LI VIU REBREANU JURNAL, I Text ales şi stabilit, studiu introductiv de PUIA FLORICA REBREANU Addenda, note şi comentarii de NICULAE GHERAN DOCUMENTE LITERARE Toate drepturile rezervate Editurii Minerva EDITURA MINERVA Bucureşti — 1984 Istoria unui jurnal De existenţa jurnalului pe care astăzi îl facem cunoscut cititorilor am aflat tîrziu. Lăsate cu legămînt să nu fie date publicităţii decît după cel puţin 30 de ani de la moartea celui care le-a scris, însemnările jurnaliere au fest păstrate cu o desăvîrşită discreţie încă din timpul vieţii sale. La data legămîntului, 24 iunie 1927, Rebreanu încă nu împlinise 42 de ani, fiind în puterea vîrstei şi a gloriei. Cu şapte ani în urmă, se afirmase pe deplin cu al său Ion, urmat, la scurt interval, de Pădurea Spînzuraţilor (1922), Adam şi Eva (1925) şi Ciuleandra (1927). Lucru rar în-tîlnit în literatura de pînă atunci, fiecare roman reprezenta altceva, deschizînd noi drumuri în proza românească. între altele, scriitorul se impusese prin marea lui capacitate de a se reînnoi de la o carte la alta,. înscriindu-şi numele cu litere de aur în proza obiectivă, psihologică, metafizică sau analitică, ceea ce avea să-i confere, cu trecerea anilor, titlul de întemeietor al prozei moderne româneşti. La data apriţiei primului roman, cînd acesta încă nu ajunsese bine în vitrinele librăriilor, E. Lovinescu scria, cu o desăvîrşită intuiţie critică : „Ion e cea mai puternică creaţiune obiectivă a literaturii române, şi cum procesul firesc al epicei e spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive" După cum era de aşteptat, aprecierea criticului a contrariat fantastic spiritele conservatoare, declanşând replici violente. Deloc înfricoşat, acelaşi critic avea să afirme, peste trei ani, cu o neclintită siguranţă, cu un calm imperturbabil : „Pe altarul lui Rebreanu jertfim toată epica română de la Filimon pînă la Sadoveanu"z. Drept este că, între timp, apăruse şi romanul Pădurea Spînzura-_ ţilor, dar, oricum, îndrăzneala lui Lovinescu era fără precedent, cel puţin în receptarea operei rebreniene. Cu vremea, convingerile sale aveau să fie preluate, încetul cu încetul, şi de alţi confraţi. Astfel, prin 1935, la trei ani de la 1 E. Lovinescu, L. Rebreanu, în Sburătorul, II, nr. 30—33, 4—25 dec. 1920. 2 De vorbă tu Lovinescu, în Spre ziuă, I, nr. 4. V apariţia Răscoalei, G. Călinescu scria despre autorul ei : „El pentru întîia oară a născut în cititorul român convingerea că un roman românesc poate exista şi se poate citi"3, adăugind că, •oricare ar fi evoluţia genului, va trebui „să stea în frunte ca un patriarh, pentru bunul motiv că el a descoperit America" 4. Cu excepţia lui G. Ibrăileanu, mult prea rezervat în faţa cărţilor lui Liviu Rebreanu (deşi termenul de „tăcut" s-ar părea •că exprimă mai bine o stare de fapt), mai toţi criticii de seamă ai epocii aveau să subscrie, într-o formă sau alta, la judecata lovinesciană. Nu este locul să diferenţiem opiniile, fie şi pentru faptul că o retrospectivă istorică ne-ar obliga să depăşim intervalul la care ne-am referit. Aşa, de pildă, s-ar cuveni să insistăm asupra notaţiilor critice ale lui Mihail Dragomirescu, care, încă înainte de Ion, manifestase încredere în evoluţia tînărului ardelean, îi publicase primele povestiri după venirea lui în Capitala ţarii (1909), prefaţîndu-i chiar şi volumul de nuvele Golanii (1916), cu care- prozatorul încercase, fără succes, să se facă cunoscut în lumea literară bucureşteană. S-ar cuveni, de asemenea, să subliniez constanţa prieteniei cu Perpessicius, devotatul său cronicar, cu Pompiliu Constantinescu şi cu atîţia alţii. Repet, nu este acum locul să reactualizăm socotelile de mult încheiate la bursa criticii literare interbelice. Ceea ce vreau să subliniez este că, în 1927, cînd Rebreanu îşi mărturiseşte intenţia de a se adresa prin jurnalul său cititorului postum, era deja un scriitor format, cunoscut şi recunoscut. Făcînd abstracţie de modul în care îi fusese interpretată opera, circulaţia cărţilor lui rărqtnea, atunci ca şi acum, în afara oricărei discuţii. Intre anii 1920 şi 1927, Ion a fost tipărit de cinci ori ; între 1922 şi 1927, Pădurea Spînzuraţilor a cunoscut patru ediţii ; între 1925 şi 1927, romanul Adam şi Eva a fost publicat de două ori. Totul în decurs de şapte ani ; enorm pentru ceea ce ştim că se petrecea cu alţi confraţi, cu alte cărţi. Alături de Sadoveanu, Rebreanu se număra atunci printre puţinii profesionişti ai scrisului. Spre deosebire de alţii, el îşi rezuma însă activitatea, în modul cel mai strict, la scris, neangajîndu-se în vreun fel în viaţa politică sau administrativă a ţării. Cu toate succesele literare, traiul lui şi al familiei continua să fie modest. Repetatele schimburi de locuinţă din Calea Griviţiei în strada Primăverii, din Polonă în Popa Tatu (unde a fost început jurnalul) explică, într-un fel, viaţa deloc tihnită a chiriaşilor care îşi tot căutau un loc cît de cît confortabil, loc pe care, paradoxal, părinţii mei aveau să-1 obţină, mai tîrziu, departe de larma oraşului, la Valea Mare. La 42 de ani, cînd începe în mod organizat să-şi scrie jurnalul, Rebreanu nu avea de unde să ştie că va închide definitiv ochii, 3—4 G. Călinescu, L. Rebreanu, în Adevărul literar şi artistic, XIV, nr. 783, 8 dec. 1935. VI în floarea vîrstei, la aproape 59 de ani. Amintită în primele pagini, „moartea" apare doar ca o condiţie a discreţiei ce va trebui păstrata multă vreme <în jurul spovedaniei sale. Liviu Rebreanu nu cocheta cu imoartea. Sobrietatea lui era la antipodul celei mai nevinovate forme de alintare sau cabotinaj. Cu atît mai puţin trecerea în nefiinţă nu o discuta cu noi, cărora, pînă în ultima clipă a vieţii lui, a încercat să ne insufle numai speranţă, o încredere fără margini în viitor. „Răbdare, şi încredere" erau cuvinte rostite şi scrise în mai toate momentele de încordare. Avea să le repete chiar şi pe patul morţii. Nu. Nici mama mea, nici eu nu am ştiut, vreme îndelungată, de faptul că, în tăcerea nopţii, cel care se afla aplecat pe albul hîrtiei înceta să se mai adreseze generaţiei lui, epocii în care trăia, ci generaţiilor viitoare, cititorilor de acum şi de mîine. O uriaşă punte se ridica în timp, înlesnind călătoria gîndurilor de ieri şi de azi spre inevitabilul mîine. Jurnalul poartă caracterul monologului interior, fiind reflexul unei desăvîrşite solitudini. Conceput ca o „spovedanie pentru mine însumi" 5, el ţine, de la bun început, să fie înţeles ca atare : „La o anumită vîrstă — notează Rebreanu — începi să-ţi dai seamă cît eşti de singur în lume ca om sau ca individ. în realitate nu există nici rude, nici prieteni cu care să poţi fi, într-o adevărată şi desăvîrşită comuniune sufletească. Trebuie să înţelegi că menirea omului (dealtfel cred că şi a oricărei fiinţe vii) este să ducă singur o viaţă în fond solitară. Omul e o lume complectă şi puternic izolată de toate celelalte lumi omeneşti. Legăturile cu lumile exterioare sînt doar aparente, în orice caz superficiale. Slăbiciunea şi nevoile vieţii te fac să-ţi închipui că înţelegi pe alţii, că iubeşti şi eşti iubit şi înţeles. Eroare grea, despre a cărei realitate dureroasă ajungi să-ţi dai seama tocmai în clipele cînd singurătatea, majestuoasă şi divină, te copleşeşte mai crîncen." 6 Citesc şi recitesc aceste cuvinte, încercînd să destram timpul care mă desparte de rostirea lor. Cu o lună în urmă, părintele meu vizitase Italia, ca delegat al Societăţii Autorilor Dramatici din Bucureşti, la primul congres care a avut loc, între 18—21 mai, la Roma. Deşi în programul manifestărilor se prevăzuseră ca, după încheierea lucrărilor Congresului, să se facă excursii la Neapole, Pompei, Perugia şi Assisi, prevăzute pentru 22 mai 1927, Rebreanu îşi prelungeşte călătoria, insistînd să vadă mai multe aşezări, între care Veneţia. Departe de ţară, purta cu el nostalgia casei, anunţîndu-ne totodată că va trebui să facem tot posibilul pentru ca „să revenim aici toată familia noastră mică" 1, „poate chiar în acest an" 8. 5 Jurnal, vineri 24 iun. 1927. 6 Ibid. 7—8 Vezi scrisorile din 24 mai 1927 trimise lui Fanny şi Puia Rebreanu, în volumul L.R., La lumina lămpii, ediţie îngrijită şi prezentată de Puia Florica Rebreanu şi Niculae Gheran, Editura VII Neîndoios, contactul cu pitoreasca Veneţie îi încîntase privirea. Acolo plecase istovit şi enervat. Cu puţin timp în urmă, la Orlat, scrisese, pe nerăsuflate, prima variantă a romanului Ciuleandra, în decurs de nouă zile, mai precis: între; 2 şi 10 martie 1927.9 N-a avut răbdarea să-şi transcrie, după obicei, noul roman, chinuit de ideea realizării unui mai vechi proiect: Răscoala. Romanul consacrat tragicelor evenimente de la 1907 îl purta în minte de mult. Subiectul îl preocupase încă înainte de a veni în Capitală, un caiet din Prislopul copilăriei lui, datat 1909, fiind chiar martorul începutului de documentare. 10 Interesant de remarcat că în acelaşi caiet se află, în forme embrionare, conflictele altor două romane : 1. Ion; 2. Adam ţi Eva. La vremea aceea, tînărul scriitor, fost ofiţer şi ajutor de notar la primăria din Vărarea, de pe Valea Someşului, era doar autorul a trei povestiri, de circulaţie locală, considerate mai tîrziu de el însuşi drept mediocre. „Cu atîta bagaj literar în spinare, m-am hotărit totuşi să devin cîntăreţul răscoalei ţăranilor" 11 — va nota el mai tîrziu — „pentru că scontam să dobîndesc un succes grabnic tratînd un subiect atît de fierbinte" n. A urmat apoi însă un întreg calvar. Conferinţa ţinută de romancier la 26 iunie 1943, în sala Ateneului Român ,3, precum şi documentele de arhivă reproduse în cadrul monumentalei ediţii Rebreanu, apărută sub îngrijirea lui Niculae Gheran, amintesc, în mod convingător, uriaşa combustie spirituală cheltuită pe parcursul a 22 de ani ce despart proiectul amintit de realizarea definitivă a romanului din 1932. Este drept, în aceste două decenii, acelaşi romancier semnase multe volume de nuvele şi romane — între care cîteva capodopere indiscutabile -—, dar Răscoala continuă să-1 preocupe, devenind adevărat coşmar. Intenţiile se clarifică greu: de la piesa de teatru din 1909—1910, Răscoala devine, în 1912, titlul unui volum de nuvele; reproiectată, în 1913, ca dramă, -Răscoala revine printre planurile romancierului din 1919—1920. Intenţia persistă şi, nu o singură dată, notaţii proprii unui caiet de creaţie apar marginal, pe manuscrisele altor romane. Astfel, în 1919, autorul insera pe fila de gardă a cărţii a IH-a din Pădurea Spînzuraţilor : Minerva, 1981, p. 87. Documente inedite despre vizita în Italia, în Arh. L.R., XIII, varia 1. 9 Vezi şi L.R., Opere, voi. 7, 1975, p. 374. 10 în dreptul intenţiei de a scrie piesa Ţăranii, se conspectează cauzele răscoalei de la 1907, după Radu Rosetti (cf. Arh. L.R., I [1] ms, 20, f. 14 ; reprodus în volumul de studii şi documente Rebreanu — Caiete, prezentate de Niculae Gheran, 1974, p. 121). n—12 Qf_ ms_ rom 4063, f. 58 ; reprodus în L.R., Opere, voi. 8, 1975, p. 579. 13 Ibid.; textul integral, în L.R., Opere, voi. 8, 1975, p. 571 — 591. „în Răscoala: o mulţime de ţărani, vociferînd, alergînd nebuneşte. Din gălăgia lor se desprinde, departe, ca un tunet sălbatec, vag şi impresionant : Pămînt! Pămînt!" 14 Aşa se şi explică de ce, după editarea Pădurii Spînzuraţilor, intervievat, Rebreanu anunţa apropiata apariţie a Răscoalei, res-,pectiv înainte de a fi fost tipărite romanele Adam şi Eva, Ciuleandra sau Crăişorul. 15 Rescriind istoria neînchipuit de zbuciumată a romanului Răscoala, Niculae Gheran, la care mereu sînt nevoită să fac trimiteri, aminteşte cîteva stadii excepţional de importante pentru înţelegerea stării de spirit pe care Rebreanu o avea în 1927. Cu un an în urmă, mai precis prin noiembrie 1926, romancierul încercase, fără succes, să treacă la scrierea pro-priu-zisă a romanului Răscoala, fiind nevoit să-1 abandoneze după cîteva introduceri ce i se păreau nepotrivite. 16 Perseverent, fără să renunţe la această primordială intenţie de creaţie, el îl anunţa pe I. Valerian, în februarie 1927 : „Lucrez în prezent la romanul Răscoala, care va apare la primăvară" 17. Comunicînd această veste şi, implicit, un termen ce bătea la uşă, Rebreanu trebuie să fi avut foarte bine în minte întreaga desfăşurare a romanului, să fi fost familiarizat cu lumea personajelor, să le vadă mişcîndu-se şi vorbind de-aproape. încercarea de reluare a scrisului îl enervează, părăsind noi pagini introductive, datate 9, 10 şi 15 iulie 1927. 18 Oprindu-se brusc, rescrie, în numai şase zile (21—27 iul. 1927), romanul Ciuleandra. 18 Adevărată recreaţie, în ambele sensuri ale cuvîntului. La această tensiune, trăind în febra unui proces creator, demult început şi totuşi nefinalizat, obosit peste măsură de o muncă titanică, încercînd o stare ambiguă de mulţumire pentru ce scria şi de profundă insatisfacţie pentru ce ar fi dorit să scrie, Rebreanu începe să se spovedească viitorimii, deschizînd paginile jurnalului său cu sentimentul unei adevărate evadări din lumea imediat. înconjurătoare. Era în firea lui Rebreanu. Să nu uităm că după călătoria la Ghimeş-Palanca din vara anului 1919, unde asistase la deshumarea lui Emil, va întrerupe o vreme romanul Pădurea Spînzuraţilor, copleşit de tragicul deznodămînt al fratelui său. Mîna îi rămăsese paralizată. încercînd să evadeze din acest coşmar, reactivează proiecte mai vechi şi mai noi, între care, cine ar fi crezut, chiar şi două comedii. 14 B.A.R., ms. 2540, f. 220 v.; cf. Opere, voi. 8, 1975, p. 592. 15 Cf. De vorbă cu Liviu Rebreanu, în Spre ziuă, I, nr. 1, febr. 1923. 16 Cf. Arh. L.R., I ms. 1 d, f. 19, 20, 3 ; aceste file au fost precedate de cîteva schiţe de plan datate încă din apr. al aceluiaşi an (vezi L.R., Opere, voi. 8, p. 607—608). 17 Cf. Viaţa literară, I, nr. 1, febr. 1926. 18 Cf. Arh. L.R., I, ms. 1 d, f. 1—2, 4—5, 14—16 (vezi L.R., Opere, voi. 8, 1975, p. 610—614). 19 Cf. ms. rom. 2529 (vezi L.R., Opere, voi. 7, 1975, p. 375). VIII IX Am creionat acest cadru pentru a sugera stadiul de realizare al scriitorului atunci cînd îşi propunea să întreţină un jurnal cu mai multă consecvenţă decît o făcuse (încercări au existat şi pînă atunci), dar şi starea lui de spirit, deosebit de importantă pentru înţelegerea primelor spovedanii. „însemnările pe care Ie voi face aici — scrie Rebreanu — aş dori să fie o încercare de pătrundere în mine însumi, lentă, necruţătoare,- francă şi de absolută sinceritate. Impresiile despre alţii, despre lumea din afară vor înfăţişa nu senzaţiile momentane, ci mai ales — aşa aş vrea cel puţin — păreri filtrate prin judecata mea rece, obiectivă, ceva ca o reflectare vie în oglinda sufletului meu." 20 Avea să-şi împlinească gîndurile ? Şi da, şi nu, căci tonalitatea însemnărilor lui nu este defel monocordă. De la o zi la alta, ba au caracterul unor meditaţii asupra realităţii înconjurătoare, cu toate răsfrîngerile în lumea conştiinţei sale, ba au valoarea unui seismograf, înregistrînd mersul evenimentelor exterioare. în bună măsură, aceasta se datoreşte şi faptului că graniţele pe care autorul încerca să le aşeze între jurnal şi spovedanie, între confesiune şi amintiri, deşi perfect teoretizate, se dovedeau totuşi fragile la masa de scris. De aici caracterul eterogen al multor pagini din jurnal, ca şi eşuarea altora, rămase în arhivă, deloc străine tentaţiei de a se mărturisi cititorilor săi. Numeroasele proiecte găsite în sertarele scriitorului trădează încercarea de a surprinde întregul, de a depăna cu obiectivitate povestea unei vieţi, independent, sau mai bine zis paralel, cu mersul jurnalului său. întreprinderile nu se suprapun, deşi, în mare măsură, ele sînt convergente. Ceea ce se impune cercetătorului de azi şi de mîine esfe studiul tuturor surselor, cnre, alăturate,, lărgesc substanţial orizontul biografic, îngăduindu-ne, mai aproape de obiect şi mai documentat, cunoaşterea în ansamblu. Interferenţa documentelor ne obligă să abordăm cercetarea lor comparată, ele completîndu-se pe alocuri şi, mai important, ate-nuînd, în mare măsură, discontinuitatea existentă. Uneori chiar şi tonalitatea le este comună. Iată mai jos cum sună unele spovedanii, rătăcite, în masa documentelor de arhivă, printre multele file izolate, hîrtii, de calităţi şi mărimi diferite. „Am fost scriitorul cel mai crunt atacat. Nu mi-a fost cruţat nimic. Viaţa mea cea mai intimă, ca şi activitatea mea publică. Şi ce oameni m-au atacat !... N-am răspuns niciodată. De cele mai multe ori din scîrbă; alteori, dintr-o nepăsare. Şi ce lesne mi-ar fi fost să răspund cu date şi acte... S-au creat legende pe seama mea, numeroase. O doamnă scriitoare, căreia i-am respins o piesa, povestea că sînt tîlhar şi spărgător ; că am devalizat în timpul ocupaţiei nişte bijuterii ale unei doamne în casa căreia am fost adăpostit cînd a trebuit să 20 Jurnal, 24 iun. 1927. X mă ascund de nemţi, după ce anterior aş fi spart tejgheaua cutărui negustor. Şi poate au fost «colegi» neprocopsiţi care au crezut şi au jubilat. Vedeţi ce soi de atacuri «literare»... Sau alţii care răspîndeau în surdină că odinioară, cînd am venit în ţară, am sosit cu casa regimentului unde aş fi fost ofiţer de administraţie şi cînd am fost prins aici şi trimis peste graniţă, am fost totuşi iertat, dar angajat ca spion şi astfel m-am întors aici repede de tot... După nevoia momentului povestea se schimba însă : ani fost totuşi condamnat, dovadă fişa care se găseşte şi cu care pot fi şantajat. «Un trecut tenebros» mi-a reproşat un ziar şi am vrut să scriu o carte despre acest trecut. Ar fi fost carte de amintiri, o autobiografie. Am renunţat. Nu amintiri. Spovedanii. Dar nu ca să răspund sau ca să rectific. Legendele nu se nasc şi nu mor decît singure, de moarte naturală. Amintiri scriu, cei cu Eu mare, cei victorioşi, şi mîndri, şi îndrăzneţi. Spovedaniile sînt însemnările celor sinceri. Sînt revărsări ale sufletului cînd e prea încărcat. Amintirile trebuiesc aranjate, potrivite. Se ocupă de oameni şi vor să menajeze pe unii sau să' înnegrească pe alţii. Desigur spovedaniile se ocupă şi ele de oameni, dar fără consideraţii oportuniste, ci cu singura preocupare de a fi cu adevărat spovedanii, ca în faţa duhovnicului... Pentru un scriitor, cititorii sînt duhovnicul." 21 Cu ce sînt mai prejos aceste însemnări în comparaţie cu altele de aceeaşi factură ? Numai rătăcirea lor de restul mărturisirilor (din păcate nu sînt singurele) le explică astăzi rostul de „adaos". Ti Utilitatea lor este deosebit de importantă, determinînd cercetătorul şi implicit cititorul să stăruie asupra unor episoade mai puţin cunoscute din viaţa scriitorului, caricaturizate sau înceţoşate de mahalaua literară interbelică. Desigur, aceasta presupune coroborarea datelor, apel la documentele existente. Am aminti memoriul lui Liviu Rebreanu în legătură cu extrădarea sa, cerută, în 1910, de autorităţile ungare23, căruia, fireşte, i se pot adăuga şi alte piese de dosar. Mereu trebuie făcute trimiteri la fondul documentar de care dispunem, altfel existînd pericolul să se tragă concluzii eronate. Cum pot fi înţelese ştirile redactate de Rebreanu din timpul războiului balcanic din 1913 (păstrate cu discreţie într-o arhivă anume), dacă se omite că, pe vremea aceea, autorul lor era reporter la 21 Arh. L.R., ms. 6, f. 5—7. 22 Astfel de „spovedanii", nefiind datate, au fost grupate în Addenda volumului de faţă. _ 23 Se află în Arh. L.R. I (1), ms. 32. Parţial, a fost publicat şi comentat de N. Gheran în L.R., Opere, voi. 4, 1970, p. 686— 688, apoi tipărit, de acelaşi autor, în revista Manuscriptum, IV, nr- Jţ (13). 1?73, p. 89—91, sub titlul Domnişorul Liviu şi Ion al Glanetaşului. XI Adevărul. Modest slujbaş în Bucureştiul în care nu izbutise să se afirme defel, nu făcea atunci altceva decît să transporte şi să prelucreze pentru ziar ştirile oficiale puse la dispoziţie de Ministerul de Război (Serviciul supravegherii ştirilor, biroul de presă). Şi astăzi se mai află în arhiva păstrată la Academie o parte din buletinele de informaţii eliberate de acest minister, datate în 1913, alături de instrucţiunile generalului Averescu, privind regimul corespondenţilor de război. 24 De reţinut că astfel de aspecte sînt lămurite în numeroase interviuri date de Rebreanu după afirmarea lui în viaţa literară a României, pagini deosebit de importante pentru acoperirea unor goluri din jurnal.25 Nu mai puţin interesante sînt şi restul „spovedaniilor" din arhivă, la care ne-am referit mai sus. în asemenea împrejurări, însuşi conceptul de „jurnal" dobîn-deşte valenţe noi, obligîndu-ne să cuprindem în sfera lui şi alte documente literare cum sînt, de pildă, jurnalele de creaţie. Nu sînt singurele. Structura lor aminteşte perfect organizarea informaţiei din Spovedanii, sugerînd îngrijitorului de ediţie contopirea informaţiei pe criterii cronologice (an, lună, zi). înainte de toate, se impune însă o scurtă prezentare a surselor documentare, fie şi pentru a vedea în ce măsură ele răspund umor legitime cerinţe de informare asupra vieţii şi operei lui Liviu Rebreanu. După săvîrşirea din viaţă a părintelui meu, eveniment tragic petrecut la 1 septembrie 1944, jurnalul a fost descoperit la locuinţa sa din Bucureşti şi de la Valea Mare. Scris la etape diferite, pe caiete şi pe hîrtii izolate, el a fost adunat, la început de Fanny Rebreanu, în mape distincte, urmînd mai tîrziu să fie legate. Treabă dificilă, cîtă vreme, pe măsură ce era clasată arhiva, răsăreau alte caiete, noi şi -noi file cu notaţii, care, avînd un caracter comun, reclamau acelaşi regim. Multă vreme lectura lor a fost hrana sufletească a măicuţei mele. Chiar şi după mutarea ei (1948) în casa din parcul Co-troceni, unde locuiesc şi astăzi, nu înceta să citească şi să recitească spovedaniile soţului, fiind fericită cînd descoperea o filă rătăcită sau cînd i se părea că desluşeşte mai clar o însemnare redactată prea lapidar. Sub impulsul acestor lecturi, a scris, la rîndul ei, Cu soţul meu, volum tipărit în 1963, mai mult cu 24 Vezi Arh. L.R., XIII, Varia 1. în buletinele de informaţie se amintesc numărul cazurilor de holeră, de răniţi, numele celor căzuţi în lupte. 25 De exemplu, în interviul publicat în Adevărul din 2% nov. 1935 L.R. relatează : „La Adevărul am intrat pe vremea războiului balcanic. Misiunea mea era să mă duc de cîteva ori pe la Ministerul de Război, ca să aduc ştirile de pe cîmpul de bătălie. Cîştigam cu asta 100 de lei pe lună. Fericirea n-a fost însă de lungă durată. La terminarea războiului, făcîndu-se o revizuire a personalului, eu am fost dat afară." XII dorinţa de a evoca oameni şi fapte dintr-un trecut îndepărtat, situaţii deloc pomenite în jurnal, operă pornită abrupt, abia în 1927. I se părea tîrziu. După cum se ştie, evenimentele narate de Fanny Rebreanu încep în 1909, an ales şi el arbitrar, din considerente de ordin literar. Spun „arbitrar", căci versiunea manuscrisului volumului de amintiri mărturiseşte intenţia autoarei de a fi coborît şi mai mult în timp. în cele din urmă, a renunţat, preferind să surprindă viaţa lui Liviu Rebreanu după venirea lui în Capitala ţării, adevăratul loc de manifestare a talentului său, mediu artistic ştiut îndeaproape de cea care avea să-i fie soţie. Cînd George Călinescu i-a elogiat cartea într-o cronică tipărită în paginile Contemporanului26, măicuţa era în culmea fericirii. Avea sentimentul că îşi făcuse datoria, aştep-tîndu-şi cu linişte sufletească propriul el sfîrşit. Istovită de puteri, ne-a cerut să batem la maşină jurnalul, fără să-1 scoatem însă din casă. Era îngrijorată; se .apropia termenul stabilit de Rebreanu pentru ca însemnările lui să fie date publicităţii. Dînsa a stabilit şi editorul căruia urma să-i fie încredinţate : Mihai Gafiţa, la acea dată redactor-şef al editurii „Cartea Românească". Toate acestea în 1973. Pregătirea dactilogramei era deosebit de dificilă. într-o primă fază, mai mult decît toate deranjau tulburările ce interveneau în cronologia evenimentelor, „lacună" datorată existenţei mai multor caiete consacrate aceleiaşi perioade. Mai tîrziu, au început să ne reţină atenţia „golurile", lipsa însemnărilor în ani cruciali din viaţa scriitorului.* Cum multe notaţii erau făcute pe hîrtii izolate (redactate în aceeaşi manieră ca mai toate caietele de creaţie cunoscute din ediţia de Opere), nu puteam exclude posibilitatea ca unele din ele să se fi rătăcit. Aflarea altor file cu caracter jurnalier în diverse mape existente în posesia familiei ne întărea supoziţia. Situaţia devenea îngrijorătoare, cîtă vreme cufere întregi de documente (mai ales cele transportate la Bucureşti, după vînzarea casei de la Valea Mare, în 1947), donate Academiei rămăseseră neclasate, neştiindu-se în consecinţă ce se mai află acolo din fragmentele cărora le simţeam lipsa. M-am apropiat cu sfială de spovedaniile părintelui meu. în copilărie, accepţiunea cuvîntului „jurnal" includea şi senzaţia de spaimă. N-am să uit niciodată groaza prin care a trecut familia noastră, în anii ocupaţiei germane din timpul primului război mondial, cînd, la percheziţia făcută de autorităţile străine, printre lucrurile confiscate s-a aflat şi jurnalul de atunci scris de Rebreanu. îngrijorarea de a fi citit la comandamentul german de către un cunoscător al limbii române, ceea ce ar fi declanşat o ares*are sigură, adunase nori negri deasupra familiei noastre. Nu 25 Vezi articolul Un suflet înalt şi plin de stele, în nr. 36, 4 sept. 1964, p. 1. XIII vreau să insist asupra acestui episod, oricît de interesant ar fi pentru istoria jurnalului publicat de noi, momentul fiind surprins de scriitor în Calvarul (1919), unde este trecut însă pe seama eroului său, Remus Lunceanu (ale cărui iniţiale sînt, în acelaşi timp, şi ale autorului).27 Dealtfel întregul volum este o confesiune literaturizată, indispensabilă în desluşirea evenimentelor petrecute în jurul scriitorului, în anii primului război mondial, într-un fel, cartea era un răspuns indirect la acuzaţia de colaboraţionism. Peste ani, Rebreanu va reveni asupra acestei chestiuni numai în cîteva interviuri, între altele şi cu referiri la Jurnalul zvonurilor, a ştirilor subterane care circulau în epocă, surprinse de- el în caietul care i-a fost confiscat. Jurnalul de acum mă impresiona şi prin faptul că, deliberat, fusese multă vreme ţinut departe de orice privire indiscretă. Doar autorul lui îşi îngăduia uneori să-1 revadă, adăugînd un cuvînt care i se părea, probabil, că împlineşte mai bine un gînd, schimbînd sau înlăturînd total o expresie sau alta. Din acest punct de vedere, manuscrisul jurnalului nu se deosebeşte fundamental de celelalte grafii personale păstrate în arhivă, luminînd aceeaşi trudă, aceeaşi nelinişte în faţa slovei scrise, preocuparea omului care, întotdeauna, a fost obsedat să îmbrace încărcătura de idei a frazei cu o haină adecvată. Modificările lui sînt în afara oricărei discuţii ; grafia din „premier jet" şi cea adăugată, ulterior, de regulă cu o altă cerneală, amintindu-ne particularităţile scrisului său, dezvăluite deopotrivă de lucrările anilor de ucenicie (să zicem nuvela Răfuiala) sau de manuscrisele capodoperelor sale. ' O primă încercare de organizare a jurnalului s-a concretizat în dactilograma făcută de soţul meu, Radu Vasilescu, încredinţată, încă din 1973, lui Mihai Gafiţa. Nu ne dădeam seama atunci cît de incompletă era informaţia jurnalului. Aparent banal, acest început se cere consemnat, întrucît stă la baza operaţiei bibliografice care s-a desfăşurat paralel : legarea mapelor prin concentrarea caietelor şi însemnărilor jurnaliere pe criterii cronologice.28 Fiind vorba de mape constituite, lăsate prin testament unei colecţii publice, ne îngăduim să facem o scurtă prezentare a caietelor şi a mapelor existente, cu atît mai mult cu oît, din punct de vedere bibliografic, aceste surse rămîn primordiale în editarea jurnalului pe care îl dăm publicităţii în volumul de faţă : 27 Cu prilejul retipăririi în „Biblioteca pentru toţi" (1963) de către N. Gheran, precum şi în ediţia de Opere (voi. 3, 1968), se fac referiri la semnificaţiile povestirii, precum şi la raportul reali-tate-ficţiune. Vezi L.R., Caiete, 1974. 28 Cînd suita notaţiilor făcute pe hîrtii izolate (începute şi continuate ulterior) era tulburată de însemnări de aceeaşi factură, datate în aceeaşi perioadă, fragmentele au fost introduse la anul, luna şi ziua în cauză. — Caietul 1 : însemnări datate între vineri 24 iunie 1927 —■ marţi 26 ianuarie 1932 (257 file)29; — Caietul 2 : însemnări datate între miercuri 27 ianuarie 1932 —■ miercuri 5 februarie 1941 (138 file)30 ; — Caietul î : însemnări datate între vineri 19 octombrie 1934 — miercuri 22 iulie 1941 (70 file) şi între joi 23 septembrie 1943 — luni 10 iulie 1944 (6 file).31 Constituirea acestor caiete a presupus, uneori, numeroase intervenţii bibliografice, de unde şi aspectul caietelor cu multe adaosuri în file de format relativ uniform. Nu acelaşi lucru avea să se petreacă cu alte caiete, al căror caracter unitar ne-a obligat să le păstrăm sub legătura lor originală. Este vorba de : — Caietul 4: (denumit şi Caietul de la vie) : însemnări datate între luni 10 iunie 1935 • — duminică 27 august 1939 (194 file)32; — Caietul 5 : (continuarea Caietului de la vie) : însemnări datate între luni 28 august 1939 — luni 9 august 1943 (103 file, plus 50 file albe)33 ; — Caietul 6: însemnări de călătorie în Norvegia şi Spania, cu popasuri în Germania, Austria şi Franţa, datate între 7 martie — miercuri 4 aprilie 1928 şi miercuri 15 mai — duminică 9 iunie 1929 (36 file, plus 56 file albe)3*; — Caietul 7: însemnări de călătorie în Germania, Austria, Iu- goslavia, Finlanda şi Suedia, datate duminică 4 ianuarie 1942 — luni 24 mai 1943 (69 file, plus 30 file albe)35 ; 29 Scris cu cerneală pe o singură faţă a hîrtiei (excepţie f. 10—11, 12—13, 217—217 bis), velină, format 20,5 X 17 cm, coperţi roşii. 3o—3i idem ; scoarţe bleumarin. Parţialele „suprapuneri" cronologice se explică prin existenţa unor jurnale paralele : Caietul 1, început la Bucureşti ;„ Caietul 2, început la Valea Mare. Le-am păstrat ţinuta pe care autorul le-a imprimat-o de la început. 32 Iniţial, caietul avea o altă destinaţie ; citim pe copertă : Gorila. Peste un timp, se adaugă un nou titlu : Înainte, şi numai ulterior Jurnal, cu datarea „10.VI.1935 — 27.VIII.1937". Caiet scris în întregime. (El nu a intrat decît fragmentar în atenţia noastră, la data primelor dactilografieri însemnările părîndu-ni-se atunci minore.) Jurnal scris cu cerneală, pe o singură parte a filei, hîrtia velină, format 20 x 16 cm, coperţi bleu. 33 Pe copertă : ,,/«r«a//28.VIII.1939" ; scris cu cerneală, pe o singură parte a filei, hîrtie velină, format 19,5 X 15,5 cm, coperţi maron. 34 Caiet scris cu cerneală, pe o singură parte a filei (excepţie f. 5), hîrtie velină, format 22 x 17 cm, coperţi maron, la cotor legătură roşie. 35 Scris cu cerneală, pe o singură parte a filei, hîrtie velină, format 21 x 14,3 cm, coperţi bleumarin. XIV XV — Caietul 8: însemnări de la Teatrul Naţional, datate duminică 2 februarie 1941 — 26 februarie 1942 (36 file, plus 2 file albe).36 Cercetarea actelor aflate în posesia familiei a dus, de asemenea, la catalogarea cîtorva fragmente răzleţe de jurnal, datînd din 1916 (16 file)37 şi din 1923 (10 file)38, precum şi a unui documentar — intitulat de însuşi Liviu Rebreanu Jurnal de bord — alcătuit din repere, mici „spovedanii" (nedatate), scrise, după 1931, cu ocazia deplasărilor efectuate la Tîrgu jiu, Tismana, Severin, Lugoj, Timişoara, Arad, Cluj, Tîrgu Mureş, Deva, Alba Iulia, Sibiu (19 file)39. Acestea erau toate materialele cu caracter jurnalier, aflate în posesia familiei scriitorului, puse în 1973 la dispoziţia editorului. Pînă atunci, se publicaseră doar două „inedite" în coloanele Gazetei literare40 şi ale Tribunei41, fără să se menţioneze că fac parte dintr-un Jurnal. Tipărirea fragmentară a unor documente (majoritatea provenind din filele corespondenţei) a dus chiar la nedorite polemici, generate de legitima dorinţă de cunoaştere integrală a însemnărilor jurnaliere, ftparţinînd lui Liviu Rebreanu.42 Cu toate acestea, notele entuziaste sînt caracteristice primelor comentarii critice consacrate jurnalului. Regretatul nostru prieten, Mihai Gafiţa, căruia familia noastră îi pusese la dispoziţie o dactilogramă de 581 de pagini, anunţa, încă cu zece ani în urmă, Un document inedit excepţional: Jurnalul lui Liviu Rebreanu, articol însoţit de texte ilustrative43. Criticul atrăgea atenţia asupra faptului că registrul jurnalului este cuprinzător, aducînd evenimentele vieţii literar-sociale, politice, prezenţa scriitorului în epocă, atitudinile lui, raporturile cu confraţii, cu presa şi editurile, cu oficialităţile vremii. „E multă schiţă literară în 36 Două fascicule, scrise cu cerneală, pe o singură parte a filei, hîrtie velină, format 19,5 X 16 cm, fără copertă. 37 Scrise cu cerneală, pe hîrtii de culori şi formate diferite, datate 15 iul., 13 şi 14 aug. 1916. ^ 38 Manuscrisul, pe foi de agendă, a fost donat Casei memoriale „Liviu Rebreanu" de la Valea Mare ; cuprinde însemnări jurnaliere, datate 13—16 ian., 6—19 apr. 1923. 39 Scrise cu cerneală, pe o singură parte a filei (excepţie f. 12—13), hîrtie velină, format 20.X16.5 cm. *> O însemnare (Din cuprinsul unor file lăsate de romancier soţiei sale). Cu o prezentare de Fanny Rebreanu, în G.L., XI, nr. 36, 3 sept. 1964, p. 1. 41 Liviu Rebreanu, Însemnare inedită, în Tr., XIII, nr. 37, 11 sept. 1969, p. 4. . . 42 Cf. scrisoarea lui Fanny Liviu Rebreanu şi Puia Fiorica Rebreanu, precum şi răspunsul lui Mircea Zaciu, publicate în» Tribuna, XV, nr. 4, 28 ian., p. 14. 43 Articolul s-a tipărit în revista Luceafărul, XVI, nr. 16 (573), 21 apr. 1973, p. 1. Pe pagina 3, Liviu Rebreanu, Pagini din Jurnal, însemnări datate între 24 iun. 1927—28 oct. 1928. ' notaţiile celor patru serii de consemnări (o dată în 1916 şi de trei ori după război, n.n.) — scria Mihai Gafiţa ; cîteodată sînt ; * numai proiecte ale unor viitoare cărţi — e cazul, mai ales al { - - spaţiilor ocupate de călătorii ; în unele momente sînt re- I - constituite cu o minuţie extraordinară dialoguri de pagini în- ţ > tregi cu unele persoane avînd roluri de prim-plan în viaţa pu- | . blică •— e cazul discuţiilor cu Iuliu Maniu şi cu Carol II, unde I- _ . se află, faţă în faţă, confruntîndu-se, înfruntîndu-se scriitorul, I 'm constituindu-se în exponent al breslei, şi oficialul, demnitarul ve- f _ chiului stat burghez, cu care frecvent se afla în*- evidentă opo- | ~ ziţie"44. I "V Amintind că avem de-a face . cu un jurnal al vieţii literare ţ ■ ,•„; — dată fiind calitatea pe care Rebreanu a avut-o ca preşedinte l " al Societăţii Scriitorilor Români (peste zece ani), de director | _ al Educaţiei Poporului (adevărat secretariat de stat al Culturii), J de director general al teatrelor (de două ori) şi de director al jf- unor reviste şi ziare —, subliniind în acelaşi timp că el ne oferă \s: - şi o „diagramă sumară, dar de o fineţe neegalată" 45, a elabo-' l rării unora din romanele sale, îndeosebi Răscoala şi Gorila, Mihai \ • ■ . ■ . Gafiţa conchidea pe drept : „Este, indiscutabil, o operă funda- ş mentală a literaturii noastre acest Jurnal al lui Liviu Re- i : . breanu" 1 La data aceea (şi chiar mai tîrziu) nu eram conştienţi încă jj de structura reală a jurnalului, de părţile componente care urii . mau să cunoască un tratament variat, de necesitatea ordonării i însemnărilor de prim-plan şi a celor din planul secund. Atunci i _ şi mai tîrziu regretam doar discontinuitatea însemnărilor, în-\ cercînd să o contrabalansăm cu notaţiile de tip jurnalier din ţ, 1 corespondenţa scriitorului cu familia lui din Bucureşti. Oricum, Sî scrisorile se defineau ca o sursă complementară de informaţii, j] . Problema, deosebit de importantă pentru întreaga noastră is-jj » torie literară, nu putea să nu aibă un ecou în lumea cercetăto-î "lor şi, mai ales, a exegeţilor vieţii şi eperei lui Liviu Re-•;■ breanu. ş La începutul lui 1974, Niculae Gheran avea să prezinte un | manuscris inedit, intitulat de Rebreanu Journal, scris în epoca | anilor de ucenicie, cu datări între 15 decembrie 1907 şi 12 fe- ■i bruarie 190 8.47 în cea mai mare parte, avem de-a face cu un 44 Ibid., p. 1. 45-46 Ibid. 47 Cf. Niculae Gheran, Rebreanu „Journal", în Tribuna, XVIII, nr. 5 (893), 31 ian. 1974, p. 14—15. Descrierea jurna- XVI XVII jurnal de lector, revelator pentru formaţia tînărului scriitor. Amintirile din Maieru, aşternute pentru prima oară în limba maghiară, încă înaintea oricărui debut literar, mărturisesc tentaţia de reconstituire a universului copilăriei. Suita de . portrete din lumea satului năsăudean, cu nume şi porecle ale unor persoane autentice (popa Groze, Tuptil, „Dihorul", „Armanul", Ileana baroneasa) revine şi în tălmăcirea românească, în pagini cu caracter evocator, ca cele reproduse, la scurt interval, în Caiete (Î974). Autorul articolului şi al volumului amintit făcea trimiteri la surse documentare care, fără să se mai intituleze jurnal, conţin însemnări de aceeaşi natură.48 Este vorba de vechi documente, aflare în „Arhiva Liviu Rebreanu" de la Biblioteca Academiei R.S.R., purtînd cotele: 1(1) ms. 19 documente cu notaţii datate între S aprilie şi 2 iulie 1907 49, ibid. II, ms. 5 50, cu datări din decembrie 1908 şi ianuarie 1909, precum şi 1(1) ms. 23, manuscris purtînd pe copertă titlul Spicuiri şi datarea „3 nov. 908—[19]11". Dacă primele „jurnale" ale tînărului ofiţer (demisionat din armată la începutul anului 1908) ne dezvăluie setea lui de lectură, contactul său cu mari personalităţi ale gîndirii filosofice şi literare universale, precum şi cu contemporanii lui din perimetrul ungar (pe vremea aceea Rebreanu aflîndu-se la Budapesta şi Gyula); însemnările lui ulterioare sînt revelatoare pentru ambiţia sa de a se integra total în spiritualitatea românească, de lului scris mai ales în limba maghiară (dar şi cu notaţii de limbă franceză, germană şi română). Excerpte şi notaţii de lectură din Schiller, Shakespeare, Wilde, Hamsun, Spinoza, Sienkiewicz, Nietzsche, Paul Bourget, Karl May, Gorki, Heine, D'Annunzio, Hugo, Tolstoi, excerpte din românii Anton Pann şi Sandu Aldea, precum şi din scriitorii maghiari Csokonai, Jokai, Heltai Jeno, Szini Gyula (prieten), Biron L., Vay Sarolta, Alba Nevis, Doczi LajoS, Ambrus Zaltân (majoritatea acestora din urmă fiindu-i contemporani, colaboratori la Peşti Hirlap). 48 Journalul se află la Ji.A.R., Arh. L.R., II ms. 8 (90 file). După prezentarea lui de către N. Gheran (31 ian. 1974), Stancu Ilin a publicat în presă fragmente, în vara aceluiaşi an. în formă integrală, apare, tot în 1974, în volumul Caiete, prezentate de Niculae Gheran, stabilirea textului în colaborare cu Valeria Du-mitrescu şi Gh. Fischer, Editura Dacia, 1974, p. 38—97, traducerea la p. 451—484. 49 Cf. Rebreanu, Caiete, 1974, p. 41—43. Caietul la care se referă N.G. (36 file legate şi 15 izolate, cuprinzînd însemnări în limbile franceză, germană şi maghiară) poartă caracterul unui jurnal de lector, conţinând şi note de creaţie, studii de vocabular. Atestă lecturi din Hugo, Tolstoi, Renan, Vigny, Cousin, Done'ly, Gorki, Schopenhauer, Alexander Bernat, Jokai, Diogene, Cari G. Jung, Hollo L., H. Murger, O. Feuillet, Spencer, Byron, Montesquieu, La Rochefoucauld, Bossuet, P. Bourger, Ellen Kay, Schnitzler, Maeterlinck, Ibsen, Beaumarchais. 5I> Prelucrări, în limba română, ale amintirilor din copilărie din Journal, plus inedite. în total 13 file, reproduse în Caiete, 1974, p. 144—168. a cunoaşte profund viaţa literară a poporului său, făcind apel, pentru începu:, la revista Viaţa . românească, îndeosebi Ia criticele lui Ibrăileanu. Contactul cu proza lui Creangă şi Sadoveanu, cu numeroase elemente dialectale, îl sperie într-atît încît se va simţi nevoit să întreprindă studii sistematice de vocabular, soldate cu alcătuirea unor glosare din Creangă, cu excerpte din St. O. Iosif, V. Alecsandri, M. Sadoveanu, I. Pop-Reteganu, C. Sandu-Aldea, A. Ciurea, O Goga, I. Ciocîrlan, I. Agârbi-ceanu, V. Eftimiu, AI. Cazaban, P. Dulfu (menţionaţi în ordinea apariţiei în texte).61 Cu aceeaşi ambiţie, sînt receptate unele probleme de teorie şi critică literară din scrierile lui Taine, Faguet şi Brunetiere, păstrîndu-se contactul, direct sau mediat, cu arta şi literatura universală (Aristofan, Platon, Aristotel, Ju-venal, Dante, Michelangelo, Kant, Hoffmann, Goethe, Schopenhauer, Nietzsche, Shakespeare, Swift, Byron, Shelley, Poe, Dickens, Rimbaud, Gide, Turgheniev, Vereşceaghin, Tolstoi, Mickievicz, Ibsen, Bjornson, Verhaeren ş.a.). Dintre români, conspectul tânărului reţine pe Eminescu, Caragiale, Vlahuţă, Coşbuc, Brătescu-Voinejti, Bassarabescu, Sandu-Aldea, Ioan Adam, Elena Farago, Gîrleanu, Sadoveanu, Pop-Reteganu ş.a.5'2. Filtrul primelor lecturi este foarte fin, surprinzînd esenţialul. Iată ce reţine Rebreanu dintr-un studiu despre Maupassant : „Stilul nevăzut este perfecţiunea stilului (Taine). Aceasta e adevărat cel puţin pentru operele literare în care stilul nu e de trebuinţă şi în care e bine ca personalitatea autorului să nu se vădească deloc, in roman, în nuvelă şi în teatru. într-acestea numai realitatea singura trebuie să vorbească." 53 Lecţia va fi atît de bine însuşită, încît, peste ani, întreaga evoluţie scriitoricească a celui care avea să revoluţioneze proza românească va purta pecetea acestei obiectivări artistice. Parcurgerea „jurnalelor de lector" este edificatoare pentru înţelegerea climatului intelectual în care s-a format Liviu Rebreanu. Altminteri n-am face altceva decît să repetăm, la nesfârşit, informaţia lapidară a autorului : „La Nasăud, întors în mijlocul familiei, am început să-mi perfecţionez, cu numeroase lecturi, cunoaşterea limbii literare româneşti. L-am citit întâi pe Creangă, cu însemnări pe marginea cărţii, şi apoi pe Caragiale, din care n-am înţeles absolut nimic." 34 51 Cf. comentariile lui N. Gheran, din Caiete, 1974, capitolul Studii de limbă şi stil, p. 485—497 52 Cf. ibid., p. 171, Spicuiri, în Arh. L.R., 1(1) ms. 23, f. 21 v. ; cf. Caiete, p. 169. 54 Cf. D. Liviu Rebreanu a terminat „Răscoala". O vizită la via marelui nostru romancier, în Dimineaţa, XXVIII nr 9249 26 sept. 1932 (vezi Addenda). XVIII XIX Pe "de altă parte, una este cînd beneficiem direct, de manuscrisul din epoca împricinată, autentic în toate privinţele, şi alta este cînd ni se relatează, tîrziu, despre el, sub forma unor vechi amintiri. Acelaşi lucru se petrece şi cu notaţia referitoare la universul copilăriei. Este ştiut faptul că un scriitor, cu precădere un prozator, are la început tentaţia să-şi povestească viaţa şi, în primul rînd, copilăria. După cum am văzut, acest lucru se petrece şi cu Rebreanu. Reluarea temei încă în faza dinaintea debutului literar — intervenit în Luceafărul, la 15 sept. 19CS — şi transfigurarea artistică a realităţii într-o povestire cu un pronunţat caracter autobiografic, Cuibul visurilor (în revistă în 1919 şi în volum în 1927) 55, îi vlăguieşte tentaţia ele a se confesa, de a reveni asupra aceloraşi împrejurări, rezumîndu-se, ulterior, la evocarea cîtorva date esenţiale. în această privinţă, mai vorbăreţ se dovedeşte a fi în interviuri. Acelaşi lucru l-am remarcat şi cu avatarurile sale din timpul primului război mondial, rememorate, clar şi transfigurate artistic, în volumul Calvarul (1919). Desigur, într-un sens larg, se poate afirma că întreaga proză rebrenknă, îndeosebi opera circumscrisă în aria ardeleană, izbuteşte să ne familiarizeze cu mediul în care a trăit şi s-a dezvoltat tînarul scriitor pînă la venirea lui în Capitala ţării. Pentru o şi mai bună cunoaştere, era firesc să insistăm asupra diverselor surse de informaţii, conceptul de „jurnal" fiind, după cum se vede, destul de larg în însăşi înţelegerea celui care, pe parcursul .anilor, a folosit însemnarea jurnalieră, în varii tipuri de consemnare a datelor şi a evenimentelor din viaţa sa. Altminteri, „golurile" din Caietele 1, 2 şi 3 — jurnale literare care stau la baza volumului ce-1 publicăm — ar reprezenta cu fidelitate şi golurile de informaţie ale unei întreprinderi ce se vrea temerară. Semnalul de alarmă 1-a tr.as Niculae Gheran, care scria, în 1974 : „De fapt există mai multe jurnale intitulate sau neintitulate ca atare. Coroborate cu alte documente, ele îngăduie alcătuirea unei biografii nelacunare, de tipul Rebreanu par lui-meme (o monografie ştiinţifică solicitând încă timp şi, mai ales, răbdare). Prin caracterul lor eterogen, jurnalele în cauză se aseamănă, paginile completîndu-se armonios. Ceea ce le diferenţiază este gradul lor de funcţionalitate. Nu toate au fost scrise pentru mai tîrziu, autorul neintenţionînd a le edita tale-quale. Unele jur- 55 Din punct de vedere biografic, date despre anii copilăriei se pot afla şi în povestirea Idilă de la ţară, tipărită în Cosînzeana, II, nr. 14—15, 7 apr. 1912 (s-a reprodus în L.R., Opere, 1968, voi. 4, p. 262—267; vezi şi . comentariile de la p. 418—419). XX nale au avut menirea să răspundă cerinţelor de moment (jurnale de lectură, de creaţie, însemnări de agendă ere). Ele se deosebesc ca modalitate de consemnare a faptului insolit (precum jurnalele lui T. Maiorescu, T. Vianu sau E. Barbu), dar la un joc alcătuiesc totuşi un întreg. Nu excludem clin această categorie nici însemnările de pe calendarele de birou, menţionînd, zi de zi, bune şi rele. Rebreanu era atît de pedant şi de scrupulos, încît ţinea socoteala paginilor şi chiar a rîndurilor scrise, a orelor consumate la masa de lucru, a «capitalului» rulant şi stabil (venituri şi cheltuieli), socoteala pieţei, partidelor de biliard ş.a.m.d. Cum putea omite evenimentele cruciale din viaţa sa ? Am zice mai curînd că deliberat ftu le destinează publicităţii, cazul jurnalului literar fiind cel mai concludent în această privinţă. Ştirea crudă, neprelucrată, rămîne consemnată în alte caiete şi documente şi tocmai din această pricină este, după părerea noastră, mai puţin «frumoasă», dar mai autentică. Celelalte jurnale au deci o valoare documentară, completînd şi corectînd versiunea transcrisă viitorimii. Ele nu-i anulează valoarea, ci, dimpotrivă, fixează uneori mai clar cadrul istorico-li-terar al consemnărilor destinate tiparului." 56 într-adevăr, contopite, însemnările cu caracter jurnalier din diferte surse documentare nu numai că întregesc spovedania întreruptă în Caiete 1, 2 şi 3 (jurnalul literar), dar izbutesc, fără risipă de vorbe, să contureze imaginea scriitorului devotat crezului său artistic, a omului aşezat la masa lui de lucru. „Eveniment crucial" în viaţa artistului este scrisul, această fantastică aventură a gîndurilor şi cuvintelor sale, imensa lui capacitate de a hărăzi oameni şi fapte, de a imagina o lume şi mai reală decît cea în care se află, uitînd de tot ce-1 înconjoară. Aşa se explică de ce, uneori, evenimente exterioare, precum căderea unui guvern sau victoria efemeră a vreunui partid politic din multele care s-au perindat la cîrma ţării, rămîn în afara cîmpului de observaţie al celui ce îşi scria jurnalul, dar niciodată soarta propriei opere. Stînd îa masa de lucru, nimeni şi nimic nu-1 poate clinti, de unde şi indiferenţa cu care trece pe lîngă unele „evenimente", neconsemnate în vreun fel în jurnal. Privească cine vrea datările lui de pe manuscrise, jurnalele speciale pe care şi le-a întocmit ca anexe, ca piese funcţionale ale caietelor de creaţie. Pe baza lor putem preciza, cu uşurinţă, în dreptul fiecărui rînd din operă, ziua şi ora cînd a fost scris, de multe ori chiar şi caracterizarea lucrului efectuat, pendulînd între deplină satisfacţie şi totală nemulţumire. în perspectiva ei istorică, notaţia jurnalieră „măruntă" devine majoră în toate privinţele. Ea consemnează, cu precizie matematică, geneza operelor, fixînd totodată locul scriitorului în 56 Niculae Gheran, Rebreanu nr. 5 (893), 31 ian. 1974, p. 14. — „Jurnal", în Tribuna, XVIII, XXI contextul vremii sale. Cu' cît „tăcerea" este mai profundă în paginile discontinue ale. jurnalului litera*, cu atît se aude mai bine vocea Glanetaşului, a lui Apostol Bologa sau Petre Petre. „Mersul scrisului" — cum îşi denumea autorul cronologia diverselor opere — consemnează evoluţia creaţiei, în cele mai mici amănunte. Ani în şir, el nu s-a. desprins de la masa de lucru, noaptea fiindu-i, de regulă, linişte şi veghe. Desprindem din diversele documente, reproduse în ediţia critică a operelor lui Rebreanu (voi. 4—10), următorul calendar v : Romanul: Verşi- Scrisă unea: în Intervalul: Ion I 122 zile 27 aug. 1916- 14 aug. 1917 Ion a Il-a nov. 1919-3 oct. 1920 Pădurea Spînzura- ţilor I 90 zile 15 dec. 1921-27 iun. 1922 Pădurea Spînzura- ţilor a Il-a 5 iul. - 17 nov. 1922 A dam şi Eva I 79 zile 2 iul. 1924 - 14 ian. 1925 Adam şi Eva a Il-a 12 ian. — 22 mart. 1925 Ciuleandra I 9 zile 2 mart. — 10 mart. 1927 Ciuleandra a Il-a 2 1 iul - 8 aug. 1927 Crăişorul I 1 iul. - (aug.) 1929 Răscoala J68 17 zile 1-31 aug. 1927 Răscoala a II-a59 28 zile 12 aug. - 28 sept. 1931 Răscoala a IlI-a 126 zile 8 iun. - 11 dec. 1932 Jar J60 15 zile 2 dec. 1931 - 28 ian. 1932 Jar a II-a 59 zile 3 febr. — 1 mai 1934 Gorila I61 — 11 mai - 31 dec. 1934 Gorila a II-a 148 zile 1 mart. 1937- 10 ian. 1938 De-ar fi să ne oprim doar la acest cadru calendaristic (el ar putea fi oricînd completat cu date referitoare la geneza altor scrieri din domeniul dramaturgiei nuvelisticii sau însemnărilor 57 El are în vedere numărul de zile cînd L.R. s-a aflat Ia masa de lucru, preocupat de scrierea romanelor sale, precum şi intervalul în care sînt datate diversele pagini. De regulă acestea sînt amănunţite în cazul primelor versiuni şi mai puţin concrete în versiunile definitive. 58 Abandonată după 136 de file (cf. L.R., Opere, voi. 8, p. 727—730, 755—846). 59 Abandonată după aproximativ 70 de file (cf. L.R., Opere, voi. 8, p. 730—732, 847—8S4). 60 Versiune abandonată după 34 de file, purtînd titlul Moja-rul iluziilor; a fost publicată în L.R., Opere, voi. 9, p. 635— 658 ; în aparatul critic, N. Gheran prezintă confluenţa acestei scrieri cu romanele Răscoala şi Gorila (ibid., p. 573—631). 61 Versiune abandonată după 69 de file ; publicată în L.R., Opere, voi. 9, p. 659—720. de călătorie, atestînd continuitatea preocupărilor literare, prioritatea lor în ansamblul vieţii prozatorului), şi încă ar fi suficient pentru acoperirea unor goluri de informaţie din jurnalul transmis posterităţii. La- masa de lucru, însemnarea jurnalieră este lapidară, dar concludentă pentru înregistrarea febrei interioare a creatorului. Exemple din cronologia Răscoalei; „Miercuri, 12.VIII, 1931, de la ora li/2 noaptea (spre joi) pînă la 5 dim. : [scris] 1 pag. pînă la [fila] 14 [rindul] 6."62 „Vineri, 4.IX. [1931], de la ora 24 (spre sîmbătă) pînă la 5 nimic" 63 „Luni, 29.VIII.1932, de Ia ora 21, V- pînă la pag. 297 [rindul] 23 [scris] 3 pagini în 9 ore ; urlă clinele." 64 „Vineri, 2 septemvre, de la ora 22,30 pînă Ia 6,5'. [scris] pînă la pag. 312 [rindul] 5 [în] 7i/2 ore ; nici o dispoziţie."65 „Sîmbătă, 24 septemvre, de la ora 21 pînă la 8 : pînă la pag. 373 [rîndul] 1 [scris] 1 pagină în 6 ore [de la orele] 24'/2 la 51/2 ; somn prost, lipsă de inspiraţie " 66 Asemenea notaţii se găsesc pe numeroase file din . „^Vrhiva Rebreanu", ca şi pe manuscrisele operelor lui. Citite şi mai ales recitite, ele reliefează truda celui care, nu o dată, consemnează simplu : „nimic", bilanţ telegrafiat pentru sine însuşi, notat, cu oboseală, de regulă în zorii, zilei, după ore în şir petrecute în faţa hîrtiei albe. Nicăieri, nicicînd tenacitatea romancierului nu este mai elocventă decît în această continuă luptă cu scrisul, în disciplina pe care şi-a impus-o la masa de lucru. Pe acest şantier, omul de rînd devine robul scriitorului, nici o altă activitate, oricît de atrăgătoare prin profilul şi profitul ei, neputînd să-i întreacă înalta şi nobila lui pasiune. Era firesc Ca la orele marilor sale tensiuni ceasornicul jurnalului să se oprească. Aşa se explică lipsa de continuitate a multor însemnări, dulpă cum, numai coroborarea documentelor le poate corecta. Cronologia scrisului dublează şi vitalizează conţinutul jurnalului literar. însemnarea pasageră de pe verso-ul filelor de roman o întregeşte şi mai mult prin culoarea notaţiei. Iată cîteva mostre din Ion : „Aici, pe cînd transcriam, a cîntat cucuveaua în dud. Marţi, 29 iunie 1920, ora 3 noaptea" 67; „La ora 1 noaptea a cîntat iar cucuvaia, pe casa de-alături parcă" 68 ; „Azi-noapte, joi, 5 aug. 1920, spre vineri, la ora 4 noaptea, a cîntat iar cucuveaua, nu ştiu dacă în dud, sau pe casa de-ală- 62-66 cf. Mersul scrisului, în Arh. L.R-, I ms. 1 h., f. 2—4, 67-69 Ms. rom. 2540, f. 340 384, 402 v. XXIJ XXIII Şi mai nutrită cu informaţii privind mersul creaţiei se dovedeşte- corespondenţa scriitorului. In epistole, ştirea încetează să fie redusă la graficul activităţii, coacurînd, în multe privinţe, cu spovedaniile din jurnalul literar. La un anume moment, a existat chiar propunerea ca fragmente din- scrisorile adresate soţiei şi fiicei romancierului să fie anexate jurnalului, pornin-du-se de la credinţa că ele îi împlinesc, pe-alocuri, conţinutul. In articolul citat, Mihai Gafiţa consideră că epistolele către familie sînt „aproape parte integrantă a Jurnalului", că adesea îl întregesc şi îl suplinesc, existenţa lor explicînd de ce el are mereu mari întreruperi în cronologia lui. Revenind asupra temei puse în dezbatere, N. Gheran atrage atenţia asupra faptului că ar fi greşit să legăm soarta jurnalului de cea a scrisorilor adresate familiei scriitorului, cîtă vreme corespondenţa aflată în arhivele de stat depăşesc cu mult cercul epistolar amintit.7t> El exemplifică afirmaţia cu un şir de mari personalităţi ale vieţii culturale româneşti, care au intrat în contact cu Liviu Rebreanu, publicînd şi comentând ulterior scrisori aparţinînd lui Eugen Ionescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, C. Stere, G. Ibrăileanu, Păstorel Teodoreanu ş.a.71 îndeosebi articolul Rebreanu. Slove din închisoare, avînd în centru lunga epistolă din 1 august 1910, adresată de tînărul ardelean lui Mihail Dragomirescu, era elocventă pentru relevarea corespondenţei confesive, cu valoare de jurnal. 72 între timp, s-a făcut un pas înainte prin editarea corespondenţei de familie, netezindu-se astfel, în multe privinţe, terenul documentar al întreprinderii de acum. Este vorba de volumul la lumina lămpii, tipărit la Editura Minerva, în anul 1981, de către semnatara acestor pagini în colaborare cu N. Gheran. Cunoscut şi comentat cu stăruinţă, consider că nu este cazul să revenim asupra volumului, să insistăm asupra elementelor inedite pe care le-a adăugat exegezei rebreniene. S-ar cuveni de precizat un singur lucru. în- timp ce jurnalul trage o cortină peste viaţa de familie, remarcîndu-se printr-o ţinută sobră, uneori distantă faţă de obiectul relatării, corespondenţa dezvăluie un univers nou, intim, mărturisirea scriitorului fiind lirică prin Excelenţă. Căldura raporturilor familiale a fost remarcată de mulţi cronicari ai volumului, de corespondenţă, spre bucuria celei 70 Niculae Gheran, Cuvînt înainte la o corespondenţă de valoare unică, în Tribuna, XVII, nr. 47, 22 nov. 1973, p. 12. 71 Vezi articolele publicate de N. Gheran în Tribuna, XVII, nr 47, 22 nov. 1973 ; nr. 50, 13 dec. 1973 ; în Ramuri, XI, nr. 3, 15 mart. 1974 ; nr. 4, 15. apr. 1974 ; XII, nr. 3, 15 mart. 1975 ; în Cronica, X, nr. 50, 12 dec. 1975. 72 Articol publicat de N. Gheran în Tribuna, XVIII, nr. 4, 24 ian. 1974, p. 14—15. care, cu ani în urmă, luase cunoştinţă, cu amărăciune, de opinia unui mare confrate, Marin Preda, dispărut prematur dintre noi.73 De regulă, cu cît un scriitor este mai mare cu atît bîrfa contemporanilor îl însoţeşte la toi pasul, prelungiudu-i umbra. Cîtă vreme a stat izolat, departe de funcţii admnistrative, Rebreanu a cunoscut în prea mică măsură bucuria calomniei. Aceasta s-a accentuat odată cu numirea lui ca director al Teatrului Naţional (1928) şi ca director al „Educaţiei Poporului" (dec. 1929), funcţii rîvnite de mulţi confraţi de-ai săi. Atacurile sînt concentrate, desfăşurîndu-se împotriva scriitorului (Rebreanu era preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din 1926), cît şi a funcţionarului de stat. Ele sînt conduse de fruntaşii presei de scandal (în special Pamfil Şeicaru şi ciracii lui de la Curentul), precum şi de „ortodoxiştii'' de la Gîndirea, în cap cu Nichifor Crainic. Atacurile se înmulţesc, determinîndu-1 pe romancier să-şi prezinte demisia (nov. 1930), să revină la masa lui de lucru. Această experienţă îl va marca multă vreme, făcîndu-1 să înţeleagă că puterea lui rezidă, înainte de toate, în scris. Prea puţin obişnuit cu legile nescrise ale mahalalei literare, ardeleanul avea să poarte multă vreme cu el amărăciunea jignirilor ce-i fuseseră aduse. Aşa se întîmplă că, pînă în preajma primirii lui în Academia Română (26 mai 1939), îl obsedează acuzaţiile aduse, încercînd să se despovăreze într-un fel sau altul. Desigur, această stare este alimentată, în primul rînd, de „binevoitori", care, din cînd în cînd, au grija de a-1 ataca, cu intenţia ca el să părăsească şi conducerea Societăţii Scriitorilor Români. într-un timp este chiar tentat să-şi povestească viaţa, să scrie o carte pur autobiografică. Ni s-au transmis planurile. Volumul urma să se numească Spovedanii' şi a fost conceput în 1932. (Reproducem în Addenda documentele rămase în „Arhiva Liviu Rebreanu", de la Biblioteca Academiei R.S.R.) 74 Obişnuit să-şi întocmească planuri detaliate înainte de a se aşterne la scris, Rebreanu creionează profilul cîtorva capitole, re-memorînd împrejurări de viaţă, interesante, esenţiale pentru o viitoare biografie : 73 în scrisoarea din 22 apr. 1979, el se adresează lui Cezar Ivănescu, amintind, între altele, faptul că Fanny Rebreanu ar fi tăiat din jurnal „orice referire la persoana ei" (cf. Scrisoare, în Luceafărul, nr. 20, ÎS mai 1980, p. 3). Afirmaţia m-a surprins atunci ca şi azi, ştiind în plus că niciodată manuscrisul original nu a trecut graniţa casei noastre pentru a prilejui atare supoziţii. Din fericire, existenţa scrisorilor rămase de la " Rebreanu desleagă „misterul". 74 Cf. mapa I ms. 6. Au fost publicate de Stancu Ilin, în revista Transilvania. I, nr. 6, oct. 1972, p. 18—21 ; reproduse de Mircea Muthu în Addenda volumului Amalgam, Editura Dacia, 1976, p. 198—206. XXIV XXV „Cum am devenit scriitor român ? Ofiţer. încercări literare ungureşti. Amor. Dorinţa de a pleca din armată. Cererea. Maiorul Sioldea. Observaţia mentală. Acasă. Din sat în sat. Se găseşte portofelul. Astra. în Bucureşti. Dragomirescu. Gavriluţ. Falanga. Văcăreşti. Patru luni. Extrădat şi expulzat. închisoarea ungurească. Judecata. Ofiţerii. 'Aşteptare. Sosesc banii. înapoi la Bucureşti. Prima: Ranetti în Epoca." 75 Deşi telegrafiate, unele informaţii îşi păstrează valoarea de r-nicaT. Astfel, dintr-un alt plan de capitol, Cei dinţii paşi, rezultă încercarea de debut literar în presa maghiară (la Budapesti Hirlap, Ujsag şi Vasarnap, cu nuvela învăţătorul, expediată prin poştă), vizita la libretistul lui Kalman, precum si la un teatru pentru punerea în scenă a unei drame,- scrierea unui volum de proză Scara etc. 76 Alteori, o simplă enumerare onomastică din dreptul capitolului Cea dinţii nuvelă (citită, după venirea în Bucureşti, în cercuil Convorbirilor critice) conturează mediul literar in care s-a aflat o vreme : Mihail Dragomirescu, Cincinat Pavelescu, Emil Gîrleanu, Corneliu Moldovanu, Al. T. Stamatiad, E. Lovinescu, Mihail Săulescu, Mihail Sorbu (viitor cumnat) ş.a.77 La fel şi în cazul capitolului In timpul ocupaţiei, cu referiri la modul în care socialiştii, îndeosebi Const. Titel Petrescu, I-au ajutat să fugă de urmărirea nemţilor în Moldova. Spovedania cu care îşi începea aceste crochiuri îşi păstrează pe deplin valoarea pentru masa însemnărilor sale jurnaliere de mai tîrziu. „Viaţa mea n-a fost uşoară niciodată. N-arn avut daruri speciale care să-mi netezească puţin calea. Din copilărie şi pînă azi am trecut prin toate încercările posibile. Nu evenimente epocale, ci mici bucurii care însă punctează greu o viaţă. Cele mai înalte sînt atît de banale, atît de reale, că nici nu merită să iie povestite. Lupta cotidiană, ani de ani, cu sărăcia crîncenă, cu necazurile mărunte, cu grijile fără sfîrşit pentru pîinea de-a doua zi, nu sînt fapte care să facă să tremure pe cititorul obiş-nuit cu senzaţionalul ziarului. O viaţă de fapte diverse ce in- 75 Mapa I, ms. 6, f. 11 (numerotaţia B.A.R.). 76 Pentru cunoaşterea anilor de ucenicie, cele mai importante surse de informaţie rămîn volumele 1 şi 11 din seria de Opere. în primul volum (1968), N. Liu publică Szamarletra [Scara măgarilor], povestiri satirice din viaţa cazonă, binecunoscută de L.R. din perioada 1900—1908, cînd a fost elev la şcoala militară tdin Şopron, cursant la Academia militară „Ludoviceum" din Budapesta şi sublocotenent de honvezi la Gyula. în volumul 11 (1981), N. Gheran publică numeroase piese de teatru, apar-ţinind aceloraşi ani de ucenicie. Tot el prezintă, în volumul Caiete (1974), planurile de creaţie ale tînărului, proiecte de laborator cu eco'uri puternice în creaţia de maturitate. 77 Arh. L.R., I ms. 6, f. 12. XXVI teres să prezinte ? Nouăzeci la sută dintre oameni trăiesc la fel."78 Cu gîndul la gălăgioşii colegi de breaslă care nu o dată l-au persiflat, contestîndu-1 pe toate planurile, adaugă : „Scriitorul român, cu mici excepţii, are experienţa vieţii de cafenea sau din cărţi. Trăiesc la suprafaţă. Eu am trăit viaţa din plin. Dacă în scrisul meu, în cărţile mele e vreo calitate, e aceea a vieţii trăite." 79 Pe o anumită treaptă a existenţei • lui, conflictele cu A. Ranetti, Lucreţia Karnabatt, Nichifor Crainic, George Gregorian, Scarlat Froda sau Romulus Dianu, amintite cu~ insistenţă în jurnal sau numai în treacăt, l-au îndemnat să se spovedească viitorimii, fără nici o sfială, căci — scria el — „scriitorul trebuie să ştie că viaţa lui întreagă nu poate avea ascunzişuri, nici taine, nici menajamente. Mai curînd sau mai tîrziu toate se vor da pe faţă, toate secretele. Prin hîrtiile lui vor scotoci oameni diferiţi, indiscreţi. Discreţia scriitorului în viaţă e inutilă." 80 Atacat cu vehemenţă în continuare, el şi-a curmat elanul spovedaniei, temîndu-se poate de preţul sincerităţii. Planurile lui, păstrate în arhivă, oferă oricum un punct de pornire în realizarea unei viitoare monografii, cu sugestii generoase. Se mai adaugă un fapt care explică, întrucîtva, „deturnarea" proiectului amintit. în acelaşi an 1932, autorul lui Ion este invitat să răspundă la chestionarul profesorului D. Caracostea, directorul Institutului de literatură de pe lîngă Universitatea din Bucureşti. Invitaţia se soldează cu o conferinţă despre viaţă şi operă, ţinută de Rebreanu în faţa studenţilor de la Facultatea de litere şi filosofie din Capitală. Cunoscute sub titlul Mărturisiri, relatările scriitorului au rămas pînă astăzi cel mai important document, care, în mod deliberat, completează informaţia jurnalului început în 1927 (Caietul 1). Avem această convingere cîtă vreme adaosul din 1932 nu face altceva decît să întoarcă acele ceasornicului, punîndu-1 să bată în limite impuse de întregul context jurnalier. încadrate în timp, Mărturisirile acoperă perioada 1885— i925, exact cea care nu face obiectul Caietelor 1—8. Istoriceşte, legătura este perfectă, avînd în vedere datele esenţiale din viaţa şi opera scriitorului. Căci, dacă Mărturisirile se opresc la 1925, incluzînc! geneza romanului Adam şi Eva, Jurnalul debutează cu spovedanii din 1927, privind cartea imediat următoare: Ciuleandra. Desăvîrşit constructor, Rebreanu a ţinut parcă să-şi întregească memorialistica, adăugîndu-i, fie şi într-o formă concisă, paginile care îi lipseau. Altfel să fie oare o pură întîmplare că in conferinţa ţinută la Universitatea din Bucureşti el nu a 78 Ibid., f. 3. 79 Ibid., f. 3-4. m Ibid., f. 2. XXVII găsit de cuviinţă să spună un singur cuvînt despre Ciuleandra sau Crăişorul, cărţi deja tipărite la acea oră, să nu rostească o vorbă despre Răscoala, atunci în plină elaborare ?81 Istoria acestor opere îl reţinuse însă destul în paginile jurnalului, revenirea părîndu-i-se, poate, inutilă sau obositoare. Viaţa satului năsăudean, pe cît de molcomă, pe atît de colorată, mediul familial din casa învăţătorului Vasile Rebreanu, gospodărie împovărată de "grija multor copii, universul copilăriei petrecute la Maieru, sub poalele Rodneî, anii de şcoală de la Năsăud şi Bistriţa, alegerea profesiei de militar, ofiţeria şi demisia din armată sînt doar o parte clin episoadele vieţii depănate în Mărturisiri. Tot aici facem cunoştinţă cu peregrinările tînărului pe meleagurile someşene, cu primele sale încercări literare, la început destinate teatrului, cu povestirile publicate de O. Tăs-lăoanu, în paginile revistei sibiene Luceafărul, cu năzuinţa debutantului de a pleca, peste munţi, în Capitala ţării sale. Pornit să reconstituie cu obiectivitate treptele unei existenţe, Rebreanu evocă primele lui contacte cu lumea bucureşteană, ucenicia în redacţile unor ziare şi reviste literare, funcţiile sale, mai mult ononfice, să prezinte primele bucurii şi dezamăgiri cu confraţi într-ale scrisului ş.a.m.d. Poate mai mult decît aceste avataruri, geneza primelor trei' romane — Ion, Pădurea Spînzuraţilor, Adam şi Eva — ne apropie de năzuinţele omului care, deloc descurajat de insuccese, a trudit cu migală pe proiecte ambiţioase, încrezător în izbîndă. Evocarea realităţii, a materialului de viaţă din care şi-a plămădit mai tîrziu capodoperele ne îngăduie să pătrundem " în tainele creaţiei, să desluşim un sinuos proces de transfigurare artistică, culminat cu naşterea Glanetaşului sau a lui Apostol Bologa. Nu vrem să repetăm ce se ştie, nu vrem să prezentăm, fie şi măcar succint, etapele desăvîrşirii acestor opere. Am ţinut doar să accentuăm locul Mărturisirilor în ansamblul documentaristicii rebreniene, raţiunea preluării de către noi a respectivelor pagini în Addenda volumului de faţă. 82 81 Abia tîrziu, la 26 iun. 1943, va ţine o conferinţă la Ateneul Român pe tema „Cum am scris Răscoala". (Ea a fost reprodusă de N. Liu în Manuscriptum, III, nr. 1, 1972, precum şi de N. Gheran în L.R., Opere, voi. 8, 1975, ultima dată fiind însoţită de toate documentele la care se referă scriitorul.) 82 Iniţial, Mărturisirile au purtat titlul Romanul-romanului. Ele au fost publicate, fragmentar sau integral, cu titlurile : între roman şi viaţă, în Vremea, V, nr. 235, 1 mai 1932 ; Eu şi eroinele mele, în Jurnalul doamnei, nr. 3, 1938 ; Mărturisiri, în Revista Fundaţiilor Regale, VII, nr. 11, nov. 1940 ; Geneza romanului „Adam şi Eva", în Preocupări literare, VII, nr. 4, apr. 1942; Mărturisiri, în volumul Amalgam, 1942. Reproduse şi comentate de Niculae Gheran în aparatul critic al seriei de Opere, voi. 4 (1970), voi. 5 (1972), voi. 6 (1974). S-au mai tipărit în D. Caracostea, Mărturisiri literare (1971), ediţie în- XXVIII Desigur, pe-alocuri ele se cer completate şi chiar comentate, sarcină preluată în bună măsură de monumentala ediţie de Opere, după cum, sperăm, va fi realizată şi de viitorul monograf. Mai puţin spectaculoase, „Jurnalele de la vie" (Caietele 4 şi 5), gospodăreşti prin excelenţă, au dobîndit cu vremea o altă valoare. Citite izolat, însemnările sînt, în multe privinţe, monotone. S-ar părea că un Glanetaş, ştiutor de carte, îşi urmăreşte cu chiverniseală socoteala pămîntului, a grajdului, vînzînd şi cumpărînd pentru el şi pentru alţii de-ale gurii, numărînd -bănuţii, cînd mulţi, cînd puţini, mereu dornic să-şi ştie casa şi orătăniile din curte la rostul lor. Inevitabil, notaţia jurnalieră dobîndeşte, uneori, o respiraţie mai largă. Raportată, în plus, la data consemnării, ea poate sugera cititorului de astăzi mai mult decît a intenţionat ieri însuşi cel care a scris-o. 1 Iată „filmul" unei zile, dintre multele petrecute în acelaşi mod : „Sîmbătă, 27 martie 1943 Aseară m-am simţit răcit şi, după două aspirine, m-am culcat devreme relativ, iar azi m-am sculat tîrziu, refăcut. Am terminat recitirea Mioarei8S, puţintică ; nu ştiu ce vom tace cu ea; numai regia poate să salveze spectacolul. Azi am terminat de asemenea piesa finlandeză a lui Arthuri Jărvilluoma — foarte interesantă şi caracteristică. Voi juca-o imediat. La 12 am fost la prefectul Piteşti — 5- kg zahăr (670) şi 150 kg porumb ; permis nu mai are pentru Teleorman. Am luat 1 kg iaurt bun; voi duce şi acasă. Minculescu mi-a cumpărat carne bună pentru aici ; am comandat şi pentru Bucureşti — 2100 lei care vor fi lichidaţi mîine la dejun. Aici instalatorul meu lucrează de zor. De fapt reface toată instalaţia. Mereu descoperă boli noi. Soba băii complect stricată, adică cazanul — abia 1-a putut drege toată ziua. In odaia mică, în perete, ţeava de plumb ruptă, zdrobită, acolo era scurgerea veche ; nu ştiu cum va putea s-o dreagă. Mai are de lucru şi mîine. Ion a afumat butoaiele şi a început pritocul vinului. A umplut un butoi de circa 20—25 vedre. Intre timp s-a început fabricarea rachiului din vinul vechi ; un cazan mi-a dat 17'/2 1. rachiu de 38,6°. Continuarea pe mîine, fireşte. Călugărul84 mi-a cerut 31 anunţuri şi o convorbire de 300 lei la telefon, total 922 lei. N-a vrut să semneze o chitanţă şi a fost necuviincios ; voi vedea ce se va face. grijită de Iordan Datcu, şi în. Amalgam (1976), ediţie îngrijită de Mircea Muthu. 83 Piesă de Camil Petrescu. 84 Cîrciumar la marginea Piteştiului. XXIX "1 S-au pus 2 cloşte pe ouă de găină. Urmează alta pe ouă de raţă. S-au pus 4 kg arbagic în 30 straturi. Azi am mai luat 6'/z kg. Voi vedea mîine pe teren. Timpul s-a închis. Ieri a fost frumos, dar rece ; noaptea aproape de brumă. Azi mohorît, dar relativ mai cald. Vegetaţia întîrziată. Nici o floare n-a apărut încă, nici chiar verde." Sute de asemenea însemnări explică, pe de o parte, golurile din jurnalul scriitorului care, lăsîndu-şi de multe ori creionul din -mînă, nu se sfieşte să-1 înlocuiască cu uneltele gospodăriei ţărăneşti ; pe de altă parte, ele ne fac să înţelegem absenţa îndelungată din viaţa oficială a celui care, în fiecare zi, era menţionat, cu litere de o şchioapă, ca director al ziarului Viaţa. Despre această chestiune au scris mai mulţi comentatori ai vieţii şi operei lui Liviu Rebreanu. Un fost redactor al acestui ziar, Al. Cerna-Rădulescu, pe-atunci foarte tînăr, relatează în-■ tr-un volum de amintiri (Arbori din ţara promisa, 1972) cum Liviu Rebreanu era cel dintîi hotărît să stăvilească tributurile plătite oficialităţii. La rîndul lui, profesorul Ion Petrovici, în acele vremuri ministru, evocă într-un alt volum memorialistic (Pe meandrele trecutului, 1979) cum mareşalul Ion Antonescu i-a cerut, de două ori, să-1 îndepărteze pe Rebreanu din conducerea Teatrului Naţional „fiindcă ar fi ironizat, faţă de nu ştiu cine, unele aspecte ale regimului ; a doua oară, ca avînd o maladie prelungită şi poate nevindecabilă. Teatrul nu este cîrmuit aşa cum trebuie" 85. Scriind istoria Teatrului Naţional şi ajun-gînd la una din cele mai zbuciumate perioade ale existenţei lui, anii celui de al doilea război mondial, Ioan Massoff insistă asupra atitudinii antilegionare a părintelui meu, la numeroasele sale decizii împotriva tendinţelor de fascizare a repertoriului, a vieţii artistice, în fruntea căreia revenise după îndepărtarea lui Radu Gyr.86 'La rindul lui, Niculae Gheran semnează, în acelaşi spirit, studiul introductiv la volumul Rebreanu la lumina lămpii (1981), căruia i se alătura argumentaţia celei care semnează aceste rînduri din interviul de la finele aceleaşi cărţi. Desigur, au fost şi vor mai fi poate şi alte opinii. Important este că prin tipărirea jurnalului se face un pas înainte pentru elucidarea adevărului, dindu-se scriitorului, în sfîrşit, posibilitar tea de a-şi spune şi el cuvîntul. Bilanţul activităţii lui făcut pe parcursul anilor în gospodăria de la Valea Mare ne îngăduie să-i clasificăm rosturile, să le înţelegem, faţă de el însuşi, ca şi de semenii lui. 85 I. Petrovici, Op. cit. 86 Vezi Teatrul românesc. Privire istorică, voi. VIII, Teatrul românesc în perioada 1940—1950, Editura Minerva, 1981. XXX Făcînd istoria jurnalului (mai bine spus, „jurnalelor") se cuvenea să insistăm, între altele, asupra acelor surse documentare fără de care spovedania lui Rebreanu, sporadică, ar fi concurat cu un album, pe cît de real, pe atît de puţin semnificativ în prezentarea mai cuprinzătoare a vieţii lui. Cu toate acestea, avem convingerea că ne aflăm abia la începutul unei întreprinderi ce se cere reluată cîndva în cadrul ediţiei de Opere. Două sînt motivele care ne fac să gîndim în acest mod : 1. Pe zi ce trece, se ivesc noi şi noi documente care adaugă cronologiei datări inedite. Astfel, Ion, ca titlu de roman, apare la „29 iunie 1914", pe verso-ul unei file pasagere (Arh. L.R., II m. 1), marcînd o graniţă între proiectele romanului Zestrea şi ceea ce aveam să cunoaştem, mai tîrziu. 2. Autorul Răscoalei a fost mult prea optimist în momentul cînd credea că trei decenii vor fi suficiente pentru stingerea sau aplanarea gravelor conflicte din paginile jurnalului său. Este drept că, prudent, condiţiona tipărirea spovedaniilor lui după „cel puţin treizeci de ani" de la săvîrşirea lui din viaţă. Repetăm : nu bănuia că va muri atît de tînăr, că istoria va continua să sîngereze acolo unde el credea că timpul îi va cicatriza rănile. întrebat cîndva de către N. Papatanasiu dacă jurnalul intim poate constitui o formulă de roman, Rebreanu avea să-i răspundă simplu, fără să amintească nimic despre propria lui experienţă, începută cu 11 ani în urmă : „Nu, nu e formulă de roman. Jurnalul intim preţuieşte ca un document sufletesc, nu ca artă. Un jurnal intim poate fi uneori mai important decît un roman şi poate interesa ca atmosferă de laborator de lucru. [Un] iubitor de artă poate fi mult interesat de jurnalul intim al unui roman de pildă. Grozav m-ar atrage jurnalul intim al lui Tolstoi din vremea cînd a scris Ana Karemna." 87 Expresia „document sufletesc" ■ este cea mai potrivită pentru caracterizarea jurnalului pe care astăzi îl publicăm. Căci, în-tr-adevăr, nimic nu este mai interesant în paginile lui decît proiecţia interioară a lumii înconjurătoare, cu evenimente mai mult sau mai puţin epocale, reflexul acestei lumii în cugetul şi sufletul Omului. Contopindu-şi viaţa cu propria lui operă, el şi-a impus sa fie credincios crezului său artistic, potrivit căruia sinceritatea rămîne calitatea de căpetenie a scriitorului adevărat, literatura fiind, înainte de toate, creaţie de oameni şi de viaţă. 88 Cînd realitatea, cu imprevizibilele ei surprize, 1-a furat de la masa de lucru, dezastrul moral avea să-1 doară mai mult decît orice orgoliu sau situaţie materială. S-a reîntors de fiecare dată 87 De vorbă cu romancierul Liviu Rebreanu, în Adevărul literar şi artistic, XIX, nr. 942, 25 dec. 1938, p. 7. 88 Cf. L. R., Cred (1926), în Ideea europeană, VII, nr. 181, 1 ian. 1926 ; reprodus în volumul Amalgam. XXXI la scris cu bucurie copilărească, convins că n-are voie să-şi trădeze singura lui menire, literatura, adevăratul său rost pe lume. Din fericire, n-au fost multe ocaztle în care să se fi rupt de scris, repugnîndu-i cariera administrativă şi cu atît mai mult politicianismul.. Lumea fantasmelor 1-a interesat mai mult decît cea mai acută realitate, pe care, tot el, o diseca adesea cu aplecarea unui desăvîrşit anatomo-patolog. Personajele operei lui, viaţa lor l-au interesat mai mult decît făpturile reale, dovadă locul pe care acestea îl au în ansamblul însemnărilor jurnaliere. Propria lui suferinţă, cauzată de o boală ce se instalase cu mult înainte de a-i pricinui sfîrşitul, îl consumă mai puţin decît necazul de a nu găsi începutul unui roman, de a nu limpezi imaginea unui personaj sau altul. Multe pagini din jurnal, în special cele aşternute la Bucureşti, se explică şi prin nevoia de a relua creionul în mînă. Bucureştiul îl sîcîia cu sterilitatea scrisului, desprinzîndu-1 de liniştea mereu î'îvnită- de la Valea Mare. Era totuşi nevoit să-i bată potecile, de Capitală legîndu-se mereu „pîinea cea de toate zilele*. Cafeneaua literară, luptele intestine din sînul breslei scriitoriceşti, lucrăturile, combinaţiile de culise îl enervau, creîndu-i o stare de înstrăinare. Treburile de la Teatrul Naţional, de la Educaţia Poporului, de la Radio şi reviste, de la Societatea Scriitorilor Românit pe cît de onorabile şi în folosul confraţilor săi, îi măcinau timpul, depărtîndu-1 şi mai mult de lumea cărţilor la care visa. Acest divorţ între ce dorea să facă şi ce era nevoit să accepte explică iritarea cu care încearcă să surprindă întregul context al vieţii sale. Rebreanu nu a fost istoric, nici economist şi cu atît mai puţin filosof. Cînd părăseşte literatura, însemnarea lui este doar a omului din cetate, răspunzător de ce aude şi vede, dornic să afle cauzele ce leagă şi dezleagă lumea din care face parte. în cea mai mare măsură, timpul avea să-i confirme realismul judecăţilor, limpezimea gîndului. Se întîmplă însă şi situaţia inversă, cînd interpretarea imediată a unor stări sociale să se menţină ia suprafaţa relaţiilor politice, cu ecouri nefavorabile în propria lui operă. Evenimentele intervenite în viaţa politică a ţării se succed cu o repeziciune fantastică, îl ajung din urmă şi-1 depăşesc, derutîndu-1. Elocventă este în această privinţă geneza romanului Gorila, care ocupă în paginile jurnalului său un loc deosebit. Conceput ca o satiră împotriva politicianismului burghez, romanul — a cărui istorie se deapănă pe parcursul a două decenii — se izbeşte de acute realităţi, contradictorii, sensibi-lizînd cu virulenţă conştiinţa artistului, obişnuit, pînă atunci, să mediteze îndelung asupra subiectelor sale. Precum eboşele unui pictor, schiţele unor portrete se completează şi se contrazic în egală măsură, trădînd, pe-alocuri, lipsa de claritate a autorului lor. Tipărind Gorila, Niculae Gheran surprinde această metamorfoză, dialectica transformărilor care, spre lauda 1 omancierului, îl vor determina, în cele din urmă, să aşeze, pe acelaşi plan, părţile angajate în paginile cărţii, părţi simbolizînd „naţionalismul cu pumnii bătuţi în piept şi falsa democraţie." S9 De remarcat că la recenta reeditare a romanului un rol funcţional l-au avut propriile mărturisiri ale scriitorului, reprodueîndu-se, cu acelaşi prilej, fragmente masive din însemnările sale, intercalate între 23 octombrie 1929 şi 23 ianuarie 1941. 90 Jurnalul îşi dovedea atunci ca şi acum pe deplin utilitatea, ajutîndu-ne să reconstituim, cît mai aproape de adevăr, biografia omului şi a operei lui. Pe bună dreptate, istoricul Vasile Netea sublinia în articolul său din Manuscriptum : „Arareori spovedaniile unui scriitor au cuprins mai multă sinceritate, mai multă veridicitate şi mai multă luciditate. însumînd peste 800 de pagini, ele reprezintă deopotrivă drama şi adevărul vieţii şi gîndirii lui Liviu Rebreanu." 81 Schimbările intervenite în structura societăţii româneşti, distanţa care ne desparte de realităţile înceţoşate ale geniraţiei lui, cutremurată de două războaie mondiale şi de apăsarea a trei dictaturi, îngăduie cititorului de astăzi să răspunJă mai clar unor întrebări ce revin adesea în paginile iui Liviu Rebreanu. Cu toate neclarităţile pe care i le-a imprimat o epocă tu-, mulmoasă, cu numeroase mutaţii politice, sociale şi economice — epocă în care înseşi hotarele ţării aveau să se întregească şi să se dezmembreze, spre mîhnirea unui întreg popor ce visase îndelung la unitatea pămîntului strămoşesc —, scriitorul rămîne, pmă la sfîrşitul zilelor lui, consecvent idealurilor nobile ale neamului său. judecat în lumina a ceea ce şi-a propus să fie — „o spovedanie pentru mine însumi" —, jurnalul, cu implicaţii majore în sociologia culturii naţionale interbelice, se dovedeşte o operă tundamentală, parte integrantă a creaţiei literare rebreniene. PUIA FLORICA REBREANU Marţi, 22 aprilie 1982 S9 Cf. interviul din România, I, nr. 13, 14 iun. 193S, p. 2, comentat de N. Gheran în L.R, Opere, voi. 9 (1978), capitolul „Confluenţe", şi în voi. 10 (1981), „Romanul romanului Gorila". 90 Cf. L.R., Opere, voi. 10, 1981,^ p. 387—440. Pînă la .-".ceasta dată, s-au mai tipărit în presă cîteva fragmente, sub semnătura mea şi a lui V. Netea (Spovedanii, în Magazin istoric, XIII, nr. 5, mai 1979, p. 41—45), intercalate între 2 iun.—11 iul. 1940 ; tot V. Netea publică în revista Manuscriptum, X, r.r. 2 (35), 1979, articolul Liviu Rebreanu. Patosul mărturisirilor, cu fragmente de jurnal intercalate între 1—17 ian. 1928, p. 70— ' 91 Art. cit. XXXII XXXIII în loc de notă asupra ediţiei Oricum i-am zice ■— ediţie critică, de referinţă sau de popularizare —, cartea de faţă este doar începutul unei acţiuni editoriale ce se cere împlinită, căci, să nu uităm, ultimele ei pagini se închid cu însemnările jurnaliere din 1935 (şi aceasta de-ar fi să ne rezumăm strict la conţinutul propriu-zis al volumului, omiţînd aspectele textologice legate de structura ediţiei, de izvoarele documentare folosite etc). Aşa s-a întîmplat şi cu valorificarea celorlalte opere clin creaţia lui Liviu Rebreanu, răspîn-dite, multă vreme, sub diferite coperţi, pînă la reluarea lor în cadrul seriei de Opere, prilej de remeditare, cu toate eratele de rigoare. Afirmaţia nu impietează defel asupra valorii şi utilităţii ediţiei actuale, care, în sfîrşit, ajunge la o formă publicabilă, după 12 ani de tatonări redacţionale. în ordinea urgenţelor, s-ar impune deci tipărirea celei - de a doua părţi, cuprinzînd însemnările scriitorului din ultimii nouă ani ai vieţii sale (1936—1944), perioadă bogată în evenimente, pe seama căreia au circulat şi mai circulă încă felurite legende, cu şi fără repere în realitate. Apoi, cu vremea, se vor adăuga, poate, şi alte explicaţii, mai largi, mai nuanţate, în legătură cu textul tipărit, studiul şi mai aprofundat al altor documente subliniindu-le, de pe acum, necesitatea. Căci, în cazul lui Liviu Rebreanu (şi nu numai al său), este mai greu să scrii despre ce nu cuprinde Jurnalul decît despre ce conţine propriu-zis. Pentru o primă fază de cercetare, prezentarea textelor existente impunea adoptarea unui sistem de lucru care să le asigure integralitatea. De aici tentaţia noastră de a completa cît mai mult informaţia, formulă opusă trunchierilor de orice fel. Adnotînd Jurnalul, am fost nevoiţi adesea să revenim asupra multor documente din arhivă ori din presa literară, să le menţionăm cititorului, ca surse suplimentare de informaţie, sau, după caz, să le sintetizăm sau chiar reproduce în întregime. Nu se putea altfel, cîtă vreme notaţia jurnalieră a scriitorului porneşte XXXV abrupt, din 1927, dovedindu-se lacunară chiar şi după această dată. Pe de altă parte, înseşi însemnările în cauză nu păstrează întotdeauna caracterul fixat iniţial de autor. Propunîndu-şi să fie o „spovedanie" pentruţ sine însuşi, pe cît posibil detaşată, , aşternută „la rece", Rebreanu se depărtează adesea de scopul urmărit, multe pagini ale furnalului concurînd cu agenda de buzunar ; ele fixează reperele existenţei cotidiene, fără prea multă selecţie şi, mai grav, fără un comentariu adecvat. S-ar zice că ne găsim în faţa unei ciorne, care, potrivit obiceiului, abia urma să fie reluată pe alte planuri. Este, cel puţin, cazul însemnărilor de călătorie, notaţiilor de la Teatrul Naţional, ca şi al altora, care, mai tîrziu, ar fi putut lesne servi la scrierea unor lucrări de sine stătătoare, unele figurînd chiar printre proiectele sigure : spovedanii, Jurnal de bord etc. Romancierul n-a apucat „vîrsta memoriilor", la data decesului avînd aproape 59 de ani. Astfel încît notaţiile lui, oricît de provizorii, se constituie astăzi, paradoxal, într-o operă „definitivă". Este important să reţinem acest lucru, mai ales cînd luăm în discuţie structura ediţiei de' faţă. Păstrarea în volum doar a „Jurnalului literar" (denumit de noi ca atare) ne-ar fi dezamăgit, lipsa de continuitate a însemnărilor fiind principala cauză. De bine, de rău, celelalte notaţii, oricît de lapidare, au darul de a ne spune cîte ceva despre mişcarea în timp şi spaţiu a scriitorului nostru. Am găsit, totuşi, de cuviinţă să delimităm sursele bibliografice, aşezînd cîte un asterisc în faţa datelor calendaristice, cu notaţii complementare, preluate de noi din celelalte jurnale, considerate de alţi editori ca fiind de interes periferic. S-a ajuns astfel la un „jurnal al furnalelor", care, deşi întregit, nu acoperă decît în parte golurile pomenite. Este motivul pentru care, într-o Addenda, am apelat la mărturisirile edite şi inedite ale scriitorului, în care amănuntele biografice primau, precum şi la interviurile sale. Sugestia ne-a oferit-o studiul contextului jurnalier, cu numeroase trimiteri la anchete literare, la convorbiri cu diverşi gazetari, din ţară şi străinătate etc, înregistrate printre evenimentele zilei, dar lipsite de comentarii marginale. Preluate din presă, ele ne prilejuiesc cunoaşterea mai profundă a unui crez literar, a unei atitudini statornice în viaţa politică şi socială a epocii, a preferinţelor din variile domenii ale creaţiei spirituale şi materiale etc, etc. Conţinutul lor este adesea mai dens decît ceea ce ni se oferă în Jurnal. Nu ne gîndim numai la materialele documentare privind viaţa şi opera scriitorului de pînă în 1927, cu care debutează însemnările scriitorului, ci şi la anii următori. (A se consulta Addenda anilor 1932—1935, puţin productivi în notaţii jurnaliere.) Dispunînd de numeroase documente, mărturisim că, ia început, am rost tentaţi să separăm materia existentă, interviurile urmînd şi sa constituie un volum de sine stătător.1 Am renunţat totuşi la această alternativă, mai ales cînd am văzut situaţia în care se află colecţiile de ziare din depozitul bibliotecilor centrale.2 Degradarea unora ne-a obligat să ne deplasăm şi în ţară pentru a putea reîntregi textele. Astfel încît, mai bine acum decît niciodată. Adoptînd structura actuală, avem sentimentul că -multe din lacunele Jurnalului se anulează de la sine, „spovedania" scriitorului întregindu-se prin coroborarea documentelor. In acelaşi sens am ţinut să adăugăm şi articoleîe-program aie unor reviste iniţiate de L.R. sau conJuse în colaborare : Scena (1917), Mişcarea literară (1924), Gazeta literară (1929), România literară (1932—1934). Notele şi comentariile de subsol - se subordonează aceleiaşi intenţii : întregirea informaţiei pe baza consultării arsenalului arhi-vistic. Ţinînd seama de cercul cititorilor căruia i se adresează cartea, n-am găsit cu cale să transformăm aparatul critic într-un mic dicţionar, subliniind, în primul rînd, natura relaţiilor dintre personalităţile implicate în textura Jurnalului. De regulă, explicaţiile se dau la prima Intrare în scenă a personajelor, pe parcurs adăugîndu-se, la nevoie, explicaţii suplimentare. Sursele noastre au fost dintre cele mai felurite : de Ia uriaşa corespondenţă din „Arhiva Liviu Rebreanu" (aflată la B.A.R.), la articolele din presă, de la enciclopediile şi dicţionarele existente, la mărturisi-le unor contemporani, în primul rînd Puia-Florica Rebreanu — căreia îi datorăm numeroase informaţii istoriografice, îndeosebi din lumea familială —, apoi N. Kalustian, N. Carandino, Magda Creţoiu-Mavrodi, I. Finteşteanu, Eftimie Ionescu, I. Massoff, Măria Oprescu, Serecla Sorbul-Varduca, g-ral E. Bantea, N. Ilie-şiu, V. Mândra, Sica Marinescu, Angela şi George Dobrescu din .Piteşti, cărora, din nou. le aducem mulţumirile noastre. Aflaţi la subsol (adevărată „cuşcă a sufieurului"), am suportat, inevitabil, rigorile spaţiului restrîns, motiv pentru care, de cele mai multe ori, am fost nevoiţi să rescriem comentariile noastre. Am regretat,, de fiecare dată, că trecem peste conţinutul corespondenţei, care ar fi colorat şi mai mult adnotarea actuală, mărginindu-ne, deocamdată, să facem trimiteri la cotele B.A.R. 3 în pofida repetatelor investigaţii, fă-cute în lumea familială, gazetărească sau teatrală, mărturisim că numele unor persoane amintite în Jurnal (uneori simple prenume) continuă să nu ne 1 Ideea poate rămînea în proiectele seriei de Opere, cu atît mai mult cu cît, nu este exclus, vremea va adăuga şi alte interviuri, mai mult sau mai puţin cunoscute, oportune într-un volum de sine stătător şi mai puţin indicate în sumarul actual. 2 Cazul revistei România literară (1932—1934), colecţia Biblioteca Academiei R.S.R. 3 Trimiterile poartă numărul din registrul de inventar al scriitorului, lipsind încă un catalog public. XXXVI XXXVII spună nimic, ele nefigurînd nici măcar în cărţile de telefon ale vremii, ca să nu mai vorbim de dicţionare şi enciclopedii. într-un cuvînt, lipsa mai multor instrumente de muncă intelectuală (bibliografii, dicţionare domeniale, cataloage şi repertorii) îşi spune, din nou, cuvîntul. Ce să mai zicem de absenţa enciclopediilor consacrate în special marilor personalităţi ale culturii - româneşti, între care şi Rebreanu, care, în mod ideal, ar trebui să elucideze' şi interferenţele biografice ?! Deocamdată, pe oceanul datelor necunoscute, un dicţionar de personaje „Rebreanu", alcătuit de confratele D. St. Rădulescu, pluteşte de mai mulţi ani în larg, căutînd un ţărm editorial la care să acosteze. Studiul introductiv, alegerea şi stabilirea textului aparţin Puiei-Florica Rebreanu. Neîndoios, la finalizarea intenţiilor sale au contribuit colaborările anterioare, fiind cazul să amintim aici strădaniile lui Radu Vasilescu, Ioana şi Mihai Gafiţa, Vasile .Netea, Nicolae Coban, Grigore Damirescu, Măria Simionescu, Z. Ornea şi semnatarul acestor rînduri, care, într-o măsură mai mică sau mai mare, au dezbătut cadrul şi detaliile Jurnalului, în vederea adoptării unei forme cît mai desăvîrşite. Chiar dacă adesea discuţiile acestora nu au pledat pentru o formulă comună de editare, dezbaterea ideilor a netezit terenul actualei construcţii. Indicii de da sfîrşitul volumului au fost elaboraţi de Nicolae Coban ; la colaţionarea textelor, în faza „bunului de tipar", cartea a beneficiat de aportul Nedeei Burcă ; amîndurora le aducem, încă o dată, mulţumiri. Cîndva, tipărind împreună cu Puia-Flcrica Rebreanu corespondenţa familială (aflată, ca şi jurnalele romancierului, în posesia domniei-sale), am simţit necesar, la capătul întreprinderii, să-i iau un interviu. Aş fi încîntat dacă, sfîrşind pregătirea volumului II al cărţii de faţă, imi-ar îngădui să repet acelaşi gen de colaborare. Ar fi un mijloc operativ de a răspunde şi la eventualele întrebări puse de cititori la apariţia volumului de faţa. NICULAE GHERAN 27 mai—25 sept. 19S3 19 2 7 Vineri, 24 iunie 1927[Bucureşti]1 încep acest jurnal cu gîndul să-mi spun aici tot ce am în inimă şi-n suflet — o spovedanie pentru mine însumi, care altfel n-ar fi posibilă. La o anume vîrstă începi să-ţi dai seamă cît eşti de singur în lume ca^ om sau ca individ. în realitate nu există nici rude, nici prieteni cu care să poţi fi într-o adevărată şi desăvîrşită comuniune sufletească. "Trebuie să înţelegi că menirea omului (dealtfel cred că şi a oricărei fiinţe ^vii) este să ducă aîngur o viaţă în fond solitară- Omul e o lume complectă şi puternic izolată de toate celelalte lumi omeneşti. Legăturile cu lumile exterioare sînt doar aparente, în orice caz superficiale. Slăbiciunea şi nevoile vieţii te fac să-ţi închipui că înţelegi pe alţii, că iubeşti şi eşti iubit şi înţeles. Eroare grea, despre a cărei realitate dureroasă ajungi să-ţi dai seama .tocmai în clipele cînd singurătatea, majestuoasă şi divină, te copleşeşte mai crîncen. însemnările pe care le voi face aici aş dori. sa fie o încercare de pătrundere în mine însumi, lentă, necruţătoare, francă şi de absolută sinceritate. Impresiile despre alţii, despre lumea din afară vor înfăţişa nu senzaţiile momentane, ci mai ales — aşa aş vrea cel puţin — păreri filtrate prin judecata mea rece, obiectivă, ceva ca o reflectare vie în oglinda sufletului meu. Aşa, sînt sigur că se vor cuprinde aici lucruri şi întîmplari prezente, viitoare sau trecute, care ar pune într-o lumină dezagreabilă şi pe alţii, şi chiar pe mine însumi. 2 Spovedaniile şi frămîntările sufleteşti au totdeauna ceva, dacă nu chiar multă, murdărie şi vulgaritate. De aceea ţin să spun din capul locului că "acest jurnal intim nu e destinat publicităţii nu numai în timpul vieţii mele, dar nici după moartea mea înainte de a trece cel puţin treizeci de ani. După 1 Peste 5 ani, folosind prilejul oferit de Facultatea de litere din Bucureşti (confe-rinţa-răspuns la ancheta Institutului de literatură condus de D. Caracostea), L. R. va găsj de cuviinţă să se refere la cele mai importante evenimente ale vieţii sale petrecute pînă la această dată. Publicate mai tîrziu cu titlul Mărturisiri (în Revista Fundaţiilor Regale, VII, nr. 11, nov. 1940, şi în voi. Amalgam, 1943), ele vizează mediul familial, anii de şcoală, primele încercări literare, debutul scriitorului, geneza romanelor Ion, Pădurea Spînzuraţilor, Adam şi Eva. Aducînd „la zi" informaţia acestui Jurnal, le publicăm la sfîrşitul volumului. (Vezi Addenda.) 2 Ideile vor fi reluate şi dezvoltate în proiectele voi. Spovedanii, concepute în 1932 şi rămase în arhivă (B.A.R., Arh. L.R., I ms. 6 ; vezi Addenda). ce va trece asemenea răstimp, socotit fireşte de la săvîrşirea mea din viaţă, şi dacă ar putea prezenta vreun interes pentru lumea de atunci, s-ar putea eventual publica subt auspiciile Academiei sau S.S.R. Atunci cred că cei mai mulţi dintre cei ce vor figura aici nu vor mai figura în viaţă şi astfel însemnările mele nu le vor putea pricinui nici o neplăcere. Dimpotrivă, impresiile mele sincere vor avea poate darul să contribuie la cunoaşterea mai buna a vieţii literare de azi şi cu siguranţă a mă cunoaşte bine pe mine — daca această cunoaştere ar putea interesa pe cineva... Sîmbătă, 30 iulie 1927, Maieru3 Un vis ciudat am avut azi-noapte aici — unde, de la 6 iulie, cu o întrerupere de vreo cinci zile, cît am fost pe la Bucureşti din pricina bagajelor rătăcite, am transcris mai mult la Ciuleandra decît am scris la Răscoala — un vis, în aparenţă cel puţin, fără absolut nici o legătura cu vreo preocupare de-a mea din ultimul timp, dacă n-o fi cumva urmarea unei notiţe, citită în Cuvîntul4 de deunăzi, în care se spunea că îorga ar fi spus, la înmormîntarea regelui Ferdinand, cîtorva liberali : „Eu, cînd va veni vremea mea, pe mulţi dintre d-voastră am să vă trimit să tăieţi sare !" Sau aşa ceva, nu-mi amintesc exact. Iată visu! : Părea că sînt condamnat la moarte împreună cu mai mulţi alţii. Mă aflam chiar pe locul de supliciu, un fel de sală imensă, cu ceilalţi condamnaţi la rînd. Simţeam o groază placidă, din care însă m-am trezit» îndată, zicînd către nevasta-mea, ori poate ea către mine : „Nu vreau să stau acuma la rînd cu toţii şi, dealtfel, spectacolul cine ştie cînd începe şi de ce să stau eu atîta vreme aici ?" Şi m-am dus într-un colţ al sălii unde) două mese lungi alcătuiau un colţ ce parcă era al judecătorilor. între aceste două mese m-am vîrît (acuma eram cu Fanny şi Puia lîngă mine), oarecum în mijlocul judecătorilor. La masa din stînga, aproape de colţ, şedea îorga cu o foaie de hîrtie în faţă, care părea o listă, liniată cu roşu şi scrisa, în text, cu mîna şi cu o cerneală ca asta cu care scriu eu (scrisul era încă proaspăt şi de aceea cerneala părea aproape albastră). Şi îorga. cînd ma vede, mă 3 La Maieru, sacul copilăriei — evocat în povestirea cu caracter autobiografic, Cuibul visurilor (1919) —, L.R. este^ găzduit de vechiul său prieten Iulian Ciorba. In vara anului 1927, „fiindcă m-am dus cu întreaşra-mi familie, mi s-a pus la dispoziţie pentru scrisul meu o sală de clasă din şcoala comunală, cu un pat improvizat, cu o masă lungă, fireşte după ce băncile se adunaseră grămadă într-un colţ. Şcoala era veche, cu o grădină care mergea pînă la malul Someşului. Scriam numai noaptea, ca totdeauna, într-o linişte ideală. Cînd deschideam ferestrele se auzeau apele Someşului murmurind parcă numai amintiri. In şcoala aceasta, cu mulţi ani în urmă făcusem şi eu primele clase primare, învăţător fiind tatăl meu. Deseori, mai ales în primele nopţi, mă pomeneam copleşit de amintirile copilăriei, întorcîndu-mă înapoi cu gîndul ca să-mi regăsesc jocurile şi bucuriile, în loc să isprăvesc aventurile eroului meu din Ciuleandra" (cf. .BA.R., ms. 4063). Amănunte în legătură cu zilele petrecute în Maieru şi, implicit, cu istoria romanelor smintite în însemnarea de la 30 iul. 1927 ne sînt oferite în conferinţa despre Răscoala, ţinută la Ateneul Român in ziua de 26 iun. 1943. (Vezi Addenda.) 4 Cotidian de orientare „trăiristă", condus, în primii cinci ani, de Titus Enacovici (director politic) şi C. Gongopol (director) iar apoi de Nae Ionescu ; a apărut la Bucureşti (1924—1934; 1937—1938; 1940—1941), cu numeroase remanieri redacţionale în timp. Rezervat în primii ani faţă de creaţia lui L.R., ziarul va dovedi ulterior o mai mare înţelegere, în special prin recenziile şi articolele semnate de Perpessicius şi Mihail Sebastian. întîmpină cu un rînjet de Scbadenfreud5 : „Ei, să te înyeţ\ minte altădată să...". Nu-mi pot aminti ce-a mai spus, dar probabil că vina pentru^care eram condamnat la moarte. Dealtfel ceea ce mă uluia pe mine era că nu ştiam de ce sînt condamnat şi doar presimţeam vag că pentru cine ştie ce , crimă veche ce aş fi savîrşit. (Acuma îmi trece prin minte : poate visul sa fie în legătură şi cu Ciuleandra la care lucrez.) în sfîrşit, plin de frică şi de revoltă, mă adresez lui îorga : „îmi pare rău, domnule îorga, că te porţi aşa... Nv uita că ai copii, ai copii, copii, şi crima ce o faci contra mea are să se răVbune mîine asupra copiilor d-tale !" Vorbind, ştiu că îmi venea să-1 ^njur, să-i arunc nişte cuvinte grosolane, dar mă stăpîneam cu speranţa că poate totuşi voi fi iertat. „Ehe, crezi că mîine ai să mai ştii ce se va întîmpla ?" îmi zise îorga cu acelaşi rînjet de bucurie. Şi eu mă gîndeam că, într-adevăr, dacă voi fi executat, mîine nu voi mai fi deloc, şi speram că poate totuşi nu voi fi ucis. Nevastă-mea şi chiar Puia, de la spatele meu, mă susţineau în protestările mele. Pe cînd vorbeam şi protestam aşa, îmi trecu prin minte — de-acuma, chiar daca voi mai trăi şi nu voi fi executat, nu voi mai putea intra ia Academie, fiindcă am fost condamnat la moarte şi va afla toată ' ' lumea, vor scrie şi ziarele, oricît aş fi iertat, că era să fiu executat. Mă cuprinse o groază mai mare decît frica de moarte parcă, şi mă uitai împrejur să văd unde sînt gazetarii, dar gazetari nu vedeam, ci numai în fund, ceilalţi condamnaţi care părea că se dezbrăcau să se culce în nişte paturi albe, înşirate ; cu căpătîiele spre peretele de execuţie din fund... Continuam însă să fac imputări lui îorga, care părea impresionat de imputarea mea cu copiii şi stătea cu capul plecat deasupra listei.G în acelaşi timp însă unul, de la stînga lui, parc-ar fi fost profesorul Guşti, îmi explica rîzînd şi foarte stăruitor că lui îorga nu i se poate întîmpla nimic, că el e prea sus ca să-1 s atingă blestemele mele, că n-am să intru la Academie-..7 Asupra acestei peroraţii lungi mi-am dat seama că totul e vis, mi-a trecut spaima, dar peroraţia domnului continua şi eu mă gîndeam ce ridicol sînt că mi-a fost atît de frică mai ales că nu voi intra la Academie... 5 Bucurie răutăcioasă, cinică (germ.). 6 Visul este de-a dreptul premonitoriu. Peste ani, fiind propus a face parte clin Academia Română, L.R. va întîmpină obstrucţii din partea lui N. îorga (1871—1940). Motivul ? Intre altele, starea incertă în care s-a aflat tînărul jurnalist în timpul primului război mondial, cînd, rămas în capitala ocupată de armata germană, a colaborat, în calitate de o-onicar teatral, la Lumina. Atitudinea istoricului faţă de toţi gazetarii ziarului, condus v ele C. Stere la Bucureşti, fusese exprimată încă din timpul refugiului, cînd, la Iaşi, N. îorga tipărea Neamul românesc. Transfigurînd aceste relaţii, L.R. inserate demult în Calvarul (1919) un pasaj cu vădit substrat autobiografic, revelator pentru cunoaşterea vechilor raporturi, dezagreabile (vezi L.R., Opere, voi. 3, p. 68). Reacţia la sudalma de atunci a istoricului — apreciată în Calvarul ca „cea mai grea ştire ce-o primisem poate în toată viaţa" (ibid.) — lăsase urme. 7 Cu sociologul Dimitrie Guşti (1880—1955), romancierul va întreţine raporturi cordiale (yezi corespondenţa aflată la B.A.R., nr. 143 144—143 151). Ca preşedinte al Academiei Române, numit în 1944 (anul morţii lui L.R.), va aduce primul omagiu postum „creatorului romanului românesc" (cuvîntare în plenul Academiei Române, la 15 sept. 1944, publicată în voi. Cincisprezece elogii academice, 1945). 2 3 Luni, 8 august [1927], Maieru Acuma, la 12,1/2 noaptea, am terminat transcrierea Ciuleandrei. 8 Ce-o fi, singur nu ştiu. Subiectul m-a pasionat mai demult. îl am notat, ca nuvelă, de vreo 15 ani, subt titlul Nebunul. 9 Aşternarea pe hîrtie, astă-primăvară, la Orlat, a mers vertiginos.10 Materialul se afla încă vag şi nebulos în mine : nu aveam decît numele alese, şi încă nici ele toate. Acţiunea însăşi trăia mai mult geometric : unul care vrea să se facă nebun şi la urmă devine aievea. Exista Puiu, bătrînul şi Mădălina, iar doctorul, ca ceva fantomatic. La Orlat, în vreo zece zile, s-a limpezit tot, cu o uşurinţă relativă, şi s-a pus pe hîrtie. Matilda, internul, gardianul, mama Mădălinei, şi tot restul au venit în cursul scrisului. Chiar construcţia s-a făcut de la sine, pe măsură ce înainta compoziţia... transcrierea a mers însă mult mai greu. Am impresia că eu însumi nu mai am puterea de muncă dinainte sau că mănînc prea mult, mă îngreuiez şi de aceea nu jnai pot să lucrez cu atîta intensitate. Dealtfel, în cursul transcriereii, au venit multe îndoieli. Toată afacerea asta mi se pare că suferă de un cusur mare : artificialitatea. Parcă e ceva livresc în viaţa pe care o trăiesc figurile- Nu ştiu dacă nu mă înşel, sau dacă impresia aceasta nu e din pricina Răscoalei, care mă preocupă mult mai mult azi şi unde oamenii nu rezultă din analize, ci din fapte. O să vedem ce vor spune alţii. Fanny a citit Ciuleandra îndată ce m-am întors de Ia Orlat. A găsit şi cîteva pete, dintre care una am primit-o şi am eliminat-o : călătoria lui Faranga cuţ Puiu, prin sate, după o fată, pînă ce nemeresc la Vărzari. 11 Din impresia ei am reţinut un singur lucru : că Ciuleandra n-are să cucerească cititorii dornici de romane de acţiune. Fireşte, nici nu am sperat aceasta cînd am scris-o. Cititorii mulţi îi cîştigi cu lucrurile simple, drepte, clare şi puţin romanţioase. Ca desfăşurare psihologică însă Ciuleandra oferă mai mult decît orice. Ar fi o demonstraţie a artei privită ca simplu joc : nu urmăreşte nimic, nu vrea să propovăduiască şi nici să-ţi lase vreun învăţămînt. Nu vrea decît să amuze în sensul larg al cuvîntului. Fireşte că asta nu se potriveşte cu ceea ce cred eu despre artă, că adică o adevărată operă de artă trebuie necondiţionat să aibă şi o semnificaţie. Cu cît semnificaţia ei e mai mare (fie ea numai sufletească sau etică sau morală-socială, în sfîrşit, indiferent), cu atît efectul ei e mai puternic şi valoarea mai solidă. Jocul nu are durabilitate. De aceea operele de artă prea pură sau prea sintetică, adică prea joc, rămîn mai totdeauna ca nişte experienţe de laborator. în natură parfu- 8 Operaţie efectuată, cu întreruperi, între 21 iul. şi 8 aug. 1927 (cf. L.R., Opere, voi. 7, p. 374—375).^ 9 Notaţiile rămase în arhivă nu amintesc defel linia conflictuală a romanului Ciuleandra : „Nebunul, Serată la nebun. Doctorul e prezentat ei. Ea iubeşte bărbatul bolnăvicios." (cf Arh. L.R-, II 1, ms. 45, f. 19; vezi L.R., Caiete, prezentate de Niculae Gheran, 1974, p. 356.) 10 într-adevăr, prima versiune fusese realizată într-un timp record : 2—10 mart. 1927. La Orlat, L.R. a fost oaspetele unei vechi prietene din Ilva Mare : Letiţia Slăvoacă (măritată cu dr. Theodor Miron), directoarea orfelinatului din localitate. Referiri cu priviră la istoria acestei variante ne sînt oferite în scrisoarea lui L.R. către Fanny şi Puia Rebreanu, trimisă din Orlat la 2 mart. 1927 (vezi voi. La lumina lămpii, ediţie îngrijită şi comentată de Puia Florica Rebreanu şi Niculae Gheran, 1981, p. 86—87). 11 Alte impresii de lectură, de data asta aparţinînd Puiei Rebremu, sînt comentate de L.R., în scrisoarea adresată acesteia la Paris, datată 5 ian. 1928. (Vezi voL La lumina lămpii, p. 109—110.) n\ul de trandafiri e mai minunat pentru că trăieşte în trandafiri, chiar dacă esenţă pură o fi mai puţină ; niciodată parfumul de laborator nu va putea concura parfumul unei flori vii. Aşa şi în artă : dacă creezi oameni vii cu mijloace vii, faci mai mult decît cu floricelele stilistice care îmbracă numai fantoşe.12 Eu cu zbuciumările mele tainice, cu grija mare de-a pune în fiece cuvînt un înţeles mai adînc, de-a spune numai cît trebuie, de-a realiza viaţa, de-a aprofunda un conflict sufletesc — poate că eu sînt un simplu neputincios ! în orice caz, pentru mine creaţia e mai mult dureroasă decît agreabilă. Ciuleandra asta pentru mine e o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare, e cazul, des. repetat, al iubirii pînă la crimă... Tratat simplu, direct, fără complicaţii, poate să nu mulţumească pe amatorii de acţiuni întortocheate şi haletante ; dar eu aşa am simţit-o. Ce uşor ar ii fost s-o complic, să-i pun amor pipărat în toate felurile, să-i dau întindere, s-o fac pentru public ! în sfîrşit, ce pot să ştiu ? De n-ar avea nici un succes, mie mi-e mai dragă Ciuleandra fiindcă în ea sînt instincte. Dar acuma toate în zadar : Ciuleandra s-a născut şi e cum e. Mi-e dragă pentru că durerile naşterii ei au fost grele. Să-i dea Dumnezeu noroc în lume ! E rîndul Răscoalei. Dar vai, cît va mai trece pînă ce voi vedea-o în I 13 picioare ! Miercuri, 19 octomvre 1927 Buc.[ureşti] Acuma, că am fixat data plecării la Paris pentru luni, 31 octomvre, trebuie să ne ocupăm mai de-aproape de toate amănuntele, şi vai cîte sînt ! întîi banii, greu de adunat, apoi transmiterea lor, apoi vizele paşapoartelor şi cîte de toate... 14 12 In aceste spovedanii L.R. reia o mai veche profesiune de credinţă, susţinută ca răspuns la ancheta organizată de revista Ideea europeană, VII, nr. 181, 1 ian. 1926 şi retipărită, cu tiriul Cred, în voi. Amalgam [1943]. (Vezi Addenda.) Pentru alte paralelisme edificatoare, vezi protogeneza ideilor teoretice din Spicuiri, în L.R., Caiete, 1974, p. 169— 224, cu numeroase repere în conspectele tînărului, pe marginea unor lecturi din Ibrăileanu, Anatole France, Izabela Sadoveanu ş.a. 13 Proiect vechi — piesă de teatru în 1910 şi 1913 ; volum de nuvele în 1912 ; roman în 1919, anunţat „la ordinea zilei" într-un interviu din 1923 (Spre ziuă, nr. 1) —, Răscoala revine pe masa scriitorului imediat după terminarea romanului Ciuleandra. La Maieru, după un început palid (datat 1 şi 2 aug. 1927), L.R. va scrie, între 9—31 aug. al aceluiaşi an, 123 de file din noua sa operă (întreruperi între 22 şi 29 aug.). Varianta* va fi abandonată. (Vezi textul şi comentariile critice în L.R., Opere, voi. 8, 1975, p. 727— 730, 755—838.) 14 în sept. 1927, Puia Rebreanu îşi susţinuse examenele de bacalaureat (la Liceul, Carmen Sylva, cu media 7,80). La rugămintea fetei, părinţii hotărăsc să o conducă la Paris, urmînd să-şi continue studiile la Sorbona (facultatea de ştiinţe naturale). Starea materială a familiei continuă să fie modestă, în pofida cîtorva cărţi apărute în 1927: Ciuleandra; Cuibul visurilor (culegere de nuvele) : Cîntecul lebedei (ediţie facsimilată), Ion (ediţia a V-a). Reales, în acelaşi an, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, L.R. se bucurţî de o mare autoritate în epocă, continuînd însă, ca şi Balzac, să trăiască mai mult din avansuri primite pentru cărţi viitoare, decît din drepturile cuvenite în urma celor tipărite. Dealtfel paşapoartele a fost treaba relativ cea mai uşoară, graţie foarte amabilului şi simpaticului Stoenescu, directorul prefecturii _ poliţiei. Mai mult a trebuit să umblu de ici-colo, cu diverse forme_ şi fleacuri, pentru banii lui Fanny, pensia ei pe un an înainte.15 Vreau să iau acest avans de la Teatru, dar Cornel iu 16 îmi arată că nu se poate şi-mi indică drumul pe la Casa Corpului didactic. Acolo, într-adevăr, _ Tăuşanu17 m-a _ servit cu multă promptitudine ; fireşte, erau forme de împlinit, doi giranţi şi obligaţia Teatrului de-a reţine. Giranţii mi i-a propus el : Serafim18 şi Plopeanu19. S-a făcut, evident, dar a trecut o zi. Urma să se facă hîrtiile la Corpul didactic în ziua următoare, ca în cealaltă să şi ridic banii. Altă încurcătură : trebuia să comunice Teatrul cîtă pensie are Fanny ca să vedem cîtă să fie suma. în sfîrşit, ieri s-a isprăvit şi am luat banii : 42 750 lei. Mai socotesc să iau de la Teatrul Naţional avans pe tantieme 15 000 lei, de la „Cartea românească" 20 000 lei şi de la livretul de^ depuneri 15 000 lei. Ar fi în total vreo 90 000 lei, sumă care sper să-mi ajungă. Azi am avut un program puţin încărcat, dar toate mi-au mers prost. De dimineaţă am aranjat cu şoferii ; azi începe să circule maşina ziua-noaptea ; începutul îl face şoferul cel nou. Balamuc cu verificarea aparatului de taxare şi cu reparaţia pernei dinapoi. 20 M-am dus apoi la .Culte pentru carnetele C.F.R. Jale lui] Fanny şi Puia. A trebuit să zăbovesc vreun ceas pînă mi le-a făcut. în sfîrşit am trecut la Comunicaţii pentru timbru-sec, unde am aflat cu surprindere că pensionarii Teatrului n-au dreptul la carnet de reducere, încît mi-a şi oprit ambele carnete, înapoindu-mi fotografiile. Ceea ce însemnează un spor nou la cheltuielile de drum. De acolo mă dusei la sucursala „Blank"21 să mă interesez cum să complectez cererea de dsvize. Pe urmă la „Capsa" aşteptai pe Baraş22 să-i 13 In toamna anului 1927, Fanny Rebreanu îşi încetase activitatea la Teatrul Naţional, după un stagiu nu prea îndelungat (debutase, în 1911, pe scena „Naţionalului" din Craiova, iar din 1912 fusese transferată la Bucureşti). După datele oferite de I. Massoff în Istoria Teatrului National (1937), ea încă mai figura, în 1927, printre artiştii Stagiari (vezi op. cit-, p. 270—271).' 16 Corneiiu Moldovanu (1883—1952), poet şi prozator, director al Teatrului Naţional între 1924 şi 1925, 1927 şi 1928. In 1924 promisese Rebrenilor că o va trece pe Fanny în rîndul societarilor Teatrului Naţional, angajament nerespectat. (Vezi voi. La lumina lămpii, p. 66, precum şi nota nr. 40). 17 Grigore Tăuşan (1874—1953), filosof, gazetar şi profesor, membru în Comitetul Teatrului Naţional, director la Casa Corpului Didactic. i«_i9 Ambii lucrau în administraţia Teatrului Naţional. 20 Dornic să-şi echilibreze veniturile şi cheltuielile, L.R. cumpărase un automobil de ocazie, ale cărui repetate reparaţii îl vor determina, în cele din urmă, să-1 vîndă, cum-panndu-şi, în mai 1928, un „Chevrolette" nou. Pe timpul şederii la Paris, socotelile taximetrului vor fi ţinute de prietenul Costică Nanu. 21 Banca „Marmorosch-Blank", condusă la acea dată de Aristide Blank, binecunoscut iri lumea literară a epocii. A creditat unele acţiuni culturale, cultivînd relaţii cu reprezentanţii de seamă ai scrisului românesc. Numele lui figurează şi în proiectele romanului Gorila (cf. L.R., Opere, voi. 9, p. 609 ş.a.), printre prototipii bancherului Leopold Goldsteih. 22 Marco I. Barasch (1897—1964), publicist, iar mai tîrziu personalitate a baroului bucureşteah. In cursul primului război mondial, lucrase cu L.R. în redacţia ziarului Lumina. ulterior va susţine mai multe procese intentate de creditori împotriva acestuia, fiind delegat sa apere şi unele acţiuni ale Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). In legătură cu raporturile existente intre cei doi ; vezi voi. La lumina lămpii, scrisorile nr. 15, 29, 30, 34, 236. dau bon de bani pentru taxele contractului S.S.R.23 în aşteptare, conversaţie politico-literară cu Cazaban24, Davidescu25, Buzdugan26, Cotruş27, Sîn-giorgiu28, apoi Perpessicius29 şi Irimescu-Cîndeşti30. Cazaban face cîteva spirite cu Codreanu31 care trecea pe acolo, pe socoteala traducerii lui Cyro.no 32, şi mai ales multe glume usturătoare bietului Buzdugan. Perpessicius îmi spune că e aproape aranjat să intre la Cuvîntul, unde va face joia un foileton de critică literară, plus zilnic un curier îngrijit etc. Cînd am ajuns la oficiul de devize, era închis- După-amiazi fusei îritîi la comisia de cenzură33 şi de acolo iar la devize. Un funcţionar îmi spune că cererile le rezolvă numai preşedintele Eremia şi numai între 11.—1 a.m., dar că trebuie să ataşez paşaportul cu vizele legaţiilor respective. Plecai Ia sanatoriul Gerota să văd pe Camil Petrescu 34, care a suferit o operaţie de apendicită. în răstimpul cît am stat, au mai fost la el două fete şi un tînăr, ceea ce girată că omul are prietenii mai solide decît s-ar 23 In 1927, L.R. contractează un nou sediu pentru S.S.R., în Bd. Academiei nr. 4 (azi Bd. Gheorghiu-Dej), menit să fie o adevărată Casă a scriitorilor. 24 Alexandru Cazaban (1872—1966), figură luminoasă'în ambianţa familiei Rebreanu. Bunele raporturi erau influenţate şi de prietenia copiilor, Puia şi Matilda, colege de liceu. 25 N. Davidescu (1888—1954), scriitor cu reacţii contradictorii faţă de L.R., oscilînd între lăudarea în scris a creaţiei acestuia şi uneltiri în culisele lumii literare (vezi însemnările din 31 dec. 1927, 23 ji 28 oct. 1928, 2, 10, 11 şi 27 nov. 1928, 6 febr. 1929 şi 19 mai 1930). Veche cunoştinţă cu L.R. (de la Convorbiri critice, 1909). 26 Este vorba de poetul Ion Buzdugan (1880—1967), din cercul apropiat scriitorului. Documentele aflate în arhivă (scrisoarea de la B.A.R. nr. 142 438 şi epistolele din voi. ia lumina lămpii) atestă buna colaborare a acestora (îndeosebi după 1924). 27 Aron Cotruş (1891—1961), scriitor rar întâlnit în documentarul romancierului. Epistola adresată lui L.R. la 7 mai 1929 luminează sobrietatea raporturilor existente, creionînd, totodată, profilul autorului ei : „Domnule Preşedinte, N-am, pînă în prezent, nici o decoraţie şi ţin să rămîn şi mai departe fără astfel de distincţii. Vă rog deci să binevoiţi a nu mă trece pe lista celor propuşi pentru decorare. Cu toată stima, A. Cotruş." (B.A.R., scrisoare din Milano, nr. 142 654.) 28 Ion Sîngiorgiu (1892—1955), cunoscut în epocă mai ales prin studiile sale de germanistică. Documentele .din arhiva L.R. dezvăluie raporturi profesionale, datate între 1920 şi 1943 (B.A.R., nr. 144 990—144 999). Caracter precar, ce-1 determină pe romancier să-I comenteze ca atare în notaţiile sale (vezi însemnările din 7 sept. 1930 şi 11 nov. 1935). 23 Perpessicius (1891—1971), prieten şi colaborator apropiat. In calitate de critic, a fost deosebit de receptiv la operele tipărite de L.R., fiind constant în aprecierea scrisului său. (Vezi corespondenţa publicată de fiul sau, D. D. Panaitescu, în Manuscriptum, 'nr. 4, 1981.) 30 I. Irimescu-Cîndeşti, publicist şi avocat din Tîrgovişte, prieten cu L.R. (Vezi ia B.A.R., scrisorile nr. 143 436—143 441, datate între 1919—1929.) Veche cunoştinţă de Ia Convorbiri critice, 1909. 31 Poetul Mihai Codreanu (1876—1957), foarte puţin întîlnit în documentele aflate în arhiva^ L R. (vezi însemnarea din 19 nov. 1928 şi scrisoarea de la B.A.R. nr. 142 597). Amintit într-o scrisoare de către Mihail Sadoveanu că ar fi dispus să preia, împreună cu el, directoratul Teatrului Naţional din Iaşi (pe vremea cînd în conducerea acestuia se afla IcTgu Iordan), cerere nesatisfăcută. 32 Cyra/w de Bergerac de Edmond Rostand, pus în scenă de Teatrul Naţional, la 17 sept. 1927, în traducerea lui Mircea Rădulescu şi în regia lui Soare Z. Soare. 33 Este vorba de Comisia de cenzură a filmelor, de unde scriitorul primea o indemnizaţie, în calitate de preşedinte. 34 Prieten încă de pe vremea începuturilor publicistice şi literare, cînd ambii scriitori publicau în Rampa lui N. D. Cocea şi în Sburătorul lui E. Lovinescu. Epistolele lui de la părea. Altfel, am vorbit mai mult fleacuri. Interesante întrucîtva impresiile lui din timpul operaţiei şi a adormirei, apoi efectele injecţiei cu morfină... Şi venii acasă la 6^/2 să mai sfîrşesc din cele ce am de sfîrşit : corecturi, scrisori, articole 35... Uf ! Paris, joi, 3 noemvre 1927 Aseară, miercuri, la ora 10 precis (ora franceză), am sosit în sfîrşit în Oraşul-lumină, în Gara de Est, după un drum de 59 ore cu trenul, destul de obositor şi totuşi suportabil. Itinerarul a fost : Bucureşti, Teiuş,' Arad, Curtici, Lokoshâza, Szolnok, Budapesta, Gyor, Hegyeshalom, Viena, Amstet-ten, Hieflau, Zellam-See, Bischofshofen, Innsbruck, Landeck, Bludenz, Feld-kirch, Lustenau, St. Margerit, S[ank]t Gallen, Verwusth, Ziirich, Basel, Mulhouse, Altkirch, Belfort, Vesoul, Langres, Troyes, Paris. Intrarea în Franţa, contactul cu Franţa l-am luat la Bale [Basel]. N-a fost încîntător : după ce la patru frontiere (inclusiv cea românească) n-am pomenit revizie vamală — aici am avut-o deplină, cum se făcea odinioară la Predeal de unguri şi români. O sală de vămuire în toată regula, toate bagajele desfăcute, cercetate, o cutie cu bomboane cîntărită (bine că n-a dat peste borcanele de dulceaţă), în sfîrşit... Pe urmă cabina specială peiîtfu vizarea paşaportului, trecerea printr-o strîmtoare pfentru] controlul biletelor şi de-abia pe urmă sosirea pe peronul rezervat anume Franţei şi urcarea în trenul francez gata de plecare. Impresia n-a fost prea bună, deşi altfel oamenii foarte politicoşi. Hotărît, în materie de ordine, francezii sînt tot atît de scrupuloşi ca prusacii de odinioară. Privesc cu atenţie peisagiul : e nemţesc, începînd cu numele si sfîrşind cu înfăţişarea ; în Mulhouse oprim — la plecare aceeaşi agitaţie de batiste de pe peron şi din ferestrele vagoanelor ca şi în Austria sau în Elveţia, acelaşi sentimentalism nemţesc. în gări, printre călători, apar — pentru întîia oară d> la noi — uniforme militare : soldaţii au aceeaşi neglijenţă în ţinută ca şi ai noştri, doar îmbrăcaţi mai bine, deşi nu strălucit. Vorba e mai mult nemţească, dialectul alsacian ; doar ici-colo auzi cîte-o vorbă franţuzească şi ai impresia că aceştia sînt ca şi regăţenii noştri în Ardeal, B.A.R. (nr. 144 147—144 154) amplifică şi nuanţează notaţia jurnalieră. Vezi în acest sens articolul publicat de Stancu Ilin în România literară (I, nr. 7, 21 mart. 1968) şi cele ale lui Niculae Gheran în Ramuri (XI, nr. 4, 15 apr. 1974, şi XII, nr. 3, 15 mart. 1975). 35 Bibliografia scrierilor publicistice este sumară în 1927. De reţinut colaborarea solicitată de secretariatul Comitetului de organizare a „Congresului presei latine", ce are loc, la Bucureşti, în oct. 1927. In voi. omagial Latinitas, L.R. publică Două latinităţi (Însemnări dintr-o călătorie), în suita altor scrieri semnate de Ion I. C. Brătianu, Sextil Puşcariu, G. Ţiţeica, M. Simionescu-Rîmniceanu, O. Onicescu, Alexandru Marcu, Şt. I. Ne-niţescu şi N. îorga. Este un fragment din capitolul Roma, ce va fi inclus ulterior în voi. Metropole (1931). Episodul este întîlnit şi în Glasul Bucovinei, X, nr. 2503, 12 oct. 1927, precum şi în Universul, XLV, nr. 266, 14 nov. 1927. Două interviuri se cer, de asemenea, înregistrate : Dl. Liviu Rebreanu răspunde la ancheta noastră în jurul crizei teatrale, în Comedia, I, nr. 40, 16 oct. 1927, p. 1 (vezi Addenda), şi Părerile d-lui Liviu Rebreanu [In jurul reapariţiei „Universului literar"], în Universul, XLV, nr. 284, 5 dec. 1927, p. 1 (vezi Addenda). Opinii : Conducerea unor teatre nu trebuie lăsată pe mîna nepricepuţilor (actori-directori amatori) ; o revistă populară este mai necesară decît orieînd. doar că mai puţin zgomotoşi. (Regăţenii în Ardeal : gălăgioşi, strigînd, rîzînd, toată atitudinea de cuceritori care supără pe băştinaşi.) 36 Privind inscripţiile, în goană, văd franţuzeşti. Tocmai îmi ziceam că aici se dezminte „provizoratul" care se vede pe la noi — cînd deodată apar table cu inscripţii franceze şterse de ploaie, răsărind de subt ele scrisul german de bază. De-abia pe la Belfort peisagiul se schimbă cu totul: are ceva specific, mai puţin linear, mai simplificat şi totuşi solid, aşezat, ieşit anume din pămîntul acesta... Dealtfel curînd coboară întunerecul, după un sfîrşit de soare superb : nori arămii pe un cer ultramarin... Apoi nu se mai vede nimic, decît negru şi din cînd în cînd linii luminoase : gările care se şterg ca nişte arătări în iuţeala vertiginoasă a trenului, care merge cu 80— 100 km pe oră. In tren primul francez e o familie, în compartiment cu mine : un bărbat de vreo 40 ani, antreprenor de tenis lîngă Paris, înalt, cap mare cam pătrat, ceva ca mitocanii noştri, mustaţă cafenie, păr aspru ; nevastă-sa mică, uscată, nas ascuţit,- ochi mici răutăcioşi, glas foarte neplăcut; şi un copil de vreo zece ani, cu păr creţ de negru, ochii depărtaţi şi bolbocaţi, buzele groase, tip de negrilon. 37 El citeşte Le Matin, ea un roman ieften de Rosny-aîne38, iar copil[ul] Journal de Voyages. -N-au nimic francez, afară de vorbă : ea dealtfel e elveţiană şi ştie nemţeşte... Adevăratul prim francez îl întîlnesc pe coridor : sînt chiar doi. Unul lînăr de vreo 30 ani, slab, potrivit, în negru, serios, mustaţa a la gauloise, gîml subţire, fruntea frumoasă, bombată, ceva demn, mîndru şi totuşi foarte politicos în ţinută ■— aceştia au cîştigat războiul. împreună cu bătrînul, păr alb, mic, mustaţa mică, albă, stropul de sînge al Legiunii de Onoare în butonieră, elastic în ţinută, inteligent în' privire... Vorbeau împreună serios, "calm, unul (cel tînăr) foarte repede, cellalt, mai rar. Românii mei s-au mai risipit, dar în vagonul meu au rămas înca destui, iar ceilalţi se plimbă mereu pe coridor dintr-un vagon într-altuî, parcă ei ar fi stăpîni. Doi unguri tineri, în costume â la Waleffe... Parisul se înfăţişează întîi subt formă de lumini în întunerec care se multiplică mereu, fără totuşi a face impresia de ceva nemaivăzut. Gara de Est sobră, dimensiuni potrivite, fără ceva monumental deosebit. Hamalul, fireşte, mă înşeală : în loc de 2 fr. îmi cere 20 şi de-abia se mulţumeşte cu 15 ; mă vede străin ; ca la noi. Taxiul aleargă pe Bd. Sebastopol, soseşte 36 în comedia Apostolii (1926), L.R. .surprinsese manifestările de acest gen, explicînd totodată si substratul piesei : „politicianismul de afaceri şi influenţă pe care a avut-o Unirea asupra românilor de dincolo" (vezi interviul din Rampa, XI, r.r. 2515, 15 mart. 1926, p. 6, reluat în L.R., Opere, voi. 11, 1980, p. 1094—1095). 37 însemnările, telegrafice, vor fi reluate în Metropole. Confruntînd însă notaţia jurnalieră din Paris (3—1<9 nov. 1927) cu jurnalul de călătorie publicat în volum, observăm că ioarte puţine însemnări de acest gen vor fi reţinute, amintirile ulterioare fiind mai puternice, eliberate de povara detaliului nesemnificativ, efeimer. Judecate în raport cu multe alte „spovedanii", însemnările ce urmează ţin mai mult de agenda scriitorului, aide-memoire pentru un eventual reportai. 38 J.-H. Rosny (1856—1940), scriitor francez de origine belgiană (născut : Boex), înregistrat în enciclopedii alături de fratele său, Justin Rosny (1859—1948). în Place du Châtelet, trece Sena şi L'île St. Louis ; în beznă apar turnurile Notre-Dame ; monumentul des Victoires îşi arată sfincşii ; Place St. Michel, cu faimoasa fîntînă, Bd. St. Michel, Bd. St. Germain şi „Hotel des Etrangers". Hotelierul mă înşeală, ca la noi : deşi hotelul e aproape gol, îmi închiriază camera cea mai scumpă. Ne-am culcat însă, frînţi de osteneală. Şi m-am sculat azi dis-de-dimineaţă- Primul drum pe Rue des Ecoles : intrarea în Sorbona. Apoi înapoi în Bd. St. Michel şi pe ios înainte pînă în Rue de Rivoli. Vedem mai bine Notre-Dame, şi Palatul de Justiţie, şi Prefectura Poliţiei, şi Place du Châtelet cu cele două teatre faţă-n faţă, şi monumentul Victoriilor. Pe rue de Rivoli : „La Samaritaine", Luvrul, Ministerul de Finanţe, magazinul „Luvru", Place du Palais Royal, pînă la rue de Castiglione, unde mergem pînă la Place Vendome, cu coloana pe care comunarzii au răsturnat-o şi în vîrful căreia Napoleon face mai bună figură ca împăraţii romani. Apoi pe Rue de la Paix, pînă la Place de l'Opera," apoi la stînga pe Bd. des Capucines şi de la Madeleine pînă la biserica Madeleine, unde iau maşină, şi pe Bd. Malherbes şi Avenue Villiers ajungem în Avenue de Wag-ram, la Legaţia română. Nostimă legaţie. O mulţime de funcţionari. Caut pe d. Lecca. 39 E la d. ministru. Aştept. O domnişoară franceză la secretariat. Diverşi tineri, toţi aferaţi, alergînd, eleganţi, apar şi dispar : sînt secretari, ataşaţi,, consilieri şi diurnişti de-ai legaţiei. Un domn bătrîior, elegant, pas elastic, scoate capul dintr-o uşă pe care scrie : „Bureau de M.[onsieur] le Ministre". E întristat cînd îi spun că nu-1 caut pe dînsul- Mai iese de cîteva ori. Face impresia unui om care ar vrea să facă ceva şi n-are ce. Din cînd în cînd îl aud tele-fonînd. Parc-ar fi ministrul american care se plictiseşte neavînd ce face, fiindcă biuroul merge strună. E. M.[onsieur] le ministre Cantacuzena, 40 în sfîrşit apare d. Lecca. E foarte obosit de atîta muncă. Mă serveşte cu mare gentileţe, dar văd bine că în silă. Caut să scap de el. O cucoană între două vîrste, foarte vopsită, cu un băiat într-o uniformă nouă. Cucoana zîmbeşte ispititor în toate părţile, dar n-are cine să-i accepte ispitirile. Studenţi... Sînt poftit la d. ministru Diamandy. Cîteva saloane, o scară frumoasă, o sală de recepţie, un salon de primire. Servitorul mă predă unui cancelar, care-mi deschide uşa şi dispare. Dintr-un colţ întunecos apare ministrul : mic. embon point41, figură *de om suferind, ochi blînzi, inteligenţi, zîmbet... Seamănă cu cellalt Diamandy, cu Georges, scriitorul.42 Se asază în acelaşi 59 Consilier de legaţie. 40 Notaţie derutantă. La data însemnării, ministru la legaţia din Paris era Constantin D i a m a n d i, cum reiese dealtfel şi din notaţiile ce urmează, la care se pot adăuga şi referirile din corespondenţa publicată de noi în voi. L.R., La lumina lămpii (scrisorile nr. 109, 120, 122). Numele: Cantacuzene este amintit de Lucian Predescu in Enciclopedia „Cugetarea" exclusiv în dreptul dr. Ioan Cantacuzino (1863—1934), fost ministru în guvernul Averescu (1919) şi în guvernul îorga (1931—1932). 41 Rotofei (fr.). ; ... ,J*2 GeorSe I- Diamandy (1867—1917), om politic, de orientare socialistă şi apoi liberala, ministru plenipotenţiar, director general al teatrelor, publicist şi dramaturg. A colţ întunecos, încît de-abia se vede. între noi o masă luminată de o fereastră. E foarte amabil. După ce discutăm chestiile cu Puia — în care îmi promite multe şi cu multă afabilitate —, îmi spune cîte ceva despre cum a fost arestat şi condamnat de bolşevici, cum a încheiat tratatul cu Franţa etc. 43 Mi se pare orii de treabă. Seamănă cu scriitorul Diamandy. Chiar şi el e bucuros să scrie şi să vorbească literatură (Diplomatul). Olimp Grigore Ioan, ataşat de presă, se plînge că sîntem cuprinşi într-un cerc de duşmănii şi relevoinţi ziaristice. 44 Toate sforţările lui sînt zadarnice. Veşnic veşti de revoluţii în România cu telegrame primite de către un ziar vienez prin Belgrad, luată de „Reuter" şi adusă la Paris şi publicată în ziare. Zadarnice dezminţirile şi imputările. „Cest la course aux informa-tions de sensation â tout prix !" 45 Iată presa! Iată dar cum presa de informaţii, pentru un interes de tarabă, publică orice ştire defavorabilă, chit că a doua zi s-o dezmintă şi a treia zi, s-o repete subt altă formă !... Uhrinovsky45 doreşte să fie ataşat de presă la Stocholm şi ar traduce în suedeză, cu concursul nevestei sale, care e suedeză şi a tradus din franceză în suedeză. Vineri, 4 noemvre 11927, Paris] Dimineaţa m-am dus la Ministerul de Externe, Rue de l'Universite, _ 130 — să legalizez certificatele Puia. Prin Ed. St. Germain, pe lîngă Ministerul de Război şi de Lucrări Publice, Camera Deputaţilor. Paperaserie biuro-cratică ca şi la noi. în plus, taxe mari pentru fleacuri... M-am întors cu maşina. Toată ziua petrecută cu înscrierea Puia. îmbulzeală. Multe formalităţi zadarnice. Masa la rest.[aurantul] „Soufflet". Bună. Seara la „Folies Bergeres", revista Un vent de folie, cu Josephine Baker. Orgia cărnii frumoase. Josephina —■ o minune. 47 înfiinţat revista Democraţia română, calitate în care intră în legătură cu L.R. încă din anul 1910 (scrisoare la B.A.R. nr. 142 746). 43 In 1917, C. Diamandy îndeplinise funcţia de ministru plenipotenţiar în Rusia, informaţie ce ne dă posibilitatea să-i desluşim mărturisirea. La 3 oct. 1918 a intrat în componenţa Consiliului Naţional al Unităţii Româneşti, care a dus tratative cu Aliaţii în vederea tratatului de pace. „Vechi diplomat, om fin, cu o vastă cultura, chiar literară. Necunoştinţele literare româneşti ştie să le disimuleze agreabil." (L.R., Metropole, p. 258.) 44 Vezi rei.atări mai ample în episodul '„Revoluţia română", din Metropole (p. 253—257). 45 Aceasta-i cursa ştirilor de senzaţie, cu orice preţ (fr.). 46 Petre Uhrinovski, publicist, funcţionar al legaţiei române din Paris. 47 „Divina, incomparabila, neîntrecuta." „Apariţia ei, în costumul Evei şi numai cu un brîu de banane asemenea unei centuri de castitate, a stârnit un delir. Dansul ei, «Charleston», cu tremurături de gelatină, cu elasticităţi de cauciuc, cu sincope neaşteptate, a ridicat sala în picioare" (Metropole, p. 237). 10 11 Sîmbătă, 5 noemvre [1927, Paris] Mers iar la Legaţie pentru adresa „Quinson"48 şi rezultatele cu pensionul Puia. Hotărît, legaţia noastră e veselă şi plină de tineri de bună speranţă. Mi-am uitat în maşina cu care am mers bunul „Bedeker" 49 şi nişte cărţi universitare, apoi m-am întors la magazinul„Luvru", unde Fanny făcea cumpărături pentru Puia. Plictiseală. După masa luată la „Soufflet" am mers pînă în Place de l'Opera, unde e jurnalul luminos- Am mers apoi la „Quinson", care e cam escrocherie. Şi seara am stat în casă. ' Duminică, 6 noemvre [1927, Paris] Umblat după casă Puia, lâ Mme. Cabanes şi „Foyer International de L'Etudiante". Deocamdată n-am făcut nimic. Masa luată la „Bouillon Char-tier". Bună. O vorbă despre asemenea mese. A plouat toată ziua. O ceartă pe Bd. St. Denis. Seara la „Concert Mayol" am văzut Revue Blanche, urmată de Revue Negre. Oroare e „arta" neagră. Josephine Baker e bine pentru că are talent, nu pentru că e neagră. Luni, 7 no-mvre [1927, Paris] Toată ziua am umblat^ după casă Puia. Organizaţia de la Sorbona pentru plasarea studentelor. Să sperăm că mîine vom termina cu Puia, ca să putem vedea mai mult. » Marţi, 8 noemvre [1927, Paris] în sfîrşit, am aşezat pe Puia în pensiune (1200 fr. lunar) la Mme- Lachelier, 15 rue de l'Estrapade, etajul IV, lîngă Pantheon. Pare o femeie de treabă şi să sperăm că va fi bine acolo. Am dat acont 200 fr., iar mîine, miercuri d.a., se va face instalarea. Dup ă-amiazi i-am cumpărat diverse lucruri, ca să aibă de toate... Tot nu-mi vine a crede că ea, atît de răsfăţată, se va putea obişnui repede cu o viaţă atît de nouă pentru ea : nouă şi ca oraş, şi ca limbă, şi ca împrejurări sociale... Va fi mare caracter dacă va reuşi să reziste cu bine ! Miercuri, 9 noemvre [1927, Paris] Dis-de-dimineaţă Fanny apare cu o minciună : că ar fi venit pensionara d-nei Lachelier, o suedeză, Astrida, să-i spună că Puia nu va fi fericită la gazda aleasă... în sfîrşit se hotărăşte să se mai ducă la cîteva adrese şi, dacă va găsi mai bine, să schimbe gazda, chiar cu riscul de a pierde cei 200 franci daţi arvună... în Rue de Poissy a găsit foarte bitle, dar două românce, „ 48 Agenţie de bilete şi abonamente pentru spectacole. 49 Titlul unei serii de ghiduri, consultate, alături de alte instrumente de acelaşi gen, cu prilejul ^vizitelor în străinătate, ca şi la scrierea unor pagini despre locuri neumblate (amintim că înainte de a fi văzut Parisul L.R. îl prezentase în capitolul Ivonne, din romanul Adam şi Eva). fetele prof- Botez 50 de la Iaşi. Să mergem deci toţi trei în Rue de l'Arbalete, nr. 39, ia Mlle Bonnet51. Mergem. Şi într-adevăr găsim foarte bine : o cameră mare, luminoasă, frumoasă, cu pat bun, cu biurou, canapea, fotolii etc. Şi separată de gazdă, încît Puia să fie absolut stăpînă la ea acasă... Gazda însăşi simpatică, aşezată. în sfîrşit, mult, mult mai bine ca la Mme. Lachelier. Baie, încălzire centrală, tot confortul modern. Cere patruzeci fr. pe zi, plus serviciul şi baia. Ne tocmim şi ajungem la 20C fr. pe lună, inclusiv tot. îi şi plătesc pînă la 1 decemvre pensiunea.52 încîntaţi, trecem pe la Mme. Lachelier să vedem dacă putem scoate cei 200 fr. îi scoatem fără multă discuţie, deşi cucoana e afectată că a pierdut un chilipir. De bucurie facem o masă bogată la „Duval", iar pe urmă ele se culca liniştite. Am primit invitaţie la masă la Diamandy la Legaţie. O problemă : sîntem invitaţi numai doi... Trebuia să anunţ că sîntem trei. Ceea ce reuşesc, prin telefon, cu mult chin. Intre timp, pe cînd ele dorm, mă duc la C-ie. Wagon lits (Bd. des Capucines 12) şi izbutesc să-mi iau biletele de întoarcere (1746 fr.) Seara ele ar vrea sa mai mergem undeva, dar n-avem unde fără mare cheltuială. ]oi, 10 noemvre [1927. Paris] Pentru masa de la Diamandy trebuiesc pantofi luaţi pentru Fanny- Plecăm şi ajungem bine. Mai găsim acolo pe Banu, o d-ră Cosăceanu, aşa-zisă sculptoriţă, d-na Sturza53, fata lui Diamandy. în timpul mesei mai soseşte colonel Scheletti, ataşatul militar de la Roma. Se serveşte : peşte, friptură de fazan, pateuri, budincă de orez cu fructe. în salon vine cafeaua. Convorbire uşoară, despre toate şi unele lucruri care mă interesează pentru cartea mea de impresii Trei metropole. Doamna Sturza îmi cere să fac o petiţie pentru schimbul de valută. E de văzut... Rămîne să mai am o convorbire cu Diamandy pentru chestia traducerilor în franţuzeşte... 54 îndată după masă am dus pe Puia la gazdă. Emoţii diverse. Fanny i-a aranjat frumos odaia. Am venit acasă. N-am avut răbdare şi ne-am reîntors, să luăm înţelegere cînd şi cum ne întîlnim mîine. I-am dus flori şi nişte cărticele, să aibă de citit, să nu se plictisească. Era la masă. I-am auzit glasul dulce, ciripind... 50 Octav Botez (1884—1943), profesor universitar, colaborator de seamă al revistei Viata românească, unde, între altele, a recenzat favorabil opera lui L.R. (XX, nr. 7, iul. 1923). 51 Eliane Bonnet (căsătorită Bompaire, în 1928), întîlnită în corespondenţă şi cu numele de B o n e l a. 52 Aici Puia va locui pînă la sfîrşitul anului 1929, cînd va întrerupe definitiv studiile la Paris. 53 Căsătorită cu prinţul D. Sturza, motiv pentru care, în corespondenţa familiei Rebreanu, este denumită şi „Prinţesa" (vezi voi. La lumina lămpii, scrisorile nr. 118, 120). 54 In legătură cu raporturile culturale franco-române, vezi interviul lui L.R., Sîntem sau nu o colonie a culturii franceze', în Vremea, IV, nr. 216,. 6 dec. 1931, p. 6. 12 13 Vineri, 11 noemvre [1927, Paris] Aniversarea armistiţiului0O. Puia soseşte la 9,V2. Explozie de bucurie. Mergem să mai cumpărăm una-alta. Ne povesteşte ce-a mîncat, cum a dormit şi se arată foarte mulţumită. I-e greu cu orientarea, dar va veni şi asta. O conducem pe urmă pînă acasă, urmînd ca după-masă să ne revedem- Ceea" ce se şi întîmpla, dar la ea acasă. Fanny merge înainte ; eu mă duc pe la 5 s-o iau. Fanny i-a dus flori, în loc de castane de care n-a găsit pe drum. Sîmbătă, 12 noemvre [1927, Paris] Era vorba să mergem astă-seară la „Odeon", să vedem L'Assomoir56. N-am putut lua bilete nici pentru mîine, nefiind valabile abonamentele „Quinson". , De dimineaţă Puia a venit iar. I-am cumpărat papuci, pantofi, ciorapi şi aşa am dus-o acasă. Iar după-amiazi un drum lung de tot pe jos. Proiectul era : solduri la „Luvru" — pentru cadourile de dus la Bucureşti, la „Guer-lain" să-şi ia Puia pudră şi parfum, la Elena Văcărescu 57. Am trecut pe la „Odeon", apoi pe jos, peste Pont-Neuf, prin curtea „Luvrului", la magazine, unde era o îmbulzeală imensă şi unde am cumpărat pentru Puia şi Fanny o frumoasă hîrtie de scrisori cu monogramă tăiată, precum şi cravate pentru cadouri. Apoi, pe jos, pe Rivoli şi Champs-Elisees. Drum lung, lungit de ele prin opriri nesfîrşite la toate vitrinele. Cînd am ajuns la „Guerlain" am găsit închis: sîmbătă după-amiazi e închis. La Văcărească de asemenea era prea tîrziu, şi Puia nu mai putea de picioare. Cu un taxi am dus-o acasă. Ne-am întors pe jos la hotel, cumpărînd pe drum mănuşi pentru Sereda58. Duminecă, 13 noemvre [1927, Paris] Puia vine de dimineaţă. Să vedem „Luvrul" 59. La 10,V2 am intrat şi n-am ieşit decît la . 3 d.a- Am colindat la repezeală aproape tot, fără să ne oprim deosebit la nimic. Trebuie să revenim. Puia e foarte obosită, ^le-abia se ţine. Şi înfometată. Am venit la. „Duval", unde am luat o masă abundentă. Pe urmă s-a culcat la noi pînă la 6, cînd am dus-o eu acasă cu maşina. Fetiţa pare cam abătută. E foarte bine la gazdă, dar am impresia că i-e urît şi, dacă nu i-ar fi ruşine, s-ar întoarce cu noi acasă. Am stat cu ca pînă au chemat-o la masă. Să vedem mîine, cînd va începe şcoala, poate şi-o mai veni în fire... 55 Armistiţiul de la Compiegne, încheiat, la 11 nov. 1918, între puterile Antantei şi Germania învinsă. 56 Dramatizare de William Busnach, după romanul lui fimile Zola, prezentată, în 1879, cu mare succes (s-a jucat de peste 300 de ori). " Elena Văcărescu (1866—1947) era stabilită Ia Paris încă din 1891. ■* Sereda Sorbul (n. 1916), fiica lui Mihai Sorbul. S-a născut în casa Rebrenilor din strada Primăverii nr. 19. . , . ,.Ecou! hterar al vizitei — în Răzbunarea Venerei, eDisod antologic, poate cel mai izbutit, din voi. Metropole (p. 290—294). Luni, 14 noemvre [1927, Paris] De dimineaţă Fanny s-a dus la Sorbona pentru a lua răspunsul^ asupra echivalenţei de bacalaureat. Era gata. I-a dat un buletin să plătim diferitele taxe pe 2 trimestre (inscripţie cîte 60, bibliotecă cîte 10, laborator cîte 25^ fr. pe trimestru) în Rue Gît le Coeur, 2. Am făcut puţină coadă şi s-a plătit. Puia a venit de la 1 la restaurant să-şi ia carta provizorie de imatriculare. Cînd sosim de la restaurant, mi se comunică că prof. Mărio Roques 60, căruia îi trimisesem o pneumatică, va veni să mă vază la 2—2,74- La 2 h. 5' a fost aici. L-am adus în cameră. Am vorbit întîi jde Puia, căreia s-a ©ferit să-i dea ajutor din contribuţia statului francez : să-i facă un certificat de la Blaringhem 61. Pe urmă despre chestia traducerii de opere româneşti în franţuzeşte. Mi-a expus nişte idei şi programe ale lui. Să vedem ce va fi. La sfîrşit m-a invitat să-1 văd la Sorbona vineri dim., 9—11. între timp a sosit şi Puia, care n-a avut loc la lucrările practice. Cu ea s-a dus Fanny la Facultate, unde a terminat cu toate formalităţile. Am dus pe Puia pînă acasă şi i-am luat paşaportul ca să-i facem şi formele la poliţie mîine. Marţi, 1} noemvre [1927, Paris] Cu Fanny, spre poliţie. Viza la paşaportul meu. Pentru Puia sînt mai multe forme de. făcut. Să le facem. Apoi am vizitat Notre-Dame şi pe dinlăuntru. Pe urmă la legaţia austriacă, unde am primit viza pe paşaport pentru 71 fr. Apoi am vizitat Soldatul Necunoscut62, subt Arcul de Triumf şi, tot cu metroul, ne-am întors. După-amiazi Fanny s-a dus să vază pe prof. Dangeard 63, care a primit-o foarte bine şi i-a prezintat pe d-ra Eftimiu64, sora lui Victor Efti-miu 65. Miercuri, 16 noemvre [1927, Paris] Cu Puia-Fanny la prefectura poliţiei pentru biletul de identitate al Puiei. Am fotografiat-o repede şi i-am făcut formele. Urmează să fie ulterior convocată ca să-i dea biletul. I-am cumpărat apoi un curs de botanică de Bonnier. " 69 Mărio Roques (1875—1961), profesor de limbi romanice (preda la Sorbona şi cursuri de română), membru corespondent al Academiei Române (1914). A înfiinţat la, Paris „Institutul de filologie romană", fiind şi directorul revistei filologice România. Va păstra bune raporturi cu L.R. (o scrisoare trimisă romancierului se află la B.A.R., nr. 144 915). 61 L. Blaringhem, profesor de ştiinţe naturale. 62 Vezi Soldatul necunoscut, în-voi. Metropole (p. 216—249). 63 Pierre A. Dangeard, profesor universitar de botanică la Facultatea de ştiinţe de la Sorbona. 64 Panca Eftimiu (căsătorită Heim), doctor în ştiinţe naturale la Sorbona, întîlnită adesea în corespondenţa Rebrenilor (vezi voi. La lumina lămpii, scrisorile nr. 114—120, 122—123, 129, 132, 162, 165, 167, 169, 171, 173—179). 65 Victor Eftimiu (1889—1972), veche cunoştinţă încă din vremuri de restrişte (epistolele aflate la B.A.R. nr. 142 828—142 843 sînt datate între 1910 şi 1943). A întreţinut cu L.R. raporturi urbane, adesea prieteneşti, dublate uneori de explicabile rivalităţi (mai ales în privinţa conducerii Teatrului Naţional). 14 15 După-amiazi cu Fanny la „Bon Marche". Am cumpărat diverse fleacuri. Seara Fanny suferă greu de cap. Joi, 17 noemvre [1927, Paris] Puia, neavînd curs^ de dimineaţă, a venit la noi să mergem la „Guer-lain". Ghetele noi o strîngeau să-i stîlcească picioarele. Le-am schimbat cu cele de lac ale lui Fanny pentru circumstanţă. Am mers cu metroul — ira plăcut Puichii. Au cumpărat. Am vrut să ne ducem şi la „Grand Palais", unde e ..Salonul de toamnă" — am renunţat, fiind scumpă intrarea. Am mai cumpărat mici parfumuri pe-aici. Şi am însoţit pe Puia spre casă. După-amiazi am fost la Sorbona, unde Fanny a aranjat cu nişte „comisari" pentru cursurile Puiei. Pe Blarenghem nu I-a putut prinde. Am mai hoinărit cu Puia pînă acasă... Vineri 18 noemvre [1927, Paris] De dimineaţă am expediat iar o serie de cărţi poştale. Apoi cu Fanny la Universitate^ Am văzut pe Roques, care mi-a arătat biblioteca românească şi^ mi-a spus^ că „Rieder" 66 ar fi dispus principial să se ocupe de lansarea cărţilor româneşti. Mi-a oferit şi un discurs de-al lui dedîcaţiat... Am văzut apoi pe secretarul Facultăţii de Ştiinţe, Tom Beck, căruia i-am cerut certificatul de înscriere a Puiei. Am luat masa — la „Boulant". După-amiazi am fost cu Fanny la „Printemps" şi „Lafayette", de unde a mai luat cîte ceva, în vreme ce eu am dat butonul [iui] Gramăticescu * la reparat_ pe Rue Auber. Revenind la Sorbona, Fanny a mai vorbit cu Dangeard, iar pe urmă ne-am dus la d-ra Eftimiu, unde am stat de vorbă 1/2 oră. Şi iar am condus puţin pe Puia spre casă. Sîmbătă, 19 noemvre [1927, Paris] In vreme ce Fanny s-a dus la Puia să-i aranjeze rufăria şi în general gospodăria, eu m-am repezit în Place Vendome, la Ureche, directorul de la „Marmorosch-Blank", să văd cum să trimit fetei banii şi cum să-i păstreze ea aicr Apoi am trecut Ja Legaţia română să-1 văd pe Diamandy. N-am putut şi rn-am întors, după o convorbire cu Lecca. După-amiaza am petrecut-o la Puia. [31 decembrie 1927, Bucureşti] _ In cursul ultimei zile a anului n-am trecut deloc pe la „Capsa" si deci n-am avut de auzit nimica literar. Am fost la sediul S.S.R., unde zugravii au terminat aproape, asemenea şi parchetarii, şi unde acuma electri-ciann trebuie să instaleze lămpile ce au fost aduse azi şi luate în primire de 66 Casă de editură şi librărie. * Vezi infra, p. 20, nota 87. ei. 67 Trecînd pe la „Alcalay" mi-am cumpărat un stilou Waterman, culcare chiar scriu acum, şi apoi am coborît spre fotograful Tzatzu de unde să iau nişte probe ale fotografiilor fă.cute deunăzi mie şi lui Fanny. Şi pe bulevard' întîlnesc pe Lovinescu6S. Ca să nu treacă ziua fără să fi văzut un _ literat. Timp de o jumătate de oră mi-a vorbit numai despre Perpessicius în legătură cu articolele acestuia despre Evoluţia poeziei lirice 69. (Uitam să_ notez că mai înainte am întâlnit şi pe Arghezi, căruia nu m-am putut opri^ a-i spune, în cuvinte puţin şovăitoare, vrînd să fie măsurate, cît de mult mi-au plăcut versurile lui. „Dar d-ta nu citeşti versuri", mi-a spus el, încîntat vizibil şi oferindu-se să-mi trimită volumul, ceea ce eu am refuzat. Ca o concluzie i-am spus că nu-i văd nici un concurent azi în poezie- Mi-a strîns mîna cu mare efuziune şi mult mişcat. Se simţea jenat mai cu seamă că am făcut o aluzie, foarte uşoară, la articolul lui de odinioară despre Ion. 70) % Lovinescu, hotărît, merge pe urmele lui Mihalache Dragomirescu. Cu deosebirea că marea-i încredere în sine şi orgoliul încearcă să le ascundă subt maniere civilizate.71 Şi încă cu deosebirea că, în fond, credinţele lui critice ^ 67 Relatarea pregătirii sediului şi a inaugurării (programată pentru 22 ian^ 1928 — \ dată nerespectată) în voi. La lumina lămpii, p. 111—112. Tot acolo, alte acţiuni întreprinse k de preşedintele S.S.R. : adunare de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor, premii, cataloage, C adunări generale, socoteli financiare etc. f 68 E. Lovinescu (1881—1943), unul dintre cei mai buni şi mai nobili prieteni ai | scriitorului, încă de la venirea tînărului ardelean în capitala ţării ^(15 oct. 1909). Docu- 1 mente cu caracter epistolar (datate începînd cu 2 dec. 1909) atestă raporturi cordiale, jie "r a ireproşabilă colegialitate. Peste ani, în cenaclul şi la revista Sburăiorul, L.R. se număra ţi printre colaboratorii fervenţi (citeşte şi publică schiţe şi nuvele, întreţine o cronică teatrală, | se ocupă o vreme de secretariatul redacţional etc). La apariţia lui Ion, E. Lovinescu s-a I dovedit* a fi cel mai entuziast şi mai autorizat cronicar al operei, salutînd-o în patru nu- I mere consecutive ale revistei sale (Sburătorul, II, nr. 30, 31, 32 şi 33, din 4,^ 11, 18 şi | 25 dec. 1920), ca un eveniment crucial al literaturii române. „Ion — scria atunci criticul — \ *e cea mai puternică creaţiune obiectivă a literaturii române, şi cum procesul firesc^al epicei J e spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive." (Consultă şi voi. X E. Lovinescu, Scrisori şi documente, ediţie de N. Scurtu, 1981, p. 263—272, şi articolul lui Stancu Ilin, O corespondenţă E. Lovinescu — L. Rebreanu de interes major, în Tribuna, XVI, nr. 35, 31 aug. 1972, p'. 10—11.) |* 69 Cu acest tidu, E. Lovinescu publicase, în 1927, al treilea volum din Istoria lite- I raturii române contemporane. „Menţiunile" lui Perpessicius apar în ziarul Cuvîntul, III, } nr. 951, 958 şi 966, din 9, 16 şi 24 dec. 1927, p. 1 şi 2. 70 Este vorba de articolul Cum se scrie româneşte, tipărit de T. Arghezi în Cuget clar (I, nr. 1, febr. 1922, p. 99—104), articol denigrator. „Un artist se spînzură şi _ nu _ dă I la tipar asemenea rezultate" — este concluzia comentatorului, după lectura a 27 pagini djn | roman, „cîte am avut puterea să îndurăm" (ibid.) Timpul va corecta eroarea cronicarului, alegerea lui L. R. în fruntea S.S.R. creînd prilejul celor doi scriitori de a-şi cîntări prietenia în felurite moduri (vezi la B.A.R. scrisorile nr. 142 009—142 014, precum şi articolul f, lui KT. Gheran, Arghezi — Rebreanu. Raporturi discrete, în Ramuri, XI, nr." 3, 15 mart : 1974)- . . „ 1 71 Aluzie răutăcioasă şi nedreaptă, deopotrivă la adresa lui E. Lovinescu, cit şi a \ lui Mihai! Dragomirescu (1868—1942). Ca şi primul, cel de-al doilea critic jucase_ un rol deosebit în viaţa prozatorului. încă înainte ca acesta să fi pus piciorul în Bucureşti, _ „prea î stimatul domn Mihail Dragomirescu, profesor universitar^ director al ^Bibliotecii enciclope- •■' dice Socec, directorul revistei Convorbiri critice" — cum i se adresează tînărul din Prislop, .' la 28 apr. 1909 —, îi citise şi comentase unele încercări literare. După venirea în Capitală, f L.R. este angajat la un ziar cu sprijinul aceluiaşi critic, care îi publică,^totodată, şi primfele \ nuvele scrise în Bucureşti, în revista pe care o conduce.. Tot_ el prefaţează elogios voi. Golanii f (1916), întrevăzînd (surprinzător!) evoluţia tînărului scriitor. Notaţia din jurnal pare 16 17 sînt mult mai şubrede şi mereu supuse unor revizuiri pe măsură ce cineva izbuteşte să-1 ciocănească mai persistent. 72 E de prisos să notez că se crede imperatorul criticei române ^ actuale şi că vorbeşte cu milă aproape de toţi ceilalţi confraţi ai săi. îşi închipuie că un cuvînt al lui poate să consacre sau să dărîme imediat. Acum e cu „modernismul". Formula lui, care o fi, o crede absolut suverană.73 Compătimeşte deci pe oricine nu o adoptă fără şovăire. Aşa pe Perpessicius. Zice că şi-a semnat actul de sinucidere cînd a sfîrşit ultimul foileton cu declaraţia că spiritul cărţii lui e greşit.74 De vreme ce şi el e „modernista nu-i era permis să spună asemenea lucru, fără să se compromită iremediabil. Fireşte, nu admite că ar putea fi vorba despre o convingere. Caută şi oferă, exphcaţii lăturalnice: a scris aşa Perpessicius pentru că e nemulţumit cu spaţiul şi locul ce i-a acordat lui în carte, între umorişti şi ca urmaş sau elev al lui A. Mirea.75 Şi a mai scris aşa pentru că la Cuvintul nu i s-ar fi îngăduit să-1 laude, cei de-acolo fiind tradiţionalişti şi duşmani. 76 Constată apoi că, deocamdată, cartea lui a avut darul, în loc să fie un prilej de unire pentru modernişti, să semene între ei o profundă discordie şi nemulţumire, ba chiar certuri directe, în sfîrşit, şă tulbure mai rău apele, în loc sa le limpezească. Dar nu-i trece prin gînd nici un moment că s-ar putea ca vina acestui efect neaşteptat să o aibă cartea însăşi sau defectele ei. să fie reflexul unei supărări trecătoare, dovadă şi faptul că, în 192S, preşedintele S.S.R. va sărbători cu cinste aniversarea celor 60 de ani ai fostului său ocrotitor. în cazul lui E. Lovinescu, maliţiozitatea se explică prin lipsa de entuziasm, manifestată la apariţia romanului Adam si Eva (1925). Tăcerea criticului îl supără pe L.R. mai mult decît sudăhnile de odinioară ale lui Arghezi, prezent şi el, cum âm văzut, in acelaşi context jurnalier. 72 Referire la „revizuirile" literare — intitulate ca atare de însuşi E. Lovinescu, încă de pe vremea cînd începuse să le publice la Sburătorul. Dealtminteri, el a şi fundamentat • teoretic necesitatea revizuirii opiniilor critice (vezi Sincronism şi diferenţiere), _ ^ 13 întîia formulare a teoriei lovinesciene s-a afirmat in domeniul socialului, criticul susţinind m cele trei volume ale Istoriei civilizaţiei române moderne (1924—1925) „că procesul civilizaţiei noastre, ca şi al tuturor statelor intrate brusc în contact cu Apusul în soiidansmul unei vieţi cu mult mai înaintate, nu s-a făcut evolutiv, ci dintr-o necesitate sociologică, revoluţionar. Nu era vorba de a exprima o preferinţă, ci de a scoate o concluzie dm analiza procesului de formaţie si a altor civilizaţii tinere cu destin identic Principiul acestei fatalităţi sociologice, criticul 1-a denumit sincronism, pe baza căruia civilizaţia noastră actuală s-a format prin importaţie integrală, fără refacerea treptelor de evoluţie ale civilizaţiei popoarelor dezvoltate pe cale de creştere organică. [...] Dezvoltată în Istoria civilizaţiei român; moderne, violent contestată de toată literatura tradiţională a timpului, aceasta idee de sincronism, ce implică modernismul ca uri principiu de progres, a un adevărat fiu de boier, subţire, delicat, cult, cu care e o plăcere să stai de vorbă. A şi stat pînă pe la şase şi am vorbit de toate, mai ales despre Paris, unde el a făcut Universitatea. ficată de sărăcie şi idealuri comune. Se cunoscuseră în cercul lui M. Dragomirescu, legîn-du-şi numele şi de încercarea de a scoate împreună o revistă teatrală (Scena, sept. 1910— ian. 1911). Este unul dintre puţinii recenzenţi ai volumului de debut, publicat de Rebreanu, la Orăştie, în 1912. Amiciţie constantă. (Vezi corespondenţa la B.A.R., nr. 145 112— 145 138.) 81 Referire la recenzia publicată în Mişcarea literară, II, nr. 29, 30 mai 1925 (revistă înfiinţată de L.R. şi Al. Dominic, tipărită între 15 nov. 1924—oct. 1925), în care laudele, predominante, sălăşluiesc alături de mici insatisfacţii. 82 Indiferent de mobil, N. Davidescu va scrie cea mai frumoasă recenzie la Ciuleandra, accentele entuziaste fiind puse pe fineţea procesului psihologic dezbătut în roman, (vezi Universul literar, XLIV, nr. 2, 8 ian. 1928, p. 24). 83 Articolul lui N. Davidescu, intitulat Intre coeficient şi număr. Ionel Teodoreanu : „Intre vînturi", a apărut în Universul literar (XLIV, nr. 1, p. 10, 1 ian. 1928). 84 Tipărit la început în Universul literar (1926—1927), romanul Vioara mută va fa publicat la Editura literară a Casei Şcoalelcr, în 1928. 85 Simon Benvenisti (1870—1924), editor, îl ajutase pe L.R. să-şi tipărească primul roman („Fără entuziasmul şi înţelegerea acestui minunat suflet, Ion n-ar fi apărut atunci'" — Vremea, VIII, nr. 416, 1 dec. 1935, p. 5). La recomandarea acestuia, S.B. publică romanul Conservator & C-ia, la Editura Ancora, în 1924. ss Răspunsul şi-1 va da mai tîrziu (vezi notaţiile din jurnal, datate 23 oct. 1928). 87 Grigore Grămăticescu, fost vecin în imobilul pe care Rebrenii îl ocupaseră în str. Polonă nr. 13, et. I, între 1923 şi 1924. (De la sfîrşitul anului 1924, locuiau în str. Popa Tatu, nr. 85, unde ocupau, pentru prima oară, un apartament mai bun : vestibul, sufrage)-rie, dormitor mare, birou, salonaş, dependinţe.) 20 19 2 8 Sîmbătă spre duminecă, 1 ianuarie 1923 [Bucureşti] Nu s-ar putea oare să scriu regulat aici întîmplările, dacă nu zi cu zi, baremi cînd mi se par mai de seamă, din viaţa, literară a unui an ? Şi dacă încep chiar în noaptea revelionului fi-voi oare mai diligent ? întîi, după bătăile de ceasornic care au pus capăt anului 1927, am scris _Puicuţii.^_Cît mi-e de dragă fetiţa asta ! Cît de mult îmi lipseşte veselia ei, drăgălăşiile ei, tinereţea ei, care parcă-mi dădeau şi mie mereu iluzia tinereţii veşnice ! Am ajuns să-i scriu mereu atît de melancolic şi de sentimental, încît de multe ori îmi zic ră asta nu poate fi decît efectul unui egoism inconştient. în definitiv, fata are nevoie acolo de încurajare ca să poată rezista. Ea e singură în mijlocul Parisului străin, pe cînd eu aici, slavă Domnului ! Luni, 2 ianuarie [1928, Bucureşti] Se pare că Ciuleandra se bucură într-adevăr de o apreciere deosebit de bună. Pe^ unde am văzut cîte-un bilanţ literar al anului trecut, Ciuleandra e socotită ca evenimentul anului. Aşa în Dreptatea2, aşa în Lupta*... Azi, în Adevărul, Theodorescu-Branişte publică un foileton de-a dreptul entuziast. 4 Nu mai poate fi vorba să caut dedesubt prietenii sau gentileţe. E prea francă, prea spontană primirea bună. Fireşte, n-am să mă îmbăt de satisfacţie. Vor veni curînd si adversarii să reducă din corul elogiilor. Parcă cei de la Viaţa românească vor primi cu inima uşoară asemenea însufleţire ? 5 _ 1 Epistolă publicată în voi. La lumina lămpii, p. 105—106; din Paris, în aceeaşi zi, fata ii scrisese lui L.R. (op. cit., p. 107—108). ,,. 2-3 "fpreAaeri1le" Poraen;te nu au consistenţă critică, fiind de evidentă circumstanţă, hle aparţin lui A. 1 . Samson (Mişcarea literară a anului, în Lupta, VIII, nr. 1833 1 ian 1928, p. 5) şi lui Sergiu Dan (Literatura anului, în Dreptatea, II, nr. 65, ? ian 1928 p 6)' 4 „Foiletonul" apare la rubrica... „Simple însemnări. în librării" (vezi liviu Rebreanu, ""ît&r'T p Adefarul>. anul ,41' nr- 13411, 3 ian. p. 1). Cu T. Teodorescu-Bramşte (1899-1969) L.R. a mtreţinut relaţii cordiale, corespondenţa lor fiind revelatoare pentru perioada 1918—1942 (cf. B.A.R., nr. 145 397—145 403). ln 5 Supoziţie greşită. în Viaţa românească (XX, nr. 4, apr. 1928, p. 127—1281 Mihail Ralea (1896-1964) va publica o cronică favorabilă. Reticenţele faţă de revistă 21 Joi, 5 ianuarie [1928, Bucureşti] Ieri, la 11 dim., am avut o întîlnire cu Brătescu-Voineşti, să-i comunic ce am hotărît să fac pentru sărbătorirea celor 60 ani ai lui.6 Mă aştepta la „Capsa", de unde ne-am dus într-o odăiţă la „Clubul tinerimei"- Cînd i-am spus, amănunţindu-i, programul ce l-am întocmit, a avut întîi un gest spontan de apărare. I se părea prea mult, se simţea nevrednic de atîta cinstire. Apoi, în odăiţa aceea, după ce i-am, desfăşurat tot, l-am văzut sincer mişcat, dar mereu apărîndu-se şi dîndu-mi argument suprem : ■— Nu merit, domnule R., e prea mult... Eu sînt un scriitor modest, opera mea e mică, s-ar putea oare atîta răsplată pentru atîta lucru ?... Prozatorul, romancierul adevărat eşti d-ta, care ai opera vastă, care pui în ea o viaţă întreagă, complexă... I-am replicat că sărbătorirea aceasta e necesară pentru însuşi prestigiu! breslei scriitoriceşti. Dincolo de persoana Iui, e scriitorul căruia trebuie să ne obişnuim să-i arătăm, cînd opera lui e încheiată, o recunoştinţă naţională. De ce la noi actorul poate fi slăvit, iar scriitorul numai ocărît ? Opera actorului, efemeră, se adresează cîtorva orăşeni, e exterioară, fără urme, pe cînd scrisul lui Br. V., în mii şi mii de exemplare, a pătruns,, pînă în ultimul cătun, slujeşte dorul de a citi pînă în cărţile primare, contribuie la educaţia culturală efectivă şi durabilă a poporului întreg. Ş-apoi de ce un politician, cînd a împlinit o vîrstă, poate să fie înălţat de lume, iar un scriitor consacrat să nu se poată bucura de aceeaşi favoare. Şi, în sfîrşit, de ce să nu oferim presei un prilej de a se ocupa mai de-aproape şi de lucruri care să ne unească pe toţi în bine, în loc să ne învrăjbească, cum fac certurile politice şi diversele crime şi răutăţi ? — D-ta, slavă Domnului, la 60 ani, de-abia ai locuinţa asigurată, pe cînd orice alt profesionist, dacă are celebritatea d-tale în profesiunea lui, a dobîndit o viaţă îmbelşugată, ferită de riscuri şi griji. Ei bine, dacă nu putem face aceasta în planul material, baremi o satisfacţie morală trebuie să răsplătească jertfa unei vieţi întregi şi o operă într-adevăr naţională ! Atunci îmi spuse că, într-adevăr, afară de locuinţă, nu are nimica, şi ca, fiind în timpul războiului decorat cu „Răsplata muncii pentru merite sanitare", sau aşa ceva, a cerut şi el, ca alţii, să fie împroprietărit cu un sînt mai vechi. Amintim că, înainte de a debuta, tînărul Rebreanu conspectase articolele cu caracter teoretic din coloanele revistei ieşene (cf. L.R., Caiete, 1974, p. 169—224). încercarea de a tipări, la Iaşi, o schiţă proprie — trimisă lui G. Ibrăileanu (1871—1936), la sfîrşitul anului 1908 — se va solda însă cu un eşec. Chiar şi cînd va reveni, in 1911, cu o nouă colaborare (O strîngere de mină, publicată, în cele din urmă, în sept. al aceluiaşi an), L.R. nu este scutit de necazuri (ele transpar din scrisoarea ce i-o trimite C. Stere, la 21 iul. 1911 ; cf. B.A.R., nr. 145 231). Nemulţumiri se vor ivi şi pe parcursul colaborărilor din 1921—1922, cînd L.R. publică în Viaţa românească o suită de cronici teatrale (vezi scrisoarea lui G. Ibrăileanu, la B.A.R., nr. 143 345). Să mai reţinem că, nu de multă vreme, G. Ibrăileanu făcuse cîteva referiri neplăcute la romanul Adam şi Eva, considerat de el „lipsit de valoare". (Vezi studiul Creaţie şi analiză, în Viaţa românească, VIII, nr. 2—3, febr.-mart. 1926. Pentru alte aspecte istoriografice, consultă şi articolul lui N. Gheran, Rebreanu la „Viaţa românească", în Cronica, X, nr. 50, 12 dec. 1975). 6 I. Al. Brătescu-Voineşti (1868—1946) se numără printre puţinii scriitori vîrstnici care l-au protejat pe L.R., încă de pe vremea cînd acesta lucra ca secretar al Teatrului Naţional din Craiova (vezi scrisoarea de la B.A.R., nr. 144 559, referitor la transferarea soţiei sale la Naţionalul bucureştean). loc de casă în Bucureşti- De şapte ani zac hîrtiile lui cine ştie prin ce birouri, fără să i se fi făcut nimic în sfîrşit, îmi zise să fac ce cred eu şi-mi mulţumeşte, într-adevăr adînc mişcat şi cu lacrimi în ochi, că tocmai eu, deşi adică prozator, m-am gîndît şi mă muncesc atîta pentru dînsul. I-am amintit că-i datorez personal recunoştinţă pentru un serviciu mare ce mi-a făcut cu prilejul unei cărţi care, oricît ar fi de bună, n-ar fi avut poate atîta succes fără cuvîntul lui.7 Şi ne-am despărţit cu mulţumirile lui repetate, din care e de reţinut : „Mai mult decît orice sărbătorire, să mă crezi că cuvintele d-tale m-au mişcat şi m-au mîngăiat !" Era sincer. Poate că a fost sincer în tot cursul întrevederii, poate că toate protestările lui au fost sincere. Dacă nu, atunci e un mare artist al prefăcătoriei şi al modestiei sau pruderiei. Dar conştiinţa valorii sale n-o are deloc. Se pare cu totul deconcertat. Parcă criticile din ultimii ani şi mai ales violenţa unora din ele i-au zdrobit orice încredere în puterile sale. Evident că nici nu ar putea avea, cînd a produs atît de puţin. Trebuie să fie ceva cu totul excepţional într-o operă mică spre a rezista vremii. Apoi opera lui e aşa de gingaşă, aşa de dulceagă, că nu poate servi decît manualele şcolare. îţi face impresia aproape a unor exerciţii de compoziţie şi stil pentru clasele superioare de liceu. Faţă de el, ce colos pare Sadoveanu, chiar dacă e monoton. 8 Şi însăşi înfăţişarea lui nu arată nimic deosebit. N-are nici o sclipire, nici în privire, nici în vorbă, nici în idei. E mereu plîngător, cu modestia ceea romantică biedermeyeriană, care face impresia unei măşti agasante. O fi om bun, o fi simpatic, mai ales burgheziei noastre, care priveşte pe scriitor ca pe un bufon sau ca un individ umil. în orice caz, între scriitori e nu urît, ci mai curînd dispreţuit. Scrisul lui, oricît de modest, n-ar fi putut provoca asemenea resentimente. Numai faptul că, pe urma unei opere atît de modeste, a cîştîgat atîtea beneficii sociale şi, se zice, materiale e vana /atmosferei duşmănoase creată în jurul lui. 9 Or fi contribuit puţin şi exagerările cîtorva critici de a-1 considera mare scriitor. 7 în 1921, la propunerea lui I. Al. Brătescu-Voineşti, Academia Română îi acordase lui L.R. Premiul Herescu-Năsturel pentru romanul Ion. (Amănunte, în voi. lui Fanny Rebreanu, Cu soţul meu, 196^.) 8 Cu patru ani în urmă, atît I. Al. Brătescu-Voineşti, cît şi Mihail Sadoveanu (1880—■ 1961) fuseseră menţionaţi printre „maeştrii mei români" (cf. Spre ziuă, I, nr. 1, 11 mart. 1923). în realitate, amîndoi confraţii figuraseră doar în lecturile anilor săi de ucenicie. La Prislop, în 1908—1909, tînărul ardelean îşi propusese să scrie o piesă după nuvelele lui Br.-V (cf. Arh. L.R., I 1 ms. 20, f. 11 ; L.R,, Caiete, 1974, p. 117). Mult mai tîrziu, în 1920, va scrie nuvela Fiara — în mod special pentru revista Lamura, condusă de Br.-V. — proză care, prin tonalitatea ei, ne trimite la Bietul Trie, clin voi. In lumea dreptăţii (1906), şi la Bietul Castor, din voi. Intunerec şi lumină (1912). Din M. Sadoveanu, sub impulsul primelor lecturi, L.R. publicase nuvela Ofilire, în Luceafărul, VII, nr. 24, 15 dec. 1909, al cărui subiect ne aminteşte de Păcat boieresc. 9 In afară ,de scris, Brătescu-Voineşti desiăşurase o activitate susţinută ca judecător şi om politic ; a făcut parte din toate legislaturile parlamentare, fiind chiar, între 1914 şi 1940, secretarul general al Camerei Deputaţilor ; în 1918, a fost ales membru al Academiei Române. Opera literară nu-i adusese cine ştie ce venituri, volumele tipărite fiind puţine la număr. (Dacă totuşi a fost dispreţuit de unii confraţi, aceasta s-a datorit atunci 22 23 Azi am trecut pe la „Capsa", unde s-a adunat mai multă lume : Minu-lescu10, Stamatiad11, Perpessicius, dr. Nanu 12, Sergiu Dan13, Camil Petrescu, Davidescu, Baltazar 14 etc. Aflai că a apărut în Dreptatea de azi un articol al lui Aderca despre Ciuleandra.15 Nu ştiam. Sergiu Dan era cu un studiu mai mare, zice el, pe care a vrut să-1 publice tot acolo şi acuma va trebui să-1 dea la Politica.16 Fireşte, despre Ciuleandra, cu toţii. Succes, suc- atitudinii sale faţă de scriitori. „Şi pentru că vorbim deschis — nota Perpessicius —, putem spune că prestigiul unor Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Brătescu-Voineşti n-a făcut pentru breasla scriitorilor nici cel mai mic bine" (cf. P., Breasla scriitorilor, în Cuvintul, III, nr. 1952, 10 dec. 1927, p. 1). 10 Icn Minulescu (1881—1944), la acea vreme funcţionar superior în Ministerul Cultelor şi Artelor. Pe L.R. îl cunoştea din 1909, cînd împreună frecventaseră cercul iui M. Dragomirescu. Romancierul îl indică în fruntea poeţilor preferaţi, în interviul din Spre ziuă, I, nr. 1, mart. 1923. Prietenia lor — dezvoltată, la început, şi datorită amiciţiei dintre soţii şi copii — va fi tulburată în viitoarea treburilor administrative, Mai mult decît înfruntările directe, la înrăutăţirea relaţiilor (altminteri urbane la suprafaţă) au contribuit intrigile cîtorva confraţi (vezi însemnările din 20 iul. 28 sept. şi 21 oct. 1930, precum şi clin 13 sept. 1931). La Academie se află mai multe scrisori ale Minuleştilor, adresate lui Liviu şi Fanny Rebreanu (nr. 143 847—143 855). 11 Al. T. Stamatiad (1885—1956), poet, vechi şi încercat prieten de-al romancierului. A fost adesea ajutat de L.R. în realizarea intenţiilor sale (sprijin material, premii etc), după cum, la rîndul lui, i-a reprezentat cu consecvenţă interesele în culisele S.S.R. Pestte 40 de scrisori aflate la B.A.R. — trimise lui L.R. "între 1911 şi 1939 — stau mărturie acestor^ raporturi (vezi Coresp., nr. 146 168—145 211). 12 Constantin Nanu, medic, fratele poetului Dimitrie Nanu (1873—1943) şi al dr. Ioan. Nanu-Muşcel (1862—1938). Fire boemă, frecventa cafeneaua literară, dovedindu-se a fi un prieten sincer şi dezinteresat al tinerilor artişti şi scriitori (vezi B.A.R., Coresp., nr. 143 963—143 964, datată între 1917 şi 1929). j13 Sergiu _ Dan (1903—1976), gazetar şi tînăr prozator, care, frecventînd cafeneaua literara a vremii, a avut grijă să-1 avertizeze pe scriitor asupra unor maşinaţii din culise, ţinîndu-1 la curent cn mersul „lucrăturilor" (vezi însemnările din 24 aug. şi 13 sept. 1931 ; în Arh. L.R., 5 scrisori de ale lui, nr. 142 703—142 707, datate între 1927 şi 1931). *4_Camil Baltazar (1902—1977), poet şi publicist al cărui nume revine adesea" în însemnările scriitorului.^ Cunoscut de L.R. prin 1924, el avea să cultive bune raporturi cu marele său confrate, căutînd să se facă util (informaţii din culisele vieţii literare, colaborări la revistele conduse de acesta etc). In repetate rînduri, el şi familia lui au primit sprijinul romancierului. Cu delicateţe, autorul lui Ion nu a consemnat itoate aceste binefaceri, ca şi surprizele neplăcute oferite de CB. La B.A.R. se află peste 50 de scrisori ale poetului, revelatoare. Peste ani, în opoziţie cu documentele citate, modestul colaborator "avea să denatureze adevărul relaţiilfor, în numele „marii prietenii" ce l-ar fi legat de sprijinitorul său. Confruntă relatările sale clin voi. Contemporan cu ei cu scrisorile de la B.A.R. nr. 142 049—142 096, trimise lui L.R. între 1924 si 1941; vezi, de asemenea, scrisorile către Fanny Rebreanu, precum şi cele ale Măriei Jeanine Baltazar, nr. 142 097—142 101. Consultă şi voi. La lumina lămpii. 15 Felix Aderca (1891 — 1962) se dovedise a fi unul din cei mai inspiraţi comentatori ai romanului rebrenian. Cu şapte ani în urmă, într-un moment de derută, el se alătură J^' Lovinescu, scriind : „Ion apare ca o ironie după falimentul literar al mişcării sămănătoriste, iar eroul, uriaş, trece (cu toate imperfecţiunile de stil şi acel rudiment de compoziţie) printre figurile literaturii universale (cf. Izbinda, III, nr. 713, 20 ian. 1921). In pofida diferitelor conjuncturi politice nefavorabile, sentimentele de prietenie şi colegialitate ale celor doi scriitori au rămas nealterate. (Vezi la B.A.R. şi scrisorile lui F.A. nr.^ 141 946—141 961, trimise lui L.R. între 1925—1933). Recenzia amintită în Jurnal a apărut în Dreptatea, 6 ian. 1928, p. 2. 16 Articolul va apărea în Lupta, III, nr. 494, 11 ian. 1928, p. 2, fiind semnat cu iniţialele S.D. (cf. Romanul „Ciuleandra", de Liviu Rebreanu). I ces, succes, Minulescu baremi spune, glumind şi interpretînd desigur multe gînduri ascunse : — Bine, monşer, nu vrei deloc să ne laşi şi pe noi să trăim, să mai scriem şi noi romane ? Dr. Nanu spune că aşteaptă să vadă şi ceva scris de vreăn adversar, ca atunci să-şi dea seama aievea despre valoarea Ciuleandrei. Pentru mîine e anunţat articolul [lui] Davidescu în Universaul literar.17 Aderca despică interesant cartea. Că nu e roman, ci o nuvelă, dar capodoperă. Şi o obiecţie subiectivă : că Mădălina trebuia să vie la oraş, că Z deci doctorul Ursu e cam artificial. Subiectivitatea: d-ra din str. Neptun.18 El cere mersul ţăranului asupra oraşului. Regretul după „lut" e tradiţionalism etc. Dar interpretarea lui e, pînă azi, cea mai adîncă. Davidescu m-a adus pînă acasă. Am vorbit despre romanul lui Vioara 4 mută. I-am spus diverse lucruri, deşi nu l-am citit încă tot- Mi se pare totuşi că cel puţin bună parte din entuziasmul pentru Ciuleandra e provocat de speranţa că astfel îmi cîştigă concursul pentru publicarea romanului său , la „Cartea Românească". . Duminecă, 8 ianuarie [1928, Bucureşti] Nimic mai straniu decît ceea ce se petrece cu mine : cred că orice scriitor român care ar avea o carte primită cu alaiul Ciuleandrei s-ar declara nu numai arhimulţumit, dar mîndru şi s-ar socoti îndată deplin consacrat. Eu însă mă simt ros permanent în adîncul sufletului de cariul îndoielii. Mi se tot pare că o fi părere a cîtorva doar, că se vor fi înşelînd cei cîţiva şi că vor veni de-acuma cei mulţi care să dărîme pur şi simplu toată Ciuleandra asta şi alte asemenea lucruri. Fie că am ajuns de o sensibilitate ascunsă însă, bolnăvicioasă în materie literară, fie că scrupulozitatea mea artistică a crescut aşa de mult că nimica nu mă mai satisface, sigur este că mă simt veşnic zbuciumat sufleteşte gîndindu-mă ia literatură şi mai ales la literatura mea. Suspectez pe toţi care vorbesc sau scriu bine şi mă impresionează cei ce spun ceva rău. Exemplu : ieri, trecînd pe la librăria „Cartea ; Românească", un vînzător îmi spunea că, în timpul sărbătorilor, „într-o zi am citit Ciuleandra şi nu mi-a plăcut, a doua zi mi-a plăcut", iar la ieşire : „în orice caz, Ciuleandra nu e lucrarea dv. cea mai bună...". „Şi cu toate astea, critica zice că e cea mai bună..." „Adevărat ? Dar dv. ce credeţi ?"... Ceea ce arată că un om simplu nu gustă Ciuleandra în mod sincer. Peste cîteva minute, pe Calea Victoriei, întîlnesc pe un procurist de .la Reşiţa, intelectual foarte distins, cu o biblieftecă mare, aleasă, puţin cam teozof : „Am citit Ciuleandra dv. O minune. O carte grozavă. Mă mir că criticii nu au subliniat îndeajuns substratul ei adînc, fluidul care o străbate ca o apă subterană, ca si în Adam şi Eva..." Apoi ştiu că se vinde bine. Şi totuşi... M-au făcut „prinţul prozei" pe urma ei, şi totuşi... 17 Cronica, într-adevăr elogioasă, va fi publicată peste cîteva zile (vezi Universul literar, XLIV, nr. 2, 8 ian. 1928, p. 24). 18 în 1921, F. Aderca publicase romanul Domnişoara din strada Neptun, pe tema dezrădăcinării, amintit de L.R. într-un context favorabil (cf. Spre ziuă, I, nr. 1, mart 1923). 24 25 Dar să trecem. Vreau să însemn întrevederea de răsalaltăieri cu Se-vâstos19- Mi-a ceriit la telefon o întrevedere, să mă roage pentru colaborarea la Adevărul -literar20. I-am dat întîlnire la mine, la ora 4. A fost foarte exact. Un tip timid, insignifiant, obrajii roşii, mustaţă şi o privire înfricoşat de biîndă. I-am cerut eu întîi să-mi facă un număr special pentru Brătescu-Voineşti, ceea ce s-a angajat imediat şi bucuros. Am găsit prilejul să-i reproşez atitudinea de ostilitate faţă de S.S.R., spunîndu-i că o asociaţie de,scriitori, oricît ar fi de şubredă şi oricît de mică activitate. ar avea, e absolut necesară pentru apărarea intereselor de breaslă- S-a scuzat că pe cît îşi aminteşte n-a fost niciodată ostil sau necuviincios faţă de mine. Adevărat, dar asta n-avea importanţă. Dovada cea mai bună că e nevoie de Societate e că el însuşi vine acum cu cererea maică-si, să fie primită, ca să poată avea permis pe C.F.R. Mi-a explicat cum mama lui scrie de foarte mulţi ani, are multe cărţi, se interesează de folclor etc21 I-am făgăduit să fac ce va fi posibil ca să-i obţin permisul şi înscrierea. In privinţa colaborării la Adevărul literar i-am luat-o eu înainte. în principiu n-am nimic contra. Dar sînt condiţii. Eu nu vreau să scriu la o revistă unde să nu mi se arate toată simpatia, fără reticenţe. Asta nu înseamnă că trebuie să mă considere genial în tot ce fac, dar trebuie să mă simt acasă la mine. Apoi chestia onorariului : dacă la reviste de-ale colegilor, fără bani, fără mijloace, dau bucuros şi gratis, nu sînt dispus să fac gentileţe şi cadouri unor întreprinderi comerciale ca Universul sau Adevărul. El se oferă să-mi puie cu totul la dispoziţie revista, să publice dări de seamă, note etc, în sfîrşit, tot ce doresc.22 în privinţa onorariului îmi oferă maximul ce-1 poate da. Are 10 000 lei de număr pentru colaborări. De aici plăteşte 1000 lei lui Arghezi ; a plătit 1500 lei pe Sadoveanu. Pentru Însemnările din Olanda, plăteşte 2000 lei de număr, fiindcă le-a luat în bloc, cu 30 000 lei pentru 15 numere, sumă ce el ar fi dobîndit-o, poate mai mare, la orice ziar. 23 îmi oferă aceeaşi sumă cu promisiunea că, îndată ce i se va spori cota pentru colaborare, să-mi mărească onorariul. 19 Mihai! Sev.istos (1 £92—1967), ziarist şi scriitor, la acea dată în conducerea revistei Adevărul literar si artistic. în voi. Amintiri de la „Viaţa românească" (1956), publică şi cîteva referiri la colaborarea lui L.R. (La B A.R., se află cîteva epistole, nr. 145 066—145 073, amintind legături colegiale, între 1922 şi 1934.) 20 Revistă tipărită sub auspiciile ziarului Adevărul, între 1920 si 1939. Printre colaboratorii ei se număra şi L.R. 21 Este vorba de Elena Sevastos (1S66—1929) ; în 1888, Academia Română îi acordase premiul Heliade-Rădulescu. 22 Condiţie respectată. în coloanele ziarului vor apărea numeroase articole, interviuri, recenzii consacrate operei şi activităţii lui L.R. Semne de simpatie creseîndă apar, în curînd, sub semnătura Alexandrinei Mititelu şi a Izabelei Sadoveanu, ambele recenzente ale romanului Ciuleandra (vezi Adevărul literar şi artistic, IX, nr. 374 şi 380, din 5 febr. şi 18 mart. 1928). 23 însemnările, aparţinînd lui M. Sadoveanu, apar în volum (1928), cu titlul Olanda (ţară vizitată de autor în 1927). îi spun că 'aş avea acuma de publicat Trei metropole, dar în continuare, fireşte, după ce va fi terminat Sadoveanu-24 E foarte bucuros. Nu ştiu cît va dura publicarea, dar să fie cam două coloane de număr — ceea ce îi convine mult. Ar trebui să-i dau mai dinainte titlurile ca să poată anunţa şi face reclama cuvenită. Să încep cu un articol despre Brătescu-Voineşti în numărul special.25 Ar rămîne deci să încep notele de drum la 3 februarie. 26 în sfîrşit, în principiu am fi de acord.Dar acuma să vedem dacă voi putea scrie ceva din acele faimoase note pînă cînd ar fi să începem publicarea ! Aseară Camil Petrescu m-a condus pînă acasă vorbindu-mi despre Universul literar21. I-am spus cîte ceva despre cele convenite cu Sevastos îmi cere şi el să-i dau ceva peste cîteva numere.28 Nu mai insistă pentru Trei metropole^ probabil din pricina banilor. L-am sfătuit să se adreseze pentrvi colaborări şi celor de la Iaşi: Sadoveanu, Ionel Teodoreanu29, [precum şi lui] JZarifopoI30, Arghezi31... Vrea să realizeze rubrica portretelor celor tineri făcute de cei bătrîni şi ţine ca eu să scriu despre el... 24 Impresiile de călătorie, intitulate Trei metropole. Berlin—Roma—Paris, vor fi publicate, parţial, în paginile Adevărului literar şi artistic, IX, nr. 407—415, între 25 sept.— 18 nov. 1928. în volum, la Editura „Cartea Românească", în 1931. 25 Articolul se va intitula Cel dinţii dintre cei dinţii (cf. Adevărul literar şi artistic, IX, nr. 373, 29 ian. 1928, p. 1). 26 Peste două luni, la 18 apr.,' îl vom afla pe L.R. în Orlat cu grija aceleiaşi lucrări (cf. voi. La lumina lămpii, p. 112, 156). Abia la 2 iun. 1931 va isprăvi cartea de reportaje. 27 Este vorba de a doua serie a revistei Universul literar, care, pe parcursul anilor (1919—1931), a avut în conducere pe Virgil N. Drăgoescu, Stelian Popescu, Perpessicius şi Camil Petrescu (amintit în Jurnal). Ca şi în prima serie (1888—1916), L.R. s-a număra» printre colaboratori, revista avînd o atitudine binevoitoare faţă de romancier. De curînd, L.R. publicase în paginile ei un fragment din Răscoala (vezi Aventura lui Titu Herdelea, în Universul literar, XLIII, nr. 43, 25 dec. 1927, p. 677) Prezentînd Anul literar, N. Davidescu va reveni asupra romanului Ciuleandra, opinînd că are „strălucirea sobră de diamant negru" (ibid., XLIV, nr. 4, 22 ian. 1928). Despre aceeaşi carte vor scrie şi C. Mincti (ibid., XLIV, nr. 7, 12 febr. 1928), Mihail Sebastian (ibid., XLV, nr. 1, 1 ian. 1929) etc 28 îi va încredinţa spre publicare articolul Povestitorul, dedicat aceluiaşi Brătescu-Voineşti (cf. Universul literar, XLIV, nr. 5, 29 ian. 1928, p. 66). în plus, va scrie şi medalionul I. Al. Brătescu-Voineşti, în Viaţa literară (III, nr. 71, 28 ian. 1928), subliniind echilibrul dintre om şi operă. 29 Afirmaţi pe deplin în proza românească şi avînd o mare audienţă în lumea iubitorilor de literatură, M. Sadoveanu şi I. Teodoreanu nu au srirnit niciodată invidia confratelui ardelean. Dimpotrivă ; citaţi adesea de L.R. printre scriitorii a căror operă o urmărea cu atenţie, ei aveau să fie sprijiniţi de el în momente critice, după cum, invers, aveau să-1 ajute cînd alţii l-'au atacat în haită. Documente rămase în arhivă (B.A.R., Coresp., nr. 144 965—144 977 şi 145 376—145 378) colorează plăcut aceste raporturi col»giale. Consultă si articolele Iui N. Gheran, Mihail Sadoveanu „Divanul cărturarilor, meşterilor şi jupîniţelor de la Hanul Ancuţii" (Tribuna, XVIII, nr. 49, 6 dec. 1973), şi Mihail Sadoveanu : Mahre (ibid., XVIII, nr. 48, 29 nov. 1973). 30 Paul Zarifopol (1874—1934), critic şi eseist; publicase de curînd prima sa cânte originală : Din registrul ideilor gingaşe (1926). 31 La rindul său, editase primul volum de versuri, Cuvinte potrivite (1927). 26 27 Luni, 16 ianuarie [1928, Bucureşti] Pentru sărbătorirea lui Brătescu-Voineşti continuă alergăturile. Fireşte, nu vor merge toate tocmai strună. Opoziţia începe să^se arate. în Rampa'62 de ieri, într-o notiţă însoţită de o caricatură hidoasă, desigur Maniu, ironizează sărbătorirea, fin, subţire, dar ironizează : C-a împlinit 70 ani^ şi că. vitrinele librăriilor vor expune Niculăiţâ Minciună..-33 Dealtfel, dăunăzi Maniu, glumind, îmi povestea că Ion Brătianu34, de cîte ori se vorbea despre greutăţile scriitorilor, zicea : „Da, adevărat... Ia să-i mai dăm o slujbă lui Brătescu !" înşişi organizatorii lucrează cu un entuziasm cam de comandă. Bu-cuţa 35 vorbeşte despre el cu un dispreţ profund : că nu se poate citi, că e simplă anecdotă spusă prost, că nimic nu fierbe într-însul şi că, în sfîrşit^ e tipul mediocrităţii. . „ Am mai scurtat programul, suprimînd banchetul Pen-Clubului, ca să nu enervăm lumea şi să nu-1 punem pe bietul sărbătorit într-o postură ridicolă, în schimb a venit Uniunea Intelectualilor, unde e prezidentă d-na Cantacuzino 36, să aranjeze şi ei o masă. Prea bine ; am mai scăpat eu puţin. De dimineaţă, Ia Ministerul Artelor,, mă întîmpină Minulescu şi îmj spune că s-a primit invitaţie de la Oslo să luăm parte la centenarul lui Ibsen. El a vorbit ministrului37 şi a propus să meargă trei inşi : eu, ca autor dramatic şi preşedinte al scriitorilor, el, în numele guvernului, şi un actor, probabil Demetriade 38. Vorbind cu ministrul pentru Brătescu, îmi spuse că a fost prin Argeş şi, la o nuntă, a pus să i se joace „ciuleandra". Zice că pare a fi un joc ardelenesc, schimbat fireşte puţin cu ocazia trecerii munţilor... fa e 32 Cotidian teatral, înfiinţat, în 1911, de N. D. Cocea (1880—1949) ; la data însemnărilor, directorul ziarului era Scarlat Froda. 33 Titlul amintit de poetul şi dramaturgul Adrian Maniu (1891—1968) face parte din sumarul voi. Intunerec şi lumină, publicat în 1912, de I. Al. Brătescu-Voineşti. „Notiţa", nesemnată, a apărut în Rampa, XIII, nr. 2994, 16 ian. 1928, p. 1. De reţinut că acelaşi ziar va consacra sărbătoritului un număr omagial, la 30 ian. 1928 (cf. Rampa, XIII, nr. 3005). 34 Ion I.. Brătianu (1864—1927), om politic, de mai multe ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, membru al Academiei Române. 35 Emanoil Bucuţa (1887—1946), poet şi prozator, la acea dată funcţionar la Ministerul Artelor. „Şiret", „abil", „băgăreţ" — ca să folosim o parte, din atributele cu care îl caracterizează L.R. în însemnarea din 13 nov. 1928 —, va izbuti să rămînă vreme îndelungată în administraţia culturii. în raporturile lui cu viitorul director al „Educaţiei Poporului", va manifesta prudenţă (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 142 399—142 413, datată între 1926 şi 1944). 36 Principesa Alexandrina Gr. Cantacuzino (18S1—1941), la acea dată preşedintă a Uniunii Intelectuale Române, oferă această masă „în palatul ei din Calea Victoriei" (cf. voi. La lumina lămpii, p. 115). Pe parcursul anilor, ea avea să-1 invite pe L.R. să participe la şezători literare, organizate în ţară, precum şi la congrese peste hotare (vezi B.A.R., Coresp., nr. 142154—142156, clin 1928^1929). Prin 1915, tînărul o rugase să intervină pentru numirea lui în redacţia ziarului Minerva (vezi ibid-, nr. 142 158—142 159).^ 37 Alexandru Lapedatu (1876—1954), istoric; membru al Academiei Române din 1918, deputat şi senator liberal, numit, pentru a doua oară, ministru al Cultelor şi Artelor (4 iun. 1927-16 nov. 1928). 38 Aristide Demetriade (1871—1930), societar al Teatrului Naţional, preşedinte al Sindicatului artiştilor dramatici şi lirici. 28 i Şi el se cam codea cu participarea la serbările brăteştene ! După-amiazi am fost, cu Bucuţa, să prezintăm felicitări sărbătoritului care chiar azi împlineşte cei 60 ani. Ne-a primit cu bonomia-i obişnuită. Era singur de tot- Ce curios ! Mă aşteptam să găsesc o lume ! Ne povesti ce-a păţit cu Mirea39, la care îi trimisei ieri să pozeze pentru portret. L-a primit ca şi cînd nici n-ar şti nimic şi i-a spus că el nu face lucruri d-astea, în sfîrşit doar că nu l-a dat afară... Şi iată ţiganul valah care se crede artist „mare" ! Trebuia să^ citesc ceva după-amiazi la şezătoarea unui Ateneu Popular, la „Teatrul Mic". Nu m-am dus deloc. Mă plictisesc citirile astea zadarnice. Marţi, 17 ianuarie [1928, Bucureşti] Corneliu Moldovanu 40 mă vesteşte prin telefon că doreşte să mă vază, sa. vorbim despre centenarul lui Ibsen. L-am văzut la Teatru (după ce o d-ră Vermont m-a atacat cu un^ rapid interviu despre participarea femeilor la viaţa politică). îmi spune că ministrul vrea să trimită' la Oslo, pentru serbările centenarului Ibsen, o delegaţie din care să facă parte eu, el, un actor şi unul din _ minister, fie Minulescu, fie Marin Sadoveanu41. Obiectai că mai bine Minulescu, că e mai reprezentativ. Răspunse că Sadoveanu ştie nemţeşte,^ dar adaogă că dealtfel asta priveşte pe ministru. Ne-am înţeles ca eu sa_ ma interesez de^ costul călătoriei la wagons-lits, clasa I cu vagon de dormit, iar demers^să mergem cu clasa II ca să facem economie de bani. In sfîrşit, susţine că_ ministerul trebuie să dea bani de ajuns ca să putem face faţă cum şe cuvine acolo ca reprezentanţi ai ţării. îi cerui să pregătească material statistic despre piesele de Ibsen reprezentate la noi, fotografii etc. Seara am cerut bibliotecarului Academiei să-mi facă o listă despre toate publicaţiile asupra lui Ibsen la noi. Seara făcui greşala să spun lui Minulescu să ia seama că mai este un amator în minister care ar vrea să-i ia locul. Nu vrea să crează, iar cînd auzi de Corneliu, spuse că el n-ar vrea să meargă Minulescu, fiindcă atunci Minulescu ar trebui să fie şeful delegaţiei, pe cînd altfel ar rămîne el. în. orice caz, cred că afosto greşală. Nu trebuia să mă amestec şi mai ales să-i fac sînge rău bietului Minulescu, care îmi zice că însuşi mi- 39 George Demetrescu Mirea (1852—1934), pictor recunoscut pentru calităţile sale de portretist. 40 Corneliu Moldovanu (vezi supra, p._ 6, n. 16), eră o veche cunoştinţa de familie (în voi. Ou soţul meu, Fanny Rebreanu îl aminteşte printre bunii prieteni, cunoscut încă din anii Conservatorului, unde el fusese secretar şi apoi profesor de literatură dramatică) ; acum funcţiona la Ministerul Cultelor şi Artelor. Ca animator de cultură (director al Teatrului- Naţional, membru în Consiliul de administraţie al Societăţii de Radio, în conducerea unor organe obşteşti etc), va intra adesea în contact cu L.R. Corespondenţa aflată la B.A.R. atestă raporturi colegiale din 1918 (nr. 143J99—143 902). Vezi şi referirile Rebrenilor din voi. La lumina lămpii. 41 Ion Marin Sadoveanu (1893—1964), îa acea dată cunoscută în viaţa literară mai mult prin eseistica sa .consacrată teatrului şi artei spectacolului (Dramă şi teatru, 1926). în activitatea desfăşurată pe tărîmul îndrumării vieţii culturale (a lucrat mult în administraţia artelor), s-a numărat printre colaboratorii de bază ai lui L.R., mai ales în anii directoratelor acestuia. în general, cotat de romancier ca „bun prieten". Raporturi epistolare între 1922—1930 (B.Â.R., Coresp., nr. 144 958—144 964). 29 nistrul a hotărît să meargă el, dar dacă-i va cere să renunţe va face-o şi pe asta. După-amiazi am avut din nou vizita d-nei Madeleine Braunstein42, o traducătoare de romane franţuzeşti, căreia i-am cedat deunăzi traducerea mea Les Demi-Vierges43 (bine c-am scăpat de ea). Îmi cere o recomandaţie către Kasterska44, s-o introducă la diferiţi scriitori francezi care să-i dea autorizaţia de a-i traduce, fiindcă la sfîrşitul lui ianuarie pleacă la Paris pentru trei luni. Venirile ei stăruitoare însă mi se par puţin suspecte.^Am impresia că femeia a prins o simpatie de mine (nu ştiu, de om, ori de scriitor) şi că ar vrea să meargă pînă la capăt... Am primit o scrisoare extrem de elogioasă pentru Ciuleandra, de la Marin Simionescu-Rîmniceanu 45. Trebuie să-i răspund. Duminecă, 29 ianuarie [1928, Bucureşti] Fireşte, încă n-am răspuns lui Marin Rîmniceanu.46 M-au prins cu totul serbările pentru Brătescu, încît nici măcar n-am putut face vreo menţiune, deşi au fost multe de înregistrat. Să încerc a le însemna baremi ulterior şi cîte nu le-am uitat sau cîte merită să fie reţinute. Mai întîi întrevederea cu dr. Angelescu47, ministrul Şcoalelor. Mai vorbisem de cîteva ori cu el, cîte puţin. Convorbirea pe care am avut-o cu ocazia serbărilor lui Brătescu n-a făcut decît să-mi confirme prima impresie : e o „hahaleră". Termen trivial, dar prea caracteristic, încît nu-1 pot ocoli. Vorbeşte verzi şi uscate, se ambalează de vorbe şi vrea cu orice preţ să facă concurenţă cu Haret. E gata să dea orice sumă din bugetul statului cînd e vorba de clădit ceva. Are marota zidurilor, indiferent pentru ce scop ar fi. Se încîntă de linguşiri, de laude în faţă, oricît de grosolane. în sfîrşit, un mediocru guraliv. 42 Cu numele B. Madeleine, a semnat, alături de Marina Bousquet, traducerea romanului Ciuleandra, apărut la Paris, în 1929, cu titlul La dame de l'amour et de la mort. 43 Romanul, aparţinînd lui Marcel Prevost, fusese tradus şi tipărit de L.R. cu titlul Fecioarele nebune, la Bucureşti, în 1921. 44 Marya Kasterska (1892—?), scriitoare de origine poloneză, căsătorită cu matematicianul Petre Sergescu ; la Paris, era gazda unui cenaclu (vezi voi. La lumina lămpii, scrisorile nr. 130, 152, 184, 191). _ _ 45 Marin Simionescu-Rîmniceanu, publicist şi editor, vechi prieten. In 1918 îl ajutase pe L.R. să treacă în Moldova, . scăpîndu-1 de urmărirea autorităţilor germane (cf. scrisoarea predată de Louise Simionescu-Rîmniceanu Muzeului de literatură). 48 Scrisoarea de răspuns poartă data de 30 ian. 1928 ; ea a fost publicată de Hariia Oprescu în voi. Scriitori în lumina documentelor, 1968, p. 222. Reţinem „diplomaţia" începutului: „Scumpe domnule Rîmniceanu, Printr-un miracol revoltător al poştei noastre, de-abia acum primesc scrisoarea d-tale atît de bună în care îmi faci cinstea să-mi vorbeşti despre Ciuleandra cu prea măgulitoare cuvinte..." Mărturisirea : „din cît am scris pmă azi, am slăbiciunea să ţin mai mult la. Ciuleandra asta. Mi-a fost totuşi mai frică de soarta ei ca de a tuturor celorlalte cărţi ale mele" — explică obsesia multor însemnări din Jurnal despre ecoul romanului în lumea literară. Scrisoarea lui M.S.R. se află la B.A.R., Coresp., nr. 145 081. 47 C. Angelescu (1869—1947), doctor în medicină, prof. univ., om politic şi membru al Academiei Române. Ca ministru al Instrucţiei (1918—1919; 1922—1926; 1927—1928; 1933—1937) a avut merite în organizarea reţelei şcolare ; în timpul cît a stat în fruntea Invăţămîntului, s-a dorit, într-adevăr, un bun urmaş al lui Spiru Haret, legîndu-şi numele de clădirea a circa 6 000 de noi locuri şcolare (cf. Lucian Predescu, Enciclopedia „Cugetarea"). I-am cerut pentru sărbătorirea lui Brătescu să ia parte şi el, să ordone ca în toate şcolile să se - vorbească în timpul serbărilor despre sărbătoritul nostru- A convenit imediat. Apoi i-am cerut un ajutor bănesc special pentru S.S.R. E gata să dea, numai să-i prezint un program de şezători. Şi, în sfîrşit, i-am vorbit despre Casa Scriitorilor, pe care el, înălţătorul atîtor ziduri, ar putea-o realiza foarte uşor, dobîndind în schimb recunoştinţa scriitorilor, mai vie şi mai vădită decît a corpului didactic. „— Eşti primul care-mi vorbeşti despre aceasta... Cere un loc de la Costinescu 48 şi eu îţi promit că în doi ani aveţi Casa Scriitorilor... Arhitecţii mei vă fac planurile, tot, tot... Să pofteşti deci la mine !" Nu mai notez diferitele alergături şi osteneli ce a trebuit să fac pentru buna reuşită a sărbătoririi lui Brătescu-Voineşti. Am luat-o în gît şi m-am simţit obligat şi pentru mîndria mea să reuşească cît mai strălucit. A _ trebuit să mă cerţ cu librari idioţi, care nu făceau vitrinele cu operele lui, să _ scriu adrese, să dau telefoane, să mă lupt cu potrivnici şi să le înăbuş opoziţia înainte de-a se manifesta... In sfîrşit, a început „Săptămîna Brătescu-Voineşti" la 22 ianuarie. „Cartea Românească" şi alte librării principale au aranjat vitrine frumoase- 49 *7 martie [1928], seara (miercuri), [BerlinJ 5* _ „Komische Oper" — Zich dich aus, revistă în 30 tablouri şi 60 nuduri premiate. Voluptatea germană. Destrăbălarea pe Friedrichstrasse51. Libertate şi libertinaj. Cluburile homosexualilor şi lesbienelor. Obiceiurile lor. * 8 martie (joi) [Berlin] Manifestaţia comunistă — fanfare, muzică militară cu Internaţionala, ca o paradă militară. Seara, amurg, viforniţă. Steaguri roşii cu inscripţii 48 Ioan E. Costinescu, doctor în medicină, om politic (liberal), la acea dată primar al Capitalei (1922—1928). 49 Amploarea manifestărilor, fără precedent în viaţa fostei S.S.R., se degajă mai mult din epistola către Puia (30 ian. 1928, text publicat în voi. La lumina Lămpii, p. 115). Pentru înţelegerea mobilurilor care stau la baza lor, reciteşte scrisorile lui L.R. (B.A.R., Coresp., nr. 144 560, 13 iun. 1921, după acordarea premiului Academiei Române pentru Ion) şi epistola lui Br.-V. (B.A.R., Coresp., nr. 142 362). 60 însemnările care urmează (7 mart.—2 apr.), cu repere ale itinerarului norvegian şi francez din 1928, le reproducem din Caietul 6. Ele revin în corespondenţa scriitorului, într-o formă mai apropiată de masa însemnărilor jurnaliere (vezi voi. La lumina lămpii, cu notaţii datate între 5 mart.—9 apr. 1928, îndeosebi epistolele nr. 145, 155 şi 15$). Plecarea din Bucureşti a avut loc la 5 mart. Din delegaţia proiectată aveau să participe la _ festivităţile prilejuite de centenarhl Ibsen doar L.R. şi Aristide Demetriade. între acţiunile mai importante care preced ^plecarea, .nemenţionate în Jurnal, amintim inaugurareja Casei Scriitorilor, care a avut loc în seara zilei de vineri 24 febr. (cf. scrisoarea nr. 133), şi dejunul oferit romanistului Mărio Roques de la Sorbona, duminică 26 febr. 1928 (ibid.) în drum spre Oslo, romancierul scrie, din Lvov-Lemberg şi Cracovia (6 mart. 1928), familiei sale. La Berlin ajunge a doua zi. 51 Pe Friedrichstrasse, au stat la Hotel Magdeburger Hof, „unde fusei anul trecut cu Sadoveanu" (La lumina lămpii, p. 131), mai exact, în 1926, cînd participase cu M.S. la un congres (ibid., p. 85). -* 30 31 albe. Femei cu şepci roşii şi unele cu bluze roşii. în frunte Schupo °2. Pas prusac. Ceva despre legaţie 53. întîlnirea cu M. Sim.-Rim. 54 * Berlin-Hamburg, 9 martie [1928] (vineri) Plecare din Berlin la 9,6'. în tren masa : neamţul din cl. III mănîncă cu familia la restaurant. Sosire Hamburg lhl8'. Tragem [la] „Palast-Hotel", pe Neue Jungfersteg. La 3,1/2 mergem la consulul general al României, Guttmann.53 Omul : simpatic, ovrei bogat. Ni se pune la dispoziţie. Vine să ne ia cu maşina lui să facem o plimbare prin oraş. Tunelul subt Elba trecut cu maşina. Portul liber. Chile-Haus56. Masa în restaurant, foarte elegantă. Seara la 9,1/2 ne ia Guttmann la cabaretul „Libelle" (calul, conferenţiarul). D-na Tule Schwarz 57. D-na Guttmann58. * 10 martie [1928] (sîmbătă) [Hamburg] Dim. 9,3/4 vine Guttmann cu maşina lui ; mergem fără el să vedem parcul de animale „Hagenbeck" de la Stellingen, la cîţiva km de Hamburg. Faimos. Plătim şi, împreună cu amicul Guttmann, mergem în port. Nici o formalitate deosebită. Adio, Guttmann. Vaporul norvegian „Kong Ring" nu e faimos deloc. Tipuri. Cel dintîi norvegian : un sculptor A. Enderle (3illedhugger= sculptor) din Oslo (Villevolosu 112). Adrese : Leon Guttmann — Skt. Benediktstrasse 4, Hamburg 37 ; D-na Schwarz — Heilwigstrasse 140. Ascult radiofonie pe vapor. * Duminecă, 11 martie [1928]. Pe vaporul „Hong Ring" .Deşteptare dim. 8,V2 — ieşim din fiordul-port Kiel. Uşoară furtună ; marea cam agitată. Răul de mare. Vărsături ■ în salonul de fumat. Culcare. Sculare la dejun ora 2 d.a. Iar culcare. Spre seară marea liniştită. Masa. Stau pînă tîrziu pe punte. Pe la 12 lumina albă la nord. Culcare. 62 Prescurtare a germ. Schudzpolizei, denumire a poliţiei civile. 53 Aici poartă discuţii cu un gazetar, Schinne („avut odinioară coleg la România"), ataşat de presă la legaţie, precum şi cu ataşatul cultural Ilcuş şi consilierul Laurian („au fost toţi foarte drăguţi" ; cf. La lumina lămpii, p. 131). 04 întîlnirea cu Marin Simionescu-Rîmniceanu a avut loc seara, la „Schauspielhaus", unde s-a jucat Ţesătorii de Hauptmann. („Spectacolul a fost minunat, pus la punct, studiat în cele mai mici amănunte, montat cu o precizie rară", de Leopold Iessner, „cel mai mare regizor de azi al Germaniei", ibid., p. 132.) 55 Leon Guttmann („foarte mare negustor, arhi-arhimilionar" ; ibid., p. 133). 56 „Un fel de zgrrie-nori german, o clădire într-adevăr colosală, într-un stil cu desăvîrşire modern" (ibid.). ■ 57 „Soţia unui mare negustor" (ibid.). 58 „Un fel de spaniolă americană, cam urîţică. Cealaltă mai drăguţă" (ibid.), 32 * Oslo, luni, 12 martie [1928] Pe vaporul „Kong Ring" — sculare pe la 8. Marea frumoasă- Fro-kost59. Plata consumaţiilor60. Fiordul Oslo. Vederile. La 12,V2 intrare în fiordul propriu-zis. La 1,1/2 sosesc în Oslo. Vama. Hamalii ne duc bagajele de la Toldbord (Vama) pe Toldbodgaden cotind în Rari Johansgate pînă la „Grand-Hotell" unde aflu că sîntem încartieraţi la „Hotell Bristol"., înainte. Odaia. Coborîm la masă. Hainele toate la călcat. Pe la 6 telefon de la ziarul Nattonen pentru interviu. Cobor şi cumpăr cărţi poştale şi revista Ord (număr special IbsenJ. Vine îndat% o reporteră de la Nationerr cu care stau de vorbă mai lung.61 Atunci telefon de la Aftenposten asemenea pentru interviu. 62 D-ra prelungeşte convorbirea. O duc pînă jos. în hol reporterul cu fotograf. Vin sus în odaia mea. Demetriade vine şi el. 63 Ne fotografiază. Convorbire. Coborîm amîndoi puţin pe Karl Johansgate-pînă la Universitate. Masa „Bristol". Baie. Culcare. Trimit cărţi poştale. * Marţi, 13 martie [1928], Oslo- Ieşirea pe la 10,i/2. La „Bennet's Reisebiiro" cumpăr albume şi vederi. Informaţii pentru călătoria la Londra. Ziarele cu convorbirile.64 Mergem pînă la Castelul Regal (Kgl. Slot cu Slotsparken), cotim pe Victoria-Terrasse, unde la nr. 7 e Ministerul de Externe şi şeful biuroului presei Vidnes, căruia îi facem vizită. De-acolo înainte pe lîngă Slott pe Drammensveien (văzînd noul „Chevrolet"), pînă la Biblioteca Universităţii, şi pe Bydo Alle la croitorul român Michel Ionesco. Convorbire cu el ; cunoştinţă cu nevastă-sa, franceză. Sînt 4 români aici : el, Haviletz şi doi fraţi Costescu (frizeri). Ne întoarcem pe Drammensveien, la nr. 4, la casa „Glitne", unde vizităm pe consulul general Axei I. Amundsen. Ne invită. La 2 mică masă în hotel. La 2,V2 vine cu Ibnescu şi ne ia cu maşina pînă afară, la staţia trenului electric, cu care mergem prin Holmenkollen la Frognerseteren, trecînd prin Slemdal. 65 La Frognerseteren restaurant în stil norvegian (construit de H. Munthe în 1891 ; sus, vedere superbă spre fiord). Alături „Muzeul de ski", cu obiectele întrebuinţate de Amundsen şi Nansen în călătoriile lor arctice etc. Masa 59 „Pe masă sînt înşirate fel de fel de lucruri, şuncă, lax, peşti, sardele, unt, mezeluri,, brînzeturi etc. O bogăţie grozavă de mîncări. Se ia din toate cîte vrei" (ibid., p. 134). 60 „Pentru noi e gratis, ca şi călătoria" (ibid,). 61 Convorbirea a apărut în Nationen, la 13 mart. 1928, p. 1—2. O. reproducem, pentru întîia oară, la Addenda, în traducerea Sandei Baciu. 62 Interviul a apărut în Aftenposten, la 13 mart. 1928, p. 1, însoţit de fotografia celor doi delegaţi. II reproducem, pentru întîia oară, la Addenda, în traducerea Sandei Baciu. 63 Purtînd „Jurnalul de bord" cu el, L.R. este prudent şi nu notează mai nimic despre colegul său. în epistolele expediate din Oslo, este mai îndrăzneţ : „Bietul meu tovarăş Demetriade e o catastrofă. Nu mi-aş fi închipuit niciodată să fie aşa de tîmpit. E aproape sinistru. 'Şi nu' ştie nenorocitul nici o limbă. Vorbeşte franţuzeşte cam ca Mitică. Se screme şi la urmă scoate cîte o prostie cumplită" (La lumina lămpii, p. 140). 64 „Convorbirea din Aftenposten a făcut senzaţie. Eram primii oaspeţi străini care-soseam" (ibid.)." 65 Aşezări în împrejurimile capitalei, vestite prin concursurile de ski. 35 la restaurant. Steguleţe naţionale, românesc lipsă. Coborîre cu maşina pînă la Slemdal, la casa consulului ; o vilă drăguţa. D-na Amundsen66. Cafea, lichior. Acasă cu maşina, pe la 7. Regele merge în tramvai. Primul-ministru: are bilet ? Nu se zice „domnule", ci simplu pe nume. Guvernul de lucrători ; ministrul de Justiţie liberează pe toţi comuniştii. Logodna norvegiană. Cel mai mare proprietar de vapoare din lume, Wilhelmsen. La 7,3/4 ne ia consulul la Teatrul Casino, unde vedem Rolfs Revy. Publicul. Artiştii (v. programul). După teatru, la „Grand Hotell" cu familia Amundsen. Despre cărţile mele. Traduceri. Lucruri româneşti. Lucruri norvegiene. Acasă la 1,1/2- * Miercuri, 14 martie [1928, Oslo] Sculat pe la 10,1/2. Demetriade bolnav. Coborît la 12,1/2, după ce primii telefon de la Amundsen să ne întîlnim la 1 la el. în hol mă aştepta d-na Kr. Jakhellen (Ophus Str. — Osterdalen), care îmi propune s-o ajut să exporteze în România vulpi de argint a 5000 corloane] perechea. De-abia am scăpat de ea. M-am dus direct pe jos la Amundsen, cu care am coborît îndată. Am trecut pe la Ministerul de Externe, la Vidnes, care m-a îndreptat la Comitetul Ibsen, la Universitate* unde mi s-au şi dat toate invitaţiile, plus întrebările unei d-şoare simpatice dacă vreau să merg la rege, să vorbesc la banchetul guvernului etc. Am mers apoi cu Amundsen la un domn Nielsen, armator, care, subt pseudonimul Elias Krămerer, scrie diverse fleacuri. M-a rugat să-i plasez ceva în româneşte ; i-am făgăduit, Ne-am întors apoi la clubul „Norske Selskabe", înfiinţat în 1772, cu numai 300 membri. Am luat masa acolo. La 4 am ajuns acasă. (La Ibsen am întîlnit un actor Lynge, care m-a poftit diseară la „Central Teater", la piesa Kjaerlighedens Komedie = Comedia iubirii.) Demetriade rău bolnav. A venit doctor. Ionescu îmi povesteşte despre rege la cinema, nesalutat pe stradă, îmi dă adrese la Londra etc. Ies la 6,1/2 să văd cîte ceva. Mă întorc- Vine Amundsen să mă ia la teatru, unde vine şi Lynge. După teatru, la Restaurant „Continental", lîngă Naţional. Vine şi d-na Amundsen, care mă invită duminecă dim. la ski la ei. La restaurant pictorul Drobicky (?) cu nevasta. D-ra Lange, fiica secretarului de la Liga Naţiunilor, cu un critic dramatic tînăr. Etc. * Joi, 15 martie [1928, Oslo] Sculare la 10,1/2. Demetriade e bine. Doctorul. Jos mă aşteaptă d-na Jakhellen, cu vulpile de argint. Un student vine să mă conducă la expoziţia Ibsen la Biblioteca Universităţii. La ora 1 sînt acolo cu studentul şi actorul Lynge. Regele 67, prinţul moştenitor 68 şi aghiotanţii. A. Munthe, bibliotecarul. 66 „O femeie simpatică şi amabilă, cu care am vorbit englezeşte, fiindcă altă limbă nu ştia" fia lumina lămpii, p. 140). 67 Haakon VII (1872—1957). 68 Olav V (n. 1903) ; din 1957, rege al Norvegiei. 34 Discursul de deschidere. 69 Expoziţia.70 Românesc nimic. 71 Apoi cu Ionescu la cofetărie şi acasă unde iau masa. Somn scurt. Inscripţia coroanei. îmbră-'care pentru teatru. La teatru la 7h. în antract, d-na Ring Barbra 72 îmi cere discurs. Fug acasă şi-1 fac. întoarcere la hrand, la actul final. Demetriad a avitt ameţeală şi a fost adus acasă. Trec pe-aici şi merg la banchet. Vine d-na... să-mi^ vorbească. Cunosc şi Sigrid Undset73. Oribilă. Banchetul.74 Discursurile 75. Eu 7S. D-na directoare 77. Poetul norvegian. 78 * Vineri 16 martie [1928, Oslo] Sculat la 11,1/2. Eram invitat la lunch la dr. Harry Fett- Nu m-am dus. Obosit. Mers la Ionescu pentru comandat coroana Ibsen. Masa la restaurantul din „Casa francmasonilor". Comandăm coroana cu 50 coroane. 79 Text norvegian. Primesc scrisoarea de la Beza. 80 Transcriu discursul de ieri pentru Aftenposten ■ nu găsesc pe director. Odihnă o oră. Seara la Liga tinerimei. Stat trei acte. în antract cu Fangen, să-mi trimită statutele Societăţii Scriitorilor Norvegieni. Alt antract cu Hambro, prezidentul Stortin-gului. îmi va trimite bilete la o şedinţă. Masa la Ionescu, unde sînt şi doi fraţi Costescu, frizeri. * Sîmbătă, 17 martie [1928, Oslo]^ Sculare la 10. Scriu cărţi poştale etc. Progrmuî de azi e încărcat, dar îl voi scurta renunţînd la unele. Aşa la vizitarea Galeriei naţionale, care 69 „Directorul bibliotecii ţine un mic speach în englezeşte" (La lumina lămpii, p. 141). 70 Organizată în bolul bibliotecii („foarte interesantă : manuscrise, afişe, portrete, \ caricaturi de-ale_lui Ibsen, traduceri din toate limbile, afişe, costume etc, în sfîrşit, tot ce priveşte pe om şi pe Scriitor" ; ibid.). \ 71 în scrisoare : „Sînt şi cîteva cărţulii româneşti" (ibid.). { J2 Barbra Ring, vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Norvegieni. < 73 Sigrid Undset (1882—1949), „cea mai mare scriitoare norvegiană, laureată de l anul trecut a Premiului Nobel" (La lumina lămpii, p. 141). ? 74 „Banchetul s-a dat în sala Rococo la Grand-Hotell, o sală într-adevăr somptuoasă. S Un banchet de vreo 300 persoane" (ibid.). I ,75 »Au ţinut discursuri Ronald. Fangen, preşedintele scriitorilor norvegieni, Hambro, \ preşedintele parlamentului norvegian, apoi d-na Barbra Ring şi pe urmă, dintre străini, f profesorul de la Sorbona Paul Verrier (specialist în norvegiană), Sophus Michaelis (autorul ; Nunţii în revoluţie), preşedintele scriitorilor danezi, încă vreo doi, un german şi un suedez, Şi am ^ urmat eu"_ (ibid., p. 141—142.) După L.R., au mai vorbit apoi şi alţi delegaţi. :„ 76 ,,Am_ citit fără nici o emoţie şi pot spune fără modestie că am avut mare succes, aplauze frenetice şi în cursul cuvîntării şi la sfîrşit, şi toate felicitările din toate părţile" (ibid., p. 142). 77 D-na Skavlan, soţia directorului Teatrului Naţional, în vecinătatea căreia a stat la banchet; în cealaltă parte, d-na Fett, soţia lui Harry Fett, demnitar de stat; în faţă, poetul şi dramaturgul american Robert Underwod-Johnsen. ' 78 Rugat să controleze traducerea textului ce urma să figureze pe panglicile coroanei pentru mormîntul lui Ibsen (depunerea la 20 mart.). ! 79 „...adică vreo 2 500 lei" (La lumina lămpii, p. 142). ' _ 80 Marcu Beza (1882-1949), scriitor; din^ 1909 se afla Ia Londra, la început ca interpret la legaţia română, apoi consul al României şi colaborator al Universităţii londo- ; neze. Din 1925, întreţinea cu L.R. relaţii epistolare, intensificate în perioada directoratului I' de la Teatrul Naţional, cînd facilitează relaţii cu' Bernard Shaw (B.A.R., Coresp., nr. ' 142194—142 204). Vezi şi George Muntean, Corespondenţa dintre L. Rebreanu şi Marcu Beza, în Revista de istorie şi teorie literară, XIX, nr. 1, ian.—febr. 1970, p. 121_131. 35 vom face-o mai bine luni- 81 Pe la 1 mă duc la Aftenposten, unde sînt condus la redactorul pentru politica externă, căruia îi dau discursul contra promisiunii că-1 va publica. 82 Cumpăr hîrtie de scrisori „Van Goldar". Mă întorc la masă „Bristol"', iar după-amiazi iar stau cu diverse scrisori. Telefon primesc de la Amundsen cu invitaţia ^pentru mîine la dejun. De asemenea, înştiinţarea de la palat că vom fi primiţi la ora 12,1/4, luni. Pe la 6 încep să mă îmbrac, pun şi decoraţia. 83 La teatru :- Strigoii. 84 _D-na Anker 85_ îmi spune că mîine îmi va trimite cărţile ei. Spectacolul sfîrşit la 10, trebuie să stăm pînă la 11 cînd începe banchetul primăriei. La banchet sînt prezintat primarului With. La masă am vecină pe d-naJKildal, soţia prezidentului Pen-Clubului norvegian, pe care-1 cunosc la urmă. Iau întîlnire pentru luni ora 10 dim. cu Ronald Fangen pentru antologii norvegiene. După^ banchet, cunoştinţă cu Oesterling, prezidentul Pen-Club suedez, care mă pofteşte la Stockholm. Iau întîlnire cu el luni, ora 4 d.a., la „Grand Hotell". La banchet a vorbit primarul, americanul Underwood-Johnson şi ministrul de Externe Mowinckel. Sfîrşit, adică plecat eu, la 2,1/2. Adormit la 4 dim. * Duminecă, 18 martie [1928, Oslo} Sculare la 11. Obosit. Stomacul. Iau picături „Davila" în două rîn-duri. Plictisit, nu mă mai duc la concert la 1, cum e în program. Pe la 2 trec la Demetriade. E la vărsături. Nu merge la Amundsen. Mereu bolnav, în mare parte îmi face impresia că se şi preface mult, spre_ a se putea întoarce acasă mai curînd cu bani mai mulţi. E un tip îngrozitor de agasant. Şi prost de sparge pereţii. „Le... Norvignie..." 