Colecţia
„Mythos"
Titluri apărute:
'• Ovidiu Papadima: O viziune românească a lumii, cu o postfaţă de I. Oprişan, 192 p., 1995 lei (epuizat);
• Povestea ţărilor Asiei. Cosmografie românească veche, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Cătălina Velculescu şi V. Guruianu, desene în tuş de Mihaela Dumitru, 144p., 11995 lei.
în curs de apariţie:
• Tudor Pamfile: Sărbătorile la români, (volumul reuneşte cele 3 lucrări: Sărbătorile de vară, Sărbătorile de toamnă; Crăciunul), ediţie şi prefaţă de Iordan Datcu,. 480 p., 27995 lei;
• Andreas Schweizer: Itinerariul sufletului în ţinuturile tainice. Viziunea vechilor egipteni asupra morţii, traducere de Adela Motoc, 256 p., 13995 lei;
• Manfred Lurker: Divinităţi şi simboluri egiptene, Dicţionar, traducere de Adela Motoc, 256 p. 14995 lei.
POVESTEA ŢĂRILOR ASIEI Cosmografie românească veche
Editurile SAECULUM I.O. şi VESTALA, Bucureşti, căsuţa poştală 72-142, tel. 01/6305412
Coperta de DONE STAN
POVESTEA ŢĂRILOR ASIEI
Cosmografie românească veche
Editura Vestala ISBN 973-9200-38-9
© Toate drepturile sunt rezervate Editurii VESTALA
Ediţie de
CĂTĂLINA VELCULESCU şi V. GURUIANU
Ilustraţii de
MIHAELA DUMITRU, după desene de epocă
Editura Vestala Bucureşti, 1997
J. SC. /6
Cuvânt
înainte
1. „Pământul este împărţit în trei părţi"
„Pământul iaste în mijlocul cercurilor cereşti ca un buric în mijlocul j£\ N^kOi| unii roate. Şi iaste depărtat de ceriu PnMyPjQ*' m toate părţile tocma într-un chip, cum ai zice butea roatei de cătră obea-de, cu tocmeală dumnedzăiască pus (...). Pentru aceaia, ies toate apele asupra lui şi întru sine le ştie, după alte stihii ce sânt între ceriu şi între pământ, ce se chiamă [«focul»], «văzduhul», «apa»; şi pământul, carele iaste în mijlocul acestor trei, al patrulea. Aceaste patru stihii dau viaţă şi hrană şi naştere şi creaştere în toate neamurile şi oamenilor şi dobitoacelor şi alte dihaniile şi gângăniile şi toate ierbile şi leamnele câte ies şi crescu din pământu (...).
Că pământul atâta e de rătundu, cât nici într-o parte mai jos nu spânzură, ce iaste tot tocma într-un chip, în sus delungatu de ceri, cum am scris mai sus, măcară căce şi are el întru sine pe alocurea munţi înalţi şi văi adânci şi dealure şi prăpăştenie. Acealea toate rătunzăturii lui nimic nu-i strică sau să fie mai mult într-o parte decât într-alta, ca şi o gogoaşă sau un grăunţ de piperiu, căce are el ghindure şi zbârcituri asupră-ş, totuş iaste rătundu.
Pământul tot iaste împărţit ca în trei părţi: o parte să chiamă Asiia, a doao parte să chiamă Africa sau Liviia, a treia parte să chiamă Evropa".
6
Povestea ţărilor Asiei Povestea ţărilor Asiei
7
Acest chip i se atribuia pământului într-o culegere Mulţi dintre învăţaţii medievali (fie că aparţineau de cărţi populare copiată la Şcheii Braşovului când-! ariei bizantine, fie celei apusene) şi-au exprimat con-va în jurul anului 17001. \ vingerea, vie încă din antichitate, că pământul este
Să recapitulăm: 1. pământul este o sferă aşezată; sferic, nu plat. înainte de sinteza lui John of Holly-în mijlocul cercurilor cereşti; 2. pământul este ultimul t wood/Halifax (Sacrobosco), Sphaera mundi - alcătuită între cele patru „stihii" fundamentale, învelit fiind de în anul 1230 -, se cuvine să-i amintim pe Sf. Augustin, cele trei înfăşurate în straturi succesive: apa, aerul, \ pe Macrobius, Martianus Capella, Cassiodor, Isidor focul; 3. pământul are trei părţi: Asia (pe primul' de Sevilla. Tot aşa cum în lumea bizantină imaginea loc!), Africa (sau „Liviia") şi - în sfârşit! - Europa;; propusă de Cosmas Indicopleustes nu este decât un 4. totul se află „cu tocmeală dumnedzăiască pus",   ţ oponent palid al celor afirmate în tradiţie aristotelică
1 de Sfinţii Vasile cel Mare ori Grigore de Nissa, de Gheorghe Pisides sau de Simeon Seth, de Sf. Grigore '] Palama: pământul este o sferă în interiorul cercurilor \ cereşti.
I Pentru lumea bizantină, Sf. Grigore Palama sinte-| tizează în secolul al XlV-lea imaginea sferei pământu-i lui în învelişurile succesive ale celorlalte elemente { menţionând, după foc, eterul, aşa cum, urmându-1 pe j Aristotel, o făceau uneori şi occideîalii2. | Locul pământului ca a patra „stihie", al patrulea } „element" fundamental (cuvântul „element" are cu | totul alt sens decât cel contemporan), îl găsim clar s definit încă în Imago mundi, scriere redactată în secolul I al XH-lea de Honorius Augustodunensis prin reunirea | cunoştinţelor anterioare coborâte tot din antichititate, f dar sporite şi modificate pe încetul. Această Imago \ mundi devine un bun comun al altor numeroase pre-| lucrări3.
{ în Cartea / din De imagine mundi se vorbeşte | explicit, în capitole diferite, despre cele patru „ele-I mente" din care este făcută lumea: 1. pământul (col. ' 121-133); 2. apa (col. 133-136); 3. aerul (col. 136-138); | 4. focul (col. 138-145).
\     în cadrul elementului pământ este prezentată o descriere a lumii situate între Paradis (Asia) şi Infern 2. Pământ, apă, aer, foc - cele patru stihii în cercurile cerului,    (novissima terra). Afirmaţia că pământul are „trei
8
Povestea ţărilor Asiei Povestea ţărilor Asiei
9
părţi", cu situarea Asiei pe primul loc şi a Europei vremea chiar şi pentru cărturari. Ceea ce a deschis pe ultimul, ca şi sinonimia Africa-Libia ne trimit iarăşi calea sPre mereu alte intervenţii, către timpurile antice. (Multă vreme după ce Columb Dar Ceea pe caracterizează profund cosmografiile ajunsese în India cea Nouă - America -, iar Vasco medievale este ultimul dintre punctele din citatul cu de Gama, ocolind Africa şi călătorind numai pe mare, care am început aceste pagini: „cu tocmeală dumne-în India cea Veche, scrierile geografice au păstrat', dzăiască pus", întregul, ca şi fiecare parte a lui, are neschimbat acest paragraf)4. , un sens: „lumea este biserică, având cerul ca ieration,
în legătură cu apa, Honorius d'Autun reproduce iar podoaba pământului ca naos", spune Sf. Maxim descrieri ale animalelor ce trăiesc în acest element; Mărturisitorul. Frumuseţea „cosmosului acestuia senin capitolul dedicat aerului aflăm ce se ştia despre; sibil ¥ corporal, ţesut grandios din multe forme şi nori, zăpadă, rouă, demoni din aer etc. naturi" poartă întreagă „pecetea" plină încă de „esenţa,
Capitolul despre foc cuprinde date despre planete, ■ puterea şi prezenţa" frumuseţii divine. „Omnis creatura constelaţii, zodiac, Calea Lactee. significans" se spunea în evul mediu în una sau în
Cartea a Il-a a scrierii De imagine mundi constituie . alta din limbile considerate sacre, reformulând simplu o urmare logică pentru capitolul din Cartea I despre ;.§* percutant afirmaţia apostolului Pavel: „cele nevăzute foc (element prezentat aşa cum îl vedeau oamenii de '. ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din atunci). Legat de planete, Calea Lactee, constelaţii etc. [ făpturi"6.
