468
DESPEE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
DESPRE CLASELE AGRICOLE IN MOLDOVA
I.
entru a ne da sama de trecutul unui popor nu ne ajunge să cunoaştem în mod amănunţit istoria sa politică şi militară, adică: schimbările de domni şi de dinastii, revoluţiunile, rezboaele, sporurile şi scăderile de teritoriu. Mai trebuie să fim în stare să ne facem o idee exactă despre instituţiunile sale, despre naşterea şi desvoltarea lor.
Deşi aceste doue ramuri ale istoriei sunt destul de strîns legate una de alta, şi deşi cunoştinţa instituţiunilor politice a unui popor uşurează mult înţelegerea unor evenimente politice, totuşi istoria instituţiunilor a remas înapoia istoriei politice al cărei studiu este mai interesant şi mai uşor.
La popoarele din apusul Europei studiul acestor doue ramuri, deşi nu este respândit într'un mod egal, este cel puţin mai tot atât de înaintat şi nu mai lasă mult de dorit nici pentru una nici pentru alta.
La noi înse, dacă alcătuirea şi respân-direa istoriei politice a neamului a făcut progrese incontestabile, maî ales în anii din urmă, nu este mai puţin adeverat că studiul instituţiunilor trecutului nostru a fost lăsat într'o părăsire aproape desăvârşită.
Această negligenţă ’şî poate găsi explica-ţiunea in doue cause:
i. Depărtarea noastră subită şi completă de la toate obiceiurile şi instituţiunile vechi, şi crearea unui sistem întreg de aşezăminte noi şi iără trecut în ţară, au făcut să dispară orice interes practic de la studiul acelor obiceiuri lepădate.
2. Greutăţile cari întîmpină acest studiu la noî unde nu există absolut nici o lucrare anterioară, unde vechile archive de Stat au fost aproape distruse şi unde totul trebuie extras bucăţică cu bucăţică din nişte documente îm-prăştiete prin toate unghiurile ţereî şi scrise în mare parte într'o limbă streină, necunoscută la noi şi pe care nu avem ocasie a o studia.
Nu trebuie prin urmare să ne mirăm dar că vedem predomnind ideile cele mai greşite şi neştiinţa cea maî mare când este vorba de aşezămintele noastre din trecut.
Questiunea regimului proprietăţeî funciare din vechime şi a claselor agricole este cu bună seamă una din cele maî interesante în-tr’o ţară agricolă ca a noastră, şi maî ales în momentul de faţă când suntem în ajunul unor mesurî menite a completa reforma de la 1864.
Asupra acesteî questiunî. dacă facem abstracţie de câteva broşuri cu conţinut maî mult sau maî puţin fantastic, suntem reduşî la cele câteva pagine ale lui Nicolae Bălcescu: «Despre starea socială a muncitorilor plugari «în Principatele Române în diferite timpuri» publicate la 1846 în «Magazinul istoric pentru Dacia».
Acest articol, publicat în ajunul mişcăreî de la 1848, a fost scris sub influenţa curen-tuluî politic deatuncî şi a dorinţeî generoase de a face din clăcaşul român proprietarul solului pe care îl muncise timp de atâtea ge-neraţiunî.
Opiniunile susţinute de Bălcescu n’au fost combătute atuncî, căci eram departe de a poseda materialul de documente publicat şi adunat în urmă şi fiind că acele păreri erau de prea mare folos pentru realizarea dorin-
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
469
ţelor tuturor acelora care se îndeletniceau cu studiul istoriei Românilor.
Astăzi înse, când împroprietărirea clăcaşilor este un fapt îndeplinit, şi când documentele nimicind teoria lui Bălcescu sunt în mâna oricărui Român, care urmează discuţiunile istorice privitoare la noî, este lucru de mirare că această teorie nu este cu desăverşire refutată.
Ne propunem în studiul de faţă să dovedim cât este de greşită teoria luî Bălcescu faţă cu documentele cunoscute pănă acum şi a arăta pe scurt care sunt consequenţele logice ce credem că se pot trage din ele.
*
Bălcescu maî ânteî protestează în contra ideeî că descălecătorii Principatelor ar fi fost nişte cuceritori care ar fi cuprins aceste ţerî şi le-ar fi populat găsindu-le pustii; el repudiază maî ales idea că tot pămentul ar fi fost proprietate a Statului şi că împărţirea luî în proprietăţî private ar fi urmat prin voinţa şi dăruirea Stăpânitoriuluî.
Găseşte adeverată părerea Obşteşteî Adu-dărî a Moldoveî de la 1817, care, chemată fiind a dezlega această întrebare, ar fi dovedit prin citaţii de istorici şi acte ale Domnilor că Moldova era locuită la venirea luî Dragoş, că pămentul era împărţit în proprietăţi private şi că locurile Domneşti erau numaî locurile din pustiu, adică cele ce nu se stăpâneau de nimenî din nepomenit veac, braniştele Domneştî şi locurile tergurilor.
(Magazin istoric pentru Dacia Voi. II pag.
234)-
Că nevenind ca cuceritorî, căci nu aveau putere de a cuceri, n’aii putut robi şi deposeda un popor întreg, ci din potrivă aii trebuit să respecteze obiceiurile luî şi că prin urmare feudalitatea nu s’a putut introduce în ţară cu aceî domnî.
Munţii erau maî populaţî şi tot locuitorul a trebuit să’şî aibă moşia sa, şi drept dovadă spune că acum âncă ceî maî mulţî moşneni se află la munţi Că câmpia remăsese pustie pe seama Statuluî şi că din aceste locurî Domnia făcea daniî.
Că stăpenul pămentuluî făcu trei părţî din domeniul seu; din care doue le împărţi în părţî micî pe la coloniştii ce-î adusese din ţara de sus şi din ţărî vecine, şi cealaltă parte o cultivă prin adjutorul clăceî, adică a
unuî numer de zile de lucru, ce-î tăceau aceî colonişti.
Că stăpeniî acestor moşii, cu încetul abuzând de puterea lor, exploatară pe aceî colonişti, şi chiar le răpiră libertatea făcendu-î robi aî pămentuluî.
La început înse, fură puţini la numer aceî nenorociţi, cea maî mare parte a populaţiu-neî fiind rezaşî sau moşneni. Curend înse desposedarea acestora începu a se face, nu-merul lor a se împuţina din zi în zi şi mo-şiearele lor a se concentra în proprietăţî marî.