86 *'La 2,1/2 vine Lynge cu nevastă-sa şi împreună plecăm cu maşina la Slemdal. Sînt numai cei doi soţi. Steag tricolor pe masă^. Masa. Conversaţie de nimic. La 5 ne întoarcem- Mă trîntesc o jumătate de oră. Pe la 7, îmbrăcat gata, trec să mergem la teatru. Va veni pe urmă. Se joacă Duşmanul poporului.87 Stau patru acte. Văd.pe Gemier.88 îi scriu din nou lui Beza să-mi telegrafieze la Bergen 89 numele hotelului. încep azi scrisoare Fanny. Urmează banchetul. Banchetul a fost aici la „Bristol". Pictori şi sculptori în mantale roşii,, insignele unui ordin artistic, împreună cu scuturi şi medalii. Mai ales actori 81 In scrisoare, menţionează totuşi că a vizitat Galeria naţională (vezi voi. La lumina lămpii, p. 142). „ , , , « 82 Apare în Aftenposten, la 19 mart. 1928. Fiind inedit, îl publicam la Addenda, in traducerea Sandei Baciu. 83 Coroana României, în grad de comandor. 84 Despre această piesă a lui H. Ibsien, L.R. scrisese la 7 febr. 1916 (Universul literar, XXXII, nr. 6, 7 febr. 1916, p. 3—4). 85 Nini Roii Anker, reprezentantă a Teatrului Naţional local. 86 Aluzie la franceza vorbită de A. Demetriade; în corespondenţă mai clar: „...după multe sforţări, izbuteşte să spună grav atîta: «Le... norvegue...»"_ (La lumina lămpii, p. 140).. 87 Comentarea piesei lui H. Ibsen figurează printre vechile cronici teatrale publicate de L.R. la Rampa (I, nr. 284—285,' 30 sept.—oct. 1925) şi Sburătorul (II, nr. 48, 9 apr. 1921, p. 349—352). 88 Firmirj Gemier (1869—1933), actor francez, director la „Odeon" între 1922 şi 1930... 89 Oraş în sudul Norvegiei, port la Oceanul Atlantic. 36 şi plastici, afară de^străini. Am avut vecini pe d-ra Quirielle de la Journal des Debaţs şi o mică actriţă Larsen. apoi Fritz Engel de la Berliner Tagblatt. Au vorbit mulţi. Demetriade a spus zece cuvinte. întîlnire cu sculptorul Enderle şi nevastă-,sa Ella, care-mi spune : „Jeg elsker dig" Sfîrşit la 4 dim. N-am putut adormi pînă la 7. * Luni, 19 martie [1928, Oslo] La 12,1/4 am fost primiţi la regele Haakon. Simpatic, expresiv simplu, înalt, uscat. A vorbit despre teatru, despre actorul Skanche91, despre rolul Hamlet, pe care el nu-1 vede nebun, ci numai prefăcut etc. Durează 5 minute- Mergem de-mi iau biletul pentru vapor Bergen-Newcaslle-London. Costă 190.40 kr.,_adică_ vreo 52 dolari. Am schimbat 55 doi. contra 203.50 kr. Demetriade^ îşi ia bilet pentru miercuri să se întoarcă acasă prin Berlin direct. 92 Masa în restaurant scumpă. ,„ . Sus §5sesc J101? hotelului. O surpriză foarte puţin agreabilă, dar în stirşit. După masă mă culc şi nu. pot dormi. Scriu cărţi poştale. Iar la teatru, la Raţa sălbatecă, la ora 7. Dupa actul întîi, iau un auto şi ma duc la sculptorul Enderle (Ullevaldsveien 112). E numai el cu nevastă-sa. Mă tratează cu smorebrod 93 şi altele. La 10,i/4 plec. Mă aranjez puţin şi jrec la „Grand Hotell", la banchetul Gyldendal 94. _ Mă întîmpină Grieg, directorul şi proprietarul firmei; foarte gentil. Apoi profesorul Bull95 de asemenea foarte simpatic. Conversaţie mai lungă cu I ritz Engel şi Bernhl Diebold 96. Sînt prezentat lui Max Halbe 97 şi d-nei Louise Dumont (Lindemann) 98- "Xa masă am vecină pe d-na Gisken Wildenevey, simpatică.99 Cunosc pe prof.Bing din Bergen. Apoi pe Sophus Michaelis 10°. Sosesc acasă la 2,1/2. j să vie un somn bun ! * Marţi, 20 martie [1928, Oslo] w _ Sculare la 9,1/2. La 10,1/2 vine Ionescu ; îi dau hainele să mi le calce, sa-mi coasa nasturii la frac şi vestă. Apoi plecăm împreună la cimitirul 90 Eu vă iubesc (norv.). 91 „Un mare actor norvegian" (La lumina lămpii, p. 143). 92 „Am avut o decepţie cumplită cu acest om. II credeam mult mai bine şi ca intelect şi ca tot. _N-aş avea ce zice altminteri: a fost veşnic excesiv de amabil; a făcut tot ce i-am spus şi m-a ascultat în toate — dar prea e de tot prost, sărmanul, şi incapabil" (ibid., p. 144). 93 Sandvişuri (norv.). 94 Numele unei edituri din Oslo. 95 Fr. Bull, codirector la Editura Gyldendal (cf. voi. La lumina lămpii, p 149) 96 Bernhard Diebold, critic dramatic de la Frankfurter Zeitung. 97 Autorul piesei Tinereţe, tradusă de L.R. din germană, încă din 1911 (cf. N Liu Însemnări zilnice : Centenarul Ibsen, în Manuscriptum, IV, nr. 2, 1973, p. 107) ' ' 98 Louise Dumont, ziaristă din Diisseldorf. „OK 9,Gj*en , Wildenevey (n. Kramer Andreassen), soţia lui Herman Wildenevey (1SS6—1V59), cel mai popular poet norvegian din prima jumătate a sec. al XX-Iea 100 Scphus MichaSlis (1865—1932), poet, prozafor şi dramaturg, la acea dată preşedinte al Societăţii Scriitorilor Danezi. 37 l 3 unde se află mormîntuL lui Ibsen. Găsim coroana noastră. Solemnitatea.101 Eu spun atîta depunînd coroana : „Au nom des ecrivains et des acteurs roumains, aia nom de toute la Roumanie \" Uni Hansen102 pe stradă şi-n cimitir. Cîntecele. Ieşirea. Maşina lui Ionescu ne duce să cumpărăm nişte fleacuri norvegiene. Mă duc la „Grand Hotell", unde îmi dăduse întrlnire d-na Barbra Ring. Nu vine. Vin acasă puţin. La 1,10' plecăm la Universitate. în aulă, lume. Regele. Intrarea deca-nului-rectorul, corpul profesoral. Programul.103 Patru doctori de onoare ai universităţii. Plecarea. în hol mă aşteaptă d-na Enderle să mergem la „Husfliedern"104 să mai cumpăr diverse. Mergem. Vine şi sculptorul. Acasă la 4,1/2. Nu m-am dus seara la Rosmersholm. Am scris scrisoarea Fanny, mi-am mai aranjat cîte ceva. Apoi m-am îmbrăcat pentru banchetul guvernului, în Frimurerlogen. Demetriad a venit de m-a luat. Am avut nişte vecini idioţi. Cochetarea cu ambasadoarea Kollontay105. Discursuri multe. Polonezul po-loneşte.106 Sfîrşit 2,1/2. D-na Ring cu invitaţie. «Miercuri, 21 martie [1928, Oslo} Azi e liber. Mă scol totuşi la 9 şi împachetez. Fac un pachet în case strîng toate cărţile de prisos şi le trimit acasă cu poşta. Cu Demetriade mă duc la editura „Gyldendal", căreia îi dăm fotografii, cărţi, medalii. La 1 mă duc la restaurantul „Continental", unde-s invitat de d-na Barbra Ring împreună cu Pierard, Goetel, Kildal, Cashin şi alţi cîţiva pen-clubişti- Despre chestiile Pen-Clubului. Polonezul explică. Vizitele şi relaţiile personale. Pe urmă plec cu d-na Ring şi cu editorul, nu ştiu cum îl cheamă, la Bygdoe, unde vedem corabia Viking, muzeul popular cu odaia de lucru a lui Ibsen, biserica Slavgol. Acolo întîlnesc pe d-ra Lisa Skanche107 şi pe Emile Hen-riot t08, care-mi lasă îndată adresa. Cu editorul merg pe urmă la Galeria 101 „De dimineaţă toate tunurile Norvegiei trag salve în cinstea memoriei lui Ibsen. La cimitir e solemnitate simplă şi mişcătoare. Corul studenţilor -antă un imn. Apoi depunem coroanele, întîi scriitorii norvegieni, apoi preşedintele Stortingului (Parlamentului), apoi guvernul, apoi reprezentanţii străini" (La lumina lămpii, p. 144). 102 Johannes Berg Hansen, solist (menţionat în ziarul Nationen din 21 mart. 192S, p. 1, în compania Filarmonicii din Oslo).. 105 „Două discursuri de celebrare a lui Ibsen şi numirea de doctori onorari a patru savanţi străini" (La lumina lămpii, p. 144). 104 Magazin cu produse de artizanat. 105 Alexandra Mihailovna Kollontay (1872—1952), „ambasadoarea Rusiei aici, o femeie de vreo 45 ani, încă destul de bine, dealtfel şi ea scriitoare, romancieră; prin ea am cunoscut pe reprezentantul rusesc Kogan, trimisul Academiei de la Moscova la serbări" (La lumina lămpii, p. 145). 106 Ziarele norvegiene amintesc pe Arthur Slivinski, directorul teatrului Comusjal din Varşovia. 107 Lisa Skanche, fiica actorului norvegian. 108 Emile Henriot (1889—1961), romancier şi critic francez, membru al Academiei franceze, la acea dată trimis al cotidianului Le Temps din Paris. Naţională, unde-mi arată sculpturi de Videndal105 (?) şî picturile lui munch 110. Acasă cu Demetriade care pleacă. Nu plătim totuşi hotelul. îl duc pînă jos. Lynge îi însoţeşte, apoi Ionescu. Mă cheamă la telefon d-ra Enderle. Mă vizitează Lysge cu d-na. Trimit cîteva note pentru Rampa. Iau masa la „Bristol", singur. în jurul meu Gemier, Lungne-Poe 111, Max Halbe, Fritz Engel şi italienii112. Am primit cărţi de la Ronald Fangen. Acum aştept plecarea la Bergen cu trenul special. Doamne-ajută ! Am plecat pe jos la gară, ca să mai iau aer. Trenul special era în gară. în compartiment singur. La gară mă pomenesc cu soţii Enderle şi doamna în roşu. Mi-au dat flori şi fotografii după operele sculptorului. în tren conversaţie cu prof- Fr. Bull, căruia îi promit să-i public în româneşte conferinţa despre Ibsen şi să-i trimit diverse lucruri româneşti privitoare la Ibsen. Apoi lungă conversaţie cu polonezul113 despre proiectul lor de academie, Pen-Club etc. Mă culc pe la 1. * ]oi, 22 martie [1928, Bergen] Mă scol pe la 8. Cafea în tren. Altă conversaţie cu polonezul. La Voss114 un reporter de la Bergens Aftenposten îmi cere impresii. I15 Sosim la 11,3/4. La „Rosenkranz-Hotell" mă aşteaptă telegrama lui Beza că mi-a rezervat cameră la „Cromwell-Hotell". Iau o baie. Nici auto-ul de la gară nu ne-au lăsat să-1 plătim. Nu m-am dus la serbarea de la primărie. Pe la 3 vine o damă să-mi spuie că jos în restaurant ne aşteaptă îunch. Am mîncat bine şi am ieşit în oraş. în ziar îmi văd interviul. Văzui teatrul vechi, cel nou etc. Acasă mă vizitează consulul român de-aici, Vlad Jacobsen. Mi se pune la dispoziţie. îmi va servi la îmbarcarea pe vapor. Acum să mă îmbrac pentru teatru. Reprezentaţia în vechiul teatru unde Ibsen a avut direcţia 5 ani e interesantă ca amintire istorică. Gildet paa Solhaug116 s-a jucat destul de prost. Consulul Jacobsen şi Vidnes117 mi-au fost vecini. 109 Transcriere incertă, din memorie, amendată ca atare chiar de L.R. De presupus : Gustav Vigeland (1869—1943). 110 Edvard Munch (1863—1944), pictor şi gravor norvegian. i*1 Aurelien-Marie Lugne-Poe (1869—1940), actor crae a făcut cunoscută dramaturgia ibseniană pe scena franceză. 112 La festivităţi, Italia era reprezentată de profesorul Silvio D'Arnico, de la L'niversitaţea din Roma, Dino Rocca, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Italieni, şi Renato Simoni, trimis al cotidianului Corriere della Sera din Milano (apud Bergens Aftenblad, din 19 mart. 1928, p. 6 — unde sei menţionează, pe ţări, lista delegaţilor). 113 „Pînă la 1 am^stat de vorbă cu polonezul Goetel" (La lumina lămpii, p. 149). 114 în corespondenţă : „gara Voss" (ibid.). 115 în scrisoarea către Fanny, mai corect : „Bergens Aftenblad", ziar în care, la 22 mart. 1928, apare o convorbire cu mai mulţi participanţi la centenarul Ibsen (cf. Ibsen — festlighetene, p. 5). Vezi Addenda, traducerea aparţinînd Sandei Baciu. 116 Ca şi celelalte piese reprezentate la Oslo si Bergen, Sărbătoarea de la Solhaug aparţine lui H. Ibsen, fiind mai puţin cunoscută publicului românesc. 117 Şeful biroului de presă de la Ministerul de Externe norvegian. 38 39 De acolo m-am dus cu consulul direct la locul banchetului. Lumea se adună încet. Vine în sfîrşit şi prinţul moştenitor. Lume multă. Serviciu prost. Prinţul ţine discurs, apoi pleacă. Pe urmă sumedenie de alte toasturi, între care Romain Coolus, care e ca un cîrciumar. Consulul lîngă mine mereu. Con vorbire cu Lugne-Poe. Acasă la 2,1/2. * Vineri, 23 martie [1928, Bergen} Sculare la 9. îmbrăcare încet. Vine pe la 11 consulul. Apoi de la Bergens Tiddende, un reporter cu desenator.118 Convorbire pînă aproape de 1. (Convorbirea de ieri a apărut în Bergens Aftenbladet.) Mă duc la Muzeul îbsen, în teatrul vechi. Apoi la „Floyen" m, cu trenul electric dinţat. Privelişte admirabilă. Acolo, vecini Bull şi polonezul. Iar discursuri. Lynge a vorbit. întoarcere pe la 5. în tren convorbire cu Lugne-Poe. Acasă. Somn. Ajung totuşi pe jos exact la teatru. (De la „Floyen" m-a luat Welle-Strand120 şi mi-a dat două cărţi.) Peer-Gynt interesant. Consulul vecin. Apoi mergem împreună la restaurantul de la „Hotell Norge", foarte elegant. Masă cu şampanie în doi- Pînă la 2. în sfîrşit, s-a isprăvit. La teatru, după actul 2, danezul Dahe ţine un mic speach de mulţumire. * Sîmbătă, 24 martie [1928, Bergen-Newcastle] Sculare la 8. Bagajele. La 10 mă dau jos. Consulul mă aşteaptă. Mergem să-mi schimb bani. îmi donează albume cu Norvegia. La ambarcader-N-am plătit nimic la restaurant-hotel. La vapor e şi [un] gazetar de la Aftenbladet, care-mi prezintă pe soră-sa. Conversaţie. Despărţire. La 11,3/4 vaporul pleacă. Ieşirea prin fiordul Bergen superbă. La 12,1/2 la masă. -Intrînd în Marea Nordului hulă. Mi-e cam rău. Mă culc. La 5 gongul. Mă îmbrac să mă duc sus. Mă culc iar. Am comandat, 15 kr., vagon de dormit şi auto la Newcastle. Seara nu merg la masă. îmi aduce în cabină şi nu pot mînca. Dorm. Dimineaţa marea liniştită. Mă îmbrac. Mă duc la masă. Scriu Fanny. Iar mă culc. Pe la 10,1/2 vine căpitanul, anunţă că peste două ore intrăm în gurile Tynei. La masă. Intrarea în Tyne şi debarcaderul. Controlul paşaportului şi limba engleză.121 Cu auto la gară. 118 Interviul apare în Bergens Tiddende, din 23 mart. 1928, p. 9, cu titlul : Re-praesentanten for Den rumaenske forfatterfcrening om sit indtryk av Norge, împreună cu desenul amintit (originalul se află în colecţia Puia-Florica Rebreanu). Se reproduce la Addenda, în traducerea Sandei Baciu. 119 în corespondenţă: „Ia restaurantul Floyen" (cf. La lumina lămpii, p. 150). 120 Welle-Strand, scriitor norvegian (ibid.). 121 în corespondenţă, abia a doua zi (după prînz) va doborî pe chei (ibid.). 40 * Duminecă, 23 martie [1928] în Anglia Newcastle Statuia lui Stephenson122. Gara. Left luggage123. Plimbare prin oraş. The Salutation Army124. Mărfuri. Dumineca engleză. Sala de aşteptare. La 6,1/2 masa în restaurantul hotelului. Banii englezi. Limba engleză. Aşteptarea, în sfîrşit, trenul. Vagonul de dormit. Culcarea. * Luni, 26 martie [1928]. In Londra. Ceaiul şi bacşişul forţat. Cu maşina. Itinerarul. „Cromwell HoteF'. Cărţi poştale. Breakfast125."'Beza. O plimbare prin „Kensington-Garden" 126. Legaţia. D-na Beza.. „Victoria and Albert Museum" 127. Masa la „Pjccadilly Grille Room". Cu maşina afară. Vizitarea „Hampton Court Palace" 128 and Gardens, apoi Windsor129 cu „Windsor Castle" şi Eton130 cu şcoala. Ceai lîngă Themes131, la Eton. întoarcerea. Ziare româneşti. Masa. Socoteala banilor. * Marţi, 27 martie [L928], Londra. Mă scoală pe la 8,1/2. Mă cobor şi iau breakfast, apoi în salon în aşteptarea lui Beza. Aventura cu englezoaicele din hotel. La legaţie aşteptăm pe d-na Beza cu care mă duc şi văd „British-Museum" 132, apoi „Royal" — unde întîlnesc pe Ciotori133 şi la masă pe Buzdugan 134. După masă, numai cu Beza, vedem „Buckingham-Palace" 135, „St. Paul's Cathedral", „Westmins-ter. Parlamentul, [The] „Tower"136, cartierul ziarelor Fleet-Street, morrnîn-tul lui Goldsmith137, casa lui Samuel Johnson 138, vechea tavernă „Je Olde 122 George Stephenson (1781—184S), inginer englez, considerat inventatorul locomotivei. 123 Lăsat bagaj (engl.). 124 Corect : The Salvation Army (Armata salvării) ; transcriere greşită, datorată, probabil, denumirii franceze a aceluiaşi termen. 125 Micul dejun (engl.). 126 Grădină în cartierul londonez „Kensington", aflat la est de „Hyde Park" ; aici se află un castel regal şi un muzeu de artă („South Kensington"). 127 Muzeu de istorie al reginei Victoria (1819—19C1, încoronată în 1837) şi al prinţului Albert de Saxa (1819—1861, căsătorit cu regina Victoria în 1840). 128 Reşedinţă regală în apropierea Londrei, în care se află o importantă galerie de tablouri. 129 Orăşel pe Tamisa, unde L.R. vizitează palatul regal construit din ordinul lui Eduard al III-lea (1312—1377, rege al Angliei între 1327—1377). 130 Orăşel pe Tamisa, unde scriitorul vizitează Colegiul fondat la 1440. J3i Fluviul Tamisa. 132 Muzeu în Londra, creat în 1753, avînd o uriaşă bibliotecă şi o mare colecţie de antichităţi. 133 Dimitrie N. Ciotori, scriitor şi publicist, la acea dată ataşat la legaţia română din Londra. Va păstra bune raporturi cu L.R. (cf. B.A.R., coresp., nr. 142 567—142 568, din 1936). 134 Alexandru Gh. Buzdugan (1892—193S), ataşat diplomatic la legaţia română din Londra, ulterior ministru. 135 Palatul suveranilor Marii Britanii, aflat fa Londra. 138 Turnul Londrei. 137 Qliver Goldsmith (172S—1774), scriitor englez. 138 Samuel Johnson (1709—1784), critic şi eseist englez. 41 Cheshire Cheese" etc. La legaţie la 6 cu Ciotori, Lapteff139. Cazul foştilor miniştri de aici : Catargi, care în 20 de ani n-a învăţat un cuvînt englezeşte şi aducea feţe mici în locuinţa iui din legaţie; a doua zi le punea să facă baie şi le privea — de-abia le putea goni servitorul. Apoi Mânu care trăia cu nevasta servitor[ului], de o parte, şi de alta era el amanta servitorului etc. Ceaîul iau la Beza acasă. Mergem lâ teatrul „Daily", unde vedem opereta Lady Mary. * Miercuri, 28 martie [1928, LondraJ D-na Beza mă ia la 10,1/4 cu maşina să mai văd şi grădina de peste Tamisa, apoi la „Tate Gallery" 140 (colecţia Turner141 etc), de unde la 1,1/2 „Restaurant Simson's". După-masă cu Beza la Camera Comunelor la şedinţă. Beza fiind bolnav, la 5 mă lasă la hotel, ca seara să mă ia. Vine la 8. Irebuia să jnergem Ja „Cheshire Cheese" unde să întîlnim şi pe Ciotori. Beza zice să renunţăm şi mergem direct la Cinema Piaza,.unde vedem fil-ful Ultima comandă etc. După aceasta direct acasă, fiind el rău bolnav. * Joi, 29 martie [1928, Londra—ParisJ La 8 mă scol, bagaje. La 10 vine Beza cu maşina. Plătesc, plecăm. Gara Victoria. La 11 plecare. Conversaţie în tren cu bătrînele englezoaice. La 1 Dover. îmbarcare. Mare rea. Traversarea canalului Calais la 2,1/4. Vama. 2,50' plecare. Masa în tren. Călătoria. 6,25' sosire Paris. „Hotel des Etrangers". Scrisorile. La 7,30' la Puia. Luăm masa la „Duval", apoi venim la hotel unde stăm pînă la 11,1/2. O duc acasă, unde mai stăm pînă la 1. Scrisorile Fanny.142 * Vineri, 30 martie [1928, Paris] La 10,1/2 vine Puia. La 11,1/4 ieşim. Schimb banii la banca de peste drum. Cu metroul pînă la „Luvru & Palais Royal" 143. La ciorapii Fanny în Rue de la Banque. închis. Masa la „Boeuf ă la Mode". Apoi la ciorapi — 130 fr. La „Galeries Lafayette" & „Printem.ps".144 Cumpărături p[entru] Puia şi Fanny. Odihnă la „Cafe de l'Opera". Acasă cu metroul. Odihnă. Masa la „Soufflet". Cu maşina la „Paramount". Cu maşina la Puia. Adorm tîrziu. 139 Mihai Lapteff, ministru plenipotenţiar la Londra (în corespondenţă : Laptew ; cf. L.R., La lumina lămpii, p. 259, scrisoare din Londra, la 19 iun. 1934). 148 Muzeu londonez, înfiinţat, în 1897, de H. Tate (1819—1899). 141 William Turner (1775—1851), pictor englez. 142 Nu se mai păstrează în, arhiva familiei. 143 Veche reşedinţă regală, a cărei construcţie a început la 1204 şi a fost terminată tîrziu, în timpul domniei lui Napoleon III (1808—1872). Ulterior a devenit unul din cele mai bogate muzee din lume. 144 Magazine universale. * Sîmbătă, 31 martie [1928, Paris] Mă scol tîrziu. Repede la Puia cu maşina. Mergem la croitoreasa cu maşina. Căutăm zadarnic restaurant românesc. Luăm masa la „Duval". Odihnă, apoi cu maşina la „Lafayette" (cu ploaie mare), unde1 cumpăr diverse lucruri pentru Puia şi rochia Fanny, precum^ şi hîrtie de scrisori etc. (vezi notele de cheltuieli)145. La 6 venim la mine să mă îmbrac. Masa „Duval". Acasă la Puia să se îmbrace. Cu maşina la „Odeon", L'oiseau bleu.146 Cu maşina acasă la Puia şi apoi la mine. * Duminecă, 1 aprilie [1928, Paris] La 10,1/4 sînt la Puia, care mă aştepta în geam. Chemăm pe M-lle Bonnet, căreia îi mulţumesc pentru îngrijirea fetiţei. Ieşim pe jos şi cumpăr batiste pentru [Fannyl şi ciorapi Puia. Trecem pe la hotel, unde deja nişte români aflu despre „Restaurant de l'Opera" din Rue de la Michodiere. Cu maşina acolo ; mîncăm româneşte. Apoi încet pe bulevarde, văzînd vitrine, încercînd o pălărie pentru Puia, ajungem la cinema „Marivaux", unde vedem Circul cu Ch. Chaplin. După aceea ne oprim la o cafenea să luăm cîte-o bere şi venim pînă la Bd. Sebastopol. Luăm tramvaiul _şi coborîm Ja Châtelet. Descoperim birtul românesc mic. Venim acasă la odihnă. Hotărîm ca Puia să vie de vacanţă în ţară, să mai petreacă. Mergem la masă la români, în Rue de la Huchette. Apoi la cinema „St. Michel" şi de acolo pe jos acasă la Puia. * Luni, 2 aprilie [1928, Paris] Mergînd la Puia, îi cumpăr 3 „Enos" şi 2 „Bottot"-pastă dinţi. Apoi ieşim, îi plătesc rufele la spălătorie ; luăm la cofetăria din colţ a lui Fanny eu o şocolată, Puia de crocat şi plecăm cu tramvaiul pe Bd. Sebastopol pînă la marile bulevarde, pe unde mergem pe jos să găsim de cumpărat. Nu luăm însă decît roşu de buze de la „Violet" şi apoi trecem la banca „Blank", unde regulez chestiile băneşti ale Puicuţii, întîlnim pe Lily Popovici147, care ne dă adresa şi telefonul ei. De acolo cu metroul, mergem la Legaţie, unde întîlnesc pe Mihalescu148 şi un d. Tudorini; mi se face pe loc certificatul, iar eu las adresa mea de la Bucureşti pentru Diamandy unei domnişoare. Venim apoi spre casă şi luăm dejunul la Restaurant „Viennois", colţ cu Huchette. Aici întîlnesc pe Herescu149, care-mi spune că Cremieux-150 mă aşteaptă să-i dau încuviinţarea să publice o nuvelă a mea în Revue Juive. I-am dat. După-masă ne odihnim puţin şi apoi ne ducem cu maşina la d-na Kasterska. îmi vorbeşte de afaceri literare. Plictiseală zadarnică. 143 O asemenea listă de cheltuieli a fost publicată în voi. La lumina lămpii, p. 152—153. 146 pjesg ,£e Maurice Maeterlinck (1862—1949), scriitor belgian a cărui operă a fost adesea comentată în cronici dramatice de L.R. 147 Lily Popovici, artistă a Teatrului Naţional. 148 A. Mihalescu (numit în scrisori şi Mieluş ; vezi la B.A.R. corespondenţa din Paris, ; nr. 143 811—143 817, datată între 1924 şi 1930). 149 N. I. Herescu, poet şi profesor universitar, specializat în filologie clasică. 150 Benjamin Cremieux (1888—1944), critic şi eseist francez. 43 Luăm autobuzul şi mergem pe Avenue de l'Opera să cumpărăm. Ne răzgîndim. Privim la magazinul „Noxa" şi intrăm la „Luyru", unde luăm ciorapi „Ivs" şi „44". Venind pe Rivoli, cumpăr şi poşetă pentru Puia la „Rives". Cu maşina venim acasă. îi iau Puicuţei Femina şi stăm pînă la 7, cînd trecem la masă la „Boulant". Tot cu maşina mergem la „Palace", unde vedem pe Raquel Meller în revista Le Luxe de Paris- O duc acasă, fireşte, cu maşina. * Marţi, 3 aprilie [1928, Paris] Mă duc la Puia la 9,1/2. Găsesc bilete cumpărate de Bonela 151 pentru „Moulin-Rouge" şi „Opera-Comique". Cu autobuzul mergem Ta „Guerlain", unde luăm parfumurile. De acolo cu auto la „Printemps", unde iau batiste, rochie Puia şi 3 pălării. Venim cu maşina acasă şi mîncăm la „Boulant". Ieşind îmi cumpăr o tabacheră. După-masă, pe la 3, mergem la d-ra Eftimiu ; găsim şi pe dr. egiptean 152. îmi face o cafea. îi poftesc mîine la dejun. Mergem apoi la „Raoul", unde luăm pantofi, papuci şi ciorapi diverşi. Cu autobuzul ne ducem la Wagon-lits, în Rue Scribe, unde-mi iau biletul de călătorie. De aici iar la „Guerlain", unde iau Puichii eau-de-cologne şi rouge de faţă. Masa o luăm la restaurantul .românesc din La Huchette. Stăm acasă la mine pînă la 8,1/4. Plecăm la „Moulin Rouge" cu maşina : Paris aux etoiles. O prostie. Ne întoarcem tot cu maşina.153 Luni, 8 octomvre [1928, Bucureşti] Vineri la amiazi Fanny a plecat la Paris cu Puia. Am rămas întristat şi puţin bolnav- Mi-e urît acasă, singur, fără ele. Sărmana Puia, atît de îndepărtată, păcat de tinereţea ei ! Dacă ar avea norocul să se mărite, ar scăpa de balamucul învăţăturii, care nu e pentru fete... Acuma trebuie să fi sosit la Paris încă de aseară. Să le dea Dumnezeu noroc şi sănătate, să se întoarcă cu bine aici ! Ieri, duminecă, a fost adunarea generală a „Cărţii Româneşti", la care am luat parte în numele S.S.R. şi unde am făcut unele observaţii privitoare 151 Eliane Bonnet, gazda Puiei Rebreanu. 152 Sidny Karbusch, profesor doctor egipţian, prieten cu Panca Eftimiu (numele lui revine adesea în corespondenţa de familie ; vezi La lumina lămpii). 153 Aici se întrerup notaţiile pariziene. La Bucureşti, L.R. va reveni duminică 8 apr., orele 17, după trei zile de călătorie. Cîteva luni, nu va mai nota nimic în Jurnal, corespondenţa de familie îngăduindu-ne să completăm informaţia existentă ; 12 apr. : plecare spre Lugoj, cu un popas de o zi la Piteşti, unde, împreună cu Fanny, îl vizitează pe Ionel Rădulescu ; între 13 şi 18 apr., se află la Lugoj, în familia lui Mihail Sorbul ; în seara zilei de 18 apr., ajunge la Orlat, cu gîndul de a începe Crăişorul ; la începutul lui mai, îl aflăm în Bucureşti ; la 19 mai intră în posesia unui „Chevrolet" nou („Sedan Imperial"), cu care efectuează călătorii în ţară ; la 20 iul., o întîmpină pe Puia, venită in vacanţă, la Episcopia Bihorului ; în aug., merge cu Fanny , şi Puia la Băile Herculane ; mcepînd cu 15 aug., poposeşte din nou la Lugoj, preocupat,- iarăşi, de scrierea Crăişorului ; la începutul lui sept., îşi însoţeşte familia la Movila-Techirghiol. la editarea cărţilor literare.154 A răspuns prezidentul Simionescu155, mul-ţumindu-mi pentru interes şi făgăduind că se va ţine seama de observaţii. Interesant din toate acestea a fost că, la sfîrşitul şedinţei, toţi consilierii au venit să mă felicite şi să-mi explice diverse lucruri. Vlădescu156 pisează într-una cu Mariana157 lui. Aseară mi-a pus în maşină o turnantă franceză pentru cărţi. Trebuie să isprăvesc Crăişorul şi, de azi înainte, orice ar fi, trebuie să lucrez cu rîvnă.158 După-amiazi „ la Casa Scriitorilor am primit pe d-na Eliza Noian, nostimă, ceva în genul femeilor care-mi plac. Se oferea să facă traduceri pentru filme şi reviste etc. Va reveni miercuri cu soră-sa. Mai pe urmă au venit Cisek15S, Marin Sadoveanu şi Chajes pentru mult proiectata revistă germană pe care vrea s-o scoată acesta din urmă subt titlul Das geistige Rumanien. Discuţie multă şi cam în vînt. Vor reveni vineri. Am primit o ilustrată adineaori de la Fanny-Puia. Şi o scrisoare de la Praga, de la soţii Kojecky160, traducătorii mei în limba cehă. Se pare că Pădurea Spînzuraţilor va. apare chiar în cursul anului.161 Pentru Ion mi se trimite scrisoarea editorului ceh, spunîndu-mi că va ieşi, în 4 000 exemplare, în cursul anului viitor.162 De asemenea d-na Braunstein, printr-o scrisoare, mă vesteşte că editorul Fayard de la Paris e încîntat de Ciuleandra şi. că speră s-o publice şi într-o revistă înainte de a-i da drumul în volum. Ea vorbeşte despre Revue des deux Mondes, dar probabil din greşeală, fiindcă aceasta nu publică romane străine traduse.163 154 La B.A.R., se află un punctaj de discuţie, pregătit pentru adunarea generală a „Cărţii Româneşti" (Arh. L.R., I [1] ms. 16). Consecvent unor mai vechi opinii, preşedintele S.S.R. insistă asupra necesităţii editării cărţilor literare originale, reluînd ideile de bază exprimate în memoriul pe care, la 7 iun. 1928, îl prezentase Ministerului Cultelor şi Artelor. 155 Ion Simionescu (1873—1944), geolog, geograf, paleontolog ; membru al Academiei Române, profesor universitar, la acea dată şi preşedinte al Consiliului de administraţie al editurii „Cartea Românească". 156 Ion I. Vlădescu (1896—1942), istoric, conferenţiar universitar, prieten devotat. Vezi la B.A.R., Coresp., nr. 145 630—145 640, datată între 1925—1939. 157 Mariana Rarincescu, sora soţiei lui Ion Vlădescu (cumnată iubită într-ascuns de istoric). 158 Tjupg datările aflate pe manuscris, între 15 aug. şi 6 oct. 1928, la Lugoj, la Techirghiol şi Bucureşti, L.R. izbutise să scrie, fără continuitate, 98 file (vezi L.R., Opere, voi. 7, p. 416). 159 Oscar Walter Cisek (1897—1966), poet, prozator, eseist şi critic de artă, la acea dată cunoscut mai mult din paginile publicaţiilor literare. nn Măria şi Iosif Kojecky. 181 _ într-adevăr, romanul va fi tipărit în 1928, traducerea fiind semnată doar de Măria Kojeckă-Karâckovâ. 162 în tălmăcirea aceleiaşi traducătoare, Ion apare, la Praga, în 1929. (Vezi şi scrisorile soţilor Kojecky, la B.A.R., nr. 143 583—143 584, datate între 11 apr. şi 24 mai 1929, ultima epistolă solicitînd dactilograma romanului Răscoala, la acea dată încă nescris, clar, probabil, anunţat ca terminat.) Jsî în afara traducerii integrale a volumului, apărată la Paris în 1929, bibliografia actuală nu înregistrează tălmăciri parţiale în padinile revistelor literare franceze. în schimb, consemnează o dată pe care L.R. nu lasă impresia s-o fi ştiut mai tîrziu : apariţia, în foileton, a aceluiaşi roman, în S.U.A., la Cleveland — Ohio (cf. America, XXVII—XXIX, 1933—1934). 44 45 In sfîrşit, să mă apuc de Crăişorul, să facem vreo ispravă, căci bani pe el am şi luat... Marţi, 9 octomvre [1928, Bucureşti] Ce grozav de greu merge Crăişorul! Dealtfel ce să mă mir, căci toate-mi merg greu ; inspiraţia mea e lentă şi totuşi spontană. Mă apuc de scris şi nu prea ştiu ce vreau să scriu. Doar o linie generală şi nici aceea nu destul de clară.164 Tot eşafodajul, acea faimoasă construcţie pe care mi-o laudă criticii, se face singură, din crîmpeie inspirate la mtîrnplare... Dar la Crăişorul e gravitatea că parcă nu prea ştiu ce vreau : roman istoric sau biografie romanţată ? Ge va ieşi nu ştiu. Ş-apoi n-am nici o femeie, nici un pic de amor. Nu va fi oare prea sever pentru cititor ? Aseară am stat destul de tîrziu şi n-am putut scrie decît cîteva rînduri. în schimb am studiat glandele endocrine pentru Minunea minunilor.165 Mi-am zis c-o să scriu dimineaţa. Iar azi am ticluit o biată pagină — din care nu ştiu ce va rămîne. Şi acuma mă omoară durerea de măsea, încît iar mă culc fără nimic... Poate mîine ! După-amiazi vizite. Un redactor de la Lupta a venit pentru interviu în chestia problemei cărţii.166 Apoi am ieşit, lăsînd ziaristului italian Man-tero notiţele bio-bibliografice cerute. La S.S.R. găsesc pe Bacovia 167, un Ne-gruţiu din Oradea care scrie romane şi se bîlbîîe cumplit, Morel168 cu pictorul Anestin 169. Mă duc apoi la Pancu, „Cultura Naţională" 170 — conversaţie mai interesantă. După chestia antologiilor şi istoriei literaturii : — E adevărat că ai dat o carte lui Ciornei171 ? 164 în arhivă se păstrează proiecte detaliate, unele, apropiate de versiunea finală a romanului, fiind datate încă de la 15 aug. 1928, în Lugoj (vezi L.R., Opere, voi. 7, p. 426—452). 165 Cele mai vechi notaţii, înrudite tematia cu proiectul amintit, se află într-un vechi caiet cu Însemnări, început la 1 mai 1912 (vezi voi. Caiete, p. 305 şi 307). Planuri detaliate în Arh. L.R-, ms. 6, f. 23, 18—22, din care primul este datat: 10 dec. 1923. Romanul este anunţat „pe şantier" şi în revista ■ Spre ziuă, I, nr. 1, 1923. Proiectul va fi reluat în anii ultimului război mondial, după cum ne dezvăluie interviul din Vremea, XIV, nr. 679, 25 dec. 1942. Consultă crochiurile scriitorului în, voi. 7 din seria de Opere, p. 461—462, precum şi articolul lui N. Gheran, Romane fără sfîrşit, în Ramuri, X, nr. 3, mart. 1973. 186 Intitulat Cu dl. Liviu Rebreanu despre criza cărţii, interviul va apărea în Lupta, VII, nr. 2077, 19 oct. 1928, p. 2, fiind semnat de A. P. Samson. Vezi Addenda. 167 G. Bacovia (1881—1957) ; cu un an înainte, L.R. îi înmânase premiul S.S.R. pentru volumul de versuri Sântei galbene (1926). Peste alţi doi ani, îl va angaja la „Educaţia Poporului", mai mult pentru a-i oferi un salariu. (Vezi şi corespondenţa de la B.A.R., nr. 142 030—142 033, datată între 1925 şi 1929, datorată, în special, Agathei Grigorescu-Bacovia.) 168 D. Ionescu-Morel, .scriitor şi ofiţer, prieten constant ou L.R. 189 Ion Anestin (1900—1964). , 170 La „Cultura Naţională" L.R. nu publicase decît un singur volumaş, Trei nuvele (1924), reeditare a povestirilor de război : Catastrofa, Iţic Strul, dezertor şi Hora morţii. 171 S. Ciornei, editor. în 1928 republică traducerea romanului Les Demi-Vierges, de Marcel Prevost, în „Cblecţiunea autorilor celebri contemporani", reluînd vechea tălmăcire a lui L.R. — Nu. — Fiindcă ar fi fost într-adevăr îngrozitor să pleci de la „Cartea Românească" şi nici baremi să nu stai de vorbă cu noi. îi spun că a insistat într-adevăr mult Ciornei, oferindu-mi lucruri fabuloase. — Cît ? 300 000 ? — Mai mult. Ce să mai vorbim. Dar eu sînt hotărît să dau o carte la d-voastră, numai cu condiţia să-mi faceţi casă. — îţi facem. Eu am şi terenurile şi societatea de construcţii, încît cădem repede de acord. — Dar numai atunci cînd veţi avea organizată o desfacere într-adevăr bună, ca să nu-mi ţineţi cartea în pod. . — Da. Şi sper că în curînd vom avea acea organizaţie. îţi mărturisesc că tocmai din pricina aceasta nici n-am insistat îndeajuns să ne dai nouă cartea d-tale, căci n-aş fi vrut să-ţi cauzăm prejudicii printr-o desfacere defectuoasă. Dar acuma am luat toate chioşcurile de ziare şi cărţi din gările vechiului regat, unde sper că în curînd vom face treabă bună. Atunci apoi te voi pisa îngrozitor şi nu vei scăpa pînă nu-mi vei da cartea. — Dacă-mi faci casa, sînt gata ! — Dacă e numai atîta, atunci ne-am şi înţeles.172 Mi-a mai arătat ce tipăreşte pentru Crăciun : Galaction 173, Minulescu, Streitman 174, Simionescu, Mircea Rădulescu175 etc. înapoi la S.S.R. Aici d-na Braunstein. îmi arată scrisoare de la Lorette, care spune că Ciuleandra e foarte interesantă şi va plăcea sigur publicului francez, şi că în prealabil va da-o la Revue des deux Mondes. Apoi cu biurou de traduceri etc. Rîuleţ176 cu Sorbul care a sosit azi-noapte cu Sereda177. Pe urmă d-ra Sarmiza Lungeanu17S, drăguţă, simpatică, aproape frumoasă. Conversaţie lungă ; vrea să facă teatru etc. Am mîncat la Vlădescu, cu Sorbul şi soţii Isopescu 179. Pe d-na am ţinut-o la distanţa cuvenită. La 10 am venit acasă. 172 învoiala avea să fie sortită eşecului. Cărţile scriitorului — în primul rînd romanele — vor continua să apară la „Cartea Românească". (Părăsirea editurii se va petrece abia în 1932, odată cu publicarea romanului Răscoala ia editura „Adevărul".) Cît priveşte proprietatea rîvnită, L.R. nu va izbuti, în Bucureşti, decît să-şi schimbe proprietarii. 173 Gala Galaction (1879—1961), scriitor şi teolog; pe parcursul anilor va interveni pe lîngă preşedintele S.S.R. în sprijinul unor confraţi necăjiţi, indiferent de naţionalitatea şi religia lor. (Vezi la B.A.R., Coresp., nr. 142 983—142 993, datată între 1925 şi 1942). «4 H. Streitman (1873—1949), publicist. 176 Mircea Dem Rădulescu (1889—1946), poet şi dramaturg. 176 Ctonstantin Rîuleţ (1882—1967), poet, prozator şi dramaturg, persoană influentă în epocă, fiind şi director al. presei în Ministerul de Interne. între altele, a creat şi Comisia de cenzură a filmelor, al casei secretar a şi fost. 177 Sereda Sorbul, fiica dramaturgului. 178 Sarmiza Lungianu, fiica scriitorului Mihail Lungianu (1879—1966), viitoare actriţă a Teatrului Naţional. 179 Venera şi Claudiu Lsopescu, oameni de cultură cu care L.R. va întreţine, pînă spre sfîrşitul vieţii, bune raporturi. La acea dată, C. I. era numit conferenţiar de limba 46 47 Miercuri, 10 octomvre [1928, Bucureşti] îndată după masă a venit domnişoara 18°, iar pe urmă m-am dus la SS.R Acolo am lichidat repede pe d-na şi d-ra Noian181 cu traducerile. Perpessicius îmi cere din nou să intervin pentru cartea lui de la „Casa Şcoa-lelor".182 Sorbul îmi propune să fac teatrul autorilor cu el şi Vlădescu. Zice că toată lumea mă cere pe mine în comitetul Teatrului. Gregorian 183 îmi cere un împrumut pe gaj. D-ra Lungeanu vine după hîrtii şi mă roagă să-i obţin un ajutor de la Interne. Ieşind mă opresc o clipă pe la „Capsa". Sînt împresurat. Maniu 184 se jură că va vorbi mult despre memoriul în chestia cărţii.185 Sergiu Dan a fost arhisatisfăcut de către generalul Manolescu186 cu scrisoarea mea. Mă mai roagă să intervin la „Cultura [Naţională]" pentru romanul lor cu Anton Pann 187. Camil Petrescu îmi cere votul pentru comitetul teatral — re- îuz categoric. 188 Sîmbătă, 13 octomvre [1928, Bucureşti] Joi am văzut pe Duca189 pentru oferta lui Gregorian, cu instalarea unor aparate în folosul S.S.R. 19°, apoi pe Lapedatu, care-mi spune că mi-a mai dat 100 000 lei, fireşte, pentru Societate, şi-mi promite sporul subvenţiei, înscrierea Casei Scriitorilor şi a unei burse de călătorie în bugetul viitor, plus pentru .încurajarea editurii literare o sumă de cîteva milioane.191 şi literatura română la Universitatea din Roma, iar din 1936, profesor definitiv. La B.A.R. se află un mare număr de scrisori trimise lui L.R., datate între 1928—1942, majoritatea privind nemulţumirile lui faţă de indiferenţa organelor româneşti pentru răspîndirea valorilor culturii naţionale peste hotare. (Vezi Coresp., nr. 143 450—143 510, şi epistolele Ve-nerei Isopescu, traducătoare a operei rebreniene, nr. 143 511—153 525.) 180 Sarmiza Lungianu (după contextul însemnărilor din 9 şi 10 oct. 1928). 181 Eliza Noian şi sora mai mică, Selma Bacal (căsătorită Kahane) ; audienţa privea traducerea de filme. 182 In 1928, Perpessicius începe publicarea seriei de Menţiuni critice (5 voi. 1928— 1946), cuprinzînd foiletoanele tipărite în Mişcarea literară, (condusă de L.R.), Universul literar, Cuvintul şi Revista Fundaţiilor Regale. 183 George Gregorian (1886—1962), poet, veche cunoştinţă a scriitorului (de prin 1909, de la Convorbiri critice). F.vocîndu-şi ucenicia în cenaclul lui Mihail Dragomirescu, L.R. îl menţionează printre începători, alături de M Sorbul şi M. Săulescu (cf. interviul Cu d-l Liviu Rebreanu despre el şi despre alţii, în Rampa, XIII, nr. 3232, 29 oct. 1928 ; vezi Addenda). Mai tîrziu, după alegerea romancierului ca preşedinte al S.S.R., se va număra printre detractorii săi. 184 Adrian Maniu. 185 Referire la memoriul prezentat Ministerului Cultelor şi Artelor, la 7 iun. 1928, care a declanşat o mare dezbatere în presă în jurul problemei crizei cărţii, la care au participat numeroşi scriitori, editori, cadre din învăţămîntul de toate gradele. 1SA Generalul Ion Manolescu, preşedinte al Asociaţiei Publiciştilor Români. 187 Este vorba de biografia romanţată Viaţa minunată a lui Anton Pann, ce va apărea, în 1929, sub semnătura lui Sergiu Dan şi Romulus Dianu. 188 Este vorba de Comitetul Teatrului Naţional. 189 I. G. Dura (1879—1933), jurist şi om politic de orientare liberală, de mai multe ori ministru şi, ulterior, prim-ministru (nov.-dec. 1933), calitate în care va fi ucis de legionari. 190 Jocuri mecanice pentru copii, care urmau să acţioneze la introducerea unei monede ; proiect nerealizat, comentat cu tendenţiozitate de detractorii lui L.R. 191 Ca ministru al Cultelor şi Artelor, Al. Lapedatu încerca să vină în întîmpinarea cerinţelor exprimate de L.R. în memoriul înaintat ministerului. 48 \ Mereu sînt solicitat pentru a primi să fiu în Comitetul Teatrului. Azi Caton 192, ieri Plopeanu193 cu Corneliu...194 O convorbire mai lungă cu Hertz, editorul.195 îmi spune" proiectele lui şi caută să mă atragă să iau conducerea unei gazete literare. D-na Braunstein iar cu proiecte de traduceri. Camil Baltazar pentru revista ce o scoate...195 Am primit scrisoare de la Fanny. Marţi, 16 octomvre [1928, Bucureşti] Duminecă după-amiazi a fost adunarea autorilor dramatici pentru alegerea unui membru în comitetul Teatrului Naţional. M-am dus tîrziu, după anunţarea începerii şedinţei, înadins ca să evit diferitele propuneri ce ştiam că au să mi se facă. I-am găsit într-adevăr în păr, cu Sorbul la birou cu clopoţelul în mînă. Şi numaidecît m-am pomenit cu diverşi care-mi cereau să-mi pun candidatura. Moşoiu197 m-a luat grav deoparte, că e interesul demnităţii autorilor ; Caton, că trebuie să primesc ; d-na Petrescu 198, că să-i fac dreptate; Rîuleţ, că sînt obligat... etc. Tuturor şi cu glas tare le-am declarat că eu; nu-mi pun candidatura, dacă însă totuşi vreau să mă aleagă, vom vedea ce va fi... îndată după deschiderea şedinţei, Mircea Rădulescu a cerut să fiu ales prin aclamaţie. Apoi Adrian Maniu, printr-o lungă cuvîntare, acelaşi lucru. Rîuleţ, idem. Kiriţescu199, care era candidat, declară că, în faţa mea, se retrage... Toată lumea de acord, dar Caton atrage atenţia că legea cere să fie recomandaţi doi, dintre cari ministrul alege unul; nu e îndoială că dorinţa tuturor de-a mă avea pe mine reprezentant va fi satisfăcută, mai ales că şi ministrul are o stimă personală deosebită pentru mine etc. După multă vorbă, fiindcă ţineau mulţi să se facă simplă aclamaţie, a trebuit să se facă votare în regulă şi secret, ca să fie satisfăcută legea. Votul secret însă n-a mai fost cu atîta unanimitate. Eu am votat pe Camil Petrescu, căruia îi făgăduisem. Din restul de 16 voturi, am primit 13, deci trei nu _m-au votat deloc ; ba chiar în realitate pare-se mai mulţi, căci au fost unii (sau unul) care m-au votat pe mine singur. în sfîrşit, rezultatul poate fi totuşi socotit strălucit. Nu mă pot aştepta la unanimităţi secrete. Ar fi prea mult. Ca manifestare îmi ajunge propunerea şi întreaga dezbatere. 192 Caton Theodorian_ (1877—1939), dramaturg, primul preşedinte al Societăţii Autorilor Dramatici (1922). O bogată corespondenţă, datată între 1912 şi 1938, nuanţează şi mai mult relatările jurnaliere (B.A.R., Coresp., nr. 145 407—145 474). 193 Gheorghe Plopeanu (18S7—1980), administrator al Teatrului Naţicnal. 194 Corneliu Moldovanu. 195 Ignatie Hertz, proprietarul editurii cu acelaşi nume. 196 Tiparniţa literară, ce va apărea, la Bucureşti, între oct. 1928 şi mai 1931. L.R. va răspunde solicitării poetului, încredinţîndu-i spre publicare un fragment din Crăişorul. Cu titlul Crîngul Făgetului, el apare în primul număr al revistei. 197 Alfred Moşoiu (1890—1932), poet şi dramaturg. 198 Lucreţia Petrescu, scriitoare (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 144 161 — 144 162). 19f Alexandru Kiriţescu (1888—1961), dramaturg. Cu excepţia unor- pasagere rivalităţi, generate de numirea lui L.R. în fruntea Teatrului Naţional (funcţie pe care o va deţine şi Al. K.), raporturile dintre cei doi scriitori au fost cordiale" (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 143 549—143 561, datată între 1929 şi 1943). 49 Ieri am fost Ia Braşov, cu maşina, pentru monumentul Săulescu.200 Ploaie şi ninsoare tot timpul. D-na şi O.'Han201, pasageri. Am vorbit cu prefectul şi mi-â făgăduit tot. Pe drum cu Han diverse discuţii. între altele, că Nichifor Crainic202, cît a fost secretar general, toate nopţile a dus-o în chefuri şi că la aceste chefuri se puneau la cale toate treburile ministerului ; că Goga203 i-a făcut numeroase dificultăţi etc. D-na Han scrie versuri... Azi, Ia Casa Scriitorilor, mi-a venit d-na Nemţeanu 204 după ajutor. Camil Petrescu îmi cere să intervin eu la Lapedatu să-1 numească pe el în Comitet. I-am spus că nu mă supăr deloc dacă nu mă ratifică pe mine ; deci să puie intervenţii cîte vrea ca să reuşească. Eu însă nu pot cere aşa ceva fără a deveni cam ridicol. Marţi, 23 octomvre 1928 [Bucureşti] Pe rînd cu zilele, dacă se poate... Deci miercuri a fost Muşetescu de la Rampa, pentru o mare convorbire.205 S-a făcut. Zicea că apare duminecă şi că mîine va veni să-mi citească ce a scris. N-a venit. Nici convorbirea n-a apărut, probabil fiindcă a trebuit să vie, plătită, una cu Florica Florescu206. Ce-are a face!... în aceeaşi seară, o conferinţă cu Maniu 207 şi Rosetti 208 pentru antologiile „Culturii Naţionale" şi istoria literaturii. Sîmbătă seara am expediat pe Chajes cu revista germană, care voia să patroneze el pe scriitorii români- în străinătate. Pe urmă a fost masa lunară a „Pen-CIubuIui", cu vorbă multă şi altele. 200 Mihail Săulescu (1888—1916), poet şi dramaturg, căzut pe frontul de la Predeal în primul război mondial. Cu ani în urmă, fusese coleg de redacţie cu L.R., la Rampa, în continuarea unor şi mai vechi raporturi literare. (Vezi articolul Săulescu şi Rebreanu, în Tiparniţa literară, I, nr. 3, 1 ian. 1929, p. 78—79.) 201 peste ani, sculptorul Oscar Han (1891—1976) va evoca figura romancierului în voi. său memorialistic Dălţi şi pensule (1970), pe-alocuri cu o maliţiozitate pe care, anterior, nu şi-o îngăduise în raporturile sale cu familia Rebrenilor. 202 Nichifor Crainic (1889—1972), poet agreat cîndva de romancier (cf. Spre ziuă, I, nr. 1), dar situat ulterior în fruntea celor mai aprigi duşmani. Aflat la conducerea revistei Gîndirea, vi declanşa atacuri furibunde împotriva lui L.R., în timpul directoratului de la „Educaţia Poporului". 203 Octavian Goga (1881 —1938), poet cu care romancierul a păstrat raporturi rezervate, datorate, în cea mai mare măsură, tribulaţiilor politice ale confratelui său. La rîndul lui, Goga a cultivat o atitudine distantă faţă de coregionalul său, lăsîndu-i posibilitatea să-1 considere „duşman înverşunat" (Jurnal, voi. II). Corespondenţa, protocolară, nu ne îngăduie să descifrăm substratul relaţiilor (vezi B.A.R., nr. S., 34/CDLXXXVIII). 204 Soţia poetului Barbu Nemţeanu, decedat în 1919. 205 Este vorba de interviul lui Tudor Muşatescu (1903—1970), ce va apărea în Rampa, XIII, nr. 3232, 29 oct. 1928, p. 1, 3—4. Fiind punctul de pornire al unor mărturisiri ulterioare, îl reproducem la Addenda. 206 Florica Florescu, artistă, veche prietenă a Rebrenilor, pe care i-a ajutat în timpul refugiului la Iaşi. 207 Adrian Maniu. 208 Alexandru Rosetti (n. 1895), filolog şi profesor universitar, aflat în conducerea Editurii „Cultura Naţională", mai tîrziu director al Editurii Fundaţiilor Regale (vezi corespondenţa sa cu Liviu şi Fanny Rebreanu, aflată la B.A.R., nr. 144 916—144 925, datată între 1929 şi 1944). 50 Duminecă am mers cu maşina la Florica209, la via lui Orghidan210.. Am dus şi pe d-nele Sfetea211 şi Vlădescu212. în fond, plictiseală. M-am bucurat cînd am ajuns acasă. Ieri după-amiazi am avut pe Isopescu cu d-na la SS.R., în vizită de adio. Pleacă la Roma zilele acestea. Multă vorbă şi cam zadarnică, întocmai ca şi cu d-na Braunstein. Azi am avut o mulţime de vizite şKConvorbiri la S.S.R. D-na Braunstein cu traduceri. Apoi Davidescu. Cînd mă tot pisa astă-iarnă, m-am întrebat ce interese are să mă linguşească. Am văzut pe urmă că era ba plasarea cărţii lui la „Casa Şcoalelor", ba un împrumut... Ultima oară îmi cerea iar 10 000 lei. Subţire, prin trăgănări, l-am refuzat. Răspunsul apare acuma, în legătură cu memoriul ce l-am publicat despre problema cărţii. încă de vineri Camil Baltazar îmi spune că Davidescu mă înjură mereu la „Capsa" şi că zice că aici e o formidabilă afacere a mea cu „Cartea Românească". Tot atunci Perpessicius îmi destăinuieşte că a fost la el să-i ceară un articol asupra acestei chestii şi el a refuzat, îndemnîndu-1 să scrie el dacă vrea să atace. în sfîrşit, ieri văzui revista lui cu un articolaş în care insinuiază că memoriul ar fi pornit din interesul editorilor, la care eu m-am asociat ca să fiu cooptat membru în consiliile de administraţie.213 Nu e nimica grav şi nici chiar neaşteptat de la acest om. Dar azi a venit la mine cu aer candid. Atunci l-am executat- S-a scuzat că acestea erau ideile lui, dar n-a vrut sa se atingă de mine personal etc. — mai tîrziu vine iar Baltazar pentru manuscrisul la revista lui şi iar îmi bate capul că Davidescu mă înjură oribil şi permanent, ca să-mi facă atmosferă, că are material etc... M-au indispus mult toate acestea. Nu mi-am făcut nici o iluzie despre om, dar atîta ingratitudine e totuşi extraordinară. Toată lumea mi-a spus să mă feresc de el. Dar să te fereşti chiar să-i faci servicii unui om în nenorocire ? De teamă că acest om pe urmă să nu te muşte ! Duminecă, 28 octomvre 1928 [Bucureşti] Piesa lui Sorbul a reuşit bine.214 A fost un succes de public, franc, -zgomotos, viu, susţinut şi chiar crescînd pînă la sfîrşit. Fireşte, incidentele n-au lipsit. Generalul Nicoleanu215 a fost indignat că ar fi scabroasă piesa, că trebuia să se joace la Teatrul Mic, nu la Naţional — şi chiar a plecat ostentativ după actul doi. De asemenea Şeicaru216 vocifera în antracte plin de 209 Sat în jud. Argeş (azi înglobat în comuna Ştefăneşti). 210 Teodor Orghidan, economist, preşedinte al Camerei de Comerţ .din Bucureşti, cunoscut de Rebreni în casa Elenei Coşbuc, văduva poetului (vezi şi voi. La lumina lămpii). 211 Elena Sfetea, soţia editorului librar Sfetea, sora poetului G, Coşbuc. 212 Coca Vlădescu, soţia istoricului I. Vlădescu. 213 în 1928 N. Davidescu nu conducea nici o revistă. De presupus că „articolaşul" a fost publicat într-una din revistele la care colabora în acea vreme. 214 Este vorba de comedia Coriolan Secundfis, a cărei premieră avusese loc în seara zilei de 24 oct. 1928. 215 Eraclie Nicoleanu, prefectul Poliţiei Capitalei. 216 Pamfil Şeicaru (1894—1980), ziarist, la acea dată direcţor-proprietar al cotidianului Curentul, ziar de scandal, în ale cărui pagini au fost găzduite numeroase atacuri împotriva scriitorului. 51 indignare ; omul care în fiecare zi, la gazetă, înghite o „tîrfă", exploatatorul crimei lui Găitan — revoltat de imoralitatea unei piese ! Presa, cu mici excepţii, a fost injurioasă. Pînă şi pîrţul prodănesc217, incapabil să îndruge o frază vie, s-a arătat ostil... Dar succesul e real, indiferent de toate scînce-lile. Piesa e nostimă şi foarte teatrală. Atîtea lucruri care la citire nu spuneau nimica pe scenă sînt pline de viaţă şi de efect. Toată seara, în antracte, Davidescu m-a asasinat cu explicaţiile : ca el nu e împotriva mea, că din contră, că mă iubeşte şi mă admiră... A doua zi însă aflu şi de la Gregorian că mă lasă să mă adîncesc mai bine în afacere, ca pe urmă să mă izbească. Iar de la Vlădescu mai aflu cît mă înjura cînd am cununat pe Rodica218 ; zicea că-mi fac de cap, că e excesiv... în sfîrşit, ar dori să-mi ia locul la prezidenţia Societăţii. Ceea ce, Ia urma urmelor, i-aş dărui bucuros, că prea îmi răpeşte mult timp şi-mi face multe plistiseli. într-o zi d-astea îmi vine dis-de-dimineaţă un domn cu o scrisoare de recomandare de la Muşetescu. M-a aşteptat pînă m-am sculat. E un învăţător. S. Constantinescu, colaborator gratuit la Rampa, care-mi cere concurs să găsească undeva un loc de muncit, zice el. I-am dat un ajutor şi promisiuni cînd va găsi el ceva. Cu editura „Eminescu" am căzut de acord să scoatem o gazetă literară săptămînală.219 Mi-am fixat 15 000 lei lunar. încă vreo 35 000, pentru restul redacţiei. Să-mi găsesc oamenii, titlul gazetei etc. Am avut o consfătuire cu Lovinescu în chestia asta. El mă îndeamnă -stăruitor să accept. Şi să asigur gazeta cel puţin pentru un an. Sîmbătă, cînd am văzut din nou-pe oamenii mei de la „Eminescu", aceştia nu numai că au primit cu entuziasm, dar vreau să pună un minim de cinci ani. în sfîrşit, azi am avut o întrevedere cu editorii pentru chestia memoriului. 220 Multă discuţie, fără nici un rezultat practic. îi voi mai convoca o dată. După-amiazi am fost la şedinţa lui lovinescu. Lume multă. Aparteu cu d-na Frollo 221 pentru revistă. Mă invită s-o văd. Joi să fie. Soţii Sturza222 211 Paul Prodan (1890—1939), gazetar şi om de teatru : în administrarea culturii a funcţionat iniţial ca inspector general al teatrelor, iar mai tîrziu ca director al Teatrului Naţional. 218 Rodica Gîrleanu (1907—1976), fiica lui Emil şi a Marilenei Gîrleanu. Cu prilejul primei sale căsătorii, Liviu şi Fanny Rebreanu îi fuseseră într-adevăr naşi, în virtutea profundei prietenii ce îi legaseră de defunctul ei părinte. Petrecerea avusese lor la localul S.S.R. (al cărui prim preşedinte fusese Emil Gîrleanu), împrejurarea dînd naştere la unele clevetiri. 219 Cu titlul Gazeta literara, ea va fi lansată la 31 ian. 1929, avînd o apariţie efemeră (ultimul număr se tipăreşte la 7 febr. 1929). Reproducem articolul-program la Addenda. 220 Dezbătînd problemele ridicate în memoriul adresat Ministerului Cultelor şi Artelor, L.R. valorifică unele idei exprimate cu mulţi ani în urmă. (Vezi articolul Criza cărţii' româneşti, publicat în primul număr al ziarului România, la 16 oct. 1923.) 221 Mia Frollo (1886—1966), poetă şi profesoară. 222 Probabil actorul Petre Sturdza (1869—1933) şi soţia lui. 52 ma pisează. In sfîrşit alt aparteu cu d-ra Miller-Verghy 223 şi apoi cu Cella Delavrancea-Lahovary 224. Ce fiinţă ciudată şi interesantă asta din urmă ! Marţi, 30 octomvre 1928 [Bucureşti] Duminecă, la Lovinescu, Cella Delavrancea mi-a strecurat un bileţel învitîndu-mă să merg s-o văd acasă Ia ea. Din privirile ei, din vorbele ei, din toată atitudinea ei mi-a făcut impresia că dincolo de admiraţia pentru opera mea, pe care nu şi-o ascunde deloc, ba din contră, ar fi şi altceva. Am observat că, îndată ce a stat mai mult de vorbă cu mine şi apoi după ce i-am răspuns la bilet că voi merge a doua zi s-o văd, a plecat. Ieri, cu o întîrziere de vreo oră, m-am dus. Mă aştepta. M-a primit cu mare efuziune, adăogînd însă de la început că îi pare bine c-am întîrziat fiindcă bărbatul ei, ministru Ia Cairo, ţine mult să mă cunoască, şi, avînd afaceri la Tribunal, nu a putut să mă aştepte, dar are să vie. Apoi am vorbit despre proiectata revistă franceză la care aş fi dorit mult să am şi concursul ei ca traducătoare. Cît îi pare de rău că pleacă ! îmi recomandă ca traducătoare pe d-nele Simona Lahovary 225 şi Micaela Catargi 226. Ea se rezervă să traducă din mine orice voi vrea eu. Are legături excelente la Paris. A vorbit directorului editurii „Pion", care aşteaptă „cu gura căscată", cum a spus pe urmă soţul ei, să-i trimităv romanul meu. în sfîrşit, multe. A venit apoi şi d Filip Lahovary 227. Tip simpatic şi expansiv, încîntat de cunoştinţă, mare admirator al meu, dealtfel ca şi soră-sa şi toată lumea bună, zic ei. îmi atrage atenţia asupra Elenei Văcărescu, să n-o uităm de la revistă, că altfel ne face zile fripte. D-na Martha Bibescu 228 e rudă, fiind născută Lahovary — duşmane de moarte cu Văcărescu. îmi dau adresa lor de la Cairo. Au să-mi scrie. Vrea să mă ducă în oraş : mersi, am maşina aici. Lungă strîn-gere de mînă. D-na îmi va scrie rezultatul de la d-na Simona Lahovary. La ieşire el : te cunoşteam numai din caricaturi, dar nu semănai deloc... Azi convorbiri pentru gazetă [ cu ] Bucuţa, Aderca 229. 223 Mărgărita Miller-Verghy (1864—1951), scriitoare cu care romancierul întreţinuse bune raporturi literare; în 1925 ea se oferise să sprijine traducerea în franceză şi engleză a romanului Adam şi Eva (la B.A.R. se află corespondenţa ei cu L.R., nr. 143 829— 143 S41, datată între 1921 şi i942). 224 Cella Delavrancea (n. 1888), pianistă şi scriitoare. 225 Simona Lahovary, doamnă de onoare îa palat, rudă prin alianţă cu Cella Delavrancea (vezi la B.A.R., Coresp.,. nr. 143 596—143 597). 226 Micaela Catargi, aflată şi ea în cercul intelectualităţii feminine din jurul casei regale. 227 Filip Lahovary, ministru plenipotenţiar în Egipt, soţul Cellei Delavrancea. 228 Martha Bibescu (1890—1973), scriitoare. Corespondenţa Rebrenilor nuanţează însemnarea jurnalieră din 20 oct. 1928. (Vezi scrisorile 181, 185 şi 189 din voi. La lumina lămpii.) 229 în legătură cu proiectată Gazetă literară. 53 w D-na Bacovia230 vine să-mi spuie că soţul ei e grav bolnav, cîntă, ţipă, scandalizează lumea şi trebuie să-1 interneze, deocamdată la Colentina, în observaţia d-rului Marinescu 231. Vineri, 2 noemvre 1928 [Bucureşti] D-na Cella Delavrancea mă înştiinţează printr-o scrisoare că d-na Simona Lahovary mă aşteaptă să-i vorbesc despre revista franceză şi să mă prezinte principesei Martha Bibescu. M-am dus ieri. O cucoană puţin simpatica şi parcă mîndră de demnitatea ei de doamnă de onoare a reginei. Altfel plină de bunăvoinţă, de interes şi de concurs. E curios că şi ea, ca şi Cella Delavrancea, vorbind despre Martha Bibescu, spune că multe a greşit, dar multe i se pot ierta pentru că e foarte talentată. Mă roagă să-i las adresa ca să mă înştiinţeze despre ziua, la începutul săptămînii viitoare, cînd mă va duce la d-na Bibescu, împreună cu d-na Micaela Catargi, căreia i-a vorbit despre revistă şi care e foarte dispusă să lucreze. Tot ieri aflu de la Gregorian că Foti232 cu Romulus Voinescu 233 agită, să aleagă preşedinte la S-S.R. pe Victor Eftimiu şi că Davidescu umblă cu o hîrtie după iscălituri pentru convocarea unei adunări generale. Azi vine Vasile Savel 234 să susţină idei davidesoiene în chestia cărţii. Vineri, 9 noemvre 1928 [Bucureşti]' Cu faimoasa revistă franceză n-a mai mişcat nimic. D-na Lahovary n-a dat nici un semn de viaţă. Nici eu. Mă interesează mai mult revista mea,. Gazeta literară, care ar fi să apară pe la sfîrşitul lunii în editura „Emi-nescu". Dar toate sînt deocamdată în umbră, din pricina schimbării de guvern şi a venirei lui Maniu la putere. 235 Agitaţie, frămîntare peste tot. Se 230 Agatha Grigorescu-Bacovia (1895—1980), poetă. în volumele sale cu caracter memorialistic, Bacovia. Viaţa poetului (1962) şi Poezie sau destin. Viaţa poetei (1971), celer relatate mai sus transpar cu mai puţină fidelitate. în versiunea manuscrisă a cărţii din 1962, relatarea este mai concludentă. 231 Gheorghe Marinescu (1863—1938), medic, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, între iul. şi oct. 1928, efectuase prima sa misiune ştiinţifică în Europa. 232 Ion Foti (1887—1946), poet şi publicist (împreună cu Romulus Voinescu, a condus revista Propilee literare, între 1926 şi 1928) ; unul dintre puţinii recenzenţi entuziaşti ai romanului Adam şi Eva (cf. Viitorul, XVIII, nr.' 5163, 22 ,mai 1925); după alegerea lui L.R. ca preşedinte al S.S.R., se va situa în tabăra adversă. 233 Romulus Voiriescu (1867—1936), jurist şi publicist, autorul cîtorva scrieri aflate la periferia literaturii ; făcea parte din conducerea S.S.R., fiind concomitent şi şeful Siguranţei Capitalei. în dubla sa activitate nu a manifestat sentimente prieteneşti faţă de romancier. Acesta avea totuşi să i se adreseze ,în zilele cînd a fost ameninţat de forţele extremiste de dreapta, precum şi la rugămintea unor confraţi pentru eliberarea unor scriitori oprimaţi. Vezi, de pildă, scrisoarea lui Gala Galaction în legătură _ cu poetul idişist Manger („Bietul băiat, nu are nici o vină. E un visător ca tine şi ca mine şi nu-i prieşte în atmosfera subteranelor poliţiei" ; B.A.R., Coresp., nr. 142 994). 234 Vasile Savel (1885—1932), prozator de orientare sămănătoristă, la acea dată în conducerea S.S.R. 235 A doua zi, la 10 nov. 1928, se formează un guvern naţional-ţărănist, avînd. în frunte pe Iuliu Maniu, preşedintele P.N.Ţ., al cărui mandat va expira la 6 iun. 1950.. 54 distribuie demnităţi, se fac pronosticuri. E curios cîte slujbe mi se dau mie de către cafenea şi alţi politiciani mici cu acest prilej. De vreo săptămînă sînt asaltat mereu cu întrebări, iar răspunsurile mele evazive în mod firesc sînt interpretate drept diplomaţie. Toată lumea crede că eu sînt asigurat demult, că am stabilit ce voi lua>etc. Şi eu habar n-am de nimic. Nici n-am văzut pe nimeni de alte vremuri. Dar, dacă ar fi să-mi dea ceva, n-au decît să-mi ofere. Am tot vrut să văd pe Maniu, pentru dedicaţia Crăişorului 236, şi am neglijat, deşi vorbisem cu Lugojanu 237. în sfîrşit, ce va fi se va vedea zilele astea. Pînă atunci interesant de înregistrat versiunile. Minulescu mai demult îmi prezice Teatrul sau secretariatul general. La Ministerul Artelor toţi mă văd deja nu se ştie bine ce, dar ceva mare.'sigur. Dr. Nanu mă îndeamnă să mă duc pe la Maniu, să mă vază, socotind că trebuie să viu la leatru. „Capsa" îmi oferă cînd secretariatul de stat (Onicescu 238 zice că se va alege între mine şi Crainic), cînd secretariat general, cînd Teatrul Naţional. Ieri_ actorul Sturza 239, în speranţa venirii mele la Teatru, intervine pentru o piesă a nevestei sale... Dar să mă mărginesc la ziua de azi.. Sorbul vine la masă cu ştirea că ministru al Artelor va fi Bocu240, iar eu secretar general. I-a spus unul Ghica. Al. George241, la Fundaţii, mă salută ca secretar de stat. La comisia de filme, Romulus Voinescu şi ceilalţi mă fac directorul Teatrului. Rîuleţ mă şi roagă pentru piesa lui, iar Voinescu îmi anunţă o piesă într-un act. La S.S.R. Perpessicius vine să mă felicite. Sîmbătă, 10 noemvre 1928 [Bucureşti] Tot_ chestia politică, să zic aşa. Eu, fireşte, n-am ieşit de dimineaţă, am dormit, fiindcă azi-noapte stătusem pînă la cinci, cu scrisori, fără însă a putea lucra efectiv. Sorbul vine la prînz din oraş cam cu aceleaşi ştiri : că voi fi secretar general. După-amiazi am apărut la „Capsa", înainte de-a mă duce la şedinţa comitetului la Teatru. Acolo diverse pronosticuri. Apare 236^ în larma zvonurilor şi a pronosticurilor, asaltat de felicitări şi solicitări, L.R. pare să fie_ antrenaj în cursa demnităţilor, dovadă dedicarea romanului Crăişorul lui T. Maniu. (Reamintim că, la data însemnărilor din jurnal, opera nici nu era scrisă.) S-ar zice că prin anunţarea dedicaţiei autorul ei ridică „miza jocului", încercînd să influenţeze mersul aranjamentelor din culise, indenpendente de el, avînd în vedere înstrăinarea sa de viaţa politică ji vremii. Cartea va apărea în 1929, cu dedicaţia: „Domnului Iuliu Maniu, Omagiu de nestrămutată dragoste, L.R.". 237 Ion Lugoşianu, la acea dată colaborator apropiat a lui Iuliu Maniu. în noul guvern, era ministru secretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, funcţie pe care o va deţme între 10 nov. 192S şi 6 iun. 1930. " 238 Octav Onicescu (1892—1983), matematician. 239 A. Sturdza (transcris şi Sturza), era o veche cunoştinţă, documentele păstrate în arhivă atestînd raporturi colegiale încă din 1910. 240 Sever Bocu ,(1874—1953), gazetar şi om politic ţărănist. La acea dată, fusese numit ministru secretar de stat în guvernul lui I. Maniu. Ca director al ziarului România, colaborase cu L.R., încredinţîndu-i, cu ani în urmă, cronica teatrală. 241 Ion Al. George (1891—1945), poet, de pe aceleaşi meleaguri bistriţene ca şi L.R. ; de numele lui se leagă evenimente importante din viaţa lui Emil Rebreanu, cu implicaţii majore în istoria romanului Pădurea Spînzuraţilor (consultă L.R., Opere, voi. 5, Emil Rebreanu — Cronologie, p. 536, Geneza romanului „Pădurea Spînzuraţilor', p. 671_678) La acea dată îndeplinea funcţia de bibliotecar la „Fundaţia universitară Carol I" (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 141 982—141 986, emisă între 1923 şi 1929). 55 deodată un deputat naţional-ţăranesc, Popescu, de la Lugoj, care mă felicită misterios că viu la Culte. Aproape în acelaşi timp mă pofteşte deoparte Ilie Lazăr 242 şi-mi spune că Aurel Vlad 243, ministrul Cultelor, vrea să mă cunoască, deoarece azi-dimineaţă s-a discutat la Maniu ca mie să mi se dea secretariatul general la Arte. Ar fi fost unii mai mărunţi pentru Eftimiu, dar Maniu şi cei mari ţin să vin eu. I-am răspuns că eu nu pot să mă duc nepoftit în regulă la Vlad şi că, în orice caz, dacă ar fi să primesc însărcinarea aceasta, aş cere negreşit să fiu absolut stăpîn pe departamentul Artelor, unde ştiu că aş putea realiza ceva. El îmi spune că Vlad e un om admirabil, că nu se pricepe la lucrările departamentului şi de aceea are mereu nevoie de concursul meu, că voi putea face orice voi dori etc, şi4 în sfîrşit, că el, care e foarte apropiat de Vlad, a ţinut să mă vestească. Cei de la masă (Davidescu, Sorbul, dr. Nanu, Minulescu, Han etc.) îndată au început să mă hiritisească şi să-mi ceară diverse lucruri ce ar trebui să fac acolo. Davidescu vrea un inspectorat de teatru, Han doreşte să mă ocup de Şcoala de Bele-Arte, Minulescu îmi spune că voi găsi multe lucrări gata pe care să le pot îndată aplica etc. La Teatru membrii Comitetului, cînd aflară că e vorba să viu, toţi găsesc că trebuie să primesc. Claudia spune cum tocmai vorbea cu Minulescu acasă (vorbă să fie !) că ar trebui să viu eu aoolo, să fac lucruri mari etc. Corneliu Moldovanu mă reţine la sfîrşit să-mi vorbească despre aceleaşi lucruri. Să primesc negreşit. E îngrijorat însă de Teatru. Zice că Şeicaru şi Dem. Theodorescu combat grozav pe Eftimiu, care m-ar combate şi el pe mine ca să nu viu la Teatru. Ar fi o ruşine să vie Kiriţescu sau Marin Sadoveanu. Eu zic că aş aduce eventual un profesor. El : ar fi păcat să piardă scriitorii acest loc. In sfîrşit, să-1 ţin în curent... El însuşi îmi telefonează pe la 9,1/2, întrebîndu-mă de noutăţi şi vestindu-mă că mîine la 9 dim. e Consiliu de Miniştri pentru numirea secretarilor generali. Cu toate acestea, eu sînt sceptic şi neîncrezător. Dacă ar fi într-adevăr ceva serios, oare n-ar fi trebuit să mă anunţe oficial pînă acuma, sau cel puţin să-mi facă vreo întrebare dacă vreau ? Duminecă, 11 noemvre 1928 [Bucureşti] Tot politica. Tot nimic. Tot zvonuri. Sorbul aduce din oraş aceeaşi veste despre secretariatul meu, complicată doar că s-ar fi pus înainte, fără nume, şi o persoană care să fie cunoscătoare în cele popeşti.244 El bănuieşte că ar fi vorba de Crainic. Dar încă nu s-a hotărît nimica. 242 Ilie Lazăr, avocat, fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc. 243 Aurel Vlad, avocat, fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc ; ca om politic în cadrul fostului Partid Naţional Român, a luptat pentru Unire, făcînd parte din Consilial Dirigent al Transilvaniei (1918—1919). în noul guvern, va sta în fruntea Ministerului Cultelor şi Artelor, între 10 nov. 1928 şi 13 nov. 1929. 244 însemnarea poate avea în vedere pe Nichifor Crainic, doctrinar al revistei Gîndirea şi promotor al ertodoxismului în mişcarea literară, cu atît mai mult cu cît, între 1-926 şi 1927, acesta mai îndeplinise funcţia de secretar general al Ministerului Cultelor şi 56 După-amiazi merg la Societate, unde sînt adunaţi cîţiva la prima chemare a Adunării generale. Fireşte că toţi mă felicită, fără să ştie nici unul ceva precis. Gregorian de asemenea adăogînd că el ştie sigur că vin eu, deşi mai este1 un concurent serios, susţinut de Dragnea 245. Ar fi adică tot Crainic. Cu acest prilej îmi face cîteva recomandări. Să ştiu că, de voi veni, vor fi cîţiva clănţăi mici care să caute să mă înjure.între alţii, Davidescu, căruia n-ar fi rău să-i astup gura cu ce voi crede eu. Voinescu ar avea cine ştie ce dosar grav al meu la Siguranţă.246 Evident că Gregorian are în vedere diverse combinaţii. îmi şi spune ceva, ce eu nu pricep. Apoi că pentru cei mai mici va veni cu cîteva petiţii, cu care se va putea astîmpăra tot. Apoi la „Capsa". Acolo numai tatonări şi zvonuri, fireşte toate convergînd spre venirea mea. Sion 247 e sigur că vin. Dar am impresia că e simplă gentileţă. Un gazetăraş obscur şi obraznic aduce vestea iarăşi că e sigur că-s eu, că a auzit de la cei mari. Han îmi cere să numesc pe Şirato 24£ profesor la Beie-Arte. Crainic zice că lui nu i-ar conveni la Arte, unde a fost şi unde e balamuc zadarnic. El s-ar griidi la un mandat, dar nu ştie ce va. fi, căci e mai nou.249 Nici el n-a văzut pe nimeni şi aşteaptă. Mă sfătuieşte să mă duc la Maniu. Refuz. ? Mi-a spus că Maniu m-a pus pe lista candidaţilor în judeţul Na-săud, şi totuşi nici pînă azi nu ştiu de e adevărat şi în orice caz n-am aflat dacă într-adevăr a fost măcar vorba ? Dar, în sfîrşit, poate să fie ceva acuma. Partidul nu prea are mare alegere de oamenj culturali cu nume mai sunătoare şi ar părea probabil ca să facă apel la mine. Dar, iarăşi, cum ştiu că interesele politicianisto-electorale primează, nu pot avea multă încredere, ca să nu zic deloc. 250 ' Artelor. In paginile Jurnalului vom face cunoştinţă însă şi cu candidaţi în sutană, înrudiţi cu mai-marii partidului sau susţinuţi de Patriarhie. 245 Radu Dragnea (1893—1955), colaborator al revistei Gîndirea, unde a semnat * numeroase articole de critică şi istorie literară. Din opera rebreniană n-a reţinut date : esenţiale ; astfel, în articolul Imoralitatea criticii impresioniste ■— publicat în Gîndirea (II, nr. 8, 20 nov. Î922), după premierea romanului Ion de către Academia Română —, se ,;- întreabă maliţios dacă generaţiile viitoare vor recunoaşte în eroul operei chipul ţăranului 5 român. Ideea îl va obseda, fiind reluată şi cu alte prilejuri (Spiritul românesc creatdf, în Gîndirea, VII, nr. 5, mai 1927, unde găseşte însă cuvinte de laudă pentru Pădurea Spîn-; zuraţilor). 2is Speculaţii în jurul mandatului de arestare a scriitorului, eliberat de cabinetul V f al Tribunalului Ilfov, la 15 febr. 1910, pe baza dosarului 628/33/1910. Pentru edificare, consultă memoriul adresat de L.R. Consiliului de Miniştri (prin care revine la dosarul | oficial transmis de autorităţi aceluiaşi for, la 28 apr. 1910), publicat, parţial, în L.R., « Opere, voi. 4, p. 686—687, şi integral în Manuscriptum, IV, nr. 4 (23) [oct.-dec] 1973 farticolul Domnişorul Liviu şi Ion al Glanetaşului, de N. Gheran). Originalul se află la B.A.R., Arh. L.R., I (1) ms. 32. (Vezi Addenda). 247 I. Theodorescu-Sion (1882—1939), pictor. 248 Frahcisc Şirato (1877—1953), pictor. 249 N. Crainic are_ desigur în vedere un mandat de deputat, lipsa de siguranţă la . care se referă fiind determinată de aderenţa lui mai nouă la politica manistă. 250 pjng la ^ sfIrş;tul vieţii, L.R. nu va fi întâlnit printre deputaţii vreunui partid. Notaţia se cere înregistrată în contextul evenimentelor narate, ţinîndu-se seama de întreaga febră a celor pe care cursa demnităţilor îi aducea pe primul plan al atenţiei publicfe-.* 57 Maniu rnă cunoaşte îndeajuns şi n-are decît să hotărască cum vrea. Eu nu sînt solicitator şi n-am nevoie de leafă. El zice că ar dori să mă vadă la Teatru, cum dealtfel ştiu că şi rîndul trecut a vrut etc. De la Han însă aflu că el ar primi bucuros Artele dacă i s-ar oferi. Se zice că s-au oferit lui Nae Ionescu 251, care însă a refuzat. Minulescu vine de la nunta lui Marin Sadoveanu, unde au fost Mihalache 252, Vaida 253 etc. Madgearu254 a cununat. El crede că i se va da cadou de nuntă direcţia Naţionalului. Cu Froda 255 împreună stabilesc că cel mai bun lucru ar fi să viu eu secretar şi Sadoveanu la Teatru. în lipsa mea a telefonat cineva căutîndu-mă. Corneliu Moldovanu se interesează mereu. Agitaţie multă pentru nimic. Să adaog îndată şi sfîrşitul agitaţiei, adică un fel [de] zvon, care pune capăt frămîntărilor cafenelei. Sorbul îmi aduce ştirea aceasta seara tîrziu, cînd se întoarce de la Teatru. (înainte să mai însemnez însă că, după-amiazi, ieşind de la „Capsa", şi Sergiu Dan s-a găsit să mă felicite, spunînd, la întrebarea lui Sorbul, că din vorbele lui Madgearu a înţeles că eu viu la Arte ; în acelaşi timp zice că lui Eftimiu i-a făcut imens rău articolul din Curentul .— o murdărie de lături — şi i-a zdruncinat de tot TeatruL256) Va să zică : acelaşi Ilie Lazăr a trecut la „Capsa" şi a spus că eu am căzut din cauza împotrivirei Patriarhului 257 care cere un secretar general ortodox, iar eu fiind unit nu pot fi numit; în ce priveşte Teatrul, iarăşi nu se poate, pentru că acolo 986/o are şanse Eftimiu, pe câre-l susţine din răsputeri Mihai Popovici 258, amantul ne- 251 Nae Ionescu (1890—1940), profesor universitar de filosofie, gazetar (unul dintre conducătorii ziarului Cuvîntid) ; după 1933 va evolua spre fascism, alăturîndu-se forţelor extremiste de dreapta. 252 Ion Mihalache (1882—1963), om politic, învăţător, la acea dată unul dintne conducătorii Partidului Naţional-Ţărănesc (al cărui preşedinte avea să şi devină între 1935 şi 1936). Figura lui transpare în paginile jomanului Gorila (vezi L.R., Opere, voi. 10, p. 50). 253 Alexandru Vaida-Voievod (1872—1950), om politic, medic, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania, şi ai Partidului Naţional-Ţărănesc. Făcuse parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1918^1920). în guvernul lui Iuliu Maniu, fusese desemnat ca ministru de Interne; după primirea altor demnităţi (a fost şi prim-ministru), el se va desprinde de „naţional-ţărănişti", creînd organizaţia profascistă „Frontul Românesc" (1935). 264 Virgil N. Madgearu (1887—1940), economist, sociolog şi om politic, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional-Ţărănesc. în noul guvern, primise demnitatea de ministru la Industrie şi Comerţ (10 nov. 1928 — 13 nov. 1929). Asasinat mai tirziu de legionari, din pricina atitudinii sale împotriva „Gărzii de Fier". 255 Scarlat Froda (1898—1964), gazetar şi literat; în acele zile conducea ziarul Rampa. în general, a cultivat raporturi amicale cu L.R., nescutindu-1 uneori de surprize neplăcute. (Vezi însemnarea din 23 ian. 1931.) 266 Este vorba de cronica dramatică la spectacolul Romeo şi Julieta, apărută în Curentul, I, nr. 300; 12 nov. 1928, p. 2, semnată de Ion Dimitrescu. între altele, referin-, du-se la faptul că Teatrul Naţional este pe cale să devină Naţional-Ţărănesc, cronicarul foloseşte prilejul de a-1 denigra pe candidatul la directorat, Victor Eftimiu. 257 Patriarhul Miron Cristea. 258 Mihai Popovici (1879—1966), economist, fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc. în noul guvern îndeplinea funcţia de ministru al Finanţelor ; în mai multe rînduri, deputat şi ministru, ceea ce, inevitabil, îl va aduce în contact! cu preşedintele S.S.R. vestei lui ; Vlad a rezistat, dar în cele din urmă totuşi Popovici l-a convins, ameninţîndu-1 că, dacă nu numeşte pe Eftimiu, nu-i dă bani la Minister. Astfel s-ar fi terminat zvonurile referitoare la mine, fără să se ştie însă cine vine la Arte, căci se pare că şi Crainic e imposibil, clin cauza atacurilor lui contra cîtorva episcopi. Bietul Sorbul e adine mîhnit. El care spera un inspectorat... Zice că şi mai indignat e Minulescu, din pricina lui Eftimiu. E, toate trec şi rămîne ce aduce timpul şi norocul... Curios că, în vreme ce scriu acestea, deşi afacerea aceasta pare lichidată, totuşi ceva îmi spune că încă nu. Să vedem cît valorează şi presimţirile. Luni, 12 noemvre [1928, Bucureşti] Mereu cursa demnităţilor. Cu plecarea lui Sorbul n-am mai avut ştiri noi. în Adevărul se anunţă însă că eu voi fi la Arte. 259 Dar probabil că e ştirea care circula ieri, sau e a lor ? Dînd şi pe Eftimiu la Teatru, s-ar părea că zvonul cu mine se menţine. Totuşi pare că pe la „Capsa" a mai slăbit din pricina motivului „unit" 269 care ar fi destul de plauzibil să mă,împiedece. Corneliu îmi telefonează seara aceeaşi veste cu „unirea". El a aflat-o însă de la Minulescu, care aseară a luat-o, împreună cu Sorbul, de la Ilie Lazăr. Dar în guvern sînt mari disensiuni pe chestia numirilor. Ca să nu încurce, deocamdată le-au amînat, dînd delegaţie provizorie unor directori generali din ministerele respective să facă pe .secretarii. Marţi, 13 noemvre [1928, Bucureşti] Tot mai continuă. Pînă cînd ? Cine mă întîlneşte, cine-mi telefonează începe cu felicitări. Nu ştiu cît de sincere. Sigur este doar că circulă mereu numele meu pentru acel faimos secretariat general. Peltz261 îmi telefonează, dîndu-mi-o ca sigură, sau cel puţin inevitabilă. Zice c-o dă şi la gazetă, dar n-am văzut-o. S-o fi răzgîndit, sau a vrut doar să mă încînte, ca să pun mai mult suflet întru a-1 face membru la S.S.R. ? Căci în fond asta a vrut să-mi ceară şi mi-a cerut la telefon ; restul a fost pretextul. Alt telefonist, Bucuţa.' Acesta pare mai iniţiat şi e mai şiret. Porneşte cu glumă, dar în realitate trebuie să fie mai serios. A auzit desigur pe undeva şi caută contact. Cum e abil şi băgăreţ, speră probabil ceva de la o eventuală venire a mea. Ia cleci întîlnire să discutăm împreună anume chestii culturale, care s-ar 259 Cf. articolul Noi secretari generali, in Adevărul, XLI, nr. 13 774, 13 nov 192S p. 2. 260 Din nou aluzie la reticenţele patriarhului asupra confesiunii catolice de rit oriental a lui L.R. (greco-catolic), considerată improprie pentru un înalt funcţionar la Ministerul Cultelor şi Artelor. 26! Tsac pejtz (1899—19SC), prozator şi gazetar. în voi. Cum i-am cunoscut (1964) evocă figura lui L.R., improvizaţia degradînd pe-alocuri naraţiunea. ' 58 59 putea realiza eu acest guvern. Mai tîrziu Benvenisti e gata cu felicitările la telefon. Dar el, evident, numai ce a prins din zvonuri. Dovada doar că circulă mereu. La „Capsa" Buzdugan 262 mă îndeamnă să nu primesc. Dragnea ştie că vin eu sigur ; naţionalii 263 numai de mine vorbesc. El se miră chiar că nu mi s-a dat un portofoliu. Spune că şi Crainic mă susţine din răsputeri, dar nu la naţionali, ci în alte locuri. Probabil la ţărănişti sau la regenţă. Ştiu eu ce să cred ? Deunăzi auzeam că Dragnea îl susţinea pe el la Maniu. Ce-o fi adevărat, Dumnezeu să ştie. In sfîrşit, circulă mereu şi, vorba ceea, rămîri speranţele celor interesaţi. Hîrsu264 spune bine : un punct e cîştigat că s-a dat'delegaţie unui director de minister. Restul vine de la sine. Miercuri, 14 noemvre [1928, Bucureşti] Continuă, continuă... Corneliu Moldovanu se interesează la telefon : ce mai e ? Nu ştiu nimic. Nici el, deşi se preface că bănuieşte multe. El^mai rămîne două-trei zile la Naţional; l-a rugat Vlad, pe care l-a văzut, şi despre care întrevedere are să-mi povestească cînd ne-om vedea. După-amiazi telefon grăbit : Froda să mă felicite. Unul de la jurnalul lui i-a adus ştirea că azi după-amiazi sau mîine dimineaţă depun jurămîntui. E cam decepţionat cînd îi spun că nu ştiu nimic. Crede că mă prefac. în orice caz şă-1^ anunţ cînd va fi, ca să poată da proporţiile cuvenite evenimentului, îi făgăduiesc, dacă va fi- Lupta în sfîrşit anunţă ca ceva sigur şi felicită partidul. 265 Este în realitate promisiunea de ieri a lui Peltz. Nu ştiu cu cît temei. Cred că temeiul zvonurilor publice. Benvenisti nu ştie nimic, dar speră şi a auzit. Toată lumea a auzit. Pînă şi samsarul de casă şi chiar Vasile 266. Davidescu mereu îmi dă iar tîrcoale. Speră şi ţine să mă recucerească. Ce cutră ! ... La „Capsa" lumea toată ţine să mă felicite. Dar nimeni nu ştie nimic. Camil Baltazar e surîzător fiindcă scrie la Lupta. Iorgu Metaxa 267 întreabă : Va să zică încă nu ! subliniază el. Dragnea a văzut adineaori pe Voicu XI- 262 Ion Buzdugan. 263 Lumea politică provenită din rîndurile Partidului Naţional din Transilvania (unit, in 1926, cu Partidul Ţărănesc, formînd împreună P.N.Ţ.). 264 George Hîrsu, gazetar, director la revista săptămînală Parlamentul (corespondenţă la B.A.R,, cu L.R., nr. 143 229—143 231, între 1929 şi 1937). 265 Articolaşul se intitulează O numire potrivită şi a apărut în ziarul Lupta, VII, nr 21OC. 15 nov. 1928, p. 2, la rubrica „Lucruri mari şi mici". Informînd cititorii că L.R. a lost numit^ director general la Ministerul Cultelor şi Artelor, ziarul readuce în discuţie faptul că,_ în urmă cu cîteva luni, scriitorul a prezentat fostului ministru, Al. Lapedatu, un memoriu cu privire la criza cărţii româneşti, cu propuneri care au trezit un viu interes in cadrul opiniei publice. Concluzia: numirea lui L.R. la direcţia generală de resort din cadrul ministerului este o chezăşie că aceste propuneri vor fi traduse în viaţă. *w Vasile Cărbune, şoferul casei. 267 Iorgu Metaxa, gazetar. 60 ţescu 268 la preşidenţia Consiliului şi încă nu ştie nimic, nu s-a hotărît nimic. Zice însă că s-a ivit un nou candidat: popa Cercel, cumnat cu Mihalache, cu merite cooperatiste, care ar avea cele mai multe şanse, fiind aprig susţinut de Mihalache. Ciuceanu 269 : Cum, nu ştiţi noutatea ?... Primeşti felicitări ?... Nu ? Atunci mă duc să felicit oe Victor Eftimiu... Davidescu îmi şopteşte că ar vrea să fie director de scenă la Naţional. Fireşte, îi făgăduiesc cu efuziunea cuvenită lui. Joi, 15 noemvre 1928 [Bucureşti] Mereu. Primul telefon e Corneliu 27°, care se interesează grozav, dar nu ştie nimic, se arată multe-ştiutor şi, în orice caz, vrea să mă aibe de binevoitor pentru vreo eventualitate. LTrmează Peltz : Ai citit Lupta de ieri ? Mersi. El : Dar acuma acţionăm şi altfel. E ca şi sigur. Azi-mîine se rezolvă chestia secretarilor. I-a spus un ministru chiar adineaori. Moldoveanu îmi mai spunea că s-a ivit un nou candidat serios la Teatru : Manolescu211. Apoi la „Capsa". Vinea 272 nemulţumit, fiindcă vor să-i dea un mandat în loc de direcţia Dreptăţii. Face propagandă contra lui Madgearu, care ar favoriza numai pe armeni. Minulescu îmi şopteşte că a făcut un scandal grozav că se trăgănează cu numirea mea. Şi întrebările întruna şi dorinţele mai mult sau mai puţin bucuroase de felicitări : Caton, Romulus Voinescu, Perpessicius etc. Şi mult dr. Nanu- Vasile Savel a descoperit iar taine grave : Mihalache susţine pe nepotul său, popa Cercel, căruia însă patriarhul n-ar vrea să-i semneze decretul, avînd şi el un nepot popă, adică unul care ţine pe o nepoată de-a lui... Şi astfel se anihilează reciproc. De la Caton aflu că Vlad 273 nu e aici, că tocmai mîine revine din Ardeal. Şi în vremea asta aici e zarvă şi frămîntare. De s-ar sfîrşi odată şi astea ! După-amiazi am cunoscut pe d-na Hermina Pilder-Klein, traducătoarea mea în nemţeşte a Pădurii Spînzuraţilor.274 Simpatică, pare şi deşteaptă. 268 Voicu Niţescu, avocat, publicist şi om politic. în noul guvern, primise însărcinarea de ministru secretar de; stat, funcţionînd, între 15 oct. 1929 şi 13 nov. 1929, şi ca ministru ad-interim la Ministerul Comunicaţiilor; pe parcursul anilor, va mai fi numifc în fruntea altor ministere (1930—1931 ; 1932—1933 ; 1938). 269 Emil Ciuceanu, gazetar. 270 Corneliu Moldovanu. ■ 271 Ion Manolescu (1881—1959), actor, societar al Teatrului Naţional, a cărui creaţie a fost adesea comentată de scriitor în cronicile sale dramatice. Corespondenţa aflată la B.A.R. (nr. 143 708—143 712) atestă raporturi apropiate încă din anul 1911. 272 Ion Vinea (1895—1964), poet, prozator şi publicist (a condus revista Contimporanul şi Facla), cu opinii favorabile romancierului nostru. 273 Aurel Vlad, noul ministru al Cultelor şi Artelor (vezi supra, nota 243). 271 în cele din urmă, romanul avea să fie tradus şi tipărit la Cernăuţi (1932), în tălmăcirea lui Ernst Carabăţ. "Numele Herminei Pilder-Klein îl vom reîntâlni la traducerea romanului Amîndoi, apărută, la \ăena, în 1944. 61 Vineri, 16 noemvre 1928 [Bucureşti] Să urmăm cu notele acestea politicianisto-ridicole pînă se va alege într-un fel. Apar dealtfel la iveală o mulţime de lucruri nostime şi oarecum caracteristice pentru oameni şi moravuri. Telefonul nu mi-a mai adus azi pe Corneliu Moldovanu. Se vede că omul a simţit că s-ar fi micşorat şansele şi telefonează în altă parte. în schimb, Crainic. — Bine, măi, eu n-am ştiut ca tu eşti candidat pentru secretariatul general la Arte... — Dar nici nu sînt..- — Eu de-abia acuma aflu, fiindcă diferiţi amici au umblat, fie pentru activitatea mea din trecut acolo, fie pentru că speră ceva pe viitor, să mă readucă la Arte. Situaţia mea însă e grea din cauza atitudinii mele în presă... — Apoi tocmai şi eu spuneam, dealtfel chestiile tale cu episcopii... 275 — Da. Mai ales că Pimen 276 e chiar preşedintele Sinodului cu care aş avea să lucrez. Aşa că eu am ştiut dinainte că vor fi dificultăţi, dar amicii mei... — Din partea mea, dragă Crainic, să crezi că,nu poţi avea nici un fel de stînjenire. Eu n-am cerut nimic, nu voi cere nimic şi nici nu aştept nimica. Eu n-am văzut absolut pe nimeni de cînd a izbucnit criza şi dealtfel nici înainte... — Ba de ce ? Tu ai fi foarte bine acolo şi am putea lucra perfect împreună. Trebuie să ştii însă că sînt lucrături teribile- Vlad e un imbecil, nu pricepe nimica şi [e] om slab. El, fiindcă patriarhul l-a ales pe el... — Cum l-a ales ? — Nu ştii ? Maniu, tocmai fiind unit, din gentileţe a prezintat doi inşi pentru Culte, pe Vlad şi pe Bocu, şi patriarhul l-a ales pe Vlad. El acuma, drept recunoştinţă, face tot ce bănuieşte că e agreabil patriarhului. A dat delegaţie lui Brădişteanu 27T, care e liberal sadea, ca şi Simionescu278 de la Finanţe şi alţii, şi care e în capul bandei Cernăianu 279 & Co, care 275 Aluzie la diferitele polemici avute de N. Crainic şi de revista condusă de el cu unele cercuri bisericeşti. 276 Pimen Georgescu (1853—1934), mitropolit al Moldovei, . membru al Academiei Române (a fost şi preşedinte al Sinodului, in timpul cînd patriarhul Miron Cristea fusese regent). 277 Stancu G. Brădişteanu, la acea dată secretar general (cu delegaţie) la Ministerul Cultelor şi Artelor. In administraţia de stat şi cea bisericească îndeplinise numeroase funcţii, intre care şi cea de subadministraror al Casei Bisericei, ceea ce poate explica simpatia patriarhului Miron Cristea. Era licenţiat în teologie şi drept, doctor în litere şi filosofie. 278 Christu Simionescu (1877—1936), jurist, înalt funcţionar în Ministerul de Finanţe. ^ 279 C. Cernăianu, publicist, licenţiat în drept şi teologie ; după o activitate gazetăreasca în paginile unor reviste bisericeşti şi cîtorva broşuri de propagandă religioasă, atrage atenţia prin dezvăluirea unor aspecte grave din viaţa unor prelaţi şi a unor aşezăminte ortodoxe (Conflictul c-c Hserica ortodoxă din Basarabia, 1923 ; Primejdia bisericească şi naţională din Basarabia, 1924 ; Vîrcolicii în biserică, 1926 ; Ţiganii în biserică, 1928 ; Aflaţi adevărul din eparhia R. N. Sevcrin, 1931; Menagerie sacră, 1931 etc). In cele din urma i se va intenta un proces de către N". Torga, după ce, la rîndul său, devenise ţinta unor atacuri ale aceluiaşi publicist. izbesc biserica unde pot şi ameninţa pe patriarh că au documente împotriva lui, deşi în situaţia actuală de regent patriarhul n-ar trebui să se teamă de nimic, că-i poate distruge imediat cînd vrea... în sfîrşit, acest bandit de Brădişteanu, odată delegaţia primită, o socoteşte desigur definitivă şi se va crampona de ea, susţinut şi de patriarhul... — Dragul meu, pe mine nu mă interesează, n-am candidat, n-am cerut, nu vreau să cer... — Foarte rău. Ar trebui să vorbeşti cu Maniu. Eu credeam că tu vrei Teatrul şi ar trebui să ţi se dea. Rău faci că nu te duci la Maniu. Dealtfel să mai vorbim. Vii pe la 12,1/2 la cafenea ? — Nu. Diseară. — Atunci diseară. Sînt lucruri grozave. Am să-ţi mai povestesc. ' Din toate astea e sigur că el a umblat şi se zbate mereu să vie^ la Arte, că ar vrea oarecum să mă puie, indirect, şi pe mine să-i dau o mînă de ajutor. Socotind pe Brădişteanu adversar mai redutabil, m-ar pune pe mine sa combat la Maniu pe Brădişteanu, ca să curăţ locul, fireşte, pentru ei. Pe mine se pare că crede că m-a înlăturat probabil chiar el. Sînt chemat la Casa Scriitorilor de un domn. E Victor Eftimiu, care a venit subt pretextul unor bani ce are de luat de la biuroul de percepere, în fond a venit să mă sondeze pe mine. N-avea ce să afle, precum într-adevăr nici nu am nimic de ascuns, de vreme ce eu tot ce ştiu, ştiu de la alţii. în schimb, el, din vorbă în vorbă, îşi arată toate amărăciunile. întîi ştie şi el că Minulescu s-a dus cu „dosarul" lui la ministru şi i-ar fi cerut să ia măsuri.280 Fireşte că, zice el, ministrul nici nu l-a luat în seamă şi n-are nici o importanţă, dar lipsa asta de colegialitate îl indignează. Lasă că el îi spusese dinainte lui Minulescu că, dacă vine el director,_ nu-J joaca _ pentru [că], pe vremea averescanilor, cu Glafira281, i-a făcut mizerii. îi obiectez că de ce nu se duce să se intereseze. Răspunde că nu se poate duce, că s-ar simţi înjosit să reamintească el unor oameni care-i sînt vechi prieteni că. trebuie să-i dea ce i se cuvine. înainte de venirea la putere i s-a făgăduit, că se va face un subsecretariat al Artelor pentru el. Nu s-a putut face. Secretar general nu se poate, pentru că se cer titluri. 282 Familia ar fi dorit să-1 vaza avansînd. Acuma i se dispută şi Teatrul de către nişte concurenţi ca Marin Sadoveanu, Kiriţescu etc. îi spun : dar de ce ţii atîta să iei slujbă, cînd n-ai nevoie ? Zice că are pasiune pentru teatru etc. Fiindcă scriitorii se manîncă între ei, are sa vie la Teatru cine ştie ce analfabet sau popă. Eu îi arăt că nu e demn să te oferi, că nu ţi se face ţie o onoare, ci tu faci onoare cînd primeşti o slujbă, că conducătorii partidului îşi cunosc oamenii şi vor face apel la cine trebuie. Atunci el spune că nici o numire nu se face fără aprobarea lui Maniu, că Maniu vrea să aibă oameni de' încredere peste tot etc. Coborînd şi neadmiţînd că Minulescu ar fi putut face asemenea act necolegial, îi spun cum mi s-a raportat de către prieu«i că el, Eftimiu, ma combate pe mine. Nu răspunde îndată. în orice caz pare perplex. Fie că nu 280 pjesele „dosarului" incriminau unele nereguli săvîrşite de V. Eftimiu în conducerea Teatrului Naţional din Cluj. 281 Piesă de V. Eftimiu. -P2 V. Eftimiu nu urmase nici o facultate. 62 63 se aştepta la -asemenea demascare directă, fie că într-adevăr e străin. Cred mai curînd că e cea dintîi. Aceasta ar reieşi din faptul că, după acestea, peste cîteva minute, îmi spune că Maniu i-ar fi spus şi lui că vrea să facă apel ja mine şi că el i-ar fi spus lui Maniu, cînd l-ar fi întrebat ce alege între Teatru şi minister, că alege Teatrul şi că cu mine ar putea lucra perfect, fiind eu în minister, căci nu se poate lucra cînd nu e armonie desăvîrşită între Teatru şi minister etc. Nu prea ştiu ce să aleg din toate astea. E probabil că ceva este cu numirea mea. Altfel n-ar fi venit aceste ciudate destăinuiri de ia doi inşi care-mi sînt oricum rivali, azi cel puţin. Eftimiu îmi mai spunea că Vlad, probabil, se gîndeşte să aducă pe Bârsan 283, pe care nu-1 înjură nimerit. Iar la urmă, cu o amărăciune vădită : — Ţie ţi-e uşor, tu n-ai nevoie să vezi pe nimeni şi nici să ceri sau să vorbeşti, căci nu te lucrează nimeni, pe cînd împotriva mea lucrează toţi 7 Savel îmi spune că M. Popovici a dat Sindicatului Ziariştilor azi un milion de lei, iar Mavrodi 284 l-a pupat pe amîndoi obrajii. îmi mai spune că, după Adunarea generală de duminecă 285, să poftim aici pe membrii guvernului, să ia contact cu noi. Eu aş face-o, dar nu pot, pentru că s-ar considera ca un act personal şi interesat ai meu. Atunci se oferă să obţină această invitaţie ca un deziderat al Adunării. Aşa, fireşte, îmi convine. Vom invita pe Maniu, Vaida, Popovici, Vlad, Bocu etc. 286 D-na Popa 287, iar bolnavă, m-a rugat să-i obţin un concediu. 283 Zaharia Bârsan (1879—1948), actor şi poet (vezi la B.A.R., corespondenţa cu L.R., nr. 142 230—142 235, datată între 1930 şl 1941). 284 Alex. P. Mavrodi (1S81—1934), gazetar, la acea dată conducătorul ziarului Viitorul, oficios al Partidului Liberal; în 1931, va fi numit direcior general al Teatrului Naţional. Ulterior va deveni preşedintele Societăţii „Radio", preşedinte al Sindicatului Ziariştilor, precum şi subsecretar de stat la preşedinţia Consiliului de Miniştri (1933—1934). Deputat şi senator liberal. Raporturile lui cu L.R. au pendulat între amiciţie şi duşmănie, fără ca mai tîrziu romancierul să-i poarte ranchiună. 285 Adunarea generală din 18 nov. 1928' (citeşte şi articolul lui Mihail Sebastian, Alegeri la S.S.R., în Cuvintul, IV, nr. 1291, 24 nov. 1928, p. 1—2, în care critică votul adunării generale de respingere a cererii de primire în Societate a Otiliei Cazimir). 286 Amînată. întîlnirea se va transforma într-un banchet literar, ocazionat de sărbătorirea lui L.R., în seara zilei de 20 dec. 1928, la restaurantul „Bulevard". Din partea guvernului vor participa Aurel Vlad, ministrul Cultelor şi Artelor, şi Sever Bocu, ministrul Banatului (preşedintele Consiliului de Miniştri va trimite o scrisoare) ; din partea Academiei Române, Ion Bianu ^ şi ^G. Murnu ; din partea Ministerului Instrucţiunii, Const. Kiriţescu, director general al învăţămîntului secundar ; fiind de asemenea reprezentate Universitatea, Teatrul Naţional, editurile, artele plastice etc. Au ţinut discurs I. Gr. Perieţeanu (din panea baroului), actorii C. .Nottara şi Ion Manolescu, scriitorii Ion Minulescu şi Adrian Maniu, precum şi ministrul Sever Bocu. La urmă a luat cuvîntul L.R., făcînd elogiul scriitorului profesionist (cf. Pentapolin, Aspectele unui banchet literar în Cuvîntul V nr. 1320, 23 dec. 1928, p. 2). 287^ jrţ;za popa) profesoară, fostă meditatoare a Puiei ; o bronşită izbutise să-i 1. redeschidă nişte leziuni pulmonare (vezi L.R., La lumina lămpii, scrisoarea nr. 186 din I 16 nov. 1928). Duminecă, 18 noanvre 1928 [Bucureşti] Nici ieri, nici azi n-ar fi de adăogat nimic deosebit, adică hotărîtor. ieri după şedinţa Comitetului de lectură 288, Corneliu 289 m-a oprit să-mi povestească întrevederea lui cu Vlad. O înfloreşte grozav, fireşte, ca şa Se scoată în evidenţă pe el, ca cel mai teribil director de teatru : ca ministrul i-ar fi spus cum a aflat din toate părţile că singurul director care ar fi bun ar fi el, cum i-a oferit să rămîie etc. Nostimada este însă cînd adaogă, şi-şi închipuie că eu cred, cum l-a mai întrebat pe cine să numească. Şi, după ce s-a codit mult să-i spuie, în sfîrşit i-a zis că eu aş fi cel mai indicat, ca seriozitate, ca suprafaţă literară etc. Iar ministrul ar fi răspuns : — Da, dar poate R.[ebreanu] să administreze ? _ La care întrebare i-ar fi replicat că deja administrez S.S.R. etc. Apoi că ar fi vorbit despre Eftimiu şi ministrul ar fi adus chestia cu Clujul...2:,u în sfîrşit, în alte ordine de idei, îmi spune şi el că Eftimiu m-ar fi com-bătînd- ^ A A . w , Seara, la banchetul lui Dragomirescu291, actorii ma întîmpină : tina vii ? Iar cînd eu mă codesc, ei spun că mă aşteaptă etc. Adamescu 292 mă întreabă dacă vin secretar general la Arte ? Şi alţii diverşi, cu aceleaşi întrebări, cu aceleaşi dorinţe... ^ ... Azi am avut adunare S.S.R. pentru problema cărţii. Discuţii multe şi fără rost. A ieşit însă ce am vrut eu. Şi aici aceleaşi întrebări, speranţe etc. S-a făcut o moţiune să invit pe miniştri la Casa Scriitorilor. Davidescu mă întreabă dacă ştiu ceva, că vor să-i pună candidatura sau să-1 numească inspector al teatrelor... în sfîrşit, nimica. Chestia asta se trăgănează şi devine anostă. Cine_ ar citi însemnările acestea, cu înregistrarea atîtor fleacuri legate de o numire, ar putea crede că mă prăpădesc după ea. Şi mărturisesc ^aici, fa_ţă de mine însumi, că nu am decît cel mult un interes sociologic : să văd şi cu ocazia asta cum se manifestă oamenii în jurul meu.Orice rezultat ar ieşi,^ pentru mine e acelaşi. Dacă n-ar ieşi nimic aş putea simţi cel mult o jicnire în mîn-dria mea, pentru că guvernanţii de azi, pentru care eu am simpatii, nu nii-ar 288 Comitetul de lectură al Teatrului Naţional. 289 Corneliu Moldovanu. 290 Vezi supra, nota 280. 291 Banchetul a avut loc în seara zilei de 17 nov. 1928 (vezi detalii în voi. L.R., La lumina lămpii, scrisoarea nr. 185, din 15 nov. 1928). Cu acest prilej, a ţinut o^ alocuţiune, încercînd să sublinieze meritele criticului, mereu „entuziast, optimist, încrezător ui oameni, chiar cînd oamenii îi înşeală aşteptările" (originalul se află la B.A.R-, ms.rom. 4063, Conferinţe). Generoase, cuvintele par mai mult să răspundă vechiului angajament formulat de L.R. între zidurile închisorii din Gyula: „Sînt foarte mîhnit că n-am avut mcideciţ prilejul să vă dau pînă acum cel puţin vreo dovadă despre stima şi dragostea ce vă datorez. Cred însă şi am şi nădejdea că în curînd cf să vie vremuri mai bune şi pentru mine, cînd să pot răsplăti bunătatea binevoitorilor mei cel puţin prin o recunoştinţă^ cinstită. Dar chiar cînd m-aş înşela în toate aşteptările şi, de acuma înainte, ar trebui să duc o viaţă pribeagă, totuşi nu voi înceta niciodată să-mi aduc aminte de bunătatea de care m-aţi' învrednicit în timpul acestor zile de grea încercare a vieţii mele." (Vezi scrisoarea către M. Dragomirescu, expediată la 1 aug. 1910, B.A.R., S/IX/1 b.) Timpul avea totuşi să înceţoşeze sentimentele de recunoştinţă. 292 Gheorghe Adamescu (1869—1942), profesor, istoric literar, cunoscut mai mult prin lucrările sale cu caracter documentar. 64 65 acorda aprecierea pe care eu cred că o merit. Slujba în sine e un fleac. Aş fi mulţumit în sufletul meu dacă aş putea baremi refuza o ofertă serioasă. Dar şi asta, în fond, e o ambiţie neroadă. Preocuparea însă mi-a stînjenit •Crăişorul. Şi asta e mai grav. 293 Luni, 19 noemvre [1928, Bucureşti] Un telefon de la Minulescu : vrea să-mi spuie ceva important, dar nu poate prin telefon ; îl primesc acasă ? Cu plăcere. Peste un sfert de oră soseşte gîfîind, agitat. — E ceva grav ? întreb glumind. — Nu, nu, dar vreau să-ţi spun discuţia de azi cu Vlad fiindcă te interesează... Şi-mi povesteşte cum l-a chemat ministrul din cauza lui Codreanu 2sa, care aseară a plecat la Iaşi mulţumit că rămîne mai departe cu cele trei lefuri în valoare de peste 60 000 lei lunar, după ce fusese cu d-na Sturza (nu ştiu care) pe la Maniu etc, Ministrul aflase că are trei lefuri şi era indignat. — Pentru ce nu mi-ai făcut referat ? — Cum să vă fac eu dacă nu-mi cereţi. — Trebuia să i se ceară demisia. — Nu e nevoie de demisie, căci face numai delegaţie şi i se poate retrage oricînd prin numirea altuia. Atunci să numim pe... stai că-1 am însemnat Şi scoate o ţidulă cu numele unui profesor pe care i-o dăduse Costă-chescu 295 de la Instrucţie. — Dar la Bucureşti ce facem, pe cine punem ? — Pe cine doriţi dv. ... ■— Dar sînt aşa de mulţi şi eu nu-i cunosc şi nu ştiu pe cine să aleg. Spune-mi d-ta, că-i cunoşti mai bine şi ai datoria să mă informezi. — Eu vă declar, d-le ministru, că am să vă informez după cea mai bună^a mea conştiinţă şi, dacă n-am să vă spun adevărul, primesc nu numai să mă blamaţi, dar să mă şi pedepsiţi. _ Atunci ministrul scoate o altă ţidulă pe care erau însemnate numele candidaţilor, în ordinea următoare : Eftimiu, eu, Adrian Maniu, Manolescu, Marin Sadoveanu. — Ce zici de Eftimiu ? — Eftimiu e un nume, a mai fost director şi are experienţă teatrală, dar aţi văzut dosarul de la Cluj — e sigur că acelaşi lucru s-ar întîmpla repede de tot şi aici, dînd loc la scandaluri şi campanii. 293 „...dacă mă duceam la Tiţa [la Orlat, n.n.], mă întorceam acuma cu Crăişorul gata. Dar tot are să iasă curînd-curînd. Răbdare." (La lumina lămpii scrisoarea nr 184 din 13 nov. 1928.) 294 Mihai Codreanu. 295 Necu]a; Costăchescu (1876—1939), chimist, profesor la Universitatea din Cluj, la acea dată ministru al Instrucţiunii (16 nov. 1928—13 nov. 1929). Intre 14 nov. 1929 şi 6 ian. 1930, va deveni, în acelaşi guvern, ministrul Cultelor şi. Instrucţiunii Publice, funcţie pe care o va deţine şi mai tîrziu (13 iun. 1930—18 apr. 1931). Ca demnitar de stat, nu a avut cele mai bune relaţii cu L.R., în timpul directoratului acestuia de la Teatrul Naţional. Este motivul pentru care, după unificarea celor două ministere (Cu'tele şi Instrucţiunea publică), Iuliu Maniu va evita „colaborarea" celor doi, înfiinţînd Direcţia Educaţiei Poporului (în fruntea căreia va fi numit L.R.), în structura de organizare a Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale. 66 — Adevărat, asemenea om eu nu pot să numesc, eu nu vreau scandaluri, vreau ordine şi bună administraţie. Nu, Eftimiu nu se poate. Dar Rebreanu ? ■ — Eu cred, d-le ministru, că ar fi cel mai potrivit să vie acolo. E un mare talent, cu o reputaţie strălucită, cu putere de muncă, energie. Mi-e prieten, îl cunosc bine şi cred că aţi face cea mai frumoasă achiziţie. Eu cred să-1 chemaţi, d-le ministru, şi veţi face cel mai bun act..; — Sigur că am să-1 chem, că doar nu-1 pot numi fără să-1 întreb-Adevărat, Rebreanu îl cunosc şi mi-e drag, e mare scriitor şi-i ardelean şi tare-mi place că el nu s-a îmbulzit deloc şi nici măcar n-a venit ca ceilalţi care îmi pun toată lumea pe cap... Dar Maniu ? — E bun băiat, dar e moale şi slăbuţ, iar acolo, la Teatru, trebuieşte mînă de fier. — Dar Manolescu ? -— E actor, d-le ministru, a fost la Naţional şi s-ar face scandal la Teatru dacă ar veni peste ei un actor... — Aşa-i, nu se poate actor. Dar Sadoveanu ? — Sadoveanu mi-e prieten, băiat excelent, dar e prea tînăr. Nici dv. n-aţi fost ministru la 30 ani, ci doar deputat... — Exact. Trebuieşte o vîrstă la toate. în orice caz eu vreau să aleg aşa încît să pun acolo un om care să fie cel puţin tot atît de bun ca şi cel care pleacă. Asta e o chestie de onoare. — Atunci numai Rebreanu poate să fie din aceştia, care întruneşte din belşug toate condiţiile. Pe urmă îl mai întreabă şi despre Crainic, care nu era pe hîrtie, dar se vede că şi el intervenise prin cineva. Minulescu ar fi spus că a fost deja secretar general şi nu pricepe nimic la teatru. 'Minulescu mai spune că alegerea se va face între mine şi Sadoveanu-I se pare că ministrul ar fi dorit să fi făcut totuşi eu un pas de apropiere si de aceea mă îndeamnă stăruitor să caut negreşit să-1 văd pînă diseară, cînd pleacă nu ştiu unde, sau cel puţin să pun pe cineva să-i mai vorbească de mine, ca să rămîie în suflet definitiv cu mine. îi mulţumesc, dar refuz categoric. Nu pot să mă ofer şi nici măcar să par a mă oferi. Liber e să facă ce vrea ministrul, dar eu n-am să-1 caut. îmi mai spune că i-ar fi spus cum am refuzat să primesc numirea de la Goldiş 296, iar ministrul a răspuns că nu vrea să facă chestie de politică şi că mă vrea numai pentru calităţile mele literare. Apoi că Eftimiu a cerut să i se arate dosarul ce-1 priveşte şi că toată ziua e prin minister. 296 Vasile Goldiş (1862—1934), om politic, unul din conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania, după Unire ministru al Ardealului (17 dec. 1918—5 dec. 1919). în 1926 se desparte de Partidul Naţional-Ţărănesc, formează o grupare proprie şi intră în guvernul condus de generalul Alex. Averescu, în calitate de ministru ăl Cultelor şi Artelor (30 mart. 1926—4 iun. 1927). Informaţia că, fiind în această funcţie, i-ar fi oferit lui L.R. o numire în administraţia culturii este totalmente inedită. In temeiul unei „vechi cunoştinţe", va interveni pe lîngă scriitor, în 1930, pentru obţinerea unei autorizaţii de funcţionare a unui cinematograf, în comuna Pecica, la rugămintea lui Cornel Borbil (cf. B.A.R., Coresp., nr. 143 098—143 100). 67 în sfîrşit, că Horia Maniu, fratele Iui Adrian, umblă din răsputeri şi ca ar fi spus Iui Sadoveanu ca Madgearu a indispus pe Vlad cerîndu-i prea insistent să-1 numească pe cumnatu-său. Dealtfel, Marin Sadoveanu şi-a întrerupt brusc concediul şi a venit la minister. La plecare m-a pupat spu-nîndu-mi că el o fi hahaleră, dar cînd ţine la cineva, o face din toată inima... In Viitorul de azi o notiţă în care se atrage atenţia ministrului Artelor că la Teatru trebuie să numească un om cu o reputaţie literară recunoscută şi cu experienţă teatrală, subliniind adînc partea întîi. 297 S-ar părea că notiţa e pentru mine. Bucuţa vine să mi se plîngă de murdăriile ce i le face Mîndrescu 298 la revista Graiul românesc şi mă roagă să intervin. L-am satisfăcut cu deplin succes la „Cartea Românească". Venind Ia S.S.R. după rezultat, îmi spune cum a aflat la Fundaţia lui, de la oameni străini, că sînt candidat la secretariatul general al Artelor. Marţi 20 noemvre 1928 [Bucureşti] După ce m-a pisat vreun ceas d-na Nae Rădulescu Linica *, m-am dus la preşidenţia Consiliului de Miniştri, să văd pe Vasile Stoica 299. Era pentru invitarea lui Maniu la Casa Scriitorilor, unde vreau să-1 provoc să facă declaraţii asupra problemei culturale- El m-a rugat să-i fac eu punctele principale ale răspunsului ce-1 doresc, pe care apoi Maniu să le dezvolte. îmi spune că Maniu nu l-a lăsat să candideze, că el este în fond un fel de emi-nence grise, că împreună vom putea realiza multe lucruri frumoase etc. Mă întreabă dacă eu nu vreau să candidez : nu, categoric. — Atunci de ce nu vrei să vii la Naţional ? — Cum să viu, cînd nu m-a chemat nimeni ? Doar n-o să cer eu. Să mi se ofere întîi cu insistenţă şi de-abia pe urmă aş avea să mă întreb dacă n-ar fi mai bine să refuz. Am lipsa de modestie să cred că guvernul are nevoie de mine, iar nu eu să-i cer slujbe. — Dar, evident, nici nu mai încape vorba... Lasă, Liviule, fii liniştit, Maniu ştie ce face, el vrea să utilizeze talentele cele mai bune peste tot. E un om extraordinar. I-a spăimîntat pe toţi, chiar pe cei mai apropiaţi. La 8 dim. e aici pînă la 1,1/2, apoi de la 2,1/2 pînă la 9, mereu... Nici nu mai încape vorba, tu trebuie să primeşti Naţionalul ! 297 Cf. Pentru d. ministru al Artelor, în' Viitorul, XXI, nr. 6230, 20 nov. I92S, p. 5 („Ultime informaţiuni"). Cităm din articol: „Actualul ministru de Culte şi Arte se străduieşte de cîteva zile, fără rezultat, ca să găsească un nou director la Teatrul Naţional din Bucureşti. Nenumăraţi candidaţi fac alegerea cît mai anevoioasă." Se invocă apoi art. U din Legea teatrelor, care prevede că directorul instituţiei trebuie să fie „o personalitate cu o cunoscută reputaţie literară şi experienţă teatrală". 298 Simion C. Mîndrescu (1868—1947), lingvist şi folclorist. * Rudă îndepărtată a lui Fanny Rebreanu. 299 Vasile Stoica (1889—1959), publicist, la acea dată funcţionar la Consiliul de Miniştri ; mai tîrziu va fi trimis în diplomaţie, ca ministru plenipotenţiar la Tirana, Sofia, Riga. Kaunas şi Ancara (1936—1940) ; subsecretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale (1940) etc. Corespondenţa de la B.A.R. (nr. 145 251—145 253), datată între 1930 şi 1941, atestă relaţii amicale cu L.R. Apoi îmi arată nota cu nume pentru schimbări în diplomaţie. L-a revocat telegrafic pe O. Gr. Ioan300. Nu ştiu pe cine să puie în loc. Ar fi foarte bun Păltînea 301, dar prea s-a dat ca Stelian Popescu 302 şi sînt mulţi de-aici contra lui. Intrăm în sala Consiliului de Miniştri : — Aici e locul nostru mîine-poimîne — zice el. Vine şi un d. Bianu, tînăr relativ, foarte simpatic. Pentru o clipă Lu-gojanu. Iar se vorbeşte de Teatrul Naţional. Iar că trebuie să viu eu. Pentru mine nu. se pune chestia de slujbă. Eu n-am nevoie de slujbă. Eu nu sînt partizan care-mi aţîţ simpatiile ca să dobîndesc o slujbă cînd venim la putere... Dimpotrivă, pentru mine ar fi un sacrificiu, căci în acel răstimp n-aş putea scrie şi aş pierde, în afară de bani, chiar pentru consolidarea mea literară. Stoica se uită semnificativ şi admirativ la Bianu : — Desigur. Foarte just. Nici nu e vorba nici de slujbă, ci de muncă..- — Lăsînd însă toate la o parte, trebuie să vă gîndiţi să se facă numiri cel puţin tot aşa de bune ca cele liberale, dacă nu se poate mai bune. Ar fi îngrozitor dacă, de pildă, la Teatru s-ar realiza din aşa-zişii candidaţi. — Cine sînt ? — Adrian Maniu, Kiriţescu, Sadoveanu... — Eu n-am auzit decît de Manolescu... — Ei vezi ! Bine, dar asta ar fi oribil ! nici măcar actor de mîna întîi ! De 75 ani e Teatrul Naţional şi niciodată n-a fost numit actor. A trebuit să venim noi la putere... — Am auzit şi eu vorbindu-se, dar nu la cei responsabili, ci aşa, în prostime, observă Bianu. — Nu, nu, trebuie să vii tu, nici nu există altul afară de tine ! zice Stoica. — Pe urmă trebuie să avem grije şi de departamentul Artelor... — Acolo toată încurcătura o face Minulescu şi mi se pare că va zbura. — Dar pe cine-i pui în loc ? Nu-i destul să scoţi pe cineva, trebuie sa [ai] ceva mai bun ! — Chiar dacă n-ar fi unul cu numele lui, dar să fie destoinic, organizat... Vlad e foarte bun pentru Culte. Dacă nu s-ar amesteca patriarhul care susţine pe Brădişteanu. Dealtfel noi am vrut să-1 punem pe Bocu, care ar fi fost bun. Dar nu l-a vrut patriarhul, fiindcă l-a înjurat pare-se odată... în sfîrşit, ne despărţim, urmînd să fac eu cîteva puncte de program cultural şi să luăm întîlnire vineri dim. 1927). 300 Olimpiu Grigore Ioan, publicist, ataşat de presă la Paris (vezi supra, 3 nov. 301 Pompiliu Păltînea, scriitor şi publicist, ataşat de presă al Legaţiei din Paris, oraş în care îndeplineşte şi funcţia de corespondent al ziarului Universul. 302 Stelian Popescu (1874—1950), directorul cotidianului Universul, ziar de largă răspîndire şi longevitate, în paginile căruia creaţia lui L.R. a fost prezentată cu relativa neutralitate (exceptînd atacurile din timpul directoratului de la Teatrul Naţional şi „Educaţia Poporului"), fost ministru al Justiţiei (1921—1922 ; 1927—1928). 68 69 La „Capsa" — Mircea Rădulescu, Peltz şi apoi Storin 303 spun că acuma la 'amiazi trebuie să fi şi ieşit numirea lui Manolescu la Teatrul _ Naţional. Vestea a dus-o aseară Eftimiu la Teatrul Comedia ; zice că sînt insistenţe de sus, că prinţul Nicolae 304 l-a cerut. Eu, pe baza celor vorbite, C£Zm Acuma înţeleg sensul notei de ieri din Viitorul305, apoi cele din Dimineaţa306 şi Rampa 307 de azi. Nu,sînt pentru mine, ci contra lui Manolescu. Miercuri, 21 noemvre 192S [Bucureşti] în sfîrşit, ceva precis, din sursă directă.^ ^ ^ Azi-noapte am lucrat pînă la 5 şi mă culcasem cu gîndul să ma scol tocmai la amiazi- La 9 însă Vasile 308 mă scoală, că e un domn Ştefan Pop, de la preşidenţia Consiliului, care vrea să-mi vorbească.^ După oarecare enervare trebui să văd ce e ?! Mai ales că în cele din urmă îmi aduse vorba ca mă pofteşte d. prim-ministru. Era un şofer de la preşidenţia Consiliului, trimis de şeful de cabinet Pop, să mă poftească la d. prim-ministru, acuma, pînă la ora 12. ^ Ce-o fi ? M-am frămîntat. Credeam^ că i-o fi vorbit Stoica, sau ca vrea să-mi ofere un mandat, sau să-mi vorbească despre Teatru. La 11,1/2 intram. Un şef de cabinet mă întîmpină : — D. Rebreanu, poftiţi, ^ă aşteaptă d. prim-ministru. — D-ta eşti d. Pop ? — Nu. Sînt Cantacuzino. Cîţiva gazetari mă înconjoară şi mă hiritisesc. Peste cîteva minute sînt introdus la Maniu. — Bine că te mai văd, d-le R.[ebreanu]... Ia loc ! «Şeful de cabinet îi mai spune ceva, la care el repetă că nu _mai primeşte pe nimeni azi, căci are de lucru. Faţă-n faţă pe două fotoliun. —- De ce n-ai mai venit pe la mine ?... Nu te-am văzut aşa de mult... îi spun cum am tot vrut să-1 văd, căci vreau să-i dedic Crăişorul, cum azi îmi vine mai greu, fiind şeful guvernului. Primeşte cu mare bucurie, dacă eu îl cred vrednic. Apoi: A . . , . — — Am vrut să te văd ca să te consult in chestia teatrelor ji a Teatrului Naţional de aici, ca să putem face un lucru cît mai bun, să aflu părerile d-tale şi, dacă ai vrea, să te rog pe d-ta să primeşti a lucra cu mine în privinţa asta ! ^ _ D-le prim-ministru, vă mulţumesc pentru toata atenţia şi va asigur că vă stau la dispoziţie pentru orice dorinţi. 303 George Storin (1883—196S), actor, societar al Teatrului Naţional din Bucureşti. 304 Principele Nicolae, al doilea fiu al regelui Ferdinand. 355 Vezi supra, nota 297. 306 în cadrul rubricii „Ştiri diverse". Dimineaţa, XXIV, nr. 7885, 21 nov. 1928, p. 15, reia ştirea din Viitorul insistînd asupra aceluiaşi articol 11 din Legea teatrelor. 307 Cu titlul Cine vine la Naţional, V. Timus publică un articol de fond in Rampa, XIII, nr. 3251, 21 nov. 1928, p. 1, comentînd starea de^provizorat din conducerea Teatrului Naţional şi< necesitatea desemnării unei personalităţi culturale în fruntea acestei importante instituţii din Capitală. 308 Şoferul casei, Vasile Cărbune. — Crezi d-ta că e bine ca aceeaşi persoană să fie şi la conducerea Teatrului din Bucureşti şi la Direcţia generală a tuturor teatrelor ? — Dar nici nu e aşa. Teatru Naţional are directorul său şi atît. Conducerea generală a teatrelor se află în minister, avînd în acelaşi timp şi artele şi literele. — Nu se poate. Corneliu Moldovanu mi s-a spus că e şi directorul Naţionalului şi directorul general al teatrelor. — Vi s-a spus greşit. E director general al Teatrului Naţional, fiindcă are în subordine diverşi directori de scenă, tehnici, administrativi etc- — Poate greşeşti d-ta ! Doar mi s-a spus categoric de oameni de specialitate, actori... Am înţeles că Manolescu trebuie să fi fost care astfel a căutat să-1 inducă în eroare. I-am explicat cum despărţirea e făcută de vreo trei ani. — Curios ! Şi mie mi se spusese altfel. Cu toate astea, ar trebui să se afle o conducere centrală a teatrelor, spectatcolelor, cinematografelor, radio etc, care sînt cel mai puternic mijloc de propagandă după presă. — Există aceasta în minister, doar că e legată cu Artele şi Literele. — Şi nu se poate despărţi ?' •— Asta nu ştiu. Cred că e greu şi nelegal. — Prin lege n-a fost organizat decît Ministerul de Finanţe. Căci, vezi ■d-ta, eu aş vrea să desfăşurăm o activitate mai vie în direcţia asta. M-am gîndit să-ţi ofer d-tale această direcţie generală, ca să poţi să o organizezi şi să o faci viabilă. Ministrul meu, Vlad, nu e prea acasă în chestiile astea, dar mi-e prieten bun şi vom lucra împreună cu toată inima. Ai primi ? — D-le prim-ministru, v-am spus că orice dorinţă a dv. e ordin pentru mine, dar mi-e teamă că n-ar fi legală despărţirea aceasta, şi apoi n-aş vrea^ pentru nimica-n lume să poată părea că e la mijloc o dorinţă de căpătuială.. — Vai de mine, dar cine ar putea crede de mine că vreau să căpă-tuiesc pe un om ca d-ta, care nu poţi decît să-mi faci onoare să-mi dai sprijinul d-tale. îmi povesteşte cum, pe cînd era preşedintele Consiliului Dirigent 309, o comisie, cu îorga în cap, nu îndrăznea să românizeze universitatea din Cluj 31°, de frică să nu se calce legea- EI însă a spus că vrea universitate românească, ei să spuie dacă pot să o facă românească, restul, partea juridică, îl priveşte. Aşa şi acuma, eu să-i spun dacă ar fi bine să se facă aceasta, restul îl va face el. 309 °,uPa. ce luase Parte la luPta politică de eliberare a românilor din Transilvania de sub stăpimrea austro-ungară, numărîndu-se printre conducătorii Partidului Naţional Român, Iuliu Maniu (1873—1953) fusese desemnat de Marele sfat naţional de la Alba Iulia ca preşedinte al Consiliului Dirigent (1918—1920) ; între 1918—1926, va fi preşedinte al Partidului Naţional Roman, funcţie pe care o va mai avea şi după unificare, în cadrul Partidului Naţional-Ţărănesc (1926—1933 şi 1937—1947) ; în fruntea Consiliului de Miniştri va reveni între 1932 şi 1933. După 23 August 1944, s-a opus procesului de transa formare revoluţionară a ţării. 310 Ceea ce presupunea, în opoziţie cu vechile stări dinainte de Unire, numirea profesorilor români şi stabilirea programei de învăţămînt în conformitate cu necesităţile istorice. 70 71 Văzîndu-mă şovăind, m-a întrebat direct: _ D-tale ce ţi-ar plăcea mai mult: asta sau Teatrul, sau altceva ? _ Asta evident că mi-ar plăcea mai mult, fiindcă aş avea un cîmp mai larg de activitate... — Atunci azi sau mîine_, la Consiliu, voi chema pe secretarul de la Culte, să văd cum se poate realiza... Vorbindu-i despre organizarea Ministerului Cultelor, îi pomenisem numele Brădişteanu. — Ăsta e acum secretar general, prin delegaţie, fireşte... E bun ? — O, da, e bun, dar, dacă-mi daţi voie, e cam liberal, ba chiar liberal de tot... Dealtfel cei mai mulţi din aceşti înalţi funcţionari sînt la fel, şi tare mi-e teamă să nu vă saboteze. 311 Zîmbeşte dispreţuitor : — Ce contează o pietricică în faţa unui rîu ? Apele, cînd vin mari, iau şi casele şi le îneacă 312... După altele îmi zice : — Dar Minulescu aflu că face numai „ponturi" acolo, că în orice caz nu e bun de nimica ?! — D-le ministru-preşedinte, eu nu pot fi delator şi... — Dar nu, te rog, să nu mă înţelegi greşit. Eu trebuie să fiu informat. Şi cine să mă informeze, dacă nu prietenii mei ? Eşti obligat să mă ţii totdeauna în curent cu chestiile care privesc artele şi literatura. îi spun de invitaţia la Casa Scriitorilor, pe care o primeşte bucuros. Nu ştie dacă înainte, sau după alegeri313. Pentru declaraţia ce i-o cer, mă roagă să-i fac punctele principale. îi spun că mă gîndesc la lucruri realizabile în timp scurt, nu la teorii. Principiul este ca pătrunderea culturală să se facă pînă în ultimele cătune. în afară de preocuparea cu părţile materiale, trebuie să ne gîndim la cultură, căci numai prin ea vom putea juca un rol în concertul lumii. 314 — Adevărat că minorităţile noastre sînt superioare nouă şi în cultură şi în bogăţie,315 deşi noi avem o ţară bogată şi un popor mai inteligent. 311 Discuţia nu este chiar gratuită, căci, în ultima vreme, se vehiculase cu insistenţă zvonul că L.R. va fi numit ca secretar general la Ministerul Cultelor şi Artelor. 312 în realitate, Iuliu Maniu, politician abil, nu dorea să treacă peste preferinţa lui Miron Cristea, patriarh şi regent. Pentru experienţa de viaţă a lui L.R., aceste raporturi îi vor dezvălui aspecte, prea puţin ştiute, înstrăinîndu-1 definitiv de lumea politicianistă a vremii. 313 Este vorba de alegerile parlamentare din dec. 1928 (P.N.Ţ. va obţine 78% din numărul voturilor). 314 Asemenea afirmaţii şi altele de acelaşi gen amintite în Jurnal se vor dovedi cu vremea că au un caracter demagogic, artele şi literatura continuînd să nu fie sprijinite şi din punct de vedere material. Eterna replică „Nu sînt bani!" o vom regăsi în documentele vremii, mai totdeauna cînd se fac referiri la doleanţele oamenilor de cultură. (Vezi întrevederea lui Iuliu Maniu şi Claudiu Isopescu, facilitată de L.R., în legătură cu necesitatea propagandei culturale peste hotare ; B.A.R., Coresp., nr. 143 450—143 510.) 315 O asemenea replică nu poate avea în vedere decît structura instituţiilor de artă Şi cultură-care, pînă în 1918, s-au bucurat de un mare sprijin oficial din partea guvernului ungar. Ele nu au putut înăbuşi manifestările creatoare româneşti, populare şi culte, predominante în viaţa culturală a Transilvaniei. Fraza e nostimă şi constatarea din ea de asemenea. Maniu a spus-o chiar într-o formă mai pregnantă. între timp intră Lugojanu cu o hîrtie şi cu cererea unui cinematogra-fist american, care vrea să-1 turneze în biurou. Maniu refuză delicat şi hotărît. Revenim asupra temei principale, apoi asupra invitaţiei la Casa Scriitorilor. — Mi-a părut deosebit de bine că te-am văzut şi doresc să fii în contact mai strîns cu mine, ca să-mi fii de ajutor şi pova»ă în toate chestiile privitoare la artă şi cultură, îţi mulţumesc că ai venit. Nu uit niciodată cuvintele d-tale calde şi scumpe ce mi le-ai trimis din cînd în cînd, în momente grele, mi-au fost totdeauna spre bucurie şi mîngîiere. Ai fost totdeauna un prieten devotat şi-ţi mulţumesc... îmi ia amîndouă mîinile prelung : — Va să zică, d-le R.[ebreanu], ce-am vorbit rămîne absolut între noi, numai aici şi nu iese de-aici ? — D-le prim-ministru, nici nu mai e nevoie să-mi spuneţi. — Eu voi studia chestia teatrelor, iar d-ta să-mi faci însemnările ce mi-ai promis. Şi să vii să mă vezi peste o zi sau două. — Da... — Cît despre dedicaţia ce vrei să mi-o faci, îţi închipui cîtă plăcere îmi face... — N-am decît regretul că nu v-am cerut permisiunea aceasta mai dinainte de-a fi prim-ministru. Nouă efuziune. Ies. Şeful de cabinet aştepta pe spini şi dă buzna. Fagure 316 moţăia pe un fotoliu. Stătusem vreo trei sferturi de oră. în acest răstimp cineva îl chemase la telefon : Servus... Refuză o invitaţie la masă. Concluzii : Vrea negreşit să-mi dea o' însărcinare, mă vrea un fel de consilier literar-artistic al lui. Se pare că pentru Teatru are pe cineva şi de aceea vrea să-mi facă mie direcţia generală sau i se pare că ar fi prea puţin pentru mine T.[atrul] N.[aţional]. La „Capsa". Dr. Nanu : Ce-i ? Bine. V. Stoica nu ştia nimic. Iniţiativa a fost de la Maniu. Poate că i-a cerut chiar Vlad să hotărască el.,Cu Stoica să luăm o întîlnire pentru a redacta programul cultural. Corneliu Moldovanu a şi aflat că am fost chemat la Maniu, că vrea să-mi facă o direcţie a literelor în Minister, că etc. îmi cere să primesc Teatrul, cel puţin deocamdată etc. Minulescu, după-amiazi, de asemenea zice să primesc Teatrul, pînă ce mi se va face subsecretariatul de stat. Mavrodi îmi telefonează : e adevărat că m-a numit la Arte ? Mă sfătuieşte să primesc, mi se cuvine etc. Mîine dim. îl voi vedea. 316 Emil Fagure (1875—1946), gazetar, cu care L.R. a întreţinut raporturi colegiale, în perioada cînd ziaristul s-a aflat în conducerea unor publicaţii ca : Adevărul, Dimineaţa şi Lupta (vezi la B.A.R., scrisorile nr. 142 866—142 869, trimise scriitorului între 1920 şi 1929, precum şi în numele S.S.R. vorbeşte d. Liviu Rebreanu, cuvînt rostit la sărbătorirea lui Era. Fagure, în Rampa, XI, nr. 2719, 17 nov. 1926, p. 3). . 72 73 Joi, 22 noemvre [1928, Bucureşti] La „Capsa", Savel îmi spune că aseară m-a căutat Eftimiu să-mi spuie că l-a văzut pe Maniu, care i-ar fi spus că ţine foarte mult să-mi încredinţeze mie un loc de răspundere, de asemenea lui şi lui Manolescu. Cred că la mijloc e o încercare de-a lui Eftimiu de-a se aranja cu mine. A auzit cu siguranţă că m-a chemat Maniu şi vrea să se puie la adăpost. Dacă ar fi fost el la Maniu, n-ar fi trîmbiţat oare acest lucru îndată ? Dragnea îmi spune că d-na Bocu317 umblă pe capete pentru Manolescu, că e în stare să dea buzna peste Maniu. Şi patriarhul ar fi intervenit, în urma rugămintelor aghiotantului său, care e frate cu Manolescu. Duminecă, 25 noemvre [1928, Bucureşti] Vineri s-a întors Fanny de la Paris.318 în aceeaşi zi, dimineaţa, m-am dus la Mavrodi, căruia i-am spus în linii mari cum stă chestia mea, de asemenea planurile mele în privinţa departamentului Artelor- Mavrodi spune 'că într-adevăr nu face pentru mine T.featrul] N.faţional], e prea neînsemnat ; apoi că ar trebui scoase de subt influenţa politică artele. Cel mai bine ar fi, zicea el, să se facă un subsecretariat al Artelor, care să se ataşeze la Instrucţie ; iar Cultele să rămîie la Casa Bisericilor, independente, cum au fost înainte de război. în sfîrşit, e de acord să facem continuitate în opera de înfăptuit. Ieri, sîmbătă dimineaţa, la 9, mă cheamă iar Ia primul-ministru. Promit să fiu acolo la 11, deşi ei doreau imediat. Găsesc pe Dragnea. Peste vreun sfert de oră, primul sînt introdus eu. (între timp şeful de cabinet Cantacu-zino mă pisează să accept oferta ce mi se face, ca să pot fi folositor atîtor întreprinderi de artă.) Audienţa propriu-zis a fost scurtă. Avea pe masă un dosar şi un raport al lui Brădişteanu de la Arte în privinţa scindării direcţiei Artelor. — Iată, vezi că se poate ? Acuma, ca să putem face un lucru cît mai bun, d-ta ia dosarul şi treci colea să-1 studiezi şi să-mi faci un referat pentru eventuala îmbunătăţire a celor propuse. Eu aşa lucrez, repede, în chestiile astea. După cum văd eu, d-ta vei fi numit consilier tehnic, "aşa ca d. Po-tîrcă 31S... Ia loc colea, să-ţi aducă hîrtie şi pe lucru ! M-a introdus într-un mic cabinet particular al lui, mi-a dat hîrtie şi creion şi m-a lăsat acolo. Am stat acolo apoi pînă aproape la ora unu, studiind chestia şi împărţirea, în acest răstimp a venit acolo pentru o clipă şi Madgearu- 317 Marilena Bocu ; la B.A.R. se află două epistole adresate de ea lui L.R. în 1924 (nr. 142 26C—142 261), referitoare la un proiect de film. 318 în legătură cu şederea soţiei la Paris, consultă corespondenţa de familie jdin voi. La lumina lămpii, scrisorile nr. 176—194, în care se fac auzite şi ecourile preocupărilor lui L.R. din lumea bucureşteană. _ .... 319 v/irgil Potîrcă, consilier tehnic la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (15 noy.-3C_ dec. 1928), deputat şi senator ţărănist, de mai multe ori ministru (la Justiţie, Comunicaţii şi ad-interim la Agricultură şi Domenii, între 1932—1938). în sfîrşit, a revenit Maniu, spunîndu-mi să iau acasă lucrările, fireşte, fără să le arăt nimănui, şi să-i aduc apoi referatul. Cînd ?... Mîine. Mi-a dat apoi drumul pe ,din dos. Era însă puţin agitat. Se vede că avusese multe dispute cu diverşi, între care şi cu Madgearu, pare-mi-se din cauza candidaturii lui Honigman 32°. Aseară am întocmit referatul cerut. Important mi se pare ca, deşi delegaţia mea ar privi direct numai o parte, evident, cea mai importantă, a Artelor, să pot lucra efectiv în tot domeniul şi să nu fiu în dependenţă decît de ministru, avînd eu toate iniţiativele. Acestea trebuie să i le spun foarte clar primului-ministru. Azi am' trecut pe la preşidenţie, dar Maniu nu fusese pe acolo : era doar duminecă, Mîine voi trece să isprăvesc. Dealtfel Maniu însuşi spusese că pe marţi-miercuri vrea să fie terminată chestia. Pe Puicuţa am s-o aduc acasă de la Paris. Am şi făcut cerere pentru înscrierea ei Ia Universitate aici. 321 La comitetul teatral de sîmbătă, Corneliu Moldovanu îmi cere să-1 numesc membru în consiliul de administraţie, din partea ministerului. Luni, 26 noemvre 1928 [Bucureşti] Pe la 10,1/2 dim. a[m] fost la preşidenţia Consiliului să predau lui Maniu referatul meu asupra reorganizării Artelor. Era în conciliabul cu Rist322 şi M- Popovici, iar Ia 12 avea să meargă la regenţă. Ar fi trebuit să aştept cine ştie cît, ca să mă pot strecura. I-am lăsat deci referatul în plic închis. De acuma rămîne să hotărască el, cum îmi spusese : că va pune în Consiliul de Miniştri şi printr-un Jurnal va face cele necesare. Marţi, 27 noemvre 1928 [Bucureşti] E ziua mea. Adică împlinesc 43 ani. Dis-de-dimineaţă, în Dimineaţa32'3 şi Curentul 324, se citeşte că voi fi numit consilier tehnic şi chiar subsecretar de stat pentru organizaţia nouă a culturii şi propagandei. De-aici apoi toată ziua, la dejun mai ales (erau dr. Nanu, Sorbul, Vlădescu, Letiţia Miron), fe- 320 Honigman, numele adevărat al lui Emil D. Fagure (vezi supra, nota 316). 321 Hotărîrea este luată în urma relatărilor lui Fanny, venită de la Paris în ziu3 de 23 nov. 1928. In aceeaşi zi, L.R. îi scria fetei : .„Am hotărit ca de Crăciun chiar sâ vii acasă, şi să nu te mai întorci la Paris decît pentru plăcere. Eu chiar mîine mă duc aici la Universitate şi te înscriu la franceză şi istoria artelor. Deşi e niţel tîrziu, voi face eu orice să nu-ţi pierzi anul şi să fii înscrisă" (op. cit., p. 198). 322 Charles Rist (1874—1955), economist francez, autor al unor importante lucrări de istorie şi doctrină economică. 323 La rubrica „Ştiri diverse", Dimineaţa, XXIV, nr. 7892, 28 nov. 1928, p. 15. anunţă înfiinţarea unei direcţii de propagandă culturală, cu un consilierat tehnic, asigurat de L.R. 324 Curentul, I, nr. J516, 28 nov. 1928, p. 8, anunţă că L.R. va fi numit subsecretar de stat pentru propagandă culturală. Se menţionează, de asemenea, că preşedintele Consiliului de Miniştri i-a cerut să elaboreze un memoriu în legătură cu organizarea acestei activităţi. în prealabil — se spune —, L.R. va fi numit consilier tehnic pe lîngă Ministerul Instrucţiunii. 74 75 licitări şi planuri diverse. Pe la amiazi telefon de la Arte, că mă pofteşte ministrul Vlad după-amiazi la ora 4. Adaog că înainte fusesem pe la Ministerul Artelor, unde discutasem chiar cu Minulescu şi Pîclişanu 325 etc. diferite intenţii reorganizatoare. La ora 4 d.a. am fost la minister. La 4,1/4 a venit .ministrul şi imediat m-a chemat. După cîteva cuvinte de rigoare, m-a poftit să şed, s-a aşezat în faţa mea şi mi-a zis : — Apoi, d-le R.[ebreanu], te-am poftit să te rog să primeşti conducerea Teatrului Naţional... Am căzut din pod. — Domnule ministru, fireşte că propunerea dv- mă măguleşte şi, dacă stăruiţi, n-am să pot refuza. Dar d. prim-ministru a avut amabilitatea să-mi mai facă propunerea aceasta şi am declinat-o, fiindcă în acelaşi timp vorbisem despre o regrupare ce ar fi sa se facă aici în minister şi unde eu să am un rol... — Da, ştiu, m-am înţeles cu d. Maniu şi am ajuns la concluzia că deocamdată să te rugăm să primeşti Teatrul, ca să punem capăt unei situaţii neplăcute. Fireşte însă că pentru organizare vom lucra împreuna şi apoi, cînd va fi gata, vei trece d-ta aici... — Tocmai asta e, d-le ministru. Vă mărturisesc că eu nu caut slujbă. Dacă pot fi folositor partidului undeva, desigur că nu mă voi codi să lucrez. Ceea ce m-ar interesa însă pe mine ar fi numai aici, în minister, unde într-adevăr se poate realiza ceva. Departamentul Artelor pînă azi a fost ca si inexistent. Ei bine, eu cred că făcîndu-1 un organism viu, s-ar putea obţine rezultate frumoase şi «are să justifice existenţa ministerului. — Desigur, asta nu va împiedeca munca d-tale în direcţia aceasta. Dimpotrivă. De aceea te rog încă o dată să primeşti. — Evident, dacă-mi cereţi, oricît mi-e de dezagreabil, trebuie să primesc, căci asta e o probă din partea mea de devotament şi abnegaţie. Dar, repet, după convorbirile avute cu d- prim-ministru şi după înclinaţiile mele personale, aş fi preferat să-mi rezerv toate energiile pentru munca de organizare în domeniul culturii generale, superioare şi populare. Căci protecţia statului faţă de arte numai aşa e justificată, dacă contribuie la propăşirea culturii ţării. Se cheltuieşte la toate ministerele peste un miliard pentru aşa-zisa propagandă culturală. Dacă jumătate din suma asta [s-ar] centraliza aici şi întrebuinţa raţional, s-ar putea dobîndi rezultate mult, considerabil mai bune. Şi cînd te gîndeşti că aceşti bani se aruncă pe fleacuri, pe cărţi care nu ies, pentru agenţi electorali... Recunoaşte şi apoi mi se plînge de inutilitatea ministerului, care nu e decît o risipă a banului. El crede chiar că ministerul ar trebui desfiinţat şi ataşat Instrucţiei. Dealtfel şi aşa sînt prea multe ministere, încît şedinţele Consiliului sînt un fel de Parlament, de nu se poate lua o hotărîre decît cu pierderi inutile de timp şi discuţii zadarnice. Alte ţări cu mult mai puţine ministere sînt mult mai bine guvernate. Eu n-am să fiu piedecă lui Maniu, cînd va vrea să facă orice reducere de miniştri. Şi la sfîrşit : Zenovie Pîclişanu, profesor, la acea dată director în Ministerul Cultelor şi Artelor. — Va să zică ne-am înţeles... — Şi cînd ar fi să... — Apoi eu vineri lucrez cu Regenţa şi atunci decretul..- Afară Minulescu mă pupă şi îmi spune că azi-dimineaţă, după plecarea mea, i-a spus cineva de chestia asta, de numirea mea la Teatru, căci cealaltă chestie nu se poate face numaidecît şi are nevoie de pregătire ; eu însă, fiind la Teatru, pot lucra şi pentru pregătirea aceleia şi mai sigur, avînd piciorul fixat în minister. Apoi se oferă să propuie ministrului să facă imediat decizia ca să iau cît mai repede Teatrul în primire... Fanny nu e încîntată deloc ; ba dimpotrivă : e o diminuare pentru mine etc. Ieşind în oraş, trec iar pe la minister ; socotesc că să-i cer ministrului ca, odată cu numirea la Teatru, să-mi facă şi decizia de consilier tehnic onorific, ca să'am rost de lucru la minister. E la lucrul bugetului cu directorii generali. Va trebui să vorbesc mîine, negreşit, aceasta. La „Capsa" consult pe dr. Nanu, care zice că să primesc, dar să [mă] puie şi consilier tehnic. La S.S.R., Davidescu şi Măciucescu32e, de asemenea. Mavrodi, pe eare-1 căutasem, îmi telefonează acasă ; şi el zice că trebuie să primesc, dacă-mi cere Maniu. Eu telefonez lui Eftimiu şi-1 informez despre propunere. E nenorocit şi desperat. Că el va face scandal, fiindcă a fost tras pe sfoară, în cele din urmă îi promit să merg cu el la Maniu, mîine ; va trebui să contramandez însă, căci ar fi prea mare nedelicateţă faţă de Vlad. Vineri, 30 noemvre [1928, Bucureşti] Lucrurile s-au precipitat. Acuma sînt directorul Naţionalului de trei zile. Miercuri dis-de-dimineaţă Minulescu mă anunţă telefonic că a şi făcut decizia şi să trec pe la minister s-o iau şi să mă prezint îndată la Teatru. A anunţat îndată Rampa, Naţionalul etc. Vestea s-a răspîndit ca fulgerul.327 La minister au început felicitările de la poartă. Şi intervenţiile. Trebuie să văd însă pe ministru. îl văd îndată şi-i spun că ţin negreşit să am şi numirea de consilier tehnic. îmi promite îndată cu bucurie şi mă roagă să-1 ajut în toate, căci e cam străin de lucrurile de-aici. Stabilesc cu el că instalarea mea se va face a doua zi, joi, la 10 dim. Decizia o face ministerul singur ? Da. Pe urmă toată ziua felicitări personale şi prin telefon. Cu Corneliu, la Teatru, stabilesc programul instalării, iar seara îmi scriu un mic discurs pe care-1 învăţ pe dinafară. Joi am trecut de am luat pe ministru. Am trecut întîi prin cabinetul directorial, unde ne aştepta Corneliu. Apoi pe scenă, unde erau adunaţi toţi 326 Eusebiu Măciucescu (1877—1940), angajat al S.S.R., unde se ocupa îndeosebi cu problemele administrative şi economice. Vechi şi devotat colaborator al scriitorului ; corespondenţa de la B.A.R. surprinde aspecte ale acestor raporturi, între 1911 şi 1935 (scrisorile nr. 143 675-143 682). a ... 327 Ştirea se va difuza în cele mai diferite medii de informare. Reţinem Noul director al Teatrului Naţional, în Viitorul, XXI, nr. 6238, 29 nov. 1928, p. 2; Liviu Rebreanu la Teatrul Naţional, în Viaţa literară, I, nr. 96, 1 dec. 1928, p. 1 ş.a. 76 77 actorii şi altă lume.'328 Corneliu discurs, ministrul lamentabil, apoi eu.329 Cu efect vizibil. Apoi Nottara, 330 care-mi face temenele. Apoi Ciprian 331, care face oarecare spirite, fireşte la adresa celui plecat. Şi gata. înapoi în cabinet, unde decoram pe Dediu.332 Ministrul pleacă însoţit de Plopeanu. Corneliu îmi face predarea cheilor şi vrea să aibă seara o convorbire mai lungă la Teatru, p*e care o refuz. în acel moment sînţ chemat la preşidenţia Consiliului. Plec însoţit de Plopeanu. Maniu mă primeşte îndată, îmi spune că voi sta la Teatru cît voi vrea eu şi tot eu îmi voi desemna succesorul, cînd voi cere să plec în cealaltă însărcinare. Mă roagă să mă ocup de planul cellalt ; zice că mi-am pus prea multe însărcinări la mine. îmi recomandă sa ţin seama de temperamentul irascibil al actorilor. Mă roagă sa-i fac memoriul programului cultural, iar cînd se va întoarce din Ardeal să-1 studiem împreună şi apoi va veni bucuros la S.S.R., dar fără banchet, să facă declaraţii. îmi spune despre Eftimiu că nu-i poate face nimica, pînă nu va regula dosarul, care nu e infarpant. De asemenea despre Manolescu. îi spun că merg cu legea în mînă şi atît. Mă felicită şi-mi spune că să nu mă consi- 328 Instalarea lui L.R. la direcţia Teatrului stă în atenţia mai multor ziare şi reviste, cu lux de amănunte ; vezi Rampa, XIII, nr. 3260, 1 dec. 1928, p. 1 ; Universul, XLVI, nr. 7.80, 1 dec. 1928, p. 9 ; Viitorul, XXI, nr. 6239, 1 dec. 1928, p. 6. In ziua instalării Scarlat Froda publică un articol de fond în Rampa, XIII, nr. 3259, 30_nov^ 1928, p. 1, întitulat Pentru noul director al Naţionalului. Cu acest prilej scoate în evidenţă trei aspecte „gingaşe" : a) problema actorilor (salarizare şi încadrare legală) ; b) problema repertoriului (strictă supraveghere şi prioritate literaturii româneşti) ; c) problema turneelor (pentru a nu mai fi compromiţătoare). 329 Cu titlul Declaraţiile d-lui Liviu Rebreanu, Rampa (XIII, .nr. 3260, 1 dec. 1928, p. 1) publică un articol de fond, subliniind ideile programatice exprimate la 30 nov. 1928. In mod deosebit, se reţine insistenţa cu care scriitorul a relevat rostul literaturii originale pe prima noastră scenă, precum şi declaraţia : „sunt împotriva montărilor fastuoase menite să acopere goliciunea textului" (Consultă şi articolul Momente de la instalarea noului director al Teatrului Naţional, în Universul literar, XLIV, nr. 50, 9 dec. 1928, p. 805, precum şi interviul lui C. Şoldan, De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, publicat în Universul, XLVI, nr. 281, 2 dec. 1928, p. 2, reprodus de noi în Addenda.) O conferinţă cu gazetarii, ţinută sîmbătă 8 dec. 1928, orele 16,30', la Teatrul Naţional (vezi Presa la d-l Rebreanu, în Curentul, I, nr. 327, 9 dec. 1928, p. 2), aduce elemente noi în legătură cu programul Teatrului Naţional. El declanşează o întreagă polemică de idei : Scarlat Froda, Ce program teatral dorim, în Rampa, XIII, nr. 3268, 10 dec. 1928, p: 1. Şi asta după ce, cu o zi înainte, I. Massoff publicase. în paginile aceluiaşi ziar, articolul D. Liviu Rebreanu expune criticilor dramatici programul său de activitate (Rampa, XIII, nr. 3267, 9 dec. 1928, p. 4), care părea să fi lămurit întregul program. 330 Const I. Nottara (1859—1935), actor societar al Teatrului Naţional. In multele sale cronici, L.R. a scris adesea despre arta actorului, între cele mai vechi articole figurind şi Hamlet cu d-l Nottara {Rampa, II, nr. 360, 4 ian. 1913). Relaţii epistolare între 1928 şi 1934 (B.A.R., Coresp., nr. 144 015—144 022). 331 Gheorghe Ciprian (1883—1968), actor şi scriitor. Cu titlul La schimbarea directorului, Rampa (XIII, nr. 3261, 4 dec. 1928, p. 1—3), publică cuvîntarea în cauză. „Spiritele" amintite în Jurnal legitimează mai mult personalitatea actorului-scriitor, duioşia umorului său, inteligenţa şi îndrăzneala omului de cultură. Spicuim din cuvîntare : „Du-mitale, d-le Rebreanu, am să-ţi dezvălui o taină : ai fost numit director. E posibil ca d-ta să n-ai nici o vină. S-au văzut vinovaţi pătimind şi mai rău. Ai primit şi vei primi mulţte felicitări. Eu te plîng din inimă. Şi nici dl. Corneliu. Moldovanu nu cred să te. fericească. F. greu să împaci pe actori. Am să te învăţ un şiretlic. Să nu dai voie nimănui să-ţi vor-t bească la ureche." Concluzia : „Trebuie deschise ferestrele !" 332 Const. I. Dediu (1883—?), din 1911 funcţionar al Teatrului Naţional. der provizoriu, ci să fac bună treabă. E bucuros că numirea a făcut foarte bună impresie pretutindeni. Mă întorc lâ Teatru. După-amiazi primesc pe directorii de scenă şi reped urît pe Gogu Mihăescu 333- Apoi diverse primiri. Azi am văzut pe societari şi l-am repezit pe Ciprian, precum ieri am repezit pe d-na Eftimiu 334, care şi-a _ dat demisia din Teatru, fiindcă am scos piesa ei din repetiţie. Apoi iar diferite primiri. 335 3ii G. Mihăescu, regizor. 334 Agepsina Macri-Eftimiu (1885—1961), artistă societară a Teatrului Naţional ; supărarea ei_, amintită în Jurnal, va trece, legînd-o de Rebreni „o prietenie foarte mare — ca să folosim expresia romancierului —, dar cam interesată din partea cealaltă" (infra, 11 iun. 1930). In zilele cînd Victor Eftimiu va fi internat în lagăr, va cere sprijinul lui LR (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 143 683—143 686, scrisă din 1941 şi fără dată). 335 Angrenarea scriitorului în viaţa Teatrului duce, între altele, şi la întreruperea Jurnalului. Din declaraţiile noului director (publicate în piesă) reţinem următoarele probleme „la ordinea zilei" : situaţia celor 45 de autori care aveau piesele acceptate iu cadrul ^ Comitetului de lectură (fără a fi jucaţi) ; crearea unui repertoriu permanent ; ■ „intrarea in legalitate" şi m privinţa schemei de încadrare a Teatrului (personal feminin mare; reducerea numărului general de artişti, de la 156 persoane la 120, prin revederea situaţiei actorilor „asimilaţi", „onorifici" etc). Reflexul acestor preocupări în creaţia personală a scriitorului este negativ : în locul romanului Crăişorul Horea, va termina un articol : Pe urmele Crăişorului, în Adevărul literar şi artistic, IX, nr. 419, 16 dec. 1928 p 1), vi o prefaţă (la antologia alcătuită de Lupu Ioan. Povestitori unguri ardeleni)'. Noroc cu reeditările : Pădurea Spînzuraţilor (ed. a V-a), Ciuleandra (ed. a II) ş.a. 78 79 19 2 9 Miercuri, 6 februarie 1929 [Bucureşti] După două luni şi ceva de directorat, trebuie să reîncep însemnările aici 1 A trecut furtuna stîrnită de referatul Kiriţescu 2 şi pe urma publicării căruia s-au ridicat valurile de duşmănie împotriva mea din toate părţile, în cap cu Universul3, apoi cu infamiile îndreptării4 şi toate celelalte. Nu revin asupra celor întîmplate. Se vor înţelege din notele viitoare, care aş 1 In primele luni ale anului, preocupările sale teatrale erau concurate de activitatea desfăşurată in fruntea S.S.R. Multe acţiuni el încearcă să le organizeze sub auspiciile ambelor instituţii (cazul şezătorilor literare, începute la 20 ian. 1929, cu participarea scriitorilor şi actorilor). Rezultatele obţinute - maţineuri literare pentru elevi; contractarea traducerii multor capodopere din literatura universala, buget la S.S.R. de 120 000 000 iu (proveniţi, mai ales, din taxe pe spectacole); obţinerea unei subvenţii de 500 000 lei de la Arte, precum şi permise de călătorie C.F.R. pentru 50 de scriitori etc. — n susţin candidatura la conducerea breslei sale, unde mai concurează alţi 15 confraţi (vot secret, cu bile). Adunarea generală din 3 febr. 1929 îl realege în funcţia de preşedinte al S.S.R. (Consultă S.S.R. intim şi activ, în Cuvîntul, V, nr. 1339, 13 ian. 1929, p. 2 ; Perpessicius, Preşedintele Liviu Rebreanu, ibid., V, nr. 1363, 6 febr. 1929, p. 2, precum_ şi rubrica „Curier literar", a aceleiaşi reviste, din 7, 11, 12 şi 27 ian. 1929 ; vezi şi articolul Adunarea scriitorilor români, din Gazeta literară, I, nr. 2, 7 febr. 1929, p. 1). ^ » , - 2 Este vorba de Constantin Kiriţescu, la acea dată director general al invăţămmtului secundar; vizionînd spectacolul Amantul anonim de Ion Minulescu, face un memoriu, con-damnînd' „imoralitatea" piesei, ceea ce va determina, în ultimă instanţă, interzicerea accesului elevilor la Teatrul Naţional de către Ministerul Instrucţiunii şi, implicit, declanşarea unui mare scandal. . TT 3 Sub titlul Primejdie pentru educaţia tineretului, ziarul Umversui (XLII, nr. 22, 28 ian. 1929, p. 5) publicase memoriul lui C. Kiriţescu, după ce, pe prima pagină, R. Sei-şanu atrăgea atenţia despre Scandalul de la Teatrul Naţional. ^Răspunzînd atacului, L.R. se va adresa conducerii Ministerului Cultelor -şi Artelor, solicitînd anchetă. Referatul său va fi publicat în Rampa, XIV, nr. 3305, 30 ian. 1929 (vezi Addenda). La rîndul ei, Societatea Autorilor Dramatici protestează, luînd apărarea Teatrului Naţional. Polemica antrenează personalităţi marcante, ca C. Rădulescu-Motru (vezi Academia şi Universitatea despre imoralitatea spectacolelor de la Naţional, în Rampar XIV, nr. 3310, 4 febr. 1929), care se alătură directorului Teatrului Naţional, cazul fiind reluat şi în Parlament (vezi Repertoriul Teatrului Naţional în discuţia Camerei. Interpretările d-lor E. D. Fagure şi N. îorga. Răspunsul d-lor miniştri Costăchescu şi Aurel Vlad). _ ... 4 Atras în polemică, ziarul îndreptarea, organ al Partidului Poporului (avmd ca pre;*jdinte pe g-ralul Al. Averescu), declanşează un nou atac împotriva scriitorului (XI, nr. 23, 31 ian. 1929), care, prin caracterul lui, depăşeşte cu mult cadrul discuţiilor anterioare. Vezi articolele Cine a jignit Teatrul? (p. 1) şi, îndeosebi, Oamenii regimului. Dl. Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Naţional. dori să fie cotidiane: De-aci încolo, dacă voi putea însemna măcar în cîteva cuvinte toate cîte se întîmpla ar fi ceva interesant. La 10,1/2 m-am dus la Ministerul Artelor să aranjez cu ministrul diferitele petiţii ce le aveam. în biuroul [lui] Minulescu, lume diversă care mă asaltează. ^M-am dus îndată la ministru socotind să iau o oră pentru după-amiazi să lucrăm împreună. Era acolo Adrian Maniu. Ministrul nu m-a lăsat, ci m-a^ oprit să aranjăm toate acuma. întîi referatul lui Maniu despre pictura bisericilor, pe care l-am sprijinit. Apoi am scos hîrtiile, expediind pe Maniu şi chemîndpe directorul contabilităţii, Ştefan Popescu. După diferite conversaţii, citeşte ciorna convenţiei sau caietul lui de sarcini pentru trupele particulare. „Bulandra" 5 ar rămîne cu două milioane. Pentru ceilalţi, de unde scoatem fonduri ? Ministrul zice că riu e sigur cu teatrul „Ventura" 6, deoarece se opun ţărăniştii Mihalache, lunian 7, Madgearu. îl asigur că se va face, mai ales că Popovici a fost desigur ajutat la Paris de Boncour8. (Mai tîrziu _ Eroda îmi confirmă că Ventura a întîlnit la Paris pe Mihai Popovici şi i-a dat toate asigurările.) îi spun deci că vom deschide un credit din care să acoperim şi nevoile T[eatrului] N[aţional] şi subvenţiile trupelor particulare. Dau 300 000 lei Rampei, 10 000 lei Gîrleanca 9, 10 000 lei Mircea Rădulescu- Pentru Viaţa literară10, se va fixa ulterior. Cer 300 000 lei pentru turneul Filotti^11 ; ministrul zice că mi-i va da mie direct şi eu să fac cum voi crede. Pleacă Ştefan Popescu, vreau să plec şi eu. Ministrul zice că acuma vrea să mă piseze el. între timp fusese Brădişteanu, care-mi spune că Kiriţescu încearcă altă bombă, vrînd să publice la gazetă că noi am cunoscut şi aprobat referatul lui, că patriarhul i-a spus lui Costăchescu că Teatrul nu e pentru copii şi rău a făcut de a provocat scandalul.12 5 Vechea denumire a teatrului condus de Tonny Bulandra (1881—1943) şi Lucia Sturdza-Bulandra (1873—1961). Cu ambii artişti, L.R. întreţinuse bune raporturi, atestate şi de corespondenţă (B.A.R., nr. 142 421—142 422). 6 Teatrul condus de Măria Ventura (1886—1954) ; artista se stabilise la Paris, unde juca la - „Comedia franceză" (a cărei societară devine în 1932). Compania teatrală din Bucureşti era subvenţionată de statul român (vezi corespondenţă cu L.R., B.A.R., nr. 145 604 —145 605). 7 Grigore N. Iunian (1882—1940), la acea dată ministrul Justiţiei (30 nov. 1928—6 mart. 1930), funcţie ce o va deţine şi după căderea guvernului condus de Iuliu Maniu. In 1932, va înfiinţa Partidul Ţărănesc-Radical. 8 Joseph Paul-Boncour (1873—1971), jurist şi om politic francez; deputat (1914, 1919; 1919—1931); prim-ministru (dec. 1932—ian. 1933); prieten bun cu Măria Ventura. 9 Manlena^ Gîrleanu, soţia scriitorului Emil Gîrleanu, bun şi apropiat colaborator al lui L.R. în primii ani după venirea lui în Capitală (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 143 074 — 143 076, datată între 1914 şi 1918 ; alte referinţe, în voi. L.R., La lumina lămpii). 10 Revista Viaţa literară apare, la Bucureşti, între 1926 şi 1938, avînd ca director pe George Murnu ; ulterior, ea va fi publicată de un comitet, avînd în frunte pe Ion Valerian (n. 1895). Pe parcursul anilor, a manifestat o atitudine binevoitoare faţă de romancier. "■' Măria Filotti (1883—1956), artistă (vezi ia B.A.R. Coresp., nr. 142 909— 142 917, datată între anii 1929 şi 1944). . 12 Dimpotrivă ; articolul Reversul medaliei — semnat cu pseudonimul „Amyntas" în Cuvîntul (V, nr. 1364, 7 febr. 1929, p. 2) —, precizează că Ministerul Instrucţiunii, prin acelaşi C. Kiriţescu, recomandă tuturor liceelor din ţară revista lui L.R., Gazeta literară, recent apărută. 80 81 Ministrul discută cu mine chestia Operei. îi spun^ că trebuie înainte de toate să facă ordine acolo, ceea ce nu se va putea pînă ce nu va îndepărta pe Vrăbiescu13, Istraty14 şi Baziliu15. Pe urmă va putea numi pe oricine. îmi spune că aceştia sînt susţinuţi de miniştri ţărănişti, că Mihalache vrea să facă director pe Vrăbiescu etc. Regretăm împreună _ amestecul politicei în artă. îi recomand mult pe Georgescu 16, care ar fi bine primit şi de Palat. El îmi vorbeşte de Perlea 11 şi de Jora18. Apoi se plînge că i s-a daţ acest departament, unde nu se pricepe deloc. Nu hotărîm nimica. Să mai vedem. S-a făcut 12. Mă mai omoară d-ra Vitzu, care n-a dat examen. Şi alţii. La Teatru, lume multă ca de obicei. Nu mi-i mai amintesc pe toţi. Froda mulţumeşte pentru Rampa şi-mi spune de dezminţirea pe care a redactat-o pentru îndreptarea19. Rămîne să mă vestească ^după-amiazi ce a făcut. Măria Filotti face fasoane că vrea să fie înregistrată cu banii. La S.S.R. comitet. Davidescu va face un interviu semnat oa să şteargă impresia acelei faimoase scrisori. Spune că la îndreptarea Karnabat20 a făcut porcăria ; şi să nu mai merg descoperit din toate părţile. Va trebui însă la vară să-mi scriu amintirile veridice care vor fi poate senzaţionale şi vor înlătura orice atacuri posibile viitoare. 21 13 Romulus Vrăbiescu, fondator al Operei Române din Bucureşti, prim-tenor, pînă în 1929, iar apoi profesor la Conservatorul din Bucureşti. 14 Edgar Istrati (1887—1967), bas-bariton la Opera Română din Bucureşti. 15 G. Baziliu, tenor la Opera Română din Bucureşti. 16 George Georgescu (1887—1964), dirijor, director, din 1929, al Operei Române şi apoi, timp de patru decenii, director al Filarmonicii din Bucureşti. 17 Ionel Perlea (1900—1970), dirijor şi compozitor. 38 Mihail Jora (1891—1971), compozitor şi dirijor. 19 Mulţumind pentru subvenţia primită (300 000 lei), directorat Rampei se angajează să rezolve o situaţie foarte dificilă, articolul din îndreptarea vizînd şi unele puncte nevralgice din biografia scriitorului (detenţiunea de la Văcăreşti, situaţia lui ambiguă din timpul ocupaţiei germane ; opoziţia lui N. îorga, la propunerea de a fi numit, în 1926, membru corespondent al Academiei etc). Miracol : la 8 febr. 1929, Îndreptarea (XI, nr. 29, p. 4) publică, cu titlul O scrisoare a d-lui Rebreanu, următoarea misivă : „D-le director, Acum cîteva zile: am fost obiectul unor subtile şi violente^ atacuri în Îndreptarea. Am aşteptat dezvoltările şi documentele promise, pentru a putea răspunde [de fapt ziarul nit promisese nimic, el aşteptînd răspunsuri la cele cinci întrebări-acuze puse preşedintelui Consiliului de Miniştri, în legătură cu trecutul lui L.R., n.n.]. Acestea nici _pînă astăzi nu s-au produs. Nu mai rămîne decît să cred că aţi^ fost victima unor mistificări, lipsite de scrupule, şi că prin urmare v-aţi convins şi d-tră cît de nedrepte şi cu^ totul neîntemeiate au fost acuzaţiile ce mi-aţi făcut. în speranţa că veţi înregistra acest răspuns, vă rog să primiţi, d-le director, asigurarea consideraţiei mele deosebite. L.R." Luînd act de scrisoare, redacţia precizează că n-a mai dezvoltat întrebările, „ulterior reieşind că acuzaţiile împotriva d-sale nu erau întemeiate". (Scarlat Froda fusese la înălţime !) 20 Dimitrie Karnabat (1877—1949), poet şi publicist, aflat adesea^ printre ostilii preşedintelui S.S.R. Notiţa lui din Îndreptarea va prilejui numeroase neplăceri romancierului, fiind nevoit, şi peste zece ani, să se disculpe de acuzaţiile aduse. 21 Bunele intenţii vor mai reveni, dar vor fi părăsite. Din amintirile plănuite vor rămîne doar cîteva schiţe, punctajul unor capitole (cu titlul Spovedanii, le reproducem în Addenda). Sîmbătă, 8 martie [1929, Bucureştii Am avut ieri pe Savel, căruia i-am pus în vedere posibilitatea excluderii din Comitet dacă nu se astîmpără cu Măciucescu.22 I-am dat timp de gîndire pînă marţi. Altfel nimic special nou. Doar că azi m-am întîlnit cu Crainic la minister. A venit la mine foarte afabil. Se plînge că i-am dat prea puţin pentru Gîndirea, deşi recunoaşte că eu am insistat să i se dea mai mult ca altora etc. împreună cu Voinea 23, alte conversaţii despre teatru. Şi la urmă spune^ că eu îl consider adversar, că aşa i-au spus băieţii, dar că el din contră. I-am spus că eu nu-1 consider, dar că el se consideră, dar în sfîrşit... E un ^semn de potolire al lui ? Vom vedea. Mugur 24 mi-a spus de ieri că prevede în curînd că vom fi prieteni. Să fie la el acolo ! Joi, 20 martie [1929, Bucureşti] Sa notez conferinţele mele de la Severin şi Craiova- A fost balamuc destul înainte de plecare cu Fanny, pe care am vrut s-o iau, dar s-a îmbolnăvit şi n-a putut veni. Am plecat vineri seara, însoţit de Mugur, Sorbul şi Jean Bart25. Sîmbătă dim. am fost aşteptat la gară de Costescu26, Buracu 27 şi alţi intelectuali. Am fost găzduiţi Ia Palatul Cultural. Am vizitat săpăturile cetăţii Drubetum şi muzeul liceului ; interesante. Plus biblioteca Bibicescu2S. Masa la Palatul Cultural, unde Costin29 de la Caransebeş mi-a ţinut un discurs, iar Costescu mi-a povestit peripeţiile clădirei Palatului. După-amiazi o conferinţă ' a lui Mugur, puţin cercetată. La ora 7, conferinţa mea, la care a luat parte şi Cicio-Pop30 cu familia. Am avut mare succes; o sală arhi- 22 Neînţelegerile dintre^ Vasile Savel şi Eustaţiu Măciucescu, administratorul S.S.R., porniseră de la chestiuni băneşti, ultimul fiind acuzat, pe nedrept, de incorectitudine. 23 Aurel Voinea, medic al Teatrului Naţional (consultă, la B.A.R., corespondenţă cu L.R., nr. 145 685—145 698, datată între 1929 şi 1932). Pentru soţia lui, Jeana Popovici-Voinea, va interveni deseori la L.R., în numele unei bune prietenii. 24 Gheorghe D. Mugur (1878—1915), publicist; după'o activitate în administraţia culturală (la „Casa Şcoalelor", Ministerul Cultelor' şi Artelor, Fundaţia Principele Carol — unde a îndeplinit funcţia de director general), va deveni directorul programelor la Societatea ele Radiodifuziune. Prin natura funcţiilor administrative, a intrat adesea în contact cu L.R., dovedindu-se un colaborator corect şi devotat (vezi la BAR Coresp nr. 143 927—143 941, datată între 1928 şi 1941). 25 Jean Bart (1874—1933), prozator, colaborator apropiat al lui L.R. după înfiin-; tarea Direcţiei Educaţiei Poporului. 26 Theodor D. Costescu (1864—1939), profesor, publicist şi om politic (fost prefect şi senator de Mehedinţi) ; directorul liceului „Traian" din localitate. 27 Coriolan Buracu, directorul Bibliotecii I. G. Bibicescu. 28 Ioan G. Bibicescu (1849—1924), economist şi ziarist, fost guvernator al .Băncii Naţionale a României. , 29 I;uSian Costm (1886—1958), profesor şi publicist ; cu L.R. va păstra raporturi amicale pmă spre sfîrşitul vieţii acestuia (la B.A.R., Coresp., nr. 142 647—142 653 între 1931 şi 1943). 30 Ştefan Cicio-Pop (1865—1934), om politic, figură reprezentativă în lupta de eliberare socială şi naţională a românilor din Transilvania (a fost membru în Consiliul Dirigent, iar între 1918 şi 1920 ministru de stat pentru Ardeal); în aceste zile, era deputat şi preşedintele Camerei. 82 83 plină. La 9 seara banchet, cu multe cucoane şi domni severineni : prefectul, 2>rimarul, deputaţii etc. Vreo opt discursuri, cu nişte slăviri grozave. Nici n-am putut răspunde, căci la 11 noaptea am plecat la Craiova. Aici dimineaţa a venit Laugier31 cu alţi cîţiva, mi-au arătat iocui teatrului pe care-1 vor „Prietenii Ştiinţei" 32. Conferinţă la Teatrul Naţional, care gemea de lume. Acelaşi mare succes şi ovaţii. De-aci la masă la Laugier, unde mai erau Ştefan Tătărescu 33, Fortunescu 34 etc. Pe urmă am văzut atelierele lui Tătărescu, pe urmă întrevederea cu Făgeţel 35, pe urmă o vizită la d-na Farago 36, după ce înainte am spus cîteva cuvinte actorilor la T.[ea-trul] N.faţional], apoi la Făgeţel acasă, de unde am mers la spectacolul Noaptea regilor37, prost. La sfîrşit un banchet la „Minerva", oferit de directorul Teatrului 3S. La 2 noaptea am plecat spre Bucureşti şi am sosit la 7 dim. Marţi, la comitetul S.S.R., am lichidat chestia Savel-Măciucescu ; Savel a retractat tot, cu omagii pentru mine. încolo, nimic deosebit. Am mai ţinut o conferinţă la radio : JCum se scrie un roman ? Sînt în curs tratativele pentru filmul Ciuleandra cu Martin Berger39, la Lugojanu. Filotti 40 se lasă greu. 31 Charles-Hippolyte Laugier (1875—1930), medic şi etnograf, fondator al revistei Arhivele Olteniei, ce apărea, la Craiova, din 1922. 33 „Prietenii Ştiinţei", societate culturală înfiinţată la Craiova, în anul 1915, condusă, în 1929, de Ch.-H. Laugier şi C. I. Fortunescu. 33 Fratele lui Emanuel Tătărescu (directorul societăţii anonime „Scrisul românesc" din Craiova, cunoscută editură şi tipografie). 34 C. D. Fortunescu (1874—1965), profesor, împreună cu Charles Laugier (şi, ulterior, după săvîrşirea acestuia din viaţă) a condus revista Arhivele Olteniei. A fos: preşedintele Asociaţiei profesorilor din Craiova, iar în timpul guvernării lui îorga (1931— 1932) va fi numit secretar general al Ministerului Instrucţiunii (vezi scrisori către L.R., la B.A.R., nr. 142 933—142 939, între 1930 şi 1933). 35 Constantin Şaban-Făgeţel (1884—1947), animator al vieţii culturale craiovene ; ca publicist, a condus revista Ramuri, de mare longevitate (apare, cu intermitenţe, între 1905—1947), în paginile căreia a publicat şi L.R. (1912). Se păstrează o bogată corespondenţă (parţial publicată), atestînd raporturile celor doi din 1911—1912, cînd viitorul romancier funcţiona ca secretar literar la teatrul din localitate (vezi la B.A.R-, Coresp., nr. 142 854—142 865 şi bibliografia Ramuri). 36 Elena Farago (1878—1954), poetă, directoare a muzeului şi bibliotecii „Theodor Aman" din Craiova. Documentele aflate la B.A.R. (Coresp.^, nr. 142 870—142 894, între anii 1925 şi 1942) sînt ilustrative pentru condiţiile mizere în care a trăit scriitoarea în ultima parte a vieţii sale, cînd, bolnavă, a fost deseori nevoită să apeleze la LR-, în calitate de preşedinte al S.S.R. 37 Comedia lui Shakespeare, A douăsprezecea noapte (The Twelfth Night), jucată pe scenele româneşti şi cu titlul de Noaptea regilor. 38 Al. Lezeanu, avocat, directorul Teatrului Naţional din Craiova. 39 Martin Berger, regizor şi producător de filme german, a cărui neinspirată idee de a ecraniza romanul Ciuleandra va declanşa unul din cele mai mari scandaluri în presa Altminteri obişnuita hărţuială la minister. Campaniile au amuţit. Parcă s-a isprăvit tot. Pentru cît timp ? Editura „Cugetarea" 41 îmi cere insistent un volum. Arghezi îmi cere traduceri şi bani şi consfătuiri.42 Teatrul de păpuşi. Afaceri. Vinea înaintarea neveste-si43. Dragnea ar vrea să aibă cu Buteanu44 furnitura portretelor miniştrilor şi mă roagă să-1 susţin la Vaida, dînd beneficii S.S.R- şi Sindicatului presei din Ardeal. Seara Papagalii4"* pentru Ketty Ştefănescu46. A venit şi Sever Bocu, care-mi spune că Costăchescu ţine morţiş să fie sacrificat Brădişteanu, că nu merge nici la Cameră, nici la Consiliul de Miniştri etc. Plopeanu îmi spune că Mavrodi mă roagă să nu dau voie lui Filotti să joace în Trecutul47. Apoi îmi povesteşte despre boala lui Mavrodi. vremii. Ca unul din pionierii cinematografiei naţionale (vezi scenariile şi comentariile la Vis năprasnic şi Ghinionul, publicate de noi în sţria de Opere, voi. 11, p. 632—670, p. 1194—1201), L.R. era fascinat de ideea realizării ofertei lui M. Berger, Ciuleandra urmînd să fie primul film sonor românesc. Scenariul, împănat cu texte proprii de Kurt Schwabach, muzica de Artur Guttmann, înţesată cu doine populare româneşti şi şlagăre nemţeşti, interpretarea actorilor români şi germani (N. Bălţăţeanu — rolul lui Puiu Faranga, Petre Sturza, D. Sireteanu, Elvira Godeanu — vampa filmului, Jeana Popovici-Voinea, în rolul Mădălinei, Alice Sturza, precum şi Fîans Stuwe, Harry Harot, Eugen Rax, Maly Delscaft, Hilde Auen, interpretarea fiind realizată în două' versiuni, cu distribuţii mixte), dar mai ales regia catastrofală a lui M. Berger vor prilejul o mare tnîhnire celui care, aflat in conducerea culturală a vremii, va fi nevoit, în cele din urmă, să demisioneze, scîrbit de tonul deşănţat al cronicelor şi articolelor ce-1 vizau direct, reactivînd întreaga ură a duşmanilor săi. Un titlu ca Maidan cinematografic, publicat într-un ziar condus de prieteni (vezi Rampa, XV, nr. 3836, 1 nov. 1930, p. 1), se numără printre cele mai nevinovate aflate în frontispiciile diverselor articole (tipărite, în special, de Curentul ji Universul). Pentru istoria raporturilor cu Martin Berger, consultă corespondenţa acestuia către L.R., aflată la B.A.R., nr. .142 178—142 190. 40 Eugen Filotti (1896—1974), ziarist şi diplomat. La acea dată conducea serviciul de presă din Ministerul de Externe, urmînd să se pronunţe în legătură cu necesitatea înfiinţării unei societăţi mixte „Deutsche Rumănische Film Production" şi, implicit, asupra ecranizării romanului Ciuleandra. 41 Editura „Cugetarea", înfiinţata, în 1920, de Petre C. Georgescu-Delafras (1855— 1963), care şi-a început activitatea la domiciliul proprietarului din Bucureşti, str. Mătăsari nr. 23, dezvoltînd-o, ulterior, într-un local special amenajat, din str. Popa Nan nr. 21, unde se aflau şi atelierele tipografice. Aici va publica L.R. cîteva reeditări : Crăişorul Horea (1940, 1942, 1944), Adam şi Eva (1941, 1943), Ciuleandra (1941, 1942, .1944), şirul acestora continuînd şi după moartea sa. 42 Traduceri din Moliere (Avarul, Burghezul gentilom, Georges Dandin, Mizantropul ş a.). Peste mulţi ani, tipărindu-şi traducerile în „Biblioteca pentru toţi" (voi. Moliere, Editura pentru literatură), T. Arghezi va aminti împrejurările în care au fost realizate. 43 Nelly Vinea, artistă a Teatrului Naţional. 44 Aurel Buteanu (1904—1974), gazetar. „Afacerea" pentru care vine la L.R., rentabilă în epocă, fusese satirizată, cu trei ani în .urmă, în comedia Apostolii. 45 Papagalii, piesă de Const. Rîuleţ. 46 Ketty Ştefănescu, artistă a Teatrului Naţional. Trecutul (Le Pass'e), piesă de Georges de Porto-Riche (1849—1930). 84 85 I * Bucureşti, miercuri, 15 mai 19294S . | Plecarea ca Orient-Expresul la ora 12,10, împreună cu Sorbul, Caton49, Corneliu Moldovanu, Furtună50. — Eu plec cu 18 dolari, 6000 fr., 40 pengo şi 4C şilingi. ^ i Pe drum, la gară, Fanny îmi cumpără flori. In gară Bulfinski51, , Soare 52, Botez 53, Kirilov 54, Romano 55, Vereşti56, Paul57 etc. Plecare exactă. Eu în cabină cu Sorbul Nimic deosebit. Furtună face calambururi, Caton se preface bolnav. Ne culcăm-pe la 11,1/2. La frontiera noastră, Curtici, mic incident: Sorbul are 10 000 lei şi trebuie să-i schimbe pe loc. * Joi, 16 mai 1929 [Szob] \ Mă trezesc tocmai la Szob, frontiera cehoslovacă. Nimic deosebit. Caton se preface mereu- Ploaie şi frig. La Viena observ că am luat permisul cel vechi C.F.R. Scriu Fanny să mi-1 trimită la Mme Bonnet-Paris. Toată ziua urît. Salzburg-Miinchen. Seara conversaţie cu Poplin de la Illuştration care-mi spune despre organizaţia revistei. E polono-fob şi contra coridorului Danzig. * Paris, vineri, 17 mai 1929 Sosim la Paris la ora 11 a.m. Orariu de vară, deci numai cu o oră în urma noastră. în gară, Dorina Heller58. Trecem îndată în gara d'Orsay, ne informăm de trenuri, luăm bilete cl. II pînă la_ Irun,^ frontiera spaniolă, de unde vom avea reducere 40%. Caton, escroc, minte că e bolnav şi nu ia 48 însemnările cu caracter jurnalier, datate între 15 mai — 9 iun. 1929, se reproduc din Caietul 6. într-o formă şi mai cursivă, ele sînt reluate în scrisorile către Fanny Rebreanu (publicate în Manuscriptum, IV, nr. 3, 1973, p. 164—169, precum şi în voi. La lumina lămpii, p. 202—215). Notaţiile sînt prilejuite de participarea scriitorului la lucrările Congresului internaţional al autorilor dramatici, ţinute,'în mai 1929, la Madrid; 49 Caton Theodorian, fondase Societatea Autorilor Dramatici Români (1923), rspre-zentînd-o, la mai multe congrese, în calitate de preşedinte. 60 Horia Furtună (1886—1952), scriitor şi colaborator apropiat al lui L.R. la S.S.R., precum şi ia Societatea de Radiodifuziune (informaţii suplimentare, în corespondenţa aflată la B.A.R., nr. 142 969—142 977, datată între 1929 şi 1936). 51 Romald Bulfinski (1875—1953), actor societar al Teatrului Naţional din Bucureşti. 53 Soare Z. Soare (1894—1944), regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti, cu care L.R. va colabora îndelung pe parcursul ambelor sale directorate. 53 Alexandru Botez, regizor. 54 Nicolae Kirilov, regizor de culise. 55 Vasile Romano, actor. 56 Avocatul Petre Vereşti, şef de cabinet al lui L.R. la Teatrul Naţional (funcţie pe care o va îndeplini şi în anii celui de a! doilea directorat, împreună cu Radu Vasilescu, ginerele scriitorului). 57 Paul Constantinescu, pictor-scenograf, unul din secretarii Teatrului Naţional din Bucureşti. Rudă prin alianţă cu familia Rebrenilor ; era căsătorit cu Măria, fiica Alexandrinei Antonescu (Didina), sora lui Fanny. 58 Dorina Heller, fostă artistă a Teatrului Mic. bilet. Trenul nostru pleacă, rapid, la 7,13' — seara. Pînă atunci hoinăreală. Pe jos, prin Tuileries 59, pe la Madeleine 60, la Operă. Ne interesăm la hoteluri în Rue du Helder. Luăm masa la „Poccardi" ; Caton încearcă escrocheria cu 50 franci. După masă, cărţi poştale acasă, hoinărim pe bulevarde etc-La 6,1/4» cu taxiul, la Gare d'Orsay, unde e şi Corneliu, care se despărţise, şi lipseşte Caton. Coborîm la tren. Tixit pînă la ultimul loc. în compartimentul meu : soţii cu copilul, micul burghez cu femeia cu barbă, un batrîn etc. Călătoria grea : Orleans, Tours, Bordeaux, Bayonne, Biarritz, Hendaye, Iriîn. De-abia dorm pe singur locul meu cîteva ceasuri. * Madrid, sîmbătă, 18 mai [1929] Sosim la Irun la 9 dim. după ce am zărit Biarritz, Oceanul Atlantic, în gară dăm de un spaniol care ne aşteaptă. Nu profităm de reducere, fiindcă ar trebui să ne întoarcem tot pe la Irun şi refuzăm. Cunoştinţă cu elveţianul eongresist. Luăm bilete cl. I la Madrid —■ 104 pesetas. Masa în tren, ieftenă, dar proastă. Tipuri de spanioli... Peisajul interesant: San Sebastiân, Vitoria. Valladolid, Âvila, Burgos, Escurial... , La Madrid ajungem la ora 8,1/2. Tragem la „Hotel Ingles". Nu stăm, fiind camerele proaste. Trecem la „Palace", prea scumpe (37,50 pes.). Ne recomandă „Hotel de Paris" — bun. Camera 27,50. Foarte bună. Masa în oraş. Primul contact cu oraşul. Simpatic, ca şi la noi. Mîine să vedem mai bine. * Madrid, duminecă, 19 mai 1929 M-am culcat de-abia pe la 3. Mi-am socotit banii şi cheltuielile, am citit din^ Memorial de Foch 61 şi cîteva pagini din piesa lui Aristide Blank. N-am făcut baie, căci apa era prea neagră ; am. făcut însă azi-dimineaţă cu toate acestea. M-am sculat la 8,1/4. Nimeni nu era sculat în hotel. Strada tăcută. Lumea de-abia pe la 10 începe lucrul şi mişcarea aici. în schimb, noaptea chiar la 3, zgomot şi veselie. Ceva ca la noi. Şi lumea, şi strada. Aseară am luat masa la un cafe-restaurant .în Caile Alcala, peste drum de Jiotelul meu. Lume foarte variată. Tipuri interesante. înţelegere greoaie însă ; nimeni nu cunoaşte vreo limbă străină. Doar portarii hotelului. Vreau să dau hainele la călcat. Nimeni nu lucrează dumineca. Calcă Horia cum poate. Ieşim în grup, pe la 10,1/2, spre sediul de la „Sociedad de Autores Espanoles", prin Caile de Alcala, Caile de Sevilla în Carrera de S.^Jeronimo şi apoi prin Caile del Principe în Caile del Prado, la nr. 24. Găsim acolo _ un domn prostuţ, care pricepe ceva franceză, ne dă programul congresului şi ne conduce pe jos pînă la localul unde va avea loc congresul, 59 Grădina palatului cu acelaşi nume, veche reşedinţă a suveranilor Franţei. 60 Biserica Madeleine, construită, între 1764 şi 1842, de arhitecţii Contant d'Ivry, Guillaume Couture şi Vignon. M Ferdinand Foch (1851—1929), mareşal, comandant-şef al trupelor aliate din timpul primului război mondial. 86 87 adică Palacio del Retiro : prin Piaza de las Cortes, Piaza de Canovas del Castillo (pe lîngă Fuente de Neptuno), Caile Felipe IV, pe lîngă^ Muzeul „Prado", „Real Academia Espanola", Muzeul de reproduceri artistice, prin grădina El Retiro, pe lîngă Estanque grande la Palacio del Retiro. Acolo nemerim pe Martina 62 [sic!], preşedintele societăţii spaniole, tip foarte simpatic, care ne cere scuze pentru dezagremente. Plătim 35 pesetas, taxa de congres, luăm cărţi de membru. Ne ducem la Legaţia română în Caile Se-rena. Acolo numai d-na Pillat63. Ni se oferă un pahar de „Xeres". Ne întoarcem la hotel, unde luăm masa (10,1/2 pesetas)- După masă, somn o oră. Peste drum un expresso. Pe jos plimbare pînă la Fîntîna Neptun şi cu maşina la „Retiro"64. Cunoştinţe: Rivoire 65, Denys Amiel S6, Pietro Mascagni 67, Chiarelli 6S, Martina şi diverşi alţii. Bufet bogat, cu şampanie. Sorbul se întinde. Plecăm. O femeie drăguţă, nevasta unui neamţ. Prezintări. Prin Martina, un autor, Lopez69, ne oferă o lojă astă-seară la Teatrul „Eslava". Ieşind, un autor spaniol, Jose Forns, ne oferă maşina lui, ne plimbă prin „Retiro" şi pe la palatul regal, ne duce acasă la el în Caile dr. Letamendi, unde vedem ceva deosebit : o casă din sec. XIII, unde a trăit Sf. Isidor, patronul oraşului. Cunoaştem pe tatăl-său, bătrîn simpatic, doctor, dar făcînd pictură. Casa e muzeu. Ne aduce acasă. Pierd vremea pe-acasă, cu scrisori şi socoteli, pînă la 11, cînd mergem la teatrul „Eslava". Luăm maşină :> teatrul e la doi paşi. S-a jucat un fel de revistă, al cărei program îl păstrez. Nimic deosebit- Actriţe, actori, dansatori mediocri. Tipuri în sală. Femeia spaniolă cu tipul ei diferit. Bruna cu care cochetez din ochi, bărbatul ei alături. Orchestra simplistă : capel-maistrul. Copiii vînd dulceţuri în sală. Nici un militar. Teatru mare, simplu, de comerţ. Ne «întoarcem la „Cafe Colonial", unde mîncăm puţin. Cocotele prin public. Parlamentările cu chelnerul. Mă culc la 3, citind pe Foch. * Madrid, luni, 20 mai [1929] Mă scol şi mă enervez pentru că nu mă pot înţelege cu garsonul să-mi calce hainele pînă la 9,1/2. Trebuie să chem pe portar. încerc să pun guler tare şi nu izbutesc a-mi lega cravata. La 10,3/4, deschiderea Congresului. Tipuri : Joubert, pisălog ă la Caton, directorul general care înlocuieşte pe ministru, Bastolazzi, nemţii, Ful-da70; stenotipista etc. .Discuţii mediocre, plate. Las pe Sorbul cu Furtună şi plec cu Corneliu în oraş. 62 Eduardo Marquina (1879—1946), romancier, poet şi dramaturg spaniol. 63 Măria Pillat (1892—1975), soţia poetului Ion Pillat (1891—1945). 64 „El palacio 'del Retiro", clădire situată în vecinătatea parcului cu acelaşi nume („El parque del buen Retiro"), din partea veche a Madridului. 85 Andre Rivoire (1872—1930), dramaturg francez. 66 Denys Amiel (1884—?), dramaturg francez. 67 Pietro Mascagni (1863—1945), compozitor italian. 68 Luigi Chiarelli (1884—1947), ziarist şi om, de teatru italian. M Probabil Enrique Ldpez Alarcon (1891—1962), autor dramatic spaniol. v0 Ludvig Fulda (1862—1939), scriitor german, autor al unei feerii cu caracter politic Der Talisman (1892), precum şi al unor traduceri celebre din Moliere. Plouă urît. La un magazin de antichităţi cumpăr o brăţară pentru Puia şi las pentru altă dată un inel. Privesc străzile. Cu maşina acasă, apoi masa la „Buffet Italiano", în Carrera San Jeronimo. Bună şi nu prea scumpă (9,60). Englezoaica cu două fete, arţăgoasă. După-amiază mă culc. Primit invitaţie scrisă ia Legaţie pentru mîine. Merg cu Corneliu la comp, de wagon-lits să ne facă un deviz pentru vizitarea Sevilla-Granada-Barcelona. La 6,1/2, recepţie la primărie (Ayuntamiento). Invitaţia o păstrez. Pe Caile Mayor. Piaţeta primăriei cu o statuie (v. „Baedecker"), în faţa ei turnul în care a fost închis Francisc I de Franţa 71. Prin apropiere casa unde a murit Calderon 72 şi s-a născut Lope de Vega 73. Recepţia însăşi : cîteva cuvinte spuse de locţiitorul primarului (negru, bărbos, caracteristic), un răspuns „spiritual" al lui Rivoire. Apoi concertul fanfarei municipale. Vezi programul, întîi un potpourri din Cavalleria Rusticana în cinstea lui Mascagni prezent. Succes mare. îmbrăţişare etc. Apoi programul. Interesantă muzică naţională spaniolă... La mijloc vine guvernatorul, tip simpatic, nobil. Trecem la bufet: „Xeres", diverse gustări. Ţigară havană. Continuă concertul. Sfîrşit. Venim pe jos pe Caile Mayor. Corneliu ne invită la Copia Andaluza, !a Teatrul „Pavone". Pînă la 10,1/2, pierdere de vreme, socoteli etc. Cu maşina 3a teatru. Popular. Cîntec popular spaniol. Vezi programul. Am plecat după actul doi. Mică masă la „Cafe Colonial". Totuşi, mă culc de-abia la 3 noaptea. * Madrid, marţi, 21 mai [1929] Sculare- Merg la muzeul „Prado" 74 cu Corneliu la 10,1/2. Impresionant Goya şi Greco. Vezi reproduceri şi volum. La 1 mergem la Congres şi cu toţii la Legaţie la masă 75. Zarifopol, tip simpatic ; nevastă-sa, englezoaică nostimă 76. Masă cam spaniolă. 77 Convorbire cu calambururi. Telegramă lui Bibescu 7S. 71 Francisc I (1494—1547), rege al Franţei (1515—1547) ; învins în apropiere de Pavia, la 1525, de Carol Quintul (1500—1556), împărat al Sfîntului imperiu roman de naţiune germană (1519—1556) şi rege al Spaniei (1516—1556, sub numele de Carol I). 72 Pedro Calderon de la Barca (1600—1681), dramaturg spaniol. 73 Lope Felix de Vega Carpio (1562—1635), creatorul teatrului naţional spaniol. 74 „Muzeul Prado, unul din cele mai bogate din lume, mai ales în ce priveşte calitatea. Velasques, Greco, Goya, Murillo, fiind spanioli, fireşte, sînt minunat reprezentaţi cu pînzele cele mai strălucite ale lor. Dar tot atît de superioară e şi colecţia de Rafael, Rubens, Tizian etc." (cf. voi. La lumina lămpii, p 203). 75 „Afară de noi au fost Zarifopol şi d-na şi Pillat cu d-na" (ibid.), , 76 „Nevasta lui Zarifopol e englezoaică, foarte bogată şi nu mai puţin inteligentă" (ibid.). O asemenea notaţie ne obligă să corectăm greşeala strecurată în Indicele de nume al voi. L.R., La lumina lămpii, unde se menţionează numele lui Paul Zarifopol, căsătorit, cum se ştie, cu fiica lui C. Dobrogeanu-Gherea. 77 „S-a servit un meniu foarte aristocratic şi spaniol, din care eu, vă închipuiţi, n-am mîncat mai nimica, fiind tot lucruri arhidelicate, care pentru gusturile mele ţărăneşti sînt insuportabile" (ibid.). 78 Anton Bibescu, „ministrul nostru de aici, e unul din cei mai bogaţi români şi cu im gust artistic remarcabil. Localul legaţiei e împodobit cu mobila lui personală, numai piese de muzeu chinezeşti şi vechi, antice spaniole" (ibid.). Ca secretar de legaţie la Paris şi Londra, a scris numeroase piese de teatru în franceză şi engleză, precum şi articole în 88 89 Plecînd, Horia ne duce la directorul ziarului A.B.C., care lipseşte. Ei la Congres, noi acasă 79; apoi la agenţie pentru voiaj. Lăsăm să ne facă un proiect pentru Granada-Sevilla-Barcelona. Apoi mergem încet pe Carrera San Jeronimo, la anticarul meu, şi cumpăr pentru acasă încă o brăţară, mărgele cu crucifix, inelul. Cu şalurile nu sînt încă hotărît. Acasă odihnă pînă la 11 seara, cînd, în smoking, mergem la reprezentaţia de gală Vidas cruzadas de Benavente80, la „Teatro Reina Victoria", dat de Compania Diaz-Arligas. Anticarul îmi spusese că Arligas seamănă leit cu mine. în realitate, mai puţin. Piesa interesantă. Actriţa foarte bună, asemenea şi actorul. Dar spectacolul obositor pentru noi, fiind aşa tîrziu- După spectacol am luat masa la o cafenea pe Caile de Alcala. M-am culcat iar spre 4. * Madrid, miercuri, 22 mai [1929] Dimineaţa am ieşit mai tîrziu, mi-am cumpărat un Don Quijote şi piesa de aseară, şi apoi am scris 2C cărţi poştale. Masa s-a luat tîrziu de tot la „Buffet Italiano". După masă iar la wagons-lits, unde modificăm proiectul şi, cu 769 pesetas, pentru 7 zile, inclusiv Barcelona. Dau 200 pts acont. La 6,V2 d.a., o recepţie la Comisia mixtă a spectacolelor, unde un director din Ministerul Muncii ţine o conferinţă despre scopurile corporaţiei ; apoi un bufet. Seara, la 11, o recepţie de gală la Cercul Bele-Arte 81 ; un palat somptuos, cu sală frumoasă. Multe femei frumoase, cu şaluri frumoase, încît acuma voi şti să aleg. Un program de cîntece spaniole. Vezi programul.82 Apoi dans. Tîrziu de tot acasă. Nu pot adormi pînă pe la 4,1/2. * Toledo, joi, 23 mai [ 1929] Dimineaţa la 8 scularea şi la 9 şi ceva plecarea cu autobuze la Toledo. Drum frumos. Toledo, o minune.83 Vizităm oraşul după programul păstrat-Indată o primire la Ayuntamiento ; Alcaldele 84 un discurs; răspunde Fulda. presa pariziană. Corespondenţă cu L.R. (B.A.R., nr. 142 220—142 226, datată între 1943 si 1944). 79 „Eu n-am venit aici pentru congres, ci ca să cunosc o ţară. De aceea nici nu dau pe acolo, şi las pe Sorbul cu Furtună să ţie piept dezbaterilor" (ibid.). 80 Jacinto Benavente (1866—1954), „cel mai ilustru autor spaniol încoronat cu Premiul Nobel" (ibid., p. 204). 81 „Circulo de Bellas Artes (Cercul .Artelor Frumoase)". _ 82 „Programul festivităţii cuprinde numai muzică spaniolă uşoară. Două cîntăreţe de cperă şi un tenor. Clou-ul au fost însă două dansatoare andaluze : una, Laura de Santelmo, cintînd şi jucînd, cu castaniete şi acompaniament de ghitară, cealaltă, Custodia Rornero, numită şi Venera de bronz (amîndouă sînt negre ca ţigăncile noastre), s-au produs cu dansuri gitane" (ibid.). 83 „Atît poziţia naturală, cît şi înfăţişarea e unică în lume. A fost odinioară capitala Castiliei şi a rămas aproape aşa cum era acum 800 ani — amestec de mauresc şi Renaştere. Are o catedrală mult mai frumoasă înlăuntru ca Notre Dame din Paris, apoi Alcazarul, palatul guvernatorului, şi atîtea altele" (ibid., p. 205). 64 „Primarul oraşului" (ibid.). Masa în mînăstirea San Juan de los Reyes. Masă spaniolă. Discursuri diverse. Apoi Catedrala. Mare minune. Apoi Alcazarul85 şi piaţa Zacodo-ver 86. înapoi. Accident pe drum. La 8 acasă. Masă scurtă la Gran-Cafe. Baie, culcare. Obosit rău. Ar fi diseară o şampanie oferită de actriţele de la „Teatro Eslava", dar nu mai merg deloc. * Madrid, vineri, 24 mai [1929] Am dormit bine şi pînă pe la 10. Am mers doar la wagon-lits, nu erau gata biletele. Am stat în hol şi am scris acasă. Apoi, la 2, masa cu toţii la „Buffet Italiano". Pe urmă am ridicat biletul de la w.[agon] l.[its] şi ne-am / dus la Congres. Contingentarea franceză. S-a contramandat excursia la Aran-juez87 din pricina ploaiei. Vrea să mă cunoască d-na Reme de Hernândez, gazetară, romancieră, autoare. Interesantă. Fetiţa ei de 15 ani, drăgălaşă şi vie, vrea să facă teatru. Venim acasă, mă schimb şi apoi plecăm pe jos la „Casino de Madrid" S8, unde ni se oferă o masă în schimbul excursiei. Discursuri diverse. La 12 sînt acasă. * Madrid, sîmbătă, 25 mai [1929] M-am sculat la 9,1/2. Sorbul a fost aseară la şantan, cu Furtună şi olandezul, şi au făcut-o lată, cu şampanie şi dame. Expediez^ scrisorile acasă şi cărţi poştale. Apoi merg singur prin oraş pentru cumpărături. La şaluri nu pot face nimic, nu vrea să mi le dea cu ramburs. Sînt foarte plictisit. Luăm masă proastă şi ieftenă la o cafenea recomandată de Furtună-Sorbul. Si apoi cu Corneliu, pe ploaie oribilă, la agenţie, pentru aranjamentul călătoriei de la Barcelona la Paris. în cele din urmă ne reţinem cabină la expresul de la 3 iunie d.a. Pe urmă plec cu Sorbul în explorare de cumpărături, în vreme ce Corneliu şi Furtună se duc la ducesa de Parcent89- La anticarul de alături cumpăr mărgele, pieptene, crucifix, 2 evantaiuri şi cercei pe preţ global de 200 pesetas. încerc din nou cu şalurile. Reuşesc. Dau 100 85 Denumire dată palatului şi fortăreţei regale, în Spania, pe timpul ocupaţiei arabe. 66 „...rămasă întocmai ca pe vremea maurilor" (ibid.). 87 „Un palat regal cu nişte parcuri asemenea celui de la Versailles", situat în apropierea Madridului (ibid.). ^8S „Clubul^ cel mai aristocratic de aici." La masă, „Sorbul, care îndeobşte trage bine la măsea, încercînd toate vinurile spaniole, s-a chercelit puţin, fără însă a face nici o Ptostie. Doar pe stradă, venind spre hotel, a pus mîna pe o damă spaniolă şi gata-gata să cadă în păcat" (ibid.). 89 „şi la fiica sa cu ginerele său, prinţul şi prinţesa de Hohenlohe Langenburg", menţionează L.R. în scrisoarea trimisă soţiei, la 24 mai 1929, cînd şi el primise o invitaţie la ceai (ibid., p. 205). 90 91 pesetas, iar restul de 800 rambursat la Bucureşti. Două şaluri foarte frumoase, alb şi albastru. 90 Am luat bilet pentru cursele de tauri de mîine după-amiazi. Seara a fost banchetul final la „Palace Hotel". Elegant şi reuşit. Furtună cu discurs de mare succes. * Escorial, Madrid, duminecă, 26 mai [1929] La 10 am plecat cu autocarele la Escorial91. O regiune interesantă. Văzut lucruri frumoase. Palatul impozant. Apartamentele lui Filip II. Masa am luat-o la „Hotel Victoria". Apoi la 3,1/2 am plecat înapoi şi am ajuns la Madrid92 la 4,1/2, după ce mi se furase din pardesiu harta Madridului-Michelin. La 5,1/2 ne-am dus cu Corneliu la Piaza de Toros. Cînd am intrat noi, începuse. Regret că n-am văzut intrarea. Amfiteatrul cuprinde 13 013 oameni. Au fost, împreună cu cea începută, şase curse, fiind ucişi şase tauri. Torerorii, lupte etc- vezi cu ajutorul „Baedeckerului". La cursa 6-a, espada a fost luat în coarne de taur şi aruncat de două ori; deşi rănit, tînărul torero s-a smuls din braţele celor ce-1 duceau şi a continuat jocul, pînă ce a înfipt spada în spatele taurului; apoi a început şi el să scuipe sînge şi a fost scos din arenă. Uciderea definitivă a taurului a făcut-o alt torero, cel mai iscusit, care ştie să dea lovitura mortală instantanee. Publicul mai interesant. Oamenii în toată firea ţipă : „Animal ! Animal !... Bestie !... Asasin !" Cînd un torero e iscusit, lumea strigă „ole, ole", iar după cîteva izbucneşte în aplauze. Tot aşa şi fluieră. Diferitele perioade de lupte le indică trompeta. Caii înfăşuraţi, ca să nu-i poată ucide, şi cu ochii acoperiţi. Pum-nalagii la urmă, dacă taurul mai mişcă. După lovitura de graţie, taurul cade brusc în genunchi şi apoi se răstoarnă. în cursul luptei, cînd înfige spada, sîngele bolboceşte din spate. Arenele însîngerate. Scoaterea cadavrelor. De la Escorial, scris lui Maniu. După corrida, acasă, fac bagajul. 90 Obsedat de grija cumpărăturilor, L.R. va scrie soţiei sale, la 26 mai 1929j „Acuma să vă spun tot ce am cumpărat, ca să nu vă aşteptaţi la mai mult: o brăţară pentru Puia, veche, secolul XVIII, dintre acelea ce se văd pe tablourile lui Goya; un şir mărgele cu crucifix, stil mudejar mauro-spaniol din secolul_ XVII, pentru Puia; alt jînd de mărgele la fel pentru Fanny ; un inel cu piatră mare şi lucrare de Toledo ; o brăţară spaniolă modernă pentru Puia (mai ieftină) ; un mic briceag de Toledo ; un pieptene mare spaniol (andaluz) ; două evantaiuri specifice spaniole cu reproduceri clasice (nu exista cu pene de struţ, cum mi-a notat Puia, şi nici n-au fost niciodată asemenea evantaiuri in Spania); un crucifix de argint vechi, pentru pus la gît, cu mărgele ; o pereche cercei andaluzeni stil mudejar ; două şaluri, mantile andaluze, cum li se zice aici" (ibid., p. 207). 91 Escorial, „unde se află palatul regal clădit de Filip II, la 1575" (ibid., p. 208). 92 „Aici oficial era un concert simfonic dirijat de Mascagni, pentru ora 6. Eu însă am renunţat, deoarece îmi cumpărasem încă de alaltăieri bilet pentmi lupta de tauri, cu Corneliu" (ibid.). 92 * Madrid, Granada, luni, 27 mai 1929 Am scris aseară Fanny şi Plopeanu, în privinţa şalurilor93. Apoi am făcut o baie şi mi-a fost foarte frig. M-am sculat la 7. Mi-am mai aranjat bagajele... Din lipsă de cerneală, n-am putut complecta ilustratele. La 9 am plecat la gară, după ce am plătit hotelul. N-am dat bacşişuri. 94 Sorbul şi Furtună au rămas să plece mai în urmă puţin, la Paris. Gara Atocha. Am urcat în vagonul pentru Almeria, urmînd ca la Moreda să trecem în vagon Granada. Am călătorit destul de bine. Iată itinerarul cu localităţile principale : Madrid, Villaverde, Aranjuez, Tembleque şi apoi cîmpia Mancha lui Don Quijote (El Toboso, patria Dulcineei, e la vreo 30 km), Villacanas, Alcazar de San Juan, La Mancha Baja, La Campo de Criptana cu morile de vînt, Argamasilla (de Alba) locul naşterii lui Don Quijote, Manzanares, Valde-pefîas, Santa Cruz de Mudela, Santa Elena, Baeza-Empalme, Baeza-Begijar, Rio Salado, Moreda, Deifontes, Granada. Masa în vagon-restaurant. Puţin somn. Vederile. Povestirile lui Corneliu.^ Tipuri de spanioli. Sierra Nevada. Iznalloz, cu crucea luminată pe coastă. Granada noaptea. Sosesc la Hotel „Washington Irving" la 9,1/2. îndată luăm masa. Un hol ca un muzeu. Mobila. * Granada, marţi, 28 mai [1929] Sculare 7,i/2. Pînă la 9 cu şocolata luată. Plecăm la Alhambra95, după „Baedecker"._ Hotelul „Washington Irving" se află chiar pe Alameda de la Alhambra, vis-â-vis de Puerta de los Siete Suelos, acoperită puţin de hotelul sucursală cu acelaşi nume. Am mers la întîmplare şi am nimerit tocmai foarte bine, la Puerta Judiciaria. Intrăm, vedem Puerta del Vino, fiind în Piaza de Jos Aljibes. Portarul de la Alcazaba ne arată unde trebuie ,să luăm bilete, la intrarea Palatului Arab. Costă 2 psts pentru Alhambra şi Carol V, 50 cts. pentru Alcazaba şi 1 psts pentru turnurile diverse. înarmaţi cu biletele de rigoare, cercetăm întîi Alcazaba, apoi „Palacio Arabe", începînd cu Patio de la Alberca sau de los Arravanes, nu cum scrie în „Baedecker". De-aici urmează Sala de la Barca, Torre de Comares, Sala de los Embajadores, Patio de los Leones, Sala de los Mocărabes. Sala de Abencerrajes, Sala de la Justicia, Sala de las Dos Hermanas, Sala de los Aji-meces. Mirador de Daraxa, Patio de Daraxa, Patio de la Reja, Peinador de - 93 Cale două şaluri, care îl costaseră 900 pesetas („adică vreo 25 000 lei" — cum menţionează autorul însemnărilor în scrisoarea către soţie) fuseseră expediate pe adresa Teatrului Naţional^ din Bucureşti („ca să nu am balamucuri pe la graniţe"). ^„...fiindcă aici serviciul se pune în notă, iar oamenii sînt prea mîndri să mai primească un supliment de taxă" (La lumina lămpii, p. 210). 95 Palat-fortăreaţă al monarhilor arabi care au stăpînit Granada, între 1238 şi 1492, amplasat pe „o colină plină de minuni artistice" ; scrisoare către Fanny, la 28 mai 1929 (ibid.' p. 211). „Am luat o colecţie de vederi frumoase, să-ţi pot arăta acasă, pînă ce vom avea ocazia sa revemm aci împreună, fiindcă în ţara asta vreau negreşit să te aduc, orice SaCT,«c,v-5r trebm sa fac' ImPreuna cu Puia, dacă cumva ea nu va fi măritată pînă Ta anul (ibid.). K 93 la Reina. Pe urmă Patio del Mexuar şi Mexuar, Mosala, Cuarto de Machuen şi, prin „viaducto" în los bănos — sala de las Camas sau de los Divanes, cuartos de baiîo y sudorificos, calorifero. Prin Aposentos de Carlo Quinto vedem muzeul Alhambrei şi sala Washington Irving96, unde a scris, în 1928, Povestii ile din Alhambra. Ieşim apoi la Alhambra _ alta, la turnuri: pe lîngă Puerta Hierra, torre del Gândii,' torre de la Cautiva, torre de_ los Infantes, torre de los Picos.-. Ne-am întors pe lîngă palatul lui Carol Quintul şi acasă. Masa la ora 2. Apoi îndată să vedem Generalife 97. Nu ne-a dat drumul pînă la 4. Pînă la 6 am vizitat tot după „Baedecker". Apoi am coborît în oraş pe Caile de Gomerez, în Piaza Nueva, pe Gran Via de Colon, prin Piaza de la Lonja la Catedrală prin Sagrarier, am vizitat-o, am ieşit pe lîngă pal.[acio] Arzobispal, în Piaza ele _ Bibarramola, unde se făceau pregătiri pentru serbările ce încep mîine, apoi direct în Caile de los Reyes pînă în Puerta Real, unde am stat la Cafe Suiza, am înconjurat piaţa, ne-am întors pe Caile de los Reyes înapoi pînă la biserica S-ta Ana şi înapoi acasă unde am ajuns la 8,1/2. Masa la 9,1/2. După masă plimbare prin parc, pînă în curtea mirţilor, văzînd luminăţia, jos pînă la Puerta de los Granados şi pe aleea principală înapoi. Cînta privighetoare. Lumini multicolore. Lume multă.98 Corneliu îmi povesteşte din război. Acasă. Obosit. Vremea foarte frumoasă. Puţin răcoare dimineaţa şi seara. Foc în cămin. * Sevilla, 29 mai 1929 Dimineaţa în Granada. Corneliu m-a sculat pe la 8 ; dormisem scăldat după osteneală de ieri. Am ieşit iar la Alhambra, eu însă am rămas în curtea cisternelor, am citit şi am dat mîncare porumbeilor. La 11,1/2 am coborît în oraş, unde azi încep serbările Fiesta di Santisimo Corpus Christi. Lume multă. Valuri pe străzile unde se face procesiunea- Ne oprim în piaţa din faţa Ayuntamiento, luăm o cafea şi vedem plecarea convoiului; nişte figuri de carnaval uriaşe, muzică militară, zgomot etc. 99 Ne-am întors încet Ia masă şi apoi am achitat nota la hotel, iar la 4 am plecat la gară. Tren Pullmann. Căldură mare. Iată itinerarul : Granada, Atarfe-Santa Fe (contactul cu Cristofor Columb), Solo de Roma (Welling-ton) 10°, Loja, Pena (cu Pena de los Enamorados), Antequera, Bobadilla, Laguna Salade, La Roda, Osuna, Murchena, Utrera, Dos Hermanas, Sevilla. MaSa în vagon. După masă aţipesc. Sevilla se vede de departe, o mare de lumină. Sosire la 11,50' noaptea. Hotel „Cristin", foarte bun şi elegant. 96 Washington Irving (1783—1859), scriitor american. 97 „...altă parte a rămăşiţelor de artă maurească" (ibid.). 98 în corespondenţă, însemnarea este mai generoasă. „După masă am ieşit de m-am plimbat vreo oră şi mai bine prin parcul Alhambrei, un parc de cipreşi, mirţi şi cactuşi. Fiindcă mîine încep în • Granada nişte serbări mari religioase, un fel de carnaval special al lor, Alhambra şi parcul sînt feeric luminate cu zeci de reflectoare în toate culorile. în arbori cîntă privighetorile, cum cîntă şi dimineaţa. Lume imensă peste tot" (ibid.). 99 „Mie, spun drept, nu-mi plac asemenea serbări" (ibid., p. 212). 100 Arhur Wellesley, duce de Welington (1769—1852), general şi^ om politic britanicj între 1808 şi 1814 comandase armatele engleze care au debarcat în Peninsula Iberică. * Sevilla, joi, 30 mai 1929 Sculare la 8. La 9, petit-dejeuner şi întîlnire cu Şerbescu101. Procesiune ca la Granada. Ieşim la catedrală.102 Vedem scoaterea diferitelor, relicve, statui, baniere etc. pe poarta San Miguel. Armata. Ocolim catedrala spre sud pe lîngă intrarea Cristobal, vedem Casa Lonja cu muzeul indian, apoi ne oprim de admirăm Giralda 103. încep să tragă clopotele în turn, sus. Călă-rime pe partea estică a catedralei- Intrăm în catedrală pe Puerta de los Paloş, cotim îndată în Patio de los Naranjos, tabla lui Cervantes, înapoi în Catedrală prin poarta Bautismo, înapoi înconjurînd pe lîngă Capilla Mayor şi Capilla Real. Ieşim pe_ poarta San Miguel şi pornim pe Caile del Gran Căpitan pînă la Ayuntamiento. Mulţime imensă. Nu putem străbate. Ocolim prin piaza Nueva, înaintăm pe Tetuăn, cotim la întîmplare şi ajungem la Universitate. Trecem prin Mercado, ne întoarcem la Universitate, ocolind şi coborîm în Sierpes, pe unde coborîm în Piaza Constitucion şi la colţul Man-teros luăm o cafea. Venim acasă ocolind prin Gonzăles, Vinueso, Arfe, Adu-ana, Casa Lonja, după ce în colţul Ayuntamiento am privit defilarea trupelor. Masa împreună cu Pilaţii şi soţii Şerbescu. D-na Şerbescu 104 frumuşică, simpatică şi pare că mă simpatizează deosebit. Ei se duc la corrida. Noi Ia expoziţie.105 Pe jos. Pavilionul naţional, cu Cristofor Columb. Pavilionul piaţa America. Ne întoarcem pe lîngă fabrica de tutun. După masa de seară, cu toţii căutăm Cafe Novedades. Nu-i. Un iugoslav. Intrăm la varieteul Kursaal106. D-na Şerbescu vine la mine şi Pillat. Nimic deosebit, la 1 spre casă, eu cu cele două doamne-107 Azi s-a isprăvit tutunul românesc. * Sevilla, vineri, 31 mai 1929 Sculare mai tîrziu. La 10 am revăzut singur în fugă Catedrala, îndeosebi curtea interioară, maură, cu fîntînă şi puerta del Perdon, apoi în cate- W1 Sebastian Şerbescu, „un tînăr avocat şi bogătaş liberal, venit la Congresul Societăţii Naţiunilor _ la Madrid. De la el aflăm că şi Pillat e în acelaşi restaurant cu noi" (ibid.). Ca publicist, S. Şerbescu a condus biroul de propagandă românească la Paris, în ţară întemeind o agenţie telegrafică de presă, precum şi diverse publicaţii (singur şi în colaborare), „...cea mai mare din lume" (ibid.). III £:;"u.n tl,rn mauresc, Giralda, de o rară frumuseţe şi de 96 m înălţime" (ibid.). 104 Silvia Şerbescu. 105, .•■••exP<>ziţia hispano-americană, care se află de curînd deschisă în parcul Măria Luiza" (ibid.). 100 „...tot ceva cam la fel cu ce căutau, dar mai internaţional. A fost idiot şi anost ca la un şantan de pe Calea Griviţei. O singură dansatoare mai bună. Totuşi ca nişte proşti am stat pînă la 12,V2" (ibid., p. 213). 107 „Pînă am sosit, pînă m-am dezbrăcat, pînă mi-am făcut toaleta pentru mîine în vagon de dormit (geruch-labe), iată că e 1,1/2- Alături aud prin zid pe Corneliu tuşind, scuipînd. Of, groaznic om! Şi prost, şi copt! Cîte nerozii mi-a mai povestit, în toate figurînd el ca erou deştept şi, iubit de femei. Şi e cocîrjit, săracul de-abia umblă, iar cînd închide ochii, parcă are cap ele mort. Mereu tuşeşte, îşi hîrăie beregata şi scuipă. Am umplut Spania de scuipat... Şi eleganţa lui ! Şi boieria lui !... Bietul om ! Tot de asemenea tovarăşi de drum am eu parte. Dar franţuzeasca lui ! Eu parc-aş fi parizian străvechi faţă de el. Şi el, sărăcuţul, nevinovat la cap, crede că e emulul lui Flaubert" (ibid.). 94 95 1 drală mormîntul lui Columb. Apoi am mers cu Corneliu la Alcazar, apoi grădinile Alcazarului, apoi cu o birje la Casa lui Pillat şi de-acolo pe jos înapoi spre hotel, eu oprindu-mă la cafenea mica. Vaxuitorn. Claudia Ionescu, steaua. Apoi sus mi-am complectat bagajul şi am coborît la masa. Pillaţii plecaţi ; Şerbeştii nu au venit. După masă socoteala şi plecarea la gara Cordoba. Vagon de dormit. Bine. La masă un român, Slivitzky, reprezentantul unei case italiene de motoare electrice. Ne-am culcat la 11. 4 . * Barcelona, sîmbătă, 1 iunie [1929] Sculare la 9,1/2. Drumul foarte frumos ; linia pe litoralul Mediteranei. Sosim Barcelona la 2,3/4. Ne aşteaptă Tican 108 şi Horia109. Hotel „Victoria". Spălare, ras şi „Iberica". Dr. Perl nu e. îmi dă întîlnire la 5. Mergem la wagon-lits. Oprim locuri ; mîine le vom lua^ Apoi cu Tican plimbare Jn maşină să vedem oraşul. Catedrala neisprăvită. Nebunia arhitectului. Luăm pe soţii Horia. Ziarul El dia Grâfico 110. Cafenea. Expediem pe Horia. Masa la hotelul nostru. Stabiliment de franceze ; oroare. ^Portarii români de _ la Hotel „Siguto". Vizitarea tipografiei noaptea. Raită prin faţa expoziţiei. * Barcelona, duminecă, 2 iunie 1929 La 10 luăm vagonul de dormit pentru Paris şi pullmanul. Apoi împreună cu Tican şi soţii Horia plecăm la expoziţie. înfăţişarea grandioasă-Palate superbe. Trei hoteluri în faţa intrărei, care vor servipe urmă pentru cei săraci, fără locuinţă. Palatul naţional spaniol, cu bogăţiile artistice. Secţiile austriacă, norvegiană'. Palatul Danemarcei. Temeliile palatului Românieiin. Pa vilibniir Belgiei. „EI pueblo espanol", cu ilustraţiile lui Don Quijote. Scara mecanică! Casa presei. Masa la 1,1/2. Ilustrate. La 4,1/2 plecăm la corrida. Noul Piaza de Toros „Monumental". Se zice 40 000 oameni. Publicul. Intrarea solemnă. Cei doi în negru cer voie să prezinte pe luptători. Defilarea. Cei doi cer cheia taurilor, o predau uşierilor- începe. Calul ucis, cu maţele afară. Alţi doi grav răniţi. O estocadă faimoasă. Primele trei curse. Mică pauză. Bufonul. Re-pezirea taurului. Fuga lui. Salvarea. Nebunul din public, care se repede cu o cîrpă roşie şi un băţ în arenă să lupte cu taurul. în genunchi se aşază. La poliţie. Taurul care nu poate fi ucis. Torero plînge. 108 Mihai Tican Rumano (1895—1967), prozator, ca scrieri prefaţate de L.R. (Corrida-. Arte, sangre y pasion, 1930 ; Nopţi barceloneze, 1937). 109 „...un gazetar Horia, însurat cu o ovreică bogată, cu care face primăvara lungi călătorii de agrement" (La lumina lămpii, p. 214). 110 „...cel mai mare de aici. Directorul ne-a poftit să vizităm pe la 1 noaptea instalaţia tipografică, foarte modernă şi impozantă, îndeosebi maşinile rotative. După-masă ne-am plimbat pe Rambla, bulevardul lor principal, apoi am făcut vizită la imprimerie" (ibid.). 111 Este vorba de pavilionul român din cadrul expoziţiei, „încă de-abia în construcţie" (ibid.). 96 Vizita la Rivera. Nu-i acasă.112 Masa cu Tican. Monumentul lui Columb. „Casa Juanito Eldorado". Gitanii şi cîntecele andaluze. Copilul. Gi-tanele fără şi cu castaniete- Ţiganul din public care se urcă pe scenă. Zar-zuela. „Palacio Flamenco". Plîngerile lui Tican... Soţii Horia, o pacoste. * Barcelona + spre Paris, luni, 3 iunie 1929 Dimineaţa pe la' IC am făcut o vizită lui Tican în Ioachim Pou 2 etaj Mergînd, pe Caile Lateyana, negustorul de păsări, cu papagali, canari, căţei etc. De-acolo mergem la editorul lui Tican, unde e vorba să se editeze Pădurea Spînzuraţilor.113 Colecţia „Mundo Iberico". Cumpărăm bilet p.[entru] Paris, schimb banii, apoi casca bască (boina). Masa pe R-ambla — oaspeţii lui Tican. La hotel socotelile şi apoi cu Tican la gară. El îmi promite să-mi expedize o mantilă. Plecarea 3h,22'. Port-Bon, schimb de bani. Cerberes, vama franceză şi paşaport. Masa în tren, enorm de scumpă. La 11 culcare. * Paris, marţi, 4 iunie 1929 Sosesc la 9,1/2 la Paris. Trag la „Hotel du Elder". întîlnire cu Sorbul şi Furtună. Pînă [la] 12 spălat etc. Cobor. Jos dr. Nanu114. îmi spune că vor să mă aleagă la Academie şi trebuie iscălitură. La „Hotel Haussmann" alături întîlnire cu Froda. Mîncam la „Cafe d'Angleterre". întîlnire cu Stan Go-lestan 115 pentru Congresul criticilor. „Cinema Aubert", cinematograf sonor şi vorbitor cu Cîntăreţul de Jazz. Seara mergem la Teatrul „Apolio", pentru a vedea Proces de Mary Dugan113. întîlnire cu Corneliu. După spectacol, la „Cafe Dupont-Metropol", pentru Furtună cu dama, apoi masa la „Graff" cu Froda şi toţi. Pe urmă hoinăreală pe bulevarde pînă la 3. Mă culc la 4. * Miercuri, 5 iunie [1929, Paris] De dimineaţă am fost cu Sorbul la Mme Bonnet. Accidentul cu ascensorul. Scrisoride la Fanny & Plopeanu. Cu tramvaiul pînă în bulevarde şi apoi pe jos^ privind vitrine. Masa la franco-italian- După-amiazi cu Froda şi Sorbul la Baudiniere117. Vicontele Champaux. D-ra dactilografă. Propuneri etc. „Hotel des Etrangers", bilet pentru d-na 112 in 55isoar5a către Fanny Rebreanu, o notaţie mai explicită : „'Pe urmă, la 7,1/,, am mers să lăsăm cărţi de vizită preşedintelui presei spaniole, care a fost şi pe la Bucureşti la congresul presei latine" (ibid.). 113 Traducerea romanului în spaniolă se va produce mult mai tîrziu (El bosaue de los ahorcados, Madrid, 1944). 114 Dr. Costică Nanu (vezi supra). t t, » Stan GoIestan (1875—1956), compozitor şi critic muzical, stabilit la Paris fvezi la B.A.R.,-corespondenţa cu L.R., nr. 143 101—143 115). llf> Proces de Mary Dugan, melodramă poliţistă de Bavard Veiller (jucată, în aceeaşi vreme, şi la Bucureşti, pe scena „Studioului", cu titlul Este Mary Dugan 'vinovată ?). 117 Baudiniere, proprietarul editurii cu acelaşi nume, care, în mai 1929, tipărise versiunea franceză a romanului Ciuleandra. 97 Braunstein118. „Cafe de la Regence", aşteptare Stan Golestan, cu chestia Congresului criticilor, Paul Ginisty la Ministerul Artelor (directorul cenzurii) şi secretara lui. Despre Congresul criticei dramatice. Ploaia şi aşteptarea unei maşini prin Palais Royal. Seara la „Folies Bergeres" — revista. După teatru, masa la „Graff" cu toţii. Acasă cu Froda şi apoi la „Cafe Du-pont". Nemţoaica şi tocmelile. Sfîrşitul. Citirea Ciulendrei. * Joi, 6 iunie [1929, Paris] Dimineaţă mă scoală telefonul cu Mme Braunstein. îmi spune ce face pentru Ciuleandra şi vrea scrisoare pentru America119. Diamandy nu e în Paris. Masa la un restaurant lîngă Madeleine. După-amiazi scrisoare Fanny, trimisă prin fratele lui Froda- Vintilă Şirianu120, cu revista lui şi întîlnire mîine dim. Plecare la d-na Bousquet121. Iar vicontele de la Baudiniere şi fiica ei. Multă vorbă despre Ciuleandra. Ct\re alte romane. Scrisorile de autorizare pentru d-na Braustein şî d-na Alice Wise122 pentru America. Contramandarea pîrţei. Cu d-rul Nanu şi Sorbul masa la „Poccardi" şi apoi cafenea. întîlnire cu Frozii123 şi cu soţii Pillat. Acasă dr. Nanu şi multă vorbă despre mortul lui. Din fereastră, cu cei de jos. * Vineri, 7 iunie 1929, Paris Pe la 11, cu Sorbul şi alţii, conduşi de Leny Caler, plec după cumpăr rături. O duzină ciorapi şi trei duzini batiste. Masa la „Drouent". Apoi la „Galeries Lafayette" — pijamale, kimono şi centură p.[entru] Puia. Pe urmă în odaie şi o oră de somn. Seara trebuia să merg la Marius12i. Am renunţat şi am ascultat cu Sorbul şi dr. Nanu muzică la „Cafe Cardinal", Petrică Marin- * Sîmbătă, 8 iunie [1929], Paris Dimineaţa la 10 mă scoală dr. Nanu. La cumpărături cu el şi Sorbul — „Printemps", „Cedib", „Guerlain", „Arden". La dejun cu toţii la Vintilă Şirianu. După masă cu Leny Caler pentru parfumuri etc. Apoi cu dr. Nanu pentru „Odorono". Gata, nu mai am bani de cheltuit. Două loji trimise de Ventura şi scrisoare. De vorbă cu dr. Nanu pînă la 8. La Comedia Franceză. Pe urmă masă la „Capucines" ; contribuţie 80 fr. 118 Madeleine Braunstein, cotraducătoarea romanului citat (vezi supra). 119 Autorizaţie de traducere. 120 Vintilă Russu-Şirianu (1s98—1973), scriitor şî publicist ; în anii cînd a condus revista Flacăra, a manifestat o atitudine binevoitoare faţă de L.R: 121 Marina Bousquet, cotraducătoare a versiunii franceze a romanului Ciuleandra (vezi supra). 122 Alice V. Wise, traducătoarea ■ romanului Pădurea Spînzuraţilor, care semnează versiunile apărute la Londra şi New York în anul 1930. 123 Scarlat Froda şi soţia lui, artista Leny Caler. 124 Marius, piesă de Marcel Pagnol (1895—1974). * Duminecă, 9 iunie [1929], Paris Dimineaţa la 11 ieşire, după ce-mi telefonează Braunstein, cu Froda şi Sorbul la bar. Apoi plecare cu maşina pe la „Hotel des deux mondes", după Corneliu. De-acolo la Ventura în Avenue Victor Emanuel. După aşteptarea celorlalţi, pornire la „Bicherel", prin Bois de Boulogne, St. Cloud, Versailles. Masa, 800 fr. întoarcere cu oprire la Versailles. La 6, Mme Braunstein. La 7,1/2 întrevedere cu Lugoşianu la hotelul lui Pillat. Masa cu Sorbul la „Boulant". Bagajele. Telefon Voiculeasca125. Plecare cu Nanu, Sorbul la „Care ci'Angleterre" şi cu Russu-Şirianu. Sosesc ceilalţi. Apoi plecare în Montpar-nasse, la „Coupole". Acasă la 3. Bagajele sfîrşit. Scris pentru ziarele de-aici... Mîine, luni, la 7,1/2 spre casă. /...... Marţi, 30 iulie 1929, Bucureşti125 De la Orlat, unde am stat toată, luna iulie ca să-mi termin Crăişorul, în vreme ce Fanny şi Puia sînt la Lido-Venezia, am sosit astă-seară la Bucureşti, cu maşina, ca mîine şi poimîine şi zilele viitoare să pun la cale începutul noii stagiuni la Teatrul Naţional.127 Am adus pînă la Turnu Roşu pe Tiţa 128 şi Stănuţa129, m-am oprit la Călimăneşti să iau pe Plopeanu. Am cunoscut pe o d-ră Ioanid, prietenă cu el, căreia i-am acordat prea mult respect, ■ fiindcă pe urmă am aflat că e un fel de actriţă... Am luat masa. Milcu 130 cu piesa lui mă roagă să-1 ajut să şi-o joace la Ventura- Un schimb de salutări cordiale cu Cantacuzino, fostul ministru de la Roma, şi ginerele său, pe care-1 cunosc şi nu ştiu cum îl cheamă, dar mi se pare profesor universitar. Bătrînul a citit Ciuleandra într-o singură noapte şi acum citeşte Ion. Mersi i Aseară consilierul agricol de la Sibiu îmi oferă să mă împroprietărească în judeţul său. Să vedem la întoarcere. 125 Marioara Voiculescu (1889—1976), artistă societară a Teatrului Naţional din Bucureşti ; la B.A.R. se află o bogată corespondenţă a ei, atestînd raporturi colegiale cu familia Rebrenilor, între 1928 şi 1944, limitele celor două directorate ale lui L.R. Ia „Naţional" (B.A.R., nr. 145 649—145 682). 126 întrerupt la 20 mart. 1929, Jurnalul omite să consemneze un eveniment important : acordarea Premiului Naţional. Premiaţii : L.R. şi Alex. Davila. între numeroasele articole pe această temă, consultă comentariile lui Ş. Cioculescu, Premiile naţionale de literatură, în Adevărul (an. 42, nr. 13946, 12 iun. 1929, p. 1—2) şi cele ale lui Al. A. Phi-lippide, publicate, cu acelaşi titlu, în Adevărul literar şi artistic (IX, nr. 446, 23 iun. 1929, p. 1). După Rampa (XIV, nr. 3416, 15 iun. 1929, p. 1), juriul a stabilit premiaţii la 14 iun. 1929, sub preşedinţia ministrului Aurel Vlad. Numele lor fusese anunţat însă cu mult timp înainte (vezi Cei doi premiaţi, în Viitorul, XXII, nr. 6399, 15 mart. 1929, p. 2). 127 Ecouri în articolul Repetiţiile la Naţional au început (Ultima oră, I, nr. 181, 3^ aug. 1929, jj. 2). Mai important este că, la începutul directoratului, L.R. fusese însărcinat ■să întocmească un proiect de lege pentru reglementarea spectacolelor (cf. Viaţa literară, IV, nr. 101, 19 ian. — 2 febr. 1929, p. 4). 128 Letiţia Miron. 129 Stănuţa, o fată de la orfelinat, ce urma s5 fie găzduită în familia lui Ionel Rădulescu, cumnatul romancierului. 130 N. Milcu (1903—1933), scriitor (la B.A.R., epistolele nr. 143 818—143 827, •datate între 1929 şi 1933, atestă relaţii prieteneşti, detaliind notaţia jurnalieră ; vezi epistolele din 27 iun. 1929, 1 şi 7 sept. 1929). 98 99 Intre Călimăneşti şi R.[îmnicu] Vîlcea ua accident: un autobuz mi-a frolat maşina, zdrobindu-mi aripa stingă dinapoi _ şi rupînd capacul osiei. La Rîmnic am luat capac nou. în general am venit bine, numai drumul rau. Plopeanu m-a întreţinut. Mi-a povestit despre Littman131, diverse afaceri de-ale lui şi legăturile lui cu Mavrodi. între altele, că Mavrodi i-a scos acuma 37 000 000 de la Mihai Popovici, creanţe vechi, care l-au salvat de faliment. Pe Mavrodi numai LittmanI-a pus în picioare băneşte şi Mavrodi toate afacerile băneşti numai cu el le face. Enescu132 s-a amorezat de Gaby Danielopol133 şi chiar ar vrea s-o ia de nevastă. Şi^alte diverse fleacuri. Cum am intrat în casă, telefonul : Barasch, să intervin la Arte pentru o profesoară. Ceva mai tîrziu d-na Lucreţia Petrescu, să-mi vorbească ^înainte de plecare despre piesa ei ; i-am dat poimîine 5 d.a. Vroia mai curînd ; am refuzat. . Am făcut o baie bună cu spălare pe cap- Cu reorganizarea ministerelor s-a început iar un balamuc întreg. Teatrele trec la Ocrotirile Sociale. De-aici diverse zvonuri : că Maniu nu vrea să mă lase cu Costăchescu, că mi se va da mie conducerea Educaţiei naţionale, păstrînd şi Teatrul, că voi avea şi eu un subsecretariat de_ stat. Vom vedea. Deocamdată a murit mama lui Maniu şi a plecat la Bădăcin 134. Trebuie să-i scriu două rînduri, sau să-i telegrafiez. Miercuri, 31 iulie 1929 [Bucureşti] La 9,1/2 plec la Teatru. Afaceri serviciu cu directorii de scenă. Gusty n-a venit. Cu Soare : Letopiseţi135 şi Măsură pentru măsură136. Cu Enescu : promisiuni. Cu Bumbeşti137 : Georges Dandin 138. Victor Eftimiu cere înşir-te mărgărite. Un gazetar din Cernăuţi: pentru actorul Cernea139. La 12,1/2, Berkovici140 pentru Teatrul „Mic" ; ultimele retuşări ale contractului141. La 1, Mavrodi cu Ventura ; Coca Danielescu142 şi desperarea pentru Teatrul „Mic". La 2 masa la „Modern" cu Nădejde143 şi Sergiu Dan. Apoi cafeaua 131 Bancher, persoană influentă în culisele vieţii politice bucureştene, al cărui profil apare în documentarul romanului Gorila. 132 Vasile Enescu, regizor la Teatrul Naţional, amintit adesea în corespondenţa de familie (vezi voi. La lumina lămpii). A pus în scenă toate piesele lui L.R., jucate în capitala ţării : Cadrilul (1919), Plicul (1923) şi Apostolii (1926). 133 Gaby Danielopol, artistă, viitoare soţie a regizorului V. Enescu. 134 Localitate în jud. Sălaj, reşedinţă transilvană a lui Iuliu Maniu. 135 Piesă de Mihail Sorbul. 136 pjesă de Shakespeare. 137 Victor Dumitrescu-Bumbeşti, regizor la Teatrul Naţional. 138 Piesă de Moliere. 139 pr0pUs spre angajare la „Naţionalul" bucureştean. 140 Berkovici, om de afaceri, proprietar al Teatrului Mic. 141 Preluarea Teatrului Mic şi înfiinţarea' Studioului, a doua scenă a Teatrului bucureştean ; vezi pe această temă D. Liviu Rebreanu şi studioul Teatrului Naţional, în Ultima oră, I, nr. 186, 9 aug. 1929, şi comentariile lui I. M. Sadoveanu, în Rampa, XIV, nr. 5668, 8 aug. 1929. 142 Coca Danielescu, actriţă. 143 Iosif Nădejde (1879—1930), publicist şi militant socialist; cu L.R. a colaborat în redacţia ziarului Adevărul (la B.A.R., corespondenţă, nr. 143 960—143 961, din 1928 şi 1929). la „Capsa" cu Iancovescu 144 etc. La 3,1/2 teatru : un autor de piese de copii, Jeana Popovici145, Arghezi, Aura Buzescu 146 nu vrea să plece de la Teatru şi-mi cere concurs. La 6,1/2 altă întrevedere cu Berkovici. Masa seara la „Chateau Briand"147 cu familia Penescu148. Joi, 1 august 1929 [Bucureşti], Am dormit oribil ; de-abia după patru am putut adormi. Şi m-am sculat de-abia după nouă, încît n-am mai trecut pe la Arte, cum proiectasem. La 10 sosesc la Teatru. Vereşti să-mi facă apel nominal şi listă de cei ce lipsesc. La 10,1/2 pe scenă toată lumea. Am ţinut o scurtă cuvîntare, anun-ţînd Jnchirierea „Teatrului Mic" şi o revenire cel puţin parţială asupra suprimărilor din iunie, plus cîteva cuvinte şi pentru Teatrul „Ventura". Mi-a răspuns Nottara cu toată simpatia. Cîteva audienţe anodine. Angajez pe Cernea de la Cernăuţi. Consiliul de administraţie pentru ratificarea afacerii Teatrului „Mic". Primarul îmi angajează o zi pentru funcţionari şi muncitori. Trebuie să merg cu Ventura la Arte,^să-nn facă ordonanţele, ca să-i dau şi ei restul de bani. De la Arte înapoi să fac intervenţiile. Ea aşteaptă jos, cu Sorbul, în maşină. E desperată, de chestia Teatrului „Mic". în cabinet mai sînt cîteva mărunţişuri. Cu Plopeanu şi Sorbul la tribunal pentru semnarea converaţiei cu Berkovici. Masa la „Modern" cu Sorbul. Ventura mai încolo. Salutări cordiale la plecarea ei. La „Fotoglob" cumpăr aparat fotografic. Apoi iar la Teatru, unde vine d-na Buzescu. Nu vrea să plece din T.