„Conferințele experimentale le-am în- ceput din îndemnul regretatului Mavro- di, în 1931. Atunci au fost gîndite ca un ciclu de 6 conferințe și au ieșit 14. Din 1931 și piuă astăzi, am ținut 62 de conferințe experimentale, iar anul acesta, sînt în pragul celui de al optulea, ciclu. Constat cu multă satisfacție că titu- latura. generală ieșită din gustul meu marcat pentru didactic «conferințe experimentale^) - - și care la anunțarea lor au întâmpinat zîmbete și comentarii; astăzi face școală: conferințele experi- mentale ale muzicii, conferințele expe- rimentale ale dansului ctc. Cred că ele sînt într-o alură spirituală cu totul modernistă —- modernistă în înțelesul bun al cuvântului — și că am procedat: bine dînd atmosferă de laborator ex- periențelor de astăzi. Profit de întrebarea d-tale, pentru a-mi exprima întreaga recunoștință publicului care de cinci ani de zile... COLECȚIA „MASCA** Coperta colecției: MirceaRîbinschi BUCUREȘTI, 1973 ION MARIN SADOVEANU ISTORIA UNIVERSALĂ A DRAMEI SI TEATRULUI VOL I TEXT ALES, STABILIT, NOTE Șl PREFAȚĂ DE I. OPRIȘAN EDITURA EMINESCU I. M. SADOVEANU — ISTORIC ȘI COMENTATOR AL FENOMENULUI DRAMATIC ȘI TEATRAL UNIVERSAL Crescut — atît la București cit și la Constanța — într-un mediu cu puternice legături cu lumea actorilor *, pasionat de spectacolele teatrale, la care se referă de numeroase ori în scri- sorile din copilărie către bunicul său, Ion Marin Sadoveanu este atras de timpuriu de luminile rampei. Intîile aspirații țintesc — cum era și de așteptat — către realizarea sa ca autor drdmatic, gînd ce avea să i se înfăptuiască doar parțial în decursul timpului prin publicarea sau repre- zentarea pieselor : Metamorfoze, Anno Domini..., Pelican-Bar, Molima. Curînd însă, sub influența Mariettei Sadova (prima sa so- ție) și mai ales a studiilor întreprinse în capitala Franței, între 1919—1920 — în timpul cărora devine unul din apropiații lui Jacques Copeau, inițiatorul mișcării de reînnoire a teatrului de la Vieux Colambier — Ion Marin Sadoveanu își împletește gîndul afirmării ca dramaturg cu dorința de teoretizare în marginea fenomenului teatral. Chiar din Paris îi comunică prietenului său Traian Lăzărescu intenția de a publica în Viața Românească sau Convorbiri literare o amplă dare de scamă asupra spectacolelor pariziene. * A se vedea mărturisirile scriitorului din interviul luat de loan Massoff și publicat în Rampa (an. XV, nr. 4342, 11 iulie 1932), sub titlul : Cu Ion Marin Sadoveanu despre el și despre alții. 5 După întoarcerea în țară, paralel cu entuziasta activitate de conferențiar, sub auspiciile grupării „Poesis™ (al cărei fondator și conducător este), Ion Marin Sadoveanu începe să țină cro- nica dramatică la Revista vremii (1921—1923) iar mai apoi la Gîndirea (1922—1929) — prilej de a-și afirma opinia nu nu- mai asupra unui vast repertoriu de piese românești și străine, dar și în legătură cu destinul însuși al fenomenului dramatic și teatral. înzestrat cu o vie sensibilitate față de „poezia dramatică™, dublată de o largă erudiție, împrospătată la zi din surse fran- ceze, germane și engleze, precum și cu o mare obiectivitate, Ion Marin Sadoveanu se impune în scurtă vreme drept vocea cea mai autorizată în materie de teatru de la noi. Nu în pu- țină măsură va fi contribuit la aceasta — pe lingă calitățile remarcate — strădania permanentă a cronicarului dramatic de a-și forma o viziune clară asupra întregii evoluții a dramei și teatrului universal, din perspectiva căreia să judece opera fie- cărui scriitor în parte. Era o năzuință ce lipsea din preocu- pările celor mai mulți din confrații săi de breaslă și cu atît mai mult din obișnuința publicului spectator. Ințelegînd că lipsa unei temeinice culturi teatrale și a unei operative informări asupra mișcării artistice universale — atît din partea celor care fac, cît și a celor care receptează teatrul — constituie cauza esențială a scăzutei efervescențe a feno- menului dramatic și teatral românesc (de care-și lega, în pri- mul rînd, nădejdile și gîndurile cele mai intime), Ion Marin Sadoveanu încearcă prin toată activitatea sa să înlăture defi- ciența constatată. Iși propune, mai întîi, ca împreună cu Tudor Vianu (bunul său prieten, proaspăt întors de la studii din Germania) să scoată o revistă de ținută științifică, intitulată : Caietele lunare de studii și informații. Revistă generală de cultură, care să informeze într-un mod sobru și obiectiv „asupra tuturor noută- ților librăriilor franceze, germane și engleze, în toate direcțiile artistico-culturale™ *. Cheltuielile prea mari de editare, îl îm- piedică însă să-și ducă gîndul pînă la capăt. Neputînd influența pe această cale asupra nivelului culturii teatrale a publicului românesc, Ion Marin Sadoveanu își inten- sifică activitatea de conferențiar, în cursul căreia, în același an. * Scrisoarea din 19 ianuarie 1924 către Traian Lăzărescu. 