6
PREFAŢA
în dicţionarul său, apărut în i8yg, toate elementele slave pătrunse în limba română, nu s'a mai publicat nici un studiu de o asemenea amploare asupra materiei, deşi problema vocabularului de origine slavă al limbii române domină cunoaşterea raporturilor dintre limbile slave şi limba română (fixarea etimologiei precise a fiecărui termen lămureşte o serie de chestiuni, şi, în primul rând, problemele de natură fonetică).
Expunerea lui Ovid Densusianu din Histoire de la langue roumaine, voi. I, consacrată elementului slav, constitue o încercare onorabilă de a înfăţişa problema, dar autorul pare tot timpul strâmtorat şi nu domină materia.
D. Ilie Bărbulescu şi-a consacrat întreaga activitate cercetării elementelor slave ale limbii române. I-a lipsit însă pătrunderea necesară pentru lămurirea problemelor ce le-a atacat, şi, într'o măsură egală, o bună disciplină de gândire şi stăpânirea unei metode ştiinţifice riguroase. In felul acesta, în afară de ideea justă că elementele slave au pătruns în limba română la epoci diferite, din limbi sau dialecte slave diverse, şi că forma fonetică a împrumuturilor trebue explicată avându-se în vedere aceste criterii, opera d-lui Bărbulescu, în ansamblul ei, nu aduce nimic de care cercetătorul să poată ţinea seamă în stabilirea istoricului raporturilor dintre limbile slave şi limba română.
Numeroasele studii de amănunt ale d-lui Petar Skok, unul dintre cei mai buni cunoscători ai relaţiilor dintre limbile vorbite în Peninsula Balcanică, aduc, în-schimb, întotdeauna, ştiri preţioase.
Considerentele de mai sus nu micşorează, desigur, răspunderea- autorului lucrării de faţă, ci au numai de scop de a pune pe cititor în contact cu realitatea şi de a-i înfăţişa în adevărata ei perspectivă ceea ce s'a făcut de către predecesori
\
\
PREFAŢĂ
7
pentru cunoaşterea raporturilor dintre limbile slave meridionale şi limba română. '
Progresul cunoştinţelor noastre, în acest domeniu, va veni fie dela un slavist cu suficiente cunoştinţe în domeniul romanisticei şt al limbilor balcanice, fie dela un romanist balcanizant care să aibă cunoştinţe temeinice de slavistică.
Astăzi nu mai este nici un, motiv de a neglija cercetarea elementelor nelatine din limba română, şi putem deci să nădăjduim că se vor găsi forţe tinere pentru a întreprinde această cercetare.
Deşi începută mai de mult, cercetarea noastră nu a putut fi închegată decât în anii din urmă. Majoritatea problemelor dezbătute în paginile următoare au făcut, în prealabil, obiectul unei expuneri orale, la cursul nostru universitar din anul şcolar 19391940 dela Facultatea de litere din Bucureşti. In felul acesta, ne-am putut da mai bine seama de lipsurile informaţiei noastre şi de problemele ce ar trebui studiate în viitor, pentru umplerea acestor lacune.
Expunerea din prezentul volum conţine, la capitolul vocabularului, două paragrafe consacrate onomasticei şi toponimiei dacoromâne de origine slavă. Onomastica şi toponimia regiunilor locuite de Aromâni şi de Megleno-Români în Peninsula Balcanică pun probleme ce nu intră în preocupările acestui volum.
D-nii J. Byck, Al. Graur şi C. Racoviţâ au binevoit să citească în întregime, în manuscris, lucrarea noastră, şi să revadă, fiecare, câte o corectură a ei. D. Racoviţâ a controlat, pentru noi, o serie de referinţe şi a redactat în întregime indicele dela sfârşitul volumului.
Midţumită acestor concursuri atât de preţioase şi de binevoitoare, lucrarea noastră apare într'o formă mai puţin imperfectă.
8
PREFAŢĂ
Este pentru noi o plăcută datorie de a aduce pe această cale, prietenilor şi colaboratorilor noştri benevoli, calde şi sincere mulţumiri.
Nădăjduim că, prin primirea ce i se va face de către publicul cititor, cartea noastră va putea să apară in curând într'o nouă ediţie, ameliorată prin observaţiile ce vor fi formulate de critica competentă cu prilejul apariţiei ediţiei întâi. Vom fi recunoscători tuturor persoanelor care vor binevoi să ne împărtăşească observaţiile lor şi care ne vor sugera eventuale modificări ale textidui nostru.
Harta dialectologică a bulgarei ce însoţeşte prezentul volum completează hărţile ce sunt anexate la voi. II al Istoriei noastre.
Bucureşti, septembre 1940. A. R.
\
TRANSCRIEREA ALFABETULUI CIRILIC
La indicaţiile date în voi. II, p. io, se adaugă următoarele: în bulgară, iv (*) accentuat e redat prin ă.
ABREVIAŢIUNI
(v. şi vol. P, p. io sq.; II, p. ii sq.)
Actes IV Congr. ling.
A.sl.Ph. Auerbach Bärbulescu, El. sl.
Beaulieux, Gr. bg. Broch, Sl. Phon. La Bulg.
BSO
Byzantinosl.
Actes du quatrième Congrès international de linguistes, tenu à Copenhague du 27 août au ier septembre 1936, Copenhague, 1938. Archiv fur slavische Philologie, hgg. v. V. Jagic, Berlin, 1876 sq.
Max Auerbach, Die Verbalprăfixe im Dako-rumănischen, în W.Jb., XIX-XX, 209 sq. Ilie Bărbulescu, Individualitatea limbii romane şi elementele slave vechi, Bucureşti, 1929.
Léon Beaulieux, Grammaire de la langue bulgare,  Paris, 1933.
Olaf Broch, Slavische Phonetik, Heidelberg, 1911.
La Bulgarie devant le IV" Congrès des géographes et ethnographes slaves. Aperçu géographique et ethnographique, Sofia, 1936. Bulletin de l'Institut pour l'étude de l'Europe sud-orièntale, publication mensuelle dirigée par N. Iorga, G. Murgoci, V. Pârvan, Vălenii de Munte, 1913 sq. Byzantinoslavica, recueil pour l'étude des relations byzantino-slaves publié par la Commission byzantinologique de l'Institut slave, Prague, 1929 sq.
ABREVIAŢIUNI
Capidan, El. sî. în ar.
Casopis pro mod. fii. Conev, Bälg, i Rum.
Conev, Madz.
Cvijic
Diels, Altkirchensl. Gr. Gamillscheg, Şerb.-Tit.
Graur, Mei. ling. Iordan, Diftongarea Jacimirskij
Jagic-Festschr.
Jirecek, Gesch. d. Serben
Th. Capidan, Elementul slav în dialectul aromân,  Bucureşti,   1925  (Academia Română.  Memoriile Secţiunii literare. Seria III. Tomul II. Mem. 4). Casopis pro moderni filologii (vydâvâ Klub modernich filologu), Praha,  1911 sq. B. Conev, Ezikovni vzaimnosti mezdu Bulgari i Rumâni, Godisnik na Sojijskija Uni-versitet, I: Istoriko-filologiceski Fakultet, XV-XVI, 1919-1920, Sofija, 1921. B. Conev, Ezikovni vzaimnosti mezdu Bulgari i Madăari, Godisnik na Sofijskija Uni-versitet,  I.  Istoriko-filologiceski Fakultet, XIII-XIV,   1917-1918,  Sofija, 1920. Jovan Cvijic, La Peninsule Balkanique. Geographie humaine, Paris, [1918]. Paul Diels, Altkirchenslavische Grammatik, I. Teil:   Grammatik, Heidelberg, 1932. Ernst Gamillscheg, Die Mundart von Şer-băneşti-Tituleşti (Gerichtsbezirk Olt, Kreis Vedea), Jena und Leipzig, 1936 {Berliner Beiträge   zur romanischen Philologie, hgg. von Ernst   Gamillscheg,   Bd.   VI, 1-2). A.   Graur,   Melanges  linguistiques, Paris-Bucureşti, 1936.
Iorgu Iordan, Diftongarea lui e şi o accentuaţi în poziţiile ă, e, Iaşi, 1920. A. I. Jacimirskij, Iz slavjano-rumynskix se-masiologiceskix nabljudenij, St. Petersburg, 1904 (Izvestija otd. russkago jazyka i slov. imperatorskoj Akad. nauk, t. IX, kn. 2). Jagic'-Festschrift. Zbornik u slavu Vatro-slava Jagica, Berlin, 1908. Constantin Jirecek, Geschichte der Serben. Erster Bd. (bis 1371), Gotha, 1911.
12
ABREVIATIUNI
Jokl, Unters.
Kul'bakin, Le v. si. Leskien,Hdb.d.altbg.Spr.5
Leskien, Gr. d. altbg. Spr.
Leskien, Gr. d. s.-kr. Spr. lit.
Lowe
Meillet, Ét. voc. v. si.
Meillet-Vaillant, Le si. c.2
Meillet-Vaillant, Gr. s.-cr. Meyer, Neugr. St.
Miklosich, Beitr. Vok.
N. Jokl, Linguistisch-kulturhistorische Untersuchungen aus dem Bereiche des Albanischen, Berlin und Leipzig, 1923 (Untersuchungen zur indogermanischen Sprach-und Kulturwissenschaft . . . , hgg. v. W. Streitberg und F. Sommer, 8). St. Kul'bakin, Le vieux slave, Paris, 1929. A. Leskien, Handbuch der altbulgarischen (altkirchenslavischen) Sprache. Grammatik, Texte, Glossar, s-te Auflage, Weimar,i9io. A. Leskien, Grammatik der altbulgarischen (altkirchenslavischen) Sprache, 2-3. Aufl., Heidelberg, 1919.
A.  Leskien,   Grammatik  der serbo-kroa-tischen Sprache, I, Heidelberg, 1914. lituanä.
Karl Löwe, Die Adjektivsuffixe im Dako-rumänischen, W.jfb., XVIII-XIX, 1 sq. A. Meillet, Études sur l'étymologie et le vocabulaire du vieux slave, ie partie, Paris, 1902,  seconde partie, Paris, 1905. A. Meillet, Le slave commun, seconde édition revue et augmentée avec le concours de A. Vaillant, Paris, 1934. A. Meillet et A. Vaillant, Grammaire de la langue serbo-croate, Paris, 1924. Gustav Meyer,   Neugriechische Studien, Viena,   1894-1895    (Sitzungsb.    d. kais. Akad. d. Wissenschaft, in Wien, phil.-hist. Kl., Bd. CXXX si CXXXII). Dr. Franz Miklosich, Beiträge zur Lautlehre der rumunischen Dialekte. Vocalismus, I, II, III. Consonantismus, I, II. Lautgruppen, Wien,    1881-1883   (Sitzungsberichte der phil.-hist.   Cl. d. kais. Akad. d, Wissenschaft., XCVIII-CII).
ABREVIAŢIUNI
13
Miklosich, Lex. plst. Miklosich, Pers.
Miklosich, SI. El. im Rum. Miklosich, Vergl.Gr.d.sl.Spr,
Omagiu Bărbulescu
RS
RIR
r.
rut.
Seliscev, Slav. nas. v Alb. Simionescu, Ace. sl. Skok, Osnovi rom. lingv. skr.
Slatarski, Gesch. d. Bulg. Ştefănescu, El. rus.-rut.
Fr. Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-graeco-latinum, emendatum auctum, Vin-dobonae, 1862-1865.
Die Bildung der slavischen Personett- und Ortsnamen, drei Abhandlungen von Franz Miklosich, Heidelberg, Winter, 1927 (Manulneudruck aus Denkschriften der Akad. d. Wissenschaft., phil.-hist. Kl., Wien, 1860-1874).
Fr. Miklosich, Die slavischen Elemente im Rumunischen,  Wien,   1861 (Denkschriften der kais. Akad. d. Wissenschaft, in Wien, phil.-hist. Cl., Bd. XII). Franz Miklosich, Vergleichende Grammatik der slavischen Sprachen. Zweiter Bd. Stammbildungslehre. Vergleichende Stammbildungslehre der slavischen Sprachen, Wien, 1875. Omagiu Profesorului Ilie Bărbulescu la 25 ani de profesorat, Iaşi, 1931 (extr. din Arhiva, XXXVIII, n-le 2-4). Rocznik slawistyczny, Krakow,  1908 sq. Revista istorică română, Bucureşti, 1931 sq. rusă. ruteană.
Prof. A. M. Seliscev, Slavjanskoje naselenije v Albanii, Sofija, 1931.
Eufrosina Simionescu, Accentul în cuvintele vechi slave din limba română, Iaşi, 1913. Dr. Petar Skok, Osnovi romanske lingvistike, I-III, Zagreb, 1940. sanskrită.
W. N. Slatarski, Geschichte der Bulgaren, I, Leipzig, 1918.
Margareta C. Ştefănescu, Elementele ru-seşti-rutene din limba românească şi vechimea lor, Iaşi, 1925.
14 ABREVIATIUNI
Triandaphyllidis, Lehnw.    = Man. A. Triandaphyllidis, Die Lehnwörter
der mittelgriechischen Vulgärliteratur, Strassburg, 1909.
ucr. = ucrainianä.
Vondräk, Altkirchensl. Gr.2 = W. Vondräk, Altkirchenslavische Grammatik, zweite Auflage, Berlin, 1912.
Vondräk, Vergl. sl. Gr.     = Dr. Wenzel Vondräk,  Vergleichende sla-
vische. Grammatik. I. Bd. Lautlehre und Stammbildungslehre, Zweite stark vermehrte und verbesserte Auflage. II. Bd. Formenlehre und Syntax. Zweite Auflage neubearbeitet von Dr. O. Grünenthal, Göttingen, 1924, 1928.
v.Wijk,Gesch.d.altkirchensl.
Spr. = Nicolaas van Wijk, Geschichte der altkir-
chenslavischen Sprache. Erster Band. Laut-und Formenlehre, Berlin und Leipzig, 1931 (Grundriss der slawischen Philologie und Kulturgeschichte, hgg. von R. Trautmann u. M. Vasmer).
INDICAŢII BIBLIOGRAFICE
(v. şi vol. II, p. 20 sq.)
Vechea slavă şi slava meridională
La indicaţiile date în vol. II, p. 20, privitoare la bibliografiile anuale publicate în revistele de specialitate şi consacrate vechii slave şi fiecărei limbi slave în parte, se adaugă lămuririle următoare:
revista Juznoslovenski Filolog, publ. de A. Belic (Beograd, 1914 sq.), publică o bibliografie anuală a sârbo-croatei. Indogermanisches Jahrbuch (Berlin, W. de Gruyter: volumul XXIII, apărut în 1939, cu bibliografia anului 1937): bibliografia slavă e redactată de O. Hujer. Revue des études slaves (Paris; volumul XIX, fasc. 1-2, apărut în 1939, cu bibliografia la zi) conţine mai multe rubrici ; rubrica « généralités », e redactată astăzi de A. Mazon şi de A. Vaillant; bibliografia sârbo-croată e redactată de A. Vaillant, iar cea bulgară de L. Beaulieux. Rocznik slawistyczny (Krakow, Gebethner i Wolff; volumul XIV, apărut în 1938, cu bibliografia anului 1937) conţine, pe lângă celelalte rubrici, o rubrică « influence slave sur les autres langues», în care sunt examinate şi lucrări care interesează româna. Zeitschrift für slavische Philologie (Leipzig, O. Harrassowitz; volumul XVI, fasc. 3-4, apărut în 1939) nu publică o bibliografie anuală; se vor consulta însă notiţele bibliografice şi critice ale lui St. Mladenov, privind lucrările consacrate bulgarei şi publicate în vol. II, p. 506 sq. III, p. 184 sq. (1914-1924), XIII, p. 361 sq. (I925-1935)-
A. BELIC., La Macédoine. Études ethnographiques et politiques, Paris-Barcelone, Bloud & Gay, 1919.
A. BELIÖ, Zur Entwicklungsgeschichte der slavischen Deminutiv- und Amplificativsuffixe, Leipzig, 1901 (extr. din Archiv für slavische Philologie, Bd. XXIII).
i6
INDICAŢII BIBLIOGRAFICE
Dr. ERICH BERNEKER, Die Wortfolge in den slavischen Sprachen, Berlin, B. Behr's Verlag (E. Bock), 1900.
Dr. ERICH BERNEKER, Slawisches etymologisches Wörterbuch, Erster Bd., A-L, Zweiter Bd.. Lief. 11, M-morü, Heidelberg, Winter, 1908-1914 (Indogermanische Bibliothek. Sammlung slawischer Lehr- und Handbücher, hgg. v. A. Leskien u. E. Berneker ; lucrare fundamentală, cu indicarea întregii bibliografii, dar rămasă, din nefericire, neterminată).
OLAF BROCH, Slawische Phonetik, Heidelberg, Winter, 1911 (un manual excelent şi precis).
Prof. B. CONEV, Istorija na bălgarskij ezik. Tom I, Sofija, 1919 ; tom vtori, posmărtno izdanie pod redakcijata na Prof. d-r. St. Mladenov, Sofija, 1934 (Universitetska Biblioteka, No. 8 ; 134 ; material bogat ; autorul nu e linguist ; în t. II, p. 3 sq. se reproduce memoriul apărut în 1921, privitor la raporturile lingvistice dintre Bulgari şi Români ; v. criticile lui Skok, SI., IV, 325 sq. şi Graur, BL, III, 193 sq. Pentru întreaga lucrare, v. Mladenov, SI., II, 404 sq. şi Id., Zs. si. Ph., II, 506 sq.).
PAUL DIELS, Altkirchenslavische Grammatik, mit einer Auswahl von Texten und einem Wörterbuch, I. Teil: Grammatik, Heidelberg, Winter, 1932 (manual excelent ; notele conţin indicaţii şi trimiteri extrem de bogate şi de variate).
Dr. PAUL DIELS, Die Slawen, Leipzig u. Berlin, B. G. Teubner, 1920 (Aus Natur und Geisteswelt, 740. Bd. ; elementar).
A. J. JACIMIRSKIJ, Iz slavjano-rumynskix semasiologiceskix nablju-denij, în Izvestija otdëlenija russkago jazyka i slovesnosti imperatorskoj Akademii nauk, St. Petersburg, 1904, IX, kn. 2, p. 257 sq. (examinează „calcurile" linguistice din dacoromână).
V. JAGICX Entstehungsgeschichte der kirchenslawischen Sprache. Neue berichtigte und erweiterte Ausgabe, Berlin, Weidmann, 1913 (lucrare fundamentală, dar cu informaţia depăşită).
CONSTANTIN JIRECEK, Geschichte der Serben. Erster Bd. (bis 1371), Gotha, Fr. A. Perthes A. G., 1911 (Geschichte der europäischen Staaten, hgg. von A. H. L. Heeren, F. A. Ukert, W. v. Giesebrecht und K. Lamprecht. Achtundreissigstes Werk ; lucrare fundamentală).
ST. KUL'BAKIN, Le vieux slave, Paris, Champion, 1929 (Collection de manuels publiés par l'Institut d'études slaves, V ; lucrare excelentă, clară şi bine ordonată).
INDICAŢII BIBLIOGRAFICE
i7
A. LESKIEN, Grammatik der altbulgarischen (altkirchenslavischen) Sprache, 2-3. Aufl., Heidelberg, Winter, 1919 (manual excelent, dar cu informaţia depăşită).
A. LESKIEN, Handbuch der altbulgarischen (altkirchenslavischen) Sprache. Grammatik, Texte, Glossar, 5-te Auflage, Weimar, 1910 (manual astăzi clasic).
ALFONS MAGLTLIÉS, Historische Grundlagen der südslavischen Sprachgliederung, Archiv für slavische Philologie, XL, Berlin, Weidmann, 1925, p. 197 sq. (schiţă istorică, în baza materialului şi lucrărilor noi).
ALFONS MARGULIÉS, Entwicklungsphasen der südslavischen Kulturen, Ansbach, 1930 (o schiţă datorită unui excelent cunoscător al chestiunii).
A. MEILLET, Études sur l'étymologie et le vocabulaire du vieux slave, I, II, Paris, Bouillon, 1902, 1905. (lucrare fundamentală).
A. MEILLET, Le slave commun, seconde édition revue et augmentée avec le concours de A. Vaillant, Paris, Champion, 1934 (lucrare fundamentală).
Dr. FRANZ MIKLOSICH, Beiträge zur Lautlehre der rumunischen Dialekte. Vocalismus, I, II, III. Consonantismus, I, II. Lautgruppen, Wien, Carl Gerold's Sohn, 1881, 1882, 1883 (Sitzungsberichte der phil.-hist. Cl. d. kais. Akad. d. Wissenschaft., XCVIII-CII ; expunere plină de sugestii interesante).
FRANZ MIKLOSICH, Etymologisches Wörterbuch der slavischen Sprachen, Wien, Wilhelm Braumüller, 1886 (învechit).
FR. MIKLOSICH, Lexicon palaeoslovenico-graeco-latinum, emendatum auctum, Vindobonae, Guilelmus Braumueller, 1862-1865 (lucrare fundamentală, ce nu a fost încă înlocuită ; asupra problemelor puse de alcătuirea unui dicţionar al vechii slave, v. P. A. Lavrov, Le lexique du vieux slave, R. ét. si., VII, 199 sq.).
FRANZ MIKLOSICH, Vergleichende Grammatik der slavischen Sprachen. Zweiter Bd. Stammbildungslehre. Vergleichende Stammbildungslehre der slavischen Sprachen, Wien, W. Braumüller, 1875 (lucrare încă utilă de consultat).
Rjecnik hrvatskoga ili srpskoga jezika. Na svijet izdaje Jugoslavenska Akademija znanosti i umjetnosti, obradinje Dj. Danicic [şi, ulterior, de P. Budmani, M. Valjavac şi apoi de T. Maretic singur], Zagreb, 1880 sq.
a
i8
INDICAŢII BIBLIOGRAFICE
Ultima fasciculă, apărută în 1937, ajunge până la provrtotina (lucrare fundamentală, în care se dă etimologia fiecărui termen şi exemple de întrebuinţarea sa, cu începere delà cele mai vechi texte).
Prof. A. M. SELlSCEV, Slavjanskoje naselenije v Albanii, Sofija, 1931 (material bogat, datorit unui bun cunoscător al dialectelor bulgare).
Prof. Dr. W. N. SLATARSKI, Geschichte der Bulgaren. I. Teil. Von der Gründung des bulgarischen Reiches bis zur Türkenzeit (67Ç-13Ç6), Leipzig, Verlag von Dr. Iwan Pariapanoff, 1918 (Bulgarische Bibliothek, hgg. v. Prof. Dr. Gustav Weigand ; lucrare fundamentală).
Dr. RETNHOLD TRAUTMANN, Baltisch-slavisches Wörterbuch, Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1923 (Göttinger Sammlung indogermanischer Grammatiken und Wörterbücher; lucrare fundamentală, dar de o prezentare tipografică defectuoasă ; indicele lipseşte).
W. VONDRÂK, Altkirchenslavische Grammatik, zweite Auflage, Berlin,   Weidmannsche   Buchhandlung,   1912   (lucrare fundamentală).
Dr. WENZEL VONDRĂK, Vergleichende slawische Grammatik. I. Bd. Lautlehre und Stammbildungslehre, Zweite stark vermehrte und verbesserte Auflage. II. Bd. Formenlehre und Syntax. Zweite Auflage neubearbeitet von Dr. O. Grünenthal. Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1924, 1928 (lucrare fundamentală ; expunere obiectivă a diverselor teorii).
NICOLAAS VAN WIJK, Geschichte der altkirchenslawischen Sprache. Erster Band. Laut- und Formenlehre, Berlin und Leipzig, Walter de Gruyter & Co., 1931 (Grundriss der slawischen Philologie und Kulturgeschichte, hgg. von R. Trautmann u. M. Vasmer ; lucrare profund personală, datorită unui linguist şi slavist cu renume ; preţioase indicaţii bibliografice).
N. VAN WIJK, Le slave commun dans l'ensemble indo-européen; Parallélisme et divergence dans l'évolution des langues slaves; Les langues slaves du sud (série de leçons prononcées à la Sorbonne), Le monde slave, XIV, '937. I> P- 472 sq.; II, p. 419 sq.; IV, p. 76 sq., Paris, P. Hartmann, '937 (sinteză datorită unui cunoscător profund al materiei).
Româna
ILIE BĂRBULESCU, Individualitatea limbii române şi elementele slave vechi, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1929 (asupra teoriilor autorului, v. Mladenov, RS,-III, 188 sq. şi Philippide, Orig. Rom., I, 804 sq. ; pentru prezenta lucrare, v. Rosetti, RIR, I, 146 sq. şi Nandriş, RIR, II, 387 sq.).
INDICAŢII BIBLIOGRAFICE
19'
P. CANCEL, Despre „rumân" ţi despre unele probleme lexicale vechi slavo-române, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1921 (cf. Rosetti, RLiR, I, 159 sq.).
P. CANCEL, Termenii slavi de plug în dacoromână, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1921 (asupra concluziilor autorului, v. Rosetti, RLiR, III, 222 sq.).
TH. CAPIDAN, Clementul slav în dialectul aromân, Bucureşti, Cultura Naţională, 1925 (Academia Română. Memoriile Secţiunii literare. Seria III. Tomul II. Mem. 4 ; material preţios).
TH. CAPIDAN, Raporturile lingvistice slavo-române. I. Influenţa română asupra limbii bulgare, Dacoromania, III, Cluj, 1923, p. 129 sq. (termenii româneşti ce ar figura, după autor, în vechea slavă, apar, de fapt, în redacţii sârbeşti sau ruseşti ce nu sunt anterioare secolului al XHI-lea ; v. Rosetti, RLiR, III, 225 sq.)..
B. CONEV, Ezikovni vzaimnosti mezdu Bălgari i Rumăni, Godisnik na Sofijskija Universitet. I : Istoriko-filologiceski Fakultet, XV-XVI, 1919-1920, Sofija, 1921 (studiul e reprodus şi în Istorija na bălgarskij ezik, II, p. 3 sq., a aceluiaşi autor).
OV. DENSUSIANU, Histoire de la langue roumaine. I : Les origines, Paris, Leroux, 1901 (l'influence slave, p. 237 sq.).
AT. T. ILIEV, Romănska toponimija ot slavjano-bălgarski proizxod, Sofija, 1925 (extr. din Sbornik na bălgarskata Akademija na naukité, kn. XVII, klon ist.-fil., XI, nr. 2 ; material util, dar necomplet).
MAX KREPINSK.Y, Influence slave sur le verbe roumain, în Slavia, XVI, Praha, 1938-1939, p. 1 sq., 220 sq. şi 481 sq. (v. observaţiile lui A. Graur, BL, VI, 267 sq.).
FR. MIKLOSICH, Die slavischen Elemente im Rumunischen, Wien, 1861 (Denkschriften der kais. Akad. d. Wissenschaft. in Wien, phil.-hist. Cl., Bd. XII ; lucrare încă esenţială de meditat).
GR. NANDRIŞ, Dare de seamă critică a lucrării lui Ilie Bărbulescu, Individualitatea limbii române şi elementele slave vechi (v. mai sus, p. 18), în Revista istorică română, II, 1932, p. 387 sq.
Omagiu Profesorului Ilie Bărbulescu la 25 ard de profesorat, Iaşi, 1931 (extr, din Arhiva, XXXVIII, n-le 2, 3, 4).
EUFROSINA SIMIONESCU, Accentul în cuvintele vechi slave din limba română, Iaşi, 1913.
2*
20
INDICAŢII BIBLIOGRAFICE
P. SKOK, Des rapports linguistiques slavo-roumains, I, Slavia, I, p. 485 sq. ; [II] Slave et roumain, Revue des études slaves, III, p. 59 sq. ; III-VII, Slavia, III, p. 114 sq. ; IV, p. 128 sq. ; p. 325 sq. ; VI, p. 120 sq- ; P- 7S8 sq. ; VIII, p. 605 sq. ; p. 776 sq. (observaţii interesante şi preţioase, cu prilejul apariţiei unor lucrări noi).
Dr. PETAR SKOK, Osnovi romanske lingvistike, I-III, Zagreb, 1940 (I, p. 91 sq. : scurtă schiţă a influenţei limbilor slave meridionale asupra limbii române).
MARGARETA C. ŞTEFĂNESCU, Elementele ruseşti-rutene din limba românească şi vechimea lor, Iaşi, 1925.
MAX VASMER, Die neuesten Forschungen zur Frage über die rumä-nisch-slavischen sprachlichen Berührungen, Rocznik slawistyczny, II, Krakow, 1909 (note critice asupra unor lucrări recente).
INTRODUCERE
Contactul dintre populaţia romanizată şi Slavi. Dominaţia romană în provinciile dunărene ia sfârşit la jumătatea a doua a secolului al IV-lea d. C. împăratul Justinian (527-565) a mai întărit unele fortificaţii pe malul stâng al Dunării, dar ele nu mai dăinuiesc mult timp. începând cu secolul al IV-lea, Goţii şi alte neamuri barbare iau în stăpânire teritoriul dela nordul Dunării (Rosetti, Ist. lb. rom., II, 39). Ultimii veniţi sunt Slavii, cunoscuţi sub numele de Venedi şi răspândiţi, în secolul al Vl-lea, la nordul Dunării şi la gurile acestui fluviu. Numele lor etnic este Sloveninu (pl. Slovene). Porniţi din regiunile dela nordul Carpaţilor, Slavii urmează două direcţiuni: înspre câmpia ungară şi partea de vest a Peninsulei Balcanice (regiunea Dravei şi Dunării mijlocii), unde întâlnesc pe Avari (Margulies, A.sl.Ph., XL, 198 sq.), şi înspre regiunea pontică. In secolul al V-lea şi al Vl-lea, Slavii ocupă Basarabia, Moldova, coasta Mării Negre, câmpia munteană şi înaintează în Ungaria, dincolo de Tisa şi Dunăre.
Niederle (A.sl.Ph., XXV, 307 sq.) a căutat să arate că Slavii au coborît în regiunile dunărene înainte de secolul al V-lea. De fapt, prezenţa lor nu poate fi probată înainte de sfârşitul secolului al V-lea (Vasmer, Zs.sl.Phil., II, 541).
INTRODUCERE
La sfârşitul secolului al VH-lea d. C, Ţara Românească e denumită „ţara Slavilor" (Sclavinia, Theophylaktos Simokattes, Jirecek, Gesch. d. Serben, I, 70, n. 3).
Slavii nu s'au menţinut mult timp numai la nordul Dunării, ci în curând ei au pătruns până la Adrianopol (secolul al Vl-lea) iar apoi au dus departe către sud incursiunile lor: în secolul al Vl-lea şi al VH-lea, Peninsula Balcanică, până la insulele Mării Egee, e ocupată de Slavi, iar dominaţia bizantină mai este menţinută numai în câteva cetăţi întărite de pe litoralul dalmatin.