[eatrul] N.[aţional]. Dar nici din cabinetul meu, deşi o duc pînă la uşă de cîteva ori. Se lipeşte de uşă şi stă mereu. Mi s-a spus că e o adoratoare a mea şi acum o pot observa. Noroc că mi-o scoate Soare. La 5, Brănişteanu 149 pentru programul de la T.[eatrul] Mic. îmi face ofertă. Şi personală. Peste el Romanescu150, senatorul pentru d-ra Bonciu, pe care-1 refuz. A, dimineaţa a mai fost Dida Solomon 151 pentru angajament. Mjam eschivat. Apoi vine Mohr152, pentru diverse piese de reţinut. Apoi Rădulescu-Motru153 pentru d-ra Buricescu, pe care am comandat-o pentru 144 Ion Iancovescu (1887—1966), actor (angajat şi director al multor companii teatrale), artist al Teatrului Naţional. Vechi amic al Rebrenilor (consultă corespondenţa de la B.A.R., nr. 143 331—143 337, datînd din 1918 pînă tîrziu). 14s Jeana Popovici, artistă a Teatrului Naţional. 146 Aura Buzescu (n. 1894), artistă a Teatrului Naţional. 147 „Chateau Briand" (transcris şi Chateaubriand), restaurant bucureştean. . 148 Alexandru şi Ioana Penescu, amintiţi în corespondenţa de familie (vezi La lumina lămpii). Inginerul Alexandru Penescu era director general al Societăţii de Tramvaie Bucureşti (S.T.B.). In vara anului 1928 (după concediul petrecut la Herculane), Rebrenii rusesera oaspeţii lor la vila de pe litoral. ţ ■,. 14°.De presupus I. Brănişteanu, veche cunoştinţă a lui L.R. (vezi corespondenţa de amihe din voi. La lumina lămpii), director de tipografie, specializat în materiale publicitare. Ion Romanescu, om politic. 151 Dida Solomon, actriţă. 152 Mohr, din personalul tehnic al Teatrului. - ^ 153 C. Rădulescu-Motru (1868—1957), filosof şi psiholog; în pofida unor neînţelegeri recatoare va fi unul dintre susţinătorii romancierului, -mai ales pentru primirea lui în Academia Româna. mîine dimineaţă. Apoi Critico154, pe care-1 reangajez. Apoi Dralex155, care vrea pa'rale şi refuz. Apoi Şoldan156 de Ia Universul pentru o convorbire. Apoi în sfîrşit Sorbul cu Constantinescu157. Şi cu Sorbul şi Paul mergem la „Chateau Briand", unde cinăm.158 Mîine seară masă acolo pentru sărbătorirea Teatrului Studio. Şi acuma iar nu pot dormi. S-a făcut 3,1/2. Vineri, 2 august 1929 [Bucureşti] M-am sculat mort de oboseală, fiindcă de-abia pe la 5 adormisem. Am mers apoi direct la minister pentru chestia Venturei şi a mea, să-i iau şi să iscălesc ordonanţele. Nu s-a putut, nefiind controlorul. Mi le-a adus pe urmă Ventura şi i-am dat ordonanţa de 2 milioane. La Teatru diverse lucruri curente. Brănişteanu pentru program. Fixăm. Cu Gusty şi Popa159 distribuţia Muşcata din fereastră. Apoi masa la „Chateau Briand", pentru sărbătorirea chestiei cu Teatrul Mic. Acolo mi se aduce d-ra Godeanu 160, o mică actriţă frumoasă pentru angajare, recomandată de către Cherciu 161. Sîmbătă, 3 august 1929 [Bucureşti] Am dormit mai bine şi, sculîndu-mă la 8,1/2, am plecat la 9,1/4 la Teatrul „Mic" să-1 văd cu Plopeanu, inspectorul etc. Apoi la Naţional diverse primiri, între care acea d-ră Godeanu, colonel Călătorescu etc. Pentru chestia Operei la T.[eatrul] N.[aţional] am trecut la Minister şi m-am înţeles cu Brădişteanu. Apoi înapoi la Teatru am primit pe d-na Cruceanu 162 şi pe urmă am fost la masă la Ressu163 cu Sorbul. Imediat înapoi la Teatru: Albu164 pentru programe. 154 Alexandru Critico, actor. 155 Al. D. Dralex, directorul revistei Cronica politică şi parlamentară (vezi la B.A.R.» Coresp., nr. 142 808—142 809, din 1929 şi 1930). 156 C. Şoldan, publicist ; îi mai luase un interviu la numirea în fruntea Naţionalului (vezi Addenda). 157 Paul Constantinescu, pictor, unul din secretarii Teatrului Naţional. 158 în faimosul local de la Şosea, toţi se simţeau „acasă" ; proprietarul lui, Zghibartz,, era căsătorit cu mama lui Paul Constantinescu. 159 Victor Ion Popa (1895—1946), dramaturg şi, mai tîrziu, director de teatru; cu piesa lui, Muşcata din fereastră, s-a deschis stagiunea „Studioului". 160 Elvira Godeanu (n. 1904), artistă ; după două săptămâni, tînăra îi va scrie de la Vichy (vezi la B.A.R., epistola nr. 143 093 din 16 aug. 1929), după care, în 1930, va fi distribuită în filmul Ciuleandra. Afirmată pe scena „Naţionalului", se va număra printre colaboratorii preferaţi ai scriitorului, în timpul ambelor sale directorate. iei Virgil Cherciu, publicist. 162 Lulu Cruceanu, artistă, la acea dată distribuită în piesa Este Mary Dugan vinovată ?, aflată în repetiţie. 163 Camil Ressu (1880—1962), pictor ; împreună cu soţia lui, Celesta, se număra printre prietenii apropiaţi, ambii fiind adesea întîlniţi în familia Rebrenilor. A realizat portretele lui Liviu, Fanny şi Puia Rebreanu, toate aflate în colecţia acesteia din urmă (vezi şi corespondenţa de la B.A.R., nr. 144 870—144 874, datată între 1929 şi 1943). 164 S. Albu, secretar de redacţie la Teatrul Naţional (vezi corespondenţa lui cu L.R. din 1928 şi 1929, B.A.R., nr. 141 974—141 975). Duminecă, 4 august [1929, Bucureşti] . ' La 8 mă scoală telefonul : primul-ministru vrea să-mi vorbească. Am sărit. Mă cheamă să-1 văd, dacă se poate imediat. Mă îmbrac etc. Durează vreo trei sferturi de oră. Alt telefon, iar primul-ministru. Spun că sosesc în zece minute. Mă aştepta Vlahide165 pe scară : vino, că te caut pretutindeni. Mă întreabă dacă am fost plecat undeva ; îi spun că am fost la Orlat, să isprăvesc Crăişorul, pe care îi spusesem mai demult că i-1 închin lui. E romanul lui Horia. Dacă am studiat epoca ; da, cele de pe-aici; mai rămîne să văd colecţia de stampe a lui Vaida. Dar la Viena am cercetat ? Nu... Vaida mi-a spus c-ar fi fost francmason. Crede şi el, căci prea s-a ocupat de ei toată Europa etc. îi fac nişte complimente drepte despre opera organizatoare. Mulţumeşte călduros. îmi vorbeşte apoi despre reorganizarea ministerelor şi despre trecerea teatrelor etc. la Ministerul Ocrotirilor Sociale. — Ministerul întîi s-a numit Ocrotiri Sociale, pentru că socotesc partea aceasta de primordială importanţă pentru viitorul României. Pe urmă i s-a adăogat Munca, fiindcă există în toate ţările, şi apoi Sănătate. îmi explică organizarea : Direcţia Educaţiei Populare, cu secţiunile propagandă culturală, spectacolele şi educaţia fizică. Trebuiesc patru oameni aici, organizatori, entuziaşti, specialişti. Să aleg eu ce vreau, fie direcţia, fie vreo secţie. Răspund : voi cugeta. Atunci, fireşte, va trebui să abandonez Teatrul, care totuşi îmi va rămîne subordonat de-aproape. Pe cine punem ? Poate Eftimiu, care-i bate mereu capul, mai ales prin Mihai Popovici, şi care a lichidat o chestie ce o avusese. Eu ce-aş zice ? Era şi Lugojanu de faţă. De, n-ar fi rău ca pricepător, dar e administrator fantezist. îl vei controla. Nu se poate, căci Teatrul y, administrează special. Joi, 15 august [1929] Am fost după-amiazi la Alba Iulia, să văd locurile unde a fost executat Horia şi să consult nişte cărţi în legătură cu el. Am scris de acolo [lui] Fanny. Sîmbătă, 24 august 1929 [Bucureşti] Teatrul, cu aceleaşi vizite şi răspunsuri. Mereu pentru angajamente, roluri, piese etc. Plictisitor în cele din urmă. Sîmbătă, 31 august 1929 [Bucureşti] Am văzut pe Maniu miercuri. îmi dăduse oră la 10,1/2. Era într-un consiliu. Au venit apoi diverşi : Blank, Vaida, D.R.166, Halippa167, Mad- 163 Mihail Vlahide (1879—1949), funcţionar superior la Consiliul de Miniştri, veche cunoştinţă a scriitorului (numele-lui este întilnit în corespondenţa Rebrenilor încă din 1918). 166 D. R. Ioaniţescu (1885—1970), jurist şi om politic, la acea dată ministru secretar de stat la Interne. 167 Pan Halippa (1882—1979), poet, publicist şi, mai ales, om politic, cu însărcinări în conducerea Ministerului Lucrărilor Publice (ministru ad-interim între 10 nov. 1928 — 102 103 gearu, Gafencu 168. Diverse conversaţii. Pe la 11,1/2 m-a chemat Maniu. I-am citit ce am făcut pentru programul şi organizarea Direcţiei Educaţiei Populare. E de acord cu toate. îi subliniez că nu vreau să fiu funcţionar, că numai din respect şi dragoste pentru el primesc asemenea sarcină şi pentru că, oricît aş fi de modest, nu vad pe altcineva care să-i poată face faţă. îmi mulţumeşte. Nici el nu vede pe altcineva şi de aceea a făcut apel la mine. Crede că pot fi pe viaţă şi să lucrez cu oricine ar urma, deşi aceasta va fi tîrziu. îi explic chestiile Teatrului şi-i arăt ce-am iniţiat. Spune că cel pe care îl voi numi va trebui să urmeae indicaţiile mele. Duminecă, 1 septemvre [1929, Bucureşti] Am fost de dimineaţă la Teatru pentru o întîlnire cu dr. Voinea, în privinţa reorganizării ministerelor. Din convorbirile cu dînsul îmi pare curioasă slujba faimoasă ce mi-o oferă Maniu. O direcţie într-un minister, ca oricare alta ; aş deveni un fel [de] funcţionar de carieră, subordonat diverşilor miniştri şi cu o leafă ridicolă, în schimbul căreia mi-aş pierde tot timpul. E prea puţin şi cred nedemn de mine.169 Dealtfel Voinea crede la fel, cu deosebirea că, zice, mi s-ar putea face titlul de consilier tehnic, care ar dura numai pe timpul guvernării şi mi-ar da posibilitatea să comand şi să dirijez direcţia peste toţi directorii. Să vedem cînd va veni Moldovanu170 şi voi avea convorbirea definitivă cu dînsul. Marţi, 1 octomvre 1929 [Bucureşti] Ieri am avut o nouă conferinţă la mine la Teatru, cu Iuliu Moldovanu, Mugur şi Voinea, pentru organizarea Direcţiei Educaţiei Poporului. în afară de discuţia obişnuită, a venit vorba despre rolul meu de conducător. Bascov, 15 octomvre [1929], marţi Am sosit aci şi m-am apucat de lucru.171 Am sfîrşit corecturile la Adam şi Eva, ed. III172, şi la Crăişorul. Acuma să isprăvesc ultimele două capitole, cu prologul şi epilogul Crăişorului. 13 nov. 1929) şi a Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (ministru între 14 nov. 1929 — 6 iun. 1930). Ca ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, va-cultiva bune raporturi cu L.R. care, ca director al „Educaţiei Poporului", îi va fi subordonat. 168 Grigore Gafencu (1892—1957), publicist şi om politic, unul dintre conducătorii P N.Ţ., la acea dată secretar general la Ministerul de Externe, ulterior ministru în mai multe guverne. 169 Judecată lucidă, numai că, prins în viitoarea combinaţiilor administrative, L.R. va accepta funcţia de director aii „Educaţiei Poporului", pane componentă a Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (decizia de numire nr. 5953 din 6 febr. 1930). 170 Iuliu Moldovanu, medic, profesor universitar, la acea vreme subsecretar de stat la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. 171 La Bascov (sat aflat la marginea Piteştilor), L.R. avea ca gazdă pe Ionel Rădulescu, fratele mai mare al lui Fanny (avocat, deputat ţărănist şi prefect de Argeş), proprietarul unei ferme în localitate. 172 Romanul Adam şi Evx, apărut în 1925, a fost reeditat in 1926, 1927,_ 1930, 1941 şi 1943. Ediţia amintită ar fi deci a IV-a. (în legătură cu istoria romanului, consultă Mărturisiri; Addenda.) Astă seară însă m-am pomenit brusc cu Ionel173. îmi aduce o veste telefonică de la Plopeanu : că pînă în 24 ore Maniu îşi va prezintă demisia din pricina reginei Măria şi că n-ar fi rău să mă întorc grabnic la Bucureşti, să fiu de faţă la desfăşurarea evenimentelor.174 Ionel e agitat şi deprimat. O cădere de la putere atît de bruscă evident că ar fi deconcertantă. Parcă nici nu-mi vine a crede. Ar fi numai din cauza neînţelegerii dintre naţionali şi ţărănişti, plus intrigile Stere175. Sper însă că Maniu va evita dificultăţile, în orice caz, eu nu plec pînă nu-mi termin cartea, ca să am cel puţin acest capital în buzunar. Dealtfel Mihai Popovici a demisionat din guvern.176 Azi a fost aici la masă Stelian Constantinescu 177 de la T.[urnu] Roşu, iar seara consilierul agricol Iancu de la Sibiu cu fiul său, poet. Am scris şi după-amiazi puţin. Sînt pe isprăvite cu Crăişorul. Măcar de-ar ieşi ceva bun aievea. Bucureşti, marţi 22 octomvre 1929 Am isprăvit la Bascov. Am stat o săptămînă încheiată. Am scris ultimul capitol Crăişorul şi corecturile toate.178 Am renunţat la introducerea şi epilogul, proiectate la Crăişorul. Cred că e mai bine să rămîie forma de roman, decît să-i mai vie explicaţii subiective. Miercuri, 25 octomvre 1929 [Bucureşti] Azi ne-am mutat în casa nouă din str. Take Ionescu 12 (Parcul Inginerilor). Casa drăguţă şi scumpă.179 Prima noapte o dormim aici. Mai sînt încă dincolo diverse lucruri. 173 Ionel Rădulescu. 174 Motive de ordin conjunctural îi amînaseră chiar Sosirea la Bascov. La 6 oct. ii sena Puiei la Paris: „Cînd am sosit acasă mi s-a telefonat că a murit regentul^[Gh.] Buzdugan, despre a cărui boală desigur ai citit şi tu prin ziare. Asta îmi cam încurcă^ socotelile. Marţi regentului decedat, va fi numit, în cele din urmă, C. Sărăţeanu). 175 Ca om politic, Constantin Stere sprijinise manevrele reginei de a intra în Consiliul de regenţă ; la acea dată el încă se mai număra printre conducătorii P.N.Ţ. Divergenţele de opinie accentuîndu-se, îl vor determina să părăsească acest partid, în 1930, creînd Partidul Ţărănesc-Democrat. 176 Fiind rudă cu noul regent (C. Sărăţeanu), Mihai Popovici nu avea dreptul să facă parte din guvern. în locul lui la Finanţe, vor figura, ca subsecretari de stat ad-interim, însuşi Iuliu Maniu (15—25 oct. 1929) şi Virgil Madgearu (26 oct.—13 nov. 1929), ultimul fiind definitivat ca ministru. 177 Stelian Constantinescu, profesor-pedagog sibian, cunoscut de L.R. în cercul Le-tiţiei Miron, autor al unei psihologii a copiilor alienaţi (în scrisoarea de la B.A.R., nr. 142 620, din 25 nlov. 1930, va cere directorului „Educaţiei Poporului" o subvenţie ca să o publice, invitîndu-1 totodată să stea la Castelul din Tumu-Roşii, localitate unde funcţiona un aşezămînt pentru copiii handicapaţi). 178 în tipografie, romanul este cules pe măsura scrierii lui. Autorul, altădată exigent, preocupat de finisarea operei (ceea ce implica, de regulă, rescrierea primei versiuni), începe să facă concesii artistice, graba spunîndu-şi cuvîntul. 179 Vremelnic popas. Cheltuieli mari îl vor determina să părăsească această locuinţă, la începutul anului 1932. 104 105 [30 nov. 1929]180 Atîta doar că a început să răsufle şi în gazetă, fireşte Curentul lui Şeicaru. într-un articol de dumineca trecută Ion Dimitrescu181 mă atacă direct, strecorînd aluzii destul de transparente.182 De-aici apoi a pornit o răfuială aspră. Soare a intervenit cu un răspuns în gen şeicăresc. Mi l-a citit. Liber să facă ce vrea. Rampa n-a vrut să-1 publice. Froda îmi spuse că nu l-a publicat pentru că cei de la Curentul, drept replică, ar fi lovit în mine. S-a publicat în Ordinea.183 Şi replica a venit într-adevăr adresată mie, murdar : Soare a răspuns din nou mai violent. Şeicaru i-a trimis martori. Azi totuşi a fost un articolaş Momîia de la T.N., în care mi se promite romanul vieţii şi se vorbeşte de nu ştiu ce chestie „Michiduţă"184. Deocamdată nu vreau să ies în arenă. De va continua, voi da în Dimineaţa un singur răspuns, arătînd că viaţa mea romanţată se poate face acuma spre a servi posterităţii care cu siguranţă o va cerceta şi lumina în toate direcţiile. în definitiv, n-ar fi rău să se spargă odată buba. O droaie de lingăi şi scribi au încercat totdeauna să mă ţină subt ameninţare pentru trecutul meu. Se va astupa gura tuturor, sfîrşindu-se cu toate legendele şi murdăriile. Să vedem urmarea. Miercuri, 26 decemvre 1929 [Bucureşti] Intervalul de o lună a fost deosebit de bogat în felurite mici scandaluri, toate în legătură cu Teatrul. In Curentul a mai continuat cîteva zile chestia „Michiduţă", o intervenţie a mea pentru S.S.R., din care vrea să "mă scoată gheşeftar etc.185 O prostie, dar scrisă de Romulus Dianu 188, cel pe care l-am corcolit şi ajutat atîta. Ţi-e şi scîrbă ! 180 Datare fixată de noi pe baza contextului biobibliografic din Jurnal (în manuscris textul este deteriorat); între timp se propusese numirea lui L. R. în conducerea direcţiei „Educaţiei Poporului" îsx Ton Dimitrescu (n. 1898—1983 ?), ziarist şi avocat, redactor la Curentul, mai tîrziu deputat de Cernăuţi, semnatarul multor articole caustice cu referiri la directoratele lui L.R. 182 Vezi Ion Dimitrescu, Feudalitatea regizorilor, în Curentul, II, nr. 667, 25 nov. 1929, p. 3 („Curentul literar şi artistic"). 183 Vezi între critica autorizată şi insulte fără autoritate. O scrisoare a d-lui Soare Z. Soare, în Ordinea, II, nr. 294, 28_ nov. 1929 — replică la „exerciţiile de prostie şi răutate ale copilandrilor lansaţi... în «Critica teatrală»". 184 Semnat cu pseudonimul „Tom", articolul a apărut în Curentul, II, nr. 672, 30 nov. 1929, p. 2 („Carnetul zilei"). El se înscrie într-o întreagă campanie de denigrare a scriitorului ; cu o zi înainte, în acelaşi ziar, apăruse articolul lui Ion Dimitrescu intitulat Pentru numitul Liviu Rebreanu. „Chestia" în discuţie („Michiduţă"), privea nişte jocuri pentru copii, pe care S.S.R. ar fi dorit să le exploateze în scopuri financiare. 185 Articole semnate tot cu pseudonimul „Tom" : „Michiduţă" culturalul de la Teatrul Naţional, în Curentul, II. nr. 673, 1 dec, p. 2 ; în jurul lui „Michiduţă", Ibid., II, nr. 674, 2 dec. 1929, p. 2 ; Gheşeftarul de la Teatrul Naţional, Ibid., II, nr. 676, 4 dec. 1929, p. 2. 186 Romulus Dianu (1905—1975), prozator şi publicist. După articolaşe binevoitoare în Rampa (XIV, nr. 3385, 3386, 3397, 3417, datate la 8, 9, 24 mai şi 16 iun. 1929), va 106 Concomitent, au început atacuri în alte părţi. Haneş187, pus de Şeicaru, se agaţă de Direcţia culturală în Cameră şi vorbeşte de un fond de publicitate al T.[eatrului] N.[aţional].188 De-aici notiţe în Universul şi Dimineaţa. Apoi o interpelare a unuia Ilie Rădulescu 189, cu mai multe întrebări, la care se asociază şi Ionel Ţăranu 19°. I-am dat ministrului chiar a doua zi răspunsuri la toate, dar în Cameră nu s-a ajuns încă la nici o dezbatere. La buget, Şeicaru iar s-a agăţat de subvenţia Teatrului şi de direcţia culturii...191 încît dr. Vlad, deputat, îmi spuse alaltăieri la preşidenţia Consiliului: „cel mai atacat director", fiindcă Şeicaru192 ar fi ţipat pe culoarele Camerii că toată chestia Culturii e făcută numai ca să mi se ofere mie o situaţie excepţională. între timp, vinerea trecută, alt scandal cu premiera Amorul veghează 193 şi Leny Caler 194. Am pus-o pe asta să joace. între actori s-au provocat nemulţumiri : cum să fie luată cu reprezentaţia una străină, cînd avem atîtea actriţe ? Cu cîteva zile înainte, Călătorescu195 mă anunţă că studenţii vor face scandal contra Leny Caler. în ajunul premierei însă tot el mă asigură că nu va fi nimica. Seara, după conferinţa lui Furtună, cînd intră Leny, unul se scoală în parter : „Afară jidanca de Ia Naţional". O mică învălmăşeală. Cinci inşi sînt scoşi afară. S-au aruncat fiole cu gaze puturoase. Alţi cîţiva pătrund înlăuntru. Şi aceştia sînt eliminaţi. Eu m-am retras cu Fanny, Puia şi Celesta 196 în salonaş. N-am fost prea viteaz, poate dimpotrivă, fiindcă ele îmi cereau insistent să nu ies, crezînd că voi fi eu atacat sau că scandalul are proporţii mari. Am mai stat în sală o jumătate de act. Ziarele s-au sesizat. Scandalul se întinde. Circulă zvonul că autorii morali şi instigatorii ar fi197 Victor Eftimiu, Corneliu Moldovanu etc. Directorul Siguranţei îmi spune că şi Eftimiu. încurcătură mare. Voi face o trece la panegiric (Liviu Rebreanu: Omagial, în Rampa, XIV, nr. 3420, 20 iun. 1929), pentru ca apoi să se situeze, la Curentul, de cealaltă parte a baricadei. La începutul campaniei, el se foloseşte de pseudonime sau publică articole nesemnate (în aceeaşi otravă se amestecă şi cerneala lui Cezar Petrescu, cu comentarii semnate „Ion Darie", sau „Yago", ca şi a lui I. Dimitrescu). Aflîndu-se sursa exactă a atacurilor gazetăreşti, începînd cu mai .1930, R. Dianu îşi va semna articolele sale denigratoare. 187 Vasile V. Haneş (1886—1962), profesor şi avocat, deputat naţional-ţărănist, fost "chestor al Camerei deputaţilor. 188 în şedinţa Camerei, V. V. Haneş cere verificarea gestiunii Teatrului Naţional, mai ales a fondului alocat publicităţii şi pensiilor, apreciind totodată că subvenţia acordată de stat teatrului Măriei Ventura este exagerată. 189 Ilie Rădulescu, publicist, viitor conducător al ziarului Porunca vremii, publicaţie profascistă. 190 Ionel Ţăranu, actor, om politic şi gazetar. 191 Direcţii Educaţiei Poporului. 192 Vezi Gestiunea Teatrelor Naţionale în discuţia Parlamentului, în Curentul, II. nr. 683, dec. 1929. 193 Amorul veghează, piesă de Robert de Flers şi Armând de Caillavet, pusă în scenă Ia „Studio". 194 Leny Caler nu făcea parte din personalul artistic al „Naţionalului", fiind distribuită special în această piesă (alături de Ana Luca, Marietta Sadova, Alex. Critico, G. Stăn-cescu, I. Finteşteanu). 195 Colonelul Călătorescu Radomir de la Prefectura Poliţiei Capitalei. 196 Celesta Ressu. 197 Text degradat în Jurnal; cu greu se mai, pot reconstitui iniţialele : „P.I.". 107 i I anchetă. Am primit198 să se dezvinovăţească de faţă cu Plopeanu. Cere anchetă severă. Se va face. Froda se agită. Leny asemenea. Kiriţescu ar profita să iasă el director. întrevedere cu D.R. Ioaniţescu, Nicoleanu 199 şi Călătorescu. Suspend reprezentaţiile duminecă şi luni. Celelalte le garantează ministrul şi poliţia. Azi primesc o scrisoare în care mă ameninţă cu devastarea casei şi împuşcarea. Am trimis-o Siguranţei 20°. în familie agitaţie. Alaltăieri am fost la Maniu. I-am oferit Crăişorul, ediţie [pe hîrtie] japoneză. Mi-a mulţumit foarte mişcat. „Nu sînt vrednic", zice. A citit şi dedicaţia, tipărită şi pe cea scrisă, mereu mişcat şi strîngîndu-mi mîna. Pe urmă îi spusei că aş vrea să-i vorbesc, dar să găsesc cîteva minute mai libere. M-a întrebat dacă sînt aici de sărbători ? Atunci vom lua odată masa împreună sau un ceai şi vom sta de vorbă, mai mult despre toate. în salon m-a luat Halippa cu basarabenii lui, cu Mîţă 201 şi Codreanu 202 etc. Admiraţie. Crişan 203, Caloianu etc. 204 198 Text degradat în jurnal. 199 Generalul Eraclie Nicoleanu, prefectul Poliţiei Capitalei. 200 Consultă ciorna scrisorii către Siguranţă, aflată la B.A.R., nr. 144 601, datată 26 dec. 1929. „ „ . 201 Mîţă, deputat naţional-ţărănist din Basarabia. 2 ziarul Pe care Şeicaru îl conduce continuă să-1 aibă „în evidenţa : R. Dianu, Premiul Naţional, în Curentul, III, nr. 816, 2 mai 1930 ( opinînd că nu treoiua sa i se acorde lui L.R.) ; Cazul Rebreanu, Ibid., III, nr. 823, 9 mai 1930 • I Dimitrescu, Kultur, Ibid., III, nr.'838, 23 mai 1930. Vor trece multe luni pînă cînd patronul Curentului va ordona „încetarea focului". _ 70 Deficitul^ Teatrului Naţional şi al Operei scandalizase întreaga presă, problema revenind adesea în dezbaterile Camerei. „E fapt cert — precizat în acte oficiale — că Teatrul Naţional a înregistrat în cursul celor cinci luni de cînd îl administrează samsarul casei Vionet un deficit de 2 000 000" — scria Rampa (XV, nr. 3690, 14 mai 1930, p. 1), dupa ce tot ea menţionase, cu cîteva zile în urmă, că, pînă la venirea lui V. Eftimiu numai Studno-ul realizase un beneficiu de 2 000 000 lei, în intervalul doar a trei luni (Ibid., XV, nr. 3688, 10 mai 1930, p. 1.). O piesă ca Marele duhovnic, de Victor Eftimiu, se menţine pe afiş chiar cînd reţeta este sub 5 000 lei pe seară. (La povara deficitului contribuia şi numărul mare de actriţe, multe fiind angajate la intervenţii „superioare".) " Marţi seara a fost masa Pen-Clubului. Brătescu-Voineşti povestit lucruri § interesante despre Maiorescu, Caragiale, Eminescu, Coşbuc etc. Clica Crainic 1 n-a mai luat parte. i Legea teatrelor s-a depus la Senat. 71 Răducanu plecînd în străinătate, f i-am cerut consimţămîntul pentru punerea în aplicare şi eventuale numiri. \ Eftimiu e răcit cu el, aşa se pare sau e teatru. Plopeanu îmi spune despre \ lucrături ce se fac împotriva lui Eftimiu — Mavrodi la Maniu şi Şeicaru la f Condiescu 72. Asta din urmă nu e adevărată, controlată de mine. \ Chestia casei române din Veneţia 73, cu complicaţiile ei. Trebuie să văd \ pe Maniu pentru salvare îorga. | Vineri, 6 iunie 1930 [Bucureşti] \. Acum doua zile mi-au sosit de la Londra 39 $ 10", constituind partea I mea din avansul asupra onorariului de la New York pentru traducerea Pădurii ţ Spînzuraţilor 74. Să fie într-un ceas bun. Dacă ar avea succes în englezeşte, un \ succes real, s-ar putea să-mi revie şi un beneficiu bănesc mai însemnat. Fanny I are multă încredere. Eu n-aş putea prooroci nimica. Depinde. Cărţile de răz- I boi sînt iar la modă. Dar pentru mine P.[ădurea] S.[pînzuraţilor] nu e o l carte de război, ci de suflet. I Legea teatrelor s-a terminat ieri şi la Senat, fără alte modificări.75 l Mirto a apărat-o cu un discurs frumos şi abil. | Un incident cu Mavrodi. Şi ăsta crede că mă poate şantaja. îmi repro- j şează că am fost la Moşi cu Eftimiu. Nu-mi permite, căci altfel schimbă | macazul. îşi închipuie că poate să-mi dea ordine. Tocmai de-aceea am refuzat [ să-1 mai văd. Asemenea prieteni, mersi ! Dealtfel pare că şi Froda e un prieten I de interes. Aud că e foarte plictisit pentru că nu ia parale. Aşa prietenie, \ halal! I Mugur îmi povesteşte cîteva lucruri din agitaţiile actuale în dinastia I noastră. Regina Măria e în conflict cu prinţul Nicolae, fiindcă ar vrea să 71 După aprige discuţii în Cameră, la şedinţa de la 23 mai au vorbit: Ilie Lazăr, I. Ţăranu, A. C. Cuza, iar a doua zi : Iosif Willer şi N. îorga, acesta din urmă adăugînd (după ce apreciase că „proiectul de lege esta un proiect rău") : „Aţi creat «Culturii Poporului» un buget de 200 milioane, cu 15—25 inspectori, dintre care unul este cel mai talentat pornograf, d. Tudor Arghezi, pe care l-am scos de la Văcăreşti" [Este întrerupt de : ] „Dl. Pluieraş : De ce l-aţi scos ? îorga : Dacă ţi s-o întîmpla şi d-tale nenorocirea, îţi stau la dispoziţie. Dar pe cînd creaţi «Cultura Poporului», vă dezbăraţi de Teatrul Naţional." Mai vorbesc : E. D. Fagure, Stanciu, I. Gr. Perieţeanu şi I. Moldovanu (cf. Corpurile legiuitoare, în Universul, XLVIII, nr. 116, 25 mai 1930, p. 6, şi ibid., nr. 117, 26 mai 1930, p. 13). 72 Nicolae M. Condiescu (1880—1959), adjutant regal şi prozator; socotit de L.R. printre „prietenii buni", în urma colaborării apropiate la Societatea de Radiodifuziune (unde N-C. conducea Consiliul de administraţie) ; spre sfîrşitul vieţii, va deveni şi preşedinte al S.S.R. 73 „Casa romena", înfiinţată de N. îorga la 2 apr. 1930. 74 Forest of the Hanged, traducere de A. V. Wise, apărută Ia New York, în editura „Dufield", în anul 1930. 75 în Senat proiectul de lege a fost dezbătut, în ziua de 4 şi 5 iun. 1930 ; au luat cuvîntul în prima zi: C. Rădulescu-Motru, Sandor Iosif şi colonelul Şeinescu ; a doua zi, raportor la lege a fost Romulus Georoceanu, după care a vorbit Eduard Mirto — la. acea dată ministru interimar la Ministerul Sănătăţii Publice. (Cf. Corpurile legiuitoare, în Universul, XLVIII, nr. 125, 6 iun. 1930, p. 6, şi Ibid., nr. 126, 7 iun. 1930, p. 6.) 124 125 îndepărteze pe col. Manolescu, socotit de ea trădător. Prinţul Carol ar fi dispărut de trei zile din Paris. Poate să pice în ţară. Generalul Condeescu76 i-a spus să nu plece din Bucureşti. A avut o convorbire cu Duca, care e alarmat că vine prinţul Carol... Maniu ar fi stăpîn ! Sîmbătă, 7 iunie 1930 [Bucureşti] A venit prinţul Carol şi deodată s-au răsturnat toate socotelile. Pe cînd_ scriam aseară, el debarca la Băneasa. Toată noaptea au fost conciliabule. Dimineaţa Mugur nii-a adus pe colonelul Condiescu care văzuse pe prinţul Carol. Sînt sute şi mii de presupuneri : guvern Prezan77, guvern naţional, ocuparea poştei etc. Ediţiile speciale se succed. După-amiazi s-a crezut că va fi şedinţa solemnă la Cameră. 78 Discuţia : să fie rege, sau regent ? Consiliul de miniştri în permanenţă, Maniu ar fi contra proclamării de rege, ţărăniştii pentru. Dimineaţa anunţă demisia guvernului. Apoi că a fost primită şi urmează să fie însărcinat Mironescu 79 cu formarea noului guvern. Mîine la 11 dim. Adunarea Naţională se va întruni. Se va vedea. Deocamdată eu îmi pregătesc demisia şi-mi strîng catrafusele. Miercuri, 11 iunie 1930 [Bucureşti] S-a. făcut. Avem un rege nou, Carol II. Azi i-am trimis şi eu o telegramă omagială în numele scriitorilor. Duminecă Parlamentul l-a proclamat. 80 La radio_ am ascultat jurămîntul, discursul regelui şi celelalte. Entuziasmul poporului e mare. 81 Dar tot aşa a fost şi cînd a fost proclamat regele copil, devenit acum voievod de Alba Iulia. Interesul general se îndrepta spre noul guverm Nu putea fi altul decît tot al lui Maniu. Chiar acuma seara o ediţie specială spune că Maniu a fost însărcinat. Să vedem ce va ieşi. între timp, fireşte, toate stagnează. Am luat aseară masa cu soţii Eftimiu, iar^ mîine vor fi la noi la dejun. O prietenie foarte mare, dar cam interesată din partea cealaltă. 78 Nicolae Condeescu, general de divizie, la acea dată ministru de Război (14 apr.— 6 iun. 1930), înlocuindu-1, în guvernul lui Iuliu Maniu, pe Henri Cihoschi (ministru între 10 nov. 1928—4 apr. 1930). 77 Constantin Prezan (1861—1943), mareşal (din 1930) ; în primul război mondial a fost şeful statului major al armatei române. însărcinat de rege, în 1930, să formeze un guvern de „uniune naţională", nu izbuteşte să realizeze misiunea încredinţată. _ 78 Cu ştiri lapidare, de tipul: „A.S. Principele Carol a sosit aseară, cu avionul, în Capitala. A.S. Regală a luat contact cu A.S. Regaflă principele Regent Nicolae şi eu dl. Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Un Consiliu de Miniştri se întruneşte spre a aviza", dar şi cu o informaţie din Camera : „Şedinţa de ieri după-amiază s-a ridicat br;usc, mtr-o atmosferă de nedumerire" (cf. Universul, XLVIII, nr. 127, 8 iun. 1930). ,. ' ,7' 9- G- Mironescu (1874—1949), jurist, profesor universitar şi om politic; în cabinetul lui I. Maniu, îndeplinise funcţia de ministru de Externe. La 7 iun. 1930, este desemnat sa conducă un guvern naţional-ţărănesc, cu misiunea de a îndeplini procedura constituţionala de proclamare a noului rege. ,. . .f. La 8 mn- 1930 : la 6 sept. 1940 va fi silit să abdice, compromis din pricina pohticiynterne şi externe pe care o desfăşurase în timpul domniei. . . . Aflat 'n preajma „oamenilor zilei" — într-un cerc îngust de intelectuali şi politicieni, ce nu poate fi confundat cu imensa majoritate a poporului invocat în text —, L.R. are mai mult in vedere larma publicitară din jurul evenimentului, comentat pe prima 126 Luni am fost la Piteşti şi am cumpărat o vie de vreo cinci pogoane la Valea Mare, prin Banca lui Coandă82 cu 220 000 lei, plus diferitele taxe. Prima mea proprietate şi poate locul de retragere. 83 Numai s-o văd plătită. Sîmbătă, 14 iunie 1930 [Bucureşti] Criza s-a sfîrşit, după multe peripeţii. Maniu a refuzat întîi, a încercat Prezan şi n-a izbutit şi în sfîrşit Maniu totuşi a primit. 84 La Muncă a venit Halippa. Azi dim. s-a prezintat. Răducanu şi-a luat rămas-bun cu mare mîhnire. Plopeanu îmi spune, aflînd de la Mavrodi, că regele va refuza sa .semneze decretul lui Eftimiu. Nu cred. Dar se aude iarăşi că mulţi îl lucrează pe unde se poate. Şi-a pierdut apoi pe Mirto şi Răducanu, care nu mai sînt în guvern. Dar Eftimiu e abil de-ajuns. Pe mine mă ucide cu prietenia. Iar am mîncat cu ei la „Leul şi cîrnatul", apoi la noi, iar acuma ne pisează să mergem la ei la ceai. Am dat o telegramă de urări regelui. Mi-a răspuns direct.85 Vrem să organizăm un festival de gală sîmbătă seara. Aflu azi de la Soare că pînă şi Dem. Theodorescu e nemulţumit, că nu-i mai dau şi extra parale, după ce-1 ţin în comisia de cenzură şi într-o slujbă fără treabă, adică vreo 20 000 lei pe lună. Duminecă, 15 iunie 1930 [Bucureşti] Dimineaţa, cu ministrul Moldovanu, am deschis „Expoziţia copilului", apoi Schweitzer 86 şi Medrea 87, vizitat. Seara, la Ressu, planuri pentru casa de la vie. pagină a ziarelor de mare tiraj, precum şi a altor publicaţii din 'Capitală şi provincie. Dealtminteri,' din context rezultă că acelaşi „entuziasm" s-ar fi manifestaj şi cu ani în urmă (mai precis : la 4 ian. 1926), cînd acelaşi Parlament a votat îndepărtarea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (18*93—1953) de la succesiune. 82 Grigore T. Coandă, director de bancă şi om politic (deputat şi senator de Argeş). 83 Aici avea să-şi scrie o parte din operă (Răscoala, jar, Gorila şi Amîndoi), si. închidă ochii pentru totdeauna (1 sept. 1944). După săvîrşirea din viaţă, casa a fost vîn-dută doctorului Ierbaşu din Piteşti. Trecută în fondul de stat (1948), a purtat o jreme firma unui dispensar veterinar. Mai tîrziu, clădirea a fost resturată, devenind casă me-morială (1964).* 84 Vezi, în presa vremii : Spre un guvern Prezan. Dl. Iuliu Maniu n-a acceptat însărcinarea de a forma cabinetul. Motivele reale ale abţinerii. Dl. Prezan a fost chemat în Capitală (Universul, XLVIII, nr. 131, 13 iun. 1930, p. 11); Criza de guvern. Generalul Prezan şt-a depus mandar.tul. Demersurile pentru formarea unui guvern de concentrare n-au reuşit. Ce ne declară şefii de partide [N. îorga, I. Maniu, V. Brătianu, dr. N. Lupu, g-ral Al. Averescu, n.n.] (Ibid., nr. 132, 14 iun. 1930, p. 3) ; Noul guvern Maniu (Ibid., nr. 133, 15 iun. 1930, p. 3). Guvernul, format la 13 iun. 1930, va fi naţional-ţărănesc. Preşedintele P.N.Ţ. refuzase invitaţia regelui de a forma un guvern de coaliţie nu din ^„motive de frondă", ci fiindcă era mult prea implicat în lupta politică dintre partide, ca să mai poată asigura colaborarea dorită de „factorul constituţional". 85 în arhivă se află scrisori emise şi primite după 1938 (cf. B.A.R., nr. 142 476— 142 477, semnate de Carol II ; 144 562—144 566, semnate de scriitor). 86 Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886—1975), pictor. 87 Corneliu Medrea (1889—1964), sculptor (la B.A.R., scrisori ale lui către L.R., nr. 143 376—143 778, din 1930 şi 1931). 127 f foi, 19 iunie 1930 [Bucureşti] Acuma e la ordinea zilei refuzul regelui de a promulga legea teatrelor. Mavrodi a vestit-o mai demult. Azi zvonul se intensifică. Eftimiu a venit după mine la preşidenţia Consiliului şi mi-a povestit că un aghiotant regal, francmason, i-a spus cum regele, azi-noapte, la ora 1 şi 20, a declarat celor doi aghiotanţi ai săi ca i s-a adus o lege a teatrelor, dar el nu-i dă drumul pînă la toamnă, fiindcă are anume planuri cu Opera etc. Se zice că i-ar fi fost sugerat acest gînd de către Mavrodi prin colonel Condiescu. Ceptureanu, care a fost cu legea la palat, spune că aghiotantul a dus-o regelui, care vrea s-o citească şi, îndată ce va isprăvi, o va da jos. A telefonat azi la palat, dar încă nu ieşise. Va reveNi mîine. Mi se pare copilăros zvonul. Ar fi de o neseriozitate crasă. Ieri am fost la Vaida şi azi la Lugoşianu pentru onorariile traducătorilor lui Ion. 88 Promisiuni bune. în schimb n-am mai putut obţine nimica pentru Berger, nici de la pre-şidenţie, nici de la Banca Naţională, nici de la Bercovici. Vineri, 20 iunie 1930 [Bucureşti] Senzaţie : azi-dimineaţă, în Cameră, Nichifor Crainic a făcut o comunicare de înjurături la adresa mea, pretextînd că am concediat pe nişte scriitori care m-ar fi atacat la S.S.R. etc. Vaida m-a apărat cu mare căldură şi l-a pus la locul său pe iubitul meu coleg şi fostul meu funcţionar. 89 Mi-a adus vestea la D.E.P. deputatul Mironescu90, iar mai tîrziu, dr. Mănăila 91. Iosif Nădejde îmi spune că a fost lamentabil faţă de execuţia ce i-a aplicat-o Vaida şi fără posibilitate de replică 92. bs Necesitatea sprijinirii traducătorilor era evidentă, cîtă vreme primele tălmăcirji efectuate din opera scriitorului (după Pădurea Spînzuraţilor, Ciuleandra) lăsau în umbră un roman deosebit de valoros. Prima traducere din Ion apăruse tîrziu, la Praga (1929, traducătoare Mărie Kojeckâ). Următoarele tălmăciri vor fi înregistrate în Italia (1931, traducător Silvestri Giorgi), în Polonia (1932, traducător Stanislaw Lukasik), Austria (1941, traducător Konrad Richter), Cehoslovacia (1943, traducătoare Z. Iovalovâ), Iugoslavia (1943, traducător dr. Ivan Esih), urmate de multe ediţii postume. 89 Cităru din lucrările Camerei : „N. Crainic întreabă pe d. ministru al Muncii dacă are cunoştinţă că direcţia «Cultura Poporului» a concediat pe d-nii Gala Galaction, Jean Bart, Tudor Vianu, Al_ Busuioceanu şi Z. Stancu, fără prealabila înştiinţare",, adăugind, în alocuţiunea lui, şi menţiunea că „scriitorii concediaţi n-au vrut să se solidarizeze cu d-l Rebreanu, cînd i s-au adus grave acuzaţii, în calitate de preşedinte al S.S.R." (Cf. Corpurile legiuitoare, în Universul, XLVIII, nr. 139, 22 iun. 1930.) Luînd cuvîntul, Al. Vaida menţionează că „nicăieri nu se calomniază oamenii mai mult ca în lumea artiştilor... E un abuz ceea ce face dl Crainic. Şi e penibil în acelaşi timp", că profită de mandatul său de deputat pentru a-şi ataca confratele. (Cf. Camera, în Dimineaţa, XXVI, nr. 8439, 22 iun. 1930, p. 10.) 90 Eugen I. Mironescu (1883—1939), medic, profesor universitar, membru al S.S.R. 91 Deputat naţional ţărănist. 52 Şi totuşi a replicat : „Cer dreptate pentru cinci scriitori de mare talent cari au fost concediaţi în mod abuziv" (Cf. Corpurile legiuitoare, în Universul, XLVIII, nr. 139, 22 iun. 1930). 128 în jurnalele de seară se răsfrînge curios : Viitorul o etalează împotriva mea — Mavrodi adică a întors macazul.93 Am să-1 întorc şi eu. Savel îmi telefonează că Crainic a vorbit pentru a vedea şi în Monitorul oficial ocările la adresa mea, dar că Vaida a fost violent şi că în Dreptatea se va reproduce stenograma lui Vaida. Corneliu Moldovanu m-a vizitat rugîndu-mă să-1 susţin ca să ia Premiul naţional. Voi face ce voi putea, mai ales dacă ar fi Crainic contracandidatul. * Sîmbătă, 21 iunie 1930 [Bucureşti] O convorbire cu Halippa. Vrea să se informeze asupra D.E.P. I-am spus despre situaţia Operei, a Teatrului Naţional, a legii. Răducanu i-a spus ceva că legea s-ar fi împotmolit la rege, ceea ce nu crede. Vorbim de Crainic, îl înjur: ţigan, murdar. întreabă dacă vreau să-i răspund ; refuz, nu stau de vorbă cu asemenea ipochimen. Ce-i cu cei daţi afară ?! îi explic. Regret pe Jean Bart. El regretă pe Galaction, căruia i-a dat şi permis94. Care-i situaţia la Teatrul Naţional ? A lui Eftimiu, în special ? îi spun tot ce a făcut rău Eftimiu, ce mi-a făcut şi mie, dar şi că poate fi bun. Să nu se ia după Şeicaru şi alţii la fel. Zice că nu numai Şeicaru, dar mulţi alţi oameni de treabă şi de vază i-au vorbit rău, precum alţii i-au vorbit bine. Să chibzuim bine împreună, să-i propun eu şi el va face cum îi voi zice. El n-a hotărît nici să-1 scoată, nici să-1 păstreze. Ce voi zice eu va face. Legea, şi pe urmă voi discuta. Condiescu îmi spune : a vorbit cu regele şi i-a arătat legea în sertar împreună cu altele. îi va da drumul. Dar dacă va pune chestia Eftimiu ? Asta va veni pe urmă. N-are decît să facă un semn, sau o aluzie, şi vom aviza, întîi însă legea să iasă. A promis. Eftimiu vine şi face o scrisoare-răspuns lui Crainic 95, pe care s-o publice în Dimineaţa. L-am lăsat. Plopeanu îmi ocărăşte pe Mavrodi. Soare spune că tratează să treacă la Adevărul. Se socoteşte un fel de îndrumător al regelui. E cam nebun. Cătunaru vine să-mi ceară ajutor. Vineri, 27 iunie 1930 [Bucureşti] Cătunaru îmi spuse, acum două zile, o taină interesantă ; de la un prieten al lui află că şapte scriitori au adresat regelui o jalbă împotriva mea, care însă a căzut în mîna aceluia şi, din admiraţie pentru mine, a făcut-o 93 Viitorul (XX, nr. 6710, 22 iun. 1930, p. 4), ziar liberal condus de Alex. Mavrodi, nu menţionează nimic despre conflictul Crainic-Rebreanu, deşi se fac trimiteri la şedinţa Camerei din 20 iun. 1930. 94 Permis C.F.R. (Intre 14 nov. 1929 şi 6 iun. 1930, P. Halippa fusese în fruntea Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor). 95 In aceeaşi zi apăruse în Curentul un articol nesemnat, Eftimiu, Rebreanu et comp. în el se citează o notă din îndreptarea, cerîndu-se apoi înlăturarea lui L.R. din fruntea „Educaţiei Poporului" (cf. Curentul, III, nr. 865, 21 iun. 1930, p. 2). Peste cîteva zile, Nichifor Crainic va semna un nou articol în paginile aceleiaşi gazete (III, nr. 869, 25 iun 1930, p. 2), revenind asupra celor relatate în Universul, de pictorul Constantin Vlădescu. 129 53^966 pierdută. Nu mi-a spus cine sînt, dar mi-a făgăduit să-mi comunice ulterior, spre a-mi cunoaşte oamenii. Astă-seară Plopeanu intervine la mine din nou pentru Sinaia. Şi la urmă îmi spune : a fost astă-seară la Mavrodi, tot pentru chestia asta, şi, după ce a terminat, faţă fiind şi Littmann, a scos un plic din care a scos fişa mea, fotografiată şi mărită, luată de la parchet, cu condamnarea mea din 1910 şi amprentele digitale. Asta are să i-o arate regelui, în audienţa ce o va avea zilele acestea, spunîndu-i doar dacă acest om poate să fie în fruntea „Educaţiei Poporului", iar dacă n-ar vrea să ia act, îl va sili s-o cunoască reprodusă în Viitorul. Astfel vrea să mă mănînce şi pe mine, căci pe Eftimiu îl socoteşte deja lichidat. Plopeanu, uimit, i-a spus atunci că nu se poate să facă una ca asta faţă de mine, care numai servicii i-am făcut etc, etc. La plecare Littmann, întrebat, îi spuse că crede că nu va face-o. în orice caz, îmi spune ca să ştiu. El îi va mai vorbi zilnic şi speră că nu va face nimic. M-a prevenit însă, pentru orice eventualitate. Dacă i-ar spune totuşi, regele i-ar întreba pe Maniu etc. Iată noi perspective scandaloase. Noi motive să scriu romanul cu trecutul tenebros, ca să se sfîrşească odată toate şantajele. Dar iată şi prietenii mei ce prietenie îmi arată. Adevărat este că n-am nici un prieten adevărat. Baremi de-aş isprăvi cu casa de la vie, să am unde să stau liniştit şi să lucrez. Degeaba, viaţa această publică începe să mă oripileze ! Sîmbăla, 28 iunie 1930 [Bucureşti] Am fost seara la un match de box. în prealabil aflu că Soare, care a fost pe aici după-amiazi, i-a povestit lui Fanny chestia ce mi-a spus-o aseară Plopeanu cu Mavrodi. Desigur, i-a spus Plopeanu. Ceea ce înseamnă că se face anticipat publicitatea necesară povestirei. Duminecă, 29 iunie 1930 [Bucureşti] O zi am lipsit din Bucureşti şi am fost liniştit, fără cancanuri, fără intrigi. Bogdaproste. Măcar de aş avea mai multe asemenea zile ! Dimineaţa am pornit la Valea Mare, la via mea, cu Fanny şi arhitectul Trifu96, care şi-a făcut măsurătorile de rigoare spre a ne construi planul viitoarei case. Am mîncat în casa noastră, merindea noastră... Miercuri, 2 iulie 1930 [Bucureşti] Luni seara am avut la „Chateau Briand" o masă în cinstea lui Ce-zianu9T. Numai vreo zece inşi. Simpatic. Cezianu s-a oferit să-mi fie la dispoziţie la Paris, oricît şi oricum aş dori. Am vorbit despre propaganda prin traduceri în franceză etc. 96 George Trifu, arhitect Ia care, în mod constant, L.R. va apela pentru consolidarea şi renovarea gospodăriei de la Valea Mare (1930, 1932, 1941, 1942). ^ ,J Constantin Cesiami (transcris şi Cezianu), jurist şi diplomat, unul din colaboratorii devotaţi ai noului monarh. în acelaşi an va fi numit ministru plenipotenţiar la Paris. 130 Ieri, ca şi luni dealtfel, discuţie cu basarabenii pentru înfiinţarea unui aiar românesc, la care au luat parte Halippa, Negrescu, primarul Chişinău, Holbân 9S, prefectul jud. Lăpuşna, Gheorghiu, directorul cabinetului etc. Discuţia a continuat ieri Ia Halippa împreună cu Moldovanu şi Pelivan99. Azi o conversaţie mai lungă cu Cezianu. îmi făgăduise de luni că-mi Va mijloci o întrevedere cu regele, pentru a discuta chestia culturală. Acuma mă puse să fac cerere de audienţă, pe care a luat-o el, spunînd că voi fi primit la sfîrşitul săptămînii, sau la începutul celei viitoare. Mi-am exprimat dorinţa să fie şi el de faţă. Mi-a promis. Mi-a recomandat să vorbesc direct, fără floricele, fără fraze, să-i spun fără înconjur tot ce doresc. Ca puncte de xeper mi-a indicat că regele se interesează mult de răspîndirea culturii în popor, prin biblioteci, radio, cinema, conferinţe etc. Că are gîndul să facă chiar un minister al culturii. Că vrea să adune toate fundaţiile regale suBt o singură conducere şi că s-au pus două nume înainte : Nae Ionescu şi cu mine. I-am spus că negreşit lui Nae trebuie să-i dea întîietate, o merită pentru sacrificiile ce le-a făcut. Mi-a pus în vedere să nu mă lansez în privinţa lui Mugur care e în dizgraţie, nu ştie din ce pricină exactă anume, dar cineva l-a înnegrit rău : că i-a făcut multe încurcături, că n-a fost constant, că s-a •dat cu liberalii etc. Condiescu a încercat să-1 îmbuneze, dar regele e încă dîrz. Trebuie deocamdată lăsat. Mi-a mai spus că regele nu-1 înghite pe Eftimiu, clin pricina unor incorectitudini, şi deci să fiu prudent. Legea teatrelor o are în sertar şi a spus că vrea s-o mai studieze ; cineva a băgat vreun fitil, poate Miţa Filotti cu vreun memoriu... Poate Mavrodi ? Poate şi el, dar n-are nici o influenţă ; dimpotrivă, regele e scîrbit de atitudinea lui, deşi a avut grije să-i trimită, în timpul exilului, vreo trei scrisori linguşitoare. în sfîrşit, Cezianu spune să lucrez prudent, aşa încît să-1 am pe rege ca un sprijin inebranlabil, orice ministru mi-ar veni. Pe la ora 1 d.a. îmi telefonează Halippa, spunîndu-mi că regele va da drumul legii teatrelor săptămîna viitoare, căci în prealabil vrea s-o studieze. Halippa, pare-se, i-a propus să-i dăm toate explicaţiile eu cu Perieţeanu, ceea ce regele a primit. îmi spune să iau contact cu Perieţeanu şi să cerem îndată audienţă. El pleacă la Chişinău pentru cîteva zile. Şi el spune că Tegele e contra lui Eftimiu. După-amiazi a venit acasă Eftimiu cu oferta iui Perlea pentru Operă. Dealtfel, înainte de prînz am mai fost şi Ia Vaida de i-am lăsat traducerea germană a lui Ion. Mi l-a ocărit pe Crainic, fireşte, după ce eu i-am mulţumit pentru apărare. Vineri, 4 iulie 1930 [Bucureşti] Ieri avui emoţii. Condiescu mi-a telefonat că are să vie să-mi comunice ceva important. Cum Cezianu nu venise să-mi aducă răspuns despre 38 Ştefan Holban, avocat şi om politic. 99 Ioan G'n. Pelivan, jurist, profesor universitar şi om politic, cunoscut de scriitor încă din 191S (vezi scrisoarea nr. 32 din voi. La lumina lămpii, cu relatări asupra deplasării sale la Chişinău, pe vremea refugiului la Iaşi). 131 audienţă, am început a bănui că s-o fi stricat ceva la Palat şi nu voi mai fi primit de rege. In vălmăşagul de intrigi şi cancanuri, nu m-aş mai mira de nimica. # ... . ,. Azi s-au clarificat lucrurile. Cezianu a venit şi mi-a spus ca voi u primit la începutul săptămînii viitoare. Fireşte, mi-a mai cerut cîte ceva. Mai tîrziu îmi telefonează Perieţeanu că mîine la ora 4 d.a. vom fi primiţi împreună de rege, în chestia legii teatrelor. Să ne întîlnim însă în prealabil, ca să-mi spuie nişte lucruri pe care desigur nici eu nu le ştiam. Ne vom întîlni mîine la 3 d.a. la el, să ne sfătuim. Dealtfel, după-amiazi am fost chemat la telefon de la Palat, de către un domn Manu. Nu m-a găsit. Zicea că revine mai tîrziu. în loc de asta am primit înştiinţarea scrisă de la mareşalul Curţii că voi fi primit în audienţă mîine la ora 4 d.a. Acuma nu mai ştiu : voi mai fi primit încă o dată pentru chestiile culturale, sau asta e răspuns la cererea mea de audienţă ? Sîmbătă, 5 iulie 1930 [Bucureştif Dimineaţa am avut şedinţă de consiliu la poştă, pentru a autoriza pe director să iscălească concesionarea telefoanelor. Pe urmă la D.E.P., primire de diversă lume, între care o delegaţie de artişti de la Operă. După-masă m-am îmbrăcat şi la 3,1/4 am fost la Perieţeanu. îmi spune ce-a aflat: că regele a fjpst influenţat de către Puiu Dumitrescu 10°, prin intermediul vreunor teatraliste, la care s-a adăogat Manoilescu101, care credea că e legea lui Madgearu. La 3,40 am plecat la Palat. Am fost introduşi în sala de aşteptare din stînga, unde mai era un colonel şi un civil. Am stat de vorbă între noi. Apoi a venit Drosu 102, care a întrebat dacă sîntem pentru audienţă. Da. Mai tîrziu vine general Cihoski103, însoţit de colonel Gri-gorescu 10i. Cihoski dispare în altă odaie. Colonelul ne roagă să avem puţină răbdare, căci M-Sa mai lucrează ceva. Tot timpul i-e dat. Lucrează şi-n vremea mesei. Odinioară, cînd au servit împreună, M-Sa făcuse obiceiul să se amendeze cel ce citeşte la masă. Acuma ar fi momentul să i se amintească amenda. Se face aproape patru. Tocmai ziceam că vom mai aştepta, că numai regele Carol cel bătrîn era exact, ca nemţii. în clipa cînd bate patru colonelul ne pofteşte la M-Sa. Ieşim în hol, urcăm scara la etaj şi în stînga, trecem printr-un salon îoo pum Dumitrescu, în acea vreme secretar particular al lui Carol II (mai tîrziu va fi izgonit de acelaşi monarh). _ 101 Mihail Manoilescu (1891—1950), economist, inginer, profesor universitar la Politehnică şi om politic ; în noul guvern, îndeplinea funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (15 iun.—10 oct. 1930), după care va fi transferat,, cu acelaşi grad, la Industrie şi Comerţ (10 oct. 1930—12 mai 1931). Guvernator al Băncii Naţionale a României (1930). Unul din partizanii aducerii lui Carol II - - - (Dm 1929, făcea parte din P.N.Ţ.) 102 Nicolae Drosso, colonel, prefect al Palatului regal. im Alexan pe prima pagină, în Curentul, III, nr. 940, 4 sept. 1930. După numeroase invective, reproduce scrisoarea lui L.R. către Slavici (vezi supra, nota 166), ca o încercare ele _ prezentare a celui ce urma să vorbească, a doua zi, la Predeal. Concluzia : „Nu va fi nimeni să-1 oprească ?". 196 Au mai fost: T. Arghezi, J. Bart, Cincinat Pavelescu. M. Sorbul. I. Theodorescu-Sion ş.a. 150 Mi-a strîns mîna. De asemenea prinţul Nicolae şi cîţiva generali197. Am trecut în pavilion, unde s-a făcut o sfeştanie scurtă. Pe urmă am coborît cu toţii la monument. Regele a dezvălit monumentul, l-a privit puţin. Se adunase o lume imensă. Mă încurcasem şi nu ştiam unde să mă aşez ca să ţin discursul. Regele mi-a zis : — Rebreanu, Rebreanu, treci colea ! în faţa monumentului şi a lui, am citit discursul. Privirea lui era indiferentă. S-a uitat mai ales cînd am pomenit episodul cu el. Am fost întrerupt atunci de aplauze şi aprobări. Cînd m-am adresat generalului, a luat poziţie de drepţi. Cînd am sfîrşit, m-am închinat şi am trecut mai în fund. A răspuns general M. Ionescu, comandantul vînătorilor de munte. A mai vorbit unul în numele „Astrei" şi ministrul Costăchescu. A răspuns regele prin cîteva fraze 198. Apoi regele a strîns mîna ministrului şi a cîtorva care erau aproape. Eu ajunsesem la spatele lui. A coborît. Vorbisem cu Condiescu să-i prezintăm familia Săulescu şi pe scriitori. Nu s-a mai putut. Regele coborîse şi pleca înapoi să asiste la sporturi. A fost şi Cincinat Pavelescu. M-am despărţit de scriitori şi cu maşina am pornit mai departe, peste Braşov, spre Piteşti şi Valea Mare. Fanny mă întreabă dacă mi-a dat mîna regele la despărţire. Nu. Fireşte, i-am explicat că nu putea, fiind la spatele lui şi fiind îmbulzeală. Dar mă întreb acuma dacă n-a făcut-o intenţionat ? Nu s-ar fi cuvenit oare să-mi dea întîi mie mîna ? în sfîrşit... Şi zic acuma să scriu totuşi Un trecut tenebros, cu cele două episoade discutabile ; „condamnarea" şi „războiul" ? Ar putea fi şi o carte interesantă, în orice caz, ar pune capăt şantajurilor permanente. Dacă ar pune ?! Nici eu nu mai ştiu. Misterul în jurul vieţii unui artist e necesar. Incertitudinea e totdeauna fecundă. Dacă n-aş fi acuma mare funcţionar, care mă găsesc pînă la un punct în dependenţă de guvern şi rege, fireşte nu m-ar interesa şantajurile. Toate zgomotele ce se fac în jurul meu, chiar cele scandaloase, atrag atenţia asupra operei şi deci o promovează. Ca reclamă sînt deci preţioase chiar şi duşmăniile canibalice. Adineaori am văzut ziarele cu relatările serbărilor de la Predeal. A fost la cazinoul ofiţerilor o recepţie. Eu n-am putut lua parte, fiindcă plecasem. Plecarea a fost intempestivă. Să nu fie socotită ca o nedelicateţa. Dar, cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît trebuie să mi se pară mai curioasă atitudinea regelui : cu mine ar fi trebuit să dea mîna cel dintîi, după terminarea cuvîntărilor, fiindcă eu îi vorbisem întîi, eu reprezentam pe scriitori etc. Chiar dacă n-a făcut-o intenţionat, în orice caz n-a fost delicat şi deci eram în drept să nu mai stau la restul serbărilor, mai ales că nici nu mi se comunicase decît prin Minulescu că va fi şi o gustare, fără să mi se precizeze cînd va fi... Cu Condiescu va trebui să lămuresc şi asta, precum şi chestia faimoasei audienţe care nu mai vine, deşi i-am cerut-o prin Cezianu, cum 197 Generalii : C. Ilasevici (mareşalul Palatului), Mihail Ionescu (comandantul trupelor de munte) şi Marcel Olteanu (comandantul Corpului 5 al armatei). Mai erau prezenţi coloneii N. Condiescu, Stoicescu şi comandorul Păiş (adjutanţi regali). 198 Despre solemnitate, consultă V. Timus, în Rampa, XV, nr. 3789, 6 sept. 1930, p. 1, şi reportajul lui Titu Mihăescu, în Curentul, III, nr. 942, 6 sept. 1930, p. 5. 151 itis / dealtfel mi s-a certificat cînd a întrebat un aghiotant dacă e vorba de o-audienţă nouă... Fireşte, toate astea sînt nişte lucruri atît de ridicole, cînd e vorba de un scriitor. încît nici n-ar merita să le notez aci, unde ar avea un loc mai demn atîtea gînduri de artă care mă frămîntă şi pe care le trec cu vederea mereu. Dar viaţa însăşi e atît de măruntă, cu obligaţiile ei stupide ! Duminecă, 7 septemvre 1950 [Valea, Mare] Am avut aici mosafiri pe Gamil Petrescu şi pe Plopeanu, cu d-ra Nina Măruţă199. Evident discuţiile au ajuns asupra înjurătorilor mei şi am aflat cîteva lucruri interesante. Camil îmi spune cum Sîngiorgiu ii prezicea că are să mi se facă o manifestaţie la Predeal. Nu ştiu de către cine ; probabil din partea regelui'. De asemenea Corneliu Moldovanu i-a luat o întîlnire la „Piccadily", între-bîndu-1 ce atitudine socoteşte să ia, dacă acuma va începe iarăşi o campanie violentă contra mea, anunţîndu-1 că a doua zi va apare un articol în Curentul™. I-a mai spus că el m-a îndemnat să-mi scriu amintirile, că el m-a rugat să plec în Moldova şi eu am refuzat, ca el a fost mai mare ca mine şi totuşi nu m-am dus la o întîlnire ce mi-a cerut-o, că el de-abia are ce să mănînce etc. Camil dealtfel mă sfătuieşte să public amintirile. Seara la masă, fiind cu toţii, a venit vorba despre Mavrodi, a cărui atitudine faţă de mine toţi o condamnă. Concluzie : am o sumedenie atît de mare de duşmani, cum nici nu-mi dau seama. în realitate aş putea zice că n-am decît duşmani şi toţi numai din pricină că am ajuns într-o situaţie morală şi materială atît de înaltă, încît îi supără pe toţi 201... Nu-i de făcut nimic. Ar trebui să nu mai scriu, să nu mai am nici un succes, ca să mulţumesc pe amicii mei. Plăcerea asta însă mi-e imposibil să le-o fac. Duminecă, 28 septemvre 1930 [Valea Mare] Tocmai aseară am putut veni iar aci, din pricina tratativelor cu Opera şi altele. Chiar aseară am plecat direct de la întrevederea cu Maniu, la 8,V3 seara, aducînd şi pe dr. Nanu. Am tras întîi la Sorbul, unde am luat masa. Azi ne-am sculat tîrziu, am dejunat la Ionel, la Bascov, unde a venit şî Coandă, apoi ne-am dus la Gălăşeşti. în răstimp de trei săptămîni, fireşte, au fost multe lucruri care ar fî meritat să fie notate. Dacă aveam carnetul la îndemînă. Am să-I şi iau cu mine de-acuma, să rămîie la Bucureşti. La ţară să stea numai cînd voi sta şi eu mai mult. 199 Nina Măruţă, viitoare soţia a lui Gh. Plopeanu. 200 Articolul citat mai sus (vezi notele 166 şi 195). 201 Ciudat cum L.R. nu-şi dă seama că, în angrenajul administraţiei centrale, continuă să fie o piesă măruntă; deasupra lui se aflau numeroşi policaştri, miniştri,^subsecretari de stat, secretari generali de ministere, al căror nume, peste ani, n-aveau să în semne nimic. „Situata morală şi materială atît de înaltă" nu-1 va scuti de umilinţa dato riilor, chiriei, proceselor cu datornici. 152 eî Mai întîi o întîmplare curioasă. La o premieră, la „Naţional", pe cînd •stăteam în salonaş cu Ressu şi nu ştiu cine, intră Mavrodi cu Perieţeanu. Ne vedem întîia oară de cînd a făcut ticăloşia. A venit drept la mine, foarte prietenos şi mieros, şi mi-a întins mîna : — Ce faci, dragă R.[ebreanu] ? — Bine, mersi. Atîta a fost convorbirea. S-au mai vorbit diverse, s-au schimbat replici indirecte... Aceasta l-a îndemnat probabil ca mai tîrziu să se intereseze, prin Plopeanu, despre chestia Operei. Iată duşmanii mei ! Mişu Arion, şeful de cabinet al lui Madgearu, un băiat foarte simpatic, ne-a cerut pe Puia. în principiu i-am promis-o, dar să-şi ia întîi el licenţa ca să poată fi asigurat. Vremea cea mai multă mi-o iau tratativele pentru concesionarea Operei. A trebuit să văd de nenumărate ori pe primul-ministru, care nu se poate decide să o dea lui Georgescu, fiindcă are la spate liberalii. Pe de altă parte, Perlea umblă desperat, cu deputaţi şi alte mijloace, să o obţină el. într-o zi, aşteptînd pe primul-ministru, am stat de vorbă cu Halippa şi cu Eftimiu, care i-a cerut ritos direcţia „Naţionalului", ocărind pe Perieţeanu. Aşa a făcut desigur anul trecut şi cu mine. Minulescu a intervenit la Halippa să fie numit în comisia de cenzură. Am opus un veto categoric. Celor care mă invectivează în spate nu mai pot să le fac şi favoruri. Tot atunci m-a rugat şi Vaida pentru o companie de operetă, despre care îmi vorbise şi Maniu. Cu Iuliu Moldovanu am avut o convorbire interesantă deunăzi ; mi s-a plîns de opoziţia ce o întîmpină la regăţeni. Aseară iar am fost Ia primul-ministru împreună cu Halippa. I-am adus jurnalul spre iscălire pentru Georgescu. Ştiam că am terminat. Am luat-o d-a capo. O convorbire nostimă de peste o oră. Am spus categoric ■că afară de Georgescu altuia nu se poate da Opera. Şi azi m-a vizitat Perlea cu un avocat să discutăm caietul de sarcini. [3 octombrie 1930, Bucureşti] A sosit Paul Morand202 în Bucureşti, şi Gafencu cu Filotti mă rugară să facem o masă duminecă seara la „Cina" în onoarea lui, cu vreo 20 scriitori. Am făcut acuma o listă după care să fie invitaţi scriitorii. Şi am început şi un speacb. Pe la 9 seara a venit dr. Nanu care şi-a anunţat vizita, vestind că are să-mi comunice ceva foarte grav ce mă priveşte. A auzit la „Capsa" pe Gregorian că iar are să mă distrugă. Umbla cu o fotografie, amprentele mele, şi spunea că va scoate o gazetă ca să le publice, că el a făcut să se 202 Paul Morand (1888—1976), poet, romancier, memorialist, eseist şi diplomat. In Bucureşti a sosit vineri 3 oct. 1930 (cf. Călătorul Paul Morand, în Rampa, XV, nr. 3812, 4 oct. 1930, p. 1). 153 desfiinţeze „Educaţia", pe care Goga a vrut s-o păstreze. Fireşte, am spus că nu mă interesează, să publice ce vrea. Nu vreau să ştiu de şantaje. Am stat apoi de vorbă pînă tîrziu despre lucrurile la ordinea zilei. Sîmbătă, 4 octomvre 1930 [Bucureşti] Azi-dimineaţă s-a sfinţit ambulanţa culturală-sanitară D.E.P. Au fost general Condeescu, Iuliu Moldovanu etc. Pe urmă iar m-am dus la preşiden-ţie pentru chestia Operei. Era linişte şi prea puţină lume, spre deosebire de ieri. V. Tilea 203 se afla la primul-ministru, apoi a venit Coltor2(H. Şeful de cabinet, Şerban, care însoţise pe Maniu alaltăieri la Sinaia, spune că, dimpotrivă, Maniu a venit foarte binedispus, nu deprimat, cum spun ziarele. Ei nu ştiu nimica, în schimb, ziarele toate vorbesc despre criza ministerială sau chiar de regim. Toată lumea zice că Maniu pleacă. Am intrat la el la 12,3/4 şi am stat o jumătate de oră. Discutînd despre chestia Operei, i-am repetat din nou că nu se poate să se concesioneze lui Perlea, care e încăpăţînat. îmi spuse că i-a telefonat şi Costăchescu, spunînd că Opera trebuie să fie în aceeaşi mînă cu Filarmonica şi recomandînd tot pe Georgescu. Se plînge că i-a spus destul de transparent să se retragă, dar nu pricepe. M-a întrebat de am mai vorbit cu Georgescu, şi cînd i-am răspuns că i-a făgăduit 60 000 lei lunar ca şef de orchestră, a exclamat : „Bine, dar e nebun !". La sfîrşit zice că are să mai vorbească după-amiazi şi cu Costăchescu, iar eu să-i telefonez mîine dimineaţă. „Vă găsesc aici şi mîine, deşi duminecă ?" — Negreşit. Sînt aici şi seara, toată ziua, toată vremea... După-amiază n-am ieşit deloc. Fanny e bolnavă : gripă cu temperatură. Stau să fac micul discurs pentru Morand pentru mîine la dejun, la „Cina". Luni, 6 octomvre 1930 [Bucureşti] Ieri n-am mai căutat pe Maniu. Cu zvonurile de criză, ce să mai umblăm cu fleacuri de Operă. La dejun, la „Cina", am avut masa cu Paul Morand. Au fost numai 14 persoane, inclusiv Gafencu. Am ţinut totuşi un speach simpatic, cu care m-am căznit destul pînă l-am încherbălit. Morand e un tip simpatic, afabil, deştept, fără fasoane. A răspuns numai cîteva cuvinte, scuzîndu-se că nu e orator şi povestind cum odată, într-o familie, a fost luat drept român. La sfîrşit am mai rămas de vorbă cu Eftimiu, Froda, Sorbul, Minulescu şi Leopold Stern 205, care spunea că scriitorii români ar trebui să meargă Ia Paris, unde ar fi foarte bine primiţi de toţi. Pe urmă am mers cu Sorbul şi Froda la Şosea, vorbind despre cele teatrale. Şi n-am- mai ieşit toată ziua. 203 Viorel Virgil Tillea, avocat şi om politic, ulterior ministru. 204 Ioan Coltor, canonic, profesor de teologie la Blaj, deputat, ulterior subsecretar de stat la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, în guvernul Vaida (9 iun.—20 oct. 1932). 205 Leopold Stern, autorul unor scrieri minore de economie şi de beletristică. 154 Azi-dimineaţă am văzut un film în recurs şi am aflat că Maniu e plecat la Sinaia. Ziarele făceau fel de fel de pronosticuri, iar Dimineaţa specială anunţă că regele a primit demisia lui Maniu şi că mîine va fi consiliu de miniştri. 206 Fireşte, sînt fel de fel de tatonări : ce va fi ? Pleacă şi partidul ? Se face guvern de-al nostru, sau intrăm în haos ?207 în orice caz, ce face regele nu e cuminte deloc. Pe ce se bizuie el dacă nici pe ai noştri, nici pe liberali nu ? Pe Nae Ionescu sau pe Manoilescu ? Nu e cuminte. Măcar de nu s-ar sparge în capul ţării toate astea ; măcar de n-ar avea dreptate Vintilă Brătianu... Marţi, 7 octomvre 1930 "[Bucureşti] în politică nimic nou nu se ştie. în general se crede că Mihalache sau Mironescu vor forma guvernul.208 Alţii spun că în nici un caz nu vor continua naţional-ţărăniştii. Paul Prodan pariază că va fi ceva neaşteptat. Seara, ■ o ediţie specială anunţă de la Sinaia că Mihalache a spus că Mironescu va face guvernul. Nu se poate pronostica nimica cu regele. Vom vedea zilele astea. în orice caz preparativele de plecare nu sînt deplasate. Naşcu îmi povesteşte că regele are mari datorii în străinătate şi vrea pe Manoilescu la Finanţe, ca să i le plătească ; că ar fi însurat cu Lupeasca. Vaida i-ar fi cerut o declaraţie în privinţa asta, şi de-acolo vine nesimpatia regelui faţă de Vaida. Dealtfel se pare că Maniu mai lucrează. Tînărul Cicio-Pop 209 îmi şopteşte că nu e bine," că partidul sau guvernul stă, dar se pare că şeful pleacă. S-a obţinut prorogarea, dar şeful pleacă. Era acolo şi Iunian şi o mulţime de lume. Ernst Ene 210 vede situaţia în negru din pricina imposibilităţii de a rezolva chestiile financiare-economice etc. Ralea e îngrijorat de Viaţa romanească. Mai erau Costăchescu, al cărui buget a fost crunt măcelărit, Vidrighin211 etc. şi nelipsitul Perlea. Am rămas tocmai la urmă şi îndată am chemat şi pe Victor Anto-nescu212. Maniu se vede că n-ar vrea s-o dea lui Perlea şi nu ştie cum să scape din încurcătură. Aşteaptă un refuz categoric al lui Antonescu şi acesta o scaldă. Aducem şi pe Perlea, care insistă, insistă. Ar vrea să se schimbe caietul de sarcini şi Maniu profită de asta, în urma opunerii mele, să con- 206 Mai mult îngrijorarea de propria lui situaţie îl determină să se implice în starea de lucruri, L.R. fiind în afara vieţii nartidului guvernamental. Dealtfel, pînă la această dată, el înregistrase adversitatea multor oameni politici din gruparea aflată la putere, „o antipatie pronunţată contra mea" — cum notase, în jurnal, la 2 mai 1930, referindu-se la „ţărănişti". 207 Un reportaj mai amplu, Demisia guvernului Manii:, în Curentul, III, nr. 974, 8 oct. 1930, p. 4. 208 Se va avea în vedere faptul că P.N.Ţ. deţinea la acea dată majoritatea parlamentară. 209 Alexandru Cicio-Pop, fiul lui Ştefan Cicio-Pop (preşedintele Camerei). 210 Ernst Ene, economist şi deputat (ginerele industriaşului D. Mociorniţă) ; între însărcinările publice, a fost şi secretar general Ia Industrie şi Comerţ. 211 Stan Vidrighin, directorul general al C.F.R. 212 Victor G. Antonescu, jurist şi om politic. ' 155 7122 diţioneze tot de acceptarea tale-cvale a condiţiilor şi apoi chestia administraţiei^ Şi sfîrşeşte prin a pune în vedere că pînă mîine vrea să lichideze concesiunea. După-amiazi Perlea a venit din nou la mine să-mi declare că acceptă întocmai condiţiile şi că banca îi dă banii, adică garanţia. Şi iar vrea să fie mîine la Maniu. Joi, 9 octomvre 1930 [Bucureşti] Tot cu criza. Mironescu a fost însărcinat cu formarea cabinetului ieri, iar azi au fost convorbiri pentru alcătuirea listei. Nu se ştie încă nimic precis ce va fi. Se bănuieşte, că vor rămîne cam toţi pe loc. Vom vedea mîine. Aseară am fost la reprezentaţia trupei lui Reinhard213 de la „Josef Stadts-Theater"-Viena. S-a jucat Flacăra sfîntă2U. Bine. Ansamblu bun. Vineri, 10 octomvre 1930 [Bucureşti] Arn avut o întîlnire la D.E.P. cu Emil Haţieganu 215, profesor şi şeful organizaţiei din Cluj, în privinţa concesiei teatrului clujean. I-am spus âz la început că contez pe_ sprijinul lui, precum contează şi Maniu, că vrem să păstrăm pentru noi citadelele artistice, că el va fi comisarul guvernului, cu decret regal şi salariu de vreo 15 000 lei lunar. A fost cîştigat îndată. La auzul numelui Sorbul, m-a întrebat dacă cunosc oamenii şi merită încrederea mea. I-am răspuns că mi-e cumnat, un scriitor valoros, om corect şi invulnerabil, pe_ care am să-1 ajut şi eu, luîndu-mi o responsabilitate morală. Mi-a promis concurs frăţesc în toate. Adăogai că aş fi vrut să-1 asociez cu Pavel216, dar^ am primit reclamaţii grave împotriva lui, pederastie. Mi s-a^plîns şi el căe foarte grav, _ că într-adevăr s-ar putea întîmpla să se dărîme concesia din pricina lui şi ne-am compromite şi noi că am pus un imoral în capul unei instituţii de cultură. 217 Va fi deci Sorbul singur, ajutat mult de el. Vom face tot gata, încît în decemvre să se ia în primire. Pînă se va face lucrul, totul rămîne absolut strict confidenţial. îndată am plecat la preşidenţie. Am întîlnit pe Cezianu, care ieşea de la Maniu. Mi-a reproşat că nu i-am răspuns la multe scrisori şi mi-a promis 213 Max Reinhardt (1873—1943), regizor german, al cărui nume îl întîlnim printre notaţiile tînărului Rebreanu, din caietul datat : „1 mai 1912" (cf. Arh. L.R., II, ms. 1, f. 10, reprodus de noi în L.R., Caiete, p. 291—292), precum şi în numeroasele: sale articole de teatru. 214 jucată cu titlul Die Heilige Flamme, traducere în germană a piesei scriitorului englez Somerset Maugham (1874—1965) ; piesa figurează şi în repertoriul Teatrului Naţional (stagiunea 1930—1931), fiind tradusă de V. Enescu. 213 Emil _ Haţieganu, profesor universitar de drept şi om politic naţional-ţărănist, ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (funcţie pe care o deţine între 10 oct. 1930 şi 18 apr. 1931). Ulterior va mai fi numit ministru al Transilvaniei (6 iun.—20 oct. 1932, " 13 ian;T" \A n.ov- 1933)- Epitetele „şiret" şi „demagog", folosite de L.R. în Jurnal (infra), •exprimă sintetic profilul omului politic cu care romancierul a intrat în contact în timpul directoratului de la „Educaţia Poporului". 216 Constantin Pavel. 217 Acelaşi ministru va reveni, factori neştiuţi de noi determinîndu-l să promoveze pe C. Pavai în conducerea Teatrului şi Operei clujene. să vie să mă vază. Ne-am despărţit fiindcă mă chema Maniu. M-a întîmpi- nat Acuma înţelegi pentru ce n-am vrut să rezolv chestia Operei şi am amînat-o atîta. Nu puteam să las eventual pe Perlea singur, fără sprijin, în bătaia vîntului. Eu ştiam că am să plec şi atunci Perlea rămînea în vînt, fiindcă regele vrea pe Georgescu, Mihai Popovici pe Georgescu, Madgearu să nu audă de Perlea... Dacă stăteam eu, fără să mă laud, din respect pentru mine ar fi tăcut toţi şi poate că ar fi mers lucrurile. I-am explicat şi lui şi mi-a spus că va merge la d-ta să abzică. — Şi totuşi, d-le prim-ministru, eu am chibzuit asupra motivelor d-voastră şi chibzuind, într-adevăr, mi se pare că sînt înţelepte, şi n-ar fi bine să dăm din mînă o instituţie aşa de importantă. — Evident, dar acuma nu se mai poate. Eu nu-mi părăsesc prietenii şi nu pot să-i arunc în gura lupului. Apoi, între noi fie vorba, nu ştiu dacă Mironescu va putea ţine piept tuturor greutăţilor. — Dar dv. vă întoarceţi la comandă în curînd, aşa că... — Asta-i altă socoteală. Deocamdată, eu plec în străinătate pentru cîteva luni, să mă odihnesc. — Vedeţi, tocmai şi pentru mine am venit să vă consult. Eu am stat pentru dv. Şi n-aş vrea să rămîn fără dv. să am dificultăţi şi balamucuri. Căci a şi început să se spună că se desfiinţează D.E.P., că... — Cine a putut spune aşa ceva ? — Ziare diverse, Universul, Viitorul... 218 — Fugi cu glume d-astea. îţi închipui d-ta că este posibil ca noi să ne desfiinţăm instituţiile create de noi ? A d-tale e foarte importantă şi foarte utilă. Cum să treacă prin minte cuiva asemenea lucruri ? — Şi totuşi se spune... — Fleacuri. D-ta stai la locul d-tale. Vei vedea ce ministru vei avea, probabil Voicu Niţescu219, cu care ai să te înţelegi foarte bine, şi să-ţi vezi de treabă. — Totuşi, fără dv... — D-apoi, dacă ai avea nevoie de ceva d-ta nu ştii să scrii ? Şl n-ai să găseşti mărci poştale ? Vezi-ţi de treabă şi n-ai nici o giije... îşi pregătise geanta. Citise o scrisoare a lui Vaida. Am ieşit împreună. Ne-am despărţit în hol, unde aşteptau diverşi deputaţi etc. 218 Mai scandalos va fi articolul lui Ion Dimitrescu, Spiţeria culturii, publicat în Curentul, III, nr. 979, 13 oct. 1930, p. 3: „O veste,— pentru unii constemantă, îmbucurătoare pentru alţii — a făcut ieri să tresară pe profesionişti^ slovei bucureşţene : ştirea, dezminţită, confirmată apoi, şi în cele din urmă redezminţită, că celebra Direcţia a Educaţiei Poporului va fi incinerată în crematoriul cheltuielilor inutile, odată cu realizarea mult-aşteptatelor economii bugetare" etc, etc. . . . , „ 219 Voicu Niţescu va fi numit la Comunicaţii, chiar în ziua discuţiei relatate in Jurnal (ciudat este că din contextul relatărilor rezultă că nici fostul lider al guvernului, nici Emil Haţieganu nu erau încă edificaţi asupra noului cabinet)._ Dealtminteri modificările prezentate de noul guvern nu sînt structurale ; dintre miniştri lipsesc I. Maniu şi Al. Vaida-Voievod, iar dintre subsecretarii de stat, I. Lugoşianu, Gr. Gafencu, Gh. Crişan, P. Andrei, Pompiliu Ioaniţescu şi Iuliu Moldovanu ; în noul cabinet, miniştri noi sînt V. Niţescu şi E. Haţieganu, iar ca subsecretar de stat, doar Vîorel Virgil Tillea. 156 157 Sîmbătă, 11 octomvre 1930 [Bucureşti] Noul ministru nu s-a prezintat ieri. A plecat aseară la Cluj, de unde se zice că se întoarce luni. Iată de ce n-am putut pleca la ţară, cum socotisem. Dimineaţa am avut la minister vizita lui Froda, care-mi vorbeşte des-pre Operă, şi dr. Voinea, care vrea să-şi reangajeze nevasta la „Naţional". . Mai tîrziu a venit şi Perieţeanu spre a se stabili forma angajamentului prealabil. Din discuţii e de reţinut cea privitoare la desfiinţarea D.E.P. Voinea îmi spune şi mă sfătuieşte să mă ocup eu puţin de asta, altfel mă pomenesc cu desfiinţarea făcută. Refuz să mă amestec, căci ar avea aerul că mă preocupă soarta mea. Venind şi Mateescu, aflu amănunte : aseară, comisia bugetară a hotărît cvasidesfiinţarea sau mai curînd întoarcerea la Instrucţie împreună cu Artele. Toţi au fost contra. S-a şters chiar personalul bugetar, Vor să reducă subvenţiile Teatrelor Naţionale, au omis Opera, au tăiat de tot cinematograful, au lăsat numai două milioane la Radio, au suprimat art. 192... în sfîrşit, ar fi un fel de harcea-parcea. Am trecut ia Moldovanu, care pleacă. Se arăta foarte amărît şi îngrijorat. Nu crede totuşi să îndrăznească a desfiinţa. îmi spune însă de la Leucuţia 220 că regele ar fi contra ; ce zice Cezianu ? Dem. Theodorescu ar fi auzit că comisia de cenzura filmelor trece la Instrucţie la ianuarie. în sfîrşit, un fel de campanie concentrică împotriva Direcţiei, ca totdeauna. Să reţin şedinţa cu comitetul criticilor dramatici pentru organizarea reprezentaţiei de gală. N-am primit injoncţiunile lor cu înşir-te mărgărite'1-'11. Voi face eu însumi programul. D-na Eftimiu intervine în favoarea soţului ei... mă omoară cu declaraţiile. Soţul ei vine din partea lui Moldovanu pentru organizarea Direcţiei din minister. Ieri, vineri, o întrevedere cu Brădişteanu, care-mi expune situaţia Operei, chestia reorganizării ministerelor. Joi mi-a citit Voiculescu 222 o piesă interesantă. Azi, Froda vine cu o afacere a teatrului „Liric". S-o vedem. Sper însă că energia lui Haţiegan, care nu poate permite să se comită asemenea măgărie împotriva chiar a lui Maniu. Dealtfel, chestia voi pune-o eu şi lui Mironescu şi lui Mihai Popovici. Miercuri, 15 octomvre 1930 [Bucureşti] Fiindcă Haţieganu a plecat la Cluj şi aflai că se va întoarce de-abia miercuri, am plecat şi eu la Valea Mare duminecă şî m-am întors aseară. La ordinea zilei mai cu seama chestia desfiinţării D.E.P. încă de la Piteşti, luasem întîlnire prin telefon cu Cezianu. Şi l-am văzut la 3,1/2. Fireşte, aceeaşi chestie. I-am spus ce-am vorbit cu Maniu. Mi-a arătat un 220 Aurel Leucuţia, jurist, om politic naţional-ţărănist, fost secretar al Consiliului Naţional Rămân din Transilvania, preşedinte al organizaţiei jud. Timiş-Torontal al P.N.Ţ. 221 Înşir-te mărgărite, piesă de Victor Eftimiu. 222 Vasile Voiculescu ; piesa citită pare să fie Fata ursului, ce va fi reprezentată pe scena „Naţionalului" din Bucureşti îrt nov. al aceluiaşi an. 158 buget dat lui Gomoiu 223 şi Iuliu Moldovanu, ca să ceară avizul regelui. I se pare şi lui idiot. Va întreba pe rege şi-i va propune să mă cheme pe mine pentru explicaţii. M-a rugat să numesc pe frate-său în comisia de cenzură în locul lui. Mîine pleacă la Sinaia şi vineri îmi va aduce răspuns. Dimineaţa, la D.E.P., multă lume. Dr. Voinea a venit pentru nevastă-sa, cu Froda, apoi Plopeanu, apoi Perieţeanu. S-a hotărît să, se facă. Am trecut şi pe la Petrovici 'm, care de asemenea a făgăduit. E teamă că se va fluiera la Femeia şi paizţa225, instigaţia lui Eftimiu. D-na Buzescu mă roagă pentru soră-sa *. Camil Petrescu m-a vizitat acasă. Evident, iar cancanurile cu scriitorii : că nu-i primesc, că-i jignesc şi în sfîrşit că vrea bani să-şi plătească chiria. s Mi-e o scîrbă infinită. Nici să nu mai aud parcă de asemenea colegi. ]oi, 16 octomvre 1930 [Bucureşti] Am trimis ieri o felicitare regelui. Azi a fost pauză generală. Numai după-masă am avut consiliu la casa pensiilor, şi d-na Venera cu piesa ei de corectat. Cezianu îmi spune că se" exagerează inutil lucrurile. Nu e vorba să reducă subvenţii, nici să desfiinţeze Opera. Se ,vor face reduceri la celelalte capitole, la unele mai ales, şi mai cu seamă la personal. Dar încolo nimic. Regele a dat ordin lui Uasievici 226 să mă noteze pentru audienţa îndată după manevre. Deci, să intervin atunci la mareşalat şi să ştiu că regele mă va ruga să am în grijă pe Ventura. Seara am fost la Femeia şi paiaţa. Nu mi-a plăcut. Duminecă, 19 octomvre 1930 [Bucureşti] Ieri d.a. am plecat la Valea Mare, de unde am sosit adineaori. Am luat şi pe Cătunaru ca expert viticol. Ieri dimineaţă am aşteptat pe noul ministru, care însă a venit tîrziu de tot. I-am prezintat pe cîţiva scriitori de la Direcţie, apoi am vorbit cu el despre Operă227 şi despre zvonurile desfiinţării D.E.P. Mi-a cerut un 223 Victor Gomoiu, medic, secretar general la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. 22i Ion Petrovici (1882—1972), filosof, procesor universitar, om de teatru şi scriitor ; fost director general al teatrelor (1918) şi ministru' (1921 ; 1926—1927; 1957—1938 ; 1941— 1944). Pe parcursul anilor, a manifestat o preţuire constantă faţă de scriitor, susţinînd cu perseverenţă primirea lui în Academia Română. (Cu prilejul discursului rostit de L.R. la primirea în Academie, în şedinţa de la 29 mai 1940, „răspunsul" i-a aparţinut.) A susţinut revenirea lui L.R. în fruntea „Naţionalului" bucureştean după alungarea legionarilor din conducerea Teatrului (1941). Ca ministru, l-a apărat atunci cînd Ion Antonescu i-a cerut să-1 destituie (cf. I. Petrovici, Pe meandrele trecutului, 1980). La B.A.R. se află cîteva scrisori ale sale trimise Iui L.R., nr. 144 170—144 172 (din 1935 şi fără dată). 225 Femeia şi paiaţa (La Femme et la pautin), piesă de Pierre Louys şi Pierre Frondaie, după romanul cu acelaşi- titlu aj lui Pierre Louys (1870—1925). Premiera a avut loc, la Bucureşti, în ziua de 17 oct. 1930. Traducerea i-a aparţinut lui Dem. Theodorescu * Leanţa Almăjan, actriţă. 22fl C. Ilasievici, mareşalul Palatului. 227 Situaţia Operei continua să fie jalnică, instituţia fiind „în lichidare" (cf. Liviu Anemie, Nu ne trebuie Opera română la Bucureşti?, Rampa, XV, nr. 3818, 11 oct. 1930, p. 1). 159 raport amănunţit despre programul şi realizările noastre, ca să poată susţine cu tărie tot. Va reveni miercuri. Luni, 20 octomvre 1930 [Bucureşti] Nimic deosebit altfel. Seara am văzut un bun film cu Jannings 228 şi, la întoarcerea acasă, am găsit o mulţime de gîndaci albi în hol, pe covoare. Parc-ar fi un semn rău. Marţi, 21 octomvre 1930 [Bucureşti] Cu prilejul comitetului S.S.R. de azi am mai aflat cîte ceva... literare, în Gîndirea mă înjură Crainic, birjăreşte. 229 Nimic deosebit.230 Cînd i-am tăiat ghearele 'de [la] subvenţie, nici nu se poate altfel. Dar în acelaşi număr Mihalache Dragomirescu.231 Asta e într-adevăr fenomenal. După ce l-a insultat atît de trivial de la obraz, în plin banchet, Crainic poate apărea la braţ cu Mihalache. E culmea moravurilor literare. Stamatiad îmi povesteşte că am în Mihalache un duşman nu numai pentru ce i-am făcut lui, dar fiindcă îi persecut elevii talentaţi. S-a ţîcnit bietul om. Corneliu Moldovanu vine cu o scrisoare a lui Gregorian, grosolană, pentru mai toţi membrii din comitet. în ea e însă un pasagiu, în care demască pe Minulescu, arătînd că împreună au pus la cale porcăria de la S.S.R. Mă gîndesc că n-ar fi rău să-mi creez o rubrică literară săptămînală la Dimineaţa. Fireşte, invitaţia ar trebui să vină de la ei. Să vedem ! B2S Emil Jannings (1SS4—1950), artist de teatru şi film german. 229 Articolul a fost publicat la rubrica „Cronica măruntă" (cf. N. Crainic, Liviu Rebreanu, Gîndirea, X, nr. 10, oct. 1930, p. 361—362). în el se reproduce scrisoarea lui L.R. către I. Slavici, publicată de R. Dianu în Curentul (vezi supra) ; prilej de a lovi iarăşi în directorul „Educaţiei Poporului", cotat „dezertor şi spion german", „osîndit Ia trei luni închisoare pentru sustragere de bani publici", precum şi alte invective, care, repetate cu ostentaţie, vor declanşa răspunsuri polemice (vezi Addenda). 230 Articolul lui Crainic făcea parte dintr-o campanie bine concertată de adversarii scriitorului. Acuzaţiile şt insultele sînt reluate, cu şi fără semnătură, specialişti în materie dovedindu-se gazetarii Curentului. Consultă Alfa, „Ciuleandra", film germano-român, în Curentul, III, nr. 916, 11 aug. 1930, p. 3 („Maidan literar"), care, plecînd de la o scrisoare a prof. C. Rădulescu-Motru (trimisă ziarului, la începutul anului, în legătură cu bugetul mare al „Educaţiei Poporului", judecat în comparaţie cu fondurile Academiei), atacă pe acelaşi „dezertor", noul pretext fiind Ciuleandra, „film germano-român, în cinci acte şi cîteva milioane". Cu semnătură proprie, Romulus Dianu foloseşte aceeaşi manieră, publicînd articolul Este Rebreanu un plagiator?, în Curentul, UI, nr. 972, 8 oct. 1930, p. 3 („Curentul literar şi artistic"). Acuzaţiile de plagiat fac trimiteri la romanul lui G. Cornea, Nebunia lumii (pe care L.R. l-ar fi avut în manuscris înainte de a tipări Pădurea Spînzuraţilor) şi la nuvela La Dent, din volumul Conte; et Nouvelles de Rachilde (pagini comparate cu nuvela Dintele de L.R., surprinzînd, la rîndul ei, momentul tragic al căderii primului dinte ; se dau şi texte paralele). 231 Articolul său deschide numărul revistei, şi se intitulează [sus (Gîndirea, X, nr. 10, oct. 1930, p. 315—320). Miercuri, 22 octomvre 1930 [Bucureşti] Nimic. Bogdan-Varvara îmi cere o nuveletă p.[entru] revista Excel-sior. 232 Sîmbătă, 25 octomvre 1930 [Bucureşti] Mereu chestia desfiinţării „Educaţiei". Bucuria o ştie de la Ghiulea233, chiar preşedintele comisiei bugetare, care i-a spus categoric că s-a desfiinţat şi nu se mai poate reveni. Dealtfel, un prieten comun îi spune că însuşi Iuliu Moldovanu ar fi declarat că s-a desfiinţat definitiv. Alţii, că trece la Instrucţie. Azi, Mugur mă vesteşte că Jean Bart a auzit de la o funcţionară contabilă că consilierul financiar a fost chemat de Costăchescu să-şi dea avizul asupra bugetului „F.ducaţiei". I-am spus toate astea lui Haţieganu, care a declarat că ministerul rămîne aşa cum este şi mi-a spus să fac bugetul împreună cu Mateescu şi Brăneanu 234, cu care într-adevăr am lucrat aseară, operînd o reducere generală de 15°/b. Mugur i-a scris lui Cezianu să intervie din nou la rege. De la doi financiari am aflat cu cîtă pasiune s-a ciopîrţit în comisia bugetară D.E.P., cum Gomoiu şi Demetrescu 235 au fost de acord, ce au lăsat din tot ce avusesem, adică mai nimic... Sînt curios ce va ieşi. N-am putut vedea pe Mironescu încă, să vedem ce zice şi el, precum şi Mihai Popovici. La urma urmelor, n-ar fi de mirare să se facă şi acest afront lui Maniu. Mă bate gîndul să scot o revistă lunară ; o poliţă literară, pentru diferite răspunsuri şi caracterizări de „prieteni". 236 N-am putut pleca la vie din pricina filmului Ciuleandra, a cărui premieră se anunţă pentru miercuri. Sînt în multe tratative pentru drepturile de autor, care aş vrea să fie cît mai substanţiale. Miercuri, 29 octomvre 1930 [Bucureşti] în fond, zilele acestea discuţiile şi preocupările mele privesc chestia D.E.P. : se desfiinţează sau nu ? Circulă felurite zvonuri. între altele aud azi că ar fi fost o întrunire la Instrucţie a celor trei secretari-generali pentru D.E.P. Cîndea nu mi-a spus nimic ; a rămas ca să fac bugetul pe baza unei reduceri de 15°/o. Ministrul îmi spune de asemenea să redactez bugetul în înţelegere cu Cîndea. Dealtfel, l-a exoflisit pe faimosul controlor Brăneanu. 232 Publicistul Varvara Bogdan (n. 1899), cunoscut de L.R. de la Adevărul şi Dimineaţa, nu vine degeaba. în primul număr al revistei Excelsior, tipărit la 7 nov. 19/30, se publică Două lumi (fragment din Răscoala ; vezi Excelsior, I, nr. 1, 7 nov. 1930, p. 3). 233 Nicolae Ghiulea, sociolog, profesor universitar. * 234 Controlor financiar (vezi infra, 29 oct. 1930). 235 N. Demetrescu, ca şi V. Gomoiu, îndeplinea la acea dată funcţia i de secretar general la ministerul în care lucra L.R. 236 Gîndită în 1930, va apărea, ardeleneşte, în 1932. 160 161 Miercuri, 29 octomvre 1930 [Bucureşti] Astă-seară e premiera Ciuleandrei 237. Eu am văzut-o alaltăseară, după spectacolul de la „Ventura" 238 Şi n-am fost deloc mulţumit. ^Nu e la ce m-am aşteptat, nici măcar ca fotografie. Scenariul complect iHiot; nici o scenă dezvoltată ca lumea. Regizorul absent. Peisajele de cîlţi, infecte. Nici un amănunt de adevărată artă. Interioarele mediocre. Muzica de o banalitate revoltătoare. Sincronizarea alandala. Jocul artiştilor nul. Dialogul imbecil^ şi spus de oameni care nu ştiu nici să vorbească... în sfîrşit, am fost decepţionat. Nici măcar cuvîntul că e mai bun mult ca tot ce s-a făcut pînă azi românesc nu mă încîntă. De aceea şi vreau să tranşez cu ovreii la sumă fixă. N-am nici o încredere că ar putea merge în străinătate. De aceea nu m-am dus nici la reprezentaţia de gală, deşi se pare că a avut mare căutare, cel puţin după marea cerere de invitaţii ce mi s-a făcut toată ziua. Am primit azi după prînz vizita lui Orchis 239 pentru timbrul sinistraţilor. Apoi, Tănase cu Vlădoianu pentru aranjamentul conferinţelor mele în ţară. Joi, 30 octomvre 1930 [Bucureşti] Efectul premierei Ciulendrei a fost nenorocit. 240 Mi se spune că a fost mare indignare, că mai mulţi ziarişti prieteni au promis să mă atace violent. Au venit băieţii mei să mă anunţe amical cît de mare a fost căderea. Fagure era cel mai indignat şi a promis să ducă o campanie teribilă contra filmului etc. Sînt atît de plictisit, că-mi vine să las toate baltă şi să mă duc la ţară, să-mi văd de scrisul meu şi să nu mai cunosc pe nimeni. Bilanţul de azi : Tican mă vesteşte că vor să continue campanii contra mea pe chestia filmului, că se vorbeşte chiar să puie pe studenţi să manifesteze ; ei însă vrea să facă pace şi să ajungă chiar să laude părţile frumoase. Să se învoiască cu Fessler. Camil Baltazar mă anunţă că la Vremea 241 237 Cu excepţia Curentului, presa bucureşteană făcuse pînă atunci o bună reclamă filmului, crescînd curiozitatea specialiştilor şi a spectatorilor. Exemple : Primul film sonor — „Ciuleandra" d-lui Liviu Rebreanu cu actori germani şi români, în Adevărul, XLITI, nr. 14 322, 4 sept. 1930, p. 2; Ioan Massoff, DL Liviu Rebreanu despre filmul „Ciuleandra", Cinematograful face concurenţa teatrului?, în Rvnpa, XV, nr. 3sdi, 21 sept. 1930, p. 2, (interviu reprodus de noi în Addenda), „Ciuleandra", în Rampa, XV, nr. 3S07, 28 sept. 1930, p. 3 ; Repertoriul cinematografelor „Roxy" şi „Capitol", în Rampa, XV, m. 381/8, 11 oct. 1930- p. 3 ; „Ciuleandra" a fost proiectat la Berlin, în Rampa, XV, nr. 3828, 23 oct. 1930, p. 3 ; Primul film sonor şi vorbitor românesc, în Rampa, XV, nr. 3829, 24 oct. 1930, p. 3 ; „Ciuleandra", în Rampa, XV, nr. 3830, 25 oct. 1930, p. 3 ; „Ciuleandra" la „Roxy" şi „Capitol", în Rampa, XV, nr. 3831, 26 oct. 1930, p. 3 ; Idem, în Rampa, XV, nr. 3833, 29 oct. 1930, p. 3; Astăzi: „Ciuleandra" la „Roxy" şi „Capitol", în Rampa, XV, nr.^3834, 30 oct. 1930, p. 3. 238 La „Ventura" fusese la premiera piesei Grand-Hotel de Paul Frank, spectacol completat cu pieseta Cînd doi se ceartă de I. Minulescu. 239 Impresar ; a lucrat apoi în administraţia Filarmonicii. 240 Un singur articolaş, convenţional, ţinea să salute „izbînda Ciuleandrei" ; V. T.[i-muş „Ciuleandra"', în Rampa, XV, nr. 3835, 31 oct. 1930, p. 2. 241 Vremea, ziar politic, social şi cultural, apărut la Bucureşti, sub conducerea lui Vladtmir Al. Donescu. De Ia începutul ei, revista a avut o atitudine favorabilă scriito- 162 s-a hotărît o campanie oribilă contra mea, cu fotografii şi altele, care l-ar pune pe el în situaţia" să plece de la revistă ; că pricina înjurăturilor este că eu n-am ajutat Vremea, deşi are greutăţi etc. La plimbare cu asemenea propuneri. Mă roagă să intervin cel puţin la ovrei, să le dea şi lor ceva ca să fie obiectivi cu filmul. Să vorbească cu Fessler despre asta. La 6 d.a. l-am şi pus în contact. Un ziarist Niculescu, de la Epoca şi Omul liber 242, vrea declaraţii de la mine în jurul Ciuleandrei, spunînd că prin redacţii se vorbeşte că eu am împărţit subvenţia cu Berger şi altele asemenea. L-am cam repezit, dar a plecat sperînd că va lua şi el ceva. Fessler îmi spune că a aranjat cu Fagure — 50 000 lei. Duminecă, 2 noiemvre 1930 [Bucureşti] Nici nu se putea ca din filmul Ciuleandra să nu iasă scandal. Fiind vorba de mine, nenumăraţi duşmani ai mei au apărut prin toate colţurile de jurnale-revolver, căutînd mai ales să şantejeze.243 în frunte, Curentul, fireşte. Concesionarul filmului, împreună cu directorul cinematografului „Ca-pitol", bănuind că vor trebui să se aranjeze, s-au dus la Şeicaru. Ţiganul i-a primit furibond, îmbătat, alergînd de ici-colo prin odaie, răcnind şi frecîn-du-şi mîinile r „Slavă Domnului că mi-aţi căzut în mînă ! D-apoi cu ce credeţi voi că ţin eu jurnalul ? Bani, măi, bani mulţi !" etc. A fost un acord de armistiţiu. A doua zi a apărut doar o notiţă. Ziua următoare nimic, în aşteptarea francilor. Azi însă îmbătarea continuă cu un articol al onanistului 31 alta notă cominatorie către preşedinte. 244 Lupta bătrînului escroc Fagure rului, publicând sub semnătura lui T. Teodorescu-Branişte (1928), O. Şuluţiu (1931), Pom-piliu Constantinescu (1933, 1934, 1938) ş.a. numeroase articole speciale sau referiri elogioase la opera lui L.R. A tipărit mai multe interviuri şi răspunsuri ale lui L.R. la anchetele ziarului (1931, 1935, 1942), semnate de Al. Sahia, C. Baltazar, V. Netea ş.a. L.R. însuşi figurase printre colaboratori. Supărarea va fi de-o clipă (sau exagerată de C. Baltazar), căci, în anul următor (nr. de Crăciun, 1931) L.R. va publica, în Vremea, Bucuriile şi .amărăciunile lui Titu Herdelea (fragment din Răscoala), iar mai tîrziu, între roman şi viaţă, mărturii autobiografice (V, nr. 235, 1 mai 1932, p. 11) etc. 242 Omul liber, ziar înfiinţat de N. D. Cocea, în 1918, la Iaşi ; titlul va fi reluat, la Bucureşti, între 1923 şi 1925. 243 între comerţ şi cultură, comentariu] variază de la o zi la alta ; astfel, după un articol de scandal, Cum s-e face propagandă... românească prin filmele sonore, apărut în Universul, XLVIII, nr. 270, 1 nov, 1930, p. 9, acelaşi jurnal trece, candid, la reclama , filmului (vezi ibid., nr. 274, 275 ş.a.). „Căderea" este comentată şi în ziarele ^prietenilor săi, care, pînă atunci, manifestaseră bunăvoinţă faţă de scriitor şi opera lui. După Rampa, filmul continuă să aibă acelaşi succes de ilaritate, rivalizînd cu Circul Cludsky, care, totuşi, „nu poate concura cu Ciuleandra. Avea acolo cîteva pîrlite de animale şi doi-trei clovni, pe cînd ingeniosul regizor Berger aduce în film o paradă întreagă cu tunuri, cai şi mitraliere şi interpreţi aparţinînd nu ştiu cîtor naţii" (ibid., XV, nr. 3837, 2 nov. 1930, p. 1 ; vezi şi I.foan] M.fassoff], Martin Berger la „Naţional", ibid., nr. 3837, 2 nov. 1930, p. 1). în Cuvîntul, VI, nr. 1926, 1 nov. 1930, p. 2 („în loc de cronică"), concluzia este şi ea dură : „Ciuleandra constituie o înctreare ratată — o, încercare care nu face decît să întrezărească imensele sacrificii care s-au făcut". 244 Polemic, articolul semnat de Ion Dimitrescu, Escrocheriile Kulturii (Dansul milioanelor cu duetul Berger-Rebreanu), din Curentul, III, nr. 1000, 3 nov. 1930, p. 2 („Carnetul zilei"), întrece, prin tonalitatea lui, tot ce s-a scris mai infamant împotriva romancierului. 163 cam la fel. Acolo tratativele au început de la 500 000 lei şi au coborît pînă la 150 000. Nu s-a ajuns însă la învoială. Aseară, Fessler îmi spusese că a intervenit ca mijlocitor Conitz 245 : c-a publicat, pe de o parte, un articol în Dimineaţa, laudativ, şi va lucra la Lupta... Pe cînd scriam aici mi-a căzut pe mînă un .păianjen mic. Am căutat să-1 arunc. S-a agăţat de mînă. L-am gonit totuşi. Tîrziu, mergînd la* baie cu o carte în mînă, păianjenul a reapărut pe marginea cărţii... Un semn ?... Să vedem ce ! Luni, 3 noiemvre 1930 [Bucureşti] Ce curios se petrec toate în viaţă ! De unde pînă deunăzi legam atîtea speranţe de filmul Ciuleandrei, azi vedem numai amărăciune şi întristare. Toată haita de şantajişti aleargă să exploateze mediocritatea filmului, mă împroaşcă cu noroi şi, mai presus, îmi provoacă o agitaţie sufletească.246 Joi, 6 noiemvre [1930, Bucureşti] Azi am avut audienţa fixată la rege. De cîteva zile mi-am adunat toate datele posibile, ca să am o documentare complectă. M-am sculat la 6. Trenul însă pleca de-abia la 8,1/2. In gară şi în tren am întîlnit pe Madgearu cu Potîrcă, Franasovici 247, Bucşan 248. ^La ll,l/4_ Sinaia. Am pornit pe jos şi am poposit în restaurantul „Garaiman", unde mi-am mai revizuit materialul, şi apoi am citit şi mîncat pînă la 1,1/2. Franasovici îmi spune că şi el are audienţă la 4,1/2. Am stat prin gară şi apoi, la 3,1/4, am ajuns cu trăsura la castelul Foişor. Col. Condiescu era de serviciu. In sala de aşteptare Madgearu şi un general francez Duval. Peste un răstimp e introdus generalul. Convorbirea în trei vreo zece minute.^ Madgearu îmi spune că el are vreo trei sferturi de oră de lucru şî se pregătea să intre. Condiescu însă vine să mă cheme pe mine. Mă anunţă : domnul Liviu Rebreanu. Regele era în civil : sacou gris. Se scoală de la biurou şi, întinzîndu-mi mina : — Bine-ai venit... — Să trăiţi, maiestate ! — Ei, ce veste aduci, d-le R.f breanu] ? Desigur, cu bugetul ? — Şi bugetul, negreşit, maiestate, dar mai înainte de .toate aş vrea 245 Martin Conitz, secretar general de redacţie la Dimineaţa. 246 Notaţia este în mare parte influenţată de articolul apărut, în aceeaşi zi, de data-asta sub semnătura lm Pamfil Şeicaru : Nici un ţel de risipă, în Curentul, III, nr. 1001, nov- 1930, p. 1, de citit şi de uitat. Blestemele vor continua şi în zilele ce urmează' nemahind pomenite in Jurnal. între autorii articolelor se află un actor din film, Petre Sturdza (Un fum sonor antiromănesc, în Universul, XLVIII, nr. 277, 6 nov. 1930, p 2> şi un preot, Traian Chirulescu '(Filmul „Ciuleandra", în Universul, XLVIII, nr. 277,'8 nov 1930, p. 2). 247 Richard Franasovici, jurist, om politic liberal, fost subsecretar de stat la Interne, viitor ministru şi ambasador. 248 Constantin Bucşan, jurist şi om politic averescan, fost deputat şi subsecretar de-stat la Interne. 164 respectuos să rog pe maiestatea voastră să acorde sprijinul simţit al piaies-tăţii voastre acestei instituţii, căci numai aşa va putea într-adevăr dăinui şi progresa. S-a aşezat în colţ pe fotoliu. — Fireşte că aveţi sprijinul meu... Ia loc, te rog. Aprinde o ţigară. Eu îi ofer foc cu bricheta. — Mulţumesc... Vreau însă [să] cunosc de-aproape tot ce aţi făcut, ce aţi lucrat. Evident, nu-mi trebuiesc lucruri mari, fiindcă în materie de cultură rezultatele nu sînt imediate..*. Şi, mai întîi, ce buget aţi avut voi ? — A fost circa 160 milioane... — Ei, va trebui să fiţi amputaţi şi voi ! — Dar trebuie să vă gîndiţi că de-aici, 120 milioane sînt teatrele.. întreaga direcţie nu costă mai mult ca Opera... I-am citit rezultatele serviciului propagandei, apoi pe celelalte. — Foarte bine... Acum, programul de viitor ? I-am citit. Mulţumit. I-a plăcut Boabe de grîum, că e foarte frumoasă. Cine o face ? Bucuţa ? Da. Vatra 250 n-a văzut-o, dar e de acord. Mai tîrziu revine, dacă a apărut aievea. Trebuie să i-o trimit. Cine a făcut „Cartea misionarului" ? Voiculescu şi Mugur. Da. Sînt foarte pricepuţi in astea. Despre „Săptămîna poeziei" ştia că a reuşit foarte frumos. L-au interesat corespondenţii culturali. Se interesează cum merge legea teatrelor ? l-am dat explicaţii. îl interesează amănuntele organizării spectacolelor. Proiectul de lege să i-1 aduc să-1 discutăm împreună. îl interesează ce- s-a făcut la „Educaţia fizică şi turism" şi e mulţumit... în ce priveşte revistele zic : — Trebuie negreşit să facem ceva pentru cele mai de seamă, altfel mor şi ar fi ruşine. — Perfect, dar cum spui, numai celor adevărate. — Viaţa românească, Gîndirea, Convorbiri... — Da. Nu se poate să se arunce banii la toate ciupercile, cum s-a făcut că s-au dat 127 milioane pe fleacuri fiindcă a cerşit cineva... E foarte bucuros de editarea cărţilor „Ţara noastră"251. La teatrul sătesc vrea mai curînd o trupă bună, cu artişti de la Teatrele Naţionale ; nu vicleimul. E contra teatrului de păpuşi. E contra corului ceremonial. — De ce să mai faceţi un cor cînd avem trei bune : „Cîntarea României", „Carmen" şi „Zorile" ? Mai bine le ajutaţi pe astea şi le obligaţi să cînte împreună cînd vreţi... La programul Educaţiei fizice spune că terenurile vor " trece la A.N.E.F.252 prin lege. îi place ideea anuarului, de asemenea ajutoare prin cupe, medalii etc. — De ce nu daţi regulat la radio ştirile sportive ? — Se dau, maiestate. 249 Boabe de grîu, revistă ilustrată de cultură, tipărită^ la Bucureşti, între 1930 şi 1935. în paginile ei a publicat şi L.R. (vezi Basmul dreptăţii, în nr. 4, iun. 1930, p. 241 — 243, fragment din prima versiune a romanului Răscoala). 250 Vatra, publicaţie proiectată pentru muncitori şi ţărani, avînd caracter enciclopedic. 251 „Ţara noastră", colecţie de tipărituri. 262 Academia naţională de educaţie fizică. 165 « — Eu n-am auzit niciodată. Şi ar fi interesant să se dea regulat, toate. De asemenea şi programele teatrelor, care eventual ar putea aduce şi un mic beneficiu. li place gîndul editării unei publicaţii de sport şi turism, anuarul federaţiilor etc. Crearea parcurilor naţionale zice că ţine de Domenii, dar, zic eu, noi trebuie să iniţiem. îi explic ideea Librăriei de stat şi cum nu poate funcţiona. îl intere-^ sează. Crearea unei' biblioteci de educaţie fizică, sport, turism. Muzeul tuns-1 mului, de asemenea ; numai, de unde luăm banii ? ' — Toate bune, numai cu bugetul să ieşim. Aţi făcut deja un buget? — Iată-1, maiestate. — A trecut prin comisiune ? — Nu, maiestate. Am dorit întîi să-1 cunoască maiestatea voastră îl citeşte complect. Iarăşi zice să tai teatrul de păpuşi şi corul ceremonial. — Eu găsesc că nu e deloc exagerat, că trebuie să rămînă aşa. E foarte cuminte şi bine potrivit. O singură observaţie aş face în privinţa laboratorului foto-cinematografic. Poate că e prea mult. Ar trebui să te înţelegi cu Filotti. Mai este un laborator... — Al Fundaţiei ? , — Nu, la Externe, la Filotti. Decît să fie două proaste, mai bine unul complect amenajat. De aceea, vezi să le unificaţi. înţelege-te cu el. Revin, cerîndu-i protecţia pentru D.E.P., care n-ar putea exista aievea fără să se simtă că e puternic sub aripa protectoare a regelui. — Din partea mea aveţi tot sprijinul. Vom lucra împreună. D-ta vei veni în fiecare lună cu lucrările să mă pui în curent cu tot ce faceţi, ce proiectaţi, să discutăm împreună tot. De asemenea, va trebui să mergi mînă-n mînă şi cu Filotti, ca să nu faceţi în două locuri acelaşi lucru, căci cele două servicii se complectează şi trebuie să colaboreze. îndată ce mă voi întoarce la Bucureşti, te voi chema împreună cu Filotti ca să stabilim împreună colaborarea. îl rog să primească să-i trimit toate noutăţile româneşti, ca să continue a fi în curent. Primeşte cu plăcere. De asemesea, să-i trimit traducerile cărţilor mele. Spune că Ciuleandra a citit-o în franţuzeşte numai. îi spun de cehoslovacă. — De, cehoslovaca ar merge greu dacă nu pricep nimic ! îi spun de P.[Murea] S.[pînzuraţilor] în englezeşte. îmi spune că traducerile în italieneşte le are. Mă_ întreabă ce personal am. îi ofer lista. 24 bugetari. îi explic cum am trebuit să fac şi cu cîţiva scriitori, ca Bacovia... — Acuma desigur că va mai trebui să tăiem. — Desigur — afirmă. Revin din nou, cerînd sprijin simţit, — Direcţia trebuie să rămînă şi să lucreze... 166 ■ • — Nu s-ar putea să se distrugă o instituţie de cultură care trebuie să 'fie o temelie. — Da, dar dumneata, ştii planul meu ? — Ştiu, maiestate, Ministerul Culturii... Organizaţia D.E.P. i-ar fi o bază. Poate că s-ar putea alcătui, ca şi la „Educaţia fizică", un Consiliu naţional... — Al Culturii, da... — Care să fie sub protecţia maiestăţii voastre şi să dea directivele generale... E de acord. — Bine. Daţi-i drumul şi să lucraţi cu folos, întinde mîna. — La revedere ! — Să trăiţi, maiestate ! Afară sosise şi Franasovici. Era 4,40. Madgearu să se precipite. Condiescu se întoarce : — Cîteva momente, domnule ministru. Mă conduce pe mine, întrebînd ce-am făcut. îi povestesc în cîteva cuvinte. Bravo ! Cobor la gară pe jos. Norocul face să iau trenul personal, altfel ră-mîneam pînă noaptea. Marţi, 11 noiemvre I93G [Bucureşti] Azi, în sfîrşit, s-a terminat chestia Operei ; rămîn numai amănuntele tehnice pe care cred că le vom pune la punct în două-trei zile. Chestia demisiei mele de la D.E.P. e aranjată cred definitiv. Ieri i-am spus şi lui Haţieganu cum aş dori să o fac : i-o prezint săptămîna viitoare, se primeşte cu data de 1 ianuarie, iar pînă atunci iau un concediu. între timp vreau să mă numească comisar Ia Operă, în comisia de cenzură 253, eventual păstrîndu-mi locul de preşedinte, şi să perfectez concesia Operei Cluj. Am spus la mai mulţi despre intenţia mea de-a pleca. Toţi vor să mă oprească, să nu plec, să stau cel puţin pînă în februarie etc. Explicaţiile mele însă conving pe oricine. Orice zi de rămînere aici mă scade ca scriitor, în vreme ce eu mă înfund în dosare şi primesc înjurături necontenite şi nici o satisfacţie sufletească reală, avînd chiar perspectiva de-a rămîne şi fără o răsplată materială — e doar vorba de tăierea diurnelor şi chiar de scăderea salariilor — alţii scot cărţi şi se înalţă. îmi trebuieşte o sforţare hotărîtă să pun capăt situaţiei, să-mi văd de meseria mea şi să-mi desăvîrşesc opera literară. • O carte nouă face mai mult decît o mie de dosare. Şi-apoi, chiar nervii mei n-ar mai putea suporta continuarea hărţuielilor cotidiane la care în mod fatal aş fi supus la infinit, ajungînd chiar poate în situaţia lui Minulescu. 263 Comisia de cenzură a filmelor. 167 Vineri, 14 noiemvre 1930 {Bucureştif Ieri a fost demisia bruscă a lui Perieţeanu254. Mi-a adus-o şi mi-a explicat-o : îi e frică de cabale care să-i pericliteze alegerea de vice-preşedinte la Cameră. M-a pupat şi mi-a mulţumit. I-am transmis-o lui Haţieganu, care a reţinut-o să cugete asupra rezolvării şi să consulte pe primul-ministru. I-am recomandat pe Dragoş Protopopescu, i-am explicat de ce nu se poate Eftimiu şi i-am propus eventual delegarea pentru cîteva zile a lui Sorbul. Au început vizitele la mine şi telefoanele : Eftimiu, Iunian, Răducanu... Dragoş a fost aseară acasă ; Eftimiu azi-dimineaţă la minister ; Dragoş din nou astă-seară acasă. Totuşi nu s-a hotărît încă nimic ; Haţieganu n-a putut vorbi cu Mironescu despre nimic, fiind ocupat cu regele pentru pregătirea zilei de mîine. între timp îmi pregătesc şi eu plecarea. Aranjez treptat lucrurile. Să-mi facă numirea de comisar la operă, în comisia de cenzură, să isprăvesc chestia teatrului clujan. Mîine însă plec la ţară, să prepar conferinţa pentru D.E.P. Miercuri, 19 noiemvre 1930 [Bucureşti} în sfîrşit, s-a făcut: azi i-am dat lui Haţieganu demisia mea. Am precipitat-o motivat. Aseară am stilizat-o, s-o am gata. Azi-dimineaţă comandasem pe Gogu Georgescu cu care-mi spusese ministrul că ar vrea să mai stea de vorbă ca să isprăvească odată. L-am dus. Haţieganu a isprăvit întîi nişte iscălituri, am vorbit generalităţi. Apoi Georgescu a ridicat chestia! comisarului guvernului, spunînd că Maniu m-a desemnat pe mine, şi lui i-ar face plăcere, fiindcă ar fi să aibă un om cu autoritate etc. Haţieganu părea cam încurcat, s-a ridicat, a aprobat cu jumătate gură, pe urmă zice : „Ei, d-le R.[ebreanu], acuma te rog să mă laşi puţin să mă sfătuiesc cu d. Georgescu". Am plecat îndată, desigur puţin jignit. Demnitatea mea suferea ; adică, el poate să aibă secrete cu Georgescu, pe care să nu le cunosc eu ?... Am aşteptat un răstimp pînă ce a ieşit Gogu, cu care am mers la mine. Mi-a povestit cam jenat ce a fost. Ministrul i-a spus că ţine foarte mult la mine, că el ar dori să mă numească, că vreau să-mi dau demisia, că nu ştie însă dacă n-ar fi incompatibilitate, fiindcă eu am tratat toată chestia Operei şi poate că voi fi înjurat, încît s-ar putea răsfrînge şi asupra Operei, dar că, în sfîrşit, el are să vorbească şi cu primul-ministru şi cu regele... Georgescu, cam uimit, a zis că poate are el altă persoană, poate Borgovanu 255 ? Nu, că nu e nici un prieten. L-a întrebat cam despre cine ar mai fi vorba ? Georgescu a răspuns că ar fi auzit despre Filotti, Sadoveanu 256, Paul Pro-dan... Şi în sfîrşit că m-a scris pe mine în fruntea listei şi că a rămas să... mă propuie .tot pe mine. 254 în aceeaşi zi, ziarele comentează ştirea: Dl. 1. Gr. Perieţeanu a demisionat de la direcţia Teatrului Naţional (Rampa, XV, nr. 3849, 15 nov, 1930, p. 4) ; a doua zi, în aceeaşi gazetă, Ioan Massoff comenta evenimentul, subliniind că de la direcţia Teatrului „a plecat un om cumsecade". 255 Ion V. Borgovan (1889—1970), medic, compozitor, cronicar muzical. 256 Ion Marin Sadoveanu. 168 Am fost foarte afectat. în definitiv, eu n-am cerut niciodată nimic, ci numai mi s-au propus diverse demnităţi. Atunci am hotărît să sfîrşesc scurt toată chestia. Profitînd că tocmai m-a chemat la telefon, am trecut Ia minister şi în primul rînd i-am declarat că eu nu doresc niciodată să fiu în ipostaza de postuîant, că mie mi s-a propus de Maniu acest loc, dar că nici într-un caz n-aş fi dispus să primesc dacă mi s-ar da ca ceva cerut... Tot aşa de încurcat, scotocind prin acte, mi-a răspuns că nu e vorba de cerere, că el pe mine are să mă propuie. — Dealtfel iată, d-le ministru, şi demisia mea. A început să citească. A Tost întrerupt un răstimp de Ilie Lazăr cu •un cinematograf din Sighet. Pe urmă a continuat citirea : — Va să zică, d-ta cum o doreşti rezolvată, pe 1 ianuarie ?... Bine, îasă-mi-o, ca să-ţi dau şi un răspuns !... Pînă atunci concediu ? ' — Cererea de concediu voi face-o separat... I-am mai dat hîrtiile gata pentru Cluj, anunţîndu-1 că mîine trebuie •să sosească administratorul şi pînă atunci să le studieze. Şi am plecat... După-amiază mi-am aranjat hîrtiile, mi-am dus acasă ce aveam pe-acolo. O convorbire mai lungă cu Mugur, Voinea, Voiculescu, care mă sfătuiesc să mă întorc la Teatru. Ridicol. Se spune mereu că Crainic răspîndeşte că vine în locul meu. Seara a venit Eftimiu, care mi-a lămurit chestia cu Teatrul: Perieţeanu a spus lui Iunian şi Mirto că Haţieganu vrea să mă readucă pe mine la Teatru. Mai povesteşte diverse cancanuri cu îorga, Froda etc. /ci, 20 noiemvre 1930 [Bucureşti] Am avut mai numeroase vizite la minister, între care mai importantă a Iui „Paramount" şi a Iui „Sacha-film", adus de Naşcu. Cu ambii am discutat posibilităţile înfiinţării industriei româneşti de filme. Deocamdată ta-. tonări. Froda şi apoi Eftimiu telefonează că s-ar fi decis numirea Iui Nottara Ia Teatru. Eu n-am văzut pe Haţieganu şi nici pînă acuma nu ştiu nimica. Am pus la încercare pe Froda de ieri. I s-a dus un articol foarte elogios despre mine prin Vlădoianu. A spus că are să-mi facă rău publicarea şi că are să mă consulte pe mine. Mi-a vorbit de două ori la telefon şi nici nu mi-a pomenit nimica, închipuindu-şi că nu ştiu despre articol. Am înţeles. Marţi, 25 noiemvre 1930 [Bucureşti] Zilele acestea am fost în doldora concesiei de la Cluj. Am chemat aci • pe Pop, apoi pe Pavel. Ministrul m-a însărcinat să discut chestia lui Pavel spre a nu periclita viitorul concesiei. Sînt destule încurcături şi cu asta. Din pricina lor nu pot încă să renunţ la a merge la minister. Şi mi-e atît de silă, atît de mult aş vrea să mă odihnesc o săptămînă şi pe urmă să încep să lucrez pentru mine. 169 Joi [Vineri ?], 28 noiemvre 1930 [Bucureşti] Ieri am serbat a 45-a zi de naştere a mea. Lume multă, şi cadouri, şi veselie. ..... N-am izbutit încă să isprăvesc chestia de la Cluj. Şi din pricina asta mai trebuie să pierd vremea cu ministerul. Şi aş avea atîtea de făcut! Atîtea romane îmi forfotesc în minte : Gorila, avînd erou pe Pamfil Şeicaru şi toată lumea stranie zisă intelectuală din presă şi teatru ; apoi Popescu sau aşa ceva, în care să pun tipul reprezentativ al orăşeanului român, funcţionarul ; apoi Iubirea cea mare sau Iubirea eternă, nu ştiu cum voi botera-o, tratînd despre iubirea fatală, care e mai tare decît orice voinţă umană, şi atîtea altele... 257 Numai să mă pot lichida cît mai curînd de toate, să mă apuc din nou de meseria mea, singura care mi-e dragă, singura care dă un adevărat rost vieţii. Miercuri, 3 decemvre 1930 [Bucureşti] Am intrat în decemvre şi încă n-am sfîrşit cu „Educaţia", numai din pricina Clujului. Nu ştiu ce e cu Haţieganu, cît e de sincer. în orice caz aş avea motive să mă îndoiesc. Dacă deunăzi, cînd îi spusei rezultatele de la rege, a zis : „Mi se pare că şi la el cel din urmă are dreptate", încît a trebuit să-i cer explicaţii şi a întors-o repede, aducînd pe tapet pe Mironescu. Aşa şi cu chestia comisariatului Operei, cînd îi spune lui Georgescu, în definitiv un străin pentru el, că-i e frică să nu fie înjurată Opera din pricina mea. îmi spuse odată Dem. Theodprescu că Haţieganu e foarte bun prieten cu Şeicaru. Se pare că chiar aşa este şi că primeşte injoncţiuni. Nu ştiu acuma dacă si în chestia Clujului nu are vreo portiţă ascunsă. Pînă n-a fost ministru, ' a fost bucuros să devină comisarul guvernului. Pe urmă, el m-a zorit, m-a pus să-i chem pe Pavel şi Pop, a aprobat tot. Iar acuma parcă s-a înmuiat. Şeful contenciosului zice, ca de la ministru, că nu-i aşa zor. Deunăzi însă Haţieganu îmi spunea, de faţă cu Pop, că mie mi-ar da-o cu amîndouă mîinile. E ceva la mijloc, negreşit... Intre timp, invazia oaspeţilor străini. Luni am înghiţit două mese cu Maurice Bedel 258. Acum balamuc cu venirea lui Gaston Rageot, preşedintele scriitorilor francezi. Şi iacă aşa, nu sînt în stare să mă apuc de lucrul meu ! 257 „Acolo intenţionez să reiau tema iubirii integrale, cea de la maturitate, iubirea ca un element de viaţă, nu ca un trecător divertisment de tinereţe, ca o boală de copilărie, ci ca un lucru primordial şi tragic. Fără să fie începutul acelui mare roman pe care intenţionez să-1 scriu, Jar se leagă organic de el, tot astfel cum se leagă de această carte de mîine... Adam şi Eva, pe care am intenţia s-o reiau. Va fi povestea unui om care, după ce trăieşte o viaţă întreagă, descoperă femeia abia la maturitate, femeia care îi este sortită, şi atunci tot eşafodajul vieţii de pînă atunci e dărîmat şi omul începe o viaţă nouă" — va reveni cu precizări, peste patru ani, despre acelaşi roman (cf. De vorbă cu Liviu Rebreanu cu prilejul apariţiei romanului „Jar", în Reporter, II, nr. 22, 16 mai 1934, p. 5 ; vezi Addenda). 258 Maurice Bedel (1883—1954), scriitor francez; romanul lui, Jerome,,L.N. 60, pentru care primise Premiul Goncourt, este recomandat spre lectură de L.R., în scrisoarea către Puia, datată 1 ian. 1928 (cf. La lumina lămpii, p. 106). 170 Luni, 8 decemvre 1930 [Bucureşti] Premiera Molimei lui Sadoveanu — reuşită. Masă lui Gaston Rageot la „Cina", vineri dejun, cu discurs şi proclamare membru de onoare S.S.R. Masă la legaţia, franceză pentru Rageot. Convorbire cu Thevenin 259 despre Pădurea Spînzuraţilor pe care o laudă imens şi speră în mare succes în franţuzeşte, Ia care vrea să contribuie. Sadoveanu se plînge de Froda cu Molima. Astă-seară a fost premiera Evantaiul Lady-Windermere 26°. Convorbirea de ieri cu Cezianu despre numirea lui la Paris şi alte cîteva lucruri. Miercuri, 10 decemvre 1930 [Bucureşti] Chinurile facerii sfîrşitului continuă monoton şi plicticos. Concesiunea Clujului trenează pînă la enervare. în sfîrşit, ieri am avut şi avizul conten-• ciosului şi azi i-am dat ministrului toate hîrţoagele. Credeam că va iscăli şi chestia îşi va urma mersul normal. A reţinut-o s-o mai citească diseară. Nu mai pricep nimica ; vrea să facă sau nu vrea ? Am început să mă îndoiesc şi eu. Tot aşa trăgănează şi chestia cu comisariatul guvernului. Toată lumea mă face comisar şi eu nu sînt, şi nici măcar nu-i mai pot spune să reguleze chestia, ca să nu crează că vreau să mă numească pe mine. Aş vrea să aranjez ceva cu preşidenţia comisiei de cenzură şi nu ştiu dacă mai pot încerca cu şanse de reuşită. Azi a venit Fotino 261 din partea lui Bădărău 262 pentru concesia de la Cernăuţi. în sfîrşit, atîtea şi atîtea proiecte şi nici unul nu se poate termina. Ce-o fi cu Haţieganul ăsta ? Nu cumva am în el un duşman categoric, dar de o şiretenie rară ? Pînă în vreo zece zile ar trebui să isprăvesc tot, ca să pot pleca liniştit. Vineri, 12 decemvre 1930 [Bucureşti] Cu Clujul tof nimic. Pierdem vremea degeaba. Haţieganu sau nu vrea, sau e laş. Nu mai insist nici aici pînă nu se va isprăvi într-un fel. După-amiazi am avut vizita d-nei V.B., după ce dimineaţa d-na V. m-a omorît cu asigurările de amor. Cealaltă se arată deosebit de afectuoasă. Dar amoruri d-astea, mersi ! 259 Leon Thevenin, traducător, corespondent de presă francez la Bucureşti ; împreună cu B.[raunstein] Madeleine, a efectuat traducerea romanului Pădurea Spînzuraţilor (La [oret des pendus, Paris, 1932). 260 Evantaiul doamnei Windermere (Lady Windermere's Van), piesă a scriitorului englez Oscar Wilde. 261 Mişu Fotino, actor, veche cunoştinţă a lui L.R. (ca şi acesta^ din urmă, activase o vreme la Teatrul Naţional din Craiova) ; după numeroase turnee în ţară, se stabilise în Capitală, luînd parte Ia înfiinţarea „Teatrului Mic". 262 Eugeniu Bădărău, fizician, prof. universitar, jieconfirmat in_ funcţia de director al Teatrului Naţional din Cernăuţi, conducerea artistică încredinţîndu-i-se lui Mişu Fotino (după stabilirea profesorului în Capitală, artistul M. Fotino va rămîne directorul Teatrului). De reţinut că, la fel ca şi confratele A. de Herz — directorul „Naţionalului" craiovean —, nu va uita să introducă Plicul în repertoriul teatrului din Cernăuţi. Vezi la B.A.R. Coresp., nr. 142 034—142 036, datată de E. Bădărău între 1930 şi 1931. 171 Valea Mare, sîmbătă, 20 decemvre 1930 Aseară am sosit aci. Socotisem că va fi şi plecarea mea definitivă de la minister. Nu s-a putut. N-am văzut pe Haţieganu joi, după ce regele a restituit decretul Cluj ca să-1 ducă ministrul. Speram să-i văd şi^cînd colo aflu că a plecat la Cluj, unde va-sta pînă luni probabil. Noroc că pe drum s-a încrucişat cu nevastă-sa (cu care dealtfel trăieşte foarte rău), încît va trebui să se întoarcă grabnic. Dacă s-ar duce la rege înainte de Crăciun bine ar fi, să sfîrşeasca definitiv chestia asta. Decretele cu modificarea comisiei de cenzură au ieşit. Marţi va fi alegerea prezidenţială. Dar nu e nimic sigur, fiindcă, de-ar fi să se reorganizeze ministerele, cine ştie unde s-ar putea să ajungă comisia. Marţi va trebui să mă reîntorc la Bucureşti, mai ales pentru comisia de cenzură. Şi pe urmă, aici, să văd să-mi pun la punct cel puţin călătoriile 263 şi apoi Răscoala. Mai cu seamă însă aş vrea să-mi notez şi să-mi organizez cele ce vreau să scriu în viitor. Numai să mă lase în pace prietenii... Sîmbătă, 27 decemvre 1930 [Valea Mare] Sorbul îmi aduse vestea că Haţieganu a fost chiar luni la rege şi a iscălit decretul concesiei. Astfel, marţi m-am dus la Bucureşti să-mi pun la punct toate lucrurile la D.E.P., ca să nu mai am nevoie să mă mai întorc pe-acolo. în gară, prefectul de Vîîcea ne spune că în ajun a murit Vintilă Brătianu la Mihăeşti. La Bucureşti, m-am dus direct la D.E.P. întîi, să-mi caute pe Haţieganu. L-am găsit cu telefonul la Cameră. Cel dintîi mi-a spus că a fost la rege şi i-a iscălit; apoi, că va veni pe Ia 12 la minister, să vorbim. Pînă atunci, după diferite sfaturi cu Sorbul şi ceilalţi, am găsit modalitatea să cazez şi pe bietul Vereşti : avansez pe Caton în locul lui Sorbul, pe Muşă*-tescu în locul lui Caton şi pe Vereşti în locul Iui Muşătescu. Am şi făcut referat în acest sens. Buzescu a venit să se plîngă de suprimarea subvenţiei. N-am ce să-i fac. Şi alţii diverşi, ca totdeauna, între care protejatul Iui Ionel de la Piteşti pentru autorizarea unui cinematograf. Am aşteptat zadarnic, căci ministrul nu s-a mai întors ; la Cameră a fost şedinţă festivă, pentru Vintilă Brătianu. Aşteptînd, l-am pus puţin în curent pe Bucuţă cu unele lucruri de la conducerea direcţiei. Şi am lăsat pe Vereşti să-mi găsească pe ministru din nou şi m-am dus la masă la Ressu, iar de-acolo am trecut pe la noi pe-acasă. La 4 d.a. aveam consiliul casei pensiilor. La minister însă am dat peste Haţieganu. Am regulat chestiile ce Ie aveam, diverse hîrtii. în primul rînd mi-a dat decretul de la Cluj, iscălit de rege. îmi spuse apoi să isprăvesc tot,^ că ar vrea să vorbească şi cu Sorbul, şi cu Pavel, să-şi împartă atribuţiile, să se înţeleagă, să nu ne facă de ruşine. îi voi trimite pe Sorbul, de care garantez. în privinţa garanţiei, îi spun că voi îngriji eu ; el zice să încercăm la „Albina", la Cluj. Pentru comisarul guvernului se gîndeşte Ia 263 Impresiile de călătorie, adunate mai tîrziu sub titlul Metropole. 172 B§ii& Emil Isac 264, căruia ar vrea să-i facă ceva. E de acord cu mişcarea ce i-o propun, dar mă roagă să încadrez şi pe Culea 265 şi Topîrceanu 266. I-am făcut rost de un aparat radiofonic cu 14 000 Iei, diferenţa de 15 000 pu-nînd-o să fie plătită de la D.E.P., subt forma unor întreţineri de aparate ; mă roagă acuma să nu-i ceară toţi banii o dată. La sfîrşit îi cer să reguleze şi chestia demisiei mele, să-mi dea un răspuns, ca să-mi pot vedea de treabă, fiindcă în orice caz eu nu mai viu la biurou. îmi promite că-mi va face un răspuns frumos26T. - Totuşi, cînd mă gîndesc că părăsesc D.E.P. am o strîngere de inimă. E copilul meu şi despărţirea mi-e tristă. E apoi şi obişnuinţa funcţionărească ce te înlănţuieşte şi care ar fi devenit cu atît mai puternică. Trebuie să fiu mulţumit că scap şi să mă ocup de lucrul meu. La toamnă să pot publica măcar fragmente din Gorila 268. Aici, la ţară, e viaţă veselă şi leneşă. Mereu invitaţii şi mese. în ajunul Crăciunului am făcut noi serbare de pom, în ziua întîia seara am fost la Sorbii, aseară la Coandă, azi a fost ziua lui Fanny şi iar am avut lume, mîine dejunăm la Plopeanu etc. Cu Coandă am vorbit despre garanţie 269. O dă bucuros, numai să-1 primească ministerul. Miercuri, 31 decemvre 1930 [Valea Mare]270 Sfîrşit şi acest oribil an care mi-a adus numai amărăciuni şi zbuciu-mări şi scandaluri afară şi înlăuntru. Bine că s-a. sfîrşit! „Revelionul" l-am făcut în familie, cu familia Sorbul, minus el, jucînd cărţi, ascultînd radio, citind acuma. Ora 4 dim. Mă uit înainte şi nu văd nimica mai bun. 264 Emil Isac (1889—1954), poet ; numirea lui era pe deplin indicată, cîtă vreme, după 1920, fusese multă vreme inspector al artelor şi teatrelor din Transilvania. La B.A.R. se păstrează mai multe epistole ale sale, transmise lui L.R. între 1924 şi 1942 (Coresp., nr. 143 442—143 449). 265 Apostol Culea, profesor şi publicist, fost inspector la „Casa Şcoaielor", iar mai tîrziu subdirector în Ministerul Instrucţiei Publice şi director la Fundaţia Culturală regală „Principele Carol". 266 George Topîrceanu (18S6—1937), poet, aflat în raporturi colegiale cu L.R. Se numără printre puţinii recenzenţi ai volumului Golanii (semnînd, cu iniţiale, un scurt comentariu în Viaţa românească, XI, nr. 4—5, apr.-mai 1916, p. 202). După două luni, prozatorul va publica, Ia rîndul său, recenzia G. Topîrceanu, „Parodii originale", în Capitala, I, nr. 17, 22 iul, 1916, p. 204—205. La B.A.R. se află cîteva scrisori ale poetului către confratele bucureştean (Coresp., nr. 145 536—145 541). 267 Urmează un text deteriorat, din care se mai poate citi „timpul cum a trebuit să fac de doi ani". 268 O asemenea însemnare, datată în 1930, este edificatoare pentru geneza romanului Gorila, greşit comentat de unii critici ca fiind un tribut conjunctural al anului cînd apare : 1938. , ^ a 263 Acelaşi bancher Grigore T. Coandă îi acordase, cu luni în urmă, un împrumut substanţial pentru cumpărarea gospodăriei de la Valeai Mare. „Garanţia" menţionată îl priveşte pe M. Sorbul (vezi infra, 8 ian. 1931). 270 Conţinutul însemnării — datată 31 dec. 1930, dar scrisă la 1 ian. 1931 — ne pune în gardă şi asupra altor datări din Jurnal. Multe din ele, scrise după miezul nopţii, dar datate în contul zilei trecute, ne derutează adesea, fără prea multe mijloace de control. 173 19 3 1 Dumimcă, 4 ianuarie 1931 [Valea Mare] Au fost foarte agreabile aici sărbătorile. Simplii, patriarhal, liniştit. De cînd tot rîvnesc linişte ! Mi-am propus, pentru noul an, o serie de lucruri mici : să mă plimb în fiece zi atîta timp, să scriu în fiecare noapte atîtea pagini... Fireşte, nu m-am ţinut. Totuşi, de la întîi încoace, toate nopţile le stau la biurou. Am început să lucrez la Metropole. Aş vrea mult să le isprăvesc, încît să poată apare prin martie. Ca să rămîn apoi liber, să sfîrşesc Răscoala pentru la toamnă, cam de Crăciun. Deocamdată merge mai greu. Nici nu-i de mirare dacă de vreun an de zile şi mai bine n-am scris aproape nimica. în orice caz, însă simt acuma o pornire mare pentru creaţie. Ziua-noaptea mă fră-mîntă diferite subiecte, care de care mai stăruitoare. Tot am vrut eu să scriu povestea vieţii mele. Mă gîndesc dacă n-ar fi mai interesantă făcută sub formă romanţată. Un trecut tenebros, cum a spus odată Viitorul. Sau Omul cu mistere, sau altfel. Şi Gorila cred că va fi ceva interesant. Ar fi bine dacă s-ar putea să public fragmente din amîndouă în toamnă. Nu ştiu ce să fac cu revista. Am impresia că va trebui s-o scot, orice sacrificii ar fi de făcut. E nevoie de ea pentru situaţia mea literară. Tocmai azi-noapte îmi ziceam că în fond am ajuns aproape izolat. în presă baremi n-am rămas decît cu Adevărul, Dimineaţa, Rampa şi cele guvernamentale i. Universul e contră mea, Curentul, oribil, Viitorul, îndreptarea, Lupta, de asemenea.. Acelaşi lucru şi cu scriitorii. Am un grup destul de considerabil de duşmani declaraţi. Şi grupul se măreşte mereu. Crainic are Gîndirea, care ademeneşte pe mulţi. Eu nu mai am nimica. Evident, există o grupare de scriitori, poate mai mare, care are cel puţin stimă pentru mine, afară de unii care-mi sînt realmente devotaţi. Dar aceştia sînt în general moderaţi. Duşmanii au fanatismul urei. în faţa urei implacabile a lui Crainic, Gregorian, Dianu, Cezar Petrescu2, Karnabatt şi alţii, oameni care mă urmăresc cu ura lor pretutin- 1 Şi, în primul rînd, Dreptatea, oficiosul naţional-ţărănist. 2 Cezar Petrescu (1894—1957), scriitor care a avut o atitudine duplicitară faţă de L.R., invidia fiind singura explicaţie a deteriorării raporturilor literare. Aşa cum gnz menţionat mai sus, nu o dată a publicat sub semnătură laude la adresa confratelui său, folosind în schimb pseudonimele în cazul „loviturilor sub centură". Confratele ardelean îl- 174 deni, prietenii mei sînt blajini. De aceea nici nu ştiu ce să fac cu S.S.R. Să mai stau, să nu mai stau ? Ideal ar fi pentru mine să plec, să rămîn absolut independent, numai pentru scrisul meu. Nu este însă posibil nici să mă retrag complectamente pentru diverse motive de tactică... Voi mai vedea la Bucureşti de toate ! ]oi, 8 ianuarie 1931 [Valea Mare] Mîine, după o lipsă de exact trei săptămîni, mă reîntorc la Bucureşti. N-am scris mai nimic nici acum. A fost mai mult o lenevire necesară totuşi după doi ani de hărţuială nervoasă fără pereche. Voi da însă în lucru Metropole îndată, căci restul sînt sigur că-1 isprăvesc pînă la sfîrşitul lunii. Ca să scap de grija asta. Şi să văd serios de Răscoala. Fireşte că ar trebui să fac ceva cu conferinţele, ca să am banii necesari la primăvară pentru construcţia de la vie. Sîmbătă trebuie să plec la Cluj. Azi am aranjat cu Coandă scrisoarea de garanţie pentru Sorbul. Bucureşti, vineri, 9 ianuarie 1931 [Bucureşti] Am sosit la amiazi aci şi îndată au început telefoanele. Că mă caută ministrul, că nu vrea să-mi primească demisia, că să mai stau măcar cîtva timp. Nici n-am vrut să aud. Nici nu m-am dus să-1 văd. Tocmai la şase am mers la comisia de cenzură. Şi acolo, în sfîrşit, am găsit adresa ministrului, foarte călduroasă, despre rezolvarea demisiei mele. Bogdaproste ! I-a dat o delegaţie în doi peri lui Bucuţa. Am avut la masă pe Reşii cu dr. Nanu. Deja Negrea îmi spusese că vor avea un nou director, fără să ştie cine. După-masă însă a venit Sadoveanu cu Muşetescu, pentru masa pe care vor să mi-o dea. Va fi vineri seara şi vor să aibă mai multă lume, şi în afară de D.E.P. Mi-au dat însă o noutate senzaţională : ieri, Haţieganu a chemat pe Bucuţa şi, în cea mai mare taină, l-a pus să facă decretul de numire a lui Mavrodi la T.|eatrul] N.faţional], luîndu-i şi cuvîntul de onoare că va tăcea 48 ore. Trista noutate pentru demnitatea partidului şi a guvernului. 3 A cerut-o regele. Şi se vede că guvernul este neputincios să zică nu, orice i-ar porunci regele^ Mugur, care de asemenea a fost aici, e foarte amărît şî mă roagă să-1 ajut să-şi facă o situaţie. Nimeni nu ştie încă nimic despre numire. Vestea am dat-o eu la comitetul S.S.R., fără a spune însă numele. Corneliu era mort să afle. Mi-a spus cum s-a aranjat cu Duca şi m-a sfătuit să nu plec de la preşidenţia S.S.R. acuma, fiindcă n-ar face impresie bună. Mîine vreau să-1 văd pe Haţieganu pentru mai multe chestii şi în legătură cu Societatea. va „ţine în evidenţă", plătindu-i o parte din „datorii", după înfiinţarea revistei România literară. Adversităţile nu transpar de regulă la suprafaţă, după cum ne-o demonstrează şi corespondenţa lui Cezar Petrescu către L.R., aflată la B.A.R. (nr. 144 155—144 158), datată între 1924 şi 1944. 3 Apropo de faptul că, în plină guvernare ţărănistă, Alexandru Mavrodi revine la conducerea Teatrului Naţional, fiind de notorietate publică apartenenţa sa la politica Partidului Liberal (reamintim chiar că era directorul cotidianului Viitorul, oficiosul partidului). Mavrodi. va sta în fruntea „Naţionalului" pînă în 1934, cînd va fi înlocuit cu Paul Pro-dan. Mai fusese director între 1915 şi 1916, 1921 şi 1923. 175 I , Mm iiiisiiiifi! Sil ii ■! III 111111 r Duminecă, 18 ianuarie 1931 [Bucureşti] Să notez masa de adio ce mi-au dat-o cei de la D.E.P., vineri seara, la „Bulevard".4 A fost reuşită. 33 persoane.^ Discursuri Bucuţa, Jean Bart, Sadoveanu, Mugur. Am răspuns eu.5 Pe urmă la „îngerul albastru" 6. Azi am vizionat Nimic nou pe frontul de vest1. La masă am avut pe soţii Vlădoianu. Ieri, Camil Baltazar mi-a propus să facem o revistă săptămînală Să revie miercuri după-masă. Vineri, 23 ianuarie 1931 [Bucureşti] Am fost astă-seară la premiera R.U.R.8 la Naţional, iar aseară la premiera unei reviste de Vlădoianu şi alţii. La ordinea zilei însă sînt amintirile lui Mihalache 9, publicate în Rampa. în ele vorbeşte despre mine cu o răutate atît de crudă cum rar s-a pomenit. Nu numai că spune că am fost vîrît patru luni la Văcăreşti după cererea guvernului unguresc, dar adaugă că m-am întors foarte curînd cu o aparenţă nesărăcăcioasă, adică vrea să spună plătit de unguri. Murdăria aici e, cînd el ştie că m-am întors cu banii trimişi de el, că şi pe urmă un răstimp m-a întreţinut aproape numai el... Nevastă-mea e indignată pe Froda, că a publicat asemenea lucruri. Poate că are dreptate în parte. în orice caz, Froda e o lichea ; despre toată plecarea mea de la „Educaţie" n-a scris nimica ziarul lui. E inexplicabil, ar fi adică, dacă n-ar fi lichea. Ieri am fost furios. Am scris un articol răspuns lui Mihalache: Pe urmă m-am răzgîndit. Toate sînt inutile. Trebuie să las încă lucrurile aşa. 4 Adevărul literar şi artistic (X, seria a II-a, nr. 529, 25 ian. 1931, p. 1) comentează copios această „despărţire". Reportajul, intitulat Sărbătorirea d-lui Liviu Rebreanu, ţine locul articolului de fond. în introducere, se reproduce omagiul lui I. Al. Bassarabescu, la retragerea din fruntea D.E.P. „Sunt aproape doi ani de cînd pusese punct chemărilor sale artistice. Era prea mult. Iată pentru ce, pînă şi eu, care am privit totdeauna cu mulţumire numirea unui scriitor într-o demnitate oficială, văd acum cu bucurie trecerea prietenului Rebreanu de la «Educaţia Poporului», prin circulari, la desfăşurarea lui prin romane. Si-1 felicit." Vezi şi H.R., Retragerea d-lui Liviu Rebreanu, în Adevărul, XLIV; nr. 14435^ 20 ian. 1931, p. 2. 5 între altele: „Pentru mine, Direcţia Educaţiei Poporului, a fost un accident, din care mă bucur că am scăpat totuşi teafăr". „Vor veni negreşit vremuri mai bune, cînd, cu mijloace suficiente, se vtor putea realiza treptat atîtea din proiectele frumoase şi folositoare care s-au pregătit şi se vor mai pregăti." „Ieri am fost încătuşat, azi sunt liber." (Vezi Addenda, p. 420—421.) 6 Local de noapte ^ _ 7 Ecranizare după romanul Pe frontul de vest nimic nou (Im Westen nichts Neues), al lui Erich Măria Rernarque (1898—1970), apărut în 1929. în acelaşi timp, pe ecranele cinematografelor bucureştene mai rula şi Pe frontul de Vest 1918, după romanul Vier von der Infanterie de Fr. Johansen (cf. Rampa, XV, nr. 3835, 31 oct. 1930, p. 3). 8 R.U.R.t(Rossum's Universal Robots), piesă de Karel Capek (1890—1938), jucată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în traducerea Iui Felix Aderca. 9 Mihail Dragomirescu. Supărarea maestrului provenea de la faptul că, în timpul curectoratului de la Teatrul Naţional şi în activitatea de consilier la „Casa Şcoalelor", L.R. nu a fost receptiv Ia traducerea unei piese din literatura engleză, efectuată de Laura Dragomirescu (soţia lui Mihalache), preferind tălmăcirea lui Dragoş Protopopescu. 176 III Explicaţiile vor veni mai tîrau, cînd va fi mai multă linişte în jurul meu. Acuma am nevoie de un răgaz de reculegere... Voi plăti odată şi eu tot, tuturor. Miercuri, 28 ianuarie 1931 [Bucureşti] Pentru adunarea S.S.R. de duminecă am avut emoţii ca un copil de şcoală. Am ajuns aproape maniac, în orice caz, e o zdruncinare de nervi caracteristică, cu strîngeri de inimă etc. îmi era teamă ca iar va izbucni vreun scandal, iar va veni cineva cu ceva, însfîrşit că va continua sistemul de defăimare ce urmează de atîta vreme... N-a fost nimic ; şedinţa s-a desfăşurat într-o atmosferă de linişte şi camaraderie agreabilă. Luni am fost la ţară şi m-am întors ieri. Tănase mi-a telefonat pentru turneul de conferinţe.10 Vineri, 30 ianuarie 1931 [Bucureşti] Azi, în sfîrşit, m-am sculat mai devreme şi am mers să văd pe Haţieganu. N-am prea isprăvit nimica cu el. Dar am aflat cîte ceva interesant. Cînd intram eu la minister, tocmai ieşea Mavrodi de la ministru. Fiindcă ne-am întîlnit faţă-n faţă, ne-am dat mîna. Era înconjurat de Froda, Morţunn, Gogu Mihăescu. Eu am trecut însă la şeful de cabinet. Mavrodi a venit după mine şi m-a tras într-o odaie alături, să-mi vorbească mai mult... Acuma e prea tîrziu. Voi însemna mîine toate astea. Sîmbătă, 31 ianuarie 1931 [Bucureşti] — Ei, ce zicj de asta ? mă întreabă, foarte amical, foarte onctuos. îţi închipui că nici prin gînd nu-mi trecea, dar regele de trei luni îmi bate capul : trebuie să primeşti.,. I-am spus : Sire, dar sînt bolnav şi nu pot... în zadar: dacă-ţi ordon eu, tu trebuie să stai acolo şi să faci treabă !... în sfîrşit, ce să fac ?... Şi-i o debandadă la Teatru ! nici nu-ţi închipui... Auzi, Punctul negru 12 / întreabă pe Gogu Mihăescu, că lui i-a dat-o s-o puie în scenă... Şi Perieţeanu, care ia 40 000 lei pe lună ca diurnă, ca să nu-i aplice curba... Dar vreau să fac lucruri frumoase. în mai am să joc Patima roşie13 cu Elvira14 Iancovescu, Brezeanu15; ce zici, ai ? Şi Noaptea furtunoasă, 10 După cum se va vedea în relatările viitoare, pentru organizarea conferinţelor în provincie, L.R. se va folosi de impresariatul Teatrului „Cărăbuş". 11 Ion Morţun (1877—1940), actor al Teatrului Naţicnal din Bucureşti, veche cunoştinţă a scriitorului; o scrisoare aflată la B.A.R. (Coresp-, nr. 143 920) atestă legături încă din anul 1911. La 2 febr. 1931, îşi dă reprezentaţia de retragere din teatru, jucînd rolul lui Chirică din Omul cu mîrţoaga de G. Ciprian. 12 Punctul negru, piesa austriacilor G. Kadelburg şi R. Presber. 13 Patima roşie, piesă de M. Sorbul. După lista comunicată de I. Massoff (Istoria Teatrului Naţional din Bucureşti, 1877—1937] piesa figurează în repertoriul din 1931—1932. 14 Elvira Godeanu. 13 Ion (Iancu) Brezeanu (1869—1940), actor; în 1932 va deveni societar al Teatrului Naţional. 177 cu Elvira şi Miţa Filotti... Vreau să pun Burghezul gentilom16 cu tot dichisul... Să iasă ceva frumos de tot... Auzi, Vlad Ţepeş17 respins de comitet, şi el vrea s-o joace!... Dar ce, Sorbul vrea să plece din Consiliu? Să nu plece, omule ! Spune-i şi tu să stea acolo... în acest ritm m-a întreţinut vreo zece minute, foarte afabil, ca şi cînd n-ar fi fost el cel cu... Desigur, vrea să repare, să se împace, să reia prietenia... Ce prietenie să mai poţi avea faţă de asemenea om ? Froda, de asemenea, că negreşit vrea să stăm de vorbă. Era încîntat că am reluat relaţiile cu Mavrodi. A şi spus la gazeta lui că a fost o întrevedere extrem de afabilă între mine şi Mavrodi şi că asta-i o mare fericire pentru teatru... Acuma, cu Haţieganu, cu faimosul meu-prieten. E jenat faţă cu mine. După ce am discutat chestia S.S.R. şi Rîuleţ, i-^m vorbit de Mugur. Ar vrea să facă ceva, dar nu ştie ce. L-am chemat şi pe Mugur. Atunci spuse că regele nu vrea să numească pe Bucuţa în locul meu, că să rămîie aşa daca am plecat eu. Curioasă e lumea şi cu regele. încep sa circule fel de fel de zvonuri. E o nemulţumire surdă. Toată lumea aşteaptă dictatura regală şi nu-i prevede roade bune. Fireşte, e sărăcia mare care aduce toate. Parcă regele ar putea schimba lucrurile de azi pe mîine. Mizeria e peste tot. Dealtfel şi guvernul e bucuros să se spele pe mîini şi, în surdină, să arunce asupra regelui toate măsurile neplăcute. Păcat că regele nu reacţionează şi se lasă descoperit. Că guvernul e laş şi ,se cramponează e adevărat, dar să n-o facă cu preţul primejduirii regimului însuşi. Asta-i o crimă.18 Sîmbătă, 7 februarie 1931 [Bucureşti] Cîteodată mă simt atît de singur pe lume încît mă cuprinde o durere aproape iizică. Cu toate rudele mele de sînge n-am relaţii mai deloc, nici cu mama şi nici cu fraţii. Motivul pentru toţi e acelaşi : interesul material. Am făcut experienţă pe rînd cu toţi ; fiecare are mereu să-mi ceară cîte ceva, şi cum nu pot să-i împlinesc vreo cerere, se supără. Dacă pînă şi Iulius19, pentru care am alergat atîta, în cele din urmă s-a supărat că nu l-am putut avansa. Ce să mai spun de frate-meu cel mai mic20, care îmi scrie o misivă de şantaj direct — dacă nu-i trimit bani, mă va înjura în 18 Burghezul gentilom (l.e bourgeois genthilhomme], piesă de Moliere. 17 Vlad Ţepeş, piesă de Ludovic Dauş (1873—1953), inclusă în repertoriul anului 1931 (cf. I Massoff, Op. cit., p. 428). 18 în realitate, înseşi relaţiile sociale caracteristice orînduirii ""capitaliste erau principala cauză a stărilor acuzate de scriitor. Nu va trece mult şi L.R. se va dumeri asupra raporturilor social-economice existente (vezi interviul semnat de Alexandru Sahia, - în Vremea, IV, nr. 212, 8 nov. 1931, p. 7, reprodus de noi la Addenda, p. 433—435). 19 Iulius Rebreanu, fratele lui L.R. 20 Tiberiu Rebreanu (n. 1911). 178 publicitate... 21 Cîtă vreme n-am avut nici o situaţie, nici n-au ştiut de mine. Dar şi acuma, numai cînd au vreo nevoie mi se adresează. Altfel vin prin Bucureşti şi nici măcar nu mă vizitează. Ştiu că înstrăinarea ei o motivează cu Fanny şi Puia, închipuindu-şi că, de n-ar fi ele, tot ce am le-aş da.22 Miercuri, 25 februarie 1931 [Bucureşti] Am ajuns să nu însemnez nimica decît cînd mi se întîmpla infamii sau răutăţi. Mi se pare dealtfel firesc. Bucuriile nu-ţi cer reculegere, ci tocmai dimpotrivă. Succese, glorie, mulţumire te fac să uiţi că sînt trecătoare. Şi totuşi vreau să notez măcar mersul meu la Cernăuţi deunăzi, unde s-a reprezentat o adaptare scenică a lui Ion23. Mie nu mi-a plăcut deloc, dar publicul a aclamat-o, cu mare plăcere, şi mi-a făcut o manifestaţie de simpatie furtunoasă. Societăţile studenţeşti m-au primit solemn la sediile lor. Fanny le-a dăruit 3 000 lei. încolo, pe-aici obişnuitele mărunţişuri. încercare de-a face un film şi o societate cu „Gaumont". Stau mai toate nopţile la masa de scris. Vreau să sfîrsesc impresiile de călătorie. Şi nu merge nimic. Trei pagini în două luni. E ceva oribil. ^ Valea Mare, luni, 9 martie 1931 Am sosit aci la ora 1 d.a., după ce am luat masa la Piteşti, la Sorbii. Am venit cu Fanny, să mă instalez aici pentru o săptămînă, sa-mi scriu şi să-mi învăţ conferinţa cu care încep sîmbătă turneul în ţară. Fanny a plecat cu maşina de vreo jumătate de oră. Sînt singur. Şi mi-e urît. M-am obişnuit cu zgomotul, cu lumea, cu agitaţia. Şi totuşi, ce bine e aici, ce linişte, ce mulţumire ! Ieri am avut adunarea generală la S.S.R. A mers totul foarte amical, foarte frumos. Dimpotrivă, Gregorian şi Dianu mi-au făcut curte sub diverse forme. Ceea ce dovedeşte supremul lichelism al colegilor. 21 La B.A.R. se află în fondul de corespondenţă scrisorile nr. 144 831—144 855, datate între 1924 şi 1940, care, conjugate, nuanţează raporturile obiective dintre fraţi. 22 Mult prea lapidară, întreaga însemnare din 7 febr. 1931 se cere studiată alături de întregul „dosar de familie". Din nou, corespondenţa este una din căile ce stau la dispoziţia viitorului biograf. în afară de „misiva" amintită mai sus, la B.A.R. se ■ află epistolele părinţilor, Vasile şi Ludovica Rebreanu (Coresp-, nr. 144 777—144 824, 144 857-— 144 865, datate între 1910 şi 1943), ale lui Emil Rebreanu (Coresp.. nr. 144 305—144 328, datate între 1912 şi 1916, reproduse de noi în L.R., Opere, voi. 5), ale lui Iulius Rebreanu (Coresp., nr. 144 488—144 554, datate între 1913 şi 1932), ale Liviei Rebreanu (Coresp., nr. 143 272—143 324, datate între 1910 şi 1944), ale cumnatului Ovidiu Hulea — soţul Liviei (Coresp., nr. 143 248—143 271, datate între 1920 şi 1937) etc. La aceeaşi bibliotecă se găseşte şi manuscrisul Iui Mi ţi Rebreanu, Amintiri duioase (Arh. L.R., II, 1, ms. 9). Numai după studierea integrală) a surselor documentare amintite se poate ajunge la o concluzie edificatoare. în plus, studiul trebuie efectuat în paralel cu cercetarea corespondenţei scriitorului cu Fanny şi Puia Rebreanu (vezi voi. La lumina lămpii). 23 Din cercetarea scrisorilor şi prelucrărilor operei Iui L.R., dramatizarea care s-a impus aparţine lui M. Sorbul. Nu este însă şi singura, cîtă vreme în Cuvîntul ţărănimii, X, nr. 250, 8 febr. 1931, p. 3, întîlnim titlul : Premiera lui Jon", dramă în 12 tablouri de Al. Mitric, după romanul d-lui Liviu Rebreanu. - 179 La sfîrşit, o consfătuire cu Minulescu şi Caton Theodorian cu privire la alegerea membrului în consiliul T.[eatrului] N.[aţional] în locul lui Sorbul. Mi-au oferit mie locul. Am refuzat, fireşte, categoric. Nici nu voi fi în Bucureşti. Au rămas să se tocmească ei ; Minulescu să se aleagă în consiliu, iar celălalt să-i ia locul de preşedinte. Şi parcă amîndoi vor să se tragă pe sfoară. Fleacuri. Turneul de conferinţe să văd acuma ce va aduce. Tănase mi-a dat pe unul Giovanni24, evreu, ca. impresar. "E plecat înainte. Şi eu încă n-am gata conferinţa ! * [Sîmbătă, 14 mart.—joi 16 apr. 1931]25 Pregătirea conferinţei : Despre ce să vorbesc ? Romanul romanelor26 nu se poate să nu intereseze. Pregătirea turneului : Omul înainte ; diverse răspunsuri din oraşe. Ce fac : spun conferinţa pe dinafară sau o citesc ?27 începutul : Telefon Herz că a venit îorga peste mine...28 Să cedeze numaidecît lui îorga. Deşi asta are să-mi strice mie, căci lumea are oră obişnuită de conferinţe. Piteşti29 Sosesc de la ţară la 8, la Sorbii. Pregătiri. Oraşul. Trivale. 30 19 mii locuitori. Cine sînt ? Viaţa intelectuală. Conferinţa. Lumea. Obiecţiile şi ovaţiile. Plec noaptea la 1,1/2. Craiova 31 Plec de la Piteşti, singur. Citire de jurnale. Sosesc Craiova. Nimeni. Impresia rea. Văd afişele. Superstiţia : păcat că încep sîmbătă. Craiova. Rece. Urîtă. Oraş de provincie fără nici un stil. Piaţă nouă. 24 Al. Giovanni, actor în trupa „Cărăbuş", folosit şi ca impresar pentru organizarea turneelor. 25 De aici pînă la însemnarea datată „Valea Mare, 17 aprilie 1931", textul se ren produce din jurnal de bord. Turneul de Conferinţe. Notaţiile alcătuiesc un „punctaj" pentru viitoare „impresii de călătorie". 26 Conferinţa va fi rostită pe parcursul anilor în numeroase oraşe, stînd la baza Mărturisirilor, publicate la început fragmentar şi reproduse apoi în Revista Fundaţiile? Regale precum şi în volumul Amalgam (vezi Addenda, p. 301—320). 27 Fără să fie o regulă, scriitorul prefera să-şi citească paginile cu prilejul diversele» intîlniri de acest gen. 1 "28 La rîndul său, N. îorga conferenţia în diversele localităţi ale ţării (vezi biblio- grafia lui Barbu Theodorescu) ; în acele zile, fusese programat să vorbească la Craiova. 29 Piteşti, oraş cu rezonanţă în opera scriitorului; în Piteşti îşi va localiza acţiunea romanului Amîndoi. Menţionat întîmplător în Adam şi Eva (Opere, voi- 6, p. 268). 30 Trivale, grădină-parc, înglobată astăzi în perimetrul Piteştiului. 31 Craiova, oraş amintit întîmplător în opera prozatorului, în pofida faptului că, 180 Orgoliul craiovean : olteni sînt numai ei. Pînă la pungă. Debarc la teatru. întîlnire cu Herz la „Minerva" 32. Presa craioveană. înjurăturile. Cine înjură şi de ce ? Politica mereu. Regele. îorga. Literaţii. Seara : conferinţa. Sala. Efectul. _ Masa. Arghezi + Crainic. Ur articol Arghezi : Grozav imită pe Şeicaru. 33 [Tîrgu Jiu] 34 Sosesc Ia Tg. Jiu cu trenul cel mai încet din lume : Gorjul, dornic de a fi cel dintîi, ca şi americanii, izbuteşte să aibă un record mondial : încetineala trenului, care face aproape cinci ore pentru 65 km. Şi încă e tren accelerat ! Ce-o fi cele de persoane sau de mărfuri ? Tg. Jiu e simpatic, deşi vremea e oribilă : lapoviţă şi frig. Birjarii cu umbrele toţi. Oamenii se cunosc toţi : deja în tren te simţi înti>o familie. Străinul e obiect de minunare. Cine o fi ? Ce caută ? Hotelul cel mai bun are 10 camere îngheţate. Băiatul ovrei, servitoarea ţigancă, fata în casă unguroaică, intendenta bătrînă săsoaică — şi proprietarii, doi români, negustori de fierărie. Hotelul merge prost. Şi gorjenii, care se laudă că sînt judeţ pur ! Masa la „Hermina". Ca o pensiune de familie. Cinci mese.«Numai una ocupată. Sînt magistraţii, chiar însuraţi. Unii de-abia mutaţi aci, alţii aş-teptîndu-şi mutarea. Agentul plasează bilete. Familiar. Oraşul, cîteva străzi. Cîteva clădiri. Monumentul lui Tudor Vladimi-rescu. Idealul lor să aibă, între catedrală şi monumentul Ecaterinei Teodo-roiu, care e de fapt Todoroiu. Li-e ruşine că Slatina o are făcută de Mă-ţăoanu 35 şi rîvnesc să aibă şi ei una de Schmidt-Faur 36.- Fiecare gorjan îi povesteşte despre Caterina lor. Fiecare spune altceva despre ea. Toţi ştiu adevărata poveste, care nu e cea care circulă oficial. Unul mai ales îmi spune că a fost dezaxată ; un ofiţer, care acuma e maior de intendenţă undeva, a trăit cu ea, care avea o vagă şcoală de moaşe, apoi a dus-o la Bucureşti într-un vag institut, de unde s-a întors la începutul războiului. 37 Mama ei trăieşte ; un frate al ei a murit în război, sergent etc. între 1911 şi 1912, aici a lucrat ca secretar al Teatrului Naţional. Menţiuni toponimice, în povestirea cu substrat autobiografic Calvarul, în nuvela Cumpăna dreptăţii (Opere, voi. 3, p. 20," 223) şi în romanul Răscoala (Opere, voi. 8, p. 12, 46, 47, 49, 564, 567). 32 „Minerva", restaurant în centrul oraşului. 33 Mai puţin înzestrat într-ale polemicii, L.R. nu surprinde profunda originalitate, multitudinea figurilor de stil cu care Arghezi îşi înnobilează „înjurătura", de mare plasticitate artistică în comparaţie cu expresia vitriolantă a lui Pamfil Şeicaru, robită în prea mare măsură gazetăriei de scandal. 34 Tîrgu Jiu, oraş amintit o singură dată în proza artistică : povestirea Calvarul (Opere, voi. 5, p. 20). 35 Dumitru Mătăoanu (1S89—1929), pictor şi sculptor. 36 I. Schmid-Faur, sculptor minor. 37 Variantă de folclor mahaiage9c, contrazisă de marea majoritate a studiilor monografice consacrate „fecioarei de la Jiu", denumire populară a cunoscutei eroine din timpul primului război mondial. 181 Dar toţi arată locul unde jienii au opus rezistenţa pe malul Jiului, pe dig, lîngă pod... _ ^ Tg. Jiu e un oraş foarte iubitor de spectacol. Are mîndna de a treee ca atare. Lumea e doritoare. Cinematograful e sonor şi bine vizitat. Chiar conferinţele atrag lumea. Torga a fost cu o zi înainte şi s-a rupt sala, deşi nu le-a plăcut ce-a spus, fiindcă a predicat iubirea străinilor. Gorjanul3S, ziarul lor. Directorul simpatic, bun, scund, grăsun, volubil, amabil39, 4 000 foi tiraj. Se tipăreşte la Craiova. Independent de partide, ataşat de persoane. Minunea Jiului e un inginer bătrîn, care a lucrat prin America de Sud, care a descoperit că Gorjul are subsol petrolifer, o odaie plină de planuri, visător de milioane pentru el şi bogăţie pentru Gorj. Mai important e însă că are o miraculoasă maşină de amor... Sărăcia gorjenilor, proverbială. Şi nici unul din marii bărbaţi ai Gor-juîui n-a făcut nimic. Teatrul Comunal primitiv. Plouă grozav, şi totuşi lumea vine. Cea mai selectă. însuşi primarul. Prefectul se scuză : lucrează la reforma administrativă, care e urgentă. Vine însă d-na prefect. Public inteligent, cultivat. Ascultă inteligent. Trebuie să merg la „Costăchescu", restaurantul high-life. în onoarea mea, însuşi restauratorul serveşte, apoi se întinde la chef cuminte pînă la 8 dim. Are şi numere de atracţie, între care o fetiţă de vreo patru-cinci ani, răsfăţata publicului. Cheta curge. Lăutarii. Din amabilitatea prefectului, merg în judeţ să văd Tismana40. Ploaie, lapoviţă. Maşina deschisă. îngheţ. Toate frumuseţile îmi par amorţite. Satul Runcu, unde a lucrat Guşti, cu gîrla ce izvorăşte direct de sub stîncă. învăţătorii simpatici din Tismana. Mînăstirea frumoasă. Vila lui Coşbuc. 41 Şcoala „Gh. Coşbuc".42 Inginerul silvic amabil. Amintirea lui Tican pe-aici. ' Înapoi. Pe urmă, cu aceeaşi maşină pînă la Filiaşi. Satul lui Dincă Schileru 43, Bălteni. în sfîrşit, în tren mă încălzesc... [ Turnu Severin ] 44 Palatul cultural din Severin e opera lui T. Costescu. Figura lui (înalt, uscăţiv, negricios) poate servi drept pildă de energie, perseverenţă în opera culturală dezinteresată. Directorul Liceului Traian l-a ridicat printre cele 3S Gorjanul, săptămînal de cultură şi informaţii, apărut la Tîrgu Jiu din 1924. 39 Jean Bărbulescu ; a fost şi corespondent local al ziarelor Universul şi Acţiunea, semnînd şi cu pseudonimul „Delabogaţi" (după numele satului natal : Bogaţi). 40 Comună în judeţul Gorj, în perimetrul căreia se-află mănăstirea cu acelaşi nume, ridicată pe vremea domniei lui Vladislav Basarab (1364—1372). 41 Locuinţă sezonieră. 42 Numele şcolii comunale. 43 Dincă Schileru (1846—191S), proprietar şi deputat de Gorj; împreună cu C. Do-brescu-Argeş şi Mucenic Dinescu a publicat ziarul Ţăranul (cf. Calendarul Gorjului, 1925, P* 51). 44 Oraş amintit, pasager, în Răscoala (Opere, voi. 8, p. 345, 349). 182 dimtîi din ţară. Internatul clădit pe locul citadelei romane. Săpături inteligente au permis să înceapă să se reconstituie epoca romană. Muzeul liceului interesant. Mai jos, urmele podului Traian, pe ţărmul nostru piciorul uriaş. Cît de solid a fost clădit, după 2000 ani picioarele mai persistă în albie. Au trebuit să fie frînte cu dinamită, şi totuşi, cînd scad apele, se mai văd. Cetatea lui Sever e un oraş drăguţ, curat, harnic. Avea mai multă mişcare odinioară, cînd era punct terminus şi cînd navigaţia danubiană era mai vie. în jurul Palatului Cultural se concentrează activitatea intelectuală. Conferinţă în cicluri organizate de Costescu cu străini reprezentativi şi altele duminecale, cu conferenţiari localnici. Teatru, cînd vin trupele bucureştene. Cinematograf. Biblioteca şi muzeul Palatului cultural. Donaţia lui Bibicescu, singura lui avere după ce a fost 29 ani în fruntea Băncii Naţionale. Biblioteca are o activitate minunată. Afară de cititorii localnici, a înfiinţat peste 300 biblioteci populare în diferite comune din Mehedinţi, în Banatul sîrbesc şi chiar în valea Timocului. Acestea sînt în legătură, raportează despre mersul bibliotecii etc Cămine culturale s-au înfiinţat în cîteva localităţi. Toate prin străduinţa lui Costescu, a cărui activitate e prodi-, gioasă. Dacă o statuie va trebui sa împodobească Severinul, apoi aceea va trebui să fie a lui Costescu, care şi-a pus, în afară de energia lui, toată averea, tot rodul unei vieţi în ridicarea acestui palat unic. Şi statul de-abia ia cunoştinţă de asemenea muncă. Dificultăţile activităţii culturale le demonstrează întîmplarea de la Filiaşi. Acolo, un om de bine a înfiinţat un cămin, cu o bibliotecă. I-a cîşti-gat credite pentru vinderea ziarelor şi cărţi literare şi didactice. învăţătorii au boicotat, fiindcă iau. procente mai mari ca rabat de la librari. "Omul şi-a aprins toate duşmăniile. Dar au mers lucrurile. Chiar foarte bine. Apoi el a trebuit să plece. A venit un judecător care a distrus tot, încît azi nu mai e nimic. Publicul e deosebit de inteligent. Un primar simpatic, d. Netta45, e în frunte. Sublinieri, aplauze. Ceva nostim : în conferinţă vorbesc de o întîlnire cu o doamnă care mi-a prilejuit romanul Adam şi Eva. O severineana nespus de drăgălaşă s-a recunoscut în doamna aceea. A şi spus-o, dar aşa încît să nu aud eu. N-am auzit. Dar e ceva curios : în mai toate oraşele e cîte-o doamnă care se recunoaşte. N-or fi prea multe ? [Lugojul]46 Lugojul, adevărata capitală a Banatului, e românesc din toate vremurile. Cel puţin sufleteşte. Sufletul Bredicenilor47 pluteşte mereu deasupra oraşului, dîndu-i culoarea specifică bănăţeană : 45 Virgil Netta, primar în Turnu Severin, între 14 dec. 1928 şi 25 mart. 1929. 46 Oraş menţionat în Războiul. Însemnările unui sublocotenent (Opere, voi. 3, p. 278). 47 Coriolan Brediceanu (1S49—1909, avocat şi_ om politic), Tibenu Brediceanu (1877— 1968, compozitor), Caius Brediceanu (jurist şi orh politic). 183 Nu-i român ca Bănăţeanu Bănăţean ca Lugojan u Lugojan ca Brediceanu... Azi e amărît. De cînd s-a împărţit judeţul Caraş-Severin, Lugojul se simte diminuat şi slăbit. 48 Aproape jumătate populaţie e românească. A fost şi odinioară. Procentul n-a progresat mult. E însă o descurajare. Se zice că împărţirea judeţului s-a făcut numai din meschine răzbunări politico-electo-rale. Fiindcă un prefect n-a izbutit să-şi impună lista lui în alegeri şi a învins opoziţia, a plătit judeţul. Aşa cum a rămas, e o pacoste. Are două episcopii49, şi administraţia financiară trebuie să plătească preoţii din şapte judeţe. Are şapte regimente care de asemenea apasă asupra judeţului. Pe cînd cealaltă jumătate n-are nici capitală (e un simplu sat mai mare, cu o singură uliţă), nici sarcini. Au tot sperat că naţional-ţărăniştii vor repara greşeala. Acuma speră într-o reducere generală a judeţelor. Dacă nu, cel puţin să facă municipiu din Lugoj. în orice caz, au izbutit să aibă un prefect de poliţie în loc de chestor. Fiecare lugojan, orice meserie ar avea, e înainte de toate un foarte disciplinat cîntăreţji face parte dintr-un cor oarecare sau chiar o fanfară. Pînă la moartea lui Vidu 50, se ziceau elevii lui Vidu. Un deputat chiar mi-a spus ca un titlu de glorie că e „basist",în corul lui Vidu, sau a fost. Se laudă cu cele două catedrale româneşti, cu palatul administrativ, cu teatrul comunal, cu liceul. Are o revistă literară, Semenicul51, destul de bine tipărită, la care colaborează toate forţele literare bănăţene şi care trăieşte mai bine decît atîtea reviste bucureştene efemere. Chiar şi revista societăţii literare a liceului apare destul de civilizat. Ambele îşi datoresc viaţa şi norocul unui om de foarte mare bunăvoinţă şi plin de suflet pentru cultura românească; dr. A. E. Peteanu, directorul liceului. în revistele astea am descoperit un tînăr talent mult promiţător : Ani-şoara Peteanu52. Vreo două schiţe nostime, cu un pronunţat simţ literar, mă fac să atrag luarea-aminte asupra ei. Are ceva parcă din Lucia Mantu53. 48 în vechime, centru roman; întîlnit în scrierile cronicarilor cu numele de „Logoj", pronunţare păstrată şi astăzi în limba localnicilor ; documentele istorice atestă nu numai continuitatea eletaentului latin în zonă, ciar şi privilegiile avute de români, pe parcursul existenţei oraşului. Recensămintele efectuate în epocă au stabilit constant ponderea majoritară românească. 49 Mai curînd este vorba de două monumente : Biserica episcopală greco-catolică şi Biblioteca episcopală cu rarităţi bibliografice. 50 Ion Vidu (1863—1931), dirijor şi compozitor, mare animator al mişcării artistice de amatori. 51 Semenicul, publicaţie apărută la Lugoj, între 1928 şi 1932. Continuînd tradiţia c -Ie7VlSte' ia Re?lţa se Publică "n „caiet de literatură, artă şi cultură", cu titlul SemeniM, de către cenaclul literar cu acelaşi nume. In paginile lui s-a tipărit un important studiu pentru exageza rebreniană, aparţinînd prof. Petru Oaldde : Implicaţii la biografia lui Liviu Rebreanu. Vasile Rebreanu, tatăl scriitorului — colaborator al „Gazetei poporului" clin Timişoara (Semenicul, oct. 1975, p. 38—39). 52 Doina Peteanu (1912—1972), prozatoare şi poetă afirmată în viaţa literară cu numele de Amşoara Odeanu. La B.A.R. se află o scrisoare către L.R. clin timpul celui de ol doilea război mondial (cînd a lucrat în redacţia ziarului Viaţa, condus de L.R.). Vezi Coresp., nr. 144 139. 53 Lucia Mantu (1889—1971), prozatoare. Cît e de cultural oraşul, n-am avut amatori la conferinţă. Adevărat că fusese o trupă de teatru, care adunase ce-a putut, şi că mizeria e mare. Dar participarea redusă mi s-a părut simptomatică. Poate că bănăţenii iubesc numai cele bănăţeneşti ? Am avut în schimb două auditoare .simpatice într-o lojă de avanscena, care au ascultat cu atîta interes, încît m-au mişcat. Dacă voi adăuga că erau ambele frumoase, una blondă şi una brună, vă închipuiţi că aş fi dispus să mă simt răsplătit pentru lipsa celor mulţi. Cele două frumoase meritau şi singure o conferinţă. Răposatul prefect Mocsonyi a lăsat multe regrete. Primit însă cu oarecare adversitate, s-a impus prin amabilitate, caracter, generozitate şi mult cavalerism. A murit tocmai cînd era pe cale să se însoare. Averea familiei va trece la familia Teleki, ungară. Bătrîna d-nă Mocsnoyi a îngropat trei feciori. Se povestesc şi acum multe amănunte de pe vremea ocupaţiei sîrbeşti de tristă memorie. 54 Sîrbii studiau mereu planuri de anexiune. Au descoperit trei sîrbi în Lugoj şi pe baza asta pretindeau că trebuie să revie Serbiei. Cereau să se pomenească în biserică regele Petru al lor 55. Au oprit pe români să meargă la Alba Iulia 5S. Sînt urîţi ca dracul pe-aici.57 Un deputat îmi spune cum s-a pierdut bună parte din Banat la conferinţa păcii.58 Cînd s-a văzut că nu se mai poate obţine integritatea Banatului, conform tratatului, Tardieu59 a cerut lui Brătianu69 să indice o frontieră convenabilă pentru cazul cînd nu s-ar putea cîştiga tot. Brătianu a refuzat net. In lipsa lui sîrbii au făcut o propagandă imensă. Şi la sfîrşit Clemenceau 61 a tras el frontiera... 64 în 1918, Banatul a fost ocupat vremelnic de sîrbi, care, alături de trupele franceze, au alungat armata ungară din această provincie românească. 65 Petru I (1844—1921). 56 Este vorba de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, ţinută la 1 Decembrie 1918, cu participarea a peste 100 000 de români veniţi din toate ţinuturile Transilvaniei şi ale Banatului, care „decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dînşii cu România". 67 Reflex la dorinţele anexioniste ale unor Karagheorghevici şi ale aparatului de stat! subordonat, reflex anulat ulterior de buna convieţuire a românilor şi sîrbilor bănăţeni. 58 Conferinţa de la Paris (1919—1920), care, între altele, a fixat şi graniţele României (9—11 iun. 1919) ; cu această ocazie, Consiliul Suprem al Conferinţei a hotărit frontierele dintre România şi Ungaria, România şi Iugoslavia, recunoscînd de drept Unirea României cu Transilvania, Crişana, Maramureşul şi Banatul. 59 Andrc Tardieu (1876—1945), om politic francez, secretar al Conferinţei de pace de la Paris. 60 Ion I. C. Brătianu. 61 Georges Clemenceau (1841—1929), om politic, prim-ministru al Franţei (1906— 1909, 1917—1920), preşedinte al Conferinţei de pace deila Paris. 184 185 [Timişoara] 62 Mi i se spusese ca la Timişoara se face o propagandă intensă împotriva conferinţei mele de către Urlăţeanu63 în tovărăşie cu d. Grădinaru, care ar fi un fel de consilier cultural al oraşului. Pe acesta nu-1 ştiu nici djn auzite. Cellalt e cunoştinţă veche ; l-am acoperit cînd s-a lichidat Opera şi cînd mi s-au raportat atîtea lucruri care meritau atenţia judecătorilor. Nimic mai firesc deci decît să mă ocărască. Şi, fireşte, în Curentul, cloaca tuturor defecţiunilor din care Şeicaru face avere. Dar Grădinaru ? Cine e domnul ? Timişoara are alură de oraş european. Cartiere de fabrici, industrie mare, construită în stil mare, impresionează. Ce păcat că e încă atît de străină ! Piaţa monumentală, în mijlocul căreia lupoaica e cam stingheră. Acolo se cere un monument impozant, care cel puţin el să arate stăpînirea românească. Fiindcă astfel, toate palatele celea sînt străine, proprietate străină-Se zice dealtfel că nici zece case româneşti nu sînt în toată Timişoara !' E cam puţin. 64 Capitulăm mereu şi fără nici un folos, nici măcar moral. Primăria e înstrăinată. Interesele româneşti nu pot fi apărate faţă de stăruinţa minoritară. Cred că a fost o mare greşeală a guvernului naţional-ţărănesc excesul de libertate acordat minorităţilor. S-a transformat în libertinaj, dealtfel ca şi în restul ţării. E abuzul de libertate, permanent. Libertate pentru minorităţi înseamnă sfidarea ţării din ce în ce mai îndrăzneaţă. Gazetele minoritare întrec în violenţă pe cele româneşti, care doar nu excelează prin moderaţie. N-am văzut relevat absolut nimic bun, niciodată, în nici o gazetă minoritară. în schimb, se caută relele cu lumînarea şi se subliniază cu o bucurie sadică. Ce să mai; spun că nici o manifestare de cultură, de artă, de ştiinţă, de civilizaţie românească nu se pomeneşte ? Ziarele româneşti scriu despre trupele maghiare, pe cînd ale lor niciodată. Şi doar sînt spectacole care ar putea fi relevate oriunde în lume. D-na Ventura etc. (a se dezvolta !) Greşala vine desigur de-acolo cînd prima oară guvernul român a făcut cartel electoral cu minoritarii. Restul a fost o urmare firească. Vrăjmăşia partidelor aici e atît de mare, că devine ucigătoare pentru românime. Aici politica se face cu mai mare pasiune, e mai divizantă, mâi distrugătoare, spre bucuria străinilor... Libertăţile nesfîrşite n-au făcut decît să sporească 63 Timişoara, oraş menţionat fugitiv în opera scriitorului : Calvarul şi Războiul, însemnările unui sublocotenent (Opere, voi. 3, p. 92, 27S), Ion (Opere, voi. 4, p. 372), Adam şi Eva (Opere, voi. 6, p. 276). _m Radu^ Urlăţeanu, publicist, fost director adjunct la Operă ; pornind de la o polemică avută cu L.R. în presă, R.U. îi va intenta un proces ce se va judeca la Timişoara. 64 Din punct de vedere demografic, structura oraşului păstra, în jurul anului 1931, urmele _ vechii stăpîniri, marea majoritate a populaţiei româneşti fiind concentrată la sate (este şi cazul Oradiei, ca şi al altor oraşe transilvane, menţionate în însemnările ce se succed). Decalajele comentate — uneori cu o exagerare dictată de nemulţumiri personale şi, m primul rînd, de modul cum a fost primit scriitorul în respectivele oraşe — sînt rodul inegalităţii sociale şi naţionale la care fuseseră supuşi românii în cadrul stăpînirii habsbur-gice. 186 pretenţiile lor.65 Nici un guvern n-a fost mai aspru ocărît de minoritari decît cel naţ.fional] ţăr.[ănesc]. Dealtfel, presa noastră însăşi contribuie considerabil la adîncirea răului. Lucrurile bune ce se fac se trec sub tăcere şi se subliniază relele, pretinse sau reale. Curentul, cloaca aceasta de dejecţiuni cu tiraj, nu _găseşte nimic de relatat din Timişoara decît că un bordel nu e în regula. Fireşte, bordelul e elementul lui, produce... Se combat directoratele, şi totuşi ele sînt un semn al stăpînirii. Aici singur directoratul e centru românesc. Sever Bocu, vice-regele Banatului. Figura lui, opera Iui, duşmanii Iui, greşelile Iui. Timişoara Ionel Teodoreanu. Evuţian 66 Şcolile : ungurii şi evreii la conferinţă Autografe Plimbare, tipuri Vorba românească 1 Efectul teatrului românesc Arad & Aici a fost Românul68 & Tribuna. 69 Acum nu mai e nimic decît 31 publicaţii ungureşti. 65 Este evident că observaţiile lui L.R. cu privire la situaţia socială şi culturală a românilor în raport cu cea a naţionalităţilor conlocuitoare au un caracter oarecum superficial, nefiind rezultatele unui studiu atent al stărilor respective de lucruri (Dealtfel, înseşi datele statistice ale recensămîntului din 1930 îi contrazic multe din afirmaţii.) Este drept însă că, dintr-un anumit punct de vedere, nemulţumirea scriitorului faţă de inegalitatea de pondere a manifestărilor culturale româneşti faţă de cele ale populaţiilor conlocuitoare din unele oraşe transilvane este justificată; după cum îndreptăţită este şi critica pe care el o aduce guvernelor pentru incuria lor faţă de această stare, ele nefăcînd atunci încă nimic spre a o lichida. Este limpede că, la puţini ani după Unire, nu puteau, în atare condiţii, să nu persiste încă, îti unele oraşe, urmele fostei dominaţii străine. (Mai ales că multe din aceste manifestări culturale la care se referă L.R. erau, în genere, produsul păturilor suprapuse ale minorităţilor naţionale, şi nu ale populaţiei însăşi.) Scriitorul greşeşte însă profund cînd consideră că naţionalităţilor conlocuitoare trebuie să li se aplice un regim de restricţii, după modelul da pînă atunci al claselor stăpînitoare maghiare, germane, aplicat românilor. Soluţia pe care o va oferi şi verifica istoria contemporană constă în ridicarea participării generale a întregului popor la viaţa socială, politică şi economică a ţării, în aşa fel încît între români şi naţionalităţile conlocuitoare să nţi existe deosebiri de tratament. în acelaşi sens se înscriu şi mărturisirile lui L.R. exprimate în interviul publicat de ziarul maghiar Ellenzek, XI, nr. 282, clin 7 dec. 1928, p. 2 (vezi Addenda. p. 407—408). ®* Sabin Evuţian, intelectual localnic, unul din conducătorii „ASTRA"-ei bănăţene. 67 Arad, oraş menţionat pasager în povestirea Catastrofa (Opere, voi. 2, p. 243), ion (Opere, voi. 4, p. 372) şi Crăişorul Horia (Opere, voi. 7, p. 188). 68 Românul, cotidian care, între 1911 şi 1916, apăruse la Arad sub direcţia lui Vasile Goldiş ; după 1918, a apărut ca publicaţie săptămînală. 69 Tribuna poporului, vechi ziar arădean, înfiinţat în 1896, avînd ca redactor responsabil pe Ioan Rusu-Şirianu. A fost tipărit şi cu titulatura Tribuna, între 25 dec. 1903 şi 7 ian. 1904, avînd ca redactor responsabil pe Sever Bocu. între 1927 şi 1941, s-a tipărit cu titlul Ţărănismul românesc. 187 Traducătoarea Cadrilului 72 „Crucea albă" 71 Teatrul unguresc — sforţările lui Greve, prost etc. Monumentele ungureşte închise Palatul cultural Primarul Luţai — invizibil Consilierul cultural Oradea 72 Oraş ungaro-evreiesc 73 încăpăţînare maghiară Discuţia în tren cu ungurul care a avut 1 600 iugăre Cellalt, mai bogat, afaceri cu filme încercările de a trustifica cinematografele în Ardeal de către unguri Luptele româneşti pentru cucerirea oraşului Ziarele, revistele româneşti, toate efemere, fiindcă se bizuie pe stat Teatrul românesc şi cel unguresc Cinematograful cartelat Diviziunea românilor în partide şi elice ; unitatea străinilor Luptele în consiliul oraşului şi judeţului Dezavantajele legii administrative Zigre 74 Aurel Lazăr 75 Ceilalţi Erdely 76 — l-am nenorocit cu concesia 77 Ziarele ungureşti m-au făcut ungur 70 Cadrilul, comedie de L.R., tradusă şi interpretată de ansamblul teatrului maghiar. 71 „Crucea albă", hotel. 72 Oradea, oraş amintit o singură dată în creaţia rebreniană: romanul Adam şi Eva (cf. Opere, voi. 6, p. 276). 73 După datele statistice ale recensămîntului din 1930, românii deţineau majoritatea populaţiei din cadrul judeţului Bihor. 74 Nicolae Zigre, avocat şi om poliric, fost deputat, senator, vicepreşedinte al Senatului (1927—1928), şef al organizaţiei liberal-georgiste din Bihor; la B.A.R., o scrisoare a lui către L.R., nr. 145 780, datată 1930. 75 Aurel Lazăr (1874—1930), avocat şi om politic. In casa lui din Oradea, s-a ţinut, m oct. 1918, şedinţa Comitetului Naţional, formulîndu-se declaraţia citită în Parlamentul ungar, prin care se anunţa că românii se socot liberi de a hotărî asupra soartei lor (apud Lucian Predescu, Enciclopedia...). Fost preşedinte al Camerei deputaţilor (1928) şi preşedintele Comisiei interimare a Oradiei. 76 Sever Erdely, avocat şi om politic, participant la luptele naţionale ale românilor din Transilvania împotriva dominaţiei străine ; fost senator naţional-ţărănist de Bihoi (1928 şi 1932). 77 Concesionarea teatrului din localitate, potrivit legislaţiei din 1930. 188 Cluj 78 Centrul nostru şi al ungurilor Progresul românismului Studenţii Vaida-Voievod Haţieganu Emil, demagogul Teatrul românesc Cinematografele ungureşti Radio. Un post de emisiune românesc Bogdan-Duică 79 Ortodocşi şi uniţi Mereu politica de dizolvare a noastră80 Horia la Vaida 81 Tg. Mureş 82 Soc. Tinerimea Română Aspectul oraşului Şeicaru şi Curentul Conferinţa Tineretul îndrăzneala presei locale. Garda de Fier8S. Bernady 84, palatul primăriei, Palatul cultural Ş1 unire a celorlalţi Bătaia ziaristului ungur 78 Cluj, oraş amintit în nuvela Catastrofa (Opere, voi. 2, p. 220), povestirea Calvarul (Opere, voi. 3, p. 95), precum şi în romanele Ion (Opere, voi. 4, p. 11, 29, 90, 150, 208, 241, 359, 360, 372, 441, 524, 525), Pădurea Spînzuraţilor (Opere, voi. 5, p. 28, 34, 42), Ciuleandra şi Crăişorul Horia (Opere, voi. 7, p. 54, 173, 199, 205, 249, 258, 277, 305, 306, 353), Răscoala (Opere, voi. 8, p. 153, 182). Despre călătoria lui L.R. la Cluj şi Braşov vezi S.P., Romanul romanelor, în Patria, XIII, nr. 64, 21 mart. 1931, p. 1; V.fictor] M.filorian], Conferinţa d-lui Liviu Rebreanu, în Gazeta Transilvaniei, XCIV, nr. 35, 1 apr. 1931, p. 4 ; De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, preşedintele S.S.R-, şi poate autorul cel mai tradus în limbile streine, în Gazeta Transilvaniei, XCIV, nr. 41, 19 apr. 1931, p. 2 (vezi Addenda, p. 427—429). 79 Gh. Bogdan-Duică (1865—1934), istoric şi critic literar, profesor universitar, amintit de L.R. în Mărturisiri (vezi Addenda) apropo de ancheta făcută cu studenţii pe Valea Someşului pentru descoperirea prototipurilor literare din romanul Ion (La B.A.R. se află şi corespondenţa lui către L.R., nr. 142 266—142 267, datată 1925.) 80 Este vorba de pulverizarea forţelor politice româneşti într-un număr mare de partide, în timp ce mişcarea politică desfăşurată de unele minorităţi naţionale tindea spre o coeziune strategica. 81 Referire la colecţia de stampe şi documente despre răscoala lui Horia, aparţinînd lui A!. Vaida-Voievod (vezi şi supra, 4 aug. 1929). 82 Tîrgu Mureş, oraş amintit fugitiv în romanul Ion (Opere, voi. 4, p. 459, 461). 83 La 24 iun. 1927, se crease în România organizaţia fascistă „Legiunea arhanghe-' lui Mihail". Sub pretextul organizării unor manifestări cultural-artistice şi al unor procesiuni religioase, „legiunea" desfăşoară o campanie furibundă împotriva formelor democratice din activitatea politică, urmărind să se impună prin violenţă şi teroare. La Congresul studenţesc de la Oradea, iar apoi de la Tîrgu Mureş şi din alte oraşe, participanţii, ocrotiţi de autorităţi, au dezlănţuit o deşănţată acţiune împotriva evreilor localnici. .Mai mare ruşinea", avea să noteze L.R. într-o scrisoare adresată Puiei (cf. La lumina lămpii, p. 101). 84 George von Bernady, jurist, farmacist şi om politic, fost deputat în Parlamentul ungar (1896—1900) şi în Parlamentul român (1922—1927), primar în localitate (1900— 189 1 Moartea teatrului unguresc Traian Popa 85 şi arhivele judeţului Viaţa de cafenea Ungureşte, ungureşte ! Totuşi progrese ! 86 Deva 87 Călătorie aventuroasă în tren, în cl. II-a... Simeria. Sibot... firmele gărilor Deva... Movilele victimelor lui Horia 88 Cetatea 89 Ungurismul Cazinoul naţional Grozea 90 Bogăţiile judeţului Scriitorul ungur Pakots şi directorul muzeului Deva Oamenii în tren : românii, femeie frumoasă cu vocea insuportabilă Alba Iulia m Cetatea Unirii... Cetatea Sfîntă... Sînt numele ce le-a dăruit Alba Iuliei nevoia noastră de-a concretiza asupra unui loc anume ideea cea mare a unirii celei mari pe care a realizat-o o clipă Mihai Viteazul, poate fără să-şi dea seama întocmai de actul săvîrşit (altfel ar fi luat cunoştinţă mai temeinic despre existenţa românilor în Ardeal şi nu s-ar fi străduit atît să dobîndească favoarea naţiunilor nobile). Şi apoi Adunarea Naţională care a proclamat România unită, cu peste 100 000 reprezentanţi ai românilor din toate colţurile. 1912, 1926—1929), cunoscut prin edificiile ridicate în timpul cît a fost la conducerea oraşului (palatul primăriei şi Palatul culturii, ambele amintite şi de L.R.). 85 Traian Popa, intelectual localnic. 86 In afară de ponderea majoritară pe care românii o aveau în populaţia oraşului (cf. datele recensămîntului din 1930), Tîrgu Mureş izbutise să reţină atenţia scriitorului şi prin soliditatea noilor instituţii culturale, apărute după Unire, mult diversificate în special în cadrul reţelei de învăţămînt. 87 Deva, oraş amintit în romanele Ion (Opere, voi. 4, p. 408, 409) şi Crăişorul Horia (Opere, voi. 7, p. 279, 281, 306, 308, 349). 88 Cărora le închină numeroase pagini în romanul consacrat răscoalei de la 17S4. 89 Referire la fosta cetate, ale cărei ruini se află pe dealul înalt de lîngă oraş, cetate ridicată la mijlocul sec. al XlII-lea, care a servit drept reşedinţă voievozilor Transilvaniei în sec. al XIII—XVI-lea. în perimetrul Devei s-au descoperit urmele unor vechi aşezări dacice şi romane, care atestă vechimea şi continuitatea elementelor băştinaşe pe aceste meleaguri. 90 Petru Groza (1884— 195S), avocat în Deva şi om politic ; la B.A.R. se află o scrisoare a sa trimisă scriitorului (nr. 143 143, datată 1929). 91 Alba Iulia, oraş amintit în nuvela Catastrofa (Opere, voi. 2, p. 239) şi în romanele Pădurea Spînzuraţilor (Opere, voi. 5, p. 27, 33), Gorila (Opere, voi. 10, p. 54— 56, 131, 172, 242, 283, 437). 190 în realitate, Alba Iulia, fără atributele oferite ei de inimile noastre, e un orăşel mediocru din toate punctele de vedere, mai ales pentru noi. Populaţia românească e încă timidă. Funcţionărimea reprezintă românimea şi un liceu românesc nou, nu prea strălucit. Afară de armată, bineînţeles. Ungurii se consideră mai băştinaşi aici, întemeindu-se pe institutele lor culturale, fireşte Biblioteca lor e o comoară 92, mai puţin muzeul. Catedrala catolică domină triumfătoare. Alături de ea, sărmana noastră catedrală a unirii şi încoronării face o impresie mediocră. Improvizaţie şi în stil şi în construcţie. Şi părăsire. în vreme ce biserica catolică trăieşte, a noastră e pustie. Nu pricep de ce nu s-ar sluji în ea de către preoţii localnici, regulat ?... însuşi muzeul pe care vrea să-I facă „A.S.T.R.A." nu cred să dea viaţă instituţiei.93 Oamenii localnici ai „ASTREI" nu mi se pare să aibă nici înţelegerea şi nici mai ales elanul necesar pentru a crea şi întreţine o atmosferă culturală. Oamenii aceştia trăiesc numai pentru frazele la ocazii mari. încolo sînt nişte burghezi fără nici o preocupare sufletească reală. Există un teatru botezat cu numele lui Caragiale, care e însă veşnic gol. Un răstimp, trupele călătoare se opreau şi în Alba Iulia. Au întîlnit însă atîta lipsă de înţelegere, încît acuma nimeni nu se mai abate pe-aici. Nici chiar Tănase. Poate trupele ungureşti ? Dar se pare că nici ele nu sînt prea norocoase, că nici ungurii nu se îmbulzesc... Oraşul e mort din punctul de vedere al mişcării artistice Culturale. Sînt două cinematografe care se luptă cu moartea. încolo, nimic, nimic... Te întrebi ce fac oamenii aceştia în afară de mîncare şi somn şi slujbă ?... O librărie se zbate în necercetare. Nu cumpără Cărţi nimeni. Nu se citeşte nimic. Nici măcar radio... Nimic ! La „Dacia", o cafenea în piaţa mare, ungurii intelectuali îşi pierd vremea jucînd cărţi. Atîta : joc de cărţi ! Şi cînd te gîndeşti că aici a murit pe roată Horia... Aici a fost adunarea cea mare a unirii !... Aici a fost încoronarea !... Aici a fost mare întrunire a opoziţiei naţional-ţărăniste care aştepta să vie salvatorul, prinţul Carol !...94 Somnolenţa îngrozitoare ! Şeful poliţiei e însă poet. Un tînăr care se zbuciumă cu poezii, care vrea să facă literatură... Poate pînă se va însura ? Numai politica mai înviorează pe oameni. Fiindcă de la politică aşteaptă fiecare cîte ceva palpabil. Cum să ţii conferinţe în asemenea atmosferă ?93 92 Biblioteca „Bathyaneum", renumită şi astăzi prin colecţia cărţilor, rare (inclusiv incunabule), care poartă numele întemeietorului ei : Ignatius Bathyany (1783—1858), episcop catolic. 93 între timp muzeul s-a impus prin amploarea, varietatea şi valoarea exponatelor. 94 Aflat sub impresia discuţiilor personale de la Palat, L.R. mai apelează încă la „ticuri verbale", caracteristice stilului oficial ; evenimentele politice din al patrulea deceniu al secolului nostru (şi, în special, dictatura regală) îi vor primeni vocabularul (vezi infra, 7 oct. 1940). 93 Dezamăgirea scriitorului — manifestată adesea pe parcursul călătoriei efectuate în oraşele de provincie — era in mare parte cauzată de starea înapoiată, economică, socială şi culturală a respectivelor , aşezări, în raport cu cea înregistrată în Capitala ţării. In anii noştri, politica de ridicare a tuturor judeţelor ţării avea să corecteze multe din 191 Sibiu 9« Un domn cu căciulă, cu cioc, cu bundă, cu înfăţişare energică şi poruncitoare. Totuşi şade pe coridor, timid, sfios. îi e frig. Şi nu îndrăzneşte să intre în vreun compartiment, unde sînt totuşi locuri, deşi călătorii se uită urît la oricine vine, dintr-un egoism feroce pentru comoditatea proprie... înfăţişarea omului nu concordă cu conţinutul lui sufletesc. Văzîndu-1, ai crede că ţîşneşte energia din el ; şi în realitate e timid. în restaurant la Copşa Mică, un tînăr, înalt, roşcovan, blond. Cere un ceai şi scoate din pachet de-ale mîncării. îmbucă voiniceşte. Plăteşte şi nu dă bacşiş. Repede pe chelner şi apoi cere apă. Trei chelneri aleargă să-1 satisfacă... Alături, un domn în vîrstă, blînd, a consumat ceva ; dă bacşiş, vorbeşte delicat. Cere apă. Nimeni nu-1 satisface. în tren, o doamnă grasă, scurtă, voluminoasă. Vine de la Braşov. ' Vorbeşte mereu. Mulţumită. A avut un proces, o pertractare, şi i^a ieşit bine. N-a fost niciodată la judecăţi. Avocatul n-avea nici o încredere. Şi totuşi a cîştigat. E fericită. „Justiţia noastră e eminentă !" Cu toată înfăţişarea-i germană, Sibiul e românesc. Saşii se încăpăţî-nează a ignora ce-i românesc, şi totuşi românismul cucereşte. Aici, pulsul vieţii româneşti se simte. Degeaba vorbesc nemţeşte la primărie, degeaba se zbuciumă. Şi sforţările noastre nici nu sînt măcar coordonate. Certurile politice dezbină pe oameni ca pretutindeni. Orice prilej e bun pentru a dovedi despărţirile. Valea Mare^ vineri, 17 aprilie 1931 Despre turneul de conferinţe am făcut alte însemnări, pe care poate să le adun pe urmă într-un volum anume.97 Conferinţele n-au fost prea reuşite, cel puţin ca parte materială. A plăcut mult conferinţa însă şi celor ce au fost prezenţi, dar n-aş putea spune că a fost un turneu triumfal. Evident, a contribuit şi preţul şi alte împrejurări. Campaniile din ziare, de doi ani, au influenţat totuşi multă lume. Mai ales că în Curentul am fost înjurat chiar pentru conferinţă de către escrocul Radu Urlăţeanu. în Gîndirea, Nichifor Crainic, tot cu prilejul conferinţelor, a publicat o notiţă atît de murdară, că n-am mai putut-o lăsa fără răspuns.98 Prin decalajele trecutului, fiind chemată să concerteze dezvoltarea unitară şi armonioasă a României. 96 Sibiu, oraş amintit cu generozitate în opera scriitorului : Catastrofa (Opere, voi. 2, p. 239), Războiul. însemnările unui sublocotenent (Opere, voi. 3, p. 278), Ion (Opere, voi. 4, p. 207, 322, 372, 513—515, 520, 525, 527, 534, 553, 558), Pădurea Spînzuraţilor (Opere, voi. 5, p. 27, 279), Crăişorul Horia (Operer voi. 7, p. 173, 176, 178, 179, 201, 203, 213, 2S6, 290, 292, 310), jar (Opere, voi. 9, p. 28), Gorila (Opere, voi. 10, p. 520, 97 însemnările (reproduse de noi mai sus) n-au mai fost reluate (dezvoltate) în vreun volum. 98 Cf. D. Liviu Rebreanu, în Gîndirea, XI, nr. 3, mart. 1931, p. 143, 144 („Cronica măruntă"), articol semnat cu numele revistei. Luînd ca pretext o ştire din ziarul Avîntul (Piatra Neamţ) că la 22 apr. 1931 va conferenţia în localitate L.R. despre Romanul romanelor, revista reia vechile acuze pentru a insinua că plecarea lui de la „Educaţia Poporu- 192 Jldevărul literar i-am dat o replică groaznică. 99 El a răspuns prin Universul, cu repetarea înjurăturilor.100 Atunci prin Adevărul şi Dimineaţa i-am aplicat o nouă plesnitură straşnică...101 Fireşte, a făcut senzaţie intrarea mea în scena ca polemist.102 A trebuit să se isprăvească odată. Decît să fiu ameninţat permanent de orice derbedeu, e mai bine să vedem clar situaţia. Am să cer parchetului lămuriri în privinţa condamnării şi, dacă va fi cazul, voi încerca revizuirea procesului de acum 21 ani, ca să isprăvim definitiv. Voi consulta pe Barasch, dacă nu e cazul să dau în judecată pe Crainic pentru calomnie... • Sărbătorile Pastelor au trecut cu destulă voie bună. Ne pregătim pentru reconstrucţia casei de la vie. Numai bani să avem. N-am scris însă nimic. Nicî măcar corecturile nu le-am făcut. Azi noapte am visat că Mihalache Dragomirescu a venit la mine şi m-a sărutat pe amîndoi obrajii, emoţionat. Valea Mare, luni, 4 mai 1931 îmi pare rău că n-am avut carnetul la Bucureşti. A fost un răstimp cu multe întâmplări, dintre care pe unele le-aş fi notat calde, mai amănunţit. Acuma cel mult o recapitulare, la voia amintirii. Cum am ajuns la Bucureşti, un telefon de la Caton, care-mi cere o întîlnire,, avînd să-mi spuie ceva important. Va veni a doua zi, luni, la mine. Prin telefon însă îmi spune că au ales pe Goga în consiliul de administraţie la Teatrul Naţional în locul lui Sorbul. Asta e o simplă slugărnicie a Societăţii faţă de Mavrodi, care aşa a vrut să evite eventuala alegere a lui Eftimiu sau Corneliu. Eu n-aveam nici un candidat, de aceea nici n-am mers, dar procedeul e meschin E de mirare că Goga a primit. Caton mi-a vorbit a doua zi despre publicaţia amprentelor.103 A făcut o impresie grea şi se aşteaptă replica mea explicativă. Nu se mai poate să lui" a fost dictată de lipsa unei pregătiri culturale corespunzătoare şi, mai ales, de moralitate. Totodată sînt ironizaţi Perpessicius şi Sevastos, „admiratori ostentativi ai moralităţii rebreneşti", pentru cele scrise şi publicate după demisia romancierului de Ia conducerea treburilor culturale. 99 Vezi, Cine-i Nichifor Crainic ?, în Adevărul literar şi artistic, X, seria a II-a, nr. 539, 5 apr. 1931, p. 8. Articol polemic organizat în jurul cîtorva însemnări de „jurnal" (dec. 1928; mai 1929; ian. 1929), menite să explice pricina neînţelegerii cu N. Crainic şi să creioneze dubioasa moralitate a şefului ortodoxist. (Articol reprodus la Addenda, p. 421—425). 100 Cf. Nichifor Crainic, Răspuns unui calomniator, în Universul, XLIX, nr. 94, 8 apr. 1931, p. 2. 101 Cf. Cazul d-lui Nichifor Crainic, O scrisoare a d-lui Liviu Rebreanu, în Adevărul, XI.IV, nr. 14502, 9 apr. 1931, p. 5. (Articol reprodus^ la Addenda, _ mfra, p. 425—427.) 102 Impresii exprimate în cerc închis, fără ecou în presa vremii. Dealtfel, polemica romancierului este fiiavă, palidă copie a genului şeicăresc, schiţat astfel în caietele de creaţie ale scriitorului : „Cînd te înjură unul, nu-i răspunzi niciodată la acuzaţii, ci declari că-1 tragi în judecată pentru calomnie şi apoi continui să-i arunci în cap toate hîrdaiele cu lături. [...] în general trebuie să ai totdeauna iniţiativa, să înjuri, mereu-mereu, fireşte cu talent. 6rice murdărie merge dacă e talentată." (Arh. L.R., I ms. 4 b, f. 38—39). Urmînd pilda „maestrului", L.R. se dovedea însă mai puţin înzestrat în arta înjurăturii. 103 La două zile după articolul din Adevărul (supra, nota 100), N. Crainic publică un Ultim răspuns la un atac nedemn, în Universul (XLIX, nr. 97, 11 apr. 1931, p. 7), de 193 tac. Crainic cu. Gregorian adună semnături pentru convocarea unei adunări generale S.S.R-, unde să se pună la ordinea zilei chestia aceasta, să fiu înfierat sau demis, altfel semnatarii se vor retrage în bloc din Societate. Mai mult, pe baza fişei, prin unul Gulianu, vor să mi se retragă decoraţiile. In sfîrşit, trebuie o lămurire definitivă, care să risipească atmosfera. Am oprit imediat răspunsul ce-1 trimisesem Adevărului şi am scris " o spovedanie despre toată chestia „condamnării" mele, expunînd adevărul. Am anunţat acest răspuns şi comitetului S.S.R. A apărut în Adevărul.104 Se pare că a avut mare răsunet. Toată lumea m-a felicitat că am pus capăt unei chestii care apăsa asupra mea. Bine ar fi fost de făceam asta cu doi ani în urmă. Cu acest prilej aflu de la Savel că Şeicaru arăta fişa la toate banchetele, oriunde umbla ; de la Bucuţa, că Crainic spune c-am fost dat afară de la „Educaţie", că i-a spus-o Haţieganu ; de la Vlădescu şi dr. Nanu, că a fost o rumoare la „Capsa" cînd a apărut fişa şi că răspunsul meu a potolit chiar pe duşmanii mei cei mai înverşunaţi. Crainic mă mai înjură înx Gîndirea105, iar alaltăieri am primit o citaţie — m-a dat în judecată. Barasch îmi va spune cum să-1 pun cu botul pe labe. N-am pomenit nimic despre ultima criză de guvern şi venirea Ia putere a lui îorga.106 A fost o surpriză ca la teatru. Partea politică nu mă interesează. Sîmbătă am văzut pe Maniu. A fost foarte cordial. Mi-a mulţumit şi m-a rugat să-i dau şi în viitor concursul. Acolo am mai întîlnit pe C. Anghelescu, guvernatorul Băncii Naţionale, Cicio-Pop, Georoceanu107, Ernst Ene etc. Acuma sosii aci să mă apuc de lucru, să sfîrşesc Metropolele. Valea Mare, 9 mai 1931, sîmbătă Mîine trebuie , să. plec la Bucureşti pentru cinematograful S.S.R. de la Braşov. Sper să nu zăbovesc decît puţine zile şi să mă întorc aici la lucru. Am scris mereu toate nopţile, dar cîte puţin. Metropolele astea îmi mănîncă fapt o scurtă scrisoare adresată directorului ziarului, prin care îl roagă să tipărească „un document juridic" : fişa de la poliţie a scriitorului, cu -amprentele degetelor de la mîna stînga, întocmită în 1910. 1M Cf. Un ultim răspuns, în Adevărul, XLIV, nr. 14513, 23 apr. 1931, p. 3. Povestea vieţii, cu insistenţă asupra necazurilor intervenite în armată şi, ulterior, cînd a fost arestat şi extrădat. Pagini autobiografice de cea mai mare importanţă istoriografică (deşi uşor literaturizate). Le reproducem la Addenda, sugerînd cititorilor compararea afirmaţiilor cu Memoriul din 1910, tipărit, şi el, la sfîrşitul volumului nostru (vezi infra, p. 429—433, 331—333). 105 peş; se anunţase cu un „ultim răspuns" (supra nota 103), N.C. avea să revină în presă după numai cîteva zile, producînd noi „dezvăluiri". Vezi articolul Romancier de mîna stînga (Gîndirea, XI, nr. 4. anr. 1931 ~ 1 cri— mu ....... ... _____ » uuuui in nuniea „îNaţionaluiui", N. Crainic (pe atunci secretar general la Arte) nu i-a putut satisface cererea, împotrivindu-se O. Goga (pe atunci ministru de Interne). De reţinut că, la data apariţiei articolului, poetul Oltului trăia, necontestind relatarea lui Crainic. 106 La 4 apr. 1931, guvernul prezidat de G. G. Mironescu îşi prezentase demisia. La 18 apr. 1931, se formează un guvern de „tehnicieni", conclus de N. îorga. - 107 Romulus Georoceanu, avocat şi fost senator naţional-ţărănist (1928), autor, între altele, şi al unor comentarii privind Legea Teatrelor Naţionale (1930). 194 sufletul. Dealtfel, orice scris mi-e Ia fel de anevoios. Creaţia mea e o zvîr-colire crîncenă. Lupta cea aprigă trebuie să o dau cu excesul de idei şi imagini prea intime, care mă asaltează în timpul lucrului. Şi cînd mă gîndesc cu cîtă uşurinţă scriu alţii. Măcar de-aş isprăvi cu Metropolele, ca să mă pot aşeza Ia Răscoala. , ' Bucureşti, 11 mai 1931, luni Fireşte, cum am sosit aci am trebuit să mă enervez, să mă amărăsc. Dealtfel, încă de la ţară parcă aveam o strîngere de inimă, parcă-mi părea rău că părăsesc liniştea de acolo. De dimineaţă am fost la Bucuţa pentru autorizaţia cinematografului de Ia Braşov. Am luat deocamdată autorizaţie principală pentru Arad. Hîrtiile de la Braşov încă nu veniseră, încît n-am vorbit decît principial. Au sosit mai tîrziu şi voi trece mîine să aranjăm. între timp taifas, mai ales despre guvernul îorga şi despre năzbîtiiie lui. La urmă Vereşti îmi spune că m-a căutat Vinea, că are să-mi spuie ceva despre o porcărie ce vor să mi-o mai facă Crainic şi tovarăşii. La masă, dr. Nanu, care a fost chemat să examineze pe Puicuţa, care nu prea se simte bine, probabil şi din pricina surmenajului cu pregătirea licenţei. A mai venit şi Dariu Pop 108, să mă roage pentru piesa lui şi apoi să-mi propuie o combinaţie pentru desfacerea unei ape minerale din ţara Oaşului. Alt telefon de la d-na Lahovary, care-mi cere o întrevedere. Am telefonat lui Vinea. îmi spune că se umblă cu o listă de semnături pentru convocarea unei adunări generale S.S.R., care să discute chestia mea. I s-ar fi oferit şi lui şi a refuzat categoric, spunînd şi altora să facă la fel. A ţinut să mă prevină, ca să pot preveni la rîndul meu pe alţii. I-am mulţumit. Mi-a cerut apoi un roman pentru foiletonul unui ziar, Timpul, ce-I scoate el cu Sfatul negustoresc. Am făgăduit principial. Cu d-na Lahovary m-am întîlnit la „Ateneu", unde fiica ei, d-na Slă-tineanu109, are expoziţie de sculptură. Mă roagă să-i citesc piesa ei şi să-i fac observaţiile necesare. Mi-a trimis piesa, pe care am promis s-o văd pînă joi. Seara am fost cu familia la o circiumă dincolo de bariera Griviţei ; am luat acolo masa. După-amiazi a mai fost Stamatiade, să-i semnez hîrtia cu premiul şi să-mi mulţumească. Joi, 14 mai 1931 [Bucureşti] Despre intenţiile scîrnăviei de a se convoca adunarea generală pentru jicnirea mea a mai aflat Fanny de la d-na Ressu, foarte confidenţial şi 108 Dariu Pop, compozitor şi folclorist, prieten din copilărie, la vremea aceea inspector şcolar, evocat mai tîrziu în nuvela Dincolo (sub numele de Iulian Moga). La B.A.R. se află scrisori de-ale sale trimise romancierului (Coresp., nr. 144 189—144 194), datate între 1927 şi 1958. 109 Alexandra Slătineanu (1895—1979), sculptoriţă (fiica Anei Lahovary, doamnă de onoare la Palat, şi a etnografului Barbu Slătineanu). 195 parcă ar fi ceva îngrozitor. Am chemat pe Camil Petrescu, care auzise c:va de la Corneliu Moldovanu ; dar se va interesa. Ieri, la şedinţa comitetului, la plecare, Corneliu îmi spuse că se agită scîrba să adune iscălituri, dar să nu-i dau nici o importanţă, fiindcă nici nu are. Azi am fost la Vîlcovici110, ministrul Comunicaţiilor, pentru permisele scriitoriceşti, împreună cu Corneliu, Camil Petrescu, Stamatiad şi Voinescu. Mi-a făgăduit că va face dreptate. La „Capsa" a fost întîlnirea. Acolo am văzut şi pe scîrnav, de vorbă cu Camil Petrescu, care ulterior mi-a spus că a vrut să-1 tragă de limbă. Zice că citea Cuvîntul studenţesc ni, care mă înjură pe mine, apărîndu-1 pe el, fiindcă el are acolo prieteni. Şi a mai spus că la S.S.R. ar fi lucruri grave, lucruri de care e responsabil numai preşedintele. Cum s-ar zice, scîrba încearcă mereu să strecoare insinuări. Va trebui să-1 pun la punct şi aici, şi voi găsi mijlocul s-o fac. Am isprăvit cu autorizaţia cinematografului S.S.R. la Braşov. Valea Mare, duminecă, 17 mai 1931 Aseară am avut o masă, la „Cina", cu Angiolettil12, directorul revistei Italia letterariall3, în al cărei ultim număr a apărut un mic studiu asupra mea, cu fotografie. E un om tînăr, simpatic, modest. A ţinut o conferinţă şi va mai ţine una. Au participat vreo 12 inşi. La plecare, am mai tăifăsuit despre generalităţi cu ai noştri. îndeosebi politică. Guvernul îorga e halimaua zilei. Circulă nenumărate amănunte despre diferite năzdrăvănii îndeosebi ale lui îorga. Se face mult haz de fripturismul alcătuirii listelor „Uniunii naţionale"1U. Se spune că apare un ziar numit Uniunea naţională, pe care însă nu-1 ştie nimeni. Eftimiu zice că e ziar confidenţial. Se zvoneşte că toată opoziţia poate să se retragă din alegeri. Bucuţa îmi povesteşte multe despre Mavrodi, care-şi ia aere de un fel de vice-rege. Pretutindeni vorbeşte în numele regelui şi terorizează cu regele. Astfel ar fi obţinut ca Teatrului Naţional să nu i se aplice reducerea din subvenţie ce se aplică tuturor, spunînd lui Argetoianu115 că altfel va primi ordin de la rege să se execute... Interesantă este însă înverşunarea lui Mavrodi contra lui Gogu Georgescu, cu care se pare că s-a certat şi pe care acum vrea să-1 scoată de la Operă, să nimicească concesia. Bine că am scăpat de cancanurile astea, să-mi pot vedea de scris. no victor Vîlcovici, inginer, profesor universitar. 111 Cuvîntul studenţesc, publicaţie săptămînală, tipărită, la Bucureşti, între 1923—1933. 112 Giovani Battista Angioletti (1896—1961), prozator şi eseist italian. 113 L'ltalia letteraria, săptămînal de literatură, tipărită între 1929 şi 1936, sub conducerea lui G. B. Angioletti şi Curzio Malaparte (1893—1957), iar mai tîrziu a lui Corrado Pavolini (1898—1980). 114 I.iste pregătite în vederea alegerilor parlamentare, încheiate, la 1 iun. 1931, cu victoria „Uniunii naţionale", bloc electoral creat de N. îorga. Ziarul, cu numele „Uniunii" şi tipărit sub auspiciile Neamului românesc, era oficiosul guvernului. 115 Constantin Argetoianu (1871—1952), om politic; la data aceea îl seconda pe N. îorga Ia conducerea guvernului, fiind ministru la Finanţe şi Interne. 196 Valea Mare, 2 iunie 1931, marţi116 Azi la amiazi am isprăvit Metropolele. în sfîrşit. Greu a mers. Parcă m-aş fi dezobişnuit de scris. Dar cînd mă antrenez, revine inspiraţia şi ies lucruri interesante. Cu întrerupere de o zi, fostă la Bucureşti pentru arhitect, ,am lucrat mereu. începusem sistemul obişnuit, de a scrie de seara pînă dimineaţa. L-am părăsit, fiindcă n-aveam destul timp disponibil. Nu puteam începe serios înainte de miezul nopţii, iar pe la 4—5 era ziuă. Chiar con-tinuînd pînă la 6—7, tot nu-mi rămîneau mai mult de 6—7 ore de scris, care mă istoveau excesiv şi fără rezultat. Am schimbat deci : mă culcam la 8 seara şi ma sculam la unu noaptea ca să lucrez pînă la amiazi. Astfel am putut sta Ia biurou cam cîte zece ore. Şi lucrul a mers mai bine. De cînd a plecat Fanny, de vineri, mai scriu cîte puţin şi după-amiaza. în sfîrşit, am terminat. Gata. Acuma să zoresc restul tiparului, ca să pot ieşi cu ea pînă la sfîrşitul lunii. Ce va fi, vom vedea. Fireşte, n-am să contez pe mare presă. Majoritatea ei mi-e ostilă de moarte. Rezultatul coloraţiei politice. Va mai trebui să treacă timp pînă să-mi normalizez situaţia. Dar asta nu mai are importanţă. Am sfîrşit. M-am uşurat. Parcă mi-am luat o povară de pe suflet. Acuma poate să vie Răscoala, să mă uşureze" şi de asta, că tare de mult mă frămîntă. Aci am o linişte binefăcătoare. O destindere de nervi care-mi trebuia atît de mult după anii de zbuciumare cumplită. Numai mişcare mi-ar trebui mai multa. Sînt însă leneş. Poate şi din pricina sforţărilor fireşte cu scrisul. Dar mîine plec la Bucureşti cu desaga plină. Bucureşti, 9 iunie 1931, marţi N-am stat decît o zi la Bucureşti şi am plecat înapoi la vie, împreună cu Puia şi Fanny, întorcîndu-mă tocmai aseară înapoi cu Puia, iar Fanny rămînînd să supravegheze munca. E boala ei să se ocupe de-aproape de vie. Mie îmi face plăcere, dar pe ea o osteneşte prea mult. încă n-am noutăţi, adică n-am cancanuri. Mă simt liniştit şi odihnit, încît să pot începe cu nădejde la Răscoala. Dacă voi sta însă mult, vor veni desigur neplăcerile. Am dat la „Cartea [Românească]" Metropolele. Icachimescu117 mi se pîîngea că a scăzut în general cu 50% vînzarea cărţilor literare. Nu ale mele — s-a grăbit să adaoge. Dar se poate să fie şi la ale mele, dacă scăderea e generală. Cînd criza e atît de gravă în toate, de ce numai la cărţi ar rămîne prosperitatea ? .' ! ne Cu cît-va zile în urmă, o veste în presă: Liviu Rebreanu in franţuzeşte, în Adevărul, XLIV, nr. 14537, 23 mai 1931, p. 1-2 (traducerea nuvelei Nevasta m revista Nouvel Age). Din administraţia „Cărţii Româneşti", amintit şi la 29 iun. 1932, mtr-un context similar. 197 Luni, 15 iunie 1931 [Bucureşti] S-a întors şi Fanny de la vie. Au fost şi Sorbii, care aseară au plecat acasă. Marioara118 a fost pentru expoziţia şcoalelor profesionale, unde ea nu pare să fi avut vreun succes, după jurnale, deşi ne spusese că regina a felicitat-o pentru o pernă pe care a şi dus-o la Cotroceni în dar, deşi nu prezintă nimic artistic. Ieri am avut vizita lui Morţun, care a venit numai de dragoste şi recunoştinţă, iar după-amiazi pe Herz, la fel. Sîmbătă seara am luat masa cu comitetul S.S.R. la „Suzana", fără nimic important, numai cu vorbărie multă, cam de clacă. Am lăsat baltă chestia cu cărţile pentru premiile şcolare, fiindcă Minulescu şi alţii nu îndrăznesc să ia atitudine. Altfel, parcă n-ar mai fi cancanuri împotriva mea. Camil Baltazar îmi spune că Gregorian i-a prezentat o listă contra mea, pe care însă a respins-o, declarînd că mai curînd ar trebui o contra-listă pentru mine, drept omagiu pentru tot ce am făcut scriitorilor. Preocupările mele sînt însă acum altele. Să văd ieşite Metropolele şi să pot termina Răscoala. Va trebui să revizuiesc puţin tot planul romanului. Trebuie o simplificare a liniilor, ca să reiasă mersul ascendent, deşi simfonic, al acţiunii Cum materialul e destul de frămîntat în sufletul meu, sper că va merge mai uşor scrisul. Numai să mă văd la biurou, în faţa hîrtiei. Marţi, 23 iunie 1931 [Bucureşti]/ Cît eşti în Bucureşti, e fatal să te ocupi numai de lucruri dinafară, sau mai ales. Dealtfel, nu ştiu de ce, am impresia că trăim într-o epocă de nebunie generală, iar noi, România, sîntem în plină operetă. îorga în fruntea guvernului e un fenomen de un comic aristofanesc. Dacă toate nebuniile lu'î n-ar avea nici o răsfrîngere asupra soartei ţării, s-ar putea consemna, spre a servi mai tîrziu pentru material de comedie. Din nenorocire, se pare că toate _ vor avea repercusiuni grave. Kiriţescu îmi spunea deunăzi amărît: „Auzisem că e ţicnit, dar acuma, după ce am avut prilejul să lucrez cu el, îţi spun j e nebun, direct nebun. Vei vedea mai tîrziu." Se povestesc fel de fel de năzdrăvănii de-ale lui guvernamentale. Se zice că acasă chiar, cînd fiul său i-a zis^ tată, l-a dojenit : „Ce tată ? Nu uita că ai în faţă pe primul-ministru al ţării !" Fireşte, toate ţicnelile lui îorga se sparg în capul regelui, care începe să ajbă o atmosferă oribilă. Nu se întîlnesc doi oameni fără să vorbească de el rău. Exagerările cu uniformele armatei şi poliţiei i-au făcut o faimă deplorabilă.^ Apoi amestecul direct în guvernare nu-i face decît duşmani. I se impută că el, care a dezertat în timp de război, care s-a împuşcat în picior ca să nu meargă pe front, care a avut scandalul cu Zizi Lambrino 119, care 118 Marioara Sorbul, cumnată, în 19l7l9^'-: L?mbrj110' una din iubitele prinţului Carol, cu care s-a căsătorit la Odessa, vernanţiior Ştlre3 Ferdinand, fiind determinat ulterior să divorţeze la presiunile gu- 198 a fugit în străinătate cu Lupeasca 120 etc, etc, n-are nici o autoritate morală să dea directive de guvernare. Dacă s-ar ţine în marginile unui monarh constituţional, ar domni liniştit, făcînd să se uite toate. Pe cînd aşa... I se reproşează chiar de către duşmanii naţional-ţărăniştilor că e ingrat cu cei ce l-au adus în ţară şi l-au făcut rege. _ . , , . Dealtfel senzaţia de azi e retragerea lui Maniu din şefia_ partidului şi din viaţa politică activă. Se zice că ar fi o demonstraţie împotriva regehii. Se vorbesc -multe : că întreg partidul îl va urma, transformîndu-se în partid republican,» şi cîte altele. Se va vedea ce va urma. în orice caz, a făcut o impresie colosală. Se zvoneşte că şi Averescu121 se va retrage din aceleaşi motive. Duca rămîne într-o situaţie penibilă, servitorul lui Mavrodi, care îi face legătura cu regele. Mavrodi îl tratează ca pe un subaltern, îl cheamă la Teatru, iar cînd merge, îl cheamă pe scenă, între actori, şi-1 descăleşte şi-i face observaţie şi dojeni. Probabil că gestul lui Maniu va fi un îndemn şi pentru ceilalţi să se îmbăţoşeze faţă cu regele. Ce e şi cum e, nu e bine. Să dea Dumnezeu să se îndrepte lucrurile. E o nesiguranţă care paralizează toate rîvnele şi toate energiile^ Se zice că regele, odinioară, a fost împotriva formei monarhice. Să ferească Dumnezeu să nu ajungă el victima unor schimbări violente care ar primejdui însăşi ţara.122 Luni, 13 iulie 1931 [Valea Mare] Vineri am fost la Bucureşti, am făcut ultimele corecturi la Metropole şi am dat bun de tipar. Corectura copertei mi se va trimite aci, s-o văd. I.a 25 cor. cartea va fi pe piaţă. Atunci voi mai merge pentru o zi, să trimit volumele necesare pentru publicitate. Acuma m-am apucat să isprăvesc Răscoala. M-am sculat la miezul nopţii şi întîi am căutat să-mi împrospătez amănuntele atmosferei. Voi reciti tot ce am scris şi voi transcrie, cu modificările de rigoare.123 Vineri, 24 iulie 1931 [Valea Mare] Azi era să plec la Bucureşti cu maşina, împreună cu Ressu, care se află aici cu familia de sîmbătă trecută. Mi se făgăduise de Kubesch124 că 120 Elena Lupescu ; deşi căsătorită cu un ofiţer, acceptase să fugă în Italia cu prinţul Carol. 121 Alexandru Averescu (1859—1938), mareşal şi om politic. („Nu face politică, dar îi place să fie considerat ca un cap salvator şi, prin diverse gesturi şi vorbe, face propagandă, desigur foarte discretă, pentru popularitatea sa" — va nota despre el L.R., la 27 ian. 1932.) 122 nu va trece mult; şi L.R. va cugeta cu mai multă limpezime asupra viitorului ţării. Gravele contradicţii ale capitalismului îi vor îndreptăţi credinţa „înţr-o transformare socială profundă" — după cum se exprimă în interviul luat de Al. Sahia (De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, în Vremea, IV, nr. 212, 8 nov. 1931, p. 7, reprodus de noi la Addenda, p. 433). 123 Referirea priveşte fragmentul de roman scris în 1927 (aflat astăzi la B.A.R., Arh. L.R., I ms. 1 a, 136 file; ibid., I ms.-.! c, 13 file — fragment reprodus de noi în Ofere, voi. 8, p. 755—846). 124 Din administraţia „Cărţi Româneşti", specializat în calculaţia şi urmărirea procesului poligrafic. 199 jl Metropolele vor fi mîine pe piaţă şi trebuia să merg să mă ocup puţin de distribuirea ei mai aies la ziare şi prieteni.125 A plouat însă aşa de tare toată noaptea, că am pregetat să plec, de teamă să nu fie prea desfundată şoseaua. Dacă va fi vremea mai bună, voi pleca mîine sau eventual luni. In aşteptare, aici mă lupt mereu cu Răscoala. N-am mai scris însă nimic, ci am refăcut sau, mai exact, am reorganizat construcţia, ca^, să fie mai legată.]2S Duminecă, 30 august 1931 [Valea Mare] La 5 dim. sfîrşesc. O noapte bună, deşi n-am făcut decît două pagini şi ceva.127 Dar a fost cu o bună dispoziţie, cu antren, cu inimă. Sper 'că diseară voi avea complect capitolul întîi. A mers destul de greu. Dealtfel totdeauna aici e greutatea cea mare, fiindcă aici se dobîndeşte ritmul întregului roman. Dacă aş putea face cîte trei capitole pe lună, tocmai bine aş isprăvi pe la Anul nou. N-ar fi nimic întîrzierea, deşi încep să mă mănînce grijife băneşti, mai ales că a venit şi măritişul Puicii.128 Dar voi stărui din răsputeri să termin. Cînd voi fi singur aici, cu siguranţă va fi şi sporul mult mai mare. Sîmbătă, 5 septemvre 1931 [Valea Mare] Fanny a citit deunăzi capitolul I şi fireşte e încîntată. O observaţie [a] ei totuşi mi-a atras atenţia asupra unui lucru mai important. Ea spune că poate e prea lungă revenirea lui Titu şi noua lui întîlnire cu servitorul. Ca lungime, n-ar fi, dar este repeţire, negreşit. Pe urmă este altceva : poate că e prea vastă toată expoziţia asta şi romanul ar lua nişte proporţii excesive. Dacă primele două capitole ajung la o sută de pagini, înseamnă că romanul întreg ar ajunge la vreo şapte sute, ceea ce ar fi indigest. Deci mai multă economie şi concentrare. Scrisul merge potrivit. Numai linişte de aş avea mai multă. Cînd voi fi aici singur, cu siguranţă voi avansa mult mai spornic. Mîine plec la Bucureşti, să fac rost de chiria pentru trecut şi sa mai văd de eventuale posibilităţi de trai. 123 Volumul Metropole s-a tipărit în iul. 1931, cu următoarea dedicaţie : „Fetiţei mele Puia, cea mai iubită ! L.R.". 12a Travaliu! priveşte mai curînd planurile de creaţie, căci o nouă versiune va fi începută abia la 12 aug. 1931. (Vezi Mersul scrisului la „Răscoala", în Opere, voi. S, p. 691—692.) 127 între 12—30 aug. 1931 izbutise să scrie 44 file şi 3 rînduri din noua versiune a romanului (Ibid., p. 691). 128 Nunta va avea loc în nov. 1931, Puia Rebreanu căsătorindu-se cu Radu Vasi-kscu (1906—1975), la data aceea sublocotenent de cavalerie. Era fiul lui Alexandru Vasi-lescu (colonel de stat-major la marele cartier — în timpul primului război mondial —, apjoi comandant al Şcolii de război) şi al lui Mary Vasilescu, pe nume de fată Eliatte, decedată, în 1909, cînd băiatul împlinise trei ani. (Tatăl moare în 1925.) între timp, Rebrenii se vor muta în vila din Str. Take Ionescu nr. 12, domiciliu de scurtă durată dn pricina chiriei exagerate. La căsătorie naşi vor fi Iuliu Maniu şi Elena Ccşbuc, văduva poetului. (Pentru amănunte, vezi Puia-Florica Rebreanu, Zilele care au plecat, E.P.L., 1963, p. 276—25)2.) 200 Duminecă, 13 septemvre 1931 [Valea Mare] De dumineca trecută pînă aseară am fost în Bucureşti şi n-am însemnat nimica, deşi luasem caietul. Trebuia să plătesc chiria trecută, scăzută încă în aprilie şi pe care n-am avut cu ce o plăti. Fiindcă la „Cartea" am deja o datorie de aproape o jumătate de milion, m-am jenat să mai cer înainte bani pînă ce voi avea măcar o carte riouă. Din nenorocire, n-am putut termina Metropole decît prea tîrziu şi nu s-a putut pune în vînzare. Acuma, că am şi Răscoala spre sfîrşire, şi mai ales că proprietarul poate să mă strîngă de gît, a trebuit să fac apel la editor. Am luat 50 000, iar încă pe atîta voi lua pe la 20 ale lunii. Editura, foarte amabilă, nu m-a refuzat niciodată, dar ar trebui să ajung şi eu la un echilibru. Sper că în iarna asta, cu retipăririle şi cu Răscoala, să ajung la capăt. Fireşte, acuma vine o nouă avalanşă de cheltuială cu măritişul fetei. Nici nu ştiu de unde am să mai găsesc bani şi pentru traiul de toate zilele şi pentru înzestrarea ei măcar cu cele mai necesare.129 în Bucureşti, am reluat contactul cu oamenii. Sergiu Dan îmi spune că Romulus Dianu s-a pocăit, că Cezar Petrescu m-a lăudat, şi alte asemenea lucruri fără nici o importanţă în fond, fiindcă e vorba de oameni fără caracter, cu Minulescu în cap, care nu ştie cum să mă linguşească azi precum ieri n-a ştiut cum să mă murdărească mai rău. Sîmbătă, 19 septemvre 1931 [Valea Mare] Chiar acuma, dimineaţa, plec la Bucureşti. De marţi am fost singur aici, căci Fanny se dusese să pregătească logodna, care însă s-a amînat, fiindcă băiatul nu poate lipsi din manevre. Vreau să notez însă visul ciudat de astă-noapte. M-am culcat la 9 aseară, ca să mă scol, ca de obicei, la 3 dim. Visam parcă eram într-o cameră simplă, culcat pe o canapea. în faţă, o fereastră prin care vedeam afară. Nu ştiu ce văzusem sau cu ce era în legătură, dar îmi amintesc că, aşa culcat fiind, aveam inima foarte grea şi amărîtă şi-mi ziceam : Ce să faci, toate trebuie să se sfîrşească, şi mai bine mai curînd decît mai tîrziu... Aveam un regret mare în suflet şi o frică de moarte, pe care vream s-o ascund subt o mască de resemnare. La capul meu, lîngă canapea, era o masă cu sertarul întors spre mine. în vreme ce mă lamentam aşa, am tras puţin afară sertarul, mi-am potrivit braţul pe marginea sertarului, ca şi cînd aş fi pregătit o pernă, mi-am pus capul să mi-1 odihnesc. Prin vis însă parcă visam toate astea, căci deodată văd-simt pe Fanny apropiindu-se de canapea, pe lâ spate, îmi puse mîinile amîndouă pe braţul meu stîng, zicînd : Ei, aide, Livişor, scoa-lă-te ! Iar eu am răspuns : Ce-i, ce-i ? dar bosumflat. Vorbind acestea m-am trezit cu impresia clară că a fost realitatea, că am vorbit aievea şi simţind încă atingerea lui Fanny şi parcă auzindu-i glasul. M-am uitat la ceas. Era 11,1/2. M-am întors pe cealaltă parte şi am adormit din nou. Şi iar un vis cu Fanny : parcă un popă, asemănător cu 128 O precizare : avînd o stare materială foarte bună, dota prevăzuta de regulamentele cazone va fi plătită de ginere. 201 popa din sat, îmi spunea că atunci nu-i rămîne decît s-o ia de nevastă pe Fanny, iar ea în schimb să-i îngrijească copiii. Eu eram indignat că-şi permite să-mi spuie că va lua pe nevasta mea, şi încă să-i îngrijească copiii !... Joi, 24 septemvre 1931 [Valea Mare] Sosesc acuma de la Bucureşti, unde n-am făcut nimic. Nici. măcar n-am putut ieşi, fiindcă amînasem cu o zi înainte procesul cu Crainic, din cauză de boală. Am avut duminecă la masă pe soţii Limes130 şi dr. Nanu. Toate preocupările privesc căsătoria Puiei. Logodna nu s-a putut face, pentru că băiatului n-a vrut colonelul să-i dea concediu. Stau foarte prost băneşte. încurcat la „Cartea [Românească]" cu peste jumătate milion, n-am nici speranţa să mă înlesnesc curînd. Situaţia cărţilor de asemenea nu e strălucită ; vînzarea cam stagnează ; de la mai pînă acuma de-abia s-au vîndut din fiecare cîte-o sută de exemplare. Adevărat că atunci s-a trimis din oficiu tuturor librarilor şi deci au fost toţi aprovizionaţi. Dar speram să pot retipări ceva, ca să mă mai pot scădea. Nu ştiu ce Dumnezeu să mai fac. Şi tot alergînd încoace-încolo, nici Răscoala nu progresează îndeajuns. Marţi, 29 septemvre 1931 [Valea Mare] Mîine plec la Bucureşti. Am ridicat ieri 10 0C0 lei, cît mai aveam fa Banca lui Coandă. Sărmana Fanny a rămas în Bucureşti şi fără bani, şi fără lemne, şi fără orice perspective. Trebuie să fi avut nişte, zile cumplite, mai ales cînd nunta Puicuţii bate la uşă şi noi sîntem fără un ban. Aş fi plecat chiar ieri sau azi, dar era imposibil să las aici toate de haram. Am cules jumătate din fructe, am făcut bulion, am vîndut nişte pere, în sfîrşit, măcar ceva. Fireşte, ocupaţiile astea au mers în dauna scrisului. în cinci zile, mai nimic, deşi sînt la un capitol agreabil şi uşor de lucrat.131 Dar gîndurile-mi toate şînt la greutăţile de trai. S-au îngrămădit toate tocmai cînd stau mai prost şi fără perspective. Nici nu ştiu ce voi mai face. Mi-aş aduce toate lucrurile aci după căsătoria fetei, dar n-am unde le pune. Aş fi sperat să-mî fac o locuinţă mai bună aici, dar acuma sînt slabe speranţele. Cînd situaţia generală e aşa de critică, cum să mai îmi fac iluzii ? De mîine va trebui să mă pun pe găsit bani cu orice chip pentru nuntă. Măcar de asta să scap, că pe urmă vom vedea ce va mai aduce ceasul. Joi, 2 octomvre 1931 [Valea Mare] Azi-noapte am sosit, şi la amiazi plec înapoi la Bucureşti., Am venit în realitate numai să dau rufele la spălat şi să profit să mai culeg ceva din fructe pînă la amiazi. Fireşte că am găsit acasă jale. De-abia cu mare chin a scos Fanny cîteva mii de lei de la Fessler, din care să aibă pentru cele strict necesare 13» General Gheorghe Linteş şi Irina, soţia sa, vechi prieteni de familie, amintiţi în corespondenţa de familie încă din anul 1918 (cf. La lumina lămpii). 