(presupuse învelişuri sferice încadrând sfera focului), : La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui se vorbeşte în Cartea a Il-a despre timp, desigur tot. de al XVIII-lea se traduc în limba română şi .se cu imaginile epocii: zodiac, noapte, eclipse, lunile [ răspândesc tipuri diferite de cosmografii. In aceleaşi anului, trecerea continuă căreia îi este supus omul cu i decenii întâlnim în pictura bisericilor româneşti scena cele 4 elemente componente („de magno anno", ca- i de 0 frumuseţe covârşitoare cunoscută sub numele lendare, pascalii). I „Toată suflarea să laude pe Domnul", scenă consi-
Cartea a Hl-a prezintă timpul în materializarea , derată o ilustrare a Psalmului 103 („Cel ce ai întemeiat lui, adică un cronograf pe scurt. ' pământul pe temeliile lui şi nu se va clătina în veacul
Reţinem deci: De imagine mundi se desfăşoară \ veacului") dar şi a Psalmilor 8, 18, 23 148-150. între o cosmografie şi un cronograf. Aşezarea mate- v Dacă ne străduim să comparăm variantele pictate rialului dezvăluie logica internă a alcătuirii unor misce- j la mănăstirile Hurez (1695) sau Aninoasa (1730), la lanee care, privite prin prisma secolului nostru, par ţ biserica din Avrig (1762) sau mai ales extraordinara a cuprinde doar scrieri adunate la întâmplare5. Probabil \ compoziţie de la Cetăţuia (1672) cu îndrumările notate că, în recopierile succesive, înşiruirile (ce se supuneau i de Erminia lui Dionisie din Fuma şi cu posibilele la început schemei clare prezente la Honorius Au- (modele occidetale amintite de Măria Golescu, vom gustodunensis) au fost tăiate datorită fragmentărilor, j înţelege cât de mult datorau zugravii atât scrierilor inversărilor, introducerilor de noi texte. însăşi succe- ' din cosmografii, cât şi relatărilor despre ţinuturile siunea unităţilor componente din scrieri de tiptil ; fabuloase din Alexandria, ori animalelor cu valoare întrebări şi răspunsuri s-a făcut iniţial - bănuim - simbolică din Fiziolog7. Ordinea în care se succedă * conform aceleiaşi scheme al cărei sens s-a şters cu
10
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
11
registrele, culminând cu prezenţa chipului lui Iisus înconjurat de strălucirea luminii dintâi, reaminteşte exclamaţia Fericitului Augustin rostită în Confessiones ca o concluzie a comentariului Genezei: „Frumoase
sunt toate pe care le-ai făcut Tu, dar Tu eşti nespus de frumos, Tu care le-ai făcut pe toate".
Pentru omul medieval, prezentarea cosmosului (a ordinii lumii în care pământului îi revenea un loc anume) nu se putea rupe de prezentarea celor întâmplate în lume, de istorie. Istoria şi cosmografia înfăţişau, în moduri uşor diferite, dar nu străine una de alta, unitatea lumii create; amândouă erau gândite tipologic, nu gratuit descriptiv6.
(UU<14
* *
Mult timp oralitatea a fost, în partea noastră de lume, forma firească de răspândire şi de perpetuare a culturii. De aceea, deşi mărturiile scrise de mici proporţii nu lipsesc, lucrări de mai mare întindere apar la noi abia în secolul al XVII-lea. Pentru învăţaţii români ai acelui veac, stăpânind una sau mai multe dintre limbile europene de circulaţie, devenise evident că greşelile din cosmografiile sau istoriile străine puteau influenţa nefast şi alte domenii decât cel cultural.
în vremea când eruditul Nicolae Milescu ducea la bun sfârşit expediţia în China, alţi învăţaţi români manifestau, de asemenea, un interes deosebit pentru geografiile (sau cosmografiile) europene.
în mediile culte din Transilvania circulau deja ediţii occidentale ale unor astfel de cărţi şi apăruseră chiar prelucrări locale, unele tipărite9.
In Moldova şi în Ţara Românească, marii cărturari ai secolului al XVII-lea polemizau deseori în operele lor cu afirmaţiile cuprinse în istoriile sau descrierile geografice pe care le avuseseră la îndemână10.
O atitudine mai clar formulată faţă de astfel de erori este exprimată în Istoria stolnicului Constantin Cantacuzino. Acesta constata existenţa a două tipuri de greşeli: unele datorate limitelor inerente cunoaşterii omeneşti, faţă de care cărturarul amintit manifestă o deplină înţelegere, şi altele, izvorâte din dorinţa partizană de a minimaliza, de a defăima, de a huli, având ca rezultat deformarea cu bună ştiinţă a adevărului.
Autorilor de mistificări, ca acelea din ultima categorie menţionată, ar trebui să li se răspundă, în opinia aceluiaşi învăţat, fie prin mijloacele dure, ale forţei brute, fie prin inteligenţă creatoare11. Tocmai pentru cea din urmă cale au optat cărturarii noştri, atât cât le-a îngăduit nivelul de cunoaştere specific vremii lor.
într-o Cosmografie12 ca aceea a lui Sebastian Miin-ster, de pildă, ştirile despre ţările române sunt prea sărace şi, uneori, inexacte. Lucrări cum sunt De neamul moldovenilor a lui Miron Costin, Istoria stolnicului Constantin Cantacuzino despre începuturile românilor, Descrierea Moldovei redactată în limba latină de voievodul Dimitrie Cantemir erau menite să completeze şi să corecteze imaginea ţărilor române aşa de necorespunzător prezentate în unele scrieri occidentale. Lucrările româneşti amintite ar putea fi aşezate în oricare din cosmografiile europene, obţinându-se astfel, referitor la ţările române, capitole dezvoltate similare celor dedicate ţărilor apusene.
12
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
13
3. Valahia - imagine din cosmografiile occidentale
* *
Traduceri româneşti ale unor lucrări de cosmografie (sau de geografie) mai întinse apar, foarte probabil, către a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Spre
sfârşitul aceluiaşi secol stolnicul Cantacuzino alcătuia a sa Istorie a Ţării Rumâneşti şi pregătea harta ce va fi imprimată la Padova, iar principele Cantemir îşi desăvârşea la Constantinopol învăţătura ce-i va folosi mai târziu să redacteze, între altele, De-scriptio Moldaviae.
Cel mai vechi text identificat până acum dintr-o cosmografie tradusă în limba română a fost transcris de Costea Dascălul din Şcheii Braşovului, cândva între anii 1693 şi 1703 şi inclus de acesta într-o scurtă „antologie" de cărţi populare (ms. rom. B. A. R. 1436). Manuscrisul amintit nu reprezintă însă originalul traducerii, ci doar una din reluările lui. Din comparaţia cu alte două forme ajunse până la noi (cea din ms. rom. B. A. R. 1282, datând, probabil, de la începutul secolului al XlX-lea, şi cea din mS. rom. B. A. R. 3404, datată 1813), rezultă că înainte de copia dascălului din Şchei e posibil să mai fi existat încă alte două sau chiar trei manucrise reflectând una şi aceeaşi traducere13.
Despre Costea Dascălul, copistul celor două fragmente de cosmografie de care ne ocupăm aici, se ştiu puţine lucruri. Informaţiile privitoare la el se reduc la două însemnări ale sale, scrise în slavoneşte, şi aflate în ms. 1436 la filele 48v şi, respectiv, 121v. Documentele de epocă se pare că nu-i atestă existenţa, iar alte texte datorate lui - cu excepţia celor aflate în ms. 1436 - nu se cunosc încă. Din conţinutul celor două însemnări amintite rezultă că activitatea de copiere a textelor din ms. 1436 de către Costea
14
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
15
Dascălul s-a desfăşurat din anul 1693 (eventual începând cu puţin timp înaintea acestei date) pînă în anul 1703 sau 1704. Cum ultima însemnare a copistului (f. 121v) e datată 25 noiembrie 1703 şi cum după textul la sfârşitul căruia se află însemnarea menţionată figurează, în manuscris, un altul, de dimensiuni medii - e vorba de Esopia, de 48 pagini (f. 122v-145v) -, se poate admite, în lipsa unor informaţii suplimentare, că transcrierea celui din urmă text amintit {Esopia) s-a încheiat fie la sfârşitul anului 1703, fie chiar la începutul anului următor14.