6 1924, i se naște ideea alcătuirii unei panorame a evoluției fe- nomenului dramatic și teatral universal — pe care s-o pună la dispoziția cercurilor celor mai largi, de specialiști și spectatori, ca un prețios instrument de lucru și informare. Gîndul inițial era modest. Autorul dorea să realizeze o simplă operă de inițiere. Pe parcursul elaborării, însă, lucrarea crește în amploare și importanță, ajungînd, în 1937, să fie proiectată la proporțiile a cel puțin trei volume masive, completate cu o serie de volume auxiliare de traduceri a unor texte rare, în genul volumului De la Mimus la Baroc, apărut în 1933. * Cînd I. M. Sadoveanu trece la redactarea efectivă, a Istoriei univer- sale a dramei și teatrului, aceasta crește și mai mult în dimen- siuni. Autorul declară, astfel, că volumul Drama și teatrul reli- gios în Evul Mediu (Editura „Prometeucc, București, 1942) ar constitui prima din cele 30 (sau 40) de fascicule, cîte ar în- suma întreaga lucrare. Deci, în afara volumelor anexe de tra- duceri, Istoria universală a dramei și teatrului trebuia să aibă o întindere de cca 3000—4000 de pagini. Proiectul este cu adevărat impresionant, iar înfăptuirea lui ar fi echivalat cu realizarea unei opere fundamentale, de interes mondial. Căci — trebuie să se știe — la ora cînd Ion Marin Sadoveanu plănuia să realizeze o asemenea lucrare, lite- ratura străină de specialitate era lipsită nu numai de un in- strument similar de referință, dar de însuși interesul față de cer- cetarea evoluției fenomenului dramatic și teatral universal. ** în consensul gîndurilor autorului, Ion Sîntu (eroul romanului cu același titlu) se va arăta revoltat de faptul că o atît de im- portantă ramură a activității spirituale a omenirii este neglijată, * „Volumul De la Mimus la Baroc este primul din seria unor volume ajutătoare, ce urmează să apară paralel și să întregească Istoria generală a dramei și teatrului, pe care nădăjduiesc să o pot da la iveală în curînd" (din Prefața la De la Mimus la Baroc, Editura „Cartea româ- nească", București, 1933, p. 3). ** Principalele istorii universale ale teatrului, avute de I. M. Sado- veanu la dispoziție, datează în genere din secolul trecut, fiind cu mult depășite ca informare și perspectivă asupra evoluției fenomenului abordat. Le cităm cronologic : A. W. Schlegdl : Cours de la litterature drama- tique, Tom I—III (1814) ; M. Charles Magnin : Les origine s du theâtre antique et du theâtre 'moderne ou histoire du genie dramatique. Depuis le I-er jusqu’au XVI-e siecle (Paris, 1868, 522 p.) ; Alphonse Royer : Histoire universelle du theâtre, Tom I—VI (Paris, 1869—1878) ; Emanoil Al. Manoliu : Istoria teatrului, voi. I (Iași, 1903, 247 p.) ; Joseph Gregor : W eltgeschichte des Theaters (Ziirich, 1933, 829 p.) ș.a. 7 ne constituind obiect de studiu în nici una din universitățile lu- mii. Abia mai tîrziu, după 1949—1950, se observă un oarecare interes față de luminarea istoriei universale a dramei și teatru- lui. Dar și de data aceasta, cu excepția monumentalei lucrări a lui Cari Niessen : Handbuch der Theater-Wissenschaft, proiec- tată să apară în zece volume, și din care a apărut doar unul (partea 1—III), nici una din cărțile dedicate evocării evolu- ției teatrului universal * nu întrec în ambiție temerarul proiect al autorului român. Din această perspectivă, nu putem decît regreta nefinalizarea unei opere care ar fi devansat cu mult preocupările interna- ționale, afirmînd un punct de vedere pe care nici cercetările de ultim moment nu l-au reliefat în suficientă măsură. Este vorba de viziunea pe care Ion Marin Sadoveanu și-a format-o despre puterea de fecundare a dramei magice și a mimusului asupra teatrului dintotdeauna și mai ales asupra teatrului mo- dern (de la Shakespeare încoace) precum și despre legile de dezvoltare și inter condiționare ale fenomenului dramatic și tea- tral universal în ansamblul lui. Faptul este cu atît mai regretabil, cu cît Ion Marin Sado- veanu a înfățișat de cel puțin trei ori de-a lungul timpului is- toria universală a dramei și teatrului în ample cicluri de con- ferințe. Dar chiar înainte de a-și structura materialul pe schema evoluției de la origini și pînă în prezent a dramei și teatrului * Cităm în continuare cele mai importante istorii universale ale dramei și teatrului apărute după 1942, anul editării volumului lui Ion Marin Sadoveanu : Drama și teatrul religios în Evul