel mare care va urma de acolo pentru toate veacurile, până la sfârşitul lumii, a zis Apostolilor săi, precum am văzut mai sus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să mărească pe Tatăl vostru cel din ceruri". Insă cunoscând Mântuitorul şi slăbiciunea firii omeneşti şi că multe le face omul din deşertăciune şi făţărnicie şi vrând apoi să întărească pe apostolii săi, ca ei la lucrările lor apostoleşti să nu se lase răpiţi de vreo patimă, îi învaţă pe dânşii, zicând: „Luaţi aminte, milostenia voastră să nu o faceţi înaintea oamenilor, ca să vadă ei; iar de nu, plată nu veţi avea dela Tatăl vostru, carele este în ceruri. Deci când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, precum fac cei făţarnici, în adunări şi în uliţi, ca să se mărească de oameni; iar tu când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta; să fie milostenia ta întru ascuns şi tatăl tău, cel ce vede întru ascuns, acela va da ţie la arătare". Matei cap. 6, st. 1-4. Am greşi dacă am socoti că Mântuitorul cu cuvintele sale cele de pe urmă porunceşte ca creştinul să nu facă nicio milostenie care ar ieşi la iveală; căci înţelesul cel adevărat al acestui cuvânt nu se poate pricepe drept altmintrelea, fără numai aşa, dacă partea cea dintâi a cuvintelor Mântuitorului o vom socoti într’o legătură cu partea a doua. Iar partea cea dintâi a cuvintelor Mântuitorului este aceasta: „Luaţi aminte, ca milostenia voastră să nu o faceţi înaintea oamenilor, ca să vadă ei, iar de nu, plată nu veţi avea dela Tatăl vostru, carele este în ceruri". PREDICI 207 ■Cumcă Hristos aci face băgători de seamă pe apostolii săi, ca să nu facă milostenie într’un chip bătător la ochi, adecă din deşertăciune, din fudulie, cu sgo-mot, sau cu osândirea altora, se vede din a doua parte a cuvintelor lui, care spun: „Deci, când faci milostenie, 'nu trâmbiţa înaintea ta, precum fac cei ■făţarnici în adunări şi în uliţi, ca să se mărească •dela oameni Prin urmare Hristos osândeşte numai milostenia care -se face cu laude, dar nu şi aceea care s’a făcut cu duh umilit şi a venit la arătare. ‘Şi în_urmă voind Hristos, ca şi mai tare să întărească pe apostoli să nu facă milostenie din făţărnicie, le zice cu asprime: „Iar tu când faci milostenie să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta". Şi apoi, ca să nu gândească apostolii că milostenia făcută în "taină va rămânea fără răsplătire, numai decât îi mângăie cu aceea, că Tatăl cel ceresc răsplăteşte aevea milostenia făcută în ascuns, zicând: „Să fie milostenia ta întruv. ascuns şi tatăl tău, cel ce vede întru ascuns, va da ţie la arătare". Deci Mântuitorul nu opreşte milostenia făcută aevea, ci osândeşte numai pe aceea pe care însuşi binefăcătorul o trâmbiţează în adunări şi în uliţi; de aceea la evanghelistul Luca, cap. 12, st. 1 zice: „Să vă păziţi de aluatul fariseilor, adecă de făţărnicie", şi -voieşte ca purtarea noastră, prin urmare şi fapta milosteniei noastre să fie curată, precum este lumina -de,curată, ca apoi văzând oamenii faptele noastre cele bune, să mărească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Cumcă Domnul Hristos numai pentru aceea a zis apostolilor, ca ceeace face stânga să nu ştie -dreapta, ca să-i ferească de făţărnicie, se vede şi de acolo, că trecând Hristos prin Ierihon şi ştiind prin atotştiinţa sa că mai marele vameşilor, anume Zaheu, doreşte să-l vadă şi să-l cunoască, şi că fiind mic --s’a suit într’un arbore ca să vază pe Hristos şi apoi 20S ANDREI ŞAGUNA ca să primească şi să mărturisească învăţătura cea mântuitoare a lui, — trecând