Textul de cosmografie din Şchei, aparţinând geografiei legendare şi mitologice, este mai apropiat de ceea ce numim astăzi „literatură" decât de ceea ce se înţelege prin „ştiinţă a geografiei",15 spre deosebire de operele lui Miron Costin, Constantin Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir care continuau, asemenea lui Nicolae Milescu, spiritul critic al umanismului.
Or, tocmai acestui spirit critic i se subsumează cel de al doilea tip de scriere geografică tradusă în limba română, substanţial diferită de cea reflectată de copia lui Costea Dascălul. E vorba de Partea I a lucrării lui Giovanni Botero, Le Relationi universali (ediţia I, Roma, 1591), care a fost transpusă în româneşte16 pe la începutul secolului al XVIII-lea, s-ar părea în Moldova, după un intermediar în limba polonă17. Botero se străduieşte să elimine „poveştile" din izvoarele anterioare (fără a izbuti întotdeauna) şi să alcătuiască (păstrând totuşi informaţii istorice, etnografice etc.) o geografie cât mai apropiată de rigoarea ştiinţifică18. Dar în variantele româneşti după Botero, reapar unele pasaje - de altfel locuri comune în cosmografiile medievale - preluate, poate, din intermediarul străin, despre fiinţe fabuloase cum ar fi, de exemplu, pasărea fenix. In acelaşi timp, se lărgesc informaţiile despre ţările române, adăugându-se - este
HI
drept - atât ştiri fantastice, cât şi afirmaţii exacte. De asemenea, spre deosebire de autorul italian, copiştii români folosesc în titlu chiar cuvântul cosmografie, ca şi în cazul manuscrisului din Şchei.
* * *
Textul copiat de Costea Dascălul în jurul anului 1700 ■ este format din două fragmente: Poveastea ţărilor şi a în-părăţiilor câte-s în jpământul Asiei (f. 49-68) şi împărţeala dintâi. Cozmogrâfie, ce să zice împărţeala pământului pre hotară şi pre alte seamne ce sânt în cercurile ceriului (f. 68-75). Această alăturare provine probabil chiar din izvorul folosit de traducătorul român şi aminteşte de acele cosmografii ruseşti din secolul al XVIII-lea care erau ^alcătuite, în partea privind ţările din Orientul Apropiat, din două variante diferite, aşezate una după alta19.
în manuscrisul din Şchei, Poveastea ţărilor... Asiei (f. 49-68) reprezintă de fapt un fragment de cosmografie format din mai multe naraţiuni cu o vechime considerabilă, cărora li s-au adăugat unele ştiri despre evenimente mai recente, din anii 1624-1626 (f. 52). în partea a doua, intitulată împărăţeala dintâi. Cozmogrâfie... (f. 68-75), se reia descrierea unor locuri incluse în prima parte (Galileea, Fenicia, Antiohia, Mesopotamia), dar urmându-se un izvor prescurtat, redactat, în orice caz, înainte de descoperirea Americii.
Codicele cuprinzând textele copiate de Costea Dascălul la Braşov ajunsese la Bucureşti spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. într-adevăr, la 10 ianuarie
16
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
17
4. Bisericile Colţei si Batistei
1796 posesorul de atunci al manuscrisului, Nicolae Radu Cătana, se afla încă la Braşov, dar la 18 noiembrie acelaşi an el era deja în Bucureşti, având cu sine şi manuscrisul în discuţie20. La mijlocul secolului al XlX-lea, codicele respectiv făcea parte din biblioteca lui Constantin Oltelniceanu, care a subliniat cu insistenţă rânduri tocmai din textele de care ne ocupăm, lucru lesne de înţeles dacă ne gândim la interesul arătat de colecţionar pentru civilizaţiile asiatice21.
Conţinutul Poveştii ţărilor... Asiei şi al Cozmogrâfiei... din miscelaneul de la Şchei îl regăsim transcris la
1813 - cu foarte mici deosebiri - de ţârcovnicul, cojocarul, miniaturistul şi cronicarul Ioan sin Dobre de la biserica Batiste din Bucureşti, care nu a folosit însă ca izvor codicele braşovean22.
Conţinutul acestui manuscris şi calitatea miniaturilor din paginile sale ne-ar îngădui să-1 numim „Liber Floridus de la Batiste". Ne propunem să revenim în viitor asupra a ceea ce pare a reflecta un tip anume de alcătuire a miscelaneelor23;- semnalăm acum doar importanţa prezenţei unor texte cărora nu li s-a acordat atenţie: Despre 4 părţi ale anului; Omul este făcut din 4 elementuri; Despre 4 vânturi mari; Despre patru elementuri; Despre patru complexuri ale firii omeneşti; în ce chip să trăiască omu bine (se fac trimiteri la Avicena!). Stabilim desigur o paralelă cu textele din prima copie păstrată a cosmografiei (ms. 1436): „cartea ce să chiamă Filotera" şi „cartea seninurilOr şi a norului".
Din primii ani ai secolului al XlX-lea datează, se pare, şi un alt manuscris24, ce cuprinde o variantă prescurtată şi prelucrată a Poveştii ţărilor... Asiei şi a Cozmogrâfiei, având însă în plus 'la început câteva capitole care nu figurează în celelalte două manuscrise amintite (1436 şi 3404).
în miscelaneul lui Costea Dascălul, cele două fragmente de cosmografie sunt aşezate după Floarea darurilor şi Fiziolog şi înainte de Istoria Sindipei din „Ţara Persiei" şi de Istoria lui Esop din „Ţara Frighiei cea Mare". Descrierile ţărilor din Asia făcute în cosmografie par a răspunde astfel nevoii cititorului de a şti cât mai mult despre locurile unde trăiau oamenii şi animalele exotice sau fabuloase pomenite în celelalte texte amintite.
între izvoarele îndepărtate ale fragmentului intitulat Povestea ţărilor... Asiei (ms. 1436, f. 49-68), se află, cu siguranţă, un text similar cu una din multiplele surse utilizate de Sebastian Miinster către mijlocul
18
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
19
secolului al XVI-lea la alcătuirea Cosmografiei sale25, într-adevăr există asemănări evidente între versiunea românească (f. 49-66) şi ediţia în limba germană din anul 1567 a Cosmografiei lui Miinster (p. 1348-1415). Se constată însă cu surprindere că textul românesc conţine unele informaţii absente în ediţia germană, dar prezente în ediţia în limba franceză din anul 1568 a cărţii respective. Un exemplu edificator în .acest sens îl constituie povestirea intitulată De amazonine neveaste (ms. 1436, f. 63v-65v). O naraţiune similară este inclusă în ambele ediţii ale lucrării lui Miinster (ed. germană, 1567, p. 1326-1327, ed. franceză, 1568, p. 1189), dar o altă variantă figurează numai în ediţia în limba franceză (p. 1268-1269). Povestirea respectivă din ms. 1436 se apropie mai mult de această ultimă variantă franceză, de care se deosebeşte totuşi prin unele detalii existente în plus în copia de la Braşov26.
