LI VIU REBREANU JURNAL II Text ales şi stabilit de PUIA-FLORICA REBREANU Addenda, note şi comentarii de NICULAE GHERAN DOCUMENTE LITERARE Toate drepturile rezervate Editurii Minerva EDITURA MINERVA Bucureşti - 1984 Cuvînt înainte In sfîrşit, după multe programări în planurile editurilor „Cartea Românească" şi „Sport-Turism", primul volum din Jurnalul lui Rebreanu a apărut la...„Min°rva". De fiecare dată, schimbarea firmei s-a produs concomitent cu primenirea formulei de editare, cu remanierea colectivului de autori (uneori la cererea împricinaţilor, săturaţi de un hamalîc sinistru, care, după ani de trudă, ameninţa să nu se mai termine). In pofida întârzierilor, cartea nu avea decît de cîştigat de pe urma interminabilelor discuţii purtate în jurul ei. Nu vom pregeta deci să aducem omagii confraţilor editori, care, pe drumul aceloraşi străduinţe, au încercat, chiar şi fără izbîndă, să reproducă întocmai însemnările zilnice ale ctitorului romanului românesc modern. Mai mult decît toţi cititorii, ei ştiu ce înseamnă asperităţile muncii din subsolul marii întreprinderi, imprevizibilele greutăţi la care te supune propria-ţi onestitate cînd vrei să reproduci cu fidelitate textul ilustrului predecesor. Este ca şi cum ai încerca să schimbi o monedă rară, ieşită din circulaţie, într-o piaţă în care nu te izbeşti tot timpul de numismaţi. Şi totuşi, minunea s-a produs, editarea în mai multe volume a Jurnalului fiind „oul lui Columb". Procedînd altfel, ne-am fi întrebat poate şi acum ce şi cît putem vorbi despre unele împrejurări tragice din istoria românilor, aflaţi adesea la răspântia vuiturilor, situaţii acute ce au sensibilizat profund conştiinţa scriitorului.. Este aproape o impietate să mai rostim adevărul că Rebreanu şi-a iubit Ţara, că gîndurile lui erau ale unui întreg neam ameninţat să-i fie sfîrtecat pământul, că este absurd să-i punem la îndoială buna-credinţă, fără să fim copleşiţi de povara acuzaţiilor gratuite. A trece cu „discreţie" pe lîngă însemnările sale nu înseamnă altceva decît a menţine în circulaţie opiniile eronate formulate cu trei decenii în urmă, V LI VIU REBREANU JURNAL II Text ales şi stabilit de PUIA-FLORICA REBREANU Addenda, note şi comentarii de NICULAE GHERAN DOCUMENTE LITERARE Toate drepturile rezervate Editurii Minerva EDITURA MINERVA Bucureşti — 1984 Cmînt înainte în sfîrşit, după multe programări în planurile editurilor „Cartea Românească" şi „Sport-Turism", primul volum din Jurnalul lui Rebreanu a apărut la...„Min°rva". De fiecare dată, schimbarea firmei s-a produs concomitent cu primenirea formulei de editare, cu remanierea colectivului de autori (uneori la cererea împricinaţilor, săturaţi de un hamalîc sinistru, care, după ani de trudă, ameninţa să nu se mai termine). în pofida întârzierilor, cartea nu avea decît de cîştigat de pe urma interminabilelor discuţii purtate în jurul ei. Nu vom pregeta deci să aducem omagii confraţilor editori, care, pe drumul aceloraşi străduinţe, au încercat, chiar şi fără izbîndă, să reproducă întocmai însemnările zilnice ale ctlitorului romanului românesc modern. Mai mult decît toţi cititorii, ei ştiu ce înseamnă asperităţile muncii din subsolul marii întreprinderi, imprevizibilele greutăţi la care te supune propria-ţi onestitate cînd vrei să reproduci cu fidelitate textul ilustrului predecesor. Este ca şi cum ai încerca să schimbi o monedă rară, ieşită din circulaţie, într-o piaţă în care nu te izbeşti tot timpul de numismaţi. Şi totuşi, minunea s-a produs, editarea în mai multe volume a Jurnalului fiind „oul lui Columb". Procedînd altfel, ne-am fi întrebat poate şi acum ce şi cît putem vorbi despre unele împrejurări tragice din istoria românilor, aflaţi adesea la răspînti'a vuiturilor, situaţii acute ce au sensibilizat profund conştiinţa scriitorului. Este aproape o impietate să mai rostim adevărul că Rebreanu şi-a iubit Ţara, că gîndurile lui erau ale unui întreg neam ameninţat să-i fie sfîrtecat pămîntul, că este absurd să-i punem la îndoială buna-credinţă, fără să fim copleşiţi de povara acuzaţiilor gratuite. A trece cu „discreţie" pe lîngă însemnările sale nu înseamnă altceva decît a menţine în circulaţie opiniile eronate formulate cu trei decenii în urmă, V omiţînd imensa informaţie istoriografică vehiculată în cele 11 volume ale ediţiei critice „Rebreanu", realizate între 1968—1980, la care se adaugă volumele de studii şi documente tipărite (Caiete, 1974 ; La lumina lămpii, 1980 ş.a.). Primirea entuziastă a primului volum din Jurnal — considerat adevărat act de cultură, eveniment demn de monumentalitatea creaţiei rebreniene — ne-a încurajat neînchipuit de mult eforturile de editare integrală a operei. Pentru bibliografia sentimentală a noului tom, se cuvine a aminti numele acad. Şerban Cioculescu, Nicolae Caran-dino, L. Kalustian, Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, Ion Vlad, Valeriu Râpeanu, Z. Ornea, Mircea Iorgulescu, Gheorghe Tomozei, Gheorghe Sueiu, Vasile Fanache, Alexandru Dobrescu, Mihai Sin, Mircea Tornuş, Ion Siniuţ şi, mai de curînd, Mihai Ungheanu şi Ion Brad. , Şi.iatărne în faţa noilor pagini. Din rigoare bibliografică,! le înregistrăm astfel : volumul II, partea întîi. El reproduce însemnările zilnice ale lui Rebreanu din intervalul ., 1 ianuarie 1935 — 8. iunie 1940. Mai puţin colorat decît.ne-am fi aşteptat, (dacă avem în vedere perioada pe care o relatează),- Jurnalul continuă şă-şi păstreze însă caracterul de document, revelator pentru cunoaşterea biografică a, marelui romancier. Relativ minore, multe notaţii, îndeosebi cele, cu caracter gospodăresc de la Valea Mare, circumscriu exact, cadrul vieţii de fiecare zi a scriitorului, spulberînd totodată şi unele prejudecăţi referitoare la atitudinea sa soeial-politică din această perioadă. Căci este important să ştim unde şi cu ce se ocupa Li viu Rebreanu atunci■ cînd ! societatea românească parcurgea ani grei, cu aprige jconfruntări ideologice, cînd argumentarea unei idei era adesea înlocuită cu. ameninţarea şi terorizarea adversarilor politici: La dimensiunile personalităţii sale, ne interesează totul, oricît de domestic ar fi, uneori, orizontul preocupărilor; (Ce bine ar fi fost dacă ni s-ar fi transmis astfel de însemnări zilnice de către un Erninescu sau Oa-ragiale,1 Arghezi sau Blaga, indiferent de caracterul notaţiilor !) Din acest punct de vedere, dezamăgirea unor cititori, care s-ar fi aşteptat ca în locul Jurnalului să aibă în mîini, un „Revolver-Zeitung", n-avem decît s-o regretăm. Dacă însemnările păcătuiesc prin corectitudinea notaţiei nu-i însă vina nimănui. De prisos să adăugăm că această „dezamăgire" este întreţinută şi de cîţiva comentatori de la periferia vieţii culturale. Motive au ; ani în şir au pus pe seama romancierului gînduri şi fapte insolite, pentru ca astăzi să le vadă anulate. Ca şi în cazul primului volum, încheiat cu sărbătorirea semicentenarului Rebreanu, al doilea tom sur- prinde în final un alt eveniment : primirea scriitorului în Academia Română. Relativa independenţă a volumului se justifică şi prin faptul că, între graniţele sale, descoperim numeroase mărturisiri cu privire la ultimele opere ale lui Liviu Rebreanu : Gorila (1938),' Amîndoi (1940), Lauda ţăranului român (1940)-k Astfel constituite, ambele tomuri din Jurnal epuizează informaţia istoriografică cu privire la geneza operelor rebreniene. Avînd pe masa de lucru un maldăr de pagini ce se cer studiate pentru coroborarea şi comentarea unor date din Jurnal (corespondenţă emisă şi primită, articole din presă, referiri critice), precum şi pentru elaborarea unei monografii, ne-am oprit acolo unde timpul ne-a permis. Aceasta 'cu atît mai mult cu cît unele evenimente, ca de pildă cele din iunie 1940, depăşesc cu mult documentarea referitoare strict la viaţa şi opera lui Liviu Rebreanu^ Soluţia excerptării însemnărilor din ultimii ani de viaţă ai scriitorului — comodă, dar fără perspectivă — am exclus-o din capul locului, neavînd nimic comun cu spiritul ce ne-a călăuzit Ta realizarea ediţiei critice „Rebreanu". Pîhă la tipărirea părţii ce urmează, am găsit însă cu cale' sâ reproducem la Addenda mai multe documente din epocă, îndeosebi interviuri, în stare să comunice cititorului temperatura morală a unei mari1 personalităţi, aflată, ca' şi Apostol Biologa, în împrejurări dilema tice.i - ■ ' Cităm din însemnările, scriitorului datate 8 octombrie 1940 : „Mă cuprinde uneori un fel de silă de viaţă, în ultihiuT timp parcă tot mai des. 6 indiferenţa şi o oboseală fără motive aparente. în realitate îmi dau seama că e un dezgust de toate cele ce se petrec, o imposibilitate de 'acomodare, dar şi de urmărire a vertiginoaselor transformări. Poate nici o generaţie n-a trecut prin mai multe şi mai radicale evenimente exterioare şi interioare. De azi pe mîine se răstoarnă toate : valori, oameni, instituţii... Ajungi să nu mai poţi crede în nimic. Ce-a fost mare ieri, azi e zero ; ce-ai iubit ieri, trebuie să urăşti azi ; ce-ai respectat ieri, se cere să huiduieşti azi. în toate domeniile — spirituale şi materiale. România mică, războiul balcanic, războiul mondial, războiul Unirii, ocupaţia germană, România mare, socialism, umanitarism, Liga Naţiunilor, regenţă, carlism, legionarism, asasinate medievale, pierderea Basarabiei, Bucovina; Ardealul de Nord, România mijlocie, prăbuşirea carlismului, totalita- 1 Singura carte publicată ulterior — Amalgam (1943) — este o culegere de vechi articole, cu un sumar improvizat. VI VII rism legionar... Toate astea în mai puţin de treizeci de ani. Şi fiecare din astea vrînd să transforme şi fizionomia morală a omului, să impună alte valori, să dărîme tot ce a fost... Se clatină şi se zdruncină încrederea în însuşi rostul omului pe lume. Dacă nu poţi avea un ideal, de ce să mai trăieşti ? Ce valoare mai are viaţa omului în astfel de lume ?" ■. împovărat de ce vede şi aude, Rebreanu se va retrage la Valea Mare, viaţa lui părînd să semene, într-o privinţă, cu cea a Glanetaşului. Grijile gospodăriei trec pe primul plan, mulţumirea de a avea un petec de pă-mînt lăsîndu-i speranţa că-1 va scuti şi de nevoi. într-o viitoare carte consacrată vieţii scriitorului, avatarurile acestei existenţe s-ar putea intitula De la literatură la agricultură, cum dealtfel ne dezvăluie şi numeroase însemnări publicate în volumul de faţă. învingător şl învins, Rebreanu se va întoarce printre ţărani, rămînînd dator cititorilor săi cu o carte: Păcală şi Tîn-dală, a cărei acţiune urma să se -desfăşoare pe locurile romanelor anterioare. După cum ştim, n-avea s-o scrie, boala, agravată la sfîrşitul anului 1943, răpunîndu-1 puţin înainte de a fi împlinit 59 de ani. Părăsise de mult scena treburilor publice, unde, cu o rară consecvenţă, a încercat să disjungă arta de politicianism, aşa cum o dovedeşte pe deplin repertoriul Teatrului Naţional, în fruntea căruia revenise în 1941, după îndepărtarea, legionarilor. în 1927, cînd îşi începea Jurnalul, de-ar fi ştiut că va muri atît de tînăr, n-ar fi condiţionat publicarea însemnărilor doar după 30 de ani de la decesul său. Era mult prea puţin pentru închiderea rănilor. NICULAE GHERAN JURNAL 1936 Miercuri, V ianuarie 1936 [Valea Măre]1 Am făcut revelionul numai cu Fănny şi cu Mărioara Gusan. Am -mîncat, iam ciocnit un: pahar de vin şi am ascultat, la radio revelionul Bucureşti cu inaugurarea regală ă postului cel mare, apoi revelionul la Stuttgart şi la Paris. Programele deopotrivă de nesărate -"pretutindeni. Azi am avut la dejun pe Ionel cu Lina2; mîine vom pleca la Bucureşti. Urmez cu sfinţenie cura lui Tiţescu. Poate că ar fi necesar să mă interesez de sănătatea mea faimoasă. Am impresia că sînt bolnav, nu •ştiu ce să am, dar mereu mi-e somn, sînt obosit, fără să mai pomenesc ■de răguşala care persistă. Poate să văd la Bucureşti pe Nanu-Muscel .sau altcineva, să mă supun unei examinări. serioase,.; care să mă liniştească. In orice»'daz e semn de bătrîneţe chiar numai faptul că nu. mă .simt atît de nepăsător ca înainte ! ... Miercuri, 5 februarie 1936 [Bucureşti] Răguşala care mă supără de atîţia ani stibt diverse forme a ajuns :să mă exaspereze, mai ales că în cele din urmă era însoţită şi de febră. •Oamenii dimprejur, în special dr. Voiculescu3, bănuiau : discret cine ştie •ce boli grave. Acum vreo două'•săptămâni, fiind la ţară, am .avut iar o izbucnire de febră care m-a-făcut să nu pot lucra nimic în patru zile •■cît am stat acolo. Puţin alarmat, m-am hotărît să consult serios medicii. M-am adresat prof. Nanu-Muscel. Am făcut analiza urinei, sputei, materiei fecale, sînge, radiografie; profesorul a diagnosticat o laringită ^cronică■■■cu faringită şi bronşită. Fireşte,. vechfcul; emjfizern incipient ră-mîne, dar fără a. fi prea plicticos, Va să zică nimic grav. >Mi-a dat însă să urmez, strict prescripţiile dr. TempeaY cel. puţin "12 zile să stau în 1 Pentru începutMe an, consultă şi interviul Lingă Liviu Rebreanu în ziua celor 50 de ani, în revista Viaţa literară, X, nr. 4, 15 dec—1. ian., 1936, semnat de îDan Petraşinou (vezi Addenda, p. 260). 1 2 Ionel şi Lina Rădulescu, cumnaţi. 3 Poetul Vasile Voiculescu. Marţi, 3 martie 1936 [Bucureşti] încă. de duminecă seara, prin Puia, care era de serviciu, Şeicaru mi-a trimis vorbă că mi s-a reînnoit mandatul /la Radio etc. Luni, 9 martie 1936 [Bucureşti] Ieri am fost la ţară ele am mai dus nişte arbuşti şi arbori ornamentali pentru mica grădină de flori, pe care aş vrea s-o facem fru-moasă% Iacobi a venit de la Plopeanu pe la 3 d\upă]-a[miazi]. într-o oră circa''am terminat" ce aveam de făcut şi am plecat la gară, încît seara la 7,1/4 am fost acasă. Am vrut să încep a nota în dimineaţa asta de luni din superstiţia de-a avea continuitate. Am ajuns să fiu de o lene îngrozitoare. JMăjuc'id jurnalele şi actualitatea. Pierd pe zi cîteva ore citind ziare sau^evisteT Mă interesează prea mult întîmplările din afară şi parcă nu mă pot ocupa suficient de cele din mine. Marţi, 10 martie 1936 [Bucureşti] Ieri dimineaţă, la 11 fix, am fost la Mihai Popovici. Mă chemase acum o lună şi nu m-am dus. Alaltăseară i-am promis prin telefon că voi merge. M-a primit cu mare efuziune. Are o casă superbă într-adevăr. Era cu Gîrneaţă9, pe care 1-a expediat imediat. M-a dus la etaj, într-o cameră retrasă, biuroul său de lucru. După cîteva minute de literatură, a trecut direct asupra propunerii ce voia să-mi facă : avînd în vedere că se apropia venirea la guvern a partidului, să primesc a fi ales deputat sau senator. îmi face propunerea ca şef al Ardealului, în dorinţa de a aduna personalităţile, io * Sîmbătă, 21 martie [1936, Valea Mare] Sosesc aci cu arh. Trifu, care-mi vorbeşte de Radio. Vine şi Sorbul. Masa aici. Ei pleacă la 4 d[upă]-a[miazi]. Timp nouros, rece. Seara se înseninează. Noaptea 0°. Iarna a fost uşoară. Totuşi un ger tîrziu se pare că a distrus caisii, piersicii, pe-alocuri prunii. La mine pare că numai caişii au suferit. Vom mai vedea. ' Am" inspectat lucrul făcut pînă acuma de Lache. Săptămîna trecută (circa 12, 13, 14 III) s-a dezgropat via, care a iernat destul de bine şi se prezintă favorabil ; tot atunci s-au curăţit mărăcinii de pe marginile viei. 9 Emil Gîrneaţă, militant politic de extremă dreaptă. Jurnalul nu specifică dacă L.R. îşi dă sau nu acordul. Cert este că el nu va fi figura printre deputaţii si senatorii vremii. Tn total 13 zile de lucru a 20 lei + pîinea = 355 lei. Săptămîna aceasta (18, 19, 20 III) s-au curăţat şi tăiat pomii, s-a reparat gardul spre baba Ioana. Total 9 zile de lucru a 20 lei + pîinea = 243 lei. La 8 martie, într-o duminecă, am fost aici cu două. mari baloturi de arbuşti; după-amiazi a venit şi Iacobi de la Plopeanu. Am chemat şi pe Kovacs şi s-au plantat toate cele aduse., ' : . ; ; într-o odaie de jos, s-a făcut o mică seră unde s-au semănat flori, pătlăgele roşii etc. Am adus marţi o pungă cu eepi gladiole, iar azi sămînţa de la Pildner. Desfăcînd. abia aci pachetul, văd. că .nu mi-a. pus decît.4. kg ar-bagic, 1/4 kg sămînţă arbagic, 1/4... kg porumb timpuriu „Black Sugar" şi 1/4 kg porumb şase săptămîni.. Cam pe la mijlocul lunii s-a semănat un strat mare de mazăre oloagă în grădină aici. Azi a fost adusă de Sorbul de la Gălăşeşti femeia de serviciu pentru păsări etc. Iapa şi vaca sînt pline. Iapa merge, greu; poate că se apropie fătatul. Vaca va făta la 4 mai. A înţărcat la 15 cor. Lache a dezgropat trandafirii, care se prezintă bine. Toate zidurile teraselor şi împrejmuirii şi-au sfărîmat iar tencuiala. ' . ' A fost aici Ionel cu [Constantin] Vişoiu, Ionel îmi. cere dpi., martori: pentru procesul meu cu instalatorul Teodorescu. Trifu îi va spune lui Fanny, care-mi va telefona. Vişoiu mă roagă pentru o soră de-a sa. ..'...* Duminecă, 22 martie [1936, Valea Mare] Timp senin ; soare; călduţ. Am plătit pe toţi oamenii de Ia dezgropat şi reparaţia împrejmuirii. Am fost cu Lache la luncă să văd lucerna ; se prezintă destul de bine ; vreo 2 kg se va semăna pe puţinele goluri. Toată va fi însă grăpată. Am plătit la Călugăru 11 pîinile şi tutunul ce-au. mai rămas pen-tu oameni,; de asemenea telefonul ce mi-a dat Fanny cu martorii procesului. . D[upă]-a[miazi] am vizitat via, pomii etc. cu Lache. Baba Ioana ar vrea să vînză locul său de subt pădure de lîngă mine. Seara tîrziu vine Kovacs pe care-1 culc în. căsuţa de sus. Mîine va începe lucrul serios la grădină. Miercuri, 25 martie [1936, Bucureşti] N-am mai notat nimic, deşi ar fi fost destule : sărbătorirea de la Ateneu, reînnoirea mandatului la Radio etc. Călugăru, cîrciumar la marginea Piteştiului (lîngă pod). 5 Azi după-amiazi a fost recepţia la S.A.D.R. Nu ne-am prăpădit de multă lume. Mulţi s-au scuzat. Din 70 invitaţi, au venit cam ju-^ mătate : Caton, Blank, Minulescu, Sorbul, Bucuţa, prof. Guşti, Ion '' Dragu, Sadoveanu, Prodan, Camil Petrescu, Sebastian, Maniu, Mircea Ştefănescu, Eftimiu, Valjan etc. A vorbit Caton, apoi . Sadoveanu, Bucuţa, Prodan, Valjan. Am răspuns cred binişor, poate puţin cam li-' vreşc. Nu ştiu de ce, însă am un sentiment de nemulţumire stranie. Guşti ne-a.poftit la dejun pe săptămîna viitoare, -v' . 1 Şă mai ©otez iar zvonurile insistente care circulă despre ale-, gerea mea^la *Academie. Petrovici a declarat categoric că va da o luptă . acerbă. Iorga' însuşi-pare că s-a convertit; am şi; fost la premiera piesei iui alaltăieri12. Să vedem. Numai cartea mea.stă pe loc. * Sîmbătă, 28 martie [1936, Valea Mare] Acoperit, burniţă ; urît. ' Sosesc la 11,1/2. Aduc aparatul „Philips", portativ.şi diverse seminţe, de la Pildner şi Iacobi. Iată, de la Pildner .'— legume pachete: 1 sfeclă roşie, 1 varză Bruxelles, 1 gulii, 1 mazăre oloagă Daisy, 1 spa-s nac Victoria, 1 spanac Danez, 2 ridichi lună roşii, 1 varză, 2 gulii albe, 2 pătlăgele vinete, 1 fasole verde, 1 ţelină, 1 praz, 2 pepeni verzi, 1 varză ■ roşie Erfurt, 1 cantalup, 1 castraveţi lungi, 2 ridichi albe, 2 varză iarnă, 1 morcovi roşii, 1 morcovi cilindru, 1 cornişoane Paris, 1 cantalup Pres-cott, 1 dovleci, 1 pătrunjel frunză, 1 andive, 1 varză vară, 1 fasole ţu-cără, 2 varză, 1 conopidă Erfurt, 1 conopidă; flori pachete = 1 verbine -amestecate, 1 verbine roşii, 2 verb[ine] albastre, 2 verb[ine] albe, 4 salvis, 2 ageratum albastre, 2 ageratum alb, 2 lobelia albastre, 3 verbine amestecate, grandiflora, 1 begonia roşie, 1 begonia simplă galben + roşu, 1 begonia gracilia roz, 4 lathyrum odoratus (roşu, albastru, ■galben, alb), 1 latyrus amestecat, 2 tutun roşu, 1 tutun alb, 1 tutun amestecat. Tot de la Pildner am adus acuma 5 kg fasole ouşoară, 3 kg usturoi. S-a cumpărat 2 kg lucerna de la Camera Agricolă pentru com-pleotarea golurilor. Apoi de la Iacobi următoarele — o pungă de cepe gladiolus, pachete sămînţă: 1 tropaeolum major, 1 tropaeolum minor, 1 tagetes auriu, 1 calistenes chinensis, 1 zinnia dijans, 1 salvia splen-dens, 1 celosia plumosa, 1 nicoliana, 1 dianthus chinensis; o lădiţă cu răsaduri jumătate Phlox decuneta, jumătate Delphinium hybristum; legume pachete: 1,1/2 kg mazăre Dieppe, 1 kg spanac Viroflay; pachete : 1 ardei gras dulce, 1 ardei căpresc, 1 castraveţi de luncă, 1 pepeni galbeni bacr, 1 cantalup corcitură, 1 pepeni verzi, 1 salată căpăţînoasă. Kovacs a luat de la Blucher 13-Piteşti 15 kg sămînţă iarbă + 870 gr ulei pentru facerea patului de răsaduri, care însă deocamdată nici nu s-a început. Vodă n £n ?ie* d0ge ?i Un m°9nea9, piesă jucată, în premieră, la 23 mart. 1936. Blucher, patronul unui magazin universal, în Piteşti, pe Calea Şerban în lipsa mea, Kovacs a lucrat ia grădina de flori, a semănat 15 kg iarbă, a răscolit pămîntul; la zarzavaturi a răsădit jumătate din arbagîc, vreo 2 kg. Asta luni şi marţi cu 12 zile.de lucru. Cam scumpă şi înceată afacere. Lache în aceleaşi zile a grăpat la luncă lucerna şi a semănat în goluri 2 kg lucerna; apoi joi, vineri, sîmbătă a_jiercuitşi .arăcit ,yia^cu.,. 18,1/2 zile de lucru ; normal. A scos de la gara Florica balotul cu* 29 pomi de la Ştirbey. L-am desfăcut azi ; mi-a schimbat unele soiuri, nu multe, dar importante (Amsden). Fiindcă a plouat după-amiazi nu s-au putut, sădi azi pomii. S-a arat locul din vie pentru zarzavat, sus. Miercuri, 25 III s-a pus o cloşcă pe 19 ouă. v. * Duminecă, 29 martie [Valea Mare] Cerul acoperit, fără ploaie, răcoare. ■ Ziua plăţilor. 'Ara plă'tit'43 pîini (301. lei) pentru lucrătorii grădinii, arăcit şi cercuit via,, două pîini pentru Kovacs; 28,1/2 zile de lucru arăcit şi cercuit (570 lei) ; 12 zile grădina de flori şi zarzavat •{240 lei); pentru grăpat +■ tăvălugit lucerna la luncă, aratul-grăpaţul grădinii în vie, Vasile Zidaru (120 lei). Pentru locurile din luncă, lui Costică Petrescu 2 000 lei, jumătate clin rata de primăvară a arenzii. Lache după-amiazi a fost la Piteşti de unde a adus 50 kg tărîţej 2 duble ovăz, 2 de porumb, 1 de mălai etc. A adus de asemenea purcica mangaliţă de la Ionel, avînd 13 kg şi vîrsta de circa 3 luni. De ieri mă, pisează guturaiul. Totuşi după-amiazi am, examinat de aproape ce s-a lucrat în vie. Nu m-am prăpădit de mulţumire. Piersici de pe coastă (Amsden etc.) aproape să înflorească. * Luni, 30 martie [Valea Mare] Timpul acoperit. Pe seară se înseninează. Relativ rece. Lache cu trei oameni a sădit cei 29 pomi aduşi de la Buftea, plus alţi şase altoi făcuţi de el; a terminat cercuit şi arăcitul viei, vîrful. După-amiazi a [răsădit]14 straturi lungi de arbagic ; a mai rămas circa jumătate din cel adus de la Iacobi. De asemenea am răsădit 8 Delphinium hybridum, spre baba Ioana, şi 13 Phlox decunata,' sutot terasa a doua subt balcon. Joi, 2 aprilie [1396, Bucureşti] Sîmbătăt am plecat la ţară, de unde am venit marţi, cînd am avut dejunul la Mihai Popovici, unde se adunase destulă lume, cu Ma- « Cuvînt adăugat de noi, ţinînd seama de context ; va fi folosit, cu acelaşi sens, cu două rînduri mai jos („De asemenea am răsădit"). 6 7 niu în frunte, ji unde s-a băut un pahar de şampanie pentru cei 50 ani ai^mei. Aseară, miercuri, la „Cina", a fost o masă oferită de Adevărul toi pentru jubileul meu — au participat vreo 30 de redactori etc Sîmbătă, 4 aprilie [1936, Bucureşti] Ieri am fost la dejun la prof. Guşti. Era prezent şi Halippa. Am discutat chestia Mugur şi chioşcurile; Fundaţiilor etc. Dimineaţa comitet programe la Radio şi după-amiazi de lectură la „Naţional". O surpriză agreabilă la Naţional: 10 000 lei din excedent[ul] Consiliului. * Miercuri, 8 aprilie [1936, Valea Mare] Ziua frumos; clupă-amiazi acoperit, cu. scăderea temperaturii simultană cu o vertiginoasă creştere a presiunii: Am sosit aci la 6 d[upă]-a[miazi] cu Fanny şi bucătăreasa; birje străină. Lache era plecat la Florica să ridice'de la gară trăsura cumpărată la Bucureşti cu 12 000 lei + 500 cheltuieli de misitie şi ducere la gară. A plătit 302 lei pentru transport, redus prin telegramă specială a lui Mereuţă. Marioara Gusan cu Margareta erau aici, venită duminecă după-amiazi să facă mare curăţenie. Am găsit bună ordine. Lache a lucrat conştiincios. I-am dat 1 000- lei din leafă. Voi nota ulterior ce s-a lucrat în lipsa mea. Seara a fost aici Ionel cu Lina, pe care nu-i găsisem acasă. * Vineri, 10 aprilie [1936, Valea Mare] Timp frumos, soare, cald. Grădinarul Kovacs a venit în sfîrşit şi a lucrat toată ziua. S-a curăţat locul în jurul pompei, s-a cernut pietrişul, s-a pus pe cărări cît s-a ajuns. El însuşi a semănat diverse flori, parte direct la locul lor, parte în jgheaburi pentru răsaduri. I-am plătit leafa pe martie. A patra zi de Paşti, urmează să vie să facă toate lucrările de faţă cu noi. S-au adus hulubele angajate, care însă vor trebui schimbate cu altele mai bune pe acelaşi preţ. Am lichidat pe toţi lucrătorii la zi, plătind 440 lei pentru 24 zile lucru (s-a oprit 20 lei lui Turcescu, care rămîne dator cu 118 lei, şi 20 lei lui Ion Vladu, care rămîne cu 20 lei), şi 28 pîini = 196 lei. Am dat avansuri la oameni: 100 lei Tinca, 100 lei Costică Marin, 50 lei Dumitrache Anton15, 50 lei Ion Vladu, 50 lei Vasile Vladu. Iată ce s-a lucrat în lipsa mea : luni 30 şi marţi 31 martie s-a sfîrşit arăcitul şi cercuitul, s-a pus arbagicul şi ustoroiul etc. De la 1—4 aprilie s-a făcut răsadniţa cu lăstunii şi stucheţii luaţi de mine, s-au văruit pomii şi casele de jos, s-a curăţat via, s-a curăţat terasa spre baba, s-au pus 95 viţe vechi rămase din locul defrişat, s-au adunat aracii etc. din vie. Total 24 zile de lucru ; cam mult. Luni Kovacs cu Lache a pus în grădină direct salată, pătrunjel, morcovi, sfeclă, mărar, spanac ; în răsadniţă, varză, ardei, pătlăgele, vinete, conopidă : la cutii = gulii, ţelină, varză roşie, salvie. Deoarece răsadurile de petunii s-au stricat, s-a semănat din nou la cutii. "Au înflorit cireşii, vreo patru piersici ; gata să înflorească perii, merii. Au înflorit cîţiva pruni peste drum. * Sîmbătă, 11 aprilie [1936, Valea Mare) cald. * Joi, 9 aprilie, [1936, Valea Mare] Înainte de amiazi, acoperit şi rece ; după-amiazi, soare, senin, mai Am dat 2 500 lei pentru cheltuieli de Paşti, din care s-a luat pentru gospodărie 4 dai porumb, 2 dai mălai, 5 dai ovăz. Am mai plătit la Turcul 2 dai porumb şi 1 dai mălai din vechiu. La amiazi am fost la Piteşti ; am luat masa la Ionel. Conform înţelegerii cu Micu Zentler, voi primi la ,,Distribuţia" Piteşti butelii de „Shell-gas" ; mîine va sosi. La trăsura cumpărată, am angajat hulube noi cu lanţuri noi şi vopsită cu lac = 165 iei. La Ionel am plătit cu 325 lei o purcică „Mangaliţa" de 13 kg, adusă aci de vreo 2 săptămîni, născută la începutul februarie. Lăsat la Ionel 80 lei pentru 1 dai, vin dulce ele la col. Constantinescu. Am adus de la Bucureşti luneta astronomică făcută după sistem ,,Kosnios", cu piese aduse din Germania, construită . la „Cartea Românească" ; m-a costat în total vreo 2 500 lei. Timp amestecat, plăcut, mai mult închis. Nici o muncă specială afară de cele bucătăreşti. Iapa merge de vreo trei ori la Piteşti, după cumpărături. D[upă]-a[miazi] sosesc Puia, Radu, soţii Negulescu cu diverse trufandale şi un miel. Seara mergem la înviere, după care masa ţine pînă la 4 clim[ineaţa]. * Duminecă, 12 aprilie [Î936, Valea Mare] Înainte de amiazi, frumos ; după-amiazi, ploaie intermitentă, care apoi se transformă într-o vijelie violentă de vreo 2—3 ore, fulgere, tunete ; apa mare vine din vie, peste pavaj, pătrunde şi în pivniţă etc. Nici o muncă afară de mâncare. Oaspeţi la masă, afară de cei permanenţi, Ionel, Lina,Ndr. Păcescu. S-a petrecut bine şi s-a mîncat mult. Ţăran din Valea Mare; în alte însemnări, denumit, simplu: „Dumi- trache". 8 9 * Luni, 13 aprilie [1936, Valea Mare] Timp mai mult frumos cu înnourări trecătoare, A doua zi de Paşti, Lache cu un om a muncit să cureţe de nomol pavajul şi pivniţa, toată ziua. Noi cu toţii am fost la Plopeanu-Miceşti, cu maşina lui Ionel, în două reprize. Acolo, afară de soţii Plopeanu, Sava-Gbiu, fratele lui Plopeanu cu d-na şi d-ra Lenuţa, sora ei etc. Popice, cărţi. Pierd 500 lei. Sosim tot în două reprize pînă, la 1 noaptea. - : * Marţi, 14 aprilie [1936, Valea Mare] Acoperit; uşoară ploaie spre seară. A treia zi de Paşti şi ziua naşterii [lui] Radu pentru 30 ani. La dejun afară de noi cu Neguleştii sînt Plopenii + Sava-Goiu + Plopenii junior cu fata + soţii Vereşti + Ionel-Lina cu Toto şi Vişoiu + Pă-cescu.16 Lăutari. Seara soţii Rainer, Trifu, Puiu, care şi dorm aici. Pe-greabilă. trecere agreabilă. ^ Miercuri, 15 aprilie [1936, Valea Mare] Timpul acoperit. La 7 dim[ineaţa] pleacă Puia-Radu. La 10h pleacă Negulescu, apoi ceilalţi cu maşina [lui] Rainer. Pe la 11,1/2 vin soţii Sorbul. Dejunul. La 9 seara masa la Ionel. în cursul zilei, Lache a adus un pui de instalator de la Piteşti să dreagă ţeava de plumb spre bucătărie, spartă (120 lei). Lache s-a luptat să desfunde canalul de scurgere. Cloşca scoate pui. ' * Joi. 16 aprilie [1936, Valea Mare] , Timpul. variabil, cu senin şi nouri. în general bine. Dimineaţa Lache cu doi oameni a spălat pavajul, iar după-amiazi .a făcut răzoare în vie pentru a împiedeca eventuale noi inundaţii. Cu maşina lui Ionel am plecat la 3 d[upă]-a[miazi] la Gălăşeşti, la ■ Sorbii, unde am stat pînă la 5. Ne-am întors pe la Merişani. M-am oprit la Dobrogoste, unde am văzut cele 2 uleiuri vopsite, urmînd să fie ri-. dicate.17 Şeful grădinar mi-a dat diverse răsaduri: micşunele, ochiul boului, varză, pătlăgele roşii etc. Stuparul Covariu a venit cu bicicleta la Bascov, unde a împachetat cei doi stupi de la Ionel, care au fost aduşi •ulterior cu maşina de Jonson şi Lache, aşezaţi în grădină. Stuparul va 16 Pentru toţi, consultă indicele şi notele explicative din Jurnal, voi. I (la fel în situaţii similare). 17 La Dobrogoste, în apropiere de Piteşti, L.R. comandase confecţionarea unor stupi (uleiuri). 10 veni duminecă să facă transvazarea ^. Am dat lui Ion 1;00Ci lei să meargă sîmbătă după uleiuri, plătind 800 lei, luînd benzină şi pastrmd pentiu el o sută lei. * Vineri, 17 aprilie [1936, Valea Mare] Timp variabil; vînt; pe seară ploaie uşoară. Kovacs cu Lache şi 5 oameni lucrează la grădina de zarzavat, plantînd răsadurile aduse aseară. S-a adus merişor, două tîrne,care s-a răsădit în jurul bradului mare. Stupii noi merg bine. ' Au înflorit complect perii. Cireşii s-au scuturat. încep a înflori căpşunii, care vor trebui regulaţi, fiindcă Lache i-a neglijat intenţionat. * Sîmbătă, 18 aprilie [1936, Valea Mare] Timpul mereu variabil; acoperit, cu înseninări, ici-colo ţîrîituri de ploaie. Kovacs are patru oameni cu care continuă plantarea merişorului;. s-a plantat de asemeni micşunelele şi ochiul boului, răsaduri de la Do-brogostea. S-au mai semănat diverse mărunţişuri; s-au făcut gropi pentru cuiburi de pepeni verzi etc. S-au adus cele două uleiuri pentru stupii de 'la Ionel. Caterina pleacă la 6 d[upă]-'ai[imiazi]. * Duminecă, 19 aprilie [1936, Valea Mare} Timp variabil. Dimineaţa plouă uşor vreo oră. Rece. Apoi senin.. Au venit' stuparul şi grădinarul de la Dobrogoste cu bicicletele să-mi aranjeze stupii noi. Fiind frig, am renunţat, amînînd pentru joi. S-a uitat însă la stupul vechi, care merge [bine. încolo, nu s-a lucrat, fireşte, nimic. Măria Gusan pleacă la Bucureşti la 2 d[upă]-a[miazi]. Pe seară, vin soţii Ionel, care rămîn şi la masă. Am în.total, de la prima cloşcă (25. III), 15 pui. * Luni, 20 aprilie [1936, Valea Mare] Timp senin, dar în general rece, mai ales vîntul. Azi-noapte termometrul meu a coborît la 4°C ; se pare că pe sol a fost mai frig, pe-a-locuri brumă. Am plecat la Bucureşti, mai ales pentru bani. Radio-telefon cu Dimitriu pentru comisia bugetară etc. Seminţe Pildner, tehnică, „Ade- Trecerea albinelor în noii stupi. 11 vărul" pentru Minunea19. Masa la Puia. După-amiazi aştept acasă banii bateria. La 6 plec [pentru] poşeta [lui] Fanny, Iacobi. La 10 seara sînt mapoi. .. '-In lipsa mea, Fanhy cu patru oameni a plivit florile si strîns pietrele etc. La luncă Lache a stat cu pluguL * Marţi. 21 aprilie [1936, Valea Mare] Timp variabil, mai mult senin; dimfineaţa] vînt, după-amiazi calm; seara nouros. Lache la luncă. Se termină aratul şi grăpatul. S-a semănat porumb, fasole, dovleac. Nu mă înţeleg cu ţăranul care a arat pe preţ. Fanny cu Kovacs şi patru oameni continuă lucrul la grădină. S-au plantat verbinele, petuniile, garoafele, ochiul boului etc, răsaduri aduse ieri de mine de la Iacobi. S-au semănat în lăzi celelalte seminţe-ver-bină etc. Eu am fost la Bucureşti pentru Radio şi Teatru. Am adus o baterie anodică de 120 volţi, sămînţă de iarbă de la Iacobi şi acumulatorul încărcat. Fanny cu Kovacs şi Lache şi oamenii a început să îngrădească grădina de legume din vie; S-au adus alte brazde, care însă n-au putut fi puse din cauza ploii. , Scroafa „York mare" a fost prezentată vierului pur sînge la Florica. A dus-o Lache cu căruţa şi a lăsat-o acolo pînă duminecă dimineaţa. S-a plătit 20 lei taxa şi întreţinerea. * Sîmbătă, 25 aprilie [1936, Valea Mare] Vremea mereu mită. Ploaia de azi-noapte a continuat slab pînă pe la 10 dim[ineaţa]. După-amiazi s-a răzbunat puţin. Din cauza timpului nu s-a putut lucra nimic. Scroafa se află la Florica. Lache a lipsit toată ziua, înlocuit cu Ion. Am fost la Piteşti pentru banii „Adevărul", Fanny la coafor. * Miercuri, 22 aprilie [1936, Valea Mare] Timpul acoperit, vînt; pe seară începe o ploaie stăruitoare. Kovacs n-a venit. Fanny şi Lache şi cinci oameni continuă lucrul la grădina de flori; începe punerea brazdelor, pietrişul pe cărări, curăţirea şanţului şoselei noastre etc. Seara lichidez pe toţi lucrătorii = 366 lei + 240 iei pietrişul. Dimineaţa am fost la Piteşti cu maşina lui Ionel şi am adus bidon „Shell-gas", precum şi diverse cereale şi băcănie. De astă-seară purcica „Mangaliţa" a fost pusă la hrană substanţială : 1 kg. uru-ială porumb şi tărîţe cu puţin praf cretă în două rate. * Duminecă, 26 aprilie [1936. Valea Mare] Timpul s-a îmbunătăţit. Mai mult senin. ; Lache a adus scroafa de la Florica. A plătit 20 lei pentru întreţinere; La dejun Ionel, Lina, Toto, Păcescu. Mîine plecăm la Bucureşti toţi. în lipsă, Lache urmează să facă gardul la grădina de zarzavat şi să samene sfecla de nutreţ şi cartofii. *Joi, 23 aprilie [1936, Valea Mare] Timpul se deschide după-amiazi, devenind frumos după ce dimineaţa încă mai ţîrîia ploaia. Sărbătoare. Totuşi Lache cu şoferul Ion lucrează toată ziua la desfundarea canalului bucătăriei şi colector. Ionel-Lina la masă. Acumulator radio 2 volţi trimis la încărcat. *Vineri, 24 aprilie [1936, Valea Mare] Pînă spre amiazi frumos. Apoi ploaie care tine vreo cinci ore La 11 seara alt rinei de ploaie. rfofei \' Mi,'"?ea minunilor, roman plănuit de mai multă vreme, dar nelucrat unitbmevLditUarvansAdeVăl'Ul" " fi ^ -™a* «te iSS * Vineri, 1 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos şi cald, cu vînt însă. Lache cu vreo zece oameni lucrează la scările din vie, săpatul căpşunilor, aranjatul lemnelor etc. Despre ce s-a lucrat în lipsă, voi însemna mîine, cînd voi lichida pe lucrători. Azi am plătit la Călugăru 732 lei pentru pîini şi diverse. Am sosit aci azi cu Simplonul şi trăsură de piaţă.-Covariu chiar azi a făcut transvazarea celor doi stupi de la Ionel. Fagurii rămaşi vor fi topiţi aici. M-am înţeles cu el să-mi îngrijească pînă la iarnă stupii şi să-i dau drept plată o galena. Din fagurii rămaşi de la trans-vazare am realizat 2,1/2 kg ceară. Călugăru mi-a comunicat o chemare telefonică a lui Puiu Negu-lescu de la Cîmpulung pentru vagonul de piatră de pavaj, care pare convenabil (1 800 lei piatra 4- 800 transport + 800 lucrul), şi o maşină „Dodge" de ocazie cu 100 000 lei. Am trimis răspuns prin notă telefonică. La 8 seara â fost aici cu maşina, care e într-adevăr bună. Am 12 13 luat-o astfel .preţul 110 000 lei, din care 75 000 lei plătiţi imediat, iar restul de 30 000 m trei luni. Puiu dă un acont de 5 000 lei, iar eu mere la Cimpulung miercuri sau joi. S-au pus în lipsă 2 curci la clocit.- * Sîmbătă, 2 mai [1936, Valea Mare] Timpul mai mult frumos, cu înnourări şi vînt. Pe seară 'uşor ţîrîit ploaie. Lache cu trei oameni a continuat dresul împrejmuirii. Trei femei au terminat săpatul căpşunilor şi săpăligitul grădinii legume. Lache trimis la Piteşti' mănîncă banii şi se îmbată, încît n-am putut socoti lucrările făcute în cursul săptămînii. ; Mîine aştept pe Băilescu să aranjeze vechile aparate de radio. * Duminecă, 3 mai [1936, Valea Mare] Timp frumos, variabil, mai mult senin. Dimineaţa am făcut plata lucrătorilor săptămînii = 809 lei, după ce am scăzut tutunuri, pîini în plus etc. de 182 lei şi 61 lei din datoriile natnpnilm- Am ~------ -1 - *nn ' • ' • - 20 -._______, j,^^. in pu» cit. uc j.oii iei şr oi iei cur riile oamenilor. Am dat un avans de; 100 lei lui Ion Angelescum, am plătit ultima căruţă de pietriş 30 lei şi 15 lei pentru brazdele de iarbă. Am mai dat avans 20 lei. tîmplarului rus care face obezi (2 lei bucata) şi spiţe (1 leu) din lemnele ce am. 1 Iată ce s-a lucrat în cursul săptămînii = luni 5 oameni la gardul Doamnei; miercuri 10 oameni pentru Kovacs (inclusiv 6 jumătăţi de zile de sîmbătă cu Fanny) ; marţi 28 aprilie, 9 oameni la semănat sfecla şi cartofii ; trebuie să răsară peste 2—3 săpămîni.' Miercuri, joi, vineri şi sîmbătă, s-a lucrat la scările din vie şi palanul spre Zidaru şi sus, total 18,1/2 zile; joi, vineri, sîmbătă, 4 femei la săpat căpşunii şi săpălăgitul gradinei de legume. Fiindcă s-a lucrat încet, prea multe zile, am plătit numai 20 lei lucrul, chiar săpat şi facerea palanului etc. La 11 a sosit Băilescu de mi-a* examinat aparatele radio şi a pus la punct „Philipsul" pentru Bucureşti. în. cursul săptămînii, de luni pînă azi inclusiv, găinile au ouat 14, 10, 14, 17, 15, 14, 13 ouă, total 97. Au consumat oamenii 17, eu cu oaspeţii şi Kovacs 27, duc la Bucureşti mîine 24. în afară de găina pusă pe 9 ouă de curcă, de vreo 2 săptămîni cu Fanny, s-au pus joi 30 aprilie : o găină pe 18 ouă de găină ; o curcă pe 18 ouă de curcă; o curcă pe 11 ouă de curcă şi. 10 ouă de găină. Mîine începe săpatul I la vie. Plec mîine cu 24 ouă şi 5 1 ţuică. 20 Ion Angelescu, ţăran din Valea Mare. Joi, 7 mai 1936 [Bucureşti] Am fost azi la ţară, să văd ce e pe-acolo, şi m-am întors la 5 d[upă]-a[miazi] ca să fiu la Consiliul de la Radio, important, la care am fost insistent rugat să nu lipsesc, fiindcă era vorba de rectificarea de buget elaborată de o comisie prezidată de mine şi pentru că Dimi-triu cu mine voiam să intensificăm începerea Casei radiofoniei. S-a făcut o comisie, prezidată de mine, cu Dimitriu şi Şeicaru, care şă lucreze aşa încît în toamnă să punem temelia. în preajma sesiunii Academiei, a început agitaţia pentru alegerea noilor membri, între care, fireşte, aş fi şi eu, Petrovici vrea să dea lupta. Primul contact cu Motru n-a fost fericit. Motru era supărat pe mine pentru o neplăcere ce a avut-o la Radio. A trebuit să-i scriu şi să am o întrevedere cu el ca să ne lămurim. Astfel am aflat că i s-a propus de Caracostea să fie proclamat „doctor honoris causa" şi că el, din acelaşi motiv, s-a eschivat. * Duminecă, 10 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos, senin, cald. Am plecat de la Bucureşti cu personalul de 6,35 şi am ajuns la Florica pe la 9,1/4, unde a trebuit să viu să aranjez cu vagonul de piatră trimis de Puiu Negulescu de la Cîmpulung, a cărui sosire mi s-a anunţat prin telefon vineri seară. Eram ameninţat să plătesc cine ştie ce sumă drept locaţie a vagonului, dacă nu descărcăm grabnic. Lache n-a fost deştept de data asta. Abia azi venise la gară cu opt căruţe şi începuse să descarce. Urmarea : am fost impus la o locaţie de 495 lei peste taxa de transport de 700 lei. Sper însă să obţin rambursarea locaţiei la Bucureşti. In sfîrşit, am adus-o acasă ; m-a costat şi adusul cu căruţele 320 lei. Urmează să aduc un pietrar s-o fasoneze etc. Aflu însă de la Lache că la Piteşti se află, la primărie, piatră cubică ce a fost în macadamul străzilor refăcute şi care s-ar putea lua foarte ieftin; să încerc. Am fost aici joi între două trenuri, să văd ce, se lucrează. Tocmai în acea zi a început săpatul viei care a urmat şi a doua zi, vineri. S,-au făcut 38 zile de lucru (în afară de caprele cu căpşuni). S-a curăţat complect via de toate murdăriile ; s-au săpat şi marginile. Se înfăţişează curat. Azi am plătit oamenii: 767 lei, fireşte, cu anume scăderi din datorii, • plus 644 lei la Călugăru pentru pîini, tutunuri etc. Am mai dat avansuri cîte 50 lei Mitică Petrescu 21 şi Ion Vladu. în aceeaşi zi de joi am cumpărat 2 mertice porumb, 2 de mălai, 2 ovăz şi 3 de orz. Sorbul a fost cu mine, a mîncat aici şi a plecat apoi la Gălăşeşti. 14 " Ţăran din Valea Mare. 15 Azi am angajat un pogon de lucerna la femeia Măria Paraschi-vescu22 de la linia ferată cu 4 000 iei total. I-am dat avans 500 lei. Tot azi am plătit rusului lucrul, din lemnele mele, pentru 26 obezi şi 60 spiţe de roate, total 112 lei. Lache a răsădit 17 muşcate din ghivece în terasa I, iar 3 în ghivece mari. Ieri zice c-a fost pe-aci Covariu, stuparul, şi a examinat cum a reuşit transvazarea. Se pare că stupul cel mare de la Ionel n-are regină, dar e pe cale să-şi facă una nouă. S-au mai pus în cursul săptămînii cîteva cloşti, pe care le voi nota mîine mai exact. ' Astă-seară, duminecă, 10 mai, ora 23,1/2, vaca Ella a fătat o viţică frumoasă şi voinică. Am văzut-o imediat. La Ora cînd scriu, vaca încă n-a lepădat cîrpele. A mers fătarea foarte bine. ' * Luni, 11 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos, senin, cald. Vaca a lepădat cîrpele abia azi-dimineaţă. Merge bine. A slăbit însă mult cu fătarea. Viţica e frumoasă ; poate să aibă 40—50 kg. Tîm-plarul rus i-a făcut o cuşcă de laţuri şi stucheţi; costul cu material şi lucru circa 150 lei. . Iată cloştile care s-au mai pus : joi 7 mai — o găină pe 19 ouă de găină, şi altă găină pe 17 ouă, tot de găină; duminecă 10 mai o curcă pe 33 ouă găină. în total sînt azi şapte cloşti pe 97 ouă găină şi 38 ouă curcă. Azi s-a făcut stropitul I — 15 kg piatră vînătă + 20 kg var. S-a început cu 4 oameni; la prînz unul s-a retras, dar a intrat Lache în locul lui. Nu s-a terminat încă. Mîine oamenii de la stropit vor trece la cositul lucernei de la femeie şi de la mine. ' -. * Marţi, 12 mai [1936, Valea Mare] Timp frumos, cald, senin. Azi noapte, pe la 4, m-a sculat din somn Lache anunţîndu-mă că iapa a fătat. Abia la 10,1/2, cînd m-am sculat, am văzut mînzul : slăbuţ, cu stea în frunte, cu picioarele dinapoi albe pe jumătate de la genunchi în jos ; cîrlan. Se pare că Lache n-a fost de faţă cînd a fătat; a dormit în casă. Iapa a lepădat casa îndată. Mînzul sănătos, dar încă slăbănog; suge bine. în schimb viţeluşa adorabilă, voinică, frumoasă; sare şi se joacă în boxă, vine s-o mîngăi pe cap, subt bărbie etc. Pînă la amiazi s-a lucrat la stropit; pe urmă au trecut oamenii la cositul lucernei de la Mariţa ; cositul s-a sfîrşit pînă seara. în Jurnal va mai apărea cu numele de „Mariţa" şi „Mariţa C.F.R.". 16 Dr. Păcescu a văzut animalele şi le-a găsit bine. S-a făcut grilaj şi la iapă ca să nu iasă mînzul. * Miercuri, 13 mai [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lache a adus o căruţă de lucerna, cosită proaspăt de la luncă pentru iapă, şi cîteva tîrne de iarbă de la baba Ioana pentru vacă. Am fost la Piteşti cu o iapă de împrumut pentru cumpărături, între care 100 kg tărîţe şi 10 kg sare pentru vite. Şoferul lui Ionel îmi recomandă o maşină „Doclge" de la văduva unui inginer din Ştefăneşti. Duminecă voi avea răspuns în ce stare se află şi cît costă. Am dat în primire babei hrana pentru vacă, porci şi păsări. Se va da 6 kg tărîţe vacii, 2 kg porumb, şi 1 kg tărîţe păsărilor, 1 kg tărîţe purcelei, 3 kg tărîţe şi 1 kg porumb porcilor. Azi cloşca-găină a scos opt pui de curcă din nouă. După-amiazi Lache a reparat pavajul şi-gaura din peretele casei mici. Pe la 7 d[upă]a-i[miazi], a murit mînzul fătat ieri de iapa Olga. Era într-adevăr foarte jigărit şi plăpînd. Am pus pe Lache să-1 jupoaie. După-amiazi scosesem la soare în curte viţeluşa şi mînzul şi i-am fotografiat de mai multe ori. "'* Joi, 14 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos, uşori nouri albi. Kovacs în sfîrşit a .venit şi lucrează cu patru oameni. Lache a jupuit mînzul; pielea o ducem la tăbăcărie. Plec la 1 dfupăja^miazi] Bucureşti cu circa 64 ouă şi trei sticle de lapte. * Duminecă, 17 mai [1936, Valea Mare] Timp acoperit, răcoros. în lipsa mea a,plouat bine, uşor. Am sosit cu Simplonul şi trăsura mea. Am oprit la Ionel pentru maşina de cumpărat pe care voi vedea-o mîine. Am adus vreo 50 răsaduri de petunii, cam tot atîtea salvii, mai multe tufănele, mai puţine .garoafe româneşti. Toate le-am plantat cu Kovacs, pe care l-am chemat, şi trei oameni plus Lache. De asemenea s-au pus toate canele indice şi tiparoasele cepe pe care le aveam. în două lădiţe am repicat alte petunii. Am plătit 339 lei lucrătorii săptămînei trecute, în care cîte 10 lei pentru cei trei de azi şi 20 lei pentru Lache. în lipsa mea Kovacs a lucrat joi toată ziua şi vineri cu doi oameni la terase, sădind Tagetus şi alte 17 diverse flori, plus rondul de cane. Vineri Lache cu doi oameni a strîns lucerna de la Mariţa C.F.R. şi a transportat-o cu două căruţe: 1060 kg, după nota de la cîntar, Lache însă afirmă că a greşit la cîntar şi că . cifrele indicînd brutto ar fi netto, deci cu vreo 500 kg mai mult. Rămîne să verificăm. Mai are vreo două purcoaie, ce-a rămas de la greblat, pe lucernieră, pe care le va aduce mîine. Am cumpărat, de comandă, o zgardă de piele pentru viţel. * Luni, 18 mai [1936, Valea Mare] Timpul acoperit, după-amiazi frumos, seara acoperit. Lache a adus de la luncă restul de lucerna, o căruţă-cărucioarâ. La llh am fost cu Vişoiu la Şteîănelşti, la un lt. col. de călăraşi să văd maşina „Dodge" de vînzare. Maşina bună ; 45 000 lei. Am telefonat de la Călugăru lui Fanny să vie joi cu banii. Tot atunci pare să vie în vizită şi Ionelii. După-amiazi Lache a plivit ceapa-usturoiul. Seara am mutat la locul definitiv stupii. La 11 soseşte Fanny cu Ionelii + Toto + Vişoiu. Mergem apoi îndată la col. Girescu23 Ştefăneşti, plătim 45 000 lei pentru automobilul „Dodge" 1930, N° motor 0536 ■ -210.403 — •! x de 50 HP cu N 14 Pt. împreună cu maşina s-a luat un inventar de puţine scule,. Am ajuns acasă la 2,1/4, după un aperitiv la colonel. Aci sosise şi Sorbul. Am făcut apoi un drum de probă la Gălăşeşti, revenind pe la Merişani. * Vineri, 22 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos, cald; vînt. Lache, cu doi oameni, a strîns lucerna de la luncă : un car, 1 020 kg. totalul coasei întîi. Am plătit 40 lei transportul. Cei cloi oameni au venit pe la 5 d[upă]a-['miazi] şi au săpălăgit la zarzavaturi, iar pe urmă au udat florile. Seara Lache îmi anunţă că va pleca şi să caut om ; probabil din pricina babei care i-a retezat beneficiile. Fanny a scuturat singură casa toată ziua. Pe seară am fost la Piteşti pentru maşină (camera de vulcanizat) şi la Ionel, unde [erau] tante Lueretia 24 si dr. Catiehi25. Marţi, 19 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos. : Nimic deosebit la lucru. Lache a plantat tufa de lămîiţă din vie în colţul spre Zidaru. La 11 am plecat la Piteşti, luînd şi pe tîmplarul rus să-şi aleagă materialul pentru galerii. Cumpăr 2 duible mălai şi 3 de porumb etc. Seara Lache a udat bine toate răsadurile de flori în special. Cloşca-găină pusă la 7 mai pe 19 ouă găină a stricat ouăle şi a fost desclocită. S-au pus azi o găină pe 17 ouă de găină ; altă găină pe 16 ouă de raţă. * Miercuri, 20 mai [1936, Valea Mare) Timpul acoperit dimineaţa, senin în amurg, acoperit noaptea. Lache cu trei oameni a cosit lucerna mea de la luncă; a adus dimineaţa şi seara cîte o căruţă de lucerna proaspătă pentru animale. Eu m-am ocupat puţin de trandafiri şi etichete. încep a se coace căpşunii; am mîncat trei bucăţi. Cei doi gutui degeraţi au înflorit uşor. * Joi. 21 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Sărbătoare. Lache la Piteşti cu brişcă pentru cumpărături ; iar se îmbată cheltuind 14 lei. 18 ' * Sîmbătă, 23 mai [1936, Valea Măre] Timpul acoperit, relativ răcoare, vînt; seara ploaie puţină. Lache cu 7 oameni prăşeşte porumbul de; la luncă, terminînd lucrul pînă seara. Dimineaţa am fost la Piteşti pentru piatră vînătă şi am aranjat principial la Federala Argeş să iau 120 kg a 18 lei; am luat 5 kg rafie a 57 lei. Am adus pe Lina. După-amiazi am mers la Gălăşeşti cu baba, am oprit la Gropeni, la d. Victor26, pentru dalii, dar nu l-am găsit acasă. De la Gălăşeşti am trecut la Dobrogoste pentru răsaduri, n-au decît mici. Staneiu27 îmi va alduce mîine varză furajeră ; i-am cumpărat 20 ouă „Rhode-Island" pentru cloşcă. La Piteşti am terminat: cu piatra . vîhătă, urmând s-o plătesc şi ridic marţi. Am luat camera vulcanizată. Ionel îmi dă ideea să iau ca vier un absolvent de la Dobrogostea. Voi vedea mîine. * Duminecă, 24 mai [1938, Valea Mare] Timpul acoperit ; pe seară ploaie uşoară, bună, liniştită. Dimineaţa cu Fanny la Gropeni, unde am cumpărat 15 dalii (300 lei) şi 400 răsaduri begonia (400 lei) de la grădinarul Victor, pe care aş 23 Constantin I. Girescu (1890—?), colonel de cavalerie. 24 Lucreţia Marian (născută Vlădescu), sora soacrei lui L.R. 25 Teodor Caţichi (1901—?), medic militar, domiciliat în Piteşti, str. Cra-iovei 22. 26 Grădinar. 27 Numele acestuia ya reveni în Jurnal, în contextul unor preocupări de acelaşi ordin. 19. vrea să-1 angajez să-mi îngrijească grădina de flori şi legume în locul lui Kovacs. Stanciu, de la Dobrogostea, mi-a adus 200 răsaduri varză furajeră. Am trecut prin Piteşti lăsînd acumulatorul 2 volţi la încărcat. După-amiazi a fost Ionel cu Lina, iar seara Puiu Negulescu cu inginerul judeţean cu d-na, un locotenent şi o domnişoară. Lache cu doi oameni, supravegheaţi de Fanny, a plantat daliile, begoniiile şi varza furajeră. Mîine plec cu maşina şi Fanny la Bucureşti. Puiu Negulescu a cumpărat maşina mea „Nash", lăsîndu-mi ca acont cei 1 300 lei ce i-am dat pentru piatră. * Luni. 25 mai [1936, Valea Mare] Timpul acoperit ; aici a mai plouat liniştit ; seara mai senin. Nu s-a putut lucra nimic. La 10,1/4 am plecat cu maşina şi Fanny la Bucureşti. Pornirea foarte plicticoasă; a trebuit să cobor toată coasta pînă să pornească motorul. La 14,1/4 am sosit la Bucureşti. Plictiseli cu premiul Autorilor care s-a dat în lipsa mea şi Sorbul e furios. La Teatru am făcut gălăgie ; m-au potolit ceilalţi cu toate vorbele bune. Chestie despre Aca-r-demie, inutile. Camil Petrescu mă roagă să botez duminecă pe viitoa-rea-i soţie28. Am lăsat 10 000 lei pentru rafistolarea maşinei. La 7 am "plecat încoace cu corespondenţa. La 10 am sosit acasă. * Marţi, 26 mai [1936, Valea Mare] Timp variabil. Cîte puţină ploaie uşoară. Nu s-a lucrat nimic special. La .! 0 am fost la Piteşti pentru acumulator radia 2 volţi, 120 kg piatră vînătă a 18,50 lei (2 220 lei) de la Federala Argeş, tuns, 2 duble orz, 3 duble ovăz, 2 duble porumb, 1 dublă mălai, 50 kg tărîţe. La amiazi a venit de la Dobrogoste tînărul Şer-ban Petre pentru a fi angajat. L-am amînat, fiindcă Lache a revenit. După-amiazi l-am trimis să aducă cumpărăturile. S-a întors la 8,1/2. S-a umblat la piatra vînătă. Am pus toate în pivniţă să le cîntăresc mîine. Situaţia cloştilor : o găină-cloşcă cu 15 pui mărişori, cei dintîi; o găină-cloşcă cu 8 pui de curcă ; o găină-cloşcă cu 19 pui de găină (scoşi alaltăieri) ; o găină-cloşcă cu 11 pui găină (scoşi alaltăieri); 1 curcă-cloşeă cu 9 pui curcă şi 3 pui raţă (scoşi alaltăieri ; de Ia curcă cîţiva pui de găină s-au trecut la găina care are acum 19 pui). în total sînt azi în fiinţă 4 găini-cloşti şi o curcă-cloşcă cu 45 pui de găină, . 28 Este vorba de scriitoarea Cella Serghi (n. 1907), cu care, în cele din urmă, nu se va mai căsători. 20 17 pui de curcă şi 3 pui de raţă. Mai sînt : o găină pe 17 ouă găină ; o găină pe 18 ouă găină; 1 găină pe 18 ouă găină; o găină pe 16 ouă raţă; o curcă pe 28 ouă găină ; o curcă pe 8 ouă de curcă. în total: 4 găini şi 2 curci pe 81 ouă găină, 8 ouă curcă şi 16 ouă raţă. * Miercuri, 27 mai [1936, Valea Mare] Timpul frumos ; de la 5 d[upă]a-[miazi] ploaie de vară, pînă pe la 9 seara. Lache cu 5 oameni a lucrat la plevila I a viei ; s-a făcut partea de jos ; lucrul s-a întrerupt d'in pricina ploaiei la 5 d'[upă]a-[miazi]. Kovacs, cu două femei, a lucrat la grădina de flori, a săpat şi a răsădit diverse. Am cîntărit piatra vînătă ; din sacul de 100 kg. lipsesc vreo zece. Se pare c-a fost dijmăluit de Ionel. * Joi 28 mai [1936, Valea Mare] Timpul variabil. Lache cu 7 oameni continuă lucrul la plevilă. La 1 d[upă]a-[miazi] plec spre Bucureşti, deşi am primit un telefon că nu e Consiliu. Duc o vadră lapte, căpşuni, ouă, brînză, trandafiri. Las lui Lache 100 lei pentru orice cheltuieli neprevăzute. * Marţi, 2 iunie [1936, Valea Mare] Timpul frumos, cald. • . - Sosesc cu acceleratul la 15h Piteşti ; cu birjă de piaţă la 15,1/2 aici. în lipsa mea s-a lucrat : joi 28 mai, s-a continuat plevila I ; vineri 29 şi sîmbătă 30 mai, s-a terminat plevila şi s-a stropit II — vineri a fost a treia zi la plevilă, încît sîmbătă doar s-a stropit. Vîrful viei s-a stropit abia azi, o jumătate de zi. S-a tuns iarba la terasele din faţă. Trandafirii sînt în bună înflorire. Căpşunii în coacere; trebuiesc adunaţi mereu ; cireşele de asemenea încep să se coacă. Azi, la 7 seara, iapa Olga trimisă la Florica a primit armăsarul. Urmează să fie dusă din nou vineri, pentru control. Armăsarul anglo-arab/Giclron 51—4. _ ■ Baba mi-a strîns pînă azi inclusiv 77 ouă. Duminecă Lache a adus de la Dobrogostea o căruţă de paie, total 150 kg a 0,40 lei kg. Rusul a început anevoie lucrul la coteţul de vară pentru porci. 21 . * Miercuri. 3 iunie [1936, Valea Mare] Timpul variabii-acoperit, soare, bun de lucru. Lache cu oameni prăşeşte întîia oară sfecla furajeră la luncă; n-a terminat. Va continua mîine. Kovacs lucrează cu trei oameni ; a răsădit pretutindeni florile etc. I-am plătit 500 lei, rămmînd ca restul să-i dau cînd va termina lucrul. Seara am achitat 857 lei la Călugăru pentru pîini etc, de la 11. V pînă azi inclusiv. Am golit cufărul automobilului pentru călătoria la Ilva. Lache a adunat căpşuni şi cireşi. Am strîns 85 ouă de la găinile noastre de joi pînă azi inclfusiv]. Mîine plec la Bucureşti cu acceleratul de 5,1/4. * Sîmbătă, 20 iunie [1936, Valea Mare] Timpul variabil. Dimineaţa răpăială de ploaie ; toată ziua cald, aproape zăpuşeală; pe seară altă răpăială de vreo jumătate de oră. Iată ce s-a lucrat în lipsa mea : stropitul III s-a terminat într-adevăr sîmbătă 13 cor., cum hotărîsem. Luni 15 şi marţi 16, cu 8 oameni de aici, s-a prăşit I oară porumbul la Bascov ; miercuri nimic; joi 18, s-a săpat a Il-a oară porumbul la luncă, inclusiv cartofii ; vineri şi s'îimibătă (19 + 20), s-a săpat via a doua oară ; ieri a lucrat şi Kovacs cu cîţiva oameni. Azi a fost iar, dar a plecat,, fiindcă nu s-au găsit destui oameni. Nu mai pot ţinea socoteala cloştilor şi puilor. Voi căuta mîine să mă orientez. Miercuri, 10 iunie [1936, Valea Mare] Sosesc aci la 13,1/2 di[upă]a-[miazi] venind din Ardeal cu maşina (Fanny, Radu, Puia, şoferul lui Ionel), unde am cununat pe fata Ţiţei Miron29. Plecarea de vineri 5. VI la amiazi: Bucureşti, Braşov (popas noaptea), Sighişoara, Tg. Mureş, Bistriţa + Ilva; apoi înapoi Maieru, Sîngeorz, Năsăud (popas noaptea), Dej, Cluj (popas Gălan30), Alba Iulia, Sibiu (popas noaptea), Călimăneşti (mic pppaş), V[alea] Mare. Luăm masa aici şi ducem numai ouă. * Vineri, 12 iunie [1936, Valea Mare] Sosesc cu trenul şi trăsura mea la 4 d[upă]a-[miazi]. Oprit puţin la Ionel. Am cumpărat 50 kg tărîţe, 1 dl. porumb, 1 dl. mălai; am plătit aceleaşi cantităţi cumpărate la 4 iunie, cînd am plecat la Bucureşti. Venit numai pentru dispoziţii. Diseară plec direct Chişinău, unde conferenţiez mîine seară (iar poimîine la Orhei). Am dat lui Lache 30 kg piatră vînătă pentru stropit III, pe care 1-a început chiar azi cu piatră împrumutată şi cu oameni. Urmează ca mîine să termin negreşit stropitul, iar luni să meargă cu oameni şi brişcă la Bascov să prăşească porumbul de-acolo. Azi are femei care lucrează la grădina de flori, sapă varza etc. din vie, zarzavaturile etc. * Duminecă, 21 iunie [1936, Valea Mare] Timpul frumos, puţin nouros. Zăduf. Dimineaţa am plătit pe oameni pînă. inclusiv azi (am împrumutat 1 000 lei de la Călugăru) ; în total 1 537 lei, plus 100 lei avans Ion Vladu şi Ion Angelescu împreună. O găină rănită de porci a fost tăiată ; baba a făcut o friptură infectă. Tinca a muls vaca şi a luat 5,1/2 1 lapte seara ; baba ia abia toată ziua atîta. Am dat 30 kg piatră vînătă pentru stropit IV. Mîine se va face plevila II urmată pe loc de stropit. Duc acasă 5 1 ţuică, 5 1 lapte, mazăre, 46 ouă, căpşuni; acumulatorul 2 volţi. A fost Vişoiu aci pentru soră-sa de la Cluj. Am făcut diverse fotografii cu obiectivul. „Hector 13.5". Iată situaţia de azi a cloştilor şi puilor: 14 pui mari lăsaţi de cloşcă (unul s-a pierdut); 7 pui curcă la o cloşcă-găină, mari (unul mort); 14 pui curcă mai mici şi 2 boboci raţă la o cloşcă-curcă (3 pui curcă şi 1 boboc pieriţi) ; 17 pui găini mijlocii la o cloşcă-găină; 24 pui găină ta o cloşcă găină; 22 pui găină la o cloşcă-găină. In total deci 77 pui găină, 21 pui curcă, 7 boboci raţă. Mai sînt : 1 găină pe 18 ouă găină Şi altă găină pe 19 ouă găină. (De notat că o cloşcă a murit pe 18 ouă.) * Vineri, 19 iunie [1936, Valea Mare] Sosesc seara,_ pe la 10,1/2 cu birjă de la Piteşti. La pod accident cu calul birjarului, care era să-şi rupă piciorul, a căzut si de-abia a fost sculat cu ajutorul oamenilor. 29 Pupa Miron. so Dr. Pavel Galan (1891—?), medic. * Vineri. 26 iunie [1936, Valea Mare] Timpul frumos, cald. Sosesc aci cu maşina la 10,1/2 dim[ineaţa] aducînd servitoarele. Marioara Gusan a venit cu trenul. După-amiazi am fost la Ionel, s-a spălat maşina; i-am adus aci pe amîndoi, am cinat împreună, Fanny fă cînd pachete de premii pentru şcoală. Ion cu Lache a pus maşina pe butuci. La garaj s-a pus şi lacăt. 23 22 De luni puia azi iată ce s-a lucrat aici: plevila II, stropitul IV coasa II la lucermera arendată ; Kovacs cu şapte oameni a lucrat la flori' _ Am plătit 2 000 lei ia Călugăru. Pentru restul plăţilor voi reveni • • 29 VII s-a cărat lucerna 260 + 520 + 500 = 1 200 kg netto; ST VII s-a scos usturoiul şi s-au legat roşiile, după ce ceapa s-a scos cu vreo două săptămîni în urmă. * Duminecă, 28 iunie [1936, Valea Mare] TW,Tiq£U- fT0?' Sosesc'aci !a 11 ™ trăsura mea. Plătesc datorii Turcu Steriade, Calugaru, arenda lucerna, lucrătorii, Kovacs, servitoarele, Lache, baba. Las Marioarei 200 lei. * Vineri, 31 iulie [1936, Valea Mare] Timp frumos. Foarte cald. Zi caniculară. Sosesc cu Argeşul la 10 Piteşti. Lache ne aşteaptă cu trăsura. Trecem pe ia Ionel să i se dea cadourile aduse din călătoria de o lună în străinătate. La 5 merg la rîu, baie. Pe seară Ionelii : via şi aranjarea maşinei. Despre ce am găsit şi ce s-a lucrat aci timp de o lună în lipsa mea, voi nota după ce voi avea toate socotelile. * Sîmbătă, 1 august [1936. Valea Mare] Dimineaţa frumos, zăpuşeală ; seara ploaie bună, uşoară. Am fost la Piteşti; dat acumulator radio portativ la încărcat; vorbit telefon cu Mugur şi Trifu pjentru] Bascov. Maşina a pornit greu ; descărcat acumulator ? Iată ce s-a lucrat şi întîmplat în lipsa mea : 29. VI s-au comandat 100 proptele pjentru] pomi = 320 lei; 30 VI s-a cumpărat material pentru coteţul de vară 550 lei ; s-a potcovit iapa, 100 lei ; 1 iulie s-a strîns şi adus lucerna de la locul arendat — trei care de cîte netto 860, 550 şi 1 060 kg = 2 470 kg netto lucerna; s-au plătit 2 transpoarte Zidaru (unul îl plătisem eu); 2. VII s-a săpat II sfecla şi cartofii cu 6 oameni; 3. VII s-a continuat şi sfîrşit sapa sfeclei, iar 3 oameni au cosit lucerna mea ; 4. VII s-a lucrat la grădină şi flori cu 5 oameni ; 5. VII, duminecă ; 6. VII a plouat şi nu s-a lucrat nimic ; 7. VII Lache cu 3 oameni stropitul V via ; 8. VII s-a terminat stropitul; 9. VII s-a strîns şi cărat lucerna mea cu căruţa mea — netto 545 + 520 -f-660 = 1 725 kg, asta a fost coa^a II ; 10. VII Lache cu 6 oameni la Bascov pentru sapa II porumb; 11. VII s-a sfîrşit sapa la Bascov; 12. VII, duminecă ; 13. VII a plouat ; 14. VII Lache cu un om taie lemne ; 15. VII s-au vîndut 25 kg pere timpurii a 6 lei = 150 lei ; 16. VII s-a cărat bălegarul; 17. VII s-a cărat bălegar şi s-au tăiat lemne; 18. VII s-au vîndut 18 kg pere cu 4 lei = 72 lei; 19. VII, duminecă ; 21. VII plevila III cu 12 oameni ; 22. VII se termină plevila ; 24. VII ploaie furtunoasă ; vine apa din vie; 25. VII Lache e la tîrg pentru ale lui; 26. VII, duminecă ; 27. VII coasa III lucerna C.F.R. ; 28, VII sapa III la vie cu 27 oa- * Duminecă, 2 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Dim[ineaţa] am fost Bucureşti pentru alegerea lui Caton la S.A.D.R. Am dus aparatul „Hoonyphon" la reparat; am adus două geamantane. După-amiazi mosafiri cu maşina Puiu cu soţii Ştefănescu 31 de la Cîmpu-lung; seara la masă Ionelii cu tante Lucreţia. Au adus cadou un vieruş „Mangaliţa" de circa şase săptămîni. * Luni, 3 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Dimfineaţa] am pornit cu maşina la Piteşti. Pană. înapoi tras de boi. D[upă]-a[miazi] am achitat pe Călugăru. Lache a potcovit iapa. Seara la Piteşti pentru maşină. S-au spălat butoaiele pentru pritocirea vinurilor. * Marţi, 4 august [1936, Valea Mare] Timp foarte frumos. Dimineaţa am fost la Dobrogoste pentru stupar, ducînd doi faguri ; unul I-am adus înapoi pentru consumaţie. La întoarcere ne oprim la Bascov, unde Lina se plînge mereu. Opresc apoi la Piteşti şi iau de la administraţia] financiară certificatul pentru maşină. Trecem pe la piaţă, fireşte. Găsesc aici pe Vereşti, care a păţit-o cu purtarea vorbelor. După-amiazi Fannj' a pritocit vinurile. Recolta 1934 a trecut-o în butoiul din fund, 104 dl. Mîine va continua. La 5,1/2 am dus pe Vereşti Ia gară. Două femei au plivit la flori. Scrisori de la Puia-Radu. * Miercuri, 5 august [1936. Valea Mare] Timp frumos. Seara ploaie bună. La dejun n-au venit Ionelii. Se vopsesc cu „Duco" băncile de vara. La 4 baie în rîu. La 6 cu maşina la Gălăşeşti, unde luăm masa. Ne întoarcem pe la 11, pe ploaie. Trifu telefonase că vine mîine. L-am contramandat. Aştept mîine pe Kiczales pentru mobilierul casei. 31 Viitori socri ai lui Ştefan (Puiu) mare hotel din Cîmpulung. Negulescu ; erau proprietarii celui mai 24 25 * Joi, 6 august [1936, Valea Mare] Timp bun; a plouat bine toată ziua. Ziua crucii. A sosit Kiczaîes, care a desenat schiţe pentru mobilier în toate camerele. S-ar ridica la peste 100 000 lei. Vom 'vedea. Seara l-am dus la gară. Am lăsat maşina la Ionel, dînd acumulator la încărcat. * Vineri, 7 august [1936, Valea Mare] Timp potrivit, fără ploaie. Am fost la Bucureşti pentru Radu. Am dat telegrame. M-am întors abia ia 10 seara. Ziua m-a pisat Vereşti cu ale lui necazuri. Aici s-a terminat pritocitul vinului. sfecla furajeră. Fanny la Piteşti pentru mici cumpărături. Seara vizita Puiu Negulescu cu Angheleanu 33 de la Cîmpulung. Azi am pus în funcţie, la aparatul vechi, noua baterie „Hellorens11 si acumulatorul încărcat. * Miercuri, 12 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lalehe cu doi oameni ridică coardele în vie etc, apoi trece la luncă la sfeclă, în continuare şi aduce seara o căruţă buruiană. La dejun mergem la Leordeni, la Vereşti, unde se află şi dr. Stăncu-lescu 34 cu familia. Seara vine Negulescu cu Puiu ; dorm aici. Azi dim[i-neaţa] vaca Ella s-a gonit la Florica cu taurul Maramureş. * Sîmbătă, 8 august [1936, Valea Mare] Timp potrivit. Pe seară plouă bine, liniştit. Dim[ineaţa] cu maşina la Piteşti : plătesc datoria lui Steriade, cumpăr fier pentru şine la noile roţi, plătesc datoria la Turcu ; iau de la gară pe Trifu, care aduce referatul călătoriei32. Ionelii iau masa aici şi se înapoiază cu trăsura mea. Seara ducem ia gară pe Trifu şi ne oprim la Ionel. * Joi. 13 august [1936, Valea Mare] Timp frumos, după-amiazi mai acoperit, pe seară ţîrîituri. Lache cu doi oameni continuă plivirea sfeclei; trei oameni cosesc lucerna mea a treia oară. Neguleştii au plecat dim[ineaţa], d[upă]-a[miazi] vizita familia Pă-cescu. Se anunţă pe mîine sosirea Blazian. * Vineri, 14 august [1936, Valea Mare] * Duminecă, 9 august [1936, Valea Mare] Toată ziua plouă linisf^ ^mel^fS^^i^f^ * * gara. Îmi citeşte piesa birja. QUC ^ gara- La stoarcere spre Ionel, accident cu * Luni> 10 au9ust [1936, Valea Mare] Dimfineaţa] plouă ; după-amiazi se înseninează Nimic deosebit Fannv merc^ * sita dr. Păcescu cu ginere său de fa Lipcani ^ ^ ^ Pe ^ * Marţi, 11 august [1936, Valea Mare] Timp frumos, Lache cu doi oameni a cules fasolea oloagă la luncă — 3,1/2 saci îndesaţi. (Zice c-ar da cea. 4 duble fasole.) A tăiat buruiana şi plivit 32 Se referă la referatul călătoriei efectuate la Londra, la Congresul Radiofoniei, unde L.R. participase din partea Societăţii de Radio. 26 Timp frumos. Lache cu doi oameni continuă plivirea sfeclei; după-amiazi se strînge şi aduce acasă o căruţă lucerna de cea 500 kg. Cu simplonul au sosit Blazian şi Bumbeşti, adueîndu-mi aparatul „Hoonyphon", căruia pare că i s-au ars lămpile cînd mi-a fost adus deunăzi de Trifu. în gară erau şi Munteanu, Voiculescu, Herescu, episcopul [Z.] Galaction-Gordun. Cu acceleratul la 17,20 au plecat. Azi-noapte (joi 13 spre vineri 14) a fătat scroafa „York mare", înainte de miezul nopţii — 9, după miezul nopţii —1, în total 10 purcei. * Sîmbătă, 15 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Sărbătoare. Dimfineaţa] la biserică. La dejun Ionel-Lina. Pe seară sosesc Riţa35 & Schuster 36, care dorm aici. Stuparul a recoltat un cat de miere de la stupul I. 33 Scarlat Angheleanu, comerciant; poseda şi o agenţie teatrală. 34 Medic din Tîrgoviste, vizitat uneori de Rebreni (vezi însemnarea din 13 sept. 1936). 35 Florica Schuster, sora lui L.R. 36 Căpitanul Mihai Schuster (1899—?), cumnat ; în 1919, fusese primit în armata română cu gradul de sublocotenent, provenind din oastea austro-ungară. 27 30 * Duminecă, 16 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Pe seară plouă o jumătate de oră. La dejun sosesc cu trei maşini Puiu Negulescu cu tatăl, d-na Şte-fănescu cu fiica Mimi, candidata lui Puiu, cu fiul, Ştefănescu şi soţia, cu soţii Angheleanu. După-amiazi vine în vizită d-na şi d. Al. Lahovary 3T. Seara oaspeţii pleacă. * Luni, 17 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Spre seară ploaie şi complectă înnourare. Dimjjneaţa] Lache a cules arbagicul din vie, circa 4 kg. Dfupă]-afrniazi] împreună cu baba şi bucătăreasa a adus restul de lucerna, circa 500 kg, adică în total coasa III de la lucerna mea 1 000 kg. Eu am fost la Dobrogoste cu 9 faguri pentru extragerea mierei. Am adus acasă 2 borcane cu cîte 3,600 kg miere ; restul tmîine. * Marţi, 18 august [1936, Valea Mai e] Dimfineaţa] ploaie ; de la amiazi frumos. Lache a lucrat pe-acasă : a făcut poarta la porcărie ; dus căruţa la Mitică să puie şinele la roţile noi. Eu am fost după-amiazi la Piteşti, de-acolo la Dobrogoste ; am adus.încă 3,200 kg miere (în total deci 10 kg — 200 g miere recoltată; am rezervat 1000 kg paie a 40 bani şi 200 kg orz. Mi-am uitat portmoneul acolo şi m-am întors de la Piteşti de l-am luat. La Piteşti m-am tuns şi am cumpărat diferite mărunţişuri. Un negustor de la Piteşti mi-a dat 250 lei arvună pentru perele imperiale ce i le-am vîndut din pom cu 6 lei kg la grămadă. îmi voi rezerva însă vreo 40—50 kg" pentru casă. Mîine începe culegerea. * Joi, 20 august [1936. Valea Mare] Dimineaţa ploaie uşoară ; după-amiazi bine. Oamenii casei se ocupă de grădina de flori. Dim[ineaţa] cu Radu la Piteşti pentru chitanţe Manea. Pe seară Lache a adus căruţa căreia Mitică-Şulfă i-a pus noile roţi (obezi, spiţe, şine) plus alte cîteva piese, pentru care i-am dat 200 lei. Mari oara a cumpărat azi 2 duble porumb (90), 2 mălai (80), 5 ovăz (120), 50 kg tărîţe. A rămas datoare cu tot atîta (420), cumpărate săptămîna trecută. * Vineri, 21 august [1936, Valea Mare] Timp frumos ; după-amiazi scurtă ploaie furtunoasă, uşoară. Vaca EUa s-a gonit cu taurul Far caş. Dimfineaţa] Lache cară gunoiul în deal; apoi aduce o căruţă buruiană la luncă. La amiazi merge cu vaca la taur Florica din nou. Piec cu maşina Radu-Puia ele asemeni la Florica. Pană ţeava benzină pe drum; taurul Farcaş, de 2 ani, fiu al lui Tello, goneşte de două ori. Mers apoi Piteşti ; Ionel plăteşte 4 100 lei Manea, lichidare. Lache aşază în fructier circa 2 tîrne pere imperiale ; se curăţă ar-■bagicul, rămîne 5 kg. Pe seară vine Ovidiu Hulea, iar mai tîrziu Neguleştii, Puiu-logod-nica etc. * Sîmbătă, 22 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lache cu trăsura la Ionel pe care-1 aduce la dejun. D[upă]-a [miazi] Lache cară bolovanii şi cărămizile de la baba Ioana. Am scris lui Ocneanu pentru bani. * Miercuri, 19 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lache a început a culege perele imperiale pentru vînzare. La 8,1/2 pleacă.gară pentru Blazian, care totuşi soseşte 11,1/2 cu trăsură piaţă. La 5 duce pe Blazian la gară. Seara la 8 plec cu maşina să întîmpin pe Radu-Puia, care sosesc Ia 9,17. Blazian mi-a adus un nou acumulator de 2 volţi. Azi am vîndut 272,1/2 kg pere imperiale a 6 lei; total 1 636 lei de la cei trei peri, rămînînd pentru casă încă vreo 50 kg. 37 Alexandru M. Lahovari (1895—1950), ministru plenipotenţiar ; era soţul Simonei Lahovari, amintită în Jurnal. * Duminecă, Z3 august [1936, Valea Mare] în zori a plouat uşor; restul frumos. Am fost Ia Cîmpulung la logodna lui Puiu. Pe drum. mică pană, dreasă de un trecător Abramovici. Acolo masă şi plictiseală. La 12 noaptea ajungem acasă bine. A fost şi Tudor Muşatescu. * Luni, 24 august [1936, Valea Mare] Timp frumos ; puţin răcoros pe seară. Lache a adus buruiană şi foaie sfeclă cu căruţa; apoi a cărat 4 care pietriş, dintre care: 2 cernut. La masă, aduşi de Radu, Ionelii cu Toto. 28 29 * Luni, 31 august [1936, Valea Mare] * Marţi, 25 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lache continuat să care pietriş — patru căruţe. Baba curăţat coteţ porci. Pe seară Puiu cu logodnica, rămîn masă. * Miercuri, 26 august [1936. Valea Mare,1 Timp frumos. Dim[ineaţa] plec Bucureşti cu Fanny şi Radu. Aici Lache aduce 250 cărămizi şi alte materiale pentru zidirea cuptorului de pîine pentru care i-am dat 200 lei. Aduce apoi pietriş. Se bate fasolea pitică. Sosim acasă cu trenul de noapte, 2,1/2. * Joi, 27 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lache aduce pietriş. După-amiazi iapa la potcovit şi buruieni. Noi cinăm la Ionel, apoi mergem în grup la şantan Piteşti. * Vineri, 28 august [1936, Valea Mare] Timp frumos ; după-amiazi o răpăială de jumătate oră. Zidarul lucrează la cuptorul de pîine. Lache cu Dumitrache drege şanţul şi taie lemne; după-amiazi mai aduce 250 cărămizi. Fanny cu Radu au fost la Piteşti. * Sîmbătă, 29 august [1936, Valea Mare] Timpul frumos. _ _ Lache aduce nisip p[entru] cuptorul de pîine pe care zidarii îl termina pe seară. Tot Lache leagă coardele în vie ce s-ar fi rupt si aduce o căruţa de buruiană de la luncă. Ionelii au fost la dejun aduşi si dusi •de Radu cu maşina. ' ' Timp frumos ; seara se înnourează. Dim[ineaţa] Lache plecat la Dobrogostea cu căruţa mea, unde era plecat Şi carul Ionel cu boii lui Pândele. La 8,1/2 am plecat şi eu cu maşina. Negăsind pe director, a trebuit să vin la Piteşti la Apostol pentru aprobarea vînzării. Am trecut atunci şi la ocolul silvic pentru a rezerva din lemnele ce se marchează în pădurile din apropierea mea imediată ; inginerul a aprobat. De la Dobrogostea am cumpărat 200 kg orz a 2—30 lei (1 dublă = 13 kg), pe care l-am adus în 4 saci; 2 duble grîu = 31 kg a 3,50 lei (1 dublă = 15,1/2 kg); apoi două căruţe paie de grîu avînd netto 670 kg paie. Rămîne să mai aducem mîine cu brişcă mea restul de 330 kg pînă la 1 000, cît am dorit. Am plătit orzul (460 lei) şi pentru paie un acont de 240 lei. Căruţele au sosit aci pe la 6 d[upă]-a[miazi] şi s-a făcut o claie. Fanny cu 2 oameni a făcut ordine în curtea de jos, iar două femei au lucrat la fulgi. La întoarcere pană de cauciuc. Seara am fost cu Fanny la Piteşti şi ne-am întors la 10 seara. * Marţi. 1 septemvre [1936 Valea Mare} Timp frumos ; puţin vînt. Subt controlul Fanny s-a terminat curăţenia mare la dependenţe şi curăţitul fulgilor. Lache a mai adus de la Dobrogoste 280 kg paie net. Astfel am în total 950 kg paie. * Miercuri, 2 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Lache cu doi oameni coseşte a IV-a oară lucerna Mariţa C.F.R. Am fost la Bucureşti, Consiliu Radio. Am venit noaptea la 1 cu brînză de la Mitric şi geamantane de la Puia. Am dus aparatul radio al lui Ionel. Maşina lăsat Ia Piteşti pentru încărcat acumulatorul. * Duminecă, 30 august [1936, Valea Mare] Timp frumos. Lache duce la gară cu trăsura pe Radu-Puia ; apoi aduce buruiană de la luncă. Cu maşina Piteşti, Bascov ; pană radiator; masă la Pândele Minculescu 38, cu maior Georgescu şi căpitan ? cu d-nele. Pe seară aici vizita Puiu Negulescu cu de-ai lui. 38 Pândele Minculescu, perceptor ; la Bascov era vecin cu Ionel Rădulescu. * Joi, 3 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos ; pe seară uşoară răpăială de ploaie. Lache cu doi oameni coseşte buruiana din porumbişte. Doi copii culeg merele din faţa casei. Am fost la Piteşti cu trăsura : am luat corp interior vacuum. Am comandat două butoaie de cîte 6 vedre la dogarul de la pod a 250 lei; dat acont 100 lei. Le voi cere mîine de cîte 10 vedre. 31 30 * Vineri, 4 septemvre [1936, Valea Mare] * Joi, 10 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Lache a adus vreo 10 dovleci şi lucerna proaspătă pentru porci; apoi cu 2 oameni (?) a continuat cositul buruienii, iar după-amiazi â strîns şi adus lucerna de la Mariţa C.F.R., coasa IV — două căruţe circa 1 000 kg. Am măcinat la Piteşti 2 duble grîu ' ' Timpul mai mult senin, cam răcoros. Sosesc aci seara la 10, după ce am trecut pe la Ionel, lăsîndu-i aparatul de radio reparat la Bucureşti. Aici, ieri şi azi Lache a adus vreo opt căruţe pietriş prost. S-a dres arcul la trăsură. * Sîmbătă, 5 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Marioara cu Lache la tîrg Piteşti : s-a făcut uruială orz 200 kg, s-a cumpărat 10 duble ovăz, 650 cornişoane, 200 kg ceapă, coş nuiele brişcă, praf cretă etc. D[upă]-a[miazi] Lache a făcut coperişul, iar pe seară a adus o căruţă rest lucerna şi buruiană cosită azi. Seara cu Fanny la coafor. * Vineri, 11 septemvre [1936, Valea Mare] Dimineaţa a plouat, de asemeni după-amiazi, cîte puţin relativ. Lache, la Bascov, n-a putut culege fasolea din pricina ploii, dar a adus două căruţe de bostani, circa 150 bucăţi. După-amiazi fost la Piteşti cu maşina cumpărînd 5 m, carton gudronat pentru acoperit cuptorul. * Duminecă, 6 septemvre [1936, Valea Mare] Timp frumos. Plecăm la Plopeanu. Pe drum întîlnim spre noi Şahighian şi Mi-tric, pe care îi luăm, ca şi pe Lina. întîi Bascov pentru sita de mătase, apoi Miceşti de unde revenim la 6,1/2. Aici mică masă şi apoi duc pe •oaspeţi la simplon. * Luni, 7 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos : dimineaţa uşoară răpăială. Lache a adus încă 6 scînduri şi a făcut coperişul cuptorului, care mai trebuie învelit cu carton gudronat. Am avut la masă pe Vereşti cu dr. Stănculescu, iar seara pe Ionelii. * Marţi, 8 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos ; dimineaţa mică ploaie. Lache aduce dovleci şi buruiană uscată. Dimineaţa la Piteşti pentru esenţă oţet — s-au pus vreo 700 cornişoane. Am fost la directorul şcoalei de meserii pentru crucea39 Fanny. După-amiazi cu Lina împreună la Leordeni la Gussi40, pînă seara la 11. Mîine plec Bucureşti. 39 Troiţă în faţa casei, lîngă puţ, făcută de Fanny (adnotarea aparţine soţiei scriitorului). 40 Virgil Gussi, avocat; era socrul lui Petre Vereşti (unul din secretarii lui L.R. la Teatrul Naţional). 32 * Sîmbătă, 12 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul acoperit, răcoros de-a binelea. A plouat totuşi relativ puţin. Lache a lipsit pînă după prînz, înlocuit de Ion; pe seară a pus cartonul gudronat la cuptorul de pîine. Încolo cam zi de odihnă. Am fost dim[ineaţa] la Piteşti cu maşina pentru Trivale, unde am revenit pentru lemne, la „Distribuţia" pentru bonificarea la benzină şi am mîncat apoi la Ionel. * Duminecă, 13 septemvre [1936. Valea Mare] Timpul bun cu cer acoperit, puţină înseninare ; cam răcoare. Am plecat cu maşina la dr. Stănculescu, Tîrgovişte (Valea Voievozilor), unde am dejunat. Am luat şi pe soţii Vereşti, şi i-am adus înapoi la Leordeni. Am trecut pe la Ionel pentru vizita directorului şcoalei de meserii, care s-a fixat marţi după-amiazi. Marioara Gusan pleacă mîine la Bucureşti pentru examene. Fanny e bolnavă. * Luni, 14 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul acoperit şi răcoros ; la amiazi senin şi călduţ. Lache cu o femeie a strîns fasolea, iar cu doi oameni a cosit mohorul în porumbiştea de la Bascov. Seara a adus un sac de fasole. Eu am fost la Piteşti cu maşina şi am dres electromotorul. Marioara a plecat azi dimineaţa. 33 * Marţi, 15 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos ; ceva mai cald. Lache cu oamenii a fost la Bascov, unde a terminat cositul mohorului. Vmeri-sîmbătă îl va aduce. S-a cumpărat 100 kg. tărîţe, 5 duble porumb, 2 mălai. La dejun Ionelii ; după-masă Ioneseu-Sisesti directorul şcoalei de meserii. * Vineri, 17 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Miercuri la amiazi am plecat la Bucfuresti] si m-am întors joi noaptea la 2,1/4. în lipsa mea Lache a adus pietriş, iar azi a fost la Bascov de-a adus mohorul tăiat, abia vreo 200 kg după ce a potcovit iapa. De vreo trei zile sînt cam bolnav, răcit. Astă-seară mi-am pus ventuze. ' * Miercuri, 23 septemvre [1936, Valea Mare] Timp frumos ; pe seară puţin acoperit. Ion cară mereu bălegar cu iapa şi căruţa mea. Lache cu doi oameni şi Margareta la luncă — scoaterea cartofilor. Rezultat infam — circa trei saci cartofi proşti, mici + 1/2 sac fasole + 2 dovleci. La amiazi eu cu maşina Piteşti; telefon Mugur şi Trifu. Aduc pe Ionel la masă. Seara duc înapoi pe Ionel. * Joi, 24 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul bun. Dim[ineaţa] iau de la gară pe Trifu cu ing. Lec[c]a 4i, martor în procesul meu cu instalatorul din Piteşti. Trecem la tribunal p[entru] contact cu Ionel şi avocatul. Venim la ţară să vadă instalaţiile. Masa. La 1 sîntem la tribunal, unde însă avocaţii amînă procesul pentru noemvre. Las maşina la Ionel şi plec la Bucureşti. * Sîmbătă, 19 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Lache aduce lemnul pentru troiţă de la Pândele Fann°yV' ^ arte-meserii- După-amiazi la Ionel pentru coafor * Vineri, 25 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul bun. Seara la 9,1/2 sosim aci cu Puia-Radu. Se aduce lada Radu cu şa şi harnaşamente. în cursul zilei s-au cules pere chiu-rele. * Duminecă, 20 septemvre [1936, Valea Mare] Timp frumos. Vine Kiczales pentru mobilier ; îi dau 250 lei Luasem şi pe Lina toată ziua. * Sîmbătă, 26 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul bun. Dim[ineaţa] merg la Trivale, plătesc restul pfentruj lemne. îmi montează un cauciuc rezervă. Iau pe Ionelii şi la 12 plecăm cu toţii la Lucierii, la maior Gogulescu42. Masa şi la 5 plecăm înapoi. Cinăm la Ionel. Aici nu s-a lucrat nimic special. * Luni, 21 septemvre [1936, Valea Mare], Timpul foarte frumos. Dimpneaţal cu maşina la Piteşti • porumb şi ovaz de la Turcu, luneta la reparat şcoala meserii; aranjamentul cu lemnele la Jrivale _ 140 arbori (57 steri) asupra cărora am plătit de laponei 2 500 lei. Puiu Negulescu a fost la masă. Azi s-a pus la îngrăşat porcul „York" mijlociu. * Marţi. 22 septemvre [1936, Valea Mare] Timp f[oarte] frumos. Ion cară bălegar ; vreo 15 căruţe azi. Lache a cules nucul de jos (2 coşuri). De asemenea ceva sămînţă' sfeclă furajera. Dupa-amiazi tîrziu la Piteşti şi Bascov pentru chestia lemnelor. 34 * Duminecă, 27 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul bun. Radu ia de la gară familia Iacobi întreagă, apoi pe Lina cu Sima. Dejun cu purcel. Lache a adus de la Bascov 140 dovleci. Iacobi pleacă cu personalul la 5,55. Lina la llh, fiindcă nu venise Ionel. * Luni. 28 septemvre [1936, Valea Mare] Timpul potrivit, cerul mai mult acoperit; seara o ploaie bună de vreo oră jumătate. terie. 41 Theodor O. Leeca, din Bucureşti, str. Precupeţii Vechi nr. 8. 42 Maior Ioan D. Gogulescu (1894—?), ofiţer superior la regimentul 4 infan- 35 Trei.....copii cu Costică Marin culeg perele chiurele. Lache a mers la pădure cu caruTlui Ionel şi 'doi oameni ăi lui, după ce adusese puţin fin. Pe la 3 d[upă]-a[miazi] se aduce o căruţă cu 4 arbori care merge la Ionel-Piteşti, să mai aducă fîn. După-amiazi au venit Ionelii, cu care am fost la pădure. * Marţi, 29 septemvre [1956, Valea Mare} Timpul variabil, mai mult frumos. Costică Marin sfîrşeşte culesul perelor. Mai rămîn pe pomi ici-colo puţine, care se vor culege separat pentru păstrare. Fructarul este plin 3/4 pere şi 1/4 mere. în pivniţă sînt depozitate cea 2 000 kg pere. Azi a continuat căratul lemnelor de la pădure (Lache, Radu, căruţaşul şi Dumitrache). S-au adus 16 arbori, clin care 10 la mine si 6 la Ionel Pe seară am fost la Piteşti, unde Ionel bolnav. * Joi, 1 octomvre [1936, Valea MareJ Timpul acoperit, răcoros de-a binelea. Ieri a plouat tare. Ieri dim[ineaţa] _am plecat la Bucureşti şi m-am întors azi la 3,1/2 d[upă]-a[miazi]. în lipsa mea nu s-a putut' lucra nimic ; a plouat ieri. S-a continuat căratul lemnelor : ieri 10, azi alti 10 copaci. în total 40, adică 20 la mine. " Vineri, 2 octomvre [1936, Valea MareJ Timpul mai mult senin, dar restul destul de rece. Continuă căratul lemnelor. Şi azi s-au adus 10 arbori, 5 mie şi alţii la Ionel. Mi s-au adus azi de la Vrăneşti patru butoaie de-ale lui Ionel cu o capacitate de circa 5—600 dai. Am dat căruţa la reparat osia dinapoi. Am fost dim[ineaţa] la Piteşti pentru nimicuri. * Sîmbătă, 3 octomvre [1936, Valea MareJ Timp frumos, răcoros. Azi nu s-au adus lemne, neavînd boi. Lache şi Costică au tăiat lemne. Căruţa reparată a fost adusă de Lache pe seară. Purcelul mic mangaliţă e rînceag ; a fost spălat azi bine. Adus şi luneta de la şcoala de meserii. Am fost pe la Camera Agricolă pentru informaţii. Am adus pe Ionelii, la masă si dulceţuri. * Duminecă, 4 octomvre [1936, Valea Mare]' Cerul acoperit, dar altfel plăcut. Lache cu Ion a fost la Bascov şi adus încă 94 dovleci, ultimii. (Totul deci circa 400 bucăţi.) * Luni, 5 octomvre [1936, Valea Mare] Frumos, senin, soare. Lache merge la pădure de unde se aduc 12 copaci, adică 6 mie, 6 Ionel. (în total s-au adus 62 arbori.) La Bascov au mers 6 oameni cu Marioara şi căruţa pentru culesul porumbului. Pe la 12 am mers şi noi cu maşina cu servitoarele. Am mîncat acolo şi fetele au lucrat pînă la 4,1/2, cînd era aproape terminat culesul, ră-mînînd să se adune azi şi din fasole. Toată lumea rămîne acolo şi mîine. Au fost şase căruţe de-ale mele bine încărcate + ceva. Asta ar însemna cam 120 tîrne,' Doi copii de la şcoala de meserii au reparat în lipsa mea tinicheaua coperişului la casa mică. Am făcut o probă la croitor — Piteşti cu haina îmblănită comandată acum vreo cinci ani, * Marţi, 6 octomvre [1936, Valea Mare] Timp frumos, călduţ. Lache la pădure ; se aduc 10 copaci — 5 mie, 5 Ionel. La Bascov aceiaşi oameni. Am fost acolo, lăsînd pe Fanny la Piteşti pentru coafor ; ieri s-a terminat culesul, aseară am [indescifrabil], azi de asemenea. Seara Ion a adus o căruţă de porumb de calitatea III pentru animale (20 coşuri) + un sac fasole. Ion crede că mai este vreo jumătate sac fasole. Mîine se vor aduce pănuşile — vreo două căruţe bune. La Dobrogostea am plătit restul de la paie şi cele două duble grîu. Mîine plec Bucfureşti]. De adus fermenţi selecţionaţi. Duc vin pentru analiză. * Miercuri, 7 octomvre [1936, Valea Mare] Timpul bun. Am fost Bucureşti şi am revenit la 10 seara. Aici Lache a fost la pădure şi a adus 6 arbori. De la Bascov s-a adus o căruţă de pănuşi şi cîteva (3 coşuri) tîrne de porumb mai prost, de ase-. menea un sac de fasole şi cîţi'va coceni. Negustorii de pere au cîntărit azi 1 250 kg pere şi au mai dat ,1 000 lei, urmînd să continuie şi sfîr-mîine — marfa a fost lăsată aici în lăzi. * Joi, 8 octomvre [1936, Valea Mare] Mai mult acoperit. Azi noapte a plouat tare. Lache la pădure. S-au adus şi azi 6 arbori (în total 84). Ion a fost la Bascov şi a mai adus o căruţă de foi porumb cu cîţiva coceni. După-amiazi la Piteşti : am luat bidon „Shellgas", bidon petrol, băcănie, am dat [să facă] cizmele Fanny. * Vineri, 9 octomvre [1936, Valea Mare] Acoperit, frig. De aseară pînă azi dimineaţa a plouat mereu. Lache a făcut un singur transport de 3 arbori, pentru Ionel. După- 36 37 amiazi a început curăţirea vaselor din pivniţă în vederea culesului tZvUmP tlme n0i CU 100 leL La Bascov s"au fă™t 583 snopi' ' Sîmbătă, 10 octomvre [1936, Valea Mare] Acoperit, urît. Lâche Ia pădure dimineaţa; se aduc 3 arbori pentru mine; după-amiazi Lache rămîne la spălat uneltele pivniţei; Ia pădure merge altul şi se aduc pentru Ionel 4 arbori. în total inclusiv azi s-au adus 94 arbori ; cu 4 mai mult la Ionel. Am lichidat la zi prin Ionel omul cu boii şi carul — 275 lei + 220 lei omul trimis de mine. Am cumpărat maşină de curăţat porumb 220 lei. * Duminecă, 11 octomvre [1936, Valea Mare] Variabil călduţ, dar cu cîteva stropiri uşoare. Lache aduce de la ?oaXla%boieT-t ^a120°o Pent™ tescovină. Am adus d?Jun pe ioneli, la 5 pe Tiţa, iar la 9 seara am dus pe Ioneli cărora le-am achitat restul ratei de arendă la Bascov. 1 Luni, 12 octombrie 1936 [Valea Mare] în frigurile . Gorilei, care merge greu.43 Lenea şi lipsa de linişte. Numai cînd sînt singur sînt capabil să stau toată ziua şi noaptea la masa de scris, să dobînclesc patima hîrtiei albe. Pentru romanul poliţist44 — Eroul Agatha Vasiliu. Ea, Mariţa. Fratele lui — Gică, nevasta Miţa; servitoarea Tia. Cumnatul Pascal. A fost primar şi deputat în Piteşti. Om cu avere mare — negustor fruntaş. Zgîrcit de moarte. Casa în strada Speranţei, lîngă Piaţa Bră-tianu, cu fîntînă. Curte imensă, arbori mulţi care acoperă casa dublă, împrejmuire de scînduri lipite, să nu se vază înlăuntru. Două pogoane grădină. Două case ; una nelocuită, ca să rm-i omoare chiriaşii. Viaţa lor la bătrîneţe. început : servitorul bisericii sf. Niculae, trimis de preot să cheme pe Agatha, preşedintele Eforiei, să încheie socoteli. Agatha nu-i acasă. Seara Idem. îl caută la Gică. Nu e — o fi plecat la Bucjureşti] pentru chirii. Peste trei zile din nou nu e. Preotul la Gică, speriat puţin, să nu fie bolnavi şi n-au pe nimeni. Nu se poate, că doar servitorul a bătut. Merge Miţa cu Tia, care leşină cînd latră dinele. Morţii. Procurorul e rudă de departe cu familia. Nepotul de Ia Bucureşti a stat două săptămîni la Agatha. lin cursul aceluiaşi an, L.R. mai încercase să schiţeze începutul romanului. La B.A.R., Arh. L.R., I ms. 3 a, există pe fila 79 datările : 11, 12 si 13 mai cu următoarele menţiuni : „aranjament de material, nume etc, pregătiri" '• idem" -„cartea întîi, schiţa". ' " Este vorba de romanul Amîndoi. Pentru Minunea minunilor : Şeful guvernului e un inginer mare care crede în ştiinţă. Guvern autoritar. Parlamentul e numai lux. Partidele există pe hîrtie şi ca speranţe. De cîteva ori pe an şedinţe zgomotoase. Savantul distruge formulele şi nu se mai poate repeta vaccinarea. Statele autoritare trimit observatori. Cea ma'i formidabilă experienţă ce s-a făcut vreodată pentru înnobilarea omului. * Luni, 12 octomvre [1936, Valea Mare] Acoperit, ploios, ceaţă. Pe seară mai frig. Urît. Nu se poate culege nici via, nici porumbul. Azi Lache cu Costică a lucrat la butoaie, curăţat; doi oameni cioplesc podbale pentru butoaie şi dimfineaţa], Dr. Păcescu a castrat purcelul „Mangaliţa" de la Ionel. Fanny a ieşit călare şi a venit îngheţată. * Marţi, 13 octomvre [1936, Valea Mare] Mereu acoperit şi frig. După-amiazi se deschide ; noptea senin şi rece. Lache cu doi oameni sfîrşeşte spălatul butoaielor şi făcutul pod-balelor. Cu maşina la Piteşti cu Tiţa. * Miercuri, 14 octomvre [1936, Valea Mare] Plec la 8 dim. Bucureşti cu trăsura mea la gară. * Joi, 15 Qctomvre [1936, Valea Mare] A fost timp frumos. Ieri şi azi, în lipsa mea, s-a cules porumbul de la luncă, şi sfecla furajeră. Porumbul s-a şi desfăcut chiar aseară Şi s-a uscat în pod — 50,1/2 tîrne porumb bun şi 9 mai prost. S-au adus 200 snopi coceni. Sfecla a ieşit prost de tot — circa 1 500 bucăţi, dintre care abia cîteva sute mai mare. Miercuri a început coasa IV la lucerna mea — prost; a fost întreruptă, urmînd s-o reia Lache mai tîrziu, fiindcă nu s-ar scoate nici cheltuiala cu munca. * Vineri, 16 octomvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos, senin, călduţ. Lache singur a lucrat la butoaie, Ie-a pus în pivniţă. Am fost dim[ineaţa] la Piteşti şi Bascov pentru lemnele crucii45 de peste drum etc. 38 45 Troiţei. 39 * Sîmbătă, 17 octomvre [1936, Valea MareJ * Joi, 22 octomvre [1936, Valea MareJ Timpul frumos. Lache aduce dim[ineaţa] o căruţă snopi coceni + 3 ^saci lucerna, iar apoi încă una ; după-amiazi Costică cu Margareta acmc ultimii coceni. Lache a dus un butoi să-i schimbe două doage rupte Am fost la Piteşti cu maşina. Duminecă, 18 octomvre [1936, Valea MareJ . Zikiic cel puţin trei ore la masa de scris, cu stiloul în mînă si hirtia alba dinainte. Trec zilele, lunile şi nimic! Mîme-poimîine se şfirşeşte tot şi nu rămîne decît ce am scris. Dacă Gorila nu e gata în iarna asta — o ruşine ! Dar va fi ! Sigur ! * Duminecă, 18 octomvre [1936, Valea Mare! Timp frumos. Lache afumă toate butoaiele în pivniţă cu pucioasă. La amiazi aduc pe Lina. După masă plimbare cu maşina pe la Gălăşeşti. * Luni, 19 octomvre [1936, Valea Marc] Timpul foarte frumos. Azi am început culesul viei cu 13 oameni. Am cules întîi riesling şi tămîioasa, total 60 dai. S-au mai adunat circa 30 dai. A mers mai greu lucrul din cauza selecţiei, vitele nefiind grupate. La amiazi am adus pe Ioneli, căruia i-am' dat bani pentru procesele cu instalatorul de la Piteşti. Timpul bun si frumos. S-a făcut curăţenia vaselor etc. Pregătiri pentru facerea rachiului de fructe şi drojdie, mîine. Am fost dim[ineaţa] la Piteşti la dentist. După-amiazi a plecat Tiţa, condusă de Radu-Puia. Am vîndut azi : un purcel de 13,1/2 kg cu 325 lei (tatăl Costică Marin), altul de 15,1/2 kg cu 375 lei (Lache), altul la fel lui Călugăru, unui babei Miţa, altul lui Costică Marin. Aceştia doi din urmă nu sînt definitivi nici cîntăriţi. Am încasat 325 lei ; Lache e în cont ; Călugăru încă n-a plătit. * Vineri, 23 octomvre [1936, Valea Mare] Mai mult acoperit. Lache cu Costică, supravegheaţi de Marioara, lucrează la povarnă. Se fierb circa 4 cazane borhot de pere. Maşina, după ce dimineaţa am fost la dentist, se duce la 5 d[upă]-a[miazi] cu Radu la atelier Piteşti. Rămîne acolo să schimbe segmenţii. Seara am avut pe Ionelii. * Sîmbătă. 24 octomvre [1936, Valea Mare] Acoperit, ploios. De aseară ţîrîie mereu. Radu-Puia pleacă di-m[ineaţa] cu trăsura. Continuă fiertul rachiului de pere, încă un cazan. Apoi cam un cazan de drojdie. Rezultatul : 18 1 rachiu pere de 31°, 18 1 de 22° ; 5 1 drojdie de 57°, 2 1 de 41° şi 1 1 de 22°. Lache a fost la Piteşti să aducă lui Ionel cumpărături din piaţă; mi-a adus şi mie 50 verze cu 60 lei. Baba Miţa şi-a ridicat purcelul cumpărat. * Marţi. 20 octomvre [1936, Valea MareJ Timpul mereu frumos. Am continuat culesul viei. Rezultatul nu prea încurajator. Circa 200—220 dai în total. Culesul propriu-zis s-a terminat. Mai rămîne de lucru la terase, apoi strugurii pentru vinul roşu. Rieslingul s-a decantat într-un butoi al lui Ionel şi unul mic nou pentru fermentare ; îi s-a dat 1 dai şi 1,1/2 1 maia. 'Am fost la Piteşti pentru diverse şi adus .Ionel. Mîine plec la Bucureşti. * Duminecă, 25 octomvre [1936, Valea Mare] Acoperit, urît. A mai ţîrîit puţin azi noapte. Marioara aranjează povarnă (sfecla si cartofii) şi remiza. Din cei 8 purcei am vîndut: 1 tatăl Costică pe 325 lei bani gheaţă ; 1 Lache 375 lei, a se scădea din leafă ; 1 Călugăru 375, a se scădea din cont; 1 baba Miţa 350 lei, a se scădea din leafă; 1 Costică Marin, se va scădea din lucru şi se. va ridica îndată după cîntărire. Mîine Lache va mai vinde unul. * Miercuri, 21 octomvre [1936, Valea MareJ Timpul bun; dis-de-dimineaţă a ţîrîit foarte puţin. Eu am plecat la Bucureşti, de unde am venit noaptea la 1,1/2, după ce Puia-Radu veniseră la 9 seara. Aici, în cursul zilei, s-a terminat tescuitul pentru vinul alb şi s-a făcut vinul negru. Mai rămîne de decantat o parte de must. Rezultatul general 230 dai. * Luni, 26 octomvre [1936, Valea Mare] Timp frumos. Sărbătoare. Cu trăsura la Piteşti : maşina era gata, dar costa reparaţia 1 800 lei şi nu îndrăzneau să vie să-mi spuie. După-amiazi Lache cu Costică a strîns în ghivece muşcatele şi ghetele. Marioara accidentul. Costică nu mai ia purcelul. 40 41 * Marţi, 27 octomvre [1936. Valea Marc] Timp foarte frumos. Lache cu cloi oameni face curăţenie îh pivniţă ; spălat etc. Aseară s-au curăţat 7 tîrne de porumb, care urmează să fie făcut uruială. Pe seară Lache a dus scroafa „York" la vier la Florica. De dimineaţa a pus sî'rmă tuturor porcilor care rămîn, inclţusiv] purceii. Am fost cu maşina Piteşti. Decimal de cumpărat de la Iuga 4fi. Ionelii au fost aici seara : 10 vedre vin.' Butoiul mare stînga fund a început azi să fiarbă. • * Joi, 29 octomvre [1936, Valea Mare] Plouă tare de azi-dimineaţă. Am sosit la 4 d[upă]-a[miazi] de ia Bucjureşti], unde plecasem ieri dim[ineaţa] şi unde am luat bani de la Tfeatrul] N[aţional] de am plătit chiria prin Radu şi am comandat 120 kg praf ele carne. Am plecat cu maşina, care a rămas la Ionel. Aici ieri s-a adus o căruţă de coceni de la Bascov şi o căruţă de porumb__ 30 tîrne. S-au făcut la moara Bascov 80 kg măciniş '(20 kg mălai şi 60 kg uruială) clin porumbul curăţat luni seara de Lache si cînd diii 7 tîrne porumb coceni a ieşit 85 kg cucuruz (5 kg am dus' la Florica pentru scroafă). Am cumpărat azi o dublă pentru măsurat cereale. în pivniţă pusesem 5 lămpi + a mea, ca să încălzim aerul. Butoiul mare fund stînga fierbe puternic ; chiar dăduse pe dinafară, încît s-au scos vreo 5 dai şi s-au trecut în cellalt butoi mare, care de asemenea a început de azi-noapte să fiarbă puternic. * Vineri, 30 octomvre [1936, Valea Mare] Vreme oribilă. Toată ziua plouă cu găleata. Se face curăţenie generală, pregătiri de plecare. Dimineaţa merg la Piteşti-cu maşina pentru certificatele necesare noului permis. Tuns. După-amiazi din nou pentru o vizită la Lucreţia Marin. Cele două butoaie mari fierb puternic. * Sîmbătă, 31 octomvre [1936, Valea Mare] Timpul mereu rece. Dimineaţa ploaia a încetat puţin, dar bate vînt puternic. După-amiazi iar plouă şi iar vînt. Totuşi nu e frig. Azi a plecat toată familia; am rămas singur. La 11,1/4, cu maşina condusă de şoferul lui Ionel, pleacă servitoarele, plus bucătăreasa nouă a Puiei. La 1,_ cu trăsura, pleacă Fanny cu Marioara, la tren. De mîine intră în funcţie alimentarea animalelor subt supravegherea mea. în- 46 Dumitru (Mitică) Iuga, proprietarul a două magazine de fierărie (materiale de construcţie şi unelte), situate în Piteşti pe str. Şerban Vodă si Sf. Vineri. toreîndu-se de la gară, Lache mi-a adus 50 kg tărîţe de la Turcu şi 10 kg sare de vite. Fiindcă mi se cumpărase 13,1/2 duble orz de Turcu, am trimis din nou pe Lache cu căruţa să ridice orzul şi să ia (împrumut eventual) 11 duble porumb, să meargă la moară să macine totul în uruială. S-a şi făcut. A mai adus încă 50 kg tărîţe. Astfel că încep luna noemvre cu 100 kg tărîţe şi 324 kg uruială pentru porcii de îngrăşat. Ion a spălat trăsura. M-am orientat cu cheile ; lipseşte cea de la povernă. Am dat eu porţiile, animalelor seara. Azi la amiazi a început să fiarbă uşor mustul din butoiul mic nou. Mi s-a adus 1 ou. S-a luat seara 3 kg lapte. * Duminecă, 1 noemvre [1936, Valea Mare] Vremea rea, ploaie şi vînt, a ţinut pînă pe la amiazi. După-amiazi cerul s-a înseninat treptat, iar seara e frumoasă. Nimic special. Am aşezat uruială şi tărîţele la locul lor. Am dat babei din pod o tîrnă porumb cal[itatea] II pentru păsări. Butoiul mare cu risling încă n-a început să fiarbă. Cel mic fierbe bine. Cel mare comun continuă a fierbe tare ; al doilea s-a mai potolit puţin. Dat lui Lache 4 kg gaz. S-au adus 2 ouă ; s-au muls 6,1/2 kg lapte. Bon 1/2 kg carne porc + 1/2 kg carne oaie. * Luni, 2 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Lache cu şapte oameni a început tăiatul viei; de fapt doi oameni au dus dimineaţa scroafa din nou la vier la Florica, Iar pe urmă au lucrat la coteţul de vară al porcilor : au dat noroiul ia o parte şi au cărat pietriş. Bon de 7 pîini. Azi a muls Tinca şi a luat 5 1 dimineaţa şi 3,1/2 seara. De azi am înţărcat viţelul ; adică la vîrsta de aproape şase luni. Am dat babei cereale pentru 3 zile pînă inclusiv miercuri; de asemenea merinda pentru oameni. Datoriile cerealelor în carnet special. Butoaiele mari cu vin comun au terminat fierberea mare ; de azi fierb încet; s-a întărit rislingul niic, pe cînd cel mare nu vrea deloc să înceapă. Am pus să cureţe o tîrnă de porumb bun să văd cît măsoară ; asemenea şi cu cel prost. Am trimis seara pe Lache călare Piteşti să-mi cumpere 1/4 cafea şi să vază ce e pe la Ionel, de ce nu mi-a adus şoferul serul comandat ? * Marţi, 3 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul foarte frumos. Lache plecat dim[ineaţa] la Ionel cu trăsura să ia purceii pe care el nu-i poate vinde ; totuşi nu i-a dat, zicîncl că cu 400 îi poate da. Cu 6 oameni continuă şi termină tăiatul viei, în vreme ce alţi doi lucrează la coteţul porcilor. La amiazi aceşti doi oameni aduc scroafa de la vier în condiţii destul de rele, parcă bătută. 42 43 Primesc 12,1/2 kg brînză de Ia Orlat-Tiţa. Serul antipestos 1-a adus Lache aseară, clar eu nu las să-i vaccineze pe ai mei, după ce am văzut înstrucţiile. Am bruftuluit pe baba care nu e conştiincioasă deloc. * Miercuri, 4 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul mereu frumos. La 2 d[upă]-a[miezi] plec la Bucureşti. Lăsat lui Lache ovăz pe 6 zile cu azi inclusiv, adică pînă luni incl[usiv]. Babei pentru trei zile, joi, vfineri], sîmbătă, de toate. Dr. Păcescu mi-a castrat azi purcelul. 12 oameni îngroapă la vie. Fierbe şi butoiul mare risling, după ce schimbat dopul de fermentaţie prea mic ; adică mustul fierbea de mult, dar acidul carbonic ieşea pe lîngă dopul de lemn, prea larg, în loc să bolbocească prin apa dopului de fermentat. * Sîmbătă, 7 noemvre [1936. Valea Mare] închis. Noroi. A plouat necontenit de joi noaptea pînă azi-dimi-neaţa. Sosesc la 12 de la Bucureşti. Am găsit destul de bine. Butoaiele mari comune par a fi terminat fierberea. Cele cu risling fierb încă încet. Am dat babei 2 tîrne porumb prost pentru păsări. Lache 200 lei din leafă ; a mers cu trăsura la Piteşti să-şi ia varză. Aci s-a pus varza la acrit. * Duminecă, 8 noemvre [1936, Valea Mare] Vreme foarte frumoasă ; foarte cald. Nimic deosebit. Am plătit leafa babei pe sept. + octomvre, cu un avans de 25 lei pe nov., socotind şi costul purcelului cu 325 lei. * Luni, 9 noemvre [1936, Valea Mare] Timp foarte frumos şi cald. Lache cu 12 oameni copceşte aproape toată coasta, punînd cîte-o copaie de bălegar la fiece vită. Mi-a sosit stofa pentru 2 costume de la Orlat. * Marţi, 10 noemvre [1936. Valea Mare] Timpul mereu foarte frumos şi cald. Cu 12 oameni se termină azi copcitui şi îngropatul viei. Dintre aceştia 2 au fost dimineaţa şi au cosit a cincea oară lucerna de la Mariţa C.F.R. La amiazi a adus-o Lache — o brişcă bună ; verde. Au fost în total 64 zile de lucru a 20 lei, plus o pîine de 7 lei. Am plătit în total 1 294 lei, în care intra 50 lei din vechi şi lui Ion, Lache şi redu- cerile tutunurilor. în schimb s-au făcut următoarele lucrări : s-a tăiat via simplu, fără cep; s-au făcut gropi la toate viţele din vîrf şi la circa 3/4 de pe coastă şi s-a pus cîte o covată de bălegar la fiecare, apoi s-a îngropat toată via. Mai rămîne să se scoată mîine viţa veche şi să se adune ciombii grămezi în vie. Toată lumea achitată la zi. Lache a fost ieri călare la Florica gară ; n-a sosit praful de carne comandat prin Radu. * Vineri, 13 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul senin, frumos. Ieri noapte a plouat tare. Miercuri la amiazi am plecat [la] Bucureşti încărcat cu ceapă etc. în lipsa mea s-au strîns toţi ciombii etc. din vie şi s-au adunat în grămezi ; s-a adus jos viţa tăiată pentru bucătărie ; s-a început săpatul gradinei zarzavat cu hîrleţul. Lache a făcut destul de bine coteţul porcilor ; i-am cumpărat 38 scînduri a 7 lei şi 10 stucheţi : 5/7 a 12 lei. S-au dublat pereţii şi umplut cu paie. Au lucrat 3 oameni de miercuri începînd. Scroafa a omorît o curcă. * Sîmbătă, 14 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul mereu frumos. La 11 am fost Piteşti pentru dentist; zadarnic. Am dat ştofa de la Orlat la croitor ; mi-a luat măsură ; proba după miercuri. Am dat la încărcat acumulator 2 v[olţi]. Am cumpărat un loz, 20 kg sare, 18 kg gaz. Cei trei oameni termină săpatul grădinii de zarzavat = 216 lei, achitaţi seara. Lache permis cu trăsura la Piteşti p[entru] cumpărăturile lui; mi-a adus 33 duble orz de la Turcu +• 50 kg tărîţe. A cîntărit căruţa = 280 kg. * Duminecă, 15 noemvre [1936, Valea Mare] Timp frumos, senin, puţin mai răcoros. Lache a dus porcul mare la basculă Piteşti. Rezultat 194 kg. Apoi mi-a adus 2 saci cu 120 kg praf carne de la Florica. * Marţi, 17 noemvre [1936, Valea Mare] Ieri la 13, 1/2 am plecat la Bucureşti, după ce am dat 2 duble porumb pentru păsări să aibă 8 zile, iar ieri dădusem merinde la toate animalele pînă miercuri incl[usiv]. A fost vremea mohorîtă, iar ieri noapte a plouat toată noaptea. Azi vremea frumoasă, cald, senin. Ieri Lache a adus stucheţi, balamale, zăvor etc. să termine uşa la coteţe. Azi a avut şi doi oameni şi în sfîrşit s-a terminat. Coteţul de vară a devenit un coteţ în toată regula, în care se poate ierna perfect. Padocul a fost bătătorit. 44 45 * Miercuri, 18 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos. Lache a plecat în zori şi a adus de la Bascov două căruţe coceni porumb, ce mai erau acolo. M-am înţeles cu Minculescu pentru lătunoaie de stejar. Lache pleacă mîine la pădure la Piscani pentru scîndurile acestea. Doi oameni au lucrat cu ruptul să fasoneze 20 babe pentru colţul viei spre şosea sus. Călugăru a venit la socoteli ; i-am dat 500 lei, restul mîine. * Joi, 19 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul mai mult frumos, senin. Nu s-a lucrat nimic. Lache plecat proces Cîmpulung. * Vineri, 20 noemvre [1936, Valea Mare] De azi-noapte a plouat pînă pe la zece. Acoperit urît toată ziua. Azi trebuia să plece la Piscani. Din pricina vremii n-am lăsat. Am coborît de-aseară 10 tîrne porumb Bascov, pe care azi 1-a curăţat Lache. S-a dus cu o dublă la moară şi a făcut mălai. Butoiul n-a vrut să i-1 dea cu 400 lei. * Duminecă, 22 noemvre [1936, Valea Mare] Ieri am fost la Craiova pentru conferinţă şi m-am întors azi di-ni[ineaţă] la 5 acasă. Ieri a plouat aici. Azi mereu mohorît, ţîrîială. Lache acasă ; Ion îl înlocuieşte şi isprăveşte curăţatul celor 10 tîrne porumb, din care una am măcinat-o pentru oameni. *Marţi, 24 noemvre [1936, Valea Mare] Ieri am fost la Bucureşti pentru piesă Sorbul; plecat la 11,1/2, masa Ionel, trenul personal. Sosit azi la 12,1/2 simplonul şi trăsura mea. Ieri timpul închis, urît, frig. Aici a nins uşor. Azi acoperit, uşoară ful-guială, ger plăcut, -3°C. Ieri şi azi Lache a îngropat trandafirii şi alte plante ; a scos canele indice (i06), tiparoasele (108), daliile (10), gladio-lele (118) şi le-a pus la păstrare în camera florilor. *Miercuri, 25 noemvre [1936, Valea Mare] Timpul variabil, senin şi acoperit, puţin frig. Lache a umplut butoaiele cu vinul nou astfel: butoiul mic nou — riesling pur (fierbe încă uşor); butoiul de riesling complectat cu vin obişnuit; butoiul mare stînga fund idem ; în al patrulea butoi au rămas cea 10—20 dai s-a dat cu pucioasă. La amiazi l-am trimis să potcovească iapa şi să aducă seînduri, laţi, cuie pentru gardul de la cotitură în vie. A venit pe la 6 beat. *Sîmbătă, 28 noemvre [1936. Valea Mare] Joi a trebuit să plec subit la Bucureşti pentru Consiliu la Radio ; vineri apoi am avut comitet programe Radio, după-amiazi comitet lectură Teatru, urmînd să fie şi şedinţă consiliu care s-a contramandat pentru luni. Am sosit aci azi la 12, direct de la gară, după simplă probă la croitor pentru costumul Orlat şi scurteica blănită. Vremea rece, subt zero. Podul peste gîrlă în sfîrşit gata. Am trecut peste el venind. "Duminecă, 29 noemvre [1936, Valea Mare] Vremea închisă, rece, în jurul lui zero. Lache plecat dimineaţa cu căruţa la Piscani pentru margini de stejar la podeaua grajdului. A venit la 3,1/2 d[upă]a-[miazi] cu 20 bucăţi infernale ; trebuie să le dau înapoi. A dat 20 lei bucata, minţind că a plătit 21. Trebuie să caut lemn de salcie sau plop, care e mai bun pentru podele. Am terminat definitiv traducerea Trei surori. * Marţi, 1 decemvre [1936, Valea Mare] Ieri am fost la Bucureşti p[entru] premiera Caton ; am sosit aci Ia 12,1/2, fără a fi putut încerca hainele la Piteşti. Trimis pe Lache la moară cu 56 duble orz + 5 duble porumb de la Turcu să facă uruială ; a mai adus 5 duble ovăz şi 50 kg tărîţe. Am terminat gardul sus la vie ; mai rămîne să puie sîrma ghimpată. * Miercuri, 2 decembrie [1936, Valea Mare] Vremea urîtă; dimineaţa ploaie care se transformă în lapoviţă cu zăpadă. Am trimis pe Lache la Bascov cu lătunoaiele să le dea înapoi lui Minculescu. Le-a dat, dar n-a adus banii, omul nefiind acasă. îi mai dădusem să ia material p[entru] gardul la padocul scroafelor. N-a mai luat; a stat prea tîrziu Bascov. Şi-a luat bocanci etc. 320 lei din leafă. *Joi, 3 decemvre [1936, Valea Mare] Vremea relativ-frumoasă, soare, deşi relativ rece. Am fost la Piteşti ; am luat cele 2 brice de la tocilar ; am probat la croitor ; am trecut la ocolul silvic Trivale, cerînd 10—20 copaci plopi sau sălcii să-mi marcheze, precum şi vreo trei căruţe de nuiele. Nefiind inginer, locţiitorul 46 47 mi-a promis marcarea lemnelor. Am luat în primire gardul făcut sus în vie. Am adus de la Steriade o lădiţă cu cercuri de bătut pe împrejmuire. *Duminecă, 6 decemvre [1936, Valea Mare] Vineri dimfineaţa] am plecat la Bucureşti, avînd dimfineaţa] Comitet programe Radio, iar după-amiazi comitet lectură la „Naţional". Seara am fost la „Cărăbuş". A trebuit să rămîn şi sîmbătă : eram invitat la concert gală la Palat. Am telefonat aici fiindcă nu lăsasem mîncare animalelor decît pînă sîmbătă dimfineaţa] inclusiv. Am sosit la amiazi pe timp foarte frumos. Nu s-a lucrat nimic special. Am adus pătura pentru trăsură. *Luni, 7 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul foarte frumos, senin, relativ cald. La amiazi trimis pe Lache la Bascov. Mi-a adus banii de la Pândele, a măcinat 1,1/2 duble porumb şi a adus 22 tîrne porumb de la Ionel, plus 50 kg„tărîţe. i *Marţi. 8 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul acoperit. Azi a reînceput căratul lemnelor. Cară Vasile Zi-daru ajutat de Lache şi Ion. Au adus 5 arbori ; un singur transport. Costă 15 lei arborele adus pînă aci. Pentru Ionel 50 lei transportul pînă , la Piteşti în plus. N° 193, 199, 191, 192, 196. 1 *Joi, 10 decemvre [1936,-Valea Mare] Ieri am fost la Bucfureşti] de unde am revenit azi la amiazi. A fost o ceaţă foarte deasă, care s-a păstrat şi azi toată ziua. Nu s-a lucrat nimic special. Ieri mi s-au adus lemne. Azi, cu două care, s-au adus 7 bucăţi ; au fost la pădure şoferul si Radu 47 al lui Ionel. Mîine iar nu pleacă. Numerele mele = 220, 189, 190, 200. Numerele [lui] Ionel: 198, 197, 195. *Vineri, 11 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul acoperit, umed, urît. T 5°C; t 2°C ; P 774—772 ; U 100 ; N 10. Lache a lipsit la viză. Nu s-a lucrat nimic special. Purceii au rîie ; mîine vor trebui neapărat trataţi. Am lăsat bani lui Ion să-mi aducă de la Piteşti cele necesare. 47 Omul de servici al lui Ionel Rădulescu. * Sîmbătă. 12 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul mereu urît, acoperit, umed, rece. T 3 ; t—1 ; P 71 ; N 10 ; U 100. Lache n-a fost la pădure ; n-a găsit căruţe; va merge luni; Radu lui Ionel a plecat acasă. în schimb s-a dus la Piteşti de mi-a cumpărat pentru purcei 1 kg creolină (36), o bidinea proastă (15), 15 kg var (24 — plătiţi de Turcu), 5 kg sodă (30) rămas dator la Steriade. Fiindcă a adus întîi 3 kg creolină, a mers a doua oară călare la Piteşti. Fireşte, beat. După-amiazi s-a curăţat temeinic coteţul porcilor, s-a ars culcuşul, s-a spălat cu apă fierbinte cu sodă pe jos, s-a văruit, s-a pus aşternut nou, bogat. Purceii au fost unşi apoi peste tot, toţi trei, cu lichid „Vlamitzki" contra rîiei. Aseară de-abia aş putea zice că am lucrat la roman, deşi n-am scris încă. Dar am stat realmente pînă la 3 dim[ineaţa]. Materialul îl am tot atît de organizat sau haotic cum îl aveam la Răscoala sau Ion. De fapt mă muncesc cu fraza iniţială care şă dea întreg ritmul. Foarte mult mă încurcă radio, ba ascult un jurnal, ba o bucată muzicală, ba o conferinţă. Sper însă că va merge curînd.48 *Duminecă, 13 decemvre [1936, Valea Mare] Vremea mereu închisă, urîtă. Nu s-a lucrat nimic. Se pare că operaţia de ieri cu purceii n-a dat rezultate, căci azi i-am văzut scărpinîn-du-se cu aceeaşi pasiune". Cu scrisul la fel. Aseară am stat tot pînă la 3 dim[ineaţa] în zadar. Am> scris un rînd, pe care îl mai scrisesem de o sută de ori supt diverse forme. Mă zdruncină complect radio. Cînd voi mai scrie ceva, va trebui şă'ânlătur complect aparatul sau să mă retrag undeva unde nu există asemenea invenţie drăcească de distracţie. Şi totuşi cartea e clară în mine. O mică sforţare şi porneşte vertiginos. Trebuie ! *Luni, 14 decemvre [1936, Valea Mare] Azi-noapte a plouat rău cîteva ore; ziua a fost închis; seara s-a înseninat. Lache a fost la pădure cu Zidaru şi au adus 2 arbori p[entru] Ionel N° 30 şi 51. Ion pe lîngă casă ; l-am trimis la Piteşti p[entru] scrisoare 48 Prezentăm cîteva date din Arh. L. R., I ms. 3 a : „Vineri, 11 decemvre 1936, de la [ora] 21,1/2 pînă la 3... n-ani scris, dar a fost folositor ; Sîmbătă, 12 decemvre 1936, de la 213 pînă la 3... un rînd şi prost, dar note; Duminecă, 13 decemvre 1936, de la 21 pînă la 1,1/2... foarte bune note. Luni, 14 decemvre 1336, de la 21 pînă la 4... nimic. Marţi, 5 decemvre 1936, de la 21 pînă la 1,1/2... foarte bune note". Urmează o pauză, după care, sporadic, munca de creaţie va fi reluată la 30 si 31 dec. 1936. 48 49 Ocneanu-Fanny şi tărîţe. Lache călare a adus 1 kg „Vlamitzki" pentru purcei, care au fost unşi astă-seară a doua oară. Lina spune că trebuie de trei ori, aşa că mîine seară se va repeta operaţia. Aseară iar am stat pînă la 3 şi am scris o jumătate de pagină, proastă. Cred că azi va veni adevăratul început. * Marţi, 15 decemvre [1936, Valea MareJ Pînă la amiazi a fost senin şi soare ; după-amiazi s-a lăsat ceaţă. Patru oameni, inclusiv Radu de la Ionel, au cărat gunoi în grădina de zarzavat; mîine se va continua. A tfost luat şi Ion (ca şi ieri) care a tăiat lemne cu Lache dim[ineaţa] şi a mai cărat şi el la gunoi. După-amiazi Lache a dus cu căruţa purceii la cîntar ; rezultatele — purcelul 34 kg, purcica 32,1/2 kg; rîncaciul 36,1/2 kg, destul de prost faţă de ceea ce au mîncat. Au azi 4 luni şi ar trebui să cîntărească minimum 40 kg bucata. Nici măcar rîncaşul, care are aproape 6 luni, nu ajunge limita. Pe urmă Lache a fost la Colibaşi. Zice c-a găsit cărăuşi şi mîine cu 6 aduce toate lemnele. Să vedem. Eu mîine la amiazi plec la Bucureşti. Azi-noapte am stat pînă la 4, tot zadarnic. Am pierdut mult timp citind prostiile lui Tăslăuanu. Nu ştiu ce va mai fi azi. * Vineri, 18 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul mereu urît, cu înseninări, relativ cald, noaptea rece. Miercuri după-amiazi am plecat la Bucureşti pentru Radio şi să revin cu Fanny pfentru] tăiat porcul. Am lăsat Tinca 450 lei să plătească adusul 30 arbori, fiindcă Lache plecat cu 6 căruţe, zice, la lemne. în realitate, miercuri a avut numai 2 căruţe, ieri 3 şi azi 2 — în orice caz astă-seară sînt aduse toate lemnele, afară de 2 arbori ; iată numerele : 139, 140, 142, 143, 177, 174, 175, 181, 204, 203, 176, 177, 180, 179, 178, 183, 170, 171, 172, 173, 201, 203, 157, 158, 182, 159, 196, 205, 209, 208. Am achitat tot, adică total 610 lei pentru 44 arbori. Mîine soseşte Fanny cu trenul şi servitoarea cu maşina, pentru tăierea porcului. "Sîmbătă, 19 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul mereu acelaşi. Lache a fost cu porcul la cîntar = 218 kg. A sosit Lina. La 10 Lache taie porcul. La 11,1/4 soseşte maşina cu servitoarele ; la 12 soseşte Fanny cu Ionel cu trăsura. Se lucrează la împărţirea porcului. La 8 seara am pus în serviciu un nou bidon de „Shell-gas" jos. 50 * Duminecă, 20 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul acelaşi. Se lucrează la porc : cîrnaţi, leberwurşt, untură. Se realizează 75 kg untură etc. La 3 d[upă]a-[miazi] vine Sorbul. încep pritocitul vinului nou. Se scoate floarea şi se umple butoaiele mici cu vin hrănit 1935, cu vin negru, cu vin hrănit 1934. Se pritoceşte şi pune în celaşi butoi riesling pur 1936 (10 dai). Se pritoceşte rieslingul din butoiul mijlociu şi se complectează plin din butoiul mare fund, stînga. Rămîne de pritocit vinul din butoiul mare. "Luni, 21 decemvre [1936. Valea Mare] Timpul relativ frumos. Ziua senin, soare ; noaptea îngheţ. Lache continuă cu pritocirea vinului şi termină pînă seara. între timp, împarte cu oamenii Iui Ionel lemnele, restul, aduse de la pădure deunăzi. Am plătit lui Ionel diferenţa de 266 lei. In acelaşi timp fetele au început a face curăţenie după ce Reghina48 a-mai făcut restul de cîrnaţi. La 12 am plecat cu maşina cu Sorbul. La Stănescu am văzut porci şi nu mi-a plăcut nimic. La ocolul Trivale, pentru esenţă moale — s-au dat ordine brigadierului şi zilele acestea va face. La croitor hainele gata. S-a scos, prost, aerul de la frîna auto. Am pus ulei motor ; am luat 18 kg gaz. Am mers cu Sorbul la Dobrogostea ; n-are fîn bun ; paie oricîte. Stanciu va veni la timp să-mi taie pomii toţi. Am dus pe Sorbul la Gălăşeşti. Am trimis apoi pe Lache cu căruţa să ducă la Stempel, cu care vorbisem înainte, pentru afumat 14 cîrnaţi şi 15 bucăţi. Luni 200 kg tărîţe. Aranjat fructierul. în butoiul fund stfînga] cu dop glicerina, sunt 91 dai vin. "Marţi, 22 decemvre [1936, Valea Mare] Puţin acoperit. Rece. Azi-noapte —5°C. Plecăm azi Bucureşti Ia 2,1/4 tren personal. Servitorii pleacă cu maşina cu bagajele : 10 curcani, 4 găini, vin, porcării etc. Lache la Ionel taie porcul. "Marţi, 29 decemvre [1936, Valea Mare] Timpul frumos de iarnă, frig, îngheţat, deşi ziua e +3°C. în lipsă au fost maxim 15°C, minim —6°C. Aici am găsit bine. Nu este nutreţ, trebuie cumpărat. Mîine expediez pe baba. "Miercuri, 30 decemvre [1936, Valea Mare] Mereu ger uscat; pe seară acoperit, dar gerul nu cedează; azi-noapte minus 7°C. Lache cu căruţa la moară face 10 duble uruială orz- 48 Reghina, bucătăreasă. ; 51 porumb pentru purcei. Rîncaşul, pe care Ia 21 dec. îl trecusem la re- 19 3 7 zervă pentru ia anul, l-am repus la îngrăşat. S-a potcovit iapa. Pe baba Miţa de la Gălăşeşti am lichidat-o şi expediat-o azi, plătindu-i pînă la zi restul de 366 lei. Lache a plecat la 6 seara cu căruţa la Gălăşeşti, Sorbul, să aducă mîine cle-acolo o căruţă fîn în contul 800 de araci ce | facem pentru Sorbul. De astă-seară cu jurămînt voi lucra zece ore cel puţin la roman pe zi cît voi sta aici.50 i * Joi, 31 decemvre [1936, Valea Mare] | * Vineri, 1 ianuarie [1937, Valea Mare] Am făcut revelionul singur, la masa de scris. Nici măcar radio n-am putut să ascult ; erau descărcaţi amîndoi acumulatorii. Am scris. Adică am încercat. Mă chinuiesc atîta cu începutul, încît de multe ori îmi zic că mi s-o fi sleit puterea de creaţie. în realitate cam aşa am păţit cu toate cărţile. Pînă ce am pornit a fost o tortură. Este desigur şi o lene, lenea firească scrisului şi de care eu cam abuzez : nu reuşesc ■să-mi sforţez concentrarea complectă, hipnotică asupra subiectului. Toate mă distrează. N-am ajuns să-mi organizez scrisul, facultatea creatoare, ca o funcţie de biurou. Dacă eu niciodată, cînd m-am aşezat să încep un roman, nu am avut materialul organizat! Am pornit cu un haos în suflet care urma să se organizeze singur în faţa hîrtiei albe.1 Asta mi-e şi acuma mîngăierea. De anul trecut mă tot silesc să încep. Lumea crede că e gata cartea şi eu încă n-am găsit fraza care să dea ritmul adevărat.... Aseară am stat pînă la 4,1/2. Am scris o pagină şi ceva, dar nu e ce trebuie. E pe-aproape, dar încă nu pe făgaşul care trebuie. E ■curios că eu simt perfect tonul romanului, îl văd gata cu ochii sufleteşti. Lipseşte doar cuvîntul magic care urneşte elanul creator. Poate anul nou îl va aduce... O vreme superbă, de primăvară, deşi noaptea ger. Am dat lui Lache şi Tinca bacşişuri şi două sticle de vin. Seara m-am supărat. Şulfă2 i-a luat lui Lache 500 lei, pe care trimisesem să-i schimbe ca să meargă mîine la Piteşti. 1 Afirmaţiile sînt valabile numai în măsura în care privesc protogeneza diverselor opere. Spovedaniile transmise posterităţii sînt contrazise de planurile multiple pe care marele constructor le stabilea, în linii mari, apoi în detalii, pentru fiecare roman sau piesă, documentarul ediţiei critice fiind elocvent în acest sens. Este adevărat însă, în cazul romanului Gorila, notaţiile sînt mai puţin subordonate unor planuri riguros elaborate, unele proiecte de ansamblu fiind mai sumare (vezi caietele de creaţie publicate de noi sub titlul Confluenţe, L.R., Opere, voi. 9, p. 573, passim, precum şi variantele domanului Jar, ibid., p. 471, passim). 2 Dumitru (Mitică) Şulfă, meşter, adesea amintit în Jurnal. Timp frumos cu soare, deşi frig. Lache a sosit la 3 d[upă]a-[miazi] de la Gălăşeşti cu căruţă de fîn. încolo nimic. Aseară am stat la biurou de la 20h pînă la 3,1/2 dim[ineaţa]. Am scris o pagină-proastă. în schimb pare că am găsit un început bun, adevăratul. 50 Bunele intenţii sînt trădate la masa de lucru. Citim în Mersul scrisului, aflat în Arh. L. R., I ms. 39 : „Miercuri, 30 decemvre 1936, de la 20 pînă la 3,1/2 — o pagină proastă. Joi, 31 decemvre 1936, de la 24 pînă la 3,3/4 — 1/2 pagină." (După care L.R. va întrerupe munca la roman două luni.) 53 * Sîmbătă, 2 ianuarie [1937, Valea Mare] E frig, dar bine. Şi ieri şi azi am făcut plimbări frumoase prin pădure. Lache a fost la Piteşti; a pus la loc el banii, fiindcă jandarmul n-a făcut nimic. Am dat acumulator la încărcat. Am luat iar „Vlamiţki", căci purceii tot fie mai scarpină. Am ridicat carnaţii (14) de la Stem-pel3, despre care Lina spune că n-ar fi bine afumaţi. La Ocolul silvic am cerut să-mi marcheze arborii pentru podele etc. După-amiazi Lache acasă şi-a lucrat porcul şi untura. Aseară am stat jpînă la 4 dim[ineaţa]. Am reluat şi am refăcut aceeaşi pagină şi jumătate^ fără totuşi să fiu mulţumit. ' "Duminecă, 3 ianuarie [1937, Valea Mare} Vreme superbă; un soare de primăvară ; seara se acoperă cerul şi scade gerul. Azi Lache, în sfîrşit, a luat catul de la stupul 1. Fagurii au miere. Altfel nimic. Aseară am lucrat poate întîia oară bine la Gorila; nu atît cantitativ, ci sufleteşte. M-am simţit antrenat în lumea cărţii. Am stat pînă la 4 dim[ineaţa] şi am scris, de la început reluînd, 3,1/2 pg. *Luni, 4 ianuarie [1937, Valea MareJ Aceeaşi vreme bună ; după-amiazi închis. Lache a fost la Piteşti; a vîndut pe 50 lei perele stricate ce mai erau ; a luat gaz, cafea, cartuşe, pîine, chibrituri etc. A vorbit cu inginerul hotarnic care vine săptămîna viitoare. După-amiazi purceii au fost din nou trataţi cu „Vlamiţki". Aseară am lucrat, mai puţin bine, pînă la 4 dim[ineata] si am scris iar 3,1/2 pg. Acumulatorul a fost pus în funcţie la ora 1 d[upă]a-[miazi]. "Marţi, 5 ianuarie [1937, Valea Mare] Timpul foarte frumos mereu. Nu s-a lucrat nimic. Am vorbit la telefon cu Fanny. Aseară am lucrat prost şi numai o pagină. M-a distrat radio şi Tolstoi. Am stat totuşi pînă la 4, iar cu lectura pînă la 5 dim[ineaţaj. A fost popa cu crucea seara. 3 Proprietarul unei fabrici de mezeluri şi a unui magazin de desfacere, situat în Piteşti, strada Constantin Brâncoveanu. 54 "Miercuri, 6 ianuarie [1937, Valea MareJ Timpul mereu frumos. Nu s-a lucrat nimic. După-amiazi s-a.făcut curat în fructier, bine. De la Ionel mi-a venit o scrisoare [trimisă] de Fanny şi mi-a cerut o sticlă de ţuică. Aseară am stat, fireşte, pînă la 4 dim[ineaţa]. în. zadar. Am.aruncat tot. Nu poate începe, cu serată la Rotaru. E prea uzat. Trebuie să reiau tot astăzi. E logodna fetei lui .Rotaru. E şi mai normal şi mai bine, cred.4 . "Sîmbătă, 9 ianuarie [1937, Valea MareJ Acoperit, rece. Joi la amiazi a venit aci av[ocatul] lonescu de la Radio cu Radu şi m-au luat brusc la Bucureşti pentru încurcăturile de-acolo. Plecînd am lăsat merinda pînă azi dim[ineaţa] pentru animale. Miercuri seara am început noua formă care sper să fie ultima ; 2 pagini pînă la 4 dimfineaţa]. Azi am sosit cu simplonul. îmi strîng manuscris şi altele ca să încep a lucra în odaia anume de la Negulescu 5 la Bucureşti, unde sper că n-o să fiu atît de distrat. Am dat merinda pînă duminecă, 17 ian. incl[usiv] pentru toate animalele. Am trecut pe la direcţia silvică unde mi s-a spus că voi avea arborii esenţă moale prin februarie-martie de la tăierea zăvoiului. Mîine dimfineaţa] plec la Bucureşti. Doamne ajută ! Miercuri, 13 ianuarie 1937 — Bucureşti Joia trecută m-am pomenit la ţară cu avocatul lonescu şi Radu, veniţi cu maşina, să mă aducă urgent la Bucureşti pentru scandalul de la Radio. Şeieami a contestat bugetul şi ministrul de Interne, printr-o adresă către mine, cere să convoc Consiliul pentru 18 ian., la care va veni ministrul, şi să suspend toate măsurile luate întru executarea bugetului contestat. Atunci abia aflu că în lista celor meniţi să fie înlăturaţi din serviciu se afla şi Radu. în aceeaşi seară m-am întîlnit cu Şei-caru şi am făcut hîrtiile ele rigoare. A doua zi am fost la Dimitriu să-1 pun în curent cu măsurile ce iau şi mai ales să-i reproşez violent măgăria cu Radu. La 1 d[upă]a-[miazi] am fost cu Şeicaru la Radio, unde convocasem pe toţi directorii şi am comunicat măsurile luate. N-a participat directorul Munteanu. L-am suspendat şi am delegat pe Mircea 4 Pînă aici, proiectul romanului avea un accentuat caracter polemic. Cel mai vechi plan o demonstrează cu prisosinţă : „începutul — ceai etc, vorbindu-se cu admiraţie despre Franţa etc. Sfîrşitul — acelaşi ceai despre Germania." (Arh. L.R., I ms.' 3 b, f. 4.) 5 Nicolae Negulescu, profesor de fizico-chimice la Constanţa, ulterior stabilit la Bucureşti : vagă rudă cu Fanny Rebreanu. Bun prieten de familie. 