131 în ziua de 28 sept. 1931, se pune capăt versiunii romanului din 1931. Greutăţile materiale (îl copleşesc. Citim în Mersul scrisului la „Răscoala": „Luni 28.XI. [1931], de la ora 8,15' nimic pînă seara la 22—23 circa o pag.". 202 în casă. Lemne însă nu erau şi frig era ; căldură numai în camera Puicii. Pentru cheltuielile nunţii, nimic. Negrea încercase în nenumărate locuri şt pretutindeni a fost refuzat net. Am fost eu la Aristide Blank şi imediat mi-a dat 100 000 lei. A fost: de-o amabilitate fără pereche. Vineri, 9 octomvre 1931 [Valea MareŢ Iar am venit, cu maşina însă, să duc diverse lucruri la Bucureşti şi să văd ce mai e pe-aici, pe la Valea Mare. Am sosit aseară şi voi pleca la amiazi. ; Miercuri, 2 decemvre 1931 [Bucureşti] Tocmai voiam să notez începutul scrisului la un nou roman cârje „să poată apărea înaintea Răscoalei. Din pricina nunţii Puicuţei şi a răsturnărilor care s-au făcut cu ocazia asta în casă, n-am mai putut lucra nimica la Răscoala, şi deci nu mai am nici o şansă s-o pot isprăvi pentru acest sezon.133 Atunci m-am gîndit că poate aş putea pune la punct altă carte,, mai puţin voluminoasă, care să iasă între Crăciun şi Paşti. însemnările mele o intitulau Scara fericirii. Fanny s-a ridicat împotriva titlului. Am găsit Mofarul iluziilor, care mi se pare destul de expresiv. Romanul însuşi promite să fie interesant şi semnificativ. Fireşte, însemnările vechi s-au răsturnat complect.134 în loc de o construcţie în scară, cam didactică, cum o văzusem odinioară, vreau ceva simfonic, cu acţiune multiplă, cu progresiune simultană. O eroină albă, suflet de ofrandă pură, Liliana, trebuie să domine discret tot, să înnobileze şi să înalţe lumea măruntă, meschină, în care trăieşte şi suferă şi speră. Un erou vreau să-1 îmbrac în figura şi caracterul lui Romulus Dianu, dîndu-i cît mai multe trăsături reale, fără însă a urmări o copie, căci înainte de toate trebuie să fie cum cere romanul meu. De asemenea, Nichifor Crainic, Şeicaru şi Ionel Dimitrescu, în siluete asemănătoare şi potrivite situaţiilor. Pe Şeicaru mai ales nu vreau să-1 exploatez,, ca să-mi rămîie pentru Gorila. Am atît de frămîntat în suflet întreg materialul, că am impresia că aş putea scrie cartea întreagă într-o săptămînă dacă aş avea liniştea necesară,135 Din nenorocire liniştea asta n-o am din pricina hărţuielilor materiale care mă sufocă. Toată ziua am pe cap creditori peste creditori, şi perspective 132 între 9 oct. — 2 dec. 1931, lipsesc notaţii în Jurnal. Gîndurile şi preocupările autorului din acest interval transpar în interviurile luate de Al. Sahia, De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, în Vremea, IV, nr. 212, 8 nov. 1931, p. 7 (reprodus în Addenda? p. 433—435), şi Miron Grindea, Interviu cu dl. Liviu Rebreanu, în L'ipta, X, nr. 3004, 11 nov. 1931, p. 2 (vezi Addenda, p. 436-439). 133 Căsătoria civilă avusese loc la 25 oct. 1931, iar cea religioasă, la 26 oct. 1931. 134 Publicate şi comentate de noi în aparatul critic al romanului Jar (Opere, voi. 5)> precum şi în capitolul Confluenţe (Ibid., voi. 9). 135 Cu titlul generic Un sfert de oră cu scriitorii, Rampa, XV, nr. 4182, 25 dec. 1931, p. 9, prezintă, între altele, discuţia cu L.R., care se referă şi la noua lui carte. (Vezi Addenda; p. 441—442.) 203 de venituri de nicăiri. Iar pe deasupra acuma aflu de la dr. Graur136 că procesul meu cu Nichifor Crainic, pentru care eu primisem citaţie la 14 decemvre, a fost azi şi am fost condamnat în lipsă. N-ar fi nimic, fiindcă desigur e la mijloc o murdărie ţigănească crainiceană, dar cu siguranţă că unele ziare prietene vor profita să ma mai murdărească niţel pînă la clarificarea cazului. în orice caz, plictiseli neroade care nu mă lasă să pot face ceea ce aş dori, să-mi descarc sufletul. Şi cu toate astea, trebuie ! Vineri, 4 decemvre 1931 [Bucureşti] Cum să scrii romane cînd toată vremea eşti frămîntat de grijile cele mai materiale şi mai vulgare ? Mi-e imposibil să mă concentrez asupra subiectului meu transcendental, ca să zic aşa, dacă veşnic trebuie să mă gîndesc la datorii şi necazuri mărunte, istovitoare de energie şi tulburătoare de orice linişte sufletească. Impozite mai am peste 30 000 lei şi mereu mă ameninţă cu baterea tobei ; proces pentru şofer 137 ; proces cu Crainic ; datorie la ţară vierului pe atîtea luni în urmă ; datorie de 50 000 lei la Banca Populară din Piteşti pe vie ; datorie de 100 000 lei la Blank ; datorie.de 30 000 lei la Banca lui Penescu — toate astea cu scadenţe apropiate... Şi nici o perspectivă de vreun venit sigur, căci şi la „Cartea Românească" am un avans de peste 500 000 lei. De unde să cîştigi ceva cu scrisul ? Şi nici măcar lemne nu sînt în casă decît pentru cîteva zile ! Sînt într-o stare de deprimare sufletească ucigătoare de orice iniţiativa şi cu atît mai mult de orice inspiraţie. Cum să scriu în astfel de împrejurări ? Luni, 7 decemvre 1931 [Bucureşti] Aproape toate însemnările sînt făcute în clipe de amărăciune. Poate că e şi natural. Cînd eşti prea fericit sau chiar numai mulţumit, nu simţi nevoie de spovedanii. Ieri am ţinut o scurtă conferinţă la cercul studenţilor sibieni.138 Şi am început săptămîna cu speranţe mai bu-ne parcă. Credeam că vine Ionel139 136 Grigore Graur, medic balneoîog, publicist şi deputat. La B.A^R. se află scrisorile lui către L.R. (Coresp., nr. 143 120—143 121, datată 193S), prin cafe* se angajează, din Karlsbad, să pregătească tratamentul Puiei. . 137 Intentat proprietarului maşinii, în urma accidentării unei femei, ele către şoferul Vasile Cărbune (accident soldat, luni în şir, cu plata cheltuielilor medicale). 138 S-ar mai fi cuvenit amintite şi răspunsurile la două anchete din presă : Suntem sau nu o colonie a culturii franceze?, în Vremea, IV, nr. 216, 6 dec. 1931, p. 6 (reprodus în Addenda, p. 439—441), şi In ce cred, în Adevărul literar şi artistic (seria- a II-a), X, nr. 574, 6 dec. 1931, p. 3—4, profesiune de credinţă teistă, din care reţinem : „Credinţa în Dumnezeu mă face să cred în om şi în viaţă. Mi-e drag omul şi cred în bunătatea lui primordială oricît întîmplările vieţii de toate zilele ar părea să demonstreze contrarul. Un grăunte de bunătate pură se găseşte permanent în sufletul fiecărui om, al celui mai ticălos, ca şi al celui mai virtuos. Acest grăunte minunat e comoara divină a pămîntului, nădejdea viitorului şi cheagul adevăratei civilizaţii care va să vie. Poate că asprele zvîrcoliri de azi ale omenirii sunt durerile de naştere ale unei lumi noi, în a cărei venire eu cred cu patimă, lumea clădită de bunătatea omului care va înstăpîni mai multă bucurie şi mai puţină suferinţă pentru toţi oamenii deopotrivă, care va înfrumuseţa viaţa cu farmecul deplinei solidarităţi umane." Mai departe, despre dragostea de viaţă şi rosturile artei. 139 Ionel Rădulescu. 204 să-mi aducă cîţiva bani p.[entru] reparaţia maşinii de la tamponare. N-a venit. Azi am făcut un demers aproape desperat. Am chemat pe Vlădoianu şi i-am cerut 30 00C lei împrumut pînă după Crăciun. Mi-a făgăduit răspuns mîine. Fanny zice că n-are speranţe şi nu crede într-un răspuns favorabil. Mai am mîine un ultim demers, o ultimă încercare — dacă nici aceea nu se realizează, nu mai văd nici o ieşire. Marţi, 15 decemvre 1931 [Bucureşti] Am mai scris cîte puţin la Mojarul iluziilor, dar prea puţin.140 N-am răgaz adevărat. Sînt întîi grijile materiale de care nu mă pot dezbăra. Nu găsesc măcar atîţia bani ca să pot amîna toate mărunţişurile, să ajung la un normal. Ieri procesul cu Crainic, amînat la 14 martie ; azi, cel cu chiria — nu-i ştiu încă rezultatul, căci Barasch nu m-a chemat. Pe urmă participările-mondene, ca să zic aşa, care-mi cer discursuri şi pierdere de vreme. Vinerea trecută a trebuit să ţin o cuvîntare la Ateneu pentru Enescu, sărbătorit de primărie141 ; să scriu un articolaş pentru Rampa despre Goga142, iar duminecă am avut o recepţie Ia S.S.R. în cinstea lui Goga143. Discursul meu de-aici a făcut mare impresie. Azi a trebuit să particip la o masă, tot pentru Goga, la „Casa Femeiei". Acuma sper să pot pleca Ia ţară zilele acestea şi măcar acolo să încep a scrie mai serios. Să Jiotez un gînd pe care-1 frămînt : a scoate din trei în trei luni, subt formă de carte de 8—10 coaie, un fel de jurnal al meu, în care să public cîte-o nuvelă sau fragment de roman, amintiri, însemnări de jurnal intim, amănunte autobiografice, preocupări, lecturi, efemeride etc. Ar putea fi ceva interesant, numai să-i găsesc un titlu potrivit. Mă gîndesc s-o fac eventual în editura Adevărului, care ar putea lansa mai bine asemenea lucru.144 110 In presă, de ochii lumii, nu va lăsa să se întrevadă adevărsta stare de lucruri. (Cf. interviul publicat în Rampa, XV, nr. 4182, 25 dec. 1931, p. 9). 141 în Cuvîntul, VIII, nr. 23S7, 11 dec. 1931, p. 2, cu titlul Sărbătorirea lui Enescu, o informaţie suplimentară : „Mîine, vineri, cu prilejul ultimului concert popular al lui George Enescu, Lmiunea intelectuală română îi va oferi o plachetă-triptic, executată în bronz, cu efigia maestrului, de către d-na Militza Pătraşcu". Nimic despre cuvîntarea Iui L.R. Sărbătorirea oficială a avut loc duminică 13 dec. la Ateneul Român, unde au vorbit Dem Dobrescu, primarul general al Capitalei, Alexandrina Cantacuzino, Nona Ottescu ş.a.. nemenţionîndu-se, iarăşi, prezenţa scriitorului nostru (cf. Cuvîntul, VIII, nr. 2389, 14 dec. 1931, p. 3). 142 Articolul, intitulat Octavian Goga sau Poetul, apare în Rampa, XIV, nr. 4173, 14 dec. 1931, p. 1 (număr omagial, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de către Goga, la care îşi mai dau concursul M. Sadoveanu, dr. N. Lupu, N. Crainic, I. Massoff, C. Nottara, I. Bianu, I. Minulescu, Gh. Brăescu, E. Lovinescu, C. Theodorian, R. Bulfinski şi Camil Petrescu). Articol generos, care nu lasă să se întrevadă raporturile îngheţate dintre cei doi scriitori ardeleni („Poezie curată, viguroasă, cu o aromă specială. Poezie fără etichetă circumstanţială. Poezie pentru totdeauna" etc). 143 Consultă Sărbătorirea d-lui Octavian Goga la „Societatea Scriitorilor". Cuvîntările. Răspunsul d-lui Goga, în Rampa, XIV, nr. 4174, 16 dec. 1931, p. 4. Au vorbit. L.R.,. I. Minulescu, Constanţa Hodoş şi I. Pillat. 144 Multe din sumarele publicate de noi la sfîrşitul Spovedaniilor (vezi Addenda, p. 327—329) mărturisesc această intenţie, din păcate prea mult grevată de improvizaţie, de spaima greutăţilor materiale. 205 Alta. De vreo lună jumătate, Victor Fodor 145 împreună cu mai mulţi intelectuali ardeleni mi-au propus preşidenţia unei asociaţii ardelene cu preşidenţia de onoare a lui Maniu. Aseară a fost la mine o adunare de vreo ■douăzeci persoane, în care s-au pus bazele asociaţiei, urmînd să se redacteze statutele poate chiar în cursul săptămînii.146 Duminecă, 20 decemvre 1931, Valea Mare La 11 am sosit aci cu maşina, pentru sărbători. Sper că am găsit titlul ce-mi trebuia pentru jurnalul public pe care vreau să-1 scot curînd : Spovedanii. Dacă aş putea să mă întorc la Bucureşti cu cartea întîia gata, bine ar fi ! Camil Baltazar mi-a bătut capul ieri să scot o revistă cu el. îmi pare rău, dar de ce să risc eu şi bani şi altele ca să servesc pe alţii. Am făcut-o destul şi am cules numai nerecunoştinţa. Mai bine Spovedanii, în care voi vorbi numai eu, despre ce vreau şi fără riscuri materiale cel puţin, dealtfel şi imposibile de înfruntat în actualele împrejurări. Marţi, 29 decemvre 1931 Valea Mare Sînt singur. Fanny a plecat azi dimineaţă la Bucureşti, cu maşina, împreună cu Puia şi Radu. Plecarea [lui] Fanny devenise inutilă în urma telegramei primită chiar în clipa plecării. Copiii sosiseră aci tocmai în ajunul Crăciunului. Mereu cele materiale, mereu datoriile multe, mai mărunte şi mai mari, şi lipsa de perspective pentru plata lor şi chiar pentru asigurarea existenţei de toate zilele. Din pricina asta nici nu pot să scriu. E altceva cînd ai puţin, oricît de puţin, şi cînd ai numai pasiv. Aş vrea să pornesc Spovedaniile, care poate m-ar echilibra niţel. 147 Dacă n-aş avea chiria prea mare, tot parcă... Miercuri, 30 decemvre 1931 [Valea Mare] Am citit mereu şi acuma aştept pe Fanny. Ehrenburg148 m-a interesat mai mult pentru lumea pe care o zugrăveşte. Are o dialectică ciudată, iudaică. Şi un ritm anume, viu, sacadat, care desigur vrea să fie ritmul lumii noi. O simt şi eu lumea nouă. Vine. Nu e gata. E încă în aer sau în măruntaiele pămîntului. Se pregăteşte. Poate să sosească mîine sau peste un secol, H5 Victor Fodor, avocat. 110 Asociaţia, „bloc al ardelenilor din Bucureşti", după cum va fi caracterizată de L.R. în acelaşi Jurnal (9 mart. 1932), nu-şi găseşte expresia juridică, în pofida repetatelor reveniri ale „neobositului Fodor" (6 mai 1932). La sfîrşitul lui 1931, o altă organizaţie îi acordă un titlu nou : Scriitorul Liviu Rebreanu, preşedinte de onoare al Academiei Latine (cf. Drumul nou, I, nr. 166, 4 dec. 1931, p. 2). 147 Situaţia se agravase şi prin faptul că, spre deosebire de anii anteriori, în 1931 Tiu se retipărise nici o operă a lui L.R., în ţară şi străinătate, în pofida declaraţiilor sale (vezi Victor Milorian, De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, preşedintele S.S.R. şi poate autorul cel mai tradus in limbile streine, în Gazeta Transilvaniei, XCIV, nr. 41, 19 apr. 1931, p. 2, interviu reprodus de noi la Addenda, p. 427—429). 148 Ilya Grigorievici Ehrenburg (1891—1967), prozator şi ziarist sovietic. două, mai multe. Lumea noastră, cea în care ne-am născut noi, cei de azi, se duce iremediabil. îi auzi parcă trosnind crăpăturile anunţătoare de prăbuşire. Sufletul omului însuşi se zbuciumă îngrozit de necunoscutul ce-1 presimte... Poate că lumea nouă se pregăteşte chiar în Rusia sau poate în alt colţ al pămîntului. Dealtfel ce contează cîteva secole în viaţa bietei omeniri ? Dar apoi în viaţa Pămîntului ? Peste zece mii de ani ce va fi viaţa omului ? Va mai fi omul om în sensul de azi ? Şi doar zece mii de ani e o clipă în zecile de milioane de ani ce-i sînt rezervaţi planetei noastre. Toate fanteziile de viitor ale omului de azi îmbrăţişează cel mult cîteva mii de ani. Cît de mici sîntem în realitate. Chiar aşa, peste cîteva mii de ani omul poate fi schimbat şi fiziologic. Omul poate produce pe supraom, care va stăpîni tot, care va circula printre astre, într-adevăr nemuritor... Pentru ce omul de peste un milion de ani n-ar ajunge să fi rezolvat marile taine ale vieţii şi morţii, să fi devenit omu]_sinteză, fără sex, fără hrană, fără moarte ? Să ajungă creatorul însuşi ? Şi totuşi azi inima noastră e atît de plăpîndă, aspiraţiile noastre atît de mărunte. într-adevăr, viermi sîntem încă. O cale atît de imensă va mai parcurge sufletul omului pînă se va curaţi de toată zgura de noroi ce-i apasă aripile. Cînd stau aici, meditînd, simt deodată cîte-o strîngere de inimă stranie. Sînt totdeauna grijile mici ale vieţii materiale care-şi reclamă întîietatea. Sufletul ar vrea să zboare, să cuprindă infinitul, să pătrundă tainele cele mari, şi inima te smulge brusc din căile înaripate, te aruncă în noroi ! Chirie, mîncare, datorii, obligaţii... 207 206 19 3 2 Vineri, 1 ianuarie 1932 [Valea Mare] Alt An nou ! Măcar de-ar fi mai bun !... Despre cel trecut numai bine n-aş putea spune. Incolor, inodor, idiot. Nici măcar de scris n-am putut scrie mai nimic. Poate dacă nu intervenea nunta Puicii aş fi sfîrşit Răscoala. Aşa, am rămas cu ea în pană şi cu Mojarul de-abia început, încît trebuie să pun speranţe momentane în Spovedanii. încolo, nici atîta. Multe datorii şi puţine nădejdi împlinite... Nici în 1932 nu intru cu pretenţii exagerate. Aş fi mulţumit să mă echilibrez băneşte şi să termin, fireşte, pe lîngă Spovedanii, Răscoala şi Morajul iluziilor. Aş mai vrea să pot fi atît de hotărît ca să scriu în fîeGare zi, orice s-ar întîmpla, dar absolut orice, măcar cîte o singură pagină din Spovedanii şi cîte una din vreun roman. Să vedem chiar cu începere de azi ! Revelionul l-am făcut aici împreună cu copiii, care s-au întors înapoi, fiindcă n-au găsit bani pentru Sinaia, apoi cu Sorbii şi Maca i. Am stat pînă pe la trei după migzul nopţii, iar eu pe urmă am mai citit, încît m-am culcat tocmai la 6 dim. Ceea ce nu m-a împiedecat să mă scol pe la 11, adică să mă trezesc. N-am ieşit nicăiri, nici n-am primit pe nimeni. Lăutarii din sat au venit să ne cînte. Sîmbătă, 2 ianuarie 1932 [Valea Mare] Am scris azi-noapte, cf. programului, din Mojarul iluziilor ceva. 1 Maca (sau Ţica), pe adevăratul ei nume Alexandrina Rădulescu, mama lui Fanny Rebreanu. Se trăgea dintr-o familie înstărită (Vlădescu), fiind, la vremea ei, o femeie instruită (colegă de liceu cu Maica Smara). Era nepoata mitropolitului Nifon (1797—1875), ceea ce explică ajutorul pe care strănepoţii acestuia îl vor primi din partea aşezămintelor bisericeşti. Jn clasa a V-a, s-a căsătorit cu Iancu Rădulescu, avocat, aducînd pe lume cinci copii : doi băieţi — Ion şi Dumitru —, precum şi trei fete — Alexandrina (Didina), Ştefana (Fanny), şi Măria (Marioara). Soţul ei fusese şi deputat, făcînd politică conservatoare, alături de Petre Carp. Tot el stăpînise cîndva o moşie în Budeasa (jud. Argeş), care se fărîmiţează după moartea sa (intervenită în urma unui accident). De aici starea de „boieri scăpătaţi" a unor urmaşi. „Maca" revine adesea şi în corespondenţa de familie (vezi La lumina lămpii). 208 S-a tăiat azi al doilea porc-purcel de la Marioara 2. Lache 3 a fost ucigaşul. Toată noaptea a nins; şi ziua. Zăpada e abundentă ; nu ştiu de va dăinui. E foarte frumos peisajul. Radu-Puia somn, iar pe seară o partidă de sanie. Seara, radio pînă la 24,1/2. în familie. Citesc Manhattan-Transfery4 început azi. Duminecă, 3 ianuarie 1932 [Valea Marc] La 5,1/2 d.a., cu rapidul, Puia-Radu au plecat la Bucureşti, însoţiţi de noi pînă la gara Piteşti, unde ne-am întîlnit cu d-na Grigoriu 5 şi fiică-sa Tantiu, plus o d-ră Gica sau aşa ceva. Ne-am oprit la Sorbii pînă ia 8 seara ; ei sînt siguri că vor vinde curînd Gălăşeştii unuia care a cumpărat acolo mult pămînt şi are nevoie de conac7. Acolo [a] venit şi Lina lui Ionel8, căruia i-am cerut să-mi comunice grabnic ce s-a făcut cu despăgubirea pentru tamponarea maşinii mele de către autobuzul din Piteşti, deunăzi. A venit soldatul lui Radu. N-am luat masa seara. Planuri cu Fanny despre echilibrarea financiară. Dacă luăm de la Mănescu9, atunci lichidăm toate datoriile mici, plus chiria pe trecut. Cîştig astfel un timp pentrii a scoate Spovedanii şi alte volume care să mă limpezească Ia ,,C.[artea] R.fomânească]". Prin mutare la primăvară facem o mare economie la chirie, apoi toată întreţinerea casei revine^ mult mai ieften ; cu vreo 300 000 lei anual am putea ieşi bine. Ceea ce n-ar fi imposibil. In clipa cînd să umplu acest stilou, mi-a scăpat o sticluţă cu cerneală şi m-am umplut pe mine şi biuroul. 2 Marioara Sorbul (1891—1957), sora-lui Fanny; era profesoară de „mode şi flori", fiind specializată la Paris, unde fusese pe cheltuiala Seminarului Nifon. Era căsătorită cu dramaturgul Mihail Sorbul, veche cunoştinţă a lui L.R., amiciţia lor fiind ulterior întărită prin relaţii de familie (consultă şi voi. La lumina lămpii). O curiozitate : în onomastica creaţiei rebreniene, numele Marioarei Rădulescu apare în varianta romanului Răscoala, abandonată în 1927. (Elevă Ia o şcoală profesională şi stînd în gazdă pe Griviţa la un oarecare Gavrilaş, în realitate Gavriluţ, fata se numără printre „victimele" lui Titu Herdelea; consultă L.R., Opere, val. 8, p. 727—73C, în versiunea definitivă a romanului L.R. îi va schimba numele : Niculina.) 3 Lache, grădinar la Valea Mare, al cărui nume revine cu osebire în „Jurnalele de la vie". Fugitiv, numele îi apare şi în scrisori (vezi La lumina lămpii). 4 Manhatten Transfer, roman de John Dos Passos (1896—1970), scriitor american. 5 Eugenia Grigoriu, prietenă de familie (era căsătorită cu Constantin Grigoriu, proprietarul unei mari tăhăcării, un mare admirator al scriitorului ; vezi voi. La lumina lămpii). 6 Constanţa Grigoriu, sculptoriţă (căsătorită cu Dimitrie Buzdugan, fiul regentului). 7 în apropiere de Piteşti — oraş în care sora lui Fanny era directoare de şcoală —, Sorbii aveau o casă de odihnă, la Gălăşeşti, casă modestă, nicidecum „conac". Gospodăria va rămîne multă vreme în posesia familiei, fiind înstrăinată tîrziu, după încetarea din viaţă a Măriei Sorbul. 8 Lina şi Ionel Rădulescu, cumnaţi. Ca şi Ionel, Lina revine adesea în însemnările scriitorului, îndeosebi în „Jurnalul de la vie", precum şi în scrisorile de familie (vezi L.R., La lumina lămpii). Era a treia soţie a lui Ionel Rădulescu, mai vîrstnică decît el, dar şi mai bogată, scutindu-şi soţul să practice avocatura, profesie abandonată fără regrete, pentru politică şi o viaţă fără griji. 9 în documentarul existent, numele acestuia revine adesea în contexte privind organizarea (exploatarea) reţelei de cinematografe. 209 Socotim să plecăm la Bucureşti duminecă. Deocamdată însă eu mă duc să încasez mia de la Radio, fiindcă sîntem complect lefteri. Luni, 4 ianuarie 1932 [Valea Mare] Am fost la Bucureşti : plecat la 14 h.2' am sosit la 17,20'. Acasă am ţgăsit pe Puia în curs de pedicură ; apoi a venit Radu. O cafea şi am şters-o. La Radio a trebuit să stau cîteva minute pînă a ieşit Maurer din orchestra, am stat de vorbă cu Maniu10 şi spicheriţa. Cu maşina la ,,C.[artea] R.[omâ-nească]", unde mi-am luat ultimele jurnale şi apoi la gară. La 19,25 am pornit încoace şi am sosit la Piteşti la 21,45. Maşina nu mă aştepta. M-am indignat foc. Am luat o trăsură. Miercuri^ 6 ianuarie 1932 [Valea Mare] De azi-noapte, de la miezul nopţii, Fanny a avut o criză de ficat care a durat fără pauze pînă la 10 dimneaţa, cînd am mers la Sorbii, unde dr. Tiţescu 11 i-a făcut o injecţie cu morfină. N-am dormit mai deloc. Joi, 7 ianuarie 1932 [Valea Mare] Boala [lui] Fanny a continuat azi : fără crize violente, dar a trebuit iă stea în pat toată ziua, iar seara i s-a înrăutăţit starea, a avut şi puţină temperatură. Sorbii au venit după-amiazi să ne ia la Ionel ; ziua lui. Fireşte, zadarnic. Marioara s-a dus cu maşina mea la Piteşti, a cumpărat portocale pentru Fanny şi mi-a adus acumulatorul-radio care a fost la încărcat. Am scos şuncile din saramură şi le-am pus la zbicit... încolo nimic, decît meditare -şi planuri de scris... Vineri, 8 ianuarie 1932 [Valea Mare] Fanny a vrut să vină aci dr. Tiţescu. L-am adus. Nu e nimic deosebit, dar ea e prea nervoasă- I-a mai prescris nişte medicamente şi astfel s-a potolit... Am pus noul rînd de şunci la saramură. Cîrnaţii la fum. Lache a topit a doua untură. Fanny a îngrijit de merindele pentru tinerii însurăţei ; • soldatul va pleca mîine. Seara a venit Ionel cu Lina ; ne-au adus o mie din datorie. Apoi Sorbii. Am stat pînă la miezul nopţii de vorbă. Şi eu citesc pe Jeans12 cu astronomia lui prea interesantă. Puţin. 10 Adrian Maniu. 11 Vasile: Tiţescu, medic din Piteşti ; numele lui revine adesea în documentarul existent {în special în „Jurnalul de la vie"). Aflat în apropierea Văii Mari, era adesea consultat, ma> ales de către L.R., a cărui boală pulmonară a urmărit-o pînă la tragicul sfîrşit din 1 sept. 1944 (vezi articolul său Intr-un amurg de august Ia Casa memorială Liviu Rebreanu, din voi. Tribuna şcolii argeşene, 1971, p. 15—18). ™ Sir James Hopwood Jeans (1877—1946), fizician şi astronom englez; citindu-i cartea (The Vniverse around us), L.R. notează în Spovedanii: „Jeans este partizanul unei alte teorii a naşterii sistemului nostru planetar, decît cea cu care ne-am obişnuit, al lui Kant-La-place [...]. Pămîntul redevine centrul Universului şi mai ales omul, în care conştiinţa vieţii devine plauzibilă. Oare perspectiva aceasta nu deschide omului un viitor pe care încă nici ţin romancier nu l-a închipuit?" fVezi însemnările intitulate Utopii, în Spovedaniile reproduse de noi la Addenda, p. 323—324.) .210 Sîmbătă, 9 ianuarie 1932 [Valea Mare] Şi ziua de azi a trecut fără nici un fel de muncă serioasă. Fanny e într-o convalescenţă mai aproape de boală decît de sănătate. Poate şi din pricina asta nu sînt capabil de nimic. Era vorba să călătorească mîine cu trenul ; acuma nu mai vrea, din economie. Spre seară i-a fost mai rău. Şi nu vrea să urmeze prescripţiile medicului. Mîine dimineaţă plecăm la Bucureşti cu maşina. Poate acolo sa fiu mai inspirat, adică mai harnic. Ducem destule merinde. Bucureşti, duminecă, 10 ianuarie 1932 Am plecat la 10 dim. din Valea Mare şi am sosit aci la 1 d.a. Am venit domol şi bine, şi Fanny a suportat perfect călătoria cu maşina. Acasâ, toate bine. Primul telefon de la Camil Petrescu, care-şi anunţă vizita pentru mîine după-masă. O telegramă de amînare de la Mănescu. Şi încolo nimic. Seara am răspuns la felicitările primite. începe alt capitol de zbucium : poliţe, datorii. Numai scrisul de-ar merge. Voi vedea cum mă voi organiza de mîine .' Luni, 11 ianuarie 1932 [Bucureşti] Din program am aplicat deocamdată o oră de plimbare pe jos. Am întîlnit pe Medrea, care mi-a vorbit despre monumentul funerar al lui Gîrleanu pe care-1 are gata ; îmi cere restul din onorariu ; îi făgăduiesc îndată ce vom avea bani la S.S.R. Apoi pe prof. Georgescu]3, fost secretar al „Astrei", bolnav, după operaţie de hernie. îmi spune că împreună cu prof. Frollo 14 şi Raşcu 15 vrea să scoată o revistă Credinţa, de cultură religioasă catolică, ceva de contrabalansare a Gîndirii, îmi cere colaborarea. Promit, sfătuindu-1 să o facă mai mult literară decît religioasă dacă vrea să reuşească. După-amiazi am primit pe Mănescu, care vrea să intervin la Finanţe pentru cinematograful S.S.R. Braşov. Apoi Camil Petrescu, cu care am stat mai îndelung. Mi-a adus Danton 16 şi transcendentalia 17. Revine cu propuneri pentru o revistă lunară. Să vorbească cu Tzigara18 pentru preluarea Convorbirilor literare19. Despre alegerile viitoare la S.S.R. Prezidenţia lui Goga ar fi bună, dar să rămîn şi eu în comitet. Astfel s-ar evita chiar candidatura lui Crainic. Ar 13 Ioan Georgescu, preot, profesor şi publicist. Pînă la Unire, a fost profesor în Beiuş, mai tîrziu la Constanţa. între publicaţiile sale, aflăm şi cîteva broşuri despre activitatea A.S.T.R.A.-ei, precum şi despre biserica „unită". A colaborat susţinut la Analele Do-brogei din Constanţa şi la Vestitorul din Oradea, întreţinînd o corespondenţă cu L.R., între 1923—1925, pentru obţinerea unor colaborări (vezi B.A.R-, nr. 143 023—143 029, 143 039— 143 041). 14 Hildebrand Frollo (187S—1923), profesor şi poet. 15 I. M. Raşcu (1890—1971), profesor şi poet. 16 Danton, piesă de teatru, tipărită în 1930. 17 Transcendentalia, plachetă de versuri, publicată în 1931. 18 Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872—1952), profesor universitar de istoria artelor. 19 Nu va prelua nimic. După Unire şi pînă în 1939, revista Convorbbi literare va fi sub conducerea lui Al. Tzigara-Samurcaş, după care va fi condusă de I. E. Torouţiu (18S8— 1953). 211 avea un comitet fără Corneliu Moldovanu, Minulescu, Caton, Romulus, Voinescu etc. Cu tineri. El să fie vicepreşedintele. îmi spune că Crainic a găsit pe cineva care-i pune la dispoziţie şapte milioane pentru a scoate ziar, că Gregorian, înjurîndu-mă pe mine, s-a apropiat de Universul, pe urma căruia a făcut afaceri de 200 000 lei. M-am dus la „Cartea Românească", de unde am luat 10 000 lei şi. am aranjat să tipăresc Trei nuvele într-o ediţie nouă20. Am venit cu Toneghin 21 pînă la Ressu, unde am găsit şi pe doamna Măciucescu. Sere"da a sosit după-amiazi de la Piteşti... Marţi, 12 ianuarie 1932 [Bucureşti]' M-a sculat Mănescu-Schiller, cu care am mers întîi la „Educaţie" pentru cinema Arad S.S.R. N-am găsit nici Bucuţă, nici Vlădoianu. întîlnind pe Mugur, am stat de vorbă îndelung. I-am spus de Spovedanii, care i se pare idee fecundă ; mi-a făcut lauda pentru Metropole. A intervenit prof. Otetelişanu22, directorul Meteorologiei. L-am întrebat cum aş putea petrece o seară la Institutul Astronomic. Să mă adresez subdirectorului Dumitrescu 23, foarte capabil şi de treabă. Voi face-o... Apoi a venit Vlădoianu, cu care am vorbit diverse şi care a primit să meargă la Arad. Nesosind Bucuţa, am trecut la Finanţe, pentru cinema Braşov S.S.R. Riga fiind avansat, am dat peste un alt funcţionar cunoscut, care mi-a promis să rezolve pînă mîine. M-a căutat la telefon ieri Caton, azi Făgeţel, Hîrjeu24, Corneliu Moldovanu, care vrea să se întîlnească pentru poliţă şi convorbiri la S.S.R.. I-am dat rendez-vous mîine la „Corso". îmi spune c-a sfîrşit un roman-Hîrjeu se interesează de primirea lui în S.S.R. Pe la 6 d.a. am fost la filmul Inspiraţii, cu Greta Garbo25 ; prost, dar ea bună şi pe-alocuri strălucitoare. Apoi la masă la Ressu, unde a venit după masă d-na Măciucescu cu fiul ei. Discuţie despre maşinism. Miercuri, 13 ianuarie 1932 [Bucureşti/ întîlnire cu Corneliu Moldovanu la ,,-Corso". îndată a venit Ion Barbu numai să mă salute, fiindcă nu mă văzuse de mult. Corneliu, în afară de poliţa lui, m-a întreţinut despre noul lui roman, care ar fi să se numească Căţeaua, dar va avea ca titlu un nume de cîine încă nefixat; despre cum să-mi complectez eu casa de la vie şi cum să primesc împrumutul ce mi-1 oferă un prieten ; despre S.S.R. — el ar vrea adunarea să fie prima con- 20_Tipărit iniţial cu titlul Trei nuvele (1924), volumul va fi reluat de „Cartea Românească" în 1932 şi intitulat Iţic Ştrul, dezertor. La reeditare se vor adăuga 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich. 21 Menny Toneghin, editor şi prozator, angajat al Editurii „Cartea Românească". 22 Enric Otetelişanu, conferenţiar de meteorologie şi climatologie la Institutul Politehnic. La B.A.R. se află două scrisori ale sale transmise lui L.R. în 1942 (Coresp., nr. 144 043—144 044). 23 Gheorghe Demetrescu-(1885—1969), astronom şi seismolog. 24 N. N. Hîrjeu, publicist ; veche cunoştinţă a Rebrenilor (la B.A.R. se află o epistolă a sa trimisă scriitorului în anul 1915 ; vezi Coresp., nr. 143 228). , ,. „ Greta Garbo (pseudonimul Gretei Lovisa Gustafsson), actriţă de cinema suedeză, stabilită în S.U.A. 212 vocare la 29 ianuarie şi şedinţa Ia. începutul lui februarie ; eu o doresc puţin mai tîrziu ; că lui mai mulţi i-au oferit să ia preşidenţia şi că el ar lua-o acuma, fiind rămas cam un vînt, avînd un program precis : începerea clădirii casei S.S.R., editura de stat şi nu mai ştiu ce... Din nou la „Educaţie", unde iar n-am găsit pe Bucuţa ; apoi la Finanţe. Aşteptînd, am întîlnit pe Tanti Bogdan26, care, la repezeală, mi-a spus că Mavrodi ţinea mult la ea, o chema mereu, iar apoi brusc, în urma intervenţiei Miţei Filotti, s-a răcit, rămînînd însă corect. N-am mai aşteptat pe Mănescu, care întîrzia prea mult. Am venit acasă. După-amiazi a fost Marioara lui Paul27 pentru frîngerea turtei fetiţei ei. Am plecat cu maşina la „Cartea Românească" să-mi văd socotelile. Am un debit de Iei 555 750. De-aici se va scade îndată onorariul pentru Metropole şi Apostolii, circa 120 000 lei28. Apoi circa 110 000 lei pentru noua ediţie din Pădurea, care se află aproape tipărită. Apoi, circa 65 000 lei pentru Iţic Ştrul, care trebuie să se pună subt tipar, plus vreo 80 000 lei pentru Ciuleandra, care în vreo două luni de asemenea trebuie retipărită29. Ar fi de scăzut vreo 375 000 lei şi aş mai rămîne doar cu o datorie de vreo 174 000 lei, care mi-ar înlesni mişcările la „Cartea Românească"... Numai dacă între timp aş izbuti să isprăvesc şi ceva nou. Spovedaniile poate, vreun volum-două, rămînînd pentru Ia toamnă Răscoala sau Mojarul... în răstimp, convorbire cu Ionniţiu30 despre traduceri şi criza cărţii, în care s-a amestecat şi un profesor Bilciurescu 31 sau aşa ceva. A venit pe urmă Clarnet32, căruia îi dădusem întîlnire acolo, pentru Duhamel33. Toneghin face dificultăţi, îndeosebi din pricina lui Sebastian. A rămas să se confirme prin comitetul de direcţie decizia principială luată. 25 Tanti Bogdan, artistă. 27 Marioara şi Paul Constantinescu (şeful de cabinet al Iui L.R.) ; fiica lor, Livia, a fost botezată de L.R. 28 într-adevăr, volumul Metropole apăruse, la „Cartea Românească", în 1931 ; bibliografia existentă nu înregistrează nici o reeditare a piesei Apostolii, în afara celor două ediţii din 1926. 29 Nici Ciuleandra nu se va tipări în 1932 ; ediţia a doua se tipărise în 1928, iar a treia va fi tipărită abia în 1934 (să fie vorba de suplimentare de tiraje camuflate, scoase de sub rigorile fiscului ?). 30 N. T. Ionniţiu, editor aflat în Consiliul de conducere al „Cărţii Româneşti" ; în această calitate participase, alături de alţi confraţi ai săi, la ancheta revistei Adevărul literar şi artistic, iniţiată de Mircea Damian, anchetă la care răspunde şi L.R'. (vezi Addenda, p. 410—413). 31 Alexandru Bilciurescu şi M. Toneghin proiectau în acele zile tipărirea romanului Doamna Casanova, titlu schimbat ulterior cu Fecioare la licitaţie (cf. România literară, I, nr. 39, 12 nov. 1932, p. 4, şi II, nr. 53, 18 febr. 1933, p. 4). 32 Adolf Clarnet, ziarist; la B.A.R. se află două scrisori ale sale, datînd din 1929, adresate scriitorului nostru (Coresp., nr. 142 576—142 577). 33 Georges Duhamel (1884—1966), scriitor francez, care, la sfîrşitul anului 1931, făcuse o vizită în România. Cu acest prilej, L.R. scrisese în Cuvintul (VIII, nr. 2355, 9 nov. 1931, p. 3) un medalion (vezi Addenda, p. 435—436). 213 în librărie Mişu 34 îmi declară : „Degeaba, tot Rebreanu e cel mai mare-scriitor, cel mai consistent"... A recitit pe Ion. Ocărăşte pe Cezar Petrescu. Acolo mai întîlnesc pe Eftimie Antonescu 35, fratele lui Nolică 36. Afară, vorbind cu Clarnet, fac cunoştinţă cu un ministru străin, nu ştiu cine. Mănescu mi-a spus că la Arad s-a constituit societatea pentru exploatarea cinematografului, eu fiind numit preşedintele consiliului de administraţie, numire ce mi se va comunica în scris. S-o vedem. Joi, 14 ianuarie 1932 [Bucureşti]' N-am ieşit pînă seara 6,1/2, cînd m-am dus la şedinţa comitetului de programe de la Radio. Am primit diverse telefoane : d-na Vrioni 37 îmi cere o contribuţie pentru Revista scriitoarelor şi am amînat-o pînă prin februarie ; Dominic38 îmi cere să iau vreo măsură, eventual prin S.S.R., împotriva abuzului ce-1 face o doamnă Ana Dominic cu pseudonimul lui vechi ; Sahia 39 îmi cere să primesc pe Firu, care vine pentru un interviu la Vremea-Sport ■ etc. ; Camil Baltazar cere o întîlnire. Pe la 4 d.a. am primit pe Firu, un tînăr simpatic şi insignifiant, conducătorul revistei Vremea-Sport40. îmi dă un chestionar, la care voi răspunde astă-seară. Apoi am vorbit vreo oră despre sport şi altele. Dincolo venise d-na Ressu în vizită cu fiul41. înspre şase a sosit Vereşti cu necazurile lui. Cicio-Pop, tînărul, urma — zice — să-mi dea un telefon pentru audienţa la guvernatorul Băncii Naţionale. N-am primit. în schimb am vorbit cu Plopeanu să intervină din parte-mi la S. Ionescu 42, la Casa de amortizare, pentru un loc lui Vereşti. Sîmbătă va vorbi. 34 Librar de la „Cartea Românească" (vezi şi însemnarea de la 8 ian. 192S, cu un interlocutor de aceeaşi factură, poate chiar acelaşi). 35 Eftimie Antonescu, profesor universitar de drept internaţional la Academia comercială. 36 Emanuel Antonescu, profesor universitar de drept civil, cunoscut de L.R. din lumea teatrală. „Nolică" era şi autorul unei piese jucate pe scena „Naţionalului". 37 Aida Vrioni, publicistă şi scriitoare. Conducînd Revista scriitoarelor şi scriitorilor români (1926—1943), l-a solicitat adesea pe L.R. să colaboreze în paginile publicaţiei (în ian. 1929 i se tipărise un fragment din Răscoala), revista comentînd favorabil creaţia romancierului (1933, 1938, 1942). 38 Alexandru Dominic (1889—1942), poet şi dramaturg. împreună cu L.R., a tipărit revista Mişcarea literară (15 nov. 1924—14 oct. 1925); vezi la Addenda articolul-pro-gram (infra, p. 366—367). 39 Alexandru Sahia (1908—1937), prozator şi gazetar; pe parcursul anilor, a manifestat un interes constant faţă de personalitatea romancierului. Cu tact şi deferentă, a angajat adeseori discuţii cu L.R. despre situaţia politică a României, manifestîndu-şi încrederea m viitorul socialist al ţării (în afară de Jurnal, consultă şi interviul din Vremea, IV, nr. 212, 8 nov. 1931, p. 7, publicat de noi Ia Addenda, p. 433—435). 40 Este vorba de ancheta Intre intelectualitate şi sport, iniţiată de Lorin Firu (gazetar care^ va semna ji cronica sportivă în paginile României literare). Implicarea lui Al. Sahia ne îndeamnă ^ să medităm mai mult asupra cîtorva afirmaţii din răspunsurile romancierului (tipărite în Vremea, V, nr. 221, 17 ian. 1932, p. 4), cu privire la perspectivele comunismului în cadrul sec. al XX-lea (reproducem textul la Addenda, p. 442—443). 4 Ion Ressu. 42 Din alte însemnări (Jurnal, 3 mart. 1941), aflăm că a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Casei de pensii a actorilor. 214 La Radio am mers cu maşina. Cu Guşti şi Kiriţescu mă întîlnesc la intrare. De asemenea Arghirescu 43. Mai iau parte Alessianuj14, Bucuţa, Mugur, Petraşcu 45, Maniu, Munteanu-Cîrnu 40, Culea... Am cerut să se cînte la Radio Rapsodia romană a lui Liszt. Vineri, 13 ianuarie 1932 [Bucureşti} De dimineaţă a fost la noi Didina47. M-am dus direct la Culte. în ;gang, Minulescu mă întîmpină : „Ce-i cu tine ?... Te-a ales la Academie ?... Pot să te felicit ?" Am dat din umeri. Nici nu m-am gîndit. Fanny mi-a făcut o aluzie în ziua înmormîntării lui Negruzzi48 că are să se facă o alegere la Academie. Am schimbat vorba. Altădată poate m-aş fi gîndit. Dar n-am uitat eşecul ce l-am suferit cînd a fost vorba de membru corespondent, din pricina lui îorga.49 Şi atunci mi-a venit propunerea directă, iscălisem chiar o declaraţie că primesc să fiu ales. Aveam o majoritate covîr-şitoare. A fost de ajuns opoziţia lui îorga ca să fiu refuzat. Cum dar să sper acuma că voi fi ales direct membru activ ? îorga s-ar fi schimbat ?... Desigur •că de-atunci pînă azi am avut Premiul naţional şi altele. Dar au fost şi campaniile furibonde de defăimare. Aş putea crede că Academia să treacă peste astea ?... Evident, se va fi vorbit prin diverse cercuri : cine să fie urmaşul lui Negruzzi ? Şi s-a zis că trebuie un scriitor. Dintre scriitorii de azi probabil că mie mi se atribuie mai multe şanse şi mai multe merite pentru a intra la Academie. Şi e aproape sigur că, de n-ar fi îorga împotriva mea, aş avea toate şansele. Dar aşa ?... Peste cîtva timp, pe cînd eram la Bucuţa, venind acolo Pillat, de asemenea m-a interpelat: „Ei, primeşti felicitări ?... Trebuie să intre un scriitor la Academie, aşa cere dreptatea... Nu se poate să fie numai Sadoveanu şi Goga... Vei fi ales, te asigur..." Bucuţa a tăcut. Din toate se vede însă că se discută aprig chestia urmaşului lui Negruzzi şi că eu sînt un candidat serios, poate cel mai serios, fără ştirea mea... Cu Bucuţa am discutat chestia cinematografului [din] Arad. Se lăsa greu. Amestecă un deziderat, probabil închipuit, al lui Siseşti50. în sfîrşit, a cerut hîrtia, dar n-a pus rezoluţia, spunînd că mîine dimineaţă... Fireşte, alte multe discuţii despre Crainic, despre preşidenţia S.S.R., despre Boabe de grîu, despre Răscoala (care se vede că e aşteptată), despre Cezar Petrescu etc. 43 Gh. Arghirescu, profesor universitar de geografie economică la Academia Comercială. 44, Teodor Alessianu, profesor şi publicist, administrator al „Casei Şcoalelor", din al cărui Consiliu făcuse parte şi L.R. 45 Nicolae Petraşcu (1859—1944), prozator, critic şi istoric literar, publicist. 46 Petre Munteanu-Cîrnu, director general la Societatea Radiodifuziunii Române. 47 Didina (Alexandrina), sora lui Fanny. 48 Iacob Negruzzi (1842—1932), scriitor, fost secretar al „Junimii" şi redactor al revistei Convorbiri literare (1867). 49 Incident petrecut în anul 1926. f G. Ionescu-Siseşti (1885—1967), profesor universitar la Agronomie, la acea dată ministru al Agriculturii şi Domeniilor în guvernul conduşi de N. îorga. 215 La 6 d.a. comitet S.S.R. N-au fost decît Minulescu, Măciucescu, Camil Petrescu. Am fost înduioşat să dau un ajutor d-nei Alice Soare51, bolnavă, încolo, bîrfeală. Minulescu spune despre conflictele Crainic-Han-Şeicaru etc. Ziarul lui Crainic 52 ar avea ostilitatea Curentul-Cuvînîid. Pe de altă parte, se zice că Manolescu s-a răzgîndit şi nu mai dă parale, rămînînd numai Pavel Suru53 cu subsidiile, ceea ce nu se ştie dacă va mai face posibilă apariţia ziarului. r Nu mă pot hotărî în privinţa scoaterii revistei. Şi totuşi aş avea nevoie de ea. Nu pot să mă retrag complect, mai ales retrăgîndu-mă şi de la S.S.R. x\r însemna să ies oarecum din mişcare, ceea ce nu se poate. Totul e să găsesc oameni cu care să-mi asigur existenţa revistei. I-am spus un cuvînt lui Bucuţa şi s-a văzut că-1 interesa. Chiar cu sacrificiu merită. Să văd lista colaboratorilor. Şi poate să chem mîine la o consfătuire pe Camil Petrescu. Am mai fost pe la amiazi la Observatorul Astronomic, unde am vorbit cu prof. Demetrescu pentru a putea vedea o dată cerul prin instrumente. Oricînd va fi vreme bună. Duminecă, 17 ianuarie 1932 [Bucureşti/ N-am ieşit decît pe la 5,l[2, să mă întîlnesc cu Camil' Petrescu. L-am luat de-acasă, unde avea o femeie, care însă probabil îl plictisea, fiindcă a fost bucuros s-o lase acolo. Am vorbit cu el despre revista ce-o proiectez. Cu uimire am văzu o şovăire. Căuta să mă deconsilieze tocmai el care mi-a bătut capul de-atîtea ori că trebuie să scot o revistă. Mi-a scos în evidenţă numai cheltuielile şi riscurile materiale şi mai ales necesitatea de a plăti pe oameni negreşit. Am simţit că el acuma are impresia [sic!] să fie aranjat cu toată lumea, cu situaţia' literară clarificată, şi deci fără vreo nevoie com-binativă. Mai tîrziu mi-a şi spus-o, recunoscînd dealtfel că eu nu-i cer lui deloc să combată şi nici chiar să scrie. El începuse prin a-mi propune o revistă lunară acuma. Şi la despărţire să mă roage să merg la Angelescu54 pentru el. Cum s-ar zice, omul caută o aşezare personală pe care ar fi bucuros s-o găsească prin mine. Acasă discuţie cu Fanny pe aceeaşi chestie. Ea e contra revistei, dar cînd a auzit că trebuie să rămîn în mişcare, să nu dispar din circulaţie, a revenit, punînd doar înainte chestia bănească. Totuşi ti-am izbutit încă să mă hotărăsc definitiv. Dealtfel şovăiala cumplită care mă ţine în loc în toate privinţele mi se pare ciudată, ceva bolnăvicios chiar. Negreşit au contribuit la această stare sufletească toate înţîniplările din ultimii trei ani, cu atacurile formidabile ce m-au asaltat, cu-grijile permanente. Iar acum sînt şi îngrijorările materiale de care nu pot scapă. Starea aceasta se răsfrînge şi asupra întregei mele activităţi, adică mai curînd^ neacţivităţi._ Mă zbucium mereu în nehotărîre. Nu sînt capabil de o muncă susţinută şi nici de a duce pînă la capăt un proiect. Ce vreau " Alice Soare (?—1945), poetă, cunoscută de L.R. în cercul „Sburătorului". Calendarul (vezi infra, nota 67). f3 Pavel Suru, proprietarul librăriei din Calea Victoriei nr. 118. C. Angelescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. 216 -azi nu-mi mai place mîine. Şi, în general, o lenevire sufletească îngrozitoare. Dorm acuma prea mult şi asta mă moleşeşte pentru restul zilei, amîn de pe o zi pe alta munca serioasă. Acum vreo două luni am abandonat Răscoala cu gîndul să scriu întîi Mojarul iluziilor. Am făcut planul, mi-am stabilit .persoanele şi acţiunea... Pe urmă mi-a venit gîndul Spovedaniilor, cu care m-am zbătut o lună fără să fi sfîrşit ceva. Acuma am părăsit Spovedaniile şi vreau să reiau Răscoala, plus revista. Vremea însă trece şi nu fac de fapt nimic. Mă pierd în şovăire. Să notez deci un plan de lucru, să văd de-1 voi urma : maximum de somn şapte ore ; a nu dormi după-masă ; a ieşi în fiecare zi pe jos cel puţin o oră ; a face toate planurile şi meditările numai ziua ; serile să fie păstrate exclusiv pentru scris literar, cel puţin patru ore, începînd chiar de astă-seară. De la ora 10 pînă la 2 noaptea să fie ale scrisului, afară dacă aş fi la teatru sau altundeva, dar şi atunci cel puţin o oră să stau la biurou, la scris. Seara să fie pentru Răscoala. Orice alt scris, chiar pentru revistă, numai ziua. Să nu lenevesc în pat. Dacă mă culc la ora 2 — 2,1/4, să mă trezesc la 9, să citesc ziare pînă la 9,1/2 şi la 10 să fiu gata îmbrăcat. De la zece pînă la unu pot face toate cursele, iar după-amiazi să-mi văd de eventuale lucrări mărunte, pînă la 6 etc. Mai puţină visare şi pierdere în gînduri inutile ! Luni, 18 ianuarie 1932 [Bucureşti] Deocamdată am executat programul. Aseară am scris la Mojarul pînă îa ora 2. Am mai pierdut vreun ceas cu citirea şi Fanny, care e mereu bolnavă. Astfel m-am sculat la 9,1/2 în loc de 9, cît voisem. La 10 am sărit din pat, iar la 10,1/2 am ieşit din casă. După-amiazi nu m-am culcat. La 12 am fost la Ciornei. Am stat mai mult de vorbă cu Floroiu de la Universul, care îmi imputa că de atîţia ani n-am scos nici o carte mare, fiindcă eu sînt unicul scriitor mare. El lucrează la un Macchiavelli. Apoi cu Clarnet am urcat la Ciornei care mă aştepta. Despre Duhamel. Vrea să facă, dar nu acuma. Nu trebuiesc trei volume deodată. Să se înceapă cu unul şi celelalte să urmeze din şase în şase luni. Vorbeşte de criza vînzării cărţii. Zice că vînzarea a scăzut în general cu 90%- Exagerează. Vrea să lanseze o colecţie ieftenă, cu lucruri de actualitate. Am dat afară şoferul. La 4 a venit Baltazar. Morel mi-a cerut la telefon colecţia Sburătorul a lui Lovinescu, în care se află documente împotriva lui Cezar Petrescu ; desigur vrrea să-1 înjure fiindcă acesta l-a înjurat. Cu Baltazar am ieşit la „Cartea Românească", unde am stat de vorbă întîi cu Toneghîm şi apoi Ionniţiu despre revistă. Sînt de părere s-o scot şi-mi promit toate concursurile. Toneghin chiar s-ar oferi să facă cronica plastică, ceea ce nu mi-ar conveni. Seara, dr. Voiculescu cu Mugur. Citirea piesei Umbra pînă la 1,1/2. Interesant material, dar neconstruit. Un talent dramatic considerabil. 19 ianuarie [1932, Bucureşti] Din conversaţia de aseară despre Nichifor Crainic, Mugur zice că numai în două cazuri a pomenit pe Crainic izbucnind de admiraţie, la Omul 217 cu mîrţoaga55 şi Pădurea Spînzuraţilor56. Nu se ştie cine dă bani pentru jurnalul lui, dar a cheltuit 600 000 lei pentru publicitate. Va spune mai tîrziu numele prietenilor care i-au pus la dispoziţie mijloacele. Porneşte contra Şeicaru, încît va fi ţigănie mare. Pe de altă parte, nu vrea să înjure. Jurnal de extrema dreaptă etc. Azi am cerut date asupra mişcării cărţilor mele pentru o lună. Situaţia nu e încîntătoare, dar nici aşa de deprimantă : mişcă. Apoi am mers cu, Baltazar la atelierele „Cartea Românească , am cerut deviz pentru revista şi două caiete mari. Pe drum, Baltazar mi s-a plîns că nevastă-sa e operată, în sanatoriu, şi n-are cu ce s-o plătească ; mă roagă să-1 ajut. Ne-am oprit la cafe „High-Life", a chemat pe Froda, pe care l-am rugat să intervină la Mavrodi. A făgăduit. Cîtva timp a stat şi Minulescu. Pe urmă cu Froda. Mi-a povestit de toate : că V. I. Popa trăieşte cu Mohor 57 şi e tîmpit; că teatrul „Ventura" e pe dric 58 ; că Buzescu vrea să-1 dea peste cap ; că Ventura pierde peste 5 milioane din banii ei ; că Leny are succes monstru în turneu ; că Mavrodi face lucruri bune şi mă iubeşte ; că Mavrodi vine ministru ; că Sadoveanu 59 îi va fi urmaş la Teatru ; că Crainic face ziar hitle-rist şi era să-1 tipărească Ia el. Miercuri, 20 ianuarie [1932, Bucureşti] De dimineaţă cu veştile rele. Mănescu n-a venit. Cinema Arad nu e gata decît peste două săptămîni. Am fost la Minister. M-am mai liniştit. Vlădoianu îmi spune că va ieşi cinematograf frumos, că primăria nu pune beţe-n roate şi că-1 va combate cu filme bune şi preţuri ieftene. Bucuţa îmi vorbeşte despre Panait Istrate 60, că scrie la Curentul toate trăsnăile înadins ca să-şi bată joc de jurnalul în care a fost insultat, că Şeicaru i-a oferit bani şi el a refuzat etc. De la Istrate a aflat că Cezar Petrescu, susţinut de Şei- 55 Omul cu mîrţoaga, comedie de G. Ciprian. 56 Romanul Pădurea Spînzuraţilor fusese chiar şi recenzat de către N. Crainic, în interpretarea lui insistînd asupra ideii eliberării prin credinţă (cf. Gîndirea), 57 Măria Mohor, artistă a Teatrului Naţional. Se va căsători cu V. I. Popa. (Vezi la B.A.R., Coresp., nr. 143 896.) 58 Compania va rezista totuşi pînă în 1934. 59 I. M. Sadoveanu va deveni director al Teatrului Naţional, dar mai tîrziu (1938 ; 1940), în 1939 fiind numit chiar subsecretar de stat la Ministerul Cultelor şi Artelor (1 febr.-24 nov. 1939). eo Panait Istrati (1884—1935), scriitor faţă de care L.R. a manifestat constant o admiraţie sinceră. Fascinat de imensa lui experienţă de viaţă, L.R. i-a urmărit cu atenţie evoluţia credinţelor politice, acest contact răsfrîngîndu-se în formarea şi susţinerea multor idei proprii cu privire la comunism^ la locul artistului în viaţa socială. Dezamăgirile lui Istrati îl vor influenţa mai mult decît se poate crede, tocmai într-un moment cînd scriitorul avea o mare deschidere faţă de schimbările înnoitoare ce avuseseră loc pe arena istoriei, într-o perioadă cînd autorul Kirei Kiralinei avea să fie ţinta multor atacuri, romancierul îi închina un articol cu o concluzie definitorie : „Luptătorul poate avea duşmani şi prieteni. Povestitorul are numai preţuitori" (Panait Istrati, în România literară, II, nr. 65, 13 mai 1933, p. 1 ; în acelaşi număr, revista condusă de L.R. mai publică omagii de aceeaşi factură sub semnătura lui E. Bucuţa, C. Moldovanu, R. Boureanu, I. Minulescu, I. A. Bas-sarabescu). De remarcat că Istrati a figurat printre colaboratorii Mişcării literare şi ai României literare. La B.A.R. se află corespondenţa sa către L.R. (S : 9/CCXVII din 1934). 218 V caru, va lansa o mare revistă literară, desigur ca răspuns la jurnalul lui Crainic, spre a-i zdrobi Gîndirea. Se pare că va fi frumos. Iar a venit Baltazar după-amiazi pentru revistă. îmi mulţumeşte ca Mavrodi i-a dat 5 000 lei imediat. Ieri Froda îmi spunea că Mavrodi vrea să mă vadă şi că să luăm masa împreuna într-o zi, ca să mai vorbim. Acuma seara Negrea propunea să primesc de la Mavrodi o traducere sau revizuire. Fanny a sărit în sus. Şi totuşi ce bine mi-ar prinde acuma cînd stau atît de îngrozitor de prost băneşte ! în sfîrşit anunţat prin telefon azi dimineaţă, a venit după-amiazi Făgeţel. Face o revistă în genul Vranei, cu de toate 61 Două pagini, din opt, ar fi pentru literatură, şi mi le oferă mie. N-am refuzat direct, dar nici nu-mi convine. Mîine la 5,1/2, nouă întîlnire cu el la „Corso". Sahia mă întreţine despre cancanuri literare. Că banii lui Crainic sînt de la Mitropolitul Bălan 62, că revista Floarea de foc03 va muri, fiindcă Sandu Tudor64 e incorect şi face ortodoxism, pe cînd ei voiau comunism, că a propus să mă înjure ba pe mine, ba pe Galaction, după Arghezi, şi băieţii au refuzat. Apoi mă întreabă de ce nu mă pun eu în fruntea cîtorva scriitori şi să facem o mişcare. Adică comunism. L-am potolit binişor că la mine nu se prinde. Eu sînt accesibil oricărei idei, îmi place să înţeleg, dar nu să-mi politicianizez gîndurile. Comunismul mă interesează, ca şi fascismul, ca şi americanismul, prin ceea ce aduce nou în lume, prin creaţia ce o încearcă. Poate să fie lumea nouă de mîine şi nu vreau să-mi întorc ochii şi să nu văd. Dar de-aici pînă Ia militare comunistă e o deosebire mare. Militeze cine vrea, eu rămîn la biuroul meu de scris... 65 La sfîrşit, despre revista mea, la care el spune ca toţi tinerii ar veni cu bucurie. 21 ianuarie [1932. Bucureşti] De o grijă imediată am scăpat ; procesul cu chiria s-a aranjat azi prin rezilierea pe 23 aprilie şi plata chiriei după posibilităţile mele. Rămîn negreşit altele destule care-mi bat la poartă mereu, dar pe astea le mai amîn de azi pe mîine. 61 Este vorba de Secolul, revistă de scurtă durată, ce apare între 14 febr. şi 21 aug. 1932, la Craiova şi Bucureşti. 62 Nicolae Bălan (1882—1955), mitropolit ortodox al Ardealului, membru al Academiei Române (din 1920). 63 Viorea de foc, revistă de scurtă durată (6 ian. 1932—30 apr. 1933), înfiinţată Ia Bucureşti. 64 Sandu Tudor (1889—1966), poet şi gazetar. 65 Dezamăgit de implicaţiile politicianismului în viaţa socială şi culturală a ţării — scriitorul fiind el însuşi v'ictima partidelor ce s-au perindat la cîrma ţării —, L.R., debu-solat, împărtăşeşte în rîndurile de mai sus credinţa multor confraţi din vremea sa că angajarea fermă pe calea militantismului politic ar înfrîna expansiunea talentului lor. Mărturisirea Iui mai reflectă însă şi faptul că el nu izbutise să-şi clarifice pe deplin o atitudine personală în faţa diferitelor tendinţe sociale, politice şi ideologice care se înfruntau în lumea contemporană, păstrîndu-şi dreptul de a opta în funcţie de rezultatele analizelor sale critice. Că această nesiguranţă se va menţine pînă la urmă în gîndirea social-politică a lui L.R. este îndeobşte ştiut, dovadă nesiguranţa cu care, pînă la sfîrşitul său, va păşi în viaţa. Spre lauda marelui său talent, forţa realista şi în ultimă instanţă progresistă a creaţiei sale literare rămîne trăsătura fundamentală a întregii lui activităţi. 219 Iar Camil Baltazar, căruia a trebuit să-i declar net: revista e a mea, eu sînt stăpînul, nimic nu merge fără ştirea mea, nimeni nu scrie fără voia mea, nu va glorifica pe duşmanii mei... Am ieşit cu el, dăscălindu-1 şi rămînînd ca duminecă să-mi aducă lista colaboratorilor interni, să stabilim rubricile eventuale, să începem mişcarea şi publicitatea. La „Corso" m-am întîlnit cu Făgeţel şi i-am spus că nu pot primi oferta lui, dar voi colabora, şi chiar a trebuit sâ-i promit o nuvelă pentru primul număr 66. La şedinţa comitetului de programe la Radio s-a anunţat inaugurarea festivă a studioului, în prezenţa regelui, la 11 februarie. Maniu zice c-ar vrea şi el să scoată o revistă literară... Avalanşă mare ! Vineri, 22 ianuarie [ 1952, Bucureşti] Am regulat la „Cartea Românească" în amănunte chestiile revistei cu Rasidescu, specialistul industriei. M-am înţeles aşa : am credit deschis pentru revistă, cu totul deosebit de drepturile mele ca autor, deocamdată pe trei luni, în care răstimp voi vărsa toate încasările ce vor rezulta din vînzarea gazetei şi jumătate din publicitate ; după trei luni vom vedea situaţia şi vom aviza. Preţul va fi de 5 600 lei pentru 2000 foi, inclusiv afişele, iar pentru clişee mi se va ţine de omul lor evidenţa. Dealtfel, în privinţa preţului vom discuta încă şi poate să-1 mai reduc ceva sau să includ tipăriturile accesorii. Mi se va face de către ei expediţia la librării şi încasările de la librării prin încasatorii şi voiajorii lor... S-ar părea convenabile condiţiile şi mai tîrziu vom vedea dacă nu se poate să găsim şi oarecare subsidii oficiale. ilntîmplător, fiindcă m-a chemat el, am regulat şi cu Dominic chestia titlului revistei, dacă ar fi să reiau Mişcarea literară. Cu Baltazar am vorbit numai la telefon, chemîndu-1 pentru mîine la ora 3, să punem la punct amănuntele redacţionale şi administrative. N-am mai ieşit după-amiazi. O conversaţie la telefon cu Camil Petrescu, care, în clipa cînd a auzit că scot gazeta, deşi e contra apariţiei, s-a declarat amicul ei, dacă nu chiar stăpîn ; ca omul. Dealtfel şi Dominic a avut grije să-şi ofere colaborarea şi concursul. întîlnind pe Sîngiorgiu, îmi promite volumul lui ; el va avea pagina teatrală la revista lui Făgeţel şi vrea să-şi lucreze anonim adversarii ; regretă că n-am primit să merg cu Făgeţel. I-am spus însă de revista mea şi a părut încîntat să ne apărăm cărţile de cîini. 24 ianuarie [1932, Bucureşti] Am fost la masă la Didina. La 4,3/4, cînd am sosit acasă, Camil Baltazar fusese şi plecase. N-a vrut să mă aştepte, zicînd c-a fost vorba să ne întîlnim la 4, deşi el venise la 4,40'. Am vorbit la telefon cu Camil Petrescu, 66 Angajament respectat. în primul număr al revistei Secolul (I, 14 febr. 1932, p. 1), aflăm un fragment din romanul Răscoala, purrînd titlul Răsăritul, cu care se va şi deschide «, ■sumarul cărţii din 1932. 220 care vine mîine să discutăm despre revistă. Calendarul lui Crainic, apărut azi, n-are nimica deosebit. 67 Luni, 25 ianuarie [1932, Bucureşti] Baltazar n-a dat semn de viaţă nici azi. Desigur îşi închipuie că aşa se face mai dorit şi că-1 voi chema eu. Ceea ce nu se va întîmpla. Deocamdată azi-dimineaţă am avut o convorbire cu Camil Petrescu, cu care mă înţeleg mai repede, cu toate că şi el rîvneşte să aibă o preponderenţă. în plus, e unul care mi-a dat dovezi reale de prietenie. Mi-a dat unele nume de tineri pentru redacţie: I. Cantacuzino68, p. proză, Eugen Ionescu69, p. poezie — critica oficială. Sebastian70 va face un studiu asupra lui Cezar Petrescu, în cîteva numere, Cicerone Teodorescu 71, critic teatral ; Andrei Tudor 72, muzica. Ar urma să colaboreze apoi toţi tinerii noştri, dar cu o condiţie prealabilă : sînt tabu aici Goga, Arghezi, Sorbul, Camil şi eu73 ; sînt de pus ia punct toţi colaboratorii Gîndirii şi în special Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Dianu, Dragnea, Blaga74, Gib Mihăescu75 etc. El a pus 67 Calendarul, cotidian de orientare naţionalistă şi ortodoxistă, s-a tipărit, la Bucureşti, între 25 ian. 1932 şi 24 mart. 1932 ; după o întrerupere (25 mart.—8 iun. 1932), va fi reluat pînă în anul 1933. 88 Ion I. Cantacuzino, medic, critic literar şi de artă cinematografică. în România literară a avut colaborări diverse, începînd cu însemnări de călătorie şi sfîrşind cu studii de sinteză consacrate creaţiei literare contemporane (de reţinut comentariile la opera lui I. Teodoreanu şi I. Barbu). 69 Eugen Ionescu (n. 1909), scriitor abia răsărit în revuistica vremii (Bilete de papagal, Vremea), autor al unei singure plachete de versuri, Elegii pentru fiinţe mici (1931). în România literară a publicat numeroase articole de critică literară (despre creaţia lui Titu Ma-iorescu, E. Lovinescu, Camil Petrescu, H. Stamatu, D. Tomescu, C. I. Emilian, Emil Gulian, G. M. Zamfirescu, A. Huxley, Proust, P. Valery), precum şi numeroase cronici de artă; plastică. Chemat Ia armată să-şi facă stagiul militar, tînărul se va considera mai departe colaboratorul României literare, corespondînd cu directorul ei (vezi articolul lui N. Gheran, Eugen Ionescu artilerist, publicat în Tribuna, XVIII, nr. 47, 22 nov. 1973). 70 Mihail Sebastian (1907—1945), dramaturg, prozator şi critic literar ; la data intrării lui în redacţia României literare, era, ca şi alţi confraţi din jurul lui, un tînăr promiţător, fără un debut editorial. în revistă publică proze personale, dar mai ales cazuistică literară. Nu va scrie un studia compact despre Cezar Petrescu, cum ne anunţă L.R., ci doar recenzii defavorabile la două volume ale acestuia : Kremlin şi Plecat fără adresă. Despre L.R. va semna o excelentă cronică la Răscoala (R.L., 1, nr. 52, 11 febr. 1933, p. 3). 71 Cicerone Theodorescu (1908—1974). poet şi publicist. Netrădîndu-şi vocaţia literară, a semnat în paginile revistei şi versuri proprii, majoritatea articolelor urmărind însă-evenimentele vieţii teatrale. La fel de tînăr ca. şi confraţii amintiţi, nu debutase încă editorial. 72 Andrei Tudor (1907—1959), poet şi eseist. La data „angajării", era autorul unei plachete de versuri (Amor, 1926). Rubrica de muzică nu a susţinut-o singur, ci alături de Virgil Gheorghiu, A. Holban, G. Breazul, M. Grindea, R. Cioculescu, N.' Popovici şi V. Cristian. 73 Condiţie respectată. 74 Lucian Blaga (1895—1961), poet, dramaturg, filosof, eseist şi memorialist. Pe parcursul vremii, a întreţinut bune raporturi cu L.R., mai ales cînd romancierul s-a aflat în fruntea „Naţionalului". Foarte puţin lirice, scrisorile trimise acestuia din străinătate urmăresc cu asiduitate reprezentarea creaţiei sale dramatice pe prima scenă a ţării (cf. B.A.R., Coresp., nr. 142 237—142 252). Intenţiile lui Camil nu-şi vor găsi realizarea, în România literară tipărindu-se şi comentarii favorabile creaţiei lui Blaga. 75 Gib Mihăescu (1894—1935), prozator şi publicist, întemeietor, împreună cu Cezar Petrescu, al revistei Gîndirea (1921), cunoscut de L.R. din cenaclul „Sburătorului" (1919), unde G.M. venise puţin timp după debutul său din paginile Luceafărului (febr. 1919). 221 1 aci şi pe Ion Barbu şi Ionel Teodoreanu, pe care însă eu nu vreau să-i socotesc dincolo de barieră. Delimitarea va fi respectată scrupulos. Ceilalţi sînt indiferenţi şi vor [fi] trataţi după împrejurări El are ceva^cu Ion M. Sadoveanu pe care ar vrea să-1 mai zgîlţie niţel băieţii fiindcă ocupă prea mult spaţiul oficial (sic !), dar nu-1 vrea înjurat numai, ci şi lăudat şi deci colaborator cu articolul. De asemenea cu Mavrodi : cînd caldă, cînd rece... Nu uită să mă roage să merg Ia Anghelescu pentru el, pentru ceva bani. După-amiazi primesc un telefon de la Ciornei: mă roagă să-i dau ceva pentru colecţia „Rozidor", din care primele două numere s-au epuizat; deşi are condiţii fixe cu alţii, pentru mine va face ceva special ; cei de la „Cartea", cu care şi el se află în relaţii bune, n-ar avea de ce să se supere, fiind vorba de ceva pentru colecţie, apoi nu trebuie să fie un roman, ci poate şi o nuvelă mai lungă... I-am răspuns că n-am nimic gata. Nu e nimic, poate să fie peste 3—4—6 luni, numai să poată anunţa etc. Voi trece într-o zi pe la el să mai vorbim. A insistat să-mi notez ca să nu uit, şi mai bine să-i dau un telefon în prealabil ca să-1 găsesc sigur... Seara am fost la „Alhambra , la o revistă de Vlădoianu, Kiriţescu şi N. Constantinescu 76. Am luat şi pe soţii general Linteş. Revista amuzantă, în orice caz mai spirituală decît producţiile lui Tănase. De ce place oamenilor superficialitatea în toate şi mai ales în artă ? Venind acasă, în maşină şi apoi noi în de noi, am discutat cu entuziasm ca ne-a plăcut, că a fost agreabil, spiritual etc, că Silly Vasiliu77 e talentată şi frumoasă, că Lulu Nicolau78 mai frumoasă decît talentată, că cutare cuplete.au fost admirabile... Peste un an nici nu-ţi vei mai aduce aminte, peste zece ani va fi pierit orice urmă. Asta e răsplata superficialităţii. Am vorbit cu Caton la telefon. Vrea să mă vază, desigur pentru S.S.R. Marţi, 26 ianuarie 1932 [Bucureşti] In sfîrşit, la 3,1/2 a venit Baltazar cu scuze. Primeşte toate, îmi cere însă să-1 pun redactor pe frontispiciu ; nu voi putea decît ca secretar. Insistă pentru Călinescu79 şi Menalques0... Voi chibzui. Mîine Ia 4 nouă întrevedere, iar la 3 cu Blazian. România literară va avea o atitudine civilizată faţă de scriitor, recenzîndu-i opera, luîndu-i un interviu etc. 76 Nicuşor Constantinescu, revuist şi om de teatru, colaborator apropiat al lui N. Vlădoianu la programele teatrului „Alhambra" (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 142 616, scrisoare către L.R.). 77J>i!Iy Vasiliu, actriţă, distribuită în special în programele teatrelor de operetă şi de revistă. 78 Lulu Nicolau, actriţă en-vogue pe scena teatrelor de revistă. 79 Călinescu (1899—1965), critic şi istoric literar, prozator, poet, memorialist şi gazetar,_ al cărui nume va fi întîlnit adesea în paginile revistei. Cronicar entuziast al romanului Răscoala (în Viaţa românească, XXV, nr. 1—2, ian.-febr. 1933) şi autor al unui studiu monografic Liviu Rebreanu (1939), reluat mai tîrziu în Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent (1941). 80 Menalque (pseudonimul Iui Barbu Florian), publicist; a semnat în România lite- § rară cronica cinematografică. 222 Ies cu un tînăr avocat Pora, care-mi cere recomandaţie la Mihai Popovici- La S.S.R. comitet. Caton ar vrea să fie preşedinte. Se hotărăşte, după mine, o listă cu Goga. Pillat şi R. Voinescu vor să insiste să rămîn eu. Refuz categoric. A sosit Sorbul. Trec cu el pe la Ressu să iau pe Fanny. Acolo familia dr. Rădulescu 81, cu a cărui maşină venim acasă. Seara soţii Plopeanu. Prin telefon Camil Petrescu. îmi anunţă un studiu al lui M. Sebastian despre Cezar Petrescu. Bucuros. S-a făcut 2,1/2 noaptea. Am stat de vorbă cu Sorbul şi ceilalţi şi n-am putut scrie nimic astăzi. E şi sfîrşitul caietului82. Poate altul va fi mai norocos, să cuprindă mai multe lucruri bune. 27 ianuarie 1932, miercuri [Bucureşti] Aproape toată luna aceasta am respectat hotărîrea ce-mi luasem de a însemna zilnic măcar cîte ceva. De-aş putea respecta şi mai departe ! Curios e însă că tocmai cînd sînt întîmplări mai de seamă, însemnările se răresc, s-au rărit adică în trecut. Poate că omul cînd e prea fericit sau prea amărît e atît de preocupat de inima lui că neglijează toate, şi numai în ceasuri de seninătate sufletească ajunge să se gîndească la ziua de mîine sau chiar la viitorul mai depărtat. Dar Ia o parte considerentele. Faptele. Am telefonat Ia Observatorul Astronomic, fiindcă era vreme frumoasă. Nu era acolo profesorul Demetrescu. Mi s-a dat telefonul lui, să revin după-amiazi, cînd însă s-a înnourat şi a trebuit să amîn vizita proiectată. Am ieşit cu Sorbul. Am mers la „Corso", la întîlnire cu Camil Petrescu. M-a înumpinat Buteanu de la Patria, să mă salute ; mi-a povestit repede cîte ceva din activitatea lui la Bruxelles ; că e vorba să fie detaşat aici, să facă legătura cu Dreptatea 83. Am stat cu Camil şi cu Vlădescu profesorul. Şi Camil Petrescu, ca şi Baltazaruî, se înverşunează să considere revista mea drept a lui, să mă convingă negreşit de părerile lui, să-mi octroieze băieţii lui etc Vom regula şi cu el situaţia, numai să-mi lămuresc întîi celelalte chestii conexe. Vine şi Caton, care ne vorbeşte despre amorul lui, despre succesul Jucăriilor sfărî-mate 84 la Chişinău, unde vrea să mă ducă, să-mi dovedească bunătatea piesei etc. La plecare pică Eftimiu, Ion Barbu, Vinea, Marcel Iancu85, cu care schimbăm cîte o vorbă în treacăt. La 3 d.a. vine Blazian. Se oferă secretar de redacţie. îi expun situaţia. Mi-ar aduce pe Cassyan 86 ca administrator, în sfîrşit ar face ca revista să 81 Gh. Rădulescu, medic, prieten de familie (amintit adesea în „Jurnalul de la vie"), era însoţti de soţia sa Claudia (farmacistă) şi de fiica lor Magdalena, balerină Ia Opera Română. 82 Sfîrşitul Caietului 1. 83 Reamintim că atît Dreptatea din Bucureşti, cît şi Patria din Cluj erau organe de presă ale Partidului Naţional-Ţărănesc. 84 Piesa de Caton Theodorian. 85 Marcel Iancu, pictor, grafician. 86 Nistor Cassvan, publicist. 223 «devină rentabilă. Să vie Cassvan. Spune că-1 va trimite chiar astă-seară la 9, iar el va veni mîine la 3 d.a. Să vie amîndoi. Voi ţine în suspensie lucrurile cu Baltazar pînă voi vedea ce poate propune Cassvan. Oferta mi-ar surîde. Cassvan are adevărate relaţii cu cinematografiştii şi e iscusit administrator s7. Baltazar a venit mai tîrziu şi l-am ţinut pe loc. Călinescu nu poate fi la noi critic oficial, fiind angajat la Adevărul literar. Trebuie să vedem altul. Nici Cantacuzino, căci scrie şi la Viitorul. Pe el nu-1 pot pune redactor, fiindcă eu nu sînt simplă firmă la gazeta mea. Prefer să renunţ de tot etc. Am ieşit împreună cu Sorbul, care a rămas la teatru. Am trecut pe la „Cartea Românească", librărie, convorbind despre libertatea necesară scriitorului. Cassvan n-a venit la 9, cum spusese Blazian. Poate nu l-a găsit sau poate Blazian, ca să se asigure, preterâ >ă-I aducă e!. Vom vedea mîine. Se pare că revista mea în proiect începe să preocupe. Poate să aibă o bună reuşită. Joi, 28 ianuarie [1932, Bucureşti] La „Corso", la 11,1/2, cu Corneliu Moldovanu şi Sorbul. Fleacuri. Mezzo Ghermani spune ca Soare nu mai apare fiindcă s-a stricat cu toată lumea. La Instrucţie cu Sorbul pentru banii Marioarei. A venit Blazian, pe care l-am angajat secretar de redacţie, avînd retribuţie un procent anume din publicitatea ce vor face-o Cassvan cu soră-sa 88 şi fratele lui Blazian. Aceştia împreună cu el vor primi 50°/o- Cassvan speră să facă mult şi bine. Sîmbătă după-amiazi vor veni toţi trei să punem defi-tiv la punct toate. Ba Blazian mi-a mai propus să scoatem şi o revistă a călătorilor, aproape pur comercială, pe care însă am lăsat-o pentru mai tîrziu. Şedinţă la radio, unde Kiriţescu povesteşte ce spune îorga despre Me-teşS9. Jora despre telefonul lui îorga de aseară contra concertului de corn etc. Mugur spune că gazeta lui Crainic e finanţată de Goga şi că în acea gazetă nu vor fi înjuraţi niciodată Maniu, Goga şi îorga. Seara telefon de la Camil Petrescu. Iată cum vede el redacţia : Sebastian, cărţile ; Eugen Ionescu, poezia ; Cicerone Teodorescu, teatrul ; Je-beleanu90, revistele ; Andrei Tudora, muzica. Pentru rest vom mai vorbi mîine la 12,1/2 „Corso". Luni seara vor veni cu toţii aci. 87 în 1924 fondase revista Cinema, las în 1930 revista Filmul, îngrijindu-se îndeaproape de: realizarea lor poligrafică, de reclamă, precum şi de difuzare. 88 Sarina Cassvan-Pas (1894—1978), prozatoare, traducătoare şi autoare de literatură pentru copii. La B.A.R. se af'ă mai multe epistole adresate lui L.R. (Coresp., nr. 142 490—142 499), datate între 1929 şi 1935. 89 Ştefan Meteş (1887—1977), istoric ; in guvernul îorga, îndeplinea funcţia de subsecretar de stat la Interne (17 iun. 1931 —12 mai 1932). 90 Eugen Jebeleanu (n. 1911), poet. In paginile României literare a publicat versuri, eseuri şi comentarii critice despre opera lui B. Fundoianu, Vasile Savel, V. Gheorghiu, B. Iordan, A. Enăşescu, Franyo Zoltân, Ilarie Chendi, Şt. O. Iosif, Camil Petrescu, Adolf Meschendorfer ş.a. La B.A.R. se află o scrisoare a sa către L.R. (Coresp., nr% 143 346, datată 1931). 224 29 ianuarie 1932 [BucureştiJ Toată dimineaţa am pierdut-o întîi la atelierele „Cărţii Româneşti" cu Kubesch în tocmeli pentru revistă, apoi la Finanţe pentru Sorbul. Aveam r> întîlnire cu Camil Petrescu la 12,l/2> N-a mai fost acolo. Numai Caton îşi aştepta dama pe trotuar. D-na Sarina Cassvan vrea să-mi vorbească pentru revistă ; mîine la 11 dim. Jebeleanu se oferă pentru secretariatul redacţiei ; să vie duminecă, Ia 3 d.a., deşi am deja secretar. Camil Baltazar să mă vadă la 7 la „Capsa". De asemenea Camil Petrescu. Fiindcă n-aveam nici un ban, am împrumutat 3 000 lei. Noi tratative cu Kubesch pînă pe la 7 seara, cînd am trecut la Nae Ionescu, care nu-şi ia răspunderea răspîndirii revistei, de frică să nu ne mănînce banii de la depozitari ; în schimb se oferă să-mi facă orice servicii gazetei, de reclamă, să colaboreze etc. 91 La „Capsa" Corneliu mă interpelează asupra listei ce s-ar fi făcut pentru comitet S.S.R. Dărăscu îmi cere 500 lei împrumut. Mai sînt Stru-ţeanu92, Măciucescu, Iorgu Metaxa (discretă autoinvitaţie la masă), Camil Baltazar, Foti, Sahia, Sergiu Dan etc. Camil Baltazar plecînd îmi spune că Lovinescu colaborează bucuros s3, că şi Călinescu va da cîte ceva la fiece număr, că şi Pompiliu Constantinescu 91 ar face cîte ceva. Să ne vedem mîine dimineaţe la 11,1/2 la „Corso". Seara m-a ţinut de vorbă idioată Sorbul pînă la 2, încît nici n-am putut scrie nimica. Sîmbătă, 30 ianuarie [1932, Bucureşti]' Am fost la Giulescu 95, la Casa de Depuneri, pentru nişte bani ai lui 'Ionel, care însă nu se vor putea încasa decît probabil luni. L-am lăsat pe Sorbul la Instrucţie şi am trecut la „Corso" pentru întîlnire cu cei doi 91 Nse Ionescu (aflat la data respectivă în conducerea ziarului Cuvîntul) nu semnează articole în România literară. 92 Scarlat Struţeanu, critic şi istoric literar, unul dintre primii recenzenţi entuziaşti ai romanului Pădurea Spînzuraţilor (cf. Flacăra, VIII, nr. 5, 2 febr. 1923). 93 Cu titlul Liviu Rebreanu, România literară (I, nr. 3, 5 mart. 1932, p. 1) îi va publica un fragment din Memorii. Nu s-a numărat însă printre prietenii revistei, fiind mereu luat în vîrful peniţei de tinerii din redacţie (M. Sebastian, E. Ionescu ş.a.), precum şi de un fost „sburăterist", Camil Petrescu, autorul cunoscutului eseu : Eugen Lovinescu sub zodia seninătăţii imperturbabile. Mai concesiv în comentarea creaţiei lovinesciene s-a dovedit I. Peltz. Nemulţumit, criticul şi-a manifestat de la început insatisfacţia faţă de directorul revistei, a cărui etică, apreciază Lovinescu, ţine de „o mentalitate de cafenea" (Gîndirea, 1932). Cu titlul Epilogul epilogului, L.R. va' răspunde acuzaţiilor aduse (R.L., I, nr. 19, 25 iun. 1932, p. 1). 94 Pompiliu Constantinescu (1901 —1946), critic şi istoric literar, nu' s-a numărat printre colaboratorii revistei (cu excepţia unui răspuns la o anchetă întreprinsă de redacţie), dar va fi adesea lăudat în paginile României literare. Criticul s-a dovedit un fin observator al creaţiei rebreniene. A scris despre romanele Adam şi Eva (cf. Ritmul vremii, I, nr. 7—8, aug.-sept. 1925) ; Ciuleandra (cf. Adevărul literar şi artistic, III, nr. 68—70, 21 ian. 1928) ; Crăişorul (cf. Vremea, III, nr. 10S, 5 apr. 1930) ; Răscoala (cf. Vremea, VI, nr. 278, 5 mart. 1933) ; Gorila (cf. Vremea, XI, nr. 543, 26 iun. 193S) şi, în treacăt, despre A.mîndoi (cf. Revista Fundaţiilor Regale, VII, nr. 6, 1 iun. 1940). Ca profesor de liceu, departe de-intrigi şi obositoare cereri, şi-a deranjat confratele cu o singură rugăminte : să aprobe împrumutarea, unei recuzite (cf. B.A.R., Coresp., nr. 142 618, datată în 1942). 95 Constantin A. Giulescu, scriitor, fost casier general la Casa de Depuneri. 225 Camili şi Corneliu. A venit întîi Baltazar, apoi Corneliu (care ieri, la „Capsa", îmi spunea că e vorba să fiu ales la Academie în locul lui Negruzzi, deşi Jean Bart luptă grozav să ia el locul). Discuţie asupra titlului revistei. O scrisoare de la Arad mă anunţă că am fost ales unanim preşedinte al societăţii cinematografice „Corso". După-amiazi am ieşit cu Sorbul şi Puia în oraş. La „Cartea Românească" în librărie convorbire cu Baltazar, renunţînd la el ca secretar de redacţie. S-a zbătut, a renunţat la ambiţii, dar n-am mai revenit deocamdată. Mîine am întîlnire cu fraţii Blazian şi Cassvan. Convorbire în faţa „Capsa' cu Clarnet, Ardeleanu 96 etc. Stamatiad mă prezintă unei doamne necunoscute pe stradă. La librărie a venit la mine d-na Feodoroff, cu invitaţii. înainte de-a ieşi, dimineaţa', am primit pe d-na Cassvan pentru revistă. Nimic. Dumineca, 31 ianuarie 1932 [Bucureşti] Dimineaţa au fost fraţii Blazian. (Cassvan nu s-a întors de la Brăila.) Am stabilit cu ei primele lucrări pentru revistă. Sorbul a plecat la Piteşti. Vereşti a venit după-amiazi pentru slujbă. Jebeleanu a fost luat ca ajutor de secretar la revistă ; îi voi da ce voi putea şi cînd voi putea. Baltazar e amărît că nu l-am mai luat; retractează tot, promite să fie miel. Nu se mai poate. Eventual mai tîrziu. îmi cere să intervin undeva să mai îa vreun ban, căci nevastă-sa e pe moarte. Prezenţa lui Sorbul aici mi-a stînjenit scrisul meu. De mîine baremi să-1 reiau mai serios. D-na Vrioni şi Făgeţel mă omoară pentru manuscris. Luni, 1 februarie 1932 [Bucureşti] Am pierdut dimineaţa^ cu chestia lui Ionel, care nu s-a putut tranşa, pentru că efectul s-ar fi perimat, fiind ieşit la sorţi mult înainte cu zece, ani. Să încerc a obţine o excepţie. Sergiu Dan 97 îşi oferă colaborarea la R.[omâ-nia]' l.[iterară]. După-amiazi a venit Blazian cu Cassvan. Ne-am înţeles pentru administraţie. La Kubesch am dat la tipar afiş, chitanţier, circulari. Seara o întrunire aici cu colaboratorii. Au participat Eugen Ionescu, A,n^rS'~^u<%\ JeDe|eanu> Blazian. Impresiile le păstrez pentru mai tîrziu. Sîmbătă nouă, întrunire. 2 februarie 1932 [Bucureşti] Am^dat afişul la tipar. N-am stat la vorbă cu Toneghin. Cu Pora98, care se plînge că stă cu romanul în sertar şi vrea să scrie Ia revistă. La 4,1/2, în librăria „Cartea Românească", cu Blazian, Sahia, Baltazar, Jebeleanu, apoi Frumuşeanu. îl înjură toţi grav pe Maniu cu lemne şi marmoră etc. Sus e comitet de direcţie şi nu stau. La ateliere cu Jebeleanu Carol Ardeleanu (1883—1949), prozator. Sergiu Dan nu se va număra printre colaboratorii revistei. Nicolae Pora, prozator. Romanul său va fi anunţat de România literară, ca fiind de apariţie", abia la 25 febr. 1933. Nu se număra printre colaboratorii revistei. văd corecturile imprimatelor. Iau acasă un probar. Jebeleanu mă asigură că toţi băieţii vor fi prompţi la scris. , La amiazi la „Corso" cu Corneliu, Sergiu Dan, apoi Radu Cioculescu 93, Vinea. Cioculescu îmi spune că s-au rupt definitiv relaţiile între Buzescu şi Ventura. Buzescu voise să transmită scrisoarea mea pentru traduceri Venturei. Am luat-o şi am rup t-o. Froda mi-a telefonat zadarnic. Miercuri, 3 februarie [1932, Bucureşti] Cu Costică Stan de la Viitorul am vorbit pentru expediţia gazetei mele. Chestia Ionel cred că s-a aranjat bine. Mîine probabil se va plăti efectul. La Bucuţa : nu ştie nimic despre Arad. Va scrie bucuros la R.[omânia] l.fiterară] 10°. La Sănătate am fost pentru certificat că nu mai sînt în serviciul statului, pentru fisc. Bun de tipar pentru afiş. La „Corso" : Camil Baltazar, care mă aduce apoi pînă acasă, zice că în loc să merg pentru el la Ottescuini, mai bine să încerc la Ionniţiu. Am vrut să merg la 6 d.a., dar n-am putut de boală şi am amînat pe mîine la 3 d.a., cînd să discutăm şi cu Toneghin. Froda îmi spune că, după întrevederea- noastră ultimă, a vorbit cu Mavrodi despre starea mea materială grea şi Mavrodi s-a oferit îndată să facă orice. Deci să indic o piesă pe care aş vrea s-o traduc, să mi-o plătească bine, ca lui Goga. S-a mirat grozav că nu mi-am făcut nimica, deşi am avut toate posibilităţile şi am fost atîta înjurat. După-amiazi n-am ieşit deloc şi m-am hrănit cu picături Davila, iar acuma aştept pe administrator pentru alegerea depozitarilor. Joi, 4 februarie [1932, Bucureşti] Mănescu a venit pentru cinematograful din Arad, să luăm autorizaţia şi să mă ducă la deschiderea ce are loc mîine acolo. întîi am alergat pentru banii lui Ionel, pe care în sfîrşit i-a încasat după noi alergări la Casa de Depuneri. De asemenea am fost pe la atelier, să-mi tipărească modele pentru capul gazetei. Şi pe urmă la Bucuţa, unde toate erau terminate cu cinematograful. Vlădoianu îmi promite abonamente duble la toate casele de filme. După-amiazi am încheiat contractul cu cinematograful. Sahia n-a venit. Voronca 102 a sosit să-1 sprijin Ia S.S.R. La comitetul Radio despre năzdrăvăniile lui îorga. Maniu 103 se plînge de Sandu Tudor şi-1 va chema în judecata juraţilor. Mugur se oferă să scrie 99 Radu Cioculescu (1901—1961), eseist, traducător şi cronicar muzical. Numele lui apare şi în corespondenţa de familie (cf. voi. La lumina lămpii, scrisorile nr. 254, 257) 100 Em. Bucuţa va tipări însemnări «de călătorie, medalioane literare şi articole privind viaţa culturală a ţării. 101 Nicolae I. Ottescu, avocat (între 20 apr. şi 17 iun. 1931, fusese ministru subsecretar de stat la Interne, fiind apoi înlocuit cu Şt. Meteş). 102 Ilarie Voronca (1903—1946), poet, privit cu simpatie de România literară, unde personal n-a publicat nimic. 103 Adrian Maniu. 227 la România literară.104 Guşti îmi cere de pe-acuma Răscoala. Culea îmi va da o parodie asupra lui îorga, opera unui învăţător. Guşti a oprit maşina şi s-a dat jos să-mi facă acea cerere etc. Amănuntele recepţiei la inaugurarea noului studio de radio. Am vorbit cu Munteanu-Cîrnu şi Maniu despre publicitatea revistei mele : trebuie să mă înţeleg mîine şi cu cei de la Adevărul ca să putem fi în largul nostru. ţ Sîmbătă, 6 februarie [1932, Bucureşti} Aseară am aranjat conferinţa despre roman pentru şedinţa de azi de radio-şcolar, pînă pe la 2 noaptea, şi de aceea am şi uitat să notez aici ceva. Ieri am aranjat pentru reclama revistei la radio — întîi la Pauker —-Adevărul105, care vrea să publice Răscoala în Adevărul şi s-o editeze, apoi la Munteanu. Dealtfel, azi am şi dat pentru şase zile, iar ia 7 seara s-a difuzat cea dintîi... Tot ieri am fost pe la percepţie pentru impozite. Azi am fost întîi la Ionniţiu pentru Camil Baltazar ; i-am obţinut 3 000 lei. Mi-au povestit ce au făcut ieri în audienţa la rege cu dicţionarul106. Apoi la Kubesch pentru capul revistei. După-amiazi am primit pe Biazian, adm.[inistratorul], şi Jebeleanu, iar mai tîrziu Sahia, care-mi aduce vestea că Balş şi Sorin Pavel vor să scrie la R.[omânia] l.fiterară].101 Am avut comitet S.S.R. cu mare discuţie asupra preşidenţiei. Corneliu se luptă mult să fie candidatul unic, să înlăture pe Goga. Mi-a oferit solemn mie să rămîn ; ceea ce am refuzat tot aşa de solemn. Seara întîlnirea redacţiei R.[omâniei] l.[iterare]. Iată : Camil Petrescu şi Baltazar, Sebastian, Blazian, Andrei Tudor, Jebeleanu, Neagu10S, Eugen Ionescu, Gulianu 109, I. Cantacuzino — 12 apostoli, cu mine. Am făcut primul număr. Duminecă, 7 februarie [1932, Bucureşti} Am ieşit la „Corso" pentru pierdere de vreme. Au venit pe rînd Camil, Corneliu, Caton, Stamatiad şi un străin pe care îl cunoştea Corneliu. Numai literatură... Şi despre R.[omănia] l.fiterară], că a avut şi Alecsandri una.110 Atît mai bine. La masă cir. Nanu şi familia Ressu întreagă. Iorgu Metaxa n-a venit. 101 Neîntîlnit printre colaboratorii revistei. 105 Emil Pauker, director administrativ la Adevărul. îos gste vorba de Dicţionarul enciclopedic ..Cartea Românească", despre care L.R. va si scrie articolul D. Adamescu şi „Dicţionarul", in România literară, I, nr. 4, 12 mart. 1932, p.l. 107 Nici unul din cei doi publicişti nu va fi întîlnit în paginile revistei, ins ]\jeagu Rădulescu (1912—1972), prozator şi caricaturist, prezent cu scrieri proprii in mai multe numere ale României literare. 109 Emil Gulian (1907—1942), poet; în afara versurilor proprii, va semna numeroase articole despre poezia confraţilor săi. 110 într-adevăr, Vasile Alecsandri (1821 — 189C) a publicat prima revistă cu titlul: România literară, la Iaşi, în anul 1855. * Sarina Cassvan a tatonat cinematografia şi va merge. Blazian, administrator], e de asemenea încrezător. Sînt multe speranţe că vom reuşi. Numai redacţia să se ţină bine. Mîine plec la ţară după oarecare provizii. Articolul-program să-1 scriu... Dar între timp scrisul cellalt a amorţit de tot ? Marţi, 9 februarie 1932 [Bucureşti] Ieri am fost cu trenul la Valea Mare. -De la Sorbii am mers cu maşina lor la ţară. Lache lipsea, era la lemne. Am adus porcării şi haine. Conversaţie cu toţi, inclusiv Ioneliim, pînă la plecare numai despre conversiunem. La 7,1/2 seara am fost acasă. Sînt cam bolnav. Chiar era nici să nu plec. Mă doare în gît, sînt răguşit. De aceea nici n-am ieşit azi decît să văd la atelier capul revistei şi la bărbier să mă tund. Am avut la masă pe soţii Linteş. încolo, am lenevit ; vreau să scriu articolul program pentru R.fomânia] l.fiterară]113 astă-seară şi să reiau serios Răscoala. Miercuri, 10 februarie [1932, Bucureşti] A venit Radu 114 pentru un proces a! lui. I-am dat o mie lei la plecare. Puia a vorbit la telefon. Drăguţă şi parcă puţin decepţionată. ( După-amiazi a fost pe aici Jebeleanu, cu care am ieşit la „Casa scriitorilor", să văd reglementarea hîrtiilor, facerea convocărilor pentru adunarea generală etc. Ceartă mare la comitetul Autorilor Dramatici, Caton-Sîngiorgiu. Măciucescu îmi povesteşte chestia cu lemnele „S.S.R." Vineri, 12 februarie [1932, Bucureştii, Ieri după-amiazi am avut un mic accident : alunecînd, am căzut destul de rău, încît mi s-a scrin tit puţin mîna stînga, ca şi degetul mic de la dreapta. Efectele nu s-au manifestat imediat. Seara am mers ia inaugurarea studioului la Radio. Acolo mi s-a umflat încheietura şi a început să mă doară, încît pe urmă toată noaptea n-am putut dormi. Acuma parcă s-a mai îndreptat. Aseară Ia_ Radio a fostşi regele, care n-a vorbit decît cu cîţiva politi-ciani. Convorbire a mea mai lungă cu Mavrodi despre toate. Marin Sadoveanu îşi anunţă yizita pentru duminecă după-amiazi. Alte convorbiri mai mult sau mai puţin cu Kiriţescu, Bucuţa, Corneliu, Bianu, Eftimiu, Do-brescu 115, Chiriţă Vasilescu etc. Azi, deşi mă simţeam rău (Fanny a trebuit să mă îmbrace de jos pînă sus), am fost nevoit să ies cu Mănescu pentru contractul cinema „Corso". Blazian a venit cu oarecare manuscrise. 111 Ionel şi Lina Rădulescu, cumnaţi. 112 Măsuri economice legiferate de N. îorga în vederea anulării unor datorii publice. ns Vezi De ce?, în România literară, I, nr. 1, 20 febr. 1932, p. 1. (Vezi Addenda p. 443—445.) 114 Radu Vasilescu, ginere. 415Demetru L_Dobrescu (1869—1948), om politic, primar al Capitalei pe timpul guvernării naţionaj-ţărăniste. 228 229 Luni, 15 'februarie 1932 [Bucureşti] Ieri am avut pe soţii Negrea la masă, seara, iar apoi pe soţii Ressu. Alaltăieri fusesem la dr. Verea116 pentru plictiseala cu răceala şi răguşeala. Mi-a prezentat pe fiică^sa, care s-a oferit să-mi facă portretul. Sîmbătă seara iar am avut pe colaboratorii R.[omâniei] l.[iterare]. Nici un manuscris. Tăifăsuială. Dealtfel azi la prînz am ajuns să fie dată la tipografie materia pentru vreo 3 pagini. Mîine voi da eu, Bucuţa, Sadoveanu, Arghezi111'. Să sperăm că vom ieşi la socoteală. După-amiazi am avut vizita lui Hîrjeu, care e caraghios, şi a lui I. M. Sadoveanu, care mi-a citit fragmente de jurnal intim. Marţi, 1 martie 1932 [Bucureşti] De cînd n-am mai scris, am fost bolnav, pare-se destul de grav. Desigur că am purtat boala pe picioare un răstimp, pînă ce m-a trîntit la pat, cu febră destul de serioasă. Am zăcut pînă ieri. Temperatura m-a ţinut multe zile între 37,5 şi 39,5 grade. M-a căutat [dr. Valeriu] Tempea, la care s-a adăogat prof. Nanu-Muscel şi dr. [A.] Banciu. După vreo treisprezece puncţii în gît, dr. Tempea a găsit locul flegmonului, pe care l-a operat imediat. A fost destul de plicticos. Ulterior părea că vor mai fi alte două flegmoane. N-au mai fost. Am scăpat. Fanny m-a căutat ca un înger. Am avut multe dovezi de simpatie şi prietenie din toate părţile. Vineri, 4 martie [1932, Bucureşti] în sfîrşit, de poimîine pot ieşi din casă. Şi mai ales voi putea începe scrisul. Răscoala aşteaptă mereu. Sper că de duminecă seara să mă aşez serios în fiecare noapte de lucru. Luni, 7 martie [1932, Bucureşti] Azi am ieşit întîia oară după boală. Dimineaţa am fost numai la „Corso" : Vlădescu, Corneliu, Caton, Sorbul, Camil Baltazar, Emilian Mircea Leca etc. Corneliu se plînge că regele nu i-a răspuns la telegrama de urări. Altfel se agită bine pentru S.S.R. ; are timp şi entuziasm. După-amiazi, pe Ia Kubesch, ca să mai discut despre preţurile gazetei. Apoi la „Cartea Românească", unde am pierdut vremea cu Candrea119, Kiriţescu etc. De asemenea la Adevărul, unde şi Marcovici îmi propune călduros să le dau un roman în editură, dacă s-ar putea chiar Răscoala. Pînă acuma am scris pentru gazetă. Astă-seară să încep pentru Răscoala. n* Adrian Verea (1876—1944), medic* cronicar şi autor dramatic. 117 Cu excepţia unor interviuri (10 sept. şi 11 dec. 1932) şi a unei scrisori (28 oct. 1933). T. Arghezi nu va oferi nimic spre publicare României literare. Tinerii redactori vor manifesta grijă, dragoste şi prudenţă în comentarea creaţiei sale. . 118 Emil F. Emilian (1885—1938), director al tipografiei „Eminescu". 119 loan-Aurel Candrea (1872—1950), profesor universitar, filolog şi folclorist. 230 8 Miercuri, 9 martie [1932, Bucureşti] Hărţuieli obişnuite la tipografie, apoi întrevedere cu Corneliu, care e foarte fiert de nerăspunsul regelui şi mă roagă să mă interesez la Condiescu dacă s-a primit telegrama lui. Camil Petrescu răstoarnă o masă de emoţiile polemicii cu Toma Vlădescu120, Caton, Sorbul etc. După-amiazi, Fodor cu prof. Hudiţă 121, pentru blocul ardelenilor slin Bucureşti, precum şi studenţii someşeni pentru balul lor de sîmbătă. Sorbii pleacă acasă. Sereda vine. Măciucescu o vizită. Sîmbătă, 12 martie [1932, Bucureşti] Iar neglijez pînă şi însemnările. Iar sînt cuprins de mulţime de mărunţişuri, care mă distrag de la cele principale şi importante. Aseară am avut o întrunire a blocului românilor transilvăneni - din Bucureşti. Discuţii şi un fel de început de organizare. Azi am fost la comitetul „S.S.R." Se aştepta venirea primarului. N-a venit. Altfel, discuţii multe, diverse. Am intrat în furia conferinţelor. Una pentru Caracostea122 la Universitate 123, alta la radio despre Goethe124, articol despre Goethe la R.[omâ-nia] l.[iterară]l25 şi Bucarest126, conferinţă la „Anale"127, alta la „Cartea Românească"... în plus cele ce mi se cer în Bucovina. Şi scrisul meu stă pe Ioc ! Joi, 17 martie [1932, Bucureşti] De cîteva zile e balamucul cu chiria în restanţă. Proprietarul, după ce mi-a luat deunăzi 20 000 lei, anunţă vînzarea mobilei sechestrate la 24 crt. Am ocărît pe avocatul lui şi m-am dus Ia Barasch. Am făcut toate lucrurile pe numele lui Fanny şi „contestaţie", care se va judeca la 23 la tribunal. 120 Toma Vlădescu, gazetar, colaborator asiduu la revistele de extremă dreaptă. ^ Ioan Hudiţă, conferenţiar universitar de istorie a diplomaţiei şi om politic naţional-ţărănist. 12f Dumitru Caracostea (1879—1965), critic şt istoric literar, profesor la Universi-, tatea din Bucureşti ; la data însemnărilor din Jurnal, conducea şi Seminarul de literatură, unde a invitat mai mulţi scriitori să prezinte studenţilor geneza operei lor. Admirator al operei rebreniene, s-a numărat printre confraţii care au avut sentimente constante de prietenie şi preţuire, venind adesea în sprijinul romancierului. 123 Conferinţa va avea loc abia peste o lună (vezi infra, 12 apr. 1932). Textul "ei va fi reprodus parţial în Vremea (cf. între roman şi viaţă. Povestirea primului capitol, an. V, nr. 235, 1 mai 1932), fiind peste ani reluat în Revista Fundaţiilor Regale (cf. Mărturisiri, an. VII, nr. 11, nov. 1940) şi în voi. Amalgam (1942); vezi Addenda, p. 301 — 124 Conferinţă prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la moartea lui Goethe f 1739— 1832). V las Vezi Afinităţi elective, în România literară, I, nr. 5, 19 mart. 1932, p. 1. 126 Bucarest, bebdomader politic, literar şi social, apărut între febr. 1932.—ian. 1933, avînd ca director pe Adolphe Clarnet. 127 Vezi infra, 2S mart. 1928. 231 Luni ara avut procesul cu Crainic. Trib.[unalul] a rămas în deliberare,, parcă era vorba să se pronunţe azi. Concluziile erau pentru declinarea com-petinţei în favoarea Curţii cu juri. Aseară jar au fost ardelenii, cu Ghiţă Pop 128 în frunte. A început adunarea membrilor noi. Să vedem. Sîmbătă, 26 martie [1932, Bucureşti]' Mă pierd complect cu fleacurile vieţii de toate zilele. Procesele cu scîrba de Crainic, trecute la Curtea cu juraţi, procesul cu chiria, necazurile lipsei de bani. România literară, plus altele nenumărate îmi consumă timpul: şi-mi mănîncă posibilitatea scrisului. Dacă nici măcar aici n-am mai avut chef să fac cîte-o notă cotidiană ! Acuma mai vine şi necazul cu mutarea. Cum să scrii în asemenea condiţii ? Răscoala doarme mereu. Şi e atît de aşteptată. Nu mă întîlnesc cu un om care să nu mă întrebe de ea. Iar cei de la „Adevărul" insistă mereu pentru ea, s-o dau în editura lor. Doamne, ajută-mi să încep de mîine o viaţă cu program şi cu utilizarea timpului ! >'. . Duminecă, 27 martie 1932 [Bucureşti] începutul programului e totuşi promiţător. Deşi am cam lenevit în pat (socotisem să fiu la biurou la^ 10 dim.), cu jurnale şi fleacuri, de la 11,1/2 pînă la 1 d.a. am scris mărunţişuri pentru R.[omănia] l.[iterară]. După-masă iar am Ievenit pînă la 3,1/2 şi apoi am continuat a scrie pentru revistă. La 5,1/2 jim plecat la Ziătreanu, care mi-a arătat casa lui, cu o bibliotecă frumoasă şi obiecte de artă de gust. La 7,1/2 am plecat la general Lmteş, unde am luat şi masa. Un domn Stănescu ne-a oferit în casa lui apartament de închiriat, pe care-1 vom vedea mîine. La 11 am venit acasă ; casa încuiată; şoferul^a deschis anevoie. Şi acuma, pînă [la] 1,1/2, să văd de Răscoala. Am citit în Revue des deux Mondes un documentat studiu despre înţelepciunea practică a lui Goethe, din care ar fi bine să-mi însuşesc şi eu multe lucruri. ■ Luni, 28 martie [1932, Bucureşti] A venit Sorbul, cu care am fost la avocatul Chefner129 pentru procesul cu chiria. _La „Cartea Românească" de vorbă cu Ionniţiu despre călătoria lui în străinătate. Apoi la „Corso" întîlnirea cu Dominic ; îmi face mereu propuneri cu Crainic. Tican se plînge de autorităţile româneşti. După-amiazi, o raită la tribunal pentru o iscălitură, apoi am văzut o casă de închiriat, care nu mi-a plăcut. Am scris puţin şi a venit Grigorescu de la „Analele române" pentru conferinţa ce trebuie s-o ţin sîmbătă la „Fundaţie". Mai tîrziu a venit Măciucescu pentru fiul său şi a stat pînă la 9. 128 Gheorghe Pop, avocat şi deputat, fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc. 129 Filip Chefner, cu felurite funcţii în aparatul de stat (avocat la Camera deputaţilor, consilier comuna], ajutor de primar al Bucureştilor). Sahia mă pisează pentru Vremea : o amintire despre Lovinescu 13°. Am făcut acuma ceva 131. Sînt cam obosit şi poate răcit (iarna nu mai trece) ; trebuie sa renunţ astă-seară la scris... Marţi, 29 martie [1932, Bucureşti] Am fost la poştă dimineaţa şi în tramvai am văzut o fată frumoasă care mi-a bucurat inima, deşi nu ştiu cine era. După-amiaza pierdută acasă _ cu lecturi inutile. Seara am scris un articol pentru R.[omânia] l.[iterară] 132. Miercuri, 30 martie [1932, Bucureşti] Dimineaţa, după casă cu Fanny, după-amiazi de asemenea. Spre seara vine Baltazar pentru secretariatul redacţiei şi administraţie. La „Corso" întîlnire cu Florian133 pentru rubrica cinematografiei. Seara am aranjat conferinţa pentru sîmbătă. Joi, 31 martie [1932, Bucureşti] Pe la tipografie. Primesc primul exemplar, din ediţia a şasea a Pădurii Spînzuraţilor. România literară nu se poate pagina azi ; s-a dat materialul tîrziu. Convorbire cu Blazian, anunţîndu-i că mă dispensez de serviciile lui de secretar. La „Corso , unde vine şi Fanny. Maşina la reparat. După-amiazi scriu puţin la conferinţa pentru studenţi. La comitetul de Radio ; palavre. Guşti îmi spune că a şters cîţiva din comitet; mă roagă să-i dau concurs şi să viu joia. Lui Baltazar îi va face ceva. Seara n-au venit la întrunirea redacţională decît Cantacuzino, E. Ionescu, Baltazar, Jebeleanu. Vineri, 1 aprilie [1932, Bucureşti] Tipografie : revista întîrziată ; ore suplimentare şi cheltuieli asemenea. Blazian mă conduce şi se plînge de necazurile lui. Am lucrat ceva la conferinţa pentru Universitate şi seara revăzut din nou cea de mîine. Marţi, 3 aprilie [1932, Bucureşti] Azi-noapte am scris pînă la 5 la conferinţa ce aveam s-o ţin la Universitate în faţa studenţilor. Pe urmă vreun ceas n-am putut adormi. 130 Sub titlul Sburătorul văzut de..., revista Vremea pregătea două pagini de amintiri cu participarea mai multor scriitori dintre foştii cenaclişti. (Amintim că nu cu mult timp în urmă, la 31 oct. 1931, E. Lovinescu împlinise 50 de ani.) 131 Însemnările, lapidare şi reci, vor fi tipărite în Vremea, V, nr. 232, 3 apr., 1932, p. 6. (Ele sînt reproduse de noi la Addenda, p. 446.) • 132 r_)e presupus, Apei către editura „Socec" să nu moară, care va apărea în România literară, I, nr. 7, 2 apr. 1932, p. 1. 133 Barbu Florian, gazetar ; a semnat în România literară numeroase articole de cinema cu pseudonimele Menalque, Fickan, Biblie Boy, Edy Fuky, I. Semo. 232 233 Iată cum pentru un fleac de conferinţă sînt în stare să stau la biurou toată noaptea, pe cînd la Răscoala mă tot codesc. Adevărat că sînt hotărît să rămîn la ţară de la 1 mai şi nici să nu revin decît cu romanul gata ; dar pînă atunci ar trebui să-mi pun la punct ceea ce am gata dintr-însul. Aici însă viaţa, cu trepidaţiile ei continue, nu te lasă, să-ţi urmezi un program de lucru veritabil. Azi am văzut o casă în str. Pietăţii, pe care sper S-o iau mîine.134 Bine că s-a terminat şi asta. Conferinţa n-am ţinut-o azi totuşi. A venit Papadima 135 să mă anunţe ca, fiind prima zi a redeschiderii Universităţii, poate n-am avea asistenţa obişnuită etc. Nu ştiu dacă aceasta nu ascunde alt motiv, că anume o fi avînd ziua dată altuia. Indiferent. Mie-mi convine. Marţia viitoare sper să fiu mai liniştit. Joi, 7 aprilie [1932, Bucureşti] Ieri m-a chemat guvernatorul Băncii Naţionale136. I-am dat întîi cererea R.[omâniei] l.[iterare] pentru rezolvare ; a promis şi se pare că va face într-adevăr ceva, căci azi diverse servicii ale băncii mi-au cerut gazeta etc. Pe urmă am vorbit despre blocul ardelenilor. E încîntat de idee ; a avut-o şi el. Adoră pe Maniu, care l-a ridicat şi e omul cel mai tare azi din ţară etc. Va vorbi cu Mironescu pentru local. Aseară au fost o serie de ardeleni aici. Se pare că într-o seară din săptămîna viitoare vor să vină pe la mine foştii miniştri ardeleni ; cel puţin aşa spune V. Fodor. Am acontat casa din str. Pietăţii. Astă-seară au fost băieţii de la redacţie. Şi totuşi n-au scris nimica. La Angelescu m-am întîlnit cu Caracostea, care mi-a vorbit multe, cu complimente multe. Duminecă, 10 aprilie [1932, Bucureşti] I-ri am fost la vie şi seara m-am întors. Acolo lucrul merge bine. Am pus trandafirii care au fost aici. în tren, la ducere, cu Victor Pop ; la întoarcere, o lungă convorbire cu M. Cruceanu137 despre bolşevism şi altele. Sînt mereu îngrijorat din pricina că nu pot scrie. Răscoala s-a limpezit cred definitiv în sufletul meu, încît aş putea lucra cu mare spor dacă aş ayea liniştea necesară. Şi n-o am. Mă freacă viaţa grozav cu mărunţişurile ei trecătoare şi inutile. Măcar de-ar veni Pastele, să mă pot retrage. 134 într-adevăr, va deveni noua locuinţă a scriitorului : strada Pietăţii, nr. 28 (adresa folosită şi pentru redacţia şi administraţia României literare, cum ne indică numeroase scrisori oficiale). 135 Ovidiu Papadima (n. 1909), critic, istoric literar şi folclorist, la acea dată asistent! la facultatea de litere. La B.A.R. se află două scrisori ale sale trimise romancierului (Coresp.* nr. 144 073—144 074). 136 Constantin Angelescu. 137 M. Cruceanu (n. 1887), poet; două scrisori aflate la B.A.R. (Coresp.* nr. 142 663—142 664) atestă vechimea relaţiilor dintre cei doi scriitori (1912), precum ş» natura raporturilor (în 1941, M. Cruceanu, aflat în lagărul de la Tîrgu Jiu, îl roagă să intervină la Ministerul de Interne pentru eliberare). 234 Marţi, 12 aprilie [1932, Bucureşti} Azi-noapte am complectat conferinţa pentru Universitate. La 7,10' am ţinut-o de faţă cu Caracostea ; la 8,30' s-a terminat. Vineri, ÎS aprilie [1932, Bucureşti} Miercuri am făcut o vizită lui Vaida, vorbindu-i despre organizarea ardelenilor din Bucureşti. A fost şi Mihai Popovici de faţă. Au aprobat mişcarea cu urări de izbîndă. Coltor şi Ilie Lazăr, mai puţin entuziaşti. Pentru sîmbătă seara sînt poftiţi la mine vreo treizeci. Camil Baltazar a luat secretariatul redacţiei, iar un cumnat de-al lui urmează să ia administraţia. Blazian a căutat să-mi facă dificultăţi administrative, nedînd concurs la acest număr, deşi nu era licenţiat. Deocamdată, griji cu mutarea şi cu lipsa de bani, deşi se apropie vertiginos Pastele. Duminecă, 17 aprilie [1932, Bucureşti/ Nu m-am (dus azi la sfinţirea steagului studenţesc, deşi am fost poftit ca naş. De lene şi urît. M-am plictisit de atîtea participări la fel de fel de solemnităţi şi mondenisme care îmi ţin în loc munca scrisului. Şi totuşi, după-amiazi am fost la un domn Şteţu, care mi-a bătut capul cu o mare afacere. Nu ştiu ce meserie are, probabil avocat, dar face parte dintre cei mulţi de azi, mai ales ardeleni, care, fiind proşti, se cred totuşi deştepţi şi destinaţi să aibă roluri conducătoare în ţara mărită. Pentru mîine seară alta : sînt poftit insistent la doamna Cantacuzino 13S, comitetul Uniunii Intelectuale. Mă aflu într-o perioadă ciudată. Neproducţie serioasă. Oricîte îndemnuri îmi fac, nu mă apuc să scriu. Mi se spune din toate părţile cît de muit este aşteptată Răscoala, o am plină în suflet şi amîn mereu lucrul stăruitor. Dacă nu voi începe nici Ia mai, atunci am pierdut pămîntul de subt picioare. Şi totuşi cartea aceasta are atîtea lucruri într-adevăr deosebite. Dacă voi putea-o termina cu bine, va face desigur mare vîlvă. Pînă atunci însă mă mănîncă mărunţişurile vieţii : chiria de-aici şi cea nouă, mutarea, procesul de la Timişoara139, datoriile diverse... Nu mai puţin România literară, care totuşi s-a dovedit o bună armă defensivă faţă de diverşii cîini care mă lătrau înainte şi acuma stau frumos cu botul pe labe. Marţi, 19 aprilie [1932, Bucureşti] Se pare că va fi o amînare a mutărilor. Baremi să avem linişte de Paşti. Pînă atunci, poimîine trebuie să plec la Timişoara, la procese. Uf ! 138 Alexandrina Cantacuzino. . 139 In legătură cu acest proces, vezi I.T., Procesul de presă al d-lui Liviu Rebreanu, în Curentul, V, nr. 1579, 24 iun. 1932, p. 6 (cu referiri la recursul lui Radu Urlăţeanu, intentat împotriva sentinţei de achitare a romancierului în conflictul iscat în urma unuia articol tipărit de L.R. în Vestul). 235 Miercuri, 20 aprilie [1932, Bucureşti] Dimineaţa am fost numai Ia Adevărul, să mulţumesc lui Graur 14°, avocatul, cu o Pădurea, legată şi dedicată, şi să iau un fragment tipărit din Răscoala, Petre-Petre 141. Apoi, la „Corso", cu Sorbul şi Samarineanu142 (un vag scriitoraş de Ia Oradea), care se oferă să-mi trimită un roman al său143. Soţii Sorbul sînt aici. După-amiazi am trecut la gară să-mi văd plecările şi sosirile trenului pentru Timişoara, şi pe la atelier, să-mi aranjeze definitiv frînele maşinii. Pe la şase am lăsat un moment pe Sorbii singuri şi am fugit să-mi cumpăr două lozuri, fiind ultima zi pentru mine, căci eu plec şi nu mai aş avea cînd să le iau. Ca să nu-i ţin pe oaspeţi prea mult singuri, am luat o maşină de la gară, cu care am mers încet pe Calea Griviţei pînă. să găsesc o colectură. Am găsit lîngă cinema „Marconi", am luat şi m-am întors. Cînd am intrat în curte, îndată a sosit şi maşina mea. Sîmbătă, 23 aprilie [1932, Bucureşti] Am sosit de la Timişoara, unde am plecat joi dimineaţa, cu oprire la Piteşti. Am călătorit prost şi încolo şi înapoi. La Timişoara am ajuns tîrziu. Procesul se dezbătuse şi se amînase. Avocatul Băran144, fost primar şi deputat, m-a introdus la preşedinte şi, la urmă, s-a reluat procesul. Am fost scos din cauză. Reclamantul a făcut recurs. Am luat masa cu Băran, după ce în prealabil fusesem la o bere cu el şi alţi cîţiva intelectuali locali. La cafenea m-a vizitat Rodion Marcovici şi un jurnalist Weiss145, care mi-a luat un interviu despre relaţiile scriitoriceşti româno-ungare. M-am întîlnit de asemenea cu Mănescu, care se plînge"de Corneliu Moldovanu. La întoarcere, trenul ticsit, mai ales ofiţeri plecînd în vacanţă. A venit Puia cu Radu. Aici însă sîntem în mutare. Luni seara vom face primul transport, iar marţi restul. Cheltuială destulă şi bani deloc. Bucuţa îmi telefonează că trebuie să merg la Pen-Club, la congresul de la Budapesta. Duminecă, 24 aprilie [1932, Bucureşti] Tot frigurile mutării. Dimineaţa am fost cu Puia la Şosea. La masă a fost şi Puiu Negulescu. Am pierdut toată ziua zadarnic, şi seara. Dar foarte curînd voi fi la datoria scrisului. Valea Mare, duminecă, 1 mai 1932 Ieri după-amiazi am sosit aci cu maşina. în sfîrşit ne-am mutat, dar casa e încă vraişte. Facem Pastele aici, pe la oameni. 140 M. Graur, şeful contenciosului ziarelor Adevărul şi Dimineaţa. 141 Cu titlu Petre Petre, revista Adevărul literar şi artistic (X, nr. 578, p. 1—2) publicase, la 3 ian. 1932, un fragment din roman. 142 G. M. Samarineanu, poet, prozator şi publicist. 143 Romanţă fără note, roman apărut in 1930. 144 Coriolan- Băran, avocat şi deputat naţional-ţărănist (între 1928 şi 1931 fusese primar în Timişoara). 145 Aureliu Weiss, publicist. 236 Vineri seara o întrevedere la Teatru cu Mavrodi, Malaxa146, Soare, Camil Petrescu pentru un film al acestor din urmă. Mavrodi îmi cere negreşit pe Ion. Luni, 2 mai 1932 [Valea Mare] Am fost ieri toată ziua la Ionel. Seara, la 12,1/2 am început totuşi la Răscoala, măcar teoretic. Am recitit capitolul I, 1, în forma publicată în Secolul141. Mici corecturi, şi am suprimat partea privitoare la trecutul lui Grigore, pe care va trebui s-o intercalez aiurea. Am lăsat pe căpitanul de jandarmi de la Găeşti ; îl voi muta la Piteşti, va face o vizită la Amara şi apoi va avea rol în cursul represiunii. Vor mai trebui cîteva mici retuşări. Altfel capitolul merge bine. Poate nici să nu-I transcriu, ci doar să-1 lipesc pe o filă albă, să treacă direct pentru tipografie. Azi am petrecut toată ziua la Sorbii la Gălăşeşti. La 10,1/2 am fost acasă. Voi continua cu Răscoala, deocamdată tot aşa, pînă voi rămîne singur. Marţi, 3 mai [1932, Valea Mare] Aseară am răsfoit tot ce aveam transcris din Răscoala. Sînt pagini bune, dar e şi umplutură. Va trebui să operez tăieturi destule. Rolul lui Titu mi se pare excesiv, mai ales că pe urmă trebuie să treacă pe planul al doilea. Trebuie să-1 rotunjesc mult aici, îndeosebi în ce priveşte prezentarea lui Ia Gavrilaş. Pe urmă trebuiesc cîteva invertiri de capitolaşe. Cel cu Predeleanu să treacă în capitolul întîi, rămînînd totuşi capitolaşul cu Petre-Petre la sfîrşit. Gazda lui Titu mult redusă ; aventura lui va fi cu*fiica gazdei. Cred că mai trebuie un capitolaş cu mătuşa lui Grigore, care e cucoană cu multe cunoştinţe în lumea mare şi politică... Chiar aşa nu ştiu dacă va ieşi destul de plin capitolul întîi, să reliefeze lumea orăşenească, potrivnică celei rurale. Apoi parcă e niţel prea abstract, cu prea puţină viaţă intimă, directă, pitorească... Azi am fost la Plopeanu, la Miceşti148. Numai la dejun. Seara n-am scris nimica. E marţi şi nu vreau să încep. Mîine, la Bucureşti, voi scrie negreşit. în trei-patru zile vreau să sfîrşesc capitolul întîi. în mai dealtfel aş vrea să am trei capitole gata. Deşi va fi o întrerupere cu Budapesta. Miercuri, 4 mai [1932], Bucureşti Azi am venit la Bucureşti, cu maşina, toţi patru. Bine. Casa aici pe drum de aranjare. Am dormit după-amiazi. Am ieşit numai pînă la „Cartea". Citiri neînsemnate. S-a făcut miezul nopţii şi de-abia acuma ar trebui să încep a scrie, fără măcar a fi putut medita asupra romanului. Cum să scrii aşa ? Nici măcar a transcrie nu e posibil. Totuşi să încerc măcar a corecta începutul. 146 Nicolae Malaxa, industriaş. 147 Cf. Răsăritul, în Secolul, I, nr. 1-, 14 febr. 1932, p. 5. 148 Sat în Argeş, unde Gb. Plopeanu avea o proprietate. 237 Joi, 5 mai J1932, Bucureşti] Au fost aici soţii Sorbul ; cu Marioara m-am dus pe urmă la Finanţe, la Colfeteanu, pentru acreditiv. S-a făcut ceva. Am trecut pe la tipografie şi pe la telefoane. După-amiazi la Radio ; Guşti se plînge mereu şi nu acţionează. Am mai meditat puţin asupra Răscoalei. Astă-seară să încerc a transcrie. Vineri, 6 mai [1932, Bucureşti] Dimineaţa mi-a bătut capul neobositul Fodor, apoi am fost la tipografie, unde am găsit pe Camil Petrescu şi Cicerone149. Mi-am luat nişte cărţi de la ,,C.[artea] R.[omânească]", am întîlnit pe Puia, pe care am condus-o la Novac 15°, am stat la „Corso" cu Iancovescu şi alţii... După-amiazi la poştă, pentru un mandat, la circulaţie pentru şofer şi de vorbă la „Alca-lay" 151 cu Minulescu, Stern, Voiculescu, mai mult cu acest din urmă, care mi-a spus multe despre Crainic,.. Nu se poate lucra în Bucureşti serios. Tentaţiile sînt prea multe —• cărţi, ziare, radio, oameni... şi văd că romanul lui Jules Romains152 ar fi clădit după aceeaşi metodă- care o aplic eu în Răscoala, sau aproape. Nici nu vreau să-1 citesc pînă nu voi isprăvi. Se pare că, din pricina lui Fanny, nu voi mai merge la Budapesta. Atît mai bine. Voi putea lucra mai intens. Duminecă, 8 mai [1932, Valea Mare]153 Am sosit aci cu trenul, trecînd şi pe la Sorbii. Vorbă multă despre dramatizarea lui Ion, pe care Mavrodi o vrea negreşit şi a comandat-o lui Sorbul. Facem multe planuri de bine. Numai piesa să iasă bunişoară. Succes desigur ar avea, graţie succesului romanului. Acum însă sa mă apuc serios de treabă. luni, 9 mai [1932, Valea Mare] Am transcris azi-noapte, de la 10 seara pînă la 4 dimineaţa, vreo şapte pagini din primul capitol. Merge foarte greu. M-am oprit la patru, deşi hotărîsem să stau pînă la şase. Mă simţeam aşa de obosit că a trebuit să mă ţrîntesc pe pat. M-a cuprins teamă şi îndoială, amîndouă duble. Uneori am impresia că nu mai pot scrie, că nu-mi vine nimica. Mă umple de groază. Poate că m-am istovit complect ? Poate din pricina surmenajului sau a eredităţii, celula cenuşie nu mai rezistă ? Şi totuşi, nu-mi lipseşte fantezia creatoare sau creaţia interioară. Ceea ce ma chinuieşte este expresia. Am în inimă 149 Cicerone Theodorescu. 150 Magazin de mănuşi. ^ „Alcalay", casă de editură şi librărie. 1,2 Jules Romains (1885—1972), prozator şi dramaturg francez, pe care, în 1933, l cunoaşte personal, la OiihtktiI v>^nri,.u..u.: j- t. r-» > •> L.R. ;i ~ --------- —i."*-), piozaior şi dramaturg francez ™ S r*^' 1 î °rgr6SUl Pert-a"bului de la Dulirovnik a romZuî de. 8 ™ai ™?> L.R. urmăreşte „mersul sc siune a romanului". Evidenta" ţinură/llJ ^ Um5are?te -««erail. scrisului' k noua ver. B.A.R., Arh. L.R., 1 m?Th f ? Yrf af' % P^"'  rîndurl scrise' se află la • ' ms. i h, r. 1—4 (fiind reprodusa de noi în Opere, voi. 8, p. 691—6' 238 -699). senzaţia necesară vie şi n-o pot îmbrăca în cuvintele adecvate. Mă frărnînt permanent pentru o frază sau un simplu cuvînt. Desigur că acest dar de uşurinţă nu l-am avut niciodată. Veşnic m-am luptat cu expresia, dar parcă acuma mai aprig. Alţii ocolesc greutăţile ; eu mă încăpăţînez sa le biruiesc. Asta îmi cere o sforţare cumplita. Mi-e frică tare să nu fi îmbătrînit, să-mi fi pierdut puterea creatoare. Ar însemna să-mi fi pierdut rostul în lume... Pe urmă m-au cuprins toate îndoielile. Mi se pare că tot ce am scris din Răscoala nu e bine. Acel prim subcapitol mi se pare prolix şi inexpresiv. Parcă e ceva artificial, lipsit de viaţă reală. Poate că nu i-am găsit încă ritmul ? Şi totuşi, privind sufleteşte materialul întreg al romanului, numai acesta poate fi ritmul iniţial. Astă-seară am să reiau începutul, să-1 mai frărnînt, să-1 mai reduc. Să vedem cum o să meargă. Pe urmă fac alt program : scriu de la opt seara pînă la patru dimineaţa, dorm pînă la douăsprezec şi am opt ore pentru meditaţie. Poate aşa va merge mai bine. Miercuri, 11 mai [1932, Valea Mare] Azi-noapte am scris bine, iar azi de asemenea de la 2 d.a., pînă la zece seara, fiindcă mîine dimneaţă trebuie să plec la* Bucureşti. Se pare că merge mai binişor. Cel puţin acuma, cît e vorba mai mult de transcris. Am ajuns aproape de sfîrşitul capitolului întîi. Mai am două mici capitolaşe, unul cu Predelenii şi altul cu Petre-Petre. Am scos dintre aventurile lui Titu serata de la părinţii lui Jean, rămînînd să se încurce cu fata gazdei, mai scurt Am mai redus mult. Chiar adăogînd subcapitolul cu Predeleanu, tot e mai scurt ca înainte, circa 40 pagini. Suportabil. Şi pare interesant ca introducere. Chestia cu familia Predeleanu mi se pare niţel cam pompieră : fireşte e vorba de un model de fericire casnică, ceea ce trebuie să pară idiot. Sper să mai îndrept niţel, mai ales la început. Va trebui de asemenea modificată chestia cu Petre, să fie mai bine subliniat. Dar asta pe vineri. Vineri, 13 mai [1952, Valea Mare] Am fost ieri la Bucureşti. N-am făcut mare treabă. Doar pentru revistă. Seara au fost băieţii. Le-am dat cîte-o P.[ădurea] Sp.[înzuraţilor]. După-amiazi, Soare cu Camil Petrescu ; mi-au povestit filmul. Am venit fără bani ; doar pentru cheltuielile curente. Trebuie făcute venituri la revistă. Am sosit aici azi-dimineaţă. Am dormit după prînz. Am cam lenevit, încep cam tîrziu la scris, dar nu voi pleca de la biurou pînă nu sfîrşesc capitolul I. Sîmbătă, 21 mai [1952, Valea Mare] Am neglijat însemnările o sâptămînă. Neglijenţa s-a cam resimţit şi la scris. Capitolul I,- pe care mă lăudam să-1 sfîrşesc, de-abia duminecă noaptea l-am încheiat. Am continaat luni şi marţi binişor. Miercuri însă slab. După-amiezile am început să traduc cartea lui Jeans The Univers around 239 ns. Joi am fost în Bucureşti, unde am găsit încurcături de parale şi a venit sechestrul de la Blank. A trebuit pentru astea să stau şi vineri dimineaţa, încît am venit încoace ieri cu personalul şi am ajuns aci pe la şase ; cheia o uitasem^ la Bucureşti. Pentru azi eram invitat la Ionel Ia dejun şi-mi era anunţată vizita lui Negrea. Ionel a contramandat. Negrea a venit să mă ducă la Plopeanu. Am refuzat şi am mers numai la şase. N-a fost gata masa la nouă, cînd eu am plecat încoace. Azi n-am scris nimic, afară de traducere, din care am terminat introducerea. Astă-seară vreau să mă culc, ca să reiau mîine lucrul cu nădejde. Miercuri, 25 mai [1932, Valea Mare] N-am strălucit deloc săptămîna asta. Aş putea zice că am cam pier-dut-o. De-abia cîteva pagini_ scrise. N-am ajuns să sfîrşesc faimosul capitol II. Duminecă prost, luni mai binişor şi marţi, iar azi o pagină. Dacă voi merge aşa, nu isprăvesc cartea pînă Ia toamnă. Sper că atunci cînd va veni Fanny se va îndrepta lucrul. Pînă la 1 iunie să fiu gata cu întîile două capitole şi ce mai am din al treilea, bine ar fi, ca să pot începe lucrul nou în lună nouă. Acuma mîine mă duc la Bucureşti. Trebuie o sforţare mai mare şi mai ales altă _ concentrare asupra lucrului. Prea mă distrează toate, începînd cu astronomia. Nu ştiu de n-ar fi mai bine să las şi traducerea lui Jeans. Grozav mă complac în meditaţiile sterile ! Duminecă, 12 iunie [1932, Valea Mare] Ieri de-abia am sosit de la Bucureşti, unde am fost plecat de la 1 iunie dim.,_ după ce pînă atunci scrisesem şi sfîrşisem capitolul II complect de vineri pînă marţi seara. în tren spre Bucureşti am mers cu Călinescu 154. Aflasem în gara Piteşti, de la Traian Dumitrescul55, că ieri seară căzuse guvernul. îorga şi că fusese chemat Titulescu 156 în ţară. Era vorba să se facă guvern de uniune naţională sau măcar de "concentrare. Fireşte, Titulescu n-a reuşit. A fost însărcinat Vaida să facă o concentrare mai restrînsă. Şi s-a făcut la urmă guvern naţional-ţărănesc aşa-zis de alegeri.137 Au intrat numai oameni de a doua mînă. a 154 Armând Călinescu (1893—1939), om politic, unul dintre conducătorii P.N.Ţ, la început pe plan local (în Argeş, unde a şi fost prefect în 1928), iar apoi pe plan central ; in aparatul de stat a îndeplinit mai multe funcţii : secretar general la Agricultură şi Domenii (1929), subsecretar de stat la Interne, la Preşedinţie etc. Acceptând funcţia de ministru de Interne în guvernul Goga-Cuza, a fost exclus din P.N.Ţ. Ca prim-ministru (mart.-sept. 1939), în timpul dictaturii regale, a manifestat ostilitate faţă de fascism, luînd masuri energice împotriva Gărzii de Fier, care, în cele din urmă, va organiza asasinarea lui. w „ ?55 Traian Dumitrescu, negustor, ginerele Linei Rădulescu (aceasta, înainte de a se fi căsătorit cu fratele lui Fanny Rebreanu, mai avusese o căsnicie, de pe urma căreia dobîndise o fiica, măritată cu Traian Dumitrescu). lf7 Nicolae Titulescu (1882—1941), profesor universitar şi diplomat. 57 în cursul lunii iul. 1932, urmau să aibă loc alegerile pentru Camera Deputaţilor Şi pentru Senat. Noul guvern, condus de Al. Vaida Voievod (care va fi şi ministru ad-interim la Afaceri Străine), avea să funcţioneze pînă la 2C oct. 1932. în componenţa lui aflăm ligun obişnuite, rodate în vechi combinaţii guvernamentale naţional-ţărăniste (P. Halippa, T > Mironescu, V. Potîrcă, I. Lugoşianu, D. R. Ioaniţescu ş.a.). Figuri noi : D. Guşti şi L Gr, Perieţeanu. După alegeri s-ar face guvernul definitiv, eventual de colaborare. Au fost peripeţii destule ; numirea în rate. Să vedem alegerile. ^ Guşti e ministrul Instrucţiei158. Mi-a propus să-i dau concurs etc. De la el vreau comisia de cenzură a filmelor. De la Perieţeanu, care ela Comunicaţii, aş vrea comisariatul guvernului la Radio, iar de la D.R^la9 de la Muncă, comisariatul loteriei de stat. în loc de orice alte slujbe cu răspunderi, asta aş dori. Voi reuşi ? Ce Dumnezeu, atîta nu mi se poate refuza dacă voi cere. Pînă acuma însă nu mi s-a oferit direct nimica. Circulă negreşit în oraş toate zvonurile posibile, că voi fi subsecretar, că voi lua teatrele şi cîte de toate. în realitate însă nimic. Lasă că nici nu mai vreau nimica afară de lucrurile amintite sau ceva similar. Să nu-mi ia nici un timp şi sa-mi_ producă un venit lunar care să nu fie plătit de stat. Pînă la toamnă să-mi isprăvesc romanul şi apoi să vad să-mi fac ceva pentru consolidarea României literare, care e bine c-o am. Numai de s-ar mai îndrepta situaţia financiară în general. Perieţeanu a fost la mine de mi-a adus un volum al lui, despre care am şi scris cîteva rînduri.160 Fanny a luat asupra-şi administraţia revistei. Poate că va merge mai bine. Dar deocamdată să reiau scrisul. Sînt la capitolul III. Astă-seară să continui. Măcar de-ar merge mai bine. Luni, 13 iunie [1932, Valea Mare] N-am scris nimic la Răscoala nici aseară, nici azi. Ca să nu pierd cu totul vremea, lucrez baremi la traduceri din Jeans. Sîmbătă, ÎS iunie [1932, Valea Mare] Miercuri dim. am plecat la Bucureşti cu Fanny şi azi după-amiazi m-am întors aici la vie. La Bucureşti însă n-am făcut în realitate nimica. Am vrut să-1 văd pe Maniu şi n-am putut. Am găsit pe Caius Brediceanu şi pe Gaşpar 1G1. Maniu era în conferinţă cu Vaida, cu care am schimbat două vorbe anodine. Nu mi s-a oferit de nimeni nimic, afară de Guşti, poate mai mult de amabilitate. Să vedem ce va veni. în orice caz n-aş primi nici o demnitate oficială cu răspundere. Vreau să caut a dobîndi cîteva locuri de ^odihna şi un sprijin pentru România literară. Deci, programul viitoarei călătorii la Bucureşti trebuie să fie dobîndirea aceasta. Aseară am inaugurat cercul ardelenilor. Destul de reuşit. Pînă atunci însă să scriu ceva ! 15S Ministerul Instrucţiei, Cultelor şi Artelor, unificate între timp. 159 D. R. Ioaniţescu. ,„ ,. . ., ,. . . i«' I Gr Perieţeanu — va nota L.R. — „e clin vechea garda a liricilor discreţi^ şi perseverenţi" Poezia lui „nu camă să epateze, nici să revoluţioneze. E Simplă şi blinaa" (cf / Gr. Perieţeanu „Glasul apelor", în România literară, I, nr. 17, 11 iun 1932, p. 1). Ţinînd seama de moravurile epocii, cam puţin pentru obţinerea comisariatului Radiodifuziuni dorit de autor. 161 Ionel M. Gaşpar, avocat, deputat de Caras. 240 241 Miercuri, 29 iunie [1932, Valea Mare] De sîmbătă pînă miercuri seara am scris ceva, dar puţin. Relativ. Şi joi, 23, dim., am plecat la Bucureşti. în fond, pentru a găsi banii de chirie. Contactul cu Ionniţiu n-a fost norocos. Mi-a răspuns hotărît că nu poate da nici un ban. Asprimea şi aproape brutalitatea declaraţiei a căutat îndată să o îndulcească prin explicaţii lungi asupra crizei, asupra greutăţilor lor speciale, intenţia de-a închide fabrica etc, etc. Fără a insista energic, i-am întrebat totuşi : dar atunci eu ce fac cu chiria ? A ridicat din umeri cu alte explicaţii externe. Am înţeles că da, au greutăţi, dar parcă e şi un cuvînt de ordine să nu-mi mai avanseze bani. M-am dus în aceeaşi zi pe la Adevărul. Marcovici162 era încîntat. Pauker însă lipsea din Bucureşti. Crezînd că voi pleca şi eu, fără a reveni pînă joi, i-am dat întîlnire pe joi, după ce am ascultat exhortaţiile lui Marcovici asupra avantajelor ce voi avea la ei. Sîmbătă după-amiazi. a fost prima şedinţă pentru Premiul naţional. S-a revenit la vechiul regulament. Guşti îmi face mereu curte asiduă. Pentru liniştirea conştiinţei mele, înainte de-a trata serios cu „Adevărul", am trecut pe la „Cartea Românească". I-am spus lui Ionniţiu că înţeleg bine greutăţile lor, dar nici eu nu pot rămînea în drum şi deci, fără supărare, voi da o carte a mea nouă aiurea. Foarte impresionat mi-a răspuns că asta l-ar pune într-o situaţie foarte delicată fiindcă Cuvîntul a scris deunăzi o notiţă afirmînd despre ei că, în vreme ce editează pe Sarina Cassvan, refuză pe Rebreanu. Plecarea mea acuma cu o carte ar însemna o confirmare a acelei notiţe şi ar fi foarte apăsătoare pentru ei. Mă roagă ca, înainte de a mă hotărî, să mai trec mîine să vorbim, să vază ce poate aranja. După-amiazi însă m-am înţeles principial cu Pauker : 25°/0 din preţul de vînzare, 50 000 lei la semnarea contractului, 70 000 lei la predarea manuscrisului, 100 000 lei la punerea în vînzare şi restul după vînzarea ediţiei de 10 000 exemplare care va fi pe piaţă la 1 decemvre. A doua zi, ieri pe la amiazi, am trecut totuşi pe la „Cartea". Mai mult de curiozitate să văd ce ar fi să facă. Era Ioachimescu şi Dobrovici. Foarte amabili, dar au trecut îndată dincolo. Am înţeles că ştiau chestia şi nu vroiau să asiste la convorbire, de sfială. Ionniţiu îmi spune îndată că, cu toate greutăţile lor, îmi poate da azi zece mii lei. I-am mulţumit, refuzînd. Am făcut rost şi nu mai am nevoie. Iar mi-a făcut declaraţii jenate, mi-a amintit că a dat chiar nevestei mele cînd a făcut apel etc. Şi azi, la 11, am încheiat definitiv cu „Adevărul" şi am încasat 50 000 lei. Pauker însă şi-a luat măsuri de prevedere pentru cazul cînd nu s-ar vinde toate exemplarele primei ediţii. I-am admis ca restul să mi se plătească pe măsura desfacerii cărţii. Ce Dumnezeu, cu toată publicitatea lor să nu desfac 10 000 exemplare într-o lună ? Sau măcar în trei ? Dintr-o carte atît de aşteptată ? Ar fi o catastrofă pentru mine. Dar sper că publicitatea lor îmi va fi folositoare în toate privinţele. Acuma numai să meargă bine scrisul. Toată suma vreau s-o bag în casa de la vie. Am şi chemat pe Trifu să revadă planurile etc. Doamne-ajută ! 162 Otto Eduard Marcovici, din administraţia ziarelor Adevărul şi Dimineaţa. (Se ocupa şi de editură.) 242 Luni a fost şedinţa pentru decernarea Premiului naţional. L-a luat Victor Eftimiu, pe care l-am votat şi eu, fiindcă m-a rugat el şi alţii. Seara a oferit o masă la „Enescu". După şedinţa cu premiul m-am retras cu Guşti într-o cameră separată să vorbim. întîi m-a întrebat el dacă n-aş vrea să primesc vreo însărcinare biurocratică. Am refuzat, arătîndu-i că trebuie să scriu. Dealtfel mi s-a părut că oferta lui a fost mai mult platonică, fiindcă n-a prea insistat. Despre chestia cenzurii filmelor a spus că se va sfătui cu Bucuţă şi mă va satisface. Că ţine foarte mult să se consfătuiască cu mine asupra tuturor chestiilor culturale şi mă va convoca într-o seară la dînsul cu Bucuţă, Mugur şi Vîlcovici, la care ţine regele, să stabilim un program mare de lucru fără bani. Am vorbit despre numirea Marioarei163 la Bucureşti şi a făgăduit. în sfîrşit, mii de vorbe fierbinţi. Faptele să le vedem. Chefner mă roagă mereu să-1 ajut să iasă deputat. Şi-mi propune diferite combinaţii. Toată lumea mă întreabă dacă nu candidez, ce slujbă iau etc. Deocamdată romanul să-mi iasă. Pe urmă vom vorbi. Joi, 30 iunie [1932, Valea Mare] Azi-noapte, fireşte, n-am scris. M-am pregătit însă, în speranţa că voi putea sta aici mai mult timp fără întrerupere. în definitiv, n-ar fi excesiv să scriu cîte un capitol pe şăptămînă, ceea ce ar reveni la un subcapitol pe noapte, circa cinci pagini. Astfel aş putea avea gata zece capitole la începutul lui septemvre, iar la sfîişitul lunii, complect. Fireşte, ar trebui să suprim lenea şi distracţia cu desăvîrşire. Ceea ce e neapărat necesar. După-amiazi am făcut revizia la volumul [ţie Ştrul, dezertor. Şi mi-am studiat şi pus în funcţie lampa „Aladin" pe care mi-am adus-o şi care, într-adevăr, e incomparabil superioară celorlalte lămpi cu petrol. La 4 d.a., pe cînd eram la m avînt şi atmosferă" ; „Nici un elan" ; „Nici o dispoziţie" ; „Prost, somn, lipsă de inspiraţie" ; „Infect, nici o dispoziţie" etc). Calvarul creaţiei transpare adesea din simpla înşiruire a datelor. Exemple : „Vineri, 2 septemvre, de la ora 22,1/2, pînă la 6,5' pînă la pag. 312, 5 [scris] 1 [pag. în] 7,1/2 [ore]" ; sau „Duminecă, 6 noiemvre, de la ora 22 pînă la 2 : nimic". îjo peste Jouă z;i6) Jiomânia literară (I, nr. 45, 24 dec. 1932, p. 3) va transmite ştirea ca romanul se va găsi în librării „între Crăciun şi Anul nou". 19 3 3 Bucureşti, sîmbătă, ÎS februarie 19331 Trebuia să plec azi la ţară, unde n-am mai fost de la Crăciun. Am renunţat fiindcă Fanny s-a îmbolnăvit subit şi grav. Prohabi? gripă, dar serioasă. Aseară avea febră de aproape 40°, chiar azi dimineaţă 38.6°. Fireşte; cît timp nu sînt întîmplări rele de notat, jurnalul e neglijat. După sforţarea într-adevăr grea cu Răscoala, am simţit o mare nevoie de odihnă cît mai absolută spirituală. îndeosebi scrisul parcă mă înspăimînta. Dacă nu m-am putut hotărî măcar să lichidez maldărul de corespondenţă acumulată, să răspund cel puţin unora dintre corespondenţi ! M-am complăcut într-un fel de beatitudine. 2 1 Cu un an în urmă (20 febr. 1932), apăruse primul număr al revistei România literară. Evenimentul nu este comentat în Jurnal, ci într-un articol de fond : După un an, în România literară, II, nr. 53, 18 febr. 1933, p. 1 (vezi Addenda, p. 476—477). De la începutul anului, L.R. mai publicase un singur articol : Ziua cărţii (ibid., I, nr. 50, 28 ian. 1933, p. 1). Din calendarul literar al primelor luni, reţinem şi : Conferinţa despre Liviu Rebreanu la Roma, ţinută de prof. univ. Enrico Damiani (ibid., I, nr. 48, 14 ian. 1933, p. 4) şi Conferinţa d-lui Liviu Rebreanu despre viaţa şi opera sa, ţinută la 8 febr. 1933 (ibid., I, nr. 52, 11 febr. 1933, p. 4). 2. Pînă la reluarea însemnărilor jurnaliere — întrerupte trei luni —, L.R. va fi prezent în paginile revistei sale. De reţinut articolele : Însemnări (România literară, II, nr. 55, 4 mart., p. 1—2, cu referiri la creaţia, lui D. Guşti şi Camil Petrescu); Întinerirea „Vieţii româneşti" (ibid., II, nr. 56, 11 mart. 1933, p. 1) ; răspunsul la ancheta Ce se spune despre „Patul lui Procust ?" (ibid., II, nr. 56, 11 mart. 1933); Literatura românească în Rusia Sovietică (ibid., II, nr. 57, 18 mart. 1933, p. 1) ; Iluzii permanente (ibid., II, nr. 61, 15 apr. 1933, p. 1, apropo de viaţa „S.S.R.") ; Radiofonia românească (ibid., II, nr. 62, 22 apr. 1933, p. 1) ; Panait Istrati (ibid., II, nr. 65, 13 mai 1933, p. 1) ; răspunsul la ancheta Ce cred scriitorii despre săptămîna cărţii? (ibid., II, nr. 66, 20 mai 1933, p. 1, reprodus de noi la Addenda, p. 477—478). Informaţia precară din Jurnal ne-a determinat să reproducem în cadrul volumului de faţă şi interviurile : I. Massoff, Liviu Rebreanu în intimitate, în Rampa, XVI, nr. 4490, 2 ian. 1933, p. 1—2 ; Al Robot, Cu d. Liviu Rebreanu, romancierul care toată viaţa nu face decît să scrie şi totuşi nu e fecund. Despre „Gorila", „Pojarul dragostei" şi altele, în Rampa, XVI, nr. 4752, 13 nov. 1933, p. 1 (pentru ambele consultă Addenda, p. 468—476, 478—479). 246 247 Joi, 25 mal 1933 — Ragusa3 La congresul „Pen-Clubului", aici.4 Venit cu Fanny şi Puia. Multe peripeţii cu obţinerea fondurilor, deşi costul întregii excursii părea relativ mic. A trebuit să iau avans de la Radio 20 mii ca să pot face faţă. S-au obţinut 35 000 de la Instrucţie şi Preşidenţie, din care mie mi s-a dat 5 500 lei. Am plecat delegaţie mare : Victor Eftimiu şi Sîngiorgiu — oficiali, apoi, afară de mine, Corneliu Moldovanu, Pillat cu d-na, în uiumul moment Bucuţa, iar pe drum Telega 5 de la Craiova şi baronul Kemeny 6 de la Cluj. De la Bucureşti pornit luni seara, 29,25' [sic!], accelerat, vagon de dormit. Prost. Organizaţie infectă, legături oribile, trenuri de persoane, în Iugoslavia. La Zagreb avem noroc să găsim un tren de persoane cu vagon de dormit spre Sisak7. Astfel sosim miercuri dim. la 6,y2 în fostul foburg Fiumes, azi mare port iugoslav. La ora 9 dim. ajungem pe vaporul „Peter" şi nu mai ştiu cum îi zice (moştenitorul tronului Petre,, pe sîrbeşte), unde avem rezervate cabine mizerabile, tot din pricina proastei organizaţii care n-a vestit venirea noastră decît [în] ultimul moment. Fanny cu Puia şi d-na Eftimiu, călăuzite de Corneliu, fac o excursie la Abbazîa 9, de unde se întorc încîntate la dejun. Vaporul porneşte la ora 14 la sud pe Adriatica, timp simpatic, mare foarte calmă. Călătorie încîntătoare. Coasta dalmatină, cu insulele mari şi mici, pitorească. Nu sînt interesanţi participanţii la congres, afară de prea puţini. Sînt nume necunoscute, multe probabil necunoscute chiar în ţările lor. Pe Jules Romains10 îl pun deoparte, mai interesant, înfăţişare puţin semită, deşi nu e ; pe Langer11, cehoslovac, autorul Periferiei, cu d-na Huşkanova12... Deşi proastă cabina, am dormit greu. Sosim aci la ora 8 dim. azi. Ciorovăială pentru cabine bune sau camere la hotel. Rămînem pe vapor cu două cabine bune. Vizită în oraş. Pitoresc, viu, simpatic, latin. Şedinţa solemnă de deschidere la care vorbeşte şi Wells13, cu un glas slab, voalat, â la Arghezi, înfăţişare în general neînsemnată, dar împrăştiind simpatie. Vorbeşte ministrul Instrucţiei iugoslave, de o mediocritate uluitoare chiar pentru o ţară balcanică. După-amiazi trebuia să fie prima şedinţă de lucru pe vaporul nostru. S-a amînat pentru mîine dim. în oraş. Comitetul pare că nu s-a putut pune 3 Ragusa, denumirea italiană dată în evul mediu oraşului iugoslav Dubrovnik. 4 Pregătirile pentru Congres, precum şi desfăşurarea lucrărilor au fost reflectate în România literară : Adunarea generală a P.E.N.-Clubului (II, nr. 61, 15 apr. 1935, p. 6) ; P.E.N.-Clubul român la Ragusa (II, nr. 67, 27 mai, 1933, p. 3) ; Emanoil Bucuţa, Congrese de scriitori. Dubrovnik, 23—28 mai 1933 (II, 22 iul. 1933, p. 3). _ 5 Alexandru Popescu Telega (1889—1970), profesor, folclorist şi istoric literar, comparatist specializat în relaţiile româno-iberice. 6 Kemeny Jânos, scriitor maghiar din România, preşedintele societăţii literare „Er-delyi Helikon" (înfiinţată în 1926). 7 Corectat ; în manuscris : Suşak. 8 Fiume, vechea denumire a oraşului croat Rijeka. 9 Abbazîa, denumirea italiană a oraşului croat Opatija. ,0 Jules Romains, amintit în Jurnal si la 6 mai 1932. 11 Frantisek Langer (1888—1965), autor dramatic şi povestitor ceh. 12 Probabil Jindra Huskova (n. 1898), profesoară şi publicistă cehă, preşedinta femeilor universitare slovace, autoarea mai multor traduceri şi studii din şi despre literatura română. 33 Herbert George Wells (1866—1946), prozator şi sociolog englez. 248 de acord asupra unei moţiuni contra germanilor. Am vorbit apoi mai mult cu baronul Kemeny despre relaţii româno-ungare etc. Seara la 22 ore reprezentaţie în aer liber, în faţa vechiului palat de reşedinţă, a unei vechi pastorale „Dubrovka". Interesantă. De ce nu utilizăm şi noi motivele noastre populare ?... Organizare însă mizerabilă. Duminecă, 28 mai 1933 — Ragusa Ultimele ore în Ragusa. Acum sosim de la Bocche di Cattaro14 şi peste două ore plecăm înainte spre Split, unde trebuie să ajungem mîine dim. pe la 7—8. Vineri dimineaţa a fost prima şedinţă de lucru a congresului, în teatrul local. Prezidează Wells, asistat de bătrîna Dawson Scott15, de unul Stefa-novic16, reprezentînd centrele iugoslave, şi Qued, secretar general oarecum permanent. De la început se ivesc dificultăţi. Traducerile în cele trei limbi de rigoare sînt penibile : iugoslavii au pus nişte băieţoi ridicoli să facă acest oficiu. în fond, tot congresul se învîrteşte în jurul germanilor. Se agită dorinţa unui protest violent contra lor. Asta ar însemna retragerea lor din „Pen-Club" şi poate distrugerea lui. într-adevăr, secretarul general citeşte o moţiune a centrului New York în care se reînnoiesc principiile de bază ale organizaţiei „Pen-Clubului". Moţiunea este de fapt o condamnare indirectă a evenimentelor din Germania decît aplicabilă şi altora, dacă ar face ca ei. Grupul francez reclamă vehement să se discute concomitent cu moţiunea americană şi o moţiune semnată de 16 centre în care evenimentele din Germania se înfierează mai direct, deşi fără a o numi. Wells se opune cu încăpăţînare. Pare a părtini pe germani., După multă vorbărie, se ridică şedinţa, rămînînd ca în timpul prînzului să se ia contact cu germanii şi să se aranjeze moţiunea celor 16 astfel încît să fie expresia tuturor. După-amiazi şedinţa se deschide tîrziu ; principalii delegaţi sînt în consfătuire pentru a stiliza moţiunea buclucaşă. între timp se confirmă alegerea lui Wells la preşidenţie şi se expediază cîteva mici lucruri. Cînd apar francezii cu germanii si ceilalţi, Wells admite ca moţiunea nouă să fie citită, dar numai subt forma dezbaterii asupra moţiunii americane. Nedumerire generală. După ce se citeşte noua moţiune, adoptată de 24.centre şi contra căreia probabil nici germanii şi prietenii lor nu aveau să facă opoziţie, ci să se abţie, preşedintele pune la vot moţiunea americană. Se adoptă în unanimitate. Atunci, spre stupefacţia tuturor, Wells nu admite ca moţiunea nouă să fie adoptată fără discuţie, cum au cerut insistent redactorii ei prin Jules Romains, ci declară că nu este permis să se înăbuşe cuvîntul şi că deci îl va da celor ce vor să vorbească. Protestări. Totuşi Wells dă cuvîntul lui Ernst Taller11. Atunci delegaţia germană părăseşte protestînd şedinţa. Vociferări, vacarm. 14 Cattaro, denumirea italiană a portului dalmaţian Kotor (în text este vorba de golful în care se află oraşul). 15 Dawson Scott, publicistă engleză care, în 1921, înfiinţează „P.E.N.-Club". 18 Svetislav Stefanovic, poet, medic şi publicist sîrb. 17 Ernst Taller (1893—1939), scriitor german ; din pricina naţionalităţii (era fiul unui comerciant evreu) şi a convingerilor sale antinaziste, se refugiase în afara graniţelor Germaniei. 249 Americanii, olandezii şi alţii protestează violent. Cremieux 18 explică pe larg că procedura preşedintelui e neînţeleasă. Ei au venit cu mandat să alunge pe germani din „Pen-Club". Aii cedat dorinţei lui Wells cînd au turnat apă în vinul lor etc. Şedinţa se ridică în mijlocul unei gălăgii infernale, după ce s-a votat totuşi moţiunea nouă. Sîmbătă dim. trebuia să fie şedinţa de închidere. S-a deschis tîrziu, prezidată de delegatul scoţian. Raportorii înscrişi au renunţat la dezvoltarea rapoartelor. Ca să fie ceva, a vorbit Şalom Asch19, protestînd contra Germaniei. Apoi Ernst Taller, care a fost foarte aplaudat. Şi şedinţa se închide fără nici o formă. Atmosfera e meschină. Ceva ă la „S.S.R." Vineri seara a fost un concert în fortul Lovrjenec, cu masă oferită de primărie şi servită de doamne şi domnişoare din oraş. Dacă n-ar fi plouat, ar fi fost reuşit. Sîmbătă dupăramiazi era în program o excursie cu vaporul la Ragusa veche, unde se află faimosul mausoleu lucrat de Mestrovic20 şi apoi banchetul oficial oferit de „Pen-Clubul" iugoslav. A plouat rău. Marea rea. Pjjţini au mers cu vaporul. Noi ne-am dus cu automobil. Masa proastă, servită prost. Cinci discursuri proaste. Azi, duminecă, am mers cu vaporul noastru la Bocche di Cattaro. Foarte reuşită excursie. Golful Cattaro îneîntător. De la oraşul Kotor am trecut cu automobilele peste Lovcen21 la Getinje22. Drumul superb. După cîteva ore ne-am întors la vapor şi la Ragusa. Marţi 30 mai 1933 — Zagreb Ieri, luni, la 9 dim. am sosit cu vaporul la Split (Spalato) 23. Pînă la amiazi am vizitat palatul lui Diocletian, foarte interesant, cu părţi foarte bine conservate.24 Cicerone am avut pe abatele Bulic25, un fel de îorga dalmat, care rae-a dat explicaţii ample şi pe a cărui carte despre palatul roman am cumpărat-o. PJn banchet la vila Matici. După-amiazi a mai fost o excursie cu vaporul la Trogir (Trau) şî apoi pe colina Marian, cu o gustare. N-arn mai luat parte. La 21 seara am pornit îmainte cu vaporul. Azi, la 7_ dim., oprire de două ore la insula Rab. N-am coborît. La ora 13 sosire Sisak : Ploaie oribilă mereu. La 15,52, cu trenul spre Zagreb, unde ajungem la 21,40'. ^Eftimiu, după ce tragem [la] Hotel „Esplanade", ne duce la o cîrciumă să mîncăm lucruri naţionale croate, proaste şi scumpe. 18 Acelaşi Benjamin Cremieux, care, la 2 apr. 1928, îi ceruse lui L.R. aprobarea să publice o nuvelă în Revue Juive. 19 Şalom Asch (1880—1957), scriitor de limbă idiş, născut în Polonia şi stabilit, după 1910, în S.U.A. 20 Ivan Mestrovic (1883—1962), sculptor, pictor şi gravor iugoslav. 21 Lovcen, masiv muntos în Muntenegru, declarat parc naţional. 22 Cetinje, oraş în Muntenegru. 23 Split, port croat la Marea Adriatică, intitulat în antichitate Spalatum (de unde şj numirea italiană Spalato). 24 Diocletian (împărat roman între 284—305 e.n.) se retrăsese, după abdicare, în Dalmaţia, la Spalatum (Split), unde moare în anul 316 25 Frâne Bulic (1846—1934), arheolog iugoslav, specialist în epigrafia latină; in apropiere de! Split a făcut numeroase săpături. Miercuri, 31 mai [1933] — Zagreb Orientare prin oraşul simpatic şi curat. Plimbare de la gară pe. lîngă pieţele Academiei şi Zrinyi — două monumente de Mestrovic — pînă în Piaţa Yelaşici şi apoi pe Ilica, un fel de Calea Victoriei. Urcare cu funicularul în oraşul de nord şi întoarcere la hotel prin Frankopanska-ulica, pe lîngă teatru, muzeu, biblioteca universităţii etc. Se pare că mîine vom- pleca la Belgrad, dacă vor ajunge banii. Miercuri, 2 august 1933 — Bucureşti • Ieri dimineaţă întrevedere cu Pauker de la Adevărul în privinţa trecerii mele la „Cartea Românească" cu ediţia doua din Răscoala. E afectat că vreau să mă întorc la ,,C.[artea] R.[omânească]" şi să-i părăsesc pe ei ; va face o impresie urîtă în public că n-au fost în stare să mă păstreze sau că n-am fost mulţumit. I-am spus nemulţumirile băneşti şi greşeala de-a fi primit nişte condiţii de contract nefavorabile, fără a le fi citit, că m-au plictisit cu revista etc. El declară că s-a vîndut strălucit Răscoala, 9 000 exemplare în şapte luni, o carte aşa de scumpă, în vremuri de criză mare — e un record. Rezultat : mă roagă să am răbdare cîteva zile, să vază exact situaţia cărţii şi a banilor ce am primit — şi ţine să facă el ediţia a doua şi romanul nou, plătindu-mi înainte onorariul întreg. După-amiazi la şase aveam întîlnire cu Ionniţiu şi Toneghin. Acesta nici nu era acolo. Am aşteptat jumătate de oră să isprăvească Ionniţiu cu un gazetar german. Era vorba să stabilim doar ratele onorariului, cîte 20 000 lei la zece zile cu începere de la 1 august, pentru Răscoala ed. II şi noul roman ; jumătate onorariul plătit înainte, restul pentru acoperirea avansurilor din trecut. Acuma vine să-mi spuie că a vorbit cu Pauker şi că, în afară de cele 6C0 exemplare aflate în depozit, mai sînt vreo 2 000 la librari — că prin urmare a tipări ediţia nouă ar în Semna să existe deodată două ediţii pe piaţă. M-am supărat şi l-am repezit. Numai dintr-un exces de simpatie pentru editura cu care am lucrat atîta timp am venit să le dau ediţia nouă şi romanul nou, la care eu pierd o diferenţă de procent la drepturile de autor oferite de alţi editori. Socotesc jicnitor ca eu să vin ăe cinci ori ca să închei o afacere proastă ; ei să alerge după mine, nu eu după ei, — şi aşa am rupt-o cu onorabilii anchilozaţi... Aseară cu Eftimiu am fost la Chefner pentru Palatul cultural. Ne-a citit statutul Societăţii. Am făcut diverse proiecte de viitor. Pe urmă, acasă, pînă la 3 noaptea, am pus la punct traducerea piesei lui Mussolini O sută de zile 26 pentru Teatrul Naţional. 26 In timp ce o seamă de scriitori progresişti italieni erau victimele regimului fascist, Benito Mussolini (1883—1945), dictator impus prin demagogie şi teroare,^ minat^ de grave complexe intelectuale, megaloman, s-ar fi dorit şi literat. Piesa amintită apăruse „in colaborare" cu Gioachino Forzano (1884—1970), autor dramatic de notorietate în perioada dintre cele două războaie, ceea ce ne îndreptăţeşte să stabilim mai aproape de^ adevăr paternitatea lucrării. Piesa s-a jucat pe scena „Naţionalului", cu titlul Napoleon, în _stagiunea_ 1933— 1934, derulînd în faţa spectatorilor evenimentele intervenite în viaţa exilatului din Elba, de la revenirea sa în Franţa (1 mart. 1815) pînă la înfrîngerea de la Waterloo. Atare drame istorice mai . publicase G.' Forzano, fără să fi simţit nevoia unor coautori de ocazie. 250 251 Azi-dimineaţă la zece am ieşit la întîlnire cu Eftimiu. La 11 am fost împreună la Vaida acasă, care tocmai pleca la rege. 27 I-am dat petiţia pentru Palatul cultural cu lista consiliului societăţii, să le arate şi regelui. Ne-a trimis la Călinescu28, căruia i-am telefonat. Ne-am dus. Acolo era Titeanu29. Călinescu ne-a spus că nu crede să trebuiască lege specială ; a chemat la telefon pyRădulescu de la comunale să-i raporteze de cine ţine începutul de construcţie a Senatului. La 8^/2 seara, conform înţelegerii, l-am întrebat prin telefon : clădirea ţine de Finanţe, deci să vorbim cu Madgearu 30, repetă că nu trebuie lege. De la Călinescu eu am trecut la Teatru, la Mavrodi. Am vorbit de camarilă. I-a lăudat pe Eftimiu şi Corneliu, că sînt băieţi foarte de treabă, şi că să mîncăm împreună într-o seară, poate luni. întorsătura aceasta e urmarea pătrunderii lui Eftimiu în intimitatea camarilei ; Mavrodi preferă să fie în bune relaţii acuma cu toţi, ca să nu fie eventual săpat la Palat. I-am predat traducerea, plătită cu 30 000 lei. La amiazi vine arhitect Trifu să plecăm Ia ţară pentru a vedea cum merge construcţia. Eu nu pot din pricina chestiei cu Călinescu. Pleacă Fanny cu maşina. Duce 22 000 lei pentru constructor. La 4 d.a. vine Chefner, pe care-1 pun în curent cu cele ce-am făcut, îmi vorbeşte despre diverse combinaţii. La 7 d.a. la „Corso" întîlnire cu Savu31 pentru un sportiv pentru care m-a rugat Radu să interviu. Perlea mă roagă mereu să-i obţin de la Buzescu un avans, dar Buzescu nu e în Bucureşti. La 8^/2 vine Eftimiu la mine. Mîine vom merge la Madgearu. Fanny telefonează din Piteşti. A avut o pană de direcţie ; va veni mai încet. Am telefonat lui Guşti care m-a căutat. Am luat întîlnire la el acasă pentru mîine dimineaţă. Şi printre toate acestea mă frămîntă mereu romanul cel nou... Joi, 3 august 1933 [Bucureşti] Fanny a sosit aseară pe la l.Vz-. Azi, la 9, am fost la Guşti, unde era Sevastos, Comarnescu32 etc. Guşti a fost încîntat de proiectul cu Palatul cultural şi ar vrea să prezideze consiliul, cel puţin după ce nu va mai fî ministru. Va lucra bucuros cu noi şi are chiar idei diverse. Mi-a aprobat 27 La 14 ian. 1933, AI. Vaida-Voievod devenise preşedinte al Consiliului de Miniştri, funcţie pe care o va îndeplini pînă la 13 nov. 1933. 28 în noul guvern, Armând Călinescu era ministru de Interne. 29 Eugen Titeanu, avocat, publicist şi om politic ; la 2 oct. 1934, în guvernul condus de G. Tătărescu, va fi numit ministru la Interne; între 1*4 iul. 1938 şi 31 ian. 1939, în guvernul condus de Miron Cristea, va îndeplini funcţia de ministru al Presei şi Informaţiilor, în ambele calităţi, va avea o atitudine deferentă faţă de L.R. 30 în noul guvern, Virgil Madgearu continua să fie ministru la Finanţe, 31 Mihai Savu, fost campion de scrimă, vicepreşedinte la Uniunea Federaţiilor Sportive _ din România ; între alte funcţii, a îndeplinit şi pe cea de secretar tehnic la Teatrul Naţional (informaţie furnizată de Eftimie Ionescu). 32 Petru Comarnescu (1905—1970), critic literar şi de artă, estetician şi traducător ; la B.A.R. se află scrisori ale sale către L.R. (Coresp., nr. 142 603—142 605), de omagiere şi despre traducerea unei piese de O'Neill. 252 3 000 lei pentru Stamatiade, a promis ore pentru Puia 33, a observat că Caton e odios şi că'a cerut bani lui Pavel cînd i-a dat în primire la Cluj opera etc. îi surîde să reia la stat opera din Bucureşti etc. Pînă vine Eftimiu la „Corso" mă pisează Victor Orendi-Homenau34. La Finanţe, Madgearu ne fixează ora 1$&. Eftimiu îmi povesteşte păţania cu Mirto35, cum i-a tras chiulul cu afacerea şoselelor, de unde spera să cîştige 4 milioane etc. El se duce la Mavrodi, eu sa pierd vremea la „Gorso". Ploaie torenţială pe la 12, care ţine pînă la l,3/4, cînd vine Eftimiu şi nu mai găsim pe Madgearu, care are la masă pe Auboin 36. Rămîne să mergem mîine, tot la 1,®. Eftimiu se plînge de Soare cum l-a ponegrit Ia Mavrodi. După-amiazi, vizita Sereda-Maca. Poitevin37 începe portretul Puia. La 6,V2 ies cu el în oraş. Plîngerile lui diverse. Sîmbătă, 5 august [1933, Bucureşti] Ieri am fost cu Eftimiu la Madgearu la In zadar. Era o lume imensă. Am fost amînaţi seara la 7,1/2- Acolo de vorbă cu Ilie Lazăr şi Leucuţia, despre Lupeasca şi Maniu. Seara ne-am întîlnit iar cu Leucuţia. Apoi Mezincescu, Toma Gîkă38 etc. Madgearu ne-a primit repede. întîi a spus lui Eftimiu că a adus neveste-si de Ia Londra ceva, apoi i-a admirat cravata, apoi a citit hîrtia noastră. Da, e pentru, deşi nu ţine de el, adică da, tot de el ţine. Auzind că regele şi Vaida sînt pentru, spune că i s-a făcut o măgărie în lipsă, dîndu-se un loc al ministerului său pentru subsecretariatul aerului. Deci va face şantaj : ne dă ce cerem dacă i se înapoiază locul. Protestăm. în cele din urmă zice că va vorbi cu Vaida, notează pe petiţie şi o dă secretarei să i-o dea marţi cînd revine primul-ministru. Se pare că totuşi vom reuşi şi aici. Numai răbdare. Seara, vizita col. Pantazi 39, Td. Radu 40, Eftimiu etc. Azi întrevedere cu Luchide41 pentru footbalistul lui Radu ; seara plimbare cu Poitevin. 33 După ce între 1929 şi 1933 urmase cursurile Facultăţii de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, Puia Rebreanu susţinuse examenul de licenţă, cu menţiunea „Magna cum laude" (Diplomă nr. 19079, din 4 febr. 1933) ; în noua calitate, urmărea să obţină ore în învăţămînt, paralel cu activitatea sa de crainică la Radiodifuziunea Română (doctorandă în literatură, între 1947 şi 1949, la Facultatea de filologie diri Bucureşti). 34 Victor Orendi-Homenau, publicist, traducător; la B.A.R. se află o scrisoare a sa către L.R. [Coresp., nr. 144 033). 33 Eduard Mirto, din nou subsecretar de stat la Lucrări Publice şi Comunicaţii. 36 Charles Auboin, economist francez. 37 A. Poitevin-Scheletti, pictor ; în colecţia familiei se află portretul făcut lui Radu Vasilescu, precum şi tabloul Deiţa (căţeluşa lui L.R. de la Valea Mare). 38 Toma Gîlcă, om politic naţional-ţărănist. 39 Constantin Pantazi, colonel, comandantul regimentului 3 Călăraşi, în care funcţiona şi ginerele scriitondui. 40 Tedi Radu, colonel, prieten apropiat al lui C. Pantazi. 41 Octav Luchide, secretarul Federaţiei naţionale de fotbal. 253 Marţi, 8 august [1933, Bucureşti] Ieri am trecut pe la Adevărul. Pauker nu venise de la mare. Wolff 42 îmi vorbeşte pentru necesitatea pentru ei de-a avea cartea mea nouă şi Răscoala. Azi Eftimiu, întors de Ia Sinaia unde a scris, zice, o piesă pentru Froda, spune că mîine va vedea pe Madgearu, iar mîine seară să mîncăm cu Mavrodi, pe care^ l-a pus în curent cu chestia Palatului cultural. Mavrodi mi-a^ telefonat azi, oierindu-mi loja la „Cărăbuş" şi spunîndu-mi că mi-a pregătit textul piesei lui Mussolini. Mîine îl voi vedea. Corneliu, de asemenea întors, se interesează de mersul chestiei. Tony Bulandra spune că Tănase a luatjala, ;,Rio", unde la and va trece Ventura etc. Tînărul Mugur43 mă roagă să intervin la Vaida să permită jucărea unei piese a lui cu greva. Am telefonat lui Pauker şi am luat întîlnire pentru mîine după-amiazi, „să mai vorbim", cum spuse dînsul. „ „ .Ortiz44 îmi spune că pleacă la Padova ; vom lua o masă înainte de a părăsi ţara. ' Aseară^am fost la Parcul Carol45 unde sînt serbările pentru Fundaţiile Regale. Multă lume şi destul de bine aranjat toate. Jntre timp mă frărnînt cu noua carte. Roman de dragoste. Subiectul e încă nebulos; numai eroina, deşi încă fără nume, e vie. Dacă se va lămuri curînd, poate să-1 scriu în toamna asta. Miercuri, 9 august [1933, Bucureşti] La Teatru, Mavrodi mi-a dat textul Mussolini. Era şi Froda. Masa va fi mîine la dejun la „Enescu"46. Froda îmi destăinuieşte că aduce pe Barnovsky47 să-i monteze două piese. La 7,1/2 ne întîlnim din nou şi-mi spune că pe ^Mavrodi l-a scos Aristide Blank de la „Discom", fiindcă nu i-a jucat o piesă. Vrea să clădească un teatru ; e foc împotriva lui Buzescu. Nemulţumit de Mavrodi etc, etc. Eftimiu a fost Ia Madgearu, fără să-1 fi văzut, fiindcă a fost chemat de Vaida şi secretara nu i-a dat hîrtia noastră. Mîine îl va vedea din nou. Corneliu se agită pentru consiliul de la Radio. Vrea să intre în comitetul de direcţie. La ^„Adevărul" iar n-am găsit pe Pauker, dar am aflat că am luat cu cîteva mu de lei peste drepturi, fireşte socotind datoria pentru RJomănwl l literară]. 1 43 rrebei ^olf' funcţlonar la editura „Adevărul" (informaţie de la I. Massoff). _ Unul dm fui_ publicistului Gheorghe Mugur : Val sau Remus (ultimul revenind de mai multe ori in pagimle Jurnalului). 4 a 4* •Rnm'r° °rtiz' Profesor ds italiană la Universitatea din Bucureşti şi membru al Academiei Romane (1934); reîntors în Italia, va funcţiona ani de-a rîndul ca profesor la Universitatea dm Padova. - 45 Astăzi Parcul Libertăţii. 4' Rfstanrant în Bucureşti, al cărui nume este reîntâlnit şi în opera scriitorului. bucuresteană™; Bar,novsk>'' repor care, venind din Germania, a pus pe scena teatrală oucureşteana mai multe spectacole Shakespeare (informaţie de la I. Massoff). 254 Joi, 10 august [1933, Bucureşti] Am vrut să mă duc la Tillea pentru revistă ; mi-a fost silă şi am renunţat. Am trecut pe la doi ceasornicari, am intrat la „Corso", unde _mi-a venit repede Dauş48, Vinea etc. La „Enescu" masa cu Mavrodi, Eftimiu, Corneliu. Numai prostii. La ieşire, schimb două vorbe.cu Ar. Blank, care era cu Condiescu şi LJrlăţeanu, făgăduindu-i Răscoala, Pauker telefonează regrete că n-a fost ieri şî fixăm întrevederea mîine. ^ . ^ Eugen Ionescu îmi cere şi azi ajutor să intre la o gazetă, ca vrea sa se însoare etc. Sereda cu logodnicul ei._ La Radio sînt ales vice-preşedinte. Mersi. Cina la circiuma „Norocul lui Jenică Marinescu", oferită de Haralamb Ionescu. Au. fost Vasile Stoica, Bereta, secretar general de la Externe Albania, Stoiloff, consilier legaţia bulgară (care-mi spune că s-a tradus Iţic Ştrul, că altul a tradus jumătate din Pădurea şi vrea autorizaţie, facsimil, portret). Rosenthal49, fostul de la Adevărul, Corneliu, Eftimiu, Antoniu. La 11 am fost acasă. Sîmbătă, 12 august [-L933, Bucureşti] Ieri am fost la Madgearu. Refuză categoric, dacă nu i se dă înapoi locul ce i s-a luat în lipsă. Paf ! Să vedem ce se va mai putea face la Vaida sau în altă parte. . . Azi n-am ieşit decît spre seară. Am întîlnit pe drum pe Ionniţiu, care mă invită graţios să mai stăm de vorbă, că-i face totdeauna plăcere ! Sic ! Duminecă, 13 august [1933, Bucureşti] La amiazi am fost la cununia lui Vlădescu cu d-ra Raşef 50, nuni fiind soţii general Uică 51. De la biserică am mers la masă la Uică. Mi-a dat cartea lui Tăslăuanu52, confiscată de parchetul militar. Am răsfoit-o. Lucruri interesante mai ales privitoare la Goga-Averescu. Cele despre rege sînt zvonuri de cafenea şi notiţe de jurnale. Aflu însă de la Uică lucruri deosebite despre 48 Ludovic Dauş (1873—1953), poet, prozator şi dramaturg, vechi ş_i constant prieten al Rebrenilor ; unu! dintre puţinii martori ai decesului romancierului. Din aug. 1-933, va lucra alături de L.R. în consiliul de administraţie al Societăţii de Radio. La B.A.R. se află scrisorile sale către confratele său (Coresp., nr. 142 711—142 719, din 1926—1925). 49 I. Rosenthal, conducătorul ziarului Adevărul între 1922 şi 1924 ; după retragerea acestuia din Societatea „Adevărul", pînă în 1936, ziarul a fost condus de un triumvirat : B. Brănişteanu, C. Graur şi Emil Socor ; după 1936, la conducere aflăm pe M. Sadoveanu, B. Brănişteanu şi T. Theodorescu-Branişte. , 50 Viorica Raşef, profesoară de - latină, căsătorită cu istoricul Ion Vlădescu (după divorţul acestuia de Coca Rarincescu, amintită în paginile Jurnalului) ; era nepoata generalului N. Uică, menţionat în contextul notaţiei jurnaliere. 51 Nicolae Uică (1877—1940), general de corp de armată; după căderea guvernului condus de Al. Vaida-Voievod, va fi numit subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale (14 nov.—29 dec. 1933), în guvernul condus de I. G. Duca. 52 Octavian C. Tăzlăuanu, publicist; „naşul literar" al lui L.R. ; aflat in conducerea revistei Luceafărul din Sibiu, a publicat, la 1 nov. 1908, prima schiţă a tînărului prozator. (Consultă paginile postume publicate de soţia lui O. Tăslăuanu în Plaiuri nă-săudene, I, 1943, nr. 5—7, p. 2.) 255 procesul Seletzski53. Guvernul întreg e nemulţumit de Uică şi de proces. Vaida i-a spussdirect că e mîna lungă, lungă a liberalilor şi a. camarilei care vrea să compromită pe anume oameni politici. Uică protestează că s-a purtat cu extrema delicateţe posibilă, că n-a lăsat să fie citaţi măcar la instrucţie politicianii în chestie, nici chiar Boilă54, deşi poate ar fi trebuit. Cînd s-a făcut descinderea la „Skoda", la ora 10 seara, Mihai Popovici 55 l-a chemat la telefon, întrebînd textual :^„Ce înseamnă porcăria asta ?" Şi că primul-ministru a ordonat să întrerupă imediat şi să raporteze. La 1 noaptea s-a dus la Vaida, care însă zicea că nu ştie nimic, deşi ştia ce s-a întîmplat. Cînd a văzut actele secrete a ordonat arestarea lui Seletzky numai după ce a luat aprobarea în scris_ a lui Samsonovici 56. Acum însă, Samsonovici spune că în privinţa secretului actelor e chestie de interpretare. Guvernul a cerut să libereze pe Seletzky, dar el a refuzat, fiindcă s-ar fi zis că a fost plătit. Chiar a venit la el un avocat, prieten al lui Uică, în preziua reconfirmării mandatului, şi i-a oferit trei milioane dacă dă drumul lui Seletzky. Mironescu 57 1-^chemat şi i-a cerut de asemenea să-i dea drumul, dar cînd a auzit de ofertă, a zis să-1 lase arestat. El e convins că s-au dat mari comisioane, dar asţeanu privesc procesul actual, ci trebuie să fie un proces anume pentru politiciani. Spune că cei trei miniştri de război58 care au depus pentru Seletzky sînt cumpăraţi etc. Seara am avut pe Papadopol la masă. Luni, 14 august [1933, Bucureşti] Nimic, în fond toată ziua. La „Corso" cu Sorbul, care vrea regulamentul căsătoriilor^ militare. 59 Corneliu Moldovanu, apoi Eftimiu. Chiţes60 are să-mi vorbească joi. Acasă nu mai. scap de bietul Poitevin. Un fost poliţai de la Năsăud, gen cam escroc, vine să-mi ceară ajutor pentru o slujbă, iar pe urmă caută să mă tapeze prin scrisoare. Trec pe la „Cartea Românească" pentru Ciuleandra şi facturi greşite : Ionniţiu vrea. să aştept cîteva minute să vorbim ; nu pot. Merg la Chefner să vorbim despre Palatul cultural. _ ' 53 Bruno Seletzki, şeful agenţiei „Skoda" la Bucureşti. La 10 mart. 1933, în urma unui denunţ care acuza o evaziune fiscală, se făcuse o percheziţie la reprezentanţa socie-" tăţn „Skoda", descoperindu-se numeroase acte cu caracter secret privind capacitatea militară a României, situaţia unor ofiţeri superiori români etc. O parte din documentele găsite au fost confiscate, constituind probe în procesul de spionaj intentat lui B. Seletzki. La 24 mart. el a fost arestat, iar mai tîrziu judecat şi condamnat la cinci ani închisoare. 54 Romulus Boilă, om politic naţional-ţărănist, implicat în „afacerea Skoda". 55 Mihai Popovici era la acea vreme ministrul Justiţiei. 66 Nicolae Samsonovici, general, subsecretar de stat Ia Ministerul Apărării Naţionale. G- Mironescu îndeplinea atunci funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de miniştri, fiind şi subsecretar de stat la Interne. 58 „Afacerea Skoda" se perfectase în 1930, pe timpul unei guvernări- naţional-ţărăniste ; de-atunci, in formaţiile guvernamentale conduse de I. Maniu (10 nov. 1928 — 6 iun. 1930), G. G. Mironescu (7 iun.—12 iun. 1930), I. Maniu (13 iun.—9 oct. 1930), G. G. Mironescu (10 oct. 1930 — 17 apr. 1931), Al. Vaida-Voievod (6 iun. — 10 aug. 1932 ; 11 aug. — 19 oct. 1932), I. Maniu (20 oct 1932 — 13 ian. 19313) şi din nou AI. Vaida-Vo- ' îevod (14 ian. — 13 nov. 1933), naţional-ţărăniştii folosiseră patru generali ca subsecretari - SÎA\i I*011" Cihoschi> Nicolae Condeescu, C. Ştefănescu-Amza şi N. Samsonovici. eo L-re t;mp x PreclPitase căsătoria Seredei Sorbul cu slt. Grigore Pîrîianu. Chiţes, avocat şi publicist (informaţie de la I. Massoff). 256 Miercuri, 16 august [1933, Bucureşti] Eftimiu s-a înţeles cu Donneaud61 şi Teodorescu să facă planul Palatului cultural şi apoi să-1 arate regelui, ca astfel să exercite o presiune asupra lui Madgearu. Am fost cu Sorbul la poliţie de şi-a făcut actele pentru fată. Duminecă, 20 august [1933, Bucureşti] Duminecă fiind, nici n-am ieşit din casă, nici n-am făcut nimic acasă, afară de palavre. Romanul însă nu mişcă. Vineri, 25 august [1933, Bucureşti] Miercuri am fost cu Sorbul la Sinaia, pentru dispensa _ Seredei.62 Âm întîlnit pe Puiu Dumitrescu, care, foarte amabil, s-a însărcinat s-o obţină cu urgenţă. Eftimiu era acolo, dar nu l-am întîlnit. Se pare că chestia Palatului cultural va progresa totuşi. _ Mirto s-a^ însărcinat să aranjeze lucrurile cu Madgearu. Azi Eftimiu îmi spune că în şedinţa economică de ieri au căzut de acord să se redea lui Madgearu locul din faşa Academiei, iar pentru Ministerul Aerului să dea Mirto alt loc. în acelaşi jurnal- se vor cuprinde toate schimbările, inclusiv a noastră. Sîmbătă, 26 august [1933, Bucureşti] Alaltăieri Brucăr63 îmi aduce un mesagiu din partea lui Rădulescu-Motru. Acum două luni Motru i-ar fi spus, şi chiar l-ar fi însărcinat să-mi comunice şi mie, că Philippide64 de la Iaşi e bolnav şi n-o_ duce mai mult de două-trei luni, iar în locul lui voi fi ales eu membru plin la Academie. Motru ar fi cel care învîrteşte la Academie lucrurile acestea ; tot el l-a făcut pe Maniu65 corespondent, fiindcă pentru mine ar fi fost prea puţin atîta. Acuma într-adevăr Philippide a murit. Să vedem ce va fi din mesa-giul acesta. Azi, la „Corso", vîlvă mare că a căzut guvernul. Fireşte, farsă. După-amiazi, Mihăilescu cu arhitect Doicescu66 m-au luat la Snagov să-mi arate lucrările executate de Doicescu. _ Am cunoscut pe sora lui Mihăilescu, o blondă interesantă, măritată cu directorul tehnic de la U.C.B. — ceva asemănător cu eroina romanului meu. Dealtfel eroina aceasta s-a schimbat; trebuie să fie blondă fiindcă blondele sînt mai dotate cu sensibilitate tragică. E vioaie, veselă, mereu rîde — cînd rîde ea parcă se înseninează lumea toată — cochetă^ foarte, suspectează iubirea şi o cîntăreşte cu raţiunea ; îşi zice că ea judecă şi într-adevăr judecă şi nu se lasă copleşită. Pînă ce vine pasiunea, 61 Ernst Donneaud (1875—1941), arhitect. 62 Dispensă de dotă. 63 Ion Brucăr (1888—1960), profesor de filosofie, estetician şi publicist; a fost unul dintre colaboratorii prodigioşi ai României literare. 64 Alexandru Philippide (1859—1933), profesor universitar, filolog. 85 Adrian Maniu. 66 Octav Doicescu (1902—1981), arhitect. 257 Duminecă, 27 august [1933, Bucureşti] Banfi 67 a venit după bani; i-am dat 13 000 + datoria măruntă. Apoi o protejata a lui Papadopol pentru slujbă. încerc să încep azi scrisul regulat la roman. Să vedem ! Marţi, 29 august [193J, Bucureşti] Am fost pentru Puia la inspectoratul regiunii, la Guşti şi la Calliani 6S. Să văd mîine pe Nae Dumitrescu69 pentru Institutul Negoescu 70. Cu Guşti am aranjat masa pentru Ortiz. Joi la dejun, „Eldorado". Mi-a promis pentru România literara zilele acestea ceva.71 Baltazar m-a pisat pentru apariţia bilunară a revistei. Seara masa la „Enescu" cu Georgescu şi Buzescu pentru chestia Operei. Papadopol mă pisează de moarte. Şi romanul mereu în pregătire. Joi, 31 ■ august [1933, Bucureşti] Eftimiu m-a scos din casă mâi devreme ca să mergem la Tillea 72 pentru eterna chestie cu Palatul cultural. Ne-a luat Buzescu să ne ducă pînă la Industrie. Acolo mi-a spus că Georgescu nu mai vrea să rămîie la Operă, că Mavrodi a vorbit cu ministrul aseară despre asta, că ministrul a răspuns azi lui Mavrodi că e de acord în principiu după ce va lua şi avizul meu, că au cerut şase milioane despăgubire din care să-mi plătească şi mie leafa pînă la sfîrşitul concesiunii... Lui Gafencu73 i-am arătat planul Palatului, în biuroul lui am aşteptat şi am vorbit apoi, întîmplător cu Tillea, care a dat ordin lui Vlahide 74 să facă jurnalul75. Masa pentru Ortiz la „Eldorado" a ieşit bine. Ministrul mi-a vorbit de chestia Operei. Refuză pe Eftimiu. Să încercăm pe Corneliu. Acesta vrea 50 000 lei pe lună cu contract. întîlnire cu Guşti la minister sîmbăta dim. cu Georgescu. La Ghefner pentru formula jurnalului. 67 Poate Bânffy Miklos, scriitor din cercul „Erdelyi Helikon" (incert şi din pricina grafiei folosite de L.R., bun cunoscător al limbii maghiare). 68 Auguşţin Calliani, funcţionar superior în cadrul Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor. 69 Nicolae Dumitrescu, profesor. 70 Institutul Negoescu, liceu particular de fete. 71 Promisiune nerespectată. Singura colaborare a Iui D. Guşti în România literari rămîne articolul Statul cultural (I, nr. 40, 19 nov. 1932, p. 1). Revista a manifestat însă un interes constant faţă de creaţia profesorului (vezi, între altele, cuvîntaroa lui L.R., ţinută cu prilejul sărbătoririi ministrului, publicată în România literară, II, nr. 53, 18 febr. 1933, P- 3). 72 în noul guvern, V. V. Tillea era ministru secretar de stat la Preşedinţia Consiliului de miniştri şi la Ministerul Presei şi. Informaţiilor (unde D. Guşti îndeplinea funcţia de subsecretar de stat). 7S Grigore Gafencu, ministru la Externe. 74 Mihail_ Vlahide, director la Preşedinţia Consiliului de miniştri. 75 Hotărîrea guvernamentală. 258 Luni, 4 septembrie [1933, Bucureşti] 4 După întîlnirea de sîmbătă cu Mavrodi la Teatru, fiindcă întîlnirea cu Guşti la minister a eşuat din pricina inexactităţii sosirilor, am avut după-amiazi o întrevedere cu Georgescu şi Buzescu, în care s-au fixat amănuntele eventualei renunţări a lor la concesie. Ieri a fost la Guşti acasă la 9,1/2 dim., întîlnirea decisivă cu toţii. Astfel chestia Operei tot staţionară, deşi s-a hotărît să fie numit Eftimiu. Guşti tărăgănează mereu soluţia definitivă, provocînd astfel dezorganizarea complectă a instituţiei. Cu Palatul cultural se pare că lucrurile vor merge mai bine. Sa vedem dacă mîine vom avea jurnalul iscălit. între timp, situaţia politică e foarte încurcată. Zilele guvernului par numărate. 76 Ce va urma, Dumnezeu ştie... Şi romanul meu nu progresează. Se cristalizează mereu. Poarta raiului, Calea raiului — titluri ? Duminecă, 24 septemvre 1933 [Bucureşti] Nu pot scrie deloc în Bucureşti, parc-ar fi un făcut. în fond pierd vremea cu fleacuri. Simple lecturi, şi încă mai mult de ziare şi reviste fără importanţă. Cu romanul nu avansez deloc. Mi se reliefează în suflet, se adaogă mii de mici lucruri care să-i fixeze atmosfera şi viaţa, dar pe hîrtie mai ' nimic afară de ceea ce am scris mai demult şi din care va mai trebui să elimin şi să complectez. Dar nici măcar în altele nu avansez. Chestia Operei e tot nedecisă. Baremi pentru Palatul cultural am încasat pînă azi înjurături de la Şeicaru şi Calendarul. Acuma sînt gata să iscălesc mîine un angajament cu „Alcalay" pentru Gorila 77. Dar, cînd îl voi scrie ? 76 într-adevăr, la 14 nov. 1933 va fi numit un nou guvern, avînd ca prim-ministru Pe *• G7'7 ^uCm'eie romanului fusese amintit în presă începînd din 1931 (vezi Rampa, XVI, nr 3886, 2 ian. 1931, p. 4 ; Adevărul, XLIV, nr. 14513, 23 apr. 1931, p. 2), revenind " (România literară, II, nr. 63, 29 apr. 1933, p. 2; Adevărul ulterior cu insistenţă (România literară, II, nr. 63, 29 apr. 1933, p. 2; Adevărul, XLVII, nr. 15197, 22 iul. 1933, p. 2; Vremea, VI, nr. 308, 8 oct. 1933, p. 4; Rampa, XVI, nr! 4752, 13 nov. 1933, p. 1—2). 259 1934 Valea Mare, 15 iulie 1934, duminecă1 Am sosit aci ieri cu maşina, cu Fanny şi Ana2. Amjplecat din Bucureşti abia la 11 dimineaţa, fiindcă a trebuit să aştept să-mi_ aducă banii de la „Adevărul". Mi i-a adus Wolf, care e plin_ de bunăvoinţă ^ mi-e şi silă să-i mai cer, deşi am ajuns de-mi sînt ei datori. Acuma avea să-mi dea 50 000 lei prima rată pentru cursul primar de cărţi didactice pe care-1 fac împreună cu cîţiva profesori.3 Din onorariul global^ de 200 000 lei, prima rată era scadentă la 1 iulie. Ieri de-abia am luat jumătate. Am ayut pe drum trei pane de cauciuc şi am sosit la Ionel la 3 d.a. După-masă am plecat încoace. Casa e gata. Şi cea veche şi cea nouă. Urmează să scoatem lucrurile din pivniţă, unde le ţin depozitate de la 15 mai, cît timp au durat lucrările de instalarea apei, luminei şi vopsit-zugrăvit. Pivniţa, deşi am cheltuit atîta, e umedă. Va trebui refăcută. Dealtfel mai sînt destule lucruri de făcut aici în afară de dependinţele de peste drum. Şi bani nu prea am,-iar antreprenorul îmi cere mereu. 1 întreruperea însemnărilor din Jurnal se explică prin faptul că, în prima parte a anului, L.R. s-a aflat aplecat asupra noului roman. Jar, început luni 22 ian. 1934, orele 21,V2. Şi sfîrşit marţi 1 mai 1934, orele 5,40'. După „mersul scrisului" (vezi L.R., Opere, voi. 9, p. 459—460), romanul a fost elaborat în decursul a 63 de nopţi (nu au fost calculate întreruperile). Evidenţa zilelor, orelor şi minutelor folosite la masa de lucru suplineşte lacunele Jurnalului. Pentru a îmbogăţi informaţia, publicăm la Addenda, p. 480—484, mărturisirile exprimate în interviurile : De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, cu prilejul apariţiei romanului „Jar", în Reporter, II, nr. 22, 16 mai 1934, p. 5 (semnat de Camil Baltazar), şi De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, în Adevărul literar şi artistic, XIII (seria a JI-a), nr. 702, 20 mai 1934, p. 1 (semnat de V. Cristian). Semnalăm din bibliografia noastră şi Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu, la ancheta Ce fapte şi tendinţe duc în situaţia actuală a lumii la pace şi război?, întreprinsă de Vremea, VII, nr. 319, 1 ian. 1934, p. 5. 2 Ana, bucătăreasa Rebrenilor. 3 în ce va fi constat aportul romancierului la scrierea manualelor, lucrul este discutabil. Cert e că, în 1934, numele îi apare pe o puzderie de cărţi destinate şcolii elementare. La început semnează alături de Petre V. Haneş un Abecedar ; apoi cu Măria Giuglea, manuale de Aritmetică pentru cl. a II-a şi a IlI-a, de Gramatică şi compunere pentru cl. a IlI-a şi a IV-a ;sau de Geografie pentru cl. a IV-a. întreprinderea pare să fie rentabilă, căci şi în anii următori atari colaborări girează apariţia unor manuale de Citire (în 1935, cu Măria Giuglea, D. Vasu şi T. Teodorescu-Branişte ; în 1937, cu P. V. Haneş, R. Cosma şi I. Burcă şi, separat, cu P. V. Haneş, N. Bălăceanu şi D. Vasu). 260 Luni, 3 septemvre 1934 — Bucureşti Am adus caietul la Bucureşti, să fac aici eventuale însemnări mai importante. In definitiv aici se întîmpla lucrurile care merită mai mult să fie înregistrate. La ţară notez într-un carnet ceea ce se petrece acolo.. Duminecă, 9 septemvre [1934, Valea MareJ Am stat în Bucureşti mai ales pentru chestiile de la Radio. Şi, într-adevăr, am avut zilnic diverse întrevederi pentru reorganizarea programelor pe baza referatului Mugur. Au fost rezistenţe. Dr. Voiculescu vrea să elimine pe Mugur din alcătuirea programelor. Am însărcinat pe Mugur să transforme referatul său într-un regulament de funcţionare pe care îl vom discuta şi cu Condiescu4 şi—1 vom trece prin consiliu pentru a deveni oficial şi executoriu, în şedinţa consiliului de vineri seara a fost şi Condiescu care s-a plîns că Mavrodi i-a făcut observaţii că nu vine regulat la Societate. După mici discuţii s-a făcut pacea. Condiescu a mai aprobat să ni se plătească diferenţa de la congresul I.U.R. London5. Am mai hotărît ca miercuri să merg cu Mugur la Sinaia, unde să discutăm împreună schema programului. Mi-am cumpărat un aparat fotografic Leica de la „Alcalay", care mă pasionează. Ieri am avut aici pe ing. Economu de la A.B.C. 6 pentru colaborarea lui Radu 7 la pagina sportivă. Vineri, 19 octomvre 1934 — V'.[alea] Mare ^ Sosesc aci cu rapidul la 10 dim. la Piteşti, unde mă aşteaptă maşina. Plouă cu găleata. De la gară, oprind doar să iau 10 1. benzină, merg direct la Ştefăneşti, la procesul ce mi l-a intentat plutonierul de jandarmi pentru că n-aş avea autorizaţie de construcţie. Judecătorul foarte amabil şi cuviincios. Am spus cîteva cuvinte doar despre minciuna cuprinsă în procesul-verbal de contravenţie şi am prezintat autorizaţia. M-a achitat, fireşte, de orice penalitate, remarcînd că autorizaţia există şi că procesul-verbal nu e semnat de nici un asistent... Apoi m-am întors la Piteşti la ocolul silvic, unde am 4 Generalul Nicolae Condiescu devenise între timp preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii de Radio. 5 Este vorba de Congresul internaţional al radiofoniei, deschis la 10 iun. 1934, în capitala Angliei. L.R. participase în calitate de vicepreşedinte al Societăţii de Radio din România (funcţie îndeplinită Jntre 1933 şi 1938). La Londra a fost însoţit de Corneliu Moldovanu, care, la rindul său, făcea parte din Consiliul de administraţie (vezi amănunte despre vizita în Anglia în voi. La lumina lămpii, p. 256—258). De reţinut că legăturile lui L.R. cu „Radioul" erau mai vechi. într-o dare de seamă alcătuită de H. Blazian, Ia 30 iun. 1929, el figurează în Comitetul programelor, alături de C. Kiriţescu, Th. Alessianu, A. Culea ş.a., făcînd apoi chiar parte din Consiliul de administraţie, între 1932 şi 1933 (vezi Victor Crăciun, Manuscrise şi voci, Scriitori români la Radio, 1977). 6 A.B.C, publicaţie apărută, la Bucureşti, între 9 nov. 1934 şi 19 ian. 1935, avînd ca director pe Emil Socor. . . 7 A^a^u _ Vasilescu, ginerele scriitorului, atras la acea dată de publicistica sportivă ; demisionînd din armată, se va angaja la Societatea de Radio, unde vreme îndelungată va activa în calitate de cronicar sportiv. 261 achitat 276 lei pentru 43 copaci căzuţi în marginea rîului Doamnei, am rezervat 10 figuri lemn stejar pentru araci şi 20 sferturi uscătură din pădurea Cantonului no 5 cu 120 lei sfertul, afară de mîna de lucru, care mă priveşte... Pe urmă am trecut la Ionel8 — nu era acasă nimeni. Am pus De Bondor9 să-mi facă diversele cumpărături pentru casă şi am venit. Am găsit bine aici. Lache a făcut gardul la dependinţe, dar nu şi în partea povernei. Nu s-au> băgat în pivniţă vasele. Fermentaţia mustului continuă normal ; a mai încetinat puţin. Numai damigeana cu tămîioasă n-a început încă să mişte deloc. Am pus totuşi să închidă pivniţa, fiindcă erau abia 14°C. I-am dat lui Lache 200 lei asupra lucrului, urmînd să-1 socotesc cînd va fi şi Fanny -aici. L-am trimis să vadă copacii de la rîu. Zice că sînt arini şt plută, foarte bune lemne ; le preţuieşte la 3 stînjenî. Mîine va merge cu căruţa sa le aducă acasă. De luni, un om va începe să-mi lucreze la uscătura comandată. Pe şofer l-am trimis cu maşina la Piteşti să puie ferodoul nou adus de la Bucureşti cu 60 nituri (350 lei), să facă la atelier reparaţiile necesare la axele planetare etc. Costă 500 lei reparaţiile la atelier, 350 lei refacerea de deunăzi a bobinei, plus ferodoul. Cel puţin sper c"ă alte reparaţii nu .voi mai avea cîtva timp. I-am dat şi lui din leafă 200 lei. Fanny a rămas la Bucureşti să mute pe Puia. La Bucureşti am avut treburi la Teatru şi la Radio. De la Teatru am venit cu trei piese de citit.10 Zaharia Bârsanii, Beza şi Mitricn. Zice că de părerea mea depinde dacă să-i joace sau nu. Am să le citesc aici. La Radio am avut şedinţa de programe miercuri seara pînă la miezul nopţii. Paul Prodan m-a rugat să-1 primesc eu la Ateneul Român pe la mijlocul lui noiemvre.13 Diverşi amici se agită pentru mine să intru la Academie. între alţii, Voiculescu, Dauş, Mugur etc. îi las să facă ce doresc ei, dar eu nu sînt dispus să fac nici un demers. Cred că asemenea loc trebuie să mi se ofere, nu să-1 cer eu. Tot astfel şi în ce priveşte Premiul Nobel. Dar toate astea sînt în realitate lucruri mărunte. Mai important este să pot să lucrez înainte. Din nenorocire cu Gorila nu avansez deloc. Am personagiul, semnificaţia lui, şi mă ţine pe loc. 8 Iond Rădulescu. 9 Bondor, şofer. 10 L.R. figura în Comitetul de lectură al Teatrului Naţional. Din cele trei pieie (de presupus inedite), nici una na figurează în repertoriul Teatrului Naţional din stagiunile 1934—1935, 1935—1936. 11 Din creaţia lui Zaharia Bârsan, Teatrul Naţional va repune în scenă, în stagiunea 1934—1935, piesa Trandafirii roşii (1915). 12 Atanasie Mitric (1902—1943), actor şi dramaturg, regizor artistic şi de studio la Societatea de Radio (fiica lui, Livia-Fanny, a fost botezată de Rebreni). A dramatizat Ion (piesă jucată pe scena „Naţionalului" din Cernăuţi, unde a îndeplinit funcţia de director de scenă) şi Pădurea Spînzuraţilor (jucată la Studioul „Naţionalului" bucureştean). Pater* nitatea ultimei dramatizări i-a fost contestată (vezi L.R., Opere, voi. 5, p. 657—660). La B.A.R. se află multe scrisori ale sale către L.R. (Coresp-, nr. 143 863—143 893, din 1930—1936 şi fără dată). 13 La Ateneul Român, unde L.R. se afla în conducerea secţiei de literatură şi arta» se practicau, la intrarea în societate, discursurile de recepţie şi de răspuns. 262 Duminecă, 21 X. [1934, Valea Mare] Ieri n-am avut nimic special. Şoferul n-a venit cu maşina ; n-a fost gata. Lache a pus trei oameni care, cu el dimpreună, să taie şi să scoată copacii din apă. După-amiazi trei căruţe au făcut două transporturi. M-am pripit admiţînd 50 lei de căruţă. Azi au mai adus trei. Am fost de dimineaţă şi eu de am văzut copacii în rîu. Mîine voi mai aduce unul gros, care-mi va servi pentru podvale în pivniţă. Restul l-am revîndut lui Lache pentru jumătate preţul dat de mine la ocolul silvic. Prin Lache am dat 300 lei pădurarului Vasile Lapte, plata lucrului celor 20 sferturi de lemne uscătură. După-amiazi am fost cu maşina reparată la Piteşti, unde am văzut porcul „York" ce vrea să-mi vînză Ionel. Rămîne să-1 vază şi Fanny. Am cumpărat un sac cu tărîţe pentru purcei. Seara am aşteptat pe Fanny, zadarnic, as-cultînd radio şi citind Les Femmes et la Terreur 14. Am citit în prealabil şi ziare. Mereu mi se pare mai inutilă lectura aceasta. în realitate tot ce oferă ziarele, afară de ştiri materiale, e ucigător pentru suflet. Ziarele sînt o boală pentru omul modern şi cariul civilizaţiei, cel puţin sub forma de azi a ziarelor noastre şi cele mai multe străine... De-abia aştept să pot începe scrisul la Gorila. în fond e singura plăcere şi bucurie pentru mine să scriu. Creînd o lume fictivă, parcă o uiţi pe asta dimprejur, oricît te inspiri din ea. Luni, 26 noicmve' 1934 [Valea Mare] Sînt aici de sîmbătă seara. Am venit cu Fanny, cu trenul, iar maşina a sosit cu Bondor şi Ana. Pentru mîine aşteptăm pe Puia «cu Radu, iar miercuri pe Mugur pentru lucrări la Radio. Acuma gospodăria de aici e aproape complectă. Lache a reintrat în serviciu şi e mai harnic ca înainte, cel puţin aşa pare. Avem o vacă cu viţel, o scroafă pentru îngrăşat de Crăciun sau după, neam „Mangaliţa", doi purcei „York", trei cîini, 12 găini şi un cocoş „Susex", 3 gîşte, 3 curci şi 4 curcani (un curcan şi un cocoş care au fost în plus s-au tăiat pentru mîine). Avem porumb, dovleci, lucerna pentru animale. Mai lipseşte o mobilă potrivită, aranjamentul grădinii şi o femeie care să îngrijească de toate în lipsa nostră. Mai ales că am arendat 3,1/2 pogoane pămînt de cultură pe cinci ani, să avem toate cele ale casei pe viitor. în sfîrşit cînd intru în al 50-lea an de existenţă pare că am ajuns să realizez aici ceea ce ar fi fost atît de bine să fi avut măcar de acum 20 ani... Dar măcar să am norocul să trăiesc să mă bucur cîţiva ani de toate acestea, rodul atîtor trude şi zbuciumări ! Am fost azi la Piteşti cu maşina pentru cumpărături. întîi însă la ocolul silvic Trivale. Cerusem de cîtva timp uscătura din pădurea Streiu. Urma să fie marcată şi încă n-a fost. în lipsa inginerului, căruia i-am dus trei sticle rachiu de vin, precum îi promisesem mai demult, conductorul mi-a spus că joi va face chiar el marcarea şi voi fi mulţumit. Mi s-a spus de 14 Roman „de consum", inexistent în dicţionarele de opere, precum şi în istoriile de literatură franceză consultate. 263 ţărani că prin acest mijloc pot avea iemne mult mai ieftene, pe care eventual să le şi comercializez. Am chemat pe mîine pe Sattler15 să-mi complectez la biurou biblioteca, galeriile tuturor ferestrelor şi eventual la Fanny în cameră. Am vrut să văd pe magistratul Lehrer, de la care aş cumpăra sfeclă furajeră ; n-am putut; probabil mîine, cînd ţin să văd şi locurile arendate. Pe urmă de-abia, am făcut diversele cumpărături, multe. Am trecut şi pe la grădinarul Ko-vacs de la primărie, să-1 aduc pentru un plan de aranjament al grădinii din jurul casei; nu l-am găsit; sper mîine şi cu el să isprăvesc. La amiazi am făcut sfeştania. Preotul mi s-a plîns cu acest prilej că nu poate deveni protopop, deşi are toate drepturile, fiindcă a făcut politică liberală şi Mihalache 16 se opune. M-a rugat să-1 ajut. Tot azi am cumpărat de la Costicâ Petrescu, un ţăran chiabur, o claie de lucerna de anul trecut, două care bune, circa 1 500 kg, cu preţul global de 3 000 lei. Asta are să mă scoată din iarnă cu vaca. Rămîne încă întreagă problema puţului. Ar trebui negreşit rezolvată, în cursul iernii. Mă împiedică însă şi banii. La Comănescu nici nu «ştiu încă ce sumă datorez pentru construcţiile de peste drum11. Mai sînt dator la sobarul Manea şi la instalatorul Teodorescu de la Piteşti. Fără să mai pOT menesc despre instalaţia „Delco-Light" comandată de mult şi rămasă deocamdată baltă. Incet-înceet, dacă voi avea zile şi putere, vom ajunge cu toate la punct. Trebuie răbdare şi încredere multă. Fireşte, dacă aş putea scrie vîrtos la Gorila, să fie gata de primăvară, toate s-ar înlesni considerabil. Scrisul însă merge greu, ca totdeauna. Nu sînt încă deloc hotărît asupra liniei personagiului principal şi nici nu pot începe nimic serios. Nu vreau să semene cu Şeicaru, să pară ca un roman pamflet, deşi sumedenie din trăsăturile Şeicarului se potrivesc -grozav eroului meu. în noaptea aceasta se împlinesc 49 de ani de cînd am văzut lumina zilei. Simt o emoţie stranie. Cît am luptat, cît am suferit în viaţa aceasta ! Am reuşit, evident, dar cu cîte cumplite sforţări ! N-am avut de nicăiri nici un sprijin, nici moral, nici material. Singură inteligenţa sau talentul m-au ajutat, şi o sănătate robustă, cu o putere de muncă mare. Nici măcar îndrăzneală n-am avut de-a da din coate şi a mă supravalorifica, precum fac alţii, cei mai mulţi. Dar în sfîrşit intru în al cincizecilea an de viaţă. Cine ştie ce mă mai aşteaptă. Să sper că va fi un an de fericire şi de încoronare. Aşa se spune mereu. Diverşi academicieni îmi promit că voi fi şi eu curînd. Poate. Şi mai poate să fie şi altele. Se caută să fiu propus la Premiul Nobel... Toate însă sînt în funcţie de opera mea şi de zilele ce-mi mai sînt hărăzite de soartă. Cu Dumnezeu înainte ! 15 Sattler, tîmplar de mobilă din Piteşti, al cărui nume revine adesea în „Jurnalul de la vie". 16 Ion Mihalache, conducător al P.N.Ţ., era din părţile locului, de la Topoloveni. 17 Vizavi de ograda casei în care locuia, se afla „curtea animalelor", unde antreprenorul Comănescu din Piteşti ridicase un grajd, coteţe pentru păsări şi cîir.i, o cocină de porci, precum şi^ o magazie de unelte. Reamenajarea gospodăriei este adesea subliniată în „Jurnalul de la vie", unde regăsim şi numele meşterilor amintiţi în context. I | Fanny mi-a oferit cadouri de ziua mea o pereche de papuci şi alta de * jartiere, foarte frumoase. Drăguţa de ea ! Cît mă iubeşte de mult ! Poate î nimeni nu m-a/iubit atîta, nici mama mea. Dealtfel şi mie ea mi-e cea mai dragă mereu. 'i i Miercuri, 28 noiemvre 1934 [Valea Mare] | Ieri, de ziua mea, am fost la magistratul Lehrer pentru sfeclă furajeră. ţ Am luat 2 000 kg a 0,50 lei, dîndu-i avans 500 lei. Am adus pe Sattler, Şi căruia i-am- comandat complectările la biurou, între care şi un dulap pentru i haine şi o etajeră deasupra patului — acestea din urmă după sugestia lui * Mugur, azi. De asemenea ieri am adus şi pe grădinarul Kovacs, care a i început măsurătoarea grădinii şi a terminat-o azi, rămînînd să-mi facă o I schiţă pentru săptămîna viitoare. |i Au sosit Puia cu Radu, fireşte cu cadouri drăguţe. Seara am avut la I masă pe Ionel cu Lina şi Toto 18, precum şi pe dr. Păcescu19. Am stat pînă 1 pe la miezul nopţii într-o petrecere familiară, fără vreun avînt deosebit, dar I simpatică. fî Azi a venit Mugur. Vrea să facă o conferinţă la radio despre* mine, \4 rituîndu-mă în cadrul de-aici. Am vorbit fireşte multe, el lăudîndu-se cum- |j plit ca totdeauna şi socotindu-se buricul pămîntului. | La 5 d.a. au plecat toţi. Eu cu Fanny vom pleca tot astă-seară cu \ trenul, iar maşina va veni mîine dimineaţă. I Cred că am găsit un subiect bun cu titlu bun, Iubirea literară, pentru 1 conferinţa ce mi se cere la S.S.R. şi pe care aş vrea s-o repet în diverse I oraşe unde mi s-ar cere. 20 I j Joi, 6 decemvre 1934 [Bucureşti] ?, Sînt aproape zece zile de cînd am venit de la ţară. Mîine pleacă Fanny să dea de mîncare pentru vite, mai ales porcii şi păsările. - * în fond nu fac nimic în Bucureşti. Trăiesc. Sedentar. De-abia am fost : de două-trei ori Ia teatru şi tot de atîtea ori la cinematograf. Nu mă atrage * deosebit nimic. Fireşte, mă ocup de programele radio, dar n-am - cu cine 5 lucra serios. Condiescu e un suflet cald, dar nu-1 interesează nimic în mod , real. El abia îşi aduce aminte că e şeful suprem al radiofoniei româneşti, S o instituţie de o importanţă capitală pentru cultura românească. Ceilalţi, | funcţionarii, nu pot lucra cînd nu se află o conducere unică solidă. Sînt | zeci de stăpîni şi în .realitate nici unul. Totuşi programele se îmbunătăţesc 18 Toto Niculescu, avocat din Piteşti, bun prieten cu Ionel şi Lina Rădulescu. 19 Haralambie Păcescu, medic veterinar, vecin din Valea Mare, al cărui nume revine adesea printre „ai casei" (mai ales în „Jurnalul de la vie") ; pînă în 1926, a fost medic primar veterinar al jud. Argeş, apoi promovat inspector (în voi. La lumina lămpii, transcris de noi greşit : Andrei Păcescu). 20 O conferinţă cu titlul apropiat, Literatura şi iubirea, va fi rostită de L.R. în mai multe oraşe ale ţării, apoi tipărită în Universul literar, XLVIII, nr. 14, H apr. 1939, p. 3—6 ; inclusă, ulterior, în Amalgam [1943]. 265 264 mereu. Fac sforţări să ridicăm nivelul lor şi să le alcătuim cît mai interesante. Ieri am avut comitet de programe, cu încurcătura cu loteria, provocată de Condiescu. 21 Am alergat _ la jase pînă la Teatru unde aveam consiliu şi unde m-am împotrivit energic să fie angajat un actor mediocru de la Cluj în locul lui Sîrbu, 22 care vrea să plece acolo ca să nu-şi piardă catedra de la conservator. La urmă Prodan îmi spuse particular că angajarea acestui Vasilescu i-a cerut-o insistent Tătărăscu 23. Regret, nu-mi pot schimba părerea. Aseară am fost la Naţional, la Knock-out 24, o piesă slăbuţă, care însă a fost excesiv maltratată de critică. ^ Alaltăieri, Froda îmi spunea pe larg de o combinaţie pe care ar urmări-o Prodan cu Buzescu prin închirierea teatrului „Comedia" ca studio al „Naţionalului". Zice că Buzescu a notificat proprietarilor că renunţă la contract în aprilie viitor dacă nu-i reduce chiria cu cîteva sute de mii de lei. El, Froda, se află în contact cu avocatul proprietarului şi ar vrea să puie el mîna pe teatru în tovărăşie cu I. Brănişteanu... Mi-a povestit de asemenea o-mulţime de lucruri despre Wieder25 şi descinderea cu percheziţie, despre Puiu Dumitrescu, Mavrodi etc. Azi am ieşit pe_ la unsprezece cu Fanny la croitor, apoi am trecut la „Corso", unde m-a pisat Baltazar pînă a venit Corneliu cu ştiri politice şi altele. Pe urmă a sosit Puia şi ne-a adus acasă Sereda cu soţul ei. După-amiazi am avut diverse vizite. întîi d-ra Nella Stroescu26 cu piesa ei Harap-Alb. Am discutat mai lung — parcă are oarecare talent. Voni mai vorh'i. Un domn Drăghicescu de la editura „Cugetarea" a venit să-mi ceară o carte. Mulţumesc, dar deocamdată n-am. îmi spune că ei au refuzat cartea Iui Damian Stănoiu 27, pe care apoi a tipărit-o „Cartea Românească" ; acuma avea_ la^el un manuscris al lui Dragoş Protopopescu pe care de asemenea îl înapoiază, fiind prost. Dacă aşa ceva e admisibil pentru un scriitor ! 21 După experienţa „Fundaţiilor Regale" (unde administrarea unei loterii se soldase cu venituri ce depăşeau cu mult cheltuielile culturale ale Palatului), Societatea de Radio proiectase^ o întreprindere similară. Dacă afacerea loteriei de la „Fundaţii" avea să răsufle abia după abdicarea lui Garol al II-lea, cealaltă s-a compromis din faşă. 22 Ion Sîrbu, actor şi profesor de dicţie (la B.A.R., două scrisori ale sale către L.R., Coresp., nr. 145 085—145 086, nedatate). . .j23 Gheorghe (Gută) Tătărăscu (1886—1957), om politic, conducător al grupării „tinerilor liberali", exponent al cercurilor burgheze antihitleriste. Dacă în guvernele anterioare (conduse de I. G. Duca şi dr. C. Angelescu, după îndepărtarea naţional-ţărăniştilor), el îndeplinise funcţia de ministru la Industrie şi Comerţ, începînd cu data de 3 ian. 1934 este numit prim-ministru, funcţie pe care o va deţine pînă la venirea guvernului Goga-Cuza (28 dec. 1937). La B.A.R., o scrisoare către L.R. din 1929 (Coresp., nr. 145 345). 24 Knock-out, piesă de Gustav Valentin şi Vasile Creţoiu. 25 Ştefa.n Wieder, om de afaceri din cercurile Palatului. u 2* Nelk Stroescu, începătoare într-ale literaturii : piesa Harap-Alb va fi în cele din urma acceptată, fiind inclusă în repertoriul Teatrului Naţional, în stagiunea 1935—1936. 27 Damian Stănoiu (1893—1956), prozator ; cartea amintită în Jurnal este, O n din viaţa^unm. mitropolit. însemnările unui trădător, apărată la „Cartea Românească" în 1934. scrisori către L.R., datînd din 1929—1941 (Coresp., nr. 145 157—145 163). La B.A.R., 266 Pe urmă m-a vizitat Puiu Gîrcineanu 28, oferindu-mi un roman al său, să-mi dau părerea. o w ■ o ^ în acest răstimp mi-a telefonat Chefner ca vrea sa ma vaza mune dim. şi Manzoni, directorul institutului italian de cultură, care mă invita la conferinţa lui Silvio D'Amico29. Acuma seara, Mugur mă invită să mergem mîine la 10,1/2 la Condiescu. Vineri, 7 decemvre 1934 [Bucureşti] La 10,1/2 am fost cu Mugur la Condiescu. Era în baie şi l-am aşteptat puţin. Vrem să punem ordine la Radio. întîi chestia cu loteria. Condiescu e impresionat de Marin S.[imionescu]-Rîmniceanu, care cere negreşit un fel de scuze, ameninţînd altfel cu scandal, socotindu-se tare pentru ca e vorba şi de loteria „Fundaţiilor Regale". El va mai vorbi cu M.[arin] S.[imionescu]-R.[îmniceanu] azi şi mă roagă ca eventual să merg şi eu, ca împreuna sa liniştim lucrurile. Oricît mi-ar fi de silă, i-am spus că voi merge ta nevoie. S-a angajat să vorbească negreşit cu Tătărăscu şi Titeanu30, cerîndu-le sa ia măsuri ca să fim lăsaţi în pace. în chestia Munteanu 31 zice ca trebuie sa se ia o hotărîre ; el ar vrea să-i dăm un concediu de şase luni şi în acest răstimp să dăm delegaţie de director lui Dimitriu, deoarece eu refuz asemenea însărcinare. 32 în consiliul de mîine se vor luat toate hotarîrile şi se va da comunicatul necesar. I-am spus să cheme şi pe Titeanu la şedinţă. M-a vizitat apoi Chefner la 12 pentru Ticu Arhip 33 şi la 12,1/2 Fanny a plecat la ţară de unde s-a întors la 7 cu bine. La 1,1/2 am fost cu Pauker la „Continental". Am discutat despre toate. Mai interesantă chestia revistei de radio, în privinţa căreia declară că se pune cu totul la dispoziţia mea. Ne vom întruni cît mai curînd cu_ toţii ca să luăm hotărîrea definitivă încît eventual chiar de la 1 ianuarie să pornim la drum. Revista nu va fi în editura „Adevărului", ci doar se va tipări în atelierele lor, rămînîhd absolut independentă în toate privinţele. v La 4 a venit Robot 34 de la Rampa pentru o anchetă. Fireşte, îşi cam ocăreşte stăpînul acest tînăr redactor poet.' La" 4,1/2 apare Baltazar care mă duce pînă la Teatru. Se citeşte_ o "piesă de Ion Luca 35, un act numai. Pe urmă decidem despre piesa d-rei Arhip. 28 Puiu Gârcineanu, scriitor întîlnii mai mult în paginile publicaţiilor ; autorul volumului Lingă Schitul lui Tărîţă (f.d.). _ . 29 Silvio D'Amico (1887—1955), critic şi istoric dramatic italian, consacrat m viaţa teatrală interbelică. n 30 în al doilea guvern format de Gh. Tătărăscu in anul 1934 (la 2 oct. 1934), tugen Titeanu fusese numit ministru la Interne (în locul lui Victor Iamandi). • 31 Petre Munteanu-Cîrnu, la data aceea director general al Societăţii de Radio. 32 Din ansamblul notaţiilor de pînă în ian. 1937, rezultă că Dimitriu va deţine la Radio o funcţie de conducere, intrînd uneori în conflict cu membrii Consiliului. 33 Ticu Sevastia Arhip (1891—1965), prozatoare şi autoare dramatică. 34 AI. Robot (1916—1941), poet şi publicist, autor al cîtorva interviuri luate lui L.R., reproduse de noi la Addenda: Faţă în faţă cu eroul meu, în Rampa, XV, nr. 4485, '5 dec. 1932, p. 7; Cu dl. Liviu Rebreanu, romancierul care toată viaţa nu face decit să Jcrie şi totuşi nu e fecund, Ibid., XVI, nr. 4752, 13 nov. 1933, p. 1 (vezi infra, p. 452— 453, p. 478—479). . , ,„ 35 Ion Luca (1894—1972), dramaturg. In stagiunea teatrală 193-3—1934, „Naţionalul îi jucase piesa Iuda, scrisă în colaborare cu G. Ciprian. Noua piesă supusă spre lecturi era R.ichieriţa. Vezi la B.A.R., Coresp., nr. 143 644, din 1936. 267 După stăruinţa şi pe garanţia mea, e primită, cu condiţia să facă toate modificările ce i le voi indica. 36 La 6,3/4 plec la Institutul italian pentru conferinţa lui Silvio d'Amico. Am ajuns prea tîrziu şi sala fiind prea plina am renunţat, lăsînd o carte de vizită. Mi-a telefonat Dimitriu să-mi spuie că Titeanu a cerut diverse acte pentru a putea eventual răspunde la Cameră şi că el crede că nu trebuie să se dea nici un act fără adresă oficială şi aprobarea consiliului. Cere părerea mea. Sînt de acord. Duminecă, 9 decemvre 1934 [Bucureşti] Ieri am trecut întîi pe la croitorul Sorescu şi am încercat; marţi : trebuie să reviu. La „Corso" i-am spus şi lui Corneliu ce am hotărît cu Condiescu. După-amiazi trebuia să vie Barbu Catargi37, la 4 şi avocăţelul care s-a dat drept Corina Sbiera38 — nu i-am primit. La 5,1/2 vine Blazian cu o scrisoare de la Petre Andrei — îmi cere concursul ca să nu fie dat afară de la Radio. Cu maşina de la Radio las pe Fanny la croitor şi trec lâ Adevărul, unde Pauker mă roagă să intervin să i se înapoieze scrisoarea de garanţie dată pentru Matei. La Radio pun în curent şi pe Dimitriu cu dorinţa noastră de a-1 însărcina pe el cu direcţia generală, apoi mă reped pînă la „Delco-Light", unde sînt primit drăguţ, dar parcă maşina nu mă mai atrage cu adevărat. înapoi la Radio, în aşteptarea marelui consiliu. Şedinţa începe, dar peste cîteva minute apare Titeanu. Condiescu pune imediat chestia Blazian cu. loteria şi cere consiliului să hotărască. După oarecare discuţie se însărcinează consiliul să facă o anchetă. Se citeşte apoi referatul comisiei în chestia Munteanu, fără concluzii. Condiescu cere concluzii. Comisia se codeşte. Titeanu, discret, apără pe Munteanu şi cere să fim prudenţi, să nu ne lăsăm influenţaţi de campanii de presă, care sînt totdeauna interesate. în sfîrşit, se hotărăşte ca comisia, complectată şi cu reprezentantul Ministerului de Finanţe, să aducă concluzii în şedinţa viitoare. Deocamdată atribuţiile directorului general trec asupra comitetului de direcţie care va fi ajutat de Mugur şi Mircea Georgescu 39. Şi alte mărunţişuri, neînsemnate. Invit pe toţi membrii la o întrunire miercuri, 7 d.a., cu Pauker. Trebuie să vie Condiescu, Corneliu, Dauş, Dimitriu, Nae Popescu40, Mugur, Voiculescu, să stabilim apariţia revistei de radio. 36 Intitulată Gura de leu, piesa iui Ticu Arhip va fi inclusă în repertoriul Teatrului Naţional' din Bucureşti, în stagiunea 1935—1936. 37 Barbu Catargi, colaborator al secţiei muzicale a Societăţii de Radio, conducător al^ unei formaţii de jazz. 38 Corina Sbiera : „sunt profesoară de lb. română şi în orele libere scriu". Aşa începe corespondenţa sa cu L.R., îa 16 febr. 1933, cînd, entuziasmată de lectura romanului Răscoala, u propune să4 dramatizeze. (Cu puţin în Urmă, luase un premiu literar, oferit de ziarul Curentul) Vezi la B.A.R., Coresp., nr. T45 013—145 015 din anul 1933. *0 ^.lrcea Georgescu, inginer, şeful compartimentului tehnic al Societăţii de Radio. Nicolae M. Popescu (popa Nae), profesor de istoria bisericii române la Facultatea de teologie din Bucureşti, membru al Academiei Române (din 1924), din comitetul de 268 La 9,1/2 am mers cu Dauş la masa. Adevărului, la „Luzana", prezidată de Batzaria41. Vreo 50 persoane. Discursuri pînă la 1. Azi n-am ieşit deloc. Dimineaţa Vereşti ; după-amiazi, Economu şi alţi doi de la A.B.C, Barbu Catargi şi Blazian, care-mi aduce o scrisoare de la dr. Lupu 42. Diseară mergem la Ressu. Luni, 10 decemvre 1934 [Bucureşti] Cu maşina de la Radio m-am dus să aranjez acolo unele lucruri, în special cu Barbu Catargi, să nu mai cînte decît româneşte tarafurile etc. Apoi cu Corneliu la ;,Corso", unde Furtună mă roagă să am grijă de el. Corneliu insistă să merg negreşit mîine seară la agapa Obedenaru43. După-amiazi am ieşit pe la 4,1/4, la plimbare. La 5, la T.[eatrul] N.faţional] lectura piesei Rachieriţa de Ion Luca, respinsă. Seara cu Fanny la filmul Amok. Sîmbătă, 15 decemvre [Bucureşti] Ieri am avut la Teatrul Naţional comitet de lectură, în care am primit o piesă destul de bună, de Cruţescu44. La 7 am alergat la Radio unde aveam întîlnirea cu Pauker şi membrii din consiliu pentru proiectata revistă de radio. Au fost prezenţi. Condiescu, Corneliu, Dauş, Dimitriu, Mugur, Voiculescu, Cantacuzino.45. După discuţii multe am rămas să cerem oferte şl de la Universul, „Cartea Românească", „Fundaţiile Regale", Pauker a fost foarte culant. Sper că în cele din urmă se va face revista tot cu el. După aceea am fost cu toţii de am luat masa la „Continental", iar de-acolo la „Gambrinus", unde am stat pînă la 4 dim. Glume proaste şi pierdere de timp. Azi, la 5 d.a., întîlnirea cu şefii tarafurilor de lăutari, cărora le-am dat dispoziţii să aibă programe strict româneşti. A urmat consiliul pentru lichidarea afacerii Munteanu. O şedinţă penibilă sfîrşită cu decapitarea nenorocitului. 46 Pe urmă am fost la Radu, care e bolnav.1 Mîine plec la ţară. direcţie al Societăţii de Radio ; între 1938 şi 1939, va funcţiona ca secretar general al Ministerul Cultelor şi Artelor. « Nicolae Batzaria (1874—1952), prozator şi publicist (la B.A.R., Coresp., nr. 142 143, o scrisoare către L.R. din anul 1930). 42 Nicolae Gh. Lupu (1884—1966), medic, profesor universitar şi ora politic (fost preşedinte al Partidului Ţărănesc şi vicepreşedinte aii P.N.Ţ.). Scrisoarea trimisă lui L.R. se află la B.A.R., Coresp., nr. 143 657 ; în ea îl roagă să-1 susţină pe H. Blazian, ameninţat să fie înlăturat de la Radio. „E necesar — notează dr. Lupu — ca şi cei de treabă să se susţină, căci clica celor răi e prea mare, prea unită şi prea. puternică în ţara asta pentru a putea face ceva". 43 Alexandru Georgiad Obedenaru (1865—1943), poet parnasian, care urma să intre în al 90-lea an al vieţii sale. 44 George Cruţescu, publicist şi dramaturg ; piesa la care se referă Jurnalul poartă titlul Trică şi a fost inclusă în repertoriul Teatrului Naţional din stagiunea 1934—1935. 45 G. M. Cantacuzino, arhitect şi publicist, unul din conferenţiarii activi ai radiodifuziunii române. 46 Epopeea lui Petre Munteanu-Cîrnu va continua, „decapitarea" fiind urmată de numeroase lucrături în culise. (Consultă Lucrări de referinţă despre Radio şi Televiziune, de Victor Crăciun, Nicoleta Dropol şi Cella Vasiliu, 1973.) 269 Vineri, 21 decemvre 1934 [Valea MareJ Am sosit miercuri seara,, după o absenţă lungă. Am adus şi pe Tiţa47 să ne vază „domeniul". Cu ea am fost ieri la Florica48 şi Piteşti, iar la 2 d.a. a plecat. Ieri, Fanny a cumpărat de la Bascov-Stăncuţa49 un porc de Crăciun de circa 50 kgr cu 700 lei. Azi l-am tăiat. Luni, 24 decemvre, înainte de pom [Valea Mare] Sîmbătă am fost la Bucureşti pentru şedinţa de consiliu de la Radio, în ultimul moment, dimineaţa, Fanny a renunţat să mai meargă şi ea. Era cît pe-aci să pierd trenul, bara liniei Cîmpulung fiind lăsată şi dealtfel maşina mergînd foarte domol şi împiedicîndu-se mereu de căruţele ţărăneşti ce se îmbulzeau spre bîlciul săptămînal la Piteşti. La Bucureşti am văzut întîi pe Puia, care la ora 13 pleca cu Radu la Atena 50. Cu un scurt popas de telefoane acasă, am mers la Radio, unde am ascultat repetiţia generală a Vicleimului. între timp a venit Condiescu să-şi ia drepturile pe ianuarie şi să mă roage să prezidez eu consiliul, deoarece el trebuie să plece cu prinţul Mihai la Florenţa pînă în februarie. Am avut o mică conferinţă cu toţi domnii de la program, discutînd spectacolul ; acolo am fixat onorariile pentru autori, actori, traducători, Popa51 regizor etc. Sîmbăta viitoare Ia 11 dim. voi asculta repetiţia celorlalte trei piese. Pe urmă m-am dus la „Gorso". Arţăreanu52 mi-a vorbit despre Zwiebel 53. Ieri a sosit doamna Ressu şi Marioara.54 Febrile pregătiri pentru pomul de Crăciun, cu mulţi copii din sat invitaţi etc. 47 Letiţia Slăvoacă (căsătorită Miron), prietenă de demult. 48 Azi Ştefăneşti, lîngă Piteşti. 49 Reamintim că la Bascov, lîngă Piteşti, Ionel şi Lina Rădulescu aveau o fermă ; Stăncuţa (în Jurnal şi Stănuţa) este numele fetei luată d%. Răduleşti din orfelinatul de la Turnu Roşu. 60 Excursie în grup. E1 Victor Ion Popa. 52 Mihai Arţăreanu (n. 1903), avocat. 53 Probabil A. Zwiebel, renumit anticar şi colecţionar de antichităţi. 54 Marioara Gusan (n. 1914), la acea dată elevă la „Elena Doamna" ; originară din Lugoj, de prin părţile Sibiului, a fost găzduită în casa Rebrenilor, între 1933 şi 1934, prin intermediul Măriei Sorbul, fosta ei directoare. După terminarea şcolii (1939), devine profesoară de lucru manual, predînd la Sălişte, Rîmnicur Sărat şi Timişoara. în casa romancierului 1-a cunoscut pe scriitorul Horia Oprescu (1904—1974), cu care s-a căsătorit. Copilul lor,^ Liviu (n. 5 apr. 1944), a fost botezat de Rebreni. Numele fetei revine adesea în paginile Jurnalului, înainte şi după căsătorie, atît ea, cît şi soţul ei numărîndu-se printre fiinţele devotate scriitorului. Sîmbătă, 5 ianuarie 1933 [Valea Mare) Despre Crăciun nu mai e nimic de zis. Fanny a împărţit diverse daruri Ia o sarie de copii săraci din sat. Afară de d-na Ressu a mai fost familia Ionel şi Vişoiu1, preotul ds aici cu copiii, învăţătoarea, dr. Pacescu cu fiică-sa2. Am stat pînă tîrziu cu mîncare şi băutură. în prima zi am fost la Ionel, a doua zi a venit Ressu cu Ion3, a treia, ziua lui Fanny, Sereda cu soţul, Sorbii, soţii Dauş etc. Sîmbătă a trebuit să merg din nou la Bucureşti pentru consiliul cu bugetul. Chestia Munteanu a revenit la ordinea zilei. Se pare că sînt insistenţe mari pentru menţinerea lui. Dimitriu ne spune la sfîrşit, fiind prezenţi numai Dauş, Corneliu şi cu mine, că i se cer cîteva locuri în consiliu. A făcut aluzie la noi ? I-am ripostat sever. Azi a sosit Puia cu Radu de la Atena. La masă am avut şi pe dr. Pacescu cu fata. Acuma mă silesc să fac conferinţa despre iubirea în literatură, pe care s-o pot ţine de mai multe ori şi mai întîi la Cernăuţi la 18 cor. Sîmbătă, 12 ianuarie 1935 [Valea Mare] Am picat, la 3,1/2 după-amiazi, cu maşina lui Ionel. Special ca să ticluiesc şi să învăţ pe dinafară conferinţa pentru Cernăuţi. Miercuri am plecat la Bucureşti singur. Fanny a mai rămas aci pînă după-amiazi să sfîrşească pritocitul vinului. [ian. 1933, Bucureşti]* [în] gara Cernăuţi mă aştepta primarul municipiului, Marmeliuc5, Lecca Morariu6, Mitric, studenţi. Pînă Ia 9 seara am stat la hotel să-mi 1 Constantin Vişoiu, profesor de contabilitate la Şcoala comercială din Piteşti, bun prieten cu Ionel Rădulescu. 2 Gigi Păcescu, profesoară de educaţie fizică. 3 Ion Ressu, fiul pictorului. 4 Datare probabilă (în jur de 21—22 ian.), pe o filă deteriorată ; însemnarea este ulterioară conferinţei din Cernăuţi, ţinută la 18 ian. 1935 5 Dimitrie Marmeliuc, profesor universitar de limbi clasice, fost director al Teatrului Naţional din localitate (1925—1926). La B.A.R., se află o scrisoare a sa către L.R. (Coresp., nr. 143 762 din 1936). 6 Lecca Morariu (1888—1963), profesor universitar de istoria literaturii române, istoric literar, la rîndul lui fost director al Teatrului Naţional din localitate. La B.A.R., se află scrisori către L.R. (Coresp., nr. 143 910—143 913, datînd din 1935—1936). 271 270 termin conferinţa. Teatrul Naţional arhiplin. Lecca Morariu mi-a ţinut un discurs, un cor a cîntat, apoi am venit eu cu conferinţa, care e interesantă,, dar poate prea grea pentru un public mai provincial. După spectacol o masă la „Pajura neagră". A doua zi p vizită la o fabrică de galoşi, la Glasul Bucovinei7, unde am fost primit cu discursul lui Aurel Morariu8 şi Traian Chelariu9, am vizitat tipografia, mi s-au oferit publicaţiile editurii şi un Schiller din 1830 etc. Am făcut o vizită scurtă la Lecca Morariu şi apoi repede la gară. La 12,1/2, în tren, a venit să mă salute prefectul judeţului, Vîntu. Seara la 11,1/2 eram acasă. [Sfîrşit ian. 1935, Valea Mare] Duminecă a fost o adunare la „S.S.R." contra impozitului pe scris. Şi azi am venit încoace pentru nevoile de-aici : porumb pentru păsări, lemnele etc. De azi e vorba să începem, împreună cu Fanny, o cură de raţionalizare-a mîncarii. Am respectat-o relativ. Iată: omlet cu şuncă şi pîine prăjită în vagon, cu o bere şi cafea neagră ; o mică bucăţică de cîrnat uscat aici ziua ; două maşini cafea neagră ; cinci cartofi copţi cu sare ; 1/2 litru lapte. Cam mult, totuşi în proporţie cu trecutul e progres. Mîine va fi mai redus. Duminecă, 3 februarie [1935, Valea Mare] De cînd am plecat de-âici am avut tot -consilii şi comitete, iar Puia a fost foarte bolnavă. încolo, nimic deosebit. D^ra Nella Stroescu, care venise de mult cu o piesă Harap-Alb, a fost de vreo două ori pînă ce am recomandat-o lui Maican10 s-o ia eventual la teatrul din Timişoara ca actriţă şi eventual să-i joace şi piesa. - ' Luni, 4 februarie [1935, Valea Mare] Dimineaţa l-am trimis pe Lache la Piteşti, ca, împreună cu şoferul lui Ionel, să plătească la ocolul silvic lemnele de mult angajate. Am plătit azi 4 451 lei, iar deunăzi 812, total 5 263 lei pentru 219 arbori reprezentînd oficial 87,1/2 steri lemne. Se pare însă că vor rezulta aproape dublu ; cel puţin din cei 59 arbori cu 13,1/2 steri, aduşi deja în curte, se zice că ar ieşi peste 20 dubli steri. Vom vedea Ia sfîrşit. Pe seară a venit dr. Păcescu, tovarăşul căruia i-am predat bonurile de plată ca să continue tăierea şi căratul. Crede că în două săptămînî va termina. —:-'.— <■ , 7 Glasul Bucovinei, publicaţie cotidiană, înfiinţată, în 1919, de Sextil Puşcariu; ulterior organ al Partidului Naţional-Liberal. 8 Aurel Morariu, avocat şi publicist, de mai multe ori deputat liberal. 9 Traian Chelariu (1906—1966), poet, publicist şi profesor. 10 Aurel Ion Măican, regizor şi director de scenă la mai multe teatre din ţară, titularizat ulterior la „.Naţionalul'* din Bucureşti (Ia B A.R., Coresp., nr., 143 691—143 695, scrisori rcătre L.R., datînd din 1936 şi f.d.). 272 . ' . . Vineri, 8 februarie 1935 [Bucureşti] Am făcut notări mai dese în carnetul de la ţară şi în privinţa întîm-plărilor principale de la Bucureşti. Mă zbucium aici mai mult în gol, pentru lucruri care nu au să sporească adevărata mea activitate şi nici să-mi contureze personalitatea literară. Sînt însă lucrurile pentru viaţa de toate zilele de care depinde tot restul. între Radio şi Teatru se petrece toată sforţarea mea de azi. La Radio mă silesc să organizez programele atît ca^ formă, cît şi ca cuprins. Sînt lucruri mari, dar mai ales' mărunţişuri care răpesc timp, pentru că nu există organ de execuţie într-adevăr conştiincios. La Teatrul Naţional şi mai cu seamă cu lectura pieselor ne pierdem timpul şi nu putem descoperi nimic remarcabil. ^ Marţi, 12 februarie [1935, Valea Mare] Sîrit de duminecă aci, venit cu sania. Trebuia să-mi vină ieri un puţar sîrb'.de la Mărăcinehi, să ne învoim definitiv (îmi ceruse 2 500 lei). N-a venit. în schimb a fost Ionel cu avocatul Marinescu pentru procesul ce .mi l-a intentat instalatorul de la Piteşti. Procesul e azi. Am dat procură avocatului. Pe preotul din sat, care venea să se intereseze, nu l-am mai primit, fiindcă nu am aranjat încă nimic pentru dînsul. Am descoperit o piesă radiofonică foarte interesantă : am s-o prelucrez eu pentru postul nostru. Fiindcă pentru joi sînt pus cu forţa să vorbesc într-un simpozion despre „Bucureşti, metropola culturii", am scris cîteva pagini care mai trebuiesc pieptănate' serios, în altă ordine de idei trebuie să menţionez că în consiliul de la Radio a intrat şi Pamfil Şeicaru, ^cu care astfel m-am împăcat, devenind chiar prieteni, aşa cum poţi fi cu el. De altă parte la S.S.R. tineretul se agită să mă proclame pe mine iar preşedinte împotriva chiar a voinţei mele. 11 Luni, 8 aprilie 1935 [Valea Mare] Am mai vrut să viu, dar m-a reţinut la Bucureşti o încurcătură idioată, afară de eternele amînări de consiliu la Radio. A fost vorba de preşedinţia S.S.R. Corneliu, în eternele-i diplomaţii, a scos lai iveală candidatura lui Perieţeanu. Tineretul s-a revoltat, a făcut polemici etc. Au convocat o adunare preliminară la S.S.R., să discute chestia preşedinţiei. Şi acolo au hotărît să mă aleagă pe mine, deşi eu am refuzat să candidez. Au delegat pe Ni-grim 12, prezident de vîrstă, să-mi ofere candidatură. Fireşte, combinaţia Perieţeanu s-a dat peste cap. Gregorian, eternul escroc, a început să lucreze, să ameninţe că va face scandal etc. Era zadarnic totul. Alegerea ar fi mers strună. Dar erau nemulţumiţi alde Pillat, Herescu etc. Şi atunci, în, ultima zi, au născocit candidatura lui Nicu Condiescu. Asta înseamnă candidatură 11 De consultat articolul lui Mircea Eliade, Scriitorii şi preşedintele lor, publicat în Vremea, VIII, nr 383, 7 apr. 1935, p. 7; vezi din urmă şi Prezidenţia S.S.R.-ului, în Adevărul literar şi artistic, Xlll, nr. 727, 11 nov. 1934, p. 10. - 13 Nicolae^ Gr. Mihăescu-Nigrim (1871—1951), scriitor cu care L.R. a întreţinut raporturi cordiale încă de la sosirea lui în Capitală (consultă scrisorile de la B.A.R., Coresp., nr. 147 792—143 797, datate între 1913 şi 1925). 