Naraţiunea despre amazoane din ediţia în limba franceză (ultima amintită) şi din manuscrisul lui Costea Dascălul are ca punct de plecare unul dintre capitolele Istoriei universale a lui Trogus Pompeius, operă ce se păstrează doar în prelucrarea prescurtată a lui Justin27. în manuscrisul din-Şchei, Justin istoricul este confundat cu sfântul Justin, probabil cel din sec. II d. Hr., autor a numeroase scrieri. La acest sfânt „Ustin filosoful" se face trimitere în ms. 1436 (f. 62^, într-un pasaj anterior povestirii despre amazoane28, şi anume în acela care cuprinde elogiul tătarilor (asimilaţi cu sciţii). Pasajul în cauză reprezintă în realitate tot o prelucrare
- ceva mai îndepărtată însă decât în cazul amazoanelor
- a unor pagini din istoria aceluiaşi Trogus Pompeius29.
De asemenea, fragmentul conţinând cuvântul adresat de sciţi către împăratul Egiptului (ms. 1436, f. 63), îşi află la rândul său un corespondent în lucrarea lui Trogus Pompeius. De remarcat şi asemănările cu traducerea lui Miron Costin, Graiul solului tătărăsc
cătră Alexandru Machidon, făcută după un fragment din Curtius Rufus30.
„Basnele" despre amazoane şi despre sciţi (confundaţi cu tătarii de unele izvoare medievale) nu s-au bucurat de atenţia spătarului Milescu, cel care a cunoscut îndeaproape Asia, dar aceasta nu înseamnă că ele i-ar fi rămas străine. Dimpotrivă, fragmentul de laudă a Asiei, aşa cum apare în Descrierea Chinei, se apropie de pasajul similar din manuscrisul lui Costea Dascălul (ms. 1436, f. 68v-69) şi de cel din manuscrisele româneşti după Botero (ms. rom. B. A. R., 3515, f. 119v; ms. rom. 339»1, f. 404v). De asemenea, rândurile lui Milescu despre Gog şi Magog, precum şi cele referitoare la întinderea şi puterea Sciţiei din Cărticica despre tătari31 amintesc şi ele de manuscrisul braşovean (f. 59-61v).
în partea dedicată Persiei, Indiei şi „Schitiei celei Mari" (f. 53v-60), Povestea ţărilor... Asiei reflectă şi o variantă foarte scurtă a unui text asemănător cu II Milione al lui Marco Polo. Amintim că textul integral al relatărilor lui Marco Polo a fost folosit atât de Sebastian Miinster, iubitorul de „basne", cât şi de lucidul, criticul şi pragmaticul călător român Nicolae Milescu Spătarul. Copia făcută de Costea Dascălul oglindeşte însă o versiune diferită de cele cunoscute atât lui Miinster, cât şi lui Milescu32.
Povestirea despre Alav „împăratul cel mare tătărăscu", care 1-a pedepsit pe „calif, domnul cetăţii" Susis ce avea un turn plin de bogăţii (ms. 1436, f. 53v), este consemnată şi de Marco Polo, dar la acesta personajele sunt Ulau-Han (nepotul lui Genghis-Han şi fratele lui Cublai-Han) şi califul din Bagdad33. Din cartea lui Marco Polo (ed. 1955, p. 26-28) aflăm de confuzia ce se făcea între Susa (= Susis) şi Baudac (= Bagdad), iar din ms. 1436 de aceea dintre Susis, Bagdad şi Babilon (f. 53).
Povestea ţărilor Asiei
5. Monştri antropomorfi
Povestea ţărilor Asiei
21
Relatarea despre negustorii din Zailon (= Ceylon), care „foarte cu taină mare" reuşesc să scoată peste hotare pietrele preţioase (ms. 1436, f. 56v), seamănă cu ceea ce povesteşte Marco Polo despre Maabar (= provincie de pe coasta sud-estică a Indiei; ed. 1955, p. 253).
In partea cuprinzând descrierea insulei Taprobana34 şi a Eavrei-ostrov (ms. 1436, f. 57V58), se pot recunoaşte contaminări între mai multe paragrafe din Marco Polo, dar şi adaosuri referitoare la Polul Antarctic. Pentru alte insule, textul românesc fructifică toposuri străvechi despre monştri antropomorfi şi oameni cu „fire sălbatecă"35.
Manuscrisul lui Costea Dascălul conţine afirmaţia, conformă cu cele relatate de Marco Polo în descrierea călătoriei sale (ed. 1955, p. 241 ş. u.), că locuitorii din unele ostroave estice „să închină hanului celui mare de la Schitiia, căce că Schitiia să apropie de aceale ostroave pre marea ce să chiamă Ioa36greceaşte sau rumâneaşte Marea Răsăritului" (ms. 1436, f. 58v).
Capitolul Schitiia cea Mare (ms. 1436, f. 58v) începe cu o povestire despre împăratul Manghia din Cataa-ghion (= probabil Cătai, în nordul Chinei), „împărăţie tătărască prea mare şi vestită în Asiia, carea abia i să va afla protivnic de mare în lume". Acea împărăţie „înceape-să de cătră răsăritu, de cătră Marea Ochiia-nul, ce să chiamă Iou". Despre un împărat Manghia, Marco Polo nu vorbeşte, dar aminteşte de ţara Mangi (în sudul Chinei de azi). întâmplarea atribuită în ms. 1436 (f. 58v-59) împăratului Manghia este relatată de Marco Polo în legătură cu Naian, creştin nestorian, rudă cu marele han Cublai, învins în luptă şi ucis de acesta din urmă, care însă reuşeşte să impună supuşilor săi să fie toleranţi cu creştinii nestorieni rămaşi în viaţă (ed. 1955, p. 105-106).
Descrierea cetăţii Cambal (= Beijingul de azi) din Cataaghion şi a podului peste râul Polizahnis (ms.
22
Povestea ţărilor Asiei
6. Monştri antropomorfi
Povestea ţărilor Asiei
23
1436, f. 59) reproduce, de fapt, informaţiile date de Marco Polo cu privire la Cambaluc şi râul Pulisanghin (ed. 1955, p. 135 şi, respectiv, p. 152).
Ţările enumerate în ms. 1436 (f. 59) ca făcând parte din împărăţia Sciţiei reprezintă în realitate provinciile şi localităţile prin care a trecut Marco Polo în călătoria sa de la Cambaluc până în nordul actualei Indochine (ed. 1955, p. 161-184).
Despre dealul de lângă cetatea Tauris, mutat din loc prin rugăciunile unui creştin (ms. 1436, f. 59v), pomeneşte şi Marco Polo, dar cu mai multe amănunte (ed. 1955, p. 29-35). Tot aşa se întâmplă şi cu ştirile despre unele „neamuri şi ţări tătărăşti" din „locure reale, tinoase, păduroase, cu părţi cu tină, împâclate, cu trestie" (ms. 1436, f. 59v-60), abia amintite în traducerea românească, prezentate însă pe larg de Marco Polo (ed. 1955, p. 320-322), care dezvoltă, la rândul său, un pasaj existent la Strabon şi transmis prin diferite prelucrări medievale37.
O discuţie aparte merită fragmentul despre salamandra din ţara Hinhitas (ms. 1436, f. 66; Chinchital la Miinster, ed. 1567, p. 1417, ed. 1568, p. 1320; Ghinghin Talas, ed. 1955, p. 71; Ghyenghin Talas în cartea lui Marco Polo, ed. latină, voi. II, p. 20; Chin-gitalas, ed. italiană a aceleiaşi lucrări, p. 98). Conform vechilor credinţe, această reptilă, ca şi hainele făcute din părul ei, ar fi putut rezista în foc, afirmaţie pe care Marco Polo o priveşte critic, precizând că este vorba în realitate de un mineral cu acelaşi nume, din care s-ar obţine firele de amiant38.
Cum în ms. 1436 se regăseşte tot povestirea despre reptila numită salamandră, se poate presupune că unul dintre izvoarele traducerii româneşti este nu o variantă prescurtată a cărţii lui Marco Polo, ci o scriere mai veche, cu rezonanţe şi în lucrarea acestuia. De remarcat că Sebastian Miinster, care-1 citează deseori în chip explicit pe Marco Polo, reproduce
24
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
25
totuşi aceleaşi vechi poveşti despre salamandră, şi nu consideraţiile critice ale călătorului european din secolul al XlII-lea!