Mediu. Din titlu și după numărul de pagini indicate se va vedea ușor diferența dintre acestea și ceea ce urmărea să realizeze omul de teatru român : Robert Pignarre: Histoire du theâtre (Paris, 1942, 128 p.) ; Silvio D’Amico : Stor ia del teatro dramatico (Nuova edizione riveduta e ampliata) voi. I— IV (Milano, 1953) ; Leon Chancerel : Panorama du theâtre. Des origine s â nos jours (Paris, 1955, 223 p.) ; Leon Moussinac : Le theâtre des origines â nos jours (Paris, [1957], 439 p.) ; I. Zamfirescu : Istoria universala a teatrului, voi. I : Antichitatea (București, 1958, 365 p.) ; Vito Pandolfi : II teatro drammatico di tutto il mondo dalie origini a oggi, voi. I—II (Roma, 1959, 1053 p.) ; Giovanni Calendoli : L’attore. Storia di un’ arte (Roma, [1959], VIII + 701 p.) ; Juan Guerrero Zamora : H istoria del teatro contemporâneo, Tomo I—IV (Barcelona, 1961—1967) ; Arpe Verner : Bildgeschichte des Theaters (Koln, 1962, 309 p.) ; Octavian Gheorghiu : Istoria teatrului universal, voi. I—II (București, 1963—1966, 312 + 519 p.) ctc. 8 universal. Ion Marin Sadoveanu se oprește — atît în cadrul rubricii „Caiete pentru dramă și teatru", ținută în cursul anu- lui 1926 în paginile ziarului Politica, cît mai ales în conferin- țele de după această dată — asupra unor personalități, opere și momente fundamentale din viața teatrului, din dorința evi- dentă de a și le adinei în înțelegere în vederea realizării pa- noramei proiectate. * Cităm, la întâmplare, cîteva titluri : Mo- tivul dramatic în producțiunea populară românească (1927), Viața și opera lui Strindberg (1927), „Richard al III-lea“ de Shakespeare (1927), Aspecte sociale și artistice din Rusia so- vietică de astăzi (1928), Henrik Tbsen (1928), Goethe (1930, la Radio), Shakespeare (1930, la Radio) ș.a. Cu începere însă din 27 septembrie 1931, data inițierii „con- ferințelor experimentale" ale Teatrului Național din București — deliberat plănuite „să însemneze pentru uzul marelui public o schiță a dramei și teatrului universal" ** — ideea înfăptuirii Istoriei universale a dramei și teatrului nu-l mai părăsește nici un moment pe Ion Marin Sadoveanu, ajungînd, în 1937, s-o considere „lucrarea de bază a activității" sale ***. Sub formula „conferințelor experimentale", Ion Marin Sa- doveanu impune o fericită modalitate de înfățișare a materia- lului, însoțind expunerea, de 45 minute, de duminică dimineața, cu ample exemplificări „In decor, costum, stil de joc, culoare specifică, realizat[e] de instrumentul teatral, cu actorii și vas- tele posibilități ale scenei" **** ; modalitate ce a suscitat vii interese, atât la. Congresul internațional de teatru, Convegno „Volta", din octombrie 1934, de la Roma, cît și, mai târziu, la Congresul internațional de teatru de la Veneția, din iulie 1957. „Ceea ce aduceau nou conferințele experimentale — avea să mărturisească, cu legitimă mîndrie Ion Marin Sadoveanu aproape * însuși volumul Drama și teatru. Studii și cronici, apărut în 1926 la Arad (Editura Librăriei Diecezane), trebuie privit tot ca o pre- figurare a respectivei lucrări : Volumul Drama și teatru — mărturisește autorul în „prefața" — „e numai o schela, în cuprinsul căreia se schițează un edificiu, acela al unei întregi ramuri de activitate culturală a omenirii : drama și teatrul". ** Prefața la volumul De la Mimus la Baroc, Editura „Cartea romanească". București, 1933, p. 3. *** Biblioteca Centrală de Stat, mss, nr. 13833. **** Ion Marin Sadoveanu, Conferința experimentală — mijloc de educare a adulților prin teatru, în Buletinul Comisiei naționale a R.P.R. pentru UNESCO, an. II, nr. 2—3, 1960, p. 100. 9 de sfîrșitul vieții — este lesne de înțeles. Fața de cursurile din școlile superioare despre diferitele literaturi, ele aduceau o mai amplă informație asupra literaturii dramatice, a condițiilor so- ciale și economice în care s-au creat și mai ales a legăturilor evolutive, de-a lungul istoriei, ale acestor literaturi dramatice, prezentate într-un sistem unitar al dramaturgiei universale. [...] Firește că ceea ce putea oferi ca întregire și exemplificare, pen- tru o mai bună înțelegere catedra aceasta stabilită pe scenă, era cu totul deosebit de celelalte forme de învățământ. Confe- rința se întregea cu un experiment teatral, adică un spectacol de proporții mai reduse, ales in așa fel, încît să exprime lă- murit și pregnant caracteristicile capitolului care fusese tratat!' * Imaginea de ansamblu a desfășurării în timp a fenomenului precum și intercondiționările reciproce erau sugerate, în afara expunerilor propriu-zise, prin dispunerea conferințelor experi- mentale în cicluri de 7—9 prelegeri și prin însumarea treptată