Teritoriul unde s'a produs contactul dintre Slavi şi populaţia romanizată. Contactul dintre Slavi şi populaţia romanizată din provinciile dunărene s'a efectuat atât la nordul cât şi la sudul Dunării. Acei care neagă posibilitatea existenţei acestor raporturi la nordul Dunării (Friedwagner, ZRPh., LIV, 659; Mutafciev, Bulg. et Roum., 70 sq.; Skok, SI., VIII, 624 sq.; cf. Id., 1. c, IV, 128), dând drept motiv faptul că Dacia nord-dunăreană era un teritoriu de trecere pentru populaţiile barbare şi că populaţia romanizată nu s'a putut menţinea în vechile locuinţe, fac o simplă presupunere, căci de fapt nu avem nici o ştire directă despre raporturile dintre populaţia romanizată şi stăpânirea barbară. Pentru cine admite că limba română s'a format pe un teritoriu întins de colonizare romană, la nordul şi la sudul fluviului (Rosetti, Ist. lb. rom., P, 32; II, 38 sq.), existenţa contactului între populaţia romanizată şi Slavi, atât la sudul cât şi la nordul fluviului, apare neîndoioasă (Nandriş, RIR, II, 389 sq.). Avem chiar motive să presupunem că acest contact s'a produs într'o regiune îndepărtată de patria primitivă a Albanezilor, întrucât cele mai vechi împrumuturi slave din limba română nu sunt semnalate şi în albaneză.
TERITORIUL UNDE S'A PRODUS CONTACTUL
23
Drăganu, Rom. s. IX-XIV, 28 sq., admite, ca şi Jung, că po) pulaţia romanizată s'a menţinut în Dacia chiar în timpul stăpânirii barbare.
Urmele stăpânirii slave la nordul Dunării se regăsesc în toponimia de origine slavă a ţărilor româneşti (Weigand, BA, I, 26 sq.: regiunea Moţilor; Puşcariu, DR, VI, 520 sq.; VIII, 345 sq.: Ardeal).
V. expunerea generală a lui At. T. Iliev, Romănska toponimija ot slavjano-bălgarski proizxod, Sofia, 1925 (extr. din Sbornik na bălgarskata Akademija na naukite, kn. XVII, klon ist.-fil., XI, n° 2). Numele topice din Moldova sau Bucovina, cu fonetism sârbo-croat sau bulgăresc, au fost introduse în aceste regiuni de populaţia românească care s'a revărsat în Moldova în secolul al XlII-lea (cf. Ro-setti, Ist. lb. rom., II, 80 sq., nota lui C. C. Giurescu). Fonetisme ca Slănic, Slatina, Straja (pe lângă Solcmeţ, Storojineţ, caracteristice pentru slava de est) probează aceasta (Ştefănescu, El. rus.-rut., 18 sq. şi 28 sq. ; Skok, SI., VI, 671 sq.).
In privinţa contactului dintre Slavi şi Români la sudul Dunării, trebue ţinut seamă de faptul că mult timp o largă bandă de teren romanizată a separat pe Sârbi de Bulgari (Belgrad, Nis, Sofia, Skoplje şi Prizren au stat în stăpânirea Bizantinilor până în 1190; Sofia e cucerită de Bulgari de abia în 809; cf. Rosetti, Ist. lb. rom., II, 40). Până în secolul al VUI-lea, Iskerul constituia frontiera vestică a Bulgarilor; Sârbii ajung pe cursul Moravei şi al Dunării abia în secolul al XlII-lea.
Românii sunt semnalaţi în Serbia în secolul al Xll-lea (Rosetti, 1. c, 36 sq.); tot atunci, ei apar în sudul Thesaliei, ca o populaţie densă (Cvijic, Pen. balk., 155). Spre deosebire de această populaţie, al cărei grai face parte din ramura dacoromână (Rosetti, GS, V, 4), Aromânii sunt semnalaţi pentru
24
INTRODUCERE
prima oară în 976, între lacul Prespa şi Kastoria, în persoana unor cărăvănari (Bogrea, BSO, VII, 50 sq.).
Primele menţiuni ale populaţiei româneşti, la nordul Dunării, şi anume în Ardeal şi în Moldova, sunt din secolul al Xl-lea (ipotetic) şi al XH-lea (1164; Giurescu, Ist. Rom., P, 326).
In baza celor arătate până aci, se poate deci admite că elementele slave au pătruns în graiul populaţiilor romanizate din regiunile indicate, începând cu secolul al VH-lea şi al VlII-lea (Skok, SI., VI, 127: secolul al VlII-lea; sec. al IX-lea şi al X-lea, Id., Osnovi rom. lingv., I, 91).
Ilie Bărbulescu a susţinut, cu argumente ce nu pot convinge, că elementele slave au pătruns în limba română după secolul al Xll-lea ; cf. Mladenov, RS, III, 118 sq. ; Rosetti, RIR, I, 146 sq. ; Nandriş, RIR, II, 387 sq.
Slavii au venit ca cuceritori. Lăsând deoparte exagerările istoricului J. Peisker, astăzi se admite că Slavii, veniţi ca cuceritori în provinciile dunărene, şi nu ca paşnici colonişti, erau dominaţi de Avari, care constituiau clasa lor dirigentă, după cum în secolul al Vl-lea şi al VH-lea ei sunt supuşi de Proto-bulgari (L. Niederle, A.sl.Ph., XXXI, 569 sq. şi R.et.sl., II, 19 sq.; Jagic, A.sl.Ph., XXXI, 591 sq.; v. expunerea de ansamblu a lui Peisker, în The Cambridge medieval history, Cambridge, 1926, II, 432 sq.).
O serie de termeni slavi sunt de origine avară, de ex. ban, Jagic, A. si. Ph., XXXV, 255 ; Skok, Juzni Sloveni i turski narodi, Jugo-slovenski istoriski casopis, II, 1936.
Situaţia populaţiei romanizate sub Slavi. După cucerirea teritoriilor nord-dunărene, Slavii devin stăpânitorii pământului. Termenul rumân, denumind, pe lângă naţionalitate, pe acel care se află în dependenţă personală de un stăpân, este un
RAPORTURILE LINGVISTICE SLAVO-ROMÂNE
indiciu preţios pentru situaţia socială a populaţiei romanizate sub noii stăpânitori (Giurescu, Ist. Rom., I3, 262 sq, ; obiecţiu-nile lui I. C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele române până la 1864, Bucureşti, [1935], p. 160 sq., că termenul mmîn capătă sensul de « om neliber » numai după aşezământul lui Mihai Viteazul, nu par întemeiate: cf. Giurescu, RIR, VII 400).
Primele organizaţii de stat slavo-române la nordul Dunării. Pătrunderea celor dintâi termeni slavi în limba română, între secolul al VII-lea şi al IX-lea, corespunde cu crearea primelor state slave din Peninsula Balcanică (Skok, DR, IX, 215). La venirea Ungurilor în Ardeal (sec. X-XI, cf. Rosetti, GS, V, 6, n. 2), ei găsesc aci o populaţie mixtă, slavo-română, cu voevozi slavi: Menumorut era slav, iar populaţia din ducatul lui Gelou era formată din Români şi din Slavi. însăşi instituţia voevodatului e împrumutată delà Slavi. Ceva mai târziu, procesul de asimilare a Slavilor era îndeplinit: în secolul al XlII-lea, apar cnezatele româneşti din Oltenia (Giurescu, Ist. Rom., P, 238 sq.). Desigur că factorul hotărîtor, în acest proces de asimilare a Slavilor, a fost limba: Slavii au învăţat româneşte, pentrucă limba română participa la prestigiul civilizaţiei romane (Rosetti, Ist. lb. rom., II, 41). Românii ardeleni, ca şi cei din viitoarele principate româneşti, adoptase liturgia slavă înaintea venirii Ungurilor în Ardeal, deci în secolul al X-lea şi al XI-lea, atunci când liturgia slavă a fost „salvată" de Bulgari. Adoptarea liturgiei slave presupune existenţa unei organizaţii de stat, şi anume formaţiile politice slavo-române din secolul al XI-lea şi al XII-lea pe care le-am amintit mai sus (P. P. Panaitescu, La littérature slavo-roumaine — XVe-XVIIe siècles — et son importance pour l'histoire des littératures slaves, extr. din
26
INTRODUCERE
Sbornik praci I. Sjezdu slovanskych filologu v Praze 1929, sv. II, Praha, 1931, p. 1 sq.).
Raporturile lingvistice slavo-române. Aceste constatări ne lămuresc în privinţa modului cum s'a exercitat influenţa slavă asupra limbii române.
Sunt două feluri de a înfăţişa raporturile dintre limbile slave şi limba populaţiilor romanizate ce era să devină limba română.
1. Unii cercetători (cf. Densusianu, H.d.l.r., I, 237 sq.), neinsistând prea mult asupra împrejurărilor în care s'a produs contactul dintre cele două limbi, văd în elementele slave din română o probă a influenţei slave, fără a se preocupa de problema amestecului etnic dintre cele două popoare.
Această explicaţie nu merge prea adânc în inima problemei. E adevărat că, în Gallia romană, de ex., pentru a explica influenţa germanică nu e nevoie să presupunem o colonizare masivă de Franci, căci a fost suficient ca pe un punct al teritoriului gallo-roman să fi existat un grup restrâns de oameni, cu situaţie dominantă, care vorbeau o limbă germanică, pe care au impus-o restului ţării (Bruneau, RLiR, XIII, 31 sq.).
Este de altfel modul în care trebue să ne închipuim că s'a efectuat romanizarea provinciilor dunărene: puţini oameni vorbeau latina; ea a fost impusă de cuceritori ca limbă de civilizaţie, dotată cu un mare prestigiu (cf. Rosetti, Ist. 1b. rom., I2, 35 sq.).
2. Sunt însă motive care ne împiedică să adoptăm acest fel de a înfăţişa raporturile linguistice slavo-române. Şi anume faptul că româna prezintă, în structura ei, caractere neromanice care se explică numai prin limbile slave. Fireşte, nu ne referim la cuvinte, căci elementele vocabularului, care nu fac parte din „sistemul închis" al unei limbi (cf. Rosetti, Ist. 3b. rom., II, 25) pot uşor trece dela un popor la altul, fără să fi existat un
POPULAŢIA SLAV A ÎNVAŢĂ LIMBA ROMÂNĂ
27
•contact intim între cele două limbi (Meillet, Ling. hist. et ling. gen., I, 107).
Ne referim, deci, la structura intimă a limbii: fonetică, ■morfologie şi sintaxă (v. expunerile noastre de mai jos, p. 40 sq.). Existenţa elementelor slave din această categorie în structura limbii române presupune coexistenţa şi întrepătrunderea a două sisteme linguistice în acelaşi vorbitor: cel romanic şi cel slav; iar fenomenul se explică prin traiul în simbioză al Românilor .şi Slavilor, până la asimilarea celor din urmă prin cei dintâi >(v. aci mai jos).
Bilinguism. Fenomenul acesta linguistic se numeşte b i-linguism (cf. Rosetti, Ist. lb. rom., II, 32 sq.). Miklosich (SI. El. im Rum., 5; cf. Nandriş, RIR, II, 392) văzuse just: el explica prezenţa elementelor slave în română prin amestecul •etnic dintre Slavi şi Thraco-Romani (cf. Skok, Omagiu Băr-bulescu, 212). Unii cercetători, ca P. Skok (SI., VIII, 778), prelungesc această stare de bilinguism a populaţiei slavo-române din Principate până în secolul al XVI-lea, ceea ce este o exagerare. De fapt, asimilarea populaţiei slave s'a petrecut cu mult mai devreme, şi anume, după cum am văzut mai sus, ea luase sfârşit în secolul al XlII-lea. Cauzele procesului nu stau însă, după cum au socotit unii cercetători (Puşcariu, DR, VI, 520 sq.), în faptul că Românii au fost mai numeroşi decât Slavii, ci în superioritatea culturii romane, reprezentată de populaţiile romanizate (v. mai sus, p. 25 sq.).
In Albania, păstorii de limbă albaneză au asimilat pe Slavii agricultori: Jokl, IJb., XVII, 168 (208).
Populaţia slavă învaţă limba română. Puşcariu (1. c.) a -arătat că trebue să ne reprezentăm procesul în sensul că Slavii
28
INTRODUCERE
au deprins limba populaţiei romanizate şi s'au romanizat, nu că Românii au învăţat limba cuceritorilor.
1. In felul acesta se explică de ce unele „maniere" slave de a pronunţa anumite sunete s'au introdus în limba română, de ex. iotacizarea lui e iniţial (el, este pron. yel, yeste), muierea consoanelor finale urmate de -î (pl. buni, etc.), introducerea consoanei h, etc. şi de ce « forma internă » a unor cuvinte slave a fost reprodusă în unele cuvinte româneşti (v. mai jos, p. 97 sq.). Dacă Românii ar fi fost aceia care au învăţat slava, ei nu ar fi putut introduce aceste inovaţii în pronunţarea lor zilnică, ci ar fi pronunţat sunetele slave după maniera românească de a articula sunetele; şi, de asemenea, ei ar fi împrumutat unele cuvinte, şi nu ar fi « calchiat » expresiile slave.
2. In momentul în care apar în istorie, în secolul al XII-lea (v. mai sus, p. 24), Românii nord-dunăreni sunt foarte numeroşi. Această populaţie cu număr sporit este desigur formată din fosta populaţie romanizată, la care au venit să se adauge Slavii romanizaţi.
Superstratul slav. Influenţa slavă asupra limbii române constitue deci un caz de superstrat: limba cuceritorilor se suprapune peste limba celor cuceriţi ; cuceritorii învaţă limba celor cuceriţi şi îi transmit o serie de trăsături caracteristice.
Teoria este expusă de v. Waitburg, ZRPh., LVI, 48, n. 1. ; cf. Bartoli, Ve Congrès intern, des linguistes, Bruxelles ; deuxième publication, [Bruges], 1939, p. 61 sq.
Condiţiile în care s'a făcut slavizarea provinciilor romanizate din Peninsula Balcanică. In privinţa condiţiilor în care s'a făcut slavizarea provinciilor dunărene romanizate şi a Peninsulei Balcanice, s'a observat că sârbo-croata s'a dezvoltat
\
PROTOBULGARII
29
pe un teritoriu romanizat, iar bulgara pe un teritoriu de limbă greacă (dar, în parte, romanizat; Margulies, A.sl.Ph., XL, 202; cf. Rosetti, Ist. lb. rom., II, 27 sq.). Sârbo-croata a împrumutat o serie de termeni dela popoarele romanice cu care a venit în contact (v. Strekelj, A.sl.Ph., XXVIII, 508 sq.; pentru termenii româneşti, Puşcariu, Istr., II, 274 sq., cu indicaţii bibliografice).
Bulgara. Bulgara a suferit o puternică influenţă grecească, pe cale literară, şi a împrumutat o serie de termeni greceşti, cu prilejul traducerii cărţilor sfinte (v. mai jos., p. 37 sq.), dar influenţa romanică a atins structura internă a limbii, fie în domeniul foneticei (accentul de intensitate), fie în cel al sintaxei (crearea articolului; Capidan, DR, III, 171 sq.; Von-drâk, Vergi. sl. Gr., IP, 296 sq., 355 sq., 416).
In secolul al Vl-lea şi al Vll-lea, limbile slave meridionale (slovena, sârbo-croata şi bulgara) nu erau încă diferenţiate în mod esenţial (ele formase o unitate în epoca în care Slavii se aflau în locuinţa lor carpatică, v. Wijk, R.et.sl., IV, 5 sq.); diferenţierea s'a accentuat, însă, în secolele următoare (VII şi VIII).
Sârbii. Sârbii sunt, la început, un popor din interiorul Peninsulei Balcanice. Mişcările lor spre Marea Adriatică şi interiorul peninsulei se accentuează cu începere din secolul al Xl-lea (v. mai jos, p. 35). Croaţii coboară din Croaţia albă de dincolo de Carpaţi în secolul al Vll-lea (Lj. Hauptmann, R.et.sl., V, 149).
Protobulgarii. Istoria Bulgarilor e mai complicată.
Slavii strămoşi ai Bulgarilor au ocupat, după cum am văzut (v. mai sus, p. 21 sq.), în secolul al Vll-lea şi al VlII-lea, întreaga parte de est a Peninsulei Balcanice. Acest teritoriu a fost cu-
3°
INTRODUCERE
cerit de Bulgari, neam turcesc, la sfârşitul secolului al VII-lea„ Slavii subjugaţi de Bulgari au trăit în primele timpuri sub stăpânirea lor, ca popor separat (dirijat de cnezi), formând pe-destrimea armatei în campaniile împotriva Bizantinilor; dar după întemeierea statului bulgar (679), amestecul etnic între cele două popoare nu mai poate fi stăvilit: elementul turcesc e asimilat de cel slav în aşa măsură, încât astăzi au subsistat în limba bulgară numai câteva cuvinte din limba cuceritorilor de odinioară. Poporul nomad şi-a pierdut limba în contact cu un popor mai civilizat, devenit sedentar.
In privinţa elementelor de vocabular moştenite de bulgară dela Protobulgari, v. expunerea  lui  Mladenov,  R.^t.sl., IV,   194 sq.
Protobulgarii fac parte din neamul turcesc al Hunilor ; Hun este un nume colectiv, aplicat acestor seminţii (Slatarski, Gesch. d. Bulg., I, 3) ; numele Bulgar, care denumeşte, la un moment dat, triburile din Asia mijlocie, poate fi explicat, după G. Nemeth, prin osm. bulyur „Brei", bulya „mischen". Bulgarii sunt un amestec de Huni şi de Turci Oguri (bg.-tc. ogur, v. turc. oguz „Stamm", la origine „Pfeil": J. v. Laziczius, Zs. sl. Phil., VIII, 285 sq. ; cf. numele patriei primitive a Bulgarilor: ongl< on-kol „die zehn Seen",. B. v. Arnim, Zs. sl. Phil., X, 343 sq., explicat însă de Vasmer, 1. c, I, 466 ; II, 341, prin slavă: v. sl. Qglu „Winkel"). împinşi de Sa-biri, Bulgarii părăsesc regiunea Turfanului şi ocupă Siberia de est în secolul al II-lea d. C. Mai târziu (sec. al V-lea), ei apar în regiunea aşezată la estul Donului şi Mării de Azov, pentru a cuceri apoi teritoriile dintre Volga, Don, Marea Neagră, Marea Caspică şi Caucaz. Cu începere din secolul al V-lea, intervin schimbări în conducerea triburilor de-.BuIgari ; se formează două state separate. Utrigurii şi Kutrigurii cuceresc prin luptă noi teritorii, gonind pe Goţi spre Pannonia. După cucerirea Crimeii, Kutrigurii formează un stat pe litoralul nordic al Mării Negre, învecinat la nord şi la vest cu Anţii (Slavi). Bulgarii intră în raport cu Bizantinii. Avarii îşi impun dominaţia asupra Utrigurilor (460), iar cele două popoare apar confundate, mai târziu, sub numele de Bulgari. Kubrat (585)
\
PROTOBULGARII
31
întemeiază un stat bulgăresc între Marea de Azov, Caucaz, Marea Neagră şi Nistru. Unul din fiii săi, Isperich (Asparuch), trece în Basarabia de astăzi şi se aşează, cu triburile sale, la gurile Dunării, iar după scurt timp, cu învoirea Bizantinilor, trece Dunărea şi se instalează în Peuke (Dobrogea de nord), în apropierea satului de astăzi Nicoliţel. La moartea împăratului Constantin al II-lea (668), Isperich profită de împrejurări pentru a coborî în sudul Dobrogii. Campania Bizantinilor din 679 nu izbuteşte să gonească pe Bulgari din noile lor locuinţe ; ei cuceresc«în curând Varna. Isperich îşi aşează lagărul la Pliska (azi Aboba), şi întemeiază astfel statul „Bulgaria", al cărui caracter asiatic se va modifica, în curând, prin intrarea Bulgariei în sfera civilizaţiei greceşti (bizantine) ; teritoriul noului stat se mărginea la nord cu Dunărea, la est cu Marea Neagră, la vest cu râul Isker, iar la sud cu Balcanii.
Găgăuţii din Basarabia, Dobrogea şi Bulgaria de nord ar putea fi succesorii Cumanilor, Uzilor şi Protobulgarilor {gagauz < gok uz „Blauuzen", Mladenov, RS, XI, 85). Unii cercetători susţin chiar că Bulgarii de astăzi nu au nimic comun cu Protobulgarii, reprezentaţi în mod exclusiv de Găgăuţi (K. Skorpil, Byzantinosl., V, 182). In această privinţă, T. Kowalski (Les Turcs et la langue turque de la Bulgarie du nord-est, Cracovia, 1933, extr. din Polska Akad. Umiejetnosci. Prace komisji orientalistycznej, n° 16) a arătat că Găgăuţii de astăzi reprezintă trei pături de populaţie turcească, din care cea mai veche este venită din nord, înainte de cucerirea Osmanli-ilor, iar a doua, de origine meridională, de asemenea anterioară venirii Osmanliilor, a conferit acestor graiuri caracterul lor particular.
Inscripţia tezaurului descoperit la Sân-Nicolaul Mare (jud. Ti-miş-Torontal, .v. Giurescu, Ist. Rom., I3, 298 sq.) a fost explicată prin limba turcă: J. Nemeth, Die Inschriften des Schatzes von Nagy-Szent-Miklos, Budapesta-Leipzig, 1932. Bibliotheca Orientalis Hungarica, II; B. v. Arnim, Zs. sl. Phil., XI, 240 sq. ; Mladenov, Godisnik na Sofijskija Univ., XXXI, 5, Sofija, 1935, p. 1 sq.
Expansiunea către vest a noului stat bulgar se produce începând cu anul 802, când khanul Krum ia succesiunea tronului; dominaţia bulgară, prin gonirea Avarilor şi subjugarea
32
INTRODUCERE
populaţiilor slave din Banat şi Ardeal, se întinde până la Tisa şi la Prut şi va dura până la moartea lui Boris, în 888 (Slatarski, Gesch. d. Bulg., I, 25 sq.).
Asupra coloniilor bulgare stabilite în Ardeal la Vinţul-de-Jos (ung. Alvincz), Cergăul-mare, Bungard şi Ruscior, cu începere din secolul al XHI-lea, v. Fr. Miklosich, Die Sprache der Bulgaren in Siebenbürgen, Viena, 1856 (Denkschriften der kais. Akad. d. Wissenschaft, in Wien, phil.-hist. Cl., Bd. VII) ; J. J. Pic u. A. Amlacher, Die Dacischen Slaven und Czergeder Bulgaren, Praha, 1889 (Sitzungsber. d. königl.-böhmisch. Gesellsch. d. Wissenschaft., Jhg. 1888, phil.-hist. Kl., p. 227 sq.) ; L. Miletic, Sedmigradskite Bălgari, Sofija, 1896 (extr. din Sbornik za narodnija umotvorenija, kniznina i zivot, XIII, 1896, p. 153 sq.) ; Id., U Sedmigradskite Bălgari, Bălgarski Pregled, VI, 1896, p. 46 sq. ; Jirecek, A.sl.Ph., XIX, 598 sq. şi XX, ri5 sq. ; St. Stinghe, W.Jb., VIII, 1 sq. ; A. Ivic, A. sl. Ph., XXXI, 414 sq. ; L. Miletic, Sedmogradskite Bălgari i texnijat ezik, Sofija, 1926 (Spisanie na bälgarskata Akademija na naukite, kniga XXXIII, klon istoriko-filologicen i filosofsko-obste-stven, n° 18) ; Muşlea, DR, V, 1 sq. Graiul acestor colonii face parte din grupul oriental al dialectelor bulgare.
Faptul capital din istoria Bulgarilor este creştinarea lor, sub Boris I (853-888), în 864 (Vaillant-Lascaris, R.et.sl., XIII, 5 sq.), acesta căpătând prin botez numele Mihail, al naşului său, împă-. râtul Bizanţului. Creştinarea Bulgarilor constituia capitolul cel mai important al programului de occidentalizare a civilizaţiei bulgare, care îşi va schimba caracterul asiatic, atât prin legăturile lui Boris cu puterile apusene, şi anume cu împăratul Ludovic al Germaniei şi Papa, cât şi cu Bizanţul. După încercări neizbutite de a-şi organiza ierarhia bisericească prin Roma, Boris intră din nou în legături cu Patriarhul Constantinopolului şi reuşeşte să creeze o biserică bulgară autonomă, dependentă de Patriarhul din Constantinopol. In felul acesta, limba slavă e recunoscută
\
SÂRBO-CROATA
33
ca limbă de cult. In aceste împrejurări, prin impunerea unei discipline religioase în comun, se desăvârşeşte, amestecul etnic dintre Protobulgari şi Slavi (Slatarski, Gesch. d. Bulg., 1,43 sq.).
In 886, Clement e trimes să predice în regiunea dintre Vardar şi Skoplje ; el întemeiază la Ohrida o mănăstire închinată Sf. Pan-telimon (F. Dvornik, Les Slaves, Byzance et Rome, Paris, 1926: p. 312 sq.). Boris s'a călugărit în 889 şi a cedat tronul fiului său Vladimir (888-893). Discipolii apostolilor Ciril şi Metodiu, veniţi din Moravia şi Pannonia, s'au stabilit în Bulgaria (885) sub şefia lui Clement, salvând astfel opera misionarilor. Cât de „creştin" va fi fost Boris ne-o putem. închipui ţinând seamă de faptul că ţarul Simion (893-927) rămăsese de fapt păgân şi adoptase creştinismul numai din oportunism politic (B. von Arnim, Zs. sl. Phil., X, 339 sq.).
Organizarea bisericii bulgare în strictă dependenţă de Bizanţ va avea urmări importante pentru organizaţiile româneşti de stat dela nordul Dunării care se vor dezvolta sub influenţa culturii bizantine, prin intermediul statelor slave sud-dunărene.
Sârbo-croata. După coborîrea şi instalarea Slavilor în Peninsula Balcanică, populaţiile de limbă sârbo-croată au fost separate timp îndelungat de populaţiile de limbă bulgară (Ro-setti, Ist. lb. rom., II, 40). Aşezaţi mai întâi în văile râurilor Lim, Ibar şi Morava de vest, Sârbii s'au îndreptat înspre Marea Adri-atică (Diocletia sau Zeta, lacul Scutari). Mişcările lor spre est, cu începere din secolul al Xl-lea, au avut drept urmare crearea unui nou centru la Ras, pe Raska (afluent al Ibarului), în apropiere de Novipazar. Mai târziu, sub Ştefan Dusan (1331-1355), împărat al Sârbilor şi Grecilor, Sârbii cuceresc întreaga Macedonie (afară de Salonic), Albania, Epirul şi Thesalia; în fine, în secolul al XV-lea, sub Turci, expansiunea statului sârbesc se face spre nord (Jirecek, Gesch. d. Serben, I, 10 sq.). Pe de altă parte, Bulgarii cuceresc Serdica (Sofia) în 809.
3
34
INTRODUCERE
Pentru frontiera actuală dintre graiurile sârbeşti şi bulgare, v. Leskien, Gr. d. s.-kr. Spr., I, XVIII sq.
In răstimpul acesta dintre cucerire şi instalarea seminţiilor slave meridionale în vestul şi estul Peninsulei Balcanice, diferenţierea dintre graiurile grupului sârbo-croat, de o parte, şi bulgar, de altă parte, s'a accentuat. Pentru istoricul influenţei limbilor slave meridionale asupra limbii române, cunoaşterea diferenţelor caracteristice dintre cele două grupuri prezintă o importanţă deosebită, întrucât ea oferă un criteriu sigur pentru a putea stabili originea elementelor slave pătrunse în limba română.
Bulgara. Domeniul linguistic bulgar e împărţit în două grupuri dialectale: grupul oriental, mărginit de Marea Neagră, şi grupul occidental, a cărui frontieră, pornită delà râul Vid, coboară până la Salonic. (Dialectele din munţii Rhodopi alcă-tuesc ramura meridională a bulgarei orientale.)
V. expozeul lui St. Mladenov, RS, IX, 170 sq. (cu indicaţii bibliografice).
Dialectele macedonene ocupă un loc aparte. Clasarea acestor dialecte a dat naştere la discuţii lungi şi aprinse. De fapt, ele au un caracter incontestabil bulgăresc, dar au suferit, încă din evul mediu, o puternică influenţă sârbească (dial. stokavian); printre trăsăturile fonetice sârbeşti ale grupului macedonean, cea mai marcantă este tratamentul k' (c) al grupului *tj (în bulgară: st).
Sistemul linguistic al dialectelor macedonene, ţinând seamă, în primul rând, de trăsăturile lor morfologice, este bulgăresc ; trăsăturile sârbeşti sunt împrumutate. „Le concept de „slave macédonien" n'est confus que pour qui le veut bien" (Vaillant, BSL, XXXIX, 195). Expunerea lui Vaillant (1. a), cu indicaţii bibliografice, constitue o excelentă punere la punct a chestiunii. Cf. Id.,
\
TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE
35
R.ét.sl., XI, 255 ; Weigand, BA, IV, 102 sq. Pentru orientarea pe teren, v. harta publicată de A. Belic, La Macédoine, Paris-Barcelone, 1919, p. 272-273 şi cea, mai amănunţită, anexată la lucrarea lui A. Seliscev, Polog, i jego bolgarskoje naselenije, Sofija, 1929. Dialectele macedonene formează 3 grupuri : 1. grupul de nord (cu localităţile Tetovo, Kumanovo, Kratovo) ; 2. grupul central ; 3. grupul de sud (în jurul Kastoriei). Grupul central e grupat cu sârba, pe când cel meridional ţine de bulgară.
Mişcările populaţiilor de limbă sârbo-croată. Graiurile sârbo-croate sunt grupate în trei dialecte principale, luându-se drept criteriu forma fonetică a pronumelui „ce": grupul stoka-vian (s.-cr. sto), grupul cakavian (s.-cr. ca) şi grupul kajkavian (s.-cr. kaj), care formează un grup de tranziţie spre slovenă. Dialectul stokavian acoperă cea mai mare parte a domeniului; cel cakavian e vorbit pe litoralul dalmatin : în Dalmaţia şi Croaţia; grupul kajkavian este mărginit, la nord de Drava, iar la sud de Sava şi Kupa. Se admite că dialectul kajkavian s'a despărţit, în secolul al XI-lea, de slovenă, cu care formase până atunci un grup aparte (v. Rosetti, Ist. lb. rom., II, harta III). Mişcările executate de populaţiile de limbă sârbo-croate, în cursul timpurilor, explică, în parte, repartizarea dialectală din zilele noastre.