Hristos pe la locul acela, unde era Zaheu, i-a zis lui: „Zahee, grăbeşte de te pogoară, că astăzi în casa ta mi se cade să rămâi". Atunci Zaheu pogorându-se din arbore a grăbit acasă şi cu bucurie a întâmpinat pe Domnul, zicându-i: „Iată, jumătate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". Ce gândiţi, osânditu-s’a Zaheu, sau a spus aevea milostenia care avea s’o facă? Nu s’a osândit, pentrucă fapta care voia să o facă n’a trâmbiţat-o în adunări şi în uliţi, precum fac fariseii, ci a mărturisit-o lui Hristos cu umilinţă şi din bucurie sufletească; de aceea şi Hristos a zis lui „Astăzi s’a făcut mântuire casei acesteia, pentrucă şi acesta este fiul lui Avraam". Luca, cap. 19, st. 1-9. In Faptele Apostolilor cap. 10, st. 1 aflăm, că „în Chesaria era un sutaş, anume Cornelie, om cucernic, temător de Dumnezeu cu toată casa, făcând milostenii multe poporului şi rugându-se lui Dumnezeu totdeauna". Pilda aceasta încă ne învaţă pe noi, ca să facem lucrurile noastre aevea, în umilinţa sufletului, precum a făcut sutaşul Cornelie, ca văzând oamenii să se îndemne şi ei spre lucrarea faptelor bune şi să mărească pe Dumnezeu şi să zică îngerul Domnului şi către noi ceeace a zis către sutaşul Cornelie: „Rugăciunile tale şi milosteniile tale s’au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu". Faptele Apostolilor cap. 10, st. 4. Astăzi este praznicul celui intru sfinţi părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei,.făcătorul de minuni şi încă nimic nu ni s’a spus despre el, care în cântările bisericeşti se cheamă omul lui Dumnezeu, siugă credincioasă slujitor al Domnului, bărbatul doririlor vasul alegerii, stâlpul şi întărirea Bisericii şi moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu. PREDICI 209 Sfântul Nicolae este în mare cinste la toată creştinătatea, de aceea vedem multe mănăstiri şi biserici închinate numelui lui, vedem mulţi creştini botezaţi pe numele lui, vedem că înşişi mai marii Bisericii lui Hristos au hotărît ca în tot anul în ziua de astăzi să se prăznuiască pomenirea lui pentru faptele cele alese cu care s’a strălucit el mai mult decât alţii, încât viaţa lui se poate lua pe drept de pildă şi de model al faptelor bune şi plăcute lui Dumnezeu. Căci el a fost îndreptător credinţei şi chip blânde-ţelor; el s’a arătat turmei sale învăţător al înfrânării; el a fost adevărul lucrurilor pentru care a şi câştigat cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate. Arhiereul acesta slăvit s’a născut în părţile Li-chiei, în cetatea Patara, din părinţi evlavioşi şi bogaţi. Tatăl lui se chema Teofan şi mumăsa Nona. Ei n’au avut alţi copii, fără numai pe Nicolae, nume care însemnează „biruitor de popoare". Lui i s’a cuvenit numele acesta căci el a biruit slăbiciunile şi păcatele multora şi i-a adus pe ei la viaţa neprihănită şi plăcută Iui Dumnezeu. Dându-se de către părinţi Ia şcoli pentru învăţătură, a făcut în scurtă vreme spor mare, căci pe cât l-au ajutat pe el talantul lui în sporirea învăţăturilor, pe atât îl înainta pe el şi sârguinţa cea neobosită, care a avut-o dânsul pentru împlinirea celor ce i se ziceau lui de către dascălii săi. Fiind el aşa de îmbogăţit în învăţături şi având o purtare cu .totul blândă şi înţeleaptă, a fost primit de către unchiul său cu numele Nicolae, episcopul cetăţii aceleia. Acesta, după ce a sfătuit pe părinţii tânărului Nicolae, ca să dea pe fiul lor spre slujba lui Dumnezeu, l-a sfinţit pe el de diacon şi de preot. Deci Sfântul Nicolae ca preot sfinţit adăuga ostenele la ostenele, petrecând întru pri— vigheri şi posturi