273 regală. Am.declarat, fireşte, că nu sînt candidat... O bună parte totuşi m-a votat, adică o listă făcută de Stamatiad. Totuşi" m-a "scîrbit afacerea asta. Dovedeşte un politicianism nedemn pentru breasla scriitoricească. Platitudine şi toate celelalte. Dar mai ales faptul că pe lista lui Condiescu figurează Gregorian. Bunii mei prieteni Condiescu, Marin Sadoveanu, Voiculescu, Gor-neliu, Vianu etc. nu se sfiesca se alia cu individul care m-a insultat murdar la Societate acum patru ani. Pentru cunoaşterea oamenilor este şi ' asta o experienţă utilă. . ~~ Luni, 3 iunie 1935 [Bucureşti] Sîmbătă, 1 iunie, îmi telefonează Marton Hertz că o casă centrală de editură de la Moscova i-a cerut romane româneşti pe care să le publice în ruseşte, ca un început de apropiere culturală. El vrea să propuie Ion ; îmi • cere şi celelalte romane. I-am spus de Răscoala, că o traduce d-na Feodo-roff13, că Ostrovski14 ştie despre asta şi Boris Pilniak cu Sahia. etc.15 Duminecă, 2 iunie, am -fost în treacăt la Moşi. La dejun am pe Camil 1 etrescu, care. e indignat că n-am fost eu ales la Academie, dar mai ales ca Lucian Blaga^a luat premiul de 100 000 lei. Seara am fost la „Luzana", la o masă oferită de direcţia presei în onoarea tînarului scriitor englez Peter. Hali16, care a scris o carte interesantă despre România. Au participat I. Dragu17, G. Hîrsu, Necşeşti18 (directorul Universului), Neniţescu19, Cio-tori, Busuioceanu a», Al. Filotti şi d-na Hali." Am invitat pentru sîmbătă la dejun pe soţii Hali şi Ciotori. între altele, Dragu îmi spune că Ostrovski i-a cerut să-i recomande un roman românesc pe care să-1 publice în ruseşte şi că^i-a recomandat Ion. Am stat pînă la miezul nopţii. Am luat cu maşina pe Necşeşti-.şi Eftimiu. Ziua fusei la meciul de fotbal România*. A—Viena :' interesant. ^Azi^ la „Corso", Sorbul îmi spune că Sadoveanu a declarat că la anul are să mă propuie pe mine Ia Academie în locul la care a căzut Bassara- 13 Cunoscută de Rebreni în cercul de prieteni ai familiei Dauş (soţul ei, V. Feodoroff, era pictor-scenograf). Jurnalul .atestă raporturi de colaborare între 30 ian. 1932 si 15 febr 1941. ■ . 14 Numele, incomplete, derutează : Ostrovski poate desemna pe primul ministru plenipotenţiar al U.R.S.S. în România, dar şi pe cunoscutul prozator sovietic 'Nikolai Alek-seevici Ostrovski (1904—1936), multă vreme aflat în conducerea unei mari' edituri din Moscova. 15 Tratativele >or eşua, traducerile în rusă. efectuîndu-se mult mai tîrziu. 16 Peter Hali, scriitor englez, era o mai veche cunoştinţă a lui L.R., ambii întîlnindu-se la Londra, m vara anului 1934, cu prilejul Congresului Internaţional al Radiofoniei (vezi La lumina lămpii, p. 260). ■ , • - *I n DraE'u> Publicist, dramaturg şi diplomat (ataşat de presă la Varşovia, Geneva, Atena, Ankara), peste ani secretar general al Presei şi Propagandei. f î.8 -AJexandru Popescu-Necşeşti, avocat şi ziarist, director adjunct al ziarului Universul, rost subsecretar la Ministerul Instrucţiunii * Publice şi Culte (5 ian,—9 iun. 1934). 19 Ştefan Neniţescu, poet şi estetician. , _ 20 Alexandru Busuioceanu (1896—1961), critic literar şi de artă, estetician, profesor universitar. r 274 bescu21. Vianu, care a fost ales corespondent, spune că Bassarabescu a căzut din cauza mea, pentru că academicienii erau indignaţi să. voteze pe Bassarabescu dacă nu sînt eu. ■ Dimineaţa, la „Adevărul", se adună juriul premiului de- roman de 60 000 lei': Sadoveanu, Botez22, Sevastos cu mine şi JPauker. Nu _ s-a dat premiul. Conform propunerii mele am acordat o primă menţiune şi 10 000 Iei romanului Altceva. Autorul e un profesor de la Ismail.23 Seara am avut o masă la „Colonade" cu aceiaşi, plus Branişte. Acolo am plasat pe Baltazar la Cuvîntul liber 24. - Miercuri, 5.VI.35 [Bucureşti] Marţi seara, consiliu la Radio. Am aranjat angajarea lui Vereşti. Seara au-fost soţii Plopeariu la masă. ' . Azi -am fost pentru lecţie de florărie la Iacobi 25, apoi poliţă Mihăescu, Teatrul Naţional pentru Mitric, Adevărul pentru onorariul premiului ; după-amiazi percepţie şi circulaţie, comitet programe radio. Seara, Wolf şi Baltazar pentru -editura scriitorilor români. Vineri, 7 iunie 1935 [Bucureşti] Ieri am fost la Puia la masă, apoi la meciul Ripensia—O.F.R. Azi o convorbire telefonică cu profesorul Petrovici. Deunăzi Eftimiu îmi spune că a cerut votul lui Petrovici pentru Academie, declarînd că în afară de mine nu admite să-i treacă nimeni înainte,_ Petrovici i-ar fi spus că Goga a declarat că, âtît cît va trăi el, eu nu voi intra la Academie, iar că el, Eftimiu, n-are talent. Petrovici precizează : Goga n-a spus că cît^va trăi el nu voi intra eu la Academie ; a auzit şl el că am unele adversităţi pronunţate acolo, că Goga acuma, cînd i-a vorbit de mine, i-ar fi spus că am unele încurcături, lucruri neprecise, zvonuri; că, dimpotrivă, a spus lui Vianu că la anul are să dea o mare bătălie pentru mine şi eventual pentru Lo- vmescu 26 21 I. A. Bassarabescu (187,0—1952), 'prozator care, pe parcursul anilor, a manifestat sentimente de preţuire faţă de confratele său mai tînăr (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 142 132— 142142, scrisori către L.R. datînd din 1923—1941). 22 Demostene Botez (1893—1973), poet, prozator şi publicist (vezi la B.A.R., Coresp., nr. 142 314—142 317, scrisori către L.R., datînd din 1930—1940). 23 Sabin Velican. 24 Cuvîntul liber, revistă săptămînală, apărută, la Bucureşti între npv. 1933 şi oct. 1936, avînd ca director pe T. Teodorescu-Branişte. 28 Carol Iacobi, inginer, specializat în amenajarea da grădini şi parcuri, cu ^o îndelungată practică dobîndită îndeosebi în Capitala ţării {va fi invitat, în mai multe rmdun, la Valea Mare, deplasările lui fiind consemnate mai ales în „Jurnalul de la vie"). " 26 Aici notaţiile. din Caietul 2. se întrerup, fiind .reluate_ abia Ia .11 nov. 1935.,Este motivul pentru care, în continuare, reproducem însemnările scriitorului din Caietul 4 (denumit în'comentariile noastre şi „Jurnalul da la vie"). 275 * Luni, 10.Vl.35 [Valea Mare] Aseară s-au răsădit ... bucăţi celosia plumosa Thompson (creasta cocoşului cu floarea roşie), înalte de 1 m, în colţul din fundul grădinii, spre Zidaru 27, de la portiţa mică, pe lîngă zid, pînă la aluni, afară de zidul fund unde s-au pus ... bucăţi callistephus chinensis american (ochiul boului), de 72 cm înalt. Lucrul s-a făcut de Lache cu Onisim 28 şi servitoarele noastre. Azi dim. sculat ora 4. S-a răsădit — Lache, fata Zidarului şi servitoarele noastre — la terasa I sus dreapta, pe lîngă petuniile înflorite ... bucăţi celosia plumosa nana (creasta cocoşului pitică cu floare galbenă), inclusiv pe linia dinspre baba 29, printre cana indica. De asemenea la terasa II următoare, pe lîngă phlox, s-au răsădit ... bucăţi celosia purpurea nana (creasta cocoşului pitică cu floarea roşie). In cursul zilei, bucătăreasa a plivit terasa I şi II de buruieni printre iarba semănată. Lache, împreună cu oameni, a lucrat la grădinărie, prăşit etc. A semănat circa zk kgr. mazăre oloagă, adusă de la „Pildner"30 şi cam cîte 50 gr.- ridichi de lună „Wiirzburg" şi ridichi de vară. Seara s-a continuat răsăditul florilor. în cursul zilei Onisim a săpat şi mărunţit locul, la borduri. Apoi cu toţi oamenii s-au stropit locurile de răsădit şi răsadurile de aseară. -Un copil a lucrat circa 3 ore numai la stropit (5 lei). S-au pus ... tagetes patula na'na (crăiţe, vîzdoage cu floarea galbenă cafenie) la terasa III, la fel ca la cele precedente, şi ... bucăţi ziunia clegans liliput (cîrciumărese pitice), culori amestecate la terasa IV. . S-au răsădit... bucăţi callistychus chinesis american (ochiul boului) pe lîngă zidurile teraselor stînga I şi în jurul stropitorului. S-au pus toate răsadurile acestea şi n-au ajuns la terasa II. Am trimis prin Onisim 2 damigene vin şi un coş de căpşuni, plus 2 sticle rachiu de vin pentru Ciotori, apoi un coş căpşuni pentru Ionel. Seara am achitat pe lucrătorii de la stropitul I, plevila I şi lucrul la grădinărit pînă la zi; de asemenea pe zidarul care lucrase la ultimele terase. Două cloşte au scos azi 20 pui care s-au dat uneia. * Marţi, 11 iunie [1935, Valea Mare] Dimineaţa s-au stropit uşor răsadurile de aseară. Tinca31 şi Măria Geantă32 au adunat 28 kgr. căpşuni, pe care i-au vîndut la Piteşti pe 216 lei, din care 16 lei au fost cheltuieli şi 40 lei bacşişul lor. Trei fete au plivit toată iarba şi grădina casei, plus straturile de ceapă din, vie, împreună cu Lache. După-amiazi Lache a stropit la luncă. Seara s-au răsădit restul de răsaduri aduse de. la Bucureşti şi s-a stropit tot. 27 Vasile Zidaru, vecin de uliţă, unul dintre sătenii la care L.R. a apelat adesea pentru treburile gospodăriei, după cum o dovedeşte frecvenţa numelui în paginile Jurnalului. 28 Onisim, ordonanţa ginerului. 29 Baba Ioana, vecină „de gard", al cărui nume a fost preluat de L.R. în Răscoala („Ioana cu puii"). 30 „Pildner", renumit magazin de seminţe selecţionate. 34 Tmca, femeia din sat angajată în gospodăria Rebrenilor, pînă în anul 1937. 32 Măria Geantă, ţărancă din Valea Mare. 276 Am plătit doi lucrători de la luncă rămaşi de ieri. O cloşcă cu 20 pui a fost scoasă afară. Cealaltă mai rămîne cu ouăle încă neieşite. M-am învoit cu Mitică 33 să instaleze pompa de apă la puţ : 2 500 lei. Am tăiat şi curăţat trandafirii. * Miercuri, 12 iunie [1935, Valea Mare] Lache a pritocit vinul a doua oară. începe lucrarea dimineaţa prin curăţirea butoaielor. După-amiazi se trage vinul din butoiul mare no. 3 şi apoi înapoi, adăogîndu-se vreo trei vedre de la butoiul no. 7 pentru ^umplerea complectă. N-a fost drojdie mai deloc. Lucrarea aceasta ţine pînă seara, cînd împreunăcu servitoarele se udă răsadurile de flori. Am cumpărat o postavă de vin de circa 20 dl de la Gh. Rotaru34 pentru 280 lei. Cloşca cu ouăle încă nescoase a fost dată jos, ouăle nemai-fiind bune. * Joi, 13 iunie [1935, Valea Mare] Continuă pritocirea vinului. Din no. 7 vinul s-a tras în butoiul no., 6, care s-a umplut complect. Din butoiul no. 2 (Ionel) 35 s-a tras în no. 5, în care sînt circa 20 dl, inclusiv cu ceea ce a rămas de la no. 7. Pritocirea propriu-zisă se termină la ora 10 dim. Urmează curăţirea vaselor, care se termină la ora 16. Cloşca pusă la 24 mai pe 16 ouă a început să scoată pui, în total 12, restul ouălor defecte. Am cumpărat azi de la baba Ioana o cloşcă cu 12 pui pe preţul de 80 lei. Avem în total azi... La 61/z a început o aversă puternică durînd cea o oră şi continuînd apoi domol pînă la 19. Apa mare din vie a răzbit peste zid, puţin însă. *Vineri, 14 iunie [1935, Valea Mare] Lache a lucrat singur la luncă : a răsădit sfeclă în golurile rămase la cea semănată. Mitică a adus pompa, pe care are s-o instaleze peste cîteva' zile. Am fost la Piteşti pentru cumpărături, între altele material de sonerie. , Şoferul ungur vrea să plece. Seara am fost pe la Florica, pentru ouă. N-am găsit. Directorul mi-a promis de raţă peste cîteva zile. Fanny a făcut 1 kg dulceaţă de căpşuni. Un ţăran, Firică 36, se oferă să-mi facă lemnăria pentru căruţa proiectată. Seara la radio mă cheamă pentru mîine la consiliu. în acelaşi timp soseşte Patraulea 37 cu invitaţie scrisă de la Dauş. 33 Mecanic din Piteşti, pe urma căruia alţii vor trebui să repare. 34 Gh. Rotaru, ţăran din localitate. 35 Cumnatul Ionel Rădulescu. 36 Firică, ţăran meşteşugar, întîlnit în paginile Jurnalului ca rotar, dogar, timplar. 37 Patraulea, funcţionar la Societatea de Radio. 277 * Sîmbătă, 15 iunie [1935, Valea Mare] La 7 plec la gară, Iz.7,35' cu acceleratul la Bucureşti. Acolo cumpăr bomboane, prăjituri „palmolive", fitil „Aladin", piatră de ras, noua carte Malraux38 etc. Aici Lache cu 3 oameni la luncă a răsădit sfecla, a mai săpat etc. A terminat definitiv acolo. Fanny a alungat pe şoferul ungur39, s-a angajat altul40. A făcut dulceaţă de căpşuni şi sirop. Seara la 10 am sosit înapoi. * Duminecă, 16 iunie [1935, Valea Mare] Sărbătoare, Rusalii. Totuşi pe seară se răsădesc vreo sută de garoafe şi se udă iarba şi florile, se seamănă iarba în terasele din dreapta, cîrpeală. '■'Luni, 17 iunie [1935, Valea Mare] Sărbătoare. Totuşi, înainte de amiazi, Lache a semănat restul ierbii, apoi pînă la amiazi a tuns iarba pe terase, în timp ce şoferul nou a plivit buruienile pe cărări. Am fost la Budeasa pentru vacă, zadarnic ; Budişteanu41 e în străinătate şi fără el nu se face nimic. Pe seară cu Lache s-a semănat în vie 3/i kg. arpagic „Zittauer" ; s-au răsădit florile aduse de Fanny şi parte din rozete şi s-au udat în general florile. * Marţi, 18 iunie [193?, Valea Mare] Dis-de-dimineaţă plouă liniştit şi ploaia bună ţine pînă la amiazi. A fost de aur. Lache de dimineaţa a semănat la luncă L7i kg. sămînţă de ceapă. Mitică începe aşezarea pompei cu ajutorul Lache. Au pus traversa cu pistonul, s-a aşezat deasupra* pe două grinzi corpul pompei. Un tîmplar (40 lei) pentru ajustarea grinzilor. Am plătit pe 2 lucrătoare de sîmbătă, iar celui al treilea, Costică Vladu, i-am oprit din avans 20 lei. . - ' * Sîmbătă, 22 iunie [1935, Valea Mare] Miercuri-joi-vineri, în timpul cît am fost la Bucureşti, s-a lucrat numai la puţ. Nu sînt bune ţevile. De ieri, vineri, ora 21, pînă azi la ora 18, a plouat liniştit şi abondent. Azi d.a. Lache a răsădit 400 fire varză de iarnă,- costînd 20 lei. Am mai. cumpărat azi 1 _ kg. sămînţă de gazon şi 8 pachete sămînţă flori de gheaţă. A plouat de vineri seară pînă azi pe seară, ploaie liniştită. 38_Andre Malraux (1901—1976), scriitor francez; „Noua carte" era romanul Le Temp dumepns (Vremea dispreţului, 1935), evocare a luptei antifasciştilor germani şi a vieţii din lagărele de concentrare naziste (lectură cu ecouri în plăsmuirea Gorilei). 39 Bondor. 40 Gică. Piteşti)^1 Dumitru Budi?teanu, inginer (informaţie de la profesorul George Dobrescu din 278 * Duminecă, 23 iunie [1935, Valea Mare] Deşi sărbătoare, Lache a semănat un strat de ridichi dejuna în vie şi sămînţă de gazon în colţul rămas gol. S-au pus cloşcă^ o găină pe^U^ouă raţă de la Florica (găina cumpărată clocind) şi o curcă pe 26 ouă găină. Am fost Ia Florica „cu hîrtia aprobată principial de la Bucureşti pentru o vacă cu lapte. Greger42 mi-a promis că în cursul săptămînii se tranşează^ şi că nu mai e nevoie să mă interesez la Bucureşti, deoarece face el tot. Pînă dumineca viitoare ar fi să am vaca. După-amiazi Fanny a fost la serbarea şcolară şi a distribuit premii. Seara Ionel cu Lina —-'mi-au spus despre „Shell-Gaz", pe care o să-1 adopt. * Luni, 24 iunie [1955, Valea Mare] * Azi era să înceapă lucrul la vie. Ploaia a împiedecat orice lucru serios. A plouat cu mici intermitenţe de la 5 dim. pînă la 6 seara. La miezul-nopţii, după cîteva ore de înseninare, iar e ameninţare de ploaie. S-au adunat căpşuni ; Fanny a făcut dulceaţă şi sirop. S-au spălat alt rînd de rufe. Pe seară la Piteşti pentru mici cumpărături. * Marţi, 25 iunie [1935, Valea Mare] Ploaia continuă stăruitor. Toată ziua a plouat cu intermitenţe. Dim. am fost la Piteşti, am schimbat1 carburatorul maşinei ; mici cumpărături. Nu s-a lucrat nimic. Lache a fost pe la luncă, mai mult în plimbare. A adus vreo zece dovlecei şi lobodă. ^Miercuri, 26 iunie [1955, Valea Mare] Timpul s-a îmbunătăţit. E senin şi cald. La vie 14 oameni lucrează la plevila a doua —■ 20 lei + lllz pîini. Via stă destul de prost : mană şi oidium din cauza buruienilor mari. Am dat să cumpere 20 kg. piatră vînătă, 3 kg. pucioasă şi 10 kg. var, să înceapă îndată stropitul. Mitică se luptă mereu cu aşezarea pompei. * Joi, 27 iunie [1955, Valea Mare] Timp frumos. Continuă lucru la plevilă cu 17 oameni. La prînz începe -stropitul II la răzoarele de la mijloc dinspre Zidaru. Am mai luat azi 50 kg. var. Am dat avansuri lucrători 260 lei; vezi registrul 43. Am fost dimineaţa la Piteşti. Vorbit cu inginerul Schmidt pentru puţ ; va veni mîine. 42 Medic veterinar, angajat la moşia Brătienilor de la Florica, întîlnit de mai multe ori în paginile Jurnalului (pînă în 1939), 43 Registrul se află la Biblioteca Academiei R.S.R. (Arhiva L.R.), cuprinzînd socotelile gospodăriei (îndeosebi cheltuieli). Pentru istoriografii romancierului, el poate fi consultat şi ca o „condică de prezenţă" _la Valea Mare, atunci cînd Jurnalul încetează să mai răspundă la întrebări. în acelaşi sens poate fi consultat şi caietul cu observaţii meteorologice, în care se mai strecoară şi informaţii de altă factură. 279 * Vineri, 28 iunie [1935, Valea Mare] Timpul calm, foarte cald, ici-colo uşor acoperit, mai ales spre seară ; noaptea înnourare cu multe fulgere. S-a continuat lucrul la plevilă numai cu patru oameni şi pînă seara s-a terminat. Au fost total 34 zile cu 51 pîini şi 20 lei ziua, adică băneşte 680 + 255 = 935 lei, oamenii ; 5 kg. rafie = 237 ; total 1 172 lei. A continuat şi stropitul, fără a se sfîrşi. După-amiazi Fanny la Piteşti, cu cumpărături, eu la rîu ; amurg, Ionel—Lina. Dim. a fost inginer Schmidt cu mecanicul [de la] uzină de ape Piteşti. Vor da şi apă. *Sîmbătă, 29 iunie [1935, Valea Mare] Timpul bun, cald, cu nouri intermitenţi. Lache copileşte puţin la luncă. Cu Fanny la Piteşti comand garnitura de paie 1 700 lei ; dat acont 500 lei — masă, 2 fotolii, 4 taburele. * Duminecă, 30 iunie [1935, Valea Mare] Sărbătoare. Timp potrivit; n-a plouat, acoperit; puţin răcoare. Seara Snau stropit florile şi grădina. * Luni, 1 iulie [1935, Valea Mare] Timp variabil. După-amiazi a plouat în două reprize cîte o jum. de oră. început azi săpatul viei a doua oară cu 7y2 oameni. După-amiazi vine Măria Gusan 44. * Marţi, 2 iulie [1935, Valea Mare] Dimineaţa plec la Bucureşti cu Fanny. Lache continuă săpatul II cu ... oameni şi începe stropitul II cu ... oameni. * Miercuri, 3 iulie [1935, Valea Mare] Lipsesc de-aici. Lache continuă lucrul la vie cu ... oameni. Timpul mereu frumos. *Joi, 4 iulie [1935, Valea Mare] Sosesc singur aci. Lucrul în vie, săpat şi stropit, continuă cu ... oameni. Pompa reparată e repusă în funcţie. Merge mereu greu. I se va adăuga un angrenaj. 44 Măria Gusan (Oprescu) avea^ să-şi petreacă, la Valea Mare, vacanţa şcolară. Discuţiile purtate cu ea ne-au permis să identificăm numeroase persoane amintite fugitiv in paginile Jurnalului. 1 I * Vineri, 5 iulie [1935, Valea. Mare] > Dim. plec iar la Bucureşti. Lache continuă aici lucrul la vie cu ...oameni 1 şi la 10 a.m. termină. Trece la luncă. S-au dat avansuri de 235 lei. Seara I -sosim cu toţii aci. Elena îşi aduce copilul. 1 * Sîmbătă, 6 iulie [1935, Valea Mare] *, Timp frumos. Continuă săpatul II luncă. Se instalează lumina cu i „Shell-Gaz". A venit Puia-Radu. * Duminecă, 7 iulie [1935, Valea Mare] Pauză. Timp bun. Doar dimineaţa o ţîrîială de cîteva minute^ Vine cpt. Şerban45 şi soţii Plopeanu, apoi Ionel Cioarba46, cu logodnică-sa47. ţ Dorm toţi aici. *Luni, 8 iulie [1935, Valea Mare] Timpul bun. Lache cu şase oameni sfîrşeşte săpatul II la luncă. Puia etc. ' pleacă dimineaţa. Rămîne Ionel cu Lenuţa 48. Spre seară mergem la Florica "■i pentru vacă ; nu găsim pe Greger. , ' * Marţi, 9 iulie [1935, Valea Mare] ' A plouat de pe la 2—3 noaptea pînă pe la 8 dim. Nu s-a lucrat nimic la cîmp. Dim. am fost la Florica pentru vacă. Dr. Greger ne-a recomandat ; o vacă „Schwitz", de 4 ani, numită Ella, fătată a doua^oară acuma vreo două luni, gonită acum o lună cu taurul Tello, cumpărată de stat din Maramureş cu 4 000 lei ; mie mi s-ar da cam cu 3 000 lei. Deocamdată mi-o dă pe încercare : s-o ţin cît' vreau, să văd dacă-mi convine. în caz contrar, { pot s-o înapoiez orieînd. Am mai cumpărat o purcică „York" mare, cu 5 30 lei kilogramul. Ambele se vor aduce mîine dimineaţă. Cu acel prilej am cumpărat 1 kg. unt şi î kg. smîntînă [de la] Florica ; mi-a dat 17 ouă gratis. : A fost foarte drăguţ. După-amiazi am fost la şcoala agricolă Dobrogostea * pentru paie, fîn, orz, porumb. Am arvunit un stup mare cu 1 200 lei. Mîine î trebuie să plec Bucureşti consiliu. * Miercuri, 10 iulie [1935, Valea Mare] Dim. Ia 7,i/2 plecat Bucureşti la consiliu, cate 'nu s-a ţinut. Am i luat avans 10 000 lei. M-am interesat de pompă, costă circa 6 500-lei, inclusiv 45 Căpitan de cavalerie, petrecăreţ, coleg de regiment cu Radu Vasilescu, ginerele scriitorului. în amintirile celor care au. frecventat casa de la Valea Mare se mai păstrează invariabilul răspuns (la întrebarea „Ce mai doriţi, domnule căpitan" ?) : „O damigeana de vin™. 46 Ion Cioarba, căpitan, fiul preotului Iulian Cioarba din Maieru (prieten din copilărie, la care L.R. s-a retras, cu ani în urmă, să scrie Ciuleandra şi un fragment din B-ăscoala). Revine în paginile Jurnalului pînă în 1941. 47 Viitoare soţie : Ileana Mihăilescu Cioarba, cîntăreaţă în trupa lui Constantin Tă-nase. (Cununată de Liviu Rebreanu.) 48 Ileana Mihăilescu. 281 280 piston şi tijă. Şeicaru îmi face curte pentru Radio. La 5,1/4 am fost acasă. Timpul a fost bunişor, puţin acoperit, pe seară" cîteva picături de ploaie. Lache a cosit la luncă toată ziua. Azi mi-a sosit vaca de. la Florica şi scrofiţa „York mare" de 9 kg. Vaca se obişnuieşte anevoie cu singurătatea. Mulsă seara prima oară a dat 4 1/4 litri lapte. De la Dobrogostea s-a adus paie, fîn, orz, porumb. Purcelul a costat 279 lei. ; '• .- * Joi, 11 iulie [1935, Valea Mare] Timpul variabil, fără ploaie. Lache continuă cositul. Două femei plivesc iarba. Vaca neliniştită mereu ; a dat azi, în trei mulsuri,, circa 9 1/2 1. lapte. * Vineri, 12 iulie [1935, Valea Mare] Timpul variabil. Cîteva stropituri de ploaie, uşoare, dar care au împiedecat aducerea lucernei. Cositul a continuat şi s-a terminat. Azi a lucrat cu Lache şi Victor Turcescu49. Cele două femei continuă plivitul. Dimineaţa am fost la Dobrogostea, unde am plătit 482 kg. paie, 100 kg. fîn, 50 kg. orz şi 50 kg. porumb. Am vorbit pentru stupi — să am chiar la primăvară douăzeci -f cel de acuma = 21. După-amiazi la Florica ; n-am găsit pe Greger. Am luat .1 3/4 kg. miere (de la Dobrogostea 4 1/2 kg.) şi am reţinut încă un purcel ,iYork mare", care să fie întîi scopit. • * Sîmbătă, 13 iulie [1935, Valea Mare] Timpul mereu variabil. Seara a stropit un minut, uşor. Lache a fost la luncă, a întors lucerna. Pe seară s-a adus o căruţă de lucerna — 820 kg. Două femei au lucrat la lunca şi la plivit. Una a fost achitată (50 lei, împreună cu o zi bărbatului ei la luncă). Căruţaşului i-am dat 100 lei, ca avans. * Duminecă, 14 iulie [1935, Valea Mare] Timpul variabil, mai mult frumos, deşi încă relativ răcoros. Am fost la Plopeanu la Miceşti toată ziua — popiei, mîncare, cărţi. ••" • * * Luni, 15 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos.; Lache la luncă cu lucerna. Se mai aduc 2 care .lucerna, 1 485- kg. în total deci 2 305 kg. de la prima coasă. s * Marţi; 16 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos, cald. Lache cu un' om stropeşte a treia oară. Dimineaţa am fost la rîu cu Ion Cioarba. Şoferul caută un înlocuitor. Telefon de Ia Bucureşti pentru consiliu. " ' Victor Turcescu, ţăran de pe aceeaşi uliţă. 282 -A ..tj - ■ f>. i ■■li " t -Vi ■HHi 1. Vasile Rebreanu, tatăl scriitorului. 2. Ludovica Rebreanu, mama scriitorului. 3. Elev la Şopron. 4. La Academia militară. ..Ludoviceum". 48. Caricatură dc Neagu. 9. La Bergen (martie 1928). - * si 50. La sărbătorirea celor 50 de ani de către Societatea Autorilor Dramatici din România (între persoane : Em. Bucuţa, Fanny Rebreanu, Radu Vasilescu, Dimitrie Guşti, Ion Al. Vasilescu-Valjean, Ema Theodorian, Caton The-odorian, Ion Minulescu, Puia Rebreanu, Paul Prodan s.a.). * Miercuri, 17 & joi 18 iulie [1935, Valea Mare] Sînt în Bucureşti. Aici timp frumos. Lache termină stropitul. S-a demontat pompa lui Mitică. Am cumpărat o pompă nouă de la „Giersch", care trebuie să sosească. Luni vine instalator de la „Rumpel". * Vineri, 19 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache e învoit. * Sîmbătă, 20 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Sărbătoare. Lache la tîrg pentru cal ; în zadar. * Duminecă, 21 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Sărbătoare. * Luni, 22 iulie [1935, Valea Mare] De azi dim., [ora] 4, plouă pînă la 9 ; apoi seara de la 10 pînă la 2. A venit pompa şi instalatorul de la Bucureşti. S-a lucrat de la 11 la instalare. A venit şi mecanicul de la „Shell-Gas" pentru aranjamente şi corectări. Vaca cere taur. * Marţi, 23 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos, puţin răcoros după ploaia de ieri. Dim. la Florica cu vaca la taur ; nu primeşte. Cumpăr un vieruş „York mijlociu", scopit, de 15 kg., cu 450 lei. Soseşte d-na Claudia Rădulescu50 cu Magdalena51. Se continuă lucrul la instalarea pompei. * Miercuri, 24 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos, încă puţin răcoros. Am avut vizita d-nei Lala Baranga 52 cu d-na Ioana Basarab 53 şi domnul Anton 54. Continuă lucrul la puţ şi pompă cu mecanicul, un lucrător şi Lache. * Joi, 25 iulie [1955, Valea Mare] Sînt la Bucureşti. Timp frumos. Lucrează la pompă cu" un om. * Vineri, 26 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Se termină lucrul cu pompa. Mecanicul 1 050 lei. D.a. la Sorbii [la] Gălăşeşti. 50 Claudia Rădulescu, farmacistă. 51 Balerina Magdalena Rădulescu, fiică (căsătorită cu ing. Tiberiu Stănculescu). 52 Lala Baranga, sora Adelei Călinescu (soţia lui Armând Călinescu). 63—54 rjm Cercul de prieteni ai Lalei Baranga. 283 * Sîmbătă, 27 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache cu un om face capacul puţului etc. La Plopeanu la Miceşti. * Duminecă, 26 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Sărbătoare. Oaspeţi soţii Plopeanu, Şerban55, Plopeanu junior. * Luni, 29 iulie [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache face dimineaţa lada de control la robinete. După-amiazi liber, învoit. * Marţi, 30 iulie [1935, Valea Mare] Timp îndoielnic. Foarte cald. Pe seară, 30 minute ploaie de vară Şoferul cu Sima 56 se îmbată şi rămîn cu maşina pe drum. A început lucrul ]a împrejmuire, refacerea temeliei. La dejun, Sorbii. Pe seara, Lucreţia Marin , Lina. Lache la luncă, să puie mîine alte ridichi de luna. * Miercuri, 31 iulie [1935, Valea Mare] Timp ploios, rece. A plouat dimineaţa şi pe seară, bine. Lache a semănat la luncă ridichile şi a adus diverse lucruri. S-au furat de-acolo usturoi şi ceapă. De mîine începe hrana raţională a purceilor. Azi am dat hrana pentru 10 zile — 1—10 august. *]oi, 1 august [193Î, Valea Mare] Plouă. Plec Bucureşti şi revin seara cu Mugur. Au plecat d-nele Claudia. * Vineri, 2 august [1935, Valea Mare] S-a îndreptat timpul. Şoferul Gică a fugit. * Sîmbătă, 3 august [1935, Valea Mare] Timpul frumos. Mitică şi Lache mi-au cumpărat o iapă frumoasă, de 6 ani, Olga, pe preţul de 2 850 lei.58 I-am dat 2 000 lei îndată. Are un singur defect, îndoitură la piciorul stîng genunche. 55 Căpitanul Şerban. 56 Simion Dovghi, ordonanţa lui Radu Vasilescu. 57 Lucreţia colonel Marin (născută Vlădescu), mătuşă, sora Alexandrinei Rădulescu (soacra lui L.R.). 58 Afacerea proastă ; nu va şti mai tîrziu cum să scape de ea. * Duminecă, 4 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Am cumpărat o căruţă, uzată, dar bună, cu 2 000 lei. 59 Am comandat hamrfri bune, 140 lei kg. ; dat 400 lei avans. * Luni, 5 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Iapa potcovită. Căruţa pus şuruburi noi. Pe seară la Piteşti: pantalonii de drill, buni, bani. Azi intrat în serviciu un şofer nou. S-a plivit complect arbagicul. * Marţi, 6 august [1935, Valea Mare] Dimineaţa bine ; după-amiazi plouă puţin şi se răcoreşte. Dimineaţa vaca Ella a fost dată la taur, la Florica ; a primit. Taurul Tello. După-amiazi a adus hamul ; frumos ; 10 kg. 800 gr. Costul 1 512 lei, plătit integral. Am plecat la 5 cu maşina. Am cumpărat 17 scînduri de 5m-r-20cm + 3cm. pentru hambar ; 2 scînduri de 1,1/2 cm pentru căruţă. Am fost la Dobrogostea apoi, unde am luat 100 kg. orz cu 2 lei kg * Miercuri, 7 august [1935, Valea Mare] Timp variabil. Lache cară 5 căruţe nisip. * Joi, 8 august [1935, Valea Mare] Timp amestecat, fără ploaie. Am fost la Bucureşti. Nimic special. Am angajat pe Economu 60. Radu va difuza meciul de fotbal. Am vorbit cu el la telefon. pavaj. * Vineri, 9 august [1935, Valea Mare] Timp variabil, fără ploaie, Lache continuă căratul nisipului pentru * Sîmbătă, 10 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache termină căratul nisipului ; mai aduce şi 400 cărămizi de la Duminecă 61. Electrician de la Piteşti începe instalarea soneriei. * Duminecă, 11 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Dr. Păcescu ascultă cu noi reportajul sportiv Radu. 59 Mai tîrziu va regreta. 60 Virgil Economu, cronicar sportiv, mai tîrziu preşedinte al Federaţiei Naţionale de Fotbal. 61 Ţăran din localitate, amintit adeseori în Jurnal. 284 285 * Luni, 12 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache începe facerea pavajului cu un om şi ajutorul Sima şi şofer. Electricianul n-a mai venit. Duminecă n-t început lucrul la hambar. S-a contramandat consiliul de mîine Radio. * Marţi, 13 august [1935, Valea Mare] Lache continuă lucrul la pavaj. Duminecă la hambar începe. La Piteşti, ocolul silvic pentru copaci din pădurea din capul viei. Timp frumos. Acontez o coasă de lucerna la o femeie (un pogon şi două prăjini) cu 900 lei. * Miercuri, 14 august [1935, Valea Mare] Timp frumos, f.[oarte] cald. Vine Puia-Radu. Vin oamenii de la Radio să mă ia la Maglavit62. Lache termină aproape pavajul. E bolnav mereu. Achit pe moş Vladu63, 3 zile de la pavaj. * Joi, 15 august [1935, Valea Mare] Timp frumos ; după-amiazi se înnourează, f.foarte] puţină ploaie. Sărbătoare. * Vineri, 16 august [1935, Valea Mare] Timp potrivit. Lache termină pavajul. începe demontarea podeţului Cumpăr scînduri. Lucrează Lache cu Sima şi şofer. * Sîmbătă, 17 august [1935, Valea Mare] Timp potrivit. Subt supravegherea Radu se termină podeţul, minus umplutura spre şosea. * Duminecă, 18 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Radu-Puia pleacă dimineaţa. * Luni, 19 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache cu şoferul termină podeţul complect. Verdeaţă de la luncă. Două fete taie buruiene în vie. Trei tuburi de la podeţ dăruite Mitică 64. S-a făcut şi capătul canalului. * Marţi, 20 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache cu un om coseşte lucerna cumpărată. 62 Sat în jud. Dolj, unde, în acea vreme, se speculau „minunile" lui Petrache Lupu, mult dezbătute în presa timpului. 63 Vasile Vladu, ţăran din sat. 64 Mitică instalatorul (darul lui este în contul pagubelor provocate). 286 * Miercuri, 21 august [1935, Valea Mare] Timp bun. Pe seară înnourare şi noaptea puţină ploaie. Lache terminat cositul. * Joi, 22 august [1935, Valea Mare] Timp nouros. Nu s-a putut strînge şi căra lucerna. S-au curăţat purceii de păduchi şi jeg, spălaţi, găinile curăţate de păduchi şi căpuşe. Am fost Bucureşti. * Vineri 23 august [1935, Valea Mare] Timp variabil, mai mult nouros. Dimineaţa stropeşte ploaia puţin. Se lucrează pe -lîngă casă. Lache cară gunoi. Seara aduce hambarul de la Duminecă. Fost Piteşti Braunstein 65 pentru bani „Adevărul". * Sîmbătă, 24 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache la lucerna arendată cosită cu ... femei pentru întors. Seara tîrziu se aduc trei căruţe lucerna, total / 655 kg. fîn, care a costat 900 lei arenda, 70 lei cositul, 80 lei căratul, 58 lei întors etc, total 1 108 lei, adică circa 66 bani ptr. kg. A sosit Puia, Radu la 3,1/2, iar la 10,1/2 seara Sandi Ionescu,66 * Duminecă, 25 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Radu pleacă dimineaţă, se întoarce la 3,1/2. La 10,1/2 sosesc soţii Paştiu67. La 5,1/4 la serbarea teatrală locală. La 7,3/4 pleacă toţi. Mecanicul adus de Radu mi-a pus soneria aici. *Luni, 26 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache beat. Nu se lucrează mai nimic. * Marţi, 27 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache cu 3 femei cîrneşte via. Eu la Piteşti p.[entru] rest bani „Adevărul". întîlnesc Sorbul care vine aci. S-au adus loitreie noi căruţă. * Miercuri, 28 august [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache început sapa III vie cu 11 oameni. Dim. vreau să plec Bucureşti ; scap trenul p.[entru] pană benzină. Plec la 2,1/4 cu personalul. 65 Mandatarul „Adevărului" la Piteşti. 69 Sandi Ionescu, inginer, coleg de şcoală, încă din cursul primar, cu Radu Vasilescu (cel mai bun prieten al său). 67 Nicolae şi Sofia Paştiu (soţia născută Gora, fosta secretară a lui L.R. de la „Societatea Scriitorilor Români" ; ulterior căsătorită cu N. Vlădoianu şi apoi cu I. Dacian). Nicolae Paştiu era căpitan doctor veterinar, în regimentul unde funcţionase Radu Vasilescu. 287 I i * Joi, 29 august [1935, Valea Mare] \ Timp frumos. Continuat sapa cu 20 oameni. Sosesc seara de la Bucureşti. * Vineri, 30 august [1935, Valea Mare] Timp frumos ; foarte cald. La amiazi se termină săpatul cu 18 oameni. Total 38,1/2 zile de lucru. * Sîmbătă, 31 august [1935, Valea Mare] , Timp frumos. Noaptea (spre sîmbătă), 1—3, răpăială de ploaie cu mari manifestări electrice. Lache dispare de dimineaţă. După-amiazi servitorii toţi adună diverse lucruri la luncă. * Duminecă, 1 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Dim. merg la Dobrogostea. Nu găsesc pe nimeni. Lache mereu dispărut. * Luni, 2 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Pe seară se înnourează. Lache pritoceşte vinul etc. Cu maşina eu la Dobrogostea în zadar. Marţi, 3 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache termină cu pivniţa ; aranjez remiza etc. şi pavajul la poartă. * Miercuri, 4 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache cară gunoi şi nisip. După-amiazi la Piteşti. Cumpăr 4 scînduri pentru podele la grajd-vacă ; vorbesc cu fierar pentru reparaţia căruţei. * Joi, 5 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Plec Bucureşti. Lache duce căruţa la reparaţie ; 880 lei. Face cu şoferul podeaua la grajd etc. Seara pe la Ionel. * Vineri, 6 septemvre [1935, Valea Marc] Timp frumos, cam acoperit. Fanny coafor şi pregătiri cu Lina pentru petrecerea de mîine. Luat codîrlă nouă 50 lei de la un ţăran. * Sîmbătă, 7 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Pregătiri pentru petrecere. Maşina face de nenumărate [ori] drumul la Piteşti pentru diverse cumpărături. La 7 d.a. aduce lăutarii, | 288 taraful Jan Dura68, trei persoane. La 8,1/2 sosesc oaspeţii în două maşini ; Bienstock69, cu Puia-Radu, Paştiu-nevasta ; apoi Rainer70, cu d-na Sandi Ionescu. Pe la 9 sosesc de la Piteşti alte două maşini : Ionel cu Lina şi Toto 71 ; alta, colonel Constantinescu 72, cu d-na şi d-ra 73. Petrecerea durează pînă a doua zi la 5,1/2 dim. * Duminecă, 8 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Oaspeţii de Ia Bucureşti dorm pînă pe la 12. Vine de la Braşov Mircea Georgescu cu nevasta. Masa mare. Petrecere reuşită. * Luni, 9 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Un zidar începe tencuiala teraselor, ajutat de Lache. Cumpăr de la Turcu71 35 duble ovăs (cea 12 kg. dubla) a lei 37, adică cea 3 lei kg. De sîmbătă a mai adus Marioara, tot de la el, încă 10 duble. Total 45 duble, adică cea 460 kg. costînd 1 665 lei. Am mai luat un sac de mălai, 70 kg. a 3,70 lei ; 2 duble porumb ă 47 lei. Căruţa gata reparată. S-au mai adus reparaţii neprevăzute în devizul iniţial de 460 lei ; costul total al reparaţiei lei 1 300. Codîrla şi lamba luate de la ţăran n-au fost bune şi nu s-au utilizat. Astfel costul total al căruţei revine la 3 500 lei. * Marţi, 10 septemvre [1935, Valea Mare] Timp frumos, puţin acoperit. Zidarul continuă lucru. Fanny face 35 duble uruială orz. Porcii vor începe mîine a fi îngrăşaţi. * Miercuri, 11 septemvre [193 5, Valea Mare] Toată ziua ploaie de toamnă. Rece. Porcii mari s-au pus la îngrăşat. * Sîmbătă, 21 septemvre [1935, Valea Mare] De la 12 pînă la 20 sept. am lipsit de-aci. Am avut şase conferinţe cu Mitric la Văşcăuţi 75, Cindei, Zastavna, Coţmani, Lipcani, Bălţi, în zilele de 14, 15, 16 şi 17 sept. în acest răstimp aici Lache cu un om a cosit lucerna a doua oară ; rezultat — 810 + 500 kg. fîn, inclusiv taraua, deci net circa 890 kg. — foarte mediocru. Trebuie să cumpăr lucerna, altfel nu ies din iarnă. S-a cules fasolea, s-a bătut şi vînturat; rezultatul circa 7 duble ; rămîne să 68 Lăutar din Piteşti. 49 Bienstock, cunoştinţă ocazională datorată soţilor Nicolae şi Sofia Paştiu (lucra în domeniul cinematografiei). 70 Rainer, inginer, căsătorit cu sora lui Sandi Ionescu (vezi supra). 71 Toto Niculescu (vezi supra). 72 Din Piteşti. 73 Artistă la Teatrul Naţional (căsătorită cu Florin Scărlătescu). 74 Lucrător amintit de multe ori în Jurnal. 73 Cf. Conferinţa d-lui Liviu Rebreanu în Văşcăuţi, în Glasul ■ Bucovinei XVIII, nr. 4647, 19 sept. 1935, p. 3. 289 vedem în kilograme cît va fi. S-au scos cartofii chiflă — patru saci plini. S-au adus vreo 180 dovleci, dovlecei etc. S-au cules pere, mere, prune. Timpul a fost în general bun şi frumos. Aseară am sosit cu maşina venind pe la Bod. Azi Lache a continuat să lucreze la uscatul prunelor ; 10 tîrne, din care 2 cu prune grase. Fanny a pus murături, ardei, roşii etc. S-au cumpărat 100 kg. ceapa de apă cu 380 lei. Timpul frumos. * Duminecă, 22 septemvre [1935, Valea Mare] Mereu timp frumos. Cu Fanny la Ciumeşti, la Plopenii — masa, fotografii, popiei. întoarcere 17,1/4 pe la Ionel, pe care nu-i găsim. Venind, în dreptul cîrciumii, un copilaş se aruncă în faţa maşinei. Din norocire a scăpat teafăr. Lache continuă uscatul prunelor. * Luni, 23 septemvre [1935, Valea Mare] Timpul frumos. Lache, cu trei femei, supravegherea Marioara, scoate cartofi mari, aduce două căruţe — total net 750 kg. Mîine se va continua. Aici s-au bătut cei doi nuci — rezultat, o tîrnă de nuci mici şi un coş mari. Seara mergem la Ionel ; au venit însă ei aci. Zidarul a reluat lucrul. * Marţi, 24 septemvre [1935, Valea Mare] Timpul frumos, continuă culesul cartofilor etc. S-au mai adus 160 kg. cartofi, plus 216 dovleci + 195 dovleci + dovlecei, apoi 2,1/2 saci fasole etc. * Miercuri, 25 septemvre [1935, Valea Mare] Timp bun. Dim. plec la Buc.fureşti] cu Fanny, fireşte. Zidarul va termina azi lucrul cu tencuiala teraselor. * Joi, 26 septemvre [1935, Valea Mare] Timp bun. Zidarul termină abia la amiazi. Deci în total 5,1/2 zile de lucru ? Seara sosesc aci, trecînd pe la Ionel. S-au aşezat anume lucruri în pivniţă (cartofii) prost. Pe seară plouă slab. * Vineri, 27 septemvre [1935, Valea Mare] Timp variabil, cam răcoros, Fanny la Piteşti cu Marioara76, care trebuie să plece mîine la şcoală. * Sîmbătă, 28 septemvre [1935, Valea Mare] JTimp senin, cam răcoros. Se curăţă dependinţele servitorilor. Marioara pleacă la şcoală. Dr. Păcescu p.fentru] lemne. 7® Marioara Gusan (vezi supra). 290 * Duminecă, 29 septemvre [1955, Valea Mare] Timp frumos. Stuparul-şef de la Dobrogostea mi-a aşezat pentru iarnă stupul. (L-am adus cu maşina ; l-am trimis cu trăsura.) La dejun, soţii Plopeanu şi Sava-Goiu 77. * Luni, 50 septemvre [1955, Valea Mare] Timp frumos. Dim. cu maşina la ocolul silvic pentru copacii din Nămăiasca. Cumpăr un sac tărîţe (50 kg.) şi un sac mălai (70 kg.) Turcu. întîlnesc soţii Mitric, care rămîn aici. D-a., la direcţia silvică tot p.fentru] lemne şi pe la luncă, unde lucerna e proastă rău. Seara vine Ionel cu colonel Constantinescu, Toto etc. Chef toată noaptea cu 2 lăutari. * Marţi, 1 octomvre [1955, Valea Mare] Timp frumos. Telefon de la Radu, chemîndu-mă. Seara plec Bucureşti cu Fanny. Mitricii rămîn aici. * foi, 3 octomvre [1935, Valea Mare] Sosim seara de la Bucureşti. Lache cu şoferul au tăiat lemne. După-amiazi a plouat uşor vreo jumătate de oră. * Vineri, 4 octomvre [1935, Valea Mare] Timp foarte frumos. Oamenii taie lemne. Zidarul lucrează în grajd. * Sîmbătă, 5 octomvre [1935, Valea Mare] Timp admirabil. Doi oameni cu ai noştri culeg porumbul — 3 căruţe bune. Idem restul de fasole, dovleci etc. Zidarul a lucrat la podeţul din faţa casei. Am mîncat la luncă cu Mitricii etc. Seara mergem la Ionel. La luncă au fost col. Constantinescu. Chef la Ionel pînă la 6 dim. * Duminecă, 6 octomvre [1955, Valea Mare] Timp foarte frumos ; cald ; 30°C. umbră. La dejun la Miceşti Plopeanu. Seara clacă p.fentru] curăţitul porumbului cu lăutari. * Luni, 7 octomvre [1955, Valea Mare] Timp frumos. Mitric aduce trei căruţe de coceni de la luncă. După-amiazi o căruţă de ridichi, morcovi, praz. Trei fete lucrează la pănuşi. Zidarul continuă. 7 Crin Sava-Goiu, profesor de politică forestieră. 291 * Marţi, 8 ectomvre [1935, Valea Mare] ■fyjogur, care stă pînă seara, cu mesagiu de Timp foarte frumos. Vinf juS o căruţă de legume; sfeclă roşie, varză, la Şeicaru. De la lunca s-au mai az-flarul lUCrează în jurul pompei. Femei pătrunjel, pastîrnac, ţehna etc. ă iegumeie \z pivniţă. curăţă la pănuşi, iar dupa-amiazi sc * Sîmbătă, 12 octomvre [1935, Valea Mare] r ..ţ în Bucureşti cu Fanny, ducînd cu noi si Miercuri, joi, vineri am tos ^vcm{ p^ădureaj s.[pînzuraţilor]. N-a pe Mitrici. Era vorba sa se citeasc A rămas pentru luni, 14.X. Am sosit fost comitet. Vineri s-a citit altccv următoarele : zidarul a lucrat o zi lîngă aci azi la amiazi. în lipsa mea^ s au făcut aC-1„ei cu scîndurile cumpărate, precum şi claia pompă ; Lache a făcut podul refl»g a cos;t lucerna noua cumpărată de la de coceni ; împreuna cu Mana j & louat puţin noaptea. încol0; frumos. aceeaşi femeie. Vineri spre simPai Aici se duc cinci căruţe Sosesc la LV2 noaptea cu personaj Iul * Marţi, 15 octomvre [1935, Valea Mare]' _. , . , . T ,rPrna e încă udă. Pregătiri pentru plecarea . Timpul mai mult semn. lucrează porumbul întins k lui Lache la Bucureşti cu proviz"e îndaţă du ~ miezul uscat. Seara soţii Ionel. Lache PU1 r rT r miercuri cu căruţa încărcată. * Miercuri, 16 octomvre [1935, Valea Mare]' „. , „ , „ • unde se termină citirea P.[Murii! S.fpîn- Timp bun. Eu plec Bucureşti, unanimîtate m îmorc Ja t(/2 ^ zuraţdorjw mare efect Admira■ mbul în d s.a s£rîns lucema cu trăsura de la gara Aia s-a c;rca 450__500 k 2idarul lucrează şi s-a adus un car, Vasile Zidar», şi termina. Ţăran din sat. * Joi, 17 octomvre [1935, Valea Mare] Timpul bun. Pe seară se înnourează trecător. Dimineaţa am fost Ia Piteşti : opoziţie la proces Teodorescu, direcţia silvică, pentru lemnele de la Nămăiasca. După-amiazi Marin cu Marin79 au strîns fînul rămas la luncă. * Vineri, 18 octomvre [1935, Valea Mare] Timpul frumos. Plecăm la Bucureşti, unde am consiliu Radio cu chestia Munteanu. Acasă se lucrează mărunţişuri. Lache a sosit bine la Buc. * Sîmbătă, 19 octomvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Sosim la 11,1/2 cu Simplonul. \ * Duminecă, 20 octomvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. D.[upă-] a.[miazi] fac fermenţii selecţionaţi. La 5 plecare la Gălăşeşti de unde ne întoarcem cu Sorbul care doarme aici. Dimineaţa a sosit Lache de la Bucureşti cu căruţa. * Luni, 21 octomvre [1935, Valea Mare] Timp frumos. Lache cu încă doi oameni coseşte lucerna de la locotenentul ...aţă 80. Soseşte de la Bucureşti armurierul pentru chei" şi lacăte. Dim. am fost la ocolul silvic pentru lemne, apoi la Ionel şi tante Lucreţia81. Doi oameni au început să taie lemnele pentru 150 lei global. * Marţi, 22 octomvre [1935, Valea Mare] Timpul variabil. Azi-noapte s-a înnourat rău, deşi altfel era cald, iar dimineaţa a picurat cîteva minute. Ziua a fost amestecat, dar mai mult soare şi cald. Doi oameni au terminat azi de cosit. S-au făcut total 3 zile -f două 3/4 de zile, adică total 4,1/2 zile. Două fete + Măria noastră 82 au scos sfecla de nutreţ. S-au cărat cu brişcă mea : 920 + 810 + 810 4- 830 = 3 370 kg. Lăcătuşul aranjează broaşte, geamuri etc. Continuă tăiatul lemnelor. De două ori am fost la luncă pentru control. Pe seară iar se înnourează. * Miercuri, 23 octomvre [1935, Valea Marc] Timpul variabil. De k amiazi pînă seara, soare şi căldură. Lache cu 2 femei şi Măria la sfeclă. Se mai aduc următoarele transporturi : 640 4-780 -f cea 100 _ = ^1520 kg.^sfeclă, plus varză (vreo 40 căpăţîni) şi alte lucruri ce se mai găseau pe cîmp. După-amiazi cele două femei cu Măria 79 Numele şoferului şi al unui ţăran din sat. 80 Locotenent de! administraţie, nenominalizat 81 Lucreţia colonel Marin (vezi supra). 82 Măria, femeie de serviciu, adusă de la Bucureşti. 292 293 au întors lucerna. Lache a curăţat două butoaie şi vasele necesare pentru cules via. Unul de la garda financiară a controlat yinul existent din vechea recoltă : 224 dai. Dim. Lache a încărcat excesiv căruţa, a rupt o roată şi altele, a rănit calul. Aflu că în general maltratează calul. Seara la masă tante Lucreţia şi Ionel singur, Lina fiind bolnavă. Lăcătuşul lucrează şi se îmbată. * Joi, 24 octomvre [1935, Valea Mare] Acoperit, ploaie, manifestări electrice. De aseară pe la zece a început o ploaie blîndă, care cu intermitenţe a continuat toată noaptea şi azi dim. Pe la amiazi a stat. După-amiazi pe la 3 a reînceput o ploaie torenţială cu fulgere, tunete, trăsnete, ca vara, pînă la 5,1/2. De la 2 la 3 am încercat să culegem via cu vreo zece oameni. Ploaia a întrerupt. Am strîns vreo 7 dai. must de 191 = 12,5° alcool. O vadră vom duce la Bucureşti ; restul a fost tratat cu circa 8—9 g. metabisulfit. * Vineri, 25 octomvre [1935, Valea Mare] Ziua a fost cu soare. Noaptea a plouat iarăşi. Noi am fost la Bucureşti. * Sîmbătă, .26 octomvre [1935, Valea Mare] Timpul frumos, cu soare. începe însă să se răcească. Sosim de la Bucureşti^ la 1 d.a. cu popas pe la Lina, bolnavă. După-amiazi s-a cules restul de vie : încă vreo 10 dai. Dezastru. Pregătiri pentru fiertul ţuicii. * Duminecă, 27 octomvre [1935, Valea Mare] Timpul acoperit, cu mici ţîrîieli uşoare. Rece. De la 3 a.m. Fanny a început a fierbe ţuica ; s-au făcut în total pînă seara la 21 h patru cazane, rezultînd 63 1 ţuică de 32°. încheiat cu Kovacs învoiala pentru îngrijirea grădinii de flori şi legume, în scris. Sorbul aduce cocoş „Rhode-Island". Dat Costică Petrescu 83 ultimul rest din arenda locurilor luncii. * Luni, 28 octomvre [1935, Valea Mare] Timpul variabil. Eu plec la Bucureşti la 7 dim. pentru consiliu la Radio. Fanny rămîne să termine fiertul ţuicii; din două cazane s^au făcut 27 1. Totul 90 litri, adică 9 dai. Pe urmă în povarnă se pune sfecla de nutreţ, iar la 6 h pleacă şi Fanny la Bucureşti. * Joi, 31 octomvre [1935, Valea Mare] Sosim la 12 h de la Bucureşti cu Simplonul. Timpul frumos, A fost bine şi ieri. Astfel azi Lache cu doi oameni lucrează la lucerna, iar seara aduce o căruţă de lucerna de 815 kg. netto. în prealabil am plătit proprie- 83 Ţăran înstărit, care va reveni de mai multe ori în paginile Jurnalului. tarului restul de 900 lei pentru coasa întreagă. Zice că a mai rămas circa 600 kg. lucerna, care se va aduce mîine. De la Piteşti am cumpărat diverse pentru masă. Am plătit vechea datorie la Armovici 84 ; rămîn 20 1. benzină de plată. Am lăsat la Ionel fotografiile lui Toto ; de încasat 254 lei. De la lacobi am adus 5 pachete mari cu bujor alb şi roşu involt, violete „Kdnigin Charlotte", lalele roz-vişinii şi portocalii, crini regali. * Vineri, 1 noemvre [1935, Valea Marc] Timp frumos. Lache a adus roata la căruţă. A scos capacele butoaielor să se usuce. Pe urmă a fugit, pentru că l-ar fi repezit Fanny, deşi eu îl trimisesem la lucerna. La 11,1/2 a venit Băilescu 85 cu noul aparat de radio, care însă nu merge, fiindcă bateria anodică e prea slabă. A luat masa şi la 4 a plecat cu acceleratul. * Sîmbătă, 2 noemvre [1935, Valea Mare] Acoperit, urît. Dimineaţă la pod iau benzină, apoi la Ştefăneşti la jandarmi pentru Lache. Un sergent îl aduce imediat. Rămîne 15 zile. D.[upă] a,[miazi] aduce lucerna, circa 500 kg. în total deci 1 20C kg., jilavă. Pe seară adaog la cele circa 12 dai. vin nou în uşoară fierbere 3 kg. zahăr topit în 6 litri must cu 10 gr. — acid tartric, fierte împreună circa 10 minute. Un dai. must rămas îl tratez cu metabisulfit, ca mîine să-1 adaog la butoi. Seara a fost aci Ionel cu Lina. * Duminecă, 3 noemvre [1935, Valea Mare] Timp acoperit, rece. Dim. merg cu Lache la pădure să văd lemnele. Pădurarul îmi va face lista copacilor care sînt pe platou şi pe care să-i cumpăr, pînă la 200 arbori. A venit grădinarul Kovacs, care a pichetat cu ţăruşi planul grădinii ; am hotărît ce copaci să tăiem şi să îndepărtăm._ I-am dat 300 lei din leafă. La dejun am fost la tante Lucreţia cu alţi mosafiri, cu ocazia sfinţirii criptei sale. * Sîmbătă, 9 noemvre [1935, Valea Mare] Acoperit. Sosesc aci la 12 cu trăsura ; şoferul Marin bolnav, încît am telefonat zadarnic. Am adus 125 trandafiri şi 10 lilieci de la Iacobi_ într-o ladă şi balot. Am găsit aci pe Kovacs care a lucrat luni, marţi şi miercuri, plus azi ; a făcut drumurile, a săpat etc. Azi pînă seara a plantat trandafirii pitici, restul urmează luni. A scos canele indice etc. Toate cepele etc. sînt în pivniţă. Joi a plouat. Lache a tăiat, îngropat via ; a scos vata în locul unde rămîne să facem grădina de legume ; 311 gropi s-au făcut şi plantat cu viţele scoase ; mai rămîn un număr de plantat luni. Marin şoferul a rupt osia căruţei. Am vrut să trimit pe Marin la Bucureşti — a pierdut ochelarii 84 Negustor în Piteşti. 85 Alexandru Băilescu, inginer la Societatea de Radio. 294 295 mei. Am plătit oamenii care au lucrat. Am încasat de la Adevărul Piteşti 20 000 lei pentru chiria de la Bucureşti. Dat lui Kovacs restul de 300 lei pînă la 15 noemvre. * Duminecă, 10 noemvre [1935, Valea Mare] La 13 h plec cu birja, luînd şi pe Măria, cu multe bagaje. Ziua am mai plătit restul lucrătorilor ; absolut la zi. Lache s-a dus la Dobrogostea după paie. A venit abia cînd plecam eu, cu 160 kg. paie, pe care dăduse 80 lei. Ion 86 a schimbat damigeana de la Steriade87, prea scumpă, şi [a] adus de la Armovici cu 60 lei. Luni, 11 noemvre 1935 [Bucureşti] După banchetul de aseară al autorilor didactici, oferit de Adevărul, unde am repezit pe javra de Sîngiorgiu, am stat puţin la „Corso" cu Negulescu şi Fanny. Azi dimineaţă, cînd să ies, venea Ovidiu Cioarba 88, pe care l-am luat cu mine în oraş. întîi la Telefoane, unde am plătit trimestrul trecut şi convorbirile interurbane la zi ; am mai rămas dator doar trimestrul în curs. La „Foto-Sport" am dat o serie de măriri, în special vreo 5—6 între 13/18 şi 24/30. Pe urmă am luat 12 ceşti de cafea neagră şi 6 pentru cafea eu lapte de la „Gospodina" Cîmpineanu. S-a ataşat acolo şi Mitric, apoi Camil Petrescu, căruia i-am lăudat studiul despre Proust89 din Revista Fundaţiilor Regale, Am continuat pînă la Radio. Ionescu 90 spune că după-amiazi termină cu Mitric, că aranjează chestia popririlor — mi se pare puţin rece ; cu Geles 91 despre Bod ; cu Alfred Alessandrescu 92 să puie mai curînd pe Lenuţa 93 în program ; cu Munteanu despre orele suplimentare. Lenuţa mă aştepta acolo ; a plecat cu Ovidiu94. De acolo am mers la „Corso", unde era Corneliu 95, Herz etc. La masă am avut pe Ovidiu. Am primit pe d. Necşulea, pentru fiul său, care ar dori să intre la Radio ca inginer. La 3 d.a. la tribunal pentru autentificarea actelor cu „Divanul meşterilor şi cărturarilor de la Hanul Ancuţei" 96. De vorbă mai mult cu Simionescu ; alţii : Ressu, Steriade, Jalea 9T, nume. 86 Ion, om de serviciu. 87 Negustor din Piteşti, fratele proprietarului magazinului de coloniale cu acelaşi 88 Ovidiu Cioarba, medic, al dioilea băiat aii preotului din Maieru. 89 Marcel Proust (1871 —1922), scriitor francez, la a cărui operă se referă uneori şi L.R. la interviurile sale. 90 Vasile Ionescu (Lulu), avocat, colaborator la Radio, viitor director general al Societăţii. 91 Geles, funcţionar superior la Radio, mai tîrziu în comitetul de direcţie. 92 Alfred Alessandrescu (1893—1959), dirijor şi compozitor. 93 Ileana Mihăilescu Cioarba (vezi supra). 94 Ovidiu Cioarba. 95 Corneliu Moldovanu. 86 „Divanul meşterilor şi cărturarilor de la Hanul Ancuţei", asociaţie ele desfătare artistică şi voie bună,- înfiinţată de Mihail Sadoveanu, ajutat de un comitet de experţi în materie, pe lîngă restaurantul „Hanul Ancuţei", situat cîndva pe strada Izvor. (Consultă articolul lui N. Gheran, Mihail Sadoveanu. „Divanul cărturarilor, meşterilor şi jupîniţelor de la Hanul Ancuţei, în Tribuna, XVIII, nr. 49, 6~dec. 1973. ^ 97 Ioan Jalea (n. 1887), sculptor. T" Medica, Han, Arghezi, Cezar Petrescu, Păstorel 98, Rosetti, Jora etc. Apoi cu Ovidiu la Marius Georgescu99, pentru examenul de medici sanitari. Mi-a promis solemn. La 5 d.a. comitet de lectură la T.[eatrul] N.[aţional] o piesă a lui Crevedia 10°, slabă. Seara cu Fanny la Rose-Marie. * Joi, 14 noemvre [1935, Valea Mare] Sosesc aci la 11 seara cu Fanny, aducînd şi un balot de arbuşti pentru plantat. Maşina ne-a aşteptat; a trecut prin gîrlă, podul fiind rupt. Am dormit în odaia din casa mică 101. în lipsa noastră Kovacs a plantat tot ce avea ; a replantat alunul şi a mutat arborii diverşi etc. cu 9 oameni într-o zi, miercuri. Lache a săpat locul legumelor marţi cu 10 oameni. * Vineri, 15 noemvre [1935, Valea Mare] Timp variabil, uscat şi puţin rece. Lache aduce un coşar de la Piteşti care mătură toate coşurile şi arde cel de la bucătărie ; total 150 lei. Pe urmă Lache se îmbată. Pe seară vine Ionel cu Lina. * Sîmbătă, 16 noemvre [1935, Valea Mare] Timp mai mult senin. Fanny bolnavă de amigdalită. Dim. cu maşina la Piteşti = ocolul silvic, primărie p.[entru] bălegar, farmacie p.[entru] Fanny, Vişoiu. Plătit căruţa reparată. S-a făcut ordine cu legumele etc. Seara dr. Tiţescu la Fanny, Lache aduce medicamente de la Piteşti şi ia căruţa de la fierar. Duminecă, 22 decemvre 1935 [Valea Mare] Am sosit ieri cu Fanny şi două servitoare, plus Sorbul, care mi-a dăruit o sanie foarte frumoasă drept recunoştinţă pentru concursul ce i-am dat la serbarea lui de 50 ani102 şi probabil ca acont pentru premiul de 100 000 lei ce mă silesc să i-1 dau de la Teatru. Azi am tăiat unul din porcii „York" crescuţi şi îngrăşaţi de noi. Pare să fie destul de gras ; rezultatul în untură se va vedea mîine. Ionel cu Lina au fost prezenţi şi de mare ajutor. Eu însumi n-am ieşit deloc din casă. Mă sîcîie o răguşeală rebelă de aproape o 98 Al. O. Teodoreanu (1894—1964), prozator, amintit fugitiv în paginile Jurnalului, în clipe de petrecere ; ca majoritatea scriitorilor ieşeni, a figurat printre bunii confraţi. 99 Marius Georgescu, doctor, şef de lucrări la Facultatea de medicină din Bucureşti. 100 N. Crevedia (1887—1978), poet; la B.A.R., Coresp., nr. 142 660—142 661", scrisori către L.R. 101 Se afla în aceeaşi ogradă, fiind alcătuită dintr-o sufragerie mică, antreu, bucătărie şi cămară. 102 La 16/29 oct. 1935, M. Sorbul îşi sărbătorise semicentenarul. 296 297 lună. Trebuie s-o vindec. Şi totuşi mîine trebuie să plec la Bucureşti pentru „Shell-Gas". De o lună o duc numai în sărbători şi felicitări pentru cei 50 ani împliniţi la 27 noiemvre. Au fost zeci şi zeci de articole, interviuri, note şi notiţe în mai toate ziarele şi revistele.103 Exceptînd doar Universul, Curentul, Neamul104 şi Ţara noastră105. Mi-au dat o masă tinerii scriitori şi alta „S.S.R.", la care a participat cel mai mare număr ce s-a văzut la „Cina" 108. Am ţinut aci şi eu un discurs. Apoi telegrame şi scrisori cu nemiluita etc. A fost o manifestaţie generală de simpatie şi preţuire, care m-a mişcat aievea. Marţi, 31 decemvre 193S [Valea Mare] Proiectasem să fiu la Bucureşti pentru revelion. Am rămas totuşi aci, ca să terminăm cu toate ale gospodăriei : s-a tăiat al doilea porc, se mai pune la punct ce trebuie, s-au spălat rufele etc. Pînă la Paşte, afară de mine nu va mai veni aci nimeni. Eu sper să viu pe la mijlocul lui ianuarie şi să mă aşez serios la Gorila. Dacă aş sfîrşi pînă la mai, bine ar fi ! Crăciunul a mers obişnuit, cu mîncare multă. N-am avut lume, afară de Ioneli. A doua zi a sosit Economu, iar a treia zi, ziua lui Fanny, au mai fost Toto, Vişoiu etc. Plus lăutari. Duminecă seara am fost noi la masă la dr. Tiţescu. De ieri, luni, urmez un tratament indicat de dr. Tiţescu. M-a examinat sîmbătă şi mi-a găsit un emfizem incipient, pe care vrea şi speră să-1 înlăture. Dealtfel răguşeala aproape cronică pare a fi un fenomen secundar al aceluiaşi emfizem. Voi încerca să mă caut mai serios, fiindcă într-adevăr respiraţia a început să-mi fie anevoioasă. 103 Din numeroasele ziare şi reviste, tipărite în Capitală şi provincie, vezi Facla, XV, nr. 1452, 28 nov. 1935, Cuvîntul liber, III, nr. 4, 30 nov. 1935 ; Adevărul literar şi artistic, XIV, nr. 783, 8 dec. 1935 ; Vremea, VIII, nr. 416, 1 dec. 1935 ; Dimineaţa, XXXI, nr. 10402, 9 dec. 1935, de unde am selectat interviurile lui C. Panaitescu, C. Baltazar, V. Dona şi L. Sebastian (vezi Addenda, p. 496—526). Pentru prima parte a anului 1935, descoperită din punct de vedere documentaristic în Jurnal, vezi interviurile lui G. D. Râncă, în însemnări, V, nr. 20, 20 ian.—20 febr. 1935 ; V. Gorun, în Gazeta municipală, IV, nr. 168, 14 apr. 1935, D. Petraşincu, în Adevărul literar şi artistic, XIV, nr. 760, 30 iun. 1935, şi I. Dragnescu, în Rampa, XVIII, nr. 5252, 19 iul. 1935, reproduse de noi în Addenda, p. 484—496. Articole omagiale au publicat Al. Philippide, G. Călinescu, Izabela Sadoveanu, Camil Petrescu ş.a. Consultă şi Gazeta, II, nr. 516, 28 nov. 1935 ; Facla, XV, nr. 1452, 28 nov. 1935 ; Naţionalul nou, II, nr. 468, 28 nov. 1935. 104 Neamul romanesc, publicaţie înfiinţată la Bucureşti, în 1906, de N. îorga. 105 Ţara noastră, revistă politică scoasă la Cluj, în 1922, de O. Goga, transformată mai tîrziu în publicaţie cotidiană, devine, de Ia 14 iul. 1935 oficios al Partidului Naţional-Creştin. In general, ziarele de extremă dreaptă trec sub tăcere aniversarea romancierului. Altele folosesc prilejul pentru a-1 ataca (vezi Ion Aurel Manolescu, Liviu Rebreanu pe două coloane, în Cruciada românismului, II, nr. 53, 14 dec. 1935, p. 3). 106 Agapa a avut loc la 11 dec. 1935. Au luat cuvîntul: F. Prodan, I. Dauş, Gr. Măr-culescu şi M. Eliade, atunci de 28 ani, care „a vorbit despre ceea ce fac alte ţări pentru marii scriitori care au la spatele lor o operă reprezentativă. A citat cazul lui d'Annunzio, căruia statul italian i-a dăruit o moşie, iar în ziua sărbătoririi ilui i s-a oferit colecţia întreagă, elegant legată, a operelor sale traduse în mai multe limbi. Dl. Mircea Eliade a arătat că Liviu Rebreanu continuă să se lupte cu chiria şi lemnele." (Cf. Sărbătorirea d-lui L. Rebreanu la „S.S.R.", în Adevărul din 14 dec. 1935.) 298 MĂRTURISIRI 1 1932 Nu e vorba de vreo spovedanie nici picantă şi nici senzaţională. N-am să pomenesc despre păţaniile sau aventurile sau întâmplările vieţii mele decît întrucît acestea au avut vreo legătură cu opera, care trebuie să intereseze mai presus de toate. Viaţa particulară a scriitorului îi aparţine ca oricui, cel puţin cît trăieşte. Mă voi mărgini să pomenesc cîte ceva mai ales, şi în primul rînd despre cartea mea cea mai cunoscută, despre Ion. Se cuvine să încep cu Ion şi fiindcă e cel dintîi roman al meu, şi fiindcă şi-a stabilit, dacă nu mă înşel, un loc mai precis în istoria romanului românesc şi o reputaţie mai mare, ca să zic aşa, în conştiinţa publică. Ei bine, Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pămîntul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea... Deodată s-a aplecat şi a sărutat pămîntul. L-a sărutat ca pe o ibovnică... Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. Nici măcar n-am fost curios să aflu pentru ce a sărutat omul glia. M-a observat pe urmă şi el, căci, prefăcîndu-se că e grăbit, a luat-o repede spre sat. Cu toate că nu-i văzusem faţa şi deci nu-1 recunoscusem, aş fi putut afla cine a fost şi ce l-a îndemnat să facă acest gest atît de neobişnuit. Dar, repet, m-a interesat numai ca o bizarerie, ca o ciudăţenie ţărănească. Scena aceasta s-a petrecut pe hotarul satului Prislop, de lîngă Năsăud, unde stăteau părinţii mei de vreo zece ani şi unde tatăl meu era învăţător. Eu însumi mă găseam la o cotitură hotărîtoare a vieţii "mele. După multe şovăiri şi lupte cu mine însumi, părăsisem o carieră, spre dezolarea părinţilor mei 2, care, tocmai cînd socoteau că măcar cel dintîi din cei nouă copii 1 Cu titlul Romanul romanelor, textul a folosit scriitorului cu prilejul mai multor conferinţe în capitală şi provincie. Aşa se şi explică de ce, între 1932 şi 1940, el a apărut doar fragmentar (Vremea, 1932 ; Jurnalul doamnei, 1938), Forma integrală din Revista Fundaţiilor Regale (1940) s-a reprodus, cu mici modificări, în voi. Amalgam [1942], p. 14—59. 2 Vasile Rebreanu (1862—1914), din Chiuza, la început ajutor de notar şi apoi învăţător ; Ludovica Diuganu (1862—1945), din Beclean — căsătoriţi la 15 febr. 1885, în s-a aşezat şi a ajuns om cu plinea în mînă, s-au pomenit deodată cu mine rămas fără căpătîi. Cînd le-am spus, emfatic, că vreau să mă dedic scrisului, parcă aud şi azi exclamarea tatălui meu : — Atunci de ce nu ţi-ai ales teologia ? Ca preot puteai să scrii cît vrei şi să fii şi om în lume, cu carieră sigură ! într-adevăr, după terminarea liceului, fiindcă nu puteam urma medicina 3, care mi-a fost dragă, a trebuit să aleg între singurele două cariere pe care le puteam urma fără nici un sprijin material de-acasă : preoţia şi armata. Am ales pe a doua pentru că mi s-a părut atunci mai compatibilă cu pasiunea scrisului, care mă ispitea de mult. 4 Fireşte, am ajuns să-mi dau seama curînd cît de greşit am chibzuit, 5 Dar mai cu seamă a trebuit să înţeleg că scriitor român nu voi putea fi cît timp voi fi obligat să trăiesc într-un mediu străin, să vorbesc şi să gîndesc în limbi străine... Peste două treimi din anii de studii i-am petrecut în şcoli străine. Lecturile mele obişnuite le făceam în limbi străine. Cărţi româneşti îmi cădeau în mînă numai întîmplător şi mai întotdeauna de calitate inferioară. încercările literare, deşi cu suflet românesc, le meditam în limbă străină, fie nemţeşte, fie ungureşte6, înainte de a le scrie româneşte. în sfîrşit, a trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva, trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu şi în mintea mea, tot ce mi-au imprimat atîţia ani de mediu străin, tocmai la vîrsta cea mai accesibilă tuturor influenţelor şi că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decît acolo unde voi respira o atmosferă românească absolut pură şi ferită de miasmele de pînă ieri, adică în Ţară şi mai ales în Bucureşti. Trebuie să stăruiesc atîta asupra acestui moment din viaţa mea, fiindcă anii de formaţie ai scriitorului sunt cruciali pentru viitorul lui şi al operei sale. Scriitorii români născuţi în Ardeal au avut toţi de luptat greu cu apăsarea unei culturi străine care îşi înfigea nesimţit, fatal şi irezistibil, înrîurirea în toate fibrele sufletului lor, împotriva căreia orice apărare era zadarnică, atîta vreme cît te găseai. în puterea ei cotropitoare. Nu era la mijloc numaidecît vreo silnicie exterioară, nici mijloace artificiale. Cultura străină o respirai fără să vrei împreună cu aerul, răspîndită pretutindeni, împotriva ei nu exista decît o singură posibilitate de salvare : fuga în alt mediu, cu alt aer, stăpînit de altă cultură. anul naşterii lui Liviu (27 nov. 1885). La B.A.R. se află o bogată corespondenţă a lor cu Liviu şi Fanny Rebreanu, precum şi cu alţi membri ai familiei năsăudene, scrisori de o mare' importanţă istoriografică (Coresp., nr. 144 777—144 824 ; 144 857—144 865). 3 „Şi azi încă îmi vine uneori să mă duc să mă înscriu la Facultatea de medicină, dar noi, în Ardeal, eram nouă copii. Ce ajutor puteam eu primi de-acasă ? Astfel că din clasa a treia de liceu (am urmat la vreo trei licee) m-am ţinut singur prin şcoli" (F. Aderca, De vorbă cu Liviu Rebreanu, în voi. Mărturia unei generaţii, 1929, reeditat în 1967.) 4 După studii la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1895—1897), la Şcoala civilă de băieţi din Bistriţa (1897—1900), la Şcoala reală de honvezi din Şopron (1900—1903), LR. urmează cursurile Academiei militare „Ludoviceum" din Budapesta (1903—1906), fiind declarat, la 1 sept. 1903, sublocotenent şi repartizat la regimentul 2 honvezi regali din Gyula, carieră pe care o părăseşte prin demisie, la începutul lui febr. 1908. 5 Cauzele abandonării profesiei cazone sînt mai complexe (vezi comentariile lui N. Gheran, în L.R. Opere, voi. 4, p. 684—689). 6 Ele pot fi consultate:, în original şi traducere, fiind publicate în L.R., Opere, voi. 1, p. 37—322, voi. 11, p. 293—605 ; consultă şi Caiete, prezentate de Niculae Gheran, p. 82—88, 458—467. 302 Ca să pot însă pleca la Bucureşti, mi-ar fi trebuit un mic capital de rezistenţă cel puţin pentru o lună sau două. Am pierdut aproape doi ani de viaţă în diverse funcţii mărunte, pînă să-mi încherbăluiesc o sumă cu care să mă pot aventura într-o ţară şi o lume nouă. 7 Totuşi cei doi ani n-au fost tocmai pierduţi ; în acest răstimp am avut un contact mai apropiat cu ţărănimea, a cărei limbă era mai curată decît a „inteligenţei", şi tot în acei doi ani am putut citi aproape metodic principalele opere literare româneşti, de la cele mai vechi pînă la cele mai actuale. 8 La vreo săptămînă după întîmplarea cu ţăranul care sărutase pămîntul, iată alt „eveniment" în satul nostru : uri ţăran văduv, dintre cei mai bogaţi, şi-a bătut unica fată într-un hal îngrozitor. Au trebuit să sară vecinii s-o scape din mîinile lui, altfel se zicea c-ar fi şi omorît-o. Pe fată o chema Rodovica. Biata Rodovica dealtfel mînca destul de des bătaie în ultimul timp, fiindcă i se întîmplaşe să greşească şi să rămînă însărcinată. Greşeli de acestea erau foarte rare pe vremea aceea pe la noi. Una singură am mai pomenit, o sărăcie, şi urîtă şi bosumflată, care parcă nici nu mai avea nume, pentru că tot satul îi zicea „fata cu şpuriu". Rodovica însă, după ce păcătuise, se încăpăţîna să nu spuie, nici chiar tatălui ei, cu cine i s-a întîmplat ruşinea... în sfîrşit, în ziua cu bătaia cea groaznică, ţăranul nu ştiu de la cine se zicea că ar fi aflat că Rodovica lui şi-a dăruit fecioria celui mai becisnic flăcău din tot satul. Dacă ar fi greşit fata cu vreun băiat înstărit, ţăranul ar fi găsit mijlocul să împace lucrurile cu o nuntă atotreparatoare. Aşa însă ruşinea lui era mai amară : afară de greşeala fetei, trebuia să se încuscrească, el, fruntaş, cu pleava satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău care nu iubea pămîntul şi nici nu ştia să-1 muncească cum se cuvine. Păţania Rodovicăi mi-a reţinut mai mult interesul. Eram foarte tînăr şi plin de un romantism care face parte organică din toate sufletele la o anumită vîrstă. întîmplarea, aşa caldă cum am primit-o, m-am apucat s-o transform într-o nuvelă, în care Rodovica devenea negreşit o victimă a iubirii. Nuvela o mai am şi azi printre hîrtiile mele. O intitulasem Ruşinea. Şi a rămas nepublicată. 9 Iot în zilele acelea, am stat mai mult de vorbă cu un flăcău din vecini, voinic, harnic, muncitor şi foarte sărac. îl chema Ion Pop al Glane- 7 Ajutor de notar pe lîngă un prieten din copilărie, Alexa Candale, în comuna Măgura Ilvei; apoi pe lîngă notarul Friedman, în comuna Nimigea Ungurească ; funcţionar la primăria din Vărarea ş.a. 8 Lecturi asidue din Creangă, Alecsandri, Sadoveanu, St. O. Iosif, C. Sandu-Aldea, O. Goga, I. Agârbiceanu, A. Ciura, I. Ciocârlan ş.a. (Vezi Caiete, unde, în afară de exerciţii de limbă, extrase din opere beletristice, aflăm şi conspecte din articolele de critică şi teorie literară, publicate în Viaţa românească; de asemenea, proiecte şi încercări literare, sub impulsul diverselor lecturi, în. special din Creangă şi Sadoveanu.) 9 Publicată, postum, în Addenda, la L.R., Opere, voi. 4, p. 577. Vezi şi L.R., Caiete, îndeosebi Schiţele, cu însemnări mult mai apropiate de problematica viitorului roman.^ Diferitele ipostaze ale personajelor proiectate din lumea rurală sînt o dovadă elocventă că, ulterior, romancierul avea de ales între mulţii săi Ioni şi Ane. Din punct de vedere istoriografie, un interes major îl reprezintă proiectele : O femeie şi doi bărbaţi, Temerea (Zestrea), Badea Dumitru, Ruşinea, Soarta (Blestemul), Femeia, Moartea (cf. comentariile lui. N. Gheran, la Caiete, p. 99). Publicarea voi. de teatru în seria de Opere adînceşte şi mai mult studiul protogenezei romanului Ion, prin reproducerea şi comentarea exerciţiilor dramatice pe teme înrudite (episoadele din Ghighi şi Osînda). 303 V tasului. Mi se plîngea flăcăul de diversele-i necazuri, a căror pricină mare, grozavă, unică el o vedea în faptul că n-are pămînt. Din toate vorbele lui se simţea o dragoste pentru pămînt aproape bolnăvicioasă. Pronunţa dealtfel cuvîntul „pămînt" cu atîta sete, cu atîta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba despre o fiinţă vie şi adorată... Ascultîndu-i jelania, mi-am adus deodată aminte de omui care a sărutat deunezi pămîntul, afară pe hotar, într-ascuns. Şi mi-am zis că flăcăul acesta, Ion al Glanetaşului, dacă ar ajunge să dobîndească o bucată de pămînt, ar fi în stare să-1 îmbrăţişeze şi el, ca şi cel pe care l-am surprins eu, poate chiar cu mai multă ardoare. Şi atunci, după ce m-am despărţit de flăcăul meu, impresionat de jelania lui, m-am pomenit făcînd o legătură între cele trei momente : Ion al Glanetaşului, cel însetat de pămînt, el trebuie să fi sucit capul bietei Rodo-vica, înadins şi numai ca să silească pe tatăl ei să i-o dea de nevastă, împreună cu pămîntul de zestre ce i se cuvine unei fete de om bogat. Bătrînul va trebui să cedeze pînă la urmă şi atunci flăcăul, devenit în sfîrşit stăpînul pămîatuluii, îl va săruta drept simbol al posesiunii. — Uite un schelet de roman ! mi-am zis atunci. Şi în zilele următoare, obsedat mereu de gîndul romanului, mi-am făcut un caiet anume, în care am notat subiectul pe cîteva pagini, dezvoltînd unele părţi. Pe copertă am scris un titlu : Zestrea10. Pe urmă aproape zilnic, vreo două luni, am însemnat mici scene, gesturi, crîmpeie de convorbiri, nume de oameni şi de locuri ce mi se păreau caracteristice, în sfîrşit, lucruri care să-mi înlesnească elaborarea romanului. După această primă furie amoroasă pentru viitorul roman, au venit îndoielile. Subiectul mi se păru mărunt, banal, fără importanţa pe care trebuie s-o aibă un adevărat roman. Apoi mai era şi viaţa mea, cu grijile ei cotidiene. Totuşi, peste toate îndoielile şi grijile, povestea continua să mă preocupe, deşi fără stăruinţa dintîi. Dacă aş izbuti să fac pe Ion al Glanetaşului să înfăţişeze şi să simbolizeze pasiunea organică a ţăranului român pentru pămîntul pe care s-a născut, pe care trăieşte şi moare, atunci da, ar putea deveni un tip reprezentativ. Dar aşa cum mi se arăta atunci, eroul meu nu avea calităţi reprezentative. Era un flăcău isteţ şi mai ales şiret care, printr-o înşelăciune vulgară, ajungea ginerele unui ţăran înstărit. Nu se justifica aievea nici măcar sărutarea pămîntului, fără a mai spune că însăşi logica estetică nu putea admite înşelăciunea lui nepedepsită, oricît asemenea cazuri sînt frecvente în viaţa reală.11 Peste cîteva luni, tot frămîntînd în gînd scheletul iniţial, am ajuns să găsesc o complicaţie care să dea un dinamism mai deosebit subiectului. Ro-dovica era în realitate o fată drăguţă. S-o facem în roman urîtă. Pe Ion să-1 punem că a fost în dragoste cu altă fată, săracă şi frumoasă. Ca să scape de sărăcie şi mai ales să-şi astîmpere patima lui cea mai mare pentru pămînt, 10 Iar alături o dată: „11 august 1910" (cf. L.R., Opere, voi. 4, p. 589, volum în care s-au tipărit şi caietele de creaţie ale romanului). 11 „Logica estetică'' echivalează, de fapt, cu eticul constitutiv ficţiunii romaneşti, chiar sub formă de „nostalgie" a acestuia, cum îi va declara, într-un interviu, lui Dan Pe-traşinou (apud Mircea Muthu, comentarii la voi. L.R., Amalgam, 1976, p. 333). îl voi face să-şi zdrobească dragostea, să părăsească pe iubita inimii lui şi să se ţie după Rodovica urîtă, dar cu pămînturi. Mai tîrziu, cînd va fi dobîndit, cu aprige. lupte, pămîntul rîvnit, i se va redeştepta în inimă dra- f gostea adevărată, care totuşi e mai puternică în sufletul omului decît toate celelalte pasiuni. între timp însă, iubita lui s-a măritat. Atît mai bine : băr- i batul ei îl va surprinde dînd tîrcoale nevestei şi—1 va ucide. Astfel Ion îşi i va ispăşi toate păcatele... j Dar, în vremea aceea, preocuparea de căpetenie a vieţii mele era să I plec la Bucureşti, iar plecarea mi-o pregăteam, din punct ck vedere spiri- | tual, adîncindu-mă în lecturi exclusiv româneşti. Era curînd după răscoalele * ţărăneşti de la 1907, care zguduiseră grav statul român şi răspîndiseră multă îngrijorare şi în Ardeal. Mi-au căzut în mînă diferite volume şi broşuri, în care se discutau cauzele răscoalelor şi soluţiile care le-ar putea evita .în viitor. Tot cam în acelaşi timp am dat şi peste cărţulii despre stările din Basarabia şi mai ales despre colonizările pe care le făceau ruşii, destul de metodic, în provincia românească, de peste Prut. Lecturile acestea au deschis pentru romanul meu în embrion orizonturi mai largi. Problema pămîntului mi se arăta mai vastă, mai variată si mai l trainică decît o privisem schiţînd povestea lui Ion Glanetaşu. Problema pă- I . mîntului mi-a apărut atunci ca însăşi problema vieţii româneşti, a existenţei f poporului românesc, o problemă menită să fie veşnic de actualitate, indife- j rent de eventualele soluţii ce i s-ar da în anume conjuncturi, i De aici apoi a ieşit un plan de roman cu totul de alte proporţii şi dimensiuni decît cel schiţat în caietul meu. Mă gîndeam acum la un roman care să cuprindă întreaga problemă a pămîntului. Fiindcă problema se în-: • făţişa deosebit în cele trei mari ţinuturi româneşti, pe atunci sub stăpîniri deosebite, întrezăream un roman colosal, în multe volume, cel puţin însă o trilogie de romane. Părîndu-mi-se mai comodă pentru cititor trilogia, am făcut trei schiţe, pentru fiecare provincie cîte una, care aveau mai tîrziu să se amplifice şi să devie cele trei romane ale vieţii româneşti unice. Toate trei urmau să fie legate între ele prin fire destul de solide, încît să le ţină laolaltă, şi în acelaşi timp destul de elastice, ca fiecare parte să poată exista independent de celelalte. în rezumat, proiectul cuprindea : Pentru Ardeal, povestea lui Ion Glanetaşu, fireşte lărgită pînă să ofere o frescă a vieţii româneşti din provincia aceasta ; pentru vechiul regat, pămîntul fiind o problemă socială, deci o luptă între cei puţini, care posedă pămîntul, şi cei mulţi care-1 muncesc, — romanul va fi o răscoală ţărănească, evident prezentată aşa încît să ofere un tablou cît mai vast al contrastului dintre ţară ; şi oraşe ; pentru Basarabia, deposedarea românilor de pămînt prin coloniza- l rea aici de neamuri străine şi mutarea românilor băştinaşi în alte părţi ale j marelui imperiu rusesc.12 12 Din ultimul roman proiectat, în arhiva scriitorului nu s-a păstrat mai nimic. Un proiect de piesă în trei acte, fără titlu, cu implicaţii în protogeneza romanului Răscoala şi cu tangenţe la lumea personajelor din Adam şi Eva (ex. Poplinski), se înrudeşte tematic cu romanul amintit (vezi la B.A.R., Arh. L.R., I, 1, ms. 8, f. 1—7). 304 305 Deocamdată însă nu putea fi vorba decît de elaborarea părţii întîi, cea ardeleană, singura unde mă simţeam acasă. Restul rămînea muzica viitorului. Dar curînd chiar şi preocuparea pentru romanul lui Ion Glanetaşu mi-a fost interzisă aproape complet, cel puţin un răstimp. A venit adică momentul să-mi pot realiza, visul de-a merge la Bucureşti.13 Aici, nevoile cele mici şi multe nu mi-au mai permis să-mi cheltuiesc gîndurile cu planuri de construcţii vaste, ci m-au silit să mă zbucium din greu pentru a mă putea menţine în vîrtejul vieţii de toate zilele.14 Numai rareori îmi reapăreau în suflet personagiile încă nelămurite deplin, pe care le născocisem acasă, într-o atmosferă mai liniştită, cu posibilităţi de meditaţii şi contemplare. De-abia tîrziu, după ce mi-am găsit de bine, de rău un rost oarecare în lumea nouă în care intrasem, în mijlocul tuturor vicisitudinilor, am reînceput să-mi notez, din cînd în cînd, noi crîmpeie în caietul cu scheletul romanului. în anii aceştia s-a născut şi ideea de a completa simpla ceartă între ţărani pentru pămînt, care ar fi fost prea monotonă, cu o acţiune secundară, cînd paralelă şi cînd împletită cu cea principală, o acţiune care să privească pătura intelectuală din Ardeal şi, -în primul rînd, familia învăţătorească şi preoţească. O întîmplare din propria mea familie mi-a oferit îndemnul iniţial în privinţa aceasta. O soră de-a mea 15 fusese pe cale să se mărite cu un tînâr preot18 din împrejurimile Sătmarului. Preliminariile se petrecuseră încă pe cînd eram şi eu pe-acasă. Curînd după plecarea mea la Bucureşti, s-a făcut şi logodna oficială. Ştiam că soră-mea nu prea iubea pe candidatul ei foarte insistent şi—1 tolera numai ca să facă plăcere părinţilor noştri, care ar fi dorit s-o vadă la casa ei cît mai repede, să scape de o mare grijă, mai ales că după ea urma, cu o deosebire numai de cîţiva ani, altă soră, mîine-poi-mîine gata şi ea de măritiş. Totuşi, la puţine săptămîni după ştirea logodnei, m-am pomenit cu o scrisoare cu care mama mă vestea, cu amărăciune, că soră-mea a înapoiat băiatului verigheta ; într-un postscriptum, soră-mea însăşi adăuga scurt : „Mi-a fost peste putinţă. Prefer să rămîn fată bătrînă decît să-1 iau pe el." 17 Fireşte, n-a rămas fată bătrînă. Peste doi ani s-a măritat cu un profesor de liceu1S, cu care se înţelegea mai bine. 13 Evenimentul se petrece la 15 oct. 1909. 14 Gazetărie măruntă .la Ordinea lui Şt. Antim (în Răscoala Titu Herdelea va lucra, în împrejurări similare, avînd ca şef pe un Antimiu), secretar de redacţie la Falanga literară Şi artistică, la Convorbiri critice, reviste conduse de M. Dragomirescu („funcţii mai mult onorifice"). 15 Livia Rebreanu (căsătorită Hulea) ; în 1912 debutase, la Orăştie, cu versuri în revista Cosînzeana. Autoare a voi. Răvaşe in tabără. Unele din păţaniile ei sînt puse pe seama Atenei, nume înlocuit ulterior cu Laur a (cf. L.R., Opere, voi. 4, Note, comentarii, variante). 16 George Pteancu (numele este întîlnit şi în caietele de creaţie) ; în forma definitivă a romanului: Pin te a. Vezi în L.R., Opere, voi. 4, p. 647, încrengăturile genealogice ale familiei cu rude în toate provinciile româneşti. 17 La B.A.R. se află numeroase scrisori ale Liviei, la rîndul lor deosebit de importante pentru cunoaşterea Rebrenilor ; cele mai multe sînt expediate lui L.R., între 1910 şi 1944 (Coresp., nr: 143 272—143 317). 18 Ovidiu Hulea, profesor şi poet, multă vreme director al liceului din Aiud ; în casa lui şi a Liviei a locuit, pînă la moarte, Ludovica, Rebreanu, mama scriitorului. (Vezi la 506 Am făcut această digresiune matrimonială prea intimă, fiindcă ea m-a îndemnat să dau familiei Herdelea in roman înfăţişarea pe care o are. în roman însă, am inversat întîmplările : am măritat pe Laura eu tînărul candidat de preot, deşi ea nu-1 iubea. Căsătoria mi-a fost necesară, pentru că prin ea am putut urzi nişte fire, care să-mi servească mai tîrziu, în celelalte două părţi ale trilogiei. Pe soţul Laurei l-am făcut odrasla unui preot bătrîn, cu o familie foarte mare, împrăştiată în toate provinciile româneşti. Bătrînul cuscru al lui Herdelea are un fecior şi o fată stabiliţi în Vechiul Regat, alt fecior la Cernăuţi, altă fată măritată în Basarabia. Astfel, cînd va veni rîndul pentru romanul problemei pămîntului în Vechiul Regat, cititorii vor găsi cîţiva oameni pe care i-au întîlnit în Ion ; aşijderea şi pentru romanul care urmează să se desfăşoare în Basarabia. Tot în vederea aceasta a căpătat un rol mai mare în Ion fiul învăţătorului Herdelea, Titu. L-am făcut, poet, ca să poată circula mai uşor în toate trei romanele...19 Acum mi se părea că, în sfîrşit, posed toate elementele pentru a putea porni la scrisul romanului. în afară de un plan, încă nebulos puţin, aveam un număr mare de personagii, de asemenea cam nebuloase, apoi muhe ribţe, precum şi cîteva caiete cu nume de oameni, de localităţi, de animale, de rîuri şi munţi... 20 Prin martie 1913, m-am aşezat întîia oară serios la scris. A mers greu. Am început la întîmplare — după inspiraţie, mi-am zis eu atunci —, fără a stabili măcar o împărţire pe capitole a acţiunii. în vreo trei luni, am aşternut pe hîrtie vreo trei sute de pagini. Romanul se numea Zestrea, aşa cum îl botezasem din primul moment. 21 N-am avut curajul să recitesc ce-am scris decît peste mai multe săptămîni. Am fost crunt decepţionat. Ieşise ceva cu desăvîrşire neorganic. Doar ici-colo unele momente realizate. Prea multe personagii şi episoade, nelegate între ele şi cu acţiunile conducătoare,, erau un balast supărător şi ucigător de viaţă. •• Mi-am zis atunci că materialul încă nu era suficient frămîntat şi, în acelaşi timp, că un roman nu se poate scrie fără o organizare prealabilă a materialului. Organizarea aceasta nu poate fi lăsată la voia întîmplării, ci trebuie obţinută prin muncă sistematică la masa de scris. în cursul elaborării B.A.R., Coresp., nr. 143 248—143 271, epistole în stare să nuanţeze natura relaţiilor familiale.) 19 în caietele Gorilei, roman care avea să se intercaleze ulterior în cadrul ciclului, legăturile dintre opere se consolidează şi mai mult (nepotul moşierului Miron Iuga este gardist; tatăl lui a murit în război etc: cf. Arh. L.R., 1 ms. 3 e, f. 118 L.R., Opere, : voi. 10', p. 451). I ^ 20 Pentru cunoaşterea procesului de creaţie, vezi, în afară de listele de personaje al- cătuite pentru Ion (ms. 2340, L.R., Opere, voi. 4, p. 629—650), şi documentele din Arh. L.R., II, ms. 1, L.R., Opere, voi. 11, p. 981—1001, cu 1053 de nume, din care multe amin- i tesc onomastica diferitelor romane şi piese de teatru. ; 21 In arhiva Rebreanu nu se află o asemenea variantă ; versiunile manuscrise sînt i ulterioare lui 1913 şi, se pare, nu au fost precedate de o altă variantă (avem în vedere în- î tregul context biobibliografic). ! 507 vor veni amănunte neprevăzute, poate chiar modificări radicale, dar modificări nu se pot face decît pe ceva ce există. Multe nopţi de-a rîndul am stat pe urmă chibzuind, fără a prea scrie, asupra distribuţiei materialului ce-1 aveam. Coordonarea acţiunilor trebuia stabilită în toate amănuntele. îndată ce liniile acestea vor fi trase, voi avea o osatură, pe care se vor aşeza şi în care se vor încadra, în mod firesc, toate părticelele organismului viu şi unitar ce trebuie să fie un roman. Timp de aproape trei ani au trecut, fără să mai fi reluat textul aşternut pe hîrtie întîia oară. în acest interval s-a limpezit însă în sufletul meu ceea ce fusese ceţos. Vedeam acum în fiecare moment mersul romanului. începuse a mi se sintetiza în minte ca o figură grafică : o tulpină se desparte în două ramuri viguroase, care, la rîndul lor, îşi încolăcesc braţele, din ce în ce mai fine, în toate părţile ; cele două ramuri se împreună apoi iarăşi, în-chegînd aceeaşi tulpină regenerată cu sevă nouă. Din punct de vedere constructiv-tehnic am împărţit materialul în capitole. Nici lucrarea aceasta nu e aşa de uşoară cum s-ar părea. Am vrut întîi să fac capitole mai multe şi mai mici, numerotate pur şi simplu. Mi-au ieşit vreo treizeci de. astfel de capitole, mai mult sau mai puţin arbitrare. Un capitol însă trebuie să fie o grupare firească, rotundă, cel puţin ca un act la o piesă de teatru. Atunci am încercat un aranjament după trebuinţele evoluţiei acţiunilor şi după respiraţia naturală a întîmplărilor. Materialul s-a grupat aproape de la sine în treisprezece capitole mari... Trebuie să mărturisesc, spre ruşinea mea, că sunt foarte superstiţios: mi-e frică de ziua de marţi, nu încep niciodată nimic sîmbătă, îmi merge rău toată ziua cînd primul om întîlnit e un popă, precum îmi ies toate în plin dacă-mi iese mai întîi în cale un ţigan sau un coşar, şi alte asemenea lucruri. Numărul 13 însă mi-e aducător de noroc şi deci nu m-am speriat că întîiul meu roman avea să apară cu 13 capitole. Pentru a Ie fixa mai bine, le-am însemnat pe fiecare cu cîte-un cuvînt ce rezuma întrucîtva cuprinsul sau cel puţin indica un moment din capitolul respectiv. Afară de întîiul capitol, care s-a numit iniţial Veselie, celelalte au rămas definitiv botezate dinainte de-a fi scris... 22 în sfîrşit, îndată după intrarea României în războiul unirii, în august 1916, cînd în mai fiece noapte bătea într-o dungă clopotul Mitropoliei, vestind aeroplane sau zepeline duşmane, într-o asemenea noapte, am reluat Zestrea, s-o scriu din nou... „Am reluat" e un fel de a vorbi ; de fapt, nici nu m-am mai uitat în prima versiune. Am început să scriu din nou, ca şi cînd nici n-ar mai fi existat textul cel dintîi... Primul capitol, după plan, trebuia să cuprindă prezentarea personagiilor principale în cadrul unei hore duminicale... Noaptea aceea cu primejdii de alarmă a fost poate cea mai fecundă din viaţa mea. 23 De la ora nouă seara pînă la şase şi ceva dimineaţa, 22 Planurile însoţesc cele două versiuni manuscrise (ms.rom. 2539 şi 2540), una aflată la B.A.R., alta în posesia Puiei Rebreanu. Ele s-au tipărit în L.R., Opere, voi. 4, p. 589—643. Structura capitolelor a fost reluată în mai multe rînduri de romancier. Referirile sale privesc mai mult ultima versiune. 23 Duminică 27 aug. 1916. După datările rămase pe ms. 2540, în această noapte a scris 42 de file. Consultă mersul scrisului la roman, în L.R., Opere, voi. 4, p. 7.03—706. Prima versiune se încadrează între 27 aug. 1916—14 aug 1917. am stat la birou neclintit şi am lucrat fără întrerupere. In noaptea aceea am scris întreg capitolul întîi, cel mai lung din roman, şi începutul celui de-al doilea. 24 Evident, cînd am transcris din nou mai tîrziu romanul, am făcut multe schimbări, dar numai de stilizare şi de concentrare. 25 încolo, atmosfera, personagiile, amănuntele chiar au rămas. Mai mult : ritmul şi tonul întregului roman în noaptea aceea s-au creat. O explicaţie a acestei rodnicii excepţionale cred că_aş putea oferi acum, după consumarea lucrurilor : aproape toată desfăşurarea din primul capitol este, de fapt, evocarea primelor amintiri din copilăria mea. Voi adăuga însă imediat că nici prin gînd nu mi-a trecut, cînd am scris capitolul acesta, să-mi scriu amintirile copilăriei ; şi cred că nimeni nu ar putea descoperi, în zugrăvirea obiectivă a tuturor celor ce se petrec acolo, note subiective. Şi totuşi ! Acţiunea se petrece în satul Prislop, de lîngă Năsăud ; în roman, Pripas. Pentru a situa locurile, pornesc cu cititorul pe şoseaua naţională, mă abat, din sus de Armadia, pe o şosea laterală care trece Someşul ; apoi, prin satul Jidoviţa, ajungem la Pripas. Armadia e numele găsit orăşelului Năsăud, precum şi Jidoviţa indică satul, ce se numea înainte Trădam, dintre Năsăud şi Prislop. Comisiunea oficială care, după Unire, a revizuit şi verificat numele tuturor localităţilor din România Mare a adoptat în loc de Trădam numele Jidoviţa, pe care i l-am dat eu în roman şi care exprimă într-un fel şi o realitate, Jidoviţa fiind un sat pur jidovesc în regiunea noastră pur românească, dealtfel unicul sat jidovesc din Ardeal, afară, bineînţeles, de Maramureş. Descrierea drumului pînă la Pripas şi chiar a satului şi a împrejurimilor corespunde în mare parte realităţii. De cînd romanul Ion a devenit prea cunoscut, şi satul Prislop a dobîndit o faimă, pe care n-a nădăjduit-o niciodată, călătorilor de marcă li se arată de şefii autorităţilor din Bistriţa sau din Năsăud casa în care ar fi stat învăţătorul Herdelea, crucea de la intrarea în sat, casa lui Ion Glanetaşu, cîrciuma lui Avrum, pe care azi o ţine un nepot de-al lui, şi diverse alte lucruri din roman. Inutil să spun că elevii liceului din Năsăud se plimbă deseori pînă la Pripas, urmînd paşii lui Titu Herdelea şi ai surorilor lui, căutînd să fixeze cu precizie locul unde s-a întîlnit Titu cu d-na Roza Lang şi altele, şi altele... Şi totuşi petrecerea de la horă, scandalul, cheful de la cîrciuma, bătaia dintre flăcăi şi toate amănuntele celelalte, deşi plasate în Pripas, în sufletul meu trăiau ca întîmplate în alt sat, în satul primei mele copilării. Tatăl meu, fiind, cum spuneam, învăţător, a trebuit să cutreiere multe sate, pînă să se fixeze undeva. 25 Aşa era obiceiul. Cînd nu-1 muta din oficiu 24 Datări aproximative. După documente autografe, capitolul 1 va fi încheiat la 4 sept. (după o pauză de cîteva zile), cînd L.R. îi va mai adăuga aproximativ dbuă file. Abia a doua zi, 5 sept. 1916, va începe capitolul 2 (Zvîrcolirea), scriind încă 11 file. 23 Trans.crierea (mai corect rescrierea) romanului se petrece mult mai tîrziu, între ? nov. 1919 şi duminică 3 oct. 1920 (cf. ms. rom. 2539 ; L.R., Opere, voi. 4, p. 712). 29 Vasile Rebreanu urmase „preparandia" din Gherla, pe care o absolvă, la 20 de am, în 1882. După frecventarea unui curs de notari la Gherla, intră funcţionar la poşta din Chiuza (1883—1884); în 1885 îl aflăm subnotar în aceeaşi comună, iar apoi în Tîrfişiua ; abia în primăvara lui 1886 va fi numit învăţător la Lăpuşul Unguresc; în 1889 se va 308 309 autoritatea, cerea el să fie mutat într-alt loc, sperînd să găsească aiurea condiţii de viaţă mai bune. Astfel se face că eu m-am născut într-un sat, anume Tîrlişiua, pe care nici pe hartă nu l-am descoperit niciodată şi care totuşi există, de vreme ce tatăl meu a dăscălit acolo un an de zile, iar eu însumi tot acolo mi-am petrecut primele luni de viaţă. Prin care alte sate au mai vagabondat părinţii mei n-aş putea spune, pînă ce au ajuns în comuna Maieru, pe valea Someşului, lîngă Rodna-Veche, unde s-au stabilit pentru mulţi ani. De Maieru deci se leagă toată copilăria mea şi toate amintirile asupra primului contact cu lumea exterioară. Eram de vreo doi ani şi jumătate cînd ne-am mutat în Maieru. Cea dintîi amintire a existenţei mele e chiar de la sosirea noastră aici. Amintirea nu e precis conturată şi e de ordin auditiv. Cred că am ajuns noaptea tîrziu în sat, cu o părută pe care erau încărcate diferite mobile şi bagaje şi în care, undeva, mă găseam şi eu. Nu în braţele mamei, căci mama trebuie să fi ţinut, cu destulă greutate, pe fratele meu al doilea27, care sosise pe lume la un an după mine şi pe urmele căruia, chiar atunci, era pe drum al treilea 28. Amintirea aceasta dintîi e ca o deşteptare din somn prin întunerec, cînd urechea înlocuieşte toate celelalte simţuri. Părea' că se oprise căruţa; încetase zgomotul roţilor, un zgomot în care intra scîrţîitul uşor al osiilor şi hîrîitul monoton al obezilor brăzdînd adînc trupul pietros al şoselei. Poate că tocmai încetarea bruscă a acestui zgomot adormitor prin insistenţa lui mi-a deşteptat şi mi-a deschis conştiinţa. După o tăcere de cîteva clipe, am auzit deodată un zgomot nou, ciudat, zgomotul pe_care-l face, cînd se sparge, o tablă de sticlă acoperită cu ştofă. Imediat apoi glasul tatii, cunoscut: „Na, că s-a spart ceva !" Şi după el glasul mamei, mai liniştitor pentru mine, deşi atunci glasul părea speriat r „Vai de mine, numai să nu se fi prăpădit oglinda cea mare !" Amîndurora le-a răspuns nepăsător, mormăind somnoros, un glas necunoscut : „Apoi că prea multe catrafuse..." Glasul acesta străin a fost întrerupt şi acoperit de un sunet metalic, dar şi dulce, de clopoţel, scuturat nervos; calul, extenuat, încerca desigur să-şi scuture osteneala din oase. Cîteva clipe fu iarăşi tăcere. Doar cineva umbla pe lîngă căruţă cu paşi moi, care parcă se topeau în beznă. Pe urmă, brusc, alt zgomot straniu, nişte aripi, care se zvîrcoleau undeva chiar lîngă mine, urmate de un „cucurigu" prelung şi foarte pătrunzător. — Tii, trăsni-te-ar, că m-ai şi speriat, cocoş nebun ce eşti ! făcu glasul! mamei, căutînd să-şi ascundă spaima sub o închipuire de glumă. muta^ la Maieru, după care, la sfîrşitul anului 1897, va fi numit învăţător în Pris'.op. (Amănunte despre familia Rebrenilor, în cronologia publicată de NT. Gheran în voi. Caiete, 1974, în articolul lui Petru Oalde, Implicaţii la biografia lui Liviu Rebreanu, în Semenicul, Reşiţa, oct. 1975, precum şi în paginile lui Mircea Popa, Date noi despre familia lui Liviu Rebreanu, în Limbă şi literatură, 1979.) 27 Iuliu Rebreanu, născut în 1886, mai tîrziu angajat al gărzii financiare şi al poliţiei budapestane. 28 Ai treilea copil fusese Petru, mort în 1889; L.R. se referă la sora Livia, care, mtr-adevar, se va naşte la 12 oct. 1889. — Apoi ei îşi face datoria cum i-a poruncit Dumnezeu — murmură glasul necunoscut, cu pauze icnitoare, ca şi cînd ar fi dezlegat cu greutate ceva în vreme ce vorbea. Atîta e amintirea. într-un continuu de întunerec, glasuri distincte, cuvinte rămase în ureche (cînd aud şi azi mai ales cuvîntul „catrafuse", îmi răsună în suflet culoarea şi tonalitatea glasului de atunci), sunetul de clopoţel şi cîntecul cocoşului. De cîte ori călătoresc noaptea cu trăsura şi opresc undeva pe şosea, prima clipă de linişte deplină face să mi se trezească^ îndată în toată fiinţa mea simţămintele acelui întîi moment de viaţă conştientă.^ De cîte ori aud noaptea o căruţă trecînd pe şosea şi sunetul clopoţeilor, jnima mea vibrează întocmai ca în cea dintîi deşteptare a conştiinţei, vibrează fără voia mea, ca şi cînd s-ar fi atins coarda cea mai trainică a existenţei mele sau poate însăşi axa imaterială, enigmatică a sufletului. Cîntecul cocoşului îmi inspiră şi azi totdeauna spaimă amestecată cu plăcere... De satul Maierul se leagă pe urmă primele impresii care au lăsat urme ce nu se pot şterge în toate domeniile percepţiei şi ale conştiinţei. De acolo mi-a rămas imaginea jocului românesc, aşa cum l-am scris în capitolul întîi din Ion, cu învîrtita, cu fetele care aşteaptă să fie poftite, cu nevestele şi bătrînele în grup separat de privitoare, cu bărbaţii care palavragesc cu^ gravitate. Acolo au trăit aievea lăutarii din Ion, şi Briceag, şi Holbea, şi^ Găvan. De-acolo am luat dracii de copii care fac fel de fel de nebunii, fură buchetele de flori din mîinile fetelor emoţionate, se adună lîngă cei ce joacă, se pleacă pe vine şi privesc cu înfrigurare la picioarele fetelor, aşteptînd ca, în toiul învîrtitei, să se ridice mai sus poalele şi să zărească poate ceva. Am fost şi eu negreşit printre dracii aceia plini de curiozităţi, în care se manifestă, fără seama lor, instincte şi dorinţi încă embrionare. în Maieru mi s-a deşteptat în inimă întîia oară chiar sentimentul iubirii. Era o fată de vreo douăzeci de ani, fată de măritat. Nu ştiu cum o chema. în casa noastră, cînd o pomenea cineva, îi zicea fata pădurarului. Eu aveam cinci ani şi iubeam pe fata pădurarului. Iubirea era o dorinţă du-reroaosă de-a o vedea şi de-a mă apropia de ea. Fireşte, nu aş fi mărturisit cuiva pasiunea aceasta pentru nimic în lume, O socoteam o mare ruşine, mai ales că toţi băieţii de vîrsta mea aveau un dispreţ suveran pentru tot ce era femenin. Cu atît mai puţin aş fi îndrăznit să-i spun ceva ei, iubitei mele. Totuşi fata, deşi numai fata pădurarului, avea aceleaşi priviri scrutătoare şi înţelegătoare pe care le au în genere fetele şi femeile cînd e vorba să descopere pe cineva care le iubeşte- şi nu îndrăzneşte. Şi deci fata pădurarului, cum-necum, a băgat de seamă că mi-e dragă, îmi rîdea şi eâ cu drag cînd mă vedea, iar odată, întorcîndu-se de la horă şi dînd peste mine pe uliţă, m-a luat în braţe şi m-a înăbuşit în sărutări. în braţele iubitei mele însă numai plăcere n-am simţit. Eram profund ofensat că m-a ridicat în braţe ca pe un copil şi mai ales îmi era ruşine de moarte că şi alţi copii au văzut cum m-a sărutat fata pădurarului, adică o fiinţă femenină vrednică numai de dispreţ... Cu sărutările acestea s-a isprăvit dealtfel prima idilă a mea amoroasă. Din sufletul meu a dispărut încetul cu încetul pînă şi imaginea trupească a iubitei, încît nu mi-aş mai putea reconstitui nici ochii ei, nici părul, necum figura ei. Şi cu toate acestea, evocarea fetei pădurarului îmi 310 311 face totdeauna inima să fie alintată parcă de o mîngîiere eterică, deşi toate eforturile amintirii nu pot redeştepta şi filtra azi din subconştientul în care se îneacă _ încetişor tot trecutul omului, decît un foarte vag surîs cald de fecioară şi două şiraguri de dinţi foarte albi... Fata pădurarului mi-a rămas o imagine atît de scumpă, că în a doua povestire pe care am publicat-o la începutul carierei mele de scriitor, pe ea am făcut-o eroină. Din nenorocire povestirea a ieşit mediocră şi a rămas înmormîntată în revista de pe vremuri. 29 Cele dintîi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale Im Ion Pop Reteganul, vreo cinci volume, pe care le-am recitit cu dragoste înfiorată de vechi amintiri chiar şi acum cîţiva ani. Zmeii, şi zînele, şi balaurii, şi cîinii năzdrăvani, şi toate minunile cuprinse în basmele pe care le citeam căutam să le găsesc, în zilele următoare, însoţit de numeroşi tovarăşi voinicoşi ca şi mine, pe dealurile şi rîpele de pe malurile Someşului, pe măgurile înalte, pe tot cuprinsul hotarului comunal. jîn Maieru am văzut întîia oară, la crîşmarul Tupcil, o petrecere ţărănească cu lăutari, sfîrşindu-se cu o păruială generală pe urma căreia cîrciu-marul ovrei a plătit toate oalele sparte... în Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit sa merg la Năsăud, la liceu. De la Maieru pînă la Năsăud, cale de cinci ore cu trăsura, am plîns amarnic, parcă instinctul mi-ar fi spus că nu voi mai avea niciodată bucuria de viaţă ce am simţit-o în comuna mare, bogată, de la poalele Ineului, cel cu zăpada eternă... 30 Fecunditatea primei nopţi de scris n-a mai revenit. Am căutat, în schimb, cît îmi permiteau grijile vieţii, să lucrez în fiecare zi cîte ceva, cît de puţin ar fi, pentru a mă putea menţine în ritmul şi atmosfera lumii ce o zugrăveam. Au fost. totuşi săptămîni întregi cînd n-am avut răgazul să mă apropiu deloc de manuscris. Cu toate acestea, în doi ani, am izbutit sa isprăvesc această a doua versiune, care în realitate era prima realizare serioasă a romanului de atîta timp frămîntat. în cursul acestei adevărate elaborări, am dat la o parte şi titlul iniţial, Zestrea, înscris pe caietul cel dintîi; găsisem un titlu nou, care, deşi anodin, mi s-a părut expresiv : Ion. 31 După o pauză numai de cîteva luni, m-am hotărît să mai transcriu o dată textul, pentru tipar. O transcriere va fi binevenită, căci va frămînta ^ 23 Informaţie confuză. Ofilire, a doua povestire publicată de L.R. în presa românească (1908), a fost inclusă în volumul de debut (1912), fiind apoi reeditată într-o culegere de nuvele (1919). Poate că L.R. se referă la tipăriturile de limbă maghiară, nedescoperite încă ! !° Credincios acestor amintiri, scriitorul le-a imortalizat în povestirea Cuibul visurilor, apărută în Luceafărul, XIV, nr. 23—24, 1919. Lumea aceloraşi personaje se regăseşte m Vrăjmăşii (1912), Idilă de la ţară (1913) ş.a. (care, ca şi prima povestire, pot fi consultate m L.R., Opere, voi. 2). Vezi o nouă Idilă de la ţară (1912) în Opere, voi. 3. Toate acestea sînt precedate de amintirile din Maieru, scrise la început în maghiară (Arh. L.R., II, ™y48* şi reluate în limba română (ibid., II ms. 5), toate publicate de noi în L.R., Caiete, 31 Titlul fusese găsit cu mult înainte. Pe verso-ul filei 12 din Arh. L.R., II ms. lr atlam notaţia autografă a scriitorului : „ION, roman, L. Rebreanu, 29.VI.1914". din nou textul întreg, va fixa definitiv toate detaliile şi mai ales numele personagiilor. ^ Chestia numelor pare multora fără importanţa pentru opera de arta. Eu însă cred că, şî în viaţa reală, numele are o însemnătate deseori hotărî-toare asupra soartei celui ce îl poartă. în roman; numele oamenilor le defineşte dintru început fizionomia morală. în Ion am lucrat, într-un fel şi pîna la un punct, după modele vii. în orice caz, fiecare persoană din roman pornea cel puţin de la o însuşire a unui om real, luîndu-i, pentru orice siguranţă, si numele adevărat. Astfel Ion Pop al Glanetaşului, eroul însuşi, a _ existat aievea şi se numea aproape aşa ; mai mult, el trăieşte şi azi, necăjit şi amărît, copleşit de copii, vreo şapte... Cel ce poartă numele eroului meu a rămas un biet ţăran ca vai de capul lui, pe cînd cel din roman se ştie cîte pozne şi totuşi ce carieră face înainte de-a muri asasinat. 32 Am mai păstrat numele cîtorva persoane care mi s-au părut potrivite şi care în roman nu par întru nimic micşorate sau coborîte. Aşa preotul Ion Belciug a fost într-adevăr preot în Prislop pînă cînd am trecut eu în România. Cel din roman însă mi se pare că merită mai mult numele, fiind mai dintr-o bucată şi putînd servi ca model oricărui preot în multe privinţe. Nu ştiu dacă mai trăieşte cellalt; în Prislop însă nu mai e-.. De asemenea am păstrat numele notarului Stoessel33. Omul mi-a făcut mai tîrziu la Bucureşti o vizită şi mi-a mulţumit pentru felul cum l-am „feştit", adică cum l-am zugrăvit în roman. Fiindcă îi convenea, se recunoaşte pe sine în cel din carte, deşi nu e nici o asemănare între ei afară de nume. Aproape toate celelalte personagii au numele cu care Je_-am botezat eu. 34 Unii cititori din părţile Năsăudului au încercat totuşi să identifice pe oamenii din roman. E de prisos să arăt^ce greşeală ar face cine ar crede ca nişte creaţii artistice sunt identice cu făpturi din viaţa de toate zilele. Artistul nu copiază realitatea niciodată. Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a-mi putea crea o altă lume, nouă, cu legile ei, cu jntîm-plările ei... Un personagiu al meu, chiar cel mai neînsemnat, are trăsături din cine ştie cîte persoane văzute sau observate de mine, plus altele pe care a trebuit să i le adaog pentru a motiva anume gesturi sau fapte ale sale. Ar trebui să plictisesc prea mult pe cititori dacă aş încerca să lămuresc, chiar numai un subcapitol în toate amănuntele, spre a demonstra trăsăturile luate de mine direct din viaţă şi pe cele adăogate pentru trebuinţa momen- 32 pe adevăratul său nume Ioan Boldijeri, el va trimite lui L.R. o scrisoare din Prislop, la 23 oct. 1930 (semnată şi de „soţia Rodovica"), epistolă ce dă posibilitatea cititorului să constate singur (dacă mai era nevoie) cît de mare este prăpastia dintre mediocri- > tatea prototipului şi strălucirea eroului din paginile romanului (cf. B.A.R., Coresp., nr. f 142 274). Vezi articolul lui N. Gheran, Domnişorul Liviu şi Ion al Glanetaşului (amăgire şi i luciditate), în Manuscriptum, IV, nr. 4(13) [oct.-dec], 1973. 33 Leopold Stoessel. La B.A.R. se află o scrisoare a sa, trimisă lui L.R. la 10 dec \ 1935 din Beclean [Coresp., nr. i45 263). . f 34 Numeroasele investigaţii efectuate în jurul raportului realitate-ficţiune au eviden- I ţiat mai multe corespondenţe onomastice. (între altele, s-a păstrat şi numele Rozei Lang, la j data apariţiei romanului soţie şi mamă !)) Vezi Tiberiu Rebreanu, Prototipuri de personaje \ din romanul „Ion", în Steaua, XI, nr. 12, dec. 1960, şi Ştefan Bănulescu, Romanul „Ion", i concurînd starea civilă, în Luceafărul, VI, nr. 13, 22 iun. 1963 etc. 312 313 tului. Desigur că sunt destule lucruri din propria mea viaţă şi a familiei mele, precum sunt din ale atîtor nenumăraţi cunoscuţi sau străini, observaţi de aproape sau zăriţi întîmplător, poate din fereastra unui tren în mers. Poate că azi nici eu însumi n-aş mai fi în stare să explic atîtea scene cum s-au înlănţuit, de unde au apărut. Creaţia aristică e un proces sufletesc de esenţă divină. Ea nu se poate experimenta, nici reconstitui ca un proces fizic oarecare.^ Opera de artă nu e niciodată emanaţia directă a unor experienţe anume făcute. Emoţia nu intră în artă în stare brută, luată gata din natură, ci totdeauna transformată complet prin misterioase şi insesizabile metamorfoze, care _ constituie însăşi taina creaţiei artistice. Creatorul poate explica însă numai ceea ce face conştient; partea cea mai importantă a creaţiei însă se petrece în subconştientul lui şi deci îi rămîne şi lui însuşi inexplicabilă. G. Bogdan-Duică, regretatul profesor de literatură de la Universitatea clujeană, a invitat odinioară, după cum am aflat, pe studenţii săi de pe Valea Someşului să încerce a reconstitui geneza tuturor personagiilor şi localităţilor romanului Ion. Cîteva sute de studenţi harnici au cercetat toate satele şi poate pe toţi locuitorii. Rezultatul n-a putut fi decît cel firesc : pentru fiecare personagiu din roman s-au descoperit o sumedenie de părinţi prea puţin asemănători între ei. Ion a apărut în două volume din necesităţi editoriale. Am dat fiecărui volum cîte un subtitlu — „Glasul pămîntului", „Glasul iubirii" — din aceleaşi motive. Totuşi au fost critici care au găsit cu cale să comenteze savant fiecare volum în parte, să găsească superior pe unul celuilalt sau să explice prin subtitlurile volumelor anume lucruri din roman. Puterea creatoare este totdeauna un dar special, un dar divin. Manifestarea acestui dar însă reclamă şi voinţa mare a celui înzestrat. Cînd în sufletul tău s-a dospit suficient aluatul viitoarei opere de artă, luni sau ani dezile, parte conştient, mare parte cu totul inconştient şi în afară de puterea voinţei tale., cînd fermentaţia aceasta tainică s-a terminat, atunci trebuie să intervie voinţa ta hotărîtă, stăruitoare, încăpăţînată, adică munca creaţiei, cu bucuriile şi ostenelile ei, programatică, asiduă. Fără de muncă, opera ar rămîne în stare embrionară în sufletul creatorului. Fireşte, vorbesc mereu pro domo. Nu mi-as 'permite să generalizez, deşi sunt convins că o^ operă de artă de dimensiunile unui roman nu se poate realiza fără muncă încordată, fără nenumărate ceasuri la masa de scris, cu hîrtia albă dinainte. Greutatea cea mai mare pentru scriitor este stabilirea şi executarea unui plan de lucru bine precizat. Trebuie să-ţî faci singur o educaţie anume a voinţei, să te^ sileşti a-ţi executa propriile-ţi proiecte de muncă. Cînd e vorba de muncă pentru sufletul tău, eşti veşnic ispitit să o amîi pentru a doua zi. Ţi se pare normal să te duci la o slujbă străină la oră fixă, să te aşezi la birou şi^ să munceşti, dar nu te poţi lesne obişnui să te aşezi la masa ta de scris, acasă, la anume oră şi să lucrezi atîtea ceasuri. ^Pentru mine, în cariera mea de scriitor, lupta cea mai dîrză a fost, multă vreme,_ neputinţa de-a mă conforma unei munci sistematice. Mă înşelam pe mine însumi, codindu-mă a mă aşeza la birou. îmi propuneam ca din ziua cutare să lucrez negreşit cel puţin atîtea ceasuri. Şi-mi călcam & • legămîntul faţă de mine însumi. Ani de zile am căutat să mă îndemn singur f- ■■ ' cu ecritouri, făcute tot de mine, puse pe masa de scris, ostentativ: „Scrie \ la roman !" '■ ' Numai cu multă stăruinţă am ajuns să-mi devie biroul meu, cu hîrtia f albă, o necesitate de viaţă. Obiceiul mi l-am făcut tocmai lucrînd la Ion. \ Obiceiul a devenit pe urmă o pasiune. O zi în care n-aş sta la masa de scris l cîteva ore mi s-ar părea acuma o zi pierdută. \ Fireşte, a sta ia birou nu înseamnă negreşit a scrie. Scrisul cere o concentrare, o încordare a atenţiei, pe care n-o poţi obţine totdeauna. Inspi- I raţia însă nu vine decît chemată. Inspiraţia e în bună parte concentrarea l atenţiei asupra unui anume lucru. De obicei, stînd la birou, dacă ai destulă linişte sufletească, izbuteşti să-ţi aduni gîndurile în jurul unui anume moment, i să te transnui în atmosfera dorită. Pe urmă, scrisul vine aproape de la sine. I Din străfundul sufletului se ridică în conştiinţa ta imagini, gesturi, locuri, \ cuvinte neaşteptate. Atunci scrisul e o plăcere. , Spuneam cum am ajuns, frămîntînd planul romanului, să-1 sintetizez j , într-o imagine grafică. în cursul elaborării, am căutat să realizez _ concret I imaginea aceasta. De-aci a rezultat împărţirea fiecărui capitol în mici divi- f ziuni care cuprind cîte o scenă, cîte un moment, în sfîrşit, un fir liber din ; ţesătura generală. Toate acestea apoi au trebuit înnodate în anume fel, ca i să poată întoarce în cuprinsul acţiunilor principale, care şi ele, la sfîrşit, | trebuiau să se unească, să se rotunjească, să ofere unei lumi unde începutul \ se confundă cu sfîrşitul. De aceea romanul, un corp sferoid, se termină precum > a început. Cititorul care s-a dus în satul Pripas pe şoseaua laterală, trecînd r peste Someş şi prin Jidoviţa, se întoarce la sfîrşit pe acelaşi drum înapoi, \ pînă ce iese din lumea ficţiunii şi reintră în lumea lui reală. Lumea roma- « nului rămîne astfel în sufletul cititorului ca o amintire vie, care apoi se amestecă cu propriile-i amintiri din viaţa-i proprie... t Pădurea Splnzuraţilor s-a născut dintr-o fotografie pe care mi-a arătat-o \ un prieten, la sfîrşitul anului 1918. Fotografia reprezenta o pădure plină de cehi spînzuraţi în dosul frontului austriac dinspre Italia. Prietenul pleca la \ conferinţa păcii, unde fotografia avea să demonstreze cum au fost trataţi | cehii de către conducătorii monarhiei austriece. Fotografia m-a impresionat puternic şi m-a urmărit multă vreme. ; Auzisem că execuţii similare ar fi suferit şi mulţi români. Mi se povestise ; că chiar la Bistriţa, deci în ţara mea, au fost spînzuraţi mai mulţi preoţi şi i ţărani bucovineni. j Aveam o nuvelă proaspătă, Catastrofa, al cărui erou, român şi ofiţer j în armata austriacă, e adus de împrejurări să lupte contra armatelor româ- | neşti. 35 Sub impresia fotografiei cu cehii spînzuraţi, m-am hotărît să reiau | - pe eroul meu din Catastrofa pentru un roman, care să se cheme Pădurea \ Splnzuraţilor.36 Anecdota romanului s-a închegat singură şi repede : Voi \ 55 La B.A.R. (ms. rom. 405S, f. 112—150) se păstrează o versiune autografă a nu- I velei, terminată la 5 nov. 1916, în Bucureştiul ocupat de trupele germane. S-a tipărit, în- j tîia oară în Lectura pentru toţi, nr. 5, apr. 1919. I M în prealabil, titlul a figurat în sumarul unui volum de nuvele proiectat la Iaşi, | în 1918 —, anticipînd problematica romanului de mai tîrziu, Arh. L.R., I ms. 2 b. f. 51 v.). 314 315 47 face o asemenea pădure cu spînzuraţi în Bucovina, unde oamenii executaţi vor fi toţi români. Eroul meu, văzînd atîţia români ucişi de către înşişi conducătorii patriei pentru care el luptă şi-şi primejduieşte viaţa, se revoltă şi sfîrşeşte în ştreang, în aceeaşi pădure, după ce zadarnic a încercat să treacă dincolo la români. 37 în vremea aceea transcriam pentru tipar pe Ion.38 Planul noului roman mă preocupa însă mereu, deşi mai mult anecdotic. Era un subiect cerebral, în care toată desfăşurarea se înfiripa de asemenea pe date cerebrale... Cîteva luni mai tîrziu, am aflat că un frate al meu, despre care familia mea credea că ar fi prizonier undeva prin Rusia, că acel frate al meu, student devenit ofiţer artilerist în armata austriacă, adus să lupte pe frontul românesc împotriva românilor, a încercat să treacă la români; a fost însă prins, condamnat şi executat prin ştreang, încă din mai 1917. Nu se ştia nici localitatea unde a fost executat, necum împrejurările sau oarecari amănunte. In epoca aceea tulbure, cînd ostilităţile - la noi, încă nu încetaseră de tot, n-aveai nici de unde să iei informaţii. A trebuit să mai treacă cîteva luni pînă ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s-a întîmplat tragedia aceasta a unui tînăr de 22 de ani39. între timp, isprăvisem transcrierea lui Ion şi acum în toate nopţile, în faţa biroului, mă zbuciumam cu Pădurea Spînzuraţilor. Am început romanul de vreo patru ori, cîte treizeci pînă la cincizeci de pagini. Simţeam însă că n-am găsit nici ritmul, nici atmosfera. Mă înverşunam în fiecare noapte şi lucrul era în zadar. în schimb, în vreme ce scriam, în liniştea apăsată, am început să percep nişte bătăi uşoare în fereastra mea, delicate ca ale unor degete imateriale. Deschideam, cercetam întunerecuî. Nu era nimeni şi nimic... Cînd însă bătăile acestea misterioase s-au repetat nopţi de-a rîndul, insistent — fiindcă sînt, repet, credincios şi superstiţios — mi-am zis că nu poate fi decît sufletul fratelui meu, care cere îngrijirea creştinească ce nu i-a fost desigur acordată. Şi atunci am pornit să caut şi să găsesc negreşit, orice ar fi, mormîntul fratelui spînzurat. 40 Şi, după multe cercetări şi destule peripeţii, 1-arrt desco- Vezi şi însemnările de creaţie, publicate de noi cu titlurile Din refugiu şi Răzleţe, din L.R., Caiete, p. 316—334, 362—368. 37 Un proiect (Moartea sau Pasiunea morţii), schiţat înainte ca L.R. să fi aflat de spînzurarea fratelui său, este foarte apropiat de tematica ştiută : „Ofiţerul în armata austriacă ; român. Patru ani se bate. Nu mai poate. Trebuie să plece la cei din faţă, unde-i dreptatea lui. In reţelele de sîrmă e prins. Condamnat la moarte, nu scoate nici o vorbă. Cînd să tragă, deschide gura. Nimic. Vrea moartea". (Caiete, p. 328.) 38 ..Vremea" amintită priveşte, de fapt, începutul lui 1919 (vezi L.R., Opere, voi. 5, p. 689, 752—753). La acea dată, prima versiune manuscrisă din Ion era, într-adevăr, demult terminată (14 aug. 1917, st.v.), dar transcrierea operei nu începuse. între dec. 1918 şi mart. 1919, prozatorul scrisese Calvarul, reflectare a propriilor amărăciuni din anii primului război mondial, eroul, Remus Lunceanu, fiind, la rîndul său, frate bun cu Apostol Bologa. 39 Cu cinci luni înaintea morţii, Emil Rebreanu (1891 —1917) împlinise 25 de ani. înainte de a fi fost judecat şi executat pentru' „crimă de dezertare şi spionaj", părăsise infirmeria brigăzii (unde i se fixase domiciliul obligatoriu, nu se ştie încă de ce), cu intenţia să treacă linia frontului. 40 Aceasta s-a petrecut în vara anului 1920 ; mai precis : după 14 mai 1920 (vezi voi. L.R., La lumina lămpii, p. 44—45, în care se reproduc scrisorile trimise Puiei din perit în sfîrşit la Ghimeş, într-o livadă, la marginea fostei frontiere. Locul nu era nici măcar însemnat. De-abia cu ajutorul groparului din sat am putut stabili unde a fost executat şi îngropat. Am fost în casa primarului de pe vremuri, unde a fost judecat şi osîndit. Am fost în odăiţa în care şi-a petrecut ultimele ceasuri şi de unde a plecat la supliciul suprem. Am trecut în satul vecin, în Făget, unde a avut ultima reşedinţă. Am cunoscut pe preotul român care-i fusese prieten, dar care n-a fost admis să-1 însoţească la moarte. Am vorbit cu o fată de ţăran, sprintenă, frumuşică, la care am găsit cîteva răvaşele de-ale lui. Primarul mi-a dăruit şapca lui fără cozoroc pe care a trebuit s-o schimbe cu o pălărie civilă cînd a pornit pe ultimu-i drum pămîiuesc... L-am dezgropat apoi şi osemintele le-am mutat dincoace de pîrîrul care fusese graniţă, pe pămîntul vechi românesc, aşa cum ceruse el în ultimele momente şi cum nu i se admisese. Şi de-atunci am putut scrie liniştit la Pădurea Spînzuraţilor.41 Au încetat bătăile misterioase în geam, am găsit un început care m-a mulţumit şi o semnificaţie pentru eroul romanului... Apostol Bologa însă n-are mai nimic din fratele meu. Cel mult cîteva trăsături exterioare şi poate unele momente de exaltare. Tragedia lui mi-a prilejuit doar cadrul în care se petrece romanul şi puţine personagii localnice : preotul, groparul, Uona etc. Pentru zugrăvirea militarilor, am utilizat cunoştinţele şi prieteniile mele cu ofiţerii noştri. .Klapka, de pildă, are multe asemănări cu un ofiţer român, azi colonel. în Apostol, am vrut să sintetizez prototipul propriei mele generaţii. Şovăirile lui Apostol Bologa sînt şovăirile noastre, ale tuturora, ca şi zbu-ciumările lui... Numai un astfel de om putea să fie personagiul central al unui roman în care lupta dintre datorie şi sentiment ameninţa mereu să degenereze în frazeologie goală, patriotardă. Subiectul Pădurii Spînzuraţilor, o construcţie cerebrală la început, s-a umanizat numai cînd a intervenit contactul cu viaţa reală şi cu pămîntul. Fără de tragedia fratelui meu, Pădurea Spînzuraţilor sau n-ar fi ieşit deloc, sau ar fi avut o înfăţişare anemică, livrescă, precum au toate cărţile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie şi înviorătoare pe care numai experienţa vieţii o zămisleşte în sufletul creatorului... timpul călătoriei la Ghimeş, localitatea „de acuma dragă şi îngrozitoare"). Prozatorul „fixează" plecarea la Ghimeş după, „transcrierea lui Ion". în realitate, plecînd în Ardeal, L.R. lăsa pe masa.de lucru noua versiune a romanului Ion, întreruptă la cap. VI (Nunta), capitol transcris între 28 apr. — 7 iun. 1920. (în legătură cu documentarea făcută la Ghimeş, se mai confundă călătoria clin 1920 cu deplasarea făcută, de scriitcr, tot în Transilvania, cu un an în urmă.) 41 Variantele anterioare ca şi cele ulterioare acestei date fac obiectul unui capitol special în aparatul critic al ediţiei L.K., Opere, voi. 5, p. 757—807. Ele se cer întregite şi cu variantele genetice, datînd de la începutul anului 1919, reproduse în acelaşi volum. Tot acolo sînt comentate ambele versiuni a!e romanului Pădurea Spînzuraţilor (ms. rom. 2541 şi ms. rom. 2452). Compară cu Puia-Florica Rebreanu,. Sensuri şi etape în laboratorul romanului „Pădurea Spînzuraţilor", în Steaua, XI, nr. lî, 1970. 316 317 5349 Pretextul romanului Adani şi Eva e o scenă trăită prin septembrie 1918 la Iaşi. 42 Pe strada Lăpuşneanu, pe o răpăială de ploaie, am întîlnit p femeie cu umbrelă. Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi, mari, parcă speriaţi, care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei. Femeia mi se părea cunoscută, deşi îmi dădeam perfect seama că n-am văzut-o niciodată. Din toată înfăţişarea ei înţelegeam, că şi ea avea aceeaşi impresie. Am trecut privindu-ne cu bucurie şi curiozitate, ca şi cînd ne-am fi revăzut după o vreme îndelungată. Nu ne-am oprit însă, deşi am fi dorit amîndoi. Umbrela îi alunecase într-o parte. Din figura ei totuşi n-am reţinut decît ochii şi mai mult privirea. După ce am trecut cîţiva paşi, mi-a părut rău că nu m-am oprit şi am întors capul. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare, îndemnată desigur de acelaşi imbold. Pe urmă, a dispărut pentru totdeauna... Asta este scena. Era primul caz pentru mine din acel „deja vu" despre care vorbesc teosofii şi toţi adepţii mistici ai reîncarnării. Mă simţeam fericit şi mişcat. Pînă ce am ajuns acasă, în str. Păcurari, am şi botezat-o pe necunoscuta mea cu un nume romanţios, iar din întîlnirea cu ea am turnat repede o nuvelă cu o reîncarnare cam ciudată, fiindcă întrebuinţam o viziune avută cu mulţi ani înainte, tocmai prin clasa a cincea de liceu, adică vîrsta critică a primelor efuziuni erotice. ...împlinisem 14 ani şi inima mea era plină de toate dorurile. în iarna aceea sosise la Bistriţa, unde frecventam liceul german, o trupă ambulantă ungurească, să facă o stagiune de teatru. N-aveam parale, dar am reuşit să mă strecor în sală fără bilet şi să asist la o reprezenranţie. Se juca un oarecare vodevil cu cîntece. Mi s-a părut extraordinar, mai ales că într-un rol de căpetenie apărea o fetiţă fermecătoare, ingenua trupei, de care m-am amorezat nebuneşte. După spectacol, am aşteptat la ieşirea artiştilor pînă ce am văzut-o plecînd ; era parcă mai frumoasă şi mai drăgălaşă. Am visat-o în noaptea aceea şi în vis mă simţeam fericit, fiindcă eram iubit. A doua zi, în loc să merg la şcoală, m-am dus la teatru, s-o văd cum vine la repetiţii şi apoi cum pleacă. Speram că va interveni o minune care să mi-o arunce în braţe. Iubirea mea creştea vertiginos. Numai elevii de liceu ştiu să iubească cu pasiunea desperării. Şi eu eram desperat; fiinţa adorată nu mă învrednicise nici măcar cu o privire, după o săptămînă întreagă de tîrcoale ce le dădusem teatrului. Atunci, nemaiputîndu-mi stăpîni ardoarea, la sfîrşitul unei repetiţii m-am luat după ea, hotărît să năvălesc în locuinţa ei şi să-i fac o declaraţie patetică de amor. Am urmărit-o pînă acasă, am aşteptat pînă ce a intrat, apoi încă vreo cinci minute şi, în sfîrşit, am bătut la uşa fermecată. Inima mea stătea să plesnească. Deodată, uşa se deschide şi în crăpătura ei apare un locotenent mustăcios, cu tunica descheiată, ca omul în casa lui. îngrozit, am avut totuşi prezenţa de spirit să întreb : — Scuzaţi, nu şade aci domnul profesor cutare ? — Nu, băiete — mormăi locotenentul. Aici şade domnişoara... Şi mi-a trîntit uşa în nas. Am plecat zdrobit de durere şi de gelozie, înţelesesem : îngerul meu trăia cu locotenentul. Deci nu mai era nici o nădejde. împotriva armatei ar fi fost inutilă orice luptă şi orice speranţă. 42 Arestat şi anchetat în Bucureşti, de autorităţile de ocupaţie ca nesupus la mobilizarea armatei austro-ungare:, L.R. izbutise să fugă !a Iaşi în mai 1918. I Chinurile amorului înşelat m-au îndemnat să mă răzbun pe cea care [ n-a înţeles iubirea mea. Am scris deci un vodevil, după modelul celui văzut, j ■ în care însă ingenua era sever maltratată la sfîrşitul piesei. Pe urmă după jj, cîteva săptămîni, m-am vindecat de tot de teatru, fiindcă am căzut cu I iubirea pe fiica unui coşar sas, elevă şi ea la şcoala civilă. Am început s-o | bombardez cu scrisori de dragoste, cele dintîi ale mele, într-o nemţească atît • de înflorită că, în cele din urmă, coşarul, îngrijorat să nu-i scot din minţi i fata, mi-a interzis să-i mai scriu, ameninţîndu-mă că are să mă reclame p la şcoală... j v în primăvara aceea aventuroasă, am sfîrşit prin a mă îmbolnăvi de friguri. Stăteam întins pe pat, privind pe fereastra ce se afla în peretele din I faţă. în fereastră vedeam coroana unui pom înflorit. Febra creştea sau poate numai inima mea adolescentă se înfierbînta de dorinţe tainice. Mă pomeneam visînd cu ochii deschişi. îndeosebi însă o viziune revenea mereu : părea că fereastra cu zidul se topeşte, curtea se transformă într-un parc minunat cu | feluriţi pomi în floare şi, mai încolo, cu un castel cu o terasă impozantă I şi cu nişte scări largi de piatră albă. Eu însumi, tolănit pe iarbă, între pomii I , înfloriţi, aşteptam parcă ceva cu inima strînsă. Eram eu, dar într-o altă I epocă, mai frumoasă, mai romantică, cu cîteva sute de ani în urmă. I Deodată, pe terasă apare o fată superbă, într-un costum ca în piesele | istorice, mă zăreşte şi coboară sprintenă pe scările albe, spre mine. O îm- | brăţişare lungă, divină, din care ne smu'ge glasul barbar al tatălui fetei, | • desigur un conte furios : | — Nemernicule, ai îndrăznit să pîngăreşti pe fiica mea ! Acum trebuie î ' să mori ! Voi porunci să te sfîşie cîinii mei de vînătoare ! | , Fata superbă scoate un ţipăt desperat ; o haită de cîini flămînzi se $ apropie. încerc să mă mişc. Ţipătul fetei se repetă prelung... | Apoi, brusc, viziunea se curmă ; zidul şi fereastra cu pomul înflorit £ îşi reiau locul şi inima mea bate să-mi sfîrtice pieptul, parcă haita de cîini l ar fi ajuns sub fereastră. I Viziunea aceasta, de mult uitată, mi-a reapărut în suflet atunci cînd m-am apucat să scriu o poveste cu reîncarnare. \ Romanul Adam şi Eva de-aici a pornit, deşi apoi a urmat alte căi. 43 l Viziunea a servit doar la închipuirea teoriei ce mi-a trebuit pentru motivarea j celor şapte vieţi sau a încarnărilor celor două suflete, care în planul divin ; constituie unul singur, alimentat de o iubire eternă... Se zice că omul. numai cînd îmbătrîneşte începe să-şi pună întrebări 5 - asupra începutului şi sfîrşitului. Dacă e aşa, eu am început, să îmbătrînesc ! 43 în Arh. L.R. (1) ms. 45 se păstrează un plan al romanidui Şarpele, datat : | ■ tl.VIII.1918 v. Iaşi", amintit adesea în gazeta romanului Adam şi Eva. El are ca punct j de plecare drama poeţilor St. O. Iosif şi D. Anghel, ambii îndrăgostiţi de Natalia Negru. { între caietele anilor de ucenicie (Schiţe) se află un proiect şi mai vechi intitulat Adam şi I Eva, cu o linie conflictuală diferită. Pentru detalii, vezi N. Gheran, Liviu. Rebreanu : „Adam | şi Eva" (Trepte şi confluenţe), în Ramuri, X, nr. 5, 15 mai 1973, precum şi aparatul critic I la voi. 6 din seria de Opere, îndeosebi Geneza romanului „Adam şi Eva", întocmit de I acelaşi autor. în acelaşi volum, se reproduc caietele de creaţie rămase în arhivă (op. cit., I p. 371—441), precum şi mersul scrisului la roman. Prima versiune a fost realizată între I 2 iul. 1924—14 ian. 1925, iar a doua între 12 ian.—22 mart. 1925 (cf. op. cit., p. 342— I 346). 318 319 foarte de timpuriu, aproape de pe vremea cînd am avut viziunea pe care v-am povestit-o. De unde venim şi unde mergem ? Ce-a fost înainte de naşterea mea şi ce va fi după ce voi muri ? Pentru ce sînt toate aşa cum sînt ? Iată întrebări pe care mi le-am pus totdeauna, la care am căutat totdeauna răspunsuri, şi în mine însumi, şi afară, în cărţi. Fireşte răspunsurile nu le găseşti niciodată, cel puţin nu atît de mulţumitoare, încît să-ţi servească drept merinde pentru viaţa de-aici şi de dincolo. Totuşi, întîlnirea cu necunoscuta de la Iaşi nu se putea rezolva pentru mine cu o nuvelă romanţioasă, mai mult sau mai puţin în genul Sărmanului Dionis. Teoria reîncarnării poate servi însă ca fir roşu pentru o viaţă completă, adică una trăită în mai multe epoci. Un om, zugrăvit astfel, de la prima iui apariţie în planul terestru pînă la întoarcerea în planul divin, oferă mai mari posibilităţi şi de caracterizare şi de.dezvoltare şi de pitoresc... Dar teoria teosofică oficială nu-ţi îngăduie mărginirile pe care le cere o operă de artă. Teosofia tinde să devie o religie şi chiar este pentru o mulţime de oameni. Romanul are nevoie de un conflict, care să canalizeze interesul. Şi atunci, încet-încet, mi-am făcut eu singur o teorie potrivită cerinţelor romanului închipuit. N-am să mai arăt acum cîtă trudă a reclamat zugrăvirea celor şapte' vieţi care totuşi trebuiau să constituie una singură. Sunt şapte epoci diferite şi pentru fiecare a trebuit să consult zeci şi uneori sute de volume. Ce a rezultat e altă socoteală. Cititorul superficial sau nepregătit va găsi şapte nuvele, variaţii pe aceeaşi temă. Dacă se găseşte numai atîta, desigur că vina e a mea, fiindcă n-am reuşit să reliefez mai puternic firul roşu care leagă cele şapte capitole... Asta este însă altă poveste... în orice caz, mie, din tot ce am scris pînă acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă. Poate pentru că într-însa e mai multă speranţă, dacă nu chiar o mîngîiere, pentru că într-însa viaţa omului e deasupra începutului şi sfîrşitului pămîntesc, în sfîrşit, pentru că Adam şi Eva e cartea iluziilor eterne... SPOVEDANII 44 ROSTUL SPOVEDANIILOR Deosebirea între amintiri şi spovedanii. Crainic zice mereu : Eu am făcut... Eu am spus... Eu... eu... eu... Tipul parvenitului şi al omului care la noi se impune. De care oamenii au teamă. E escroc, dar e nebun... dă-1 dracului... 44 Manuscrisul, alcătuit din 24 file, se află la B.A.R., Arh. L.R., I ms. 6. datând dm 1932. A fost prezentat şi reprodus (parţial) de Stancu Ilin, în revista Transilvania, I, nr. 6, oct.^ 1972, p. 18, 21. în ce ne priveşte, reproducem, sub acelaşi titlu, şi planurile care urmau să he luate în considerare la redactarea cărţii (filele 10—24). Notaţia din frontispiciu (Spovedanii 1932 — 1) ne îndreptăţeşte să credem că proiectele aveau în vedere doar I I Eu dimpotrivă totdeauna m-am ascuns. Cînd am făcut ceva, am lăsat [ să se înţeleagă că mi-am făcut doar datoria. Am făcut multe, prea multe î servicii de toate felurile, multora, prea multora. Niciodată nu ostentativ. I Mă gîndeam să nu ţicnesc sensibilitatea oamenilor. Am judecat pe oameni I după mine. Ce ţie nu-ţi place... O greşeală. Pe cînd faţă de El, se simte | obligat şi recunoscător, faţă de mine e ca şi cînd ei m-ar fi servit. Astfel, li R.D.45, care a trăit de pe urma mea mulţi ani şi trupeşte şi sufleteşte, se | - poate crede îndreptăţit să mă atace în fiecare zi, într-un jurnal. Sau Ş.F.46, I prietenul meu, să se plîngă că nu i-am făcut nimic... I Am fost scriitorul cel mai crunt atacat. Nu mi-a fost cruţat nimic. 1 Viaţa mea cea mai intimă, ca şi activitatea mea publică. Şi ce oameni m-au f, atacat ?... N-am răspuns niciodată. De cele mai multe ori din scîrba ; alte ( ori, dintr-o nepăsare. Şi ce lesne mi-ar fi fost să răspund cu date şi acte... S-au creat legende pe seama mea, numeroase. O doamnă, scriitoare, j ' căreia i-am respins o piesă, povestea că sînt tîlhar şi spărgător ; că am deva-' lizat în timpul ocupaţiei nişte bijuterii ale unei doamne, în casa căreia am fost adăpostit cînd a trebuit să mă ascund de nemţi, după ce anterior aş fi spart tejgheaua cutărui negustor... şi poate că au fost „colegi" neprocopsiţi j ' care au crezut şi au jubilat. Vedeţi ce soi de atacuri „literare"... Sau alţii care I răspîndeau în surdină că odinioară, cînd am venit în ţară, am sosit cu casa regimentului unde aş fi fost ofiţer de administraţie şi cînd am fost prins aici şi trimis peste graniţă, am fost totuşi" iertat, dar angajat ca spion şi • 1 astfel m-am întors aici repede de tot... După nevoia momentului povestea i se schimba însă : am fost totuşi condamnat, dovadă fişa care se găseşte şi cu care pot fi şantajat... | „Un trecut tenebros" — mi-a reproşat un ziar şi am vrut să scriu o carte despre acest trecut. Ar fi fost carte de amintiri, o autobiografie. Am renunţat. Nu amintiri. Spovedanii. Dar nu ca să răspund sau ca să rectific. Legendele nu se nasc şi nu mor decît singure, de moarte naturală. Amintiri scriu cei cu Eu mare, cei victorioşi, şi mîndri, şi îndrăzneţi. Spovedaniile sînt însemnările celor sinceri. Sînt revărsări ale sufletului cînd | era prea încărcat. Amintirile trebuiesc aranjate, potrivite. Se ocupă de i; < oameni şi vor să menajeze pe unii sau să înnegrească pe alţii. 1 | Desigur spovedaniile se ocupă şi ele de oameni, dar fără consideraţii ţ oportuniste, şi cu singura preocupare de-a fi cu adevărat spovedanii, ca în \ faţa duhovnicului. Pentru un scriitor cititorii sînt duhovnicul. Scriitorul tre- | buie să ştie că viaţa lui întreagă nu poate avea ascunzişuri, nici taine, nici | menajamente. Mai curînd sau mai tîrziu toate se vor da pe faţă, toate secre- l tele. Prin hîrtiile lui vor scotoci oameni diferiţi, indiscreţi. Discreţia scriito- | rului în viaţă e inutilă. | Viaţa mea n-a fost uşoară niciodată. N-am avut daruri speciale care I să-mi netezească puţin calea. Din copilărie şi pînă azi am trecut prin toate ■ _-_ I materia primului volum. Menţionăm că pe fila cu subtitlul Rostul spovedaniilor se mai i' află şi însemnările : „Cazul Ranetti şi traducerea lui", precum şi „Duşmanii sînt mai ne- cesari ca prietenii". Nu toate filele aparţin aceluiaşi moment genetic. 45 Romulus Dianu. 48 Const. Şaban-Făgeţel. 320 321 încercările posibile. Nu evenimente epocale, ci mici lucruri care însă punctează greu o viaţă. Cele mai multe însă sînt atît de banale, atît de reale, că nici nu merită să fie povestite. Lupta cotidiană, ani de ani, cu sărăcia crîn-cenă, cu necazurile mărunte, cu grijile fără sfîrşit pentru pîinea de-a doua zi, nu sînt fapte care să facă să tremure pe cititorul obişnuit cu senzaţionalul ziarului. O viaţă de fapte diverse ce interes să prezinte ? -Nouăzeci Ia sută dintre oameni o trăiesc la fel. Nuanţele sînt abia perceptibile. Pentru un scriitor român asemenea viaţă e poate o excepţie. Cel puţin în închipuirea unora. In orice caz, scriitor mare nu poate fi decît cel ce are la activ anume evenimente eroice. Scriitorul, cu posibilităţi de exprimare în public, chiar se sileşte de obicei să-şi împodobească viaţa pentru public, să-i dea un lustru romantic, în orice caz să se arate ca un exponent politic şi patriotic. Scriitorul român, cu mici excepţii, are experienţa vieţii din cafenea sau din cărţi. Trăieşte la suprafaţă. Eu am trăit viaţa din plin. Dacă în scrisul meu, în cărţile mele e vreo calitate, e aceea a vieţii trăite. Am suferit, m-am chinuit şi am fost umilit de viaţă în toate felurile. Am făcut experienţa directă. Am învăţat să mă simt bine pretutindeni, să văd pe om cum este, ca pe mine însumi. Am învăţat să iubesc pe om şi să fiu optimist. Pentru mine orice om e bun şi rămîne bun chiar dacă îmi pricinuieşte deziluzii. Om rău nu există. Bunătatea e mai mult sau mai puţin pronunţată, şi atît. Nimic mai comic decît scriitorul care zugrăveşte tipuri fonciarmente bune sau rele. Aiurea luptele unui scriitor cu viaţa stîrnesc interese şi în orice caz sînt socotite, cel puţin de cei dătători, de ton, ca un plus în favoarea lui. La noi, dacă nu-i politica la mijloc, suferinţele unui om sînt batjocorite. Parcă toţi ar fi prinţi şi în orice caz bronzuri formidabile. Omul judecă pe alţii după sine. Impuţi altuia de ceea ce eşti capabil tu însuţi. Abilitatea de a te strecora printre codul penal e admirată. Principalul e să nu existe o dovadă. încolo poţi face orice. Cinstea, ca o conştiinţă proprie, nu contează. Cinismul scuză tot. Poţi săvîrşi orice crimă ; dacă ai cinismul să te mîndreşti cu ea, eşti admirat. Numai proştii suferă. Sărăcia e o ruşine. Dacă te îmbogăţeşti^ prin furt, devii boier, ţi se deschid toate uşile. Un funcţionar care iese la pensie sărac e socotit idiot. Discreţia e o inferioritate. Timiditatea, sfiala, şi mai mare. Amabilitatea cu colegn sau inferiorii e semn de slăbiciune. Mojicia e semnul nobleţei. Cazul luliu Moldovanu. PUNCTE DE VEDERE Un profesor de launjiceu moldo van m-a cercetat azi acasă şi mi-a cerut^ autorizaţia să publice în traducere germană, într-un ziar oarecare din Cernauţi,_ nuvela Iţic Ştrul, dezertor. Mi-a prezentat textul traducerii. „O ciorna, jcice, care va fi radical pieptănată". Am cetit numai o pagină şi l-am rugat să renunţe. Traducerea e foarte corectă, e chiar prea corectă, dar nici o pieptănătură nu-i va putea dărui tocmai duhul fără de care nuvela devine o simpla înşirare de vorbe goale. Dacă corectitudinea poate fi eventual 322 î ' suiicientă la transpunerea unui roman într-o limbă străină, fiindcă romanul » are osatura unei construcţii în mare, unde detaliile se pot trece cu vederea, r' ' ' unde se zugrăveşte o lume închisă, dar întreagă —, o nuvelă, adică un răstimp Ir. măsurat în viaţă specială, nu poate exista fără ritmul ei deosebit care-i dă f toată culoarea, atmosfera, viaţa. Şi mai cu seamă^ Iţic Ştrul^ dezertor, care « se întemeiază întreagă numai pe o respiraţie comună între două suflete într-un f ■ moment anume... j Sînt sigur că n-am convins pe amabilul meu traducător. Nedumerit, \ mi-a mărturisit că e profesor de germană, că e ovrei şi a studiat în şcoii \ nemţeşti, că a lucrat cu pasiune şi absolut dezinteresat, numai pentru că îi î place foarte mult nuvela şi ar fi vrut să fie cunoscuta de cititorii germani t iubitori de literatură superioară etc. . _ | Dealtfel profesorul nu e întîiul traducător în nemţeşte al acestei nuvele. \ Cel puţin vreo cinci l-au precedat. | UTOPII I Cînd viaţa ţi-e mai aprigă, cînd necazurile te copleşesc mai rău, cînd \ desperarea te ameninţă în privinţa ta însuţi şi chiar a soartei mulţimii din I care faci parte, aruncă-ţi privirea sus, pe cer,ji vei găsi consolare, încredere, \ înălţare şi în cazul cel mai rău vei începe să vezi viaţa şi lumea în mare, l în proporţiile eternităţii. I Am avut şi eu atîtea amărăciuni că am început tot mai des să mă i' uit la cerul înstelat. Şi fireşte mi-am luat diferite călăuze. între care cel mai î simpatic mi-a fost Sir James Jeans. Cartea acestui mare învăţat, unul din •; cei mai harnici astronomi ai lumii de azi. The Universe around us, mi-a \ căzut în mînă într-o traducere germană conştiincioasă. E o lucrare pentru I cititorii profani, nu de specialitate, care nu m-ar fi interesat. E mai palpi-I ; tantă ca orice roman, fiindcă e vorba doar de o_ monografie a _ Universului, f de un fel de viaţă romanţată după cele mai stricte date ştiinţifice a lumii | '" văzute şi nevăzute. ! în cartea aceasta Sir James Jeans, pe baza ştiinţei de azi, se coboară j şi în trecut şi aleargă,şi în viitor. Stabileşte, în ani pămînteni, cîte miliarde \ de ani ar fi de la începutul Universului şi cîte alte bilioane i se pot prevedea Ş în viitor. Fireşte, dacă calculele sînt mai riscate pentru Universul întreg, | pentru universul nostru mai mic, sistemul nostru solar, sînt mai comode, iar { pentru planeta noastră, sînt aproape sigure. î Cifrele acestea astronomice te încîntă şi te îmbată. Astfel Jeans soco- [ teste vîrsta pămîntului la 2 miliarde ani, din care 300 000 de la apariţia I omului, 10 000 civilizaţie, 300 astronomie modernă. Pentru viitor ^prevede I cam tot atîta. în orice caz, în atîtea milioane de ani căldura solară nu va j scădea considerabil. Media de 15° Celsius, necesară vieţii omului şi vieţii în | general, se va menţine cel puţin atîtea milioane de ani. { Dar nu cifrele acestea m-ar interesa pe mine. Nu ele mă fac să mă J ' amestec într-un domeniu unde distinşii noştri astronomi s-ar_ putea supăra I că-mi vîr nasul. Dealtfel nu m-aş mira ca aceşti astronomi străluciţi^ să | zîmbească ironic că iau în serios pe un popularizator ca Jeans. Specialiştii | 323 20 615792 zîmbesc de oamenii care sînt capabili să explice şi altora formulele misterioase graţie cărora ei se socot superiori altora. Pe mine mă interesează aici perspectivele omului, faţă de care micile necazuri actuale sînt ridicole. Cîte cărţi de utopii s-au scris ? Toate însă vorbeau despre ceea ce va fi peste cîteva sute de ani sau maximum cîteva mii... Dacă am socoti odată cu milioanele aşa cum se cuvine cînd e vorba de corpuri 'cereşti ? Peste un milion de ani ce va fi omul, căci Pămîntul are toate şansele să fie la fel de cald şi de potrivit pentru a adăposti viaţa ? Dacă în 10 000 ani omul a fost capabil de o dezvoltare ca aceea de azi? Nu există oare toate probabilităţile că omul, sau fiinţa care [va] lua locul omului, care se va_ dezvolta din om, va dezlega toate tainele ? Şi ale începutului şi ale sfîrş"itului ? Că va suprima moartea ? Că va realiza călătoria în Universul cel mare? ...Oare omul de peste un miliard de ani nu va fi un om-sinteză,^ cu posibilităţi de viaţă în toate dimensiunile, în toate spaţiile, cu posibilităţi de recreere a vieţii ? Jeans este partizanul unei alte teorii a naşterii sistemului nostru planetar decît cel cu care ne-am obişnuit al lui Kant-Lapîace. El socoteşte că aştrii cu planetele sînt rarităţi şi mai ales că planetele cu viaţă şi mai mult. în sfîrşit, fără a afirma categoric, lasă a se înţelege că singur Pămîntul are cinstea să adăpostească viaţa, cea mai înaltă formă a vieţii universale. Pămîntul redevine centrul Universului şi mai ales omul, în care conştiinţa vieţii devine plauzibilă. Oare perspectiva aceasta nu deschide omului un viitor pe care încă nici un romancier nu l-a închipuit ? CUM AM DEVENIT SCRIITOR ROMÂN ?47 Ofiţer.48 încercări literare ungureşti.49 Amor.50 Dorinţa de-a pleca din armată. 51 Cererea. Maiorul Sioldea. Observaţia mentală. Român. Acasă. Din sat în sat.52 Se găseşte portofelul. Astra.53 în Bucureşti.54 Dragomi- 47 Rămas nescris, acest capitol şi cele care urmează ne obligă să reconstituim anii de ucenicie literara ai lui L.R. prin studierea directă a vechilor sale manuscrise în cea mai mare parte, ele au fost publicate în Opere, voi. 1 (1968) şi voi. 11 (1980V nrecum si în voi. Caiete (1974). ' 48 Sublocotenent la regimentul 2 honvezi regali din Gyula (1 sept. 1906—12 f-br 1908). 49 Piese de teatru şi povestiri. (In unele interviuri, L.R. menţionează că pagini din proza lui s-ar fi tipărit în presa budapestană, fiind semnate cu pseudonim.) ^° Pretextul primelor scrieri efectuate în limbile germană şi maghiară, amintit în numeroase interviuri. _ 51 în legătură cu părăsirea armatei, consultă Memoriul din mai 1910, reprodus de noi la Addenda, infra, p. 331—333. i . „ M ^jut°r„ de notar în comunele Măgura Ilvei, Nimigea-Ungurească, funcţionar la primăria dm Vararea ş.a. . . 53 L.a, 12—14 oct- 1909, au loc, la Sibiu, serbările ASTRA (L.R. participă ca trimis special al Revistei Bistriţa) ; împreună cu scriitorii români veniţi din vechiul regat la aceste serbări, trece graniţa. 54 In Bucureşti soseşte la 15 oct. 1909. 324 rescu.55 Gavriluţ.56 Falanga.57 Văcăreşti.58 Patru luni. Extrădat şi expulzat. 59 închisoare ungurească. 60 Judecată. 61 Ofiţerii. Acasă. 62 Aşteptare. Sosesc bani. 63 înapoi la Bucureşti. 64 Ranetti în Epoca.... 65 CEI DINŢII PAŞI66 Nuvela Ex-învăţătomlff; — la B[uda]peşti Hirlap, la Ujsâg, la Vasârnap (poştă) Opereta, libretul — vizita la libretistul Iui Kâlman es Drama Alcohol 69 -— vizita la „Vigszinhâz" Volumul Scara 70 — la Legrădy CEA DINŢII NUVELA 71 Dragomirescu, Cincinat, Gîrleanu, Moldovan, Nanu, Mîndru72, Minu- 55 Mihail Dragomirescu. 56 Gavriluţ, subcomisar la poliţia Capitalei (de obîrşie de pc Valea Someşului) ; cu prilejul controlului efectuat la „English-Hotel", îl descoperă prinrre „străini" %i pe L.R. ; cunoscîndu-1 pe învăţătorul Vasile Rebreanu, Gavriluţ îl ia pe tinăr în gazdă (locuia pe Calea Griviţei). ^ . _ 57 Falanga literară şi artistică, revistă înfiinţată, în ian. 1910, de M. Dragomirescu ; L.R. devine secretar de redacţie. 58 întemniţat patru luni la Văcăreşti, pe baza cererii guvernului ungar (mandat de arestare emis la 15 febr. 1910). 59 în iun. 1910. 60 La Gyula. 61 „Perctractarea" a avut loc la 19 iul. 1910 : după şase luni petrecute în închisoare, Curtea socoate delictul ispăşit. 62 Popas scurt la Prislop, în aug. 1910, unde aşteaptă, de la Bucureşti, bani de drum. 63 De la Mihail Dragomirescu. 64 La sfîrşitul lunii aug. 1910, este în Bucureşti. 65 In Epoca — ziar ce apare, la Bucureşti, între 1895—1938 — aflăm semnătura lui Athanasie Ranetti. în revuistica românească mai semna, în aceeaşi vreme, şi George Ranetti (1875—1928). Ambii corespondează cu L.R. în 1928 (B.A.R., Coresp., nr. 144 301—144 302J. ■ Consultarea ziarului din 1910 nu ne-a facilitat documentarea dorită _ („cazul Ranetti" — alături de. alte adversităţi menţionate de L.R. în proiectele Spovedaniilor şale). 66 Deşi nefinalizat, proiectul conţine date de o mare însemnătate istoriografică (repere sigure în presa maghiară, numele unor instituţii budapestane cărora L.R. s-a adresat in calitate de prozator şi autor dramatic etc). Ele nu revin în scrierile cu caracter memorialistic, nici în interviurile pe această temă. _ _ ^ _ 67 Nuvela nu se păstrează în arhivă ; o piesă de teatru din aceeaşi perioadă (Gbigbi) îşi desfăşoară acţiunea în casa unui învăţător (reluarea aceluiaşi -conflict ?). ■ . 68 Imre Kâlmdn (1882—1953), compozitor ungur (episodul „vizitei"' va fi reluat, cu modificări, într-un interviu). 69 Nu se păstrează manuscrisul. 70 Scara măgarilor (Szamărletra), volum de povestiri anticazone. 71 Din contextul notaţiei, rezultă că este vorba de prima nuvelă _cu care L.R. debutează în capitala ţării : Volbura dragostei (titlu ulterior : Cîntecul iubirii), datată, în final, la 16 oct. 1909 (a doua zi după sosirea în Bucureşti). Ea apare la 25 oct. 1909, în Convorbiri critice. Cu cîteva zile în urmă (19 oct. 1909), L.R. fusese invitat la cenaclul Iui M. Dragomirescu, fără să i se dea însă cuvîntul (în scris, a doua zi, magistrul Convorbirilor critice se va angaja să-i publice nuvela, citită de el între timp)vNumele ce urmează desemnează pe membrii cenaclului cu care L.R. ia contact la venirea în Capitală. 72 Anastasie Mîndru (1883—1962), poet şi prozator. 325 lescu, Dragoslav73, Stamatiad, Lovinescu, Gregorian, Sorbul, Săulescu, V. Lascăr74, Costin Petrescu75, d-rele Olănescu. ' ■ . . ■ ÎN TIMPUL OCUPAŢIEI78 Neutralitatea. Ziua11: Cecropide78, secretar de legaţie [sic!]. Refugiaţii, încercări de înrolare. Războiul. Numai eu neocupat. Discuţii la cafenea. Retragerea. Rămînem în Bucureşti. Nemţii. Scena.79 Lumina. 80 Teatru. Prima arestare. Subt observaţie. A doua arestare. Fuga. Casa Sorbul. Irina Savu. Doamnele necunoscute. Kiriac. Odaia din str. Occidentului. Muzeul Simu. 81 Steriade. Titel Petrescu, Grofu.82 Ploieşti. Gherea.83 Buzău. Boiangiu.84 Focşani — Mărăşeşti, prins. . înapoi Mărăşeşti. Liber. Tîlmaciul. Amenda. Noaptea la cizmar. Simionescu-Rîmniceanu. în automobil. Trecerea. Tecuci, în tren. Iaşi. Sorbii. Ceilalţi. Condrus. * Cocea.85 Corneliu Moldovanu. Elvira Popescu.86 Steinberg-fiul. Chişinău-bătaia. Odaia lui Crainic. Primul tren. O ŞEDINŢA LA RADIO Guşti, Kiriţescu, Alessianu, Bucuţa, Mugur, Culea, Brătescu-Voineşti, Rebreanu, Maniu, Jora, Petrescu, Munteanu-Cîrnu, secretară, colonelul p.[en-tru] militari, Mîndru p.[entru] agronomie. 87 ■ 73 Ion Dragoslav (1885—1928), poet şi prozator (corespondenţă cu L.R. la B.A.R., nr. 142 803—142 806, datată într.e 1923 şi 1927,). 74 Vasile Lascăr (18S7—?), poet, plecat din România în jurul anului 1912. 75 Costin Petrescu, pictor. 7a Avalanşa datelor biografice ne invită să coroborăm proiectul capitolului de faţă cu relatările scriitorului din Calvarul (1919), precum şi cu planurile acestei confesiuni literare, publicate de noi în L.R., Caiete, alături de alte notaţii din refugiu (p. 328—334). 77 Ziua,^ cotidian tipărit la Bucureşti, în 1914, avînd ca prim-redactor pe 1. Slavici, în paginile căruia L.R. a avut colaborări din domeniul literaturii şi artei (semr pseudonime). 78_ Bartolomeu Cecropide (1885—1931), ziarist, multă vreme secretar de redacţie la diferite jurnale. 79 Scena, cotidian de teatru, muzică, literatură şi artă, tipărit la Bucureşti, între 27 sept. 1917—11 nov. 1918, avînd ca principali colaboratori pe A. de Herz, L.R. şi M. Sorbul. 80 Lumina, ziar apărut, în sept. 1917, în Bucureştiul ocupat de trupele germane, avmd ca director pe C. Stere, în paginile căruia L.R. a semnat cronica teatrala şi proză hterara. 81 In restul amintirilor : Muzeul Kalinderu. 82 Dumitru Grofu (1877—1937), militant de frunte al mişcării socialiste şi comuniste. ^ 83 Alexandru Dobrogeanu-Gherea (1879—1933), inginer şi publicist, militant al mişcării muncitoreşti. 84 Nicolae D. Boiangiu (1885—1927), activist în mişcarea socialistă * Lectura incertă. Annr ^ N'" D~" 5OCe?J}88°-,19?9)- romancier 5;. Publicist cu care L.R. a colaborat în-nr. 14T587-H2 589) conducea revista Rampa (vezi la B.A.R. Coresp., rannrr„?-wra f^Vţ- "^î arti,stă' "abilita, după 1923, în capitala Franţei (vezi raporturile ei cu familia Rebremlor m voi. La lumina lămpii). K (de nr«,m,?T tT S^î™^- reV'n V1 pag'niIe 1urnaluM> cu excepţia celui din urmă nirlor) rU' du"eCt0r de sPeciaIita* ^ Ministerul Agriculturii şi Dome- (semnate cu 326 CINEMA De ce se învechesc imediat filmele, pe cînd în toate artele operele durează mult mai mult? Arta mecanică e fatal să îmbatrîneasca, afara de crramofon. Cinema nu şi-a găsit expresia proprie. DESPRE „SPOVEDANII" ŞI ALTELE... Cazul cu Ranetti Cazul cu Lucreţia Karnabatt88 Cazul lui Crainic Cazul cu Gregorian Cazul cu Froda Cazul cu Dianu PENTRU „SPOVEDANII" Direcţia Educaţiei Poporului Teatrul Naţional Societatea Scriitorilor Note de călătorie — Norvegia, Anglia, Spania Din casa de nebuni Cum se face o lege ? (Legea teatrelor)89 DESPRE „SPOVEDANII" ŞI ALTELE Ţărani—poeţi Cea dintîi nuvelă Excluderea emoţiei România : primul stat socialist Puncte de vedere Maniu [PROIECT]90 Rostul Spovedaniilor Puncte de vedere (Iţic Ştrul; Pârvan ; Universul etc.) Marţi 88 Lucrezzia Karnabatt, ziaristă şi prozatoare. Al doilea „caz" despre care^ istoria literară încă nu a desluşit toate sensurile ; din contextul altor însemnări, s-ar . părea că „păţania" stă la baza adversităţii lui D. Karnabatt, autorul din umbra al atacului din îndreptarea (vezi supra, Jurnal). O scrisoare către L.R., director al Teatrului Naţional — solicitat de Lucrezzia Karnabatt să-i citească piesa —, ne invită să o parcurgem cu atenţie. In epistolă, autoarea îl invită „pe Acela care a fost totdeauna pentru mine mare de tot şi care niciodată (de ce ?) nu m-a luat în seamă, să-şi schimbe părerea" asupra ei (B.A.R., Coresp., nr. 143 532). ' ■ ' 89.0 documentare bogată în Arh. L.R., IV Acte, 1—253; IV, Acte, 183, unde se află numeroase piese privind conducerea Teatrului Naţional, proiecte de buget, de organizare teatrală, inclusiv „Proiectul de lege al organizării Teatrelor Naţionale, operelor române şi spectacolelor". _ w 90 Scris pe o hîrtie cu antetul- Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale ; zilele sap-tămînii din dreptul diferitelor titluri indică mai curînd un program de lucru. 327 Cea dintîi nuselă Miercuri Ţăranul şi poezia (vizite de poeţi-ţărani) Joi România socialistă Vineri j Legenda cu Vagabondul stelelor 91 Sîmbătă La For'et des pendus 92 La Foresta degli impiccati93 The For est of the Hanged 94 Les obesenych 95 FRAGMENTE DINTR-UN JURNAL Rostul spovedaniilor Puncte de vedere (Iţic Ştrul etc.) Excluderea mirării Cea dintîi nuvelă Poeţi-ţărani * România socialistă Legenda Vagabondul stelelor Maniu In pragul minunii 96 Iorga-Enescu-Goga Conştiinţa profesională (v. convorbirea cu CB.) 97 Panait Istrate 98 Programe radiofonice 99 Utopii. SPOVEDANII Un capitol din Mojarul iluziilor100 . ". O introducere de o pagină...... Jurnal .......... 25 pag. 1 pag. 25 pag. 91 Roman de Jack London, amintit adesea în vecinătatea romanului Adam şi Eva, despre care L.R. susţinea că l-a scris fără să fi citit în prealabil cartea confratelui englez. 92 Titlul traducerii romanului Pădurea Spînzuraţilor, apărută, Ia Paris, în 1932. 93 Titlul traducerii aceluiaşi roman, apărută, la Perugia — Venezia, în 1930. 94 Titlul traducerii aceluiaşi roman, apărută, la Londra, în 1930. 95 Titlul traducerii aceluiaşi roman, apărută, la Praga, în 1928. 95 Titlul poemului dramatic scris de V. Voiculescu. 97 Camil Baltazar, autorul mai multor interviuri luate lui L.R. şi publicate în Reporter, Cuvîntul liber, Vremea, Lumea românească, între 1934 şi 1937. . 98 în articolul Scriitorii şi literatura în Rusia Sovietică va face referiri la situaţia contradictorie a confratelui său (vezi România literară, I, nr. 4, 12 mart. 1932). Puţin mai tîrziu, va publica un articol special Panait Istrati in paginile aceleaşi reviste (II, nr. 66, 20 mai 1933). 99 Cu titlul Radiofonia românească, L.R. a publicat în România literară, II, nr. 62, 22 apr. 1933, un articol cu tematică apropiată. îoo Titlul unu; roman abandonat, a cărui acţiune va fi reluată în Jar şi Gorila ; între 2 dec. 1931 şi 28 ian. 1932, L.R. scrisese un prim capitol, fără a-1 mai continua. Prin includerea fragmentului în sumarul noului volum, Spovedaniile şi-ar fi pierdut cadrul tematic fixat iniţial. 32S Iţic Ştrul, dezertor... întîmplări (Pârvan, Fildermann etc.) . 3 pag Nichifor Crainic............ 25 pag Cea dintîi nuvelă........... 10 pa Legenda cu Vagabondul stelelor ....... 4 pag Fragment din note de călătorie....... 15 pag îorga, Maniu, Goga, Enescu — aniversări etc. . . . ' ---- O şedinţă la Comitetul de radio Cum se cenzurează filmele ?........ Efemeride .....•....... 4 pag 5 pag 5 pag 10 pag [PROIECT]] Procesul cu Crainic Nuvela Jurnal Lecturi Teatru-radio-cinema Efemeride 30 pagini 30 pagini 30 pagini 20 pagini 15 pagini 15 pagini Procesul Crainic Goga 50 ani In pragul minunii, lectura dr. Voiculescu Legenda cu Adam şi Eva, Vagabondul stelelor Cea dintîi nuvelă — amintiri de Ia Mihalache în serviciul Siguranţei la Jurnal Cu prilejul conversiunii : România primul stat socialist Levaditi102 şi catedra lui Babeş, şi Univ. Cluj Centenarul lui Goethe Amintiri din Casa de nebuni Lecturi : Revoluţiile europene ; Les meneurs des animaux ; [indescifrabil] ; Razele cosmice Maniu O şedinţă Ia Comitetul de radio Cenzura filmelor FRAGMENTE DIN JURNAL Intre Amintiri şi Spovedanii103 Noemvre, luni. încă n-am vîrsta pentru a scrie „amintiri" bogată mi-ar fi viaţa în amintiri. între a avea amintiri şt a oricît de 101 Reluarea sumarului pe o filă cu antetul Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. 103 Constantin Levaditi (1874—1945), inframicrobiolog român de origine franceză; profesor universitar la Facultatea de; medicină din Cluj (1920—1921). 103 Titlu revăzut ; iniţial Rostul spovedaniilor. De reţinut formula cronologică folosită în acest fragment abandonat. 329 7^9811 SPOVEDANII în suplimente şl coperte a reproduce citaţii din criticile străine asupra diferitelor mele cărţi. Poeţi-ţărani. Un critic foarte tînăr remarcă ironic, scriind despre Metropole, că nu ştie de cîte ori am avut emoţii şi m-am mirat vizitînd capitalele Apusului sau văzînd anume lucruri acolo — şi adaogă că Paul Morand sau alţi „moderni" nu se miră de nimic. Curiozitatea e mania filozofiei ; mirarea e a poeziei. Cine nu e capabil să primească o emoţie, cum va fi capabil să emoţioneze pe alţii cu scrisul său ? Omul nobil nu se grăbeşte, nu rîde şi nu se miră (proverb unguresc]. Note de drum din Spania dictaturii La [indescifrabil] Spre Madrid sau Luptele cu taurii Aspecte madrilene Un capitol din Moi and iluziilor Procesul cu Crainic Efemeride 20 pag. 20 pag. 20 pag. 10 pag. 330 MEMORIU 104 Liviu Rebreanu, din Năsăud (Com.[itatul] Bistriţa-Năsăud), Transilvania. Absolvent al Academiei .militare Ludovica, licenţiat în litere105 Ia Facultatea din Viena. Publicist, secretar de redacţie al revistelor Convorbiri critice şi Falanga literară şi artistică106, redactor al ziarului Ordinea1(3,1. Arestat în urma cererei guvernului, unguresc, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, pe ziua de 15 februarie cor. de către cab[inetul] V al trib.[unalului] Ilfov, cu mandatul de arestare Dosar 628/33/910. Motivul şi pretextul pentru cari guvernul din Budapesta a recurs la convenţie, cerînd extrădarea mea, 'datează încă din anul 1907, de pe vremea cînd făceam serviciu activ ca sublocotenent în reg.[imentul] 2 de infanterie, care staţiona pe atunci în Pesta. Comandantul, Colonel Schnorch, un şovinist patentat, luînd cunoştinţă că am bibliotecă românească şi că scriu la cîteva reviste literare româneşti, într-o bună zi, pe cînd eu nu eram acasă, face percheziţie la locuinţa mea şi îmi confiscă cîteva volume cari i se par anti-ungureşti, precum şi corespondenţa ce o aveam cu revistele Luceafărul108 din Sibiu şi Sumănătorul109 din Bucureşti. Mă ameninţă că mă va da judecăţii pentru „trădare de patrie" şi-mi pune în vedere că va propune comandantului de corp să mă permute la un regiment din Gaiiţia ca să mă scoată din mediul „viţios" românesc cu care aveam legături. I-am declarat că prefer să demisionez din armată şi îndată i-am înaintat demisia, pe care însă el nu mi-o primeşte pe motiv că nu vrea să mă lase să mă prăpădesc în „neghina agitatorilor" cari seamănă ură împotriva naţiunei maghiare. Astfel pentru timpul manevrelor de toamnă mă însărcinează să intru în comisiunea de popotă din care mai făceau parte un locot.[enent]-colonel şi un căpitan, eu avînd de-a compune, pentru fiecare săptămînă, menuurile şi de-a controla, dimpreună cu locot.[enent]-colonelul-preşedinte, socotelile popotei ce le conducea căpitanul-casier. Pe la sfîrşitul manevrelor, căpitanul, un cartofor pătimaş, primind o sumă de o mie şi ceva de coroane, de frică să nu joace la cărţi banii, mă roagă să-i păstrez eu pînă ce ne vom reîntoarce la Budapesta, unde avea să achite dintr-înşii furnizorii popotei. Eu luai banii şi îi pusei 104 Originalul se află la B.A.R., Arh. L.R.,^ II ms. 32. Amintit de N. Gheran în seria de Opere, voi. 4, şi reprodus de acelaşi autor în revista Manuscriptum, IV, nr. 4 [oct.-dec], 1973, 89—91, în articolul Domnişorul Liviu şi Ion al Glanetaşului (Amăgire şi luciditate). 105 Informaţie inexactă. 106 „Funcţii mai mult onorifice" — îşi va aminti mai tîrziu L.R. Dacă în prima revistă citată întîlnim cîteva povestiri, care. ulterior, vor intra în sumarul volumului de debut (1912), în a doua avem mai mult de a face cu debutul cronicarului teatral (cf. falanga literară şi artistică, I, nr. 3, 4 şi 6, 24 şi 31 ian. 1910 şi 14 febr. 1910). Tot aici, Spicuiri din Nietzsche, I, nr. 16, 9 mai 1910 etc. 107 Cotidian conservator-democrat (1907—1913). Aici, în afara articolelor nesemnate, precum şi a altora ce i se atribuie (iscălite „Liviu", dar a căror paternitate nu este pe deplin dovedită), L.R. publică Modernismul (III, nr. 611, 6 ian. 1910, p. 1), articol ce va fi reluat pe parcursul anilor cu si fără modificări. 108—109 Biobibliografia rebreniană nu atestă legături cu aceste tipărituri în cadrul temporal amintit. 331 în cufărul meu pe care îl purta ordonanţa mea. Cînd însă ajungem în Pesta şi caut banii, banii nicăiri. Comunic pierderea imediat colonelului, care însă caută să-mi găsească belea şi, cu toate protestările mele, porneşte în contra mea cercetare onorifică. Comisiunea de onoare mă găseşte nevinovat deoarece în decursul dezbaterilor s-a dovedit că banii mi-au fost furaţi de chiar ordonanţa mea, care îndată după sosirea în garnizoană se eliberase. Plictisit şi scîrbit de necontenitele şicane ale colonelului, acuma îmi înainteaz din. nou demisia, care, după multe stăruinţi, a şi fost primită.110 Ieşit din armată, intrai în publicistică ca redactor la ziarul Lupta111 din Budapesta. în 1908, pentru un articol în care procurorul general găseşte „agitaţie1 împotriva statului", sînt dat în judecată ; curtea de juraţi însă mă achită. Achitarea aceasta însă probabil a nemulţumit mult pe fostul meu comandant de regiment care îmi urmărea cu atenţie activitatea în publicistică. El deci se grăbeşte şi, împotriva tuturor ofiţerilor regimentului, mă dă din nou în judecată, acum la tribunalul din Ghiula, pentru pretinsul abuz de încredere despre care pomenii mai sus şi asupra căruia cpmisiunea de onoare a regimentului se pronunţase deja găsindu-mă absolut curat. Fapta aceasta a ultra-şovinistului colonel, pătrunzînd şi în presă, toate ziarele, ungureşti chiar, înfierează manoperele colonelului şi reprobă acest fel de goană nebună împotriva mea. Aşa, tribunalul din Ghiula, şi el, fără chiar să mai Judece afacerea în fond, aduce o deciziune, prin care, declinîndu-şi competinţa, ordonă închiderea dosarului şi sistarea acţiunei intentată contra mea. Curtea de Apel din Oradea Mare, în urma apelului procurorului, confirmă şi ea hotărîrea tribunalului şi o declară definitivă şi ridicată la putere de drept. Acestea toate în august 1908. Astfel deci afacerea aceasta a fost din nou, a doua oară, terminată definitiv. _ în septemvrie 1909 primesc invitaţia ziarului Ordinea din Bucureşti sa VJU .?n ^ara' ^a Ordinea sînt însărcinat cu redactarea politicei externe şi a părţii literare-ştiinţifice. în afară de acest ziar însă scriu la mai multe cotidiane, fără deosebire de culoare politică, în chestiunile românilor de peste munţi, continuînd a scrie totodată şi la Revista Bistriţei din Transilvania, pe care o condusesem singur înainte de a veni aci112, precum şi la alte ziare 110 în legătură cu acest accident, în Arh. L.R., II ms. 9, f. 5 se mai află ciorna unei declaraţii, scrisă în maghiară, a cărei traducere sună astfel : „Nu mă consider vinovat în comiterea infracţiunii atribuite mie prin decizia no ... a tribunalului din Gyula deoarece : a) Banii popotei încredinţaţi mie mi-au fost remişi nu pe cale oficială, şi chiar dacă aceasta s-ar ^fi întîrnplat a fost un procedeu [neavenit], întrucît trebuiau predaţi cpt-ului Kontz. După cîte ştiu, suma în caută reprezenta banii unei întreprinderi particulare, iar eu, pre-luînd-o, nu am folosit-o în scopuri personale, ci, dimpotrivă, conform celor două informări de anchetă anexate prezentei (%), am pierdut-o, respectiv a dispărut fără urmă." într-un alt document (ciorna unei epistole din Arh. L.R., I 1, ms. 19, f. "35 v.) acelaşi ofiţer scrie, intre altele : „Fiind manager-manger cîtva timp şi fără experienţă în lucruri cu bani, am ajuns acolo de acuma am de plătit vreo 500 coroane. Lucrul e foarte, urgent. Neavînd de unde să jîcot suma_ numită în timp mai scurt, sunt silit să împrumut acei bani din o bancă de aici cît posibil de repede" (dorinţă nerealizată). 111 Publicaţie românească tipărită, la Budapesta, între 1906 şi 1910, în paginile căreia nu se găsesc articole semnate de L.R. 112 Rev;sta Bistriţei a fiinţat, între 1906 şi 1910, fără însă ca în paginile ei să fi apărut articole semnate de L.R. (nicidecum să fi fost condusă de acesta). şi reviste româneşti de dincolo. Articolele mele agasează vădit pe unguri. Dezminţiri, rectificări, ameninţări cad ploaie asupra mea prin presa maghiară, i în februarie cor. mi se comunică că pentru trei articole publicate în Revista ). Bistriţei sînt dat judecăţii. _ ■ în sfîrşit, guvernul unguresc, ca să mă facă imposibil şi să mă poată avea în mînă, îmi vine de hac cerîndu-mi extrădarea pentru „deturnare de fonduri"', adecă pentru acel pretins abuz de încredere asupra căruia s-au pronunţat deja definitiv atît autorităţile militare, cît şi justiţia civilă, şi în care nu mi s-a găsit nici o incorectitudine. Guvernul român, legat de convenţie, a trebuit să ordone arestarea mea. în decursul instrucţiei la cabinetul V al trib.[unalului] Ilfov, am declarat toate acestea şi am prezintat şi deciziunile originale ale tribunalului din Ghiula, din cari se vede lămurit că afacerea a fost deja terminată definitiv prin acelaşi tribunal, care, acuma, la ordine de sus, mă pune din nou în urmărire împotriva tuturor legilor existente.113 A rămas în sfîrşit ca Consiliul de Miniştri.să decidă, dar, deşi dosarul meu a fost înaintat încă la 28 aprilie cor., pînă astăzi nu s-a adus nici o hotărîre. SLOVE DIN ÎNCHISOARE 114 Gyula, 1 august 1910 n. Iubite domnule Dragomirescu, De cînd am sosit cu mare greu aci tot vreau şi vreau să vă scriu cel puţin două cuvinte, dar împrejurările nu prea îmi permit. E bocluc mare cu scrisorile româneşti. Trebuie să le cenzureze cineva. Dar cum nu este interpret român, e foarte anevoie să poţi expedia ceva românesc, cel mult cu mare protecţie. Inteligenţa românească, aici în raionul tribunalului, e reprezintată prin cîţiva gardieni ai arestului şi prin mai mulţi aprozi, cari însă nici unul nu se pot mîndri cu aceea că ar şti ceti sau scrie româneşte, ci numai ungureşte. De obicei aceştia sînt tălmacii legali şi la tribunal cînd au ceva afaceri românii de pe-aici, cari sînt, dealtmintrelea, foarte prăpădiţi şi cu totul pier- 113 Strădaniile noastre de a intra în posesia Dosarului 6281331910 (întocmit de Cabinetul 5 al tribunalului Ilfov) au fost sortite eşecului. Este de presupus că referirile din Jurnal, în favoarea şi în defavoarea autorului, se fac la documentele astăzi pierdute. Pentru completarea informaţiei, consultă scrisoarea alăturată adresată de L.R. lui M. Dragomi-rescu, datînd din zilele încarcerării la Gyula. 114 Scrisoare adresată lui Mihail Dragomirescu (aflată la B.A.R., Coresp., nr. S.67IIX 1 a-b), publicată sub acest titlu de N. Gheran în Tribuna, XVIII, nr. 4 (892), 24 ian. 1974, p. 14—15. 332 333 duţi pentru neamul nostru. Apoi,iarăşi nu pot pretinde să mi se expedieze scrisorile româneşti, căci aceasta este o simplă favoare, care, dacă o să fac multe mofturi, mi se poate lesne suprima, şi atunci nu mi-ar rămîne decît să folosesc şi în scrisorile private limba statului, ceea ce dealtmintrelea mi s-a şi pus în vedere pentru a evita orice confuzii. Iată deci o pricină capitală. Dar apoi a doua pricină este şi în mine. Aş fi dorit să vă pot trimite deodată şi un manuscris la care lucrez de cîtăva vreme şi care de-abia acuma e terminat. Dar, în sfîrşit, isprăvind şi cu manuscrisul şi cu toate, cred că o să reuşesc să le expediez în bloc. Asupra bucăţii Golanii care vi-o trimit, nu am de spus nimic ; e o încercare. Mi-aţi face însă mult bine dacă mi-aţi comunica toate observaţiile d-voastră, cît mai amănunţit; chiar dacă nu mi le-aş însuşi pe toate, totuşi aş trage mari foloase din ele.115 M-am bucurat mult de cartea d-voastră şi de toate cele dintr-însa, dar mai mult m-a bucurat interesul ce mi-1 purtaţi. Şi sînt foarte mîhnit că n-am avut nici decît prilejul să vă dau pînă acum cel puţin vreo dovada despre stima şi dragostea ce vă datoresc. Cred însă şi am şi nădejdea că în curînd o să vie vremuri mai bune şi pentru mine, cînd să pot răsplăti bunătatea binevoitorilor mei cel puţin prin o recunoştinţă cinstită. Dar chiar cînd m-aş înşela în toate aşteptările şi, de-acuma înainte, ar trebui să duc o viaţă pribeagă, totuşi nu voi înceta niciodată să-mi aduc aminte de bunătatea de care m-aţi învrednicit în timpul acestor zile de grea încercare a vieţii mele. A fost ceva straniu în tot mersul vieţei mele prea zbuciumate. Fie că voia soartei, fie că voia întîmplării sau a împrejurărilor, sau poate chiar firea şi temperamentul meu m-au izbit în lume cînd încoace, cînd încolo. A trebuit să lupt mereu cu pizma, cu răutatea oamenilor, cu ura străinilor, cu necazurile de toate zilele, să duc o luptă poate prea grea pentru vîrsta şi experienţa mea. Şi aşa am ajuns să învăţ şi să sufăr din practică toate cele ce majoritatea oamenilor de seama mea le învaţă şi le aude din basm sau din cărţi. Am vrut să mă urc : nu prin mijloace lăturalnice, ceea ce mi-ar fi fost mult mai uşor, ci prin puterile mele proprii. Şi în loc să mă urc, m-am coborît acolo unde nu se coboară decît cei mai slabi din viaţă. Nu m-a omorît pe mine puşcăria, cum nu m-au răpus nici suferinţele poate mai straşnice, mult mai grele decît acestea ; puşcăria e o etapă în viaţa mea, unde îmi pot îmbogăţi inima cu sentimente pe cari pînă aici nu le-aş fi putut întîlni nicăiri în viaţă. Şi nu vorbesc de sentimentele josnice, care sînt mai dese afară decît aici, ci de unele din cele mai frumoase, cum e de pildă mila cea dumnezeiască, în înţelesul cel mai creştinesc. Dar puşcăria nu poate să mă strivească, mai ales pentru că am conştiinţa curată şi sufletul nepătat; ar putea să mă osîndească toată lumea, cîtă vreme în inima mea ma simt cinstit, voi putea umbla cu capul sus. Şi dimpotrivă. Iar dacă a trebuit să sufer atîta timp nevinovat, mă mîngăi gîndindu-mă că au fost şi sînt alţii cari au suferit şi mai mult. Ceea ce mă întristează este numai zădărnicia ce a însoţit toate sforţările mele de pînă acuma. Din toate luptele ce le-am dat eu n-am ieşit 115 Pesie aşteptările scriitorului, nuvela va apărea, pînă la sfîrşitul lunii, în revista Convorbiri critice, IV, nr. 8, 25 aug. 1910, p. 453—464. 334 aşa-zicînd niciodată biruitor, ci totdeauna biruit. Şi-n vreme ce eu mă căznesc cu mijloace cinstite, alţii pe căi piezişe mă ajung, mă întrec ; şi cine sînt aceşti alţii ? Ce oameni şi ce suflete ? Ei dar, toate ca toate, trebuie să mă împac şi eu cu acel mare adevăr cu care se mîngăie o bună parte a omenirii : viaţa ţi-e scrisă şi degeaba vei încerca să o îndreptezi, o să te prăpădeşti, dar n-o să reuşeşti. Gîndindu-mă la aceasta îmi macin şi eu zilele una după alta, aşteptînd ziua de mîine cu aceeaşi nerăbdare cu care am aşteptat-o pe cea de astăzi, deşi ştiu că n-o să-mi aducă nici o schimbare, nici o noutate. Ştiu însă că cu ziua care a trecut şi care trece sînt baremi mai aproape de ziua scăpării ; şi asta încă e ceva. In afacerile mele de-aici nu prea pot să vă înşir multe. Eu am dreptul să primesc de-afară orişice, dar n-am dreptul să trimit ce vreau. Trebuie să fiu izolat de lumea cea mare, nu cumva s-o inficiez. Am voie să scriu orice, numai despre aşa-numitele afaceri nu pot să vorbesc decît puţin şi... concis. Va să zică, lunia trecută, 12 l.c.v., am avut un termen cînd s-a judecat pretextul pentru care am fost cerut şi extrădat. Am produs actele şi dovezile pe cari le-am produs şi la autorităţile din ţară, şi aici s-au pus pe punctul de vedere al unei deciziuni aduse acuma sînt doi ani (acea pe care am arătat-o şi lui Slătineanu116) şi, fără să judece fondul, a ridicat acuza. Va să zică cu una am isprăvit. Credeam că .voi fi pus în libertate, dar asta nu s-a întîmplat. Acuma urmează adevărata cauză a aducerei mele. Pentru aceasta însă trebuie să aştept pînă la seziunea de toamnă a Curţilor, cari ele sînt chemate să judece în aceste chestii. Mi s-a fixat termenul pentru 5 octomvre nou, cînd, după toate probabilităţile, o să scap odată şi definitiv. Oricît să mă osîndească, am de unde, căci atunci voi fi făcut aproape şapte luni de închisoare care trebuie socotită în pedeapsă. împotriva menţinerei prevenţie am făcut apel Ia Curtea de Apel, care poate pe la sfîrşitul lunei august să se pronunţe. Fireşte, dac-aş fi avut şi eu cîteva mii de coroane, posiBil că m-ar fi pus pe garanţie materială în libertate, dar cum în toate sînt tare, în afară de cele materiale, trebuie să-mi fac aici vilegiatura. Deci, cum se vede, pricina cu deturnarea de fonduri (sic !) e spulberată ; acum însă vine ceea ce ar fi trebuit să vie din capul locului : jurnalismul. Cred că o să isprăvesc şi cu aceasta. Dar, în sfîrşit, vă aduc aminte că... sînt supt cenzură şi deci trebuie să fiu circumspect în cele ce comunic şi nu mă expun foarfecilor boiereşti. Aici dealtminterea o duc cît se poate de slab. Toată ziua o petrec într-o celulă, care e curată şi spaţioasă, dar care totuşi e "celulă. Mi-e frică însă c-o să mor de foame. Oricît de caraghios ar părea aceasta, dar aşa este. Hrana ce se dă aici e incomparabil mai bună ca la Văcăreşti dar e puţină. Dimineaţa e un sfert de pîine goală, la amiazi două feluri de mîncare. Seara, răbdări prăjite. în Văcăreşti n-am mîncat hrana cazona, pentru că era supt orice critică, îţi era absolut scîrba de dînsa ; aici o mănînc. Dar pe ,cînd acolo Gavrilutz venea de două ori în săptămînă şi niciodată cu mîna goală, şi mai veneaţi şi d-voastră, aici nu prea vine nimeni. Parale am atît de 116 Em. Slătineanu, judecător şi procuror, iar apoi avocat. 335 puţine, încît trebuie să mi le păstrez ca să-mi pot cumpăra hîrtie, mărci, reviste etc, fără de cari aş duce-o mai greu decît fără mîncare. Acuma însă aştept să-mi trimită de-acasă un pachet de-ale gurii şi o s-o mai duc o bucată de vreme. încolo toate sînt mai bune ca în fericita ţară românească 117 : curăţenia, patul, ordinea... toate. Eu am cîteva hatîruri speciale în urma cărora vremea totuşi trece mai repejor. Am voie să scriu, să citesc orice vreau, în afară de ziare. Astfel deci mi-am împărţit vremea în ore de lectură şi de scris. Dimineaţa pînă la 12 lucrez la bucăţi originale, după-amiazi traduc. Drept rezultat al acestui plan de muncă, vă trimit deci şi pe Golanii11S. Mi-am pus în gînd să fac în timpul cît o [să] stau pe-aici vreo trei traduceii, două din ungureşte şi una din ruseşte. Veţi fi cunoscut negreşit capodopera lui Gorki : Douăzeci şi şase şi una ; asta vreau s-o traduc, dimpreună cu alte două, trei bucăţi mai mici. Originalul rusesc mi-a sosit zilele trecute, dar cum aici nu am la îndemînă un dicţionar, trebuie să-mi procur şi nişte traduceri ungureşti şi nemţeşti de cari să mă folosesc 119. Apoi mai am nişte bucăţi de doi scriitori unguri ; unul Mikszâth120, pe care îl veţi cunoaşte, şi celălalt Szini121, un prieten de-al meu cu care am scris multe bucăţi împreună pe cînd eram prin Pesta. De Mikszâth traduc o nuvelă mai întinsă, Cavalerii122, foarte caracteristică şi pentru autor şi pentru subiect. Din cellalt o să iau cîteva lucrări făcute împreună ; cred că nişte icoane în stil Biedermeier o să corespunză.123 Dealtmintrelea, despre toate' acestea o să vă scriu mai pe larg la timp. Acuma vă previn numai pentru ca aş dori să vă însărcinez pe d-voastră cu olasarea lor via cele trei biblioteci de popularizare ; nu în persoană, fireşte, dar prin careva din băieţi. Aş dori astfel să-mi cîştig vreo 150—200 franci cu cari 117 Aşa cum rezultă din context, comparaţia are în vedere regimul închisorilor româneşti şi austro-ungare. 118 De reţinut că la Gyula scrisese patru versiuni ale aceleiaşi nuvele ; cea mai veche poartă data de 10 iul. 1910; următoarea: 15 iul. 1910; a treia: 29 iul. 1910; ultima: 1 aug. 1910 (ziua în care L.R. scrie şi epistola către M. Dragomirescu). 119 Povestirea Douăzeci şi şase şi una de Maxim Gorki (1868—1936) va apărea în colecţia „Scriitori celebri", în 1919, traducerea şi cuvîntul înainte ajbarţinînd lui L.R. Consultarea „originalului" este îndoielnică, atunci, ca şi mai tîrziu, prozatorul necunoscînd limba rusă. 120 Mikszâth Kâlmân (1847—1910), prozator maghiar a cărui creaţie a fost folosită de L.R. şi ca sursă de inspiraţie : povestirea Ţăranul şi coasa (imitaţie), publicată în volumele Răfuiala (1919) şi Cuibul visurilor (1927). 121 Szini Gyula, prozator, dramaturg şi ziarist maghiar (în L.R., Opere, voi. 3, p. 435—436, N. Liu face o scurtă prezentare a creaţiei sale. — 20 de volume de proză, plus piese de teatru •—, subliniind interferenţele celor doi scriitori). 122 Cavalerii de Mikszâth Kâlmân va apărea în tălmăcirea lui L.R. în 1912 (înaintea volumului de debut, traducerea figurînd pe fişa biobibliografică a autorului, tipărită pe prima sa carte originală). 123 La B.A.R. (ms. rom. 4016, f. 61—79) se păstrează transpunerea românească a ciclului _ Biedermeier Kepek (Tablouri Biedermeier), din volumul Iui Szini Gyula. O bună parte din prelucrări au fost publicate de L.R. în Universul literar, în anul 1913 : Cupeul fermecat; Venus; Sentinela ; Sfîrşitul; Familia misterioasă, fără a fi reproduse de autor în volum. Lor li se adaugă şi Ana Măria, rămasă în arhivă, toate fiind tipărite în'seria de Opere, voi. 3, şi prezentate de N. Liu. Relaţiile dintre cei doi scriitori, încă puţin aprofundate au prilejuit felurite comentarii pe parcursul anilor (vezi articolul Fuga în imaginar, reprodus de Aurel Sasu în voi. In căutarea formei, 1979). 336 să pot ajunge pînă la Bucureşti şi să mă susţin pînă ce voi găsi ceva. Am toată nădejdea că în această privinţă (cu manuscrisele) o să-mi daţi un sprijin care, oricît de neînsemnat ar fi, totuşi va avea mare însemnătate pentru mine. Pe la sfîrşitul lunei corente sper să vă pot expedia cel puţin unul-două dintr-însele. Mi-am adus aici şi De profundis al lui Wilde124, dar îl las pentru vremuri mai bune. II citesc însă zilnic ca şi cum aş citi Biblia. în privinţa cărţilor însă totuşi stau foarte rău ; mai ales cărţi româneşti îmi lipsesc, şi mi-e frică să nu pierd iarăşi din puţinul ce-am dobîndit în timpul cît am stat în Capitala ţărei. Nu am aici decît cele trei colecţii de Conv.[orbiri] cr.[itice] ce aţi binevoit dv. a-mi da. Le-am citit şi răscitit, îmi rezerv să vă scriu într-o scrisoare viitoare mai multe lucruri ce am observat în revista aceasta într-adevăr literară şi poate unica literară ce o avem noi. Dar îmi mai rezerv să vorbesc şi-n publicitate despre dînsa, dacă o să mă mai reculeg puţin. Altceva românesc nu am. Librării româneşti nu sînt prin întreg ţinutul acesta, dar chiar de-ar fi, n-aş vrea să-mi periclitez favoarea boierilor. în schimb am ungureşti; închisoarea are o bibliotecă de vreo 500 volume, am luat-o la mînă, dar nu găsesc nimic într-însa ; cîteva poveşti moralizatoare şi nişte lucrări istorice foarte imparţiale. Mi-am cumpărat din bibliotecile, de popularizare ungureşti cîteva numere mai de seamă, dar, degeaba, nu sînt româneşti. Tocmai pentru aceea am scris acasă să-mi trimită cîteva din cărţile mele româneşti (Caragiale întreg, Creangă, Ispirescu, Negruzzi etc.)125, precum si cîteva volumaşe din clasicii greci (traduceri germane). Mi-ar lipsi cîteva opere pe cari vreau să le răsfoiesc aici şi pentru acestea iacă îmi iau îndrăzneala să vă rog pe d-voastră. Aş avea adică nevoie de D-na Bovary. (traducerea Dauş, care ştiu însă că-i lucrarea unui băiat pe care-1 cunosc şi aş dori mult să-1 văz cum a tradus celebra operă a lui Flaubert), apoi orice din Delavrancea, pe care de-abia îl cunosc din cîteva bucăţi răzleţe, precum şi ceva noutăţi moderne, fie orişice; iar dacă aţi vrea să faceţi o pomană adevărată, atunci mi-aţi mai trimite şi vreo cîţiva filozofi germani, mai cu seamă însă din Nietzsche ceva, care este sufletul meu şi din care eu n-am absolut nimic, căci tot ce-am' cetit am cetit pe apucate126 ; dacă însă pe Nietzsche nu-1 aveţi, atunci oricare altul, numai să fie cît posibil o operă principală de-a autorului. Aici am liniştea şi răbdarea necesară să adîncesc ceva cu tot dinadinsul. Se prea poate însă că nu aveţi la îndemînă pe nemţi, 124 Journal-ul de lector al lui L.R., cu însemnări între 14 dec. 1907 şi 12 febr. 1908, mărturiseşte o preferinţă deosebită faţă de meditaţia scriitorului englez Oscar Wilde (1856— 1900). Vezi, la nevoie, volumul L.R., Caiete, 1974. 125 Cu excepţia povestitorului Petre Ispirescu (1830—1S87), ceilalţi scriitori români figurează în conspectele anilor de ucenicie, reproduse de noi în aceleaşi Caiete. 126 Vezi conspecte, datînd din 1908, în Caiete. O menţiune : Nietzsche şi Kant sînt singurii autori din opera cărora L.R. a găsit de cuviinţă să-şi extragă motouri cu prilejul editării romanelor sale (Gorila şi Adam şi Eva). Preferinţa pentru filosofia germană transpare şi în publicistica scriitorului, autorul invocînd-o in explicarea înclinaţiei lui spre constructivism şi tematică socială. 337 / în acest caz aş primi şi pe francezi (exceptînd pe enciclopedişti), sau vreun englez (mai ales Bacon 127 sau Spencer Î2S). Îmi iau îndrăzneala să vă cer acestea cu condiţiunea însă şi obliga-mentul din partea mea să vi le remit imediat ce voi scăpa din infernul acesta. Şi cred că o să pot să vi le înapoiez eu însumi în persoană cu cea mai mare mulţumită. Greutăţi cu vama nu sînt, deoarece la noi au liberă intrare orice cărţi (cele^ oprite se confiscă, fireşte, dar asta nu împiedică libertatea). Aş vrea să nădăjduiesc că cît mai curînd o să primesc cel puţin ceva din cele cerute. Dar mai [am] o rugăminte : vă rog să-mi trimiteţi (asta o puteţi face cred imediat) numerele 5, 6, 7 din Conv.[orbiri] critice şi la timpul său şi no. 8. Am voie să primesc aici orice reviste şi dac-aş avea parale mi-aş procura şi cîteva din cele săptămînale din Bucureşti... Succesul • Culcuşului mă face mîndru, dar şi mai multă onoare îmi face încrederea ce o aveţi în neînsemnătatea mea. Fireşte, înţeleg bine că în această încurajare este o bună doză de bunăvoinţă şi de politeţe, dar totuşi rămîne şi ceva ce trebuie să mă bucure mult, fiindcă vine de la cel mai autorizat cunoscător al nostru de astăzi.129 N-aş vrea însă deloc ca Golanii ăştia să mă coboare în ochii d-voastră, dar, în sfîrşit, ce să mai vorbesc : Bilele, Kunstler, rede nicht! îmi pare rău că nu ştiu nimic de scrisoarea tatii ; bieţii mei părinţi, fireşte, sînt^ mult mai^ înspăimîntaţi decît mine şi ar face tot ce le stă în putere ca să mă scoată de-aici; păcat însă că le stă puţin în putere. „ ...Dar încetul cu încetul voi încerca să termin, altmintrelea risc să nu fiu cetit (dacă chiar pînă acuma n-am abuzat). Vă rog mult să scuzaţi prolixitatea^ şi bizareria legăturii de idei ce se observă în scrisoarea aceasta. Eu cred că sînt două feluri de scrisori frumoase : cele care sînt scrise frumos şi cele cari sînt simţite frumos. A mea ar fi dintre cele din urmă. Ş-apoi îmi place uneori să fiu franc, deşi ştiu bine că francheţea şi sinceritatea sînt cele mai mari^ greşeli la un om modern, care trebuie să fie totdeauna pe dinafară alb ca zîmbetul, iar pe dinlăuntrul negru şi închis ca jalea. Dar faţă de d-voastră aş vrea să nu fiu deloc modern şi asta explică totul. Recomandîndu-mi din nou Golanii şi cererea mea în privinţa cărţilor, sfîrşesc în aşteptarea^ unei scrisori în care să aud ceva şi despre isprăvurile intelectuale ale artiştilor noştri, căci, repet, am voie să primesc orice, numai să scriu nu pot decît învăluit şi cenzurat. Cu nestrămutată stimă şi dragoste al d-voastră mult devotat LIVIU REBREANU 127-128 De reţinut că filosofii englezi Francis Bacon (1561 — 1626) şi Herbert Spencer (1820—1903) sinţ amintiţi în conspectele anilor de ucenicie literară (vezi Caiete). . 129 Scrisă în timpul detenţiei de la Văcăreşti şi înmînată lui M. Dragomirescu, nuvela apăruse în Convorbiri critice, IV, nr. 5, la 25 mai 1910, fiind însoţită de următoarea nota_ redacţională : „Deşi nu admitem crudităţile de termeni pe care autorul e nevoit să le puriă în gura ^eroilor săi, totuşi publicăm această novelă, şi încă la acest loc de onoare fiindcă, pe lîngă o adîncime de concepţie puţin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observaţie, prin energia descripţiei şi mai cu seamă prin originalitatea limbii". V.S. Mulţumesc mult şi pentru coroanele pe cari încă nu le-am primit, dar Găvrilutz o să mi le expedieze cu nişte gologani ce am să-i iau din altă parte. 19 16 Miercuri, 15. iulie [Bucureşti] \ Riţa130 m-a sculat, după cum îi lăsasem scris, la ceasul opt adueîn-du-mi cafeaua pe scaunul cu hainele lîngă sobă, jurnalele Universul şi Dimineaţa tot acolo şi foiţe de 10 bani pe noptieră. Eram somnoros şi aş fi vrut să mai dorm. M-am uitat la ceasul meu ; era 8,1/4. M-am frecat la ochi, care parcă se lipeau mereu, încît mă gîndeam că m-a lovit vreo dambla. Am mai aţipit cîteva clipe, apoi mi-am luat inima-n dinţi şi m-am ridicat Am tras scaunul cu hainele, mi-am potrivit ceaşca de cafea pe plapomă şi am băut cafeaua citind Dimineaţa, unde n-am prea găsit lucruri de seamă despre războiul ce mă interesează. M-a enervat iar strategul N. care-i idiot de tot. Am făcut o ţigară şi am citit Universul, unde articolul de fond laudă pe nemţi. Sîmbătă, 1J august 1916 [Bucureşti] Am ieşit din casă pe la 11 a.m. Citisem ziarele, primisem cîteva rîn-duri de la Făgeţel pentru Golanii. Nimic neliniştitor ; dimpotrivă, după ştirile de ieri, războiul se îndepărtase. De la tutungerie'luai Flacăra131, care n-avea nimic_ deosebit. ^Mersei citind-o pînă la Ateneu, unde pusei să-mi văxuiască pantofii. Deodată aud : Adevărul, ediţie specială ! în mîna unui domn citesc titlul : Convocarea Consiliului de Coroană. La altul zăresc Naţionalul132, special. Simţeam că trebuie să "fie ceva serios. Nici un vînzător nu se apropia însă. M-am repezit la „Imperial", am luat Adevărul: „Consiliu de Coroană, mîine" etc. Primul gînd : s-a isprăvit, a venit războiul. Pînă să-mi aducă şvarţul şi Berlincr Tageblatt, am citit de vreo două ori rîndurile grase din ziar. 130 Flora-Ecaterina Rebreanu (1900—1974), sora mai mică a scriitorului, întâlnită Jn documentele literare şi cu numele de Florica sau Riţa. La rugămintea părinţilor, fusese găzduită de fratele din Bucureşti, începînd cu data de 4 oct. 1913. In Capitală urmează Şcoala de sericicultură, avînd ca directoare pe Claudia Millian-Minulescu. La B.A.R. se află mai multe scrisori de-ale sale, semnate şi cu numele de familie al soţului, Mihail Schuster (ofiţer). Vezi Coresp., nr. 145 028—145 036, scrisori datînd din anii 1926—1944; tot acolo şi epistolele lui M. Schuster către L.R., nr. 145 038—145 040, din anii 1935—1942. 131 Flacăra, revistă literară, artistică şi socială, apărută la Bucureşti, între 1911 şi 1923, avînd ca director pe Constantin Banu. > 132 Naţionalul, ziar naţional-liberal, apărut Ia Bucureşti, între 26 nov. 1915 şi 30 •sept. 1916, avînd ca director pe Toma Stelian. 338 339 Eram lămurit: Consiliul de coroană. Chemaţi : miniştrii133, Carp134, Maiorescu135, Rosetti136, şefii de partide137, prezidenţii Corpurilor Legiuitoare138 şi foştii.139 în total 19. Aveam un sentiment de nelinişte, îmi tremurau mîinile. Mă gîndeam să mă duc îndată la Ministerul de Război, să văd ce-i cu situaţia mea militară. Am răsfoit totuşi Furnica 14°, dar n-am putut zîmbi măcar. Din Tageblatt n-am înţeles nimic. Eram foarte tulburat. Mereu mă întorceam la Adevărul cu Consiliul. Am început să socotesc care vor fi pentru şi care contra războiului. Totul atîrna de Brătianu ; de care parte e el, acolo e decizia. Căutam să mă conving că Brătianu trebuie să fie contra războiului şi simţeam în suflet ca mă îmbăt cu apă rece. Nerăbdarea mă rodea şi nu venea nimeni ; stam singur la masă. Sta-matiad a trecut pe trotuar. „Nimic" !, zise zîmbind cu superioritate în treacăt. Pe urmă pică Grigoraş : „Ei, aţi băgat-o pe mînecă !" îmi zice. Ş-apoi îmi destăinuieşte : „Nimic, monşer. Consiliul este convocat ca să trîntească pe războinici. Guvernul a trimis în Basarabia un ofiţer de stat major care a venit cu ştirea că acolo nu se află nici 20.000 ruşi la Odessa şi Reni. Toată armata ce-a fost acolo au dus-o la nord, căci Hindenburg 141 cu 600.000 oameni o să-i izbească pe frontul din Galiţia... Aşa că s-a isprăvit cu războiul nostru. Regele cu Brătianu are să le arate federaţilor142 în ce au vrut să ne bage." 133 La acea dată guvernul era condus de Ion I. C. Brătianu, fiind format din V. G. Morţun (Interne), Em. Porumbaru (Externe), Victor Antonescu (Justiţie), I. G. Duca (Culte şi Instrucţiune publică), Al. Constantinescu (Agricultură şi Domenii), AL Radovici (Industrie şi Gomerţ), dr. C. Angelescu (Lucrări publice) ; Ministerul de Război se afla sub conducerea lui Ion I. C. Brătianu (la 15 aug. 1916 va fi numit în fruntea lui Vintilă Brătianu). Acest guvern a funcţionat între 4 ian. 1914 şi 10 dec- 1916, cînd va fi remaniat, sub conducerea aceluiaşi prezident. 134 Petre P. Carp (1837—1918), om politic, şeful partidului conservator (1907—1912), prim-ministru (1910—1912), partizan al trecerii României de partea Puterilor Centrale, junimist. 135 Titu Maiorescu (1S40—1917), critic, teoretician şi om politic conservator, de mai multe ori ministru şi chiar prim-ministru (1912—1914), mentor spiritual al „Junimii", partizan al trecerii României de partea Puterilor Centrale. 136 Teodor ■ I. Rosetti (1837—1923), jurist şi om politic, de mai multe ori ministru ş; chiar prim-minis:ru (188S—1889), unul dintre fondatorii „Junimii", partizan al trecerii României de partea Puterilor Centrale. 137 Nicoîae Filipescu (Partidul Conservator), Take lonescu (Partidul Conservator-De-mocrat), AI. Marghiloman (gruparea germanofilă a Partidului Conservator). 138 Camera şi Senatul, conduse de Mihail Ferekyde şi V. Missir (în locul acestuia din urmă, plecat în străinătate, a participat la Consiliul de Coroană CF. Robescu, vicepreşedintele Senatului). 139 Constantin Oîănescu şi Alexandru Cantacuzino-Paşcanu, foştii preşedinţi. 1-° Furnica, revistă umoristică, apărută la Bucureşti, între 4 ian. 1907 şi 14 nov. 1916, avînd ca redactor pe G. Ranetti şi N. D. Ţăranul. După 14/28 dec. 1918, revista îşi va continua existenţa pînă în anul 1930. 141 Paul Von Beneckendorff von Hindenburg (1847—1934), feldmareşal şi om politic german, şef al statului major al armatei germane (1916—1918), mai tîrziu preşedinte al Germaniei (1925—1934). 142 Sînt vizaţi Nicolae Filipescu, Take lonescu, Nicolae Titulescu ş.a., adepţi ai intrării României în război de partea Antantei. 340 Oricît era de fantastică, vestea m-a liniştit puţin. Plecai la „(Sartea de aur" 143 să văd Revista idealistă144 în care mi-a spus < ieri Ionel Pave-lescu 145 că mă înjură pentru Golanii unul Florea Simionescu. Nu-i adevărat şi m-am întors la cafenea, aşezîndu-mă singur pe o canapea la fereastră. Luai Peşti Hirlap să citesc interpelările din Camera ungurească. Pică Dariu Pop, care spune că-i sigur că mîine intrăm în război. Peste cîtva timp se aşează alături Stamatiad, care mă ia peste picior pentru că cred că intrăm. îndată vine Iser146 şi Ressu. Iser crede că mobilizăm. Ressu socoteşte voturile din Consiliu ca şi mine. Stamatiad ţipă că nu-i nimic. Iser : „Ascultă, mă. Aş vrea să te văd după ce vom fi mobilizaţi, dacă tot nu vei crede că mergem contra nemţilor !" Stamatiad spune că el are să se prezinte în a 5-a zi de mobilizare, cînd o fi. Cei doixpleaca, apoi şi Stamatiad. Pe la 12,1/2 vin dr. [C] Nanu, Corneliu147 şi Minulescu. Corneliu e sigur că mergem, Minulescu şi Nanu, cred şi nu cred, o scaldă în glume. Corneliu zice că eu sînt obligat să merg în prima linie, că am fost ofiţer şi mereu am zis că sînt germanofil, dar la mobilizare să mă vadă. I-am replicat că ei ar trebui să mergă în frunte, căci cere mereu război, pe cînd eu am lost mereu contra intrării. Dreptatea148 aduce aceeaşi şcire despre Consiliu. în sfîrşit, la 1 plec la tribunal, după ce mai sosise şi lancovescu. în tramvai lumea citeşte ediţiile speciale. A ieşit şi Universul, care adaogă că numai guvernul are să hotărască, iar Consiliul doar sfătuieşte. Pe nimeni nu aud bucurîndu-se că intrăm în război. Este un fel de consternare pe toate feţele. Trebuie să trec pe la Solomon, în str. Păstorului. Tocmai ieşea pe poartă. Mergem pe jos la tribunal să desfiinţez poprirea. Ovreiul e contra intrării, fireşte. Pe Calea Rahovei un soldat sanitar : Constantinescu-Procu-rorul, care mi-a dat tabachera de lemn. îmi cere o bere, pe care i-o refuz categoric. Plictiseală la tribuna'. Sepeanu nu ştie nimic. Pe la 3,1/2 scap de la tribunal şi plec cu aprodul şi Solomon spre Teatru. La Universul iată pe Porfiriu. Spune că toate sînt minciuni. Nu-i nici un Consiliu. Viitorul special a dezminţit. Tot e pus la cale de Take lonescu. Ca şi spionajul de la poştă : Busche 149 a reclamat la poliţie că i se sustrag scrisori şi telegrame ,• s-au destituit trei funcţionari, şi Take face şi de aici spionaj nemţesc. Mo- 143 „Cartea de aur", librărie în centrul Capitalei. . 144 Revisia idealistă, revistă de literatură, artă, ştiinţă şi sociologie, apărută la goşeşti (Dorohoi), iar apoi la Bucureşti, între ian. 1907 şi sept. 1916, avînd ca director pe Mihail Holban şi ca prim-redactor pe N. Vaschide. 145 Ion I. Pavelescu (1889—1924), poet. 146 Iosif Iser (1881—1958), pictor şi grafician. 147 Corneliu Moldovanu. 148 Dreptatea, politică, economică şi socială, ziar tipărit la Bucureşti, între 16 mart. 1913 şi 15 aug. 1916, avînd ca director pe Ioan M. Protopopescu-Pache. 349 Ministru al Germaniei la Bucureşti. 341 17974535 La Braserie văd pe Romano 15°, care zice că vrea să fie societar la mine la Chişinău 154. Ii iau Viitorul. Confirmă Consiliul, dar spune că este pentru a linişti publicul şi e convocat de rege. La Teatru două vorbe cu Danieleasca 152, Brezeanu 153, Plopeanu154, apoi Locusteanu155, toţi sînt siguri că mîine se hotărăşte mobilizarea. Brezeanu zice că ruşii ne-au tras chiulul, că n-au trupe în Basarabia, dar aiţ făgăduit să trimită în curînd, iar noi ştim ce plăteşte promisiunea rusească, căci vreau să ne puie să ne batem noi cu bulgarii. Ieşind, iată Dreptatea, a doua ediţie, zice că Consiliul are să calmeze lumea, dar în nici un caz nu-i război. Acasă Marioara156 pentru certificat medical. Mănînc şi plec îndată sa mai aflu. Adevărul obişnuit cu titlul : România în război. O sumă de amănunte. Intrarea sigură. La „Terasă". Cu Iser, Steriade, Corneliu. Glume. Naţionalul e pesimist şi îngrijorat. Steagul157 reproduce Viitorul. Independenţa 158 asemenea. Clarnet nu-şi dă seama ce-o fi. Moldova1™ zice că vom merge, contra ruşilor. Politique160 adaogă puţin la Viitorul. Gartenberg spune că doi unguri ce-realişti, citind de Consiliu, au alergat la Czernin 161, care i-a liniştit. Dr. Olivenbaum îmi face certificatul Marioarei. Nu prea ştie nimic. îmi prezice rezultatul Consiliului : „Se aprobă măsurile luate de guvern pentru apărarea ţării". Gogu Mihăescu e radios : nu mergem, ba chiar poate să vie .marghilo-maniştii la putere, dacă Brătianu vine la Consiliu cu tratat iscălit. Grigorescu mă ia repede să-i dau polul lui Rosen. L-am repezit. Acasă îngrijorare. Ţica 162 a primit scrisoare de la Mitică 163 care e pe frontieră în Cadrilater. Plînge. 150 Vasile Romano, actor la Teatrul National din Bucureşti. 151 în afară de Teatrul Naţional din Craiova (unde a îndeplinit funcţia de secretar) şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (unde, de două ori, a fost director), L.R. nu a activat la nici un alt teatru din ţară. 152 Coca Danielescu, actriţă. 153 Ion Brezeanu, actor. 154 Gheorghe Plopeanu. 155 petre Locusteanu (1883—1919), gazetar ; la B.A.R. se află L.R. (Coresp., nr. 143 593), atestînd raporturi colegiale încă din 1911. 156 Marioara Sorbul.. 157 Steagul, cotidian tipărit la Bucureşti între 16 nov. 1914 şi 20 nov. 1916 ; 3 mai— 31 dec. 1918 şi ulterior. 158 Independenţa, cotidian al Partidului Conservator (gruparea Al. Marghiloman), tipărit la Bucureşti după 16 nov. 1914. 159 Moldova, publicaţie ce apare la Bucureşti, între 1 mart. 1915 şi 14 aug. 1916, sub direcţia unui comitet, avînd ca preşedinte pe P. P. Carp. 160 La Politique, apare la Bucureşti, între 16/29 nov. 1911 şi 20 nov./3 dec. avmd ca „director girant" pe Pierre Ciorăneanu. 161 Ottocar Czernin (1872—1932), ministru al Austro-Ungariei la Bucureşti. 162 Alexandrina Rădulescu (Ţica), mama lui Fanny Rebreanu. 163 Mitică Rădulescu, cumnat. 342 o scrisoare a sa către 1916, Seara la 9,1/4 la „Terasă". Sion, Corneliu, Vintilă II, Rovine. Afară de Corneliu, ceilalţi nu cred, Leon Popescu164 vine şi nu crede. Caton165 soseşte de la Constanţa. Crede că mergem, deşi ceva îi spune că nu. Logica însă îl biruieşte. Const. Bacalbaşa 166 l-a sfătuit la Constanţa să plece, altfel risca să nu mai poată veni. Ferekyde167 a venit vineri la Bucureşti lăsînd acolo pe d-na Mustaţă, unde avea să se întoarcă mîine pentru vînătoare ; aseară a telegrafiat doamnei să vie urgent în Capitală. Culoglu 168 de asemenea a adus aci pe d-na V. Generalul Castriş şi-a adus de. acolo familia. Lumea toată vine încoace. Trenurile tixite. Un fel de alarmă tacită la Constanţa. Caton îmi explică : regele vrea să se spele pe mîini. Poate n-a avut curaj să reiuze pe Brătianu şi a recurs la Consiliu, cu gîndul că va întoarce lucrurile. Imposibil. Afară de 4 169, toţi pentru război. Regele s-ar face odios dacă nu s-ar supune Consiliului. Trecem la „Alhambra" cu Caton. Nimic. Caton însă explică mereu că intrăm negreşit şi doar o minune ar întoarce lucrurile. S-au făcut pregătiri formidabile. Dimineaţa specială dă toate amănuntele convenţiei 17°. Epoca specială dă amănunte, dar mai domol. Pe drum întîlnesc pe Const. Bacalbaşa care spune : mîine mobilizare, luni intră în ţară 80 000 cazaci, noi vom lupta numai în Ardeal. Goga m, tot pe drum : s-a sfîrşit, intrăm, gata tot. Caton mai spune : în regiunea militară la Cernavodă, trenurile cu geamuri înnegrite, 7—8 soldaţi în fiecare vagon, nimeni nu mişcă. Locuitorii din comune au fost juraţi în biserici să nu spună o vorbă din ce văd. S-au rechiziţionat în Cadrilater toate vitele, caii etc. Asemenea crede că Mor-' ţun 172 a jurat pe Minulescu, care la Constanţa a sărutat pe gură pe Con-drus173, zicîndu-i „Poate nu ne mai vedem", iar lui i-a spus că nu ştie nimic ; dovadă că trebuie să ştie ceva. La „Imperial" : Cai'r 174 zice că mergem sigur, lui Caton. Dr. Nanu nu crede că mobilizăm mîine. Filozoful crede. Iancovescu aduce ştirea că la graniţa bulgară de azi de la 4 d.a. se dă o luptă ; ştirea e de la lt. col. Bacaloglu. Să vedem ce-o fi mîine. 164 Leon Popescu, pionier al cinematografiei naţionale ; consultă aparatul critic al scenariilor cinematografice alcătuite de L.R. în primii ani ai şederii sale în Capitala ţării (Opere, voi. 11). 166 Caton Theodorian. 166 Constantin Bacalbaşa (1856—1935), publicist. 167 Mihail Ferekyde (i842—1928), om politic, de mai multe ori ministru. Jes Ion Culoglu, ziarist. 169 Aluzie la P.P. Carp, Titu Maiorescu, Teodor Rosetti şi Al. Marghiloman, cars nu erau adepţii intrării României în război de partea Antantei. 170 încheiată de România cu Anglia, Franţa, Italia şi Rusia la 4/17 aug. 1916. 171 O. Goga, refugiat la Bucureşti, era unul din partizanii intrării României în război de partea Antantei, avînd convingerea că lupta împotriva Puterilor Centrale este totodată şi o luptă pentru dezrobirea Transilvaniei. 172 Vasile G. Morţun (1868—1919), om politic, la început de orientare socialistă, ulterior liberală, la data însemnărilor, ministru de Interne. 1,3 Mihail M. Condrus, ziarist. 374 George Cai'r (1876—1924), poet, prozator şi avocat. 343 Sîmbătă, 13 august 1916 [Bucureşti] înainte de Consiliul de Coroană Ediţiile speciale anunţă pe la orele zece' înainte că pentru mîine este convocat un Consiliu de Coroană la palatul Cotroceni, din iniţiativa regelui. Toată lumea, pe Calea Victoriei, smulge, din mîinile vînzătorilor, foile de ziare. O nedumerire se citeşte pe feţe : ce-o fi asta ? Război sau pace ?... Aceasta însă numai o clipă ; pe urmă îşi caută toţi de treabă. Ce-o fi să fie ! Un gazetar germanofil, cu nasul strîmb şi cu capul supraîncărcat, spune : ■ — Aţi băgat-o pe mînecă, ai ? Proşti mai sînteţi !... Consiliul e chemat să dea o palmă zdravănă războinicilor, să se sfîrşească odată cu scălâmbăielile nesărate. Regek şi cu Brătianu le pregătesc o surpriză fenomenală. Ştiţi că ruşii ne-au totjiisat să intrăm, că ei au în Basarabia milioane de soldaţi, că au să strivească pe bulgari, dacă le dăm drumul prin Dobrogea... Ei bine, guvernul a_ trimis un ofiţer de stat major în Basarabia să vază armatele acelea fantastice. Ei bine, a găsit acolo, la Odessa şi Reni, exact 23 000 de oameni. Aţi înţeles ?_ 23 000, în loc de 300 000! E ceva fenomenal. Numai muscalii pot învîrti minciuni aşa de grozave. Acuma se zice că ruşii au avut într-adevăr ceva armată în Basarabia, acum cîteva săptămîni. Dar au aflat că Hindenburg a concentrat 600 000 oameni cu care vrea să pocnească pe ruşi, j\ încă în Galiţia, unde credea Brusilov 175 că s-a sfîrşit cu austro-nemţii. Parcă-i văd pe muscali cărăbănindu-se iar din Cernăuţi, ba şi din Basarabia, unde o să intrăm noi să ocupăm drept recompensă că am stat liniştiţi... Ei, vedeţi PPentru asta-i Consiliu de Coroană. Regele cu Brătianu au să le arate gălăgioşilor în ce chichion voiau să ne vîre... Hahaha ! Salve !... Un agent de la Siguranţa statului, spîn, blond, subţire, detaşat la Cîi-neni, sosit aseară în Bucureşti, spune : — Intrăm sigur în război ! Sigur ! Eu am văzut şi ştiu ce-i la graniţă, doar eu am aflat ce trupe austriece sînt dincolo, prin oamenii mei, şi cunosc masurile ce s-au luat la noi. Intrăm garantat. Dealtfel pare că şi ungurii bănuiesc ceva. De cîteva zile nu mai intră în ţară aproape nimeni din Ardeal. Trenurile de călători sosesc regulat, dar goale ; rareori cîte un călător fricos. Agenţii de dincolo, care vin uneori la noi şi bem bere împreună, nu cred că noi vom intra şi sînt siguri că victoria finală e a lor. Eu însă repet : intrăm. Consiliul va aduce mobilizarea. Pot să-ţi spun şi trupele care sînt dincolo : regimentele 64 şi 82 secuieşti, un regiment slovac din Zemplen... Sînt şi germani ; pe mînecă au E 31. Un gazetar tînăr, frumuşel, iubitor de mărci şi de teatru : — Minciuni. Nici vorbă de Consiliu. Viitorul dezminte. Citiţi ediţia specială. Toate astea sînt intrigi de-ale lui Take. E absolut scîrbos ce se face aici. Deunăzi cu spionajul de la poştă tot aşa. Busche reclamă poliţiei că i se sustrag la poştă scrisori şi telegrame. Directorul poştelor găseşte vinovaţi 175 Aleksei Brusilov (1853—1926), general rus ; ofensiva lui a rămas memorabilă în analele primului război mondial, fiind înscrisă în toate tratatele de teorie şi artă militară („operaţia Brusilov"). 344 nişte funcţionari şi-i dă afară. Ei bine^ Take face din^ asta spionaj nemţesc. E culmea culmilor ! Inconştientul vrea să ducă ţara de rîpă !... Un actor bătrîn, chel, pisălog, te opreşte în stradă : —- Mă fac societar la Chişinău, s-a isprăvit. Un ziarist rusofil, jigărit, elegant, cu monoclu, geme clătinînd din cap : — Nu pot să-mi dau seama deloc. Stelian 176_ e îngrijorat, nemţofilii » jubilează, intervenţioniştii sînt plouaţi... nu mai pricep nimic. _ Cred totuşi că Consiliul de mîine nu va fi cel din urmă. Vom mai sta neutri cîtva timp, pe urmă... . ^ . Un doctor germanofil, iniţiat în secretele legaţilor franceza şi rusească : — Mult nu pot spune. Pluteşte ceva în aer. Totuşi aş paria că rezul-1 tatul Consiliului de Coroană va fi un comunicat în termenii aceştia : „Consiliul aprobă măsurile luate de guvern pentru apărarea ţării". Dacă n-o fi aşa, primesc să-mi zici cum vrei. Un samsar ras de mustăţi, care prezintă tuturor pe sora-sa, frumuşică, pentru ca apoi să-i poată tapa mai lesne, ovrei, fireşte : — Azi, cînd a ieşit ediţia cu Consiliul, eram tocmai cu doi unguri cerealişti. Au alergat îndată la Czernin şi Czernin le-a spus categoric : „Staţi liniştiţi, nu-i nici o primejdie !" Un avocat marghilomanist, simpatic, fost actor : — Consiliul e bun. Nu vezi că majoritatea-i cu voi? Iar dacă Brătianu vine cu vreo convenţie, şi mai bine. Atunci venim sigur la putere !... Un fost senator takist, acuma întreprinzător artistic, putred de bogat, cu un briliant uriaş în deget: — Mă rog, eu ca omul prost, de, cum mă pricep. Fac socoteală şi zic : cîţi sînt la Consiliu ?. Nouăsprezece. Bun. Şi-i iau^ pe rînd : Carp, germanofil, Maiorescu, Rosetti, Marghiloman, asemenea. Olănescu 177 e cum zice regele, că se sperie repede. Apoi miniştrii : Duca, Morţun, Constantinescu178 şi Ra_ do viei179, cu nemţii... Ferekyde, iar , Robescu180, iar... Cîţi jînt ? Socotiţi şi d-voastră. Şi nu pun pe Brătianu, care nu face război pînă nu-i sigur. în sfîrşit, credinţa mea-i asta. Poate că n-am dreptate, mai ştii. Dar eu cred că rămînem tot neutri... Eu aşa cred. Părerea mea... Mă rog, nu-i supărare... Omul poate să aibă o părere... Un scriitor energic, veşnic răguşit, foarte nervos şi grosuţ, cu o convingere înfricoşată : — Niciodată nu mi-am schimbat părerile. Sînt franc. Nu-mi plac războaiele în general. Eu nu pot auzi măcar să moară atîţia oameni tineri... 176 Toma Stelian (1860—1925), director al ziarului Naţionalul, avocat, profesor de drept si procedură comercială, fost ministru de justiţie (1907—1910) şi ad-interim la Război (1909). 177 Constantin Olănescu (1845—1928), om politic conservator, fost ministru al Lucrărilor Publice (1891 — 1895), prezident al Adunării Deputaţilor (1899) şi ministru de ln- f- terne (1900—1901) în guvernul lui P. Carp. 178 alexandru Constantinescu (1859—1926), jurist, om politic liberal, ministru la Agricultură şi Domenii (1909-1910; 1914—1916; 1922—1926), la Interne (1916—1918) şi la Industrie şi Comerţ (1918—1919). 179 Alexandru Gh. Radovici (1860—1918), jurist,_ om politic, la început de orientare socialistă, ulterior liberală, ministru al Industriei şi Comerţului (1914—1916). Constantin F. Robescu (1839—1920), om politic de orientare liberală. 345 Dar, în sfîrşit, noi intrăm mîine în război. Şi iată de ce, că ea nu vorbesc fleacuri. Cînd spun ceva ştiu ce spun... Am fost la Constanţa şi mă simţeam nespus de bine şi aş mai fi stat cîteva zile. Să vedeţi ce m-a făcut să plec îndată şi să cred că se petrec lucruri grozave la Bucureşti... Vineri am plecat de la Constanţa. Ferekyde lăsînd acolo pe doamna, nu spun cum o cheamă, cu care trăieşte... Duminecă trebuia să se întoarcă însă la o vînătoare. Ei> vineri seara doamna primeşte o depeşe să plece şi ea imediat. Poate că tot n-aş fi plecat dacă Costache Bacalbaşa nu-mi spunea să mă cărăbănesc numai-decît, altfel risc să nu mai găsesc tren cine ştie cîtă vreme... Trenul ticsit de lume... la Constanţa ca un fel de alarmă tacită.. Avem război ! Dl. Const. Bacalbaşa,. pe stradă, unui prieten, zîmbind : — Mîine se decretează mobilizarea. Luni intră în ţară 80 000 de cazaci. Noi vom lupta numai în Ardeal. Dl. Goga, pe stradă, grav, îngîndurat : — S-a aranjat tot. Intrăm. Un doctor cu barbişon negru, foarte simpatic, cumpătat şi ardelenist, spune cu un zîmbet sceptic : — Probabil că vom rămîne tot în neutralitate. Vom intra însă mai tîrziu. Nu simt eu atmosfera războiului acuma, degeaba. ^ Un actor obraznic şi cu talent: —.Azi, de la orele patru d.fupă] a.[miazi] a început o luptă crîncenă în Cadrilater, care mai durează... Ştirea e sigură. O am de la maiorul Ba-caloglu... Duminecă, 14 august 1916 [Bucureşti] Încep a scrie exact în clipa cînd începe mobilizarea armatei române, în sfîrşit, s-a făcut : intrăm în război. Presimţirea mea de ieri s-a realizat. Ziarele de dimineaţă nu spuneau mai mult decît ştiam aseară. Doar că Vntorul şi Universul anunţau că Consiliul va fi după-amiazi la 3, în loc de 10 a.m. Am ieşit pe la 11 în oraş. Pe străzi publicul obişnuit de duminecă. Nici o mişcare deosebită. La „Imperial" nu văzui cunoscuţi. Am trecut înainte la „Terasă". ^ Acolo Apăteanu181 la o masă, la care m-am aşezat. în trecere d-na Gîrleanu182 îmi şopteşte că regele, fiind pentru neutralitate, va pleca în Germania. Apăteanu nu ştia nimic deosebit, afară doar că Consiliul se ţine tot la ora 10, cum a fost anunţat întîi, şi schimbarea a fost numai pentru a induce în eroare publicul ca să nu se facă manifestaţii. Mai spunea că lucrătorii la Monitorul oficial au fost chemaţi şi azi, pentru că Monitorul va publica rezultatul Consiliului. Apoi mai spune că la toate tipografiile postat soldaţi, ca să nu se mai tipărească nimic fără ştirea guvernului. au ^ 181 Nicolae Apăteanu, publicist (La B.A.R., o scrisoare către L.R. adresată de Elena Apateanu-Parvan, Coresp., nr. 142 008, datată 1930.) 182 Marilena Gîrleanu, soţia poetului Emil Gîrleanu, prietenă de familie amintită şî in corespondenţa scriitorului (vezi voi. La lumina lămpii). 346 La masă s-au mai adunat dr. Nanu, Stamatiad, Săulescu, Ressu şi alţii.. Părerea generală era că Consiliul nu va aduce război imediat. Am plecat spre casă pe la 12,1/2, după ce Stoica 183 mi-a dat Suferinţele din Ardeal. Nici Stoica nu credea că intrăm în curînd. _ ^ La Ateneu întîlnesc pe Sâidman. „S-a sfîrşit — zice el. Intrăm în război, sigur. Busche cu Czernin treceau adineaori în automobil, urmaţi de doi agenţi secreţi. Nemţii au plecat cei mai mulţi. Legaţiile nemţeşti au împachetat tot, sînt gata de plecare." îmi spunea cu atîta siguranţă, încît mi-a întărit credinţa. Acasă, la masă, pică Ţica cu Mitică, care azi^ a venit, desconcentraţ, de la Bazargic. Povesteşte c-a fost tocmai pe graniţă, la pichetele 14 şi 15, dormind fără corturi, veşnic gata. Am dormit după-amiazi şi am ieşit numai pe la 5,1/2. Pe zidul tutungeriei imediat văd un afiş cu litere roşii, mic: „Se aduce la cunoştinţă decretarea Legii pentru Starea de asediu". Aşa ceva. Va să zică am mobilizat l în oraş ceva mai multă animaţie. Ziarele speciale nicăirL La „Imperial" plin de ardeleni entuziasmaţi. La „Terasă" plin. Tot cu Apăteanu, unde se adună Nanu, Moldovanu etc. Se povestesc amănunte din Consiliul de Coroană. S-a şi semnat decretul de mobilizare. E o atmosferă de o demnitate rară. Lumea parcă simte seriozitatea clipei. Eu sînt emoţionat ca un copil. Mulţimea creşte. Calea Victoriei geme de lume. Trece automobilul regal ; urale entuziaste. Trece regina, asemenea. Muzica cîntă La Arme, Marsillieza. Un incident. Cînd cîntă Trăiască regele, toată lumea e în picioare. Numai unul la o masă stă jos. I se strigă : „Scoală". El : „Nu vreau". Cîţiva au tăbărît pe el. A luat un baston în cap, deşi era cu nevasta. încolo foarte multă demnitate.184 Duminecă, 14 august 1916 [Bucureşti] Consiliul de Coroană A fost anunţat ieri pentru orele zece ; azi însă cîteva ziare spun că are să fie după-amiazi la trei sau la cinci. Şi s-a ţinut tot la zece. Se parcea manevra ziarelor a fost înadins pusă la cale pentru a deruta publicul şi a evita manifestaţiile. Toată înaintea de amiazi a stăpînit aceeaşi nedumerire, aceeaşi aşteptare grea : război sau pace ? Majoritatea proorocea pacea, deşi circulau veşti care dădeau de bănuit că a sosit războiul. Un funcţionar frumos de la Finanţe, dealtfel convins că vom continua să rămînem neutri, spunea că ştiedin izvor absolut sigur că Monitorul oficial n-a ieşit azi şi că toţi lucrătorii au fost chemaţi la locurile lor, suspendîndu-se repaosul duminecal. Asta înseamnă că, după Consiliu, Monitorul va comunica ceva foarte grav şi urgent. Acelaşi domn mai povestea că, la gară, a văzut un bilet afişat care anunţă suspendarea tuturor trenurilor de plăcere... Un pictor de mare talent ştie că la toate tipografiile şi ziarele sînt postaţi cîte doi soldaţi şi că e oprit să se mal tipărească ceva fără ştirea guvernului... 