Grupul kajkavian e format din trei dialecte : dialectul oriental, influenţat de dialectul stokavian, cel din sud-vest, dezvoltat pe o bază cakaviană şi cel de nord-vest, provenit din slovenă (v. Wijk, Le monde slave, XIV, 1937, IV, p. 94 sq.).
Trăsăturile caracteristice ale bulgarei şi ale sârbo-croatei. Dăm mai jos un tablou în care sunt înfăţişate trăsăturile caracteristice care diferenţiază sârbo-croata de bulgară. Diferenţierile dintre cele 3 grupuri care alcătuiesc slava meridională (slovenă, sârbo-croată şi bulgară) s'au accentuat după. epoca de comunitate  a Slavilor, petrecută  în locuinţa lor
3
36 INTRODUCERE
carpatică (v. Wijk, R.et.sl., IV, 6) şi instalarea lor în Peninsula Balcanică. Pentru stabilirea patriei elementelor slave care, în decursul secolelor, au pătruns în limba română, recunoaşterea vre-uneia din aceste trăsături caracteristice în termenii de origine slavă din limba română constitue un criteriu de primă importanţă.
BULGARA SÂRBO-CROATA (cf. Mladenov, RS, IX, 195 sq. ; v. Wijk, Le monde slave, XIV, 1937, II, 434 sq.).
V. si. ë > ă V. si. 2h > -h.
sl. c. *tj (*kf) > st
sl. c. *dj > zd
v. si.  h > h 1
v. sl. h > e (
v. sl. dz > z şi dz
v. sl. -b, -d, -g
(finali) > -p, -t, -k
vocale reduse
nu există diferenţe cantitative accent de intensitate declinare analitică articol postpus reduplicarea pronumelui
personal: mené me vikat,
tebe ti kazvam construcţia na + genit.-
dativul comparativul cu pa superlativul construit cu naj -f-
pozitivul imperfectul, aoristul,
viitorul cu ke, ce şi fără da:
ke idem, ce idem
e, ie (diftong), i
u
c
dz a
z
-b,-d,-g
nu există vocale reduse diferenţe cantitative accent muzical
\
VECHEA SLAVĂ
37
Caracterul celor mai vechi împrumuturi slave din limba română. Cele mai vechi elemente slave pătrunse în limba română prezintă caracteristicele limbii bulgare. O serie din aceste împrumuturi nu au un caracter popular; ele aparţin unei limbi scrise, deci cu caracter savant, numită veche slavă.
Vechea slavă. Se pune aci o chestiune de terminologie, care trebue lămurită.
Termenii paleoslavă, veche slavă sau veche slavă bisericească (fr. paleoslave; vieux slave; germ. altkirchenslavisch) denumesc o limbă scrisă, artificială, având la bază un dialect bulgar vorbit în secolul al IX-lea în jurul Salonicului.
Termenul „veche slavă" nu e deci echivalent cu „veche bulgară" (Leskien, A.sl.Ph., II, 269, n. 1), căci vechea slavă reprezintă numai unul din dialectele vechii bulgare (Scepkin, RS, III, 203 sq.), fără însă ca toate particularităţile caracteristice ale acestui dialect să fie reprezentate în limba scrisă (Durnovo, Byzantinosl., I, 84). Limba bulgară literară actuală are la bază alt dialect decât vechea slavă (Mladenov, Gesch. d. bg. Spr., 53 sq.,; Nandriş, RIR, II, 388).
Limba veche slavă s'a format în împrejurările următoare: principele Rostislav al Moraviei face apel la Bizantini, cerân-du-le misionari, care să cunoască limba slavă, pentru creştinarea poporului său. Cererea nu putea fi refuzată, deşi Moravia cădea sub jurisdicţia eclesiastică a Romei. Dar Papa nu ar fi acordat bisericii morave autonomia. Misionarii trimeşi, fraţii Constantin (Ciril) şi Metodiu, Greci din Salonic, fii ai unui înalt funcţionar imperial, sosesc în Moravia în 863, unde au rămas trei ani. Ei cunoşteau perfect limba slavă (bulgară), vorbită încă din secolul al VH-lea în jurul Salonicului. Legenda spune că fraţii
3«
INTRODUCERE
misionari, sosiţi în Moravia, traduseră acolo (în jurul Bratislavei) Evangheliile, iar Constantin inventă un alfabet (cel zis „gla-golitic", foarte bine adaptat la sunetele slave; alfabetul zis „cirilic" a fost inventat mai târziu, în Bulgaria). Traducerile sunt făcute din greceşte. Caracterul artificial al acestei limbi literare, având drept bază dialectul bulgaro-macedonean din jurul Salonicului, apare în sintaxă, frazeologia imitând în mod servil originalele greceşti, şi în vocabular.
Fraţii misionari au tradus probabil numai cărţile cele mai necesare slujbei, şi anume Noul Testament şi Psaltirea. Traducerile lor nu ne-au parvenit însă în original, ci în copii posterioare datând dela sfârşitul secolului al X-lea şi din secolul al Xl-lea. Aceste monumente literare, posterioare deci cu 150-200 de ani originalelor, cuprind într'însele modificări de tot felul aduse textului original de copişti, astfel încât mărturia lor trebue să fie neapărat interpretată. Dacă limba lui Ciril şi Metodiu constitue o mărturie a graiului bulgăresc vorbit în jurul Salonicului, cea a copiştilor posteriori provine din regiuni diferite. Discipolii lui Ciril şi Metodiu, întorşi în Bulgaria, s'au stabilit în două centre, departe unul de altul: Ohrida şi Preslav. Primul centru se află în preajma domeniului sârbo-croat, astfel încât, în re-dacţiunile v. slave provenind de aci, s'au strecurat sârbisme (Lavrov, R.et.sl., VII, 199 sq.; A. Vaillant, 1. c, XVI, 154 sq.).
O serie de texte vechi slave nu reprezintă limba primilor traducători. Asupra clasificării acestor texte, după particularităţile lor linguistice, v. Kul'bakin, R.et.sl., II, 175 sq. ; Id., Le v. si., 354 sq. ; Durnovo, Sur le probleme du vieux slave, TCLP, I, 139 sq. ; Kul'bakin, Zs.sl.Phil., X, 456 sq.
De aceea, printre textele v. slave, unele nu pot fi puse alături de acelea care reprezintă tradiţia linguistică a primilor traducă-
VECHEA SLAVĂ
39
tori. In sfârşit, mai trebue ţinut seamă de faptul că între secolul al XlV-lea şi al XVII-lea, limba sârbească e impusă în Peninsula Balcanică ca limbă de civilizaţie, prin expansiunea statului sârbesc (Mladenov, Gesch. d. bulg. Spr., 52; Vaillant, BSL, XXXIX, 200).
Influenţa grafiei sârbo-croate-macedonene se exercită asupra grafiei textelor cirilioe scrise în Principate începând cu secolul al XlV-lea (Skok, SI., VIII, 779).
Termenul „veche slavă bisericească" (altkirchenslavisch) înseamnă, aşa dar, limba bisericii ortodoxe slave şi româneşti. Limbă destinată unui uz restrâns şi precis, ea are drept bază limba primilor traducători, dar a fost remaniată în diferite redacţiuni locale, care i-au dat o coloratură specială. Această limbă artificială, modelată după limba literară greacă, a avut şi ea o puternică influenţă asupra limbii române, în sensul că printr'însa au pătruns în traducerile româneşti din slavoneşte o serie de elemente de vocabular, frazeologia traducerilor noastre din primele timpuri urmând, în mod servil, modelul slav (Ro-setti, Lb. r. s. XVI, no sq.).
Pe lângă influenţa slavă de caracter popular, adică a limbii vorbite, trebue ţinut seamă, aşa dar, de această influenţă slavă de caracter literar asupra limbii române (cf. TCLP, I, 21 sq.).
Când alăturăm un termen românesc de unul v. slav sau v. bulgar, aceasta nu înseamnă, aşa dar, că termenul românesc are în mod neapărat la bază termenul slav, ci numai că termenul slav citat este cel mai vechi corespondent slav cunoscut al termenului românesc.
FONETICA
Garacteristicele sistemului fonetic slav în raport cu cel românesc. Sistemul fonetic al limbilor slave meridionale se deosebeşte de sistemul fonetic al limbilor romanice prin câteva trăsături caracteristice. Limba română a căpătat câteva din aceste trăsături de origine slavă, prin contactul cu limbile slave meridionale, în condiţiile ce au fost examinate aci mai sus p. 2i sq.
1. In privinţa accentului, limbile slave meridionale au cunoscut accentul muzical şi cantitativ (v. mai jos, p. 42 sq.), păstrat în sârbo-croată (în bulgară, a fost înlocuit cu accentul de intensitate, v. mai sus, p. 36). In sistemul fonologie al limbii române, cantitatea nu joacă nici un rol, accentul de intensitate fiind pe primul plan (Rosetti, Ist. lb.rom., P, 48 sq.).
2. Sistemul vocalic al limbilor slave poate fi împărţit în două serii, ţinându-se seamă de acţiunea vocalelor asupra consoanelor:
Seria tare  a o u y (după k, t, poi. /, r. Iu). Seria   moale   e e i i   (după c, c, t'; Meillet, R.et. sl., II, 208).
Consoanele aşa zise tari, sau nepalatalizate, sunt opuse consoanelor moi, sau palatalizate şi au un rol fonologie, în sensul că suporturile fonetice respective au sensuri diferite:
\
ACCENTUL
41
dalii, namu sunt alte cuvinte decât djalii, njamu (v. Wijk, SI., XV, 34)-
Această opoziţie între două serii de consoane joacă un rol şi în română (Gamillscheg, Şerb.-Tit., 89 sq.), prin alcătuirea unei categorii morfologice. Sub influenţa lui -i (final), oclu-sivele tari precedente au fost muiate, astfel încât unui n dur, în sg. an, îi corespunde la plural un n muiat; aşa dar, opoziţia singular-plural, în an-ani, e produsă, din punct de vedere fonetic şi fonologie, de alternarea lui n cu n; şi la fel, opoziţia dintre 1 sg. plimb şi 2 sg. plimbi, de alternarea lui b cu V. întrebuinţarea consoanelor muiate, în aceste opoziţii morfologice, a fost deci introdusă în limba română după modelul slav (R. Jakobson, Actes IV Congr. ling., 55 sq.; Graur-Rosetti, BL, VI, 12 sq.).
3. Influenţa slavă nu e streină de palatalizarea labialelor în limba română vorbită (v. Macrea, DR, IX, 93 sq.; Rosetti, BL, VII, 192 sq.), dar nu în sensul că modificarea propriu zisă a acestei categorii de consoane ar fi de origine slavă, ci prin importanţa dată, în sistemul fonetic românesc, vocalelor pre-palatale, care sunt cauza fenomenului (v. mai jos, p. 62).
Asupra fenomenului palatalizării labialelor în limba română, v. acum expunerea lui Macrea, DR, IX, 92 sq. şi Rosetti, BL, VII, 192 sq.
4. In limbile slave, vocalele prepalatale (e, e, î, i) comportă o iodizare. Această pronunţare iodizată a vocalei iniţiale explică diftongarea lui e- în limba română vorbită: el, este sunt pronunţaţi yel, yeste (Rosetti, BL, VII, 117 sq.).
5. O altă trăsătură caracteristică a fonetismului limbilor slave este de a avea silabe deschise. Eliminarea elementelor
42
FONETICA
de închidere a silabelor se observă în exemple ca v. sl. sunu < *supnos (ci. lit. săpnas). Prin suprimarea ocluziunii lui -n (-m), al doilea element de diftong, silaba respectivă devine deschisă: v. sl. rqka faţă de lit. rankă (Meillet, R.et.sl., II, 209 sq.).
Potrivit acestei tendinţe, orice cuvânt autonom trebue să se termine în vocală. Când cuvântul următor începea cu o vocală, între vocalele în hiat s'a dezvoltat un element de tranziţie: consoana j- sau w- (Meillet-Vaillant, Le sl. c.2, 79 sq.; Kul'bakin, Le v. slave, 37; v. Wijk, Gesch. d. altkirchensl. Spr., I, 62 sq.).
Scrierea lui t, (u) după consoane, la sfârşitul cuvintelor, în textele româneşti scrise cu litere cirilice, este deci un obicei grafic transmis dela scrierea textelor slave, -fi nu are prin urmare nici o valoare fonetică în aceste cazuri (cf. Rosetti, Lb. r. s. XVI, 48 sq.).
6. Limba română nu poseda spiranta velară surdă x; împrumutată odată cu termeni ca har (v. sl. xarî), existenţa acestei consoane postpalatale a permis crearea prepalatalei h, provenită din alterarea lui / înaintea unei vocale prepalatale: fie > hie (foneticeşte: %ie; v. mai jos, p. 62).
ACCENTUL
In privinţa accentului, limbile slave meridionale au cunoscut accentul cantitativ şi cel muzical (intonaţie), păstrat în sâ'rbo-croată şi slovenă, pe când bulgara a inovat, dezvoltând un accent de intensitate (mobil, cu deplasări la vocativ şi la pluralul numelor). In privinţa vechii slave, nu se poate şti întrucât acest stadiu linguistic diferă de cel slav comun; cantitatea silabelor suferise modificări (silabele lungi devenind
ACCENTUL
43
scurte, iar cele scurte, lungi), dar nu putem avea preciziuni asupra acestor schimbări, pentrucă grafia cirilică nu le notează.
Vondrâk, Altkirchensl. Gr.2, 75: „Über den Akzent im Aksl. wissen wir nichts sicheres, da er in den aksl. Denkmälern nicht bezeichnet wurde". Leskien, Hdb. d. altbg. Spr.5, 10 sq. Accentele, în textele cirilice, întrebuinţate ca în scrierea grecească, nu notează accentul, ci au o valoare pur grafică (de a indica începutul şi sfârşitul cuvintelor): I. Ohijenko, Akzentzeichen in mittelbulgarischen Sprachdenkmälern, Zs. sl. Phil., IX, 395 sq. (pentru textele româneşti din sec. al XVI-lea, v. Rosetti, Lb. r. s. XVI, 19). Pentru teoria generală, v. expunerea de ansamblu a lui A. Leskien, Untersuchungen über Quantität und Betonung in den slavischen Sprachen, I, II, Leipzig, 1888, 1893 (Abhandl. d. sächs. Gesellschaft d. Wissenschaft., phil.-hist. Kl., X; XIII); Id., Untersuchungen über Betonungs- und Quantitätsverhältnisse in den slavischen Sprachen, A. sl. Ph., XXI, 321 sq. ; de asemenea N. van Wijk, Die baltischen und slavischen Akzent- und Intonationssysteme, Amsterdam, 1923 (Verhandl. der koninklijke Akad. van Wetenschap-pen te Amsterdam, Afdeeling Letterkunde, N. R., XXIII, n° 2).
In genere, locul accentului a fost păstrat în elementele slave pătrunse în limba română şi corespunde cu accentuarea din limba bulgară (Simionescu, Ace. sl., 121 sq.).
Astfel, de ex., cuvintele terminate în -a: bg. ce'ta, glo'ba, za'lba, ze'rtva, lopa'ta, ma'stexa, mre'za, ntă'ka, neve'sta, obi'da, pla'sa, ra'na, si'la, sla'va, slu'zba, stra'za, vla'ga, a căror accentuare a rămas neschimbată (Mladenov, Gesch. d. bg. Spr., 156) ; acolo unde accentul este, în bulgară, pe finală: bg. brazda', xrana"', mâzga', sluga', strana', tesla', locul lui este determinat de intonaţia şi cantitatea pe care o aveau vocalele în epoca slavă comună (Mladenov, 1. c, 157 ; cf. r. borozdă, slugă, storond, tesla). In aceste cuvinte, accentul apare, în română, mutat cu o silabă spre începutul cuvântului; schimbarea nu trebue explicată prin bulgara de vest, unde accentuarea e la fel ca în sârbo-croată (s.-cr. brăzda, xtdna, sluga, strana ;
44
FONETICA
cf. Simionescu, Ace. sl., 14 sq. ; Bărbulescu, El. sl., 436 sq.), ci prin analogie cu substantivele feminine din română terminate în -ă: fa'tă, ma'să, etc. (Skok, SL, IV, 136), româna neavând substantive terminate în ă accentuat.
Coteţ nu e accentuat după analogia lui nutreţ (Skok, 1. c, 136), ci după analogia numelor în -eţ provenite din slavă: dr. glumeţ: bg. glume'c, precupeţ: bg. prekupe'c. Stareţ are accentul pe prima silabă, ca şi în bulgară (sta'rec ; Simionescu, Ace. sl., 29 sq.).
VOCALELE a
a neaccentuat este redat în română prin ă: dr. hrăni, ar. hrâniri: v. sl. xraniti, dr., ar. grădină: v. sl. gradina, etc; -a (final) neaccentuat trece de asemenea la â (ca şi -o, v. mai jos, p. 46 sq.): ceată: bg. ce'ta, lopată: bg. lopa'ta, nevastă: bg. neve'sta, etc.
e
Slaviştii nu sunt de acord asupra valorii fonetice a lui e: e notează, după unii, un ă deschis (Mladenov, RS, III, 136 sq.; Kul'bakin, Le v. sl., 354; v. Wijk, R.et.sl., VII, 12 sq.; Le monde sl., 1937, IV, 90), iar după alţii diftongii ea sau ia (Leskien, Hdb.5, 5 sq.; Scepkin, RS, III, 212; Margulies, A.sl.-Ph., XLII, 67 sq.); ă (ia sau ea) a palatalizat consoana precedentă. Această acţiune palatalizantă este confirmată prin faptul că în alfabetul glagolitic aceeaşi slovă notează pe e şi pe a precedat de o consoană palatalizată (v. Wijk, R.et.sl., VII, 12; Zs.sl.Ph., VI, 364 sq.). In ceea ce priveşte româna, albaneza şi neo-greaca (Skok, ZRPh., L, 486; Jokl, Sl., XIII, 639), trebue să pornim dela pronunţarea diftongată (ea) a lui e; tratamentul acestui diftong, în română, se explică prin con-diţiuni proprii acestei limbi. El depinde de timbrul vocalei con-
\
VOCALELE
45
ţinute în silaba ce urmează imediat după ea: înaintea unei vocale prepalatale, ea a evoluat spre e:
dr. cleşte: v. sl. klesta, dr. lene, ar. leane: v. sl. lent, dr. poveste: v. sl. povesti, dr. veste: v. sl. vesti, dr. vreme: v. sl. vrSmq;
înaintea lui «(a), ea a fost monoftongat în a: dr. izmana: v. sl. izmena, dr. nevastă: v. sl. nevesta, dr. pomană: v. sl. pomSnü, dr. vadră: v. sl. vedro;
Fenomenul s'a petrecut după ce -o trecuse la -a (vedro, de ex. ; v. Rosetti, BL, IV, 53 sq.), deci după asimilarea termenilor de mai sus la cuvintele din vechiul fond.
înaintea lui ü, ea a rămas neatins: dr. hrean: v. sl. xrenü, dr. leac: v. sl. lekü, dr. smead: v. sl. smădu.
In dr. pribeag, primejdie, prisacă, etc., prefixul ^re- a fost înlocuit cu prefixul pre < lat. per (Nandriş, RIR, II, 407).
In bulgara orientală, & redă diftongul ea ('a), căruia îi corespunde, în bulgara occidentală, e (Oblak, A.sl.Ph., XVII, 156 sq.), ca în sârbo-croată (e, ie, i, v. Wijk, Zs. sl. Phil., XIV, 1). In graiul bulgăresc cu trăsături arhaice din Suho (Macedonia), e este pronunţat, în zilele noastre, ă sau eă (diftong).
In ungară, e e redat prin e: beszed: v. sl. beseda, cseve < cevi (Conev, Madz., 8 sq.).
Valoarea de e închis atribuită lui e de Sievers (Die altslavischen Verstexte von Kiew und Freissing, im Verein mit G. Gerullis und M. Vasmer, hgg. v. E. Sievers, Berichte über die Verhandlungen der Sächsischen Akad. d. Wissenschaft, zu Leipzig, phil.-hist. KL, LXXVI, 11) nu a găsit aprobarea slaviştilor ; v. Vasmer, 1. c, 55.
In bulgara de nord-est, menţinerea diftongului (ea, 1a) depinde, ca în română, de calitatea vocalei conţinute în silaba următoare, şi de accent: '<,, sub accent şi când silaba următoare nu conţine o vocală prepalatală: c'ăla, c'dlo „tout entier", v'ara „foi", d'al „par-
46
FONETICA
tie" ; e, când silaba următoare conţine o vocală prepalatală: celi, veri. Dar această regulă nu mai e valabilă în sud-estul domeniului, unde ia ('a, ă) apare în toate poziţiile (Mladenov,în La Bulg., 176 sq.).
i
i, în împrumuturile din bulgară sau sârbo-croată, e redat uneori prin e: dr. cristelniţă: v. si. krustilînica, dr. pretcâ < s.-cr. pritka, dr. p(r)estelcă < bg. prestilka, dr. zavelcă < bg. zavivka, dr. zemnic (şi zimnic) < bg. zimnik (Scheludko, BA, I, 156).
I
(vezi mai jos, p. 49) u
v. sl. u (iniţial; dr. huli < v. sl. ot/z'Zz' e savant) e redat de obicei în română prin o neaccentuat. Tendinţa de a reda pe u neaccentuat prin o apare în textele medio-bulgare: razî-drositî, vuzuradoemu sţ; cf. în bulgară: stea mo (= mu) hdzea „wird ihm sagen", ionăcea (= iunace; Mladenov, Gesch. d. bg. Spr., 88).
In română: ogodi: v. sl. ugoditi, ogor: sl. *ugorii (cf. bg., s.-cr. ugar, pol. ugor), omorî: v. sl. umoriti, orîndui: v. sl. urediti, osîrdie: v. sl. usrudije (Skok, Sl., I, 493 sq.), ostoi: v. sl. ustojati.
o
Româna prezintă tendinţa de a reda pe o neaccentuat prin â, dar tratamentul e general numai pentru ă final, pe când în altă situaţie timbrul lui o rămâne de obicei neatins. Aşa dar,
\
VOCALELE
47
pe lângă dr. culă, ciudă, colivă, daltă, feştilă, nicovală, ocnă, pravilă, rufă, sită, tîrlă, vadră, etc.: v. sl. cislo, cudo, kolivo, dlato, svSstilo, nakovalo, okno, pravilo, ruxo, sito, trio (s.-cr.), vedro (Rosetti, BL, IV, 61), în care o a trecut la â, în cuvinte ca bogat, dospi, goni, lopată, pomană: v. sl. bogată, dospeti, goniţi, lopata, pomenii, o neaccentuat a rămas neatins (o > ă într'un număr restrâns de cuvinte: cumpănă, năsâlie, stăpîn, etc.: v. sl. şi bg. hqpona, nosilo, stopanu, etc).
Explicaţia lui Densusianu, H.d.l.r., I, 373, că o a trecut la â din cauza oclusivei labiale precedente, e contrazisă de exemple ca năsălie, pomană, potop (deci, o după p!), etc.
Fenomenul este rar în aromână: căcot, căpiţă: v. sl. kokotu, bg. kopica (dar şi o > u: cloput, lupată: v. sl. klopotu, lopata, Ca-pidan, El. sl. în ar., 11).
Tratamentul lui o slav meridional, în română, se explică prin faptul că o era foarte deschis; de aceea e redat, în neogreacă şi în albaneză, prin a şi e: n.-gr. fiedoâ < bg. vedro, oha < sito, etc. (Meyer, Neugr. St., II, 13 sq.), alb. mite: s.-cr. mito, site: v. sl. sito, vedre: v. sl. vedro (Jokl, Unters., 109, 299; Seliscev, Slav. nas. v Alb., 153 sq.).
Cf. o, din slava comună < i.-e. o, d: Vondrâk, Vergi. sl. Gr. I2, 106 sq. ; Meillet-Vaillant, Le sl. c.2, 51. Caracterul deschis al lui o slav e confirmat şi de faptul că, în cronicarii bizantini, sl. o e redat prin a: IlEiQdyaoTOS < sl. Pirogosti, ZxXafSrjVoî < Slovene (Meillet-Vaillant, 1. c, 53).
Pentru dr. blid, maslu şi leat, v. Rosetti, BL, IV, 63.
o accentuat urmat în silaba imediat următoare de a, a fost diftongat în oa, ca în cuvintele din vechiul fond: dr., ar. coasă, dr. comoară, dr. gloată, dr., ar. poală, dr. smoală, ar. smolâ: v. sl. komora, kosa, glota, pola, smola. Păstrarea intactă a lui o
48
FONETICA
accentuat în nume topice ca Cotorca, Dtlboca, Hlikoca, etc. (Iordan, Diftongarea, 241 sq.) se explică prin faptul că aceste nume au intrat recent în limbă şi nu au fost asimilate cuvintelor din vechiul fond, ele rămânând cristalizate în aspectul lor fonetic originar (Puşcariu, DR, I, 378 sq.).
Diftongarea lui o accentuat (ca şi a lui e accentuat) a fost provocată de prezenţa lui e, a (sau ă) în silaba imediat următoare ; consoanele despărţind cele două silabe nu au jucat niciun rol în proces, contrar părerii lui Iordan (Diftongarea, 91, 222 sq.) ; cf. iarbă < herba, piatră < petra (Rosetti, RLiR, III, 250 sq.). Fenomenul e provocat de o vocală deschisă: e, a sau ă. Iordan (1. c, 36) are dreptate să socotească pe ă, vocală deschisă (ă e mai deschis decât e, v. Rosetti, BL, V, 200), printre vocalele inductoare ale fenomenului ; dar a a putut provoca de asemenea procesul (v. observaţiile lui Puşcariu, DR, I, 378 sq. ; Rosetti, Rech., 135 sq. şi 1. c), contrar părerii lui Iordan (1. c.) şi Philippide (Orig. Rom., I, 816, n.).
y
y reproduce un sl. c. u, pronunţat în două feluri: y scurt (r. my „wir"), sunet intermediar între o şi ii; y lung (r. byf „sein"), diftong (udu-î) articulat cu buzele aşezate în poziţia cerută de articularea lui i, iar limba pregătită pentru a articula pe uo (C. Stumpf, Die Sprachlaute, Berlin, 1926, p. 196 sq.).
Cf. lat. sau gr. u > i: Rimu (< gr. dial. Riimi, Margulies, A. sl. Ph., XLII, 123 sq.), v. sl. krizl < lat. crucem (Meillet, MSL, XI, 178 sq. ;   Vondrâk, Altkirchensl. Gr.a, 80 sq.).
Thomson (Zs. sl. Phil., III, 61 sq.) şi Meillet (RS, IV, 135 sq.) socotesc, de asemenea, că y în slava comună era un diftong, împotriva lui Broch (Sl. Phon. 173 ; cf. Skok, Sl., VIII, 788). Sub accent şi în vorbirea repede, se poate auzi ca un monoftong. Faptul că, în vechea slavă, acest sunet e notat cu ajutorul slovei tj, care e formată din două litere, confirmă caracterul de diftong al lui y. Cu
VOCALELE
49
toate că Leskien susţine că y nota pe u, în vechea slavă, trebue să admitem că y avea o valoare apropiată de a lui y din rusă (Scepkin, RS, III, 212). Resturi ale pronunţării străvechi se regăsesc astăzi în unele graiuri bulgăreşti cu trăsături arhaice (satul Kalapot, în regiunea Nevrokop, din Bulgaria: Mircev, Sbornik v cest' na Prof. L. Miletic, Sofia, 1933, p. 56 sq.).
Româna prezintă două tratamente ale lui y: î şi i; aceste tratamente pot fi contemporane (Nandriş, RIR, II, 405); ele se explică prin natura complexă a lui y slav (căci trecerea lui y la i şi apoi la î, este justificată după r şi s, dar nu după h: Ro-setti, BL, III, 108 sq.).
1. y > î: dr. hîrleţ: v. sl. rylîcî, rîs: v. sl. rysî; în împrumuturi recente: dr. casîncă < r. kosynka, hiră < ucr. hyra (Scheludko, BA, I, 157 sq.).
2. y > i: dihor: sl. *dyxoru (v. sl. dyxati), vidră: v. sl. vydra (Miklosich, Beitr., Vok., III, 244); tot astfel, în împrumuturile recente: dr. caterincă < ucr. katerynka, vipnşcă < r. vypusk, etc. (Scheludko, 1. c).
î românesc este apropiat de y din rusă, dar y e mai posterior şi mai închis ca î (Rosetti, BL, III, 110).
In ungară, y e redat prin i: bika: v. sl. byktl, rikdcsol: v. sl. rykali (Conev, Madz., 9). In albaneză, y e redat prin u: alb. karrute < v. sl. koryto, matuke < v. sl. motyka, purre < v. sl. pyro (Se-lis&v, Slav. nas. v Alb., 298 ; Jokl, Sl., XIII, 291). In izbuti: *izubyti (etimologie dubioasă !), u ar proveni din labializarea lui i, provocată de b precedent, şi deci nu poate fi vorba, cum vrea Skok (Sl., IV, 135), de redarea lui y prin u, în română.
U, I
u (ier tare) şi î (ier moale) sunt vocale ultra-scurte; deşi ele fac parte din serii diferite, sunt tratate aci laolaltă, pentru comoditatea expunerii.
4
FONETICA
m este o vocală tare medio-palatală, de tipul lui u din engl. but.
Această vocală era articulată cu rotunjirea buzelor, cum o probează faptul că slova care notează pe u, în alfabetul glagolitic, este o modificare a lui o; ulterior, u a fost vocalizat în o (Kul'ba-kin, Le v. sl., 64 sq.).
i este o vocală moale prepalatală, având drept bază vocala e (la o epocă posterioară, 1 a fost vocalizat în e), cu acţiune asupra consoanei precedente.
Valoarea fonetică atribuită mai sus lui w şi î se referă numai la ierurile intense (v. mai jos); ierurile neintense nu au vreun punct de articulaţie precis în orificiul bucal; ele au dispărut fără urmă (v. Wijk, A. sl. Ph., XXXVII, 330 sq.).
Tratamentul ierurilor, vocale scurte în slava comună, devenite în epoca v. slavă ultra-scurte, depinde în mod exclusiv de faptul că sunt intense sau neintense: intense, ele au fost vocalizate, adică au căpătat timbre determinate, în epoca ce vine imediat după epoca veche slavă — şi începutul vocalizării e vizibil chiar în v. slavă (Leskien, Gr. d. altbg. Spr., 24 (4); Vondrâk, Altkirchensl. Gr.2, 214 sq.); neintense, ierurile au dispărut (efectele tendinţei de a elimina ierurile neintense apar încă în epoca slavă comună; dar tendinţa aceasta se manifestă deplin mai târziu: Meillet, R.et.sl., II, 208 sq.).