a ciclurilor. Cunoscînd îndeaproape gustul publicului, Ion Marin Sado- veanu s-a străduit să. organizeze în așa fel programul con- ferințelor experimentale, încît să nu repete de la an la an ma- terialul și, mai ales, să nu creeze monotonie, ci dimpotrivă să stîrnească mereu interesul. Lucrul acesta așa de dificil îi reu- șește în cele din urmă scriitorului datorită — în afară indiscu- tabilului său farmec de conferențiar — înțelept ei structurări a fiecărui ciclu și, mai ales, datorită alternării tipurilor de proble- matică abordate de la an la an, sau de la un ciclu la altul. Așa, de pildă, după prezentarea istoriei universale a dramei și teatrului pe principalele personalități, în anii 1931—1932 (Eschil, Shakespeare, Moliere, Beaumarchais. Goethe, Schiller, Victor Hugo, Gerhard Hauptmann, Ibsen, August Strindberg, Oscar Wilde, Frank Wedekind, Bernard Shaw. Maurice Mae- terlinck, Anton Cehov și drama rusească. Luigi Pirandello). ur- mează, în anul 1933, înfățișarea ei pe momentele fundamentale (Drama magică. Teatrul bizantin. Teatrul iezuiților și barocu- lui, Teatrul rusesc, Teatrul japonez, Teatrul indian, Teatrul american — în prima parte a anului: Teatrul latin și influența lui, Comedia medievală, Teatrul Renașterii italiene, Teatrul Olandez, Teatrul rococoului și Marivaux — în partea ci doua a anului), pentru ca după aceasta Ion Marin Sadoveanu să se * I. M. Sadoveanu, Articolul citat, p. 101. 10 preocupe de : Motive de inspirație în drama universală sau Li- teratura comparată a dramei („Aulularia” lui Plaut; „Avarul” lui Moiiere. „Hagi Tudose” de Delavrancea ; Materialul lumii vechi; greco-romane. [laj Shakespeare, Racine și Alecsandri ; ,.Faust“ la Goethe și Marlowe ; Gelozia : „Othello” de Shakes- peare și „Magnificul încornorat” de Grommaelynk ; „Liga Ti- nerimii^ de Ibsen și „Scrisoarea pierdută” de Caragiale ; Fee- ria : „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare și „Clopotul scufundat” de Hauptmann ; Drama antiroman tică : Jocul de satiri grecesc; kyogenul japonez și Bernard Shaw). A urmat apoi, în stagiunea 1934—1935, ciclul : Poeme dramatice („Fur- tuna” de Shakespeare ; „Peer Gynt” de Ibsen; „Faust”, partea a Il-a, de Goethe etc.), în stagiunea 1935—1936, ciclul: Piese istorice și legendare; în stagiunea 1936—1937, ciclul : Perso- naje teatrale și așa mai departe pînă în 1940 (cînd conferin- țele experimentale au fost întrerupte din motive din afara vo- inței scriitorului), adîncindu-se și lărgindu-se continuu sferele de înfățișare a fenomenului analizat. Astfel ideea, de mare noutate pe plan mondial, de a derula în fața publicului întreaga istorie a dramei și teatrului universal, își găsește o adecvată formulă de prezentare, la fel de nouă și apreciată de specialiștii străini. E un moment important al dezvoltării școlii noastre teatrale, care ajunge — grație lui I. M. Sadoveanu — să atragă atenția pînă și oamenilor de teatru germani și sovietici, cu vechi tradiții în domeniul „experi- mentelor^. Lnanima apreciere a mișcării teatrale românești avea să. se manifeste, dealtfel, la puțină vreme (în 1938), prin alegerea reprezentantului ei de frunte, Ion Marin Sadoveanu, în funcția de președinte al Comitetului internațional de teatru. Impresionați atît de calitățile excepționale de orator ale lui I. M. Sadoveanu, cît și de originalitatea opiniilor sale asupra teatrului emise în cursul prelegerilor experimentale, contem- poranii îi sugerează, de numeroase ori, în presă sau prin viu grai, să-și strîngă conferințele în volume. Ideea aceasta o împărtășește în cele din urmă și el*, admițînd să i se steno- * Două dn anunțurile identificate de noi în presă sună astfel : „D. Ion Marin Sadoveanu, al cărui nume evocă pe cel al Sfîntului Francisc d’Assisi, va scoate în volum prelegerile sale asupra artei dramatice ținute la matineele experimentale ale Teatrului Național" (Vremea, an. VI, nr. 273. 29 ianuarie 1933, p. 7) ; I. M. Sadoveanu „va strînge încă în 11 grafieze expunerile. Grație acestui fapt sîntem în măsură as- tăzi să ne formăm măcar o palidă imagine despre ceea ce a însemnat arta oratorică a lui I. M. Sadoveanu în anii lui de vîrf: 1930—1940, cu care a încîntat zeci de mii de spectatori de cele mai deosebite vîrste și formații. Totuși I. M. Sadoveanu nu va publica niciodată conferin- țele respective. Și asta deoarece exigențele sale nu se mai mul- țumeau — după o parcurgere de asemenea proporții, între- prinsă ani de-a rîndul pe verticală și orizontală în cadrul feno- menului dramatic și teatral universal — cu simpla operă, de popularizare. Aspirațiile sale tindeau, în jurul anului 1940, că- tre realizarea unei