55 Georgescu6, apoi am convocat Consiliul pentru luni, 18, să-mi ratifice măsurile. Explozia aceasta a făcut destulă senzaţie. Au început, fireşte, lucrături şi din cealaltă parte. Aşa, luni pe la 6,1/2, după ce fusese la mine o consfătuire cu Şeicaru, Geles, Giugureanu7, Cazaban, lonescu,. în care am hotărît cum să lucrăm solidar, m-am pomenit la Teatru cu telefon de la Juca8, rugîndu-mă să nu ţinem şedinţa. Şeicaru 1-a repezit, încît peste un sfert de oră acelaşi ministru îmi spune s-o ţinem.. Şedinţa a fosit relativ calmă. O ieşire gravă a avut Dimitriu contra. Betolian9 şi mai tîrziu Şeicaru. La urmă s-a ordonat anchetă contra Munteanu şi Haraga10, suspendaţi. Comisia prezidată de mine cu Ciu-gureanu şi Geles. Ieri ami ţinut şedinţă comitet direcţie cu amîndoi ; azi, comitet programe şi altă şedinţă, aceasta cu gravă ieşire Şeicaru contra Dimitriu. Azi am constituit comisia de anchetă ; prima şedinţă. Astea în rezumat extrem. De fapt, în zilele acestea zvonurile, cancanurile etc, se ţin lanţ. La mine în casă în primul rînd. Telefoane şi intervenţii şi de toate. Se zice că Hodoş ar fi fost trimis la Florenţa, la Condiescu, să-1 puie în curent ; că s-a scris şi s-a telegrafiat lui Condiescu 11 să iritervie la rege; că Munteanu umblă la Palat şi guvern să împiedice urmările ; că Cipăianu12 a fost lîngă luca la telefon ; că oamenii lui.Dimitriu răspîndesc în oraş că, îndată la venirea Condiescu, vom fi daţi afară toţi din Consiliu etc. De altă parte, Şeicaru declară că îl va răsturna şi pe Condiescu şi-1 va alunga chiar de la Palat, că regele îl ştie beţiv etc. Apoi îmi. propune insistent mie să iau direcţia generală la Radio, că voi fi chemat de rege şi adus pe pat de flori etc. Cu astea însă am întrerupt de tot scrisul la Gorila. Şi fiindcă va trebui să stau âcî"maî mult timp, am luat o odăiţă la Negulescu, unde să vin noaptea să scriu liniştit. Astă-seară încep. Am venit însă tîrziu, fiindcă abia la 9,1/2 am scăpat de la Radio. Comitetul de programe, la 51,/2, a mers destul de bine. La 6,1/2 Şeicaru m-a luat să prezidez comitetul de direcţie. Aici s-a iscat un conflict grav la sfîrşit. Ieri, Dimitriu făcuse două afirmaţii referitoare la avocat lonescu. Azi, Şeicaru 1-a chemat să se justifice. Dimitriu n-a vrut să asculte: ba la urmă mî-a reproşat că l-am atras în cursă, deoarece i-am promis că nu vor fi funcţionari prezenţi şi totuşi sînt, iar el nu vrea să facă nimic decît lucruri curente în'timpul provizoratului în care trăim. Atunci eu am rugat să plece funcţionarii şi am protestat faţă de afirmaţiile şi atitudinile [lui] Dimitriu. Ce-a spus el, înseamnă că el mai speră să se revină la situaţia veche, deşi întreg consiliul s-a ridicat hotărît contra. 6 Mircea Georgescu, inginer, director tehnic. 7 Daniel Giugureanu, medic. 8 Dimitrie luca, avocat şi am politic, subsecretar de stat la Interne, între 1933 şi 1935, apoi ministru (1936-^1937). 9 Sorin Betolian, directorul personalului Ia Societatea de Radio. 10 Viorica Haraga. 11 Generalul Nicolae Condiescu era preşedintele Consiliului de conducere al Societăţii de Radio. 12 Gheorghe Cipăianu, agronom şi om politic liberal. Asta înseamnă că de la el pornesc afirmaţiile acoliţilor săi la cafenele că generalul are să ne dea afară pe toţi îndată ce va veni. Apoi nu e admisibil să acuze un funcţionar şi să refuze a-i asculta justificările. Atunci Şeicaru s-a înfuriat, a răcnit, 1-a ameninţat şi a plecat. Rămas cu Dimitriu, m-a pisat cu aceleaşi lucruri, spunînd că la consiliul de luni se va clarifica tot, că el nu poate părăsi punctul de vedere iniţial, neştiind dacă nu va sosi o telegramă de la prezident, că Munteanu are relaţii la Palat şi în guvern ; că a fost informat că consiliul s-a adunat întîi la mine acasă pentru a-şi stabili o linie de conduită. Pe urmă l-am dus eu acasă. I-am telefonat lui Şeicaru punctele noi cu Condiescu; m-a asigurat că victoria e a noastră etc. La 10 seara am venit apoi la camera de scris. Mică, îmbulzită, dar fără posibilitate de diversiune. Mi-am adus două ziare franceze să-mi schimb gîndurile şi pe urmă vom vedea. Pentru antrenament poate că voi face în fiece seară, înainte de a scrie la roman, cîteva însemnări aici. Joi. 14 ianuarie 1937 — Bucureşti Aseară am stat pînă la 5 dim[ineaţa]. N-am scris mult, dar am fost în atmosferă şi sper să rămîn din ce în ce, cu toate întîmplările exterioare zgomotoase. M-am sculat pe la 12,1/2 şi am ieşit la 13,1/4 de m-am tuns, apoi am luat masa. La 17,1/2 am ieşit la „Âlcalay" pentru cărţi comandate — anuarul astronomic Flammarion singur mi s-a dat azi. Am lăsat ochelarii la reparat şi apoi am mers la Radio, unde am semnat pentru lefurile funcţionarilor şi am făcut, cu secretarul, procesul-verbal al şedinţei consiliului. La 7,1/2 am început şedinţa comisiei de anchetă şi am primit pe Munteanu şi Haraga. Am aflat apoi că Dreptatea înjură cele întîmplate la Radio şi laudă pe Dimitriu. Blazian s-a dus la Mihalache, care a fost afectat şi a dat ordin să se pună lucrurile la punct. Se va publica mîine ce trebuie atît în Dreptatea, cît şi în Adevărul. Mihalache doreşte să mă vadă, ceea ce se va întîmpla mîine sau poimîine. Vineri, 15 ianuarie [1937, Bucureşti] Aseară am lucrat infect, adică nimic. Eram agitat, enervat. Toată afacerea asta de la Radio mă sîcîie suficient, mai ales din cauza lui Radu care, în caz că mişcarea noastră eşuează, riscă să rămîie pe drum, după ce a ieşit din armată pentru Radio. Am stat pînă pe la 5 dimfineaţa] degeaba. Am făcut prostia să aduc şi cărţi, încît am citit şi am pierdut vremea. Uneori mă apucă aproape o groază : cum de un an aproape mă tot silesc să încep şi nu izbutesc să găsesc ritmul care să mă ducă înainte cu toate că încolo am impresia că totul ar merge strună. în reali- 56 57 tate este numai pentru că mă preocupă prea mult lucrurile exterioare, străine de scris. Sper să scap de cele mai multe curînd... Azi la 2 am fost acasă, dar n-am ieşit pînă la 6 cînd am avut consiliul la Teatru. M-a condus Camil, care mi-a povestit relaţiile lui cu d-na Seni13, destul de încurcate. La Radio am găsit pe inspectorul-general Tomescu, venit .de la Interne să ia informaţii pentru o interpelare făcută la Cameră în contra Societăţii. Cu Şeicaru împreună am dat o rezoluţie onorabilă. Apoi, comitet de direcţie. S-a început plata salariilor cu noi. Dimitriu n-a venit. M-a căutat ieri şi azi la telefon în zadar ; azi eu pe el la fel. Munteanu n-a fost la triajul hîrtiilor sub pretext că e bolnav. Ancheta se amină pînă luni. De altfel eu, mîine dim[ineaţa], plec la ţară să văd ce mai e pe acolo şi să dau merinde, eventual să-mi iau hainele de la croitor. Am dat lui Fanny să scoată hainele Radu mîine de la Sorescu, să plătească servitorii etc. Astă-seară nu mai scriu nimic. Am venit la 10 şi la 12,1/2 voi pleca să dorm acasă. Iau cu mine actele cu prima anchetă Munteanu spre cercetare. "Sîmbătă, 16 ianuarie [1937, Valea Mare] Azi am sosit cu simplonul. Am lipsit toată săptămîna cu agitaţia de la Radio. M-am oprit în Piteşti la Stempel, unde am ridicat carnea de porc afumată (200 lei), am schimbat cafeaua proastă la armean şi am făcut ultima probă la croitor, ca mîine să ridic costumul de Orlat. Lache în lipsă a fost la Gălăşeşti, de unde a mai adus o brişcă de fîn ; a făcut apoi împreună cu Gheorghe şi Ion 450 araci pentru Sorbul. încolo nimic, L-am. trimis la moară cu 5 duble porumb şi 5 duble orz să facă' uruială pentru purcei ; şi "2 duble porumb pentru măcinat mălai, din care voi lua şi la Bucureşti. De asemenea să scoată ghetele mele galbene de la cizmarul care le-a reparat cu pingele-tocuri. A venit iarna ; de cîteva zile ger pînă la —7°C. * Duminecă, 17 ianuarie [1937, Valea Mare] Gerul a coborât pîriă la —10°C. La 12h plec înapoi, oprindu-mă la Ionel la masă. Duc din porc o şuncă mare şi una mică, 2 coaste ; vreo 10 kg mălai; jumările de porc; brînza, smîntînă, unt, lapte, vin, mere, ouă. Am dat merinda pe 7 zile, pînă duminecă seara inclusiv, adică cu o zi rezervă. Duminecă, 17 ianuarie [1937, Bucureşti] Am fost ieri la ţară, de unde am sosit azi 'după-amiazi cu personalul. Acolo toate relativ bune. Foarte frig. Toată ziua a geruit. Am venit, fireşte, încărcat. 13 Scriitoarea Cella Serghi, căsătorită în acea vreme cu inginerul Alfio Seni. Aici nimic nou, afară de articolul Dreptatea despre Radio, în care întoarce foaia în favoarea mea. Vom vedea mîine consiliul cu ministrul, în prealabil însă trebuie o înţelegere cu Şeicaru şi ceilalţi. Vineri noaptea iar n-am scris nimic. Ce-o fi această permanentă amînare şi eschivare ? Impotenţa cerebrală ? Oh, oh ! Luni, 18 ianuarie [1937, Bucureşti] Pînă la 4 dim. n-am scris nimic şi, totuşi, noaptea n-a fost pierdută. Pe de o parte, mi-am lămurit perfect primele circa trei capito-laşe din Gorila, care vor da atmosferă generală şi pe care sper să le pun pe hîrtie astă-seară. Pe urmă, lungă meditaţie asupra romanului poliţist de la Piteşti — trei sau mai mulţi bănuiţi', cu aparenţe de criminali deopotrivă, şi la urmă (ochiul lui Dumnezeu) apare criminalul, care însă s-a spînzurat de mult (bijuteria la văduva fostului prim-pro-curor, bijuterie pe care o purta femeia ucisă). Am telefonat pe la 1 şi de-aici şi de acasă pentru Şeicaru, să vină pregătit la şedinţa consiliului, să fie ferm etc. Ministrul a sosit precis la ora 4. Ceilalţi au mai întîrziat vreun sfert de oră. Şedinţa a ţinut pînă la 7,1/2. A fost destul de liniştită. După expunerea lungă â lui Şeicaru, a vorbit Dimitriu, pe care, la un moment dat, 1-a înecat plînsul de n-a putut continua. Şi-a revenit pe urmă. în fond, se justifică. Apără pe Munteanu—Haraga, contestînd dreptul administratorului şi preşedintelui de a da ordine decît prin comitet sau consiliu. După diverse controverse şi insistenţa lui Şeicaru se hotărăşte-: rămîne aprobat bugetul, dar pentru aplicarea lui o comisie — Hurmuzescu14, Alexandrini15 şi eu, împreună cu administratorii delegaţi — va face. propunerile necesare consiliului într-o şedinţă prezidată de Condiescu. Fireşte, ancheta cu Munteanu continuă. în sfîrşit, c victorie cu temperanţe. Cel puţin Radu e salvat. Şi asta era un motiv, Să sper că vom face mai multă dreptate. Atunci va fi victoria întreagă. Marţi, 19 ianuarie [1937, Bucureşti] Iar n-am scris nimic. Am ajuns să mă zbucium pentru început cu atîta stăruinţă încît sau e o manie, sau o incapacitate. Toată lumea care apare în acest început e clară, făcută, văzută, auzită, toată desfăşurarea hotărîtă în linia ei, chiar cuvintele principalilor oameni îmi palpită în creieri, oamenii înşişi sînt conturaţi cu trăsăturile lor fizice şi sufleteşti — şi totuşi stau pe loc. De luni, aproape de ani de zile. E ceva îngrozitor. Nu ştiu unde am să ies. Sper necontenit că odată 14 Dragomir Hurmuzescu (1863—1954), fizician, colaborator asiduu al Societăţii de Radio, încă de la întemeierea ei. 15 Alexandru Alexandrini, avocat şi om politic. 58 59 începutul realizat, restul va merge mai uşor, cu mai multă bucurie, | altfel creaţia aceasta ar fi cea mai dureroasă şi mai sleitoare. Mai ales | mă osteneşte pierderea de timp fără măsură. Sînt atîtea zeci, poate j sute de nopţi de veghe zadarnică. însăşi atenţia, concentrarea dătătoare | de inspiraţie nu poate lucra dacă mă frămînt pe loc. Cel mai mic lucru i îmi distruge meditaţia. îmi trec prin minte mii de alte lucruri, numai j fraza salvatoare nu vine, fraza care „să fixeze ritmul adevărat. Am venit ; în odaia asta de student tocmai ca să mă feresc de distracţie, să n-am în jurul meu nimic ce mi-ar putea împiedica lucrul rodnic, nici cărţi, nici ziare sau reviste, nici zgomote, nici măcar mîncare. Şi totuşi, nu vine ritmul, şi iară el nu mă încumet să înaintez. în sfîrşit, să persis- f tăm. Creaţiae"'şf voinţă stăruitoare, ucigătoare, energie neclintită.\ 'y \ Am stat pînă la 3 şi pe la 4 m-am culcat. La 7 m-am deşteptat. Şi am avut d întîmplare care merită să fie notată cît mai complect. A fost .prima mare spaimă a morţii. Ar fi poate să spun, avertismentul morţii... De cîte ori mă. culc, pînă să adorm vreau să mă gîndesc la începutul romanului, care nu vine, sperînd mereu în minunea care mi-1 ( va scoate din subconştientul meu. Meditaţia aceasta e de obicei foarte \i scurtă, fiindcă am norocul să adorm aproape îndată ce mă culc. Abia j rareori mă zvîrcolesc şi atunci foarte îndelung, fără a mă putea con- j centra asupra- vreunui lucru; sînt adevăratele insomnii, obositoare, i enervante, istovitoare. Repet însă, foarte rare. De altfel, insomnia j aceasta vine după o aţipire de cîteva minute, uneori de o oră. Mă deştept din aţipeală şi nu mai pot adormi. Aseară însă am adormit repede, normal... La 7 dimineaţa m-am deşteptat tocmai pe cînd mă întorceam de pe dreapta pe stînga. în acel moment de semi-somn mi-a ; trecut prin gînd : cu „siguranţă eu am să mor asfixiat,' fiindcăa,.început să mi se scurteze respiraţia" şT~uneorT'Trebuîe*~st ~respîr""Sdînc... Apoi deodată m-a cuprins o groază : ce;-ar fi dacă, adormind acuma, nu m-aş mai trezi deloc. E tot ce se poate mai verosimil. Mori în somn. Un atac de tusă sau aşa ceva te face să-ţi pierzi conştiinţa etc. Groaza mi s-a încleştat în inimă şi a început să mă zgîlţăie. Nu era nici o durere, nimic, ci numai o spaimă cumplită că am să mor, că totul s-a sfîrşit, că lumea asta s-a terminat pentru mine şi încă fără să fi terminat baremi romanul, că nu voi mai apuca ziua, nu voi mai vedea pe Fanny, pe Puia, pe nimeni... Şi ce oribil rămîne Fanny, fără nimic, vai de capul ei. Nici n-am făcut măcar un testament. Va trebui negreşit să fac... Spaima era de fapt un fel de regret nespus de dureros pentru lumea asta sensibilă, fără nici un gînd, ce poate fi dincolo. Aveam aşa de mare siguranţa că am să mor, încît, vrînd să nu mor aici, în odăiţa asta străină, şi socotind să mă scol, să plec, îmi ziceam că e inutil, fiindcă am să mor alunecînd pe scări sau căzînd subt tramvai, în sfîrşit că nu voi putea evita moartea... încercam să mă liniştesc, spunîndu-mi că ceea ce fac e o prostie, că la urma urmelor dacă voi muri nu e nimic excepţional, că tot trebuie să mor odată şi trebuie să primesc ideea morţii cu sînge rece, cu înţelepciunea omului... în zadar, ! nu reuşeam deloc să-mi risipesc spaima ceea nebună care mă sleia... Şi iar ziceam: bietul Radu, care rămîne complect în vînt, ce-o să se aleagă de el... Siguranţa morţii care a venit mi-o certificam singur amintindu-mi că şi tata a murit brusc, laJ51 ani. Te pomeneşti că am să mor şi eu exact' la vîrsta lui. Oare™"cTte luni a mai trăit peste cei 51 ani?...' Am aprins lampa. Parcă s-au mai risipit puţin negurile ameninţătoare, dar peste puţin au reînceput tot aşa de intens. îmi ziceam să adorm cu becul aprins, dar imediat adăugam că nu, adormirea are să fie eternă. Atunci mi-a venit în gînd că poate asta e o formă de nebunie, poate cea mai crîncenă ; a nu îndrăzni să adormi.de frica morţii şi a muri prin epuizare. Acest gînd sporea spaima, mai ales că se plimba oarecum lucid prin sufletul meu. Totuşi, mi-am dat seama vag că nu poate fi nebunie cînd îţi dai seama că e nebunie... Voiam să-mi alung gîndurile şi nu aveam măcar o carte sau ceva. Am descoperit ziarul Dreptatea, şi' am început să citesc ca să-mi întorc atenţia. După sforţări de mai multe minute am reuşit să înţeleg foiletonul despre Constituţia cehoslovacă, la 7,1/2 am scăpat de teroarea asta unică. Am simţit ceva similar doar în somn cînd scriam la Pădurea Spînzuraţilor şi apoi cînd aveam flegmon întîia oară, de eram cu febră mare şi aiuram... în orice caz a fost un avant-goui a ceea ce simte un muribund, sau aşa ceva.... Pe urmă am dormit'din nou normal. La 11 m-am sculat şi am ieşit după cafea, ziare franceze, cerneală etc. La 5 am avut la Radio comisie de anchetă. Munteanu a refuzat să deschidă dulapul. Am încheiat deci cercetarea cu dînsul şi vom refera consiliului. Am comunicat şi comitetului. Dimitriu m-a adus acasă cu declaraţii de amor. Joi arh o conferinţă la Constanţa, cu primire mare. Mîine trebuie să plec la ţară să-mi iau manuscrisul. Iar zile pierdute pentru scris. De altfel şi acum : e ora 2, şi eu încă fac însemnări aici. Ce să mai pot face la roman cînd la trei trebuie să mă culc, ca să mă scol lâ 10? Doamne, Doamne, ce-o să mai fie cu Gorila asta? Si ce frumoase lucruri am în suflet pentru cartea asta ! Vineri, 22 ianuarie [1937, Bucureşti} Miercuri după-amiazi am fost la Valea Mare de mi-am luat conferinţa ; la 7 seara am fost înapoi. Ieri dimineaţă, pe urmă am plecat la Constanţa, însoţit de Mugur, Blazian şi Negulescu. Ne-a primit în gară numai Mitric cu un profesor, poet local, G. Sălceanu16, împreună cu doamnele lor. Am tras la „Grand-Hotel" şi pînă la amiazi am făcut o vizită primarului Horia Grigorescu« foarte amabil, care ne-a pus la dispoziţie o maşină să vizitez oraşul. M-am oprit întîi la muzeul comunal pentru secţia arheologică, apoi în port la gara maritimă. Am dejunat la restaurant „Veneţia", oaspeţii managerului, iar apoi am mers cu maşina la Mamaia, unde într-adevăr s-au făcut lucruri admi- Grigore Sălceanu, profesor de limbă franceză, poet si publicist (la B.A.R. se află două scrisori ale sale către L.R.,' Coresp., nr. 144 584—144 585). 17 Horia Grigorescu, avocat şi om politic liberal. 61 60 rabile. Am fost dus acolo mai ales pentru că se zice că primăria vrea să-mi dea un loc să-mi fac o mică vilă. La 5,1/2 am făcut o vizită la prof. Sălceanu, care s-a ostenit mult să ne cinstească. Apoi, la 8,1/2 am plecat la sala de festivităţi a liceului. Arhiplină, fireşte. Serbarea prezidată de episcopul Gherontie18, o figură de o mediocritate îngrozitoare. A vorbit directorul liceului, apoi Sălceanu, Aurel Vulpe şi Mugur, care mi-a făcut o apologie într-adevăr excepţională. Conferinţa mea despre Coşbuc a avut obişnuitul succes. Au cîntat pe urmă la pian un elev şi o tînără italiană măritată cu un marinar român, doamna Ceauşa-Camozii, care vrea să cînte şi la radio. La acelaşi restaurant „Veneţia" a urmat o masă de 20 persoane, oferită de primărie. Primarul trebuind să plece la Bucureşti, a venit ajutorul Scarlat Huhulescu. Dintre cei prezenţi să însemn pe directorul portului, Cotaru, cu doamna, care face literatură şi care m-a invitat să vizitez portul etc, surorile acestei d-ne — d-nele Dancea şi Isăcescu. A trebuit să dau cîteva autografe pe cărţi aduse la miezul nopţii de la librărie. La 2,1/2 am trecut cu primarul la un cabaret, unde artiştii, care terminaseră programul, au fost puşi să dea o reprezentaţie pentru noi. Nostim tipul directorului, un pezevenghi şi jumătate. La 3,1/2 am ajuns la hotel, la 4 m-am culcat, la 5,3/4 m-am sculat, la 6,3/4 am plecat spre Bucureşti cu rapidul şi am „sosit la 10,20'. Rezultat, 6 000 lei onorar. Primarul mi-a promis solemn un loc la Mamaia. Să-1 vedem. Aici, azi am avut comitet de programe la 11, lă Radio, şi comitet de lectură la „Naţional" după-amiazi. Se pare că Hodoş va fi sancţionat pentru scrisoarea ce a publicat în Universul19. La 5 d[upă]-a[miazi] am avut o convorbire cu funcţionarii superiori în vederea şedinţei comisiei" bugetare câreâr fi să se ţină luni seara. Mîine la amiazi am convocat comisia de anchetă. Voi însărcina pe Plopeanu cu expertiza în chestia Haraga. Sîmbătă. 23 ianuarie [1937. Bucureşti] Am stat aseară pînă la 3 şi n-am scris nimic. Nu mai comentez. Notez însă mereu pentru curiozitate. Fac parcă tot posibilul să nu scriu. Sau, în orice caz, fac împrejurările. Sînt în stare să stau o noapte întreagă gîndindu-mă la balamucul de la Radio sau la îngrăşatul porcilor, şi nu pot să mă concentrez complect pentru scris... La 12 m-am dus la „Casa Şcoalelor" să-mi dreagă luneta făcută de „Cartea Românească". Acolo d-ra Spirescu, conducătoarea laboratoarelor, mi-a vorbit de lunetele pe care le fabrică ei, mărind la 200 ori ; 18 Nicolae Gherontie, episcop de Constanţa (născut la Putna, cu numele de Grigore Nicolau). 19 Ziarul va întreţine o atmosferă de nemulţumire în legătură cu activitatea desfăşurată de conducerea Societăţii de Radio (vezi articolul de bilanţ Anul radiofonic în 1936, de ing. I.C. Florea, din Universul, LIV, nr. 5,. 6 ian. 1937^ P. 8). mi-ar face şi mie în preţ de costul materialelor. Voi merge să văd una gata săptămîna viitoare. între timp să mi-o dreagă pe cea existentă. La Radio, vorbă zadarnică. Munteanu a răspuns la scrisoare prin alt protest. După-amiazi, cu Geles şi funcţionarii superiori — mi s-au spus cîteva afaceri de-ale lui Munteanu. Duminecă, 24 ianuarie [1937, Bucureşti] _ Numai două rînduri am scris aseară şi totuşi am fost mulţumit, * fiindcă m-ăm "simţît în atmosferă şi cu atenţia în subiect, ca să nu zic inspirat. La miezul nopţii însă am plecat acasă, căci azi a trebuit să merg la ţară să dau merinde şi să văd ce e pe acolo. Am descoperit cum m-a înşelat Lache cu 3 duble porumb la uruială trecută. Am dat merinda pînă la UI inclusiv; lui de asemenea. Am adus diverse mîn-căruri. Fanny e bolnavă de gripă în pat. Puia a fost. Altfel nimic. Robul lui Dem. Theodorescu, despre care am văzut laude multe20; am renunţat, fiindcă e tot genul lui, antiliterar, polemic. Credeam că personajele lui ar fi din Gorila mea. Nu, nu. Dacă n-aş fi în stare să fac decît asemenea lucru, m-aş lăsa de scris. Gorila trebuie, să aducă noutate, în orice caz, să arate cum se scrie un roman social urban român. La noi, romanele* de acest^el"^^ se răz- boiau cu anume date sociale în loc să creeze oameni. Eu aş pune două lumi faţă-n faţă, dar nu prin vorbe, ci prin fapte — România de ieri şi cea de mîine.21 Luni, 25 ianuarie [1937, Bucureşti] Aseară am putut striga „Evrika" sau „Thalassa" ! în sfîrşit, mi-a apărut adevărata semnificaţie a Gorilei. Pînă acum era un roman oarecare, poate bine făcut şi bine scris, cu un erou puternic, dar fără anvergura interioară care caracterizează o operă într-adevăr solidă şi durabilă, piatră de hotar într-o literatură prin valoarea ei etică şi estetică. Aseară am găsit ce germina în mine de ani de zile — Gorila e lumea veche în faţa căreia se ridică frumoasă lumea nouă. Pe eroul vechi îl ucide reprezentatul lumii noi, ca să simbolizeze ruperea cu putregaiul trecutului, începutul unei ere noi, curate, de viaţă românească adevărată.22 20 Roman apărut în anul 1936. 21 Pe parcursul elaborării romanului, intenţiile scriitorului se vor clarifica şl mai mult, ambele tabere angajate în conflict conturînd imaginea aceleiaşi po-litiei-gorile (cf. România, I, nr. 13, 14 dan. 1938, p. 2). 22 Aici, ca şi în alte locuri, în gîndirea lui L.R. „lumea nouă" are valoare de „necesitate", fără un contur concret în ambianţa vieţii sociale, în prezentul înconjurător, cu atît mai puţin confundabilă cu o anume mişcare politică. Contextul jurnalului ne lămureşte pe deplin în această privinţă. Cităm din însemnările scriitorului : „Un ritm anume, viu, sacadat vrea să fie ritmul lumii noi. O simt şi eu lumea nouă. Vine. Nu e gata. E însă în aer sau în măruntaiele pămîn- 62 63 De-acum dar înainte, cu mai multă nădejde ! Azi am făcut cîteva mici curse, apoi la Teatrul Naţional comitet de lectură şi pe urmă bomba de la Radio. Toată agitaţia de două săptămîni s-a încheiat azi fulgerător cu un decret regal prin care se numesc alţi membri în consiliul de administraţie de la Radio din partea guvernului: Condiescu şi popa Nae23, dintre cei vechi, şi alţi trei noi, Amza24, ihg. Ciolac25 şi un magistrat pensionar de la Giurgiu. Ceea ce înseamnă că am fost înlocuiţi eu, Ciugureanu, Cazaban, Geles. Radu îmi telefonase la Teatru că s-a întîmplat ceva. Nici nu bă-. nuiam. Betolian mi-a arătat ce s-a întîmplat. Mircea Georgescu a fost chemat la telefon de luca şi.înştiinţat că s-ă schimbat Consiliul. Marţi, 26 ianuarie [1937, Bueureşti] 0 ' Am stat şi aseară pînă pe la 3, dar n-a fost chip nici măcar să meditez serios pentru carte. Afacerea de la Radio m-a mîhnit mai mult decît îmi închipuiam în primul moment. îmi apărea ca o ofensă gratuită. E posibil ca un scriitor de^ talia mea, cu reputaţia mea, să poată fi ffzvîflit' din fruntea unei societăţr'cuTturale "cu atîta uşurinţă şi chiar nepăsare, mai rău ca un servitor? De nişte oameni care nici servitori n-ar putea să-mi fie în eternitate ? ...Nu vreau să-mi arăt mîhnirea, dar îmi roade inima. Chiar şi în somn. M-am "trezit dimineaţa şi am avut o emoţie cruntă aducîndu-mi aminte de jignirea suferită, i ir Miercuri, 27 ianuarie [1937, Bucureşti] N-am făcut aseară decît să citesc notiţele din război ale lui Ave-rescu26 pînă pe la 4 dimineaţa. Acuma, la 2 noaptea, le-am şi terminat. Sînt interesante numai fiindcă sînt scrise de Averescu şi pentru că, prin observaţiile critice şi polemice, redă atmosfera fierbinte a zilelor de război. încolo nimic instructiv. Se vede un militar priceput, tului. Se pregăteşte. Poate să sosească mîine sau peste un secol, două, mai multe. Lumea noastră, cea în care ne-am născut noi cei de azi, se duce iremediabil. Se aude parcă troznind crăpăturile anunţătoare de prăbuşire. Sufletul omului însuşi se zbuciumă îngrozit de necunoscutul ce-1 presimte... Poate că lumea nouă se pregăteşte chiar în Rusia sau poate în alt colţ al pămîntului. De altfel ce contează cîteva secole în viaţa bietei omeniri." (Jurnal, voi. 1.) Reamintim că istoria romanului înregistrează mai multe proiecte, cu linii conflictuale diferite. Definitorie rămîne mărturisirea romancierului la apariţia romanului : „Am aruncat sute de pagini din cele ce puteau fi înţelese ca nişte raportări la viaţa de la noi. Ou atît mai mult cu cît concretizarea Gorilei (respectiv „Politica") o redau îndeosebi două manifestări: naţionalismul cu pumnii în' piept şi falsa democraţie" (România, J, nr. 13, 14 iun. 1938, p. 2). 23 preotul Nicolae Popescu, membru al Academiei Române, tatăl actorului Mihai Popescu. 24 Constantin Ştefănescu-Amza, general. 25 Gheorghe Ciolac, inginer. 25 Notiţe zilnice de război, volum apărut la începutul anului 1937. 84 dar şi ambiţios şi mai ales mereu preocupat, de ceva instinctiv politic. Nu face politică, dar îi place să fie considerat ca un cap salvator şi, prin diverse gesturi şi vorbe, face propagandă, desigur foarte discretă, pentru popularitatea sa. în orice caz, cred că e dintre puţinii noştri generali care au fost realmente buni conducători. ' Sîmbătă, 30 ianuarie [1937, Valea Mare] Am mai fost aici duminecă, numai cîteva ore, să^4.au, merinde,! încă de-atunci am găsit îngheţată soba de la baie şi în general lă closet. Gerul coborîse la —15°C. Azi minima am găsit-o la —17°C, cum trebuie să fi fost acum vreo patru zile, deoarece de ieri e moină urîtă. Totuşi după-amiazi pare că revine frigul. Am încercat să dezgheţ soba. S-a făcut, dar apa nu curge ; e îngheţată undeva ţeava prin zid. Aici s-au făcut 800 araci pentru Sorbul în schimbul finului. încolo nimic. * Duminecă, 31 ianuarie [1937, Valea MareJ Azi-noapte a fost ger de —14°C şi a nins pînă la amiazi; frigul n-a slăbit nici ziua subt —12°C. Un nou val de iarnă greu ! Cu trenul de 3 d[upă]-a[miazi] a venit Sorbul. Am dat merinda pînă marţi, 9 februarie inclfusiv]. Am coborît din pod 8 tîrne porumb; am dat 23 măsuri tărîţe + 50 kg.' Margareta va aduce un bon pentru alţi 50 kg, din care va da lui Lache 7 măsuri. Mîine dlmpneaţă] 8h plecăm Bucureşti, probabil cu sania. Luni, 1 februarie [1937, Bucureşti] De sîmbătă dim[ineaţa] pînă azi dim[ineaţa] am fost la ţară, unde am avut ieri şi pe Sorbul în vizită. Aşa că nu mai ştiu nimic special de pe-aici. De altfel, viaţa acuma mi-e dominată de chestia de la Radio. Am impresia chiar că se exagerează enorm toată afacerea asta. în definitiv, prezenţa în acest consiliu n-a fost un titlu de glorie specială pentru mine. Nu mi-a ridicat întru nimic valoarea literară sau socială. Am fost chemat. acolo de la început pentru o colaborare culturală plătită. Era un ajutor bănesc în primul rînd. Din moment ce partea aceasta era problematică şi ajunsese ca un mijloc deghizat de a-mi cumpăra cu ea adeziunea la sistemul de administraţie, n-are ce să mă mai intereseze... Vineri mi s-a spus că vor să-mi propuie, ca o compensaţie, preşedinţia comitetului de programe, bine plătită. Dacă nu ar fi făcut măgăria să mă scoată nedelicat din consiliu, aş fi renunţat poate singur şi aş fi primit în schimb conducerea programelor. Aşa, 65 chiar de-ar fi adevărat zvonul propunerii, ar fi inacceptabil, cel puţin pentru moment... Pe Mihalache nu l-am văzut ; e mereu bolnav. E curios ce neînsemnate şi meschine apar de departe toate fră-mîntările astea cu Radio şi alte asemenea fleacuri. Cel mult, partea materială mă îngrijeşte, că n-am plătit chiria, că mi-a dispărut o sursă de unde se mai putea găsi un ban etc. încolo toate păreau mărunţişuri asupra cărora nici nu merită să te opreşti. De o mie de ori mai important e orice detaliu ce priveşte Gorila, care însă stă pe loc mereu. Marţi, 2 februarie [1937, Bucureşti] Aseară am sfîrşit un idiot roman poliţist de Agatha Cristie27 şi apoi m-am culcat. Mă durea capul, eram obosit, cu o depresiune ciudată în suflet. M-am sculat abia la 12. N-am avut nimic special; n-am ieşit din casă. Cu Mugur am vorbit la telefon pentru interviul lui Radu. Pe urmă m-a chemat Guşti să-mi spuie cît e de indignat. ' Miercuri, 3 februarie [1937, Bucureşti] De la 7,1/2 seara pînă la 4,1/4 dimineaţa am stat în zadar. Am început cu relativ elan, am scris o pagină şi m-am oprit cuprins de îndoieli. Nu-mi place deloc începutul şi fără început nu pot merge mai departe, fi!mdiă-mO^ şi ritmul! Am ajuns la adevărată, dis- perare. Parcă niciodată n-am fost ăşă de steril în invenţie... Nu-i adevărat. Nu e sterilitate. Am poate zece-douăzeci de variante, dar nici una nu-mi place, nu mă duce înainte cum ar trebui... Şi totuşi, am fost destul de bine dispus şi bine concentrat, fără obişnuitele distracţii ale atenţiei. Poate că şi scrupulele estetice sînt excesive. Dacă făceam aşa, nu mai scriam Ion niciodată. Şi cînd am început a scrie la Ion n-aveam nici pe sfert material ca acuma... Am dormit pe urmă destul de prost. Pînă să adorm iarăşi mici încercări de spaime. Joi, 4 februarie [1937, Bucureşti] N-am scris nici aseară nimic. M-am agitat de pomană cu gînduri inutile. Şi totuşi, am pierdut noaptea stînd pînă la 5 dimfineaţa], negreşit utilizînd ultima oră cu recitirea din Război şi pace. Vereşti îmi spune că contenciosul de la Radio s-a derobat a se pronunţa asupra legalităţii numirii membrilor consiliului, propunînd să 27 Agatha Christie (1891—1976), scriitoare engleză, clasicizată în genul manului poliţist. 66 se treacă această sarcină contenciosului de la Interne. De la Blazian : că Amza s-a certat cu Dimitriu şi nu mai lucrează împreună. în matineu am fost la Comedia. Nu m-am prăpădit nici după piesa Poveste de iubire 28, nici după interpreta cînjtată, Deculeşcu 29, deşi asta are talent frumos. Pe urmă, la Adevărul cu Marcovici despre chestia 'Sadoveanu. 30 Despre acelaşi lucru vag şi cu Sevastos şi mai tîrziu cu BUazian. La „Naţional" am avut. consiliu — mărunţişuri. Afară mă aştepta Blazian să mergem la Mihalache, dar era prea tîrziu; m-a dus ,pînă acasă. Vineri, 5 februarie [1937, Bucureşti] Nici n-ar mai trebui să însemnez că n-am scris nimic, E ceva normala Orice e bine venit pentru a nu scrie, chiar a nu încerca. Aseară ni-ăm simţit greoi.; era foarte cald în cameră etc. Şi, de altfel, mi-am găsit altceva de lucru : să răspund unei anchete la Adevărul. Pentru rest a fost lectură. Şi aşa am pierdut altă noapte, fiindcă abia la 5,1/2 dim[ineaţa] m-am culcat. Duminecă, 7 februarie [1937, Bucureşti] Am făcut un răspuns la ancheta Adevărului31 şi am citit. Atîta a fost activitatea, pînă la 5 dimfineaţa]. Şi cu asta s-a sfîrşit camera de la Neguleşti, unde, în fond, n-am făcut nimic decît meditaţie. Mi-a folosit ceva şi meditaţia asta, evident — dar trebuie să terminăm cu meditaţiile, să trecem la altceva. Nici n-am să mai las să treacă atîta timp fără să mă încordez la lucru serios. ~~ La masă au fost Sorbii, şi copiii. Apoi vizita lui Ocneanu32, cu care am vrut să fac un aranjament, dar n-am ajuns ; a trebuit să plec la Sadoveanu. A fost foarte,; mişcat de iniţiativa mea;, a şi plîns. -Mi-a mulţumit. Ne vom mai vedea. Pe urmă am tratat puţin cu Branişte şi 28- Poveste . de iubire, comedie. în 8 tablouri. prelucrată de T. Muşatescu şi Sică Alexandrescu, după dramaturgul englez H. Sherk ; în distribuţie.: R. Bulfinsky, Silvia Fulda, MJarieta Deculeşcu, Beate Fredanov, Al. Finţi, V. ..Ronea şi T.. La/p-teş. 29 Marieta Deculeşcu, artistă. 30 în acele zile, Mihail Sadoveanu era ţinta unor atacuri legionare, îndreptate împotriva atitudinii sale democratice ca şi a operei sale. L. R. se numără printre cei care, de la bun început, au organizat apărarea confratelui său. Mai mult, iniţiativa protestului public îi aparţine. 31 Răspunsul va apărea în Adevărul, LI, nr. 16 269, 9 febr. 1937, cu titlul Eu si strada mea şi subtitlurile : Chiriaş pe viaţă; Lipsa de poezie a caselor cu chirie; Casa din strada Buzeşti ;■ Strada Primăverii; Blockhousurile înstrăinează pe oameni. Introducerea este semnată de George Adrian (vezi Addenda, p. 267). 32 Ocneanu, editor la „Socec". 67 Marcovici în aceeaşi chestiune. Am să fac o ciornă de protest care va servi de bază, iar după ce zece inşi au semnat, vom da-o mai departe.33 Seara am fost pe la Neguleştii. [...1937] După proces 34 am scris o scrisoare lui Şeicaru că nu mai vreau să ştiu nimic, fiindcă am auzit că Amza a fost la preşedintele Curţii, să-î spuie că regele doreşte să se cîştige procesul. Şeicaru voia să facă să parvie scrisoarea la rege prin Urdăreanu 35. Dar despre toate astea prea mult. Am lăsat complect scrisul. Doamne, Doamne,.....cînd voi, isprăvi odată cu Gorila asta? Dacă viaţa "nu mă lasă-n pace ! " *""■'" Astă-seară reiau. Deocamdată numai orientare şi reintrare în atmosferă. De cînd am găsit eroului un contra-erou, mi-e mai dragă cartea asta dureroasă. Pe omul vechi îl voi face sigur, pe omul nou va\ fi mâi greu — îr*slmf numai un pachet de nervi, de fanatism, de mis-j ticism. Un eroism zgomotos, scandalagiu şi totuşi enorm de simpatic. \ v Amîndoi sînt într-un fel arivişti, dar îi desparte o prăpastie un uber-briickbar36. Nu se pot înţelege niciodată. Sînt cu adevărat două lumi, fiindcă unul e individualist, celălalt e colectivist în suflet, nu cum au fost liberalii colectivişti. întruchiparea acelui faimos „servir", care abia acuma îşi capătă semnificaţia reală... Explicaţiile aici nu contează decît ca o convorbire cu viitorul. 37 * Marţi, 9 februarie [1937, Valea Mare] Sosesc aci cu Fanny seara la 11, după ce am stat mai bine de o oră la Ionel; plecasem la 7 seara de la Bucureşti cu acceleratul care ajunge la 9,20 la Piteşti. Fetele plecaseră de ieri cu maşina. Au sosit la 4 dlupăl-afmiazi]. Am găsit curat si cald. 33 Protestul apare la 1 apr. 1937, în paginile ziarului Dimineaţa, fiind semnat de L.R., P. Groza, M. Ralea, E. Lovinescu, V. Eftimiu, A. Oţetea, Al. Philip-phide, D. Botez, Ş. Cioculescu. El condamnă campania organizată de fascişti împotriva lui M. Sadoveanu. v 34 Este vorba de procesul intentat împotriva nelegalităţilor de la Radio,1 soldate cu îndepărtarea unor consilieri bine intenţionaţi. Iniţiativa procesului a aparţinut lui P. Şeicaru. ^ 35 Ernest Urdăreanu, mareşal al Palatului. 36 De neîntrecut (germ.). 37 Ritmul interior al cărţii îl determină pe L.R. să opteze pentru structuri antitetice, concepute însă în mod livresc. Marea intuiţie realistă a scriitorului îl va determina să prezinte în roman un aparent conflict între două lumi, în cele din urmă, confruntarea dovedindu-se a fi între două retorici, forme de manifestare ale aceleiaşi „gorile" politice. * Miercuri, 10 februarie [1937, Valea Mare] De aseară, de cînd am plecat din Bucureşti, a început a ninge şi a nins mai toată noaptea, ba şi astăzi, mereu, mai blînd însă. Nu e totuşi frig ; abia 2—3 grade subt zero. Azi s-au tăiat cei trei purcei; 2 „York" de cîte şase luni şi un „Mangaliţa" de circa 8 luni. Lache i-a cîntărit luni la bascula din Piteşti ; mi-a adus următoarea notă : „Mangaliţa", 78, „York" porc, 74, ser of iţa, 72 kg. Cred că cifrele sînt faritezisite. Imposibil să fi luat cîte 40 kg în două luni. Trebuie să fi fost cam în jurul a 60 kg. Lache a fost măcelarul. Deşi mari, porcii n-au fost graşi. E tocmai ceea ce am dorit : slănină frumoasă, şuncă, cîrnaţi etc. Lina a dat ajutor preţios şi ~ă*TîoTmIt aici. - . Sînt răcit de mai mult. Acum am răguşit iar. Mi-a pufe azi — seara ventuze, fac inhalaţii, nu ies pe-afară. Soba de la baie am dat-o s-o repare la şcoala de meserii. S-au cam isprăvit lemnele. * Joi, 11 februarie [1937, Valea Mare] A început să se topească zăpada ; a fost senin şi soare, pînă la + 10°C. Seara totuşi se acoperă cerul şi se împiedecă gerul. Toată ziua s-a lucrat la porcării. Ş-au făcut 34 cîrnaţi, din care 20 la afumat. Pe seară s-a trimis la Stempel"tot'ce este pentru afumat, adică mai tot ce s-a făcut, rămînînd ca acolo să se dea sare, boia etc. Am fost cu maşina la Piteşti pentru bani şi diverse. Altfel n-am ieşit din casă. * Vineri, 12 februarie [1937, Valea Mare] Deşi a nins puţin, continuă moina. Am fost dimineaţa ia „Tri-vale", am văzut pe silvicultorul nou, i-am cerut lemne. Marţi rezultatul. La şcoala de meserii soba de baie e mai complicată ; nu ştiu ce va costa. Am plătit datoria veche. Lache i-am dat 500 lei din leafă. Servitorii au plecat cu maşina la 12,1/2. Noi plecăm la lh la gară. Am dat 3 tîrne porumb şi 1 tîrnă sfeclă. * Marţi, 16 februarie [1937, Valea Mare] Sosesc pentru procesul cu instalatorul. Lache nu e la gară. Iau trăsură străină pînă la tribunal, unde soseşte şi Lache. Procesul amî-nat. Ceasul [lui] Fanny la reparat. Ridicat restul bani depozitar Piteşti. "N-am dat nici o merinda, nefiind nevoie. Am dat 100 lei pentru potcovit iapa, apoi 200 Călugăru şi 300 Turcu pentru Lache datoria. 68 69 * Sîmbătă, 20 februarie [1937, Valea MareJ Sosesc pe la 13h, după ce la Piteşti arai (fost la ocol Trivale, unde mi-a promis luni să-mi marcheze 30 arbori şi să-mi rezerve plopi şi şaten; am luat de la Stempel cîrnaţii şi tolbele afumate ; am văzut soba de baie gata reparată la şcoala meserii, urmînd să coste aproape 1 000 lei; am lăsat ceasul [lui] Fanny la ceasornicar, urmînd să-1 facă luni — curăţenie generală. încă pe drum aflu că scroafa a fătat joi 18 februarie, pe la 5 d[upă]-a[miazi], 7 purcei. Toate au mers bine, dar scroafa peste o oră şi-a omorît toţi purceii, afară de unul care fusese -ascuns în paiele culcuşului. Am văzut purceii morţi. Unul, rănit, trăise pînă aseară. Cel rămas e foarte pirpiriu, e ţinut în odaia lui Lache şi hrănit cu lapte. Păcat. Scroafa' vom îngrăşa-o pînă la 15 aprilie, cînd se va vinde. Trimis Lache Pitelşti pentru sdba-baie şi acuimu'laW-radi© încărcat. Soba nu i-a dat-o fără bani. * Duminecă, 21 februarie [1937. Valea Marc] Vreme urîtă, ploioasă. Trimit pe Lache cu banii şi scrisoare după soba de baie. O aduce, dar curge. Mîine merge înapoi. Am stat în casă să-mi doftoricesc răceala. * Duminecă, 28 februarie [1937, Valea MareJ Am sosit cu maşina singur la 13,1/2 cu plecarea din Bucureşti la 9,3/4. Am venit bine, fără nici o încurcătură. Maşina rămîne aici. Economie de şofer la Bucureşti. Am găsit bine. Am vîndut scroafa „York" mare cu 1 600 lei unui măcelar care a stăruit. Purcelul salvat a murit încă de dumineca trecută. Soba de la baie abia instalată iar curge ; se pierde apa din rezervoriu. Mîine voi aduce instalator. * Luni, 1 martie 1937 [Valea Mare] Vremea închisă, dar relativ cald şi frumos. Dimineaţa Lache a fost la Piteşti pentru 50 kg tărîţe, 5 duble ovăz, 18 kg gaz — şi a adus un instalator să controleze scurgerea apei şi soba de la baie. A pus garnituri la robinetele de-afară, la robinetele de la baie şi closet; s-a descoperit scurgerea — ţeava de plumb crăpată lîngă casa mică, unde a mai fost; mîine continuă, trebuind să puie o bucată de ţeava nouă. La 4 d[upă]-a[miazi] plecat Piteşti — pornire grea. întîi la ocolul silvic, unde mi s-au marcat 34 arbori — carpeni, ulmi, stejar. Abia pe sîmbătă voi avea formele gata şi luni să înceapă căratul. La Stempel cărnurile sînt gata, afară de şunci ; le va ridica Lache zilele acestea. Am cumpărat lacăt cu belciug special pentru garaj, burete de spălat,, oţet, lămîie, spirt, sare, tutun-foiţe, ceai de tei, săpun, 5 1 benzină rezervată în bidon. Am trecut pe la Ionel. Am luat de la reparat ceasul 70 [lui] Fanny. Am mers la Florica, unde am angajat o scrofiţă „York mijlociu" pentru prăsilă (singură la mă-sa) şi un vieruş „York mare" (trei la mamă), născut la 15 februarie, să-i ţie de urît celei dinţii, care e născută la 28 ianuarie. îi voi ridica cred la 15 aprilie. De astă-seară intru în cură contra răguşelii. N-am să vorbesc nimic pînă lunea viitoare. * Marţi, 2 martie [1937, Valea Mare] De aseară pe la opt bate un vînt foarte viu de nord-est. Mi-a rupt antena. Nu e rece, dar agasant. Sînt în cură ; nu vorbesc, nu ies, fac inhalaţii etc. Lache e învoit la Cîmpulung tribunal. Instalatorul a terminat — 200 lei; am apă şi baie iarăşi. Nu mai am însă termometru — 1-a luat vîntul din cui afară. Ieri am lichidat pe Călugăru la zi, plătind şi 364 lei datoria lui Lache. Miercuri, 3 martie [1937, Valea Mare] Urmez cura contra răguşelii cu o conştiinciozitate oribilă. Fac cîte cinci inhalaţii pe zi, diferite ; beau lapte cu miere şi mai ales nu vorbesc deloc — strictul necesar în şoapte cu Lache sau Tinca, ceea ce nu face mai mult de cinci minute pe zi. Chiar cu mîncarea sînt de o sobrietate rară — o singură dată pe zi mănînc, şi foarte frugal. Ieri am fumat numai 11 ţigări, dar cafea am băut normal. Sper să fiu şi mai sever în privinţa asta. Pentru scris cura ar fi bună dacă n-ar lua prea mult timp. în orice caz, am reintrat în atmosferă complect. Dacă mi-ar ajuta Dumnezeu să pot lucra cu spor ! Acuma sînt sigur că va ieşi un roman mare. Mai ales dacă voi reuşi să zugrăvesc cum îl simt pe omul nou, românul nou !38 ' ...... [...1937] 39 Situaţia e destul de complicată. E o iluzie să ne închipuim că revenind vom putea face ce vom vrea, E probabil că se va numi un pre- 38 Intenţia artistului nu avea nici cum şanse de izbîndă, motiv pentru care părăseşte această variantă de concepere a romanului, una dintre multele existente pe masa de lucru a scriitorului. La acea dată şi mai tîrziu, romancierul nu vede în ansamblul vieţii politice adevăratele forţe sociale în stare să soluţioneze gravele probleme pe care societatea românească, bazată pe relaţii bur-) gheze, le ridica cu acuitate. Este şi motivul pentru care, în cele din urmă, protagoniştii romanului, indiferent de culoarea organizaţiilor din care fac parte (naţionali, radicali, fraţi de cruce ş.a.), îngroaşă rîndurile aceleiaşi tagme de politicieni rnsetaţi de putere. Pentru dobîndirea supremaţei, ei folosesc tot arsenalul mijloacelor „clasice", de la corupţie la şantaj, de la demagogie la crimă. 39 Datarea noastră în dreptul unui text degradat în manuscris. 71 şedinţe autoritar care să puie frîna necesară. E de văzut dacă Tătă-rescu va primi să anuleze decretul. Prin proces, afacerea poate să treneze cine ştie cît. Şansele sînt şanse. Numai faptul că lonescu e suspendat poate să fie spre bine. El, în desperare, montează mereu pe Şeicaru, care iarăşi nu poate înghiţi înfrîngerea aşa de uşor, plus cheltuiala ce a făcut cu procesul... Aşteptarea e tot ce se impune, şi răbdarea... * Miercuri, 3 martie [1937, Valea Mare} Vîntul a continuat şi noaptea. Spre ziuă a încetat, urmat de o ninsoare puţin abondentă, care totuşi a albit iar cîmpurile. S-a si răcite fireşte. Continui cura. Pe Lache l-am trimis la 3,1/2 d[upă]-a[miazi] la Gălăşeşti să ducă restul de araci şi să aducă fînul. I-am dat să puie şi o scrisoare pentru Fanny în chestia permis C.F.R. şi să-mi aducă mîine 2 pîini. Tinca îmi recomandă în serviciu pe o nepoată de-a ei, fată mare şi harnică. O iau cu 300 lei lunar deocamdată. Agronomul din sat îmi cere în scris altoi de pruni. * Joi, 4 martie [1937, Valea Mare} Vremea neschimbată: puţin ger şi zăpada de ieri, care nu s-a topit azi, deşi ziua a fost mai blândă. Nimic. Lache a venit la 4 d[upăj-a[miazi] cu căruţa de fîn, circa 150—200 kg. Adică în total 1300—1400 kg fîn. Puţin pentru 800 araci. Dar s-a sfîrşit. Mă ţin de cură cu încăpăţînare. Deocamdată răguşeala n-a cedat, dar de-abia a treia zi de cură. Anul trecut am stat 2 săptămîni! Adevărat că aveam şi temperatură. Am dat 100 lei femeiei cu lucerna O.F.R. avans. * Vineri, 5 martie [1937, Valea MareJ Timpul ca ieri ; zăpada s-a topit uşor aproape toată ; s-a stricat jos soneria — bateriile proaste. Lache a împrumutat de la Păcescu un ster lemne. După-amiazi l-am trimis la Stempel să aducă lucrurile de la afumat — a adus afară de şunci şi un ciot. Alte două baterii şi s-a refăcut soneria. Am dat lui Lache un bon de 5 duble porumb de la Turcu. Am scris o felicitare. * Sîmbătă, 6 martie [1937, Valea MareJ Timpul devine umed, ceţos. Lache la Piteşti — aduce o căruţă zdravănă de paie de ovăz (880 kg a 0,40 lei) ; costă cu cîntar 355 lei. Am aşezat porcăriile în cămară. * Duminecă, 7 martie [1937, Valea MareJ Timpul se înfrumuseţează; seara senin ; noaptea brumă. Nimic special. * Luni, 8 martie [1937, Valea Mare} Vremea foarte frumoasă, de primăvară. Dimineaţa am coborît 2 tîrne porumb din pod — ultimele. Lipsesc 15 tîrne şi Lache nu ştie nimic. Am dat bon pentru 50 kg tărîţe. La amiazi am plecat cu maşina [Ia] ocolul silvic; am dat 1000 lei, nefiind acolo conductorul, să poată începe totuşi exploatarea. Am lăsat maşina lui Ion să meargă la Nae să sudeze axa şi port-bagajul şi să regleze tacheţii. La 2,1/4 am plecat Bucureşti. Am stat acasă numai o oră. La 9,1/2 am fost înapoi. La maşină s-a lucrat numai parţial (80 lei) ; Ion a spălat-o însă (40 lei). Am adus pălăria [lui] Ionel. Am luat spirt, pîine, brînză, mere. * Marţi, 9 martie [1937, Valea MareJ O zi splendidă de primăvară; am stat la soare vreo oră. Lache a adus vierul de la Ionel şi rumeguş de ferestrău pentru răsaduri. După-amiazi a fost cu Vasile Zidaru, şi un om de au adus un car de lemne no. 1, 2, 3. Zice că lemnele-s proaste şi relativ puţine. * Miercuri, 10 martie [1937, Valea Mare]' Tot zi frumoasă, puţin acoperit, dar călduţ. Lache a mai adus cu Zidaru trei arbori no......  revenit la preţ = să fie 25 lei transportul. După-amiazi am fost la Bascov cu Ionel-Lina. Am văzut locul care-î arendez pentru sfeclă ; urmează să-1 măsoare, apoi să-1 arăm. Pentru semănat şi prăşit, Aurică40 îmi propune să le fac cu maşina ce o are Sterescu din localitate ; ceea ce vreau să fac. Am văzut fînul; ovăz cu lucerna. El zice că sînt peste 1 500 kg. In acest caz dau 2 000 lei + transportul 160 lei ; altfel 1—20 lei kg. Duminecă se va aduce. Mai aflu 4ii_4i Apariţii sporadice în paginile Jurnalului, primul fiind din cercul apropiat lui Ionel Rădulescu. 72 73 că Budişteanu arendează lucerna cu 2000 lei pogonul, dînd 6 căruţe Ia pogon; vineri vreau să stau de vorbă. Lache a adus restul de 21 tîrne porumb ce mai aveam. La Piteşti n-am făcut nimic special; doar am anunţat pe Braunstein42 cu banii. Vineri am să văd pe Preoţescu43 şi ocolul silvic. Mîine trebuie să plec la Bucureşti pentru procesul cu maşina veche şi cancanuri Şeicaru. * Vineri, 12 martie [1937, Valea Mare] Ieri am fost la Bucureşti şi am sosit azi la 2,1/2 d[upă[-a[miazi], am mîncat la Ionel. Timpul foarte frumos, de primăvară. Ieri s-au adus încă 2 transporturi, azi unul de lemne, în total aceste trei sînt 10 arbori; s-au adus 16, mai rămîn 18 arbori de adus, cei mari. Lache a curăţat grădina de flori, parţial, apoi crăcile de la curăţatul pomilor ; azi a aranjat canele indice şi daliile şi le-a pregătit pentru pus la rumeguş. acelaşi timp o fată a curăţit grădina de flori şi a greblat iarba. Pe urmă toţi patru au lucrat Ia strîngerea omizilor. Seara Lache a adus 50 kg tărîţe şi 40 kg var. * Marţi, 16 martie [1937,. Valea Mare] închis, mai frig, pe la amiazi ploaie uşoară care durează vreo două ore mai mult ca burniţă, după-amiazi vînt care ţine şi seara cînd cerul se înseninează. Lache, cu aceiaşi 2 bărbaţi şi o fată, termină culesul omizilor, strînge crăcile din vie şi întoarce pămîntul în rondurile de flori din faţa casei. Ion Angelescu a mai luat azi 40 lei avans. La amiazi am fost la Piteşti = Dire!cţia silvică (lemnele ■simit 30 steri şi costă 1950 lei, plus taxele, adică 2 000 lei), peria de sîrmă pentru pomi, ceară de altoit, clei pentru inele şi hîrtie de inele, baterie de 120 volţi „Dura" şi diverse lucruri de băcănie. * Sîmbătă, 13 martie [1937, Valea Mare] Vreme frumoasă. Lache a fost după rumeguş la Ionel. Toată ziua a lucrat pentru paturile de flori în odăiţă. A semănat diverse flori etc. După-amiazi am fost la Piteşti pentru răspuns la lucerna, prin Ionel: în rezervă trei pogoane, cea mai bună, să mi-o aleg eu, cînd lucerna va fi de vreun lat de palmă. Am trecut cu Ionel la inginerul Baltă, care va veni miercuri să măsoare via, casa etc. şi să-mi facă un plan complect. Am luat benzină şi cafea. La 7 seara Lache a plecat cu căruţa la Bascov după altoi şi fîn. * Duminecă, 14 martie [1937, Valea Mare] Timpul mereu frumos. M-am sculat la 12, fiindcă ma culcasem la 6 dimfineaţa]. S-a adus de la Aurică-Bascov două căruţe zdravene de fîn de ovăz, 1 620 kg costînd 2 000 lei plus 200 lei transportul. Lache a adus cu brişcă de la Sorescu-Bascov44 15 pruni „Agen" şi 15 caisi „Lui-zet", costînd 300 lei. * Luni, 15 martie [1937, Valea Mare] Timpul frumos, parţial acoperit, cu puţin vînt, dar primăvăratec. Lache cu doi oameni a sădit 15 pruni „Agen" şl 15 caişi „Luizet" ; in 42 Braunstein era depozitarul Adevărului la Piteşti. 43 Marin Preoţescu, protopop la catedrala Si. Gheorghe'. din Piteşti, director acţionar la cooperativa „Tovărăşia argeşeană" ; a condus şi revista Păstorul ortodox, care se tipărea la Piteşti. 44 Alexandru Sorescu, gospodar mai înstărit din Bascov, de la care L.R. va cumpăra adesea produse agricole (vezi însemnările din 26'apr.; 19 şi 25 mai 1937). * Miercuri, 17 martie [1937, Valea Mare] Vremea destul de frumoasă, dar rece, cu vînt. La 7,1/2 am plecat cu maşina la Piteşti, de am adus pe inginer Baltă să măsoare proprietatea şi facă planul. L-am tratat cu de toate şi s-a ospătat bine. A avut 2 oameni ajutoare — cei de ieri, cărora le-am dat pîinea în bani şi 2 tutunuri tot în bani, aşa că mai au de luat 28 lei. Baltă a lucrat pînă la 12,1/2, apoi de la 5,1/4 la 6,1/2. Oamenii au mai tăiat şi lemne. La 7h, cu o damigeana de vin nou, l-am dus acasă, unde mi-a prezentat pe fi-ică-sa ; şuncile la Stempel nu sînt gata ; am luat 1,1/4 kg rafie ; am luat restul de bani de la „Adevărul"-Piteşti. Lache a fost la cercul militar. Azi s-a tăiat o găină. * Joi, 18 martie [1937, Valea MareJ Timp frumos de primăvară. Lache a văruit pomii şi a pus inele de clei la cireşi. La 12 am fost la Trivale şi am plătit restul 988 lei pentru 34 arbori (20,126 m3 = 30 steri, a 65 lei); am trecut pe la Direcţia silvică, unde mi s-a dat gratis 3 000 puieţi de glădiţă pentru gardul viu de împrejmuit toată proprietatea. Se plantează acum pînă' la 5 aprilie la 30 cm. Am luat azi un bidon de gaz, 18 litri. Azi a murit un cocoş în luptă cu altul. - * Vineri, 19 martie [1937, Valea Mare] Timp superb de primăvară. Lache cu 3 bărbaţi şi o fată a început dezgroparea viei. Intîi mi-a dezgropat trandafirii, dintre care pe cîţiva i-am tăiat eu. După-amiazi am plecat, cu dificultăţi, la Piteşti-Trivale 74 75- pentru glădiţele gard^viu. Trebuie să plătesc pentru scoatere 30 lei mia. Mîine pe seară Lache va merge să le ia. M-am întors pe la Florica de mi-am văzut purceii şi am comandat 1 kg smîntînă. * Sîmbătă, 20 martie [1937, Valea Mare] Timp frumos, acoperit, cald,. cu soare în răstimpuri. Lache cu 3 bărbaţi şi o fată a continuat şi terminat pînă la 11 dim[ineaţa] dezgropatul viei ; apoi a pus usturoiul (patru straturi) şi arbagic, parţial. La 5 d[upă]-a[miazi] am fost la Florica să-mi pregătească pentru mîine d[upă]-a[miazi] smîntînă şi să-mi rezerve ouă „Rhode-Island" ; am luat şi pe copilul Turcescu. La Trivale glădiţa n-a fost scoasă ; tocmai miercuri după-amiazi va fi. Am lichidat pe toţi lucrătorii pînă astă-seară inclusiv, împreună cu Vasile Zidaru pentru transporturile de lemne pînă azi. Am întîlnit pe Ioneli în oraş. Am luat o găină tăiată la Bucureşti. * Marţi, 23 martie [1937, Valea Mare] Duminecă, cu acceleratul de 5,20, am plecat la Bucureşti, unde am găsit pe Fanny grav bolnavă de o săptămîna. Azi am scăpat trenul accelerat de la 12,50 şi am venit cu personalul 14,25, sosind 17,20 Piteşti. Dificultăţi cu pornirea maşinei. Am adus înapoi din cărnuri, fiindcă la Buc[ureşti] e cald şi n-are unde le ţine. Aici vremea bună ; seara înnourat, dar cald. Lache a aranjat ieri trandafirii, a pus arba-gicul şi a început tăiatul viţei împreună cu Tinca, în vreme ce o femeie a lucrat la căpşuni. * Miercuri, 24 martie [1937, Valea Mare] Mai mult acoperit, dar plăcut de primăvară. Azi femeia de la căpşuni a sfîrşit devreme şi a ajutat la tăiatul viţei, care a continuat cu Tinca, iar Lache a altoit diverşi pomi, în total 16 zice el. A început să înflorească caisul mare de subt coastă. * Joi, 25 martie [1937, Valea Mare] Sărbătoare. Frumos, senin, vîntos. Lache a fost după glădiţe; în zadar. A luat ovăz, 2 mături, cuie. După-amiazi a lucrat la pergola. Am fost la Piteşti, am dus lui Ionel [o] vadră vin ; la Dobrogoste cu directorul pentru răsaduri, maşină de semănat sfeclă, să-mi trimită pe Stan-ciu pentru stupi şi pomi. Am trecut pe la fabrica Găvana Zambaccian45 pentru oameni. Am luat de la Florica 15 ouă „Rhode-Island" pentru cloşcă. 45 Krikor H. Zambaccian (1889—1962), colecţionar si critic" de artă După relatările Puiei Florica Rebreanu, la Găvana avea ' investiţii în fabrica de textile amintită mai sus. * Vineri, 26 martie [1937, Valea Mare] De pe la 2 noaptea a început să ploaie foarte liniştit şi a plouat pînă la 4 d[upă]-a[miazi]. în acelaşi timp temperatura a coborît simţitor. Nu s-a putut continua lucrul în vie. Lache a tăiat răchita şi a pregătit-o pentru cercuit şi plantat. La 6 d[upă]-a[miazi] l-am" trimis la moară să macine 2 duble porumb. Astă-seară se pune o cloşcă pe 15 ouă „Rhode-Island" din ouăle luate de la Florica. * Sîmbătă, 27 martie [1937, Valea Mare] Timpul frumos, dar relativ răcoros. Azi dimineaţă pare să fi fost puţină brumă uşoară. Lache cu două femei a terminat tăiatul viei. S-au lucrat luni, marţi, miercuri, sîmbătă cu două femei (căci Lache mai mult trage chiulul şi chiar a altoit între timp nu ştiu cîţi pomi). Dar o femeie a lucrat luni, marţi şi 1/2 miercuri la căpşuni şi numai pe urmă la tăiat. Asta înseamnă prin urmare maximum 8 zile de lucru pentru tăiat. După-amiazi am fost la Piteşti şi am cumpărat 2 kg 150 gr sămînţă de sfeclă „Eckhardt", şi alte cîteva seminţe. Am ridicat şuncile de la Stempel. Am plătit oamenii complect la zi. Am fost la Bascov, unde am aranjat ca luni să se are locul la Ionel şi apoi imediat să se semene sfecla cu maşina de semănat de la Dobrogostea pentru care am fost la şcoală şi am aranjat. Mîine vine Stanciu să-mi aşeze şi stupii. * Duminecă, 28 martie [1937, Valea Mare] Timp frumos. A venit Stanciu de la Dobrogostea, care a aranjat stupii şi cu care m-am învoit să mi-i îngrijească pînă la toamnă, dîn-du-i în schimb galena veche. La 4 d[upă]-a[miazi] plec la Bucureşti. Am luat găină la Buc[ureşti]. * Marţi, 30 martie [1937, Valea Mare] Frumos cu puţin vînt răcoros. Am sosit la 12 cu Sorbul. Ieri Lache a fost la Bascov cu căruţa şi a luat de la Găvana maşina de semănat. S-a arat locul şi s-a semănat 5 kg sfeclă furajeră. Seara â adus de la Costică Popescu-Doihrogostea46 10 pruni tulei gras a 4 lei, care azi au fost plantaţi pe coastă subt linia piersicilor vechi. Azi au fost 5 femei şi 3 bărbaţi. Dimineaţa, afară de sădi tul prunilor, au pus şapte straturi de arbagic (2,1/2 kg). După-amiazi femeile au săpat toată grădina de legume şi o parte din grădina de flori, iar bărbaţii au arăcit, făcînd de la 1—7 toată partea de jos şi 8 ronduri de la mijloc spre Zidaru. « Din gospodăria lui, L.R. va mai cumpăra produse agricole (vezi însemnarea din 19 apr. 1927). 76. 77 viprlt nlf raPorteaza ca dumineca, 28 martie, scroafa mangaliţa s-a X îell ?*°r ClYieVUl de la.IoneL Ceea ^ înseamnă că va trebui sa fete la 18 iulie. Prin urmare vierul a fost trimis la Piteşti astă-seară cu. căruţa mea, care mergea să ducă lui Ionel la Bascov 250 kg var. * Miercuri, 31 martie [1937, Valea Marc] Timpul frumos, cu vînt şi răcoare. Cei trei oameni de ieri au continuat cu arăcitul. Şapte femei lucrează la cercuit. * Joi, 1 aprilie [1937, Valea Mare] ^^^aTÎ/fî^î-'1^6 continuă lucrul * vie cu aceiaşi oameni. La ora 2,1/2 soseşte Radu cu maşina lui lonescu să mă ia la Bucureşti pentru Radio, La 2,3/4 plecare. Marţi, 6 aprilie [1937, Valea Mare] închis, mohorît, frig. Sosesc la 12 de la Bucfureşti] cu simplon şi birje. Am adus o nouă galena oferită de Munteanu-ildeuonAl, sistem Europa, şi o cască „King". Aici s-au terminat lucrările urgente de vie.- Joi s-a lucrat normal şi s-a sfîrşit arăcitul. Vineri 6 femei au lucrat numai jumătate zi la cercuit, fiindcă a fost mare vînt, iar sîmbătă 4, oameni în jumătate zi au terminat cercuitul. Ieri, luni, a lucrat cu un om la pergola, iar azi singur a tuns la iarbă. Sîmbătă a adus de la Trivale cele 3 000 puieţi glădiţă, plătind 90 lei pentru scos, împrumutaţi de la Lina, deoarece banii ce i-am lăsat eu i-a dat acont oamenilor favoriţi. După-amiazi am fost la Piteşti pentru butelia „Shell-gas", un bidon petrol, dat pantofii negri la pingele ; la Florica am angajat ouă „Rhode-Island" pentru cloşti, plus smîntînă şi unt. Lache a fost de a patcovit iapa şi a venit fireşte beat. Miercuri, 7 aprilie [1937, Valea Mare] Timpul urît, acoperit, rece. Lache cu trei oameni a sădit circa 2 000 glădiţe. Am fost la ing. Baltă pentru plan — ar fi abia 3 pogoane toată proprietatea, din care 2 pogoane vie. Am luat pantofii făcuţi, iar de la Florica 17 ouă „Rhode Island" şi 18 „Wiandotte", care se vor pune mîine joi, şi anume 15 la o găină şi 20 ouă la o curcă. Am dat 2 tîrne din,pivniţă pentru cloşte. Se pare că şuncile iar nu sînt bune. Mîine le trimit la Stempel. 78 Vineri, 9 aprilie [1937, Valea Mare] Ieri am fost la Bucureşti pentru adunarea autorilor dramatici. Era necesară prezenţa mea, dacă vreau să fiu reales la Teatrul Naţional. Fiindcă în lipsa mea Corneliu s-a făcut candidat cerînd voturi şi asi-gurînd pe toţi că eu nu mai vreau. Fireşte, lucrurile au mers neted. S-a votat prin aclamaţie cu unanimitate. Cu ocazia asta am aflat] impresia oribilă ce a produs-o revocarea consiliului de la Radio la 24 ore după reintegrare. * Vineri, 9 aprilie [1937, Valea Mare] Ziua a fost senin, frumos, cald ; seara iar acoperit şi răcoare ; azi dimineaţă brumă grea cu mic îngheţ — apa la găini îngheţată. Nu ştiu ce va fi ou caişii şi alţi pomi înfloriţi. Să notez că de cîteva zile caişii sînt complect înfloriţi; s-au deschis binişor piersicii, în floarea mare zarzării, cireşii nealtoiţi... Ieri am fost la Bucureşti pentru adunarea S.A.D.R., unde am fost reales pentru patru ani. Azi la 3,1/2 am sosit. Lache azi a cărat vreo zece care gunoi. Ieri a făcut la coteţul porcilor micile reparaţii, nu complect. Leneş. . . * Sîmbătă, 10 aprilie [1937, Valea Mare] Timpul mai bun, dar tot relativ răcoros. Lache cu un singur om a lucrat la grădina de flori. După-amiazi a venit maşina, pe care o lăsa! ieri la Ionel să-şi facă drumurile, şi am mers, cam degeaba, la Piteşti. Am aranjat cel puţin cu Lina să vie luni să pritocim vinul şi să facem tescovina. * Duminecă, 11 aprilie [1937, Valea Mare] Mohorît, acoperit, rece, pe seară ţîrîială. Lache a cărat gunoi, puţin : a pregătit vasele pentru pritocitul vinului. De azi vaca e înţărcată ; am început a cumpăra lapte în sat. * Luni, 12 aprilie [1937, Valea Mare] Dimineaţa senin, apoi acoperit, mohorît. Lina, adusă cu maşina mea de Ion (venit cu bicicleta), a început distilarea tescovinei. S-au fiert patru cazane, dînd 4 decalitri de rachiu de 29° medie şi s-a făcut peste o vadră, s-a turnat în cazan. Afară de Lache a mai lucrat un om (căruia i-am plătit pîinea în mînă); în pauze am complectat per-golarea şi am legat trandafirii. 79 * Marţi, 13 aprilie {1931, Valea MareJ Mohorît, rece, urît. Lina a terminat fiertul tescovinei. Din 7 cazane s-au realizat 7 dl rachiu de 30,4° alcool. Lache a mai avut pe omul de ieri cu care în pauze a pregătit pămîntul grădinii de flori. Am dat Linei cea 3 dl vin nou, 2 sticle-ţuică şi 1 sticlă oţet. La amia«i a fost Sorbul în trecere, cu o scrisoare de la Fanny chemîndu-mă la Bucureşti pentru joi la impozite. Sînt parcă răcit sau nu ştiu ce am. Sînt înfloriţi şi piersicii; pe jumătate cireşii şi prunul mare de la poartă spre baba. . * Miercuri, 14 aprilie [1937, Valea Mare] Foarte urît, rece, vînt. Lache cu acelaşi om (căruia i-am dat în bani prima de ieri şi azi) a semănat toate florile conform planuiui. * Sîmbătă, 17 aprilie [1937, Valea Mare] în sfîrşit a fost puţin soare şi puţină căldură. Poate că a revenit primăvara. Am venit de la Bucureşti la Ionel. Acumulatorul era încă la Nag Popescu47, aşa că acuma e arhiîncărcat. Am trecut pe la „Distribuţia", unde am luat 21 1 benzină bonificată după reducere de preţ. Am fost la Florica şi am comandat unt, smîntînă, ouă de cloşcă. Aici Lache a terminat joi pergolarea, în sfîrşit, fireşte, avînd un om de ajutor. A tuns şi la iarbă, afară de pajiştea mare. Vineri n-a lucrat nimic ; a plouat. Azi a cărat gunoiul. A adus de asemeni butoiul reparat de dogarul de la pod, căruia i-am plătit 460 lei. Am lichidat pe Călugăru, pînă azi inclusiv, cu 973 lei, în care însă intră şi trei pîini puse de două ori. Am dat Lache 500 lei din leafă. Am plătit 4 zile lucru Drăguşan48. Nu există nici o datorie, afară de lapte. Prima cloşcă a scos ieri, vineri 11, pui „Rhode-Island" din 15 ouă. Pomii admirabil înfloriţi. Toată priveliştea e floare albă. Prunii sînt în mare parte înfloriţi ; cireşii complect şi piersicii ; caişii s-au scuturat de cîteva zile ; vişinii înfloriţi; perii au început; merii pe cale ; gutuii încă nu. Primele flori în grădină au fost, concomitent : piersicul japonez rubiniu, floarea arbuştilor galbenă şi merişorul albastru, împreună cu violetele. Urmează acuma lalele, peste cîteva zile. Ca şi ghioceii galbeni; iar odată cu ei zambilele. Azi am văzut rîndunele; acuma cîteva zile din tren berze ; şi mai înainte am auzit cucul. Mi-a dat zece sau unsprezece ani. Jurnal. Meseriaş ; la el va apela adesea L.R., fiind de mai multe ori menţionat i Ţăran din Valea Mare. * Duminecă, 18 aprilie [1937, Valea Mare] Vremea tot variabilă. A fost soare şi călduţ, apoi a plouat cîteva minute chiar cu măzăriche. Lache a lipsit toată ziua, după ce . aseară i-am dat avans 500 lei. Maşina mi-a cerut-o Lina pentru o înmormîn-tare şi abia la 7,1/2 mi-a trimis-o. Am fost totuşi la Florica pentru unt şi smîntînă. Am luat 17 ouă „Rhode-Island" şi 8 „Wiandotte" pentru o curcă ce se va pune cloşcă azi. * Luni, 19 aprilie [1937, Valea Mare] Timpul foarte variabil. Ploi mici intermitente. Am fost la Bucureşti ; am lăsat maşina la Nae Popescu să aranjeze definitiv frîna. M-am întors seara ; maşina mea era gata ; birja 80 lei cu pled, de la Lina. Lache a terminat de tuns iarba şi a continuat la cărat gunoi. * Marţi, 20 aprilie [1937, Valea Mare] Vremea mai bună. Soare. Pe seară picură puţin. Mai cald. Lache n-a găsit căruţa să aducă lemnele. A cărat gunoi în deal pînă la amiazi. Apoi a făcut curăţenie în faţa povernei în curte şi a făcut scheletul de chioşc de la fîntînă sus. Maşina a venit la 3 d[upă]-a[miazi] cu Ion. La 4 am plecat. Am vorbit cu femeia lui Ilie Căruţaşul pentru 500 cărămizi foarte arse, pe ales, pentru pardoseala în grajd — 600 lei mia. Lache să meargă chiar mîine. La Dobrogostea n-am luat nimic. Răsaduri îmi va aduce Stanciu Ia Paşti, cînd va vedea şi de stupi, acuma e prea devreme. La Costică Popescu am oprit şi am văzut lucernierele, bune. Am dat 2 000 lei acont. Am luat 3,1/2 pogoane, între care pogoane a 2 000 lei, iar 1,1/2 pogon 3 500 lei, dacă se va produce cel puţin 6 căruţe de fîn de pogon acolo. Plata == 2 500 lei după coasa I, iar restul după coasa II. Am cumpărat oarecare băcănii, puţin. Am ridicat şuncile. Capetele iar sînt stricate. * Miercuri, 21 aprilie [1937, Valea Mare] Timpul iar ploios, dar mai căldicel parcă. Din pricina ploii s-a lucrat mai nimic. Lache a adus 200 cărămizi pentru pardoseala grajd, iar după-amiazi a pus cîrpeli pe iarbă etc. Fata spoieşte mereu şi face mare curăţenie. Amjost la .Piteşti .cu, yîrf.urile, de, Ja şunci,. pentru care îmi va da altele înainte" de sărbători. Ăm lichidat pe Năec;Popescu cu" maşina etc. Afară de meri şi gutui, tot a înflorit. (Nu prea am văzut căpşunii în floare.) Numai de n-ar strica ploaia care cade în fiece zi. A fost orăcăit de broaşte. Noaptea cîntă privighetorile. 80 81 * Joi, 22 aprilie [1937, Valea Mare] Vremea mai bună, cu mai mult soare. Lache a mai adus 200 cărămizi, apoi a mai tăiat iarba, a răsădit diverse (mazăre). Fata spoieşte şi curăţă mereu. Am dat spre desfacere Tincăi 2 dai ţuică cu 28 lei 1. Căpşunii acuma înfloresc. Cireşii se scutură. Păcat de atîta ploaie. * Vineri, 23 aprilie [1937, Valea Mare] De azi dim[ineaţă] plouă mereu, plicticos, tomnatec. Nu s-a făcut fireşte nimic. Pe seară am mers la Piteşti pentru fîn, tărîţe, ovăz. * Sîmbătă, 24 aprilie [1937, Valea Mare] Ploaia a stat pe la 4 noaptea. Ziua n-a mai plouat decît foarte uşor şi puţin, a fost soare, dar tot urît. Nu s-a putut lucra nimic. Lache a mai tuns la iarbă. D[upă]-a[miazi] la Piteşti, cu Lina la BaBcoV pentru fîn. Nu are. N-am mai găsit nici în piaţă. * Luni, 26 aprilie .[1937, Valea Mare] Vremea mereu ploioasă, rece, urîtă. Azi-noapte a fost brumă; se zice nu prea grea şi n-ar fi stricat nimic. (în alte părţi, la Ionel, ar fi fost gravă.) Ieri a fost ploaie torenţială. Azi n-a plouat pînă seara, dar e urît. Lache n-a făcut nimic. Ieri a fost la Lina cu brisca, dar a plouat şi a revenit. Azi l-am găsit dormind. A tuns toată ziua o terasă de iarbă. L-am ocărit. L-am trimis la moară să-mi facă uruială din 4 duble orz şi 2 duble porumb (de la Turcu) pentru purcica „York" mijlocie, născută la 28 ian. 1937 din vierul importat pur sînge englez no. 44 şi scroafa no. 274, cîntărind 31 kg şi cumpărat cu 600 lei. Lâ întoarcere a adus şi purcica. A măcinat şi pentru ei mălai o dublă. Eu am plecat cu maşina la Florica, unde am plătit purcica, apoi cu Ionel după fîn la Dobrogostea, unde am luat 21 ouă „Rhode-Island" cu 42 lei pentru o curcă. Fîn abia am găsit la Sorescu-Bascov, unde merge mîine dimineaţa] Lache cu Ion. Am dat avans 60 lei Dumitrache. Plătit laptele pînă azi exclusiv. * Marţi, 27 aprilie [1937, Valea Mare] Azi-noapte a plouat cu intermitenţe pînă dimineaţa ; ziua a fost variabil, potrivit de cald. Lache a fost la Bascov, de unde a adus 235 kg paie de ovăz fîn cu 280 lei ; a sosit abia pe la 3 d[upă]a-fimiazl]. Am dat încă două tîrne fetei (în total 4) pentru pusul cloştilor. Astă-seară pune o curcă pe cele 21 ouă „Rhode-Island" de la Dobrogoste, plus alte patru de la noi. * Marţi, 28 aprilie [1937, Valea Mare] Vremea mai bună pînă la amiazi, pe urmă iar ţîrîială şi rece. Lache a făcut gardul la grădina de zarzavat şi a pus glădiţe pe lîngă el, iar d[upă]-a[miazi] a mai tuns la iarbă. Am fost la Piteşti şi Florica. * Joi, 29 aprilie [1937, Valea Mare] Aceeaşi vreme infectă ; toată ziua plouă şi rece ; nu s-a lucrat nimic. Lache, puturos, n-a dus gunoiul. Trîndăveşte cu tunsul ierbii. Cloşca găină a scos 13 pui din 15 ouă; 10 albi, 2 roşii, 1 negru. Am fost la Florica pentru unt. Mîine plec la Bucureşti. "Miercuri, 5 mai [1937, Valea Mare] Am sosit de la Bucureşti — vacanţa Paşte — la 11,1/2 cu maşina mea, care m-a aşteptat la gară (după ce Ioneli au avut-o la dispoziţie în lipsa mea şi au făcut, cu benzina lor, vreo 70 km). Am aşezat aparatul „Hoonyphon", care a fost la uşoară reparaţie, şi merindele aduse, apoi am plecat la Gălăşeşti. Aici am găsit pe Stanciu de la Dobrogostea, care a mai examinat stupii ; la cel din mijloc h-a fost regină ; i-â pus puiet străin. Lache a pus la 12 să sape via — 23 oameni. Am luat şi pe Stanciu. Masa la Sorbii, pe urmă pornii la C[urtea de] Argeş să ducă Marioara vestminte sf. -Filofteia. Am fotografiat podul de la Merişani şl am lăsat acolo pe Stanciu. Am făcut cîteva poze şi la Cfurtea de] Argeş. La 6,1/2 am fost acasă. Vremea relativ mai bună, mereu nou-roasă. Cînd am plecat vineri la Buc[ureşti], iapa era bolnavă, se tăvălea pe jos. Potcovarul a vindecat-o. Curca n-a scos decît 3 pui (care au fost daţi la cloşca cu 13), ouăle erau răcite de curca cealaltă. Curca neagră mănîncă ouăle. A pus-o din nou. Actualmente am o curcă pe 25 ouă „Rhode" aduse de la Dobrogostea, alta neagră pusă pe alte ouă, cea cu mîncarea; şi o găină pe 15. * Joi, 6 mai [1937, Valea Mare] Timpul a fost frumos peste zi, dar pe la 7 seara a venit o răpăială de ploaie nu tocmai agreabilă pentru săpatul de azi. Lache a continuat şi terminat săpatul I al viei. Au fost întrebuinţaţi 28 oameni, furnizînd 39,1/2 zile de lucru, plătite cu cîte 25 lei, plus 1,1/2 pîine. A costat în total 976 lei în bani şi 60 pîini == 420 lei, adică 1 396 lei. Am 82 83 plătit 825 lei, diferenţa de 151 lei am oprit-o pentru avansurile şi tutunurile oamenilor. S-a lucrat pare-se bine. Mîine voi examina mai de aproape. Am fost pe la Ionel în vizită de rigoare. Am luat un bidon de gaz pe datorie. Am rămas cu 40 lei. Să notez aci acuma că în sfîrşit în ultimele zile de aprilie am scăpat de răguşeala agasantă care m-a enervat trei luni, febr., mart., apr., obligîndu-mă să mă canonesc cu tot felul de leacuri şi inhalaţii. Se pare că dr. Popovici49, prin intervenţia lui directă (badijonare în gît şi nas cu cine ştie ce) m-a vindecat. Am redus însă eu inhalaţii serale şi gargariseli matinale cu apă oxigenată. Cam de la 1 mai căpşunii sînt în mare floare. De asemenea merii cei mici. încă n-au înflorit gutuii. în grădina de flori sînt lalele în mare floare, liliacul, floarea de mai etc. * Vineri, 7 mai [1937, Valea Mare] Variabil. Pe la 2 d[upă]-a[miazi] ploaie cu gheaţă (cea 5 minute) rară, mărişoară. încolo frumos. Situaţia cloştelor azi : Una găină cu 11 pui „Rhode-Island" ; tina găină cu 13 pui (10 „Wiandotte", 2 „Rhode", 1 negru), la care s-au mai dat încă 3 „Wiandotte" de la curca ce şi-a mîncat ouăle, adică în total 16 pui. Una curcă (cea care şi-a mîncat ouăle întîi) pusă din nou sîmbătă, 1 mai, pe 20 ouă de la noi; altă curcă pusă la 27 aprilie marţi pe 21 ouă „Rhode" de la Dobrogostea + 4 de-ale noastre ; una găină pusă pe 14 ouă de-ale noastre marţi 4 mai ; şi una găină pe 14 ouă de-ale noastre pusă joi, 6 mai. Lache a pus răsadurile aduse de la Dobrogostea, anume ardei, roşii, ... vinete......; a aşezat la locul lor muşcatele şi parte din gheaţă. După-amiazi am trimis pe Lache la Piteşti după fîn, luînd împrumut de la Turcu 500 lei, să macine 2 duble porumb pentru ei şi să ia 5 duble ovăz, din care se vor da 2 duble pentru păsări spre a fi amestecate cu 2 duble porumb. Tinca mi-a dat 300 lei din vînzarea ţuicii, parţial. Au început şi gutuii să înflorească. Păcat de atîta ploaie. * Sîmbătă, 8 mai [1937, Valea Mare] în sfîrşit, o zi frumoasă, soare, cald ; cel puţin pînă la amiazi cînd plec la Buc[ureşti] pentru adunarea S.A.D.R. Lache a adus 250 kg paie ovăz de la Bascov cu 300 lei. 49 Medic curant, menţionat adesea în paginile Jurnalului. 84 * Duminecă, 9 mai [1937, Valea Mare] Timpul frumos, cald, dar pe la 4 d[upă]-a[miazi] o răpăială de ploaie care a răcorit iar atmosfera. Am revenit de la Buc[ureşti] la 15,1/2 cu accelerat (cunoştinţă : av. Sachelarie-Cknpulung). Am luat de la T[eatrul] Nfaţional] 6 000 lei, din oare 2 500 Fanny ; asistat adunarea generală Autori. Lache a curăţat cărările grădina flori de buruieni. Am adus o baterie anodică de 150 volţi, cu care am ascultat circa o oră, apoi am lăsat-o rezervă. * Luni, 10 mai [1937, Valea Mare] Timpul frumos, senin, cald. Lache cu o căruţă şi un om a făcut trei transporturi de la pădure, aducînd cinci arbori. Am fost la Piteşti pentru merinda servitorilor. Am angajat zidari care să înceapă mîine lucrul la pardoseala grajdului şi altele. Iapa a fost azi la islaz. * Marţi, 11 mai [1937, Valea Mare] Timp foarte frumos, cald, senin. Lache cu două căruţe din Vieroşi şi doi oameni a făcut şase transporturi de lemne de la pădure, aducînd no. 14, 15, 5. Doi zidari au început lucrul la grajd ; le-am avansat 100 lei. Iapa la islaz. Seara Lache aduce căruţă nisip de rîu. Eu am adus de la Piteşti un sac ciment. * Miercuri, 12 mai [1937, Valea Mare] Timp foarte frumos. Lache cu doi oameni şi două căruţe a continuat aducerea lemnelor; şase transporturi. Cei doi zidari au terminat pardoseala la compartimentul iepei. Mi-am stricat un sac de ciment. Am întrerupt să văd rezultatul. Am fost la Piteşti pentru telefon de instalat aici şi mici cumpărături. Azi s-au pus cloşti două găini : una pe 14 ouă de-ale noastre şi alta pe 14 ouă de raţă de la Tinca. * Joi, 13 mai [1937, Valea Mare] Timpul foarte frumos, cald. Lache a terminat aducerea lemnelor ; au mai rămas însă vreo 5 numere, care trebuie să le caute ulterior. Şi azi au fost aceleaşi două căruţe care au făcut cîte trei transporturi şi aceiaşi doi oameni de ajutor. (O cloşcă a fugit de pe ouă ; a înlocuit-o. cu o curcă.) .„.-••■ v., 85 * Sîmbătă, 15 mai [1937, Valea Mare] Timpul mereu foarte frumos şi cald. Am fost ieri la Bucureşti pentru şedinţa pregătitoare a premiilor Teatrului. Am sosit la 1,1/2, după ce am luat masa la Ionel, care fierbe cu alegerile comunale de mîine. înainte, am fost cu Lache în tîrg, unde am cumpărat 600 uluci a 1,40 [lei] şi 61 laţi de 5 m a 4 lei ; total 1 084 lei pentru împrejmuirea peste drum. Ieri Lache cu Vasile Zidaru au tuns toată iarba ; a plantat canele şi daliile ; a răsădit petunii în jghiaburi şi lîngă zid. Mi-a cerut şi admis să-i trec lui în cont 300 lei, avansul dat Măritei pentru lucerna. * Duminecă, 16 mai [1937, Valea Mare] lat trWa1^0^—8'-081,15 Pe ^ 86 înnourează- Lache a spălat trăsura etc. Dupa-amiazi seara s-a udat bine grădina Pe seară *m fost la Piteşti p[entru] rezultatul alegerilor Ionel. * Marţi, 18 mai [1937, Valea Mare] Ieri am fost Bucureşti pentru premiul T[eatrului] Nfaţional]. Am sosit azi cu simplonul şi maşina mea rămasă la Ionel, luînd de la Piteşti cafea şi mici lucruri de băcănie. Am comandat la dogarul de la pod un butoiaş de 5 dai, pentru oţet. Timpul foarte frumos, cald. După-amiazi a plouat uşor, circa 1/2 oră. Ieri Lache cu patru femei a lucrat la grădina de zarzavat. Azi trei femei au plivit buruienile mari din grădina de flori şi altele mai mărunte. Tot azi a început să lucreze zidarul nou, meşter bun, avînd un ajutor. A făcut următoarele reparaţii: scara mare toate crăpăturile şi găurile, treptele lungi spre grădina de flori, bazinul de peşte, pardoseala la bucătărie, fixarea portiţei de fier din capul scării principale, betonul la soclul puţului, beton pentru fundul tubului din vie. Lache a adus o căruţă de pietriş, iar pe seară a fost să potcovească iapa zadarnic, trebuind să se ducă din nou vineri, în vederea stropirei viei mîine, am fost după-amiazi la Piteşti : am cumpărat 2 burdufuri şi 2 m furtun pentru pompe, 25 kg piatră vînătă, 40 kg var, încă un sac ciment (al treilea) ; am plătit 300 cărămizi, pentru continuarea pardoselii în grajd, pe care le aduce mîine dim[ineaţă] Lache. De la farmacie am luat doctoria făcută reţeta Popovici. Am adus acumulator no. 1 încărcat şi l-am pus imediat în serviciu. * Miercuri, 19 mai [1937, Valea Mare] Timpul frumos, cald. Lache a adus 300 cărămizi a 0,60 pentru pardoseala grajd. A venit abia pe la 10. Cu un om a început stropitul viei. Alt om a ajutat zidarului care a terminat soclul puţului şi pardoseala din grajd la vaci, începînd şi reparaţia canalului de scurgere. La 86 3,1/2 a venit Puiu cu Mimi50 şi au stat pînă la 7, cînd am plecat la Piteşti. Am ridicat 4 bucăţi carne de la Stempel, rămînînd să-mi mai dea una. Am mers cu Ionel la Bascov. Am văzut sfecla, care pare bună. Am angajat cîte 100 bucăţi răsaduri mari roşii, vinete, ardei de la So-rescu-Bascov. * Joi, 20 mai [1937, Valea Mare] Timpul frumos, senin, cald. Lache cu doi oameni termină stropitul I vie şi legume, pomi mici. S-au întrebuinţat 20 kg piatră vînătă + 30 kg var. Zidarul a făcut scurgerea la grajd, treptele subt fereastra Fanny etc. Am fost la Piteşti pentru zarzavaturile angajate aseară; nu le adusese. Am cumpărat foarte frumoase de la Grigore-Pod : 50 roşii (50 lei), vinete (50 lei), 100 ardei (40 lei). După terminarea stropitului, s-au pus imediat în bune condiţii. Am lichidat astă-seară la zi pe toată lumea: 173 lei zidarul, 100 lei lucrul la legume şi flori (plus 40 Iei avansaţi), 69 lei stropitul (plus 21 lei avansaţi), 69 lei ajutorul zidarului (plus 6 lei avansaţi) ; total 411 lei. Am dăruit lucrătorilor de azi o sticlă de ţuică. Curca pusă pe 21 „Rhode-Island" + 4 ale noastre a scos azi 19 pui; restul ouălor albe. * Vineri, 21 mai [1937, Valea Mare] Timpul foarte cald, frumos. Lache a potcovit iapa, a adus răsaduri busuioc, care s-au şi pus, şi o brişcă de lucerna Dobrogostea. S-au făcut poci pentru roşii. * Marţi, 25 mai [1937, Valea Mare] La amiazi am sosit de la Bucureşti. Timpul frumos, dar cu acoperiri trecătoare. Dimfimeaţa] a plouat la Piteşti; la noi nu. Seara (ţîrîie şi aici). Lache, cu doi oameni, a cosit sîmbătă un pogon lucerna, la zăvoi Dobrogostea, pînă la ora 4 d[upă]-a![miazi], cînd a început ploaie mare. Ieri, luni, cu aceiaşi oameni a fost şi a terminat cositul, dar n-a putut aduce nimic, lucerna fiind foarte groasă şi încă neuscată. După-amiazi s-a învîrtit cu oamenii pe-aici, pe-acasă. Azi a cărat bălegar şi a mai tuns iarba. Eu am plecat după-amiazi spre Florica pentru un stupar. Am avut o pană stupidă de carburator la popa. şi alta pe podul Argeş. N-am mai mers la Florica, ci la Ionel să mă consult cu Ion. Nu e nimic grav, decît murdării din rezervoriu. Am lichidat pe Turcu cu datoria care era de 4 216 lei ; i-am dat azi 3 000 lei, iar mîine restul. Curca a doua a scos 7 pui din 20 ouă ; restul erau morţi. I-a dat la curca cealaltă. O găină pe 14 ouă a început să scoată azi puii. Vom vedea mîine rezultatul final. Sorescu de la Bascov mi-a adus răsadurile, Puiu şi Mimi Negulescu. 87 dar a uitat să le lase la Ionel dimineaţa. Le-am luat. Lache le-a pus sîmbătă seara ; vinetele le-a pus în vie. Luni s-a mai pus o cloşcă pe 12 ouă. ' Miercuri, 26 mai [1937, Valea Mare] Timpul bun. Pe la 4 d,[upă]-aţrniazi] o răpăială de ploaie cu puţină piatră. Lache, cu doi oameni şi căruţa, a fost la Dobrogostea pentru strângerea şi aducerea lucernei cositei. A sosit pe la 5 d[upă]-a[miazi] cu două căruţe cîntărind total 1 900 kg net. A mai adus şi el circa 150 kg azi şi zilele trecute. Rezultat circa 2 000 kg. Transportul' 200 lei. A fost cîntărită la Bascov. Eu am fost la Cepari. Am pierdut pe drum la o pană cercul de la o roată. Am lichidat complect pe Turcu, plătindu-i şi restul de 1216 lei. Am cumpărat 6 farfurii de pămînt pentru trandafiri. Am fost la Florica pentru stupar. Vine oricînd voi trimite să-1 ia pe la amiazi. Nu mai au maşină de tuns. Am oprit pe la Lina ; amă-rîtă. I-am făgăduit să-i trimit eu oameni, mîine, iar Lache s-o ajute. Cloşca pusă pe 14 ouă a scos 14 pui. * Joi, 27 mai [1937, Valea Mare] Timpul bun. N-a plouat. Cer variabil. Lache a avut 6 oameni, cu care a mers la Bascov. Patru oameni au săpat la sfeclă şi încă n-au terminat. Lache cu doi oameni au ajutat Linei. Au început a se coace căpşunii; am mîncat vreo 20. * Vineri, 28 mai [1937, Valea Mare] Mai mult senin, cald fără ploaie. Patru oameni cu Lache au cosit cele 2 pogoane lucerna Dobrogostea şosea. Nu mai e aşa strălucită. De pe ambele pogoane să iasă circa 3 căruţe zdravene. Patru femei au terminat săpatul sfeclei şi au rărit şi răsădit cam o treime, partea mai grea, supt controlul Linei. Am fost şi eu după-amiazi de am văzut lucerna şi am adus pe Lina. Am luat străchini pentru trandafiri şi muşte. * Sîmbătă, 29 mai [1957, Valea Mare] In general frumos ; după-amiazi înnourate cu uşoară scurtă ploaie. Nu s-a lucrat nimic, fiindcă Lache a fost la bîlci. * Duminecă, 30 mai [1937, Valea Mare] Timpul stricat, nouros ; după-amiazi ploaie lină, bună. Lache trimis cu brişcă să aducă bidon gaz. N-a prezentat iapa armăsar, nefiind agentul. N-a adus stuparul; ploua. Pe seară s-au răsădit din nou petunii lîngă zid. Eu am răsădit ieri vreo 15 în jgheaburi; parte au şi înflorit. Vulpea mi-a luat 5 pui din rîndul al doilea. Primit telefon de ia Arte pentru mîine Buc[ureşti]. Am dat Tîncăi azi 1 dai ţuică pentru vînzare (a patra dai), peste care am pus şi pe cea slabă. Duc acasă şi un coş mic de căpşuni. * Miercuri, 2 iunie [1937, Valea Mare] Azi a fost mai mult senin, cald, pe seară înnourare. Am sosit pe la 4 d[upă]-a[iniazi] de la Bucureşti, unde plecasem luni dim[ineaţa] pentru Premiile Naţionale. Luni Lache cu trei oameni a terminat răsă-ditul sfeclei la Bascov. Marţi a avut opt oameni, din care 5 au lucrat toată ziua la plevila I, iar cu trei a fost Ia Dobrogoste unde a întors lucerna pînă la amiazi, apoi au trecut şi aceştia la plevilă, încît s-au făcut 6,1/2 zile de lucru ; azi miercuri a avut 9 oameni : 7 la plevilă, iar cu 2 a fost la Dobrogostea, de unde a adus lucerna şi anume 1 căruţă 1000 kg, 1 căruţă 1020 kg şi una de 870 kg, total 2890 kg, pentru care am plătit 300 lei. A mai rămas circa 1500 kg, după cum spun oamenii, care va fi adusă mîine. Plevila merge însă prea încet. A, luat 2,800 kg rafie în cont de la Steriade. Ieri marţi 1 iunie după-amiazi vaca Ella a fătat un viţel frumos, tăuraş. Fătarea s-a făcut cu bine. ......„..,. * Joi, 3 iunie [1937, Valea Mare] Timpul bun. Lache cu un om la Dobrogostea, aduce restul de fîn coasa I — 880 kg cu o căruţă străină şi 400 kg căruţa mea. Totalul acestor două pogoane ar fi de 4170 kg. în vie 6 femei au continuat plevila I. De la Piteşti am adus 4 kg cartofi noi, 3 kg fasole şi un coş nou de 12 lei. Am luat 30 kg piatră vînătă. O cloşcă pe 14 ouă a scos ieri 8 pui. S-au răsădit în vie 200 fire varză, cumpărată de Lache cu 22 lei, inclusiv răsad de busuioc, care s-a pus din nou. * Vineri, 4 iunie [1937, Valea Mare] Dimineaţa uşoară ţîrîială, pe urmă, bine. S-a continuat plevila în vie cu 7 femei. La 2 d[upă]-a[miazi] a venit stuparul de la Florica, a aranjat stupii; la cel din mijloc a pus un cat de recoltă. Cel din stînga mai slăbuţ. * Sîmbătă, 5 iunie [1937, Valea Mare] Vremea bună. Lache n-a găsit oameni pentru stropit ; a lucrat singur. Şapte femei au terminat la amiazi plevila I, iar pe urmă au plivit 88 89 terasele de buruieni. Am luat 2000 lei de la Piteşti, [de la] Braunstein din care am plătit rafia şi piatra vînătă la Steriade si seara lucrătorii saptaminn, complect, 755 lei. Am luat un cerc de roată de la Nae Popescu. * Luni, 7 iunie [1937, Valea Mare) Timpul bun, frumos. Ieri am fost la Bucureşti pentru Thevenin. Am venit azi dim[ineaţă] 7,30 de la Buc[ureşti] cu Argeşul ; la 10,3/4 eram aici. Lache stropea via cu 2 oameni. A terminat, întrebuinţînd 25 kg piatră vînătă şi 50 kg var. A mai avut 3 femei, care au continuat plivitul gradinei de flori. Pe seară am fost la Dobrogostea cu ceara să-mi facă faguri şi să-mi monteze 18 rame mici şi 3 mari. Stuparul a fost ieri şi a pus catul de recoltă şi la stupul no. 3, dar numai cu 6 rame, celelalte neavînd faguri. Vine din nou joi să complecteze şi să puie şi celelalte, fiindcă stupii lucrează de zor. * Marţi, 8 iunie [1937, Valea Mare] Timpul frumos, senin, cald. Lache a fost cu brişcă la Dobrogostea, de unde mi-a adus ramele montate, rămînînd acolo încă 1300 kg faguri. Ceara a fost 2 400 kg, din care 100 gr pierdere, iar 1 kg s-a întrebuinţat la ramele montate. Patru oameni au lucrat la grădina de legume, iar mai tîrziu la grădina de flori. Cireşele, puţine, sînt coapte. * Sîmbătă, 12 iunie [1937, Valea Mare] Miercuri dimfineaţa] am plecat [la] Bucfureşti], de unde am sosit astă-seară la 22h. Azi a fost vreme frumoasă; foarte cald. Voi nota mîine ce s-a lucrat în lipsa mea. Am adus de la Bucfureşti] unelte pentru stupărit, sticlă lampă şi sită „Aladin", sită „.Shell-gas". Astă-seară n-am mai avut gaz. A ţinut deci o butelie de la 6 aprilie pînă la 8 iunie, în care răstimp am ars gaz în 47 zile, socotind zilnic circa 3 ore, adică în total circa 150 ore. Unde sînt cele 450 ore ? * Duminecă, 13 iunie [1937, Valea Mare] Vremea foarte caldă, frumoasă. După-amiazi primesc vizita Bu-zeseu-Zamibaecian. Azi am pus în funcţie noua butelie de „Shell-gas". In lipsa mea, cloşca a scos 13 pui de raţă, din care însă doi au fost omorîţi azi. Miercuri a lucrat Lache cu doi oameni, probabil tot la grădină ; vineri a cărat bălegarul; sîmbătă cu doi oameni a aranjat lemnele în curte. Azi am achitat pe toţi lucrătorii săptămînii cu 291 lei, dînd cîte 40 lei avans Turcescu şi Baraghian. 90 * Luni, 14 iunie [1937, Valea MareJ Foarte cald şi senin. Lache a fost la moară cu 3 duble orz şi a mai adus 40 kg mălai necernut pentru scrofiţă şi pui, Doi oameni au făcut 14 babe a 4 lei. A lăsat căruţa la reparat (sudatul osiei înainte etc.) cu 180 lei. La Piteşti am dat 500 lei la reparaţia cauciucurilor (mai rămas circa 300 lei) ; am luat 18 1 gaz, 3 kg cuie pentru gardul din fund etc. * Marţi, 15 iunie [1937, Valea Mare] Cerul acoperit, ceva mai răcoare. Doi oameni lucrează la împrejmuire a 5 lei metrul. Lache ajută. Pe seară mi-a strîns mazăre, coacăze, căpşuni pentru mine. * Joi, 17 iunie [1937, Valea Mare] Acoperit, dar apoi senin, cald ; seara tîrziu zece minute ploaie. Ieri şi azi Lache a lucrat cu cei doi oameni la gard. Au lucrat 44 m — 70. Mai trebuie să puie sîrma ghimpată. Le-am dat azi din nou cîte 40 lei avans. Au luat alaltăieri 2 pîini şi 2 tutunuri. Dispoziţii pentru sosirea [lui] Fanny. Mîine pleacă maşina cu Ion la Bucfureşti]. * Duminecă, 20 iunie [1937, Valea Mare] Sosim de la Bucfureşti] cu Fanny [şi] Sereda simplonul, iar servitoarele cu maşina. Masa la Ionel. Vremea frumoasă, foarte cald. A plouat bine vineri. S-au lucrat mărunţişuri aici în vederea sosirei [lui] Fanny. * Luni, 21 iunie [1937, Valea Mare] Toată ziua s-a căznit să ploaie şi abia a stropit, pe cînd în alte părţi trebuie să fi plouat bine. Cald, zăpuşeală. Fiind sărbătoare, nu s-a lucrat nimic special. Am fost dimfineaţa] la Piteşti, luînd altă butelie „Shell-gas" pentru casa mică, apoi diverse altele pentru casă. Pe seară am fost la Gălăşeşti cu Ionelii, de unde am venit acasă seara pe la 9. Am luat de la Covariu o ramă de miere salcîm. De azi a început să se ia de Ia Călugăru gheaţă = a pus 14 kg şi au fost numai 10 kg. * Marţi, 22 iunie [1937, Valea Mare] Timpul bun. Lache a avut 11 oameni la săpat II. Fetele fac mare curăţenie. D[upă]-a[miazi] am fost la rîu ou Sereda. S-au făcut toate micile reparaţii • closet, baie, lămpi, clanţe etc. 91 *Miercuri, 30 iunie [1937, Valea MareJ * Miercuri, 23 iunie [1937, Valea MareJ Vremea bună, mai mult acoperit. Seara, pe la 8, ploaie uşoară. Lache cu aceeaşi 11 oameni a continuat săpatul viei, progresînd 'bine. Panny cu fetele continuă marea curăţenie. Acoperit. După-amiazi vînt şi 1/4 oră ploaie, seara 2 ore ploaie. Lache cu 6 oameni a fost la Bascov sapa II sfecla, plus întoarcerea finului Dobrogostea rîu. La amiazi dus pe Sorbul Piteşti. Dat cuţitaşele ascuţit. După-amiazi din nou la Piteşti cu Fanny pentru crucea de la [şcoala de] meserii etc. * Joi, 24 iunie [1937, Valea Mare] Timpul bun. Lache cu 12 (?) oameni termină la amiazi săpatul II vie şi a început imediat plevila II. Fanny cu fetele continuă marea curăţenie. D[upă]-a[miazi] la rîu baie. * Vineri, 25 iunie [1937, Valea Mare] Timpul bun. Dimfineaţa] plec fia] Bucureşti si revin seara la 9,1/2. Lache cu 12 oameni termină plevila II. Fannv cu fetele termină curăţitul. * Sîmbătă, 26 iunie [1937, Valea Mare] Timpul bun. Lache cu trei fete plus Leana noastră lucrează la gradina de flori, răsădind petunii şi creasta cocosului pe terase etc. La 4 [după]-a[miazi] la Piteşti cu Sereda. Dat cauciuc la reparat şi ceasul „Helveţia". Lucruri pfentru] premii. *Duminecă, 27 iunie [1937, Valea Mare] Timpul bun, deşi acoperit. La dejun Ionel. Lache a fost la Dobrogostea, angajînd un om, cu avans de 20 lei, să cosească lucerna de. ia rîu — costul 100 lei. Seara cu maşina am plătit Costică Dobrogostea .2000 lei, a doua rată la lucerna. *Luni, 28 iunie [1937, Valea Mare] Acoperit, cald. Lache cu 3 femei, supravegherea Fanny, lucrează Ia grădina de flori. Eu plec Bucfureşti] la 2 d[upă]-a'[miazi] pfentru] masa Mihalache. Un om coseşte II lucerna rîu Dobrogostea. 'Marţi, 29 iunie [1937, Valea Mare] Senin, cald. Sărbătoare. Sosesc la llh de la Bucfureşti] cu Sorbul şi Ionelii, pfentru] serbarea şcolară cu premii. 92 *Joi, 1 iulie [1937, Valea MareJ Variabil, soare şi nouri, spre seară plouă uşor. Lache cu aceiaşi oameni termină sapa II siecia Bascov. După-amiazi cu Fanny la coafor ; scot alt cauciuc de la reparat, care se montează ; comand pantofi cu avans 200 lei ; s-a reparat baia de la Peşu51. Diverse lucruri de la expoziţii. La Bascov cu Ionelii văd lucrul sfeclei. In vie observ cîteva frunze mănate. S-a pus azi o cloşcă pe 15 ouă găină de la noi. * Vineri, 2 iulie [1937, Valea MareJ Aseară pe la 9 a început o ploaie foarte mare, care a ţinut cu mici întreruperi pînă la 3 dimfineaţa]. Fireşte, apa din vie a venit iar mare, nomol, poarta înfundată, zidul din stînga porţii s-a prăbuşit. Eu am deschis cu greu mare portiţa ca să nu fie prăpădul mai mare. Lache a lipsit, în schimb azi toată ziua a lucrat la curăţirea noroiului. Toata ziua închis şi puţină ploaie. *Sîmbătă, 3 iulie [1937, Valea MareJ Timpul variabil. După-amiazi stropitul de ploaie. Lache a fost la tîrg cu noi şi a adus 100 uluci, date la ferestraie, a 2,50 şi 8 stucheţi a 4 m a 14 lei = 354 lei pentru locul crucii52 Fanny. Plus sac tărîţe şi 10 mături nuiele. Am fost la Trivale pfentru] lemne de babe ; să vie luni d[upă]-afmiazi]. Am luat 20 kg făină pfentru] pîine, 2 ligheane pfentru] servitori, jos etc. Pe seară din nou la Piteşti, cu Reghina pentru bucătărie etc. Un om a curăţat noroiul la poartă dimfineaţa]. Dfu-pă]-afmiazi] s-a dus cu Lache la Dobrogostea pentru lucerna s-o aducă ; încă nu e uscată ; am întors-o. *Duminecă, 4 iulie [1937, Valea MareJ Timpul bun, mai mult senin, fără zăpuşală. Ionelii la masă aduşi de Lache cu trăsura, duşi de mine cu maşina. Aseară s-a mai pus o cloşcă pe 15 ouă de-ale noastre. 51 Tudor Peşu, cazangiu, proprietarul unui mic atelier în Piteşti, pe strada Sfînta Vineri ; numele lui revine adesea în Jurnal. 52 Troiţa de peste drum. *Luni, 5 iulie [1937, Valea Mare] Timpul bun, mai mult acoperit, cald. Lache cu 2 oameni a stropit partea de jos valea. D[upă]-afmiazi] cu maşina la Piteşti coafor Aducem pe Marioara Gusan. La Trivale am angajat 146 arbori: vineri voi lua hirtnle. Soba de baie a fost dreasă de Pesu. * Marţi, 6 iulie [1937, Valea Mare] Mai mult acoperit, dar cald. Lache cu 2 oameni a continuat stropitul III vie coasta pînă la amiazi ; apoi a fost Dobrogostea cu aceiaşi oameni, a strîns lucerna coasa II rîu, a adus o căruţă de 900 kg net, plus brişcă mea circa 300 kg, rămînînd să mai aducă mîine tot cam o brişcă. Lache a măsurat locul, care pare a fi cam 1/4 pogon. Mîine se vor cosi şi celelalte două locuri. Lucerna adusă azi a fost cosită lunea trecută. Miercuri, 7 Iulie dim{ineaţa, 1937], V[alea] Mare La 5 dimfineaţa] am închis dosarul cu manuscrisul. Duminecă făcusem legămînt cu mine să stau în fiecare noapte pînă la 5—6 dimfineaţa]. Am stat, dar încă n-a venit inspiraţia care să-mi dea ritmul definitiv. Cred că acuma l-am găsit pentru întreg subcapitolaşul iniţial. Fiindcă e vorba de un roman politic, trebuie să înceapă cu o indi-dicaţie politică, aşa că exclamaţia d-nei Cornoiu „m-aţi ameţit cu atîta politică" sper că dă nota trebuincioasă. Am lămurit, pornind de-aici, mersul începutului, aşa că noaptea asta, cu toate că n-am transcris decît o pagină care va trebui reluată mîine, a fost totuşi rodnică. Dacă voi scăpa de primul capitol, am impresia că restul va merge bine. Materialul îl am în mine ca şi la Răscoala — un haos care nu se ordonează decît în faţa hîrtiei albe. de pagini numai din descrierea logodnei. în realitate, logodna asta e mijlocul cel mai expeditiv de a prezenta o bună parte dintre personajele care vor purta acţiunea romanului, şi de-a închega atmosfera generală. De aceea, la fiece frază, dacă nu chiar la fiece cuvînt, mă opreşte teama de-a nu spune prea mult. Se adaogă însă şi o distracţie revoltătoare, o lene ciudată de-a aduna toate gîndurile şi toată atenţia asupra lucrului... Doamne, de-aş scăpa de primele o sută de pagini ! Restul sînt sigur că va merge cu bucurie. De altfel şi acuma, de cîte ori meditez asupra începutului, mă trezesc bucurîndu-mă de cutare scene sau momente de pe la sfîrşit... Mâine trebuie să plec la Bucureşti pentru a face un rost de bani. Stau infam băneşte şi mă sîcîie îngrozitor. în loc să mă pot concentra în totul asupra scrisului, mereu să născocesc cum să mai găsesc cîteva mii de lei. Totuşi am să stau şi astă-seară măcar pînă la 1, iar manuscrisul îl iau la Bucureşti. 53 * Joi, 8 iulie [1937, Valea Mare] Senin, cald. Lache curăţă vasele din pivniţă, pentru pritocire. Seara Fanny cu trăsura la Piteşti. *Sîmbătâ, 10 iulie [1937, Valea Mare] Ieri am fost Bucureşti. Foarte cald. Lache cu trei oameni a fost la Dobrogostea, unde a întors, strîns şi adus lucerna de pe două pogoane lîngă şosea coasa II. Trei căruţe rezultatul, net 2 080 kg. Nu prea e strălucit. Azi am sosit la 3,1/2 d[upă]-a[miazi]. Iar foarte cald; pe seara se înnourează şi se răcoreşte, dar pe-aici n-a plouat. Fanny cu Lache a pritocit vinurile din butoaiele mai mici, circa 100 vedre. Seara am fost pînă la Ionel. * Miercuri, 7 iulie [1937, Valea Mare] Timpul frumos. Lache cu un om a fost dimineaţa la Dobrogostea şi a adus restul de 300 kg lucerna, iar după-amiazi a continuat stropitul III, mai rammîndu-i foarte puţin. D[upă]-a[miazi] la Piteai cu maşina. Ieri am lichidat pe lucrători la zi, afară de vreo 50 lei.' Joi. 8 iulie [1937, Valea Mare] Deşi am stat pînă la 5 dimfineaţa], n-am lucrat nimic efectiv Am reînceput, a nu ştiu cîta oară, transcrierea. Mă împotmolesc mereu din pricina proporţiilor. Prezentarea aceasta trebuie să se facă si interesant dar şi fară prolixitate. Dacă mi-aş da drumul, ar iesi cel puţin o sută Duminecă, 11 iulie [1937, Valea Mare} Fireşte, nici nu m-am atins de manuscris în Bucureşti, deşi îl aveam la mine. Eram atît de amărît, că aş fi fost incapabil să scriu un rînd. Plecasem la Bucureşti să văd dacă s-a făcut ceva la" Fundaţiile Regale cu cartea despre care vorbisem cu Rosetti. Afacerea a început 53 Cu data de 8 iul. 1937 se închide o etapă din istoria romanului. Rezultatul ei constă în versiunea de 69 file, cuprinzînd capitolul I (întorsătura) şi un fragment din următorul (Vălmăşagul). Varianta a fost tipărită de noi în Addenda, voi. 9, Opere, p. 659—720. Mersul scrisului (tipărit în acelaşi voi., p. 624—630) evidenţiază că pentru elaborarea ei au fost cheltuite peste 50 de nopţi, încadrate intre 1 mart. şi 8 iul. 1937. Notaţiile lapidare care însoţesc aceste datări („bine"', „binişor", „prost", „infernal", „fără atenţie, distrat" etc.) completează cronologia jurnalului, bazat, de multe ori, pe însemnări disparate. 94 95 pe la sfârşitul lui aprilie mi se pare. Am propus eu lui Rosetti romanul poliţist ce-1 voi scoate după Gorila şi pe care l-am botezat, provizoriu, Ochiul lui Dumnezeu. Cu condiţia să-mi dea imediat 70 000 lei. Rosetti s-a arătat în'cînta't, dar s-a plîns că nu poate lucra, fiindcă regele se amestecă în toate. între-altele, regele aprobă un buget pe un an înainte şi nu se mai poalte achiziţiona nimic în cursul anului fără aprobarea lui. Aşa că şi aici trebuie să se ceară consimţămîntului regelui care, fireşte, nu poate să nu se dea etc. Prin urmare, trebuie să aştept cîteva zile, ca să supuie regelui chestia. Nu direct, ci prin Condiescu, singurul care lucrează cu regele în asemenea afaceri. Peste vreo două săptămîni îl întrebai la telefon. (Trebuia să mă cheme el, dar nu mă chemase.) Nimic. Regele a lipsit, sau e bolnav. Să mai aşteptăm. La ziua cărţii. Nimic. Peste cîteva zile, cînd regele a vizitat pavilionul cărţii, Condiescu îmi spuse că îndată ce va pleca Moscis[c]ki 54 va lucra cu regele şi va aranja lucrurile. A plecat polonezul, a plecat şi regele în Polonia şi s-a întors şi tot nu aveam nici un semn de viaţă. Auzeam că regele pleacă iar în străinătate pentru mai mult timp. Voiam să aflu dacă nu s-a aranjat cumva, fiindcă nu-mi închipuiam că în două luni de zile nu s-a putut lua o aprobare. Am întrebat întîi pe Rosetti, prin telefon. Foarte calm îmi spuse că nu s-a făcut nimic, că el nu mai poate spune nimic, totul depinde de Condiescu. Regele a plecat azi în străinătate pentru 23 zile. Dacă nu s-a aranjat încă, atunci va trebui să aşteptăm pînă la întoarcere. Să vorbesc cu Condiescu ?... Da, în orice caz el trebuie să ştie să mă lămurească. Am chemat pe Condiescu acasă ; nu era. L-am chemat la Palat. „Da, dragă L[iviu]. Vino marţi, pe la 12,1/2, la Palat, cu Rosetti, -să vorbim, să vedem ce putem face." Parcă era vorba să aprobe regele. „Da, dar regele aprobă numai o dată pe an bugetul; pe urmă nu-1 mai putem deranja. Dar vino tu cu Rosetti şi aranjăm împreună." Chemai iar pe Rosetti, să-i spun ce-mi propune Condiescu. De la Fundaţie mi se spune că chiar atunci a plecat la Palat, la Condiescu. în timpul mesei l-am chemat acasă. El nu va fi marţi în Bucureşti, dar să mergem miercuri: Condiescu rămîne în Bucureşti mereu. Dacă n-a luat apro-f bare de la rege, nu crede că se poate face nimic. Iată-mă, om de 52 ani,! / / în plină glorie literară, o personalitate care va avea totdeauna" uh locj \['J' în istoria culturii româneşti — şi nu am asigurată nici măcar pîinea! \ / cea de toate zilele, pe cînd oricine, în altă meserie, la vîrsta aceasta,1 v/ are cel puţin un minim de trai. De şapte luni trăiesc numai din aconturi şi expediente. Pînă cînd va mai merge şi asta ?... Pentru moment nici nu vedeam cui să mă adresez măcar pentru 2—3 000 lei, să nu mă întorc aci cu mîna goală. Voiam să-i cer lui Plopeanu — plecat la Karls-bad. Mă gîndeam să-i cer indirect lui Ionescu-Radio, din pricina căruia am pierdut mica siguranţă materială ce-o aveam acolo. Nu l-am găsit. Încolo nu mai vedeam nimic. De la „Alcalay" sau „Adevărul" nu mai puteam cere ; îmi era ruşine. 54 Ignacy Moscieki (1867—1946), fizician şi om politic polonez, preşedinte al Poloniei între 1926 şi 1939. Aşa a venit seara. Eram desperat. Nici nu puteam citi, necum să scriu. într-un tîrziu m-am gîndit să-i cer lui Serafim de la Teatru pînă ce va veni Plopeanu, sau eventual lui Negrea. Era penibil pentru mine. De altfel, în toată vremea aceasta, mai dureroasă era ruşinea să fiu silit să cer cîteva mii de lei, la vîrsta şi situaţia mea, de la nişte oameni care-mi sînt subalterni în toate privinţele. Serafim55 ■n-a răspuns la telefon. în cele din urmă mi-am zis că voi veni la Piteşti şi voi mai lua de la ovreiul „Adevărului" 2 000 lei. N-am putut adormi pînă pe la 3 noptea, frămîntîndu-mi mereu creierii. Am aţipit în sfîrşit cu speranţa că voi găsi totuşi pe Serafim. La Radio auzisem că Iamandi58 va pleca sîmbătă seara la Iaşi. Mi-a trecut prin minte să mă adresez lui, dar am refuzat, de ruşine. A doua zi, pe la 9, am cerut din nou pe Serafim. Nu răspundea. Atunci mi-a venit în cap că trebuie să fie în concediu. în disperare de cauză am hotărît să-i cer lui Măciucescu de la S.S.R. 2 500 lei şi să încerc şi la Iamandi. Măciucescu ieşise. La S.S.R. nu era, nici la Dotaţie. Va veni pe la 10. Iamandi răspunse îndată şi-mi dădu întrevedere la el acasă la 11,1/2. Cu Măciucescu am aranjat îndată. N-avea «cu sine să-mi trimită. Mergînd la Iamandi, am trecut eu şi am ridicat banii. Iamandi a fost foarte drăguţ. I-am cerut 50 000 lei sub o formă care să nu fie umilitoare. Nu numai că i-a aprobat imediat, dar, ca să nu mai umblu pe la minister, mi-a dat chiar el banii. Mi-a vorbit despre Stelian Popescu, Manoilescu, Vaida, naţional-ţărănişti etc. Am avut impresia că în acel sfert de oră cît am stat la Iamandi -s-a spart un ghinion mare pentru mine şi că cle-aci încolo iarăşi o să-mi meargă toate în plin. Atît de mult cred asta încît chiar vreau •să reţin un loz de loterie ce mi s-a trimis ; cred că am să cîştig. Mai mult : cred că şi ghinionul cu scrisul s-a sfîrşit şi că pînă în trei luni voi scăpa de Gorila. * Duminecă, 11 iulie [1937, Valea Mare] Bine, după-amiazi acoperit, pe seară, puţină ploaie bună. Ionelii la masă. Lache iar lipseşte toată ziua. Hamul a fost complect reparat; 400 lei. * Luni, 12 iulie [1937, Valea Mare] Vremea bună, soare, pe seară răcoare. Doi zidari au început lucrul la zidul răsturnat şi la cruce. La amiazi le-am adus material ; vezi carnet. La 5 am fost Dobrogostea pentru om. La 7,1/2 la Leordeni. pentru familia de saşi. Plătit datorii Steriade, benzină etc. 4 saci ciment. 55 Din conducerea administraţiei Teatrului Naţional. 56 Victor Iamandi (1891—1940), ziarist şi om politic liberal, la acea dată sninistrul Cultelor şi Artelor (împuşcat de legionari). 96 97 * Marţi, 13 iulie [1937, Valea Mare] Vremea bună; cam răcoroasă. Doi zidari cu doi ajutori lucrează toata ziua la crucea Fanny ; au turnat betonul şi fixat crucea. Am mai luat 3 saci ciment şi 2 kg cuie. D[upă]-a[miazi] Piteşti bărbier S-a dat sa zugrăvească icoana — 1100 lei. 3 saci ciment * Miercuri, 14 iulie [1937, Valea Mare} Senin, potrivit de cald. 2 saci ciment. Am fost la Bucureşti si m-am întors seara. Am dat 120 lei cărăuşului de pietriş. Aceiaşi zidari ^T^[aSSSlSrdUl 3fară ^ StîlpL Mi~am CUm'Părat Pantal°ni * Joi, 15 iulie [1937, Valea MareJ Variabil, mai mult soare; după-amiazi stropi de ploaie ; mereu relativ răcoare. Aceiaşi doi zidari şi un om lucrează : au terminat de turnat betonul şi la zidul gardului şi au făcut parţial împrejmuire cruce. Dupa-amiazi am fost cu Fanny la Sorbii. ' «J^ire Vineri, 16 iulie [1937, Valea Mare] Miercuri am fost la Bucureşti după invitaţia lui Condiescu, fără nici o încredere însă. Am telefonat întîi lui Şeicaru, cu care am luat întîlnire la restaurantul Gării de Nord. Pe urmă am chemat pe Rosetti. Părea cam uimit. îmi spuse că adineaori a vorbit cu casa generalului şi servitoarea i-a spus că generalul a intrat foarte tîrziu azi-noapte, că doarme şi nu va merge azi la Palat. Eu să caut totuşi a lua contact cu Condiescu şi, dacă-1 găsesc, să-i telefonez la Fundaţie şi să-1 iau, că el merge pînă la 1,1/2. Am întrebat la Palat; nu venise şi nu ştia dacă vine. Am chemat casa ; servitoarea mi-a repetat ceea ce-mi spusese Rosetti. Atunci am spus servitoarei să comunice generalului cînd se va scula că l-am căutat şi am venit la invitaţia lui, şi-1 rog să-mi spună dacă are ceva de a-mi spune, trebuind să mă întorc la ţară. Cu combinaţiile astea însă n-am mai respectat legămîntul cu scrisul. în fiecare seară pînă după miezul nopţii e Fanny cu viaţa casei, iar la 4,1/2 dimfineaţa] începe viaţa, aşa că nu-mi rămîne timp serios de lucru. 58 Apoi aici prea mă distrează toate, începînd cu radio şi jurnalele şi sfîrşind cu diversele preocupări de gospodărie. Din iniţiativa Fanny am hotărît să mă instalez la Bascov, unde toată casa şi moşia 57 „Cehoslovaca", magazin de îmbrăcăminte. 58 După documente răoiase în arhivă, începutul transcrierii datează din 18 iul. 1937, fără spor. 98 e liberă şi goală. Cred că chiar de luni voi începe. Dacă nici în sihăstria aceea tăcută şi singuratecă nu voi progresa cu Gorila, atunci nu-mi rămîne decît să pun lira-n cui. Să sperăm însă că vom merge vertiginos. * Vineri, 16 iulie [1937, Valea Mare] Vremea frumoasă. Cei doi zidari cu un om continuă lucrul; au scos cofrajele parţial şi au tencuit gardul complect şi blocul crucii parţial ; au terminat gardul [de] uluci din spatele crucii şi pregătit uluci — baie în faţă. Am fost dimfineaţa la] Piteşti pfentru] Fanny, iar după-amiazi iarăşi. * Sîmbătă, 17 iulie [1937, Valea Mare] Timpul frumos, cald. Doi zidari cu un om sfîrşesc lucrul la cruce şi la grilaj. Am mai luat doi saci ciment; unul a rămas. Am plătit tot la zi : 1 200 lei zidarii (rămîne unul cu un avans de 100 lei şi amîn-doi cu pîinile şi tutunurile luate pe datorie în cele 6 zile) ; 17 căruţe pietriş a 25 lei = 425 ; 8 zile lucru pălmaşi a 25 lei + 1,1/2 pîini, 200 lei. De asemenea am plătit leafa Leana pînă la 15 iunie = 525 lei ; precum Reghina şi Carolina59 pe iunie (1 700 lei). Am dat [lui] Fanny 3 000 lei piaţă pentru o lună. După-amiazi, baie la rîu. * Duminecă, 18 iulie [1937, Valea Mare] Timpul frumos, după-aaniazi înnourare. Am fost cu Ionelii la' Sorbii. Mi-a adus botniţa pentru viţel şi perna pentru ham. * Luni, 26 iulie [1937] Bascov M-am mutat la Bascov pentru a scrie liniştit. în răstimp reconsti-tuiesc mersul treburilor la Valea Mare : luni zidarul a lucrat la pavajul din garaj, iar tîmplarul cu alţi patru oameni au lucrat la puţ împreună cu un puţar specialist, plătit cu 120 lei ziua. Au curăţat puţul, au pus tubul şi s-a început lucrul umplerei locului şi săpatul şanţului. Marţi pauză — sărbătoare. A intrat în serviciu un nou vier, Nicolae. Miercuri seara am fost acasă. Zidarul a terminat şi l-am lichidat. Ceilalţi au continuat şanţul; tîmplarul a ridicat suprastructura puţului. Joi a lucrat numai tîmplarul cu un om şi a făcut grilajul şi îmbrăcămintea puţului. în acelaşi timp subt supravegherea [lui] Fanny miercuri-joi s-a făcut mare curăţenie în curtea de jos, s-a ridicat şi sprijinit gardul spre Zidaru etc. Vineri tîmplarul a terminat lucrul la puţ complect, iar vierul 59 Jupîneasă, rămasă mult în serviciul Rebrenilor. 99 cu trei femei-au ridicat şi întărit coardele în vie. Sîmbătă tîmplarul a făcut gardul la oborul porcilor. Un tinichigiu a bătut tinicheaua la structura puţului. Fanny grav bolnavă ; doctor, Sorbii, Ionelii etc. Vineri seara venisem acasă pentru a pleca a doua zi la Orlat. Duminecă Fanny mai bine. Sorbii au dormit la noi. Pe seară i-am dus la Gălăşeşti. Toată săptămîna la V[alea] Mare au fost mari călduri, fără pic de ploaie. Azi la 9 dim[ineaţa] am plecat cu vierul, care a rămas să comande 5 jgheaburi la rudari. Am cumpărat din tîrg diverse mărunţişuri şi la 10,1/2 am sosit aici. Doamne, ajută ! * Mar{i, 3 august [1937] Bascov Toată săptămîna nu s-a lucrat nimic special; doar oamenii casei, fiindcă tîmplarul n-a mai venit să termine cu puţul. Sîmbătă dimii-neăţa] am plecat cu Sorbii la Orlat şi după-amiazi am fost la Apoldul Mare, unde am angajat vier-administrator pe Mihail Botoş împreună cu soţia cu 1 500 lei lunar şi întreţinerea. Am dat 1 000 lei pentru călătorie şi la 1 septemvre vor intra în serviciu. Luni, ieri, am sosit acasă pe la 7 seara. în sfîrşit, a plouat bine ieri cîteva ceasuri. Azi s-a pus la săpat via III cu 13 oameni. Toată săptămîna altfel a fost mereu cald, înăbuşit. Azi pe la 6 d[upă]-a[miazi] am sosit aci cu Fanny şi servitoarea. S-a făcut curat aici. Miercuri, 5 august [1937], Bascov De la 18 iulie m-am mutat la moşia lui Ionel, unde am deplină linişte şi singurătate pentru scris. Fanny a rămas să vadă de gospodărie şi de toate. Merge, dar foarte încet. Transcriu pentru definitiv. Ei bine, p'.nă. azi exclusiv abia am 18 pagini făcute. Mă muncesc enorm cu amănuntele. De altfel e expoziţia, cînd fiecare cu vînt are repercusiuni. De astă-seară, fiindcă scriu ziua, vreau să notez mersul lucrului în amănunte zilnice. Dacă mă voi ţine.60 M Angajamentul va fi respectat în jurnalul specia! întocmit pentru urmărirea scrisului la Gorila; acolo se menţionează, potrivit obiceiului întâlnit şi la alt" romane, localitatea, ziu?. luna, anul, ora aşezării la masa de scris, ora terminării lucrului, numărul paginii şi al rîndului din manuscris la care a ajuns, uneori impresii asupra fragmentelor elaborate („prost, apăsat" ; „greu început" ; „slab" ; „inspirat" ; „greoi, fără spor" ; „infernal" ; „greoi, fără inspiraţie" ; „bine, spornic" ; „prost, somn, lipsă inspiraţie" ; „nici un elan" ; „mai inspirat totuşi" ; „bine" ; „slăbuţ" ; „prost şi tîrziu" ; „foarte prost, refăcut" ; „slăbuţ" ; „reluat întreg capitolul" ; „prost, lene" ; „infecţie de lene" ; „Uf, am scăpat dc pag. blestemată" ; „mai bine" etc.) — menţionate de la 11 aug. 1937 la 10 ian. 1938, cînd încep să i se trimită corecturi (la această dată, cartea încă nu fusese scrisă in întregime). Vezi Mersul scrisului, în Opere, voi. 9, p. 626—630. 100 * Simbătă, 18 septemvre [1937] — Valea Mare Azi mi-am reluat reşedinţa aici, după o lipsă de două luni, care a fost atît de rodnică încît sper să pot continua aici la fel de bine. Pînă ce voi putea reconstitui întîmplări[le] trecutului cu ajutorul însemnărilor lui Fanny, să notez cele ce-mi amintesc din cursul acestei săptămîni. Luni vierul sas Mihai a fost la Dobrogostea, unde, împreună cu doi oameni de-acolo, pînă Ia amiazi, a cosit a patra oară lucerna din zăvoi. Pe la 3 d[upă]-a[miazi] a fost acasă, dacă nu chiar mai devreme. Eu am venit de la Bascov mai ales ca să văd de lemnele de la Trivale cu care a fost o încurcătură făcută de şeful ocolului. Am aranjat-o la direcţie, lăsînd şi petiţie pentru 30 steri. Marţi sărbătoare. Miercuri am fost din nou la ocol unde am tranşat şi cu şeful, încît rămîne să aştept cîteva zile pentru aprobarea direcţiei şi apoi plata. Joi vierul cu nevastă-sa au fost la Dobrogostea, au întors lucerna. Ieri, vineri, am fost din nou pentru transport. N-a venit căruţaşul. Au adus ei cu brişcă mea circa 400 kg lucerna. Ieri am cumpărat o coasă nouă (85 lei) şi 6 m lanţ pentru căruţă la încărcat, precum şi pirostrii (40 kg) pentru cazanele [lui] Fanny. Tot ieri a sosit Puia pentru o mică viligiatură de week-end. Azi vierul cu soţia au fost iar la Dobrogostea şi au mai adus circa 500 kg lucerna, fiindcă iar n-a venit căruţaşul. La 1,1/2 am adus bagajele de la Bascov. Apoi am fost cu Puia-Fanny şi servitoarea de a făcut curăţenie şi am predat cheia. Mi-am complectat barul aici pentru lucru. De ieri, vineri 17 septemvre, am în serviciu un paznic la vie, Radu, cu 500 lei pe lună. I-am dat 200 lei avans. * Duminecă, 19 septemvre [1937, Valea Mare] De vreo săptămîna un timp superb, cald, fără nour, zile şi nopţi de toamnă frumoasă. Azi la fel. Am fost la dejun la Plopeanu Ciu-meşti cu Puia. La 7 am dus pe Puia la gară. A fost şi Sima, servitorul lor. * Luni, 20 septemvre [1937, Valea Mare] Continuă timpul foarte frumos. Mihai a fost la Dobrogostea şi a adus restul de circa 300 kg lucerna coasa IV zăvoi. A mai cosit şi la Bascov. Am fost după-amiazi la Piteşti la Moazec61 pentru chestia făinei-grîu, la Trivale pentru lemne etc. * Marţi, 21 septemvre [1937, Valea Mare] Timpul frumos, după-amiazi se înnourează şi plouă puţin cu fulgere şi tunete, ploaie de vară. Mihai82 a fost la Piteşti şi a dat scrisorile reza. 61 Morar. . 52 Mihai Botoş, vier, angajat la Valea Mare împreună cu soţia lui, Te- 101 * Marţi, 28 — miercuri 29 septemvre [1937, Valeu Mare] Timpul bun. Nimic special. * Miercuri, 22 septemvre [1937, Valea Marc] Variabil. Noaptea a mai ţîrîit; toată ziua nouri, vînt, soare. Vierul a fost la moară cu grîul. Ieri s-a cărat piatra în curte din şosea. Azi s-a început refacerea podeţului intrarea secundară din grădină. Am cules eu merele puţine. Alm [dat] şoferului Ion să-mi aducă fermenţi selecţionaţi de la Bucureşti şi, prin Steriade, 1/2 kg cafea „Meinl"63. * Joi, 23 septemvre [1937, Valea Marej Varibil, cu mici scuturări de ploaie, dar cald. S-a lucrat pe-acasă Fanny cu marmelada, dulceţuri, murături. * Vineri, 24 septemvre[1937, Valea MareJ Azi-noapte a mai ţîrîit, azi a fost mai mult senin si cald Pe seară A Sffle™ PăCA,Am 1Uat arb°ri = 19 ste" lem*e = 1 «5 Tei' A plafat Pacescu. Apoi diverse cumpărături. * Joi, 30 septemvre [1937, Valea Mare] Variabil; noaptea ţîrîit puţin. S-a potcovit iapa, jumătate. Mihai a fost la Dobrogostea să întoarcă lucerna. A adus 200 kg paie de la Dobrogostea a 80 bani kg. * Vineri, 1 octomvre [1937, Valea Mare] Acoperit. Am fost la Bucureşti şi seara m-am întors. * Sîmbătă, 2 octomvre [1937, Valea Mare] Acoperit, cu foarte uşoare ţîrîieri intermitente. După-amiazi am fost la Dobrogostea pentru pleavă. Tratative pentru o nouă căruţă. * Duminecă, 3 octomvre [1937, Valea Mare] Variabil. Un minut de ţîrîială. Călduţ. Dr. Păcescu la masă. * Sîmbătă, 25 septemvre [1937, Valea MareJ parat diwrse: ^ *** °U ^ ''] C°af°rul Fam^- Am cum" * Duminecă, 26 septembrie [1937, Valea Mare] Frumos. Dr. Păcescu a scopit scroafa mare de îngrăşat, apoi o purcea şi un purcel mangaliţa. De asemeni şi la Ionelii. La masă toti. * Luni, 27 septemvre [1937, Valea MareJ Frumos. Mihai cu 2 oameni a cosit lucerna 2 pog[oanel sosea Do-brogos^a. A dat 100 lei oamenilor. L J ' facere 102 63 „Meinl", întreprindere de cafea şi dulciuri, cu o întinsă reţea de des- * Luni, 4 octomvre [1937, Valea Mare] Timpul bun, călduţ. Mihai-Tereza cu căruţa la Dobrogostea pfentru] lucerna. Au adus încă 100 dovleci, mai rămînînd 20 să ia, a 1,60 = 180 lei. S-a rupt o roată la căruţă. A plătit 50 lei cosaşilor IV. S-au luat de la Păcescu cea 100 kg mere a 5 lei. Am fost la Bascov pentru comanda căruţei; n-am căzut la învoială (cere 7 500 lei). * Marţi, 5 octomvre [1937, Valea Mare] Pe la 4 d[upă]-a[miazi] începe ploaie de toamnă, care durează încă la 11 noaptea. Nu s-a dus după fîn pentru că şi azi-noapte ţîrîise puţin. Vin Neguleştii în vizită. De asemeni Lucreţia 64 cu Mirescu, care aduc „flox decunata". 64 Lucreţia, mătuşă (recăsătorită Mirescu, după moartea primului soţ, colonelul Marin). 103 \ * Miercuri, 6 octombrie [1937, Valea Mare] fost Piteşti cu Neguiâl%it^^J^ "'Tr Dfupăj-afmiazi] inclfusiv], cu 3 661 lei. ' ieiegrama "timiu. Turcul lichidat, pînă azi Miercuri, 13 octomvre [1937, Valea Mare] Mereu închis, urît ; a mai ţîrîit puţin după-amiazi. Continuat cu vasele. S-a luat loc pentru vopsit cercurile butoaielor. S-a făcut groapă de scurgere la closetul servitori. * Joi, 7 octomvre [1937, Valea Marc] Timpul s-a mai îndreptat ; a bătut soarele şi s-a înseninat ziua, seara iar înnourat; în general rece. Firică a dres roata ruptă de la căruţă, înlocuind toate spiţele. S-au făcut vreo 2 dl must, din care 1 1. am luat pentru facerea fermenţilor. Mustul slab 107,6 gr zahăr. Plătit Păcescu lemnele şi 1/2 mere. Azi pun în funcţie 'bateria anodicr. 120 v. „Dura" luate azi. Cumpărat 15 saci pfentru] cartofi şi fasole de la Apold. * Vineri, 8 octomvre [1937, Valea MareJ M-am tuns. Am lichidat deîfnit Pe ******* au PJeoat. * Sîmbătă, 9 octomvre [1937, Valea Mare] plo^mL î foSiadupâPÎ fiî- da?faanaZl începe Dobrogostea şi alţi 60 cil^ ^iXcL^^. " ^ * Dumir^ă, 10 octomvre [1937, Valea Mare] * Marţi, 12 octomvre [1937, Valea Mare] A plouat ieri, iar azi a mai încetat, dar pe seară iar ţîrîie, burniţă rece de toamnă. Am fost ieri şi azi Bucfureşti] cu Fanny la premiera Sorbul. Am mîncat astă-seară la Ionel. în lipsă s-au spălat, curăţat butoaiele ; spălat rufele. 6:1 La 11 oct. 1937 avea loc premiera piesei Durnoaia, comedie în patru acte de M. Sorbul. 104 * Joi, 14 octomvre [1937, Valea Mare] Şi azi a plouat puţin şi încă măzăriche. închis, rece de tot. Se termină pregătirile în cramă ; vasele aranjate. Maiaua sporită. Am fost la Piteşti pentru lozul loteriei. Fanny bolnavă la Tiţescu. Să aducem mîine pe Lina pentru cules. * Vineri, 15 octomvre [1937, Valea Mare] închis, nouros, rece, dar fără ploaie. Subt supravegherea Linei, la 11 dimfineaţa] a început culesul viei cu 2 oameni la cărat şi 6 femei la cules, plus ai noştri. S-a început de jos, parcelele A, B, C, D. E. F. G., partea pînă la prima cărare transversală şi din mijloc, spre Zidaru, cam două răzoare. S-au lăsat pe loc rislingul şi strugurii negri. S-au realizat 101 dai must, care s-a tratat cu 100 gr. metabisulfit. Mustul grăduit a dat următoarele caractere ; I-a probă, la 15h dună cea 45 dai de must — la zdrobitor : T 9°C ; 1 068 gr — 0,6 = 148 gr la litru — 9,0 — 0,6 = 8,7° alcool (este producţie de jos, unde solul e mai apos şi pomii ţin umbră ; aici au fost şi putreziri, dar relativ puţine, circa'o tîrnă) ;' la teasc : T 9°C ; 1071 = 159 gr — 9,3 — 0,6 = 9,2° alcool ; Il-a probă, ora 19h, la 90 dai must — zdrobitor ; T 8 1/2°C ; 1070 gr = 156 gr — 9,2 — 0,7 = 9° alcool; teasc = T 9° C : 1070 = 156 gr zahăr — 9,2 ■— 0,6 <= 9° alcool. Ceea ce ar corespunde unei medii de conţinut zaharos de 156,5 gr şi unui grad de alcool de 9°. S-au rezervat circa 50 kg struguri pentru păstrat, din care Lina a dus o bună parte. Mihai a stat în pivniţă şi a tescuit tot ce se afla. Boştina s-a pus în groapa de la garaj. Azi la 7 seara a murit Deiţa, după ce luni fătase cinci căţei anormali. S-a chinuit destul. S-a îngropat subt fereastra Fanny în grădina de flori. * Sîmbătă, 16 octomvre [1937, Valea Mare] Azi-noapte a scoborît termometrul la 4- 3,l/2°C. N-a mai plouat însă şi chiar au fost înseninări trecătoare cu soare. S-a continuat culesul viei subt comanda Linei cu 4 cărători şi 8 culegători, plus Tereza. S-a strîns tot, afară de risling, negru şi de masă. S-au realizat azi 160 dai, ceea ce cu cele 102 de ieri totalizează 262 dai. Se pare că vom ajunge pe la 400 dai. Azi mustul a fost rnai bun ; I-a probă 15h — zdrobitor : 1072 la 12°C, adică 162 gr zahăr, ceea ce înseamnă 9,5 — 105 0,4 = 9,5° alcool ; teasc : 1070 la 13°C, adică 156 gr zahăr — 9,2 — 0,3 = 9,2° alcool ; proba II, 21h — zdrobitor 1078 la 10°C, adică 178 gr zahăr — 10,5 — 0,6 = 10,3 alcool ; teasc idem. S-au rezervat din nou struguri pentru păstrat. Fanny ele alaltăieri cam bolnavă, stă în pat. Am achitat azi lucrul de la cules pînă astă-seară = 16 zile de lucru a 20 lei = 320 ; + 2 zile a 25 = 50 = 370 lei. Rămîne de plată Turcescu. Un plus 18 pîini = 98 lei. Total 468 lei, afară de Turcescu. * Duminecă, 17 octomvre [1937, Valea Mare] După noapte înnourată, spre dim[ineaţă] s-a înseninat, iar ziua a fost frumoasă, dar rece. Azi-noapte în aer 0°'C, pe pământ + 1°C ; astă-seară la 23h + 1°C în aer. înainte de amiazi s-a continuat totuşi, deşi duminecă, culesul, puţin, la risling. Pînă la amiazi s-au adunat 27 dai, totalizînd astfel 289 dai. Mustul pare considerabil mai bun. Iată caracteristicile : zdrobitor 1090—210 gr zahăr la 13°C, adică 1090 — 0,3 = 12,3° alcool ; teasc : 1094 — 220 gr zahăr la 13°C, adică 1094 — 0,3 = 12,9° alcool. A fost Ionel la masă. Am plătit Firică 120 lei p[entru] reparat 2 butoaie. I-am dat 300 lei acont pentru lemnăria unei căruţe noi costînd 1400 lei, cu obligaţia să supravegheze legătura la fierar (600 lei) cu fierul ce voi cumpăra eu după lista lui ; să fie gata maximum într-o lună. * Luni, 18 octomvre [1937, Valea Mare] Timpul frumos, senin, rece. Azi-noapte a fost — 1°C. Brumă groasă. S-a continuat culesul cu puţini oameni, cîteva femei, fiindcă nu s-au găsit. S-au mai făcut circa 35 dai risling, din care însă am dus la Bucureşti 2 dai şi am mai dat vreo doi, încît cu cele de ieri ar fi 58 dai risling, totalizînd la mustul din pivniţă 320 dai. S-au mai cules mare parte din strugurii negri, care încă nu s-au mustit, rămînînd să se desciorchineze mîine şi să se zdrobească direct în vas. S-ar părea că vedrele s-au umplut mult peste conţinut, încît ar fi cea 10o/0 plus producţia, afară de ce s-a dat şi de strugurii dăruiţi etc. A fost şi Ionel după-masă, iar Lina toată ziua, fireşte. Eu am plecat [la] Bucureşti, ducînd copiilor 2 dai must, struguri şi altele. Am asistat puţin ia comitet Teatru; am luat 6 300 lei. Iată caracteristicile rislingului de azi, ora 13 ; — zdrobitor 1082 — 188 gr zahăr la 12°C, adică — 0,4 = 11° alcool; teasc 1089 — 207 gr zahăr la 11°C, adică 12,2 — 0,5 = 12° alcool. Urmează să vedem după decantare pentru fiecare butoi în parte, pentru a constata la sfîrşit cît se poate pune. pe valoarea mustime-trului. * Marţi, 19 octomvre [1937, Valea Mare] în + ŢTpUl f™™os; noaptea brumă (-1°Q. S-a sfîrşit azi culesul in total s-au lucrat duminică, luni, marţi 10,1/2 zile lucrătoare, cos- 106 tînd exact 260 lei, inclusiv pîinea. Totalizarea continuă şi nu se poate acuma decît provizoriu. Musturile s-au decantat azi, mai rămînînd puţin într-un butoi şi rislingul. S-au pus butoiul I 90 dai, butoiul II 72 dai, butoiul III 60 dai şi butoiul IV 45 dai. Mîine, după terminarea decan-tărei, vom lua date definitive. S-au zdrobit strugurii negri ; probabil să dea 30—40 dai. Au fiert 1,1/2 dai must risling, pentru a îmbunătăţi vinul din butoiaşul rămas. Am cumpărat 3 m furtun bun pentru tragerea vinurilor. Şi hîrtie filtru. Lina fost aici şi azi. Le-am dat maşina pe două zile. * Miercuri, 20 octomvre [1937, Valea Marc] Spre zori s-a înnourat; au fost înseninări peste zi ; T + 4°C minima. S-a continuat lucrul în pivniţă. S-a continuat decantarea pentru butoiul IV pînă la 55,1/2 dai, iar rislingul a dat 67 dai. Mustul în toate butoaiele avea abea 11,1/2°C azi dim[ineaţă]. în cursul zilei s-au turnat următoarele cantităţi de must încălzit pînă la punctul de fierbere în cazan deschis : Butoiul no. 1 cu 90 dai — 5 dai, avînd apoi o T de 18°C ; s-a însămînţat apoi cu 1,1/2 dai fermenţi selecţionaţi, încît cuprinde total 91,1/2 dai must cu cea 153 gr zahăr şi 8,9—9° aloool în devenire ; butoiul no. 2 cu 72 dai — 5 dai dînd 21°C şi însămînţat cu 1,1/4 dai fermenţi, cuprinzînd deci totul 73,1/4 dai must cu aproximativ] aceleaşi caracteristice ; butoiul nr. 3 ou 60 dai — 4 dai dînd 22°C, însămînţat cu 1 dai fermenţi, cuprinde total 61 dai must idem caracteristic ; butoiul no. 4 cu 55,1/2 dai — 4 dai, dînd 24°C, însămînţat cu 1 dai fermenţi, cuprinde total 56,1/2 dai must cu aceleaşi caracteristice ; butoiul no. 5 cu 67 dai risling — 4 dai, încălzit mai puţin, dă 19°C, însămînţat cu 1 dai fermenţi, cuprinde 68 dai risling cu cea 200 gr zahăr şi cea 11,6° puterea alcoolică ; butoiul no. 6 cu circa 30 dai negru — 2,1/5 dai, încălzit prea puţin, încît n-a dat decît 14—15°C şi va trebui continuat mîine. A mai rămas de limpezit cîteva vedre de risling, precum şi oarecare cantitate de must obişnuit deasupra depozitului de la butoaie, în total cel puţin încă vreo 10 dai, care se va pune în butoiaşul în care s-a făcut maiaua, peste restul de maia, din butoiul no. 7. Mai rămîne să fiarbă într-un butoi separat de 25 dai rămăşiţele de la toate butoaiele care cuprinde mult vin, adică butoiul no. 8. Evaluînd la minimum 15 dai echivalent ceea ce s-a cons.umat sau dăruit în timpul coacerii şi al culesului, producţia totală a Viei în acest an poate fi socotită de 430 dai. Pentru îmbunătăţirea vinului rămas din trecut s-a adăogat 1,1/2 dai must alb fiert în clocot 30 minute la circa 10,1/2 dai vin alb, urmînd ca aceeaşi operaţie să se facă mîine pentru vinul roşu vechi. în cursul zilei s-au spălat vasele, uneltele cramei şi s-a făcut o curăţenie generală în pivniţă. La ora 6 seara, mustul a fost aşezat definitiv la fermentare, aplicîndu-se dopurile de fermentaţie cu apă. Am trimis lui Plopeanu 1 dai must risling şi 1/2 roşu, iar pentru Puia 1/2 roşu prin Ioa-niţescu, strada Gării 6, Piteşti. Damigeana cu risling s-a spart pe drum. 107 * Joi, 21 octomvre [1937, Valea Mare] Acoperit şi nu prea rece. De azi-dimineaţă toate butoaiele fierb, afară de risling şi roşu. Pe seară s-au încălzit 8 dai must roşu, încît s-a obţinut 28°C în butoi şi s-a vînturat bine seara. Iată caracteristicile la'două grăduiri = 1.1080 la 11,1/2°C = 1080 — 0,5 = 1079, adică 180 gr zahăr cu putere alcoolică de 10,6° ; II la 27°C — 1074 = 1074 +2,6 = 1077, adică 175 gr zahăr cu alcool de 10,3°. Nu ştiu motivul diferenţei. în orice caz, ar trebui să dea un vin de circa 10— 10,1/2°. Fanny a făcut dulceţuri. Mihai a adus lucerna de la Dobrogostea, restul care a fost cosită la 27 — IX si rămasă clin pricina ploilor; circa 300 kg. * Duminecă, 24 octomvre [1937, Valea Mare] Timpul bun. Ionelii la masă. Popa lipseşte. Trimit maşina pfentru] încărcat acumulator. * Luni, 25 octomvre [1937, Valea Mare] Timpul bun, frumos, călduţ. Mihai a cules la sfeclă şi a făcut azi două transporturi total 990 kg. A dat la sudat o roată de la trăsură, 50 lei. A tocmit dovleci la cîrciumarul din Bascov. Am afumat cu pucioasă în pivniţă pfentru] stîrpirea beţivilor, care ne-au năpădit de tot. * Vineri, 22 octomvre [1937, Valea Mare] De aseară e iar senin, frumos; ziua călduţ; azi-noapte +3°C. Purceii „Mangaliţa" tuşind toţi, Mihai a mers cu doi la Florica în consultaţie ; lipsea veterinarul. Trei curcani au murit, pare-se de tuberculoză. S-a făcut azi nouă curăţenie generală în curtea păsărilor. S-a văruit, s-a dat creolină. De mîine se pune floare de pucioasă în mîncare. S-a fiert rachiu din borhotul prune-fructe + cîteva vedre vin rău. A rezultat 9,1/2 1, apoi 12 1 prune a 33° şi 5 1 rachiu vin a 35° + rica 4 1 ordinar. De-aseară fierbe şi rislingul, şi negrul. S-au pus 3 dai risling peste maiaua din butoiaş, urmînd să se mai aleagă mîine ceva. Am fost Piteşti cu maşina sosită de la Ionel. Am lăsat la Nae Popescu pompa să-i puie suport, urmînd să aduc de la Bucureşti anume piese. La Camera Agricolă directorul mi-a dat un producător de la Darja să-mi dea 2 000 kg paie şi 1 000 kg pleavă ; să stabilească la Ionel preţul şi data furniturii. De asemeni adresa Ferma Marian-Olt pentru purcei „Mangaliţa" şi Ferma Statului Stredina. Am dat tinichigiuflui] să-mi facă sobiţă pentru afumat cu pucioasă butoaiele şi râzătoare pentru sfeclă. * Sîmbătă, 23 octomvre [1937, Valea Mare] Timpul frumos, senin, noaptea cam rece pînă la 0°C. Mihai a început a culege sfecla. A adus o căruţă, circa 350 kg, iar după-amiazi 100 dovleci de la Ionel. Fanny a grăduit şi măsurat rachiurile făcute ieri : 10 1 ţuică de amestec a 30,4° ; 11 1 ţuică prune de 32,8° ; 7 1 rachiu vin de 36,8°, la care se adaogă cel rămas vechi 11,1/2 1 ele 37,2°. Se mai află din trecut 15 1 ţuică pentru oameni de 22° si 47 1 rachiu drojdie de 34°. Vinurile fierb bine. Am făcut astă-seară un control ;■' rezultatele : butoiul I risling 1078 la 16°C ; butoiul no. II 1058 la 16°; vinul roşu 1065 la 18° C. 108 * Marţi, [26] octombrie [1937, Valea Mare] Timpul mereu frumos, cald. S-a continuat culesul sfeclei şi a adus 2 căruţe peste 1000 kg. Mai are şi mîine de lucru acolo. Aici Fanny a curăţat la debara. Seara cu noul control de vin : risling 1062 la 16°C — 135 gr; no. II (60 dai) 1041 — 17°C — 80 gr; III (72 dai) 1041 — 16°C — 80 gr ; IV (60 dai) — 1044 — 17°C — 87 gr ; V (56 dai) — 1044 — 16°C — 80 gr ; roşu 1031 — 18°C — subt 60 gr. S-a adus maşina cu acumulatorul încărcat. Am fost apoi Ia Piteşti pfentru] mărunte. * Miercuri, [27] octomvre [1937, Valea Mare] Frumos, călduţ, senin ; seara ceaţă. Mihai aduce restul de sfeclă ; în total circa 2 700 'kg. De asemenea 40 dovleci de la Ionel. Altfel curăţenie mare pfentru] plecare. * Joi, 28 octomvre [1937, Valea Mare] Dimineaţa-seara ceaţa groasă; ziua senin ; călduţ. Mihai a adus 80 dovleci de la Bascov, iar după-amiazi a tras vinul roşu : s-a umplut un butoi de 25,1/2 dai; rămîne să tescuiască mîine. Cu acest prilej s-a mutat drojdia într-un butoi mai mare, sînt 26 dai. * Vineri, 29 octomvre [1937, Valea Mare) Acoperit, ceţos, un fel de burniţă ; s-a terminat lucrul în pivniţă cu vinul rosu. Sînt în total 29 dai vin roşu în două butoaie. A cărat apoi gunoiul' în deal. Eu am fost Piteşti la ocol şi Direcţia silvică pentru nuiele. 