Poziţia intensă sau neintensă a unui ier poate fi determinată în modul următor: pornind dela sfârşitul cuvântului într'o serie de silabe ce alcătuese-un cuvânt fonetic şi conţin ieruri, ierul fără soţ e neintens; cel cu soţ e intens (Meillet, Et. voc. v. sl., 117; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 54 sq.). Astfel, de ex., în dini, sunu, primul î şi w sunt intenşi, şi, deci, au rezistat (cf. r. den', son, s.-cr. dan, sân); în dine, suna (genit.-locativ), dimpotrivă, î şi m sunt neintenşi: de aceea au şi dispărut în cursul evoluţiei
\
VOCALELE
Si
ulterioare a limbii (cf., la genitiv, r. snd; dnjd; s.-cr. snă, arh. dne).
Vocalizarea şi dispariţia ierurilor, potrivit principiilor ce au fost expuse aci mai sus, apar în exemplele următoare:
v. sl. dini „zi": bg. den, s.-cr. dan, ceh. den, r. den',
v. sl. sunu „somn": bg. sân, s.-cr. san, ceh. sen, r. son.
In poziţie neintensă, ierurile pierzându-şi articulaţia proprie, îşi păstrează numai calitatea moale sau dură, care se manifestă în influenţa ce au avut-o, sau nu, asupra consoanei precedente (Meillet, Et. voc. v. sl., 118 sq.).
Pentru expunerea generală, v. Meillet, RS, VI, 126 sq.
Vocalizarea ierurilor intense (w > o, i > e). Dacă vocalizarea lui î este generală în bulgară, în schimb trecerea lui u la o nu e generală în dialectele bulgare de est; astăzi încă, sunt regiuni care nu o cunosc (Rhodopi şi nord-vestul domeniului). Fenomenul este caracteristic pentru dialectele din Macedonia (sud-vest).
Vondrâk, Altkirchensl. Gr.2, 214 sq. ; Mladenov, Gesch. d. bg. Spr., 99 sq. ; Kul'bakin, R. 6t. sl., II, 205. Bulgara a cunoscut, mai târziu, o a doua vocalizate (fenomenul e normal în centru, vest, nord-est şi Rhodopi): t, k şi x. > -fc2 > a (Mladenov, 1. c, 109 sq.).
Vocalizarea ierurilor apare în textele v. slave, dar nu în toate (Kul'bakin, Le v. sl., 67, 115 sq.), ceea ce probează că, în momentul când aceste texte au fost scrise (sec. X-XI), fenomenul era pe cale de realizare (Meillet, RS, VI, 126 sq.; Mladenov, A. sl. Ph., XLI, 150; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 54 sq., 101 sq.).
In română, regăsim tratamentele examinate mai sus: împrumuturile prezintă vocalizarea ierurilor intense şi dispariţia ierurilor neintense. Faptul că aceste tratamente apar în epoca
4'
52
FONETICA
veche slavă şi că ele au fost generalizate, după cum am văzut mai sus, cu începere de atunci, ne permite să datăm epoca împrumutului termenilor care prezintă aceste caracteristici începând cu secolul al X-lea.
Termeni în care ierurile neintense au dispărut: u: dr. beznă: v. sl. bezduna, dr. svadă: v. sl. siivada, etc. î: dr. coşniţâ: v. sl. kosînica, dr. lanţ: cf. v. sl. lanîcuxu, dr. obşte: v. sl. obîstî (adj.).
Ierurile finale au dispărut, în regulă generală: w: dr. bob: v. sl. bobii, dr. cin: v. sl. cină, dr. drag: v. sl. dragu, dr. mac: v. sl. maku, etc.
î: dr. cocean: v. sl. kocanî, dr. grajd: v. sl. grazdî, dr. oţel: v. sl. oceff (nesigur, căci există variante în -u: bg. kocan, v. sl. ocelu), dr. rfm>: v. sl. struvî.
Pentru redarea lui -u prin -ă, v. Rosetti, BL, VIII.
In cimbru (: v. sl. cebrii), de ex., -u nu redă pe u, ci e provocat de structura fonetică a finalei: oclusivă + consoană deschisă.
Sunt cuvinte în care lui -i îi corespunde, în română, -ie (sg.) ; această terminaţie a fost refăcută după analogia substantivelor feminine cu pl. în -i şi sg. în -ie: dr. molie: v. sl. moli (m.), dr. prăpastie: v. sl. propasti (f.), dr. trestie: v. sl. trustî (f. ; dar dr. dropie < s.-cr. droplja, osie < s.-cr. osje).
In altă serie de cuvinte, lui i îi corespunde, în română, un e : (i a fost redat prin zero, iar cuvintele cu finală consonantică au fost trecute în seria femininelor in -e): dr. obşte: v. sl. obîstî (adj.), dr. pacoste: v. sl. pakostî, dr. poveste: v. sl. povesti.
Termeni în care ierurile intense sunt vocalizate (şi au pătruns deci în limbă după secolul al X-lea):
m > o: dr. dobitoc: v. sl. dobytuku, dr. şipot: v. sl. sîputu, dr. vîrtop: v. sl. vrutupu (bg. vârtop; vocalizarea nu era, însă, generalizată în epoca aşa zisă „veche slavă"; v. mai sus, p. 50 şi Kul'bakin, Zs.sl.Ph., X, 452).
\
VOCALELE
53
i > e: dr. coteţ: v. sl. Aotfci, dr. pestriţ: cf. v. sl. pîstru, dr. stareţ: v. sl. starîci (bg. starec), dr. temniţă: v. sl. timînica.
Asupra lui cumătru şi sui*?, v. Rosetti, BL, VIII.
Vocalele nasale
In afară de cazul când n sau m făceau parte din diftongii *en, *em şi *on, *om, şi, prin nasalizarea vocalei precedente, diftongii au fost reduşi la q, q (v. mai jos, p. 54 sq.), oclusiva nasală nu a nasalizat vocala precedentă, nefiind grupată în aceeaşi silabă cu dânsa. In hrană: v. sl. xrana sau rană: v. sl. rana, a nu şi-a modificat timbrul, sub influenţa lui n, pentrucă n făcea parte din altă silabă. Tratamentul e deci deosebit de acel aplicat lui a + n latin, care a fost închis în mod progresiv în î, prin faza intermediară ă: a > *â > î: caniş > *căne > cine (şi tot astfel: bene > bine, longus > lung, campus > *cămp > cîmp, Rosetti, BL, III, 105).
închiderea progresivă a timbrului lui ă nasalizat a fost aplicată şi lui ă de origine bulgară, cf. medio-bg. mânduru > dr. *măndru > mîndru: v. mai jos, p. 55.
Tot astfel, o urmat de n a rămas neatins: dr. poclon: v. sl. poklonu, dr. pogon: v. sl. pogonu, etc.
Faptul că n nu a avut nici o acţiune asupra timbrului vocalei precedente, atunci când nu era grupat în aceeaşi silabă cu vocala, nu e fără exemplu în fonetica limbii române; acelaşi fenomen s'a petrecut în cazul lui pană < peana < lat. pinna. Aci, e nu şi-a modificat timbrul pentrucă nu făcea parte din aceeaşi silabă cu n şi a avut deci libertatea de a se diftonga (peana).
Dacă, în regulă generală, timbrul lui a + n rămâne neatins, el a trecut totuşi la î în câteva cuvinte de origine slavă: j'upîn, smintind, stăpîn, stînă şi stîncă.
54
FONETICA
Cauza inovaţiei rezidă în faptul că în aceste cuvinte, spre deosebire de cuvintele din categoria celor enumerate mai sus, în care timbrul lui a a rămas neatins, n era final de silabă; de aci acţiunea sa asupra lui a.
Intr'adevăr, în v. sl. zupanu, stopanu şi stanu, n era urmat de m neintens, care a fost redat, în română, prin zero (v. mai sus, p. 52). Final de cuvânt, n era deci implosiv, şi, în această calitate, a putut influenţa timbrul vocalei precedente (ca şi în cuvintele de origine latină): In *smentana (< v. sl.
sumetana) şi în stîncă (< * stana — sau *staină —, cu sufixele -îce sau -ko, ci. s.-cr. stănac, stijena, stjenjâk, ceh. stena, stenka, r. stend), n era deasemenea implosiv, ca final de silabă.
Aşa dar, în aceste câteva cuvinte pătrunse în română la o epocă veche din slava meridională, n a modificat timbrul lui a precedent.
Fenomenul acesta nu s'a mai petrecut mai târziu. Astfel, de ex., a a rămas neatins în bolovan şi în sufixul -an (v. mai jos, p. 72).
V. expunerea generală din Rosetti, GS, V, 158 sq. ; Id., BL, III, 105 sq.
o, e
Vocalele nasale notate cu slovele cirilice a (q) şi a (e) sunt de tipul vocalelor nasale franceze o şi 2 (? slav era însă mai deschis, v. Wijk, Gesch. d. altkirchensl. Spr., I, 41), dar oclu-siva nasală originară (căci aceste vocale reprezintă vechi diftongi în n şi m: *on, *om şi *en, *eni) se mai auzea după emisiunea vocalei, astfel încât aceste vocale nasale erau probabil de tipul
VOCALELE 55
\
vocalelor nasale din provansală: £«, e«. Presupunerea aceasta e confirmată de varietăţile dialectale din zilele noastre: bg. maced. zâmbi, Cendo sau de felul cum sunt pronunţate vocalele nasale în polonă: reka, raczka = re_"ka, rq"cka (Meillet-Vail-lant, Le sl. c.2, 59 sq.).
Valoarea atribuită lui q şi e_, în v. slavă, e confirmată de faptul că în alfabetul glagolitic aceste vocale sunt înfăţişate ca grupuri: e, o + n (Vaillant, R. et. sl., XII, 96). Dar încă în vechea slavă apar inovaţiile: g e notat u (uneori o) iar e_ e notat e, ceea ce înseamnă că în secolul al Xl-lea q şi e_ îşi pierduse nasalitatea şi îşi modificase timbrul, q trecând, prin închidere, la u iar e_, prin denasalisare, la ă. Mai târziu q a evoluat în bulgară (în epoca aşa zisă medio-bulgară) spre ii" (ăn) iar ^ spre e deschis (Vondrâk, Altkirchensl. Gr.2, 140 sq.; Durnovo, TCLP, I, 141; v. Wijk, R.et.sl., VII, n; Id., Gesch. d. altkirchensl. Spr., I, 143 sq.).
Tratamentul lui q, examinat mai sus, explică soarta acestei vocale nasale în română. <
Redarea lui q prin u e caracteristică pentru sârbo-croată şi dialectele bulgare macedonene (cf. v. sl. Iqka, bg. lăka, s.-cr. lukd).
Tratamentul acesta apare, după cum am văzut mai sus, în redacţiile sârbeşti ale textelor vechi-slave, încă din secolul al Xl-lea (cf. grafia Muntimirus, numele unui principe croat, în 892 < Mqtimir, Skok, ZRPh., LIV, 200). R.omâna cunoaşte două tratamente ale lui q: 1. q > un. dr. cumpănă: v. sl. kqpona, dr. dumbravă: v. sl. dqbrava, dr. dungă: v. sl. dqga, ar. jumbu: v. sl. zqbu, dr. luncă: v. sl. Iqka, megl. Lundzi, Lundzin, numele unei localităţi: v. şl. Iqgu (Capidan, Megl., III, 174 s. v.), dr. muncă:
56
FONETICA
v. sl. mqka, dr. prund: v. sl. prqdu, dr. scump, ar. scumpu: v. sl. skqpu.
ar. jongă, cu x, > o, fonetism caracteristic al dialectelor bulgare macedonene din Debra (Capidan, El. sl. în ar., 7) ; ar. stumbu < n.-gr. ozovftTiog (Capidan, 1.  c, 83).
2. q ~> în. dr. dîmb: v. sl. dqbu, ar. jimbu (v. mai sus, jumbu), dr. jimbat: v. sl. £(>6m, ar. Lînga, n. de localitate: v. sl. (Capidan, El. sl. în ar., 7), dr. oblînc, ar. blîncu: v. sl. oblqku, ar. tîmpână (şi tîmbănă), dr. întîmpina (Candrea, Cons., 25 sq. numără formele din aromână şi dacoromână printre elementele latine ale limbii): v. sl. tqpanu, dr., ar. trîmbă: v. sl. trqba, dr. zimbi, zîmbre: v. sl. zqbu.
ar. clăndu „lână scărmănată cu mâna spre a fi trecută prin pieptene": cf. v. sl. kodelî „trama" (Byhan, W.Jb., V, 315).
Tratamentul u din română a fost explicat prin sârbo-croată (Capidan, El. sl. în ar., 35 sq.; cf. Puşcariu, Istr., II, 361).
După Nandriş (RIR, II, 402), amândouă tratamentele provin din bulgara macedoneană. In dialectele bulgare din Macedonia, p are mai^mulţi reprezentanţi (v. harta anexată la volum):
ă, în vestul domeniului (la Struga): tă'pan: v. sl. tgpană (Mla-denov, Zs. sl. Phil., II, 518) ; la fel, între Ohrida şi Elbasan: răka, «ăbi: v. sl. rgka, zobii (Jokl, Sl., XIII, 638).
u, în regiunea dela sudul Moravei: muka: v. sl. mgka, ruka: v. sl. rgka (bg. măka, răka, Mladenov, RS, IX, 194; la nord de Skoplje, Meyer, Sl., IX, 592).
ă în regiunea oraşului Korca, la sudul Bitoliei şi lacului Ohrida (Jagic, A. sl. Ph., II, 399 sq.).
a în centrul Macedoniei (Veles, Prilep, Bitolj) şi la vest (Orcha-nie,  Cepino: Vondrâk.JAltkirchensl. Gr.2, 142).
o: la Debra (în vestul Macedoniei) şi în Rhodopi (Id., 1. c).
\
VOCALELE 57
Densusianu (H.d.l.r., I, 270) a explicat cele două tratamente ale v. sl. 0 din limba română (u şi î, v. mai sus, p. 55) prin evoluţia în timp: v. sl. q a fost redat prin u la o epocă veche, ca şi o (+ n) din elementele latine ale limbii (lat. longus > lung), iar mai târziu v. sl. q, trecut la ă în medio-bulgară, a fost redat în română în mod normal prin î (< *ă): mîndru: v. sl. mqduru, medio-bg. mânduru (cf. Rosetti, BL, III, 105; Skok, Osnovi rom. lingv., I, 91).
Această explicaţie este confirmată de felul în care q este redat de celelalte limbi care au venit în contact, ca şi româna, cu limbile slave meridionale, la o epocă veche. Intr'adevăr, în ungară, neo-greacă şi albaneză, q e redat prin u. Tratamentul acesta al vocalei nasale 6n era de altfel aşteptat. Aşa dar, tratamentul u, înainte de a fi sârbo-croat, reprezintă evoluţia normală, la epoca cea mai veche, a vocalei nasale v. sl. q în limbile neslave din Peninsula Balcanică.
In neo-greacă, g e redat prin un, on şi an. 1. u (şi o) este tratamentul normal, la care a fost supus o (4- n) şi în neologisme: dovfivixdhov (< dominicale), xdoflojvov şi Haofiowov, oanojviv şi oanovviv (Triandaphyllidis, Lehnw., 25 sq. ; cf. RS, I, 290 ; contrar afirmaţiei lui Capidan, DR, IV, 1259, tratamentul apare deci şi în cuvintele de origine latină), Ăoyyog < v. sl. Iggu (Sandfeld, Ling. ballc, 76 ; Weigand, BA, IV, 22 sq.), 'Qo^ngog şi ţovfiTiQOQ: v. sl. zgbru, Koyyoh): v. sl. hgkolu, atov/inog: v. sl. stgpa (Meyer, Neugr., St., II, 10 sq.). 2. an. ăyyovxtxag: v. sl. gkotii, Xayyog: v. sl. Igka (Id., 1. c. ; Seliscev, Slav. nas. v Alb., 292); Tratamentul acesta reproduce tratamentul din graiurile bulgare macedonene, cu v. sl. g > a.
e e redat prin en: yf>evxd: v. sl. greda, o'hxa: v. sl. redu (Meyer, 1. c, 11).
In albaneză, g e redat prin en (< medio-bg. m, ca în română, v. mai sus, p. 55): alb. pendar: v. sl. pgdarî, alb. rembuem: v. sl. rg-
58
FONETICA
biti, iar e de asemenea prin e: alb. lendine: v. sl. ledina, rende: v. sl. redu (redarea lui g prin ă, la Boboscica, reproduce fonetismul bulgar macedonean local ; Seliscev, Slav. nas. v Alb., 290 sq.); alb. o < v. sl. g: Hoge; v. sl. Iggu e de asemenea un tratament local (Debra ; Jokl, Unters., 173) ; g > un în alb. sundoj: v. sl. sgditi (Jokl, Sl., XIII, 638).
In ungară, p e redat prin on (ori) şi an: donga: v. sl. dgga, ko-rong: v. sl. krggă, tompe (şi tompe): v. sl. tgpii, larika: v. sl. Igka, galamb: v. sl. golgbî, iar g prin en: rend: v. sl. î-grfîî, szent: v. sl. ifgtâ (Asboth, Jagic-Festschr., 235 sq. ;   Conev, Madz., 10).
Explicaţia tratamentului un (< q) din română, prin sârbo-croată sau bulgara macedoneană are împotriva ei faptul de a presupune că, dintr'un capriciu al limbii, în unele cazuri şi pentru o serie de cuvinte, împrumutul a fost făcut dela graiurile cu un (< q), iar în alte cazuri şi pentru altă serie de cuvinte, dela graiurile cu ăn (< q). Dimpotrivă, dacă explicăm diferenţa de tratament prin evoluţia fonetică, redarea diferită a lui q apare deplin, justificată (cf. Mladenov, A.sl.Ph., XLII, 150).
Tratamentul v. sl. q îşi găseşte justificarea în interiorul limbii române, după cum a arătat Densusianu (H.d.l.r., I, 271); el depinde de calitatea vocalei din silaba care urmează imediat după e_:
q > in dacă silaba următoare conţine o vocală prepalatală (e, «):|dr. cinste: ci. v. sl. cestitu (adj.), dr. pinten: v. sl. pefîno, dr. smintire, ar. mintescu: v. sl. sumeşti,
% > în în celelalte cazuri: ar. pămint: v. sl. pomeţi, dr. rînd: v. sl. redu, dr. rînzâ: v. sl. reşa, dr. sfînt: v. sl. svetu.
Totuşi, s'ar părea că regula e desminţită de exemple ca: dr. colindă, ar. culindă: v. sl. kolqda, dr. grindă: v. sl. greda, dr. oglindă: v. sl. ogledati, dr. ţintă: v. sl. ceta, în care v, sl. q e redat prin in în loc de în, cum ne-am fi aşteptat.
DIFTONGII
59
De fapt, în aceste cuvinte i este secundar şi înlocueşte pe i originar, prin reacţiunea formei de plural (în care i era normal, fiind urmat în cealaltă silabă de e, i) asupra formei de singular : pl. colinde, grinzi, ţinte sau sub influenţa unui derivat (vb. oglindi).
Conservarea lui î în rînză se explică tocmai prin faptul că acest cuvânt a fost întrebuinţat mai mult la singular.
Fonetismul cu e din aromână (grenda, rende, şcl'endză, tengală, Capidan, El. sl. în ar., 9) probează că termenii au fost împrumutaţi sub această formă fonetică din bulgara macedoneană (în care v. sl. e e redat prin eri).
DIFTONGII or, ol
Diftongii or şi ol, din slava comună, au suferit în limbile slave meridionale metateza ra, la: bg. krdva, s.-cr. krava < sl. c. *korva, bg. zlato, s.-cr. zlato < sl. c. *zolto, etc. Karl, numele împăratului Carol cel Mare, e redat în slava meridională prin kraljî (cu forma intermediară korljî, Meillet, R.et.sl., IX, 129; X, 94); aşa dar, metateza s'a petrecut către sfârşitul secolului al VUI-lea, întrucât acest nume nu putea pătrunde în slavă înainte de această dată.
O confirmare a datei la care s'a petrecut metateza în slava de sud o avem în aspectul fonetic al câtorva cuvinte pătrunse din slava meridională în limbile balcanice. Aceste cuvinte, spre deosebire de majoritatea împrumuturilor, care prezintă metateza, au intrat în limbile balcanice înainte de efectuarea metatezei, deci între secolul al VH-lea şi sfârşitul secolului al VUI-lea (pentru pătrunderea Slavilor la sudul Dunării, v. mai sus, p. 21 sq.).
6o
FONETICA
Iată enumerarea acestor împrumuturi:
în neo-greacă: Aagya/urjoog, n. pr. (la Theophan) şi Aagya-fXEoxo, n. de localitate în Etolia: v. sl. dragu; Bagdăres, n. de loc.: v. sl. bradatü „bärtig"; raodhoa, n. de loc.: v. sl. gradicî; ßalxog „Fischnetz": s.-cr., bg. vlak; (o)ßaova „Egge": sl. *borna; aaltia „Getreidehalm": v. sl. slama (Vasmer, RS, VI, 181).
In română, ca şi în albaneză, împrumuturile din slava meridională prezintă, în mod normal, metateza:
dr., ar. grădină: v. sl. gradina, dr. grajd: v. sl. grazdî, dr. ogradă: v. sl. ograda, dr. plaz: s.-cr., bg. plaz, âv.prag: v. sl. pragü, alb. ograje, ugraje: bg. ograda, alb. bran'e: s.-cr. brana (Seliscev, Slav. nas. v Alb., 159, 15), alb. brek: s.-cr. breg (Seliscev, 1. c, 188; Jokl, SL, XIII, 305 sq., 643).
Există însă, în română şi în albaneză, câteva cuvinte în care diftongii cu licvide din slava meridională par a nu fi suferit metateza. Iată înşirarea acestor cuvinte:
dr., ar. baltă, alb. baljte: v. sl. Mato,
dr. gard, ar. gardu, alb. garth (det. gardhi): v. sl. gradü,
dr. daltă, alb. dal(l)te: bg. dlăto.
Pentru întreaga problemă, v. S. Agrell, Zur slavischen   Laut- . lehre, Lund, 1915, p. 24 sq., Vasmer, 1. c. şi Rosetti, BL, VII, 118 sq.
Aceste cuvinte se află, deci, în acelaşi stadiu fonetic ca şi cuvintele din neo-greacă înşirate aci mai sus.
Tratamentul lor particular se explică fie prin faptul că doi din aceşti termeni (baltă şi gard) nu sun'«: probabil de origine slavă, fie prin aceea că ei au pătruns foarte devreme în limbă, înainte de efectuarea metatezei; cât priveşte pe daltă, este un cuvânt pătruns în limbă la o epocă recentă şi al cărui grup
CONSOANELE
6
iniţial (dl-), neobişnuit în română, a fost adaptat la necesităţile limbii, prin rnetateză (pentru amănunte, v. Rosetti, 1. a).
Exemplele de conservare a diftongilor în vechea slavă sunt rare: zolăta (Ps. Sin., Kul'bakin, Le v. sl., 158) ; apoi, în texte mediobulgare (sec. XV): bal'tiny, mal'dicije (cf. s.-cr. mlădie), pal'tix (cf. plaţi „latus"), salnosti (Agrell, 1. c; Kul'bakin, 1. c. ; v. Wijk, Gesch. d.  altkirchensl.  Spi\,  I,  55 sq.).
bardă < ung. bard (Vasmer, RS, IV, 168 sq.) nu provine deci din slavă (Agrell, 1. c., 35).
CONSOANELE 11
n muiat (nj) a fost tratat ca cel din elementele latine ale limbii: a dispărut, într'o parte a domeniului dacoromân şi în limba literară, şi a fost conservat în restul domeniului dacoromân şi în aromână: dr. copaie, ar. cupane: v. sl. kopanja, dr. puvoi, puvon (Banat), ar. puvoâu: v. sl. povoni, ar. sinicat „negru peste tot, foarte negru": v. sl. sini „niger".
In sufixele -anie, -enie, n nu a fost muiat, întrucât provine din -anije, -enije ; aşa dar n nu a fost alterat în dr. grijanie, păţanie, petrecanie, etc, curăţenie, şiretenie, etc. In consecinţă, nealterarea lui n în danie, de ex., se explică prin situaţia fonetică a lui n (v. sl. danije) şi nu poate fi luată drept criteriu cronologic, aşa cum ar vrea Densusianu (H.d.l.r., I, 284).
1'
V (If) a devenit y în dacoromână, dar, ca şi /' de origine latină (Rosetti, Ist. 1b. rom., I2, 80), a fost conservat în aromână:
dr. corabie: v. sl. korabli, dr. cristei: v. sl. krasteli, dr. nevoie, ar. nivol'ă: v. sl. nevolja, dr. sabie: v. sl. sablja.
62
FONETICA
De asemenea, /' iniţial: dr. iubi: v. sî. Ijubiti, dr. ibovnic: v. sl. Ijuboviniku.
Dispariţia lui /' se explică, aşa dar, prin criterii româneşti, după cum probează fonetismul formei aromâneşti, cu /' conservat, şi nicidecum prin dialectele bulgare care au pierdut pe /' (Bărbulescu, El. sl., 463 sq.; cf. Kul'bakin, Le v. sl., 180 sq.; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 131).
Dispariţia lui / în dr. voi: v. sl. voliti se explică pornind dela formele de conjugare în care l era muiat: voljg (ind. pr. 1 sg.) sau dela subst. volja (dr. voie).
X
v. sl. x este o spirantă velară surdă, apropiată de sunetul notat cu ch în germ. ach (Diels, Altkirchensl. Gr., 1,48). Româna nu poseda nicio consoană de acest tip (h dispăruse încă din latină, Rosetti, Ist, lb. rom., P, 82); spiranta velară surdă a fost introdusă în limbă odată cu termenii următori:
dr. har: v. sl. xari, dr. hohoti, ar. huhutiri: v. sl. xoxotati, dr. pohti (sec. XVI), pofti: v. sl. poxotetî, dr. prah (sec. XVI), praf: v. sl. praxu, dr. vihor (sec. XVI), vifor: v. sl. vixrii, dr. virh (sec. XVI), vîrf: v. sl. vruxu, dr. vraf: v. sl. vraxu, dr. zăduh (sec. XVI), zăduf: cf. v. sl. zaduxnqti.
Limba a folosit pe h atunci când / a fost palatalizat: fier > hier, etc. Fenomenul nu e de origine slavă (Gamillscheg, Şerb.-Tit., 89 sq. şi 189 sq.), ci limba întrebuinţează, numai, un sunet de origine slavă.
Trecerea dela labială (/) la velară (h) nu este neobişnuită, întrucât limba cunoaşte fenomenul invers: h > f: dr. praf, vârf: v. sl. praxu, vruxu.
GRUPURILE DE CONSOANE
63
Z
z e redat în română prin z:
dr. iaz: v. sl. jazu, dr. loază: v. sl. loza, dr. ^>aW: v. sl. paziti, dr. zălog: v. sl. zalogU.
dz pentru z (în v. sl.: nodze, pe lângă «02«) apare în dialectele bulgare macedonene şi în cele de vest (v. Wijk, Gesch. d. altkirchensl. Spr., I, 151 sq. ;  Diels, Altkirchensl. Gr., I, 47, n. 39  şi 139).
GRUPURILE DE CONSOANE ru, lu, ri, II
Grupurile de consoane v. sl. ru, Iii, rî, li provin fie din grupuri cu această structură fonetică, fie din sonante propriu zise: r, o, r, o.
Pentru vechea slavă se admite pronunţarea ca sonantă (ex.: j dar şi pronunţarea lui r, l slab iodizaţi: r», rî, l», U (foarte aproape de ur, etc, astfel încât frontiera dintre aceste două pronunţări e greu de fixat şi de aceea trecerea dela un stadiu fonetic la celălalt apare din domeniul posibilităţilor: v. Wijk, Gesch. d. altkirchensl. Spr., I, 59 sq.; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 61 sq.).
In bulgară, aceste grupuri au avut un tratament special: când r sau / erau urmaţi de o singură consoană, atunci s'a dezvoltat o vocală înaintea licvidelor: ăr, ăl: bg.. gârmez, gărma, mălcaliv, etc; când consoanele r sau / erau urmate de mai multe consoane, atunci elementul vocalic s'a dezvoltat după licvidă: ră, lă: grâmna, grămliv, mlăkna (Mîadenov, Gesch. d. bg. Spr., 134; bg. krâv, vrăv se explică prin krâvta, vrăvta).
Elementele slave din limba română ce conţin acest grup prezintă, în mod normal, primul tratament analizat mai sus:
64
FONETICA
dr. Urlog, dîrz, gîrlâ, pîlc, slîlp: v. sl. brülogü, drüzü, grülo, plükü, stlüpü, etc. (v. enumerarea din Conev, Bälg, i Rum., ii sq.).
Fonetisme ca crîcni, crişmă reproduc grupul bg. ră, potrivit regulei indicate aci mai sus (< bg. krăkamu, krăcma; Nandriş, RIR, II, 407).
Diferenţa de redare a grupului rü în dîrz şi îndrăznesc se explică, deci, în felul cum s'a arătat mai sus, şi nu prin faptul că, în primul caz, cuvântul ar fi fost împrumutat pe cale orală, iar în al doilea, pe cale scrisă, după cum susţine Puşcariu (DR, VIII, 349).
dv
Grupul iniţial dv a fost simplificat, prin suprimarea oclusivei iniţiale, în dr. vorbă: ci. v. sl. dvorîba „servitium", dvoriti „servire" (pentru sens, trebue plecat dela „bei Hofe dienen", Romansky, W.Jb., XIII, 106 sq.), dr. vornic: v. sl. dvorinikü.
Fenomenul nu s'a petrecut în dr. dveră, dvori (arh.; v. sl. dvîrî, dvoriti), pentrucă aceşti termeni nu sunt populari şi au putut, deci, să-şi păstreze fonetismul lor originar, nepătrunzând în limba curentă.
st, zd
Grupurile *tj,-*dj din slava comună au suferit tratamente diferite în limbile slave; astfel, v. sl. svesta, nostî e reprezentat în bulgară prin svestî, nostî, în sârbo-croată prin svijeca, nod, iar v. bg. mezda primbg. mezda şi s.-cr. medja; chiar în interiorul bulgarei, tratamentele nu sunt la fel:
1. bulgara de est şi de sud-est: st, zd,
2. bulgara de nord-vest: c, dz,
GRUPURILE DE CONSOANE
65
3. dialectele din Macedonia: sc, zd, zdz (Oblak, A.sl.Ph., XVII, 448 sq.).