Proprietarii ceî marî dobândeau de la stă-, penitorî dreptul de scutire de dăjdiî pentru satele lor şi toată greutatea Statuluî remâind numaî pe moşneni, mulţî dintr’aceştia spre a scăpa de tirania guvernului şi spre a se bucura de scutirea dăjdiilor şi de protecţia unuî stăpen puternic, preferară a se vinde eî cu moşiile lor cu un preţ prea uşure; alţii fură împinşi acolo prin silă.
Mihaî Bravul fu primul Domn care legiui prin un aşezământ ca fie-care ţeran pe a cui moşie s’a afla să remâie Român vecinie.
Nu maî analizăm articolul maî departe căci el nu maî tratează questiunea de care ne ocupăm ci istoriseşte dezrobirea vecinilor şi înfiinţarea aşezămintelor de clacă care au înlocuit-o.
Să vedem acum cum se potrivesc alega-ţiunile luî Bălcescu cu documentele.
*
Din documentele cunoscute până azî rezultă că Domnii hărăzeau sau întăreau hărăziri anterioare sau mutaţiunî de proprietăţî teritoriale. Objectul daniei sau a întărire! este tot-d’auna specificat cu multă îngrijire, el este une-orî un loc din pustiu pentru a’şî înfiinţa un sat, un loc de silişte sau o silişte, un iaz sau loc de iaz, o prisacă sau un loc de prisacă, o poiană, o moară sau un loc de moară, înse în marea majoritate a cazurilor un sat (cejio), cu tot hotarul şi cu tot venitul. Cel maî vechili document, relativ la o posesiune teritorială, care’l posedăm, este uricul luî Iuga Vodă dat în Berlad la 3 Iunie 1374 (6882), prin care dăruieşte lui Iacşa Litavor, din satele domneştî, un sat pe ZubrauţCO. 1
1)	B. P. Hasdeu, Istoria critica a Românilor, Ed. II, pag. 89.
470
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOYA
Celălalt hrisov al lui Iuga Vodă, fără loc nici dată, vorbeşte de un loc pe Jijia.CO Din doue urice remase de la Roman Vodă, prin cel d’ânteî, dat în Roman la 30 Martie 1392 (6900), Domnul hărăzeşte luî Ianoş Viteazul trei sate pe Şiretă) iar prin cel d’al doilea dat în Suceava la 18 Novembre 1391 (6900) hărăzeşte luî Todor şi fraţilor seî Dumitru, Petru, Mihail şi Jurj fii luî Dragomir cel alb satul Vicşaniî -pe Suceava. (3)
De la Alexandru cel bun încoace avem numeroase documente care pe lângă sate enumerează ca posesiunî teritoriale dăruite sau întărite silişti, locurî de silişti, pustietăţî, poienî prisăcî etc. Aceasta este o dovadă că cuventul sat nu însemnează orî-ce soiu de posesiune teritorială, ci are o semnificaţiune specială.
în următoarele treî urice vedem maî multe speciî de proprietăţî teritoriale enumerate şi chiar în cele doue d’ânteî vedem că Domnul dă un loc pustiu ca acolo să se facă sat.
Suceava 5 April 1445 (6953). Ştefan Vv. întăreşte cumperătura făcută de Mihail Logo-fetul de la Costea Andronicovicî a silişteî numită Stănijeştî, şi maî dă luî Mihail Logo-fetul şi frateluî seu Duma satul la Brazet unde este Ciunca Stan şi unde a fost Ciunca Jurja şi mănăstirea luî Ciunca Stan şi un loc din pustiu lângă graniţa leşască, anume siliştea Gavrilovca ca să-şî facă sat. (4)
La 26 Ianuar 1453 (6961). Alexandru Vv. hărăzeşte mănăstire! Pobrata pe lângă altele: o poiană, o pustietate pe Neamţul cel mare, altă pustietate ca să-şî facă heleşteu şi loc de varatic şi să-şî aşeze un sat descriindu-i hotarul, 2 mori şi 2 locurî de morî. (5)
Suceava 9 Iuliu 1466 (6974). Ştefan cel mare, pentru mântuirea sufletească a neamu-luî seu, întăreşte mănăstireî Pobrata între altele toată dijma domnească din satele mă-năstireştî, un loc, o prisacă, şi loc de 2 pes-căriî, un Tatar al Curţeî domneşti de la Neamţu, scuteală deplină pentru prisaca mă-năstirei de la Botna.(6)
1)	M. Cogălniceanu, Archiva Românească,' Ed. II, Voi. I, pag, 14.
2)	Ilasdeu, Archiva Istorică, I i. pag. 8.
3)	Wickenhauser, Molda, Tom. I, fasc. 2, pag. 100.
4)	Ulianitzki, MaTEPiajiLi flJia hCt. Bihmhlixe Otho-meHiii Poccin IIojibiiih, Moi^aBm, Bajaxm h Typu,ra, pag. 66, No. 60.
5)	Hasdeu, Archiva, I. 1. pag. 102.
6)	Ibid. Ibid. I. 1. pag. 114.
Constatăm decî că Domnii deosebeau cu îngrijire diferitele speciî de posesiunî teritoriale ce donau sau întăreau şi că cuventul sat avea o accepţiune proprie şi însemna o specie particulară de posesiune teritorială.
De vreme ce în cele maî multe cazuri satul este objectul daniel sau a întăritureî, credem necesar să lămurim bine înţelesul cuvântului sat (cejio) din documente.
Noî susţinem că cuventul sat din urice are acelaş înţeles care ’1 are acest cuvent şi astăzi: că însemnează o adunare de case la ţară locuite de ţărani, adică de oameni a-gricultorî sau păstori.
Dovadă că sat vroea să zică şi atuncî o adunare de case, o găsim în următorul uric: Suceava 4 Maî 1443 (6951), Ştefan Vv. întăreşte luî Mihul scriitorul cumperătura sa de la Andreico şi de la fratele seu Luca, jume-tate de sat anume Bălăneştiî, partea ce este între pîrîu şi Tuto va şi cu toate casele ce sunt pe acel mal al pîrîului şi cu jumetate din hotarul ce atîrna de Bălăneştî. (0
Deşi cu greu s’ar putea imagina nişte case nelocuite putem dovedi cu prisosinţă că satele aveau locuitori, citând numeroasele urice prin care Domniî scuteau de biruri şi de angăriî pe oamenii locuind în unele sate.