109 * Sîmbătă, 30 octomvre [1937, Valea Mare] Acoperit, ceţos, burniţă cu mică ţîrîială tomnatică. Mihai întîi la Piteşti [pentru] cumpărături varză, legume etc. Pe urmă [la] Bascov, de unde aduce restul de 40 dovleci şi 50 coceni. Continuă marea curăţenie. Păcescu la masă cu purcelul. Eu Piteşti zadarnic. * Duminecă, 31 octomvre [1937, Valea Mare] Închis, ceţos. La Piteşti, masa la Ionel. Servitoarele pleacă trenul 5,1/2 d[upă]-a[miazi]. Preotul la noi pfentru] Mihai ocrotire. Aranjament cu Mihai de la 1. XI tot lucrul cu 2 500 lunar, diferenţa plătibilă după şase luni. Facere bagaj. Mîine dimfineaţa] 8h plecăm [la] Bucfureşti]. Maşina o las la Ionel. * Sîmbătă, 6 noiemvre [1937, Valea Mare] Ploios, rece, vînt. Am sosit cu simplonul [la] Piteşti şi am luat pe ing. Petraşcu-Trivale pînă la Valea Mare să vază chestia digurilor, apoi l-am dus înapoi; o secundă la Ionel şi venire aci. Oamenii lucrează la îngropatul viei. Iapa bolnavă picior drept înapoi ; Păcescu a operat-o azi. Valea Mare, 13 noiemvre 1937 Iar să însemnez decursul unei aşa-zise crize politice în care sînt interesat puţin, fiindcă mi se oferă anume participări. Se pare că mai demult cercurile politice se agită. Se împlinesc patru ani de cînd Duca a fost chemat la putere şi prin urmare trebuie să se facă o schimbare. Evident, s-ar putea să se schimbe numai Parlamentul, dar cum la noi Parlamentul e emanaţia guvernului şi nu invers, cum ar cere un regim parlamentar, neschimbarea guvernului ar fi continuarea regimului partidului liberal. De vreo săptămîna, regele primeşte pe şefii de partide, care se agită îngrozitor. Pentru rege, situaţia e delicată destul. El a încurajat fărîmiţarea partidelor şi sporirea poftelor. în loc să avem două partide > cu echipe ministeriale puternice66, avem zece partiduţe, expresia,,par.a.- | poniselii şi ambiţiilor nemăsurate a unor politicieni mediocri care, în j calitate de şefi de partide, au dreptul să aspire la conducerea totală a ! 66 Opinia defineşte perimetrul percepţiei politice a autorului la acea dată, exprimînd îngrijorarea lui în faţa pulverizării partidelor politice, pulverizare manipulată de rege pentru a-şi netezi calea spre dictatură. Dacă jurnalul nu ne mărturiseşte cum ar fi trebuit să arate aceste „două partide" ipotetice, fragmentul ce urmează este edificator pentru repulsia scriitorului faţă de grupările de dreapta care candidau în alegeri. ţării.67 Sînt partide d-astea foarte pretenţioase, care ar fi incapabile să înjghebe o listă ministerială de nume măcar pasabile. De aceea mai ales, partidele acestea se maimuţăresc a se numi totalitare spre a justifica inexistenţa unor individualităţi şi a îndreptăţi pe şef să-şi considere drept slugi colaboratorii... Ca să poată guverna el, regele a stimulat pe toţi duşmanii partidelor mari fie din partidele însăşi, fie din afară. Probabil că le-a făcut şi oarecare promisiuni vagi. Acuma e ceasul răfuielilor. Şi bietul rege nu poate plăti. Acuma ştie că trebuiesc partide mari şi că poate guverna şi cu ele. De aceea e criză. Altfel, normal, lucrurile ar fi simple de tot... Ar cherna partidul de opoziţie cel mai puternic, cerînd eventuale colaborări. Cum a făcut cu liberalii, care cu numai doi-trei ani înainte îl insultau pe stradă şi prin publicitate, făcîndu-1 aventurier etc. Azi însă lucrurile par complicate. „Dreapta", adică Goga, ameninţă cu revoluţia dacă ar veni naţional-ţărăniştii.68 Aceştia, în caz că n-ar fi aduşi la putere, amininţă cu Maniu.69 Mai încolo Vaida 70 ar fi complect distrus politiceşte nevenind, fiindcă singurul rost ai acţiunii lui a fost să încurce pe naţional-ţărănişti. Etc. Au fost zilele acestea diverse consultări. Ieri s-au terminat prin Averescu71, preşedinţii Corpurilor legiuitoare, Tătărăscu72. La 6 dfupă]-a[miazi] s-a prezin'ta't din nou Mihalache. Imediat s-a răspândit zvonul că a fost însărcinat să formeze guvernul. Timpul a dat vestea aceasta într-o ediţie specială. O făcea verosomilă şi sosirea cu avionul de la Paris a lui Guşti, viitorul ministru de Externe naţional-ţărănesc, şi persoana grata la Palat. La T[eatrul] Nfaţional], unde aveam comitet de lectură, au fost dureri înăbuşite. Prodan m-a luat de cîteva ori deoparte să mă întrebe diverse lucruri. Petrovici, dezinteresat, protesta că dintr-o generaţie întreagă de oameni nu pot servi ţara decît cei în-fcodaţi lui Tătărăscu sau lui Maniu... Pe urmă s-a aflat că nu e adevărat încă. Şi combinaţiile au continuat. (Nu la Teatru, de unde plecarăm cu credinţa că s-a sfîrşit -— vine Mihalache.) Dar astea sînt lucrurile de-afară, oarecum oglinda presei. Eu am mai puţine ştiri directe şi nici acelea mai precise. Fiindcă în fond nu ştie nimeni nimic sigur. 67 Partidul Naţional Creştin, Frontul Românesc, Totul pentru ţară ş.a. 68 Cu puţin timp în urmă (14 iul. 1935) fusese creată organizaţia fascistă Partidul Naţional-Creştin, prin fuziunea Ligii Apărării Naţional-Creştine (L.A.N.C.), de sub conducerea lui A. C. Cuza, cu Partidul Naţional Agrar, condus de O. Goga. Vechea „dreaptă", înveşmîntată în haine noi după instaurarea hit-lerismului în Germania, va continua să aibă o atitudine de ostilitate faţă de multe personalităţi ale culturii naţionale, între care şi L.R. însemnările din paginile care urmează sînt concludente în acest sens. Aversiunea este reciprocă. 69 La acea dată, Iuliu Maniu nu mai era preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, ci Ion Mihalache. 70 Al. Vaida-Voevod conducea o mişcare politică ce se intitula „Frontul Românesc". 71 Mareşalul Al. Averescu conducea, la rîndul său, Partidul Poporului. 72 La acea dată, Gh. Tătărescu era prim-ministru. 110 111 Cînd am fost aici săptămîna trecută, m-a căutat la telefon Mihai Popovici, cu care am mai avut şi acum doi ani convorbiri, în cursul cărora mi-a propus să fiu deputat sau senator în caz că „venim". Ne-a poftit pentru marţia trecută la un ceai. Era o adunare a fruntaşilor ardeleni pentru informaţie. Fanny s-a dus direct la d-na Popovici, cu care a stat tot timpul, de la 5—8. Am fost primit, evident, cu mare efuziune de toţi, ca scriitorul cel mai mare al Ardealului şi al ţării. Mihai Popovici, după cîteva clipe, m-a luat sus, în cabinetul lui, să vorbim separat. Mi-a mulţumit de felicitările de ziua lui, ieri. M-a rugat să transmit şi lui Şeicaru mulţumiri că şi-a adus aminte, măcar acuma, de el. Au fost prieteni, pe urmă Şeicaru s-a schimbat etc. Bucureşti, 18 noiemvre 1937, joi Comedia s-a sfîrşit, încît însemnările despre ea ar fi inutile. Privind în urmă acuma se vede clar c-a fost un simplu joc pentru ochii lumii, că lucrurile erau de mult şi complect aranjate. Cît trebuie să se fi amuzat regele cu Tătărăscu în cursul aşa-zisei crize ! Să notez că Mihai Popovici mi-a oferit un loc în Parlament, unde voi dori eu, rămînînd ca pe urmă să spun ce mai doresc. A fost cu ceilalţi vorbă lungă cu speranţe multe. Nu voiau deloc unii să puie în faţă eventualitatea cea rea. Cei mai mulţi erau totuşi sceptici. După ce au plecat toţi, Popovici m-a mai reţinut să-mi spuie diverse episoade clin frămîntările opoziţioniste. Zilele următoare, miercuri, joi, vineri, s-a menţinut mereu părerea publică : vine Mihalache. Vineri a venit la mine Pavel Pavel la „Corso" să mă întrebe insistent ce vreau, ca să mă susţină toţi ardelenii, care nu vor admite să se dea un subsecretariat lui Eftimiu (cum | se zvonea de el însuşi) înaintea mea ; aşa că trebuie să mă pronunţ, S ; fiindcă e sigură acuma venirea lui Mihalache. Evident, m-am derobat -— îmi ajunge un mandat; pentru rest, văzînd şi făcînd. Sîmbătă am fost la ţară. Regele urma să primească iar pe Mihalache. Seara am aflat de la Ionel că a fost însărcinat Mihalache să formeze guvernul în colaborarea lui Vaida. Eu ştiam, de la Popovici, că Mihalache mai discutase cu regele imposibilitatea morală de-a lucra cu Vaida şi că regele înţelesese şi aprobase... Cînd am sosit aci am aflat că colaborarea cu Vaida era o condiţie sine qua non, că Mihalache voise să refuze pe loc şi numai din deferentă a primit totuşi mandatul, că însă nu va merge la Vaida, ci se sfătuieşte cu membrii biroului şi mîine va depune însărcinarea. Aşa s-a şi întîmplat. Pe urmă se spunea că regele 1-a îmbrăţişat şi i-a promis că vor mai lucra împreună, iar Mihalache ar fi răspuns : „Numai pînă joi, sire". „De ce ?" s-a mirat regele. „Fiindcă joi devine Maniu şeful partidului." Mai plauzibil pare alt răspuns : ..Da, sire, dar nu în calitatea de azi". De altfel, Tătărăscu nici nu-şi dăduse demisia — ca să se producă un gol de autoritate ! (Sic '.) Imediat apoi a venit Tătărăscu, şi-a dat demisia şi a fost însărcinat să 112 formeze un guvern cu baze lărgite. Tătărăscu intra şi ieşea la Palat tot timpul crizei şi după fiece audienţă a şefilor de partide, ca şi cînd ar fi fost consultat asupra tuturor celor ce spuneau regelui ceilalţi. Asta a fost duminecă. Luni, Tătărăscu a oferit colaborarea lui Gh. Brătianu73 şi lunian74. Ambii au refuzat pînă marţi la amiazi. Atunci a făcut apel ia... partidul Iorga 75 ! Şi cartel oferit lui Vaida ! Cu iorghiştii a mers pe loc. Vaida, marele Vaicla, figura asta superbă, a şovăit pare-se să intre complect în serviciul liberalilor pe care i-a combătut o viaţă întreagă. Miercuri au mai fost zbueiumări sau poate numai tîrguieli concluse de scîrnavul Tilea. Pînă seara, totul s-a consumat, Vaida a fost cumpărat cu 50 locuri în Parlament. Şi seara, Gută 76 a depus jurămîntul cu noul guvern care, tot cel vechi, plus doi aşa-zişi specialişti... S-ar părea că toată comedia s-a făcut pentru satisfacţia lui Vaida. Regele îşi dă seama că 1-a compromis, încurajîndu-1 să-şi părăsească la bătrîneţe prietenii77 de toată viaţa şi caută să-i dea cel puţin iluzia puterii şi graţiei regale. Se zice că, dacă Mihalache ar fi mers la Vaida, i s-ar fi primit orice ofertă — urmînd fireşte ca pe urmă să-i saboteze toată guvernarea. Aşa a trebuit şi Tătărăscu să-1 ia la remorcă, numai ca să nu rămîie cu totul de căruţă. Şi totuşi rolul lui s-a isprăvit, şi încă aşa de urît! „Ţopîrlanul" 78 a fost gentleman, iar boierul Vaida a primit un blid de linte... Acuma, la naţional-ţărănişti pare a stăpîni o linişte complectă. A fost o unanimitate impresionantă în respingerea oricărei colaborări cu Vaida. Nici o defecţiune. Să vedem ce-ar zice alegerile. Poate să vină Maniu şef.79 La o situaţie schimbată e nevoie de om nou. Şi trebuie o activitate vie. Dinamism, ce Dumnezeu !... Intre timp mă zbat în necazuri băneşti. Chiria şi altele. Şi veniturile amînate de tot. Am scris lui Condiescu pentru un avans de la revistă. Astă-seară mi-a telefonat că pînă duminecă face de unde-o fi. * Marţi, 23 noiemvre [1937, Valea Mare] Am mai fost aci şi sîmbătă, 13 noiemvre, dar n-am stat decît cîteva ore ele am luat diverse lucruri şi seara am plecat cu simplonul, precum tot cu simplonul venisem. Şi atunci ploua şi era burniţă ca şi acuma. Totuşi vierul terminase îngropatul viei, numai şesul; coasta rămîne liberă ca să' putem face digul. 73 Gheorghe Brătianu (1899—1953), istoric, profesor universitar, om politic de orientare liberală ; în 1930, a dat naştere disidenţei liberal-„georgistă" (la B.A.R., Coresp., nr. 142 365, o scrisoare către L.R., datată 1941). 74 Grigore N. Iunian conducea Partidul Ţărănesc-Radical. 76 Este vorba de Partidul Naţional-Democrat. 76 Gheorghe Tătărescu. 77 în 1935, Al. Vaida-Voievod se retrăsese din Partidul Naţion&l Ţărănesc, înfiinţînd „Frontul Românesc". 78 poreclă dată lui Ion Mihalache. 79 Ou ani în urmă (1933), I. Maniu se retrăsese de la conducerea P.N/Ţ., revenirea lui fiind revendicată de mulţi naţional-ţărănişti. 113 Acuma am găsit bine toate. Iapa vindecată. Trăsura m-a aşteptat m gara. Am trecut pe la Ionel să-1 consolez puţin. S-au adus 2 500 kg paie gnu cu 1750 lei Dar nutreţ nu am. Am dat ordin să vîndă tău-raşul şi viţeaua. S-a săpat ce s-a putut : toată grădina de flori si parte de zarzavat. Nu s-a făcut însă coteţul porcilor. Dr. Păcescu vrea să cumpere căruţa veche [cui 800 lei * Miercuri, 24 noiemvre [1937, Valea Mare] Aceeaşi vreme urîtă, ploaie, ceaţă, noroi. Mihai mi-a cumpărat o gîscă cu 70 lei, care va fi îndopată 2 săptămîni, 2 pui cu 45 lei; a fost la primărie cu declaraţia scrisă a producţiei vinului din acest an şi unde notarul 1-a ocărit. La dejun Păcescu. După-amiazi Mihai aduce de la Piteşti 10 kg făină pentru pîinea lor şi cele trebuincioace pentru 2 torturi ce voi duce mîine la Bucfureşti]. La omul clin Darja am comandat 2 care de paie ovăz a 1—20 kg. Toată lucerna din pod e mucegăită. Trebuie să văd de fîn la Plopeanu. Păcescu mă îndeamnă să arendez loc la Toma Popescu 80. Am lichidat la zi pe Mihai (afară de leafă) şi i-am lăsat 2 000 lei pfentru] cheltuieli fîn etc. * Marţi, 30 noiemvre [1937, Valea Mare] Am găsit zăpadă şi îngheţ sosind azi cu simplonul, încît iapa abia mergea ele lunecuş, nefiind potcovită cu colţi. După-amiazi Mihai a mers anume şi a potcovit-o de iarnă. Veneam în special să cumpăr fier pentru căruţă ; dar fierarul şi lemnarul nu au fost la magazinul indicat; i-am întîlnit venind încoace, la podiş şi i-am trimis să aleagă fierul şi să-mi aducă lista cu preţurile, încît mîine cînd plec să plătesc şi să se ridice marfa. Pînă seara Firică n-a venit; probabil s-a îmbătat. Dar chestia bănească se complică. S-au adus de la Darja 2225 kg paie de ovăz, care au costat 2670 lei; s-au cumpărat 2 curcani cu 320 lei şi 150 ouă cu 345 lei —• aşa, am dat lui Mihai, peste cele 2 000 lei lăsate, încă peste 1500 lei, fiindcă şi potcovitul a venit cu 120 lei. Nu mai am destui bani pentru fier, dacă nu voi găsi la dr. Păcescu, care mănîncă mîine la mine la prînz. Va trebui să mai dau ceva şi lui Firică mîine. Apoi trebuie să înceapă aducerea lemnelor cît mai curînd, ca să nu se întârzie nici cu tescovina. Vinul a fost umplut în toate butoaiele, afară de risling, care tot mai fierbe uşor. Sîmbătă a fost Mihai cu tăuraşul în tîrg şi i s-a oferit maximum 1500 lei; un ţăran d-aici a venit azi şi mi-a oferit 1400 lei. Sîmbătă viitoare să-1 dea şi la 1500. La porci s-a făcut coteţul bine. Am lăsat dispoziţii să culce trandafirii urcători şi să-i acopere cu paie. Iar s-a deslipit cazanul de la baie, fiindcă a fost aer pe ţevile goale cînd a tras azi apa (golise ieri cazanul). 8(1 Boiernaş cu care L.R. va întreţine raporturi gospodăreşti.' în Jurnal mai apare şi cu diminutivul „Tomiţă". 114 Mîine vreau să plec la 1 dfupă]-a[miazi], iar pe drum = să vorbesc cu Popa pentru cărămizi, cu Petcu pentru cazan, cu Turcu pentru amendă, cu Tomiţă pentru loc, cu Ionel să nu mai ia trăsura la Bascov, la magazinul [dej fierărie pentru plata materialului. Voi duce ouăle, mere, un curcan, unt, smîntînă. Luni, 6 decemvre 1937 [Bucureşti] Azi vreau să reiau Gorila, să termin. De peste o lună stau pe loc. Efectul politicii şi al necazurilor. Şi totuşi, n-ar fi fost rău dacă aveam gata cartea de Crăciun. Librarii spun c-ar fi epuizat o ediţie în sărbători. Acuma e prea tîrziu. Luni, 13 decemvre 1937 [Bucureşti] Nici pînă azi n-am reînceput scrisul efectiv. De fapt mă zbucium cu nevoile şi procesele izvorîte din nevoi. Mi-e imposibil să mă concentrez pentru ficţiuni cînd creditorii bat mereu la uşă. Mai este, evident, şi situaţia extrem de încordată în politica ţării care atrage atenţia în alte direcţii. Cu revenirea lui Maniu în activitate s-a dat un dinamism poate excesiv vieţii politice, mai ales că se amestecă în polemici şi persoana regelui sub forma camarilei. Nu ştiu ce va ieşi din toate astea. Prea mult bine nu, în nici un caz. 81 *Joi, 16 decemvre [1937, Valea Mare] N-am mai venit pînă azi din lipsă de bani. Am găsit totul bine De altfel săptămîna trecută am vorbit la telefon cu vierul. în răstimpul acesta iată ce s-a lucrat: la 8, 9, 10 şi 11 dec, s-au adus cei 85 arbori clin pădure : cărăuşi din Vieroşi şi ajutoarele de asemenea. S-au plătit 9 zile de lucru a 20 lei + 7 lei pîinea. Transportul cu 10 lei arborele, afară de primii 7 cu 15 lei. Total, 1 081 lei adusul şi 1 445 lemnele însăşi, adică 2 526 lei. Lemnele sînt prea subţiri, deşi bune de foc, uscate. Şi par cam puţine, deşi omul spune că sînt 19 steri, adică peste un vagon. Azi am plătit 150 lei, lucrul pentru 6 grămezi nuiele de carpen, oferite de ocolul silvic. Grămezile ar fi de 2 m X 1,50. Poate 81 Este vorba de febra dinaintea alegerilor parlamentare ce vor avea loc la 20 dec. 1937. Cu acest prilej, liberalii nu vor obţine 40% din voturi (prima majoritară care să le permită menţinerea la conducere), ceea ce va culmina cu demisia guvernului prezidat de Gheorghe Tătărăscu (28 dec. 1937). O situaţie mai bună nu o va avea nici Partidul Naţional Ţărănesc, în pofida măsurilor tactice adoptate (la 25 nov. 1937, el semnase un pact de neagresiune electorală cu „Garda de Fier", la care, mai tîrziu, vor adera gruparea liberală, condusă de Gheorghe Brătianu, şi Uniunea Agrară", condusă de Constantin Argetoianu). In aceste condiţii, la 28 dec. 1937, se va forma un guvern naţional-creştin, condus de Octavian Goga şi secondat de A. C. Cuza, guvern care va netezi calea spre dictatura regală. 115 să le aducă Mihai mai tîrziu puţin. S-a reparat bine cazanul de la baie ; cu 200 lei la Peşu. Zilele acestea a fiert tescovina. A durat 2 zile şi. nopţi. Fiartă de două ori. Rezultat: 104 litri rachiu de 38,8°, plus 5 1 slab. Plecîncl rîndul trecut, m-am înţeles cu Toma Popescu şi am arendat la el 2 pogoane pămînt a 1000 lei. Mihai 1-a văzut şi zice că e bun ; aşteaptă să-1 are acuma şi apoi să care gunoi. Căruţa e gata; mîine o aduce. A costat 1200 lei lucrul lemnăriei cu lemnul meu (m-a înşelat Firică) ; 3 680 lei fierul; 800 lei legatul ; la care mai vin scîn-durile de fund şi coşul, adică încă vreo 200 lei — un total de 5 900 lei. Fără vopsit. Baremi se pare că va fi o căruţă solidă. A vîndut tăuraşul Garofelu, de 6 luni, cu 1500 lei unui ţăran din Ianculeşti. Pentru sîm-bătă urmează să vîndă şi viţeaua, pentru care mi s-a oferit azi în sat 2 500 lei. Dificultăţi cu furajul ; n-am fin. Trebuie văzut de cel angajat la Gică Ştefănescu-Purcăreni prin Plopeanu, urgent. Am cumpărat azi 50 coceni a 2,50 de la un vecin, urmînd să mai iau 50 mîine. Iar ele la Ionel încă 100 dovleci. A vîndut 30 kg pere a 10 lei, înainte de-a se înmuia prea tare. Am plătit lui Mihai pentru 18 duble fasole (297 kg) î 800 lei, şi petru 400 kg cartofi 800 lei. La care se mai adaogă 843 transportul şi 100 lei trimiterea sacilor. încît vine fasolea la 7,50 lei, iar cartofii cam la 3,50 lei. Am plătit mica datorie (55 lei) la Steriade pentru Mihai. Am lăsat ceasul vechi de buzunar la reparat. Am lăsat la Mihai 461 lei pentru rulment. *Marţi, 21 decemvre [1937, Valea Mare] Sosesc la amiazi cu simplonul fără oprire la Ionel. Am cumpărat 25 coaie hîrtie de împachetat şi 2 lămîi. Mă încearcă iar răguşala şi aş vrea s-o previn. Un pachet aspirină. Ceasul vechi l-am luat reparat, cu 80 lei. Aici bine. încă n-a fost coşarul şi soba din sufragerie afumă urît. Vineri zice că vine. S-a plătit complect la magazinul de fierărie. De la fierar n-a ridicat căruţa încă — el nu admite să fie cîntărită —, probabil a sfeterisit din fier. A scos acumulatorul radio de la uzină încărcat. Omul se plînge mereu de fin şi m-a ţinut încurcat Gică-Şte-fănescu, lua-l-ar ce i se cuvine. Aici a fost omul de la Darja oferind fîn. N-a luat, aşteptîndu-mă pe mine cu Purcărenii. „Frumuşica" a vîn-dut-o sîmbătă cu 2 500 lei. *Miercuri, 22 decemvre [1937, Valea Mare] Azi-noapte a nins foarte uşor şi a îngheţat puţin. Azi pe seară se lasă ger. Mihai a fost Ia Piteşti, unde s-a încurcat cu fierarul şi a venit beat-mort abia pe la amiazi, încît n-a mai fost bun de nimic. A trimis totuşi o căruţă de fîn : net, adus acasă, kg a 2,30, de la acelaşi om din Darja care mi-a dat paiele şi care se oferă să mai aducă fîn cît îmi trebuie, încît am. să renunţ la onorabilul boier Gică. Purcei n-a luat, fiind prea scumpi şi slabi. A cumpărat seîndura pentru fundul căruţii 116 şi pentru lădiţa de transport păsări. A luat căruţa gata nouă de la fierar şi a cîntărit-o ; 280 kg — adică mi-a mîncat vreo 25 kg fier. Tereza mi-a pregătit bagajele pentru Bucureşti : 4 farfurii mari, 2 damigene vin, 1 borcan castraveţi, un coş mare, 50 ouă şi micul tort cu care aşteptase pe Fanny. Mihai fiind [beat] mort, m-a dus la gară omul cu finul. Am călătorit cu Sorbul venind de la Gălăşeşti. La 9,1/4 am fost înapoi Piteşti, am trecut pe la Ionel pentru damigeana lui să-i dau vin de sărbători. Am cumpărat azi două damigene noi. Fanny a trimis oamenilor un fulare! şi mănuşi, plus 200 lei pentru sărbători. *Joi, 23 decemvre [1937, Valea Mare] îngheţ, senin. Răguseala mereu. La amiazi plec Bucureşti ducînd : o ladă cu 7 curcani şi 3 găini, 1 dai vin alb + 1 dai vin roşu (în dami-genele noi), 1 sticlă rachiu de vin, 3 sticle risling nou, 2 purcei, mere, aparatul de inhalaţie. * Joi, 30 decemvre [1937, Valea Mare] Venit să stau pînă ia 14 ianuarie, să termin cu Gorila. Ninsoare mare de ieri ; la Bucureşti cu viscol şi ger; aici calm şi zăpadă multă. Am plecat cu simplonul cu 1,1/2 oră întîrziere din Bucureşti. La Piteşti mă aştepta sania. Am luat farmacie şi băcănie. Puţin la Ionel pentru politica guvernului Goga şi Armăndică 82. Aici toate bine. A adus de la Ionel 200 dovleci, dar toţi îngheţaţi, încît îi dă la vacă şi iapă. Eu am adus un closet nou (500 lei), care a fost montat chiar acuma. *Vineri, 31 decemvre [1937, Valea Mare] A mai nins, încît avem o zăpadă ele 1/2 metru. M-am culcat la 8 şi m-am sculat la 2 d[upă]-a[miazi]. Instalatorul a reparat ţeava de plumb în pod la rezervoriu, înlocuind 50 cm, unde crăpase a doua oară. Pe Mihai l-am trimis [la] Piteşti pentru acumulatorul radio şi alte lucruri de farmacie. încerc să mă doftoricesc de răguşeală, neieşînd deloc din casă şi luînd fel de fel de combinaţii. E seara de revelion. Adineaori am ascultat discursul dictatorului nostru proaspăt la radio. Afară ele cîteva măsuri demagogice, mai ales contra ovreilor, nimic decît vorbe. Dictator de carton ar părea, dar toţi dictatorii par de carton la început. Cine ştie clacă Goga, aşa cum e, nu sa Armând Călinescu, numit ministru la Interne în noul guvern ; acceptarea funcţiei avea să ducă la îndepărtarea sa din Partidul Naţional Ţărănesc, intre ai cărui fruntaşi se numărase pînă atunci. 117 va deveni dictatorul pur şi simplu. în definitiv, oricine a pus mina pe 19 3 8 frinele ţării se poate menţine cu forţa... Vom auzi şi cuvîntul regelui la miezul noţii... Interesant ar fi ca experienţa să reuşească deplin. Poporul român vrea să fie guvernat, ca orice popor. Numai cinstită să fie guvernarea, măcar relativ. Moralitatea e condiţia primă pentru izbînda oricărei mişcări de înnoire. Deocamdată însă să isprăvesc cu Gorila. Sper că va merge scrisul, oricît mă distrează afacerile politice, care totuşi nu mă interesează decît ca spectator. Revelionul să mă găsească în muncă rodnică... *Sîmbătă, 1 ianuarie [1938, Valea Mare] Ger, zăpadă, frumos. Păcat că eu nu pot ieşi pe-afară. Am început doftoreala contra răguşelii şi nu voi ieşi din casă pînă n-am scăpat de ea. Nu fac decît inhalaţii cu inhalatorul şi doftoria Popovici. Azi am pornit-o mai solid : de la 4 d[upă]-a[miazi] pînă la 7 dimfineaţa] am făcut cinci inhalaţii. Nu beau ţuică. Abia un pahar de vin. Am fumat vreo 7—8 ţigări; am să le reduc de va fi posibil. Nu vorbesc deloc decît în şoaptă fără coarde vocale. Mă distrează enorm radio. Pierd vremea cu el. Trebuie să reduc considerabil, altfel nu termin. Nu merge apa la baie ; o fi făcut ceva instalatorul. Şi acuma e în pat. Poate mîine să dreagă. Guvernul Goga se războieşte grav, deocamdată cu jidovii. îi laudă italienii şi nemţii. ^.-.» 'Duminecă, 2 ianuarie [1938, Valea Mare] Ger, bine. Mihai la Piteşti pentru mărunţişuri. Am continuat cura : 5 inhalaţii cu Popovici, 2 + 2 rhofeine şi o baie fierbinte la 7 dimfineaţa] înainte de culcare. Dar şi trei maşini de cafea şi 14 ţigări. Mă omoară însă guturaiul de care nu pot scăpa. Am citit că există guturai cronic, ceea ce este un catarrh subacut al mucozităţilor nazale. încerc să-1 combat cu băile şi rhofeinele. în schimb, scriu prost, fiindcă mă plictiseşte boala aceasta ascunsă agasantă. *Luni, 3 ianuarie [1938, Valea Mare] Ger, zăpadă, frumos. Păcat că eu nu pot ieşi. Stau mereu în casă, nu vorbesc decît în şoaptă şi mă doftoricesc. Azi iar cinci inhalaţii, in-stilaţii, lapte cu miere, 2 rhofeine, 2 aspirine, o baie fierbinte. Fiindcă la toate s-a mai adăogat şi un guturai odios. (De unde l-am luat, cînd n-am ieşit nici pînă afară?) N-am scris o iotă;_şînt indispus şi plictisit din pricina acestei boale scîrlooase. Şi curios că a patra zî nu e nici o 119 ameliorare ; ba uneori pare că e mai rău. Mă ţin mereu de doftoreală, şi zadarnic. Azi vaca Ella a fost dusă din nou ia taur, la Florica. Să sperăm că de data asta definitiv. "Marţi, 4 ianuarie [1938, Valea Mare] A mai nins puţin azi-noapte. Vremea de iarnă splendidă. Şi eu trebuie să stau în casă ! Mereu cu boala. Mă omoară acuma guturaiul şi mă enervează de nu pot face nimic. Stau toată noaptea şi trec de la inhalaţii Ia aspirine şi prostii. Iată ce am făcut azi : 14h, scularea ; 14,1/2, masa ; 16,1/2, inhalaţie Popovici1; 18, două mere ; 19, inhalaţie floare tei; 19,1/2, termometru 37,3° şi o aspirină; 20,1/2, două ceşti ceai lămîie-rom ; 22,1/2, lapte; 23, termometru 36,9°; 23,3/4, inhalaţie Popovici; 24,1/2, cafea, maşina mică şi 5 ţigări; 2,1/4, altă aspirină; 3,1/2, inhalaţie Popovici; 4,1/4, aspirină ; 4,1/2, picături 20 contra tusei; 6—6,1/2, baie fierbinte ; prişniţ rece la gît şi „vretox" în nas. Se poate ceva mai susţinut ? 'Miercuri, 5 ianuarie [1938, Valea Mare] Iar a mai nins puţin, dar e frumos !... Cură şi iar cură ! S-ar părea că m-am mai luminat. In orice caz, răceala cu guturaiul par să-rni fi trecut. Mai am sentimentul de înfundare a nasului, dar fără scurgerile scîrnave. Glasul de asemeni pare a se limpezi, iar tusa, cu ajutorul picăturilor Nanu2, s-a domolit; doar rar un punct undeva mă enervează şi poate că e mai mult nervos. Ziua aceasta, miercuri, ca şi cele precedente, sfîrşeşte dimineaţa următoare, acuma de pildă e joi dimineaţa cînd fac acest bilanţ medical. Mi se pare că e a treia oară cînd fac baie fierbinte de 1/2 oră înainte de-a mă urca în pat, la somn. Dorm bine în orice caz şi poate contribuie la vindecare. *Joi, 6 ianuarie [1938, Valea Mare] Ger mereu. Nimic decît cura, atît de substanţială că tot timpul mi-1 trec cu îngrijirile. Mare semn de bătrîneţe ! M-am sculat parcă iar mai înfundat şi mai indispus. Totuşi am mai redus inhalaţiile la trei. Am impresia că răcesc noaptea la cap (oh ! ce boşorogeală groaznică), după baia fierbinte. Pe la 7,1/2 seara am avut 37,2°. Am încercat să 1 Medic curant. 2 Ion Gh. Nanu-Muscel. beau vin fiert cu miere. Dar m-am scîrbit rău. Am făcut baia normal, clar am mai stat pînă s-a mai uscat părul. "Vineri, 7 ianuarie [1938, Valea Mare] Ger. M-am sculat tot înfundat, mai puţin însă. Iar [nu] mă simt dispus. Vocea cînd clară, cînd voalată. Pînă duminecă inclusiv mai stau în casă, pe urmă dau dracului cura. De fapt vocea ar fi bunişoară, dar parc-aş fi răcit la cap, sînt înfundat şi vorbesc din butoi. Voi încerca o fricţie cu spirt la cap. * Sîmbătă, 8 ianuarie [1938, Valea Mare] Mereu ger. N-am mai făcut baie fierbinte. Am redus inhalaţiile la trei şi am sporit ţigările. S-ar părea că nu mai sînt răguşit propriu-zis, dar mi-e voalată vocea din pricina laringitei cronice care trebuie tratată mai lung şi mai direct. * Duminecă, 9 ianuarie [1938, Valea Mare] Frigul continuă ; zăpada persistă. Mihai cu Tereza au plecat la Leordeni, de unde s-au întors pe la 3 d[upă]-a[miazi]. La 4 am avut vizita judecătorului din Ştefăneşti pînă pe la 7 seara. Cura continuă redusă. Trei inhalaţii. Dimineaţa la culcare prişniţ şi „vortox". *Luni, 10 ianuarie [1938, Valea Mare] Timp de iarnă plăcut. Fulguială uşoară. Azi-noapte am fumat mai mult şi am băut 2 maşini mari cafea fiindcă am lucrat mai serios. Azi după masă am ieşit o oră pînă în deal. Mihai a fost cu Ionelii la Bas-cov şi mi-a [trimis o] gustare din porcul lor tăiat, cîrnaţi, lebervurst şi tobă şi şorici. * Marţi, 11 ianuarie [1938, Valea Mare] Gerul slăbeşte. Am fost cu sania la Ionelii. Numai Lina. Şi la Tri-vale pentru nuiele. Cura merge binişor. 'Miercuri, 12 ianuarie [1938, Valea Mare] începe a se topi zăpada. Gerul scăzut. Cura mereu, dar parcă iar mai prost, fiindcă am fumat mult azi-noapte. 120 121 *Joi, 13 ianuarie [1938, Valea Mare] Vremea mereu slabă. Sînt indignat de cură. Parcă e mai rău Mai ales dimineaţa. Mîine plec [la] Bucfureşti] cu un rătoi, 50 ouă si vin rosu. * Marţi, 25 ianuarie [1938, Valea MareJ Tereza a făcut curăţenie în sufrageria de jos. Am pus la saramură cărnurile şi slăninile' după carte : 3,1/2 kg sare, 1,1/2 zahăr, 125 gr salitră la cea 50 i apă. Iar Căprescu pentru piesă. "Vineri, 21 ianuarie [1938, Valea Mare] Am stat la_ Bucureşti pentru comitete Tfeatrul] Nfational] si banii -de la Fundaţie. Intre timp Şeicaru m-a asigurat că revine Condiescu la Radio şi imediat eu la programe ; la 25 cor. Am sosit cu acceleratul de 21,1/4 la Piteşti; scurt popas la Ionel pentru Lina cu tăierea porcului Aici toate bine. Lipsa nutreţului. *Sîmbătă, 22 ianuarie [1938, Valea Mare] Timp amestecat; ziua soare rece. Fanny anunţă că soseşte diseară ca să tăiem mîine porcul, iar după-amiazi Călugăru adaogă că vine cu d-na Sorbul. A sosit cu ambii Sorbii. In vederea aceasta am luat altă butelie „Shell-gas" pentru casa mică şi cele necesare porcului după indicaţia Linei. Am cumpărat prin Mihai din piaţă 761 kg fîn a 1,80 lei şi coşul nou pentru căruţa nouă cu 140 lei. Ne-am socotit cu Mihai de cheltuielile trecute pînă azi inclfusiv], cînd i-am mai dat 1000 lei pentru viitor. Mi-a luat o gîscă cu 65 lei, care va fi îndopată. A scos butoiul de rachiu de la dogar — a costat nou 300 lei de 7 vedre. Seara au venit oafepeţii, cu care am stat pînă pe la 4 dimfineaţa]. * Duminecă, 23 ianuarie [1938, Valea Mare] A nins puţin azi-noapte, dar fără ger deosebit. Am adus pe Ionelii cu servitoare lor. Porcul a fost tăiat de măcelarul Turcescu (50 lei), ajutat de alţi doi (cîte 20 lei). A fost destul de bun. Au ieşit 75 litri untură, afară de slăninile oprite şi cea dată vierului, cu care ar fi aproape '90 kg. S-au făcut de toate şi s-a mîncat mult, încît toată lumea s-a îngreuiat. Servitoarea de la Ionel 40 lei. Seara ei au plecat. Vizita magistrat Căprescu de la Ştefăneşti cu piesa radio. * Luni, 24 ianuarie [1938, Valea Mare] Mihai cu Tereza au topit untura, terminînd pînă seara, cînd a făcut şi mare curăţenie în bucătărie. Sorbii au plecat la 4 dp-ipă]-afmiazi]. 122 * Miercuri, 26 ianuarie [1938, Valea MareJ Plecăm Bucureşti la 12h cu oprire la Ionelii. Ducem 65 ouă, fasole, porcării. * Sîmbătă, 29 ianuarie [1938, Valea MareJ Am venit cu simplonul, am adus un geamantan de perdelării. Am adus de asemeni termometru şi o baterie „Pertex" cu 150 v de la Georgescu3, pe care azi am pus-o în funcţie împreună cu acumulator proaspăt încărcat. Am venit apoi cu un praf special contra guturaiului, dat de Claudia Rădulescu 4 — pe care-1 voi lua cu începere de mîine trei prize pe zi. De la Piteşti am mai luat „Turiopiu oel" pentru inhalaţii reci tot contra răguşelii, recomandat de judele Căprescu, căruia i 1-a dat Meţianu5. Mi-am comandat la Bucureşti o pereche de ghete bune la Petru Anghelescu şi lui Radu pantofi. Am dat aseară fragment Gorila pentru Cuvintuls. Nimic nou de la Radio, doar zvonuri că venim. Toate rachiurile bune s-au adunat ieri de Mihai în butoiul nou, dînd 70 litri a 32,1/2° şi mai rămînînd cîţiva litri. De asemenea s-au dat azi la afumat Stempel 14 cîrnaţi şi 12 bucăţi carne preparate în saramură după carte. De azi reîncep însemnările meteorologice. - Duminecă, 30 ianuarie [1938, Valea MareJ A plouat, o ploaie ţîrîită, relativ caldă ; a continuat şi noaptea. Nimic deosebit. A fost Căprescu, iar Mihai cu trăsura la Bascov cu Ionelii. 3 Probabil inginerul Mircea Georgescu de la Societatea de Radio. 4 Claudia Rădulescu, farmacistă, soţia doctorului Gheorghe Rădulescu, ambii prieteni ai Rebrenilor. 5 Nicolae Meţianu, profesor de otorinoloringologie la Universitatea din Cluj şi Bucureşti. 6 Fragmente au mai apărut în Revista Fundaţiilor Regale (IV, nr. 11, nov. 1937, p. 243—264, şi în nr. 12, dec. 1937, p. 486—501), Cronica (I, nr. 7,. 25 dec. 1937, p. 5), Decembrie (I, nr. 5—6, 29 ian. 1938, p. 3), Viaţa româneasca (XXX., nr. 6, iun. 1938, p. 3—12). 123 * Luni, 31 ianuarie [1938, Valea Mare] Ploaia a continuat pînă seară, insistentă. Iar bucluc cu apa. A îngheţat lîngă bucătărie şi acuma, cu dezgheţul, s-a scurs apa. A venit meşterul din sat şi a întrerupt ţeava spre bucătărie, rămînînd să facem reparaţie mai tîrziu, cînd se va încălzi vremea. * Marţi, 1 februarie [1938, Valea Mare] Acoperit pînă după-amiazi, cînd s-a înseninat frumos. S-au scos din saramură toate cărnurile, afară de cele două şunci, s-au pus la zvîntat. Am dispus să fie fierte 3 slănini în apă clocotită 10 minute înainte de a merge la fum. Iar s-a stricat apa ; a dres Mihai. * Miercuri, 2 februarie [1938, Valea Mare] Timp amestecat, fără ploaie. Mihai a fost la Piteşti. Mi-a adus noul permis C.F.R. trimis de Fanny la Ionel. Am luat 5 'duble porumb special pentru iapă ; voi nota cînd va începe să dea cîte 4 kg pe zi. Se pare că iapa e bolnavă ; nu mănîncă bine. A dus la afumat slăninile etc. * Joi, 3 februarie [1938, Valea Mare] i • Nimic deosebit. * Vineri, 4 februarie [1938, Valea Mare] Am fost la Piteşti. Vorbit telefon Fanny. Comandat cafea Buc[u- reşti]. * Sîmbătă, 5 februarie [1938, Valea Mare] , Nimic special. * Duminecă, 6 februarie [1938, Valea Mare] Păcescu ia masă. Mîine plec Bucureşti. * Marţi, 8 februarie [1938, Valea Mare] Sosesc Ia 6 seara de la Buc[ureşti], unde n-am făcut nimic cu Şeicaru, care zice că a aranjat definitiv etc. Ieri Mihai a adus cîrnaţii de la Stempel. 124 * Miercuri, 9 februarie [1938, Valea Mare] Timpul frumos, senin. Mihai a pritocit vinul în parte. Pe seară la Piteşti a adus de la Stempel cărnurile şi slăninile de la afumat, mai rămînînd cîteva bucăţi care n-au putut fi identificate. * Joi, 10 februarie [1938, Valea Mare] Timpul frumos, deşi azi-noapte a fost —6°C. Mihai continuă pritocitul. Pe seară la Piteşti pentru restul cărnurilor. îi lipseşte muşchiul şi încă trei bucăţi de carne, cele mai bune. Să notez că de luni m-a lăsat răguşeala care mă ţinuse de la 21 dec. Crăciun ; în ultimul timp, adică vreo zece zile, am făcut înainte de culcare trei inhalaţii pe rînd, de cîte zece minute, cu „Turiopiu-oel" (25 picături), apoi eu-caliptol (3—4 picături), şi cu sare (2 linguri). Din cînd în cînd, şi inhalaţii ,reci cu „Turiopiu-oel", care pare eficace. Poate că şi praful de la Claudia Rădulescu să fi avut vreun efect, deşi n-am luat decît de 2 ori. Guvernul Goga a căzut după o lună abia de la instalarea pretenţioasă. 7 Mîine plec la Bucureşti cu cîrnaţi, cărnuri şi o sticlă de drojdie tare. p[entru] Puia. * Sîmbătă, 12'februarie [1938';> Valea Mare] Am sosit la 6 seara de la Buc[ureşti]. Nimic deosebit. Mihai a găsit muşchiul. Azi-noapte a ţîrîit, iar dimineaţa a nins uşor, dar zăpada s-a topit repede. Sîmbătă, 12 februarie [1938, Valea Mare] Ţot_..mai sînt în luptă cu Gorila. De pe la 15 octomvre mă ţin în loc evenimentele politice care mă interesează prea mult. Jn .sfîrşit se pare că pentru un răstimp s-a sfîrşit cu politica. După căderea Tătă-rescu în alegeri, după aventura guvernului Goga de 44 zile, am ajuns ^a^dicţatura j'egală "girată de guvernul cu patriarhul în frunte şi cu 7 foşti prim-minîştri ca sfetnici fără portofoliu. Maniu a refuzat să participe. Prefecţi militari. Ziarele nu mai au. voie să scrie nimic despre politică, partide etc. Vor deveni toate literare şi sportive. Parlamentul suspendat fără termen. * Duminecă, 13 februarie [1938, Valea Mare] Nimic deosebit. Dr. Păcescu la masă. Mîine plec Buc[ureşti]. 7 înlăturarea guvernului marchează instaurarea ■ dictaturii regale; de mult dorită de Carol II. 125 * Miercuri, 16 februarie [1938, Valea Mare] Am venit cu simplonul. Am cumpărat lighean nou pentru vase şi o găleată mare pentru porci. Mihai a început a face, drojdia. * Joi, 17 februarie [1938, Valea Mare] Timpul urît, acoperit, fără ploaie. Mihai a realizat din circa 35 dai drojdie 50 litri rachiu de 52,5° şi 49,5°, plus vreo 5 litri rachiu prost pentru serviciu. Mîine plec Bucfureşti] pfentru] comitet Teatru Claudia. * Sîmbătă, 19 februarie [1938, Valea Mare] Mă întorc cu frig şi ninsoare. Scroafa [a] fost la Florica si n-a primit vierul. * Duminecă, 20 februarie [1938, Valea Mare] Rece, ger, senin, frumos. Nimic deosebit. 8 * Luni, 21 februarie [1938, Valea Mare] La 1,1/4 plec Bucureşti, noaptea la 1 m-am întors. * Marţi, 22 februarie [1938, Valea Mare] Nimic deosebit. * Miercuri, 23 februarie [1938, Valea Mare] Mihai şi-a angajat un om cu care împrăştie gunoiul pe coastă. * Joi, 24 februarie [1938, Valea Mare] Se continuă împrăştierea gunoiului. Nimic deosebit în gospodăria de la Valea Mare. în politică se decretează o nouă Constituţie, care legiferează instaurarea dictaturii regale şi sfîrşitul regimului parlamentar. 126 * Vineri, 25 februarie [1938, Valea Mare] La amiazi plec la Bucureşti şi seara mă întorc, noaptea adică. A pus mazăre Tereza. * Sîmbătă, 26 februarie [1938, Valea Mare] Cu un om Mihai desfundă locul pe coastă, unde viţa a fost prea pipernicită şi parte subt nuc. S-au luat ieri şuncile de la afumat. * Duminecă, 27 februarie [1938, Valea Mare] Timpul mereu frumos cu îngheţ noaptea. Mihai a fost la Leordeni. Am avut vizita Plopeanu-Cornescu 9. * Luni, 28 februarie [1938, Valea MareJ Frumos. Plec Bucureşti cu o şuncă, o puică şi ouă. * Marţi, 1 martie [1938, Valea MareJ Sosesc la 9 seara cu acceleratul. Imposibil să stau noaptea ; pic de somn. * Miercuri, 2 martie [1938, Valea MareJ Mihai a fost iar cu scroafa la Florica în zadar. A lucrat în vie,, iar Tereza în grădina zarzavat. La 4 noaptea am 39,8° temperatură. De ce ? La 5h normal. * Joi, 3 martie [1938, Valea MareJ Am fost la Piteşti pentru procesul cu instalatorul Teodorescu, pe care l-am terminat în parte : cîte 3000 lei lunar. Mihai şi-a scos un dinte. S-a arat un pogon de loc pentru sfeclă şi cartofi. * Vineri, 4 martie [1938, Valea MareJ Timp frumos. Mihai-Tereza lucrează la grădină. 9 Traian Cornescu, pictor-scenograf. 127 * Sîmbătă, 5 martie [1938, Valea Mare] ■Splendid tilmp de primăvară. Am cumpărat 900 kg fîn, 1700 lei. S-a pierdut o raţă. S-a lucrat în grădină. S-au reparat cele două aparate radio prin lucrător Piteşti. * Duminecă, 6 martie [1938, Valea Mare] Acelaşi timp suberb. Plec la Bucureşti cu diverse. * Marţi, 8 martie [1938, Valea Mare] Sosesc seara la 10 de la Buc[ureştil, unde ieri şi azi m-am ocupat mai ales de procesul cu maşina. Timpul mereu frumos, cald, plăcut, primăvăratec. Aici Mihai a lucrat la digul din vie. Scrofita „York" mijlociu s-a vierit ieri la Florica; ar urma să fete pe la 28 iunie. * Miercuri, 9 martie [1938, Valea Mare] Timpul frumos. Am început să lucrez în odaia de jos de astă-seară. * Joi, 10 martie [1938, Valea Mare] Timp frumos. Ion lucrează la aranjarea maşinii. * Vineri, 11 martie [1938, Valea Mare] Timpul mereu frumos, de primăvară. Ion cu maşina. * Sîmbătă, 12 martie [1938, Valea Mare] Vremea stricată. Înainte amiazi a nins, după-amiazi plouă; s-a răcit iar. Maşina gata ; am fost la Piteşti cu acumulator radio. * Duminecă, 13 martie [1938, Valea Mare] Frig. Zăpadă. Urît. Mîine plec Bucureşti pentru proces. 128 * Marţi, [15]' martie [1938, Valea Mare] Timpul s-a mai îndreptat. Sosesc cu acceleratul de amiazi ca să pot lucra la noapte ; ceea ce fac. * Miercuri, [16] martie [1938, Valea Mare] Frumos. Nimic deosebit. * Joi, [17] martie [1938, Valea Mare] Foarte frumos. S-a isprăvit sfecla furajeră. >* Vineri, [18] martie [1938, Valea Mare] Frumos mereu. D[upă]-a[miazi] am fost la Piteşti. Am dat aparatul portativ la reparat la tînărul de la librăria Banu. Am ridicat acumulatorul radio dres la Nâe Popescu. S-a încercat să-mi repare manivela, în zadar. Am fost cu Lina la Bascov — mi-a.dat un sac de porumb —, apoi la Dobrogostea pjentru] lucerna ; n-am făcut nimic. S-au dezgropat trandafirii. . * Sîmbătă,,-.l9 martie [1938, Valea Mare] Frumos. Nimic. Au sosit viţele puitoare de la Apold. * Duminecă, 20 martie [1938, Valea Mare] Frumos. Păcescu la masă = 5 kg prune, iar. Cu maşina la Ionel •Să-mi găsească .cumpărător de vin, apoi. gara Florica, Ştefăneşti. * Luni, 21 martie [1938, Valea Mare] La 1,1/2 plec Bucfureşti] cu diverse. * Marţi, 22 martie [1938, Valea Mare] Seara la 10,1/2 sosesc. Am trecut pe la Ionel. S-a dezgropat via. * în cazul datărilor din paranteze drepte [15, 16, 17 şi 18 mart. 1938], în •manuscris L. R. notează greşit: 16, 17, 18 ş'i 19 mart. 1938. 129 * Miercuri, 23 martie [1938, Valea MareJ Nimic special. Noaptea 42° febră ? * Joi, 24 martie [1938, Valea Mare] Frumos. Am fost Piteşti pentru vînzarea vinului. Nimic. * Vineri, 25 martie [1938, Valea MareJ Din nou la Piteşti pentru vin, în zadar. * Sîmbătă, 26 martie [1938, Valea MareJ începe să se înnoureze; d[upă]-a[miazi] a plouat cîteva minute. S-a arat şi semănat borceag (4 duble măzăriche şi 2 duble ovăz). "Duminecă, 27 martie [1938, Valea MareJ S-a răcorit şi înnourat. Dr. Păcescu la masă. Mîine plec Bucureşti. *Luni, 28 martie [1938, Valea MareJ Plec Bucureşti lâ amiazi cu diverse. Scrofiţa „York" azi a fost din nou la vier. "Marţi, 29 martie [1938, Valea MareJ Sosesc cu aceleratul pe seară. Olga10 slăbită de tot; abia merge pînă acasă ; tragem şi noi trăsura. Sîmbătă va fi trimisă la tîrg. Vremea urîtă ; frig; aici a nins 10 minute azi pe la 6 seara. Oamenii au lucrat în vie; Mihai termină plantatul; Tereza continuă cercuitul. "Miercuri, 30 martie [1938, Valea Mare] Vremea tot rece. Azi-noapte — 2°C. Ziua nu s-a ridicat peste 6°C. Oamenii toţi în vie. Eu am fost la Piteşti cu maşina. Am lichidat pe Turcu pînă azi inclusiv, plătindu-i 7511 lei. Uf ! Am plătit şi la benzină-gaz 639 lei datorie şi am mai făcut de 90 lei ca să rămîie sămînţă. Tot azi am achitat impozitele ! pe ultimele două trimestre, adică pînă la 1 Numele iepei. aprilie, precum şi islazul de vara trecută — 953 lei. M-am socotit şi cu Mihai; şi el a avut să ia 172 lei şi i-am mai dat 100Q lei pentru cheltuieli viitoare... La Piteşti pentru vînzarea vinului îndeosebi. Am încheiat cu angrosistul Moise 11, care pare român, 60 lei decalitrul cu taxele mele, adică 51 lei, iar tescovina, de 6 lei centul ou taxeie mele. In sfîrşit, să scap, mai ales că-mi trebuie bani să plătesc lefurile oamenilor, cînd pleacă Tereza acasă !... Am fost la pepiniera Hinţeşti pentru meri „Ionathan" ; nu mai are ; la toamnă. Am trecut apoi pe la Direcţia silvică să-mi dea 2500 salcîmi pentru a planta pe lîngă proprietate de jur împrejur. Iar s-a schimbat guvernul12 şi iar ara pierdut timpul ascultînd la radio. De la 6 octomvre pînă la 10 aprilie, adică în 6 luni de iarnă, s-aii cheltuit 75 duble porumb, 750 kg tărîţe, 14 duble mălai şi 17 duble ovăz pentru a se întreţine 5 purcei, 40 găini, 10 raţe, 10 curcani, vaca cu lapte etc, plus a se îngraşă o scroafă „mangaliţa". Fireşte, au mai fost dovleci şi sfeclă. "Joi, 31 martie [1938, Valea Mare] Timpul s-a încălzit iar. Lucrez iar sus pentru economie de lemne.13 "Vineri, 1 aprilie [1938, Valea MareJ Frumos. Nimic special. Oamenii lucrează în vie. N-a venit să ia -vinul. "Sîmbătă, 2 aprilie [1938, Valea Mare] Frumos şi cald. Lucru în vie. Fanny mă cheamă la Bucureşti luni dimfineaţa]. "Duminecă, 3 aprilie [1938, Valea Mare] Frumos. Cu maşina la Ionel şi Bascov, de unde am luat cîţiva altoi de cireşi foarte timpurii şi foarte tîrzii. Am adus pe depozitarul Moise pentru a vedea vinurile. Mi-a dat 2000 lei acont şi joi le va ridica. Am •găsit aci pe judecătorul Căprescu, care mă aştepta. 11 Moise, proprietarul unui mare depozit de vinuri. 12 Noul, guvern are în frunte tot pe patriarhul Miron Cristea; generalul Gh. Argeşanu este numit în locul generalului Ion Antonescu. 13 Absorbit de grija corecturilor, L.R. nu consemnează un eveniment grav ; la 31 mart. 1938, printr-un decret regal, se desfiinţează toate partidele politice, instituindu-se Consiliul de Coroană ea organ de stat cu caracter permanent (consilierii regali, cu grad de miniştri, sînt numiţi de monarh, avînd un caracter ..consultativ). 130 131 *Luni, 4 aprilie [1938, Valea Mare] Frumos. Dimineaţa plec Buc[ureşti] cu maşina care rămîne la atelier. * Marţi, 5 aprilie [193$, Valea Mare] Tot frumos, dar mai răcoare. Opresc la atelier şi iau maşina. La Ionel. Pană de cauciuc pe care mi-o drege un băiat de la atelier,-încît sosesc aci abia la 8,1/4 seara. Tereza terminat cercuitul. Mihai a văruit *Micrcuri, 6 aprilie [1938, Valea Mare] Timpul frumos, secetă. Mitică Şulfă ară a doua oară pogonul gu-noit la luncă şi se seamănă sfeclă, circa 250 kg cartofi şi 3 duble porumb .furajer, vAzi am început să-mi iau temperatura circa din 2 în 2 ore, pentru control. *Joi, 7 aprilie [1938, Valea Mare] Timpul mereu senin. De la depozitarul Moise-Piteşti a venit şi a ridicat 204 dai vin. Mihai a fost cu ei la Piteşti şi â încasat banii. *Vineri, 8 aprilie [1938, Valea Mare] Timpul bun. Mihai a dus şi restul de 35 dai vin şi 102 1 tescovină la Piteşti. Am vîndut deci 239 dai vin cu 60 lei vadra, inclusiv taxele mele. Şi 6 lei centul tescovină, tot cu taxele mele. Am încasat net 13 735 lei. Am plătit îndată 9 000 lei leafa oamenilor pînă la 1 martie de la 1 octomvre, afară de suplimentul de 1 000 lei, care se va plăti la 1 mai pe şase luni e[om]f[orm] învoielii. De asemenea 1000 puitoare a 1,50 lei aduse de la Apold şi plantate de Mihai. Tereza pleacă mîine la Apold în concediu. *Sîmbăta, 9 aprilie [1938, Valea Mare] De azi-noapte pe la 10 pînă astâ-seară pe la 10 a plouat aproape mereu, dar foarte uşor şi în cursul zilei cu mici înseninări. Tereza a plecat la 11 dimfineaţa] cu maşina [împreună cu] Han-Sorbul. S-a adus-încă o căruţă de nuiele; Mitică Şulfă e cărăuşul care vrea să cumpere şi iapa. Am trimis pe seară pe Mihai Piteşti pentru cafea etc, dînd şi: 1500 lei prin Ionel pentru instalatorul Teodorescu. 132 De cînd am venit de la Bucureşti mă sîcîie o febră ciudată şi parcă de fapt neînsemnată. Temperatura n-a trecut de 37,2°, dar scade pînă la 38,1°. Maximul este în preajma miezului nopţii şi urmează după o prealabilă scădere a temperaturii. Ieri d[e] exfemplu] de la 36,1° la ora 19 şi apoi la 36,3° la ora 21 ajung la 37,1" ia ora 24, scăzînd apoi la 36,7° la ora 2 şi la 36,2° la ora 6 dim[ineaţa] cînd m-am culcat. Azi la 14\ la sculare, am 36,6°, cobor la 36,3° la ora 18, iar la 20h sar brusc la 37,15°, unde se menţine pînă la 22h şi scalde la 37,05 la 23h, unde se menţine pînă la 24h. Azi n-am luat nimic. Ieri am luat un gr aspirină Ia ora 21, ceea ce n-a împiedicat ca .într-o.oră să se urce temperatura cu 1/2 grad. Nu ştiu ce poate fi. Fapt este. că această temperatură pare a mă lucra mai demult, doar că nu i-am dat atenţie. Asta mă şi împiedecă seara de la scris, fiindcă cea mai mică temperatură mă face să nu pot lucra, adică să-mi pot concentra gîndurile. *Duininecă, 10 aprilie [1938,: Valea Mare] Noaptea s-a înseninat şi a căzut brumă groasă. Ziua acoperit, pe noapte iar burniţează. Nimic special. Am dus cu Mihai 2 cauciucuri, pu-nînd petecele de rigoare. Am fost la Piteşti să vorbesc cu Fanny la telefon. La întoarcere, la benzină, explozie la un cauciuc — ruperea talonului. *Luni, 11 aprilie [1938, Valea Mare] Vremea tot urîtă. Burniţează mereu ; rece ; maxima +4°C ; înainte .de amiazi a nins vreo două ore. încolo nimic deosebit. *Marţi, 12 aprilie [1938, Valea Mare] De azi-noapte s-a înseninat; ziua s-a mai încălzit, fără a trece de 11° la. umbră. Iar a fost brumă, dar nu prea grea. Am fost Piteşti = am trimis scrisoare Fanny şi G. Fotino14 prin voiajor ; am dat la reparat [la] Florica 2 acumulatoare. * Miercuri, 13 aprilie [1938, Valea Mare] Timp variabil. Mitică Şulfă a cumpărat pe Olga cu 1500 lei şi transportul căruţă nuiele de la pădure. Am fost iar la Piteşti pentru răspunsul de la Fanny ; am luat rom, spirt. 14 George Fotino (1858—1946), compozitor; la B.A.R., Coresp., o scrisoare a sa către L.R., nr. 142 942, datată 1938, prin care solicită romancierului prezentarea unei cărţi de proză, aparţinînd scriitoarei Elena Mătase (rugăminte respectată). 133 *Joi, 14 aprilie [1938, Valea Mare] Variabil. Azi a plouat liniştit vreo două ore. Mihai ă adus din vie nuiele, ciombi etc. cu căruţa. A fost apoi la Piteşti să-şi ia cereale suficiente pînă la cumpărarea altui cal. Mitică ia mîine dimineaţa iapa. Eu am început o hartă în care să notez toţi pomii fructiferi. "Vineri, 15 aprilie [1938, Valea Mare] Variabil. Mai călduţ relativ. Nimic special. Mihai taie lemne. Umblă după ouă în zadar. Eu am harta. "Sîmbătă, 16 aprilie [1938, Valea Mare] Timp la fel. Mihai a luat 200 ouă cu 1,30. Am scris Herescu. Am fost la Piteşti de două ori. Am luat cozonac Mihai. "Duminecă, 17 aprilie [1938, Valea Mare] Timp frumos. "Luni, 18 aprilie [1938, Valea Mare] Timp destul de bun. Plec Bucureşti cu 254 ouă găină, 62 ouă raţă, 1 dai vin, 1 dai rachiu, 1 şuncă. "Marţi/ 19 aprilie [1938, Valea MareJ Ziua bine. Seara vînt şi nouri. Sosesc de la Bucureşti cu accelerat şi maşina lăsată la Ionel. "Miercuri, 20 aprilie [1938, Valea MareJ Ploaie, urît. După-amiazi am fost la Piteşti să mă interesez de pelin şi muşchi. Mîine din nou. "Vineri, 22 aprilie [1938, Valea MareJ Plec Bucureşti de Paşti încărcat cu de toate. Maşina nu mişcă. "Joi, 28 aprilie [1938, Valea Mare] Sosit să iau maşina pentru care Puia ar fi, găsit cumpărător. Nu s-a adus acumulatorul şi mecanicul de-aici n-a putut face nimic. Defect carburatorul. • ■ : . • "Vineri, 29 aprilie [1938, Valea Mare] Un şofer din Piteşti a izbutit să repare, carburatorul, cel puţin provizoriu. Plec cu băiatul lui Mihai, întîi la Piteşti, unde atelierul va pune la punct ce mai trebuie. * Vineri, 13 mai [1938, Valea Mare] Numai acuma am mai venit aci. Lucrez corectură şi sfîrşit Gorila,13 v. .' "Sîmbătă,. .14 mai [1938, Valea Mare] Plec la Bucureşti cu trăsură de piaţă şi diverse lucruri. Miercuri, 18 mai 1938 [Bucureşti] în ajun de 10 mai a murit Goga la Ciucea, după o bolire de cîteva zile. Congestie cerebrală cu pulmonară. A avut funeralii naţionale frumoase, impresionante. Mă delegase şi S.S.R. şi S.A.D.R. să' vorbesc în numele lor. N-âu fost discursuri şi am scăpat. Nu mă trăgea inima. Mi-â fost un duşman înverşunat. M-a combătut pe unde a putut. Lucrez cu desperare la corecturile Gorilei. Sper să fie gata, pe piaţă; de ziua -cărţii, 8 iunie. Stau toată ziua şi noaptea. Ieri, pe la 6 d[upă]-a[miazi], un telefon de la Petrovici mă anunţă că adineaori secţia literară a Academiei m-a votat în unanimitate membru activ. I-am mulţumit cu emoţie, mai ales convins că de la el a pornit propunerea. I-a mulţumit şi Fanny, foarte satisfăcută. Peste vreo jumătate de oră, alt telefon de la Rădulescu-Motru, care de asemenea îmi anunţă vestea şi spune să fac îndată o scrisoare preşedintelui declarând că primesc alegerea, căci numai pe baza acestei declaraţii poate fi pusă şi în plenul adunării. Dacă vreau, să i-o dau lui sau mai bine lui Lapedatu16. De la el aflu că au fost de faţă 9 membri din cei 12 ai secţiei. Petrovici îmi spusese că mai este hopul plenului, pe care speră să-1 trecem; avea totuşi puţină îndoială. Motru e sigur. Dacă nu reuşesc la primele 2 scrutine, care cer două treimi, la al treilea merg la sigur, fiindcă afară de cei 9 nu-mi trebuie decît 4—5 voturi, care e imposibil 15 Operaţii făcute în paralel. 16 Al. Lapedatu era la acea dată preşedinte al Academiei Române. 134 135 să nu le avem. Seara, pe la 9, am telefonat eu lui Brătescu-Voineşti, mulţumindu-i din toată inima. El mi-a povestit că s-au pus înainte diverse nume de artişti, plastici, muzicali etc, căci locul este pentru un artist cu reputaţie recunoscută. Atunci el Brătescu a spus că există un scriitor asupra căruia toată lumea e de acord şi care lipseşte Academiei : eu. Şi toţi au fost, fără nici o excepţie, de acord. (Petrovici spunea că la un moment dat s-a vînturat numele unui filolog, Drăganu 17.) I-am exprimat o îndoială în privinţa votului în plenul adunării. Mi-a declarat ca absolut sigură alegerea, explioîndu-ttni chiar că fiecare din cei 9 au cel puţin cîte un prieten în celelalte secţii, aşa că alegerea e absolut sigură... Ceva mai tîrziu am primit felicitări de la Herescu18, care aflase de la Capidan19, care-i spunea că tocmai vorbiseră despre 'mine, că trebuie să mi se dea o reparaţie. De la Herescu aflu că au mai fost aleşi Nichifor Crainic, în locul lui Goga, şi Caracostea pentru locul de critic pe care-1 dorise anul trecut Lovinescu. Azi am telefonat lui Lapedatu, care mi-a dat întîlnire acasă la el, „Hotel Splendid", la ora 6 d[upă]-a[miazi] ; i-am dus scrisoarea de acceptare. A fost foarte drăguţ. Şi el mi-a spus că e sigură alegerea mea. „Mai poate încăpea îndoială cînd e vorba de d-ta ?" M-a felicitat călduros. Mi-a spus că azi au fost aleşi la secţia ştiinţifică dr. Ciucă 20 şi general Antonescu 21. Duminecă, 22 mai 1938 [Bucureşti] Bucuria pură cu Academia n-a ţinut prea mult. Joi, în cursul zilei, am mai primit ici-colo cîte-o felicitare de la unii iniţiaţi care au aflat. Seara însă, pe la ora 10, un telefon: Brătescu-Voineşti. Cu un glas voalat şi şovăitor îmi cere o întîlnire pentru a doua zi, negreşit, avînd să-mi vorbească. Ne-am înţeles să fie la 12,1/2 la „Clubul Tineri-mei". Am bănuit îndată că ceva de bine nu poate fi. Peste un sfert de oră l-am chemat eu : m-a făcut atît de curios, că trebuie să ştiu măcar în linii mari despre ce e vorba. Mi-a spus, adăogînd cît îi e de posibil, După-amiazi, la Academie, în timpul şedinţei, generalul Rosetti22 a arătat o tăietură de ziar, nu ştiu anume ce, în care se spun pe seama mea o serie de grozăvii... (Faimoasa notiţă a lui Karnabatt din îndreptarea 19 2 9) 23. A trecut-o din om în om. A fost o consternare. Motru, foarte grav, i-a spus lui Brătescu să-mi ceară un document de, dezminţire a celor cuprinse în notiţă, sau altfel să retrag scrisoarea de acceptare, ca 17 Nicolae Drăganu (1884—1939), filolog, profesor la Universitatea din Cluj. ls N. I. Herescu. 19 Teodor Capidan (1879—1953), lingvist. 20 Mihai D. Ciucă (1883—1969), profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti. 21 Ion Antonescu. 22 Radu R. Rosetti (1877—1949), general şi istoric. 23 Cf. Oamenii regimului. Dl. Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Naţional, în îndreptarea, XI, nr. 23, 31 ian. 1929 (revezi Jurnal, voi. 1, însemnările din 6 febr. 1929 si notele 4, 19 si 20). să nu se mai pună la vot în plenul adunării alegerea mea din secţie. Lui i-a fost penibilă însărcinarea şi a ezitat pînă acuma să-mi spuie, dar trebuia negreşit o calificare [sic !]. I-am răspuns că-i voi aduce la întâlnirea de mîine ceea ce voi putea culege mîine dimineaţă şi-i voi da lui toate explicaţiile. , Desigur că am avut o noapte îngrozitoare. Se repetă povestea la f intervale cu încercarea de asasinat moral. Brătescu crede că tăietura a i fost trimisă de vreun candidat înlăturat, pomenind pe Eftimiu sau chiar | Bassarabescu. Eftimiu e capabil. A mai făcut-o şi la Paris, cu Legiunea. (io onoare. Eu cred mai curînd că e tot de la Karnabatt, care astfel îşi ' răzbună nevasta. în orice caz, ar fi oribil să cad acuma pe asemenea considerente... Am pierdut noaptea fără să pot lucra, deşi corecturile Gorilei mă îndemnau stăruitor. Vineri dimineaţa m-am dus la Adevărul să caut documentele. Am găsit notiţa din Îndreptarea24- şi am copiat-o împreună cu răspunsul meu. Mi-am notat- numerele din Rampa cu adunarea generală S.S.R. din 19 3 0 25 şi cu manifestul-protest a vreo sută de scriitori etc. De asemenea, numărul din Adevărul cu răspunsul explicativ definitiv etc26 Au durat cercetările colecţiilor vechi de ziare pînă pe la ora 12, cînd m-am dus la Clubul Tinerimei. (Să mai notez că înainte de-a ieşi, după sfatul lui Brătescu, am chemat pe secretarul Academiei, Stavrachescu 27, să-mi comunice ce anume este tăietura de ziar. El nu ştia nimic. M-a îndemnat să întreb pe secretarul general Ţiţeica28. El mi-a spus că n-a primit el, nu ştie cine, dar într-adevăr a circulat o notiţă şi el chiar a luat oarecare informaţii. Nu trebuie să mă alarmez, fiindcă lucrurile nu. sînt aşa de grave. Ceea ce a părut mai important era că aş fi făcut. în-chisoare pentru delict comun. Or, a aflat că e vorba de un lucru de 30 ani şi de^d"detenţiune făcută din ordinul unui guvern străin. în orice caz, Academia nu este făcută ca să facă rău, ci bine. Dar am şi eu o greşeală, să-i dau voie să-mi spuie: de ce n-am clarificat lucrul? Ripostai că am clarificat. A încheiat repetînd că Academia nu va hotărî nimic fără a se informa. De altfel, de-abia peste cîteva zile va veni în plen.) I-am arătat lui Brătescu notiţa din îndreptarea. Asta era. I-am. explicat mai ales chestia cu închisoarea. S-a emoţionat, a plîns, m-a sărutat. Să n-am nici o grijă. Nu-i trebuie nici un document. Ştie el ce are să spuie, şi nu vor tolera să învingă ticăloşii... Mi-a povestit apoi 24 Cf. Scrisoarea d-lui Rebreanu, în îndreptarea, XI, nr. 29, 8 febr. 1929. 25 Cf. Adunarea generală a Soc. Scriitorilor Români, în Rampa, XI, nr. 3 611, 4 febr. 1930, şi Alegerile de la S.S.R. Scriitorii susţin prin moţiune preşedinţia d-lui Liviu Rebreanu, în Rampa, XV, nr. 3627, 24 febr. 1930, S.S.R. realege preşedinte pe d. Liviu Rebreanu cu peste două treimi, în Rampa, XV, nr. 3 629, 26 febr. 1930. 26 Revezi Jurnal, voi. 1, însemnările din 11, 13, 14 şi 27 febr. 1930, îndeosebi nota 32. 27 Stavrachescu, funcţionar în administraţia Academiei Române. 28 Gheorghe Ţiţeica («1873—'1939), matematician, profesor la Universitatea din Bucureşti. 136 137' despre Peltz, Mavrodi, Arghezi, cu care a păţit şi el la fel. Ne-am despărţit, asigurîndu-mă că mi se va face dreptate la Academie. | In aceeaşi zi de vineri mi s-a comunicat de Ocneanu dimineaţa j că bietul Camii Baltazar a înnebunit şi trebuie internat, cerîndu-mi-se \ concursulT"**"" | Pe la 5 d[upă]-a[miazi] un telefon de la Mihai Sadoveanu. în chestia aceea a vorbit şi Lapedatu. Trebuie să-i dau lui un document, sentinţa de achitare de la instanţa definitivă. Dar n-o am şi nici n-am avut-o vreodată. El îşi aduce aminte că n-a fost nimic, dar nu în amănunte, îi ofer să-i dau răspunsul către Crainic, apărut avum vreo zece ani în Adevărul29, în care se explică pe larg toată afacerea. Foarte bine. Voi pune să-1 copieze, fiindcă nu se mai găsesc exemplare din ziar. Atunci, să-i trimit vreo 3—4 exemplare într-un plic, pe numele lui, la Academie, cît mai curînd. îmi dă toate speranţei© că vom reuşi. La 6 d[upă]-a[miazi] comitet de lectură la „Naţional". Sînt întîm-pinat cu felicitări. Ies cu Petrovici, care speră că vom reuşi şi îmi spune I că şi Crainic are dificultăţi, fiind învinuit că e legionar şi că a mîncat f bătaie într-un restaurant. Mă sfătuieşte să vorbesc cu membrii din celelalte secţiuni, care-mi isîrit prieteni, căci acuma, după ce secţia literară unanimă m-a ales şi propus, nu mai e vorba decît de o formă. Vor fi dificultăţi, dar crede că vom trece. Mi se pare însă că nu o spune cu gura plină. S-a mirat că n-a fost încă pusă chestia de secretariat, căci după aceea mai trebuie să treacă trei zile pînă la vot. îi spusei de Ţi-ţeica şi el zice că tocmai Ţiţeica a reţinut toate alegerile. Am trecut pe la Adevărul şi am comandat 4 copii după articolul din Adevărul pentru rnîine la ora 12. Acasă găsesc pe Stamatiade, care îmi cere votul pentru Premiul naţional, fireşte cu felicitări. Sîmbătă dim[ineaţa] am fost la Baltazar de l-am văzut înainte de a-1 duce la spitalul Central. Am vorbit pentru el cu prof. Tomescu s0, am clat şi o scrisoare, am vorbit cu Herescu la S.S.R. Vizita lui Dem. Botez pentru Premiul naţional. în sfîrşit, azi a fost dr. Nanu la masă. Pe la 5 îmi telefonează Caracostea, să mă felicite şi să-mi spuie ce-a spus unor membri ai secţiei literare — că Academia trebuie să se onoreze alegîndu-mă, cel mai mare scriitor contemporan, că şi el are duşmani, că de s-ar întîmpla să fie ales el mai întîi, se va ridica în plen şi va face declaraţia deispre mine. Pe la 8,1/2 telefonează Voiculescu. Mă felicită numai pe jumătate, pînă se va vedea rezultatul definitiv. N-a vorbit cu nimeni, dar a auzit rumori. Nu crede că Crainic să aibă rezistenţe. în orice caz, eu şi Crainic putem avea mîndria că n-am cerut să fim aleşi. Telefoanele acestea de azi mi se par puţin ciudate. Caracostea ştiu că mă preţuieşte mult, dar mă întreb dacă nu cumva telefonul a vrut să fie o scuză a lui faţă de mine că el a intrat, iar eu nu. De asemenea, rumorile pe care le-a auzit Voiculescu şi considerarea că pot avea sa- 29 Intitulat Un ultim răspuns, a. apărut în Adevărul, XLIV, nr. 14 513, 23 apr. 1931 (reprodus de noi în Addenda volumului precedent). 30 Petre Tomescu, neurolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti. 138 tisfacţia a nu fi cerut eu să fiu primit n-o fi oare un zvon care. circulă prin anume cercuri, poate chiar în jurul lui Crainic, care totuşi are speranţa că el nu e periclitat ? Ştiu că el mi-a vorbit de fapt ca să-mi amintesc de el la Premiul naţional, deşi n-a pomenit nimic. Dar n-a început nici cu Academia mea, ca şi cînd ar avea mari îndoieli ? Doctorul e mare diplomat şi n-ar fi neglijat a fi foarte amabil, dacă n-ar fi avut ştiri prea rele, mai ales că ar fi vrut să fie simpatic şi pentru premiul lui ! în sfîrşit, am pregătit 8 copii după răspuns, din care 4 le voi trimite mîine dimineaţă lui Sadoveanu. Ce va fi, vom vedea... După vorba lui Petrovici, am telefonat ieri lui Simionescu 31 pentru o întîlnire. Mi-a spus că dacă e pentru Academie, nu e nevoie să mă deranjez, căci votul lui mi-e sigur. Voiam să mai vorbesc cu cîţiva : Guşti, Nistor32, Nae Popescu... Nu mai vorbesc cu nimeni. Dacă mă vor, bine — dacă nu, tot bine. N-am să scad cu nimic în talent sau în glorie. Nu ştiu cîtă plăcere voi avea la urmă, dar pînă acuma mi-a pricinuit mai multă agitaţie şi emoţie şi chiar tristeţe afacerea asta academică. I-am spus franc lui Brătescu : ar fi monstruos ca Academia să-mi facă un gest de dezonoare în loc să mă onoreze, cum ar fi datoare ! Luni, 23 mai [1938, Bucureştii Am trimis lui Sadoveanu cele patru exemplare de explicaţii-răs-puns, la Academie. I-am telefonat acasă să-1 vestesc, adăogînd că în articolul trimis se găsesc toate explicaţiile crimei pe care apoi se întemeiază toate legendele şi crimele viitoare, încît cine vrea poate să fie complect lămurit, iar cine nu... „Evident, zice el. Pe răuvoitori nu-i poţi dezarma. în orice caz, sperăm să facem ceva. Că unii ziceau să ne oprim etc. Eu cred că secţia literară trebuie să dea lupta în plen, iar plenul va face cum crede. Pe urmă vom discuta noi în presă, la nevoie..." Cam aşa ceva a spus. Nu părea deloc sigur, deşi Sadoveanu e totdeauna rezervat, niciodată expansiv. îmi lăsa impresia de mari dificultăţi şi de o nehotărîre mare în sînul chiar al secţiei literare. Ba-remi perspectiva discuţiei în presă e dezastruoasă... în sfîrşit, vom mai vedea mîine, la comisia Premiilor naţionale, unde vom întîlni şi pe Iorga. (A, Sadoveanu a mai spus că în plen poate să mă atace Iorga.) N-am ieşit deloc. Am primit doi scriitori tineri, Const. Salcia33 şi George Constant34, pentru recomandaţii. Pe seară, d-na' Stamatiad, tot pentru premiu. La 9 seara a venit avocat Ionescu 35 să mă ia la Şeicaru. Pe drum. îmi spune că Şeicaru a spart gheaţa la Radio, introducînd în comitetul - \ZnT^^tS%toric, profesor la Universitatea din Bucureşti, în persoana lui, L.R. va dobîndi un bun prieten la Academia Romana. 33 Constantin Salcia (n. 1910), poet. M George Constant (n. 1912), publicist. 35 Vasile (Lulu) Ionescu, de la Societatea de Radio. 139» programelor pe Tiberiu Brediceanu. Crede că îi va fi mai uşor să facă loc pentru mine şi Câzaban după acest precedent. Şeicaru îmi cere votul pentru. Tu'toveănu36. E certat rău cu Iorga, care îl sapă pretutindeni, fiindcă regele a spus într-un consiliu că iubeşte pe ŞeicarU: Iorga şi Miron Cristea l-au- înlăturat de unde-se poate, încît sub noul regim are mai multe greutăţi ca înainte. Mi-a arătat noua rotativă colosală şi mi-a spus planuri diverse. Vrea să ne mai vedem... Zice că e mai sigură alegerea mea la Academie decît a lui Crainic, fiindcă Academia e dominată de ardeleni... Acuma, scriind, aud iar cîntecul cucuvelei, peste apă. înainte de vestea bună cu Academia a cîntat insistent.' Te pomeneşti că-mi vesteşte iar bine ! *Sîmbătă, 11 iunie [1938, Valea Mare] : ■. Ieri am primit primele exemplare, din Gorila. Am sosit cu Fanny eu simplonul Masa la Ionel. Am plătit la Steriade 520 lei pentru piatră X'.5. 2™ }ei'}a Ionel P^tru reparaţia pompelor de vie. Am dat 5000 lei instalatorului Teodorescu. "Duminecă, 12 iunie [1938, Valea Mare] Avem oaspeţi Ionelii şi Tiţeştii. Am cumpărat un cal de 5 ani, frumos, puternic cu 13 500 lei de la Ion Ristea [din] Piteşti; arvună 2000 lei. Rămîne de probă pînă dumineca viitoare. Angajat grădinarul Voicu-lescu [din] Piteşti să-mi facă grădina cu 2000 lei ; acont 500 lei. Achitat 1500 lei rest omului [din] Tg. Dealului, de la care Mihai a luat o coasă lucerna cu 3500 lei; restul de 2000 lei i-a luat de la popa şi i-am dat de asemeni să achite; am mai luat altă lucerna de la Firică, cu 750 lei, plătită. în total avem 6000 kg lucerna, care costă 4250 lei + 420 lei transportul. Am lichidat pe Mihai cu cheltuielile pînă la zi, dîndu-i 492 lei. Rămîn dator la Păcescu 620 lei. Plătit băiatul cu vaca 60 lei. Splendidă vreme. "Sîmbătă, 18 iunie [1938, Valea Mare] Sosesc la 9,3/4 cu un personal la Piteşti. Mihai mă aşteaptă N-a păstrat calul care era slab de picioare ; 1-a înapoiat miercuri. Mergem la obor, vedem vreo şapte cai. Scumpi. Iau bateria „Dura", 400 lei ; cafea etc. Trec pe la Ionel. După-amiazi vine ţiganul cu cai. Am ales unul negru, frumos, cu acelaşi preţ. I-am mai dat 3000 lei. Se va încerca, deoarece nu mergea singur la trăsură decît cu greu şi nărav. Am dat lui Mihai 1500 lei p[entru] cheltuieli. Antena era căzută de vijelie. S-a legat la loc provizoriu. George Tutoveanu (1872—1957), poet. 140 "Duminecă, 19 iunie [1938, Valea Mare] Timp foarte frumos, după ce toată ' săptămîna a fost cam frig şi ploaie şi vînt. Mihai a terminat plevila. Mîine începe stropit[ul] al doilea. Grădinarul Voiculescu a lucrat azi toată ziua, a adus răsaduri şi lucrătorii lui. I-am mai dat 500 lei. Ieri am găsit un roi; azi a fost altul — dăruiţi doctorului. Am plătit datoria doctorului 620 lei. L-am avut la masă. Plec cu ultimii căpşuni, tranşă [?] trandafiri etc. "Miercuri, 6 iulie [1938, Valea Mare] Sosim aci definitiv cu maşina, aducînd şi bucătăreasa-jupîneasa. Am avut pe drum o pană de cauciuc. Pe la 5 d[upă]-a[miazi] sosesc bagajele expediate cu autobus C.F.R., toate în bună ordine. Mergem [la] Piteşti pentru legume şi lucruri necesare la curăţatul casei. La Ionel. La întoaireere, pe la 10 seara, pană de benzină aproape de pod. "Joi, 7 iulie [1938, Valea Mare] Timpul mereu foarte călduros. începe marea curăţenie şi ofensivă contra moliilor. Plec la Piteşti; la benzină, pană de ambreiaj. Chem telefonic om de la Nae Popescu; mocoşeşte puţin, pornim greu şi la coasta din Piteşti ne ia-în remorcă o maşină. Reparaţie: schimbarea discului ambreiaj etc, pînă la 5 d[upă]-a[miazi]. Iau butelie aragaz pentru jos. "Vineri, 8 iulie [1938, Valea Mare] Acelaşi timp. Merg la Trivale pentru aşchii şi capete de la traverse. Mă amină pe luni. în casă continuă marea curăţenie. "Simbătă, 9 iulie [1938, Valea Mare] Vreme fierbinte. Vine Fîntîneru, pe care-1 duc Ia gară. Am luat de la popa 2 metri lemne cu 500 lei, aduse acasă. Am sosit azi. Am fost cu Ionel şi Mihai la tîrg pentru cal. Am luat iar unul de încercat pînă mîine. Sînt chemat Bucureşti pentru procesul Chiriţă 37'. "Duminecă, 10 iulie [1938, Valea Mare] înainte de amiazi, la Ştefăneşti, cu Mihai, pentru lucerna ; n-am luat. După-amiazi vine omul cu calul. Am oprit definitiv calul : 4 ani, ~37 Din relatări (necontrolate documentar), unul din procesele pricinuite de şoferi (accidente auto). 141 frumos, puternic, .roîlb — defect os mort piciorul sting înapoi. Costul 8000 lei; restul de 3000 mîine, cînd revin de la Bucfuresti]. Seara mergem la Gălăşeşti. La întoarcere, pe la 10 seara, începe o ploaie care ţine. pînă dimineaţa, domol, răcorind şi aerul. Tapiţerul. *Marţi, 12 iulie [1938, Valea Mare] Ieri am fost Bucfureşti] p[entru] proces şi bani. Am alergat si pentru Caton. Banii mi i-a dat Schwartz3» azi dim[ineatăl. Aici a continuat curăţitul mare. Mihai a stropit ieri şi azi, iar Tereza pliveşte 'Miercuri, 13 iulie [1938, Valea Mare] De alaltăieri lucrează tapiţerul cu perdelele etc. Mihai coseşte Tereza plevila. Continuă curăţenia jos. De două ori la Piteşti, şi cu'Fanny. 'Joi, 14 iulie [1938, Valea Mare] Termină tapiţerul. De asemenea curăţenia. Mihai a adus 3 care fîn-borceag. Am fost 2 ori Piteşti. Am fost la Trivale pentru lemne ; cu Păcescu. Cererea la direcţie. 'Vineri, 15 iulie [1938, Valea Mare] Nimic deosebit. Nimic. *Sîmbătă, 16 iulie [1938, Valea Mare] *Duminecă, 17 iulie [1938, Valea Mare] Am luat de la Gălăşeşti pe Sorbii cu Dida si soţul ei. Am oprit pe la Dobrogostea. Am luat pe Ionelii. Seara i-am dus înapoi pe toti Masa si vorbărie. ■ 38 Sigismund Schwartz, proprietarul firmelor „Socec", „Alcalay" al Galeriilor şi Hotel-restaurantului „Lafayette". 142 'Luni, 18 iulie [1938, Valea Mare] D[upă]-a[miazi] la Piteşti să vorbim cu Puia la telefon pentru plecarea ei la Karlsbad. Nu s-a putut. A murit regina Măria. Accident portiera auto. Vine frate-meu Tibi. *Marţi, 19 iulie [1938, Valea Mare] Pleacă frate-meu. Repar maşina etc. Scroafa fată 8 purcei. 'Miercuri, 20 iulie [1938, Valea Mare] Seara mergem la Gălăşeşti. Luăm la Ionel şi pe Măria lui Paul. Ne întoarcem cu ea aici. *Joi, 21 iulie [1938, Valea Mare] Ieri a plouat binişor. La amiazi am dus pe Marioara la Piteşti. Am luat acumulator încărcat. *Marţi, 9 august [1938, Valea Mare] Să reioonlstituiim ce am neglijat a însemna. La 23 iulie n-a fost aici Fînitîneru, care trebuia să vie, şi am ieşit la gară pentru el ; a doua zi am adus pe Ionelii toată ziua, iar luni, 25, am fost la dr. Tiţescu, după ce în prealabil am fost cu Ionel la Bascov şi apoi la Dobrogostea pentru ceară (am comandat o serie întreagă de rame, iar ceara să mi-o toarne în faguri) şi lada de anul trecut. Miercuri, 27, vine Marioara de la Buc[ureşti] cu noua bucătăreasă, iar pe cea veche am lichidat-o. Joi, 28, vine pe-aci Căprescu. Duminecă avem la masă pe Tiţeştii, Că-preştii, Ionelii etc. De luni a început să lucreze un vopsitor la vopsirea cărutii. Miercuri 3 august plec la Bucureşti, de unde revin joi seara cu maşina Bara&ohi şi Radu, iar cu trenul Neguleştii. Vineri merg cu Baraschi 39 la Arceşti, familia Lazăr40, şi trec pe la Bălăceanu41 în Stolnici. Sîmbătă pleacă Radu. Duminecă sîntem la Căpreştii.la Ştefăneşti. In sfîrşit, ieri au venit pe jos Ionelii de au cinat aici. Vopsitul maşinii a costat total 580 lei. Am lichidat pe Turcul pînă la zi. Am făcut făină 39 Constantin Baraschi (1902—1966), sculptor, unul dintre artiştii cu care L.B. va întreţine bune raporturi. Primul său copil a fost botezat de L.R. La B.A.R., Coresp., nr. 142 117, se află o scrisoare de mulţumire către L.R., pentru strădania depusă în vederea acordării Premiului Academiei. 40 Familia primei soţii a sculptorului C. Baraschi. 41 Din familia boierilor Bălăc.eni (în satul Stolnici — Argeş, aceştia au ridicat o biserică între 1780—1783). 143 •de grîu integrală, la Costeşti, din 20 duble grîu a 62 lei si făină de cozonaci din 2 duble, . Azi am aşezat acumulatorul încărcat la maşină şi. am dus la Piteşti pe Neguleştii. Tot azi s-a reparat prost pompa care urmează să se pună la punct mîine = 200 lei. Diverse reparaţii de tinichigerie (lada gunoi, •cotlonul, răcitorul etc.) 600 lei. "Miercuri, 10 august [1938, Valea Mare] _ Acoperit, plăcut. Dim[ineaţa] aduc de la gară pe soţii Daus. Dfupăl-a[miazi] vizita col. Constantinescu cu familia. S-a luat *de la Stefănesti ■505 kg lucerna. Joi, 11 august 1938 [Valea Mare] Ar fi poate interesant de notat zvonurile care circulă mereu asupra evenimentelor politice. De cînd cu noul regim şi cu încătuşarea complectă a presei sau cel puţin ;a criticismului, numai zvonurile mai alimentează curiozitatea şi setea de informaţie a oamenilor. Aşa se nasc şi se răspîndesc fulgerător cele mai abracadabrante ştiri, multe născocite complect, altele cuprinzînd un bob de adevăr, iar unele adevărate de tot, precum dovedesc ulterior evenimentele. Acuma s-a adoptat sistemul de-a nu lăsa să se publice nimic înainte ca un eveniment să fi devenit fapt împlinit, adus la cunoştinţa lumii prin vreun comunicat oficial, care nu se poate comenta sau chiar necomunicat deloc publicului. Totuşi, anume indiscreţii fac să se strecoare în- anturajul conducătorilor cîte ceva, de unde apoi trec mai departe, umflîndu-se ca bulgărele de zăpadă. De multe ori. se întîmplă că ştiri pornite din cercuri complect informate să nu se confirme; pricina e că nici înşişi guvernanţii nu sînt cu adevărat informaţi de cele ce se pregătesc ; în realitate, regele singur guvernează şi decide, iar miniştrii şi ceilalţi nu sînt decît executanţi servili, deseori împotriva propriei lor convingeri. • , Noul regim urmăreşte deocamdată distrugerea legionarismului, cu o perseverenţă remarcabilă şi cu un curaj care denotă o bună cunoaştere a psihologiei colective româneşti. Codreanu42, condamnat la zece ani ocnă, alţi vreo 20, la cîte şapte ani, vreo două sute, în lagăr de concentrare — şi nimeni n-a schiţat măcar un gest de împotrivire.43 42 Corneliu Zelea (Zelinski) Codreanu (1899—1938), şeful grupării fasciste „Garda de Fier", agentură a hitlerismului, în România. 43 După ce la 31 mart. 1938 se desfiinţează, prin decret regal, toate partidele politice, Carol al II-lea iniţiază arestarea, la 16 apr. 1938, a mai multor căpetenii legionare, iar apoi condamnarea lor. Din punct de vedere politic, măsurile împotriva mişcării legionare veneau în întîmpinarea unor acute deziderate ale celor mai largi categorii sociale din România, profund nemulţumite şi revoltate de acţiunile „arhanghelilor", care, prin demagogie şi teroare, încercau să acapareze puterea în stat. Gei ce erau atît de iuţi la riposte au devenit' de o placiditate uluitoare. Poate să fie o tactică ? Poate să fie mai curînd laşitatea noastră tradiţională ? Fapt este că toţi eroii naţionali de ieri au intrat în pămînt sau se întrec în a condamna ceea ce au adorat. Dintr-un punct de vedere superior românesc ar fi trist dacă şi mişcarea aceasta n-a fost decît îln foc de paie : dacă mistica legionară care ameninţa să cotropească tot nu s-a deosebit întru nimic de mistica averescană sau ţărănească. Ar însemna că sîntem incapabili de o adevărată înnoire, de formarea unui tip nou de, român, eroic, bronz, conştiincios, cinstit, harnic. Fiindcă asta părea a fi mai preţios în mişcarea legionară, educarea românului de mîine. Dacă nici asta n-a fost decît o farsă, viitorul românesc nu e prea măgulitor, cel puţin în perspectiva mai apropiată.44. Regimul nou încearcă să adopte parte din armele de luptă legionare, mai ales străjeria. Dar, poliţismul nu poate stîrni entuziasm şi n,ici.nu poate crea o mistică, încît ceea ce se face pare factice. Credinţa e înlocuită cu linguşirea cea mai plată. Trăim o epocă de linguşire dezgustătoare. Te miri cum regele, atît de inteligent şi atît de cunoscător de oameni, primeşte adulările odios de nesincere. Şi mai ales cum se înconjoară de oameni fără caracter, chiar cînd ar avea oarecare talent. Poate de nevoie ? ' ; Şi totuşi noul curs ar avea şanse să cucerească. Democraţia noastră zănatică, a, pregătit foarte bine calea unui regim autoritar, cinstit, constructiv. Regele e bine intenţionat ■—■ se 'vede de departe. S-au făcut lucruri bune, care nu s-ar fi putut realiza cu vechiul sistem. Din nenorocire, din pricina executanţilor, regimul pare, şubred, fragil şi lumea se aşteaptă din zi în zi la schimbări care sau să consolideze direcţia actuală, sau să aducă alta. Aşa şi de aceea sînt multiplele zvonuri. Dar astea sînt lucruri care mă interesează numai ca pitoresc. încolo, treaba luptătorilor. Important e să păstrăm ce avem. Şi, în vre-mîle acestea, e bine că avem Un comandament unic şi că s-a pus capăt certurilor care primejduiau poate chiar existenţa noii < ţări.... Mai mult mă frămîntă noile cărţi pe, care vreau să le scriu. Am crezut că după Gorila voi face o pauză adevărată. Nu pot. Mă trudesc -să încep romanul poliţist care mă urmăreşte de cîţiva ani şi pe care l-aş putea scrie în cîteva luni dacă nu mi s-ar părea că va ieşi prea fără semnificaţie. N-aş dori să adaog şi eu unul la miile de mii de romane de acest fel. Chiar un roman poliţist poate să cuprindă ceva şi dincolo 44 Observator superficial al culiselor politice interbelice şi, în plus, neangajat între militanţii vreunui partid, L.R. nu observă, de la început, caracterul nociv al „noii" mişcări, în realitate cea mai josnică manifestare a terorismului fascist din cîte a cunoscut istoria ţării noastre. Sub impulsul evenimentelor, el nu va întîrzia totuşi să înţeleagă sensul lor exact, dovadă următoarea notaţie din zilele cernite ale guvernării legionare : „E neîndoielnic că azi legionarii sînt ca un corp străin în mijlocul, neamului, ca un fel de ocupanţi fanarioţi care nu urmăresc decît îmbogăţirea prin orice mijloace, oricît de reprobabile. De aceea Mmea are adevărată groază de legionari si numai de frică tace." (Vezi infra :22 ian. 1941.) ' ■ ' 144 145" de o simplă aventură sau crimă. în sfîrşit, vom vedea în curînd, cînd voi începe lucrul serios. între timp, e curios cît mă zbuciumă Păcală şi Tindală.45 Asta da, ar putea fi o creaţie tipic românească şi totuşi cu o semnificaţie universală. Goana după dreptate sau simpla sete de dreptate e un instinct profund uman. E mai puţin şi mâi mult ca Don Quijote. Dacă î^aş putea realiza cum îl simt, ar putea fi opera mea recapitulativă şi într-adevăr reprezentativă. Dar despre Păcală şi Tindală vom mai discuta aici. *Joi, 11 august [1938, Valea Mare] -p. Acoperit cu mici înseninări şi o uşoară răpăială de ploaie. Cu Dauşii am fost la Florica puţin, apoi la Piteşti, unde voiajorul mi-a adus o duzina de capsule „Sparklet" şi un tub. Am vorbit cu Sattlor să-mi complecteze biblioteca; duminecă îl voi aduce să vază si să măsoare Mihai a început sapa III în vie. *Vinerl, 12 august [1938, Valea Mare] Am fost cu maşina la Mînăstirea Vieroşi, apoi pe seară la Ionel cu Dausii. "Sîmbătă, 13 august [1938, Valea Mare] Balamuc cu instalaţia de apă ; am fost la Piteşti pentru instalator şi la cofetărie cu Dauşii. După-amiaza căruţa a adus şi dus pe surdul care a dres apa. "Duminecă, 14 august [1938, Valea Mare] La masă Ionelii şi Păcescu. Am adus pe Sattler pentru complec-tarea bibliotecii. Mîine voi trimite una pentru model şi banchet. "Luni, 15 august [1938, Valea MareJ Acelaşi timp frumos de secetă. Am dus pe Dauşi la gară. într-adevar, după terminarea romanului poliţist Amîndoi (1940) LR se apleacă asupra proiectelor noii opere, Păcală si Tindală, fără să o finalizeze-' aceeaşi soartă o va avea şi romanul Minunea minunilor. "Marţi, 16 august [1938, Valea Mare] Am fost la Trivale pfentru] aşchii — mereu nimic; se aşteaptă aprobarea de sus "Miercuri, 17 august [1938, Valea Mare] Dimfineaţa] sosesc Neguleştii în trecere spre Bucureşti; îi duc cu maşina, cu Fanny. Radu anunţă că „Alcalay"46 amînă plata ; am scris, vestindu-mi sosirea. "Joi, 18 august [1938, Valea Mare] Nimic de seamă. Mîine plec Bucureşti. "Vineri, 19 august [1938, Valea Mare] Plec la Bucureşti, lăsînd maşina la Ionel. Iau de la „Alcalay", după intervenţia Şaraga47, 30 000 lei. La 1 plec înapoi. Călătoresc cu Plopenii în tren. Vine la ţară Tuturu48 cu soţul ei Cîndea49, seara îi duc înapoi la simplon. Pentru mîine seară e anunţată sosirea Puicii de la Karlsbad aci. "Sîmbătă, 20 august [1938, Valea MareJ Puia n-a venit cu trenul anunţat; la 9 seara adică. Am plătit 2076 lei pentru lucerna de la locotenentul aţă50. "Duminecă, 21 august [1938, Valea Mare] La masă Ionelii si Păcescu. Pe Puia o aduc la 3 dfupă]-a[miazi]. "Luni, 22 august [1938, Valea Mare] Pentru excursia în Ardeal trebuie să aranjez maşina. Dimineaţa Iau pe Radu, care soseşte de la Timişoara. Apoi mă întorc cu maşina la Piteşti şi o las la Ionel. Comand acumulator nou, care va fi încărcat pînă poimîine. 1000 lei avans acumulator; 3000 Iei instalator prin Ionel. 46 Editură-librărie, purtînd numele fostului patron : Leon Alcalay (1847—1920). 47 Şaraga, editor. 48 Tuturu, fata lui Iulius Rebreanu. 49 Cîndea, primul soţ al nepoatei lui L.R. 50 „aţă", poreclă dată ofiţerilor de administraţie. 146 147 . . , ■- "Marţi, 23 august [1938, Valea Mare] Nimic important.. * Miercuri, 24 august [1938, Valea Mare] Dimineaţa cu trăsura duc pe Radu la gară. Acumulatorul gata. Trăsura rămîne pentru reparaţie la TJjvany51. După-amiazi la atelier am înlocuit 2 foi de arcuri înapoi pînă seara tîrziu. Maşina gresată etc. Joi, 25 august — duminecă, 28 august [1938, Valea Mare] Joi dimfineaţa] plecăm în Ardeal cu Mihai, pe care-1 lăsăm la Apold. Apoi cu sediul la Orlat, mergem la Sibiu, la Mediaş, iar duminecă la 6 d[upă]-a[miazi] sîntem înapoi şi la 8,1/2 seara cu simplonul Puia pleacă la Bucureşti. ■ •*Luni, 29 august [1938, Valea Mate] „; Dinamul ml a încărcat nici pe drum. E arsă bobina şi uzaţi cărbunii. La atelierul Gogu Marinescu am pus cărbunii ; prost şi scump. "Marţi, 30 august [1938, Valea Mare] Ieri am hotărît la 'TJjvany să facă reparaţii mari la trăsură, de 5000 lei. Azi am lăsat maşina la Ionel să reîncărcăm acumulatorul şi pentru refacerea bobinei. Am venit acasă cu birja de piaţă. Am dat 100 lei reparatului.radio „Philips",portativ Valvozy francez, Str. Serban Vodă 28. "Miercuri, 31 august [1938, Valea Mare] Mihai aduce scînduri şi laţi pentru gardul de peste drum. Costă 4428 lei. ' ■' "Joi, 1 septemvre [1938, Valea Mare] Toate trei saltelele au fost desfăcute, lîna spălată şi dărăcită. 51 Ujvany, mecanic (caroserie, arcuri), la serviciile căruia X.R. apelează adesea. 148 * Vineri, 2 septemvre [1938, Valea Mare] Dulgherul a început lucrul la gard ; 12 lei metrul. "Sîmbătă, 3 septemvre [1938, Valea Mare] Am mai cumpărat 10 kg lînă cu 600 lei, deoarece nu ajungea decît pentru două saltele cea veche, S-a pus o cloşcă pe 15 ouă.' "Duminecă, 4 septemvre [1938, Valea MaYe] Nimic special. "Luni, 5 septemvre [1938, Valea Mare] în urma telefon de la Bucureşti, Carolina a plecat. S-au cules azi perele imperiale. "Marţi, 6 septemvre [1938, Valea Mare] Se lucrează mereu la gard. "Miercuri, 7 septemvre [1938, Valea Mare] Fanny se întoarce împreună cu Sorbii. Mergem toţi pe la Ionel. * Joi, 8 septemvre [1938, Valea Mare] Dimineaţa mergem la Gălăşeşti, ducînd 2 purcei ai lui Sorbul, unul cadou, iar altul plătit cu 200 lei. Dejunul aici. La 7 seara îi duc la gară. "Vineri, 9 septemvre [1938, Valea Mare] Plec la Bucureşti dimfineaţa], Carolina revine de la Bucureşti. "Sîmbătă, 10 septemvre [1938, Valea Mare) Sosesc de la Bucureşti la 3,1/2 d[upă]-a[miazi]. Trei purcei au fost vînduţi la tîrg cu 600 lei. Dulgherul a terminat gardul de jos. Lichidat — 614 lei. 149 'Duminecă, 11 septemvre [1938, Valea Mare] Aduc pe Ionelii la masă, la care vine şi Păcescu, iar seara soţii Căprescu. Pe Ionelii îi duce înapoi Căprescu. *Luni, 12 septemvre [1938, Valea Mare] De la atelier un om ia maşina pentru control, deoarece iar nu încarcă. Am început să las oamenii să fiarbă ţuică la cazan. Dulgherul începe să lucreze porţile, global 500 lei. Trăsura reparată adusă de la Ujvany — 5 200 lei. 'Marţi, 13 septemvre [1938, Valea Mare] Nimic deosebit. S-au ridicat ciorchinii în vie. 'Miercuri, 14 septemvre [1938, Valea Mare] S-a mai luat material pentru porţi şi s-a vopsit parte din gardul de jos. S-au cules parte prune pentru magiun. Vopsitorul-tapiter pentru trăsură s-a angajat — 1 500 lei pentru lucru. Joi, 15 septemvre [1938, Valea Mare] Alarmă de război din ce în ce mai aprigă ! Cehoslovacia e ameninţată cu dezmembrarea ; germanii sudeţi sînt în plină revoltă si chiar au declarat că nu mai vor să rămînă în statul cehoslovac. & „Chamberlain53 se află în vizită la HitlerM, să discute menţinerea păcii..." 'Joi, 15 septemvre [1938, Valea Mare] Se face magiun. Am fost la Piteşti cu maşina adusă, dar nereparată la dinam. Mîine plec Bucureşti. încă de la 24 apr. 1938, Congresul de la Karlovy-Vary al Partidului Germanilor Sudeţi aidopitase un program urmărind unirea la Germania a teritoriilor sudete din Cehoslovacia ; la 2)1 mai 1938 au loc mari demonstraţii în apărarea Republicii, iar la 8 sept. 1938, greve antifasciste în apărarea integrităţii si independenţei Cehoslovaciei. _ 53 Arthur Neville Chamberlain (1869—1940), om politic britanic; ca prim-mimstru (1937—1940), a dus o politică de conciliere fată de Germania hitleristă, tacilitmd semnarea Acordului de la Miinchen (sept. 1938) ,no, M ^dolf Hitler ("89-J1945), şeful partidului nazist din Germania, din aug; 1934 conducător al statului fascist german. 'Vineri, 16 septemvre [1938, Valea Mare] Am fost la Bucureşti pentru bani. Nimic deosebit. 'Sîmbătă, 17 septemvre [1938, Valea Mare] Am fost la Piteşti p[entru] mărunţişuri. Ionelii si Păcescu la masă. 'Duminecă, 18 septemvre [1938, Valea Mare] 'Luni, 19 septemvre [1938, Valea Mare] Am luat o baterie anodică nouă şi ultimele scînduri pentru gardul de jos. 'Marţi,, 20 septemvre [1938, Valea Mare] S-a terminat gardul de jos, inclusiv porţile. A costat în total, cu scînduri, cuie, stacheţi etc. 7 300 lei, afară de bulumacii care-i aveam, dar inclusiv stîlpii porţii mari şi fierăria făcută de Ujvany. 'Miercuri, 21 septemvre [1938, Valea Mare] Am fost la Bucureşti la „Naţional", comitet. Am luat fermenţi selecţionaţi şi site pentru aragaz. Am mai comandat la popa doi metri lemne. Seara la masă la Titescu. 'Joi, 22 septemvre [1938, Valea Mare] Plouă în fiece zi, acuma cînd n-ar strica poate căldura. Vineri, 23 septembrie [1938, Valea Mare] De vreo două săptămîni ascult cu înfrigurare ştirile la radio, franceze, germane, italiene, ungureşti... Războiul parrcă e în aer. Speranţele se încrucişează neîncetat cu prevestirile rele. Nu mai poţi înţelege nimic. Aci se pare că s-au îndreptat lucrurile, aci se arată deodată că mai tare s-au înrăutăţit. Chamberlain se află de ieri din nou în Germania. Cehoslovacia a primit să cedeze teritoriile cu germani. Acuma însă din nou s-au încurcat lucrurile cu intervenţia polonezilor şi ungurilor, care 150 151 de asemenea cer să li se cedeze teritoriile respective. Hitler îi susţine. Rusia a încercat azi să oprească Polonia de a ataca pe cehi 55, amenin-tînd cu ruperea pactului de neagresiune. Mai grav este însă că întrevederea Chamberlain-Hitler pare să nu fi dat rezultate. Ieri au avut* o convorbire de trei ore, urmînd ca azi să continue. Azi însă, Chamberlain a trimis o scrisoare în loc să meargă iar la întâlnire, făcînd să depindă continuarea tratativelor de răspunsul lui Hitler. Pe seară, totul părea pierdut. Noaptea, Chamberlain, după ce a primit răspunsul, s-a dus să-şi ia adio de la Hitler şi atunci au avut o nouă consfătuire de vreo trei ore, care pare să mai fi liniştit spiritele. Ameninţarea rămîne totuşi mare şi iminentă. Cehoslovacia a decretat mobilizarea generală; Franţa a mai chemat azi rezervişti. Pretutindeni pregătiri interne de război. La noi nu s-a făcut încă nimic deosebit. De altfel, noi sîntem într-o situaţie cum nu se poate mai încurcată. Aliaţi cu cehii împotriva ungurilor şi cu polonezii contra ruşilor. Polonia e în lagărul german din pricina Teschenului56. Ce să facem ? *Vineri, 23 septemvre [1938, Valea Mare] Am fost la Piteşti pentru vopsitul trăsurii — ţiganul vruse să-mi ia prea mult şi n-a mai venit. Ujvany mi-a recomandat pe Nicolae Du-mitrescu, atelier special. M-am învoit, 1800 lei cu materialul lui, afară de linoleum şi pielea de margini, inclusiv tapiţeria, întors postavul etc. Mîine va duce trăsura. Gata la 14 octomvre. Am trecut pe la Camera Agricolă pentru îngrăşăminte artificiale şi sămînţă de borceag de toamnă ; nefiind directorul, voi mai trece mîine. Şi plouă mereu. *Sîmbătă, 24 septemvre [1938, Valea Mare] Am vorbit la Camera Agricolă; mi-a dat broşuri şi-mi va da borceag; cu îngrăşămintea mai e de vorbă. După-amiazi am cules mere, mărul din faţă, singur. 'Duminecă, 25 septemvre [1938, Valea Mare] Dimineaţa am plecat Buc[ureşti] pentru meciul fotbal România-Germania. Iar dificultăţi cu pornirea. Seara am revenit. Luni, 26 septemvre 1938 [Valea Mare] Ieri am fost la Bucureşti pentru meciul de fotbal România-Ger-mania. O întîlnire interesantă, deşi am fost învinşi, cum era de aşteptat. 65 La 24 aug. 1938, între Germania şi Polonia se stabilise un acord privind coordonarea acţiunilor împotriva Cehoslovaciei. 56 Denumirea germană a oraşelor Cieszin (Polonia) şi Cesky Tesîn (Cehoslovacia). 152 Sîntem doar mult inferiori nemţilor. Totuşi ai noştri au luptat foarte bine ; în prima parte ne-am menţinut într-un joc egal, cu toate că ei ne-au marcat un gol. Primejdia războiului persistă. Primul-ministru francez57 e iar la Londra, să discute memorandul german transmis cehilor prin intermediul lui Chamberlain după întrevederea ultimă de la Godesberg. Iar Hitler vorbeşte diseară la Berlin. Ge-o mai fi ? *Luni, 26 septemvre [1938, Valea Mare] Soseşte Tiţa cu Pupa5S, Alice 59, copilul. •Mărfi, 27 septemvre [1938, Valea Mare] Se culeg merele, ambii meri. 'Miercuri, 28 septemvre [1938, Valea Mare] S-au arat cele 2 pogoane de la Toma. Am plătit costul întreg. 'Joi, 29 septemvre [1938, Valea Mare] Tiţa plecat Bucureşti. Vine Octavian Baciu60. Cumpăr materiale pentru trăsură. , 'Vineri, 30 septemvre [1938, Valea Mare] După-amiazi pleacă Tiţa cu ai ei. Rămîne Alisa cu Tavi60. S-au cules perele chiurele. Le-am pus toate la fructier. Plin. 'Sîmbătă, 1 octomvre [1938, Valea MareJ Am trimis trei tîrne pere la Orlat. De la Camera Agricolă cumpărat 15 kg borceag de toamnă a 7 lei = 105 lei. Am primit gratuit 50 kg guano. Am mai cumpărat materiale pfentru] trăsură, afară de ştofa tapiţeriei. 57 Edouard Daladier (1884—1970), om politic radical francez, de mai multe ori prim-ministru (1933 ; 1934 ; 1938—1940), unul dintre semnatarii Acordului de la Miinchen (sept. 1938), prin care s-a dispus dezmembrarea Cehoslovaciei. 58 Pupa Miron (căsătorită Petra), fiica Letiţiei Miron (Slăvoacă). 59 Alice Baciu, fiica lui Dumitru (Mitică) Rădulescu, fratele lui Fanny Re- breanu. 60 Octavian Baciu, patronul unei drogherii, ■ ginerele lui. Dumitru (Mitică) Rădulescu, cumnatul lui L.R. 153 "Duminecă, 2 octomvre [1938, Valea Mare] Cu oaspeţii am fost la C[urtea de] Argeş, apoi la Ionel-Baseov si la întoarcere ani luat 40 kg secară a 4 lei == 120 lei pentru a amesteca cu borceagul, avîhd astfel sămînţă pentru 2/3 pogon, seăzînd însă 10 kg secară; Pentru reparaţia tapiţeriei trăsurii am luat: 77 cm linoleu : de 2,00 cm lăţime 192 lei; 65 cm tarpauiină — 22 lei; 1,10 cm muşama neagră — 202 lei ; 1 100 kg piele pentru praguri — 220 lei ; 2 cartoane — 42 lei ; 7 kg păr a 20 lei — 140 lei : total 818 lei; mai rămîne de luat 5,50 m stofă. Am dat unui băiat la Nae Popescu să-mi dreagă tecale-mitul. *Luni, 3 octomvre [1938, Valea Mare] Pe timp frumos am fost cu maşina la Govora ducînd pe tinerii oaspeţi la Mitică. Am plecat la 7 dim[ineaţa] şi ne-am întors la 6 d[upă]-a[miazi]. A fost bine. "Marţi, 4 octomvre [1938, Valea Mare] Nimic deosebit. Ieri şi azi s-au spălat şi curăţit butoaiele si pivniţa în vederea culesului. Am fost la Piteşti, gr'esat maşina. . "Miercuri, 5 octomvre [1938, Valea Mare] Mihai a semănat 15 kg mazăriche şi 30 kg secară pe 1/2 pogon. Mi s-a adus carnetul C.F.R. vizat de către voiajorul [lui] Steriade. Mîine plec Bucureşti. "Joi, 6 octomvre [1938, Valed Mare] Dimfineaţa] plec Bucureşti, seara revin. De la „Lafayette" am cumpărat 5,1/2 m diftină pentru trăsură a 300 lei = 1 650 lei. Astfel materialul pentru tapiţeria trăsurii costă 2 468 lei, la care se adaogă 1 800 lei lucrul şi vopsitul = 4 268 lei. : t "Vineri, 7 octomvre [1938, Valea Mare] Am fost la Piteşti spre a aranja amortizoarele etc. Am dat lui Saţtler 1 000 lei avans pentru cele două biblioteci. Azi am aranjat ia Trivale pentru aşchii; a şi adus azi o grămadă. Deocamdată iau zece. "Sîmbătă, 8 octomvre [1938, Valea Mare] Mihai a mai adus trei grămezi aşchii. Am fost la Piteşti cu Fanny pfentru] coafor. 154 "Duminecă, 9 octomvre [1938, Valea Mare] Am adus pe Ionelii la masă cu Păcescu. Lina rămîne aci pentru cules. S-au vîndut la oraş 21 kg pere a 6 lei. "Luni, 10 octomvre [1938, Valea Mare] Timpul frumos. Maxima azi 19°C, minima azi-noapte 7°C. Azi s-a început culesul viei, cu 11 oameni, dintre care 4 cărători; Mihai la teasc. S-au făcut azi 140 dai must. S-a cules toată partea de jos pînă la coastă şi bună parte de coastă, afară de risling şi de strugurii de masă. Producţia e cantitativ mult inferioară anului trecut; calitatea poate să fie -ceva mai bună. In orice caz ca zahăr pare ceva superioară. La 9 dimfineaţa], din strugurii de jos ABCDE, am avut 1 080 la 10°C, adică 183 gr zahăr, ceea ce ar însemna 10,8 — 0,6 = 10,2° alcool; aceasta la zdrobitor ; la teasc a fost 1 082, adică 188 gr zahăr la aceeaşi temperatură şi deci 11 — 0,6=10,4° alcool. La ora 13, din strugurii şesului, la zdrobitor : 1 082 la 16°C, cu 188 gr zahăr şi 11,1° alcool, iar la teasc la fel. Seara la ora 18, din strugurii şes şi coastă, la zdrobitor : 1 088 la 18°C cu 204 gr zahăr, adică 12 + 0,5 = 12,5° alcool, iar la teasc 1 085 la 17°C cu 196 gr zahăr, adică 11,8° alcool. Arh avut la masă seara pe, ing. Angelescu şi Gorovei61 cu Ionel şi Păcescu, incl[usiv] Mitric de la prînz., Dim[ineaţa] la Piteşti am cumpărat pînză pentru burduful trăsurii, 1 m = 160 lei, care s-a vopsit acasă negru. * Marţi, 11 octomvre [1938, Valea Mare] Pe vreme foarte frumoasă şi caldă s-a continuat culesul viei şi s-a terminat. Probabil să ajungem la vreo 240 dai. Precis vom vedea mîine după terminarea- tescuirii. Trei măsurători de azi, cu risling, au dat următoarele rezultate : La ora 9 dim[ineata] zdrobitor 1 095 la 17°C cu 223 gr zahăr = 13,1 + 0,3 = 13,4° alcool. La ora 11 : zdrobitor 1 095 la 20°C cu 223 gr zahăr = 13,1 + 0,9 = 14° alcool; teasc: 1 097 la 20°C cu 228 gr zahăr = 13,4 + 0,9 = 14,3° alcool. Specificări mai ample mîine. < Am avut la masă seara pe Ionel, Angelescu. — care mi-a adus sticla p[entru] conservat struguri — şi Păcescu. Au fost 8 zile de cărători a 30 lei şi 21 zile de culegători a 20 lei, cu 21 pîini a 6 lei, ceea ce înseamnă o cheltuială totală de cules de 626 lei. 61 Gorovei, profesor (la liceul I. C. Brătianu din Piteşti) şi viticultor. 155 * Miercuri, 12 octomvre [1938, Valea Mare] ■ j Pînă seara s-au terminat operaţiile în legătură cu culesul, adică tescuitul. ' . , - S-au realizat în total 258 dai must, astfel : circa 92 dai butoiul I (incl[usiv] 1,1/2 dai mata), 75 dai butoiul II (incl[usiv] 1 dai maia), 67 dai risling (incl[usiv] 1 dai maia), 11 dai must fiert pentru îmbunătăţirea rislingului nou, 5—6 dai s-au întrebuinţat la îmbunătăţirea vinului roşu şi alb vechi, vreo 2—3 dai s-au oferit, 'altul vreo 2 s-au băut. La amiazi vaca a fătat un tăiiraş sănătos; Am fost la Bucureşti pentru comitetul lectură şi am revenit seara. * Joi, 13 octomvre [1938, Valea Mare] Acelaşi timp admirabil. Se face mare burătenie în pivniţă, unde s-au pus dopurile de fermentaţie. Muştele' beţive legiune. Curăţenie mare şi în casă. ' ' ' * Vineri, 14 octomvre [1938, Valea Mare] Mereu timp frumos. O butelie nouă de aragaz s-a pus azi în funcţie la baie. Am cumpărat cu 600 lei uri1 război de ţesut complect, Tereza urmîrid.să ţese un covor etc. Simandy rhi-a' pus'la punct maşina. Se continuă marea curăţenie în vederea mutării reşedinţei la Bucureşti. * Sîmbătă, 15 octomvre [1938, Valea Mare] Am dejunat la Ionel. Bucătăreasa a fost lichidată seara. Trăsura, în sfîrşit gata, a fost adusă acasă. Mustul fiert în clocot a început să fermenteze şi a fost din nou fiert timp de o oră în clocote şi pus la butoiul afumat cu pucioasă. Mîine urmează să plecăm la Bucureşti. . * Sîmbătă, 22 octomvre [1938, Valea Mare] Am plecat dumineca trecută pe o vreme superbă de toamnă şi mă întorc acuma pe o ploaie care ţine de două zile cu tendinţa de-a' continua. Fireşte, şi căldura a încetat. M-a aşteptat la gară Mihai cu trăsura.. Am« luat de lâ tinichigiu cele două suporturi pentru ficuşi — 120 lei. Bocancii comandaţi;erau gata, dar nu cum îi cerusem. I-am lăsat să le puie,în loc de^ cauciucuri la tocuri semi-potcoave. Ceasul Puiei nu e gata încă. Aici toate bune. Rislingul a început să fiarbă de luni ; celelalte a doua zi. Toate trei butoaiele fierb bine. Mihai a cumpărat 100 dovleci cu 2 lei bucata. A scos de la gară cartofii veniţi de la Apold. Lucerna de la ofiţer n-a luat-o, deoarece i-a cerut 2,80 kg. în vie a început şi aproape terminat tăiatul. De la vacă nu ia lapte; îl lasă tot pentru viţel, ca să-1 îngraşe pînă la trei săptămîni. Lemnele-aşchii le-a adus toate. .Se pare că perele ehiurele încep să se coacă mai repede. * Duminecă, 23 octomvre [1938, Valea Mare]. La ora 1 plec înapoi la Bucureşti. Am la dejun pe Păcescu. Iau ouă, vin alb şi.roşu, o găină,şi un pui, ceapă, pere, mere, ţuică. 1 * Marţi, 1 noiemvre [1938, Valea Mare] Am sosit la 3 d[upăpa[miazi] cu maşina, după ce sosisem la 12,1/4 Piteşti-Ionel unde am luat masa. Am venit bine şi am găsit bine. De la Mătăsaru încoace plouase, ca şi aci/unde ploaia a. ţinut .de ieri 5 d[upă] -a[miazi] pînă âzi-dimineaţă. S-au adus diverse obiecte şi vreau să ducem cu maşina cît mai multe merinde. * Miercuri, 2 noiemvre [1938, Valea Mare) Pe vreme urîtă, ploaie insistentă, plecăm la ora 2 d[upă]-a[miazi] cu maşina încărcată. * Sîmbătă, 5 noiemvre [1938, Valea Mare] Am sosit aci cu rapidul şi trăsura mea, care mă aştepta la gară, pe la 4 d[upă]-a[miazi]. La Piteşti am ridicat bocancii comandaţi la < Seliş-teanu, dîndu-i restul de 300 lei, de asemenea ceasul Puicii (40 lei)..Am trecut şi pe la Sattler, care zice că biblioteca e gata, rămînînd doar s^o băiţuiască şi s-o dea cu brunalină.< I-am mai dat 1000 lei, încît nu mai rămîne să ia decît 500 lei. Aici am găsit bine. Vreau să termin nuveleta pfentru] Timpul şi aştept să vie diva. Mîine dim[ineaţa] vreau să plec cu 3 damigene vin, 35 ouă, 3 muşchi, o raţă, 1 sticlă oţet. Vreme foarte frumoasă. . • * Luni, 21 noiemvre [1938, Valea Mare] Sosesc aci cu simplonul şi trăsura care mă aştepta în gară. Timpul superb. Cum a fost de altfel toată toamna. Am luat mici băcănii şi am aranjat cu Sattler să vie chiar azi lucrător cu biblioteca şi banca. Am plătit lui Mihai 20 000 lei din leafă. Bibliotecile nu sînt exacte ; mîine merg înapoi să le repare şi să le readucă seara. 156 157 * Marţi, 22 noiemvre [1938, Valea Mare] Cu Păcescu am fost la Trivale pentru lemne, pe urmă la direcţie unde ni s-a aprobat cîte 25 steri. Urmează ca Păcescu să urgenteze Âm trecut pe la Banca Naţională, unde am de plătit 6 500 lei. Bibliotecile le-a adus din nou, dar tîrziu, mîine vor fi aşezate. Am avut la masă ne Păcescu. p * Miercuri,^23 noiemvre [1938, Valea Mare] A aranjat bibliotecile omul de la Sattler şi am plătit restul de 500 lei. Seara m-am lichidat cu Mihai. Este achitat pînă la 1 noiemvre 1938, mai avînd să ia 2 000 lei, plus costul cartofilor, fireşte. In acelaşi timp i-am luat socotelile la banii ce a avut, 4 300 lei (1 000 trimişi prin Steriade, ,500 lăsaţi de mine, 800 lei viţelul,: 1940 vînzarea perelor şi lapte bătut). Mai are 413 lei la dînsul. Mîine dimfineaţa] plec la Bucureşti,; ducînd 53 ouă, 2 raţe şi 1 găină tăiate, 2 muşchi, mere, unt, smîntînă, brînză, marmeladă de pere, lapte, vin, floare, violete. * Marţi, 29 noiemvre [1938, Valea Mare] Sosesc cu simplonul şi tot cu simplonul plec diseară la 8,1/2. Am oprit la Piteşti de am plătit pînă la zi lâ Banca Naţională ratele conversiunii, pînă la a noua (15. XI) inclusiv, în total 6 497 lei. Uf! Am luat 2 damigene de cîte 5 1, 2 borcane ermetice, dopuri diverse. Vreau să duc vin roşu pfentru] Petrovici, apoi lapte, smîntînă, o raţă. Luni, 12 decemvre [1938, Bucureşti] < După Hans Friedrich Blunck62, săptămîna trecută au fost francezii G. Duhamel, Andre Therive 63 şi Vaudoyer64. Şi toată săptămîna conferinţe, ceaiuri, mese, banchete etc. Duhamel nu m-a uitat, ba chiar dimpotrivă. 65 Masa "scriitorilor a fost cam lamentabilă. ' Titeanu 66 m-a vestit din nou, după ce-mi spusese la premiera lui Iorga că săptămîna viitoare, asta, are să mă cheme să punem ceva la 62 Hans Friedrich Blunck (1888—1961), poet, dramaturg şi prozator german ; va reintra în contact cu L.R., în 1942, cu prilejul conferinţei scriitorilor de la Weimar ; la B.A.R. se află o scrisoare a sa către confratele româri (Coresp., nr. 142 257), datată 1938. ■ 63 Andre Therive (1891—1967), romancier, critic literar şi eseist francez (pe adevăratul său nume Roger Puthoste). 04 Jean-Louis Vaudoyer (1883—1963), poet, romancier şi eseist francez. 65 Reamintim că la sfîrşitul anului 1937, G. Duhamel vizitase România, unde a ţinut mai multe conferinţe. Cu acel prilej, L.R. publicase un -articol despre confratele său francez, în Cuvîntul, VIII, nr. 2355, 9 nov. 1931 (consultă Jurnal, voi. 1, Addenda). 66 în noul guvern condus de patriarhul Miron Cristea, Eugen 'fiteanu îndeplinea funcţia de ministru al Presei şi Informaţiilor. 158 cale. E continuarea ofertei, cu direcţia României 67. De altfel, şi din. al te părţi se simte că e o criză la conducerea ziarului guvernului. Serghie 68 spune că Cezar Petrescu are multe, nemulţumiri, în special cu banii. I s-a făgăduit contract, şi n-are nimic. E, o nesiguranţă . care, ucide orice entuziasm. Vom vedea ceva, fi. .... - • * Luni, 12 decemvre [1938, Valea Mare] Deşi am telefonat aseară,, Călugăru n-a anunţat şi n-am fost aşteptat la gară. Frig, urît, negură, noroi. Pînă seara abia s-a încălzit casa. Am renunţat a face conferinţa Carossa 69. Porcii nu preai mănîncă; vor trebui poate tăiaţi. Mihai aduce mereu pietriş, nisip etc. S-a aranjat cu lemnele ; vor trebui plătite şi aduse. Mîine aranjăm cu Păcescu. * Sîmbătă, 17 decemvre [1938,.Valea Mare]70 De la gară am mers direct la Trivale, unde însă n-am plătit, fiindcă Mihai îmi spunea că lemnele oprite nu sînt bune. Am oprit altele şi am lăsat lui Mihai 4000 lei să plătească luni cînd va merge şi la Costeşti pentru a cumpăra 12 duble grîu şi a măcina. La 3,1/2 am plecat să mă opresc şi la Ionel. A murit un porc, iar altul ă fost vîndut cu 1000 lei. Mihai a pierdut cheile. Ger mare.' Am împrumutat de la Păcescu vin pentru drum. ' :'." ' * Joi, 22 decemvre [1938, Valea Mare] Sosesc la Piteşti cu personalul la 10 dimfineaţa] ca să iau pe Lina să-mi facă la ţară cîrnaţii din purcelul ce vreau să tai. Lina a tăiat porcul ei şi nu poate veni. Mihai a tăiat singur şi Tereza a făcut nişte cîrnaţi foarte buni şi lebervurşti şi tobă. Purcelul să fi tot avut 20—25 kg. Voi duce mîine cîrnaţii, tobele şi libervurşt, două pulpe dinapoi, muşchii cu osul; restul rămîne pentru Mihai, care a găsit cheile pivniţei în grajd. Mîine mai trebuie să duc trei damigene vin (una pentru Didina 71)r 67 trescu. România, cotidian apărut la 2 iun. 1938, sub conducerea lui Cezar Pe- 68 Emil Serghie (1897—1977), gazetar. 69 Hans Carossa (1878—1956), prozator şi poet german, cu care L.R. a intrat de mai multe ori în contact direct; în 1940 va vizita România ; în 1942, la Weimar, va deschide lucrările conferinţei scriitorilor, în ambele prilejuri purtînd discuţii cu confratele român. La B.A.R., Coresp., nr. 142478, se află o epistolă a sa către L.R., datată 18 mai 1943. 70 însemnarea de mai jos începea cu următoarele rînduri, la care scriitorul renunţă, tăindu-le cu o linie : „Cu toate că am telefonat, Mihai n-a fost anunţat că sosesc şi astfel nu m-a aşteptat la gară şi nici foc nu s-a făcut în casă. Arn venit cu simplonul, am luat." 71 Alexandrina (Didina) Rădulescu, cumnată. 159 lin curcan, o gîscă îndopată, 1 raţă îndopată şi patru pui, plus smîntînă, unt, Struguri. Mihai n-a putut plăti lemnele, fiindcă nu sînt încă aprobate. La moară a fost, dar moara nu funcţiona din lipsă de clienţi şi a cumpărat 150 kg făină cu 6 lei. La instalaţia de ăpă e ceva îngheţat, căci nu curge apa. Corpul pompei de apă a pleznit. De ce ? — Am pus în funcţie azi o baterie „Dura" nouă. • Vineri, 23 decembre [1938, Valea Mare] Vreau să plec la 12 ca să dejunez la Ionel. Merg încărcat: cîrnati, lebervuşt, tobă, bucăţi p[entru] piftii, 2 pulpe, muşchiul cu os, un rîrid de costiţe, un curcan, o gîscă, o raţă, patru pui; unt, brînză, făină, zarzavaturi ; 3 damigene vin; coş struguri. Tereza pleacă de Crăciun acasă. Azi am achitat complect pînă la 1 dec. lefurile lor şi cartofii (6 040 lei). Am lăsat lui Mihai 2 270 lei p[entru] cheltuieli. De azi se pune la îngrăşat vierul „mangaliţa". '.Vineri, 30 decemvre [1938, Valea Mare] Sosesc cu simplonul ca să plec la 4,1/2 cu acceleratul .rapid „Tra-ian". Din gară aflu; că Mihai a căzut cu scara şi că scroafa pusă la îngrăşat a trebuit s-o taie, fiindcă nu mai mînca. Maţele groase negre, încolo carnea etc. perfect. Trebuie să întreb un veterinar la Piteşti. Plecînd, vreau să duc 3 damigene vin, 4 pui, 1 găină, 1 raţă ; eventual muşchi de vacă sau porc de la Piteşti'/ Ger, ziua —5°C. Zăpadă mare. Iarnă grea. 19 3 9 Luni, 1 ianuarie 1939 [Bucureşti] Afacerea cu România continuă, deşi parcă mai în surdină. Zvonurile cele mai felurite circulă în lumea interesată : că Şeicaru a semnat cu ministerul contractul pentru tipărirea României la tipografia lui; că România, prin „Fundaţiile Regale", a cumpărat toată instalaţia Adevărului şi va face o mare editură, încît Şeicaru rămîne cu buzele umflate ; că Cfezar] Pfetrescu] şi-a dat demisia şi că am fost numit eu în locul lui; că C[ezar] P[etrescu] va avea o întrevedere decisivă cu Călinescu 1; că tocmai fiindcă au observat că C[ezar] Petrescu cedează în toate, Călinescu vrea să-1 înlăture din pricina lipsei de diligentă etc. Deocamdată însă cert este numai că Titeahu nu m-a chemat, cum mă vestise chiar el de vreo două ori. Mai interesant este că regimul sub care trăim de un an, deşi a dat şi rezultate bune, distruge moralmente şi puţinul ce exista în ţara asta blagoslovită. (Nu s-a văzut nicăiri şi de cînd e lumea atîta laşitate, linguşire, „Kriecherei", lipsă de caracter. E o emulaţie fără seamăn în lipsa de demnitate. Exemplul cel mai ruşinos 1-a dat însăşi „Garda de fier", cu toţi şefii legionari care voiau să regenereze România, care umblau să puie la zid pe vechii politiciani. * Duminecă, 8 ianuarie [1938, Valea Mare] Sosesc la 12,1/4 cu trăsura, care m-a aşteptat la simplon. Găsesc toate relativ bine. Cei doi porci „mangaliţa" au fost vînduţi la tîrg cu 2 200 lei. S-au mai cumpărat 1280 kg lucerna -a lei 2,80 de la ofiţerul de aţă. S-au plătit 3 000 lei de Mihai; restul cînd voi mai veni. Porcul tăiat pentru oameni a dat 36 kg untură; carnea s-a trimis la afumat, după ce s-au făcut mai mulţi cîrnaţi. Vremea mereu grea. Gerul a slăbit, zăpada se topeşte. 1 în acele zile, Armând Călinescu era ministru la Interne (funcţie încredinţată încă în guvernul condus de O. Goga) şi adinterim la Educaţia Naţională (iun.-dec. 1938). 161 * Luni, 9 ianuarie [1939, Valea MareJ Plec după-amiazi cu personalul. Mihai a cumpărat 2 găini şi 2 gîşte. Nu se găsesc ouă, nici muşchi. Voi pleca cu 2 găini, 4 pui, unt, smîntînă, lapte, mere, legume, vin negru şi alb, tulburel. Luni, 9 ianuarie 1939 [Bucureşti* Sosesc la 5,1/4 de la ţară, fireşte încărcat. M-au căutat telefoanele,, mai ales din cauza morţii lui Caton Theodorian. Camil Petrescu mă consultă ce să facă şi cît ajutor să dea familiei de la Autori ? 2 Zice că ar fi obţinut 8 000 lei de la S.S.R., 10 000 de la T[eatrul] N[ational], 10 000 de la Arte. Atunci să dea 20 000 lei de la Autori, din care să se scadă cei 5 000 lei daţi deunăzi prin intervenţia mea. Urma să mă vadă seara la Teatru, dar nu s-a mai arătat. Corneliu Moldovanu spune că bietul Caton şi-a făcut singur articolele funerare pentru ziare. Sorbul a fost la mort, a stat o oră ; el va vorbi din partea S.S.R. Seara am fost la premiera Duduca Sevastiţa, de Sîngiorgiu, la „Naţional". Sîngiorgiu îmi spune că la Berlin a aflat la „Deutscher Verlag" că se va edita Răscoala în nemţeşte3 ; traducerea doamnei din Elveţia. Interesant. Spectacolul a reuşit bine. Sîngiorgiu m-a poftit la ei la un pahar de şampanie, dar n-am primit. Mi se spune că Autorii, unii, ar vrea să mă facă pe mine preşedinte în locul lui Caton. Nu-mi surîde, Minuleştii ar umbla să facă pe Val-jean4. Nu se poate. Trebuie un profesionist. Vineri, 13 ianuarie [1939, BucureştiJ Azi-dimineaţă am fost la 11, la Ralea, ministrul Muncii, pentru a accelera legea pensiilor scriitorilor, împreună cu Demostene Botez, Ar-ghezi, Sorbul, Corneliu, Dauş. într-o săptămîna să facem anteproiectul. Mîine seară vor fi toţi la mine, împreună cu Barasch, să lucrăm. Oricît ar părea pînă la urmă aproape comic, să notez iar o declaraţie în legătură cu intrarea mea la Academie. Petrovici îmi spuse azi, ieşind de la şedinţa comitetului de lectură [al] Tfeatrului] N[ational], că la Academie generalul Rosetti a făcut o declaraţie de admiraţie pentru mine, fiindcă a citit Răscoala, care i se pare formidabilă, mai ales că el a trăit evenimentele. în legătură cu asta, am vorbit despre alegerile care se vor face. Le trebuie un filolog şi vor să bage pe Drăganu, care multora le pare idiot. Pentru secţia literară vor să menţie alegerea făcută, adică eu şi Crainic. Rosetti atunci spunea că Iorga are să mă combată. Petrovici însă ar fi spus că Academia nu poate face imensa greşeală ca, după ce n-a avut în mijlocul ei pe Eminescu şi Caragiale, 2 Societatea Autorilor Dramatici Români (S.A.D.R.). 3 Singura traducere a romanului Răscoala, tipărită în timpul vieţii scriitorului, s-a realizat, în 1942, la Viena. 4 Ion Al. Vasilescu-Valjean. să nu aibă nici pe Rebreanu, cel mai mare epic pe care 1-a produs neamul românesc... O, dar vorbe d-astea cîte n-am auzit ? * Sîmbătă, 14 ianuarie [1939, Valea Mare] Sosesc la Piteşti cu simplonul şi merg la Direcţia Silvică pentru lemne. Prin telefon stabilesc preţul 4 473 lei pentru o sută arbori. N-am bani. Şeful ocolului nu e la depozit, cum s-a spus. Ii trimit scrisoare prin Mihai să elibereze bonul pînă sîmbătă viitoare cînd voi aduce banii. Am luat 3,1/2 kg garf de porc şi 4,1/2 kg muşchi de vacă — 244 lei. Mai duc un curcan şi doi pui, o bucată săpun, mere, unt, smîntînă, lapte, morcovi. Plec cu rapidul la 4,1/2. * Sîmbătă, 18 februarie [1938, Valea Mare] Sosesc cu simplonul; ajung aci la 12,1/4. Am mai fost pe-aici duminecă 22 ianuarie, apoi sîmbătă 28 cu Morariu şi joi 9 februarie — de fiecare dată sosind cu simplonul şi ple-cînd, încărcat, cu rapidul de 4,1/2 d[upă]-a[miazi]. De aceea n-am mai făcut însemnări. Acuma venii şă stau pînă luni. La Bucureşti se face curăţenie cu ocazia plecărei Carolinei şi intrării în. serviciu a Vioricăi. Aici voiam să aranjez instalaţia de apă, care nu merge de la. Crăciun. Am oprit la Piteşti la Teodorescu să-mi dea pe Surdul; e la Leordeni; mi-1 va trimite mîine negreşit. Am cumpărat o vată termogenă pentru a-mi .curarisi fatala răguşala hibernală. De la vreo 20 ianuarie sînt mereu răcit; cred c-am luat un guturai fioros de la Ionniţiu la „Cartea Românească". Trep-tat-treptat s-a înrăutăţit, fiindcă în loc şă mă caut aievea am vorbit parcă mâi mult decît de obicei. Acuma sînt răguşit. Parcă nici nu-mi mai vine să fac nimic. Se pare că orice âş face tot durează 1—1,1/2 luni. Dar miercuri trebuie să vorbesc la banchetul lui Ralea. Am mai luat cartuşe de la Iuga să trag la ţintă, dacă voi face vreo plimbare. Am găsit bine ca totdeauna. Nimic deosebit. Mihai a terminat aducerea lemnelor de la pădure şi a început să care gunoi la locurile din luncă şi să cureţe podelele coteţului de porci, unde pare să fi fost pesta porcină. Două raţe au mai ouat abia ieri. Găinile puţin — vreo 12. Vaca e bine. Calul de asemenea. Am făcut o răsadniţă în vie, ca să poată semăna la timp ce trebuieşte. Tereza a sfîrşit de ţesut scoarţa din rămăşiţe de lînă. Timpul agreabil. A fost săptămîna trecută puţină zăpadă cu îngheţ, —5°C. Acuma e plăcut, fără căldură. Seara beau lapte cu miere şi pun vată termogenă, care n-o rabd mai mult de o oră, fiindcă asud pe piept şi mă înţeapă insuportabil. * Duminecă, 19 februarie [1939, Valea Mare] Am pe Păcescu la masă. Mihai a fost la Piteşti şi a adus 1/2 miel (70 lei) şi 2 muşchi de vacă. S-au cumpărat 54 ouă găină a 1,80 şi 8 162 163 de raţă a 2 lei. Arn tras la ţintă puţin, sus, în curte. Am plătit lui Păcescu 200 lei pentru metrul de lemne împrumutat demult. Mai are să ia 6 bulumaci, împrumutaţi de Fanny pentru cruce, şi alţi 6 luaţi de Mihai pentru closetul servitorilor. Se va angaja omul să facă grinzisoare pentru a podi coteţele porcilor. Mihai va reîncepe a căra pietriş după ce va termina cu gunoiul. Am chemat pe Mitică Şulfă să-mi mijlocească cumpărarea locului de la fiul lui Vladu şi cel de la Zidaru, cu preţ convenabil. El oferă via lui, 2 pogoane mari cu căsuţă — 130 mii lei. Poate Camil Petrescu să ia ? Aş lua şi eu, dacă aş avea bani şi mai ales de-aş fi mai tînăr. Să mai notez că aproape am renunţat la fumat. In orice caz, de la 9 februarie nu cred să fi fumat în total 3 ţigări. E cert că de o săptămînă nu am mai fumat absolut deloc. De altfel nici nu mai poftesc tutunul. Se pare că marea bronşită care-mi hîrîia în piept nu mai tolerează fumul în plămîni. Fireşte, în proporţie am redus şi cafeaua. * Luni, 20 februarie [1939, Valea MareŢ Deşi azi-noapte a fost brumă, ziua începe superb cu un soare de mare primăvară. Mihai a tras rislingul într-un butoi mai mic. Peste 45 dai de risling s-au pus 8 dai de vin obişnuit. Butoiul a fost astupat cu dopul conservator pe bază de,alcool. Pregătiri de plecare la ora 1 d[upă]-a[miazi]. De curiozitate, iată cu ce plec : 1 săculeţ de nuci vechi (cea 5 kg)r 1 săculeţ făină de gătit (cea 3 kg), cea 40 [kg]'mere, 2 dai vin alb si negru 1 gîscă (cea 3 kg), 1 pui (1 kg), ,2- muşchi vacă (3,250 kg), 1/2'miel (1,3/4 kg), morcovi (3 kg), 4 aripi de curăţit în bucătărie, piuliţa cu pisălogul (1 kg),,-2 borcane staîmtînă (3 kg), 2 de brînză. (2 kg), 1 'kg lapte (1 kg), 11 ouă raţă, 67 ouă găină, 1/4 pîine. * Sîmbătă, 25 februarie [1939, Valea MareŢ Sosesc ca de obicei, după ce la.Piteşti am rezervat un muşchi de vacă şi un miel, şi am văzut cum a lucrat reparaţia pompei; nu ştiu cît e de bine, dar scumpă e, negreşit — 400 lei. Mihai a adus-o pe seară împreună cu garniturile de cauciuc necesare. Altfel vreme urîtă, frig,, acoperit, ceaţă, umezeală. Aici ordinea obişnuită. Tereza a făcut curăţenie mare etc. Masă. Somn. Sînt mereu enervat cu răguşeala care se înteţeşte, fiindcă nici eu nu fac decît s-o înrăiesc vorbind prea mult şi prea tare. Se pare că în fiece seară am putină temperatură ; astă-seară 37,1 °C. * Duminecă, 26 februarie [1939, Valea MareŢ Aceeaşi vreme plicticoasă, rece, umedă. M-am doftoricit. La dejun Păcescu. Perceptorul e amîna't; are să ia 1 325 lei, inclusiv 60 lei isla- zul şi vreo 90 lei procente de întîrziere. I-am dat 50 lei. Am vîndut una anvelopă cu 200 lei. A fost aici tînărul Vladu pentru vînzarea locului din dosul dependinţelor. Cere 700 lei prăjina ; atîta i-ar fi dat Lapte; atîta îi voi da si eu, cit Lapte. Să măsoare locul cu Mihai şi cînd voi veni voi aviza. Către Mihai şi Şulfă se gîndea la 5—600 lei prăjina ; crede că va lua vreo 5000 lei pe circa 7—8 prăjini. Surdu a venit şi a montat pompa ; 100 lei. Mihai s-a înţeles cu dulgherul vieroşan, care a lucrat la Păcescu, să vie de mîine să facă grinzile pentru duşumeaua coteţului de porci şi eventuali bulumaci. Am pus pe Tereza să cumpere un sac (70 kg) cartofi-chiflă pentru semănat ; sa se intereseze la ginerele bulgar al lui Zidaru si cooperativa din Piteşti. Am tras'la ţintă cu floibertul în grădină la 10 şi 20 m. Binişor. Baia în sfîrşit s-a aranjat. N-am scris nimic pentru Guşti. Mă gîndesc la memoriu către Călinescu pentru revista de radio, oferită tuturor abonaţilor în pragul abonamentului majorat cu 200 lei, în scop de propagandă românească. Mîine dim[ineaţă] plec cu acceleratul la 8 de la Piteşti. * Joi, 9 martie [1939, Valea Mare] Am sosit ca de obicei, cu simplonul. Şi am trecut pe la Ionel o clipă. Ieri a plouat aci, ca şi la Bucureşti. Azi a fost însă relativ frumos, cu,soare, dar şi vînt. La umbră 9°C ; la soare 21°C. Am venit de fapt să mă doftoricesc de răguşeala, mai cu seamă să nu vorbesc. Vreau să stau o săptămînă. Seara am să fac cîte trei inhalaţii din oră în oră, iar dimineaţa lapte cu miere şi peste zi inhalaţii reci cu „Turiopiu-Oel". Să vedem rezultatul. Ziua însă vreau să umblu pe cîmp; doar să nu vorbesc. Fiindcă, mîine soseşte Puia şi apoi Fanny pentru o săptămînă, am pus să facă foc peste tot, curăţenie etc. * Vineri, 10 martie [1939, Valea Mare] Vremea amestecată, dar nu prea urîtă, mai mult închis. Cînd a sosit Puia la 12, era parcă mai simpatic. Am fotografiat-o. S-a instalat. Dar prima indiscreţie s-a făcut la Piteşti, unde s-a întîlnit cu Iqnel. Fanny a venit abia pe seară ; a stat înadins la Ionelii, ca să nu ajungă pe lumină să fie văzută — deci a doua indiscreţie. 5 Nu mai rămîne decît să se întîlnească cu Puia — ceea ce va fi probabil mîine. Am cumpărat prin Mihai săpunuri, „Odol"6, baterii, p[entru] soneria de sus. Briceagurile 5 După relatările Puiei-Florica Rebreanu, la începutul anului 1938 ea contractase o bronho-pneumonie, necomunicată părinţilor, pentru a nu-i alarma. Ulterior fata îi spune lui L.R., care, „în secret", îi propune să vină la Valea Mare, pentru convalescenţă. Scriitorul îşi informează totuşi cu discreţie' soţia, care, ea din întîm-plare, urma să sosească şi ea la vie. 6 Pastă de dinţi. 164 165 ascuţite; bocancii s-au scos cuiele; acumulatorul la încărcat Puia bine dispusa. Am tras la ţintă. Cura merge : dimineaţa lapte cu miere seara idem, plus trei inhalaţii. Şi vorba în şoaptă, fără coarde vocale ' * Sîmbătă, 11 martie [1939, Valea Mare] Acelaşi timp parcă mai rece. Regimul continuă. Am achitat azi omul care in 11 zile a făcut 97 bulumaci, circa 200 araci, plus poştele de pardoseala la coteţul porcilor. Acumulatorii amîndoi la încărcat. Am luat 9 duble porumb şi una de mălai. * Duminecă, 12 martie [1939, Valea Mare]' Pe timp amestecat soseşte familia dr. Rădulescu7. Masa Seara pleacă cu simplonul. ocara * Luni, 13 martie [1939, Valea Mare]' tw 1+Am ^}\imP°zitele comunale pe tot anul pînă la 1 aprilie 1939 Discuţii cu Vladu, care cere acuma 1000 lei prăjina. Totuşi cred că voi * Marţi, 14 martie [1939, Valea Marep Timpul mai simpatic, dar şi mai rece. Azi-noapte —4°C; în cursul zilei temperatura nu s-a ridicat peste 0°. Precum ieri am fotografiat pe Sirna, azi a fost rîndul lui Mihai şi Tereza în diferite poziţii. încolo nimic. Am fixat cu Mihai locuri pentru 15 găuri unde să sădim meri „Io-nathan". La dejun Păcescu. Pe la 5 d[upă]-a[miazi] dr. Tiţescu cu Ionel pentru Puia. Omul cu locul vrea imediat actul de vînzare; vorbit cu Ionel8. * Miercuri, 15 martie [1939, Valea Mare]' Vremea mereu amestecată şi rece. Azi-noapte a nins binişor, încît zăpada s-a păstrat aproape toată ziua. Mihai a făcut 15 gropi pentru merii „Ionathan". 7 Dr. Gheorghe Rădulescu, Claudia, soţie, şi Magdalena, fiică. 