* * *
în capitolul despre Schitiia cea Mare se mai reflectă şi un fragment dintr-un sinaxar georgian (ms. 1436, f. 61r_v), cuprinzând o legendă referitoare la Sfântul Gheorghe, şocantă prin aparentul ei păgânism.
Despre cinstirea deosebită pe care georgienii o acordă Sf. Gheorghe vorbesc multe din textele occidentale. Dar din traducerea românească aflăm în plus că în ţinutul me'grenilor (ramură a georgienilor, ca şi „iverii") se află o „besearecă prea mare" închinată acestui sfânt. Hramul se sărbătoreşte însă acolo nu
numai la 23 aprilie „cându-ş fac toată lumea", ci şi la 3 noiembrie, „cumu e scris şi la Sinaxari" (fără să se precizeze care anume „sinaxar"). La 3 noiembrie se petrece anual o minune. După slujba vecerniei din ajun de sărbătoare, slujbă la care participă şi „domnul" şi „arhiepiscopul" cu „12 vlădici", biserica se închide şi se pecetluieşte. Dimineaţa următoare, peceţile sunt intacte, dar după ruperea lor, oamenii găsesc în biserică un bou sau un cerb adus în chip miraculos de însuşi Sf. Gheorghe. Cei prezenţi sacrifică animalul şi „gustă acea carne în loc de dar svântu de la Dumnedzău, măcară în zi de dulce, măcară de post"39.
Ne întrebăm în primul rând de ce a fost inclusă într-o cosmografie tocmai o legendă despre Sf. Gheorghe. „Omnis creatura significans" - principiul dominant în evul mediu40 funcţionează şi în acest caz: Sf. Gheorghe era la georgieni simbolul străinilor, al călătorilor veniţi din spaţii depărtate şi necunoscute, al celor care aduc ştiri despre ceea ce se află dincolo de hotarul propriei ţări41.
Legenda despre biserica din ţara megrenilor inclusă în cosmografia' românească a avut* între georgieni o mare răspândire. O relatează John F. Baddeley în legătură cu episcopia de la Hori, indicând însă ca dată a celui de al doilea hram 21 octombrie. (Diferenţa ar fi oare explicabilă printr-o schimbare de calendar?) O regăsim în icoane georgiene din secolele XVI şi XVII; au cules-o şi publicat-o misionarii catolici la începutul secolului XVIII; a supravieţuit după cucerirea Georgiei de către imperiul rus până în secolul XIX42.
Varianta românească a legendei de la Hori conţine un amănunt remarcabil: credincioşii găsesc „în mijlocul bisearecii oare un bou, oare un cerb." Amănuntul are o autentică sursă georgiană, pentru că în această „legendă celebră răspândită în tot Caucazul", animalul poate fi, spune Georges Charachidze, în diferite variante, „un bou sau un taur sau o vacă sau un cerb".
26 Povestea ţărilor Asiei
Louis Charbonneau-Lassay semnalează că în Armenia a supravieţuit până în secolul nostru obiceiul de sacrifica de sărbători „â la porte de l'eglise, au pied d'une croix" un animal din seria celor amintite mai sus. Această sacrificare ar purta în limba armeană acelaşi nume ca şi jertfa Sf. Eucharistii desfăşurată în interiorul bisericii.
Ne amintim că în mentalitatea medievală se stabilise o legătură simbolică între cerb şi Sfânta Eucharistie, că vânătoarea cerbului era descifrată de asemenea simbolic (vezi sfinţii Eustathie Plachida şi Huberţus) şi că, în general, animalelor menţionate anterior li se atribuia valoare de simbol hristic43.
Dar şi în colindele româneşti cerbul este personajul misterios care, încolţit fiind de vânători, îşi avertizează urmăritorii că sub forma înşelătoare se ascunde de fapt „altcineva"44.
în concordanţă cu informaţiile comentate de Mircea Eliade despre „rolul religios al cerbului" şi despre modul cum este „reinterpretat şi revalorificat în contexte religioase diferite" „mitul vânătorii cerbului", se situează informaţiile lui Georges Charachidze despre divinitatea păgână K'op'ala. Caracterizat prin „aptitudinea de a masacra demonii", K'op'ala se transformă întâi în om, apoi, prin cufundarea într-o apă, în cerb. în final, îşi reia brusc chipul divin şi pleacă spre o destinaţie necunoscută împreună cu Sf. Gheorghe de al cărui cult georgienii l-au legat constant45.
Chiar redacţiile timpurii ale Fiziologului cuprind pilda despre inorogul urmărit de vânători, inorog pe care doar o fecioară îl poate însă prinde şi îmblânzi. Tâlcuit ca spiritalis unicornis (simbolul întrupării lui Hristos), acest inorog apare uneori în relaţii de luptă sau de ciudată substituire cu un cerb, văzut nu o dată ca un cerb alb şi fără coarne46.
Pentru a înţelege cum s-au creat în primele timpuri ale creştinismului, folosindu-se mituri păgâne, simili-
ţ
f    " ■
Povestea ţărilor Asiei 27
l
I tiidines precum cele din Physiologus, ar trebui inves-
1 tîgate nu doar informaţii din lumea cărţilor47, ci şi
| mărturii similare celor privind urmele religiei georgiene
j precreştine.
| ^   Physiologus păstrează un sistem simbolic elaborat
| în gândirea rafinată a cărturarilof. Dar tot atât de
\ interesant se dovedeşte felul cum la nivelul oralităţii
i se perpetuează până aproape de zilele noastre reor-
j ganizarea din creştinismul popular a simbolicii precreştine, grăitoare fiind acele colinde româneşti ce au
| fost denumite pe nedrept „laice".
Deci în cosmografia tradusă în limba română şi
i copiată la sfârşitul secolului XVII într-un codice de
I la Şcheii Braşovului (Transilvania) - cosmografie
| asemănătoare cu unul din izvoarele lui Sebastian Miin-
j ster - fusese cândva adăugată o legendă georgiană
I despre Sf. Gheorghe. Se pune întrebarea când, cine
\ şi unde a făcut această adăugare. Există în cosmografia
\ de la Braşov un adaos referitor la anul 1624, an în
| care „căzânbaşii" reuşiseră să recucerească Bagdadul
| de la turcii al căror contraatac din 1626 îl vor respinge.
Povestea ţărilor Asiei
7. Rege georgian
Importantă pentru o datare a acestei adăugări este menţiunea că turcii „nu le pot strica nemic" persanilor, afirmaţie posibilă doar înainte de anul 1638 când otomanii au recucerit totuşi Bagdadul.
Adnotatorul îşi manifestă clar admiraţia faţă de Vavilon - Bagdad („cetate mare şi bătrână şi scaun altor cetăţ") şi toleranţa faţă de locuitorii Persiei („căzânbaşii", care, deşi mahomedani, „au bogate în-părţituri şi prigoane cu turcii pentru leage") sau faţă de cerchezi (care „ţin astăz leage creştină, păpişteas-că").
Povestea ţărilor Asiei 29
I Legăturile Georgiei cu Bagdadul ca şi încercările
|     de a stabili o alianţă cu Roma aveau o pondere hotărâtoare la începutul secolului XVII. Nu credem însă că un localnic georgian ar fi adăugat legenda despre biserica de la Hori, pentru că în rândurile anterioare ale cosmografiei se spune că „ghiorghianii" [     ar fi unul din numeroasele „neamuri tătărăşti". Or, georgienii nu admit o astfel de descendenţă, ci afirmau despre ei înşişi că ar fi ;,oamenii Sf. Gheorghe" şi că [     regii lor ar coborî din regele David48. Ne mai întrebăm |     de asemenea dacă un georgian ar fi admis afirmaţia ţ     că Volga se varsă în Marea Neagră „pre despre |     răsăritu de Ţara Crâmului"49.
j In partea a doua a cosmografiei de la Braşov,
descriindu-se Arabia, se face o comparaţie cu „cazacii în câmpii Daşovului" (Daşov = Oceacov), deci cu o realitate din sudul Ucrainei (vezi infra. p. 31) Referitor la „Schitiia" se adaugă ştiri nu doar despre sudul
| Ucrainei, ci şi despre sud-estul Moldovei: „Tătarii câţ sântu în pământul Evropei, carii şed dincoace, despre
|    apus de apa Volgăi, acestea sânt: crâmleani, cafatiiani,
|    bungeceani, dobrogeani şi alţi câţ lăcuiescu pre lângă
|.    Marea Neagră şi pre câmpi, până la Dunăre".