183 Vasile Stoica, publicist, ulterior demnitar de stat. 184 Cu titlul Momente şi cu datarea : „14.VIII.1916" se păstrează o notă dialogată, a acestui accident (Colecţia Puia-Florica Rebreanu). 347 Numai un inginer germanofil, speriat şi palici, vesteşte cu o siguranţă uimitoare: „S-a consumat. Astăzi se decretează mobilizarea. Mare nenorocire. Am văzut adineaori pe Czernin cu Busche, într-un auto, urmăriţi de doi agenţi. Erau nespus de abătuţi. Nemţii au început încă de-aseară să plece grabnic. Azi au plecat cu duiumul. Legaţia austriacă e împachetată... S-a sfîrşit!" Şi după-amiazi s-a aflat şi vestea s-a răspîndit ca fulgerul : mobilizare şi declaraţie de război Austriei. La tutungerie am văzut primul semn : un afiş mic, alb, cu litere roşii, foarte laconic. Decretarea stării de asediu. Apoi a venit aşteptarea înfrigurată a ziarelor. Cinci, şase, şapte, şi nu mai ieşea nici unul. Iar între timp zvonurile se împrăştiau, străzile se umpleau de curioşi. Toţi ştiau amănunte precise de la Consiliul de Coroană. Unuia i-a spus Filipescu, altuia Marghiloman183, altuia Take lonescu, în sfîrşit, toţi sînt perfect informaţi. — Brătianu s-a sărutat cu regele şi toţi au izbucnit în lacrimi la sfîrşit — zice un reporter trecînd din cafenea în cafenea. — Filipescu l-a executat straşnic pe Marghiloman — adaogă alt gazetar. — Marghiloman s-a pupat cu Filipescu. Ferekyde a fost nemilos cu Carp. I-a strigat în faţa regelui: „Să-ţi fie ruşine". In sfîrşit, un autor dramatic însemnat povesteşte pe larg : — Eu m-am întîlnit adineaori cu Goga, care ieşea de la Filipescu. De !a el ştiu tot. Aflasem însă şi mai înainte de la un văr al meu, prieten intim cu Marghiloman. Uite cum s-au petrecut lucrurile. La zece fix erau toţi adunaţi la Cotroceni. Regele a deschis şedinţa şi a vorbit aşa : „V-am chemat, domnilor, să vă comunic o hotărîre ce am luat-o după o matură chib-zuire şi o îndelungată luptă sufletească. Şi sînt fericit, domnilor, să vă înştiinţez că am repurtat o mare victorie asupra mea însumi hotărîndu'-mă ca eu, Ferdinand de Hohenzollern 1S6, să scot sabia împotriva Austriei, prietena Germaniei. O fac însă cu însufleţire, pentru că astfel cer interesele ţării şi neamului şi pentru că eu sînt un român bun, cel mai bun român între români". Cuvintele regelui au făcut impresie mare. în ochii multora licăreau lacrămi de fericire. Atunci însă s-a ridicat Carp şi a zis: „Va să zică, maje-statea voastră ne-a convocat să ne comunice o hotărîre, iar nu să ne ceară sfatul ?" Regele a răspuns calm : „Nu, domnule Carp. Fiecare poate să vorbească, să-şi spună părerea... Eu ascult cu atenţie." Şi Carp a zis : „Bine. Şă auzim comunicările primului-ministru." După acestea Brătianu a început să citească tratativele, tratatele şi convenţiile ce le-a făcut cu aliaţii. Zice că a citit vreun ceas şi jumătate şi a citit lucruri atît de extraordinare, încît Filipescu, sorbindu-i vorbele, nu s-a putut stăpîni pînă la sfîrşit, s-a 185 Alexandra I. Marghiloman (1854—1925), om politic, unul dintre conducătorii Partidului Conservator (la început a făcut parte din gruparea conservatoare junimistă; ministru în mai multe cabinete: (1888—1895; 1900—1901 ; 1910—1914), partizan al Puberilor Centrale; ca prim-ministru (5 mart.—14 oct. 1918) a tratat pacea cu Germania. 186 Ferdinand I (rege între 28 sept. 1914—20 iul. 1927). aruncat la el şi l-a sărutat pe amîndoi obrajii. Brătianu, fireşte, i-a întors sărutările, emoţionat şi dînsul, poate să-şi închipuie oricine. Apoi regele a dat cuvîntul lui Maiorescu, care ar fi spus că el crede că încă nu trebuie să intrăm, că nu e bine să ne amestecăm în cearta, ţărilor mari, că ardelenii nu ne vor, că Hindenburg cine ştie ce surpriză mai rezervă ruşilor... Dar regele zice că l-ar fi întrerupt: „Domnule Maiorescu, mi-a fost mai greu să înving pe un Hohenzollern ; pe Hindenburg sper să-1 batem mai uşor". Nu. vă mai spun ce emoţie trebuie să fi simţit toţi auzind pe rege vorbind astfel. Rosetti a spus tot cam ce a spus şi Maiorescu. Pe urmă a venit Carp şi ai declarat : „Cu hotărîrea pe care aţi luat-o eu am" convingerea că duceţi ţara. la o catastrofă în care va fi tîrîtă şi Coroana şi împreună cu ea dinastia de Hohenzollern, pentru ca în locul ei, pe tronul gol, să se urce un Brătianu'. sau un Ştirbey. Eu n-am să fac decît două jertfe : un ziar, care-mi exprimă convingerile şi care mîine va înceta, şi trei copii, pe care-i trimit să moară, Sînt sigur însă că mergeţi la neizbîndă şi vă doresc să fiţi înfrînţi !" A fost o indignare generală, iar Carp s-a dus la o fereastră şi, cu degetele în vestă, a privit afară tot restul şedinţii. A urmat Marghiloman, care a spus : „Eu ca conservator nu pot admite din principiu o cooperare cu ruşii. Am urmat, de cînd a izbucnit războiul cel mare, o politică, jertfindu-mi popularitatea, prin care ţineam deschisă ţării posibilitatea şi celeilalte direcţii, în caz cînd cea pe care aţi ales-o n-ar fi izbutit. Politica aceasta a ferit guvernul de hotă-rîri pripite, a dat ţării posibilitatea să-şi facă toate pregătirile, a fost o cumpănă binefăcătoare care a contribuit la victoria ce o dorim şi o nădăjduim cu toţii. Acuma, cînd se cere ţării jertfa supremă, eu nu pot să nu-i ofer tot ce am şi ce sînt şi să-i urez izbîndă deplină." Au făcut o impresie excelentă vorbele acestea. Filipescu şi Take lonescu au fost cei dintîi care l-au1 felicitat... în siîrşit, regele a mai spus cîteva cuvinte şi s-au despărţit toţi. adînc mişcaţi, după ce vodă a semnat decretul de mobilizare... Un actor comic, care face mai multă politică şi strategie decît artă,, completează : — Tot aşa am auzit şi eu că s-a petrecut, afară de cîteva amănunte... Cînd Marghiloman a zis că el, ca conservator, nu poate înţelege sa mergem cu ruşii, Filipescu îndată i-a ripostat: „Eu ca şeful Partidului Conservator îţi spun că la data cutare şi cutare (fiindcă Filipescu-i mare diplomat : are însemnat într-un carnet tot ce i-a spus Marghiloman, împreună cu ziua şi locul, exacte), că la data cutare d-ta mi-ai declarat mie că România nu-şî poate realiza idealul naţional decît alături de Rusia. Cum se potriveşte, d-le Marghiloman, ceea ce mi-ai spus atunci cu ce spui acuma ?" Marghiloman a bîlbîit că-i neagră, că-i albă, şi a înghiţit-o... Asta-i una. Acum se mai zice că, după ce s-a angajat tot, regele s-a dus la Filipescu, l-a bătut pe. umăr şi i-a zis zîmbind : „Ei, d-le Filipescu, nu credeai că eu sînt bun român. Acuma te-ai convins ?" Filipescu era atît de mişcat încît a izbucnit într-un hohot de plîns. Şi atunci regele l-a sărutat şi a plîns... Dar .amănuntele nu se mai isprăvesc şi ziarele nu sosesc. Un reporter foarte spilcuit declară categoric : „Azi nu iese nici un jurnal. E cenzură." Pe la ceasurile cinci, Calea Victoriei geme de lume. Parcă s-ar fi desfundat mahalalele. Feţe, pe care nu le vezi decît la 10 mai, se uită speriate. 348 349' ÎNCEPEM 187 Sau poate mai exact : reîncepem ! Doar o stagiune de iarnă şi una de vară, s-au petrecut subt ocupaţia germană... Acuma urmează a doua... Partea artistică a fost uneori mult stînjenită de necesităţile războiului. .'Scuze s-au găsit şi se vor găsi întotdeauna. Traiul de toate zilele predomină celelalte cerinţi. Nu se mai pot aduce decoruri fastuoase nici de la Berlin şi nici de la Viena. Aici lipsesc mulţi şi multe : pictorii de decoruri, specialiştii, .materialul... Dar lumea e indulgentă. Războiul ne-a îmblînzit pe toţi. A început opereta, care este mai accesibilă tuturor. A urmat ansamblul •german, în tovărăşie cu societatea dramatică românească, la Teatrul Naţional 188. Jucau trei trupe şi se găsea public pentru toate, deşi se zicea că peste o sută de mii de oameni au luat drumul pribegiei înainte de a intra armatele străine în Capitală189. Au plecat cei cu dare de mînă ; în locul acelora însă au răsărit alţii cu dare de mînă. Nu degeaba cutare marfă ce costa un franc se plăteşte azi douăzeci. Pămîntul românesc e în stare sa creeze neîncetat bogătaşi noi. Benoarele au fost pline. Asemenea şi stalurile. Pe viforul cel mai cumplit valsurile vieneze scoteau lumea din case şi o ademeneau pe jos, prin .zăpada pînă-n brîu ori prin lapoviţele murdare, la Teatrul Liric. Amatorii se grăbeau zgribuliţi la Teatrul Naţional seara să vadă 190 Clopotul scufundat, ziua să audă versurile lui Alecsandri sau să soarbă Patima roşie... Şi-n acelaşi timp s-au găsit şi melomani destui care să umple sala Ateneului ca să se îmbete cu Wagner, Beethoven... Apoi a venit vara, soarele, căldurile... Grădinile s-au deschis pe rînd : „Blanduzia", „Oteteleşeanu", „Amicii orbilor"... Şi gemeau de lume. Trăiască viaţa ! Farse şi melodrame, operete şi reviste, cinematografice şi va-rieteuri, toate şi-au luat partea din succese... Din fundul mahalalei veneau oamenii să se răcorească, să rîdă sau să piîngă... să trăiască !... Cine ştie ce o mai aduce ziua de mîine ?... Iată psihologia bucureşteană de totdeauna. O pauză scurtă. Cît se poate mai scurtă. Atîta doar ca să se poată muta calabalîcul de la grădină în teatrele de iarnă. Şi acuma reîncepem !... 187 Articol-program apărut în Scena, I, nr. 1, 27 sept. 1917, p. 1. Reamintim că o publicaţie cu acelaşi titlu apăruse, între sept. 1/10 şi ian. 1911, sub îngrijirea lui L.R. şi "M. Sorbul. 188 în timpul războiului, la Teatrul Naţional din Bucureşti, administrat de Ion C. Filiti, s-a instalat, la 5/18 mart. 1917, o trupă^de teatru german, care şi-a inaugurat reprezentaţiile cu Iphigenia. Trupa română, condusă de Aristide Demetriade, juca de două>-trei ori pe săptămînă, pînă în seara de 29 apr. 1917, cînd a fost nevoită să-şi continue activitatea la Teatrul „Comoedia". în acest timp, repertoriul trupei româneşti a fost alcătuit din Fîntlna Blanduziei, Patima roşie, O noapte furtunoasă, Prostul, Hamlet, Falimentul (apud I. Massoff, Istoria Teatrului Naţional din Bucureşti, 1877—1937, p. 221). 189 „.Artiştii plecaţi la Iaşi au alcătuit, sub conducerea lui Al. Mavrodi, o trupă căreia i s-a alăturat, sub aceeaşi organizare, un ansamblu de operă, operetă şi revistă, care a dat ţi o serie de spectacole pe front, cu concursul Marioarei Ventura şi a lui George Enescu" (I. Massoff, op. cit.). Tot la Iaşi, după Al. Mavrodi, a fost numit director general Ion Petrovici, avînd ca subdirector pe artistul Ion Livescu. 190 In revistă : „să vîndă". Ne-am înmulţit. Cinci teatre ! Toate aşteaptă favoarea publicului, banii şî aplauzele publicului... Cortina a început să se ridice. încă nu se vede bine ce va fi pe scenă. Se bănuieşte doan Se bănuiesc, fireşte, lucruri frumoase, ca întotdeauna. Spectatorii, aşteaptă. Sunt mulţi. Vor fi şi mai mulţi dacă în dosul cortinei 'va fi cu adevărat ceea ce doresc cu toţii. Vor fi succese, flori, aplauze, banchete, ca şi cînd tragedia cea mare, cea uriaşă, nu ne-ar frămînta în vîrtejul năpraznic... Vor uita tot. Vor uita moartea cea adevărată pentru plăcerea de-a revedea o moarte falşă, dar frumoasă... Căci frumosul învăluie realitatea, oricum ar fi ea, în haina lui trandafirie, cuceritoare... Frumuseţea e mai tare ca moartea... Fi-vor. oare nădejdile împlinite ? Cine ar putea spune ? Doar singuri directorii care răscoală culisele încurajează elementele şi aşteaptă triumfurile. DE VORBĂ CU D-NUL LIVIU REBREANU 191 Am atras încă de ieri atenţia cititorilor noştri asupra dublului interes pe care-1 prezintă .părerile d-lui Liviu Rebreanu în chestia congresului, deoarece eminentul nostru confrate, autorul lui Ion, al Cadrilului şi al Golanilor, ca ardelean, îşi poate da mult mai bine 'seama de adevărata stare de spirit de dincolo de Carpaţi. într-adevăr, d-sa ne-a dat extrem de interesante răspunsuri la întrebările noastre : ■— Credeţi că e oportun congresul artiştilor ? — înainte de-a răspunde la întrebarea d-tale, cred că e nevoie de o-precizare în privinţa frumoaselor scrisori ale d-lui Corneliu Moldovanu, preşedintele S.S.R., care au stîrnit toate discuţiile în jurul acestui prea faimos congres. Trebuie anume să se ştie că argumentele d-lui Corneliu Moldovanu, în afară de consideraţiile sale politice, exprimau părerea întregului comitet al Societăţii Scriitorilor Români, care, într-o şedinţă de-acum trei luni, a hotărît în unanimitate să răspundă printr-un refuz categoric d-lui ministru al Artelor ce invitase Societatea să participe la un congres al artiştilor, alături de scriitorii şi artiştii aşa-ziselor minorităţi naţionale din teritoriile ali- 191 Interviu apărut în Rampa, V, nr. 1156, 4 sept. 1921, p. 3, sub genericul „în iurul Congresului artiştilor". Cîteva precizări : refuzul de participare *a scriitorilor români la Congresul convocat de Ministerul Artelor, condus, la acea vreme, de O. Goga, aparţinuse lui Corneliu Moldovanu, preşedintele S.S.R. în jurul acestei chestiuni s-au mai pronunţat : V. Eftimiu (în calitate de director general al teatrelor), I. Minulescu (vicepreşedinte al Asociaţiei criticilor). A de Herz, C. Rădulescu-Motru, N. Davidescu, Dem. Teodorescu, I. Manolescu, A. Clarnet, Claudia Millian-Minulescu, C. Ardeleanu, N. Soreanu, Alfred Moşoiu (vicepreşedinte al S.S.R.), Emil Isac. Ideea convocării unui congres general al creatorilor nu găseşte foarte mulţi partizani, neexistînd toate condiţiile pentru dezbaterea şi soluţionarea problemelor complexe ale vieţii literare, muzicale, artelor plastice, interpretative etc. De reţinut că înşişi unii intelectuali aparţinînd naţionalităţilor conlocuitoare apreciau că o „convocare a scriitorilor e prematură" (Arpad Vida, Rampa, V, nr. 1162, 11 sept.. 1921, p. 3). 350 351 pite. Dealtfel, fiindcă aproape toţi apărătorii iniţiativei d-lui Goga au încercat să acrediteze părerea că d. Moldovanu ar fi emis doar nişte vederi personale pe care ceilalţi scriitori nu le-ar împărtăşi, cred a şti că, în N curînd, S.S.R. va face o manifestaţie mai energică în chestia congresului artiştilor. Fireşte că un congres al tuturor artiştilor români ar putea fi folositor, în România mare şi nouă, scriitorii şi artiştii au îndatoriri noi şi mai mari ca în trecut. Pentru consolidarea naţională şi unificarea sufletească a ţării mărite literatura şi arta românească ar putea face tot atîta, dacă nu chiar mai mult decît politica meschină de fraze umflate sau jandarmul inconştient. Cultura românească adevărată, nu impusă, ci pătrunsă, ar cuceri toate sufletele din cuprinsul noilor hotare mai repede şi mai trainic decît licitaţiile demagogice răsfăţate în atîtea partide noi şi vechi. Literatura, teatrul, muzica, artele plastice româneşti ar putea fi în România mare cel mai puternic element de înfrăţire şi propagandă naţională... Dacă un guvern superior ar dori aievea să le întrebuinţeze serios, un congres al scriitorilor şi artiştilor români s-ar impune ca o necesitate. Atunci congresul n-ar avea să îşi piarză vremea cu chestii mici sau mari profesionale, care se pot discuta mai temeinic şi cu folos în obişnuitele adunări de breaslă, ci s-ar ocupa numai cu coordonarea activităţii tuturor în vederea scopului ideal urmărit de toţi. Atunci s-ar putea obţine o colaborare organizată a diverselor bresle artistice, fiindcă toate ar avea, pe lîngă idealul lor artistic specffic, o ţintă comună. Altminteri, un congres al tuturor artiştilor, chiar numai români, ar fi un simplu joc de carnaval sau un pretext de banchete. Căci nevoile fiecărei categorii de artişti sînt deosebite. Ce rost ar avea să se întrunească pictorii împreună cu muzicanţii, de pildă, pentru ca unii să ceară imperios •săli de expoziţie, iar ceilalţi orchestre subvenţionate în toate comunele ? Mai ales cînd doleanţele acestea se pot dezbate mult mai liniştit de fiecare breaslă artistică^ în parte şi cu mai multe şanse de-a obţine remediile dorite. E nevoie oare ca scriitorii români să-şi strige necazurile într-un congres al tuturor artiştilor spre a fi auziţi de ministrul Artelor ? Dar d. Goga, înainte de-a fi ministru, a fost şi este scriitor şi, dacă pînă azi n-a făcut nimic pentru^ scriitori, nu înseamnă că nu ne cunoaşte prea bine nevoile, ci că ne rezervă pentru viitor cine ştie ce surprize plăcute... Fiindcă congresul plănuit de Ministerul Artelor, aşa cum c plănuit, urmăreşte tocmai contrarul celor ce ar trebui, cred că e nu numai nefolositor, dar chiar primejdios. [...] — Credeţi că S.S.R. sau scriitorii români individual vor lua parte la congres ? — Eu persist crede că congresul, aşa cum e proiectat, nu va putea să şe realizeze. Dacă însa totuşi s-ar ţine, sunt sigur că nu numai Societatea Scriitorilor Români, oficial, dar nici un scriitor nu va lua parte la asemenea congres nenorocit în numerele viitoare vom da succesiv şi răspunsurile celorlalţi scriitori şi intelectuali ai noştri. .în numărul de mîine publicăm: „Congresul artiştilor", un foarte interesant articol în jurul aceleiaşi chestiuni, datorit d-lui Ion Manolescu, preşedintele Sindicatului artiştilor români. 19 2 3 Revelionul la Minulescu, unde e şi Dem. Theodorescu, care între altele spune că are să scrie un articol de distrugere contra Fundoianu192 pentru că ar-fi spus că-i venal etc. Venind acasă la 2,1/2, am stat citind pînă la 5 dim. Anul nou, în casă. D[upă] a[miazi] Fanny cu Puia şi Mioriţa193 la Inşiră-te194. M. Dragomirescu îmi spune prin telefon că înqă n-a deschis Pădurea Spînzuraţilor şi mă roagă să scriu despre traducerea lui (Romeo şi Julieta). Pe la 6 d[upă] a[miazi] ies să iau aer, întîlnesc pe dr. Nanu cu fra-te-său, poetul185. Peste cîţiva paşi, Iancovescu mă roagă să trec îndată la Teatrul Mic, unde îmi propune să-i traduc Ecole des cocottes cît mai grabnic. Pe urmă, plimbîndu-ne pe stradă, îmi povesteşte din peripeţiile teatrului său, între altele că Sc. Froda, cît a fost director, a încasat patru chenzine de-ale Elvirei196, iscălind-o falş, apoi că avea o scrisoare de la Froda în .- care îi propunea să plătească pe Herz şi Theodorescu ca să-i aibă favorabili teatrului etc. Pe urmă întîlnim pe Minulescu... La 11 a.m. la Ministerul Artelor pentru şezătorile în Ardeal. Acorda 300.000 lei, să mergem echipă permanentă de opt inşi, plus alţii în diverse locuri. Banu197 spune că doreşte să subvenţioneze revistele literare, luîn-du-le abonamente p[entru] minister, spre a para primejdia iudizării. Corneliu 198 vorbeşte ministrului despre proiectata mea revistă189 care ar avea imensă însemnătate pentru cultura românească. Banu mai zice că pe viitor va cere să colaboreze scriitorii cu trupele de teatru care merg în provinciile alipite spre a lupta contra propagandelor subversive. La 6 d[upă] a[amiazi] căpitan Popa 200 cu locul Bonaparte 201. întîinire «• la Pilîat cu Minulescu şi Moşoiu 202 pentru şezători. D-na Pillat oferă ceai. 192 Benjamin Fundoianu (1898—1944), poet şi eseist român ; stabilit la Paris în. 1923, a scris în limba franceză, semnînd cu numele Benjamin Fondane. 195 Mioara Minulescu. 194 inşir-te mărgărite, piesa lui Victor Eftimiu. 193 Dimitrie Nanu (1873—1941). 196 FJvira Popescu (n. 1896), artistă ; după 1923, se va stabili la Paris, căsătorin-du-se cu dramaturgul Louis Verneuil. Veche amică a Rebremlor (amintită de mai multe ori în corespondenţa de familie ; vezi voi. La lumina lămpii). 197 Constantin Banu, fostul director al revistei Flacăra (1911—1923 ; din 1922, CB. figura pe frontispiciu doar ca fondator) ; în acea vreme făcea parte din guvernul condus de Ion I. C. Brătianu, în calitate de ministru al Cultelor şi Artelor (19 ian. 1922—29 oct. 1923). 198 Corneliu Moldovanu. 199 Va apărea abia în 1924, cu titlul Mişcarea literară (vezi la Addenda articolul-program, p. 366—367). 2flo pr;eten de familie, întîlnit şi în actele monumentului de la Ghimeş-Palanca, ridicat în amintirea lui Emil Rebraanu. 201 După relatările Puiei-Florica Rebreanu, aici părinţii ei îşi propuseseră să ridice o casă, proiect realizat. 202 Poetul Alfred Moşoiu. 352 353- Fixam 12 oraşe şi preşidenţii de episcopi. La plecare, pe drum, Minulescu indignat contra „păduchelui" de Pillat care vrea să fie un fel de Vintilă 203 în afacerile literare. Seara aranjez itinerariul turneului. Puia mi-a adus ştirea că Claudia 204 a citit Pădurea şi e extraordinară. 11 a.m., Ministerul Artelor, fixăm pe scriitorii care şi unde să meargă în Ardeal, împreună cu adresa 205. 12,1/2 „Capsa". Felicitări mari de la Ramiro Ortiz. înainte de-a pleca -de-acasă, la 10 a.m., Lovinescu mi-a telefonat că Pădurea e admirabilă etc. D[upă] a[miazi] vine Struţeanu care-mi citeşte articolul despre Pădurea pentru Flacăra206. Ieşim împreună. Constatăm la librăria „Grasiany" că a vîndut toate exemplarele. La „Capsa", fleacuri. 6 aprilie [1923], vineri [Bucureşti] Pregătiri p[entru] repetiţia generală Plicul. Fanny iese în tîrg dis-de-dimineaţă, croitor etc. Nenorocită că nici la amiazi nu-i sînt gata toaletele. Pleacă la Teatru fără ele. Puia î le duce pe urmă. Vine dr. Nanu, Struţeanu, Perpessicius, mergem împreună. în sală vreo 25 oameni, Han, Camil Petrescu, Valjean. Livescu, Steriadi etc. Enescu 207 şi toţi actorii 208 cu emoţie. Nanu grimat şi îmbrăcat oribil. Repetiţia începe la 3,1/2, durează pînă la 6,1/2. Merge bine. Soreanu totuşi nu e în verva lui adevărată. Fanny foarte bine. Excelent Mărculescu. S-a rîs puţin de tot. A fost însă bună dispoziţia la spectatori. După actul întîi Valjean zice că e foarte bine, dar crud 209. în general, place la toţi. După al doilea se prevede succes^ monstru. Al treilea întăreşte mai mult impresia de succes. Directorul speră să meargă cu Plicul să închidă stagiunea. Felicitările mai^mult ca de rigoare. N-au fost deloc aplauze. în definitiv, nu sînt orientat. Să vedem. Am cerut directorului să joace Fanny de trei ori în şir. împreună cu Livescu m-au rugat să renunţ a nedreptăţi pe cealaltă şi a le crea greutăţi 21°. A rămas în suspensie. La „Capsa", Iancovescu îmi cere să-i traduc o adaptare după Calderon pentru o montare la Ateneu. Altfel s-a vorbit numai de „succesul" meu. 203 Vintilă Brătianu. 204 Claudia Minulescu. 20S> Cu prilejul turneului de şezători în Ardeal, Puia Rebreanu a însoţit grupul de scriitori în mai multe oraşe. Vezi amintirile ei în voi. Zilele care au plecat, p. 137—138. 206 A apărut în Flacăra, VIII, nr. 5, 2 febr. 1923. 207 Vasile Enescu, regizorul piesei. 1 208 In piesă jucau : N. Soreanu, Fanny Rebreanu, N. Săvulescu, Gr. Mărculescu, I. Morţun, A. Atanasiu, A. Barbelian, I. Mânu, V. Romano, Măria Luca, Olga Ţăranu şi (?) Mateescu (distribuţie menţionată pe p. 137 a volumului Plicul, publicat în 1923). 209 La acea dată Ion Al. Vasilescu-Valjean era director general al teatrelor. _ 210 Deş; m distribuţia de mai sus, Fanny Rebreanu, deţinea rolul Victoriei, Rampa {12 şi 16 apr. 1923) o va menţiona pe Fanny Rebreanu şi pe Marioara Zimniceanu în dreptul aceluiaşi rol (ion Livescu continua să fie subdirectorul Teatrului Naţional). 354 Caton211 îmi telefonează că nevestei sale, deşi nu o spune pe şleau, r.u i-a plăcut Plicul. Mă consolează şi mă asigură că trebuie sa placa, în sfîrşit, să vedem contactul cu publicul. 7 aprilie [1923], sîmbătă [Bucureşti] La 11 am fost la Struţeanu, unde a venit şi Perpessicius, să examinăm împreună prospectul „Athenaeum" făcut de Dragomirescu. După doua ore de discuţii diverse, am însărcinat pe Struţeanu să alcătuiască ceva mai potrivit si mai puţin scolastic. ^ Seara la „Capsa", iar despre Plicul Toţi ma asigura de mare succes. Iancovescu nu suflă nimic cu „misterul". în schimb, Gregorian -12 îmi spune că ar fi vorba de o adaptare pe care el s-o actualizeze şi care apoi sa se joace cu Tănase. La „Cărăbuş". Mersi. Nici nu vreau sa aud de asemenea mistere. . Venind spre casă, lungă convorbire cu Struţeanu despre revistă. Am fost cu Puia la înviere, apoi am luat masa cu familia. Hristos a înviat ! S aprilie [1923], duminecă, Paşti [Bucureşti] Toată ziua n-am ieşit din casă. După-amiazi am dezlegat o problemă de matematică p[entru] Puia. Seara, pe cînd făceam rolul cu Fanny, au sosit Sorbu de la Aiud pentru premiera mea. Am stat de vorbă pînă la 3 noaptea. 9 aprilie [1923], luni, Paşti [Bucureşti] A venit Mitică la hiriii'-'c, Fanny l-a şi trimis la croitor pentru rochii. Am ieşit cu Sorbul la Capsa", unde iar am vorbit de Plicul şl Jar proorociri de mare succes. Struţeanu a făcut un prospect p[entru] revistă ; va trebui să-1 revadă Perpessicius. La masă Ţica şi d-na Dumitrescu 213. Pe la 5 am ieşit la aer cu Sorbul, pînă la 8. Din toată conversaţia de reţinut: să dau Plicul pentru turneu cu tantieme ji_ să iau casa grofoaiei în Maieru214, s-o restaurez şi să-mi fac acolo gospodărie. Seara lungă convorbire în familie, mai ales ideea.unui turneu de şezători în America. Despre asta se va putea vorbi după ce vom vedea rezultatul din Ardeal. Am trecut pe la Teatru spunînd să se fotografieze miercuri piesa mea. 211 Caton Theodorian. 212 Poetul George Gregorian. 213 Ema Dumitrescu, profesoara Puiei. 214 Cunoscută în realitate cu numele de „ Ileana grofoaia" (ţărancă^ din Ilva-Mkă, adusă în Maieru de contele-episcop Domokos, pe care-1 moşteneşte), revine în proza scriitorului ca personaj al povestirii Baroneasa (vezi Opere, val. 3, p. 268—27i2). 355 10 aprilie [1923], marţi, Paşti [Bucureşti] Dimineaţa la „Capsa", fleacuri. Se zice că evreii boicotează Teatrul Naţional, cel puţin pe la Teatru se zice. După-amiazi, tîrgul închis. Ieşind cu Sorbul, întîlnim pe Minulescu, care spune că i-a făcut 5 000 lei de la Arte mîine să ia ordonanţa, iar eu să trec pentru exemplarele Ion21S. La Teatru' dau noi instrucţii pentru repetiţia de mîine. Ne oprim la „Imperial", unde stăm cu Davidescu, care spune că lucrează pe jidani cu diplomaţie pe unde poate. Ceea ce nu-1 împiedică sa scrie ia ziare pentru ei! Seara, 2,1/2 ore la croitor cu Fanny. Uf ! 11 aprilie [1923], miercuri [Bucureşti] Ministerul Artelor închis. Tocmai luni să fac ceva cu Ion. La Teatru vedem pe Valjean, unde Camil pisează mereu, deşi un interpret principal i-a căzut bolnav. La „Capsa", nimic. Acasă catastrofă : nu i-a adus rochiile croitorul. Pleacă degrabă să te cerţi. în sfîrşit, le aduce. Repetiţia generală a doua. Fotograf. Emoţii. Vreo 50 oameni în sală : Herz, Soare, Iosif Nădejde, Ghermani, Stratulat216 etc. Se repetă cu şovăiri şi bîlbăieli. Soreanu incolor. Totuşi Herz îmi spune că piesa e foarte bună, făcînd însă rezerve în privinţa femeii. Iosif Nădejde e îndurerat din pricina lui Albeanu217. S-a rîs mai mult ca vineri. în orice caz, nu plictiseşte, ci amuză. Am primit droaie de felicitări de la toţi cunoscuţii. Ce-o fi mîine, Dumnezeu ştie ! Sînt foarte enervat. Măcar de-ar trece odată şi pacostea asta î La „Capsa" iar despre Plicul. Glume, bine. 12 aprilie [1923], joi [Bucureşti] Toată ziua m-a ros curiozitatea : cum stăm cu casa pentru premiera de astă-seară ? întîlnind pe Enescu, spune să cerem ceva bilete de favoare, să împărţim la prieteni. Directorul şi Livescu se împotrivesc, fiindcă vînza-rea a început să meargă bine. De-abia atunci îmi spune şi Sorbul că pînă acuma a mers prost... în sfîrşit, seara, cînd merg la Teatru, stau foarte bine : nu mai sînt decît doua loji III nevîndute ; reţeta, vreo 21 000 lei. Emoţie multă şi la actori. începe la 8,40. N-am răbdare ; umblu de ici-colo, ascult în dosul culiselor. Dialogul Morţun-Manu218 sparge gheaţa ; se aud rîsete. Apoi din ce în ce mai multe. Actul întîi se isprăveşte cu aplauze mari ; cortina de vreo zece ori. Vine Minulescu, încîntat : capodoperă ! Alţii asemenea. Actul al doilea are aplauze !a scenă deschisă ; rechemări mai multe ; ies de cîteva or la rampă. Al treilea consfinţeşte succesul franc, mare, cu alte rechemări. »• lr 1923r c03"? Românea?că" PuMică a III-a ediţie a romanului Ion. George I. Stratulat, poet şi magistrat. 21I Albeanu> Personaj în Plicul, interpretat de I. Mânu I. Morţun interpreta rolul lui Hurmuz. 356 Cu Sorbii, dr. Nanu, Petrescu219, mergem la „Arta culinară", unde găsim pe Minuleşti cu D. Theodorescu, care e nenorocit că Mânu i-ar' fi făcut capul lui230. Aflu că Eftimiu mi-a făcut atmosferă ostilă, că aproape toată presa e indignată din pricina lui Albeanu. înainte de-a începe m-a vizitat directorul Dimineţii, Graur 221, cu Herz, .cerîndu-mi să scot Adevărul 222. Am făcut-o. | 13 aprilie [1923], vineri [Bucureşti] '' JPim[ineaţa] telefon de la Mavrodi că i s-a plîns Rosenthal din pricina piesei; altfel felicitări p[entru] succes. Mă duc la Adevărul, unde Rosenthal e supărat că mi-am bătut joc de presă şi-mi cere o scrisoare de lămurire. La „Capsa" şi pretutindeni primesc felicitări. E succes. Vînzarea merge foarte bine. Mă hotărăsc să nu mai dau nici o scrisoare. Sorbii pleacă seara. Toate biletele vîndute. Zimniceanca joacă slab şi nu e în rol. Iată şi triumful lui Fanny. Deşi nu voiam să mai ies la rampă, am fost silit să mă .arăt după actul al doilea. 14 aprilie [1923], sîmbătă [Bucureşti] Mereu despre piesă. Mânu şi-a schimbat aseară capul. Acuma seamănă cu Steriadi. Dealtfel, chestia cu Theodorescu a fost o farsă pusă la cale de . cîţiva gazetari. Iar tăbliţă Ia casă. Spectacolul foarte bun. Un student în litere a fluierat. L-am văzut la galerie ; zicea că nu-i place piesa şi de aceea vrea să .manifesteze. L-am potolit. 13 aprilie [1923], duminecă [Bucureşti] La Lovinescu se vorbeşte numai de Plicul. Lui nu-i place, dar recunoaşte succesul foarte franc. Are anume rezerve stupide : cinismul etc. L-am repezit puţin. Casa închisă. S-a jucat prost de tot. Mai puţine ridicări de cortină. Am dat la actori exemplare din Plicul cu dedicaţii. 16 aprilie [1923], luni [Bucureşti] Dim[ineaţa] la Oncescu 223 pentru proces; să-i fac procură. Bally224 p[entru] haine. La Teatru p[entru] tantieme ; nu-i casierul. La „Capsa" Camil citeşte două articole contra Arghezi. La „Arte" dau petiţia Ion lui Minulescu, găsesc aprobarea lui Sorbul, nu se lace nimic cu Fundoianu. 219 Camil Petrescu. 220 Este vorba de machiaj. 221 C. Graur. 222 Respectiv referirile la Adevărul din textul piesei. 223 Octavian Oncescu, avocat, vechi prieten al Rebrenilor (vezi voi. La lamina lămpii şi 7,ilele care au plecat, p. 5;1—52). 224 Croitor, amintit şi în corespondenţa de familie. 357 D[upă] a[miază] asist la repetiţia Stăpîna225. Merge bine. Piesa e bună, cu oarecari prisosuri şi cu eroina imposibilă. încerc hainele Bally, cumpăr pantofi de lac. „Capsa" : Corneliu 2 000 lei pentru şezători şi un cec de 60 000 lei la Arad. Conversaţii de nimic. Văd un act din Suflete tari 226. Lume puţină. Scrisoarea lui Dariu 227. 17 aprilie [1923], marţi [Bucureşti] Pregătiri pentru plecarea in turneu. Trec pe Ia Teatru şi iau 6 500 din tantieme. Vorbesc cu Valjean care-mi spune că s-ar fi auzit că vor, guvernul', să oprească Plicul. El ar fi auzit de la unul care a vorbit cu Valaori 228. Zice că el nu va permite în ruptul capului ; să-i trimit din fiecare oraş să ştie • unde să mă ia de va fi nevoie. Cumpăr diverse lucruri pentru turneu. Ridic ordonanţa lui Sorbul... D[upă] a[miază] împachetări, iar la 7 plecare cu trăsura pe la Teatru să văd cum merge Plicul. E bine. Puia mă duce la gară. Avem vagon foarte bun. Am un compartiment întreg la dispoziţie. Mă. culc devreme, în pijama. Dorm, dar mă ciupe frigul. 18 aprilie [1923], miercuri [Cluj]' Mă scol pe la şapte, mă îmbrac. La Aiud se urcă Sorbul. Sosim exact Cluj, unde ne aşteaptă primarul Moga, general Petala 229, col. Vlădescu, Za-haria Bârsan 230, Emil Isac, un reprezentant al studenţilor. Găsesc pe Leti-rîa231 cu soră-sa Ana şi Ieronim 232, insistînd să trag la ei. După discursuri în sala de onoare, mă duc cu Sorbul la Galan 233. La masă invitaţi la Petala. Masă bună, cu discursuri. Seara reprezentaţie de gală la operă cu Samson şi Dalila. Pe urmă o masă intimă la „New York". , 19 aprilie [1923], joi [Cluj] Vizitarea oraşului, teatrul vechi şi biblioteca Universităţii. La 12,1/2, Sorbul, venit din nou, mă ia iar la Seni 234, care vine de abia sîmbătă din inspecţie. Masa la Zaharia Bârsan. Apoi iar vizită la manufactura de tutun, la fabrica „Renner", pielărie. Apoi, cu Corneliu şi Minulescu, lăsam cărţi de 223 Stăpîna, piesă de Oiton Theodorian. 226 Suflete tari, piesă de Camil Petrescu. 227 Dariu Pop. 228 Iuliu Valaori (1867—1936), profesor de limbi clasice la Universitatea din Bucureşti, la acea dată secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice, şi Cultelor. 229 Nicolae Petala, general de armată. 230 In acea vreme, Zaharia Bârsan era directorul Teatrului Naţional din Cluj. 231 Letiţia Miron (născută Slăvoacă). 232 Ana şi Ieronim Slăvoacă, fraţii Letiţiei Miron. 233 Doctorul Pavel Galan (soţul Anei Slăvoacă) al cărui nume revine adesea în corespondenţa de familie (vezi voi. La lumina lămpii). ^ 2->4 Valeriu Seni, inspector şcolar, coleg de liceu cu L.R (ambii învăţastră la liceul grauiceresc din Năsăud). 358 vizită la toate redacţiile. Eu mă urc la episcopul Ivan 235, cu care schimbăm cîteva vorbe, şi la Vaida-Voievod, unde întîlnesc şi pe Maniu care, amîndoi, sînt încîntaţi a mă cunoaşte, mi-au citit pe Ion şi au cumpărat Pădurea. Pe urmă vizitarea fabricii de bere „Zeii", unde noi ajungem doar Ia masă. Mă îmbrac pentru teatru. întîi cu Corneliu, Minu[lescu] şi Moşoiu mergem la teatrul unguresc, unde ne primeşte dr. Ianovici 236. Vedem şn act de comedie. Trecem la români : Scrisoarea pierdută. Plec înainte de a se termina piesa. Masa la „New York". Culcare tîrziu. Telegrama de la Fanny. RĂSPUNSUL D-LUI LIVIU REBREANU 237 Mi se pare că literatura românească e cel puţin tot atîta la „înălţimea vremurilor" ca şi politica, diplomaţia, economia naţională, ştiinţa, ziaristica şi, în general, toate forţele productive ale neamului nostru. Nici d. Istrate Micescu 238 n-ar putea spune că nivelul parlamentului sau al avocaţilor români ar fi mai ridicat ca ai literaţilor români, în comparaţie, de pildă, cu parlamentul, avocaţii şi literaţii francezi, englezi şi alţii... Cultura ădîncă ne mai lipseşte tuturor, nu doar scriitorilor ! înainte de-a trece dincolo de hotare, literatura ar trebui să pătrundă mai în adîncime, aici la noi. Statul, care cheltuieşte atîtea milioane pentru cîţiva actori privilegiaţi, ar putea cheltui măcar pe jumătate pentru literatură, înmulţind bibliotecile şi stimulînd astfel gustul de-a citi. Aiurea, mai ales în ţările unde literatura şi artele nu pot trăi din produsul lor, statul nu se sfieste a înscrie capitole speciale pentru scriitorii şi artiştii creatori. La noi, artistul, care nu e şi agent electoral, nu poate ajunge nici în anticamera d-lui Vintilă Brătianu. 239 Dincolo de hotare nu va trece decît scriitorul care a izbutit să exprime sufletul specific românesc. Numai prin ce avem deosebit de alţii vom putea interesa pe alţii. Internaţional, în artă, e tot ceea ce e mai naţional... Trecerea hotarelor, în materie literară, nu se poate forţa. în privinţa aceasta 235 îcr;colae Ivan (1855—1936), episcop ortodox' al Vadului, Feleacului şi Clujuhii. 236 Directorul teatrului maghiar din localitate. 237 A apărut în Facla literară, I, nr. 3, 15 febr. 1923, p. 55, ca răspuns la ancheta întreprinsă de revistă în rîndurile intelectualităţii. întrebările formulate încă din primul număr al publicaţiei (apărută la 1 febr. 1923) sînt : 1. „Cum vă explicaţi că operele literare şi artistice româneşti nu corespund sufletului şi inteligenţei poporului nostru, că sînt mult mai prejos şi deoît simţul artistic al maselor şi decît vremurile în care' trăim ?" 2. „Ce-ar fi de făcut în mod practic ca să remediem această stare de lucruri şi ca să însufleţim mişcarea literară ?" Menţionăm că, pînă la L.R., mai răspunseseră la invitaţia revistei : dr: N. Lupu şi Istrate Micescu, Ion Minulescu, Claudia Millian, A. de Herz, Gala Galaction (nr. 1), Dem Teodorescu, N. Davidescu, Camil Petrescu şi Sever Dan (nr. 2). în acelaşi ■număr de revistă, alături de L.R., mai răspund Vasile Savel şi Spiridon Popescu. 238 Istrate M. Micescu (1881—?), jurist şi om politic, la acea dată deputat şi decanul baroului de Ilfov ; între 1937—1939, va fi numit ministru de Externe şi de Justiţie ; bun prieten de familie, încă din anul 1918. 233 Vintilă I. C. Brătianu (1867—1930), om politic, la acea dată ministru de Finanţe (funcţie pe care o îndeplineşte între 1922—1926, 1927—1928). între 1927 şi 1930, va deveni preşedinte al Partidului Naţional-Liberal şi, pentru scurtă vreme, prim-ministru. 359 nu există export, ci numai import. Ibsen nu s-a oferit germanilor, ci germanii l-au cerut... Deşi nu putem forţa interesul străinilor pentru literatura şi arta românească, avem posibilităţi să-1 deşteptăm. Marfa cea mai bună putrezeşte în magazine dacă nu e scoasă la iveală. O propagandă mai convingătoare ca prin artă nu se poate închipui. Dar aici, ar trebui să intervie statul, şi statul nostru mai curînd va întreţine la Paris treizeci de domnişoare, decît să subvenţioneze o traducere din Eminescu, în nemţeşte sau în englezeşte... DE VORBĂ CU LIVIU REBREANU 240 N-am înţeles niciodată de ce oamenii politici de-a doua şi chiar de-a treia mină să fie solicitaţi a da interviuri asupra unor fapte politice care n-au decît valoarea zilei, şi de ce n-ar vorbi cu cititorii lor şi scriitorii, care sunt crainicii sufletului — acesta niţeluş mai trainic, se pare, politic decît stomacul. Revista noastră cere scriitorilor români opinia lor asupra evenimentelor politice şi culturale hotărîtoare. Scriitorii, intelectualii în genere, rămîn aristocraţii vremii lor şi ei au dreptul şi datoria în ţara asta să grăiască nu numai posceri-» taţii, dar şi contemporanilor, cel puţin atît cît şi un dibaci agent electoral !... Ne-am adresat d-lui Liviu Rebreanu, cunoscutul nostru romancier, care cu toată amabilitatea ne-a răspuns la următoarele întrebări: — Viaţa noastră culturală de după război a luat un avînt neobişnuit. Ca valoare în sine, vi se pare demnă de cea din trecut ? — Valoarea în sine a unei mişcări culturale nu se poate judeca după calitate, ci după intensitate. Calitatea o imprimă timpul prin selecţie naturală, pe cînd fără intensitate nici o mişcare nu dovedeşte o existenţă reală. Dacă cultura înseamnă rîvna sufletului omenesc spre perfecţiune, apoi rîvna aceasta e cu atît mai preţioasă cu cît e mai adîncă şi mai generală îatr-o colectivitate. Numai o viaţă culturală intensă poate produce individualităţi mari, universal reprezentative... înainte de război manifestările noastre culturale se petreceau în cercuri restrînse, între cîţiva aleşi. „Setea de cultură" circula doar ca o noţiune vagă. Cultura însăşi era un lux, nu o trebuinţă organică. Formele culturale se adoptau de-a gata de aiurea, fie impuse de o minoritate înţelegătoare, fie prin imitaţie servilă, niciodată dintr-un adevărat îndemn lăuntric. Azi „oligarhia" este aceeaşi, dar ţăranii îşi clădesc singuri şcoli şi cer, în gura mare, lumină : „setea de cultură"... Azi, deşi preţurile sunt din ce în ce mai fantastice, o carte bună se vinde într-un a« în mai multe exemplare decît odinioară în trei decenii. Azi, la, oraşe, ca şi la „sate, toate cursurile, conferinţele, şezătorile etc. sunt urmărite cu o însufleţire juvenilă, de mii de oameni... între avîntul de azi al unui întreg popor 240 Interviu apărut în revista Spre ziuă, I, nr. 1, 11 mart. 1923, p. 13—15. 360 spre cultură şi anemicele pîlpîiri din trecut nu se poate face comparaţie decît în dauna trecutului. Temeliile adevăratei culturi româneşti acum se pun. Nu avem de ce să ne uităm înapoi şi nici nu avem să regretăm trecutul. Suntem un neam tînăr în cultură. Viitorul e al nostru. Pînă azi ne-am luptat cu veacurile ca să trăim. De-aici încolo vom dovedi lumii că trăim aievea, prin cultura românească. — Se află proza românească într-adevăr dincolo de ce au putut realiza înaintaşii noştri ? — Cu tot respectul datorit înaintaşilor, îndrăznesc a crede că da. înaintaşii noştri, afară de cîteva mari excepţii, nu sunt „clasici", ca bunăoară clasicii francezi, care pot fi luaţi oricînd ca modeluri. Faima „clasicilor" noştri o hrănesc programele şcolare, deşi fără adevărată convingere, căci acelaşi profesor care îşi torturează elevii cu literatura lui Eliade Rădulescu, de pildă, i-ar lăsa repetenţi dacă ar cuteza să vorbească sau să scrie ca poetul. Recitiţi Ciocoii vechi şi noi, scris după moartea lui Balzac. Dar chiar faţă de înaintaşii într-adevăr clasici — Negruzzi, Odobescu, Creangă, Duiliu Zamfirescu —, prozatorii de azi, fireşte cei buni, realizează un plus în analiza psihologică, în bogăţia nuanţelor, în arta compoziţiei şi, în general, în perfecţionarea formei. Un singur înaintaş rămîne neîntrecut şi va rămîne totdeauna : Caragiale. — Ce prozatori urmăriţi cu mai multă atenţie, azi ? — In afară de Sadoveanu şi Brătescu-Voineşti, care, împreună cu Creangă şi Caragiale, sunt maeştrii mei români, citesc cu interes pe d-na Hortensia Papadat-Bengescu241, pe Galaction, pe Ionel Teodoreanu, pe Aderca din Domnişoara din Strada Neptun şi chiar pe alţii... — Ce poeţi ? — I. Minulescu, Camil Petrescu, Nichifor Crainic... — Aveţi să vă plîngeţi de critica românească în vreun fel ? — De critică nu. Critica cinstită, oricît ar fi de aspră, o primesc cu resemnare, dacă nu şi cu plăcere. Criticului nu-i cer laude, ci înţelegere. Fireşte, nu consider drept „critici" înjurăturile birjăreşti, nici cînd sunt pline de „stil". Şi nici notiţele veninoase cu care mă gratifică de doi ani d. Iorga (acest om de geniu şi încăpăţînat „critic" literar) pentru că am îndrăznit să scriu un roman, şi încă, zice-se, bun, fără îngăduinţa d-sale... — Ce scriitori europeni vă pasionează în acest moment ? — Johan Bojer 242 şi Marcel Proust. — Voiţi să împărtăşiţi cititorilor d-voastră ce lucraţi acum ? — Un roman, sau — ca să fiu pe placul d-lui Bucuţă — o nuvelă mai lungă, Minunea minunilor, care va apărea, la toamnă, mtîi în V'utţa românească. Se poate întîmpla însă ca Minunea minunilor să se mai odihnească prin sertarele mele, în locul altui roman, botezat Răscoala (un fel de urmare a lui Ion), care aşteaptă mai demult o ultimă transcriere. Şau poate să iasă iar la iveală Adam şi Eva, de asemenea roman şi de asemenea în aşteptarea rîndului. în sfîrşit, vor hotărî împrejurările... 241 Vezi la Addenda, mărturisirea lui L.R., despre Hortensia Papadat-Bengesou. 242 Johan Bojer (1s72—1959), romancier norvegian, amintit de L.R. şi în interviurile din Osîo (vezi Addenda, p. 391—392). '361 —- Desfiinţarea Ministerului Artelor e într-adevăr o economie bugetară ? Şi de ce omul politic de azi, cînd vrea să înceapă cu economiile, începe de la carte şi de la artă ? — Nu ştiu ce economii ar realiza d. Vintilă Brătianu prin suprimarea slujbei d-lui Banu. 243 Nu mă pricep în materie de finanţe nici măcar cît un deputat. Dar, aşa cum a funcţionat pînă acuma, ministerul acesta a fost o simplă visţerie pentru actori şi histrioni şi un adăpost pentru cîţiva funcţionari mai mult. Actorii, adică patru teatre naţionale, două opere şi cîteva trupe ambulante, consumă pe puţin 40 milioane, pe cînd toate celelalte arte împreună (poezia, pictura, sculptura, muzica etc.) nu costă nici un singun milion. Ba, de la înfiinţarea acestui Minister al Artelor, s-a înrăutăţit mereu situaţiaj s-a eliminat „Salonul oficial" fără să se găsească ceva mai bun, se cumpără mai puţină pictură şi sculptură pentru stat, s-au pus impozite pe cărţi, s-au restrîns chiar ajutoarele ce se acordau artiştilor şi scriitorilor... în vreme ce se cheltuiesc vreo douăzeci de milioane cu două opere menite să uşureze^ digestia îmbogăţiţilor, Ministerul Artelor priveşte impasibil la scumpirea hîrtiei şi a cărţilor tocmai azi cînd nevoia de cultură e mai simţită în tot cuprinsul neamului românesc. în bugetul de miliarde nu se poate prevedea pentru înfiinţarea de biblioteci noi nici baremi o sumă cît subvenţia unui singur teatru naţional.» Şi altele, şi altele !... Atunci de ce să ne mai înşelam pe noi înşine ? De ce să credem că avem un minister al „artelor", cînd în realitate^ statul este duşmanul, conştient sau inconştient, al cărţii şi al artei ?.... A, că ar fi nevoie de un adevărat minister ocrotitor al artelor, da ! Că un asemenea minister ar putea aduce imense servicii culturii naţionale, evident l Dar mai întîi ar trebui să înţeleagă şi oamenii politici români că arta şi cultura au cel puţin tot atîta importanţă în viaţa ţării ca şi o bancă sau o alegere de deputat frauduloasă. Acuma de ce încep economiile de la carte şi artă? Pentru că omul politic jomân este imbecil, barbar şi anticultural. Cine ar fi dispus să mă creadă, să binevoiască a asculta discursurile „parlamentare" sau a citi articolele de gazetă ale oamenilor noştri politici. Cum să ceri simpatie pentru artă şi cultură unor oameni care nu sunt în stare să închege o frază, care nu se pot ridica o clipă deasupra meschinelor interese şi intrigi de culise ? Arta şi cultura românească n-au să aştepte decît duşmănie de la oamenii politici de azi !... r" * „ Asupra însemnătăţii şi gravităţii declaraţiilor d-lui Rebreanu nu e nevoie să mai' insistăm. Cititorii le vor înţelege uşor. Voim doar să facem o observaţie de amănunt. Nu războiul în sine, ca război, a pricinuit dezvoltarea culturală de azi, ci — cum drept spune şi d. Rebreanu — contactul cu civilizaţiile învecinate. Acest contact însă poate fi luat şi in chip paşnic — şi un punct de onoare al revistei noastre este răspîndirea informaţiildr asupra mişcării culturale ale celorlalte popoare. Şi alte reviste româneşti ne stau în ajutor,, dar mai mult cu traduceri senzaţionale sau de-a dreptul pornografice. La noi nu există cailor ^ *cSIăt0rie ~~ Ş' scr:itorul român abia de poate trăi pe locul lui, necum să se mai 19 ian.^922°T^t^923 (1873~1940)' om Politic * publicist, ministrul Cultelor între 362 CONVORBIRE CU D. LIVIU REBREANU 2V> Romancier, prozator, autor dramatic, d. Liviu Rebreanu este un fruntaş al literaturii noastre. Romanele sale Ion şi Pădurea Spînzuraţilor, primite cu sufragiile unanime ale criticei şi publicului, au asigurat d-lui Liviu Rebreanu recunoaşterea că d-sa este întemeietorul romanului românesc modern. Cum d. Liviu Rebreanu prepară un nou roman şi o gazetă culturală, am solicitat o convorbire, care suntem siguri că va interesa pe cititorii noştri. UN NOU ROMAN — Ce lucraţi actualmente ? — Sunt pe cale de-a termina ultima transcriere a unui roman pe care l-am botezat Adam şi Eva... Ce cuprinde ? Se ya vedea._ Sper că pe la sfîrşitul lui ianuarie va apare în librării. Se va tipări în editura „Cartea Românească"... Mi-ar fi greu să-ţi spun în cîteva cuvinte o poveste care mi-a cerut vreo trei sute cincizeci de pagini de tipar. Dealtfel, cred că un roman nici nu se poate povesti. Numai romanele de salon, bune de citit în tren, se bazează pe anecdote. în orice caz, anecdota e tot ce poate fi mai puţin interesant într-un roman adevărat. Ce idee îşi poate face despre Madame Bovary cine o cunoaşte numai dintr-un rezumat anecdotic, ori despre Rouge et Noire, ori despre Idiotul ?... Tot atît de nefolositoare ar fi o formulă sau o etichetă. Nu există roman psihologic sau social, sau cum le mai clasifică critica savantă. Există romanul pur şi simplu, care trebuie să fie, în acelaşi timp, si psihologic, şi social, şi fantastic, şi istoric... Căci romanul e o lume întreagă, de Ia Dumnezeu pînă la ultima gînganie, o lume specială, cu viaţa ei proprie, şi totuşi atît de apropiată de sufletul general omenesc încît oricine să o poată reconstitui cu fantezia... CUM LUCREAZĂ — Atunci poate vreţi să ne spuneţi cum lucraţi ? — Dacă poate să intereseze... Scriu numai noaptea, de la 10—11 pîna la 5—6 dimineaţa, uneori şi mai mult. Numai noaptea poţi găsi liniştea desăvîrşită care să-ţi îngăduie o concentrare desăvîrşită. Mi se pare că inspiraţia e mai ales concentrare. Fireşte, concentrarea aceasta nu vine totdeauna. Multe ori te apucă dimineaţa fără a fi putut aşterne pe hîrtie două fraze mulţumitoare. Scrisul e o plăcere chinuitoare... 244 Publicat de Ioan Massoff în Rampa, VIII, nr. 2107, 2 nov. 1924, p. 1, cu subtitlurile : Un nou roman. „Adam şi Eva". Scriitorul intim. Curentele literare. O _ nouă gazetă. Se numără printre cele mai vechi interviuri date de scriitor, cu atît mai binevenite în Addenda cu cît anul 1924 nu figurează în cadrul Jurnalului. 363 CUM A FOST SCRIS „ION" Subiectul, odată ce s-a lămurit puţin, devine o adevărată obsesie. Am văzut un ţăran în haine de sărbătoare, pe cîmp, sărutînd pămîntul : a fost primul motiv din care s-a conturat romanul Ion. M-a urmărit ani de zile, s-a amplificat înainte de a fi scris un cuvînt. 'întîia schiţă telegrafică purta titlul Zestrea. S-au adăogat apoi alte scene, oameni, întîmplări, note, crîm-peie. Totuşi, cînd am început să scriu, am avut să lupt cu un adevărat haos. Limpezirea, coordonarea, construcţia întreagă a venit scriind. Scheletul general însuşi a suferit schimbări radicale. Nouăzeci la sută din notiţele pregătite aii fost înlocuite cu amănunte şi scene apărute spontan în timpul scrisului. Toată aşa-numita „documentaţie" n-a făcut decît să germineze în subconştient atmosfera necesară. Scriind aveam adeseori senzaţia stranie că personagiile mele se a|lă în odaie, iar în anume scene îmi răsunau în urechi cuvintele lor sau le vedeam, cîteva clipe, în carne şi oase. Dificultatea era doar de a găsi expresia care să le zugrăvească întocmai. Pretextul subiectului, ca să zic aşa, poate fi chiar mai puţin însemnat. Pădurea Spînzuraţilor a pornit de la un amănunt absolut fără importanţă, cetit într-o scrisoare pe care mi-a trimis-o un frate al meu de pe frontul italian în 1916. 245 Adam şi Eva mi-a fost inspirat de o femeie cu totul necunoscută, pe care am văzut-o acum şase ani, pe strada Lăpuşneanu, şi pe_ care am avut impresia că o cunosc de cînd lumea. De atunci datează prima schiţă a acestui roman ; îi ziceam Myrrha, 246 nume care a dispărut de tot. MUNCA LITERARĂ A scrie un roman nu e totuşi atît de greu cît sunt transcrierile. întîia aşternere pe hîrtie are toate plăcerile necunoscutului. Transcrierea înseamnă muncă meticuloasă de complectări, suprimări, şlefuiri, de rotunjire şi echilibrare. Partea aceasta e cea istovitoare. Am transcris pe Ion de trei ori. Pădurea Spînzuraţilor de două ori, iar Adam şi Eva de asemenea de două ori. Nu e vorba de copieri parţiale, ci de refaceri integrale de la primul pîna la ultimul cuvînt... — Care este atitudinea d-voastră faţă de subiectele pe care le trataţi ? — Deşi sîntem în epoca atitudinilor de tot felul, mărturisesc cu ruşine că eu nu am nici una. îmi place să-mi stăpînesc subiectul deplin, şi atîta tot. ŞCOLILE LITERARE Care este concepţia d-voastră despre artă în general şi în chestia şcolilor literare ? — Ar fi cam prezumţios din parte-mi, care sînt numai scriitor şi creator, să dau definiţii despre artă. Ar fi ca şi cînd aş vrea să-mi explic 245 Mărturisire inedită, care ne invită să revenim asupra relatărilor aceluiaşi scriitor cu privire la geneza romanului Pădurea Spînzuraţilor (vezi supra, Mărturisiri). 246 Cu titlul Mirza, se află la B.A.R., ms. 253S, f. 29—32, varianta amintită de scriitor (reprodusă şi în L.R., Opere, voi. 6, p. 375—376). De reţinut că acţiunea începesa pe meleagurile natale ale părintelui său : comuna Chiuza. 364 operele. Opera literară se explică prin ea însăşi sau nu se explică deloc. îmi permit a crede că lucrările mele se explică singure... O şcoală literară este o adunare de scriitori de mîna a doua şi a treia pentru a servi gloria unui scriitor de mîna întîi. Sînt foarte folositoare, cînd sînt şcolile literare pentru scriitori de mîna întîi. Dar azi nu mai avem asemenea şcoli folositoare. Azi toţi scriitorii români sînt şefi de şcoală. CURENTE — Cum vedeţi curentele actuale : umanitarism, realism, expresionism etc. ? — Umanitarismul nu e un curent literar, ci social, prin urmare rămîne în afară de discuţie. Orice curent literar e preţios, fireşte, dacă reprezintă aievea un ideal sincer de artă şi deci nu porneşte din spiritul de imitaţie sau din setea de senzaţie a unor neputincioşi. Arta e o perpetuă năzuinţă spre perfecţie. Formele de expresie ale artei trebuie să se înnoiască mereu, altfel arta însăşi s-ar anchiloza şi ar fi ameninţată cu pieirea ca orice lucru mort. Necesitatea de înnoire justifică deci negreşit toate curentele oneste în artă. Singur timpul poate să le judece şi selecţioneze. De aceea nici un curent nu poate revendica exclusivitatea sau întîietatea. Opera de artă nu trăieşte prin curentul căreia întîmplător îi aparţine, ci prin puterea de viaţă ce o cuprinde. Curentele sînt trecătoare, numai creaţiile durează. O NOUA GAZETĂ 247 — Se spune că aveţi de gînd să scoateţi o revistă literară ? — Revistă nu, ci o gazetă literară, adică de critică şi informaţie literară. După multe şovăiri, ne-am oprit la un titlu destul de anodin : Mişcarea literară. Va apare în formatul marilor cotidiane, o dată pe săptămînă, cu începere de la 15 noiembrie. Va încerca să fie o călăuză cît se poate de obiectivă în toate chestiile de literatură şi artă. Am impresia că astfel "de publicaţie şi-ar putea găsi un loc in presa noastră. E o idee veche, pe care de-abia acuma am izbutit să o realizez cu concursul cîtorva talente frumoase. O gazetă scrisă de Vianu, Dominic, Perpessicius, Aderca, Struţeanu, Cardaş24S, reoglindind sincer toate frămîntările vieţii noastre culturale, nu poate fi decît interesantă şi folositoare. PREFERINŢE — O ultimă întrebare : care sînt cei mai de seamă autori români de azi ? — întrebarea e de domeniul criticii. Eu n-aş putea numi decît pe cei care îmi plac mai mult. Preferinţele mele le-am arătat .altădată. Nu s-ău schimbat. Ar fi de prisos sa mai repet... 247 Vezi articolul-program reprodus şi el în Addenda, p. 366—367. 248 Gh. Cardaş, istoric literar şi bibliograf. 365 „MIŞCAREA LITERARĂ 249 Basmul stupid despre „seceta literara" mai găseşte şi azi colportori. Critici provinciali, profesori anchilozaţi, poetaştri deveniţi reporteri gratuiţi,' gazetari atotştiutori, în sfîrşit, toţi bătrînii neputincioşi, a căror sete intelectuală se astîmpără suficient din vagi foiletoane de amintiri şcolare, ridică din umeri cu dispreţ cînd e vorba de viaţa literară română contimporană şi oftează după Eminescu, precum contimporanii lui Eminescu suspinau după Bolintineanu. în realitate, calomniatorii secetei literare nu citesc pe scriitorii de azi, cum nu i-au citit nici pe cei de ieri. Tînguirile lor sînt false şi jignitoare, în ele transpiră un conservatorism cu atît mai imbecil cu cît e mai prefăcut. Nu_ e jndîrjirea unei pasiuni, totdeauna respectabilă, ci absenţa totală de aspiraţi^ culturale, semnul patent al barbariei sufleteşti. Cînd nu se confundă cu ei, dispreţuitorii sforţărilor literare moderne sînt fraţi de cruce cu snobii ridicoli care se fălesc_ a nu citi româneşte sub pretext că citesc franţuzeşte sau nemţeşte, deşi goliciunea lor intelectuală ţîşneşte violent prin îngîmfarea prostească... ^ Mişcarea literară, ^evident, nu se adresează necredincioşilor cu inima seacă, j>e care _ îi detestăm. Nu vom încerca noi să-i convingem că e primăvară cînd ei nu sînt capabili să_ vază pomii înfloriţi sau să audă cîntecul vesel care umple văzduhul. Snobii şi tînguitorii noştri vor continua să se adape din izvoarele estetice ale revistelor de vară şi ale cabaretelor cu mirosuri pornografice. încrederea noastră merge spre cei mulţi, care iubesc aievea scrisul românesc de ieri şi de azi.^Aceia vor fi tovarăşii noştri de drum, credinţa lor vom căuta s-o întărim, călăuza lor dorim să ajungem. Literatura, artele,^ cultura românească se află, credem, într-o epocă de înflorire fără pereche în scurta noastră istorie culturală. Acum un sfert de secol _ se puteau număra pe degete cărţile ce apăreau în cursul unui an, în cîte o ediţie modestă, care totuşi putrezea prin rafturile puţinilor librari ; azi aparsutede volume noi în fiece an, în mii de exemplare, găsind cîteva mii de cititori siguri. Toamna aceasta singură ne vesteşte mai multe romane de cîte a produs întreg veacul nostru de viaţă literară. O singură stagiune de teatru reprezintă^ azi mai multe piese româneşti noi decît o jumătate de secol înainte de război. Expoziţiile de artă sînt mai numeroase azi, într-un sezon, decît odinioară în zece ani. Scepticii vor ridica din umeri cu superioritate : „Dar calitatea ?..." Acum_ o_ jumătate de veac aveam, adevărat, cărţi puţine, dar bune ; într-un an a ieşit Eniinesovîn alt an Creangă, Caragiale, Luchian. Tot astfel, scepticii de mîine vor căuta să deprecieze pe artiştii de mîine, aruncînd în calea avmtului lor numele unora dintre cei de azi... Cantitatea, indiferent de valoare, dovedeşte totuşi bogăţia rîvnei creatoare, înainte de-a alege, trebuie să ai din ce anume să alegi. Cantitatea de- 249 Articol-program, apărut în revista Mişcarea literară, I, nr. 1, 15 nov. 1924. 366 vine astfel premisa calităţii. Bogăţia cantitativă permite o mai îngrijită selecţie calitativă. Scepticismul în faţa operei de artă nu poate_ fi fecund decît cînd e dezbrăcat de indiferenţă. Scepticismul e sinonim cu criticismul, nu cu ignorarea premeditată. _ . . ^ Bogăţia producţiei literare şi ne,voia unei călăuze selective justifica apariţia noastră. Presa politică asimilează informaţia şi critica literară cu cele comerciale şi senzaţionale, lăsîndu-le în seama întîmplării. Periodicele literare caută mai ales creaţia însăşi, practicînd din ce în ce mai puţin critica şi informaţia directă. _ . ^ . . Mişcarea literară are astfel un rol de împlinit, special, în_ publicistica românească, mai însemnat poate decît gazetele similare în străinătate. Noi trebuie să fim veriga de unire între creatori şi cititori. N-avem să oferim cititorului producţia însăşi, ci să-i atragem atenţia asupra ei. Selecţia noastră se impune să fie şi sceptică, şi iubitoare. Din cantitatea bogată noi avem să rie silim a pune la o parte pentru cititori ceea ce conştiinţa noastră va găsi mai preţios. Pornind aşa, nu cunoaştem nici duşmani, nici prieteni, ci _ numai _ tovarăşi. N-avem preferinţe pentru anume curente sau bisericuţe, ci numai pentru opera de artă adevărată, ori de unde ar veni. Dacă, totuşi, vom iubi mai mult operele răsărite din însuşi pămîntul nostru, cine ne-ar lua-o în nume de rău ? Edificiul culturii româneşti nu se poate ridica decît pe temeliile trecutului. Dezrădăcinările sînt primejdioase chiar în artă. Tradiţia nu înseamnă neapărat anchilozare. Tradiţia adevărată e o simplă merinde sufletească. Fără ea nu poţi pleca la drum decît riscînd să te poticneşti _k toate cotiturile. Dealtfel, cea românească e cea mai primitoare şi cea mai _ înţele-* gătoare fiindcă n-are forme rigide şi nici pretenţii absolute, ci numai intenţii împăciuitoare. în sînul ei se pot uni totdeauna trecutul cu viitorul, spre a oglindi aievea prezentul... CUI SE CUVINE PREMIUL NAŢIONAL DE PROZĂ 250 RĂSPUNSUL D-LUI L. REBREANU Continuăm ancheta noastră cu întrebarea : — Marele premiu naţional pentru proză, a cărui menire este să încoroneze o operă şi o activitate, credeţi că poate reveni în anul acesta altui scriitor decît lui Ion Slavici ? — Ion Slavici trebuie să ia cel dintîi premiu naţional de proză. P- 230 Extras din Aurora (revistă condusă de dr. N. Lupu), V, nr. 964, 25 ian. 1925, 2, avînd ca titlu generic Ancheta „Aurorei" şi ca subtitlu O impresionantă majoritate de glasuri pentru Slavici. In acelaşi număr mai întîlnim şi răspunsurile lui E. Filotti, Al. Las-carov-Moldovanu, G. Silviu, Sym, Scarlat Froda, I. Pas, P. Şeicaru, I. Peltz, N. M. Ni-grim, G. I. Cornea. 367 CRED 251 , 1926 M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întîi. Hiperbo-lizarea aceasta a eului, rămăşiţă anacronică de la romanticii care, ei şi atunci, puteau să se creadă aievea buricul pămîntului, mi se pare puţin ridicolă. Scriitorul de azi, afară de poetul liric, trăieşte într-o lume atît de relativă din toate punctele de vedere, că numai identificîndu-se cu multe relativităţi izbuteşte a pătrunde şi a înfăţişa absolutul care, cel puţin în artă, rămîne năzuinţa supremă. Cu atît mai greu îmi vine să vorbesc acuma chiar despre crezul „meu" artistic. Mai întîi trebuie să mărturisesc cu destulă ruşine că nici nu am avut încă vreme să-mi confecţionez un asemenea articol, pentru simplul motiv că niciodată, apucîndu-mă să scriu, nu mi-a trecut prin minte să observ ■sau să respect anumite cerinţe programatice. Dar, fiindcă sunt întrebat, îndrăznesc a spune că scrisul nu mi se pare deloc o jucărie agreabilă şi nici mai cu seamă o jonglerie cu fraze. Pentru mine arta — zic „artă" şi mă gîndesc mereu numai la literatură — înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă. Astfel arta, întocmai ca şi- creaţia divină, devine cea mai minunată taină. Creînd oameni vii, cu viaţă proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternităţii. Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii. Cînd ai reuşit să închizi în cuvinte cîteva clipe de viaţă adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decît toate frazele frumoase din lume. Precum naşterea, iubirea şi moartea alcătuiesc enigmele cele mai legate de viaţa omenească, tot ele preocupă mai mult şi pe scriitorul care încearcă să creeze viaţă. Literatura rezultată din ^asemenea preocupări nu va mulţumi, poate, nici pe superesteţii ce savurează numai rafinăriile stilistice sau extravaganţele sentimentale, nici pe amatorii de povestiri gentile de salon. Nici n-are nevoie. Literatura trăieşte prm^ea şi pentru ea însăşi. Durabilitatea ei atîrnă numai de cantitatea de viaţă veritabilă ce o cuprinde. Creaţia nici^în literatură nu face salturi. E o verigă între trecut şi viitor. îşi împlîntă adînc rădăcinile în pămînt ca să se poată urca mai sus, spre cer. Se uită cu evlavie pioasă înapoi, spre a putea privi mai sigur înainte. Nu-şi închipuie nici o secundă că înaintea ei n-a existat nimic şi după ea se va prăbuşi tot. Sinceritatea e calitatea de căpetenie a scriitorului adevărat. Sinceritatea faţă de sine, din care izvorăşte sinceritatea faţă de artă. Dacă nu te dăruieşti întreg artei în clipa creaţiei, nu vei zămisli decît monştri fără viaţă. A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenţi. Asemenea realism sau naturalism e mai puţin valoros ca o fotografie proastă. 25t Răspuns la ancheta revistei Ideea europeană, VII, nr. 181, 1 ian. 1926, p. 1—2, intitulată : Argumentele literaturii noastre de azi. Ce cred aleşii cititorilor „Ideii europene". Ion Minulescu şi Liviu Rebreanu despre problema literară a vremii noastre... Argumentele iui Liviu Rebreanu. Răspunsul va fi republicat în voi. Amalgam 119431, p. 9—13 dir greşit datat: „1924". Creaţia literară nu poate fi decît sinteză. Omul pe care îl zugrăvesc eu o fi avînd şi trebuie să aibă asemănări cu mii de oameni, cum au şi în viaţă toţi oamenii, dar trăieşte numai prin ceea ce are unic şi deosebit de toţi oamenii din toate vremurile. Unic însă e numai sufletul. Viaţa eternizată prin mişcări sufleteşti — realism. Temelia creaţiei rămîne, negreşit, expresia, nu însă ca scop, ci ca mijloc. De dragul unei fraze strălucite sau a unei noi împerecheri de cuvinte, nu vom sacrifica niciodată o intenţie. Prefer să fie expresia bolovănoasă şi_ să spun într-adevăr ce vreau, decît să fiu şlefuit şi neprecis. Strălucirile stilistice, cel puţin în opere de creaţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi a mişcării de viaţă. Dealtfel cred că e mult mai uşor a scrie „frumos", decît a exprima exact. Poate nu e o simplă întîmplare că toţi creatorii mari de viaţă s-au mulţumit să scrie bine şi au neglijat floricelele stilistice după care se prăpădeau contimporanii. Precum iarăşi nu trebuie uitat că tocmai stilul e mai trecător într-o operă de artă. Expresia exactă îţi cere mai multă zbuciumare : „Cuvîntul ce exprimă adevărul". Numai prin ea poţi urmări de-aproape sinuozităţile sufletului care explică viaţa. Psihologia şi obiectivitatea merg alături şi presupun aceeaşi retragere a eului scriitoricesc în colţul cel mai modest al sufletului, spre a lăsa Joc desfăşurării creaţiei. Modestia nu e şi dezinteres, ci dimpotrivă, o atitudine. Fără amestecul meu direct, opera vă putea creşte şi trăi mai independent. Copilul zdravăn n-are nevoie în viaţă de hainele tatălui. Dacă priveşti arta drept creaţie, trebuie să-i atribui şi o valoare, etică. Arta ca uşoară jucărie ar* fi tot atît de incomprehensibilă ca şi viaţa socotită fără rost. Arta n-are menirea să moralizeze pe om, evident, dar poate să-1 facă să se bucure că e om şi că trăieşte, şi chiar să-1 facă om. Contemplarea vieţii pe care o oferă creaţîja poate fi uneori mîngîietoare ca o rugăciune... în loc de „crez artistic", iată cîteva gînduri, poate nu prea închegate şi nici prea noi, cari îmi sînt dragi şi după care aş fi bucuros să-mi călăuzesc scrisul cel puţin în viitor. DE VORBĂ CU D. LIVIU REBREANU 252 Societatea Scriitorilor Români organizează, cu începere de azi 30 ianuarie, un ciclu de şezători literare, precedate de conferinţe asupra diferitelor curente din mişcarea literară românească de astăzi. în legătură cu aceste şezători, iată ce ne-a spus d.' Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii. 252 Publicat în Rampa, XI, nr. 2478, 31 ian. 1926, p. 1. Prima şezătoare a fost jrganizată la 30 ian. ; conferenţiar M. Dragomirescu — despre Ştiinţa literaturii. A doua şezătoare : Ia 6 febr. 1926 ; conferenţiar N. Davidescu — despre Poezia nouă. A treia şezătoare : la 3 febr. 1926 ; conferenţiar Tzigara-Samurcaş — despre Arta populară şi literatură. A. patra şezătoare : la 20 febr. 1926 ; conferenţiar N. Crainic — despre Tradiţionalism (în radrul acestei şezători a citit şi L.R. din opera sa). A cincea şezătoare la 27 febr. ; conferenţiar M. Ralea — despre Poporanismul în literatură. A şasea şezătoare : la 6 mart. 1926 ; conferenţiar O. Goga — despre Ideea naţională în literatură. 368 369 — în anii precedenţi, Societatea Scriitorilor Români a organizat, cu un imens succes moral, două turnee scriitoriceşti în noile ţinuturi. Importanţa acestor turnee pentru apropierea noastră sufletească n-a scăpat nimănui, şi de aceea ele vor continua şi-n acest an. Echipe de scriitori vor cutreiera la primăvară noile ţinuturi şi-n special oraşele cari n-au fost vizitate cu ocazia turneelor precedente. Distribuţia se va face astfel ca să ia parte cît mai mulţi membri ai societăţii noastre, indiferent de cenaclu sau bisericuţă. Pe lîngă aceste turnee, am organizat pentru Capitală un ciclu de şase şezători scriitoriceşti, cari vor avea loc în aula Fundaţiei universitare Regele Carol. Astăzi, cînd în literatura românească se întretaie atîtea şcoli şi curente, e foarte greu pentru simplul cititor sa-şi dea seama de stadiul în care se găsesc literele româneşti. Scopul acestor şezători este tocmai de a prezenta o oglindă cît mai fidelă a mişcărei literare de la noi. Şezătorile vor fi precedate de conferinţe cari vor trata despre curentele dominante în literatura noastră. După conferinţă, o serie de scriitori, adepţi ai curentului respectiv, vor citi din lucrările lor, astfel că pe lîngă documentare, amatorul de literatură va putea face cunoştinţă şi cu scriitori care ilustrează curentul. Din diferite motive, majoritatea mînuitorilor condeiului de la noi nu prea s-a interesat de mersul Societăţii. Dorinţa mea e ca totalitatea membrilor să contribuie la propăşirea ei. Forţa considerabilă care ar constitui unirea tuturor scriitorilor ar contribui, desigur, la însăşi propăşirea mişcării de la noi. , ^e ace5a.'. chiar Pentru acest ciclu de şezători, am cerut concursul membrilor Societăţii. Pe cît se pare, ciclul anunţat a stîrnit un viu interes printre intelectualii noştri. DE VORBĂ CU DL. LIVIU REBREANU 253 Mă hotărîsem să fiu la trei şi jumătate în faţa casei şi acum rătăceam prin străzi necunoscute spre a-mi tăia un drum mai drept. „Trei, trei şi un sfert." La fiecare colţ de stradă minutarul înainta metodic în pasul indiferent al timpului. Am ajuns în Popa Tatu. Locuinţa e la etaj. Urcînd scările de lemn simţeam cum pune stăpînire pe mine timiditatea adolescentă a primului incest. Jucam pentru întîia oară rolul de reporter literar şi gîndul de a face discuţia stăpînului în' chiar propriul domiciliu nu mă atrăgea. Dar primirea prietenoasă, aceeaşi de totdeauna, mi-a îndepărtat mustrarea de conştiinţă. în Ioc de privirea 253 Interviu apărut în Viaţa literară, I, nr. 1, 20 febr. 1926, p. 1—2, fiind semnat de I. Valerian. La data apariţiei, toate titlurile de capitole au fost adunate în „chapeau". Peste ani, selectîndu-şi interviurile în volum, I. Valerian a făcut unele mici modificări în prima versiune a articolului. în ce ne priveşte, am preferat să reproducem textul iniţial, cu toate imperfecţiunile stilistice, considerînd că astfel respectăm autenticitatea dnriimennilm. 370 resemnată a omului care.se supune unei fatale obligaţiuni, am întîlnit ochii luminoşi de culoarea cerului, suflet larg deschis, şi m-am simţit bine ca-ntr-o apă adîncă, caldă, a cărei fund nu-1 poţi pătrunde niciodată. • GENEZA OPEREI DE ARTA Mă-ntrebi în legătură cu scrisoarea publicată în Ideea europeană254 dacă prefer tendinţa în opera de artă. Această chestiune' s-a lămurit definitiv .încă de pe vremea lui Caragiale. Ţi-amiriteşti de acele trei expresii, pline de subînţeles : „Nici artă pentru artă, nici artă cu tendinţă, ci artă cu talent". Natural, talentul stă mai presus decît orice discuţie. Numai el poate fi criteriul absolut de judecată estetică. Dar vezi, talentul e foarte poznaş. De multe ori există şi nu-1 cunoşti şi cînd crezi c-ai pus mîna pe el descoperi că te-ai înşelat. De aceea cînd se vorbeşte despre talent trebuie să ne pronunţăm cu multă prudenţă, dacă nu voim să ne compromitem. Artă înseamnă creaţiune de oameni adevăraţi şi de viaţă reală. Nu atît meşteşugul stilistic, cît mai ales pulsaţia vieţii interesează. Opera odată creată trăieşte singură prin cantitatea de viaţă ce o conţine, ca un izvor de energie infinită. Cînd creează, artistul face operă de sinteză. în Trahanache nu se ascunde numai un tip. Caragiale a studiat sute de indivizi pentru a reda prototipul perfect. Toţi Trahanachii au ajutat cu cîte ceva la procrearea fratelui lor. Viaţa a numărat un om mai mult, tot aşa de viu ca şi domnul cutare, pe care-1 vedem acum trecînd pe stradă. Aici e misterul, care leagă pe artist de Dumnezeu : ba îl întrece. Pe cînd Dumnezeu creează şi fiinţe inferioare şi totuşi trăiesc — de ex., [despre] domnul de adineaori ştiu numai atît: că trăieşte — artistul ca să creeze viaţă adevărată trebuie să atingă perfecţiunea. Fraţii lui Trahanache poate au murit demult, dar Trahanache a lui Caragiale va trăi mereu. Fără această condiţie primordială nu poate exista operă de artă. ARTA NU POATE FI GLUMĂ Am văzut ce rol divin are artistul alături de Dumnezeu. Aici nu poate încăpea farsa. Arta e ceva prea serios ca să ne petrecem vremea cu jonglerii de bîlci. Ca să conţină elementul viabil trebuie mai întîi să fii sincer faţă de tine şi apoi faţă de opera ta. Orice lipsă de credinţă se va oglindi în cuprinsul înfăptuirii tale. Nu trebuie să pierzi din vedere factorul principal, care este imaginea vieţii, în goană după expresia cea mai frumoasă şi cea mai. nouă. Cele mai puţin viabile sunt floricelele de stil, numai singur adevărul are viaţă în el şi numai cu el vei învinge timpul. Acum pot să-ţi răspund şi la întrebarea de adineaori. Nu înţeleg numai-decît ca opera de artă să fie morală, dar ea trebuie să aibă şi ceva uman. Arta adevărată, avînd ceva din viaţa însăşi, păstrează în sine şi o valoare etică. Dacă prin viaţă înţelegem ceva serios, vom considera ca atare şi arta. Cine va lua-o drept jucărie va avea pentru creaţia sa durabilitatea efemera, 254 Vezi Cred, în Ideea europeană, VII, nr. 181, 1 ian. 1926, p. 1—2 (răspuns reprodus de noi în Addenda, p. 368—369). 371 care o merită. Natural, gluma place mai mult ca seriosul, dar nu stăruie mult asupra ei. Te mai gîndeşti oare a doua zi la paiaţa care te-a distrat o seară, la circ ? Pe cînd zbuciumul întunecat din Crimă şi pedeapsă te urmăreşte săptămîni şi chiar ani de zile. Din operă se cunoaşte scriitorul. Cel care-şi trăieşte viaţa cinic şi paradoxal va utiliza în locul vieţii adevărate aforisme amorale şi figuri de stil. Pentru el prezentul e totul. Neurmărind nici un ideal estetic, singura lege după care se conduce este a zvîrli cu praf în ochii contimporanilor. Pot să scriu eu o astfel de lucrare ? Evident că nu. Lumea mă cunoaşte ca om normal şi nu merge să fiu altfel în scris. PUTEREA TRADIŢIEI Acei care neagă puterea trecutului n-au dreptate. Eu unul nu pot să cred că fiinţele care m-au precedat n-au lăsat nici o urmă în sufletul meu. Prin locurile acestea au trăit altădată alţi oameni, au suferit, au iubit şi au murit. Acestea toate nu sunt fraze, sunt adevăruri mai tari ca nişte axiome. Pot eu, care sunt fiu de plugar, 255 să afirm că nu mai simt nici un pic de miros de brazdă afînat în mine ? Arborele îşi simte rădăcina adînc înfiptă în glie, ca de acolo să-şi tragă seva pentru ramurile care urcă în sus. Simt pe toţi muncitorii de pămînt cum se frământă în mine. Admit. Au fost săraci, au trăit în bezna ignoranţei, dar au avut un suflet, oricît de primitiv o fi fost el, şi l-a dat moştenire urmaşilor chiar fără voia lor. Occidentul a influenţat poporul nostru numai la suprafaţă, cum s-ar spune : l-a civilizat, dar sufletul a rămas acelaşi. Civilizaţia n-are şi nu poate avea suflet. îi poţi atribui orice viei : drum de fier, aeroplane, telegrafie cu şi fără fir, dar suflet nu. După cum există în realitate un suflet englez sau francez, tot atît de adevărat e că există şi unul românesc. Oricît s-ar osteni unii să dovedească contrariu. Exemplu : Istrati, cu toate ideile lui sociale înaintate, este tradiţionalist. Savoarea trecutului nostru se degajă atît din Kyra-Kyralina sau Unchiul Anghel, cît şi din toate celelalte. Aceasta nu scoboară întru nimic valoarea scriitorului, dm contra, a reuşit să pară mai interesant în ochii Apusului, tocmai prin acel specific românesc cu totul nou în literatura lor. Latura noastră originala îi atrage pe ei. De rafinării stilistice sunt sătuli. TELEFONUL CARE NE ÎNTRERUPE MEREU Un zbîrnîit inoportun ne taie brusc convorbirea. Este a treia oară de cind acest indiscret reprezentant al civilizaţiei apusene face inutile digresiuni în discuţia noastră. Mă uit la figura calmă a celui care vorbeşte. Domnul L.fiviu] R.[ebreanu], deşi de statură aproape mijlocie, face impresia unui robust gladiator din circurile romane. Liniile feţii săpate cu preciziune de statuă îţi dau impresia de siguranţă şi victorie în viaţă. Tinereţea feţii face un contrast simpatic cu culoarea părului, căci, deşi încă tînăr, părul se apropie de culoarea pietrelor ninse. Citesc în paloarea prea albă a feţii nopţile de muncă şi de veghe, căci ,de multe ori zilele sunt puse la dispoziţia solicitatorilor. Stînd aşa în camera 255 Citeşte : de învăţător. 372 , spaţioasă, căptuşită cu volume groase, cu telefon, cu statui de bronz, un sentiment nelămurit de orgoliu te cuprinde. Scriitorii noştri profesionişti au ajuns să aibă acelaşi confort ca «ei occidentali. De la uşă statuia lui Sorbul mă priveşte rîzînd mereu cu ochii de me-listo, de sub pălăria largă a gazdei, care i-a intrat pînă la urechi. GIRLEANU, CEL MAI BUN PRIETEN Din foştii mei prieteni mi-amintesc mai ales pe Gîrleanu. Am fost destul de apropiat şi cu Săulescu, care avea o sensibilitate aparte ; dar cu Gîrleanu am fost mult timp împreună la Craiova, pe cînd el era directorul Teatrului Naţional, iar eu secretar, şi între noi s-au cimentat legături care nu se pot uşor uita. Şi astăzi nu-mi pot aduce aminte de el fără o mare duioşie. îi văd şi acum ochii negri plutind într-un fel de ape visătoare, care te prindeau în farmecul lor imediat. Nu ştia nimeni că e bolnav şi el niciodată n-a arătat asta. N-am aflat decît în ultimul timp, cînd nu se mai putea face nimic. Blîndeţea fără seamăn o exercita mai ales faţă de prietenii mai tineri şi fără mijloace. Sufletul lui Gîrleanu era aşa după cum. reiese din Lumea celor care nu cuvlntă. Mi-aduc aminte de un fapt concret: cînd a fost numit la biblioteca „Socec", a dus pe toţi boemii şi rapsozii de i-a pus îh slujbă. Dar el mai avea şi altceva, necunoscută pînă atunci, mîndria numelui de scriitor român. A pus bazele „Societăţii Scriitorilor Români" şi era sufletul mişcării literare din vremea lui. Pe atunci prestigiul scriitorilor era foarte scoborît. Nimeni nu îndrăznea să se numească scriitor, căci era confundat cu copis'ii de la primărie. EI a fost primul scriitor profesionist. Cînd se va scrie o biografie completă, se va vedea în ce lumină strălucitoare va şedea Gîrleanu ca animator de suflete. REVISTE ŞI CAFENELE LITERARE De?pre revistele la care am debutat nu am mult de spus. începuturile sunt aceleaşi la toţi. Am colaborat mult timp la Luceafărul lui Tăslăuanu, apoi la Convorbiri critice, Viaţa românească, Ramuri, Falanga şi altele. în cafenelele literare laşi mai multe amintiri. Aci s-a dus zi cu zi ceva din tine care-a fost, şi de cîte ori treci pe lîngă fostul local, în care te-ntru-neai cu prietenii, te cuprinde un adînc simţămînt, chiar dacă el s-a transformat într-un magazin de stambă sau casă de import-export. Pe vremea debarcării mele în Bucureşti, scriitorii se adunau la cafeneaua „Kiibler" ; fiind tînăr, nu prea aveam legături cu ei. Apoi ne-am adunat la „Imperial" pînă mai acum cîţiva ani. Acolo aveam locul nostru, aşa-zisă „masa poeţilor", pe care chelnerii ne-o păstrau cu sfinţenie, şi de multe ori se întîmplau lucruri nostime cu scriitorii care nu erau cunoscuţi de ei. Veneau de obicei : Anghel 256, Iosif, Sadoveanu, Goga, Lovinescu, Săulescu şi alţii. Nota boemă o da mai ales Macedonsky 257, cu sateliţii lui, şi Gîrleanu, care venea totdeauna cu nevasta şi fetiţa. 256—257 Nemenţionaţi în paginile Jurnalului, ei se găsesc în documentarul' scriitorului cu epistole din primii ani ai şederii scriitorului în Capitala ţării (vezi la B.A.R. scrisoarea lui D. Anghel, nr. 142.000 din 1911, precum şi epistolele lui Al. Macedonski nr. 143 658— 143 661, din 1913 şi fără dată). 373 Într-o zi, [datorită] nu ştiu cărui fenomen de emigraţie, zburătorii şi-au schimbat cuibul la „Oteteleşeanu", unde, după ce au stat o bucată de vreme, au revenit iar la „Imperial". Acum ne adunăm, după cum se ştie, la „Capsa". Aversiunea pe care o au unii pentru cafenele n-o găsesc justă. Scriitorii vin aci numai de două ori pe zi, înaintea meselor, şi stau cel mult o oră. Nu trebuie confundaţi deci cu anumiţi stîlpi de cafenea. Se discută asupra ultimelor noutăţi literare, se aduc manuscrisele, fiind singurul mod de a ne întâlni. Cafeneaua are şi o atitudine critică, destul de muşcătoare. Cei care o vorbesc de rău probabil nu pot înfrunta părerile confraţilor. PĂRERI DESPRE LITERATURA ALTORA Literatura noastră, orice s-ar zice, este în plină ascendenţă. Proza mai ales a ajuns în faza ultimă de maturitate, care este romanul. înainte de război apărea un roman slab la cîţiva ani, acum se tipăresc zeci de romane anual, din care unele chiar bune. Avem scriitori de rasă, ca Sadoveanu, sau tineri care se afirmă, ca Cezar Petrescu sau Ionel Teodoreanu. Tendinţa spre roman a ucis nuvela. Nu mai vrea să scrie nimeni nuvele, toţi încep de la roman. Publicul cititor este şi el destul de numeros, astfel nu s-ar scrie. Peste două decenii, cînd se va face legătura completă cu ţinuturile noi, vom avea cea mai înfloritoare literatură, scriitorul bun va putea trăi fără grijă numai din scrisul său. în privinţa poeziei, nu văd încă limpezire. De la Eminescu, plutim într-un fel de nebuloasă în cari se învălmăşesc toate curentele străine. E şi natural. Poezia e mult mai grea decît proza. Ca să te ridici din mocirla de lucrări mediocre îţi trebuie o trîmbiţă cu totul nouă, cu o intensitate de sentimente neobişnuită. Critica, în Ioc de a limpezi, mai rău a tulburat starea de lucruri. Dealtfel rolul ei nu este decît a înregistra evenimentele, nu de a le conduce. Din pleiada de poeţi totuşi se remarcă cîteva personalităţi : Gregorian, Maniu, Pillat şî alţii. < UN NOU ROMAN „RĂSCOALA" Despre lucrările mele neisprăvite voi da relaţii puţine, pentru simplul motiv că numai lucrul realizat definitiv mi se pare demn de discuţii. Lucrez în prezent la romanul Răscoala, care va apare în primăvară. Această lucrare are oarecari legături de ansamblu cu Ion, fără să fie propriu-zis o continuare, în Ion intriga se petrece în Ardeal, fiind condiţionată de imperativul etnic de acolo. Răscoala se desfăşoară în vechiul regat şi cuprinde evenimentele pînă la război. Am un alt roman, întunericul, care mută acţiunea în Basarabia. Trecuse aproape două ceasuri şi cuvintele ne afundau în orizonturi din ce în ce mai largi. Dl. L,[iviu] R.[ebreanu] schiţa cu mîna singur în aer proiecte pentru viitor, iar eu l Vedeam înfgPtuit« aievea> a?a cum s-a realizat Ion, Pădurea Spînzuraţilor, Adam şi Eva, caci nimic dezarmonic nu poate interveni în viaţa acestui lucrător fecund, ajutat de voinţă 374 şi spirit de organizare. Pe fereastră se profilau cei dintîi paşi ai amurgului de iarnă. Din picioarele noastre se desfăceau zgomote surde din acel furnicar cosmopolit care este Calea Griviţei. Amfitrionul tăcuse şi acum zîmbea infinitului cu acel suris nelipsit pe care îl are faţă de oameni. Sus, deasupra, pe raftul cel mai înalt al bibliotecii, acelaşi chip, dar în bronz masiv, proiecta pe cărarea viitorului alte şiruri de statui, ofranda pioasă a urmaşilor, faţă de acel cu care noi putem vorbi acum în fiecare zi atît de uşor. DE VORBĂ CU LIVIU REBREANU 258 Rîdem amîndoi de această ciudată întîmplare : a trebuit să dispară Mişcarea literară, 'revista care a inaugurat, cu toată pasiunea, în viaţa noastră literară, convorbirile cu scriitorii, ca să putem sta de vorbă cu directorul Mişcării!... Acelaşi ciobănaş de ghips, miniatură, ne surîde pe o policioară între cărţile scriitorului : micul „Ion", proptit în bîta lui minusculă, cu mintean pe umeri, cu căciulă ţurcană şi cu obrăjori de trandafir. Nu e o glumă, ci o definiţie. Liviu Rebreanu e un rural. De la înfăţişarea lui masivă, de la mişcările lui încete de om dintr-un neam care s-a clintit doar în ritmul larg şi rar al anotimpurilor, de la privirile lui albastre de vietate naivă gata să creadă în toate basmele, să iscodească viclenii uriaşe şi să pîndească o viaţă 'pentru dosirea unui ou sau încondeierea unui stîlp, simţi că Liviu Rebreanu e ţăran. In literatura românească acest temperament ar fi trebuit să se piardă fără urmă, cînd încotro te întorci dai numai de literatură ţărănească. Adevărul e că s-a făcut prea puţină literatură bună ţărănească. în afară de Sadoveanu, care e cîntăreţul nostalgic de pe malurile rîurilor sau din marginea luncilor moldovene, toţi ceilalţi scriitori rurali de la noi au fost, sufleteşte vorbind, orăşeni. Orăşean a fost Slavici, preocupat, ca şi urmaşul său direct, părintele Agârbiceanu, de o seamă de chestiuni morale. Orăşean a fost şi Hogaş, străbătătorul Munţilor Neamţului, profesorul secundar cu homerica lui grandilocvenţă de cărturar, în ceasul răsăritului de soare. Liviu Rebreanu e ţăranul epic, poate adevăratul ţăran, cel care a creat haiducii şi baladele, ţăranul care-şi mistuie în el durerea şi slăbiciunile dulci ale inimei şi care se arată întreg numai în ura lui faţă de subtilităţile perverse şi jucăuşe ca focul morţilor, ale civilizaţiei orăşeneşti sau în faţa vecinului căruia îi pune mîna în beregată pe-nserat, la strîmtoare, pentru o fată sau un iugăr de pămînt. Acest temperament s-a mărturisit pentru întîia oară şi definitiv în literatura română în romanul Ion. Ce se va mai face de-aci încolo pe acest tărîm literar nu ştim. Dar ni se rupe inima de mila urmaşilor, ţărănişti literari epici, cari vor fi pururea siliţi să suporte drept unitate de măsură pe acest înaintaş de proporţie geologică ! Cu oarecare uimire am aflat şi aflăm de cîte ori facem asemenea cercetări că o seamă de cititori, oameni de carte, artişti şi scriitori nu pot citi mai mult de 30 de pagini din romanele Iui Rebreanu ; ei aruncă apoi cartea şi blestemă pe cititorii imbecili care dau autorului, azi, bani şi glorie. E drept că nici noi n-am citit vreodată cărţile d-lui Rebreanu cu dezinvoltura şi plăcerea cu care mănînci un cataif. E un secret, secretul .^operelor d-lui 258 Apărut în Adevărul literar şi artistic, VII, nr. 285, 9 mai 1926, sub semnătura lui Felix Aderca ; republicat în Mărturia unei generaţii, 1929, p. 281—293, volum din care reproducem textul de faţă. în original, titlurile de capitole au fost repetate şi în „chapeau*. 375 Rebreanu. Cînd vom da cheia acestui secret, va fi mai uşor gustat şi înţeles : d. Rebreanu are talent de la 150 de pagini în sus ; numai cine a trecut de acest hop simte că se află intr-o lume proprie, cu forţa, oamenii şi lucrurile ei. Cititorul de soi e de obicei un om grăbit, pornit să guste lumea cît mai concentrat şi mai rapid. Omul rural nici nu mestecă, nici nu se lasă mestecat atît de iute. Pădurea Spînzuraţilor e, în această privinţă, caracteristică : romanul trăieşte cu adevărat exact de la jumătatea cărţii înainte. Dar această insuficienţă de viteză s-ar fi rezolvat definitiv :n Adam şi Eva, roman prin excelenţă senzaţional, dacă autorul n-ar fi încercat să biruie o antinomie pe care n-a biruit-o poate decît Shakespeare (în acest nume s-ar putea să fie mai mulţi scriitori) : darul de a reda înfăţişările crude ale vieţii, cu toată amploarea şi cu toată forţa, şi darul de ? mînui acele umbre şl oscilări de unde care sînt ideile şi metafizica. Efortul d-lui Rebreanu a izbutit acolo unde mai izbutise. Cele 7 nuvele din Adam şi Eva sînt, poate, cele mai vii din nuvelele sale, iar scena jupuirii de la curtea regelui indian e — după umila noastră părere — tot ce a scris d. Rebreanu mai puternic şi mai al său, scenă abia egalată de moartea lui Ion. încadrarea metafizică şi teosofică a acestor pagini epice e însă factice. Dumnezeu n-a dat încă nimănui în aceeaşi măsură cele două esenţiale daruri ale creaţiei. Dealtfel, fenomenul s-a mai intîmplat de curînd în literatura română. Dl. Ibrăileanu a arătat ce pagini măiestre a scris d. Sadoveanu în nuvela Dumbrava fermecată [sic], nuvelă situată însă de autor într-o ramă cu desăvîrşire falsă. IN LICEELE UNGUREŞTI — Te va surprinde poate (nu ne-a surprins ! — F.A.) cînd îţi voi spune că am ţinut mult să fiu medic. Şi azi îmi vine uneori să mă duc să mă înscriu la Facultatea de medicină. Dar noi, în Ardeal, eram nouă copii. Ce ajutor puteam eu primi de-acasă ? Astfel că din clasa a treia de liceu (am urmat la vreo trei licee) m-am ţinut singur prin şcoli. Eram un bun elev, eram, cum se zice, „premiant", şi am luat fără, multă greutate bursa unei Academii militare din Budapesta. E drept că în anul următor s-au înfiinţat şi cîteva burse pentru medicină ; era însă prea tîrziu pentru mine. Cu un an să fi fost mai mic, sau să fi pierdut cumva un an de şcoală, şi azi.eram medic! Dar nici ofiţer n-am simţit că voi fi... Eu eram scriitor. Am scris şi publicat nenumărate nuvele în ungureşte şi nemţeşte şi am scris poate o sută de piese de teatru. Ori de cîte ori vedeam un spectacol, scriam şi eu o piesă." întoarcerea spre literatura şi cultura română s-a făcut aproape fără să-mi dau seama: A fost poate ceva care n-a întrebat raţiunea. Ţin minte o întîmplare de pe atunci, caracteristică şi revelatoare. Flcusem în grup şcolăresc o excursie Ia Viena. Cînd trenul a trecut frontiera Ungariei, elevii s-au sculat în picioare şi-au cîntat un imn patriotic. Eu n-am avut acest îndemn. Am rămas pe locul meu, tăcut. N-am fost bătut, cum ar fi fost firesc, dar am fost boicotat. Româneşte ştiam, dar atît de puţin, încît mi-a fost ruşine cînd o familie de români din vechiul regat mi-a ieşit înainte cu voioşie să-mi vorbească, pe puntea unuî* vapor, pe Dunăre, în Ungaria, aflînd că sînt român. Mi-am dat seama că nu voi putea niciodată scrie româneşte fără o adîncire a limbii noastre, fără o revenire la izvoarele ei cele mai curate. Şi am luat pe Creangă. Am'înţeles foarte puţin. Am vrut să citesc pe Caragiale, 376 dar n-am putut înţelege nimic. Am reînvăţat limba românească aşa cum înveţi orice altă limbă, vorbind şi scriind în caiete cu teme şi extrase. în ţară am vemt în 1908 şi am publicat primele schiţe şi nuvele în Convorbiri critice de sub direcţia d-lui M. Dragomirescu. în cercul Convorbirilor critice mi-am desăvîrşit gîndirea că opera de artă este o fiinţă independentă de celelalte valori cu care de obicei e amestecată, că un scriitor trebuie să urmărească un ideal curat estetic, iar nu unul tendenţios-moral, social sau politic — şi numai în măsura în care izbutim să ne eliberăm în creaţiile noastre de convingerile de alt ordin, opera de artă îmbogăţeşte şi patrimoniul nostru moral sau naţional. Dl. Dragomirescu a remarcat cel dintîi în aceeaşi revistă, printr-o notiţă critică, nuvela Golanii259, şi a rămas de atunci un nestrămutat prieten al scrierilor mele. SPION SAU TRĂDĂTOR Ciudată a fost îndeosebi situaţia mea de ardelean în vechiul regat, după izbucnirea războiului împotriva Austro-Ungariei. Ca fost ofiţer în armata ungară, la retragerea trupelor noastre din Bucureşti, am cerut să fac parte din armata română şi să plec şi eu. Mi s-a oferit un post la... biuroul de informaţii. Am răspuns că pot fi cel mult militar, că Dumnezeu nu mi-a dat însuşiri prea complexe. Şi astfel, nevoind să fiu spion, am fost silit să rămîn pe loc, în situaţia grea de a fi oricînd acuzat de „trădare". Scriam. Lucram la cartea mea cea mai grea. Trăiam ascuns, şi cînd '— mulţumită nu ştiu cui — s-a aflat în lumea autorităţilor militare de ocupaţie că sînt un „nesupus" austro-ungar, am fost arestat. Am fugit din sala biurou-rilor unde urma să fiu anchetat şi am stat ascuns multă vreme în pivniţele Muzeului Kalinderu. Am fugit apoi în Moldova şi am scăpat mulţumită ostenelii şi lărgimii de suflet a trei socialişti !... Am rămas de atunci cu credinţa că patriotismul în momentele de* criză se vădeşte chiar la oamenii cari toată viaţa lor au urmărit şi urmăresc un ideal internaţional. OMUL CARE SĂRUTA PAMÎNTUL Da, Ion... E o carte care a avut mult răsunet. Nenumăratele onoruri care s-au adus acestui roman riscă să mă înăbuşe sub lespedea grea a oficialităţii. Adevărul e că Ion corespunde nu numai tendinţelor firei mele, dar şi poporului românesc, păstor şi azi plugar, adică în marea lui majoritate legat de pămînt, acest izvor dumnezeiesc al tuturor civilizaţiilor. Ideea romanului mi-a venit în 1907, cînd am văzut pe cîmp un ţăran care făcea parcă temenele şi săruta pămîntul. Omul se socotea singur şi nevăzut de nimeni. Am intrat apoi în vorbă cu el şi am aflat că dusese crîn-cenă luptă pe la multe ocoale, judecătorii şi tribunale pînă dobîndise deplina stăpînire a pămîntului său. O primă redactare am făcut în 1915. în 1916 lucram neîntrerupt zi şi noapte, în timp ce Bucureştiul era atacat de zepeli- 259 In realitate, Culcuşul (vezi Slove din închisoare, supra). 377 nuri şi apoi ocupat de duşmani. Scriam pînă-n ziuă, iar după aceea mă duceam să fac „coadă" Ia brutării. Ion a fost redactat ultima oară în 191.9,. şi de-atunci îl perfecţionez cu fiecare ediţie. SPÎNZURAREA LUI REBREANU Spînzurarea fratelui meu, ofiţer în armata austro-ungară, la Ghimeş, ca „dezertor", de către unguri, mi-a sugerat ideea Pătimii Spînzuraţilor. Viziunea tragică a „pădurii" mi-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslovacia la Liga Naţiunilor, fotografii care reprezentau pădurile „trădătorilor de patrie" (Landesverrater) cehoslovaci spînzuraţi de armata austro-ungară pentru „trădare" — pentru iubirea patriei lor adevărate. Romanul meu e oarecum alături de realitate. Fratele meu a fost naţionalist fără scrupule. Un asemenea personagiu nu inspira decît cel mult o poezie patriotică. Eroul meu e mai puţin „erou", pentru că în Pădurea Spînzuraţilor am arătat însăşi originea şi creşterea dezechilibrului moral al unui om, slab în fond, ca toţi oamenii, doritor de dragoste, pe care o găseşte la b' unguroaică — deşi ar părea neverosimil unui literat oficial — şi plîns la spînzu-rătoare tot de un ungur, tatăl Ilonei. Aşa cred eu că e mai omeneşte, şi un roman care nu palpită de viaţă — cu toate ororile, cu toate contradicţiile ei — nu are sorţi de viaţă chiar cînd are norocul succesului. FEMEIA DIN IAŞI Pădurea Spînzuraţilor a fost scrisă mai mult la Iaşi ; tot de la Iaşi îmi vine şi gîndul romanului Adam şi Eva. O femeie care trecea pe stradă şi ale cărei priviri s-au încrucişat întîmplător cu ale mele mi-a dat impresia ciudată că am mai văzut-o, am mai cunoscut-o... Cadrul filosofic al romanului — dumitale ţi se pare factice, deşi în aceeaşi situaţie se află şi romanul Typhoon al lui Conrad 260 — a trecut prin .mai multe înfăţişări pînă m-am oprit la forma pe care o cunoşti. îmi pare rău că abia după tipărirea romanului meu am cunoscut cartea lui London, Vagabondul stelelor ; ar fi avut altă înfăţişare Adam şi Eva. Voi găsi totuşi odată răgazul să revin asupra acestui roman. Ai dreptate : lucrările noastre nu trebuiesc socotite definitive decît din ziua morţii autorului, zi care e adevărata onomastică a unui scriitor !... ROMANUL FRANCEZ, ENGLEZ ŞI GERMAN E o datorie elementară, care ţine de moralitatea profesională, să cunoşti tot ce se creează în domeniul tău. Romanul, atît de hibrid azi ca formă, prin înnoirile şi înfăţişările lui uneori atît de ciudate, trebuie urmărit în toate literaturile, şi e singurul fel ca să dăm tradiţionalismului literar o temelie solidă. Cînd ai realizat un gînd şi l-ai realizat mai puţin perfect sau original decît un confrate de pe malurile Senei sau Spreei, ai creat o fiinţă. aeo jose,pn Conrad (1857—1924)', scriitor englez de origine polonă (pe numele întreg: Josef Teodor Konrad Korzeniowsky)! 378 artistică sortită morţii prin slăbiciune congenitală sau identitate. Lecturile atente din toate literaturile lumei fac parte din îndatoririle mele de scriitor. Citesc cu aceeaşi grijă cu care mă străduiesc să scriu. Preferinţele mele literare n-au din acest punct de vedere o valoare normativă, decît poate pentru mine, de aceea voi indica numai cîteva observaţii în acest sens. Din literatura franceză urmăresc pe Delteil, a cărui Jeanne d'Arc este o lucrare viguroasă şi originală, superioară calambururilor sale literare anterioare. * Andre Gide, cu ultimul lui roman, Les faux-monayeurs 261, m-a surprins prin analiza psihologiei unui romancier şi a însuşi faptului creaţiei literare. E un spirit subtil. Din Proust orice scriitor are foarte mult de învăţac, fără să pot afirma că lectura operei sale este prea agreabilă sau uşoară.' Dar cine a citit pe Thomas Mann 262 şi pe Doblin2(53 îşi dă îndată seama ce abis desparte lumea creaţiei franceze de lumea creaţiei germane. Pe Doblin îl cunoaştem amîndoi (mi se pare că pe Doblin îl cunoşti chiar din biblioteca mea !). Te rog aminteşte-ţi paginile în care sînt descrise laboratoriile şi experienţele pentru descoperirea alimentelor sintetice, sau paginile în care e descrisă psihoza omului-maşină. Un asemenea autor elimină pentru totdeauna din tine toate micile zînzanii cari par preocupări intelectuale şi tot materialul literar de valoare curentă. Din literatura engleză pun în primul plan pe Hardy264, Galsworthy265 şi Conrad. Preferinţele mele toate merg însă către Conrad. Acest polonez, vagabond zece ani pe toate mările continentului, are un dar de a crea şi un talent de a reda amplu, masiv şi adînc care te cucereşte şi-ţi impune. Cred că pe Conrad l-am citit în întregime. ARTA ŞI PATRIOTISM Te surprinde că Apostolii, comedia mea recentă, a fost boicotată de public, fluierată de anumite persoane care se ocupă şi cu literatura numai din pricini de ordin social-naţional. Pe mine nu mă surprinde. Educaţia estetică a publicului este foarte rudimentară sau (ca să întrebuinţăm un cuvînt al lui Caragiale, aci de rigoare) această educaţie estetică a publicului e minunată, e perfectă, e înfloritoare, dar nu există !... îmi destăinuieşti că lucrezi la un Mic tratat de estetică literară. Scrie-1 mai repede şi publică-1 cît mai curînd : e de urgentă actualitate !... Nu cred însă că vei avea vreun succes şi că s-ar putea vreodată rezolva această confuzie de valori care e în esenţa însăşi a oricărui public. într-o sală de teatru, mai cu seamă, apar totdeauna valorile şi scara de valori a masei. Nici în alte ţări — unele cu o pluriseculară tradiţie culturală ■— lucrurile nu stau mai bine în această privinţă. în Franţa nu se poate juca o comedie extrem de ingenioasă şi de veselă al cărei subiect e luat din lumea de după război : un părinte îşi face carieră strălucită mulţu- * Pînă la Jeanne d'Arc, prozatorul Joseph Delteil (n. 1894) mai scrisese romanele Sur le fleuve Amour (1923), Cholera (1923). " 261 Romanul Les faux-monayeurs de Andre Gide (1859—1951) fusese tipărit cu puţin timp îh urmă (1925). 262 Thomas Mann (1875—1955), prozator şi eseist german al cărui nume este adesea invocat de L.R. în Susţinerea tezei libertăţii de creaţie. 263 Alfred Doblin (1878—1957), prozator şi ziarist german. 264 Thomas Hardy (1840—1928), prozator şi poet englez. 285 John Galsworthy (1867—1933), prozator şi dramaturg englez 379 mită faptului că fiul său a căzut pe front. Dar fiul se întoarce acasă, după cîţiva ani, teafăr şi voios. El trebuie să se ascundă şi să se anuleze numai spre a nu compromite situaţia tatălui său. Iar în clipa cînd se inaugurează monumentul „eroului" căzut pe front, „eroul" este apostrofat cu violenţă pentru că nu-şi scosese şi el pălăria în faţa propriului său monument !... Nu, această comedie nu se poate reprezenta nici în Franţa, unde spiritele sînt mai dezgheţate decît la noi. Dealtfel, există la Academie dezbaterile secţiei literare, de unde se poate afla opinia lui Dim. Sturdza 266, fostul academician şi prim-ministru al ţărei, care osîndise cu ultima violenţă comediile lui Caragiale, numindu-le o ruşine a României. Iată de ce eu cred că Apostolii au fost trataţi cu blîndeţe... ROMANUL ROMÂNESC Salut cu entuziasm năvala scriitorilor români contimporani asupra romanului ! El pune odată capăt diletantismului care făcea un om de litere din orice autor a trei poezioare şi a două schiţe !... Din această luptă între pretendenţi, opera de artă devine şi mai preţioasă. Am citit cu sîrguinţă toate romanele româneşti din ultimii zece ani şi am pus la locul de onoare în biblioteca mea mai pe toţi romancierii : pe Ion Minulescu, pe Corneliu Moldovanu, pe Agârbiceanu, pe M. Sadoveanu, pe N. Davidescu, pe Cezar Petrescu, pe Dem. Theodorescu, pe Hortensia Papadat-Bengescu, pe V. Savel, pe C. Ar-deleanuji acuma, la urmă, pe Ionel Teodoreanu, căruia îi trimit salutul şi mulţumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris şi pe care le-am citit cu atît mai multă plăcere cu cît eu nu le-aş fi putut scrie niciodată ! • Discuţia ar fi continuat. DL Rebreanu ar fi caracterizat mai de aproape colegii întru roman pe care i-a stîrnit în literatura noastră talentul său epic. Dar a intrat pe fereastra etajului al doilea, din piaţa largă, claxonul automobilului. Da, automobilul d-lui Rebreanu. E primul nostru scriitor care, fără a fi om politic sau om de afaceri, a izbutit să aibă automobil. E, desigur, şi singurul automobilist din Bucureşti care, dacă ar întîlni într-o seară pe Eminescu ieşind din vreo redacţie de ziar, l-ar lua să facă o preumblare în maşină la Şosea... O ORĂ CU DL. LIVIU REBREANU 267 A fost ca un meteorit în literatura noastră. Indigenii rămîn uluiţi în faţa automobilului exploratorului. Apariţia lui Ion ne-a consternat. Drumul romancierului pînă aici trecuse msă pe la multe răscruci. Cine i-a remarcat într-un mod excepţional de elogios 266 Dimitrie Alexandru Sturdza (1S33—1914), om politic. 267 Apărut în Rampa, XI, nr. 2575, 31 mai 1926, p. 1, sub genericul : „De vorbă cu scriitorii noştri", fiind semnat de Romulus Dianu. Subtitluri: Un roman nou: 1907; Psihologia maselor; O situaţie profesională pentru scriitori; Planurile S.S.R.-ului; O for- 380 . ~! Golanii sau Cadrilul ? Care dintre criticii noştri se. poate mîndri că i-a „creat" sau că l-a sem-nalat măcar, în revărsatul zorilor gloriei lui? Nimeni. Liviu Rebreanu, omul, venea cu o dezminţire a tipului-poet creat de boema ratată. în societate un om foarte cumsecade, noaptea, în ascunziş, sobolul mina pe sub pămînt să iasă la lumină şi tocmai în răscrucea la care ţăranii carnavaleşti ai literaturii tipizate de poporanism îşi luau adio de la ziua de mîine, "pentru a trece drept fosile sacre şi oficiale în arhive. Ţăranii romanelor d-lui Rebreanu acresc din pămînt, ca plantele şi ca arborii. Nu-i distinge îmbrăcămintea, nici limbajul, dar . sunt ţărani autentici şi legaţi de pămînt. De unde această miraculoasă apariţie ? Din ce sursă, din care strat social sau ideologie a ţîşnit deodată opera aceasta coaptă parcă în ■'j sîngele a o sută de generaţii ? Să nu-1 supărăm cu lauda lirică. Aţi citit Pădurea Spînzuraţilor. Aţi ajuns la momentul în care, ca un halucinat, Apostol Bologa înaintează pe valea . dintre munţi spre pămîntul românesc, deşi în urmă îl chema, în ritmul bătăilor inimii, iu-: birea lui pentru Ilona. Pentru icoana aceea de plutire între două lumi, îl iubesc foarte mult pe Liviu Rebreanu. în toată literatura noastră, sentimentul românesc nu mi-a fost ' 1 mai firesc reprezintat. Atunci am înţeles just ceea ce în nuvelele lui Gane 268 înţelesesem '. fals : patriotismul ca sentiment, nu numai ca o atitudine. Ni-1 revendicăm pe Liviu Rebreanu ca pe un scriitor foarte legat de pămînt. El a avut rude şi fraţi sacrificaţi acolo în Ardeal pentru o cauză care nu era numai o retorică de circumstanţă, cum au avut unii naivitatea să creadă. De aceea, apropiindu-mă de acest scriitor pe care îl văd zilnic la cafenea, sunt lîngă el ca un epigon însetat de gloria strămoşilor. Ştiu că alături, printr-o trans-fuziune de gînduri ancestrale, am un frate. Şi în această stare sufletească vreau să-i iau ceea ce se cheamă „un interviu" ? O, nu. Şi uitasem de asta. Scriu aici ceea ce mi-a împărtăşit, pentru plăcerea mea. Sunt prea înţelegător al subiectivismului artistului pentru a cere romancierului să-şi explice arta sa. Caragiale n-a ştiut toată viaţa care-i este personagiul principal din Scrisoarea pierduta. Şi cînd faptul s-a repetat cu atîţi scriitori, nu mai poate fi vorba de o simplă întîmplare, ci că aşa e firesc să fie. în afară de orice şcoală literară, conlocuitorul meu va fi cît se poate de obiectiv, cred, în chestiunile cari ne preocupă. Descifrăm împreună date de psihologie a mulţimii din ultimele rezultate electorale. Firesc, discuţia alunecă în trecutul nostru tulbure, dar tulburat din afară. Suntem un popor paşnic, spun, şi e bine că e aşa. Răscoala din 1907 pentru mine nu are explicaţie. — Ai dreptate. Eu scriu actualmente Ia un roman mai mare în care mă ocup de 1907. Şi cred că evenimentele de atunci au fost pure contagieri ale unei ideologii de răzvrătire rusească. 269 Dealtfel ştim că în 1905 spiritul acesta se manifestase viu în Rusia. N-aş putea spune că mişcarea de acolo dăduse naştere unui curent. Ar fi să ignorăm cu desăvîrşire psihologia popo- mulă pentru privilegierea scriitorului; Şcolile literare nu există; Tutela timpului; Generaţia nouă ; Camil Petrescu şi Ionel Teodoreanu. Pentru înţelegerea şi mai nuanţată a multor mărturisiri din paginile Jurnalului, reamintim cititorilor că, peste cîţiva ani, autorul interviului, Romulus Dianu, va fi unul dintre detractorii cei mai înverşunaţi ai lui L.R. 268 Nicolae Gane (183S—1916), întîiul prozator al Convorbirilor literare; a scris şi versuri. 269 jn realitate, cauzele răscoalei de la 1907 sînt mult mai profunde, avînd rădăcini adînci în starea socială şi economică a satului românesc de la începutul secolului 20, în exploatarea nemiloasă a ţăranilor lipsiţi de pămînt, asupriţi de guvernarea burghezo-moşie-rească. Pe parcursul anilor, documentîndu-se pentru scrierea romanului, L.R. îşi va clarifica viziunea asupra evenimentelor de la 1907, cartea însăşi fiind o ilustrare a spiritului realist cu care romancierul abordează unul dintre cele mai tragice momente ale istoriei naţionale. 381 rului nostru. Dar a rămas aşa, ceva în aer. Ştii, mergi pe cîmp şi dai de o zonă în care alunecă o boare de flori sau de miros de cadavru. Nu e propriu-zis un curent. E o alunecare înceată şi uşoară, pînă la depărtări nebănuite. Aşa s-a întîmplat şi cu 1907. Era ceva în aer, ca electricitatea latentă din norii zilelor senine, de vară. Agitatori n-au existat, sau poate doar cîte unu, mai amărît, vreun ieşit din armată... cine ştie cum şi în ce împrejurări. Dacă încerci să explici 1907, privind revolta ca pe o repercusiune directă a unor alte mişcări, nu mai dai de fir. în sfîrşit, chestiunea rămîne încă neluminată. Dar nu bagi de seamă că ieşim din actualitate ? Revenim la chestiuni literare. Dealtfel, toate astea nu ţi le-am spus decît în legătură cu romanul meu şi pentru că d-ta m-ai provocat. (într-adevăr, a trebuit să fac „mea culpa") ■— Tocmai cercetasem primele anchete ale Rampei printre scriitori. M-a interesat îndeosebi chestiunea atît de franc pusă : „Vedeţi pentru scriitor o situaţie profesională care să nu fie dăunătoare artistului din el ?" îţi mărturisesc că m-a preocupat mult această chestiune, atît în calitatea mea de scriitor, cît şi în aceea de preşedinte al S.S.R.-ului. Aş putea spune mai mult, anume că la S.S.R. mai mult pentru soluţionarea grabnică a acestei chestiuni am venit. în scopul acesta, alături de Corneliu Moldovanu, am luat iniţiativa Consiliului literelor. Porneam de la gîndul că statul trebuie să facă ceva pentru scriitor. Ziceam chiar că aşa cum e în interesul statului să încurajeze industria naţională a zahărului, de pildă, tot aşa are datoria să privi-legieze sub o formă oarecare pe scriitor. Am abandonat acest gînd, mai ales că el includea un fel de reciprocitate în relaţiile dintre stat şi scriitor. Ar fi fost un lucru funest. Amestecul statului este într-un anume fel interesat. Or, cu scriitorul nu se poate trata astfel : îţi dau atît, dă-mi o capodoperă. Am citit interviul lui Nichifor Crainic în Rampa 270, plin de intenţii bune şi oi o fericită înţelegere a realităţilor. O situaţie profesională pentru scriitor !... Uite, vezi, pentru anume artişti se oferă produsul material al artei lor. Teatrul produce chiar pe ogorul lui, de pildă. Dar e poate un caz unic în literatură lucrurile se polifurcă. Romancierii, de pildă, izbutesc şi la noi şi în străinătate să trăiască, oarecum, din" produsul artei lor. Căci opera de artă este pentru tine, artist, operă de artă numai atîta vreme cît eşti în perioada creaţiei ei. Odată romanul terminat, devine pentru tine un simplu articol de comerţ. Pretutindeni şi în orice domeniu, se caută o echivalenţă. Dar mai ej3 chestiune. Romanul, ca factor reformator, nu joacă aşa mare rol — deşi bănuiesc că te gîndeşti să-mi răspunzi cu Flaubert271. Ce vreau să spun este că romanul n-a revoluţionat estetica în măsura în care a făcut-o eseul sau chiar poezia. Or, tocmai scriitorii acestui domeniu rămîn lipsiţi de sprijinul material al produsului operii lor. „Produsul" operii lor ? E exagerat !... Cf. Nichifor Crainic, interviu, în Rampa, XI, nr. 2563, 17 mai 1926, p. 5 (la această__dată, N. Crainic era secretar al Ministerului Cultelor şi Artelor). 271 Gustave Flaubert (1821—1880), prozator francez al cărui nume îl întîlnim în conspectele tînărului Rebreanu din anii 1908—1911 (vezi Spicuiri, în voi. Caiete, 1974). -Chestiunea rămîne deschisă. îţi repet, e de o importanţă covîrşitoare. Eu am fost multă vreme funcţionar şi gazetar şi înţeleg ce ravagii face munca asupra facultăţilor creatoare ale artistului. Ar fi destul să-ţi citez că în timp de zece ani am scris abia un volum de nuvele. Şi nuvela e un gen mai uşor. Dar un roman de cinci sute de pagini nu se poate scrie dacă nu trăieşti în atmosfera lui. Este peste putinţă realizarea artistică în cele cîteva ore libere pe cari le faci somnului de noapte în folosul operii ce ai de gînd să desă-vîrşeşti. Oricum ar fi însă, trebuie să recunoaştem că situaţia de astăzi e infinit îmbunătăţită în raport cu cea din 1909, cînd am început eu să scriu. Pe atunci faptul că un scriitor şi-ar fi cerut plata pentru o bucată literară plasată la o revistă scandaliza pur şi simplu. Astăzi, desigur, suntem pe un ' drum mai neted. Dificultăţi vor fi mereu, chiar cînd statul va privilegia ' opera de artă, aşa cum spune formula d-lui Nichifor Crainic. Ele dealtfel s-au ivit şi cu ocazia aşa-ziselor „eliminări" âz la S.S.R. E extrem de greu să determinăm calitatea de scriitor. Lipseşte un criteriu de apreciere. Numărul de volume ? — Talentul ? Dar vezi, talentul e ceva imponderabil, nu-1 prinzi şi nu-1 poţi dovedi. Suntem într-un domeniu de cumplită relativitate. Cine are mai mult talent : X sau Y ?... Dar sunt atîtea puncte de asemănare *, atîtea deosebiri de temperament, de şcoală literară... de... Iata-ne din nou la limanul chestiunii şcolilor literare. — Există ceea ce se cheamă şcoala literară ? Credeţi în rolul ei faţă de opera de artă ? Cunoaşteţi o operă care să fie produs al directivelor vreunei şcoli literare ? — Nu există şcoală literară. Şi nu-i văd utilitatea. Chiar cu garanţia talentului, şcoala poate avea efecte neaşteptate şi nu totdeauna măgulitoare. O operă de artă trăieşte tocmai prin ceea ce ea are ne-la fel cu celelalte opere. Fireşte, atunci şi răspunsul la celelalte întrebări e negativ. Aceasta, grosso modo. Revin asupra ideii. Creaţia nu e imitaţie. Sensibilitatea şi talentul trebuiesc ferite de contagiuni. Şcoala literară mărgineşte libertatea de acţiune artistică. Şi observă că şcolile literare s-au format în jurul cîte unui creator. Se întîmpla mai totdeauna că o operă e teoretizată de un critic, cap de şcoală. Influenţa operii sau a scriitorului, chiar sub cele mai superficiale aparenţe, e atît de mare, încît mulţi sunt dispuşi să creadă că au de-a face cu chintesenţa cea mai pură a artei. E un efect al idolatriei. Astăzi cînd privim în urmă, istoria literară ne înfăţişează o serie de curente şi de mode literare cari s-au succes cu o neregularitate uluitoare : neoclasicismul, realismul, romantismul, parnasianismul, simbolismul etc... E o greşeală că se crede aceste curente ca un produs al şcolilor literare. în realitate a fost o dispoziţie generală a vremurilor în care aceste curente s-au manifestat. Aşadar, curentele literare există, şcolile nu. Curentele sunt determinate de dispoziţiile generale ale unei epoci. Hugo 272 e un fel dî exponent al timpului lui. Artistul nu se poate sustrage de sub tutela timpului. Flaubert s-a luptat convulsiv să nu * în ziar : „asemenea", greşeală de tipar. 272-273 Creaţia lui Victor Hugo (1802—1885) şi a lui _ Charles^Baudelaire _ (1821— 1867) este amintită, la rîndul ei, în conspectele anilor de ucenicie literară (vezi Amimiri din Maieru şi Spicuiri în voi. Caiete, 1974). 382 383 fie romantic şi a fost. Cu Baudelaire 273 nu s-a întîmplat acelaşi lucru ? Ne lipseşte perspectiva acestor curente literare de astăzi. Trăim în epocă încă. Cînd faci un lucru, nu-1 poţi vedea bine. Trebuie să fii la o depărtare come-morabilă. Cu siguranţă însă că peste o sută de ani, perioada literară de astăzi, deşi e străbătută de numeroase curente literare, va fi văzută într-o singură culoare dominantă. Va fi culoarea dispoziţiilor vremilor noastre. Şi se va zice şi de secolul nostru că a fost un secol cu o singură caracteristică, aşa cum spunem azi că secolul al nouăsprezecelea a fost romantic, deşi va fi fost în realitate animat de mai multe tendinţe acest secol. Şcoli literare... nu e bine zis. Grupări literare, da. Aşa este la Nouvelle Revue Franţaise ca şi la Neue Rundschau în Germania. Sunt grupări de talente cari se recunosc desigur, reciproc, dar cari n-au aproape nimic comun. Dar la noi nu e oare tot aşa ? Ce legături naturale sunt între proza lui Cezar Petrescu şi poezia lui Lucian Blaga ? Sau între poeziile d-lor A. Philippide 274 şi Demostene Botez de la Viaţa romanească ? Sunt ei oare poporanişti, aşa cum a fost la început firma revistei ? Nu. Sau între poeziile lui Ion Vinea şi Adrian Maniu ?... Acelaşi răspuns. Şcoală literară la noi, în sensul strict al cuvîn-tului, a încercat să facă d. M. Dragomirescu. Dar clasificările d-sale, tiparele şi partipris-urAt cu cari venea s-au dovedit infructuoase. Opera de artă nu e susceptibilă de calapod. Literatura noastră de astăzi afirmă acest lucru cu mai multă fermitate ca oricînd. — Dintre scriitorii generaţiei tinere cari vă interesează îndeosebi ?... — îmi place mult Ionel Teodoreanu. E unul dintre talentele cele mai proeminente ale prozei noastre ; dar Medelenii ? ! Dintre poeţii de azi, mă opresc la Camil Petrescu, care e spiritul cel mai reprezentativ al generaţiei sale. Talentul său e cu atît mai prodigios cu cît este educat pentru trei genuri deosebite, pentru poezie, teatru şi critică. Dintre cei mai tineri de tot, mărturisesc ' că-mi e greu să aleg. E o pleiadă întreagă, care anunţă o foarte frumoasă recoltă literară. Critica oficială e sceptică cu tineretul literar. Dâr nu ştii ?... aşa sunt bătrînii, lipsiţi de generozitate !... Dintre scriitorii mai vechi, admir pe Mihail Sadoveanu, care nu s-a epuizat într-un volum, ci a creat şi creează cu aceeaşi vigoare volum peste volum. Ora convorbire! se scursese. în faţa mea, ceasul spînzurat într-un cîrlig, pe masă, se mişca^ bălăbănind nervos şi neurastenic. Ne-am ridicat împreună şi am coborît în stradă. Ca o ultimă, cu putinţă, prelungire a orei noastre de convorbire, mi-a amintit că, în ceea ce priveşte chestiunea situaţiei profesionale pentru scriitor, îl interesează deosebit răspunsurile confraţilor sai. Numai prin ele se va putea face un plan de activitate şi se va izbuti ceva în sensul doleanţelor scriitorilor. unul dir,4 ™^-U Ph;!.!PP3d2 (1900-1979), poet, prozator, eseist şi traducător. Este AdrJZ JefLemea}" entuziaşti ai romanului Răscoala (Vezi Romanul mulţimii răzvrătite, în Adevărul literar şi artistic, XII, nr. 635, 5 febr. 1933, p. 7). 384 DL LIVIU REBREANU RĂSPUNDE LA ANCHETA NOASTRĂ ÎN JURUL CRIZEI TEATRALE 275 înştiinţat din vreme de vizita noastră, dl. L. Rebreanu ne aşteaptă. La întrebarea noastră, dl. L. Rebreanu, după o clipă de cugetare, ne răspunde : — Dacă teatrul în clipa de faţă trece printr-o criză ? Nu cred ! Mai curînd se poate spune că este o criză de conducere în teatre, decît o criză teatrală propriu-zisă. Unde este criza ? Teatrul Naţional e doar plin seară de seară şi încasările ce se fac de la deschiderea stagiunei sunt cu mult mai mari decît s-au făcut anul trecut şi chiar acum doi ani. Cum ? Asta e taina directorului, căci numai de el depinde bunul mers al unui teatru. GREŞEALA CEA MARE ...o poartă desigur mulţi dintre actorii-directori care cred că e de ajuns să fi jucat un rol o dată sau de două, ori pe vreo scenă, ca apoi să se intituleze mari directori de teatru. în primul rînd, un actor trebuie să muncească mulţi ani de zile, să cunoască mentalitatea publicului şi, înainte de toate, să-şi cunoască meseria, căci făcînd un teatru fără să-ţi cunoşti meseria înseamnă căderea de la început, ruina definitivă. Criza vine din partea actorului amator de directorate. E de ajuns să joace un rol în care să aibă succes, că de îndată actorul se crede genial şi în stare să creeze lucruri uriaşe — în gînd bineînţeles. .ÎN FRANŢA ...bunăoară, criza teatrală este recunoscută ca fiind foarte îngrijorătoare, şi asta pentru că deşi producţia lor este foarte numeroasă, totuşi foarte slabă ! Dintr-o mie de piese, zece dacă sunt bune ! Nici ei nu şi-au stabilit încă un gen. Dibuiesc în întuneric pentru găsirea unei forme în care să reprezinte adevăratul teatru care ar putea prinde şi care ar aduce din nou publicul cu încrederea şi speranţa ce i-a păstrat-o înainte. LA NOI ...repet, nu poate fi vorba de nici un fel de criză. îmi veţi spune că teatrele particulare sunt goale şi vă voi răspunde că la Bucureşti, chiar de ■ ar mai fi patru sau chiar cinci teatre, ar putea toate face săli pline dacă ar fi energic conduse de directori ce ar îndeplini o singură condiţie : să nu fie actori ! Ar putea prinde, bunăoară, în afară de teatrele de acum, un teatru 275 Apărut în Comedia, I, nr. 40, 16 oct. 1927, p. 1, sub semnătura Aidei Vermont. în numărul precedent, se publicaseră primele răspunsuri la ancheta revistei. Autori Corneliu Moldovanu, la acea dată director al Teatrului Naţional (opinînd că criza teatrală este un reflex al crizei generale) şi Soare Z. Soare, regizor al aceluiaşi teatru (ale cărui păreri se înrudescu cu cele formulate de L.R.) ai ., *'*"wsl 385 de operete, un altul de revistă, un altul popular de farse şi vodeviluri, de dramă şi melodramă..., cu singura condiţie ca fiecare teatru să aibă un mănunchi de elemente bune şi la cîrma lui să fie un om priceput care să ştie ce-i place şi ce să-i servească publicului. DAR ÎN LITERATURA SE REMARCA O CRIZA? — Literatura — ne spune dl. Rebreanu — nu se poate judeca după lucruri singuratice sau rezultatele unui an, doi sau trei. Literatura noastră e în vădit progres, nu e nevoie de argumente pentru a demonstra acest adevăr. Acum 15 ani aveam o piesă pe an, azi nu le mai numărăm. Evident că nu toate sunt bune, dar destul că producţia e în floare şi din mulţimea pieselor şi romanelor se pot găsi lucruri admirabile. Ceea ce e trist e că se găsesc printre critici foarte mulţi care se încăpăţânează sa susţie că literatura originală e slabă, ca şi cînd s-ar putea crea numai capodopere.' REPORTERUL — Cred că reportagiul ucide presa în sens superior. (Presa aşa cum se vorbeşte de ea ca făcînd parte din a patra putere în stat, care domină şi convinge prin puterea cuvîntului.) Reportagiul este de-abia la început, abia acum el se ridică deasupra întîmplărilor banale, a faptelor diverse. Reporter este Henry Beraud 276 care pleacă în Germania, în Rusia şi trimite de acolo lucruri necunoscute de marele public european. Acesta este idealul spre care tinde reporterul. între acesta şi celălalt care înregistrează informaţii şi ştirile de pe la diferite ministere, este un salt enorm, un progres îmbucurător. UTILITATEA INTERVIULUI — Interviul este de o imensă utilitate, prin ajutorul căruia poţi expune o serie de principii şi idei necunoscute marelui public. în afară de popularizarea ideilor, interviul serveşte de punte între marele public şi cel interviat. PĂRERILE D-LUI LIVIU REBREANU 27? D. Liviu Rebreanu este, fără îndoială, întîiul scriitor român acceptat egal de intelectuali cît de exigenţi şi dc cercurile largi ale lectorilor obişnuiţi. Personalitatea acestui 276 Henri Beraud (1885—1958), ziarist şi scriitor francez (Premiul Goncourt, în 1922, pentru roman), autorul multor pamflete politice împotriva Angliei. După sfîrşitul celui de al doilea război mondial, va fi condamnat la moarte pentru colaborare cu forţele naziste, pedeapsă comutată în muncă forţată. " . - . 277 Interviul, nesemnat, a apărut în Universul, XLV, nr. 284, 5 dec. 1927, p. 1 (în jurul reapariţiei Universului literar), însoţit de următorul chapeau: „Autorul lui Ion crede că o revistă populară se impune acum mai mult ca oricînd. Scriitorii trebuie să în-treţie legături cu masele cititoare. Din turnul de fildeş al izolării nu se poate crea viaţa. «Voi colabora, fireşte, la Universul literar»." 386 scriitor s-a desfăşurat lent, fără salturi şi fără lovituri de teatru. încă înainte de război, în nuvelele sale se remarca o sobrietate şi un tragism interior, pînă atunci foarte rare într-o literatură săracă în epică şi copleşită de artificii lirice — ca a noastră. Tot de pe atunci datează şi opinia unor anumite competinţe critice, cu rezerve făţişe asupra stilului „neîngrijit" al scriitorului. Rezervele acestea s-au şters singure : Gritica gingaşă a remarcat tîrziu ca aparenta „neîngrijire stilistică" era una din însuşirile esenţiale, dublată de un dispreţ firesc pentru „stilul ales", adică pentru o caligrafie agreabilă. în romanul său Ion aceste însuşiri capătă o strălucire amplă şi fac din întunecata dramă a pămîntului şi a iubirii una din operele cele mai de seamă ale literaturii româneşti şi o zestre grea adusă romanului contimporan de oriunde. Astăzi cărţile d-lui Liviu Rebreanu cunosc, în afară de înaltele aprecieri ale scriitorilor, şi cel mai mare succes de librărie la noi. Este deci explicabil de ce în ancheta noastră am căutat s-avem întîi opinia valoroasă a unui asemenea scriitor. La interogatoriul nostru, d. L. Rebreanu s-a supus cu o resemnată bunăvoinţă — Este necesară o legătură sufletească între marii scriitori şi masele populare ? — Negreşit. Această legătură există. O face cu destulă putere însăşi opera scriitorului. O legătură permanentă se stabileşte prin oficiul revistelor. Fireşte, al acelor reviste ce ţin seama de psihologia acestor mase populare, trăgînd o linie convenabilă pentru ambele părţi servite : scriitorii şi publicul. — E posibilă această legătură ? — Fără îndoială că da : Shakespeare, Stendhal, Balzac, Dickens, Tolstoi sînt scriitori care au dovedit că zonele superioare ale artei nu sînt inaccesibile marelui public. Explicat şi impus de reviste, Baudelaire însuşi a ajuns unul dintre cei mai citiţi poeţi. — Care, este, după părerea dv., cea mai buna cale pentru realizarea acestei legături ? — în nici un caz cinematograful. Cartea e destinată să fie mesagerul acestor relaţîuni sufleteşti dintre producătorul de viaţă scrisă şi consumatorul acestui scump articol. Legăturile, sau mai bine zis, gradul de cordialitate dintre scriitor şi cititor se stabileşte lesne. Eu scriitor ofer cartea în librărie. Dacă se vinde bine, e o dovadă că mă aflu în bune legături cu publicul cititor ; dacă nu se vinde, încerc din nou, pînă se strîng aceste legături. în cazul meu, de pilda, legăturile sînt mulţumitoare. Dar aci intervine rolul cel mare al unei bune şi răspîndite reviste. — A cunoaşte mentalitatea publicului e sau nu de folos, pentru a-i cunoaşte sufletul ? — Pentru un scriitor este obligatoriu cunoaşterea vieţii sub cît mai variate înfăţişări. Mentalitatea cetitorului nu e întotdeauna de bună calitate. Dar acest public, din fericire, este perfect educabil şi avem datoria să-i facem această educaţie. — Toate acestea pot fi mai uşor realizate cu ajutorul unei reviste populare ? — O revistă populară este o şcoală foarte încăpătoare, cu lecţiile facultative. Cei mai mulţi elevi, adică cititorii, învaţă bine la această şcoală, în situaţia noastră, cu o populaţie minoritară crescută la cultura altor 387 neamuri, o revistă populară îşi va propune să facă cît mai plăcută acceptarea reciprocă a culturilor ce s-au întîlnit în ţara mărită.278 Promovarea literaturii româneşti în marile mase populare este o muncă de patriotism activ, foarte deosebit de patriotismele verbale, şi acei ce iau asupra lor această nobilă misiune au drept la stima noastră. O revistă populară poate face minuni. Universul literar are toate posibilităţile să fie această visată revistă populară. Voi colabora cu plăcere în paginile ei — şi-i doresc izbînda meritată.279 CUM AM DEBUTAT ÎN LITERATURĂ 28° Nu prea ştiu bine ce ar putea fi, pentru scriitor, „debutul" : cînd a săvîrşit, în taină, întîia oară literatură, cînd a publicat întîia oară sau cînd i se pare lui că şi-a început cariera literară ? „Primul debut", ca să întrebuinţez o expresie de afiş de varieteu, e ceva ca pojarul ştiutorilor de carte şi trece, de obicei, fără urme. Numai celelalte „debuturi" au urmări, mai mult sau mai puţin funeste, şi pentru cel ce se încăpăţînează să scrie şi pentru cei ce se întîmplă să citească. Am început şi eu, ca toată lumea, cu versuri. Am totuşi scuza că de-abia împlinisem 13 ani. O „elegie", foarte melancolică şi pesimistă, căzută în mîinile profesorului de matematică, a avut chiar efectul să mă facă „martirul poeziei". Dealtfel peste un an, intrînd în cursul superior, mi-am schimbat de tot genul din pricina unei mici actriţe pe care am văzut-o jucînd într-un vodevil nemţesc cu cîntece. M-am apucat să scriu piese de teatru, de predilecţie drame sumbre şi sociale. în cîţiva ani am produs vreo cincizeci, epuizînd mai toată plăgile de care suferea omenirea pe atunci. Concomitent începusem să mă pasionez, în schiţe şi nuvelete, şi de suferinţele marei nobleţe. Operele dramatice le cream în nemţeşte, iar proza cu contese şi prinţi în ungureşte. Pe cînd eram în clasa a opta s-a întîmplat marele eveniment de a-mi vedea tipărită o schiţă într-o revistă de la Budapesta. Semnam cu un pseudonim, subt care am publicat pe urmă, vreo trei ani, prin diverse reviste şi ziare ungureşti şi nemţeşti, fel de fel de mărunţişuri aşa-zise literare. într-o bună zi însă mi-am dat seama de hibriditatea acestei literaturi internaţionale. Aş zice c-a fost, dacă mi s-ar ierta prezumpţiozitatea, mica mea criză pe drumul Damascului, cînd am simţit că, în tot ce scrisesem pînă atunci, îmi 278 Referirea priveşte în special populaţia maghiară şi germană, educată, pînă la 1918, în şcolile Imperiului austro-ungar. 279 La sfîrşitul interviului se face menţiunea că „în numerele viitoare" se vor tipări convorbirile, pe aceeaşi temă, cu O. Goga, E. Lovinescu, I. Al. Brătescu-Voineşti şi G. Bog-dan-Duică. 280 Răspunsul lui L.R. la ancheta pe această temă, publicat în Rampa, XII, nr. 2978, 25 dec. _ 1927, p. 7. în acelaşi număr mai răspund: Radu D. Rosetti, V. Eftimiu, Iacob Negruzzi, E. Lovinescu, I. Bianu, Cincinat Pavelescu, N. Crainic, Caton Theodorian,, C. Rădulescu-Motru, Panait Istrati. „, , ,. 388 lipsise pămîntul subt picioare. M-am întors înapoi şi am pornit din nou pe o cale mai spinoasă, mai modestă, mai lungă, pe care totuşi mă mişcăm mai cu drag. Şi astfel am ajuns să public în 1908 sau 1909, nu mai ştiu precis, în Luceafărul de la Sibiu, cea dintîi schiţă, slăbuţă, şovăitoare (am şi aruncat-o pe urmă) 281, dar cu o palpitaţie de viaţă adevărată. Adică cel puţin aşa cred. PRIMII OASPEŢI AI CENTENARULUI IBSEN — REPREZENTANŢII ROMÂNIEI L. REBREANU ŞI A. DEMETRIADE AU SOSIT IERI282 Cu vaporul de la Hamburg, au sosit ieri la Oslo primii invitaţi străini la jubileul ■naşterii lui Ibsen, românii Liviu Rebreanu şi A. Derrietriade 283. Domnul Rebreanu este unul din cei' mai cunoscuţi scriitori contemporani ai României, iar în prezent este preşedintele Societăţii Scriitorilor clin România. Domnul Demetriade este cel mai de frunte actor român, angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti şi cunoscut în întreaga Europă, printre altele pentru rolul său în Hamlet. In prezent el este preşedintele Sindicatului actorilor -români. Ziarul Aftenposten a schimbat ieri seară cîteva cuvinte cu celebrii oaspeţi la Hotelul .Bristol şi, aşa cum era firesc, discuţia a fost despre Ibsen. — Romanii au ren urnele de a fi oricum, dar nu punctuali, spune domnul Rebreanu, dar de data aceasta s-ar părea că sîntem. Pentru noi, prilejul de a participa la jubileul Ibsen este un eveniment dintre cele mai rare. Jubileul va fi serbat şi în România, Ibsen fiind binecunoscut la noi. Aproape toate piesele lui au fost traduse în româneşte şi aproape toate au fost jucate pe scenele noastre. — Ce roluri din Ibsen aţi jucat, îl întrebăm pe domnul Demetriade. — O mulţime, răspunde românul impunător. Dintre toate rolurile, cel mai mult îmi place doctorul Rank, Osvald şi Johannes Rosmer. — Rosmersholm a fost prima piesă jucată la Bucureşti — a continuat domnul Rebreanu. încă de acum 30 de ani. în ultimele două decenii, influenţa lui Ibsen a fost remarcabilă, transformîndu-se într-un adevărat cult Ibsen în patria noastră. La vremea sa, Duşmanul poporului a trezit un deosebit interes — deoarece aveai senzaţia că piesa face aluzie directă la relaţiile politice din România. Poeziile lui Ibsen au fost, de asemenea, traduse de cîţiva dintre cei mai de seamă poeţi români. Peer Gynt a fost tradus cît şi jucat, 281 Reamintim că este vorba de schiţa Codrea, tipărită' în 1908, reluată, cu titlu schimbat, în diverse sumare cu caracter nuvelistic. 283 Apărut în ziarul Aftenposten, Oslo, la 13 mart. 1928, p. 1. Se reproduce, întîia oară, în traducerea Sandei Buduca. 283 In ziar, greşit, Levin Rebreanu şi M. Demetriade. 389 dar pare^ puţin cam departe de poporul nostru. Din literatura norvegiană mai nouă cunoaştem pe Ham sun284 şi Bojer, iar acum mi-am propus să organizez traducerea operelor scriitoarei Sigrid Undset 285. în România nu se cunosc prea multe lucruri despre Norvegia — spune încîntătorul scriitor roman in încheiere —, mă refer la politica ţării şi la situaţia sa în general. Dar cînd e vorba de literatură, sîntem la curent. CE STIU ROMÂNII DESPRE NOI — SI CE NU STIM NOI DESPRE EI286 (interviu cu Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor din România) în fiecare zi sosesc oaspeţi la sărbătorirea jubileului Ibsen. Ieri, ziarul Nationen a purtat o discuţie cu Liviu Rebreanu, un cunoscut scriitor român, nume cu rezonanţă în ţara sa — dar necunoscut aici la noi. De fapt, ce ştim noi despre România ? Ştim foarte puţin despre această ţară, a cărei populaţie, după război, era de 18 milioane, de şase ori cît populaţia Norvegiei. Neputînd citi în limba română, cărţile lui fiind acum în curs de traducere în germană şi italiană, sîntem nevoiţi să-1 întrebăm pe scriitor despre el însuşi. — Ce fel de scriitor sînteţi ? — Am scris trei piese, dar de fapt domeniul meu este romanul. Una din cărţile mele cele mai cunoscute este un amplu roman ţărănesc, Ion, un altul este Pădurea Spînzuraţilor, care descrie situaţia din România din timpul războiului, cînd s-au luptat fraţi între ei, cînd românii din Austro-Ungaria au luptat împotriva românilor din România va puteţi închipui tragedia în care se afla un întreg popor. Ultimul meu roman poartă numele dansului nostru naţional care se aseamănă cu „tarantella", dar mult mai aprins, şi mai sălbatec. Am venit în Norvegia pentru ca în numele guvernului şi al Societăţii Scriitorilor să dau expresie veneraţiei noastre faţă de Henrik Ibsen. De 30 de ani, la noi în România, domneşte un adevărat cult Ibsen. Toate piesele sale, cu excepţia piesei Cezar şi Galilea, sînt traduse şi jucate în România. 287. Femeia mării se pune acum în scenă, la Teatrul Naţional, cu ocazia jubileului Ibsen — şi se va juca în premieră în România. S-a tradus Brand, dar nu s-a jucat încă. 284 Knut Hamsun (1859—1952), prozator şi dramaturg, laureat al Premiului Nobel. 285 Sigrid Undset (1882—1949) ; vezi Jurnal, supra, 15 mart. 1928. 286_ Interviu apărut în ziarul Nationen, la 13 mart. 1928, p. 1—2. Se reproduce, pentru prima, oară, în traducerea Sandei Buduca. 287 cîteva spectacole puse în scenă de Teatrul Naţional (1912), iar mai tîrziu de Teatrul Regina Măria (1921) au fost comentate de L.R. în cronicile sale din Rampa (30 sept. .şi 1 oct. 1912) şi Sburătorul (9 apr. 1921). Referirile la dramaturgia ibseniană sînt ample, demonstrînd o bună cunoaştere a cadrului general (Strigoii; Rosmersholm; Pretendenţii coroanei; Brand; Peer Gynt; Casa de păpuşi; Stîlpii societăţii; Raţa sălbateca ş.a.). Acelaşi cronicar comentează şi spectacolele Ibsen, susţinute de Ansamblul german 1917)6"3 Teatru!ui Naîional> în oct. 1917 : Heda Gabler şi Nora (cf. Lumina, 3 şi 15 oct. 390 — Care, din piesele lui Ibsen sînt piese de succes la dv. în ţară ? « — Duşmanul poporului trezeşte de fiecare dată un interes enorm. Situaţia politică pe care o descrie Ibsen aici există şi la noi, aşa că piesa parca s-ar adresa sufletului nostru. Raţa sălbatică, Rosmersholm sînt, de asemenea, succese mari — în schimb Peer Gynt nu se bucură de un succes deosebit. Chiar şi poeziile lui Ibsen au fost de două ori traduse în limba română de cei mai buni dintre poeţii noştri. Ibsen se studiază la liceu, la a universitate — în orice caz, el a devenit o prezenţă activă în viaţa noastră culturală. — Altfel voi românii nu prea ştiţi mare lucru despre Norvegia?! y — Ba da. Nu despre politica de aici, dar despre artă, literatură şi teatru. Marii oameni de artă ai Norvegiei sînt cunoscuţi la noi. Sigrid Undset nu a fost încă tradusă, dar o citim în germană şi franceză ; şi este foarte citită. S-au tradus mai multe din romanele lui Hamsun — iar acum se va traduce din Bojer. Sub conducerea mea se vor traduce mai multe din romanele mari ale literaturii universale, printre care se numără şi Foamea cea mare28s. Bjornson 289 nu este atît de bine cunoscut la noi în calitate de scriitor, dar el a însemnat cîndva un sprijin pentru noi: era în 1910 cînd fraţii noştri din Transilvania erau în pericol, şcolile româneşti de acolo urmînd să fie închise. Atunci ne-a ajutat, şi asta n-o să uităm niciodată. Din piesele sale, Un falit 290 se bucură de mare succes, iar piesa Intre lupte am tradus-o / eu însumi. 291 — Cîte teatre aveţi în Bucureşti ? — Opt. Ibsen este jucat în special de Teatrul Naţional. Cred că pot spune că realizăm spectacole Ibsen deosebit de reuşite ; avem fotografii la i noi şi deoarece aici va fiinţa un muzeu Ibsen, vi le vom lăsa cînd vom pleca. Sîntem bucuroşi că ne aflăm aici, că avem posibilitatea să vedem - minunata dv. ţară. — Acum nu vedeţi prea mult. — Ba da. Pentru noi fiordul Oslo, de exemplu, este minunat, iar priveliştea oraşului, văzută de pe fiord, este de asemenea încîntătoare. Oslo este un oraş mare, aşa mi se pare. Sper să am posibilitatea să întîlnesc mulţi : scriitori norvegieni — pentru că doresc să studiez relaţia dintre scriitori şi stat. La noi există un minister care are o secţie pentru artele frumoase pe care vrem să o organizăm cît mai bine posibil şi, eventual, să învăţăm din situaţia de aici. — România este o ţară agrară, nu ? — Da. Dintr-o populaţie de 18 milioane, 13 milioane sînt ţărani. Eu însumi sînt a treia generaţie de ţărani. La noi ţăranii sînt o" clasă în plin progres : au fost crunt exploataţi pînă la reforma agrară de acum cîţiva ani. 288 Roman de Johan Bojer. 289 Bjdrnstjerne Bjornson (1S32—1910), prozator, poet, dramaturg, ziarist şi orator (de orientare socialistă), laureat al Premiului Nobel (1903). Ca om politic, a intervenit adesea în apărarea unor popoare aflate sub stăpînire străină. 290 Jucată cu titlul de Un faliment de către Teatrul Naţional, piesa a fost prezentată de L.R. în Sburătorul, II, nr. 31, 11 dec. 1920, Pj 79—80. _ 291 Bibliografia scrierilor tipărite nu înregistrează opera citată. Este de presupus că traducerea a fost făcută la solicitarea Vreunui teatru. 391 Viitorul nostru este acum legat de progresul pe care îl va face clasa ţărănimii. Şi consider, iertată fie-mi lipsa de modestie, că ţara noastră are un mare viitor. — Aţi descris ţăranul român ; cum este el ? — Cea mai scurtă caracterizare pe care i-o pot face este următoarea t iubeşte pămîntul cu tot sufletul. SCRIITORII ROMÂNI SALUTĂ PE COLEGII LOR NORVEGIENI 292 în numele scriitorilor români, pe care am onoarea să-i reprezint aici,, şi în numele tinerei literaturi române — o literatură care, deocamdată, este puţin cunoscută în afara graniţelor ţării sale —, doresc să aduc un omagiu scriitorilor norvegieni, care, cu ocazia centenarului naşterii lui Ibsen, au bucuria de a vedea cum întreaga lume civilizată stăruie să omagieze literatura norvegiană, cu admiraţie şi gratitudine, tot aşa după cum ea aduce şi un omagiu gîndirii norvegiene, Norvegiei însăşi. Geniul lui Ibsen a dus la o mai bună cunoaştere a ţării sale şi a adus servicii incomensurabile literaturii acesteia. Pe măsură ce sînt cunoscute operele acestui colosal creator, se înregistrează o schimbare profundă nu numai în cercurile literare, în lumea literară, dar şi în întreaga opinie mondială, întreaga lume a trebuit să cadă de acord că popoarele mici pot contribui în -mare măsură la progresul civilizaţiei umane, că însăşi existenţa naţiunilor mici este necesară ideii de civilizaţie. în afara serviciilor sale artistice, Ibsen a dat un asemenea exemplu remarcabil al valorii morale şi intelectuale a ţării sale. De la el încoace elita lumii şi-a îndreptat atenţia către cei mai mici, descoperindu-se astfel scriitori mari nu numai în Norvegia, ci şi în alte ţări mici, neglijate pînă atunci. Astăzi, datorită lui Ibsen, alţi scriitori norvegieni se află în fericita situaţie de a simţi că întreaga lume le urmăreşte creaţiile. Graţie geniului Iui Ibsen, întreaga lume poate să-i admire pe Knut Hamsun, .Johan Bojer şi Sigrid Undset, precum şi pe mulţi alţi scriitori norvegieni, printre marii scriitori contemporani. De aceea, pentru noi, scriitori timizi, care aparţinem unei literaturi tinere, Ibsen este un simbol şi o speranţă. Exemplul său este o mîngîiere pentru eforturile noastre, lupta şi triumful lui fiind o încurajare pentru viitorul nostru. Sîntem destul de siguri că nu e departe acea zi cînd geniul creator al poporului român va atrage atenţia celorlalte naţiuni. Dar, în aşteptarea acestei zile, colegii mei români şi cu mine sîntem fericiţi de a avea ocazia să aducem un salut cordial colegilor noştri nor- ^ 282 Apărut în ziarul Aftenposten, Oslo, la 19 mart. 1928, p. 3 (ediţia de după-a-miază). Se reproduce, întîia oară, în traducerea Sandei Buduca. 392 vegieni. Dorim să Ie transmitem cea mai sinceră dovadă a marii noastre consideraţii, precum şi asigurarea că operele lor sînt profund admirate în frumoasa noastră Românie. Urmărim de la mare depărtare, cu căldură, succesele voastre în lume, dragii mei colegi norvegieni, şi vă dorim, din adîncul inimii noastre, noi triumfuri spre propria dv. glorie, spre gloria Norvegiei şi a întregii literaturi universale. LIVIU REBREANU preşedintele Societăţii Scriitorilor din România Bucureşti PREŞEDINTELE SOCIETĂŢII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, LIVIU REBREANU 293 Sînt pentru prima oară în Norvegia şi sînt foarte impresionat de frumuseţea ţării şi de caracterul poporului norvegian; Am citit mult despre Norvegia înainte de a veni aici, dar cu toate acestea am descoperit numeroase lucruri noi şi caracteristice poporului şi ţării. Venirea mea în Norvegia şi prezenţa mea la sărbătorirea lui Ibsen reprezintă unul din evenimentele cele mai fericite ale vieţii mele. Pînă acum nu ara mai văzut o asemenea excelentă artă teatrală, nouă, originală şi inspirată de frumuseţe. După război, Ibsen a cunoscut o adevărată renaştere în România. Piesele lui se joacă la toate teatrele din ţara noastră, cu deosebire Femeia mării şi fon Gabriel Borkman, stîrnind o profundă admiraţie. Cred, în plus, că tot ce a scris Ibsen a fost tradus în limba română, iar acum sîntem pe cale să avem o importantă literatură critică despre opera lui. REPREZENTANTUL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA DESPRE IMPRESIILE SALE DIN NORVEGIA 294 LEGATURI MAI STRÎNSE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI NORVEGIA, ; . PE PLAN CULTURAL ŞI COMERCIAL Unul dintre oaspeţii veniţi din sud la jubileul Ibsen este scriitorul Liviu Rebreanu, reprezentantul Societăţii Scriitorilor din România. îi facem o vizită domnului Rebreanu la hotelul „Rosenkrantz". 293 Scurt interviu reprodus, întîia oară, după Bergens Aftenblad, Bergen, 22 mart. 1928, p. 5, în traducerea Sandei Buduca. El a apărut într-un amplu reportaj, Festivităţile Ibsen, fiind urmat de cuvîntul altor delegaţi: Aurelien-Marie Lugne Poe, Max Halbe, Monty Jacobs ş.a. 291 Apărut în ziarul Bergens Tidende, Bergen, la 23 mart. 1928, p. 9 ; se reproduce, întîia oară, în traducerea Sandei Buduca. 393 — Societatea Scriitorilor, al cărei preşedinte sînt, numără 150 de membri — spune domnul Rebreanu^ surprins sa afle că şi Uniunea Scriitorilor din Norvegia are^ acelaşi număr _ de membri. Sînt pentru prima oară în Norvegia, continuă el. Au fost zile de neuitat. Ţara însăşi este minunată. Noi sudicii _ ne imaginăm ţările nordice ca ceva îndepărtat, neplăcut, şi iată-mă venind aici,_ într-o ţară -frumoasă, cu locuitori veseli, amabili şi, înainte de toate, prietenoşi^ într-un cadru care ar putea rivaliza cu orice altă ţară de pe pămînt. Primul contact cu ţara dumneavoastră l-am avut de pe vaporul care vine de la Hamburg la Oslo ; minunatul Oslofjord era_ zîmbitor şi frumos, asemenea unei bune părţi de rivieră. Pe uscat am găsit oraşe cu trafic dens şi, peste tot, o rară ospitalitate. Eu însumi sînt scriitor şi, în parte, dramaturg. Am publicat şase romane 295 mari, care, îndrăznesc să spun, s-au bucurat de un mare succes. Printre ele romanul Adam şi Eva, care are o tendinţă teosofică.296 în prezent, pregătesc o traducere în limba franceză a unuia din romanele mele, intitulat Pădurea Spînzuraţilor. De asemenea, am scris şi cîteva piese de teatru, dintre care amintesc Cadrilul,^ o comedie în trei acte, care a fost foarte bine primită. Problema _ cea mai dificilă este cea a traducerilor, îndeosebi în ce priveşte ţările mici. Ea a fost ridicată în special la congresele internaţionale pe care le organizează Pen-CIub-ul. Următoarea întîlnire va avea loc, în luna iunie, la Oslo. Regret că nu voi putea participa. în toate literaturile naţionale se tratează problerne speciale care, adesea, sînt de interes universal. Dacă' ele apar într-o limbă de circulaţie mondială, atunci toţi cititorii se pot bucura de ele. Aceste congrese au sarcina de a face accesibilă întregii lumi literatura ţărilor mici. ^România este o ţară îndepărtată şi nu mă îndoiesc că şi aici, în Nord, există la fel de multe concepţii greşite pe cîte avem noi în Sud despre Norvegia. De aceea, v-aş ruga să-mi permiteţi să adresez cîteva cuvinte cititorilor dv. pentru a-i^ruga să nu ia de bun tot ce spun agenţiile de presă despre mica mea ţară. ^Să nu credeţi toate ştirile senzaţionale ce vin din Sud. Să nu _ credeţi că este o ţară în care, în fiecare zi, se petrec revoluţii. România este o ţară bogată şi o ţară a ordinii. Ceea ce dorim noi este înţelegere şi încredere. Ne cunoaştem însă prea puţin unii pe alţii. Şi eu doresc ca acest jubileu să nu fie doar o sărbătoare Ibsen, ci şi un schimb de idei în domeniul artei şi al literaturii, un schimb pe plan comercial între cele^două ţări. Intenţionez să inaugurez legături literare, publicînd în' limba română două volume de poezie şi proză din cei mai buni tineri scriitori norvegieni. îi cunoaştem prea bine pe Ibsen, Bjornson, Bojer, Hamsun şi, in parte, Undset ; dar arrî^ dori să-i cunoaştem pe cei mai tineri. Sper ca aceste două volume ^să apară la toamnă, cu sprijinul prietenului meu, Ciotori, fost ataşat de presă la Stockholm (în prezent la Londra), care, după cîte ştiu eu, este şi singurul român care vorbeşte limbile nordice. Vreau să scriu o carte de amintiri din călătoria mea în Norvegia, făcînd totul pentru a contribui la înţelegerea dintre cele două ţări. în ce priveşte legăturile comerciale, aş aminti industria hîrtiei. înainte cumpăram multă hîrtie din Suedia şi Norvegia. Acum situaţia preţurilor este ?m La °ra aceea doar Patru (greşeală de tipar ?). Text deteriorat în exemplarul (xerox) transmis de la Oslo. 394 de aşa natură încît am fost nevoiţi să ne adresăm unor ţări care vînd mai ieftin, cum este Austria. Dar nu este imposibilă reluarea legăturilor comerciale în acest domeniu, ca şi în altele. Agricultura României a fost supusă unor reforme puternice. înaintea războiului 90% din pămînturi erau în mîinile marilor proprietari. Aceştia au fost expropriaţi, iar în prezent pămîntul este parcelat şi împărţit ţăranilor, care, acum, posedă 76% din totalul lui. în ce priveşte presa, intenţionez să examinez posibilităţile organizării, unei călătorii în ţara noastră a unor ziarişti norvegieni. La public poţi ajunge prin presă. Sînt de părere că, în schimb, să se organizeze o călătorie similară, a ziariştilor noştri în Norvegia, precum şi în celelalte ţări nordice...297 CU DL. LIVIU REBREANU DESPRE CRIZA CĂRŢII298 Preşedintele Societăţii Scriitorilor Români agită braţele în gesturi hotărîtoare de afirmaţii. Dl. Liviu Rebreanu, cel. ce-mi vorbeşte de necazurile breslei şLde criza cititului, cel ce mă plimbă prin nepăsarea oficială şi zădărnicia stăruinţelor din birouri şi cabinete, nu pare cîtuşi de puţin autorul lui Ion, îndrăgostitul de pămînt. Despărţit de sfera idealismului şi în afara atmosferei de patriarhală confruntare cu Natura, Liviu Rebreanu, în etajul al doilea al unei clădiri veşnic străpunsă de zgomotele dese şi prelungi, e omul pus în faţa îngrijorătoarei realităţi. — Da, această criză a cărţii apasă pe umerii noştri şi ai scriitorilor de mai tîrziu. Editurile au restrîns enorm publicarea lucrărilor. Cartea n-are succes de librărie. Editorul îşi investeşte un mare capital în editarea unei opere şi este nevoit să aştepte un şir întreg de ani spre a putea desface măcar o ediţie din ea. Faptul acesta atrage grave_ consecinţi. în primul rînd, nu se poate forma noua generaţie de scriitori. în faţa vitregiei condiţiunilor de tipărire, scriitorul se dezgustă şi renunţă la scris. Ceea ce ne ameninţă e şi o criză de scriitori. în faţa acestui duieros regres intelectual trebuie neapărat găsită o modalitate de stimulare a producţiei şi a consumaţiei artistice. Căci" e vorba aci şi de un interes naţional. Campaniile ce se duc în străinătate în contra noastră sînt sprijinite de duşmani pe considerentul că^ suntem barbari şi am pus mîna pe teritorii civilizate : n-avem o literatură, n-avem artă,, neglijăm cartea. CRITICA — Nu credeţi că una din cauzele crizei e. şi lipsa unei critici, care să. facă un triaj sever şi să lanseze pe scriitorii buni ? 297 Din nou, cîteva rînduri neciteţe pe exemplarul (xerox) trimis de la Oslo. 298 Apărut în Lupta, VII, nr. 2077, 19 oct. 1928, p. 2 („Lucruri^ mari^şi mici"), sub semnătura lui A. P. Samson, cu următorul chapeau: „Da, această criză a cărţii apasă pe umerii noştri şi scriitorilor de mai tîrziu. Un cap alb ce contrastează cu expresia* veşnic tînără a figurei." Interviu amintit în Jurnal (9 oct. 1928). 39S — Critica e comercializată. Criticii serioşi nici nu au unde să scrie. N-avem reviste. Am avut ideea de a scoate noi, Societatea Scriitorilor Români, o revistă literară. Piedicile nu lipsesc însă. Cea mai grea e că toţi membrii Societăţii ar trebui consideraţi geniali. Sunt prea mulţi cari şi-ar ridica pretenţiile. Ceea ce e mai rău e că presa nu acordă importanţa cuvenită fenomenului literar. N-au gazetele o rubrică permanentă de recenzii. Voi convoca pe directorii ziarelor la Societatea Scriitorilor şi le voi cere să ■se ocupe mai intens de cartea românească. „ZIUA CĂRŢII" — Cum găsiţi sistemul practicat în Franţa de scriitori cari îşi vînd, singuri, cărţile în librării ? — Vom încerca şi noi să facem o zi a cărţii. Am serbat şi noi jubilee şi parastase, tocmai pentru a produce o mişcare, un interes în jurul unor scriitori. Trebuie găsit un stimulent puternic şi un mijloc eficace de desfacere a cărţilor. Publicul ar dori să citească, dar nu are .cartea la îndemînă. Cartea trebuie să-1 persecute la tot pasul pe cititor. S-a spus că la noi se citeşte mult franţuzeşte. Eu nu cred asta. Şi ca o dovadă e succesul pe care-1 au traducerile din franţuzeşte. Din acest punct de vedere, ar fi necesară o campanie de bune traduceri — cu condiţia ca traducătorii să fie de talent şi bine pregătiţi. Avem de gînd să convocam pe toţi traducătorii, eventual sub titlul de membri corespondenţi ai Societăţii, şi să chemăm şi pe editori spre a stabili condiţiunile traducerilor. Dacă vor refuza aceasta editorii, vom cere editurilor străine să ne dea nouă dreptul de traducere. Avem datoria să ocrotim pe oamenii ce trăiesc din scris. Scrijtorii nu sînt la noi cîtuşi de puţin ajutaţi. Statul nu acordă nici o atenţie fenomenului cultural. Ne izbim pretutindeni de imposibilităţile de desfacere, a cărţii. Ungurii au tipărit ediţii complete ale scriitorilor lor pe care le duceau în satele cele mai depărtate şi le vindeau în rate lunare de cîte o coroană. La noi, nu se face nimic. Fără îndoială, datoria statului e să intervină. De ce susţine atîtea Teatre Naţionale, dintre care nici unul, afară de cel din Capitală, nu-şi justifică existenţa — şi nu sprijină deloc pe scriitori ? La un moment dat a fost vorba de o sindicalizare a scriitorilor. Arghezi a fost partizanul acestei propuneri — realizarea nu e posibilă însă, scriitorii sunt prea individualişti. Salvarea noii generaţii de scriitori şi rezolvarea acestei acute crize rămîne în funcţie tot de posibilităţi de desfacere ale cărţii în viitor. 299 Unele păreri ale d-lui Rebreanu sunt, fără îndoială, discutabile. Am plecat însă cu convingerea că d-sa încearcă, în aceste vremuri, şi în calitate de preşedinte .al profesioniştilor scrisului, să se confunde cu însăşi chestiunea de viaţă a unei înalte manifestări sufleteşti. 299 în memoriul adresat Ministerului Cultelor şi Artelor, la 7 iun. 1928, L.R. recomanda ca statul _ să acorde un sprijin material editării lucrărilor valoroase, triate de o comisie care să activeze pe lîngă minister. Tot aici se prevăd modalităţile de colaborare cu editurile particulare.^ Cu ^alte prilejuri, el va sublinia necesitatea înfiinţării bibliotecilor săteşti, a pătrunderii cărţii în cele mai largi pături sociale. CU DL. LIVIU REBREANU DESPRE EL ŞI DESPRE ALŢII 3°o Eram imediat după război. Abia acceptat în paginile revistelor literare, mă simţeam dator să-mi iau în fiecare zi „schwartzul" la Capsa ca orice poet care se respectă... Nu cunoşteam, nici măcar din vedere, pe „maeştrii" scrisului românesc... Acolo însă îi puteam găsi aproape pe toţi, mă puteam simţi oarecum alături de ei, încorporandu-mă şi eu ■— cu de la mine putere şi pe cont propriu — în acel impresionant şi tulburător „Ai n6ştri"... Intr-o zi, am văzut intrînd, pentru prima dată, pe un domn voinic, falnic, cu pălărie mare, cu păr de aluminiu şi faţa tînără, rasă americăneşte... Nu-1 cunoşteam. Ne-am încrucişat în uşă şi am profitat de ocazie ca să-mi aprind ţigara de la el. Cînd am ieşit, un confrate de-al meu (nu de-al lor) m-a întrebat cu admiraţie : — Ce vorbeai la uşă cu Rebreanu ? — Cu cine ? — Cu Rebreanu... — Eu? — Tu !... Adineauri, în uşă, cînd ţi-ai aprins ţigara de la el ?... —• Aaa!... cu Rebreanu ?... Ce să vorbesc ?... M-a întrebat ce mai fac, ce mai scriu... Mă apreciază foarte muilt... Mi-a vorbit de ultima mea poezie... — I-a plăcut ? — O ştie pe dinafară... Mi-a spus chiar cîteva versuri din ea. în ochii confratelui meu, care avusese în aceeaşi revistă cu mine şi pe aceeaşi pagină o poezie, licărea invidie... ■— Trebuie s-o fi citit şi pe-a mea... — Sigur... Nu mi-a .spus însă nimic de ea... Nu i-o fi plăcut ! Şi după ce confratele meu plecă, cu buzele tivite de ciudă, intrai din nou în cafenea pentru a face cunoştinţă, în felul meu, cu d. Liviu Rebreanu. Urcînd scările imobilului din str. Popa Tatu 85, unde locuieşte dl. Rebreanu („doritorii" sunt rugaţi a nu nota adresa), îmi aminteam de această întîmplare şi mă gîndeam să i-o povestesc înainte de a începe interviul... Dar am început să vorbesc despre alte chestii „la ordinea zilei" şi am uitat... Domnul Liviu Rebreanu se ocupă de aproape de ultimele evenimente din lumea teatrală. Le cunoaşte pe toate şi le judecă binevoitor pentru toţi, ca şi cum ar dori cîştig la cîteşi patru ponţii unei mese de pocher. Discutăm despre „cazul Iancovescu" 301i despre 300 Apărut în Rampa, XIII, nr. 3232, 29 oct. 1928, p. 1, 3—4, sub semnătura lui Tudor Muşatescu. S-a publicat cu următorul chapea*:: „De la versuri pentru o fată de coşar... la masă la conu Mihalache Dragomirescu... Gazetar şi cronicar dramatic la Rampa... Cenaclul «Convorbiriştilor»... Despre Ion, Mădălina, familia Herdelea, Apostol ^Bologa, Puiu Faranga... O amintire despre Vlahuţă... Mihail Sadoveanu... Cartea preferată... Biblioteca specială... Tot asta aş alege... Era să mă înscriu la facultate." Interviul este amintit în Jurnal (23 oct. 1928). Parţial, va fi reluat, în Mărturisiri (1932), _ confruntarea textelor în-găduindu-ne să preluăm cu circumspecţie unele amintiri _ din. copilărie, romanţate excesiv. Alte relatări, în special în ceea ce priveşte contactele literare^ ale lui L.R. imediat după venirea în capitala ţării, sînt deosebit de importante, ca şi^ mărturisirile referitoare la debutul său din presa budapestană. La reproducere, ne-am îngăduit să „strîngem" materia grafică, apropiind-o de forma tradiţională a dialogului. 301 Tribulaţiile actorului Ion Iancovescu din viaţa teatrală bucureşteană revin îrr paginile Jurnalului. 396 397 succesul lui Fritz 302 şi al Nunţii cu repetiţii 303, Dramatici Români, despre... despre... despre... despre fostul viitor Teatru al Autorilor — Mi se pare că v-am întrerupt din scris, domnule Rebreanu ? — Nuu... — Văd pe birou o pagină începută proaspăt şi tocul alături cu peniţa udă de cerneală... — N-are nici o importanţă... îmi pare rău că sosirea mea a întrerupt pe dl. Rebreanu din scris... A întrerupe pe un scriitor cînd scrie, singur cu gîndurile în pumni, în faţa foilor albe, ca să-i iei un interviu, este tot atît de nepotrivit ca şi cînd ai întrerupe pe un credincios din ruga lui, în faţa icoanelor, ca să-1 întrebi cît e ceasul sau ca să-i ceri o batistă împrumut. Dar d. Rebreanu n-a luat în consideraţie sacrilegiul şi, jovial şi binevoitor ca totdeauna, s-a instalat la birou în aşteptare. —s Dar cu hîrtiile alea ce faci ? — Scriu pe ele ceea ce o să-mi răspundeţi dv. — Prin urmare, nu e de glumă cu d-ta ? — Nu... — Şi ce vrei să-ţi spui ? Domnul Rebreanu, mă priveşte amuzat..; I se pare foarte nostim să se vadă dintr-o dată turburat din scris şi rugat să răspundă Unor întrebări pe care nici măcar nu le bănuieşte... Şi apoi ce-1 amuză mai mult e teancul de hîrtie pe care îl am în faţa mea. — Haz ai, dom'le ! Poftim, întreabă-mă !... DE LA VERSURI PENTRU O FATA DE COŞAR... Nu ştiu exact cum îi zice satului în care m-am născut. Mi se pare că se numeşte Tîrlişiua, în judeţul Someş. Eram — numai de cîteva luni cînd tata-meu a plecat de acolo şi — lucru ciudat —, deşi sunt de 42 de ani şi am cutreierat toată ţara, niciodată n-am putut ajunge pînă în satul în care am văzut Jumina zilei. Dorinţa de a-1 cunoaşte e însă prea mare ca să nu ma hotărască într-o bună zi să mă duc. drept acolo. De la Tîrlişiua,_ ne-am mutat la Maierul, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Asta e satul copilăriei mele. E un sat de munte, într-adevăr foarte frumos, cu oameni voinici şi foarte înţelepţi. Dintre oamenii aceştia, am luat toate personajele rustice dm literatura mea. Unora le-am pus o mînă, altora le-am 302 Fritz, comedie muzicală în trei acte de Robert Stolz, pusă în scenă la Teatrul Ainambra; m rolul principal : N. Leonard. 303 Nuntă cu repetiţie, comedie în trei acte de Anne Nichols, pusă în scenă la Teatrul Mic ; m distribuţie : Leny Caler, G. Timică, I. Finteşteanu ş.a. 398 tăiat un picior, i-am împătimat- pe unii, i-am făcut să j;ugete_ pe alţii şi oriunde i-am plasat în cărţile mele, tot din Majerul Năsăudului i-am luat. Din copilărie — pe care mi-am petrecut-o toată în satul acesta — j1^1113-mea voia să mă facă popă ca să cînt frumos. Tată-meu, care era învăţător, voia să mă fac învăţător ca şi el, să rămîn în locul lui _la_ catedra de la şcoala satului. Eu voiam să mă fac doctor... Cu aceste dorinţi ale părinţilor mei şi cu acest gînd al meu, am plecat din Maierul, la liceul din Năsăud. Eram băieţandru de 12—13 ani, prin clasa a treia de liceu, cînd «prima mea manifestare literară s-a produs". A fost o manifestare în versuri, şi încă în versuri de amor. Să vezi cum s-a întîmplat. Eu urmam cursurile liceului săsesc şi o duceam foarte greu cu limba germană, care era cea principală în această şcoală...304 Cunoscînd pe fata unui coşar care era elevă ca şi mine la Liceul civil, cum i se spunea acolo, m-am amorezat tun de ea. Dai fata nu ştia boabă româneşte... Am recurs la intermediul scrisorilor, lî scriam degeaba, fiindcă nu pricepea nimic. Atunci m-am hotărît să-i scriu nemţeşte aşa cum puteam... Probabil că îi scriam foarte prost, fiindcă scrisorile mele n-au avut nici un efect. în disperare de cauză, i-am făcut o poezie. Primele şi ultimele versuri pe care le-am făcut în viaţa mea... — Şi cu versurile aţi avut succes ? — Nu le-a priceput nici pe alea..T De aceea, trecînd în clasa IV-a, m-am lăsat şi de poezie şi am trecut la „teatru". Trecusem dealtminterea şi la altă muză... Asta era actriţă... Un fel de ingenuă a unei^trupe care făcea numai turnee. Cînd am văzut-o prima dată, juca pe o fată tînără şi nenorocită... M-am amorezat imediat de ea şi, urgent, am scris o piesă de teatru după tiparul celei în care o văzusem pe ea... Dar nici cu teatrul nu mi-a mers mai bine. Am avut încă o decepţie asupra importanţei literaturii dramatice în dragoste : Dulcineea mea mă trăda cu un locotenent. I-am pus cruce şi ei (era catolică) şi-am trecut la proză... Eram în cursul superior, ^învăţasem bine nemţeşte şi ungureşte şi scriam în aceste limbi, fiindcă romaneasca mea „de la mama de acasă" mi se părea prea săracă,_ prea puţin literară, pentru realizarea elucubraţiilor mele... Scriam diverse schiţe, povestiri şi nuvele, în genul romanelor-foileton, cu conţi, bandiţi, marchize_ şi poeţi. Treptat am început să mă gîndesc la publicare. Şi într-o bună zi, sub_ un pseudonim unguresc, am trimes un fel de povestire unei reviste jingureşti de la Budapesta. După cîtva timp, bucata a apărut... E interesant că — în- ziua cînd am văzut pseudonimul meu pe copertă — n-am putut să cumpăr revista şi să „mă citesc". Eram sărac şi foarte deseori umblam fără nici un ban in buzunar. Tot din cauza sărăciei, m-am văzut jilit să renunţ la .gîndul meu de a mă face doctor şi — în vederea unei cariere mai rapide — am^intrat la Academia militară, „Ludoviceum", cum îi zicea... În timpul studiilor mele aci, am continuat să scriu. Revenisem însă la teatru... Cred ca^ am sens peste 50 de piese, în vremea asta... Cîte 2—3 pe lună, cu toate subiectele posibile. Am asasinat pe toţi directorii de teatru din Budapesta. Ba, într-o zi, am scris şi un libret de operetă. M-am dus cu eHa vm compozitor ungur, foarte en vogue pe vremea aceea, şi l-am rugat să-mi facă muzica... Surprins de 304 Referirea priveşte anii petrecuţi la „Polgâri fiu iskola" (Şcoala civilă de băieţi> din Bistriţa 399- k siguranţa cu care îl invitam să colaboreze cu mine, a reţinut libretul şi, ceva mai mult, l-a citit. Cînd m-am dus după „rezultat" mi-a spus că deşi libretul meu are oarecari calităţi şi situaţii comice bine prinse, nu se poate utiliza în forma în care îl prezentasem, lipsindu-i maturitatea realizării. „încă"nu cunoşti destul viaţa ca să ştii ce să alegi din ea" — mi-a spus compozitorul. L-am lăsat în plata Domnului şi mi-am văzut de treabă... Se apropia timpul cînd trebuia să mă gîndesc la o problemă gravă : să rămîn român sau să mă fac ungur ?_N-am stat mult pe gînduri. Cariera armelor nu-mi convenea. Am lichidat-o şi mi-am pus atunci o nouă problemă : a scrisului. Mi-am zis: „Trebuie să scriu, să-mi aleg scrisul ca o carieră, ca un rost în lume". Eu însă, după cum ţi-am mai spus, învăţasem în şcoli numai nemţeşte şi ungureşte. Trebuia aşadar să intru în publicistica străină sau să mă întorc în Ma-iend*, acasă... Şi m-am întors acasă. Am început să învăţ şi să citesc româneşte de la început. Am început să-mi apropii literatura marilor scriitori ai^ neamului, să pătrund în tainele limbei mele, pe care o cunoşteam atît de puţin. Şi după trudă multă, cînd mi-am dat seama că pot începe sa scriu româneşte, am scris prima mea bucată de proză românească. Am trimis-o la Luceafărul din Sibiu, şi de îndată am primit un răspuns de la dl. Octavian Tăslăuanu, care este naşul meu literar. îmi scria că bucata se publică şi că „să mai trimit". Bucata a apărut sub titlul : Codrea şi, după ea, am trimis încă una sau două. Tot atunci am început să public şi în Ţara noastră a lui Octavian Goga.305 Am început însă să mă gîndesc că nu-ţi poţi face o carieră din scris stînd acasă, într-un sat din Ardeal, şi trimiţînd nuvele la reviste... De aceea am părăsit şi această literatură diletantistică şi mtr-o bună zi am debarcat la Bucureşti. LA MASA LA DL. MIHAIL DRAGOMIRESCU Printre primii scriitori pe care i-am cunoscut în Bucureşti, a fost Ilarie Chendi. 3°6 într-o zi avînd o bucată în buzunar, Chendi mi-a spus : — Du-te şl citeşte-o la cenaclul lui Mihalache Dragomirescu. Cenaclul ăsta al Convorbirilor critice era singurul cerc literar activ pe-atunci, prin 1908—1909. Conducătorul lui era d. Mihail Dragomirescu şi lutndu-mi înima-n dinţi şi manuscrisul în buzunar, m-am dus la d-sa şi i-am spus „cum stă chestia" cu mine.^ Foarte binevoitor, mi-a răspuns : ^ . — V.1?1? ?i dumneata astă-seară la mine, fiindcă tocmai e şedinţă. Ai sa-i cunoşti şi d-ta, au să te cunoască şi ei. Adu şi o bucată de-a dumitale s-o citim... ~ ~ £a ce or^ 4 vm ? am întrebat eu obişnuit cu punctualitatea „străinătăţii" din care descinsesem... — Apoi.„ aşa... cam pe la opt... La opt fără cinci — în seara aceea — eram în faţa porţii. La opt punct sunam... D. Dragomirescu mă întîmpină cu şervetul la gît, foarte jenat... * Citeşte : Prislop. ;M5-La 1S, apr- \9?9' aPare în revista Tara noastră poemul lui M. Gorki, Moartea şoimului, m traducerea lui L.R. 3M O scrisoare trimisă lui L.R. de criticul Ilarie Chendi (1871-1923) atestă vecKi raporturi colegiale (B.A.R., Coresp., nr. 142 532, din 23 oct. 1910). -400 — A! Dumneata? Ai şi venit?... încă n-am luat masa... Şi neavînd ce să facă, mă pofti şi pe mine la masă... Acolo, mai erau şi alţi invitaţi, scriitori, dintre favoriţii cercului. Atunci am cunoscut pe Minulescu, care cînta seara după masă cîntece apăşeşti,_ fiindcă venise de curînd de la Paris, pe Cincinat Pavelescu, cu epigrame şi paraepigrame, pe Gîrleanu, pe Corneliu Moldovanu, pe Davidescu^ pe Nanu ^şi pe^ Alexandru Stamatiad. Ăştia toţi erau „maeştrii" cenaclului. Ciurucurile, începătorii — cărora am fost afectat şi eu — veneau după masă... Erau printre ei Sorbul, Săulescu, Gregorian şi alţi cîţiva. Şedinţa literară a Convorbirilor avea loc seara, după masă. Se citeau diferite' „opere" de-ale participanţilor, se schimbau opinii critice, se recunoşteau talente şi se lansau scriitori şi volume. Stamatiad, Minulescu şi cu Davidescu erau revoluţionarii cenaclului. Şedeau de-o parte, într-un colţ, şi refutau „vechile tipare". Printre cei contestaţi de revoluţionarii Convorbirilor, cel mai aprig era Eminescu. Mi-aduc aminte că — chiar atunci, în prima seară a participării^ mele la şedinţele cenaclului — d. Mihalache Dragomirescu a propus o lectură din E,minescu,_ pentru dovedirea acuzaţiilor pe care i le aduceau" „revoluţionarii". Nu-mi aduc aminte ce anume bucăţi s-au citit. Ştiu însă că revoluţia a căzut, căpeteniile ei're-cunoscînd eroarea lor şi valoarea poetului. Eu aşteptam cu mare ^moţie ca d. Mihalache Dragomirescu să citească şi bucata mea pe cafe i-o înmînasem discret. Se făcu însă, unu... două... şedinţa se ridică şi bucata mea nu se citi. Am plecat foarte impresionat. Nu ştiam ce să cred şi fel^ de^ fel de presupuneri îmi chinuiau mintea. A doua zi de dimineaţă primii însă o^ carte poştală de la d. Dragomirescu în care îmi spunea că, neavînd timp să citească bucata mea înainte de a o prezenta cenaclului, nu voise să mă expuie unui eşec. Că, citind-o ulterior, îi găseşte calităţi şi o va publica în Convorbiri, unde a şi apărut. O AMINTIRE DESPRE VLAHUŢĂ Am văzut în interviurile pe care le publică Rampa că majoritatea celor interogaţi aveau întinse cunoştinţe în lumea scriitorilor, artiştilor şi marilor actori. Unii cunoşteau personal pe Eminescu, alţii au fost prieteni cu Caragiale, unii vorbeau de Matei Millo şi de Alecsandri, iar alţii ar fi fost în stare să spuie chiar — într-un moment de antrenare — că au fost cokgi de bancă cu Heliade Rădulescu... Eu n-am cunoscut pe nici unul din scriitorii mari, afară de Vlahuţă. Şi pe el l-am cunoscut după război. Eram cu Nichifor Crainic cînd l-am întîlnit. Crainic, prezentaidu-mă, i-a. spus : — Uite, îţi prezint pe Rebreanu... Ăsta e Rebreanu, prozatorul... Vlahuţă îmi strînse mîna cu prietenie... — Da... da... Ştiu... ştiu... îl cunosc...' — şi adresîndu-mi-se mie — foarte frumoase poezii faci... Mi-au plăcut mult de tot. Nici pînă astăzi nu ştiu dacă Vlahuţă a făcut o ironie sau o gafa. ZIARIST ŞI CRONICAR DRAMATIC LA „RAMPA" După început, a mers foarte greu. Eu n-am avut norocul unor succese imediate, ca alţi colegi ai mei, ca Herz şi Eftimiu, spre exemplu. Ei erau 401 faimoşi, celebri, şi eu nimic... Numai într-un cerc foarte restrîns de scriitori parcă mi se recunoştea „ceva". Dar era atît de puţin şi atît de discret!! A trebuit dar să mă apuc de gazetărie. La Rampa aceasta în paginile căreia combaţi dumneata zilnic am început şi eu să combat. Făceam „Cronica dramatică". Mă specializasem în „Cronica dramatică", pentru că marea mea pasiune de* teatru nu mă părăsise nici atunci, cum nu m-a părăsit nici pînă astăzi, şi urmăream toate spectacolele de atunci, cum le urmăresc şi pe cele de azi. De aceea scriam eu „cronica". Şi apoi cronica dramatică de azi e excesivă în a critica... însă pe vremea cînd am început s-o scriu eu la Rampa toţi actorii erau geniali, toate piesele capodopere. Nu era obiceiul să se spună nimic rău despre ei şi despre piesă în cronici. Eu însă am început să procedez altfel... Să „înjur", cum se zice obişnuit în materie, ori de cîte ori mi se părea că aşa trebuie să fac. Din această cauză nu erau puţini cei care ziceau despre mine : Uite-te, domnule ! a venit boanghinul să ne facă nouă zile fripte. Atunci erau în redacţia Rampei M. Sorbul, Săulescu şi cu mine. Secretar de redacţie era, mi se pare, Matei Gheorghiu. Colaborau Vinea, A. de Herz şi Irimescu-Cîndeşti, ăsta cu „afacerea petroliferă". Camil Petrescu debuta sub iniţialele K. Mill. Pe lîngă aceştia, mai scriau şi fruntaşii literaturii de pe atunci. Păstrez colecţia Rampei din vremea aceea şi ţin foarte mult la tot ce am scris în paginile ei... Cam în acelaşi timp cu activitatea mea de „cronicar dramatic" desfăşuram şi o alta de „redactor literar" şi „redactor de politică externă a ţărilor subjugate" la ziarul Ordinea. Eram plătit cu 60 de lei pe lună. Retribuţia mea de ziarist era bineînţeles insuficientă nevoilor mele... Duceam, prin urmare, o existenţă muncită greu, fără a avea totdeauna asigurată ziua de mîine. Aşa sunt însă suferinţele oricărei vieţi de scriitor care nu are venituri din afară de munca lui, şi cred că numai prin astfel de suferinţe poate ajunge vreodată să se realizeze. Nu-mi fac nici un fel de onoare sau de ruşine din a spune că am îndurat mult în viaţa mea de scriitor, pentru că am îndurat alături şi la fel cu cel puţin 80»/0 dintre colegii mei. Am impresia însă că noi priveam lipsurile şi nevoile toate cu mai mult stoicism decît colegii noştri mai tineri, de azi. Foarte mulţi dintre aceştia îşi închipuie că, dacă au scris o poezioară sau o nuvelă, trebuie numaidecît răsplătiţi cu bani şi glorie. Nu sunt puţini cei care vin şi spun : „Aşa aţi făcut şi cu Eminescu. Aţi lăsat să-1 sugrume mizeria". Omul care vrea să reuşească în cariera grea a scrisului — care este, poate, una dintre cele mai puţin rentabile cariere — trebuie să fie pregătit ca să reziste tuturor neajunsurilor. Talentul e ceva aşa de insesizabil, atît de greu de judecat, încît trebuiesc o mulţime de împrejurări, o sumedenie de încercări ca să-1 poţi cunoaşte şi să te poţi fixa asupra lui. Din neajunsurile şi suferinţele mele personale, nu regret nimic. Toate mi-au fost necesare, toate mi-au folosit ca să-mi înmulţesc cunoştinţele de viaţă şi de oameni. Am învăţat ceea ce se numeşte în cărţi „pătrunderea psihologică" şi-am mai învăţat încă să păstrez •o perfectă seninătate în faţa vieţii oricum s-ar manifesta ea. Un singur regret am păstrat, totuşi, din epoca aceasta a vieţii mele literare. Acela că în şase ani de zile, de la 1909 la 1915, n-am putut să scriu decît zece nuvele adunate în volumul Golanii, apărut în 1916. Dacă viaţa mea ar fi fost mai uşurată, dacă colegii mei cari aveau conducerea vieţii literare de pe atunci ar fi avut mai multă încredere în mine ca scriitor, aş fi scris, poate, un ro- 402 ■man ori două în tot acest timp. Abia cînd am putut ajunge să am o independenţă materială, m-am putut consacra complet scrisului... Şi atunci mă gîndeam cu părere de rău la cei 6 ani pierduţi ca să spui în cronici : „Dl. X a fost bine, d-ra Igrec în notă etc". Toate se. întorc însă spre un bine şi un folos. Toate sunt — cu siguranţă — dictate de undeva şi cu un rost pe lume. Toate contribuie spre o îmbunătăţire a aluatului sufletesc al omului. în cei şase ani — fărîmaţi în pagini de gazete — am fost amestecat complet cu viaţa, şi aşa o să-mi folosească pînă la moarte, în tot ce voi face şi-n tot ce voi scrie. DESPRE ION, MĂDALINA, FAMILIA HERDELEA, APOSTOL BOLOGA ŞI PUIU FARANGA Cu Ion am venit în cap de la început. Era zestrea mea, (primul titlu al romanului Ion era să fie Zestrea. N.r.) şi ştii cît de tîrziu l-am scris. De aceea toate nuvelele mele anterioare cu subiect din viaţa rustică le socotesc ca un fel de exerciţii pregătitoare în vederea acestei cărţi. — Ion şi celelalte personagii din romanele dv. au trăit în realitate ? — După părerea mea despre roman, el trebuie să constituie o lume care îşi trăieşte viaţa ei completă. Să fie un fel de mic univers. E sigur că orice scriitor, cînd creează această lume, trebuie s-o facă din materialul pe care îl are. Evident că şi în Ion multe personagii au trăsături luate sur le vif. Astfel îţi pot spune că multe din trăsăturile învăţătorului Herdelea sunt şi ale tatălui meu, care era învăţător. Multe, toate sau numai unele din ale lui Titu Herdelea sunt din ale mele. Ion ăla există şi astăzi şi, pînă la un punct, e frate gemen cu al meu. Apostol Bologa e inspirat din tragedia fratelui meu care a fost executat de unguri. Puiu Faranga, şi el, sigur că a existat, dar n-a fost ucigaş. Pe Mădălina am ucis-o eu. Ea, săraca, trăieşte şi astăzi... Cum vezi, chestia asta a personagiilor unui roman, în privinţa realităţii pe care o au în viaţă, nu poate fi prea importantă, dacă acestor personagii nu le adăogi ceva din viaţa scriitorului sau a altora, independent de a lor. Nu se poate pune să trăiască într-o carte — de la început pînă la sfîrşit — copia fidelă, fotografia psihologică a unui individ din viaţă. Cine ar încerca asta nici nu s-ar putea numi artist. Iei o trăsătură, două, zece, de la unul, o ureche de la altul, o patimă de la cineva, un sentiment ori un tic de la altcineva, din toate acestea închegi un personagiu deosebit, în care se pot regăsi toţi cei de la care ai împrumutat, fiecare prin partea lui de contribuţie. Experienţa a făcut-o un distins profesor de la Cluj, d. Bogdan-Duică. A pus pe studenţi să identifice toate personagiile din Ion, la faţa locului. Şi studenţii au găsit 50, 100 de Ioni, fiecare fiind convins că l-a găsit pe cel adevărat... Deci, pot spune că, într-adevăr, mare parte din personagiile mele' au cîte un străbun în viaţă, dar că în cărţile mele, deşi pornite de undeva, aceste personagii se înfăţişează numai în forma pe care am încercat şi am vrut să le-o dau eu. " MIHAIL SADOVEANU — Da ! Dintre prozatorii români, Mihail Sadoveanu e autorul meu preferat. Eu, ţi-oi spune drept, cred că Sadoveanu este un scriitor mare. Şi 403 să-ţi motivez de ce ? Fără discuţie că, din anumite puncte de vedere, Odo-bescu, Creangă, Caragiale pot fi socotiţi scriitori mai mari decît el... Dar scriitorul mare, după părerea mea, este numai acela care izbuteşte să creeze complet o lume nouă... Şi Sadoveanu e prozatorul român —t- printre puţini — care a izbutit acest lucru şi, faţă de toţi, el aduce un plus considerabil : se sprijină pe o operă mare şi calitativ şi cantitativ. CARTEA PREFERATA — Mă întrebi ce carte prefer ? Uite-o colo pe birou. Cartea aia groasă cu scoarţe negre... E o carte în care se află toată înţelepciunea lumii, trecută şi viitoare... N-o ţin niciodată în raft... îi zice Biblia... BIBLIOTECA SPECIALA Toată lumea citeşte. Poate că exagerez afirmînd aceasta. Poate că spun prea puţin (s-ar putea spune că toată lumea citeşte mult)... Fapt cert este că în viaţa fiecărui individ (iar mi se pare că exagerez) biblioteca ocupă un loc oarecare. Că unele biblioteci se compun din aventurile lui Raffles, sau din suferinţele acelei faimoase Dispărute în noaptea nunţii, ori din colecţia completă a clasicilor lumii, nu interesează. Fiecare citeşte ceea ce îi permite mintea să înţeleagă şi gustul să aprecieze. Dar din toate lecturile unui om — fie pe bază de roman-foileton sau pe Critica raţiunii pure — se alege o bibliotecă specială. Un mănunchi de cărţi pe care nu te mulţumeşti să le deschizi numai o dată. Un mănunchi de cărţi în care te uiţi des, ca la un tablou preferat... Am căutat să aflu, vag, din ce autori şi-a populat dl. Liviu Rebreanu biblioteca sa specială, şi iată ce am aflat : dintre cei mai vechi : Balzac, Flaubert, Dostoievski, Dickens... Dintre cei mai noi : Thomas Hardy, Thomas Mann, Merejkovsky, Joseph Delteil (ăsta mai ales). Domnul Rebreanu îşi mărturiseşte cu greu preferinţele... Ţine secret, cum se zice... Totuşi cei numiţi au evadat —■ în cursul convorbirii noastre — din hrubele discreţiei d-sa!e. TOT ASTA AŞ ALEGE . Domnul Rebreanu se plimbă cu paşi mari, măsurînd biroul... Mă gîndesc la o întrebare pe care am pus'-o de curiozitate multora din cei pe care am avut cinstea să-i inter-viez. întrebarea e asta : „Dacă ar fi să vă începeţi viaţa de la început, cunoscînd pe cea pe care aţi trăit-o, tot cariera asta aţi alege-o ?" O formulez, domnul Rebreanu se întoarce brusc şi-mi răspunde hotărît. — Tot asta aş alege !... N-aş vrea să mă fac nimic altceva decît scriitor, nici a doua oară... apoi continuă să se plimbe prin birou... Toţi cei cărora le-am pus această întrebare mi-au răspuns ia fel : „Tot asta m-aş-face !'' Şi clacă pentru d. Rebreanu, de exemplu, în situaţia d-sale de astăzi, în literatura românească, lucrul apare firesc, nu tot aşa apare în situaţia altora, care, după o viaţă în- 404 îreagă de zbucium, de privaţiuni, de suferinţe şi lupte — pe tărîm artistic — au ajuns... nimic, sau cel mult rataţi... Care să fie secretul ce face pe orice om să nu regrete, atunci cînd il 'întrebi serios, o carieră pe care_ şi-a ales-o şi pentru care a luptat, deşi de pe urma acestei cariere n-a avut decît decepţii şi amărăciuni ? Să fie mîndrie ? (sentiment foarte dezvoltat, în genere, la artişti). Să fie vanitatea de-a nu recunoaşte greşeala ? Sau, poate, dragoste adevărată, pentru un- ideal vechi, către care bucuros pleci pe acelaşi drum, a doua oară, numai pentru a-1 întrezări ? Mi-aduc aminte că, într-o zi, am pus întrebarea asta unii poet. Unul din cei răsăriţi şi apreciaţi acuma cîţiva ani de zile, astăzi bolnav, cerşetor pe străzi... Aşteptam răspunsul şi mă uitam la el... O pălărie bleaga fără formă şi culoare, pleoştită pe ochi. Obrajii consumaţi de foame, privirea sleită de nopţile petrecute — în lipsa unui pat pentru oase. — în cafenelele din preajma Gării' de Nord, care ţin deschis toată noaptea... Trupul încovoiat, prostit, scurmat de lipsuri şi de boală — acoperit de zdrenţe date de pomană de foştii tovarăşi de redacţie... în picioare, pantofi sparţi, plini de apă... Un nenorocit care nu ştia de săptămâni de zile ce înseamnă o mîncare caldă şi-un pat pe care să-şi odihnească ruina trupului, plimbat pe străzi ca să stîrnească curiozitatea trecătorilor şi spaima copiilor şi femeilor sensibile... Aşteptam răspunsul şi mă uitam la el. Mă uitam la toamna din jurul nostru, la ploaia care-i şiruia de^a dreptul pe oase. Ştiam că „poezia" contribuise în mare parte ca să ajungă aşa... Şi, totuşi, mi-a răspuns ca şi ceilalţi toţi. — M-aş face tot „poet", chiar dacă aş şti că ajung tot aşa ! Şi lăcrima cînd mi-a răspuns... Ii povestesc d-lui Rebreanu întîmplarea... D-sa cunoaşte pe poet şi atît cît îi stă în putere îl ajută... îmi făgăduieşte că va face' tot ce se va putea pentru visătorul în zdrenţe... Pentru că dl. Rebreanu face totdeauna tot ce poate pentru cei care vin să-i ceară sprijinul... ERA SÂ MĂ ÎNSCRIU LA FACULTATE — în afară de literatură, ce altceva vă pasionează ? — Medicina, ţi-am spus că, încă din copilărie, voiam să mă fac doctor. Dragostea asta pentru medicină mi-a rămas pînă astăzi. înainte de război am vrut să mă înscriu la facultate. După război chiar, puţin mi-a lipsit ca să nu ajung student în medicină... Vream să studiez medicina ca să mă pot apropia de biologie, de începuturile vieţii, pentru că trebuie să-ţi fac o mărturisire : pe mine m-a chinuit şi mă chinuie şi astăzi întrebarea aceea banala : de unde venim şi unde mergem ? Pentru acest lucru, deopotrivă cu teosofia, mă interesează medicina din părţile ei care ating viaţa şi cele de dintîi începuturi ale ei. Dar... S-a făcut tîrziu. Amurgul timpuriu şi-a semnalat prezenţa sub ferestre, încercănîndu-k sub draperii de umbră... îmi strîr.g notiţele şi pun d-lui Liviu Rebreanu o ultima întrebare : — Aveţi o fotografie ? La asta nu se aştepta. Rămîne o clipă pe gînduri, apoi mărturiseşte zîmbind : — N-am... Am, dar n-am aici. Am de un an nişte poze Ia un fotograf şî, fiindcă veni ocazia asta, am să mă duc acuma să le iau... 405 DE VORBĂ CU DL. LIVIU REBREANU NOUL DIRECTOR AL TEATRULUI NAŢIONAL307 Numirea directorului Teatrului Naţional din Bucureşti a fost o chestiune care a frămîntat cîteva săptărnîni cercurile noastre intelectuale şi artistice. In sfîrşit, s-a terminat prin numirea d-lui Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor, autor cu renume în literatura românească. La „Casa scriitorilor" am stat cîteva clipe de vorbă cu dl. Rebreanu, care mi-a împărtăşit gîndurile d-sale asupra activităţii pe care o va desfăşura la Teatrul Naţional. NU REVOLUŢIE IN ARTA, CI EVOLUŢIE — Am primit direcţia Teatrului Naţional în urma insistenţelor ce s-au depus, pentru curmarea unor dificultăţi — mă întîmpină d-sa. Mă pregătisem pentru altceva. Asigur însă că nu viu la Teatru cu gîndul de a face revoluţie în artă. Nu cred decît în evoluţie întemeiată pe tradiţia în artă. Nu voi răsturna nimic din ce a făcut predecesorul meu, care s-a dovedit un bun director de teatru. Dacă se poate, am să fac îmbunătăţiri. — Dar în privinţa repertoriului ce aveţi de spus, d-le director ? — Să văd. Pînă acum n-am luat contact cu realităţile de la Teatru. Pînă la 1 ianuarie, desigur că se vor juca piesele care au şi fost puse în repetiţie. De la 1 ianuarie pînă la sfîrşitul lui februarie, gîndesc să se joace numai piese româneşti, iar din martie pînă la sfîrşitul stagiunii, piese spectaculoase din teatrul clasic. Ţin să se joace piesa românească într-un sezon cînd publicul e amator de teatru, iar piesa clasică, spetaculoasă, în vremea cînd publicul trebuie atras la teatru. SITUAŢIA MATERIALA A ARTIŞTILOR — Cum priviţi cererea artiştilor de-a li se îmbunătăţi situaţia materială ? — Voi face tot ce-mi va sta în putinţă să îmbunătăţesc situaţia materială a artiştilor, cerîndu-le în schimb rîvnă şi activitate stăruitoare. Voi cere să se înscrie în buget toate îmbunătăţirile posibile. Voi face şi economiile ce se vor putea realiza. SOARTA MORALA A ARTIŞTILOR — Mă gîndesc însă la soarta morală a artiştilor, aplicînd cu stricteţe legea, Nu înţeleg să fac concurenţă teatrelor particulare cu piese româneşti şi clasice străine, dar nici aceste teatre să nu ne facă concurenţă cu artiştii Teatrului Naţional. Voi da artişti teatrelor particulare, numai atîţi cît prevede legea. r c Tj"7 Int,erviu aPărut în Universul, XLVI, nr. 281 2 dec 1978 r, 1 f A * j 406 mo- MAI MULTA ARTA DECÎT SPECTACOL — Asupra reprezentării pieselor aveţi ceva de spus ? — Mă gîndesc să simplific puţir/ partea reprezentativă a piesei. Să nu facem aşa de mult spectacol. Voiesc să punem în evidenţă mai mult actorul •şi pe autor, să scot în evidenţă cuvîntul, eternul element al teatrului. Spectacolul — cu muzică, de pildă — face să dispară actorul. NUMĂRUL ARTIŞTILOR — Dar asupra numărului artiştilor Teatrului Naţional aveţi ceva de spus ? — Nu voi admite decît artiştii pe care-i prevede legea. Să fie puşi toţi la muncă, să fie bine plătiţi şi să dea dovadă de rîvnă pentru Teatru. Voi sta de vorbă şi cu criticii de teatru, apelînd la dragostea lor de artă, să-mi dea acelaşi concurs pe care l-au dat d-lui Corneliu Moldovanu. Din această colaborare sinceră, nu pot izvorî decît îmbunătăţiri pentru Teatru. Şi dl. Rebreanu încheie şirul convorbirii : „Vin cu toată dragostea în fruntea Teatrului Naţional, urmărind numai dreptate, muncă şi disciplină". LIVIU REBREANU VA REPREZENTA ÎNCĂ ÎN ACTUALA STAGIUNE TEATRALĂ „TRAGEDIA OMULUI" ÎI INVITĂ PE SCRIITORII MAGHIARI DIN TRANSILVANIA SĂ TRIMEATĂ PIESE PENTRU TEATRUL NAŢIONAL DIN BUCUREŞTI30S Liviu Rebreanu, noul director general al Teatrului Naţional din Bucureşti,, după unificarea departamentelor Cultelor şi al învăţămîntului devenind, secretar de stat cu problemele de artă3M, activează sincer şi străin de orice politică pentru realizarea apropierii româno-maghiare. Rebreanu ştie că situaţia ungurilor în acest moment nu este cea mai bună, că rănile dureroase ale trecutului apropiat încă nu s-au vindecat, şi ştie că ungurii din România ţin la neamul lor, la naţiunea lor, la cultura Ioi, dar aceasta nu exclude posibilitatea ca intre români şi maghiari să se-nfăptuiască o înţelegere şi o apropiere, să se poată găsi o platformă pentru o colaborare loială, fără orice gînd lăturalnic, în interesul educării culturale a celor două neamuri. 3»8 Interviu apărut cu titlul: Liviu Rebreanu meg ebben a szezonban eloadatja Bu-karestben az „Ember tragediâ)ât\ fdhivja az erdelyi magyar irokat, kuld,enek darabota Măreşti Nemzeti Szinbâz szâmâra, în cotidianul Ellcnzek,_ tiu], XL, nr. 282, / aec. L7*a, p. 2. Reprodus, pentru prima oară, în traducerea Terezei Periş Chereji. 309 Informaţie eronată. 407 — Ca director al Teatrului Naţional — declară Rebreanu corespondentului cotidianului clujean Ellenzek din Bucureşti —, de la bun început vreau să dau dovadă de sincera mea recunoştinţă. După multe promisiuni, vreau să fac posibil ca perla literaturii maghiare, mîndria poporului maghiar, Tragedia omului, să fie reprezentată la Bucureşti încă în stagiunea 1928/29. Dar pentru aceasta este necesară o traducere perfectă. Octavian Goga a început de mult traducerea acestei opere, dar, între timp, politica l-a îndepărtat de literatură. Sper că îşi va face atîta timp ca să-şi termine traducerea, în scurt timp după aceasta, doresc să reprezint piesele scriitorilor maghiari din Transilvania, scriitori printre care sînt foarte mulţi oameni talentaţi, îi rog pe aceşti scriitori să-şi trimită piesele la Teatrul Naţional, deoarece, cînd este vorba de colaborarea culturală între aceste două neamuri,, eu nu cunosc discriminarea naţională. REFERAT 310 De cînd am primit conducerea Teatrului Naţional am socotit că această mare instituţie de arta şi cultură trebuie să fie o şcoală în înţelesul cel mai înalt: şcoală pentru formarea gustului artistic al maselor, şcoală pentru perfecţionarea artei dramatice româneşti şi şcoală pentru autorii dramatici români. Prin urmare, mi-am propus să joc numai piese originale româneşti şi clasice străine, cele dintîi servind dezvoltarea literaturii dramatice naţionale, iar celelalte urmînd să facă educaţia gustului literar şi teatral al publicului., îndeosebi pentru tineretul şcolar am rezervat matineurile de joia şi sîmbătă, cu repertoriu exclusiv clasic, şi am înfiinţat matineuri literare dumunica dimineaţa, cu preţurile cele mai modice posibile. 311 Dar ţinînd seama că în toate manifestările sale publice, Teatrul Naţional e dator să împreune, pe cît se poate, esteticul cu moralul, am recomandat Comitetului de lectură să aibă în vedere, cînd alege spre reprezentare piesele româneşti, şi preocupările generale morale şi educatoare, mai mult decît în trecut. Era un deziderat limitativ din punct de vedere strict artistic, care trebuie să predomine în aprecierea unei opere de artă ; l-am exprimat totuşi încredinţat că statul nu poate să ocrotească decît manifestările artistice care servesc, într-un fel sau altul, cel puţin un scop ideal. Azi, după abia două luni, înainte chiar de-a ajunge să ne putem pune în practică intenţiile, spre uimirea generală şi părerea noastră de rău, Ministerul Instrucţiunii oferă celei mai largi publicităţi nişte aprecieri şi con- 310 Prezentat de L.R. conducerii Ministerului Artelor şi Cultelor ; tipărit în Rampa, XIV, nr. 3305, 30 ian. 1929, p. 4, sub titlul Directorul Teatrului Naţional cere repararea jignirii aduse Teatrului. 311 Vezi în legătură cu această afirmaţie articolele : Perpessicius, Matineurile literare, în Cuvîntul, IV, nr. 1313, 16 dec. 1928 ; Şezători literare, Ibid., V, nr. 1338, 12 ian. 1929 ; Matineuri literare la Teatrul Naţional, Ibid., V, nr. 1345, .19 ian. 1929; Şezătorile li- ' terare ale Naţionalului, Ibid., V, nr. 1352, 26 ian. 1929. 408 siderente prin care ţara întreagă e invitată să socotească spectacolele Teatrului Naţional ca „o şcoală de demoralizare şi perversiune". ■ ■ Nu mă voi opri,mult, domnule ministru, asupra referatului domnului director general al învăţămîntului secundar, pe care l-am primit oficial abia după ce l-am cunoscut din presă. 312 Dacă ni s-ar fi comunicat pe cale obişnuită şi cu discreţia necesară, dacă ar fi exprimat numai dorinţa reală de conlucrare între nişte instituţii cu scopuri convergente, am fi acceptat intervenţia această ca un Sprijin pentru o cît mâi potrivită îndrumare a destinelor Teatrului Naţional. Felul însă cum s-a produs intervenţia Ministerului Instrucţiunii, publicitatea cu proporţii de scandal ce i s-a dat ne obligă să o respingem cu toată hotărîrea ca pe o jignire fără precedent adusă Teatrului Naţional. De aceea, vă rog, cu tot respectul, domnule ministru, să binevoiţi a orîndui o anchetă spre a constata dacă, într-adevăr, Teatrul Naţional, de cînd îl conduc eu, a devenit „o şcoală de demoralizare şi de perversiune" şi dacă merită să fie arătat ca atare opiniei publice româneşti, iar, după rezultatul anchetei, să binevoiţi a lua măsurile ce veţi crede de cuviinţă spre a se repara jignirea gravă adusă celei mai de seamă instituţii de artă a ţării. 313 LIVIU REBREANU GAZETA LITERARĂ314 Ar trebui să ne aflăm azi în plină efervescenţă culturală. S-au vestit atîtea „ofensive culturale", s-au întocmit atîtea programe, s-au făcut atîtea 312 Reamintim că memoriul lui C. Kiriţescu fusese publicat în Universul, XLVII, nr. 2, 28 ian. 1929, p. 5. 313 De existenţa acestui Referat trebuie să se fi ştiut într-un cerc mai larg, căci, în aceeaşi zi cînd apărea, Universul (XLVII, nr. 23, 30 ian. 1929, p. 9) reia campania de denigrare, publicînd, sub pseudonimul „Romicus", articolul Criza de la Teatrul Naţional. Un protest al Societăţii Autorilor Dramatici. Directorul teatrului cere să fie... anchetat.,O tragicomedie. Concomitent, ziarul Adevărul (XLII, nr. 13836, 30 ian. 1929, p. 3) publică articolul Conflictul dintre Teatrul Naţional şi Ministerul Instrucţiunii se agravează. D. Liviu Rebreanu respinge „jignirea fără precedent adusă teatrului" şi cere anchetă. Scandalul va lua sfîrşit prin Retragerea piesei „Amantul anonim" (vezi Cuvîntul, V, nr. 1361, 4 febr. 1929, p. 2), la cererea autorului, I. Minulescu, deranjat de reaua-crcdinţă a celor care I-au declanşat şi de ingrata lui situaţie ca funcţionar de stat. 314 Articol de fond apărut în Gazeta literară, I, nr. 1, 31 ian. 1929, p. 1. în afara acestui număr, s^a mai tipărit nr. 2, Ia 7 febr. 1932. In primul număr mai colaborează E Bucuţa, Pompiliu Constantinescu, A. Holban, Ticu Arhip, I. Minulescu (interviu)* M. Da-mian şi Cicerone Theodorescu. în al doilea număr, E. Bucuţa, A. Holban, G. M. Zamfirescu (cronică dramatică), Sanda Movilă, Lucreţia Petrescu, Perpessicius (interviu), Pompiliu Constantinescu". în acest ultim număr este de reţinut montajul Moralitatea în artă, întocmit de M. Damian, cuprinzînd opinii despre piesa lui I. Minulescu, Amantul anonim, atribuite lui E. Lovinescu, N. Crainic, M. Dragomirescu, Perpessicius, N. Davidescu, Cezar Petrescu, V. Şeicaru, I. Barbu, V. Voiculescu, Camil Petrescu, A. Maniu, I. Minulescu. 409 sforăitoare promisiuni... Nevoia culturală a fost simţită de toată lumea, chiar şi de politicianii cei mai realişti. Cu dreptate s-a recunoscut că, după săvîrşirea unirii neamului românesc, trebuie să urmeze negreşit afirmarea noastră în faţa lumii ca factor cultural. Energiile spirituale ale unui popor cu o vitalitate extraordinară şi cu mari daruri fireşti vor trebui să producă, în domeniul artelor şi al culturii, valori noi încă nebănuite, prin care să ne do-bîndim locul de cinste în concertul civilizaţiei universale. Totuşi deocamdată suntem încă de-abia în epoca eroică a vorbelor. Faptele se aşteaptă mereu. Ele nu se pot improviza, nici nu se pot provoca prin intenţii. Operele de artă şi realizările culturale cer timp şi talente. Cînd preocuparea pentru cultură e continuă, se pregăteşte în mod • firesc terenul potrivit pentru valorificarea elementului cultural. Gazeta literară din aceste consideraţii s-a născut. Nu dorim să fim o publicaţie mai mult peste cele existente. Nu vrem să reprezentăm nici vreo şcoală literară,_ nici bisericuţe de artă. Ne mulţumim să înregistrăm conştiincios şi cît mai obiectiv posibil fenomenul artistic şi cultural, să întreţinem interesul pentru artă şi cultură. Fireşte, fără o selecţie şi coordonare, sforţările izolate n-ar putea da rezultate trainice. Socotim că temelia adevărată a culturii e cartea. Dragostea noastră spre carte ya merge mai osebit. In momentul cînd cartea va deveni un articol de prima necesitate, ^problema culturală va fi principial rezolvată. Dar nu ne încumetăm a face promisiuni. Ce vom izbuti să realizăm din gîndurile noastre bune se va vedea. Casa de editură „Eminescu" ne-a oferit o colaborare entuziastă. _E şi acesta un fenomen nou care trebuie înregistrat. Pentru întîia oară editura românească porneşte în tovărăşia scriitorilor întru cucerirea cititorului săptămînal. LIVIU REBREANU PROBLEMA CĂRŢII RĂSPUNSUL D-LUI LIVIU REBREANU 315 Am publicat pe rînd, în paginile acestei reviste, răspunsurile editorilor mai principali, la problema cărţii. Ancheta, foarte de actualitate, a stîrnit mult interes, mai ales printre librari. Unii dintre ei s-au supărat şi au trimis redacţiei, subsemnatului şi unora ^ 315 Apărut în Adevărul literar şi artistic, IX, seria a II-a, nr. 454, 18 aug. 1929 sub semnătura lui M.fircea] D.[amian]. El se integrează în ancheta de amploare, iniţiată de revista cu luni m urma. Cităm din A.L.A., IX, nr. 442, 26 mai 1929, p. 1 : „Problema cărţii s-a mai discutat. Ne aducem aminte de o întrunire a editorilor convocată de d-l Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor, în acest scop. S-a discutat, s-au luat unele notann, s-a întocmit un memoriu, care a fost înaintat Ministerului Artelor. Situaţia însă nu s-a schimbat. Criza carţn continuă [...]. După ce vom încheia ancheta printre editori, vom începe una printre scmtori şi alte personalităţi culturale. Iată întrebările: 1) Ce cărţi 410 - dintre editori scrisori cam aspre. Iar alţii, mai înţelegători ai chestiunii, ni-au trimis articole cu lămuriri foarte interesante şi foarte preţioase. Tehnica revistei însă şi planul anchetei nu ne îngăduie să le dăm publicităţii, separat. In comentariile pe care redacţia ie va face după ce ancheta se va fi sfîrşit, va) ţine, lireşte, seama şi de cuvîntul librarilor, pe care, dealtminteri, l-am aşteptat, şi vom cita, textual, părerile şi propunerile mai importante din scrisorile primite pînă astăzi şi din cele pe care le aşteptăm să vină. Trebuie să mărturisim însă — şi cred că suntem şi în asentimentul d-lor editori — că scrisorile d-lor librari, şi cele aspre şi cele înţelegătoare, ne-au bucurat deopotrivă. Ele dovedesc că ancheta interesează şi că va produce rezultatele pe care le-am intenţionat : stimularea unei iniţiative mai largi pentru răspîndirea cărţii şi dezvoltarea gustului cititului, începem acum ancheta printre scriitori. RĂSPUNSUL D-LUI LIVIU REBREANU — Cum credeţi că s-ar putea soluţiona criza cărţii ? — Ca s-ajungem la efect, trebuie să pornim de la cauză. Criza cărţii, sau mai exact: problema cărţii, se compune, ca să zic aşa, din mai multe crize : a scrisului, a tipăritului, a cititului şi a colportajului. Sunt, va să zică, patru cauze, patru crize, care alcătuiesc problema cărţii şi care sunt în str în să legătură. Vinovaţii ? Toţi şi nici unul. Dacă întrebi pe ■ scriitor, el spune că această criză se datoreşte celorlalţi trei factori ; dacă-i întrebi, pe rînd, pe aceştia, spun, fiecare, că se datoreşte, toată, celuilalt. Eu cred că realitatea este la mijloc. Şi remediul trebuie căutat, nu prin măsuri drastice şi violente, adică grăbite, ci prin măsuri moderate şi bine calculate. La „Societatea Scriitorilor Români", eu am încercat — şi cred că voi reuşi, fiindcă tot ce am încercat mi-a reuşit — am încercat, zic, să remediez o fază a crizei : aceea a scrisului. Şi iată cum : înlesnind scriitorului lumina tiparului. Să-i dau, adică, scriitorului posibilitatea să-şi tipărească volumele, ca să fie astfel în contact cu cititorul. Cu asta nu s-a rezolvat, fireşte, criza cărţii. Părerea mea este însă ca soluţionînd, în parte, criza scrisului şi a tipăritului, căci una implică pe cealaltă, faci să scadă, într-o largă măsură, şi celelalte două crize : a cititului şi a răspîndirii cărţii. In ceea ce priveşte criza tiparului, ea este în funcţie de hîrtie. Degeaba spun fabricile de hîrtie că vînd cu preţ scăzut produsul acesta^ şi că vina scumpirii cărţii cade toată m sarcina editorului. Hirtia indigenă nu numai că e scumpă, dar e şi proastă şi strică estetica cărţii, de care cititorului îi^e scîrba. Şi cînd te gîndeşti că putem aduce hîrtie mult mai bună din străinătate, cu acelaşi preţ ! Atîta timp însă cît există trustul hîrtiei subvenţionat de stat, nu cred că se va soluţiona criza tiparului. s-au vîndut mai bine? 2) Ce carte aveţi de gînd să tipăriţi? 3) In ce fel^ credeţi că se poate stimula vînzarea şi ieftinirea cărţii ? 4) Ce se poate cere de la stat în această duecţie ? 5) Legăturile cu librarii — Cum pot fi normalizate şi asigurate ?" ^Pînă la L.R., au răspuns : N. Th. Ionniţiu (Cartea Românească), S. Benvenisti („Ancora"), S. Ciornei („Naţională"), Feder („Alcalay"), Rudinescu („Socec"), I. Clopoţel, Slavian („Cultura naţională"), C. Ş. Fă-■geţel („Ramuri") şi Editura „Adevărul". 411 Acum, ci'îitorii. E lucru ştiut că nu toate cărţile se răspîndesc la fel şi se citesc deopotrivă, în toate ţările, sunt anume cărţi care se citesc mai mult : acelea care se adresează unui public special, sensibilităţii cititorului şi care apar, oarecum, la timp potrivit. îţi voi da numai două exemple foarte vorbitoare din literatura noastră : romanul lui Ionel Teodoreanu La Medeleni a avut un succes enorm. De ce ? Pentru că, socot eu, sensibilitatea scriitorului se apropie de sensibilitatea cititorului. De asemeni Întunecare de Cezar Petrescu, care este, totuşi, o carte mare. Ceea ce spune el acolo este însă ceva luat din realitatea trăită de noi, ceva din sufletul nostru. Şi ne interesează. Dar poeziile lui Tudor Arghezi care au apărut în trei ediţii ? Asta nu înseamnă însă că nu există criza cititului. în România, la aproape optsprezece milioane de locuitori, avem un număr infim de cititori. Dac-am avea măcar 5°/o cititori de literatură din populaţia ţării, am ajunge să ne vedem cărţile tipărite în zeci de mii de exemplare. Stratul de cititori căruia ne adresăm' noi, scriitorii, e foarte subţire însă, şi trebuie adîncit cîşti-gînd, încetul cu încetul, şi pe cititorii de gazete. Dar asta nu se poate face decît prin răspîndirea sistematică a cărţii. La noi în ţară, colportajul lipseşte aproape cu desăvîrşire. Noi tipărim cartea şi aşteptăm pe cititori să vină s-o cumpere. Aşteptăm însă degeaba : cartea se vinde slab şi nu-i vina cititorului. Ne trebuie o organizaţie inteligent alcătuită, care să ia cartea din momentul apariţiei şi s-o pună în mîna cititorului. O organizaţie aşa fel alcătuită, încît să descopere fiecare categorie de cititori ce cărţi preferă şi să i le ducă pînă în cel mai îndepărtat cătun, pînă în vîrful muntelui. Nu încape îndoială că înfiinţarea de biblioteci populare, de căminuri şi cercuri culturale contribuie în largă măsură la răspîndirea cărţii. Dar nu e mai puţin adevărat că răspîndirea cu folos a cărţii nu poate să fie stimulată de organizaţiile de stat. Ne trebuie aci o iniţiativă particulară. Sforţarea trebuie făcută de editori şi librari, pe care statul poate să-i sprijinească. Dar statul în sine nu poate să facă nimic. Aci trebuie entuziasm. Un şef de birou, un primar sau un prefect, adică statul, nu va răspîndi volumul du-mitale de nuvele, pentru că nu are nici un interes. Nu-i acelaşi lucru cu librarul şi cu editorul. Ei cîştigă şi trebuie să se intereseze de desfacerea cărţii. _ Dar, în sfîrşit, s-avem răbdare. Mi se pare că noi, scriitorii, ne cam grăbim. Vrem să schimbăm deodată totul. Vrem să facem milioane... Nu vezi că ceva totuşi s-a făcut în ceea ce priveşte chestiunea de care ne J)<:uPlm ' Şi ceea £e s"a făcut s-a făcut de către generaţia de scriitori de astăzi. Să se gîndească fiecare ce a^fost cartea de literatură şi scriitorul, nu acum 50, ci^acum 20 de ani. Ce răspîndire avea atunci cartea şi ce răspîn-dire are astăzi, cum era preţuit scriitorul atunci şi cum e preţuit astăzi ?! De aceea, lucrurile nu trebuiesc forţate. Faptul că izbutim să menţinem la ordinea zilei această problemă şi s-o infiltrăm în cercuri cît mai largi e o dovadă că ea interesează. Şi am credinţa că timpul va aduce o izbîndire a sforţărilor noastre. Noi citim şi scriem numai de 70 de ani. Criza cărţii e generală. Ea există înstări cu secole de literatură la spate şi unde cititorul caută cartea cum caută pîinea. Scriitorul nu poate să devie deodată milionar şi celebru. în Franţa, din 16.000 de scriitori, sunt vreo 300 care circula. Iar pricopsiţi sunt doar cîteva zeci. în Germania, de asemeni. Acolo, criza e mai acută şi scriitorul o duce mai greu. în România, scriitorul nu moare de foame. în Franţa şi Germania —\da. Noi suntem mai puţini, avem o literatură mai tînără şi ne ajutăm umil pe altul. Suntem în familie... Dar asta este, desigur, un cuvînt mai mult să continuăm lupta şi să izbîndim. Avem un teren virgin şi ne place munca. Uite, ia exemplu chiar de la dumneata : stai în Bucureşti pe călduri caniculare şi-n Ioc să faci o anchetă cu ştrandul, care, între noi fie vorba, ar fi mult mai bănoasă, te ocupi de problema cărţii... CUM VOR FUNCŢIONA ÎN VIITOR TEATRELE NAŢIONALE DIN PROVINCIE 316 D. LIVIU REBREANU DESPRE SITUAŢIA ACESTOR TEATRE ;r După cum se ştie, legea comercializării, operă a actualului guvern, nu exclude insti- i tuţiile artistice şi de cultură subvenţionate de stat. Ministerul Artelor, în vederea întocmirii bugetului anului viitor, a trimes o adresă tuturor directorilor Teatrelor Naţionale din provincie prin care le cere să se pronunţe asupra modalităţilor prin care aceste teatre vor putea intra în prevederile acestei legi. Direcţiunile acestor teatre urmează să răspundă, ţinînd seamă de contingenţele locale, dacă sunt pentru comercializare sau pentru exploatarea lor ' cu caiet de sarcini. ; Nu o dată am avut ocazia să vorbim de modul puţin recomandabil cum funcţionează unele din ace:ste teatre. Ocolite de public, avînd un repertoriu mai prejos de orice critică, cu un ansamblu de mîntuială, unele din aceste instituţii nu fac decît să compromită ' ideea de teatru în provincie : excepţiile nu exclud regula. Ministerul Artelor a decis să puie capăt acestei stări de lucruri, printr-o reorganizare a.acestor teatre. Nu se ştie de pe 'acum sub ce regim vor funcţiona în viitor aceste instituţii, în orice v caz, avîndu-se în vedere situaţiile diferite ale acestor teatre, nu se poate aplica o formulă t unică. In legătură cu această chestiune am crezut interesant să aflăm punctul de vedere al d-lui Liviu Rebreanu, directorul general al Teatrului Naţional şi preşedintele comisiunii pentru modificarea legii teatrelor. D-sa ne-a spus : — Sunt hotărît pentru concesionarea Teatrelor Naţionale din provincie cu caiet de sarcini, fiindcă numai aşa aceste teatre ar putea deveni ade- i _ 316 Publicat în R^rnţa,^ XIV, nr. 3483, 1 sept. 1929, p. 1. Declaraţia lui L.R. clarifică multe notaţii grăbite din Jurnal, cu privire la concesionarea („concesiile") unor teatre din provincie. în plus, precizările întregesc informaţia telegrafică din sept. 1929 (o singură notaţie la 1 sept. şi aceea referitoare la organizarea ministerelor). 412 413 vărate instituţii vii de artă dramatică. Concesionate, aceste teatre nu vor fi un balast din ce în ce mai împovărător pentru stat; nu vor mai fi pepiniere de actori neputincioşi, deveniţi simpli funcţionari dramatici şi nu vor mai fi nişte organisme moarte fără nici o însemnătate pentru mişcarea teatrelor. Concesionarii, în interesul lor, vor fi siliţi să facă toate sforţările ca să dea reprezentaţii bune pentru a putea crea în jurul teatrelor o atmosferă de simpatie. Pe de altă parte, statul, prin obligaţiile pe care le va impune concesionarului, va fi asigurat că şi teatrele din provincie vor avea repertorii vrednice de o instituţie subvenţionată, că aceste teatre nu vor mai avea deficite cari să cadă în sarcina visteriei ţării. în asemenea condiţii a fi împotriva concesionării cu caiet de sarcini a Teatrelor Naţionale din provincie şi numai a acestora, fiindcă de cel din Bucureşti nici nu poate fi vorba, ar însemna să nu doreşti o îmbunătăţire a mişcării teatrale româneşti. D. LIVIU REBREANU DESPRE STUDIO 317 înfiinţarea studioului dramatic al Teatrului Naţional revine d-lui Liviu Rebreanu, care urmăreşte, prin înfiinţarea noului teatru, un debuşeu pentru literatura dramatică originală, al cărui sprijinitor s-a arătat întotdeauna. încă de Ia venirea sa în fruntea Naţionalului, d-sa ne-a declarat că înfiinţarea unui Studio intră în programul său de activitate. In preajma inaugurării noului teatru, d. Liviu Rebreanu a binevoit să ne declare următoarele : — Un Studio mi s-a părut o necesitate pentru Teatrul Naţional, de cînd acest teatru a devenit într-adevăr ceea ce trebuia să fie : marele aşeză-mînt menit să înfăţişeze, alături de literatura dramatică originală românească, numai pe cea clasică străină. în clipa cînd Teatrul Naţional se consacra realmente chemării sale adevărate, se ivea o lacună în activitatea sa, fiind nevoit să renunţe la actualitatea teatrală străină. Oricît avînt ar lua teatrele particulare, ele vor trebui totdeauna să se gîndească la succesul de public imediat, încît o sumă de lucrări dramatice străine, poate chiar cele mai însemnate dintr-un punct de vedere strict artistic, vor rămîne înafară de preocupările lor. Sarcina aceasta numai Teatrul Naţional putea şi trebuia să şi-o asume. Ceea ce se face prin înfiinţarea unui Studio. Mulţi cred că „studio" înseamnă neapărat teatru fără spectatori, sau. în cazul cel mai bun, un laborator de familie care să facă mai mult sau mai 317 Publicat în Rampa, XIV, nr. 3511, 4 oct. 1929, p. 3. Declaraţiile lui L.R. completează notaţiile jurnaliere din 1, 15, 22 şi 23 oct., în care nu aminteşte nimic despre scopul urmărit prin crearea studioului Teatrului Naţional. Alături de Referatul din Rampa, XIV, nr. 3305, 30 ian. 1929, p. 4 (reprodus la Addenda, p. 408—409), îl reţinem pentru înţelegerea intenţiilor avute de scriitor în primul an al directoratului său de la Teatrul Naţional 414 puţin abstracţie de public. Asemenea teatru cred că nu şi-ar avea rostul la noi. Cel puţin cîtă vreme n-avem de experimentat ceva original, fie ca opere, fie ca regie. Un studio, la noi, nu poate decît să prezinte ceea ce s-a realizat de preţ aiurea, spre a permite publicului românesc să fie în curent cu ritmul teatrului modern străin. / Definiţia unui studio, în acest sens, fixează şi programul de activitate al studioului Teatrului Naţional. DISCURSUL D-LUI LIVIU REBREANU 318 D. Liviu Rebreanu, conducătorul Direcţiei Educaţiei Poporului, a spus următoarele : Ne dăm prea bine seama şi de greutatea sarcinii ce o primim şi de răspunderea mare ce ne-o luăm în clipa cînd, pentru întîia oară, statul îşi manifestă preocuparea culturală prin crearea unui organism menit anume să îndrumeze educaţia culturală a poporului român. Nu ne sfiim totuşi a mărturisi că pornim la drum nu numai cu hotărîrea de-a ne face pe deplin datoria, ceea ce n-ar fi decît firesc, ci cu întreg elanul şi entuziasmul de a duce la izbîndă însărcinarea ce mi s-a dat. înconjurat de oameni de muncă şi de talent, de tineri cărturari pasionaţi de problemele culturii româneşti, vom pune în împlinirea datoriei şi focul sacru fără de care nu se poate realiza nimic durabil. Ne vom feri să ne îmbîcsim în biuro-cratismuî rigid şi mortificator, si!indu-ne să păstrăm necontenit contactul viu cu realităţile vieţii, ca să rămînem mereu un organism viu. Un gînd nobil este temelia acestei tinere organizaţii : anume că în concertul marii civilizaţii umane neamul nostru nu-şi va putea dobîndi locul cuvenit decît prin desfăşurarea şi potenţarea energiilor sale spirituale şi pu-nînd în cît mai vie lumină bogatele calităţi specifice ale sufletului românesc. . De aceea organizaţia noastră, prin ramificaţiile ei, va îngriji, pe de o parte, să se păstreze lumina pe care o răspîndeşte şcoala românească şi să îmbogăţească sufletele prin darurile ce ie oferă artele şi literatura, iar pe de altă parte, să lucreze şi pentru păstrarea şi sporirea sănătăţii fizice şi morale a poporului nostru. Scopurile acestea ne indică şi mijloacele. Rostul nostru nu poate fi decît mai cu seamă de-a stimula şi de-a îndruma energiile creatoare, precum şi de-a coordona şi analiza iniţiativele oriunde s-ar produce sau de a le provoca de va fi nevoie. Nu ne vom da înlături, fireşte, de-a lua iniţiative şi noi înşine, dar vom căuta totdeauna să le realizăm prin bunăvoinţa şi însufleţirea particulară. Societăţile şi organizaţiile culturale trebuie să fie to- 318 Tipărit în Rampa, XV, nr. 3602, 24 ian. 1930, p. 2, în cadrul articolului Solemnitatea inaugurării Direcţiei Educaţiei Poporului. 