8 Reamintim că Ionel Rădulescu, cumnat, era prefect, putîn'd facilita soluţionarea unor treburi de administraţie. .,■■■* Joi, 16 martie [1939, Valea Mare] Azi-noapte a fost -—4°C. Se pare că nu se poate cumpăra pămîn-tul de la Vladu, fiind rural. După-amiazi Go.rovei cu Ionel să ia 200 araci d[upă]-a[miazi] n-am primit nici o veste. Am ieşit cu maşina şi m-am întors pe la 8 — tot nimic. Părea suspect. M-am dus la Teatru. Radu .' aduce ştirea că la Academie au fost aleşi Drăgan şi un istoric, activi, precum şi doi corespondenţi. Despre mine nu se pomeneşte... Am venit acasă şi am chemat pe eîţiva la telefon, să aflu ce s-a întîmplat ? Brătescu-Voineşti îmi spune că Sadoveanu,- care trebuia să facă raportul meu, a lipsit de la şedinţă şi de aceea nici nu s-a putut pune votarea mea. Din aceeaşi pricină, Crainic a căzut azi, avînd numai 19 voturi în loc de 21 — Sadoveanu a lipsit, iar Ciobanu 11 a venit tîrziu. Nu e însă nici o primejdie. Atmosfera e bună. ' Am întrebat la Sadoveanu. La prînz, astăzi, a venit frate-său şi 1-a luat la Iaşi pentru vreo afacere foarte gravă. Luni dimineaţa însă va fi aici. Cum se vede, nu se poate ca afacerile mele cu Academia să meargă fără incidente şi emoţii... Şi în fond, toată chestia asta mă plictiseşte. Aproape că-mi vine să renunţ cu vehemenţă. E prea tîrziu ca să-mi mai facă vreo - plăcere. Şi prea.mult m-a necăjit povestea asta. """"""""" ----- Marţi, 23 mai [1939, Bucureşti] Se putea altfel ? Pare că nici pînă astă-seară nu s-a făcut nimic cu alegerea mea la Academie sau s-a făcut ceva rău, fiindcă nimeni n-a găsit de cuviinţă să-mi comunice ceva. . ■■■ Ieri, luni, a vorbit Fanny cu Sadoveanu pe la amiazi. I-a spus c-a trebuit negreşit să plece sîmbătă, nu de plăcere, dar se miră că nu s-a făcut nimic; el credea că are să facă raportul meu Caracosteâ. (Deşinu-i spusese nimic, probabil.) A sosit, şi să n-aibă nici o grijă, că lucrurile vor merge strună după-amiazi. El însă se vede că habar n-avea ce s-a întîmplat aici. După-amiazi am aşteptat pînă pe la ora 6,1/4, crezînd mereu că are să-mi dea cineva un telefon. Nimic. Atunci am chemat Academia, şi un funcţionar, Ca-ruso, a comunicat că au fost aleşi membri activi la secţia ştiinţifică dr. Parhon 12 şi'Gh. Macoveilă, geologul. Dar din secţia literară? Nu. S-au amînat. din Buc^^:ZJrT~19i9h Pr°feS°r de Uteraturil veche ^Universitatea din laS KMrh°n t1874-1^). endocrinolog, profesor la Universitatea nica dinCB^uSi.MaC0Vei (1880-1%9)' * »^ «*™«ar la Politeh- .172 Nu mai înţelegeam nimic. Am chemat-casa Petrovici, să mă lămu-rească el. Mi-a răspuns doamna : Petrovici lipseşte din Bucureşti ; a plecat aseară la Iaşi şi se întoarce astă-seară ; s-a înţeles cu Motru ca azi să--nu.se facă alegeri pentru secţia literară ; aşa că noi vom trece probabil mîine ; dar să nu avem nici o grijă, căci lucrurile merg bine... Azi n-am vorbit cu nimeni. După-amiazi am lipsit de-acasă pînă la opt. Speram să găsesc urme de vreun telefon. Nimic, nimic. Nu mai vreau să întreb-pe nimeni. Să aştept radio-jurnalul. Te pomeneşti că s-a _ales Crainic şi am fost respins eu. Nimic despre Academie. Atunci ce-ă fosT?'"ÎStt*-s=ia""''pus la vot deloc alegerea noastră ? De ce ? S-a pus şi am fost respins ? Mă enervează atît de mult toată afacerea asta ! Mai ales că pînă si la Cluj a ajuns vestea că am fost ales. Şi cînd colo ?... Totuşi trebuie să-mi păstrez sîrigele rece... Ieri mă gîndeam mereu, ce ghinion pe mine să fiu pus la vot tocmai într-o marţi. îmi ziceam că are să-mi meargă rău chiar dacă aş fi ales... Dâr ce Dumnezeu poate să mai fie ? Miercuri, 24 mai [1939, Bucureşti] Parte din mister s-a dezlegat azi-dimineaţă printr-o convorbire cu Petrovici. Ieri am fost pus la vot, în plen, şi arh avut 30 voturi din 32*. adică mi-au lipsit două voturi ca să'fiu ales. Tot atunci a" fost pus şi Crainic a doua oară, întrunind 21 voturi. Azi vom reveni din nou, eu a doua oară, iar Crainic a treia oară la simplă majoritate. Astfel, Crainic va fi ales chiar azi, iar eu,' dacă nu voi ieşi azi cu două treimi, voi ieşi mîine sigur la majoritate... înţelege'enervarea şi nerăbdarea mea. Crainic 1-a aşteptat ieri la uri colţ de stradă'. La Academie însă aşa este. "^Pe^olîâln^pie^^ro^meîite găsesc veşnic adversităţi, Pe cei necunoscuţi, şi inofensivi nimeni; nu-i ia în seamă şi biletele albe curg. Iorga s-a ales abia la al treilea scrutin cu majoritate, ca şi alţii. El, Petrovici, a avut şapte bile negre, iar generalul Rosetti, îh aceeaşi şedinţă, numai două... Dar alegerea noastră în orice caz e asigurată cel puţin cu o majoritate foarte puternică. Să nu mă mir că atâtea calomnii ce s-au pus în circulaţie pe socoteala mea au făcut mai multă impresie asupra unora,, căci calomniile sînt mai uşor de reţinut decît meritele de apreciat... în. sfîrşit, nici o grije. Cel mai tîrziu mîine se sfârşeşte. E detejtul de lucru în astfel de ocazii, trebuie să dai telefoane, să vezi ca prietenii să participe la vot etic. De altfel, înainte mă chemase Sadoveanu şi-mi spusese să fiu liniştit, căci lucrurile merg bine, mi-au lipsit doar două voturi fiindcă diverşi membri sînt ocupaţi în alte părţi şi n-au putut veni. Dar cel. mai tîrziu mîine se termină tot... Seara surpriza: aud la radio că s-au ales doi corespondenţi — despre Crainic nimic. De neînţeles. Nu s-a pus la vot azi — de ce ? A căzut la majoritate ? Imposibil. Nu 1-a dat ca să-1 anunţe odată ca 173" mine ? N-ar avea sens. Nu l-au dat la radio Hodos si ceilalţi duşmani ai lui ? Ar fi excesiv ! ■ Mă ocup de Crainic fiindcă sînt oarecum legat de el Dacă ar fi căzut el, înseamnă că şi eu voi cădea... Nu=stiu ce mai poate fi Oribilă afacere şi Academia asta ! 7:—" Joi, 25 mai [1939, Bucureşti] Numai cîteva cuvinte. Amănunte: voi nota poate pe urmă. în şedinţa de azi, Academia, în plenul ei, m-a ales în sfîrşit membru activ. Am ieşit deci abia la al treilea scrutin, cu majoritatea de 19 contra 14. Ieri — am aflat abia azi dimineaţă de la Petrovici — Crainic a căzut, neîntrunind la al treilea scrutin decît 16 voturi contra 20 voturi. Mîine trebuie să mă prezint la Academie. Am să dau o telegramă regelui14 şi să pregătesc ceva, drept, răspuns, la salutarea preşedintelui. Sîmbătă, 27 mai [1939, Bucureşti] M-am obişnuit. S-a isprăvit cu emoţiile academice. Ieri am participat înţîia oara la şedinţa solemnă prezidată de rege, pentru comemorarea bătrînului Carol I. Am fost îmbrăţişat la propriu şi la figurat de noii mei colegi, După discursuri, regele a coborît în incintă şi cel dintîi la mine a venit şi, dîndu-mi mina, mi-a zis : „Fii binevenit între noi ! Te felicit din toată inima !" Pe urmă, cînd am rămas în şedinţă intimă, Motru mi-a ţinut o cuvîntare foarte caldă şi măgulitoare, recunoscînd că chemarea mea vine cam tîrziu, dar să n-am nici o amărăciune, căci numai copacii mari, care şe ridică deasupra, sus de tot, sînt bătuţi de vînturi etc. Am răspuns cu un mic speach scris. Am fost, foarte aplaudat. Azi am fost la recepţia dr. Chică. Aceeaşi prietenie din toate părţile. Premiul naţional de dramă s-a acordat azi lui Camil PetrescuW-î prin marea mea stăruinţă. -Aj^ Nu mai spun cîte felicitări primesc de pretutindeni... Asta e în lirea lucrurilor. * Luni, 5 iunie [1939, Valea Mare] Sosit la llh. Venit cu tren personal. Mihai nu m-a aşteptat, luat birje. Aici relativ bine. Lucrul se face normal. Prima coasă lucerna a dat 8 căruţe, circa 4000 kg. Borceagul de toamnă, 3 căruţe. A arat şi 14 Carol II era preşedinte de onoare al Academiei Române; textul telegramei' amintite în Jurnal se află la B.A.R. (Coresp., S — 40/CCXL.VI). 174 - semănat porumb şi ovăz furajer în locul borceagului recoltat. Căpşunii s-au copt. Cireşi puţine. Vaca bolnavă febră aftoasă —■ epizootie în sat. 34 pui de găină; 12 de raţă. Via merge bine; stropirea a-doua e în mers şi plevila. Vremea amestecată cu multă şi bună ploaie. Azi am recoltat mierea — caturile; deocamdată de la primul stup, fiindcă a venit ploaia. Mi-anv .luat o nouă baterie „Dura" p[ehtru] radio ; ; dar sînt descărcate ambele acumulatoare. j Vineri, 16 [iunie 15 1939, Bucureşti] . Şedinţă solemnă, la Academie pentru comemorarea cincantenaru-lui morţii lui Eminescu. Vine şi regele, precedat de Călinescu, Urdă-reanu şi o serie de miniştri şi jumătăţi. Publicul puţin şi cam pestriţ. In incintă mai mulţi corespondenţi şi Radu Cosmin 16 în haină gris. (Mai tîrziu soseşte şi Bassarabescu în haine maron.) Regele e frumos şi parcă puţin trist. Poate moartea lui Condiescu17 ?... Motru face o introducere de vreo zece minute, apoi vorbeşte Caracostea, bine şi pe alocuri impresionant, între ei a spus şi regele cîteva cuvinte bine improvizate ca totdeauna. Pe urmă regele a coborît în incintă, a felicitat pe Caracostea şi a dat mîna simplu cu toţi academicienii şi apoi s-a retras cu toată suita, ducîndu-se pare-se la concursul hipic. • Iorga n-avea deloc astîmpăr. Din pricina alegerii lui Argetoianu la preşedinţia Senatului. A venit cu o serie de epigrame la adresa lui, iar în timpul conferinţelor mi-a cerut un creion şi a mai făcut una. Altfel mereu căsca şi se plictisea, căutînd a vorbi încet în direapta şi stînga, parcă spre a arăta că nu se impresionează de prezenţa regelui. A întins mîna lui Sadoveanu, cu care nu vorbeau pînă azi, iar pe urmă i-a dat să citească o piesă a sa Alexandru cel Mare în corectură, plîn-gîndu-se că n-a fost înţeleasă. îmi spuse că are acuma o piesă Sulla,, în care combate dictatura, dacă guvernul nu-i va face plictiseli. . După plecarea regelui, a citit Murnu p aşa-zisă conferinţă despre Eminescu, lamentabilă din toate punctele de vedere. L-am îmbrăţişat pe Caracostea. Era emoţionat. Vorbeam cu el, Petrovici şi Gapidan despre greutatea de a vorbi despre Eminescu, în legătură cu Murnu. Toată lumea crede că se pricepe în literatură, cînd în realitate... „Nu se. pricepe deloc !", observă Antipa18. „Dar votează !", adaogă ironic Petrovici, cu aluzie la votările contra scriitorilor. 15 în manuscris menţionat din greşeală : „mai". 16 Radu Cosmin (pseudonimul literar al profesorului ploieştean Nicolae Tă-năsescu), poet şi prozator. 17 Moartea generalului Nicolae Condiescu, adjutant regal, intervenise la 15 iun. 1939. 18 Grigore Antipa (1867—1944), biolog, profesor la Universitatea din Bucureşti. 175- Luni, 19 iunie L1939, Bucureşti] Acuma sînt copleşit oarecum de onoruri, dar toate onorifice, încît necazurile băneşti mă plictisesc necontenit. Călinescu, de mai bine o lună, mi-a pus în vedere că voi lua conducerea României, şi nimic. S-a umplut oraşul cu vestea, dar în fapt nu mişcă nimic. De cîteva ori m-am întîlnit cu el şi nu mi-a mai spus o vorbă. In schimb, dr. Voi-culescu, în casa mortuară a lui Condiescu, mă previne să-mi iau gîh-dul de la România, fiindcă nu se schimbă nimic. N-a vrut să spuie de unde are ştirea asta atît de sigură. * Luni, 19 iunie [1939, Valea Mare] Sosesc seara la 10, venind cu acceleratul de 7 din Bucureşti Găsesc bme toate aici. De altfel lunea trecută am fost - soS^SneSal plecat dupa-amiazi cu fructe, vin etc. uunLineaxaj Vineri, 30 iunie [1939, Bucureşti] Şedinţa săptămînală la Academie. Lume relativ mai multă, membri evident, căci şedinţa e intimă. Blaga îmi vorbeşte de ce n-a ţinut comunicare la comemorarea lui Eminescu, despre opera lui filozofică (cinci trilogii etc), despre efectul sistemului lui în Germania. Simio-nescu îmi cere un memorandum despre criza cărţii. L-am depus la Academie de cîteva zile, iar azi unul lui Brătescu-Voineşti, care vrea să intervie împreună cu Sadoveanu la primul-ministru. Mai dau un exemplar lui Lapedatu, care aminteşte în relaţia către adunare despre el. Sadoveanu îmi cere mai multe exemplare. Schimb de vorbe cu Petrovici, Nae Popescu, Antipa, Traian Săvulescu 19 etc. O. discuţie se încinge în jurul uniformei. Lapedatu anunţă că Academia nu poate suporta ea însăşi cheltuielile uniformelor membrilor, dar poate face înleisniri, adică să crediteze. Iorga încearcă să convingă că membrii nu sînt obligaţi să-şi facă uniforma şi s-o poarte, ci doar bicornul. Intervenţia lui e urmarea nemulţumirilor lui recente cu guvernul şi regele; astfel caută să facă iar opoziţie' suveranului, ştiind bine că uniformele au fost dorite de el. De altfel în timpul şedinţei mi se adresează glumind că fumez prea mult şi că în alte Academii nu se admite fumatul. Ripostez că nu fac decît să urmez exemplul celor mai vechi de-aici, la care el adaogă că cei de la ştiinţe sînt capul tuturor relelor în Academie etc. Plec"cu "Murnu, Caracosteâ şi~Bratescu-Voineş'ti. Despre pescuit, fumat şi altele. Caracosteâ se interesează despre ce vreau să vorbesc reşti. 19 Traian Săvulescu (1889-1963), biolog, profesor''ta Universitatea din Bucu- 176 în discursul de recepţie. îi spun : Ţăranul in literatura românească20 sau Eminescu, Creangă, Caragiale, care au lipsit din Academie.,. îi place al doilea subiect. Sîmbătă, 1 iulie [1939, Bucureşti] Primesc de la Mesnard21 contractul cu editura „Pion" despre editarea lui Ion în franţuzeşte. Azi am încheiat principial cu „Socec" pentru romanul Alibi22. Marţi, 4 iulie [1939, Bucureşti] Nu ştiu dacă am însemnat undeva întrevederea cu primul-ministru de-acum o lună jumătate, pe la 15 mai, cînd mi-a vorbit că s-a gîndit să-mi dea mie conducerea ziarului România. Nu mi-a dat şi nici n-am cerut amănunte. Am primit principial propunerea, rămînînd să discutăm la timp condiţiile. în nici un caz, n-am vrut nici acuma, ca nici altădată, să am nici cel mai mic amestec în mazilirea unui scriitor şi confrate. Dar, oricît eu am păstrat discreţia firească, în cîteva zile s-a aflat în cercuri din ce în ce mai largi că voi lua direcţia României. Mai ales că aceasta coincide oarecum cu alegerea mea la Academie. Au trecut însă săptămînile şi nu s-a schimbat nimic, afară de zvonul care continua să circule, şi încă mereu mai insistent. Ieri dimineaţă mă pomenesc cu un telefon de la Titeanu. Vrea să mă vază. înţîi înlsă principial : aş primi.să mă numească în comisia de control al filmelor? Al. Rosetti a demisionat şi s-a gîndit că, nimeni n-ar fi mai potrivit ca mine să-i ia locul. Am primit. Mai ales că auzisem că acuma, sub noul regim,' membrii comisiei au cîte 15 000 lei pe lună. Azi m-am dus. Mi-a făcut decizia. Pe urmă mi-a spus că ţine mult să mă utilizeze. Vrea să mă numească la Radio, la conducerea programelor. I-am obiectat că n-aş putea primi să fiu un simplu figurant, după ce am fost vicepreşedintele consiliului şi preşedintele comitetului, şi încă acuma cînd directorul, prin legea ce i s-a făcut anume, este stă-pînul de fapt al programului, un director analfabet, care nici jurnalele nu e în stare să le descifreze. Spuse că legea a fost făcută de Călinescu, cu intenţia de a cdncentra autoritatea într-o singură mînă, fără să-şi dea seama că directorul e cum e. El are să schimbe însă legea aceasta. De altfel, la 1 august expiră mandatele consiliului şi atunci are să mă numească în consiliu, cu însărcinarea specială de preşedinte al comitetului ele programe. Aşa da — voi primi bucuros. 20 Titlul exact al discursului de recepţie va fi Lauda ţăranului român, fiind rostit la 29 mal 1940 ; cuvîntarea de răspuns a aparţinut lui I. Petrovici (ambele discursuri s-au tipărit în broşură de Academia Română în seria „Discursuri de recepţie", nr. LXXVII, 1940, fiind reproduse şi de noi la Addenda, p. 30-8—325). 21 pjerre Mesnard, profesor la Universitatea din Alger, membru corespondent al Academiei Române. 22 Viitorul roman Amîndoi (1940). 177 în cursul convorbirii îmi adaogă că propunerile acestea sînt ale lui, dar trebuie să ia şi consimţămîntul primului-ministruprimul-mi-nistru, de altfel, a primit cu vădită plăcere propunerile... Mie mi s-a părut, tocmai din insistenţa asta, că primul-ministru i-a dat ordin să facă propunerile. Ceea ce pare plauzibil din convorbirea ce-am avut-o cu Titeanu asupra afacerii României. L-am întrebat direct să mă lămurească ce a fost chemarea ce mi-a făcut-o;,Călinescu .şi apoi tăcerea insistentă ? Ce s-a întîmplat în realitate şi cum stăni ? , România merge oribil. Cea mai grozavă dezorganizare ce s-a pomenit vreodată. Titeanu n-a vrut să se amestece. Ziarul e copilul răsfăţat al lui Călinescu. Cînd a trebuit să constate cît de rău merge, a însărcinat pe Titeanu să controleze, să inspecteze. N-a făcut nici un gest, tocmai ca să nu se spună la prăbuşire că s-a întîmplat dezastrul, deşi controlat de el. în sfîrşit, prin aprilie Călinescu a ordonat anchetă. A făcut-o Titeanu şi a găsit un gol de circa cinci milioane. Cezar Pe-trescu s-a plîns că ancheta n-a fost obiectivă'.' Altă anchetă s-a făcut de către-„Monitorul'oficial", cu rezultatul; de patru milioane risipite. Diferenţa înseamnă doar faptul că „Monitorul" n-a calculat datoriile la fisc... Atunci, primul-ministru s-a hotărît să schimbe pe Cezar Petrescu. Un moment .a fost vorba de Şeişahu, cu gîndul că, luîndu-1, s-ar strica Universul. Pe urmă el, Titeanu, a explicat că Universul trăieşte nu prin Şeişanu sau alţii' ca el, că eu aş fi singurul care aş putea lua conducerea cu şanse de seriozitate etc. Călinescu însuşi, de altfel, la mine se gîndise în primul rînd. Nu poţi înlocui pe un scriitor cu mare circulaţie decît cu unul mai mare etc. Şi aşa s-a ajuns de m-a chemat şi mi-a propus, iar lui i-a dat ordin ;să facă formele. Pe urmă,' între timp, s-a răzgîndit. A aflat probabil de jubilările lui Şeicaru. Adversitatea acestuia menţine pe Cezar Petrescu la România. Călinescu nu vrea să dea lui Şeicaru nici măcar aparenţa unei satisfacţii, căci Şeicaru e definitiv culat. Şi a spus să mai aşteptăm, căci nu se poate să fie astfel compromis un scriitor etc. încît afacerea deocamdată e moartă. Dar el nu-i dă trei luni. Sfîrşitul e ţot o prăbuşire, şi încă mai gravă. Cu 26.000 lei vîn/.aro nu poate trăi o gazetă; Cezar zice că vinde 35 000, dar nu sînt decît 26 000. Trebuie să mâi aşteptăm. Dacă Cezar nu va avea inspiraţia să plece singur, va avea probabilo prăbuşire strigătoare. Şi aşa cu afacerea România... Vineri, 7 iulie [1939, Bucureşti] Şedinţă publică la Academie, cu o comunicare a lui G. G. Miro-nescu — scrisori de-ale lui C. Negri23 şi Kogălniceanu 2i. Prof. Hulu- 23 Costiache Negri (1812—il876), om politic şi scriitor. 24 Mihail Kogălniceanu (1817—0.891), istoric şi om politic, menţionat, pentru prima oară, în documentele scriitorului, într-o scurtă listă cu caracter biblio-fragic : M. Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei, Buc., Imprimeria Naţională (1872—1874) (vezi L.R., Caiete,. p. 360). 178 bei25 a fost salutat călduros şi a răspuns lung. E un tip interesant, negricios, vioi. E senator numit de rege. De altfel, regele 1-a adus de la Paris şi 1-a impus profesor la Iaşi — cum mi-a povestit prof. Nicu-lescu26, care, împreună cu Urdăreanu, au atras atenţia regelui asupra tânărului savant român, descoperitorul noului corp Moldavium27. A prezidat Petrovici — demn şi amuzant, cu o replică fină şi puţin ironică lui Mironescu, cu o prezentare caldă lui Hulubei... Lume puţină, ca totdeauna. Am stat de vorbă cu Ionescu-Siseşti, tînărul28, despre boala lui Arghezi29. Guşti m-a sărutat, că demult trebuia să fiu, că el a luptat atîta şi tocmai acuma n-a fost să mă voteze, că-i pare bine că s-au eliminat piedicile, probabil au venit documente categorice etc. E plictisit. Probabil nu 1-a primit regele. Vorbeşte despre retragerea de la Serviciul social, unde are multe plictiseli etc. Vrea să-şi facă opera... Mici schimburi de vorbe cu Siseşti ministrul, cu Lapedatu, care spune că se face intervenţia. pentru cărţi, cu Petrovici care a fost bolnav, cu Rosetti, Caracostea, Murnu, Simionescu, Antipa, Motru etc. Despre cartea lui Drăganu30 cu Rosetti : ar fi interesantă, dar a sărit peste cal şi e greoaie ; de aceea are polemici grele cu ungurii, care şi ei exagerează... Şedinţă la Casa Scriitorilor, unde dăm 30 000 lei [lui] Arghezi bolnav. Prima participare la Comisia de filme. Nimic. Doar pentru Pa-patanasiu 31 am obţinut de la Bucuţa nişte ajutoare, deocamdată promise. * Sîmbătă, 8 iulie [1939, Valea Mare] Am venit de dimineaţă ca să am ziua întreagă liberă de meditat asupra Alibi. Mihai mă aştepta la gară. Aici a dat mană grea în vii. Recolta va fi slabă, dacă nu complect compromisă. De altfel şi fruc- 25 Horia Hulubei .(1896—1972), fizician, profesor la Universitatea din Bucureşti. 26 probabil Ion Th. Niculescu (1895^—1957), medic şi biolog, profesor la Universitatea din Bucureşti ; în documentele epocii se mai întîlneşte şi numele lui Oristea Niculescu-Otin (1879—11954), chimist şi profesor la Universitatea din Iaşi. 27 Reluînd mai vechi experienţe de laborator ale unor iluştri predecesori şi folosind metoda spectroscopică, Horia Hulubei descoperă, în 1936, .elementul 87, denumit Vrancium, după ţinutul său natal. 28 Nicolae Ionescu-Siseşti (1888—1954), neurolog, profesor la Universitatea din Bucureşti. 29 în realitate, o sceatică rebelă ; boala, greşit diagnosticată la început de mari personalităţi ale vieţii medicale, alarmase familia poetului. însănătoşirea o va datora dr. Grigoriu-Arges, căruia îi va închina, peste ani, un medalion literar (vezi Adevărul, LX, nr 16585,' 13 iun. 1946, p. 1—2). 30 Este vorba de Histoire de la litterature roumaine de Transilvanie de origines ă la fin du XVIII-eme (Bucureşti, 1938). 31 N. Papatanasiu, gazetar, între altele şi autorul unui interviu luat lui L.R. si publicat în paginile Adevărului literar şi artistic, XIX, nr. 942, 25 dec. 1938 (vezi Addenda, p. 287, 341). 179 tele stau prost. Caisele puţine şi mîncate, înainte de a se coace, la sîm-burele ^interior. Piersici puţine. Sînt relativ destule pere. Prea puţine mere. în schimb, abundenţă la lucerna, la sfecla furajeră şi în general la legume. Altfel relativ bine, curat. Flori destule ca să se bucure Fanny. Calul, cînd stă mult în grajd şi apoi iese la lucru, se împleticeşte şi cade în genunchi, rănindu-se. Acuma e rănit la ambele picioare! Am comandat genunchiere. Cred că Mihai îl lasă prea în voie şi calul se împleticeşte din neglijenţă. Am plătit [lui] Mihai leafa pe 5 luni, 12 500 lei. Am achitat datoria făcută de el la Steriade pentru piatră vînătă şi pucioasă şi rafie. Miercuri, 12 iulie [1939, Bucureştii Cred că sînt pe calea cea bună cu Alibi, faimosul meu roman criminal, în cîteva zile, cît am stat acuma singur aici, am lucrat destul de bine. E mai clar ca niciodată. Numai să nu fie prea transparent, adică lipsit de densitate şi semnificaţie... Dar astea mai încolo ! * Miercuri, 12 iulie [1939, Valea Mare] Zilele acestea au fost de muncă severă pentru bieţii mei oameni. Afară de duminecă — am avut pe Păcescu la masă ; nu i-am lăsat să meargă la lucerna. Luni au pus să stropească din nou via, foarte temeinic. Am luat încă doi oameni (100 lei). S-au întrebuinţat 32 kg piatră vînătă şi 25 kg var. Pînă seara s-a terminat bine. Ieri au cărat lucerna şi azi pînă la prîriz. S-au adus în total 8 căruţe din coasa a doua. Podul grajdului e complect plin; trei sferturi de căruţă s-a pus în grajd lîngă vacă. Pentru coasele viitor şi borceagul şi porumbul furajer va trebui să închiriez şopronul lui Şulfă; am pus pe Ionel să vorbească cu noul proprietar. Mîine voi pleca la Bucureşti şi sper să ne întoarcem aci sîmbătă şi duminecă. De altfel mîine trebuie să vie Marioara32 să aranjeze înainte de-a veni Fanny. * Duminecă, 16 iulie [1939, Valea Mare] Ieri am adus cu maşina pe bucătăreasă şi jupîneasă. Marioara venise joi, cînd am plecat eu. Sîmbătă după-amiazi m-am' întors la Bucureşti, iar azi cu simplonul am sosit împreună cu Fanny. După-amiazi am făcut o vizită la Ionel. Marioara Gusan. ¥ Luni, 17 iulie [1939, Valea Mare] Mihai coseşte borceagul de primăvară. Am fost la Piteşti pentru diferite cumpărături. După-amiazi o baie în Rîul Doamnei, bună. Fanny azi foarte bine cu boala. Timpul cald, frumos. Cea mai caldă zi în vara asta, aici. * Mircuri, 19 iulie [1939, Valea Mare] Cald, frumos, senin. 30°C maxima. Pe seară am plecat la Gălăşeşti prin Piteşti, unde am lăsat la Ionel 2 probe de vin pentru un cîr-ciumar, am luat fitil şi sită „Aladin". La Gălăşeşti am cinat şi la 10,1/2 am sosit acasă. ' Ieri am fost la Bascov. Un lucrător de la aragaz Piteşti a reparat becul la baie. Mihai a terminat ieri cositul borceagului, apoi a tăiat cei doi peri uscaţi din curtea peste drum, spre a aşeza fînul. Azi a întors fînul şi a lucrat în vie. * Joi, 20 iulie 11939, Valea Marc1 Aceeaşi căldură mare. Am avut la masă pe Ionelii cu d-na Minculescu, pe care i-am adus şi dus eu. Fiind Sf. Ilie, n-am lăsat pe Mihai să lucreze la cîmp. Mîine merg la Bucureşti. * Sîmbătă, 22 iulie [1939, Valea Mare] Am fost Piteşti pentru mici cumpărături şi mai ales gheaţă, care lipseşte în oraş. Altfel n-am ieşit din casă de căldura tropicală. • Fanny a avut zile mai proaste ieri şi azi ; probabil a mîncat la Sorbii. Ieri Mihai a cărat cinci căruţe de borceag, iar azi pe a şasea. * Duminecă, 23 iulie [1939, Valea Mare] Avem mosafiri pe Sorbii cu omul Seredei, căruia îi împrumut o casetă cu film. Seara îi duc la Gălăşeşti. * Luni, 24 iulie [1939, Valea Mare] La Piteşti cu Marioara la dentist. Cumpăr pentru Fanny ştofă de două bluze etc. 180 181 * Marţi, 25 iulie [1939, Valea Mare] * Miercuri, 2 august [1939, Valea Mare] în sfîrşit azi-noapte a plouat bine. Am fost la percepţie Ştefă-neşti pentru plata taxei la locul cumpărat de la Vladu. Seara vine Radu. * Miercuri, 26 iulie [1939, Valea Mare] Radu merge la Piteşti cu Marioara, al doilea dinte. * Joi, 21 iulie [1939, Valea Mare] Cu Radu şi Ionelii la Cîmpulung pentru înregistrarea contractului cu locul de la Vladu. Vizită la avocatul Sută cu Mihalache. Cumpăr 3 kg de şerbeturi. * Vineri, 28 iulie [1939, Valea Mare] Am fost la Bucureşti pentru un film şi m-am întors seara la Ionel cu masă pentru 60 ani ai lui. * Sîmbătă, 29 iulie [1939, Valea, Mare] Dimfineaţa] Radu pleacă. Cu Fanny la Piteşti pentru furou. ; * Duminecă, 30 iulie [1939, Valea Mare] Am ,an§aJat doi zMari să_mi facă zidul Prăvălit de anul trecut a 140 lei m3; mîine vor începe lucrul. Tot mîine vine un sobar să repare soba bucătărie. Pe seară vin Tiţeştii cu Ionel, apoi eu aduc pe Lina cu Maca. Marioara pleacă mîine la Bucureşti pentru buqătăreasă. * Luni, 31 iulie [1939, Valea Mare] S-a început lucrul la zidul surpat, de asemenea la maşina din bucătărie. Un timp admirabil. * Marţi, 1 august [1939, Valea Mare] Sobarul a terminat maşina la bucătărie. O încercare a fost reuşită. Am plătit 500 lei lucrul, plus vreo 50 lei materialul. Continuă lucrul la zidul surpat. Am fost la Piteşti cu Fanny. Pe seară au venit soţii Căiprescu ; dulceaţă şi cafea. Marioara a adus altă bucătăreasă. Cea veche a fost lichidată şi dusă la gară. 182 Continuă lucrul la zidul surpat. Noua bucătăreasă ia nou avans, 500 lei pînă acuma. Telegramă Puia la Vichy, care n-a primit scrisori. Am fost la Dobreşti-Mihalache şi la Topoloveni. * Joi, 3 august [1939, Valea Mare] ' ■ Am fost la Bucureşti pentru Măria Gusan, pe care am mutat-o la Piteşti. Andrei promis s-o numească-suplinitoare la Piteşti. S-a reparat auto la Nae Popescu — 840 lei. * Vineri, 4 august [1939, Valea Mare] Nimic important. Am-renunţat a mai face şopronul pînă cînd se va clarifica situaţia politică internaţională şi va dispare primejdia de război. ' ' * Sîmbătă, 5 august [1939, Valea Mare] Revenire la reparaţia frînei auto. Acelaşi timp frumos, cald. r ■ ! i * Duminecă, 6 august [1939, Valea Mare] Ieri Mihai a fost la Costeşti, unde a măcinat 20 duble grîu şi a adus alte 7 duble pentru păsări. Noaptea am fost cu maşina pînă aproape [de] Costeşti, fiindcă a întîrziat prea mult. Am achitat complect lucerna Gubavu. Ionelii la masă. ' \ : * Luni, 7 august [1939, Valea Mare] Măria Gusan o ducem la Serviciul social33. Un pietrar începe lucrul pentru cioplirea pietrei, necesare unei bănci si mese etc. Am tocmit zidar care să paveze cărările din grădina de flori. Am comandat la Greavu-Mărăcineni 1 500 cărămizi a 1 leu ; avans 100 lei. * Marţi, 8 august [1939, Valea Mare] Am cumpărat la d-na Şoimaru-Izvorani un butoi de cea 60 vedre, iar pentru Mihai unul de 100 — ambele 1 700 lei. Am plătit la percepţie 1 000 lei pentru vacă. 33 La acea dată, Măria Gusan participa, alături de alte cadre didactice, la activitatea grupurilor de cercetare sociologică de sub direcţia lui D. Guşti. i 183 * Miercuri, 9 august [1939, Valea MareJ Ieri a început lucrul zidarul în grădină. Seara vine Radu. * Duminecă, 13 august [1939, Valea MareJ La dejun am fost la Tiţescu. Radu a plecat. * Joi, [10]* august [1939, Valea MareJ S-au adus în total 1 600 cărămizi pentru pavajul alelelor grădinii de flori, unde marţi a lucrat zidarul şi cu ajutorul, iar de ieri la prînz cu al doilea ajutor. Grilajul terminat complect. Pietrarul ciocăneşte mereu la bolovani. Mihai a cosit a treia oară lucerna, au ieşit aproape cinci căruţe complecte. Pînă mîine seară va termina şi căratul. Radu mi-a luat 6 saci ciment pentru pavaj. Vizita Facaleata34. * Vineri, [11] august [1939, Valea MareJ Am fost la Bucureşti pentru un film.35 Seara m-am întors A plouat puţin şi aici. "Sîmbătă, [1ZJ august [1939, Valea Mare]' S-a potcovit iapa. Am achitat pe pietrar la zi. Zidarii de asemenea,, chiar cu un avans de 25 lei. Pietrarul a avut 6 zile a 110 lei. Zidarul 4 zile a 100 lei, ajutoarele 4 + 2,1/2 zile a 50 lei. Am lichidat pe zidarul care a făcut grilajul. Iată socotelile generale pentru acest lucru, să-mi poată servi şi pe viitor. S-au făcut zidul cu temelie de 50 cm în pă-mînt, plus circa 90 cm deasupra pe lungime de 10 m 75 cm, grosime 30 cm. Apoi 5 stîlpi a 1,28 m pe 23/26 cm. In total 4,2659 m3. S-au întrebuinţat, inclusiv tencuiala, 15 saci = 750 kg ciment a 138 lei <=■ 2 086 lei; 5 vergele fier a 4 m/8 mm + 13,1/2 kg = 198 lei pentru cei 56 stîlpi! 55 scînduri 4 m/18/2 = 1 108 lei ; 5 scînduri a 4 m (25) 2 =■ 140 lei pentru stîlpi; 10 stacheţi a 4 m/7/5 = 196 lei pentru cofraje (evident acestea vor servi şi la celelalte, eventual la şopron, încît aici nu intră decît cu 1/4 din valoare), 2 kg cuie = 48 lei. Materialul ar fi deci 2 086 4- 198 4-48 + circa 381 lei (cofnagiul) = 2 713 lei. Lucrul era tocmit pe 140 lei m3; deci 598 lei; totuşi am plătit 920 lei. Deci total 3 633 lei — fireşte, avînd pietrişul gratuit. Ar veni cam 330 m liniar,, ca bază de calcul. La dejun am avut pe d-na şi d. Facaleata de la Paris. Seara au fost la Leordeni la Vereşti. mânuseră, iVn^S. " * " ^ 1939] SÎnt ^ionate greşit In, 34 Vizitator din Paris. 3S- Reamintim că L.R. conducea Comisia de cenzură a filmelor. 184 Luni, 14 august [1939, Valea Mare] Niciodată n-am avut o carte atît de complect făcută în cap ca acuma Alibi sau cum îi voi zice. Şi totuşi, nu lucrez cu sporul ce s-ar cuveni... Nu-mi place încă mersul. Trebuie un ritm mai viu şi o accelerare, fără a cădea în goliciunea romanelor poliţiste. Păstrînd tehnica „haletantă", trebuie menţinută şi substanţa deplină. Asia ar face interesul şi preţul cărţii. Eroina poate să iasă bogată în toate privinţele. Şi, mai ales, încărcată de mistere. Dacă o ucigaşă şi sinucigaşă poate rămînea justificat pură pînă la capăt, adică dacă în ciuda crimei poate să fie albă ? * Luni, 14 august [1939, Valea Marc] N-au venit zidarii; au făcut pod pentru că mîine e sărbătoare, probabil. De două ori la Piteşti pentru Fanny. Am luat o tavă de aramă. Mihai a terminat săpăturile la pavaje şi a tăiat vişinul din grădina de flori. "Marţi, 15 august [1939, Valea Mare] Nimic special. Sărbătoare. Mihai mai horobăieşte prin grădină. * Miercuri, 16 august [1939, Valea MareJ Zidarul cu fiul său şi Mihai continuă pavajul în grădină. Pietrarul cu lucrul său. Am inventariat ce-a lucrat şi am făcut planul băncii. Seara la Piteşti — ultima, injecţie Fanny. * Joi, 17 august [1939, Valea Mare] Continuă lucrul la pavaj şi pietrarul. Pompa s-a deranjat. A venit Surdul; nu poate s-o dreagă. Aduc pe un mecanic de la Morassi. Sorb nou 150 flei] etc. De două ori la Piteşti cu Fanny şi la Bascov. Vreme variabilă ; după-amiazi plouă uşor. Mîine merg Bucureşti pfentru] bani. Puia. * Vineri, 18 august [1939, Valea Mare] Am fost la Bucureşti pentru bani. „Socec". Seara m-am întors cu 185 * Sîmbătă, 19 august [1939, Valea Mare] Cu Fanny-Puia la Piteşti p[entru] diverse cumpărături în vederea mesei de mîine. Am plătit arenda pfentru] 2 pogoane loc luncă [lui] Toma Popescu. Am plătit 150 lei [lui] Ujvany pentru carcasă fier la gura cuptorului de pîirie. Pompa a fost reparată ieri — s-a plătit mecanicului 600 lei. Zidarul a avut 3,1/2 zile lucru, ajutorul idem — au primit 500 lei. Pietrarul cu patru zile a fost achitat, termmînd cioplitul general. Sima a sosit de la Bucureşti cu bicicleta. Se anunţă sosirea mîine [a] dr. Rădulescu. Calul a fost rechiziţionat. Fanny i-a salvat prin intervenţie la prefect. A început timp ploios. Fanny a luat pe Marioara 36 de lâ scoală. * Duminecă, 20 august [1939, Valea Mare] Toată noaptea a plouat şi apoi toată ziua. Sosesc de la Leordeni soţii Vereşti37, Rusu-Abrudeanu38, d-nele Gussi şi Andreescu, bătrînele. Iau de la gară pe familia dr. Răduleascu, care vine cu un serviciu de masă de 12 persoane. Apoi Ionelii şi Titestii. Rămîn aci d-na si d-ra Rădulescu39. " ' * Luni, 21 august [1939, Valea Mare] Ploaia continuă aproape fără întrerupere. Zidarii n-au venit Pietrarul începe la prînz. La Piteşti pentru reparaţia frînei — pompa • se deranjează automatul. Calul totuşi se rechiziţionează, dar Mihai mergînd prea tîrziu n-are cui să-1 predea. * Marţi, 22 august [1939, Valea Mare] Vine şi zidarul la lucru. Dimfineaţa] plec Piteşti cu maşina pfentru] reparaţia automatului. Mihai duce calul la regimentul] 6 artfilerie] şi dă telegramă Chinezu40, Cluj. Am cumpărat un bici de ocazie cu 50 lei. Cumpăr diverse de la farmacie şi n-am bani la mine. Seara iau pe Radu de la gară. 36 Marioara Gusan se .afla la Şcoala normală din Piteşti cu echipele Serviciului social. 37 Petre şi Florica Vereşti. 38 Cumnatul Floricăi Vereşti (era căsătorit cu sora acesteia). 39 Claudia şi Magdalena Rădulescu. 40 Ion Chinezu (1894—1966), critic literar ; în perioada cînd a condus revista clujeană Gîndul românesc (1933—1938), a manifestat o preţuire deosebită faţă de L.R. ; la B.A.R. se află opt epistole ale sale, transmise romancierului între 1934 şi 1939 (Coresp.. nr. 142 534—<142 541) ; în bibliografia Gînd românesc, de V. Fanache, se reproduc trei epistole către I. Chinezu. semnate de L R. * Miercuri, 23 august [1939, Valea Mare] Timpul s-a făcut frumos. Radu merge cu damele la Piteşti di-mfiheaţa], iar după-amiazi cu Mihai la Gropeni să mai comande 400 cărămizi. Tava neagră de papier-mache s-a reparat la Strungaru cu 16 lei. Mihai adus 2 căruţe nisip cu calul strungarului (40 lei). Joi, 24 august [1939, Valea Mare] Iar primejdie şi spaima războiului ! Acuma, însă şi noi participăm, deocamdată cel puţin cu pregătiri febrile. De la 15 august se zice că sînt concentraţi 600 000 oameni. Se fac rechiziţii ■— calul meu a plecat la '6 artilerie. Radu concentrat a doua oară. Se spune c-ar fi, pentru manevre mari. Dar cine ştie ce se va întîmpla pînă atunci ? Zarva în jurul Danzigului continuă ca acum un an în jurul Sudeţilor. Polonia, încurajată şi probabil împinsă de Anglia mai ales, s-a încăpăţînat să nu trateze cu Germania şi să răspundă de sus propunerii iui Hitler în aprilie. 41 Acuma prăpastia s-a lărgit. Rusia Sovietică, după ce tratează din mai cu Anglia şi Franţa, ba a primit şi comisii militare franco-en-gleze, ieri a încheiat brusc un tratat de neagresiune cu Germania, care pare aproape un tratat de alianţă. Ce n-au putut face franco-englezii in luni de zile, Ribbentrop a făcut în cîteva ceasuri la Moscova... Şi acuma noi ne aflăm între doi uriaşi hrăpăreţi. Ce să facem ? Garanţia Angliei şi Franţei e frumoasă, dar pe hîrtie. Cine să ne ajute ? De jur-împrejur duşmani. Germanii anunţă la radio astă-seară că am fi . declarat la Varşovia strictă neutralitate pentru cazul unui conflict cu"'Germania. Să fie începutul schimbării noastre la faţă ? Şi totuşi, numai printr-o politică de mare cuminţenie şi modestie vom putea să dăinuim între cele două mari imperii. Fanfaronadele ar fi inutile. Lumea e a celor mari, care totdeauna vor cădea la învoială pe socoteala celor mai mici. Principiile şi ideologiile sînt praf în ochii mulţimilor. Imoralitatea cea mai dezgustătoare e caracteristica' poli ti cii externe totdeauna şi mai ales azi. Germanii tunau şi fulgerau pînă ieri contra bolşevicilor,' iar sovieticii mai furios, contra naţional-soeialişti-lor — şi azi sînt prieteni.42 La fel voiau de altfel să facă şi anglo-fran- 41 Opinia este eronată, reflectind confuziile pe care le producea, chiar şi la unii oameni de bună-credinţă, dar insuficient orientaţi politiceşte, furibunda propagandă goebbelsiană. Acte publicate după război, găsite în special în arhivele celui de al III-lea Reich, precum şi experienţa Cehoslovaciei din 1939, ţară care cedase presiunilor naziste, . au demonstrat că oricum s-ar fi procedat faţă de Germania, ea îşi subjuga obiectivele, treptat sau brusc, expansiunii sale. De altfel, într-o notaţie ulterioară, însuşi L.R. îşi corecteză opinia, arătînd că şi dacă 'Polonia ar fi cedat parţial pretenţiilor naziste, Hitler tot ar fi pornit războiul său de cucerire totală (cf. Jurnal, 5 sept. 1939). 42 Uimit de întorsăturile . şocante ale grupărilor şi regrupărilor de pe arena internaţională (de altfel la fel ca mulţi contemporani de-ai săi, unii'dintre ei militanţi de frunte ai mişcării muncitoreşti internaţionale), L.R. emite aprecieri care,' îh amănunt, nu aveau să fie validate de desfăşurarea ulterioară a 187 cezii, democraţiile care s-au milogit luni de zile la comuniştii detestaţi, cum s-au milogit odinioară la ţarismul odios. Şi în vreme ce toti îşi urmăresc propriile lor interese egoiste, discursurile tuturor sînt pline de principii generoase, simple vorbe umflate. în lumea asta numai Dumnezeu ne poate salva şi norocul nostru tradiţional. E odios proverbul nostru : capul plecat sabia nu-1 taie ; clar se pare, pentru neamul nostru, ca şi pentru altele ca noi de mici, nu există altă posibilitate de existenţă în mijlocul fiarelor veşnic flămînde, care stăpînesc pămîntul... * Joi, 24 august [1939, Valea Mare] Dimfineaţa la] 5,1/2 am dus pe Radu la gară. Pe urmă din nou Piteşti pfentru] diverse cumpărături. După-amiazi la Dobrogostea unde am luat cele 10 rame mari şi 9 mici cu fagurii făcuţi din ceara mea lăsată acolo de doi ani; am plătit total 100 lei. Am comandat la tîmplarul şcoalei 7 uleie „Dadant-Blate" a 450 lei cu un avans de 500 lei ; vor fi gata pe la 3 sept. I-am mai dat 50 lei asupra lăzii de manipulare ce mi-a făcut-o acum doi ani. între timp am lăsat pe Tereza la dentist. Pietrarul şi zidarii au lucrat. Mihai a cules la fasole luncă. "Vineri, 25 august [1939, Valea Mare; ^ Am fost cu d-nele Rădulescu şi Sima la Curtea de Argeş, iar pe seară cu toată familia în vizită la Ionel. Vremea bună. Mihai'a cosit porumbul furajer. S-a recoltat mierea de toamnă. Numai no. 1 a fost bogat ; rest nimic. * Sîmbătă, 26 august [1939, Valea Mare] Dimfineaţa] am plecat Bucureşti, pfentru] bani, si m-am întors la 3 d[upă]-a[miazi]. Mihai a fost cu Păcescu la tîrg pentru un cal ; n-au găsit. Au luat o butelie Aragaz şi o sită mare. La Bucureşti am plătit telefonul. Aici am lichidat pe zidarii care, în sfîrşit, au terminat pavajul grădinii. Au avut 5 zile a 100 lei şi 5 a 50 = 750 lei. Pietrarului i-am dat 500 lei (mai are să ia 55 lei) ; luni va începe să clădească banca. Să recapitulez cheltuiala totală a pavajului : 11,1/2 zile zidarul a 100 lei == 1 150; 15 zile ajutoare a 50 lei = 750 (numai 3,1/2 zile au fost, al doilea ajutor, încolo 7,1/2 zile a ajutat şi Mihai). 1 800 cărămizi a 1 leu = 1 800 (din care se pot reduce cea 30 rămase); 6 saci ciment = 842 ; 3 căruţe nisip = 70 (afară de nisipul adus de Mihai, pînă ce nu evenimentelor. Ceea ce se desprinde însă din contextul însemnărilor este fondul prob al convingerilor sale, bunul-simţ al cetăţeanului unei naţiuni mici-mijlocii, cu o lungă experienţă de silnicie din partea marilor puteri, precum si sentimentul dezaprobării sale faţă de profunda inechitate a relaţiilor internaţionale ale timpului. mi-a rechiziţionat calul) ; total 4 612 lei, din care 1900 lucrul. S-au cules azi pereie „lucele" — cei 2 peri din vie circa 8 tîrne ; părul clin faţă îl vom păstra. Pe seară am fost la Tiţeşti în zadar ; nu fuseseră anunţaţi şi nu era nimeni. * Duminecă, 27 august [1939, Valea Mare] Vremea mohorîtă. A ţîrîit puţin după-amiazi. Am vîndut 140 kg pere ,,lucele" a 5 lei — 700 lei, vechiului client de lîngă pod. Am luat de la gară pe dr. Rădulescu şi apoi pe femeile de la Ionel, pe urmă pe Ionel şi Filimon. După-amiazi am dus iarăşi pe Ionelii cu Dida43 şi fina mică Livia44. Seara Puia a plecat la Bucureşti însoţită de doctorul Rădulescu. în aer persistă ameninţarea războiului. Ce calamitate! * Luni, 28 august [1939, Valea Mare] Timpul plăcut, puţin vînt care se potoleşte pe seară. Mihai a întors porumbul furajer cosit vineri şi a adus două tîrne de prune de la luncă. Cu omul de-acolo am stabilit să nu se atingă de pruni. Pietrarul lucrează mereu încet. Dimfineaţa] la Piteşti cu Fanny pfentru] cîntar (pare să se fi stabilizat), apoi la Trivale. Am cumpărat trei borcane pentru miere. Mihai a făcut curăţenie şi spoit fructarul. De-aseară calul strungarului se află la mine spre a fi hrănit şi întrebuinţat pînă ce va reveni calul meu de la rechiziţie. * Marţi, 29 august [1939, Valea Mare] Timpul mereu agreabil. Dimfineaţa] am fost cu mosafiri la Vieroşi, apoi la Piteşti : Fanny nou cîntar — impresia se menţine; vizită la Ionel. O raită la pepiniera Hinţeşti să mă interesez de meri „Ionathan", „creţeşti", „Parmen" şi piersici „Amsden" etc. Vizită la Tiţescu. Pietrarul merge greu — Mihai a mai cules prune la luncă. * Miercuri, 30 august [1939, Valea Mare] Timpul foarte frumos. Pietrarului i-am luat un tovarăş. Zidarii au reînceput cîrpirea pavajului dintre case. Mihai strînge porumbul furajer la luncă şi mai aduce opt tîrne prune. Invitatele noastre pleacă 43 Dida (Didina), cumnată (sora lui Fanny Rebreanu). u Livia Constantinescu, strănepoata lui Fanny Rebreanu ; mama ci, Marioara Constentinescu, era fiica Didinei (vezi nota 43), iar tatăl ei, Paul Constantinescu, fusese şeful de cabinet al lui L.R. în timpul directoratului de la Teatrul Naţional. Livia era botezată de Rebreni. 188 189 la 5 d[upă]-a[miazi] însoţite de noi la gară. Dr. Rădulescu mi-a adus" h tavă de alamă şi trei scrumiere, după ce cînd au sosit au adus un serviciu de masă de 12 persoane. Am cumpărat, împreună cu cele notate alaltăieri, -l borcane pentru miere a cîte 5 kg1 — a 28: lei, 3 de 3 kg a 21 lei, 3 a 2 kg a 18 lei şi unul de 1 kg a 13 lei. Am mai luat un sac ciment pentru banca de piatră. De la gară am fost la Marioara, care mîine pleacă la ţară cu echipa, apoi la Ionel etc. * Joi, 31 august [1939, Valea Mare] De două ori am fost la Piteşti singur, dimineaţa; am adus pb Sattler să ia măsurile necesare pentru complectarea ' biuroului şi pe omul de la Aragaz să controleze şi repare lămpile care nu merg bine. Am dat la ei să-mi puie plăci noi la vechiul acumulator de 4 volţi, transformîndu-1 în 2 volţi; 560 lei. Am ridicat de la uzină acumulatorul „Varta" ; îl voi repara mai tîrziu. Am trecut pe la Florica pentru maşina de stors miere, pe care Mihai a şi adus-o după-amiazi. Mihai a cules prune şi pere. Zidarii au făcut reparaţiile la pavajul de sus — 2 zile == 300 lei. Pietrarul mocoşeşte mereu. Bucătăreasa bătrînă a fost lichidată astă-seară cu: 506 lei' ce= mai avea de luat ; mîine dimineaţă pleacă la gară şi Bucureşti. * Vineri, 1 septemvre [1939, Valea Mare] De azi-dimineaţă războiul de fapt, fără declaraţie, există între Germania şi "Polonia. Seara, comunicat oficial german' anunţă că trupele germane au pătruns în Polonia, iar avioane germane au bombardat numeroase aerodromuri în interiorul Poloniei. Polonia anunţă de asemenea ca a fost atacată de Germania. Plus trucul obişnuit, că avioanele au omofît numai copii şi femei... Hitler a vorbit în Reichstagul adunat azi-dimineaţă ; violent şi impresionant. Propunerile germane către Polonia, anunţate aseară la radio, au fost rezonabile. Poate că Polonia a făcut o mare greşeală că n-a vrut să trateze, bazîndu-se pe Anglia şi Franţa. *' Vineri, 1 septemvre [1939, Valea Mare] Mereu timp frumos. Azi a început războiul între Germania şi Polonia. Mihai culege mereu fructe, Tereza calcă. Pietrarul l-am ocărit. Ziua. am fost la Ionel ca să. so poată termina aci , curăţenia în casă. fcAfeagazH mi-a reparat prost lampa de la baie. Aseară am aşezat In borcane toată mierea veche — 32 kg. * Sîmbătă, 2 septemvre [1939, Valea Mare] Dimineaţa s-a stors mierea nouă, 10 faguri —- circa 10- kg miere, curată, dar tot atît de brună. Se lucrează de zor la curăţenie ca să plecăm azi la Buc[ureşti]. Dim[ineaţa] am dus la Piteşti pe ginerele Păcescu cu copiii la medic. La 5 d[upă]-a[miazi] Carolina pleacă cu bagajele mari. La 8,1/2 plec cu Fanny cu popas la Ionel. Maşina, rămîne acolo. Marţi, 5 septemvre [1939, Valea Mare] Situaţia începe să se limpezească. Război au declarat Germaniei Anglia şi Franţa. Italia stă deoparte. La fel restul ţărilor europene şi extraeuropene. Dominioanele şi coloniile, fireşte, trebuie să-şi urmeze patronii, afară poate de Irlanda. Astfel poate că războiul va rămînea localizat între Germania şi Polonia la răsărit, Germania cu Franţa-An-glia, în apus. Ar fi, măcar relativ, o uşurare pentru omenire, şi mai ales pentru ţările ca noi. Democraţiile au început, negreşit, . vechile fraze despre lupta lor morală etc. Anevoie au să mai prindă vorbele goale; Franţa-Anglia sînt tot atît de mieluşele ca şi Germania, doar că ele sînt mai ipocrite şi-şi ascund rapacitatea în cuvinte sunătoare şi în principii pe care le aplică după interesul lor. Polonia însăşi nu poate fi simpatizată excesiv nici de cei mai romantici liberali. S-a purtat neleal cu toţi în timp de 20 ani de cînd şi-a redobîndit independenţa ; a avut tratat de alianţă cu Franţa şi a trădat-o cu Germania; a avut pact cu Germania şi a profitat să jupoaie anul trecut pe bieţii cehoslovaci, întocmai ca o hienă; a făcut acum alianţă cu Anglia, ca să poată poza în intransigentă şi să provoace Germania, ca astfel Anglia să aibă pretextul de-a începe o luptă de exterminare contra Germaniei: prea puternice. 45 Baremi faţă de noi a fost oribilă : ne-a dispreţuit, socotin-du-ne nu aliaţi, ci vasali; a cochetat cu ungurii împotriva noastră şi a făcut frontieră comună cu ei graţie germanilor, deşi nouă nu ne putea 45 Neîndoios că atitudinea anterioară a Poloniei oficiale, semnalată mai sus prin cîteva repere de notorietate, îi alienase multe simpatii în opinia publică internaţională. Cercurile democratice mai adăugau acestui contencios rolul jucat de conducerea burghezo-aristocratică a Poloniei în torpilarea negocierilor anglo-franco-sovietice din vara anului 1939, vizînd constituirea unei alianţe .generale antihitleriste. Totodată, o apreciere mai avizată asupra situaţiei ar fi necesitat o departajare între guvernanţii falimentari de la Varşovia şi poporul polon, devenit victima agresiunii naziste. Şi, indiferent de zigzagurile neinspirate 'ale politicii păturilor suprapuse, nu îşi găsea acoperire în fapte aprecierea că biata Polonie „provocase" vreun moment Germania. Poate că în notaţia de mai sus se regăsea şi „intoxica.rea;* determinată de faimosul episod de la Gleiwitz, unde organismele de diversiune ale „S.S." înscenaseră în noaptea de 31 aug./l sept. 1939 o „incursiune", operată, chipurile, de trupe poloneze care ar. fi ocupat vremelnic postul de radio german din localitate. După război, întregul scenariu a fost scos la iveală: „polonezii" erau deţinuţi germani drogaţi, executaţi, apoi pe loc, iar incidentul, una din provocările menite să „justifice" invazia germană ce avea să pornească peste cîteva ore şi să declanşeze a doua conflagraţie mondială. 190 191 fi agreabilă etc. Desigur că nici germanii nu sînt sfinţi, ba dimpotrivă. Dar cel puţin au curajul şi bărbăţia să declare făţiş'ce vor. Hitler a „ pornit războiul contra polonilor, deşi ar fi putut obţine Danzigul şi coridorul prin tratative care nu i-ar fi diminuat deloc prestigiul. Pe ce se va fi bizuit, nu se poate şti. Germania singură anevoie va putea răpune pe anglo-francezi, mai ales că nici flotă adevărată nu are... Daca nu rezervă vreo surpriză specială, războiul pe care 1-a început e o nebunie. Desigur că situaţia Germaniei e mult mai bună azi ca în 1914, cel r puţin din punct de vedere politic. Naţional-socialismul e o mişcare cu simpatii, mai mult sau mai puţin pronunţate, îh toată lumea. Ca şi comunismul şi fascismul, nazismul e o revoluţie şi ca atare o mişcare de avangardă care totdeauna face prozeliţi.46 Astfel Anglia anevoie ar mai putea răscula împotriva Germaniei toată planeta, ca odinioară. Dacă ocupă Polonia, Germania împrietenită cu Rusia nu mai poate fi redusă prin blocadă, iar prin arme şi mai puţin, chiar dacă si Statele Unite ar ajuta pe anglo-francezi. Pe urmă, în Franţa, orice s-ar spune, războiul acesta nu poate fi atît de popular ca în 1914 cînd era vorba de apărat pămîntul francez. Acuma trebuie să facă război ofensiv, să sacrifice sute de mii de oameni ca să pătrundă pe pămînt străin. S-ar putea să fie surprize dacă războiul va dura şi pierderile vor fi prea grele.,. Pe urmă, există o necunoscută : Italia. Ea s-a declarat neutră deocamdată, deşi are o alianţă defensivă-ofensivă cu Germania. Mulţi cred că Italia e pe cale să trădeze Germania. Ar fi o copilărie să se creadă serios aceasta. Germania zdrobită, Italia i-ar urma soarta. Italia ştie prea bine... ■Iată, însemn aici azi prevederea mea asupra desfăşurării acestui război. Să vedem pe urmă dacă voi fi fost bun profet sau cel puţin destul de perspicace în judecarea evenimentelor : Italia n-a intrat în război şi nu va intra, fiindcă asa este înţeleasă cu Germania. Dacă ar intra, ar da prilej anglo-francezilor să-si concentreze toate puterile asupra ei, care e mai vulnerabilă, şi s-o doboare sau cel puţin să aibă succese. Stînd deoparte, poate să'ajute Germania în toate felurile şi în acelaşi timp să rămîie o ameninţare permanentă pentru ceilalţi. După ce Germania va fi zdrobit şi ocupat Polonia, şi dacă anglo-francezii nu vor izbuti să aibă izbînzi' reale la apus, adică să spargă linia Siegfried, dacă, de altă parte, nici germanii nu vor putea să spargă linia Maginot — va interveni Italia cu propunere de mediaţie şi de pace. Cuvîntul ei va fi greu atunci cînd beligeranţii vor fi obosiţi. Fara a greşi asupra proliferării mondiale a fascismului _ si în special a militarismului şi subversiunii hitleriste —, desemnarea national-socialismului ca fenomen revoluţionar relevă, în mare parte, o întrebuinţare de concepte care nu rezistă unei analize strict ştiinţifice. Unicul grăunte raţional al impresiei multor cercuri burgheze, potrivit căreia nazismul ar fi „revoluţionar", consta în faptul că el a adus metode neobişnuite, radicale, în salvgardarea orînduirii capitaliste, la care reacţiunea de tip clasic nu se încumetase să recurgă. Fenomenul a fost surprins cu acuitate de un exeget marxist al nazismului, istoricul italian Enzo Collotti, care relata în lucrarea sa, Germania nazistă- .că însuşi Hitler se autocaracteriza ca revoluţionar în metodele de promovare a reactiunii ' Dacă nu va fi ascultat, ar ameninţa cu intrarea în război alături de Germania. Intervenţia ei va putea fi sprijinită şi de Rusia, prietenă a Germaniei... Şi în cele din urmă, beligeranţii vor primi propunerea Italiei şi se va face o conferinţă care să reglementeze pe baze drepte o pace care să fie acceptată realmente de toţi. Acolo probabil se vor-dis-cuta toate eventualele revizuiri pe care le rîvnesc învinşii de la Ver-sailles, revizuiri raţionale care să puie capăt altor pretenţii viitoare şl să realizeze statele unite ale Europei. O asemenea conferinţă, adică fără învinşi şi învingători, la care să participe toate marile puteri, fără ură şi părtinire, chiar care n-au participat la război, ar putea face o operă acceptabilă pentru toţi. Evident, ar trebui să se redea coloniile Germaniei, ca să poată avea spaţiu de viaţă şi să nu mai tulbure Europa, de asemenea Italiei...47 Aşa s-ar explica şi justifica atitudinea actuală a Italiei, care, deşi aliată de oţel a Germaniei, stă pe loc cînd Germania e în război cu trei duşmani de moarte. * Marţi, 5 septembre [1939, Valea Mare] Am sosit abia pe la 6 d[upă]-a[miazi]. Aici bine. S-a spălat răci-torul, s-a curăţat pivniţa. S-a adunat porumbul furajer în claie pe loc. Pietrarul a fost concentrat şi a venit azi după restul de 160 lei ce-i oprisem ; n-am fost aici. Miercuri, 6 septembre [1939, Valea Mare] Tot în legătură cu războiul: dezlănţuirea acestui război poate să fie şi un gest de desperare a Germaniei. Strînsă în centrul Europei, fără posibilitate de expansiune nici la apus, nici la răsărit, nici peste mare, cu o populaţie care creşte vertiginos pe un pămînt destul de steril, e ameninţată să se asfixieze. O greşeală mare a Angliei este că n-a înţeles, sau n-a vrut, acest fenomen natural, poate şi de frică : un popor atît de muncitor şi de războinic, dacă se întinde prea mult, ajunge fatal să domine lumea. Germaniei nu-i rămîne decît să încerce a sparge cu forţa zidurile care o strivesc.48 înţelegerea cu Rusia comunistă poate să aibă un tîlc : dacă va fi să fie învinsă în războiul cu anglo-francezii, >în loc să capituleze, se va bolşeviza şi se va uni cu ruşii, ca să bolşe-vizeze împreună restul Europei şi poate toată planeta.. Asta ar însemna Instaurarea unei lumi noi. Germanii cu ruşii împreună pot face faţă lumii întregi... Atunci adio naţionalism şi particularism european. în 47-48 Aprecierile — în care există un amestec de pacifism naiv şi evidentă •eroare, parţial depăşită ulterior de scriitor — nu ţineau seama de faptul că o justiţie internaţională nu implica deloc să se restituie Germaniei fostele ei colonii,' după' cum, de asemenea, orice portiţă deschisă revizionismului nazist antrena în lanţ satisfacerea poftelor imperialiste, expansioniste ale ei, ca şi ale partenerilor minori, Italia, Bulgaria şi Ungaria. 192 i 193 cîteva decenii, Europa va deveni Federaţia Republicilor Socialiste Sovietice, în care dominaţia vor aveâ-o germanii... Din punct de vedere liberal-burghez sau democratic e păcat că anglo-francezii n-au încercat o înţelegere amicală cu italo-germanii. Totalitarismul s-ar fi democratizat cu timpul, şi civilizaţia ar fi profitat poate.49 în condiţiile de azi, o victorie germană totală asupra anglo-fran-cezilor e imposibilă. Chiar dacă ar zdrobi Franţa, Anglia nu poate fii redusă fără o flotă cel puţin egală, iar Germania e aproape inexistentă în privinţa asta. Pe urmă, în cazul cînd Anglia ar fi în mare primejdie,, i-ar sări în ajutor Statele Unite şi poate alte ţări, ca să nu ajungă Germania stăpîna lumii. * Miercuri, 6 sepiembre [1939, Valea Mare}/ Foarte frumos timp de toamnă caldă, agreabilă. Mihai a fost la. Piteşti şi mi-a adus doi purcei — încrucişare „York" cu „Mangaliţa" de la Steriade de circa 3 luni. Preţul vom vedea. Căruţa mi-a fost rechiziţionată ; încă fără bon. După-amiazi am fost şi eu la Piteşti de am cumpărat o pompă „Flit", un coş de nuiele şi am controlat presiunile-la anvelope. Mîine dimfineaţă] plec la Buc[ureşti] cu 25 ouă, 3 pui, piersici, struguri, prune. * .Vineri, 8 scptembre [1939, Valea Marc]1 M-am întors mai curînd ; isprăvisem şi voiam să încep aici lucrul mai serios. La 5,1/4 am sosit Piteşti şi la 6 am fost acasă. Sînt iar răguşit, şi încă râu de tot. Se vede că am răcit; bănuiesc ieri dimfineaţă]; în tren, la picioare. Aici era Măria Gusan, venită de la Serviciul social„ pe care am expediat-o imediat la Bucureşti493. Sîmbătă, 9 scptembre [1939, Valea Măreţ Acelaşi timp frumos. Mihai a cumpărat 10 duble grîu a 52 leL Le-am adus după-amiazi cu maşina. Altfel culege prune etc. M-am sculat la 12 ; masa la 1. Sînt răcit : 37,2° pe la 5 d[upă]-a[miazi]. Foarte răguşit.; aproape complept afon. Mă doftoricesc cu aspirine ; şase pe zi. Şi să reduc iar fumatul, dacă se poate de tot. La 11,1/2 seara am 36,7°. Iau două aspirine şi un ceai fierbinte cu miere. Şi mă culc, chiar dacă va fi să stau citind în pat oricît de tîrziu. Şi aceste meditaţii fac parte dintre cele generate de intoxicarea produsă de propaganda extremiştilor de dreapta în rindurile unor oameni de bună-cre-dmţa (fie şi provizoriu), de o desprindere de realităţi, desprindere generatoare de speculaţii utopice. ,« L\R izbuîise s-° numească profesor la Sălişte (jud. Sibiu), unde trebuia să se prezinte urgent 194 'Duminecă, 10 septembre [1939, Valea Mare] Timpul admirabil. La 10 am făcut baie fierbinte şi la 11 m-am culcat. La masă Păcescu, care a curăţat pe urmă cei doi purcei luaţi de la Steriade. Mihai a cumpărat de la o femeie paiele de la 1/2 pogon grîu pentru 160 lei. Boala mea ciudată continuă. 37,3° la 5 d[upă]-a-[miazi], iar la 8 numai 36,8 şi la 1 noaptea 36,8°. Am luat 2 aspirine pe la 5 şi alte două la 1,1/2 noaptea, urmate de ceai. Puţin, puţin par-e-âT ceda răguşeala şi înfundarea. , 'Lunii 11 septembre [1939,. Valea Mare] si: > ■ Acelaşi timp frumos" Iar am făcut''baie.fierbinte la 10 şi m-am reculcat pînă la 12,1/2. N-am, mai avut temperatură.şi nici n-am mai luat nimic. Doar cîte-un vîrf de linguriţa de miere în răstimpuri, cînd mi se pare că mi-e aspru gîtlejul. Seara un ceai de tei. Ţigările le-am redus considerabil — 6—7 toată ziua şi seara ; de altfel nici nu prea poftesc. Totuşi răguşeala n-a cedat decît puţin, deşi mă simt în general desfundat. Mihai a adus două care bunişoare de pari — asta e ce am cumpărat ieri = poate vreo 800—1000 kg. Nu e scump. Transportul 50 lei total. încolo a mai cules ultimele prune. 'Marţi, 12 septembre [1939, Valea Mare] Mereu splendid timp. Cred că am făcut ultima baie ; după ce am impresia c-am prins un junghi între coaste. (O, oribilă e bătrîneţea şi neputinţa !) Azi noapte mi se părea că mi s-a limpezit vocea, ca şi înainte de baie. Pe urmă iar parcă-s înfundat. La 5 d[upă]-a[miazi], 37,1°. Am si luat 2 aspirine. încolo însă nu vreau să fac niimic. Pe seară a murit subit şcrofiţa cea frumoasă, cumpărată de la Ficşinescu-Merişarii. I s-au găsit intestinele pline de limbrici mari. Dr. Păcescu a sosit cînd era pîrjolită gata şi a constatat că nu e cel puţin antrax. Am vîndut încă 71 kg pere „lucele" din fructar •== 355 lei. 'Miercuri, 13 sepiembre [1939, Valea Mare] Frumos. Purceaua vîndută cu 1 056 lei (46 kg a 23 lei). Mîine plec Bucureşti. Boala curioasă subsistă. Să fie o gripă? Să fie bronşită? Fapt e că şi azi, la 5,1/2, aveam 37,4, iar seară la 11 încă 37°. Trebuie să' fie ceva, în orice caz ceva de ce se leagă laringita. Am o indispoziţie ciudată, constantă: Nici nu pot să lucrez aievea, nici chiar să mă concentrez... Mi se pare că e ceva mereu în legătură cu bronşita faimoasă. îmi vine să tuşesc şi simt în adîncime ceva sec, uscat. Totuşi, pe de altă parte, elimin deseori un fel de Schleim 50 apos şi foarte-lipicios... Com- Mucozitate (germ.). :195 Dat toate cu aspirină. Am luat două la 5, mai iau două acuma la culcare. Ce-o fi, vom vedea. *Sîmbătă, 16 septembre [1939, Valea MareJ Joi şi vineri am fost la Bucureşti. Am sosit cu plictiseală de maşină : acumulatorul complect descărcat; băiatul de la atelier mi-a stricat radiatorul. A trebuit să trimit maşina la atelier, să facă reparaţiile, şi seara să vie aci cu acumulatorul încărcat la uzină. Fireşte, n-a venit. Astfel n-am putut face nimic din ce-mi propusesem. Am trimis prin # Mihai mîine la Sattler 1 000 lei în contul mobilierului bibliotecii. Mihai a cules nucii: două tîrne de sus, jumătate de jos. Deşi mă simţeam foarte bine, la 6 d[upă]-a[miazi] 37,3°, iar noaptea la 12 încă 37,1°. N-am mai luat nimic şi nici nu iau. De altfel la Bucureşti aşa am făcut. Dimineaţa am luat la farmacie picături Davila — mă cuprinsese o diaree subită. După-amiazi m-a lăsat, fireşte, mîncînd foarte normal şi destul de greu. "Duminecă, 17 septembre [1939, Valea Mare] Frumos timp de toamnă. Nici azi n-au adus maşina. Mihai a dat l 000 lei Sattler. încolo nimic. La 18h = 37,2°. La li seara iar 37,1°. Aceeaşi stare febrilă pe care n-o mai combat cu nimic. în orice caz atn impresia că nu sînt răcit. Luni, 18 septemvre [1939, Valea Mare] Finis Poloniae ?... Deocamdată statul polon a dispărut. Preşedintele, guvernul, şeful armatei au trecut la noi ieri, după ce ieri dimineaţa a intrat şi Rusia împotriva Poloniei... Noi ne-am grăbit să anunţăm oficial că continuăm cea mai strictă neutralitate. Subînţelegîndu-se .-chiar după agresiunea sovietică, faţă de care eram obligaţi a interveni în împrejurări normale. Din moment ce Polonia se afla în război cu Germania, fără noi, ar fi fost o aberaţie să luăm altă atitudine, mai ales cînd în momentul intrării trupelor ruseşti pe teritoriul polonez, Polonia era deja zdrobită, iar guvernul ei pe teritoriul nostru. Dar ce ne rezervă viitorul ? Pactul ruso-german pare a fi într-adevăr mai complicat decît s-a presupus. Rusia s-fa înţeles în parte cu Japonia — deşi democraţiile strigau că relaţiile dintre Germania şi Japonia s-au stricat pe urma pactului cu ruşii. Ba se pare că Rusia, după intervenţia germană, va încheia şi cu Japonia un pact de neagresiune... Se precizează din ce în ce mai mult că Germania are la spatele ei trei mari puteri care, la nevoie, vor Interveni în marea horă a războiului. Nu ştiu dacă n-a greşit calculele Anglia cînd a stîrnit acest război prin aţîţarea Poloniei la rezistenţă contra Germaniei, în loc s-o fi îndemnat să se înţeleagă. Dacă a greşit, va plăti crîncen, probabil cu prăbuşirea imperiului mondial. Aceasta însă ar avea ca urmare o epocă de nesfârşite răzhoaie pentru supremaţie între moştenitorii prezumptivi pînă ce se va ajunge la o împărţire a planetei. Ce se va alege de ţările mici în vălmăşagul furtunos? România?... Dictatura Angliei a făcut posibilă viaţa şi civilizaţia cel puţin un secol, pentru toată lumea, mari şi mici, fireşte, cu concesiunile de rigoare ale celor mici. Poate că în curînd lumea va regreta pe britanici, chiar duşmanii lor cei mai dîrzi, cînd se va vedea urmarea. "Luni, 18 septembre [1939, Valea Mare] De vreo două săptămîni rîndunelele se pregătesc să plece. Mi se părea că au şi plecat. De cîteva zile n-am mai văzut la cuiburile noastre nici o viaţă. Azi observ un grup de vreo douăzeci evoluînd prin văzduh. Poate să fie un grup de întîrziate ? Am cules eu merele mai bune de pe pomii mici. Un „Ionathan" de pe terasă 7, altul de la Ştirbey (no 20) 7, „London Pepping" (22) 9, „Ionathan" (no 1) 39 (clin care doi mi-au căzut), „Parmen auriu (no 2) 6 şi „creţesc" (no 3) 1. Le-am aşezat pe două poliţe speciale în fructar. Mihai cu Tereza au scos la cartofi : vreo opt saci şi speră să mai fie vreo patru. Nu e strălucit. Sînt mici, n-au crescut fiindcă nu au avut ploaie la timp. Timpul puţin mohorît, cu uşoară burniţă. "Marţi, 19 septembre [1939, Valea Mare] Acelaşi timp. Rîndunelele nu s-au mai văzut. Toată ziua Mihai a pierdut-o umblînd prin Piteşti pentru radiatorul maşinii. Tereza a mai scos 3 saci cartofi, care au fost aduşi cu căruţa strungarului. S-au luat 18 kg gaz. "Miercuri, 20 septembre [1939, Valea Mare] Azi noapte a plouat binişor ; ziua frumos. Mihai cu Tereza au fost la cartofi, după ce Mihai mi-a adus o trăsură de la Piteşti. Au mai adus vreo 2,1/2 saci, mai ales chifle. Vom totaliza ulterior. Toată ziua am stat la Piteşti pentru maşină. De sîmbătă a rămas pentru reparaţia radiatorului. La atelier l-au stricat mai rău. în. cele din urmă m-a costat 1 000 lei. Am plătit lui Steriade 500 lei pentru cei doi purcei. Am vorbit cu Fanny la telefon. La întoarcere găsesc o scrisoare de la ea. Mîine plec la Bucureşti. Duminecă, 24 septembre [1939, Bucureşti] Deodată ne-am pomenit într-o turburare groaznică... Tocmai cînd sîntem înconjuraţi aproape complect de două mari neamuri de pradă. 196 197 Joi am sosit, la Bucureşti cu mare întîrziere şi cu un personal 'înlocui acceleratului. Fusese pe linie, dincolo de Graiova, o deraiere care a încurcat circulaţia... La amiazi aşteptam radio-jurnalul. La 14,05 se'; întrerupe brusc muzica şi o voce puţin sugrumată de emoţie anunţă : „Atenţiune! Armând Călinescu a f ost omorît ! O echipă de legionari 1-a executat !" Pe urmă pauză lungă. Trec minute. în casă discuţie mare: Fanny extrem de agitată: „Vai, săracul! Nu se poate! Ce oroare!'^ Vocea părea să fi fost a lui Munteanu-Rîmnic. Chemăm ]a telefon Radio. Nu răspunde nimeni. încep să ne asalteze telefoane : ce-a fost ? aţi auzit.? e adevărat ? Peste vreo 15 minute — radio anunţă : „Un incident regretabil a făcut să se întrerupă emisiunea..." Apoi iar tăcere. Apoi aceeaşi frază. Se simţea la Radio miaire; încurcătură... în sfîrşit se difuzează radio-jurnakil — numai cîteva ştiri din străinătate. între timp, Marioara Sorbul ne telefonează că vestea e adevărată : Călinescu a fost ucis de cinci legionari pe Bulevardul Berindei... Ca să controlăm, plec cu Radu spre casa Călinescu. Pe drum întîlnim maşini de-ale poliţiei, pe Radu Lobei51, unii miniştri... Nu putem ajunge la Călinescu : poliţia nu permite trecerea pe stradă. Ne întoarcem spre Bulevardul Indepen-ţei, unde se vedea mulţime mare. Nişte doamne şi domni care mă cunoşteau spun că şase legionari l-au împuşcat pe Călinescu adineaori. A fost ucis şi agentui ce-1 însoţea. Salvarea 1-a dus la Spitalul Militar. Ucigaşii au fost prinşi, cel puţin unul... După un mic incident cu un poliţist, care spune că n-a fost nimic... Se vede la încrucişarea bulevardelor o căruţă ruptă, o maşină răsucită. Pe agentul mort acuma l-au ridicat... Un gazetăraş ştie mai mult : maşina lui Călinescu a fost urmărită de altă maşină, ia încrucişare, maşina din urmă a. tamponat puternic maşina primului-ministru, încît a dat peste cap căruţa.care tocmai trecea, întorcîndu-se cu botul, spre bordul trotuarului. Bănuind un accident, agentul a sărit din maşina primului-ministru, să vadă ce s-a întîmplat. în aceeaşi clipă, cei . din maşina din urmă, şase inşi, au sărit de asemenea şi au început a trage cu revolvere-mitraliere. Au doborît întîi agentul. Călinescu a vrut să coboare. Pe scară a fost ciuruit de gloanţe şi s-a prăbuşit jos, mort. Ucigaşii au dispărut. Au mers la Radio de au anunţat asasinatul. Acolo au fost prinşi toţi şase... Mai tîrziu, în cursul serii, graţie şi radioului străin, în special italian şi unguresc, am putut reconstitui întîmplarea aproape complect. Călinescu venea de la Ministerul de Război acasă. Ucigaşii îi cunoşteau probabil drumul. L-au ucis, aşa cum spusese gazetarul. Douăzeci'de gloanţe l-au nimerit, dintre care trei în cap. După aceea asasinii, fiindcă maşina lor se defectase cu ocazia tamponării, au oprit o maşină ce trecea — se pare, tocmai pe a lui Bujoiu 52 ■—■ şi au poruncit şoferului sâ-i ducă la Radio. Acolo au năvălit înăuntru. Santinela a fost busculată, 51 Radu Lobei, secretar particular al lui Armând Călinescu (nepotul soţies sale). 52 Ion Bujoiu, inginer, ministrul Economiei Naţionale (7 mart. — 20 sept. 1939)! .....- ' ca. .şi alţii care se aflau :1a intrare. Portarul a fost împuşcat în picior. Au ajuns în studioul mare, unde orchestra tocmai cînta. Cu revolverele întinse, i-au făcut să tacă pe muzicanţi, iar unul din ei a făcut la microfon anunţarea. în afară de ce s-a auzit ar mai fi spus : „Nici ruşii, nici nemţii nu sînt amestecaţi., Numai legionarii prahoveni, şi-au făcut datoria, ca să răzbune pe căpitanul lor !K Inginerul de sus însă a închis contactul după primele cuvinte... Pe urmă, cel ce' a vorbit la microfon ar fi declarat : „Misiunea noastră e terminată ! Acuma să vie poliţia, şă ine omoare !" Şi au depus revolverele, petardele şi un kilogram de ecrazită ce aveau. Atunci au năvălit înlăuntru Lulu lonescu cu cîţiva servitori şi i-au legat. A sosit poliţia, cu Paximade53 în frunte, care a început să-i bată îngrozitor. Legionarii însă n-ar fi scos nici un vaiet. Pe urmă a venit justiţia militară, cu o nouă bătaie. Astea toate la Radio,, unde s-au adunat şi toţi conducătorii Societăţii. în sfîrşit, au fost transportaţi la poliţie, unde ar fi fost supuşi unor torturi îngrozitoare : unora li s-ar fi rupt dinţii, altora li s-ar fi răsucit mîinile şi braţele etc. Pe la 1 noaptea am fost sculat din pat de Mitric : să merg negreşit să :văd pe criminalii care au fost executaţi în acelaşi loc unde au săvîrşit crima. M-am dus. Era lume destulă. Am întîlnit pe Sică Alexandrescu 5*, care m-a luat în maşina lui. în mijlocul bulevardului, un cerc împrejmuit cu o funie ţinută de soldaţi, în centrul cercului, claie peste grămadă, nouă cadavre oribile, în bălţi de sînge, cu craniile sfîrticate... Spectacolul înspăimîntător. De o barbarie medievală. Aşa ceva poate să "ti^fo^t'irri3rmă',"prb^omuriîor'în Rusia odinioară sau atrocităţile denunţate de germani la Bromberg... Chiar atunci se înălţa o pînză de-a curmezişul străzii, sus cu inscripţia : „Asta va fi soarta de-aici înainte a tuturor asasinilor trădători de ţară !" Mi s-a spus că au fost executaţi pe la 10,1/2 seara. Au fost aduşi pentru reconstituirea crimei. Fiecare era' întrebat : Cum ai făcut ? Aşa şi aşa. Şi anchetatorul îi trăgea în cap sau în ceafă cîteva gloanţe, doborîndu-1. Şeful echipei, un avocat, Dumi-tre-scu, ar fi fost ucis cu douăzeci de gloanţe. Alţii spun că erau întrebaţi : Care ţi-e ultima dorinţă ? Şi că unii ar fi răspuns : regretul de a nu fi băut din sîngele lui Carol. (Cred că asta e inventată la tribunal de avocaţi fără clientelă, care au născocit că rudele celor executaţi astfel, fără judecată, vor să reclame parchetele pentru asasinat.) La radio Roma s-a spus că au fost condamnaţi de un consiliu de război şi executaţi de voluntari pe locul şi cu armele cu care au săvîrşit omorul... Venind acasă, un magistrat îmi spune că guvernul vrea să execute pe toţi legionarii cii 'ocazia asta, drept răzbunare şi represiune. " ' " A doua zi, vineri, a fost un bîlci oribil împrejurul cadavrelor expuse. Sute de mii de oameni alergau şi se îmbulzeau să vază sîngele şi hoiturile. Am impresia, din convorbirile cu diverşi oameni, că efectul este tocmai contrariul celui scontat de guvern. Lumea, în imensa-i ma- 53 Chestorul poliţiei. 54 Sică Alexandrescu (1896—1973), regizor, cu, care L.R.. a întreţinut raporturi colegiale. (Vezi la B.A.R., Coresp., nr. 141992, o scrisoare către scriitor, prin oare îi solicită „o mînă. de ajutor pentru bun'a funcţionare a «Teatrului nostru»".) 198 199 jorftâte, după prima revoltă pentru uciderea lui Călinescu, văzînd sălbăticia represiunii, începe să considere victime şi martiri pe asasini. La Academie s-a făcut un panegiric. în conversaţiile particulare nu observ încă interesul şi indignarea. Se vorbeşte de altceva, ca şi cînd crimele n-ar avea importanţă. Ici-colo se exprimă temerea ca nii cumva ruşii să profite şi să ne invadeze ţara — ca în Polonia. Mi se spune că radio sovietic ar fi anunţat aseară că întreg guvernul român a fost asasinat, că a izbucnit revoluţia etc. Vineri seara radio Roma spune că au fost executaţi 44 legionari la Miercurea Ciucului şi 30 la Ploieşti. Sîmbătă circulă veşti numai despre uciderea de legionari în diferite oraşe. Se citează nume. La Ploieşti, trei ucişi ar fi fost expuşi, cu craniile sfărîmate... Azi, sosind la Piteşti, birjarul îmi spune că alaltăieri au fost omorâţi trei legionari, iar ieri şase — lăsaţi să-i vază lumea. Servitoarea de la Ionel sporeşte mult cifrele. Treizeci de legionari ar fi arestaţi la poliţie. Au fost omorîte şi cîteva studente etc. Dă-le, Doamne, minte guvernanţilor să-şi vie în fire ! Sîngele vărsat cere mereu sînge. O crimă nu se pedepseşte prin răzbunare personală — atunci e o vendetă între particulari. Crima trebuie reprimată prin lege şi judecată. Atunci devine pedeapsa un exemplu şi împlineşte o funcţie socială. Un stat care părăseşte temelia de drept riscă să se prăbuşească în anarhie. 55 ceara. Mihai a fost la moară să macine 8 duble grîu pentru porci, să ia un sac de'tărîţe, apoi porumb pentru îndopat raţe şi mălai. L-am trimis pe urmă ca să-mi aducă un băiat de la atelier pentru a repara o pană la ampere-metre. Seara am fost şi eu la Piteşti — am dat ceasul „Tavannes" la reparat, băcănie, Ionel etc. *Marţi, 26 septembre [1939, Valea Mare] Timpul s-a înfrumuseţat: senin, dar cam răcoare, iar noaptea + 5°C. La 6 dim[ineaţa] a venit de la atelier să ia maşina şi la 11,1/2 mi-a adus-o înapoi. Am mai descoperit 0 geantă crăpată, pe care am lăsat-o s-o facă. Am cumpărat cercuri de fier pentru butoaiele comandate din doagele mele. Am plătit total 1 030 lei. Sînt 3 butoaie de cîte circa 25 dai cu cîte 6 cercuri de 2,25 m a 40/2 mm ; un butoi de cea 12 dai cu 6 cercuri de 2.00 m a 35/2 mm ; şi 5 butoaie de cîte cea 5— 6 dai cu 6 cercuri de 1,50 m a 30/2 mm. în total sînt 98.50 m cercuri = 62 kg a 16 lei = 992 lei. Plus o cutie nituri no 2 = 22 lei. Plus 2 kg cuie de 6 cm = 48 lei. Mi-a făcut 32 lei reducere. Le-am adus ou maşina. Fratele lui Mihai mi-a dres uşa de biurou, care de patru ani nu se închidea. Mihai a mai cules la pere. 'Duminecă, 24 septembre [1939, Valea Mare] Mă întorc aci după groaznicele evenimente cu asasinarea lui Armând Călinescu. Am venit cu personalul. Mihai tocmai vindea 94 kg pere sticloase a 4 lei = 376 lei. Sîmbătă a cumpărat 2 porci (1 200 -1-1 300 lei) de la oameni cunoscuţi. Am cules eu perele „ehiurele" ; n-am terminat. Au început ploile de toamnă ; deocamdată intermitente; Chiar acuma plouă cu tunete ca vara. * Luni, 25 septembre [1939, Valea Mare] Ploaia a ţinut aproape toată ziua. Temperatura scade. Timp de toamnă. Nu s-a putut continua culesul perelor. Am pus să topească 55 însemnările, dezvăluind parţiala nesiguranţă a unor puncte de orientare, relevă totodată şi cîteva aspecte funeiarmente pozitive ale gîndirii autorului. Astfel se observă că unele rezerve pe care scriitorul la face în privinţa sîngerosului episod nu se refereau la caracterul îndreptăţit al reprimării asasinilor, ci la modalitatea aleasă de guvernanţi în acest scop. Poate că aici erau în cauză si un anumit reflex al opoziţiei faţă de cei ce deţineau puterea de stat, poate că unele accente ape sale erau o exprimare intuitivă a insuficientei eficiente a măsurilor de retorsiune ale dictaturii regale, care, prin natura sa, nu a ştiut si nu a putut să permită o participare de masă în pedepsirea şi strivirea agenturii fasciste gardiste. 200 'Miercuri, 27 septembre [1939, Valea Mare] Iar văzui azi-dimineata, pe timp frumos, soare, senin, cîteva rîn-dunele, vreo zece. Vor fi întîrziat ? Noaptea e rece; abia 4°C. Mihai cu frate-său au cosit lucerna a patra oară. Poate să iasă 2 care... Am scris binişor. Am fost la Piteşti pentru geanta sudată. Am acontat un muşchi de vacă. *Joi, 28 septembre [1939, Valea Mare] Iar plouă, plicticos, de toamnă, dimineaţa şi seara. Nu s-a putut termina culesul perelor ,.chiurele". Am scris bine, cu spor pînă la prînz, apoi am plecat la Gălăşeşti, unde am luat numai 44 kg mere creţeşti — nu prea sînt bune şi nici bine culese. De la Piteşti am luat muşchiul si ceasornicul „Tavannes". Am aranjat maşina — presiuni, benzină, ulei _ pentru"plecare mîine Bucureşti. Plec cu următoarele lucruri : 2 duble (30 kg) fasole albă nouă, 1 sac (70 kg) cartofi chifle, 1 sac (70 kg) cartofi obişnuiţi, 14 funii ceapă, 1 funie usturoi, 1 borcan (3 kg) miere, 1 săculeţ (cea 1 500) nuci, 10 sticle bulion, 1 tîrnă (25 kg) struguri, 1 tîr-nă (25 kg) fructe — pere, mere, gutui, piersici — şi 37 ouă, 1 damigeana 5 1 otet, 1 damigeana (10 1) vin, 1 muşchi de vacă (2,1/2 kg), 2 pui. 201 : 'Duminecă, 1 octombre[1939, Valea Mare] La amiazi am sosit de la Bucureşti eu maşina, pe vreme închisă niohonta, tomnatică. Aici a.plouat ieri, iar azi' pe seară a reînceput ţirntor, monoton. Seara am făcut foc în biurou. *Luni, 2 octombre [1939, Valea Mare] .^Acoperit, tomnatec. Grupul de rîndunele întîrziate l-amr văzut şi azi' după-amiazi într-un moment de înseninare. Mihai fabrică ţuica de prune : patru cazane au dat 15 + 15 + 22 -f- 23 litri în medie de 36°. Mîine va continua. Am fost leneş cu scrisul. Mihai a. spart, adică a ciobit paharul de grăduit. La 12,1/2 noaptea s-a oprit brusc ceasul de la . Benvehisti : s-a rupt sau s-a destins arcul. Atunci am descoperit în palma stînga în patrunghi o cruce destul de bine desemnată. 'Marţi, 3 octombre [1939, Valea Mare] Peste noapte s-a înseninat şi am avut o zi plină de soare. Mihai a continuat fabricarea ţuicii de prune : 1,1/2 cazane dînd 24,5 + 10 = 34,5 litri, plus 75 litri de ieri = 109,5 litri, din care 105 litri s-au pus în buboiul special de ţuică-plin, iar restul împreună cu alţi 2 litri din tainuri 56v şi ceea ce se afla în damigeana de sus, în total...!. S-au pus într-o damigeana specială. Rezultatul este din circa 60 dai borhot prune de-ale mele, adică 18,3o/0. In bani înseamnă circa 2 750 lei a 7 lei'centul.' Pe urmă Mihai a continuat şi aproape terminat culesul perelor„chra-rele". Dimineaţa a adus 3 butoaie a cea 25 dai şi unul de 12 dai, făcute din doagele mele. La dejun a fost Păcescu, pe care apoi l-am luat la Piteşti. Marotineanu 57 trimite mîine dim{ineaţă] un băiat să controleze toate broaştele şi cheile. Ceasornicfa-rul Teodoreiscu a reparat îndată ceasul Benveni'sti, al cărui arc s-a rupt azi-noapte. Am luat puţin iaurt. Am comandat la Tefas 58 un muşchi pentru joi.de dus acasă. Am dus lui Ionel damigeana 2,1/2 dai vin. Am luat 20 fîşii pucioasă. Am comandat la tinichigiul Florescu lampă de afumat cu pucioasă. Va fi gata la 11 ootombre. La Ionel am comandat 2 000 nuci. Am luat tutun — foiţe. La Dobrogostea am dat tîmplarului Oorodi încă 1 000 lei asupra celor 7 uleie. Italianul pietrar a promis să vie duminecă. Un zidar din sât (110 lei) a reparat cuptorul de pîine şi gura sobei de la camera mea. 56 Cuvint indescifrabil. 57 Marctineanu, patronul unui atelier de lăcătuşerie din Piteşti. 68 Tefas, măcelar în Piteşti. 'Miercuri, 4 octombre [1939, Valea Mare] Noaptea a ţîrîit, ziua acoperit, seara altă ploaie. Şi lucerna de o săptămîna e cosită şi pe jos !... Mihai mi-a făcut un inventar al vaselor şi băuturilor din pivniţă. Urmează să-1 controlez de exactitate. Deocamdată ar fi : 1 butoi de 102,4 dai; altul de 102,8 dai; altul de 100 dai; unul de 90 dai; unul de 80 dai; 2 de cîte 70 dai; unul de 77 dai; unul de 55 dai şi altul de 50 dai (toate acestea goale, afară de unul de 70 d?.l cu borhot de fructe); apoi 1 butoiaş de 22,5 dai cu circa 50 1 vin roşu ; unul de 20 dai cu circa 15 dai risling ; unul de 16 dai ; unul de 10 dai cu circa 9 dai vin alb; altul de 10 dai; unul de 10,5 dai plin cu ţuică de 35,6° ; 1 butoiaş de circa 5 dai cu circa 4 dai drojdie obişnuită; şi un butoiaş de 5 dai plin cu oţet. Mai sînt 2 damigene de cîte 25 1 cuprinzînd 48 1 drojdie de circa 50° ; trei de cîte 2 dai, dintre care una cu 18 1 drojdie 36,8 proastă ; 3 de cître o vadră ; două de cîte 5 1 şi una de 3 1. într-o damigeana de 1 dai se află circa 7 1 ţuică de circa 35°. Altfel Mihai s-a bălăcit toată ziua să cureţe cele 4 butoaie noi. După-amiazi a venit de la Marotineanu un lăcătuş şi a luat diferite broaşte şi chei să le facă ; luni va veni să le monteze. Am fost iar la Piteşti; am luat un muşchi de vacă 1,3/4 kg (49 lei), 1 limbă (29),şi. o bucată de ficat. De asemenea floare de tei de la Lina pentru Fanny şi 20 coaie hîrtie de împachetat. Am adus şi 18 kg gaz. 'Duminecă, 8 octombre [1939, Valea Mare] Joi la amiazi am plecat la Bucureşti, de unde sosii la amiazi,. azi, după ce mă oprisem puţin la Ionel, bolnav de ficat. Plouă mereu, cînd cu tunete de vară, cînd cu stăruinţă de toamnă. încep să putrezească strugurii la mijloc. Destul de, răcoare. în biurou s-a făcut foc. Nu se poate lucra nimic. Mihai a curăţit butoaiele toate. Din cele noi nu s-au adus încă 5 de cîte 5—6 vedre. S-au cumpărat 10 duble porumb a 50 lei şi 5 de grîu a 60 lei. 'Luni, 9 octombre [1939, Valea Mare] Plouă. De-aseară pînă astă-seară întruna, parc-ar fi potopul. Lucrătorul de la Marotineanu a reparat toate broaştele, arcurile, cheile etc. Există acuma chei şi încuietori bune peste tot. în total sînt 32 de chei. Am plătit, inclusiv bacşiş, 437 lei. Am fost la Piteşti mâi mult să văd pe Ionel bolnav. *Marţi, 10 octombre [1939. Valea Măreţ '•■' Spre dimineaţă s-a înseninat şi toată ziua a fost mai mult senin. Mihai a adus şi restul de 5 butoaie a cea 5 dai. Dogarul a revăzut aici ce-a mai fost la ele. I-am plătit 1 000 lei. După-amiazi s-a strîns în 202 203 purcoaie lucerna. Am fost la Piteşti să trimit articol Timpul 59 si fermenţi selecţionaţi. Vizită la Tiţescu. 6 1 în fermentaţie selecţionată. Mustul acesta avea următoarele caracteristice : 1073, adică 164 gr zahăr la 18° = circa 9° alcool. 'Miercuri, 11 octombre [1939, Valea Mare] Mai mult închis, dar cel puţin n-a plouat. Mihai a continuat cu curăţirea vaselor noi, apoi s-a dus la lucerna. Am împrumutat [lui] Gorovei zdrobitor şi teasc, în schimb i-am cerut căruţa şi s-a putut aduce una de lucerna pe seară, iar alta mîine. La Piteşti s-au adus fermenţii ; un flacon dat lui Păcescu. Seara am grăduit mustul pregătit pentru fermenţi : 1 075 la 13,5°, adică 170 gr zahăr = 9,8° alcool viitor. Foarte modest. Lampa de afumat comandată la Florescu mîine va fi gata. 'Joi, 12 octombre [1939, Valea Mare] Mohorît, închis, frig, vînt de iarnă. Maxima 7°, minima 3°C. Totuşi lumea culege viile şi porumburile. Mihai a mai adus o căruţă de lucerna de dimineaţă — ar fi în total circa 1 000 kg lucerna din coasa a patra, care deşi a zăcut aproape două săptămîni în ploaie aproape continui, nu s-a stricat. Pe urmă a început să aducă sfecla furajeră — azi 4 căruţe de circa 600 kg şi zice c-ar mai fi trei, adică vreo 4 000 kg. Astea s-au adus cu căruţe străine, pe bani. Mîine iar are calul lui Gorovei, încît va putea aduce eventual şi porumbul furajer. Mustul cu sămînţa de fermenţi a început să fiarbă ; am pregătit încă 5 litri, care vor fi însă-mînţate mîine, înainte [de] plecarea mea. De la Piteşti am ridicat lampa de afumat pucioasă, comandată la tinichigiul Florescu, pentru 150 lei. Am luat de asemenea un muşchi, o limbă, un rinichi pentru Bucureşti. Mîine voi duce un coş cu o raţă peste celelalte, cîteva piersici, struguri şi 3 1 must ; apoi pentru Petrovici 60 un mic coş cu struguri etc. * Duminecă, 15 octombre [1939, Valea Mare] Sosesc cu Fanny şi Carolina, pentru cules. Am mîncat la Ionel şi am trecut pe la Tiţeştii. Un timp superb, cald, soare — a treia zi bună. Mihai a adus toată sfecla — şapte căruţe. Plus un car de porumb furajer şi o căruţă de legume — varză proastă, ridichi de iarnă, morcovi etc. Am plătit 240 lei pentru transporturi. De la Gorovei s-au adus teascul şi zdrobitorul ce împrumutasem. Se pare că sîntem pregătiţi cu vasele. Pentru maia s-au făcut azi încă 50 1 must, peste care s-au turnat cele 59 Articolul Eminescu monumental, tipărit în Timpul, III, nr. 886. 19 oct. 1939, p. 1—3 ; pînă la sfîrşitul anului, L.R. va mai publica, în acelaşi ziar, articolele : Radio — serviciu naţional (III, nr. 894, 27 oct. 1939, p. 1) ; Cei mai vrednici (III, nr. 904, 6 nov. 1939, p. 1, 3) ; Cărţi pentru soldaţi (III, nr. 914, 16 nov. 1939, p. 1, 3) ; Mereu dreptatea şi omenia (III, nr. 921, 23 nov. 1939, p. 1, 3) ; Actualitatea lui Caragiale (III, nr. 937, 9 dec. 1939, p. 1, 2) ; Cumularzii şi ceilalţi (III, nr. 943, 15 dec. 1939, p. 1) ; Alt Crăciun (III, nr. 955, 29 dec. 1939, p. 2). 60 Ion Petrovici. 204 * Luni, 16 octombre [1939, Valea Mare] Culesul viei se începe pe o vreme splendidă şi caldă de vară, cu o maximă de 25 °C la umbră şi de 11°C minima azi-noapte. Am adus pe Lina abia pe la 9,1/2, împreună cu mici cumpărături. Culesul a început cu rislingul abia pe la 10, cu coasta. Iată măsurători de zahăr : de la zdrobitor, coasta, la ora 10—17°C — 1 097, adică 228 gr la litru, ceea ce ar da 13,4 + 0,3 = 13,7° alcool, adică 232 gr zahăr ; de la teasc, la 11—21°C — 1 095, adică 223 gr = 13,1 + 1,1 = 14,2° alcool, adică 240 gr zahăr. Pînă la amiazi, s-a făcut coasta. După-amiazi, şesul cu vîr-ful împreună, tot risling a dat : de la zdrobitor, ora 14—23°C — 1089, adică 207 gr = 12,2 + 1,6 = 13,8° alcool, adică 238 gr zahăr ; de la teasc, la. ora 16 — 22°C — 1 086 adică 199 gr = 11,7 + 1,3 == 13° alcool, adică 222 gr zahăr. S-au făcut în total 75 dai risling, tratat în total cu 93 gr metabisulfit. S-a continuat apoi a se culege restul strugurilor albi începînd cu vîrful, urmînd cu coasta şi apoi cîteva capre din şes, ceea ce a dat vreo 40 dai, care, la ora 18h, arăta de la teasc 1 080, adică 183 gr = 10,8 + 0,9 =11,7° alcool, adică 199 gr zahăr. S-a lucrat cu 16 oameni. După-amiazi am adus familia Tiţescu, care a stat pînă seara, cînd am mers cu toţii la Ionel-Piteşti. Am găsit pe cîrciumarul Nicolae Ghiţă, care a cumpărat mustul Gorovei şi am pus pe socrul Tiţescu să vorbească pentru al nostru. * Marţi, 17 octombre [1939, Valea Mare] Pe acelaşi timp superb a continuat culesul şi s-a sfîrşit. S-a lucrat tot cu 16 oameni, dintre care unul la teasc şi pivniţă cu Mihai, 4 cără-tori şi 11 culegători. Pe Lina am adus-o pe la 8,1/2, aducînd şi 500 gr metabisulfit pentru Păcescu şi 90 pentru mine. Pînă la amiazi s-a terminat şesul. După-amiazi mi-a venit ştire de la Minculescu că depozitarul Abramovici îmi cumpără tot mustul cu 60 lei dai, transportat de mine, iar în caz că primesc să iau vasele depozitarului : Mihai a adus două butoaie de circa 170 dai împreună (60 lei costul transportului). împreună cu strugurii negri s-au cules si vinificat şi cei stricaţi, dînd un must foarte plăcut şi mai dulce (218 gr zahăr). Măsurătorile de azi au dat următoarele rezultate : la ora 10, şesul de la zdrobitor : 20°C, 1 073 — 264 gr zahăr = 9,6 + 0,9 = 10,5° alcool (în definitiv, 178 gr zahăr) ; la ora 14, de la teasc, tot şesul •. 25°C, 1 073 — 164 gr zahăr = 9,6 4-2,0=11,6° alcool (corespunzînd la 197 gr zahăr) ; tot la ora 14, strugurii roşii şi stricaţi, de la zdrobitor : 24°C, 1 075 — 170 gr == 10,0 -f- 1,8 = 11,8° alcool (adică 200 gr zahăr) ; si, în sfîrşit, la ora 17, de la teasc, roşu amestecat : 22°C, 1 085 — 196 gr zahăr = 11,5 + 1,3 = 12,8° alcool (adică 218 gr zahăr). 205 S-au făcut azi circa 150 dai must, ceea ce ar da un total de, circa 270 dai. Mîine, după însămînţare, voi însemna-rezultatele definitive. Am achitat azi 200 lei pentru 8 zile cărători, 440 lei pentru 22 zile culegători. Mai rămîne omul de la teasc. Culesul a costat deci 640 lei + 210.lei pâinile = 750 lei. Seara am dus pe Lina acasă cu coşuri de fructe pentru ei şi Tiţeştii. !.■<>.:■ * Miercuri, 18 octombre {1939, Valea Mare] Timpul mereu de. vară, cu 25° la umbră. S-a lucrat în pivniţă..S-a decantat rilslingul în butoaiele noi no. 9, 10 şi 11 cîte 20 dai, în butoiul nou no 12, menit să facera vin spumant, 10 dai — iar în butoiul mic no 16 circa 6 dai, toate înşămînţate cu 5,1/2 dai fermenţi selecţionaţi in maiaua pregătită. Ar fi deci un total de .80 dai risling, care, la 19°C, arăta 1 089 ■— 207 gr zahăr la litru, anunţând 12,2 + 0,7 = 12,9° alcool. Am mai păstrat circa 25 dai must alb în butoiul no 7, însămânţat de asemenea cu maia, pentru Ionel. Restul producţiei,-180,5 dai. S-a vîndut depozitarului I, Abrarripvici,, Str. Egalităţii — Piteşti, pe preţul de Sdjei dai. impreună cu 2 dai păstrate pfentru] Bucureşti, 1 dai la Ionel, strugurii păstraţi, recolta ar fi fost de 300 dai. In realitate, recolta efectivă, adică păstrată şi .vândută, este de 285 dai. Am încasat, a 6 lei litrul, ; 10 830 lei pentru cele 180 dalvîndu te. ,' In cursul zilei, concomitent, cu decantarea Îşi însămînţarea musturilor rămase şi a tragerii celui, vîndut în .butoaiele cumpărătorului, s-a făcut curăţenie mare în pivniţă ; s-au comandat dopuri de lemn pentru cele de metal de fermentaţie, încît în realitate mîine se face aşezarea definitivă pentru fermentare. Dimineaţa cu maşina la Căiugăru — convorbire cu Puia —, apoi la primărie pentru libera circulaţie a vaselor cu must (am plătit paza proprietăţii 150 lei pe 1938) şi pentru bonul reehiziţie a trăsurii (care se va face cîndr va. avea imprimate), apoi acasă* apoi la benzină si la Piteşti, întîi la depozitarul de vinuri, pe urmă la Tri vale, unde am-plătit cele 10 grămezi de aşchii de iarna trecută (1 030 lei), am angajat alte 5 acuma,, plus 100 copaci picătură, care mai trebuie aprobaţi de inspectorat şi, în .sfârşit, la Ionel şi acasă. Mîine vreau să plecăm după-amiazi la Bucureşti, i . . Mustul depozitarului: avea următoarele caracteristici • un butoi de «7 dai, alb, la 19°, 1 074 — 164 gr. = 9,8 + 0,7 = 10,5° alcool; alt butoi de 83,5 dai, roşu, la 20°; 1 078 — 178 gr zahăr — 10,5 + 0,9 = 11,4° alcool. "•1 * Joi, 19 octombre [1939, Valea Mare] ... Timpul mereu frumos, cald, senin. S-au-pus dopurile de fermentare, cinci, la.butoaiele no 7, 9, 10, 11 şi 12, iar no 16," cu viţă de vio. Curăţenia pare bună. Trei butoaie mari, în oare s-a adunat- mustul, spre decantare, au fost spălate şi rămîne să fie afumate după ce se vor zbici. Mihai a plecat acasă învoit pînă la 1 nov. A fost lichidat pînă la 1 octomvre cor., plătindu-i-se acuma restul de 9 500 lei, plus 500 lei pe care Tereza nu-i recunoştea a-i fi primit, spunînd că a primit vineri dimineaţa] numai 500 lei, nu 1 000, cît i-am dat. Fanny a făcut bagajele, Ca-rolina curăţenie. Urmează să dau cu flit şi să plecăm fie la 13h, fie la 17h •— după cum vor fi ele gata. Am să mai dau azi 1 500 lei lui Sattler acont 2 asupra mobilei. Mustul, în butoaiele no 7 şi 9, avea azi 17°C ; temperatura în pivniţă aceeaşi. * Duminecă, 22 octombre [1939, Valea Mare] Venit cu simplonul. în gară nu e trăsură — cu autobuzul şi coşurile. La Ionel maşina are un cauciuc pe geantă. La farmacia Pavlovici nu mai trage maşina ; pun benzină în vacuum. Fac reţeta Seredei contra răguşelii (de aseară am făcut rost iar de puţină). Găsesc pe voiajorul Aî. Lăzărescu în Str. Teiuleana 31. Pregătesc vadra de must pentru Radu. în pivniţă fierb cele trei butoaie mai mari de risling. Temperatura pivniţei a scăzut la 14°C. Am lăsat ferestrele mereu deschise, să fermenteze la temperatură mai joasă. Iar nu mă simt bine. Noul atac de răguşeala e din răceală, acuma am observat bine. Trebuie să doftoricesc răceala, numai cu aspirină de trei ori pe zi. Dar siropul Seredei îl iau. La 7 seara m-am dus la Piteşti să predau damigeana eu must voiajorului pentru Bucureşti. Am adus şi un bidon gaz. * Luni, 23 octombre [1939, Valea Mare] De azi-noapte plouă conţinu cu vînt de nord-est potrivit, dar cu T minimă 10° şi maximă circa 14°C. Am scris toată ziua şi nici n-am ieşit decît la pivniţă să controlez mersul fermentaţiei. Au fost puse prost dopurile de fermentare, încît, chiar cînd fierbe mustul, nu la toate se bulbucă apa, semn că gazul se strecoară pe lîngă dopul de lemn. Am ascultat şi auzit sfîrîitul mustului. Temperatura în butoiul no 7 era de 15°C, iar în celelalte de 17°C. Am închis geamurile. Seara fierbe şi butoiul mic. în loivniţă seara este 14°, după ce coborîse, cu ferestrele deschise, la 10°. La 6 d'[upă]-a[miazi] am fost la Piteşti pentru articolul Timpul 61. Am mai cumpărat diverse fleacuri, mai ales de mîncare. Răceala — răguşeala persistă cu tot siropul miraculos al Seredei. Tot cercetînd fermentaţia, am spart alcoolmetrul. 61 Cei mai vrednici (vezi supra, nota 59). 207 * Marţi, 24 octombre [1939, Valea Mare] Toată ziua a plouat şi a vîntuit şi a fost ceaţă si burniţă. Pe seară s-a mai deschis puţin. N-am ieşit deloc. Aşteptat 'pe' Mihalache, dar pe vremea asta cum să vie ? Fierberea nu merge cum ar trebui, fie că dopurile nu sînt aşezate bine, fie că e prea rece. M-a lăsat acumulatorul radio. sinii • acumulatorul descărcat; trebuie să chem pe Severiu de la atelier Aici bine. Era foc si cald. Ieri a fătat scroafa 5 purcei. Tereza, cu ajutorul cumnatului ei, a terminat tăiatul viei ; mai rămîne îngropatul. Eu iar nu-s bine. La 8 seara aveam 38,1°, iar la unsprezece 38,5 . Am luat 2 aspirine si m-am culcat la 11,1/2. N-am putut scrie articolul. * Miercuri, 25 octombre [1939, Valea Mare] O zi senină, caldă, frumoasă. La 9 dimfineaţa] am dus acumulatorul la uzină, iar seara la 7 l-am luat. La Piteşti am dat abia azi cei 1 500 lei, pregătiţi de joi, tîmplarului Sattler, adică în total 2 500 lei. Cel mult la 15 nov. va fi gata tot. Am cumpărat la Blucher 2 damigene mari a 30 1 şi una de 25 1, în total cu 210 lei. De asemenea 50 dopuri pfentru] sticle şi 14 pentru damigene. Patru camere încurcate de Mihai le-am dat la vulcanizator pentru control ; lipseau 2 ventiluri. Lei 50 a costat transportul mustului la Bucureşti. Ceasurile nu sînt gata încă. După-amiazi am avut vizita Maniu, Mihalache, Magiaru, Popovici cu d-na şi un secretar. * Joi, 26 octombre [1939, Valea Mare] Ziua frumos, pe seară se întunecă şi apoi începe să ploaie. Dimineaţa am pritocit vinul de experienţă din butoiul no 12 în butoiul no 13, la aer, făcut de fratele lui Mihai, căruia i-am dat 50 lei. A rămas circa 4—5 1 depozit, care s-a pus la boştină. în noul butoi fermentaţia a reînceput. La 6 am fost [la] Piteşti pentru muşchi — în zadar, era închis, întîlnit cu Mitică62. Luat ceasul „Tavannes", rămas acolo, [dăruit de] Benvenisti. De asemenea flit — 60 lei. Camerele s-au făcut (40 lei). Am adunat flori p[entru] acasă. Mîine plec cu mere, pere, o raţă, 25 ouă, 1 dai vin. Păsări. Tereza mi-a prezintat următoarea listă de păsări existente azi : 13 pui (din care 6 se vor păstra de sămînţă) ; 13 raţe (din care 6 raţe şi 1 răţoi se vor păstra) ; 9 găini bătrîne (din care 6-se vor păstra) ; găina Rădulescu ; 4 bucăţi găini turceşti (una bătrînă, 1 puică şi 2 co-coşei). * Duminecă, 29 octombre [1939, Valea Mare] Am plecat vineri dimfineaţa], pe vînt, după o ploaie de noapte, şi m-am întors,, tot pe vînt, după altă ploaie, care a ţinut toată dumineca înainte de amiazi, fireşte cu frig. La Piteşti plictiseală cu pornirea ma- 62 Mitică Rădulescu, cumnat. 208 * Luni, 30 octombre [1939, Valea Mare] Vremea schimbătoare, rece, cu vînt stăruitor. Dimfineaţa], aveam 36,7°. Totuşi am luat 2 aspirine, iar la 11 încă 2, înainte de-a pleca la Mihalache. Dificultăţi cu pornirea maşinii, deşi pusesem apă fierbinte la radiator; acumulatorul descărcat. Cîţiva oameni au împins maşina pînă la coastă. Am dat o gheată la dres ; 10 lei. După ce luai benzină, la 12,1/4 am pornit şi [la] 12,3/4 am fost la Topoloveni, la vie. Masa la şcoala de gospodine. Apoi la via comună. Apoi cu Bujor63 şi Vişoiu64 la Goleşti, unde văd şi casele faimoase, ruine. Apoi Piteşti — cafea, zahăr, spirt, băcănie. Un şofer-soldat de la atelier vine să ia maşina, fiindcă pe drum s-a rupt oberlagărul dreapta înainte. Mîine seară s-o aducă înapoi. La ora 6 am 38° căldură. Alte 2 aspirine. Totuşi mănînc cu poftă. Voi mai lua 2 cu un ceai şi mă voi culca mai devreme. * Marţi, 31 octombre [1939, Valea Mare] Mai mult senin, puţin rece. Am scris un articol, dar nu mă simt deloc bine. Răguseala si ' căldura : 8h — 36,5° ; 12h — 37° ; 14h — 37,4° ; 17h — 37,5° ; 20h — 37,9° ; 23,1/2 — 38,2°C. N-am luat nimic pînă pe seară,, cînd am băut, de la. 19h începând, trei linguri de sirop Sereda făcut ieri la Stăvar. Aveam impresia unor palpitaţii şi greutăţi la inimă. N-am mai făcut cafea seara. Pe la 11,1/2 seara, la culcare, 2 aspirine şi ceai cu rom. La 5,1/2 precis mi-a adus maşina : s-au pus oberlagărul şi foaia următoare arcul dr[ept] înainte ■— 300 lei ; încărcat acumulatorul — 40 lei şi diverse 60 lei. Parcă trage mai bine. Am făcut la Stavăr siropul Sereda. Cumpărat carne şi comandat muşchi. La Ionel despre Mihalache. " * Miercuri, 1 novembre [1939, Valea Marc] Timp frumos, senin, răcoros. Cu fratele lui Mihai s-a pritocit a doua oară vinul de experienţă spumant, tot la aer, din butoiul 13 în 12. Tereza a început să îngroape via. Azi aş fi fost mai bine. N-am avut temperatură, pînă la 6 d[upă]-a[miazi]. Am luat 2 aspirine dimfineaţa], iar la 7 d[upă]-a[miazi] sirop. între timp mari crampe în burtă ; ieşit 63 Paul Bujor (1862—1952), biolog şi scriitor. 64 Profesorul Constantin Vişoiu. 209 de vreo -4 ori afară ; a trebuit să iau de 2 ori cîte 20 picfături] Daviia Fiindcă la 9,1/2 am avut totuşi 37,5°, am luat ia culcare 2 aspirine si de tei. ceai Joi, 2 novembre [1939, Valea Ma-. închis, mohorît. Am ieşit dimineaţa la Piteşti. Am luat foile vechi de arcuri de la reparaţie ; ceasul Benvenisti pus din nou arcul (20 lei) ; am mai cumpărat o damigeana de 1,1/2 dai (100), care în realitate pare mai mare, deoarece a luat 18 litri de tulburel; am cumpărat un muşchi şi rinichi (77 lei) ; m-am interesat de preţul porumbului — 45 lei cel vechi, 36 lei cel nou. La Camera Agricolă mi s-au dat preţurile altoilor ia ferma Hinţeşti : 15 lei meri şi peri, 14 lei piersici, 12 lei caişi şi pruni. N-am lucrat însă nunic, deşi n-am temperatură, a scăzut răguşeaia şi sînt ca un turcoman de zdravăn. După-amiazi am controlat cum pune tulburelul, am cules violete şi celelalte flori, iar seara am împachetat cu mare îngrijire şi pasiune (numai ca să nu scriu, probabil). Afară de siropul Se-redei n-am luat decît nişte picături Tiţescu contra tusei care mă sîcîia nervos pe la amiazi. Totuşi la culcare am să iau un ceai de tei... Mîine plec Bucfureşti] cu 1,1/2 dai tulburel, mere — pere, 25 ouă, muşchi, raţă, sosiera Puia, cămaşă — ciorapi Fanny, haină-şoşoni Gusan. Plus flori multe şi un buchet de violete. * Duminecă, 5 novembre [1939, Valea MareJ Sosesc seara ia 10,1/2 pe vreme urîtă ; a plouat mult aci- zloată mare. La Piteşti am sosit cu acceleratul 9,1/4. Am stat la Ionel, unde fusese Botez; am lăsat acasă pe Tiţeştii pe drum. Aici bine. Mihai a sosit si el azi. * Luni, 6 novembre [1939, Valea Mare] Vremea urîtă, umedă, ceţoasă, sloioasă. Nici n-am ieşit din casă. în pivniţă dopurile fermentaţie nu mai mişcă, desigur răsuflă. Mihai mi-a legat antena şi a curăţat maşina. Nu se poate lucra nimic. Tereza a cumpărat sîmbătă 20 duble porumb pfentru] porci, una pfentru] păsări şi 2 saci tărîţe. * Marţi, 7 novembre [1939, Valea Mare} Timpul s-a mai îmbunătăţit; n-a plouat, după-amiazi puţin soare, seara senin. Mihai a săpat cele patru terase din dreapta; Tereza a smuls după indicaţiile mele florile care trebuiesc stîrpite şi înlocuite cu petunii 210 roz. La amiazi Mihai a pritocit din nou, a treia oară, vinul spumos care avea mai mult depozit decît săptămîna trecută. Pe urmă mi-a făcut două cauciucuri la maşină. La 3,1/2 am plecat la Piteşti : 20 1 benzină. Cu Tiţescu am fost la maiorul Petrescu pentru pomi-altoi; am arvunit (100 lei) 3 piersici ,;Louise Grognet", 1 piersic „Reine des Vergeas", 1 piersic „La France", 2 peri „Duchesse D'Angouleme" şi un pom „Simonis", •amestec de prun-piersic-măr etc. Una pesta alta, 20 lei bucata. La Hinţeşti am plătit 425 lei pentru următoarele : 15 meri „Ionathan" (225), 5 meri „Creţeşti" (75), 5 meri „Parmen auriu" (75), 5. piersici „Amsden" (50). Mihai va merge.vineri să aducă toţi aceşti pomi, în total 43 bucăţi, şl să-i plaseze în gropile ce le vom desemna mîine şi ce se vor face •mîine-poimîine. Cu şeful de la Hinţeşti m-am înţeles să vie el în februarie, cînd va trebui să facă coroanele acestor pomi şi să cureţe şi ■aranjeze absolut toţi pomii de pe proprietate ; va fi plătit cît va cei-e. Fiindcă am adus de la Bucureşti şablonul de litere şi cifre, am luat şi vopsea, încît Mihai, cînd va avea timp, să facă lucrarea. Cu Lina am comandat cărbuni, măcar un sac să-mi facă ; şi un muşchi la măcelarul lor. Am luat 10 fîşii de pucioasă, „Odol" etc. Şi iau 18 kg gaz. * Miercuri, S novembre [1939, Valea Mare] Un timp splendid, senin, soare, cald ; seara se înnourează cu ceaţă •Cu Mihai am stabilit locurile pentru pomii ce urmează a fi plantaţi; am adăogat încă 5 piersici „Amsden", care vor fi plătiţi de Mihai. La 11,1/2 •am plecat la Piteşti pentru ocolul silvic: în zadar, era sărbătoare. Am luat cele două vase, cîrpite la Opitz 65 (50 lei). O clipă la Ionel. Am comandat nişte cozonaci la o brutărie mică. D[upă]-afmiazi] Mihai a făcut vreo zece gropi, Tereza îngroapă la vie. Seara Mihai mi-a adus să gră-•duiesc toate rachiurile care vor fi aranjate mîine. * Joi, 9 novembre [1939, Valea Mare] Dimineaţa mare ceaţă, pe urmă frumos. Mihai a lucrat puţin la gropi, fiind chemat pentru luarea în primire a calului Cezar întors din rechiziţie. Mihai s-a întors pe la amiazi singur ; fratele său ă adus calul tocmai seara, slăbit, dar sănătos. Mihai a tras în două butoaie mici ţuica de rachiu de 35,2° — unul de 55 1, altul de 48 1. Cel de 55 1 va fi pus la învechire; cellalt pentru consumaţie. A mai rămas într-o damigeana circa 4 1 ţuică de 37°, din care duc acuma la Bucureşti 10 1 [sic !]. Rachiul obişnuit de 34,2° din butoiaşul vopsit era 33 litri; se vor adăoga 2,1/ 1 apă ca să fie de 29° şi să fie vîndut, în total 35,1/2 1 a 24 lei = ■852 lei. Rămîn pentru păstrare 1 damigeana albă de cea 24 1 drojdie 65 Atelier de sudură din Piteşti, pe strada Sf. Vineri. 211 1937 de 51,3°, şi alta neagră cu cea 23 1 drojdie 1937 de 54,1° ; apoi o damigeana neagră cu cea 17 1 drojdie 1938 de 36,2°. Tereza a îngropat trandafirii pitici de pe margini. După-amiazi am cules violete şi crizanteme şi cîţiva trandafiri. La 4 am plecat la Piteşti : am dat două camere la controlat; Mihai să le ia mîine. La ocolul silvic am plătit 415 lei pentru 5 grămezi aşchii ; bonul la Mihai. Din piaţa mică am luat un muşchi de 2 kg (60 lei) ; la Lina am găsit unul de 2,1/2 kg (75 lei) şi 45 kg cărbuni a 3 lei, 2 saci. Am luat şi doi cozonaci-pască de la ovreica. Am făcut plin de benzină, control, presiuni etc. Mîine dim[ineaţă] plec Bucureşti, unde poate voi lucra mai bine oa aici. Iată ce duc : 2 saci cărbuni la spate (135 lei) ; 2 muşchi vacă (135 lei), 1 raţă (oO), 2 dai tulburel damigeana mare (130), 1 dai vin vechi (80), 1 dai ţuică prune (250), 5 1 oţet (50), 30 mere, 30 pere, 25 kg gutui (o tîrnă) (200), 1 sac nuci (100), i mertic fasole albă (150), 1 sac cartofi (60) (120), 15 funii ceapă (150), 1 sac morcovi, ţelină, gulii, ridichi, pătrunjel, ardei etc. (100), 20 ouă (40), 6 borcane' dulceaţă (300), 2 borcane magiun (250), săculeţ făină (50) — total circa 300 kg — 3 000 lei. Afară de diverse haine etc. Pentru Mihai las listă de lucru şi 500 lei, afară de 100 lei la Tereza pentru ouă. * Duminecă, 19 novembre [1939, Valea Mare] Pe o vreme foarte frumoasă, senin, soare, călduţ, sosesc cu simplonul la Piteşti, unde mă aşteaptă Mihai cu trăsura. Calul foarte slab si prăpădit. Mihai spune că după plecarea mea calul era să moară, nu mînca, stătea culcat; Păcescu zice c-ar fi răcit şi slăbit de trai prost la armată ; acuma mănîncă, dar e mereu abătut. M-am oprit la Ionel lă-sînd 300 lei să-mi cumpere slănină pentru Bucureşti. Aici bine. Mihai a plantat pomii aduşi de la Hinţeşti şi maiorul Petrescu. Cei de ia maior sînt slabi şi urîţi ; ceilalţi, foarte frumoşi. A tăiat perii şi piersicii indicaţi. Marţi, 14 cor. a pritocit a patra oară vinul spumos : l-am gustat ; e dulce, aproape ca un must şi aproape complect limpezit. N-a avut decît vreun litru de depozit. Via s-a îngropat complect. In gară am găsit pe tâmplarul de la Dobrogostea, căruia i-am mai dat 1 000 lei în contul celor 7 uleiuri comandate la el, adică în total 2 500 lei din 450 X 7 = 3 150 lei. Mîine trebuie să trec pe la Sattler să vedem ce face cu compactarea bibliotecii ; ar trebui s-o aducă lunea viitoare. Pe seară Mihai a umplut butoaiele cu vin nou, care au stat din fiert, în felul următor din al treilea butoi cu risling, din care am mai dus la Bucureşti circa 4,1/2 dai, s-au umplut celelalte două butoaie noi cu risling, butoiul mic cu risling şi apoi butoiul Ionel în care s-au pus 3,1/2 dai ; la fel 3,1/2. dai s-a pus în primul de risling, 5 dai în al doilea şi 1,1/2 în cel mic ; a mai rămas 3 dai, care s-a pus într-un butoi mic nou gol. Mîine la amiazi plec ; nu ştiu de voi mai nota ceva. Las însă lui Mihai 1 000 lei de la Sereda pentru meri de la Hinţeşti şi 2 000 lei să cumpere cu circa 500 lei 2 perechi curcani buni, iar din rest porumb pentru porci şi păsări. Am lichidat azi socotelile cu el — rămîn la dîn-sul încă 463 lei din trecut. * Duminecă, 26 novembre [1939, V'aiea Marc] Am venit cu personalul : la 5,1/2 Piteşti. Cinci minute am stat la Ionel — am lăsat 500 lei să-mi ia untură şi muşchi. Au sosit la ei două lăzi cu păsări de la Radu — mîine le vom inventaria. Rîndul trecut m-am oprit la Sattler, i-am mai dat 500 lei, rămînînd ca mîine luni să fie adusă mobila de Mihai s-o instaleze. De asemenea am lăsat lui Mihai 200 lei să ia ovăz pentru cal. încă n-am luat socoteli etc, clar mi se spune că s-au cumpărat 3 curcani buni a 130 lei şi o gîscă ; apoi 25 duble porumb a 45 lei şi un sac ovăz. * Luni, 27 novembre [1939, Valea Marc] Timpul iernatec, mai mult închis ; destul de frig ; noaptea îngheţ şi senin. A adus mobila de la Sattler — nu e strălucită ; vopsită mult prea închis. Dulapul şi etajerele le-am dat înapoi, nefiind potrivite. Miecuri se vor readuce. S-au adus şi cele două lăzi cu păsări trimise de Radu. Au conţinut : 3 curcani, 4 curci, 2 gîşte şi 2 raţe. Pe drum au murit 1 curcă şi 1 raţă ; cealaltă raţă boleşte ; rămîn deci 3 curci, 3 curcani şi 2 gîşte. Mihai a cumpărat sîmbătă 3 curcani a 130 lei şi 1 gîscă cu 90 lei. Apoi 25 duble porumb a 45 lei. Avem deci 6 curcani, 3 curci, 3 gîşte. Dintre acestea cele cumpărate de Mihai, fiind mai grase, se vor pune la îndopat îndată ca să le avem de Crăciun. Mihai a pritocit a cincea oară vinul spumos ; tot mai avea aproape un litru de depozit. Acuma va fi pritocit numai la cîte 2 săptămîni, de trei ori; apoi după împrejurări va fi tras la sticlă. între titaip Mihai a fiert tescovina, care i-a dat 104 kg a 34,6° şi 36 kg a 33° alcool. Se va vinde redusă la 29°, adăugîridu-se 20 1 apă la cele 104 1 rachiu a 34,6° şi 5 1 apă la cele 36 1 rachiu a 33°. Se va do-bîndi deci un total de 165 1 rachiu tescovină de 29°, care vîndut cu 24 l*i litrul trebuie să dea 3 960 lei. Tot aici trebuie să rectific calculul făcut greşit la 9 novembre. La cele 33~ 1 rachiu de 34,2° trebuie să se adaoge 6 1 apă spre a se obţine 39 1 rachiu de 29°, în valoare de 936 lei (vîndut cu 24 lei litrul). * Sîmbătă, 9 decembre [1939, Valea Mare] Sosesc pe la 11, după ce, plecat la 6,3/4 din Bucureşti şi ajuns la cea 9,3/4 la Piteşti. Am cumpărat un muşchi cu 50 lei şi am dat să-mi 212 213 facă reţeta contra tusei la Pavlovici66, plus 25 grape a 11 lei pentru Fanny. Burniţă şi uşoară ţîrîială. Mihai tocmai lucrează la rachiul de pere — mai are: un cazan,-d.e făcut. Speră să iasă total 9 dai. Am lăsat ordin ca mîine să pritocească din nou, a şasea oară, vinul spumos. Mobila de la Sattler trebuie s-o dau înapoi : foarte prost lucrată şi vopsită infam. Doi purcei s-au vîndut lui Zidaru cu 400 lei. Unul îl mai iau acuma la Buc[ureşti]. De altfel iată ce mai iau : 1 dai vin nou tulburel, 1 purcel, 1 raţă, 1 muşchi, 25 grape [-fruits], cea 60 mere, oca 40 ouă. Mihai a cumpărat 10 duble porumb slab pentru păsări a 40 lei dubla. Las încă 2000 lei .Mihai să cumpere porumb pentru porci... * Miercuri, 20 decembre [1939, Valea Mare] Pe vreme de iarnă frumoasă sosesc cu Sorbul — personalul de 6,3/4 — la ora 12. Plecăm la 3,1/2, luînd 65 mere, 18 1 + 10 1 + 10 1 tulburel, 5 1 tulburel Sorbul, o găină tăiată, 2 gutui. * Simb&tă, 23 decembre [1939, Valea Maref Sosesc cu simplonul, după ce n-am găsit loc în personal dimineaţa. Pieptene Puia nu s-a putut lua — cere acuma 600 lei. Luat. carne p[entru] Mihai. De la Ionel 4,1/2 kg garf porc, muşchi de 2 kg (212 lei) ; apoi 2 kg carne porc şi 2 kg carne vacă. De-aci iau 2 curcani, 1 gîscă, 10 mere bune + 3,54 ouă a. 2,50 + 4 de la noi, 2 1 ţuică prune şi drojdie veche. De la Ionel nişte probe de porc. La 3,1/2 vreau să plec.-,Am dat Terezei 200 lei de la Fanny şi 300 lei pentru sărbători. . , * Joi, 28 decembre [1939, Valea Mare] Am venit să termin romanul Amlndoi. La Bucureşti nu s-ar isprăvi niciodată. * .', . Ninge puternic. Aseară la Bucureşti a fost viscol, iar de azi-dimineaţă ninge în toată ţara. Aici e cea mai mare zăpadă ce am pomenit-o. Seara se lasă ger. Pe la miezul nopţii — 10°C. Am sosit la Piteşti cu rapidul la 3 d[upă]-a[miazi]. M-a plictisit acumulatorul la uzină ; n-au făcut nimic la el, ba s-a şi descărcat de tot, încît degeaba. Numele unei farmacii din Piteşti. am stat la Opitz să lipească "un contact rupt. Aici am găsit . baia cur'gihd ; a' făcut foc fără apă sau cu gheaţă. Am trimis cazanul la Opitz; de asemenea şi acumulatorul. Mîine la 11 va lua cazanul, de asemenea şi acumulatorul. S-au luat aci 2 steri lemne de foc pînă se vor lua de la ocol cele reţinute. Păcescu îmi trimite de la ginere-său 5 site pentru lămpile cu gaz. * Vineri, 29 decembre [1939, Valea Mare] Gerul şi ninsoarea continuă. Azi-noapte s-a coborît pînă la — 12°C. Ninsoarea e uşoară, fină, dar continuă. în cursul zilei temperatura s-a ridicat pînă la —9 1/2°C. Aşa a rămas şi seara, pînă pe la miezul nopţii. M-am culcat la 6 dim[ineaţa] şi m-am sculat la 13 d[upă]-a[miazij. La masă dr. Păcescu. Mihai a fost cu cazanul — se cere 700 lei pentru reparaţie. Să încerce şi la alţii. S-au luat 18 kg gaz. Am făcut cîteva fotografii. Spectacolul cu marea cantitate de zăpadă e impresionant Niciodată n-am văzut copaci atît de încărcaţi. Joi noaptea am scris binişor. Mai ales pentru început. * Sîmbătă, 30 decembre [1939, Valea Mare] Continuă a ninge fin, zăpadă prăfuită. Temperatura pare să cedeze. Azi-noapte minima n-a coborît subt —10°C, iar în cursul zilei am avut — 6°C. Am lenevit cu munca. Abia pe la 2 am început a scrie, dar cu mult brio. La 6,1/2 m-am culcat. La 13,1/2 m-am sculat. Mihai a dat cazanul tot îa Opitz — 500 lei. Acumulatorul l-am trimis azi iar la uzină să stea pînă după-amiazi, cînd tot se duce să aclucă, în sfîrşit, cazanul băiei. Zice că Opitz 1-a sudat cu aramă etc, încît are să ţie o sută de ani! ~>\ ■ ■ . Duminecă, 31 decembre [1939, Valea. Mare] Cu cîteva minute înainte de încheierea acestui an atît de plin de îiuimplări . Am venit de joi, să isprăvesc cu romanul Amîndoi. Se pare că merge destul de bine lucrul, oricît mă distrează în general radio cu veştile lui din toată lumea, mai toate rele, războinice, distrugătoare... Deşi e o zăpadă mare şi frumoasă, care te îndeamnă măcar la plimbare, nu prea ies din casă. De altfel, mă scol la 1,1/2 '— 2 d[upă]-a[miazi], fiindcă scriu pînă tîrziu dimineaţa. * 'Duminecă, 31 decembre [1939, Valea Mare] Azi-noapte a fost —9 1/2°C, iar în cursul zilei pînă la 0°C, cu cer senin şi soare. în seara de ajun a Anului nou e senin şi ger. După- 214 215 amiazi am trimis pe Mihai cu o telegramă. De asemenea să cumpere 19 4 0 de-ale mîncărei pentru mîine. Am mai luat cîteva fotografii. încolo mereu în casă, pentru lucru. M-am culcat pe la 7 şi m-am sculat la 13,1/2. Iar am întârziat si aseară cu începutul scrisului, dar am mers destul de bine. 67 'Luni, 1 ianuarie [1940, Valea Mare} Azi-noapte, noaptea revelionului, a fost cea mai friguroasă .pînă acuma, —15°C. Azi, ziua, însă termometrul s-a urcat pînă la — 3°C. N-am avut nimic deosebit. Am scris destul de bine aseară pînă la 6,1/2 dimfineaţa] cu spor. La 13,1/2 m-am sculat. 67 însemnările din 1939, pe alocuri mult prea gospodăreşti, îşi sporesc valoarea dacă, în paralel, sînt urmărite cu gîndurile aceluiaşi scriitor exprimate în interviuri, discursuri şi articole. Spicuim din bibliografia scrierilor sale : [Cu-vîntui lui L.R. la sărbătorirea lui M. Ralea], în România, II, nr. 266, 25 febr. 1939, p. 5—6 (vezi Addenda, p. 296). ; răspunsul la. ancheta Scriitorul, o realitate socială. înfăptuirea Casei de pensii a scriitorilor români, în România, II, nr. 275, 6 mart. 1939, 2 (Addenda, p. 298); Părerile d-lui Liviu Rebreanu despre criza teatruluii în general şi despre situaţia teatrului nostru de astăzi, în România, II, nr. 284, 15 mart. 1939. p. 2 (Addenda, p. 299) ; Literatură şi iubire, în Universul literar, .XLVIII, nr. 14, 8 apr. 1939, p. 3, 6 (reluat în voi. Amalgam, 1943, p. 220—256) ; Vrem un Eminescu ca un zeu tînăr, in România, II, nr.. 378, 19 iun. 1939, p. 2 (Addenda, p. 303) ; vezi şi răspunsul la ancheta („Scriitorii de azi despre opera lui EmineŞcu", în Cronicarul, I, nr. 2, 31 mart. 1930, p. 2, reprodus la Addenda, p. 304) ; un articol conjunctural despre moştenitorul tronului în Noua Gazetă de vest, IV, nr. 1023, 8 nov. 1939, p. 1 ; Unirea, simbol al dreptăţii, în Frontul Maramureşului, V, nr. 1065, 29 nov. 1939, retipărit in Cronica, IV, nr. 47, 30 nov. 1939, în Ţinuturi secuizate, V, nr. 75, a dec. 1939, în Noua Gazetă de vest, IV, nr. 1041,'1 dec. 1939, în Acţiunea, X, nr. 2851, 2 dec. 1939 (Addenda, p. 305), la care se adaugă şi articolele din Timpul, menţionate mai sus la nota 59. * Marţi, 2 ianuarie [1940, Valea Mare] Gerul — 13°C azi-noapte. Nici ziua, deşi a fost puţin soare, nu s-a urcat peste — 5°C. în prima zi a anului, fiind şi luni, am lucrat bine, cu spor, pînă la 6,1/2. La 1,1/2 scularea. Am fost la Piteşti cu sania pentru ocolul silvic. Cu inginerul m-am întîlnit pe drum şi am luat întîlnire la ocol pe joi după-amiazi. Am vorbit la telefon cu Fanny : mîine va sosi Marioara1, să-şi Caute actele. îmi va aduce şi bani pentru lemne din cei de la primărie. Am luat cafea, jurnale etc. Am trecut pe la Ionel la o parolă. Miercuri, 3 ianuarie [1940, Valea Mare] Azi-noapte — 17°C, iar în cursul zilei maximum .— 5°C; . Soare ziua. Am scris bine pînă la 6 dimfineaţa]. Apoi am scris pfentru] Fanny. La 13 m-am sculat; a venit Marioara cu întârziere 2 ore ; pleacă cu rapidul. Mi-a adus 5 000 lei, din care Mihai a plătit 2 steri lemne luate de curînd şi care mîine poate: se isprăvesc, apoi 50 kg sare în sac, iîn vederea tăierei porcului, precum şi 1/4 kg piper. I-am dat. .să mai dea 300 iei pentru alt metru de lemne, pînă ce voi aranja mîine:ia ocol. 1 Marioara Gusan. '217 * Joi, 4 ianuarie [1940, Valea Mare] Continuă gerul. Minima azi-noapte —16°C ; maxima azi —3°C. Ziua soare, noaptea senin. M-am culcat la 7 dimfineaţa] şi m-am sculat la 13,1/2. Foarte bine merge lucrul. Păcescu mi-a trimis porcărie ; am să-i trimit şi eu mîine. Am fost la Piteşti pentru lemne, la şeful ocolului Trivale acasă, unde a venit şi casierul. Am reţinut de la Vieroşi, Grigore Mincă 24 arbori fagi = 15,1/2 steri a 173 lei + taxele = 2 941 lei; de asemenea sectorul Nă-măioasa 30 arbori stejari = 17 steri + 2 m3 lemn de lucru a 195 lei + 695 lei = 5 144 lei, inclusiv taxele. La Dumitru Mincă3, sectorul februarie, am rezervat de asemenea 34 arbori fagi = 25,1/2 steri a 165 lei = 4 615 lei, inclusiv taxele. Urmează ca Mihai să vadă arborii şi să aleagă ce să luăm, iar luni se va duce să plătească fagul şi să înceapă să transporte. Pentru stejar fac rezervarea, plata însă mai tîrziu cînd se aşteaptă să se acorde o reducere de vreo 20%. Pe la Lina am trecut pentru tăierea porcului mîine. I-am lăsat 100 lei să aducă 2—3 kg carne vacă pentru amestecat la cîrnaţi. Am luat cuţitul maşinii de tocat, ascuţit. Am adus cazanul de aramă, spoit la Peşu cu 100 lei. Fireşte, am vorbit la telefon cu Fanny. * Vineri, 5 ianuarie [1940, Valea Marc] Parcă a început să slăbească gerul puţin. Azi-noapte n-a coborît sub — 8°C, iar ziua a ajuns la 0°, la soare cred că a fost mai bine, fiindcă ici-colo zăpada a început să se înmoaie. M-am culcat la şapte, după o muncă rodnică şi de calitate ; m-am sculat la 13,1/2. Porcul a fost tăiat de Turcescu (50 lei). Pare să fi dat bune rezultate; Tereza crede în 60 1 untură. S-au făcut, cu Lina şi Măria, cîrnaţi, cartaboşi, tobe etc. Specificări mai tîrziu. Am avut pe Păcescu la o tocană şi puţin cîrnat proaspăt. Maţe a mai adus Lina şi va mai aduce şi Mihai. * Sîmbătă, 6 ianuarie [1940, Valea Mare] Gerul e în slăbire; azi-noapte minima abia — 3°C, iar la 6 dimfineaţa] 0°'C ; ziua maxima pînă la + 4°C. Timpul frumos în general. Seara senin şi înăsprire. M-am culcat tot la 7 ; scrisul bun, dar parcă fără avînt ; m-am sculat la 13,1/2. Tereza cu Mihai au topit untura — 57 1 ; avem vreo 20 cîrnaţi, 8 lebervurşti, 2 tobe etc. Cărnurile s-au sărat; şuncile-muş-chii vor intra la saramură. Mihai a vîndut 5,1/2 vedre vin vechi oţetit = 450 lei: 2-3 Pădurari. 218 Va trebui probabil să prelungesc şederea aci cu vreo cîteva zile, ca să termin complect. * Duminecă, 7 ianuarie [1940, Valea Mare] Noaptea trecută frigul iar s-a coborît la —8°C, iar azi abia a ajuns la — 3°C. S-a răzgîndit iarna şi mai rămîne pe-aci. Fireşte, tot la scris am stat şi foarte bine, pînă la 6,1/2 dirhţineaţa], încît abia la 8 am stins lampa. Chemai pe Mihai să-mi aducă negreşit cafea; mi se isprăvea ; şi să mai dea acumulatorul la încărcat. M-am sculat mai greu, la 13,3/4, şi cu un miros ciudat în nări, parcă de puroi. Nici n-am ieşit din casă. Sînt obosit şi n-am dormit destul. M-am mai trîntit pe înserat, dar tot nu mă simt în toate puterile. Am tele-grafiat Fanny că nu merg mîine acasă, ci abia vineri. Pînă atunci sper să termin cu bine. * Luni, S ianuarie [1940, Valea Mare] Azi-noapte a geruit, —8°C ; în cursul zilei maxima —4°C, Se pare că la .noapte va fi mai aspru, căci astă-seară la 8 era — 8°C- M-am culcat la 7 fix, am stins lampa iar la 13,1/2 m-am sculat cam obosit. Dar altfel mă simt bine, voinic. După masă iar la Piteşti, informaţii Ionel p[entru] Amîndoi.4 Mihai la ocol a plătit 2 942 lei pentru 15,1/2 steri lemne fag; acumulatorul radio 1-a luat; am găsit greu gaz, dar am luat 18 kg, apoi băcănie, tutun etc. Azi-noapte rămăsesem fără tutun. * Marţi, 9 ianuarie [1940, Valea Mare] Gerul a crescut. Azi-noapte —14°C ; azi maxima —8°C. Seara pe la 8h — 14°C. Culcarea la 7h, scularea la 13,1/2, masa 14,1/2. Merge bine lucrul şi toate. Mihai a început să aducă lemne de la pădure, copaci întregi. Azi doi. Tocmai bine că se isprăvise şi al treilea metru cumpărat deunăzi. * Miercuri, 10 ianuarie [1940, Valea Mare] Frig polar. Azi-noapte — 20°C ; în cursul zilei nu s-a ridicat peste — 16°C. Şi n-are de gînd să slăbească. 4 Reamintim că acţiunea romanului se petrece în Piteşti, astfel încît discuţia' cu Ionel Rădulescu pare să fi avut rostul de a lămuri unele detalii ale realităţii imediate. 219 Culcare 7,1/4 ; sculare 13,3/4 ; masa . 14,1/4. Sînt pe sfîrsite cu Amindoi. Dacă va merge bine, azi voi termina. Numai să fiu 'mereu harnic. Mihai a mai adus azi doi arbori. Las lui Mihai 500 lei pentru cheltuieli. Miercuri,. 10 ianuarie [1940, Valea Mare] , Acuma am terminat Amindoi, noaptea spre joi, la 3,1/2 dimfineaţa]. ()_ încercare de roman criminal literarizat. Cred să fie interesant. Pentru mine e Soiomia, care, deşi aici apare oarecum fragmentar, chiar fiind eroină... am să mai revin. * Miercuri, 24 ianuarie [1940] Am sosit la 12,1/2 cu simplonul şi sania, iar cu rapidul plec înapoi. Vaca a fătat duminecă 21 seara pe la 11 ore. Un tăuras mare şi voinic. Scroafa nu se îngraşă ; s-o vîndă şi să ia alt porc. Au degerat ticuşn. Arborii au fost aduşi, afară de trei lipsă. S-a cumpărat o sanie cu 240 lei. Mai ales lui Mihai încă 1000 lei pentru cheltuieli diverse Pompa de apă a crăpat. * Sîmbătă, 3 februarie [1940, Valea Mare] Tot cu simplonul am venit, în tovărăşia Plopeanu, apoi cu sania S-a reparat pompa — 600 lei, dar apă nu vine la bale. Scroafa -a vmdut-o. Am lăsat numai 500 lei Mihai rândul trecut. Gerul a slăbit; moină. * Duminecă, 4 februarie [1940, Valea Mare] Acelaşi timp de moină şi noaptea foarte uşor ger. M-am culcat la 4 şi m-am sculat la 12. Corecturi la Amindoi. La dejun Păcescu. Baia nu.merge"^- a plesnit ţeava de plumb şi nu s-a găsit azi cine s-o lipească. ; * Luni, 5 februarie [1940, Valea Mare] Acelaşi..timp. Culcat la 7, sculat la 13. Corecturile merg bine. S-a lipit ţeava (40 lei). Am vîndut viţelul cu 950 lei unui măcelar la Piteşti. Vaca. a dat azi circa 10 1 lapte. Am hotărît să tăiem mîine scroafa nebuna cumpărată de la Dumitrache5, care nu mănîncă si mai ales nu se îngraşă. Mihai vrea să lucreze singur. ^Localnic, din Valea Mare, al cărui nume revine adesea în „Jurnalele de la vie" (vezi p. 9, 30, 36, 82, 221). * Marţi, 6 februarie [1940,. Valea Mare] Acelaşi timp. M-am culcat la 5, sculat la 12. Am terminat corecturile la 3 noaptea. Am stat însă pentru complectarea paginaţiei şi a golurilor, apoi meditaţie pentru Lauda ţăranului român6. Azi s-a tăiat scroafa de la Dumitrache. Rezultat mediocru : a fost slabă, slănina abia de două degete. S-au făcut 8 cîrnaţi etc. * Miercuri, 7 februarie [1940, Valea Mare] Dimineaţa ţîrîială rece, pe seară ninge. în general puţin mai frig. M-am culcat la 5 dimfineaţa] şi m-am sculat la 12. Am pus complect la punct Amindoi, apoi am făcut note pentru discursul de recepţie. Au ieşit 13 kg untură — puţin. Am pus pe Mitică 7 să telefoneze la Bucfureşti] pentru Dauş. * Sîmbătă, 17 februarie [1940, Valea Mare} Sosesc cu simplonul. Nou val de iarnă cu zăpadă multă şi ger greu. Totuşi aici relativ mai uşor... A îngheţat ţeava de la rezervorul de apă în pod, încît n-am apă la baie. Am scos de la afumat porcăria a doua, 60 lei. Purcelul cel mic are viermi ; reţeta 65 lei. * Duminecă, 18 februarie [1940, Valea Mare} Azi-noapte am avut — 10°C. Am venit să lucrez la discursul, de recepţie, dar încă nu merge. Perceptorul a luat bacşiş 50 lei. Seara a plesnit ţeava îngheţată în pod şi a curs apă destulă prin tavan în sufragerie. * Luni, 19 februarie [1940, Valea Mare] Azi-noapte —4°C. Ziua +5°C. S-a topit aproape de tot zăpada; a fost soare şi senin toată ziua. Un mecanic a lipit ţeava, dar apa nu curge, mai fiind îngheţat în perete — zice el. N-a vrut să se mulţumească cu 100 lei şi a trebuit să-1 iau de spate şi să-1 reped afară. Scrisul nu prea merge. Poate la noapte ! * Marţi, 20 februarie [1940, Valea Mare] Iarna continuă. Azi-noapte : —5CC, iar azi maxima 4-2cC. A fost puţin soare, dar spre seară iar. începe să ningă. . • s Titlul discursului de recepţie rostit îa primirea în Academia Română (reprodus de noi la Addenda). 7 Dumitru (Mitică) Rădulescu, cumnat. 220 221 Mihai mi-a adus de la tîmplarul Corodi, de la Dobrogostea, 7 uleie, comandate prin august cu 450 lei bucata, inclusiv un cat şi toate ramele. Rămăsese de plată numai 650 lei. Mai trebuie să-mi trimită ramele (din care am numai 9 mici) şi o scîndură despărţitoare. Le-am aşezat deocamdată pe băncile şi masa de tablă în pridvorul casei mici. * Miercuri, 21 februarie [1940, Valea Mare] Iarna se înteţeşte din nou. Aseară şi azi-noapte a nins puternic, încît, a rămas un strat de 10—15 cm. Gerul se menţine — azi-noapte — 7°C,-azi maxima 0°'C. M -am culcat la 6 dimfineaţa], dar n-am făcut mare lucru. Abia am îneejpult lucrul. Am făcut corecturi în pagină. pentru Amîndoi8. S-a isprăvit făina de grîu luată astă-vară la Costeşti, 20 duble la 6 august. Ceea ce înseamnă cea 250 kg făină a 4,1/2 lei pentru circa 180 zile, dintre care vreo 30 cu familia întreagă. Trebuie de asemenea să las încă un sac de tărîţe. Mîine plec la Bucureşti cu următoarele : 20 1 vin, cea 9 1 lapte, 4 bucăţi unt, 2 kg smîntînă, borcan brînză, 80 ouă, o slănină, curcan, gîscă. * Sîmbătă, 2 martie [1940, Valea Mare] Sosesc seara la 10 ; la dejun fusesem la Capidan. Aici bine toate. Frig, deşi ziua a fost frumos, după ce dimineaţa a nins. * Duminecă, 3 martie [1940, Valea Mare] Frumos, senin, vînt, +2°C. Dau lui Mihai 500 lei de cheltuială. * Luni, 4 martie [1940, Valea Marc] Frumos, Plec Bucureşti, cu mică oprire la Ionel. - * Sîmbătă, 9 martie [1940, Valea Mare] Am venit cu simplonul şi am anunţat la Ionel că luni dejunăm la ei cu Sorbul. E frig şi zăpadă. Apa iar nu vine la baie — a îngheţat undeva în perete o ţeava. Noua iarnă a luat-o foarte grav — 12°C şi zăpadă de 30 cm. 8 La 17 martie 1940, România literară va anunţa apariţia romanului. 