I S-ar putea oare spune că un ne-georgian, căruia nu-i erau străine sudul Ucrainei şi Basarabia, care a stat o vreme în Georgia, a adăugat unei compilaţii de cosmografii legenda despre cerbul sau boul Sf. Gheorghe de la Hori, cândva între 1626 şi 1638? Sau fiecare dintre interpolările amintite anterior s-a făcut
I    la timpuri diferite, de persoane diferite, în locuri
| diferite?
Sunt numeroase căile prin care cosmografia amplificată cu informaţiile georgiene ar fi putut călători spre ţările locuite de români. Poate prin Kiev (Petru Movilă?), de unde vine la sfârşitul secolului XVII j    Patericul lavrei Pecerska. Poate prin Moscova, de unde j    se aduc în aceeaşi perioadă Proloagele în varianta
30
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
31
tipărită acolo (Să fi jucat vreun rol interesul Spătarului Nicolae Milescu, reîntors din călătoria în China, pentru scrierile geografice50?) Ar trebui să ne amintim şi legăturile internaţionale multiple ale lui Sulkhan-Saba f Orbeliani, cel comparabil cu Dimitrie Cantemir. Nu [ pot fi trecute cu vederea nici relaţiile directe cu Georgia ale lui Antim Ivireanul, ajuns însă la Bucureşti j abia spre 1688-1690. Cum nu poate fi negată nici | posibilitatea unor relaţii directe sau indirecte la nivelul [ oamenilor mărunţi, fără vreun fel de renume. |
* * *
O altă legendă medievală de mare circulaţie, al cărei reflex îl găsim tot în capitolul despre Schitiia cea Mare din ms. 1436, este cea referitoare la înrudirea dintre unguri şi francezi (şi nu numai) ca descendenţi ai tătarilor: „Turcii, căzânbaşii, ungurii, franţuzii, toţ [ din neamul tătărăsc să trag" (ms. 1436, f. 63). Legenda în cauză derivă din naraţiunile prezente parţial şi în Cosmografia lui Miinster despre fuga urmaşilor lui Priam (uneori chiar se precizează: a lui Francus, feciorul lui Hector) din Troia învinsă, fie undeva către mlaştinile Meotide (deci la nord-est de Marea Neagră, în preajma triburilor vechi maghiare), fie spre câmpia Panoniei, Buda fiind confundată cu cetatea Sycam- f bria51.
* * *
Cel de al doilea fragment din manuscrisul lui Costea Dascălul, intitulat împărţeala dintâi. Cozmo-grăfie, ce să zice împărţeala pământului pre hotară şi pre alte seamne ce sânt în cercurile ceriului (ms. 1436, f. 68-75), provine dintr-un izvor în care se regăsesc ecouri din Aristotel, Ptolemeu, Dicaearchus, perpetuate prin intermediul unor prelucrări medievale (ms. 1436, f. 68r"v).
După un pasaj ce cuprinde lauda Asiei (ms. 1436, f. 69), urmează o descriere a Arabiei în care se pot recunoaşte câteva fragmente comune cu unele din sursele lui Sebastian Miinster. Dintre acestea, se remarcă naraţiunea despre pasărea fenix (ms. 1436, f. 1V-12), amintită şi de Isidor din Sevilla, care menţiona în a sa descriere a pământului ca această pasăre fabuloasă ar trăi în Arabia felix52. în aceeaşi ordine de idei, demn de semnalat este şi fragmentul despre inorogii aduşi la Meca „de la Etiopiia, pre mare" (ms. 1436, f. 72v).
Dar în partea referitoare la Arabia din ms. 1436 există şi pasaje ce nu apar la Miinster, introduse, poate, într-o prelucrare est-europeană a surselor occidentale: „Alţi oameni nu pot lăcui pre aceale locure, că iaste o cale prea cu nevoie, că nici să află păşune, nici adăpare. Pentru aceaia, numai ce lăcuiescu arapii cei tâlhari în loc sterp şi fără de rod, ca şi tătarâi în câmpii Crâmului şi cazacii în câmpii Daşovului" (f. 69v-70; subl. noastră). în. copia lui Costea Dascălul se desluşeşte, precum am văzut, un viu interes pentru ţările şi popoarele din Caucaz (ins. 1436, f. 61r-v), precum şi pentru evenimentele petrecute la Bagdad (f. 51v-52) şi se indică numele mai multor populaţii tătăreşti din jurul Mării Negre (f. 61v). E. clar că asemenea informaţii nu puteau fi introduse în text decât de o persoană care cunoştea bine aceste realităţi.
Către domeniul slav de cultură ne orientează atenţia, se pare, între altele, atât sufixul din adjectivul amazonine (f. 63711), cât şi acela din cel de-al doilea termen al sintagmei Marea Medetăransca, glosată marginal, poate de altă mână, Miljoc lumii, ceea ce aminteşte de o echivalare similară făcută şi de S. Miinster într-o legendă la una dintre hărţile din Cosmografia sa (ed. 1567, harta 1).
Dar în manuscrisul de la Braşov se găseşte şi un cuvânt folosit mai ales în cosmografiile italiene pentru
32
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
33
a desemna punctul cardinal nord şi Steaua Polară. E vorba de substantivul Tramontana53, care în textul românesc este redat, cel puţin în ceea ce priveşte al doilea grup consonantic, cu fonetism grecesc: Traman-dana (ms. 1436, f. 5T-58).
Tot spre o zonă culturală grecească ne îndreaptă atenţia, între altele, şi denumiri ca Polos Andarcticos (f. 5T-58) ori amfiteatron (f. 72/15), ultima glosată prin: „iaste de cărămidă zidită şi boltită". Interesantă este şi explicaţia „etimologică" oferită în text pentru numele insulei Rodos: „Pentru aceaia i-au pus numele Rodos, că trandafirul să chiamă letineaşte rod" (f. 67), când, de fapt, trimiterea ar fi trebuit făcută, se pare, la gr. rhâdon „trandafir" (cf. A. Bailly, Diction-naire grec-frangais, Paris, 1950, p. 1722).
Demn de semnalat este faptul că în ms. 1436 titlurile capitolelor De salomândra (f. 65720) şi De Rodos (f. 67/4) conţin şi litere latine alături de celelalte semne grafice. Sugerăm, de asemenea, că forma lefcas, din contextul: „iaste departe Zaironul de la Calicut 260 de lefcas, ce să chiamă mile micşoare" (f. 56), ar putea fi apropiată de lat. leucas, formă de acuzativ plural a substantivului leuca „leghe (unitate de măsură pentru distanţe)", frecvent utilizat de Giovanni Antonio Magini mai ales în capitolul referitor la descrierea Indiei Orientale54.
O menţiune specială merită numele Ustia (ms, 1436, f. 57v-58), dat unei stele vizibile doar din emisfera australă, care se opune stelej Tramandana, vizibilă numai din emisfera noastră. In ipoteza că nu ar fi vorba de o formă coruptă, denumirea în cauză ar putea fi pusă în relaţie , eventual, fie cu lat. ustio „ardere, arsură" sau cu un alt derivat de la tema participială ust- a verbului lat. urere „a arde, a incendia, a seca, a usca", fie cu un substantiv slav ce conţine tema oust- „gură, gură de râu". Poate că nu e complet exclusă nici raportarea la substantivul lat. ostia „gură
\ (sau mai exact: guri) de fluviu", explicat astfel de Isidor din Sevilla şi folosit, de exemplu, destul de frecvent de Apianus în Cosmografia sa55. în sfârşit, numele în discuţie ar putea fi raportat, de asemenea, şi la substantivul gr. hestia, prin care în sistemul
\ astronomic atribuit filozofului pitagorician Philolaos (sec. V î.d.Hr.) se înţelegea focul din centrul Universului („Focarul central", vizibil numai din emisfera
j       sudică a Pământului), în jurul căruia s-ar fi învârtit
!       zece corpuri cereşti, între care atât Pământul, cât şi
l       Soarele .
| Ne întrebăm totodată dacă „steaua Ustia" n-ar
I putea fi rezultatul unei transcrieri greşite a unei eventuale stella australis, fiind cunoscute numeroasele relatări despre călătoriile spre terra australis57.