cărți fundamentale, necesară în primul rînd specialiștilor. Volumul Drama și teatrul religios în Evul Mediu sugerează din plin noile jaloane ale lucrării. Ele au fost re- ceptate ca atare, la apariție, în 1942, și evidențiate cu tot girul unei voci ca aceea a lui Tudor Vianu (unul dintre puținii recenzenți ai cărții). „Istoria universală a dramei și teatrului — scria reputatul profesor — este văzută într-un plan vast, îmbrățișînd întreaga lor dezvoltare de la drama magică a pri- mitivilor prin teatrul extraeuropean și prin acela elin și roman, prin drama medievală și prin aceea a Renașterii și Barocului, pînă la teatrul clasic al englezilor, francezilor și spaniolilor și pînă la manifestările din epoca noastră. După cum știm, nici literaturile străine nu posedă o astfel de sinteză atît de cuprinzătoare, îmbrățișînd un timp atît de lung [și care să se] concentreze mai mult asupra, spectacolului decît asupra realizărilor literare corelative. în cercetările d-lui Ion Marin Sadoveanu problemele tehnicii teatrale urmează să se îmbine cu cele ale istoriei literare și complexitatea acestui plan ar putea să ne intimideze, dacă nu ne-ar sta chezășie de pe acum substanțialul prim volum pe care-l avem în față [cum și] două mari și hotărîtoare premise ale cercetării : contactul direct cu izvoarele, chiar și cu cele mai rare și mai puțin cunoscute, din care nu o dată ni se dau frumoase versiuni românești; apoi cunoștința exactă a contro- cursul acestui an în volum conferințele ținute în stagiunea trecută la Teatrul Național" {Chemarea vremii, seria a Il-a, an XIV, nr. L 6 iunie 1940, p. 9). 12 verselor științei literare, printre care autorul se decide întot- deauna cu discernămînt și măsură.™ * Din pdcaie însă, entuziasm ele scriitorului privitoare la finali- zarea Istoriei universale a dramei și teatrului se opresc la pu- blicarea volumului din 1942. Deși el anunța, pe coperta Dramei și teatrului religios în Evul Mediu, că vor mai apărea, în curînd, încă 5 fascicule ale lucrării (Drama magică și Mimus, Drama și teatrul extraeuropean, Tragedia elină, 'Comedia elină și tea- trul latin și Drama și teatrul profan în Evul Mediu), din cite cunoaștem autorul nu a mai întreprins nimic în acest sens, în afară de revizuirea fundamentală a conferinței Drama și teatrul elisabetan, pe scheletul căreia intenționa să clădească fascicula Elisabetanii. Dar și aici se oprește la jumătate, lăsînd lucrul neterminat. Prins în elaborarea romanului Sfîrșit de veac în București, I. M. Sadoveanu abandonează practic redactarea pa- noramei dedicată dramei și teatrului universal. Va reveni la proiect abia peste 14 ani, cînd va relua, tot la Teatrul Național din București (sala „Comedia™ ), în 1956, seria conferințelor experimentale, sub titlul: Teatrul — artă universală realistă. ** Va reface din nou, pe parcursul a 24 conferințe (eșalonate în stagiunile 1956—1957 și 1957—1958) întreaga evoluție a dramei și teatrului tiniversal, de la Mimus și începuturile tea- trului și pînă la Dramaturgia secolului XX. Deși scriitorul înregistrează și de data aceasta un formidabil succes — consemnat cu migală în carnetele sale de însemnări zilnice — substanța conferințelor pare mai puțin consistentă, clin punct de vedere științific, decît a „conferințelor experimentale™ ținute între 1931—1940. Faptul nu este, fără îndoială, lipsit de legătură cu planurile de elaborare a Istoriei universale a dramei și teatrului (contractată încă din 1957, la E.S.P.L.A.), văzută acum într-o perspectivă mult mai modestă decît în perioada * Tudor Vianu : O carte de teatru,: „Istoria generala a dramei și teatrului" de d. Ion Marin Sadoveanu, în Timpul, an. VI, nr. 1742, 15 martie 1942. p. 2. ** Inițial urma ca I. M. Sadoveanu să^și împartă cinstea de a ține conferințele experimentale din stagiunea 1956—1957 cu Tudor Vianu și loan Massoff, care trebuiau sa trateze temele : Tragedia greaca și Shakespeare (primul) și începuturile teatrului românesc și Dramaturgii români pina la Alecsandri (cel de al doilea). Tînă la urmă I. M. Sado- veanu ține toate cele 12 conferințe, înlocuind subiectele despre teatrul românesc, cu subiecte privitoare la evoluția dramei și teatrului universal. 