şi în rugăciuni neîncetate; şi aşa din zi în' zi înflorea tot mai mult cu podoaba cea 14 210 ANDREI ŞAGUNA sufletească şi se arăta vrednic de ocârmuirea Bisericii lui Dumnezeu. Intr’aceea vreme unchiul său episcopul a călătorit la Palestina, ca să se închine acolo sfintelor locuri şi în vremea lipsei sale de acasă a încredinţat ocârmuirea episcopiei nepotului său, preotului Nicolae. Apoi şi părinţii lui lăsând viaţa aceasta vremelnică, s’au mutat la cea veşnică, iar Sfântul Nicolae rămânând moştenitor al averii lor, a împărţit-o pe aceea săracilor şi lipsiţilor. Dintre nenumăratele milostenii ce le-a făcut plăcutul acesta al lui Dumnezeu, Nicolae, să pomenim numai una care destul ne va arăta nouă, că lumina Sfântul Nicolae aşa a luminat, încât văzând oamenii faptele lui cele bune au mărit pe Tatăl nostru cel din ceruri. Pe vremea aceea în cetatea în care era şi Nicolae se afla un oarecare bărbat din cei slăviţi şi bogaţi, care însă mai pe urmă a sărăcit cu totul şi a scăpătat încât era lipsit şi de pâinea cea de toate zilele. Acest bărbat avea şi trei fete, Care încă îi înmulţeau durerile sărăciei sale şi se lupta în tot felul cu gândurile pentru nenorocirea acelora. Insă cu cât se gândea mai mult la chipul cum şi-ar îmbunătăţi soartea sa şi a fetelor sale, cu atât mai mult se încredinţa că soartea vieţii lui şi a fetelor lui trebue să rămâie o luptă cu sărăcia până la moarte, prin urmare să ducă o viaţă amărâtă şi necăjită, înţelegând Sfântul Nicolae sărăcia cea mare a acestui bărbat şi tată, i s’a făcut milă de el şi luând o pungă mare de bani, a mers noaptea Ia casa săracului aceluia şi a aruncat-o pe fereastă în casă şi de grabă s’a depărtat de acolo, căci nu vrea ca să ştie cineva despre acest lucru de milostenie. Dimineaţa sculân-du-se bărbatul a aflat punga cu galbenii şi s’a spăi-mântat şi de bucurie slobozea lacrimi fierbinţi, socotind mult întru sine, cine i-ar fi făcut lui o facere de bine ca aceea, şi nu se pricepea. Deci socotind PREDICI 211 că aceasta ar fi o purtare de grije a lui Dumnezeu, îi mulţumea neîncetat şi aşa îndată pe cea mai mare fiică a sa a provăzut-o cu zestrea cuviincioasă din galbenii aceia şi a măritat-o. Sfântul Nicolae înţelegând că omul acela sărac a întrebuinţat bine milostenia lui, i-a părut bine şi aşa s’a dus sfântul nostru şi a doua şi a treia oară la fereastra omului acesta şi a aruncat câte-o pungă de galbeni şi a făcut că sărmanul acesta şi-a putut mărita şi pe celelalte două fete cu milostenia lui Nicolae. Aceasta una din faptele milosteniei lui Nicolae arată destul, cât a fost el de milostiv către cei lipsiţi. După aceea a călătorit cuviosul nostru părinte la locurile cele sfinţite, unde a petrecut Hristos cu apostolii săi şi unde a săvârşit lucrul mântuirii pentru tot neamul omenesc; şi după ce s’a închinat sfântului mormânt al Domnului, s’a dus în pustie şi s’a aşezat într’o mănăstire care o zidise unchiul lui, unde petrecând vreme îndelungată s’a dus din pronia dumnezeiască în cetatea Mira, în mitropolia Li-chiei şi petrecea acolo în evlavie. Nu mult după aceea răpaosă arhiereul Ioan, care a fost arhiepiscop la Mira Lichiei şi făcându-se alegere a căzut soartea pe sfântul Nicolae. Şi fiindcă pe vremea aceea stăpâneau împăraţii păgâni Diocleţian şi Maximian, a ajuns goana asupra creştinilor din Mira şi s’au prins foarte mulţi creştini împreună cu arhiepiscopul Nicolae şi s’au pus în temniţă, unde au petrecut până la venirea întâiului împărat creştinesc Constantin. După aceasta s’a dus sfântul Nicolae la soborul cel din-tâiu a toată lumea, care