222 * Duminecă, 10 martie [1940, Valea Mare] Azi în general a fost frumos, deşi frig ; de altfel azi-noapte am avut — 11°C, iar azi maxima n-a trecut de +1°C la soare. Am ieşit după-amiazi pe Ghiormanu şi m-am întors prin vie. Nimic deosebit. Lucrez la discursul de recepţie. Lene multă. * Luni, 11 martie [1940, Valea Mare] Vremea frumoasă, cer mai mult senin, dar vîntos. La soare 7°C, minima — 3°C. A început parcă prevestirea primăverii. Am dejunat la Ionel cu Sorbul sosit anume. Pe drum mi-a căzut din trăsură damigeana de 1 dai cu vin pentru ei şi s-a spart. Am lăsat geamantanul gris să-1 repare puţin la pod curelarul — 30 lei. De la masă am fost la ocolul silvic, unde am avansat 1000 lei pentru arborii stejari, mai rămînînd de plată 4144 lei. Am fost la Camera Agricolă de m-am interesat de sămînţă sfeclă furajeră şi floarea soarelui, îngrăşăminte artificiale, piatră vînătă şi cum trebuie stropiţi pomii contra viermilor de fructe... Informaţii puţine şi proaste. N-am găsit piatră vînătă nicăiri; trebuie să împrumut de la Orghidan9, ca să stropim pomii din timp. Am cumpărat o damigeana pentru înlocuirea celei sparte. Am venit acasă fără a fi luat tocmai cafea şi tutun, încît Mihai a trebuit să plece înapoi pe jos. Indicaţii de la Camera Agricolă pentru stropirea pomilor contra viermilor care se infiltrează în fructe : I. mijlocul februarie —■ începutul martie — cu zeamă bordeleză 2<>/o, adică 2 kg piatră vînătă la 100 kg apă, plus varul obişnuit ; II. în timpul cînd mugurii se deschid în boboci — zeamă bordoleză 1%; HI. în timpul cînd au căzut ca jumătate petalele florilor — aceeaşi zeamă bordeleză lo/e, plus arsola (cantitatea se indică la ei cu ocazia cumpărării) ; IV, peste circa 2 săp-tămîni, cînd fructul are încă caliciul deschis, aceeaşi zeamă cu arsola; V. peste alte 2—3 săptămîni, cînd fructul îngreuiat s-a plecat în jos — aceeaşi zeamă bordeleză cu arsola. Pentru pruni, caişi, piersici, pentru că zeama bordeleză ar putea arde fructul, de la a treia stropire se va da soluţia californiană (polisulfat de calciu — pucioasă cu var), împreună cu aceeaşi cantitate de arsola. * Marţi, 12 martie [1940, Valea Mare] S-a îmblînzit vremea ; azi-noapte —1°C ; azi + 11 °C la umbră ; la soare am măsurat 30°. Zăpada se topeşte vertiginos ; dar la baie apa tot nu vine. Mihai a început să cureţe pomii de uscături etc. N-am lucrat nimic serios ; pierd vremea. Theodor Orghidan (vezi supra). 223 * Miercuri, 13 martie [1940, Valea Mare] M-am culcat la 7 şi m-am sculat la 13h, deşi n-am făcut mare treabă, căci am ascultat încheierea păcii între Finlanda şi Rusia.10 Mihai a fost la Costeşti, la moară, de unde a cumpărat 150 kg făină a 6 lei, iar pentru 5 duble = 67 kg grîu ce-1 aveam, i-a dat încă 39 kg făină, încît în total a adus 189 kg. A fost un timp foarte frumos, cald, cu puţin vînt. Azi-noapte, — 2°C, azi, 11° la umbră. Am stat toată după-amiaza cu ferestrele deschise. '■..,'.:: * ^ 14 maHie L1940> Valea Mare] Am stat pînă la 3 1/9 c-reşti cu următoarele, 1,1/2 da vTn'T d?!^ fa ^ Pfec * Buou-nuei.făină, unt, smîntînă/50ouă '.1 lapte' 51 curcan, gîscâ, "Luni, 18 martie [1940, Valea Mare] " Am' Sosit cu simplonul pe o fulguială rece, aproape de iarnă. Am trecut pe lâ Camera Agricolă, de unde, după-amiazi, Mihai a adus o pompă specială pentru stropit pomii şi 15 kg piatră vînătă împrumut. Fiind îngheţat şi pomii plini de zăpadă, va trebui totuşi să mai aşteptăm ;cu, stropitul. Despre, mutarea trandafirilor nu poate fi vorba. * Marţi, 19 martie [1940, Valea Mare] Azi-noapte a fost — 5°C, iar azi maxima 5°C, deşi a bătut soarele toată ziua şi a topit zăpada de ieri. După-amiazi Mihai a început a stropi pomii cu zeamă bordeleză. Tereza pe coastă taie via. Mîine dimfineaţa] plec la Bucureşti,' cu lapte, curcan, gîscă, 50 ouă, smîntînă, unt, brînză. De Pastele nemţeşti las Mihai 300 lei. Joi, 21 martie 1940 [Bucureşti] După ce a apărut Amindoi, acum cîteva zile, vreau să mă apuc serios de Păcală şi Tindală, care aş dori să fie îritr-un fel opera mea cea mai reprezentativă, matură, dacă s-ar putea, o epopee a vieţii româneşti într-un sens, cum e d[e] exfemplu] Don Quijotte sau Suflete moarte. Fireşte, de. la intenţie pînă la realizare drumul e mai lung ca de la Ierusalim pînă Ia Roma, clar lucrul mă pasionează. Ar putea fi din toate punctele de vedere o carte nouă şi densă. Dacă va reuşi într-adevăr. Păcală ar fi compromisul, Tindală adevărul ; unul realitatea, celalt adevărul. Păcală minte, Tindală spune totdeauna adevărul şi iese prost. In căutarea dreptăţii care nu există, fiindcă dreptatea e su'biedtivă. Conflictul între dreptăţi. Toţi fac dreptate, după părerea lor, iar el se simte mereu nedreptăţit etc. : • Păcală se numeşte: Toma, iar Tîndală;— • Tănase. Păcală e pehlivan, leneş, deştept, acomodant; Tîndală — molîu, greoi, harnic, muncitor, fără noroc. (Cînd pleacă cu trenul, Toma reuşeşte să călătorească gratis, Tănase plăteşte, pierde biletul, e dat jos din tren etc, încît continuă drumul pe jos pînă la Beclean sau Dej.) In satul Chiuzalx, lîngă Beclean12. După război, în România Mare, prin 1925. Toma a tras chiulul cît a putut, n-a văzut frontul, a fost deseori pe-acasă, a fost ordonanţă etc. La sfîrşit vine acasă cu revoluţia, apoi devine şeful gărzii naţionale, pe urma e agent electoral întîi cu naţionalii, eu averescânii, iar naţionalii.... E împroprietărit şi erou... ;■■'■■- Tănase a fost mereu pe front, în foc, participă la lupte grele, rănit grav de cîteva ori, pe urmă dispărut şi dat mort. In realitate a căzut prizonier cu ocazia ultimei ofensive ruseşti, ajunge prin Siberia, de unde se întoarce spre ţară Şi ajunge acasă în 1925. Găseşte acasă foc şi pîrjol. Nevastă-şa s-a remăritat şi pe urmă, de trai rău, a plecat din sat şi e servitoare la Cluj. Copilul i-a murit. Casă nu mai are etc. Viaţa în Chiuza. El e străin. Numai Toma îl îmbrăţişează. Au fost fraţi de cruce. Şi Toma are necazuri : fiindcă nu s-a făcut liberal, primarul îi ia pămîntul etc Sfatul lor. Tănase vrea dreptate, cum a auzit prin Rusia; ce-a păţii pe-acolo, cum s-a strecurat în ţâră. ■ ': La notar, care e regăţean şi nu-1 cunoaşte. Tănase h-are acte. Trebuie să-i anuleze' actul de moarte, altfel Tănase nu există. Lupta lor eu autorităţile satului pentru dreptate !... Cînd nu izbutesc cu nimic, hotărăsc să meargă la Beclean să reclame dreptate. In acest roman vor figura personagiile din celelalte romane, după posibilitate, alcătuind un fel de recapitulare. Luni, 25 martie [1940, Bucureşti] Radu povesteşte de la Munteanu-Rîmnic fiul13, şef. de cabinet la Giurescu14, că e vorba să se înnoiască complect conducerea de la Radio, adică consiliul, îh care aş reintra şi eu etc. Pe de altă parte, Ciolac îi, spune că ar lua Floridor15 preşedinţia... 'Mugur nu suflă nimic. Ostilităţile începuseră la 30 nov. 1939. 224 11.Reamintim că în Chiuza s.-a născut Vasile Rebreanu, tatăl scriitorului. 12 Localitatea.de baştină a mamei lui L.R., iLudoviea Diugan, ■ 13 Frasin' Munteanu-Rîmnic. 14 In guvernul alcătuit după asasinarea lui Armând Călinescu (20 sept. ,1939) şi prezidat de C. Argetoianu (guvern ce a funcţionat între 28 sept. — 23 nov. 1939), C. C. Giurescu fusese numit ministru secretar de stat, însărcinat cu organizarea Frontului Renaşterii Naţionale (creat din iniţiativa Palatului), între 24 nov. 1939 şi 3 iul. 1940, el va face parte din guvernul prezidat de Gh. Tătărescu, ca reprezentant al F.R.N. 15 Constantin Flondor, diplomat, viitor preşedinte al Societăţii de Radio. ,225 Amîndoi pare să meargă foarte, bine şi chiar să culeagă adeziuni literare fervente.16 Benador şi Oamil Baltazar se entuziasmează ; cel dintîi după ce nu gustase de loc fragmentul din Viaţa românească17. Entuziasme similare întîlnesc mereu, la literaţi, ca şi la simpli cititori... Nicolae Ottescu îmi anunţă dimineaţa moartea lui Nona Ottescu18. Om de talent, păcat că leneş, încît n-a putut sfîrşi măcar opera De la Matei citire, atît de mult promiţătoare. Marţi, 26 martie [1940, Bucureşti} D-na Pilder19, traducătoarea Pădurii Spînzuraţilor în nemţeşte, s-a întors de curî'nJd din Germania. Zice că acolo e multă încredere în victorie ; viaţa knapp20, dar suficient. Aduce veşti despre posibilitatea de editare a P[ădurii] Spânzuraţilor]. Editura „Wolkgang Kriîger" — Berlin i-a făcut o propunere foarte avantagioasă : 7,l/2o/0 la primele 10 000 ex., lOo/o la 10 — 20 000 ex[emplare] şi 15% de la 20 000 în sus. Cere manuscrisul imediat, dar manuscrisul s-a pierdut la Viena, încît acuma trebuie să prelucreze un text în mare grabă. Se pare că e o editură nouă, dinamică, specializată în publicare de traduceri. u --■ II 1 • Miercuri, 27 martie [1940, Bucureşti] O masă „literară" la Aristide Blank : Al. Rosetti, Camil Petrescu, Păstorel Teodoreanu, Eftimiu, M. Sebastian şi doamnele respective... Victor Eftimiu anunţă că mi-a trimis o scrisoare în care arată cîte piedici i-aş fi pus eu în ascensiunea lui; i-am promis că-i voi răspunde cu vîrf şi îndesat. La masă mi-a imputat că nu am sfătuit pe cei ce s-au solidarizat cu el să rămîie totuşi în comitetul S.A.D.R. Am respins categoric imputarea ca o minciună, adăogînd că celor ce m-au consultat le-am spus părerea mea... Cînd a îndrăznit să afirme că i-am făgăduit că-1 voi suţinea, i-am răspuns că niciodată nici nu m-am gin-dit măcar, de vreme ce am crezut că ar trebui să fie Camil Petrescu... 18 Pînă la 25 mart. 1940, ecourile apariţiei romanului sînt palide în presa vremii. Excepţie articolul lui Camil Baltazar, Un nou roman de Liviu Rebreanu, în Jurnalul, II, nr. 110, 23 febr. 1940. Ulterior vor apărea multe recenzii şi cronici, majoritatea favorabile noii opere, semnate de Dan Petraşincu (România literară, II, nr. 51, 31 mart. 1940), Dinu Pillat (Vlăstarul, XVI, nr. 5—6, febr.-mart. J940), Mihail Sebastian (Muncă şi voie bună, II, nr. 7, 1 apr. 1940), Vladimir Streinu (Timpul, IV, nr. 1051, 5 apr. 1940), Ieronim Şerbu (Azi, VIII, nr. 58, 14 apr. 1940), Perpessicius (România, III. nr. 682, 22 apr. 1940), Pompiliu Constan-tinescu (Revista Fundaţiilor Regale, VII, nr. 6, 1 iun. 1940), Const. Fîntîneru (Universul literar, XLIX, nr. 24, $ iun. 1940) etc. 17 Cf. Solomia vrea să plece. Cortegiul funebru, m Viaţa românească, XXXII, nr. 2, febr. 1940, p. 3—11. 18 Ion Nona Ottescu (1888—1940), compozitor şi dirijor (la B.A.R.. Coresp. nr. 144045, se află o scrisoare către L.R.) 19 Hermina Pilder-KIein. 20 Limitată (germ). 226 Mugur îmi spune că a fost chemat într-o audienţă de 1,1/2 oră la rege, cu care a discutat întreaga problemă radiofonică. Regele se ocupă direct cu rezolvarea acestei probleme. A numit pe Flond'or preşedinte şi zilele acestea vor fi numiţi ceilalţi consilieri. Se va realiza planul de reorganizare... Seara, dr. Voiculescu îmi telefonează, confirmînd numirea Flondor şi adăogînd că ei ar dori să intou şi eu în consiliu, unde sînt indispensabil, îndemnîndu-toă să vorbeisc cu prietenii mei — ceea ce am refuzat foarte categoric. Atunci se ocupă ei... Joi, 28 martie [1940, Bucureşti] Sică Alexandrescu şi Froda m-au vizitat să-mi propuie preşiden-ţia consiliului unor societăţi de filme româneşti. S-ar crea un studio complect, ultima expresie a perfecţiilor tehnice, şi o organizaţie separată pentru producţie de filme. Nu s-ar cere nimic statului decît să nu ne puie beţe-n roate. S-ar începe cu specialişti străini dublaţi de români, care să se specializeze. Capital ar avea ei, prin oamenii lor. In consiliu ar trebui să intre negreşit cîteva persoane apropiate de Palat, spre a avea ocrotirea necesară... Deocamdată, să se tatoneze posibilităţile... Alte zvonuri despre schimbări în compoziţia guvernului : Iamandi, preşidenţie, Micescu, Externele, Gafencu, la Londra, Ralea, la Moscova... La urma urmelor, toate sînt posibile. 21 Numai să nu fie o tendinţă de solidarizare cu Germania-Rusia. 22 Fanny a avut bucuria să mă ducă la fotograf în uniformă academică. Vineri, 29 martie [1940, Bucureşti] Cunescu de la Ministerul Muncii şi apoi Sadoveanu2S, la Academie, îmi propun să particip la nişte şezători pentru muncitori, în cadrul „Muncă şi Voie bună"24, vreo trei deocamdată ; am cerut 5 000 lei, ceea ce Sadoveanu 1-a pus pe gînduri — i se pare - nu prea mult, dar pentru bugetullor prea greu. Fireşte, el, ca preşedinte al organizaţiei, retribuit, poate participa chiar gratis... La Academie o comunicare interesantă a dr. Danielopol25 despre învierea inimii. In şedinţa intimă, Iorga protestează pe un ton familial 21 Zvonurile nu se vor adeveri, un nou guvei-n formînduJse abia la 4 iul. 1940, sub preşedinţia lui I. Gigurtu. De altfel, cu excepţia lui Victor Iamandi, toţi cei amintiţi făceau parte din guvern (I. Micescu, la Justiţie ; Gr. Gafencu, Ia Externe şi ad-interim la Propagandă ; M. Ralea, la Muncă). 22 Vezi supra, nota 42 (anul 1939). 23 Mihail Sadoveanu. 24 „Muncă şi Voie bună" — organizaţie cu obiective spcial-culturale; cu acelaşi titlu s-a tipărit, o revistă, la Bucureşti, în.cepînd cu 15 apr. 1939 (director .— Mihail Sadoveanu ; redactor — Octav Cizeanu). 25 Daniel Danielopolu (1884—1955), medic fiziolog. 227 contra ediţiei Creanga a Fundaţiilor în care s-au publicat cele două poveşti „corozive" şi cere Academiei să intervie pentru a se retrage din comerţ.26 Am intervenit imediat, arătînd că e vorba de un număr strict limitat de exemplare la care s-au adăogat cele două poveşti şi care s-au oferit unor persoane serioase, cunoscute ca bibliofile. — Va să. zică, şi pe mine mă consideră serios — glumeşte dînsul. Dar atunci, lui Mehedinţi 27 i s-a trimis ? Pe urmă, diverşi membri se plîng că nu li s-a trimis şi lor în glumă ; Petrovici observă că s-a trimis lui Iorga cunoscîndu-1 amator de astfel de lucruri. Mai tîrziu Iorga îmi spune, de faţă cu păr[intele] Nae Popescu : „Dar regele a reţinut trei exemplare, cu siguranţă... Unul pentru Mihai, altul pentru dînsul şi al treilea pentru cine ?..." Pe urmă iar întreabă : „Dar lui Maniu i-a trimis ?" în şedinţa secţiei literare am propus să dăm premiul cel mare al Academiei operei complecte a lui Caragiale, apărută de curînd 2S„ aceasta fiind o recompensare postumă, dar şi o reparaţie din partea Academiei faţă de Caragiale şi faţă de opera lui, care odinioară a fost-pe nedrept ofensată. Secţia a primit principial propunerea, urmînd să se vadă dacă dispoziţiile regulamentare permit... Herescu29 îmi spune că, în înţelegere cu autorităţile italiene, ar fi să facem un schimb de conferenţiari ; din partea noastră aş merge eu ca prozator, Pillat ca poet şi I. M. Sadoveanu pentru teatru... Astă-seară se vede cu Giurescu pentru a pune la punct lucrurile. Marţi [sîmbătă], 30 martie 1940 [Bucureşti1/ Ieri am fost poftit la dejun la Mihalache la Dobreşti împreună cu Fanny. Am mers cu maşina, bine. La masă a mai picat şi un profesor bătrîn, Vasiliu parcă, fost pe vremuri la şcoala normală Cimpu-lung profesorul lui Mihalache, însoţit de fiul său, inginer la minele de aur din Brad, şi soţia acestuia, născută Meţianu, precum şi de fiică-sa, măritată Cărămidarii, soţia unui director de la Creditul Minier, rezident la Milano. Oameni simpli. Inginerul a studiat în America pentru specializare, trimis cu ajutorul lui Mihalache, pe care totuşi nu 1-a maî vizitat de cînd a apărut noul regim. înainte de a pleca, Mihalache m-a luat într-o cameră să-mi vorbească deosebit. Mi-a povestit întrevederea cu regele, rezervele făcute şi acceptate de rege, discuţiile cu Maniu etc. Mi-a cerut, pentru cazul 28 Ediţia de Opere a fost îngrijită de G. T. Kirileanu ; cele două povestiri „corozive" sînt: Povestea poveştilor şi Povestea lui Ionică cel prost. 27 Simion Mehedinţi (1869—1962), profesor de geografie la Universitatea din Bucureşti, fost ministru la Culte şi Instrucţiunea Publică (6 mart — 23 oct. 1918). 28 Ediţie îngrijită de Paul Zarifopol (voi. 1—3, 1920—1932), continuată da Şerban Cioculescu (voi. IV—VII, 1938—1942). " 29 N. I. Herescu era atunci preşedinte aî Societăţii Scriitorilor Români. 228 cînd ar trebui să accepte anume însărcinare, să-i dau concursul — ceea ce am făgăduit, evident. Regele nu e mulţumit cu Tătărescu pentru că guvernul nu e omogen şi mai ales primul-ministru nu unifică nimic.39 El însă s-ar găsi într-o situaţie extrem de delicată în caz că i s-ar face propunerea pe care toată lumea o crede şi aşteaptă — neintrînd în Frontul Renaşterii, nici nu l-ar putea conduce. Dar ce va fi, se va vedea. Politica internă rămîne pe planul al doilea faţă de marile greutăţi externe. Mai ales Rusia l * Sîmbătă, 30 martie [1940, Valea Mare] Sosesc cu simplonul. Plătesc lui Mihai carul cumpărat cu 3000 lei data trecută, plus 100 lei bacşiş. El, cu un om, a defrişat locul cumpărat de la Ion Vladu, unde va trebui să plantăm pomi şi printre ei lucerna. Altfel nu s-a prea lucrat nimic. Acuma azi a început să dezgroape via. La bucătărie spartă ţeava ; instalatorul 120 lei. * Duminecă, 31 martie [1940, Valea Mare] Mi se pare că eu aduc aici mereu vremea rea. Ieri a îost frig, vînt, nouros; azi la fel, abia s-a văzut soarele cîteva minute. Azi-noapte + 3°C; azi maxima -f5°C. Şl se anunţă îngheţ la noapte, tocmai după ce am tăiat bună parte din trandafirii pitici eu însumi, iar pe cei agăţători Mihai cu Tereza. * Luni, 1 aprilie [1940, Valea Mare] Mereu vreme urîtă, rece. Am fost după-amiazi la Piteşti. S-au ascuţit foarfecele de vie şi briceagul de altoit. Am cumpărat 1 kg sămînţă lucerna (100 lei) şi o dublă ovăz (44 lei) pentru semănat pe locul defrişat de la Vladu. Am cumpărat un tuci de mămăligă (150 lei), apoi spirt, hîrtie igenică, foi de sena, aspirină, şi am lăsat să facă crema pentru Fanny. M-am interesat pentru montarea lămpii de curte ; va trebui să aduc de la Bucureşti macara, scripete etc. Sattler va lua la 15 aprilie mobila greşită s-o rebaiţeze. Am dat lui Ionel Amindoi. S-au luat tot azi 3 kg arbagic (60 lei). 30 Din guvernul prezidat de Gh. Tătărescu, făceau parte Radu Portocală, Petre Ţopa şi N. Sibiceanu, Horia Grigorescu, Gh. Gh Vin tu, D. V. Toni, Mihail . Şerban, Titus Popovici, Gh. Grigorovici, Mihail Ghelmegeanu, Gr. Gafencu, Mi-tiţă Constantinescu, Istrate Micescu, Aurelian Bentoiu, I. Nistor, Petre Andrei, grai loan Ilcuş, Victor Slăvescu, grai adjutant Paul Teodorescu, Gh. Ionescu-Si-seşti, Ctin Angelesecu, Ion Giugurtu, Mihail Ralea, dr. Nr Hortolomei, Silviu Dra-gomir,' Traian Pop, Al. Radian şi CC. Giurescu, mulţi dintre ei proveniţi din fostele partide politice. 229 * Marţi, 2 aprilie [1940, Valea Mare] lui de^eDtit6 ifV*^ ? ? apW>ape Winat ,c™ di^su- tăLtuTL^ • Academie. Azi iar mai frig; n-am putut continua ^n^lt1 PnCma frigUlUL ^ ^ PUtin ^ am "ut * Miercuri, 3 aprilie [1940, Valea Mare] S-a mai încălzit puţin. Azi-noapte n-a coborît subt zero termometrul, iar ziua au fost 7°C. Seara termin ciorna discursului. După-amiazi am terminat tăiatul trandafirilor şi am încercat lampa de grădină, lăsînd-o seara să ardă într-un pom, gutuiul de lîngă casă. S-au pus 3 1 gaz. S-au pus la 1 cloşcă pe ouă raţe, 1 cloşcă ouă găină. * Joi, 4 aprilie [1940, Valea Mare] Ce;va mai frumos şi mai căldicel. Lampa a ars pînă pe la 3 noaptea, cînd se vede nu mai avea presiune. Dimineaţa s-a rupt sfoara şi s-a spart globul [de] sticlă şi ciorapul. Plec Bucureşti cu rapidul : glscă, curcan, şuncă, 5 unt, 107 ouă, 2 smîntînă, brînză, lapte, vin, rochia albă Fanny. Lăsat Mihai 1000 lei pentru laţi de împrejmuirea locului defrişat şi 16 pomi de sădit pe acelaşi loc etc. * Joi, 4 aprilie [1940, Bucureşti] De sîmbătă am fost la ţară, unde am terminat ciorna discursului de recepţie. Va mai trebui să reduc şi să cioplesc destul. Mergînd încolo sîmbătă trecută, în tren am călătorit cu Şeicaru şi Adrian Bru-dariu 3i. îmi povestesc cum. s-a ajuns la împăcarea cu „Garda de Fier" prin intervenţia [lui] Şeicaru la Urdăreanu etc. terina Piti 34. Nistor35 îmi spune c-a primit un denunţ anonim că n-aş fi fost destul de deferent faţă de rege într-un comitet de premii. E o murdărie prostească în care parcă s-ar vedea urechile lui Victor Efti-miu. La Casa Scriitorilor Herescu mă vesteşte că la sfîrşitul lunii va fi plecarea la Roma pentru conferinţă. Sîmbătă, 6 aprilie [1940, Bucureşti] Rosetti telefonează din partea lui Giurescu că m-a pus în consiliu la Radio, urmînd să se vadă dacă regele va agrea lista. Seara deschiderea institului germano-român cu Gamillscheg3(t. Revine discuţia despre premiul Nobel. (Ieri Caracostea mă vestea că, într-o comisie de pregătire a propagandei peste hotare, s-a hotărît să fie susţinută candidatura mea pentru premiul Nobel.) Acuma Caracostea spune că a făcut referat despre acesta în scris şi că secretarul general de ia Minister a dat ideea să se ceară sprijinul regelui Carol pe lîngă regele Suediei. Duminecă, 7 aprilie [1940, Bucureşti] D-na Geta Pop m-a vizitat însoţită de Corneliu Moldovanu pentru piesa Altoiul, care ar putea fi o piesă adevărată dacă s-ar reface. Am dejunat la Dauş, care mi-a povestit cîteva orori despre Ef-timiu. Luni, 8 aprilie [1940, Bucureşti] Astă-seară s-a jucat Baronul lui Sorbul. Piesa artificială şi goală, interpretată la fel. Păcat de bietul Sorbulică. Nu mai merge. S-a isprăvit stofa. —~ " Vineri, 5 aprilie [1940, Bucureşti] Am dat în lucru poveştile lui Creangă pentru Luna Bucureştilor, ilustrate de Kiriakoff32. Păcat că nu au atmosfera destul de românească. La Academie, Sadoveanu mă roagă să particip totuşi la cele 3 şezători ^,Muncă şi Voie bună", oferindu-mi 10 000 lei, suma maximă ce se poate obţine. Silviu Dragomir33 insistă din nou pentru pensia Eca- 31 Adrian Brudariu, avocat, fost deputat. . 32 Theodor Kiriakoff-Suruceanu, pictor, grafician. 33 Silviu Dragomir (1888—1962), istoric, de multe ori ministru între 1937 şi 1940 ; la acea dată era ministru pentru minorităţi. 230 * Marţi, 9 aprilie [1940, Valea Marel Sosesc neanunţat, deoarece telefonul aici deranjat. Am găsit o ■ neglijentă fără pereche : biuroul meu nemăturat, patul nefăcut, casa nemăturată, cum am lăsat la plecare. în plus, pe afară nemăturat, ne- 34 Ecaterina Pitiş (1883—1963), poetă. 35 Istoricul Ioan Nistor, de mai multe ori ministru între 1918 şi 1940, conducea la acea dată Cultele şi Artele. 36 Ernest Gamillscheg, lingvist specializat în romanistică, director al Institutului germano-român ; ca lingvist, a publicat mai multe studii consacrate graiurilor româneşti. 231 curăţat antena radio căzută de trei zile... Toate astea subt pretext că au fost bolnavi. Totuşi cum am sosit eu s-au făcut bine si s-au pus toate la punct. Iată oamenii de cea mai mare încredere i P * Miercuri, 10 aprilie [1940, Valea Mare] . Vremea rea continuă. Zăpada căzută zilele trecute si care a atâns SrisU°Sltotuşi'Mihai a Im^™** •^'w * Joi, 11 aprilie [1940, Valea Mare] Timpul tot urît; şi vînt. Viorelele în floare, desi cam rebegite Tereza a adus menşor şi a complectat pe unde a fost nevoie J s^n^unfbS;?? ^ BUC-re?ti CU 50 0Uă' ^îscă' 2 borcane r smintma, unt, brmza de vaca, şuncă, muşchi, lapte, vin. Vineri, 12 aprilie [1940, Bucureşti] La ţară. am. transcris la discursul de recepţie. Poate să fie inte- resant La Academie Iorga se supără din pricina numărului comemorativ al Gîndirii, în care Crainic e prea lăudat. Rosetti gustă mult Amindoi, iar Horia Roman37 îl găseşte grozăvie mare... * Sîmbătă, 13 aprilie [1940, Valea Mare] Am venit cu rapidul de 15\ Ieri a nins puţin pe aici. M-am oprit pe la Ionel. Cumpărat 2 duble porumb. Plouă urît. * Duminecă, 14 aprilie [1940, Valea Marc] Iar a plouat puţin şi frig. Dr. Tiţescu mă duce la Dobrogostea pentru stupi primitivi. Nu găsesc pe nimeni. La Piteşti vorbesc [cu] un rus care promite că-mi v-a găsi 8 stupi şi va face chiar transvazarea la timp. Las lui Ionel 3 000 lei pentru plata lor. Stau la Tiţeştii puţin. Mihai fierbe drojdia la colonelul Miclescu — 2,1/2 1 a 62° ; de asemenea fierbe din nou 45 1 ţuică prune, murdărită de vas, a 35°, rezultînd 21 1 a 57,4°. "Horia Roman, gazetar; a publicat mai multe interviuri luate lui L R (vezi Jurnal, voi 1, şi infra, p. 250). "..''"']'' 232 * Luni, 15 aprilie [1940, Valea Mare] .Vremea mai plăcută. Mihai a dus la Sattler mobila greşită s-o repare şi. revopsească. De asemenea a mai pritocit vinul dulce pentru a-i scoate gustul de pucioasă (rislingul a fost pritocit pe la mijlocul lui marte). Vaca Ella a fost dusă azi la Florica la taur. Va făta pe la 20—25 ianuar. * Marţi, 16 aprilie [1940, Valea Mare] în sfîrşit, e zi de primăvară. Oamenii mei în vie. * Miercuri, 17 aprilie [1940, Valea Mare] Iar zi frumoasă. Sper să termin diseară transcrierea discursului [pentru] Academie. Mîine plec Bucfureşti]. Joi, 18 aprilie [1940, Bucureşti] Iar vin de la ţară, unde am terminat, afară de o pagină, transcrierea discursului. ■ Nu mai pot să-mi dau seama ce-o fi. Mai tîrziu, cinci se va răci. Seara, pînă la nouă, mă doftoricesc şi mă culc — răcit rău. . , Vineri, 19 aprilie [1940, Bucureşti] Iorga, la Academie, se plînge că nu vede cu ochiul drept şi nu îndrăzneşte să se opereze. Seara Sorbii, apoi sfîrşesc complect cu ultima, pagină din discurs. Sîmbătă, 20 aprilie [1940, Bucureştii Eugen Boureanu[l]38 mă roagă să-i dau concursul pentru îmbunătăţirea pensiei. Am dat la scris la maşină discursul, iar după-amiazi îl depun la Academie şi la Petrovici 39. Seara plec la Timişoara pentru şezătorile „Muncă şi Voie bună". 38 Eugen Boureanul (1885—1971), scriitor (la B.A.R., Coresp-, nr. 1-12 331— 142 334, scrisori către L. R., solicitîndu-i sprijin). _ 39 Ion Petrovici avea să rostească discursul de răspuns la cuvmtarea lui L. R. (reprodus de noi la Addenda, p. 316—325). 233 * Joi, 25 aprilie [1940, Valea Mare] Pe zi foarte frumoasă de primăvară sosesc la 5 d[upă]-a[miazi] cu maşina, aducînd pe Puia şi servitorul ei. Aici se afla de două zile Măria Gusan cu servitoarea pentru marea curăţenie. La 9 seara am luat de la gară pe Fanny. Saşii lucrează de zor în vie. * Vineri, 26 aprilie [1940, Valea Mare] Acelaşi timp frumos. La Piteşti pentru cumpărături diverse în vederea Pastelor. * Sîmbătă, 27 aprilie [1940, Valea Mare] Mereu timp frumos. La Piteşti pentru alte cumpărături şi vizită la Ionel. Mihai cumpără 10 duble porumb a 72 lei, 75 kg tărîţe (300), 264 kg cartofi de sămînţă a 4 lei (1 080). De asemenea 2 kg sămînţă sfeclă furajeră a 120 lei (240). I-am dat lui din leafă 1000 lei pentru bocanci. S-au vîndut 34 bulumaci a 35 lei = 1 190 lei. Pe seară soseşte Radu. Noaptea merg ei la înviere cu Păcescu. * Duminecă, 28 aprilie [1940, Valea Mare] Prima zi de Paşti frumos. Mergem la Ionel la masă. După-amiazi cu Tiţeştii la Gălăşeşti pentru stupi. Negăsind omul, las vorbă să vie aci a treia zi de Paşti, * Luni, 29 aprilie [1940, Valea Mare] Vremea se amestecă. Cu Fanny la Dobreşti la Mihalache, la dejun. * Marţi, 30 aprilie [1940, Valea Mare] înnourat, rece. Soţii Dauş sosesc de la Bucureşti. La masă vin Ionelii şi Tiţeştii. Dauşii pleacă pe la 4 d[upă]-afmiazi]. Spre seară pică soţii Vereşti şi soţii Cernat40 cu copiii, lâ vizită. A venit omul cu stupii de la Gălăşeşti — i-am dat 3 000 lei contra chitanţă să-mi aducă 7 stupi pînă la 15 mai. * Miercuri, 1 mai [1940, Valea Mare] 234 « ^de îndepărtate ale lul Fanny Rebreanu ^ * Joi, 2 mai [1940, Valea Mare] Nimic. Soţii Căprescu41 în vizită — să-mi expuie planul unei piese. * Vineri, 3 mai [1940, Valea Mare] Continuă timpul urît, rece. Am fost dimineaţa şi după-amiazi la Piteşti — am înlocuit plăcile rupte de la arcul dreapta înainte auto. Oamenii au terminat lucrul la locurile din luncă — s-a semănat un pogon porumb, fasole, dovleci, 1/2 pogon cartofi, 1/2 pogon sfeclă furajeră. De asemenea în vie cercuitul şi lucrul de grădină (nu ştiu ce-a semănat afară de ceapă şi usturoi). Azi au lucrat la grădina de flori <— s-a săpat, întors, greblat pămîntul, s-a adus pămînt mai bun de la pădure, s-au semănat petunii pitice roz şi verbine. * Sîmbătă, 4 mai [1940, Valea Mare] Vremea parcă mai urîtă, cu vînt şi pe seară ţîrîială de ploaie. Oamenii au început săpatul viei. Am fost la Piteşti dimineaţa — 2 kg floarea soarelui de semănat prin vie şi 1/2 kg gazon. Pe seară am dus pe Măria Gusan la Ionel, de unde la noapte pleacă la Sălişte. Am plătit 50 kg cărbuni de lemn şi 5 kg carne de miel pentru Buc[ureşti]. Mihai a dus la tîrg 399 kg borceag, pe care 1-a vîndut cu 2 lei kg. A cumpărat 10 duble porumb a 78 lei. De asemenea a plătit la ocolul silvic restul de 4144 lei pentru 30 arbori stejari (17 steri foc şi 1 980 m.c. lucru). De ieri vaca merge la islaz. Mîine vreau să socotesc pe Mihai. Din luna aceasta începe îngrăşatul celor doi porci, cîte 1 kg porumb pe zi. Din cauza vremii, întreaga vegetaţie a întîrziat. Pomii au înflorit abia la sfîrşitul lui aprilie şi mai toţi deodată. Azi cireşii s-au scuturat, de asemenea caişii şi piersicii, chiar prunii în mare parte. Perii sînt în plină floare. Merii se deschid din ce în ce. Numai gutuii încă nu. Căpşunii înfloresc. * Sîmbătă, 11 mai [1940, Valea Marc] Vin cu simplonul tot pe vreme închisă, răcoroasă. Ieri a plouat bine pe aici. Mihai a lucrat la sapa viei ; şi mai lucrează. * Duminecă, 12 mai [1940, Valea Mare] Scrofiţa va făta pe la 1 septembre. în sfîrşit, o zi frumoasă, caldă. Mihai a dus la vierul col. Miclescu scrofiţa ce o păstrasem să fie tă- 41 Familia magistratului Nicolae Căprescu. 235 iată, născută la 29 octombre şi avînd deci abia 6,1/2 luni. A primit. Mihai zice că precocitatea aceasta e bună. După-amiazi a fost totuşi o ploaie abundentă. Dr. Tiţescu m-a luat pînă la Gălăşeşti, unde am dat peste omul cu stupii care încă nu-mi adusese nimic. A promis să aducă negreşit săptămîna aceasta. I-am dat 200 lei să-mi cumpere 1 kg faguri artificiali de la un om de acolo. Am dat lui Ionel 100 lei să-mi ia 2 kg untdelemn candelă, plus sticlele. Am luat foi de sena 20 lei. Prin Mihai am arendat din nou lucerniera de la Gubavu42, 2 pogoane, cu 9 000 lei, dîndu-i avună 1 000 lei. * Luni, 13 mai [1940, Valea Mare! Dimineaţa frumos, după-amiazi ploaie abundentă, cu foarte puţină grindină mică. Mihai a plătit la Camera Agricolă 15 kg piatră vînătă (720 lei) şi a luat de la Steriade 20 kg cu 1 062 lei. Sîmbătă va aduce pompa şi arsola pentru stropirea a treia oară. Mîine dimfineaţa] plec Bucureşti cu ouă, smîntînă, brînză, iaurt, 2 kg untdelemn, lapte. Miercuri, 15 mai [1940, Bucureşti] S-a deschis sesiunea generală a Academiei. Fusei la dejun la Pillat cu Gamillscheg, Voiculescu, Herescu. Neamţul mă asigură că apare negreşit Ion în germană la toamnă. Se glumeşte despre alegerea lui Crainic 43; Herescu e sigur că are să cadă, ceilalţi nu spun, dar cred la fel. La Academie public puţin. Dare de seamă şi lucruri plicticoase. Petrovici îmi vorbeşte despre Adam şi Eva cu multă admiraţie, apoi mă roagă să dau votul meu la primul Scrutin lui Torouţiu 44 pe care-1 propune el, fiindcă a apucat a promite, şi nu vrea să fie singur, de altfel şi Motru i-a promis. La scrutinele următoare, fireşte, votez pe cine cred. El, avînd în vedere lipsa de relief a candidaţilor, propune să amî-năm alegerea pentru la anul. E vorba de locul lui Drăganu45. Pentru. Crainic rămîne să-1 propunem din nou. I-a spus lui Crainic cum am declarat că-1 voi vota şi a fost enorm de impresionat, arătîndu-i că ţ mi-a întins mina. Puşcariu Sextil îmi vorbeşte despre Procopoviciie Ii promit, dar clupă primul scrutin pe care l-am făgăduit lui Torouţiu 42 Gubavu, proprietar, adesea întâlnit în „Jurnalele de la vie". 43 Alegerea în Academia Română. 44 Ilie E. Torouţiu (1888—1953), critic şi istoric literar, folclorist, traducător ; între 193.1 şi 1946. s-a remarcat îndeosebi prin editarea seriei „Studii şi documente literare" (13 vbl.). 45 Nicolae Drăganu (vezi supra). 46 Alexe Procopovici (1884—1946), lingvist, profesor la Universitatea din Cluj. 236 Profesorul Cartojan 47 îmi cere votul, dacă nu sînt angajat. Motru mă roagă pentru Marius Theodorian 48 — pensie. Joi, 16 mai [1940, Bucureşti] Mă lupt să isprăvesc cu Creangă. Lipsesc ilustraţii, iar eu încă n-am făcut introducerea. Corectorii, doi scriitori, mi-au lăsat mulţime de greşeli destul de grave. 49 La Academie, după şedinţa plenară administrativă în care s-a bătut apa-n piuă aproape trei ore pe articole de regulamentul funcţionarilor, am avut şedinţă de secţie pentru completarea celor două vacante. Sextil Puşcariu a vorbit întîi în privinţa locului Goga, spunîncl că secţia hotărîse să reînnoiască propunerea privitoare la Nichifor Crainic, adăogînd că secţia a fost unanimă, afară de mine, care fireşte sînt liber să votez cum cred, nefiind obligat la această hotărîre. Am repetat declaraţia de solidarizare cu secţia. S-a votat secret. Unanimitate. Înainte însă Petrovici şi Caracosteâ au observat — cînd Puşcariu a spus ca să transmitem imediat propunerea plenului pentru a fi pusă la vot spre a putea, în caz că ar cădea Crainic, să facem altă propunere — că ar fi trist pentru prestigiul secţiei dacă plenul n-ar confirma alegerea repetată pentru a treia oară şi că, din informaţiile culese la membrii celorlalte secţii, s-ar părea că secţia noastră însăşi nu merge cu solidaritatea pînă la votul din plen şi că în plen membrii votează altfel decît în secţie. Sadoveanu a protestat că asemenea vot ar fi nedemn din partea oricui etc. Pentru locul lui Drăganu, Sextil Puşcariu50 propune în scris şi cu un discurs destul de convingător pe Procopovici de la Cluj. Motru, tot în scris şi cu discurs, propune pe Cartojan. Petrovici, numai cu discurs,, propune pe Torouţiu. Eu declar că am vrut să propun pe Rosetti, dar, ::, faţă de filologi, cu părerea lor autorizată, renunţ deocamdată. Cinci scmtinuri se sfîrşesc cu vot nul, încît locul va rămîne vacant pînă la anul. Secţia trebuie să delege un membru în comisia de premii naţionale. Va merge Motru. Petrovici mă roagă să mă gîndesc la el pentru premiul de proză, mai ales că se cere şi proză educativă. Eu mă gîndi-„.sera la Ionel Ţeodoreanu. Dacă ministrul vrea să dea prioritate prozei, educative, atunci fireşte că este indicat Petrovici. Pentru Ionel Teodo- 47 Nicolae Cartojan (1883—1944), istoric literar (la B.A.R., Coresp-, nr 143 480—142 481 scrisori ale sale către L. R.). 48 Marius Theodorian-Carada, avocat şi gazetar. 49 Este vorba de ediţia omagială a municăpiului Bucureşti (Duna Bucureşti, 1940). Cu titlul poveşti, cartea s-a tipărit cu o introducere de L. R. şi cu ilustraţiile lui Th. Kiriacoff, avînd în total 311 pagini. 59 Sextil Puşcariu (1877—1948), filolog ; în memoriile lui apar mai multe referiri Ia romancier, unele deosebit de importante pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a aflat L. R. în anul 1918, în Capitala ocupată de trupele germane (vezi supra). 237 reanu mă gîndesc atunci la o compensaţie imediată : premiul de roman Hamangiu de 100 000 lei. Am să-i fac chiar mîine, ultima zi, raportul si voi izbuti. Vineri, 17 mai [1940, Bucureşti] Mi-am pierdut dimineaţa văzînd două filme la cenzură. La Academie am vorbit cu Ciobanu51 pentru Petrovici. încolo nimic interesant. Am făcut referatul pentru Ionel Teodoreanu şi puţină propagandă pentru el. I-am spus pe urmă, la Casa Scriitorilor, să depună cinci exemplare, cum cere regulamentul. Sîmbătă, 1& mai [1940, Bucureşti] La Academie înltîi tratative cu Puşcariu îşi Caracostea ân vederea reluării scrutinului pentru locul Drăganu. Regulamentul nu admite amînarea ideert după cinci scrutinuri împreună cu delegaţia. în acest caz vreau să reiau candidatura Rosetti. Puşcariu crede că mai poate încă rupe voturi în favoarea lui Procopovici; dacă nu, e de acord cu soluţia mea. în secţie s-a lucrat la premii. în primul rînd a venit Ionel Teodoreanu, care a trecut relativ destul de uşor. Petrovici a vrut să do-"bîndească pentru Mircea Rădulescu o parte dintr-un premiu mai mare : Blaga s-a opus vehement, şi Caracostea. în sfîrşit, toată comisia n-a agreat propunerea, spre mîhnirea lui Petrovici. în schimb, s-a dat lui Bănea52 pentru Zile de lazaret53 etc. Un premiu s-a dat lui Medrea, şi de pictură lui Lucian Grigorescu 54, mai puţin. Luni, 20 mai [1940, Bucureştii Discursul de recepţie al lui Parhon cu răspunsul lui Carpen55. "N-au prea ieşit din banalitate. Pe urmă votul asupra lui Nichifor Crai-•niqu. A reuşit la limită. Azi a fost înmormîntat Măciucescu. Sînt îngrijorări mari pentru soarta Franţei. Se pare că germanii •sînt mult superiori. Războiul merge vertiginos în favoarea germanilor. 53 Dacă cumva nu va interveni un nou miracol ca în '914. 51 Ştefan Ciobanu (vezi supra). 52 Gheorgh'e Bănea (1891—1966), prozator şi memorialist. 53 Zile de lazaret, roman de G. Bănea tipărit în 1938. 54 Lucian Grigorescu (1894—1965), pictor. 55 Nicolae Vasilescu-Carpen (1870—1964), inginer. 56 Amintim cîteva operaţii militare intervenite în ultimele două luni : invadarea Danemarcei şi Norvegiei (9 apr. 1940) ; invadarea Olandei (10 mai 1940) ; -ruperea frontului (francez la Sedan (13—14 mai 1940 ; capitularea armatei olandeze (15 mai 1940) ; declarat „oraş deschis", Bruxelles este ocupat de armata germană (17 mai 1940) ; ocuparea de către Germania a oraşelor Anvers şi Saint-Quentin. ^238 Marţi, 21 mai [1940, Bucureşti]' Am primit vizita lui Dupront, directorul Institutului Francez, care-venise şi aseară în urma unei neînţelegeri telefonice în privinţa orei de întîlnire. îmi spuse că Duhamel, care are anume însărcinări la radiofonia franceză, a luat iniţiativa să se facă la microfonul francez, în iulie-august, cîte-un sfert de oră de „causerie", de cîte o personalitate marcantă din ţările străine despre subiecte privitoare la ţara respectivă, fireşte subiect cultural. S-a gîndit în primul rînd la mine. Vor mai fi cîţiva români de primă mărime. S-ar oferi 10 000 franci onorariu, plus găzduire completă la Pen-Clubul francez. Evident, iniţiativa se luase înainta de începerea gravelor evenimente actuale. Mi-a făcut propunerea în speranţa că lucrurile se vor îndrepta şi asemenea manifestări se vor putea realiza într-un timp oarecare. Am acceptat, adăogînd că am fost invitat la Roma pentru o conferinţă similară, pe care însă am amînat-o din cauza evenimentelor pentru la toamnă sau cînd se va putea ; acolo era vorba să prezint epica română contimporană. Ceva la fel aş dori să fac şi la Paris, cînd va fi cazul. Desigur, a spus, ar fi tot ce se poate mai interesant. Asta însă ar trece peste ceea ce s-a prevăzut. Deocamdată e vorba numai pentru radio. Sugestia mea i se pare importantă şi practică, deşi o conferinţă în iulie-august ar fi greu de realizat în condiţii bune. în orice caz, s-ar putea lega ambele, încît efectul să fie mai deplin. De altfel, cu evenimentele în curs e probabil că toate acestea vor suferi o amînare, încît ideea mea se va putea realiza într-un timp mai bun. Conferinţa s-ar putea ţine la Sorbona sau la Socfietaitea] Scriitorilor etc. Mulţumeşte c-am acceptat principial şi mă va ţine în curent. Era îndurerat de situaţia războiului pînă la lacrimi. ILa Academie o şedinţă scurtă, ca să putem merge pe urmă la Motru care îşi serbează ziua numelui. Iorga, după boală, a reapărut. Povesteşte boala — fleac, uşoară tuse, urmare a unei uşoare răcelii. Oprescu 57, revenind de la Londra, aduce impresii de mare încredere în viotoria aliaţilor. Iorga refuză să dea mîna lui Caracostea pentru că a conferenţiat în Germania. Cu Blaga şi Puşcariu împreună am mers la Motru. Acolo Panai-tescu58, istoricul, aduse vestea că germanii au a'juns la Marea Mînecii şi-au făcut prizonier pe comandantul armatei franceze Giraud59. Bă-nescu 60 cere lui Motru să intervie la Palat să se dea şi mai noilor aca- 57 George Oprescu (1881—1969), critic şi istoric de artă, profesor la Universitatea din Bucureşti. 68 Petre P. Panaitescu (1900—1967), istoric, profesor la Universitatea din Bucureşti. 59 Henri Giraud ; la 15 nov. 1941, va fi numit comandant suprem al trupelor franceze în Africa de Nord ; ulterior, la 23 iun. 1943, va fi numit, alături de generalul Charles de Gaulle, în fruntea Comitetului Francez al Eliberării Naţionale (constituit la Alger). 60 Nicolae Bănescu (1878—1971), istoric bizantinolog (la B.A.R., Coresp., nr. 142 106, o scrisoare către L. R., datată 1940, intervenţie pentru o actriţă clujeană). 239 demicieni gradul de ofiţer al „Meritului cultural" şi marea cruce a „Coroanei". Discutăm pe urmă, şi Motru vrea să realizeze cu ajutorul regelui ideea ca membrii Academiei să primească de la stat un salariu sau o completare egală cu a consilierilor regali. Miercuri, 22 mai [1940, Bucureşti] La Academie, înainte de începerea şedinţei, Crainic a venit să-mi mulţumească pentru concursul ce i l-am dat şi atitudinea ce-am avut-o. „Ne-am porcăit destul, să nu mai fim supăraţi!" „Nu, pardon, tu ai fost porc ! Şi nici azi nu ştiu pentru ce. Eu n-am făcut decît să ripostez tîrziu..." „Ce-a fost a trecut... Fii sigur că eu la fel aş fi procedat faţă de tine..." „Eu am făcut-o din convingere că eşti cel mai bun. A fost o chestie de conştiinţă". Motru i-a spus cîteva cuvinte banale. Crainic a răspuns destul ele abil. A mulţumit întîi secţiei, apoi celor ce l-au votat, apoi chiar celor ce nu l-au votat. Iorga întrerupe : Dar cei care au fost absenţi şi te-ar fi votat ?... In sfîrşit, promite că va fi trup şi suflet cu corpul academic. La sfîrşit Iorga spune lui Petrovici şi mie : Ei, aţi văzut cum ne-a luat peste picior şi ne-a categorisit, binevoind a ne da note ?... De altfel Iorga se plînge mereu de boală, că nu poate dormi noaptea, în schimb ziua oricînd, că are mereu visuri tulburătoare, că iar nu vede bine cu nişte ochelari etc. Generalul Rosetti 61 spune că ar fi auzit că Gamelin62 s-ar fi sinucis, că francezii dezmint capturarea generalului Giraud, că au reluat Arras etc. în comisia premiului Năsturel am dat 4 000 lei lui Buzdugan63, iar alt premiu de 3 000 lei pentru Ghidul României. Joi, 23 mai [1940, Bucureşti] Fiindcă am avut la masă pe soţii Dauş şi pe Horia Oprescu 6'4, am ajuns mai tîrziu la Academie, unde de altfel Lupaş65 ţinea o comunicare despre Gojdu66, destul de mediocră. S-au făcut pe urmă nişte voturi de membrii onorari la care n-am participat, trebuind, să. merg la şedinţa comisiei pentru acordarea Premiului naţional de proză. Am propus pe Ion Petrovici pentru ,proza-i literară artiştic-educativă. Pregătisem alegerea, aşa că s-a făcut în unanimitate, după ce Minulescu a 61 Radu Rosetti (vezi supra). 62 Maurice Gamelin, (1872—1958), comandant de armată francez, . 63 Ion Buzdugan. 64 Horia Oprescu (1904—1974), publicist şi prozator ; la primăria Capitalei se ocupa de viaţa culturală a oraşului, sprijinindu-şi cu generozitate confraţii. Cu L. R. se afla în cele mai bune raporturi. în casa romancierului a cunoscut-o pe Măria Gusan, cu care se va căsători, avînd ca naşi pe Liviu şi Fanny Rebreanu. ... .... . : 65 Ioan Lupaş (1880—1967), istorie. ' 66 Emanuil Gojdu (1802—1870), patriot ardelean. propus în treacăt pe Brăescu67 şi P-apadat-Bengescu68, iar ministrul69 a spus că Lupaş şi. Caracosteâ, care ar fi fost candidaţi, au renunţat anticipat. Pe urmă am fost la Institutul german, unde am ascultat conferinţa foarte interesantă a profesorului Herbert Gysarz70 despre Nietzsche 71 şi timpul nostru. Acolo Caracosteâ mi-a spus că bine am dat lui Petrovici premiul de proză, dar cu un vizibil regret. Richter 72 n-a primit încă nimic de la editorul cu Ion, dar un funcţionar de la propagandă l-ar fi sfătuit să propuie ministrului să-1 tipărească. Am refuzat net asemenea idee. Vineri, 24 mai [1940, Bucureştii . Am dejunat la spitalul Elias al Academiei împreună cu mai mulţi colegi şi personalul medical. La Academie întîi în secţie, împreună cu delegaţia, am repetat votul de cinci ori pentru locul vacant al lui Drăganu. A rămas vacant. Iorga îmi spune că face el singur toate corecturile, chiar la Neamul românesc pentru popor. 73 Asta cu ocazia primului volum de discursuri parlamentare. De ce nu pune pe altcineva, de pildă pe fiică-sa, care e atît de pasionată pentru istorie74? I-e milă fiindcă e şubredă. De altfel ca şi cealaltă fată75, care a absolvit o şcoală de bele-arte străină, nu e întrebuinţată. Iar băiatul de. la şcoala, de,meserii 76 a fost suspendat, tracasat de Călinescu77, pe cînd regele, ori de cîte ori e propus pentru ceva, îl şterge. 67 Gheorghe Brăescu (1871—1949), prozator şi dramaturg. 68 Hortensia Papadat-Bengescu (1876—1955), prozatoare (vezi, în Addenda voi. 1 din Jurnal, mărturisirile lui L. R. despre romancieră ; la B.A.R., Coresp., nr. 144052—144068, scrisori către acelaşi, datate între 1928 şl 1939, mărturisind bune raporturi). 69 I. Nistor. 70 Herbert Gysarz, profesor de filosofie de la Berlin. 71 Friedrich Nietzsche (1844^—1900),' filosof german, al cărui nume revine adesea în notaţiile lui L. R., începînd din 1908 (vezi voi. Caiete); referiri mai ample în Slove din închisoare (scrisoare către M. Dragomirescu, transmisă din Gyula, 1910) ; un moto din Nietzsche deschide romanul Gorila. 72 Konrâd Richter, traducător ; tălmăcirea efectuată de el. va apărea la Viena, în 1941, cu titlul Die Erde, die Fruncken mach. 73 Situaţie1 de moment; de regulă operaţiile de corectură se efectuau cu sprijinul Catincăi Iorga, soţia istoricului. 74 Liliana Iorga (căsătorită Pippidi, n. 1910),. licenţiată a Facultăţii de Istorie, cercetătoare ştiinţifică la institutele conduse de N. Iorga şi, după moartea acestuia, de Gh. Brătianu. A editat mai multe volume din opera tatălui său, îndeosebi inedite. în 1944 a ilustrat a şasea ediţie a romanului Ciuleandra, tipărită la „Cugetarea Georgescu-Delafraş". 75 Magdalena Iorga (căsătorită Valota, n. 190.5), din 1940 stabilită la Milano. 76 Mircea iorga (1902—1966), inginer, directorul Şcolii superioare de meserii de pe lîngă Institutul Politehnic. 77 Armând Călinescu, 241 Războiul continuă a zgîlţîi nervii lumii întregi în aşteptarea lichidării marei bătălii ce se dă în Belgia şi nordul Franţei. Situaţia pare disperată pentru aliaţi. Germanii au izbutit să despartă pe linia Abbe-ville-Amiens^Laon-Aisne-Rethel-Loiigny armatele franco-belgo-engleze ce operează în nord de restul armatei franceze. Armatele despărţite se află prinse într-un cleşte care se strînge mereu, avînd capul îrttre Arras-Cambrai-Valenciennes, iar ghearele, una de la Valeneiennes la nord prin Tournail-Lys An vers şi cealaltă de la Arras prin St. Gmer la Boulogne. Germanii au atins Canalul Mînecii la Abbeville, Montreul, Boulogne, întinzîndu-se spre Calais-Dunkerque. Dacă francezii nu reuşesc să spargă frontul german spre sud pentru a restabili legătura cu restul armatei franceze, în cele din urmă toate trupele aflate în cleştele german vor fi nimicite sau caputate. Situaţia actuală e dramatică în ultimul grad. Bătălia extrem de violentă continuă de vreo trei zile în triunghiul Arras-Cambrai-Valenciennes. E bătălia decisivă .pentru soarta războiului, în orice caz pentru soarta celor peste un milion de soldaţi anglo-francezi prinşi în strînsoarea germană. * Sîmbătă, 25 mai [1940, Valea Mare] Din pricina sesiunii Academiei abia astă-seară am mai putut veni încoace. în lipsa mea s-au lichidat afacerile cu Păcescu ; mi-a înapoiat butoiul de ţuică ; nu mai are decît să-mi întoarcă piatra vînătă împrumutată. Mihai a început să aducă lemnele de stejar de la pădure. Tereza a săpat sfecla, care a răsărit frumos. în schimb, merii sînt complect invadaţi de omizi. Stuparul a adus cei şapte stupi şi i-a trans-vazat. Să vedem mîine cum a lucrat. * Duminecă, 26 mai [1940, Valea Mare] Vreme frumoasă, caldă. Stuparul a venit şi mi-a arătat ce-a lucrat. Dintre cei şapte stupi avem unul cu 8, altul cu 7, patru cu 6 şi unul cu 5 faguri mari. S-au pus 20 faguri artificiali, încît au fost numai 24 cei vechi. Altfel însă toţi lucrează sîrguincios. A controlat şi pe cei trei vechi şi le-a pus caturi pentru strînsură. Pentru stupii noi mai trebuiesc 24 rame mari, care se vor pune pe măsură ce va fi nevoie pînă la toamnă. Mai am 10 rame pline din ceara mea de anul trecut ; am apoi circa 1/2 kg ceară topită tot din vechi, iar din fagurii de bu-duroaie rămaşi acum vom mai scoate vreun kg de ceară, încît astfel cred că am destul pentru acest an — dacă nu vor trebui puse caturi de recoltă (ceea ce e aproape sigur). Iată acuma costul: 7 uleie cu rame şi caturi a 450 lei = 3150 lei ; 7 stupi a 500 lei primitivi <= 3500 lei ; transportul stupilor primitivi a 50 lei = 350 lei; stuparul Petre Ion de Ia Dobrogostea pentru cumpărare, transvazare şi îngrijirea în acest an a 100 lei = 700 lei ; 2 kg faguri artificiali a 250 lei = 500 lei (din 242 care 250 lei au fost daţi lui Mihai). Total 8 200 lei la care se vor adăoga 2,1/2 kg faguri pentru ramele mari şi 3,1/2 kg Pentru ramele rmci de strînsură, adică încă 1 500 lei. Rotund, circa 1 400 lei stupul. * Sîmbătă, 1 iunie [1940, Valea Mare] Sosesc seara la 10 numai ca să văd ce e pe aici. Bine Mihai aduce lemnele de stejar de la pădure, cu greu. A adus un stîlp de 13 m pentru lampa de curte şi încă alţi trei pentru florile urcătoare — a dat 100 lei şi ţuică pădurarului. Duminecă, 2 iunie [1940, Valea Mare] Miercuri am avut la Academie solemnitatea discursului de recepţie. A fost într-adevăr o zi solemnă pentru Academie, atîta lume s-a grăbit să participe şi atît de mare a fost interesul. Regele n-a venit. Se zice că din pricina evenimentelor externe. Ulterior Motru a fost chemat în audienţă şi regele s-a scuzat că n-a putut veni deloc la Academie în această sesiune, dînd ca motiv împrejurările şi ocupaţiile. în sfîrşit... Solemnitatea s-a difuzat prin radio... Discursul meu Lauda ţăranului român a impresionat foarte mult. Am simţit-o pe cînd îl citeam, am auzit-o pe urmă şi am văzut-o din ecoul ce 1-a avut în toată ţara. Petrovici a răspuns foarte cald şi elogios şi lung, ici-colo polemizînd cu unele părţi din discursul meu. Efectul general a fost covîrşitor. Felicitările m-au covîrşit. Iorga zice că va propune să fie tradus discursul meu în patru limbi şi răspîndit drept cea mai bună propagandă românească ; în schimb, înjură pe Petrovici. Lapedatu îmi spune emoţionat că a fost cea mai frumoasă zi a Academiei etc. * Duminecă, 2 iunie [1940, Valea Mare] Vremea urîtă, cu ploi intermitente. Să nu uit a nota că lunea trecută, la plecare, am cumpărat o pompă de stropit „Vermorel", noua, de la Iuga-Piteşti cu 2 100 lei. * Luni, 3 iunie [1940, Valea Mare] Plec după-amiazi la Bucureşti cu oarecare lucruri. Tereza luptă cu sfecla săpatul şi răsăditul, Mihai vrea să stropească via şi nu poate pentru că a plouat tare. De asemenea lucerna ar trebui cosită şi ploaia nu permite. Las lui Mihai 1 000 lei să mai cumpere porumb. 243 l.' * Sîmbătă, 8 iunie [1940, Valea Mare] Iar am venit, mai mult ca să respir. Se pare că va fi frumos. Aici e bine. Tereza a cumpărat 13 duble porumb a 76 lei, plus alte două pentru mălai. Mihai a început să stropească. Dar a plouat mereu, numai de două zile a încetat. Sîmbătă, 8 iunie [1940, Valea Mare] Ar trebui să revin asupra discursului ele recepţie de la Academie. Se pare că a avut un răsunet cu siguranţă peste valoarea lui. Cred că a impresionat mai mult prin spiritul de frondă sau ici-colo chiar de răzvrătire, neobişnuit într-o adunare atît de liniştită. în afară de ecoul în presă, interesant e efectul asupra lumii care a ascultat la radio şi care continuă să mă copleşească cu felicitări. Dar vremurile sînt prea cumplite ca să te poţi bucura de astfel de succese. Evenimentele se precipită vertiginos şi ameninţă să răstoarne faţa pămîntului... Societatea Scriitorilor Români Bucureşti 4, Bulevardul Elisabeta Telefon no. 108/1928 7 -iunie 1928 DOMNULE MINISTRU 1 Examinînd producţia cărţii româneşti în ultimii ani, se constată o continuă scădere. în loc ca energiile creatoare, atît ale scriitorilor, cît şi ale editorilor, să urmeze o curbă ascendentă, cum ar fi firesc în România nouă aproape triplă ca teritoriu şi populaţie, numărul cărţilor noi ce apar rămîn în urma celor ce apăreau înainte de Unire. Fenomenul trebuie să îngrijească pe oricine se gîndeşte la viitorul intelectual al ţării, cu atît mai mult Ministerul Artelor, care are oarecum răspunderea oficială a propăşirii literelor române. Primejdia e cu atît mai mare cu cît efectele ei se fac cu tîrziu simţite. Guvernele române se arată veşnic şi mult preocupate de problema culturii româneşti. Pe lîngă sforţările de-a intensifica şi a face eficace învăţămîntul de toate gradele, se desfăşoară o amplă activitate pentru răspîndirea culturii în cercuri cît mai largi, prin şezători, conferinţe, cărţi etc. în acest timp însă se pare că scapă atenţiei tocmai temelia oricăror sforţări culturale serioase : cartea. Dacă vrem ca în viitor cultura românească să aibă mai mare amploare, nu se poate să nu se ţină seama că cultura, înainte de toate, e creaţie originală şi că deci, în primul rînd, această creaţie se cuvine să fie stimulată prin toate mijloacele posibile spre a dobîndi instrumentele indispensabile pentru dezvoltarea unei culturi într-adevăr naţionale, singura cu adevărat preţioasă şi folositoare intereselor superioare ale neamului. Ce se va face şcoala românească, ce se vor face numeroasele echipe de propagandă culturală dacă mîine ne va lipsi cartea, adică însuşi materialul, singurul pe care se bazează învăţămîntul şi propaganda? Şi dacă temelia culturii noastre, ca a tuturor, este cartea, producătorii cărţii trebuie în primul rînd stimulaţi, ca prin intensificarea ei să se procure şcoalei şi celorlalte mijloace de răspîndire a culturii elemente cît mai numeroase de viaţă. în situaţia actuală însă a producţiei cărţii româ- 1 Memoriu transmis conducerii Ministerului Artelor şi Cultelor, comentat adesea în paginile Jurnalului (vezi voi. 1), aflat la Arhivele Statului, fondul Direcţiei Generale a Artelor, dosar 108/1928, f. 1—2. A mai fost publicat de Marin Radu Mocanu în Revista arhivelor, XLTX, voi. XXXIV, nr. li, p. 94—96, Bucureşti, 1972. 247 neşti,- dacă desinteresul statului va continua, sîntem ameninţaţi să ne pomenim, într-un viitor poate nu tocmai depărtat, şi fără scriitori şi fără editori. în eternitate nu ne vom putea alimenta numai din ceea ce s-a produs pînă azi. Creaţia continuă e principiul vital al culturii. In împrejurările de azi, energiile creatoare se află într-o clipă de grea cumpănă. Editorii, din cauza lipsei de capital, de cîţiva ani îşi restrîng din ce în ce tipărirea operelor noi. Cărţile desfăcîndu-se anevoie şi deci cerînd imobilizarea de capitaluri tot mai mari, editorii au ajuns să nu mai îndrăznească a tipări decît opere de scriitori consacraţi, a căror desfacere le asigură recuperarea capitalului într-un răstimp convenabil. Astfel poezia, nuvela, drama, critica, studiile, care în general se vînd mai greu, nu mai figurează aproape deloc în cataloagele editorilor, scriitorii tineri, pe de altă parte, sînt nevoiţi să-şi păstreze în sertare manuscrisele şi, dezgustaţi, să renunţe definitiv. Cîte talente nu se vor fi pierzînd, care altfel încurajate ar putea sluji literelor româneşti ? Statul, care ajută şi încurajează industria, comerţul, agricultura, e cu atît mai obligat să se îngrijească de prosperitatea sufletească a ţării, mai ales că aceasta, nefiind de necesitate imediată, nu strigă atît de mult. Alte ţări, cu trecut literar multisecular, nu încetează a chibzui şi aplica diferite metode spre a asigura dezvoltarea normală a creaţiei literare şi ştiinţifice. Pînă şiEranţa, a cărei literatură clasică constituie o comoară fără pereche în lume, unde scriitorii şi editorii desfăşoară o activitate nebănuit de bogată, rezemîndu-se pe multe milioane de cititori, găseşte totuşi necesar să cumpănească o legiferare specială pentru a veni în jutorul scriitorilor, asigurîndu-le condiţii de viaţă şi producţie mai bună. Cu atît mai mult la noi, al căror trecut literar e atît de modest, care trebuie să facem sforţări imense pentru a răscumpăra un trecut neprielnic activităţii spirituale ■— care nu ne putem bizui decît pe un contingent redus de cititori —• sîntem .datori să ne îngrijim de soarta cărţii româneşti, s-o ocrotim cel puţin cit o industrie naţională oarecare, să încurajăm şi stimulăm efortul creatorilor ei. Ceea ce s-a făcut pînă acum, dealtfel prea puţin, nu mai poate continua. Prin mici ajutoare băneşti acordate întîmplăţor scriitorilor, prin achiziţionări de cărţi făcute la voia întîmplării şi mai totdeauna fără a se ţine seama de valoarea operelor, nu se slujeşte efectiv creaţia şi nici nu se poate stimula editura românească. Iniţiativa particulară, oricît de bine intenţionată, se izbeşte de prea numeroase dificultăţi economice spre a putea face faţă, singură, cerinţelor reale.. Iată de ce ne permitem, domnule ministru, a vă înainta în cele ce urmează un proiect care se poate realiza cu mijloacele normale ale ministerului şi care totuşi credem că ar putea da rezultate importante pentru propăşirea cărţii noastre. Pornim de la principiul că Statul, în speţă Ministerul Artelor, nu poate şi nu trebuie să ajute -decît munca efectivă sub formă de operă literară sau ştiinţifică. Şi apoi, acelaşi ajutor trebuie să cuprindă, simultan pe toţi colaboratorii operei ajunsă în public : scriitor, editor şi librar. 248 Ţinînd seamă de acestea, socotim că Ministerul Artelor ar putea rezerva o sumă din subvenţiile cu caracter nedefinit care să înlesnească tipărirea de opere literare şi ştiinţifice, în felul următor : O comisie permanentă, ataşată Ministerului de Arte şi compusă din scriitori, oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai editorilor, s-ar însărcina cu examinarea manuscriselor operelor scriitorilor şi savanţilor care ar dori să beneficieze de sprijinul ministerului. Comisiunea n-ar avea să se pronunţe asupra valorii intrinsece a operei prezentate, ci numai asupra unui nivel de publicabilitate, ca astfel comisiunea să nu devie şi nici să poată fi privită ca un oficiu de cenzură a operelor respective. Avizul de publicabilitate dat de comisiune ar constitui o obligaţie pentru minister, în marginele mijloacelor saie stabilite, de a subveni la cheltuielile de tipar ale operei respective. Pe baza acestui aviz, autorul ar putea trata cu un editor asupra onorarului şi condiţiilor tehnice de tipar. Editorul ales va prezenta ministerului un deviz de costul tiparului pentru numărul de exemplare fixat de comisiune, iar ministerul, din fondurile sale, va avansa editorului, în contul operei respective, suma necesară pentru confecţionarea cărţii. Cartea va trebui să apară apoi, în editura respectivă şi constituind proprietatea editorului respectiv, printr-un termen anume fixat. Editorul rămîne responsabil faţă de minister pentru suma de bani primită, care va fi obligat s-o ramburseze fie printr-un număr de exemplare de-ale cărţii respective egal cu suma primită, fie în bani fără dobîndă, plătibili ministerului la sfîrşitul desfacerii cărţii sau cel mult în trei ani de la apariţia ei. Editorul va fi ţinut să verse autorului la apariţia cărţii 25o/o din onorariul cuvenit, iar restul din trei în trei luni pînă la împlinirea unui an de la apariţie. Nu se vor acorda asemenea ajutoare decît editorilor care prezintă depline garanţii de solvabilitate şi numai întrucît editează în mod obişnuit opere de autori români: In nici un caz nu se vor putea acorda unui editor ajutoare pentru tipărirea de cărţi decît cel mult în proporţia de 1—1, adică după o carte de autor român contemporan tipărită pe cheltuiala sa, una de tipărit pe cheltuiala ministerului. Numărul de exemplare ce se vor tipări se va fixa, pentru fiecare carte de autor român, ţinîndu-se seamă de avizul editorului respectiv. Socotim cu 60 000 lei costul unei opere, prin acest mijloc s-ar putea lesne tipări într-un an 100 cărţi, în afară de cele ce se tipăresc normal, iar cheltuielile ministerului n-ar fi nici măcar cît subvenţia celui mai modest Teatru Naţional din provincie. Şi pe cînd subvenţia ce se dă unui teatru e pierdută, iar efectele obţinute în schimbul ei sînt trecătoare, ca a oricărui spectacol, cele 100 cărţi răspîndite în vreo 500 000 exemplare ar rămîne permanent în casele cititorilor şi pe deasupra ministerului i s-ar înapoia suma subvenţiei acordate, fie în numerar, fie în cărţi de aceeaşi valoare, care i-ar îngădui să-şi îmbogăţească constant şi automat bibliotecile existente sau ce s-ar mai crea. Pe de altă parte, prin aceiaşi bani care s-ar întoarce totuşi statului s-ar asigura : scriitorilor un onorariu demn şi în conformitate cu activitatea efectiv desfăşurată, un onorariu a cărui plată în termen fix ar fi ga- 249 rantată (s-ar evita astfel spectacolul scriitorului client al milei ministeriale) ; editorilor, o posibilitate de a lucra mai intens, avînd şi un beneficiu onorabil, de-a redobîndi încrederea în ei înşişi şi de-a se întrece în a pune mai mult capital propriu spre a putea obţine şi concursul ministerului ; librarilor, mijloace mai multe de existenţă şi rîvnă mai bună de-a desface cărţile româneşti şi de a le prefera cărţilor străine. Ne îngăduim să adăogăm, domnule ministru, că de această solicitudine ar beneficia, în mod firesc, tocmai operele care azi, din cauza diverselor dificultăţi, nu se mai tipăresc aproape deloc, deşi poate că ele sînt mai necesare culturii noastre decît cărţile mai favorizate de publicul cititor. Ar fi astfel poeziile, critica, drama, istoria literară, eseurile de tot felul, lucrări ştiinţifice de popularizare sau de specialitate etc. S-ar putea da un avînt special şi traducerilor bune, după autorii clasici străini, procurîndu-se mijloace de cîştig cinstit atîtor scriitori care azi tînjesc... Dar nu insistăm, domnule ministru, nici asupra perspectivelor ce s-ar deschide astfel producţiei cărţii româneşti, nici asupra amănuntelor de organizare a realizării acestei propuneri. Un regulament special, amănunţit, s-ar putea lesne alcătui, în oare să se prevadă toate. Societatea Scriitorilor Români, prin subsemnatul şi alţi reprezentanţi ai ei, ar fi deosebit de bucuroasă să se pună la dispoziţia dv. pentru tot ce priveşte înfăptuirea unei opere de la care noi aşteptăm rezultate deosebit de fericite pentru viitorul cărţii noastre româneşti. Nu ne îndoim că veţi binevoi a chibzui cu toată solicitudinea cuvenită propunerea noastră şi că, adoptînd-o, veţi pune-o în practică în cel mai scurt timp posibil. Va fi prima încercare serioasă din partea Ministerului Artelor de a acorda şi literelor sprijinul şi importanţa ce le merită, cu atît mai mult cu cît sacrificiile materiale cerute sînt, credem, cum nu se poate mai reduse. Primiţi, domnule ministru, expresiunea deosebitei noastre stime. Preşedinte, Liviu Rebreanu. NOCTURNA LITERARA DE VORBA CU UN SCRIITOR CARE LUCREAZĂ DUPA ASFINŢIT, CITEŞTE MULT, CREEAZĂ ROBUST ŞI NU-ŞI UITĂ CAMARAZII DE LITERE : LIVIU REBREANU2 în cartierul Gării de Nord, pe care Leon Donici îl iubea pentru diversitatea aspectelor, a oamenilor şi-a zgomotului infernal, este o stradă izolată şi mică. lui Horia'Păomann AMrUl- XLV' nr' 14826> 1 mai 1932, p. 6, sub semnătura 250 absentă de la viaţa care clocoteşte în jurul ei. Pe-nnoptate liniştea e stăpînă pe-ntregul cartier. Lumina palidă a unei lămpi de birou, proiectată pe fereastra cu storuri transparente, profilează o bibliotecă vastă. La ora cînd totul a amuţit, într-o cameră izolată un scriitor lucrează. Să-i turburăm liniştea ? Cînd d. Liviu Rebreanu s-a retras de la „Educaţia Poporului" — micul subsecretariat al culturii, creat şi ucis de aceeaşi guvernare naţional-ţărănistă — ne-am împletit regretul de a-1 şti plecat din fruntea acestei instituţii cu bucuria de a-1 vedea reîntors temeinic la vechile sale preocupări. încă o dată cazul Rebreanu a confirmat adevărul că meseria de funcţionar nu e compatibilă cu meseria de scriitor, dacă acesta şi-a făcut din litere o sursă de viaţă şi un ideaî imanent. D. Liviu Rebreanu face parte din numărul foarte restrîns de autori români care trăiesc de pe urma scrisului. Şi în ţara în care boema şi mizeria artistului a devenit proverbială, prezenţa cîtorva asemenea cazuri trebuie salutată ca o revelaţie pentru destinul culturii noastre. Plecat de la „Educaţia Poporului", d. Liviu Rebreanu s-a întors acolo „unde au fost jurămintele", adică la masa de lucru şi la preocupările sale inspirate. în mai puţin de un an, d-sa şi-a revizuit un imens material rămas în urmă, a pus la punct cîteva noi romane şi a lansat o revistă literară. O vizită pe-nnoptate la d. Liviu Rebreanu acasă, în biroul de mahon, între cărţile şi manuscrisele voalate în fumul celor aproape 150 de ţigări cîte consumă d-sa zilnic, este un ceas de bună şl înaltă reconfortare. Părul alb care ne aduce aminte — minus buclele — de o perucă Louis Quatorze, încadrînd o faţă tînără, silueta masivă, uimitor contrast de uriaş şi de copil, de granit şi marmură delicat sculptată, formează ansamblul poate paradoxal, dar bun, senin şi cald al omului Rebreanu. Rămîne încă străin condeiului nostru sufletul scriitorului, în intimitatea lui fără ecouri. Şi, pentru mai buna lui conturare, pentru o apropiere spirituală de d. Liviu Rebreanu — vedetă a realismului şi epicului românesc — am uzat urma tuturor gazetarilor : oamenii deprinşi să mediteze şi să contemple nu se mărturisesc, ci discută, lată estompa unei convorbiri cu un scriitor : „CĂRŢILE AU VIAŢĂ CA OAMENII" Cărţile au şi ele viaţă ca oamenii : unele mor în floarea vîrstei, altele trăiesc pînă la adînci bătrîneţi. In al doilea caz, au darul să bucure un scriitor, îi procură venituri şi-i dă posibilitatea să trăiască fără chenzina banală, fără scadenţe şi migrene. Este formula la care, în România, a ajuns d. Liviu Rebreanu şi încă vreo trei scriitori: Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu şi Mihail Sadoveanu. Dacă n-am comite o imprudenţă, fatală cu privire la consecinţele ei — în cazul cînd fiscul s-ar sesiza •—, am scrie aici suma veniturilor anuale ale cărţilor d-lui Liviu Rebreanu. Este însă fapt public că Ion a produs, pînă în prezent, numai autorului, aproape două milioane lei. 251 Privită aşa, meseria de scriitor, devine demnă de invidie, de invidia celor ce nu cunosc însă munca, strădaniile şi condiţiile elaborării unei cărţi. D. Liviu Rebreanu nu lucrează decît noaptea. — Personagiile răsar atunci mai conturate, mai aproape de ghidul şi de sufletul meu. Liniştea de afară, lumina palidă a lămpii de masă şi poate o veche obişnuinţă a mea — mărturiseşte dl. Rebreanu •— mă atrag să scriu numai după asfinţit, tîrziu. Orele mele de lucru sunt între 8 seara şi 8 dimineaţa. In asemenea condiţiuni, munca scriitorului nu mai e invidiată de nimeni. E muncă dantescă, imagine în care Ugolino •— mai puţin crud — roade hîrtia eternă. DESPRE „RĂSCOALA" In toamnă va apărea Răscoala, ultimul roman al d-lui Liviu Rebreanu. Va fi o carte mare, divizată în două fascicole de cîte 300 de pagini fiecare. — Este un ghid mai vechi care mă obsedează de ani de zile, spune d. Rebreanu. Într-adevăr, răscoala ţărănească din 1907 nu şi-a găsit pînă acum cîntăreţul. E aproape ciudat cum această zguduitoare pagină din istoria României n-a fost dramatizată pînă acum. ■—■ Era necesară perspectiva istorică, ne lămureşte d. Rebreanu. Chestiunea ţărănească, a pămîntului şi a revendicărilor păturii rurale de la noi n-a fost nici azi rezolvată. Şi ea va dăinui multă vreme de acum înainte, din cauza împrejurărilor speciale prin care trecem. Cînd Titu Herdelea, eroul principal al Răscoalei, a venit la Bucureşti îngrozit de proporţiile pe care le luaseră mişcările ţărăneşti din judeţul său, în parlamentul ţării se discuta cu aprindere chestia... ieftinirii benzinei, în România erau atunci tocmai bine vreo 20 de automobile. Incontestabil, Răscoala va prilejui d-lui Liviu Rebreanu pagini admirabile. Mişcările de masă, represiunea lor care s-a făcut cu victime omeneşti şi cu mult sînge, dinamica aceasta socială va fi cuprinsă în cîteva capitole esenţiale şi va constitui prima istorie romanţată a anului 1907. Am fi voit informaţii mai ample cu privire la noua carte a d-lui Liviu Rebreanu. Teama acestui om ele a vorbi despre el şi despre operele sale, discreţia aceasta — atît de rară la scriitorii noştri — ne-a forţat să abandonăm discuţia în jurul Răscoalei. — Un roman nu se poate rezuma şi nu poate fi sintetizat în cîteva fraze. La toamnă îl vei citi şi vei scrie atunci despre el, încheie d. Rebreanu. LITERATURA COLOSULUI NORDIC Convorbirea prinsă totuşi pe panta avalanşelor sociale a rămas mai mult timp sub semnul aspru al prefacerilor, sub stindardul nevăzut al lumii viitoare. Desigur Rusia dădea material de discuţie, însă viţiul literaturii nu cunoaşte graniţe. în biroul d-lui Rebreanu, dacă nu e locul să se aprofundeze Manifestul comunist, se poate vorbi cu foarte mult folos despre literatura nouă a colosului nordic. Un distins intelectual observa de curînd că rusomania literară contimporană este o modă capricioasă şi trecătoare. Informaţiile asupra Sovietelor, diferite după sursa de unde ne vin, se contrazic şi au darul să creeze un imens semn de întrebare. Exagerările apar din toate părţile. Sunt numai cîteva săptămîni de cînd un onorabil scriitor român — romancier şi înalt demnitar — afirma într-un interviu că în Rusia un tren care pleacă dintr-o staţie nu se ştie cînd va ajunge şi dacă va ajunge la destinaţie. Dincolo ds grave năzbîtii şi afirmaţii în genul acesteia, fanaticii imperiului roşu învăluie ţara sovietelor într-o lumină cu totul contrarie. — Incontestabil —■ ne-a spus d. Rebreanu — în Rusia voinţa fanatică a unei minorităţi puternic organizată şi disciplinată stăruie să clădească o lume cu desăvîrşire nouă, pe ruinele celei vechi pe care a distrus-o din temelii. Ce va rezulta din cumplita sforţare de energii, din munca uriaşă, din entuziasmul nemărginit, din ura înflăcărată, din suferinţele violente ce se cheltuiesc acolo, e taina viitorului. Lucru sigur e că experimentul comunist va schimba înfăţişarea civilizaţiei umane, indiferent dacă reuşeşte deplin sau deloc. De altfel, chiar azi, după un deceniu, influenţa rusească îşi arată efectele în toate domeniile şi în toată lumea. A închide ochii în faţa unei realităţi ar fi o prostie. Tăgăduind o realitate, n-o suprimi. Primejdia, dacă este, numai privită în faţă o poţi înfrunta. Fenomenul rusesc nu se înlătură nici cu fraze, nici cu capul în nisip. Observaţiile acestea le-am mai făcut, continuă d. Rebreanu, în cursul unui comentariu cu privire la scriitorii şi literatura din Rusia sovietică. Organul central al federaţiei internaţionale a scriitorilor revoluţionari, care apare la Moscova în editura statului, lunar, în ruseşte, franţuzeşte, nemţeşte şi englezeşte, a publicat un foarte interesant raport cu privire la conferinţa scriitorilor care a avut loc la Harkov, cu participarea reprezentanţilor a 22 de ţări. Din ţările principale, au fost reprezentate : Germania, Franţa, Anglia, Austria, Cehoslovacia, Italia, Polonia, Ungaria, România, Letonia, China, Egiptul, Persia, Bulgaria, Japonia etc. Pentru a ne da seama de spiritul în care au decurs lucrările acestui congres şi pentru a sublinia mentalitatea care dăinuie în rîndul scriitorilor sovietici, este interesant de reprodus acest pasagiu din dis- 252 253 «ursul inaugural al reprezentantului comitetului executiv al Comin-ternului : „...Puterea creatoare a scriitorilor revoluţionari nu se poate dezvolta •decît în cadrul literaturii revoluţionare şi numai sub deviza luptei neîmpăcate contra fascismului şi social-fascismului, contra naţionalismului şi a fascismului micii burghezii, contra tuturor iluziilor pe care le hrăneşte burghezia, contra înşelăciunii şi calomniei pe care ea le răspîn-deşte, cu concursul social-fasciştilor. La luptă contra jugului imperialist din colonii, întru sprijinirea revoluţiei din China, la luptă contra războiului imperialist şi mai cu seamă contra agresiunii asupra Uniunii Sovietice !"... Evident că o asemenea energie verbală, pe care o resping formal pe latura politică, nu poate să rămînă fără puternic răsunet în lumea ■sensibilă a artei. Forme şi idei noi străbat lumea. Anii antitezelor trăiesc vijelios sub ochii noştri, prea adesea deprinşi să contemple abstract Icoanele adine gravate ale vieţii materiale şi sufleteşti. Iată de ce îmi place să cercetez experienţa rusească : obişnuinţă de laborator al creaţiei. D. Rebreanu are ceea ce am numi cu puţin curaj o vervă temperată. Un manometru invizibil îi timbrează gestul şi verbul. Dacă n-ar fi intervenit un telefon, rătăcit şi guraliv sub două volume, care să ne întrerupă îndelung, conversaţia ar fi continuat pentru alte idei. Interlocutorul vroia tocmai să abordeze problema culturii, intenţiona să-mi spună ceva despre traducerile din româneşte în alte limbi (era în materie) şi evident să ne arate cum concepe legiferarea dreptului de viaţă şi de creaţie pentru scriitorii români. Telefonul regretabil a Întrerupt o convorbire suculentă. A mai avut însă două misiuni practice : a dat proporţii suportabile unui articol de ziar şi ne-a prilejuit un nou popas în odaia de lucru a scriitorului. îi mulţumim ! MARELE ROMANCIER DESPRE VIATA OPERA ŞI CONCEPŢIA SA ARTISTICA 3 Actul de naştere al d-lui Liviu Rebreanu marchează astăzi o vechime de jumătate de secol. Numai cincizeci de ani, se vor întreba unii ? Nu e posibil ! Dl. Liviu Rebreanu prea a pătruns printre zidurile spiritului şi conştiinţei româneşti, prea e cunoscut, prea a cucerit fortăreaţa cetitorilor, prea e citat ori de cîte ori vine vorba de sufletul autentic românesc, de pasiunile şi de dorurile lui. Nu se poate ca într-o vreme în care cincizeci de ani de activitate se serbează ca o simplă aniversare d. Liviu Rebreanu să împlinească, în total general, această sumă, el care a aşezat romanul românesc în acelaşi raft cu opera lui Balzac şi Tolstoi. Dl. Liviu Rebreanu — vor continua acei ce nu-i 3 Interviu publicat în Adevărul, XLIX, nr. 15910, 28 nov. 1935, p. 3 fiind semnat de Liviu Floda. Lipsind din colecţia B.A.R., el a fost recuperat d'in depozitul Bibliotecii Centrale din Cluj-Napoca, la semnalarea confratelui Aurel Sasu cunosc decît volumele — prea e al tuturor timpurilor şi prea e deasupra lor ca să fie între noi cu numai cincizeci de ani. ...Şi cu toate acestea, cei ce-1 cunosc pe marele nostru romancier vor refuza să admită că el împarte astăzi veacul pe jumătate. Omul acesta cu prestanţă de atlet, care-ţi cuprinde mîna cu o vigoare rar întîlnită, care rîde cu pofta şi savoarea unui adolescent, care are o inimă caldă, deschisă şi lesne cre-zătoare, prea are trăsături tinereşti cu tot argintul acela care-i colorează, sută la sută, părul. Situat în mijlocul cîmpului acestei polemici, autorul Răscoalei înscrie pe figură un şanţ de tristeţă şi simte, răsucihdu-se prin suflet, un gol care tinde-parcă să ia proporţii. „Adevărul — gîndeşte creatorul lui Ion —, orice s-ar spune despre minev e unul singur : împlinesc cincizeci de ani de viaţă !... Vezi că nu pot fi bucuros de aniversare — cu aceste vorbe ne-a întîmpinat d. Rebreanu —, pentru că nu mai e de glumit cu vîrsta mea. Am ajuns un om bătrîn !..." Spovedania aceasta n-a durat decît un singur moment, pentru că i-a urmat imediat una de dimensiuni mari : povestea vieţii. Ea a fost cea mai uimitoare replbă dată rechizitoriului actului de naştere. D. Liviu Rebreanu ne-a vorbit cu un elan care demasca o formidabilă forţă vitală. Ne-a vorbit cu acea lărgime sufletească care îl caracterizează, ne-a vorbit cu toată pasiunea şi cu o remarcabilă înălţime a cugetării despre problemele artei şi despre cele ale politicei. Atît cît ne îngăduie promisiunea că nu vom da publicităţii tot textul convorbirii, transcriem în rîndurile care urmează firul celor spuse de interlocutorul nostru. „N-AM VĂZUT SATUL UNDE M-AM NĂSCUT" Incepînd să povestesc viaţa mea, trebuie să spun din capul locului că sunt fiu de ţăran şi că am văzut lumina zilei în apropierea miriştilor şi livezilor. Satul în care m-am născut purta numele de Tîrlişiua şi era situat în judeţul Solnoc-Dobîca, astăzi Someş. Aici am prins a gîn-găvi primele silabe. Dar numai atît, pentru că în foarte scurtă vreme familia s-a mutat în Maieru, un sat în apropiere de Rodna, unde mi-am făcut restul copilăriei. Am căutat mai tîrziu, cînd mă făcusem mai mare, să vizitez satul natal Tîrlişiua. N-am izbutit însă să-1 identific nici pînă astăzi, aşa că nu cunosc decît din auzite locul meu de origină. După şcoala primară urmată la Maieru, am trecut să urmez liceul,, întîi la Năsăud, apoi la Bistriţa şi Prislop4, unde am fost bursier la liceul unguresc. La terminarea lui am trecut la Budapesta, unde urmînd renumita facultate „Ludoviceum" am obţinut gradul de sublocotenent în armata ungurească. Am rămas în armată un an şi jumătate, după care mi-am dat demisia, neputînd să mă împac deloc cu viaţa şi spiritul cazon. întors în. 4 în realitate, Şopron în Ungaria. 254 25f> Ardeal, m-am stabilit în Prislop. Aici am luat contact cu ţăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui — lucruri care aveau să treacă mai tîrziu în literatura mea. ÎN REGAT, REPORTER LA „ADEVĂRUL" Tot aici am scris prima mea nuvelă, pe care am trimis-o Luceafărului din Sibiu şi care a şi publicat-o. Cum pe atunci era moda ca foarte mulţi ardeleni să treacă Car-paţii în România, am plecat şi eu — după ce mai publicasem în Convorbiri critice şi Viaţa românească 5 —, am plecat şi eu să înfrunt Bucu-reştiul. Asta era prin 1909, primul contact literar pe care l-am avut aici a fost acela cu profesorul Mihail Dragomirescu. El m-a şi ajutat chiar, dîndu-mi funcţiunea de secretar de redacţie la Convorbiri critice. Ia Capitală nu se putea trăi din literatură, mai ales că nu puteam scrie nici prea lesne. M-am apucat atunci de gazetărie începînd prin a fi reporter la Ordinea, unde redactor-şef era Şt. Antim, şi continuînd la Rampa şi Adevărul. La Adevărul am intrat pe vremea războiului balcanic. Misiunea mea era să mă duc de cîteva ori pe zi la Ministerul de Război, ca să aduc ştirile ce veneau de pe cîmpul de bătălie. Cîştigam cu asta 100 de lei pe lună. Fericirea n-a fost însă de lungă durată. La terminarea războiului, făcîndu-se o revizuire a personalului, eu am fost dat afară. în 1910 am scos împreună cu M. Sorbul revista de teatru Scena, care numai noi doi ştim ce greutăţi întîmpina pînă-şi vedea tipărit un număr. PRIMUL VOLUM PUBLICAT Cîştigîndu-mi viaţa cu multe greutăţi, din gazetărie, aveam din cînd în cînd răgazul să fac şi literatură. Pe vremea aceea era la modă nuvela. Scriam deci şi la nuvele, nu multe, desigur, pentru că nu e lucru uşor, nici nuvela, mai ales că voiam să mă desprind de lotul celorlalţi scriitori care scriau lucruri uşoare, anecdotice. Eu voiam să fac mai mult, voiam ca scrisul meu să aibă o motivare psihologică. Dar pentru că nu eram în spiritul epocii, n-am prea fost luat în seamă. S-a întîmplat însă ca un ardelean de-al nostru din Orăştie să capete încredere în nuvelele mele şi să se decidă a le edita. într-adevăr, în 19156 scot primul meu volum intitulat Frămîntări, pentru care am ţării. 5 Inexact. In aceste reviste va publica proză după venirea în capitala 6 în realitate, 1912. 256 primit ca onorariu suma de 300 lei. După aceea a urmat un al doilea volum, Golanii (1916), scos da Bucureşti, în care pusesem tot bucăţile din Frămîntări, doar că le schimbasem titlul. „ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI AM FOST OBIECTUL UNOR FANTASTICE LEGENDE" între timp, intervine războiul. Toţi literaţii din vremea aceea s-au aranjat cum au putut mai bine. Eu nu făceam încă parte din categoria binecuvîntată a scriitorilor cu „trecere". Ce publicasem pînă atunci nu avusese darul să mă facă un autor cunoscut. De aceea am rămas în Bucureşti. Aici, continuînd gazetăria, nu încetam să fac propagandă antinemţească. Prinzînd de veste, nemţii mă arestează. Un plutonier m-a ridicat de-acasă, m-a declarat spion şi m-a dus spre anchetare într-un imobil din strada Smîrdan, în faţa unui ofiţer neamţ. Pînă să fiu băgat la închisoare — pentru crima de „spionaj" şi „trădare" ■— profit de un moment prielnic şi mă strecor afară. Ajutat de socialişti, şi mai ales de Titel Petrescu, ajung, după multe zile de drum, la Iaşi. Aici am rămas pînă la sfîrşitul războiului. „SIMPATIZEZ CU ITALIA, DAR TEZA EI E O CATASTROFĂ" Venind vorba despre război, l-am rugat pe d. Liviu Rebreanu să ne spună care sunt părerile d-sale privitoare la un nou masacru mondial, dacă crede în eventualitatea lui şi la ce urmări poate da naştere. Cred că generaţia mea — ne-a răspuns autorul Jarului ■— nu va mai apuca un război în Europa. El a avut urmări atît de crunte, încît nu pot pricepe un singur moment cum speră oamenii de stat într-o îmbunătăţire a lucrurilor, după un nou război, cînd tot haosul de astăzi tocmai lui îi este datorit. Germania nu poate face astăzi război, întrucît toate marile puteri sunt contra ei. Peste 10—15 ani s-ar putea într-adevăr schimba într-aşa fel axa politicei, încît adversarii de astăzi să fie prieteni. Dar atunci, cu atît mai puţin va putea să izbucnească un război, pentru că am ferma convingere, că pînă în cîţiva ani spiritul pacific, astăzi încă în faşă, va căpăta întreaga lui grandoare. ' Privesc — continuă marele nostru scriitor — cu toată atenţia la conflictul dintre Italia şi Abisinia. Ca orice român, nu pot, desigur, să mă ridic în contra Italiei şi s-o condamn în întregime. Pot spune chiar că simpatia mea pentru Italia şi italieni n-a diminuat cu nimic de cînd cu războiul, tot aşa dtipă cum nu mă pot opri de-a spune că teza şi argumentele italiene sunt catastrofale. Chestia cu „civilizarea sălbatecilor" este cît se poate cir dăunătoare şi nu cred să exils'te un singur spirit luminat care să o 257 aprobe. Or fi avînd dreptul italienii la noi teritorii. Nimeni nu-i poate opri din socotelile lor, clar îi poate opri de a mai invoca argumente pe cît de copilăreşti pe atît de periculoase pentru tot restul lumii. DESPRE AUTENTICITATEA PERSONAJELOR După acest popas în care interlocutorul nostru a făcut o caldă pledoarie pentru pace, ne-am întors la literatură. A venit vorba acum despre Ion. Romanul acesta l-am scris în primii ani ai războiului şi am impresia că dac-aş fi plecat şi eu la Iaşi, cu literaţii, Ion n-ar mai fi apă-■ rut. Aş fi pierdut firul lui saii aş fi pierdut manuscrisul, aşa că Ion n-ar mai fi văzut lumina tiparului. '> Ştii că la apariţia lui, Ion a pus, mai mult ca orice alt volum, chestiunea autenticităţii personajelor. Bogdan-Duică trimisese în anchetă pe studenţii de la Cluj ca să-1 identifice pe Ion Pop Glanetaşul. Fiecare student a găsit cel puţin cîte doi „Ioni", aşa că s-au strîns în-. tr-o singură anchetă cam o sută de oameni care se pretindeau a fi una / şi aceeaşi persoană cu Ion Pop Glanetaşul meu. ../ Mai mult încă. într-o zi m-am pomenit cu o scrisoare de la Ion Pop Glanetaşul —■ numele l-am luat într-adevăr după unul existent ■— în care-mi cerea să împart cu el drepturile de autor, întrucît el e acela care a asigurat succesul cărţii. Acelaşi lucru mi s-a întîmplat şi după apariţia Răscoalei şi Jarului. După cîteva săptămîni după ce cartea din urmă fusese pusă în vitrine, mă pomenesc cu o scrisoare din partea unei doamne, soţie de ofiţer din Cernăuţi, în care îşi exprimă mirarea cum de îi cunosc atît de bine viaţa, întrucît între ea şi eroina mea nu există nici o diferenţă, în afară de faptul că ea n-a avut curajul... să se omoare!... în ce mă priveşte, declar tuturor acelora care s-au crezut fotografiaţi în cărţile mele că sunt victimile unor iluzii. în nici o carte de-a mea nu există nici un personaj luat din realitate. Dac-ar fi aşa, eroii mei ar fi monştri. Creaţia literară nu e o fotografie, ci o sinteză, care e cu atît mai reuşită, cu cît cuprinde mai multe virtualităţi de personaje existente. Un erou al unui roman e cu atît mai preţios, cu cît e mai reprezentativ şi cînd infinite rînduri de oameni se pot recunoaşte în el. Eu consider o degradare a scriitorului cînd acesta copiază exact după natură. Şi din contra, consider ca aparţinînd creaţiei literare numai eroii cu o stare civilă specială. CONTRA SCRIITORULUI LUPTĂTOR 258 de tresărire. S-a ridicat de pe fotoliu, a îmbrăţişat speteaza lui şi, aşa aplecat deasupra biroului, ne-a împărtăşit, despre problema pe care i-o pusesem, următoarele : Eu nu cred într-un rol social al scriitorului. Scriitorul trebuie să stea deasupra frămîntărilor. Cînd iese să lupte pe baricade, el devine ;, omul actualităţii, un om de rînd, el nu mai păstrează acea perspectivă a omului obiectiv. Luptînd pentru o idee de moment, strîmtezi cercul de interes. Nu vreau să spun că scriitorul trebuie să stea într-un turn " de fildeş. Nu, creatorul adevărat trebuie să ia din viaţa actuală lucrurile ce sunt mai aproape de el şi să clădească ceea ce e valabil pentru un neam întreg. în viaţa particulară scriitorii pot să fie orice : şi comunişti, ca şi extremişti de dreapta. în scris le cer însă să-şi părăsească ideile politice şi să fie numai artişti. Altfel, nu pot da opere de valoare.7 Mă uit, bunăoară, la scriitorii comunişti. Din cîţi am cetit nici ", unul nu s-a ridicat deasupra nivelului mediocrităţii. Explicaţia, pentru < mine, e foarte simplă : oamenii aceştia scriu lucruri comandate, şi încă ■ duzini de acest fel.8 Dacă ar fi lăsaţi în pace sunt sigur că ar da lucruri mult mai interesante. Arta — subliniază cu convingere interlocutorul nostru — nu se face sub constrîngere. Creaţia literară comandată e o făptură hibridă, T Fără îndoială, în consideraţiile privitoare la rolul nefast pe care l-ar produce militantismul social în creaţia literară, L. R. nu are în vedere opera de artă reală, pătrunsă de un ideal social, ci producţia cvasi-publicistică cu caracter mai mult sau mai puţin literar, destinată unor scopuri propagandistice imediate. Fireşte, din punct de vedere estetic, acestea din urmă nu pot fi considerate literatură, în adevăratul înţeles al cuvîntului. Dar nu din pricină că ele sînt puse în slujba unui ideal social, ci datorită faptului că autorii lor sînt lipsiţi de talent. Desigur, adevăratul scriitor nu va plăsmui decît ceea ce izvorăşte din intimitatea cea mai adîncă a convingerilor sale. Dovadă că atunci cînd idealurile sociale au fost îmbrăţişate de talente adevărate, care le-au întruchipat în opere artistice reale şi cu sinceritate, valoarea lor a fost şi din punct de vedere estetic incontestabilă. Cît priveşte cealaltă opinie referitoare la abdicarea de către scriitor, prin militantism, de Ia adevărata sa misiune estetică — rezidind, în ceea ce, de pildă, Maiorescu numea „impersonalitatea în artă" — se poate spune că aceasta era o concepţie destul de curent dezbătută în epocă. Să nu uităm că tocmai în acea perioadă apăruse şi făcuse vîlvă în Franţa cunoscutul eseu-pam-flet al lui Julien Benda, La Trahison des clercs (Paris, 1927), care susţinea că oamenii de cultură şi-ar fi trădat menirea. Nu va trece prea multă vreme şi acelaşi autor îşi va renega vechea poziţie, considerînd că tragedia Franţei şi-a avut în mare parte izvorul şi în aceea că intelectualii, aşa cum gîndise şi el, au stat departe de fră'mîntările politice şi nu au intervenit la timp pentru a salva ţara de la dezastru (cf. La France byzantine ou le triomphe de la lilterature pure. Essai d'une psychologie originelle du litterature, Paris, 1945). Aşa cum va arăta Jurnalul, o experienţă intimă similară va trăi şi L. R. în timpul rebeliunii legionare, dar într-o perioadă a vieţii cînd energiile îi erau aproape secătuite, romancierul nemaiapucînd să tragă, cu claritate, toate concluziile corespunzătoare. 8 Scrise cu 50 de ani în urmă, aprecierile lui L. R. ne invită să consultăm literatura timpului, cărţile la care se referă rareori trecînd pragul mediocrităţii. 259 fără rădăcini adinei. Iată de ce nu cred în scriitorul luptător pentru o cauză. Scriitorul trebuie să fie artist şi dacă e un. artist veritabil, atunci el e şi luptător, dar nu pentru chestii de moment, ci pentru cauza eternităţii. Rândurile de mai sus cuprind numai o parte din convorbirea avută cu d. Liviu Rebreanu. Atît cît i-am promis că vom da publicităţii. Pentru că întrevederea care a brăzdat o după-amiază întreagă ne-a plimbat prin domeniile cele mai diverse, ajungînd pînă la discuţia curentelor de ultimă oră, faţă de care autorul Pădurii Spînzuraţilor şi-a exprimat părerea că „ceea ce e extremist nu e pentru toată lumea şi că un astfel de regim, oriunde ar fi, n-are şanse de viabilitate" 9. ...Dar despre asta l-am asigurat că nu vom pomeni decît în treacăt. Ne ţinem de cuvînt şi-i satisfacem dorinţa. ...E modestul nostru cadou, pe care-1 dăruim marelui nostru literat, în ziua în care firul vieţii lui face al cincilea nod. LÎNG LIVIU REBREANU ÎN ZIUA CELOR 50 DE ANI10 Cel mai mare epic al nostru a împlinit, miercuri 27 noiembrie cor., cincizeci de ani — adică tocmai cifra cea mai rotundă a maturităţii, cînd un creator stă pe o culme şi poate privi la sine însuşi între o certitudine şi un semn de întrebare ; certitudinea operei scrise pînă atunci şi semnul de întrebare al viitorului. Este, în viaţa oricărei mari personalităţi, un moment în care fluviul prezentului se opreşte parcă, pentru a da loc unei autocontemplări dintr-o perspectivă istorică. Ciudat trebuie să fie sentimentul cu care o astfel de personalitate îşi cercetează destinul, oscilînd între bucurie şi tristeţe, după cum şi-1 împarte între existenţa sa proprie, de om simplu, trecător, şi conştiinţa valorilor create ! Astfel am crezut să-1 suprprind pe d. Liviu Rebreanu, între cele două telefoane prin cari m-am anunţat, la locuinţa sa din Bul. Elisabeta — moment unic şi potrivit, îmi ziceam, unor spovedanii mai bogate. Cînd sun la uşă — la al patrulea etaj al unei clădiri imense — şi deschide fata din casă, rămîn însă dezamăgit. — D. Rebreanu a plecat — sună răspunsul. — Cum a plecat ! cînd adineauri am obţinut o făgăduinţă ? ! Servitoarea piere şi revine după cîteva minute deschizînd uşa larg. 9 Afirmaţia este cu atît mai mult de reţinut cu cît, în ambianţa politică a anului 1935, ea are în vedere regimul nazist, instaurat în Germania cu doi ani in urmă, regim extremist, de care L.R. se desolidarizează. 10 Interviu apărut în Viaţa literară, X, nr. 4,. 15 dec. 1935 — 1 ian. 1936,. p. 3, sub semnătura lui Dan Petraşincu. Fragmente din interviu au fost reproduse, cu titlul Cum scrie d. Liviu Rebreanu, în Adevărul literar şi artistic, seria a Il-a, XV, nr. 787, 5 ian. 1936, p. 10, în cadrul rubricii „însemnări şi polemici". 260 — Mă iertaţi, am greşit... Am înţeles că d. Rebreanu era prea obosit de prea mulţi curioşi, în ziua aceea. Gîndiţi-vă numai la mulţimea interviurilor apărute ! Fiecare ziar, fiecare hebdomadar, literar sau nu, a ţinut să-şi aibe pagina sa închinată sărbătoritului. E pentru întâia oară cînd o unanimitate de tineri şi bătrîni sărbătoreşte un scriitor, indiferent de ideologii sau crezuri literare. Iată o frumoasă victorie a creaţiei, prin ceea ce conţine ea elementar şi destinat împotriva tuturor fluctuaţiilor abstracte... Cînd apare, cu acelaşi zîmbet grav, cu acelaşi efluviu de simpatie ce cuprinde şi topeşte totul în natura sa de generozitate, văd că m-am înşelat cu gîndurile dinainte. Tot atît de calm, de ferm, cl. Rebreanu îmi pricinuieşte — e drept — acea impresie de oprire în loc a timpului, dar cît de diferită celeia aşteptate ! E ca o figură viguroasă desprinsă din Răscoala, în pieptul căreia timpul se frînge inutil şi infim, de parcă însăşi fiinţa creatorului, iar nu valorile meşteşugite de el, l-ar înfrunta. într-adevăr, la nici un alt autor din cîţi avem. impresia aceasta de nediferenţiere între eroi şi cel ce le-a dat viaţă, de contopire, nu e mai totală, mai armonică. Dl Liviu Rebreanu nu a avut nevoie să-şi creeze prototipi după cari, printr-un cunoscut proces psihologic, ar fi tîn-jit. Transfigurarea în eroii lui Liviu Rebreanu este însăşi figuraţia directă a autorului. Mă aflu în faţa unui romancier în cel mai deplin înţeles al cuvântului, în faţa întîiului mare romancier pe care-1 are literatura românească. Mă aflu, de asemeni, în faţa unui om care a trecut prin toate experienţele adinei ale vieţii, prin mizerie, pentru a ajunge la glorie, prin dificultăţi ale meseriei pentru a ajunge la plenitudinea forţelor creatoare. La cincizeci de ani, îşi poate face un bilanţ strălucit în ceea ce priveşte viaţa de toate zilele, ca şi cea spirituală. Şi-a creat deja o posteritate, o poate privi mai sigur ca oricine dintre scriitorii prezenţi. Tăria acestei posterităţi nu constă numai în valoarea obiectivă a operei, ci şi în faptul că e adînc înfiptă în realităţile româneşti. Tot ceea ce va rămîne din opera lui Liviu Rebreanu continuă, în mod firesc, şi neforţat, tradiţia marilor precursori. Alături de Mihail Sadoveanu, cel mai strălucit povestitor al prezentului, Liviu Rebreanu a ridicat specificul ţăranului român la valenţe universale. Mai mult încă : conştiinţa de român a fost o experienţă in plus la Liviu Rebreanu. Ea 1-a mînat din Ardealul stăpînit de unguri aici, unde destinul îl chema să umple un mare gol în istoria literaturii. Ceea ce e mereu proaspăt şi primar din fiinţa lui Liviu Rebreanu îmi aminteşte uneori ceva din farmecul marilor experimentatori ai acţiunii ; pare un Jack London, lipsit însă de aventuri, ca un destin lipit de glia românească, gospodar şi dîrz. „De aceea, poate, îi înţeleg atît pe tineri, îmi spunea într-o zi d. Rebreanu. Cît am suferit eu însumi însetat după o încurajare cel puţin morală — de cea materială să nu pomenim, fiindcă în vremea tinereţei mele, totul mergea mult mai greu, literatura tinerilor nefiind nici băgată în seamă, clarmite plătită." Desigur, orice mit, orice aureolă se naşte tocmai din faptul suferinţii cuiva. „Privind din perspectiva de acum, îmi zicea d. Rebreanu alteori, suferinţele prin 261 i cari ara trecut îşi au necesitatea şi farmecul lor. împlinind cincizeci de ani, cît n-aş da să mai pot fi tînăr cîţiva ani, pentru a reîncepe !" Iată ce înseamnă conştiinţa maturităţii ! Liviu Rebreanu e unul din acei rari creatori în faţa cărora eşti silit să dai la o parte toate preţiozităţile de „om rafinat", de spiritualist sau de tînăr „neliniştit" şi să revii la elementar, la simboluri primare. Numai din această perspectivă naşte adevăratul respect, acea vrajă ciudată care înfăşoară personalitatea în reala sa lumină de glorie — glorie nu în înţeles vulgar, ci în tot ceea ce conţine mai esenţial omenesc, ca semn de nobleţă naturală. Prezenţa şi opera lui Liviu Rebreanu reabilitează parcă valoarea intrinsecă a creaţiei, redîndu-ţi siguranţa în primatul ei chiar în mijlocul acestor vremi în care speculaţia încearcă să stăpînească totul, însuşi romanul. în România, mai ales, în ciuda tuturor nesiguranţelor culturale, Liviu Rebreanu a atins formula de creaţie care corespunde întocmai necesităţilor şi stadiului de expresie prezente. Romanele sale epuizează un gen de expresie românească şi prin acest fapt ating culmea realizării posibile înlăuntrul genului însuşi. De aci încolo nu poate exista depăşire, şi creatorii români trebuie să pornească pe o altă pistă, alături de „momentul Rebreanu", care e în prezent, împlinit şi rotund... Nu cred să existe scriitori mari chiar în genul lui Liviu Rebreanu care să nu fie mai întîi oameni, în accepţia superioară a cuvântului. Faptul creaţiei trece prin omenie ca printr-un filtru. Opera de creaţie trebuie să fie, în sine însăşi, un act de morală intimă, de eombustiune a unei conştiinţi superioare. De aceea, îndată ce un creator dă dovadă că a realizat o operă superioară, sunt sigur că e înzestrat şi cu toate valorile umane, ale nobleţei naturale, pentru ca să fie vrednic a deveni un mit. Pe Liviu Rebreanu l-am cunoscut prin mit. Adică dezbrăcat de cotidian, cu sentimentul că fiind în faţa lui efectuez un salt minunat peste timp. Poate că aici nu e decît o facultate naivă de-a mea. N-am voit însă să ascult nici un glas al simţurilor reale, acelea care-mi spuneau că totul in jur e prezent şi trecător. Uneori se spune că singurele bucurii adevărate sunt acestea : de-a putea sta în faţa unei personalităţi care mîine-poimîine va deveni mit. E singurul — şi scurtul — moment din marea viaţă a creatorului în care-i poţi vorbi, în care-i poţi strînge mîna şi auzi glasul, aşa cum ai putea-o face cu un oarecare muritor. Un moment care va deveni cu siguranţă istoric. Sentimentul acesta al conşti'inţii că participi la istorie este o voluptate grea şi amară, de obicei... Dar nu faţă de Liviu Rebreanu. Deoarece totul din fiinţa sa degajă generozitate şi omenie. Persoana lui Liviu Rebreanu este un calmant, ca şi opera sa. Mare, voluntar şi degajat, Liviu Rebreanu îţi infuzează brusc optimismul, în oricare moment de descurajare ai fi. Am constatat chiar acest fapt : este imposibil să fii nervos în faţa lui. Cînd îţi întinde mina şi-ţi cuprinde palma, simţi un efluviu de calm, de siguranţă, străbătîndu-ţi existenţa. E ca un dar al pămîntului strîngerea de inînă a lui Liviu Rebreanu. îţi recîştigi natura prin prezenţa sa, toate ereziile cerebrale se spulberă înfricoşate, ca la apariţia unui zeu bun şi drept al gliei. 262 Dar Liviu Rebreanu mai sugerează ceva. Ceva care ar trebui să umple de invidie pe toţi creatorii lumii, pentru cari scrisul este o tristeţe. Liviu Rebreanu e un fenomen chiar printre creatori, pe care numai ţara aceasta îl putea dărui. El e întruchiparea unui om armonic, care nu-şi plăteşte cu nici o tristeţe superioritatea sa de creator. A fi mare pe tărîmul creaţiei brute, epice, a te putea realiza numai cu ceea ce natura îţi dă ca zestre, instinctual şi elementar, înseamnă a-ţi putea împlini cel mai fericit destin de om. Fiindcă nici una din victoriile omeneşti nu se poate cîştiga fără a plăti tributul marilor tristeţi. Liviu Rebreanu îmi produce mereu impresia unui om virgin de tristeţi. Opera lui e un rod firesc, aşa cum holda românească, bogată şi virilă, e rodul pămîntului nostru. La Liviu Rebreanu noţiunile „a fi — a crea" nu se complică în contorsiuni inutile, abstracte. -A fi" este tulpina tare si naturală a noţiunii „a crea" — ceea ce rar se întîmplă fără tristeţi... Patricianul : viziunea clasică a construcţiei literare, conştiinţa clară şi demnă a celora ce creează ; plugarul : realismul depăşind o conştiinţă rurală a obiectului descris, tăria de bloc a eroilor. îmi găsesc cu greu tonul prin care să-1 fac pe d. Rebreanu a vorbi mai uitat, fără a băga de seamă că are pe cineva în faţă. Deşi atît de deschis şi de mare camarad al oricărui cît de mic scriitor, Liviu Rebreanu e un rezervat, cu acele reţineri care dezvăluie epoci amare din trecut, peste cari amintirea încearcă să treacă delicat, precaut. — Ceva din tinereţea, din debuturile dumitale, arunc la întîniplare. Interviurile s-au tocit atît de mult, încît nu mai ştii cum să le redai însemnătatea primară, de document direct, de la care au început a exista. Vreau, numai, să întreţin o conversaţie de-o jumătate de oră, în care timp să observ mai mult decît să ascult, prin care să pot surprinde ceva din fiorul lăuntric, al stării sufleteşti — stare care mă încăpăţînez să cred că-1 încearcă pe Liviu Rebreanu în ziua celor cincizeci de ani împliniţi. Liviu Rebreanu mă priveşte bizar, ca şi cum aş fi devenit deodată transparent şi prin tinereţea mea şi-ar vedea trecutul. „Cîte lucruri, cîte experienţe zac în acest om !", mă gîndesc în acelaşi moment, emoţionat de aceste priviri. „Degeaba va încerca un tînăr ca mine să le pătrundă, să şi le închipuie. Orice s-ar spune, există o prăpastie de înţelegere între generaţii, biologică, dacă nu spirituală, deşi suferinţele pot fi aceleaşi, schimbătoare numai în formele exterioare." — Eram în clasa a patra ele liceu, cîncl am scris întîia şi ultima poezie — îşi cuprinde d. Rebreanu fruntea albă între degete, gest nelipsit la începerea oricărei discuţii din faţa biroului. Am început repede cu piese de teatru, multe, foarte multe piese, cu cari am colindat toată Budapesta, bineînţeles fără vreun rezultat. Una din aceste piese ale tinereţei, cu un subiect interesant, o am şi acum şi mă gîndesc uneori s-o reiau... Apoi am trecut la nuvelă. Erau, pe atunci, la modă, 263 nişte nuvele de salon, publicate prin ziare pentru delectarea publicului, şi m-am lăsat influenţat de ele... Un telefon îl întrerupe. „Alo ? da" — face vocea de bas profund a d-lui Rebreanu. Telefoanele acestea întrerup, întotdeauna, orice discuţie. Romancierul are sute de prieteni şi tot atîtea treburi. După cîteva minute, intră în birou d-na Rebreanu şi asist la o scenă de clasică frumuseţe casnică. Este, iarăşi, ceva ciudat să-1 vezi dintr-o dată pe „creatorul" Rebreanu aparţinînd intimităţilor sale, adică altcuiva decît publicului şi ideilor de valoare. D-na Rebreanu îi zice atît de simplu : „Liviule", şi în tonul acesta e ceva atît de particular, ceva care scapă auzului meu înclinat să asculte doar pe un Rebreanu al sărbători, al celebrităţii. Cînd d-na Rebreanu se retrage, autorul Răscoalei reia finii. — întîiul meu contact cu literaţii români s-a efectuat cu prilejul unui congres al „Astrei", la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitînd de această unică ocazie, am şi trecut dincoace, la Bucureşti. Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Şi aici... aici... (cl. Rebreanu are acea ezitare, acea clătinare, plină de sugestii, a capului pe umerii atletici), aici începe un capitol întunecat al vieţii mele, o epocă grea, de luptă dîrză cu mizeria şi pasiunea ele scriitor, într-un mediu care-mi dădea impresia că am coborît cu cinci trepte de la acela de unde venisem. Fiind însurat devreme, îţi închipui că nu aveam nici prea multă libertate ca să mă ocup numai cu scrisul care-mi plăcea, intim. Am venit în contact cu toţi corifeii literaturii de atunci. Gîrleanu, mai ales, era marele prozator al epocii. în vremea aceea am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înţeles de gingaşii povestitori din jurul meu. Pînă atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic. E ceea ce am încercat în Golanii. Bineînţeles că am trecut aproape neobservat... întrerup, cu o curiozitate de tînăr, cu o întrebare, o obsesie proprie, care mă împinge să nu scap ocazia. — D-le Rebreanu, aveaţi atunci conştiinţa superiorităţii dv. asupra acestor povestitori ? Ştiaţi că o să ajungeţi a scrie Ion, Pădurea Spînzuraţilor, Răscoala ? — Păi... la Ion scriam chiar de atunci, dinainte de război, de aproape trei ani. Totuşi, la ce să evităm adevărul, nu mă simţeam un „geniu nedreptăţit", aşa cum crezi. Vezi d-ta, eu lucrez şi am lucrat extrem de greu, adunînd frază lîngă frază, într-un stil muncit, ş: îţi mărturisesc că uneori mă speriam şi invidiam uşurinţa cu care ceilalţi scriitori se exprimau. în timp ce publicam, pe la diferite reviste, ca : Falanga sau Convorbiri critice ale d-lui Mihail Dragomirescu, lucram încet, în taină, la Ion, înaintînd dificil în acţiune... — Cum aveaţi puterea să nu spuneţi la nimeni că lucraţi la un astfel de roman, în care vă concentraţi toată pasiunea ? 264 — La ce ar fi folosit ? Pe atunci, romane nu scria oricine, ca, astăzi. Un romancier era un lucru grozav, şi aş fi riscat să fiu primit cu zîm-bete ironice. Numai maeştrii se încumetau să anunţe că... au de gînd să se apuce de un roman — maeştri ca Brătescu-Voineşti şi Gîrleanu. Scriitorii din generaţia aceea nu-1 depăşeau pe Maupassant11 în lectură, iar cine-1 cunoştea pe Zola12 sau pe Balzac trecea drept savant. Eu, oarecum, venisem dintr-o şcoală unde se pisau toate zilele cu Goethe, aşa că orizontul era altul... — Cum aţi editat întîiul volum ? — Printr-o întîmplare, la o editură tînără românească din Orăş-tie, în Ardeal. Au fost nuvelele Golanii, cu un alt titlu. între apariţia acestor nuvele şi Ion au trecut cinci ani13, în care timp am scris Calvarul şi alte cîteva nuvele fără însemnătate. Ion mi-a deschis toate porţile şi starea materială a început să se îmbunătăţească, întâia ediţie a apărut la Ed. „Alealay", apoi am trecut la „Cartea Românească". O curiozitate : preţul dintâi al x'olumelor era de 32 de lei, ceea ce făcea o sumă foarte mare atunci. A treia şi a patra ediţie s-a ridicat la 40 de lei, apoi, pînă la ediţia a şasea, a devenit 180... •— Ce a urmat după Ion ? — Pădurea Spînzuraţilor. Succesul n-a scăzut, nu mă dezminţi-sem. -în timpul războiului, rămăsesem în Bucureşti. Din experienţa acestui război, au urmat şi nuvelele : Iţic Ştrul dezertor, Catastrofa, Fapt divers etc. Apoi vin Adam şi Eva, Ciuleandra, Crăişorul, Jar...14 — Mi-aţi spus că scriţi greu şi puţin. La vîrsta de azi, aveţi nu mai mult decît 20—23 volume. Cum priviţi acest lucru ? —■ în adolescenţă, eram şi eu foarte fecund, după ctim auzisi. De îndată, însă, ce am coborît în Bucureşti şi mi-am înţeles rostul intre literaţi, m-a cuprins o adevărată spaimă în faţa cuvîntului scris, un respect şi o responsabilitate nemărginită faţă de orice rînd. De aci s-a născut dificultatea prozei mele. De altfel, nu e nevoie numaidecît să scrii sute de volume. Flaubert15 a scris numai şapte romane. Şi toate au rămas. Balzac peste o sută, dar numai vreo zece înfruntă timpul. Proporţia e aceeaşi, după cum vezi... Mă pregătesc, de cîteva minute, să pun marea întrebare, aceea care se referă la cei cincizeci de ani : Cu ce sentiment priviţi această aniversare ? Dar 11 Guy de Maupassant (1850—1893), prozator francez întîlnit şi în conspectele literare ale tînărului L. R. (vezi Caiete), contact mediat de studiul criticilor lui Ibrăileanu. 12 Emile Zola (1840—1902), scriitor francez, teoretician şi promotor al naturalismului, întîlnit, de asemenea, în conspectele amintite mai sus. în 1919, con-ducînd colecţia „Scriitori celebri", L. R. va tipări din opera acestuia Carnet de dans (nr. 14). 13 în realitate, 8 ani ; răstimpul amintit (5 ani) desparte apariţia reeditării volumului de debut (Frămîntări, 1912) în Capitala ţării (Golanii, 1916) de publicarea primului roman (Ion, 1920). 14 între ultimele două romane se intercalează Răscoala (1932). 15 Gustave Flaubert (1821—1880), prozator francez al cărui nume revine adesea în comentarea romanului Adam şi Eva, apropo de influenţa exercitată de un model ilustru : Salammbo (vezi şi Caiete). 265 ezit mereu. Nu ştiu ce prevestire, ce tainică precauţie, mă opreşte de cîte ori încerc să deschid gura. Acum Liviu Rebreanu a tăcut, ne privim. Un nou telefon, cîteva cuvinte, şi ne privim iar. încerc să zîmbesc. — D-le Rebreanu, pentru mine, care am împlinit de curînd 25 de ani, faptul a trecut ca o bucurie, sunt nerăbdător să ajung mai repede la maturitate, ca să văd odată ce pot. Dar dv., care împliniţi încă o dată pe atît, iar moralmente, de zece ori pe atît, în ce fel priviţi spre viitor ? Ce planuri, ce nădejdi în noi capodopere vi se deschid ? Vorbisem repede, emoţionat. Liviu Rebreanu se întoarce încet, e acum în profil, ca o efigie romană, senină şi gînditoare. Un zîmbet de infinită înţelegere, plină de viaţă şi rod, mă învăluie. Apoi mişcarea capului, caracteristică, pe umeri, a eschivare : — Ei, nu ştii că la cincizeci de ani priveşti mai mult la trecut, decît la viitor ? Ca om, bineînţeles. Altfel... e destulă tristeţe în fiecare viaţă... ce să mai vorbim... — Iertaţi-mă... să vă întreb deci, ce s-aude cu Gorila, şi apoi cu întunericul, cu Pacea, romanele despre cari mi-aţi spus odată că vor fi ca un corolar, ca o diademă, la Ion şi Răscoala... — Lucrez la Gorila şi de „Ziua cărţii" va fi pe piaţă 16. Celelalte vor veni şi ele... — Am auzit că Gorila va fi un roman-pamflet. E adevărat ? Dv., un realist pur, pamfletar ? —■ Cine ţi-a spus asta ? Va fi un roman ca şi celelalte ale mele, urmînd doar un scop de pură creaţie. Nu e treaba noastră să discutăm substractul de realitate, de autenticitate pe care un scriitor îl transfigurează într-o operă... Servitoarea a adus cafele. Sorbim, în pauză. îl contemplu pe Liviu Rebreanu de jos, de pe fotoliul scăzut, şi bustul lui reiese de pe tava biroului ca de bronz, nemişcat. „Iată un om. sortit mituluiţv şi totuşi am norocul să-1 văd viu şi cotidian, în faţa ochilor !" Ceea ce impune, mai ales, în alura lui Liviu Rebreanu este inefabila prezenţă a conştiinţei sale creatoare. E ca un titan blond, bun şi darnic, tocmai fiindcă îşi cunoaşte puterile. Cafeaua s-a isprăvit. Văd înşirate pe poliţa bibliotecii din spate mai multe fotografii, mai mulţi Rebreni, de diferite mărimi şi în diferite poziţii, cu expresii vesele sau grave. Liviu Rebreanu mi le arată : fotografiatul e una din pasiunile sale, în afară de astronomie. Are un aparat cu care, la moşioara sa, fotografiază tot ce-i vine în cale. înţeleg : şi titanii au uneori nevoie să se joace copilăreşte. Cînd oboseşte să tot care blocuri pentru nemurire, deschide aparatul şi, ţac ! prinde un peisagiu pământesc, sau mai priveşte cu luneta, printre misterele bolţii. 16 în realitate, abia în vara anului 1936. MăcriT-ti d le Rebreanu, la mulţi ani, rodnici şi cît mai fericiţi. — Să trăiţi, d-le KeDieau , rechemare din „Liviule!" se aude din odaia alăturata, glasul d-nei, ca oboseala gloriei. LIVIU REBREANU RĂSPUNDE17 Cînd aţi scris şi pentru cine aţi scris prima poezie ? N-am scris niciodată poezii18. RĂSPUNSUL D-LUI LIVIU REBREANU19 CHIRIAŞ PE VIAŢA La mine ar fi cazul poate să spun : eu şi străzile mele... Am fost şi cred că voi fi toată viaţa chiriaş ; dar nu dintre cei ca d. Lovinescu, care rămîn chiriaşi pentru că nu vor să devie proprietari, ci dintre cei veritabili, pentru care Sfîntul Gheorghe şi Sfîntul Dumitru sunt date fatidice. A trebuit să mă mut de multe ori şi am cunoscut atîtea străzi, încît, dacă aş vorbi despre toate, aş putea face un mic ghid practic al Capitalei. Fiindcă nu numai în literatură, dar şi în viaţă sunt tradiţionalist, visul meu a ftw-; să ajung proprietar, pricîţ de , modest, în Bucureşti, să ma fixez şi, mai ales, sa "scap de grija chiriei. N-am reuşit pînă acuma — şi slabă nădejde să mai reuşesc de aci îna-■ inte, afară dacă nu se va întîmpla vreo minune. Cred în Dumnezeu, cred prin urmare şi în minuni, dar nu pentru un simplu scriitor... LIPSA DE POEZIE A CASELOR CU CHIRIE Casele cu chirie nu sunt poetice decît în romane sau după ce te-ai mutat din ele. Adică atunci cînd nu mai trebuie să te lupţi cu chiria, 17 Apărut în Rampa, XIX, nr. 5688, 25 dec. 1936, p. 5—8. La ancheta ziarului mai răspund : M. Sadoveanu, I. Pilla.t, E. Lovinescu, A. Cotruş, Al. Kiri-ţescu, M. Eliade, Al. T. Stamatiad, I. Peltz, V. Eftimiu, C. Theodorian, R. Rosetti, Cezar Petrescu, T. Muşatescu, I. Minulescu, H. Furtună, P. Manoliu, V. Voicu-îescu, Al. Cazaban, H. Bonciu, E. Jebeleanu, R. Boureanu ş.a. 18 Reamintim cititorului că în numeroase alte interviuri (inclusiv în Mărturisiri), L. R. face adesea referiri Ia prima sa manifestare literară : o poezie, întîia şi ultima din întreaga lui viaţă, scrisă în clasa a IV-a de liceu. 19 Apărut în Adevărul, LI, nr. 16 269, 9 febr. 1937, p. 3, la ancheta „Eu şi strada mea". 267 266 cînd ai uitat micile şi marile mizerii ce le-ai îndurat. Din nenorocire sau din fericire -—■ depinde de punctul de vedere —, Bucureştii noştri se transformă, se înnoiesc şi se occiclentalizează atît de vertiginos, că poezia nu mai are vreme să-şi întindă pojghiţa de frumuseţe sau de duioşie peste realitatea nudă în care ţi-ai măcinat o frîntură din viaţă. Tîrnăcopul distruge toate amintirile, dispar nu numai casele, dar şi străzi ori cartiere întregi. Unde a fost ieri o căsuţă bătrînă, mîine va fi un bulevard, iar pe locul unei stradele pitoreşti se ridică peste noapte un block-house. încercînd să-mi rememorez străzile şi casele în care am locuit timp de aproape trei decenii, observ că una singură a fost cruţată de furia urbanismului : căsuţa din strada Buzeşti, în care am închiriat prima cameră mobilată după debarcarea mea în Capitală. Toate celelalte sunt sau transformate, sau dărîmate şi înlocuite cu construcţii cari nu suportă decît cel mult poezie ultramodernistă. CASA DIN STRADA BUZEŞTI Cum a scăpat strada Buzeşti şi mai cu seamă căsuţa amărîtă de la jno.,_ 1,3 de numeroasele alinieri şi sistematizări ce au bîntuit Capitala e de neînţeles. Cert este că pînă azi nu s-a schimbat nimic. Casa se află în aceeaşi stare de dărăpănare ca şi pe vremea cînd eu locuiam camera din fund a corpului de la stradă. Alături, în colţ, aceeaşi plăcintărie, iar în curtea lunguiaţă, aceeaşi murdărie cu tot atît de numeroşi chiriaşi necăjiţi, adăpostiţi în nişte cămăruţe mizerabile... După atîţia ani, mai deunăzi, vrîncl să revăd cea dintîi locuinţă a mea în Bucureşti, am intrat în curte. Am avut impresia că m-am întors brusc înapoi în trecutul depărtat, că regăsesc pe aceiaşi oameni, cu aceleaşi dureri şi necazuri — ca şi cînd timpul s-ar fi oprit pe loc demult, îngrozit de atîta sărăcie. Printre aceşti oropsiţi ai soartei, eu — care stăteam în corpul principal şi într-o odăiţă mai omenească — eram socotit ca un fel de capitalist, bietul de mine... STRADA PRIMĂVERII Strada Primăverii, no. 19 — a fost adresa mea cea mai statornică \ în Bucureşti. Acolo am trăit-anii cei mai tumultuoşi nu numai din viaţa1 mea, dar şi a ţării : 1914—1925. în faţa mea era o casă joasă, umilă, cu o poartă mare de fier care închidea curtea. Pe dreapta se ridica, în continuarea casei din faţă, o clădire cu etaj. La parter şedeam eu, acuma gospodar cu nevastă şi copil... Deşi apartamentul era modest, aş fi rămas într-însul pînă azi. Am avut cel mai de omenie proprietar —- Degen, cel cu magazinul de instrumente muzicale. Dar casa s-a vîndut într-o zi şi a trecut în po- '268 sesia unui avocat. Noul proprietar a găsit chichiţele juridice să ne dea repede afară pe toţi trei chiriaşii. Nedreptatea ce mi-a făcut-o a pedepsit-o Dumnezeu : în curînd avocatul s-a prăpădit, fără să se poată bucura de roadele îndepărtării noastre. De casa din strada Primăverii se leagă cele mai multe amintiri bucureştene ale mele. Aş putea spune că prin casa şi strada asta am devenit un adevărat bucureştean şi un „mahalagiu" în înţelesul cetăţenesc. Acolo, în micul apartament, am scris şi transcris şi retranscris i pe Ion, acolo am avut emoţiile, îndoielile şi bucuriile din preajma apa-j riţiei romanului, acolo am scris şi răscris Pădurea Spînzuraţilor. Mai în fiecare seară, în faţa porţii de fier, ne opream să continuăm uneori ceasuri întregi o discuţie începută cu Minulescu, Camil Petrescu, Vianu, Sorbul, Perpessiicius, Struţeanu, Stamatiad, Nanu, Caton Theodorian, Stratulat şi alţii mulţi cari stăteau prin acelaşi cartier. în casa asta a trecut peste mine războiul, aici m-a găsit cel dintîi mare succes literar. Aici cunoşteam pe toţi vecinii, pe negustorii şi meseriaşii, precum mă cunoşteau şi ei pe mine. Aveam credit la măcelarii şi zarzavagiii din piaţa Amzei, la băcanul grec de alături şi la cizmarul Moarcăş, la librăria din colţ şi chiar la tutungeria cu cele trei fete frumoase... Azi nu mai e nimic din toate acestea. în locul caselor vechi de atunci s-au înălţat nişte block-housuri uriaşe, care te înspăimîntă. Negustorii de odinioară s-au risipit. Alţii le-au luat locul, străini necunoscuţi. Singură frizeria Iordan durează în casa proprie, reclădită în timpul războiului; o ţine băiatul cel mai mic, i-am şi rămas client credincios, cel puţin la zile mari. La no. 19, unde era casa mea, se află acuma „Institutul de înalte studii franceze". Casa mică din faţă a dispărut. Clădirea în care am stat eu s-a reconstruit, s-a mărit, ocupînd întreg fundul curţii. Acum cîţiva ani a venit în Bucureşti profesorul Mărio Rocques de la Sorbona, un cunoscător şi iubitor al literaturii româneşti. A vrut să mă vadă. Mi-a telefonat şi mi-a dat întîlnire în strada Primăverii 19. Mi s-a strîns inima de emoţie. Acolo unde ani de-a rîndul, noapte de-noapte, scrisesem la Ion şi Pădurea -Spînzuraţilor, acum era un salonaş "cochet. Cînd a auzit că se află în fosta mea odăiţă de lucru, Măria Rocques a exclamat patetic : „Vom pune o placă comemorativă, să ştie şi francezii care vor trece pe aici că..." BLOCK-HOUSURILE ÎNSTRĂINEAZĂ PE OAMENI Astăzi stau şi eu, fireşte, ca toată lumea, într-un block-house, pe-bulevardul Elisabeta no. 97, la etajul. IV, în faţa clădirii noi a Facultăţii de drept. Suntem vreo patruzeci de chiriaşi, izolat fiecare în apartamentul său de beton. Singur liftul ne adună uneori în rate mici şi numai cînd urcăm. Block-housurile nu apropie pe oameni, ci mai curînd' îi înstrăinează, în ciuda tuturor conforturilor materiale. De aceea am început să fac din ce în ce mai des drumul la gară şi de la gară la 269 ţară, unde am vecini cunoscuţi, unde liniştea e vie şi rodnică, unde se poate scrie şi se poate visa, unde... Dar asta e altă poveste. Pentru altă anchetă, care, sunt sigur, o vei face curînd. Ancheta e doar mijlocul cel mai ingenios de a avea gratis si colaborări pe care altfel nu le-ai obţine nici plătind onorariile cele mai grase. DE LA „RĂSCOALA" LA „GORILA" DE VORBA CU DL. LIVIU REBREANU 20 Sunt oameni pe care-i „cunoşti" înainte de a-i „cunoaşte". întâlnirea cu ei nu rezervă surprize, ci bucurii mari, bucurii care nu se şterg din amintire şi care se reaprind la orice împrejurare care-ţi aduce numele lor. Oamenii pe care nu i-ai întîlnit niciodată şi totuşi s-au amestecat cu celelalte revelaţii ale vieţii tale. Porneşti de la un semn de întrebare ca să ajungi la unul de exclamare, ca inventatorii. Un scriitor poate aviea atîţia prieteni sau duşmani cîţi cititori are. Scriitor-rul trăieşte în paginile unei cărţi prin viaţa lui, prin credinţi, prin tumultul întregii lui persoane. De aceea un scriitor poate fi prietenul sau duşmanul tuturor cititorilor lui. Fiindcă el este omul pe care-1 poţi „cunoaşte"" înainte de a-1 „cunoaşte" — prin primirea soliei fiinţei lui învolburate, care este cartea. M-am întîlnit cu d. Liviu Rebreanu pentru prima oară acum doi ani, la intrarea Societăţii de Radiodifuziune. Nu-1 mai văzusem niciodată, şi totuşi ani ştiut că-i d-sa. Ştia că trebuie să viu la ora aceea, era într-o după-amiază cînd serviciul este suspendat, şi venise fiindcă spusese că va veni. Cînd m-am ppro-piat, statura uriaşă s-a aplecat puţin şi ochii albaştri m-au privit cu lumina cerului cînd soarele desface pleoapele norilor. Ştiuse că sunt cel care îl aştepta. Era o după-amiază palidă de toamnă. în strada aceea era linişte şi peste gardul de fier, vecin, ramurile copacilor se ploconeau în faţa trecătorilor ca nişte eleve de pension. Sub perdelele lor ne-am oprit. Sprijinit cu o mînă de grilajul de fier, mă ascultase, apoi îşi lărgise orizontul cerurilor albastre ale ochilor ca să înceapă sub ele spovedania tînărului visător. Apoi aruncase pumn de cuvinte — ca sămînţă cea bună — în sufletul meu. Ne-a surprins înserarea acolo J... De această imagine se leagă amintirea primei mele întâlniri cu autorul lui Ion, al Pădurii Spînzuraţilor, al Răscbalei, aşa cum cunoaşterea lui se leagă de citirea lor în înfrigurarea hapsînă a adolescenţei... Amintirea m-a însoţit, ca un prieten bun, pe drumul noii vizite. Cînd am ajuns la uşa ascensorului, am rugat-o să mă aştepte pe banca de sub teiul bu- 20 Interviu apărut în Adevărul, LI, nr. 16338, 1 mai 1937, p. 8, realizat de Mihail Şerban. Cu subtitlul : Revoluţia sufletului ţărănesc si revoluţia sufletului orăşenesc. levardului, fiindcă, trebuind să mă întîlnesc cu însuşi scriitorul, nu mai avea ce căuta cu mine. S-a întristat tare şi am acceptat să mă însoţească. S-a pitit în fundul sufletului şi a adormit ca pasărea în cuibul ei cald... Ora 9 jumătate seara... în biroul marelui scriitor, care n-a apărut încă. M-am oprit în faţa bronzului ce-1 reprezintă — cap tînăr, de pe vremea Golanilor, poate ! Bronz negru ! Păr rîurat, revărsat cu plete mici, frunte inspirată, ochi încruntaţi... Atunci nu era încă decît o enigmă, un semn de întrebare... ...S-aud paşi grei, şi scriitorul apare. Păr alb, poate prea alb pentru vîrsta; lui ; ochii senini ; fruntea descreţită, albă... Semn de exclamare... Acelaşi elan, aceeaşi frenezie, acelaşi grai rostogolit ca stîncile munţilor,, aceeaşi superbă impetuozitate, semnul cel mai înalt al artei scriitorului. „GORILA" : O CARTE CARE NU EXISTA ŞI TOTUŞI EXISTA... — Publicul aşteaptă cu nerăbdare noul dv. roman, Gorila, despre care, deşi n-a apărut, se vorbeşte atît de mult. — Vinovat nu sunt eu. Nu ! Pentru public o carte a mea exista doar din momentul cînd nu mai era a mea, cînd i-o dăruiam lui, cînd vedea lumina tiparului. Nu obişnuiesc să dau interviuri după ce lucrez, nu dau lămuriri cînd scriu înainte de a fi scris o carte, pe care ţin mult ca publicul să nu afle c-o scriu. Cartea este, aşadar, a publicului de cînd vede lumina tiparului, şi pînă atuncea refuz să mă autodefinesc, să definesc cartea, fiindcă ea fiind astăzi într-o formă, mîine poate fi în alta şi aşa mai departe. O carte terminată anul acesta poate-să apară peste o lună, poate să apară peste un an, peste trei, chiar mai mulţi, deoarece fiind încă în manuscris şi, fără să mă mulţumească deplin, o Consider neterminată. Voi face însă de data aceasta o abatere, nu de la; un obicei, ci de la o stare organică, şi voi divulga, DÎneînţeles, relaţii la construcţia oarecum exterioară a cărţii. — Care este motivul că nu vorbiţi niciodată despre o carte în lucru ? — Motivul ? După cum spuneai, iată o carte care n-a apărut, dar care există. Există la mine în sertar, în manuscris, există în mine, o port cu mine încă, dar există şi în public prin titlul ei, pe care indiscreţia unui editor mi 1-a răpit şi 1-a dăruit publicului. Urmarea ? Nu cobor într-un oraş, nu intru într-o librărie, ca un prieten sau o proaspătă cunoştinţă să nu mă întrebe, pe tonul sau al unei imputări, sau a unei cereri de socoteală. Gorila ? Cînd ? Cum ? De ce ? Toţi o consideră o obligaţie de care nu mă mai pot eschiva s-o achit. Toţi vor să afle cînd va fi ziua sorocului, ce va cuprinde, de ce întîrzii ? Iată aşadar motivul că m-am hotărît să [nu] vorbesc anticipat despre una din cărţile mele... 270 271' LĂMURIRI PENTRU O LEGENDA — Cînd aţi scris Gorila ? — Am scris Gorila acum trei ani. Dar de atunci şi pînă acum a suferit atîtea schimbări la faţă, pe care le-am voit cu înverşunare şi unele le-am realizat, încît aproape nu mai este aceeaşi. Ca de obicei, am scris a doua formă cu manuscrisul primei pe birou, alăturea, dar fără s-o folosesc decît în liniile ei generale şi atunci numai cînd drumuri noi nu-mi apăreau înainte ca să mă scoată la limanuri noi. A treia formă şi celelalte, care au urmat, au schimbat şi ele fizionomia . cărţii. 