In sârbo-croată, tratamentul normal este c, dz.
Tratamentul din română reproduce fonetismul bulgarei de est: dr. sfeşnic: v. sl. svestîniku, primejdie: v. sl. premezdije.
Acest tratament este caracteristic şi pentru elementele slave din ungară: pest: bg. peşti, palast: bg. plastî, mesgye: bg. mezda, rozsda: bg. râzda (Conev, Madz., 11) şi din albaneză (Jokl, Sl., XIII, 634 sq.).
5
MORFOLOGIA
NUMELE SUBSTANTIVUL Cazuri
Vocativul. Vocativul în -o al numelor feminine comune sau de persoane: soro, Anico, etc. reproduce vocativul în -o al numelor feminine slave cu tema în a- (sau «-): glavo (nom. glava), zeno (nom. zena, Kul'bakin, Le v. sl., 260; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 174).
S'a putut susţinea că vocativul în -e al numelor masculine ar fi, de asemenea, de origine slavă (Sandfeld, Ling. balk., 147 sq.). Dar se ştie că un astfel de vocativ, în morfologia latină a limbii române, este deplin justificat istoriceşte (Rosetti, Ist. lb. rom., I2, 106). Faţă de această constatare, cel mult dacă s'ar putea admite că vocativul slav în -e a întărit o categorie existentă în limbă. In slavă, numele masculine cu tema în -o- fac vocativul în -e: plode, rabe, vlîce, otice, kilneze (nom. plodii, rabii, vlîkii, otîci, kunezî, Leskien, Gr. d. altbg. Spr., 115; Kul'bakin, Le v. sl., 219 sq.; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 152 sq.); cf. vocativul masc.-fem. în -e,în greacă şi în latină: Mxs, lupe.
\
NUMERALUL
67
S'a susţinut că şi vocativul în -le al numelor comune şi proprii (omule, Radule) ar fi de origine slavă. De fapt, ne aflăm aci în prezenţa aceleeaşi desinenţe -e a vocativului de origine latină, pe care am amintit-o aci mai sus, -ul făcând parte din numele respectiv (cf. ome, în textele din secolul al XVI-lea: băiete, cumnate, nepoate, vere, etc, şi vocativul în -e: Alexandre? la numele în -u).
-le apare, în bulgară (limba vorbită) la numele masculine şi feminine: bozele, libele; gorole, sestrole; dimpotrivă, în română -ule este obligator numai pentru numele în -u(l) (Radule; numele cu finală consonantică nu fac vocativul în -le, ci în -e: Stane, Ştefane). Aşa dar, -le slav nu explică pe -ule românesc, desinenţa de vocativ, în română, fiind -e (discuţia şi bibliografia la Graur, Mei. ling., 88 sq.).
NUMERALUL
Procedeul numărătorii, dela 11 la 19, prin adunare „eins auf dem Zehner" (lit. „unu pe zece"; Diels, Altkirchensl. Gr., I, 217), reproduce sistemul slav: v. sl. jedinu na deseie: unsprezece (lui na îi corespunde exact rom. spre „auf"); la fel duva na desete: douăsprezece, etc. (cf. şi în albaneză: nje mbe dhjete sau nje m'e dhjete).
Procedeul numărătorii zecimilor, dela 20 la 90, prin multiplicare, este de asemenea slav: duva deseţi („zwei Zehner"): douăzeci, trije deseţi: treizeci, etc. (cf. în albaneză: tridhiete „30", nendedhiete „90"); la fel, numărătoarea unităţilor zecimilor, de ex. sestî deseţu i (ti) trije: şaizeci şi trei, etc. (cf. în gr. iţă*; âexâdcov xal zgelg; Leskien, Gr. d. altbg. Spr., 149 sq.), cu diferenţa că, în bulgară, cu începere dela 50, zecile
5'
68
MORFOLOGIA
nu mai stau la nominativ plural, ca dela 20 la 40: v. sl. duva deseţi (nom. dual), tri deseti (nom. pl.), cetyre deseti (bg. dvadeset, triise, cetirese; la fel în dacoromână: douăzeci, treizeci, patruzeci), ci la genitiv plural: petî desqtu, sestî deseţii, etc. (Sandfeld, Ling. balk., 148 sq.).
ADVERBUL
dr. aievea: prep. a + v. sl. jave „manifeste" (Miklosich, Lex. plsl., s. v.), în textele din sec. al XVI-lea: aiave (Den-susianu, H.d.l.r., II, 251).
dr. de iznoavâ: v. sl. izu „ex, cum" + novu „novus" (Miklosich, Lex. plsl., s. v.).
dr. de obşte: prep. de + v. sl. obîste „communiter" (Miklosich, Lex. plsl., s. v.).
dr. împotrivă, dimpotrivă: v. sl. protivq.
dr. îndeosebi: v. sl. osobî „seorsim" (Miklosich, Lex. plsl., s.v.).
dr. iute: v. sl. Ijute. dr. prea: v. sl. pre. dr. razna: v. sl. razîno.
dr. (în) zadar: v. sl. za + daru (cf. în dar, Tiktin, s. v. dar). •
dr. aşijdere, în textele din sec. al XVI-lea (Densusianu, H. d. 1. r., II, 254 ; Rosetti, Lb. r. s. XVI, 108), este de formaţie savantă şi a pătruns în limbă prin textele religioase (v. DA, s. v.).
INTERJECŢIA
iaca, iacă nu poate fi explicat prin latină (! DA, s. v.; ia nu e latin: Graur, BL, V, 96, contra lui Meyer-Liibke, REW3, 2832), ci prin v. sl. jako (adv.) „uti, quod, quando".
DERIVAŢIA
69
dr. ian, iani: bg. ja + ni. dr. iată: bg. eto „siehe da!".
DERIVAŢIA Prefixe
Expunere generală: Max Auerbach, Die Verbalpräfixe im Dako-' rumänischen, W.Jb., XIX-XX, 209 sq. ; Capidan, Megl., I, 195
sq. ; M. Krepinsk^, Influence slave sur le verbe roumain, SI., XVI. 5°5 sq.
In dacoromână şi aromână, ne- are valoarea privativă a lui in- latin: dr. nebun, neliniştit, nemulţumit, etc. (în opoziţie cu hm, liniştit, mulţumit, etc.), ar. neacupirit, neavut, etc.
In slavă, negaţiunea ne- apare în compuse: v. sl. nedqgü „morbus", nemostî, neprijaznî „diabolus" (Vondrdk, Vergi. sl. Gr., I2, 676); cf. v. sl. nemilostivü, netrebînu, nevinovata, ne-vredînu: dr. nemilostiv, netrebnic, nevinovat, nevrednic, etc. (Auerbach, 241 sq.).
po-, cu valoarea de întărire, de creştere a unei însuşiri, acţiuni, etc., în verbe împrumutate din slavă, ca: dr. pocăi (-căi): v. sl. pokajati, poticni (-ticni): v. sl. potykati, popri (-opri): v. sl. popreti, etc. (Auerbach, 243 sq.). In compunere cu adjective, po- apare uneori în textele noastre vechi şi astăzi, în vorbirea populară: poneagră „încă mai neagră" (D. Cantemir, apud Tiktin, s. v. po-), ponegrii (cf. ponegri, din limba comună, calchiat după v. sl. pocriiniti), poros (în limba vorbită, Tiktin, 1. a).
In megleno-română: pucătari „a se uita", puturnari „a întoarce", etc.
7°
MORFOLOGIA
In slavă, po- în compunere cu substantivele sau adjectivele are rolul de a întări, de a creşte sau de a diminua o acţiune, o însuşire: bg. pobel „weisser ", po junak „ein grosserer Held", etc. (Miklosich, Vergi. Gr. d. sl. Spr., II, 359 sq.).
pre- cu valoarea lat. ex- din efficio, în română: dr. preface, prelucra,. presăra, etc, ar. pricunoaştiri „a cunoaşte de mai înainte",primîcari „a mînca de mai înainte, a mânca prea mult", megl. primărit „mă mărit din nou", pritorn „mă înapoiez", etc. (Capidan, Megl., I, 198), ca şi în slavă: v. sl. prebogatu „per-dives", prevysij „altissimus", etc. (Miklosich, Vergi. Gr. d. sl. Spr., II, 363)-
pro-, cu funcţiunea de a indica o anticipaţie asupra acţiunii exprimate de verbul care formează al doilea element al compoziţiei, nu e productiv în dacoromână şi apare numai în compuse împrumutate, ca proroci: v. sl. prorocîstvovati, propovădui: v. sl. propovedati (Auerbach, 248 sq.; Miklosich, Vergi. Gr. d. sl. Spr., II, 412). E productiv însă în megleno-română: prucăntari, pruvideari.
râs- figurează într'o serie de verbe slave pătrunse în daco-şi megleno-română: dr. răsuci: v. sl. rasukati, răzbi: v. sl. răzbiţi, etc, megl. răzmines < bg. razmenjam, râstrucules < bg. raztârkaljam (Capidan, Megl., I, 200); calitatea sonoră sau surdă a consoanei, în dr. sau megl. raz-, ras- e provocată de calitatea surdă sau sonoră a consoanei următoare; contrar părerii lui Densusianu (H.d.l.r., I, 246 sq.), avem, prin urmare, de-a-face, în amândouă cazurile, cu acelaşi prefix.
râs- are funcţiunile următoare:
1. lat. re- (repetiţia): dr. răzgîndi, răzda (calchiaţi după v. sl. razmysliti, razdavati), răsfringe, respinge, etc, megl. răzdau,
DERIVAŢIA
71
2. lat. dis-: dr. răsfira, răscumpăra (ci. bg. razplitamî), răstălmăci (ci. bg. raztălkuvam), etc. (cf. paralelismul dr. a se răsface = a se desface, descumpărat = răscumpărat, răsfundat = desfundat, a răsfira = a desfira, a despica = a răspică),
3. o acţiune intensivă: dr. răzbubui, răzdumica, răsputea, megl. râscrep.
In slavă, razii- are funcţiunile următoare:
1. ideea de dispersiune, de distribuţie, de analiză, 2. de extensiune, 3. de separaţie (Miklosich, Vergi. Gr. d. sl. Spr., II, 413; Krepinsky, SL, XVI, 515 sq.).
ză- arată că acţiunea verbului s'a îndeplinit până la capăt: dr. zăurdi (< urdi < urdă), zăuita (calchiat după v. sl. zabyti; Auerbach, 261 sq.; Krepinsky, Sl., XVI, 523), pe când în bulgară za- are valoarea ingresivă (de intrare în acţiune a verbului): zabolevam „ich werde krank" (cf. boledüvam „ich bin krank"), zagovdrjam „ich fange an zu reden" (cf. govorja „ich rede", Weigand, Bulg. Gr.2, 92; Miklosich, Vergl. Gr. d. sl. Spr., II, 415; sub influenţa bulgară, ză- are aceeaşi valoare ingresivă în megleno-română: zamnu „încep să umblu", zantru „încep să intru", etc., Capidan, Megl. I, 201).
Sufixe
Expunere generală: Puşcariu, Die rumänischen Diminutivsuffixe, W.Jb., VIII, 86 sq. ; Capidan, Die nominalen Suffixe im Aro-munischen, W.Jb., XV, 1 sq. ; Id., Megl., I, 186 sq. ; Löwe, Die Adjektivsuffixe im Dakorumänischen, W.Jb., XVII-XVIII, 1 sq. ; Kurt Schuffert, Die Verbalsuffixe im Dakorumänischen, W.Jb., XIX-XX, 145 sq.; Pascu, Suf., passim. ; Graur, N. d'ag. et adj., passim.
72
MORFOLOGIA
-ac formează, în dacoromână, substantive: dr. prostănac, şi adjective: dr. crudac „jeune", scundac „de petite taille", etc. (dr. godac „pourceau d'un an", turmac „buffletin entre un an et deux ans" < bg. godinak, turmak: Löwe, 3 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 55 sq.).
Substantivele slave bujakü (v. sl.), r. burlak, pol. prostak, v. şl. sirakü au trecut, în română, în categoria adjectivelor: dr. buiac, burlac, prostac, sărac, potrivit unei tendinţe generale a limbii de a evita categoriile abstracte (Graur, N. d'ag. et adj., 130 sq.). Trecerea delà substantiv la adjectiv nu s'a petrecut în aromână, unde -ac formează substantive, ca în slavă : ficurac „kleiner Junge", fliturac „etourdi", subţîrac „fluet" (Capidan, W.Jb., XV, 4 sq.; Graur, 1. c, 56 sq.).
-aci. In slavă, sufixul -ce- formează nume de agent sau de instrument : v. sl. biet < biti, kovacï < kovati, etc. (Meillet, Ét. voc. v. sl., 352). In dacoromână, -aci formează substantive şi adjective: fugaci, trăgaci, stîngaci (Löwe, 7 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 59 sq.). In aromână, -ac formează, ca în slavă, nume de agent: arungac „ein halb kastriertes Pferd", ndriptac „ţintaş" (Capidan, W.Jb., XV, 10 sq.); în megleno-română, diminutive: ghiumac „urcior mic de aramă", juncac „june" (Capidan, Megl., I, ic6).
-alnic, din -ală + nie (de ex. năvalnic) : dr. strădalnic, zburdalnic, etc.; v. -nie.
-an. In slavă, -anü formează nume de agent, substantive derivate din adjective şi augmentative: bg. velikan „geant" < velik „grand", bg. sopolan „morveux" < sopol „morve", bg. golan „homme nu, homme pauvre" < gol, etc. Acelaşi rol îl are -an în aromână şi în megleno-română: ar. dintană „der Schnabel", kărlibană „Haken am Hirtenstab", etc. (Capidan, W.Jb.,
DERIVAŢIA
73
XV, 14 sq.), megl. mijlucan „fratele mijlociu", vrăpcan „vrabie" (Capidan, Megl., I, 186). In dacoromână, -an formează augmentative: golan, lungan, roşcovan, etc. (Löwe, 10 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 62 sq.).
-ante formează, în dacoromână, nume de acţiune: afurisanie, păţanie, petrecanie, etc., ca şi în slavă: s.-cr. pomâganja „das Rufen um Hilfe", pidânja „Fussteig", slov. drvdnja „Holzgegend" (Vondrâk, Vergl. sl. Gr., I2, 548; cf. sufixul fem. -ynja, în rabynji „servante", blagynji „bonte", etc., Meillet-Vaillant, Le sl. c.2, 359 ).
-ar, din sl. -arji, apare în împrumuturi ca:jitar: v. sl. zitart, zlătar: v. sl. zlătari, etc. (pentru -ar de origine latină, v. Rosetti, Ist. Ib. rom., I2, 121 sq.). Sufixul formează substantive deverbale, devenite adjective: fugar, sugar, etc., ar. gîdil'ar, gudil'ar „care gâdilă", planar „care plânge mult" (Capidan, W.Jb., XV, 19; Löwe, 14 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 66 sq.).
-aş formează, în dacoromână, nume de agent derivate din substantive: făptaş, şi adjective: codaş, pătimaş, trufaş; diminutive: flueraş, etc.
In aromână şi în megleno-română, -aş formează diminutive: ar. cuţitaş (Capidan, Arom., 514), megl. cucutaş „co-coşel", cupilaş, cuţitaş, etc. (Capidan, Megl., I, 187).
In sârbo-croată şi în bulgară există o serie de substantive în -as, trecute în română ca substantive sau adjective: s.-cr. bogătaş „Reicher", brâzdâs „Pflugochs auf der rechten Seite; Furchennachbar", bg. papistas (Löwe, 22). Funcţiunea diminutivală din română nu apare, însă, în slavă. Faptul că sufixul e întrebuinţat şi în dialectele româneşti dela sudul Dunării exclude explicarea lui prin maghiară (unde -ăs are funcţiunea diminutivală). Nu ar fi exclusă supravieţuirea unui sufix pre-
74
MORFOLOGIA
roman, în -ş-, peste care s'ar fi suprapus acel de origine slavă (Puşcariu, DR, IV, 1369; Graur, N. d'ag. et adj., 86).
-ealâ, în daco- şi în aromână formează substantive derivate din verbe: dr. cheltuială, împărţeală, opreală, ar. arneală, ayu-sealâ, gucăreală, etc. (Capidan, W.Jb., XV, 32 sq.). In slavă, există substantive deverbale formate cu ajutorul sufixului -élï: mlîcall „silence" < mlïcati, obitelî „familie" < obitati, etc. (Meil-let, Ét. voc. v. sl., 416 sq.). Dacă admitem că -ëlï a fost redat în română prin -eale sau -elie, atunci, pornindu-se delà această formă, considerată ca un plural, s'a refăcut un singular în -eală (Skok, Casopis pro mod. fil., XVI, 44 sq.; v. şi Graur, BL, III, 35 sq.).
-ean reproduce pe si. -jan-ino-, -ën-ino-. In slavă, acest sufix formează singularul unor substantive indicând starea socială, naţionalitatea cuiva: v. si. Rimljaninu „Romer", selja-ninu „Dorfbewohner", etc. (Meillet, Ét. voc. v. sl., 448 sq. ; Vondrâk, Vergi. sl. Gr., I2, 542 sq.). In dacoromână, -ean formează adjective şi substantive: apusean, mirean, mesean, sătean, etc. Nume de familie: Bolintineanu, etc. La origine, sufixul avea forma -eni (cf. Ieşeni, etc.), căci derivă din forma de plural a sufixului slav (Graur, N. d'ag. et. adj., 64 sq.).
In aromână şi în megleno-română, -ean formează mai ales substantive: Bitulean „locuitor din Bitolia", Ochridean, etc. (Capidan, W.Jb., XV, 35 sq.); megl. cătunean (< cătun) „ţăran, sătean", L'umnican „locuitor din L'umniţa'", etc. (Id., Megl. I, 189).
-ci formează, în dacoromână, substantive (la origine adjective): corneei „nom populaire du diable", murgoci „viţel născut la murgul serii" şi diminutive : podeci <pod, tîrleci < tîrlă, etc. (Pascu, Suf., 307 şi 340). In slavă, -cijt formează nume de
DERIVAŢIA
75
persoane masculine: krumîcijî „Steuermann", sokacijî „Koch", etc. (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., I2, 511 sq.).
-ei derivă, în dacoromână, adjective din adjective: grivei, ştirbei < griv, ştirb şi formează diminutive: cotei „căţeluş de lux", putinei „putină mică în care se alege untul" (Löwe, 41 sq.; Pascu, 308 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 70 sq.). In slavă, -e/e- formează diminutive şi derivă substantive din adjective (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., F, 516). In aromână, -eai derivă substantive din verbe şi adjective din substantive: fiteai „unul căruia îi place a se purta ca fetele" (Capidan, W.Jb., XV, 34 sq.). In dacoromână, -ei reproduce şi pe sl. -e-/e- (dr. cotei: v. sl. koteli, Vondrâk, 1. c, 373).
-einic derivă, în dacoromână, adjective din verbe sau din substantive: prielnic, prepuelnic, feciorelnic, etc. Slava nu cunoaşte vreun sufix care ar putea explica sufixul românesc; el poate fi o formaţie românească: adjectiv deverbal (căială<căi, îndoială < îndoi, şovăială < şovăi) -\- sufixul -nie (de origine slavă, v. mai jos, p. 78 sq.): îndoelnic, şovăelnic, etc. Pornind dela aceste formaţiuni, a fost izolat un sufix -elnic (Löwe, 75 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 37 sq.; -elnic provine şi din sl. -inîniku, -enîniku, prin disimilare consonantică: dr. pomelnic: v. sl. pomeninikü, dr. vremelnic: r. vremennik).
-enie. Ca şi -ante (v. mai sus, p. 73), -enie formează, în dacoromână, nume de acţiune: afurisenie, curăţenie, şi nume care indică o stare: calicenie, şiretenie. Sufixul a fost izolat în cuvinte împrumutate din slavă, ca blagoslovenie: v. sl. blagoslo-venije, spăsenie: v. sl. süpasenije, etc. (Pascu, Suf., 241 sq.).
-eţ formează, în dacoromână: substantive nume de agent: cîntăreţ, drumeţ; diminutive: lungueţ, murguleţ; adjective intensive: măreţ; adjective: mălăieţ;   adjective deverbale: în-
76
MORFOLOGIA
drăzneţ (Löwe, 52 sq.). In slavă, -îce derivă substantive nume de agent din verbe: Ijnbîcî< Ijubiti, lovicî„ Jager",s.-cr.glümac „histrio", şi formează substantive diminutivale: gradîcî „Städtchen, Dorf" < gradü, konîcî < *konî, etc. (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., P, 620 sq.). Funcţiunile lui -eţ, în română, se explică pornind dela rolul acestui sufix în slavă: -eţ a fost separat în cuvinte ca iubeţ < Ijubîcî, şi a format adjective: îndrăzneţ, etc.
In aromână, -eţ formează substantive: tunâreţ „eine Art Käse, der im Herbst zubereitet wird" (Capidan, W.Jb., XV, 47 sq.), iar în megleno-română substantive şi diminutive: pidureţ, vărdăreţ (Capidan, Megl., I, 190). Pentru întreaga problemă, v. Graur, N. d'ag. et adj., 28 sq. şi 43 sq.
-ic formează, în dacoromână, substantive diminutivale din substantive: hâitic < haită, pătic < pat, şi adjective: mizinic < mezin (Pascu, Suf., 169 sq.). Acelaşi rol îl are -ic în aromână: ar. bărbăţie < bărbat, frăţie < frate (Capidan, W.Jb., XV, 48 sq.) şi în megleno-română: arie < ariă, jimitic <jimitati, etc, (Capidan, Megl., I, 190). In slavă, -iko- formează diminutive din substantive, substantive din adjective şi din participii: v. sl. nozikü < nozî „Messer", zlatikü „nummus aureus" < zlatü, ucenikü „Schüler, Jünger" < ucenü (Vondrâk, Vergi, sl. Gr., P, 613). Cf. -ic < lat. -ic(c)us, în dr. bunic, rîndunică, etc. (Graur, BL, V, 62 sq.)
-ice nu este femininul lui -ici (v. mai jos, p. 77; Pascu, Suf., 324 sq.); acest sufix formează, în dacoromână, diminutive din substantive: găurice, pădurice, etc.; de asemenea, în aromână: gurice, făntănice, etc. (Capidan, W.Jb., XV, 52 sq.). Cf. rolul diminutival al sufixului, în bulgară: momice < momâ „jeune fiile".
DERIVAŢIA
77
-ici formează, în dacoromână, diminutive din substantive, nume de plante şi nume de animale: gîrlici, licurici, mălurici, corbici (Pascu, Suf., 324 sq.); în aromână, -ic' formează, de asemenea, diminutive: căţutic < căţut, curnic < cornu, etc. (Capidan, W.Jb., XV, 54 sq.). Funcţiunea diminutivală a lui -ice (ci. v. si. koto?ici „streitsüchtig", cu funcţiune adjectivală, Vondrâk, Vergi. sl. Gr., I2, 610 şi 614) apare în sârbo-croată: bicic „kleiner Stier" < bîk, covjeciö< cövjek „Mensch"; sufixul formează şi nume de plante şi de animale: grăbid „junge Weissbuche" < grab, vücic < vük, etc. (Leskien, Gr. d. s.-kr. Spr., I, 268 sq.).
-ină formează, în dacoromână, substantive diminutive, colective, etc.: băltind, ciurdinâ < ciurdă, stupină, etc. (Pascu, Suf., 206 sq.). Acest sufix joacă acelaşi rol în aromână: cupăcină, fucurină, etc. (Capidan, W.Jb., XV, 59 sq.) şi în meglenoromână: cupăcină „locul unde au existat odată copaci", sicărină „locul care a rămas după secerişul secării" (Id., Megl., I, 190). In slavă, -ina derivă substantive feminine din substantive, adjective şi participii, şi formează colective, abstracte, diminutive şi augmentative: v. sl. paqcina „Spinngewebe" <paqkü, r. padina „totes Vieh", v. sl. kgpina „Dornbusch", etc. (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., I2, 543 sq.).
-iş formează, în dacoromână şi în megleno-română substantive: dr. acoperiş, ascuţiş, pietriş (Pascu, Suf., 352 sq.); megl. măţiniş „grâul, porumbul pregătit spre a fi măcinat" (Capidan, Megl., I, 191); în aromână, adjective: acriş,păduriş (om <~ „ein wilder Mann, ungebildeter Mann"; Capidan, W.Jb., XV, 60 sq.). In slavă, -is e întrebuinţat în slovenă, unde formează substantive: slov. golis „kahle Fläche", drobii; „kleine Dinge", stalis „Wohnort, Stand" (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., I2, 636 sq.).
78
MORFOLOGIA
-iste formează, în dacoromână, aromână şi megleno-română substantive: inişte, porumbişte (Pascu, Suf., 250 sq.); ar. agrişte, căşirişte (Capidan, W.Jb., XV, 61 sq.); megl. băhişti „locul unde au fost băi", cătunişti „loc unde a fost odată un cătun" (Id., Megl., I, 191). In v. slavă, -iste formează nume care arată locul: grebiste „Grabplatz" < grebq, pozoriste „Schaustätte" (Von-drâk, Vergi. sl. Gr., P, 622 sq.).
-iţă formează, în dacoromână, nume de agent: casieriţă, morăriţă; diminutive: cheiţă, linguriţă, Mariţa (Pascu, Suf., .254 sq.); în aromână, formează diminutive: cudiţă, purtiţă, etc. (Capidan, W.Jb., XV, 62 sq.); la fel în megleno-română: cudiţă, purtiţă, etc. (Id., Megl., I, 191). In slavă, sufixul -ica formează femininul numelor în -iko-: v. sl. blqdînica „Buh-lerin" < blqdinikü, dvirinica „Türhüterin" < dvîrîniku; femininul numelor în -ici-: stanca „Alte" < startet; diminutive: devica „Mädchen" < deva; spaţiul, la nume derivate din substantivele în -ino: gorînica „Oberzimmer" < gorinjî (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., P, 615 sq.).
-iv. In slavă, -ivo, -livo (-Ijivo), cu i- dela verbele în -iti, formează adjective: v. sl. ljubivü „liebend" < ljubiti, milostivii < milostî (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., P, 521). Sufixul -iv a fost izolat în cuvinte ca milostivii, şi a servit, în română, la formarea de adjective derivate dela substantive ca: costeliv, guraliv, uscăţiv, etc. (Löwe, 73 sq.; Pascu, Suf., 286 sq.).
-nie formează, în dacoromână: 1. adjective deverbale: cucernic, 2. adjective, nume. de agent: clevetnic, datornic, 3. adjective: dornic, spornic, trainic (unele din aceste adjective au fost substantivate: birnic, etc.). In megleno-română, formează substantive: căvainic „sărman, biet" (Capidan, Megl., I, 192)-
DERIVAŢIA
79
In slavă, sufixul -nikü (< înu + -iko-) formează substantive desemnând persoane având o calitate, derivate din adjective, şi nume de agent: v. sl. bezakonîniku, mgcenikü, ucenikü, etc. (Meillet, Et. voc. v. sl., 338; Vondrdk, Vergi. sl. Gr., I2, 613). Faptul că, în română, -nie formează adjective şi substantive, ca în slavă, se explică prin faptul că substantivele slave au devenit, în română, adjective: becisnic, nemernic, etc.
-og formează, în dacoromână, substantive şi adjective cu sens pejorativ (unele din aceste adjective au fost substantivate): boşorog, hodorog, şontorog. Adjective ca olog, pintenog, slăbănog provin din slavă; cf. pol. uloga „Spatkrankheit, Lähmung der Hinterfüsse der Pferde", s.-cr. putonog „Pferd mit weissen Füssen", bg. slabonoga „n. de plantă" (Löwe, 80 sq.; Graur, N. d'ag. et adj., 71 sq.). -og a fost izolat în astfel de cuvinte, recunoscându-se în ele forme ca pinten, slab, etc. (Pentru -ogo-în slavă, v. Vondrâk, Vergi. sl. Gr., P, 629.)
-U-. In română, sufixul -u-, provenit din verbe slave ca dr. dărui: bg. daruvam, şăgui: bg. seguvam se, a devenit productiv şi formează verbe de origine slavă, ca dr. sirejui (v. sl. strezati), strădui (v. sl. stradati), sau latină: căpătui < căpăta, jurui <jura, etc. (Schuffeit, WJb., XIX-XX, 196 sq.; Krepinsky, SL, XVI, 16 sq.). De asemenea, în aromână: hărguescu, lărguescu, minduescu (Capidan, Arom., 519).
In vechea slavă, -u- formează verbe denominative: bese-dovati < beseda, celovati < celü, verovati < vera, etc. şi deverbative: kupovati - kupiti, ispovedovati-ispovSdeti, etc. (Mi-klosich, Vergi. Gr. d. sl. Spr., II, 480 sq.; Leskien, Gr. d. altbg. Spr., 175 sq.; Vondrâk, Vergi. sl. Gr., P, 718).
Asupra acestui sufix şi a lui -ă-, din verbele în -ăi (în Moldova, -îi; în vechea slavă, -a- formează verbe denominative: delati, delajg
8o
MORFOLOGIA
< delo, metati, metajg < metg: Leskien, Gr. d. altbg. Spr., 177; Vondrâk, Vergi. sl. Gr., I2, 714), derivate din onomatopee, v. Graur, BL, VI, 147 sq., care susţine că aceste sufixe derivă dintr'un prototip cu nasală (-ni).
-uş şi -uşe formează în dacoromână şi aromână diminutive din substantive: dr. bârbătuş, măgăruş, pescăruş, picioruş, pur-celuş; găinuşe, urechiuşe (Puşcariu, W.Jb., VIII, 205 sq.); ar. cătiluş, purţiîuş (Capidan, W.Jb., XV, 75). In slavă, -use- apare la nume de persoane: s.-cr. Dragusî, Radusî, slov. bogâtus „der Reiche", r. batjus' „Vater", bg. belous „Schimmel", dobrous „guter Mensch"; sufixul -usa e foarte răspândit în sârbo-croată (Vondrâk, Vergi. sl. Gr., P, 639).
VERBUL Aspectul
Limbile slave au posibilitatea să transforme un verb i m-perfectiv, care exprimă o durată fără termen, o acţiune care durează şi se dezvoltă, în perfecţi v, care exprimă un fragment din această durată, procesul în sine, fără consideraţie la durată, prin apoziţia unei particule (preverb): iti „a merge" (imperfectiv)-mft' „a ieşi" (perfectiv).