Am putea cita în această privinţă un şir de urice cunoscute. Ne vom mărgini la citarea următorului uric:
Tergul de Jos 1458 (6966) August 31, Ştefan cel mare hărăzeşte mănăstireî de la Moldaviţa nişte Ţigani, şi da scuteală satului Borhineştiî a mănăstireî să nu âmble în-tr’ensul nici globnicî, nici ilişarî, să nu dea nicî podvoadă nici posad, nicî să muncească la morile domneşti, nicî vin să nu ducă, nicî desetină de stupi sau de porci să dea, nici la oraş la Suceava să nu lucreze, şi oamenii din acel sat să nu meargă la oaste decât când însuş Domnul va merge la oaste. (1 2 3 4 5 6). . . Prin urmare sat vroea să zică atuncî ca şi astăzi o adunare de case la ţară, locuite de ţăranî agricultori sau păstori, cari se hrăneau pe hotarul acelui sat.
înse, dacă Domnul dăruia acel sat cu tot hotarul, sau întărea posesiunea acelui sat cu tot hotarul, uneî a treia persoane, este evident că aceî ţăranî nu puteau fi proprietari pe pământurile pe cari se hrăneau.
1)	Ulianitzki, Op. citat, pag. 61. No. 55.
2)	Ibid.	Ibid. pag. 95. No. 84.
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
471
De vreme ce găsim asemene hărăziri sau întăriturî de sate din toate ungherile Moldovei, atât din Ţara de sus cât şi din Ţara de jos, de la munte şi de peste Prut, suntem siliţi să admitem existenţa pe toată întinderea Moldovei în veacurile al XlV-lea şi al XV-lea a unei numeroase clase de muncitori agricoli care nu erau proprietari pe pâmen-turile ce cultivau. Mai suntem siliţi a constata existenţa proprietăţeî mari la începutul Domniei moldovene.
Naşte acum întrebarea: care era condiţiu-nea acestor ţăran! stabiliţi pe moşiele marilor proprietar! ?
*
Este un fapt recunoscut că Romanii, de câte ori cucereau o ţară, să grăbea a face un cadastru. Vechii proprietari conservau numai parte din proprietăţile lor, cealaltă parte precum şi locurile pustii erau luate în posesiune de fiscul roman. Locuitorii a căror drepturi de proprietate nu erau recunoscute erau «glebae adscripti». în unele ţări, ca spre exemplu în Gallia, unde proprietăţi mari au existat înainte de cucerirea romană, parte din popor a fost «glebae adscripti» pe moşiele particularilor, alţii pe pământurile luate în stăpânire de fisc.CO
Condiţiunea acestor «adscriptices» sau colon! este destul de bine lămurită prin toate codicele romane şi este admis că instituţiu-nea colonatulu! era foarte veche la Roman!. Coloni! formau în Italia sub regimul imperial o mare parte din populaţiunea agricolă. Ei se numeau între dânşii «consortes» şi partea de pământ a unu! colon se numea «sors». Tot «sors» se numea şi porţiunea de pământ a colonilor militar! din numeroasele coloni! de veterani ce au fost stabilite de Roman! în toate părţile Imperiului. In aceste colonii, corpul, legiunea sau cohorta, era proprietarul solului şi veteranul era uzufructuarul. (2)
în Gallia erau proprietăţi mar! car! în parte cel puţin au fost recunoscute de Romani; este înse puţin probabil că asemine proprietăţi să fi existat în Dacia, şi dacă ar fi existat este mal puţin probabil că Romanii 1 2
1)	Dareste de la Chavanne, Histoii'e des classes A-gricoles en France, pag. 52.
2)	Ibid. ibid. pag. 70.
le-ar fi respectat. Rezboiul în contra Dacilor a fost un rezboiu de exterminare şi este de crezut că ţara întreagă a fost considerată ca proprietate a fiscului şi că mulţimea de colon! adusă de Trajan din toată lumea romană a fost stabilită împreună cu remăşiţele Dacilor pe pământul fiscului imperial sub regimul colonatulu!. Ar fi lucru de mirat ca soarta lor să fi fost mai fericită decât acea a colonilor militari. E posibil ca în urmă să se fi format proprietăţi mar! şi în Dacia, prin cumperăr! de la fisc precum se obici-nuia în alte provincii, înse cu bună seamă, când Aurelian a retras legiunile aceşti proprietar! s’or fi grăbit a trece şi el Dunărea cu tot ce era mai avut în provincie şi că în Dacia a putut să remâie numai populaţiunea seracă: colonii.
Mal este iar un fapt recunoscut că Barbarii, după ce cuprindeau vr’o provincie romană, puneau stăpânire nu numai pe pământurile fiscului, ci şi pe parte din pământul fie-căru! proprietar. Din tot pământul cât ş’il atribuise, o câtime însemnată era rezervată pe seama Regelui, iar restul era împărţit. Din partea rezervată Regelui, el conferă beneficii sau se păstra pentru noi împărţiri. Când o comunitate priimea un teritoriu, el era împărţit cu funia în părţi egale şi loturile erau trase la sorţi. Aceste loturi (sortes barbaricae) formau o proprietate ereditară înse ele cuprindeau obicinuit numai o casă cu grădina el. Restul teritoriului era rezervat comunei şi cuprindea locurile de arătură, de fânaţ, de imaş şi pădurile a căror întrebuinţare era comună şi administrată de sfatul membrilor comunităţel. (0
Barbarii mai dobândeau pământuri afară din teritoriul comunal fie prin cumperaturl, fie prin danii, fie prin alt titlu. Aceste pământuri erau cultivate şi ţinute în uzufruct contra unul tribut sau cens de colonii şi servii cari se găseau pe ele, şi sunt cunoscute sub numele de «Terrae in servitio». Iată ce zice Guizot despre aceste pământuri: «Tous Ies monuments attestent l’existence de terres tributaires. II ne faut pas entendre par la des terres qui payent un impot public, mais des terres assujetties envers un superieur â une redevance, â un tribut ou â un cens, et dont celui qui Ies cultive 1
1)	Dareste de la Chavanne. Op. cit. pag. 86.