13 1940—1942. Dealtfel, într-un interviu, I. M. Sadoveanu declara că proiectata panoramă s-ar intitula Scurtă istorie a dramei și teatrului universal * — ceea ce ne elucidează deplin asupra proporțiilor, sferelor și caracterului ei. Dar nici în forma aceasta lucrarea nu vede lumina tiparului. I. M. Sadoveanu va mai parcurge încă o dată materialul istoriei universale a dramei și teatrului, de data aceasta la Tele- viziune în cadrul ciclului „Teatrul — artă realistă''', ținut din 1962 (26 XI), pînă în 1964. cînd autorul se va stinge din viață. Deși redactează dinainte fiecare din cele zece conferințe, scriitorul vorbește liber în emisiune, încîntînd — prin calitățile sale oratorice și ideile transmise — milioanele de telespectatori. Conferențiarul atinge apogeul popularității sale. Insă omul de știință, care își înspăimîntase contemporanii cu proiectele gran- dioase ale Istoriei universale a dramei și teatrului, nu se mai pronunță în nici un fel asupra lucrării socotită altădată drept opera sa fundamentală. Consimte tacit abandonarea ei. Moar- tea, survenită la 2 februarie 1964, pecetluiește definitiv eșecul acestei lucrări care putea fi unul din titlurile de glorie ale cul- turii române. ★ După toate cele spuse, e limpede, credem, că o judecată de valoare asupra elementelor rămase din vastul edificiu proiectat de Ion Marin Sadoveanu este deosebit de dificilă. Dificilă nu atît în absolut — în perspectiva căruia orice lucru este posi- bil —, ci în condițiile cu totul speciale ale modului în care ni se înfățișează materialele Istoriei universale a dramei și teatrului. Și asta deoarece stenodactilograma conferințelor experimentale ajunse pînă la noi (în proporție de cca 1/3 din numărul total) nu reprezintă textul însuși al panoramei, altfel gîndit și finalizat în Drama și teatrul religios în Evul Mediu — singurul punct de reper ce ne stă la dispoziție. între textul volumului și cel al prelegerilor e o distanță considerabilă de informație, de adîncire a fenomenului analizat, de exprimare a opiniei și mai ales de acuratețe stilistică. Și totuși, chiar în forma aceasta, de expuneri orale, nere- vizuite clecît pe alocuri de autor, conferințele experimentale re- * Ion Marin Sadoveanu, Șantier 196Z, în Gazeta literara, an. VII. nr. 1. 1 ianuarie 1960, p. 6. 14 leva unele aspecte interesante ale gîndârii și manifestării lui Ion Marin Sadoveanu. Iată de ce nu vom pierde prilejul de a pătrunde în substanța lor, încercînd să surprindem — pe baza stenodactilogramelor disparate, ce s-au păstrat — viziunea scriito- rului asupra evoluției fenomenului dramatic și teatral univer- sal, precum și specificul înfățișării materialului în cadrul prele- gerilor respective. Ne vom apropia, astfel, mai mult de înțe- legerea unui aspect fundamental al activității lui Ion Marin Sadoveanu. Fără îndoială, esența concepției lui Ion Marin Sadoveanu despre teatru este sugerată de chiar titulatura cronicii dramatice ..Drama și Teatrul"' pe care el o ține, începînd din 1922, în Gîndirea (iar mai apoi, din 1941, în : Timpul, Viața. Națiunea și Universul), relevînclu-ni-se din însuși articolul cu care de- butează această rubrică în paginile revistei Gîndirea *. în ceea ce îndeobște este numit prin noțiunea de : „teatru", scriitorul distinge două laturi net deosebite (ca origine, mod de evoluție și manifestare), și anume: drama — adică poezia dramatică, opera creată de dramaturg — și teatrul, jocul acto- rilor completat cu întregul complex de mijloace tehnice prin care textul prinde viață în fața spectatorilor. Componente obli- gatorii ale spectacolului teatral, cele două elemente sînt văzute de Ion Marin Sadoveanu într-un permanent dezacord, reușind să se armonizeze doar în cîteva momente — care sînt, tocmai de aceea, și momentele de vîrf ale evoluției teatrului universal : Tragedia greacă, Commedia delVArte, Teatrul elisabetan, Tea- trul spaniol din vremea lui Lope de Vega și Calderon, în sfîrșit Teatrul francez din timpul lui Moliere. Sînt „stații" fericite, în care liniile dramei și ale teatrului se unesc de obicei sub mîna unor mari creatori, ei înșiși autori și actori (Eschil, soții An- dreini, Shakespeare, Moliere). Asemenea înfloriri ale artei dra- matice și teatrale — sub zodia cărora au fost izvodite marile capodopere ** — sînt condiționate, în viziunea scriitorului, în * Drama și Teatrul. Prologul, în Gîndirea, an. II. nr. 9, 5 dec. 1922, p. 88—89. ** în prefața la volumul Drama și teatru. Ion Marin Sadoveanu găsea poare una din cele mai frumoase imagini ale capodoperelor : „De-ar putea priveliștea aceasta [a dramei și teatrului schițată în volum] să lămurească o singură idee tinerelor generații, scopul meu ar fi atins : de s-ar putea ști că aci. temeliile se aruncă după legi severe, de neînvins, dar că săgețile turlelor rămîn ca ace subțiri care străpung visul și se înfrățesc cu nourii." 