Adjoncţiunea preverbului, în latină, modifică aspectul nedeterminat al unui verb, In aspect determinat; cf. urnire „a veni", în opoziţie cu aduenire „a sosi". In primul caz, procesul e considerat în dezvoltarea sa, în al doilea, el este limitat în timp.
Rolul preverbelor, în limbile slave, este foarte mare. Sunt verbe care, în textele vechi slave, figurează în mod normal numai sub forma compusă (cu preverbe): deti „poser": o-deti,
VERBUL
81
pri-deti, văz-deti, za-deti; iti „aller": vun-iti, iz-iti, ot-iti, etc. (Meillet-Vaillant, Le sl. c.2, 292).
In română, ca şi în celelalte limbi romanice, verbul exprimă în genere timpul, fără consideraţie la durata acţiunii. Gradul de desăvârşire a acţiunii exprimate de verb poate fi redat prin mijloace felurite, dar noţiunea de aspect verbal, exprimat printr'o flexiune anumită, e rareori redată: dormi (imperfectiv), faţă de adormi (perfectiv; Puşcariu, St. istr., II, 251). Dacă totuşi, în contact cu limbile slave, procedeul slav de perfecti-vare a verbelor a fost introdus şi în limba română (cf. Skok, DR, IX, 214 sq,), el nu a devenit însă un instrument gramatical des întrebuinţat (folosirea procedeului, în traducerile de cărţi religioase din secolul al XVI-lea şi al XVII-lea, prin imitaţia în mod mecanic a construcţiei originalului slav, nu interesează deci limba română):
po-, în ponegri (vb.); pre-, în preface, prelucra, presăra; râs- în răscumpăra, răsfira, răstălmăci; ză- în zăurdi, zâuita, etc. (v. mai sus, p. 69 sq.).
Procedeul e viu în istroromână (Puşcariu, Istr., II, 252 sq.). Nu sunt examinate aci formele cu preverbe împrumutate direct din slavă, ca poticni, prohodi, răzbi, risipi, etc.
6
S INTAXA
VERBUL Formele reflexive
Spre deosebire de formele active ale verbului, în care subiectul propoziţiunii execută acţiunea arătată de verb (norii acoperă cerul), acţiunea indicată de verb este făcută de complement şi suferită de subiect, în conjugarea pasivă (cerul este acoperit de nori). In formele reflexive — şi aceasta apropie reflexivul de pasiv —, acţiunea se resfrânge asupra subiectului propoziţiunii (cerul se acopere de nori).
Dar această definiţie a reflexivului nu este suficientă, pen-trucă ea nu se aplică la exemple ca: a se mira, a se gîndi, în care acţiunea nu se resfrânge asupra subiectului propoziţiunii.
Verbul reflexiv din slava comună corespunde în parte verbului mediu al unor limbi indo-europene, a cărui flexiune exprima participarea, interesarea deosebită a subiectului la acţiunea îndeplinită de verb.
Deşi latina vorbită cunoaşte întrebuinţarea progresivă a flexiunei reflexive, cu pronumele la acuzativ sau la dativ (formal, flexiunea reflexivă se defineşte prin utilizarea verbului respectiv întovărăşit de pronumele reflexiv): et sic, quia sera. erat, gustauimus nobis (Löfstedt, Peregr. Aeth., 140 sq.; cf.
VERBUL
»3
uadent se „ils s'en vont", Id.,l.c.), şi anume la verbele care indică o mişcare sau o stare, precum şi la verbele sentiendi şi declarandi, totuşi, în română, marea dezvoltare pe care a luat-o flexiunea reflexivă precum şi întrebuinţarea ei la pers. 1 şi 2 sg. (m'am născut, cf. bg. rodii săm se, Sandfeld, Ling. balk., 150) s'a făcut luându-se drept model construcţiile slave respective. In această privinţă, este caracteristică crearea unei forme reflexive a verbului a ruga: a se ruga, calchiată după sl. moliti sq (Meyer-Lubke, Rom. Gr., III, 405 sq.; Bourciez, El. de ling. rom.3, 268 sq.; Graur, BL, VI, 42 sq.).
Căci în slava comună, după cum am văzut mai sus, p. 82, flexiunea reflexivă corespunde mediului (cf. skr. bhdyate, în vechea slavă boiţii sq, Meillet-Vaillant, Le sl. c.2, 328 sq.; ca şi în latină, şi potrivit unei tendinţe generale în limbile slave, pasivul a fost înlocuit cu reflexivul: Meyer-Liibke, Rum. u. rom., 24).
Clasificarea, după sens, a flexiunii reflexive în limbile slave poate fi aplicata şi românei (Graur, 1. c):
1. reflexiv obiectiv (subiectul e în acelaşi timp complementul verbului): v. sl. myti sq, dr. a se spăla,
2. e v e n t i v (în starea subiectului propoziţiunii se produce o schimbare): v. sl. opecaliti sq, dr. a se întrista,
3. dinamic (acţiunea e făcută de subiect cu o participare intensă a lui sau cu un interes special): v. sl. bojati sq, dr. a se teme,
4. reciproc (acţiunea e făcută în acelaşi timp de două sau de mai multe subiecte şi, în genere, fiecare subiect sufere efectele acţiunii făcute de celelalte subiecte): r. svarit'sja, dr. a se certa,
6*
SINTAXA
5. pasiv (acţiunea e suferită de subiect şi e făcută de altcineva): r. kaznit'sja, dr. a se căzni.
6. impersonal (autorul acţiunii nu e definit): dr. aci se mânîncă bine.
Verbele reflexive româneşti se împart în două categorii:
1. verbele care reproduc, fără nici o schimbare, forma slavă respectivă, împrumutată de-a-dreptul : dr. a se căi: v. si. kajati sq, a se griji: bg. griza se, a se războli: v. sl. razbolëti sq.
2. verbele reflexive calchiate după verbe slave: se cade: bg. pada se, a se gîndi: bg. dumam se, a se jura: v. sl. kleti sq, a se ruga: v. sl. moliti sq.
Viitorul anterior. Viitorul anterior, format din viitorul verbului a fi + participiul trecut al verbului respectiv: voi fi adunat, etc., ar putea reproduce construcţia bulgară asemănătoare: conjuncţia da + auxiliarul sta „a voi" (3 sg. ste) : ako' e (aho' bă'de) izle'zăl, ste oti'da da go tă'rsja „s'il est sorti [quand j'arriverai], j'irai le chercher", ste băda napisal „voi fi scris" (Weigand, Bg. Gr.2, 140 ; Beaulieux, Gr. bg., 340). Dar aromâna nu cunoaşte această construcţie (Capidan, Arom., 470). Imitarea construcţiei slave amintite interesează, aşa dar, numai dacoromâna şi este de dată recentă (cf. Sandfeld, Ling. balk., 149).
Condiţionalul trecut. Condiţionalul trecut, format din condiţionalul prezent al verbului a fi + participiul trecut al verbului de conjugat (construcţie cunoscută şi în sec. al XVI-lea, Ro-setti, Lb. r. s. XVI, 104 ; Densusianu, H.d.l.r., II, 230 sq. ; în aromână se întrebuinţează o construcţie de origine neo-greacă, Capidan, Arom., 473 sq.), prezintă analogii cu condiţionalul prezent din bulgară, format cu ajutorul auxiliarului a fi (bix, bi, etc.) : pisai bix „ich würde (möchte) schreiben", pisai bil bix „ich würde (vielleicht) geschrieben haben" (Weigand, Bg. Gr.2, 147 ; Von-drâk, Vergi. sl. Gr., II2, 137 ; 153 sq.). Construcţia e deci de dată recentă în dacoromână.
\
VERBUL
Imperativul, -i din forma imperativului sg. stai a fost explicat\prin slavă (bg. stoj, Sandfeld, Ling. balk., 150). Byck a arătat, însă (BL, III, 60 sq. ; Krepinsky, SL, XVI, 3 sq. ; cf. Graur, BL, VI, 268), că acest i este desinenţa caracteristică a pers. a 2-a sg., pe care o regăsim şi la indicativul prezent dai (< da < lat. das), stai, etc.
VOCABULARUL Consideraţii generale
Influenţa slavă asupra limbii române este cu deosebire vizibilă în domeniul vocabularului, în care elementele slave au pătruns în mare număr. Ele au înlocuit, în parte, termeni de altă origine, în special latini, şi au împlinit numeroase lipsuri, cu deosebire în vocabularele tehnice. După statistica întocmită în baza materialului publicat de Cihac în dicţionarul său etimologic al limbii române, din 5765 de cuvinte ale limbii române, 2361 ar fi de origine slavă şi 1165 de origine latină, deci o proporţie de 1/5 cuvinte de origine latină şi 2/5 de origine slavă. Cifrele sunt elocvente. Penetraţia elementelor slave în limba română trebue explicată, în primul rând, prin bilinguism, românizarea unei mari mase de Slavi şi împrejurările politico-culturale care au prezidat la constituirea primelor state româneşti delà nordul Dunării (v. mai sus, p. 25).
A. de Cihac, Dictionnaire d'étymologie daco-romane. Eléments latins comparés avec les autres langues romanes. Éléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, Francfort s/M., E. St.-Goar, 1870 şi 1879, 2 vol.
Dar, după cum a arătat Hasdeu (Cuv. den bătr., III, 96 sq.), cifrele de mai sus trebuesc interpretate, ţinând seamă de valoarea
(
CONSIDERAŢII GENERALE 87
de circulaţie sau de întrebuinţare a cuvintelor. Intr'a-devăr, elementele esenţiale pentru a forma o frază sunt de origine latină, şi ele ating proporţia de 90% (Puşcariu, Et. de ling. roum., 45 sq.).
Vocabularul de origine slavă al limbii române poate fi privit din punct de vedere cronologic sau ţinându-se seamă de caracterul savant sau popular al termenilor respectivi.
1. Criteriul cronologic. Sunt 3 categorii de cuvinte: a. cuvintele vechi, intrate în limbă între secolul al VH-lea şi al Xl-lea; b. cuvintele intrate în secolul al XlII-lea, în momentul organizării statelor româneşti dela nordul Dunării, şi c. cuvintele intrate în limbă după secolul al XlII-lea (venite din sârbo-croată, bulgară, ruteană, rusă, etc).
2. Cuvinte savante şi cuvinte populare (v. mai jos, p. 90 sq.).
Există două mijloace pentru a împărţi termenii după criteriul cronologic:
a. constatarea că termenul respectiv este atestat în dacoromână şi în aromână. Aceasta constitue un indiciu de vechime a termenului (căci este probabil că, în epoca română comună, graiurile ce erau să devină aromâna de astăzi au ocupat o situaţie excentrică, faţă de graiurile dacoromâne de mai târziu, pentrucă aromâna are în comun cu albaneza mai puţini termeni decât dacoromâna, — cu toate că această lipsă poate fi explicată şi într'altfel: Rosetti, Ist. lb. rom., II, 92). In toate cazurile, populaţiile ce au dus aromâna în Peninsula Balcanică sunt semnalate la sfârşitul secolului al X-lea între lacul Prespa şi Kastoria (v. mai sus, p. 23 sq.). Putem deci admite că, începând cu sfârşitul secolului al X-lea, aromâna a fost separată de daco-
88 VOCABULARUL
română. Aşa dar, termenii slavi pe care dacoromâna şi aromâna îi posedă în comun şi care prezintă particularităţi fonetice la fel, au pătruns în româna comună înainte de secolul al X-lea. Fireşte că aceasta nu înseamnă că termenii respectivi au fost adoptaţi în acelaşi timp în toate graiurile româneşti. Dar dacă ei ar fi pătruns în aromână după secolul al X-lea, ar fi trebuit să aibă o altă formă fonetică.
Elementele slave pătrunse mai târziu în aromână, în mod independent de dacoromână, arată alt tratament fonetic. Astfel, de exemplu, o accentuat urmat în silaba imediat următoare de a, nu mai e diftongat în oa (v. mai sus p. 47, ca în coajă, coasă, sloată, etc.): ar. cloţă: bg. Moca, ar. cofă: bg. kofa, ar. copă: bg. kopa, ar. smolă: bg. smola, etc. (Capidan, El. sl. în ar., 10 şi 53 sq., s. v.).
Diferenţa cronologică dintre diversele elemente pătrunse din slava meridională în aromână poate fi stabilită ţinând seamă de tratamentul v. sl. q: în afară de tratamentu 1 un, pe care aromâna îl are în comun cu dacoromâna (cf. mai sus, p. 55 sq.: ar. scumpu, stumbu, jumbu), aromâna mai cunoaşte şi fonetismul on în jongă, s. f. „dinte la copii mici, când începe să le crească dinţii", pl. jongi „dinţi de lapte" (Capidan, 1. c, 7), care este deci posterior. Termenul a fost împrumutat la o epocă recentă şi prezintă un tratament caracteristic dialectelor macedonene (Debra ; cf. ar. dab „numele unei păduri foarte dese la Avela": macedo-bg. dab „Eiche", Capidan, 1. a).
Tratamentul en al v. sl. g: ar. grendă: dr. grindă, ar. rende, ar. şcl'endză, etc. (Capidan, 1. c, 9) este de asemenea recent şi reproduce un fonetism normal în bulgara macedoneană.
V.sl. e e redat în mod obişnuit printr'un diftong, în daco- şi aromână: dr. ea, ar. ea, ia (Capidan, 1. c, 10) ; redarea lui e prin e este deci posterioară (ar. rehav adj. „rar, rărit": bg. rexav ; ar. re.pă „ridiche": bg. repa).
Iată înşirarea acestor termeni:
dr., ar. babă: v. sl. baba; dr., ar. blid: v. sl. bljudo; dr., ar. bob: v. sl. bobii; dr., ar. brazdă: v. sl. brazda; [dr.
CONSIDERAŢII GENERALE
89
cleşte, ar. cleaşte: v. sl. klesta; dr. clin, ar. cl'in: v. sl. klinü; dr. clopot, ar. cloput: v. sl. klopotü; dr. coo/e, ar. coajă: v. sl. koza; dn, ar. coasă: v. sl. Ăosa; dr. co/ac, ar. culac: v. sl. kolacî (forma românească a fost refăcută după plural); dr., ar. coş:v. sl. £oxz; dr. cocean, ar. cucan: v. sl. kocani (pl.); dr. crai, ar. cruiri: v. sl. kroiti; dr. cosiţă, ar. cusiţă: bg. kosica „Härchen; Zöpfchen" (v. sl. fcosa „coma"); dr., ar. v. sl. Jmäu; dr., ar. £0/: v. sl. £o/m; dr. goni, ar. aguniri: v. A. goniţi; dr., ar. grădină: v. sl. gradina; dr. hrăni, ar. hrăniri: v. sl. xraniti; dr. înveli, ar. anvăliri: v. sl. valiti; dr. învîrti, ar. anvărtiri: v. sl. vratiti; dr. izvor, ar. izvur: v. sl. izvorü; dr., ar. jale: v. si. 2a#; dr., ar. jar: v. sl. zarw; dr. lene,ax. leane: v. sl. /em; dr. lipi, ar. alîk'iri: v. sl. lepiti; dr. livadă, ar. livade: v. sl. livada; dr. lopată, ar. lupată: v. sl. lopata; dr. ?ra7a, ar. jit/a: v. sl. tkî'/k; dr. to/mî, ar. -âiluiri: v. sl. milovati; dr. nevastă, ar. n(i)veastă: v. sl. nevesta; dr. nevoie,, ar. nivol'ă: v. sl. nevolja; dr., ar. pîndar: v. sl. pgdarî; dr., ar. padină: v. sl. padina; dr. pizdă, ar. k'izdă: bg. pizda; dr. />&fift, ar. plătiri: v. sl. plătiţi; dr., ar. ^>üw£: v. sl. plugü; dr., ar. poală: v. sl. j>o/a; dr., ar. ^rag': v. sl. pragü; dr. poliţă, ar. puliţă: v. sl. polica; dr., ar. pungă: v. sl. pggva; dr. opări, ar. upăriri: v. sl. opăriţi; Ar. rană, ar. ar ană: v. sl. rana; dr., ar. r«c: v. sl. raÄw; dr. rogoz, ar. rugoz: v. sl. rogozü; dr. scump, ar. scumpu: v. sl. skgpü; dr., ar. m'M: v. sl. w'to; dr., ar. i/ai: v. sl. s/a6w; dr., ar. sloată: v. sl. s/ota; dr., ar. swftr. v. sl. swfo (v. mai sus, p. 53); dr., ar. rfog: v. sl. rfogit; dr. fopi, ar. tuk'iri: v. sl. topiţi; dr., ar. frap: v. sl. trupü; dr., ar. zmeu: v. sl. #?raj.
b. forma fonetică a termenului românesc ne dă indicaţii asupra limbii slave dela care termenul a fost împrumutat, şi, implicit, asupra epocei în care s'a făcut împrumutul.
9°
VOCABULARUL
Astfei, de ex., dr. bortă (Moldova) nu poate fi explicat prin burţii, ci prin rut. bort' „Loch, Hohlung in einem Baum, Bienenstock", borta (Berneker, SEW, s. v. burţii; Briiske, W.Jb., XXVI-XXIX, 15). Termenul a pătruns deci în limbă la o epocă recentă, şi nu din slava meridională.
In privinţa împărţirii termenilor slavi din limba română în cuvinte savante şi în cuvinte populare, trebuesc deosebite de fapt trei categorii de cuvinte: a. cuvintele savante rămase ca atare, b. cuvintele savante devenite populare, c. cuvintele populare.
a. Prin termeni „savanţi" nu trebuesc înţelese numai cuvintele intrate în limbă pe cale scrisă (de ex., termenii slavi din traducerile religioase din secolul al XVI-lea), ci toţi termenii tehnici intraţi pe cale orală (terminologia creştină, terminologia eclesiastică, termenii referitori la ierarhia de stat, organizaţia politică, etc). Sunt o serie de termeni savanţi rămaşi ca atare şi care, prin urmare, nu au pătruns în limba vorbită, de ex. termenii întrebuinţaţi în cărţile religioase sau aceia aparţinând vocabularului juridic.
Aceste cuvinte, intrate târziu în limbă, au trăit o viaţă efemeră  şi au  dispărut   mai  târziu   (Rosetti, Lb.r.s.XVI,
*53);
b. In privinţa termenilor savanţi deveniţi populari, procesul e asemănător cu acela care se petrece astăzi cu neologismele provenite din limba franceză: odată intraţi în limba comună, termenii sunt asimilaţi acelora din vechiul fond (Graur, BSL, XXIX, 122 sq.; XXXVIII, 165 sq.; Iordan, BL, IV, 5 sq.). Câtva timp, forma savantă şi cea populară coexistă (şofeur şi şofer, biiro şi birou, etc), apoi forma savantă dispare în profitul celei populare.
\
ELEMENTELE VOCABULARULUI
91
Dar fireşte că astfel de nuanţe fonetice nu mai pot fi determinate pentru cuvintele de origine slavă.
Iată câţiva termeni care intră în această categorie: blagoslovire, colindă, Hristos, iad, icoană, idol, Isus, liturghie, maslu, molitvă, popă, praznic, rai, troiţă, utrenie, vecernie, vlădică, etc.: v. sl. blagosloviţi, koleda, Xristosu, jadu, ikona, idolii, Isusu, liturgija, maslo, molitva, popii, prazdîniku, raj, troica, utrînja, vecerînja, vladyka, etc;
c. In privinţa termenului „popular" dat unei categorii de •cuvinte, el se aplică unui cuvânt intrat în limbă pe cale orală şi întrebuinţat în limba comună.
Elementele vocabularului
Expunere generală: Densusianu, H.d.l.r., I, 255 sq. ; Conev, Bălg. i Rom., 36 sq.
In înşirarea care urmează, şi care vizează să dea numai o idee generală despre vocabularul de origine slavă din limba română, termenii slavi sunt împărţiţi pe categorii, după sens. (Formele româneşti care nu poartă altă indicaţie, aparţin dacoromânei; cele slave aparţin vechii slave.)
Astăzi cuvintele de origine slavă sunt căutate de poeţi pentru valoarea lor afectivă, căci termenii slavi au un caracter arhaic, prin faptul că vocabularul de origine slavă nu participă ia opera de înnoire a vocabularelor tehnice. In felul acesta, termenul de origine slavă îşi păstrează caracterul concret, atât de necesar unui termen poetic.
Starea socială, societatea, bejenie: bezanije; boier: boljarinu (pl. boljare); grădinar: grădinari; jupîn: zu-panu; pribeag: prebegu, pribegii (rar); răscoală: raskola; răz-miriţă: bg.  razmirica;  dr. rob, ar. robu (Mihăileanu): robu;
92
VOCABULARUL
slugă: sluga; stăpin: stopanii; vraci: vraci; zaveră: bg. zavera; zidar: zidari; zlătar: zlătari.
Familia, babă: baba; ibovnic: Ijubovîniku; maştehă: bg. mastexa; nene: cf. bg. nenja (f.); dr. nevastă, ar. nfijveastă: nevesta.
Particularităţi fizice sau morale, calităţi sau defecte, becisnic: becîstîniku; blajin: blazenu; bogat: bogată; cîrn: krună; coţcar: bg. kockar; dr., ar. curvar: kuruvarî; destoinic: destojniku; dîrz: druzu; drag: dragii; gîngav: gognavii; gîrbov: grubavu; golan: bg. golan; grije: gryza; groază: groza; grozav: grozavii; haplea: bg. xapljo; dr., ar. jale: zoii; dr. lacom, ar. lacumu (Mihăileanu): lakomu; lăcomie: lakomije; dr. lene, ar. leane: lent; milostiv: milostivii; mîndru: modru; nădejde: nadezda; nătîng: netqgu; năuc: neuku; nerod: nerodu; pizmă: pizma; pleşuv: plesivu; prost: prostii; rîvnâ: rîvînî; sărac: siraku; scîrnav: skvriinavu; dr., ar. slab: slabii; dr. smead, ar. smeadu: srnedii; ştirb: strubu; şut: bg. sut; timp: tqpii; treaz: trezvu; veselie: veselije; vinovat: vinovaţii; vrednic: vredînu; zdravăn: sudravînu; zglobiu: zlobivii.
Părţile corpului, circă: kruku; cosiţă: bg. kosica; costeliv: kostîlivu; crac: kraku; dr. gîrb, megl. gqrb: grubîi, bg. gărb; gît: glutii; dr., megl. gleznă: glezinu; gol: golii; guşă: bg. gusa; obraz: obrazii; dr. pizdă, ar. k'izdă: bg. pizda; rinză: resa; slab: slabii; splină: splina; stomac: bg. slomax; dr., ar. trup: trupă.
îmbrăcăminte, cergă: bg. cerga; cojoc: kozuxu; copcă: bg. kopce; cuşmă: hucîma; izmana: izmena; nădragi: nadragy; poală: pola; prestelcă: bg. prestilka; rufă: ruxo; şapcă: bg. sapka; scufie: bg. skufa; şubă: suba; suman: bg. sukman.
ELEMENTELE VOCABULARULUI
93
Armată, izbîndă: izbgdg; puşcă: bg. puska; război: raz-boj; sabie: sablja; steag: stegu; strajă: straza; suliţă: sulica; trîmbiţâ: trgbica; viteaz: vitezi; voinic: vojniku.
Comerţ, precupeţ: bg. prekupec; tîrg: trăgu, bg. târg; ucenic: uccniku.
Locuinţă, unelte, obiecte casnice, baie: ba-nja; bici: bici; bîtă: bătu; belciug: belMugu; blană „scândură": bg. blana; dr., ar. blid: bljudo; ciocan: bg. cokan; cîrmă: kriXma; cleşte, ar. cleaşte: klesta; dr. clopot, ar. cloput: klopotu; dr., ar. coasă: kosa; colibă: bg. koliba; coşciug: kovăcegu; cosor: kosorî; dr., ar. coş: kosî; coşniţâ: kosînica; coteţ: hoţiei; cumpănă: kgpona; daltă: dlato; dr., ar. grădină: gradina; grajd: grazdî; dr., megl. greblă: bg. greblo; grindă: greda; iesle: jasli; jar: zaru; laviţă: bg. lavica; leasă: lesa; lanţ: lanîcuxu; dr. lopată, ar. lupatâ: lopata; nicovală: nakovalo; ogradă: ograda; perie: pe-rije; pernă: perina; dr., ar. (Mihăileanu) pilă: pila; pinten: petîno; pivniţă: pivînica; dr., ar. ploscă: bg. ploska; pod: podii; plută: bg. pluta; poliţă: polica; dr., ar. prag: pragH; prispă: prisupa; dr. praştie, ar. proaşti: prasta; ar. pulean, pul'anu: poleno; dr., ar. pungă: pqgva; dr. rogojină, megl. ruguzină: rogozina; sanie: sani; sfeşnic: svesiniku; sfoară: suvora; sticlă: stîklo; dr., ar. sită: sito; strună: struna; teasc: tesku; ţeava: cevî; tocilă: tocilo; dr. toiag, megl. tuiagă: tojagu; topor: toporu; uliţă: ulica; vadră: vedro; verigă: veriga; vîslă: veslo; zăbrea: zabralo; zăvor: zăvorii.
Hrană, colac: kolacî; drojdie: drozdije (pl.); hrană: xrana; icre: ikra; lacom: lakomu; oţet: ocîtti; pită: bg. pita; poftă: poxotî; smîntînă: smetana; ulei: olej.
Agricultură, brazdă: bg. brazda; cobild: bg. kobila; cormană: s.-cr. korman; ogor: bg. ugar; plaz: bg. plaz; pleavă:
94
VOCABULARUL
pleva; dr., ar. plug: plugă; pogon: pogonă; prisacă: preseka; rariţă: bg. ralica; dr. snop, ar. snopu (Mihăileanu): snopii; dr., ar. stog: stog.
Pescuit, corabie: korablî, korabi; dr., ar. (Mihăileanu) mreajă: mreza; năvod: nevodîi; undiţă: qdica; virşâ: bg. vărsa.
Timp. ceas: casă; răstimp: rastgpu; veac: vekii; dr., ar. virstă (ar. vrăstă):vrusta; vreme: vremq.
Medicină, boli. boală: boit; boli: boliţi; ciumă: cuma; cobe: kobî; gîlcă: bg. gălka; obloji: obloziti; otravă: otrava; pojar: pozară; rană: rana.
Superstiţii, basm: basni; diavol: bg. djavol; iad: adă; idol: idolu; moroi: mora; paparudă: bg. peperuda; rai: raj; Rusalii: bg. Rusalii; dr. vîrcolac, ar. vărculacu (Mihăileanu): bg. vârkolak; vrajă: vraza; dr., ar. zmeu: zmij.
Natură, beznă: bezduna; bîrlog: brălogu, bg. bârlog; bolovan: boluvanu; bură: burja; crîng: krogă; crivăţ: bg. krivec; deal: delu; dumbravă: dobrava; girlă: grălo, bg. gârlo; graniţă: granica; hotar: xotară; iaz: jază; dr. izvor, ar. izvuri izvora; jeratic: zeratuku; lapoviţă: bg. lapavica; dr. livadăv ar. livade: livada; dr., ar. (Mihăileanu) luncă.: Igka; nămet: nametă; nisip: nasupu; omăt: ometă; ostrov: ostrovă; peşteră: peştera; podgorie: podugorije; ponor: ponor'u,; potop: potopu; praf: praxă; prăpastie: propastî; prund: prqdă; puvoi: povonî; soliste: seliste; şipot: sîputu; dr., ar. sloată: slota; dr., ar. (Mihăileanu) tină: tina; trăzni: tresngti; val: valu; văzduh: vuzduxu; dr. vifor, ar. vifuru (Mihăileanu): vixră, bg. vixăr; vîrf: vruxă; vîrtop: bg. vărtop; zăduf: bg. zadux(a); zare: zarja; zori: zorja.
Faună, bivol: byvolu; cîrstei: krastelî; cîrtiţă: bg. kărtica; cocoş: kokosî; colun: kolună; cuc: bg. kuk; dihor: dăxoră; gmsac: ggsakă; dr., ar. gîscâ: bg. găska; guşter: gusteră; jivină: bg.
ELEMENTELE VOCABULARULUI
95
zivina; lăstun: lastuna; lebădă: lebedî; lin: bg. lin; molie: moli; nevăstuică: bg. nevestulka; ogar: ogarii;pâing:paqku (bg. pajăg, Skok, R.et.sl., III, 71); păstrăv: cf. v. sl. pîstru; păun: bg. paun; ar.plătunu (arh.):plotunu; prepeliţă: bg. prepelica; dr., ar. rac: raku; raţă: reca; rîs: rysă; sobol: soboli; stelniţă: stenica, steninica; stiucă: bg. stuka; veveriţă: bg. veverica; vidră: vydra; vrabie: vrabij; zimbru: zqbru.
Plante, aglică: bg. aglika; dr., ar. bob: bobii; cocean: bg. kocan; gulie: bg. gulija; hamei: xmelî; dr. hrean, ar. hreanu (Mihăileanu): xrenu; jir: bg. zir; lobodă: loboda; mac: maku; măslin: măslinii; mînătarcă: bg. manitarka, mantarka; molotru: molotrî; morcov: bg. morkov; omeag: omegix; ovăs: ovisu; praz: bg. praz; pelin: pelynii; răchită: rakyta; rapiţă: repica; dr. rogoz, ar. rogoş: rogozu; dr. sbîrcioc: bg. sbărcok; sfeclă: sveklu; ştir: bg. stir; dr. troscot, megl. troscăt, troscut: troskotu.
Minerale, cremene: kremenî; drob: drobii; dr. smoală, ar. smola: smola; var: varii.
Metale, cositor: kositeru; oţel: oceli.
Noţiuni concrete, ceată: ceta; chip: kipii; cireada: creda; comoară: komora; dospi: dospeti; dungă: dqga; glas: glasu; gloată: glota; dr., ar. gol: golii; grămadă: grămada; grai: grajati; griv: bg. griv; grohăi: groxotati; norod: narodu; ocină: otîcina; pacoste: pakostî; pag: pegu; pestriţ: pîstru; pipăi: bg. pipam; pilc: pluhu; plescăi: bg. pleskam; plocon: poklonu; rodi: rodiţi; rumen: rumenii; sfadă: bg. svada; smead: smedu; stîrv: strîivo; ţeapăn: cepenu; vîrf: vruxu; vraf: vraxu; zălog: zalogu; zări: zreti.