47*2
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
ne possede point la pleine et entiere pro-priete.C1)
Este constatat că în Franţa o mare parte din moşiele mari a proprietarilor Gallo-Ro-manî au trecut prin cumpărare sau spoliare în mânile regilor barbari şi a şefilor subalterni fără ca condiţiunea cultivatorilor stabiliţi pe acele moşii să fi fost modificată. 0) Vrea să zică că colonatul roman departe de a dispare din Franţa o dată cu căderea Imperiului, a continuat a exista şi a dat naştere în evul mediu diferitelor clase de main-moriables. Aceşti «main-mortablesh ca şi colonii, de şi restrînşî în libertatea lor până la un punct oareş care nu erau toţi servi. EI, servii şi clasa celor numiţi «te nan-ciers libres» formau masa muncitorilor agricoli. Ţineau în uzufruct pământuri de a proprietarilor mari pentru cari plăteau arare ori o dare bănească iar în marea majoritate a cazurilor o dare în producte şi erau obligaţi la servicii manuale determinate cătră proprietari sau beneficiari. Acest uzufruct se numea «ţinere censivâ» (tenure censive) şi să deosibea de ţinerea feodală prin faptul că această din urmă era obligată numai la serviciul militar.
Ne este cu neputinţă de a determina soarta rămăşiţelor colonielor Trajane sub domina-ţiunea Goţilor, a Hunilor, a Gepizilor şi a Avarilor; suntem reduşi la simple ipoteze din care cea maî acreditată este că Românii au căutat în regiunile cele mai inaccesibile a munţilor un refugiu în contra urgiei năvălitorilor.
Deşi nu suntem maî luminaţi despre periodul următor, adică despre venirea Slavilor şi a relaţiunilor lor cu Românii, ipotezele cari le putem forma în astă privinţă sunt mult maî puţin hazardate.
Este ştiut că la Slavi era un principiu al dreptuluî lor tradiţional că pământul să nu fie proprietate particulară şi că posesorul să cade să aibă numaî uzufructul. (3)
Micele State Slavo-Române găsite de Un-gurî la venirea lor în Transilvania se născuse din contopirea elementelor Slave şi Române. 1
1)	Guizot, Essais sur Vhistoire de France. Acest pasagiu este citat de D-l Hasdeu în analisa ce face asupra hrisovului lui Ştefan Duşan în Archiva III, pag. 173.
2)	Dareste de la Chavanne, Op. cit. pag. 90.
3)	Pic, Zur Rumanisch-Ungarischen Streitfrage, pag.
245-
De vreme ce la Slavî era un principiu tradiţional ca pământul să nu fie proprietate particulară şi la Românî, urmaşiî vechilor colon! romanî, proprietatea privată a soluluî n’a putut să se formeze în timpul năvălirilor anterioare venire! Slavilor, este foarte natural că în stătuleţele rudimentare formate de aceste doue elemente, proprietatea privată a soluluî să nu fi existat.
Proprietatea particulară a soluluî neexistând nicî în tradiţiunile române nicî în cele slave, nu ştim de unde s’ar fi putut introduce. Conchidem prin urmare că Româniî în Ardeal înainte de venirea Ungurilor erau stabiliţi în cualitate de uzufructuarî pe solul ce cultivau şi care era considerat ca proprietate a Suveranului.
Această ipoteză este confirmată de documentele ungare din secolele al XIII lea şi al XlV-lea, care ne arată pe Românî stabiliţi pe proprietăţile fiscului' în cualitate de censi-tarî sau uzufructuarî şi trăind sub un regim propriu al lor şi foarte vechiu, de vreme ce este denumit în documentele Regilor ungureşti: «antiqua et laudabilis consuetudo Va-lahorum,(0 mos Valachorum, jus vlachicum».
Este bine constatat prin acele documente că Româniî trăiau în sate (in villis) sub ascultarea unor magistraţi ereditari numiţi knezî şi că fie-care avea uzufructul unei porţiuni de pământ numită sesiune. Obligaţiunile lor erau de trei categorii: cătră Stat, cătră proprietarul solului şi cătră kneaz. Statului î! plăteau impozitul: aşa numita quinquagcsima din ol, care era un impozit special al Românilor. Stăpânului teritorial îl făceau servicii în natură (reparări la castel, transporturi de lemne şi de proviziunî şi altele), iar kneazuluî erau ţinuţi să-I muncească câte-va zile pe an şi să-I dea mici contribuţiunî în natură. Knea-zul se folosea de pământul remas peste sesiunile sătenilor şi dreptul de a avea el singur crîşmă şi moară. El era ţinut să strîngă birul din care o parte oare-care îi era lăsată lui şi fiind judecător peste sat o a treia parte din gloabe îl aparţineau. (2) Mal era dator în timp de rezboiu să urmeze bandiera caste- 1 2
1)	Pic, Vber die Abstammung der Rumănen, pag. 148. Nota. 30. Kemeny, Knezen und Knezate in Megz. Sieb. 1846, II. 315.
2)	Vezi în ce priveşte Românii din Ardeal: Teoria lui Rossler de Xenopol, Die Romănen und ihre Afispriiche de P. Hunfalvy, Die Abstammung der Rumănen de Pic, în care questiunea este tratată pe larg.
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
473
luluî călare şi bine armat, une ori singur, une*orT însoţit de unul sau doi tovarăşi.
Domeniul feodal nu cuprindea numai veniturile directe: renta solului, veniturile morilor, a crîşmelor şi ale altor monopoluri şi serviciile manuale (corvees) a supuşilor, obicinuit mai cuprindea pe lângă aceste numite directa (la directe) si justiţia(0 (la justice).
Justiţia era dreptul ce’l avea proprietarul feodului de a fi judecător pe teritoriul seu.
Competinţa sa judecătorească nu era tot-d’auna aceiaş, une-ori era aproape fără res-tricţiune, înse aceasta era escepţiune şi obicinuit era restrînsă şi limitată.
Dacă comparăm regimul sub care trăiau Românii din Ardeal în evul-mediu cu feoda-litatea din Apusul Europei vedem că modul ţinere! pămentuluî de cătră sătenii român! era o ţinere censivă sau un uzufruct, iar knezatul nu era alt-ceva decât o justiţie ereditară cu puţine venituri directe, proprietarul pămentului fiind Regele, fiscul, un Nobil sau
0	comunitate religioasă.