s’a ţinut în Nicheea de trei-sute optsprezece sfinţi părinţi, împotriva lui Arie, unde cu mare râvnă a apărat învăţătura cea adevărată despre legea lui Dumnezeu. Intorcându-se dela sobor la turma sa, a hrănit-o nu numai cu păşunea cea duhovnicească, adecă cu învăţături mântuitoare de. 14* 212 ANDREI ŞAGUNA suflet, ci avea grije şi de hrana cea trupească a ei, căci ştia el ce zice Domnul la prorocul Ezechil cap, 18, st. 7“. Cine va da pâinea sa celui flămând şi pe cel gol îl va îmbrăca, acela este drept şi cu viaţă va vieţui". Acesta s’a văzut lămurit de acolo, că făcându-se la Mira foamete mare, încât creştinii piereau de foame, a adus grâu din părţile Italiei. Din viaţa Sfântului Nicolae încă ne convingem că creştinul este dator a face fapte bune, precum este milostenia, fără nicio sfială sau ruşine şi are numai a se feri ca aceea să nu o facă cu aluat fa-riseesc, cu făţărnicie, ci cu umilinţa sufletului şi din dragoste pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, despre care zice Hristos la evangelistul Luca cap. 6, st. 36: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv". Iar prorocul Osie cap. 6, st. 6 zice: „Milă voieşte Domnul, nu jertfă". Insă şi aşezarea sărbătorii de astăzi întru aducerea aminte de acest arhiereu, care toată averea sa cea bogată şi moştenită dela părinţi a. împărţit-o săracilor, ne învaţă cum sfânta Maică Biserică judecă despre aceia cari aşa luminează cu lumina lor, încât văzând oamenii faptele lor cele bune, măresc pe Tatăl nostru cel din ceruri. Ziua de astăzi este menită spre mărirea Sfântului Nicolae pentru faptele lui cele de bunătate, de milostenie şi de râvnă în împlinirea chemării arhiereşti şi în apărarea înţelesului celui adevărat al Sfintei Scripturi şi a legii lui Dumnezeu. Ştiţi şi voi singuri, iubiţilor ascultători, cum se înfrumuseţează bisericile astăzi, cum preoţimea se îmbracă în odoa-rele cele mai scumpe şi cele mai bogate şi aşa slujesc slujba dumnezeiască, cum creştinii aleargă astăzi la biserici şi la mănăstiri. Şi de vom întrebă de ce se fac acestea astăzi, mi se va răspunde că astăzi este Sfântul Nicolae! Şi dacă vom întreba mai de- PREDICI 213 parte cine a fost Sfântul Nicolae, ni se va răspunde, că Sfântul Nicolae a fost un arhiereu plin de bunătăţi şi de milostenii şi pentru aceea Dumnezeu i-a dat lui şi darul de a face minuni. El a ajutat pe cei ce erau în primejdii, scoţând mai mulţi la uscat din adâncul mării şi izbăvindu-i din înecare; el a slobozit pe creştinii cei nevinovaţi din robiii şi i-a povăţuit în legea lui Dumnezeu; el a îmbogăţit pe mulţi săraci şi celor flămânzi le-a dat hrană; în scurt el s’a arătat către fiecare gata ajutător, apărător cald şi grabnic folositor şi sprijinitor; el şi acum ’ ajută celor ce-1 cheamă pe el. Aşa este, toate acestea le ştim şi le cunoaştem, şi totuşTştiinţa şi cunoştinţa aceasta a noastră despre viaţa Sfântului Nicolae nu ne este de mare folos, pentrucă ştim numai cu mintea cuvintele şi pildele Mântuitorului din Sfânta Scriptură, precum şi viaţa Sfântului Nicolae, însă nu le simţim pe acelea şi cu inima, şi nu cugetăm la faptele noastre ca să le îndreptăm după faptele unui sfânt plăcut lui Dumnezeu, precum a fost şi este Sfântul Nicolae. Sunt şi astăzi oameni buni şi milostivi, însă au greşala aceea că se clatină în bunătatea şi milostenia lor, ca şi trestia. Sunt şi astăzi mulţi dintre noi, cari prăznuesc pe Sfântul Nicolae, dar nu gândesc la nicio faptă de milostenie. Sunt iarăşi alţii cari zic că nu vreau să facă milostenie ca lumea să nu creadă că ei o fac din vreo deşertăciune. Astfel de cugetări şi altele asemenea acestora sunt greşele, pentrucă pravila vieţii pentru fiecare creştin ar trebui să fie cuvântul Mântuitorului, care a zis către apostolii săi şi prin apostoli către toţi creştinii, iar evanghelistul Matei la cap. 5, st. 10, a însemnat următoarele: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să mărească pe Tatăl vostru cel din ceruri". 