415 I varăşii noştri fireşti. Statul singur nu poate crea cultură ; el nu poate decît să mijlocească stări favorabile pentru crearea ei. Nici puterile şi nici mijloacele materiale nu ne-ar permite să realizăm tot ce am dori. Ne bizuim însă în marele suflet dornic de lumină al poporului nostru şi ne bizuim pe sprijinul cărturarilor români de la oraşe, ca şi din cătunele cele mai umile. Ne vom adresa tuturor, căci opera noastră numai prin colaborarea leală, frăţească a tuturor va putea fi într-adevăr rodnică. Mulţumirea ca şi mîndria noastră ar fi să izbutim a stîrni în tot cuprinsul neamului românesc marea sete de cultură, care singură este adevărata generatoare de valori. Fireşte, nu ne închipuim că drumul nostru va fi neted şi fără obstacole; Dacă n-ar fi decît prejudecata înrădăcinată că orice cheltuială pentru cultură e o risipă, şi încă ne-ar fi de-ajuns ca să ne îngreuieze începuturile. Dar cînd se mai adaugă neîncrederea firească faţă de o creaţie nouă şi mai ales reaua-voinţă care caută să discrediteze din capul locului orice iniţiativă ! Totuşi piedicile de orice fel nu vor putea decît să ne îndemne la mai dîrză muncă, să ne întărească voinţa de-a realiza o operă pe care o credem de capitală însemnătate pentru viitorul neamului nostru. Mai cu seamă că pentru o reuşită cît mai deplină avem azi auspiciile cele mai favorabile cu putinţă în sprijinul înţelept pe care d. prim-ministru şi guvernul întreg vor să acorde în mod real mişcării culturale româneşti. Mai apoi ştim că organizaţia care se înfiripează acuma este copilul poate cel mai drag al d-lui prim-ministru, şi ne simţim măguliţi şi mişcaţi că ne-a încredinţat nouă sarcina de a-i călăuzi primii paşi în lume. încrederii deosebite ce ni se arată astfel nu-i putem răspunde decît prin legămîntul solemn de a pune în slujba Direcţiei Educaţiei Poporului toată inima şi toate puterile noastre. MĂRTURIA SCRIITORILOR "DESPRE MAR*EA EUROPEANA HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU 319 Desigur că mijloacele de realizare ale doamnei Hortensia Papadat-Ben-gescu sînt surprinzătoare. Domnia-sa rămîne în teatru ceea ce este în literatură : un fel de „expresionistă". Prin aceasta, e originală, nouă şi puţin accesibilă. Spre deosebire de toţi ceilalţi scriitori, d-sa reprezintă, singură deocamdată la noi, o şcoală nouă, cu metode noi de apercepţie şi de reprezentare. De obicei scriitorul, creînd, stă pe loc, privind din acelaşi unghi lumea şi viaţa. Doamna Papadat-Bengescu procedează invers ; la d-sa lumea 319 Publicat de L.R. în Tiparniţa literară, II, nr. 2—3, ian.-febr. 1930, p. 28, ca răspuns la „ancheta" revistei. El este precedat de comentariile lui M. Sebastian, Camil Petrescu şi urmat de cele semnate de Ticu Arhip, A. Dominic, F. Aderca. 416 si viaţa stau pe loc, pe cînd scriitorul îşi schimba neîncetat unghiul^ de observaţii, năzuind parcă să prindă viaţă în mers in^desfăşurarea ei sunul-tană. Pbate că d-na Papadat e mai aproape de adevărata faţa a vieţii, sau poate că nu ; viitorul o să hotărască. NOUL REGIM AL TEATRELOR NU VA INTRA ÎN VIGOARE ÎN ACTUALA STAGIUNE 320 DECLARAŢIILE D-LUI LIVIU REBREANU Am relatat în diferite rînduri haosul care domneşte actualmente la teatrele subvenţionate de stat, din cauza stărei de provizorat în care se găsesc aceste instituţii. Amînarea apucări; noului regim al teatrelor creează acestor instituţii o situaţie unică. Nu exagerăm cînd spunem că în special la teatrele din provincie domneşte actualmente o adevărată debandadă. In legătură cu această situaţie, d. Liviu Rebreanu, directorul „Educaţiei Poporului" şi preşedintele comisiei pentru redactarea viitoarei legiuiri, ne-a spus următoarele : — Anteproiectul de lege a fost întocmit. în cursul acestei săptămîni, probabil chiar mîine, miercuri, vom asculta delegaţia artiştilor care ne va expune doleanţele artiştilor Teatrului Naţional. Pentru vineri am invitat pe directorii teatrelor din provincie în acelaşi scop. Autorii dramatici îşi vor expune doleanţele lor cu ocazia adunării convocate pentru duminică. în primele zile ale săptâmînii viitoare proiectul întocmit după sugestiile celor interesaţi va fi înaintat Consiliului Legislativ. D. ministru Răducanu, care va depune proiectul pe biroul Corpurilor Legiuitoare, va cere urgenţa, astfel poate că în chiar cursul actualei sesiuni proiectul va lua formă de lege. In nici un caz noua lege nu va fi aplicată în cursul actualei stagiuni. Ultimul articol va stipula că legea intră în vigoare pe ziua de 1 septembrie, aceasta pentru a se da timp lichidărilor vechii gestiuni. Baza noii legi va fi regia publică comercială, pentru toate teatrele naţionale şi concesionarea cu caiete de sarcini pentru teatrele de operă ; acest din urmă regim va putea fi aplicat şi teatrelor din provincie, daca se vor găsi persoane cari să prezinte suficiente garanţii morale şi materiale. După cum se vede, cele relatate de d. Liviu Rebreanu sunt de natură oarecum liniştitoare, cel puţin se ştie că nu va interveni nici o schimbare bruscă în cursul celor trei Iun. 320 Publicat în Rampa, XV, nr. 3636, 6 mart. 1930, p. 4. Declaraţia scriitorului a fost reţinută în Addenda volumului şi datorită faptului că însemnările din Juma , datate mart 1930 nu reflectă mai nimic din preocupările directorului Teatrului Naţional. 417 1 Tt " -Tt T lrŞltd 3CtUalei St3giUni- °e aSSmenea' nu™ directorului Teatrului Naţional, cu contract, nu se va face decît după mal multe luni de la aplicarea nou legi, pentru a se putea face o oarecare experienţă în ce priveşte noua lege. Asa w procedat cu toţi conducători, întreprinderilor cari au intrat sub regimul comercializărilor DL. LIVIU REBREANU DESPRE FILMUL „CIULEANDRA" 3 3:1 ...Deşi în alte ţări cinematograful a devenit una dintre cele- mai importante industrii, producţia românească de filme nu contează în producţa internaţională. Cauzele sunt multiple şi cea mai principală, credem noi, este lipsa de iniţiativă. Cele vreo cîteva filme aşa-zise „româneşti" n-au prezentat decît un interes local. Se pâre însă că în ultimul timp se caută să se realizeze filme cari prin subiectul lor şi modul cum sunt executate să intereseze şi peste graniţele noastre, avînd astfel un caracter oarecum internaţional. Avem impresia că în aceeastă categorie intră Ciuleandra, filmul care se realizează după romanul cu acelaşi nume al scriitorului Liviu Rebreanu, realizat parte la Berlin şi parte la Bucureşti, în două versiuni, şi lucrat după cele mai perfecţionate mijloace ale tehnicei moderne. Domnul Liviu Rebreanu ne-a spus următoarele în legătură cu realizarea pe ecran a Ciulendrei: — Filmul s-a realizat din iniţiativa unei societăţi germano-române, „Deutsche Rumănische Film Production", care a dobîndit un sprijit modest din partea Preşedinţiei Consiliului. Scenariul filmului s-a lucrat după romanul meu, bineînţeles fără să se respecte întocmai arhitectura romanului, lucru ce ar fi fost dealtfel imposibil. Calităţile unui roman nu pot fi redate într-un film, şi. transpunerea unui roman pe ecran întîmpină aceleaşi dificultăţi ca transformarea unui roman într-o piesă de teatru. De aceea realizatorii filmului au fost nevoiţi să introducă scene noi pentru ca filmul să aibe variaţie, să prezinte interes, să dea posibilităţi de manifestare actorilor şi să poată introduce muzică. Realizarea filmului a început în primele zile ale lunei mai ; exterioarele au fost luate parte la Bucureşti, parte la Strunga, Constanţa, Mamaia, Mangalia şi în alte părţi pitoreşti. Interioarele s-au lucrat la Berlin. Filmul a fost realizat în două versiuni : română şi germană. în versiunea română vor juca actori români în rolurile principale, unii actori germani, ca de exemplu Hans Stiiwe, avînd doar roluri episodice ; versiunea germană va avea de asemenea interpretare mixtă, unele roluri fiind interpretate de actori români cari şi-au putut apropia limba germană. 321 Apărut în Rampa, XV, nr. 3801, 21 sept. 1930, p. 3, cu subtitlul „Cinematograful face concurenţă teatrului ?", fiind semnat de Ioan Massoff. Reproducem integral declaraţiile lui L.R. şi numai selectiv introducerea lui I.M., în care discută raportul dintre teatru şi cea de-a şaptea artă. 418 5,1 De pe acuma filmul a fost reţinut în Germania, Franţa Austria, Un-' ţâfia, Cehoslovacia, Ţările Scandinave. în Anglia n-a fost reţinut, în această •ţ ţară existînd un fel de contingentare a filmelor. La Berlin, dealtfel ca şi la Bucureşti, filmul va fi rulat concomitent în două săli. , Artiştii români n-au fost recrutaţi atît după reputaţia lor scenică, ci niai mult după şansa de a fi reuşiţi în film. Fotogenia n-are nici o legătură ca talentul scenic al unui actor. Ciuleandra este după cum se spune în limbajul tehnic un film 100 la , ; sută sonor şi vorbitor. Credinţa mea e că realizatorii au izbutit să facă un film care să intereseze şi străinătatea. 322 Acestea ne-a comunicat d. Rebreanu. Şi acum revenind la chestiunea concurenţei ne-!(,iale pe care o face cinematograful teatrului, părerea noastră este că directorii de scenă > ne exPlică g^v d. Rebreanu. De la sursa şi pina Ia locul de desfacere, preţul ajunge adeseori înzecit. 448 BISERICA357 Seara a coborît deodată pe toată întinderea. Sus pe masa din ceardac ne aşteptau cîteva pomiere încărcate şi priveliştea vastă a Văii Mari... în fund, profilată pe un deal, biserica... ^ _ ^ . — Am găsit-o acum trei ani o paragina. Din lipsa de fonduri, preotul n-a putut face nimic. Oamenii aproape nu se mai duceau la slujbele duminicale. Pe zidurile igrasioase, ploaia se prelingea deteriorînd picturile murale. . . Şi ceea ce n-au făcut oamenii de aici în zeci de ani d. Rebreanu a realizat în cîteva luni. A angajat tîmplari, zidari şi a ridicat pe ruinele fostei biserici o citadelă în toată puterea cuvîntului. _ _ — Mă veţi întreba de unde am luat banii? Cheltuieli de^ peste 80.000 de lei le-am acoperit prin cîteva şezători culturale date aici în sat cu participarea binevoitoare şi foarte generoasă a particularilor din Piteşti. Am jucat aici pe Caragiale, ne spune surîzînd d. Rebreanu. Cum a ieşit spectacolul, nu mă întrebaţi. Dar banii au ieşit. încă două sau trei şezători, şi datoria e achitată. în jurul omului acesta minunat, pe care sătenii îl iubesc pentru sufletul şi bunătatea lui, s-a creat în sat o adevărată legendă. De ce oare o fi dormind ziua şi o fi stînd noaptea singur pe cerdac ? Ce tot scrie acolo ? Bătrînii au auzit că „domnu" e scriitor... Dar copiii ? — Nu mă prea cunosc copiii, spune d. Rebreanu. Şi totuşi una din marile mele pasiuni tot ei rămîn. AMINTIRI în sufletul acesta naiv, potolit, nefrămîntat de nici una din _ marile întrebări ale vieţii, se oglindeşte însăşi copilăria mea pierdută cu anii peste munţii Ardealului, departe. O casă tot aşa ca_ aceasta cu pridvorul şi ceardacul tradiţional, locuită de numeroasa familie a învăţătorului Vasile Rebreanu... Eram nouă fraţi. Familie grea pentru _ modestele Resurse materiale ale tatălui meu. Fiecare din copii după primii ani de învăţătură ne-am croit mai tîrziu singuri drumul vieţii. în privinţa carierei mele, părerile părinţilor erau divergente. Mama voia să mă,facă popă, tata, învăţător. Dar marea mea pasiune era medicina. Şi — ne explică surîzînd d. Rebreanu — din toate aceste cariere ce mi se ofereau, m-am trezit... ofiţer de infanterie în armata austro-ungară. Un complex de împrejurări, din care lipsa banilor prima, au contribuit să îmbrăţişez cariera militară. Notează că în această vreme din cauză că făcusem studiile^ în şcoli străine posedam foarte puţin limba românească literara. Insa in aceste timpuri am început să scriu cu o rîvnă, care azi s-a mai potolit, întîile mele lucrări literare. Era o literatură de salon, en vogue pe atunci, pe care o cultivam din abundenţă. Am scris peste cincizeci de piese cu care am bom- 337 Biserica din Valea Mare fusese ridicată în 1685, cu două sute de ani înaintea naşterii scriitorului. In grădina bisericii, L.R. va fi îngropat lai 3 sept. 1944. 449 bardat toate teatrele din Budapesta. Fireşte, nu s-a jucat nici una. Nu tot acelaşi lucru s-a petrecut cu proza mea literară. Primele mele articole apărute în ziarele din Budapesta erau elogios apreciate. Numai că, într-o bună zi, m-am trezit cu colonelul meu care m-a sfătuit prieteneşte să renunţ la scris, pentru că nu se cade ca un ofiţer — notat excelent în toate rapoartele cazone — să se ocupe cu... fleacuri. Dar eu îmi pusesem în gînd să renunţ la cariera militară, ceea ce cu mari greutăţi am izbutit. Milităria, cu rigorile şi cu severităţile ei, era diametral opusă temperamentului meu independent, vulcanic. Renunţînd la militărie şi întorcîndu-mă acasă, dădeam cu piciorul carierei mele clădită cu atîta trudă şi cu atîtea necazuri. Azi cînd îmi reamintesc mi se pare o nebunie. O nebunie pe care numai tinereţea şi elanul o poate'face. D. Rebreanu se opreşte o clipă. Vezi, de aceea am rămas adînc impresionat acum cîtva timp cînd am primit vizita unei domnişoare. Venise fără nici un ban tocmai din Severin la Bucureşti pentru că simţea... focul sacru al scrisului. Crezi d-ta că e puţin lucru să porneşti, la drum, aşa, deodată, fără să ştii unde vei ajunge şi ce vei mînca mîine ? La Năsăud, întors în mijlocul familiei, am început să-mi perfecţionez, cu numeroase lecturi, cunoaşterea limbii literare româneşti. L-am citit întîi pe Creangă cu însemnări pe marginea cărţii şi apoi pe Caragiale, din care n-am înţeles absolut nimic. Am început să public în ziarele locale. Proza mea era din ce în ce mai reuşită. Şi am încercat peste cîtva timp „marea lovitură" trimiţînd cîteva nuvele la Luceafărul lui Goga şi Tăslăuanu (de la acesta din urmă primind o caldă scrisoare de felicitare), la Convorbirile critice ale d-lui Dragomirescu şi la revista Făt-Frumos, scoasă de Emil Gîrleanu. Toate aceste publicaţiuni mi-au tipărit nuvelele. 358 Socoteam eu — e tot o naivitate a tinereţii — că sunt acum destul de cunoscut şi am descins în vechiul regat prin Sibiu în toamna anului 1909 cu vreo 60 de coroane în buzunar. în Bucureşti nu cunoşteam pe nimeni. Am tras într-o mohorîtă zi de toamnă Ia hotelul „English". De aici a început boema adevărată a vieţii de tînăr scriitor sărac în România mică. Gazetăria la Rampa şi la Ordinea 359 lui Bădărău 36°, secretariatul Convorbirilor critice, slujbe mai mult onorifice. Zilele treceau una după alta în monotonie, în mizerie. Gloria întîrzia să vie ; tinereţea, numai tinereţea, a învins toate aceste necazuri. Şi totuşi niciodată, în tot acest răstimp, n-am regretat nimic. Nici renunţarea la cariera de ofiţer, nici banii de atunci, nici situaţia de altădată. Trăiam în mediul scriitoricesc, în preocupări pur intelectuale, eram în „elementul meu". 358 Relatarea corespunde doar parţial adevărului, întrucît nu toate revistele menţionate i-au tipărit prozele înainte ca autorul ei să fi descins în Capitala ţării. 3->9 Ordinea, cotidian conservator-democrat, apărut la Bucureşti, între 23 nov. 1907 şi 30 ian. 1913. 360 Alexandru A. Bădărău (1859—1927), avocat şi om politic. Rupîndu-se de Partidul Conservator, a format, împreună cu Tache lonescu (185S—1922), Partidul Conservator-Democrat. 450 însă niciodată n-am înţeles clar, bine definit, avîntul care m-a îndemnat sa iau deodată această hotărîre. — Poate dorul de ţară, de fraţi. — Ei vezi, continuă d. Rebreanu, aici e o problemă sufletească foarte delicată. Niciodată nu mi-a plăcut să-mi lămuresc mie însumi anumite stări sufleteşti. Ele trec cu atîta tumult printre noi şi ne răscolesc sufletul, determinînd marile hotărîri şi atitudini ale vieţii, încît tălmăcirea lor e aproape o profanare a acestui sentiment care se cheamă patriotism, dragostea de neam, de fraţi... Patriotismul e ca şi amorul. El trebuie să treacă discret, să te cutremure ca o înfiorare, al cărei înţeles să rămînă pentru totdeauna o taină. N-am văzut niciodată un englez care să se bată în piept trîmbiţîrtd la toată lumea iubirea de ţară. Şi cine oare poate contesta patriotismul autentic al englezului ? Ei, dar să trecem mai departe. Lucrurile se petreceau în 1909... — Doi ani după marile răscoale ţărăneşti, intervenii eu. — Mi se pare că aici vrei să mă aduci, surîde d. Rebreanu. [...]3€1 CADRUL ROMANULUI •— Poate pentru atmosfera în care se desfăşoară Răscoala pasagiul pe care îl citeşti este edificator. E locul acum, fără a intra în amănunte, să-ţi dau cîteva precizări în legătură cu noul meu roman. Nu e vorba aici numai de romanţarea răscoalelor ţărăneşti din 1907. Nu voi scrie istorie, pentru că fac literatură şi numai literatură ; dar împrejurările în care au izbucnit răscoalele, ca şi documentele autentice ale vremii au o valoare . literară prin ele înşile. Aşa, de pilda, cînd frămîntarea în păturile rurale era în toi şi cînd cazanul fierbea mai puternic, în parlamentul ţării se vorbea despre maximalizarea preţurilor la benzina de automobil. Să tot fi fost în România de atunci vreo trei sute de maşini. Aceste preocupări ale vieţii urbane şi rurale, complect diferenţiate una de alta, dezinteresul acesta care, indiscutabil, pornea de sus în jos, şi-a arătat curînd de tot efectele. Acţiunea romanului se desfăşoară mai ales în epoca aceasta de incubaţie. Răscoala în sine interesează mai puţin. Se puneau în anii aceia o sumedenie de probleme de ordin social care trebuiau rezolvate ; erori de neiertat în conducerea centrală ; se cerea un interes mai adînc pentru durerea păturei ţărăneşti. Acum după 25 de ani, lucrurile apar mai lămurite. Lacunele şi greşelile din conducerea ţării sunt evidente şi în aparenţă uşor re-mediabile. Dar această clară viziune o dă numai perspectiva deceniilor care au trecut. Pe fondul închis al văzduhului, figura tînără a d-lui Rebreanu, încadrată in părul acesta alb ca o perucă, se profilează în linii dure, precise. înfăţişarea sa masivă, braţele vînjoase, pieptul puternic — toate în perfect contrast cu căldura vocei sale. 361 AH în articol este reprodus un fragment din romanul aflat pe masa de lucru: Răscoala. Acţiunea ■ episodului se petrece în faţa cârciumii lui Busuioc. Scena de masa (la trecerea maşinii Nadmei). 451 Dl. Rebreanu povesteşte. E succint, concis. Propoziţiuni simple. Subiect şi predicat. Şi totuşi, poate în această cronologică înşiruire de fapte, cărora nu le picură nimic din sentimentalismul fatal uriei întoarceri în desişul anilor, se află farmecul naraţiunei sale. Ai crede că în inima acestui om dinrr-o bucată sentimentele şi depresiunile sufleteşti au cele mai simple tipare. Dar aşezat la masa de 'lucru, pe ceardacul înconjurat de stele şi tăcerea nopţii, singur, depănînd firul gîndurilor, cîtă căldură şi candoare revarsă condeiul său ! Noaptea a trecut pe nesimţite în lungi discuţii reconfortante. Adeseori evocînd pe marii maeştrii ai epocei universale, figura lui Dostoievski şi a lui Tolstoi a antrenat convorbirea. Cînd am părăsit conacul d-lui Rebreanu, în zorii zilei, satul se înviora treptat, treptat. Ţăranii porneau pe cîmp, la cules. La poartă veni într-un suflet un om de la primărie : — O telegramă, conaşule. Dl. Rebreanu o deschise, cu îngrijorarea cu care deschizi orice telegramă. Şi după ce o parcurse cu ochii mi-o arătă, surîzînd : „Sosesc mîine pentru interviu. Stop. Cred că nu sunt inoportun." FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU EROUL MEU 362 în Pripas *, sat de prin împrejurimile Năsăudului, la nordul Ardealului, acolo unde se petrece acţiunea lui Ion, există într-adevăr şi trăieşte încă şi astăzi un flăcău pe nume Ion Pop al Glanetaşului. Dar cu Ion din romanul meu acesta nu are comun decît numele, pe care, recunosc, l-am folosit pentru a păstra o autenticitate rurală şi băştinaşe. Tot aşa am făcut şi cu numele preotului Belciug, al notarului Stoessel şi alţi cîţiva. încă o dată însă, m-am mărginit numai la numele lor, şi atît. Desigur că este o legătură între personagiile romanului şi realitate, dar ele nu sunt copii după natură. Din momentul în care i-am trecut în roman, oamenii s-au adaptat mediului romanului, fiindcă romanul are o lume, o atmosferă specială, şi cititorul trebuie să trăiască în această lume. Ion Pop al Glanetaşului, rob al lui D-zeu şi contribuabil al statului — vorbesc de cel real —, se deosebeşte mult, ţi-am mai spus, de Ion al meu, cel pe care l-ai văzut şi pe scena Naţionalului. Acest Ion din Pripas e un biet om, cel mai pră- 362 pUD;;Cat în Rampa, XV, nr- 4485, 25 dec. 1932, p. 7, ca răspuns Ia ancheta întreprinsă de Al. Robot. (în acelaşi număr mai aflăm mărturisirile lui Gala Galaction, E. Lovinescu, T. Muşatescu, I. Minulescu, T. Teodorescu-Branlşte, Camil Petrescu, M. Sorbul, I. Al. Vasilescu-Valjean şi Caton Theodorian.) Cu opt luni în urmă, L.R. publicase în Vremea, V, nr. 235, 1 mai 1932, p. 1, Intre roman şi viaţă. Povestirea primului capitol. fragment autobiografic reprodus ulterior în Mărturisiri (vezi Addenda, p. 301—320), insistînd asupra genezei romanului Ion. Reluînd vag unele idei cu privire la raportul realitate-ficţiune... scriitorul adaugă în noile sale mărturisiri multe elemente inedite. * în realitate, Prislop. 452 pădit din sat, s-a însurat cu o fată la întîmplare şi urîtă şi săracă. El nu are nici un fel de ambiţie sau vreo dorinţă de parvenire. Cum a aflat însă, ca şi ceilalţi dealtfel, că în cartea d-lui Rebreanu de Ia Bucureşti este vorba de numele lui şi mai cu seamă cînd a luat cunoştinţă de toate însuşirile şi virtuţile lui Ion al meu, s-a convins pe loc de identitatea dintre el şi cel din roman. Era la mijloc şi un amănunt exact şi identic. Despre Ion eu spu-~j neam că are două clase de liceu şi ziceam asta ca să stabilesc o superioritate tl| între eroul meu principal şi celelalte personagii, siluete de ţărani analfabeţi. Dar şi Ion Pop a făcut două clase de liceu şi de-aici porneşte sigu-;* ranţa că el este descris în cartea mea. Crede chiar şi este sigur că aşa a fost şi viaţa lui, că a umblat după pămînt, că şi el se ţinea după o fată bogată, numai că nu I-a omorît nimeni. Şi toate acestea sunt provocate de faptul că - d-l prof. Bogdan-Duică, voind să vorbească la Universitatea din Cluj despre Ion, şi-a trimis studenţii în Pripas să „identifice" personagiile mele. Fiecare a venit cu o „identificare", şi cum erau 70 de studenţi, s-au căpătat dintr-o dată 70 de „identificări". Unele erau chiar " nostime, aşa de pildă, după unul, Ion al Glanetaşului ar fi ajuns primar sub liberali (aici vine şi o contradicţie, un al doilea spune că sub naţional-ţărănişti), după un altul, Ana ar fi prin Capitală, unde „s-a băgat la stăpîn". Dar aşa se scrie istoria şi astfel a început în Pripas, sat liniştit, cu oameni muncitori, seria legendelor. Belciug, preotul satului, mutat acum din Pripas, nu a avut în realitate nici un fel de idealism. Idealismul lui îmi aparţine mie, dar el crede totuşi, ca şi toţi ceilalţi, că el I-a avut. în Jidoviţa (nume fictiv, dar scare după război a fost dat satului, în locul celui unguresc ce-1 avea, după romanul meu), a trăit un notar Stoessel, dar cu totul altfel decît Stoessel din v Ion. Nu de mult m-am întîlnit cu Stoessel prin Bucureşti, am vorbit cu el şi, printre altele, mi-a spus : • „Mi-a plăcut, d-le Rebreanu, cum m-ai ţeştk". Feştit trebuie să ştii : că înseamnă zugrăvit. La urmă, notarul a adăugat : „Dar să ştii că popa din Vărar[ea] s-a supărat foarte !" Şi de ce se supărase popa din Vărarea ? Eu vorbesc în roman despre un popă beţiv, căruia eu i-am dat numele celui din Vărarea, foarte cumsecade şi aşezat. S-a mai supărat pe mine un anume Cluţu, despre care eu spuneam că e un renegat. Şi era renegat. Dar nimic nu l-a împiedicat ca în România Nouă să ajungă prefect. înainte de a termina, să trecem la un alt roman al meu, la Adam şi Eva, în care, după cum ştii, este vorba de un tînăr profesor care se iubeşte cu o femeie de şapte ori, în şapte vieţi deosebite. După un an de la apariţia lui, am primit o scrisoare de la o duduie din Basarabia, care îmi spu-':. nea că, citind Adam şi Eva, a simţit că ea e femeia predestinată mie şi ca să-i scriu cînd să ne întîlnim „ca să ne iubim pentru totdeauna". Fireşte, ■nu m-am grăbit să-i răspund... 453 [ALTE MĂRTURISIRI : „RĂSCOALA"] 363 Doamnelor şi domnilor, Mai întîi am să vă rog să fiţi indulgenţi dacă s-ar întîmpla să spun ceva ce s-a mai spus şi de alţi confraţi care m-au precedat la acest pupitru în cadrul conferinţelor asupra „procesului creaţiei", deşi eu n-am avut răgaz să-i ascult pe nici unul şi astfel nu ştiu ce-au vorbit, mai ales în amănunt. Fiind însă în discuţie o problemă generală, n-ar fi de mirare dacă unii scriitori ar interpreta la fel fenomenul literar sau ar ajunge la concluzii similare. Sper că nu se va întîmpla nimic, pentru că am să mă feresc, ca totdeauna, de explicaţii şi de concluzii, mărginindu-mă la descrierea cît mai sinceră şi mai obiectivă a desfăşurării lucrurilor şi lăsînd altora sarcina de-a le lămuri şi cataloga. Aş dori să mai adaog în prealabil că pentru mine dezbaterile acestea în jurul creaţiei artistice au un interes primordial. Eu n-am altă meserie decît scrisul. Eu nu sînt decît un simplu scriitor. însărcinările întîmplătoare pe care le-am avut în viaţă au fost accidente şi nu mi-au putut denatura fizionomia de scriitor. A trebuit să renunţ la multe, să îndur multe, să risc tot pentru a mă putea dărui deplin scrisului. Şi, desigur, a trebuit să iubesc mai presus de toate scrisul ca să îndrăznesc a-i închina toată viaţa mea. Nu ştiu de ce am făcut-o : poate o simplă bravadă, poate ca să am deplină libertate pentru a mă realiza în literatură ? Sînt alţii, avocaţi, medici, ingineri, ofiţeri, care ştiu să împace foarte bine scrisul cu profesiunea cealaltă, care le dă siguranţa materială şi socială. Aşa e normal. Exercitarea unei profesiuni poate să îngreuieze realizarea scriitorului, dar nu să-1 împiedece aievea. Ionel Teodoreanu e şi avocat cu mare clientelă, ceea ce nu l-a împiedecat să scrie mai mult decît mine, deşi e mult mai tînăr. în realitate, cazul Ionel Teodoreanu trebuie considerat rezervat — nu ştiu ce-o fi cu avocatura lui, dar e scriitor sută-n sută şi cel mai pasionat pentru problemele literare. Neavînd altă meserie — în situaţia aceasta mai sînt Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ion Pillat şi alţi cîţiva —, mă interesează scrisul împreună cu toate anexele lui, nu numai teoretic, dar şi practic. Ca să fie o profesiune, scrisul trebuie, pe de o parte, să se diferenţieze, să nu mai rămîie un diletantism pentru neisprăviţii vieţii, ci o ocupaţie pe care n-o pot împlini decît cei chemaţi anume şi după o muncă mai istovitoare sufleteşte ca toate celelalte îndeletniciri omeneşti, iar pe de altă parte, să reprezinte şi din punct de vedere social o carieră care, eventual, să ofere cel puţin avantagiile pe care le oferă carierele similare. 363 în 1943, Ateneul Român a organizat un ciclu de conferinţe despre „Procesul dedicaţie", cu concursul scriitorilor Ionel Teodoreanu, Cezar Pstrescu, Ion Pillat, Camil Petrescu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Victor Ion Popa, Octav Dessila, Tudor Arghezi, Păstorel Teodoreanu şi L.R. Conferinţa acestuia din urmă a avut Ioc la 26 iun. 1943, orele 16,30. Ea se află la B.A.R., ms. rom. 4063, p. 53—74, şi a fost publicată postum în Manuscriptum. III, nr. 6, şi în L.R., Opere, voi. 8, p. 574—591. 454 f, Poate că enunţind aşa, brutal, condiţiile profesiunii scriitoriceşti, voi ^ ofensa anume credinţe tradiţionale care cer poetului să cînte întocmai ca 4. păsările cerului, să fie adică idealist şi să nu se intereseze de cele lumeşti. ^ De-aici vin toate confuziile, din credinţa că scriitorul trebuie să fie sau un diletant, sau un paria. ^' în clipa cînd vor înţelege nu numai scriitorii, ci şi cititorii, că scri- sul e profesiunea cea mai nobilă, cea mai grea şi cea mai glorioasă, atunci se vor schimba multe lucruri, poate în primul rînd preţuirea operei lite- - rare. Atunci se vor împuţina, dacă nu vor dispărea de tot, cei care privesc de sus literatura, socotind că şi ei ar putea scrie, dacă ar vrea sau ar avea ,4 timp... Lămurirea cît mai largă a procesului creaţiei artistice de aceea e binevenită oricînd se face. Prin lămuririle acestea cititorii pot să pătrundă puţin în secretele de atelier ale creaţiei şi să-şi dea seama din cîte imense sforţări se încheagă o operă de artă. Astfel vor ajunge fatal să preţuiască şi stimeze mai mult nu numai opera, ci şi pe creatorul ei. Vă mărturisesc că numai pentru a contribui la opera aceasta de clarificare am primit să vin în faţa d-voastră, poate să vă şi plictisesc, dar î în orice caz să vă ofer intimităţile meseriei mele. Vă închipuiţi cît de jenant, ca să nu zic mai mult, trebuie sa fie pentru un scriitor obişnuit să aibă contact cu publicul prin cărţile sale, să vorbească deodată, în faţa oamenilor, despre el şi despre gîndurile şi zbuciumările lui din care se zămisleşte o carte... De fapt totuşi am mai făcut ceva asemănător acum cîţiva ani, dar la Universitate, sub forma unei experienţe de laborator. Profesorul de literatură a vrut să lămurească studenţilor săi geneza operei literare şi, în loc de explicaţii aride, a făcut apel la unii scriitori să răspundă la un chestionar foarte diplomatic întocmit, încît să obţină şi mici contribuţii autobiografice în legătură cu misterele muncii creatoare literare. Conferinţa a tre-buit s-o repet pe urmă la Academia Comercială şi la altă Universitate. Mai tîrziu, am publicat-o, întîi fragmentar în unele reviste, apoi, mai mult sau mai puţin complet, într-un volum apărut recent. 364 Nu vreau să repet ce-am spus acolo, dar nici să mă contrazic. Ca să nu mă repet, am să încerc să reconstitui toate fazele creaţiei unei cărţi, cu toate amănuntele posibile — amănuntele sînt mai importante decît generalităţile, şi aici, ca şi în viaţă. Fireşte, va fi vorba de altă carte, nu de cele dezbătute acolo. Sînt sigur că nu mă voi contrazice total, dar mă tem că vor interveni adaosuri şi completări care să pară contradictorii. Dealtfel e şi fatal. Explicaţiile procesului de creaţie sînt totdeauna provizorii, ca şi teoriile care încearcă să rezolve misterul vieţii prin formule biologice. Creaţia artistică e ca şi creaţia divină — dincolo de puterile noastre de înţelegere, cel puţin în ce priveşte esenţa. Putem descrie fenomenul, putem nota observaţii directe sau indirecte, putem stabili anume corelaţii între diferitele 364 Voi. Amalgam [1943], p. 14—59. Fragmentar sau integral, Mărturisirile au fost tipărite în Vremea, V, nr. 253, 1 mai 1932 ; Jurnalul doamnei, nr. 3, 1938 ; Revista Fundai iilor Regale, VII, nr. 4, apr. 1942. (Vezi şi L.R., Opere, voi. 4, p. 664—684 ; voi. "5, p. 66S—670; voi. 6, p. 331—334.) 455 faze ale realizării — toate acestea sînt însă lucruri exterioare. S-ar părea că însuşi creatorul, scriitorul sau artistul, ar putea aduce clarificări directe, dinlăuntru. Cred că e mare greşeală. Scriitorul, cu cît va fi mai sincer, cu atît va recunoaşte mai categoric că observaţiile lui asupra propriei creaţii sînt în realitate tot exterioare, că el nu poate înregistra decît rezultatele şi că fenomenul creaţiei se petrece undeva în afară de voinţa şi ştiinţa lui. Ştiu, sînt scriitori, şi nu dintre cei trecători, care şi-au închipuit că ei creează conştient, biurocratic şi maşinal : faci planul general al unui roman, stabileşti acţiunea şi personagiile, distribui materialul pe capitole mari sau mici, apoi cu ajutorul notelor copioase elaborezi amănunţit fiecare capitol, dobîn-dind astfel o schiţă sau un rezumat mai bogat al viitorului roman pe care n-ai decît să le dezvolţi după necesităţi ca să realizezi absolut mecanic marea operă de artă. Aşa lucra uneori Zola 365, ca să demonstreze materialismul artei sau poate ca să-şi uşureze şi sporească producţia. Dar taina creaţiei nu e în elaborarea, oricît de amănunţită, a unui plan de roman sau de poezie. Peste acest plan trebuie să vie necunoscutul, care cimentează tot şi mai ales aduce suflul dătător de viaţă. Dumnezeu, cînd a creat pe om, l-a întruchipat din lut şi pe urmă a suflat asupra lui de i-a dat viaţă şi l-a făcut om. Toate planurile, organizările, pregătirile, rezumatele, inclusiv cuvintele, sînt lutul pe care scriitorul îl modelează conştient; suflul de viaţă, adică tocmai ceea ce transformă lutul, creaţia adevărată, o dăruieşte tot scriitorul, dar dincolo de voinţa şi de ştiinţa lui, din zestrea divină ce i-a fost hărăzită de destin. Procesul creaţiei artistice poate cuprinde, evident, ambele faze care dealtfel se întregesc. De fapt, atît scriitorul, cît şi cercetătorul literar se vor ocupa totdeauna de partea exterioară a creaţiei, singura într-adevăr accesibilă ; cea interioară1 nu poate decît să fie constatată şi numai ca atare descrisă şi analizată cît posibil. Puterea creatoare e totdeauna un dar special, îmi permit a afirma : un dar divin. Manifestarea acestui dar reclamă însă şi o voinţă mare din partea celui înzestrat. Cînd în tine s-a dospit suficient aluatul viitoarei opere de artă, luni sau ani de zile, parte conştient, mare parte cu * totul inconştient şi în afară de puterea voinţei tale, cînd fermentaţia aceasta tainică s-a terminat, atunci trebuie să intervie voinţa ta hotărîtă, stăruitoare, încăpăţînată, adică munca creaţiei, cu bucuriile şi ostenelile ei, asiduă şi chiar programatică. Fără de muncă, opera ar rămîne în stare embrionară în sufletul creatorului... în Mărturisirile despre care am pomenit, povestind cum s-a închegat schema generală a romanului Ion, am arătat cum am ajuns să înţeleg problema pămîntului, mai vastă, mai variată şi mai trainică decît o privisem schiţînd povestea lui Ion Glanetaşul. „Problema pămîntului mi-a apărut atunci ca însăşi problema vieţii româneşti, a existenţei poporului românesc, o problemă menită să fie veşnic de actualitate, indiferent de eventualele 365 Şi, am adăuga, însuşi L.R. Răbdarea şi atenţia cu care fixează structura romanelor sale, succesiunea momentelor, profilul personajelor îl desemnează printre cei mai desăvîrşiţi arhitecţi ai cărţii, care acordă proiectelor o asemenea importanţă, încît nu construiesc mai nimic înaintea clarificărilor de detaliu, cu riscul de a se abate ulterior de la cele plănuite (ceea ce, dealtfel, se şi întîmpla). 456 soluţii ce i s-ar da în anume conjuncturi." Iar de-aici a pornit apoi un plan mai vast al unei trilogii de romane, cîte un roman adică pentru Transilvania, vechiul regat şi Basarabia; „pentru vechiul regat pămîntul fiind o problemă socială, deci o luptă între cei puţini care posedă pămîntul şi cei mulţi care-1 muncesc, romanul va fi o răscoală ţărănească, evident prezentată aşa încît să ofere un tablou cît mai vast al contrastului dintre ţară şi oraşe" 366. Aşa s-a născut gîndul romanului Răscoala, asupra căruia am să insist în speranţa că mulţi dintre d-voastră îl cunoaşteţi, cel puţin din auzite, apoi pentru că din hîrtiile şi însemnările ce le am aş putea reconstitui mai uşor evoluţia sau, dacă vreţi, procesul creaţiei. Cît de puţină importanţă are în realitate ideea sau planul în realizarea unei opere de artă se poate vedea şi din enunţarea aceasta emfatică : voi scrie un roman cu o răscoală ţărănească... Dar astfel de idei poate să aibă oricine, mai ales cînd răscoala s-a întîmplat aievea şi amintirea ei e încă vie spre a stîrni curiozitatea actualităţii. întocmai cum în timp de război apar atîtea „opere" care să profite într-un fel sau altul de cea mai tragică şi mai înălţătoare, cuprinzătoare de vitejie, moarte şi glorie, ca şi de durere şi jale. în vreme ce Ion mă frămînta pînă-n adîncurile sufletului36T, gîndul de-a scrie ceva în legătură cu răscoalele ţărăneşti recente a început să mă preocupe abia după stabilirea mea la Bucureşti, din ce în ce mai insistent.3SS Scriitorii cu reputaţie din anii aceia aproape că nici n-au luat act de zguduirea crîncenă prin care trecuse ţara. Parcă oamenii nu şi-ar fi dat seama în ce primejdie ne aflasem. Doar ici-colo cîteva însemnări anecdotice, cu glume nesărate. Scriitorii, glasul neamului, n-au simţit marea cutremurare a poporului nostru, singurul adevărat război civil din toată istoria noastră. Nu i-a împiedecat nimeni să vadă, să înregistreze sau să exprime durerea naţiunii, cea mai îngrozitoare, pentru că era o sfîşiere între noi. Nu exista pe atunci nici urmă de cenzură nici pentru presă, dar încă în literatură. Oamenii însă n-aveau legături adevărate cu viaţa reală. Existenţa scriitorului se petrecea între cenaclu, cafenea şi biurou... Nu era neapărat nevoie să scrie ,- scriitorului îi trebuie perspectivă ca să poată crea. Dar cel puţin ar fi trebuit să simtă şi să înţeleagă... în atmosfera aceasta de indiferenţă faţă de un eveniment atît de grav, m-am crezut eu chemat să repar onoarea scriitorilor români. Eram mai necunoscut decît îşi poate cineva închipui. Publicasem vreo două nuvele în Luceafărul 369, destul de mediocre, şi alta, mai reuşită, în Convorbiri cri- 36S Vezi detalii referitoare la trilogia amintită în Mărturisiri, supra, p. ^305—306. 307 pag;n;ie unui caiet, intitulat Schiţe, alcătuit după revenirea lui L.R. în Prislop (1908), aflat la B.A.R., Arh. L.R., I (1) ms. 20, se înrudesc, într-adevăr, cu multe din episoadele, romanului Ion, fără să lase impresia că urmau să depăşească limitele genului scurt. Vezi N. Gheran, Liviu Rebreanu — schiţe pentru viitoarele romane, în Manuscriptum, V, nr. 2 şi 3, 1974 ; voi. L.R., Opere, voi. 11, Teatru (anii de ucenicie). 368 Cele mai vechi însemnări se află în acelaşi caiet de Schiţe, început, în 1908, la Prislop şi sfîrşit, în 1910, la Bucureşti. 369 Codrea (Luceafărul, VII, nr. 21, 1 nov. 190S) şi Ofilire (ibid., VII, nr. 24, 15 dec. 1908). Vezi L.R., Opere, voi. 1, p. 3—34, 329—359. 457 tice 37°. Cu atîta bagaj literar în spinare, m-am hotărît totuşi să devin cîntăreţul răscoalei ţăranilor, nu însă de dragul ţăranilor sau din pricina durerii pentru nenorocirea ţării, ci, trebuie să mărturisesc, pentru că scontam să dobîndesc un succes grabnic tratînd un subiect atît de fierbinte. Voiam să încerc ceea ce mai toţi scriitorii şi artiştii tineri încearcă mereu : să cucerească notorietatea de azi pe mîine, prin orice mijloace. Pornisem de la ideea să fac un roman 371. Am dat-o la o parte. Voi face o dramă cu titlul Ţăranii. 372 La Teatrul Naţional era director Pompiliu Eliade, care se înverşuna să promoveze literatura dramatică originală. Eram sigur că Pompiliu Eliade va fi încîntat cînd va primi o piesă originala cu recentele răscoale ţărăneşti. Apoi o piesă se scrie mult mai 'uşor şi mai repede. Avusesem, numai cu vreo trei ani în urmă, o epocă de fanatism teatral : scrisesem zeci de piese, probabil proaste, în limba germană 373, cu care înnebunisem pe cîţiva directori de teatru la Viena şi la Budapesta. De îndată ce voi avea suficient material, voi putea ticlui din răscoale o dramă oricît de sîngeroasă, după împrejurări... Deocamdată însă nu cunoşteam răscoala decît din puţinele notiţe şi telegrame apărute prin ziarele de dincolo şi diferite volume şi broşuri care voiau să explice de ce s-au răsculat ţăranii şi cum să se soluţioneze chestia ţărănească. O documentare normală, în vreunul din satele sau conacele unde răscoala şi represiunea au fost mai violente, îmi era imposibilă, pentru că ar fi implicat cheltuieli, eu nu posedam decît bunăvoinţă. „Cea mai bună documentaţie e presa, oglinda fidelă a evenimentelor cotidiene !" mi-am zis atunci şi m-am înfiinţat la Academie să consult colecţiile ziarelor. A fost prima mea vizită la Academia Română. Nici nu mi-a putut trece prin gînd atunci că a două vizită, la aceeaşi Academie, va fi abia peste treizeci de ani, în condiţii mult mai ceremonioase. 374 Presa din vremea răscoalelor e mediocră. Informaţii puţine, anodine şi uneori comice ; se vede că sînt opera unor corespondenţi urbani care habar n-au ce viaţă e la ţară. Ceva mai interesante mi-au apărut dezbaterile parlamentare în Monitorul oficial... Oricît de dornic eram după o glorie grăbită şi ieftină, n-am îndrăznit să persist. începusem să întocmesc un scenariu, dar din cap, fără nici o legătură cu realitatea. Nu văzusem în viaţa mea un arendaş, nici nu ştiam bine ce-i cu arendaşii şi cu conacele 3™ Cîntecul iubirii (Convorbiri critice, III, nr. 13, 25 oct. 1909). Vezi L.R., Opere, voi. 2, p. 5—11. 371 „Răscoala, o serie de nuvele" — se menţionează în caietul de însemnări, datat „1912" (cf. Arh. L.R., 11, ms. 1, f. 5). Este cea mai veche notaţie autografă cu titlul operei de mai tîrziu. 372 Proiectul se află în Arh. L.R., I, ms. 1, )., f. 2—4 (vezi L.R., Opere, voi. 8, p. 597—598). Consultă şi proiectul următor, intitulat Răscoala (lbid., f. 5—10 ; Opere, voi. 8, p. 598—600), datat 7 dec. 1913 (f. 1). Vezi reluarea personajelor in Arh. L.R., I, ms. 1 f, f. 26—38 (Opere, voi. 8, p. 601—606) — fază d» tranzaţie de la piesa de teatru din 1913 la romanul de mai tîrziu. 373 în realitate, în limba maghiară (vezi L.R., Opere, voi. 11, p. 293—605, 1148—1172). 374 Vezi Stancu Ilin, Liviu Rebreanu în „documentare". la Academia Română, în Transilvania, II, nr. 4, apr. 1973, p. 27—32. O listă bibliografică, întocmită de scriitor, se află în Arh. L.R., I, ms. 1 g, f. 13—16 v. (publicată în L.R., Opere, voi. 8, p. 679— 682, unde se reproduc şi conspectele romancierului ; vezi p. 683—689). 458 boiereşti. Pînă şi numele mi le luai de-acasă, de dincolo. Aşa, de pildă : „Actul întîi, Casa lui Ion Motofelea, în Dumbrăveni". Totuşi, printre fragmentele păstrate sînt cîteva replici pline de viaţă. Iacă o replică a arendaşului : „— Astea-s vorbe goale... în loc sa te tînguieşti şi să te tocmeşti, ai face mai bine să nu leneveşti şi să nu baţi cîrciumile ! Asta-i !... Cine-i harnic cîştigă şi trăieşte bine, cine nu, să aibă de zece ori atîta pămînt şi tot netrebnic o să fie..." 375 Sau alta a unei ţărance amărîte : „— Că leneşi nu sîntem, slavă Domnului... Muncim şi ne chinuim, vai de păcatele noastre... Da amu nu mai e de trăit... Uite, ne-am sleit de tot, ne-a pierit toată vlaga. Bărbatul meu e căzut la pat, eu am rămas singură... Niţeluş să ne mai uşuraţi, boierule, că pe urma iar prindem putere şi iar o să vă muncim..." 376 Poate că n-aş fi renunţat complet dacă n-aş fi descoperit şi o piesă de teatru care se petrecea tocmai în vremea răscoalelor. Era apărută recent în editura României muncitoare, organul socialist, şi se numea Lupii. Autorul era simpaticul povestitor de mai tîrziu Vissarion. Pe atunci probabil că se simţea socialist, ca şi mulţi alţi intelectuali. Din nenorocire piesa era atît de spăimîntător de proastă, că a avut puterea să mă puie pe gînduri : dacă şi a mea va ieşi la fel ? Apoi tot în zilele acelea am citit Ţesătorii lui Hauptmann, care m-a descurajat, fiindcă mi s-a părut cea mai puternică dramă socială. Cînd s-a scris drama unei răscoale atît de desăvîrşit, ce să cutez eu, un prăpădit de candidat de scriitor, să mă iau la întrecere ? Renunţînd la piesa cu răscoala, am mai publicat cîteva nuvele 377 şi, - oferindu-mi-se o ocazie neaşteptată, le-am adunat într-un volum care a apărut într-o editură tînără la Orăştie, înfiinţată de d. S. Bornemisa.378 Primul meu volum, Frămîntări, spre desperarea mea, a trecut aproape complect neobservat. 379 Două-trei notiţe amabile, strecorate în colţuri de ziare obscure, erau probabil opera editorului. Pe atunci tinerii scriitori încă nu îndrăzneau să-şi laude singuri cărţile ; încă nu exista aşa-numitul serviciu de presă de azi. Ca orice cuceritor literar, sperasem că voi atrage atenţia cel puţin a criticii. Decepţia a fost cu atît mai dureroasă. Adevărul este că aproape acelaşi volum apărut peste cîţiva ani 380, sub titlul : Golanii, şi cu prefaţa 375—376 q{ Arh. L.R., i, ms. 1 j, f. 8 (Op. cit-, p. 599) ; în conferinţă, textul uşor stilizat. 377 Răfuiala şi Nevasta, în Luceafărul, VIII, nr. 9, 1 mai 1909 ; X, nr. 12, 16 iun. 1911 ; Prostii, Culcuşul, Golanii şi Dintele, în Convorbiri critice, IV, nr. 2, 25 febr. 1910; nr. 5, 25 mai 1910; nr. 8, 25 aug. 1910; Ocrotitorul, în Viaţa românească, VI, nr. 9, sept. 1911, reluate apoi cu prilejul alcătuirii altor sumare. (Vezi L.R., Opere, voi. 1, p- 349—359 ; voi. 2, p. 331—369.) 378 Volumul de debut apare în 1912, cu un an înainte ca L.R. să fi început piesa din care citează cele două fragmente. Autorul se referă la un proiect mai vechi : Ţăranii (vezi supra, nota '372). în legătură cu publicarea voi. Frămîntări, consultă scrisorile trimise lui L.R. de S. Bornemisa, aflate la B.A.R., nr. 142 297—142 311. 379 Printre puţinii recenzenţi, C. Spiru Hasnaş şi Mihail Sorbul. 380 în 1916, la Bucureşti (Editura H. Steinberg). 459 regretatului Mihalache Dragomirescu, a fost destul de remarcat, începînd cu Viaţa românească pînă la ziarele cu tiraje mici şi cu rubrică literară. 381 Pentru moment nu mai vedeam nici o perspectivă de-a ieşi din anonimat într-un răstimp onorabil. Atunci am reluat planul cu Ion : dacă aş apare cu un roman, ar fi imposibil să fie bagatelizat. Nuvele şi schiţe face toată lumea, pe cînd un roman, chiar mediocru, e un eveniment. Aşa era atunci. Acuma s-au mai schimbat lucrurile. în martie 1913 m-am apucat să scriu romanul lui Ion Glanetaşu, care pe-atunci se numea Zestrea. Trei luni am lucrat şi am aşternut pe hîrtie vreo trei sute de pagini. Cînd le-am recitit — catastrofă. Nm mergea deloc. Era o poveste romantică, sentimentală şi brutală, cu ţărani la modă pe vremea aceea în literatura curentă. Mi-am dat seama în sfîrşit că, dacă vreau într-adevăr să iasă un roman, va trebui să mai lucrez poate ani de zile. 382 Se vede că nu mă puteam împăca deloc cu perspectiva aceasta. De aceea m-am întors la ideea unei piese cu răscoalele. La 7 decembrie 1913 iar am însemnat un titlu : „Răscoala, dramă în patru acte". 383 Apoi cîteva scene. Apoi am pus cruce definitiv dramei cu răscoalele cînd am văzut jcă a fost interzisă la un teatru particular o piesă foarte uşor revoluţionară. Am înţeles tîrziu că pe scenă, în faţa publicului, nu se pot reprezenta subiecte de răzvrătire socială fără grave riscuri, dacă nu pentru tulburarea imediată a opiniei publice, în orice caz pentru tulburarea sufletelor din care poate răbufni mai curînd sau mai tîrziu dezordinea cea mare. Cam din aceeaşi vreme, adică după prima versiune a lui Ion, am o însemnare pe două file cu creionul : Răscoala în fruntea unei schiţe, pe care, fiind foarte scurtă, v-o citesc. E în sfîrşit embrionul romanului : „Titu e în România, la sora lui Pteancu, care e măritată cu un deputat. Acesta e moşier. Frate-său e un băiat de vîrsta lui Titu, cu o dragoste mare pentru ţărani. Iubeşte pe fata unui ţăran mîndru, sărac, supus, şi chiar vrea s-o ia de nevastă. Se împotriveşte deputatul şi soţia, iar Titu e pentru. Mizeria la ţară. Alături moşia unui mare boier, dată unui arendaş grec. Băiatul arendaşului necinsteşte fetele. Stoarcerea ţăranilor. Deputatul mai mult stă la Bucureşti. Expoziţia. Trenurile cu ţărani la Bucureşti. Sărbătoarea de-aici şi mizeria de-afara. Străinismul din Capitală. Lupta pentru limba românească. Iarna critică. Frămîntarea ţăranilor. Foametea. Exploatarea, în vremea aceasta un bal splendid la Bucureşti, Naţional. Fratele deputatului cu Titu iau parte. Comparaţia între strălucirea de-aici şi ce-i la ţară. Epidemia dansurilor. începutul mişcării. Se opune primarul, tatăl fetei, bătrînii. Purtarea arendaşului. Un copiLaruncă o piatră. Se prăvale tot. Furia ţăranilor. Cei cuminţi nu mai au stăpînire. Intervenţia jandarmilor. Primele victime. Strivirea arendaşului. Soseşte Titu cu băiatul, care încearcă să-i potolească. 381 Bibliografia critică nu prea înregistrează multe titluri. Dintre toate, reţine atenţia recenzia scurtă a lui G. Topîrceanu (semnat doar cu iniţiale) din Viaţa românească. 38a Date mai ample în Mărturisiri (supra, p. 301—320). 883 Cf. L.R., Opere, voi. S, p. 598. 460 Zadarnic. însuşi tatăl fetei e în fruntea ţăranilor turbaţi care-1 sfîşie în bucăţi, în vreme ce un flăcău care a iubit pe fată o ucide ca pe tîrfa boierului. Titu scapă prin fugă. Incendiul se întinde brusc în toată ţara. Bucureştii tremură. Camera. Şedinţa cu benzina. Schimbarea guvernului. Represiunea. Batalion vine în sat. Tatăl fetei îşi sapă groapa. Grozăviile represiunii. Bătăile. Linişte. Morminte şi jandarmi." Pe dosul primei pagini sînt notate treisprezece titluri de capitole: primul „Gemete fără gias", ultimul, „Cruci albe şi coperişe roşii". 384 Dintre titlurile acestea, în general părtinitoare, abia vreo două au fost păstrate. Dealtfel numărul treisprezece voia să însemneze un paralelism cu numărul capitolelor din Ion. Cum se ştie, în Răscoala au rămas numai douăsprezece. însemnarea, deşi puţin bombastică şi copilăroasă, este de fapt începutul Răscoalei. Pînă acuma romanul sau drama cu răscoale ţărăneşti erau o simplă idee sau poate nici măcar atîta, poate numai o dorinţă de a utiliza tragedia răscoalelor într-o operă de artă. Nici un personagiu nu-mi apăruse încă şi nici o criză în jurul căreia să se cristalizeze ulterior oamenii. Aici, pentru întîia oară, se conturează cîteva siluete şi o schiţă de acţiune cu o culminare şi un deznodămînt. Cine-şi aminteşte Răscoala va şti că din toate notaţiile de-aici aproape nimic n-a fost păstrat. Şi totuşi parcă pînă şi atmosfera generală a romanului aici îşi are obîrşia. Dealtfel de-aici înainte Răscoala a trecut mult timp complet pe planul al doilea în preocupările mele. Ani de zile a trebuit să lucrez Ia Ion. Nu-mi mai puteam împărţi atenţia. Dar anii n-au trecut în zadar. De-abia acuma am prins a pătrunde aievea în toate răscoalele şi mai ales de-abia acuma am început a afla amănunte veridice asupra desfăşurării lor. Am cunoscut proprietari, arendaşi, administratori, logofeţi, vătafi şi alţi oameni de-ai curţilor, precum am cunoscut preoţi, învăţători, jandarmi, ţărani de toate felurile, care cu toţii au trăit răscoalele, fiecare în felul său, cu primejdiile, riscurile, aventurile, necazurile sau durerile sale. în sfîrşit, am cunoscut miniştri, prefecţi, primari, ofiţeri superiori şi inferiori care au făcut represiunea, fiecare după împrejurări şi după situaţie, unii reuşind să potolească spiritele cu vorba, alţii cu ameninţarea şi bătaia, iar alţii, în cazuri deosebit de furioase, fiind siliţi să pună tunurile în bătaie. Fireşte că am avut ocazia să vizitez şi regiuni care au fost mai aspru bîntuite de pacostea răscoalelor, fie din partea ţăranilor, fie din partea represiunii. Trecuseră mulţi ani, amintirile se ştergeau. Un ţăran deştept şi simpatic, bătrîior, prin 1926, cînd I-am întrebat cum Ie-a venit să se răzvrătească", mi-a dat un răspuns pe care l-am notat: — De, domnule, omul cînd nu mai poate răbda, ce să facă, se iuţeşte... Dar tot răul aduce un bine — am cîştigat pămîntul. Am suferit, am sîn-gerat, dar aşa-i rostul lumii... Noi n-am dobîndit nimica fără sînge, fără mult sînge. Tot pămîntul nostru e îndoit cu sînge de-al nostru. De aceea ni-e drag... «84 Obsesia construirii romanului în 13 capitole revine şi în alte planuri (vezi Op. cit., p. 607—608, 624—626 passim.). 461 Răspunsul, aşa de frumos, nu l-am putut întrebuinţa cu toate că, în ultimul capitol, unui ţăran bătrin i se pune o întrebare asemănătoare. Deşi frumos, nu s-a potrivit. Sau poate a rămas înmormîntat printre notele necercetate în timpul scrisului ?385 Pe cînd terminam ultima transcriere a lui Ion şi mă luptam cu corecturile 3S6, eram hotărît să mă apuc îndată foarte serios de Răscoala. A venit însă Pădurea Spînzuraţilor 387, apoi Adam şi Eva 388, apoi Ciuleandra 389, apoi Crăişorul 390. Ceea ce nu împiedeca să mă hotărăsc după fiecare din nou pentru Răscoala. Abia după Ciuleandra am început însă aievea să scriu Răscoala. Dinainte de Ciuleandra mi s-au păstrat cîteva file răzleţe. Aşa, cu data „luni, 19.IV.26", un titlu Răscoala şi două rînduri : „Cap-. I. Sfîrşitul septemvre. Moşia Răznovanu în Argeş. 12 pluguri ară. Semănătorii cu griul." 391 într-un colţ e notat „Nadina = soţia lui Grig, 24 ; Grig, 29". Fireşte ani. încă nu începusem a scrie la Ciuleandra. Cu data de luni, 1.XI.1926, o filă încearcă un început : „Capitolul I, subcapitolul 1. Pămîntul se jilăvise şi se muiase ca o imensă plăcintă de noroi. Două săptămîni a plouat necontenit, cu găleata. O ploaie aspră, rece, de toamnă etc."392 Nu mi-a plăcut, ceea ce nu e de mirare. Urmează altă filă cu însemnarea : „Luni, 1.XI.1926" 393^ şi dedesubt: „marţi, 2.XI" 394. Fila era de fapt de marţi, 2.XI. Am adăugat deasupra, „luni, l.XI", ca să nu încep tocmai într-o marţi un roman la care ţineam. Dealtfel nu urmează decît o singură frază : „Pămîntul era cleios şi murdar ca un ciocoi sătul şi îngreţoşat" 39°. Fraza aceasta singură dovedeşte cît de puţin eram pregătit să scriu o carte care, poate mai presus de toate, trebuia să ţină cumpăna dreaptă, altfel devenea un instrument de luptă pentru o parte sau alta şi se elimina dintre operele de artă. Chiar în forma ei actuală, Răscoala e acuzată de unii critici, altfel foarte serioşi, că ar ţine partea ţăranilor, de alţii că ar fi scrisă de un reacţionar care se bucură de ororile represiunii. Adevărat, astea sînt excepţii ; în general se recunoaşte că, în romanul acesta, toţi, absolut toţi au dreptate şi că tocmai aceasta constituie tragicul conflictului. Dar, cum spuneam, însemnările sînt dinainte de Ciuleandra. Cînd lucrezi la o carte de dimensiuni mai mari, cum e un roman, trebuie să ai posibilitatea sa te izolezi, să te concentrezi complet, să trăieşti în atmosfera 385 Repl;Ca figurează în caietul de creaţie aflat în Arh. L.R., I, ms. 1 e, f. 46 (capitolul final) ; la transcriere, L.R. intervine cu uşoare modificări stilistice (cf. Op. cit., p. 650). 356 Terminarea transcrierii romanului Ion a avut loc la 3 oct. 1920 ; corecturile sînt efectuate la sfîrşitul aceleaşi luni şi începutul lui nov. 1920. 357 Apare în 1922. 388 Apare în 1925. 389 Apare în 1927. 330 Apare în 1929. 391 Of. Arh. L.R., I, ms. 1 d, f. 8 (Op. cit., p. 607). 392 Ibid., f. 19 (Op. cit., p. 609). în textul original : „fără încetare", în loc de „necontenit". 393-395 f. 20 (Op. a'ţ.^p. 609). Peste două săptămîni (16 nov. 1926), L.R. va încerca o nouă redactare, neamintită în conferinţa sa, personajele introduse în scenă dezvă-luindu-ne intenţia scriitorului de a continua, prin Răscoala, romanul său de debut (Titu Herdelea, „domnul deputat Gogu lonescu", Laura, George Pintea şi Grigore Glogoveanu — ultimul nume întâlnit şi în proiectul piesei de teatru ; cf. Arh. L.R., I, ms. 1 d, f. 3 (Op. cit., p. 609—610). 462 pe care vrei s-o creezi, să te familiarizezi cu oamenii pe care încerci să-i zugrăveşti. în viaţa plină de zgomot şi de alte preocupări a Capitalei, izolarea nu se poate realiza. De aceea, totdeauna, pentru fiecare carte, am căutat să evadez, să mă retrag undeva, pînă cînd norocul mi-a îngăduit să dobîndesc o foarte mică proprietate, Valea Mare, lîngă Piteşti, unde să pot fi singur cînd doresc şi cît doresc, pe care am inaugurat-o tocmai cu Răscoala. Pînă atunci trebuia să găsesc un prieten sau o rudă care să mă primească şi să mă găzduiască o lună, două, poate şi mai mult, lăsîndu-mă pe seama mea, în deplină libertate, fără să-mi ceară să fac frumos... Pentru Ciuleandra am fost oaspetele unei prietene din copilărie, la Orlat, lîngă Sibiu, vreo două-trei luni. Acolo am terminat prima versiune şi am făcut o bună parte din versiunea care s-a tipărit. Era prin ianuarie 1927. în vara aceluiaşi an am primit bucuros invitaţia altui prieten de odinioară, devenit preot chiar în satul copilăriei mele, în Maieru. Fiindcă m-am dus cu întreaga-mi familie, mi s-a pus la dispoziţie pentru scrisul meu o sală de clasă, din şcoala comunală, cu un pat improvizat, cu o masă lungă, fireşte după ce băncile se adunaseră grămadă într-un colţ. Şcoala era veche, cu o grădină care mergea pînă la malul Someşului. Scriam numai noaptea, ca totdeauna, într-o linişte ideală. Cînd deschideam ferestrele, se auzeau apele Someşului murmurînd parcă numai amintiri. în şcoala aceasta, cu mulţi ani în urmă, făcusem şi eu primele clase primare, învăţător fiind tatăl meu. Deseori, mai ales în primele nopţi, mă pomeneam copleşit de amintirile copilăriei, întorcîndu-mă înapoi cu gîndul ca să-mi regăsesc jocurile şi bucuriile, în loc să isprăvesc aventurile eroului meu din Ciuleandra. Totuşi, am terminat transcrierea Ciulendrei în vreo două săptămîni. Era vorba într-adevăr numai de terminat ultimele capitole. Pe urmă voiam să încep Răscoala. De fapt asta mă interesa mai mult. Mă simţeam încărcat de viaţa ce trebuia să trăiască în viitorul roman şi rîvneam să mă liberez. Parcă niciodată nu m-am aşezat la masa de scris cu mai multă pasiune. Dar n-a mers atît de uşor cum speram. Desigur că, în cursul anilor, de la schiţa pe care v-am, citit-o, am ajuns la o frămîntare continuă a materialului. Rămăsesem la împărţirea în 13 capitole, titlurile însă s-au schimbat. Primul capitol, de pildă, se numea acuma „Două lumi" 396. Stabilisem, cel puţin în mare, ce anume ar trebui să cuprindă fiecare capitol 397. Numele personagiilor principale erau alese şi, mai mult sau mai puţin, fixate. Pentru ţărani aveam liste de nume cu caracterizări speciale.398 în sfîrşit, regiunea unde se desfăşura răzmeriţa mea o văzusem şi o delimitasem : sudul judeţului Argeş. Satele, cele mai multe, există cu numele din carte399 dar cu înfăţişarea necesară împrejurărilor. Localităţile principale, fireşte, nu se 396 Cf. Arh. L.R., 1 ms. 1 d, f. 1 (Op.jit., p. 610) : „Două lumi" este însă şi titlul primei „cărţi" din cele cinci plănuite într-o altă structură a romanului (Arh. L.R., I ms. 1 e, f. 8—10 ; Op. cit., p. 618—619, 621).. 397 pentru cunoaşterea detaliată a planurilor, majoritatea aflate în Arh. L.R., I ms. le, vezi Op. cit., p. 618—657. 398 Listele onomastice ale romanului, grupate în Arh. L.R., I ms. 1 f, f. 1—25, sînt reproduse în Op. cit., p. 658—677. 399 Alhota, Babaroaga, Bîrlogu, Burdea (gara), Cantacuzu (în roman : „Cantacuza"), Costeşti, Gliganu, Goia, Humele, Ioneşti, Izvoru, Mozăceni, Rociu, Şerbăneşti, Vlăduţa etc- 463 află pe nici o hartă : Amara, Ruginoasa 400, altele. îmi desemnasem o hartă în culori pe care erau notate nu numai satele şi cătunele, ci şi moşiile cu întinderile lor şi cu numele proprietarilor şi arendaşilor, cu distanţele dintre ele, şi altele. 401 Eram destul de pregătit, şi totuşi nu mergea. Am început într-o sîmbătă, 9 iulie 1927. Intr-o noapte întreagă, de la 9 seara la 6 dimineaţa, am scris exact 8 rînduri 402, pe care le-am reluat în aceeaşi noapte şi le-am redus la 7 403, făcînd totuşi .o modificare de nume folositoare: arendaşul Rogojinaru ţinea întîi moşia Ciuta, pe urmă a primit Olena-Dolj. A doua seară am reluat d'a capo şi am scris 4,V2 pagini 404; Rogojinaru deveni arendaşul moşiei Ocina. Noaptea următoare am realizat exact 13 rînduri. în noaptea aceasta am însemnat însă pe dosul paginii : „Vineri, 15 iulie 1927, noaptea, pe la ora 12, înainte de-a mă aşeza la scris, am auzit ţipete de cucuvea, în grădină, înspre Someş ! Curios ! Ca şi la Ion... Şi doar pe-aici nu sînt aşa de dese cucuvelele." 405 însemnarea intră în ordinea superstiţiilor diverse care mă obsedează în timpul scrisului. Dealtfel dacă lucrul nu progresa, după însemnarea cu cucuveaua, mi-am zis : Cum să progreseze dacă am început sîmbătă, adică într-o zi cînd trebuie să sfîrşeşti un lucru, nu să-1 începi ? ! Două săptămîni m-am zbuciumat toate nopţile în zadar. Nu venea nimic. Răsfoiam note şi broşuri. Am citit cîteva cărţi despre problemele pămîntului şi chestia ţărănească de pe vremuri. Luni, 1 august, am găsit, în sfîrşit, fraza salvatoare cu care avea să înceapă Răscoala : „D-voastră nu cunoaşteţi ţăranul român !" 406 Pentru mine chinul cel mai mare este prima frază şi primul capitol. Prima frază marchează ritmul deosebit, unic al romanului. După ce am găsit-o pare atît de naturală, încît te miri cum te-ai putut gîndi la altceva. Conţinutul ei, cuvintele, cadenţa, toate o caracterizează ca fiind singura posibilă şi indicată să deschidă poarta unei lumi noi. La fel primul capitol zugrăveşte atmosfera generală a acestei lumi sau cel puţin o prevesteşte. Lupta pentru prima frază şi primul capitol e cea mai aprigă. Afară de Ion, unde s-au realizat într-o singură noapte într-un elan vertiginos, pentru fiecare roman am făcut şi refăcut începutul nu mai ştiu de cîte ori. Capitolul întîi din Pădurea Spînzuraţilor a fost încercat în întregime sau parţial de zeci de ori. Numai cînd într-un moment fericit am nemerit prima frază am nemerit şi restul. Simţeam necontenit că fraza aceasta trebuie să marcheze nu numai apăsarea cenuşie, dar şi o mişcare involuntară poruncită parcă de glasul fatalităţii. Aşa trebuie să sosească la locul execuţiei Apostol 400 Existente, totuşi, în toponimia românească : Amara (Ialomiţa), Ruginoasa (Iaşi), Vai-de-ei (Vîlceal etc. 401 Vezi Op. cit., p. 601. 402 Cf. Arh. L.R., I ms. 1 d, f. 1 (Op. cit., p. 610). 40î Cf. Ibid., f. 2 (Op. cit., p. 610) ; pe aceeaşi filă, un adaos datat : „duminecă, 10.VII. d[imineaţaj". 404 Cf. Ibid., f. 4—5, şi / ms. 1 c, f. 14—16, rătăcite, sub altă cotă, la B.A.R. (Op. cit., p. 611—614). 405 Cf. Arh. L.R., I ms. 1 c, f. 16 v. (Op. cit., p. 614). însemnări similare, într-adevăr, în timpul transcrierii romanului Ion (vezi Opere, voi. 4, p. 713). 4Wi Cf. Arh. L.R., I ms. 1 d, f. 7 (Opere, voi. 8, p. 614). 464 Bologa, mînat de o putere covîrşitoare... Aceeaşi trudă, subt altă înfăţişare, s-a repetat la Adam şi Eva, chiar la Ciuleandra cu acel „taci", reluat de trei ori şi redus a treia oară la o frîntură de exclamaţie... în noaptea aceasta am scris patru pagini ; noaptea următoare alte patru. Pe urmă iar o neputinţă de 7 zile. Şi deodată la 9 august, o zi de marţi, 14 pagini, ba încă noaptea următoare 16 pagini, apoi iar 8 şi iar 7 şi tot aşa, noapte de noapte, cu spor şi avînt, mereu pînă la 21 august, cînd n-am mai fost în stare să încheg decît o singură pagină. Am continuat să rămîn la masa de scris şi în nopţile următoare ; vacanţa se isprăvea abia la 1 septemvre. Nu mai mergea. La 30 august am produs o jumătate de pagină, la 31 august tot atîta, adică de fapt nimic.407 Simţeam dealtfel că vîna aceasta creatoare s-a isprăvit. Nu mai aveam încredere. Ce-are a face ? Voi relua lucrul altă dată : curînd, poate chiar Ia iarnă, la Orlat. Speranţă deşartă. Abia peste trei-patru ani m-am putut întîlni din nou, serios, cu Răscoala. Iarna aceea am fost la Orlat, dar am început să lucrez la Crăişorul, care a şi apărut peste doi ani. între timp totuşi Răscoala mă preocupa necontenit, chiar cînd nu lucram la ea. în cele trei săptămîni, la Maieru, scrisesem peste 150 pagini, mai mult de 200 pagini de tipar, adică o treime cel puţin din romanul gata. De obicei nu recitesc ce scriu după inspiraţie pînă la încheierea manuscrisului, în mod firesc, dacă te laşi dus de năvala momentului, ai îndepărtat şi autocritica. O lectură, Ia rece, ar putea să te decepţioneze şi să-ţi reteze avîntul. De data aceasta n-am rezistat ispitei. Romanul mă pasiona, dar mă şi îngrijora. Amintindu-mi distribuirea materiei, capitolele scrise, mersul acţiunii şi al oamenilor, mă cuprindeau toate îndoielile. S-a mai încercat la noi, în cîteva romane, introducerea răscoalei ţăranilor, căci răscoale au fost în România destule, mai mult sau mai puţin întinse, şi înainte de 1907. La Duiliu Zamfirescu aşa-zisa răzmeriţă din Tănase Scatiu e copilăroasă, ca şi la Demetrius, într-unui din numeroasele-i romane sociale. Ceea ce nu l-a împiedicat pe regretatul Demetrius să mă acuze, în anume cercuri, că i-am plagiat opera în Răscoala. Dacă nu voi reuşi să realizez altceva, păcat de toată osteneala, fără să mai vorbim de celelalte. Recitind cele 150 pagini, îndoielile mi-au sporit. Nu că totul ar fi fost slăbuţ sau lipsit de interes. Era întreaga atmosferă a Răscoalei, aşa cum s-a realizat. Dar avea lungimi multe şi mai ales era lipsit de construcţie 40S. Voiam să mă verific. Fiindcă mi se cerea să colaborez, ca şi azi, la diferite reviste şi ziare, în special Ia ocazii mari, m-am gîndit sa încerc să public fragmente din Răscoala. Evident cu măsură şi prudenţă. N-am obiceiul să mă îmbulzesc a colabora ; dimpotrivă chiar. Nu refuz mai niciodată, dar amîn mereu pînă ce solicitantul se plictiseşte şi renunţă. Sînt însă unii 407 Versiunea se află în Arh. L.R., I, ms. 1 a, avînd în total 123 de file ; a fost reprodusa integrat în Opere, voi. 8, p. 755—838. începutul datat: „1.VIII.1927" (f. 1). Alte datări : „miercuri, 2.VIII" (f. 4) ; „marţi, 9.VLTI" (f. 8) ; „miercuri, 10.VIII (f. 24) ; „joi, ll.VIir (f. 41); „vineri, 12.VIII" (f. 49); „sîmbătă, 13.VIII" (f. 67); „duminică, 14.VIII" (f. 78); „luni, 15.VIII (f. S3); „marţi, 16.VIII" (f. 87); „miercuri, 17. VIII" (f. 102); „joi, 18.VIII" (f. 112); „vineri, 19.VIII" (f. 113); „sîmbătă, 20.VIII" (f. 115); „duminică, 21.VIII" (f. 120) ; „marţi, 30.VIII" (f. 121) ; ,miercuri, 3P.VIII" (f. 122). 403 La început, cele 123 f. erau împărţite în 16 paragraff apoi în 15. 465 care nu renunţa, care-s mai insistenţi în a reclama colaborarea nerefuzată decît sînt eu în a găsi necontenit motive de amînare. Aceştia ajung să te someze solemn, să te facă responsabil că nu-şi pot împlini menirea culturală, îţi telefonează în zori de zi sau la miezul nopţii. In sfîrşit, trebuie să te execuţi. Unde mai puneţi că unii din aceşti insistenţi, în loc de onorariu, îţi oferă o caldă recunoştinţă. In trei ani am publicat astfel, sub formă de fragmente cu diverse titluri, o bună parte din textul de la Maieru. 409 Fireşte, înainte de publicare, îl frămîntam din nou şi-1 transcriam cum se cuvine pentru tipar... Am avut prea puţine ecouri. Fragmentele de roman numai arareori se nemereşte să oprească atenţia cititorului. Văzînd însă textul tipărit, m-am lămurit treptat cel puţin asupra tăieturilor severe ce va trebui sa operez. In literatură poate că nu există lege mai aspră decît aceea care te obligă să ştii ce să nu scrii sau, cu alte cuvinte, să ştii ce să tai, dacă ai avut ghinionul să scrii ce nu trebuia. Nu sînt deloc indulgent faţă de opera mea. Nu mă sfiesc niciodată a tăia în carne vie. Ştiu din experienţa de lector că e preferabil să regreţi un gol decît să sai pagini întregi necitite. Am tăiat prin urmare totdeauna, fără cruţare. După ultima transcriere a lui Ion, la ultima corectură în pagini, am avut curajul să suprim un subcapitol întreg, A'reo opt pagini. Singur Mihalache Dragomirescu a observat lipsa, socotind că motivarea suprimării ar fi fost totuşi necesară. Mai mult am tăiat însă în Pădurea Spînzuraţilor. în general mai cu seamă pasagii mici, excese de motivări psihologice. Am tăiat însă şi ceva ce mă doare pînă azi. Cine a citit Pădurea Spînzuraţilor îşi aduce aminte desigur că Apostol Bologa, în partea finală, după ce a fost judecat de curtea marţială, reîntors în camera lui de închisoare, cere hîrtie şi cerneală să răspundă la scrisoarea primită de la maică-sa. Speranţa vieţii, frica morţii, vălmăşagul de alte gînduri îl fac să amîie mereu şi, în cele din urmă, renunţă să mai scrie... Ei bine, în versiunea primă, Apostol Bologa răspundea într-o scrisoare care, deşi am suprimat-o, mi-a rămas dragă. Am vrut s-o public, am ezitat. Nu e lungă. Daţi-mi voie să vi-o citesc: [...]410 Tot în Pădurea Spînzuraţilor am suprimat ultimul capitol. Romanul se sfîrşeşte, dacă vă amintiţi, cu moartea eroului şi mai ales cu cuvintele preotului : „Apostol... Apostol..." în versiunea primă mai urma un capi-tolaş în care, în zori, venea Ilona să-şi plîngă iubirea pe mormîntul lui Apostol. Oricît mi-a devenit de dragă Ilona aceasta în răstimpul scrisului cărţii, de dragul ei nu puteam strica sfîrşitul...411 Abia în vara anului 1930, vreo trei luni, la ţară la mine, m-am chinuit să organizez cele 150 pagini de manuscris din Răscoala, să le dau forma care să-mi permită să continui lucrul. N-am reuşit. Am reluat de multe ori subcapitolele, le-am copiat şi răscopiat, le-am ciopîrţit, le-am lungit, le-am 409 Amintite în Op. cit., p. 571—572 410 Fiind în afara genezei romanului Răscoala, nu o mai reproducem. A fost tipărită de noi în L.R., Opere, voi. 5, p. SOI—S03. O precizare : aflat în faţa unui text scris cu mulţi ani în urmă (1922), L.R. nu-1 reproduce, în 1943, aidoma, robit aceloraşi modificări stilistice, obsedante pe tot parcursul creaţiei sale. 411 Vezi Op. cit., p. 803. 466 schimbat ordinea...412 De prisos. Singura ispravă a acestei veri a fost că am fixat definitiv titlul primului capitol mare : Răsăritul şi Apusul.413 Vara următoare414 am revenit cu mai mult noroc : în prima lună am scris versiunea de tipar a primului capitol, vreo 50 pagini : în sfîrşit, o victorie ! Şi mai ales o încurajare Am persistat şi în alte două luni am terminat definitiv alt capitol : Pămînturile. Pe urmă, pînă m-am întors în Capitală, al treilea capitol, Flămînzii... Acuma într-adevăr simţeam pulsul cărţii bătînd puternic şi sigur în sufletul meu. Am dobîndit nouă încredere. Toamna şi iarna 1931 415 am aruncat pe hîrtie restul capitolelor, ca să am gata întregul material brut pentru anul viitor, cînd eram sigur că voi termina definitiv. Aşa a fost. Din aprilie pînă în noiembrie 1932 am lucrat aproape fără întrerupere, în toate nopţile, cîte 9—10 ore.416 Eram atît de pornit pe muncă, încît după-amiezile, cînd trebuia să mă odihnesc, mă aşezam la biurou şi continuam pînă se însera. Toată vara n-am fost la Bucureşti decît de 5—6 ori cîte o zi, două. A fost cea mai pasionată muncă, dar şi cea mai istovitoare. Ultima noapte, cînd am putut scrie Sfîrşit417 pe ultima filă am adormit peste manuscrisul gata, sleit parcă de toate energiile... Din anume puncte de vedere poate că tocmai vara aceasta ar fi mai interesantă de analizat sau cel puţin de stăruit asupra ei. Dar ar trebui să mă întind prea mult. îmi dau seama că v-am obosit destul şi că e timpul să închei. Aş fi putut insista mai mult asupra unor amănunte în privinţa elaborării sau a tehnicei scrisului. Mai cu seamă pentru ultimele şase luni cînd am isprăvit Răscoala, am notaţii multe asupra dificultăţilor tehnice. Evident sînt lucruri prea speciale, care nu ştiu dacă ar putea reţine atenţia unui public oricît de generos. Sînt îndoieli mereu ; cînd scapi de una, răsare alta. Sînt nedumeriri şi speranţe care se risipesc sau se îmbulzesc, dîndu-ţi curaj, încredere, sau înglodindu-te cu perspective de prăbuşire... E o necontenită perindare şi alternare de bucurii şi întristări, de certitudini şi nelinişti, de înălţare şi coborîre... Poate de aceea munca aceasta e dureros de plăcută, e o exaltare a tuturor energiilor şi o răscolire a străfundurilor fiinţei tale... Dar orice aş mai fi spus, ar fi zugrăvit, ca şi cele ce am spus, numai şi numai înfăţişările exterioare ale fenomenului literar şi ale procesului creaţiei. Esenţa creaţiei, cum mi-am îngăduit să vă previn, rămîne insesi- 412 O variantă, cuprinzînd iniţial 70 de file, pare să fie rodul acestor strădanii. Ea se află în Arh. L.R., 1 ms. 1 b (vezi Opere, voi. 8, p. 847 şi urm.). Din ea -unele file au fost eliminate total, iar altele folosite în reviste (cazul fragmentului Petre Petre, publicat în Adevărul literar. şi artistic, la 3 ian. 1932, aflat astăzi sub o altă cotă la B.A.R., Arh. L.R., 1 ms. 1 d, f. 21—25, şi Amintiri despre Nadina, din Arh- L.R., 1 ms. 1 c, f. 21). 413 Cf. Arh. L.R., I ms. 1 e, f. 6 (Op. cit., p. 626). 414—415 Jntr_0 evidenţă, intitulată Mersul scrisului [la] „Răscoala" (vezi Op. cit., p. 691—692), L.R. înregistrează, pe zile, orele folosite şi paginile realizate, intre „miercuri, 12.VÎII.1931" şi „luni, 28.IX" a aceluiaşi an. 416 Aceeaşi evidenţă înregistrează „mersul romanului" între „duminecă, 8.V.1932" şi „duminecă, 11 decemvre" (vezi Op. cit., p. 692—699). 417 11 spre 12 dec. 1932, orele 3,1/4 (vezi Op. cit., p. 699). 467 zabilă şi inexplicabilă. Căci oricît aş arăta eu cum am realizat o pagină sau un capitol sau o operă întreagă, chiar dacă aş fi în stare să lămuresc frază cu frază, cuvînt cu cuvînt naşterea şi dezvoltarea textului, toate astea nu explică întocmai ceea ce constituie arta. De ce o frază de zece cuvinte poate să zugrăvească un om, sau un gînd, sau un zeu ? De ce în zece pagini poate să trăiască o lume întreagă, vie, dinamică, puternică ? întrebările se pot repeta la infinit. Răspunsul e însă unic, acelaşi : opera de artă nu o alcătuiesc cuvintele, frazele sau paginile, oricît de meşteşugite, ci duhul dintre cuvinte, dintre rînduri, dintre pagini. Numai graţie acestui duh tainic se animă materialul, dobîndeşte viaţă cuvîntul, se creează o atmosferă, o lume şi mai presus de toate oameni. Creaţia literară, esenţa ei, rămîne o taină, în ciuda tuturor descrierilor şi explicaţiilor. Poate că tocmai asta constituie şi farmecul ei şi valoarea ei etern cuceritoare. LIVIU REBREANU ÎN INTIMITATE 41« Nu s-ar putea spune că înfăţişarea d-lui Liviu Rebreanu nu e frapantă. Cînd îl vezi venind din depărtare — înalt, spătos, cu pălăria cu boruri mari, cu mersu-i elastic de picador cînd îşi face intrarea în arenă —, eşti îndrituit să crezi că d. Rebreanu este cel puţin guvernator al Bucureştilor. Simplă greşeală de optică. Văzîndu-1 mai de aproape, suferi o groaznică deziluzie. De vină sînt numai ochii blînzi, aproape copilăreşti, care joacă o farsă „fizionomiei" celui mai de seamă prozator al nostru. Cînd, extrem de politicos, d. Rebreanu îţi răspunde salutului, intimidîndu-te oarecum, cu politeţea sa excesivă, coafura-i linsă îi dă aspectul unei femei care s-a spălat la cap. Cînd vorbeşti cu acela care a scris atît de minunat povestea lui Ion al Glanetaşului, te surprinde şi te încîntă, în acelaşi timp, simplitatea neafectată a atitudinii sale. Totuşi, dacă eşti oleacă psiholog, simţi imediat căldura interioară care îl însufleţeşte. Pe mine unul, întîlnirea cu d. Rebreanu mă influenţează îndeosebi, poate în sens negativ, şi anume are darul să-mi potolească avînturile şi să mă facă „s-o iau mai încet". Cum oare, în pofida vieţii sale extrem de zbuciumate, figura aceluia care a scris totuşi Răscoala a rămas revoltător de senină ? Iată un om despre care s-ar putea spune că e fericit. Acasă, la d-sa, toate merg ca pe roate : soţie ideală pentru un scriitor — fosta actriţă Fanny Rebreanu a renunţat la scenă pentru liniştea căminului —, nişte boboci de fată şj ginere — d-na Puia Rebreanu-Vasilescu şi d. sublocotenent Radu Vasilescu. Casă spaţioasă şi confortabilă pe o stradă liniştită — Pietăţei419 — numai îmbietoare la muncă. Destăinuirile pe cari mi le-a făcut d. Rebreanu arată cu prisosinţă caracterul său loial şi firea sa deschisă : Ioan M?ssoAffăm XVI' 44?°' 2 ian- 1933' P" X~2' sub sen»Stura lui, 419 Strada Pietăţii nr. 28 , aici L.R. a locuit cu familia, între 1 mai 1932—30 iun. 193+ 468 OIŢE GREUTĂŢI, CITE DECEPŢII! — Sunteţi mulţumit de viaţă ? Vreau să spun, visurile tinereţii vi s-au realizat ? — întrebarea d-tale mi se pare prea elastică. Visurile tinereţii sunt întotdeauna vagi şi nehotărîte. în fond tinereţea nu visează decît să-şi trăiască viaţa şi să realizeze ceva ideal şi totdeauna ceva vaporos, ceva care nu are consistenţă. Dacă ai întreba un tînăr care îi este idealul nu ţi-ar putea preciza, deşi poate ar fi gata să-şi dea viaţa pentru el. Evident că mi-am realizat visul tinereţii mele. Trecînd peste toate vicisitudinile vieţii, am ajuns să scriu şi în scrisul meu să realizez ceva. în materie de literatură şi artă, idealul e atît de îndepărtat, încît e imposibil să-1 realizezi complect. Cîte greutăţi, cîte decepţii ! Dacă ar şti omul cîte dificultăţi şi cîte piedici îi aşteaptă în viaţă, poate că ar renunţa să mai aibă un ideal. OM NOROCOS — Vă consideraţi om norocos ? — O, da ! Eu cred că am noroc şi cu toate greutăţile pe care le-am avut de întîmpinat. Mă obstinez să cred că am noroc. Cred că norocul este baza vieţii. Fără de noroc nu reuşeşti nimic. Dramul de noroc de care vorbeşte înţelepciunea populară este o realitate. Fără noroc, orice sforţare e condamnată la neputinţă şi orice talent nu-şi poate da roadele dacă nu-i favorizat de împrejurări. CÎND POŢI FI AJUTAT — Cine v-a ajutat în viaţă ? — Ajutor în viaţă poate să-ţi dea cineva la începutul carierii, atunci cînd dibuieşti, cînd îţi cauţi calea. Mai tîrziu ajutorul e factice. Cum m-ar putea ajuta acum cineva să scriu, de exemplu ? La început, într-adevăr, ai nevoie de ajutor, pentru ca să te poţi face ascultat şi cînd tot felul de piedici îţi stau în cale. Ai nevoie ca să fii ajutat să ţi se deschidă o uşă, pentru ca pe urmă să poţi fi luat în consideraţie. în acest sens trebuie să recunosc că am fost ajutat de d-l profesor Mihail Dragomirescu, care m-a ascultat, mi-a dat îndrumare şi chiar ajutoare băneşti. Mai tîrziu, cînd începi să contezi oarecum, nu mai poate fi vorba de ajutor, ci de servicii reciproce. TATA ŞI MAMA — In familia dumneavoastră au mai fost scriitori ? în privinţa fizicului şi a caracterului cu cine semănaţi ? — Tata făcea un fel de literatură populară, aduna poveşti, strigăte, cimilituri, a fost un fel de folclorist, cum dealtfel erau pe vremea aceea mai toţi învăţătorii din Ardeal.420 N-a făcut însă literatură de ficţiune, 420 Publicase şi o cărticică : Armenul Neguţător şi Fiul seu Gherghel (Poveste culesă din gura poporului) de V. Rebreanu, Învăţător, la Braşov, în 1901, în cuprinsul căreia •editorul Ciurcu introdusese şi o „istorioară" a lui Andersen („Biblioteca Copiilor" nr. 18) 469 de fantezie, de creaţie. Mama a fost o gospodină pricepută. Dacă în ce priveşte fizicul seamăn cu mama, regret cîteodată că am moştenit firea blajină a tatălui meu. Mama, îţi închipui că-i bătrînă, trăieşte Ia Aiud. PRIMA MUZA — Cum a încolţit scriitorul ? Cînd aţi simţit pentru prima oară nevoia de a aşterne pe hîrtie vreun gînd ? — Scriu de cînd mă ştiu, dar prima „operă literară" am comis-o cînd urmam clasa a III-a a liceului nemţesc din Bistriţa. Eram înamorat de fata unui coşar, şi ea elevă la liceu, şi urmarea amorului meu înfocat a fost că într-o vacanţă i-am făcut o elegie. De atunci m-am lăsat de poezie. Tot literatură nepublicată au fost sumedenie de piese de teatru pe care le compuneam fiind tot elev de liceu, inspirat fiind de trupele de, teatru cari veneau la Bistriţa şi la ale căror spectacole intram prin contrabandă. Mi-amintesc că am văzut un vodevil unguresc şi imediat am făcut şi eu unul în româneşte 421. Probabil că tot amorul pe care-1 nutream de astă dată pentru actriţă a fost un stimulent. Pe la 22 de ani am început să public în Luceafărul.422 COPILĂRIA — Care este cea mai frumoasă epocă din viaţa dumneavoastră ? — Copilăria, epoca pînă la vîrsta de zece ani, pentru că în acest răstimp am dus-o tot în jucărie şi le vedeam toate în trandafiriu. Poate această epocă mi-a infiltrat optimismul meu ridicol, care mă face să văd numai oameni buni în jurul meu. EXISTĂ OM PERFECT? — Vă recunoaşteţi defectele ? — îmi recunosc mai mult defecte decît calităţi. îmi permit însă să nu ţi le spun pe toate, nu de alta, dar ca să nu mă dau de gol. Garantat că un prim defect e optimismul meu incorigibil. Totuşi nu mi-e ruşine de defectele mele şi nici nu le regret. Nu cred că există om fără defecte. UN MEDIC RATAT — Aveţi vreun mare regret în viaţă ? — Regrete pot să am multe şi, ca să ţi le spun, ar trebui să ma gîndesc mai mult. Aşa, între altele, regret că nu m-am făcut medic. Mi-a fost foarte dragă medicina şi n-am urmat-o numai din lipsa mijloacelor financiare. Dacă aş avea un mare regret n-aş mai fi mulţumit de viaţă ! — Aveţi vreun Violon d'Ingres ? — Aş fi vrut să cînt bine din armonică. Am o armonică, dar n-am avut timp să devin un virtuos al ei. 421 Detaliu inedit („în româneşte") în cadrul versiunilor pe aceeaşi temă. 422 în realitate, 23 de ani (ca şi Titu Herdelea din Ion). 470 ŞI CU BINELE ŞI CU RÂUL — Sunteţi gospodar ? — Sunt. îmi place să am casă ca oamenii, să am biblioteca mea. Nu sunt fire de boem, deşi îţi mărturisesc sincer că viaţa nu mă sperie. Pot să am astăzi mult, mîine mă mulţumesc cu puţin. Cred că dacă n-aş avea ce să mănînc, şi aceasta mi s-a întîmplat destul de des, faptul nu m-ar împiedica să judec lumea la fel. CĂSNICIA SCRIITORULUI — Ce părere aveţi despre căsătorie ? Credeţi că un scriitor trebuie să se însoare ? — N-aş putea să stabilesc o regulă generală. Totul depinde de soţie, în general, o femeie este absolut necesară scriitorului, chiar dacă n-ar face decît să-i organizeze viaţa. Scriitorul şi artistul se interesează puţin de mecanismul rigid al vieţii, astfel că are nevoie de o tovarăşe care să-i împlinească această lipsă. Femeia să-i fie însă de ajutor, şi nu piedică, fiindcă o nevastă de artist sau scriitor care vrea să-şi trăiască viaţa ei nu mai poate fi o soţie ideală. Soţia unui scriitor trebuie să fie o martiră, o sacrificată, ca să fie folositoare tovarăşului ei. — Sunteţi bogat ? — Stau în casă cu chirie. Am patru pogoane cu vie la Valea Mare lîngă Piteşti. Desigur că biblioteca pe care o vezi valorează ceva. — Cînd vă simţiţi mai mulţumit în viaţă, cînd simţiţi o mai deplină mulţumire sufletească ? — Cînd stau la birou şi scriu, aceasta-i marea mea bucurie, bineînţeles dacă pot face lucrul acesta fără să am grijă de piaţa de mîine, fiindcă în zilele cînd grija traiului se accentuează nu poţi sta la birou şi să compui. CUM SCRIE — Cum scriţi ? Mă interesează atît din punctul de vedere al creaţiei propriu-zisă, cît şi al faptului material, brut. — Foarte greu de răspuns precis la întrebarea d-tale. Totuşi să încerc. Mai întîi de toate, trebuie să am linişte complectă şi, fiindcă n-o găsesc decît noaptea, scriu noaptea, ca să pot trăi realmente cu personagiile mele pe cari vreau să le evoc. Dorinţa de cît mai multă linişte mă face să scriu în diverse locuri. înainte de a avea via, scriam unde mi se punea la dispoziţie o cameră sau un apartament, în care stăteam complect izolat, pentru a face opera aceasta de incubaţie şi creaţie literară. Iau loc la birou, între orele 9 şi 10 seara, în faţa unei pagini albe. Scriu pînă la 6—7 dimineaţa, îţi închipui că trebuie să fii foarte rezistent ca să poţi face aceasta multe nopţi de-a rîndul. în Bucureşti fac mai mult opera de transcriere, care pentru mine e mai dificilă decît cea de creaţie. Ca să pot rezista atîtor nopţi albe, mă întreţin cu cafele şi ţigări. Aceasta nu înseamnă că dacă iau loc la birou scriu neapărat. De multe ori nu izbutesc decît să înşir cîteva rînduri şi, recitindu-Ie în zori, să mă văd nevoit de a le arunca la coş. în medie, într-o noapte scriu cam patru, cinci pagini. 471 UN SCRIITOR METICULOS — Scriţi greu ? — Scriu destul de greu. Opera de transcriere e mult mai grea pentru mine. La început, în focul scrierii, e ca să zic aşa acel foc sacru care te mînă, pe urmă intervine răceala criticului, acea operă de ajustare care e cea mai grea. în orice caz, faţă de mulţi dintre colegii mei, scriu greu şi-ţi mărturisesc că greutatea provine şi dintr-o încăpăţînare : ţin să nu ocolesc adevărul, expresia sau situaţia, ţin neapărat să descriu ce gîndesc. Asta mă face să am dificultăţi. — Cui citiţi manuscrisul ? — Nu-1 citesc nimănui. Nevastă-mea mi-l citeşte deseori pe furiş. Dar de cele mai multe ori, aproape în majoritatea cazurilor, primul care îmi citeşte manuscrisul este culegătorul tipograf. .COPILUL DRAG LITERAR — Dintre toate scrierile dumneavoastră pe care o preferaţi ? — în principiu, prefer pe cea din urmă. După preferinţele mele intime însă, Adam şi Eva, deşi nu a fost îndeajuns de apreciată de unii critici. Poate că n-am avut talent să realizez ce-am vrut. Dar în lucrarea aceasta am pus o parte din sufletul meu. MOMENTE CU ADEVĂRAT IMPRESIONANTE — Care este cel mai impresionant moment din viaţa dumneavoastră ? — Nu este aşa de uşor să răspunzi la această întrebare. în viaţa unui om, care n-a trăit numai zile tihnite, e foarte greu de spus ce l-a impresionat mai mult. Poate că cel mai impresionant moment, pe care l-am trăit, a fost în timpul războiului, cînd, arestat de austrieci, am fugit de sub escortă. Să caut să-ţi redau faptele, cari şi astăzi mai au darul să mă zguduie. Mă aflam în Bucureşti sub ocupaţie, plecat, cu mult timp înainte de intrarea noastră în acţiune, din Ardeal. Pentru ocupanţi nu aveam o situaţie militară prea lămurită, mai ales că fusesem ofiţer în armata austriacă. 423 Locuiam pe vremea aceea pe strada Primăverii424. Atrăgîndu-se, probabil de către un prieten binevoitor, atenţia asupra autorităţilor ocupante asupra situaţiei mele, mă pomenesc într-o zi cu un plutonier austriac că mă invită să-1 urmez, pentru a-mi lămuri situaţia. Purtat prin diverse biurouri, instalate în diverse cartiere, ajung la un fel de biurou de recrutare, condus de austrieci pe strada Izvor. Aci sunt considerat ca nesupus la mobilizare şi, însoţit de un alt plutonier, sunt dus la alt birou, cam peste drum de biserica Sf. Niculae Şelari. în zadar argumentam eu că sunt venit în România de mulţi ani şi că, intrînd ţara în război, nu mă puteam prezenta pentru a fi mobilizat^ Nu eram singurul în situaţia aceasta. Auzisem — nu ştiu dacă era adevărat, în momentul acela însă am crezut —, că urma să fim îm- 423 într-o formă literaturizată, amintirile sînt reluate în Calvarul (1919). 424 Strada Primăverii nr. 19 ; după datările aflate pe corespondenţă, aici a locuit intre anii 1914 şi 1924 (inclusiv). 472 puşcaţi. îţi închipui starea mea sufletească. La un moment dat, sentinela avînd treabă, mi-a spus să-1 aştept într-o cameră goală care dădea într-un vestibul. Ca leul în cuşcă mă zbăteam de colo pînă colo. Aş fi făcut orice ca să mă văd liber. Ies în vestibul şi văd că nu-i nimeni. în faţa mea o scară. Iau o hotărîre supremă. Ce-o fi să fie, mi-am spus, şi o iau în goană spre scară. Ajuns în stradă, o bună bucată de vreme am fugit. Parcă văd şi-acum înaintea ochilor nişte firme albe cu inscripţia : „Dentist", „Dentist". Ajuns în dreptul spitalului Colţea, dîndu-mi seama că fuga mea ar putea fi suspectă, am luat-o agale cu mîinile la spate, ca omul fără nici o grijă. M-ape vremea aceea, cei mai mulţi dintre ei fiind prinşi. La un moment dat, cineva pune mîna pe telefon ca să ceară relaţiuni la Bucureşti asupra situaţiunei noastre. Şi am avut atunci un mare noroc, căci o simplă întîmplare mi-a salvat viaţa : legătura telefonică era deranjată. Am fost întorşi la Focşani. Aci se afla un fel de comisie românească sub conducerea unui colonel. Tot prin mijlocul unei scrisori de la Titel Petrescu, colonelul, pentru a mă salva, consimţi să mă dea drept ordonanţa lui. A doua zi de dimineaţă, într-o maşină, îmbrăcat într-o manta românească şi cu căciulă în cap, aşezat lîngă şofeur salutam nemţii cari mă urmăreau şi împreună cu colonelul am trecut în teritoriul neocupat. AMICIŢIA — Credeţi în prietenie ? — Cred în prietenie mai mult ca în oricare alt sentiment. Prietenia cere_ complectă dezinteresare. Şi nu e prieten acela care îţi face un contra-serviciu, o _ contravaloare. Prieteni adevăraţi cred că am cîţiva, prieteni în sens obişnuit cred că am mai mulţi. DUŞMANII — Dar duşmani ? • ^— Oh, duşmani Jn orice caz_ mai mulţi decît prieteni. Duşmănia e fatală în lumea noastră literaro-artistică, duşmănia, ca să nu zic că e invidie, constituie un fel de emulaţie, pentru aceia cari cred că eu sunt de vină dacă n-au izbutit. — Cum te aperi de duşmani ? — De cele mai multe ori, ignorîndu-le pînă şi existenţa. Şi pentru ca sa nu fie o simplă butadă, îţi spun că duşmănia unuia e lipsită de valoare şi eficacitate^ cîtă vreme e o pornire nejustificată a cuiva. Efectul unei asemenea duşmăniile întotdeauna nul, aşa că nu ai nevoie de apărări speciale. Mat grav ar fi să ai duşmani pe motive serioase. Or aş putea spune că totali-tatea^duşmanilor mei n-au aceste motive. Dar am vorbit prea mult despre ei, dă-i dracului ! Pot să spun că n-am suferit de pe urma duşmanilor. 429 Dimitrie Grofu. 430 Nicolae D. Boiangiu. — Sunteţi religios ? — Da, cred în Dumnezeu. Nu mă rog niciodată. Nici nu-i nevoie de acest lucru cînd îl porţi pe Dumnezeu mereu cu tine. EMOŢII — Sunteţi emoţionat cînd vă vedeţi o nouă lucrare în vitrină ? — Sentimentele mele de emoţie există numai cînd cartea se tipăreşte. Atunci trec prin stări 'sufleteşti cu totul contrarii, odată îmi spun că e grozavă, odată că e proastă. Sunt muncit de toate îndoielile din lume. Pe urmă, după ce s-a tipărit şi este pusă în vînzare, nu mă mai impresionează. ONOARE DEOSEBITA — Cu ce ocazie v-aţi simţit mai mult mulţumit ? — Cînd satul Maierul, în care am copilărit, mi-a trimes o decizie a Consiliului Comunal, prin care mă proclamă cetăţean de onoare al Comunei şi-mi dăruieşte un loc de casă. 431 ■ O EXPLICAŢIE CURIOASA — Aţi ajutat pe mulţi ? — împrejurări m-au pus în situaţia ca să fiu folositor tuturor categoriilor, de la cel mai sus pînă la cel mai jos. Am ajutat întotdeauna din suflet, ca şi cum aş fi făcut-o pentru mine, căci eu ştiu ce înseamnă să ai nevoie. Că n-am reuşit întotdeauna să mulţumesc, asta-i altă socoteală. în schimb, 99 la sută din cei pe cari i-am ajutat m-au înjurat. Aşa se cere ! — De ce ? — Prin faptul că atunci cînd ajuţi pe un om acesta se crede umilit, şi crezîndu-se umilit, fără să-ţi dai seama, îţi creezi duşmani, care cu prima ocazie răbufnesc. Aşa-mi explic eu cum mulţi oameni de treabă pe care-i i-am ajutat au găsit de cuviinţă să mă înjure mai tîrziu. N-am cerut nimănui recunoştinţă — ar fi fost şi ridicol ! Ei s-au simţit însă obligaţi să mă înjure pentru a şterge umilinţa, crezînd că se aşază ei deasupra mea. UN OM SUPERSTIŢIOS — Sunteţî superstiţios ? — Da, sunt foarte superstiţios. Am toate superstiţiile posibile. De exemplu, nu plec la drum marţi, nu încep lucru sîmbătă, numărul 7^nu mi-e favorabil — 13 în schimb îmi e simpatic — cum ies şi văd un popă ştiu că mă aşteaptă nenorocirea, după cum dacă îmi iese un ţigan, îmi pare bine. Cred în semne, în bătaia ochiului stîng, ochiului drept. Cred în visuri şi caut să le explic. Superstiţiile mele provin de la o' întîmplare involuntară. 431 Procesul-verbal al Consiliului Comunal din Maieru s-a tipărit în Universul literar, XLIII, nr. 3, 16 ian. 1927, p. 46 ; Consultă şi articolul lui Perpessicius, Quia poeta fuit, la p. 43—44, din acelaşi număr al revistei. 474 475 Sunt născut într-o noapte — 27 noiembrie 1885 —, cînd Pămîntul s-a întîlnit cu resturile cometei Bialla. în această noapte a fost cea mai formidabilă ploaie de stele. îmi spunea tata că stătea pe prispă şi că ploua cu stele cu adevărat, aşa cum plouă cu apă. Mai tîrziu am controlat în Flammarion şi, într-adevăr, am văzut că în seara în care m-am născut a fost o formidabilă ploaie de stele. — Care vă e idealul ? — Să am posibilitatea să-mi realizeze opera. Alte idealuri nu am. Aş mai avea dorinţe : aş vrea să fac o călătorie în jurul pămîntului. Dar, recunosc, e un ideal inaccesibil. Aş mai avea dorinţa să stau măcar două luni în Rusia sovietică. 432 Chiar dacă nu m-ar lăsa stăpînirea să văd prea multe, tot aş putea să-mi dau seama mai mult de realitate. Trecuseră trei ore de la' începutul convorbirii. Şi eu şi distinsul meu interlocutor obosiserăm de atîta „descusut" DUPĂ UN AN 433 S-a împlinit anul de cînd primul număr al României literare s-a înfăţişat cititorilor. Ce înseamnă un an pentru o publicaţie de literatură învederează elocvent constatarea că din revistele care se nasc 95 la sută mor înainte de a atinge vîrsta aceasta modestă. România literară s-a menţinut cu grele sacrificii materiale. în împrejurările actuale ale publicisticei româneşti, nici nu se poate altfel. Interesul pentru mişcarea literară e destul de plăpînd, cum a fost ieri şi cum va mai fi probabil încă multă vreme. Cititorii constanţi ai revistelor literare nu se înmulţesc uşor. între un cititor de roman şi un cititor de revistă e o deosebire. Cel dintîi poate fi întîmplător, cellalt e totdeauna un îndrăgostit de literatură. Dincolo de jertfele băneşti, România literară a trăit prin contribuţia sufletească statornică a colaboratorilor ei. Dacă mi-am îngăduit să notez aici micul eveniment al împlinirii unui an de existenţă, am făcut-o mai cu seamă pentru a sublinia această contribuţie harnică şi interesantă. Un grup de talente tinere s-a devotat cu pasiune revistei noastre. Nu e rostul meu nici să-i laud, nici măcar nu le mai pomenesc numele. Cititorii au învăţat1 să-i cunoască, să-i aprecieze şi să-i iubească. Numele multora s-au impus şi şi-au cîştigat o binemeritată admiraţie. Eu nu pot decît să mulţumesc tuturor pentru ce ne-au dat şi pentru ceea ce ne vor mai da. 432 Cu un an în urmă îşi exprimase aceeaşi dorinţă (vezi discuţia cu R. Horia din ASevSful, nr. 14 826, 1 mai 1932). 433 Articol de fond publicat de L.R. în România literară, II, nr. 53, 18 febr. 1933, p. 1. 476 Graţie contribuţiei atîtor talente tinere, România Ikerară are cel puţin meritul de a fi mereu în ritmul viu al mişcării literare româneşti. Mai presus si indiferent de eventuale exagerări într-o direcţie sau alta, cititorii au simţit totdeauna glasul sincerităţii şi al francheţei. Ne recunoaştem bucuroşi greşeli destule şi nu mai puţine lipsuri. Totuşi nu facem promisiuni. Am prefera să realizăm îmbunătăţirile pe cari noi le dorim mai mult decît alţii. Un nume trebuie să însemnez : Camil Baltazar. Acest poet talentat şi-a pus toată energia în slujba României literare. Străduinţele sale entuziaste au întreţinut rîvna colaboratorilor şi au ridicat elanul şovăitorilor. Primul an a fost un imbold. De aceea i-am însemnat sfîrşitul. Noul (început e mai bogat, cel puţin în experienţă. CE CRED SCRIITORII DESPRE SĂPTĂMÎNA CĂRŢII434 Ziua cărţii înseamnă înainte şi mai presus de toate sărbătoarea scriitorilor. Sau cel puţin ar trebui. Şi, fireşte, a tuturor scriitorilor, nu doar a celor ce scriu poezii, drame sau romane. în orice caz, mai puţin a romanelor care sînt totdeauna la modă şi se vînd, cît a cărţilor ce nu se bucură de favoarea normală a cititorilor. Nu pentru cei cîţiva romancieri cu mare circulaţie s-a închipuit ziua cărţii, ci tocmai pentru ceilalţi. Scriitorii n-au parte de multe sărbători. Ei nu sunt utili, în sensul practic, pentru mărimile zilei. De aceea interesul lumii faţă de ei nu e de ordin practic. Opera lor poate deveni, sub diferite forme, de utilitate publică, fără ca ei înşişi să fie luaţi în seamă cum s-ar cuveni. Statul şi societatea românească n-au găsit încă modalitatea de-a integra efectiv pe scriitori printre categoriile de cetăţeni cu stare civilă certă ca scriitori. Un actor îşi poate exerciţi arta pe cheltuiala statului, un pictor poate fi întreţinut de stat cu burse Ia început şi cu salarii profesorale mai tîrziu, un compozitor sau un muzicant de asemenea. Numai scriitorul, ca scriitor, nu poate rîvni de la stat nimic niciodată. Soarta scriitorului nu interesează pe nimeni, cu toate că de opera lui, cartea, profită permanent toată lumea şi în primul tînd statul însuşi. Situaţia aceasta n-o va schimba nici ziua cărţii. Scriitorii îşi vor urma viaţa lor chinuită, cu micile şi eterneje, lor certuri, cu marile lor suferinţe. Nu se poate schimba de azi pe mîine o mentalitate adînc înrădăcinată. 434 Publicat de L.R. în România literară, II, nr. 66, 20 mai 1933, p. 1, într-un montaj gazetăresc, la care îşi mai dau concursul M. Sorbul, V. Eftimiu, I. Sângiorgiu, T. Arghezi, Al. T. Stamatiad, C. Theodorian, I. Petrovici, Al. Holban, G. M. Zamfi-rescu, I. M. Sadoveanu, M. Sebastian, Em. Bucuţa, C. Moldovanu, Pompiliu Constantinescu, P. Comarnescu. La rubrica Ce cred editorii despre săptămîna cănii colaborează N. T. Ionni-ţiu, S. Ciornei, Em. Ocneanu, Georgescu-Delafras. La rubrica Ce* cred librarii despre săptămîna cărţii colaborează Virgil Montaureanu şi Iulius Fichman. 477 Totuşi ziua cărţii e o satisfacţie pentru scriitori, recunoaşterea publica, obştească a marei importanţe a operei lor. Omagierea cărţii e negreşit omagierea celui ce a creat-o, a scriitorului. Desigur că nu e mult, dar cel puţin e un început. Din moment ce lumea, chiar cea oficială, porneşte să se îngrijească de soarta cărţii, putem spera că va ajunge să se intereseze şi de soarta scriitorului mai curînd sau mai tîrziu. Nu ne închipuim că ziua cărţii va spori brusc numărul cititorilor români. Efectele ei vor trebui să se simtă însă în viitor. Iar printre efectele acestea trebuie să se afle şi îmbunătăţirea reală a soartei scriitorilor. Fireşte, ca să se producă efecte bune în ce priveşte pe scriitori, ar fi nevoie mai cu seamă de solidaritatea scriitorilor, măcar strict profesională.. Asta ar fi minunea cea mai mare şi cea mai binefăcătoare. CU DL. LIVIU REBREANU, ROMANCIERUL CARE TOATĂ VIAŢA NU FACE DECÎT SĂ SCRIE ŞI TOTUŞI NU E FECUND. DESPRE „GORILA", „POJARUL DRAGOSTEI" ŞI ALTELE 435 Dl. Liviu Rebreanu impune prin masivitate. în literatură, ca şi în viaţa de toate zilele. Mîna pe care ţi-o întinde e întotdeauna caldă şi cînd te bate pe umăr, îţi arde spinarea. De o amabilitate unică, de altă nuanţă decît cea moldovenească, dl. Rebreanu e însăşi viaţa care curge sănătoasă prin toate mădularele şi care se revarsă într-un rîs şi o voce puternică. Dl. Rebreanu este în toate împrejurările cel care întreabă întîiul : „Ce mai faci ?" Ca să afli propria-i activitate, e indispensabilă o strategie a interogatoriului, înarmat cu unul, două sau trei trucuri. — D-le Rebreanu, sunteţi anunţat cu cîteva romane ? Care din ele e terminat ? — Nici unul. Sunt anunţat cu două cărţi, recunosc. De alţii însă. Ce e adevărat este că am obligaţii şi angajamente cu editorii. Iarăşi e adevărat că scriu. Sunt dintre cei care toată viaţa nu fac decît să scrie. Şi totuşi nu sunt fecund. Nu respect moda şi nici nu încerc să fiu „â la page". Cuget şi scriu mai greu. Mă frărnînt, mă zbucium mai mult decît ceilalţi. Unul dintre romane va fi Gorila, pe care nădăjduiesc să-1 duc la bun sfîrşit odată cu Crăciunul. Al doilea roman, pe care mi-1 pretinde editura „Alcalay", va fi gata cît mai curînd la anul. Titlul nu e încă fixat şi cred că mai e timp 43S Interviu apărut în Rampa, XVI, nr. 4752, 13 nov. 1933, p. 1—2, fiind semnat de Al. Robot. 478 / pentru el. Despre romanul fără titlu (şi fără termen) pot spune că se petrece într-o viaţă burgheză, din Bucureşti. E marea şi veşnica poveste a dragostei. „Un băiat iubea o fată" — şi invers. Să ţi-1 rezum nu sunt în stare. Romanul e un univers din care nu poţi detaşa crîmpeie. E dragoste şi moarte, viaţă şi pasiune. Deocamdată, numai pentru mine, are un titlu provizoriu : Pojarul iubirii. Dar pînă la un titlu definitiv îmi mai rămîne să închei romanul. — Dar despre Gorila ? Se spunea undeva că se petrece în lumea actorilor... — Dezmint. Acţiunea Gorilei se petrece mai mult într-o lume politică, activă. Eroul acestui roman e un tip reprezentativ al stărilor de azi. Gorila e scris, nu însă şi isprăvit, adică revăzut şi proclamat definitiv. De aceea mă refugiez la ţară, unde pot lucra în linişte şi siagurătate. — De ce preferaţi satul oraşului ? — Mă mai întrebi ?! La ţară nu mă supără nimeni. Nu există telefon care să zbîrnîie, vizite care să te întrerupă. La ţară e un loc agreabil, propice inspiraţiei şi unde te poţi întîlni în voie cu personajele şi întîmplările. Trăieşti într-o regiune plină de pitoresc, fără gazete, fără cancanuri şi numai cu tine însuţi. Te iau la primăvară cu mine şi ai să te convingi. — Să revenim la literatură. Citind Răscoala, în care eroul e Titu Herdelea din Ion, lăsaţi să se întrevadă că veţi continua să prezintaţi şi într-un al treilea roman personaje din primul, din Ion. Care va fi ? — în nici unul din cele două de care ţi-am vorbit, ci într-un altul, pe care îl voi scrie după. 436 Din Ion chiar ghiceşti care va fi eroul şi unde se va petrece acţiunea. E vorba despre fata preotului Pintea, care s-a măritat în Basarabia. Prin urmare, în Basarabia se va petrece şi romanul. — S-a creat o asociaţie culturală „Prietenii cărţii". După cîte ştiu, iniţiativa va aparţine dvs. — Ne-am gîndit să facem ceva pentru difuzarea cărţii. Şi astfel am dat viaţă acestei societăţi, în care am atras pe editori, pe librari şi, sperăm, pe cititori. Vom împrăştia prin toată ţara o activitatea neobosită de propagandă a cărţii, pentru care trebuie să recrutăm, din toate straturile sociale, cititori. Scriitorilor nu li se cere decît să muncească, să scrie. De aceea, e nevoie să depunem cele mai intense eforturi pentru a stabili o dominaţie a cărţii româneşti şi asta, fireşte, în folosul scriitorilor tineri. Aici se termină sfertul convenţional, a cărui proprietate o au cititorii. Convorbirea cu d. Rebreanu continuă într-un cadru de prietenie. Dl. Liviu Rebreanu e întotdeauna familiar. In cele din urmă, Titu Herdelea va fi unul dintre personajele romanului Gorila. x479 1. DE VORBĂ CU DL. LIVIU REBREANU CU PRILEJUL APARIŢIEI ROMANULUI „JAR" 437 >..... Liviu Rebreanu a lipsit mai tot timpul din Bucureşti în ultimele luni : îşi transcria cartea. Ţineam să-1 văd pentru a relua relaţiile cu un prieten mare şi drag şi ţineam să aflu şi cîte ceva despre Jar pentru cititorii Reporter-ului. Am luat deci întîlnire cu „căruntul romancier", care nu e cărunt, ci de-a dreptul nins de părul prematur alb, un alb-platin, cum se spune azi. îl lăsasem la ultima noastră întrevedere în locuinţa boierească din Pietăţii 28. L-am găsit acum într-o locuinţă mai modestă, pe bulevardul Elisabeta. Din biroul somptuos şi cu o bibliotecă uriaşă ţinînd pereţii unei încăperi cît două odăi mari, n-a mai rămas decît o parte. Liviu Rebreanu îmi întinde mîna mare şi caldă şi, îmbiat de drăgălăşia Puii Rebreanu, servesc o bomboană şi mă afund într-un fotoliu : — Ce este Jar şi cum ţi-a venit, iubite domnule Rebreanu, ideea să-1 scrii ? intru eu direct în subiect. — Subiectul acestui roman îl port în cap încă din 1931. — Da, ştiu, mi-ai vorbit pe atunci că doreşti să scrii o carte a iubirii văzută ca o maladie primordială, distrugătoare. Cum a pornit, această carte ? — Simplu de tot, mai simplu decît îţi închipui. Dintr-o discuţie oarecare cu o fată, dealtminteri foarte interesantă. Această, foarte simpatică fată mi-a declarat că n-o interesează dragostea, că se consideră imună pentru ea. Şi nu era o femeie oarecare, care se lăuda sau făcea teatru, nu, fata era realmente sinceră. M-a urmărit ideea aceasta a unei fete care n-a cunoscut, nici nu ţine să cunoască dragostea, sub orice formă, nici măcar sub aceea foarte nevinovată de flirt. Mă întrebam ce reacţiune se va produce în mintea şi sufletul acestei fete în clipa cînd va întîlni un băiat. între timp, fireşte, ideea cărţii s-a dezvoltat, am început să văd eroina plasată într-un cadru social, în mediul unei familii adică. Ca în orice familie burgheza, care se respectă, părinţii vor să-şi mărite fata şi discuţiile zilnice se învîrtesc în jurul acestui palpitant subiect. Fireşte, părinţii îşi fac iluzii. Iluzii pe cari le cultivă făcînd planuri minunate despre viitorul copilei lor. Dealtfel cartea trebuia să se cheme la început Mojarul iluziilor, adică piuliţa iluziilor. Iluziile pe cari părinţii le fac^ jos, în subsolul casei unde se petrece acţiunea romanului, pentru ca, în încăperile de deasupra, viaţa să distrugă, prin cruda realitate, aceste ^biete iluzii. Plasarea aceasta a acţiunii jumătate în subsol, jumătate în încăperile de deasupra are oarecum un caracter simbolic : ceea ce sufletul omenesc frămîntă şi nădăjduieşte în' adîncime, viaţa deasupra distruge şi contrazice prin mersul dinamic al acţiunii ei. Aceasta a fost la început schema cărţii. Odată făcută delimitarea aceasta a personagiului meu într-un mediu precis, s-a creat şi cadrul social al romanului. Şi, în timp ce 437 Apărut in Reporter, II, nr. 22, 16 mai 1934, p. 5, fiind semnat de Camil Baltazar. _ Interviul este precedat de o lungă introducere lirică a lui C. Baltazar, pe care, din considerente de spaţiu, nu o reproducem integral. Din ea mai reţinem un amănunt : poetul aminteşte că l-ar fi cunoscut pe L.R. în 1922, la Sburătorul. 480 părinţii îşi fac iluzii, viaţa îşi urmează cursul înainte. ^Fata trăieşte idila banală şi omenească a tuturor fetelor : întîlneşte un băiat, un ofiţer. Şi, cum era şi normal, fata cade în mrejele dragostei. De unde pînă *în clipa aceasta nu lua dragostea în serios, în clipa cînd trăieşte experienţa sentimentală o duce pînă la consecinţele ei cele mai tragice, pînă- la moarte. Pentru toată lumea în genere, dragostea e un jar trecător, un pojar, o maladie de copilărie, care trece fără să lase urme prea vizibile. La eroina mea maladia aceasta este însă primordială, mortală. Fireşte, am ţinut să dau povestirei acesteia un cadru cît mai simplu, cît mai uman. Pasiunea se despică de la sine, firesc ca să poţi vedea mersul ei ca la o boală. Astfel din „mojarul iluziilor" a ieşit acest pojar al dragostei, cum trebuia să se numească la început cartea şi care a ajuns apoi Jar-ul de astăzi. — Dumneata, d-le Rebreanu, care lucrezi de-obicei cu mase de oameni, cu colectivităţi, cum se face că de astă dată te-a interesat un caz singular, raportat la un singur om ? — La fel m-a interesat şi în Pădurea Spînzuraţilor. Psihologia este interesantă şi cînd o faci asupra unei mase şi cînd o faci asupra unui singur om. Nu poţi penetra şi cunoaşte psihologia masei dacă n-o cunoşti întîi pe aceea a individului. — îmi amintesc, domnule Rebreanu, că mi-ai vorbit acum cîţiva ani de o carte de dragoste văzută însă ca o frescă mare în mai multe volume. Este Jar începutul acestei fresce ? — Nu. Acolo intenţionez să reiau tema iubirii integrale, cea de la maturitate, iubirea ca un element de viaţă, nu ca un trecător divertisment de tinereţe, ca o boală de copilărie, ci ca un lucru primordial şi tragic. Fără să fie începutul acelui mare roman pe care intenţionez să-1 scriu, Jar se leagă organic de el, tot astfel cum se leagă de această carte de mîine, Adam şi Eva, pe care am intenţia s-o reiau. Va fi povestea unui om care, după ce trăieşte o viaţă întreagă, descoperă femeia abia la maturitate, femeia care îi e sortită, şi atunci tot eşafodajul vieţii de pînă atunci e" dărîmat şi omul începe o viaţă nouă. Jar însă nu poate fi continuat, fiindcă eroina din acest roman moare. — Dumneata care eşti romancier cu preocupări sociale, domnule Rebreanu, cum priveşti desfăşurarea evenimentelor actuale ? — Pentru un romancier vremurile acestea sunt fecunde în subiecte, în timpurile de mare colcăială şi turburare, generează materialul pentru frescele epice. — Nu te-ar interesa o sinteză a vremurilor de astăzi ? — Am pe şantier o carte căreia nu i-am găsit încă titlul. O am însă complect schiţată. E cartea cea mai dureroasă a vieţii mele. Ea cuprinde zbuciumarea şi combustia întregului meu suflet, un zbucium pe oare, fatal, îl simte orice conştiinţă astăzi. Atît de mult mă preocupă şi mă interesează această carte, încît stau la îndoială dacă să nu opresc Gorila, la care scriu acum, pentru a continua această carte care mă obsedează de trei ani încoace. Ea poartă asupra unei probleme tragice : problema omului faţă de lume. E o problemă care se pune oricăruia din noi şi de care nimeni nu poate scăpa. — Şi care e atitudinea dumitale în faţa acestei vremi răscolitoare, în faţa tendinţei actuale de răsturnare a tuturor aşezărilor şi valorilor perimate ? 481 — Cred că trăim începutul unui nou veac. Da, ne aflăm la începutul unui ev nou,_ cum a fost Renaşterea faţă de evul mediu, sau creştinismul faţă de păgînism. — Aşadar, suntern la o răspîntie istorică ? — Toată lumea se află în momentul de faţă la o răspîntie istorică şi noi mai ^mult ca toţi. Ne-a prins vîrtejul acestei vremi într-o epocă de formaţie, cînd nu suntem complect închegaţi. Poate că ăsta este un avantaj pentru noi, sau, ştiu eu, poate e un dezavantaj. Poate că tocmai fiindcă nu suntem consolidaţi, vom trece mai uşor prin durerile facerii, spre deosebire de organismele vechi ale altor neamuri cari vor suporta mai greu această experienţă. DE VORBĂ CU DL. LIVIU REBREANU 438 • ~ ,Mai *nt"' nu Şt'u ce ^"as Putea spune despre o carte pe care, terminind-o^de scris, mi-e greu să vorbesc despre ea. Cartea aşteaptă să-şi îndeplinească funcţiunea pentru care a fost creată, adică să fie citita/Iar la a doua întrebare a d-tale, pot să-ţi răspund că am început să scriu la ea in 1931. Precum vezi, e ceva mai veche decît s-ar putea crede. In 1931 am scris foarte mult la ea şi ar fi fost să se cheme, cu un cuvînt moldovenesc Mo jarul iluziilor. Intre timp a trebuit să termin Răscoala şi de aceea am întrerupt cu scrisul. — Mojar înseamnă piuliţă, iar faptul că ar fi fost .să numesc cartea mea Piuliţa iluziilor se explică prin concepţia pe care o am despre dragostea noastră omenească, în această carte. —j^reC* °* 4raS°?ea este ° experienţă unică în viaţa unui om. Cei care cred altfel se înşală. Şi din cauză că e ceva mare, puternic şi frumos, viaţa care ne compromite toate elanurile este piuliţa în care bietele noastre iluzii sînt sfîrtecate şi măcinate. . — Acţiunea acestei cărţi se petrece într-un mediu orăşenesc, în Bucu-reştiul actualităţii noastre. Aceasta fiindcă eroina mea are un suflet ale cărui complicaţii şi sinuozităţi psihologice nu sunt normale decît într-un mediu orăşenesc. 438 Interviu apărut în Adevărul literar si artistic, XIII (seria a Il-a), nr. 702, gnialului)1934' P" 1j fi'nd semnat de V" Cr!stian (punctele de suspensie corespund ori- CUM SE NAŞTE O CARTE — întotdeauna la baza cărţilor mele este un mic fapt real, care sa complectează apoi pe măsura ce gîndesc mai profund asupra lui. După în-tîmplarea acestui mic fapt real în prezenţa romancierului, acesta trage anumite concluzii, pe care apoi le organizează într-un fel de „idee generală" asupra celor ce va spune în carte. Pornind însă de la o idee generală poţi scrie o carte care nu se va sfîrşi niciodată, dar cum o carte se scrie cu dubla intenţie de a te limpezi pe tine scriitor şi pe lector în acelaşi timp, o disciplină se impune. — în a integra ideea generală într-un cadru grecis, care să imite sau să recreeze viaţa. Dacă vrei să cunoşti scara gradată pe care am urcat-o la construcţia romanului, iat-o : la început a fost eroina mea, fată visătoare, orgolioasă, ambiţioasă, aşa cum sunt multe dintre fetele de azi. Dar viaţa îi refuza realizarea visurilor ei şi de aici s-a născut pentru mine prilejul de a crea un anume cadru de viaţă socială : oraşuL Apoi demonstrativ s-a născut şi anecdota pe care o utilizez ca pe o schelărie numai, fiindcă altfel aş fi scriitor de anecdote, şi nu de romane. — în cartea mea tratez dragostea ca pe o forţă elementară, care spală de pe faţa eroinei mele fardul civilizaţiei, reducînd-o la o afirmare de viaţa primitivă aproape, instinctuală. Şi, cum îţi spuneam, cred că dragostea aceasta, care e singura adevărată şi pe care n-o încercăm decît o dată în viaţa, este ca şi pojarul pe care-1 contractează absolut toţi copiii. Toţi oamenii n-au cunoscut decît o singură dată dragostea — la început. MANIERA ACESTEI CÂRTI E NOUA — Iubirea a fost tratată de toţi romancierii la cald, eu mi-am propus s-o tratez la rece, obiectiv. Aş putea spune că am încercat să desenez în această carte linia care exprimă evoluţia unei pasiuni puternice în sufletul unei fete, pasiunea care urcă şi scoboară ca un montagnes russes, însemnînd apoteoze şi declinuri. Vrînd să scriu o carte obiectivă, am lăsat de o parte adjectivul şi patetismul, încercînd să fac un fel de proces-verbal, ca să zic aşa, de dragoste. — Nu. Eroul meu este neglijat, fiindcă eu îl socotesc ca fiind raţiunea exterioară a marei iluminări care se produce în sufletul^ fetei. Cartea mea a pornit întîmplător, ca şi viaţa eroinei mele, pe care logica ilogica a vieţii o conduce în faţa eroului meu. De această întîlnire este evident ca eroul nu e vinovat, ci vieţii îi revin toate responsabilităţile. MAGIA CREAŢIEI — Dificultatea scrisului meu se naşte din 'faptul că refuz să mă dau la o parte din faţa unui obstacol. Dacă pornesc să-mi exprim gindirea nu 482 483 fac nici o concesie inspiraţiei, adică hazardului. Vreau să pot crede că acest hazard e creat şi determinat de mine. Ţin morţiş să exprim ceea ce gîndesc şi numai astfel cum gîndesc. — Cînd ajung, îrrî^ răspunse glumind d. Rebreanu, la epoca „crimei", mă izolez, plec la ţară, la mine la Valea Mare,, lîngă Piteşti. Aici am scris timp de 6 luni de zile cartea care a apărut sub titlul Jar, titlu mult simplificat, precum vezi, aproape anodin. în tot acest timp n-am luat contact cu actualitatea decît prin .cetinii Jurnalelor şi revistelor. Majoritatea timpului, adică de la 9 seara pînă dimineaţă, mi-1 petreceam Ia masa de scris, între cerneală, cafeaua neagră şi ţigare. — Uite ce se întîmpla. Această grea caznă a scrisului se leagă neapărat de crearea unei atmosfere favorabile unei rezistenţe cît mai maru Rezistenţa mi-o dă câfeaua,_ atmosfera mi-o creez din, răsucitul ţigărilor şi din faptul izolării mele mistice în mijlocul nopţii, singur la masa mea de scris. — Scrisul înseamnă o trăire directă într-o lume ireală pe care tu ţi-ai creat-o, şi poţi intra în această lume prin acele operaţii magice creatoare de atmosferă ca : prepararea cafelei negre şi a ţigării. Aceste operaţii trebuie să le faci aşa dţ concentrat, încît dintr-o dată să te simţi izolat de tot restul lumii. Apoi e simplu. Noaptea, în afară de linişte, mai este şi un mare întuneric care începe dincolo de lumina lămpii mele. Vezi d-ta—J.m\ spuse inspirat d. Rebreanu —, ziua privind pe geam văd case, arbori, pasări, pe cîrid noaptea ferestrele sunt acoperite de o perdea neagră de întuneric. Pe acest fond negru privind atent, cu toată puterea ochilor şi sufletului meu, îmi descifrez eroii. Noaptea viaţa noastră interioară se adînceste, devenind de-o extraordinară realitate. Din fundurile misterioase ale nopţii vin spre mine, în jurul lămpii mele, eroii ale căror chipuri le zugrăvesc în cărţi. Din conversaţiile cu aceşti vizitatori nocturni a ieşit opera mea. DE VORBĂ CU LIVIU REBREANU DESPRE SCRIITORII TINERI SI DESPRE „PROVINCIA LITERARĂ" 439 Autorul Răscoalei şi a neuitatului Ion a conferenţiat la Dorohoi. A fost un eve-niment pentru monotonul nostru oraş. O adevărată sărbătoare literară. După conferinţă, ne-am prezentat în numele revistei noastre şi l-am rugat să ne răspundă la cîteva întrebări Cu multă amabilitate şi bunăvoinţă, maestrul Rebreanu a răspuns rugăminţei noastre. 439 Interviu apărut în Însemnări, V, nr. 20, 20 ian.-20 febr. 1935, p. 3—4 fiind semnat de George D. Rîncă. • ' 484 _ Spuneţi-ne ceva despre noua generaţie de scriitori şi în special despre tinerii scriitori din provincie şi despre publicaţiile lor literare. ^ — întîi să precizăm termenul de tînăr. Pînă la ce vîrstă e tînăr un scriitor ? — 30—35 ani. — Bun! Credinţa mea e că scriitorii tineri vor înfăptui mai multe ca cei bătrîni. Mulţi din scriitorii tineri sunt o mare speranţă şi... aprigi concurenţi ai celor bătrîni. _ ^ _ ... — Maestre, menţionaţi-mi o operă reprezentativă a tinerilor scriitori. — O operă reprezentativă ? Să vedem. După mine, una ar fi Maiireyi a lui Mircea Eliade. — Dar un poet tînăr ? — Camil Baltazar e un element promiţător. Dar ai pomenit ceva şi despre provincie. Nu ? — Da. Ceva despre provincia literară. — E o întrebare interesantă. Văd că provincia a început^„să se mişte". Asta mă bucură. în toate regiunile e o continuă mişcare literară. Ardealul cu Familia440, Bucovina cu Iconarul441. Banatul^ şi vechiul regat se întrec în a desfăşura o cît mai intensă activitate literară. Iar ceea ce e îmbucurător e faptul că tineretul e în frunte. Oriunde, vezi grupuri de tineri, care scot reviste prin sacrificiile lor personale. Astfel îşi fac ucenicia literară. Din provincie vor răsări prozatorii şi poeţii de mîine. Ea e marea pepinieră de literaţi. Dar pentru a reuşi, trebuie, pe lîngă talent şi multă perseverenţă, multă muncă. După mine, pentru a te impune, trebuie 75°/0 muncă şi 25% talent. Mişcarea literară din provincie e de bun augur şi acum, mai mult ca oricînd, are şanse să se impuie. Deci perseveraţi ! — Dar despre poeţii premiaţi de „Fundaţiile Regale" ce ne puteţi spune ? — Sunt tineri. Poate prea tineri. De aceea, nu putem anticipa o părere precisă. Să aşteptăm trecerea vremii. Căci, nu toţi din cei care scriu azi vor scrie şi mîine. Unii se fac funcţionari şi se lasă de literatură. Alţii se plictisesc. Iar o altă categorie cred că literatura e numai o patimă a tinereţei. — Maestre, în actualul sezon îmi apare al doilea volum de proză. — Da. Mă bucur. La această vîrstă am debutat şi eu. Să-mi trimiteţi şi mie un exemplar. Pe neaşteptate, a venit vorba de Dorohoi. Dl. Rebreanu îmi spune : — Am rămas surprins de oraşul dvs. Credeam că e un. fund părăsit de ţară. Şi aici găsesc o frumoasă activitate literară şi instituţii care activează intens. înainte de a poposi în Dorohoi, aveam altă părere. Acum mi-am schimbat-o. Convorbirea a luat sfîrşit aici. La ieşire, îl aşteptau, nerăbdători, mulţi intelectuali si tineret. Am mulţumit, am cerut un autograf şi, împreună, ne-am îndreptat spre ieşire. 449 Familia, revistă apărută Ja Oradea (ulterior la Bucureşti), între 1926 şi 1944. 441 Iconar, revistă apărută la Cernăuţi între 1935 şi 1937. 485 DE VORBĂ CU ROMANCIERUL LIVIU REBREANU DESPRE CAPITALA TĂRII 442 îndeletnicirile edilitare, cărora ne-am închinat truda condeiului, ne-au adus în bătaia gîndului o mulţime de observări în privinţa lucrurilor şi a oamenilor cari ne înconjoară. Oraşul este o moară imensă, în care se macină necontenit grăunţele priceperii omeneşti. Nici în starea lucrurilor, nici în firea oamenilor, nu este nimic definitiv. Mai ales în tinereţea cu care noi bucureşrenii ne străduim să dărîmăm toate zidurile mohorîte, să ştergem cu buretele, ca ţîncii din şcoala primară, toate colţurile pitoreşti ale Capitalei şi să acoperim toate maidanele copilăriei cu case multe, noi, simple, înalte, fără ciubucărie. Trecutul zboară pe sub ochii noştri ca vîrtejul automobilelor de plăcere, în nopţile' fermecate de vară, pe şoseaua Kiseleff. De o bucată de vreme, trecătorul bucureştean nu mai are pe ce să-şi reazime privirea. Din clipă în clipă, schelele se ridică la cer, ca nişte scări din poveste, către bătrînul Dumnezeu. Şi apoi scîndurile se desfac într-o noapte, fără să bagi de seamă, şi rămîn zidurile albe, cu ferestre multe şi luminoase. Pe urmă, mai la vale, alte schele, alte case americăneşti. Dar cartierele mărginaşe ale oraşului! Parc-ar fi dăruite cu un pămînt deosebit. Nu ştii ce sămînţă, semănată de mînă nevăzută, rodeşte peste noapte hectare întregi de palate frumoase, ca în basme. Şi zidăria asta nu se imai isprăveşte. Iar oamenii simpli şi mulţi se tinguiesc la colţuri de stradă, ori la un pahar de vin, că nu sunt bani. Este vreme de prefaceri, pe care numai oamenii cu simţirea prea ascuţită pot s-o înţeleagă şi s-o oprească pentru alte veacuri, în pagini scrise cu m'ăiestrie. Iată încă unul din bunele rosturi ale gazetei noastre. Ne-am adresat acestor oameni rari, cu minte luminată şi ou suflete încăpătoare, pentru ca să însăilăm observările lor, asupra prefacerilor de tot felul din Capitala românească. Dl. Liviu Rebreanu, marele nostru romancier, întruneşte toate semnele unei deosebite sensibilităţi. O sensibilitate destul de cursivă, ca să depăşească în concepţii şi principii, momentele superioare ale cotidianului social care se revarsă în preajmă-i. O recomandare, care să ţină loc de act de prezenţă, e inutilă. Numele d-lui Liviu Rebreanu s-a aruncat singur ca o stea luminoasă în atmosfera-literaturii româneşti. Şi prezenţa d-sale e chintesenţa morală dintre garanţia unui nume literar autentic şi un suflet larg, aplecat peste orice reflex de deznădejde şi peste orice expresie a durerii. Opera- sa e un adevărat manual de spiritualitate practică pentru scrisul românesc, începutul ei se înţeleneşte adînc în viaţa bucureşteană. Un motiv mai mult pentru a căuta să prezentăm cititorilor noştri pe scriitorul Liviu Rebreanu, cunoscător al Capitalei şi vieţii care se frămîntă în ea, mai vîrtos ca orice primar. întrebarea întîrzie să se lămurească. începutul cade greu. semnat^dVv!eGorunPărUt ^ mmidpalâ' IV> nr" 168' 14 »P'- 1935, p. 2, fiind 486 UN ORAŞ GRADINA — V-aş ruga să ne spuneţi ceva în legătură cu Bucureştii şi aspectul lui edilitar. — într-adevăr, nu-i rău. Bucureştii, cu tot aspectul lui general de frămîntări, aspiraţii şi renunţări de iniţiative particulare, de un colorit oarecum oriental, e unul din cele mai frumoase oraşe din Europa, tocmai prin ansamblul armonic de contraste pe care-1 oferă privirei la fiecare cotitură şi intersecţie. E un oraş al grădinilor, al perspectivei, al spaţialităţii, al luminii naturale şi al voiei-bune. Nu rămîne deoît acestor culori locale, dintre cele mai vii, specifice şi pitoreşti să li se lărgească cadrul pentru perspectiva estetică şi respiraţia mai lungă a planului de sistematizare ca treptat-treptat să fie o metropolă organizată, caldă, lejeră, cu multă vibraţie de azur şi cîntec de nervi. POLITICIANISMUL DISTRUGĂTOR — Cu alte cuvinte, excluderea politicianismului şi înscrierea Municipiului ca autonomie permanentă. — Fireşte, că da. Dacă pînă în prezent nu s-a putut organiza mai nimic rezistent şi mai multă bunăvoinţă de continuitate a fost tocmai din pricina acestui stupid politicianism 443. Dacă Municipiul s-ar gospodări de oameni de mare imaginaţie practică, persoane de specialitate, oameni de multă şi posibilă stabilitate, cred că s-ar organiza ceva extraordinar. Să se desfiinţeze complet despotismul principiului electoral. Să se introducă planuri de posibile iniţiative cu mari realizări pe principii curat gospodăreşti. Şi aceste principii să afişeze un anume program de lucru, de proiecte, de calcul practic de teren şi probabilităţi, fără alegeri de pasiuni profund egoiste şi învrăjbiri, de mentalitate, de educaţie politică şi de structură demagogică a cetăţenismului caragealesc. Şi numai atunci fără îndoială autonomia lui va fi ceea ce actualmente nu e şi nu poate fi din pricina politicianismului meschin, cîrcotaş şi ' descompus. Va fi o veritabilă continuitate. Singura certitudine de care avem nevoie. URBANISTICA IDEALA — Adică s-ar naşte, prin forţa împrejurărilor şi de la sine, concepţia unei urbanistice ideale ? — Da, dar nuanţa întrebării d-tale, care forţează puţin absurdul oarecum posibil, ar exista prin expresie numai în ceea ce priveşte gospodăria 443 Exprimată cu claritate, ideea ne îngăduie să înţelegem cît se poate de limpede sensul pe care L.R. îl acorda conceptului său de cvasi-izolare a scriitorului de viaţa politică. In realitate, această detaşare, pe care adesea încearcă să o teoretizeze ca necesitate absolută a libertăţii de creaţie, este- o formă de contestare a ceea ce el numeşte, în cazul de faţă cu claritate, „politicianism". El are în vedere falsa democraţie burgheză, caracterul ei formal şi, în cadrul dat, ineficienta oricărui fel de încercare de a rezolva unele probleme sociale ale epocii. Dispreţul său faţă de politicianism, de profitorii ce se perindau la cîrma ţării, îl determină să-şi argumenteze adesea neangajarea sa politică. 48T unui oraş din punct de vedere al unei evoluţii a oraşului. O evoluţie de perspectivă, optică specială de marcă aproximativ americană. Aflînd adevărata ipoteză, o urbanistică ideală însemnează mai întîi de toate^ o organizare practică, spaţială,_/luminoasă — nu luminată, a oraşului care să ducă pînă la adevărata identificare cu un oraş ideal din punct de vedere al esteticei, al alimentaţiei, al asistenţei, al totalizării de sistematizare pe baze proprii cetăţeneşti în contigenţă directă cu nevoile civice ale oraşului. Fără priviri veninoase şi negocieri suspecte politice. Fără considerente electorale şi presiunile exterioare ale camarilei ideale de politicizare urbanistică. O urbanistică ideală, în accepţiunea strict personală a cuvîntului, ar fi un fel de parfum ideal care nu există, un Eldorado al gospodăriei ce se cere realizată ideal şi totuşi inexistentă. E una din voluptăţile inexplicabile ale teoriilor, posibile numai prin reducere la absurd. LUNA BUCUREŞTILOR — Dacă nu mă înşel, unele versiuni de ultimă instanţă ar căuta să ne convingă în acest sens cu acea „Lună a Bucureştilor". — într-adevăr, nimic de zis. E just. „Luna Bucureştilor" e o idee admirabilă, care va fi şi mai admirabilă dacă va reuşi. Pentru un început e bun. Ar fi mai bun şi „sensul", ar mai fi ca atare cu accent, dacă această lună a Bucureştilor ar coincide cu sezonul artelor, culturii, difuzării tuturor articolelor intelectuale, ca vizitatorii străini, mai ales turiştii şi globe-trotterii să poată simţi pe lîngă ceva ales artistic şi oleacă de ceva sufletesc. NATURA GOSPODARA — Cum aţi privi atunci desfiinţarea arborilor din centrul Capitalei > — Dacă, într-adevăr, e vorba de o asemenea desfiinţare, ceea ce mă face să mă îndoiesc şi sa nu mă las dus în eroare de credinţa mea, atunci această dispoziţie e o aberaţie. Şi această desfiinţare a arborilor e o barbarie E o mare şi ireparabilă greşeală. O adevărată profanare, de care ar trebui s^ ţină seamă şi persoanele cari au un cult mai puţin pentru natură şi ceea ce simbolizează un element al naturii. Capitala noastră, primăvara mai ales, e o grădină. O vastă şi o minunăţie de grădină, de lumină a naturii, de vastitate a culorilor vii, indefinibile ca tot ce îşi are obîrşia în natură. Cred că această desfiinţare e o eroare de calcul bugetar, care dă un lucru mort, o perucă veritabilă, ca din oraşul nostru, unic din punct de vedere al naturii gospodare, să faci un oraş numai din piatră şi beton armat asemănător oraşelor americane cu aspect arid, fad, statuar. Bucureştii trebuie să rămînă şi de aci înainte un oraş subiectiv. ALINIERILE — De alinierea Căii Victoriei, ce ziceţi ? — E una din primele necesităţi estetice edilitare. Trebuie să i se dea o înfăţişare civilizată, demnă, aşa cum se cuvine unui real simbol. Nu cunosc planul, dar ştiu că există. Am fi mulţumiţi dacă se execută planul, aplicîn- 488 du-1 imediat cu un acord specific orgoliului incoruptibil al caracteristicelor. Totuşi, altceva mai bun de făcut, deocamdată, nu putem decît să sperăm. Să sperăm. — Dar prelungirea bulevardului Brătianu ? — Trebuie executată, indiferent dacă le convine sau nu cîtorva mici financiari şi negustori concentric interesaţi într-o cam suspectă coaliţie pentru apărarea unor prea tîrîtoare realităţi comerciale. — Dacă, într-o bună zi, d-le Rebreanu, s-ar întîmpla să fiţi primar general, ce aţi face ? Planuri de sistematizare virtuală sau consumată pe cont propriu şi pe principii ? Ce v-ar inspira Bucureştiul ? — îţi mărturisesc sincer. Dacă aş fi primar general cred că m-aş zăpăci prea repede şi nu aş face absolut nimic. E mai uşor să stai calm în fotoliu şi să critici pe alţii decît să-ţi dai singur sfaturi, ca a doua zi să le aplici şi să le realizezi. Bucureştii nu-mi inspiră, momentan, nimic. Absolut nimic... O ţîrîitură de telefon ne întrerupe convorbirea. Persoana de la celălalt capăt al firului insistă prea mult duios ca d. Liviu Rebreanu să refuze sau să nu promită şi să nu rîdă larg, sănătos şi liber. Ultima sorbitură de cafea şi ultimal muc de ţigare. Mîinile ni se strîng ca de obicei, împrumutîndu-şi una alteia temperatura simpatiei de totdeauna. Afară soarele e prodigios. Lumina e impresionant de albă, curată, dinamizează inimile, pileşte asperităţile, te cuprinde patetic şi vibrant din creştet pînă în tălpi, cu un proces de integrare în mediu şi desprindere de sine, asemeni omenescului profund şi robust din temperamentul de blond şi proaspăt adolescent care e marele scriitor Liviu Rebreanu. CU DL. LIVIU REBREANU DESPRE ROMANUL „RĂSCOALA 444 RĂSCOALA — Editura „Adevărul" v-a retipărit romanul Răscoala, pentru ca această operă de căpetenie a literaturii noastre să poată pătrunde mai uşor în mase. Credeţi într-un efect de ordin social sau moral al acestei cărţi ? — Desigur, nu s-ar putea să nu cred într-un efect de ordin social şi chiar etic al Răscoalei. Aş fi chiar nemulţumit dacă nu s-ar întîmpla aşa. Pentru că de aceea e operă de artă. O operă de artă fără rezonanţe sociale şi morale nu există. Dar să ne înţelegem : asta nu înseamnă că ea trebuie creată cu tendinţă. Aş putea spune mai bine că fiecare realizare artistică 444 Apărut în Adevărul literar şi artistic, XIV (seria a II-a), nr. 760, 30 iun. 1935, p. 1—-2, sub semnătura lui Dan Petraşincu. Din considerente de spaţiu, reproducem doar întrebările şi răspunsurile interviului. 489 conţine în sine un fel de nostalgie a eticului. Arta nu poate fi luată în sensul ei abstract, deoarece atunci rămîne o noţiune goală, fără sens. Răscoala s-a născut din elemente sociale şi e firesc ca să se adreseze tuturor acelora care la noi formează societatea românească. Cred, de asemeni, că oricît de simplu ar fi un cititor, el poate culege un rod moral, cît de mic, din orice operă realizată cu adevărat. Vezi dumneata, orice realizare artistică mi se pare că are în însuşi elementul ei intim ceva moral — aşa că nu depinde decît de cititor gradul în care acea „nostalgie a eticului" să se răsfrîngă în el... Astfel, chiar operele aşa-numite imorale au un efect moral. Pildă poate să-ţi fie Lawrence445. O fată cît de simplă, citind Jar, cred că rămîne cu ceva moral — şi iată cum o carte îndeplineşte şi misiunea ei socială. Pentru că, repet, orice operă de artă este şi socială. — Editura „Adevărul" va trimite o circulară tuturor învăţătorilor din ţară, recomandîndu-le cartea şi rugîndu-i ca, la rîndul lor, s-o recomande sătenilor, pentru a înlesni o operă de propagandă culturală. Credeţi îh eficacitatea acestui plan ? DESPRE ÎNVĂŢĂTORI — Cunosc îndeosebi pe învăţătorul din Ardeal, deoarece eu însumi sînt fiu de învăţător. Ştiu că un învăţător poate schimba faţa unui sat — cînd voieşte. Dar acest plan îmi aminteşte de-o veche idee a mea asemănătoare, încă din 1920 am voit să fac eu însumi ceva la fel, cu concursul „Casei Şcoalelor". Scrisesem chiar un memoriu, prin care ceream introducerea la sate a tuturor operelor de frunte ale literaturii româneşti, printr-un sistem care ar fi putut da roade bune, tot prin învăţători."Numai în acest fel, în Ardeal, s-a creat, şi printre ţărani, un cult al cărţii şi ai valorilor. Memoriul meu s-a pierdut, dar ideea e pentru mine încă actuală, fără să mă pot gîndi, însă, cînd s-ar putea pune în practică. Vezi dar că ceea ce plănuieşte editura „Adevărul" cu Răscoala e ceva foarte nimerit şi aş dori ca procedeul să găsească şi imitatori. Dacă am ajunge să trezim interesul satelor pentru literatură, numărul cititorilor s-ar ridica la cifre nebănuite. Şi nu cred în mitul mărginirii omului de la ţară, deoarece, odată trezit, el ar fi un mai fervent cititor decît oricare orăşean. — Aţi spus că sunteţi fiu de învăţător. Ce mi-aţi putea spune despre această categorie ? — învăţătorul român, şi îndeosebi cel din vechiul regat, are un mare viitor în faţa lui- De el, şi numai de el, depinde emanciparea, culturalizarea ţăranilor, atît de necesară la noi. în ţările apusului, ţăranul e mult mai conştient de semnificaţia sa. învăţătorul este de fapt un stăpîn spiritual al satului său ; şi dacă fiecare ar fi mai puţin egoist şi mai mult conştient de ceea ce cere ţara de la el, ar trebui să-şi ia misiunea în serios. E adevărat însă că situaţia lui prezentă e, în general, foarte mizeră. Ar trebui ca, în acelaşi timp, şi statul să se îngrijească mai asiduu de el... Cît despre Răscoala, 445 D. H. Lawrence (1885—1930), prozator, poet şi eseist englez. Romanele lui au fost influenţate de psihanaliza freudiană. 490 cred că e una din operele cele mai nimerite pentru o difuzare mai largă. Sînt sigur că nici învăţătorul şi nici ţăranul nu vor culege din acest roman decît elementele omeneşti, obiective, ale lui — fiindcă pe ele am pus accentul. TENDINŢE — Aţi scris Răscoala cu vreo tendinţă ? — Am mai spus că nu. Pentru că a porni o operă cu o tendinţă anumită înseamnă, întotdeauna, o fatală neglijare şi deficienţă a artisticului, a creaţiei. O operă cu tendinţă nu poate fi decît un manual de propagandă pentru anume scopuri, ceea ce n-are nimic a face cu arta. Singura mea tendinţă a fost de-a realiza acea frămîntare, acel epos al ţăranilor răsculaţi... împreună cu ecourile pe care le are răscoala în lumea Capitalei. Aşa oă o astfel de întrebare adresată unui. adevărat creator i se poate părea oricînd fără sens. Bineînţeles că accentul e pus întotdeauna pe artă, fără a merge Ia rîndul ei — cu această noţiune — la o extremă... puristă. — S-a vorbit mult despre obiectivitatea cu care aţi privit eroii Răscoalei. Cum se face că romanul dv. nu are cel puţin un substrat de teză ţărănească ? Fiindcă eu cred că, totuşi, a existat şi există la d-voastră o simpatie subterană pentru eroii ţărani — pentru suferinţele lor... — E adevărat că, în fond, simpatia mea a înclinat spre suferinţele ţăranilor, care şi astăzi, dealtfel, cu toată împroprietărirea, nu au o situaţie prea omenească. Pînă la război, de exemplu, statul, în loc să caute a lumina ţăranul, se îndepărta de el, neglijîndu-1 voit. Poate că dacă ar fi căutat să-1 lumineze mai din vreme, s-ar fi evitat atîtea lucruri neplăcute... chiar răscoala... După război, cei de la oraş au început să înţeleagă toate acestea... dar au făcut şi fac prea puţin. Şi relativ la roman, îţi pot divulga nu numai că simpatia mea înclina spre ţărani, dar şi că — în prima versiune — Răscoala era un fel de roman naţionai-ţărănist, cu tendinţe vădit politice. Abia după nenumărate prefaceri, după o muncă grea de aproape opt ani de zile, Răscoala a putut deveni ceea ce este astăzi. Vezi dar că această obiectivitate am cîştigat-o treptat şi cu greu. Aerul de obiectivitate se naşte poate din faptul că toţi eroii din „Răscoala" pare că au dreptatea de partea lor. E ceea ce mi-a remarcat şi un prieten, oarecum deconcertat de faptul că la sfîrşitul romanului chiar colonelul Tănăsescu, acel care ordonă cu cruzime, şi chiar cu oarecare sadism, împuşcarea ţăranilor răsculaţi — pare să-şi aibă justificarea actului său în fond neuman. Dar tocmai aici consta marea greutate a mea ; de a-i arăta şi pe ţărani şi pe orăşeni (pe guvernamentalii de atunci) ca avînd dreptatea de partea lor. Numai astfel se poate sugera acel joc impersonal de forţe obscure, al unor concepţii şi stări de viaţă diferite. Ţăranii aveau desigur dreptate cînd au pornit răscoala din 1907 ; şi cu toate astea şi guvernul, şi ofiţerul Tănăsescu nu se putea să nu-şi aibă dreptatea lui, întru reprimarea răscoalei, deoarece odată porniţi, ţăranii devin nişte forţe total distrugătoare. Prin obiectivitatea aceasta, am voit ca toate cruzimile, omeneşti sau neomeneşti, din Răscoala, să fie justificate în virtutea unui destin. Şi mi-a trebuit atît de mult pînă să pot fi mulţumit de eroii mei, pînă să mă pot simţi complet independent de ei !... — Cum priviţi romanul Răscoala faţă de întreaga dv. operă ? 491 I OPERA CAPITALA — Răscoala este continuarea firească a lui Ion. Am avut viziunea acestui roman încă din timpul cînd transcriam pentru tipar Ion. Dacă Ion e simbolul individual al ţăranului român, setos pînă la patimă de pămîntul lui, Răscoala este simbolul [co\]lectiv al aceluiaşi ţăran — simbol al energiilor de care dispune el în contact cu pămîntul. Toată concepţia mea creatoare am avut-o formulată în minte încă de cînd am venit din Ardeal. „Omul nu trebuie să se îndepărteze de pămînt", este concepţia prin prisma căreia s-au născut Ion şi Răscoala şi, în parte, Pădurea Spînzuraţilor — şi se vor mai naşte alte cîteva romane asupra ţăranilor. Aşa că Răscoala e o treaptă spre care visez să mai scriu. Voi descrie într-un alt roman, intitulat poate : întunericul, cum s-a comportat ţăranul român în marele nostru război, şi apoi, ca un corolar deasupra acestora, ara ideea unui roman intitulat : Pacea, în care viziunea se întregeşte armonic, într-un stat român mare şi consolidat. Bineînţeles că toate acestea nu trebuie să te facă să crezi că aş urmări realizarea unui ciclu — şi nici măcar vreo apoteoză filozofică a ţăranului. Urmăresc o simplă viziune, atît... — Petre Petre este unul din cei mai masivi eroi din cîţi cunosc în toate literaturile. Cum l-aţi creat ? — Petre Petre este atît de pregnant, după cum spui, poate pentru că î-am voit ca o replică în faţa tot atît de masivului boier Miron Iuga. Petre Petre şi Miron Iuga sunt chiar prototipii celor două principii ale Răscoalei, ţăranul şi boierul, tot atît de dîrzi, tot atît de puternici. Petre Petre este sinteza tuturor energiilor ţărăneşti, după cum Miron Iuga este sinteza vechilor prejudecăţi ale boieriei noastre — din timpul cînd ţăranul era sclavul boierilor. Ciocnirea acestor două forţe nu se putea să nu ducă ia distrugerea lor, prin ei înşişi. Ceea ce ar fi putut fi „tendenţios" din această redare — rămîne ca o consecinţă care pentru noi, din ziua de azi, e prezentă. Ţăranul sau Petre Petre a învins pe Miron Iuga, fără mari polemici politice, ci din simplul motiv că acest lucru era o necesitate firească... REALITATE ŞI CREAŢIE — Cînd v-a venit, precis, ideea de-a scrie romanul ' Răscoala ? Aţi participat la răscoala din 1907 ? Romanul e pornit de la experienţe directe ? — Nici n-am fost în ţară pe timpul răscoalei ţăranilor. Sugestia mi-a venit, întîia oară, cînd am citit Ţesătorii lui Gerhard Hauptmann. E vorba acolo tot de-o răscoală, a ţesătorilor. Mai tîrziu, pe cînd scriam la romanul Ion, începea să mi se închege în minte — încă nebulos — acţiunea Răscoalei. în vederea acestui roman, pentru că voiam să redau atmosfera fidelă a marei răscoale ţărăneşti — am citit aproape tot ce se scrisese relativ la ea, am răsfoit manuscrisele de la Academie şi apoi imaginaţia şi experienţele mele precedente au completat totul. Ba, chiar, m-am dus „la faţa locului" — prin ţinuturile pe unde răscoala din 1907 lăsase urme şi amintiri mai crîncene. Am vorbit cu ţărani, cu boieri, am privit, mi-am imaginat... şi apoi lucrul a început încet, logic... 492 CUM ELABOREAZĂ d. REBREANU — Deşi romanele dv. dau impresia unei perfecte ordine de creaţie, văd că sînteţi foarte dezordonat în succesiunea romanelor... — E adevărat... Plănuiesc un roman, încep să scriu.la el... şi iese cu totul altceva. Scriu de atîta timp, de exemplu, la Gorila şi mi se pare că va ieşi un alt roman : Minunea minunilor ! Tot din această dezordine s-au născut şi Adam şi Eva, Ciuleandra, Jar. Simt deseori necesitatea de-a mă înnoi în alte domenii — deşi toate cărţile mele îşi au o explicaţie originară în acea viziune a întregului, a omului care nu trebuie să se despartă de pămînt... Dar să revenim la Răscoala. Am primit într-o zi reproşul unui moşier care-mi spunea că am greşit scriind că din satul Izvoru se vede Rociu... Amănuntul e nostim, deoarece — într-adevăr — toate acele sate pomenite în Răscoala există şi în realitate, presărate pe valea Teleormanului, dar descrierea lor nu poate fi, desigur, cronometrată geografic. Numai satul Amara, locul principal al acţiunii ales de mine, e inexistent. Se vede, deci, că elementul real şi experienţele directe nu-mi servesc decît ca pretexte, pentru a fi prefăcute, transfigurate în material de roman. De exemplu, Titu Herdelea, pe care-1 continui din Ion şi-1 voi duce mai departe, în Răscoala există numai ca să-mi prilejuiască anumite momente de contact între oraş şi sat, între săteni şi orăşeni. „RĂSCOALA" ÎN. RAPORT CU CELELALTE OPERE — Ce credeţi de destinul Răscoalei, prin ea însăşi — ca şi în raport cu celelalte opere ale dv. ? — Cred că Răscoala, ca şi celelalte opere ale mele, n-a fost încă studiată de critica românească cu seriozitatea cuvenită. Aceasta, lăsînd orice modestie la o parte şi vorbind obiectiv. Nu subînţeleg prin aceasta necesitatea unor recenzii sau'articole elogioase — ci cu totul altceva. Ceea ce mi se pare că ar cere opera prin sine ar fi seriozitatea unor studii mai temeinice, care ar face cinste şi valorii ei, ca şi celuia ce o cercetează — a unor studii dintr-o perspectivă mai mult decît cotidiană... dar... în sfîrşit... — asta nu e treaba mea. DE VORBĂ CU D-L LIVIU REBREANU DESPRE ROMANELE POLIŢISTE SI DE AVENTURI4W Problemele tineretului constituiesc un punct vădit în ceea ce priveşte grija ce o poartă aşa-zişii „competenţi în materie". Şi acest fapt, în aparenţă fără importanţă, dar în realitate foarte grav, ne face să lămurim problema romanelor poliţiste şi de aventuri. Apărut în Rampa, XVIII, nr. 5252, 19 iul. 1935, p. 1—2, fiind semnat de Ion Dragnescu. Interviul mai este însoţit de subtitlurile: Vinovăţia părinţilor; Cum ar construi d-sa un roman pentru copii. 493 cari au ajuns — după unii — factorul vătămător al generaţiei tinere. Ştiind că pe baza acestor romane s-au formulat destule afirmaţii pro şi contra, într-atât încît, acum cîtva timp, îţi venea să crezi că literatura noastră are ca bază aceste producţii, am găsit că este bine să întreb pe dl. Rebreanu de romanul ce predomină în literatura contemporană;. — Astăzi — spune^d-sa — avem romanul social sub diverse forme. Dealtfel, romanul social este şi cel de dragoste. Acesta e romanul „ea vogue", căruia i se cer o mulţime de condiţiuni ca sa fie în ritmul zbuciumărilor sociale. — Care este baza constructivă a romanului în genere ? — Mai întîi, un roman nu se poate construi fără psihologie. Este singurul punct de importanţă capitală. Un autor trebuie să sufle, ca Tatăl Creator, viaţă fiecărui personagiu. Mai presus de aceasta trebuie să-i cunoască şi să-i prindă în scris viaţa sufletească. A fi un psiholog cu tendinţe scriitoriceşti — condiţie indispensabilă pentru un scriitor — însemnează • a avea posibilitatea de însufleţire a acţiunilor din roman. Sau, mai precis, a face o legătură între moment şi personagiu. Ca autor trebuie să ai fiecare moment în tine. Să trăieşti intens, sau să te transpui în personagiul ce necesită acţiunea, pentru a vedea cum poţi să caracterizezi pornirile lui. Să descrii evoluţia psihică de la un moment la altul şi tot atît factorii ce cauzează sentimentele, în zadar vei căuta să descrii o scenă dacă nu vei scoate în evidenţă psihologia personagiului respectiv. Căci ceea ce urmăreşte lectorul este de multe ori starea psihologică în raport cu momentul. Prin urmare, psihologia este punctul fundamental al romanului. Dealtfel şi romanul strein e nelipsit de psihologie. De pildă Proust, cunoscutul romancier francez, a atins punctul celebrităţii prin romanul psihologic. ROMANELE POLIŢISTE ŞI DE AVENTURI * Profitînd de faptul că d-1 Rebreanu a închis continuarea în tăcere pentru a-mi spune ceva nou, îi pusei încă o întrebare. — Aprobaţi românele poliţiste sau de aventuri ? — Tot ceea ce se scrie este pentru citit. Toate au un rost. Ceea ce trebuie să spun pentru acest gen de romane este că sunt foarte vătămătoare pentru copii. Ei n-ar trebui să citească romane în acest gen. Nu. Pentru că nu văd în desfăşurarea evenimentelor scrise decît un şir de realităţi. Astfel şi faptele redate prin romanele de aventuri sau poliţiste sunt lesne perceptibile la o vîrstă fragedă. Pentru maturi aceste romane sunt chiar interesante. Şi eu citesc romane în acest gen. Mi se par distractive şi lectura lor fără... consecinţe. Omul matur, fără îndoială, nu poate să-şi închipuie că desfăşurarea a fost un fapt real. Cei mici însă nu au această însuşire de a diferenţia binele de rău cu scrupulozitatea omului format, aşa că sunt vecinie predispuşi la înfăptuiri regretabile. Eu cred că este folositor să le citeşti. De multe ori sunt şi instructive. îţi redau un şir de fapte interesante pe cari 494 n-ai ocazia să le cunoşti decît din lectură. iîmi aduc aminte — spune d-sa — că încă din clasa a IV-a de liceu citeam romane de acestea. Bineînţeles în fascicole. Erau pe vremea aceea foarte interesante. Cînd începeam o fascicolă, eram perfect cufundat în lectură. Desfăşurarea acţiunii mă pasiona pînă în cel mai înalt grad. înscenarea, de multe ori, o luam realitate şi realitatea... o foarte rară înscenare. Generaţia de după război este o generaţie nouă... Problemele ce-au luat naştere după război au constituit un dezastru moral pentru toată lumea. Generaţiile ce au succedat acest cataclism sunt tot atît de active pe cît .sunt de materialiste şi dezinteresante. Omul de astăzi nu se mai gîndeşte la pericolul lecturilor şi lasă în mîinile copiilor cărţi de calibru nepotrivit vîrstei lor. — M-ar interesa îndeosebi dacă influenţa romanelor asupra spiritelor tinere este în funcţie de etate, mediul social sau incultură ? — Este în funcţie şi de etate, şi de mediul social, şi de incultură. Se înţelege că un copil cu cît va fi mai mare, cu atît va şti să pună stăpînire pe el însuşi. Cu mediul social se schimbă. Pericolul social este cu mult mai mare decît în toate cazurile. Căci ceea. ce formează pe copil este mediul în care trăieşte. Cu cît acel mediul va fi mai viciat, cu atît stările zugrăvite de autor i se par mai apropiate şi fără prea multă judecată se transpune în eroul principal, fără să vadă în acest fapt un pericol moral. în ceea ce priveşte influenţa ce o au aceste romane asupra elementelor citite, este cu atît mai puţin constantă cu cît copilul a citit mai mult. Pentru că prin citit întotdeauna îţi dezvolţi însuşirea de a descoperi şi evita răul. — Pentru că am ajuns aci, vă rog să-mi spuneţi cine sunt vinovaţi dacă lectorii acestor romane, în majoritate copii, se transpun în eroul principal ? Atribuiţi vina autorilor, lectorilor sau părinţilor ? — Dacă romanele acestea transformă psihicul celor mici pînă acolo încît ajung victime, nu putem atribui nici o vină autorilor. Cartea este pentru citit. Vina copilului ? N-aş găsi-o. Incontestabil, vina o au numai părinţii. Modalitatea prin care se încearcă depărtarea copilului de cărţi nepotrivite vîrstei sale nu este deloc eficace. De cînd lumea lucrul oprit este dorit. Şi a căuta să demonstrezi copilului de ce îi interzici lectura unei astfel de cărţi însemnează a-1 face şi mai dornic de citit. Nu o citeşte faţă de părinţi, o citeşte singur, dar tot o citeşte. Cauza ? Părinţii prin interzicerea lecturii au dezvoltat în copil curiozitatea. Şi curiozitatea şi-o satisface prin neascultare. Ceea ce i-ar trebui întîi copilului ar fi mediul, apoi să i se pună în mînă o carte care să-i dezvolte simţul moral, estetic şi în special simţul adevărului. Dotat cu aceste însuşiri vom putea spune că nu va mai citi decît cărţile cuvenite vîrsteî. Deci scara lecturii şi-o va urca singur. Dar dacă nu are aceste sentimente, copilul cu greu va putea fi apărat de flagelul romanelor. CUM AR CONSTRUI D-L REBREANU UN ROMAN PENTRU COPII După aceste afirmaţii am văzut pe figura d-lui Rebreanu o grijă pronunţată datorită felului cum se prezintă problemele tineretului. Am tăcut o clipă şi apoi mi-am formulat încă o întrebare : 495 — Mă rog^ cum aţi construi dvs. un roman pentru cei mici ? — De douăzeci de ani am ca ideal să scriu un roman pentru copii — îmi_ spune fostul director general al teatrelor. Dar e foarte greu. Este mult mai greu decît pentru cei mari. Un roman pentru copii trebuie scris pe înţelesul lor. Ce folos că avem „cărţi pentru tineret" cari, în fond, n-au nici o legătură cu sufletul lor ? Ca autor al unor opere ca acestea trebuie să păstrezi cadrul caracteristic^ vieţii copilăreşti. Cu atît mai mult, cu cît ştii că îţi trimiţi opera în mîini mai puţin trecute prin viaţă. Un roman bun pentru copii este necesar. Cînd mă gîndesc la lucrarea lui E. de Amicis 447 - sau la Robinson Crusoe44*, care nu este un roman pentru copii, dar care este construit cu atîta căldură sufletească, înţeleg de ce este greu să scrii o carte pentru tineret. Prin romanele poliţiste se strică tot elanul şi forţa vie de mîine a tinerilor de astăzi. Cam aşa a terminat d. Liviu Rebreanu. în concluzie, vina nu este nici a autorilor, mei a lectorilor, ci a părinţilor. Numai ei sunt vinovaţi de toate păcatele tineretului. Lectura, „cei şapte am de casă", sau mediu, iată factorii de formaţiune regretabilă a unui tineret şubred. Să ne mai mirăm de ce avem atîtea cazuri degradante ? Să nu ne mai mirăm ! Aceasta e ocupaţia neocupaţilor. Soluţia ? Să ne apucăm serois de muncă. Căci dacă mediul social — cum foarte bine spunea cîndva d-l profesor D. Stăncescu 449 — face victime în rîndurile unui tineret nevinovat, este că n-a apărut o acţiune de mînă forte, drept contribuţie la înălţarea frumosului, în. locul dezechilibrului sufletesc din ultimul timp ! LIVIU REBREANU — 50 DE ANI DE VIATĂ 450 Aceia care a zidit Ion, Pădurea Spînzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala, Jar şi atîtea alte cărţi de căpătîi în literatura română contemporană împlineşte astăzi cincizeci de ani de viaţă. Intre atîtea drame pasionale, sinucideri, fraude, minuni şi atîtea alte mărunte fenomene ale; vieţii noastre sociale; * între multiplele discursuri kilometrice, declaraţii, comitete şi comiţii, destinate — zice-se — să restabilească spiritul de ordine şi dreptate în rîndurile obştei, — sărbătorirea prozatorului care împlineşte cinci decenii de viaţă şi peste douăzeci şi cinci de ani de luptă pentru afirmarea şi promovarea scrisului românesc va trece poate neobservată. Un destin trist are scrisul românesc. 44« £dmondo, De Amicis (1846—1908), scriitor italian, autorul romanului Cuore. ™ Roman de aventuri, al scriitorului englez Daniel Defce (1660—1731). 449 Dumitru Stăncescu (1845—1931), institutor şi publicist. _ 450 Apărut jn Facla, XV, nr. 1452, 28 nov. 1935, p. 2, sub semnătura lui C. Pa-naitescu, cu următoarele subtitluri : Semnificaţia unei sărbătoriri. Scriitorul şi opera sa Literatura romanească acum 25 de ani şi astăzi. Spiritul literar al unei epoci. Integrarea in universalitate. Critica literară de ieri şi cea de azi. Romanul social. Romancierul Liviu nebreanu despre romanele criticilor. 496 Tristă şi tragică e şi existenţa scriitorului român ; numeroase sunt dezertările de sub flamura unui idealism ajuns astăzi cuvînt de ruşine şi încă mai numeroase sunt năruirile celor care speră şi cred încă în realizarea stelarului vis al scrisului-profesiune. într-o ţară în care cartea continuă să fie un lux, cuvîntul tipărit o deşertăciune, şi viaţa scriitorului o tragedie — pe tot timpul cît nu [se] înţelege că literatura [nu] trebuie să fie numai un divertisment — lipsa de atenţie pentru o aniversare, chiar de importanţa celei de azi, e firească. Şi totuşi, sărbătorirea prozatorului Liviu Rebreanu trebuie să violenteze apele stătute ale mentalităţii noastre culturale; trebuie să trezească în inimile celor cari ţin frînele scrisului românesc îndemn către o eră nouă şi mai ales trebuie să ducă la revalorizarea etalonului cultură, depreciat şi desconsiderat. E trist că la sărbătorirea de azi, care nu e numai a scriitorului Liviu Rebreanu, dar a întregului scris românesc, trebuie să recapitulăm tristeţi de mulţi ştiute. Stăruie încă în faţa ochilor noştri tragicul sfîrşit al scriitorului Gib I. Mihăescu, răpus de oftică pe un pat mizer de spital şi înmormîntat omeneşte numai graţie ajutorului dat de două instituţii în ale căror atribuţii intră uneori şi caritatea. Nu este acesta un caz izolat, ci ilustrarea unui destin aproape întotdeauna acelaşi. Faptul că literatura noastră cuprinde şi cîţiva biruitori ai măruntelor nevoi ale vieţii dovedeşte putere de rezistenţă, curaj fără hotare şi muncă fără preget. De aceea biruinţa lor trebuie sărbătorită, iar sărbătoarea aceasta să fie nu numai prilej de bucurie, dar şi de îndemn pentru o acţiune hotărîtă, destinată să pună pe scriitor Ia locul pe care îl merită ; acela de conducător spiritual, de educator al maselor. Viaţa şi opera prozatorului Liviu Rebreanu trebuie să fie pildă pentru cioplitorii de cuvînt ai literaturii noastre încă tinere, dar şi prilej de regret pentru cei cari încă mai consideră scrisul drept o profesiune sedentară fără importanţă în evoluţia unui neam. SCRIITORUL ŞI OPERA Liviu Rebreanu s-a născut la 1885 în corn. Maieru * din jud. Năsăud. A debutat în literatură cu o nuvelă publicată în revista Convorbiri critice451 de sub direcţia d-lui prof. Mihalache Dragomirescu şi s-a remarcat imediat prin puternica structură dramatică a scrisului său, închinat aproape în exclusivitate temelor sociale. Pînă în anul 1920, cînd tipăreşte romanul Ion, premiat de Academia Română cu marele premiu „Năsturel", activitatea prozatorului Liviu Rebreanu a fost închinată aproape în exclusivitate nuvelei. A sens numeroase volume de nuvele şi a colaborat la aproape toate revistele literare ale timpului. Primul său roman, Ion, a întrunit nu numai sufragiile criticilor noştri autorizaţi (atît cîţi avem), dar, mai ales, pe ale marelui public. în cîţiva ani s-au tipărit 6 ediţii reprezentînd peste 65 000 exemplare. E cel mai mare tiraj la care a ajuns pînă în prezent romanul românesc. După Ion, apare succesiv o serie întreagă de romane : Pădurea Spînzuraţilor, Adam şi Eva, Ciuleandra, Crăişorul, Jar, Răscoala, un volum de note de călătorie intitulat Metropole ; toate acestea reprezentînd mari succese literare de care străinătatea nu a fost streină, unele din, ele fiind traduse în patru limbi: franceză, italiană, polonă şi cehoslovacă. * în realitate : Tîrlişiua. a 451 Debut în Capitala ţării ; reamintim că debutul a avut loc, în 190S, la Luceafărul din Sibiu. 497 Laureat al Marelui Premiu Naţional de literatură, d. Liviu Rebreanu a fost rînd pe rînd preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Teatrului Naţional şi director general al Educaţiei Poporului. Activitatea acestui mare scriitor s-a resfrînt şi în domeniul teatrului. A scris piesele Plicul şi Apostolii, ambele reprezentate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.452 Actualmente d. Liviu Rebreanu lucrează ia un -roman care se va intitula Gorila şi va fi un corespondent urban al Iui Ion. \ DE VORBA CU LIVIU REBREANU Seară de noiembrie cu vîns şi zloata. Un interior sobru. Deopotrivă însă: cald, prietenos. Dl. Liviu Rebreanu, cum stă aşa la biurou — voinic, solid, rezemat de braţele vîn-joase şi întinse bine pe lemnul masiv al mesei — pare un Atlas sprijinind pe umeri universul de cărţi ce i se ridică uriaş în spate, mergînd pînă la tavan şi continuîndu-se greu, impozant, pe ceilalţi pereţi. Cărţi multe, de toate felurile, de toate culorile şi de toate formatele. Nu te poţi reţine să nu exclami, naiv şi uimit: ce de cărţi! Două icoane vechi. Fotolii de piele, un taburet. La biurou un uriaş blînd, cu părul argintat de suita celor cincizeci de ani, rostogoliţi fără contenire, plini de tristeţi, plini de bucurii. — ...o veche amintire, cea mai plăcută sau mai neplăcută, din cariera dv. literară ? 1 — Plăcută şi neplăcută, în acelaşi timp, cea mai veche amintire a carierii mele literare se leagă de cenaclul literar al lui Mihalache Dragomirescu. Debarcasem în vechiul regat cu manuscrisul unei nuvele intitulate Proştii, şi primul drum a fost, fireşte, spre casa maestrului. M-a primit binevoitor, mi-a ascultat spovedania literară şi, amabil foarte, m-a poftit la o şedinţă a cenaclului care urma să aibe lor la orele 8 seara. Deprins cu o punctualitate firească peste Carpaţi, dar relativă, foarte, la Bucureşti, am sunat la uşa lui Mihalache Dragomirescu exact trei minute înainte de ora fixată. A fost o mică surpriză, pentru că şedinţele începeau întotdeauna de la 9 în sus. întrucît eram însă proaspăt căzut în mijlocul vîltorii literare bucureştene, n-am fost poftit să reviu mai tîrziu, ci mi s-a făcut cinstea de a fi invitat la masă, alături de multe personalităţi literare de pe atunci. Nu m-am intimidat deloc de vecinătăţile cu nume şi cu prestigiu şi la. prima ocazie am adus vorba de nuvela pe care ţineam să o citesc în şedinţa cercului. Mihalache Dragomirescu mi-a cerut-o şi mi-a promis că o^va ceti negreşit în seara aceea. Cu această credinţă, am păşit plin de teamă şi de emoţie în primul cenaclu literar bucureştean. Şedinţa a fost nesfîrşită. S-au cetit versuri, proză, s-au emis sentinţe şi de fiecare dată cînd auzeam glasul maestrului, tremuram la gîndul că în foarte scurt timp îmi va veni şi mie rîndul unei necruţătoare judecăţi. 4ai Piesele amintite au fost precedate de Cadrilul (1919), comedie jucată tot pe scena „Naţionalului" 498 A fost însă amăgitoare speranţă. La orele 2 noaptea şedinţa s-a ridicat, fără ca maestrul să fi pomenit de lectura nuvelei mele. Am plecat deprimat. Niciodată nu simţisem mai mare durere şi ruşine. A doua zi curierul mi-a adus o carte poştală : „Domnule Rebreanu, iartă-mă. N-am cetit aseară nuvela pentru că nu-i ştiam valoarea şi nu voiam să te expun. Am citit-o însă imediat după plecarea d-tale şi mi-am dat seama că am făcut o mică nedreptate. E pur şi simplu formidabilă şi o voi publica în primul număr al Convorbirilor. Mihalache Dragomirescu." 453 A doua zi intram iluminat în casa maestrului şi chiar în ziua aceea am fost numit secretar de redacţie al Convorbirilor critice. După cum vezi, o amintire care contopeşte prima tristeţe şi prima bucurie a carierii mele. VIAŢA LITERARA ROMÂNEASCA ÎN DECURS DE 25 DE ANI O întrebare vastă, pe care d. Rebreanu o primeşte cu acelaşi dezarmant surîs. — Spui scurtă privire asupra celor 25 de ani de viaţă literară românească ? Cred că exagerezi... în minus! — Cu toate acestea insist, vă rog... — Nu fii alarmat. Am să-ţi răspund, cu toate că răspunsul e lung ca şi perioada de timp scursă de atunci... în fond lucrurile nu difereau mult de cele de azi. Adică 90°/0 din scriitori făceau diletantism, iar scrisul era un lux pentru bucuria exclusivă a celor sătui. Din cauza aceasta era într-o permanentă tînjală şi era firesc să fie astfel, cu toate că generaţia noastră, ajutată de Viaţa românească, susţinea că scrisul este o meserie şi, din moment ce inspiraţia s-a terminat, opera de creaţie literară devine o marfă. Natural, crezul acesta a iscat tărăboi mare. S-a vorbit mult şi insistent de „americanizarea" literaturii, iar cei de la Convorbiri literare erau pur şi simplu indignaţi. — Şi urmarea ? — ...a fost şi mai deprimantă. A început să se plătească — e drept — între 5 şi 10 Iei de nuvelă (ceea ce era lucru mare), dar modul în care se făceau aceste plăţi era de-a dreptul jignitor : oamenii aveau impresia certă că dădeau bani de pomană... O situaţie pentru a cărei schimbare am luptat din greu, nu însă fără urmări, oarecum mai fericite, pentru literatura de mai tîrziu. — Care era spiritul literar dominant al epoceî de care vorbiţi ? — Semănătorismul. Influenţa lui Iorga în literatură era covîrşitoare. Două rînduri favorabile te puteau ridica la înălţimi ameţitoare, după cum tot două rînduri, defavorabile, te detronau şi te aruncau într-un abis fără margini. 453 Scrisoare transcrisă din memorie ; confruntă textul cu versiunea din Opere, voi' 2 p. 327. O precizare: prima nuvelă tipărită de M. Dragomirescu in Convorbiri critice''a fost Cîntecul iubirii (25 oct. 1909); nuvela Proştii s-a tipărit la 25 febr. .1910. {în interviu, titlul revistei transcris greşit: Convorbiri literare, în loc de Convorbiri critice.) 499 Era totuşi o frumoasă efervescenţă literară, se trezeau o seamă de energii, latente pînă atunci, şi mai ales se năştea interesul pentru producţia literară românească ajunsă într-o epocă de mare înflorire. — Cum priviţi astăzi această epocă ? — Drept o simplă epocă de pregătire, de redeşteptare a culturii şi de renaţionalizare a inspiraţiei româneşti. Dealtfel, din mişcarea semănătoristă n-a prea rămas mare lucru. Mai ales dacă raportăm mişcarea semănătoristă de atunci la epoca de creaţie literară de astăzi. !5ă nu se supere colegii mei mai bătrîni.-.. Aceasta este însă adevărul. De atunci şi pînă azi se pare că a trecut un secol, iar în ca priveşte romanul s-au realizat etape negîndite. Şi asta nu numai în materie de creaţie, ci şi de preţuire a profesiunii. Pentru că astăzi se poate vorbi şi de o literatură-profesie principală, retribuită şi de durată. Ceea ce înainte vreme nu exista ; cariera de scriitor încheindu-se definitiv şi aproape întotdeauna la maximum 30 de ani. INTEGRAREA IN UNIVERSALITATE — Credeţi posibilă o integrare în universalitate a literaturii române ? — Da. Eşalonată însă în timp. Nu uita că pînă acum 60—70 de ani aveam o viaţă aproape subpămînteană. Cehoslovacia, de pildă, deşi sub austriaci, a cultivat arta şi literatura zeci de ani de-a rîndul, iar Franţa avea pe Racine, în vreme ce la noi Mihai Viteazul se lupta să cureţe ţara de turci... Cu toate acestea, progresele înregistrate de noi în ultimele decenii sunt covîrşitoare. Cu George Enescu, cu îorga, cu Titulescu, putem susţine foarte bine că am şi intrat în universalitate. Şi tocmai „înapoierea" asta faţă de celelalte popoare civilizate e marele nostru avantagiu. Suntem încă tineri, încă neepuizaţi. Viitorul se deschide larg în faţa noastră şi cînd procesul de unificare sufletească va fi desăvîrşit abia atunci vom putea avea structura definitivă a geniului românesc. CRITICA LITERARA DE IERI ŞI CEA DE AZI _ — Credeţi că este vreo diferenţă de nivel între critica literară de odinioară şi cea de astăzi ? —- Nu. Critica literară a rămas aceeaşi. Şi odinioară ca şi azi, critica ţi-o făceai singur... dacă voiai. Evident, erau şi pe atunci cîţiva pasionaţi cari se ocupau mai serios de critică. Foarte puţini însă... — Dar azi ? — Acelaşi lucru. Abia doi sau trei... — I-aţi' putea numi ? — De ce nu ? Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Gh. Călinescu... Rămîne însă evidentă înclinarea către critica-recenzie. Şi e păcat, pentru că lucrul acesta dovedeşte că nivelul prozei a întrecut pe cel al criticei. — Totuşi, care e opinia dv. despre critica-foileton ? — Mărturisesc, tam-tam-ul gazetăresc practicat astăzi îl găsesc fără utilitate pentru impunerea unei opere sau unui scriitor. Foiletonul literar, făcut de cine vrea şi cînd vrea, nu poate impune clasificări literare. Sarcina aceasta 500 revine criticei făcute în studii separate, obiective şi ştiinţifice. De aceea trebuiesc îndeosebi subliniate cele cîteva încercări făcute pînă azi pe acest teren. Mă gîndesc în primul rînd la d. Tudor Vianu. Nu pot contesta, totuşi, importanţa recenziei şi a notelor literare, atunci cînd ele sunt făcute cu conştiinţa răspunderii. Cel care ajunge să fie titularul unei astfel de rubrici trebuie să ţină seama că are o răspundere pe care nu o poate justifica în nici un fel camaraderia. Din păcate, disciplina aceasta nu există decît în două, trei ziare de mai restrîns tiraj. Faptul că şi în ţări mai înaintate situaţia este aceeaşi nu are nici un fel de importanţă pentru tragicul acestei situaţii. Şi ce admirabilă educaţie ar putea face publicului un serviciu conştiincios de informaţie literară !... REVISTELE LITERARE — Cum explicaţi dvs. dispariţia treptată a revistelor literare ? — Printr-o eclipsă generală a spiritualităţii. Trăim într-o epocă de s excesivă educaţie fizică, iar sportul ca spectacol a luat treptat locul preocupărilor literare. Am totuşi impresia că dacă s-ar găsi cineva care să scoată o revistă la care să adune tot ce e mai bun în diversele domenii literare, nu se poate să nu se ajungă Ia rezultate fericite. în concluzie : lipsa organizatorilor adevăraţi. ROMANUL SOCIAL — Nu credeţi că e oarecum semnificativă lipsa de interes pentru romanul social ? — Da. E o dovadă a lipsei de contact cu viaţa reală. Şi e grav deoarece romanul nu poate să fie — prin însăşi esenţa lui — decît social. Dacă însă avem scriitori cari bat apa în piuă, fără să atingă vreo latură socială, asta cred că se datoreşte în bună măsură şi lozincei : anul şi romanul. Problema pare să fie însă în ajunul rezolvării, dat fiind că s-au înregistrat unele tentative de selecţionare. N-ai observat că au început să apară mai puţine cărţi ca de obicei ? In aceeaşi ordine de idei, romanul social nu se poate realiza, pentru că majoritatea romancierilor noştri sunt tineri şi lipsiţi de experienţa vieţii. Sunt preocupaţi în consecinţă aproape exclusiv dcamor, crezînd că au descoperit America !... Nu. Nu. Romanul social nu se poate scrie" decît de la 30 de ani în sus. CENACLURILE — Aţi frecventat cenaclurile literare în decursul celor 25 de ani de literatură ? Credeţi în utilitatea lor pentru orientarea generaţiilor şi crearea curentelor literare ? — Nu le-am frecventat, şî asta, poate, mi-a fost dăunător în carieră. Le cred însă utile pentru cunoaşterea scriitorilor între ei, dar complect nepu- 501 tincioase la crearea curentelor literare. Dealtfel cred că nici literatura nu profită mare lucru de pe urma lor... Personal, socotesc cenaclurile drept un fel de curţi cu vasali ai marilor scriitori. CARTEA PREFERATA — Care e cartea cea mai preferată din toată "^opera dvs. literară ? — Adam şi Eva, E singura carte pe care o am aproape de sufletul meu şi dacă aş avea timp aş reface-o. UN ROMANCIER DESPRE ROMANELE CRITICILOR — O ultima întrebare : Aţi cetit romanele criticilor noştri ? Ce impresie v-au făcut ? — Romanele criticilor ? Hm .' Nu sunt aşa de multe. Să vedem : Adela a lui Ibrăileanu, romanele lui Lovinescu şi ale lui Mihalache Dragomirescu şi Cartea nunţii a lui G. Călinescu. Da. Lucruri interesante, deşi, mărturisesc, am impresia că sunt cam cerebrale. — Impresii cam detailate. — Foarte frumoasă şi interesantă cartea lui Ibrăileanu. Totuşi oarecum searbădă. Viaţa nu poate palpita de-a lungul paginilor. Tot astfel romanul lui Călinescu. Cunoscător al reţetelor literare de presupus succes, a pus în cuprinsul lui de toate. Şi aci lipseşte însă ceva şi cetitorii au fost cei dintîi cari şi-au dat seama de acest lucru. Din romanele lui Lovinescu mă împac cu Mite. A reuşit în cuprinsul acestui volum să recreeze pe Eminescu. Din romanele lui Mihalache Dragomirescu n-am cetit decît unul. In felul lui poate şi interesant... — Şi concluzia ? — Toţi aceştia au avut şi veleităţi creatoare. Au fost literaţi mai înainte de a fi critici şi e bine că s-au apucat de literatură ; îşi dau seama că romanul se scrie mai greu şi se obişnuiesc apoi să se oprească cu mai mult interes asupra cărţilor supuse judecăţii lor. Ceasurile s-au scurs pe nesimţite. E tîrziu, e noapte, convorbirea trebuie să ia sfîrşit. La biurou, romancierul — voinic, solid rezemat pe braţele vînjoase şi întinse bine pe lemnul masiv al mesei — pare un Atlas, sprijinind pe umeri universul de cărţi din spate... Fără să vreau, mi-amintesc de opinia unui mai tînăr scriitor, analist prin excelenţă, care scria cîndva : »E ctitorul autentic al romanului românesc. Noi putem publica azi opere în două volume, pentru că Ion a biruit în două volume. Reprezentăm azi formule diferite, pentru că temelia e zidită puternic, în stare să suporte nenumărate etaje, pentru un veac, pentru mai mult..." Rînduri cari rămîn mărturie în timp. Prinos de recunoştinţă din partea celor cari urcă pe cărarea bătătorită de sărbătoritul de azi. 502 DE VORBĂ CU AUTORUL „RĂSCOALEI454 CONCEPŢIILE SOCIALE — în opera dumneavoastră, domnule Rebreanu, aţi fost călăuzit de o concepţie socială ? Care este acea concepţie ? — Cred că pentru cine vrea s-o înţeleagă, concepţia mea socială reiese de la sine şi destul de lămurit din opera mea literară întreagă. Fireşte, nu o concepţie socială făcută sau ticluită de circumstanţă, ci o concepţie socială înnăscută. Creaţia literară nu poate izvorî din concepţii ticluite ad-hoc, ci numai din instincte adînci, ancestrale. O operă literară adevărată este totdeauna, sau cel puţin trebuie să fie, expresia etică a scriitorului şi a lumii care l-a născut. Scriitorul ca om poate să fie revoluţionar, reacţionar, poate simpatiza cu un partid politic sau altul, ca scriitor însă nu poate să fie decît ceea ce l-a creat Dumnezeu de acasă.O concepţie socială „construită" produce totdeauna opere tendenţioase, hibride. Nu se poate scrie la comandă, nici chiar la comanda unor convingeri făcute de circumstanţă şi datorite unor anumite împrejurări. Artistul trebuie să. creeze în libertate. Fără libertatea aceasta sufletească nu există artă. De aceea, în epoci zbuciumate, tumultuoase, de prefaceri sociale, cînd caută să se impuie oamenilor şi artiştilor convingeri din afară, creaţia de artă, în general, tînjeşte. Nici o revoluţie şi nici o dictatură nu poate să producă opere de artă prin directive exterioare. De obicei arta pe care o conţin asemenea vremuri se realizează de către generaţiile de mai tîrziu, cînd artiştii respectivi se nasc inhibaţi cu convingerile epocii precedente. Concepţia mea socială, cum zici dumneata, nu poate avea prin urmare nici una din cuvintele de ordine ale actualităţii. Dealtfel concepţia socială a scriitorului, în general, nu are a face cu actualităţile. Pe mine, ca scriitor, nu mă interesează nici statul burghez, nici cel proletar, nici cel ţărănesc şi concepţia mea socială nu se conduce după asemenea precepte. 455 Concepţia mea socială, dacă ar fi s-o rezum sau s-o expun în cuvinte, ar fi : puţină dreptate şi libertate pentru toţi şi în special pentru cei mulţi. Dar asta poate că nu e o concepţie socială în accepţia generală a cuvintelor, ci mai curînd un sentiment general, un instinct al sufletului meu. Dacă acest 454 Interviu apărut în Cuvîntul liber, III, nr. 4, 30 nov. 1935, p. 5, fiind semnat de Camil Baltazar. Număr festiv, la care îşi dau concursul H. Roman (articolul Liviu Rebreanu, p. 1) ; E. Jebeleanu (Fenomenul social, p. 4) ; F. Aderca (Un tînăr semicentenar, p. 4); Al. Sania (1907, p. 4), Al. Dominic (Iţic Ştrul, dezertor, p; 4). Interviul, luat la Valea Mare, este precedat de o lungă introducere, împărţită in două capitole : Personalitatea lui Liviu Rebreanu şi Acasă la el. Avînd în vedere caracterul volumului nostru, reproducem doar întrebările şi răspunsurile interviului. 455 pr;n forta împrejurărilor, convingerile exprimate sînt rodul unei experienţe sociale limitate, acumulată de scriitor în cadrul unei orînduiri bazate pe clase antagoniste, în care locul creatorului de artă s-a aflat, de regulă, la periferia vieţii politice. Compromisurile unor intelectuali care-şi subordonează scrisul afişului electoral cunosc, la antipod,' replica ideii libertăţii de creaţie, susţinută de numeroşi artişti profesionişti, idee nobilă ce nu trebuie 'confundată, în cadrul istoric dat, cu lipsa oricărei angajări sociale. Dovadă că, în pofida unor aparente contraziceri, însuşi L.R. îşi tălmăceşte „concepţia socială" în pasajul ce urmează, prin „puţină dreptate şi libertate pentru toţi şi în special pentru cei mulţi". 503 sentiment nu se relevă ostentativ în cărţile mele şi atît cît aş fi dorit, este dintr-o elementară decenţă, care cere ca artistul să creeze, nu să-şi expuie sentimentele sale. „RĂSCOALA" — Răscoala este din cărţile dumneavoastră poate opera cea mai tipic socială. Spuneţi-mi ceva din geneza ei în legătură cu concepţia dumneavoastră socială. .— Răscoala s-a născut aproape concomitent cu Ion. E într-uh fel chiar anterioară. Răscoala ţărănească de la 1907 am văzut-o de departe, de dincolo, şi m-a interesat atunci numai din punct de vedere artistic. Mă gîndeam să ţes pe canavaua răscoalelor ţărăneşti o piesă în patru acte care trebuia să se numească Ţăranii. Pe urmă Răscoala s-a legat de Ion, la care începusem să ■scriu. Mi se părea că sunt două înfăţişări ale aceluiaşi fenomen social. în Ion stăpînirea pămîntului e o chestiune individuală, pe cîtă vreme în Răscoala e 0 revendicare _ de ordin social. Mai tîrziu, luînd contact mai viu cu lumea adevărată de aici, cu desfăşurarea răscoalelor noastre din 1907, problema mi-a apărut sub forma unei revolte a celor mulţi şi obijduiţi împotriva celor puţini, să tui şi.tirani. Sub_ impresia aceasta, care dealtfel mi-a rămas pînă azi, am scris Răscoala. Mi-am făcut primele notaţii asupra acestui roman sub dominaţia acestui _ sentiment. Toate micile fapte sau evenimente cari s-au acumulat în cursul anilor mi-au consolidat acest sentiment. Primul manuscris, adică primul ^concept al Răscoalei, e aproape un strigăt de revoltă. De-abia mai tîrziu, cînd am coordonat materialul cu obiectivitatea necesară pentru realizarea unei lucrări epice de respiraţie mai lungă, de-abia atunci am căutat să înăbuş instinctul primitiv neartistic, să frărnînt materialul în retorta creaţiei pure şi să transform' realitatea în ficţiune, care trebuie să stea la baza oricărei opere de artă. Viaţa reală nu poate constitui element de artă decît trecută prin sufletul artistului, care îi poate da echilibrul interior şi să transforme_materiah.il brut în operă de artă. Numai astfel lucrurile şi oamenii creaţi de imaginaţia scriitorului pot dobîndi o valoare general omenească. DOCTRINELE POLITICE ~ Spuneaţi mai sus, domnule Rebreanu, că nutriţi pentru cei obijduiţi o rîvnă de îndreptare. Rîvna_ aceasta atinge o formă doctrinară ? Vă simţiţi un ^ scriitor cetăţean, o conştiinţă vie a lumii ? Cum priviţi în cazul acesta întîmplările politice de astăzi ? —.Politica militantă nu mă interesează deloc. Aş putea spune că sunt un apolitic. Simt însă evident, ca toată lumea, că trăim într-o epocă de imense prefaceri. Curn spune Hamlet, lumea şi-a ieşit din făgaşul ei şi nu se ştie cine şi cum o să o readucă în mersul ei normal. Poate că războiul mondial^ a fost un cataclism mult mai grav decît ne închipuim în general. In afară de ravagiile materiale pe cari le-a făcut, a distrus complect sufletul omenirii, a răsturnat toate valorile, încît astăzi omenirea se vede în nevoia de a-şi reface din temelie viaţa. De aceea se produc frămîntări necontenit pe tot cuprinsul planetei. Trebuie să ne dăm seama că ceea ce a fost nu poate 504 să mai fie. E o iluzie să ne închipuim că vremurile dinainte de război s-ar mai putea -întoarce sub o formă oarecare. Se clădeşte azi o lume. La zidirea acestei lumi noi lucrează de fapt omenirea întreagă sub diverse forme. Toate revoluţiile cari s-au înfăptuit, se înfăptuiesc, sau se vor înfăptui de aci înainte nu sunt decît momente din această sforţare de clădire a lumii noi. Cum va fi lumea aceasta nimeni n-ar putea spune. în orice_ caz, este cert că ceea ce este azi nu poate să dureze. De aceea eu, ca un simplu cetăţean,, privesc toate zbuciumările şi din afară şi dinlăuntru cu interes şi cu simpatie. Din frămîntările acestea, e fatal să se realizeze, pînă în^ cele din urmă, un progres al omenirii. Civilizaţia nu poate să moară, poate să_ se transforme. Astfel privind lucrurile, evident că mă interesează deopotrivă îţi momentul de faţă fascismul, ca şi comunismul. E curios că amîndouă doctrinele acestea sunt mişcări de masă şi totuşi îngrădesc deopotrivă libertatea, individuală. 4Ş6 Se pare într-adevăr că însăşi ideea libertăţii, aşa cum ne-a dăruit-o Revoluţia Franceză, nu mai exercită nici un farmec asupra mulţimilor de azi._ Poate că de vină este însăşi acea concepţie a libertăţii care punea interesul individual deasupra interesului general. în ceea ce priveşte atitudinea mea, eu sunt scriitor, artist, şi nu mă amestec în chestiunile acestea. Cred ca cel mai frumos titlu de glorie al unui artist e să rămîie artist. Nu rîvnesc, de pildă, gloria politică a cutărui poet ajuns militant om politic. ATITUDINI — Care e totuşi reacţiunea dumneavoastră la starea de fapt ? — Nu mă simt în stare să îndrept lumea şi ţara. Fiind în meseria mea obiectiv, sunt şi în viaţă la fel şi acord la început credit unei guvernări. Sunt însă hotărît de partea democraţiei. Dacă n-ar fi existat democraţia, eu aş fi rămas la Prislop, la coarnele plugului. Idealul meu este o societate în care un artist adevărat să poată înflori în voie. Detest însă regimurile din Rusia, Germania şi Italia pentru faptul că ele au obligat artistul să scrie după comandă. După cum vezi, extremiştii se ating şi se. aseamănă în restricţii. 457 Cu aceste idei mă simt totuşi un scriitor profund naţional. Cred dealtfel că orice scriitor este cu atît mai internaţional cu cît în concertul lumii aduce o notă mai specifică şi mai personală. Crezi dumneata, de^pildă, că Boris Pilniak 458 este scriitor internaţional? Poate că într-o carte viitoare, al cărei subiect îl am de pe acum în cap, să plasticizez mai bine credinţa şi opinia mea despre faptele cari se întîmpla azi. 456—45T Reluînd o mai veche opinie a sa, L.R. face eroarea ca, în numele libertăţii de gîndire, să pună pe acelaşi plan structuri politice şi sociale opuse, nemţelegînd că în cadrul prefacerilor istorice experienţa fascismului era de natură isă ducă la degradarea fiinţei umane, la, involuţia societăţii. Mai tîrziu, pe măsură ce „experimentul fascist" şe va face cunoscut prin trăsăturile sale esenţiale, cînd teroarea, hoţia şi asasinatul se _ înscriu în programul de activitate al extremiştilor de dreapta, L.R. va vedea chipul^ hidos al fascismului, caracterizând agentura dm România drept „bandă duşmană pusă să jefuiască şi să stoarcă ţara în folosul lor propriu" (Jurnal, 23 ian. 1941). 438 Boris Pilniak (1894—1937), prozator rus, a cărui creaţie avea să se impună pe plan universal, la aceasta contribuind şi tragica lui existenţă. 505 DISCERN AMINTE Fiindcă intrasem în laboratorul scriitorului şi îl găsisem cînd am venit scriind, am vrut să ştiu dacă, ce scrie şi, mai ales, dacă (ce anunţă gazetele literare că scrie corespunde insinuărilor binevoitoare ale acestora. — Am auzit, domnule Rebreanu, că romanul Gorila, la\ care lucraţi acum, ar fi o satiră sîngeroasă a României actuale, o cravaşare curajoasă a turpitudinii şi parvenitismului care înfloreşte azi, ca o miazmă, peste tot. Ce este adevărat din ce se zvoneşte ? — Eu nu fac satiră socială de genul acesta şi, interpretată astfel, viziunea romanului meu Gorila nu corespunde realităţii. Asta ar însemna pamflet, cum fac unii scriitori de la noi. Fenomenul social însă e un lucru de o atît de covîrşitoare importanţă, încît nu trebuie bagatelizat. Fenomenul social angajează destinele unei mulţimi. Cum o să privesc procesul biologic al unui astfel de fenomen printr-o lupă deformatoare ? Eu caut numai să-I fixez şi să-1 obiectivizez atunci cînd el merită desigur să fie fixat. E drept că eroul meu reprezentativ din Gorila e un echivalent urban al lui Ion. E parvenitul de după război, din epoca dintre 1918—1921, cînd s-au consolidat temeliile marilor averi a multor potentaţi de azi. Parvenitul ca expresie potenţială în toate clasele, parvenitul în politică, în universitate, în comerţ, dar nu parvenitul în sens ieftin. în concepţia mea eu văd parvenitul ca o forţă vitală şi o energie creatoare în plin mers, care s-a dezvoltat vertiginos şi sărind treptele numai datorită vremilor excepţionale în care trăim. Nu-i dau însă acestui parvenit sensul peiorativ şi bagatelizat care i se dă astăzi, ci îl socot un element necesar, un produs al timpului pe care s-a ridicat România de azi. După cum vezi, şi ca să revin la cele spuse mai sus, eu iau realitatea aşa cum cred că e mai justă. Fireşte, nu fac nici o fotografie, si în sensul ăsta, arta, fireşte, deformează. Nu fac însă satiră, satira înseamnă biciuire. Cred că eroul meu nu e nici bun, nici rău, e aşa cum e. în satiră oamenii sunt sau răi sau buni, pe cînd într-o carte epică şi obiectivă opinia scriitorului se insinuiază doar într-o ironie ici, colo, care îmbrăţişează totul şi compătimeşte. Noi am ajuns să vedem romanul social numai în forme sociale, cum sunt Călătoriile lui Guliveri5s, Utopia lui Thomas Morus 460. Or, vezi dumneata pe Balzac461, în Comedia umană, făcînd satiră ? Dar Tolstoi, dar Dostoievski 462 ! Oarecum satiric e Gogol 463, în Suflete moarte, dar satira e disimulată sub umorul care te face să rîzi. Fireşte, în romanul meu iau tipuri din compoziţia societăţii contimporane, din oameni cari circulă ; dar cum am să fac eu romanul ca să maltratez sau să înjur pe cutare 459 Călătoriile lui Guliver, operă satirică a scriitorului iluminist englez Jonathan Swift (1667—1745). •160 g;r Thomas Morus (1478—1535), gînditor umanist şi om politic englez. 461 Honore de Balzac (1799—1850), al cărui nume îl întâlnim în conspectele literare ale tînărului prozator (Spicuiri, 1908—1911 ; vezi L.R. Caiete). 463 Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821—1881), scriitor care, ca şi Balzac şi Gogol, figura printre romancierii preferaţi. 463 Nikolai Vasilievici Gogol (1809—1852), scriitor rus. 506 'Iii t 1 sau cutare ins proeminent şi pe care lumea să-1 arate apoi cu degetul ? !... Eroul meu e mai mult o sinteză, tipul reprezentativ al epocii noastre moderne, omul de după război. PERSPECTIVE — în afară de romanul la care lucraţi acum, ce intenţionaţi să mai scrieţi ? — Am în cap un mare roman Păcală şi Tîndală, care- aş vrea să reprezinte, în aceşti doi tipi, mixtura psihologică a românului. Primul e un om de treabă, muncitor, onest; cel de-al doilea e o puşlama, un profitor, îi urmăresc în romanul care îl am în cap pe aceşti doi inşi în toate peregrinările şi tribulaţiile lor. Mai am pe şantier o carte care mă frămîntă de mult : Minunea minunilor. Acesta e un roman fantastic, o povestire a efectelor glandelor endocrine, a serului lor aplicat sistematic într-o ţară şi a consecinţelor acestui ser. Savantul care a inventat acest ser s-a gîndit să găsească formula prin care să normalizeze, mai bine spus, să egalizeze pe toţi cetăţenii ţării, să-i aducă Ia acelaşi numitor comun de disciplină obştească, de onestitate, de bunătate. Regele şi primul-ministru sunt de acord, se votează o lege specială pentru a putea aplica invenţia. Regele cu familia sa sunt primii inoculaţi. Experienţa are un răsunet mondial, deoarece datorită acestui ser oamenii devin deodată normali, nu mai comit crime, sunt salvaţi de la pericolul nebuniei, într-un cuvînt, devin normali. Ţara devine ea însăşi un model de cinste şi de ordine, se desfiinţează puşcăriile, producţia e pusă în valoare. în urma experienţelor acestora miraculoase, trimişi speciali ai unor mari puteri fac propunerea să li se treacă şi lor serul, dar sunt refuzaţi, însă la un bilanţ mai atent al urmărilor serului său, inventatorul însuşi se arată nemulţumit. El observă cum poporul se standardizează şi devine o turmă informă de oi. Noroc că experienţa e hotărîtă numai pe o perioadă de doi ani. Căci după primele rezultate, savantul însuşi recunoaşte că ordine şi disciplină socială nu se poate aplica în mod biologic, prin ser. SINDICATUL SCRIITORILOR - — După experienţa dvs. îndelungată în trebile scriitoriceşti, credeţi în necesitatea unui sindicat al scriitorilor ? — Da. Sunt prin excelenţă un scriitor sindicalist. Sunt pentru organizarea pe bază de breaslă a scriitorilor. Numai atunci vor reprezenta realmente o forţă. După 20 de ani de zbucium în sînul Societăţii Scriitorilor Români, am ajuns la această concluzie. Societatea Scriitorilor Români nu poate să vorbească în numele tuturor scriitorilor fiindcă nu-i înglobează pe toţi. Şi apoi bazele pe cari e organizată societatea sunt defectuoase. Dacă toţi membrii actuali ar fi oameni de talent recunoscut, aş spune că suntem o societate literară organizată pe baza stimei reciproce. Or, la S.S.R. scriitorii nu s-au primit numai pe bază de talent. Totuşi sunt azi scriitori de talent cari nu pot intra fiindcă au numai o singură carte. Sindicatul ar trebui să primească în sînul său pe orice ins care a scris o carte şi care prin simpla sa adeziune să devie membru, sau pe orice scriitor care are o activitate mi- 507 litantă Ia zî. Defectuozitatea societăţii actuale a scriitorilor români e că se socoate un fel de asociaţie academică, în care intrarea, în loc să te ocrotească în chip profesional, îţi acordă doar un titlu de glorie. Or, sindicatul ar trebui să fie o asociaţie de organizare şi ocrotire a muncii scriitorului şi a lui însuşj. El să te pună la adăpost şi de mizeriile eventuale ale editorului, dar să te îngrijească şi în caz de boală. Să nu ne fie ruşine, dar în ziua de azi scriitorii stau mai prejos de organizaţiile de homari, gardişti, sau de lucrătorii ceferişti. Aceştia, organizaţi în puternice asociaţii de breaslă, atunci cînd se îmbolnăvesc sau suferă de invaliditate, pot spera la un ajutor minim. La noi însă, lucrătorul intelectual e lăsat să se stingă de boală sau să moară cum a murit Gib Mihăescu, la spitalul sergenţilor de stradă. încît primul sindicat al scriitorilor va trebui să purceadă la drum ca o asociaţie modestă de breaslă de ajutor reciproc. LIVIU REBREANU ÎŞI POVESTEŞTE VIATA CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 50 DE ANI464 Lîngă Piteşti, pe colina pitorească deschisă spre un şir de dealuri încălecate şi înflorite de podgorii, suie gospodăria de ţară a lui Rebreanu. E o casă abia mai cuprinsă, la care duc cîteva trepte luminate de-a dreapta şi de-a stînga de răzoare de flori în mici spaţii suspendate. La dreapta suie, simplă şi cu o eleganţă florentină, o scară spre un cerdac generos, cu braţele deschise larg către podgorii. Un mic antreu, la stingă, odaia scriitorului, luminată puternic de reflectoarele ferestrelor, la dreapta odaia tovarăşei d-lui Rebreanu şi, în fund, sufrageria din care se văd haracii din via scriitorului, care începe imediat din spatele casii. Gînd cobori în curtea mică de piatrăj doi copăcei închipuie: un refugiu intim care face punte prietenoasă între casa scriitorului şi odăile musafirilor. Aici, la o masă de tablă, privind cum se obrinteşte rugina pe dealurile podgoriilor, am evocat cu scriitorul Rebreanu vremuri apuse şi am discutat cu aprindere despre actualităţi. E numai puţin timp de cînd Liviu Rebreanu îşi poate acorda mica tihnă şi refugiul răză-şesc de aici. Opera lui mare de început şi-a scris-o într-o cruntă şi sfîntă sărăcie. în cadrul tihnit şi patriarhal din jurul acestei case chiabure, n-am putut să nu rog pe amfitrionul meu să-mi povestească vremile boeme în cari a scris pe Ion. 464 Apărut în Vremea, VIII, nr. 416, 1 dec. 1935, p. 5, 11, fiind semnat de Camil Baltazar. Interviul este însoţit de o lungă introducere, încercare de bilanţ a activităţii romancierului şi de portret interior. Din nou, urmărind să reproducem mărturisirile lui L.R., făcute cu prilejul sărbătoririi sale, nu am găsit cu cale să prezentăm în întregime şi comentariul introductiv al lui Camil Baltazar, din care reţinem' însă ultima parte. In schimb, am preferat să publicăm Integral relatările romancierului, chiar dacă uneori ele se repetă, compararea textelor fiind revelatoare pentru istoria unor opere. (Rareori ca în nararea aceloraşi fapte scriitorul să nu adauge un element inedit, să nu părăsească un . detaliu pe care cîndva l-a considerat semnificativ.) Aici, şi în cazuri similare, am considerat că reproducerea unei variante este oricum mai indicată decît practicarea omisiunilor, marcate prin paranteze drepte, ceea ce ar fi stîrnit, fără nici un folos, curiozitatea lectorului. ' 5C8 — Vezi — mi-a spus scriitorul cu părul nins dens de un omăt de Edeliveis-uii465 —, ce vezi aici trebuia să se înfăptuiască mai de demult, cel puţin acum zece, doisprezece ani. Acum e puţin cam tîrzior. Nu prea tîrziu, dar tîrzior. Aşa ve întîmpla în majoritatea cazurilor în viaţa scriito-Tului român. înlesnirile şi puţina tihnă îi vin tîrziu. ODISEEA LUI „ION" '— Zici să-ţi povestesc odiseea lui Ion, să ţi-o povestesc. Scriam de mult la el. Cartea asta s-a împletit cu zilele mele de sărăcie, boemie şi luptă. Am lucrat-o în zilele cele mai cumplite ale vieţii mele, cînd coşniţa de a doua zi era de multe ori o incertitudine. Am lucrat, cum îţi spun, la ea pînă în preajma războiului. Iar în seara cînd zepelinul arunca primele bombe asupra Bucureştilor, am început să transcriu manuscrisul. Aşadar, prima redactare i-am dat-o, înainte de război. Manuscrisul acesta însă a fost urmărit de o soartă foarte accidentată. Am lucrat la el din 1916 pînă la 1918. într-una din zile, în timpul ocupaţiei nemţilor, m-am trezit chemat ki cercul de recrutare austriac, unde mi s-a pus în vedere că fac parte din lotul de ardeleni cari, potrivit datoriei lor de cetăţeni unguri, trebuiau să se afle înrolaţi. Am explicat că eu sunt cetăţean român şi am fost lăsat deocamdată în pace. în timpul ăsta însă gazetele ungureşti din Ardeal scriau articole fulminante contra mea. Ceea ce a avut drept urmare ca mi s-a făcut o nouă invitaţie la cercul de recrutare şi am fost înglobat într-un lot din aceeaşi categorie cu mine. în răstimpul acesta m-am trezit că mi se face o percheziţie acasă. Mi-au căutat şi puricat carte de carte. Au venit cu un coş mare în care aruncau tot ce Ie plăcea. De la cărţi au trecut la manuscrise. între altele mi-au confiscat un jurnal de zi în care notam toate întîmplările politice şi militare, îi ziceam : Jurnalul zvonurilor. Notam acolo toate zvonurile ce circulau pe atunci. Regret că nemţii au pus mîna pe el, fiindcă astăzi mi-ar fi servit ca un admirabil document moral al epocii. „ION" LA COŞ! Umblînd printre manuscrise, neamţul, care, am aflat mai apoi că, în ţară la el, era bibliotecar, deci un om mai subţire, a dat peste manuscrisul compact al Iui Ion. L-a înşfăcat şi, hîrşt! cu el la coş. M-am uitat mişcat şi zguduit la gestul neamţului care oferea neantului truda mea .de atîţia ani şi i-am explicat că manuscrisul acela nu e un manuscris subversiv, ci o operă literară, fruct al multor ani de strădanie. Omul a înţeles şi a predat manuscrisul nevestii mele. Cînd m-am văzut arestat de austriaci, am fugit în Moldova. Soţia mea a venit după mine cu manuscrisul cusut într-o saltea. Era pericol ca acest manuscris să fie confiscat şi de nemţi şi de români. Dar înainte de a mi-1 aduce -în Moldova, manuscrisul a odihnit o bucată de vreme şi în casa de 465 Edelweiss (germ.), floare de colţ („floarea reginei"). 509 bani a pictorului Jean Steriadi. într-una din serile de panică, în care nu mai erai sigur cu viaţa, nevasta mea şi-a luat fetiţa şi manuscrisul şi ş-a dus să se adăpostească la familia Steriadi. Aducîndu-mi manuscrisul în Moldova, m-am întors cu el imediat după plecarea nemţilor la Bucureşti şi abia atunci l-am scris a doua oară. Pe vremea aceea lucram la vechea editură „Alcalay", unde eram un fel de negru literar. Pe lîngă traducerile pe cari le-am făcut pe\atunci, am mai publicat volumaşe de nuvele, Răfuiala şi altele. Pe «atunci editorul de azi Benvenisti era un fel de şef mai mare la „Alcalay". Lui i-am destăinuit prima dată că posed un manuscris'mai voluminos, care avea nevoie de editor. Bunul Benvenisti m-a înţeles, a avut încredere în steaua şi talentul meu şi mi-a oferit pe vremea aceea un acont de 8000 de lei pentru prima ediţie. Fără entuziasmul şi înţelegerea acestui minunat suflet, Ion n-ar fi apărut atunci. Editura „Alcalay" a fost între timp preluată de editura „Viaţa românească". Aci s-a găsit un scriitor care făcea pe directorul în editură şi care, cîntărind în mînă cele două volume compacte de aproape 600 pagini, a spus: „Le băgăm la pivniţă". Asta nu se vinde, mai ales cu preţul ăsta. (Cartea costa 32 de lei pe vremea cînd cărţile costau 5 şi 10 lei volumul.) Totuşi cartea s-a vîndut. Prima ediţie, apărută la 20 noiembrie 1920, în martie 1921 era epuizată. A fost un record. Pe atunci nu se cunoştea miracolul ca o carte de 600 pagini să se epuizeze în patru luni ; în martie am scos ediţia II. Abia atunci editorul Sfetea a venit să mă roage să-i dau lui ediţia III, şi pe acele vremuri mi-a acontat două ediţii, plătindu-mi o sută de mii de lei. Aici trebuie să fac o mică paranteză ca să subliniez un caz care va interesa istoria literară. Cum mă ştii, domnule Baltazar, că nu sufăr de meteahna reclamageriei literare, pot vorbi în toată libertatea. Ei bine, află că Ion a apărut într-o totală indiferenţă critică. Nu s-a scris un articol, nu s-a publicat o notiţă, cartea a apărut într-o desăvîrşită tăcere 466. Singurul meu critic, acela care a făcut spontan rezonanţa cărţii, a fost lectorul din marele public. Dacă micii şi marii critici m-au ignorat, cetăţeanul de pe stradă care întîmplător cetise cartea şi mă întîlnea apoi, recunoscîndu-mă, mă îmbrăţişa şi mă felicita cu căldură. Ani de zile entuziasmul salutar al acestui public a fost singurul meu reazim moral şi singurul sprijin. Asta însemna că scrisul meu lovea într-o rană care răspundea în tot ce avea mai bun omul de pe stradă. Asta însemna că scrisul meu era chiar plasticizarea durerilor şi dezideratelor sale în care el se regăsea. De aceea m-a emoţionat totdeauna duioşia cu care un cetăţean, felicitîndu-mă, mă asigura că a avut impresia că romanul meu l-a sens chiar el. 466 C. Baltazar adaugă următoarea notă de subsol : „Excepţie face articolul d-lui F. Aderca, apărut în ziarul Izbînda, trei săptămîni după apariţia cărţii". Recenzia citată de poet apăruse, într-adevăr, în Izbînda, III, nr. 713, 20 ian. .1921. Ceea ce surprinde însă în mărturisirea romancierului, ca şi în comentariul lateral al poetului, este omisiunea unui adevăr, astăzi îndeobşte ştiut: la numai cîteva zile după apariţia cărţii, E. Lovir nescu publică în Sburătorul, II, nr. 30, 4 dec. 1920, articolul L. Rebreanu, continuat în trei numere consecutive, tipărite, în aceeaşi revistă, pînă la 25 dec. al aceluiaşi an. Bineînţeles, s-ar mai putea aminti şi alte studii, recenzii etc. 510 Contînd pe entuziasmul acestui lector devotat, mi-am urmat treaba. Ţin minte că pe vremea cînd scriam la Pădurea Spînzuraţilor cîţiva profesori admiratori ai scrisului meu, întîlnindu-mă, mi-au spus : „Domnule Rebreanu, dumneata ai dat încredere scriitorului să se aştearnă pe un lucru de durată". Tinerii mai confraţi cari scriu şi tipăresc azi cu facilitate romane, „anul şi romanul", să ştie că lectorii aceia aveau dreptate. Dar pe lîngă încrederea pe care a căpătat-o scriitorul pentru a se înhăma la o muncă de durată, romanele mele i-au creat şi contingente din ce în ce mai ample de cititori, eu am deschis zăgazul din care s-a revărsat apoi marea năvală de cititori de romane. — Acum cînd scrisul vă oferă condiţiuni de existenţă acceptabile şi onorabile şi cînd puteţi scrie într-o relativă tihnă, spuneţi-mi, credeţi că opera dumneavoastră ar fi păstrat caracterul acesta de disciplină de muncă şi continuitate chiar dacă primul dv. roman nu s-ar fi bucurat de un mare succes de public ? — Hotărît, nu ! Dacă soarta n-ar fi vrut ca publicul cel mare să îmbrăţişeze cu căldură primul meu roman, aş fi scris Pădurea Spînzuraţilor la o distanţă de zece ani, nu de trei. în privinţa asta, iată, mă preocupă destinul unui scriitor a cărui activitate o urmăresc de la început cu interes şi admiraţie : F. Aderca. îţi aminteşti de acea desăvîrşită creaţie epică : Domnişoara din strada Neptun! Dar Aderca a reluat aceleaşi calităţi epice în Moartea unei republici roşii, în Ţapul, în Femeia cu carnea albă. Acestui scriitor de nivel european i-a lipsit de la început un franc succes public pentru a deveni unul din romancierii de bază ai literaturii noastre. E drept că Aderca şi-a minat propria-i literatură prin activitatea polemică pe care a dus-o paralel cu cea de creaţie literară propriu-zisă. Cred însă că dacă, de la început, ar fi avut un mare şi sincer suces de public, destinul literar a! lui Aderca ar fi fost pecetluit. Autorul Domnişoarei din strada Neptun punea acolo problema dezrădăcinatului. Ce bine mi-ar pare ca Aderca să reia problema ţăranului dezrădăcinat, urmărindu-1 prin mitocan, mahalagiu, pînă la mica burghezie. E singurul care o poate face. — Scriţi greu, domnule Rebreanu ? — Da, foarte greu. La început scriu deodată, dar la transcris schimb aproape complect textul. Eu nu refac, ci transcriu totul din nou. Scriu însă greu, fiindcă îmi creez dificultăţi. Sunt cazuri cînd, sub dispoziţia inspiraţiei, scriu douăzeci de pagini într-o noapte, dar la transcriere nu mai rămîn din ele decît trei. Nu-mi amintesc să fi rămas niciodată la prima redactare a manuscrisului. Am impresia că cei mai mulţi dintre scriitori evită dificultatea sau se mulţumesc să apeleze la scrisul „frumos". Eu, în clipa cînd mi-am propus să zugrăvesc de pildă ochelarii aceştia pe cari îi ţin acum în mînă, nu dezarmez pînă ce ochelarii nu trăiesc, vii, a doua oară pe hîrtie. „Bolovănismul" de care s-a pomenit în ceea ce priveşte scrisul meu decurge din această dificultate pe care mi-o creez. în locul frazei uşoare şi blajine, prefer fraza aspră, nudă, pietroasă. Şi cred că, în genere, toţi scriitorii de largă respiraţie, contrar zvonurilor, au scris greu. Tolstoi, de pildă, scria foarte greu. Aminteşte-ţi că nenorocita de soţie a lui Tolstoi a transcris de 511 patru ori 'Arma Karenina. Am văzut apoi manuscrisele lui Heine-467. Pentru două strofe gingaşe şi străvezii cari păreau uşor de făcut, poetul scrisese şi transcrisese şi refăcuse zeci de variante. Dar Eminescu-, cîte variante are pentru o singură strofă ?! Nu-i dau drumul niciodată unui manuscris aşa cum l-am redactat prima dată. Sunt încă atît de naiv ca să cred în majestatea tiparului şi în responsabilitatea pe care o ai faţă de litera tipărită. De aceea sunt un prost gazetar. \ — Aţi pomenit adineauri că atunci cînd sunteţi sub fluidul inspiraţiei scrieţi mai uşor. Aşadar şi la roman, şi în epică există inspiraţie ? Aveţi nevoie să vă strămutaţi întîi într-o stare de transă, într-o dispoziţie specială pentru a putea scrie ? — Fireşte că da. Inspiraţia este un fel de uitare de sine pe care mi-o lămuresc, şi o transmutare într-o lume specială, o concentrare foarte puternică a atenţiei asupra unui singur lucru. Cînd te gîndeşti şi gîndul se învîr-teşte numai în jurul unui singur obiectiv, gîndul la un moment dat se materializează. Inspiraţia însă nu vine niciodată singură. Trebuie întîi să 'te transpui treptat, treptat, în lumea care vrei să trăieşti, şi asta durează uneori foarte mult timp. Stau în faţa hîrtiei albe o oră, cinci, de multe ori o noapte întreagă, fără ca din condei să se sleiască ceva. Pot chiar să-ţi dau amănuntul că travaliul scriitorului depinde atît de mult de o dispoziţie specială, că, iată, eu care îmi fac regulat note şi planuri, de cele mai multe ori nu le-am utilizat. Mai mult încă, înainte de ce ai elaborat materialul îl vezi întîi compartimentat pe capitole şi dozezi sistematic ce intră în fiecare din ele. Ei bine, nici măcar disciplina asta nu o păstrez pînă la capăt. Inspiraţia e suverană. E ca un fluid magnetic care te conduce. într-o zi, cînd se va şti precis ce e viaţa în totalitatea ei, se va şti în chip ştiinţific şi ce e inspiraţia ; gîndurile, ideile, ciocnirea atomilor sau a celulelor, materia cenuşie trebuie să fie şi ele ceva material. O idee trebuie să aibă şi ceva material. Nu vezi, se întîmpla, de pildă, acest proces, acest fenomen social că în America şi Franţa, concomitent, simultan se iscă un val de ţărănism. Asta înseamnă că această idee exista în aer şi că s-a materializat. Sau, în materie de ştiinţă, un francez şi un japonez fac simultan aceeaşi descoperire. Şi în ştiinţă există inspiraţie. Cred că nici un travaliu intelectual nu se poate produce fără inspiraţie. — Am auzit că scriţi în special noaptea sau numai noaptea. De ce ? — Vezi dumneata, noaptea îşi are misterul ei personal: întunericul ei opac îţi dă senzaţia haosului iniţial care cred că a fost întunecos. Din această pîclă se detaşează figurile luminoase. Dumneata ştii cum scriu eu aici la ţară, cu toate uşile deschise, prin care năvăleşte negrul de funingine al nopţii. Singura lumină este lampa asta „Aladin" de pe birou. Şi cum stau adîncit şi scriu, oamenii, eroii mei se desprind din întuneric, se detaşează luminos conturaţi, îi văd, vin către mine. Uneori atmosfera asta ia un aspect halucinant, care mă sperie. Ziua, am încercat să scriu, dar n-am reuşit. Ziua toate sunt clare, vizibile. Noaptea însă nebuloasa întunericului e creatoare de imaginaţie, de viziuni. — Ce senzaţie aveţi după ce aţi tipărit o carte ? Vă urmăreşte un timp, sau vă simţiţi complect lichidat de ea ? Heinrich Heine (1797—1856), poet german. 512 — Nu mă interesează. Cînd am terminat-o, mă simt ca după o boală grea de care am scăpat cu greu. Am încercat de pildă să reiau Adam şi Eva, al cărei subiect îmi place foarte mult. Mi-a fost imposibil. în privinţa asta Mihalache Dragomirescu are dreptate : opera literara este un corp psihofizic cu o viaţă independentă. De cîte ori scot cîte o ediţie nouă dintr-o carte de a mea şi o citesc, am impresia că citesc opera altuia. Am recitit acum vreo doi ani Pădurea Spînzuraţilor şi am fost emoţionat de parcă n-aş fi scris-o eu. — Scrisul şi cariera dv. de scriitor v-a adus o mulţumire sufletească deplină ? Cum priviţi cei 25 de ani de activitate lăsaţi în urmă ? — Da, mi-au adus o mulţumire deplină. Pot să mărturisesc că ceasurile cele mai agreabile sunt cele cînd zămislesc, cînd scriu primul bruion dezorganizat : atunci e o adevărată voluptate. Fireşte, la transcris e mai dificil. Bucuria atunci e mai formală. Dar cred că bucuria scriitorului care fecundează e egală cu senzaţia de dureroasă bucurie a femeii care naşte. Cum privesc în urmă cei 25 de ani de activitate ? Ca un om pe şantier, în plin neastîmpăr şi trepidaţie. — Totuşi, domnule Rebreanu, cunosc o veche nelinişte a domniei-tale : convingerea că ai să suporţi greu bătrîneţea, că nu mai ai foarte mult de trăit. Cum se împacă acest sentiment cu senzaţia de „om pe şantier" ? — Vezi, domnule Camil Baltazar, eu am trăit viaţa din plin, în toate felurile. Aştept dar moartea cu inima senină, ca un eveniment firesc. De la 50 de ani înainte îmi socot fiece an în plus un dar. (Tatăl meu a murit la 51 de ani.) Nu mă tem, iubite domnule Baltazar, de moarte, fiindcă stau de 25 ani de vorbă cu ea. Am ucis în opera mea mulţi oameni şi destul de veridic, încît nu-mi fac iluzii. Mă gîndesc însă cu oroare la boală, la decrepitudine, în ziua cînd am să simt că gîfîi, că mă sclerozez, că mă părăsesc muşchii şi inima, decît să continui să scriu în această mediocritate fizică, voi prefera să mor. — Dar bine, domnule Rebreanu, la masivitatea şi robusteţea dumitale fizică, e neverosimil totuşi să te gîndeşti la moarte. (Mai ales că marele romancier se bucură de o sănătate înfloritoare.) N-o fi cumva la d-ta o pre-' simţire ancestrală, biologică ? — Nu ştiu. Cred însă foarte serios că vîrstă de 50 de ani înseamnă un termen. Ce mi se dă în plus e o ofrandă şi un noroc special. Ştii bine că eu de zece ani îţi vorbesc cu acelaşi sentiment în faţa morţii. Aş vrea, fireşte, să-mi pot scrie cele cîteva cărţi cari mă preocupă, dacă voi avea răgazul necesar. — Cari sunt ele ? — Pe lîngă Gorila la care transcriu în momentul de faţă... — Ce credeţi despre destinele de mîine ale României ? — Cred că ele sălăşluiesc în pămîntul şi în sîngele românesc. Am impresia că peste o generaţie, două, România va fi un centru literar european. Poporul nostru e în momentul de faţă în ipostaza lui Parsifal care se deşteaptă la lumină. Acum, după ce timp de o mie de ani o mare mulţime de români au trăit sub pămînt, abia acum a ieşit la lumină. E un moment capital,, suntem astăzi în faza adolescenţei. Ne adunăm însă cu vigoare şi vioiciune 513- în cele patru părţi în care am_ fost risipiţi. Mă gîndesc cu un fior plăcut şi o tainică bucurie ce va fi în ziua cînd se vor amalgama într-un cuptor unic cele patru provincii, forţele şi valorile lor. Acum suntem încă în faza atingerilor. Mîine vaveni contopirea. Mă mai gîndesc apoi la faptul că noi am primit aici infuzii şi altoiuri de sînge de la cîteva neamuri diverse. E o încrucişare productivă pentru noi; ea produce vlăstare puternice, robuste. Peste o generaţie se va dospi o cultură nouă. Azi suntem îrl perioada naşterii, tr-o^ convulsivă prefacere,^ n-avem încă seriozitate şi calitatea adevărată. Cred însă că^mîine posibilităţile noastre vor pune în uimire pămîntul. Mîine se va fi dşsăvîrşit acea contopire organică, definitivă între temperamentul nordicului ardelean, între mediteraneanul regăţean şi moldoveanul de stepă, iar rezultatul va. fi o naţie puternică şi realmente unită.-Despre stadiul actual al literaturii pot să-ţi spun că remarc o admirabilă înflorire : o înflorire cum literatura românească n-a mai cunoscut. Să nu-ţi pară aceasta o blasfemie faţă de trecut. Şi calitativ şi ca valoare, literatura noastră de azi e superioară celei _ de ieri. Pe vremea lui Eminescu existau cinci poeţi, azi avem _ sute de scriitori cari militează efectiv. Compară dumneata o carte de azi, ca substanţă cerebrală, cu una de ieri. Cred că în special proza atinge o grandoare unică. Poezia pare că nu-i ţine pasul, deşi avem poeţi mari şi reprezentativi cum literatura românească n-a avut niciodată laolaltă. Deşi avem atîtea talente robuste în poezie, cred că în proză suntem mai tari. Maturitatea asta în proză e un semn de evoluţie, o evoluţie care se relevă nu numai în epică, dar şi în eseu, în studiile publicate şi cari arată o preocupare^ o pasiune a scrisului. E drept, în materie de teatru suntem pe o scară inferioară. In proză urmăresc cu multă simpatie pe Aderca, de care ţi-am vorbit mai adineauri, pe Hortensia Papadat-Bengescu, pe Mircea Eliade, Anton Holban m, Sergiu Dan şi alţii. LIVIU REBREANU 469 SE RIDICĂ CORTINA S-a deschis uşa: în faţă-mi aveam pe romancierul care împlinise cincizeci de ani de viaţă şi pe. care toate ziarele îl sărbătoreau. — Poftim înăuntru. Eram emoţionat. Fotografia cunoscută — cu faţa brună şi păr argintiu, ca un clişeu negativ —, care apărea întotdeauna în ziare şi reviste cînd se vorbea de Liviu Rebreanu, prindea fiinţă. Decît, după capul de copil blond, eram surprins să găsesc un om înalt şi spătos, ca un voinic român din codrii noştri nesfîrşiţi. Ochii însă de-un albastru delicat, de floare, pielea blondă şi părul acela lunatic trezeau aceeaşi impresie a copilului bălan din fotografie. 