Găsim pe Români trăind sub acest regim nu numai în Ungaria: coloniele lor în Ga-liţia erau asemine organizate şi administrate după dreptul i omân (na prawie woloskiem(2).
Existenţa unei populaţiunî stătătoare în Moldova înainte de descălicare nu se maî pune astăzi în îndoială. Această populaţiune avea oraşele ei şi forma chiar Stătuleţe rudimentare ca knezatele Bolochovene din Nordul Bessarabiei actuale şi principatul Berla-dean, vasal al Principilor de Halici unde domnea la 1134 Ivanko Rostislavici.
Găsim o puternică dovadă despre existenţa unei populaţiunî stabilite în Moldova înainte de descălicare în rostirea vechilor urice. în toate uricele lui Alexandru cel Bun în care Domnul nu descrie hotarul satului hărăzit sau întărit, el zice: iar hotarul acelui sat să fiă pe vechiul hotar, unde din veci s’au locuit: (isx^a K-Eisa gmshbmh). (3) într’un document de la 1407(4) găsim chiar expresiunea
AM CEM CO BCUMII CBOHMH CTAphIMH XOTafMMH
iMKh H^h BBisa B^nroro, adică doe sate cu toate 1
1)	Dareste de la Chavanne, Op. cit. pag. 340 şi următoarele.
2)	Hasdeu, Archiva, I. I. 15 3 •
3)	Wickenhauser. Moldawa, I Heft, pag. 59--60.
Wickenhauser. Molda, I Bând, pag. 172.
Wickenhauser. Gesch. d, Kloster Woronetz und Putna,
1	Bd. 2-tes H. pag. 147.
4)	Ep. Melhisedek Cronica Huşilor, Apendice, pag. 3.
hotarele lor cele vechi ca din veacul veciei.
Expresiunea obicinuită însă este : K»p Kiuîii (DffiiiBftitii, «unde din veci s’au locuit» şi Academia română posedă un uric de la Alexandru cel Bun din 28 Ian. 6917 (1409) prin care hărăzeşte lui Jurjea Ungureanu maî multe sate: cu vechile lor hotare unde din veci s’au locuit.
Este admis astăzi că descălecarea Iu! Dra-goş nu a putut avea loc înainte de anul 1343 ŞÎ prin urmare de la descălecare până 1407 avem un interval de 64 an! maximum. Nu poate încăpea îndoială că la 1407 trăiau âncă mulţi oameni car! în tinereţele lor ve-zuse pe Dragoş şi faptul descălecăreî trebuia să fie âncă în mintea tuturor. Expresiunile din veci şi din veacul veciei nu se pot aplica decât la o epocă foarte îndepărtată şi nu pot însemna alt-ceva decât că nimeni nu maî ţinea minte de timpul în care acele sate fusese aşezate şi prin urmare că erau stabilite pe acel hotar mult înainte de descălecare. De vreme ce găsim una din aceste doue expresiunî în toate uricele Iu! Alexandru cel Bun unde hotarele nu sunt descrise, avem proba că existau sate în Moldova înainte de venirea luî Dragoş.
Ştim că cel puţin o parte din populaţiu-nea Moldove! era română, căci Românismul Bolochovenilor nu este pus în îndoială de nimenî şi existenţa uneî populaţiunî române în Episcopatul Cumanilor, adică pe ambele maluri ale Milcovuluî, este constatată prin actele Episcopilor şi bulele Papilor.(0
Slaviî formau şi eî un element numeros în Moldova la care trebuie să adăogăm re-măşiţele Cumanilor, a Pecenegilor şi a Tătarilor.
*
Am vezut că proprietatea teritorială particulară nu era nicî în tradiţiunile Românilor nici în acele a Slavilor şi e foarte positiv că nu a putut fi introdusă de Cumanî şi de Peceneg! în Moldova. Aceste doue popoare, erau de origine turanică şi rude de aproape cu Turcii. La Turc! până astăzî, după cine! secole de contact cu popoarele europene Sultanul este proprietar a întregului sol otoman. Apoî Cumani! şi Pecenegi! erau doue
1; Fejer, Codex Diplomaţicus 2. 399. — Teutsch u. Firnhaber, pag. 45.
Revista Noua. I. — XII. — 27,827.
60
474
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
popoare nomade şi prin urmare ar fi absurd de a pretinde că eî au putut aduce idea proprietăţeî particulare a solului în Moldova.
Am vezut că uzufructul sau ţinerea cen-sivă era toarte uzitată în Apusul Europei, pe de altă parte am constatat că Românii din Ardeal erau nişte uzufructuarî stabiliţi pe pămenturile coroanei sau a nobililor, şi că trăiau sub un regim propriu al lor; că în Galiţia asemine Românii erau nişte censitarî stabiliţi pe pămenturile proprietarilor, după obiceiul roman, iar pe de altă parte am constatat că existau în Moldova înainte şi după descălecare sate de ţărani care nu erau proprietari pe pămenturile compunend hotarele satelor. Conclusiunea logică care se impune este că locuitorii satelor din Moldova, în cea mai mare parte Români şi Slavi, erau supuşi aceluiaşi regim ca şi Românii din Ardeal şi din Galiţia: obiceiului roman. Dar n’avem nevoie să recurgem la ipoteze, căci avem dovezi pozitive că locuitorii satelor în Moldova erau stabiliţi pe acele sate în cua-litate de UZUFRUCTUARÎ.
Am vezut că în Ungaria şi în Galiţia satele româneşti erau administrate de judecători ereditari numiţi knezî. Noî găsim knezî şi în Moldova.
De multe orî în documente găsim expre-siunea: «satul cutare unde a fost cutare». In unele în loc de un nume numai găsim numele însoţit de calitatea de kneaz, jude sau vataman.
a)	. Prin uricul din 28 Decembre 6936 (1427) Alexandru cel Bun întăreşte lui La-zer, Stancul şi Costa, fii Vornicului Ivan a lor ocină şi le dă în ţara Moldovei satul Dobriniî pe Humora unde este mănăstirea lor şi le mai dă âncă la acea biserică trei sate sub codrul cel mare şi a-nume: unde a fost vatamanul Minko, al doilea la iazul lor, şi al treilea unde au fost Kneazul Stan.O)
b)	. Alexandru cel Bun prin uricul din 25 Decembre 6930 (1421), hărăzeşte panului Buhuş pentru credincioasele sale slujbe satul Cuciurova unde au fost vatamanul Gher-man.O) 1 2
1)	Wickenhauser, Gesch. d. Kloster Ho mo 7', St. Onu~ fri, Horodnik u. Petrautz, pag. 83.