214 ANDREI ŞAGUNA Iubiţilor ascultători! Vă fac astăzi băgători de seamă Ia starea zidirilor bisericeşti, la starea zidirilor de şcoale, la starea sfintelor vase şi a celorlalte odoare bisericeşti, Ia starea cărţilor, fără care slujba dumnezeiască nu se poate săvârşi deplin. Căutaţi la toate acestea şi veţi afla că partea cea mai mare a zidirilor şi a lucrurilor acestora bisericeşti este ~ne-grijită, este dărăpănată. Prin vânt, ploaie, zăpadă şi alte vijelii sunt mai mult sau mai puţin stricate. Văd aceasta creştinii, văd ctitorii, văd preoţii, dar nimeni dintre ei nu gândeşte la prefacerea şi înoirea celor stricate şi celor învechite. Nu este, aşa dar, destul ca să auziţi în tot anul sfânta evanghelie despre Zaheu, care cu osârdie a primit în casa sa pe Hristos şi a făgăduit că jumătate din averea sa o dă săracilor, iar Hristos a răspuns lui: „ Astăzi s’a făcut mântuirea casei acesteia". Nu este destul că în tot anul prăznuiţi în ziua de astăzi pomenirea Sfântului Nicolae, ale cărui fapte bune şi de milostenie au străbătut până şi în zilele noastre. Nu este destul a şti că a fost oarecare sutaş, Cornelie, în Chesa-ria, cucernic, temător de Dumnezeu cu toată casa şi că i s’a vestit Iui prin îngeri, cumcă rugăciunile şi milosteniile lui s’au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu. Ci este de lipsă ca să înnoim şi să diregem zidirile bisericeşti şi şcolare, cum am băgat de seamă că ceva din ele s’a stricat; este de lipsă ca vasele şi odoarele învechite să se schimbe cu altele nouă şi cele vechi să nu se mai întrebuinţeze; este de lipsă ca bisericile să fie înzestrate şi cu cărţile prescrise pentru slujbele bisericeşti. Insă va zice cineva, că zidul cel slăbit şi ruinat al bisericii şi al şcoalei nu se poate direge, că nici biserica, nici şcoala n’are bani; altul va zice că vasele, odoarele şi cărţile cele de lipsă nu se pot cumpăra, că biserica n’are cu ce; iar al treilea va zice că zidirea PREDICI 215 bisericii încă mai poate rămânea şi fără diregere; vasele, odoarele şi cărţile, deşi sunt stricate, mai pot încă sluji pentru o vreme. O, iubiţilor! Deşteptaţi-vă şi feriţi-vă de astfel de răspunsuri! Tot omul se cunoaşte din rodurile lui, adică din faptele lui. Creştinii cari cutează să spună că biserica lor nu are bani pentru acoperirea lipselor cad sub asprimea cuvintelor Mântuitorului, pe care evanghelistul Matei, cap. 7, st. 23 aşa le-a însemnat: „Niciodată nu v’am cunoscut pe voi; du-ceţi-vă dela mine toţi cei ce lucraţi fără de lege!" Oare poate vreo biserică cu creştini să fie fără bani? Nu poate. Faceţi, aşa dar, iubiţilor, ca biserica voastră să aibă bani pentru câştigarea celor de lipsă; faceţi ca şi şcoala să aibă bănişorii săi; faceţi bine, faceţi milostenie la fundaţii şi la săraci. Dar veţi întreba, cum să faceţi bani pentru biserică, pentru şcoală, pentru fundaţii? Iată cum: să veniţi în toate Duminecile şi sărbătorile la slujba dumnezeiască şi tot creştinul să dea cât poate în disc; banii aceştia să-i strângă epitropii bisericii şi din vreme în vreme să vă dea socoteală despre dânşii şi aşa veţi avea bani pentru acoperirea lipselor la biserica şi şcoala voastră, şi veţi putea da de acolo şi la fundaţii. Şi atunci, o iubiţilor, veţi fi fiii celui de sus şi rugăciunile voastre şi milosteniile voastre se vor sui întru pomenire înaintea lui Dumnezeu. Iar lumina voastră aşa va lumina înaintea altor oameni, încât văzând ei faptele voastre cele bune, vor mări pe Tatăl cel din ceruri, care fie, fie. Amin. 217 SCARA DE CELE CE SE CUPRIND ÎN ACEASTĂ CARTE Introducere înainte cuvântare Pag. III 1 1. Cuvânt la ziua Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.............................. . 