15 afara altor cauze, de raportul viu creat între scenă și sală, de înaltul nivel de pregătire teatrală al publicului (caz tipic : teatrul elisabetan sau teatrul spaniol de la sfîrșitul secolului XVI și începutul secolului XVII). In afara acestor „stații", echili- brarea celor două elemente este aproximativă, spectacolul fiind dominat, de la o epocă la alta, în funcție de talentele scriito- ricești sau actoricești, cînd de dramă, cînd de teatru. Și fiindcă a venit vorba de „condiționarea"" dramei și teatru- lui, e necesar să arătăm că Ion Marin Sadoveanu a privit în- totdeauna evoluția fenomenului universal într-o strînsă corelație cu întreg complexul de condiții sociale, politice, economice și culturale — cu mult înainte ca faptul să devină un consens unanim în cercetările științifice. Prelegerile sale cuprind ca un punct esențial fixarea coordonatelor epocii, schițarea a ceea ce autorul numește „cadrul social", pe fundalul căruia a apărut și s-a dezvoltat fenomenul analizat. Numai că — și aici in- tervine viziunea sa specifică — scriitorul nu pune decît rareori în dependență directă evoluția dramei și teatrului universal de factorii menționați, ci se folosește în genere de un mediator, care este, în cazul de față, „stilul epocii', sau „stilul de viață"", cu alte cuvinte dominanta stilistică. Eforturile sale de identifi- care a diverselor stiluri — în măsură a ne releva un aplicat filozof al culturii — ajung să devină o preocupare în sine, da- torită căreia scriitorul ne-a lăsat cîteva conferințe și articole interesante, în special despre Baroc și Rococo. Cu o mare putere de discernămînt, Ion Marin Sadoveanu își dă însă seama că punctul său de vedere privitor la depen- dența fenomenului teatral de condițiile sociale nu trebuie ab- solutizat, întrucît evoluția teatrului — ca a oricărei arte, de altfel, — nu este impulsionată numai de factori exteriori, ci într-o însemnată măsură și de factorii interni. Legat de socie- tate, teatrul își are o anume autonomie proprie, hotărîtoare destinului său. înțelegerea acestei duble condiționări îl face pe Ion Marin Sadoveanu să ajungă la enunțarea unui punct de vedere verificat de întreaga evoluție a fenomenului. El afirmă, astfel, că genurile solemne (tragedia, drama liturgică etc.), impuse și susținute de anime împrejurări istorice — deci de cauze din afara fe- nomenului teatral ca atare — sînt înlăturate treptat de pene- trația mimusului (filonul de bază al teatrului dintotdeauna) în însăși substanța lor poetică și mai ales interpretativă. De- 16 monstrația e făcută convingător în Drama și teatrul religios în Evul Mediu^ dar este reluată în numeroase alte conferințe și articole. Mimusul — adică arta „de a observa, a imita, a transcrie tridimensional, și de multe ori a judeca viața, artă în care partea observatorului se confundă, în începuturi, cu aceea a actorului? rămînînd apoi, în forme evoluate, elementul specific de creație scriitoricească pe care se întemeiază și îl folosește actorul™ * — capătă în viziunea lui Ion Marin Sadoveanu valoarea unui ele- ment universal de reducție și totodată de fecundare a dramei și teatrului. Neprețuit filon de aur, el șerpuiește de la originile cele mai îndepărtate pînă în zilele noastre, susținînd fenomenul teatral — ca o adevărată „șiră spinală™ — pe linia unei „arte realiste'. împreună cu mimusul, drama magică constituie cel de-al doilea filon de bază, fecundativ, al dramei și teatrului univer- sal. In forme vizibile sau mai puțin vizibile, scriitorul îi des- coperă formele pe tot parcursul evoluției fenomenului dramatic și teatral, și în special. în opera marilor creatori: Shakespeare,. Goethe, Ibsen, Strindberg etc. Mai ales punerea în evidență a rolului dramei magice în cadrul teatrului modern, cît și lumi- narea originilor ei prin apelarea la tradițiile folclorice româ- nești, a fost afirmată în toate împrejurările de către Ion Marin Sadoveanu drept elementul cel mai original al panoramei sale. ** Imaginînd drama și teatrul universal ca un imens edificiu, în care mimusul și drama magică joacă rolul unor puternice grinzi, era inevitabil ca I. M. Sadoveanu să indice și pilonii de susținere. Aceștia sînt, evident, marii creatori recunoscuți ai * Călătoria mimusului, textul conferinței de la Televiziune (Arhiva Ion Marin Sadoveanu, mapa III, mss. 23 a). ** Iată două din mărturisirile sale mai importante : „De pe urma acestor conferințe va ieși o Istorie generală a teatrului, construită pe un plan care îmi aparține și în care va juca un mare rol drama magică, exemplificată mai ales cu lucruri culese din viața sufletească a poporului nostru" (Jack Berariu, în vizită la Ion Marin Sadoveanu, în Rampa. an. XVIII, nr. 5338, 28 octombrie 1935, p. 3) ; Istoria universală a dramei și teatrului „va fi o lucrare în cel puțin trei volume, mari, ilustrată, fenomenele dramă și teatru fiind permanent încadrate în istoria culturii și aducînd teorii, fapte și exemple aproape inedite din folclorul românesc, pentru capitolul «dramei magice» încă atît de nebulos pentru teoreticienii apuseni" („11 martie 1937", Biblioteca Centrală de Stat, mss. nr. 13833). 