2)	Ulianitzki. No. 26, pag. 27.
c)	. Suceava, 6946 (1438) Iunie 20. Ilie şi Ştefan Vv. întăresc schimbul făcut de Stroie a jumetăţei satului unde a fost Ungurul Gheorghe cu Hudici Vornicul pentru Roh-tinez cu toate fenaţele, şi maî hărăzeşte lui Hudici o pustietate pe Halma neagră, numită Hliboca şi un sat pe drumul mare la gura Borodacului unde a fost kneazul Mihaî, iar hotarul acelei pustietăţi cât va trebui pentru ca să poată exista un sat.(0
d)	. Petru Vv. 6963 (1455) Iuliu 20 întăreşte, lui Mihul Logofetul pentru a lui dreaptă slujbă satele: anume unde este curtea lui la Şiret, unde au fost Negoieva şi Prâtânoşiî şi la gura Pobratei unde sunt jujî Crâste şi Danciul, amendoue judeţele A*)
e)	. Ştefan Vv. 6942 (1434) April 24 întăreşte lui Popa Iuga hărăzirea părintelui seu Alexandru Vv. satele Buciumeniî unde este casa lui şi Miteşti unde este jude Micola, al treilea pe iazul nostru Goroeaceştî, al patrulea deasupra Buciumenilor anume Radeşaniî, şi la verful Liubanuluî Mânzaţî şi la gura Studenţeî Temeşeştî, amendoue părţile de judeţ şi Strîmba din verf până la gură. (3)
f)	. Ştefan cel Mare 6996 (1487) Decemb.
15, cumperă satul Negoieşti de pe pîrîul Negru, jumetate	de satul	Gostiieştî	pe Negrul pîrîu, parte	din sus,	apoi	doue	sate	ce
sunt pe Moldova, anume Poiana, unde fură kneziî Băloş şi Danciul, şi satul Ciorsăceştiî pe Moldova, apoi hărăzeşte sus numitele sate Mitropoliei din Roman enumerându-le din nou şi în acea enumeraţiune satele Poiana sunt numite: şi Poiana ambele judeţe, h no-AEHft (Oca îkh&ehih. Descriindu le hotarele zice într’altele: şi iarăş acea privilie ce este de la moşul nostru Alexandru Vv. pe Poieni pe ambe părţile........(4)
Vedem că într’acest de	pe	urmă	uric	se
vorbeşte de doue sate Poiana şi de doi knezî într’un loc, în alt loc de doue judeţe şi în al treilea de doue părţi Poiana.
în documentul d) se face menţiune de doî juzî Crâste şi de doue judeţe, în documentul e) de satul Miteşti unde este jude Micola şi de satul Temeşeştî amendoue părţile de judeţ.
1)	Wickenhauser, Bohotin od. Geschichte der Stadt Czeimovitz, I. Heft, pag. 65.
2)	Ulianitzki, No. 76, pag. 84.
3)	Ulianitzki, No. 36, pag. 42.
4)	Melhisedek, Ci'onica Romanului, pag. 134.
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
475
Oare ce vrea să zică expresiunea <oea skh-
JţEvIIM ?
Domnul Hasdeu în Archiva istorică (O traduce a>Ea JKîîAE'ini prin ambele judeţe şi maî adaoge un (sic), fără a explica alt-fel această expresiune.
Pre Sfinţia Sa Episcopul Melhisedek înse face o notă (2) în care explică că Poiana ambele judeţe vrea să zică că satul Poiana era pe jumetate în judeţul Romanului şi pe ju-metate în judeţul Niamţuluî; că judeţe însemna ceia ce înseamnă şi astăzi, un district sau un ţinut, că în Ţara Românească s’a conservat acest cuvânt până azi şi exista în Moldova pe timpul lui Ştefan cel Mare, că Hurul spune că datează din o profundă an-tiquitate şi în fine că Petru Rareş făcând o nouă împărţire a ţărei a înlocuit judeţele prin ţinuturi.
Noi susţinem că expresiunea «ambele judeţe» are un sens cu totul diferit.
Se poate că cuvântul judeţ în accepţiunea de «district» să se fi păstrat în gura poporului din Ţara Românească din o profundă anliquitate şi până azî, înse ceia ce ştim sigur este că acest cuvent în documeutele slavone din Muntenia nu este tradus prin ffiBAEHh, ci prin (abreviaţiune a cuvântului c^hdKO, judicium). Chiar în actele oficiale scrise româneşte se zicea până la începutul secolului nostru: moşia cutare ot sud Dolj, sau sameşia ot sud Mehedinţi sau ot stid Ilfov.
Ar fi lucru de mirat ca gramaticii slavoni din Ţara Românească unde cuventul judeţ era în gura tuturor să-l traducă prin şi cei din Moldova, unde după cât ştim s’a zis tot-d’auna ţinut să traducă acest cuvent ţinut în limba slavonă, nu, prin un cuvent slavon ci prin un cuvent românesc neuzitat în Moldova pentru accepţiunea de district.
Dovadă că în Moldova se zicea de la început KOAOCTh şi nu	ne dă însuş Pre
Sfinţia Sa în cronica Românului citându-ne uricul luî Alexandru cel Bun din 16 Sep-tembre 6916 (1407) prin care dăruieşte bise-riceî Sfintei Paraskevei din Roman satele Leucusouţiî şi unde a fost Braţul precum şi un vad pe Moldova care este mai jos de Târgul Romanului şi care face parte din a-celaş ţinut n CToponm|ii mc tom boaocth. (3)
1)	Hasdeu, Archiva, pag. 74.
2)	Melhisedek, Cronica Romanului, pag. 144.
3)	Melhisedek, Cronica Romanului, pag. 101.
Drept dovadă că în timpul lui Ştefan cel Mare BonocTh era cuventul întrebuinţat pentru district vom cita uricul din 19 August 6980 (1472)0) unde satele Bodeştii, Tatariî, Jurcanii şi Pobrota sunt desemnate ca făcend parte din ţinutul Sucevei, ot cidjabckon bo-
HOCTM.