3 2. Cuvânt la sărbătoarea Sfântului întâiului mucenic şi arhidiacon Ştefan, în douăzeci şi şapte de zile ale lunei Decemvrie . . . . . . . . 11 3. Cuvânt la Tăierea împrejur a Domnului şi Mântui-; torului nostru Iisus Hristos, care este la ziua dintâi a lunei lui Ianuarie . . . . . ■ . 17 4. Cuvânt la ziua Sfântului Părintelui nostru Vasilie cel Mare, arhiepiscopul Cesariei Capadochiei, în întâi Ianuarie .......................................21 5. Cuvânt la Botezul Domnului, în şase ale lunei lui Ianuarie........................................... 30 6. Cuvânt la soborul sfântului prorocului înaintemer- gătorului şi Botezătorului Ioan, care este în a şaptea zi a lunei lui Ianuarie . . . . . 38 7. Cuvânt la sărbătoarea celor dintru sfinţi părinţilor noştri a toată lumea, marilor trei Ierarhi şi învăţători, Vasile cel Mare, Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gurădeaur . . -rr . . 45 218 Pag. 8. Cuvânt la sărbătoarea întâmpinării Domnului, care este în al doilea Februarie ...... 52 9. Cuvânt la sărbătoarea celor Patruzeci de Mucenici, care se prăznueşte în nouă Martie .... 60' 10. Cuvânt la sărbătoarea Buneivestiri a Preasfintei Stă- " pânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Măria, care este în douăzeci şi cinci Martie.............................." . . . 6$ 11. Cuvânt la sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic şi purtătorului de biruinţă Gheorghe . . . 7& 12. Cuvânt la sărbătoarea sfinţilor marilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi Elena . . 85 13. Cuvânt la sărbătoarea înălţării Domnului şi Mân- tuitorului nostru Iisus Hristos......................93 14. Cuvânt la sărbătoarea naşterii sfântului măritului proroc Botezătorului şi înaintemergătorului Ioan . 100 15. Cuvânt la sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Pavel 110- 16. Cuvânt la sărbătoarea sfântului măritului proroc Ilie 121 - 17. Cuvânt la Schimbarea la făţă a Domnului Dum- nezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos , . 128 18. Cuvânt la Adormirea prea sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioarei Maria ..............................................134 19. Cuvânt la sărbătoarea Tăierii capului sfântului mă- ritului şi întru totlăudatului proroc, Inaintemergă-torului şi Botezătorului Ioan, în douăzeci şi nouă August.....................................................142 20. Cuvânt la naşterea sfintei Stăpânei noastre de Dum- nezeu Născătoare şi pururea Fecioarei Maria . 150 21. Cuvânt la sărbătoarea înălţării sfintei Cruci . . 158 Pag. 22. Cuvânt la praznicul preacuvioasei Maicii noastre Paraschiva . . ................................167 23. Cuvânt la praznicul Sfântului marelui mucenic Dimitrie.................................................176 24. Cuvânt la praznicul Soborului sfântului Arhanghel Mihail.......................'...........................185 25. Cuvânt la sărbătoarea Intrării în biserică a prea- sfintei Fecioarei Maria, care este în douăzeci şi unu Noemvrie............................................194 26. Cuvânt la sărbătoarea celui întru sfinţi părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei, făcătorului de minuni . . . . . . . . 