17 genului. între ei însă scriitorul îi preferă pe : Eschil, Shakes- peare, Moliere, Goethe, Ibsen, în opera cărora surprinde nu numai un exemplu de artă, dar și un model de viață. Căci, se cuvine a fi relevat, acest rafinat teoretician și istoric al teatrului, care afirmă valoarea estetică drept supremul criteriu de apreciere, deplîngînd neînțelegerea unor contemporani — fie ei și de dimensiunile lui Goethe* — față de anumite opere de mare importanță artistică, nu pierde niciodată din vedere, în ierarhizările sale valorice, faptul că o operă sau o personalitate constituie sau nu pentru spectator și cititor un „model și un îndreptar de viață:c. Un asemenea punct de vedere (statornic implicat în expunerile și exegezele scriitorului) în perspectiva ■căruia teatrul este înnobilat cu funcția de călăuzitor și educa- tor al șirurilor de generații, face ca panorama lui Ion Marin Sadoveanu (atît cît ne-a rămas) să fie mai mult decît o carte de strictă specialitate. Ea este o carte de învățătură, în accep- țiunea veche a cuvîntului, din care răzbate dorința impunerii unui ideal suprem de existență, acela prefigurat în viața și opera lui Goethe. Faptul acesta se accentuează cu trecerea timpului, încît conferințele experimentale de după 1944 sau numeroasele conferințe comandate de diversele instituții de cul- tură constituie pentru Ion Marin Sadoveanu un bun prilej de a trezi interesul auditoriului față de marile capodopere ale umanității tocmai pe linia enunțată, a modelului de viață oferit. Savantele sale prelegeri ne invită, astfel, cu trecerea timpului, tot mai stăruitor spre o înaltă conduită etică, dînclu-ne exemplul creațiilor și personalităților ilustre din galeria dramei și teatrului universal. Desigur, faptele evidențiate anterior nu reprezintă decît ■cîteva din aspectele specifice ale viziunii lui Ion Marin Sado- veanu asupra evoluției universale a dramei și teatrului. Cel care va parcurge cu atenție conferințele, studiile și articolele m?nuliti dramatic și teatral universal Notă asupra ediției 23 DRAMA MAGICA ȘT MIMUS Cu sir James Irazcr. pe urmele dramei 31 | Drama magica] . 37 Călătoria mimusului 43 DRAMA ȘI TEATRUL EXTR AEUROPEAN Orientalism . . 53 Despre teatrul indian 56 [Teatrul japonez] 58 TRAGEDIA ELINA Despre tragedia elină și satiri . 67 Eschil . . 85 357 Oedip rege de Sofocle ..........................................102 Copoii de Sofocle. Un joc de satiri. întrebuințarea lui într-un repertoriu modern . 104 COMEDIA ELIN/X ȘI TEATRUL LATIN [Comedia latină] 113 DRAMA ȘI TEATRUL ÎN EVUL MEDIU A. [Drama și teatrul religios în Evul Mediu] . 121 B. [Drama și teatrul profan în Evul Mediu] . 133 COMMEDIA DELL’ARTE Commedia dell’Arte 143 DRAMA ȘI TEATRU!. GERMAN PÎNĂ LA GRYPHIUS Plans Sachs și teatrul german din veacul al XVI lea . 163 DRAMA ȘT TEATRUL ELISABETAN Drama și teatrul elisabetan 171 SHAKESPEARE [Creația lui] Shakespeare 213 Regele Lear 228 Macbeth .... 235 Visul unei nopți de vara . 241 Neguțătorul din Veneția 246 Lemeia îndărătnică 251 358 SPANIA, DE LA ÎNCEPUTURI P1NA LA CALD^01^ Teatrul -mai vechi spairol și începuturile lui Lope de Vega • 271 Lope de Vega ................................... CONTRIBUȚIA DRAMATICA ȘI TEA TRALA A BAROCULUI 7^9 Contribuția dramatică și teatrală a Barocului , MOLIERE Moliere 309 TRAGEDIA FRANCEZA Uagcdia franceză . 33 Note 349 Lector: LI VIU CĂLIN Tehnoredactor: ION TUDOR Bun de tipar: 6X1 1973 Apărut 1973 Tiraj 2200 broșate Coli tipar 22,5. Tiparul executat sub comanda nr. 1376 la întrepri nd erea Pol ig ra f i că „13 Decembrie 1918“, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97 București Republica Socialistă România — Nu mai găsește bilete la conferin- țele d-tale! — Care de cinci ani de zile nu a obosit să mă vadă și să mă asculte in modestele, dar onestele mele ipostaze informatoare. Dar fiindcă sîntem aici cu discuția trebuie să spun, în continuare, că în cadrul comunicărilor care s-au făcut cu prilejul Congresului «Volta» ținut la Roma, în vara anului trecut, inova- ția conferințelor experimentale de tea- tru a fost mult apreciată, mai cu seamă de colegii ruși și germani. De pe urma acestor conferințe va ieși o ist^fet generală a teatrului, construită un plan care îmi apar- ține și în care va juca un mare rol drama magică, exemplificată mai ales cu lucruri culese din viața sufletească a poporului nostru/* (Rampa, 28 octombrie 1935, p.3)