Din toate documentele posterioare lui Ştefan cel Mare citate de P. S. S. Episcopul, în Cronica Romanului găsim cuventul BOAOCTh întrebuinţat pentru «ţinut» (2) afară de un singur document de la Petru Rareş(3) în care este înlocuit prin jţEpffiftBA.
Noi am dovedit, că înaintea lui Ştefan cel Mare, în timpul Domniei sale şi după densul, cuventul BOAOCTh era întrebuinţat de gramaticii Slavoni pentru a desemna un district, dar Pre Sfinţia Sa nu ne-a dat singura probă care ne-ar fi putut convinge: adică să ne arate un singur document slavon în care cuventul	ar fi însoţit de numele unul
din ţinuturile Moldovei.
Suntem prin urmare în drept a respinge interpretarea ca fiind cu totul greşită.
Noi zicem că cuventul sbb^emin vine de la îKBftE, şi că nu înseamnă alt-ceva decât cir-conscripţiunea în care Judele ’şî exercită ju-risdicţiunea lui. Zicem că Jude, Kneaz şi Va-taman sunt termeni sinonimi pentru a desemna pe magistraţii rurali numiţi knezi în Ungaria şi Galiţia sub a căror ascultare satele româneşti se găseau în acele ţerî.
Dacă satele româneşti din Ungaria şi Galiţia aveau un regim propriu al lor, existând de timp imemorial, este natural că satele româneşti din Moldova să fi fost şi ele administrate de un regim analog.
De vreme ce videm din documente că numerul juzilor corespundea cu numerul judeţelor, că acolo unde este un jude este un judeţ, acolo unde sunt doue judeţe sunt doi juzi sau doî knezi, constatăm:
i° că kneaz trebuie să fie sinonim cu jude de oarece unul ca şi altul are administraţiu-nea unui judeţ.
2° că numerul juzilor saii a knezilor este în raport direct cu numerul judeţelor; fie cărui judeţ corespunzând un jude sau un kneaz.
1)	Hasdeu, Archiva, I. 1. pag. 124.
2)	Mehisedek, Cronica Romanului, pag. 189, 196, 201, etc.
3)	Ibid. pag. 159.
476
DESPRE CLASELE AGRICOLE ÎN MOLDOVA
3° se pare că fie-care sat forma un judeţ deosebit, de oarece nu găsim nici odată doî juzî sau doî knezî pentru un singur sat. (Spre exemplu în cazul knezilor Băloş şi Danciul avem doue sate deosebite şi formând doue judeţe deşi poartă acelaş nume de Poiana).
Am vezut deja că locuitorii satelor din Moldova nu puteau fi proprietari pe pământurile ce cultivau, ca şi Românii din Ungaria şi Galiţia; similitudinea între regimele lor agrare devine şi maî mare în urma consta-tăreî că atât la unii cât şi la ceilalţi satele erau sub autoritatea unor magistraţi sau judecători numiţi knezî în Ungaria şi Galiţia; vatamanî, knezî şi juzî în Moldova. Am putea poate, fără a fi taxaţî de prea mare prezump-ţiune, să conchidem că atât uniî cât şi alţiî erau uzufructuarî pe pământurile cari alcătuiau hotarele satelor. Nu suntem în^ă siliţî să recurgem la prezumpţiunî căcî avem în această privinţă dovezî temeinice.
Documentele din secolile al XVII-lea şi al XVIII-lea ne arată că maî multe moşiî din Ţara de sus erau împărţite în parcele egale pe fie-care moşie, dar variând de la o moşie la alta şi numite jirebii. Fie-care jirebie avea parte în vatra satuluî, în câmp şi în pădure de o potrivă. Vom cita spre exemple documentele următoare : Cartea de judecată de la Ion Neculaî Mavrocordat Voevod 7254 (1746) Oct. 10(1), citează o mărturie hotar-nică din velet 7176 (1668) Iuniu 12 de la Ursul Vornicul, Rugină Spătariul şi Vasile Holovca, în care mărturie aşa s’au aflat scriind: că vrând Miron Costin Logofetul a-şî alege părţile sale de cumpărătură ce aii avut în-tr’acel sat Silişeul de Sus, despre Andrian Paharnicul, din poroncă Gospod, aii mers a-ceştî rânduiţî hotarnicî de maî sus numiţî şi după obiceiii strîngând oameni bunî împrejuraşi, şi luând sama pe zapisele vînzătorilor au făcut satul jirebiî, şi s’aii venit cumpărăturile iuî Miron Costin Logofetul 27 de jirebii şi cumpărăturile lui Andrian Paharnicul s’aii venit 15 jirebiî pol şi din tot satul arată mărturia hotarnică că aii remas numai 3 jirebiî a unui rezeş, a Diaconuluî, ficiorului luî Gheorghe Ciornohut necuprinse în cum-
1) T. Codrescu, Uricar, Voi. VIII, pag. 1.
pârâturile acestor boieri.....................
.........aii ales fieşte căruia părţî, uniî de
cătră alţiî precum acestor boieri de maî sus numiţî aşa şi a rezeşuluî acestuia a luî Ciornohut aşa după cum arată maî sus pe jirebie puind şi semne de hotar pe unde s’aîi căzut, încheind tot satul împrejur cu semne, înse şi pe alte treî jirebii acestuî rezeş de maî
sus numit.....................................
In mărturia sus citată se constată că au âmblat acel sat în 44 !/2 jirebiî 26 jirebiî cumpărate de Balica Hatmanul şi Costin Vornicul stăpânea Miron Costin Logofetul, iar acum Macri, iar 18 ]/2 jirebii Andrian Paharnicul cu 3 jirebiî cumpărate de la Diaconul fiul luî Gh. Ciornohut şi stăpâneşte azî T. Curt: Mesurându-se toată moşia în treî locuri s’au venit de fie-care jirebie 35 stânjenî 2 palme în capătul din jos, 25 stânjenî la mijloc şi 15 stânjenî la capătul din sus. (0 Vasile Lupul 7144 (1636) Iuniu 20 întăreşte cumpărătura făcută de Ionaşco Dârman de la Grigore din Lipăeştî a uneî jerbie, partea luî de la satul Lipăeştî cu parte de loc, pământ şi sat şi cu tot venitul; şi de la Lupul altă jerbie din sat din Lipăeştî, Domnul întăreşte acele doue jerbiî cu tot venitul din vatra satuluî, din câmp şi din pădure. 0) Gheorghe Ştefan 7165 (1657) Martie 9 întăreşte luî Grigoraş cu Gherman, ginere luî Gr. Tăutul, pârcălab şi fraţilor seî, a lor drepte ocine şi moşiî din ispisoc de împărţire ce aii avut Grigore Tăutul cu fraţiî seî de la Vasile Vv. şi s’au venit în partea luî Grig. Tăutul jumătate din a treia parte din satul Cordăreniî şi jumătate din treisprece
jirăbiî pol din satul Săpoteniî...............