204 m CĂRŢILE VIEŢII COLECŢIE ÎNGRIJITĂ DE P. S. SA EPISCOPUL NICOLAE Au apărut până acum următoarele volume» 1. G. M. Ivanov: RODURI DIN CÂMPUL EVANGHELIEI. Pg. 140, P. 1*50.' 2. Grigore Popa: STILURI DE VIAŢĂ. Pag. 157, P. 1-50. 3. Pr. Ion Goron: TÂLCUIRI. Pag. 141, P. 1‘50. 4. Pr. II. V. Felea: DUMNEZEU ŞI SUFLETUL ÎN POEZIA ROMÂNĂ CONTIMPORANĂ. Pag. 111, P. 1.40. 5. Victor Standu: MINUNATE SUNT LUCRU® RELE TALE! Pag. 162, P. 1*50. 6. Prot, Ion Goron: MEDITAŢII la Evangheliile din Duminecile şi sărbătorile de peste an. Pag. 167, P. 1.70. 7. Pr. II. V. Felea: PAISIE ŞI PAISIANISMUL. Pag. 51, 70 fileri. 8. f Nicolae Colan: MEDALIOANE. Pag. 120, P. 1.50.' 9. Prot. Dr. L. G. Munteanu: VIAŢA MÂN» TUITORULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. Pag. 340. Preţul: P. 2‘50. 10. Emil Fiedler : OMUL CEL NOU, în româneşte de Părintele Nicolae. Pag. 150. Preţuit P. 2‘—. 11. Dr. E. Nfcoară: LA RĂSCRUCEA Vlh'ŢIL Pag. 100. Preţul P. 1.50. 12. Prot. Dr. L. G. Munteanu» VIAŢA SFÂN» TULUI APOSTOL PAVEL Pag. 248, Preţul: 2-50 P. 13. Prot. Ion Goront ÎMPĂRĂŢIA LUI DUM» NEZEU. Pag. 148. Preţuit 2'— P. 14. Arhimandritul Ioan Schakhovskoy: LAUDA ÎNVIERII, în româneşte de Gheorghe Suclu. Pag. 78. Preţul: 1‘50 P. 15. Prot. Dr. L. G. Munteanu: VIAŢA SFÂN» TULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST IOAN. Pag. 248. Preţul: 5‘50 P. 16. Prot. Ion Goron: CUVINTE CĂTRE PREOŢL Pag. 112. Preţul: 3- P. 17. Pan M. Vizlrescu: POEZIA NOASTRĂ RELI» GIOASĂ. Antologie însoţită de un studiu critic. Pag. ?60. Preţul: 6'- P. 18. DIN POEZIA VIEŢII ILUSTRATE. Pag. 144. Preţul: 6‘- P. 19. Prot. Dr. L. G. Munteanu: VIAŢA SFÂN» TULUI APOSTOL PETRU. Pag. 208. Preţul: 6'~ P. DE VÂNZARE LA LIBRĂRIA EPARHIALĂ, KOLOZSVAR (CLUJ), PIAŢA HITLER ADOLF No. 2. IN COLECŢIA POPORALA „VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ0 AU APĂRUT PÂNĂ ACUM URMĂTOARELE BROŞURI: 1. Pr. FI. Mureşanu: DIN VIEŢILE SFINŢILOR, Antonie cel Mare, Macarie Eghipteanul şi Efrem Şirul. Pag. 31, P. 0-20 2. D. E. Nicoară: MOARTEA PĂRINTELUI GRI- GORIE. Pag. 30, P. 0-30. 3. Pr. Emil Nicolescu: DIN VIEŢILE SFINŢILOR, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, Pag. 31. P. 0‘30. 4. Augusta Rubenescu: DREPTATEA. Trei legende creştine. Pag. 40. P. 0’40. 5. V. Gr. Borgovan: TATĂL NOSTRU in pilde din viaţa săteanului român. Pag. 32. P. 0‘30. 6-7. Pr. Teodor Ciceu: PRAZNICELE legii noastre ortodoxe. Pag. 104, P. l-20. 8. Pr, Augustin Faur: O mamă vrednică: ANASTASIA ŞAGUNA. Pag. 38. P. 0'40. * 9. Pr. Emil Nicolescu: HRISTOS ŞI TINERETUL. Pag. 32. P. 0-40. 10. Gala Galaction: MUSTAFA EFENDI AJUNGE MACARIE MONAHUL. Pag. 32. P. 0'40. 11. Pr. Florea Mureşanu: CATEDRALA, Pag. 62. Preţul: 1*50 P. 12. Pr. A. Faur: MĂNĂSTIREA „SF. ANA“. Pag. 59. P. 1-50. De vânzare Ia LIBRĂRIA EPARHIALĂ Kolozsvâr (Cluj), Piaţa A Hitler 2. Cetitorul este rugat să îndrepteze următoarele greşeli ca o tn •O.o n 3 C In Ioc de ’Sb •o --- C3 c m Q- & m 5 16 neascultor 14 30 care nu departe 15 14 acelor au 17 21 primi 18 8 După: asupra sa.. 23 31 postiră 49 26 351 57 19 pe lacrimi 82 17 porincit 137 29 născătoarea 144 9 să nu nu se îngreuieze 151 14 desprind 189 18 Gavriil 197 10 Didor Se va îndrepta neascultător care era nu departe acelor ce au primim asupra sa numai chipul ome nesc, iar întru tăierea împre jur a luat asupra sa..,, poftiră 17 de lacrimi poruncit Născătoarea să nu se îngreuieze deprind Rafail Diodor