Toate aceste ecouri slave, italiene, latine şi greceşti din manuscrisul lui Costea Dascălul îşi vor putea afla o interpretare adecvată abia atunci când vom dispune de mai multe informaţii privitoare la izvorul străin ce stă la baza traducerii. în limba română.
* * *
Spre deosebire de textul copiat la Braşov, în care informaţii geografice sumare stau alături de scurte ştiri istorice şi de „poveşti", geografia tradusă după f prelucrarea primei părţi a cărţii lui Botero, Le Relationi | universali, se apropie, repetăm, de aspectul ceva mai modern al acestei ştiinţe. Textul românesc, conţinând în plus două capitole despre ţările române (unul de mici dimensiuni, despre Muntenia, şi altul dezvoltat, despre Moldova), se păstrează într-un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea (ms. rom. B. A. R. 3515)5*, asemănător celui copiat în anii 1766-1767 la mănăstirea Cozia (ms. rom. B. A. R. 1556) de Antim ieromonahul (pe care, ajungând egumen la Arnota, „l-au omorât doi ţigani chiliiaşi şi cu doi rumâni, dormind în pat la schitul mănăstirii" (ms. 1556, f. 15v).
34 Povestea ţărilor Asiei
în copia lui Antim (ms. 1556), capitolul despre Ţara Muntenească are o întindere mult mai mare decât în ms. 3515, conţinând amănunte în plus, deosebit de interesante, referitoare mai ales la mănăstiri şi târguri. Unele din aceste adaosuri aparţin probabil chiar ieromonahului Antim (se face trimitere, de exemplu, la un eveniment din anul 1764), dar s-ar putea ca altele să fie mai vechi, anterioare manuscrisului 3515, pentru că în acesta din urmă enumerarea târgurilor din Ţara Românească este întreruptă de afirmaţia: „şi alte câteva târguri care nu sînt pusă aicea" (f. 84/11-12). Atât textul dinaintea acestei afirmaţii, cât şi cel ce urmează la două rânduri după aceasta se găsesc reproduse în ms. 1556 (f. 86/1 şi f. 88/6). Deci s-ar putea ca în ms. 3515 să fie semnalată eliminarea unei descrieri mai ample dintr-o posibilă sursă anterioară. Dar s-ar putea şi ca cineva (care a văzut cât de sumar era capitolul adăugat despre Ţara Muntenească, în raport cu celălalt capitol, tot adăugat, privitor la Moldovă) să fi înlocuit o simplă constatare cu însăşi descrierea localităţilor ce lipseau.
La episcopia din Râmnicu-Vâlcea, Anatolie iero-diaconul, colaborator al episcopului cărturar Chesarie Râmniceanul, a preluat un text similar cu cel din manuscrisele amintite anterior (3515 şi 1556). Dar în locul capitolului adăugat despre Ţara Muntenească, introduce chiar în cuprinsul Cosmografiei, sub acelaşi colontitlu, Istoria stolnicului Constantin Cantacuzino, iar la sfârşit, în continuarea traducerii din Botero, adăugă Hronica sloveanilor de Gheorghe Brancovici (ms. rom. B. A. R. 1267).
Manuscrisele de la Cozia (1556) şi de la Râmnicu-Vâlcea (1267) au, spre deosebire de celălalt (3515), şi o tablă de materii detaliată. Numai tabla de materii - dar într-o exprimare adesea diferită de cea din manuscrisele amintite mai sus - o regăsim într-o copie executată în judeţul Bacău, poate pe la 1785 (ms. rom. B. A. R. 3391)59.
Povestea ţărilor Asiei 35
O altă copie, datând de la mijlocul secolului al XlX-lea (ms. rom. B. A. R. 1263), cuprinde numai câteva capitole din traducerea după Botero, şi anume cele referitoare la Austria, Transilvania, Ţara Muntenească, Moldova (până la Nistru), Basarabia (Bu-geac). Copistul a reţinut capitolul despre Austria datorită adaosurilor referitoare la participarea voievozilor români la asediul Vienei (1683).
în unele dintre manuscrisele menţionate anterior, traducerea după Botero poartă titlul de Cosmografie adecă Izvodirea lumii, titlu ce trebuie privit în corelaţie cu cel de Gheografie atribuit unui fragment dintr-o altă scriere, copiat tot în ms. 1267 (f. 366-367).
Capitolul despre America, deşi existent în prima parte a lucrării lui Botero, cea tradusă la noi, nu se găseşte în copiile româneşti. în codicele lui Anatolie de la Râmnic paginile lăsate albe ar putea dovedi o eventuală intenţie de a-1 prelua. Dar dacă mediul românesc nu reţinuse la începutul secolului al XVIII-lea, când se pare că a fost tradus Botero, informaţiile despre America, le păstrează în schimb pe cele referitoare la Ţara preotului Ioan, ţinut legendar, frecvent amintit în cultura europeană, începând cu secolul al XH-lea, localizat când în Asia, când în Africa, populat de animale fabuloase şi având o organizare socială utopică69. Giovanni Botero menţionează Ţara preotului Ioan atât în capitolul despre Cathai (deci în Asia) cât şi în cel referitor la Abassia (în Africa), fără a fi prea clară opţiunea sa. în paginile referitoare la Abassia, traducătorul român transpune expresia „i popoli sudditi al preste Gianni" prin „rumânii {glosat: vecinii) popii lui Ioan"61.
Pot fi raportate la Ţara preotului Ioan şi afirmaţiile din Fiziolog despre gripsorul care „lăcuiaşte în pămîntul lui Ioan, lîngă marea Ochiianului"62.
Reamintim că în pasajul despre Arabia felix din manuscrisele româneşti după Botero, reapare naraţiu-
36
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
37
nea despre pasărea fenix, conform vechii tradiţii ilustrate de Isidor din Sevilla. Mai mult, această naraţiune î§i găseşte loc, într-o formă rezumativă, chiar în tabla de materii a ms. 339163.
Interesul deosebit pentru pasărea fenix trebuie corelat cu alte referiri la a-ceastă fiinţă fabuloasă în simbolica din cultura română premodernă64.
Dar părţii traduse din lucrarea lui Botero i s-au făcut unele modificări şi în paginile referitoare la ţara noastră. Este vorba, în primul rând, despre un întreg capitol privind Moldova, unde, alături de ştiri exacte, se întâlneşte reflexul acelei credinţe medievale care-i situa pe daci printre popoarele scitice cu obiceiuri sângeroase65.
Faptul că la episcopia din Râmnicu-Vâlcea este introdusă Istoria lui Constantin Cantacuzino în însuşi cuprinsul traducerii după geografia lui Botero, la al cărei final se mai adaugă şi Hronîca- sloveanilor de Gheorghe Brancovici, aduce mărturie despre încercarea cărturarilor români de a suplini lacunele sau de a îndrepta erorile referitoare la sud-estul Europei.
La sfârşitul secolului al XVII-lea atenţia cititorilor de cosmografii se îndrepta mai ales spre minunile Asiei şi implicit spre laus Asiae. După jumătatea secolului al XVIII-lea capătă o altă pondere ştirile despre sud-estul Europei, iar în cadrul şcolii lui Che-sarie Râmniceanul are un ecou deosebit tocmai pasajul despre laus Europae, prezent împreună cu laus Asiae în traducerea românească după Giovanni Botero.