iar frateluî şeii Neculaî jumătate din a treia parte din satul Cordărenî şi iarăş jumătate din cele 95 pol jărăbiî din Săpotenî şi cu 2
jărăbiî din Silişăii.......(3)
Vasile Lupu 7145 (1637) Iuniu 2 întăreşte cumpărătura făcută de mănăstirea Homor de la Huhura şi de la Lateş a 6 jirebiî din satul Baiaşeştiî pe care aveau ispisoc de în-tăritură de la Petru Vv. în ţinutul Suceveî în vatra satuluî, în câmp şi în pădure şi cu tot venitul........(4)
1)	T. Codrescu, Ibid. pag. 5.
2)	T. Codrescu, Op. cit. Voi. 10, pag. 45.
3)	Ibid. pag. 99.
4)	Wickenhauser, Molda. Geschichte der Kloster Homor, St. Onufri, Harodnik und Petrautz, pag. 113.
DESPRE CLASELE AGrRICOLE ÎN MOLDOVA
477
Eustratie Dabija 7171 (1663) Ian. 4 întăreşte stăpânirea mănăstire! Homor pe acele 6 jirebii din satul Baiaşeştî cu părţile din vatra satului, din câmp şi din pădure şi cu tot venitul. (O
In hotărnicia făcută de Metzger la 15 Ianuarie 1782 aceste 6 jirebii sunt numite 6/30 din satul Baiaşeştî. (2)
Am putea cita âncă foarte multe documente în care se vorbeşte de jirebii, credem însă că cele de maî sus vor fi de ajuns pentru a ne. putea da samă.
In Ţara de Jos videm că unele moşii sunt împărţite în părţi egale pe aceeaşi moşie înse variând de la o moşie la alta şi numite pămenturî.
P. S. Episcop Melhisedek în cronica Huşilor ne citează mai multe acte unde este vorba de — pământuri— :
Teodor şi Kiriak Postolaki, şi Vasile, toţi Burgheleştî, vând lui Varlaam Episcopul partea lor din Dolheşti 20 —pămenturî— câte 1 zlot bătut preţul unui — pământ —.
Ştefan nepotul Baeşoaeî vinde luî Varlaam 4° Va —pămenturî— din Dolheştî. (3)
7214 (1706) Martie 23. Mărturia Mitropo lituluî şi a boierilor la mâna luî Antioh Can-temir Vv. precum că Iftodi feciorul luî Ga-vril a vândut luî Antioh Cantemir un bătrîn şi jumătate din satul Chircanî drept 50 leî bătuţî. S’au ales acel bătrân şi jumătate care cuprinde jumătate din Chircanî, şi într’acel bătren şi jumătate s’au aflat 60 pămenturî, şi pămentul câte 30 paşi în frunte. (4)
Suntem siliţi a constata similitudinea deplină între păment şi jirebie. Atnendoue sunt egale pe aceiaş moşie şi variază pe moşiî osebite, şi amendoue au parte în vatra sa-tuluî, în câmp şi în pădure. Această de pe urmă particularitate care am constat-o pentru jirebii o constatăm şi pentru pămenturile din cel de pe urmă document citat, căcî dacă cele 60 pămenturî alcătuiau un bătren şi jumătate, adică jumătate din tot satul Chircaniî, este evident că trebuia să aibă parte totalitatea acelor 60 pămenturî, şi prin urmare fiecare din ele în vatra satuluî, în câmp şi în
1)	Wickenhauser, Op. cit., pag. 116.
2)	Wickenhauser, Ibid.
3)	Melhisedek, Cronica Huşilor, pag. 161.
4)	Melhisedek, Cronica Huşilor, pag. 163.
pădure. Credem dar că suntem în drept a conchide că pămenturile din Ţara de Jos corespundeau jirebielor din Ţara de Sus Dar ce erau acele jirebiî ?
Dl Hasdeîî în Archiva Istorică analizând Hrisovul mănăstirii Sfinţilor Arhangelî din Prizrend dă următoarea definiţiune despre cuvântul —jirebie— sau — girebie —.
Girebie : soarte sau uzufruct(0
Şi distinge în Imperiul ţaruluî sârbesc următoarele felurî de jirebie :
i° Girebia vlastelsko, proprietate uzufruc-tuară nobiliară supusă uneî prestaţiunî în grâii, o zi de muncă la fâneţe, de asemenea ceva la vie şi însoţirea egumenuluî în călătorie.
2° Girebia poporvko, proprietate uzufruc-tuară preuţască supusă unuî numer intermediar de munci şi de dărî agricole, a cărora cuantitate nu se poate defini.
30 Girebia neropşino proprietate uzufruc-tuară ţărănească subdivisă în treî varietăţî, ChfiEZiiE, Sârbii, Baacih, Româniî şi ftpEAitâciH Arnăuţiî. (2)
Concluziunea care să impune în urma a-cesteî explicaţiunî este că jirebiele sau pămenturile constatate prin documentele citate maî sus eraii parcelele uzufructuare a ţăranilor din Moldova.
*
Am constatat că ţăraniî nu puteau fi proprietari în satele care prin uric Domnesc erau dăruite sau întărite uneî a treia persoane; am constatat similitudinea organizăreî săteştî a Românilor din Ungaria şi Galiţia cu satele din Moldova, fiind probat că aceî Românî ţineau pămenturile pe care erau stabiliţi în uzufruct. Acum maî constatând că existau sate în Moldova împărţite fie-care în porţiuni egale, purtând numele chiar de uzufruct, credem că am dovedit pe deplin ipo-tesa care am emis-o maî sus: adică că locuitorii satelor Moldoveî erau înainte de descălecare, şi după aceasta, stabiliţi pe pămenturile ce cultivau în cualitate de uzufructuarî sau censitarî.
RADU ROSETTI.
1)	Hasdeîi, Archiva, IIÎ, pag. 173.
2)	Hasdeu, Ibid.