21 Forma de azi, la care crezusem că voi rămîne a, pare o broderie prin corecturile pe care le-a suferit ulterior. Şi totuşi, mă întreb, eu singur : voi da-o la tipar acum, mai tîrziu ? Nu se poate şti. ■—• S-au creat nenumărate legende în jurul eroului principal al Gorilei. Nu credeţi necesară o lămurire ? — încă înainte de a fi divulgat eu ceva relativ la această carte, publicul a creat asupra ei o serie întreagă de legende, de la cele mai curioase pînă la unele de-a dreptul hazlii. în eroul — bănuit al cărţii, ei vedeau cutare sau cutare figură proeminentă a vieţii noastre politice sau artistice. S-au creat atîtea minciuni, s-au inventat atîtea încît, la un moment dat, singur nu ştiam ce să mai cred. Mi-a repugnat însă totdeauna literatura cu cheie. N-am scris şi nu voi scrie romane cu cheie. Sunt alţi confraţi ai mei care utilizează în mare maniera. Literatura aceasta n-are universalitate, nu poate avea. Este un document al unei epoci, fără să cuprindă viaţa acelei epoci. în viitor ea nu va face decît oficiul de informaţie caducă folositoare istoricului literar sau social, dar fără interes pentru publicul mare, care caută în paginile unei cărţi impresia vieţii eterne. TITLU SIMBOLIC ■— Titlul are o semnificaţie simbolică ? ■—■ Desigur. Titlul, ca al oricărei cărţi, reprezintă un simbol. Nu trebuie luat însă decît în semnificaţia pe care o permite cuprinsul no- | tiunii. Gorila — un monstru sufletesc, un om de aceia dintre care în- | tîlneşti mulţi în ziua de azi şi care prin însuşiri tainice şi impunătoare \ ajunge să reprezinte o clasă de oameni. El intră în literatura mea ca \ un tip, ridicîndu-se ca o statuă peste nivelul comun al valului de viaţă \ care curge ca un fluviu în carte. Trebuie însă să spun aici că romanul acesta nu are numai un erou principal. Nu pot spune că are doi eroi principali, sau, ca să fiu mai 21 Inexact ; cu trei ani în urmă nu fusese elaborată nici o versiune integrală. Este vorba mai curînd de proiectele romanului şi, poate, de file răzleţe, începuturi abandonate. De asemenea, nu se cunosc variante integrale, cu. excepţia versiunii transmisă tiparului. precis, că are trei eroi. în faţa unui erou apare altul, un contra erou : ca să fiu mai înţeles aş putea spune că am un erou principal, un erou şef şi un altul -— erou general, ca să folosesc titlurile ierarhiei birocratice. TIPURI — Fiecare carte a dv. a adus în literatură eroi cu totul diferiţi, dar totdeauna reprezentativi : tipuri. Gorila aduce ? — Cred că da! Sunt sigur. Vezi însă că nici Ion n-a fost Ion, pînă ce cartea n-a apărut. Cînd am scris Ion, am avut prima oară conştiinţa drumului meu. Chiar înainte de a avea succesul pe care 1-a avut. Se scria pe atunci cu totul altfel de literatură. Schiţe, schiţe de mărimea polului de hîrtie cu cari se plăteau fiecare. Cînd am destăinuit •cîtorva prieteni scriitori intenţia mea de a publica romanul Ion, cînd le-am divulgat numele m-au sfătuit să nu fac greşeala aceasta. Alţii au dat din umeri şi alţii au rîs : Ion ! I-auzi Ion ! Suna atît de grosolan sau, mai bine zis, neliterar numele acesta, încît nu înţelegeau rezistenţa mea de a rămîne la dînsul. Deşi, după cum ai spus, cartea aceasta este tot atît de cunoscută după nume şi presupusele intenţii ale autorului, ca şi altele apărute, totuşi mai păstrez cu înverşunare taina numelor. Cred că va fi şi surpriza unei taine a acţiunii, a semnificaţiei ei, dată pe faţă, cînd va apărea cartea. Să nu-mi ceri să ţi le divulg, fiindcă nu te voi asculta. DESPRE O CONŞTIINŢA A SCRISULUI — Cînd v-a venit gîndul de a scrie acest roman ? — Port şi această carte în mine de vreo nouă ani. Răscoala am purtat-o cam tot pe atîta. Nouă ani de frămlntare, ele vînzoleală, de chin, fără ca totuşi să-mi procure vreo mulţumire la elaborarea formelor succesive pe care le-a luat. Scrisul este pentru mine o muncă grea. O problemă de conştiinţă. Port în mine această conştiinţă a scrisului de la care nu voi abdica niciodată. Scrisul îşi are o conştiinţă a sa, proprie, diferită de cea de care se face de obicei caz, în alte împrejurări. Viaţa este un compromis, un conglomerat de inadvertenţe, pentru care fiecare om licitează. Scriitorul trebuie însă judecat în valoarea lui artistică şi morală, numai în limitele pe care această conştiinţă aparte le fixează. în faţa paginii albe de hîrtie eşti altul, eşti omul adevărat. Rămîi singur cu tine, te scrutezi, te judeci şi realizezi măsura valorii tale în acest refugiu, unde nu mai ajung nici rîsul, nici plînsul din afară, ci urcă din vremi spre vremile viitoare, primitive, viaţa internă, bucuria creatoare, singura care iluminează şi rămîne să învingă veacurile. De aceea materialul cărţilor mele a fost pentru mine piatră de hotar, în care dalta a săpat greu. Dar n-am scris niciodată o carte pînă ce materialul acesta nu trecuse prin toate elementele na- 272 273 tarii : aer, apă, foc. Eroii mei au trăit odată cu mine chinul facerii lor. Ei au în spatele lor trecutul şi întreaga armată de suflete pe care le reprezintă. Ei sunt un exponent al acestei mulţimi, a cărei viaţă şi aspiraţii trebuie să le exprime. Eroul unei cărţi trebuie să fie la înălţimea mitului ce îmbracă viaţa mulţimii dintre care s-a ridicat. In mine s-au înfipt adînc rădăcinile acestui adevăr, au crescut în mine dintr-un sîm-bure rătăcit din generaţiile trecute ale acestui neam şi eu am datoria să-i încălzesc mugurii ca să rodească... DE LA „GORILA" LA „RĂSCOALA" — Gorila va fi aşadar o frescă socială în genul Răscoalei ? •— Evoluţia vieţii noastre ca popor a înaintat spre epoca actuală pe două drumuri : ai vieţii ţărăneşti şi al celei orăşeneşti, cu puncte de intersecţie în împrejurări istorice şi de tragedie socială. Venită pe drumul vieţii ţărăneşti, Răscoala oglindea frămîntările satelor noastre, atunci cînd contactele au fost mai violente cu viaţa oraşului şi cînd în psihologia poporului se manifesta ca necesitate a purificării explozia patimilor, urmate de pîrjoluri şi vărsări de sînge. Dacă Răscoala cuprindea revoluţia sufletului ţărănesc, Gorila cuprindea revoluţia sufletului orăşenesc, la o răscruce de drumuri, de destine. Acţiunea acestei cărţi adună şuvoaiele ce intră în semnificaţia socială a materialului ei. Nu aduce romanţări de iubiri platonice, nici fluturări de batistă, nici feerii ; ci sapă albie adîncă, pe unde vin vijelioase apele prăbuşirilor, ale prefacerilor sufletelor şi instituţiilor acestui neam. — De ce aţi întîrziat, totuşi, atît de mult cu publicarea ? — Aş fi putut să public această carte acum trei ani. Conştiinţa scrisului m-a oprit. Am aşteptat ca materialul adunat între timp să-şi isprăvească fermentaţia. Semnificaţia socială cu care vine acest roman îşi proiectează razele asupra prezentului, dar se adîncesc şi asupra trecutului în întunericul căruia stau armatele inspiraţiilor mele, care-şi trimit, ca pe nişte soli, în cărţile mele pe eroi. ^-^ Aş putea să scriu şi eu o carte în cîteva săptămîni. Aş putea să \ scriu şi eu trei romane pe an. ŞI poate că şi împrejurările vieţii mele \ mi-au poruncit adesea acest lucru, dar m-am opus cu dîrzenie. Uite. \ spre exemplu, Jar '. Ei bine, şi această carte m-a trecut prin aceeaşi \ suferinţă în timpul elaborării sale. A fost o carte cu care m-am iden- ' tificat. Public o carte numai cînd am convingerea că nu mai am nimic de spus, nimic de şters. Ion, după atîţia ani, îmi susţine convingerea, ca şi celelalte cărţi, de altfel. Oricîte lecturi aş mai face din el (şi am făcut destule) nu aş găsi o legătură şubredă, ale cărei şuruburi să trebuiască a fi înlocuite. Scriind astfel poţi să-ţi dai seama că satisfacţiile se pierd între căutări de sine şi bucuriile operei înfăptuite, care de obicei se întîmplă în timpul creaţiei, nu se mai întîmplă niciodată. 274 RĂSPUNSURI SCURTE... — Sunteţi satisfăcut de Gorila '! — Da! — Fiecare carte a dv. este dezvoltată pe o temă cu totul nouă... Pădurea Sphizuraţilor, altceva; Ion, altceva ; Adam şi Eva, altceva; Răscoala, altceva, dar Gorila ? — Cu totul altceva... — Spuneţi-mi ceva despre eroi, despre mersul acţiunii, despre împletirea pe care o iau faptele... •— Nu ? Astea nu le mai spun ! — Spuneţi-mi atunci cum se numesc eroii principali şi care este locul lor în acţiune... — Despre Gorila, atît! Cred că este destul ca să pregătesc o aşteptare liniştită a cărţii mele de către public... LUPTA PENTRU „PURIFICARE" — Cum vedeţi prigoana pornită, în timpul din urmă, contra literaturii ? — Cele ce s-au petrecut în timpul din urmă ne-au arătat în adevărata ei proporţie laşitatea celor în măsură de a lua o atitudine. Literatură prigonită ? Literatură pornografică ? Este o stare de lucruri, pe care eu o consider fără precedent în decursul evoluţiei noastre de popor pentru care minţi luminate s-au jertfit ca să-1 îndrepte spre cultură şi civilizaţie şi în contra cărora se pun azi minţi împătimite şi suflete negre. Literatura trebuie lăsată să-şi uTme^T^îyiM^^ff''naiS-^ "^"r^tăŢ'nTiMh'ală, după împrejurările care au provocat-o, fiindcă oricît s-ar spune că literatura influenţează publicul, literatura nu este decît o oglindă în care acest public poate să-şi oglindească chipul şi sufletul şi în care se poate vedea în toată goliciunea calităţilor şi defectelor sale. S-au făcut cîteva arestări. Academia Română a dat tonul. Tocmai ea, a cărei menire este aceea a proteguirii artelor. Academia Română care dacă şi-ar îndrepta observaţia spre alte dureri ar avea ce să îndrepte. Azi au fost arestaţi doi scriitori tineri, mîine pot fi arestaţi doi bătrîni, oricare scriitor. Este o luptă între oameni, nu 'între scriitori. Vor să facă să dispară literatura pornografică ? Ceea ce va fi să dispară, fiind lipsit de talent, va dispărea, după cum ceea ce va fi să ră-mîie, rămîne contra tuturor sforţărilor noastre de a nu rămînea. Şcoala strigă mereu : Elevii ! Sufletul elevilor în primejdie ! Să nu 11 se dea elevilor literatura tuturor. Scriitorii nu scriu pentru elevii de liceu sau de comandă. Să nu se treacă această literatură în cărţile de ■:, * şcoală. 'Scrima pentru oamenii maturi, care-şi dau. seama de .viaţă. De cînd am început să scriu, în mine s-au frămîntat multe preocupări etice. Asta însă nu m-a putut opri ca să redau viaţa în toată 275 tulburătoarea ei desfăşurare, ceea ce este, în definitiv, menirea scriitorului. Dar atunci cînd am întîlnit în cărţi pornografia scrisă de dragul pornografiei mi-a repugnat. Mă scîrbesc asemenea cărţi şi pentru autorii lor am cel mai mare dispreţ. Acelaşi dispreţ, sunt sigur, îl are fiecare cititor căruia-i cade asemenea carte în mînă. A doua carte de acelaşi autor nu va mai fi citită. Este o carte condamnată prin înseşi intenţiile ei... Dacă se scriu asemenea cărţi, se scriu numai cu ginduri comerciale. Ele nu sunt literatură şi nici nu vor rămînea ca atare. Cel mai bun judecător al cărţilor este timpul. Avem o critică, are cine să condamne sau să absolve. Tribunalul nu se poate pronunţa în acest domeniu. Literatura nu se poate dezvolta după reţetele prescrise de moralişti, după cum nu poate fi influenţată şi reprezentată de jongleriile cîtorva măzgălitori de hîrtie. Lipsa de atitudine a scriitorilor în faţa unei acţiuni de purificare care se arată ca un pericol şi o ameninţare gravă a însăşi existenţei lor şi a evoluţiei literaturii româneşti spre formele depăşite denotă laşitate şi inexistenţa unui spirit camaraderesc, care să facă front invincibil în faţa atacurilor de oriunde ar veni. Societatea Scriitorilor Români ar trebui să aibă rolul de for oficial al dezideratelor şi revoltelor scriitorilor. poate fi decît acesta : mai mult control de sine, mai multă conştiinţă a scrisului... • în camera vecină, pendulul bătuse de două ori jumătăţile şi de două ori orele întregi. Nu numărasem bătăile, dar ştiam că la vremea aceea, în oraşele provinciale încremenite în linişte, se auzea strigătul celei de a doua treziri a cocoşilor, cînd omul zilelor lui îşi primeneşte somnul, întorcîndu-se pe partea cealaltă. Şi după ce uşa s-a închis după mine, la ora aceea sunt sigur că marele scriitor, întorcîndu-se în birou, va fi dat pagina scrisă peste teancul celorlalte şi va fi potrivit în obrazul alb al altuia şi al alteia, imaculate, pînă ce semnele vrăjite ale scrisului vor fi apărut ca nişte furnici harnice ale gîndului, puzderie. L-R- ĂSPUNSUL LUI LIVIU REBREANU] 22 îmi amintesc că Ion a cunoscut-o pe Ana la căldura de „jar« a cuptorului... „si se făcu lumină"... DESPRE O GENERAŢIE PREA GRĂBITA... — Ce părere aveţi despre tînăra generaţie de scriitori ? — Tinerii scriitori ele astăzi fac prea mult caz de destinul tragic al generaţiei lor. Dacă ei şi-ar da seama care era adevărata stare a tî-nărului scriitor dinainte ele război — şi greutatea este că nu-i poate nimeni convinge —, ar mai renunţa poate la pretenţii, dîndu-şi seama că starea lor este infinit ameliorată. Lupta noastră, a scriitorilor în vîrstă, a fost la începuturi mult mai grea. Noi nu aveam asistenţa îna- , intaşilor noştri, în măsura pe care o au ei. îţi pot da un exemplu. Eram ; din acelaşi sat cu Coşbuc, cu care tatăl meu fusese coleg. Eram la I Bucureşti, scriam, îmi apăruse Golanii, şi cu toate acestea nici nu voia ■ să audă că scriu literatură. Apoi cu intervenţia mea, numai a mea, s-au \ publicat vreo patruzeci de volume de merit. Tinerii de azi sunt grăbiţi, prea grăbiţi. Cu o carte ei vor să cucerească gloria şi să-şi asigure existenţa. Le primesc zilnic cu mare plăcere vizitele, îi voi primi întotdeauna la fel. Le ascult zilnic păsurile şi le cunosc atît de bine aspiraţiile !... Există pentru ei o bunăvoinţă cum nu exista altă dată. Uşurinţa cu care fiecare îşi poate publica volumul este un semn că se pun speranţe în ei şi încredere. Unde am avut noi aceste avantagii ? Unde s-au găsit pentru noi atîta bunăvoinţă şi atîţia oameni ca să ne urmărească atunci apariţia şi să ne asculte cu bunăvoinţă ? De aceea văd în această grabă a lor un semn îngrijorător, şi sfatul meu, al unui ucenic al scrisului chinuit, nu 276 DE VORBĂ CU DL. LIVIU REBREANU 23 Dl. Rebreanu e un om viu. Aceasta nu înseamnă numai o energie activă, o curiozitate neobosită, o privire atentă îndreptată spre marea scenă a lumii şi a vieţii, ci, mai ales, o forţă de a se dărui deplin în orice manifestare, de a considera orice clipă ca un prilej de viaţă, de trăire. Iată, de pildă, o convorbire cu d. Rebreanu nu e numai un simplu schimb de păreri sau de informaţii. Poate fi uneori o încercare de a descifra o problemă. Alteori, o serie de sugestii interesante, aruncate ca sclipirile unui spirit în continuă căutare. în orice caz, simţi că te afli în faţa unei inteligenţe care-şi desfăşoară înaintea ta jocul de inventivitate, care se cheltuieşte pentru a găsi împreună cu tine un aspect nou, o legătură nouă a unor lucruri vechi. Dl. Rebreanu e mereu „în act", cum spunea de curînd un tînăr filosof, încereînd să pre- 22 Apărut în îndreptar, I, nr. 5, 17—23 mai 1937, -p. 1, la „ancheta fantezistă" : ..Pentru ce sunteţi pornograf ?". La anchetă mai răspund scriitorii : T. Arghezi, Ion Minulescu, N. D. Cocea, Camil Petrescu, F. Aderca, I. Peltz. M. Eliade şi ■actorii : C. Tănase, Măria Antonova, Leny Caler, N. Vlădoianu, Tony Bulandra, V. Maximilian, Marieta Rareş şi I. lancovescu. 23 Interviu apărut în Rampa, nr. 5954, 15 nov. 1937, p. 6, sub semnătura lui Vivian Bel. Subtitluri : Un om viu. Condiţia de viaţă a scriitorului roman. Cum pot fi ajutaţi scriitorii. Mecena in statele democratice şi în cele dictatoriale. Asigurarea independenţei de gîndire şi creaţie. Ultimii martiri: editorii. Un plan pentru o cruciadă o corfii. Necesitatea unui ghid al României. Procesul de creaţie literară. Fragmente din interviu se reproduc de Ion Codrin în Pagini literare, III, nr. 10—11, oct.-nov. 1937, şl Floarea darurilor, IV. nr. 10—11, oct.-nov, 1937 277 cizeze noţiunea de „actual". Participă la lucrurile care-1 preocupă, le raportează la sine, e prezent nu numai prin curiozitate, ci prin acea forţă de trăire care face ca o personalitate să-şi anexeze o problemă, să şi-o însuşească, să fie a sa. Dl. Rebreanu e un om actual, adică un om viu. Părul argintiu şi profilul de medalie romană dau figurii d-lui Rebreanu un caracter cu totul deosebit. Sunt trăsuri cari rămân fixate în amintire. Sunt figuri pe cari nu le poţi uita atît de uşor. E, în acest obraz, un echilibru care-ţi dă o impresie de siguranţă, de stăpînire, de calm. Şi totuşi, atîtea frământări, atîtea furtuni au albit poate părul acesta de argint curat. Dar la suprafaţă nu apare decît liniştea apelor adânci. Nu ştiu de ce, figura d-lui Liviu Rebreanu îmi aminteşte un profil de medalie romană. Şi, uneori, o impresie vizuală îţi deschide un drum spre înţelegerea unui om şi a unei vieţi. De-abia întors de la ţară, unde a pus la punct ultimele retuşări ale romanului Gorila, care va apare în cursul acestui sezon literar, d. Liviu Rebreanu m-a primit cordial, ca pe o veche cunoştinţă. Biroul său seamănă cu un depozit de cărţi. Pereţii dispar în dosul rîndurilor compacte de volume. Pe scaune, pe mese, pe etajere, peste tot sunt cărţi, reviste, iar cărţi şi iar reviste. O citadelă de cărţi ! Era natural deci ca discuţia să se îndrepte de la început spre problema cărţii şi a scriitorului român. — Care ar fi mijloacele pentru îmbunătăţirea condiţiei de viată a scriitorului român ? l-am întrebat pe d. Rebreanu. — Am avut prilejul să mă ocup în două rînduri de această problemă, mi-a răspuns d. Rebreanu. Prima dată cînd am fost director al „Educaţiei Poporului" şi a doua oară ca preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. E adevărat, condiţia de viaţă a scriitorului nostru e încă destul de precară. Dar soluţia nu poate' fi considerată în bloc, ci numai prin măsuri privind pe fiecare individ în parte. Vezi, literatura nu e ca o Academie sau şcoală înaltă unde se pot da note fiecărui elev înainte de promovare. Talentul literar trebuie dibuit si în măsura în care e aflat trebuie încurajat. In artă, mulţi încearcă, dar de rămas nu izbutesc decît cîţiva. Cred că ajutorarea scriitorilor trebuie să fie astfel organizată, încît să fie încurajaţi cîţi mai mulţi şi asta mai ales la începutul carierii lor. Chiar o promisiune de talent poate constitui un titlu pentru ajutorarea unui scriitor. Pentru că ceea ce interesează este de a nu lăsa să se piardă, sub povara grijilor şi a vieţii, nici o forţă creatoare. Dacă dintr-o mie de scriitori cari s-ar bucura ele sprijinul statului unul singur s-ar realiza într-o operă de mare creaţie, si încă ar trebui să fim mulţumiţi şi să considerăm că ajutorul acordat si-a împlinit menirea, mai ales dacă acest ajutor a fost dat de la început. — Mijloacele de a ajutora pe scriitori ? — Sunt foarte multe. Există, la noi, sute de locuri în întreprinderile statului, ca şi. în cele particulare care ar putea fi ocupate ele scriitori. De pildă, căile ferate ar putea încredinţa scriitorilor redactarea afişelor, a anunţurilor, a textelor de propagandă. Şi celelalte întreprln- 278 deri mari la fel. Traducerea titlurilor şi a textelor româneşti din filmele străine ar trebui încredinţată scriitorilor. Ministerele, primăriile ar putea avea şi ele redactori literaţi pentru toate anunţurile, ordonanţele şi afişele respective. în sfîrşit, la Cameră şi la Senat n-ar strica să fie cîte' un redactor literar, pentru a pieptăna puţin textele ce trebuiesc publicate. Prilejuri sunt destule. Nu trebuie decît bunăvoinţă. Există însă şi alte măsuri obiective pentru îmbunătăţirea condiţiei de viaţă a scriitorilor, şi anume cele care tind la uşurarea apariţiei operelor literare. Problema editării e destul 'de vastă şi de complicată. Şi comportă şi anume riscuri. De pildă, ar însemna să încurajezi pe un scriitor mediocru care produce mult, dar fără mare valoare, şi să neglijezi talente mari cari închid într-o singură operă o viaţă întreagă. Eminescu n-a publicat decît o singură carte, pe cînd alţi scriitoraşi de pe vremea lui au tipărit zeci de volumaşe. Şi aci problema se reduce la aceeaşi îndatorire de a dibui forţele creatoare şi a le da posibilitatea de a se afirma. în fond, idealul ar fi acesta : să ajuţi pe scriitor pentru a-1 elibera de obsesia şi povara grijilor materiale, lasigurîndu-i independenţa de gîndire şi de creaţie. Şi aci e un mic cerc vicios. în statele democratice, opera de mecenat e mai greu de realizat clin cauza principiilor egalitare şi a controlului care limitează facultatea de dispoziţie a conducătorilor. în statele autocratice sau dictatoriale, conducătorii avînd deplina libertate de a dispune cum vor, pot mai uşor juca rolul de mecenaţi. Dar ei condiţionează întotdeauna ajutorul lor ele renunţarea artistului la independenţa sa de gîndire, de încorporarea sa în cadrele politice ce-1 susţin sau ele aderarea artistului la forma de stat pe care o reprezintă24. Un adevărat artist nu poate renunţa însă la independenţa sa de gîndire şi de creaţie. Şi de aceea, de cele mai multe ori, nu poate accepta sprijinul oferit. — Cum vedeţi problema editorilor noştri ? — Editorii noştri sunt uneori nişte adevăraţi martiri. Plătesc cele mai mari drepturi de autor din lume. în Franţa, drepturile de autor reprezintă, în mod normal, 12 pînă la 15 la sută din preţul volumului. La noi se plăteşte minimum 20 la sută şi se ajunge uneori pînă la 30 la sută. Dar, din nefericire, la noi se citeşte extrem de puţin şi numai romane. De aceea editorii sunt siliţi să nu publice decît romane. Şi ei forţează pe scriitorii tineri să înceapă cu un roman. Consecinţa inevitabilă e că romanele celor tineri sunt, în marea lor majoritate, slabe, deoarece la 20 de ani nu ai încă materialul de viaţă necesar unui roman. Şi publicul trage concluzia că literatura noastră nu e interesantă, în lupta dusă pentru cîştigarea publicului pentru literatura românească, s-au pierdut în ultimul timp cîteva poziţii cîştigate. Şi aceasta din cauza campaniei împotriva aşa-zisei pornografii. Campania aceasta a făcut un rău imens cărţii româneşti. Bunul burghez nu mai vrea să citească romanele româneşti pentru că a văzut în ziare că sunt... por- 2i Reamintim că, în calitate de preşedinte al S.S.R., L. R. avusese prilejul să ia contact direct cu viaţa literară din Germania şi Italia, cunoscînd îndeaproape opreliştile regimului nazist şi fascist. 279 nografice. Şi astfel a găsit un pretext ca să nu mai dea banii pe cărţi româneşti. Am auzit că nu se mai vînd nici romanele gen Pitigrilli25, ceea ce e foarte bine. Dar nu se mai vînd nici romanele bune româneşti, ceea ce e foarte rău. Lectorul trebuie stimulat. în ultimii ani, mulţumită iniţiativei suveranului — care a arătat o profundă înţelegere şi dragoste pentru literatura românească 26 — s-au făcut paşi considerabili pentru stimularea cititorilor şi lansarea cărţii româneşti. „Ziua cărţii" a devenit un factor social, un eveniment naţional. S-ar putea lucra şi mai mult în această direcţie. „Ziua cărţii" ar trebui înfiinţată în toate oraşele ţării, nu numai în Bucureşti. Soţia prefectului, soţia primarului şi notabilităţile oraşului — aşa cum îşi dau concursul la serbările de binefacere vînzînd diferite obiecte ■— ar trebui să vîndă, de „Ziua cărţii", literatură românească. Trebuiesc folosite toate mijloacele — de- la snobismul provincial, pînă la întrecerea între bunăvoinţe — pentru a cîştiga cîţi mai mulţi, cetitori pentru cartea românească. Sunt sigur că din 100 de persoane cari cumpără ocazional cărţi, vor rămîne cel puţin 10 cetitori. Şi aceasta înseamnă un pas înainte. Pentru răs-pîndirea cărţii şi formarea unui public adevărat, pentru literatura românească s-ar mai putea face încă multe alte lucruri. Aşa după cum există agenţi sanitari cari se îngrijesc de sănătatea populaţiei, ar trebui să existe şi agenţi culturali cari să contribuie la sănătatea sufletească a poporului. Agenţii aceştia, răspîndiţi în toate colţurile ţării, avînd fiecare cîte o circumscripţie de activitate, ar îndeplini misiunea de a stimula şi însufleţi activitatea culturală prin organizarea de şezători, cercuri literare, lecturi publice, concursuri, festivităţi, încurajînd iniţiativele locale, coordonînd toate energiile cari înţeleg să lupte pentru cultura românească. Te asigur că o asemenea organizaţie, bine condusă, ar face numai după un an de activitate să se schimbe cu totuî situaţia. La 18 milioane de locuitori n-am mai avea numai 3 000 de cetitori pentru o carte bună, ca acum., Mai sunt şi bibliotecile populare, cari acum lîncezesc pentru că volumele sunt ţinute încuiate în dulapuri, în loc să circule pe la cetitori. Ar trebui înfiinţate premii pentru bibliotecile populare cari vor atinge cel mai mare număr de cetitori într-un an. Spiritul de întrecere, de competiţiune şi ambiţiile trebuiesc stimulate pentru a colabora cît mai intens la această cruciadă a cărţii împotriva ignoranţei şi a indiferenţei. Dar pentru a îndeplini această operă trebuie o continuitate în conducere. Cultura trebuie să fie- liberată de politică. Aşa cum s-a procedat pentru înzestrarea ţării cu armament, aşa ar trebui să se procedeze şi pentru ridicarea culturală a poporului. — Nu vi se pare că publicul nostru nu-şi cunoaşte îndeajuns ţara ? Nu s-ar impune publicarea unui Ghid al României ? 25 Pitigrilli (pseudonimul lui Dino Segre, n. 1893—?), prozator italian, ale cărui romane cu caracter bulevardier au fost traduse şi comercializate în mai multe ţări. 26 Atitudine apologetică explicată, în parte, de activitatea editorială a Fundaţiilor Regale. 280 — Evident. Problema aceasta e de un interes capital. Ştiu ca acum vreo 5 ani d. Al. Cicio Pop luase iniţiativa publicării unui asemenea ghid. Mi se pare că a apărut în ediţia germană. Dar trebuie neapărat să apară şi în limba română o călăuză complectă, care să ne dea toate informaţiile necesare referitoare la colţurile ţării. Nu ne cunoaştem încă îndeajuns ţara, e adevărat. Dar nu ne-am dat încă seama de interesul capital pe care îl prezintă un Ghid al României pentru înlăturarea acestei ignorante. — O ultimă întrebare, maestre. M-ar interesa problema procesului de creaţie văzută de un scriitor ca d-ta ! — Am crezut multă vreme că esenţialul, pentru a scrie, e să în-tîrzii în faţa hîrtiei albe, să lucrezi stăruitor şi regulat cîteva ceasuri în fiecare zi. Dar mi-am dat seama că a scrie cu adevărat e cu totul altceva. Se petrec lucruri uimitoare în acest proces de creaţie. Simţi cum se desprinde o lume nouă din tine, din izvorul divin care există în orice om. Cîteodată stai o noapte întreagă la masa de scris, în liniştea aceea mare care te înconjoară ca o prezenţă, şi nu poţi scrie nici un cuvînt. Şi alteori, o frază densă, cu un conţinut turburător, se înalţă din tine şi îţi deschide parcă adîncuri ale lumii, pe care niciodată nu le-ai fi putut întrezări. Procesul de creaţie e un miracol. Nu poţi să defineşti şi să concretizezi un fenomen indefinisabil. Dar ai senzaţia că participi la o minune, că eşti instrumentul unui miracol care se săvîrşeşte.; în „tine,..cu tine. La baza oricărei creaţii stă inspiraţia,, intuiţia.,,La baza oricărei creaţii, e un început de lume, un miracoh Dar vom vorbi altădată, poate, mai mult de această problemă a procesului' de creaţie şi atunci voi căuta să-ţi reconstitui, pe cît cu putinţă, fazele acestei trăiri extraordinare. Minunea n-o poţi reconstitui,, e adevărat. Dar o poţi evoca. Şi pentru mine, creaţia e o minune.; N-aveţi impresia cetind acest interviu că d. Liviu Rebreanu e un om viu ? Un om actual ? LIVIU REBREANU DESPRE GORILA, DESPRE ARTA ÎN GENERAL SI CĂRA&ALE ÎN SPECIAL, DESPRE LIBERTATE, VIAŢA, OMENIE SI MULTE ALTELE27 Se înţelege că o convorbire cu Liviu Rebreanu (mi se pare cu totul nepe-trivit a-i spune acestui mare meşter intrat în istoria scrisului şi-a artei româneşti „domnul"), şi încă o primă convorbire, cum a fost aceea pe care am avut-o zilele trecute, nu putea să poarte, în primul rînd, decît asupra Gorilei. — Cînd va apare Gorila ? întrebai deci, sigur că răspunsul nu va întîrzia, fixîndu-mi o dată precisă ca scadenţele, ca o chirie sau 27 Apărut în Facla, XIX, nr. 2116, 15 febr. 1938, p. 2, sub semnătura lui M. R. P. [Miron Radu Paraschivescu]. 281 — mai ales — ca o onomastică. Inutilă şi deşartă iluzie. Omul însorit în zîmbet, în priviri şi-n părul cînepiu, mi-a răspuns aproape răstit : — Da' ce vreţi, oameni buni, de nu mă mai lăsaţi în pace cu Gorila ? Cînd apare, cînd apare ? Cînd să apară ? Cînd o fi gata ! Şi-mi explică pe larg, trudnic, cu amănunte şi întirzieri prelungite, un lucru pe care — dacă eu îl puteam şti într-o măsură — cititorul nu-1 prea bănuieşte : prelucrarea operei de artă. îi amintesc, evident, de Caragiale. Liviu Rebreanu insistă asupra acestui lucru; parcă, pentru a-mi pune cît mai mult în evidenţă înalta sa conştiinţă artistică. Gorila se află într-adevăr predată de mult editorului ; s-a tipărit, dar la corectură autorul întîrzie mult asupra fiecărui rînd, din fiecare „şpalt". Şi Gorila o să aibă vreo patru sute de pagini. întreb care e „tema" romanului ? Ce fel de personagiu este Gorila asta ? — Qorila e politica, dragul meu ! Politica asta, de toate zilele, de toate' sforăriile şi mîrşăviile. Monstntl ăsta ucigător, care pătrunde în viaţa eroului meu, i-o năpădeşte, îl copleşeşte. Conflictul se naşte tocmai de-aici : din pasiunea politică întîlnind într-un individ o altă pasiune, omenească : iubirea. — Temă, aşadar, clasică, observ. — Evident; dacă vrei, e un fel de Cid modern — adaugă scriitorul. Convorbirea se încheagă din ce în ce mai mult, firele se înnoadă şi se strîng. De aici şi pînă la o discuţie politică, nu e decît un pas. Şi l-am făcut amindoi. Liviu Rebreanu răspunzînd, eu întrebîndu-1 şi răspunzîndu-mi singur, uneori. Ceea ce rămîne însă esenţial în opera acestui romancier este netăgăduita, strînsa, organica ei legătură cu viaţa. îi spun aceasta, şi Liviu Rebreanu caută să delimiteze : — Legătura cu viaţa, da, fără-ndoială. Nici nu înţeleg o altă raţiune a artei ; a artei mele, bineînţeles — se grăbeşte să adauge la întreruperea mea în care-i invocam pe Valery, Proust şi chiar Arghezi. Şi-n continuare : — Legătura cu viaţa imediată, dar nu fotografia ei. Trăind într-o realitate dată, mişcîndu-se în ea, scriitorul ia contact cu viaţa aceasta. Dar scriitorul e un om care-şi pune şi probleme. Esenţialul într-o operă de artă este ca aceste probleme să i le pună viaţa. Scriitorul să fie deschis evenimentelor şi vieţii din afară ; să se lase impresionat de ele, emoţionat chiar. Fără să li se robească, fără să le transcrie însă, ca într-un reportaj. Şi-ţi dau o pildă concretă, am să-ţi istorisesc o treabă pe care mi-a spus-o Ştefan Iosif. într-o seară, el a ieşit împreună cu 282 Iancu Caragiale dintr-o bodegă (sau dintr-un restaurant ?) unde au în-tîrziat mai mult. Pe drum, lui Caragiale i se năzare o chestie şi-1 cheamă pe Iosif la el acasă, îl aşază la birou şi — plimbîndu-se prin odaie — începe să-i dicteze. A scris Iosif atunci vreo treizeci de pagini dense, în care — după spusele lui — se aflau lucruri minunate. Uitase de toată întîmplarea, cînd, după vreo şase luni, a citit într-o revistă paginile pe care conu Iancu i le dictase în noaptea aceea. Dar din treizeci, nu rămăseseră decît trei ; trei, dar excelente. şi Liviu Rebreanu îmi explică astfel cam cum înţelege el legătura dintre viaţă şi artă. Ca un sacerdoţiu, dar în sensul bun al cuvîntului : ca o transfigurare a faptului brut luat din viaţă, ca o cristalizare a lui, ca o convertire a în-tîmplării clipei în valorile şi esenţele durabile — dacă nu putem spune eterne — ale artei. Convorbirea revine — pe nesimţite, domoală acum, precipitată uneori — Ia politică şi tineret. Scriitorul îmi vorbeşte de un lucru pe care noi, tinerii de azi, nu-1 cunoaştem : LIBERTATEA. Şi aici, el vede condiţia tragică a existenţei noastre ; în lipsa libertăţii, în ignorarea ei. ■—■ Iată de ce ■— îi răspund eu — dumneavoastră, marii oameni ai culturii româneşti, care aţi cunoscut valoarea şi roadele libertăţii, aveţi, cred, datoria de a lupta pentru recîştigarea ei, astăzi, cînd e ameninţată, dacă nu pierdută. Şi aci, se iscă diversele controverse. Ce luptă, ce fel de luptă ? îi amintesc lui Liviu Rebreanu de intervenţia sa la S.S.R. acum un an, cînd scriitorii au fost arestaţi pentru delicte imaginare, de pilda strălucită pe care a dat-o atunci. Şi-mi răspunde invocîndu-mi eşecul suferit din pricina nesolidarizării confraţilor. Trecem la Malraux, la ultima Iui carte, în care romancierul francez vorbeşte atît de frumos despre românii care luptă-n brigada internaţională guvernamentală. Şi mi-e dat să aflu un lucru surprinzător : lui Liviu Rebreanu nu i-a mai plăcut Malraux (din care pricină nici nu i-a citit ultima carte), după lectura lui Temps du mepris. Fiindcă s-a încheiat un ceas de vorbă şi fiindcă-1 văd asaltat de telefoane — şi cîte alte treburi ? —, îi pomenesc în fugă de funcţia şi poziţia unificatoare a Ardealului în istoria ţării româneşti. Ştiu că e un subiect de discuţie „bombă" pentru romancierul acesta, care — mai înainte de orice sau tocmai fiindcă e atît reprezentativ — este un mare ardelean. Şi vom vorbi altă dată, pe larg şi... fără interviu. 283 PRINTRE ROMANCIERI, POEŢI ŞI CRITICI28 ■ Pe d. Liviu Rebreanu l-am găsit, după multe căutări, în timpul unei rapide treceri prin Bucureşti. Pricina ? Plecase la ţară să termine corecturile viitorului roman Gorila. Romanul acesta e scris de vreo trei ani, anunţat în fiecare semestru, apoi iar reluat de autor, pus pe masă, şi scris din nou. Dovada aceasta de conştiinciozitate, de probitate, o aduce d. Rebreanu şl în scrisul său, şi în dorul său de informare — care îl face să fie atît de deosebit de alţi scriitori români, preocupaţi de un orizont redus la vitrina cafenelii —, şi în gîndurile sale, din care am desprins aci doar cîteva. — Evoluţia romanului pare să-1 îndrepte, hotărît, către forme clasice. Mă gîndesc însă, spunînd aceasta, la anumite caractere ale artei pe care ne-am obişnuit s-o numim clasică. La faptul că prin clasicism înţelegem o _artă preocupată de studiul omului, sub toate raporturile sale. O artă echilibrată, decl"?dcm'âT~fîî5'3că mî lasă balanţa creaţiei să se aplece prea mult spre un anumit domeniu al vieţii. Excesul de psihologie şi introspecţie, de care literatura a suferit la un moment dat, pare în decadenţă. O apariţie ca Morgan29, care mai aduce ceva nou în acest domeniu, este o excepţie. Şi tocmai aceasta arată că ne îndreptăm spre o înfăţişare a vieţei mai puţin exclusivă, considerînd-o sub toate dimensiunile ; şi nu numai sub unghiul interiorizărei. Nu este aceasta o artă a romanului mai echilibrată, mai clasică ? Cu ea vom fi pe drumul unui realism nou, unui realism al esenţelor, dacă pot spune astfel. în ce priveşte literatura românească, drumul spre acest realism -clasic ni şe pare că este cu atît mai firesc şi mai uşor, cu cît noi nu~"~ avem nici' un model printre înaintaşi, nici un „roman clasic" care să ne arate drumul, dar şi să ne obsedeze prin perfecţia unei realizări trecute. Un romancier ca Stendhal, de pildă... Noi avem totul de creat, totul ! E tare bine, dar şi o îngreunare a sarcinei scriitorului. „Realismul clasic" devine însă obligatoriu în acest caz, căci atunci cînd ai atît de mult de arătat şi de creat, studiul vieţii sub toate chipurile ei este obligator, şi asta devine în chip necesar polimensională, realistă, echilibrată, clasică. Destinul acesta, de puternică obligaţie creatoare mai conferă de fapt o menire literaturei româneşti. Aceea de a defini omul românesc pe care îl va studia. Nu la un „specific" autohton mă gîndesc, sau cel puţin nu sub forma acelei căutări a specificului prin realizarea unui „tip mijlociu" al românului. O medie între zece mii de oameni ? Nu. Ci unul din aceşti zece mii, unul în care ceilalţi să se recunoască. Şi atunci scrisul romancierilor va avea şi destinul acesta atît de frumos : să ajute pe cititorul de mîine să se înţeleagă şi să se definească pe sine. Poate chiar să se modeleze după omul românesc al creaţiunei literare. Căci eu cred că arta estejaceea.care.araţă drumul vieţii. 28 Publicat de L. R. in Buna-Vestire, II, nr. 322, 26 mart. 1938, p. 2, ca răspuns la ancheta literară întreprinsă de ziar în jurul romanului. 29 Charles Langbridge Morgan (1894—1958), romancier şi dramaturg englez. 284 Zilele acestea apare în sfîrşit romanul, mereu anunţat în ultima vreme : Gorila de d. Liviu Rebreanu. Cartea a stîrnit ■ o vîlvă deosebită şi comentarii destule, între altele şi prin întîrzierea apariţiei ei şi prin „subiectul" despre care-au circulat tot felul de zvonuri. Nu e locul să facem noi o prezentare a cărţih a romancierului cu atît mai puţin. Am preferat de aceea să-1 rugăm pe d. Rebreanu să ne vorbească, pentru cetitorii României. — Am început să scriu romanul Gorila, ne spune d. Liviu Rebreanu, acum cinci ani. Cartea are un subiect ingrat. Gorila nu este un personagiu propriu-zis, ci simbolizează pacostea care a fost pentru ţara noastră : politica. E adevărat că evenimentele m-au ajuns din urmă într-atîta, încît s-ar putea spune — de cei care nu ştiu de cîtă vreme lucrez la această carte — că e vorba de un roman de actualitate, de un roman cu „cheie"... Cum nu am încetat de a crede, cu hotărîre, în autonomia actului de creaţie, problema nu m-a preocupat decît din punct de vedere literar, la fel cum cred că va fi judecat şi romanul. Opera literară nu poate fi pamflet. De aceea, politica ce s-a făcut la noi pînă mai ieri nu e decît un material în Gorila. Din amalgamul realităţilor — neinteresîndu-mă nicidecum ordinea şi legile lor — am ales semnificaţiile, căutînd să le ridic la treapta ficţiunii literare, adică a unei noi realităţi independente. Nu am urmărit şi nu am descris fapte întîmplate, ci, pentru înfăţişarea esenţei lor, mi-am „bătut" (cum se spune ţărăneşte) singur, firele necesare ţesăturii epice." Asta, fireşte, cu destule dificultăţi interioare şi exterioare. Am aruncat sute de pagini, din cele ce puteau fi înţelese ca nişte raportări la viaţa de la noi. Cu atît mai mult cu cît concretizarea Gorilei (respectiv Politica) o redau îndeosebi două manifestări : naţionalismul cu pumnii bătuţi în piept şi falsa democraţie. Un „subiect", cum vezi, gingaş pentru un romancier, după cum un subiect gingaş e, pentru poeţi, patriotismul în versuri... Am înjghebat cadrul romanului, prin intuiţie : ceea ce era, nu putea să dăinuiască ! Pe scheletul ce mi l-am construit, toată carnaţia epică a crescut odată cu el — sau aceasta am dorit, în orice caz, să.realizez —, literatura fiind operă de pură retopire şi reconstrucţie. ^^a7în România, I, nr. 13, 14 iun. 1938, p. 2, sub semnătura lu* C. Teodorescu. 285. Gorila (ţinând seama de aceste taine de laborator şi crezuri pe care ţi le-am mărturisit) va fi totuşi un roman social, fără să se ridice anume vreo problemă, fără să rezolve nimic pe planul social şi politic. De altfel conflictul epic propriu-zis e un conflict de iubire. Pentru cetitori, cred că Gorila va fi un roman care se va apropia de realitatea imediată — nu însă ca o oglindă şi ca o ficţiune a acestei realităţi. Orice accident, orice întîmplare, orice fapt — sau „subiect" din acelea pe care atîţia binevoitori se găsesc adesea să ţi le ofere ca „să iasă un roman grozav" — nu sunt decît nişte pretexte pentru o lume a ta... în ce priveşte apariţia Gorilei, am amînat-o mereu de trei ani încoace, pentru că nu consideram romanul terminat. Ghinionul cărţii a fost că a căzut pe mîna unui editor bun, dornic să o prezinte cît mai devreme cetitorilor şi să stîrnească în jurul ei cît mai mult interes. Eu nu mă joc de-a anunţat romane, n-am anunţat nici Gorila nimănui şi nicăieri. 31 Te rog să mă descarci de ponosul ăsta : toată publicitatea dinainte de apariţie îl priveşte pe excelentul — în meseria sa — editor al Gorilei... Să-ţi mai adaog că am suferit materialeşte ? Dacă-i „dam drumul" acum trei ani, cîştigam bani. Mi-a trebuit, fără falsă modestie, destul eroism ca să rezist... O carte este o altă realitate, în adevăr ; o realitate insulară, faţă de care însuşi creatorul ei este strein, şi de al cărui destin hotărăşte cetitorul. Dl. Liviu Rebreanu ne-a subliniat, de mai multe ori în timpul convorbirii, adevărul acesta şi pentru faptul că — desigur — cu noul său roman poate să o facă fără teamă... SCURTE INTERVIURI CU • LIVIU REBRFANTT DESPRE PROIECTE LITERARE, ^^If^^RPrF VACANŢELE - ŞI PĂRERI DESPRE jzroAC^^ Dl. Liviu Rebreanu. La telefon. Glasul curge pe fir ca un izvor şi s-adună în pîlnie, ca într-un jghiab. Văd, parcă aievea, unda argintie a părului în care primăverile au scuturat cele mai albe flori de cireş. 1. Am isprăvit Gorila, care a şi apărut, şi lucrez la altă carte, Minunea minunilor... 2. Un roman... 31 Afirmaţie pripită ; cu prilejul diferitelor convorbiri, L. R. a anunţat ca „terminate" sau „aproape gata" chiar şi cărţi nescrise (între cele aflate în' lucru s-a numărat şi Gorila). 32 Apărut în România, I, rar. 14, 15 iun. 1938, p. 2. Mai răspund : Mihail Sebastian, Victor Eftimiu şi George Mihail Zamfirescu. întrebările la care răspunde şi L. R. sînt sugerate de subtitlul interviului. 286 3. Sper să mă duc la Mangalia, apoi la ţară, la mine. 4. Pe cît a fost de frumoasă iniţiativa, pe atît s-a moleşit şi se risipeşte realizarea. „Ziua cărţii" a început să devie o sărbătoare fastuoasă, exterioară. îi lipseşte conţinutul sufletesc care i-ar da amploarea de sărbătoare naţională, aşa cum ar trebui să fie, cu repercusiuni cît. mai adinei în ţară. Faptul câ se amînă mereu îi scade importanţa. Nici pînă acum nu era bine fixată. S-a amînat la 29 iulie. Cine mai este la acea vreme în Bucureşti ? „Ziua cărţii" ar trebui să se fixeze pe la mijlocul lunei aprilie şi să se prelungească pînă la 10 mai. DE VORBA CU ROMANCIERUL LIVIU REBREANU 33 Maestrul Liviu Rebreanu înseamnă în clipa de faţă, pentru literatura românească, un nume de frunte. Pentru viitorime : marele romancier care a cristalizat in cărţi de o vigoare rară esenţe încă nebănuite, o viziune epică de proporţii, chipuri şi puteri sufleteşti — care ne amintesc, în înfăţişarea şi măreţia lor, de marii eroi de epopee. Fiecare carte : o construcţie trainică, pe temelii adînci cît rădăcinile de ulm, ca pentru a înfrunta mileniile şi vîntoasele genunilor. Temeiuri neclintite pentru a fi socotit un universal. Gîndurile transcrise aci s-au adunat — pe îndelete, în convorbiri îndelungi, la răstimpuri. S-au rostit atîtea cuvinte şi aduceri-aminte despre cărţi şi scriitori, despre artă şi moravuri literare. A fost, pentru noi, o împlinire de gînd frumos drumul Ia un meşter al romanului, acum — cînd romanul este genul literar al vremii. Să ne lămurească problemele şi tainele scrisului, să ne fie ghidul atotcu-noscător în laboratorul plăsmuirilor literare, ample şi adîncite. Creatorul lui Ion al Glanetaşului, al lui Apostol Bologa, al lui Petre Petre, al lui Pahonţu trebuia să ne vorbească despre definiţii şi formule, despre taine de atelier, viziuni de creaţie şi puteri prinse in jocul genezii artistice. Pe-ncetul, s-au adunat mărturii şi sentinţe, pe care le-am îngemănat laolaltă. Ne-a vorbit un creator, un plăsmuitor de oameni noi, a glăsuit un artist,. •Aproape un zeu. Chipul încununat de argintul părului e numai un zîmbet de-bunătate şi înţelegere. O privire cuprinzătoare, luminoasă, care vine de sus,, pentru că ai în faţă aproape o statuă. O mină învăluitoare, caldă, viguroasă, care-ţi dăruieşte — generos — nu numai prietenia artistului, dar şi un fluid de-energie. Glasul potolit, calm, unduit, desprins parcă de pe o coardă de cellor baritonal. în faţa scriitorului Liviu Rebreanu ţi se întorc gîndurile spre oamenii duraţi de el, ciopliţi în rocă, asemeni unor imagini proprii, răsfrînte în spate-i,. 3^er^n7apărut în Adevărul literar şi artistic, s. III, XIX, nr. 942 25i dec. Romanul şi critica. Proiecte. 287 in apele închipuirii. Oameni iviţi din condeiul său au dimensiuni de eroi din •alte vremuri, împliniţi trainic, din mii de făpturi. : „Ei au în spatele lor trecutul şi întreaga armată de suflete, pe care le reprezintă. Ei sunt un exponent al acestei mulţimi, a cărei viaţă şi aspiraţii trebuie să" le exprime. Eroul unei cărţi trebuie să fie la înălţimea mitului ce îm-'bracă viaţa mulţimii — dintre care s-a ridicat." Glăsuieşte apoi creatorul artist : „în mine s-au înfipt adînc rădăcinile acestor adevăruri ; poate, rădăcinile acestui adevăr au crescut în mine dintr-un sîmbure rătăcit din generaţiile trecute ale acestui neam — şi eu am datoria să-i încălzesc mugurii — ca să rodească". E aci chemarea romancierului creator şi tîlcul vieţii eroilor din cărţile sale. O DEFINIŢIE A ROMANULUI Nu se poate face o definiţie a romanului, o definiţie cuprinzătoare, "în care să se afle întreaga lui esenţă, ca gen. Romanul e ca şi viaţa. Viaţa n-o poţi defini şi nici cuprinde. Ştiinţificeşte, poţi delimita viaţa. Spui : ce e viu şi ce nu e viu. Dar la roman ? Pentru a-1 defini, trebuie să cobori la esenţa lui ! Romanul e un gen etern, nemuritor ; el s-a închipuit de cînd e •omul şi va dăinui. Dar cuprinde feţele vremurilor pe care le oglindeşte. Fie că e vorba de Satyricon-ul lui Petronius u, fie că e vorba de Odyseea, romanul Va povesti întîmplări închipuite, rupte din viaţă şi •din realitate. E greu să dai o definiţie a romanului. Aş încerca o definiţie legată însă de un lucrător, un închipuitor de romane. Iată ! „Romanul este o proiecţie în afară a trăirilor mele, organizate într-un cosmos nou." II Ori, altfel : romanul e o lume nouă, născută din lumea subconştientului meu. Sau : romanul este o viaţă de ficţiune izvorîtă dintr-o viaţă adevărată : a mea ! Vezi, în definiţie, autorul e prezent. Nu-1 pot înlătura ! Şi acestea sunt definiţiile formulate de un autor de romane calificat drept obiectiv ! Rapsodul, aedul e simţit, sufleteşte. 34 Titus Petronius Niger — sau Caius Petronius Arbiter (20—66 e.n.), scriitor latin din a cărui operă L. R. a publicat fragmente în anul 1918 (cf. Orgia romană, Colecţia „Scriitori celebri", nr. 9). 288 Scriitorul obiectiv spune : romanul este o expresie a unui suflet, în toată complexitatea lui. în roman se poate întîlni orice, ca-n viaţă, pentru că e expresia unei vieţi. Se mai poate spune — dar aşa ceva se referă la orice operă de artă — că romanul ia viaţa reală, o preschimbă într-o ficţiune atît de puternică, încît va da impresia de viaţă reală ! Lumea e aşa cum o văd eu, prin posibilităţile proprii de percepţie ! Doar umbrele realităţii trebuiesc întărite, pentru ca cititorul romanului s-o poată lua drept viaţă adevărată ! Stabilind însă esenţa romanului, putem spune că ea este însăşi definiţia lui. Urmărind, aşadar, procesul de geneză, ajungem la definiţia romanului. Iată şi o definiţie mai închegată : romanul este o construcţie de artă care fixează curgerea vieţii (această viaţă care e nestatornică, fluidă, fără de tipar). Romanul dă vieţii un tipar care-i va cuprinde şi dinamismul şi fluiditatea ! Vezi, mă gîndesc la spusa unuia din cele „şase personagii" ale lui Luigi Pirandello : „Oamenii creaţi de artă sunt mai vii decît cei adevăraţi !" Romanul este un tipar în care viaţa nu e sugrumată, anchilozată, ci o viaţă, totuşi. Fenomenul vieţii este, o iradiere multiplă. Razele curg pretutindeni, într-un joc fascinant. Arta nu stăvileşte jocul viu al iradierii; va dirigui numai fascicolele de raze pe anume căi. E ceea ce ne străduim să înfăptuim într-un roman. EPICUL PUR Dar căutînd o definiţie a romanului, iată-ne ajunşi la definiţia epicului pur ! Epicul pur este darul de a zugrăvi ■—• prin cuvinte — lucruri trăite ori numai închipuite, aşa fel încît să intereseze permanent pe auditor. Epicul pur e basmul, este putinţa de a desfăşura p întîmplare, reală ori ba, pentru a prinde luarea-aminte a ascultătorilor. Epicul pur e o esenţă, căreia i se vor adăogi elemente viabile, necesare. Epicul pur e în mine, ca şi poezia... Nu trebuie şi nu poate fi lămurit. Sunt uneori senzaţii care te fac să-ţi tremure trupul. Poţi să le aşterni pe loc pe hîrtie cu ajutorul vorbelor ? Cu epicul pur nu poţi construi. El dă numai caracteristica genului! Este asemenea unui hormon, o esenţă, o sămînţă, un început... Ca să construieşti e nevoie de elemente viabile... 289 O FORMULA A ROMANULUI MODERN — întrezăriţi o formulă a romanului modern, care să răspundă vremurilor noi ? Maestrul cheamă în priviri imagini din cărţi. Se întoarce în fotoliu şi-şi preumblă privirile peste rafturile cu cărţi. Sunt adunaţi acolo toţi maeştrii romanului, din toate climatele, din toate vremurile, de la Petronius la Balzac, Dickens 35 şi Aldous Huxley 36. — Romanul modern A^a întrebuinţa mai multe formule ca pînă acum. în trecut, esenţa lui a stăruit prin mulţimea tiparelor în care s-a turnat. Fapt care a cucerit publicul. In clipa de faţă, deşi nu mai avem acea ploaie de isme, romancierii creează în formule felurite, ca şi odinioară. în vitrine, se înfăţişează astfel : romane realiste, populiste, psihologice. E vorba aci, însă, numai de o banderolă exterioară. în formula interioară a romanului însă se statorniceşte o nouă obiectivitate : aceea a neorealismului ; formulă care cuprinde pe toţi scriitorii vremii. O ecuaţie care dă o nouă perspectivă asupra vieţii este acest nou realism, care s-ar putea defini, oarecum, ea fiind o nouă sintetizare a vieţii. Vezi, realismul copia, sincer, fidel şi fotografic — pînă Ia mărunte amănunte, totul. Culimînd cu Honore de Balzac şi Stendhal, decăzut în naturalism, realismul revine sintetic, fără fotografie, dar cu perspective care pătrund dincolo de scoarţa realului, spre esenţe. La noi, neorealismul a luat o formă într-un fel specifică. Un cu-vînt cuprinzător a întrebuinţat Camil Petrescu : substanţialismul: amănuntul luat ca esenţial. Dacă se po'ate vorbi de o formulă generică a romanului modern, apoi este acest nou realism, care înglobează toate fenomenele scriitoriceşti de seamă. Orice talent se poate exprima în cadrul acestei formule. Poţi fi chiar şi romantic. ROMANUL-FLUVIU — Vă atrage romanul-fkiviu ? Romanul gen : Les Hommes de bonne volonte al lui Jules Romains, Les Thibault (R. Martin du Gard 37> sau Les Pasquiers al lui Georges Duhamel 38 ? 35 Charles Dickens (1812—1870), prozator englez, al cărui nume îl intîlnim în caietul de conspecte ale tînărului scriitor (Spicuiri, 1908—1911 ; Arh. L. R. I, ms 23, f. 40); din opera lui, L. R. a publicat Valwi negru (Colecţia „Scriitori celebri", nr. 6, 1918). 38 Aldous Leonard Huxley (1894—1963), prozator şi eseist englez. 37 Roger Martin du Gard (1881—1958), prozator francez ; romanele din ciclul Les Thibault au apărut între 1922 şi 1940. 38 Reamintim că vizita efectuată de Duhamel în România (1931) prilejuieşte romancierului nostru scrierea articolului din Cuvîntul, VIII, nr. 2355, 9 nov. 1931, 290 — Romanul-fluviu ? Nu ştiu dacă e realizabil, aşa cum este acel Jean-Christophe, al lui Romain Rolland39, romanul de dezvoltare a unei personalităţi, turnat în forma şi măsura cerută de materialul cuprins. Celelalte, cum ar fi — de pildă : Les hommes de bonne volonte, al lui Jules Romains, de care ai pomenit, preschimbă romanul într-o istorie romanţată a unei epoci de cîţiva ani. Tocmai aci stăruie scăderea lor. 40 Honore de Balzac, dacă formula „roman-fluviu" ne întoarce, neapărat, la el, n-a gîndit nicicînd un ciclu, un roman-fluviu. „Comedia umană", titlul generic al romanelor sale, este un adaos nepretenţios, născocit după ce cărţile fuseseră scrise. Balzac era un zeu care năştea oameni noi, cu o putere de nestăvilit, oameni cari se înrudeau — de la o carte la alta — şi se înjghebau în zeci de acţiuni. Dar totul a ţinut de întîmplare. Ne găsim în faţa unui fenomen natural. Pe cînd la Jules Romains se vede că este un procedeu factice. Roman-fluviu, dacă vrei, este Război şi pace, al lui Tolstoi, şi Ana Karenina, cu eroi substanţiali, cu viziuni de epopee, cu feţe noi, etern omeneşti, cu împrejurări care ne interesează. Aşadar, un roman-fluviu are nevoie de o viziune larg cuprinzătoare, homerică, închipuită cu foarte mult talent, o carte cu acţiune diversificată. De fapt, romanul-fluviu este o corcire a romanului ; pierde atributele tradiţionale, moştenite de la epopee şi povestire. Păstrează doar atmosfera... şi talentul autorului. VIITORUL ROMANULUI SOCIAL — Care va fi soarta romanului social, maestre ? Maestrul Rebreanu e în picioare. Ochii azurii cercetează, un timp, un colţ 'de raft. Mîna mîngîie muchiile unui lot de volume : Emile Zola... — Nu. Orice roman este, în primuLrînd, un roman social. Romanul strict autobiografic chiar, o evadare din societate,este cu toate acestea un roman social. Şi Marcel Proust, dacă vrei, a scris roman social, cînd a închipuit o societate măcinată, fărîmiţată, în preajma războiului. Nu ştiu eu cît fac, mai mult, roman social decît Camil Petrescu, spre pildă, în Ultima noapte de dragoste, întiia noapte de război. în romanul obişnuit, partea socială e închisă în subiect; în altele însă, accentul cade pe latura socială. p. 3 (vezi Jurnal, voi. 1). Cele 10 voi. din ciclul Chroniques des Pasquiers au apărut între 1933 şi 1944. 39 Romain Rolland (1866—1944), . prozator, dramaturg, eseist şi muzicolog francez, amintit în treacăt în mărturisirile scriitorului (spre deosebire, de pildă, de Jules Romains, pomenit chiar şi în Jurnal; vezi voi. 1). 40 Din ciclul Les Hommes de bonne volonte, la data interviului, apăruseră puţine romane ; în total vor fi realizate 27 de volume, înscrise între anii 1932 .şi 1956. 291 Romanele sociale, în serie, cu păstori şi păstoriţe, cu stil zaharisit, nu se mai citesc, nu se mai cunosc acum. Dar romanele care au zugrăvit epoci din viaţa lumii vor dăinui în veac. Şi mă gîndesc la Satyri-conul lui Petronius şi la Rabelais41. Mai mult, romanul va evolua, pentru a deveni pur social, concu-rînd istoria — pe planul ficţiunii fireşte —, prin documentele umane pe care le va închide în cuprinsul său. Cum poţi cunoaşte mai bine epoca postrevoluţionară, în Franţa, dacă nu-1 citeşti pe Balzac ? Pentru viitor însă, pe măsură ce viaţa se va standardiza, iar regimurile sociale ori viaţa însăşi va impune o unificare a simţămintelor lor, romanul psihologic îşi va pierde interesul. „„.„Atunci, va fi domnia romanului social. Spre deosebire de colegii ultra-analişti, socot că romanul social are mai mare viitor decît trecut. • romanul cu teza — Dar romanul cu teză ? — Teza e în afară de artă, mai ales cînd e evidentă ! Şi după un răstimp : — E ciudat că domnii critici caută într-o carte, neapărat, o teză. într-o carte, se pot desluşi sute de teze, după cititori. O carte trebuieşte însă scrisă cu talent. Ea va rezista astfel vremurilor şi criticii, chiar dacă va avea şi o teză. Romancierul — Romancierul care nu e legat de sufletul viu al unui popor, de pămîntul ţării, nu poate închipui o carte substanţială, mustind de esenţă. Un roman, chiar fantezist, nu poate să aibă o trăinicie, dacă nu e prins adînc cu întinse rădăcini de pămîntul unei ţări, din care îşi va .-„ trage seva. \ Romancierul trebuie să aibă un duh naţional, să fie legat de du- ,\ /rerile şi bucuriile pămîntului şi oamenilor din preajmă-i. El trebuie să fie un glăsuitor al problemelor ţării şi pămîntului din care s-a ridicat. JURNALUL INTIM — Poate constitui o formulă de roman jurnalul intim ? — Nu, nu e o formulă de roman. Jurnalul intim preţuieşte ca d> cument sufletesc, nu ca artă. . ......... 41 Francois Rabelais (1494—1553), cel mai important reprezentant al Renaşterii franceze; trimiterile au în vedere romanul satiric şi comic în cinci părţi. Gargantua şi Pantagruel, monument al literaturii universale. 292 o- ] Un jurnal intim poate fi uneori mai important decît un roman şi , I poate interesa ca atmosferă ele laborator de lucru ; fun] iubitor de artă r| î poate fi mult interesat de jurnalul intim —■ al unui roman, de pildă. ^ | Grozav m-ar atrage jurnalul intim al lui Tolstoi din vremea cînd a scris I Ana Karenina. \ Mă gîndesc la Jurnalul lui Jules Renard. S-ar spune că Jules Renard 42 s-a creat din nou, într-o carte care ne apare ca un roman. Ce nu afli în Jurnalul lui Renard ? Romane — cîte vrei — concentrate în cîteva rînduri. Observaţii de viaţă, gînduri, frînturi de suflet, imagini, metafore. Jurnalul intim nu poate fi o formulă de roman, romanul stăruind ; în cadrul ficţiunii. Rămîne doar document omenesc •—• preţuind tot ! atît cît şi cel care-1 aşterne. MARCEL PROUST — Care e locul lui Marcel Proust în configuraţia epicului contemporan ? Din raftul spre care mîna maestrului se îndreaptă, cele optsprezece volume ale lui A la recherche du temps perdu — învecinate cu Les plaisirs et Ies jours — îşi aliniază muchiile albe cu titluri roşii : Du cote de chez Swann, A Vombre des feunes jilles en fleurs, Le cote de Guermantes şi-aşa mai încolo... Tot panopti-cum-ul de figuri al chinuitului Proust. — În romanul universal, Marcel Proust înseamnă o piatră .de hotar. A deschis cîmpuri noi de exploatare pentru romancieri, cu condiţia ca aceştia să nu încerce să imite pe maestru — ci să-i considere opera ca un îndemn şi o mină de învăţăminte tehnice. în clipa de faţă, proustismul trece printr-o criză. Voga snobistă a proustismului a trecut : şcolarii gălăgioşi au dăunat, mai mult, maestrului lor. E sigur că, după mica perioadă de eclipsă, firească, la orice scriitor, după dispariţia sa, Marcel Proust va redobîndi, în inima cititorului, locul de onoare pe care nu-1 va pierde niciodată. Fireşte, e vorba de cititorii puţini şi foarte cultivaţi -— şi nu de marele public iubitor de anecdote şi literatură ieftină. EPICUL ENGLEZ — Preţuiţi epicul englez, de n-ar fi vorba decît de scriitorii moderni ca Ch. Morgan43, Virginia Woolf44, Maurice Baring 45, A. Huxley ? 42 Jules Renard (1864 a fost tipărit postum (1925). -1910), prozator şi dramaturg francez ; jurnalul său 43 Charles Langbridge Morgan (1894—1958), prozator, eseist şi dramaturg. 44 Virginia Woolf (1882—1941), prozatoare şl eseistă. 15 Maurice Baring (1874—1945), prozator şi dramaturg. 293 Privirile domnului Rebreanu cercetează, pe loc, alt colţ al bibliotecii. Sunt acolo, laolaltă, o seamă de cărţi bogate în file, închipuite de candeile unor Risa-miond Lehmann46, Virginia Wool'ff, Maurice Baring, Aldous Huxley, Charles Morgan... Le ţin tovărăşie tomurile romanelor lui Dickens, George Elliot47, Kipling48, Sisters Bronte49. — Epicul englez ? îl preţuiesc nespus ! Mi-a fost cel mai apropiat, pot să spun, căci întruneşte toate calităţile genului, toate darurile romanului francez şi rusesc, laolaltă. Dacă citeşti Tlrgul vanităţilor al lui Thackeray 50, pe George Elliot, ori pe Charles Dickens, e greu să nu fii cucerit. Noua generaţie (John Galsworthy, Kipling şi Thomas Hardy51 — acesta foarte preţios, însemnează o tranziţie), de după război, aduce probleme noi, care cer o adîncire artistică. Despre romanul englez s-a spus că a neglijat orice mijloc de artă şi a voit să creeze viaţa, fără 'a se Interesa de expresia propriu-zisă. Am ajuns însă la Aldous Huxley, cu Contrapunctul său, la Vir-ginia Woolff şi Charles Morgan. Dar citind pe unii, nedreptăţeşti pe alţii o mulţime. Hotărît lucru, romanul englez este, în clipa de faţă, substanţial şi artistic. Huxley şi Charles Morgan au densitate de substanţă, o deplinătate unică, iar ca problemă artistică — sunt cei mai înaintaţi. în prezent, romanul englez are cea mai mare răspîndire în lume, căci sintetizează adevăratul roman. Stăruie însă lipsa de organizare a materialului, lipsă care corespunde unei concepţii structurale despre libertate. Romanul francez, în schimb, se găseşte într-o stare de tranziţie. Ce să mai vorbim de romanul rusesc, cel german, italian ori scandinav ? în schimb, romanul american trece printr-o înfloritoare epocă. ROMANUL ŞI CRITICA — După război, romanul nostru a prins să se ridice, cum nici nu s-ar fi putut bănui. Din păcate, însă, dezvoltarea romanului n-a mers paralel cu dezvoltarea criticei. Romanul, după cincisprezece ani aproape, e un fel de haos, care dezorientează pe cititori. Pricina este critica 46 Rosamond Nina Lehmann (n. 1903), romancieră. 47 George Elliot (pseudonimul lui Mary Ann Evans, 1819—1880), prozatoare. 48 Joseph Rudyard Kipling (1865—1936), prozator. 49 Charlotte Bronte (pseudonimul lui Currier Bell, 1816—1855, prozatoare) şi Emily Jane Bronte (pseudonimul lui Ellis Bell, 1818—1848), prozatoare şi poetă. 50 William Makepeace Thackeray (1811—1863) ; romanul citat, Vanity Fair (1847—1848), s-a impus în aria noastră cu titlul de Bîlciul deşertăciunilor. 51 Recitim din paginile Adevărului literar şi artistic, VII, nr. 285, 9 mai 1926: „Din literatura engleză, pun în primul plan pe Hardy,, Galsworthy şi Con-rad. Preferinţele mele toate merg spre Conrad" (din interviul luat de Felix Aderca ; vezi Jurnal, voi. 1). românească - care a ajuns simplă cronică de ziar. Studiile critice, de viziune amplă, sunt din ce în ce mai rare. Critica de ziar si cronica înseamnă doar un simplu reportaj. Pentru roman, mai ales, care e o operă de respiraţie lungă, o lucrare grea, de durată, cronica literară de ziar înseamnă un observator facil, subiectiv, deloc cuprinzător. în critică linsa studiului mare, documentat, înseamnă o grava situaţie E nevoie ca odată cu apariţia unei asemenea cărţi, critica sa stabilească legăturile romanului cu pămîntul, cu ţara şi oamenii, sa afle si să arate darurile cărţii. Pentru ca un gen de maturitate, cum e romanul, să progreseze şi să se menţie în planul prim al fenomenului cultural, critica trebuie să fie si ea matură. Nu reportaje ziaristice! Romanul trebuie îndreptat pe căi bune şi aceasta cu ajutorul criticei studioase. PROIECTE Socotiţi că — gocu^1 ~" irosea lru a ImpUm.f eu veţi încnipui v U , „p care-1 aştept. Înţeleg ască răspunsul am^lu Pe - ^ Dl Rebreanu ezita sa ^ ţilor vorbeşte foarte= q ^ îorina întirzierea : autorul P^/f deşi o carte la care ^ Se. Nu anticipează ^--;a - ^ ^ la *n** ^ întirzierea : autorul pădurii sale. Nu anticipează nici cu c ultimă si deplină după ■— adesea Răscoala au suferit transformări fără de număr şi u. „ „ . ,., , , e„..ri au trecut, pentru fiecare, cîte aproape noua trecerea colilor sub teascuu au ■ v — Cînd am "nornit Ion, am statornicit un plan, ca să spun aşa, Ion trebuia să fie intîia parte dintr-o trilogie care să oglindească patima aprigă a pămîntului, individuala, a ardeleanului Ion al Glaneta-sului. . „ „ Răscoala avea să răsfrîngă setea colectivă pentru ţarina, m vechiul regat : răscoalele ţărăneşti dm 190/. - ~* fie întregită de o 1Tir| i răsiriug" ~- chiul regat : răscoala ţărăneşti din 1907. ^ Triloo'ia avea să fie întregită de o a treia carte, care sa cuprindă trilogia avea sa xx oamenii dm Basarabia, acelaşi zbucium, în decorul şi cu oduieiui ui . Acest roman tripartit şi-a aflat completări şi-n alte proiecte: o carte a razbSSuT -l trăit de eroii primelor trei cărţi, o carte a pacn, a întregirii^ în vechile hotare - şi lămurire a fenomenelor socrate noua. S^toSe acestea ţin de viitor şi de nenumărate împrejurări. ţin d ' „ jlltjă ore întregi Tei drn casa astrului ^^erul în care în clipa cînd ple* ^ mulţi şi de vxaţa trecute dincolo de gloata cel ^ 294 s-au plăsmuit oamenii vii, stăpînul casei meşterul în w„,, pe st.aaa cu o doza de energie potonitnaro c- • • asupra vieţii, asupra creaţiei. Cobori parcă de n T T ?1 °U V1Z"mi n°Uă în limpezimi şi genuni de lumină m™te °U "mpla pierdu« CUVÎNTUL D-LUI LIVIU REBREANU53 Vor fi mulţi astă-seară, bănuiesc, cei cari vor revendica pentru ei, sub diferite titluri, pe ministrul Ralea. Fie-mi îngăduit totuşi să nu fac excepţie nici eu şi să-1 revendic pentru scriitorii români, cu mai multe drepturi decît l-ar putea revendica alţii. La noi d. Ralea a venit de la început, singur, fără nici un interes, a rămas între noi pînă în ziua de azi. Cînd s-a întors odinioară din străinătate, încărcat de ştiinţă şi de diplome, primul drum, unde 1-a îndemnat inima, a fost la Viaţa românească. A devenit stîlpul cel mai solid şi speranţa de viitor a bătrînei reviste ieşene. Proust şi Paul Valery îl obsedau... Dragostea de literatură nici nu 1-a mai părăsit de-atunci, în mijlocul tuturor vicisitudinilor. Iar acuma, cînd au început să-i înflorească abia vizibili ghiocei la tîmple, n-a ezitat a încerca o renovare şi o reîntinerire totală a Vieţii româneşti, şi, ceea ce e mai mult, a reuşit complect !... Nu ştiu întrucît calitatea de scriitor a servit pe d. Ralea în cariera sa politică. Am, nu ştiu de ce, impresia că mai degrabă 1-a handicapat... Oamenii politici adevăraţi, adică aceia care n-au nici o meserie sau a căror singură meserie e politica, s-au uitat totdeauna de sus, cu neîncredere, dacă nu şi cu dispreţ, la cei cu profesiuni bine definite şi mai cu seamă la cei ce străluceau în profesiunea lor. Afară de foarte rare excepţii, marii noştri oameni de carte şi de ştiinţă, profesorii, medicii, inginerii, savanţii, au fost veşnic surclasaţi în politică de toate mediocrităţile îndrăzneţe şi gălăgioase. Ultimul avocatei de j provincie nu se sfia să combată pe Octavian Goga, ironizîndu-1 că ar ( fi poet, fireşte în ghilimele. Dl. Ralea a fost foarte stimat şi respectat sub vechiul regim, dar stima şi respectul au rămas simple ofrande platonice. Fără nici o intenţie critică, voi observa doar că o personalitate atît de valoroasă ca d. Ralea numai subt noul regim a găsit o întrebuinţare efectivă. 52 Maurice-Polydore-Marie-Bernard Maeterlinck (1862—1949), dramaturg, poet şi eseist belgian ; numele său este întîlnit, de mai multe ori, în caietele literare ale tînărului L. R. 53 Apărut în România, II, nr. 266, 25 febr. 1939, p. o—6, cu prilejul sărbătoririi lui Mihail D. Ralea. Au mai luat cuvîntul : Cicerone Theodorescu, C. Ră-dulescu-Motru, Ion Marin .Sadoveanu, Al. Rosetti, M. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, C. Vişoianu, Oct. Botez şi M. Ralea (la acea dată ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale). 296 Chemat la muncă constructivă, acest scriitor şi intelectual de rasă a realizat la departamentul său, în mai puţin de un an, atîtea înfăptuiri cum n-a mai realizat nimeni dintre numeroşii săi predecesori. Ceea ce dovedeşte, împotriva faimoasei legende, că un mare intelectual poate fi şi un mare înfăptuitor şi organizator, cu condiţia să fie lăsat să lucreze şi să nu-i fie sabotate gîndurile şi poruncile. Totuşi, pentru noi, scriitorii, din personalitatea atît de bogată a d-lui Ralea partea cea mai dragă rămîne mereu scriitorul. Fiindcă partea aceasta îşi păstrează farmecul întreg indiferent dacă d. Ralea e ministru sau nu mai este... (Ceea ce să dea Dumnezeu să se întîmple cît mai tîrziu posibil !) înfăptuirile şi gloria d-lui Ralea prin scrisul său vor trăi şi dincolo de anii cînd după cei mai mulţi dintre miniştrii de ieri şi de azi nu va mai fi rămas nici măcar numele. Fiindcă în cărţile sale, ca într-o vistierie, d. Ralea a depozitat tot ce are mai de preţ inima şi mintea şi sufletul său — căldură, delicateţe, sensibilitate, observaţie, analiză şi, mai presus de toate, o inteligenţă strălucitoare. Filele cărţilor sale vor povesti, celor ce vor veni după noi, despre un scriitor atît de îndrăgostit de profesiunea sa, încît, chiar în timpul primului ministeriat, a avut curajul să iniţieze o excepţională operă de dreptate socială pentru fraţii săi scriitori şi s-o ducă pînă la complecta înfăptuire. Mă tem însă că am insistat prea mult asupra calităţii de scriitor a d-lui Ralea. în definitiv, subt orice regim, meritele de scriitor ale unui ministru trebuiesc cîntate cu surdină, ca nu cumva astfel de laude să-i ştirbească din greutatea politică. Din fericire, calitatea de scriitor a început să aibă o rezonanţă nouă. Azi scriitorii români au un protector care preţuieşte opera literară nu pentru ocazii festive, ci pentru valoarea-i intrinsecă, un protector în faţa căruia se pleacă toată lumea : m.s. regele... 54 Subt oblăduirea marelui suveran, scriitorii români au avut şi pînă azi atîtea semne de bunăvoinţă şi de părintească grije, încît ei vor aştepta cu încredere împlinirea dreptăţii lor întregi, mai ales că împlinirea aceasta va însemna o mai mare glorie a ţării şi a tronului... Iată de ce, iubite domnule ministru, cînd intelectualitatea românească vă sărbătoreşte cu atîta elan, pot să vă ofer cu mai multă mîn-drie în numele scriitorilor români omagiile noastre de dragoste şi preţuire şi să vă urez ani mulţi de muncă rodnică în postul de grea răspundere şi mare cinste unde v-a aşezat înţelepciunea şi încrederea regelui nostru... 54 Referire apologetică de ordin conjunctural. Lăudat şi în articole de sine stătătoare (vezi Muncă şi voie bună, II, nr. 11, 8 iun. 1940, p. 5 ; Tribuna, III, nr. 129, 9 iun. 1940, p. 5), acelaşi monarh avea să fie condamnat cu asprime în paginile Jurnalului (după 9 sept. 1940) : „Pe urmele lui a rămas haos şi anarhie. A sfărâmat toate organele politice, întreaga organizaţie socială, înlăturînd pe oamenii cinstiţi şi demni." „Şi-a luat pedeapsa prea mică faţă de relele ce s-au săvîrşit sub oblăduirea lui" etc, etc. 297 RĂSPUNSUL D-LUI LIVIU REBREANU 55 Pe maestrul Liviu Rebreanu l-am găsit acasă, la ora prînzului. între două telefoane, autorul Gorilei ne-a răspuns repede la întrebări, deşi era o problemă vie şi atît de actuală pentru d-sa. Zece minute lîngă maestrul Rebreanu înseamnă destul pentru reconfortare şi pentru a cîştiga în optimism — după micile zbateri din viaţa cotidiană şi literar-cotidiană. Pensiile scriitorilor ? Dl. Rebreanu răspunde astfel primei noastre întrebări, care sună : — Ce credeţi despre proiectul d-lui ministru Mihail Ralea pentru crearea unei case de pensii a scriitorilor români. — D. ministru Mihail Ralea, cu aprobarea m. sale regelui, a alcătuit un proiect de lege, care va servi cu siguranţă de model şi pentru alte ţări, mult mai înaintate în cultură ca noi ■— cînd va fi vorba de asigurarea bătrîneţei scriitorilor. 56 Aş vrea să scot în evidenţă doar atît : că nu e vorba de o casă de pensii obişnuită şi nici de pretenţii la pensie cu orice preţ. Scriitorii nu pot face cotizaţii o viaţă întreagă, ca pe baza lor, la bătrîneţe, să poată formula exigenţe pentru „prime de asigurare". Proiectul d-lui ministru Ralea porneşte de la un principiu mult mai înalt şi tocmai asta constituie frumuseţea acestei legi. Statul, recunoscînd în scriitorul român un muncitor idealist, care se străduieşte pentru înălţarea culturii româneşti, găseşte de cuviinţă să-i asigure — prin casa ce se proiectează — o existenţă demnă pentru atunci cînd puterea lui de muncă se diminuează, sau cînd împrejurări neprevăzute îl fac inapt să-şi cîş-tige traiul. Acest lucru e cu atît mai necesar cu cît scriitorul, prin însăşi natura lui, este un muncitor dezinteresat, care neglijează în mod fatal grija de cele materiale. Prin urmare, nu e vorba de „pensie", ci de recunoaşterea materială a sforţărilor scriitorului din cursul unei vieţi. — Ce se înţelege, însă, prin noţiunea de scriitor ? Şi care e criteriul după care un om se poate numi ca atare ? — Noţiunea de scriitor este imposibil de definit la un om de 20 pînă la 30 de ani. La 55 de ani, însă, se poate stabili, după anume criterii, dacă un om este, a fost sau'nu este scriitor. Aici, la vîrsta asta, e vorba de a stabili un trecut. La tînăr e vorba de viitor şi tot ce e „viitor" intră într-un domeniu relativ. Numai pe baza unui astfel de trecut se pot găsi criterii care să înlesnească o recunoaştere cinstită şi omenească a drepturilor fiecăruia. — Tocmai voiam să pun accentul pe „criterii". Cari sunt ele, în fond ? Există o scară a valorilor şi pensionarea va ţine seamă de ele ? 65 Apărut în România, II, nr. 275, 6 mart. 1939, p. 2, la „ancheta zilei" : Scriitorul, o realitate socială. înfăptuirea Casei de pensii a scriitorilor români. La anchetă răspunde şi Corneliu Moldovanu. 56 Vezi discursul lui L.R. la sărbătorirea lui M. Ralea, în România, II, nr. 266, 25 febr. 1939, p. 5—6. 298 — Trebuie să adaog la cele ce ţi-am spus adineauri : nu e oricare scriitor pe aceeaşi treaptă. Unul contribuie mai mult la înălţarea culturii româneşti, altul mai puţin. Cel care are. o valoare literară şi etică mai mare — după părerea consiliului, care va acorda aşa-zisele pensii — va beneficia de o recompensă superioară.... Maestrul Rebreanu a vorbit. Cuvintele sale sunt grele, decisive şi sincere — ca totdeauna. Te simţi mai întreg, mai bine consolidat pe meleagurile şubrede ale literaturii româneşti, cînd auzi astfel de cuvinte... PĂRERILE D-LUI LIVIU REBREANU DESPRE CRIZA TEATRULUI ÎN GENERAL ŞI DESPRE SITUAŢIA TEATRULUI NOSTRU DE ASTĂZI57 O conversaţie cu d. Liviu Rebreanu este totdeauna odihnitoare. Aşezat la masa sa de lucru, cu silueta proiectată pe volumele din bibliotecă, scriitorul lasă o impresie de echilibru, impresie deopotrivă de întemeiată pe ceea ce arată şi pe ceea ce spune. Dl. Liviu Rebreanu, atît prin cariera sau de autor dramatic şi de cronicar teatral, cît şi prin ocuparea a diferite posturi administrative, comitete şi direcţii, era în măsură, mai mult decît oricare altul, să împărtăşească lectorilor noştri fructul unor meditaţii izvorîte din observaţia cotidianului şi din însăilarea acestui cotidian în tradiţie. Autorul Plicului a privit problema din perspectiva scriitoricească, într-o vreme în care prea puţini meşteri de teatru ţin seama de prioritatea (şi uneori chiar de existenţa) textului în spectacol, cuvintele d-lui Liviu Rebreanu au darul de a pleda — involuntar — pentru o ţinută scenică scumpă tuturor oamenilor de cultură. Să nu întîrziem în comentarii anticipate. Scriitorul aşteaptă blazat, plictisit, dar resemnat insidioasele întrebări. După o practică de cîteva decenii de celebritate, s-a obişnuit cu tortura interviului. Avem impresia că trebuie să atacăm direct şi că mişcările de învăluire sunt în speţă inutile : — Credeţi într-o criză a teatrului ? — Fireşte — ne răspunde d- Liviu Rebreanu, criza- teatrului este reală, deşi mulţi o tăgăduiesc explicînd indiferenţa publicului fie prin -mediocritatea autorilor, fie prin calitatea (din ce în ce mai slabă, e adevărat) a interpretării... Criza — foarte gravă — se datoreşte mijloacelor mecanice care au modificat structura spectacolului şi anume progresului realizat de cinematograf şi radiodifuziune. llgtp'uoUc. ~Un scrtor care apără prioritatea textulm. 299 — N-au impus oare aceste forme noi un alt ritm spectacolului teatral ? — Mijloacele mecanice au nrovocat printre altele şi căderea stilului Reinhardt. Ele au scos în evidenţă virtualităţi nebănuite şi au adus modificări în arta spectacolului pe care timpul singur le va lămuri pe deplin. Acestea, toate acestea însă, confirmă opinia de mai sus. Avem de a face cu o criză foarte gravă a teatrului, cu o criză de fond şi de formă, generalizată pe tot globul. Producţia de piese îndeosebi este pretutindeni nemulţumitoare; să nu ne mirăm deci de nivelul celei de la noi. Cred totuşi că în cadrul crizei generale se poate vorbi de o criză românească specială. — în ce sens i-aţi defini caracterul ? — în primul rînd trebuie să subliniem carenţa creatorilor de teatru şi insuficienţa interpreţilor. în calitatea mea de membru al comitetului de lectură la „Naţional" am avut prilejul să apreciez noua producţie. Aproape tot ceea ce se scrie ca teatru se oferă ochiului nostru critic spre analiză, şi trebuie să mărturisesc că pentru a rezista şi a accepta unele lucrări e nevoie de o reală pasiune pentru lucrul românesc. — Găsiţi vreo explicaţie acestui fenomen ? — Argumentul epuizării formelor vechi, atît de ispititor în ceea ce priveştt creaţia streina, nu poate fi socotit, la noi, valabil. Suntem departe, dacă luăm aminte la operele realizate, la acea stare de blazare, care împiedică elanul şi paralizează expresia. Cred mai curînd că piesa de teatru se află în criză din cauza... modei. Lumea nu se mai interesează de ale scenei ; am rămas o mină de oameni care perseverăm în gustarea spectacolului. Cei prea tineri nu-şi amintesc de atmosfera din jurul premierelor dinainte de război, de evenimentul extraordinar pe care îl însemnau aceste premiere în mişcarea culturală, socială, politică, mondenă a Capitalei. Aşa bunăoară, ca să dau un exemplu, a fost reprezentarea Viforului. Astăzi intelectualii noştri, în covîrşitoarea lor majoritate, nu merg la teatru. Reviste literare şi publicaţii teatrale au făcut anchete care au dat rezultate foarte triste. Cum să scrie — în asemenea împrejurări — scriitorul, cînd, de la început, are certitudinea că vorba şi fapta lui nu vor avea răsunet. O piesă de teatru nu se scrie, pe de altă parte, pentru sertar, ca un poem oarecare. Piesa cere public şi nu este întreagă decît din clipa în care s-a rotunjit în spectacol. în perioada dinainte de război, cînd mişcarea noastră teatrală era dominată de Victor Eftimiu, A. de Herz, Mihail Sorbul, pasiunea publicului pentru spectacol reţinea interesul scriitorilor. Oricine purta un condei în mînă visa la gloria scenei şi se pregătea în vederea acestei 300 eventualităţi. După război însă, a venit la modă romanul şi toată preocuparea intelectualităţii s-a concentrat în jurul creaţiei epice. — Cum explicaţi această modă ? — Tot un simptom de criză — iată explicaţia. Afară de scriitorii vechi care au apucat timpurile strălucirii trecute şi care perseverează în desăvîrşirea unui meşteşug, mai toţi scriitorii recenţi de teatru sunt simpli diletanţi care au venit la scenă după ce au eşuat în alte genuri. •— Dar actorii ? —• Criza se complică, după părerea mea, cu o serioasă lipsă de actori. Cei de mare talent nu se nasc la comandă ; sunt epoci în care promoţii de Conservator strălucite dau naştere unor echipe actoriceşti excepţionale. Şi, dimpotrivă, sunt ani în care, fie din cauza slabei calităţi a elementului uman, fie din cauza rarelor prilejuri de manifestare, se creează descurajante viduri între generaţii. Astăzi, bunăoară,, cu prea rare excepţii, se poate constata mai jos de vîrsta de 40 de ani un mare gol, un gol de talente pe care cu mare greutate îl pot atribui altor cauze decît celor naturale. —■ Dar repertoriul ? N-a avut el oare influenţă asupra jocului actoricesc ? ■— E o constatare banală că mediocritatea repertoriului de 10—15" ani încoace a limitat nivelul interpretării. Actorii obligaţi să. joace în piese din ce în ce mai uşoare şi mai lipsite de substanţă au pierdut obiceiul efortului şi prilejul de a străluci. îmi aduc aminte, cu •regret, de glorioasa tradiţie Shakespeare a primului nostru teatru şi de atîtea nobile creaţii ale trecutului. — Prin urmare să renunţăm la teatru, domnule Rebreanu ? — Să renunţăm la teatru ? Niciodată. în ciuda invenţiilor noi,, teatrul rămîne arta prin excelenţă colectivă, arta întemeiată pe efortul direct al cuvântului şi pe impresia nemijlocită a prezenţei. Trăim o perioadă de trecătoare eclipsă ; nu mă îndoiesc că formule de înnoire se vor găsi; poate că la această oră s-au şi găsit. Adevărul cel nou se răspîndeşte greu. Continui să cred în viitorul teatrului. — Ce concluzii aţi tras din experienţa d-voastră directorială ? Ce-concluzii de principiu ? — în teatru — după părerea mea — cel mai important element este repertoriul. întîi se cuvine apreciat cuvântul în substanţa iui şi apoi acel care îl spune. (Nu mă îndoiesc pe de altă parte că, în acest fel al meu de a vedea lucrurile, intră o însemnată doză de prejudecăţi" scriitoriceşti !) în alcătuirea repertoriului se cuvine păstrată o linie medie, dar fermă, o linie care să nu fie părăsită şi reluată după cum dictează împrejurări străine de criteriul artei. Cit am fost director am pre- I conizat reprezentarea numai a pieselor româneşti şi a pieselor clasice — -pe scena ','JNâ"ţî6năluiui":r -Mă 'îhtemeTam pe consideraţia că literatura ; dramatică universală înalţă talentele actoriceşti la nivelul marei arte-j şi că în repertoriul românesc interpreţii noştri au de asemenea prile-* jul de a reuşi realizări optime. 301 în materie de teatru însă, nimic mai uşor decît să enunţi reguli generale. (Figura d-lui Liviu Rebreanu capătă, sub lumina surîsului, un accent sceptic.) în teatru e vorba de oameni : teatrul se face cu oameni. Iar acest element, omenesc, introdus în domeniul artei, împinge la tranzacţii, la compromisuri. Poate s-a mers prea departe, în domeniul acesta, al concesiei. S-ar cuveni o reîntoarcere la marii autori, la Shakespeare, la Ibsen, la autorii de pe urma cărora toată lumea a învăţat. (Dl. Liviu Rebreanu are un moment de ezitare.) Reîntoarcere ? Poate că nu acesta este termenul propriu. Scrie mai bine „revenire". într-un sens în care cititorul ar putea să citească : „progres". (în stadiul de astăzi teatrul nostru se află •— fără efort ■— într-o fază de... reîntoarcere.) — Critica nu vi se pare că joacă şi ea un rol, în problemă ? — îmi dai voie să consider revolta criticii teatrale, la ultimele piese româneşti cari s-au reprezentat... cam tardivă. Dacă ridicarea de scuturi avea loc la timp poate era eficientă, poate împiedica lunecarea pe povîrniş... — Dar regia ? — Toate se leagă ; există desigur în teatrul contemporan şi o criză de regie. Formulele vechi s-au perimat, ca şi încercările, multe din încercările moderniste de altfel. Publicul pare sătul de spectacolul în care cuvîntul trece pe ultimul plan. Ca autor sunt fericit să mă aflu în deplin acord... cu publicul. Nu desigur în sensul vînării succesului cu orice preţ, al succesului de popor. Sunt de părerea lui Pom-piliu Eliade, care urmărea excedent în suflete şi nu la casă. Drumul spre succesul cu orice preţ nu cunoaşte oprire. De altfel cunosc aşa-zise insuccese despre care vorbeşte toată lumea. E cazul, bunăoară, în această stagiune de Clopotul scufundat58, care fără să facă săli pline este prezent în toate discuţiile oamenilor de teatru. Important ■— mai ales la instituţii oficiale ca „Teatrul Naţional" -—• este succesul de artă, aşa-zisul succes de stimă. Asta nu înseamnă totuşi că recomandăm să se joace fără public. Un spectacol fără asistenţă nu mai este spectacol... e repetiţie. Toată greutatea în conducerea teatrelor constă tocmai în găsirea echilibrului între valoarea artistică şi gustul public. De-aceea hu cred într-o redresare subită a teatrului nostru. Va trebui să urcăm, aşa cum am coborît, adică treptat. Nu se pot face salturi în acest domeniu ; riscul de a pierde pe drum adeziunea publicului ar trebui să fie avut în vedere de oricine, cu bună-credinţă, urmăreşte o îndreptare. Am mulţumit d-lui Liviu Rebreanu pentru lămuririle pe care a consimţit să ni le acorde într-o problemă prea delicată ca să fie încercuită în cuprinsul unui interviu, dar destul de simplă în liniile ei generale, ca priceperea şi bunul-■simţ să nu o limpezească. 68 Traducerea piesei Die versunkene Glocke, scrisă de Gerhardt Hauptmann în 1896. 302 [RĂSPUNSUL LUI LIVIU REBREANU] 59 Legea Casei de pensiuni a scriitorilor a fost promulgată. în lumea oamenilor de litere, această înfăptuire a stîrnit, încă de pe cînd era în • formă de proiect, discuţii animate. Era şi firesc. Pentru prima oară înfloreau la orizontul destinului nu totdeauna comod şi liniştit, al scriitorului român, zorile roze ale unor zile mai bune. într-o anchetă întreprinsă de ziarul România, o parte din scriitori au avut prilejul să-şi exprime pârerele lor asupra acestei opere. României literare îi revine sarcina de a continua şi de a întregi această „consultare" a poeţilor, prozatorilor şi criticilor noştri. Mai întîi însă, găsim necesară o recapitulare succintă a răspunsurilor apărute, penti'u cititorii cărora le-au scăpat din vedere şi pentru stabilirea unei unităţi cu materialul cu care vom veni ulterior. Autorul Răscoalei are următoarele cuvinte potolite : Aş vrea să scot în evidenţă doar atît: că nu e vorba de o casă de pensii obişnuită şi nici de pretenţii la pensie cu orice preţ. Scriitorii nu pot face cotizaţii o viaţă întreagă, ca pe baza lor, la bătrîneţe, să poată formula exigenţe pentru „prime de asigurare". Statul, recunoscînd în scriitorul român un muncitor idealist, care se străduieşte pentru înălţarea culturii româneşti, găseşte de cuviinţă să-i asigure — prin casa ce se proiectează — o existenţă demnă pentru atunci cînd puterea lui de muncă se diminuează, sau cînd împrejurări neprevăzute îl fac inapt să-şi cîştige traiul. Acest lucru e cu atît mar necesar cu cît scriitorul, prin însăşi natura lui, este un muncitor dezinteresat, care neglijează în mod fatal grija de cele materiale. Prin urmare nu e vorba de „pensie", ci de recunoaşterea materială a sforţărilor scriitorului din cursul unei vieţi. 60 LIVIU REBREANU : „VREM UN EMINESCU CA UN ZEU TÎNĂR..."" — Ce credeţi despre ridicarea în Bucureşti a monumentului de proporţii grandioase închinat poetului Mihail Eminescu '? 59 Apărut în România literară, I, nr. 6, 7 mai 1939, p. 29 la rubrica „Scriitorii şi legea Casei lor de pensiuni". Mai răspund : M. Sadoveanu, Gala Galac-tion, I. Teodoreanu, I. Minulescu, C. Moldovanu, I. Herescu, V. Eftimiu, Fcr-pessicius, L. Dauş, Ş. Cioculescu, G. M. Zamfirescu, M. Ştefănescu. 60 Reamintim că proiectul de lege fusese elaborat în zilele cînd în frunlea Ministerului Muncii se afla Mihail Ralea. 61 Interviu apărut în România, II, nr. 378, 19 iun. 1939, p. 2, la rubrica „Capitala culturii". Mai răspund : I. Teodoreanu, M. Sadoveanu şi Al. O. Teodoreanu. în frontispiciul interviului, următorul text, parafrazat după răspunsurile lui L.R. : „«Un Eminescu ca un zeu tînăr» va trebui să înfăţişeze monumentul pe care Primăria municipiului îl va ridica în curînd marelui poet". 303 — Epoca noastră -trăieşte sub semnul lui Mihai Eminescu. El domină azi întreaga noastră viaţă culturală şi naţională. Ridicarea unui monument de proporţii, în Bucureşti, nu e numai un gest de recunoaştere şi de pietate faţă de memoria lui, ci unul de justificare şi reparaţie a propriilor noastre greşeli de pînă acum. De aceea acest monument trebuie realizat cu deosebite griji, ca să merităm tot ce mai avem dreptul să mai rîvnim : iertarea, de dincolo, a poetului... — Cum ar trebui glorificat în bronz Eminescu : în plină tinereţe sau la maturitate ? — Un Eminescu „bătrîn" ? Nu. Nici n-a existat, nici nu-1 putem vedea aşa. Ne interesează un Eminescu glorios peste timpuri, aşa cum ni-1 relevă opera lui, nu unele fotografii care seamănă, fireşte, dar care rămîn numai ca o mărturie a suferinţelor vieţii poetului. Vrem un Eminescu tînăr şi înfruntînd ■— pentru neamul nostru — veacurile, un Eminescu ca un zeu tînăr. — Dintre operele plastice, de pînă acum, care-1 reprezintă pe Eminescu, ce eforturi mai de seamă aţi reţinut ? — E bună ideea Primăriei de a chema la concurs elita sculptorilor noştri. Nici unul dintre ei, căci dornici desigur sunt cu toţii de a-şi încerca puterile în această mare operă, nu se va putea socoti, astfel, părtinit sau nedreptăţit. Dar să se ţină seama de cei care s-au ocupat mai de mult de problema aceasta şi care i-au închinat ani de studiu profund şi de muncă serioasă. Nu trebuie să se uite că un monument de proporţii grandioase, închinat lui Eminescu, nu se poate improviza. Din cele de pînă acum, am reţinut monumentul de la Suceava, opera d-lui O. Han. Noul Eminescu, destinat unei mari pieţi publice din Capitală, va fi pentru sculptorul care-1 va lucra opera vieţii lui. La acest lucru e cazul să se reflecteze cît mai adînc...62 62 Cu ani în urmă, L. R. mai participase la o anchetă privitoare la posteritatea Poetului („Scriitorii de azi despre opera lui Eminescu"), întreprinsă de revista Cronicarul (I, nr. 2, 31 mart. 1930, p. 2), la care îşi mai spuseseră cu-vîntul : D. D. Pătrăşcanu, I. A. Bassarabescu, C. Kiriţescu, T. Arghezi, G. To-pîrceanu, R. Dianu, Gib I. Mihăescu, T. Vianu, Perpessicius, R. Cioflec. Menţionăm întrebarea gazetei şi răspunsul scriitorului nostru ■. „— Ce influenţă poartă azi opera lui Eminescu, dacă credeţi c-o mai poartă ? — Eminescu e mai viu astăzi ca oricînd. Şi, fireşte, influenţa lui, nu numai asupra scriitorilor, ci în toate domeniile intelectuale româneşti, rămîne mai binefăcătoare ca totdeauna. De altfel influenţa aceasta s-a menţinut necontenit şi, după toate prevederile, se va menţine. Fiecare generaţie găseşte în opera lui alte şi alte faţete asupra cărora îşi opreşte atenţia. E tocmai ceea ce caracterizează opera creatorului de geniu." 304 UNIREA, SIMBOL AL DREPTĂŢII63 Un fapt de elementară dreptate şi reparaţie istorică, aşa s-a înfăţişat unirea Transilvaniei şi aşa va rămîne în eternitate. Fiindcă s-a întemeiat pe un principiu sacru, recunoscut ca atare de toată lumea, chiar de cîrtitorii de odinioară, pe dreptul popoarelor de a dispune liber de soarta lor. Şi fiindcă a mai fost consfinţită şi pecetluită cu un ciment indestructibil — sîngele sutelor de mii de români care au luptat şi au murit pentru triumful dreptăţii neamului. Istoria a fost cruntă peste măsură cu noi. Ne-a chinuit şi ne-a oropsit multe secole de-a rindul. Ne-a aşezat la o încrucişare de drumuri, de lumi şi de credinţe. Toate puhoaiele, toate durerile şi toate asupririle au trecut pe aici. Le-am îndurat şi am rezistat. Destinul care ne-a aruncat în mijlocul primejdiilor permanente ne-a dăruit şi virtuţi care să ne ocrotească şi să ne păstreze. Avem o misiune în lume pe care trebuie s-o împlinim pînă la capăt : Unirea e abia un pas pe drumul împlinirii. Spaţiul vital românesc, în cuprinsul frontierelor noastre, nu e rezultatul unor cuceriri samavolnice, ci expresia curată a fiinţei neamului românesc. Nu am cutropit pe alţii ; ci pămîntul acesta ne-a zămislit pe noi după chipul şi asemănarea lui. Nedreptăţile vremurilor ne-au cutropit pe noi şi ne-au umilit. Pînă ce a sosit ziua dreptăţii care trebuia să vină : Unirea tuturor românilor pe pămîntul lor. în spaţiul nostru vital s-au infiltrat în cursul veacurilor mici grupări de alte neamuri. De altfel, în părţile acestea ale Europei amestecarea neamului e consecinţă firească a frămîntărilor istorice. în cadrul României minoritarii sunt astfel fraţii noştri cu care am trăit si am suferit împreună. Nimeni nu-i supără în dezvoltarea lor firească. Noi nu vrem să-i deznaţionalizăm ca să ne înmulţim artificial. Neamul românesc se înmulţeşte natural, mai mult decît toţi ceilalţi. Numai cei slabi şi puţini recurg la metodele cărora am fost expuşi noi odinioară. în jurul m. s. regelui Carol al II-lea, întruparea puterii şi a înţelepciunii, soldat şi diplomat, învăţător şi gospodar, naţiunea unanimă e o piramidă de granit de care se sfarmă toate valurile. 64 Amintirea Unirii trebuie să fie un izvor viu de încredere în viitorul tot mai strălucit al neamului românesc. Reprodus după Acţiunea, X, nr. 2851, 2 dec. 1939, p. 1. M Apologie dictată mai ales de împrejurări conjuncturale ; nu va trece mult şi L R. va acuza pe acelaşi monarh de situaţia tragică in care se vor afla românii în urma dezmembrării ţării. 305 CU DL. LIVIU REBREANU DESPRE ROMANUL „AMINDOI" 65 Sezonul literar 1940 : cel mai incert sezon de cinci ani încoace ! Artele, pe jumătate înăbuşite de politică şi război, se încăpăţînează totuşi să mai respire... într-o atmosferă înveninată. Desigur că despre sezonul literar al acestui an se va vorbi mult în viitor. Idealiştii vor spune : artele nu mor, spiritul e permanent ; realiştii vor ridica din umeri : cît de străină a rămas literatura în astfel de vremuri faţă de frămîntările prezentului ! Dar pînă la astfel de discuţii în contradictoriu, trebuie să mai trecem, vai ! prin multe surprize. LIVIU REBREANU LUCREAZĂ... Unul din cei mai mari scriitori români contemporani, Liviu Rebreanu, este — după cum am remarcat şi altă dată — un muncitor pe care nu-1 poţi descuraja cu una, cu două. Solid nu numai în creaţie, dar şi în concepţie, scriitorul a trecut prin multe experienţe de acest fel. Călit, are o perspectivă mai largă, tonică pentru noi. Cel care a scris Ion în timpul războiului trecut şi Pădurea SpînzUraţilor, după ce apele s-au liniştit, dă exemplu nu de pasivitate, ci de veritabil creator, pe care evenimentele, oricît de atroce, nu-1 pot tulbura. De multă vreme, d. Rebreanu mărturisea dorinţa de a scrie un roman poliţist cu elemente autohtone. Şi iată că, după Gorila — această frescă a societăţii româneşti contemporane —, d-sa ne dăruieşte romanul Amindoi, carte la care a lucrat cu aceeaşi răbdare, cu aceeaşi conştiinciozitate profesională care-1 caracterizează. Bulgărul oricărui subiect, cît de ingrat, se preface în mîinile lui Liviu Rebreanu în aur. Romancierul posedă condeiul plin de har al transfigurării. Minunat este la acest scriitor exemplul de migală şi de conştiinţă critică pe care ni-1 oferă mai ales în cărţile sale de mai mic răsuflet, cărţile scrise în epoci de tranziţie, ca pentru o odihnă rodnică. Cititorii s-au obişnuit cu aceste drumuri în zig-zag ale d-lui Rebreanu. După fiecare carte mare, hotărîtoare pentru cariera sa, ca şi pentru întreaga literatură românească, scriitorul ne dă una mai mică, mai familiară, prin înţelesul tuturor. Este cazul cu Adam si Eva, cu Ciuleandra, cu Jar, şi acum cu Amindoi. CE ESTE „AMINDOI" ? L-am vizitat pe romancier acasă, mai ales pentru a lămuri incertitudinea pe care mi-o pricinuia titlul cărţii. — De ce Amindoi ? — La început, cartea trebuia să se intituleze Cine ?, îmi spune d. Liviu Rebreanu, dar am rămas la Amindoi. E o simplă indicaţie : se întîmplă două crime în roman. r,- 65,^rUt în Jurnalul, II. nr. 141, 30 mart. 1940, p. 2, la rubrica Sezonul literar 1940", sub semnătura lui Dan Petraşincu. dorica „Rezonul 306 — Ceva despre subiect, maestre. Cum vedeţi dv. cartea aceasta faţă de celelalte ? —■ Sunt subiecte care zac în tine mult timp, nu le dai importanţă şi crezi chiar că le-ai uitat... cînd, deodată, ele reînvie, se trezesc din umbră şi te obsedează din nou. Aşa s-a întîmplat şi cu Amindoi. E un fel de roman poliţist şi mai ales o eroină m-a atras în această carte : Solomia 66. Este o fiinţă elementară, jumătate ţărancă, jumătate orăşancă, în care sentimentele, pasiunile îşi păstrează toată adîncimea lor originară. Solomia 67 e în stare de orice faptă, de orice jertfă cînd i se arată un pic de atenţie. Aşa se întîmplă şi în roman... MEDIUL ROMANULUI — Unde se petrece acţiunea romanului ? — La Piteşti. Era nevoie, în orice caz, de un oraş de provincie, unde senzaţionalul capătă şi un caracter social, semnificativ. Romanele de acest fel ignorează de obicei, cu voie sau fără voie, partea veridică, mediul cotidian, obişnuit. Or, elementul senzaţional pur, dezbrăcat de coloritul 'social, e un simplu schelet, fără sens. Aici stă greşala majorităţii romanelor poliţiste că prezintă numai scheletul... ALŢI EROI... Cartea trăieşte şi prin alţi eroi : procurorul Dolga, familia Dăni-loiu68, Deluleştii, Dică Secuianu etc. Aceştia formează partea din care e formată acţiunea. Sunt eroii micii noastre burghezii provinciale, cu ticurile, apucăturile lor specifice. Liviu Rebreanu a schiţat ceea ce a zugrăvit cu penel de mare meşter în Gorila, deşi acolo e vorba de un alt mediu social al nostru, mai ridicat. Cum însă societatea noastră, nu e încă bine diferenţiată şi eroii lui Caragiale — în ciuda detractorilor — există, vii, peste tot, o similitudine nu e hazardată. O INDISCREŢIE CA ÎNCHEIERE Am plecat de la Liviu Rebreanu repede, fiindcă se grăbea. Pot face o indiscreţie : proaspătul academician era ocupat cu înjghebarea discursului de recepţie la Academie, recepţie ce va avea loc în curînd. Va fi un mare eveniment cultural, deoarece Liviu Rebreanu va vorbi despre ţăranul român, subiect drag şi în care se află la largul său. Va 66_67 in text, greşit : „Solania" 68 în text, greşit : „Danilopol". 307 fi o apologie a rădăcinilor acestui neam, pe care nici un alt scriitor nu e mai nimerit s-o facă. Se va vorbi odată în istoria culturală a acestei ţări despre rolul lui Liviu Rebreanu în promovarea valorilor româneşti. După „apologia satului românesc", discursul de recepţie al lui Lucian Blaga, discursul noului „nemuritor" va mărturisi pentru a doua oară, după atîta timp, vitalitatea unei Academii care nu se mai mărgineşte să fie muzeu, ci îşi formează un destin creator de valori nouă. LAUDA ŢĂRANULUI ROMÂN69 Domnilor colegi Onoraţi ascultători, Ales într-un loc nou creat şi dorind totuşi să mă conformez uzului academic de-a elogia pe un înaintaş, mă văd silit să mă prezint cu unul de-afară, cu strămoşul meu şi al unora dintre d-voastră, într-un sens mai larg strămoşul tuturor : ţăranul român... , Mă simt destul de jenat că viu în faţa d-voastră să laud tocmai pe cel mai umil român, şi-mi dau seama că fapta aceasta nu e prea abilă. Cînd vorbeşti despre un om mare sau despre reprezentantul unei clase puternice, ai certitudinea că, orice vei spune, nu va părea nimănui prea mult şi nici o laudă prea exagerată. înaintaşul, cu care îndrăznesc eu să mă înfăţişez, e sărac şi slab. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi, probabil, totdeauna. Muncă" şî suferinţele lui hrănesc şi îmbogăţesc pe asupritorii lui. El e destinat să rămînă veşnic gol. Lauda aceasta totuşi nu vrea nici să înalţe, nici să dărîme şi nici măcar să dovedească nimic, ci doar să mărturisească o credinţă şi solidaritatea mea continuă cu inima celor mulţi, cari au avut parte tot de ocări şi proboziri, şi prea arar de vorbe bune... în viaţa altor naţiuni, ţărănimea a putut avea, şi a avut, un rol secundar, şters; pentru noi însă e izvorul românismului pur şi etern. ,. La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, _ afost şi,a_.rămas ţăranul. Atît de mult că, de fapt, ţăranul român nici nu e ţăran ca la alte popoare. Cuvîntul însuşi e de origine urbană, cel puţin în semnificaţia actuală. Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran. Doar în vremile mai noi şi sub influenţe politice a pătruns şi la ţară cuvîntul, spre a indica pe omul de la sat în contrast cu cel de la oraş. Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi — omul român. 69 Reprodus după broşura Lauda ţăranului român. Discurs rostit la 29 mai 1940 în şedinţă publică solemnă de Liviu Rebreanu. Cu răspunsul d-lui 1. Petrovici. Academia Română, Discursuri de recepţiune, XXXVII, Monitorul oficial şi imprimeriile statului, 1940. 308 ' Pentru toată lumea, ţăran e sinonim cu român, pe cînd orâşan , nu, ba în general dimpotrivă, mai cu seamă în ochii ţăranului. Ţăranul a rămas român şi sub barbarii cei vechi şi sub cotropitorii ceilalţi; în schimb orăşenii s-au cam arătat turci cu turcii, greci cu fanarioţii, ruşi cu muscalii, nemţi cu austriecii, pînă să devină români sută la sută, sub români. Nu ştiu cînd a apărut în istorie ţăranul aşa cum îl defineşte ştiinţa de azi, adică omul care cultivă pămîntul din moşi-strămoşi şi care se. simte legat de pămînt prin rădăcini adinei. Barbarii de odinioară, străbunii naţiunilor mari şi mici de azi, n-au avut, pare-se, ţărani, cel puţin în secolele cînd marea strămutare îi arunca mereu de colo pînă colo prin Europa sălbăticită. Neamuri războinice, pornite pe cuceriri şi deci spre traiul din munca altora, ele clispreţuiau legătura cu pămîntul. în viaţa lor, rolul de căpetenie îl aveau creşterea vitelor, vînătoa-rea şi războiul, care e tot un fel de vânătoare, dar de oameni. Istoricii, inclusiv cei români, nu se prea înţeleg între dînşii cînd e vorba de trecutul nostru. într-o privinţă totuşi sunt de acord cu toţii, anume că aici, la noi, pe pămînturile noastre, se face agricultură din vremuri imemoriale. Dar existenţa agriculturii (presupune existenţa ţăranului. Năvălitorii nestatornici, umblători după pradă şi setoşi de sînge, nu se îndemnau să scormonească ogorul. Trebuie deci să fi muncit poporul băştinaş peste care puhoaiele de barbari au alunecat şi s-au scurs val cu val. Băştinaşii s-au învăţat, desigur după aspre experienţe, să nu se amestece deloc, sau cît mai puţin posibil, în luptele năvălitorilor ce se perindau. Războaiele erau totale şi pe-atunci, mai ales clin partea barbarilor cari purtau cu dînşii femeile, copiii şi bătrânii, împreună cu toate animalele. Dar pe-atunci munţii şi codrii ofereau încă refugii destul de singure pentru autohtonii cari voiau să rămîie neutri. Cotropitorii înşişi rareori se răspândeau departe de marile căi ds trecere şi de păşunile cari le hrăneau vitele. Iar cînd s-a întîmplat ca unii să se împrăştie şi să se aşeze pentru mai mult timp, au devenit prin chiar aceasta mai blînzi şi mai acomodanţi, bucuroşi să găsească o populaţie paşnică pe care s-o exploateze... Mulţi învăţaţi consideră naşterea şi începuturile neamului românesc drept o enigmă sau un miracol, sau, în sfîrşit, ceva inexplicabil prin obişnuitele metode istorice. Este, fără îndoială, o minune cum a rezistat şi a parsistat aici poporul nostru, în mijlocul tuturor uraganelor. Dar ţăranul român, existenţa lui permanentă pe aceste plaiuri, poate dezlega taina aceasta şi altele care ne privesc. Ţăranul e începutul şi sfîrşitul. Numai pentru că am fost neam paşnic de ţărani, am putut să ne păstrăm fiinţa şi pămîntul... Cînd se abat marile urgii, oamenii bogaţi, posedanţii de toate felurile, sunt imediat gata de ducă. Ei n-au legături organice cu pămîntul ţării şi se despart uşor de oraşele sau de castelele în care locuiesc, siguri că vor găsi, cu aurul lor, în alte ţări, alte oraşe şi alte castele, unde vor putea continua viaţa uşoară de belşug... Ţăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, 309 smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls,din rădăcini. De aceea ţăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului naţional. Şi dacă e aşa în general, de ce n-ar fi şi pentru ţăranul român, a cărui dragoste de pămînt e mai mare şi mai naturală decît a altora ? Căci pentru ţăranul nostru pămîntul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment straniu de adoraţie şi de teamă. El se simte zămislit şi născut din acest pămînt ca o plantă fermecată care nu se poate stîrpi în vecii-vecilor. De aceea pămîntul e însuşi rostul lui de-a fi. Pămîntul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi—1 înţelege. E „sfîntul pămînt inspirator", care ne-a modelat trupul şi sufletul, prin care soarele, şi apele, şi munţii, şi şesurile lui ne-a dăruit toate calităţile şi defectele cu care ne prezintăm azi în lume. Pămîntul acesta parcă nici nu poate produce decît numai români. Astfel, destinul pămîntului care ne-a născ?ut şi ne-a crescut a trebuit să comande şi destinul dezvoltării neamului nostru. El ne-a impus multe veacuri de-a rîndul o existenţă aproape vegetală, o existenţă de chinuri şi umilinţi pe care numai ţăranul o putea îndura. Cu cît se înmulţeau suferinţele şi treceau vremurile, ţăranul român s-a îndărătnicit în răbdare. Dragostea lui de pămînt s-a învîrtoşat. Ţarina se amesteca necontenit cu cenuşa şi oasele înaintaşilor, iar văzduhul se umplea cu umbrele şi sufletele lor pînă în tării. Nimeni nu-i mai putea clinti din loc, nici o putere şi nici o schingiuire... Rezultatul ? România actuală cu Dacia de odinioară sunt congruente nu numai în privinţa configuraţiei geografice, dar şi a configuraţiei etnografice româneşti. Acest fapt singur, această evidenţă bătătoare la ochi ar trebui să puie pe gînduri, dacă nu să-i dezarmeze pe apostolii interesaţi ai discontinuităţii româneşti în propria noastră ţară. Ce argument de continuitate poate fi mai plauzibil decît existenţa aceluiaşi popor, pe aceleaşi locuri, după două mii de ani ? Inexplicabilă ar fi tocmai discontinuitatea. S-au văzut popoare mutinau-se în altă ţară, se cunosc popoare cari au dispărut cu totul, dar un popor care să dispară şi să se risipească pentru a reapărea, peste multe sute de ani, exact în locurile pe cari le-a părăsit, ar fi o minune ce nu se poate întîmplă decît în anume manuale istorice cu tîle. Rolurile principale în istorie le joacă sau neamurile creatoare de mare cultură, sau cele distrugătoare de cultură. Viaţa popoarelor liniştite se petrece mai mult în subsolul istoriei. Neamul românesc a fost cel mai liniştit din lume. In trecutul nostru n-avem nici un război de cucerire, ci numai de apărare. Am trăit mai mult în sate, la umbra evenimentelor făcătoare de istorie. Satele însă nu lasă documente pe care să le consulte şi să le compulseze viitorii istorici. Satele apar şi dispar, fără urme, după legi şi îndemnuri necunoscute. In cuprinsul pămîntului românesc, tocmai în epoca de formaţie a neamului, poate că nici sate nu erau multe, ci mai ales cătune resfirate. Aşa că n-avem şi 310 nici nu putem avea documente. Dar oare realitatea unui popor nu e mai vorbitoare decît un zapis oarecare sau o stelă funerară ? Naşterea unui popor e un miracol, negreşit, precum miracol e orice naştere, chiar a ultimei gîngănii. De aceea începuturile tuturor popoarelor sunt învăluite în negura legendelor. Chimia etnologică n-a ajuns şi nici nu va reuşi să pătrundă şi să fixeze într-o formulă cu repetiţie misterul formaţiei unui popor din două sau mai multe vechi. Dacă s-ar fi descoperit reţeta, în vremurile acestea de produse sintetice, s-ar fabrica poate şi popoare în serie pentru soluţionarea sau complicarea conflictelor internaţionale. Sunt însă numai anume epoci şi împrejurări cînd se realizează, între popoare îndelung convieţuitoare, osmoza generatoare de naţiune nouă. Toate popoarele europene s-au format cam în aceeaşi epocă şi din amestecul mai multor neamuri — francezii, germanii, englezii, italienii, alţii —• şi totuşi mai ales despre noi se spune, cu o nuanţă pejorativă din partea unora, că suntem ein echtcs Mischvolk 70. Ştiu că mă înverşunez să deschid uşi cari au fost forţate dc mult, îndeosebi în această venerabilă incintă unde problemele originii şi trecutului românesc s-au dezbătut şi s-au clarificat deplin. Dar clnd se înmulţesc cei ce nu scapă o ocazie fără a ne ponegri începuturile şi trecutul, ca să ne poată apoi contesta pămîntul, să nu mi se ia nici mie în nume de rău stăruinţa. Mă obligă de altfel însuşi ţăranul român, argumentul viu şi cel mai puternic al autohtoniei noastre... O caracteristică tot atît de importantă a unui neam, ca şi comunitatea de sînige, este limba. La noi şi aceasta e opera ţăranului. Limba românească e o limbă ţărănească. Farmecul şi expresivifâtea specifică" —4e-ia-c-ăpătat de lâ făuritorul ei originar, care a fost ţăranul. Toată dezvoltarea ei, pînă în timpurile mai nouă, se datoreşte ţăranului, singurul care a vorbit-o totdeauna. Limbile prea cultivate, ajunse ia completă maturitate, devin rigide, abstractizante, mecanice. Pierzînd sau dispreţuind contactul direct cu poporul, în cele din urmă îmbătrânesc, se artificializează, ajung a fi organisme moarte — limba latină, greacă, ebraică... Limba noastră, cultivată numai de ţărani, în legătură continuă cu pămîntul şi cu lumea concretă, a păstrat expresia îmagică şi naivă a omului simplu, o prospeţime pitorească şi colorată, ritmul vieţii mişcătoare. Limba aceasta, cu toate operele ţărăneşti, e conservatoare şi-şi apără cu îndărătnicie conformaţia, rămînînd refractară încercărilor de violentare. Neologismele, în afară de cele de specialitate cu circulaţie numai în anume sfere, se generalizează anevoie şi abia după ce suferă transformările noţionale şi formele potrivite cu spiritul ei. Aşa au fost condamnate să dea greş sforţările filologilor de odinioară cari au vrut s-o „relatinizeze", ca şi ale altor reformatori mai noi cari au încercat s-o „rumânizeze" prin reînvierea slavonismelor eliminate de evoluţia ei firească. Acelaşi rezultat trebuie să-1 aibă şi tendinţa 70 O adevărată corcitură (germ). 311 unor scriitori şi gazetari de a o „urbaniza" cu orice preţ, împrumutând din limbi străine nu numai cuvinte, dar şi construcţii gramaticale şi sintactice, socotind probabil, ca şi oarecari predecesori ai lor de-acum două-trei secole, că româneasca poporului e „proastă şi nu-i bună de nimica"... Ţăranul s-a încăpăţînat a vorbi numai româneşte şi a refuzat să înveţe o limbă străină chiar cînd împrejurările sau nevoile l-ar fi obligat. In Ardeal, în regiunile mixte, ungurii şi saşii au fost totdeauna cei care au vorbit româneşte, nu românii ungureşte sau nemţeşte. Eu n-arn cunoscut nici un ţăran român care să ştie ungureşte sau orice altă limbă străină. In vechea monarhie austro-ungară existau regimente de români care staţionau cu anii prin provincii străine îndepărtate. Soldaţii vorbeau româneşte oriunde se aflau, la Viena şi în Bosnia, iar cînd cineva li se adresa într-o limbă străină, răspundeau invariabil „nu ştiu", din care pricină unele corpuri erau chiar poreclite „nu-ştiu-reghiment". Nu însemnează aceasta că ţăranul român e incapabil să îm/eţe o limbă străină, ci numai că ţine mai presus de orice la graiul lui strămoşesc. Cît talent şi mai ales "cîtă predilecţie au românii pentru limbile străine o dovedesc orăşenii şi surtucarii noştri de toate categoriile cari, şi azi, ca totdeauna, se cred mai subţiri şi mai cultivaţi dacă vorbesc, de cele mai multe ori prost, orice altă limbă, numai străină să fie... Precum şi-a păstrat limba, tot astfel a păstrat şi modelat ţăranul român după chipul şi asemănarea lui, credinţa în Dumnezeu. Din bătrîne superstiţii, din rămăşiţe de credinţe străvechi transformate şi adaptate, din dogme şi precepte creştine, el şi-a alcătuit o religie specifică, un amalgam profund de creştinism şi păgînism. Religia aceasta, legea românească e unică pentru întreg neamul nostru pe deasupra tuturor controverselor teologice. In ea se rezumă concepţia de viaţă a ţăranului român, resemnarea şi încrederea lui în dreptate divină. Legea românească e suportul moral al ţăranului. Ea i-a dăruit puterea de a rezista şi de a birui încercările veacurilor. Creştinismul nostru, aşa cum îl practică şi-1 trăieşte ţăranul, ascunde într-însul toate fazele şi peripeţiile istoriei poporului român, întocmai ca şi limba românească... Dacă ţărănimea română a fost ursită să conserve rasa, pămîntul, limba şi credinţa noastră, înseamnă că ea este întruchiparea tuturor virtualităţilor şi energiilor româneşti, că deci dintr-însa trebuie să pornească şi să se inspire tot ce e românesc. In trecut, din ea s-au ridicat, prin selecţie naturală, boierii şi în sînul ei s-au întors cei care-şi pierdeau slujbele şi averile cînd nu-şi pierdeau şi capul. Din ea se recrutează mulţimea mare a luptătorilor în timp de război şi a muncitorilor în timp de pace. Ţăranul niciodată şi sub nici o formă nu se întovărăşeşte cu străinii. Privirea şi dorul lui nu trec niciodată dincolo de^hotarele neamului. El suferă orice cu resemnare. Nădejdea lui e Dumnezeu. E în stare să 312 moară fără a se plînge şi mai cu seamă fără a se revolta. Are o răbdare eroică, dar care ajunge să se confunde uneori cu toropeala, parcă lupta tăcută, nesfîrşită pentru conservarea fiinţei etnice i-ar fi istovit agresivitatea. Răbdarea şi resemnarea însă, în loc să-i fie preţuite sau barem recunoscute, i-au adus imputarea că e leneş şi nesimţitor. Caracteristic este că imputarea o ridică tocmai exploatatorii lui de ieri şi de azi. Admiţînd că ţăranul român ar avea mai puţină tragere de inimă la muncă, vina încă nu i s-ar putea atribui lui. De sute de ani, dacă nu dintotdeauna, românul a trebuit să muncească pentru alţii, fără răsplată, fără speranţă şi fără bucurii. In asemenea condiţii lenea şi nepăsarea erau singura reacţiune posibilă. Cu adaosul că sărăcia şi mizeria au devenit virtuţi pe care a trebuit să-şi întemeieze toate rosturile vieţii. Neputînd aspira la un trai omenesc, s-a organizat în mizerie ca într-un element ineluctabil. Oricît ar părea de ciudat şi de trist, adaptarea la sărăcie, împreună cu toate consecinţele ei, a fost o necesitate vitală pentru poporul românesc. Altminteri n-ar fi putut îndura viaţa şi s-ar fi sfărîmat şi topit printre celelalte neamuri. închizînclu-se în sărăcie ca într-o găoace indestructibilă, s-a singularizat şi a putut să-şi dezvolte însuşirile specifice, să-şi dobîndească o fizionomie naţională deosebită. Viaţa săracă nu exclude bogăţie sufletească. Săracul e mai aproape de sufletul său decît bogatul şi are mai multă nevoie de frumosul care, transfigurînd realitatea, devine izvor de speranţă şi mîngîiere. Folclorul nostru, în toate manifestările sale, e creaţie de popor sărac, ceea ce nu-1 împiedică să fie mai valoros şi mai bogat decît al multor neamuri trăite în belşug. Cînd munca e zadarnică şi slujeşte numai bunăstarea asupritorilor, lenea şi visarea răzbună nedreptatea şi devin producătoare de artă, bucuria celor obijduiţi. De altminteri, ce fel de existenţă a avut de-a lungul vremilor românul, fie plugar, fie păstor, se poate închipui după ceea ce se vede şi azi : la numai cîteva zeci de kilometri de Bucureştii rivalizînd în lux şi risipă cu metropolele cele mai ariviste, întâlneşti nişte amărîte aşezări cu înfăţişarea aproape neolitică — satele şi cătunele româneşti. Contrastul acesta e mai elocvent decît volume întregi de istorie. între sat şi oraş a fost şi mai persistă pretutindeni un antagonism, la noi însă parcă mai viu şi mai accentuat. Pentru că oraşele noastre nu sunt expresia specificului naţional. Un oraş german sau francez reprezintă chintesenţa naţională respectivă ca şi satul, ba chiar în mai mare măsură. Oraşul nostru, înfiinţat şi dezvoltat, în multe cazuri, din alte necesităţi decît cele româneşti, nu s-a adaptat încă deplin spre a fi aievea, ca duh şi civilizaţie, izvor de românism curat... Pe cînd ţăranul român dă oraşului tot, civilizaţia orăşănească îi oferă numai sarcini şi fraze goale. Ţăranul e serios şi naiv, orăşanul e ironic şi sceptic. Poate de aceea ţăranul n-are încredere în orăşan, iar orăşanului i-e ruşine de ţăran, cînd nu-i e frică. 313 Şi totuşi emanciparea ţăranilor orăşenii au propovăduit-o şi au realizat-o. Revoluţiile noastre, mai mult gălăgioase decît sîngeroase, s-au făcut toate de sus în jos, pînă la exproprierea latifundiilor şi împroprietărirea ţăranilor. Ţăranul însuşi, incapabil de a se organiza şi de a-şi Iniţia răsturnări sociale, ar fi purtat în eternitate jugul servitutii. Ideile liberale şi democratice au pătruns la noi din afară, evident, dar au găsit aici teren favorabil. Curentele generoase umanitare, pro-clamînd sfinţenia libertăţii individuale, erau în aer, la începutul secolului trecut, în toată lumea, întocmai cum azi e în aer ideea strivirii individului în folosul colectivităţii. Ideilor generoase de atunci le datorăm nu numai libertatea ţăranului, dar însăşi libertatea neamului românesc cu corolarul firesc ai unirii tuturor românilor într-un stat independent. Ideile de-acum un veac şi jumătate, prin triumful libertăţii omului, au impus libertatea popoarelor, precum curentele dominante actuale, prin încătuşarea individului, sunt sortite să îngenuncheze pe cei slabi în folosul celor puternici. Vîntul de generozitate universală a prilejuit, cum era natural, şi mari exagerări. Mila, compătimirea şi dragostea pentru ţărănime au creat o imagine falsă a ţăranului, o idealizare ieftină şi dulceagă, departe de realitate. Pe măsură ce interesul pentru ţăran creştea, s-a ajuns să nu se mai poată vorbi despre el decît în termeni hiperbolici. Iar cînd sufragiul universal a oferit un buletin de vot ţăranului analfabet şi nemîncat, oropsitul de ieri s-a pomenit deodată tiran prin procură. Pentru că toate mişcările în favoarea ţărănimii au fost infectate de retorism, au rămas simple intenţii fără rezultate practice. După o sută de ani de emancipare, devenit proprietar asupra aproape totalităţii pămîntului cultivabil, ţăranul român se află în aceeaşi mizerie morală şi culturală, iar standardul lui de viaţă nu s-a îmbunătăţit cî-tuşi de puţin. Ceea ce denotă o tristă carenţă a conducătorilor. Prm ceea ce a fost şi a reprezentat în viaţa neamului, ţăranul român nu se putea să nu devină îndreptarul culturii naţionale, mai cu seamă în ce priveşte literatura şi artele. Cînd, după dobîndirea libertăţilor, forţele creatoare româneşti s-au deşteptat şi au apărut poeţii, artiştii şi învăţaţii, toate bunăvoinţele şi uneori talentul real s-au poticnit din lipsa instrumentului de expresie, de o parte, şi, de altă parte, a unei temelii durabile pe care să se construiască. Decenii de dibuiri, de reforme abracadabrante, de imitaţii sterile, de înnoiri diverse n-au dat roade. Limba românească, corectată întruna de scriitori şi filologi pasionaţi, scîrţîia din ce în ce mai rău şi nu izbutea să nască poezie. Abia cînd scriitorii s-au apropiat mai atent de literatura ţăranului, au descoperit izvorul limbii şi al poeziei româneşti. Alecsandri a făcut un act revoluţionar adunând şi dînd la iveală o comoară de poezie populară. S-au găsit, fireşte mai tîrziu, unii cari să-1 acuze că prin ajustările şi completările lui ar fi stricat frumuseţea originală. Au uitat acuzatorii că arta e totdeauna operă individuală, chiar cea anonimă populară. Un cîntec popular a fost făcut, întîi şi întîi, de cineva şi numai pe urmă au venit alţii, în timp şi în spaţiu, să-1 corecteze, să-1 amplifice ori să-1 simplifice, în sfîrşit să-1 perfecţioneze. Adică tocmai ceea ce se întîmplă 314 şi ou poezia culta, unde însă toate operaţiile le săvîrşeşte un singur ins, mai înzestrat şi cu darul versificaţiei, şi cu al criticii. încît Alecsandri a fost ultimul corector al baladelor populare culese de dînsul, şi desigur cel mai talentat. • Pînă la Eminescu totuşi limba literară românească a mai avut destule şovăiri. Numai geniul eminescian a ştiut să integreze organic comoara limbii ţăranului în limba uzuală a tuturor. Prin Eminescu, ţăranul român a dăruit elementul cel mai necesar literaturii noastre : limba curată, bogată, mlădioasă, mereu nouă, cu posibilitatea de eternă înnoire, cu un dinamism etern, dinamismul eternului duh neaoş românesc. Colaborarea dintre românul cel mai modest şi poetul cel mai mare a fixat linia generală a originalităţii literare româneşti. Pe această linie scriitorii au putut înainta pe urmă fără teamă de rătăcire, avînd de altfel totdeauna la înclemînă pe ţăranul român, în caz de îndoieli. După Creangă şi Coşbuc, mişcarea semănătoristă, împreună cu cele similare şi adiacente, a putut enunţa axiomatic că o literatură românească adevărată trebuie să purceadă din realitatea românească, adică direct sau indirect din ţărănimea care reprezintă ceea ce are mai original neamul nostru. De fapt semănătorismul n-a făcut decît să formuleze şi să strige cu glas tare, ca să pătrundă în conştiinţa tuturor, ceea ce au simţit totdeauna, deşi nu atît de categoric, toţi creatorii de .alori veridice. Mişcarea aceasta, entuziastă pînă la fanatism, era natural să facă să triumfe un comandament a cărui rodnicie s-a dovedit în toate timpurile şi la toate popoarele. Iliada, Divina ' Comedie, Don Quijote, Faust sînt universale pentru că, dincolo de perfecţia estetică, exprimă suflete şi realităţi naţionale. Nu e vorba, cum s-a încercat să se răstălmăcească, de a reduce literatura la ţărănism, sau muzica la doine şi hore, sau sculptura la crestături în lemn... Ar fi o aberaţie să anchilozăm şi să limităm inspiraţia artistului. Confundînd culturalul sau etnicul cu esteticul se anihilează creaţia de artă. Opera nu valorează prin materialul rural sau urban, ci numai prin realizarea estetică. Dar estetica nu exclude predominanta unui spirit specific care dă anume coloare şi autenticitate operei. Am avut de altfel destui scriitori, unii foarte talentaţi, cari, umblând să cultive aşa-zisa artă pură sau să fie moderni cu ghilimele, au crezut că trebuie să se inspire neapărat după ultimisirnele curente străine. S-a întîmplat să realizeze, în cazurile cele mai fericite, imitaţii acceptabile sau chiar virtuozităţi tehnice interesante, nu însă opere vii şi trainice. Căci modernismul adevărat nu cere înstrăinare de realităţile naţionale, ci tocmai înţelegerea mai pătrunzătoare,-adîncirea şi valorificarea originalităţii acestor realităţi. Literatură fără ţară nu există, cum nu există plantă fără pămînt. Ar fi de^oh^rvaf," în treaeătr'că pseudo- -.....-modernismul â fost reprezentat şi practicat la noi exclusiv de scriitori născuţi la oraş, deci mai puţin legaţi de pămînt şi uneori chiar de graiul românesc pînă într-atîta, că unii se mîndreau cînd izbuteau să ticluiască ceva în vreo limbă străină. Ceea ce ar fi o dovadă mai mult că oraşului îi lipseşte încă spiritul autohton zămislitor de valori originale. 315 Totuşi cultura adevărată, prin care neamul românesc să-şi justifice rostul în lume, numai oraşul poate s-o creeze şi s-o desăvîrşească. Literatura ţărănească nu e pentru ţărani, căci ţăranii nu citesc şi nici nu vor citi cărţi literare. Ţăranul îşi face singur literatura pe care o pofteşte inima lui, cum îşi confecţionează cele trebuincioase pentru trupul şi sufletul său. Cărţile cu ţărani le citesc numai orăşenii, ca şi pe celelalte. Ţăranul, prin firea lucrurilor, nu poate fi consumator, ci doar subiect de literatură. Oraşul însă trebuie să fie pătruns şi el de duhul pămîntului şi al sufletului românesc. Glasul pămîntului trebuie să fie auzit şi înţeles şi de orăşeni pentru a deveni marea lege a neamului pe care nimeni să n-o mai înfrîngă şi nici să n-o nesocotească. între sat şi oraş trebuie să se creeze simbioza care să potenţeze toate puterile creatoare. Numai simbioza aceasta va naşte marea cultură românească de care în sfîrşit va beneficia şi ţăranul român, conservatorul trecutului şi tinereţii noastre. De aceea azi şi încă multă vreme, spre ţăranul român trebuie să ne întoarcem necontenit. Fiindcă, precum Anteu cîştiga noi puteri şi devenea invincibil cînd atingea pămîntul, tot astfel creatorii români, păstrînd contactul spiritual cu ţăranul român, vor produce opere universal preţioase şi vor servi, în acelaşi timp, destinul neamului... Dar, la rîndul ei, ţara nouă, pentru care ţăranul român a jertfit şi a sîngerat cel mai mult, trebuie să-i înlesnească şi lui soarta mai bună ce i se cuvine. Nu prin fraze şi hîrţoage, nici prin pomeni şi făgăduieli deşarte, ci printr-o educaţie nouă care să-i asigure muncă rodnică şi trai omenesc. Şi mai ales, şi poate mai presus de toate, dăruin-du-i ceea ce rîvneşte de multe veacuri fără încetare şi în zadar : lumină şi dreptate. Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca "stat şi ca putere culturală atîrnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului. Dar mai atîrnă, în aceeaşi măsură, şi de felul cum va fi utilizat şi tranformat acest aur în valori eterne. RĂSPUNSUL D-LUI I. PETROVICI71 Domnilor colegi, vî„ pJk™ aC!d6miC Pe C3re mstitUţia noastră Ua încredinţat scriitorului Liviu Rebreanu este nou înfiinţat. Lacul îi sclipeşte proaspăt, ar îmbrăcăm niea lipseşte - şi cum putea paŞ1 mai norocos decît chemînd să-1 inaugureze pe unul 11 Reprodus din Lauda ţăranului român (vezi supra, nota 69). 