Noţiuni abstracte, beli: beliţi; blagoslovi: blagosloviţi; ciudă: cudo; cobe: kobî; dărui: darovati; dajdie: dazda; danie: danije; dar: daru; dobindi: dobqdq; dovedi: dovedq;
96
VOCABULARUL
dr., ar. duh:duxă;falâ:xvala;glâsui:glasovati;glumă: bg.gluma; grăbi: grăbiţi; greşi: greşiţi; har: xaru; hîtru: xytru; hohoti: xoxotati; hrăni: xraniti; hidi: xuliti; îngrozi: groziti; iscăli: iskaljati; ispită: ispytu; isprăvi: isprăviţi; iubi: Ijubiti; izbăvi: izbăviţi; izbi: izbiţi; izgoni: izgoniţi; jertfă: zrutva; leac: leku; lene: lent; milă: milă; nărav: nravă; năuc: neukă; năpastă: napasti; dr. nevoie, ar. nivol'â: nevolja; noroc: naroku; obicei: obycaj; obidă: obida; oblu: oblă; obştie: obisti; ocol: okolă; ponos: ponosă; poveste: povesti; pricină: pricina; primejdie: premezdije; rînd: redă; soroc: sărokă; spor: sporu; stavilă: stavilo; svon: zvonu; taină: tajna; treabă: treba; treaz: trezvă; vesel: veselă; veste: vesti; vină: vina; vrajbă: vrazîba; vrednic: vredinî; zăbavă: bg. zăbava.
Terminologia creştină şi bisericească. agneţ: agnîci; blagoslovi: blagosloviţi; a se căi: kajati sq; chilie: kelija; chivot: kivotă; colindă: koleda; colivă: kolivo; cristelniţă: krustilînica; duhovnic: duxovînikă; dveră: dvîrî; Hristos: Xristosă; icoană: ikona; ispăşi: săpasiti; Isus: Isusă; liturghie: liturgija; maslu: maslo; metoh: metoxă; mitră: mitra; molitvă: molitva; monah: monaxă; mucenic: mgceniku; odăjdii: odezda; pomană: bg. pomana; popă: popă; post: postă; pravilă: pravilo; praznic: prazdîniku; potir: potirî; prapur: praporu; pristol: prestolu; schimnic: skimîniku; schit: skitu; sfînt: svetu; slavă: slava; smirnă: smiruna; stareţ: starîcî; strană: strana; taină: tajna; tîmplâ: bg. templo; ţîrcovnic: crukăvîniku; troiţă: troica; utrenie: utrinja; vecernie: vecernja.
Limba literară, buche: buky; cazanie: kazanije; ceaslov: casoslovă; cerneală: bg. cernilo; citi: cisti, citq (ind. pr.; cf. s.-cr. cătiti, cătaţi, Skok, R.et.sl., III, 65); diac: dijakă; grămătic: gramatiku;  izvod: izvodu; leat, veleal:   (vă) leto
\
«CALCURI» LINGVISTICE
97
(cf. Rosetti, BL, IV, 63); letopiseţ: lëtopisïct; molitvenic: mo-litvïnikû; predoslovie: bg. prëdislovje; slovă: bg. slovo; tîlc: tlûkû; tipic: tipiku.
Nu am cuprins în expunerea noastră o serie de termeni slavi, atestaţi în vechea slavă cu alt sens decât în română (sunt înşiraţi de Densusianu, H.d.l.r., I, 263 sq. şi de Jacimirskij, 270 sq.), pentru că avem ştiri prea sumare despre v. slavă şi s'ar putea ca sensurile atestate numai în bulgară sau sârbo-croată să fie totuşi vechi.
« Calcuri » lingvistice
Expunere generală: Şăineanu, Semasiol., 72 sq.; Jacimirskij, 257 sq.; Kr. Sandfeld-Jensen, Notes sur les calques linguistiques, Festschrift V. Thomsen, Leipzig, 1912, p. 166 sq.; St. Wçdkiewicz, RS, VI, 230 sq.; Sandfeld, Ling. balk., 85 sq. ; Th. Capidan, Calques linguistiques, DR, I, 331 sq.; Boris Unbegaun, Le calque dans les langues slaves littéraires, R. ét. si., XII, 19 sq.; Mirko Deanovic, Osservazioni sulle origini dei calchi linguistici, Arch. Rom., XVIII, 129 sq.
Calcul linguistic trebue deosebit de împrumut, împrumutul rezultă din adoptarea unui termen dintr'o limbă oarecare, şi anume din adoptarea suportului fonic care denumeşte noţiunea dimpreună cu sensul legat de suportul fonic respectiv: dr. izvor „source": v. si. izvoru „fons". Prin calc lingvistic sau calchierea unui termen după altul, se înţelege adoptarea formei interne a unui termen dintr'o limbă oarecare şi redarea acestei forme interne în altă limbă, cu procedee de expresie identice. Aşa dar, în cazul calcului se împrumută nu numai sensul cuvântului, ci şi procedeul prin care noţiunea e redată în limba respectivă : dr. carte, cu sensul tradiţional de „livre", dar şi cu acela de „lettre", pentrucă v. sl. kniga are amândouă sensurile.
98
VOCABULARUL
Calcul lingvistic rezultă din bilinguism (cf. Rosetti, Ist. lb. rom., II, 32 sq.): acel care vorbea slava şi româna a transpus din slavă în română procedee caracteristice de expresie, plecând delà coincidenţa de sens a termenului slav şi a celui românesc :
v. sl. kniga „livre" idar şi „lettre"
dr. carte „livre", deci
dr. carte „livre" şi „lettre".
Urmează înşirarea câtorva exemple; ele nu pot fi datate, dar prin faptul că, uneori, termenul românesc poate fi explicat numai prin bulgară sau sârbo-croată, şi nu prin v. slavă, putem deduce că în unele cazuri fenomenul este recent.
dr. albeală „cataracte" (medicină) < alb „blanc"; bg. bëlmo, s.-cr. beona „cataracte" < bg. bel, s.-cr. beo „weiss".
dr. broască „serrure": bg. zabka „Türangel" < zaba „Frosch".
dr. calea-valea „tant bien que mal" < cale „chemin" + vale „vallee", după bg. gorëdolë „approximativement, à peu près, environ" < gorë „oben" -f- doi „Tal".
dr. carte „lettre": v. sl. kniga „scriptura; epistola", s.-cr. kniga „Brief; Buch" (Jacimirskij, 262; Capidan, DR, I, 335).
dr. cătuşă „ancoră de corabie; fiare, lanţuri" (arh. şi în limba vorbită; Şăineanu, Semasiol., 81): v. sl. kotva „ancora; felis, catus".
dr. codru „munte": v. sl. gora „mons; silva" (Jacimirskij, 259; Skok, A. sl. Ph., XXXVII, 83 sq. admite decalcul după sl. delü „Teil, Berg"; dar se poate să fie şi o evoluţie paralelă, în română şi în slavă, Rosetti, Ist. lb. rom., I2, 57).
dr. de iznoavă (v. mai sus, p. 68) „de nouveau": v. sl. iznova < izü + novü, cu izü redat prin de.
\
« CALCURI » LINGVISTICE
99
dr. destul „assez; süffisant" < de sătul, ca şi bg. dosta „genug" < do + sit „satt" (v. si. sytü).
dr. faţă „persoană" (arh., Şăineanu, Semasiol., 79 sq.): v. sl. obrazü „forma, species, figura; persona".
dr. fruntaş „chef" < frunte „front": bg. celnik „Führer" < ceh „Stirn".
dr. iapă „appareil pour traîner la charrue" : bg. kobila „Stute; Pflugtrage".
dr. a înlemni „devenir raide, être stupéfié" (litt, „devenir de bois"): bg. sdărvjavam se „steif werden (wie Holz)".
dr. a înşela „tromper" (litt, „seller"), ca şi s.-er. nasamdriti „a aşeza samarul" < sàmar „bât".
dr. întunerec „zece mii" (arh.; Şăineanu, Semasiol., 81 sq.): v. si. tîma, turna „tenebrae; numerus infinitus, millies, decern milia".
dr. a (se) juca „jouer; danser": s.-er. igrati (se) „spielen; tanzen"; dr. joc „jeu, danse", ca şi bg., s.-cr. igra.
dr. lemn „pom" (arh.): v. sl. drëvo „arbor; lignum"; cf. dr. unt de lemn, calchiat după v. sl. drëvëno maslo „oleum", în care lemn are acelaşi sens de „arbor" (Şăineanu, Semasiol., 80; Jacimirskij, 258 sq.; 265).
dr. limbă „naţiune, popor" (arh.; Şăineanu, Semasiol., 75 sq.): v. sl. jezyhü „vox, lingua; populus" (Jacimirskij, 261 sq.).
dr. Ungur ea „creux de l'estomac" < lingură „cuiller ": bg. läzicka „Herzgrube; Löffelchen", s.-cr. lazicica „Brusthöhle" < bg. lăzica, s.-cr. lazica „Löffel".
dr. lume „lumină" (arh. şi popular; Şăineanu, Semasiol., 73 sq.; Jacimirskij, 261; Sandfeld, Ling. balk., 85 sq.): v. sl. svetü „lumen, lux; mundus".
7
ioo
VOCABULARUL
dr. parte „part; contrée"; bg. strana „Seite; Gegend, Land", dr. porumb „colombe; maïs": bg. gălăb „colombe", pl. gălăbi „maîs".
dr. răscruce „carrefour", după bg. razkrăstica „Kreuzung, Kreuzweg".
dr. rece „ruşine" (sec. XVI): v. sl. studii „pudor; frigus" (Jacimirskij, 260; Candrea, Ps. Sch., II, 469, s. v.).
dr. strimb „courbe, tordu; injuste, faux": bg., s.-cr. kriv „krumm; schuldig, falsch".
dr. ţinere „stăpânire" (arh.; Şăineanu, Semasiol., 83): v. sl. drüzati „tenere; imperare".
dr. tînăr „fraged": v. sl. rnladu „tener; mollis, immaturus".
dr. verde „courageux; robuste": v. sl. zelenü „viridis; gesund, wohl, stark, kräftig" (Jacimirskij, 263).
dr. vină „veine; nerf": bg., s.-cr. zila „veine; nerf".
dr. vită „animal" < lat. vita „vie": v. sl. zivotü „vita; animal".
In privinţa expresiilor pe care româna le are în comun cu bulgara şi care se explică prin criteriul „balcanic", v. Rosetti, Ist. lb. rom., II, iii sq. (material comparativ la Conev, Ist. na bälg, ezik, IÏ, 27 sq.).
Onomastica
Expunere generală : Miklosich, Pers. ; A. Candrea, Poreclele la Români, Bucureşti, Socec, 1895 ; Gustav Weigand, Die bulgarischen Rufnamen, ihre Herkunft, Kürzungen und Neubildungen, W. Jb., XXVI-XXIX, 104 sq.; V. Bogrea, Glose româneşti în patroni-micile armeneşti din Ardeal, I-âiul Congres al filologilor români, Bucureşti, 1926, p. 54 sq.; Bruno Migliorini, Dai nome proprio al nome comune (Studi semantici sul mutamento dei nomi propri di persona in nomi comuni negi' idiomi romanzi), Genève, Leo
\
"ONOMASTICA
iob
S. Olschki 1927, (Biblioteca dell' Archivum Romanicum dir. da G. Bertoni, Ser. II, voi. 13); Carlo Tagliavini, Divagazioni semantiche-rumene (Dai nome proprio al nome comune), I-II, Archivum Romanicum, XII, p. 161 sq.; XVI, Firenze-Geneve Leo S, Olschki, 1928, 1932; N. Drăganu, Numele proprii cu sufixul -şa, Cluj, 1933 (Biblioteca Dacoromaniei, condusă de Sextil Puşcariu, No. 7); Ştefan Pasca, Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Oltului, Bucureşti, 1936 (Academia Română. Studii şi Cercetări, XXVI).
Iată o serie de nume de origine slavă:
Aldea: bg. Aldija; Axente: bg. Aksentij; Baba: Baba (Mi-klosich, Pers., 31); Baicu: bg., s.-cr. Bajko; Balea: bg. Baljo; Balotă: s.-cr. Balota; Bogdan: Bogdan- (Miklosich, Pers., 33); Bran: s.-cr. Bran; Cîrstea: bg. Krăste; Daicu: s.-cr. Dajko; Dan: bg. Dan; Dediu: Dedă (Miklosich, Pers., 60); Dobrea: Dobru (Miklosich, Pers., 55); Dragomir: bg., s.-cr. Dragontir; Ganea: Gan- (Miklosich, Pers., 47); Ghinea: bg. Gin, Gina, Ginjo; Ioan: Ioană (Miklosich, Pers., 64); Ivan: Ivan- (Id., 1. c); Manciu: bg. Manco; Manea: bg. Manjo; Mânu: bg. Mano, s.-cr. Man; Mareş: s.-cr. Mares; Mîrza: bg. Mrăza; Mihalcea: bg. Mixalce, Mixalco; Mihu: Mixo (Miklosich, Pers., 77); Milea: bg. Miljo, Milja; Mircea: bg., s.-cr. Mirca; Moga; s.-cr. Moga; Nan(u): bg. Nana, Nano; Neagoe: bg., s.-cr. Negoje; Neagu: bg. Neg; Nedelcu: bg. Nedelko; Neicu: bg. Nejko; Nica: bg., s.-cr. Nika; Paicu: s.-cr. Pajko; Preda: Predă (Miklosich, Pers., 88); Radu: Rad, Radă (Miklosich, Pers., 90); Socol: Sokolu (Id., 1. c, 98); Staicu: bg. Stajko; Stan, Stancu, Stanciu: Stană (Miklosich, Pers., 100); Stoica: Stojko (Miklosich, Pers., 101); Vîlcu: Vălkă (Miklosich, Pers., 42); Vlad: Vlad- (Miklosich, Pers., 41); Vlaicu: bg., s.-cr. Vlajko; Voinea: Voj- (Miklosich, Pers., 44).
I02
VOCABULARUL
Toponomastica
Expunere generală: Miklosich, Pers.; Iordan, Rum. Top.; . Gustav Weigand, Ortsnamen im Ompoly- und Arânyos-Gebiet, BA, I, i sq.; Walther Scheiner, Die Ortsnamen im mittleren Teile des südlichen Siebenbürgens, BA, II, i sq., III, 113 sq.; Iorgu Iordan, Die rumänische Ortsnamenforschung, Zeitschrift für Ortsnamenforschung, I, 64 sq., II (1925-1936), 168 sq., München u. Berlin, R. Oldenberg, 1925, 1937; Otto Liebhart, Die Ortsnamen des Seklergebietes, BA, III, 1 sq.; At. T. Hiev, Romănska toponimija ot slavjano-bălgarski proizxod, Sofija, 1925 (Sbornik na bălgarskata Akademija na naukite, kn. XVII, klon ist.-fil., XI, no. 2); Nicolae Drăganu, Toponimie şi istorie, Cluj, 1928 (Universitatea Regele Ferdinand I, Cluj. Biblioteca Institutului de istorie naţională, I); Gustav Kisch, Siebenbürgen im Lichte der Sprache. Ein Beitrag zur Kulturgeschichte der Karpathenländer, Leipzig, Mayer & Müller, 1929 (Palaestra, 165); Registerband, 1934; Otto Franck, Studien zur serbokroatischen Ortsnamenkunde, Leipzig, Markert & Petters, 1932 (Veröffentlichungen des Slavischen Instituts an der Friedrich-Wilhelms-Universität Berlin, hgg. v. Max Vasmer, 6); Drăganu, Rom. s. IX-XIV.
Materialul toponimic de origine slavă este foarte bogat.
Există o serie de nume de râuri sau de localităţi transmise dela populaţiile care au locuit în trecut în ţările dela Nordul Dunării, prin intermediarul limbilor slave, ca, de ex., Dunăre, Iaşi, Mureş, Nistru, Olt, Prut, Timiş. Aceste nume topice pun probleme de altă natură decât numele de origine slavă, şi de aceea ele trebuesc cercetate într'un capitol aparte (v. Rosetti, Ist. lb. rom., II, 53 sq., 63 sq.).
In interpretarea materialului toponimic, trebue ţinut seamă de faptul că prezenţa numelor de origine slavă, într'o regiune anumită, nu poate fi întotdeauna un indiciu că populaţia locală a transmis denumirile slave unei alte populaţii ce s'a instalat
\
TOPONOMASTICA
ulterior în acea regiune (ca în Banat, de ex., unde a existat, în trecut, o comunitate de stat slavo-română, cf. Drăganu, Rom. s. IX-XIV, 231 sq.). Astfel, de ex., numele de râu Tîrnava, din Ardeal, a fost explicat prin slavă (v. sl. trunu). Faptul că Românii au moştenit acest nume probează că ei au găsit în această regiune o populaţie de limbă slavă, instalată acolo mai demult. Ungurii au calchiat denumirea slavă în limba lor (ung. Kukullo; cf. săs. Kokkel; Drăganu, Rom. s. IX-XIV, 499 sq.). Acelaşi lucru s'a petrecut şi cu numele vechi al oraşului Alba-Iulia: Bâlgrad (<v. sl. belu) a fost calchiat ulterior în ungureşte: Fejervâr, Fehervâr (Drăganu, 1. c, 505 sq.).
Sunt însă o serie de nume topice care comportă o altă explicaţie. Dacă un nume de râu ca Dâmboviţa provine dela o populaţie care vorbea v. bulgară, n. top. Crăieşti (Tecuci) de ex., nu îngădue aceeaşi explicaţie, întrucât el derivă dintr'un nume de persoană (Craiu), şi anume din numele fostului proprietar al pământului (Iordan, Rum. Top., 53).
Există, deci, o serie de nume topice care, la origine, au fost nume de persoane (v. Iordan, Rum. Top., 45 sq.). Intr'o cercetare istorică trebue ţinut seamă de aceste categorii diferite de nume, care comportă interpretări la rândul lor felurite.
Iată înşirarea unei serii de toponimice de origine slavă, din regiunile locuite de Români la nordul Dunării. Printre ele pot fi unele formate chiar în româneşte dela cuvinte comune împrumutate din slavă.
Baba (Putna, Muscel, R.-Sărat, Ialomiţa): v. sl. baba (bg., s.-cr. Baba); Bahna (Mehedinţi, Putna, Roman, Neamţ, Bacău, Vaslui, R.-Sărat): pol., ucr. bahno; Bata (Suceava, Mehedinţi, Gorj,Prahova): v. sl. banja; Bîrza (Romanaţi, Argeş, Teleorman): v. sl. bruzu (bg. Bărzina, Bărzici, Bărzija; s.-cr. Brza); Bâlgrad
I04
VOCABULARUL
(azi Alba-Julid): v. sl. belii + gradu; Bela (Dâmboviţa): v. sl. belii (bg., s.-cr. Bela); Belciug (Teleorman, Prahova, R.-Sărat, Putna): v. sl. belucugii; Bila (Vlaşca): v. sl. byli; Bistreţ, Bistriţa (Dolj, Putna, Bacău, Neamţ, Gorj, Vâlcea, Romanaţi, Olt): v. sl. bystricu (bg. Bistrec, Bistrica, s.-cr. Bistridka); Bivol (Dorohoi): v. sl. byvolu; Brat, Bratia (Ialomiţa, Argeş): v. sl. bratu; Breaz, Breaza (Prahova, Buzău, Neamţ, Dolj, Făgăraş): v. sl. breza (bg. Breza, s.-cr. Brezova, etc); Cîrn (Neamţ, Buzău): v. sl. kriinu (bg. Krân, s.-cr. Krnin); Cobia (Dâmboviţa): v. sl. kobî; Coza, Cozia (Putna, Ilfov, Fălciu, Argeş, Vâlcea): v. sl. koza; Craiova (Bihor, Brăila, Mehedinţi, Argeş, Dolj): v. sl. kralî (bg. Kralevo, s.-cr. Kraljev); Crasna (Gorj, Prahova, Neamţ, Dorohoi, Fălciu, Vaslui): v. sl. kr asinii; Criva, Crivina (Dolj, Romanaţi, Mehedinţi, Ilfov, Prahova): v. sl. krivu; Cern, Cernaia, Cernâteşti (Bacău, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Prahova): v. sl. crunii; Cruşovul '(Romanaţi): v. sl. krusevo; Dîlboca (Mehedinţi): v. sl. dluboku; Dîlga (Dolj, Ialomiţa): v. sl. dlugii; Dimb, Dîmbova, Dîmboviţa, Dîmbovnic (Prahova, Gorj, Muscel, Ialomiţa): v. sl. dobîi; Dobra, Dobreana, Dobreşti, etc. (Mehedinţi, Dâmboviţa, Olt, etc): v. sl. dobru; Gîrbova (Sibiu, Alba), Gîrbovi, Gîrbovul (Buzău, R.-Sărat, Bacău, Gorj, Mehedinţi, Ialomiţa): v. sl. grubu; Gîrda (Turda-Arieş): v. sl. grudu; Glîboceni, Glîmboaca, Glîmbocata: v. sl. glubohu, glqboku; Glogova, Glogojeni, Glogoveanul (Dolj, Mehedinţi, Vlaşca, Buzău): s.-cr. glog; Grindul, Grinzi (Vlaşca, Dorohoi): v. sl. greda; Ialomiţa, Ialomicioara (Dâmboviţa): v. sl. jalovica, bg. jalovnica; Igliţa (Brăila, Ialomiţa): v. sl. igla; Ilfov: bg. elxov; Ilovăţ (Mehedinţi): v. sl. ilu (bg. Ilovica); Jaleş (Gorj): v. sl. zali; Jijia (Botoşani, Iaşi): v. sl. ziza, zizda (bg. Zizila); Lipova, Lipovăţul, Lipovul (Vaslui, Ilfov, Dolj): bg., s.-cr. lipov; Lovnic,
\
TOPONOMASTICA
i°5
Lomnic (Târnava Mare): v. sl. lovinîkă (Drăganu, Rom. s. IX-XIV, 505); Lovişte (Argeş): v. sl. loviste; Luciu, Ludaş, Ludeşti (Mehedinţi, Bacău, Dâmboviţa): v. sl. ludă (bg. Ludovo); Mislea (Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Prahova): v. sl. myslî (bg. Misii); Mlaci, Mlăceni (Dâmboviţa, Buzău, Argeş): v. sl. mlaha (bg. Mlaki, Mlackd); Mleci (Vâlcea): v. sl. mleko; Mladin (Iaşi): v. sl. mlădii; Moldova (arh. Moldua, Mulduva), Moldo-viml (Vâlcea), Moldişul (Prahova): mold- (< molid + suf. -ov, -ova, Iordan, Rum. Top., 159 sq.; cf. bg. molika); Novac, Novaci (Dorohoi, Gorj, Vlaşca, Mehedinţi, Fălciu, Botoşani): v. sl. novaku (bg. Novahi, Novacha); Ocna, Ocniţa, Ocneanca (Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Bacău): v. sl. okno (s.-cr. Okno); Ohaba (Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea): v. sl. oxabiti sq; Pleaşa, Pleşeni, etc. (Prahova, Gorj, Argeş, Buzău, R.-Sărat, Tutova, Putna, etc): v. sl. plesi (bg. Plesevica, s.-cr. Ples); Pociovalişte (Gorj, Ilfov, Vîlcea): v. sl. pocivaliste (bg. Pocivalo, s.-cr. Po-civaljka); Prahova (Prahova): v. sl. praxu (s.-cr. Praxovo); Predeal (Prahova): v. sl. predelă (bg. Predel); Rîmnic (R.-Sărat, Dolj): v. sl. rybiniku; Rodna (Bistriţa-Năsăud; în sec al XIH-lea şi Rudana, Rudna): v. sl. rudinu (adj.); Slânic (Bacău, Buzău, Muscel): v. sl. slană (bg. Slana bara, Stanica, etc, s.-cr. Slana vodă); Smîrda, Smîrdeşti, Smîrdioara (Gorj, Mehedinţi, Teleorman): v. sl. smrudă (bg. Smârdan); Snagov (Ilfov, Argeş): v. sl. snegă (bg. Snegovo); Suhodol (Alba): v. sl. suxă, bg. suxodol; Stolnici, Stolniceni (Argeş, Vâlcea, Iaşi, Suceava): v. sl. stolînihă (bg. Stolnik); Strehaia (Mehedinţi, Olt): v. sl. strexa; Telciu (Bistriţa-Năsăud): v. sl. telîci (adj.); Tîrnava (Arad, Hunedoara, Teleorman, Dolj, Vlaşca): v. sl. trănă (bg. Târnava, s.-cr. Trnava); Topoliţa, Topolniţa, Topolog, Topo-loveni (Neamţ, Mehedinţi, Argeş, Muscel): v. sl. topoli (bg.
J
106 ' VOCABULARUL
Topolka, Topolica, Topolovec, s.-cr. Topola, Topolovnik); Vîl-cana, Vîlcăneasa, Vîlcâneşti (Dâmboviţa, Gorj, R.-Sărat, Putna): v. sl. vlukanu (s.-cr. Vukari); Vîrbiţa (Dolj): v. sl. vruba (bg. Vărba, s.-cr. Vrbica); Varniţa (Prahova, Putna): v. sl. varînica; Vîrtop, Vîrtoapele, Vîrtopul (Teleorman, Gorj, Dolj, Dâmboviţa, Muscel, Buzău): t. sl. mutupu (bg. Vărtop); Vidra (Ilfov, Putna, Botoşani): v. sl. vydra; Vlaşca, Vlâşceni (Dolj, Ro-manaţi, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova): v. sl. vlaxu (pl. vlasi); Vodiţa (Mehedinţi, Argeş): v. sl. vodica; Zimnicea (Teleorman): v. sl. zimîni (bg. Zimnik); Zlata (Teleorman), Zlatna (Alba): v. sl. zlato (bg. Zlatna).
\
ÎNCHEIERE
Prin contactul dintre populaţia romanizată a provinciilor dunărene şi Slavii năvălitori, atât la nordul cât şi la sudul Dunării, unde s'a menţinut până târziu, între Sârbi şi Bulgari, o largă fâşie de teren romanizată, elementele slave au pătruns în limba populaţiilor romanizate cu începere din secolul al VH-lea şi al VlII-lea. După cucerire, Slavii au subjugat populaţia locală; în secolul al X-lea şi al Xl-lea, Ungurii găsesc în Ardeal o populaţie slavo-română, cu conducători slavi. Slavii au învăţat limba populaţiei romanizate, care se bucura de prestigiul civilizaţiei romane. In felul acesta, după o epocă de bilinguism, s'au introdus în limbă maniere slave de a pronunţa sunetele şi procedee caracteristice de expresie (v. p. 26 sq.). Pe de altă parte, o serie de termeni slavi au pătruns în limbă, după organizarea statelor slave sud-dunărene, în răstimpul dintre secolul al VH-lea şi al IX-lea, şi, mai târziu, între secolul al Xl-lea şi al XH-lea, prin adoptarea de către statele româneşti nord-dunărene a liturghiei slave.
In privinţa caracterului slav al termenilor împrumutaţi în primele timpuri, trebue ţinut seama de faptul că diferenţierea limbilor slave meridionale (slovena, sârbo-croata şi bulgara) se produce după secolul al VI-lea, că Sârbii, după intrarea lor în Peninsula Balcanică, apar ca o populaţie din interiorul Pe-
108 încheiere
ninsulei, expansiunea lor spre mare producându-se mai târziu, şi că Slavii strămoşi ai Bulgarilor s'au stabilit în partea de est a Peninsulei. Aceştia au fost subjugaţi de Protobulgari, un neam turcesc venit din Asia anterioară, care a fost în curând asimilat de Slavi, pierzându-şi cu desăvârşire limba.
Cele mai vechi elemente slave pătrunse în limba română au caracterele limbii bulgare. In această privinţă, sunt caracteristice tratamentele în română ale sunetelor v. sl. <?,. o, Ti, h, dz, şi sl. c. *tj şi *dj; elementele de vocabular pătrunse în limbă până în secolul al XlII-lea provin, de asemenea, din bulgară. O parte însemnată a acestor elemente de vocabular are un caracter savant; într'adevăr, aceşti termeni vin din vechea slavă, o limbă literară având la bază un dialect bulgăresc vorbit în secolul al IX-lea în jurul Salonicului.
In afară de trăsăturile caracteristice slave din domeniul fonetismului, pe care le-am amintit aci mai sus (p. 27 sq.), româna a mai adoptat vocativul slav în -o, la numele feminine, sistemul numărătorii, dela 11 la 19 şi dela 20 la 90, precum şi termenul pentru a denumi „suta". De asemenea, o serie de adverbe şi interjecţii. Influenţa slavă e cu deosebire activă în derivaţie, unde se întrebuinţează prefixe şi un mare număr de sufixe slave. In sfârşit, în domeniul verbului, trebue semnalată marea dezvoltare ce a fost dată flexiunii reflexive, iar în acel al vocabularului, expresiile calchiate după modelele slave.
Termenii de origine slavă af limbii române constitue o masă impozantă; ei sunt repartizaţi în toate sectoarele vocabularului. Marele număr de cuvinte a putut înşela pe unii cercetători asupra caracterului limbii române. De fapt, elementele de vocabular nu constitue niciodată trăsătura caracteristică a
încheiere xoo
unei limbi, cât timp morfologia ei are un caracter diferit. Astfel s'a putut arăta că elementele esenţiale pentru a forma o frază românească sunt latine în proporţie de 90%.
In felul acesta, caracterul latin al limbii române nu a fost atins în fundamentul său prin influenţa limbilor slave meridionale. Câteva maniere de pronunţare slavă, unele procedee morfologice şi numeroase elemente de vocabular slave au dat însă limbii române un aspect particular, printre celelalte limbi romanice, împrejurările politice şi culturale de mai târziu au făcut ca acest caracter deosebit, faţă de limbile romanice occidentale, să devină tot mai accentuat, până când, cu începere din secolul al XlX-lea, limba română s'a occidentalizat, prin reluarea contactului cu lumea apuseană (influenţa culturii franceze şi italiene).