468 Anton Holban (1902—I9.V), romancier, neamintit deloc în Jurnal, în comparaţie cu ceilalţi confraţi citaţi. *°9 Apărut în Adevărul literar şi artistic, XIII (seria a II-a), nr. 783, 8 dec. 1935, p. 3, sub semnătura lui Vaier Dona (pseudonimul Profirei Sadoveanu). SCENA Am intrat într-un birou nu prea mare, totuşi masiv, înalt, cu mobilă grea. Gazda a luat loc pe un fotoliu respectabil, încadrat fiind de-o bibliotecă monumentală, care-şi urca creştetul pînă sus, aproape de tavan. Eu m-am aşezat, puţin stingherit, pe o mărginuţă de piele a canapeluţei, gîndindu-mă că-mi va fi greu să încep a chestiona pe uriaşul din faţă-mi. Liviu Rebreanu, însă, mă privea prietenos şi surprinzător de comunicativ şi, la întrebarea mea asupra frumoaselor colecţii de cărţi ce vedeam, mi-a răspuns zîmbind: — Asta e numai o ciozvîrtă... dintr-o bibliotecă mare, care ocupa pereţii jur-împrejur. Uite, se şi vede că e trunchiată. în casa mea de pe valea Florica, am şapte-opt mii de volume. Aici ţin numai strictul necesar. Apoi, scoborîndu-se spre mine : — Dar dumneata cu ce te ocupi, tinere ? PIESA SE ÎNCEPE M-am trezit, spovedindu-mă — destul de intimidat — celui ce se interesase de soarta mea. La întrebările prietenoase, am dat cîteva lămuriri..^, dar nu mă pricepeam deloc cum să fac să alunece conversaţia asupra punctelor ce mă interesau. Domnul Liviu Rebreanu sunase şi mă poftea, cordial, să iau o dulceaţă. M-am grăbit să apuc paharul cu apă. Dar... catastrofă ! Printr-o mişcare nechibzuită, farfurioara căzu şi cu toate rugăminţile mele din acea clipă intensă, porţelanul se desfăcu, împrăştiind cioburi albe pe covor. — S-a spart ghinionul ! a spus, îiniştindu-mă, gazda. — Care ghinion ? am tresărit eu, zăpăcit. — Ghinionul dumitale, de care vorbeai adineaorea. Să-ţi fie cu noijoc ! Romancierul rîde'a, conştient de starea mea mizerabilă de jenă. Atitudinea lui camaraderească, legată de un incident atît de prozaic, mă făcu dintr-o dată să-mi revin şi să zîmbesc şi eu, amuzat. — S-a spart ghinionul ! în adevăr. Acum mă trezeam, deodată, interogîndu-1 liniştit asupra chestiunilor ce mă adu- 515 r J 4hi i V'' ' i m M v M i fi: 1 4; NATURA ŞI PĂMÎNTUL — Iubiţi mult natura şi pămîntul. Nu este aşa ? Liviu Rebreanu a ridicat ochii. — Ştiu — m-am grăbit să adaug —, asta strigă toată literatura dumneavoastră, dar aş vrea să vă aud spunînd-o. _ — Am crescut în regiune de munte, în deplină libertate. în satul meu n-a fost un petec de pămînt pe care să nu-1 fi umblat. Om al munţilor şi al pădurilor, natura mi-a intrat în ochi şi suflet de mic copil. Valea Someşului, atît de bine cunoscută, în cele mai mici cotituri, a fost şi va rămîne pentru mine cel mai frumos loc de pe pămînt. Cît despre dragostea îndărătnică, a noastră, a ardelenilor, pentru bucata de pămînt, e explicabilă prin faptul că de cinci sute de ani şi mai bine am fost proprietari şi sentimentul acesta al dragostei de glie s-a moştenit din tată în fiu, devenind o pasiune sau mai degrabă un instinct; aşâ se şi înţelege faptul că în vechiul regat sentimentul pămîntului e mai puţin crunt şi hapsîn. BAL FILANTROPIC — Aşadar, aţi fost fericit în copilărie ? am întrebat mai departe, ca o urmare logică. Aţi păstrat o impresie frumoasă a vremurilor acelea de demult ? — Da, a răspuns romancierul, apăsînd pe zîmbetul amintirii. Am fost grozav de fericit în anii mei cei mici. Am gustat din toate plăcerile copilăriei, am sărit, am zburdat, am umblat cu picioarele goale şi m-am căţărat în copaci, am colindat coclaurile şi m-am delectat cu scăldatul. Anii aceia, ai copilăriei, au fost aşa de frumoşi, că şi acuma toate visurile mele sînt legate de locurile acelea şi imaginile însorite stint trezite de un ecou al lor. îmi aduc aminte de unul din cele mai minunate lucruri ale vieţii mele : cea mai mare „luminăţie" pe care am văzut-o eu vreodată, pe cînd aveam trei ani. într-un sat apropiat, în fiecare an avea loc un bal, la care luau parte toţi teologii şi toate fetele de măritat ale preoţilor. Era un fel de tîrg de feţe, căci aici se alegeau miresele pentru viitorii hirotonisiţi. Se numea, nu ştiu de ce, „bal filantropic". Tatăl meu şi cu mama s-au suit în căruţă şi-au plecat. Eu, curios şi supărat că mă lasă singur acasă, m-am ascuns — mititel cum eram — în coada trăsurii şi-am mers şi eu. Acolo, rămas pe dinafară, priveam la luminăţia aceea care mie mi se părea ca-n poveşti. Şi ce era decît două lămpi de petrol ce străluceau roşcat l Cei trei ani ai mei, însă, găseau că e ceva feeric ; muzica răsuna, umbra treceau prin faţa ferestrelor, şi eu stam neclintit, cu totul fermecat de o astfel de privelişte dumnezeiască. Acum cincisprezece ani — mînat de amintire —, am plecat împreună cu nevasţă-mea în locurile copilăriei, să asist cu ochi de om matur la „balul filantropic". Ce, decepţie! Ce sărac şi meschin mi s-a părut totul! Cît de mică şi neînsemnată devenise priveliştea năzdrăvană de Ia vîrsta de trei ani 1 516 Da ■ar aceea era altceva ; acel bal, acea „luminăţie" de vis a fost rămîne în sufletul meu cel mai fastuos spectacol al vieţii mele ! IZVORUL DE CULTURĂ Eu am fost călare pe două regimuri — spune domnul Rebreanu. Am început jprin a trece prin şcolile străine, care evident că mi-au lăsat o urmă neştearsă. Abia tîrziu am început a seri corect româneşte şi cred că asta mi-a îngreuiat mult fraza, la început. Am scris întîi în nemţeşte şi ungureşte — căci am făcut două clase de liceu la unguri, apoi trei la saşi, apoi iar la unguri, în Oedenburg, apoi la Budapesta. Cultura germană evident că m-a influenţat, făcîndu-mă să privesc lucrurile mai grav, mai serios.^ De-aici cred că mi se trage mie înclinarea de constructivism şi de temă socială. Aici, în' vechiul regat, cultura franceză a influenţat mai ales prin ce era superficial şi uşurel ; dincolo, în Ardeal, pecetea germană a pus o notă de conştiinciozitate şi răspundere. Neavînd un îndrumător, am citit, la întîmplare, ce mi-a căzut în mînă. Natural, am luat contact cu foiletoanele şi numai faptul că între a 3-a, a 4-a şi a 5-a de liceu am început a cunoaşte pe Goethe şi Schiller şi apoi pe ceilalţi clasici neobligatorii m-a făcut să merg pe drumul cel bun. Apoi, am cunoscut literatura ungară, apoi cea rusă, în traducere nemţească. Pe români nu-i ştiam aproape deloc. Cultura franţuzească a venit mai tîrziu, după ce mă formasem. ^ Dintre cărţile care mi-au trezit cea mai mare admiraţie au fost Don Quijote a lui Cervantes, Guliver a lui Swift şi Suflete moarte a marelui Gogol. Şi-acum le ţin tot ca pe unele dintre cele mai mari capodopere ale omenirii, dintre acelea care te uimesc şi te frămîntă. „CODREA". UN MILION DE PIESE — Care a fost prima bucată pe care aţi publicat-o ? am întrebat, bucuros că-mi răspundea atît de just la ceea ce doream. şi va 1 Domnul Rebreanu stă o clipă cu ochii în tavan, cu un zîmbet fugar în oolţul zgurii. Apoi se scoală şi face cîţiva paşi. ^— Hm ! Prima bucată. A fost o nuvelă Codrea, în care descriam ■un ţăran lăudăros. Am publicat-o în Luceafărul şi mi se pare că pe urmă nu i-am mai făcut cinstea s-o mai menţionez în vreun volum.470 — Scriaţi mult, pe-atuncea ? 470 Retipărită, cu titlul Lacrima, în volumele Frămîntări (1812) şi Mărturisiri î(1916). Republicată apoi, cu titlul Glasul inimii, în volumul Răfuiala (1918). 517 — Da. Mult. Comiteam tot felul de nuvele şi chiar, printre primele lucruri scrise, îmi amintesc că am făcut nişte versuri proaste, pe care nu le-am publicat, evident, niciodată. Pe urmă, m-am îndrăgostit de-o actriţă şi numaidecît am făcut o pîesă de teatru, pe care i-am dedicat-o. De-aici înaînte, prin contagiune se vede, am început a scrie regulat opere dramatice ; cîte două pe săptămînă, regulat. Eu cred c-am făcut vreun milion de piese, cel puţin ! Domnul Rebreanu rîde acelor timpuri de care îşi aduce aminte. — Asasinasem pe toţi directorii de teatru să mi le primească. Eram convins că sînt foarte bune. Apoi... „ION" — Apoi... continuă romancierul, întorcîndu-mă spre Valahia, inspiraţia mi s-a mutat asupra lucrărilor legate de pămînt şi ţărani. Am publicat o povestire în Viaţa românească; apoi tot felul de bucăţi, în diferite reviste. Venind la Bucureşti, am dat piept cu viaţa şi tot felul de greutăţi au început. M-am însurat devreme şi, neavînd un venit sigur, eram foarte strîm-torat. Făceam ce puteam şi, în puţinul timp liber ce-1 aveam, am început a scrie... în ascuns, la Ion. Zic „în ascuns", pentru că nimeni nu ştia. Cum să mărturiseşti o asemenea blestemăţie ? Te făceai de rîs ! Tu, biet nemernic, care de-abia ai cu ce-ţi ţine zilele, să scrii un roman, cu pretenţii, parcă n-ai mai fi avut ce face alta !... ' UN LUNATIC Dealtfel — continuă Liviu Rebreanu, cu zîmbetu-i prietinos —, eu întotdeauna am fost tare discret pe chestia literaturii mele. Am considerat că e jenant să vorbeşti despre un lucru atît de intim, care nu ştii de va ieşi prost sau bine. Asta e ca şi o pereche de haine, care la probă îţi fac impresia că au să fie foarte frumoase şi cînd colo, terminate, vezi că-ţi vin prost şi că eşti comic cu ele. Niciodată n-am vorbit cuiva despre o carte pe care o plă-nuiam şi nici n-am discutat temele şi personajele proiectate. Dealtfel, găsesc că a vorbi despre cele ce scrii îţi răceşte mult inspiraţia şi căldura lucrului plănuit în taină şi copt în fierbinţeala subconştientului. — Tocmai voiam să vă întreb cum lucraţi ? — am prins eu momentul. Desigur că subiectele romanelor dumneavoastră sunt multă vreme măcinate şi rumegate în minte ? — A, da ! Ani de-a rîndul. De pildă, Răscoala a fost plămădită aproape în acelaşi timp cu Ion şi a apărut abia după 1930 ! 518 £ — Nici nu se putea să fie altfel ! m-am scuzat eu. Romanele dumnea- % 0 voastră sunt atît de construite şi de bine închegate, că e de la sine înţeles că & le trebuie mult timp să se coacă. Dar cum lucraţi ? Aş fi foarte interesat să -* < ş.tiu. * — O scriu dintr-o dată, de la. început pînă la sfîrşit, aproape fără ştersături. X — Da ? N-aş fi crezut asta. — Te cred. Uite ce este : o scriu o dată în întregime, apoi o mai scriu o dată şi încă o dată. Şi cînd simt că am nimerit forma definitivă, atunci ® iau la refăcut şi la retuşat. Şi n-o las pînă nu sunt convins că nu mai am nimic de făcut la dînsa. — Curios lucru ! m-am mirat eu. Sunteţi o raritate, ca romancier. Un nuvelist sau un umorist, mai degrabă, înţeleg să scrie astfel. Un roman însă, obişnuit, se lucrează încet, cu bucata. — Eu cred că simt nevoia să procedez astfel pentru „ansamblu". Ocu-pîndu-te şi oprindu-te la pasaje şi la fraze, pierzi din vedere întregul. Aşa, întîi, încheg studiul şi pe urmă procedez la părţi şi la şlefuirea artistică. — Foarte interesant — am replicat eu. Şi cînd lucraţi ? dimineaţa sau seara ? Aveţi nevoie de linişte, ori vă e indiferent locul unde scrieţi ? — întotdeauna lucrez noaptea — veni răspunsul neaşteptat —, lumina zilei mă distrage şi-mi îngreuiază concentrarea. Simt nevoia să mă izolez complet, cu viziunea internă. Noaptea, întunericul, care topeşte lumea reală, îmi dă impresia că scrisul meu se materializează, creîrtd o realitate nouă, ţ puternică. Haosul iniţial e negru, nu este aşa ? După miezul nopţii liniştea e deplină şi eroii mei pot vorbi şi se mişcă în tăcere, prinzînd fiinţă. Ziua, orice mă distrează : un fruct ce atîrnă într-un pom, un pisoi care stă la soare, orice lucru ce-mi aminteşte necontenit că exist şi fac parte din mediul înconjurător. — Şi după ce scrieţi, niciodată nu citiţi ? N-aveţi un confident ? — Nu. îmi citesc mie cîteodată, cu voce tare. Atunci ascult cum vorbesc oamenii mei şi tresar singur, de parcă aş fi alăturea cu dînşii. — Vi se întîmpla să plîngeţi vreodată, cu eroii cărţilor d-voastră ? Liviu Rebreanu m-a privit fugar, gîndindu-se poate că sunt puţin cam indiscret. — Să plîng ? Nu. Dar mi s-a întîmplat odată, pe cînd scriam Pădurea Spînzuraţilor, să nu pot dormi noaptea, zvîrcolindu-mă ca şi eroul meu. Zile întregi mă urmărea sufletul lui şi somnul îmi era rupt. PERSONAGIILE DIN ROMAN Sorbeam cafeaua, cu multă luare-aminte, să nu mi se mai întîmple iar o catastrofa. Gazda, de cealaltă parte a biroului masiv, vorbea c-o voce plăcută, destăinuindu-mi tot * ce vroiam să aflu — lucru ce nu se petrece întotdeauna la fel cu scriitorii şi artiştii. 4' Pe caietul ce mi-1 adusesem, cu mine, însemnasem puţine lucruri; ascultam cela ce-mi povestea cu tîlc romancierul -şi nu-mi mai pierdeam .vremea decît cu punctele da ceper. 519 Natural, caut, pe cît cu putinţă, să redau vorbirea curgătoare şi colorată a celui ce-mi vorbea. Nu pot decît să dau o palidă imagine a înţelesurilor celor ce mi-a spus. L-am întrebat, apoi, dacă obişnuieşte să ia tipuri după natură, copiindu-le. — Nu, niciodată aşa cum le-am cunoscut — mi-a răspuns dealtfel aşa cum mă şi aşteptam. Am mîndria mea asta de a şti că personajele mele sunt tipuri reprezentative, zugrăvind o categorie întreagă de oameni. Natural, mă inspir după natură, dar dacă iau nasul şi picioarele de la cineva, ochii şi langajul sunt ale altuia. Dealtfel, mi s-a întîmplat ca mulţi dintre cunoscuţii din regiunea mea să se recunoască într-un roman al meu. Asta mă face să cred că i-am descris destul de bine. Bogdan-Duică, întrTo vară, a pus pe studenţi să cutreiere Valea Someşului, identificînd personajele cărţilor mele. — Ei şi ? am întrebat eu, curios. — Ei, şi natural s-au găsit nenumăraţi ţărani, dascăli, preoţi care s-au recunoscut şi pe care i-au identificat; adevărul e că în fiecare sat ai să găseşti un flăcău care să omoare pentru un petec de pămînt, ori un băiat de preot ambiţios. — Dar Ion, pe care I-aţi construit aşa de minunat, nu e inspirat direct, din natură ? — A existat, într-adevăr, peste drum de noi, un flăcău pe care-1 chema tot Ion, care mi-a trimis într-o bună zi o scrisoare, în care îmi reclama jumătate din cîştigul meu de la romanul la care credea el că contribuise cu persoana sal Dar, natural, nu i-am răspuns la cerere, deoarece mă ştiam nevinovat de furt de personalitate. PEDESTRAŞUL — Nu sînteţi vînător ? am întrebat eu iar, ca să mai aflu şi alte lucruri. — Nu. Din cauză că foarte tîrziu m-am stabilit în casa mea, n-am putut să^mă bucur de plăcerile unui gospodar. Pentru a te duce la vînat, trebuie să stai în tihnă, la un conac ori să ai vreme multă la dispoziţie. Eu am avut necazuri multe în viaţă, am dus-o greu şi-abia de cîţiva ani am mai scăpat. Singurul sport ce-mi permiteam era mersul pe jos. Viaţa în libertate, dusă în copilărie, mi-a pus la dispoziţie o cherestea de sănătate, care m-a pusja adăpost de multe slăbiciuni şi care a făcut să fiu un „pedestraş" de forţat Munţii mei din Ardeal îi cunosc la perfecţie şi-ntotdeauna mă întorc cu plăcere, la ei. CREZ OPTIMIST — Sunt optimist — mi-a spus Liviu Rebreanu la ultima mea întrebare, Cred şi vreau să cred pe oameni buni. în orişicine, chiar într-un criminal» 520 găseşti o parte de omenie şi duioşie ; rezerva pusă de divinitate în ei. A-ţi otrăvi viaţa cu scepticismul şi cu decepţiile e o adevărată nenorocire. Ajungi să nu mai poţi trăi. — Dar atunci cînd te-ai înşelat asupra unui om, crezîndu-1 bun, căderea aceasta nu provoacă suferinţă ? am întîmpinat eu. — Da şi nu. Pentru mine, în cazuri de acestea, se elimină acel om, şi atîta tot . Am acest bun că niciodată nu-mi fac sînge rău de ceea ce-a fost ori de ce-are să se întîmple. Aştept cu linişte şi am nădejde în viaţă şi lucruri, în care — după cum am spus — sunt convins că primează bunătatea. CORTINA Era tîrziu. II ţinusem pe domnul Rebreanu cam mult cu întrebările mele. Pe birou, în faţă-i, începuseră să zbîrnîie telefoanele, chemîndu-1. — Uite, aşa îmi irosesc tot timpul, cu lucruri cu totul străine de preocuparea mea literară. Altfel, poate, aş fi scris mai mult — a spus luînd receptorul şi fixînd o oră tulburătorului. Eu mi-am luat bagajul cu care mă încărcasem în cele două ore atît de interesante şi-am spus rămas-bun, mulţămind. — Să vii la mine de cîte ori ai nevoie,_ ca la un frate mai mare, mi-a spus blînd zîmbetul albastru al ochilor romancierului. Şi uşa s-a închis, lăsîndu-mă să plec cu inima caldă pentru artistul şi omul ps icare-1 cunoscusem. DE VORBĂ CU CEL CARE BIRUIE ETERNITATEA 471 Zilele trecute, cînd Liviu Rebreanu a împlinit cincizeci de ani de viaţă şi cînd camarazii şi cunoscuţii au dat buzna la uşa lui pentru felicitări şi urări, cineva care ştia că mă voi duce şi eu să-i strîng mîna m-a întrebat spiritual : „Dar ce merit are Rebreanu că a împlinit cincizeci de ani?" Fireşte, n-are nici un merit. Dar există un obicei al *n Interviu apărut în Dimineaţa, XXXI, nr. 10402, 9 dec. 1935, p. 3, fiind semnat de Lascăr Sebastian. Pagina în care se publică poartă titlul Liviu Rebreanu la 50 de am, cuprinzînd şi un lung articol al lui Camil Baltazar 521 pămîntului de-a te duce la anume date, sfîrşite cu cifra cinci sau alcătuite din grupuri de cîte zece, ca să exprimi fie o admiraţie, fie o prietenie. E ceva rău într-asta ? Scriitorul pe care-1 sărbătorim azi n-o fi avînd neapărată nevoie de firitisirile noastre. Poate el trăi şi fără ele. Cred însă că de tot indiferente nu-: sunt. LivuiRebreanu, aşa masiv şi uriaş cum este, are un suflet emotiv, ţesut din subtilităţi. După cum se va vedea şi mai la vale, el iubeşte camaraderia şi vibrează când îi e dat să surprindă un gest dezinteresat, de pură amiciţie sau înţelegere. Acum, cînd a împlinit cincizeci de ani, nu strică să-i dăm această satisfacţie. Omul Rebreanu ne este drag pentru contrastul care trăieşte în el, contrastul dintre masivitatea-i fizică şi gingăşia-i sufletească. Ne mai e drag pentru că în prezenţa lui respirăm nu ştiu ce aer de sănătate, optimism şi certitudine. Aş vrea să spun aici şi ceva despre ceea ce ne leagă de scriitorul Rebreanu. Opera romancierului Liviu Rebreanu ne covîrşeşte. înaintea apariţiei sale în cîmpul deschis Ia cele patru vînturi ale literaturii noastre, destule romane au fost scrise. Dar puţine sunt acelea care să biruie eternitatea. Fireşte, nu-1 putem uita nici pe Filimon, nici pe Duiliu Zamfiresou. Dar cu întîia lui lucrare de larg suflu epic, Ion, Liviu Rebreanu a apărut în literatură năvălitor şi puternic. Pînă la dînsul s-au scris nuvele şi romane în care ţăranul român trăia o viaţă în bună parte artificială. Dragostea exclusivă şi excesivă pentru ţărănime, dragoste neînstare să pătrundă în adînc şi să înţeleagă adevărul, hotăra pe scriitori să idealizeze viaţa ţărănească. Unii au căzut într-o greşală deopotrivă de gravă : rău influenţaţi de literatura slavă, au făcut din ţăranul român un beţiv, un gîloevitor, ucigaş şi în cel mai bun caz haiduc. Autorul lui Ion, în mijlocul acestor producţii, singular, a dat la iveală o carte în care ţăranul era om, adică un complex psihologic de bine şi rău. Acesta este, desigur, meritul istoric al scriitorului nostru. Dar Liviu Rebreanu, fără să fie ceea ce se numeşte îndeobşte stilist, a dovedit şi un stil propriu, vibrant şi tumultuos, în Adam si Eva, în Pădurea Spînzuraţilor, în Răscoala, cea mai pură ficţiune îşi dă mîna cu viaţa gîlgîitoare şi aprinsă. Liviu Rebreanu, după ce a trăit intens nenumărate dureri şi experienţe, a redat vieţii întîmplările-i cu tîlc şl • i-a redat oamenii ei zbuciumaţi, cu atît mai simbolici, cu cît sunt mai reali. Se zice că limita vîrstei omeneşti este de o sută de ani. Putem deci spune că sărbătoritul de azi a ajuns „nel mezzo del cămin di nostra vita" (la mijlocul drumului vieţii noastre), cum grăieşte versul dantesc. Să fie oare într-adevăr aceşti cincizeci de ani ai lui Rebreanu numai o jumătate de viaţă omenească ? Hotărît nu ! în spatele celor cinci decenii împlinite, trăieşte o întreagă viaţă. Dacă ar voi, scriitorul Rebreanu s-ar putea socoti mulţumit şi cu atît. Opera lui multiplă, grea de experienţe, plină de lume, este de pe acum clasică. Dar, dincolo de această împlinire, Liviu Rebreanu este încă tînăr. Adică mai are încă ceva de spus. Virtuţile " lui creatoare nu-i dezmint puterea trupească. Să stai de vorbă cu autorul Răscoalei nu-i un lucru chiar atît de greu. Cît de timid ai fi, Liviu Rebreanu ştie să-ţi dea curaj şi cunoaşte arta de-a te face să te simţi în voie cînd vorbeşti cu el. Serile trecute i-am răpit cîteva ceasuri. Scriitorul nostru a vorbit despre trecut, despre experienţă, despre prietenie şi a vînturat cîteva idei care-i sunt scumpe. Ceasurile acestea de taifas în libertate şi de confesiune creseîndă treptat au avut darul, dincolo de opera lui strict literară, să-i contureze şi mai mult personalitatea. ARTISTUL ŞI FENOMENUL SOCIAL Fireşte, cînd i-am călcat pragul, gîndul meu _era să-1 cercetez şi să-1 îndemn să vorbească. Dar mărturisesc că cele cîteva întrebări cu care eram înarmat au fost răsturnate de năvala răspunsurilor. — în opera dv., domnule Rebreanu, este mai totdeauna prezent fenomenul social. Pe de altă parte, am citit undeva că dv. interziceţi artistului, pentru a se păstra artist, să intre în viitoarea socială. Nu credeţi, totuşi, în necesitatea unei atitudini sociale şi pentru artist ? — Nu. Am convingerea că asemenea atitudine dăunează operei de artă. Că sunt foarte interesat de fenomenul social, nu încape îndoială. Trăind cu-intensitate viaţa, socialul mi se impune. Cred că întreaga literatură a lumii este socială. Pînă şi cărţile absolut psihologice conţin fenomenul social. Iată-1 pe Proust. Peste minuţioasele lui analize de psihologie, Proust şi fără să vrea descrie o întreagă societate burgheză. Dar de aici şi pînă la a impune o atitudine socială sau politică în cadrul strict al creaţiei artistice, este un drum lung pe care eu n-aş vrea să-1 fac niciodată.472 înainte de a lua forma pe care o cunosc toţi cititorii mei, romanul Răscoala, în prima lui versiune, a fost un roman ţărănist. Am trăit în mijlocul ţăranilor şi o puternică dragoste mă leagă de ei. îi ştiu mizeri, necăjiţi şi oprimaţi. Nu pot sa nu-i iubesc. Şî e firesc ca această dragoste, cînd mă aşez la masa de scris, să-mi joace uneori feste. Mă pomenesc că iau cu îndîrjire apărarea ţăranilor şi mă lupt vajnic cu duşmanii lor. Cred însă că această lăture sentimentală nu poate fi niciodată obiect al artei, căci creaţia artistică cere obiectivare. Din capul locului, artistul trebuie să fie convins de un lucru : dreptatea absolută, pură nu există. Că, deci, toate personajele create de el au fiecare o dreptate a lui. Vreau să spun că „mîna de pămînt" care este omul e o fiinţă complexă, în fiecare împrejurare, fapta unui om îşi are explicaţia ei şi de foarte multe ori şi scuza. Un creator de artă nu poate fi judecătorul oamenilor şi întîm-plărilor pe care le descrie. De aceea, după o trecere de vreme, am renunţat la prima versiune a Răscoalei, în care atitudinea mea era vizibilă. Mă străduiesc ca în faţa tuturor personajelor mele şi a conflictelor pe care le dez-lănţui, să ţin cumpăna cît mai dreaptă. Interzic slăbiciunii mele să înalţe prea mult pe unul ca să arunce prea adînc în noroi pe un altul. Mă feresc să subliniez cu orice preţ semnificaţia cutărei întîmplări în dauna alteia. Dar trebuie să mărturisesc că, în mod absolut, lucrul acesta nu este cu putinţă totdeauna. Simpatia mea fie pentru o întîmplare, fie pentru un personagiu transpiră totuşi. Ea trece ca un fluid pînă în inima cititorului. Dacă n-ar fi aşa, artistul ar fi un Dumnezeu. Dar nu e. Obiectivarea de care-ţi vorbeam este şi ea relativă. Este cu neputinţă să nu se simtă dragostea scriitorului uneori mai puternică pentru unele personaje mai aproape de inima lui. Un artist vibrează întotdeauna în faţa mizeriei şi durerii umane. Această vibrare tre- 473 Scriitorul are în vedere, în primul rînd, opoziţia dintre artist şi politicianism^ (vezi supra, interviul din Gazeta municipală, IV, nr. 168, 14 apr. 1935). Pe de altă parte, „detaşarea" la care se referă exclude ideea izolării creatorului de social, fiind vorba de obiectivarea artistului, particularitate fundamentală a propriei sale opere. 522 523 fouie să fie transmisă. Dar nu ca ceva impus de scriitor în mod conştient, ci de însăşi această mizerie şi durere. Asta s-ar putea numi atmosfera generală a unei cărţi. ...DAR POLITICA? — în afară însă de legile stricte alte artei, nu vine oare un moment în viaţa artistului cînd acesta simte necesitatea imperioasă să ia o atitudine socială ? - — Mărturisesc că pînă acum eu personal nu am simţit această necesitate. Ştiu că suntem invadaţi de politică. Ceea ce socotesc că este o mare nefericire a veacului nostr-u. Ştiu că sunt scriitori ca Gîde 'm, Ludwig Renn 474, Malraux 475, Unamuno 476, care au luat asemenea atitudine. Dar asta este altceva. Atitudinea lor este în afara creaţiei artistice. Mai ales în ce-1 priveşte pe Gide, aderarea lui la comunism este pur cerebrală 477. Cred că nu trebuie să i se ceară artistului să coboare în mijlocul maselor. Fireşte, în sensul politic al cuvîntului. Pentru artist acest lucru ar însemna o sustragere de la creaţia lui. Nu susţin turnul de fildeş, fiindcă cunosc valoarea experienţei, a contactului direct cu viaţa. Dar sunt convins că intrarea artistului în politica militantă strică economiei şi ordinei pe care le cere creaţiunea artistică. PENTRU LIBERTATEA DEMOCRATICA Mă gîndesc — a continuat d. Rebreanu — la scriitorii care trăiesc actualmente sub regimurile dictatoriale şi care sunt siliţi să facă politică şi cînd nu vor. E atît de palidă arta lor ! Indiferent dacă dictatura este a Iui Stalin, Mussolini sau Hitler, ea este cu desăvîrşire neprielnică creaţiunti artistice. 478 Şi asta, pentru că i se impune artistului o anumită atitudine. Cel 473 Andre Gide (1869—1951), scriitor francez neamintit în paginile Jurnalului, autor al unor proze neconformiste, refuzînd ideea unei angajări stabile, deosebit de valoroasă prin delicateţea analizei psihologice. 474 Ludwig Renn (1889—1979), prozator german, din a cărui creaţie s-au impus romanele cu caracter antimilitarist. 475 Scriitor francez amintit la 15 iun. 1935 în Jurnal (vezi supra). 476 Miguel de Unamuno (1864-—1936), scriitor şi filosof spaniol. 477 Contradictorie şi de scurtă durată. 478 Dacă în cazul ordinii sociale din U.R.S.S. aprecierile lui L.R. se dovedesc „de împrumut", sub influenţa unor prejudecăţi politice vehiculate de o propagandă ostilă, ei neavînd contact direct cu realităţile sovietice, atitudinea lui faţă de dictatura fascistă din Italia şi faţă de regimul nazist este revelatoare pentru autorul Răscoalei, cîtă vreme el vizitase „lumea nouă" proclamată de Mussolini şi Hitler. Cît priveşte perspectivele so-cial-politice ale omenirii, nu trebuie omis că, în pofida rezervelor exprimate mai sus, acelaşi L.R. susţinuse încă din 1932 : „Lucru sigur e că experimentul comunist va schimba înfăţişarea civilizaţiei umane", adăugind apoi:- „Dealtfel, chiar azi, după un deceniu, influenţa rusească îşi arată efectele în toate domeniile şi în toată lumea. A închide ochii în faţa unei realităţi ar fi o prostie" (Cf. R. Horia, Nocturnă literară, în Adevărul, XLV, nr. 14826, 1 mai 1932, p. 6.) în legătură cu raportul creaţie-politică, revezi nota 443 de la p. 487. 524 I î mai bun exemplu în această privinţă este cazul lui Thomas Mann 479. Nimeni nu poate susţine că marele scriitor german este sau a fost socialist. Dimpotrivă. Spiritul său conservator este evident. Iată totuşi că Thomas Mann nu poate trăi sub regimul lui Hitler, deoarece conştiinţa Iui artistică îi interzice să se prostitueze. Dar acelaşi Thomas Mann a putut trăi în libertate şi să scrie după pofta inimii sub regimul democratic al vechii republici. Regimul care garantează cît mai multe libertăţi este acela în care arta se dezvoltă. Artistul este în decădere atunci cînd intră în vîltoarea politicii. Mă gîndesc la o serie de scriitori care s-au dedat acţiunilor politice şi care au încetat de-a mai scrie. Iar atunci cînd o fac, destui de rar, opera lor este părtinitoare, subiectivă, deci nevaloroasă. închipuieşte-ţi ce preţ ar fi avut Răscoala dacă, influenţat de marele avînt pe care îl luase mişcarea socialistă imediat după război, eu i-aş fi dat o culoare precis marxistă. Tot aşa, ce preţ ar fi avut, dacă m-aş fi lăsat influenţat de zarva actuală a mişcărilor de dreapta şi m-aş fi ridicat împotriva evreilor considerîndu-i că sunt împilatorii ţăranului. Nici într-un căz, nici în altul, romanul meu nu putea să aibă valoare. Dar fiindcă am pomenit de tendinţa politicii de dreapta de a pune în capul evreilor toate relele de care suferă societatea românească, trebuie să spun că antisemitismul este o eroare. Poporul iudeu nu numai că este unul dintre cele mai vechi popoare ale lumii, dar este unul dintre acelea care şi-au păstrat cultura, care, mai ales, au în spatele lor o cultură milenară. Nu e puţin lucru. Şi nu degeaba se spune că evreul este sarea pămîntului. CULTUL CAMARADERIEI Pomenind mai apoi despre scriitorii rataţi, d. Liviu Rebreanu a vorbit de un coleg cu atîta căldură frăţească, încît m-a făcut să-mi aduc aminte că scriitorul nostru este unul din rarele exemplare ale societăţii noastre care preţuiesc camaraderia şi ştiu să fie camarazi. L-am întrebat pe d. Rebreanu dacă în ceea ce priveşte camaraderia ea este la d-sa o înclinare firească, sau o necesitate zilnică. Ca să-mi răspundă, d. Rebreanu a pus surdină glasului său şi cu o vizibilă emoţie a spus : — Am o adevărată sete de camaraderie. Din primii ani conştienţi ai vieţii mele am suferit atîtea, încît ştiu că un singur cuvînt, un singur.gest de sprijin poate fi hotărîtor în viaţa unui om. Să spui acest cuvînt şi să faci acest gest la timp, iată camaraderia. Am o bucurie înaltă atunci cînd pot să fac acest lucru. Mă răzbun în felul acesta pe trecut, -fiindcă eu am fost lipsit şi de cuvîntul de mîngîiere, şi de gestul sprijinitor. Ştiu că, de multe ori, se răspunde camaraderiei cu meschinărie. Sunt oameni care murdăresc generozitatea. Dâr lucrul acesta nu mă poate dezarma. Cei care nu ştiu să fie camarazi se elimină singuri. Cred însă că pentru mine camaraderia vine şi de Ia imposibilitatea de a urî. Nu pot să urăsc pe cineva mai mult de douăzeci şi patru de ore. Dar pentru a fi camarad nu e de ajuns să faci filantropie. Camaraderia e caracterizată de felul în, care se produce un gest. 479 Thomas Mann (1875—1955), prozator german, refugiat apoi în S.U.A. la început în Elveţia, 525 trebuie să participi, să înţelegi şi mai ales să fii discret. Nu-mi închipui că aş putea trăi, nu fără camarazi, dar fără a dărui ceva din mine atunci cînd împrejurarea o cere. Cred să fi trecut mai bine de patru ceasuri de cînd am călcat pragul casei lui Liviu Rebreanu. Convorbirea desfăşurată în libertate n-avea cum să mă obosească. Dar şi cele mai frumoase lucruri ale vieţii au un sfîrşit. Trebuia să mă ridic şi să plec. La plecare, ca răspuns zîmbetului generos al scriitorului, l-am ameninţat că-i voi mai răpi încă vreo patru ceasuri la viitoarea sărbătorire a încă cincizeci de ani. M-am scuzat, fireşte, că atunci voi veni ceva mai bătrîn. Dar bag seama că în ziua în care Liviu Rebreanu a fost sărbătorit şi cînd deci se cuvenea să-i facem noi un dar, scriitorul, folo-■sindu-se şi de astă dată de spiritul lui camaraderesc, ne-a dăruit el nouă ceva : această •bogată convorbire. I INDICI elaborat! de NICOLAE COBAN. { T jţ îi I. INDICE DE PERSOANE Adam, Ion : XIX Adamescu, Gheorghe : 65, 112 Aderca, Felix : 19, 24, 25, 53, 115, 176, 302, 361, 365, 375, 376, 416, 439, 503, 510, 511, 514 Adler, H. (v. Herz, A. de). Adrian (v. Maniu, Adrian). Agârbiceanu, Ion : XIX, 303, 375, 380 Alarcon, Enrique Lopez : 88 1 Alba, Nevis: XVIII Albert de Saxa : 41 Albu, S. : 102 Alecsandri, Vasile : XIX, 228, 303, 350, 401 Alessandrescu, Alfred : 296 Alessianu, Th. : 215, 261, 326 Alexiu, Al.: 137 Alfa (pseud. neidenrificat) : 160 Al-George, Ion : 55, 113 Allen, George : 119 Almăjan, Leanţa : 159 Aman, Th. : 84 Ambrus Zoltân : XVIII Amiel, Denis: 88 « Amundsen, Axei I. : 33, 34, 36 Amundsen, d-na Axei I. : 34 Amundsen, Roald A. : 33 Amyntas (v. Sebastian, Mihail). Ana (bucătăreasă) : 260, 263 Andersen, Hans Christian : 469 Andrei, Petre : 142, 157, 245, 268 Anestin, Ion : 46 Angelescu, C. : 194, 216, 222, 234 Angelescu, C. (dr.) : 30, 266, 340 Anghel, Dimitrie : 18, 319, 373 Anghelescu, C. (v. Angelescu, C.) Angioletti, Giovani Batista : 196 Anker, Nini Roii : 36 Antim, Ştefan : 306 Anton („domnul") : 283 Antonescu, Alexandrina: 86, 208, 215, 220 Antonescu, Eftimie : 214 Antonescu, Emanoil: 214 528 18, 26, 27, 85, Antonescu, Ion : XXX, 159 Antonescu, Victor G. : 155, 340 Antoniu : 255 Apăteanu, Nicolae : 346 Apăteanu-Pârvan, Elena : 346 Ardeleanu, Carol : 226, 351, 380 Argetoianu, C-tin : 196 Arghezi, Tudor: XXIV, 17, 101, 115, 120, 125, 143, 150, 181, 219, 221, 230, 248, 297, 357, 396, 412, 424, 454, 477 Arghirescu, Gh. : 215 Arhip, Ticu Sevastia : 267, 409, 416, 446 Arion, Mişu : 153 Aristofan : XIX Aristotel (Stagiritul) : XIX Armovici (negustor) : 295, 296 Artemie, Liviu : 159 * Arţăreanu, Mihai : 270 Asch, Şalom :, 250 Astrida (suedeză) : 12 Atanasiu, A.: 354 Athanasescu, A. : 122 Athias, fraţii (v. Athias, Mauriciu şi fratele său). Athias, frate cu Mauriciu : 119 Athias, Mauriciu : 119 Auboin, Charles : 253 Auen, Hilde : 85 Averescu, Alexandru : XII, 10, 67, 80, 127, 199, 255 Babeş, Victor (microbiolog) : 329 Bacal, Selma (v. Kahane, Selma). Bacalbaşa, C-tin (Costache) : 343, Bacaloglu (It. col.) : 343, 346 Baciu, Sanda (v. Buduca, Sanda). Bacon, Francis : 338 Bacovia, George : 46, 115, 166 Baker, Josephine : 11, 12 Balş, Gheorghe : 228 Bally (croitor) : 357, 358 346 Baltazar, Camil: 24, 49, 51. 60, 115, 162, 163, 176, 198, 206, 214, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 230, 233, 235, 258, 260, 266, 267, 275, 298, 328, 477, 480, 485, 503, 510, 513, 521 Baltazar,; Măria-Jeanine : 24 Baltazarul (v. Baltazar, Camil). Balzac, Honore de : 5, 361, 387, 404, 506 Banciu, A. : 230 Banciu, Ion : 141 Banfi (v. Bânffy, Miklos). Bânffy Miklos : 258 Bantea, Eugen : XXXVII Banu, C-tin : 13, 339, 353, 362 Baranga, Lala : 283 Barasch, Marco I.: 6, 100, 193, 194, 205, 231 Baraş (v. Barasch, Marco I.). Barbelian, A. : 354 Barbu, E. : XXI Barbu, Ion :" 19, 115, 212, 221, 222, 223, v 409, 446 Barbu, Tina : 420 Barnovsky, Victor : 254 Bart, Jean: 83, 116, 117, 12S, 129, 150, 161, 176, 226 Basarab, Ioana : 283 Basca Odo (v. Vlădescu, G. M.) Bassarabescu, I. A.: XIX, 115, 21S, 274, 275 Bastolazzi (ministru) : 88 Bathyany Ignatius : 191 Batzaria, N. : 115, 269 Baudelaire, Charles : 383. 387 Baudiniere (editor) : 97, 98 Baziliu, G. : 82 Bădărău, Alexandru A. : 450 Bădărău, Eugeniu : 171 Băilescu, Alex. : 295 Bălan, Nicolae : 219 Bălăceanu, N. : 260 Bălţăţeanu, N. : 85, 147, 14S Băluţă, Scarlat : 142 Bănulescu, Ştefan : 313 Băran, Coriolan : 236 Bărbulescu, Jean : 182 Bârsan, Zaharia : 64, 115, 262, 33S Beaumarchais, Pierre Augustin Caron : XVIII Beck, Tom : 16 Bedel, Maurice : 170 Beethoven, Ludwig van : 350 Belciug, Ion : 313, 452, 453 Benavente y Martinez, Jacinto : 90 Benvenisti, Sirrion : 20, 60, 411, 510 Beraud, Henry : 386 Bereta (secretar — Externe) : 255 Berger, Martin: 84, 85, 118, 119, 120, 128, 163 Berkovici (om de afaceri) : 100, 101, 128 224, 388, Berman, A. : 447 Bernady, George von (Tg. Mureş) : 189 Bernat, Alexander : XVIII Beza, d-na Marcu : 41, 42 Beza, Marcu : 35, 36, 39, 41, 42, 115 150 262, 439 Bianu (domn tînăr) : 69 Bianu, Ioan: 64, 111, 117, 2C5, 229, 388 Bibescu, Anton : 89 Bibescu, Martha : 53, 54 Bibicescu, Ioan G. : 183 Biblie Boy (v. Florian Barbu). Bienstock (musafir) : 289 Bilciurescu, Alexandru : 213 Bing (profesor din Bergen) : 37 Bjornson. Bjornstierne : XIX, 391, 394 Blaga, Lucian : 221, 274, 384 Blank, Aristide : 6, 87, 103, 113, 122, 203, 204, 240, 254, 255 Blaringhem, L. : 15, 16 Blazian, frate cu Henri B. : 224, 226, 229, 235 Blazian, Henri B. : 115, 118, 222, 223, 226, 233, 261, 269 B. Madeleine (v. Braunstein, Madeleine). Bocu, Marilena : 74 Bocu, Sever : 55, 62, 64, 69, 85, 187 Boerescu, Neagu : 144 Bogdan, Tanti : 213 Bogdan-Duică, Gheorghe : 189, 314, 403,453,520 Boiangiu, Nicolae D. : 326, 474 Boilă. Romulus : 256 Bojer, Johan : 361, 390, 391, 392, 394 Boldijeri, Ion : 303, 304, 313, 452, 453 Boldijeri, Rodovica : 313 Bolintineanu, Dimitrie : 366 Bompaire, Eliane : 13, 43, 44, 86^, 97^ Bonaparte (v. Napoleon I — împărat). Bonciu, d-ra : 101 Bondor (şofer) : 262, 263, 278 Bonela (v. Bompaire, Eliane). Bonnet, Eliane (v. Bompaire şi Bonela). Bonnier, Gaston : 15 Borbil, Cornel : 67 Borgovan, Ion V. : 168 Bornemisa, Sebastian : 459 Bossuet, Jacques Benigne : XVIII Botez, Alexandru : 86 Botez, Demonstene : 115, 275, 384 Botez, E. : 115 Botez, Octav : 13 Boureanu, Radu : 218 Bourget, Paul : XVIII Bousquet, Mariana : 30, 98 Braborescu, Ştefan : 122 Brandsch, Rudolf : 138 Branişte (v. Teodorescu-Branişte, Tudor). Braunstein (Adevărul-Piteşti), depozitar : 287, 296 529 «raunstein, Madeleine : 30, 45, 49, 51, 98, 99, 171 Brădişteânu, Stancu G.: 62, 63, 69, 72, 74, 81, 85, 102, 158 Brăescu, Gheorghe : 115, 205 'Brăneanu (Controlul Financiar) : 161 Brănişteanu, B. : 255 Brănişteanu, I. : 101, 102, 266 Brătescu (v. Brătescu-Voineşti, I. AL). Brătescu-Voineşti, I. Al. : XIX, 22, 23, 24, 26, 27, 28, 30, 31, 125, 326, 361, 388, 424, 454 'Brătianu, Ion I. C. : 8, 28, 185, 340, 342, 343, 344, 345, 348, 349, 353 Brătianu, d-na Vintilă : 124 "Brătianu, Vintilă: 127, 137, 155, 172, 340, 354, 359, 362 'Brătieni (v. Brătianu, Ion I. C. şi Vintilă). Breazul, George : 18,' 221 Brediceanu, Caius : 241 Brediceanu, Coriolan : 183, 184 Brediceanu, Tiberiu : 183 ■Brediceni (v. Brediceanu —■ Caius, Coriolan şi Tiberiu). Brezeanu, Ion (lancu) : 177, 342 Brucăr, Ion : 257 Brunetiere, Ferdinand : XIX Brusilov, Aleksei Alekseevici : 344 Bucşan, Constantin : 164 Bucuţa, Emanoil: 28, 29, 53, 59, 68, 114, 115, 118, 141, 143, 146, 147,- 150, 165, 172, 175, 176, 178, 194, 195, 196, 212, 213, 215, 216, 218, 227, 229, 230, 236, 243, 245, 248, 326, 361, 409, 436, 477 'Budişteanu, Dumitru : 278 T3uduca (Bariu), Sanda : 33, 36, 39, 40, 389, 390, 392, 393 Budurescu, N. : 112 Bulandra, Tony : 81, 254 "Bulfinski, Romald : 86, 135, 136, 205 Bulic, abatele Frâne (arheolog) : 250 Bull, Fr. : 37, 39, 40 Buracu, Coriolan : 83, 144 Burcă, I. : 260 Burcă, Nedeea : XXXVIII Buricescu, d-ra : 101 Busche (ministru la Bucureşti) : 341, 344, 347, 348 Busnach, William : 14 Busuioceanu, Alexandru : 128, 274 Buteanu, Aurel : 85, 223 Buzdugan, Alexandru, Gh.: 41 "Buzdugan, Constanţa (Tanti) : 209 Buzdugan, Dimitrie Gh. : 209 Buzdugan, Gheorghe : 105 buzdugan, Ion : 7, 19, 60, 115 Buzescu, Alexandru : 109, 110, 144, 146, 149, 172, 218, 227, 252, 254, 258, 259, 266 Buzescu, Aura : 101, 109, 159 530 Byron, lord George Gordon : XVIII, XIX Cabanes, Mme : 12 Caillavet, Armând de : 107 Cai'r, George : 343 Calderon de la Barca, Pedro : 89, 354 Caler, Leny : 98, 107, 108, 118, 218, 398 Calliani, Augustin : 258 Callimachi, Scarlat: 113, 115, 122, 141 Caloianu : 108 Camil (v. Petrescu, Camil). Camili („Cei doi") v. Baltazar şi Petrescu. Candale, Alexa : 303 Candrea, Ion Aurel : 230 Cantacuzerre (v. Cantacuzino, Ioan). Cantacuzino (ministru la Roma) : 99 Cantacuzino (şef de cabinet) : 70, 74 Cantacuzino, Alexandrina Gr.: 28, 205, 235 Cantacuzino, G. M.: 269 -Cantacuzino, Ioan (bacteriolog) : 10 Cantacuzino, Ion I. (critic) : 221, 224, 228, 233 Cantacuzino-Paşcanu, Alexandru : 340 Capek, Karel : 176 Carabăţ, Ernst: 61 '-Caracostea, Dumitru: XXVII, XXVIII, 1, 231, 234, 235, Caragiale, Ion Luca: XIX, 125, 337, 361, 366, 370, 371, 376, 379, 381, 401, 404, 449, 450 Caragiale, Mateiu : 115 Carandino, Nicolae : XXXVII Cardaş, Gheorghe : 365 Carol cel bătrîn (v. Carol I, rege). Carol I, rege : 132, 370 Carol I, regele Spaniei (v. Carol V Quintul). Carol II (prinţ şi rege) : XVII, 126, 127, 131, 132, 133, 134, 135, 137, 138, 140, 142, 143,- 147, 148, 150, 151, 155, 157, 158, 159, 161, 164, 168, 170, 172, 175, 177, 178, 181, 191, 196, 198, 199, 220, 228, 229, 230, 231, 243, 252, 253, 255, 257, 266 Carol V (Quintul) : 89, 93 Carp, Petre P. : 340, 342, 343, 345, 348, 349, 473 Cassvan, Nistor : 223, 224, 226 Cassvan, Sarina (v. Cassvan-Pas, Sarina). Cassvan-Pas, Sarina : 225, 226 Castriş (g-ral) : 343 Catargi : 42 Catarg;, Barbu : 268, 269 Catargi, Michaela : 53, 54 Caterina (v. Teodoroiu, Ecaterina). Caton (v. Theodorian, Caton). Cazaban, Alexandru : XIX, 7 Cazabah, Matilda : 7 Cazimir, Otilia : 64 Călătorescu, Radomir : 102, 107, 108 Călinescu, Adela : 283 Călinescu, Armând : 240, 252, 283 Călinescu, George: VI, XIII, 19, 222, 224, ^225, 298, 500 Călugăru (cîrciumar) : XXIX Cărăuşu, d-ra (actriţă) : 143 Cărbune, Vasile : 60, 70, 204 Cătunaru, Petre: 112, 129, 159 C. B. (Baltazar, Camil şi Banu, Constantin). Cecropide, Bartolomeu : 326 Celarianu, Mihail : 115 Ceptureanu : 128 Cercel („popa") : 61 Cerna-Rădulescu, Al. : XXX Cernăianu, C. : 62 Cernea (din Cernăuţi) : 100, 101 Cervantes Saavedra, Miguel de : 95, 517 Cesianu, C-tih (grafiat şi Cezianu) : 130, 131, 132, 138, 139, 151, 156, 158, 159, 161, 171 Cesianu (frate cu C-tin) : 159 Chajes : 45, 50 Champaux, viconte : 97, 98 Chefner, d-na Filip : 246 Chefner, Filip : 232, 243, 244, 246, 251, 252, 256, 258, 267 Chelariu, Traian : 272 Chendi, Ilarie : 224, 400 Cherciu, Virgil : 102 Chiarelli, Luigi : 88 Chiriac, Mircea : 326, 473 Chirulescu, Traian : 164 Chiţes (avocat) : 256 Cicerone (v. Theodorescu, Cicerone). Cicio-Pop, Alexandru : 155, 214 Cicio-Pop, fiul (v. Cicio-Pop, Alexandru). Cicio-Pop, Ştefan : 83, 155, 194 Cihoschi, Alexandru : 132 Cihoschi, Henri : 126, 132, 256 Cioarba, Ion : 281, 282 Cioarba, Ionel (v. Cioarba, Ion). Cioasba, Iulian (preot) : 2, 281 Cioarba, Ovidiu : 296, 297 Ciocîlteu (v. Ciocîlteu, Theodor). Ciocîlteu, Theodor : 143 Ciocîrlan, Ion : XIX, 303 G'oculescu, Radu : 221, 227 Cioculescu, Şerban : 99, 500 ,. Ciomac, Emanoil : 115 Ciorăneanu, Pierre : 342 Ciorba, Iulian (v. Cioarba, Iulian). Ciornei, S. : 46, 47, 217, 411, 477 Ciotori, Dimitrie N. : 41, 42, 274, 276, 394 Ciprkn, Gheorghe : 78, 79, 177, 218, 267 Cisek, Oscar Walter : 45 Ciuceanu, Emil : 61 Ciura, Alexandru : 303 Ciurcu (editor în Braşov) : 469 Ciurea, A. : XIX Cîndea, Romulus I.': 141, 161 Clarnet, Adolf: 115, 213, 214, 217, 226 231, 342, 351 Claudia (v. Millian-Minulescu, Claudia). Claudia („d-nele", v. Rădulescu, Claudia şi Magdalena). Clemenceau, Georges : 185 Clopoţel, Ion : 411 Cluţu (prefect) : 453 , Coandă, Grigore T. (bancher) : 127, 152, 173, 175, 202 Coban, Nicolae : XXXVIII Cocărăscu, Scarlat: 119 Cocea, N. D. : 7, 28, 163, 245, 326 Codreanu, Mihail : 7, 66 Codreanu, Moş Ion : 108 Cojăcăreanu (consilier financiar) : 119, 120 Colan, I. : 428 Colfeteanu (de la Finanţe) : 238 Coltor, Ioan : 154, 235 Colţoni (v. Dumitrescu, Ion). Columb, Cristofor : 94, 95, 96, 97 Comarnescu, Petru : 252, 439, 477 Comănescu (antreprenor) : 264 Condeescu, Nicolae : 126, 154, 256 Condiescu, N. (colonel) : 126, 128, 143, 151, 164, 167 Condiescu, Nicolae M. (adjutant regal) : 115, 125, 129, 131, 139, 149, 150, 151, 231, 255, 261, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 273, 274 Condrus, Mihail M. : 326, 343 Conitz, Martin : 164 Conrad, Joseph : 378, 379 Constantinescu (colonel în Piteşti) : 289, 291 Constantinescu (d-na colonel) : 289 Constantinescu (d-ra colonel, v. Scărlătescu, d-na Florin). Constantinescu, Alexandru (Porcu) : 345 Constantinescu, Aurel : 147 Constantinescu, Livia (fiica lui Paul) : 213 Constantinescu, Măria (mama Liviei) : 86, 213 Constantinescu, Maripara (v Constantinescu, Măria). Constantinescu, Mielu (actor) : 149 Constantinescu, Nicuşor : 222 Constantinescu, Paul (pictor scenograf) : 86, 102, 213 Constantinescu, Pompiliu : VI, 163, 225, 409, 477, 500 Constantinescu, S. : 52 Constantinescu, Stelian : 105 Constantinescu-Procurorul (soldat) : 341 Coolus, Romain : 40 Cornea, George : 160 Cornea, G. I. : 367 ' • Corneliu (v. Moldovanu, Corneliu). Cosăceanu, d-ra (sculptor) : 13 Cosma, R. : 260 531 Costăchescu, Neculai: 66, 80, 81, 85, 100, 119, 150, 151, 154, 155, 161 Costescu I (frizer în Oslo) : 33, 35 Costescu II (frizer în Oslo, frate cu primul) : •33, 35 Costescu, Theodor D. : 83, 182, 183 Costin, Lucian : 83 Costinescu, Ioan E. : 31 Coşbuc, Elena G. : 51, 20 Coşbuc, George : XIX, 51, 125, 182 Cotescu (regizor la Ventura) : 147 Cotruş, Aron : 7 Cousin, Victor : XVIII Couture,- Guillaume : 87 Crainic, Nichifor: XXV, XXVII, 50, 55, 57, 59, 62, 67, 83, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 120, 121, 124, 125, 128, 129, 131, 138, 141, 160, 169, 174, 181, 192, 193, 194, 195, 202, 203, 204, 205, 211, 212, 215, 216, 217, 218, 219, 221, 224, 232, 238, 320, 326, 327, 329, 330, 361, 369, 383, 388, 401, 409, 421, 422, 423, 424, 425, 426, 427, 429, 430, 432, 441 Crăciun, Victor : 261, 269 Creangă, Ion : XIX, 303, 337, 361, 366, 376, 404, 450 Cremieux, Benjamin : 43, 250 Creţoiu, d-ra (Creţoiu-Mavrodi, Magda). Creţoiu, Vasile : 266 Creţoiu-Mavrodi, Magda : XXXVII Creţulescu, d-ra : 147 Crevedia, Nicolae : 297 Cristea, Ilie : 245 Cristea, Miron : 62, 69, 72, 74, 81, 252 Cristian, V. : 221, 482 Crişan, Gh. : 108, 142, 144, 146, 147, 157 Critico, Al. : 102, 107 Croicu,' Marieta : 112 Croicu, Petre : 112 Cruceanu, Lulu : 102 Cruceanu, Mihai : 234 ; Crunţi (din str. Take Ionescu) : 244 1 Cruţescu, George : 269 Csokonai Vitez, Mihâly : XVIII Culea, Apostol D. : 173, 215, 228, 261, 326 Culoglu, Ion : 343 Cuza, A. C. : 125, 240, 266 Czernin, Ottokar von: 342, 345, 347, 348 Dacian, Ion : 287 Dacian, Sofia (v. Paştiu, Sofia). Dahe (danez) : 40 Damian, Mircea : 115, 213, 409, 410 Damiani, Enrico : 247 D'Amico, Silvio : 39, 267, 268 Damirescu, Grigore : XXXVIII. Damocle (v. Damocles). Damocles : 114 Dan, Sergiu: 21, 24, 48, 58, 100, 145, 201, ,225, 226, 227, 514 Dan, Sever : 359 Dangeard, A. : 15, 16 Danieleasca (v. Danielescu, Coca). Danielescu, Coca : 100, 342 Danielopol, Gaby : 100 D'Annunzio, Gabriele : XVIII, 298 Dante, JVlighieri : XIX/- Dantură (v. Colţoni şi Dumitrescu, Ion). Darie, Ion (v. Petrescu, Cezar). Datcu, Iordan : XXIX Dauş, d-na Ludovic : 271, 274 Dauş, Ludovic: 178, 255 262, 268, 269, 271, 274, 277, 298, 337, 439 Davidescu, Nicolae : 7, 19, 20, 24, 25, 51, 52, 54, 56, 57, 60, 61, 65, 77, 123, 351, 356, 359, 369, 380, 401, 409 Davila, Alexandru : 99 Davila, Carol : 227 Dărăscu, Nicolae : 137, 225 De Amicis, Edmondo : 496-Dediu, Constantin I. : 78 Delabogaţi (v. Bărbulescu, Jean). Delavrancea, Barbu : 337, 424 Delavrancea, Cella : 53, 54 Delavrancea-Lahovary, Cella (v. Delavrancea,, Cella). Delscaft, Maly : 85 Delteil, Joseph : 379, 404 Demetrescu, Gheorghe : 212, 216, 223 Demetrescu, N. : 161 Demetrescu, Radu (v. Gyr, Radu). Demetrescu-Mirea, George : 29 Demetriade, Aristide: 28, 31, 33, 34, 35,. 36, 37, 38, 39, 350, 389 Demetrius, Vasile : 118, 465 Dere (v. Ioaniţescu, D. R.). Dessila, Octav : 454 Diamandy (v. Diamandy, Constantin şi Diamandy, George L). Diamandy, Constantin : 10, 11, 13, 16, 43, 98 Diamandy, George I. : 10, 11 Dianu, Romulus: XXVII, 106, 114, 124, 139, 145, 150, 160, 179, 201, 203, 221, 321, 327, 380, 442 Dickens, Charles : XIX, 387, 404 Didina (v. Antonescu, Alexandrina — n. Rădulescu, soră cu Fanny). Diebold, Bernhard : 37 Dimitrescu, Ion: 106, 107, 113, 122, 124. 157, 163, 203, 442 Dimitrescu, Ştefan : 115 Dimitriu (din Consiliul Societăţii de Radio) : 267, 268, 269, 271 Dinescu, Mucenic : 182 Diocletian : 250 Diogene Laertiu : XVIH Diuganu, Ludovica (v. Rebreanu, Ludovica)-DTvry, Constant: 87 Doblin, Alfred : 379 K I. I Dobre, Ion (v. Crainic, Nichifor). Dobrescu, Demetru I. : 205, 229 Dobrescu, George : 278 Dobrescu-Argeş, C.: 182 Dobrogeanu-Gherea, Alexandru : 326 Dobrogeanu-Gherea, Constantin : 89 Dobrovici (de la „Cartea Românească") : 242 Doczi, Lajos : XVIII Doicescu, Octav : 257, 258 Dominic, Alexandru : 20, 214, 220, 232, 365,416, 503 Dominic, Ana : 214 Domokos (conte-episcop) : 355 Dona, Vaier (v. Sadoveanu, Profira). Donelly : XVIII Donescu, Vladimir Al.: 162 Donneaud, Ernst : 257 Dos Passos, John Roderigo : 209 Dostoevski, Fiodor Mihailovici : 404, 452, 506 Dovghi, Simion (Sima) : 284, 286 D. R. (v. Ioaniţescu, D. R.). Dragnea, Radu: 57, 60, 74, 85, 221, 298, 493 Dragomirescu, Laura : 176 Dragomirescu, Mihail: VI, XXIV, XXVI, 17, 20, 24, 48, 65, 160, 176, 193, 306, 324, 325, 329, 333, 336, 338, 353, 355, 369, 377, 384, 397, 400, 409, 431, 432, 446, 450, 460, 466, 469, 497, 498, 499, 502, 513 Dragomirescu, Mihalache (v. Dragomirescu, Mihail). Dragoslav, Ion : 326 Dragoş (v. Protopopescu, Dragoş). Dragu, Ion : 274 Dralex, Al. D. : 102 Dr&ghicescu (de la „Cugetarea") : 266 Drăgnescu, Ion : 493 Drăgoescu, Virgil N. : 27 Drobicky, d-na : 34 Drobicky (pictor) : 34 Dropol, Nicoleta : 269 Drcsso, Nicolae : 132 D. T. (v. Theodorescu, Dem). Dubert, Didina (n. Millian) : 149 Duca, Ion Gheorghe: 48, 175, 199, 244, 255, 259, 266, 340, 345 Duhamel, Georges : 213, 217, 419, 435, 436 Dulfu, Petre : XIX Duminecă (antreprenor) : 142 Duminecă (ţăran din Valea Mare) : 285, 286, 287 Dumitrescu (v. Demetrescu, Gheorghe). Dumitrescu, Ema : 355 Dumitrescu, Ion (zis Colţoni şi Dantură) : 58, 138 Dumitrescu, Ionel (v. Dimitrescu, Ion). Dumitrescu, Nae (v. Dumitrescu, Nicolae). Dumitrescu, Nicolae : 258 Dumitrescu, Puiu : 132, 137, 140, 257, 266 Dumitrescu, Traian : 240 Dumitrescu, Valeria : XVIII Dumitrescu-Bumbeşti, Victor : 100 Dumont (Lindemann), Louise : 37 Dunăreanu, Nicolae : 115 Dura, Jan : 289 \ Duval (g-ral francez) : 164 Economu (v. Economu, Virgil). Economu, Virgil : 261, 269, 285, 298 Eduard III (rege englez) : 41 Edy Fu Ry (v. Florian, Barbu). Eftimiu, d-na (v. Macri-Eftimiu, Agepsina). Eftimiu, Panca : 15, 16, 44 Eftimiu, Victor : XIX, 15, 54, 56, 58, 59, 61, 63, 64, 65, 66, 67, 70, 74, 77, 78, 79, 100, 103, 107, 109, 110, 116, 120, 121, 122, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 135, 137, 138, 148, 149, 150, 153, 154, 159, 168, 169, 193, 196, 223, 229, 243, 248, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 274, 275, 351, 353, 357, 388, 401, 477 Ehremburg, Ilya Grigorievici : 206 Elena (care „aduce copiii") : 281 Eliade, Mircea : 18, 273, 298, 485, 514 Eliade, Pompiliu : 458 Eliade Rădulescu (v. Heliade Rădulescu, Ion). Eliatte (v. Vasilescu, Mary). Elvira (v. Godeanu, Elvira şi Popescu, Elvira). Emil (v. Rebreanu, Emil). Emilian, Constantin I. : 221 Emilian, Emil F. : 230 Eminescu, Mihai : XIX, 125, 360, 366, 374, 380, 401, 402, 512, 514 Enacovici, Titus : 2, 18 Enăşescu, Artur : 224 Enderle, A. : 32, 37, 39 Enderle Ella : 37, 38, 39 Ene, Ernst : 155, 194 Enescu (învăţător) : 142 Enescu, George : 205, 328, 329, 350, 500 Enescu, Vasile : 100, 156, 354, 356 Engel, Fritz : 37, 39 Erdely, Sever : 188 Eremia (de la Oficiul de devize) : 7 Esih, Ivan : 128 Evuţian, Sabin : 187 F. A. (v. Aderca, Felix). Faguet, Emile : XIX Fagure, Emil D. : 73, 75, 80, 125, 137, 162, 163 Fangen, Ronald : 35, 36, 39 Fanny (v. Rebreanu, Fanny). Farago, Elena : XIX, 84, 115 Făgeţel (v. Şaban-Făgeţel, Constantin). Feder, Jean : 411 532 533 Feodoroff, d-na : 226, 274 Feodoroff, V.: 274 Ferdinand I (rege în România) : 2, 70, 198, 340, 342, 343, 344, 345, 346, 348, 349 Ferdinand de Hohenzollern (v. Ferdinand I). Ferechide (v. Pherekyde, Mihail). .Fessler, Zisu : 140, 143, 161, 163, 164, 202 Fett, d-na Harry : 35 Fett, dr. Harry : 35 Feuillet, Q. : XVIII Fichman, Iulius : 477 , Fickan (v. Florian, Barbu). Fildermann : 329 Filimon, Nicolae : V, 522 Filip II (rege spaniol) : 92 Filipescu, Grigore : 113 Filipescu, Nicolae : 340, 348, 349 Filiti, Ion C. : 350 Filotti, Eugen: 84, 153, 166, 168, 367 Filotti, d-na (v. Filotti, Măria). Filotti, Măria : 81, 82, 85, 122, 131, 142, 143, 149, 178, 213 Filotti, Miţa (v. Filotti, Măria). Finteşteanu, Ion : XXXVII, 107, 398 Firică (ţăran meşter în- Valea Mare) : 277 Firu, Lorin : 214, 442 Fischer, Gheorghe: XVIII Flammarion, Camille : 476 Flaubert, Gustave : 95, 337, 382, 383, 404 Flers, Robert de : 107 Florescu, Florica : 50 Florian, Barbu : 222, 233 Florica (v. Rebreanu, Flora-Ecaterina — căsătorită Schuster). Floroiu (de la Universul) : 217 Flueraş, Ion : 125, 144 Foch, Ferdinand : 87, 88 Fodor Lâszlo : 118 Fodor, Victor : 206, 231, 234, 238 Fondane, Benjamin (v. Fundoianu, Benjamin). Forns, Jose : 88 Fortunescu, C. D. : 84 Fortunescu, Dinu (v. Stănescu-Deteste, Dumitru). Forzano, Gioachino : 251 Foti, Ion: 54, 113, 117, 225 Fotino, Mişu : 171 Franasovici, Richard : 164, 167 France, Anatole : 5 Francisc I (rege francez) : 89 Frank, Paul: 162 Franyo Zoltan : 224 Friedman (notar) : 303 Froda (fratele lui Scarlat) : 98 Froda, Scarlat: XXVII, 28, 58, 60, 78, 81, 82, 97, 98, 99, 106, 108, 109, 110, 111, 113, 120, 125, 143, 144-, 145, 150, 154, 158, 159, 169, 171, 176, 177, 178, 218, 219, 227, 254, 266, 327, 353, 367 Frollo, Hildebrand : 211 Frollo, Mia : 52 "> Frondae, Pierre : 159 Frozii (v. Froda, Scarlat şi Caler, Leny). Frumuşeanu : 226 Fulda, Ludvig : 88 ^-Fundoianu, Benjamin/224, 353, 357 Furtună, Horia : 86, 87, 88, 90, 91, 92, 93, 97, 107, 116, 149, 150, 269 Gafencu, Grigore : 104, 153, 154, 157, 258 Gafiţa, Ioana : XXXVIII Gafiţa, Mihai: XIII; XIV, XVI, XVII, XXIV, XXXVIII Galaction, Gala: 47, 54, 118, 128, 129, - 219, 359, 361, 424, 452 Galan, Pavel : 358 Galswortwy, John : 379 Gane, Nicolae : 381 Garbo, Greta : 212 Gartenberg : 342 Gaspar, Eugen : 147, 149 Gaşpar, Ionel M. (deputat) : 241 Gavrilaş (v. Gavriluţ). Gavrilovici (proprietar de cinematograf) : 14> Gavriluţ (subcomisar) : XXVI, 209, 325, 335, 339 Gavrilutz (v. Gavriluţ). Găitan : 52 Geantă, Măria : 276 Geles (de la Societatea de Radio) : 296 Gemier, Firmin : 36, 39 Genea (autor) : 142 Georges (v. Diamandy, George I.). Georgescu, George (Gogu) : 82, 134,- 153, 154, 157, 168, 170, 196, 258, 259 Georgescu, Ioan : 211 Georgescu, Marius: 297 Georgescu, d-na Mircea : 289 Georgescu, Mircea : 268, 289 Georgescu, Mitică (v. Timică, G.). Georgescu, Pimen : 62 Georgescu-Delafras, Petre C. : 85, 477 Georoceanu, Romulus: 125, 194 Gheorghiu (şef de cabinet) : 131 Gheorghiu, Matei : 402 Gheorghiu, Virgil : 221, 224 Gheran, Niculae: VII, VIII, XI, XIV, XVII, XVIII, XIX, XX, XXI, XXII, XXIV, XXVIII, XXX, XXXIII, 4, 8, 17, 22, 27, 46, 57, 143, 221, 296, 302» 303, 310, 313, 319, 331, 333, 457 Ghermani, Mezzo : 109, 224, 356 Ghica : 55 Ghiţescu, Petre : 142 Ghiulea, Nicolae : 161 Gică (şoferul) : 278, 284 Gide, Andre : XIX, 379, 524 Ginisty, Paul : 98 Giorgi, Silvestri : 128 I Giovanni, Al.: 180 Giulescu, Constantin A. :" 225 Giurgea, Măria : 133, 260 Gîlcă, Toma : 253 Gîrcineanu, Puiu : 267 Gîrleanca (v. Gîrleanu, Marilena). Gîrleanu, Emil: XIX, XXVI, 52, 81, 211, 325, 344, 373, 401, 446, 450 Gîrleanu, Marilena: 52, 81, 146, 346 •Gîrleanu, Rodica : 52, 141, 146 Godeanu, Elvira : 85, 102, 177, 178 Goetel (scriitor polon) : 39, 40 Goethe, Johann Wolfgang: XIX, 231, 232, 329, 437, 517 Goga, Octavian : XIX, 24, 50, 154, 193, 194, 205, 211, 215, 221, 223, 224, 227, 228, 240, 255, 266, 275, 298, 303, 328 329, 343, 346, 348, 351, 352, 369, 373, 388, 400, 408, 422, 450 Gogol, Nikolai Vasilievioj : 506 Gogu (v. Georgescu, George). Goldiş, Vasile : 67, 187 Goldsmith, Oliver : 41 Golestan, Stan : 97, 98 Gomoiu, Victor : 159, 161 Gongopol, C. : 2, 18 Gora, Sofia (v. Paştiu, Sofia). Gorki, Maxim,: XVIII, 336, 400 Gorun, V. : 298, 486 Goya, Francisco Jose de... y Lucientes : 89, 92 Graur, C-tin : 255, 357 Graur, Grigore (dr.) : 204 Graur, M. : 236 Grădinara (consilier cultural) : 1S6 Grămăticescu, Grigore : 16, 20 Greco, El... (Domenikos Theotokopulos) : 89 Greger (medic veterinar) : 279, 281, 282 Gregorian, George: XXVII, 48, 52, 54, 57, 112, 113, 114, 116, 117, 118, 121, 122, 145, 147, 148, 149, 153, 160, 174, 179, 194, 198, 212, 273, 274, 326, 327, 355, 374, 401 Grieg (director proprietar al editurii „Gyl- dendal") : 37 Grigoraş : 340 Grigorescu (de la Anale) : 232 Grigorescu, Traian (colonel) : 132 Grigorescu-Bacovia, Agatha : 46, 54 Grigogriu, Constanţa (v. Buzdugan, Constanţa — Tanti). Grigoriu, Constantin : 209 Grigoriu, Eugenia : 209 Grindea, Miron : 203, 221, 436 Grofu, Dumitru : 326, 474 Groza, Petru : 190 Grozea (v. Groza, Petru). Gulian, Emil : 221, 228 Gulianu („prin unul" ~) : 194 Gulianu (altul, v. Gulian, Emil). Gusan, Măria sau Marioara (v. Oprescu, Măria). Gustafsson, Greta Lovisa (v. Garbo, Greta). Guşti (de la cinema Capitol) : 143 Guşti, Dimitrie : 3, 182, 215, 227, 228, 233, 238, 240, 241, 242, 243, 247, 252, 258, 259, 326 Gusty, Paul: 100, 102, 136, 137 Guttmann, Artur : 85 Guttmann, d-na Leon : 32 Guttmann, Leon : 32 Gyr, Radu : XXX, 115 Haakon (rege norvegian) : 34, 37, 38 Halbe, Max (dramaturg) : 37, 39, 393 Halippa, Pan: 103, 108, 117, 127, 129, 131, 140, 146, 147, 153, 240 Hali, d-na Peter : 274 Hali, Peter : 274 Hambro : 35 Hamsun, Knut: XVIII, 390, 392, 394 Han, d-na Oscar : 50 , Han, Oscar: 50, 56, 57, 58, 216, 297, 354 Hansen, Johannes Berg : 38 Hansen, Uni (v. Hansen, Johannes Berg). Haneş, Petre V, : 260 Haneş, Vasile V. : 107 Hardy, Thomas : 379, 404 Haret, Spiru : 30 Harot, Harry : 85 Haţieganu, Emil : 156, 158, 161, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 175, 177, 178, 189, 194 Hauptmann, Gerhart: 429 Haviletz (rezident român în Oslo) : 33 Heim, Panca (v. Eftimiu, Panca). Heine, Heinrich : XVIII, 512 N Heliade Rădulescu, Ion : 361, 401 Heller, Dorina : 86 Heltai, Jeno : XVIII Henriot, fimile : 38 Herescu, N. I. : 43, 273 Hernândez, Reme de : 91 Hertz, Ignatie (Marton) : 49, 274 Herz, A. de: 124, 137, 139, 144, 171, 180, 181, 198, 296, 326, 351, 353, 356, 357, 359, 401, 402 Hindenburg, Paul von Meneckendorff von." 340, 344, 349 Hitler, Adolf : 524, 525 Hîrjeu, N. N. : 212, 230 Hîrsu, George : 60, 274 Hociung, Cotty : 143 Hodoş, Alexandru : 140 Hodoş, Constanţa : 205 Hoffmann, Ernst Theodor Amadeus : XIX Hogaş, Calistrat: 375 Hohenlohe Langenburg (prinţesa) : 91 Hohenlohe Langenburg (prinţul) : 91 Holban, Al. : 477 534 535 Holban, Anton : 111, 409, 514 Holban, Mihail : 341 -Holban, Ştefan : 131 Honich, Paul Konrad : 212 Honigman, Samuel (v. Fagure, Emil D.). Horea (Ursu, Nicula) : 103, 189, 191 Horia, d-na Georges : 96, 97 Horia, Georges : 96, 97 Horia, R. (v. Roman, Horia). Horia (Răscoala lui ~, v. Horea — Ursu, Nicula). H7R. (Roman, Horia). Hudiţă, Ioan : 231 Hugo, Victor : XVIII, 383 Hulea, Ovidiu : 179, 306 Huskova, Jindra : 248 Huşkanova (v. Huskova, Jindra). Huxley, Aldous L. : 221 Iacobi, Carol : *275, 292, 295 Iacobi, d-na Carol : 292 Iacobi, fiica lui Carol (d-ră) : 292 Iacobs, Monty : 395 lamandi, Victor : 267 Iancovescu, Ion : 101, 136, 146, 177, 238, 341, 343, 353, 354, 355, 397 Iancu (consilier agricol) : 105 Iancu, Marcel: 223 lanovici (director de teatru) : 359 Ibrăileanu, Garabet : VI, XIX, XXIV, 5, 22, 376, 502 Ibsen, Henrik: XVIII, XIX, 28, 29, 31, 33, 35, 38, 39, 360, 389, 390, 391, 392, 393, 394 Ierbaşu (medic în Piteşti) : 127 lessner, Leopold (regizor) : 32 Uasievici, C. : 151, 159 Ilcuş (ataşat cultural la Oslo) : 32 Ileana grofoaia : 355 Ilin, Stancu : XXV, 8, 17, 320, 458 I. M. (v. Massoff, Ioan). Ioachimescu (de la „Cartea Românească") : 197, 242 Ioan, Olimpiu Grigore : 69 Ioana (baba ~) : 277 loanid, d-ra : 99 Ioaniţescu, D. R. : 103, 108, 120, 240, 241, 422, 423 Ioaniţescu, Pompiliu : 157 Ion (v. Ressu, Ion). Ion (servitor) : XXIX, 296 Ionaşcu, d-na (v. Ionaşcu, Marieta). Ionaşcu, Marieta : 142 Ionelii (v. Rădulescu, Ion şi Lina). Ionesco, Michel (şi Ionescu — croitor) : 33, 34, 35, 37, 38, 39 Ionescu, Eftimie : XXXVII, 252 Ionescu, Eugen: XXIV, 221, 224, 225, 226, 228, 233, 255 Ionescu, Haralamb : 255 Ionescu, Mihail : 151 Ionescu, Nae : 2, 18, 58, 131, 155, 225 Ionescu, S. : 214 Ionescu, Sandi : 287, 289 Ionescu, Sandi (d-na) : 289 Ionescu, Take: 340, 341, 344, 348, 349, 431, 450 Ionescu, Vasile (Lulu) : 296 Ionescu-Morel, D. : 46, 217 Ionescu-Sin (pictor) : 120 Ionescu-Siseşti, G. C. (v. Ionescu-Şişeşti, Gheorghe). Ionescu-Şişeşti, Gheorghe : 215 Ionniţiu, Nicolae Th. : 213, 217, 227, 228, 232, 242, 251, 255, 256, 411, 477 Iordan, B. (v. Jordan, B.). Iordan, Iorgu : 7 îorga, Nicolae : 2, 3, 8, 10, 62, 71, 80, 82, 84, 122, 125, 127, 134, 169, 180, 181, 182, 194, 195, 196, 198, 215, 224, 227, 228, 229, 240, 244, 298, 328, 329, 361, 424, 428, 499, 500 îorga, Theodor : 149 Iosif, St. O.: XIX, 18, 224, 303, 319, 373 Iovalovâ, Z.: 128 Irimescu-Cîndeşti, I. : 7, 402 Irina (v. Linteş, Irina). Isac, Emil: 173, 351, 358 Iser, Iosif : 341, 342 Isopescu, Claudiu : 47, 51, 72, 439 Isopescu, soţii (v. Isopescu, Claudiu şi Venera). Isopescu, Venera : 47, 51 Ispirescu, Petre : 337 Istrati, Panait: 218; 247, 328, 372, 388 Istraty, Edgar : 82 I. T. (neidentificat) : 235 Iulius (v. Rebreanu, Iulius). Iulius-Sabin (v. Rebreanu, Iulius-Sabin). Iunian, Grigore N. : 81, 139, 148, 155, 168, 169 Ivan, Nicolae (episcop) : 359 Ivănescu, Cezar : XXV Jacobsen, Vlad : 39, 40 Jakhellen, Kr. : 34 Jalea, Ion : 296 Jannings, Emil : 160 Jărviluoma, Arthuri : XXIX Jeans, Sir James Hopwood : 210, 239, 240. 241, 323, 324 Jebeleanu (v. Jebeleanu, Eugen). Jebeleanu, Eugen: 224, 225, 226, 227, 228, 229, 233, 503 Joel (neidentificat) : 111 Johnson, Samuel : 41 Jokai, Mor : XVIII Jora, Mihail : 82, 224, 326 Jordan, B. : 224 Joubert : 88 1 Jung, Cari Gustav : XVIII Juvenal:XIX Kadelburg, G. : 177 Kahane, Selma : 48 Kilmân Imre : XXVI, 326 Kalustian, L. : XXXVII Kamare, Stephan : 149 Kant, Immanuel: XIX, 210, 324, 337 Karagheorghevici (v. Petru I, rege). Karbusch, Sidny : 44 Karnabatt, Dimitrie : 82, 113, 174, 327 Karnabatt, Lucreţia (şi Lucrezzţa) : XXVII, 327 Kasterska, Marya : 30, 43 Kay, EUen : XVIII Kemeny Jânos : 248, 249 Kildal, d-na : 36 Kildal (preşedintelexPen-Club Norvegia): 36' Kiriac, D. G. : 326 Kirilov, Nicolae : 86 Kiriţescu, Alexandru : 49, 56, 63, 69, 108, 109, 110, 118, 222, 229, 230 Kiriţescu, C-tin : 64, 80, 81, 198, 215, 224, 261, 326, 409 Kiriţescu, d-na Alexandru : 109 Kiriţescu, Nicolae : 115 Klein, Iancu : 147 K. Miil (v. Petrescu, Camil). Kogan (un academician sovietic) : 38 Kojeckâ-Karâkoyâ, Măria (v. Kojecky, Măria). Kojecky, Iosif : 45. Kojecky, Măria : 45, 128 Kollontay, Alexandra Mihailovna : 38 Kontz (căpitan) : 332 Kovacs (grădinar) : 264, 265, 294, 295, 296, 297 Kramer Andreassen, Gisken (v. Wildenevey, Gisken). Krămerer, Elias (v. Nielsen, armatorul). Kubesch (de la „Cartea Românească") : 199, 225, 226, 228, 230 Lache (vier) : 209, 210, 229, 262, 263, 272, 276, 277, 278, 279, 280, 281, .282, 283, 284, 285, 286, 287, 288, 289, 290, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297 Lachelier, Mme : 12, 13 Lahovary, Ana : 195 Lahovary, Filip : 53 Lahovary, Simona : 53, 54 Lambrino, Zizi : 198 Lang, Roza : 313 Lange, d-ra ; 34 Langer, Frantisek : 248 Lapedatu, Alexandru : 28, 48, 50, 60, 422, 426 Laplace, Pierre Simon, marchiz de : 210, 324 Lapte, Vasile : 263 Lapteff, Mihai : 42 Laptew, Mihai (v. Lapteff, Mihai). La Rochefoucauld, Francois de : XVIII Larsen (actriţă) : 37 Lascaridi: 124 Lascarov-Moldovanu, Al. : 367, 419 Lascăr, Vasile : 326 Laugier, Charles-Hippolyte : 84 Laurian (consilier legaţie) : 32 Lawrence, David Herbert: 490 Lazeanu^ Al. : 84 Lazăr (vînzător la librăria Steinberg) : 473 Lazăr, Aurel: 188 Lazăr, Ilie (avocat) : 56, 58, 59, 125, 169, 235, 253 Leca (consilier de legaţie) : 10, 16 Leca, Mircea : 230 Lehrer (magistrat) : 264, 265 Lenuţa (v. Mihăilescu, Ileana). Leny (v. Caler, Leny). Leonard, N. : 398 Letiţia (n. Slăvoacă, v. Miron, Letiţia). Leucuţia, Aurel : 158, 253 Lina (v. Rădulescu, Lina). Lindemann, d-na (v. Dumont, Louise). Linteş, Gheorghe (g-ral) : 202, 222, 229, 232 Linteş, Irina : 222, 229 Liszt, Franz (Ferenc): 215. Littmann (bancher) : 100, 130 Liu, N.: XXVI, XXVIII, 37, 336 Livaditi, C-tin : 329 Livescu, Ion I. : 135, 139, 350, 354, 356 Livia (v. Constantinescu, Livia). Livia (v. Rebreanu-Hulea, Livia). Liviu (v. Oprescu, Liviu). Locusteanu, Petre : 342 London, Jack : 328, 378 Lonyai (fotograf) : 142 Lope de Vega : 89 Lopez (v. Alarcdn, Enrique Ldpez). Louys, Pierre : 159 Lovinescu, Eugen : V, XXVI, 7, 17, 18, 19, 24, 52, 53, 115, 205, 217, 221, 225, 233, 275, 326, 354, 357, 373, 388, 409, 436, 441, 446, 452, 502, 510 Luca, Ana : 107 Luca, Ion : 267, 269 Luca, Măria : 354 Lucescu, Angela : 147 Luchian, Ştefan : 366 Luchidi, Octav : 253 Lucian, Alexandru : 144 Lugne-Poe, Aurelien-Marie : 39, 40, 393 Lugoşianu (grafiat şi Lugojanu), Ion : 55, 69, 73, 84, 99, 103, 128, 136, 157, 184, 240 Lukasik, Stanislaw : 128 Lulu (v. Ionescu, Vasile). Lungianu, Mihail : 47 Lungianu, Sarmiza : 47, 48 Lupeasca (v. Lupescu, Elena). Lupescu, Elena : 148, 155, 199, 253 536 537 Lupu, dr. (v. Lupu, Nicolae Gh.). Lupu, Ioan : 79 Lupu, Nicolae Gh. : 127, 205, 269, 359, 367 Lupu, Petrache : 286 Luţai (primar în Arad) : 187 Lynge : 34, 36, 39, 40 Lynge, d-na : 36, 39 Maca (v. Rădulescu, Alexandrina — n. Vlă-descu). Macchiavelli, Niccolb : 217 Macedonski, Alexandru : 373 Macri-Eftimiu, Agepsina : 79, 126, 158, 248, 253 _ Madeleine, B. (v. Braunstein, Madeleine). Madgearu, d-na Virgil : 111 Madgearu, Virgil N. : 58, 61, 74, 75, 81, 103, 105, 110, 119, 132, 143, 146, 153, 157, 164, 167, 252, 253, 254, 255, 257 Maeterlinck, Maurice : XVIII Maican, Aurel-Ion : 272 Maiorescu, Titu : XXI, 125, 221, 340, 343, 345 Malaparte, Curzio : 196 Malaxa, Nicolae : 237 Malraux, Andre : 278, 524 Manea (sobarul) : 264 Manger (poet de limba idiş) : 54 Maniu, Adrian : 28, 48, 50, 64, 66, 67, 68, 69, 81, 115, 210, 215, 220, 226, 227, 228, 257, 326, 374, 384, 409 Maniu, Horia :. 68 Maniu, Iuliu: XVII, 54, 55, 56, 57, 58, 60, 62, 63, 64, 66, 68, 70, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 81, 92, 100, 103, 104, 105, 108, 109, 111, 112, 115, 117, 119, 121, 122, 124, 125, 126, 127, 130, 136, 137, 138, 142, 148, 150, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 161, 168, 169, 194, 199, 200, 206, 224, 234, 241, 245, 253, 256, 327, 328, 329, 359, 421, 423 Mann, Thomas: 379, 404, 525 Manoilescu, Mihail : 132, 155, 216 Manolescu („cu banii", v. 'Manoilescu, Mihail). Manolescu (colonel) : 126 Manolescu, Ion (actor) : 61, 64, 66, 67, 69, 70, 71, 74, 78, 122, 351, 352 Manolescu, Ion (g-ral) : 48 Manolescu, Ion Aurel : 298 Mantero (gazetar italian) : 46 Mantu, Lucia : 184 Mânu (de la Londra) : 42 Mânu (de la Palat) : 132 Mânu, I. : 354, 356, 357 Manzoni (de la Institutul Italian de Cultură) : 267 Marcovici, Otto Eduard : 230, 242 Marcovici, R. : 236 Marcu, Alexandru : 8 Mareş (subrevizor) : 146 538 Marghiloman. Alexandru I. : 340, 342, 343 345, 348, 349 Măria (femeie de serviciu) : 293, 296 Marja (regină) : 105, 125, 347 Marin, Lucreţia (n. Vlădescu, soră cu Maca) -284, 293, 294, 295 Marin, Petrică : 98 Marin (şoferul) : 293, 295 Marin (ţăran din Valea Mare) : 2^2, 293 Marinescu (avocat în Piteşti) : 273 Marinescu (revizor) : 146 Marinescu, Gheorghe : 54 Marinescu, Jenică : 255 Marinescu, Sica : XXXVII Marinetti, Filippo Tommasi : 121 Marioara (şi Mărioara, Gusan apoi Oprescu ; v. Oprescu, Măria). Marioara (şi Mărioara, Rădulescu apoi Sorbul ; v. Sorbul, Măria). Marioara (şi Mărioara lui Paul, v. Constantinescu, Măria). Marmeliuc, Dimitrie : '271 Marquina, Eduardo : 88 Martina (v. Marquina, Eduardo). Mascagni, Pietro : 88, 89, 92 Massoff, Ioan: XXX, XXXVII, 6, 78, 110. 135, 143, 147, 149, 162, 163, 168, 177, 178, 205, 247, 254, 256, 350, 363, 418, 419, 468 Mateescu (actor) : 354 Mateescu (director economic) : 119, 143, 146, 158, 161 - Matei (cu scrisoarea de garanţie — Pauker) : 268 Matilda (v. Cazaban, Matilda). Maugham, Somerset: 156 Maurer (din orchestră) : 210 Mavrodi, Alexandru P. : 64, 73, 74, 77, 85, 100, 119, 120, 122, 124, 127, 128, 129, 13.0, 131, 137, 140, 147, 148, 149, 152, 153, 175, 177, 178, 193, 196, 199, 213, 218, 219, 222, 227, 229, 237, 23S, 252, 253, 254, 255, 258, 259, 261, 266, 350, 357 ■ Maximilian, V. : 122 May, Karl: XVIII Măciucescu, d-na Eusebiu : 212 Măciucescu, Eusebiu: 77, 83, 84, 116, 118, 145, 216, 225, 229, 231, 232 Măciucescu, Eustaţiu (v. Măciucescu, Eusebiu) Măciucescu-fiul : 212 Măinescu, Tudor : 115, 117 Mănăilă (dr.) : 128 Mănescu (v. Mănescu-Schiller). Mănescu-Schiller : 209, 211, 212, 213, 214, 218, 227, 229, 236 Mărculescu, Grigore : 122, 298, 354 Măruţă, Nina (v. Plopeanu, Nina). Măţăoanu, D-tru : 181 Medrea, Corneliu : 127, 211, 297 142, Meller, Raquel: 44 Menalque (v. Florian, Barbu). Merejkovski, Dmitri Sergheevici: 404 Mereuţă (C.F.R.): 146 Meschendorfer, Adolf : 224 Mestrovic, Ivan : 250, 251 Metaxa, Iorgu : 60, 225, 228 Meteş, Ştefan : 224, 227 Mezincescu, D-tru : 138, 253 Micescu, Istrati M.: 359 Michaelis, Sophus : 35, 37 Michelangelo, Bounarroti: XIX Michelin (autor de hărţi madrilene) : 92 Mickiewicz, Adam : XIX Mieluş (v. Mihalescu, A.). Mihai I (rege şi prinţ) : 126, 270 Mihai ViteazuL: 190, 500 Mihalache (v. Dragomirescu, Mihail). Mihalache, Ion: 58, 61, 81, 82, 111, 155, 264 Mihalescu, A.: 43 Mihăescu (poliţă) : 275 Mihăescu, Gib I. : 221, 497, 508 Mihăescu, Gogu : 79, 176, 342 Mihăescu, Titu : 151 Mihăescu-Nigrim, Nicolae Gr. : 273, 367 Mihăilescu (Snagov) : 257 Mihăilescu (sora blondă) : 257 Mihăilescu, Ileana : 281, 296 Mihăilescu-Cioarba, Ileana (v. Ileana). Mikszâth Kâlmân : 336 Milcu, N. : 99 Miller-Verghy, Mărgărita : 53, 115 Millian, Claudia: 56, 115, 149, 354, 357, 359 Millian, Didina (v. Dubert, Didina). Millian-Minulescu, Claudia (v. Claudia). Millo, Matei : 401 Milorian, Victor :^1S9, 206, 427 Miloşescu (libiar în Tg. Mureş) : 473 Mincu, C. : 27 Minculescu XXIX Minu (v. Minulescu, Ion). Minulescu, Ion : 24, 25, 28 59, 61, 63, 64, 66, 67, 69, 80, 81, 121, 137, 139, 146 153, 154, 160, 162, 167, 205, 212, 215, 216, 218, 343, 351, 353, 354, 356, 361, 368, 380, 401, 409, 419: Minulescu, Mioara : 353, 357 Minuleşti (v. Minulescu, Ion Claudia şi fiica lor, Mioara). Mioriţa (v. Minulescu, Mioara). Mirea, A. (pseudonimul poeţilor şi Anghel, Dimitrie). Miron, Letiţia (n. Slăvoacă) : 4, 66, 75, 99. 105, 270, 358 Mihăilescu, 339, 351, Millian, 29, 47, 56, 72, 73, 76, , 149, 150, 180, 198, 238, 325, 357, 358, 441, 452 58, 77, 151, 201, 341, 359, Millian, Iosif St. O. Miron, Theodor : 4 Mironescu (inginer) : 149 Mironescu, Eugen I. (v. Mironescu, I. L). Mironescu, George, G. : 126, 155, 156, 157, 158, 161, 163, 170, 194, 234, 240, 256 Mironescu, I. (v. Minorescu, I. L). Mironescu, I. I. : 125, 128 Mirto, Eduard : 121, 125, 127, 139, 169, 253, 257 Mischonzniky (v. Mischonzniky, N. şi Mi- schonzniky, O.). Mischonzniky, N. : 142, 143 Mischonzniky, O. : 142 Missir, Ni cu : 117 Missir, V. : 340 Mişu (librar) : 214 Mitică (mecanic din Piteşti) : 277, 27S, 279, 283, 284, 286 Mitică (v. Rădulescu, Dumitru). Mititelu, Alexandrina : 26 Mitric, Atanasie: 179, 262, 271, 275, 2S9, 291, 292, 296 Mitric, d-na Atanasie : 291, 292 Mitric, Livia-Fanny : 262 Mitric, soţii (v. Mitric, Atanasie şi d-na Mitric). Mitricii (v. Mitric, Atanasie şi d-na Mitric). Miţa (v. Filotti, Măria). Mîndrescu, Simion C. : 68 Mîndru, Anastasie : 325 Mîndru, Teodor : 326 Miţă, Emanoil : 108 M.-Nigrim, N. (v. Mihăescu-Nigrim, Nicolae Gr.). Mociorniţă, D. : 155 Mocsonyi (bătrînă d-nă ~) : 185 Mocsonyi (prefectul) : 185 Moga (primar) : 358 Mohor, Măria : 218 Mohr : 101 Moldovan (v. Moldovanu, Corneliu). Moldovanu (cu oferta) : 124 Moldovanu, Corneliu : XXVI, 6, 29, 49. 56, 58, 59, 60, 61, 62, 65, 71, 73, 75, 77, 78, 86, 87, 88, 89, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 99, 107, 112, 113, 119, 129, 137, 150, 152, 160, 175, 193, 196, 212, 218, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 236, 24Sf 252, 254, 255, 256, 258, 261, 266, 268, 269, 271, 273 , 274, 296 , 325, 326, 341, 342, 343, 347, 351, 352, 353, 358, 35V, 380, 385, 401, 407, 419, 477 Moldovanu, Iuliu: 104, 110, 113, 114, 115, 119, 121, 125, 127, 131, 140, 141, 144, 14S, 150, 153, 154, 157, 158, 159, 161, 322, 421 Moliere : 85, 88, 178, 444 Montaureanu, Virgil : 477 Montesquieu, Charles : XVIII Morand, Paul : 153, 154, 330 539 Morel (v. Ionescu-Morel, D.). Morariu, Aurel: 272 Morariu, Lecca : 271, 272 Morţun, Ion : 177, 198, 354, 356 Morţun, Vasile G.: 340, 343, 345 Morus, Sir Thomas: 506 Moşoiu, Alfred : 49, 351, 353, 359 Motru (v. Rădulescu-Motru, C.). Movilă, Sanda : 115, 409 Mowinckel (ministru) : 36 M. Sim.-Rîm (v. Simionescu-Rîmniceanu, Marin). M.S.R. (v. Simionescu-Rîmniceanu, Marin). Mugur, Gh. D.: 83, 104, 109, 114, 115, 116, 118, 120, 125, 126, 131, 137, 148, 149, 150, 161, 165, 169, 175, 176, 178, 212, 215, 217, 224, 227, 243, 254, 261, 262, 263, 265, 267, 268, 269, 284, 292, 326 Mugur, Remus : 254 Mugur, tînărul (v. Mugur, Remus sau Mugur, Val.). Mugur, Val.: 254 Miiller : 443 Munch, Edvard : 39 Muntean, George : 35 Munteanu (v. Munteanu-Cîrnu, Petre). Munteanu-Cîrnu, Petre: 215, 228, 267, 268, 269, 271, 293, 296, 326 Munthe, A. (bibliotecar) : 34 Munthe, H.: 33 Murger, H.: XVIII Murillo, Bartolome Esteban : 89 Murnu, George : 64, 81 Musorgski, Modest Petrovici : 111 Mussolini, Benito : 251, 254, 524 Mustaţă, d-na : 343 Muşatescu, Tudor (grafiat şi Muşetescu) : 50, 52, 115, 148, 172, 175, 397, 442, 452 Muthu, Mircea : XXV, XXIX, 304 N... (strategul) : 339 Nae (v. Ionescu, Nae). Nansen, Fridtjof : 33 Nanu, dr. (v. Nanu, Constantin). Nanu, Constantin : 6, 24, 25, 55, 56, 61, 73, 75, 77, 97, 98, 99, 120, 153, 175, 194, 195, 202, 228, 341, 343, 347, 353, 354, 357 Nanu, Costică (v. Nanu, Constantin). Nanu, Dimitrie : 24, 115, 353, 401, 473 Nanu-Muscel, Ioan : 24, 230 Napoleon I : 10, 133 Napoleon III: 42 Naşcu : 155, 169 Nădejde, Iosif: 100, 115, 128, 356 N.C. (v. Crainic, Nichifor). N.D.C. (v. Cocea, N. D.). Necşeşti (v. Popescu-Necşeşti, Al.). Necşulea : 296 Negrea, d-na Nicolae : 230 540 Negrea, Nicolae: 110, 119, 120, 138, 147, 148, 175, 203, 219, 230, 240 Negrescu (primar la Chişinău) : 131 Negru, Natalia : 319 Negruţiu (Oradea) : 46 Negruzzi, C-tin (Costache) : 337, 361 Negruzzi, Iacob : 215, 226, 388 Negulescu, Caterina : 145 Negulescu, Nicolae : 145, 148, 296 Negulescu, Petre P.: 115 Negulescu, Puiu : 145, 148, 236 Nemţeanu, Barbu : 50 Nemţeanu, d-na Barbu : 50 Neniţescu, Ştefan I.: 8, 274 Netea, Vasile : XXXIII, XXXVIII, 163 Netta, Virgil: 183 Nichita, George : 143 Nichols, Anne : 398 Nicolae (prinţ) : 70, 111, 125, 126, 137, 142, 151 Nicolau, Lulu : 222 Nicoleanu, Eracle : 51, 108 Niculescu (de la Epoca) : 163 Niculescu, Toto : 265, 289, 291, 295, 298 Nifon (mitropolit) : 208, 473 Nigrim (v. Mihăescu-Nigrim, Nicolae Gr.). Nielsen (armator) : 34 Nietzsche, Friedrich : XVIII, XIX, 337 Niţescu, Voicu : 61, 157 Noian, d-ra (de fapt: Bacal, Selma — v. Kahane, Selma). Noian, d-na (v. Noian, Eliza). Noian, Eliza : 45, 48 Nolică (v. Antonescu, Emanoil). Nora, A. (Rosen, Aron) : 342 Nottara, Constantin I. : 64, 78, 101, 136, 148, 169, 205 Oalde, Petru : 184, 310 Obedenaru, Alexandru Georgiad : 269 Ocneanu, Em.: 477 Odeanu, Anişoara (v. Peteanu, Doina). Odobescu, Al. : 361, 404 Oesterling (preşedinte Pen-Club — Suedia) : 36 Olav V (prinţ) : 34, 40 Olănescu, C-tin : 340, 345 Olănescu, d-re : 326 Olivenbaum, dr. : 342 Olteanu, Marcel: 151 Oncescu, Octavian : 357 O'Neill, Eugene : 252 Onicescu, Octav : 8, 55 Onisim (ordonanţă) : 276 Oprescu, Horia : 30, 270 Oprescu, Liviu : 270 Oprescu, Măria (n. Gusan) : XXXVII, 270, 280, 289, 290, 291 Orchis (impresar) : 162 Orendi-Homenau, Victor : 253 Orghidan, Teodor : 51 Ornea, Zigu : XXXVIII Ortiz, Ramiro : 121, 254, 25S, 354 Ostrovski (diplomat sovietic la Bucureşti) : 274 Ostrovski, Nikolae Alekseevici : 274 Otescu, Ion Nonna : 205 Otetelişanu, Enric : 212 Ottescu, Nicolae I. : 227 Ottescu, Nona (v. Otescu, Ion Nonna). Ovidiu (v. Cioarba, Ovidiu). Pagnol, Marcel: 98 Pakats : 190 Panaitescu (de la „Operă") : 146 Panaitescu, C-tin : 298, 496 Panaitescu, D. D. : 7 Pancu (de la „Cultura Naţională") : 46 Pandelescu, C-tin : 143 Pann, Anton : XVIII, 48 Pantazi, C-tin : 253 Papadat-Bengescu, Hortensia: 115, 361, 380, 416, 446, 514 Papadima, Ovidiu : 234 Papadopol (judecător) : 113, 256. 258 Papatanasiu, N. : XXXI Papatriandafil, T. : 120 Parcent (ducesa de ~) : 91 Parhon, C-tin I. : 245 Pas, Ion : 367 Paştiu, Nicolae : 287, 289 Paştiu, Sofia (n. Gora, căsătorită Vlădoianu, Dacian şi ~) : 287, 289 Paştiu, soţii (v. Nicolae şi Sofia). Patraulea (de la Societatea cie Radio) : 277 Paul (v. Constantinescu, Paul). Paul-Boncour, Joseph : 81 Pauker, Emil: 228, 242, 251, 254, 255, 267, 268, 269, 275 Pavel, Constantin Vasile : 143, 156, 169, 170, 172, 253 Pavel, Sorin : 228 Pavelescu, Cincinat: XXVI, 115, 147, 150, 151, 325, 388, 401, 428 Pavelescu, Ion I. (Ionel) : 341 Pavolini, Corrado : 196 Păcescu, Gigi : 271 Păcescu, Haralambie (medic veterinar) : 265, 271, 272, 285, 290 Păiş^ (adjutant regal) : 151 Păltînea, Pompiliu : 69 Păstorel (v. Teodoreanu, Al. O.). Pătraşcu, Militza (v. Petraşcu, Milita). Pătrăşcanu, Dimitrie D. : 115, 419 Pârvan, Vasile : 327, 329 Pelivan, Ion Gh. : 131 Peltz, Isac : 59, 60, 61, 70, 225, 367, 446 Penescu (bancher) : 204 Penescu, familia (v. Alexandru şi Ioana). Penescu, Alexandru : 101 Penescu, Ioana : 101 Pentapolin (v. Perpessicius). Perieţeanu, I. Gr.: 64, 114, 121, 125, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 141, 144, 153, 158, 159, 168, 169, 177, 240, 241, 273, 422 Periş Chereji, Tereza : 407 Perl (doctor) : 96 Perlea, Ionel : 82, 131, 153, 154, 155, 156, 157, 252 Perpessicius : VI, 2, 7, 17, 18, 19, 20, 24, 27, 48, 51, 55, 61, 64, 80, 112, 115, 150, 193, 354, 355, 365, 408, 409, 436, 475 Petala, Nicolae : 358 Peteanu, A. E. : 184 Peteanu, Doina : 184 Petraşcu, Milita : 205 Petraşcu, N. : 215 Petraşincu, Dan : 298, 304, 489 Petre (prinţ iugoslav) : 248 Petrescu, Camil : XXIV, 7, 24, 27, 48, 49, 50, 115, 118, 119, 143, 149, 150, 152, 159, 196, 205, 211, 216, 220, 221, 224, 225, 226, 228, 231, 238, 239, 247, 274, 296, 298, 354, 356, 357, 359, 361, 381, 384, 402, 409, 416, 419, 428, 436, 441, 452, 454 Petrescu, Cezar: 18, 107, 111, 174, 175, 201, 214, 215, 217, 218, 221, 297, 326, 374, 380, 384, 409, 412, 441, 454 Petrescu, Costică : 294 Petrescu, Costin : 326 Petrescu, Leonida : 149 Petrescu, Lucreţia : 49, 100, 409 Petrescu, Titel (Constantin) : XXVI, 326, 473, 474 Petrovici, Ion : XXX, 115, 159, 275, 350, 477 Petru I (rege sîrb) : 185 Petru (v. Rebreanu, Petru). Pherekyde, Mihail: 340, 343, 345, 346, 348 Philippide, Alexandru : 115, 257, 384 Philipide, Alexandru A. : 99, 298 Pilder-Klein, Hermina : 61 Pillat, Ion: 88, 89, 95, 96, 98, 99, 205, 215, 223, 248, 273, 353, 354, 374, 454 Pillat, Măria: 88, 89, 95, 96, 98, 248, 353 Pillaţii (v. Pillat, Ion şi Mariaj. Pilniak, Boris : 274, 505 Pimen (mitropolit) : 424, 426 Pintea (v. Pteancu, preot). Pîclişanu, Zenovie : 76 Pîrîianu, Grigore : 256, 266, 271 Pîrîianu, Sereda (v. Sorbul, Sereda). Pîrvan, Vasile (v. Pârvan, Vasile). Platon : XIX Plopeanu, Gheorghe : 6, 49, 78, 85, 93, 97, 99, 100, 101, 102, 105, 108, 110, 113, 114, 119, 120, 121, 125, 127, 129, 130,' 541 135, 136, 140, 147, 148, 152, 153, 15§. 173, 214, 223, 237, 240, 244, 275, 281, 282, 284, 290, 291, 292, 342 Plopeanu, Nina: 152, 223, 244, 275, 281, 284, 290, 291, 292 Plopeanu-junior : 284 Poe, Edgar Allan : XIX Poitevin-Scheletti, A. : 253, 256 Pop (din Cluj) : 169, 170 Pop, Dariu : 195, 341, 358 Pop, Frederic Isidor : 146 Pop, Gheorghe : 232 Pop, Ghiţă (v. Pop, Gheorghe). Pop, Ion — al Glanetaşului (v. Boldijeri, Ion)- . t Pop, Ştefan (de la Preşedinţie) : 70 Pop, Victor : 234 Pop-Reteganul, I.: XIX, 312 Popa (v. Popa, Victor Ion). Popa, căpitan : 353 Popa, Dumitru : 143, 147 Popa, Eliza : 64 Popa, Mircea : 310 Popa, Traian : 190 Popa, Victor Ion: 102, 115, 137, 218, 270, 419, 454 Popescu (de la Sindicat) : 142 Popescu (deputat de Lugoj) : 56 Popescu, Elvira : 326, 353 Popescu, Leon: 343 Popescu, Nae (v. Popescu, Nicolae M.). Popescu, Nicolae M.: 268 Popescu, Spiridon : 359 Popescu, Stelian : 27, 69, 425 Popescu, Ştefan: 81 Popescu-Necşeşti, Al. : 274 Popescu-Telega, AI.: 248 Poplin (gazetar francez) : 86 Popovici, Jeana (v. Popovici-Voinea, Jeana). Popovici, Lily : 43 Popovici, Mihai: 58, 59, 64, 75, 81, 100, 103, 105, 157, 158, 161, 223, 235, 256 Popovici, N. : 221 Popovici-Voinea, Jeana: 83, 85, 101, 144, 159 Pora (avocat tînăr) : 223 Pora, Nicolae : 226 Porfiriu, N. I.: 341 Porumbaru, Em.: 340 Potîrcă, Virgil: 74, 164, 240 Preda, Marin : XXV Presber, R. : 177 Prevost, Marcel : 30 Prezan, C-tin : 126, 127 Prodan, Paul: 52, 111, 155, 168, 175, 262, 266, 298 Protopopescu, Dragoş : 115, 119, 168, 176, 266 Protopopescu-Pache, Ioan M. : 341 £42 Proust, Marcel: 221, 296, 361, 379, 494, 523 Pteancu, George : 306, 460, 479 Puia şi Puichii (v. Rebreanu, Puia-Florica). Purcariu (de la Instrucţie) : 141, 245 Puşcariu, Sextil : 8, 146, 272 Puşkin, Aleksandr Sergheerici: 111 Qued : 249 Quirtelle : 37 Rachilde : 160 Racine, Jean : 500 Raaovici, Al. Gh.: 345 Radu (v. Vasilescu, Radu). Radu, Td. (v. Radu, Tedi). Radu, Tedi: 253 Rafael (v. Raffaello Sanzio). Raffaello Sanzio : 89 Rageot, Gaston : 170, 171 Rainer, Iosif : 289 Rainer, d-na (soră cu lonescu, Sandi) : 289 Ralea, Mihai: 21, 115, 116, 117, 118, 155, 369 Rally, AI. : 142 Ranetti, Atanasie : XXVI, XXVII, 325, 327 Ranetti, George : 325, 340 Rarincescu, Coca : 51, 255 Rarincescu, Mariana : 45 Rasidescu (de la „Cartea Românească") : 220 Raşcu, I. M. : 211 Raşef, Viorica (v. Vlădescu, Viorica I.). Rax, Eugen : S5 Răducanu, Ion: 109, 110, 111, 114, 119, 121, 124, 125, 127, 129, 417 Rădulescu (de la Comunale) : 252 Rădulescu, Alexandrina (n. Vlădescu, apelată : Maca şi Ţica) : 208, 244, 253, 284, 342, 347, 355, 473 Rădulescu, Alexandrina, fiica Ţicăi şi soră cu Fanny (v. Antonescu, Alexandrina). Rădulescu, Claudia : 223, 283, 284 Rădulescu, Dumitru (Mitică) : 33, 208, 342, 347, 355 Rădulescu, D. Şt. : XXXVIII Rădulescu, Gheorghe : 223 Rădulescu, Iancu : 208, 473 Rădulescu, Ilie : 107 Rădulescu, Ion (Ionel, fiul lui Iancu) : 44, 99, 104, 105, 142, 146, 147, 152, 172, 204, 208, 209, 210, 225, 226, 227, 229, 237, 240, 244, 246, 260, 262, 263, 265, 270, 271, 272, 273, 276, 277, 279, 280, 288, 289, 290, 291, 292, 293, 294, 295, 297, 298 Rădulescu, Lina : 209, 210, 229, 24S, 244, 246, 265, 270, 271, 279, 280, 288, 289, ^292, 294, 295, 297, 298 Rădulescu, Linica Nae : 68 Rădulescu, Magdalena : 223, 283, 284 Rădulescu, Mircea Dem. : 47, 70, 81, 114, 147, 148 Rădulescu, Mitică (v. Rădulescu, Dumitru). Rădulescu, Neagu : 228 Rădulescu-Motru, C. : 80, 101, 111, 115, 125, 160, 257, 351, 388 Rebreanu, Emil: IX, 55, 179, 316, 353 Rebreanu, Fanny: VII, XII, XIII, XVI, XXV, 2, 4, 6, 12, 13, 14, 16, 17, 19, 23, 24, 29, 36, 38, 39, 40, 42, 43, 44, 45, 50, 52, 68, 74, 77, 86, 92, 93, 97, 98, 99, 102, 103, 104, 107, 110, 123, 125, 130, 137, 143, 148, 151, 154, 173, 179, 195, 197, 198, 200, 201, 202, 205, 206, 208, 209, 210, 211, 215, 216, 219, 223, 229, 230, 231, 233, 238, 240, 241, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 252, 260, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 277, 278, 279, 280, 281, 288, 289, 290, 291, 292, 294, 295, 296, 297, 298, 302, 342, 353, 354, 355, 356, 357, 468, 473 Rebreanu, Flora-Ecaterina (v. Schuster, Flora-Ecaterina). Rebreanu, Iulius-Sabin (Iulius şi Iuliu) : 141, 178, 179, 310 Rebreanu, Livia (v. Rebreanu-Hulea, Livia). Rebreanu, Ludovica : 179, 301, 306 Rebreanu, Măria : 179 Rebreanu, Miţi (v. Rebreanu, Măria). Rebreanu, Petru : 310 Rebreanu, Puia (v. Rebreanu, Puia-Florica). Rebreanu, Puia-Florica : VII, XVI, XXXVIII, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 21, 31, 40, 42, 43, 44, 45, 64, 75, 89, 92, 93, 98, 99, 102, 105, 107, 110, 146, 148, 153, 170, 179, 189, 195, 197, 200, 202, 203, 204, 206, 208, 210, 226, 229, 236, 238, 246, 248, 253, 258, 263, 265, 266, 270, 271, 272, 275, 281, 286, 287, 289, 292, 308, 317, 347, 353, 354, 355, 358, 468 Rebreanu, Tiberiu : 178, 313 Rebreanu, Vasile: XXVIII, 179, 301, 309, 448, 449, 469 Rebreanu-Hulea, Livia : 179, 306, 310 Rebreanu-Vasilescu, Puia-Florica (v. Rebreanu, Puia-Florica). Reicher, V. : 147 Reinhardt, Max : 156 Remarque, Erich Măria : 176 Renan, Ernest: XVIII Renn, Ludwig : 438, 524 Ressu, Camil : 102, 109, 127, 137, 146, 153, 172, 175, 199, 212, 223, 228, 230, 269, 271, 296, 341, 346 Ressu, Celesta: 102, 107, 146, 175, 195, 199, 214, 228, 230, 270, 271 Ressu, Ion : 175, 199, 214, 228, 271 Reşii (v. Ressu, Camil + Celesta şi Ion). Richter, Konrad : 128 Riga (de la Finanţe) : 212 Rimbaud, Jean Nicolas Artur : XIX Ring, Barbra : 35, 38 Rist, Charles : 75 Riţa (v. Schuster, Flora-Ecaterina, n. Rebreanu). Rivera : 97 Rivoire, Andre : 88, 89 Rîncu, George D. (grafiat şi Râncă, Rîncă) : 298, 484 Rîuleţ, Constantin S. : 47, 49, 55, 115, 178 Robescu, Constantin F. : 340, 345 Robot Al. : 247, 267, 452, 478 Rocca, Dino : 39 Rodica (v. Gîrleanu, Rodica). Romains, Jules: 238, 248, 249 Roman, Horia : 176, 446, 476, 503, 524 Romanescu, Ion : 101 Romano, Vasile : 86, 342, 354 Romero, Custodia : 90 Romicus (v. Seişanu, Romulus). Roques, Mărio : 15, 16, 31 Rosen, Aron („polul de la Rosen", v. Nora, A.). Rosenthal, I. : 255, 357 Rosetti, Alexandru : 50 Rosetti, Radu : VIII Rosetti, Radu D. : 116, 297, 38S Rosetti, Teodor I. : 340, 343, 345, 349 Rosny (v. Rosny, J.-H. şi Rosny, Justin). Rosny, Justin : 9 Rosny, Justin-Honore : 9 Rostand, Edmond : 7 Rotaru, Gheorghe : 277 Rotică, G. : 115 Rovine : 343 R. U. (v. Urlăţeanu, Radu). Rubens, Peter Paul : 89 Rudinescu : 411 Rusu-Şirianu, Ioan : 187 _ ^ Russu-Şirianu, d-na Vintilă : 98 Russu-Şirianu, Vintilă : 98, 99 Sadova, Marietta : 107 Sadoveanu, Ion Marin : 29. 45, 56, 63. 66, 67, 68, 69, 100, 115, 118, 120, 138, 139, 148, 168, 171, 175, 176, 218, 228, 229, 230, 274, 419, 477 - Sadoveanu, Izabela : 5, 26. 115. 298 Sadoveanu, Mihail : V, VI, XIX, XXIV, 7, 23, 24, 26, 27, 31, 149, 205, 215, 255, 274, 275, 296, 297, 303, 361, 373, 374, 375, 376, 380, 384, 397, 403, 404, 454 Sadoveanu, Profira : 298, 514 Sahia, Alexandru: 113, 163, 178, 199, 203, 214, 219, 225, 226, 227, 228, 233, 274, 433, 438, 503 Saidman : 347 Samson, A. P. : 21, 46, 395 Samsonovici, N. : 256 543 Sandu-Aldea, Constantin : XVIII, XIX, 303 Santelmo, Laura de : 90 Sasu, Aurel : 336 , Sattler (tîmplar) : 264, 265 Sava-Goiu, Constantin : 291 Sava-Goiu, d-na C-tin : 291 Savel, Vasile: 54, 61, 64, 74, 83, 84, 112, 115, 118, 129, 194, 224, 359, 380 Savu, Irina : 326, 473 Savu, Mihai : 252 Samarineanu, G. M. : 236 Sărăţeanu, C. : 105 Săulescu (familia) : 151 Săulescu, Mihai (şi Mihail) : XXVI, 48, 50, 146, 149, 150, 326, 347, 373, 401, 402 Săvulescu, N. : 354 Sbiera, Corina : 268 Sbierea (salariat) : 147 Scărlătescu, d-na Florin (n. Constantinescu) : 289 Scărlătescu, Florin : 289 Scenbok : 142 Scheletti (colonel, ataşat militar) : 13 Schiller, Friedrich von : XVIII, 272, 517 Schileru, Dincă : 182 Schinne : 32 Schmidt (inginer la uzina de apă Piteşti) : 280 Schmidt-Faur, I. : 181 Schnitzler, Arthur : XVIII Schnorch (colonel) : 331 Schopenhauer, Arthur:.XVIII, XIX Schuster, Flora-Ecaterina : 339 Schuster, Mihail: 339 Schwabach, Kurt Jtextier) : 85 Schweitzer-Cumpăna, Rudolf : 127 Schwartz, Tule : 32 Scott, Davson : 249 Scurtu, N. : 17 Sebastian, Lascăr : 298, 521 Sebastian, Mihail : 2, 18, 27, 64, 81, 213, 221, 224, 225, 228, 416, 477 Seişanu, Romulus: 80, 117, 409 Seletzki, Bruno : 256 Sell (caricaturist) : 441 Semo I. (v. Florian, Barbu). Seni, Valeriu : 358 Sepeanu : 341 Serafim (de la Teatrul Naţional) : 6 Sereda (v. Sorbul, Sereda). Sergescu, Petre: 30 Sevastos, Elena : 26 Sevastos, Mihail: 26, 27, 115, 193, 252, 275 Sfetea, C. : 51, 510 Sfetea, Elena (n. Coşbuc) : 51 Sf. Isidor (patronul Madridului) : 88 Shakespeare, William : XVIII, XIX, 254 376 387 '." ' Shaw, Bemard George : 35 544 . Shelley : XIX Sienkiewicz, Henryk : XVIII Silvian, S. Gr. (v. Slavian de la „Cultura Naţională") : 411 Silviu, G. : 367 Sima (v. Dovghi, Simion). Simionescu, Cristu : 62 Simionescu, Florea : 341 Simionescu, Ion : 45, 47, 296 Simionescu, Măria : XXXVIII Simionescu-Rîmniceanu, Louise : 30 Simionescu-Rîmniceanu, Marin : 8, 30, 32, 267, 326 Simionescu-Rîmniceanu, Theodor : 367 Simoni, Renato : 39 Sioldea (maior) : XXVI Sion, Ioan : 343 Sireteanu, D. : 85 ' Siseşti (v. Ionescu-Şişeşti, Gheorghe). Sîngeorgiu, Ion: 7, 115, 152, 220, 229, 24S, 296, 419, 477 Sîrbu, Ion : 26'6 Skanche (actor norvegian) : 37 Skanche, cl-ra (fiica actorului) : 38 Skavlan, d-na (soţia directorului Teatrului Naţional din Oslo) : 35 Slavian (v. Silvian, S. Gr.). Slavici, Ioan: 140, 145, 146, 148, 150, 160, 326, 367, 375 Slătineanu, Alexandra (n. Lahovary, sculptor) : 195 Slătineanu, Barbu : 195 Slătineanu, Emil : 335 Slăvoacă, Ana (soră cu Ieronim şi Letiţia) : 358 Slăvoacă, Letiţia (v. Miron, Letiţia). Slivinski, Arthur (de la Teatrul comunal Varşovia) : 38 Slivitzky (reprezentant comercial) : 96 Smara, Maica (n. Andronescu, Smaranda) : 208 Smits (de la „American Radio Corporation") : 142 Soare, Alice : 216 Soare, d-na Soare Z. : 109 Soare, Soare Z. : 86, 100, 101, 106, 109, 110, 119, 127, 129, 130, 149, 224, 237, 239, 253, 356, 385 Socor, Emil : 255, 261 Solomon : 341 Solomon, Dida : 101, 113 Solomonescu, d-na : 144, 147, 148, 149 Sorbul, Măria (n. Rădulescu în text şi Marioara) : 19, 148, 173, 179, 180, 198, 208, 209, 210, 224, 229, 231, 236, 237, 238, 243, 244, 245, 246, 270, 271, 283, 284, 326, 342, 355, 357 Sorbul, Mihail : XXVI, 14, 19, 44, 47, 48, 49, 51, 55, 56, 58, 59, 75, 83, 86, 88, 91, 93, 97, 98, 99, 101, 102, 110, 115, 118, 120, 137, 145, 146, 148, 149, 150, 154, 156, 168, 172, 173, 175, 177, 178, 179, 180, 193, 198, 208, 209, 210, 221, 223, 224, 225, 226, 229, 230, 231, 232, 236, 237, 238, 243, 244, 245, 246, 256, 257, 271, 274, 283, 284, 292, 293, 294, 297, 326, 350, 355, 356, 357, 358, 373, 401, 402, 452, 459, 477 Sorbul, Sereda (ulterior : Pîrîianu şi Var-duca) : XXXVII, 14, 47, 148, 173, 179, 180, 198, 208, 209, 210, 212, 229, 231, 237, 243, 244, 245, 253, 255, 256, 257. 266, 271, 355, 357 Sorel, Cecile : 136 Soreanu, N. : 122, 351, 354, 355, 356 Sorescu (croitor) : 268 S. P. (neidentificat) : 189 Spencer, Herbert : XVIII, 338 Spinoza, Baruh : XVIII Spiru Hasnaş, C. : 459 S.-Rîmniceanu, Marin (v. Simionescu-Rîmniceanu, Marin). Stalin, Iosif Visarionovici : 524 Stamatiad, Alexandru T. (grafiat şi Stamatiade, Al. Th.): XXVI, 24, 115, 144, 145, 160, 195, 196, 226, 228, 253, 274, 326, 340, 341, 347, 401, 477 Stamatiade, Al. Th. (v. Stamatiad, Alexandru T.). Stamatu, Horia : 221 Stan, Costică : 227 Stanciu : 125 Stancu, Zaharia : 115, 128 Stăncescu, Dumitru : 496 Stăncescu, G. : 107 Stăncuţa : 270 Stănculescu, Magdalena (v. Rădulescu, Mag- dalena — balerină). Stănculescu, Tiberiu : 283 Stănescu (cu apartamentul de închiriat) : 232 Stănescu-Deteste, Dumitru: 113, 114, 115, 117 Stănoîu, Damian : 266 Stănuţa (v. şi Stăncuţa)': 99, 270 Stefanovic, Svetislav : 249 Steimberg (fiul) : 326 Steimberg, H. : 473, 459 Stelian, Toma : 339, 345 Stendhal : 387 Stephenson, George : 41 Stere, Constantin: XXIV, 3, 22, 105, 117, 326 Steriade, negustor (frate cu băcanul din Trivale) : 296 Steriadi, Jean Al. : 146, 296, 326, 342, 354, 357, 473, 510 -Stern, Leopold : 154, 238 Stoenescu (director în Prefectura poliţiei Bucureşti) : 6 Stoessel, Leopold : 313, 452, 453 Stoica, Vasile : 68, _ 69, 70, 73, 255, 346 Stoicescu (colonel, adjutant regal) : 151 Stoiloff (consilier la legaţia bulgară) : 255 Stolz, Robert : 398 Storin, George : 70 Stritulat, George I. : 356 Streitman (fiul) : 147 Streitman, H. Şt. : 47, 147 Stroescu, Nella': 266, 272 Struţeanu, Scarlat : 225, 354, 355, 365 Sturdza, A. (grafiat şi Sturza) : 55 Sturdza, Dimitrie Al. : 3'80 Sturdza, d-na Petre : 52 Sturdza, Petre : 52, 85, 144, 164 Sturdza-Bulandra, Lucia : SI Sturza („nu ştiu care d-nă") : 66 Sturza, d-na (n. Diamandy) : 13 Sturza, Alice : 85 Sturza, D. : 13 Sturza, Petre (v. Sturdza, Petre). Stiiwe, Hans : 85, 418 Suchianu, D. I. : 115 Suru, Pavel : 216 Swift, Jonathan : XIX Sym (v. Simionescu-Rîmniceanu, Theodor). Szini Gyula : XVIII, 336 Saban-Făgeţel, C-tin: 84, 115, 212, 219, 220, 226, 321, 339, 411 Şahighian, Ion : 143, 144,_ 146 Şaliapin, Fiodor Ivanovici : 111 Sandor, Iosif : 125 Şeicaru, Pamfi!: XXV, 18, 51, 56, 107, 111, 113, 114, 121, 122, 123, 124, 125, 129, 137, 141, 163, 164, 170, 181, 189, 194, 203, 216, 218, 259, 264, 273, 282, 292, 367, 409, 423 Serbau (căpitan, coleg cu Vasilescu, Radu) : 281, 284 Şerban, Alex. : 147 Şerbescu, Sebastian • 95, 96 Şerbescu, Silvia : 95, 96 Şirato, Francisc : 57 Şoldan, C. : 78, 102, 406 Ştefănescu, Ketty : 85 Ştefănescu-Amza, C. : 256 Şteţu (un domn) : 235 Ştirbey : 349 Şuluţiu, Octav : 163 Taine, Hippolyte Adolphe : XIX Take (v. Ionescu, Take). Talaz, George : 122 Talianu, I. : 122 Taller, Ernst : 249, 250 Tanti (v. Buzdugan, Constanţa — n. Grigoriu). Tardieu, Andre : 185 Tate, H. : 42 545 Tănase, Constantin : 144, 149, 162, 177, 180, 191, 254, 281, 355 Tănăsescu (pictor) : 122 Tănăsescu (preot în Valea Mare) : 264, 271, 273, 447 Tăslăuanu, d-na Octavian C. : 255 Tăslăuanu, Octavian C. (grafiat şi Tăzlău- anu) : XXVIII, 255, 373, 400, 450 Tătărăscu, Gh. (Gută) : 252, 266, 267 Tătărescu, Gh. (v. Tătărăscu, Gh. — Gută). Tătărescu, Emanoil : 84 Tătărescu, Ştefan : 84 Tăuşan, Grigore : 6 Tăzlăuanu, Gh. I.: 147 Telega (v. Popescu-Telega, AL). Teleki: 185 Tempea, Valeriu : 230 Teodoreanu, Al. O. (Păstorel): XXIV, 297, 454 Teodoreanu, Ionel : 20, 27, 147, 187, 221, 222, 361, 374. 380, 381, 384, 412, 454 Teodorescu (arhitect) : 257 Teodorescu (instalator, Piteşti) : 264, 273, 293 Teodorescu, Dem. (v. Theodorescu, Dem.). Teodorescu, Lică : 137 Teodorescu'Branişte, Tudor: 21, 115, 163, 246, 255, 260, 275, 452 Teodoroiu, Ecaterina : 181 Terente : 427 Theodorescu, Barbu : 180 Theodorescu, Cicerone: 221, 224, 238, 409 Theodorescu, D. (v. Theodorescu, Dem.). Theodorescu, Dem.: 56, 121, 122, 127, 158, 159, 170, 351, 353, 357, 359, 380 Theodorescu-Branişte, Tudor (v. Teodorescu- Branişte, Tudor.) Theodorescu-Sion, I. : 57, 150 Theodorian, Caton: 49, 61, 86, 87, 88, 112, 115, 137, 172, 180, 193, 205, 212, 222, 223, 225, 228, 229, 230, 231, 253, 343, 355, 388, 452, 477 Thevenin, Leon : 171, 440 Tican (v. Tican-Rumano, Mihai). Tican-Rumano, Mihai: 96, 97, 115, 16?, 182, 232 Tillea, Viorel Virgil : 154, 157, 255, 258 Timică, G.: 142, 398 Timus, Vasile : 70, 115, 121, 151, 162 Tinca (servitoare) : 276 Titeanu, Eugen : 252, 267, 268 Titulescu, Nicolae : 240, 340, 500 Tiţa (v. Miron, Letiţia). Tiţescu, Vasile : 210, 297, 298 Tizian (Tiziano, Vecellio) : 89 Todie, Eugen : 146 Todoroiu (v. Teodoroiu, Ecaterina). Tolstoi, Lev Nikolaevici : XVIII, XIX, XXXI, 387, 452, 506, 511 loma, A. : 115 Tomescu, D.: 221 Toneghin, Menny : 212, 213, 217, 226, 227, 251 Topîrceanu, George: 115, 173, 460 Torouţiu, I. E. : 211 Toto (v. Niculescu, Toto — avocat). Traian (împărat roman) : 183 Trancu-Iaşi, Grigore : 121 ^ Trifu, George : 130, 242, 252 Tudor, Andrei : 221, 224, 226, 228 Tudor, Sandu : 219, 227 Tudorini : 43 Tupcil (cîrciumar în Maieru) : 312 Turcescu, Victor : 282 Turcu : 289, 291 Turgheniev, Ivan Sergheevici : XIX Turner, William : 42 Tutoveanu, George : 115 Tzatzu (fotograf) : 17 Tzigara (v. Tzigara-Samurcaş, Alexandru). Tzigara-Samurcaş, Alexandru : 211, 369 Ţăranu, Ionel : 107, 125 Ţăranu, Olga : 354 Ţăranul, N. D. : 340 Ţica (v. Rădulescu, Alexandrina — n. Vlădescu). Ţiţeica, Gheorghe : 8 Ţopa, Sorana : 446 Uhrinovsky, Petre : 11 Uică, d-na g-ral N. : 255 Uică, Nicolae : 255, 256 Unamuno, Miguel de : 524 Underwod-Johnson, Robert:" 35, 36 Undset, Sigrid : 35, 390, 391, 392, 394 Ureche (director de bancă) : 16 Urlăţeanu, Radu : 186, 192, 235, 255 V., d-na : 343 Vaida-Voevod, Alexandru: 58, 64, 85, 103, 114, 122, 128, 129, 131, 137, 144, 146, 153, 154, 155, 157, 189, 235, 240, 241, 245, 252, 253, 254, 255, 256, 359 Valaori, Iuliu : 358 Valentin, Gustav : 266 Valerian, I. : IX, 81, 221, 370 Val jean (v. Vasilescu-Val jean, Ion Al.). Varduca, Sereda (v. Sorbul, Sereds). Varlam, Aurel: 114 Varvara, Bogdan: 115, 161 Vaschide, N. : 341 Vasilescu (actor) : 266 Vasilescu, Alexandru : 200 Vasilescu, Chiriţă : 229 Vasilescu, Mary : 200 Vasilescu, Radu: XIV, XXXVIII, 86, 200, 208, 210, 229, 236, 246, 252, 253, 261, 263, 265, 269, 270, 271, 281, 284, 285, 286, 287, 289, 291, 292, 468 Vasitescu-Valjean, Ion Al. : 115, 157, 354, 356, 358, 452 Vasiliu, Cella: 269 Vasiliu, Silly : 222 Vasu, D. : 260 Vay, Sarolta : XVIII Văcărescu, Elena : 14, 53 V. B., d-na : 171 Veiller, Bavard : 97 Velâsquez, Diego Rodriguez : 89 Velican, Sabin : 275 Venera, d-na („cu piesa") : 159 Ventura, Măria: 81, 98, 99, 100, 101, 102, 107, 110, 136, 147, 159, 186, 218, 227, 254, 350 Verea, Adrian : 230 Verea, fiica lui Adrian : 230 Vereşti, Petre: 86, 101, 110, 140, 145, 147, 172. 195, 214, 226, 269, 275 Vereşceaghin, Vasili Vasilievici : XIX Verhaeren, Emile : XIX Vermont, Aida : 29, 385 Verneuil, Louis : 353 Verrier, Paul: 35 Vianu, Tudor: XXI, 115, 116, 117, 128, 174, 274, 275, 365, 501 Victoria (regina Angliei) : 41 Vida Arpad : 351 Videndal (v. Vigeland, Gustav). Vidnes : 33, 34, 39 Vidrighin, Stan : 155 Vidu, Ion : 184 Vigeland, Gustav : 39 Vigny, Alfred de : XVIII Vignon (arhitect) : 87 , Vinea, Ion : 18, 61, 85, 195, 223, 255, 384, 402 Vintilă (v. Brătianu, Vintilă). Vintilă II (?) : 343 Vionet: 124 Vissarion, Ion C. : 115, 459 Vişoiu, Constantin : 271, 297, 298 Vitzu, d-ra : 82 Vîlcovici, V. : 196, 243 Vîntu (prefect la Cernăuţi) : 272 Vlad, dr. (deputat) : 107 Vlad, Aurel: 56, 59, 60, 61, 62, 64, 65, 66, 68, 69, 71, 73, 76, 77, 80, 99 Vladimirescu, Tudor : 181 Vladislav, Basarab : 182 Vladu, Costică : 278 Vladu, Vasile : 286 Vlahide, Mihail: 103, 258 Vlahuţă, Alexandru : XIXy 397, 401, 424 Vlădescu, Coca (v. Rarincescu, Coca). Vlădescu (colonel, din Cluj) : 358 Vlădescu, C-tin : 120, 129 Vlădescu (de la Contabilitate) : 146 Vlădescu, G. M. : 112, 113, 115, 117 Vlădescu, Ion I. : 45, 47, 48, 51, 52, 75, 137, 194, 223, 230, 255 Vlădescu, Lucreţia (v. Marin, Lucreţia — soră cu Ţica). Vlădescu, Toma : 231 Vlădescu, Viorica (n. Raşef) : 255 Vlădoianu, d-na N. : 143, 176 Vlădoianu, N. : 115, 117, 143, 147, 162, 169, 176, 205, 212, 218, 222, 227, 287 Vlădoianu, Sofia (v. Paştiu, Sofia) : V. M. (v. Milorian, Victor). Voiculeasca (v. Voiculescu, Marioara). Voiculescu, Marioara : 99, 147 Voiculescu, dr. (v. Voiculescu, Vasile) Voiculescu, Vasile: 116, 158, 165, 169, 217, 238, 261, 262, 269, 274, 328, 329, 409 Voinea, Aurei: 83, 104, 119, 124,' 143, 144, 158, 159, 169 Voinescu, Romulus: 54, 55, 57, 61, 196, 212, 223 Voronca, Ilarie : 227, 446 Vrăbiescu, Romulus: 82 Vrioni, Aida : 214, 446 V. T. (v. Timus, Vasile). Wagner, Richard : 350 Washington, Irving : 94 Wegener, Paul: 136 Weiss, Aureliu : 236 Wellesley, Arthur duce de Wellington : 94 Welle-Strand : 40 Wellington, ducele de (v. Wellesley, Arthur). Wells, Herbert George : 248, 249, 250 Wieder, Ştefan : 266 Wilde, Oscar : XVIII, 337 Wildenevey, Gisken (n. Kramer Andreassen) : 37 546 547 Wildenevey, Herman : 37 Wilhelmsen : 34 Willer, Iosif : 125 Wise, Alice V.-. 98, 125 With (primar în Oslo) : 36 Wolff, Bebe : 254, 260, 275 Yago (v. Petrescu, Cezar). Yonescu, Claudia (steaua) : 96 Zaciu, Mircea : XVI Zamfirescu, Duiliu : 36!, 465, 522 Zamfirescu, George Mihail : 221, 409, 477 Zarifopol: 89 Zarifopol, d-na : 89 Zarifopol, Paul : 27, 89 Zghibartz : 102 Zidaru (fiica lui Vasile) : 276 Zidaru, Vasile : 276, 279, 292 Zigre, Nicolae : 188 Zimniceanca (v. Zimniceanu, Marioara) Zimniceanu, Marioara : 334T 357 Zlătăreanu : 232 Zola, Emile : 14, 456 Zwiebel, A. : 270 II. INDICE TOPONIMIC Abbazîa (v. şi Opatija) : 248 Adriatică (Marea ~) : 248, 250 Aiud : 306, 355, 358, 470 Alameda de Ia Alhambra : 93 Alba Iulia : XVI, 71, 103, 126, 185, 190, 191 Albania : 255 Albota : 463 Alcazaba : 93 Alcazar (de San Juan) : 93 Alcazar (Sevilla) : 96 Alhambra (Granada) : 93 Alhambra alta : 94 Almeria : 93 Altkirch : 8 Amara (sat din Răscoala) : 237, 464, 493 America: VI, 98, 142, 355, 429, 501, 512 America de Sud : 182, 444 Amstetten : 8 Ancara : 68, 274 Anglia : 261, 327, 343, 386, 419, 429 Antequera : 94 Aposentos de Carlo Quinto : 94 Arad: XVI, 8, 141, 187, 195, 212, 214, 215, 218, 226, 227, 358 Aranjuez : 91, 93 Arcul de triumf (Paris) : 15 Ardeal : 8, 9, 61, 78, 85, 120, 141, 188, 190, 219, 302, 305, 306, 309, 317, 343, 344, 346, 353, 354, 355, 374, 376, 381, 400, 419, 440, 449, 452, 469, 472, 485, 490, 492, 509, 517, 520 Argamasilla (de Alba) : 93 Argeş (ţinut) : -28, 104, 127, 208, 237, 240, 265, 463, 469, 473 Armadia (din Ion) : 309 Assisi : VII Atarfe-Santa Fe : 94 Atena : 270, 271, 274 Atlantic (Oceanul ~) : 36, 87 Atocha (gară) : 93 Austria : XV, 8, 128, 348, 395, 419 Austro-Ungaria : 342, 377, 390 Avenue de l'Opera : 44 Avenue Victor Emanuel : 99 Avenue Villiers : 10 Avenue Wagram : 10 Avila : 87 Ayuntamiento (Granada) : 94 Ayuntamiento (Sevilla) : 95 Babaroaga : 463 Bacău : 120 Baeza-Begijar : 93 Baeza-Empalme : 93 Banat: 64, 183, 185, 187, 485 Banatul sîrbesc : 183 Barcelona : 89, 91, 96, 97, 443 Bariera Griviţei: 195 Basarabia: 108, 117, 305, 307, 340, 342, 344, 374, 434, 453, 457, 479 Bascov : 104, 105, 152, 270 Basel: 8 Bayonne : 87 Bazargic : 347 Bădăcin : 100 Bălteni: 182 Bălţi : 289 Băneasa : 126 Bale (v. Basel). Beclean : 301, 313 Beiuş : 211 Belfort: 8, 9 Belgrad : 11, 251 Bergen : 36, 37, 39, 293 Berlin: 31, 32, 37, 119, 140, 143, 144, 147, 350, 418, 419 Biarritz : 87 Bicherel (Paris) : 99 Bihor : 188 Bischofshofen : 8 Bistriţa: XXVIII, 302, 309, 318, 331, 398, 399, 431, 470 549 Bîrlogu : 463 Blaj: 154 Bludenz: 8 Bobadilla : 94 Bocche di Cattaro (v. şi Kotor) : 249, 250 Bod: 290, 296 Boex : 9 Bogaţi: 182 Bois de Boulogne (Paris) : 99 Bonaparte (Şosea, Bucureşti) : 353 Bordeaux: 87 Boulevard des Capucines (Paris): 10, 13 Boulevard Malherbes (Paris) : 10 Boulevard St. Denis (Paris) : 12 Boulevard St. Michel (Paris) : 10 Boulevard Sebastopol (Paris): 9, 43 Braşov: 50, 105, 119, 137, 151, 189, 192, 194, 195, 196, 211, 212, 289, 427, 428, 469 Brăila : 226 Bruxelles : 223 Bucovina : 231, 316, 485 Bucureşti: VI, VII, VIII, XII, XIII, XV, XVII, XX, XXVI, XXVII, XXVIIII, XXIX, XXXII, 1, 2, 3, 5, 6, 8, 14, 16, 17, 21, 22, 23, 25, 28, 30, 31, 43, 44, 45, 46, 48, 49, 50, 51, 53, 54, 55, 56, 59, 60, 61, 62, 65, 66, 70, 71, 74, 75, 77, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 92, 97, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 109, 110, 111, 114, 115, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 124, 125, 126, 128, 129, 130, 131, 132, 134, 136, 137, 138, 139, 140, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 152, 153, 154, 155, 156, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 191, 193, 195, 196, 197, 198, 199, 200,. 201, 202, 203, 204, 205, 206, 209, 210, 211, 212, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 225, 226, 227, 228 , 229, . 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, "252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 265, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274, 275, 276, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 285, 287, 288, 290, 291, 292, 293, 294, 296, 298, 302, 303, 305, 306, 313, 315, 318, 324, 325, 326, 331, 337, 338, 339, 341, 342, 343, 344, 346, 347, 350, 354, 355, 357, 358, 373, 377, 380, 385, 391, 396, 400, 407, 408, 413, 414, 418, 419, 425, 430, 431, 432, 440, 446, 447, 448, 450, 453, 457, 459, 460, 463, 467, 468, 471, 472, 474, 479, 480, 482, 485, 486, 487, 488, 489, 491, 498, 509, 510 Budapesta : XVIII, XXVI, 8, 141, 236, 237, 302, 331, 332, 388, 399, 432, 440, 450, 458, 517 550 Budeasa : 208, 278, 473 Bulevardul Colţei (Bucureşti) : 473 Bulevardul Elisabeta (Bucureşti) : 480 Bulevardul Kiseleff (Bucureşti) : 154, 236, 380, 486 Burdea : 463 Burgos : 87 Buzău : 326 Byd5 Alle (Oslo) : 33 Bygdoe : 38 Cadrilater : 342, 343, 346 Cairo : 53 Calais : 42 Calea Griviţei: VI, 95, 209, 236, 325, 375, 473 Calea Moşilor : 473 Calea Rahovei: 341 Calea Victoriei: 25, 28, 251, 344, 347, 349, 488 Caile Alcala (Madrid) : 87 Caile- de Gomerez : 94 Caile de Vinueso (Sevilla) : 95- Caile del Gonzăles: 95 - Caile del Gran Căpitan (Sevilla) : 95 Caile del Ioachim Pou (Barcelona) : 97 Cale del Prado (Madrid) : 87 Caile del Principe : 87 Caile del Sierpes (Sevilla) : 95 Caile del Tetuân (Sevilla): 95 Caile de la Aduana : 95 Caile de la Arfe : 95 Caile de la Sevilla (Madrid) : 87 Caile de los Manteros : 95 Caile de los Reyes (Granada) : 94 Caile dr. Letamendi (Madrid) : 88 Caile Serena : 88 Caile Lateyana (Barcelona) : 97 Caile Mayor (Madrid) : 89 Caile Felipe IV : 88 Cantacuzu (Cantacuza) : 463 Capilla Mayor (Sevilla): 95 Capilla Real: 95 Caransebeş: 83 Caras : 241 Caraş-Severin : 184 Carol V (secţie muzeală, Alhambra) : 93 Carpaţi (munţii ~) : 351, 498 Carrera de San Jeronimo (Madrid) : 87, 88, 90 Casa Lonja (Sevilla) : 94 Castelul Foişor (Sinaia) : 164 Castelul Turnul Roşu : 105 Castlia : 90 Cattaro (golf) : 250 Călimăneşti : 99, 100, 140 Cehoslovacia: 108, 128, 378, 41.9, 429, 500 Cerberes (punct de vamă) : 97 Cernavoda : 343 Cernăuţi : 61, 100, 101, 106, 140, 141, 146, 171, 179, 262, 271, 322, 344, 485 l Cetatea Deva : 190 Cetatea lui Sever (v. Turnu-Severin) : 183 Cetinje : 250 Champs-Elisees (Paris) : 14 Châtelet: 43 Chişinău : 131, 146, 223, 326, 342, 345 Chiuza : 301, 309, 364 Cindei: 289 Ciumeşti : 290 Ciuta (moşie) : 464 Cîineni : 344 Cîmpineanu (str.) : 296, 446 Cîmpulung (Muscel) : 244, 270 Cleveland : 45 Cluj : XVI, 65, 66, 71, 122, 136, 137, 138, 140, 141, 143, 144, 146, 147, 156, 158, 169, 171, 172, 175, 223, 248, 253, 266, 298, 329, 358, 359, 403, 407, 453 Colina Marian (la vila Matioi) : 250 Colţei (str.) : 142 Compiegne : 14 Constantinopol : 148 Constanţa: 145, 211, 343, 346, 418 Copşa Mică : 192 Cordoba (gară, Sevilla) : 96 Costeşti : 463 Cotroceni (palat) : 198, 348 Cotroceni (parc) : XII Coţmani : 289 Cracovia : 31 Craiova: 6, 84, 134, 137, 139, 140, 147, 171, 180, 182, 219, 248, 342, 373 Cristobal (intrare, Sevilla) : 95 Cristofor Columb (monument, Barcelona) : 97 Crişaua : 185 Cuarto de Machuen (la Granada) :- 94 Curtici : 8, 86 Dalmaţia : 250 Damasc : 388 Danzig (v. Gdarisk, în Polonia). Deifontes : 93 Deva : XVI, 190 Doamnei (str.) : 119 Dobrogea : 344 Dobrogostea (grafiat şi Dobrogoste) : 281, 282, 285, 288, 291, 296 Dolj : 286, 464 Dorohoi : 341, 484, 485 Dos Hermanos : 94 Dover (portul) : 42 Drammensvein (Oslo) : 33 Drubetum (Severin) : 83 Dubrovka (nume şi locul unei serbări pastorale) : 249 Dubrovnik : 238, 248 Dumbrăveni : 459 Dunărea (fluviul ~) : 376 Diisseldorf : 37 Egipt -. 53 Elba : 32, 251 El parque del buen Retiro (Madrid) : 88 El Toboso : 93 Elveţia : 8, 525 El Viaducto : 94 Episcopia Bihorului : 44 Escorial (Madrid) : 87, 92 Estanque grande la Palacio del Retiro (Madrid) : 88 Eton (Londra) : 41 Europa : 54, 103, 389, 444, 487 Făget: 317 Feldkirch : 8 Feleac : 359 Filiaşi: 182, 183 Finlanda : XV _ Fiume (v. şi Rijeka) : 248 Fleet-Street (Londra) : 41 Florenţa : 270 Florica (v. şi Ştefăneşti) : 51, 270, 277, 279, 281, 282, 283, 285, 447, 448, 515 Focşani : 326, 474 Fbrt Lovrjenec : 250 Frankopanska-ulica (Zagreb) : 251 Franţa: XV, 8, 11, 87, 89, 108, 142, 185, 251, 326, 343, 379, 380, 385, 396, 413, 419, 500, 512 Friedrichstrasse (Berlin) : 31 Frimurerlogen (Oslo) : 38 Frognerseteren : 33 Fuente del Neptuno (Madrid) : S8 Galiţia : 331, 340, 344 Gara de Est (Paris) : 8, 9 Gara de Nord (Bucureşti) : 405 Gara Zagreb : 251 Găieşti : 237 Gălăşeşti : 152, 209, 237, 283, 293 Gdarisk (Polonia) : 86 General Berthelot (str.) :v 115 Generalife (sală Alhambra) : 94 Geneva : 274 Germania : XV, 14, 32, 249, 254, 340, 341, 344, 348, 384, 386, 413, 419, 438, 505 Gherla : 309 Ghimeş : 317, 378 Ghimeş-Palanca : IX, 353 Gliganu (Argeş) : 463 Glitne (casă, Oslo) : 33 Goia : 463 Goleşti : 448 Gorj : 181, 182 Granada (spaniolă) : 89, 93, 95 Gran via del Colon (Granada) :' 94 Gyor : 8 Gyula: XVIII, XXVI, 65, 123, 302, 324, 325, 332, 333, 336, 431 551 Hagenbeck (grădină zoologică) : 32. Hamburg : 32, 389, 394 Hampton Court Palace (Londra) : 41 Hegyeshaldm : 8 Hendaye : 87 Herculane : 44, ICI Hieflau : 8 Holmenkollen (Oslo) : 33 Humele : 463 Hyde Park (Londra) : 41 Iaşi: 3, 13, 22. 27, 50, 66, 113, 131, 134, 136, 14C. 143, 147, 149, 163, 257, 315, 318, 320, 326, 350, 378 Ilfov : 331, 359 Ilica (arteră Zagreb) -.251 II va Mare : 4 Ilva Mică : 355 Ineu (munte) : 312 Innsbruck : 8 Ioneşti : 463 Irun (p-ct de frontieră) : 86, 87 Ismail : 275 Italia : VII, 39, 108, 128, 199, 254, 343, 505, 524 Iugoslavia : XV, 128, 185, 248 Iznallos : 93 Izvor (str.) : 296, 472 Izvoru : 463, 493 lidoviţa (v. şi Trădam) : 309, 314, 453 Jiu : 182 Johonson, Samuel (casă memorială) : 41 Karl Johansgate (Oslo) : 33 Karlsbad : 204 Kaunas : 68 Kensington (Londra) : 41 Kensington-Garden : 41 Kiel : 32 Kotor : 249, 250 La Cainpo de Criptana : 93 laguna Salade : 94 La Mancha Baja : 93 Landeck : 8 Langres : 8 Lăpuşna : 131 Lăpuşneanu (str.) : 318, 364 Lăpuşul Unguresc : 309 Lido (plaje) : 99 L'tle St. Louis : 10 Lipcani : 289 Loja : 94 Lbkoshâza : 8 London (v. Londra). Londra: 33, 34, 35, 37, 42, 89, 98, 119, 125, 253, 261, 328, 394, 429 Lovcen (masiv muntos şi parc) : 250 552 Lugo^: XVI, 44, 45, 46, 56, 183, 184, 185, Lustenau : 8 Lvov-Lemberg : 31 87, 88, 89, 91, 92, 93, 97, 281, 400, 296„ 465, Madrid : < 330, 443 Maglavit : 286 Maieru : XVIII, XXVIII, 2, 3, 5 310, 311. 312, 355, 398, 399, 466, 475, 497 Mamaia : 418 /'~~~ Mancha : 93 Mangalia : 418 Manzanares : 93 Maramureş : 185, 281 Marea Britanie (v. şi Anglia) : 41 Marea Nordului : 40 Mausoleul clin Ragusa : 250 Măgura Ilvei : 303, 324 Mărăcineni : 273 Mărăşeşti : 326, 474 Mătăsari (str.) : 85 Mediterana (marea cu litoralul) : 96 Mehedinţi : 83, 183 Mexuar : 94 Miceşti : 237, '244, 282, 284, 291 Mihăeşti : 172 Milano : 7 Mirador de Daraxa : 93 Mogoşeşti : 341 Moldova : XXVI, 30, 62, 152, 377, 473, 474 509, 510 Montparnasse (Paris) : 99 Monumentul Ecaterinei Teodoroiu : 181 Monumentul Săulescu (Mihail) : 146, 149, Monumentul Tudor Vladimirescu : 181 Monumentul Victoriei (Paris) : 41 Moreda : 93 Mormîntul lui Columb (Sevilla) : 96 Mormîntul lui Goldsmith (Londra) : 41 Moscova : 38, 133, 274 Moşi (cartier şi tîrg) : 125, 274 Movila-Techirghiol : 44 Mozăceni (Argeş) : 463 Mulhouse : 8 Miinchen : 86 Muntenegru : 250 Muichena : 94 Nămăiasca : 291, 293 Năsăud: XIX, XXVIII, 57, 256, 301, 302, 309, 312, 313, 331, 358, 398, 399, 448, 450, 452, 497 > Neamţului (Munţii) : 375 Neapole : VII Neue Jungfersteg (Hamburg) : 32 Newcastle : 37, 40 New-York : 98, 125, 249, 429 Nimigea Ungurească : 303, 324 150 Norvegia: XV, 34, 36, 38, 40, 327, 390, 391, 392, 393, 394 Obor (cartier şi piaţă, Bucureşti) : 473 Occidentului (str.) : 326 Ocina : 464 Odessa : 298, 340, 344 Ohio : 45 Oldenburg : 517 Olena : 464 Oltenia : 84 Opatija : 248 Ophus (cartier, Oslo) : 34 Oradea : 46, 186, 188, 189, 211, 236, 4S5 Oradea Mare : 332 Orăştie : 20, 306, 459 Orlat: VIII, 4, 27, 44, 66, 99, 103, 463, 465 Orleans: 87 Oslo : 28, 29, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 39, 361, 389, 391, 394, 395 Oslo fjord : 33, 391, 394 Osterdalen (arteră Oslo) : 34 Osuna : 94 Padova : 254 Palacio Arabe (Granada) : 93 Palacio Arzobispal : 94 Palacio Flamenco (Barcelona) : 97 Palais Royal (Paris) : 98 Palatul Cotroceni : 345 Palatul Cultural (Bucureşti, proiect) : 251, 252, 254, 256, 257, 258, 259 Palatul Cultural (Severin) : 182, 183 Palatul Cultural (Tg. Mureş) : 189, 190 Palatul Diocleţian : 250 Palatul Primăriei (Tg. Mureş) : 189, 190 Parcul Carol (v. Parcul Libertăţii). Parcul Inginerilor : 105, 244 Parcul Libertăţii : 254 Parcul Măria Luiza (Sevilla) : 95 Paris: 4, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 15, 16; 20, 21, 30, 38, 42, 43, 44, 45, 53, 69, 74, 75, 81, 86, 89, 91, 93, 96, 97, 98, 99, 105, 126, 130, 142, 154, 171, 185, 209, 328, 353, 401, 439, 440 Patio de Daraxa : 93 Patio del Mexuar (Granada) : 94 Patio de la Alberca (sau de los Arrayanes) : 93 Patio de la Reina : 93 Patio de los Leones : 93 Patio de los Naranjos (Sevilla) : 95 Pavia : 89 Păcurari (str., Iaşi) : 318 Pădurea Cantonului : 262 Pădurea Streiu : 263 Păstorului (str., Bucureşti) :.341 Pecica : 67 Peinador de la Reina (Granada) : 93 Pena : 94 Pena de los Enamorados (Sevilla) : 94 Peninsula Iberică : 94 Perugia : VII, 328 Pesta (alături de Buda...) : 331, 332, 336 Piatra Neamţ : 192 Piaţa Academiei (Zagreb) : 251 Piaţa monumentală Timişoara : 186 Piaţa nouă (Craiova) : 180 Piaţa Yelaşici (Zagreb) : 251 Piaţa Zrinyi :. 251 Pietăţii (str., Bucureşti) : 234, 468, 480 Pintic : 431 Piteşti: XXIX, 44, 104 158, 172, 179, 180, 236, 237, 240, 264, 270, 272, 285, 286, 287, 117, 119, 204, 209, 244, 252, 273, 276, 288, 289, 127, 210, 261, 277, 290, 151, 212, 262, 279, 293, 226, 263, 2S0, 295, 296, 297, 434, 449, 471, 484, 508 Piaza Bibarrambla (Grenada) : 94 Piaza Cohstitucion (Sevilla) : 95 Piaza de Cano vas del Castillo (Madrid) : 88 Piaza de Toros „Monumental" (Barcelona) : 96 Piaza de Toros (Madrid) : 92 Piaza de la Lonja (Granada) : 94 Piaza de las Cortes (Madrid) : 88 Piaza de los Aljibes (Granada) : 93 Piaza Nueva : 94 Piaza Nueva (Sevilla) : 95 Place de l'Opera (Paris) : 10, 12 Place du Châtelet: 10 Place du Palais Royal : 10 Place St. Michel : 10 Place Vendome : 10, 16 Ploieşti : 326 Polonă (str., Bucureşti) : VI, 20 Polonia : 128, 250 Pompei : VII Pont-Neuf (Paris) : 14 Popa Nan (str., Bucureşti) : 85 Popa Tatu (str.) : VI, 20, 397 Port-Bon : 97 Praga : 45, 128, 328 Predeal : 8, 50, 149, 150, 151, 152 Primăverii (str., Bucureşti) : VI, 14, 472 Pripas (v. Prislop). Prislop: VIII, 17, 23, 301, 309, 310, 313, 315, 325,- 452, 453, 457, 505 Prut : 305 Puerta del Bautisimo (Sevilla) : 95 Puerta del Perdon : 95 Puerta del Vino (Granada) : 93 Puerta de los Granados : 94 Puerta de los Polos (Sevilla) : 95 Puerta de los Siete Suelos (Granada) : 93 Puerta Hierra : 94 Puerta Judiciaria : 93 Puerta Real : 94 Puerta San Miguel (Sevilla) : 95 553 Rab (insulă) : 250 Ragusa (v. şi Dubrovnik) : 248, 249, 250 Rambla (Barcelona) : 96, 97 Reni : 340, 344 Reşiţa : 25, 310 Riga : 68 Rijeka : 248 Rio Salado : 93 Rivoli (Paris) : 44 Rîmnicul Sărat : 270, 274 Rîmnicul Vîlcea : 100 Rîul Doamnei : 262 Rociu (Argeş) : 463, 493 Rodna-Veche : 310 Rodnei (Munţii) : XXVIII Roma : VII, 8, 13, 39, 51, 99 Roman : 120 România : XII, 11 122, 138, 145, 213, 248, 252, 340, 343, 349, 394, 395, 407, 437, 439, 440, 460, 465, 472, 505, 506, 513 România nouă : 453 Roumania (v. România). Rue Auber (Paris) : 16 Rue de Castiglione Rue de Poissy : 12 Rue de Rivoli : 10: Rue de 1'Arbalete : Rue de l'Estrapade : 12 Rue de l'Universite : 11 Rue de la Banque : 42 Rue de Ia Huchette : 43, 44 Rue de la Michodiere : 43 Rue de la Paix : 10 Rue des Ecoles : 10 Rue du Helder : 87 Rue Gît le Coeur : 13 Rue Scribe : 44 Ruginoasa : 464 Runcu : 182 Rusia: 11, 38, 207, 316, 343, 349, 381 437, 438, 444, 476, 505 32, 34, 35, 38 185, 189, 190, 256, 261, 352, 380, 412, 413, 444, 450, : 10 14 13 115, 118, 192, 198, 274, 307, 308, 389, 390, 393, 431, 432, 436, 451, 453, 457, 386, Sala de Abencerrajes (Alhambra, Granada) : 93 Sala de la Barca : 93 Sala de la Justicia : 93 Sala de las Camas (sau de los Divanes) : 94 Sala de las Dos Hermanas : 93 Sala de los Ajimeces : 93 Sala de los Embajadores : 93 Sala de los Mocârabes: 93 Sala Washington Irving : 94 Salzburg : 86 San Sebastian : 87 Sankt Gallen : 8 554 154, 155, 159, 15 Santa Cruz de Mudela : 93 Santa Ele:ia : 93 Satmar : 306 Sălaj : 100 Sălişte : 270 Sena : 10, 378 Serbia : 185 Severin : XVI, 83, 450 Sevilla : 89, 94, 95 Sfîntul Gheorghe (str., Bucureşti) : 473 Sibiu: XVI, 99, 105, 138, 141, 192, 255, 270, 324, 331, 389, 431, 450, 463, 497 Sierra Nevada : 93 Sighet: 169 Simeria : 190 Sinaia: 115, 116, 130, 150, 164, 208, /254, 257, 261 Sisak : 248, 250 Slatina : 181 Slemdal (Oslo) : 33, 34, 36 Snagov : 257 Sofia : 68 Soldatul Necunoscut (Paris) Solo de Roma : 94 Someş : 2, 309, 310, 312, 315, 398, 464 Şopron : XXVI, 302 Sovata : 144 Spalato (şi Spalatum, v. Split). Spania : XV, 89, 91, 95, 327, 330, 443 Split: 249, 250 Spreea (rîu) : 378 St. Cioud (Paris) : 99 Stellingen : 32 St. Margerit : 8 Stockholm : 11, 36, 394 Stoiceni : 146 Streiu : 263 Strunga : 120, 418 S.U.A. : 45, 212, 250, 252 Suedia : XV, 394 Szob : 86 Szolnok : 8 Şerbăneşti : 463 Şibot : 190 Şopron (v. Şopron). Ştefăneşti (v. şi Florica) : 51, 261, 270, 295 Tabla lui Cervantes (Sevilla) : 95 Take lonescu (str., Bucureşti) : 105, 244, 300 Tamisa : 41, 42 Techirghiol : 45 Tecuci : 326 Teiuş : 8 Teleorman : XXIX, 142 Teleorman (rîul) : 493 Tembleque : 93 Themes (v. Tamisa). The Tower (Londra) : 41 Timişoara: XVI, 149, 186, 187, 235, 236, 270, 272 Timiş-Torontal : 158 Tirana : 68 Tismana : XVI, 182 Tîrgovişte : 7 Tîrgu Jiu : XVI, 181, 182, 234, 473 Tirgu Mureş : XVI, 141, 189, 190 Tîrlişiua : 309, 310, 398 Toldbodgaden : 33 Toledo : 92 Topoloveni: 264 Torre de Comares (Alhambra, Granada) : 93 Torre del Candel : 94 Torre de la Cautiva : 94 Torre de los Infantes : 94 Torre de los Picos : 94 Tours : 87 Trădam (v. Jidoviţa). Transilvania: 58, 60, 67, 71, 72, 83, 144, 156, 158, 173, 185, 188, 189, 190, 317, 331, 332, 343, 391, 407, 408, 457 Trau (v. Trogir). Trivale (cartier şi parc, Piteşti) : 180, 263 Trogir : 250 Troyes : 8 Tuileries (Paris) : 87 Turnu-Roşu : 99, 105, 270 Turnu-Severin : 144, 182, 183 Tyne : 40 Ţara Oaşului : 195 Ţările Scandinave : 419 UllevaldSveien (Oslo) : 37 Ungaria : 185, 376, 419, 431 U.R.S.S. : 274, 438, 444, 476, 524 Utrera : 94 Vadul : 359 Vai-de-ei : 464 Valahia : 518 Valdepenas : 93 Valea Mare: VI, XII, XIII, XV, XVI, XXX, XXXII, 127, 130, 140, 141, 142, 145, 148, 151, 152, 158, 159, 172, 173, 174, 175, 179, 180, 192, 193, 194, 196, 197, 199, 200, 201, 202, 203, 206, 208, 209, .210, 211, 229, 236, 237, 238, 239, 240, 241,. 242, 243, 244, 245, 253, 260, 261, 263 , 265, 270, 271, 272, 273 , 275, 276, 277, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 285, 286, 287, 288, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 298, 446, 447, 449, 463, 471, 484, 503 Valea Someşului: VIII, 189, 314, 325, 516, 520 Valea Timocului: 183 Valladolid : 87 Varşovia : 38, 274 Vaslui: 142 Văcăreşti : 123, 125, 325, 335, 338 Vărarea : VIII, 303, 324, 431, 453 Vărzari: 4 Văşcăuţi : 289 Veneţia (şi Venezia) : VII, VIII, 99, 125, 328 Versailles (Paris) : 91, 99 Versoul: 8 Verwusth : 8 Vichy : 102 Victoria : ,87 Victoria-Terrase : 33 Viena: 8, 61, 86, 103, 138, 156, 331, 350, 376,423, 425,458 Vila lui Coşbuc (Tismana) : 182 Vila Matici : 250 Villacanas : 93 Vilaverde : 93 Viilevoldsu : 32 Vîlcea : 172, 464 Vlăduţa : 463 Voss (gară) : 39 Waterllo : 251 Windsor : 41 Zacodover (piaţă, Toledo) : 91 Zagreb : 248, 250, 251 Zastavna : 289 Zellam-See : 8 Zemplen : 345 Zombor : 141 Ziirich : 8 III. INDICE DE ASOCIAŢII, INSTITUŢII, ORGANIZAŢII Academia Comercială (Bucureşti) : 214, 215, 455 Academia Croată (Zagreb) : 251 Academia Franceză (Paris) : 38 Academia Latină (Bucureşti) : 206 Academia Militară (Ludovica, Ludoviceum — Budapesta) : 302^331, 376, 399 Academia Naţională de Educaţie Fizică (Bucureşti) : 165 Academia Română (Bucureşti) : XII, XIII, XXV, 2, 3, 15, 23, 24, 26, 28, 29, 30, 45, 57, 62, 64, 80, 82, 97, 101, 111, 134, 159, 160, 215, 219, 226, 254,. 257, 262, 268, 274, 275, 380, 458, 473, 492 Academia U.R.S.S. (Moscova) : 38 Adevărul (editură şi tipografie, Bucureşti) : 47, 205, 232, 242, 251, 254, 255, 260, 267, 275, 287, 411, 489, 490 Adunarea Deputaţilor : 114, 346 Adunarea Naţională a Transilvaniei : 190 Aladin (magazin de lămpi, Bucureşti) : 243 Albina (bancă populară, Cluj) : 173 Alcalay (editură, Jibrărie, tipografie, Bucureşti) : 17, 238, 259, 261, 411, 478, 510 Alcazar (Toledo) : 90, 91 Alhambra (Bucureşti, 1916) : 343 Alhambra (hotel în Granada) : 93 Alhambra (palat maur — muzeu, Granada) : 93, 94 Allen (editură. Londra) : 199 . American Radio Corporation : 142 Amicii orbilor (grădină, Bucureşti) : 350 Analele Române (Bucureşti) : 231, 232 Ancora (editură, Bucureşti) : 20, 411 Antanta (coaliţie de state, 1918) : 14, 340, 343 Arden (casă de produse cosmetice, Paris) : 98 Arta culinară (local de consum, Bucureşti) : 357 Artistic-Film (casă de distribuire şi exploatare, Bucureşti) : 140 556 Asociaţia „Blocul ardelenilor din Bucureşti" : 206 Asociaţia Criticilor Dramatici : 137, 351 Asociaţia Culturală Italo-Română : 121 Asociaţia Profesorilor (Craiova) : 84 Asociaţia Publiciştilor Români : 48 Astra (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român) : XXVI, 151, 191, 211, 324, 431 Astra Banatului (filială) : 187 Astra Basarabiei (filiala) : 146 Ateneu (v. Ateneul Român). Ateneul Popular : 29 Ateneul Român : VIII, XXVIII, 2, 195, 205, 262, 339, M4, 350, 354, 454 Ateneul Tătăraşi (cartier Iaşi) : 113 Atheneum : 355 Banca Bercovici: 128 Banca Grigore T. Coandă (Piteşti) : 127, 204 Banca Naţională a României : 83, 128, 132, 183, 214, 216 Banca Penescu : 204 Baroul de Ilfov : 359 Baudiniere (editură, Paris) : 97, 93 Bennet's Reisebiiro (librărie, Oslo) : 33 Bergen-Newcastle-London (linie maritimă) : 37 Biblioteca Academiei Române — B.A.R.: XXXVII, 1, 2, 7, 8, 15, 20, 22, 27, 30, 45, 48, 50, 53, 54, 55, 57, 60, 61, 64, 65, 67, 68, 72, 73, 74, 77, 78, 79, 81, 83, 84, 85, 86, 97, 99, 101, 102, 105, 108, 112, 116, 117, 119, 127, 128, 139, 141, 142, 143, 147, 159, 171, 173, 175, 177, 179, 184, 188, 189, 190, 195, 199, 204, 211, 212, 213, 221, 222, 224, 225, 234, 238, 252, 253, 255, 262, 266, 268, 269, 271, 272, 273, 275, 279, 302, 305, 306, 307, 313, 315, 317, 321, 325, 326, 327, 331, 333, 336, 339, 342, 344, 364, 373, 400, 454, 457, 459, 464, 467 1 Biblioteca Academiei R.S.R. : XVIII, XXV Biblioteca Centrală de Stat: 178 Biblioteca Enciclopedică „Socec" (Bucureşti, colecţie) : 17, 373 Biblioteca Episcopiei greco-catolige (Lugoj) : 184 Biblioteca I. Gh. Bibicescu (Severin) : 83, 144 Biblioteca pentru toţi (editura „Minerva", colecţie) : XIV Biblioteca pentru toţi (E.P.L., colecţie) : 85 Biblioteca Universităţii din Cluj : 358 Biblioteca Universităţii din Oslo : 33 Biserica Creţulescu (Bucureşti) : 146 Biserica Episcopală greco-catolică (Lugoj) : 184 Biserica Sf. Ana (Granada) : 94 Biserica Sf. Nicolae-Şelari (Bucureşti) : 472 Biserica Sf. Voievozi (Bucureşti) : 473 Biserica Madeleine (Paris) :-10, 98 Blanduzia (grădină de vară, Bucureşti) : 350 Blank (v. Marmorosch-Blank, Paris). Bloc al ardelenilor din Bucureşti (v. Asociaţia Blocul ardelenilor, Bucureşti). Boeuf â la Mode (restaurant, Paris): 42 Bon Marche (galanterie, Paris) : 16 Bouillon Chartier (restaurant, Paris) : 12 Boulant (restaurant, Paris) : 16, 44, 99 Bristol-Hotell (Oslo) : 36, 39, 389 British-Museum (Londra) : 41 Buckingham-Palace (Londra) : 41 Buffet Italiano (Madrid) : 89, 91 Bulevard (restifurant, Bucureşti) : 64, 174 Cafe Cardinal (Paris) : 98 Cafe Colonial (Madrid) : 88, 89 Cafe d'Angleterre (Paris) : 97, 99 Cafe de la Regence (Paris) : 98 Cafe de l'Opera (Paris) : 42 Cafe Dupont-Metropol (Paris) : 97, 98 Cafe Novedades (Sevilla) : 95 Cafe Suisa (Granada) : 94 Camera Comunelor (Londra) : 42 Camera de Comerţ (Bucureşti) : 51 Camera Deputaţilor (Bucureşti) : 23, 83. 85, 107, 113, 117, 120, 121, 124, 125, 126, 128, 129, 172, 188, 232, 240, 268, 340, 424 Camera. Deputaţilor (Paris) : 11 Camera ungurească (de deputaţi) : 341 Capitol (cinematograf, Bucureşti) : 140, 143 163 Capsa (cafenea, Bucureşti) : 6, 16, 19, 22, 24, 48, 51, 55, 57, 58, 59, 60, 61, 70, 73, 74, 77, 101, 117, 122, 145, 153, 194, 196, 225, 226, 354, 355, 356, 357, 358, 397 Capucines (restaurant, Paris) : 98 Caraiman (restaurant, Sinaia) : 164 Carmen (formaţie corală, Bucureşti) : 165 Cartea (v. „Cartea Românească"). Cartea de aur (librărie, Bucureşti) : 341 Cartea Românească (editură şi poligrafie, Bucureşti) : XIII, 6, 20, 25, 27, 31, 44, 45, 47, 51, 68, 109, 197, 199, 201, 202, 204, 209, 210, 212, 213, 217, 218, 220, 222, 224, 225, 226, 230, 231, 232, 237, 238, 242, 251, 256, 266, 269, 356, 363, 411 Casa Bisericei (Bisericilor) : 62, 74 Casa Corpului Didactic (Bucureşti) : 6, 441 Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni (Bucureşti) : 225, 227 Casa de pensii a actorilor : 133, 214 Casa Femeiei (Bucureşti) : 205 Casa Francmasonilor (restaurant, Oslo) : 35 Casa Juanito Eldorado (local de consum, Barcelona) : 97 Casa Lonja, Sevilla (muzeu indian) : 95 Casa Memorială Liviu Rebreanu (Valea Mare) : XVI, 210 Casa Romeaa (Veneţia) : 125 Casa Scriitorilor : 31, 45, 48, 50, 63, 65, 68, 72, 73, 229 Casa Scoalelor (Bucureşti): 48, 51, 83, 112, 119, 173, 176, 215, 490 Casa Vionet: 124 Casino de Madrid : 91 Catedrala din Granada : 94 Catedrala Giralda (Sevilla) : 95 Cedib (casă de comerţ, Paris) : 98 Centenarul Ibsen : 28, 29, 31, 37 Central Teater (Oslo) : 34 Cercul Artelor Frumoase (Madrid) : 90 Cercul Studenţilor Sibieni (Bucureşti) : 204 C.F.R. : 6, 26, 80, 86, 146, 147, 155, 275 Chateau Briand (restaurant-braserie, Bucureşti) : 101, 102, 121 ^ Cheshire Chesse (tavernă, Londra) : 42 Chile-Haus (Hamburg) :_ 32 Cina (restaurant-braserie, Bucureşti) : 111, 153, 154, 171, 196, 298 Cinema Aubert (Paris) : 97 Cinematograful „Astra" (Braşov) : 428 Circulo de Bellas Artes (Madrid) : 90 Cîntarea României (formaţia corală) : 165 Clubul tinerimii (la „Capsa", Bucureşti) : 22 Colecţlunea autorilor celebri contemporani (editor S. Ciornei, Bucureşti) : 46 Colonade (restaurant, braserie, Bucureşti) : 275 _ Comedia Franceză (teatru, Paris) : 81, 98, 133 Cometa Bialla : 476 Comisia de Cenzură a Filmelor : 7, 47, 55, 167 Comisia de lectură a Teatrului Naţional : ' 135 Comitetul de organizare a Congresului Presei Latine (1927) : 8 557 Comitetul Ibsen (Oslo) : 34 Comitetul Naţional Antirăzboinic : 245 Comitetul Naţional din Transilvania (oct. 191S, Oradea) : 188 Compania teatrală Mielu Constantinescu : 149 Comunicaţii (v. Ministerul Comunicaţiilor). Concert Mayol (teatru de estradă, Paris) : 12 Confederaţia Generală a Muncii : 144 Conferinţa de la Paris (1919—1920) : 185 Congresul criticilor dramatici (Paris) : 97, 98 Congresul internaţional al autorilor dramatici (Madrid) : 86 Congresul internaţional al radiofoniei (Londra) : 261, 274' . Congresul Presei Latine (1927, Bucureşti) : 8 Conservatorul de Artă dramatică : 29 Conservatorul de Muzică : 82, 149 . Consiliul comunal din Maieru : 475 Consiliul de Administraţie al Societăţii de Radio) : 29 Consiliul de Coroană: 340, 341, 342, 344, 345, 346, 347, 348 Consiliul de Miniştri : 28, 56, 57, 69, 71, 75, 82, 85, 103, 111, 144, 252, 256, 431. Consiliul de Regenţă : 105 Consiliul Dirigent al Transilvaniei: 56, 5S, 71, 83, 144 Consiliul Legislativ : 417 Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti (1917) : 11 Consiliul Naţional de Educaţie Fizică : 167 Consiliul Naţional Român din Transilvania : 158. Continental (restaurant, Bucureşti) : 267, 269 Continental (restaurant, Oslo) : 34, 38 Corpurile Legiuitoare : 417 Corso (societate de exploatare cinematografică, Arad) : 226, 229 Corso (restaurant, braserie, Bucureşti) : 212, 219, 220, 223, 224, 225, 227, 228, 230, 232, 233, 236, 238, 252, 253, 255, 256, 257, 266, 268, 269, 270,. 274, 296 Corul studenţilor Universităţii din Oslo : 38 Costăchescu (restaurant, Tg. Jiu) : 182 Coupole (Paris) : 99 C.R. (v. Cartea Românească). Cromwell-Hotel (Londra) : 39, 41 Crucea albă (hotel, Arad) : 188 Cugetarea (editură, Bucureşti) : 85, 266 Culte (v. Ministerul Cultelor). Cultura Naţională (editură, Bucureşti) : 46, 48, 50, 411 Curtea cu juri: 232 Curtea de Apel : 332, 335 Dacia (cafenea, Alba Iulia) : 191 Dacia (editură, Cluj-Napoca) : XVIII, XXV Daily (teatru de operetă, Londra) : 42 Departamentul Cultelor : 141 Deutsche Rumănische Film Production : 85, 418 Direcţia Educaţiei Poporului : XVII, XXV, 28, 46, 50, 66, 69, 83, 103, 104, 106, 107, 109, 111, 113, 114, 115, 116, 118, 119, 120, 124, 125, 128, 129, 130, 132, 133, 137, 138, 141, 142, 143, 146, 147, 148, 150, 154, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 166, 167, 168, 170, 172, 173, 176, 192, 194, 212, 327, 415, 416, 417, 420, 421, 423, 424, 426, 427, 428, 445 Direcţia Silvică (Piteşti) : 291, 293 Discom (Bucureşti) : 254 Divanul meşterilor şi cărturarilor de la Hanul Ancuţei : 296 Drouent (restaurant, Paris) : 98 Dufield (editură americană) : 125 Duval (restaurant, Paris) : 13, 14, 42, 43 Editura Fundaţiilor Regale : 50 Editura literară a Casei Şcoalelor : 20 Editura pentru literatură : 85 Ed. St. Germain (Paris) : 11 Eldorado (restaurant cu grădină, Bucureşti) : 258 El Palacio del Retiro (Madrid) : 88 Eminescu (editură, poligrafie, Bucureşti) : 52, 54, 230, 410 Eriescu (restaurant, braserie, Bucureşti) : 243, 254, 255, 258 English-Hotel (Bucureşti) : 325, 450 Erdely Heikon (Cluj) : 248, 258 Espplanade (Hotel, Zagreb) : 250 Expozţia copilului : 127 Facultatea de filologie (Bucureşti) : 253 Facultatea de istorie (Cluj) : 141 Facultatea de litere (Bucureşti) : 1 Facultatea de litere (Viena) : 331 Facultatea de litere şi filosofie (Bucureşti) : XXVII, 253 Facultatea de medicină (Bucureşti) : 297 Facultatea de medicină (Cluj) : 329 Facultatea de ştiinţe (de la Sorbona) : 15, 16 Facultatea de teologie (Bucureşti) : 268 Facultatea de teologie (Cluj) : 141 Federaţia Naţională de fotbal : 253 Filarmonica (Bucureşti) : 82, 149, 154, 162 Filarmonica (Oslo) : 38 Floyen (restaurant, Bergen) : 40 Folies Bergeres (teatru de estradă, Paris) : 11, 98 Fotoglob (magazin foto) : 101 Foto-Sport (atelier) : 296 '■ Foyer International de l'Etudiante (Paris) : 12 Frontul Românesc (1935) : 58 Fundaţia poporului : XXXII Fundaţie şi Fundaţii (v. Fundaţia Universitară Carol I). 558 Fundaţia (culturală, regală) Principele Carol: 83, 173 Fundaţia Universitară Carol I : 55, 232, 370, 436 Fundaţiile Regale: 254, 266, 267, 269, 485 Galeria Naţională (Oslo) : 35, 36, 38 Galeries Lafayette (Paris) : 42, 43, 98 Gambrinus (Bucureşti) : 269 Garda de fier : 58, 189, 240 Garda Financiară : 141, 294 Gare d'Orsay (Paris) : 86, 87 Gaurnont (societate producătoare de filme) : 179 Giersch (magazin de maşini, unelte etc, Bucureşti) : 283 Gimnaziul grăniceresc (Năsăud) : 302 Gospodina (magazin veselă) : 296 Gran-Cafe (Madrid) : 91 Grand-Hotell (Oslo) : 33, 34, 36, 37, 38 Grand Palais (Paris) : 16 Grasiany (librărie, Bucureşti) : 354 Groff (restaurant, Paris) : 97, 98 Guerlain (parfumerie, Paris) : 14, 16, 44, 98 Gyldendal (editură, Oslo) : 57, 38 Gyula (temniţă austro-ungară) : 123 Hanul Ancuţei (Bucureşti) : 296 Hermina („Cinci mese", Tg. Jiu) : 181 Hig-Life, Cafe (Bucureşti) : 218 Hotel Bristol (Oslo) : 33 Hotel Cristin (Sevilla) : 94 Hotel des deux mondes (Paris) : 99 Hotel des Etrangers (Paris) : 10, 42, 97 Hotel du Elder (Paris) : 97 Hotel Haussmann (Paris) : 97 ' Hotel Ingles (Madrid) : 87 Hotel Paris (Madrid) : 87 Hotel Victoria (Barcelona) : 96 Hotel Victoria (Escorial) : 92 Hotell Norge (Bergen) : 38 Husfliedern (artizanat), Oslo : 38 Iberica (dr. Perl, Barcelona) : 96 Imperial (cafenea, Bucureşti) : 339, 343, 346, 356, 373 Institutul Astronomic (Bucureşti) : 212 Institutul de filologie română (Paris) : 15 Institutul de literatură : XXVII, 1 Institutul de Meteorologie : 212 Institutul Italian de Cultură : 267, 268 Institutul Negoescu : 258 Institutul Politehnic : 212 I. U. R. (v. Congresul internaţional al radiofoniei, Londra). Je Olde Cheshire Cheese (tavernă, Londra) : 41 Josef Stadts-Theater (Viena) : 156 Junimea (societate literară) : 215, 340 Komische Oper (Berlin) : 31 Kong Ring (vapor) : 32, 33 Kiibler (cafenea, Bucureşti) : 373 Kursaal (varieteu, Sevilla) : 95 Lafayette (v. şi Galeries Lafayette) : 16 La Sagrada Familia (Barcelona) : 96 Legaţia austriacă : 348 Legaţia bulgară : 255 Legaţia franceză (v. Legaţia Franţei la Bucureşti). Legaţia Franţei din Bucureşti: 171 Legaţia italiană din Bucureşti : 121 Legaţia română (Londra) : 41 Legaţia română (Madrid) : 88, 89 Legaţia română (Paris) : 10, 16, 43, 69 Legiunea Arhanghelui Mihail (v. Garda de fier) Legiunea de onoare : 9 Leul şi cîrnatul (restaurant, Bucureşti) : 127 Libelle (cabaret) : 32 Librăria de stat: 119, 141, 143, 146, 166 Librăria Steinberg H. (şi editură) : 473 Liceul Carmen Silva : 5 Liceul Elena Doamna : 270 Liceul grăniceresc (Năsăud) : 358, 399 Liceul Traian (Severin) : 83 Liga Naţiunilor : 34, 378 Ludoviceum (v. şi Academia militară) : XXVI Luna Bucureştilor (expoziţie) : 488 Luvrul (magazin, Paris) :. 10, 12, 14, 44 Luvrul (Palat-muzeu, Paris) : 42 Luzana (restaurant cu grădină) : 269, 274 Madeleine (biserică pariziană): 87 Magdeburger Hof (hotel, Berlin) : 31 Marea Adunare de la Alba Iulia (1918) : 185 Marconi (cinematograf, Bucureşti) : 236 Marivaux (cinematograf, Paris) : 43 Marmorosch-Blank (bancă, Paris) : 6, 16, 43 Minerva (editură, Bucureşti) : XXIV, XXX Minerva (restaurant, Craiova) : 84, 181 Ministerul Aerului : 257 Ministerul Afacerilor Străine : 240 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor : 74, 142, 166, 215, 240, 326, 345 Ministerul Apărării Naţionale : 255, 256 Ministerul Ardealului: 67, 83' Ministerul Artelor (Bucureşti) : 28, 55, 351, 352, 354, 362, 410, 413, 423 Ministerul Artelor (Paris) : 98 Ministerul Banatului : 64 Ministerul Comunicaţiilor: 6, 61, 74, 142, 144, 146, 157, 196, 241 Ministerul Cultelor : 6, 215, 362 Ministerul Cultelor şi Artelor : 24, 29, 45,' - 48, 52, 56, 59, 60, 61, 62, 64, 67, 68, 69, 72, 76, 80, 81, 83, 100, 101, 102, 218, 269, 353, 382, 396, 408 559 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice : 66, 340 Ministerul Cultelor şi Invăţămîntului : 407 Ministerul Culturii : 167 Ministerul de Război : 126, 340, 345 Ministerul de Război (Paris) : 11 Ministerul Educaţiei Naţionale : 100, 142 Ministerul Externelor : 85, 104, 126, 166, 258, 340, 359 Ministerul Externelor (Albania) : 255 Ministerul Externelor (Oslo) : 33, 34, 39 Ministerul Externelor (Franţa) : 11 Ministerul Finanţelor: 58, 62, 71, 105, 119, 141, 143, 155, 196, 211, 212, 213, 225, 238, 252, 253, 268, 347, 359 Ministerul Industriei şi Comerţului : 58, 132, 155, 258, 266, 340, 345 Ministerul Instrucţiunii (şi Instrucţiei) : 64, 66, 74, 75, 80, 81, 84, 111, 224, 225, 245, 248, 408, 409 Ministerul Instrucţiunii (iugoslav) : 248 Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor: 241 Ministerul Instrucţiuni Publice : 119, 141, 142, 158, 161, 173 Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor : 142, 258, 274, 358 Ministerul Internelor : 47, 48, 58, 164, 196, 224, 227, 234, 240, 252, 256, 267, 340, 343, 345 Ministerul Justiţiei : 69, 74, 81, 256, 340, 345, 359 Ministerul Lucrărilor Publice : 103, 340, 345 Ministerul Lucrărilor Publice (Paris) : 11 Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor : 104, 108, 109, 129, 132 Ministerul Minorităţilor : 138 Ministerul Muncii : 241 Ministerul Muncii, Cooperaţiei şi Asigurărilor Sociale : 109 Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale : 66, 100, 103, 116, 120 Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale: 104, 109, 111, 119, 121, 154, 156, 159, 327, 329 Ministerul Presei şi Informaţiilor : 252, 258 Ministerul Presei şi Propagandei : 274 Ministerul Propagandei Naţionale : 68 Ministerul Sănătăţii (Sănătate) : 146, 227 Ministerul Sănătăţii Publice : 125 Ministerul Transilvaniei : 156 Mitropolia Bucureşti : 308 Modern (restaurant, Bucureşti) : 100, 101, 140 Moulin-Rouge (teatru de estradă, Paris) : 44 Mundo Iberica (colecţie, Barcelona) : 97 Muzeul de istorie al Reginei Victoria (Londra) : 41 Muzeul de literatură : 30 Muzeul de ski (Oslo) : 33 560 Muzeul Ibsen (Teatrul Vechi, Bergen) : 40 Muzeul Kalinderu (Bucureşti) : 146, 377, 47> Muzeul liceului Traian : 183 Muzeul Luvru (Paris) : 10, 14 Muzeul Popular (Bygdoe) : 38 Muzeul Prado (Madrid) : 88 Muzeul Simu : 326 Muzeul Th. Aman (cu biblioteca) : 84 Naţionala (editură, Bucureşti) : 411 New York (restaurant, Cluj) : 358, 359 Norocul lui Jenică Marinescu (circiumă, Bucureşti) : 255 Norske Selskabe (club, Oslo) : 34 Notre-Dame (catedrală, Paris) : 10, 15, 90 Novac (magazhr"de mănuşi) : 238 Noxa (magazin, Paris) : 44 Observatorul Astronomic (Bucureşti) : 216> 223 Ocolul Silvic Nămăiasca : 291, 293 Ocolul Silvic Trivale : 263 Odeon (teatru, Paris) : 14, 36, 43 Opera (Paris) : 87 Opera (Timişoara) : 186 Opera Comique (Paris) : 44 Opera Română (Bucureşti) : 82, 102, 119, 120, 122, 124, 128, 129, 131, 132, 133, 134, 138, 144, 145, 146, 149, 153, 154, 157, 158, 159, 165, 167, 170, 196, 223, 253, 258, 259 Opera Română (Cluj) : 143, 156, 253 Orient-Expres (garnitură de tren) : 86 Otetelişanu (grădină, Bucureşti) : 350, 374 Pagoni (restaurant, Bucureşti) : 111 Pajura neagră (restaurant, Cernăuţi) : 272 Palace (hotel, Madrid) : 87, 92 Palace (teatru) : 44 Palast-Hotel (Hamburg) : 32 Palat (v. Palatul Regal). Palatul Cultural (Severin) : 83 Palatul Cultural (Societate) : 251, 252 Palatul de Justiţie (Paris) : 10 Palatul Regal: 82, 132, 137, 266, 423 Pantheon (Paris) : 12 Paramount (casă de filme, Paris) : 42, 169 Parlament (v. şi Camera, Adunarea Naţională) : 80, 114, 126, 244 Parlamentul (Londra) : 41 Parlamentul Român : 189 Parlamentul Ungar : 188, 189 Partidul Comunist Român (P.C.R.) : 144, 245 Partidul Conservator : 340, 342, 348, 349, 450, 473 Partidul Conservator-Democrat : 340, 450 Partidul Liberal : 137, 175 Partidul Naţional Creştin : 298 Partidul Naţional Liberal : 64, 244, 359 f Partidul Naţional Liberal (Cernăuţi) : 272 Partidul Naţional Român: 56, 58, 60, 67, 71. Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ.) : 54, 56, 58, 60, 67, 71, 72, 104, 105, 132, 155, 187, 223, 232, 240, 244, 264, 269 Partidul Poporului : 80 Partidul Popular German din România : 138 Partidul Ţărănesc : 60, 269 Partidul Ţărănesc-Democrat: 105 Partidul Ţărănesc-Radical : 81 Patriarhia României : 57 Pavone (Teatru în Madrid) : 89 Pen-Club (Bucureşti): 28, 50, 116, 125, 236, 238, 248, 250 Pen-Club (internaţional) : 249, 394 Pen-Club (iugoslav) : 238, 250 Pen-Club (norvegian) : 36 Pen-Club (polonez) : 39 Peter (vapor iugoslav) : 248 Piccadily (Bucureşti) : 152 Piccadily Grille Room (Londra) : 41 Pildner (magazin seminţe selecţionate, Bucureşti) : 276 Piaza (cinematograf, Londra) : 42 Pion (editură, Paris) : 53 Poccardi (restaurant, Paris) : 87, 98 Polgâri fiu iskola (Bistriţa) : 399 Politehnica (Bucureşti) : 132 Poliţia Capitalei : 325 Prado (muzeu în Madrid) : 89 Prefectura Poliţiei (Paris) : 10 Prefectura Poliţiei Capitalei: 51, 107 Preşedinţia Consiliului de Miniştri : 55, 61, 64, 68, 70, 75, 107, 118, 124, 128, 140, 240,258,418 Primăria din Vărarea : 303, 324 Primăria oraşului Bucureşti : 142 Printemps (casă comerţ, galanterie, Paris) : 16, 42, 44, 98 Puterile Centrale : 145, 340, 343, 348 Quinson (agenţie de bilete ris) : 12, 14 spectacole, Pa- Radio (Societate de radiodifuziune) : XXXII, 64, 83, 86, 116, 118, 125, 140, 143, 158, 210, 214, 215, 220, 224, 227, 228, 229, 231, 233, 238, 241, 248, 253, 254, 255, 261, 262, 263, 265, 266. 267, 269, 270, 273, 275, 277, 282, 286, 296 Rador (agenţie de ştiri) : 440 Ramuri (editură, Craiova) : 411 Haoul (magazin de „pantofi, papuci şi ciorapi diverşi", Paris) : 44 Ragimentul 2 honvezi (pedestraşi) regali din Gyula : 302, 324, 331 Regimentul 2 infanterie (v. Regimentul 2 honvezi). Regimentul 3 călăraşi: 253 Renner (fabrică de pielărie, Cluj) : 358 Restaurant de l'Opera (Paris) : 43 Reuter (agenţie de ştiri, franceză) : 11 Rieder (editură şi librărie, Paris) : 16 Rio (sală spectacole, Bucureşti) : 254 Ripensia (formaţie sportivă) : 275 Rives (marochinărie, Paris) : 44 Rococo (sală, Grand-Hotell, Oslo) : 35 Rosenkranz-Hotell (grafiat şi Rosenkrantz, Bergen) : 39, 393 Rozidor (colecţie la editura Ciornei) : 222 Royal (Londra) : 41 Royal Cord (întreprindere auto) : 148 Rumpel G. (atelier mecanic, Bucureşti) : 283 Sacha-film (casă de filme) : 169 S.A.D.R. (Societatea Autorilor Dramatici Români) : VII, 49, 80, 86, 118, 137, 229, 398 Salonul de toamnă (Grand Palais, Paris) : 16 Salonul Oficial (1923, Bucureşti) : 362 Sanatoriul dr. Gerota : 7 San Juan de los Reves (mănăstire, Toledo) : 91 Sănătate (v. Ministerul Sănătăţii). Sburătorul (cerc, cenaclu literar) : 216, 221 Scena (Societate de actori liberi profesionişti, Bucureşti) : 142, 144, 149 Schauspielhaus (teatru, Berlin) : 32 Schudzpolizei : 32 Schupo (v. Schudzpolizei, în Berlin). Scrisul Românesc (poligrafie în Craiova) : 84 Seminarul Nifon : 209 Senat: 111, 114, 125, 188, 240, 252, 340 Serviciul Sanitar : 138 Sf. Sinod : 62 Shell-Gas (Bucureşti) : 283 Siguranţa Capitalei : 54, 57 Siguranţa Statului : 344, 435, 444 Siguto (hotel, Barcelona) : 96 Simson's (restaurant, Londra) : 42 Sindicatul Actorilor Români (Bucureşti) : 389 Sindicatul Artiştilor (Cluj) : 122 Sindicatul Artiştilor dramatici şi lirici din România : 28, 122 Sindicatul Artiştilor Români (Bucureşti) : 352 Sindicatul Presei din Ardeal: 85 Sindicatul Scriitorilor : 507 Sindicatul Ziariştilor (Bucureşti) : 64 , Skoda (agenţie de armament, Bucureşti): 256 Slavgol (biserică, Oslo) : 38 Socec (editură, Bucureşti) : 411 Sociedad de los Autores Eespanoles (Madrid) : 87 Societatea culturală „Prietenii Ştiinţei" : 84 Societatea Dramatică : 13.3, 135 Societatea Letea : 109 Societatea Scriitorilor Danezi: 37 Societatea Scriitorilor Italieni : 39 561 Societatea Scriitorilor Norvegieni : 35 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R.) : XVII, XXV, XXXIV, 2, 5, 6, 7, 16, 17, 18, 26, 31, 44, 45, 46, 48, 51, 52, 54, 55, 57, 58, 59, 64, 65, 68, 77, 78, 80, 82, 83, 84, 85, 86, 106, 112, 114, 115, 116, 119, 123, 125, 128, 139, 160, 171, 175, 177, 178, 179, 189, 195, 196, 198, 205, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 222, 223, 225, 227, 228, 229, 230, 231, 247, 250, 265, 272, 273, 287, 298, 327, 351, 352, 369, 370, 382, 389, 390, 393, 395, 396, 406, 410, 411, 423, 424, 427, 428, 436, 498, 507 Societatea „Tinerimea Română" (Tg. Mureş") : 189 Sorbona (universitate franceză) : 5, 10, 12, 15, 31, 35 Soufflet (restaurant, Paris) : 11, 12, 42 South Kensington (muzeu de artă, Londra) : 41 Spitalul Colentina : 54 Spitalul Colţea : 473 S.T.B. (Societatea Tramvaielor Bucureşti) : 101 Straja (v. Straja Ţării). Straja Ţării : 147 Steimberg, H. (editură, Bucureşti) : 459 St. Michel (cinematograf, Paris) : 43 Storting (Parlament norvegian) : 35, 38 St. Paul's Cathedral (Londra) : 41 Suzana (restaurant, Bucureşti) : 198 Şcoala Agricolă (Dobrogostea) : 281 Şcoala civilă de băieţi (Bistriţa) : 302, 399 Şcoala Comercială (Piteşti) : 271 Şcoala George Coşbuc (Tismana) : 182 Şcoala Română din Paris : 142 Şcoala de Belle-Arte (Bucureşti) : 56 Şcoala reală de honvezi (Şopron) : 302 Şcoala de Sericicultură (Bucureşti) : 339 Tate Gallery (muzeu în Londra) : 42 Teatru (v. "Teatrul Naţional din Bucureşti). Teatrul Alhambra (Bucureşti) : 117, 222, 398 Teatrul Apollo (Paris) : 97 Teatrul Bulandra (Bucureşti) : 81 Teatrul Casino (Oslo) : 34 Teatrul Cărăbuş (Bucureşti) : 144, 177, ISC, 254, 355 Teatrul Comedia (şi Comoedia, Bucureşti) : 70, 266, 350 Teatrul Comunal (Tg. Jiu) : 182 Teatrul Comunal (Varşovia) : 38 Teatrul de revistă C. Tănase (Bucureşti) : 191 Teatrul Eslava (Madrid) : 88, 91 Teatrul I. L. Caragiale (Alba Iulia) : 191 Teatrul Liric (v. şi Opera Română) : 136, 158, 350 Teatrul Maghiar (Cluj) : 359 Teatrul Mic (Bucureşti) : 29, 51, 86, 101, 102, 149, 171, 398 Teatrul Naţional (Bucureşti) : XVI, XXV, XXX, XXXII, 6, 15, 22, 28, 29, 35, 47, 48, 49, 51, 52, 55, 58, 60, 61, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 73, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 85, 86, 93, 99, 100, 101, 102, 104, 106, 107, 109, 110, 114, 119, 121, 122, 124, 125, 129, 134, 135, 136, 137, 138, 140, 143, 144, 147, 148, 153, 156, 158, 159, 168, 169, 175, 176, 180, 193, 194, 196, 199, 214, 218, 221, 251, 252, 254, 259, 262, 266, 267, 268, 269, 272, 273, 275, 289, 297, 327, 341, 342, 350, 354, 356, 358, 385, 389, 390, 391, 406,407,409,413,417,422,498 Teatrul Naţional (Studio, Bucureşti) : 97, 100, 102, 107, 124, 262, 414 Teatrul Naţional (Cernăuţi) : 171, 262, 271, 272 Teatrul'Naţional (Cluj): 63, 137, 156, 358 Teatrul Naţional (Craiova) : 6, 22, 84, 139,. 171, 181, 342, 373, 473 Teatrul Naţional (Iaşi) : 7, 147 Teatrul Naţional (Oslo) : 35, 36 Teatrul S.A.D.R. : 398 Teatrul vechi (Bergen) : 39 Teatrul Ventura (Bucureşti) : 81, 99, 100,. 101, 107, 136, 147, 162, 218 Telefoane (societate de exploatare) : 296 Terasa. (Bucureşti) : 342, 343, 346, 347 The Salutation Army (v. The Salvatiort Army). The Salvation Army : 41 Tismana (mănăstire) : 182 Toldbord (vamă) : 33 Tribunalul Bucureşti : 232 Tribunalul Ilfov : 57, 331, 333 Turneul Filotti : 81 Ţara noastră (colecţie de tipărituri) : Î6> Uniunea Federaţiilor Sportive din România r 144, 252 Uniunea Intelectuală Română (Bucureşti) : . 28, 205, 235 Uniunea Naţională (bloc electoral) : 196 Universitatea din Bucureşti : XXVII, 64, 75,. 80, 231, 233, 234, 235, 253, 254, 258, 455 Universitatea din Cluj : 66, 71, 329, 358, 453 Universitatea din Oslo : 33, 34, 38 Universitatea1 din Padova : 254 Universitatea din Roma : 39, 48 Universitatea din Sevilla : 95 Universitatea Sorbona : 16 Uzinele Comunale Bucureşti (U.C.B.) : 257r Van Goldar (hîrtie de scrisori şi plicuri, Oslo) : 36 Victoria (gară, Londra) : 42 Victoria and Albert Museum (Londra) : 41 Viennois (restaurant, Paris) : 43 Violet (parfumerie, Paris) : 43 Wagons-lits (agenţie de bilete cf. — paturi, Bucureşti) : 29 Wagons-lits (Barcelona) : 96 Wagons-lits (Madrid) : 89, 91 Wagons-lits (Paris) : 44 Washington Irving (hotel, Granada) : 93 Westminster (Londra) : 41 Zell (fabrică de bere, Cluj) : 359 Zorile (formaţie corală) : 165 562 IV. INDICE DE TITLURI A.B.C. (Bucureşti) : 261, 269 A.B.C. (Madrid) : 90 Abecedar (Petre V. Haneş şi Liviu Rebreanu) : 260 Academia şi Universitatea despre imoralitatea spectacolelor de la Naţional (C. Rădulescu-Motru) : 80 Actorii daţi afară din casa lor (D.T.Vf 121 Acţiunea (Bucureşti) : 182 ' Adam şi Eva (recenzie de Ion Foti) : 54 Adam şi Eva (Liviu Rebreanu) : V, VI, VIII, IX, XXII, XXVII, XXVIII, 1, 12, 18, 20, 22, 25, 53, 85, 104, 17C, 180, 183, 186, 188, 225, 305, 318, 319, 320, 328, 329, 337, 361, 363, 364, 374, 376, 378, 394, 427, 4"34, 442, 453, 462, 465, 480, 493, 496, 497, 502, 513, 522 Adela (G. Ibrăileanu) : 502 Adevărul : XII, 19, 21, 26, 59, 73, 99, 100, 129, 137, 149, 161, 174, 176, 193, 194, 228, 230, 236, 242, 255, 259, 268, 269, 296, 298, 339, 340,' 342, 357, 409, 425, 429, 476, 524 Adevărul literar şi artistic : VI, XXXI, 26, . 27 79, 99, 176, 193, 204, 213, 224, 225, 236, 260, 273, 298, 375, 384, 410, 420, 421, 426, 467, 482, 489, 514 A douăsprezecea noapte (ShakesDeare) : 84 Adunarea generală a P .E .N .-Clubului (în România literară, 1933) : 248 Adunarea generală a Soc. Scriitorilor Romani în R.ampa) .-112 r Adunarea Societăţii Scriitorilor Romani (m Viitorul) : 112 Adunarea scriitorilor români (în Gazeta literară, 1929) : 80 Afinităţi elective (Liviu Rebraanu) : 231 Aflaţi adevărul din eparhia R.N. Severin (C. Cernăianu) : 62 Aftenbladet (v. Bergens Aftenbladet). Aftenposten (Oslo, 1928) : 33, 35, 36, 389, 392 564 A.L.A. (v. Adevărul literar şi artistic). Alarma scriitorilor (Romulus Dianu) : 114 Alegeri la S.S.R. (Mihail Sebastian) : 64 Alegerile de la S.S.R. Scriitorii susţin prin moţiune preşedinţia d-lui Liviu Rebreanu (în Rampa) : 115 Altă „afacere" a d-lui Liviu Rebreanu, Tablourile de la Teatrul Naţional (Constantin Vlădescu) : 120 Altceva (Sabin Velican) : 275 Alte mărturisiri: „Răscoala" (Liviu Rebreanu) : 441 Amalgam (Liviu Rebreanu) : XXV, XXVIII, XXIX, XXXI, 1, 5, 180, 231, 265, 301, 304, 455 Amantul anonim (Ion Minulescu) : 80, 409 America (Cleveland, 1933-1934) : 45 Amintiri de la „Viaţa românească" (Mihail Sevastos) : 26 Amintiri despre Nadina (Liviu Rebreanu) : 467 Amintiri din Maieru (Liviu Rebreanu) : 383 Amintiri duioase (ms. Miţi Rebreanu) : 179 Amintiri şi Spovedanii (fragment abandonat de Liviu Rebreanu) : 329 Amîndoi (Liviu Rebreanu) : 61, 127, 180, 225 Amok (film) : 269 Amor (Andrei Tudor) : 221 Amorul veghează (Robert de Flers şi Armând de Caillavet) : 107, 109 Ana Karenina (L.N. Tolstoi) : XXXI, 512 Analele Dobrogei : 211 Ana Măria (Szini Gyula) : 336 . Ancheta „Aurorei" : O impresionantă majoritate de glasuri pentru Slavici (în Aurora) : 367 Anul literar (N. Davidescu) : 27 Apel către editura „Socec", să nu moara (Liviu Rebreanu) : 233 Apostolii, (Liviu Rebreanu) : 9, 100, 213, 379, 380, 498 i Arborii din ţara promisă (Al. Cerna-Rădu-lescu) : XXX Ar&hezi — Rebreanu. Raporturi discrete. (N. Gheran) : 17 Argumentele literaturii noastre de azi. Ce cred aleşii cititorilor „Ideii europene". Ion Minulescu şi Liviu Rebreanu despre problema literară a vremii noastre... Argumentele lui Liviu Rebreanu (în Ideea europeană) : 368 Arhivele Olteniei : 84 Aritmetică (Măria Giuglea şi Liviu Rebreanu) : 260 Armenul Neguţător şi Fiul seu Gherghel [Poveste culeasă din gura poporului (V. Rebreanu. Învăţător) : 469 Arta populară şi literatura (Al. Tzigara-Samurcaş) : 369 Arta prozatorilor români (Tudor Vianu) : 116 Arte sangre y pasion (Mihai Tican-Rumano) : 96 Aspectele unui banchet literar (Pentapolin) : 64 Assomoir [U ~] (Emile Zola, dramatizare de William Busnach) : 14 Astăzi: „Ciuleandra" la „Roxy" şi „Capitol" (în Rampa) : 64 Avarul (Moliere) : 85 Aventura lui Titu Herdelea (Liviu Rebreanu) : 27 Avîntul (Piatra Neamţ, 1931) : 192 Aurora : 367 Bacovia. Viaţa poetului (Agatha-Grigorescu- Bacovia) : 54 Badea Dumitru (Liviu Rebreanu) : 303 Baedeker (ghid turistic) : 12, 89, 92 Banchetul Societăţii Scriitorilor Români în onoarea d-lui F. T. Marinetti (în Rampa) : 121 Baroneasa (Liviu Rebreanu) : 355 Bergens Aftenblad : 39, 393 Bergens Aftenbladet : 40 Bergens Aftenposten : 39 Bergens Tiddende : 40, 393 Berliner Tageblatt: 37, 339, 340 Biblia : 337, 404 Bibliographie, Franco-Roumaine (Alexandru Rally) : 142 Biedermeier Kepek (Szini Gyula) : 336 Bietul Castor (I. Al. Brătescu-Voineşti) : 23 Bietul Trie (I. Al. Brătescu-Voineşti) : 23 ' Bilete de papagal : 221 Boabe de grîu ; 165, 215 Boier Buflea (A. de Herz) : 139 Boris Gudunov (Musorgski) : 111 Bourgeois gentilhomme [Le ~1 (Moliere): 178 Brand (H. Ibsen) : 35, 390 Breasla scriitorilor (Perpessicius) : 24 Brasoi Lapok : 137 Bucarest : 231 Jiukarester Tageblatt: 148 Bucuriile şi amărăciunile lui Titu Herdelea (Liviu Rebreanu) : 163 Budapesti Hirlap : XXVI Burghezul gentilom (Moliere) : 85, 178 Cadrilul (Liviu Rebreanu) : 100, 188, 351, , 381, 394, 498 Caietul 1 (ms., Liviu Rebreanu) : XXVII, 223 Caietul 6 (ms., Liviu Rebreanu) : 31, 86 Caiete — Liviu Rebreanu, ediţie îngrijită de N. Gheran: VIII, XIV, XVIII, XIX, XXVI, 4, 5, 22, 23, 46, 156, 302, 303, 310, 312, 316, 324, 326, 337, 382, 383, 506 Caietele 1, 2 şi 3 (ms., Liviu Rebreanu) : XX, XXI Caietele 4 şi 5 „Jurnalele de la vie" (ms., Liviu Rebreanu) : XXIX Caietele 1—8 (ms., Liviu Rebreanu) : XXVII Calea raiului (Liviu Rebreanu) : 259 Calendarul: 216, 221, 259 Calendarul Gorjului (1925) : 182 Calvarul (Liviu Rebreanu) : XIV, XX, 3, 139, 146, 181, 186, 189, 316, 326, 472 Camera (pagină în ziarul Dimineaţa, răspunde Al. Vaida-Voievod) : 128 Camera deputaţilor fără d. Nicolae Iorga (Liviu Rebreanu) : 244 Camera şi legea Teatrelor. Modificările aduse proiectului (în Universul) : 122 —„ Camil Petrescu: N-am noroc în teatru şi pace (N. Gheran) : 143 Capitala (1930) : 173 Care este situaţia Operei române (în Rampa) : 149 Careu de portrete (E. Lovinescu) : 19 Cartea nunţii (C. Călinescu) : 502 Cartea sfîntă a vieţii mele (Genea) : 142 Casa de păpuşi (H. Ibsen) : 390 Casandra (N. Iorga) : 148 Catastrofa (Liviu Rebreanu) : 46, 187, 189, 190, 192, 315 Cazul d-lui Nichifor Crainic, o scrisoare a d-lui Liviu Rebreanu (în Adevărul şl Dimineaţa) : 193, 425 Cazul Rebreanu (Romulus Dianu) : 124 Cazul Rebreanu. Scrisoare deschisă d-lui prim-ministru Iuliu Maniu (Scarlat Calli-machl) : 115 Cavaleria Rusticană (Mascagni) : 89 Cavalerii (Mikszâth Kâlmân) : 336 Călătoriile lui Guliver (Jonathan Swift) : 5C6, 517 Călătorul Paul Morand (în Rampa) : 153 Căţeaua (Corneliu Moldovanu) : 212 565 Cea dintîi nuvelă (citită la Convorbiri critice de Liviu Rebreanu) : XXVI Ce artişti vor ţi pensionaţi şi eliminaţi de la Teatrul Naţional (în Rampa) : 120 t Ce cred editorii despre săptămîna cărţii ? (în România literară) : 477 Ce cred librarii despre săptămîna cărţii ? (în România literară) : 477 Ce cred scriitorii despre săptămîna cărţii ? (în România literară) : 247, 477 Ce fapte şi tendinţe duc în situaţia actuală a lumii la pace şi război ? Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu (în Vremea) : 260 Ce program teatral dorim ? (Scarlat Froda) : 78 Ce se spune despre „Patul lui Procust ?" (Liviu Rebreanu) : 247 Ce ştiu românii despre noi — şi ce nu ştim noi despre ei (interviu cu Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor din România (în Nationen) : 390 Cezar şi Galilea (H. Ibsen) : 390 Cei dintîi paşi (Liviu Rebreanu) : XXVI Cei doi premiaţi (în Viitorul) : 99 Cel dintîi dintre cei dintîi (Liviu Rebreanu) : 27 Celelalte portrete ale d-lui E. Lovinescu (George Călinescu) : 19 Cine a jignit Teatrul? (în îndreptarea): 80 Cine-i Nichifor Crainic ? (Liviu Rebreanu) : 193, 421 Cinema (1924) : 224 Cine va rămîne şi cine va fi eliminat de la Teatrul Naţional (în Rampa) : 120 Cine vine la Naţional (V. Timus) : 70 Cinsprezece elogii academice (1945), Editura Academiei : 3 Ciocoii vechi şi noi (N. Filimon) : 361 Circul (film de Ch. Chaplin) : 43 Citire (Măria Giuglea, D. Vasu, Liviu Rebreanu şi T. Teodorescu-Branişte) : 260 Ciuleandra (film de Martin Berger) : 84, 85, 102, 119, 120, 139, 143, 144, 147, 161, 162, 163, 164, 418, 419 Ciuleandra (în Rampa) : 162 Ciuleandra (Liviu Rebreanu) : V, VIII, IX, XXII, XXVII, XXVIII, 2, 3, 4, 5, 19, 20, 21, 24, 25, 26, 27, 30, 45, 79, 85, 97, 98, 99, 108, 128, 147, 163, 166, 189, 213, 225, 256, 281, 420, 428, 429, 434, 462, 465, 493, 497 Ciuleandra (recenzie, Vasile Timus) : 162 „Ciuleandra" a fost proiectat la Berlin (în Rampa) : 162 „Ciuleandra", film germano-român (Alfa) : 160 „Ciuleandra" la „Roxy" şi „Capitol" (în Rampa) : 162 „Ciuleandra" sau Jocul neruşinării (Al. Hodoş) : 140 566 Cînd doi se ceartă (Ion Minulescu) : 162 Cîntecul iubirii (Liviu Rebreanu) : 325, 458, 499 Cîntecul lebedei (Liviu Rebreanu) : 5 Cîntăreţul de Jazz (film la Cinema Aubert, Paris) : 97 Clopotul scufundat (Gerhart Hauptmann) : 350 Codrea (Liviu Rebreanu) : 389, 400, 457, 517 Comedia : 8, 385 Comedia umană (Honore de Balzac) : 506 Comercializarea teatrelor naţionale şi a operelor (în Universul) : 110 Conferinţă despre Liviu Rebreanu la Roma (în România literară) : 247 Conferinţa d-lui Liviu Rebreanu (Victor Mi-lorian) : 189 Conferinţa d-lui Liviu Rebreanu despre viaţa şi opera sa (în România literară) : 247 Conferinţa d-lui Liviu Rebreanu în Văşcăuţi (în Glasul Bucovinei) : 289 Conflictul cu biserica ortodoxă din Basarabia (C. Cernăianu) : 62 Conflictul ( dintre Teatrul Naţional şi Ministerul Instrucţiunii se agravează. D. Liviu Rebreanu respinge „jignirea fără precedent adusă teatrului" şi cere ancheta (în Adevărul) : 409 Confluenţe [în „Opere", Rebreanu] (Niculae Gheran) : XXXIII, 141, 203 Congrese de scriitori (Emănoil Bucuţa) : 248 Conservator & C-ia (N. Davidescu) : 20 Contemporan cu ei (Camil Baltazar) : 24 Contemporanul : XIII Contes et Nouvelles (Rachilde) : 160 Contimpuranul : 61 Controlul străin (Liviu Rebreanu) : 245 Conul Leonida faţă cu reacţiunea (I. L. Caragiale) : 444 .Convocarea Consiliului de Coroană (în Adevărul) : 339 Convorbire cu d. Liviu Rebreanu. Un nou roman. „Adam şi Eva". Scriitorul intim. Curentele literare. O nouă gazetă (Ioan Massoff) : 363 Convorbiri (v. Convorbiri literare). Convorbiri critice: XXVI, 7, 17, 48, 147. 306, 325, 331, 334, 337, 338, 373, 377. 400, 401, 431, 450, 457, 458, 459, 497, 499 Convorbiri literare: 165, 211, 215, 381 Copia Andaluza (revistă la Teatrul Pavone, Madrid) : 89 Corespondenţa dintre L. Rebreanu şi Marcu Beza (George Muntean) : 35 Coriolan Secundus (Mihail Sorbul) : 51 Corriere della Sera (Milano) : 39 Corrida (Mihai Tican-Rumano) : 96 Corpurile legiuitoare (concedierile de la Direcţia Educaţiei Poporului, în Universul) : 128 Corpurile legiuitoare (dezbateri la Legea tea-. trelor, în Universul) : 125 Corpurile legiuitoare (interpelarea lui Aurel Varlam, în Universul) : 114 Corpurile legiuitoare (interpelarea lui C. Rădulescu-Motru, în Universul): 111 Corpurile legiuitoare (răspunsul lui I. Răducanu, în Universul) : 124 Cosînzeana (Orăştie) : XX, 306 Crăişorul [şi Crăişorul Horia] (Liviu Rebreanu) : IX, XXII, XXVIII, 44, 45, 46, 49, 55, 66, 70, 79, 85, 99, 103, 104, 105, 108, 187, 189, 190, 192, 225, 434, 462, 465, 497 Creaţie şi analiză (G. Ibrăileanu) : 22 Cred (Liviu Rebreanu) : XXXI, 5, 368, 371 Credinţa : 211 Crimă şi pedeapsă (F. Dostoievski) : 372 Critica raţiunii pure (Immanuel Kant) : 404 Criza cărţii româneşti (Liviu Rebreanu) : 52 Criză de guvern. Generalul Prezan şi-a depus mandatul. Demersurile pentru formarea unui guvern de concentrare naţională n-au reuşit. Ce ne declară şefii de partide ? (în Universul) : 127 Criza de la Teatrul Naţional. Un protest al Societăţii Autorilor Dramatici. Directorul Teatrului cere să fie anchetat. O tragicomedie (Romicus) : 409 Crîngul Făgetului (Liviu Rebreanu) : 49 Cronica : XXIV, 22 Cronica politică şi parlamentară : 102 Cruciada românismului : 298 Cu dl. Liviu Rebreanu despre criza cărţii (A.P. Samson) : 46, 395 Cu dl. Liviu Rebreanu despre el şi despre alţii (Tudor Muşatescu) : 48, 397 Cu dl. Liviu Rebreanu despre romanul „Răscoala" (Dan Petraşincu) : 489 Cu dl. Liviu Rebreanu, romancierul care toată viaţa nu face decît să scrie şi totuşi nu e fecund. Despre „Gorila", „Pojarul dragostei" şi altele (Al. Robot) : 247, 267, 478 Cuget clar : 17 Cuib de: viespi (Al. Kiriţescu) : 118 Cuibul visurilor (Liviu Rebreanu) : XX, 2, 5, 312, 336 Cui i se cuvine Premiul Naţional de proză. Răspunsul d-lui L. Rebreanu (în Aurora) : 367 Culcuşul (Liviu Rebreanu) : 338, 377, 459 Cum am debutat în literatură (Liviu Rebreanu) : 388 Cum am scris „Răscoala" (Liviu Rebreanu) : XXVIII Cum i-am cunoscut (I. Peltz) : 59 Cumpăna dreptăţii (Liviu Rebreanu) : 181 Cum se face propagandă... românească prin filmele sonore (in Universul) : 163 Cum se scrie româneşte (T. Arghezi) : 17 Cum se' scrie un roman ? (Liviu Rebreanu) : 84 Cum vor funcţiona în viitor Teatrele Naţionale din provincie. D. Liviu Rebreanu despre situaţia acestor teatre (în Rampa) : 413 w ' Cupeul fermecat, prelucrare după Szini Gyula : 336 Curentul: XXV, 51, 58, 75, 85, 106, 107, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 124, 129, 139, 140, 145, 150, 151, 152, 155, 157, 160, 162, 163, 164, 186, 187, 189, 192, 216, 218, 268, 298 Cu soţul meu (Fanny Rebreanu) : 23, 29 Cuvînt înainte la o corespondenţă de valoare unică (Niculae Gheran) : XXIV Cuvîntul: 2, 7, 17, 18, 19, 24, 48, 58, 64, 80, 81, 109, 115, 163, 205, 213, 216, 225, 242, 408. 435 Cuvintul liber : 275, 298, 328, 503 Cuvîntul nostru : 147 Cuvîntul studenţesc : 196 Cuvîntul ţărănimii : 179 Cuvinte potrivite (Tudor Arghezi) : 27 Cyrano de Bergerac (Edmond Rostand) : 7 D. Adamescu şi „Dicţionarul" (Liviu Rebreanu) : 228 Dance de l'amour et de la mort [La ~] (Liviu Rebreanu) : 30 Danton (Camil Petrescu) : 143, 211 Das Geistige Rumânien ((proiect de revistă) : 45 Date noi despre familia lui Liviu Rebreanu (Mircea Popa) : 310 Dălţi şi pensule (Oscar Han) : 50 De 'ce ? (Liviu Rebreanu) : 229, 443 Declaraţiile d-lui Liviu Rebreanu (în Rampa) : 78 Deiţa (A. Poitivin-Scheletti) : 253 Demisia guvernului Maniu (în Curentul) : 155 Demi-Vierges [Les ~] (Marcel Prevost) : 30 46 Democraţia română : 11 Dent [La ~ ] (Rachilde) : 160 De profundis (Oscar Wilde) : 337 De vorbă cu autorul „Răscoalei". Personalitatea lui Liviu Rebreanu. Acasă la el (Camil Baltazar) : 503 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu (Al. Sahia) : 199, 203, 433 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu (C. Şoldan) : 78 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu (I. Vale-rian) : 370 567 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu (V. Cristian) : 260 De vorbă cu d-l Liviu Rebreanu despre romanele poliţiste şi de aventuri. Vinovăţia părinţilor. Cum ar construi d-sa un roman pentru copii (Ion Drăgnescu) : 493 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu noul director al Teatrului Naţional. Asupra repertoriului. Situaţia materială şi morală a artiştilor. Mai multă artă dec'n spectacol. Numărul artiştilor (C. Şoldari) : 406 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, Preşedintele S.S.R. şi poate autorul cel mai tradus în limbile străine (Victor Milorian) : 189, 206, 427 De vorbă cu Liviu Rebreanu (în Spre ziuă) : IX, 360 De vorbă cu Liviu Rebreanu cu prilejul apariţiei romanului „Jar" (Camil Baltazar) : 170, 260, 480 De vorbă cu Liviu Rebreanu (Felix Aderca) : 302, 375 De vorbă cu Liviu Rebreanu despre scriitorii tineri şi despre „Provincia literară" (George D. Rîncă) : 484 De vorbă cu d. prof. N. Iorga (în Rampa) : 122 De vorbă cu Lovinescu în (Spre ziuă) : V De vorbă cu romancierul Liviu Rebreanu (N. Papatanasiu) : XXXI - De vorbă cu romancierul Liviu Rebreanu despre Capitala ţării (V. Gorun) : 486 De vorbă cu scriitorii noştri (în Rampa, v. O oră cu dl. Liviu Rebreanu). Der Talisman (Ludvig Fulda) : 88 Dicţionarul enciclopedic „Cartea Românească" : 228 Die Heilige Flamme (Somerset Maugham) : 156 Dimineaţa : XIX, 70, 73, 75, 106, 107, 126, 128, 129, 137, 149, 155, 160, 161, 164, 174, 193, 236, 242, 298, 339, 343, 357, 425. 446, 521 Dincolo (Liviu Rebreanu) : 195 Din lumea celor care nu cuvîntă (Em Gîrleanu) : 373 Din refugiu (Liviu Rebreanu) : 316, 326 Din registrul ideilor gingaşe (Paul Zarifopol) : Dintele (Liviu Rebreanu) : 160, 459 Directorul Teatrului Naţional cere repararea jignirii aduse Teatrului (Liviu Rebreanu) : 408 Dispărută în noaptea nunţii ; 404 Divanul cărturarilor, meşterilor şi jupîniţelor de la Hanul Ancuţei (Niculae Gheran) : 297 D. Liviu Olivian Rebreanu (Joel) : 111 D. Liviu Rebreanu (Nichifor Crainic) : 192 568 D. Liviu Rebreanu a terminat „Răscoala". O vizită la via marelui nostru romancier, relatare de R. Horia : XIX, 446 D. Liviu Rebreanu Despre Studio (în Rampa) •. 414 D. Liviu Rebreanu expune criticilor dramatici programul său de activitate (Ioan Massoff) : 78 D. Liviu Rebreanu şi studioul Teatrului Naţional (în Ultima oră) : 100 D. Victor Eftimiu, director al Teatrului Naţional (în Curentul) : 110 Dl. I. Gr. Perieţeanu a demisionat de la Direcţia Teatrului Naţional (în (Rampa) : 168 Di. Liviu Rebreanu despre filmul „Ciuleandra". Cinematograful face concurenţă teatrului ? (Ioan Massoff) : 162, 418 Dl. Liviu Rebreanu răspunde la ancheta noastră in jurul crizei teatrale (Aida Ver-mont) : 8, 385 Doamna Casanova (A. Bilciurescu şi M. To-neghin) : 213 Domnişoara din strada Neptun (Felix Aderca) : 25, 361, 511 Domnişorul Liviu şi Ion al Glanetaşului (N. Gheran) : XI, 57, 313, 335 Don Quijote (Cervantes) : 96, 517 Două latinităţi. însemnări dintr-o călătorie (Livu Rebreanu) : 8 Două lumi (Liviu Rebreanu) : 161 Douăzeci şi şase şi una (Maxim Gorki) : 336 Dramă şi teatru (Ion Marin Sadoveanu) : 29 Dreptatea: 21, 24, 61, 112, 129, 174, 223, 541, 342 Drumul nou : 206 Dumbrava fermecată (v. Dumbrava minunată). Dumbrava minunată (Mihail Sadoveanu) : 376 După un an (Liviu Rebreanu) : 247, 476 Duşmanul poporului (H. Ibsen) : 36, 389, 391 Ecole de cocottes (comedie) : 353 Educatorul poporului în audienţă (Romulus Dianu) : 139 Educaţia Poporului (Cezar Petrescu) : 111 Eftimiu, Rebreanu et comp. (în Curentul) : 129 El bosque de los ahorcados (Liviu Rebreanu) : 97 El dia Grâfico (Barcelona) : 96 Elienzek : 187, 407, 408 Elegii pentru fiinţe mici (Eugen lonescu) : 221 Emil Rebreanu — Cronologie (Cezar Apreo-tesei) : 55 Enciclopedia „Cugetarea" (Lucian Predescu) : 10, 30, 188 Epilogul epilogului (Liviu Rebreanu) : 225 Epoca: XXVI, 113, 115, 139, 163, 325, 343 Este Mary Dugan vinovată (Bavard Veiller) : 97, 102 Este Rebreanu un plagiator ? (Romulus Dianu) : 160 Eugen lonescu artilerist (N. Gheran) : 221 Eugen Lovinescu: „Scrisori şi documente" (ediţie îngrijită de N. Scurta) : 47 Eugen Lovinescu sub zodia seninătăţii imperturbabile (Camil Petrescu) : 225 Eu şi eroinele mele (Liviu Rebreanu) : XXVIII Evantaiul doamnei Windermere (Oscar Wilde) : 171 Evoluţia poeziei lirice (E. Lovinescu) : 17 Excelsior : 161 Excrocheriile Kulturii (Dansul milioanelor cu duetul Berger-Rebreanu) [Ion Dimitrescu] : 163 Facla : 61, 298, 496 Facla literară : 359 Falanga : XXVI Falanga literară şi artistică : 306, 325, 331, 373, 431 Falimentul (piesă de teatru) : 350 Familia : 485 Familia misterioasă (Sziny Gyula) : 336 Fata ursului (V. Voiculescu) : 158 F aux-monayeurs [Les —] (Andre Gide): 379 Faţă în faţă cu eroul meu (Al. Robot) : 267, 452 Făt-Frumos : 450 Fecioare la licitaţie (Al. Bilciurescu şi M. To- neghin) : 213 Fecioarele nebune (Marcel Prcvost) : 30 Femeia (Liviu Rebreanu) : 303 Femeia cu carne albă (Felix Aderca) : 511 Femeia mării (H. Ibsen) : 293, 390 _ Femeia şi paiaţa (Pierre Loys şi Pierre Fron- dae) : 159 Femina : 44 Femme et la pautin [La ~] (Pierre Louys şi Pierre Frondae) : 159 Femmes et le Terreur [Les ~] : 263 Fenomenul social (Eugen Jebeleanu) : 503 Festivităţile Ibsen (în Bergens Aftenblad) : 393 Feudalitatea regizorilor (Ion Dimitrescu) : 106 Fiara (Liviu Rebreanu) : 23 Filmul (revistă) : 224 Filmul „Ciuleandra" (preot Traian Chiru-lescu) : 164 Fîntîna Blanduziei (Vasile Alecsandri) : 350 Flacăra : 98, 225, 339 353, 354 Flacăra sfîntă (Somerset Maugham) : 156 Flamura : 23 Flămînzii (Liviu Rebreanu) : 467 Floarea de foc ; 219 Foamea cea mare (Johan Bojer) : 391 Foresta degli impicati [La ~] (Liviu Rebreanu) : 328 Foret de pendus [La ~ ] (Liviu Rebreanu) : 171, 328 Frankfurter Zeitung : 37 Frămîntări (Liviu Rebreanu) : 459, 517 Fritz (Robert Stolz) : 398 Fuga în imaginar (Aurel Sasu) : 336 Furnica : 340 Gazeta : 298 Gazeta Bucureştilor : 148 Gazeta literară (1929) : XVI, XXXVII, 52, 53, 54, 80, 81, 409, 410 Gazeta literară (Liviu Rebreanu) : 409 Gazeta municipală : 298, 486, 523 Gazeta Transilvaniei : 189, 206, 427 Geneza romanului „Adam şi Eva" (N. Gheran) : XXVIII, 319 Geneza romanului „Jar" (N. Gheran) : _ 141 Geneza romanului „Pădudea Spînzuraţilor" (N. Gheran) : 55 Geografie (Măria Giulgea şi Liviu Rebreanu) : 260 Georges Dandin (Moliere) : 85, 100 Gestiunea Teatrelor Naţionale în discuţia Parlamentului (în Curentul) : 107 Gheşeftarul de la Teatrul Naţional (Tom) : 106 Ghighi (Liviu Rebreanu) : 303, 325 Ghinionul (scenariu de film, Liviu Rebreanu) :, 85 Gildet paa Solhaug (H. Ibsen) : 39 Gîndirea: XXV, 19, 50, 56, 57, 83, 160, 165, 174, 192. 194, 211, 218, 219, 221, 225, 421, 422, 423, 426 Glafira (Victor Eftimiu) :_63 Glasul Apelor (I. Gr. Perieţeanu) : 241 Glasul Bucovinei : 8, 272, 289 Glasul inimii (Liviu Rebreanu) : 517 Glasul iubirii (Liviu Rebreanu) : 314 Glasul pămîntului (Liviu Rebreanu) : 314 Goana torţelor (Liviu Rebreanu) : 245 Golanii (Liviu Rebreanu) : VI 17, 173, 334, 336, 338, 339, 341, 351, 377, 380, 402, 459, 473 Gorila (Liviu Rebreanu) : XV, XVII, XXII, XXXII, XXXIII, 6, 58, 100, 127, 141, 170, 173, 174, 190, 192, 203, 225, 259, 262, 263, 264, 278, 298, 307, 328, 337, 420, 434, 478, 479, 481, 493, 498, 506, 513 Gorjanul : 182 Graiul românesc : 68 Gramatică şi Compunere (Măria Giuglea şi Liviu Rebreanu) : 260 Grand-Hotel (Paul Frank) : 162 569 G. Topîrceanu, „Parodii originale" (Liviu Rebreanu) : 173 Guliver (v. Călătoriile lui Guliver). Gură de leu (Ticu Sevastia Arhip) : 268 Hamlet (Shakespeare) : 350, 389 Hamlet cu d-l Nottara (Liviu Rebreanu) : 78 Harap-Alb (dramatizare, Nella Stroescu) : 266, 272 Heda Gabler (H. Ibsen) : 390 Hora morţii (Liviu Rebreanu) : 46 /. Al. Brătescu-Voineşti (Liviu Rebreanu! : 27 Iconar : 485 Ideea europeană : XXXI, 5, 368, 371 Ideea naţională în literatură (Octavian Goga) : 369 Idilă de la ţară (Liviu Rebreanu) : XX, 312 Idiotul (F. Dostoevski) : 363 /. Gr. Perieţeanu „Glasul apelor" (Liviu Rebreanu) : 241 Iluzii permanente (Liviu Rebreanu) : 247 Illustration : 86 Imoralitatea criticii impresioniste (Radu Dragnea) : 57 Implicaţii -la biografia lui Liviu Rebreanu (Petru Oalde) : 184, 310 Im Westen nichts Neues (Erich Măria Re- marque) : 176 Independenţa : 342 Indice de nume (în voi. La lumina lămpii) : 89 Industrie şi comerţ (Stephan Kamare) : 149 Inspiraţii (film cu Greta Garbo) : 212 Instalarea noului director al Teatrului Naţional (în Curentul) : 110 Internaţionala (text de E. Pottier, muzică — P. Degeyter) imn : 31 Interviu cu d-l Liviu Rebreanu (Miron Grin-dea) : 203, 436 Ion (Liviu Rebreanu) : V, VI, VIII, XXII, XXIII, XXVII, XXVIII, XXXI, 1, 5, 17, 20, 23, 24, 31, 45, 57, 99, 108, 128, 131, 137, 179, 187, 189, 190, 192, 214, 237, 238, 262, 274, 301, 303, 307, 309, 311, 312, 313, 316, 317, 351, 356, 357, 359, 361, 363, 364, 374, 375, 377, 378, 380, 386, 387, 395, 419, 428, 431, 434, 441, 442, 452, 453, 456, 457, 460, 461, 462, 464, 466, 470, 479, 484, 492, 493, 496, 497, 498, 502, 504, 506, 508, 509, 510, 518, 520, 522 Iphigenia (piesă din repertoriul german, la Teatrul Naţional, sub ocupaţie, în 1917) : 350 Istoria civilizaţiei române moderne (E. Lovinescu) : 18 Istoria literaturii române (E. Lovinescu) : 18 Istoria literaturii române contemporane (E. Lovinescu) : 17 Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent (G. Călinescu) : 222 Istoria Teatrului Naţional (Ioan Massoff) : 6, 177, 350 Isus (Mihail Dragomirescu) : 160 Italia letteraria [L ~1) : 196 Iţic Strul (v. Iţic Strul, dezertor). Iţic Strul, dezertor (Al. Dominic) : 503 Iţic Strul, dezertor (Liviu Rebreanu) : 46, 212, 213, 243, 255, 322, 327, 328, 329, 436, 503 Iubirea cea mare (Liviu Rebreanu) : 170 Iubirea eternă (Liviu Rebreanu) : 170 Iubirea literară (Liviu Rebreanu) : 265 luda (Ion Luca.şi G. Ciprian) : 267 Ivonne (Liviu Rebreanu) : 12 Izbînda : 24, 510 Înainte (Liviu Rebreanu) : XV în ajunul izgonirii (Ion Dimitrescu) : 122 In căutarea formei (Aurel Sasu) : 336 In ce cred (Liviu Rebreanu) : 204 Începem (Liviu Rebreanu) : 350 Îndreptarea : 80, 82, 112, 129, 139, 174, 327 In jurul lui Michiduţă (Tom) : 106 In lumea dreptăţii (I. Al. Brătescu-Voineşti) : 23 In numele S.S.R. vorbeşte d. Liviu Rebreanu (în Rampa) : 73 In pragul minunii (V. Voiculescu) : 328, 329 Însemnare inedită (Liviu Rebreanu) : XVI Însemnări (Liviu Rebreanu) : 247 Însemnări (ms., Liviu Rebreanu) : 46, 458 Însemnări (revistă) : 298, 484 Însemnări zilnice: Centenarul Ibsen (N. Liu) : 37 Însemnările din Olanda (Mihail Sadoveanu) : 26 înşir-te mărgărite (Victor Eftimiu) : 100, 158, 353 In timpul ocupaţiei (Liviu Rebreanu) : XXVI întinerirea „Vieţii româneşti" (Liviu Rebreanu) : 247 Inrte coeficient şi număr. Ionel Teodoreanu: Intre vînturi (N. Davidescu) : 20 Intre critică autorizată şi insulte fără autoritate (Soare Z. Soare) : 106 Intre critică şi injurie (Liviu Rebreanu) : 245 Intre intelectualitate şi sport (Lorin Firu) : 214, 442 Intre lupte (Bjornstjerne Bjornson) : 391 între roman şi viaţă (Liviu Rebreanu) : XXVIII, 163, 231, 452 într-un amurg de august la Casa memoriala Liviu Rebreanu (dr. V. Tiţescu) : 210 Întunecarea (Cezar Petrescu) : 412 Întuneric şi lumină (I. Al. Brătescu-Voineşti) : 23, 28 Întunericul (Liviu Rebreanu) : 374, 492 Iţi place bluza mea (A. de Herz) : 139 învăţătorul (Liviu Rebreanu) : XXVl Jar (Liviu Rebreanu) : XXII, 127, 170, 192, 203, 260, 328, 442, 480, 481, 484, 490, 493, 497 Jeane d'Arc (Joseph Delteil) : 379 Jon Gabriel Borkman (H. Ibsen) : 393 Journal (Liviu Rebreanu) : XVII, XVIII, 337 Journal de Debats : 37 Journal de Voyages (Honore Rosny) : 9 Jucării sfărîmate (Caton Theodorian) : 223 Jurnal (Liviu Rebreanu) : VII, X, XV, XVI, ' XVII XVIII, XXIV, XXVJI, XXXIII, XXXV, XXXVI, XXXVII, 1, 19 ,20, 24, 27, 30, 31, 44, 57, 72, 78, 79, 99, 106, 107, 108, 137, 141, 143, 155, 156, 157, 164, 173, 203, 206, 214, 231, 247, 248, 254, 255, 260, 266, 269, 270, 274, 275, 276, 279, 280, 281, 285, 289, 294, 297, 298, 326, 328, 333, 363, 373, 390, 395, 397, 413, 417, 419, 420, 436, 438, 505, 514 Jurnal (Tudor Vianu) : 116 Jurnal de bord (Liviu Rebreanu) : XVI, XXXVI, 180 Jurnalele de la vie (Liviu Rebreanu) : XXIX Jurnalul doamnei (revistă) : XXVIII, 301, 455 Jurnalul zvonurilor (Liviu Rebreanu) : XIV, 509 Kira Kiralina (Panait Istrate) : 218, 372 _ Kjaerlinghedens Komedie (Comedia iubirii), la Central Teater : 34 Knock-out (Gustav Valentin şi Vasile Creţoiu) : 266 Kremlin (Cezar Petrescu) : 221 Kultur (I. Dimitrescu) : 124 La arme (A. Mureşan) : 347 Lacrima (Liviu Rebreanu) : 517 Lady Mary (operetă — la Daily, Londra) : 42 Lady Windermere's Fan (Oscar Wilde) : 171 La lumina lămpii (documente literare Liviu Rebreanu) : VII, XXIV, 4, 6, 7, 10, 13, 15, 17, 21, 24, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 42, 44, 51, 53, 64, 65, 66, 74, 81, 86, 89, 93, 96, 100, 101, 131, 145, 170, 179, 189, 202, 208, 209, 227, 245, 261, 265, 274, 316, 326, 344, 353, 357, 358 La Medeleni (Ionel Teodoreanu) : 20, 384, 412 La mormîntul trădătorului (în Curentul) : 140 La schimbarea directorului (G. Ciprian) : 78 Latinitas (volum omagial al Congresului Presei Latine din Bucureşti, 1927) : 8 Lectura pentru toţi : 315 Legea lui Eftimiu (în Rampa) : 121 Legiferare pentru literatură (Liviu Rebreanu) : 245 Leinen aus Island (Stephan Kamare) : 149 Les obesenych (Liviu Rebreanu) : 328 Letopiseţ (Mihail Sorbul) : 100 Liga tinerimei, piesă : 35 Limba şi literatura : 310 Literatura anului (Sergiu Dan) : 21 Literatura şi iubirea (Liviu Rebreanu) : 265 Literatura românească în Rusia Sovietică (Liviu Rebreanu) : 247 Liviu Rebreanu: Adam şi Eva (Trepte şi confluienţe) (Niculae Gheran) : 319 Liviu Rebreanu (Eugen Lovinescu) : 225, 510 Liviu Rebreanu (G. Călinescu) : 222 Liviu Rebreanu (Nichifor Crainic) : 160 Liviu Rebreanu (H. Roman) : 503 Liviu Rebreanu 50 de ani de viaţă (C. Panaitescu) : 496 Liviu Rebreanu, Ciuleandra (T. Teodorescu-Branişte) : 21 Liviu Rebreanu (despre Georges Duhamel) (în Cuvîntul) : 435 Liviu Rebreanu în „documentare" la Academia Română (Stancu Ilin) : 458 Liviu Rebreanu în intimitate (Ioan Massoff) : 247, 468 Liviu Rebreanu la Teatrul Naţional (în Viaţa literară) : 77 Liviu Rebreanu meg ebben a szezonban eloadatja Bukârestben az „Ember trage-diăjât". Felhivja az erdeyi magyar irokat, kuldjenek darabot a Bukâresti. Nemzeti Szinbâz szămâra, în Ellenzek) : 407 Liviu Rebreanu : Omagial (Romulus Dianu) : 107 Liviu Rebreanu. Patosul mărturisirilor (Vasile Netea) : XXXIII Liviu Rebreanu pe două coloane (Ion Aurel Manolescu) : 298 Liviu Rebreanu — schiţe pentru viitoarele romane (Niculae Gheran) : 457 Liviu Rebreanu va reprezenta încă în actuala stagiune „Tragedia omului". Şi invită pe scriitorii maghiari din Transilvania să tri' mită piese pentru Teatrul Naţional din Bucureşti (în Ellenzek) : 407 Lîngă Schitul lui Tărîţă (Puiu Gîrciuneanu) : 267 L. Rebreanu (G. Călinescu) : VI Luceafărul (1963) : 313 Luceafărul (Sibiu) : XVI, XX, XXV, XXVIII, 23, 221, 255, 312, 331, 373, 389, 400, 430, 450, 457, 459, 470, 497, 517 570 571 Lucrări de referinţă despre Radio şi Televiziune (Victor Crăciun, Nicoleta Dropol şi Cella Vasiliu) : 269 Lumea românească : 328 Lumina : 3, 6, 139, 326, 390 Lupii (I. C. Vissarion) : 459 Lupta: 21, 24, 46, 60, 61, 73, 144, 163, 164, 174, 203, 332, 395, 436 Luxe de Paris [Le ~] (revistă): 44 Madame Bovary (Gustave Flaubert) : 363 Magazin istoric : XXXIII Maidan cinematografic (în Rampa) : 85 Maitrey (Mircea Eliade) : 485 Manhattan-Transfer (John Dos Passos) : 209 Manuscnptum: XI, XXVIII, XXXIII, 7, 37, 57, 86, 313, 331, 454, 457 Manuscrise şi voci. Scriitori români la Radio (Victor Crăciun) : 261 Marele duhovnic (Victor Eftimiu) : 124 Marius (Marcel Pagnol) : 98 Marseillaise [La ~ ] imn naţional francez (Rouget de Lisle) : 347 Martin Berger la „Naţional" (Ioan Massoff) : 163 Matin [Le ~] : 9 Matineuri literare (Perpessicius) : 408 Matineurile literare ale Teatrului Naţional (în Cuvîntul) : 408 Mărturia scriitorilor despre marea europeană Hortensia Papadat-Bengescu (Liviu Rebreanu) : 416 Mărturia unei generaţii (Felix Aderca) : 302, 375 Mărturisiri (Liviu Rebreanu) : XXVII, XXVIII, 1, 104, 180, 189, 231, 301, 364, 397, 452, 455, 456, 457, 460, 517 Mărturisiri literare (D. Caracostea, ediţie de Iordan Datcu) : XXVIII Măsură pentru măsură (Shakespeare) : 100 Medeleni (v. La Medeleni) : Memorial (F. Foch) : 87 Memorii (E. Lovinescu) :225 Memorii (Sextil Puşcariu) :146 Memoriul (Liviu Rebreanu, 1910) : 113, 194. 324, 331, 431 Menageria sacră (C. Cernăianu) : 62 Menaj de artist (în Curentul) : 111 Menaj de artist (Paul I. Prodan) : 111 Menţini critice (Perpessicius) : 19, 48 Mersul scrisului (Liviu Rebreanu) : XXIII Mersul scrisului la „Răscoala" (Liviu Rebreanu) : 200, 202, 467 Metropole (Liviu Rebreanu) : 8, 9, 11, 14, 15, 172, 174, 175, 194, 195, 197, 198, 199, 200, 201, 212, 213, 330 Michiduţă culturalul de la Teatrul Naţional (Tom) : 106 Mic tratat de estetică literară (Felix Aderca) : 379 572 Mihail Sadoveanu „Divanul cărturarilor, meşterilor şi jupîniţelor de la Hanul Ancuţei (N. Gheran) : 27 Mihail Sadoveanu : Maître (N. Gheran) : 27 Minerva (1915) : 28, 145 Minunea minunilor (Liviu Rebreanu) : 46, 361, 493, 507 Mitttra (Camil Petrescu): XXIX Mirza (Liviu Rebreanu) : 364 Mişcarea literară (Liviu Rebreanu) : 366 Mişcarea literară (revistă) : XXXVII, 20, 48, 214, 218, 220, 353, 365, 366, 367, 375 Mişcarea literară a anului (A. P. Samson) : 21 Mite (Eugen Lovinescu) : 502- Mizantropul (Moliere) : 85 Moartea (Liviu Rebreanu) : 303 Moartea sau Pasiunea morţii (Liviu Rebreanu) : 316 Moartea şoimului (M. Gorki) : 400 Moartea unei republici roşii (Felix Aderca) : Sil Modernismul (Liviu Rebreanu) : 331 Mojarul (v. Mojarul iluziilor). Molarul iluziilor (Liviu Rebreanu) : XXII, 141, 203, 205, 208, 213, 217, 328, 330, 442, 480, 482 Moldova : 342 .Molima (Ion Marin Sadoveanu) : 171 Momente (Liviu Rebreanu) : 347 Momente de la instalarea noului director al Teatrului Naţional (în Universul literar) : 78 Momîia de la T.N. (în Curentul) : 106 Monitor (v. Monitorul Oficial). Monitorul oastei : 430 Monitorul oficial: 129, 146, 346, 347, 458 Moralitatea în artă (M. Damian) : 409 Muşcata din fereastră (Victor Ion Popa) ' 102 Myrha (Liviu Rebreanu) : 364 Napoleon (v. O sută de zile). Nationen (Oslo) : 33, 38, 390 Naţionalul : 339, 342, 345 Naţionalul nou : 298 Neamul românesc : 3, 196, 298 Nebunia lumii (G. Cornea) : 160 Nebunul (Liviu Rebreanu) : 4 Nevasta (Liviu Rebreanu) : 459 Neue Rundschau : 384 Nici un fel de risipă (Pamfil Şeicaru) : 164 Niculăiţă Minciună (I. Al. Brătescu-Voineşti) : 28 Nimic nou pe frontul de vest (Erich Măria Remarque) : 176 Noaptea Regilor (Shakespeare) : 84 Nocturnă Literară (R. Horia) : 524 Noi secretari generali (în Adevărul) : 59 Nopţi barceloneze (Tican Rumano) : 96 Nora (H. Ibsen) : 390 Note, comentarii, variante (N. Gheran) : 306 Noul director al Teatrului Naţional (în Viitorul) : 77 Noul regim al teatrelor nu va intra în vigoare în actuala stagiune. Declaraţiile d-lui Livfa, Rebreanu (în Rampa): 417 Noul regim, al teatrelor subvenţionate de stat (Ioan Massoff) : 110 Noul regim al teatrelor şi operelor naţionale (în Universul) : 110 Nouvelle Revue Franţaise : 384 Nu lege nouă, ci director nou (Dem Theodorescu) : 121 Nu- ne trebuie Operă română la Bucureşti ? (Liviu Anemie) : 159 Nunta (Liviu Rebreanu) : 317 Nuntă cu repetiţie (Anne Nichols) : 398 Nuntă în revoluţie (Sophus Michaelis) : 35 O corespondenţă E. Lovinescu — L. Rebreanu de interes major (Stancu Ilin) : 17 O femeie şi doi bărbaţi (Liviu Rebreanu) : 303 O însemnare (Liviu Rebreanu) : XVI 1907 (Al. Sahia)503 O moţiune scriitoricească. In ziua alegerilor la S.S.R. (în Curentul): 113 O noapte furtunoasă (I. L. Caragiale) : 350 O oră cu dl. Liviu Rebreanu (Romulus Dianu) : 380 O scrisoare a d-lui Rebreanu (în îndreptarea) : 82 O strîngere de mînă (Liviu Rebreanu) : 22 O sută de zile (Benito Mussolini şi Gioachino Forzano) : 251 O zi din viaţa unui mirtopolit. însemnările unui trădător (Damian Stănoiu) : 266 Oameni feluriţi (Anton Holban) : 111 Oameni feluriţi (în Curentul) : 111 Oamenii regimului, Dl. Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Naţional (în îndreptarea) : 80 Ocrotitorul (Liviu Rebreanu) : 459 Octavian Goga sau Poetul (Liviu Rebreanu) : 205 Ofilire (Liviu Rebreanu) : 23, 312, 457 Oiseau bleu [V ~] (Maurice Maeterlinck) : 43 Olanda (Mihail Sadoveanu) : 26 Oltul (Octavian Goga) : 194 Omul liber : 163 Omul cu mistere (Liviu Rebreanu) : 174 Omul cu mîrţoaga (G. Ciprian) : 177, 217 Opere — Rebreanu (ediţie N. Gheran) : VIII, IX, XI, XIII, XIV, XX, XXII, XXVI, XXVIII, XXIX, XXXI, XXXIII, XXXV, XXXVII, 4, 5, 6, 9, 45, 46, 55, 57,58,85,141,179,180, 181, 182, 186, 187, 189, 190, 192, 199, 200, 203, 238, 260, 262, 302, 303, 304, 306, 307, 308, 309, 312, 316, 317, 319, 324, 331, 336, 343, 355, 364, 454, 455, 457, 458, 459, 460, 464, 466, 499 Ord, revistă •— Oslo : 33 Ordinea: 106, 306, 331, 332, 402, 431, 450 Orientări: 115 Osînda (Liviu Rebreanu) : 303 Pacea (Liviu Rebreanu) : 492 Pagini din jurnal (Liviu Rebreanu) : XVI Panait Istrati (Liviu Rebreanu) : 218, 247, 328 1 Pantahuză morală, pentru Olivian Liviu Rebreanu (în Curentul) : 113 Papagalii (Constantin Rîuleţ) : 85 Paris aux etoiles (revistă la Moulin-Rouge) : 44 Parlamentul (publicaţie) : 60 Passe [Le ~] (Georges de Porto-Riche) : 85 Paşi pe nisip (E. Lovinescu) : 446 Patima roşie (Mihail Sorbul) : 177, 350 Patria : 189, 223 Patul lui Procust (Camil Petrescu) : 247 Păcală şi Tîndală (Liviu Rebreanu) : 507 Păcat boieresc (Mihail Sadoveanu) : 23 Pădurea (v. Pădurea Spînzuraţilor). Pădurea Spînzuraţilor (dramatizare, A, Mitric) : 262, 292 Pădurea Spînzuraţilor (Liviu Rebreanu) : V, VI, VIII, IX, XXII, XXVIII, 1, 45, 55, 57, 61, 79, 97, 98, 108, 119, 125, 128, 160, 166, 171, 189, 190, 192, 213, 218, 225, 233, 236, 239, 255, 315, 316, 317, 328, 353, 354, 359, 363, 364, 374, 376, 378, 381, 390, 394, 429, 434; 442, 448, 462, 464, 466,. 481, 492, 496, 497, 511, 513, 519, 522 Pămînturile (Liviu Rebreanu) : 467 Părerile d-lui Lb'iu Rebieanu (în jurul reapariţiei „Universului literar" (în Universul) : 8, 386 Pe frontul de Vest 1918 (film după Vier von der Infanterie de Fr. Johansen) : 176 Peer Gynt (H. Ibsen) : 389, 390, 391 Pe meandrele trecutului (Ion Petrovici) r XXX, 159 Pe urmele Crăişorului (Liviu Rebreanu) : 79 P.E.N.-Clubul român la Ragusa (în România literară) : 248 Pentru artă (I. Gr. Perieţeanu) : 133 Pentru d. ministru al Artelor (în Viitorul) : 68 Pentru d. Victor Eftimiu (în Rampa) : 120 Pentru lămurirea artiştilor Teatrului Naţional (în Rampa) : 120 Pentru noul director al Naţionalului (Scarlat Froda) : 78 _ Pentru numitul Liviu Rebreanu (I. Dimi- trescu) : 106 573 Periferia (Frantisek Langer) : 248 Peşti Hirlap : XVIII, 341 Petre Petre (Liviu Rebreanu) : 236, 467 Piuliţa iluziilor (Liviu Rebreanu) : 482 Plaiuri năsăudene (C. Tăslăoanu) : 255 Plata salariilor artiştilor Operei (în Rampa) : 144 Plecat fără adresă (Cezar Petrescu) : 221 Plicul (Liviu Rebreanu) : 100, 171, 354, 355, 356, 357, 358, 498 Poarta raiului (Liviu Rebreanu) : 259 Poema cărţii. Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu : 410 Poezia nouă (N. Davidescu) : 369 Poezie sau destin (Agatha Grigorescu-Baco-via) : 54 Pojarul dragostei (Liviu Rebreanu) : 478 Pojarul iubirii (Liviu Rebreanu) : 479 Politica (1928) : 24 Politique [La ~] : 342 Popescu (Liviu Rebreanu) : 170 Poporanismul în literatură (Mihail Ralea) : 369 Porunca vremii : 107 Povestiri din Alhambra (Irving Washington) : 94 Povestitori unguri ardeleni (I. Lupu) : 79 Povestitorul (Liviu Rebreanu) : 27 Poveşti ardeleneşti (Ion Pop Reteganul) : 312 Premiera lui „Ion" dramă în 12 tablouri de Al. Mitric, după romanul d-lui Liviu Rebreanu (în Cuvîntul Ţărănimii) : 179 Premiile naţionale de literatură (Al. A. Phi- ' lippide) : 99 Premiile naţionale de literatură (Şerban Cioculescu) : 99 Premiul Naţional (Romulus Dianu) : 124 Preocupări literare : XXVIII Presa la d-l Rebreanu (în Curentul) : 78 Preşedintele Liviu Rebreanu (Perpessicius) : 80 Preşedintele Societăţii Scriitorilor din România, Liviu Rebreanu (în Bergens Aftenblad) : 393 Pretendenţii coroanei (H. Ibsen) : 390 Prezidenţia S.S.R.-ului (în Adevărul literar şi artistic) : 273 Primejdia bisericească şi naţională din Basarabia (C. Cernăianu) : 62 Primejdie pentru educaţia tineretului (în Universul) : 80 Primii oaspeţi ai centenarului Ibsen — reprezentanţii României L. Rebreanu şi A. Demetriade au sosit ieri (în Aftenposten) : 389 Primul film sonor — „Ciuleandra" d-lui Liviu Rebreanu cu actori germani şi români (în Adevărul) : 162 Procesul comuniştilor (în Lupta) : 144 574 Proces de Mary Dugan [Le ~1 (Bavard Veiller): 97 Procesul de la Soc. Scriitorilor Români (în Universul) : 112 Procesul de la Soc. Scriitorilor Români. Ce face d-l Rebreanu ? Dezminte sau recunoaşte. Cine este „Educatorul Poporului" ! (în Universul) : 113 Procesul de presă al d-lui Liviu Rebreanu (I.Ţ.) : 235 Propilee literare : 54 Prostul (piesă Ia Teatrul Comoedia, sub ocupaţie germană) : 350 Proştii (Liviu Rebreanu).: 459, 498, 499 Prototipuri de personaje din romanul „Ion" (Tiberiu Rebreanu) : 313 P.S. (v. Pădurea Spînzuraţilor). Punctul negru (G. Kadelburg şi R. Presber) : 177 Quia poet fuit (Perpessicius) : 475 Rachieriţa (Ion Luca) : 267, 269 Radiofonia românească (Liviu Rebreanu) : 247, 328 Raffles : 404 Rampa : 7, 9, 28, 36, 39, 48, 50, 52, 58, 70, 73, 77, 78, 80, 81, 82, 84, 85, 99, 100, 106, 107, 110, 112, 115, 120, 121, 122, 124, 138, 144, 147, 149, 151, 153, 159, 162, 163, 168, 174, 176, 203, 205, 247, 259, 267, 298, 326, 351, 354, 363, 369, .380, 382, 388, 390, 397, 401, 402, 408, 413, 414, 415, 417, 419, 441, 450, 452, 468, 478, 493 Ramuri (bibliografie) : 84 Ramuri : 8, 17, 46, 143, 319, 373 Rapsodia română (Liszt) : 215 Raţa sălbatică (H. Ibsen) : 37, 390, 391 Razele cosmice : 329 Răsăritul (Liviu Rebreanu) : 220, 237 Răsăritul şi Apusul (Liviu Rebreanu) : 467 Răfuiala (Liviu Rebreanu) : XIV, 336, 459, 510, 517 Răscoala (Liviu Rebreanu) : VI, VIII, IX, XVII, XXII, XXIII, XXVIII, XXXI, 2, 4, 5, 27, 45, 47, 127, 161, 163, 172, 174, 175, 181, 182, 189, 195, 197, 198, 200, 201, 202, 203, 208, 209, 213, 214, 215, 217, 220, 221, 222, 225, 228, 229, 230, 232, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 241, 243, 244, 245, 246, 247, 251, 254, 255, 268, 274, 276, 281, 305, 306, 361, 374, 454, 441, 446, 451, 454, 457, 458, 460, 461, 462, 463, 464, 465, 466, 467, 468, 479, 482, 484, 489, 490, 491, 492, 493, 496, 497, 503, 504, 518, 522, 523, 524, 525 Răscoala (schiţă de dramă în patru acte, Liviu Rebreanu) : 460 Răspuns unui calomniator (Nichifor Crai-' nic) : 193 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu (în Adevărul literar şi artistic) : 420 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu (în Facla literară) : 359 Răvaşe în iarbă (Liviu Rebreanu) : 306 Războiul. însemnările unui sublocotenent (Liviu Rebreanu) : 183, 186, 192 Răzbunarea Venerei (Liviu Rebreanu) : 14 Răzleţe (Liviu Rebreanu, editate de N. Gheran) : 316 Rebreanu — „Jurnal" (N. Gheran) : XXI Rebreanu la „Viaţa românească" (N. Gheran) : 22 Rebreanu. Slove din închisoare (N. Gheran) : XXIV ■Rebrenismul (Nichifor Crainic) : 194 Referat [către Ministerul Cultelor şi Artelor] (Liviu Rebreanu) : 80, 408, 409, 414 Regele la monumentul lui Săulescu (în Curentul) : 150 Repertoriul cinematografelor „Roxy" şi „Capitol" (în Rampa) : 162 Repertoriul Teatrului Naţional în discuţia Camerei. Interpelările d-lor E. D. Fagure şi N. îorga. Răspunsul d-lor miniştri Costăchescu şi Aurel Vlad : 80 Repetiţiile la Naţional au început (în Ultima oră) : 99 Reporter : 170, 260, 328, 480 Repraesentanten for Den rumaenske forfatter-forening om sit indtryk av Norge (în Bergens Tiddende) : 40 Reprezentantul Societăţii Scriitorilor din România despre impresiile sale din Norvegia (în Bergens Tiddende) : 393 Retragerea d-lui Liviu Rebreanu (Horia Roman) : 176 Retragerea piesei „Amantul anonim" (în Cuvîntul) : 409 Reversul medaliei (Amvntas) : 81 Revista Bistriţei (şi Bistriţa): 324, 332, 333 Revista de istorie şi teorie literară (1970) : 35 Revista Fundaţiilor Regale: XXVIII, 1, 48, 180, 225, 231, 296, 301, 455 Revista idealistă : 341 Revista scriitoarelor şi scriitorilor români : 214 Revoluţiile europene : 329 Revue Blanche (spectacol la Concert Mayol, Paris) : 12 Revue des deux Mondes : 45, 232 Revue Juive (1928) : 43, 250 Revue Negre (spectacol la Concert Mayol, Paris) : 12 Ritmul vremii : 225 R.l. (v. România literară) Robinson Crusoe (Daniel Defoe) : 496 Rolfs Revy (spectacol la Teatrul Casino din Oslo) : 34 Roma, capitol în Metropole (Liviu Rebreanu) : 8 Romancier de mîna stînga (Nichifor Crainic) : 194 Romane fără sfîrşit (N. Gheran) : 46 Romanţă fără note (G. M. Samarineanu) : 236 Romanul „Ciuleandra" de Liviu Rebreanu (S-D.) : 24 Romanul „Ion", concurînd, starea civilă (Şt. Bănulescu) : 313 Romanul mulţimii răzvrătite (Al. Al. Philippide) : 384 Romanul romanului „Gorila" (N. Gheran) : XXXIII Romanul nomanelor (Liviu Rebreanu): 180, 192, 301, 428 Romanul romanelor (S.P.) : 189 România.: XXXIII, 32, 52, 55 România (1927, Paris) : 15 România în război (în Adevărul) : 342 România literară (Iaşi) : 228 România literară (Bucureşti) : XXXVII, 8, 118, 175, 213, 214, 218, 221, 222, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 241, 244, 245, 246, 247, 248, 254, 257, 258, 259, 328, 443, 444, 445, 476, 477 Românul : 187 Romeo şi îulieta (Shakespeare) : '58, 353 Rose-Marie (spectacol) : 297 Rosmersholm (H. Ibsen) : 38, 389, 390, 391 Rostul spovedaniilor (Liviu Rebreanu) : 321, 329 Rouge et le Noire [Le ~] (de Stendhal) : 363 R.U.R. (Karel Capek) : 176 Ruşinea (Liviu Rebreanu) : 303 Samson şi Dalila (Saint-Saens) : 358 Sărbătoarea de la Solhaug (H. Ibsen) : 39 Sărbătoarea d-lui Liviu Rebreanu (în Adevărul literar şi artistic) : 176 Sărbătoarea d-lui L. Rebreanu la S.S.R. (în Adevărul) : 298 Sărbătorirea d-lui Octavian Goga la „Societa* tea Scriitorilor". Cuvîntările. Răspunsul d-lui Goga (în Rampa) : 205 Sărmanul Dionis (Mihai Eminescu) : 320 Săulescu şi Rebreanu (în Tiparniţa literară): 50 Sburătorul: V, 7, 17, 18, 36, 217, 390, 391, 446, 480, 510 Sburătorul văzut de... (în Vremea) : 233 Sburătorul văzut de... [Liviu Rebreanu] : 446 Scandalul de la adunarea Societăţii Scriitorilor Români. Domnul Liviu Rebreanu for-ţat să demisioneze. Grave acuzaţii aduse preşedintelui S.S.R. (în Universul): 112 575 Scandalul de la S.S.R. Adunarea generală a scriitorilor discută chestiuni de resortul parchetului. Demisia d-lui Rebreanu. D. Rebreanu acuzat de delapidare; Cuvîntul d-lui Rebreanu; Cazierul d-lui Rebreanu; Un scandal înăbuşit (în Curentul „Ultima oră") : 112 Scandalul de la Teatrul Naţional (Romulus Seişanu) : 80 Scandalul de la Teatrul Naţional (Acţiunea actorilor. Protestul criticilor. Agitaţia autorilor dramatici. Protestul Sindicatului din Cluj. Scandalul din Cameră. Presa înfierează pe Victor Eftimiu. O nouă interpelare în Cameră) : (în Rampa) : 122 Scara, v. Scara măgarilor (Liviu Rebreanu) : XXVI _ Scara fericirii (Liviu Rebreanu) : 203 Scara măgarilor [v. şi Szamârletra] (Liviu Rebreanu) : XXVI, 325 Scena : XXXVII, 20, 326, 350 Schiţe_(Liviu Rebreanu): 303, 319, 457 Scîntei galbene (G. Bacovia) : 46 Scriitori în lumina documentelor (Horia Oprescu) : 30 Scriitorii români salută pe colegii lor norvegieni (în Aftenposten) : 392 Scriitorii şi literatura în Rusia Sovietică (Liviu Rebreanu) : 328 Scriitorii şi preşedintele lor (Mircea Eliade) : 273 Scriitorii >şi problemele culturii (Liviu Rebreanu) : 245 Scriitorul Liviu Rebreanu preşedintele de onoare al Academiei Latine (în Drumul nou) : 206 Scrisoarea (Cezar Ivănescu) : XXV Scrisoarea pierdută (I. L. Caragaile) : 359, 381 Scrisori către Ion Bianu (ediţie de Marieta şi P. Croicu) : 112 Se ridică cortina (Vaier Dona) : 514 Seara : 145 Secolul: 219, 220, 237 Secretele scriitorului (Georges Duhamel) : 436 Semănătorul: 331 Semenicul (caiet de literatură, Reşiţa) : 184 Semenicul (revistă) : 184, 310 Sensuri şi etape în laboratorul „Pădurea Spînzuraţilor" (în Steaua) : 317 Sentinela (Liviu Rebreanu) : 336 Servilia (Liviu Rebreanu) : 108 Sfîrşitul (Liviu Rebreanu) : 336 Sincronism şi diferenţiere (E. Lovinescul - 18 ; Sinteze : 142 Sîntem sau nu o colonie a culturii franceze? Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu (în Vremea) : 13, 204, 439 576 Slove din închisoare (Liviu Rebreanu) : 333 377, 432 Soarta [Blestemul} (Liviu Rebreanu) : 303 Soldatul necunoscut (Liviu Rebreanu) : 15 Solemnitatea inaugurării Direcţiei Educaţiei Poporului. Discursul d-lui Liviu Rebreanu (în Rampa) : 415 Solemnitatea instalării noului director al Teatrului Naţional. Cuvîntările d-lor Ministru Răducanu, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu şi C. Nottara (în Rampa) : 110 Spicuiri (caiet ms., Liviu Rebreanu) : XVIII, XIX, 5, 382, 383, 506 Spicuiri din Nietzsche (Liviu Rebreanu) : 331 Spiritul românesc creator (Radu Dragnea) : 57 Spiţeria culturii (Ion Dimitrescu) : 157 Spovedanii (Liviu Rebreanu) : XII, XXV, XXXIII, XXXVI, 1, 82, 205, 206, 208, 209, 210, 212, 213, 217, 320, 321, 325 Spre un guvern Prezan. Dl. Iuliu Maniu n-a acceptat însărcinarea de a forma cabinetul. Motivele reale ale abţinerii. Dl. Prezan a fost chemat în Capitală (Universul) : 127 Spre ziuă : V, IX, 5, 23,^24, 25, 46, 50, 360 S.S.R. intim şi activ (Cuvîntul) : 80 S.S.R. realege preşedinte pe d. Liviu Rebreanu (Rampa) : 115 Statutul cultural (D. Guşti) : 258 Stăpîna (Caton Theodorian) : 358 Steagul (1916) : 342 Steaua : 178, 313, 317 Stîlpii societăţii (H. Ibsen) : 390 Straja regelui : 147 Străjerul : 147 Strigoii (H. Ibsen) : 36, 390 Studii de limbă şi stil (N. Gheran) : XIX Suferinţele din Ardeal (V. Stoica) : 347 Suflete moarte (N. Gogol) : 506, 517 Suflete tari (Camil Petrescu) : 358 Sur le fleuve amour (Joseph Delteil) : 379 Szamărletra (Liviu Rebreanu) : XXVI, 25 Şarpele (Liviu Rebreanu) : 319 Şezători literare (Cuvîntul) : 408 Şezătorile literare ale Naţionalului (Cuvîntul) : 408 Şoarecele de biserică (Fodor Lâszld) : 118 Şti'mţa literaturii (M. Dragomirescu) : 369 Tablouri Biedermeier (Szini Gyula) : 336 Tageblatt (v. Berliner Tageblatt). Tunase Scatiu (Duiliu Zamfirescu) : 465 Teatrul Naţional în plină anarhie (V. Timus) : 121 Teatrul românesc. Privire istorică (Ioan Massoff) : XXX Temerea [Zestrea] (Liviu Rebreanu) : 303 r TempsJIe ~] : 38 Temps du mepris [Le ~] (Andre Malraux) : 278 Timpul: 195 Tinereţe (Max Halbe) : 37 Tiparniţa literară : 49, 50, 416 Toleranţă inadmisibilă. In jurul scandalului de la Societatea Scriitorilor Români (Odo Basca) : 115 Tradiţionalism (Nichifor Crainic) : 369 Tragedia omului (Imre Madâch) : 407 Trandafirii roşii (Zaharia Bârsan) : 262 Transcendentalia (Camil Petrescu) : 211 Transilvania : XXV, 321, 458 Trecutul (Georges de Porto-Riche) : 85 Trei metropole [v. şi Metropole] (Liviu Rebreanu) : 13, 27 Trei nuvele (Liviu Rebreanu) : 46, 212 Tribuna: XVI, XVII, XVIII, XXI, XXIV, 17, 27, 187, 221, 297, 333 Tribuna poporului: 187 Tribuna şcolii argeşene : 210 Trică (George Cruţescu) : 269 Troglodiţii (Dem Theodorescu) : 122 Typhaon (J. Conrad) : 378 Twelfth Night [The ~] (Shakespeare): 84 Ţapul (Felix Aderca) : 511 Ţara noastră : 140, 298, 400 Ţăranii (Liviu Rebreanu) : VIII, 458, 459, 504 Ţăranul: 182 Ţăranul şi coasa (prelucrare, Liviu Rebreanu) : 182 Ţărănismul românesc : 187 Ţesătorii (G. Hauptmann) : 32, 459, 492 Ţiganii în biserică (C. Cernăianu) : 62 Ucenicul vrăjitor (Goethe) : 437 Uisag: XXVI- Ultim răspuns la un atac nedemn (Nichifor Crainic) : 193 Ultima comandă (film la Piaza, Londra) : 42 Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război (Camil Petrescu) : 428 Ultima oră : 99, 100 Umbra : 217 Unchiul Anghel [Moş Anghel] (Panait Is-trate) : 372 Un document inedit excepţional: Jurnalul lui Liviu Rebreanu (Mihai Gafiţa): XVI Un faliment [şi Un falit] (B. Bjornson) : 391 Un film sonor antiromânesc (Petre Sturdza) : , 164 Un nou roman „Adam şi Eva". Scriitorul intim. Curentele literare. O nouă gazetă (Ioan Massoff) : 363 Un sfert de oră cu scriitorii (în Rampa) : 203, 441 Uu. suflet înalt şi plin de stele (G. Călinescu) : XIII Un tînăr semicentenar (Felix Aderca) : 503 Un trecut tenebros (Liviu Rebreanu) : XI, 151, 174 Un ultim răspuns (Liviu Rebreanu) : 113, 194, 429 Un vent de folie (spectacol la Folies Ber- geres, Paris) : 11 Uniunea naţională : 196 Universe around us [The ~] (Sir James Hopwood Jeans) : 210, 239, 323 Universul: 8, 26, 69, 78, 80, 85, 102, 107, 111, 112, 113, 114, 117, 120, 121, 124, 125, 126, 128, 129, 157, 163, 174, 182, 193, 212, 217, 269, 274, 298, 327, 339, 341, 344, 386, 406, 409, 425 Universul literar : 8, 20, 25, 27, 36, 48, 265, 336, 386, 388, 475 Utopia (Sir Thomas Morus) : 506 Utopii (Liviu Rebreanu) : 210 Vagabondul stelelor (Jack London) : 328, 329, 378 Variante (Niculae Gheran) : 141 Vasarnap : XXVI Vatra : 165 Venus (Sziny Gyula) : 336 Veselie (Liviu Rebreanu) : 308 Vestitorul : 211 Vestul: 235 Viaţa : XXX Viaţa literară : 27, 77, 81, 99, 370 Viaţa minunată a lui Anton Pann (Sergiu Dan şi Romulus Dianu) : 48 Viaţa poetei (Agatha Grigorescu-Bacovia) : 54 • 577 ■V4 Viata românească: XIX, 13, 19, 21, 22, 116, 155, 165, 173, 222, 247, 303, 361, 373 , 384, 459, 460, 499, 518 Vicleimul (la Radio) : 270 Vidas cruzadas (Benavente) : 90 Vier von der Infanterie (Fr. Johansen) : 176 ■ Viitorul: 54, 64, 68, 70, 77, 78, 99, 112, H3, 117, 129, 130, 157, 174, 175, 224, 227, 341, 342, 344, 346, 422 Vioara mută (N. Davidescu) : 20, 25 Violon d'Ingres 470 Vis năprasnic (Liviu Rebreanu) : 85 Vîrcolacii în biserică (C. Cernăianu) : 62 Vlad fepes (Ludovic Dauş) : 178 Volbura dragostei (Liviu Rebreanu) : 325 Vrăjmaşii (Liviu Rebreanu) : 312 Vremea : XXVIII, 13, 20, 46, 162, 163, 178 199, 203, 204, 214, 219, 221, 225, 231 233, 259, 273, 298, 301, 328 433 439 442, 446, 452, 455, 508 Vremea dispreţului (Andre Malraux) • 278 Vremea — Sport: 214 Zauber lehrlin (Goethe) : 437 Zestrea (Liviu Rebreanu) : XXXI, 304 307 .308,312,364, 460 ' ' Zich dich aus (spectacol berlinez) : 31 Zilele care au fost şi au plecat (Puia-Florica Rebreanu) : 200, 354 Ziua : 145, 326 Ziua cărţii (Liviu Rebreanu) : 247 Zvîrcolirea (Liviu Rebreanu) : 309 CORRIGENDA Cu prilejul „bunului de tipar", efectuat pe baza recolaţionării textelor din manuscrise şi periodice, consultarea unor publicaţii, mai puţin deteriorate, ne-a îngăduit să facem următoarele corectări : — La pagina 360, rîndul 22, după cuvintele „îndemn lăuntric" se va citi : „Imensa majoritate a românilor era, în privinţa culturii, ca anume femei frumoase de pe Calea Victoriei care uită să se spele pe picioare înainte de a pune ciorapi de mătase. Războiul şi rezultatele lui au făcut mai mult pentru deşteptarea culturală românească decît un secol de evoluţie paşnică. Ceea ce ne arată că războaiele, cel puţin uneori şi în unele privinţe, sunt şi binefăcătoare. într-adevăr, în timpul războiului, toţi românii, ca soldaţi pe front, prizonieri, refugiaţi, sub ocupaţie duşmană, au fost siliţi să observe şi să simtă ca cultura măreşte valoarea omului, şi ca individ şi ca popor. Apoi, după război, contactul cu teritoriile alipite, unde cultura are rădăcini solide, a trezit ambiţia românească de a nu rămîne mai prejos de străinii ajunşi sub stăpînirea noastră... Şi astfel a pătruns, ca o puternică necesitate sufletească, setea de cultură, de astă dată organică, născută din frâmîntarea vieţii, pînă în cele mai depărtate cătune. Şasezeci de ani de «învăţămînt obligatoriu» n-au dat roade, nu pentru că «oligarhia» a vrut să păstreze analfabetismul ca o armă de mai uşoară stăpînire, ci pentru că poporul n-a simţit nevoia învăţăturii." — La pagina 477, mărturisirile scriitorului se completează cu Răspunsul lui Liviu Rebreanu, publicat în România literară, II, n. 56, 11 mart. 1933, p. 2 (în cadrul anchetei Ce se spune despre Patul lui Procust f) : „Patul lui Procust se află în linia firească de evoluţie a d-lui Camil Petrescu. în multe privinţi e mai caracteristic pentru talentul său decît toate operele sale anterioare. In realitate, romanul e un adevărat roman, pasionant şi vibrant de viaţă. Cine a început să-1 citească nu se poate opri pînă la sfîrşit. E o lume întreagă, rotunjită, vie, caldă, care-şi trăieşte viaţa ei de durere şi bucurii. Dar aici, în cadrul unor simple însemnări, nu e nici locul şi nici momentul să scoatem în evidenţă calităţile excepţionale care înalţă romanul d-lui Camil Petrescu deasupra romanelor celebre. Se vor găsi critici care să-şi facă datoria întreagă faţă de o operă excepţională. Aici, acum, s-a exprimat numai bucuria unui cititor care a întîlnit o carte nouă şi rară." Mulţumim Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, cu ajutorul căreia am putut consulta mai multe colecţii de ziare, între care şi cele amintite mai sus. 579 Istoria unui jurnal tn loc de notă asupra ediţiei Jurnal 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 Addenda 1932. 925) Mărturisiri, » Spovedanii Memoriu .... Slove din închisoare Pagini de jurnal — 1916 Începem......... De vorbă cu d-nul Liviu Rebreanu (1921) Pagini de jurnal — 1923 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu (1923) De vorbă cu Liviu Rebreanu (1923) Convorbire cu d. Liviu Rebreanu (1924) „Mişcarea literară" (1924) .... Cui i se cuvine Premiul Naţional de proză ( Cred! (1926)...... De vorbă cu Liviu Rebreanu (1926) - . De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu (1926) De vorbă cu Liviu Rebreanu (1926) O oră ou dl. Liviu Rebreanu (1926) D. Liviu Rebreanu răspunde la ancheta noastră Părerile d4ui Liviu Rebreanu (1927) Cum au debutat în literatură (1927) .... Primii oaspeţi ai centenarului Ibsen — reprezentanţii României L. metriade au sosit ieri (1928)....... Ce ştiu românii despre noi — şi ce nu ştim noi despre ei (interviu preşedintele Societăţii Scriitorilor din România) (1928) Scriitorii români salută pe colegii lor norveginei (1928) 580 jur ui crizei teatrale (1 Rebrean Liviu 927) A. Rebreanu. De V XXXV i 21 80 109 174 208 247 260 ■271 299 301 320 331 333 339 350 351 353 360 363 366 367 368 369 370 375 380 385 386 388 390 392 m Preşedintele Societăţii Scriitorilor din România, Liviu Rebreanu (1928) .... 393 Reprezentantul Societăţii Scriitorilor din România despre impresiile sale din Norvegia (1928)......^.............~ 393 Cu dl. Liviu Rebreanu despre criza cărţii (1928).......... 395 Cu dl. Liviu Rebreanu despre el şi despre alţii (1928) . . . . ' . . . . 397 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu, noul director, al Teatrului Naţional (1928) . . 406 Liviu Rebreanu va reprezenta încă în actuala stagiune teatrală „Tragedia omu'lui". Ii invită pe scriitorii maghiari din Transilvania să trimeată piese pentru Teatrul Naţional din Bucureşti (1928)............ 407 Referat (1929)................... 40S Gazeta literară (1929)................ 409 Problema cărţii. Răspunsul d-lui Liviu Rebdeanu (1929) ......., 410 Cum vor funcţiona în viitor Teatrele Naţionale din provincie. D. Liviu Rebreanu despre situaţia acestor teatre (1929)......., . . .'413 D. Liviu Rebreanu despre studio (1929)............ 414 Discursul d-lui Liviu Rebreanu (1930)............ 415 Mărturia scriitorilor despre marea euroepană Hortensia Papadat-Bengescu (1930) . . 416 Noul regim a! teatreîor nu va intra în vigoare în actuala stagiune. Declaraţiile d-ilui Liviu Rebreanu (1930)............... 417 Dl. Liviu Rebreanu despre filmul „Ciuleandra" (1930)........ 418 Ce e real în opera d-voastră (1931) ............. 419 Răspunsul d-lui Liviu Rebreanu (1931)............ 420 Cine-i Nichifor Crainic (1931) . . . . ,........ . . 421 Cazul d4ui Nichifor Crainic. O scrisoare a d-lui Liviu Rebreanu (1931) . . . . 425 De vorbă cu d-1 Liviu Rebreanu, preşedintele S.S.R. şi poate autorul cel mai tradus în limbile streine (1931).............. 427 Un ultim răspuns (1931)................ 429 De vorbă cu d-1 Liviu Rebreanu (1931)............ 433 Liviu Rebreanu [Despre Georges Duhamel] (1931)........ . 435 Interviu cu dl. Liviu Rebreanu (1931)............ '436 Răspunsul d-Jui Liviu Rebreanu (1931) . . . . *........ 439 Liviu Rrebreanu (1931)................ 441 Intre intelectualitate şi sport (1932)....... ..... 442 De ce? (1932).................. 443 „Sbiirătoruil" văzut de... (1932).............. 446 Dl. Liviu Rebreanu a terminat romanul „Răscoala". O vizită la via marelui nostru romancier (1932) ............... 446 Faţă în faţă cu erou meu (1932) . .......... 452 JAlte mărturisiri : „Răscoala"] (1943)............. 454 Liviu Rebreanu ,în intimitate (1933)............. 468 După un an (1933).................. 476 Ce cred scriitorii despre săptămîna cărţii (1933)......... 477 Cu dl. Liviu Rebreanu, romancierul care toată viaţa nu face decît să scrie şi totuşi nu e fecund. Despre „Gorila", „Pojarul dragostei" şi altele (1933) . . . 478 De vorbă cu Liviu Rebreanu cu prilejul apariţiei romanului „Jar" (1934) . . . 4S0 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu (1934)............ 482 De vorbă cu Liviu Rebreanu despre scriitorii tineri şi despre „provincia literară" (1935) 484 De vorbă cu romancierul Liviu Rebreanu despre capitala ţării (1935) .... 486 Cu dl. Liviu Rebreanu despre romanul „Răscoala" (1935)....... 489 De vorbă cu dl. Liviu Rebreanu despre romanele poliţiste şi de aventuri (1935) . 493 * Liviu Rebreanu — 50 de ani de viaţă (1935).......... 496 De vorbă cu autorul „Răscoalei" (1935)........... 503 Liviu Rebreanu îşi povesteşte viaţa cu prilejul împlinirii a 50 de ani (1935) . . . 508 Liviu Rebreanu (1935) ................. De vorbă cu cel care biruie eternitatea (1935) . ;........' 521 Indici.................... 527 581