316 dintre cei mai de seamă prozatori ai noştri ? —, el nu poate oferi nici una aceluia care vine să-1 ocupe azi. înaintaş fără predecesori, noul nostru coleg n-a avut putinţa să facă, în discursul său de recepţie, după uzanţa academică, elogiul unei personalităţi determinate ; totuşi, neputîndu-se sustrage sufleteşte, odată în mijlocul nostru, datinei de a începe elogiind, şi-a ales un alt obiectiv pentru laudă, un înaintaş, în felul lui, şi dînsul: pe marele rezervoriu al neamului nostru, pe ţăranul român. Datorim acestei împrejurări pagina de convingere tare şi de elocinţă însufleţită, pe care o ascultarăm acum, pagină în a cărei dialectică a străbătut ceva din energia aspră, din apriga vigoare a acecentului cu care ne-a obişnuit romancierul în puternicele lui povestiri. Dar cu toată bărbăţia tonului, noul nostru coleg pare să fi întovărăşit aceste elogii ale ţăranului cu oarecare sfială. Ne-o spune de altminteri singur, declarînd că socoate o nedibăcie să lauzi pe cel slab şi umil, fiindcă numai atunci cînd vorbeşti de reprezentantul unei clase puternice poţi avea certitudinea că lauda va prinde şi va complace tuturor. Aş ruga pe noul nostru coleg să nu considere compania noastră, cel puţin din punctul acesta de vedere, inferioară sensibilităţii sale proprii. Ca să-i risipesc temerile exprimate, îi voi reaminti că Academia, mai înainte de a fi un salon, este un cerc de intelectuali, iar intelectualul, mai mult sau mai puţin de rasă, are neapărat ceva din stofa de apostol care nu dispreţuieşte pe mojic şi pe cel slab. Poate dimpotrivă, elogierea cuiva puternic, suit nu totdeauna prin merit, va deştepta în cercuri mai rafinate sentimente de frondă şi de opoziţiune. Chiar dacă în ce priveşte exteriorizarea, cărturarii nu merg în direcţia aceasta,, de regulă, prea departe, sunt totuşi puţini aceia care împing obedienţa — măcar atunci cînd nu se întemeiază pe o convingere nestrămutată — pînă în intimitatea-sufletului lor. N-aş voi să pierd din vedere obiectivul principal al cuvîntării mele, care va trebui să îmbrăţişeze întreaga activitate a colegului pe care am cinstea să-I primesc în această incintă, şi de aceea voi stărui numai în treacăt asupra discursului său de astăzi, desigur interesant mai puţin prin concluzia sa, cît prin-consideraţiile proprii care au condus la acea concluziune. Convingerea că valorile noastre culturale se cuvine să păstreze legătura cu „glasul pămîntului" şi cu „spiritul autohton", că toţi creatorii noştri numai menţinînd „contactul spiritual cu ţăranul român vor produce opere autentice... şi universal preţioase", într-un cuvînt, că trebuie necondiţionat să se asculte de imperativul specificului etnic, ca suprem criteriu de creaţie şi de diferenţiere, convingerea aceasta a fost substanţa concluziunii discursului ascultat, nu este deosebit de nouă, ba am putea spune că e astăzi foarte răspîndită, uneori chiar pe cale să alunece în primejdioase exagerări. Căci este in orice caz o exagerare să extinzi principiul acela etnic chiar Ia cercetarea adevărului (ştiinţific sau filosofic), aşa precum încearcă unii s-o susţină, ceea ce ar avea ca rezultat, dacă lucrul s-ar înfăptui realmente, fărîmiţarea unităţii şi universalităţii adevărului în compartimente naţionale distincte — un adevăr deosebit pentru fiecare naţiune _ sfărîmîndu-se punţile de colaborare şi chiar de înţelegere între popoare, ameninţîndu-se cu disoluţia însăşi ideea de speţă omenească, socotită cîndva de 317 filosoful Plafon72 ca un prototip superior, pe care lumea materială nu-1 poate realiza întocmai, dar către care trebuie să tindă neîncetat, îndeplinindu-şi o nobilă şi neşovăitoare datorie. Nu doar că la ţărănime nu s-ar găsi pe alocuri aşchii de gîndire pătrun-■zătoare şi interesantă. Dar chiar înţelepciunea maximelor ţărăneşti, adeseori uimitoare, îşi are în general valoarea ei, în măsura în care au reuşit să încorporeze -viziuni asupra adevărului etern şi universal valabil, iar nu pentru că ar fi spus lucruri pe care nu le poate simţi decît un român, chiar dacă, evident, expresia lor e autentic românească. De altfel, nu pot învinui cîtuşi de puţin pe colegul nostru că s-ar fi fi făcut părtaş şi dînsul la asemenea exageraţii, întrucît aplicarea principiului în chestuine o cere categoric, reproduc cuvintele sale întocmai : „mai ales în artă şi literatură", unde desigur are dreptate. Păstrează totuşi o tăcere, care poate fi semnificativă, cînd e vorba de adevăr şi cunoaştere, după cum cred ■• că nu s-a gîndit nici să ne întoarcem în viaţa practică la etica ţăranilor şi să adoptăm cumva, ca norme inspiratorii, comportările impulsive, pe care le-a zugrăvit cu halucinantă intensitate în romanul său ţărănesc Ion. Elogiul frumos al ţăranului era parcă indicat din partea colegului nostru şi pentru a mai atenua o oarecare impresie de pîclă pe care ne-a lăsat-o sumbra povestire a romanului citat. Recunosc că şi în elogiul de astăzi ţăranul nu ne-a fost prezentat fără defecte, ba parcă şi marile lui isprăvi istorice s-ar datori, măcar în parte, unor însuşiri, care absolut luate, n-ar merita cine ştie ce calificative măgulitoare. Fără a mă pronunţa asupra cazului de faţă, trebuie să recunoaştem ca principial profundă ideea că uneori succesele în viaţă se datoresc unor defecte, iar nu numai calităţilor, aşa precum ar vrea să susţină o psihologie convenţională. Această convingere pesimistă şe poate îmblînzi cu ghidul că pînă la sfîrşitul sfîrşitului tot valorile luminoase triumfă şi se impun. Dar pînă atunci e o cale lungă, pe care defectele îşi afirmă adesea valoarea lor vitală şi netăgăduită. Nu ştiu ce vor crede istoricii de profesie, de interpretarea d-tale, scumpe coleg. Dar pentru moment ai avut norocul să-ţi răspundă la discursul de recepţie nu un istoric cu vederi precise, ci reprezentantul unei discipline deprinsă cu controversa Şi de aci mai indulgentă cu felurimea ipotezelor. De asemeni, mai ştiu că o intuiţie de artist poate nemeri cîteodată adevărul istoric, chiar fără aplicarea riguroasă a metodelor specialistului, că un istoric de însemnătatea lui Frederic Masson73 a recunoscut într-o împrejurare solemnă că adevăratul său maestru la pătrunderea şi înţelegerea evenimentelor a fost Honore de Balzac, iar personal nu mă simt obligat a zîmbi faţă de versurile aparent naive sau pretenţioase ale lui Edmond Rostand 74 : „Un reve est moins trompeur, parfois, qu'un document" 75 sau „Mame quand il a tont, le poete a raison" 76. ,. a. . 172^la.t0" (c- «8-347 î.e.n.), filosof elin, al cărui nume îl întîlnim si în cafele fanarului Rebreanu, din anii uceniciei sale literare (vezi Spicuiri, 1908-1911 in volumul Caiete, 1974, p. 171, 202—204). ' 73 Frederic Masson (1847—1923), istoric francez '* Edmond Rostand (1868—1918), autor dramatic francez. 76 "V£-V1S fte."11,60!"1 mai Putin înşelător decît un document" (franc). „Chiar atunci cînd greşeşte, poetul are dreptate" (franc) 318 In fine, pentru a încheia, eu unul n-aş putea face dificultăţi prealabile să acord intuiţia trecutului cuiva care a dovedit că posedă în aşa măsură intuiţia prezentului, încît a putut să zugrăvească c-o exactitate uimitoare — ca în Răscoala sau Pădurea Spînzuraţilor — unele întîmplări la care n-a participat şi n-a fost martor niciodată. Dar nu voi întîrzia, precum am spus, asupra expunerii istorico-ideologice, pe care colegul nostru ne-a făcut-o astăzi în formă abstract-dialectică, mai ales că ea nu poate alcătui decît un mic episod în vasta lui activitate de scriitor, care curge îmbelşugat în altă albie : aceea care i-a atras un lung şirag de consacrări, încununate cu chemarea în Academie. Căci oricare ar fi deosebirile de gust individual şl oricîte nuanţe personale vor aduce unii şi alţii la judecarea operelor literare, nimeni nu poate contesta că Liviu Rebreanu n-ar fi unul din aceia care au contribuit mai mult, în ultimele două decenii, la înălţarea prestigiului literelor româneşti. Scrierile lui, îndeosebi cele epice, s-au desfăcut în numeroase ediţiuni, au intrat în conştiinţa publică cu titlul şi conţinutul lor, servesc adeseori ca unitate de măsură pentru lucrările de acelaşi gen, după cum vor servi şi ca modele, fecund inspiratoare pentru acei cu talent, descurajante poate pentru acei cu aptitudini mai reduse. De asemeni nu fără o legitimă mîndrie luăm cunoştinţă de larga lor difuzare dincolo de hotarele ţării, unde au fost curînd traduse în numeroase şi variate idiomuri : germanice, neolatine, slave, turanice, chino-japoneze, plimbînd pe mai multe continente posibilităţile de înfăptuire literară ale naţiei noastre, pînă în prezent nu de-ajuns de cunoscute. Pot să destăinuiesc o mărturisire directă pe care mi-a făcut-o unul din traducătorii romanului Ion — e vorba de colegul nostru corespondent Pierre Mesnard, bun cunoscător al limbii române, emerit universitar francez şi comentator valoros al fisolofiei cartesiene. întîînindu-1 anul trecut la Alger, cîteva luni mai înainte ca el să fi schimbat roba profesorului cu uniforma de căpitan de artilerie în serviciul patriei sale, acest tînăr cugetător, plin de făgăduinţe, mi-a împărtăşit entuziasmul său pentru acest puternic roman românesc şi mi-a arătat cum cîţiva ani de zile şi-a întocmit viaţa sa spirituală alternînd adîncirea lui Descartes77 cu tălmăcirea Pe franţuzeşte a lui Ion •—, o tovărăşie de care autorul romanului n-ar putea fi decît realmente măgulit. Cu faima de meşter mare al genului epic a străbătut numele colegului nostru şi în ţară şi în străinătate, cu toate că dînsul a mai scris şi în alte genuri literare, cum ar fi în teatru, ba pot să afirm, fără teamă de a greşi prea mult, că dintre toţi romancierii noştri de seamă este acela care a încercat teatrul cu mai mult noroc. De altfel, şi în romanele sale, dialogul personagiilor nu este strivit de partea narativă, ci înfloreşte viu şi dramatic, încît, fără multă trudă din partea adaptatorilor, unele din romanele lui Rebreanu au putut fi transpuse cu real succes pe scenă. Dar, desigur, forţa de căpetenie a scriitorului nostru e romanul şi nuvela, mai ales romanul, fiindcă sufletul vijelios şi puternic al acestui făuritor de viaţă n-a putut încăpea comod în spaţiul restrîns al nuvelei, unde mai potrivit se joacă zefirii şi se incrustează nuanţe delicate. Deşi nu trebuie să uite nimeni nuvelele sale cutremurătoare : Catastrofa sau Jţic Ştrul, dezertor, capodo- 77 Rene Descartes (1596—1650), filosof şi savant francez. 319 pere necontroversate, care ne dovedesc că autorul lor, osebit de puterea intensă a creaţiei, nu e străin nici de meşteşugul greu al concentrării şi conciziunii. Dar notorietatea sa fixată şi răsunătoare începe cu romanul, cu Ion. Deşi puţină pîclă apăsătoare înconjoară, cum ziceam, această epopee a ţărănimii ardelene — cu un erou care-şi snopeşte părinţii în bătaie —, însă prin puterea epică, prin numărul considerabil al personagiilor amestecate în povestire, prin ■combinarea savantă a micilor acţiuni răzleţe, care se întreţes cu dibăcie într-o vastă canava, unde nici un fir nu se pierde şi toate ajung la ţintă, în sfîrşit, prin realismul brutal cu care ni se zugrăveşte acel microcosm de instincte şi patimi elementare, Ion este un roman social puternic, care a dezlănţuit, după •succesul său, o producţie febrilă de romane. Pînă la Ion romanul românesc a reprezentat un curaj răzleţ, avantposturi pe care grosul scriitorilor le lăsau să se îndepărteze, fără a le urma. Liviu Rebreanu e acela care a reuşit să antreneze masele scriitoriceşti în făgaşul romanului. Este drept că în acest antrenament au fost tîrîte şi elemente mai slabe, care ar fi putut rămânea cu folos la îndeletniciri mai modeste. Dar încercările •neizbutite se elimină de la sine, iar principalul rezultat a fost un gust şi un «lan tot mai viu pentru cultivarea romanului. însă acel oare poate a fost îmboldit mai tare de primul d-tale succes de romancier, iubite coleg, ai fost d-ta însuţi, continuîndu-ţi fresca epică cu o hărnicie şi cu un răsunet nedezminţit. Ba, unele noi romane au strînit, cel puţin la unii, un entuziasm care a depăşit pe a:ela pentru Ion. E cazul mai ales cu Pădurea Spînzuraţilor şi cu .Răscoala, unde puterea evocatoare, măcar la unele capitole, nici nu fusese sprijinită de experienţa d-tale proprie. Cel puţin la Ion documentarea ţi-o strânseseşi singur la faţa locului, în acel colţ năsăudean de unde-ţi tragi obîrşia, căci eşti născut acolo, la răscrucea Transilvaniei cu Moldova, amîndouă provincii deosebit de binecuvîntate la zămislirea talentelor literare. (Cum vezi, scumpe coleg, te-am tras puţin şi de partea Moldovei mele şi poate mai tare decît trebuia, dar aşa se întîmplă cu scriitorii mari : ajunge o umbră de justificare ca să-i revendice toată lumea-) Desigur, nu eşti primul scriitor care zugrăveşte magistral medii cu care n-a avut atingere directă şi, cu atît mai mult, experienţa lor nemijlocită. Academicianul francez Paul Bourget1S, nu de mult dispărut, lăsînd în amintirea urmaşilor nu numai fizionomia sa de romancier, ci şi pe aceea a unui critic ascuţit, a scris odată textual următoarele : „Cei mai mari pictori ai naturii omeneşti, acei care i-au scrutat mai adînc misterele şi tălmăcit în chip mai elocvent bucuriile şi suferinţele, fost-au ei oameni care au trăit o viaţă pasională, încărcată de drame ? Nu, ci mai degrabă au fost meşteri profesionişti, cu experienţă profesională scurtă, cu o existenţă mediocră şi goală, puţin amestecaţi pe scena vieţii şi ale căror aventuri mai importante au fost operele lor. La ce moment Shakespeare, bunăoară, a putut să trăiască efectiv şi să se lase rostogolit de viitoarea omenească, el care a cumulat, în decurs de treizeci de ani, funcţiunile absorbante de autor dramatic, de actor şi de impresar ? De asemeni, ia ce moment Moliere, al cărui meşteşug îl ţinea la o parte de lume şi care a experimentat dragostea în condiţii aşa de mărunte, aproape aşa de ridicole ? în 78 Paul Bourget (1852—1935), prozator şi eseist francez menţionat adesea în conspectele tînărului Rebreanu (vezi voi. Caiete, p. 40, 42, 77—78, 188, 476). 320 sfîrşit, la ce moment Balzac, acest salahor al scrisului, care înainte de 1829 compusese o întreagă bibliotecă de romane iscălite cu pseudonim şi care de la 1829 la 1849 a conceput şi realizat cele patruzeci de volume ale „Comediei umane" ? Cum vezi, n-am vrut să te las singur, scumpe coleg, în ce priveşte arta miraculoasă de a reda la perfecţie o realitate pe care n-ai trăit-o de-a dreptul. Dar oricum, te-am aşezat, cu ajutorul rîndurilor citate, într-o companie glorioasă, unde te poţi simţi chiar şi mai mîndru decît dacă ai fi iniţiat domnia-ta însuţi sistemul, sau ai fi primul caz al întrupării sale izbutite. Domnilor colegi, Cariera literară a lui Liviu Rebreanu numără cel puţin două decenii de succese. în timpul acesta, critica noastră autorizată şi-a spus cuvîntul în repetate rînduri, analizînd opera şi definind-o cu cele mai nimerite caracterizări. Nu voi căuta astăzi — cînd trebuie să-mi sprijin şi eu elogiul pe o caracterizare —, nu voi căuta — de dragul originalităţii — să prezint creaţia literară a noului nostru coleg într-un fel în care n-a mai făcut-o nimeni, mai ales că am putinţa să evit întru'cîtva banalitatea repetirilor, prin aceea că aceleaşi lucruri se pot lega în capul fiecăruia de alte aduceri-aminte şi se pot nuanţa în chip deosebit. Liviu Rebreanu este mai înainte da toate un puternic scriitor realist, duşman instinctiv al artificiilor care deformează realitatea şi-i dau —• fireşte, cu scuza bunelor intenţii şi a unor nobile aspiraţii — un aer fals sau convenţional. Chiar războiul, cu vitejiile lui eroice, nu ne este descris, de acest mare epic al nostru, în chip romantic şi idealizat, ci sumbru, groaznic, sinistru. Eroismul — care de altfel nu lipseşte — e îmbinat cu brutalitatea vieţii, răsărind pînă la urmă luminos dintr-însa, iar nu inserat, cum se întîmplă adesea, în atmosfera unei poezii factice şi artificiale. Fără a împuţina cîtuşi de puţin coardele sufleteşti ale poporului nostru şi posibilităţile lui verificate de creaţie artistică, îmi voi exprima totuşi credinţa că realismul e poate forma de artă cea mai potrivită cu bunul-simţ al acestui popor, în genere fără înclinări deosebite pentru declamaţie sau convenţional şi avînd poate ca singură manieră de mascare a adevărului discreţia şi sfiiciunea. Liviu Rebreanu zugrăveşte viaţa aşa cum este în arta lui realisto-natu-ralistă. De altfel, zugrăvirea exactă poate fi considerată îndeobşte ca o condiţie de viabilitate artistică, o condiţie pe care, măcar în formă minimală, trebuieşte să şi-o însuşească orice direcţie literară. Chiar o operă de fantazie romantică, atunci cînd a izbutit să se menţină, e că are o latură exactă, un fond de adevăr, pe care arta naturalistă nu face decît să-1 îngroaşe, în acelaşi timp subţiind pînă la nefiinţă elementul convenţional. Postulatul zugrăvirii credincioase este aşadar un fapt artistic esenţial, şi e simptomatic că un aşa-zis adversar al naturalismului, ca Brunetiere79, a trebuit să se justifice, spunînd că în fond el nu atacă .naturalismul, ci, din contra, „qu'il le defend contre lui-meme, contre ses exces, contre Ies courtisans de son propre succes"s0. » Ferdinand Brunetiere (1849-1906), critic şi istoric literar francez citav. îa rîndul său, în caietele tînărului Rebreanu (vezi voi. Caiete, p. 169, 190, 195, ' so".,îl apără împotriva lui însuşi, împotriva exceselor sale, împotriva adulatorilor propriului său succes" (franc). 321 Ţin să relev cu deosebire că realismul colegului Rebreanu nu se mulţumeşte .nai niciodată cu zugrăvirea unei vieţi mărunte şi monotone — aşa cum este a majorităţii oamenilor. El nu socoate intriga indiferentă, ci caută — în deosebire de alţi scriitori realişti — simultan cu descrierea vie, evenimentul interesant şi — dacă se poate — chiar senzaţional. Autorul îşi dă seama că arta. n-are numai rolul redării fidele şi — dacă vreţi — tipice, ci şi datoria de a te scoate din banalul cotidianului, sau de a întregi viaţa zilnică cu întîmplări, desigur verosimile, dar mai neobişnuite. Evadarea în tipic nu strică să se împerecheze cu aceea în dramatic şi senzaţional. Nici o mirare că într-o zi autorul nostru era să încerce romanul poliţist, aşa precum singur îşi denumeşte ultimul său roman : Amîndoi. Aci apare, şi mai în relief, fireşte, dragostea sa de senzaţional, cu toate că ea, chiar în cazul acesta, rămîne încadrată tendinţelor zugrăvirii realiste. Căci deşi în toată ţesătura istorisirii se vede negreşit intenţia de a încurca pe cetitor, după cum se simte „aranjamentul" meşteşugit al întîmplărilor şi mîna autorului la spate, toxuşi evenimentele sunt aşa de viu prezentate şi înlănţuirea lor pare atît de firească, încît chiar romanul acesta păstrează tinctură realistă, mai ales că cu prilejul crimei misterioase a cărei dezlegare se face abia la urmă, se perindă o frescă de scene şi tipuri provinciale, realmente savuroase. Puterea evocatoare a povestitorului Rebreanu este slujită în toată galeria operelor sale de un stil viguros şi natural, ale cărui colori mai mult întunecate sunt cînd trase cu pensula, cînd aşternute gros cu cuţitul. Dacă ar fi să-1 compar pe scriitorul nostru cu scriitori celebri de aiurea — căci va trebui să mai treacă poate vreme pînă cînd literatura naţională ne va oferi destule exemple autohtone pentru a găsi analogiile caracterizatoare în propriul ei cuprins —, dacă ar fi deci să-1 compar cu scriitori de aiurea (şi mi se va ierta dacă mă refer de preferinţă la acea literatură care-mi este mai de mult familiară şi s-a coborît în mine mai adine), aş putea spune că stilul lui Rebreanu reprezintă o mijlocire între scrisul lr.i Zola şi acel al lui Maupassant. Are mult din forţa animatoare a celui dinţii, dar combinată cu ceva din precizia şi măsura celui de al doilea prozator. în orice caz, el se opune stilurilor întortocheate şi maladiv chinuite de setea noutăţii, aşa că aş putea să reactualizez, în legătură cu proza lui Rebreanu, cîteva rînduri din unica şi celebra prefaţă a lui Guy de Maupassant, unde marele scriitor repudia cu hotărîre —• reproduc textual : „vocabularul bizar, complicat şi chinezesc, care ni se impune astăzi sub numele de scriere artistică". (Să constatăm în treacăt că stilul natural al autorului acelei prefeţe a supravieţuit stilului artificial, cu pretenţie de artă rafinată, al celor vizaţi de către el.) Aş mai putea să adaog că abundenţa şi revărsarea vijelioasă a inspiraţiei Iui Rebreanu îl îndepărtează şi de categoria acelor scriitori, aceştia sănătoşi şî realmente artişti, care cizelează şi migălesc fiece silabă c-o pasiune de bijutier, ce însă, măcar în anume momente, poate părea exagerată. Nu s-ar putea spune în orice caz despre Rebreanu ceea ce Dumas-fiul81 a spus odată — cu puţină răutate — referitor la Flaubert, că „omul acesta îi face impresia cuiva care doboară un stejar pentru a construi o cutioară ; cutioara e perfectă, dar parcă pentru atîta e prea mult să doboare un arbore întreg". Alexandre Dumas (1824-1895), dramaturg francez (vezi voi. Caiete, p. 156, Liviu Rebreanu îţi pare mai degrabă că dezrădăcinează mulţime de stejari pentru a alcătui dintr-înşii bîrnele uriaşe ale unor construcţii de ciclop. El. nu cizelează excesiv stilul, dar îl animează de suflul unei puteri epice neobişnuite, făcîHdu-1 năvalnic ca valul în spumă. N-aş putea totuşi spune că scriitorul nostru nu este preocupat de aproape de scrierea îngrijită, plastică şi bine ritmată, ceea ce-o dovedeşte oricare din operele sale ; nici chiar că n-ar fi obsedat efectiv de' perfecţia artistică şi de frumos în genere, ceea ce ne-ar mărturisi-o şi călătoria sa la Paris, pe care ne-o povesteşte în cartea sa Metropole şi unde ne spune — mişcat, dar fără nici un fel de emfază — că mai în fiece zi petrecută în capitala .Franţei, oricare i-ar fi fost direcţia raitelor şi natura intereselor, nu putea să'nu se abată o jumătate de oră ia Luvru numai pentru a contempla Venera din Milo şi a se mai impregna odată de graţia incomparabilă a statuii, căreia capriciul mutilărilor a mai adăogat parcă un coeficient de frumuseţe realizării artistice însăşi. Trebuie să relevez de asemeni că vigoarea brutală a unui stil foarte propriu să zugrăvească mişcările de mase şi furia instinctelor primare nu-1 împiedecă pe autor să aibă cîteodată tonuri de gingăşie impresionantă, de care beneficiază mai ales — precum just s-a observat — unele siluete feminine, aşa că de fapt întîlnirn în opera literară a noului nostru coleg aproape toată gama stilistică, de la violenţa sălbatică, la duioşia suavă, putîndu-i-se aplica astfel, fără greş, unele versuri, în care Victor Hugo82 se descria, orgolios, pe sine însuşi : „Mon voi est sur J-ai'rîes ailes pour la tempete Et pour l'azur !" 83 Domnilor colegi, Un adevărat romancier trebuie să fie un psiholog — şi Liviu Rebreanu evident că este. Poate că n-ar fi recomandabil ca scriitorul să intercaleze în povestire, întrerupînd-o, lungi analize abstracte şi fastidioase, disecând abuziv mecanismul lăuntric al sufletului, aşa cum obişnuia pe vremuri Paul Bourget, despre care acelaşi Dumas-fiul spusese, într-o butadă, că îi face impresia unui om care cînd îl întrebi cît este ora, el în loc să-ţi răspundă ori eventual să-ţi arate cadranul ceasornicului, s-apucă ,să-i desfacă maşinăria. E desigur preferabil pentru farmecul povestirii ca evoluţia psihologică să rezulte din fapte, ori măcar să fie încorporată în fapte, străvăzîndu-se prin ele. De altfel nu numai exigenţele plastice ale artei, dar chiar psihologia de astăzi, n-ar mai fi favorabilă procedeului lui Bourget, întrucît ştiinţa psihologică modernă trece dincolo de mecanica elementelor psihice cunoscute, în adîncuri întunecate, care pot izbucni fără legătură aparentă şi nu pot fi decît sugerate sau tălmăcite indir.ect. în povestirile lui Rebreanu se deschide maşinăria ceasornicului foarte rar, dar evoluţia orelor îţi este arătată cu precizie şi cu putere, întocmai ca la un ornic de turn secular care îţi vesteşte necontenit timpul, cu bătăi sonore şi vi- sa victor Hugo (1802—1875), poet, dramaturg şi prozator francez (vezi Caiete, P' 16' 843°'Jborui ^eu^est^^igur / Am aripi pentru furtună / Şi pentru azur" i(franc). 322 323 brante care te scoală din somnul cel mai adînc. Aşa e în genere de expresivă zugrăvirea evenimentelor şi elocinţa faptelor, că te face să vezi străfundul sufletelor, fără nici o disecţie pedantă. îmi voi permite totuşi, cu toată admiraţia pe care o nutresc pentru realizările literare ale noului nostru coleg, să menţionez că uneori, deşi foarte rar, sub influenţa poate a romanelor ruseşti, veşnic încărcate de surprize psihologice, găsim şi în evoluţia morală a unor personagii ale romancierului Rebreanu unele obscurităţi superflue. Aşa ar fi în, de altfel splendida Pădure a Spînzuraţilor, cazul locotenentului Bologa, personagiu de-a-capul complicat, ceea ce se traduce la exterior prin oarecare incoerenţe de atitudini, împotriva cărora n-aş avea nimica de obiectat, mai ales că pînă la urmă ele se însumează pe un fir, iar din totalizarea lor rezultă tipul viu al unui personagiu bogat şi frămîntat sufleteşte. Numai în scena finală, cînd se precipită catastrofa, aş fi vrut evoluţia sufletească a eroului ceva-ceva mai limpede, oricare ar fi participarea întunecimilor subconştiente, desigur greu analizabile, dar care nu trebuie în tot cazul să dea impresie de arbitrar. Mai ales că arta, paralel cu oficiul intensificării colorilor; îl mai are nedespărţit şi pe acela al clarificării obscurităţilor, măcar şi cu o slabă geană de lumină. Elogiul meu, făcut cu mulţumirea unor convingeri bucuroase să se exteriorizeze, se apropie de sfîrşit. Nu pot însă mai înainte de a încheia să nu fac menţiune, iubite coleg, că operele cu care ai îmbogăţit literatura românească nu se mărginesc îndeobşte să prezinte largi fîşii de viaţă, individuală şi colectivă. Ele cuprind adesea şî probleme de un ordin mai înalt, sociale sau chiar metafizice, cum este acel roman, care pare a face o figură curioasă în ansamblul scrierilor d-tale : Adam. şi Eva, în care pentru prima oară părăseşti mediul românesc şi ne transporţi rînd pe rînd prin ţări exotice şi epoci diferite, pentru a concretiza ideea metafizică a supravieţuirii şi a unei reîncarnări succesive a sufletului, pînă ce va ancora la urmă pe un plan ontologic de linişte neturburată. Adam şi Eva e o salbă preţioasă de poveşti exotice, aşezate pe un fir metafizic, ce face din această operă o încercare ambiţioasă şi oarecum temerară. Dar şi dacă s-ar rupe firul acesta subtil şi pretenţios, pentru unii poate chiar impresionant, tot rămîn mărgăritarele unor poveşti colorate, în care a fost topită o vastă erudiţie mitologică sau istorică şl în care fluiditatea stilului dobindeşte* pe alocuri o vrajă şi un farmec deosebit. în orice caz, romanul acesta e un testimoniu pentru varietatea mijloacelor-dumitale artistice, care nu pot fi exclusiv închise în formula naturalistă. Procesul evoluţiei sufleteşti individuale este, cum ştim, la toată lumea, un proces; de îngustare treptată. Bogăţia năzuinţelor din tinereţe se tot reduce mereu, pînă cînd rămînem la urmă, în cazul cel mai norocos, oamenii unei orientări singulare, ori să zicem a unei aptitudini determinate. Dar pe marginea acestei linii unice vegetează în umbră şi alte valeităţi înăbuşite, care însă nu amuţesc cu totul şi aspiră cînd şi cînd Ia viaţă. De acest fapt psihologic se leagă faimosul" violon d'lngres, txpresie a unor slăbiciuni în care lumea nu prea are îndeobşte-încredere. D-ta ai avut cel puţin norocul ca manifestările laterale să ţi se ivească tot în cadrul literaturii şi al romanului, sub forma de încercări dincolo» de cărarea naturalistă, ba chiar să-ţi asiguri şi în această regiune preţuirea sinceră a multora, dacă nu chiar la fel pe a tuturor. 324 Am deviat însă puţin de la chestiune, fiindcă era vorba principial de prezenţa problemelor mai înalte în structura marilor d-tale romane. Dacă consideraţiile metafizice par a constitui o excepţie izolată, în schimb problemele sociale sau politice formează un substrat obişnuit al povestirilor făurite de darul d-tale creator. Dintre aceste probleme care frămîntă ori au frămîntat nu de mult actualitatea, voi menţiona pe una deosebit de delicată, care s-a pus incisiv în vremea războiului nostru de întregire : e vorba de cumpăna morală în care vicisitudinile politice au aruncat pe fraţii noştri ardeleni, forţîn-du-i numaidecît să aleagă între două căi ireconciliabile : sau să alerge lîngă fraţii de acelaşi sînge, porniţi să-i elibereze, sau să rămînă sub steagul statului străin unde juraseră credinţă. Această răscruce, care numai o declamaţie ieftină îşi va fi închipuind că era uşor de rezolvit, a fost reluată şi în roman şi în nuvele de vigurosul nostru prozator. Desigur, aşa cum s-a petrecut şi în realitatea istorică, pînă la urmă biruieşte glasul datoriilor către neam. însă ni se zugrăveşte cu mare intensitate dramatismul luptei sufleteşti, încleştarea conflictului, care nu era acel cornelian, între datorie şi pasiune, între înger şi bestie, ci dilema dintre două datorii, una pecetluită de mistica jurămîntului, cealaltă strigată de adîncurile inefabile ale fiinţei. Era glasul a două trîmbiţe diferite, care se opuneau, chemîndu-te fiecare în spre zarea ei. dar amîndouă transcendente, amîn-două prevalîndu-se de înălţimea unui plan de etică superioară. în însăşi opera aşa de valoroasă a colegului nostru, paginile care cristalizează această cruntă dezbinare lăuntrică sunt dintre cele mai zguduitoare. Fără să mai vorbesc de faptul că oarba complicaţie a împrejurărilor conduce obişnuit la moartea eroului, fie de ştreangul acelora pe care se hotărîse a-i părăsi, fie de glonţul neştiutor al acelora către care se îndruma. Terminînd aceste cîteva reflecţii, care sunt departe de a istovi ceea ce se poate spune despre opera scriitorului Rebreanu, dar care au fost adaptate cadrului nostru circumstanţial şi n-au urmărit alta decît să dea o motivare onestă unui elogiu convins, socotesc că e timpul să închei. Nu ştiu cît de serios crede colegul nostru în migraţia sufletelor şi în posibilitatea reîncarnării lor după moarte. Iar în cazul cînd această idee e la dînsul mai mult decît o jucărie de romancier, nu ştiu ce reîntrupări aşteaptă pentru sine, după ce-şi va fi împlinit rosturile vieţii sale pămînteşti. Dar de un lucru poate fi sigur de pe acuma : de supravieţuirea numelui său, atît cît va exista o literatură românească şi oameni care să se desfete de frumuseţile ei. Iată, iubite coleg, o nemurire certă, pe care n-o mai aştepţi de la cine ştie ce misterioase posibilităţi metafice, ci pe care ţi-ai cucerit-o singur prin munca şi meritele d-tale. Academia desemnînclu-te să completezi ghirlanda iluştrilor prozatori care te-au precedat mai de mult în această incintă, n-a făcut decît să consfinţească o situaţie de fapt. Academia în genere nu se precipită, şi de aceea uneori poate să şi întîrzie. Dar totuşi, cu toată circumspecţia sa naturală, îi place să şi anticipeze, iar în cazul acesta al d-tale, instituţia noastră e convinsă că a anticipat, cu încredere desăvîrşită, asupra viitorului şirag cîe scrieri valoroase pe care pana d-tale neobosită ni le va dărui şi de acum înainte. Exprimînd aceste nădejdi, lipsite de ■ orice element himeric, termin cu formula bătrînească, a cărei simplitate caldă nu poate fi înlocuită de nici o meş-teşugire stilistică, cu formula tradiţională : Fii binevenit în mijlocul nostru ! 325 LIVIU REBREANU VORBEŞTE DESPRE OAMENI, VIAŢĂ ŞI LITERATURA 84 Cînd deschide uşa înalt, puternic şi drept, îţi vine să te dai îndărăt de frică, parcă să nu se prăbuşească o stîncă. Aşa-i Liviu Rebreanu. Dar mîna, prieteneşte întinsă, caldă şi bună, te linişteşte. In camera de lucru, pe masă, vraişte de manuscrise, reviste şi cărţi. în jur, tablouri, caricaturi, porţelanuri. — întîi să mă ierţi o clipă, clar mă duc să spun să ne facă o cafea... Ori eşti grăbit?... Nu? Foarte bine. Bem o cafea şi... Vrei să vorbim despre oameni, despre viaţă, despre tristeţe ? Privesc prin aburul ceştei. Părul, necrezut de alb, nu are nimic cu maturitatea- puternică şi limpede. Faţa e o linişte întinsă în care, crezi, nu va putea izbi nici o impresie. -— Sunteţi trist, maestre. — Sunt. Dar cine nu-i azi trist ?... Ţara a fost spintecată... . De afară, pătrunde stins viaţa oraşului. Şi tot aşa, mai stins, cu vocea în preajma plînsului, sugrumată de cuvinte înghesuite, care vor să spună mult şi. deodată. — Ion a rămas „dincolo". lodii...!uîorÎtea SeV6ră înt°arCe în M- amintirile dezmorţite sunt me- — E adevărat că Ion este un personaj real ? Se spun atîtea lucruri că nu ştii ce să mai crezi. Aud că... Culegînclu-mi gîndul din ociii, surîde. — Ştiu ce vrei să spui. Ai auzit, poate, şi d-ta că Ion mi-ar fi cerut dreptul de autor ? Amintirea aceasta, se vede scumpă, înveseleşte — Nu-i adevărat ? — Ba da. Cum să nu. Acum cîţiva ani, mă pomenesc cu un răvaş de la Ion. Se vede că 1-a învăţat popa sau învăţătorul, că el de capul lui n-ar fi făout-o. îmi scrie rugîndu-mă frumos, să nu mă supăr, dar a auzit că l-am „pus în carte" şi că „trăiesc după spinarea lui". îmi 84 Apărut în Curentul — magazin literar, seria a Il-a, II, nr. 78, 29 sept 1940, p. 12, sub semnătura lui Ion Velicu. 326 cerea să-i dau „partea" lui, care i-ar prinde tare bine la atîtea necazuri cît are el. — Şi ? Răspunsul e un surîs larg care vrea să treacă sub tăcere ceea ce a urmat. Dai- în tăcerea care ne cuprinde văd limpede cum Ion s-a trezit într-o zi cu o groază de bănet, de nu-i venea să creadă. Şi dacă s-ar fi aflat lîngă Liviu Rebreanu, înlăcrămat ar fi sărutat cu evlavie mîna domnişorului, aşa cum în tinereţe, cînd gîlgîiau în el puterile gata să plesnească, aplecat şi făcînd cruce mare, s-a închinat pămîntului. E o lentă difuzie a conştiinţei. Nu ştii ce- vezi, şi totuşi priveşti, nu ştii ce auzi, şi totuşi totul vibrează, nu ştii ce gîndcşti şi nu te mai simţi. E o părăsire totală, vastă. Cuvîntul sunat abia tîrziu capătă sens. — Ion a avut dreptate. Cu romanul acesta am cîştigat peste cinci milioane, aşa că... întunericul tot mai dens. 11 vezi cum coboară, cum nivelează contururile şi te înconjoară aproape. Nu ne mai vedem. Ne simţim prezenţa prin voce. Prin mişcări. Deodată, năvalnic, orbitor de alb, chinuitor, de pretutindeni izbucneşte lumina. E o revenire imediată la realitate. E tîrziu. Chiar foarte tîrziu. Cît am stat aşa ? Liviu Rebreanu e o vrajă. — Despre literatură voiţi să ne vorbiţi ? — Cum e voia matale. Lăsat afund în fotoliu aşteaptă. — Credeţi că scriitorul e un profesionist sau munca sa este reglementată de consideraţii pur interioare mai capricioase decît ale spiritului profesional ? —■ Fost-a Dante 85 profesionist ? Sau Shakespeare 86 ? Sau Goethe ■? ...Desigur. Nu în înţelesul actual de a-ţi cîştiga viaţa prin profesiune, ci în acel adevărat de a-ţi jertfi viaţa de dragul creaţiei. Operă de artă adevărată nu poate înfăptui decît cel ce se dăruieşte întreg artei. Dacă inginerul, profesorul, avocatul, chiar muncitorul manual trebuie să înveţe mereu, să practice şi să se perfecţioneze pentru a face faţă profesiunii, cu atît mai mult e necesară străduinţa permanentă cînd omul, prin crearea valorilor de artă, încearcă să se apropie de creaţia divină. Diletantismul, adică arta în orele libere, poate produce lucrări mărunte, uneori interesante şi preţioase. Pentru cei ce consideră arta un simplu joc sau o distracţie, neprofesionismul e natural. în realitate, creaţia de artă e expresia esenţei unui neam, expresia cea mai durabilă, dacă nu eternă. Numai în vremuri de degenerescentă arta a devenit bufonerie. as—se NUmele lui Dante Alighieri (1265—1321), dar mai ales al lui William Shakespeare (1564—1616) figurează în conspectele tînărului scriitor, începînd din 1903 (vezi voi. Caiete). 327 Cel ales de Dumnezeu să exprime prin artă sufletul cel mare al poporului apare înzestrat cu un dram de talent sau de geniu, dar mai cu seamă cu o imensă putere de muncă. Despre geniile cele mai mari s-a spus că au fost muncitori uriaşi. De la Eminescu au rămas peste cincisprezece mii de pagini manuscrise. Ce muncă formidabilă reprezintă aceasta cînd se ştie că opera literară a poetului, a cărui activitate s-a încheiat de fapt la treizeci şi trei de ani, nu cuprinde mai mult de circa cinci sute de pagini!... Şi să nu uităm că, pentru a-şi cîştiga o amarnică pline, a trebuit să mai scrie cel puţin atîtea mii de pagini de ziaristică ! Destul de trist că, afară de puţine excepţii, profesionismul literar nu ajunge să asigure traiul scriitorului. De aceea scrisul continuă să fie un sacrificiu, ele altfel nu numai la noi. Orice meserie te hrăneşte ; scrisul numai după moarte. în schimb, cei ce se hrănesc mai bine mor definitiv cînd închid ochii, pe cînd scriitorului îi rămîne mirajul că, prin opera lui, a dobîndit nemurirea. La urma urmelor, credinţa e me-rindea cea mai substanţială, chiar cînd e deşartă. — Ce tehnică de lucru aveţi în romanele dv. ? La care din ele ţineţi mai mult ? — Am răspuns de-atîtea ori la întrebări similare, încît ar trebui să mă repet, sau, pentru plăcerea originalităţii, să mă deszic. Nu vreau nici una, nici alta. Mai cu seamă că, în astfel de răspunsuri, mai mult sau mai puţin grăbite, nu se poate clarifica tocmai procesul interior al creaţiei, singurul într-adevăr interesant. Nici preferinţa mea dintre propriile mele cărţi nu s-a schimbat : Adam şi Eva. în vremurile cînd oamenii îşi schimbă părerile şi preferinţele mai des ca rufele, măcar în literatură să păstrăm o stabilitate. — Cum credeţi că se îmbie în opera dv. spiritul ardelean cu spiritul general românesc ? —■ Spiritul românesc e unic şi cuprinde deopotrivă ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau ori cum s-ar numi particularismele din care se alcătuieşte fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară poate în toată lumea. Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc, dar cea mai preţioasă şi mai caracteristică. Nu spun aceasta dintr-o ieftină vanitate de ardelean. E aproape un loc comun constatarea că ardelenii au o concepţie despre jdaţă-4MaLa§pră,__majL^dîncă, mai etică. De aceea scriitorii ardeleni apar mai preocupaţi de anumite "probleme ale vieţii decît de străluciri formale. Literatura lor e totdeauna o manifestare de etnicism în primul rînd, bucuria şi mîndria de-a fi român şi de-a-şi dovedi românismul, o emulaţie cu ceilalţi de alte neamuri de pe acelaşi pămînt şi din afară. Acestea nu împiedică pe cei talentaţi să realizeze opere trainice, fundamentale pentru toată literatura noastră. Etnicismul nu e povară în opera de artă, ci un spor de originalitate. -,..,■--•-■-< - - îmi place să cred că ardelenismul meu n-a fost un obstacol pentru împlinirea operei mele şi pătrunderea ei în largi straturi româneşti. Poate chiar dimpotrivă. 328 — Cum vedeţi proza lirică ? Aţi urmărit tendinţele poeziei tinere ? Ce opinie aveţi despre ele ? -— Catastrofa ce s-a abătut iar asupra neamului românesc, sfărî-mîndu-ne unitatea teritorială abia cîştigată, loveşte cel mai crunt o puternică eflorescentă literară şi culturală. Generaţia cea mai nouă, cei între douăzeci şi treizeci de ani, cei ce s-au născut ori au crescut în România umilă, începuse în ultimul timp să se manifeste tumultuos de bogat. Forţa creatoare românească, în sfîrşit liberă, izbucnea pe tot cuprinsul ţării întregite. în cîteva centre din Ardeal, în Bucovina, pînă şi în oropsita Basarabie, poeţii şi prozatorii tineri se adunau, lucrau, scoteau reviste, organizau şezători, tipăreau volume. A fost cea mai promiţătoare înflorire de talente noi din tot cursul istoriei noastre culturale. Pînă şi în Capitală revistele literare de luptă şi polemică au ajuns-să fie stăpînite de tinerii aceştia entuziaşti, plini de toate avînturile... Fireşte, afară de cîţîva, e vorba încă de primele asalturi pentru cucerirea laurilor. Dar trebuie subliniat că mai toţi ies în arenă într-o armură spirituală superioară celei pe care au avut-o înaintaşii lor. Cei mai mulţi sunt stăpîni pe strălucite mijloace de expresie şi cunosc bine tehnica artei lor, încît au mai multe şanse de-a se realiza în opere solide, în marginea talentului, negreşit. Lovitura destinului, care ne-a ciopîrţit iarăşi, nu va zdrobi oare elanul acestor tineri, nu va slăbi oare puterea lor creatoare ? Vor mai putea oare înflăcăraţii poeţi tineri basarabeni să cînte ? Sau cei rămaşi dincolo în Ardeal şi în Bucovina?... E încercarea cea mare a generaţiei. Coşbuc, Agârbiceanu87, Slavici, Goga şi alţii au apărut şi s-au manifestat subt dominaţia ungurească. Pilda lor va servi ca imbold nu numai celor de dincolo, ci şi celor de-aici. Am impresia că toată literatura tînără e străbătută de un elan parcă eroic, nu însă eroism verbal, gol şi fad, în genul poeziei de războir ci o energie interioară stăpînită, sobră, generatoare de viaţă nouă. Scrisul acesta sileşte pe cititor să colaboreze, trezind într-însul vibraţii tainice. Cititorul devine astfel părtaşul sentimentelor şi năzuinţelor abia. sugerate de poet. E un hermetism sui generis în poezia tînără, un fluid neu care străbate pe subt cuvinte pînă-n inima cititorului nou, generaţia nouă. Poate că tocmai literatura aceasta e mai aptă să menţină comunitatea sufletească între toţi românii după sfîrşirea hotarelor neamului.. E datoria cea mai nobilă a literaturii totdeauna. — Cum credeţi că s-ar putea face ca literatura noastră de azi să fie mai bine cunoscută în străinătate ? — O literatură nu e cunoscută în străinătate decît prin opere reprezentative, de obicei foarte puţine. A fi cunoscut înseamnă a fi citit şi apreciat, a avea circulaţie în presă, în critică, în public. Nu e sufi- 87 Ion Agârbiceanu (1882—1963), prozator neamintit în Jurnal, dar urmărit de L.R. încă din anii uceniciei sale literare (vezi voi. Caiete); la B.A.R. consultă corespondenţa lui I.A. către L.R., nr. 141 962—141969, datînd din anii 1922—1941. 329" cient să traduci şi să tipăreşti o carte într-o limbă străină ; trebuie să cucereşti atenţia şi preţuirea străinilor. In vremuri normale se făcea simplu, fără propagandă şi fără concursul statului. Căutîncl noutăţi care să stîrnească interesul cititorilor, editorii prezentau clin toate literaturile operele ce li se păreau mai interesante. Aşa se întîmplă să pătrundă şi să se impună şi scriitori cle-ai ţărilor mici, norvegieni, danezi, polonezi... Azi lucrurile sunt mai complicate. în regimurile totalitare nu poate fi vorba de-a te face cunoscut decît cu permisiunea guvernului respectiv. Se pare că regimurile totalitare se vor generaliza. Atunci şi literaturile vor fi expresia unor linii generale, mai mult sau mai puţin. Aşa apoi se va reveni la normal, fireşte altfel de normal, unde stat rl va avea rol precumpănitor. Orice va aduce viitorul, cert este că nu vom putea fi cunoscuţi în străinătate decît prin opere vii, puternice, interesante, care să reţină atenţia oamenilor. Cu plictiselile noastre didacticizante, abia vom. obţine zîmbete ironice. Nu noi vom impune lumii ce să aprecieze din literatura noastră. Statul va trebui să ajute fie iniţiativa particulară, fie vreo organizaţie creată în acest scop care va avea să recomande editurilor străine operele de tradus. Obiectivitatea, seriozitatea şi severitatea în selectare vor fi hotănîtdare pentru reuşită. Spiritul de gaşcă şi nepotismul ar ucide iniţiativa. Criteriul artistic poate fi singurul ţinut în seamă. O carte, două, cel mult trei pe an, editate de case serioase, comercializate serios, ar putea atrage atenţia asupra producţiei româneşti. Apărînd cîţiva ani cîe-a rîndul în Germania, Anglia, Italia, Franţa, în condiţii bune, cărţi româneşti valoroase, s-ar face mai mari servicii României decît prin toate propagandele politice... Unele din cărţile mele s-au tradus în mai multe limbi. Afară de traducerile italieneşti clin care oficialitatea românească a cumpărat cîte două-trei sute de exemplare, toate celelalte traduceri s-au făcut din iniţiativă particulară, fără nici un fel de concurs sau ajutor al statului. S-ar părea că unele traduceri au avut, dacă nu răsunet decisiv şi deci mare succes comercial, cel puţin un apreciabil succes de stimă. Nu spun aceasta numai după recenziile numeroase şi elogioase din reviste şi ziare, ci mai mult după alte efecte, mai directe. Astfel versiunea englezească a Pădurii Spinzuraţilor, apărută la Londra şi New York simultan, a provocat traduceri ale aceleiaşi cărţi, fireşte din englezeşte, în limba olandeză, norvegiană şi chiar japoneză. Versiunea franceză a Ciulendrei a dat naştere unei traduceri în limba sîrbească, după textul francez. Anume editori germani care se interesau de Pădurea Spinzuraţilor au cunoscut romanul după traducerea în limba franceză. Ion şi Pădurea Spinzuraţilor au stîrnit interesul altor editori slavi pe urma traducerii în limba cehă şi poloneză. Toate acestea sunt însă numai un început. Dintr-o firească demnitate eu nu m-am ocupat de traducerea operelor mele. Cred că alţii trebuie să se ocupe, dacă merită. Pentru ceea ce s-a făcut păstrez toată 330 simpatia traducătorilor care au avut ei toate iniţiativele. îndeosebi d-lui'. Claudiu Isopescu, pentru traducerile în italieneşte. Dl. Leon Thevenin,. el însuşi scriitor valoros, a tălmăcit în franţuzeşte Pădurea Spinzuraţilor cu o dragoste şi o conştiinciozitate pentru care îi rămîn mult recunoscător. Soarta cărţilor depinde totdeauna şi de atmosfera în care ele apar. Pădurea Spinzuraţilor a apărut în franţuzeşte într-o vreme cînd stînga stăpînea tiranic în toate domeniile. Cartea mea a fost prezentată, foarte elogios, prin Le Figaro, de către d. Andre Bellesort8S, cunoscutul critic literar şi academician, om de dreapta. Ceea ce a avut ca urmare, că romanul a fost considerat de dreapta şi deci trecut subt tăcere de critica democratică ortodoxă. —■ Cum aţi judecat dv. dramatizările- făcute după operele dv. ■— Despre dramatizările unora din romanele mele ? Dar bine, s-au reprezentat şi au fost suficient judecate de critică şi spectatori. Ce-aş putea să aclaog eu ? Cunoşti sentinţa lui Goethe : „Schaffe, Klinstler ! Rede nicht !"89 ' - Surîde, obosit parcă. Am trecut de jumătatea nopţii. Prin terestre, se văd constelaţiile electrice ale oraşului de sub noi. Mîna care mi-o întinde e curaj şi duh. în hol mă întorc să mai privesc o dată. Uriaş şi blond în cadrul uşei deschise risipeşte lumina unui surîs. Mă gîndesc, aşa răsare soarele. TRANSILVANIA 1940 90 Nici un popor n-a îndurat mai îngrozitor de multe lovituri ca românii. Trecutul nostru e un lanţ de jertfe fără -seamăn. Momentele de bucurie şi înălţare au fost atît de puţine ! Nici un uragan istoric nu ne-a ocolit şi nici un prăpăd. Durerea a devenit tovarăşa de viaţă a neamului, iar duhul ei a zămislit resemnarea subt loviturile soartei, precum, din duhul jertfei s-a întărit credinţa mereu vie în venirea dreptăţii. Aşa am rezistat în trecut, aşa rezistăm azi şi peste veacuri. Sîngerăm şi credem. Anul nefast 1940 a urnit furiile destinului asupra neamului românesc. Istoria obiectivă va arăta cîndva pricinile ascunse sau adinei care au făcut ca România să se afle singură şi izolată, fără nici un ajutor, în mijlocul unui cerc de duşmani de moarte, tocmai în zilele cele mai cruciale pentru viitorul Europei. E spăimîntător de inexplica- 88 Andre Bellesort (1866—1942), profesor, critic şi istoric literar ; între lucrările sale se numără şi La Roumanie contemporaine (1905). 89 Creează, artistule ! Nu vorbi ! (germ.) 90 Apărut în Familia, seria IV, LXXVI, nr. 1, ian. 1941, p. 8—10. 331 bil cum s-a putut să nu avem nici un prieten adevărat, adică prieten pe viaţă şi pe moarte, cînd s-a pus în cumpănă viaţa şi moartea popoarelor ! Şi doar România nu era o ţară ticluită artificial, prin articole de tratate silnice, ci statul naţional, firesc, care cuprindea în graniţele sale marea majoritate a poporului românesc după două mii de ani de lupte şi suferinţe. în ceasurile de răstrişte popoarele condamnă tot atît de lesne pe conducătorii cari au suferit înfrîngeri pe cît de lesne i-au tolerat la cîrmă chiar cînd îngrămădeau greşeli peste greşeli. Nu ne trece prin gînd să bănuim că vreunul dintre guvernaţii României ar fi greşit intenţionat. Numai politicienii şi fanaticii văd trădători în adversarii căzuţi. Dar incapacitatea şi lipsa de perspicacitate sunt tot atît de condamnabile la cei cari îşi asumă răspunderea destinelor ţării. Cei ce au guvernat România după realizarea marelui ideal naţional vor da socoteală totdeauna de un mare şi dublu păcat ce l-au să-vîrşit, fie şi fără să fi ştiut : că au stîrnit şi perpetuat înlăuntru vrajba permanentă între fraţii abia strînşi împreună şi că în afară au practicat singura politică inadmisibilă, aceea de-a baza siguranţa şi apărarea teritoriului naţional, avînd jur-împrejur numai duşmani declaraţi, pe complicate şi nesincere înţelegeri cu ţărişoare neconsolidate, pe pacte universale bombastice sau pe vagi promisiuni de asistenţă din depărtări de mii de kilometri. Dacă pînă.la un timp şi în lipsa alteia, politica aceasta s-ar putea justifica, după ce spiritul nou a cucerit inima continentului, asemenea politică planetară nu putea duce decît la catastrofă. Şi, într-adevăr, cînd ne-au năpădit marile primejdii, toate pactele şi înţelegerile şi aranjamentele mincinoase s-au sfărîmat, iar România a rămas goală în mijlocul duşmanilor. Adevărat : noi n-am crezut, nimeni nu şi-a putut închipui că dreptatea românească atît de evidentă ar mai putea fi judecată vreodată. Dreptatea noastră s-a împlinit ca rezultat al unui principiu recunoscut de toţi, pretutindeni şi pentru totdeauna. Dreptul de-a ne uni toţi românii într-un singur stat nu ni l-au dat războaiele sau tratatele1, ci realitatea cea mai vie. Graniţele noastre n-au fost de cuceriri, ci de restabilire a unui drept natural pe care toate popoarele europene l-au realizat, de la cele mai mari pînă la cele mai mici, de la Germania pînă la Slovacia. Etnice au fost graniţele noastre, nu politice sau strategice. De aceea am crezut că sunt eterne, că trebuie să fie. Graniţele noastre nu le-am trasat noi, ci chiar duşmanii noştri pe hărţile lor etnografice, cînd au fost cinstite. De altfel temelia marii uniri, rezoluţia de la Alba Iulia, s-a pus la 1 Decembrie 1918, cînd nici nu se pomenea de Trianon, cînd statul ungar opresor era complet sfărîmat, cînd nu mai exista nici armată, nici măcar poliţie, cînd anarhia se întindea vertiginos ameninţînd cu o prăbuşire socială generală. Atunci poporul autohton cel mai numeros şi mai legat de glia strămoşească, avînd conştiinţa răspunderii istorice, .332 a trebuit să-şi hotărască singur soarta sa şi a moşiei sale. La Alba Iulia. neamul românesc, oprimat crunt atîtea secole, şi-a zdrobit singur lanţurile şi şi-a făurit o ţară nouă, mai bună şi mai demnă nu numai pentru sine, ci şi pentru celelalte neamuri conlocuitoare. Atit a fost de naturală hotărîrea de la Alba Iulia, luată în numele celor peste patru milioane de români, şi atît de generoase principiile enunţate, că peste cîteva zile germanii din Ardeal, într-o adunare similară la Mediaş, au aderat din proprie iniţiativă la noul stat românesc. Dreptatea românească e atît de evidentă, că noi n-am socotit necesar s-o demonstrăm, sau n-am vrut, sau n-am ştiut. Numai cine n-are dreptate trebuie să se zbuciume, să mintă şi să înşele pentru a crea aparenţe împotriva evidenţei. Toată propaganda revizionistă ungară ni s-a părut o echilibristică şi un artificiu de vorbe goale care nu pot înşela pe oamenii serioşi, care sunt menite să aibă soarta băşicilor de săpun la orice examinare atentă. Judecata lui Solomon se poate repeta veşnic cu acelaşi rezultat: mama adevărată nu se va mîngîia niciodată cu ciopîrţirea eopilului, pe cînd cea falsă... Pentru noi Transilvania nu poate exista decît întreagă, trup din trupul nostru. Pentru alţii ea reprezintă doar ambiţii istorice sau castele feudale zidite din truda generaţiilor de robi români. Pentru noi înseamnă tot: .trecut, prezent, viitor, fiinţa sau nefiinţa. Noi n-am venit de nieăiri ; ne-am plămădit, ne-am născut si am crescut din pămîntul ardelean. De mii de ani, milioane şi milioane de români au asudat muncind, au sîngerat luptînd şi au murit amestecîndu-şi ţărîna pretutindeni în pămîntul străvechi, încît toate văile şi dealurile şi toţi munţii sunt îmbibaţi cu sînge românesc, iar paşii trecătorului calcă numai pe părnînt amestecat cu pulberea de trupuri româneşti... Alţii se pot mulţumi cu o parte mai mică sau mai mare din Transilvania, reprezentând pentru ei numai teritorii de exploatare ; noi nu putem uita niciodată pe părinţii şi străbunii noştri rămaşi în pămînt. Atît de mult e o unitate rotundă românească Transilvania, că nici o încercare de dezmembrare, oricât de bine intenţionată, nu poate produce decît răni ce nu se vindecă niciodată. Pentru a se „libera" un milion de ungro-secui din statul român au trebuit să redevină robi la unguri un milion şi jumătate de români. Ceea ce reprezintă cea mai vădită dovadă nu numai a romanităţii Transilvaniei, dar şi a unităţii ei indisolubile. In vreme ce duşmanii noştri se înverşunează să ne 'răpească pămîntul şi să ne robească fraţii, noi continuăm a spera şi a crede în triumful dreptăţii adevărate, a dreptăţii noastre, şi în ce priveşte Transilvania. Secole după secole am suferit şi am crezut în sosirea dreptăţii, fără a-i fi cunoscut bucuriile. Cu atît mai mult ne vom stăpîni acum revolta şi vom aştepta ceasul izbăvirii. Dincolo de Transilvania 1940 va veni împlinirea dreptăţii. Credem în Transilvania românească eternă şi nedespărţită ! 333 j CU LIVIU REBREANU DESPRE TEATRU SI LITERATURA91 — Un interviu cu d. Liviu Rebreanu nu e un lucru, uşor, mai ales acum cînd d-sa este atît de ocupat la Direcţia generală a teatrelor şi operelor. Totuşi am reuşit să-1 intervievăm,, la Direcţia generală a teatrelor. Sus, forfotă mare. Dl. Liviu Rebreanu de-abia a fost instalat. Artiste, artişti... (Totdeauna mi s-au părut inetresanţi oamenii aceştia în viaţa lor cea de toate zilele ; pe scenă sunt numai executanţi şi cu cit sunt mai perfecţi cu atît sunt mai impersonali.) ' Rezemat de-o fereastră: Ionel Teodoreanu. Este, însă, trist şi excepţional de preocupat de un proces pe care-1 pregăteşte îndeapruape. Nu crede în posibilitatea de-a putea vorbi cu maestrul Rebreanu. Ştie prea bine cît este ocupat. Sunt poftit în cabinetul de lucru. înalt, sprinten — surprinzător de sprinten —■, mă primeşte cu multă voie bună. Ocupat peste măsură, totuşi îmi fixează o întîlnire după masă. Pe drum revăd imaginea aceea domnească. Un om mare, bine legat, care Stăpîneşte, care trebuie să stăpînească. Albul părului îi dă o prestanţă de clasicism. După masă, însă, este o şedinţă la Academia Română, deci, trebuie să aoiînăm. —■ Mîine la „Studio''"; am o repetiţie generală la care vreau să asist. Vii ? La orele două şi jumătate. — Desigur. Am sosit, aşa cum se cuvine, înaintea maestrului. îl aşteaptă cu toţii. La uşă, d. indendent. Este în febră ; d. director general vine pentru întîia oară. Pe scenă, regizorul şi directorul tehnic dau ultimele lămuriri. Actorii sunt agitaţi. Mai agitat ca toţi însă, autorul piesei a cărei repetiţie trebuie să se desfăşoare în faţa d-lui director general. La ora precizată soseşte. Este numai zîmbet. Fără să vrei te gîndeşti că omul acesta îi făcut să împăciuiască. Exprimă atîta încredere ţ Repetiţia începe. Emil Botta este protagonistul. — Mastre, trebuie să-ţi mărturisesc, sunt la primul interviu. Sinceritatea mea a plăcut. Sunt sfătuit să renunţ la întrebări precise şi la creion. 91 Interviu apărut în Ilustraţia săptămînii I nr un oi m,, următoarele subtitluri : Actualitatea corneliei Liv^n fanJl ^ 19?' P' 3' Cu ca vinul vechi. Tipul românului - Ticnit l■ r>~ P,- °ramet ţărăneşti. O carte Jurnal, interviul afos[ TuT a 15 iet ilîi f ™la:Două lucru. După Ilustraţia vine acasă cu fotograf W™' w£ .(»DuPa-amiazi, un reporter de la Academie şi în sfîrsTt la Fanny ") ' Ap0Î ŞSdinţa e^aordinară Ia 334 ■—■ Vom discuta şi d-ta vei extrage ceea ce-ţi convine... Renunţi la interviul propriu-zis. Faci un reportaj. Despre piesa repetată n-avem să scriem ce s-a vorbit. Secrete profesionale — astfel am fost admis să fiu de faţă. între tablouri şi acte, convorbirea se-nfiripă. Firesc, de la teatru. Am întrebat de ce nu mai scrie lucrări dramatice. — Ştiţi cît am scris încă de la optsprezece ani. Aproape c-am epuizat toate temele. Am scris imens. Am considerat, însă, toată activitatea aceasta ca o distracţie a spiritului. Cînd mai tîrziu am ajuns la concepţia integrală a ideii de artă, am devenit foarte pretenţios. Mi-aduc aminte, făceam cronica teatrală imediat după ce venisem din Ardeal şi ştiam pe dinafară Scrisoarea pierdută. Dacă la vreo reprezentaţie un actor sărea un cuvînt sau îl înlocuia cu altul nu-1 iertam. A doua zî scriam despre asta o coloană de gazetă. Nu-1 puteam ierta ; opera de artă este definitivă şi orice vorbă, orice virgulă are sensul ei. Teatrul, mai ales, este un gen pe cît de greu, pe atît de dificil. Am să-ţi spun o frămîntare de-a mea. Ţara noastră-i agricolă şi, totuşi, n-avem o piesă mare din mediul acesta. (Una de valoarea lui Ion, gîndesc eu, şi ele aceea întreb de ce n-a încercat s-o scrie.) Ba da, am vrut. M-am gîndit la conflictul fatal şi permanent dintre părinţi şi copii. Proiectasem să urmăresc trei generaţii. Am încercat de cîteva ori şi încă n-am renunţat — dar, crede-mă, sunt cel dinţii care recunosc greutatea, deoarece vreau să scriu ceva temeinic. Pot, oricînd, scrie o piesă de teatru. Să placă publicului, chiar — dar nu asta mă interesează. Vreau o piesă care să zguduie : o dramă al cărui conflict să te urmărească mult timp. Subiectul nu-1 văd decît din lumea ţărănească şi conflictul este acela amintit mai sus. Desigur că va veni cineva, dar după mai mulţi ani, care să zugrăvească vremurile noastre. Nu uita însă, că au trecut opt ani de la instaurarea regimului naţional socialist şi încă n-avem o lucrare consacrată acestei teme. 92 — Maestre, vreau o lămurire. într-o convorbire cu d. G.M. Vlă-descu, mi-a spus c-am uitat prea uşor Ardealul, c-ar trebui să scoatem din repertoarele noastre orice comedie, orice farsă. Drama, atîta doar să se mai joace. — Ardealul !... (Şi Liviu Rebreanu oftează adînc, întocmai ca un ţăran, a mare pagubă... Vorbele-i prind avînt, pasiune.) ...Ardealul ! N-am uitat şi n-avem să putem uita vreodată Ardealul. 92 Rostite conjunctural, în 1941, cuvintele par mai mult sa explice portofolii clasicizant, pe care, deliberat, L.R. îl punea la baza repertoriului Teatrului National în proză, tratarea temei, de pe poziţii ideologice antmaziste reţinuse atenţia multor scriitori. Astfel, U doi ani după instaurarea hitlerismului m Germania, Andre Malraux publica romanul Le Temps du mepris (Vremea dispreţului), prin al cărui erou, comunistul Kassner, evoca lupta antifasciştilor germani atragmd atenţia asupra existentei lagărelor de concentrare ale regimului naţional-socialist. 335 Ardealul nu se discută. E jalea noastră cea mare, care s-a închis sub lacăt greu în inimile noastre. Totuşi, comediile sunt necesare. Cînd în casă-i atîta jale, te duci la teatru să mai poţi uita. Să mai rîzi puţin. E atît de greu să-ţi descreţeşti fruntea acum. — Atunci, aţi vrea să-mi spuneţi din planurile pe care le aveţi în legătură cu teatrele noastre ? Despre repertorii ? — Cred că-i prematur să vorbesc despre el. Am, într-adevăr, unul, ■dar cînd nu ştii ce poate să-ţi aducă ziua de mîine, este mai bine, în materie de spectacole, să te gîndeşti la ziua de astăzi. Este attî de greu, cu măsurile acestea absolut necesare de camuflaj, cu luminile stinse, să faci teatru. Repetiţia s-a terminat. D. director general dă dispoziţii îndeaproape pentru îndreptarea unor anumite situaţii, pentru nuanţarea interpretării. Plecăm, dîndu-ne întîlnire pe a doua zi, dimineaţa. „Să sfîrşim lucrul început", îmi spune. Dimineaţa sunt primul la teatru. Imediat ce soseşte d. Liviu Rebreanu, sunt primit. Credeam că va fi greu să reluăm firul discuţiei, dar m-am înşelat. Sunt poftit cu multă bineţe pe jelţul din faţa biroului plin de acte şi mape. întreb despre cărţi, despre vînzarea lor. — Pe chestia aceasta sunt mulţumit. Cărţile mele se cer mereu. . Sunt scriitori care-şi vînd cărţile doar la apariţie. Ale mele, însă, se cer mereu ■— şi, iată, de ce sunt în stare, ca să trăiesc din cărţi. într-adevăr, la doi ani scot o nouă ediţie, şi cum am vreo cincisprezece cărţi pot să trăiesc din aceasta. Trei s-au vîndut cel mai bine : Ion, Pădurea Spînzuraţilor şi Răscoala. O menţiune specială am pentru Jar şi Amîndoi. Sunt două cărţi mai uşoare, dar care se cer mereu. Iată, ultima este scoasă de un an Şi s-au vîndut cincisprezece mii de exemplare. — Dar Gorila ? — Gorila !... aceasta-i o carte la care ţin foarte mult. Firesc, a avut o critică duşmănoasă şi de zeci de ori a fost ameninţată cu confiscarea, dar nimeni n-a îndrăznit să spună pe faţă cu cine se pot asemui eroii cărţii mele. Totuşi, oricîte defecte i se vor găsi — iartă-mă, că-ţi spun chiar eu —, dar cartea asta are o calitate : obiectivismul autorului. ^Cartea asta-i ca vinul. Cu cît se va învechi, cu atît va fi mai bună... Pînă acum s-au vîndut douăzeci de mii de exemplare şi se cere bine. (Cartea se termină, după cum cred că foarte multă lume ştie, prin intrarea juraţilor în camera de deliberare.) ■— Ne puteţi comunica verdictul ? — Da, cred că voi scrie o urmare. însă nu acum... Dar văd că vorbim mai mult despre trecut... 336 — Da, vroiam tocmai să vă-ntreb pentru viitor... — Am două cărţi. Una doar s-o transcriu : Minunea minunilor. Alta, Păcală şi Tîndală, la care lucrez. La aceasta ţin însă mult de tot. Vreau să fac din aceşti doi Qroi un roman. Şmecherul acesta care caută ^ă scape de muncă, pe cînd Tîndală munceşte ca un rob, cred că va fi interesantă cartea, dar este destul de greu s-o scriu. Sunt reţinut aici atît de mult... Totuşi, mă gîndesc la viitor. Am o dorinţă, o dorinţă fierbinte : să-mi ajute Dumnezeu să mai trăiesc în Ardealul nostru. ...Ardealul nostru ! Şi figura maestrului adună nostalgiile trecutului într-o furtunoasă şi masivă împletire cu viitorul... Convorbirea a luat sfîrşit! Sunt, însă, atîtea lucruri pe care nu le-am scris. Acestea-s, însă, răsplata tnea sufletească — şi, poate, mai tîrziu le vor cunoaşte mai mulţi. DL. LIVIU REBREANU DESPRE TEATRU ŞI CULTURA*» Eram trimisă să stau de vorbă cu maestrul eluminat, cu maestrul pe ale cărui cărţi învăţasem să desluşesc sensul vieţii, aşa după cum odinioară românii învăţau cititul silabisind letopiseţii. Emoţia este lesne de înţeles, şi pe cînd îi starn timid în faţă mă gîndeam că de aceeaşi intensitate trebuie să fi fost im-presiunea pe care adolescentul Pascali o simţi în ziua aceea memorabilă de examen în faţa marelui Carducci, cunoscut lui doar din lectură. M-a primit cu o blîndă şi caldă amabilitate, întrebîndu-mă de scopul vizitei mele şi interesîndu-se îndeaproape de „interogatoriul" pe care vroiam să i-1 cer. întrebările mele privind toate aspectele personalităţii d. Rebreanu erau într-adevăr multe, ţinînd seama de seriozitatea şi conştiinciozitatea cu care îi place să se achite de orice îndatorire. Dar maestrul are psihologia curiozităţii bolnăvicioase a cititorului şi atunci a consimţit să-mi răspundă cantitativ în ordinea actualelor sale preocupări despre activitatea sa literară, apoi despre Academie, şi în cele din urmă despre teatru, care i-a centralizat toată atenţia. Pe cea dintîi a neglijat-o deocamdată, amînînd pentru o dată ulterioară sfîrş'itul notelor din călătoria în Norvegia, Anglia şi Spania, intitulate De la miazăzi la miazănoapte. Pe deasupra lucrului obişnuit îşi înfiripa fiinţa, domol şi sigur, ca altă dată Ion, un alt roman, Păcală şi Tîndală, care va fi reprezentativ pentru neamul nostru. 93 Interviu apărut în Vremea, XIII, nr. 594, 16 mart. 1941, p. 8—9, şi realizat de Elisabeta Grecescu, în cadrul „Convorbirilor Vremii". După Jurnal, interviul a fost luat la 1 mart. 1941 („La 5 d.a. d-ra Grecescu de la Vremea cu interviu. Continuarea mîine la 10,1/2 acasă.") 337 ROSTURILE ACADEMIEI ROMÂNE Ca răspuns la întrebările mele asupra Academiei care, împlinind în curând 3 sferturi de veac, îşi va sărbători în mai, cu tot fastul, acest eveniment cultural, d. Rebreanu îmi spune că Academia a corespuns cu prisosinţă rolului pentru care a fost creată — adică acela al unificării şi creării unei limbi literare, ca şi intensificarea studiilor istoriei românilor. Din discuţiunile care au avut loc în şedinţele din urmă reiese totuşi necesitatea unei reorganizări pe alte baze, mai conforme timpurilor noi. Mai precis se conturează eficacitatea lărgirii cadrelor în sensul unei Academii — în felul celei franceze, de pildă — care să cuprindă toate manifestările spiritului românesc, dîndu-se o mai mare dezvoltare secţiunii ştiinţifice, care va trebui să înglobeze toate disciplinele ştiinţei de azi. în cazul acesta Academia ar putea înnumăra între 60 şi 80 de membri. în concluzie, spune d-sa, Academia, care este un organism viu, se adaptează de la sine împrejurărilor, iar ideea unei reorganizări persistînd în sinul ei, planul acestei reorganizări se va elabora pe îndelete, cu seriozitatea şi înţelepciunea îndeobşte cunoscută a academicienilor, spre realizarea unui proiect ideal, permanent, care să facă din această instituţie un stîlp al civilizaţiei. TEATRUL, MAREA MEA PASIUNE... Dacă maestrul a trecut repede peste cele două chestiuni — lucrările sale neglijate momentan, şi Academia, în care nu este singura voce —, apoi nu tot aşa se întîmiplă cu teatrul. — Teatrul — îmi mărturiseşte d-sa, şi în clipa aceasta ochii de un minunat albastru, pînă acum visători, strălucesc de o lumină nouă pornită din adînc — a fost şi a rămas marea mea pasiune. Notez că pentru teatru a scris începînd din clasa a 8-a de liceu peste o sută de piese, nepublicate şi manuscrisele lor pierdute ; actualmente are în gînd două subiecte foarte interesante ca temă şi idee, pe care le-ar scrie bucuros, dacă i-ar îngădui-o timpul. Toate comediile sale au fost scrise ca un divertisment, într-o lună de recreaţie, între două romane grele. în sfîrşit, iată-ne ajunşi la problema care cu deosebire îl preocupă şi despre care vorbeşte cu aceeaşi dragoste cu care o mamă vorbeşte despre viitorul copilului ei. A urmărit problema teatrală întotdeauna, de departe, dar acum, venit în fruntea acestei instituţii, poate s-o dirijeze efectiv în cadrul concepţiei şi vederilor sale. Spre marea sa în-cîntare deci, chestionarul pe care-1 întocmisem, avînd ca idee generatoare rolul educativ al teatrului, în jurul căreia gravitau celelalte, organizarea repertoriului, turneele în provincie, definirea Studioului, teatrele particulare, ca şi eventualele proiecte, nu-1 găseşte nepregătit, ba dimpotrivă, pare plăcut surprins că şi noi ne-am gîndit la lămurirea unor probleme care îl frământau şi a căror soluţie o avea mai mult Ia inimă. 338 După o scurtă meditaţie, în care ideile se orînduiseră logic într-un tot unitar, d. Rebreanu începe să-şi expună într-un ritm vioi şi exuberant un întreg ;plan de lucru ; dinamismul,acelei expuneri avea o impetuozitate-de stil pe care condeiul meu poticnit. n-a putut-o prinde. Am notat deci în esenţă cele spuse şi îmi asum forma. ARTA DIRECTORULUI DE-A READUCE PUBLICUL ■ • LA TEATRU Este de la sine înţeles că pentru a-i da teatrului un rol educativ trebuie să ţii seama în primul rînd şi mai ales de organizarea repertoriului. Or, la venirea d-sale la direcţie repertoriul era deja întocmit, se depuseseră eforturi şi se făcuseră cheltuieli, aşa încît, bun sau rău, nu . putea fi schimbat. Deci nu.se poate vorbi de actualul repertoriu, ci de «nul-virtual, pentru viitoarea stagiune. Teatrul nemaifiind astăzi, în zodia cinematografului şi radioului, un factor hotărîtor în viaţa oamenilor, nu mai exercită aceeaşi fascinaţie asupra lor ca pe vremuri; are extrem de mare importanţă acum arta cu care directorul ştie să readucă publicul la teatru, fiindcă teatrul fără public este mort şi în cazul acesta nici nu şi-ar putea motiva existenţa. -; Constatarea aceasta, a îndepărtării publicului, explică reţetele reduse, prevederile nerealizate, ca şi criza prin care trece teatrul; totul stă deci în dibăcia cu care ştii să-1 chemi, pentru ca apoi să-1 poţi educa şi cultiva gustul artistic. Procedeul este în priceperea selecţionării repertoriului care, indiferent dacă este român sau străin, modern sau clasic, trebuie să fie în aşa fel încît să aibă în vedere atît scopul artistic, cît şi pe cel educativ (moral, naţional, ideologic), ca şi acela distractiv, atracţios. j Aceste trei condiţiuni laolaltă sunt condiţiunile optime ale unui -spectacol ideal. De altfel, repertoriul clasic, cuprinzînd piese înălţătoare şi purificatoare — Shakespeare, Racine, Hugo, Goethe, Schiller, Calderon, de Vega, Grillparzer, a cărui piesă Ale mării şi iubirii valuri se montează chiar acum pentru comemorarea celor 150 de ani de la naşterea sa —, îndeplineşte cu prisosinţă aceste condiţiuni. Nu, prin urmare, piese grave şi severe care ar viza numai şi prea direct scopul educativ, fiindcă ştim că educaţia nu se face forţat; nu piese lipsite de conţinut, uşoare, care n-ar face decît să amuze ieftin, scoborîndu-se la nivelul gustului public; nu piese triste şi îndoliate, care să ne facă să plîngem cruntul ceas pe care îl trăim, fiindcă ar alunga publicul şi s-ar juca cu sala goală. Teatrul este într-adevăr o şcoală integrală, pentru tineri, ca şi pentru adulţi, dar el trebuie să utilizeze o pedagogie cu totul specială, mai savantă şi mai subtilă, pentru a-şi ajunge ţinta. Rezultatul acestei educaţii nu este indiferenit nici neamului şi nici guvernului care subvenţionează instituţia. 339 TURNEELE Turneele au rămas mereu o problemă de rezolvat şi organizarea lor este cu atît mai dificilă cu cît viaţa teatrală la noi este mult prea la început. Deplasările trupei în provincie au fost întotdeauna deficitare, doar două turnee — Femeia Cezarului şi Faust — au dat rezultate şi morale şi materiale satisfăcătoare. Condiţia ideală a turneelor ar fi organizarea unei echipe speciale, mobilă, care să servească exclusiv şi în permanenţă necesităţilor provinciei, garantîndu-se reuşita spectacolului şi asigurîndu-se situaţia actorului. Aşa cum sunt turneele Naţionalului sunt prea puţine ; la ele vin să se adaoge cele ale teatrelor particulare, dar acestora nu poţi să le dai directive asupra repertoriului, din moment ce nu îţi iei asupră-ţi riscurile materiale ale reprezentaţiilor. Teatrului Naţional i se acoperă cheltuielile şi deficitul de către stat, dar teatrelor particulare cine le compensează pierderile ? Prin urmare, din moment ce statul nu are îndatoriri faţă de aceste teatre, nu le poate impune nici directive, ele rămîn să se organizeze deci ca mai-nainte ţinînd seama de interesele statului, de gustul public şi de propriile greutăţi. Chestiunea aceasta, a rezultatului material, îl preocupă mult pe d. Rebreanu. Gîndul spectacolului ideal nu-1 exclude pe acela al îmbu-nătăţăţirii soartei actorului ; faptul acesta îl demonstrează ridicarea salariilor, ca şi înfiinţarea Studio-ului. Studioul a fost înfiinţat de d-sa acum zece ani, cu un scop bine determinat : pentru a da posibilitatea celor 70—80 de actori, cărora la Naţional le venea rar rîndul, să joace şi să se afirme ; pentru a înlesni reprezentarea pieselor mai uşoare, mai riscate, ale tinerilor autori români necunoscuţi — fiind în sensul acesta un teatru experimental —, şi apoi pentru că un al doilea teatru mai prezenta şi putinţa unui cîştig în plus pentru actori, deoarece după acoperirea cheltuielilor excedentul li se distribuia lor. Scopul iniţial a rămas acelaşi, dar de cînd Studioul a intrat în administraţia statului a început să fie şi el deficitar. TEATRU ŞI PENTRU ŞCOLARI După ce aflu toate greutăţile materiale cu care se zbate Naţionalul mai ales de cînd, în urma cutremurului, este silit să se mulţumească cu mica sală de la Comedia, pun cu greutate întrebarea asupra gratuităţii pentru studenţi, şi nu la galerie, ci cu staluri. — în Bucureşti — îmi răspunde d. director — sunt 20 000 de studenţi, pentru a-i putea satisface ar trebui să dai reprezentaţii numai pentru ei ! Iar sala Comedia are doar 250 de locuri jos, dintre care 60-sunt în permanenţă date autorităţilor, gazetelor. Şi apoi — un zîmbet zglobiu îi animă faţa —, galeria are tradiţia, farmecul şi poezia eh 340 Toată intelectualitatea a trecut pe acolo, i-a gustat emoţiile, şi cît de frumoasă, la vîrsta aceea, ţi se pare viaţa privită de la înălţimea galeriei ! Eu care sunt un tradiţionalist n-aş putea distruge galeria ! STUDENŢII ŞI TEATRUL Dl. Rebreanu are un gînd bun şi pentru şcolari : intenţionează să facă, în afară de reprezentaţii sporadice pentru ei, un Teatru al şcolarilor, cu o trupă anume specializată şi destinată numai acestui scop. Şcolarii îşi vor găsi aici distracţia pe măsura vîrstei lor şi nu vor mai fugi de la şcoală pentru ca să vadă, pe furiş, spectacole interzise. Dar toate planurile rămîn în suspensie pînă în iunie cînd Naţionalul îşi începe campania de lucru pentru toamnă. Maestrul insistă să accentuez că totul este pe drumul cel bun şi totul se va realiza dacă vom avea linişte, vom trăi şi vom fi sănătoşi. CONVORBIRE CU DL. LIVIU REBREANU Nu este întîia convorbire cu d. Liviu Rebreanu. Împrejurări — uneori alături de preocupările scrisului cotidian — ne-au prilejuit mai mult decît agreabile discuţii, îndelungi şi pline de un farmec unic. în parte, s-au adunat nepreţuite mărturii şi gînduri, asemenea firelor de aur în jgheabul unde şuvoiul ide apă a spălat bulgării de minereu, în ample „interviuri", sau în „jurnalul" — ţinut la zi. Prilejurile acestea capătă strălucirea unor sărbători. Romancierul nostru aprinde toate luminile — s-ar spune — şi „tema" se desluşeşte, deplin conturată, vibrînd în liniile ei, sub fasciile proiectate asupră-i. Ar fi — cîndva — de schiţat, într-un articol, imaginea romancierului Liviu Rebreanu vorbind... Schiţa ar putea însemna un pretext la un studiu, în care umbrele s-ar statornici — după toate regulele desenului în fusain. Puţinele întrebări pe care intenţionam să le înfăţişăm d-lui Rebreanu şi-au găsit interpretarea sufletească şi artistică aşteptată în imaginea unor adevăruri fragile. — în opera dumneavoastră, maestre, Ardealul îşi răsfrînge decorul cu o stăruinţă deosebită... — Pot să afirm că opera mea nu ar putea exista fără Ardeal, care-i dă totul. Fără să fie locală prin aceasta şi să aibă o culoare regională, ardelenismul — în ce are mai preţios — e toată opera mea. 34 Interviu apărut în Tinereţea^ seria II, VII, nr. 2, 1 apr. 1941, p. 3, realizat de N. Papatanasiu. Cu subtitlurile : Despre : Ardealul şi opera romancierului. Decorul ardelean si literatura ţării. Contribuţia artistică a Ardealului. Arta dincolo de munţi. 341 Socot că ardelenismul e un fel de etioism în artă, o lege a artei — cu locul, cu aerul, cu pămîntul, cu omul şi cu viitorul ei. Etieismul are un anume stil — un stil artistic şi un stil moral ■— care colorează o operă. Dacă nu aş vorbi decît de nuvelele din începuturi, lăsînd la o parte romanele care au, anecdotic, atîta din decorul Ardealului, un anume duh eticist a impregnat aceste lucrări de o mai mică amploare. E — poate — o calitate, dar îi poate adăogi defecte. Acele defecte ale gris-ului, ale asprului, ale colţurosuîui — care dăinuie în tot ce am scris, care mi s-au reproşat, .adesea, acel duh de stăruinţă şi acea gravitate în felul de a privi viaţa şi a rezolva problemele. Sunt —- cu adevărat — defecte ? Eu nu mă pot rosti în nici un chip. Dar acest duh colorează întreagă opera mea. — Va reveni decorul ardelean într-una din lucrările aflate acum pe şantier ? — Da, cred că : da ! Dacă voi avea răgazul necesar să isprăvesc două cărţi —- care-mi zac acum pe suflet : Păcală şl Tîndală şi Minunea minunilor şi care pornesc din Ardeal. Deşi se desăvîrşesc în cuprinsul întregii Românii — se întorc tot acolo, în tărîmul de peste Carpaţi. Dacă nenorocirea actuală va dura, poate cursul lor se va întoarce mai insistent şi mai aspru decît în alte împrejurări. ■— Decorul ardelean a prilejuit — în literatura noastră — tomuri şi culori anume ? — Decorul — în general — nu creează fundamentul unei opere. Decorul singur nu va califica o lucrare de artă, nu va însemna un talent — deşi e o parte constitutivă şi are destulă însemnătate în . opera artistică. Importanţa decorului ardelean, în literatura românească, e covârşitoare, atît în poezie, cît şi în proză. în poezia ardeleană — de la Deşteaptă-te, române .', la Octavian Goga şi pînă la poezia esteticizantă a tinerilor poeţi ardeleni —, peisa-giul ardelean e un component de primul rang... Nu ca simplu peisaj, desigur — ci ca; spirit general. Deşteaptă-te, române! nu se poate scrie decît în Ardeal — care i-a impregnat bărbăţia şi asprimea verbajului... Coşbuc e atît de ardelean şi specific ! Goga nu putea apare şi desăvârşi decît acolo. Poezia nouă rămâne pe aceeaşi linie de realizare... Tiparele se păstrează... în proză : Slavici şi Agârbiceanu. Nu e deajuns numai să le însemni numele ? Duhul acesta specific ardelenesc a avut o reală înrîurire asupra literaturii româneşti, aşa cum literatura germană a influenţat personalitatea artistică a lui Mihai Eminescu. Este o contribuţie de gravitate şi asprime, o notă necesară, fără de care literatura românească n-ar avea rotunjimea ei —■ dacă ar lipsi ardelenismul ! 342 însemnările în jurul „temei" propuse s-au oprit aci, odată cu sfîrşitul ceasului acordat. în picioare, pe cînd se înnoadă cele din urmă fire din sfoara convorbirii, strecor ultima întrebare, în afară de program : — Ce scrieţi acum, maestre ? — O carte cu însemnări ele călătorie : De la miazănoape la ■miazăzi. încă în hol, cartea care se află, în clipa de faţă, pe şantier, se conturează. Se vor răsfrînge în paginile acestui volum, cu însemnări şi observaţii din mai multe călătorii : Norvegia, Anglia şi Spania. Şi d. Rebreanu evocă pe d-na Si-grid Undset, pe care a cunoscut-o la acel sărbătoresc semicentenar al lui Ibsen. Trasează, apoi, linia spirituală a unei cărţi de călătorii : — Amănuntele peisagiului şi ale marilor centre de turism ţi Ie prezintă „Baedecker"-ul! — spune autorul Răscoalei. Eu caut să trasez peisagiul sufletesc... Omul... încă în prag — şi vorbim despre Spania şi itinerariul efectuat în Peninsula Iberică, cu ani în urmă, de romancier. DESPRE „CORTINA" 95 Consider că o revistă de teatru este o adevărată necesitate pentru mişcarea teatrală românească. Credinţa mea nu este nouă, ci datează de foarte multă vreme. Dovadă că prima mea publicaţiune, pe care am scos-o prin 1910—1911, a fost o revistă de teatru : Scena. în ceea ce priveşte Cortina, cred că în răstimp de un an a făcut destule şi bune servicii teatrelor, actorilor, autorilor dramatici şi bineînţeles publicului. Serviciile pe care Cortina le va face şi de aci înainte teatrului românesc vor fi cu atît mai remarcabile cu cît ea va cultiva informaţia onestă, critica obiectivă şi sfatul sincer, fără nici o preocupare de polemică. De aceea urez Cortinei o viaţă lungă şi norocoasă. S5 Apărui Cortina, II, nr. 52, 14 iun. 1941 p. 1, la rubrica_„După un an de noaritie Cortina în fata... judecătorilor ei fireşti". Mai semnează : dr. I. Can-tac^in?"MirSa Ş?efănescu, Const. Tănase, N. ™ (mai 1942), un articol, pe oare îl reproducem în traducere românească". Este un fragment din conferinţa ţinută de L.R. în Germania (ca şi in alte ţări) despre spiritualitatea românească. într-o formă prescurtată, ;va fi reprodus în Revista Fundaţiilor Regale, IX, nr. 10, 1 oct. 1942, p. 216—217. 344 clară, spiritul realist, visarea, ambiţia nemăsurată, care însă adesea, iz-bindu-se de faptă, se sfarmă, extraordinara elesticitate — prea multe repaosuri, iar de aci un conflict etern cu vremea, care trece cînd prea repede, cînd prea încet — iată numai unele din antitezele care aproape se exclud şi totuşi sunt în realitate proprii firii românului. Mulţi savanţi socotesc naşterea şi începuturile poporului român ca un fel de enigmă, sau miracol, sau cel puţin inexplicabile cu mijloacele obişnuite ale ştiinţei. Numai ţăranul român, trăind veşnic pe munţi, sau pe întinsele şesuri, poate tălmăci această taină. Ţăranul este începutul şi sfîrşitul. Numai pentru că fusesem un paşnic popor de plugari ne-am putut păstra firea noastră şi glia noastră. Cînd izbucnesc marile furtuni, cei bogaţi, înavuţiţii de tot felul, sunt îndată gata de fugă, siguri fiind că pot să-şi continue traiul lor bun în alte ţări, în alte oraşe. Ţăranul nu pleacă : nici silit, nici nesilit. Nicăieri nu-şi poate duce sărăcia sa. De aceea, pretutindeni ţăranul este garanţia pămîntului strămoşesc. Pentru ţăranul nostru, pămîntul nu este obiect de exploatare, ci o vietate, de care se apropie cu un sentiment straniu de veneraţiune şi frică. Se simte produsul acestui pămînt, născut ca o plantă vrăjită, care nu poate fi nimicită în vecii vecilor. în acest pămînt zace însuşi sensul vieţii sale. De aceea, a trebuit ca ursita gliei, care ne-a născut şi ne hrăneşte, să hotărască şi destinul nostru ca popor. Veacuri întregi ne condamnase ea să ducem aproape o existenţă de plantă, acea viaţă în durere, pe care numai ţăranul este în stare să o ducă pînă la sfîrşit. Glia s-a amestecat mereu-mereu cu cenuşa şi osemintele străbunilor, iar împărăţia cerurilor s-a umplut pînă în adîncul cel mai îndepărtat cu umbrele şi sufletele celor răposaţi. Iar rezultatul ? România zilelor noastre şi Dacia de odinioară sunt întinderi congruente, nu numai ca noţiuni geografice, ci şi ca spaţii ale românismului. La fel este limba românească opera plugarului. întregul ei farmec şi capacitatea ei de exprimare le-a primit de la acest creator al ei. în veşnică atingere cu lumea concretă, şi-a păstrat expresia, bogată în imagini şi naivă, a omului simplu, ca şi o vigoare pitorească. Această limbă este conservatoare, ca toată munca de ţăran, îşi apără cu îndîrjire plăsmuirea formelor ei, respingînd toate încercările de reformă sau administrare. Cînd libertatea politică fu cîştigată prin lupte, iar puterile creatoare ale românilor ieşeau la iveală, orice bunăvoinţă şi adesea talentul real nu au izbutit, deoarece lipseau mijloacele de exprimare, ca şi baza permanentă pe care s-ar fi putut clădi ceva. O dibuire de decenii, reforme fără sens, imitaţiuni făr-de rod nu duceau la nici un rezultat. Limba românească, mereu îndreptată de scriitori şi filologi pătimaşi, scîrţîia tot mai rău, nefiind în stare să făurească poezii. 345 Pînă la Eminescu, limba românească a oscilat încă adesea. Abia geniul marelui poet a putut să schimbe şi să întregească bijuteria limbii ţărăneşti în „limba comună". O mişcare literară de la începutul acestui veac, care a găsit răsunet mare la scriitori, a putut să formuleze teorema că adevărata poezie românească trebuie să izvorască neapărat, din realitatea românească, vreau să spun, direct sau indirect din ţărănime, care nu este egalată în neamul nostru de nimic în originalitate. Nu este aici vorba — cum s-a susţinut printr-o interpretare greşită — de a .„diminua" literatura la ceva ţărănesc. Valoarea durabilă a unei opere nu se deduce dintr-un subiect ţărănesc sau orăşenesc, ci numai din alcătuirea sa artistică ; aceasta însă nu exclude totuşi predominarea unui -duh specific, oare conferă valoarea şi valabilitatea unei opere. Europa nouă are nevoie de o poezie profundă, care respinge jocul frivol, ademenitor, al esteticii pure, de o poezie întăritoare, în slujba forţelor organice ale vieţii, nu celor nimicitoare, ale unui individualism anarhic. Şi în poezie valorează lozinca simţită de toţi : produs creator. Nu valorează explicaţiuni şi teorii, ci munca şi fapta. Un volum de poezii, un roman cîntăresc mai greu decît mii de eseuri şi teorii despre poezie şi despre roman. De fapt, criticii eseişti şi toţi aşa-numiţii făuritori de drumuri nu arată niciodată calea artistului creator de valori. O fac poate pentru cetitorul nehotărît şi mai ales pentru ei înşişi. Nici o operă a literaturii sau artei plastice nu s-a creat vreodată după îndrumările teoreticienilor sau reformatorilor. Adevăraţii poeţi şi scriitori care, prin opera lor, ajung reprezentanţii neamului lor nu ascultă de cuvântul de ordine al altora, ci doar de porunca duhului lor creator. Nespus mai mult decît orice ideolog, poetul reprezintă vocea neamului său, vestitorul suferinţei, bucuriei, durerilor, elanului şi al entuziasmului. La început a fost poetul, care cânta şi crea ; după el, criticul şi doctrinarul, care cataloghează şi certifică. Intre cele două războaie mondiale, cu totul în afara şi deasupra tuturor luptelor de idei, care ţinuseră poporul român în mişcare, a crescut o înflorire a liricii. Sentimentul s-a adîncit şi s-a copt, poezia s-a rotunjit. Printre sutele de poeţi, în genere tineri, avem cinci, şase care pot să ne facă nouă şi lor cinste în sinul naţiunilor. Romane româneşti au existat şi înainte de războiul cel mare, dar apariţia lor fusese sporadică, valoarea ilar relativă. Romanul românesc este o creaţiune a timpului postbelic, în ceea ce priveşte valoarea, cît şi numărul. într-un singur an, din această epocă, au apărut mai multe şi mai valoroase romane decât în cele şapte decade anterioare laolaltă. Romanul este oglinda cea mai credincioasă a tuturor năzuinţelor, care au mişcat spiritul românesc în aceste decenii. Pe când ân romane sociale se discută marile probleme, în oele de introspeeţiune psihologică găsim dovezile neliniştii întregi şi suferinţele unei generaţii. Mă feresc să enumăr nume şi titluri, expunîndu-mă să fiu acuzat de neştiinţă. Numele rămîn fără ecou, dacă nu găsesc un răsunet în sufletul cititorului. 346 DE VORBĂ CU DL. LIVIU REBREANU, DIRECTORUL GENERAL AL TEATRELOR ŞI OPERELOR DIN ROMÂNIA 98 Directorul ziarului nostru, d. Liviu Rebreanu, director general al teatrelor şi operelor din România şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti, a ţinut ieri, la orele 18, scena Teatrului Naţional, următoarea expunere, în faţa d-lui ministru al Culturii naţionale, Radu Rosetti, precum şi în faţa întregului personal artistic şi administrativ : După un obicei devenit aproape tradiţie, la începutul stagiunii, direcotrul Teatrului Naţional se cuvine să facă, pentru reprezentanţii presei, criticii dramatici, o recapitulare a trecutului şi mai ales o privire asupra viitorului. Am ţinut să respect obiceiul, cum de altfel vreau să respect toate bunele obiceiuri care completează fizionomia artistică a celui dintîi teatru al ţării. Mi-am îngăduit însă să mai poftesc la această consfătuire cu presa şi pe artiştii mei, împreună cu prietenii de seamă ai Teatrului, apoi pe membrii comitetelor de la conducerea instituţiei, de asemenea pe domnii de la departamentul Artelor, în frunte cu d. ministru Radu Rosetti, prietenul nostru cel mai bun, căruia îi datorăm deosebită gratitudine pentru înţelegerea şi sprijinul ce ne-a acordat în toate ocaziile. Am socotit că toţi au dreptul să afle, nu numai din ziare, ce s-a înfăptuit şi ce are să se mai facă aici, pentru că toţi sunt, direct sau indirect, părtaşii sforţărilor ce se depun întru propăşirea Teatrului Naţional, sinonim cu însuşi teatrul românesc. Trecutul meu aici, de data aceasta, e numai de cîteva luni. Din pricina împrejurărilor însă lunile acestea pot fi privite, într-adevăr, ca luni de război şi calculate dublu, cel puţin in privinţa dificultăţilor cu care am avut de luptat. Trebuie să mărturisesc, azi, fără înconjur, cecea ce şi unii dintre d-voastră ştiu bine, anume că, la venire mea aci, am găsit bătrânul Teatru Naţional ân toaletă de dărâmare, cu 150 artişti în buget, cu reţete de circa 5 000 lei, în loc de 30 000 lei, şi cu un deficit de aproximativ şase milioane lei. Situaţia nu era tocmai încurajatoare, cu deosebire dacă se va ţine seamă că, în urma tulburărilor din ianuarie 99, circulaţie pe străzi înceta la nouă seara şi teatrele trebuiau să joace între orele 5 şi 8. Am crezut de datoria mea să restabilesc înainte de toate pacea şi armonia în sufletele oamenilor, mai cu seamă ale artiştilor — artă nu 98 Apărut în Viaţa, I, nr. 166, 14 sept. 1941, p. 3, 5, cu următoarele subtitluri : Despre noua stagiune teatrală. Planuri şi înfăptuiri. Probleme teatrale în cadrul vremii. Refacerea Teatrului Naţional clin Capitală şi repertoriul pe anul în curs. Biblioteca, revista-program şi discoteca. Teatru pentru şcolari. 93 Referire la rebeliunea legionară din 21—23 ian. 1941, condamnată cu virulenţă în paginile Jurnalului. 347 se poate clădi pe ură şi dezbinare —, apoi să împac Teatrul cu publicul, fiindcă teatru fără public nu poate exista. Am reuşit relativ uşor să pacific spiritele. Artiştii Teatrului Naţional alcătuiesc o familie nobilă, cu veche tradiţie de disciplină şi ordine. Introducerea preocupărilor streine de artă au zdruncinat puţin coeziunea interioară. Totuşi, afară de cîteva cazuri, am impresia că la mijloc a fost mai mult oportunism decît pasiune politică. îndată ce vîntul răzmeriţei s-a potolit, spiritele au reintrat în făgaşul lor şi preocupările de artă şi-au reluat rolul lor preponderent. Sunt recunoscător artiştilor că m-au ascultat şi s-au adunat în jurul meu cu încredere. Nu le-am cerut să-şi murdărească sufletele, ci numai să renunţe, cînd trec pragul Teatrului, la celelalte gînduri şi interese, afară de artă. Artistul nu e un luptător, oricît încearcă unii, mai ales luptătorii politici, să afirme că arta trebuie să servescă scopuri practice. Artistul e etern, e al neamului întreg, totdeauna, indiferent de întîmpîările politice mai mult sau mai puţin trecătoare.100 REFORME RODNICE Dar trupa Teatrului Naţional era excesiv de numeroasă : 150 de artişti. Nici un teatru nu poate întreţine un număr atît de neverosimil de actori. Cînd am avut întîia oară conducerea acestei instituţii, acum vreo zece ani, numărul era de circa 80 şi mi s-a părut insuportabil. Atunci am căutat să remediez răul înfiinţînd „Studioul", adică a doua •sală de spectacole, unde să găsească întrebuinţare actorii care, din pricina prea marelui număr de angajaţi, erau condamnaţi să vegeteze. La temelie a fost gîndul ca „Studioul" să nu aibă personal artistic afară de personalul normal al Teatrului Naţional. Din păcate „Studioul" a devenit pretextul unei inflaţii continue a numărului artiştilor pînă ce •s-a ajuns la dublul efectivului de odinioară. Şi încaltea dacă angajamentele s-ar fi făcut pentru motive artistice, pentru a încuraja şi stimula elemente tinere sau altfel valoroase, în 90o/o din cazuri însă s-au angajat, după intervenţii lăturalnice, mediocrităţi patente sau actori obosiţi şi îmbătrîniţi înainte' de vreme. Urmînd pe calea aceasta, Teatrul Naţional ar fi ameninţat să se transforme într-o pepinieră de sinecurişti sau într-un azil pentru invalizi artistici, unde puţinii adevăraţi artişti ar fi obligaţi să muncească spre a hrăni o grămadă de trîntori. Nici o îmbunătăţire a situaţiei materiale şi artistice n-ar mai fi cu putinţă de vreme ce ar trebui să profite deopotrivă şi gloata celor fără talent şi fără a-ctivitate. Problema, oricît de gravă, nu putea fi totuşi rezolvată imediat şi cu bruscheţă. Chiar numai din punct de vedere uman nu era posibil să 100 Consecvent unui mai vechi crez, L.R. reia ideea autonomiei artistului într-un context social-politic impropriu libertăţii de creaţie, ceea ce ne îndreptăţeşte să delimităm şi mai clar gîndirea scriitorului de ideologia oficială. 348 fie lăsaţi pe drumuri, în toiul iernii şi a stagiunii, cîteva zeci de oameni. De altă parte însă, deficitul de şase milioane primejduia întreaga gospodărie a Teatrului. Dl. ministru Radu Rosetti, căruia i-am expus franc situaţia, condiţiona acoperirea deficitului de intrarea grabnică în legalitate în privinţa personalului artistic. în cele din urmă am dobîn-dit un credit de cinci milioane, după ce însă mi-am luat obligaţia să soluţionez problema personalului la 1 august, cînd în mod firesc angajamentele artiştilor expiră, afară de ale celor definitivi. între timp, pentru a nu fi silit să îndepărtez din Teatru aproape 70 artişti — fiindcă legea nu admitea decît 83 în total —, am propus şi am obţinut o modificare a legii teatrelor sporind numărul artiştilor din cadrul permanent de la 63 la 70, iar pe al celor din cadrul auxiliar, de la 20 la 40. Astfel am putut păstra în ziua hotărâtoare 110 artişti — adică 70 permanenţi şi 40 auxiliari. E încă mult. Avem încă cel mai numeros personal artistic dintre toate teatrele planetei. Dar primul pas spre normalizare s-a făcut fără zguduiri. Operaţia a fost dureroasă, desigur, dar absolut necesară. Concomitent cu pacificarea internă am încercat şi am izbutit să reconciliez publicul iceî mare cu Teatrul Naţional. De îndată ce Teatrul a revenit la menirea sa firească de-a face numai teatru, publicul s-a întors la spectacolele noastre în număr din ce în ce mai mare. Reţetele s-au dublat, uneori chiar s-au încincit. S-a văzut minunea ca încasările cele mai bune să se fi realizat în aprilie şi mai. Am făcut, desigur, şi oarecare concesii. Repertoriul n-a fost mai slab ca înainte, dar nici n-a fost. ceea ce aş fi dorit. Important era însă că am recîştigat încrederea. Graţie acestei reconcilieri am putut reduce şi deficitul aproape la jumătate, încît ne-am echilibrat şi din punct de vedere financiar şi gospodăresc. REPARAREA TEATRULUI NAŢIONAL Mai aveam însă o problemă vitală de rezolvat : localul Teatrului.. Cutremurul cel mare pricinuise stricăciuni. Predecesorii mei, dornici de-a reclădi totul din temelii, hotărîseră că bătrînul Teatru, unul din monumentele cele mai de seamă ale Capitalei, nu mai merită să fie reparat şi ca atare să fie dărîmat şi reconstruit în duh nou. în vederea- dărîmă-rii ce trebuia să înceapă s-a procedat la demontarea barbară a tot ce se-putea demonta pe scenă, în sală etc. Eu, mărturisesc, n-aş fi putut îngădui să se distrugă în special sala Teatrului Naţional, una din cele mai frumoase din lume şi cu o acustică fără pereche, afară dacă n-ar fi constituit într-adevăr un pericol păstrarea ei. De aceea am rugat pe d-nii Iotzu, rectorul Academiei de Arhitectură, şi Ioanovici, profesor la Politehnică, amîndoi reputaţi specialişti, să examineze amănunţit clădirea Teatrului şi degradările ce le-a suferit. S-a constatat că stricăciunile cutremurului erau relativ uşor reparabile, mai uşor aproape decît demontările făcute de fanatismul dărîmării. Pe 349* baza expertizei acestor specialişti am cerut apoi guvernului să mă ajute să reparăm grabnic Teatrul Naţional. Mulţumită înţelegerii şi bunăvoinţei d-lui mareşal Antonescu, conducătorul statului101, şi a d-lui Radu Rosetti, ministrul Culturii, ni s-a aprobat o sumă destul de modestă, dar suficientă cel puţin pentru a porni îndată la lucru. Am întîmpinat, in timpul lucrărilor, numeroase dificultăţi de ordin formal şi birocratic. Fără de acestea — care ne-au silit să întrerupem lucrul cîteva săptă-mîni — ar fi complect terminate toate. Totuşi, cum se poate vedea, sala şi scena, cu întreaga clădire principală sunt definitiv restaurate, încît stagiunea se va putea deschide normal într-un teatru deplin reînnoit. Trebuie să subliniez cu recunoştinţă contribuţia deosebit de merituoasă a personalului nostru tehnic. Aproape toate lucrările cele mai delicate — tapiţerie, tîmplărie, pictură, electricitate, instalaţii etc. — s-au putut face în regie, sub controlul ministerului, cu cheltuieli considerabil reduse. Toate atelierele noastre au muncit din răsputeri de la 1 mai, toată vara şi continuă a munci, cu o rîvnă vrednică de toate laudele. MUZEU, DISCOTECA ŞI ALTE INOVAŢII Profitând de marile reparaţii, am căutat să-mi realizez şi unele gîn-duri mai vechi în legătură cu misiunea Teatrului Naţional. Localul, unde ani de zile a tânjit Direcţia Generală a Teatrelor, l-am transformat în „Muzeul Teatrului Naţional", unde se vor aduna şi păstra relicvele trecutului teatrului românesc. Acuma se lucrează la adunarea, selecţionarea şi organizarea materialului acestui întâi muzeu de teatru în România. Sper că în curînd îl vom putea inaugura şi pune la dispoziţia prietenilor Teatrului. Tot din dorinţa de-a păstra amintirea şi creaţiile actorilor români de seamă am înfiinţat, pe de o parte, „Discoteca artiştilor dramatici români" şi, de altă parte, „Filmoteca Teatrului Naţional. în epoca noastră, cînd există posibilitatea de-a se înregistra vizual şi sonor orice manifestare omenească, arta actorului nu mai poate fi condamnată să dispară împreună cu omul. Creaţia actorului poate şi trebuie să fie salvată pentru posteritate. Fireşte, numai creaţia reprezentativă prin care arta dramatică românească îşi marchează etapele evoluţiei sale. Nu e păcat că Nottara, Brezeanu, Iancu Petrescu102, Măria Ciu-curescu 103, de pildă, s-au prăpădit mai recent, fără urme decît în inima şi amintirea celor ce i-au văzut şi care, la rîndul lor, dispar şi ei ? Pentru a repara ce se mai poate, în cadrul „Discotecii artiştilor dramatici români" se vor înregistra pe discuri, în condiţiile optime pe care 101 Referirea are mai mult un caracter protocolar, după cum de altfel rezultă şi din contextul frazei. Nu va trece mult şi acelaşi conducător va cere îndepărtarea lui L. R. din funcţia de director al Teatrului Naţional (cf. Ion Petrovici, Pe meandrele trecutului). 102 Ion (Iancu) Petrescu (1851—1932), actor, societar al Teatrului Naţional {amintit în corespondenţa de familie ; vezi voi. La lumina lămpii). 103 Măria Ciucurescu (1866—1939), artistă, societară a Teatrului Naţional. 350 le oferă tehnica modernă, glasurile artiştilor principali în fragmente caracteristice din creaţiile lor. Originalele pe metal ale acestor discuri vor alcătui Discoteca noastră. Deocamdată s-au înregistrat, ori sînt în curs de înregistrare, Măria Giurgea 104, Măria Filotti, N. Soreanu 105, R. Bulfinski, G. Ciprian, I. Livesou, V. Pella, Lucia Sturdza, G. Stor in, 'V. Maximi-lian106, Tony Bulandra şi alţii. în afară de aceasta, vrem să păstrăm, în filme sonore, fie acte întregi, fie fragmente reprezentative din piesele româneşti sau clasice în care stilul dramatic specific românesc se manifestă mai elocvent. Filmele acestea vor constitui filmoteca, în Muzeul Teatrului Naţional. Pentru că reclamă cheltuieli mai importante, deocamdată am studiat şi vom realiza, sper foarte curînd, actul final din O scrisoare pierdută cu toţi protagoniştii mai vechi încă în viaţă. Un fragment special va fi consacrat activităţii d-lui Paul Gusty, venerabilul director de scenă şi educator dramatic al nostru. Am găsit aici un embrion de cantină. Am păstrat-o, deşi e ceva primitiv şi mai mult demagogic decît aievea folositor. Se oferea în mod gratuit o masă pe zi meseriaşilor Teatrului. Gratuitatea aceasta cred că n-are sens şi nu poate fi decît umilitoare. Aici toată lumea e salariată si n-are nevoie să primească o pomană pe care numai şomerii şi neputincioşii sînt siliţi s-o accepte. Doresc şi am luat măsuri să facem o cantină, eventual împreună cu un consum, care să înlesnească realmente viaţa întregului personal al Teatrului. Dat fiind că lucrările cantinei au început şi continuă febril, cred că peste o lună va începe să funcţioneze. în cantina noastră vor găsi toţi membrii instituţiei, pe un preţ infinit mai mic decît la restaurante, o masă substanţială şi bine servită. în două săli spaţioase, una pentru personalul artistic şi administrativ, alta pentru muncitorii manuali, se vor oferi două categorii de mese : una cu un singur fel bogat şi hrănitor, alta cu două feluri de mîncare. Aşa nădăjduiesc că vom ajunge ca toată lumea din Teatrul Naţional, chiar slujitorii cei mai săraci, să aibă totdeauna o masă bună asigurată. Recunosc cu durere că salariile artiştilor noştri şi ale întegului personal sînt umilitor de modeste. Sîntem singura ţară din lume unde artiştii sînt mai prost plătiţi decît simplii funcţionari care n-au nici pe . departe obligaţiile şi cheltuielile impuse de viaţa noastră. îmi dau seama cît e de imposibil să trăieşti omeneşte dintr-un salariu de mizerie, in vremurile acestea de salturi vertiginoase ale tuturor preţurilor, şi mă gîndesc cu spaimă ce minuni echilibristice trebuie să facă fiecare pentru a-şi încropi totuşi un trai demn de un slujitor al artei. Am speranţa că prin sporurile de salarii, de care va trebui să beneficieze negreşit şi personalul nostru, se va mai ameliora întrueîtva soarta tuturor. Din parte-mi am căutat să ajut ori de cîte ori s-a putut, ba chiar şi cînd nu s-ar fi putut, subt toate formele îngăduite. Aş dori din toată inima să pun pe 104 Măria Giurgea (1880—1949), artistă, societară a Teatrului National (vezi la B.A.R., Coresp. nr. 143089—143091, datată între 1933 şi 1941). 105 Niculae Soreanu (1873—1950), artist şi profesor de teatru, îos Velimir Vladimir Maximilian, artist şi profesor de teatru. 3511 toţi artiştii mei la adăpost de grijile materiale ca şi ei, la rîndul lor, să se poată consacra exclusiv artei. Am încercat să stimulez zelul şi ataşamentul tuturor pentru instituţia aceasta, cea mai strălucită instituţie de artă a ţării. Am înmulţit premiile de creaţie pentru cei tineri şi am recompensat prin avansări pe cei mai merituoşi şi mai sîrguitori. Am introdus în cadrul permanent un număr mai însemnat de tinere talente tocmai spre a dinamiza mai mult forţele creatoare. In schimb trebuie să cer tuturor artiştilor, de la cei mai mari pînă la cei mai mici, să-şi dăruiască într-adevăr toată energia şi tot talentul lor Teatrului Naţional, învingînd ispitele de ori unde ar veni. Prin urmare trebuie să se ştie că nu voi tolera sub nici un motiv ca artiştii Teatrului Naţional să aibă angajamente şi să lucreze, în orice formă ar fi, în altă parte. Numai cu aprobarea scrisă, de la caz la caz şi. numai în calitatea de artişti ai Teatrului Naţional, vor putea de concursul lor la reprezentanţii de teatru sau radio. Nimeni însă nu poate fi, în acelaşi timp, angajatul Teatrului Naţional şi salariatul altei instituţii. Celor interesaţi le acord un răgaz pînă la 1 octombrie să opteze. După această dată, toţi cei ce nu^şi vor fi limpezit definitiv situaţia vor fi îndepărtaţi din cadrele Teatrului. Ar fi neloial şi necamaraderesc ca unii să-şi consacre t( t timpul şi toată activitatea în serviciul Teatrului Naţional, iar alţii să considere Teatrul numai ca un refugiu de vreme rea, unde să-şi odihnească oboseala altor ocupaţii. De altfel, în măsura în care mă străluiesc să îmbunătăţesc situaţia materială, trebuie să pretind cu insistenţă tuturor mai multă muncă. Vreau să accentuez că în Teatrul Naţional nu vor mai fi toleraţi acei care nu vor avea o activitate suficientă. în nici un caz nu vor mai putea figura în bugetul Teatrului artişti care să se mulţumească a încasa lefuri fără a se sili ei înşişi din răsputeri să joace. Este inadmisibil să întreţinem artişti, în special doamne, care nu apar pe scenă cu anii, ba încă unii dintre aceştia să mai reclame şi spor de salariu. Fiindcă numărul artiştilor e atît de mare, se înţelege de la sine că nu pot fi distribuiţi toţi în roluri importante. Necesităţile afişului impun utilizarea, în primul rînd, a acelora care pot asigura un spectacol omogen şi care pot servi mai corect piesa respectivă. De cîte ori va fi posibil, fără a stînjeni mersul repetiţiilor, voi fixa de la început dubluri pentru anume roluri, spre a da astfel ocazie tuturor talentelor să se manifeste. Cei ce nu pot fi distribuiţi iniţial pot cere ei înşişi dublarea rolurilor care sînt în mijloacele lor. Din partea titularilor e o chestie de camaraderie să primească cu bunăvoinţă pe colegii puşi să-i dubleze. Fac observaţia aceasta mai ales la adresa doamnelor şi domnilor care consideră rolurile încredinţate lor ca o proprietate de drept divin şi care privesc ca o ofensă orice dublură. Atrag atenţia tuturor că toate rolurile sînt şi rămîn proprietatea direc-ţiunei care trebuie să aibe în vedere nu capriciile unora, ci interesele permanente ale instituţiei, iar aceste interese reclamă sistemul dublurilor ca singurul mijloc raţional de selecţie a talentelor şi în special de promovare a tineretului. 352 TINERETUL VA FI ÎNCURAJAT Ţin să declar categoric că pentru mine problema încurajării tinerilor e primordială. Dacă tinerii care vădesc calităţi nu ar fi lăsaţi să se realizeze şi să se perfecţioneze, s-ar primejdui însăşi evoluţia Teatrului. Intre elementele mai mult sau mai puţin mediocre de la care nu se mai poate spera nimic, între vechile utilităţi diverse care încurcă mereu lumea şi între tinerii dintre care trebuie să aleagă artiştii mari de mîine, eu sînt hotărît de partea tinerilor, nădejdea noastră de viitor. Va să zică dublurile vor fi utilizate în toate piesele şi pentru toate rolurile, unde şi cînd va fi nevoie — spre ştiinţa celor mari, ca şi a celor mici ! Fireşte, dublura nu înseamnă că oricine va putea juca orice. Sînt artişti meniţi să rămînă simpli soldaţi, iar alţii să ajungă generali. Se va da posibilitatea fiecăruia să dea un examen de capacitate, dar nu celui fără talent să stînjenească rosturile celorlalţi. Precum prin dubluri vreau să ofer tuturor ocazia de-a munci şi de-a se realiza, la fel trebuie să fie gata toţi să joace orice rolişor, chiar de figuraţie, cînd vor cere interesele spectacolului. Artiştii din cadrul auxiliar în special sînt obligaţi a figura oricînd vor fi chemaţi. Pentru a marca diferenţa între cei ce muncesc şi ceilalţi am înfiinţat o indemnizaţie de reprezentaţie. Fiecare artist va primi, în proporţie cu gradul său, pentru fiecare spectacol, o indemnizaţie care să-i acopere cel puţin cheltuielile şi ostenelile suplimentare. Am prevăzut în buget un capitol anume, încît la sfîrşitul fiecărei luni, după numărul de spectacole jucate, îşi va lua fiecare dreptul său. Indemnizaţia aceasta specială vrea să fie nu numai o recompensă materială, dar şi un stimulent de emulaţie pentru cei harnici şi talentaţi. Dar toate acestea şi orice voi mai putea face în favoarea artiştilor anei urmăresc în fond o mai bună şi mai desăvîrşită realizare a repertoriului ce l-am alcătuit şi pg care ne străduim să-1 prezentăm în condiţiile artistice şi tehnice cît mai demne de gloria Teatrului Naţional. Alcătuirea s-a făcut cu migăloasă cumpănire a tuturor cerinţelor ce trebuiesc avute în vedere mai cu seamă azi. Aş dori, evident, să prevaleze lucrările româneşti, noi şi vechi. Am credinţa că Teatrul Naţional trebuie să rîvnească a cultiva, ca şi Comedia Franceză, cu exclusivitate literatura dramatică autohtonă. Acest ideal deocamdată nu poate fi atins. Autorii români nu se îmbulzesc, iar cei ce se. îmbulzesc nu sînt autori dramatici decît foarte rareori. Am găsit la comitetul central de lectură peste două sute de opere dramatice noi pentru examinare. Comitetul central n-a vrut sau n-a avut răgaz să se ocupe de ele şi mi le-a lăsat pe toate moştenire. Noul comitet pe care l-am alcătuit îşi dă toate silinţele să rezolve cît mai grabnic, dar şi mai serios soarta atîtor piese româneşti. Din nenorocire recolta e atît de slăbuţă încît toată bunăvoinţa noastră abia poate descoperi ici-colo ceva reprezentabil la limită şi cu mari modificări. îndată ce am venit aici, m-am adresat autorilor dramatici cunoscuţi, îndemnîndu-i să scrie şi oferindu-le concursul meu cel mai larg. 353 Apelul meu, din nenorocire, n-a avut rezultate. Nici unul din autorii invitaţi nu mi-a dat pînă acuma decît promisiuni, iar cu promisiuni nu se poate înjgheba un repertoriu. De aceea n-am putut pune în studiu decit dintre piesele aprobate mai demult de comitetul de lectură, din care făceam şi cu parte. REPERTORIUL Timon II de d. Ion Sîngiorgiu va fi cea dintîi premieră românească la Teatrul Naţional, iar o piesă interesantă a noului autor şi vechiului publicist A. Oorteanu107, intitulată Copiii pămmtului, va deschide bătălia teatrală la „Studio". Pe la începutul lui octombrie va urma, tot la „Studio", Falimentul zeilor, comedia lui Ion Anestin, iar mai tîrziu Taina întunericului de d. Dragoş Protopopescu. Se va relua, la Teatrul Naţional, într-o montare cu totul nouă, Vlaicu Vodă, de d. Al. Davila, şi apoi Patima roşie a d-lui M. Sorbul, cu o distribuţie complet întinerită. In cadrul unor spectacole speciale vom reprezenta un act încă ne-jucat al d-lui Victor Ion Popa, Acord familiar, şi vom relua Un leu ş-un zlot de R. Rosetti-Max, Pe malul gîrlei de Ollănescu-Ascanio 10S, Romeo şi Julieta la Mizil de G. Ranetti, precum şi Lais, în traducerea lui Eminescu, şi Lăutarul din Cremona109 tradus de Traian Demetrescu 110. Din repertoriul străin se va reprezenta mai întîi Doamna Bovary? după romanul lui Flaubert, de Gaston Batty 111. Va urma o reluare nouă a lui Hamlet cu d-nii Vraca, Valentineanu şi Calboreanu în rolul titular apoi Marşul nupţial de Henri Ba'taille112, Don Carlos de Schiller113, Hidalgo şi ţăranca de Lopez de Vega, Mirra de Alfieri114, eventual Lu-creţia Borgia de Victor Hugo 115... La „Studio" se vor reprezenta : Astă seară jucăm fără piesă de Pirandello, Pălăria florentină de LabicheU6, Tinereţea de Max Halbe. Acestea vor alcătui repertoriul pentru prima parte a stagiunii, fireşte, fără a ţine seama de eventuale surprize. 107 Andrei G. Corteanu, avocat şi publicist. 108 Dumitru C. Olănescu-Ascanio (1849—1908), poet, publicist, diplomat. 109 Lăutarul din Cremona, piesă de Francois Coppee (1842—1908). no Traian Demetrescu (1866—1896), poet. 111 Gaston Baty (1885—1952), teoretician dramatic, eseist, director de teatru şi regizor francez. 112 Henri-Felix Bataille (1872—1922), poet şi dramaturg francez. 113 Friedrich von Schiller (1759—1805), dramaturg, poet, prozator, estetician şi istoric german, al cărui nume este adesea întîlnit în caietele anilor de ucenicie literară a tînărului scriitor (vezi voi. Caiete). "4 Vittorio Alfieri (1749—1803), poet şi dramaturg italian. 115 Victor Hugo (1802—1875), poet, dramaturg şi prozator francez, conspectat în caietele anilor de ucenicie literară (vezi voi. Caiete). 116 Eugene-Marin Labiche (1815—1888), dramaturg francez. 354 Pentru partea a doua, am prevăzut să reprezentăm, dacă se va putea, Danton de Camil Petrescu, Rachieriţa de d. Ion Luca, într-o vară la moşie de d. ŞerbăneScu117, Iancu Jianu de d. C. Mihăilesicu118, poate In larg, de d. Miron Paraschivescu, şi altele româneşti care, sper mereu, vor mai veni. Literatura universală va fi probabil reprezentată prin Regele Lear de Shakespeare, Familia Mannon de O'Neill, Egmont de Goethe, Soţul ideal de Oscar Wilde119, Cidul de Corneille şi poate vreo două piese moderne. •Repet : aştept pe autorii români cu piese bune, mai ales pe cei tineri. Ei aş dori să fie surpriza cea mare a stagiunii. Simpatia mea întreagă spre ei merge, căci creaţia românească este rîvna mea cea mai dragă. UN PROGRAM SUI-GENERIS Cu acest prilej îmi permit să anunţ că Programul Teatrului Naţional va lua o înfăţişare nouă. în afară de partea obişnuită cu distribuţia rolurilor şi subiectul piesei, va cuprinde 32 pagini în care scriitorii şi artiştii noştri vor lămuri diferite probleme teatrale mai cu seamă în legătură cu repertoriul Teatrului nostru. Cum partea aceasta se va împrospăta lunar, programul va fi o adevărată revistă de teatru care sper să intereseze pe spectatorii noştri mai mult decît eterna colecţie de reclame din trecut. De asemenea „Biblioteca Teatrului Naţional" va fi reluată în condiţii serioase. Cu voia autorilor respectivi, toate piesele noi, ca şi reluările importante, româneşti şi străine, vor apare în chiar ziua premierei sau reluării şi se vor vinde în sală spectatorilor amatori. Dar, recapitulînd activitatea din trecut şi desfăşurînd proiecte pentru viitor, nu putem uita împrejurările extraordinare în care a trebuit şi va mai trebui să lucrăm. Stagiunea trecută a fost, cu siguranţă, cea mai neagră din cîte a cunoscut teatrul roimânesc. A început în doliul mare pentru pierderea Transilvaniei de Nord, [...]120. Visul abia împlinit al României unite se destrăma, urmat de o prăbuşire internă tot atît de cumplită. Stagiunea a continuat în mijlocul frămîntărilor fatale unui regim nou, s-a poticnit mortal în zguduirile marelui cutremur, apoi, abia reluată, a fost zdruncinată de convulsiunile insurecţiei, ale cărei Spasmuri s-aU infiltrat pî-nă-n inima Teatrului nostru, în sfîrşit, a trebuit să reînceapă subt restricţiile represiunii şi mai ales într-o perioadă de camuflare din ce în ce mai severă a luminilor. 117 Aurel şi Lucia Şerbănescu. 118 Dramatizare după Craiul munţilor, roman de Bucura Dumbrava {Uv6— 1926)' ii9 Qscar Wilde (1856—1900), poet, dramaturg şi prozator englez, conspectat în caietele anilor de ucenicie literară (vezi voi. Caiete). „ „„ . 1n.n 120 Referire la modificarea fruntariilor naţionale dupa 26 iun. 194U. 355 A juca teatru în astfel de timpuri este un adevărat eroism civic. Dacă stagiunea s-a putut încheia onorabil, meritul revine artiştilor şi întregului personal care, înfruntînd toate obstacolele, au realizat spectacole demne şi, prin ele, au contribuit la menţinerea rezistenţei morale a publicului românesc. S-a dovedit astfel tocmai în cursul stagiunii grele trecute că teatrul adevărat e un ferment de închegare naţională şt socială. Pregătirea stagiunii care începe s-a făcut în condiţii morale mai bune. Condiţiile exterioare au rămas, desigur, excepţional de severe. Camuflajul complet şi reducerea mijloacelor de locomoţiune ridică un mare semn de întrebare în faţa noastră. Dar starea sufletească a artiştilor şi a publicului ne îngăduie speranţe [...]121. Unitatea sufletească refăcută ne va înlesni şi nouă înfruntarea micilor şi marilor dificultăţi ce vom mai întîmpina. In zilele acestea aspre şi înălţătoare, cînd vitejia românească cucereşte admiraţia lumii, misiunea Teatrului Naţional trebuie să se împlinească mai bine împotriva oricăror pierderi. TEATRUL ŞI CULTURĂ In cadrul acestei misiuni înalte culturale vrem să organizăm, cu ansamblul Teatrului Naţional, reprezentaţii foarte ieftine, anume pentru tineretul şcolar, nu numai în Capitală, ci în toate oraşele principale ale ţării. S-ar juca mai cu seamă operele dramatice cuprinse în programele analitice ale şcoalei, încît elevii de toate categoriile să le poată cunoaşte direct de pe scenă şi nu numai din ariditatea manualelor. Nu e vorba însă de spectacole de mîntuială, cum se obişnuiau, ci de prezentarea pieselor în condiţiile cele mai perfecte, cu artiştii cei mai buni, pentru a forma gustul artistic al spectatorilor de mîine concomitent cu educaţia lor spirituală. Arta dramatică ar deveni astfel un auxiliar al învăţă-mîntului şi ar putea naşte în sufletul tineretului aceeaşi pasiune pentru teatru pe care o arată azi mai mult pentru manifestările sportive. în privinţa organizării acestui teatru special pentru şcolari, suntem în tratative, care durează cam mult, cu Ministerul învăţămîntului. Realizarea proiectului, mai cu seamă pentru provincie, ar reclama un adaos de cheltuieli pe care mijloacele noastre bugetare ordinare nu le-ar putea acoperi şi pe care ar trebui să ni le asigure statul. în momentele actuale însă statul are atîtea mari nevoi şi griji, care trebuie să prevaleze, încît nu e de mirare că n-am putut încă ajunge la rezultatul dorit. Sunt sigur totuşi că se va găsi o modalitate care să permită împlinirea şi a acestui gînd menit să slujească mai presus de toate arta şi cultura românească. Pe domnii critici dramatici i-am poftit împreună cu artiştii noştri pentru că îi socotesc colaboratori preţioşi în misiunea teatrală şi în pro- 121 Idem, după 21 iun. 1941. 356 greşul artei dramatice. Ei fac parte integrală din marea familie a teatrului românesc. Critica nu e sinonimă cu negativismul. Critica leală, sinceră, obiectivă e totdeauna constructivă. Numai criticismul cu orice preţ, criticismul interesat sau criticismul de gîlceavă şi bîrfeală poate să provoace nemulţumiri şi mai ales dezorientare. Arta fără critică e stearpă. De altfel în toate epocele de mari creaţii de artă au apărut şi au crescut şi critici adevăraţi care despică, lămuresc, îndrumează şi stimulează energiile şi talentele creatoare. De aceea noi nu ne ferim şi nici nu ne speriem de critică. Dimpotrivă, o dorim şi mai activă şi mai serioasă. Colaborarea criticilor dramatici nu poate decît să ne ajute în realizarea spectacolelor de artă pentru care ne trudim cu toţii. O singură rugăminte vreau să vă fac, domnilor critici teatrali : să urmăriţi cu asiduitate munca noastră, să nu fiţi doar oaspeţii noştri de premiere, ci prietenii, oricît de severi, de toate zilele. în special m-aş bucură dacă ne-aţi ajuta ca sistemul dublurilor, despre care am pomenit, să dea roadele nădăjduite. Am să vă invit înadins totdeauna cînd unul sau mai mulţi artişti vor apare în dublură pe scenă şi vă rog stăruitor să veniţi să-i vedeţi, să-i cîntăriţi, să-i judecaţi şi aşa să contribuiţi ia selecţionarea valorilor şi mai cu seamă la promovarea talentelor noi şi reale care vor avea să ducă mai departe şi mai sus destinele teatrului românesc. Am terminat. Expunerea mea a fost prea lungă şi mă tem că v-a obosit. Nu^mi mai rămîne decît să vă mulţumesc că m-aţi ascultat şi să vă anunţ că deschiderea stagiunii Teatrului Naţional va avea loc luni 22 septembrie cu Madame Bovary122 şi că miercuri 24 septembrie vom începe stagiunea la „Studio" cu noua piesă românească Copiii pămîntului 12S. LITERATURA ŞI RÂZBOIUL ÎNAINTE DE TOATE, SCRIITORUL ESTE „CETĂŢEAN" EL SÂ-SI FACĂ DATORIILE CETĂŢENEŞTI. CONVORBIRE CU DL LIVIU REBREANU DESPRE REPORTAGIUL DE RĂZBOI124 După mai bine de douăzeci de ani de activitate literară, prestigiul d-lui Liviu Rebreanu rămîne neştirbit. E un merit pe care, în cîmpul de activitate al d-niei-sale, nu şi-1 pot revendica mulţi. Iată de ce, o convorbire cu acest se- 122 în ziar, greşit : Madam Bovark (în realitate este vorba de dramatizarea lui Gaston Batty, după romanul lui Flaubert). 123 jn zjarj greşit : Conţii pămîntului (în realitate este vorba de piesa lui A. Corteanu). 124 Apărut în Evenimentul zilei, III, nr. 907, 15 nov. 1941, p. 2, sub semnătura lui Radu Tudoran. Reproducînd integral întrebările şi răspunsurile din interviu, nu am găsit cu cale să reproducem şi consideraţiile finale ale lui Radu Tudoran, neavînd un rol funcţional în economia volumului nostru. 357 nioral mînuitor de slovă e un act ce trebuie să păstreze o oarecare solemnitate, deşi primul împotriva solemnităţii e însuşi d. Liviu Rebreanu. Pe d. Rebreanu, director general al teatrelor, funcţie mai dificilă decît aceea de diplomat al unei ţări neutre, l-am „prins" ieri după prînz, într-un fotoliu din stalul „Naţionalului", asistînd, oficial şi probabil preocupat de răspunderile premierei — la una din ultimele repetiţii ale Patimei roşii, drami d-lui Mihai Sorbul. Abia după ce foarte emoţionată, trâindu-şi cu înfrigurare rolul, d-n'a Marie'ta Anca şi-a slobozit în creier cartuşul de rigoare, ca să se prăbuşească peste cadavrul zăpăcitului său Rudy şi să prilejuiască lăsarea cortinei, am putut începe această convorbire întreruptă la fiecare sfert de minut, de regizor, de actori şi chiar de d. Mihail Sorbul, care ni s-a părut emoţionat de această reluare, ca un debutant adolescent. (în paranteză ar fi de făcut aici consideraţiuni despre dragostea ce un autor mai poate să o poarte operei sale, după mulţi ani de succes — dar aceasta o vom face poate atunci cînd vom discuta cu d. Mihail Sorbul, căruia îi solicităm convorbirea chiar pe această cale.) Dar să revenim. începută la Teatrul Naţional, convorbirea cu d. Liviu Rebreanu a continuat pe stradă, în maşină şi în sala de proiecţie a Cenzurei filmelor, unde s-a terminat, poate tocmai la timp, în clipa în care nu ştiu care actor german se pregătea, pe ecran, să înceapă un foarte frumos lied. După cum se vede, d. Rebreanu îşi împarte timpul între multiple îndatoriri şi nu pentru a şi-1 pierde. Va trebui de altfel să lamintim că, în cele două rînduri cînd djsa a mai fost director al Teatrului Naţional125, timpul acela a marcat epoci de prosperitate, şi sub raport artistic, şi sub raport administrativ. Tot d-sale i se datorează înfiinţarea „Studioului", precum şi alegerea unui repertoriu demn de prima scenă a ţării. Mai trebuie să amintim faptul — şi aceasta se datoreşte poate tocmai prestigiului său neştirbit — de a fi reuşit să impună în teatru o viaţă camaraderească — acolo unde intriga şi bîrfeala şi-au găsit, de cînd există în lume teatru, mediul lor cel mai prielnic. —■ Reportagiul de război, în afară de rolul lui imediat, de a lămuri opinia publică, poate folosi ca document, din care scriitorul să-şi găsească elemente pentru compoziţiile sale viitoare. în această privinţă re-portagiul are mult mai mare valoare decît s-ar crede — şi, chiar dacă s-ar părea ciudat, poate să dea o viziune mai completă şi mai clară a cîmpului de luptă decît participarea însăşi la bătălie. Aici socotim necesar să adăugăm, aşa cum ne-a spus d. Liviu Rebreanu, că scenele de război şi descrierile cîmpului de luptă din Pădurea Spînzuraţilor, atît de profunde, sunt făcute fără ca autorul să fi participat, alături de eroul său Apostol Bologa, la lupte. Autorul nu a văzut nici măcar o tranşee, sau o reţea de sîrmă ghimpată. Decorul şi atmosfera admirabil redate sunt sugerate de reportagiile de război ale timpului, apărute în presa austriacă. îndeosebi aspectul cîmpului de luptă, după bătălie, descris de reporteri talentaţi a căpătat în ochii autorului contururi tot atît de vii ca şi realitatea. Va trebui să adăugăm însă, la aceste mărturisiri ale d-lui Rebreanu, opinia noastră că — şi tocmai în aceasta constă marele dar al scriitorului — scriitorul depăşeşte impresiile comunicate de alţii, el intuieşte realitatea, dînd sens şi viaţă fiecărui cuvînt al său. In lipsa altui termen, această putere de intuiţie s-ar numi banal : talent. REPORTAGIUL DE RĂZBOI, CU DATELE LUI CERTE ŞI, PRIN ACEASTA, PALPITANTE, VA PUNE ÎN UMBRA FICŢIUNEA LITERARA ? CARE ESTE ROLUL REPORTAGIULUI DE RĂZBOI ? Regretăm de a fi neglijat să întrebăm pe d. Rebreanu dacă, reclamat de multiplele sale ocupaţ'iuni cărora se dedică fără rezerve şi fără ezitări, mai poate găsi timpul pentru scris. Probabil însă că, sub îndatoririle şi demnităţile actuale, scriitorul continuă să trăiască, cu vigoare din, bunăoară, Ion sau Pădurea Spînzuraţilor — şi astfel, cine ştie dacă întrebarea nu ar fi fost inutilă ? Dar, într-o convorbire cu d. Rebreanu, autorul unui roman care, adîncind psihologia combatantului, dovedeşte că scriitorul şi-a pus profunde întrebări despre război — întrebările anchetei noastre în legătură cu literatura şi războiul sunt prea nimerite, ca să mal lase loc altora.126 Aşadar, primul lucru cerut d-lui Rebreanu a fost să ne răsoundă ce crede d-sa despre „rolul reportagiului de război". Iată, cu cuvintele noastre — ce se vor sili să denatureze cît mai puţin —, răspunsul d-lui Rebreanu. 125 în realitate o singură dată (1929). 126 vezi şi Lămuriri (infra, p. 379). —■ Nu, reportajul va rămîne, după cum s-a spus mai sus ; document şi tocmai de aceea îi va lipsi suflul de viaţă pe care îl dă literatura. Reportagiul dă aspecte izolate. El nu are perspectivă. El e o viziune directă, din care nu se poate face literatură. Literatura se va seri mai tîrziu, cînd elementele adunate de reportaj se vor filtra în sufletul artistului. Reportagiul nu va putea pune în umbră literatura, fiindcă înainte de aceasta literatura îl va consuma. CARE-I DATORIA SCRIITORULUI IN CEASUL DE FAŢĂ ? — Nu se poate vorbi de o datorie a „scriitorului". înainte de a fi scriitor, scriitorul este „cetăţean". El să-şi facă deci datoria de cetăţean. El se; declară astfel solidar cu naţiunea şi altă datorie nici nu are ! 