SFÂRŞITUL VOLUMULUI III
INDICE
Agrell S. 60, 61
Arnim B. von 30, 31, 33
Asböth O. 58
Auerbach M. 69, 71
Bärbulescu I. 24, 44, 62
Bartöli M. 28
Beaulieux L. 84
Belic A. 35
Berneker E. 90
Bogrea V. 24, 100
Bourciez E\ 83
Broch O. 48
Bruneau C. 26
Brüske H. 90
Byck J. 85
Byhan A. 56
Candrea L-A. 56, 100
Capidan T\ 29, 47, 55, 56, 57. 59, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 84, 88, 97, 98
Cihac A. de 86
Conev B. 45, 49, 58,
64, 65, 91, 100 Cvijic J. 23
A. AUTORI
Deanovic M. 97 Densusianu O. 26, 47,
57, 58, 61, 68, 84, 91,
97
Diels P. 50, 51, 62,- 63,
66, 67 Dräganu  N.   23, 101,
102, 103 Durnovo N. 37, 38, 55 Dvornik F. 33 Frank O. 102 Friedwagner M. 22 Gamillscheg E. 41,^52 Giurescu C. C. 23, 24,
25, 31 Graur A. 67,  68, 71,
72, 73, 74, 75, 76, 79,
80, 83, 85, 90 Hasdeu B. P. 86 Hauptmann Lj. 29 Hiev A. 23, 102 Iordan I. 48, 90, 102,
103
Jacimirskij A. 97, 98, 99, 100
Jagic V. 24, 56
Jakobson R. 41 Jirecek C. 22,. 32, 33 Jokl N. 27, 44, 47, 49,
56, 58, 60, 65 Jung J. 23 Kisch G. 102 Kowalski T. 31 Kfepinsky M. 69, 71,
79, 85 Kul'bakin   S.   38, 42,
44, 50, 51, 52,. 61, 62,
66
Lavrov P. 38 Laziczius J. von 30 Leskien A. 33, 37, 43,
44, 49, 5° Liebhart O. 102 Löwe K. 71, 72, 73, 75,
76, 78, 79 Macrea D. 41 Marguliés A. 21, 28, 44,
48
Meillet A. 26, 40, 42,
48, 50,1.51, 59, 72, 74 Meillet-Vaillant 42, 47, 55, 73, 81, 83
112
INDICE
Meyer G. 47, 56, 57 Meyer-Lûbke W. 68, 83 Migliorini B. 100 Miklosich   F.  27, 32,
49. 7°, 71. 100, 101,
102
Miletic Lj. 32 Mircev D. 49 Mladenov St. 24, 30, 31,
34,  36,  37,  39, 43,
44, 46, Si, S6, 58, 63 Muşlea I. 32 Mutafciev P. 22 Nandriş Gr. 22, 24, 27,
37,  45,  49,  56, 64 Neméth J. 31 Niederle L. 21, 24 Oblak V. 45, 65 Ohijenko I. 43 Panaitescu P. P. 25 Pasca Şt. 101 Pascu G.  71,  74, 75,
76, 77, 88 Peisker J. 24 Philippide A. 48 Pié-Amlacher 32
baljtë 60 branê 60 brek 60 dal(l)të 60 garth 60 karrutë 49
Puşcariu S. 23, 27, 29,
48, 56 Romansky St. 64 Rosetti A. 22, 23, 24,
25, 26, 27, 28, 33, 35,
39, 4°, 41, 42, 43, 45, 46, 48, 49, 52, 53, 54, 57, 60, 61, 62, 66, 68, 73, 84, 87, 90, 97,. 98, 100, 102 Şăineanu L. 97, 98, 99, 100
Sandfeld Kr. 57, 66, 68,
83, 84, 85, 97, 99 Scepkin V. 37, 44, 49 Scheiner W. 102 Scheludko D. 46, 49 Schuffert K. 71, 79 Seliscev A. 35, 47, 49,
57, 58, 60 Sievers E. 45 Simionescu E.  43, 44 Skok P. 22, 23, 24, 25, 27, 39, 44, 46, 48, 49, 55, 57, 74, 81, 95, 96, 98
B. CUVINTE
ALBANEZA
lëndinë 58 llogê 58 matukë 49 mite 47 ograjë 60 pëndar 57
Skorpil K. 31 Slatarski W. 30, 31, 32 Ştefănescu M. 23 Stinghe St. 32 Strekelj K. 28 Stumpf C. 48 Tagliavini C. 101 Thomson A. 48 Tiktin H. 69 Triandaphyllidis M. 57 Vaillant A. 34, 38, 39, 55
Vaillant-Lascaris 32 Vasmer M. 21, 30, 45,
60, 61 Vondrâk W. 29, 43, 47,
48, 50, 51, 55, 56, 69,
73, 74, 75, 76, 77, 78,
79, 80, 84 Wartburg W. von 28 Wedkiewicz St. 97 Weigand G. 23, 34, 57,
71, 84, 100, 102 Wijk N.  van 29, 35,
36, 41, 42,  43, 44,
45, 5°, 54, 55, 61, 63
purrë 49 rëmbûem 58 rende 58 sundoj 58 ugrajê 60 vedrë 47
CUVINTE
113
D. AROMÂN
-ac 72 -ac 72 acriş 77 agrişte 78 aguniri 89 alîk'iri 89 -an 72 anvăliri 89 anvărtiri 89 -ar 73 arând 89 arneald 74 arungac 72
-a? 73
ayusealâ 74
cafea" 88 oa/fă 60 bărbăţie 76 Bitulean 74 Mîd 88, 93 blîncu 56 606 88, 95 ftrasrdd 88
ctfcof 47 căpiţă 47 căţiluş 70 căţutic 77 clăndu 56 cleaţte 89 c/'i'n 89 cloput 47, efofrf 88
?, 93
coa/ă 89 coasa 47, co/a" 88 co^tf 88 cos 89, 93 emiri 89 cucan 89 cudiţă 78 cw/ae 89 culindă 58 cupăcină 77 cupane 61 curnic 77 curvar 92 cusiţă 89 cuţitaş 73
dao 88 dintană 72 aWî 89, 96
-eat 75 -ea/a 74 -ean 74 -ei 76
făntănice 76 ficurac 72 /ifeaz 75 fluturac 72 frăţie 76 fucurină 77
gardu 60 gîdil'ar 73
'. 93
gtsca 94 50/ 89, 95 grădină 44, 60, grendă 59, 88 gucăreală 74 gudil'ar 73 gurice 76
hărguescu 79 hrăniri 44, 89 hreanu 95 huhutiri 62
-!c 76 -fc 77 -î'ce 76 -ină 77
-»> 77 -?'sie 78 z'zawr 89, 94
/afe 89 ./ar 89 jimbu 56 jonga' 56, 88 jumbu 56, 88
kărlibană 72 k'izdă 89, 92
lacumu 92 lărguescu 79 /ea«e 45, 89, 92
89, 93
n6
pestî 65 pipam 95 pita 93 pizda 92 pla'sa 43 plastî 65 ^/os 60, 93 PleSevica 105 pleskam 95 po6e/ 70 Pocivalo 105 />o junak 70 pomana 96 ^>raz 95 Predel 105 predislovije 97 prekupe'c 44, 93 prepelica 95 prestilka 46, 93 pusha 93
ralica 94 ra'na 43 răzda 65
medio-bg. razîdrositî 46 razkrăstica 100 razmenjam 70 razmirica 91 razplitami 71 raztălkuvam 71 raztărkaljam 70 re>z 88 rexav 88 Rusalii 94
sapka 92 sbărcok 95
INDICE
sdărvjavam se 99
seguvam se 79
«7a 43
«to .47
skitfa 92
stabonoga 71
Slana Bara 105
Slanica 105
sla'va 43
j/owo 97
s/j<ga' 43 sliizba 43
Smărdan 105 smofa 88 Snegovo 105 sopolan 72 Stajko 101 sta'rec 44, 53 fft'r 95 itq; 85 Stolnik 105 stomax 92 strana' 43 strdza 43 stuka 95 sukman 92 swi 92 suxodol 105 svada 95
fcfrg 93 Târnava 105 templo 96 fes/a' 43 Topolica 106 Topolka 106
Topolovec 106 turmak 72
Mgar 4°. 93
Far&a 106 vărkolak 94 vărsa 94 vărtop 52, 94 Văr top 106 vedro 47 velikan 72 veverica 95 vixăr 94 î>/a'£a 43 Vlajko 101 a/a£ 60
xapljo 92 xrana' 43
za- 71 zăbava 96 zabka 98 • zabolevam 71 zadux(a) 94 zagovarjam 71 ăa'lba 43 zavera 92 zavivka 46 zertva 43 Ă7a 100 zimnik 46 Zimnik 106 27V 95 Zizila 104 Zlatna 106
si&za 54
a- 68
79 -ac 72 -aa 72 acoperiş 77 adormi 81 afurisanie 73 afurisenie 75 agftca' 95 agwef 96 -âY 79
v. rom. a/aae 68 aievea 68 albeală 98 Aldea 101 -alnic 72 -arc 54, 72, 73 -arae 61, 73 apusean 74 -ar 73 ascuţiş 77 aşijdere 68 Axente 101
Baia 101, 103 Ja&a 88, 92 Bahna 103 Bata 103 Baicu 101 iaî'e 93 Balea 101 Bălgrad 103
CUVINTE
CEHA stenka 54
D. DACOROMÂN
Balotă 101	6<ner 91
baltă 60	60K 94
băltină 77	Bolintineanu 74
bărbătuş 80	bolovan 54, 94
bardă 61	oorra 90
basm 94	boşorog 79
becisnic 79	J3rarc 101
bejenie 91	Brar 104
Be/a 104	Bratia 104
belciug 93	brazdă 88, 93
Belciug 104	Breaz 104
fee/î 95	Breaza 101
beznă 52, 94	broască 98
Jjcî 93	owc/je 95
i?î7a 104	oi«'ae 72
few-Zog 64, 94	owra'c 76
birnic 78	ourd 94
Bir za 103	burlac 72
Bistreţ 104	
Bistriţa 104	cade fsej 84
Mia 93	cat (a se) 84, 96
ot'w/ 94	calea-valea 98
Bwoi 104	calicenie 75
blagoslovi 91, 96	căpătui 79
blagoslovire 75	carie 97, 98
blajin 92	casieriţă 78
blană 93	casîncă 49
ofta" 47, 88, 93	caterincă 49
60a /a 94	cătuşă 98
006 52, 88, 95	cazanie 95
oogai 47, 92	ccfera (a sej 84
Bogdan 101	ceas 94
n8	INDICE	
ceaslov 95	coasă 47, 88, 89, 93	Craiova 104
ceată 44, 95	cooe 94, 95	Crasna 104
cergă 92	Cobia 104	cremene 95
Cern 104	cobilă 93	crîcra 64
Cernaia 104	cocean 52, 89, 95	crfng 94
Cernăteşti 104	cocoj 94	crîşmă 64
cerneală 95	codaj 73	cristei 61
certa (a se) 83	codru 98	cristelniţă 46, 96
cheiţă 78	cojoc 92	Criva 104
cheltuială 74	co/ac 89, 93	crivăţ 94
chilie 96	colibă 93	Crivina 104
ifcîp 95	colindă 58, 91, 96	eroî 79
chivot 96	colivă 47, 96	crudac 72
-a 74	co&ot 94	Cruşovul 104
cimbru 52	comoară 47, 95	cmc 94
■cin 52	copaie 61	cucernic 78
cinste 58	copcă 92	cumătru 53
cîntăreţ 75	corabie 61, 64	cumpănă 47, 55, 93
ciocan 93	corbici 77	curăţenie 6i, 75
cîrcă 92	cormană 93	curvar 92
cireada 95	corneei 74	cuşmă 92
cîrmă 93	co? 89, 93	
c?rn 92	coşciug 93	ia? 85
CîVn 104	cosiţă 89, 92	Daicu 101
Cîrstea 101	cositor 95	dajdie 95
cîrstei 94	coşniţă 52, 93	aa/iă 47, 60, 93
cîrtiţă 94	co$or 93	Dan 101
m/a 47	costeliv 78, 92	aara'e 61, 95
aWa 47, 95	coţear 92	aar 95
ciumă 94	coteî 75	d"an« 79, 95
ciurdină 77	cofe/ 44, 53, 93	datornic 78
cleşte 45, 89, 93	Cotor ca 48	ac 68
clevetnic 78	Coza 104	aea/ 94
tftn 89	Cozia 104	Dediu 101
c/o£o£ 89, 93	crac 92	(ie iznoavă 68, 98
coaje 88, 89	Crăieşti 103	ae oojie 68
1
\
	CUVINTE	119
descumpărat 71	duhovnic 96	giro 92
desface (a se) 71	dt/ngd 55, 95	gîrbov 92
desfira 71	dumbravă 55, 94	Gîrbova 104
desfundat 71	Dunăre 102	Gîrbovi 104
despica 71	v.  rom.  dveră 64, 96	Gîrbovul 104
destoinic 92	v. rom. daori 64	Gîrda 104
destul 99		gfr/d 64, 94
diac 95	-ea/d 74	gîrlici 77
diavol 94	*-eale 74	giscd 94
oY/?or 49, 94	-earc 74	git 92
Dîlboca 48, 104	-ei 75	g/as 95
Di/ga 104	*-e/ie 74	glăsui 96
dîmb 56	-e/«ic 75	gleznă 92
D£jn& 104	-era 74	Glîboceni 104
Dîmbova 104	-erae 61, 75	Glîmboaca 104
Dîmboviţa 103, 104	75. 76	Glîmbocata 104
Dîmbovnic 104		g/oaZd 47, 95
dimpotrivă 68	/a/d 96	Glogojeni 104
dirs 64, 92	/dptas 73	Glogova 104
dobîndi 95	/a?d 99	Glogoveanul IM4
dobitoc 52	feciorelnic 75	glumă 96
Dobra 104	feştilă 47	glumeţ 44
Dobrea 101	flueraş 73	godac 72
Dobreana 104	fruntaş 99	go/ 89, 92, 95
Dobreşti 104	fugaci 72	go/an 73, 92
dormi 81	/«gar 73	goni 47, 89
dornic 78		grd&i 96
dospi 47. 95	găinuşe 80	grădină 44, 60, 89, 93
dovedi 95	Ganea 101	grădinar 91
drag 52, 92	gard 60	grai 95
Dragomir 101	găurice 76	«ra/d 52, 60, 93
dro& 95	Ghinea 101	grămadă 95
drojdie 93	gi/cd 94	grămătic 95
dropie 52	gfoîdi (a se) 84	graniţă 94
drumeţ 75	gîngav 92	grei/d 93
•aWî 89, 96	gînsac 94	greşi 96
122
indice
Neagoe 101	ocnă 47	£ar£e 100
Neagu 101	Ocneanca 105	păstrăv 95
nebun 69	Ocniţa 105	păţanie 61, 73
Nedelcu 101	oco/ 96	păft'c 76
Neicu 101	odăjdii 96	pătimaş 73
neliniştit 69	79	£ă«« 95
nemernic 79	ogar 95	pdzî 63
nemilostiv 69	oglindă 59	/>e#n 95
nemulţumit 69	ogoaY 46	^>en'e 93
nene 92	ogor 46, 93	pernă 93
nerod 92	ogradă 60,93	pescăruş 70
netrebnic 69	Ohaba 105	peşteră 94
nevastă 44, 45, 89, 92	o/ojr 79	pejrn'/ 53, 95
nevăstuică 95	O/i 102	petrecanie 61, 73
nevinovat 69	omor 94	picioruş 80
nevoie 61, 89, 96	omeag 95	pietriş 77
nevrednic 69	omorî 46	p«7ă 93
-rac 78, 79	opări 89	p?/c 64, 95
iWca 101	oprealâ 74	pîndar 89
nicovală 47, 93	orîndui 46	pinten 58, 93
WMÎp 94	on'e 52	pintenog 79
Nistru 102	osirdie 46	95
noroc 96	ostoi 46	pî'to" 93
norod 95	ostrov 94	pivniţă 93
Novac 105	ofe/ 52, 95	pj'za'ă' 89, 92
Novaci 105	ofer 93	pizmă 92
	otravă 94	p/ari 89
obicei 96	ow& 95	£/a2 60, 93
oblînc 56		Pleaşa 105
0W0.7V 94	pacoste 52, 95	pleavă 93
06/« 96	padină 89 -	plescăi 95
obraz 92	pădurice 76	Pleşeni 105
o&fte 52	95	pleşuv 92
oftate 52, 96	Paicu 101	plocon 95
ocină 95	p&'ng 95	89, 94
Ocna io5	paparudă 94	po- 69, 81
CUVINTE
133
poală 47, 89, 93 pocăi 69 Pociovalişte 105 poclon 53 podeci 74 podgorie 94 poftă 93 £o/ti 62 pogon 53, 94 v. rom. j>o/îtî 62 £o/ar 94 poliţă 89, 93 pomană 45, 47, 96 pomelnic 75 v. rom. poneagră 69 ponegri 69, 81 ponegru 69 ponor 94 ponos 96 £Ojp<f 91, 96 £o£rc 69 poros 69 porumb 100 porumbişte 78 £osî 96 poticni 69, 81 £ot«r 96 pofop 47, 94 poveste 44, 53, 96 prăbuşi 70
J>rfl/ 52, 94
Jirag 60, 89, 93 v. rom. £ra/î 62 Prahova 105 prăpastie 53, 94 prapur 96
praştie 93 pravilă 47, 96 £raz 95 praznic 91, 96 £re- 45, 70, 81 £rea 68
precupeţ 44, 93 Preda 101 Predeal 105. predoslovie 97 preface 70, 81 prelucra 70, 81 prepeliţă 95 prepuelnic 75 presăra 70, 81 p(r)estelcă 46, 92 pretcă 46 pribeag 45, 91 pricină 96 prielnic 75
primejdie 45, 65, 96 prisacă 45, 94 prispă 93 pristol 96 pro- 70 prohodi 81 propovădui 70 proroci 70 £rost 92 prostac 73 prostănac 73 prund 56, 94 Prut 103 pungă 89, 93 purceluş 80 i>u$c<2 93
putinei 75 puvoi 61, 94 puvon (dial.) 61
rac 89, 95 răchită 95 i?aâ« 101 rai 91, 94 rana 53, 89, 94 rapiţă 95 rariţă 94 răs- 70, 81 răscoală 91 răscruce 100 răscumpăra 71, 81 răscumpărat 71 răsface (a se) 71 răsfira 71, 81 răsfrînge 70 răsfundat 71 răspica 71 răsputea 71 răstălmăci 71, 81 răstimp 94 răsuci 70 rafrf 95 raz- 70 razoi 70, 81 război 93 răzbubui 71 răzda 70 răzdumica 71 răzgîndi 70 răzmiriţă 91 razna 68 v. rom. rece 100
126
INDICE
Vlâşceni 106 Vodiţa 106 voi 62 Voinea 101 voinic 93 vorbă 64 vornic 64 vrabie 95 frac/ 92 vraf 62, 95 vrajă 94 vrajbă 96 vrednic 92, 96 vreme 45, 94 vremelnic 75
za- 71, 81
zăbavă 96
zăbrea 93
zadar 68
zăduf 62, 94
v. rom. zăduh 62
za/og 63, 95
zare 94
zaW 95
zăuita 71, 81
zăurdi 71, 81
zavelcă 46
zaveră 92
zăvor 93
zburdalnic 72
zdravăn 92 zemnic 46 zglobiu 92 zirfar 92 zîmbi 56 zîmbre 56 zimbru 95 zimnic 46 Zimnicea 106 Zlata 106 zlătar 73, 92 Zlatna 106 zttccm 89, 94 zon 94
-as 73 oara" 61 beszéd 45 èz'&a 49 cse'ae 45 donga 58 Fehérvdr 103
-ac 72 -arc 72 ane 76 bănisti 78 căşirişte 78 cătunean 74 cătunişti 78 căvainic 78 cucutaş 73
MAGHIARA
Fejervdr 103 galamb 58 korong 58 KukiiUo 103 /a«Aa 58 mesgye 65 palast. 65
D. MEGLENOROMÂN
cudiţă 78 cupăcfmă 77 cupilaş 73 cuţitaş 73 -earc 74 -e? 76 ghiumac 72 gleznă 92 £pr6 92
/>esi 65 rcKa" 58 rikdcsol 49 rozsda 65 sze«£ 58 tompe 58 tompe 58
greblă 93 -ic 76 -mă 77 -îs 77 -j'sie 78 jimitic 76 juncac 72 L'umnican 74 Lundzi 55
CUVINTE
127
Lundziri 55 măţiniş 77 mijlucan 73 -nic 78 pidureţ 76 pri- 70 primării 70 pritorn 70 £ru- 70 prucăntari 70 pruvideari 70
^>H- 69
pucătari 69 purtiţă 78 puturnari 69 răs- 70 răscrep 71 rdstrucules 70 rtfe- 70 răzdau 70 răzmines 70 ruguzină 93
sicărină 77 troscăt 95 troscut 95 tuiagă 93 vărdăreţ 76 vrăpcan 73 zd- 71 zamnu 71 zantru 71
NEO-GREACA
dyyouTiwaç 57 fialxàç 60 Bagôârr/ç 60 fieôod 47 raoôhoa 60 yoerrâ 57 Aaoya/jiÉOTO 60 AaoyaurjQÔç 60 ôovfj.vixdhov 57
ZâfmQoç 57 Zov/j,7iqoç 57 xdoflovvov 57 xdofSœvov 57 xôyyoAîj 57 /layyôç 57 HeiQayaaxoz 47 geVra 57 dial. Rûmi 48
oâljxa 60 oanovviv 57 ocmdyviv 57 (o)(3dQva 60 ot'ra 47 Sxlafirfuol 47 ozovfinoQ 56, 57
POLONA
bahno 103 «gor 46 ufoga 79
prostah 72
RUSA
borozda' 43 burlak 72 kosynka 49
sZ«ga' 43 sieha 54 storona' 43
tes/a' 43 vremennik 75 vypusk 49
128
INDICE
-as 73 Baba 103 Bajko 101 Balota 101 Bela 104 beona 98 &j'<5fc 77 Bistricka 104 bogàtâs 73 .Bran 101 brana 60 brăzda 43 bràzdâs 73 oreg 60 Brezova 104 Brza 103 covjècic 97 Dajko 101 Dragomir 101 droplja 52 g/og 104 grăbic, 77
drvdnja 73
Bulgar 30
bakno 103 oorî' 90
SÂRBO-CROATA
agrafa' 99 korman 93 Kraljev 104 Krnin 104 lazicica 99 /zp<ro 104 iVfan 101 Mares 101 Mir ca 101 mzto 47 mlădie 61 Moga 101 nasamăriti 99 Negoje 101 iW&a 101 O/sno 105 52
Pa_/fa> 101 pte 60 p/w 105 Pocivaljka 105 pomăganja 73
105
Praxovo 105 pritka 46 putànja 73 putonog 79 Slana Voda sluga 43 stànac 54 stijèna 54 stjenjâk 54 strana 43 Topola 106 Topolovnik 106 fr-/o 47 Trnava 105 t<gar 46 Vlajko 101 a /a£ 60 Vrbica 106 viţeii 77 Vukan 106 xrăna 43 zi/a 100-
SLOVENA
TURCO-TĂTARA gagauz 3-1 ong/ 30
UCRAINEANA
oorfa 90 katerynka 49
/Ţyra 49
\
CUVINTE
129
VECHEA SLAVĂ ŞI SLAVA COMUNĂ
-a- 79	bradatü 60	darf* 68, 95
adu 94	orafü 104	dazda 95
agnîci 96	brazda 88	Dedü 101
-anije 61	brülogü 64, 94	de7« 94, 98
-anii 72	brüzü 103	destojnikü 93
	bujakü 72	dijakü 95
baba 88, 92	ou% 95	dtao 47, 93
Baba 101, 103	our/a 94	dlübokü 104
bal'tiny 61	bürtü 90	dlügü 104
6a«/a 93	öäfti 93	dobgdg 95
Banja 103	fry&if 49	dgbrava 55, 94
iasMî 94	oy/î 104	dobrü 104
becîstîniku 92	bystricü 104	Dobrü 101
6e7»ft' 95	byvolü 94, 104	dßöä 56, 104
6e7u 104		dobytükü 52
bllucugu 93, 104	casoslovü 95	<2oga 55, 58, 95
belu-\rgradu 104	casü 94	dospeti 47, 95
beseda 45	-ce- 72	dovedg 95
bezanije 91	ceorö 53	dragü 52, 60, 92
bezduna 52, 94	cepenü 95	dreveno maslo 99
6îcî 93	cestitü 58	drevo 99
blagoslovenije 75	ceta 58, 95	drobü 95
blagosloviţi 91, 95, 96	crai 45, 93	drozdije 93
Wato 60	-cT/i 74	drüsati 100
blazenu 92	cirai 52	drüzü 64, 92
bljudo 88, 93	«Wo 47	düxorü 94
ooozi 52, 88, 95	cVeda 95	duxovinikü 96
bogaţii 47, 92	crüküvinikü 96	dtoc« 89, 96
Bogdan- 101	crünü 104	dm« 64, 96
60/î 94	cWo 47, 95	dvoriba 64
oo/Yto 94	a<raa 94	dvorinikü 64
boljarinu 91		dvoriti 64
boluvană 94	danije 61, 95	*dyxorii 49
*borna 60	darovati 95	
133	INDICE	
-nikü 79	P<&ö 95	popreti 69
nosilo 47	pelynü 95	£0/»! 91, 96
novakü 105	perije 93	postii 96
novü 68	perina 95	potiri 96
nravü 96	peştera 94	potopii 94
	petîno 58, 93	potykati 69
obida 96	£î'/a 93	povesti 45, 96
obiste 68	Pirogostî 47	povonî 61, 94
oMiri 52, 96	pîstrii 57, 95	poxoteti 62
obitelt 74	pivînica 93	poxotî 93
oblgkü 93	pizda 89	pozării 94
odezda 96	pizma 92	pragii 60, 89, 93
paYca 94	61	praporii 96
ogarii 95	plătiţi 89	prasta 93
ogledati 58	p/esz 105	pravilo 47, 96
ograda 60, 93	plSsivii 92	praxu 62, 94, 105
ü&rco 47, 105	pleva 94	prazdîniku 91, 96
oAo/ü 96	plotunii 95	68
57	piiigü 89, 94	pre- 45
ofe/ 93	piükü 64, 95	prebegii 91
omegit 95	/>o- 70	prebogatii 70
ometü 94	pocivaliste 105	Predelii 105
opariti 89	pocrüniti 69	Predii 101
(moö? 68	pgdarî 57, 89	premezdije 65, 96
ostrovü 94	poditgorije 94	preseka 94
oticina 95	pogonit 53, 94	prestolii 96
otrava 94	jöpgm 89, 93	prevysij 70
ovisü 95	pokajati 69	pribegii 91
oxabiti se 105	poklonii 53, 95	pricina 96
	po/a 47, 89, 92	prisiipa 93
padina 89	poleno 93	pro- 70
pakosti 52, 95	polica 89, 93	prgdii 56, 94
pal'tü 61	pomenînikii 75	propasti 52, 94
pamg-tî 58	pomenit 45, 47	propovedati 70
pagkü 95	ponorü 94	prorocistvcvati 70
paziti 63	ponosü 96	prostit 92
\
CUVINTE
133
protivg 68	sablja 61, 93	stavilo 96
pyro 49	salnostî 61	siegü 93
	sara 93	stenica 95
Radu 101	seliste 94	stentnica 95
raj 91, 94	sini 61	stiklo 93
rafcö 89, 95	stpütü 52, 94	stlüpü 64
rakyta 95	sirakü 72, 92	siogü 89, 94
rana 53, 89, 94	Mio 47, 89, 93	Stojko 101
raskola 91	skiminikü 96	stoltnikü 105
rastgpu 94	sfo'itti 96	süpi>a 57
rasukati 70	shgpü 59, 89	stopanü 47, 54, 92
răzbiţi 70	skvrünavü 92	stradati 8oj
razboj 93	s/aöi"< 89, 92	strana 96.
razdavali 70	slama 60	straza 93
razîno 68	slanü 105	strexa 105
razmysliti 70	slava 96	strezati 79
razii- 71	stoa 89, 94	strübü 92
reca 95	Slovene 47	struna. 93.
reaY< 57, 58, 96	s/wga 92	strüvi 52
r epica 95	smedü 45, 92, 95	strüvo 95
resa 58, 92	*smentana 54	studü 100
Rimü 48	smetana 93	siuöa 92
rivini 92	srnirüna 96	südravinü 92
robiţi 58	smo/a 47, 95	sulica 93
?oou 91	smrüdü 105	sümesti 58
rodî'ft 95	snegü 105	sümetana 54
rogozina 93	snopü 94	süpasenije 75
"Ogoză 89, 95	soboli 95	süpasiti 96
rudînu 105	sgditi 58	sürokü 96
rumenii 95	Sokolü 101	stfio 89
raxo 47, 92	splina 92	süvada 52
rybîniku 105	sporü 96	süvora 93
rykati 49	*staina 54	swx« 105
rylici 49	*stană 54	sveklü 95
rys« 49, 95	starnî 54, 83, 96	svestilo 47
	Stanü 101	svestiniku 65, 93
134
INDICE
svëtû 99 svetil 58, 96
tajna 96 telïcï 105 tëskù 93 tzma 99 tïmïnica 53 ïma 94 tipikû 97 tlûkù 97 iocï/o 93 ïo/aga 93 tgpanù 56 tçpiti 89 topoli 105 toporû 93 «Ppû 58, 9a irèèa 96 irësngti 94 irëzvû 92, 96 ïrpoa 56 trçbica 93 troica 91, 96 troskotû 95 trùgû 93 triinû 103, 105 irûpû 89, 92 trûstï 52 tûma 99
ucenikû 93 ugoditi 46 *ugorû 46 îm/îc<t 93 ■umoriti 46 urqditi 46
-Hse- 80 usrûdije 46 ustojati 46 utrïnja 91, 96
valiti 89 to/zï 94 varïnica 106 «flczz 95 vecernia 91, 96 «ëaVo 45, 47. 93
aéfoz 94 veriga 93 veselije 92 veselii 96 w«s/o 93 wèi'i'z 45, 96 2;zVza 96 vinovaţii 92 vitezï 93 vixrû 62, 94 Vlad- 101 v'adyka 91 Vlaxû 106 Vliikanù 106 Vodica 106 Fq/- 101 vojnikû 93 voliti 62 vrabij 95 OT-acz 92 vratiti 89 vraxû 62, 95 vraza 94 vrazïba 96 vrédïnii 92, 96
vréme 45, 94 vrùba 106 vrùsta 94 vrùtiipù 52, 106 vrûxû 62, 94, 95 (aS,) /eio 95 Vulku 101 vùzduxîi 94 »Wra 49, 95, 106
xarï 62, 96 xotaru 94 xoxotati 62, 96 «rana 53, 93 xraniti 44, 89, 96 xrënû 45, 95 Xristosù 91, 96 jazZ/'ft' 46, 95, 96 xvala 96 xyzYzî 96
sa 68 zabralo 93 " zabyti 71 zaZz 89, 92, 104 zalogù 63, 95 sar/'a 94 zarzï 89, 93 zavorû 93 zelenû 100 zeratûkù 94 zidari 92 zimïnï 106 zitarï 73 zivina 05 zivotû 100
CUVINTE
135
ziza 104 zmij 89, 94 ^eti 95
zizda 104 zobriX 57, 95 zriitoa 96
zlătari 73, 92 zp&« 55. 56 zupami 91, 94
s/afo 106 zoluta 61 zvonii 96
zlobivu 92 zona 94