358 359 STAGIUNEA TEATRULUI NATIONAL 127 Criteriul principal a fost gândul ca să alcătuiesc un repertoriu numai din piese româneşti şi asta cred că ar fi idealul pentru un Teatru Naţional, cum este de altfel în Franţa pentru „Comedia Franceză". Dar e greu de realizat, fiindcă producţia noastră nu este suficientă. Şi atuncea, evident că neavînd producţie suficientă — nici cea veche şi nici cea nouă —, trebuieişte să completăm producţia românească — piese româneşti — cu piese străine. Acuma, în ce priveşte lucrurile străine, iarăşi am o veche dorinţă, un vechi gînd, şi anume că aş vrea să joc, să reprezint numai literatura străină clasică, nu vreau să fac concurenţă teatrelor particulare. Dacă aş juca cu lucrurile moderne, lucrurile de salon, lucrurile bulevardiere, atuncea ce-o să joace ei ? Aşa că m-aş lupta ca să pun literatura românească şi literatura clasică. Dar nici aici nu pot să merg pînă la capăt, fiindcă, în definitiv, Teatrul Naţional este al tuturor şi în primul rînd al publicului care doreşte ca să vadă tocmai pe scena Naţionalului şi lucruri moderne într-o înfăţişare mal strălucită, mai apropiată de ceea ce ar trebui să fie decît pe scenele particulare. Şi atuncea, în mod firesc, trebuie să ajung ca să pun în repertor şi lucruri moderne. Cînd alcătuieşti repertoriul, trebuie să te gîndeşti ca să alternezi aceste lucruri. Aşa, nu pot să joc numai piese româneşti în şir sau numai piese româneşti clasice, să nu joc şi piese moderne, nu pot să joc numai piese străine şi atunci evident că menirea Teatrului Naţional nu s-ar respecta. Am ajuns atunci ca să fixez ca principiu să alternez o piesă românească cu o piesă străină, eventual dacă se poate o piesă nouă românească cu o piesă nouă străină, o reluare românească cu o reluare străină. Dar nu numai atît. Cel puţin în ce priveşte teatrul străin, trebuie să mai am în vedere ca să intercalez în repertoriu piese din toată literatura universală, nu numai dintr-a unei naţii. Pornind de la acest criteriu, am ajuns să fac ordinea spectacolelor cam în felul următor. Ar fi prima, deschiderea stagiunii. Va să zică o avem mîine seară, sîmbătă : Vlaicu Vodă. Despre Vlaicu Vodă n-am ce să adaug, ştie toată lumea despre ce este vorba, atîta vreau să spui că e montat în decoruri şi costume cu desăvîrşire noi şi distribuţia rolurilor este aproape complet nouă, în afară de rolul titular. Aşa cred că spectacolul Vlaicu Vodă — care e o piesă destul de văzută — va interesa un public cît mai larg şi mai ales privitorii de teatru. După această piesă românească va veni o reluare, o piesă nouă străină, Doamna Bovary a lui Gaston Batti, după incomparabilul roman al lui Flaubert. După asta va urma o premieră originală românească. După noutatea care urmează, îmi va veni o reluare care pe mine mă interesează foarte de-aproape şi aş fi fericit dacă interesul meu l-ar 127 Expunere la Societatea Radiodifuziunii Române în anul 1941, aflată în „fonoteca de aur" ; textul a fost publicat fragmentar de Victor Crăciun, în România literară, XII, nr. 3, 18 ian. 1979, p. 13 (reprodus acum integral, cu concursul aceluiaşi cercetător, căruia ii aducem mulţumiri). manifesta şi publicul şi critica noastră. E vorba de reluarea lui Hamlet. Hamlet, nu trebuie s-o mai spui — şi totuşi o spui —, este lucrarea cea mai reprezentativă nu numai din literatura lui Shakespeare, nu numai din opera lui, dar din toată literatura universală, poate în afară de Faust al lui Goethe. Nu cred că există o operă mai cuprinzătoare, mai mare, din toate punctele de vedere. Ei, această operă trebuie să figureze în repertoriul permanent al oricărui teatru care se respectă, al unui teatru cum este Teatrul Naţional. E o traducere nouă, făcută de Dragoş Protopopeseu, şi nu numai că e nouă : făcută şi refăcută. S-a mai făcut o dată şi a refăcut-o Valentineanu. I-a dat o versiune nouă. Nici nu este uşor să traduci pe Shakespeare şi mai ales pe Hamlet. Cînd te gîndeşti că Hamlet în original are un vocabular de circa 4— 5000 de cuvinte, şi în româneşte, în versiunea trecută, avea 1200. Dragoş Protopopeseu a încercat să se apropie de original. N-a reuşit complet. Sigur, e foarte greu să reuşeşti complet. Noi, în viaţa de toate zilele, întrebuinţăm un vocabular foarte restrîns, şi atunci, ca să te apropii de un scriitor mare, sigur că e greu... Noi o să încercăm acum trei interpreţi cu trei artişti de frunte în Hamlet: Calboreanu, Vraca şi Valentineanu. îmi place să cred că dintre ei se va alege un nou Hamlet, care să fie cel puţin cît a fost Demetriade sau Grigore Manolescu. E inutil să spun că tragedia asta e montată în decoruri noi, în costume noi, ci aş vrea ca şi stilul ei, dacă se poate, să fie un stil, să fie un Hamlet românesc. Putem şi în montarea ei, şi în stilizarea operei să găsim ceva specific, specific românesc... în interpretarea ei să fie un stil românesc, o linie românească. Şi să sperăm că vom reuşi cu ea. Va să zică, după Hamlet — care este un clasic străin — vom avea iarăşi o reluare românească, una cu • personaje puţine. Este reluarea Patimei roşii a lui Sorbul. Noutatea ? Va fi o distribuţie complet înnoită. Să fie piese, ca să zic aşa, constructive, fiind în primul rînd pentru publicul românesc, bineînţeles din punct de vedere estetic desăvîrşite. Teatrul Naţional trebuie să servească unui ideal superior idealului pe care îl servesc teatrele particulare. Urmează o piesă modernă, străină : Marşul nupţial al lui Henri Bataille. Afita-i o concesie care sînt obligat să o fac şi voi mai face una sau două în decursul stagiunii. Şi aşa mai departe. Ei, cum vezi, am căutat să respect alternările de care v-am spus. Aş vrea să mai spun aicea că Teatrul Naţional, în afară de criteriul estetic, mai are încă un punct de vedere. Mai are încă un punct de vedere etic. Teatrul Naţional în alegerea pieselor trebuie să aibă în vedere ca piesele pe care le joacă să contribuie la înălţarea, la întărirea sentimentului moral, naţional şi social. Joc o piesă a d-lui Corteanu, care nu e autor dramatic. E om în toată firea. Om serios — ca să zic aşa. Se ocupă de finanţe. Se ocupă de lucruri serioase. Şi totuşi a scris o piesă care-i extrem de interesantă, cu care deschid Studioul. Şi această piesă a lui Corteanu, care se intitulează Ţăranii şi pe care am botezat-o Copiii pămîntului, e o piesă ţărănească. Ţara noastră agricolă ■— e un lucru curios — n-a produs piese ţărăneşti. în Germania sînt piese ţărăneşti care au succese extraordinare, care se menţin, care sînt în re- 360 361 pertoriile tuturor teatrelor. Noi, ţară agricolă, n-am fost în stare să avem o piesă ţărănească de bază. Eu aş dori aicea pe scriitori tineri, ca să vie la Teatrul Naţional. Cei tineri. Acolo este speranţa, la ei. Ei, din păcate, scriitorii tineri, parcă 'ocolesc teatrul. Generaţia nouă parcă se îndepărtează de teatru. In legătură în general cu apariţia talentelor, nu numai în teatru, ci şi în literatură, ai observat probabil că sînt epoci sau ani care-s foarte rodnici. Gîndeşte-te în teatru : Marioara Voiculescu, Tony Bu-landra, Storin, Manolescu, Măria Filotti, Măria Ventura au fost, ca să zic aşa, o producţie a unui singur an sau doi ani. Pe urmă a fost o pauză, a venit epoca Marioara Zimniceanu, Calboreanu, Vraca şi de-a-"tuncea am impresia că am stopat. Poate că din tinerii pe care îi avem astăzi o să vie iarăşi, să avem iarăşi o recoltă mai bună. Dar lucrul ăsta nu-i numai în teatru — e şi în literatură. RĂSPUNSUL D-LUI LIVIU REBREANU ™ Sărbătoarea aceasta mi-e cu atît mai dragă cu cît e mai curat ■scriitoricească. Mie tot ce e scriitoricesc mi-e mai drag ca orice pe lume. Dragostea pentru tagma scriitorilor nu e numai naturală, dar şi aproape interesantă pentru unul ca mine care n-am altă meserie decît aceea de scriitor. Poate din pricina asta de treizeci de ani, mereu şi pretutindeni, cu mijloacele şi puterile ce, le-am avut, am stăruit pentru lămurirea şi consolidarea situaţiei scriitorului pur. Căci numai situaţia acestui scriitor pur a fost îşi a rămas oarecum şovăielnică. Cellalt, adică acela care are . altă meserie principală, s-a bucurat totdeauna de stimă deplină. Medicul, militarul, avocatul sau profesorul care a scris literatură, dacă a avut şi talent, a realizat cel puţin un profit moral în amîndouă meseriile. N-aş vrea să fac prin aceasta nici o discriminare. Pentru valoarea operei e indiferent profesionalismul creatorului. Nu e o ruşine, ba chiar dimpotrivă, pentru scriitor să aibă şi o meserie sigură, ca să nu zic serioasă, pentru orice eventualitate. Sau măcar o avere care să-i ţie loc de altă ocupaţie. Dar se întîmplă să apară şi scriitori care să nu poată avea altă meserie, din cine ştie ce motive. Aşa cum n-a avut Eminescu ■sau Caragiale sau Sadoveanu, ca să numesc numai cîteva culmi. Pentru aceştia, dar şi pentru alţii mai mici, trebuie să cerem mereu o recunoaştere sau o ierarhizare socială, nu numai după moarte, ci şi în viaţă. Desigur că aceasta nu depinde de alţii, ci poate în primul rînd de noi înşine. Cît timp noi înşine vom privi scrisul ca un simplu joc, iar ca ideal social al profesiunii viaţa de boem, scriitorul nu va putea fi 128 Apărut în Viaţa, II, nr. 322, 9 mart. 1942, p. 3, cu prilejul sărbătoririi sale de către „Societatea Scriitorilor Români". Au mai vorbit : prof. N. I. Herescu, I. Teodoreanu, g-ral C. Manolache, Claudia Minulescu, Ion Petrovici. 362 luat în seamă de lumea cealaltă, rămînînd să trăiască în marginea societăţii. Numai cine crede în scrisul său poate aspira la încrederea şi respectul cititorului. A crede în scrisul tău nu înseamnă o valorificare şi cu atît mai puţin o autoidolatrizare, ci doar mărturisirea într-un ideal estetic şi etic prin care opera dobîndeşte şi o semnificaţie omenească, A face versuri frumoase nu înseamnă nimic dacă ele nu izvorăsc dintr-o credinţă mare şi dacă nu devin, la rîndul lor, izvor de bucurii mari. Opera de artă adevărată e expresia cea mai durabilă a sufletului unui neam. De aceea şi scriitorul adevărat e reprezentantul cel mai autentic al specificului neamului. Iată de ce cred cu tărie că scriitorul, ca profesionist pur, fără să aibă nevoie de alte justificări, merită un loc de onoare în ierarhia socială a naţiunii sale şi a omenirii. In calitatea aceasta şi prin opera lui, scriitorul e totdeauna de actualitate. Misiunea lui, în orice timpuri, rămîne aceeaşi : de-a exprima zbuciumările, bucuriile şi durerile neamului său condensate în forma care înfruntă veacul... Pentru că s-a pomenit despre recenta mea călătorie în Germania, să-^ni fie îngăduit a spune că am fost poftit în calitatea de scriitor român şi că, în calitatea aceasta, am avut parte de o primire mai mult decît prietenească, de o primire frăţească, pretutindeni, începînd cu Berlinul şi sfîrşind cu Viena. îmi voi aduce aminte totdeauna cu emoţie şi recunoştinţă de zilele acelea frumoase, bogate în experienţe şi învăţăminte. între cîteva mii de oameni, care au participat la conferinţele mele, au fost reprezentate mai toate categoriile sociale germane, mai cu seamă intelectualii, bătrîni şi tineri deopotrivă. încît fără nici o exagerare vă pot spune că am avut prilejul să pipăi într-adevăr pulsul publicului german, să simt palpitaţiile reale ale sufletului german. Ei bine, trebuie să mărturisesc : inima poporului german bate sincer pentru poporul român. Naţiunea germană stimează şi iubeşte profund neamul nostru şi simpatizează împlinirea dreptăţii româneşti. Jertfele şi suferinţele noastre n-au fost zadarnice. Poate niciodată şi nicăieri neamul românesc n-a avut o atmosferă mai bună şi mai înţelegătoare cum are azi în Germania. 129 129 Mai puţin declarative, însemnările din Jurnal ne îngăduie să stabilim, cu mai multă exactitate, traseul călătoriei, precum şi cadrul în care s-au desfăşurat conferinţele amintite, după cum presa vremii ne precizează caracterul acestora. Plecarea din Bucureşti a avut loc la 5 ian. 1942, iar sosirea în capitala Germaniei la 7 ian. (unde va sta pînă la 11 ale aceleiaşi luni). Popasuri ulterioare : Munchen (12 ian.), Stuttgart (13—14 ian.), Leipzig (14—16 lan.), Dresda. (16—17 ian.), Gorlitz (17—118 ian.), Breslau (18—20 ian.), Viena (20—22 ian.), localităţi în care, cu excepţia capitalei austriace, L.R. conferenţiază despre valorile şi specificitatea spiritualităţii româneşti. Spre ţară, scurte popasuri la Cracovia (23 ian.), Lemberg (24 ian.), Cernăuţi (25 ian.). în Bucureşti revine la 26 ian. 1942. De remarcat că în toate oraşele germane, ca şi pe pămîntul austriac, la Viena, scriitorul a luat contact cu lumea creatorilor, îndeosebi cu scriitori şi artişti, precum; şi cu numeroase cadre didactice, delimitarea acestor categorii sociale de institu- 363 Nu ştiu ce va aduce lumea nouă care ise zămisleşte, în aceşti ani apocaliptici, din dureri, sînge, moarte şi eroism, cu vehemenţa unui cataclism geologic. O lume nouă trebuie să se nască, mai bună, mai fericită şi mai dreaptă, în care omul şi neamul să se poată integra, să poată trăi împreună, alături în pace adevărată, indulgenţi unii faţă de alţii. Oricum va fi însă lumea care va veni, eu sunt convins că rolul scriitorului va creşte în importanţă. Cu cît domnia spiritului se va întinde, cu atît influenţa scrisului trainic se va adinei. în România viitoare, întregită, înnoită şi renăscută, scriitorul va avea un rol şi mai mare : el va fi fermentul consolidării adevărate înlăuntru şi reprezentantul duhului creator românesc peste hotare. DE VORBĂ CU LIVIU REBREANU 130 Nimic nu poate fi mai contrastant decît trecerea de la o convorbire cu d. Mihail Sadoveanu la una cu autorul lui Ion ! Calm şi aproape inexistent ca gesturi şi ca mişcări, avînd o voce domoală şi monotonă, autorul Baltagului te copleşetşe prin liniştea şi gravitatea sa. S-ar putea zice că te afli în faţa unui codru încremenit sub lumina lunii din care numai arareori vîntul hoinar smulge cîte o şoaptă, cîte o. chemare tainică. Emoţia este starea sufletească prin care poţi gusta o astfel de vecinătate. Cu d. Liviu Rebreanu lucrurile se petrece absolut invers. Vorbind cu d-sa, ai în faţă codrul în plină mişcare, răscolit tumultuos, vorbind prin toţi copaţii şi prin toate frunzele sale. Mişcările d-lui Rebreanu sunt largi, gesturile sprintene şi viguroase, ochii adinei, adueîndu-ţi aminte — şi prin culoare — de ochii lui Octavian Goga, coama albă în continuă alunecare spre frunte, iar vocea, o voce limpede şi metalică, scăpărătoare ca o cremene sub amnar, gata în tot momentul să-şi schimbe tonul grav într-un bărbătesc hohot de rîs, te izbeşte prin sonoritatea şi prin impetuoasa ei desfăşurare. Ceea ce te copleşeşte este dinamismul şi energia telurică ce se degajează din toate gesturile şi din toate cuvintele sale. Alături de Sadoveanu asculţi şi priveşti ; Rebreanu te antrenează, te agită, te face să participi la entuziasmul sau la furiile sale, el face din tine nu un ţiile oficiale fiind evidentă în contextul jurnalier. De reţinut, între altele, însemnarea datată la Berlin, la 10 ian. 1942 : „Seara trebuia să merg la Ciordaş, la o recepţie de ziarişti şi oameni de la ministere. Am renunţat." Vezi şi Conferinţele unui scriitor român în Germania, în Telegraful român, XC, nr. 3, 18 ian. 1942, p. 4, cu precizări despre menirea culturală a călătoriei efectuate de L. R. în ian. 1942. 130 Interviu apărut în Vremea, XIV, nr.. 679, 25 dec. 1942, p. 11, semnat de Vasile Netea. A mai fost tipărit în volumul Interviuri literare (publicat de V. N., la Editura Minerva, în 1972), cu reducţii privind comportarea „ţăranului nostru" în viitoarea celui de al doilea război mondial (relatări pasagere). în ceea ce ne priveşte, am preferat să revenim la prima variantă, fie şi pentru că ne îngăduie să marcăm intervenţiile ulterioare. 364 spectator evlavios şi timid, ci un convorbitor cutezător şi insistent. însufleţirea este elementul psihologic pe care ţi-1 creează verbul lui Rebreanu! De altfel d-sa este cel mai mobil şi mai impetuos dintre toţi scriitorii ardeleni. Am stat de nenumărate ori de vorbă cu Gh. Bogdan-Duică, fost şef politic al meu, am avut şi cu Octavian Goga cîteva convorbiri, am cunoscut pe Ion Gorun 131 şi pe Alexandru Ciural32, nu-mi sunt străini nici Ion Agârbiceanu şi Lucian Blaga, în treacăt m-am apropiat şi de Zaharia Bârsan şi de Aron Cotruş, am legături amicale cu aproape toţi scriitorii din generaţia tînără de la Emil Giurgiuca133 şi pînă la Lucian Valea134, fără ca totuşi vreunul din aceştia să-mi fi putut lăsa o mai puternică impresie de bărbăţie şi de sănătate decît Liviu Rebreanu. Un bărbat, un bărbat energic şi optimist, conştient de puterea şi de elanul său — iată ce este în primul rînd d. Liviu Rebreanu. Neîntrecutul Ion, romanul românesc care a cunoscut cea mai largă circulaţie europeană, Pădurea Spînzuraţilor şi Răscoala nici nu puteau avea un altfel de părinte. Profundul tumult de viaţă ce le caracterizează, tulburătoarele sentimente şi pasiuni ce respiră din aceste pagini, uriaşa forţă epică ce stă la temelia alcătuirii lor nu puteau avea decît un izvor de neistovită energie şi de nebiruit optimism. Izvorul acesta e sufletul d-lui Rebreanu... ÎNCEPE INTERVIUL Extrem de ocupat la conducerea Teatrului Naţional şi a ziarului Viaţa, abia seara tîrziu, la orele 9, ni s-a putut face favorul de a fi primiţi în casa romancierului pentru a-1 intervieva. Deşi după o zi de necurmată muncă şi de numeroase audienţe acordate celor mai susceptibile fiinţe din lume, actori şi actriţe, la care trebuie neapărat să adăugăm ziariştii, în figura şi în vocea d-sale nu se putea descoperi nici un strop de oboseală. Jovial şi sprinten, atent şi amabil, directorul Teatrului Naţional ne surprinde printr-un elan de neaşteptată bunăvoinţă, risipindu-se astfel întreagă îngrijorare de a nu-1 găsi în toane... convenabile. începem dar... povestea. — V-aţi întors de curînd dintr-o mult discutată călătorie în străinătate 13S. Cum ne judecă străinii ? Care aspecte ale sufletului românesc sunt mai bine cunoscute ? 131 Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru Hodoş, 1863—1928), prozator de orientare sămănătoristă ; Ia B.A.R., Coresp., nr. 143 117—143 118, două scrisori către L. R., preşedinte al S.S.R. 132 Alexandru Ciura (1870—1936), prozator de orientare sămănătoristă ; numele lui figurează în conspectele tînărului Rebreanu (vezi voi. Caiete). 133 Emil Giurgiuca (n. 906), poet, traducător şi animator cultural. 134 Lucian Valea, poet şi publicist. 135 în cursul lunii oct. 1942, L. R. şi Ion Marin Sadoveanu au efectuat o călătorie în Germania, prilejul oferindu-1 plenara Societăţii Scriitorilor Europeni, convocată la Weimar (7 oct. 1942 ; cf. Jurnal). Plecarea din Bucureşti a avut loc la 1 oct., iar sosirea la Berlin peste două zile. Aici vor sta pînă la 6 oct., cînd se vor îndreota spre Weimar. După 8 oct., L. R. va face o călătorie de agrement în Italia, pînă la 1 nov. Itinerar (după un popas de-o zi la Viena) : Veneţia, Milano, Roma, Torina, Genova, Livorno, Roma, Assisi, Firenze, Siena, Padova, Veneţia, Tarvisio şi, din nou, Viena. Sosirea la Bucureşti : 3 nov. 1942. 365 — Străinii, ne răspunde d-sa cu vioiciune, ne cunosc în primul rînd ca soldaţi £...]. 135° De aici şi pînă la cunoaşterea creaţiilor noastre culturale şi ştiinţifice este un drum destul de lung şi mă simt constrîns să constat că în această privinţă avem foarte mult1 de făcut. Am impresia că încă nu s-a făcut aproape nimic pentru difuzarea culturii noastre peste hotare136. Tot ceea ce s-a încercat în această direcţie, cultivată cu atîta asiduitate de către vecinii noştri, pare a se fi făcut mai mult în glumă, fără un plan sistematic şi mai ales fără selecţie şi fără stăruinţă. Nu s-a cernut în mod obiectiv producţia literară şi artistică, destinată a trece hotarele, capriciile ţinînd adeseori locul judecăţilor serioase. Aşa se explică de ce nici teatrul, nici literatura şi nici chiar ştiinţa noastră n-au putut fi valorificate în străinătate. Toată prietenia noastră de o sută de ani cu Franţa nu ne-a adus decît gloria de a fi o colonie culturală franceză, fără ca noi, din punct de vedere literar şi artistic, să fi preocupat prea mult cercurile culturale franceze. Cartea românească aproape că n-a existat pentru vitrina franceză, cum n-a existat nici drama sau comedia noastră pentru scenele Parisului. [...]137 Din punct de vedere cultural aproape totul trebuie luat însă de la început. Mă văd silit să precizez : din tot ceea ce e caracteristic românesc aproape nimic nu este cunoscut. Fără a exagera — cum suntem uneori tentaţi — putem totuşi afirma că avem o jumătate de duzină de cărţi româneşti care ar putea circula cu demnitate prin toată Europa. Acelaşi lucru se poate afirma şi în materie de ştiinţă, fiindcă avem şi în acest domeniu cîteva puteri de valoare universală. A sosit momentul pentru a arăta că suntem şi altceva decît producători de petrol şi de .grîne. prea mult în inteligenţă, acordăm prea multă atenţie acestei însuşiri sufleteşti. Inteligenţa însă, oricît ar fi ea de seducătoare, nu poate substitui spiritul organizator. Am impresia că cea mai mare nenorocire a noastră ne vine tocmai de la această prea accentuată facultate. Din acest punct de vedere o fericită excepţie o alcătuiesc ardelenii, cari s-au distins mai puţin prin inteligenţă şi mai mult prin seriozitate şi tenacitate. Aşa se şi explică de ce ei au produs, relativ, mai mult şi au izbutit să ridice standardul de viaţă al omului. Din punct de vedere al metodei ce trebuie urmată pentru a obţine o mai bună difuzare a culturii şi a artei noastre, trebuie să plecăm de la idee a că nu totul trebuie lăsat în grija Ministerului Propagandei şi în grija statului. Cea mai eficace propagandă e cea care se face direct prin oameni, prin scriitori, prin artişti, prin pictori, prin muzicanţi. De altfel acesta e şi sistemul de propagandă al unor vecini, ai căror artişti au umplut lumea şi a căror prezenţă am găsit-o foarte activă atît în Germania, cît şi în Italia. Străinilor, în materie de artă şi literatură, ca şi în celelalte domenii de altfel, trebuie să le prezentăm realizările cele mai substanţiale, mai caracteristice, lucrurile cele mai legate de spiritualitatea-neamului nostru. Acestea trebuiesc alese cu multă severitate şi cu multă priceperer fiindcă nimeni nu apreciază şi nimeni nu preţuieşte decît ceea ce într-adevăr merită. Propaganda nu poate crea valori şi nici drepturi. Ea nu contribuie decît la difuzarea lor. Atît, şi nimic mai mult. Din acest punct de vedere oamenii, creatorii sunt mai tari decît toate organizaţiile de propagandă.138 NENOROCIREA NOASTRĂ : INTELIGENTA în Germania şi Italia literatura noastră este aproape necunoscută. Eminescu, datorită traducerilor mediocre prin care a fost cunoscut, e considerat abia ca o valoare de a patra mînă. La o reputaţie meritată n-a ajuns nici măcar Sadoveanu. Aceasta nu face decît să descopere marile deficienţe ale sistemelor noastre culturale şi politice de pînă acum, precum şi o accentuată lipsă de seriozitate. Noi luăm lucrurile prea puţin în serios. Ceea ce facem în ocupaţiile de toate zilele facem şi în literatură. Alţii privesc lucrurile cu totul altfel. în jurul nostru se munceşte din răsputeri şi cu o extremă seriozitate. Noi ne încredem M5a Vezi supra, nota 130. 136 pentru cunoaşterea stării de spirit a scriitorului din anii ultimului război mondial este simptomatică dezamăgirea lui în faţa relaţiilor culturale şi politice existente, el fiind neplăcut impresionat de atenţia scăzută acordată de oficialităţile germane fenomenului artistic românesc. Concluzia lui : „A sosit momentul pentru a arăta că suntem şi altceva decît producători de petrol şi de grîne" exprimă în subtext o înţelegere obiectivă a stărilor de la sfîrşitul anului 1942. 137 Vezi supra, nota 1. SPECIFICUL CARE NU SE POATE... SPECIFICA O nouă întrebare îşi deschide drum : — Cum vedeţi posibilitatea afirmării românismului în literatura universală : printr-o literatură a pămîntului, a specificului naţional, sau prin abordarea subiectelor general-umane ? Răspunsul cade grăbit şi categoric : ■—■ Numai prin literatura etnicului nostru, numai prin ceea ce este pur românesc ! De ce a plăcut peste hotare Baltagul lui Sadoveanu sau Venea o moară pe Şiret ? Fiindcă au fost româneşti, specific româneşti. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Comoara regelui Dromichet şi Aurel negru ale lui Cezar Petrescu, precum şi — de ce n-aş spune-o> 138 Mărturisirea scriitorului capătă o semnificaţie deosebită, cită vreme opţiunile sale sînt formulate de pe poziţii independente, străine propagandei oficiale. 366 367 —• Ion al meu, tradus în limba germană sub titlul de Pămîntul care îmbată, si Pădurea Spînzuraţilor, tradusă pînă acum în douăsprezece limbi. Bineînţeles că „românism" nu trebuie să însemneze un lucru mărunt, e vorba şi aici de sentimente general omeneşti, ceea ce intere-seză însă este specificul naţional. D-ta mă vei întreba acum, desigur, ce trebuie să înţelegem prin acest specific. Specificul însă nu se poate... specifica, fiindcă el cuprinde, în egală măsură, atît sensibilitatea, cît şi filosofia, peisagiu! şi limba unui popor, stilul său de viaţă, morala, semnificaţia biologică şi atîtea alte elemente. Ceea ce interesează nu este un singur aspect, ci toate împreună. Cine ar putea spune că Goethe nu este german, Dante italian sau Dostoievski rus ? Discuţia continuă cu ardoare pe această temă, pînă în momentul in care ne oprim la o nouă întrebare. — Care credeţi dv. să fie rolul scriitorului în viaţa noastră publică ? O întrebare pe care am pus-o şi d-lui Sadoveanu. Răspunsul d-lui Rebreanu se inspiră din acelaşi punct de vedere ca şi al autorului Dumbrăvii minunate. — Rolul public al unui scriitor, vorbim bineînţeles de rolul extra-literar, e în strînsă legătură cu temperamentul său. O atitudine sau o hotărîre cu caracter general nu poate exista. ÎNTRE OCTAVIAN GOGA ŞI DELAVRANCEA139 în literatura noastră 'avem două cazuri tipice de scriitori cari au jucat un intens rol public : Octavian Goga şi Delavrancea. Cel dintîi a fost un teoretician al scriitorului combatant şi el însuşi un viguros element combativ. înţeleg scrisul său, sau în tot cazul cea mai reprezentativă parte din el, ca străbătută de fiorul acestei credinţe : scriitorul trebuie să fie un luptător public. Pentru Octavian Goga politica şi literatura, bineînţeles nu vorbim de caracterul electoral al politicei, erau aproape acelaşi lucru. Poezie, discurs, articol de gazetă, la Goga plecau din aceeaşi sursă şi serveau acelaşi scop : ideea pentru care lupta el. Cu totul altfel se prezintă cazul Delavrancea. Autorul Trubadurului n-a confundat niciodată lucrurile. Pentru el literatura a fost literatură, iar politica, politică. Scriitorul n-a angajat pe omul politic, iar acesta n-a antrenat pe nuvelist şi dramaturg. 139 Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858—1918), scriitor a cărui operă L. R. a cunoscut-o abia după venirea lui în capitala ţării. 368 înţelegerea mea din punct de vedere literar — ne precizează d, Rebreanu — se îndreaptă către cel din urmă. Scriitorul este un cetăţean ca oricare altul. Nu toate soluţiile sociale sau naţionale, aflate în romane şi nuvele, sunt valabile însă şi din punct de vedere practic. Acesta e un domeniu care depăşeşte rolul scriitorului. Misiunea scriitorului este să scrie, a omului politic — să guverneze. '■■,„,..-,.-_ -■■---< — - Eu nu m-am simţit niciodată ispitit să fac politică, deşi nu mi-au lipsit ofertele. Nimeni nu are dreptul să ceară scriitorului mai mult decît poate şi decît voieşte.140 EU CRED ÎN GENERAŢIA TÎNĂRĂ Discuţia alunecă acum asupra manifestărilor literare ale tinerei generaţii pe care d. Rebreanu o urmăreşte cu viu interes. — Care dintre talentele tinere — întrebăm noi — vi se par mai promiţătoare, mai reprezentative ? — înainte de 1940, înainte de anul catastrofal, a existat la noi o viguroasă mişcare literară, animată în special de tineret. Am avut astfel o mişcare a tinerilor poeţi ardeleni călăuzită de Emil Giurgiuca, întemeietor şi al revistei Abecedarul141, o astfel de mişcare existând şi în Bucovina „iconarilor" lui Mircea Streinul142. în diferite oraşe din Ardeal şi Banat apăreau apoi numeroase reviste literare. Clujul, Timişoara, Blajul, Turda, Mediaşul, Tîrgu Mureşul, Aradul, Oradea, Braşovul, Sibiul avîndu-şi fiecare revista locală. Numai Basarabia rămăsese puţin mai în umbră. Evenimentele din 1940 şi tot ceea ce a urmat de atunci încoace au făcut ca această generaţie să-şi piardă întrucîtva elanul iniţial. Eu nu cred că această generaţie se va opri din drum. Avîntul şi spiritul său creator ne vor da contribuţii importante In toate domeniile literare. în fugă, fără a avea pretenţia să-i înşir pe toţi, ţin să-ţi spun şi cîteva nume de tineri care merită toată atenţia publicului : Dan Botta143, Emil Botta144, un poet eminent, Mircea Streinul, un prozator ca Radu Tudoran'145, Ion Th. Ilea146, un rapsod al durerilor celor mulţi, iar dintre cei tineri de tot, Lucian Valea. 140 Din nou, reluarea acestei idei, exprimată cu mulţi ani în urmă, dobîn-deşte valori şi mai înalte, cîtă vreme neangajarea politică a scriitorului este teoretizată în cadrele oficiale contemporane lui. 141 Abecedar, revistă literară tipărită la Turda, între 11 mai 1933 şi 25 mart. 1934, condusă de poetul Emil Giurgiuca. 142 Mircea Streinul (1916—1945), poet, conducător al grupului de scriitori care au colaborat la revista Iconar (1935—1937). 143 Dan Botta (1907—1958), poet, dramaturg şi eseist. 144 Emil Botta (1912—1977), poet şi actor al Teatrului Naţional, confrate cu care L. R. a întreţinut bune raporturi. 145 Radu Tudoran (n. 1910), prozator ; la B.A.R., Coresp. nr. 145561, se află o scrisoare a sa către L. R., datînd din 1941. 146 Ion Th. Ilea (n. 1908), poet şi publicist. 369 Numeroşi alţii ar merita să fie citaţi. Desigur nu avem încă printre cei tineri un Shakespeare, dar eu văd în generaţia aceasta mari posibilităţi de realizare literară. Tinerii noştri scriitori, născuţi într-o Românie cu hotare şi cu perspective mai largi, vor avea o privire şi o orientare mai fermă decît cea care am avut-o noi cei care ne-am născut sub altă zodie. „MINUNEA MINUNILOR" — INSOMNIA D-LUI REBREANU — Dar dv., personal, ce aveţi de gînd să ne mai daţi ? — Un roman utopic, cu un subiect îndrăzneţ, ni se răspunde cu grăbire. Lucrez la el de mai mulţi ani. Aş fi putut să-1 scot îndată după Adam şi Eva. Am amînat însă mereu. Acum i-a venit rîndul, mă sileşte să-1 dau în vileag. Nu mai am linişte din cauza lui, nu mai pot dormi. Subiectul mă obsedează mereu. îmi lipseşte însă timpul. Cred totuşi că în toamna viitoare romanul acesta, intitulat Minunea minunilor, va putea vedea lumina tiparului. Am de gînd să plec undeva la ţară pentru a-1 încheia. MISIUNEA SPIRITUALĂ A TRANSILVANIEI începută cu amintiri şi cu evocări transilvănene, convorbirea aceasta e-sortită să sfîrşească tot sub semnul Transilvaniei, d. Rebreanu aducînd din nou vorba despre seriozitate, o însuşire ce colorează în special pe oamenii acestei provincii. —Eu socotesc — afirmă d-isa cu tărie — că misiunea Transilva-/ niei este de a aduce în viaţaromânească acea concepţie de seriozitate 1 de care aceasta are aşa de multă nevoie. Lipsa seriozităţii este unul \ din cele mai grave neajunsuri ale societăţii noastre. Transilvania este | un adevărat rezervor de seriozitate. Din însuşirile specifice tuturor provinciilor româneşti va trebui să iasă un om ale cărui virtuţi şi calităţi să se impună întregii lumi. Eu cred în destinul acestui neam, cred în viitorul lui strălucit. Repet însă : trebuie să începem prin a fi serioşi. Acesta e un lucru capital! ,^.,-< Romancierul s-a ridicat. în faţa mea se afla un adevărat Ion al voinţei care-şi îndeamnă neamul la reculegere, la seriozitate, la fapta mare. E misiunea pe care d. Rebreanu o crede hărăzită neamului românesc. Părăsim blocul din B-dul Elisabeta cu sentiment de mîndrie şi de nădejde. Un neam care are astfel de oameni şi astfel de scriitori nu poate' decît să biruiască. O ÎNTÎLNIRE CU LIVIU REBREANU 147 în timpul unei recente şederi la Milano, m-am întreţinut cordial cu Liviu Rebreanu, unul din cei mai puternici prozatori români din zilele noastre. La noi numele său nu este necunoscut, pentru că au fost traduse două romane ale sale, Ion şi Pădurea Spinzuraţilor, care poate nu sunt operele sale cele mai mari, în care nu ne este dat să găsim întreaga serie a manifestărilor sale spirituale, morale, sociale, politice, dar sunt îndestulătoare totuşi ca să ni-1 prezinte cu însuşirile sale particulare de povestitor naturalist. Am spus „naturalist", dar nu în vechiul sens al şcolii vechi : la el sunt vii toate problemele morale şi tehnice, ale tendinţelor narative posterioare, chiar, s-ar putea spune, a fost un declarat şi în-demînatec utilizator al numeroaselor experienţe europene pe care, concretizîndu-le într-o manieră proprie, a asigurat ţării sale o proză foarte puternică în concertul european atît de variat. Dacă cineva doreşte, pentru ca să aibe un echivalent, o apropiere, eu l-aş invita să se gîndească la un Ramuz148 ; chiar neavînd carac-teristicele de stil ale marelui povestior elveţian, el este însă dotat cu aceleaşi resurse constructive şi, faţă de ţara sa, are comun rolul de descoperitor şi celebrator al celor mai secrete şi tari origini ale sîngelui, pămîntului, oamenilor. La el, ca şi la Ramuz, operează, în fatalitatea pasiunilor, o lege de legătură ancestrală cu pămîntul ; de altfel şi biografia lui ne dovedeşte şi ne asigură de acest lucru. Dăm cuvântul acum unui valoros cercetător al nostru, Marcello Oamilluci, care-i rezumă, după cum urmează, începuturile sale literare : „Se născu în 1885 în Transilvania, a cărei viaţă bogată în fermenţi polemici politici şi religioşi era un mediu potrivit pentru stimularea unui temperament epic. A studiat în şcoli române, maghiare, germane, suferind dureros de toate frămîntările conaţionalilor săi şi reuşind de-abia în 1908 să calce pe pămîntul României libere, unde începe acea activitate de ziarist şi creator, care la început n-a fost deloc uşoară. îşi începe cariera într-un moment crucial din istoria literaturii ţării sale, cînd mişcarea care a susţinut, la începutul secolului, cele mai însemnate încercări ale unui autohtonism cultural şi ale unei depăşiri a poziţiilor romantice, semănăto-rismul îşi dăduse şi încheiase contribuţia prin operele lui Delavrancea, Zamfi-rescu149 şi Brătescu-Voineşti. Noua generaţie de povestitori este formată din intelectuali estetizanţi, la care legile şi capriciul fanteziei prevalează asupra facultăţilor de analiză a adevărului şi, ca o urmare, formele stilistice se îmbogăţesc, aparent, cu însuşiri clarobscure şi subtilităţi lirico-ironice, sărăcindu-se în realitate de limfa epică. Rebreanu, cu o lovitură de aripă, înălţîndu-se deasupra naturalismului semăna torist arhaicizant şi a stilismului preţios al prozei psihologice mai recente, face ca romanul românesc să străbată marea e'xperienţă a naturalismului european. Cele două romane amintite pînă acum — din 1920 şi 1922150 — înseamnă cea dintîi dată din cariera sa de romancier. Au urmat însă "7 Reprodus din Viaţa, III, nr. 750, 20 mai 1943, p. 2, sub semnătura lm Giancarlo vSorelli, cu următoarea notă redacţională: Jntr-unul dm numerele recente ale marii reviste italiene Tempo, a apărut această întîlnire cu un ro-mnneier român, pe care o redăm întocmai". man «8 Charles Ferdinand Ramuz (1878-1947), prozator elveţian de limba fran- C6Za' 149 Duiliu Zamfirescu (1858—1922), prozator şi poet. !50 în text, greşit : „1928". 370 371 şi alte opere, în alt sens, adică tocmai în sensul altor experienţe care au împlinit mai variat şi intens figura lui de romancier. Amintim (cu dorinţa ca măcar vreunul din ele să fie tradus în italieneşte) celelalte romane : Răscoala, apă-rînd în 1932, operă vastă în cadrul revoluţiei ţărăneşti din 1907; Adam şi Eva, roman esoteric şi erotic ; Ciuleandra, roman psihoanalitic; Crăişorul, roman istoric ; Jar, roman de moravuri ; Gorila, roman politic; Amîndoi, roman pseu-dopoliţienesc. în faţa acestei galerii de teme, se va găsi cineva poate care se va îndoi că acest scriitor reuşeşte să le susţină pe toate. Suntem de acord, vreunul poate fi numit roman cu temă, totuşi însă ceea ce-i formează unitatea este tot acea forţă originară despre care am vorbit mai sus. Iar în ce priveşte varietatea lui de inspiraţie şi de aplicare, să ne gîndim la ceea ce a fost în sensul acesta capriciosul Chesterton151, care poate, şi acesta, nu e un nume prea îndepărtat de Rebreanu, chiar dacă nu ar fi de acord cu acel fericit optimism (însă facil) al autorului lui Manalive, conştient cum este de tirania pasiunilor şi de o anumită tiranie a destinului : iar acolo cetitorul să ştie să acorde bine influenţele sufletului slav cu acelea ale sufletului latin, la el şi pentru ţara lui. Spuneam că am întîlnit pe Rebreanu la Milano. Acea energie a sîngelui său o poartă în gesturi, pe faţă. Este desigur un paysan, în cel mai bun sens al lui Peguy152 : iar pe figura lui deschisă e uşor de cetit o fericită armonie între artă şi viaţă. A venit la Milano în fruntea unui alt grup de "criitori şi jurnalişti, iar acela care mi 1-a prezentat a fost prietenul Dragoş Vrînceanu153 : şi acesta e un nume care nu ne este necunoscut — a fost într-adevăr student la Universitatea de la Florenţa, în anii dintre Solaria şi Frontespizio, şi el este acela care a prezentat în limba lui pe Montale154, Ungaretti 15r\ Palazzeschi156, Caradarelli Cecchi, pînă la tinerii din anii aceia ; iar acum s-a întors între noi ca să ne facă să cunoaştem — cu delicată inteligenţă — cultura ţării sale. Este iminent un studiu al său asupra poeziei române contemporane, aşteptăm însă şi ediţia italiană a eseurilor sale atît de simţite asupra scriitorilor noştri. Să ne întoarcem la Rebreanu : nu voi spune că i-am luat un interviu, mi-a făcut însă plăcere să-1 întreb şi să-1 ascult asupra unor chestiuni ale culturii noastre ; şi, dacă e adevărat că prefera să nu se oprească asupra unor anumite nume pe care ştiu că nu le ignora şi înspre care îl stimulam, tot ceea ce spunea era o mărturie a încrederii sale în valorile europene ale literaturii noastre actuale. — In mod greşit s-a crezut că după d'Annunzio literatura italiană a luat-o pe căi greşite şi, din cauza aceasta, nu putea să aibe cuvenitul succes în străinătate, îmi spunea Liviu Rebreanu. In schimb, numele şi 151 Gilbert Keith Chesterton (1874—1936), prozator, poet, dramaturg şi publicist englez. 152 Charles Peguy (1873—1914), poet, dramaturg şi eseist francez. 163 Dragoş Vrînceanu (1907—1977), poet şi traducător ; a realizat tălmăciri din literatura italiană şi a publicat volumul de interviuri şi evocări Intilniri cu scriitorii italieni (1972). 164 Eugenio Montale (1896—1981), poet italian. 155 Giuseppe Ungaretti (1888—'1970), poet italian. 156 Aldo Palazzeschi (1885—1974), poet şi prozator italian. 372 operele recente ale noilor scriitori au trecut hotarele. In ultimii zece ani mai ales, printr-o evoluţie sănătoasă a literaturii italiene care s-a apropiat pe o cale subtilă de tradiţie — după primele experienţe modernisto-futuriste —, motivele succesului său s-au înmulţit. Epoca noastră atît de frămîntată, dedicată tehnicismului şi vieţii interioare intense, a fost exprimată prin noi mijloace. Un cuvînt deosebit este de spus asupra rolului important al criticei italiene, care a ştiut să sprijinească în ascensiunea lor valorile literare. Ca director general al teatrelor din România, Rebreanu mi-a vorbit despre posibilităţile, permanente pentru el, ale operei teatrale a lui d'Annunzio, despre fecunditatea teatrului lui Pirandello şi despre o anumită bază a „teatrului burghez" italian, apreciat de publicul din Bucureşti, unde se reprezintă în acest moment numeroase opere italiene. îmi vorbi apoi despre regia piesei Minnie la candida a lui Bontempelli157, făcută de el, şi despre o alta a lui Pirandello, şi deodată adaugă : — Am făcut să fie reprezentată şi Mira lui Alfieri, cu siguranţă că această operă va fi primită în mod foarte favorabil şi sunt mulţumit cu reluarea unei tradiţii a teatrului şi a gustului publicului românesc, în-trucît teatrul lui Alfieri era foarte apreciat încă din vremea înfiinţării teatrului românesc. Convorbirea se îndreaptă, în afară de teatre, asupra poeziei şi literaturii noastre narative : apoi, cînd cu multă delicateţă încercai să-1 fac să spună ceva despre activitatea sa, pe figură i se întipări o licărire care era în acelaşi timp de pudoare şi sfială. DE VORBĂ CU L. REBREANU LA DESCHIDEREA NOII STAGIUNI A TEATRULUI NAŢIONAL1-3 După o întrerupere de două luni, iată-ne din nou în cancelaria Teatrului Naţional a d-lui Liviu Rebreanu. Accentuăm, în cancelaria Teatrului Naţional, fiindcă în biroul d-sale de la ziarul Viaţa întîlnirile sunt aproape zilnice, autorul lui Ion întreţinînd un permanent contact cu colaboratorii săi din strada Sărindar. E ciudat cum cumulul de activităţi te poate situa faţă de unele persoane în raporturi dintre cele mai diferite j Amfitrion într-o acţiune, musafir în alta, subaltern uneori, egal din cînd în cînd, superior pe neaşteptate, valul dinamismului te poartă din nivel în nivel. ist Massimo Bontempelli (1878—1960), poet, prozator, dramaturg şi muzicolog itahan^ărut ^ yremea> xv> nr n^ 12 sept 1943) p. 10f SUb semnătura lui Vasile Netea. 373 Subaltern al d-lui Rebreanu în ierarhia redacţională de la Viaţa, ne prezentăm totuşi în faţa d-sale cu aerul de independenţă pe care ni-1 îngăduie calitatea de redactor al Vremii, în numele căreia a fost solicitată audienţa, aşa încît faţă în faţă nu se mai găsesc redactorul Vieţii cu directorul său, ci pur şi simplu reprezentantul Vremii venit să chestioneze pe directorul Teatrului Naţional asupra deschiderii noii stagiuni. — Va trebui acum — adaugă rîzînd d. Rebreanu — să te prezinţi şi celuilalt director al d-tale, d-lui Donescu 159, în ipostaza de plenipotenţiar al Vieţii, pentru a-1 interoga asupra activităţii sale. O glumă aşezată în fruntea unui interviu nu poate fi considerată decît semn de fericit augur. Intrăm deci repede în subiect şi întrebăm: — Domnule director, pentru cititorii Vremii, v-aon ruga să ne faceţi cîteva mărturisiri asupra concepţiei dv. despre misiunea unui Teatru Naţional ? — Mai mult decît verbal, sau decît prin articole de gazetă — ne răspunde cu fermitate d-sa —, concepţia mea asupra Teatrului Naţional s-a evidenţiat prin alcătuirea programelor din ultimii doi ani şi jumătate, ca şi prin întreaga activitate desfăşurată în numele Teatrului şi care nu constă numai din spectacole propriu-zise. DRAGOSTE ŞI CONVINGERI VECHI La începutul anului 1941, cînd veneam în fruntea acestei instituţii, aduceam cu mine nu numai experienţa din 1929 160, cînd mai trecusem pe aici pentru scurt timp însă, ci şi toate convingerile mele de atunci, convingeri care nici ele nu erau improvizaţii ale unui moment oficial. Teatrul a fost una din cele mai rezistente pasiuni ale vieţii mele, preocupînldu-mă aldîne atît ca realitate artistică în sine, cît şi ca vocaţie literară. Am scris zeci de piese, unele chiar în limbile maghiară şi germană, bătând ani întregi la poarta unor teatre din Budapesta sau Viena. Romanul ca formulă literară m-a atras totuşi ca o adevărată viitoare, fără însă ca pasiunea pentru teatru să înceteze. Am continuat să urmăresc în mod constant viaţa şi realizările teatrale româneşti şi streine. Iată dar de ce spuneam că ideile mele despre teatru nu aparţineau momentelor oficiale străbătute, consecvenţa nepărăsindu-mă nici o clipă. Vremea. VladimiT PUbliCiSt' av0Cat * °™ P°Utic, director al revistei 160 în ziar, greşit : 1923. 374 ÎNTRE PIESELE DE LA NAŢIONAL ŞI CELE DE LA „STUDIO" în 1943, întocmai ca şi în 1941 sau 1929, cred că scena Teatrului Naţional trebuie rezervată în primul rînd pieselor româneşti, de dimensiuni mai înalte, şi apoi marilor clasici cu care se face educaţia artistică a unui popor. In celălalt edificiu al Teatrului, la „Studio", socotesc că este locul experienţelor, al debuturilor şi chiar pentru reactualizări ale unor momente din trecut considerate drept revoluţionare. Teatrul Naţional, fiind întreţinut de către stat, nu este o istitu-ţie comercială şi deci nu este constrîns a-şi organiza programele după indicaţiile contabilităţii. Unei bune conduceri i se cere însă a ţinea seamă şi de acest factor şi de a realiza climatul necesar satisfacerii sale. DE LA 7 LA 100 000 LEI Găsesc astfel că e inadmisibil că în timp ce astăzi se realizează la cele mai multe dintre spectacole încasări ce depăşesc suma de 100 000 lei, Ifigenia lui Mircea Eliade, o piesă cu reale calităţi, nu putea obţine în 1941 decît abia 9 000 lei de spectacol ! Ba au fost unele piese cari n-au putut depăşi nici măcar suma de 7 000 lei. E o legendă — continuă d-sa —- că ceea ce e bun şi înalt sperie lumea, cum ar fi un spectacol din Ibsen bunăoară. E adevărat totuşi că la clasicii francezi, cu excepţia lui Moliere, cari reprezintă o formulă reuşită mai mult din punct de vedere literar decît dramatic, publicul nu se prea îndeasă. Un Shakespeare însă sau un Sehifler n-au a se teme de astfel de constatări. Ara urmărit încontinuu să realizez un consens perfect între marile creaţii ale artei şi între sufletul poporului meu. La Teatrul Naţional lumea trebuie să intre ca într-un luminos templu de artă şi de aceea tot ceea ce întîlneşti acolo — repertoriu, artişti, montare — nu poate fi decît la înălţimea unei asemenea nădejdi. In ceea ce priveşte Teatrul Naţional din Bucureşti, pot mărturisi fără şovăire că nu suportă nici un fel de apropiere, din nici un punct de vedere, cu oricare din toate celelalte teatre. De altfel aceasta este însăşi obligaţia noastră : să fim în frunte. ACTIVITĂŢI PARALELE Teatrul Naţional, fiind considerat ca un nucleu de cultură, de artă, fără a neglija ţinta sa esenţială, spectacolele, mai înfăţişează însă şi realizări de altă natură. Dumneata cunoşti desigur, cum cunoaşte toată lumea, ce întreţine relaţii ou teatrul, revista redactată de noi, revistă care în loc să publice obişnuitele reclame ţine să ofere publicului în fiecare lună cîteva pagini de literatură frumoasă şi foarte serioase dezbateri, prezentate de 375 către oameni competenţi, asupra problemelor şi oamenilor de teatru. „Biblioteca" apoi, în colecţia căreia ■ se tipăreşte întregul repertoriu, Almanahul teatrului şi acum în urmă înfiinţarea Muzeului care e menit unei ample dezvoltări. Să-ţi mai amintesc apoi de avant-premierele atît de mult gustate de public, ca şi de acele matinee, la organizarea cărora ai fost şi d-ta complice, închinate în anul trecut tinerei poezii ardelene, poeziei de război, comemorării lui Delavrancea, Coşbuc sau Iosif161 ? TRILOGIA LUI DELAVRANCEA — Ce program aveţi pentru actuala stagiune ? — Deschidem Teatrul cu două piese româneşti: Viforul de Barbu Ştefăneseu Delavrancea şi Tudor Vladimirescu de N. Iorga. în ceea ce priveşte reprezentarea Viforului mărturisesc că am fost condus exclusiv de consideraţii estetice. Am de altfel pentru „Trilogia" lui Delavrancea un sentiment de profundă stimă. în 1942 am'des-chis stagiunea cu Apus de soare, iar în 1944, dacă voi mai fi în fruntea Teatrului, voi începe cu Luceafărul, jucînd astfel întreaga trilogie. Viforul s-a mai jucat pe întîia noastră scenă. Astăzi îl aducem însă într-o haină cu totul nouă, cum noi sunt şi distribuţia, decorurile, montarea. Interpretul lui Ştefăniţă, d. Critico, deşi nu e nou, aduce totuşi o serioasă adîncire a rolului. Aş fi dorit mult să pot' prezenta Viforul şi într-o echipă de tineri. Din păcate, şi spre marele meu regret, timpul nu ne-a îngăduit acest lucru. SE POT REVIZUI PĂRERILE ÎN JURUL PIESELOR LUI N. IORGA Se cuvin însă unele lămuriri asupra aducerii pe scenă a lut N. Iorga. Se ştie că marele nostru istoric, deşi a iubit atît de mult teatrul şi deşi este autorul unui bogat număr de piese, nu a fost prea mult luat în serios ca dramaturg. Piesele sale, aşezate de obicei pe la sfîrşit de stagiune, se jucau mai ales impuse, atrăgînd prea puţini spectatori. La cei trei ani de la dramatica moarte a lui N. Iorga, avem o altă perspectivă asupra teatrului său. Se va vedea acum, în afara oricăror prejudecăţi, dacă în artă, despărţit de uriaşa şi influenta sa personalitate, N. Iorga poate rezista prin sine însuşi. Am luat din multele sale piese drama închinată lui Tudor Vladimirescu, un subiect de. altfel interesant si ca semnificaţie istorică. 161 St. O. Iosif (1857—1913), poet şi traducător ; conflictul de dragoste dintre el,. Natalia Negru şi Dimitrie Anghel constituie un reper în geneza romanului Adam şi Eva (vezi aparatul critic al ediţiei Opere, voi. 6, p. 335). 376 La „L una Bucureştilor" (1935). iiiiiiiii Cu Camil Baltazar, pe străzile Bucureştiului (1935). îSlilPlIlIi II ■fii 1111 §|§§ ■■■■■■■■1 Distribuţia piesei, în frunte cu d. A. Pop-Marţian, un fiu al ţării lui Tudor Vladimirescu, e strălucită ! In ceea ce mă priveşte, eu sunt convins că reprezentarea acestei piese va obliga foarte multă lume să-şi revizuiască părerile asupra teatrului semnat de Nicolae Iorga. UN NOU AUTOR DRAMATIC : MIRCEA ŞTEFAN CIOROIU La „Studio" încep prin jucărea unei piese aparţinînd unui autor necunoscut. Numele piesei este Descătuşarea, iar al autorului Mircea Ştefan Cioroiu. E un căpitan de aviaţie cu foarte frumoase dovezi de vitejie pe front. Nu-1 joc însă pentru calitatea sa de ofiţer, ci exclusiv pentru talentul său dramatic. Piesa d-lui Cioroiu are multe şi însemnate calităţi. Ea va releva un nou autor dramatic şi, prin ansamblul artistic de care dispune în frunte cu d. Valentineanu, e menită unui succes asemănător aceluia pe care 1-a avut în trecut Muşcata din fereastră sau Copilul pămîntului162. A doua premieră de la „Studio" este rezervată Strigoilor- lui Hen-ric Ibsen. Pentru rest, cu exactitate minuţioasă, aş putea să-ţi înfăţişez programul pînă la Paşti. La Naţional vor urma .astfel • Revizorul (N. Gogol), Oedip, rege, cvl, George Vraca şi Sorana Ţopa Sn rolurile principale, Gloria de" N.'Con-stantinescu şi apoi un spectacol alcătuit din trei piese în versuri,. cu caracter romantic, aducînd o atmosferă de înaltă, poezie. . : UN SPECTACOL CARE VA DURA 5 ORE încercarea e îndrăzneaţă nu numai fiindcă va supune la un dificil examen însăşi gustul publicului, ci şi prin întinderea duratei de timp pe care va reclama-o. Precizez de pe acum că spectacolul va începe la ora 5, durînd nu mai puţin de cinei ore, cu pauze de cîte 30 de minute. Seria spectacolelor se va continua cu Ochiul strigoiului, o piesă de d. Cezar Petrescu alcătuită în colaborare cu d. Vintilă Rusu--Şirianu, urmată de Hernani (V. Hugo), Regele Lear, Niebelungii (Hebbel163), Faust, partea II, Antoniu şi Cleopatra (Shakespeare)... La „Studio" : Nu e nimic serios (Pirandello), Şcoala cerşetorilor (N. Kiriţescu), Nu vă aplecaţi înafară, Fecioara rătăcită (H. Bataille) şi o piesă românească, pe lîngă piesa din limba lui Shakespeare, Lanţuri, asupra căreia nu m-am fixat încă. Tot la „Studio" : Comedia inimii, Pă- 162 |n realitate, Copiii pămîntului, piesă de Andrei Corteanu. 163 Christian Friedrich Hebbel (1813—1863), dramaturg german. 377 pusa şi alte jucării (Bondi), Ursita, piesa unui tînăr autor ardelean, Corneliu Popp, decedat de curînd, după ce fusese premiat si de către „Aso-ciaţiunea" din Sibiu, Ghici ? apoi de d. Val. Mugur. TUDOR ARGHEZI A SCRIS DOUA ACTE. VA REAPĂREA CAMIL PETRESCU S-ar putea întîmplă să se ivească şi unele surprize, printre cari în primul rînd o piesă de d. Tudor Arghezi, din care ştim precis că s-au scris pînă acum două acte, o comedie de Camil Petrescu şi alta de Mircea .Ştefănescu. . ■ Constat deci cu plăcere că autorii noştri privesc acum cu mai multă încredere spre Teatrul Naţional decît am putut-o constata în 1941. De altfel cred că anul acesta va fi unul din cei mai bogaţi în ceea ce priveşte producţia dramatică autohtonă. — Credeţi că veţi putea realiza întreg acest program ? O PREMIERA LA FIECARE TREI SĂPTĂMÎNI — E o veche lege ca directorii să spună întotdeauna mai mult decît vor putea realiza în adevăr. N-ar fi exclus ca nici eu să nu pot realiza sută în sută toate cele afirmate. De 70—80 la sută sunt însă absolut sigur. Asupra unui lucru sunt de altfel categoric fixat : Voi da la fiecare trei săptămini o premieră. Aceasta indiferent de preferinţa pe care publicul ar arăta-o eventual faţă de anumite piese. Oricît s-ar dori ca unele piese să întîrzie mai mult pe afiş, eu trebuie totuşi să ţin seama de un principiu mai înalt. Acela că Teatrul Naţional e obligat, în vederea educaţiei artistice a publicului, să prezinte un anumit număr de piese. S-AU SCUMPIT BILETELE Regret însă că trebuie să sfîrşesc prin a mărturisi că odată cu deschiderea actualei stagiuni se vor majora şi preţurile. Sporul va reprezenta 30 la sută. Biletele de intrare la Teatrul Naţional nu vor reprezenta totuşi decît o treime din costul biletelor de la teatrele particulare. Mai jos nu ne-am putut coborî, fiindcă aceasta ar însemna să facem o concurenţă nepermisă tuturor celorlalte teatre, şi apoi nu ne-ar îngădui-o nici calitatea spectacolelor noastre. Gh. Calboreanu sau Aura Buzescu primesc abia 1500 lei pe seară, atîtea alte elemente, cu mult mai puţină valoare, din cadrele teatrului particular, primesc de două ori, de trei ori şi chiar de patru ori mai mult decît aceşti străluciţi exponenţi ai artei româneşti. Din nefericire, rezolvarea acestei spinoase chestiuni nu depinde de mine. Sunt însă serioase indice că nivelul salariilor artiştilor noştri se va ridica în curînd... Un telefon curmă conversaţia pe neaşteeptate. De altfel d. Rebreanu e aşteptat la o repetiţie. Ne adunăm deci notele şi mulţumim directorului Teatrului Naţional în numele directorului Vremii şi al cititorilor. — Sper totuşi că vei trece şi pe la Viaţa în astă-seară ; nu e bine să lipseşti, adaugă autorul Răscoalei în clipa despărţirii. — Da, domnule director ! Redactorul Vremii a redevenit brusc redactor al Vieţii. LĂMURIRI...164 D. Liviu Rebreanu, directorul general al teatrelor şi operelor din România şi director al primei noastre scene, sesizat de o notiţă a noastră care trata despre viitorul hotărîrii luate în ce priveşte ciclul de spectacole „Teatrul şi războiul", a binevoit să ne primească pentru a ne da următoarele lămuriri: — Spectacolul despre care aţi scris, dat în dimineaţa unei dumineci, în lipsa unei avant-premiere, nu constituie un ciclu.165 S-a făcut excepţie cu o piesă găsită bună şi poate şi cu alta pe care o vom descoperi tratînd aceeaşi notă „teatrul şi războiul". De altfel am primit destule piese eroice, cari însă n-au şi calităţi înrudite cu adevărata artă dramatică. Pe acestea le-am recomandat ateneelor şi căminelor culturale. în schimb, vom programa spectacole din trei piese de cîte un act, cari, nesoluţionîndu-se altfel, ar rămîne necunoscute publicului nostru spectator. Iată ce vom face, a terminat d. Liviu Rebreanu. CÎT CIŞTIGA VRACA ÎNTR-O SEARĂ Dacă aş dispune de mai mulţi bani, aş ridica imediat salariile actorilor, fiindcă nu.e prea plăcut să constaţi că în timp ce un Gh. Vraca, i« Apărut în Universul literar, LII, nr. nr. 36, 30 dec. 1943, p. 2, în cadrul rubricii Ecouri teatrale, realizată de I. M. Lehliu. _ _ «5 Piesa jucată aparţinuse dramaturgului D. Ionescu-Morel şi s-a intitulat O poveste adevărată (piesă într-un act). 378 379 In loc de postfaţă tn primăvara lui 1982, călătoream spre Tîrgu Mureş cu d-na Puia-Florica Rebreanu şi cu profesorul Alexandru Piru, la invitaţia cenaclului „Liviu Rebreanu"' din localitate. Pe drum şl mai tîrziu, modalitatea de editare a Jurnalului revenea în fel şi chip îh; discuţie. Un an întreg stătuse manuscrisul pe masa de lucru a fostului meu profesor — solicitat de Editura Sport-Turisrri. să 'întocmească un referat — pentru ca în cele din urmă' să-1 restituie cum îl primise, fără să catadixească să scrie un ; singur cuvînt despre el. (Şi asta după Ce un alt universitar, Mircea Zaciu, refuzase, la rîndu-i, să se implice':îrt vreun'fel la publicarea aceleiaşi versiuni, MniMtă a ; fi încompletăl) Mă aflam între ciocan şi nicovală. Pe de' o-parte, Puia Rebreanu — ajunsă la capătul răbdărilor după multele tri^ bulaţii ale manuscrisului — pe de alta, fostul meu pi-ofe1 sor — de.un calm imperturbabil, fcontinuîrid să mă şco-lească, fără să-1 intereseze că, lâ 'ora cînd- discutam, nu, eram defel angajat la editarea cărţii. ',,—"■ Ââcultă-mă pe mineţ... Nu tai nici un cuvînt!...- Ori totul, ori nimici Nu ?" Nici pînă atunci nu tăiasem nimic din textul operelor incluse în seria „Rebreanu", şi profesorul o ştia prea bine. Mai mult decît bricînd, acum preferam să nu fiu distribuit în primul „spectacol", plăcerea de-a fi aplaudaţi, ignoraţi sau fluieraţi urmînd să rămînă altora. întreprinderea se anunţa temerară şi, de ce să ne amăgim; continuă să fie. In hăţişul relaţiilor de tot felul, iscate de programarea şi reprogramarea apariţiei "Cărţii' la o editură sau alta, atunci pe "mine mâ interesa un singur lucru : să cunosc textul original al noii opere, lăsind grija definitivării textului pe seama seriei ştiute.' (Ceea ce, de altminteri, s-a şi întîmplat, prima ediţie a Jurnalului — . tipărită într-o colecţie de „Documente literare" — purtînd semnătura Puiei-Florica Rebreanu, disocierea responsabilităţilor fiind în afara oricărui echivoc bibliografic.) 381 Cum călătoria pînă la Tîrgu Mureş ameninţa să nu se mai termine, discuţia avea să angajeze „păcatele" cărţii, de oare se plînseseră mai toţi editorii ce se vînturaserâ în jurul ei : lipsa de continuitate a notaţiei jurnaliere şi, mai ales, prezenţa unor mărturisiri, să le zicem „buclucaşe", care, citite şi recitite de la stînga la dreapta (şi invers), de jos în sus (şi mai ales invers), riscau, în faza tiparului, să îngroaşe şirul discontinuităţilor deja existente. „— Nici un cuvînt, dragă ! Nu tai o iotă — avea să repete cel căruia, în bună măsură, îi datoram primele mele colaborări editoriale —, explici ce-i de explicat. Cititorul deştept oricum pricepe, proştii nu te interesează. Nu ?" Tăceam fără să-1 contrazic. Ştiam că mi-i place. Şi-apoi de ce aş fi făcut-o, cîtă vreme, cel puţin în principiu, avea perfectă dreptate ? ! La Tîrgu Mureş fuseseră invitaţi şi alţi scriitori, cercetători literari, cadre didactice din Capitală şi din restul ţării. Celor veniţi li se alăturau confraţii de la revista Vatra şi cei din cenaclu, majoritatea tineri, purtînd în raniţă (mai ştii ?) bastonul de mareşal. Nu ştiam însă de ce „Zilele Rebreanu" fuseseră organizate în oraşul de pe Mureş şi de ce nu, bunăoară, pe meleaguri someşena, la Bistriţa şi Năsăud, prezente oricum mai mult în viaţa şi opera romancierului. Răspunsul l-am găsit în mîndria cenaclului ce purta numele lui Rebreanu de mai bine de 30 de ani, încă de pe vremea cînd, oficial, abia mai era rostit pe ici, pe colo. Un profesor de română, Alexandru Munteanu, se încăpăţînase aproape pe cont propriu (citeşte pe risc propriu) să facă erata manualului didactic în care, fără să aibă vreo vină, Alexandru Sahia trecuse pe primul plan al prozei naţionale. Cenaclul înfiinţat de profesorul Alexandru Munteanu mai există şi astăzi, de zilele lui legîndu-se începuturile literare ale mai multor scriitori, între care Romulus Guga, Dan Culcer, Mara Ni-coară ş.a. A avut şi continuă să aibă parte de buni organizatori — care, de regulă, s-au gîndit şi se gîndesc mai mult la alţii şi mai puţin la ei —, după cum a avut şi are parte de sprijinul unor efori mureşeni ce-au ştiut să vadă în perspectivă rostul unor manifestări de anvergură, organizate, cu tot dichisul, pe plan local. Şi iată, „Zilele Rebreanu" vor ajunge, în curînd, la a patra ediţie. Toate acestea în condiţiile cînd, la Maieru, pe pămîntul copilăriei lui Liviu Rebreanu, aşezare evocată cu nostalgie de scriitor, un alt dascăl de nădejde, Sever Ursa, se tot chi-nuie cu copiii din comună să înfăţişeze, într-un miero-muzeu, „Cuibul visurilor" — intitulat ca atare de autorul lui Ion — eforturile depuse, dar mai ales nevoia de sprijin, neclintind defel privirea lălîie a unor ispravnici bis- triţeni. La b azvîrlitură de băţ, alţii ca ei au refuzat o donaţie-unică : bustul romancierului '— executat de un alt mare artist,-sculptorul Oscar Han —, operă ce-ar fi înnobilat nu numai' clădirea liceului unde â învăţat Liviu Rebreanu (şcoală ce astăzi îi poartă de altminteri numele), ci şi patrimoniul întregii urbe. Să vezi şi să nu crezi ! ! Cum să nu te bucuri cînd, pe acelaşi pămînt transilvan, mureşenii se întrec în a face din „Zilele Rebreanu" nu numai o sărbătoare a literaturii noastre,' ei şî un prilej de aprofundare a studiilor consacrate vieţii şl operei ctitorului romanului românesc modern ?! Toate acestea mi-au revenit în minte, reconstituind etapele prin care avea să treacă Jurnalul. Căci, fără să-şi fi propus, colocviile org^ahizate cu pfiiejuL aceloraşi „Zile" — bucurîhdu-se de "participarea unor cadre universitare, critici şi istorici literari, cercetători ai urior institute de specialitate; profesori din învăţămîntul mediii, cenaclişti de diferite profesii — aveau să ia în discuţie multiplele probleme redacţionale privind structura ediţiei, precum şi caracterul diverselor componente ale aparatului critic. De vor fi ieşit bine este, neîndoielnic, şi meritul lor. De va fi şchiopătat mersul nostru în încercarea de a he confrunta' intenţiile cu mai toate categoriile de cititori interesaţi în realizarea cărţii, n-avem decît să tragem concluziile ce se cuvin cu prilejul reluării'- Ju'rtialuWi în seria de •' Opere. „Victoria — scria cîndva Gheorghe Brăescu — se pregăteşte la -şcoala greşelilor din manevre'.'"' Este credinţa'cu care ne-âni ridicat de la masa celei de-a treia ediţii a „Zilelor Rebreanu", influenţată pozitiv de cascada cronicilor, recenziilor şi a altor articole din presa de-specialitate. Tot atunci, am stat îndelung de vorbă cu' Puia-Florica Rebreanu, profund interesată să risipească negura unor îndoieli, născute, inevitabil, din lectura unor pagini ale Jurnalului. Oricît de interesante, spovedaniile nu răspund la toate întrebările pe care cititorul.şi le pune în legătură cu viaţa romancierului, de unde şi insatisfacţia unora, faT bulaţia altora şi, inevitabil, tentaţia Puiei Rebreanu de a completa o informaţie, de a nuanţa o expresie anterioară etc. Adesea, în virtutea vechii profesii de crainică la Radiodifuziunea Română, ea îşi controlează glasul, pînă la" răsfăţ. Rîde mai tot timpul, revenind, obsedant, la zilele petrecute în preajma părintelui său. Ştie pe dinafară scrisorile ce i-au fost adresate de el şi-i face plăcere deosebită să le „recitească", să sublinieze cu tact ceea ce ureenea celor din jur trebuie să reţină. Ceea ce te impresionează, plăcut este că niciodată nu vorbeşte de rău pe cei care,, într-un fel sau altul, i-au creat neplăceri. Cînd diferitele 382 383 amănunte revin totuşi în discuţie, are grijă să nu le rostească defel numele. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că are şi marele dar de a nu auzi ceea ce nu-i face plăcere, de a valsa pe un teren accidentat. Cu o simplă piruetă şi cu un zîmbet copilăresc schimbă cu dibăcie discuţia, aproape fără să-ţi dai seama. Aşa se face că interviul început la Tîrgu Mureş avea să fie reluat, abia peste cîteva săptămîni, la Bucureşti.. Prudentă, mă întreabă de fiecare dată ce-am scris în bloc-notes, rugîndu-mă apoi ca la sfîrşit să-i dau să citească interviul, cu dreptul de a-şi revedea răspunsurile. Cu condiţia aceasta am început şi sfîrşit convorbirea noastră. N.G.: în colocviul la care am participat, fişa bibliografică a Jurnalului a reţinut atenţia specialiştilor ; în special expresia „text ales şi stabilit de Puia-Florica Rebreanu" pare să fi derutat privirea lor şi, de presupus, cu atît mai miflt a cititorilor obişnuiţi. Cum întrebările v-au fost adresate, vă las plăcerea să răspundeţi direct. P.-F. R. : Formula „text ales şi stabilit", clasicizată în tehnica ediţiilor, desemnează operaţiile de factură filologică, variate şi complexe, obligatorii la reproducerea unei opere aflate în manuscris, sau a alteia, publicate în trecut. Formula se află pe multe ediţii de opere, nu numai ce antologii — spre care te îndreaptă expresia de „text ales" —, fiind folosită chiar la tipărirea primelor trei volume din seria „Rebreanu", unde, în 1968, fuseseră incluse toate nuvelele prozatorului, nicidecum o selecţie. De altminteri, formula a fost adoptată de editură şi, dacă nu mă înşel, propusă chiar de domnia-ta. Sper să nu fi fost atît de cinic încît să fi cultivat într-adins un echivoc ? N.G. : Mi s-a părut o formulă mai modestă, tranzitorie, cită vreme ea avea şi are rostul să netezească drumul ediţiei critice. Pe de altă parte, doream să delimităm contribuţiile noastre, astfel încît dumneavoastră să răspundeţi nemijlocit de acurateţea textului tipărit — înţelegînd prin aceasta integrialitiatea lui, precum şi respectarea formelor de limbă —, iar eu de notele, şi comentariile critice, plus adaosul de informaţii de la sfîrşitul volumului (Addenda). P.-F.R. : Nu mai puţin adevărat este că expresia de „text ales" se confundă adesea şi cu „selecţie", ceea ce nu este cazul cu materia inclusă în primele două volume ale Jurnalului. Prin „alegere", trebuie înţeleasă operaţia de reproducere a unui text prin coroborarea diverselor manuscrise. Cîtă vreme existenţa mai multor „jurnale" îngăduia opţiuni editoriale diverse (organizarea materiei pe criterii tematice, ori cronologice, ori bibliografice), eram obligată să aleg notaţiile din feluritele manuscrise (caiete sau file izolate), ordonîndu-le, fără nici o excepţie, într-un întreg posibil. N.G.: Desigur, astfel procedîndu-se, metoda folosită nu poate fi în discuţie, existînd precedente atît în cultura naţională, cît şi în cea universală. Părerea unor scandalagii de la periferia vieţii literare nu interesează. întrebarea este asta : să fi rămas sau nu pagini din Jurnal în afara versiunii tipărite ? Dacă nu, ce garanţii există că, dintotdeauna, el a arătat aşa şi nu altfel ? P.-F.R.: Nu vreau să repet ce-am spus în Istoria unui jurnal, cu care am găsit de cuviinţă să deschid ediţia de faţă. Aş vrea să precizez doar cîteva lucruri. în casa mea nu se află nici o altă pagină de aceeaşi factură rămasă în atfara ediţiei de la „Minerva". Odată şi odată, toate manuscrisele aflate astăzi în colecţia mea vor trece în colecţii publice. Confruntările vor evidenţia strădania de a transcrie cît mai fidel posibil textul original. N.G. : Aceasta este numai o latură a chestiunii ce interesează. Eu însumi mi-am exprimat dorinţa — altminteri respectată de dvs. — de a confrunta, literă cu literă, manuscrisele cu dactilograma pusă la dispoziţia editurii, la rîndul ei atentă la ce publica. Reiau deci întrebarea : ce ne face să credem însă că notaţiile jurnaliere au arătat dintotdeauna ca forma transmisă astăzi cititorilor ? Căci viitoarele cbrlfruntări lagăre vă referiţi vor scoate în evidenţă, pe ici pe colo, şi unele ştersături, ce vor fi, inevitabil, interpretate în mod felurit. P.-F.R. : Garanţii nu văd cum s-ar putea da. Cu atît mai mult în cazul manuscriselor lui Rebreanu. Este îndeobşte ştiut că autorul lui Ion revenea adesea pe text. Cine oare ar bănui, văzînd multele ştersături de pe versiunile romanelor Ion, Pădurea Spinzuraţilor sau Răscoala, că ele s-ar datora unor ingerinţe ale familiei ? Era în firea lui Rebreanu să citească şi să recitească, entuziasmîndu-se astăzi de ce scrie, pentru ca a doua zi să fie decepţionat. Uneori, propriile scrisori şi le transcria ; s-au găsit doar numeroase ciorne în arhivă, mult deosebite de forma epistolelor ajunse la destinatari. Alteori, din comoditate, intervenea direct în scrisori, înlocuind sau 'îndepărtînd un cuvînt sau altul. De ce n-ar fi procedat în mod asemănător şi cu propriul său Jurnal ? Apoi — ca să merg mai departe — de ce discontinuitatea însemnărilor trebuie neapărat atribuită unui amestec dinafară ? . N.G. : în această privinţă sînt elocvente notaţiile scrito-rului — inserate, de altminteri, în acelaşi Jurnal — prin care el însuşi regretă întreruperea însemnărilor. De regulă, cum o şi spune adesea, scrie în momente de descumpănire 384 385 sufletească. Mă refer, la notaţiile grave, angajînd epoca, viaţa literară, relaţiile cu propriii săi confraţi, şi mai puţin la preocupările din ţarcul gospodăriei rurale. Cum pot fi însă înţelese ştersăturile ceva mai numeroase din zilele furtunoase ale vieţii politice ? P.-F.R.: Mărturisesc că nu-i uşor să răspund, ceea ce nu înseamnă că nu-mi pot exprima o opinie. Părerea imi aparţine, fără pretenţia de a epuiza un adevăr. Tatăl meu a fost înafara oricărui cadru de partid. Nu şi-a făcut din crezul său artistic nici un act de adeziune la vreo mişcare politică a vremii lui. îşi reclama o independenţă de gîndire pe care, în mai toate cazurile, o şi teoretiza ca generai valabilă creatorilor din sfera artei. Politicianismul îi repugna. Asta nu înseamnă că se izola într-un turn de fildeş. Privea eu un ochi atent la tot ce-1 înconjura, la schimbările politice şi sociale din actualitatea imediată, rezervîndu-şi dreptul de a extrage din cotidian numai ceea ce putea să-i nutrească imaginaţia creatoare. Realismul viziunii sale depăşea faptul mărunt, oricît de important ar fi părut unora în trecerea timpului. Lumea personajelor sale, desprinse din realitate, fără să-i fie subordonată, trecea mereu pe primul plan, ficţiunea fiindu-i totdeauna mai prietenă. Realitatea — spunea el adeseori — nu poate trece în stare brută în literatură. De unde o degajare totală faţă de mai tot ce-1 înconjura. Nu făcea istorie, ci literatură ; nu era un povestitor, ci un creator în adevăratul sens al cuvin-tului, un demiurg. Ridicînd ochii din cărţile lui, controla realitatea şi se controla prin ea. De aici şi tentaţia de a o comenta în Jurnal. Optimist, copilăros chiar, spera mai de fiecare dată ea programele formulate în epocă să fie benefice în istoria neamului. De aici şi tentaţia de a le aminti binevoitor în Jurnal. în realitate, tot aştepta o schimbare fundamentală, care, de fapt, întîrzia să se producă. Rotaţia aceloraşi partide istorice la cîrma ţării începuse de mult să-1 dezamăgească; alte acţiuni, lăturalnice, de opoziţie, frapante o clipă, aveau să-1 arnărească şi mai mult. în esenţă, diversele modificări conjuncturale se dovedeau faţete ale aceluiaşi politicianism, de care, structural, era străin. Şi, inevitabil, în aceste condiţii avea toate motivele să revină asupra unor însemnări trecătoare, care, istoriceşte, nu-1 reprezentau. Şovăielile, atît de omeneşti, trebuie localizate în existenţa lui intimă, fără ecouri în mişcările lui exterioare. Deci, ca să revenim la ce ne interesează : de ce să nu-şi fi revizuit Rebreanu notaţia jurnalieră, ştergînd un cuvînt, o frază, sau îndepărtând ţ chiar o filă din cele scrise, cîtă vreme amendarea vreunui | gînd sau a altuia nu poate fi socotită decît un reflex al i propriei sale demnităţi ? ! Scria doar pentru posteritate ! Şi-apoi să nu uităm că neangajarea lui politică în partidele vremii, nu-1 obliga defel să se autocenzureze în privinţa vreunei activităţi practice. N.G. : Ştiinţele pozitive s-au dezvoltat într-atît încît ori-cînd se va putea reconstitui versiunea amendată, „le premier jet", dacă contextul unui fragment o va impune. Cît priveşte paginile pierdute..., P.-F.R. : De vor fi existat şi astfel de situaţii, ele nu cred că trebuie să ne facă să uităm, înainte de toate, paginile păstrate ; mă refer la imensul maldăr de file aranjate cu migală în volume de sine stătătoare, tocmai pentru a le proteja integralitatea. Măcar de le-aş vedea pe acestea, pe toate, fără nici o excepţie, tipărite. De bine, de rău, ele există, se pot publica. Ce garanţii avem — ca să folosesc o expresie a domniei-tale — că în cazul unor mari confraţi de-ai părintelui meu — n-are rost să le dau numele, căci sînteţi la curent cu bibliografia literaturii inter şi postbelice — n-au existat jurnale care să se fi pierdut cu totul ? Dintr-un motiv sau altul, angajînd fie voinţa autorilor, fie a celor din jur. Să nu uităm ca in mai puţin de treizeci de ani, am fost martorii a două războaie mondiale, cu tot ceea ce le-a precedat şi urmat pe plan politic şi social. De cîte ori în acest interval n-am fost nevoiţi să ne părăsim casele, fără să ştim uneori ce ne va mai aduce ziua de mîine ? ! în asemenea viitoare, multe jurnale se vor fi pierdut. De ce oare incidentul lui Rebreanu din timpul primului război mondial, cînd i s-a ridicat jurnalul cu prilejul unei percheziţii, să nu se fi repetat şi ulterior cu alţi confraţi de-ai săi ? De ce să excludem spaima celor rămaşi în urma, lor să le păstreze diferite mărturisiri, nu totdeauna „ortodoxe" ? Simt nevoia să spun aceste lucruri, cîtă vreme, imediat după moartea părintelui meu, familia noastră a avut de înfruntat greutăţi de tot felul. în parte sînt cunoscute şi nu mai are rost să revin asupra lor, ele ţinînd de o perioadă revolută. O întîmplare este demnă însă de reţinut. Nu mult după sfîrşitul războiului, ne-am pomenit cu vizita unui funcţionar de la Academie. Avea în suflet un ghem de teamă, de spaimă, pe care, fără să vrea, o transmitea şi celor din jur. Tocmai mă întorceam de la lucru. îmi încetase angajarea la Radio şi munceam la o cooperativă, unde confecţionam lăzi de transportat marfă. Odată cu mine fusese licenţiat de la Radio şi Radu, imputîndu-i-se că este ginerele lui Rebreanu. Măicuţa se mutase la noi. în aceste momente dificile, vizitatorul de la Academie ne-a dat de înţeles că imprevizibilele noastre traiectorii prin viaţa pot pune sub semnul întrebării însăşi păstrarea manuscriselor 386 387 tatălui meu. Parcă îl aud : „Nu vă supăraţi că vă spun ; cu dvs. se poate întîmplă orice. Manuscrisele lui Rebreanu trebuie însă, cu orice preţ, ocrotite." Alarmă falsă. Cu noi n-avea să se întîmple nimic deosebit, peste cele amintite. Nu puteam însă refuza propunerea ce a urmat : „Academia Română vă oferă un seif în care să depuneţi manuscrisele mâi importante din opera lui Rebreanu". Ei bine, măicuţa mea a făcut mai tot ce i s-a sugerat, fără să se despartă | însă de o singură lucrare : Jurnalul. Numai devoţiunea ei î faţă de memoria soţului a făcut-o să-şi înfrîngă teama de | a păstra în casă un document considerat atunci periculos. Un tînăr va pricepe mai greu zbaterea ei interioară, dar nu şi cititorii vîrstnici cu memoria bună. N.G. : Să tragem concluzia că mamei dvs. îi datorăm, în primul rînd, transmiterea mai departe - a documentului, fie şi în forma în care el avea să parvină cititorului : P.-F.R.: Astfel pusă întrebarea înseamnă, de la început, a diminua un merit incontestabil. Este în afara oricărui dubiu faptul că Jurnalul a înfruntat timpul şi datorită grijii cu care a fost păstrat. Măicuţa şi-a idolatrizat soţul, păstrînd cu veneraţie tot ce rămăsese în sertarele biroului său de lucru din Bucureşti sau de la Valea Mare. Acest adevăr îl afirm răspicat, mai mult decît oricînd, spre dezamăgirea unor rude care ar fi preferat să facem talcioc din inestimabilul tezaur rămas de la părintele meu, pentru a ne îndulci cu toţi existenţa. Multă vreme, din pudoare, nu am spus nimănui greutatea cu care. ne-am cîş-tigat pîinea, după moartea celui ce mereu ne scutise de griji, greutatea muncii manuale, în condiţiile în care, fiziceşte, nu prea eram dotată, fără ca, o singură dată, atît eu, cît şi măicuţa mea să fim tentate să vindem ceva din ceea ce, de la bun început, înţelesesem că nu ne aparţine nouă, ci unui întreg neam. Afirmaţia se poate verifica, de preferat prin comparaţie. Oricînd se va putea controla donaţia făcută Academiei — cuprinzînd cea mai mare parte a arhivei lui Liviu Rebreanu (manuscrise, corespondenţă, acte, documente, iconografie) — donaţie gratuită, în comparaţie cu tîrguiala practicată de alţi moştenitori, care, materialiceşte, se aflau uneori într-o situaţie mai bună decît noi. Rezultatul ? Ironiile şi chiar calomniile strecurate în unele articole din presa provincială, semnate tocmai de cei care ar fi trebuit să aprecieze pietatea noastră faţă de tezaurul manuscriselor rebreniene. N.G. : Dacă tot aţi deschis o discuţie în jurul unei teme incandescente, de reluat oricînd în prezent ca şi în viitor, vă invit să fiţi mai precisă în relatări: la ce articole vă referiţi, despre ce calomnii este vorba şi, în cazul cînd vă stă în putinţă, explicaţi şi adevărata pricină a neînţelegerilor. P.-F.R.: Să încerc. Deunăzi, un ilustru cărturar mă felicita pentru editarea Jurnalului, considerîndu-1 plin de sugestii pentru interpretarea unei mari opere şi, mai ales, pentru înţelegerea omului Rebreanu, cel copleşit de greutăţile vieţii, devotat familiei, ducînd o existenţă de aprig muncitor nocturn, a omului de toate zilele, prea puţin ştiut pînă atunci. La sfîrşitul scrisorii, autorul ei mă întreba, în, trecere, dacă urmăresc serialul „Rebreanu în plină lumină", ce se tipărea în revista Cronica, încă de la începutul anului, fără să-1 comenteze defel. Şi aşa, pornind de la sesizarea binevoitoare a unuia dintre cei mai distinşi confraţi, aveam să intru în posesia unei proze fanteziste, mai mult sau mai puţin folosibilă în cadrul biografiilor romanţate, dar totalmente improprie cercetării ştiinţifice, care se vrea pornită de la documente revelatoare. Autorul mi-era cunoscut şi mă feresc să-1 caracterizez în vreun fel, cîtă vreme nimeni nu 1-a judecat mai aspru decît Liviu Rebreanu, în propriul său Jurnal. Mă jenez să reproduc însemnarea din 7 februarie 1931, singura în stare să elucideze tot misterul. Rudele nu ţi le alegi niciodată, le moşteneşti, ca o fericire sau ca un blestem. Viaţa ţi le selectează apoi în rude şi în paparude, numai că un elementar simţ al demnităţii te obligă să treci peste amănuntele neplăcute ce riscă să denatureze şi mai mult natura adevăratelor raporturi. Este şi ceea ce am încercat să fac mai totdeauna, atît în cărţile publicate, cît şi sub cupola tribunalului, unde, de prisos să adaug, nu m-am prezentat direct niciodată. N.G.: Este o îndrăzneală prea mare să vă întreb cu ce prilej ? P.-F.R. : Eu zic că nu, cîtă vreme cele relatate în presă îmi dau dreptul la replică. Ei bine, autorul serialului din Cronica m-a dat în judecată, cu ani în urmă, prevalîndu-se de un punct din Codul familiei, potrivit căruia paternitatea poate fi contestată de oricine. „Oricine" era, fără îndoială, şi dumnealui. Dosarul poartă numărul 3047, din 1972 şi se află la Judecătoria sectorului 6 din Bucureşti. După dezbateri, completul de judecată avea să dea o sentinţă în favoarea mea, respingînd „ca nefondată acţiunea civilă introdusă de reclamanţi". Nemulţumit, acelaşi autor avea să intenteze recurs, legislaţia ţării îngăduindu-i reluarea procesului la o altă instanţă a Tribunalului Municipiului Bucureşti -(sector 4). Spre dezamăgirea lui, „în numele legii", noul complet de judecată îi respingea însă din nou şi definitiv acţiunea. Dosarul poartă numărul 7296/1972. De atunci, ocrotit de o redacţie sau de alta din provincie, reia „pro- 388 389 cesul" în articolaşe de scandal, deranjat că nu mă pretez la „pertractări" în afara legii. Cîteodată i se mai asociază te miri cine, doar-doar implicarea în „conflict" i-ar asigura o glorie postumă, cîtă vreme, în timpul vieţii, i-a dus îndelung dorul. Aşa, de pildă, de rîsul lumii a fost procesul ce mi-a fost intentat la Cluj-Napoca de reclamantul Gavril Scridon, devenit „parte" într-un proces de... paternitate. De prisos să adaug că instanţa mi-a dat cîştig de cauză —, deşi nici acolo nu m-am prezentat direct — condamnînd pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Dosarul poartă numărul 1725/1978 şi stă, ca şi celelalte, la dispoziţia istoricului literar. Să nu uit: recursul lui Gavril Scridon, judecat de o nouă instanţă, la Tribunalul judeţean Cluj-Napoca (dosar 1217/1978), a avut aceeaşi soartă : respins. N.G.: Mai devremea sau mai tîrziu, se vor găsi, cu siguranţă, destui curioşi gata să descopere în filele dosarelor de tribunal o anecdotă picantă, pe cît de insolită, pe atît de străină de opera romancierului. înlăturînd o discuţie polemică — oricînd posibilă, dar inutilă, cel puţin în momentul de faţă — vă invit totuşi să anticipaţi concluzia pe care viitorul biograf va trebui s-o tragă din studiul documentelor aflate „în litigiu". P.-F.R.: Nu exclud posibilitatea ca cercetarea izolată a unor acte de familie să conducă la concluzii felurite. Atrag însă atenţia viitorului istoriograf asupra necesităţii confruntării datelor din toate documentele existente, nu numai din acte alese pe sprinceană. N.G.: Ca de pildă... P.-F.R.: Ca de pildă cele care privesc data căsătoriei părinţilor mei şi cea a naşterii mele. Confruntate, ele au stîrnit, la prima vedere, nedumeriri, stimulate, neîndoios, şi de pudoarea părinţilor mei, care, cu o rară discreţie, au trecut, în diverse relatări, peste unele împrejurări intime din viaţa lor. îl vezi pe Rebreanu stînd la taifas cu detractori mărunţi, „disculpaidu-se" în faţa viitorului, la presiunea periferiei literare ? în cărţile ei, măicuţa i-a urmat exemplul, fără să insiste asupra unor detalii biografice dinaintea venirii mele pe lume. Bunul-simţ m-a îndemnat să procedez la fel, numai că refuzul meu de a „pertracta" cu autorul serialului din Cronica avea să schimbe mersul lucrurilor. Afirmaţia lui, potrivit căreia scriitorul „nu a avut un copil al său" (cf. „Rebreanu în plină lumină", V) —, veche marotă, respinsă, cum spuneam, de patru complete de judecată, aserţiune neluată în seamă, necombătută de mine în presă, nici cînd revenise aluziv sub semnătura aceluiaşi articlier —, avea să cunoască va- riante pe aceeaşi temă. Astfel un preţuit confrate, recen-zînd cu o aleasă ţinută intelectuală primul tom din Jurnal, mă aminteşte ca... „fiică adoptivă a scriitorului" (cf. Steaua, XXXV, nr. 4, apr. 1984). De prisos să amintesc că nimeni, niciodată, nu a văzut vreun act de adopţiune (nici măcar eu), ca să-i îndreptăţească atribuirea unei asemenea „calităţi". A continua să tac în faţa unor asemenea relatări este ca şi cum m-aş lăsa condusă de un simţ al culpabilităţii, privîndu-mă de singura replică pe care o pot rosti în faţa zilei de azi, dar mai ales a celei de mîine. Te rog l deci să notezi. Sînt născută la Călăraşi, în ziua de 12 ia-f nuarie 1909 (stil nou). De cînd mă ştiu, nu am avut alţi l părinţi decît pe Liviu şi Fanny Rebreanu. Nu cred ca vreodată un copil să fi avut un tată şi o mamă mai buni decît ei. Părinţii s-au căsătorit la 19 ianuarie 1912, dată de la care aveam să port şi eu acelaşi nume de familie cu ei. Nu printr-un act de înfiere, de adopţiune, ci prin recunoaşterea filiaţiei de către ambii părinţii. Priveşte acest act de căsătorie, document original, eliberat cu nr. 100, la 19 ianuarie 1912, de către primăria comunei Bucureşti, plasa Băneasa ; în el se menţionează negru pe alb : „Soţii nejau declarat că au o fată anume Floarea, înscrisă în registrul corn. Călăraşi, Ialomiţa, la 336/1908 pe care voiesc a o legitima, drept care voiesc a cuprinde această menţiune în prezentul act". Semnează soţii „Vasiliu L. Rebreanu şi Fanny I. Rădulescu". Cine neagă astăzi adevărul consemnat în acest act oficial nu se războieşte cu lipsa mea de memorie (la urma urmei, la data căsătoriei părinţilor mei, abia împlinisem trei ani), ci ori însăşi declaraţia tatălui meu. De ce n-a făcut-o în timpul cînd acesta trăia, cînd i-ar fi putut răspunde la acuzaţii ? Din fericire, nu trebuie însă aşteptată „Ziua de apoi" pentru reluarea „pertractărilor", a discuţiilor pe aceeaşi temă, în fond penibile. Cine vrea să cunoască totuşi răspunsul scriitorului la acuzaţiile postume ce aveau să-i fie proferate de unele rude apropiate să recitească, cu toată atenţia, corespondenţa dintre Liviu, Fanny şi Puia Rebreanu, datată între 14 august 1911 şi 24 decembrie 1943. Nu crezi că este suficient ? N.G. : Pentru fixarea adevăratei ateiosfere din sînul familiei şi, într-o măsură, pentru stabilirea în timp a raporturilor care au precedat căsătoria lui Fanny şi Liviu Rebreanu, corespondenţa este, fără îndoială, cea mai autentică sursă de informare. Consecvenţa sentimentelor şi, îndeosebi, afecţiunea care a cimentat, la bine şi la rău, viaţa Rebrenilor din capitala ţării (delimitarea se impune, cîtă vreme existenţa acestora a fost, în mare măsură, străină de avatarurile Rebrenilor rămaşi pe plaiuri transilvane), 390 391 sînt atestate în scrisori cu vîrf şi îndesat. La documente nu se poate însă răspunde decît cu documente. Amintiri de tipul „ştiu de la mama", „ştiu de la tata": — folosite de membrii familiei risipite de-o parte şi de alta a Oar-paţilor — trebuie înregistrate cu circumspecţie, mai ales cînd contrazic spiritul documentelor ce ni s-au transmis. Vechile conflicte din sînul familiei şi-au găsit ecou în memorialistica aproximativă a unor contemporani, exprimată în cărţi sau articole, publicate cu ani în urmă sau în prezent. P.-F.R. : Cititorul lor nu poate fi amăgit, dacă, într-adevăr, ţine seama de deteriorarea unor raporturi familiale. Eu lenam moştenit, fără să le pot schimba. Adevărul trebuie privit în faţă, fără dulcegării. îngăduieşte-mi să recitesc cîteva rînduri din Jurnalul părintelui meu, edificatoare pentru înţelegerea relaţiilor la care m-am referit : „Cîteodată mă simt atît de singur pe lume încît mă cuprinde o durere aproape fizică. Cu toate rudele mele de sînge n-am relaţii mai deloc, nici cu mama şi nici cu fraţii. Motivul pentru toţi e acelaşi : interesul material. Am făcut experienţă pe rînd cu toţi ; fiecare are mereu să-mi ceară cîte ceva, şi cum nu pot să-i împlinesc vreo cerere se supără." Tot el adaugă, după referiri la lulius şi Tiberiu Rebreanu, relatări pe care mă jenez să le reproduc : „Cîtă vreme n-am avut nici o situaţie, nici n-au ştiut de mine. Dar şi acuma, numai cînd au vreo nevoie mi se adresează. Altfel vin prin Bucureşti şi nici măcar nu mă vizitează. Ştiu că înstrăinarea ei o motivează cu Fanny şi Puia, închipuindu-şi că, de n-ar fi ele, tot ce am le-aş da." (op. cit., p. 178—179.) Să mă mai mir astăzi cînd acelaşi Rebreanu devine eroul unor aventuri de bulevard, victima soţiei şi a fiicei sale ? Ce-ar fi zis, bunăoară, sobrul meu părinte care, în afară de scris, n-a fost furat de plăcerile mărunte ale vieţii — citind amintirile fratelui său mezin, înşirînd vrute şi nevrute despre frenezia cu care s-ar fi apropiat mereu de slujitoarele Thaliei ? Trecînd peste vulgaritatea şi banalitatea expresiilor de tipul : „se dădea în vînt", „femeia visurilor lui" etc. — nu pot să nu observ că „temeiul" raporturilor invocate de cronicar sălăşluieşte — după propria lui mărturisire — în caietul de creaţie al romanului Pădurea Spinzuraţilor, nicidecum în vreun document biografic revelator (memorii, jurnal, scrisori, fotografii), ca şi cum între viaţa romancierului şi cea a personajelor sale n-ar exista nici o deosebire. Titlul serialului în care au apărut asemenea aserţiuni mă scuteşte de alte comentarii : „Rebreanu în plină lumină" (revista Cronica, episod VII). N.G. : Confuzia dintre datele realului şi cele ale imaginarului pare să fie capcana mai multor autori care s-au aplecat asupra vieţii şi operei lui Rebreanu. P.-F.R.: în cazul amintit de mine nu cred că este vorba numai de o confuzie între relatările unui caiet de creaţie şi viaţa reală a scriitorului. (în treacăt fie zis, în caietele romanelor Jar şi Gorila s-ar fi găsit notaţii şi mai „delicate".) Dar, desigur, viciul metodologic trebuie semnalat cu toate implicaţiile lui. Suprasolicitarea realului în dauna ficţiunii a dus în cazul romanelor Ion şi Pădurea Spinzuraţilor — deşi nu sînt singurele în această situaţie — la vulgarizare. Un fenomen înrudit, aparent similar, este şi negarea ficţiunii în favoarea realului. Iată o mostră din aceeaşi sursă: „Scriitorul recurge destul de des la unele divagaţii şi ambiguităţi în ceea ce priveşte propria-i biografie. Exemplificăm doar prin cele cuprinse în bucata Dincolo, din volumul Amalgam, text care stîrnise uimirea mamii noastre auzindu-1 difuzat pe undele radiofonice şi în care Liviu relata, în felul său, moartea tatălui, prezentat drept -«preot în Prislop, pe valea Izei în Maramureş». Nu stăruim asupra faptelor, bunăoară că fratele Liviu nici nu a fost la înmormântarea tatălui, că n-a avut nici 'Un copil al său, nu trei, cum afirmă acolo, ca să nu mai vorbim despre pretinsele lui relaţii cu George Coşbuc sau despre alte aserţiuni fără acoperire faptică." (Loc. cit., episod V.) De cînd pînă cînd unui scriitor i se poate lua dreptul de a plăsmui, de a crea o nouă lume, independentă de cea reală ? Literatura, cînd e literatură, trebuie judecată în legea ei, specificitatea mijloacelor cu care operează scutind-o de obligaţia de a se confunda nemijlocit cu biografia celui care a făurit-o. Artistul este, înainte de toate, un demiurg. „în plină lumină" nu-1 poate aduce decît opera sa şi, independent de ea (sau paralel cu ea), studiul prob al existenţei celui care a zămislit-o. Un transfer de date, din zona realului în imaginar (sau invers), nu te scuteşte de osîrdia cercetării. Altminteri ar trebui să-i reproşezi romancierului că în Ion Zaharia şi Măria Iler-delea au doar trei copii şi nu 14 (cîtă vreme este îndeobşte ştiut că, în procesul transfigurării artistice, Ker-delenii au ca repere în realitate viaţa Ludovicăi şi a lui Vasile Rebreanu). Să se fi supărat mama scriitorului că în opera fiului ei nevasta învăţătorului este prezentată drept „fiică de ţăran din Monor" sau că în paginile romanului nu aminteşte nimic de fratele Tibiţi ? Mă îndoiesc. N.G. : în ce mă priveşte, repet, am fost întotdeauna sceptic în faţa acestui mod de „reconstituire a adevărului istoric". Recent, Mircea Zaciu m-a solicitat să scriu un articol pentru o carte omagială ce o pregăteşte pentru cente- 392 393 narul naşterii lui Rebreanu din 1985. De la început mi-a surîs gîndul să scriu despre micii şi marii mincinoşi care, după moartea romancierului, s-au apucat să-i explice meandrele vieţii. Povestea e nostimă de tot şi merită să fie aşternută pe hîrtie. Nenorocirea este alta : ştii unde o începi, nu însă şi unde o termini, căci, peste noapte, îţi poţi ridica o lume în cap, fie direct, fie prin urmaşii ei. M-am liniştit (cel puţin deocamdată), preferind să-i trimit lui Mircea Zaciu un articol despre... „primele lecturi ale lui Liviu Rebreanu" (oricum, mai nevinovate în comparaţie cu lecturile noastre despre viaţa sa). P.-F.R. : In ce ne priveşte, atît măicuţa mea, cît şi eu am căutat să valorificăm cît mai mult- documentele autentice din epocă. Pentru noi a fost o încîntare să vedem că, la apariţia volumului Cu soţul meu, de Fanny Liviu Rebreanu, un om de cultură ca George Călinescu a scris un articol elogios. Şi n-a fost singurul care a răsplătit truda măicuţei mele. De ce să mă supăr astăzi cînd dl. Theodor Tanco din Cluj are păreri mai puţin fericite ? Grav ar fi fost invers : dacă dl. T. Tanco ar fi semnat o recenzie elogioasă şi G. Călinescu un articol defavorabil. Vreau nu vreau, sînt obligată să păstrez proporţiile. N.G.: în cazul de faţă nu avem însă de-a face numai cu o opţiune valorică, ci şi cu una sentimentală. Nici una, nici alta nu este un verdict. Dovada cea mai grăitoare ne-o oferă studiul bibliografiei critice, văzută în toată complexitatea ei. Căci, mai mult decît în cazul altor scriitori, la Rebreanu receptarea creaţiei sale, evoluţia spiritului critic au fost spectaculoase : nu o dată, critici de notorietate au evaluat greşit diferitele opere, pe cînd autori mai puţin afirmaţi au intuit-o perfect. Să ne amintim de aprecierile lui G. Ibrăileanu şi M. Simionescu-Rîmniceanu, aflate la antipod. Cartea la oare vă referiţi, Cu soţul meu, merita, în anul cînd a apărut (1963), să fie lăudată. Ea valorifica, pentru întîia oară, numeroase documente inedite, extrase din Jurnal şi, mai ales, din corespondenţă. Notele patetice, pe alocuri excesive, au dăunat, după părerea mea, rigorii, sobrietăţii unei cărţi închinate lui Liviu Rebreanu. P.-F.R.: Păreri şi păreri. Şi totuşi, nu patetismul i-a lost imputat. Ai reţinut că, în ultimii ani, aceiaşi „prieteni" u mei au publicat şi republicat în presa din provincie acelaşi document din dosarul cărţii. Este vorba de epistola măicuţei mele către Livia Hulea, sora romancierului, prin care îi anunţă intenţia de a scrie o carte despre soţul ei, cerîndu-î o serie de date biografice, îndeosebi despre familia Rebrenilor. Ce este infamant în probitatea cu care încerca să se documenteze ? N.G.: Nimic infamant în toată întreprinderea ei. Mai degrabă cred că autorii articolelor au vrut să sugereze necunoaşterea cîtorva elemente biografice esenţiale privind familia transilvană (bunici, părinţi, fraţi, surori), precum şi nesiguranţa autoarei în legătură cu data exactă a intrării scriitorului în Capitală. P.-F.R. : Necunoaşterea întregului arbore genealogic al Rebrenilor este, în bună măsură, reflexul raporturilor de familie amintite. Să nu te surprindă faptul că nici părintele meu nu-1 ştia în cele mai mici detalii. Părinţii lui avuseseră 14 copii, din care, pînă mai tîrziu, aveau să rămînă în viaţă doar 9. Corespondenţa lui Rebreanu cu preotul Bulea, provenit dintr-o familie cu care ne înrudeam, este grăitoare în acest sens. Cît priveşte rugămintea măicuţei mele adresate cumnateie sale de a-i preciza data exactă a trecerii scriitorului în regat, ea nu trebuie extrasă din context, căci, în acelaşi paragraf, Fanny Rebreanu face trimitere la un întreg cadru existenţial. N.G.: Fragmentul cu pricina sună astfel: „[Spune] tot ce cunoşti tu din cea mai fragedă copilărie a lui Liviu şi unde a fost ea ofiţer şi din tinereţea lui pînă în 1908—1909. Cînd a venit în regat ? A trecut în regat în 1908 sau în 1909 ? Spune tu exact." P.-F.R. : Poate că adresîndu-i-se astfel încerca, pe de o parte, să-şi îmbogăţească informaţia în legătură cu o perioadă totalmente necunoscută — mă refer la copilărie şi adolescenţă —, pe de altă parte, să-şi verifice datele pe care le avea în memorie. N.G.: Desigur, nu putem vorbi în numele altora. Important este însă ca, independent de modul cum au fost memorizate, verificate şi îmbogăţite datele la care ne-am referit, să vedem cum sînt ele valorificate în carte, nu în afara ei. Repet: volumul apărut în 1963 nu trebuie subapreciat defel. Văzut în timp, el nu este numai o primă încercare de reconstituire a vieţii marelui scriitor, ci si o realizare istoriografică, prin multele date inedite ce le punea în circulaţie. Nu mai puţin adevărat este însă că el este şi pricina multor discuţii în contradictoriu. P.-F.R. : O carte care la apariţie stîrneşte o mare vîlvă în jurul ei merită, în principiu, toate laudele. N. G. : Discuţiile aveau să se stîrnească mai tîrziu, cartea fiind citită şi recitită încă de la primele ei rînduri. îmi îngădui să le reproduc : „Scris a fost ca în lotul primelor cunoştinţe făcute de Liviu Rebreanu, după stabilirea la Bucureşti, să intru şi eu" (Cu soţul meu, p. 9). Ulterior, în sălile tribunalelor, aveam să aflăm alte variante. De unde şi dreptul fiecăruia dintre noi de a opta pentru una sau 394 395 pentru alta. Eu însumi am scris pe această temă un articol în Steaua, pe care nu l-am retractat. P.-F.R. : N-am contestat nimănui dreptul la opinie. Cu o condiţie : să fie fondată, argumentată logic. Cît priveşte citatul relatat, de regulă, ultima versiune este şi cea definitivă. Pe de altă parte, cu toate elementele ce o apropie de o memorialistică severă, cartea mamei mele nu-şi propunea să facă istorie, să scoată în vileag tot ce ţinea de intimitatea fiinţei sale. Nu o făcuse Rebreanu, de ce ar fi făcut-o ea ? O precizare este însă binevenită : tentaţia a existat ; în manuscrisul cărţii Cu soţul meu, consultat şi de domnia-ta, se vede negru pe alb că, iniţial, capitolul introductiv pornea mai de departe, evocînd, cu discreţie necesară, împrejurări din viaţa ambilor părinţi, datate 1908. N.G. : In faţa unor texte paralele — independente ca sens unele de altele, în pofida datelor calendaristice ce le angajază —, acum şi mai tîrziu, istoricul literar va fi circumspect, recunoscînd totuşi un lucru : este uşor să stabilim mai tot ce s-a întîmplat cu Liviu Rebreanu, inclusiv în anii incriminaţi ; nu acelaşi lucru cu Fanny Rădulescu, la vremea respectivă absolventă de conservator, ce nu apucase să fie angajata vreunui teatru din Capitală sau din provincie. P.-F.R. : Şi totuşi, colegi de breaslă, din aceeaşi generaţie de actori, i-au menţionat prezenţa în trupe artistice care au susţinut programe în vechiul regat, ca şi în Transilvania, încă din 1908. N.G. : Şi din nou ajungem la amintiri... P.-F.R. : Cu avantajele şi dezavantajele lor, lăsând oricui dreptul la replică. Asta însă în literatură, căci în justiţie totul trebuie probat. In ce ne priveşte, am făcut-o de la început pînă la capăt, cu tot succesul. ■ N.G.: Noroc că volumele publicate de dvs. nu au trebuit să treacă prin faţa completelor de judecată, drept ce se extinde nemijlocit şi asupra altora care vor fi scrise. Pînă mai deunăzi se ştiau puţine lucruri despre autorul lui Ion, îndeosebi despre tinereţea lui. Astăzi cunoaştem o parte din caietele sale, datate între 1907 şi 1920, corespondenţa de familie (atît cît ni s-a transmis), scrierile de sertar, precum şi jurnalele lui (din păcate însă pornite tîrziu, abia în 1927). Mult şi puţin în acelaşi timp. Să sperăm că o monografie viitoare va răspunde şi la alte întrebări decît cele rostite în discuţia noastră. P.-F.R. : Pînă atunci, exprimarea punctului meu de vedere era mai mult decît necesară, cîtă vreme, peste noapte, apăruseră cîteva supoziţii greşite în legătură cu „lacunele" Jurnalului, în privinţa vieţii de familie a celui ce îl scri- sese. Absenţa din jurnalul literar al lui Liviu Rebreanu a mai multor referiri la soţia şi la fiica sa i-a făcut pe unii confraţi — spre bucuria mea, foarte puţini — să întrevadă în paginile publicate şi eventuala noastră „intervenţie". Mai mult decît pînă acum, structura volumului II din Jurnal este de natură să spulbere îndoielile amintite. între persoanele ce populează paginile celui de-al doilea tom, Fanny şi Puia Rebreanu se află în prima linie, completînd cadrul existenţei cotidiene a scriitorului, cu toate bucuriile şi insatisfacţiile ei. De data aceasta însemnările îi aparţin lui Rebreanu şi, în consecinţă, nu pot fi suspectate de improvizaţie. N.G. : Nu vi se pare că volumul II — aşa cum l-aţi alcătuit, prin ordonarea cronologică a tuturor însemnărilor jurnaliere — are un caracter mult prea gospodăresc, cel puţin în comparaţie cu evenimentele perioadei în care au fost scrise ? Să tragem concluzia că, între 1935 şi 1940, Liviu Rebreanu s-a retras Ia ţară, înstrăinîndu-se, deliberat, de viaţa social-politică a ţării ? P.-F.R. : Indiferent de impresia pe care o lasă, important de reţinut este că aceste însemnări, şi nu altele ne-au fost transmise de scriitor din anii respectivi. Indiferent de caracterul lor, ele îl reprezintă cu fidelitate : un om retras din viaţa publică, încercînd să se concentreze în exclusivitate asupra creaţiei lui şi să înfrîngă greutăţile mari şi mărunte ale vieţii de fiecare zi. Mai mult decît s-ar crede, retragerea lui la Valea Mare avea şi rostul de a-i crea şi o situaţie materială, veniturile rezultate din întreţinerea gospodăriei urmînd să-1 ferească de coşmarul datoriilor, al proceselor cu proprietarii, cu debitorii, de grija scadenţelor, a dobînzilor înrobitoare etc. Din acest vis n-avea să iasă mai nimic, tot scrisul rămînîndu-i mai departe temeiul existenţei sale. Zbaterea gospodarului care încearcă să se ridice deasupra necazurilor este, după opinia mea, evidentă în Jurnal. N.G. : Că Liviu Rebreanu a acordat acsstor preocupări o mai mare însemnătate decît altor evenimente din viaţa social-politică a ţării este şi nu prea este concludent din lectura celui de-al doilea tom. La prima vedere, da ; la confruntări cu alte documente,' nu. între 1935 şi 1938, romancierul continuă să scrie şi să finalizeze un roman politic, Gorila, a cărui lectură demonstrează şi astăzi atenţia cu care scriitorul urmărea evoluţia vieţii politice din jurul său, încercînd să-i dezlege tîlcurile imediate şi viitoare, în parte le-a intuit perfect, forţa realistă a creatorului biruind stavilele momentului. Exceptînd jurnalul de creaţie al romanului Gorila — prezent în tomul de faţă —, prea puţine însemnări ne apropie de modul cum şi-a exa- 396 397 minat epoca, de metamorfoza ideilor sale despre lume şi viaţă — în contextul istoric dat. Cum vă explicaţi ? P.-F.R. : N-ar fi pentru prima dată cînd, captat de subiectul unei opere, Rebreanu să-i fi fost atît de credincios, de robit, încît larma policienilor din jur să-1 fi interesat mai puţin decît s-ar crede. In asemenea zile, propria lui existenţă trecea pe planul al doilea. Dialogul cu epoca în care trăia nu-1 realizează printr-o participare directă la mersul evenimentelor pe care nu încearcă să le influenţeze defel, după cum nu se lasă influenţat de ele. Acest „dialog" n-are deci ecou în Jurnal, ci direct în operă. Nu se poate spune că lectura romanului amintit nu este revelatoare pentru înţelegerea propriilor credinţe democratice ale scriitorului, în pofida formulei romaneşti obiective, proprii creaţiei rebreniene. N.G. : Nu consideraţi că acest dialog cu epoca se estompează prin contopirea diverselor jurnale ale aceluiaşi scriitor ? După experienţa primului volum, nu regretaţi formula aleasă ? P.-F.R.: Mai puţin decît oricînd. Şi aşa unui cititor i se părea „relevant" că, în primul volum, Jurnalul este întrerupt între 3 aprilie — 8 octombrie 1928, sugerînd, printr-o retorică sforăitoare, că situaţia s-ar datora... familiei (cf. Tribuna, XXVIII, nr. 14, 5 apr. 1984). Şi asta, culmea, în condiţiile în care originalul Jurnalului s-a aflat şi se află în continuare la mine, nefiind consultat direct decît de cîteva persoane, între care şi dumneata. N.G. : Articolul amintit s-a tipărit la o rubrică de „Opinii" şi nu angajează publicaţia în care a apărut. P.-F.R. : Nici vorbă că aşa stau lucrurile, cîtă vreme, ulterior, în paginile aceleiaşi reviste Tribuna, criticul Ion Vlad, rectorul Universităţii clujene, publica un . articol entuziast despre acelaşi Jurnal, elogiind colaboratorii care i-au asigurat editarea. N.G. : Vă propun să revenim la actuala formulă de editare a Jurnalului. P.-F.R. : într-adevăr, este necesar, cîtă vreme, poate, n-am insistat asupra avantajelor ei. în primul rînd, este vorba despre cursivitatea datelor calendaristice. Editarea parţială a jurnalului literar ar fi fost deranjantă, cîtă vreme „întreruperile" erau numeroase, exagerat de mari, pe parcursul anilor 1935—1940. Inconsecvenţa aparţine scriitorului şi ea nu putea fi corectată, cel puţin din punct de vedere documentar, decît prin întregirea informaţiei jurnaliere, apelîndu-se la însemnările aceluiaşi Rebreanu. în al doilea rînd, trebuie ţinut seama că nici o însemnare nu a fost inclusă în volum din vreun caiet oarecare, din vreo scrisoare sau din vreun alt document, ci numai din ma- nuscrise care au în titlul lor specificaţia de „jurnal", apar-ţinînd scriitorului însuşi. în al treilea rînd, delimitarea jurnalelor — făcîndu-se abstracţie că aparţin aceleiaşi perioade — era, la rîndul ei, arbitrară, cîtă vreme se omi-teau două aspecte : Rebreanu şi-a propus, iniţial, un jurnal şi, în cele din urmă, a realizat mai multe. Inconsecvenţa lui vizează şi caracterul însemnărilor. Astfel, cerce-tînd jurnalele, nu putem vorbi, cu mici excepţii, de im profil distinct. De unde faptul că ştiri „minore" apar in-tr-un jurnal de interes „major" (de exemplu, menţiunea că în cutare zi autorul lui s-a tuns şi bărbierit), după cum ştiri „majore" se regăsesc în jurnale „minore" (de exemplu, relatări despre situaţia internaţională, aflate în Jurnalul de la vie). După mine, inconsecvenţele amintite au la obîrşie un fapt mărunt. în viaţa de toate zilele, Rebreanu pendula între Bucureşti şi Valea Mare. Nu totdeauna îşi lua cu el feluritele jurnale, nu le avea la dispoziţie, în Capitală sau la vie, tocmai atunci cînd dorea. Şi deci, scria în caietele pe care le avea la îndemînă. Ce să mai zic de deplasările lui în străinătate sau în provincie, cînd, de regulă, îşi întocmea, după aceeaşi formulă cotidiană, „jurnale de bord" ? N.G. : Cîtă vreme v-aţi propus să tipăriţi integral toate aceste jurnale, formula dvs, este posibilă. Nu şi singura, dar perfect posibilă. Cel puţin într-o primă fază de valorificare a textului. Optarea pentru un jurnal sau pentru altul abia ar fi deschis calea omisiunilor, a tipăririlor selective. De la un incident metodologic de ordin formal se ajungea, fără doar şi poate, la altele de ordin conjunctu-ral. Important este că de fiecare dată s-a menţionat sursa bibliografică. Cititorul cunoaşte astfel provenienţa fiecărei însemnări. In plus, cu mîna mea am trecut cîte un asterisc în dreptul tuturor datărilor aflate în jurnalele din „zona a doua" a interesului public, acestea putînd fi oricînd sărite la lectură de către cititorul dornic să cunoască doar „jurnalul literar" (denumire ce se dovedeşte cu timpul a fi improprie). Mai interesant ar fi de ştiut de către cititori în ce măsură partea ce urmează păstrează acelaşi caracter, sau, dimpotrivă, modifică substanţial natura însemnărilor. P.-F.R. : Partea ce urmează este poate cea mai dramatică a Jurnalului, aş putea zice chiar tragică. în cea mai mare măsură aceasta se datorează confruntărilor ce au loc pe arena internaţională, cu ecouri puternice în viaţa social-politică a României. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial ameninţa de la început existenţa paşnică a neamului nostru, schimbările de frontieră, hotărîte iria- 398 399 fara voinţei lui, făcînd să sîngereze întreaga noastră fiinţă naţională. In astfel de condiţii, Rebreanu, ca orice bun român, n-avea cum să rămînă indiferent la tot ce se întîmplă în jurul lui, fiind îngrijorat, mai mult decît oricînd, de soarta ţării. Jurnalul Înregistrează mai toate întrebările şi răspunsurile lui în faţa evenimentelor, pe care, de cele mai multe ori, le prezintă în datele lor esenţiale. Însemnările nu sînt ale unui mercenar politic, ci ale unui bun român, care, prin tot ce făcea, nutrea speranţa ca ţara să redobîndească vechile sale fruntarii. N.G. : între ce date se înscrie ultima parte a Jurnalului 7 P.-F.R. : între 17 iunie 1940 şi 10 iulie 1944. îngăduieş-te-mi să citesc primele şi ultimele ei rînduri. încep cu notaţia din vara anului 1940 : „Parisul a căzut. De două zile se află subt stăpînirea germană. Armatele franceze, complect sfărîmate, se retrag într-un ritm aproape de dezordine. Face impresia că nu pot sau nu vor să mai opună o rezistenţă serioasă. Alaltăieri germanii au ocupat Verdun — într-o singură zi ! Au spart linia Maginot la sud de Saar — într-o singură zi ! Mai mult, coloane germane, pornite de la Reims-Chalons, au trecut platoul Langus şi peste rîul Sâone, înspre Besanson şi frontiera elveţiană, tăind astfel retragerea armatelor care ocupă linia Maginot şi toată zona fortificată din triunghiul Verdun-Belfort-Strasbourg — şi toate acestea în două sau trei zile. E ceva miraculos şi îngrozitor." Nu avem deci de-a face numai cu o descriere corectă a evenimentelor zilei — înregistrate ca atare şi în tratatele consacrate celui de-al doilea război mondial —, ci şi cu surprinderea unei temperaturi interioare. Concluzia ce însoţeşte nararea evenimentelor („miraculos şi îngrozitor") este simptomatică pentru starea sufletească a părintelui meu. Sub năvala unor asemenea evenimente, Jurnalul capătă, încetul cu încetul, valoarea unui seismograf. N.G. : Cu atît mai mult cu cît, între timp, Rebreanu acceptă să reintre în viaţa publică, preluînd, după 1941, funcţia de director al Teatrului Naţional, şi, implicit, de director general al teatrelor. Dar să auzim cum sună şi ultimele notaţii ale Jurnalului. P.-F.R. : Cum spuneam, ele datează din vara anului 1944. Grav bolnav, Rebreanu se retrăsese, încă de la începutul lui aprilie al aceluiaşi an, la Valea Mare. Starea în care se afla este bine surprinsă în penultima însemnare, datată 7 iulie 1944 : „De trei luni sînt la ţară împreună cu Fanny şi Puia. Am venit grav bolnav cu maşina lui Manolescu, îndată ce am scăpat din primul mare bombardament la Bucureşti, la 4 aprilie. Pe la 9 seara am sosit complect is- tovit ; nu ştiam că sufeream de pneumonie, a patra zi, cu perspective puţine de salvare, date fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică, fără a mai pomeni neglijenţa-mi din tot cursul iernii de-a trata serios începuturile multiple de congestii pulmonare care mi-au dat avertismentele necesare din vreme. A fost o boală oribilă. Două luni am zăcut în pat, iar cînd m-am sculat nu puteam sta în picioare. Acum aş fi în convalescenţă, dar merge greu de tot. Pofta de mîncare nu e faimoasă şi e vorba de refăcut muşchi întregi. Cred că va mai trece vreme bună pînă să mă văd zdravăn cu adevărat. Dar despre boala aceasta s-ar putea spune cînd ş-ar ivi ocazia şi lucruri mai interesante şi mai de preţ. Impresiile şi sentimentele şi observaţiile omului între viaţă şi moarte, trăite obiectiv, fiind pregătit pentru trecerea pragului, nu prin vorbe, ci prin apropierea treptată de nefiinţă..." Şirul însemnărilor jurnaliere se va rupe brusc, cu o notaţie marginală. Cum spuneam, datează din 10 iulie 1944 şi sună astfel : „Cînd am vent, credeam că vom fi scutiţi complect de alarme şi bombe. Aveam nevoie de linişte complectă, în Valea Mare nu e nimic ce ar putea tenta la bombardamente, iar oraşul vecin, Piteştii, de asemenea e modest şi fără obiective militare serioase, afară poate de gară (n-are nici un tun antiaerian). Şi totuşi, la 10 mai o formaţie puternică americană a aruncat peste 300 bombe şi a omorît mulţi oameni veniţi la bîleiul săptămînal. Deşi distanţa e de 5—6 km, s-au zguduit şi casele din Valea Mare." N.G. : între datele calendaristice amintite, ce episoade mai importante credeţi că vor reţine atenţia cititorilor ? P.-F.R.: Depinde de profilul şi înclinaţiile lor. Personal, reţin comentariile privind evenimentele politice din vara anului 1940 ce aveau să conducă la sfîrtecarea ţării; abdicarea regelui, eveniment ce îl face pe Rebreanu să menţioneze despre monarh' că a lăsat „în urmă România mutilată cu o treime din teritoriu şi populaţie, într-o cruntă dezmembrare sufletească" ; asasinarea lui Iorga şi Mad-gearu ; descrierea funeraliilor marelui istoric, la care Rebreanu participă alături de încă vreo 10 academicieni („Lume foarte multă şi bună ; intelectuali de toate neamurile Flori multe, mai ales modeste") ; lichidarea rebeliunii legionare, a asasinilor consideraţi de scriitor a fi fost „un corp străin în mijlocul neamului", ce s-au purtat „ca un fel de ocupanţi fanarioţi care nu urmăresc decît îmbogăţirea prin orice mijloace, oricît de reprobabile". Aş mai aminti „trista aniversare a Unirii", de la 24 ianuarie 1941 ; convorbirile cu generalul Radu Rosetti ce au precedat re- 400 401 venirea lui Rebreanu în fruntea Teatrului Naţional, după îndepărtarea legionarilor din conducerea lui, discuţii din care îmi îngădui să citez cîteva replici. Ele se rostesc după ce părintele meu, consultat în legătură cu unele treburi artistice, îl propusese pe Corneliu Moldovanu ca director al Naţionalului bucureştean : „De fapt eu ţi-am spus toate acestea tocmai ca să te rog mult să primeşti d-ta să conduci destinele teatrelor şi [să] restabileşti liniştea atît de tulburată ! zice ministrul cu un surîs. Aproape interlocat am răspuns : — Mulţumesc mult, d-le ministru, că te-ai gîndit la mine şi mai ales pentru încrederea din care izvorăşte propunerea, dar nu pot primi. Ar însemna să-im distrug toate preocupările mele actuale, fără a putea realiza ceva de seamă nici în slujba ce aş lua. In zilele acestea în teatru nu se poate face nimic şi... — Dragă domnule coleg, fac un apel călduros şi stăruitor să primeşti, fiindcă ţara are nevoie de prestigiul d-tale ca să se împăciuiască spiritele în lumea teatrelor, unde regimul trecut [legionar, n.nj a făcut mari ravagii. Numele, autoritatea şi persoana d-tale ar fi o garanţie de ordine şi disciplină. — Mă măguleşte, dar mi-e imposibil. Ar fi păcat să-mi pierd timpul, să nu scriu şi să mă ocup de nişte lucruri care... — Totuşi, trebuie ! insistă dînsul" — adăugind mai apoi în glumă — „Ştiţi că, dacă refuzi, o să te rechiziţionăm!" N.G.: In cele din urmă avea să primească. Ce menţionează Jurnalul în această privinţă ? P.-F.R.: Odată ou preluarea conducerii teatrelor, notaţia este lapidară, un fel de aide-memoire, deschis într-un jurnal de sine stătător. N.G.: Ar fi util să reamintim că instalarea lui Rebreanu se petrece înainte ca România să intre în război. După ce acest eveniment se produce, Jurnalul este relevant pentru atitudinea sa politică ? P.-F.R.: Consecvent unei mai vechi credinţe, Liviu Rebreanu s-a ferit să profeseze ideile oficialităţii, să le promoveze în vreun fel în repertoriul Teatrului Naţional. In conducerea vieţii artistice, s-a comportat ca un intelectual, cu toată demnitatea prestigiului său, manifestîndu-se ca un specialist într-ale teatrului, nicidecum ca un mercenar. In intimitatea lui spera ca mersul evenimentelor să culmineze cu reîntregirea ţării. N.G.: Aceasta nu însemna defel a-şi fi trădat neamul. P.-F.R.: După cum o dovedesc chiar şi vizitele efectuate de scriitor la Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau, Viena, Zagreb, Berlin, Veneţia, Milano, Roma. Genova, Livorno, Stocholm, Helsinki, oraşe în care adesea a purtat convorbiri şi a ţinut conferinţe despre spiritualitatea românească, în fond o „pledoarie deghizată pentru România şi neamul meu" — cum notează Rebreanu, la 21 martie 1942, în Jurnalul său. Iată de ce m-am bucurat să constat că, încă în acest volum, ai adăugat la Addenda materiale documentare privind poziţia tatălui meu, ca director de teatru şi ca om de cultură, în ţară şi străinătate, în ultimii ani ai vieţii sale. într-un fel, redactarea lor este mai cursivă decît în notaţia jurnalieră, netezind drumul viitoarei editări. N.G.: Evoluţia credinţelor interioare ale scriitorului — ca să-1 amintim numai pe el — a fost mai nuanţată decît izbutim să o surprindem în convorbirea noastră. Intre 1940 şi 1944, de la o zi la alta, lumea părea să capete înfăţişări felurite,- jocul era mult prea mare, pronosticurile fiind adesea infirmate de cea mai neaşteptată realitate. Dinamica schimbărilor pare să-1 obosească fantastic pe Rebreanu, la avalanşa evenimentelor internaţionale adău-gîndu-se şi deteriorarea sănătăţii sale. Care să fie, în timp, acest hotar ? P.-F.R. : Greu de stabilit o dată precisă. Modificări esenţiale sînt vizibile prin vara anului 1943, cînd Liviu Rebreanu reia cu insistenţă drumurile spre Valea Mare, căci — aşa cum afirmase el încă la 8 iulie 1940 — „aici, la ţară, parcă e mai multă siguranţă şi încredere". "în mijlocul gospodăriei din Argeş, se dovedeşte a fi şi stă-pînul gîndurilor lui, dovadă luciditatea cu care cîntăreşte agitata situaţie internaţională. Citez următoarea însemnare, datată 23 septembrie 1943 : „Nu ştiu cum ar putea Germania să mai cîştige războiul. Poate prin rezistenţă lungă în speranţa că şi ceilalţi vor obosi sau se vor încurca ; sau poate prin vreo invenţie miraculoasă care să puie pe adversari la pămînt. Dar astea sînt fantezii. Realitatea e că ceilalţi îşi înmulţesc mereu armamentul şi armatele, iar Germania nu poate ţine pas cu ei. Nici măcar pe ruşi n-a reuşit să-i înfrîngă. Atunci ar fi avut alte şanse. Aşa ruşii îi alungă cum vor şl germanii se retrag mereu elastic." N-ar fi rău să reproduc, pentru cei care confruntă Jurnalul cu cronologia istoriei, şi cuvintele care deschid însemnarea de mai sus (aviz la suspiciunile unora faţă de modul cum a fost conservat Jurnalul). Citez : „Curios că tocmai cînd se petrec evenimente mari nu-ţi vine să notezi mai nimic în aşa-zisul jurnal intim. De peste doi ani, deşi am fost de atîtea ori pe aici, n-am scris o vorbă. Şi doar s-au întîmplat atîtea lucruri hotărîtoare pentru soarta omenirii !" 402 403 Şi discuţia alunecă pe marginea cronicilor literare, recenziilor şi articolelor publicate după apariţia primului volum din Jurnal. Rar o carte care să fi întrunit atîtea sufragii. De altminteri, nici nu fusese tipărită cînd, pornind de lâ fragmentele publicate în Vatra, Ion Bogdan Lefter încerca să analizeze specificitatea noii opere. Au urmat o puzderie de comentarii — unele întinse pe două numere de revistă — în Rorhânia literara, Luceafărul, Flacăra, România liberă, Informaţia Bucur•eştiuiui, Convorbiri literare, Familia, Tribuna, Steaua, Argeş, Săptămîna, Suplimentul literar al „Scînteii Tineretului" şi, din-nou, România literară, Vatra, Luceafărul ş.a. Aproape fără excepţie, apariţia primului volum din Jurnal a fost salutată ca un mare eveniment al vieţii noastre culturale. Puia Rebreanu a decupat toate articolele din presă, cla-sîndu-le în mape distincte: într-un dosar — cronicile elogioase, cu sublinierea textelor care adaugă o vorbă bună şi. despre munca ei. îmi reciteşte, în acest sens, comentariile maestrului Şerban Cioculescu (aproape nemeritat de frumoase, cîtă vreme ştim că aparţin celui care a editat opera lui Caragiale, de-ar fi doar atît), după care trece la articolul lui L. Kalustian, al lui Z. Ornea, la cronicile tinerilor Gheorghe Suciu, AL Dobrescu şi Ion Simuţ, la generosul medalion al poetului Gheorghe Tomozei, la „radarul" prozatorului Mihai Sin, la „notele" lui Ion Vlad, la fragmentele din cronicile şi articolele lui Mircea To-muş, Vasile Fanache, Ion Brad, Mihai Ungheanu şi Dan Ciachir, menţionaţi în cronologia apariţiilor. în acelaşi dosar se află şi dactilograme după imprimările de la Radio -televiziunea Română ; între primii cronicari şi comentatori : Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Z. Ornea, urmaţi de L. Kalustian, N. Carandino şi Valeriu Râpeanu. La nici unul din ei notele entuziaste nu trebuie căutate prea mult. într-un dosar subţire, articolele lui M. N. Rusu şi Th. Tanco, singurii autori decepţionaţi de modul în care a fost editat Jurnalul. Puia Rebreanu le-a studiat cu atenţie, subliniindu-le pe alocuri cu creioane colorate. Se uită la mine şi mă întreabă mirată : „Nu-ţi pare rău de ce au scris ?", minunîndu-se parcă şi mai mult cînd îi răspund : „Defel. Cel puţin lui M. N. Rusu trebuie să-i fiu recunoscător. După articolul lui, numeroşi confraţi m-au privit cu mai multă simpatie." într-o altă mapă voluminoasă este clasată corespondenţa cu numeroşi scriitori care au găsit cu cale să o felicite direct la apariţia Jurnalului sau să-i mulţumească pentru „omagiale" : Augusto Buzura, Constantin Ciopraga, Paul Cornea, Livius Ciocîrlie, Mircea Iorgulescu, Aurel Sasu, Alexandru Săn-dulescu, Gheorghe Suciu Zaharia Sângeorzan, Mircea Zaciu, Al. Zub ş.a. Ochiul alunecă indiscret şi citesc un rînd sau altul de aleasă mulţumire. O frază a lui Buzura îmi reţine atenţia : „Jurnalul a apărut într-un moment al istoriei şi al culturii în care era nevoie tocmai de Rebreanu, modelul de ţinută intelectuală şi morală de care breasla noastră are atîa nevoie". Mă în/treb în gînd : Ce-şi poate dori un editor mai mult ? Văzînd pe Puia cum scormoneşte mai departe prin hîrtii, îmi trece prin minte o ultimă întrebare : — Puia-Florica Rebreanu ! „Drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevărul !" V-aţi dedicat în ultimii ani valorificării manuscriselor părintelui dvs. Independent de sentimentele filiale la care v-aţi referit, independent de colaborarea noastră editorială, socotind că nu-mi răspundeţi mie, ci posterităţii, ce merite vă asumaţi şi ce aveţi să vă reproşaţi ? Autoarea mă priveşte lung, ca şi cum ar mai aştepta să adaug ceva, apoi îşi rînduieşte din nou hîrtiile de pe masă, repetînd întrebarea redusă în jurul cuvintelor „merit" şi „reproş". îmi mai adaugă puţină cafea, întotdeauna binevenită, şi îmi spune : — Cînd mă gîndesc la înălţimea operei tatălui meu şi la rarul privilegiu de-a fi fost iubită dintotdeauna de un asemenea Om, meritele mele n-au cum să treacă pragul modest şi cinstit al sfintei recunoştinţe. De aici şi reproşul că, prin tot ce am făcut şi încerc să fac, n-am cum să răsplătesc dăruirea lui, constanţa şi nobleţea sentimentelor părinteşti — simţindu-mă mereu mică în faţa acestui torent de iubire. Nutresc speranţa de a vedea întregul Jurnal tipărit, după cum nădăjduiesc să-i văd adunată creaţia din periodice în seria de Opere, îngrijită de dom-nia-ta. Poate că tot acolo vei strînge şi scrisorile, „molozul" documentelor inedite de la Academie, ca şi cele aflate în posesia mea. Atunci se vor lămuri multe. Ştiu că nu-ţi va fi uşor. Dar să sperăm. De ce zîmbeşti ? N.G. 404 i i Să sperăm, totuşi, că, într-o privinţă, nu am trecut de ceasul al 12-lea. Mai există destui martori obiectivi, buni cunoscători ai evenimentelor din prima jumătate a secolului nostru. Alţii, mai tineri, cunosc bine viaţa persoanelor amintite în Jurnal (dacă nu chiar conflictele la care se referă romancierul). Nu este exclus ca ei să posede şi scrisori ale acestuia, căci, din consultarea corespondenţei aflată la Biblioteca Academiei Române, mulţi expeditori fac trimiteri exprese la epistole ale lui Liviu Rebreanu, inexistente în colecţii publice). Cum este de presupus că Jurnalul va fi reluat cîndva în seria de Opere (de unde şi posibilitatea îmbunătăţirii aparatului critic existent), acei cititori în drept să corecteze sau să amplifice datele furnizate de noi sînt rugaţi să ne transmită observaţiile lor pe adresa : NICULAE GHERAN, Bucureşti, sector 3, strada Stejarului nr. 34, bloc 25, scara 1, etaj 10, apartamentul 42 (cod 74502). Şi cum rîndurile noastre au pornit de la revederea primului volum din Jurnal (la care, cu bunăvoinţă, aş adăuga şi ultima lectură a celui de al doilea tom), socotim că viitoarele reeditării se pot descotorosi de unele note care, pe cît de utile unora, pe atît de inoportune par cititorului avizat. Drept este că o atare observaţie, formulată chiar de autorul aparatului critic, nu se putea emite decît după apariţia Jurnalului. Sau, cum s-ar mai putea zice : „Tu te-n-treabă şi socoate". N. G. j | SUMAR Cuvînt înainte JURNAL . 1936..................... 1 1937 ..................... 53 1938 ..................... H9 1939 ..................... 161 1940 ..................... 217 ADDENDA .................. 245 Memoriu către Ministerul Artelor şi Cultelor......... 247 Nocturnă literară................. 250 Marele romancier despre viaţa, opera şi concepţia sa artistică..... 254 Lîngă Liviu Rebreanu în ziua celor 50 de ani......... 260 Liviu Rebreanu răspunde............... 267 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu............. 267 De la Răscoala la Gorila. De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu...... 270 Răspunsul lui Liviu Rebreanu.............. 277 [De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu]............. 277 Liviu Rebreanu despre Gorila, despre artă în general şi Caragiale în special, despre libertate, viaţă, omenie şi multe altele....... 281 Printre romancieri, poeţi şi critici........... • • 284 Politica — material epic. Cu dl. Liviu Rebreanu despre Gorila. Intre realitate şi creaţia literară, între roman şi eroismul scriitorului..... 285 Scurte interviuri cu : Liviu Rebreanu... Despre proiecte literare, unde-şi vor petrece vacanţele — şi păreri despre „Ziua cărţii"...... 286 De vorbă cu romancierul Liviu Rebreanu........... 287 Cuvîntul d-lui Liviu Rebreanu............. 296 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu............. 298 Părerile d-lui Liviu Rebreanu despre criza teatrului în general şi despre situaţia teatrului nostru de astăzi........... 299 [Răspunsul lui Liviu Rebreanu]............. 303 1 Liviu Rebreanu : „Vrem un Eminescu ca un zeu tînăr...".....-3(13 Unirea, simbol al dreptăţii...............&B Cu dl. Liviu Rebreanu despre romanul Amindoi.......• 306: Lauda ţăranului român..............-308 Răspunsul d-lui I. Petrovici............. 316 Liviu Rebreanu vorbeşte despre oameni, viaţă şi literatură • • • • . 326 Transilvania 1940 ................-331 Cu Liviu Rebreanu despre teatru şi literatură.........334 Dl. Liviu Rebreanu despre teatru şi cultură.........337 Convorbire cu dl. Liviu Rebreanu............341 Despre Cortina..................343 Animatorul incomparabil...............344 Patria românească.................344 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, directorul general al teatrelor şi opereler din România........... ■.......347 Literatura şi războiul. Înainte de toate, scriitorul este „cetăţean". El să-şi facă datoriile cetăţeneşti. Convorbire cu dl. Liviu Rebreanu despre reporta- 1 giul de război................ 357 | Stagiunea Teatrului Naţional.............. 360 .1 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu . . . . . .........362 | De vorbă cu Liviu Rebreanu..............364 | O întîlnire cu Liviu Rebreanu.............371 | De vorbă cu L. Rebreanu la deschiderea noii stagiuni a Teatrului Naţional Lămuriri........... . ........ • 379 Ji In loc ds postfaţă................. INDICI ........ ........... 409 I. Indice de persoane...............■ II. Indice toponimic......... & III. Indice de asociaţii, instituţii, organizaţii, unităţi...... ^ IV. Indice de titluri.......... 435 Către cititor Liviu Rebreanu JURNAL II Lector : MĂRIA SIMIONESCU Tehnoredactor : VASILE CIUCĂ Bun de tipar : 06.11.19S4. Coli ed. 29,50. Coli tipar 28. Planşe tipo 6. întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 191 Bucureşti Comanda nr. 1317