Dispunerea textelor în cadrul diferitelor miscelanee arată că tipul de cosmografie reflectat de copia din Şcheii Braşovului îşi păstrează până târziu legătura cu naraţiuni simbolice descinse dintr-o imago mundi în care pământul era unul dintre cele patru elemente fundamentale, alături de apă, aer şi foc. In schimb, geografia lui Botero ajunge a fi corelată cu texte istorice, dar şi cu Divanul lui Dimitrie Cantemir sau cu fragmente din Mundus subterraneus a lui Athanasius Kircher.
38
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
39
* * *
O foarte scurtă descriere a lumii, provenind dintr-o sursă asemănătoare cu De situ orbis a lui Pomponius Mela (sec. I d.Hr.), se găseşte la începutul unei Istorii a slovenilor - de fapt o traducere după Sinopsisul de la Kiev -, scriere total diferită de Hronica sloveanilor a lui Gheorghe Brancovici, aşa cum^a demonstrat P. P. Panaitescu încă din anul 194066. în jurul anului 1700 s-ar fi făcut o primă traducere românească a Sinopsisului de la Kiev, urmată, după jumătatea secolului al XVIII-lea, de altele două.
Prin copiile ulterioare (integrale sau parţiale) ale acestor traduceri, ca şi prin editarea unei variante prescurtate în anul 1837 (unde se menţionează unele analogii cu Botero), s-au răspândit în cultura noastră scurte relatări laudative despe Asia, Africa şi Europa, aşezate exact în această ordine moştenită din antichitate. America este amintită doar ca „lumea cea noao... fără de scrisoare" (ms. rom. B. A. R. 101, f. 4721-24).
în timp ce în manuscrisul din Şchei şi în cele ulterioare înrudite cu el se păstraseră din cosmografii doar descrieri ale Asiei, în cele două manuscrise (ms. . rom. B. A. R. 1135, copiat între anii 1796 şi 1797 de Ioachim Bărbătescu, ieromonah la mănăstirea Bistriţa din Oltenia, şi ms. rom. B. A. R. 2900, copiat, probabil, în Moldova la începutul secolului al XlX-lea) găsim doar descrieri ale Libiei, Etiopiei şi Egiptului, prezentând pasaje comune, dar şi unele diferenţe. Pentru descrierea mănăstirii Sinai, cele două manuscrise folosesc izvoare diferite.
Paralel cu manuscrisele anterioare, care ignorau cu totul sau doar lăsau la o parte ştirile despre America, au circulat către sfârşitul secolului al XVIII-lea şi traduceri ce cuprindeau relatări despre acest continent, ca şi despre alte ţinuturi.
Chiar în ms. 1267 (amintit anterior în legătură cu
lucrarea lui Giovanni Botero) se află copiate tot de I Anatolie de la Râmnic două file (f. 366-367) ce \ cuprind fragmente dintr-o Gheografle. Pe prima filă se găseşte o scurtă prezentare a Asiei, probabil preluarea unui text-legendă însoţind o hartă sau o „tabulă" ptolemaică din vreo lucrare similară cu Cosmografia lui P. Apianus. De altfel, titlul fragmentului despre Asia din ms. 1267 este Tabla 15.
La f. 367 a manuscrisului amintit se păstrează un alt fragment din aceeaşi lucrare cu cea de la fila 366 (colontitlu: Gheografia), fragment ce reprezintă finalul unei descrieri scurte a Americii: „ostroavele Bermun-deşti, aşijderea să [stăpâlnescu de agliceani; ostroavele Califoria, care sânt aflate de ghişpanţi şi altele. Sfârşitul aceştii gheografii".
Amintim că în chiar prefaţa traducerii după cartea lui Botero (ms. 1267, f. 122-123) se vorbeşte despre călătoriile lui Columb, a lui Magellan şi ale altor navigatori. Numai că traducătorul în română se oprise probabil înainte de descrierea Americii, capitol pentru care Anatolie de la Râmnic, spre deosebire de Antim de la Cozia, lasă totuşi file libere (ms. 1267, f. 349-365v).
De altfel, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XlX-lea circula traducerea unor lucrări despre „descoperirea a multor împărăţii... care... s-au aflat la portugali" (ms. rom. B. A. R., 3533, 2864) şi despre Frumseţile istoriei a călătorilor (ms. rom. B. A. R. 2573, scris în Moldova). în anul 1816 s-a tipărit la Buda, cu liste de prenumeranţi, traducerea românească a Descoperirii Americii de J. H. Kampe.
O Istorie a Americii după W. Robertson (copie din 1818-1820) se păstrează la B. C U. Iaşi (ms. III 23). O altă descriere de călătorie - cea făcută de Joseph Delaporte pe Marea Mediterană şi pe ţărmurile ei răsăritene - a circulat în traducere românească după un intermediar rusesc (ms. rom. B. A. R. 1376 din 1785; 3771 din 1788; 2992 din 1817). Tot după De-
40
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
41
laporte s-a tradus în anii 1795-1800 Istoria Americii I (B. C. U. Iaşi ms. IV, 17 şi B. A. R. Bucureşti ms. | rom. 40) şi în 1785 A toată lumea călătorie (B. C. U. Iaşi ms. IV, 18)67.
Unele cunoştinţe comune cu cosmografiile se întâlnesc într-o Gramatică a fizicii copiată pe la anul 1787 (ms. rom. B. A. R. 1627), al cărei conţinut aminteşte într-o oarecare măsură de cartea Filotera (cf. ms. 1436, f. 15-1&) şi de Istoria omenească (ms 3404, f. 19-21v).
Remarcabilă prin modernitatea sa, o Gheografîe noao, în patru tomuri, a fost copiată la 1786, în Moldova, pentru Iordache Darie Dărmănescu (ms. rom. B. A. R. 2349).
Geografia lui Buffier a stat la baza traducerii lui Amfilohie Hotiniul (tipărită în anul 1795 la Iaşi) şi, se pare, la baza prelucrării publicate la Buda în anii 1814-1815. Conţinutul aceleiaşi geografii se reflectă, de asemenea, în manuscrise de la începutul secolului I al XlX-lea (ms. rom. B. A. R. 3593, 5275, 2771 -ultimul a aparţinut lui Mihai Eminescu -; B. C. U. Iaşi: ms. I 8, III 2.; Arh. St. Iaşi: ms. 121 - copie atribuită lui Gherasim Clipa)68.
Dintre manuscrisele de la începutul secolului al XlX-lea ar merita să fie cercetate mai îndeaproape ms. rom. B. A. R. 5706 (f. 58v-62v: Oareşcare puţine adunături scoase din Gheografîe, cuprinzând şi ştiri despre inorogi), 3922 (f. 121-123), conţinând doar un fragment despre Asia, 5708 (f. 55-60v, 63-68v), scris pe la 1830-1835 („Părţile de moşie ce au dat Noe la fiii săi..." - vezi Sinopsisul de la Kiev).
Un manuscris, copiat pe la anul 1802, este remarcabil prin neologismele folosite (ms. rom. B. A. R. 1152, f. 48-5 lv), în timp ce în câteva file datând de la mijlocul secolului al XlX-lea (ms. rom. B. AR. 4725, f. 1-7*) se perpetuează tradiţia cosmografiilor foarte vechi, care începeau cu Asia şi continuau cu Africa şi cu Europa.
Pe la mijlocul secolului al XlX-lea se tipăresc mai multe geografii şi apar chiar şi periodice dedicate acestei ştiinţe69. Persistă însă şi vechea deprindere a copierii, mai ales în ceea ce priveşte textele utilizate în şcoli70.
* * *
Cercetarea cosmografiilor traduse în limba română interesează atât istoria culturii noastre, cât şi estetica alterităţii şi studiul comparat al imaginilor (imagologia).
Au fost semnalate apropieri între cronica lui Grigore Ureche şi anumite fragmente din Sebastian Miinster sau Marco Polo ori între Gheorghe Brancovici şi
42
Povestea ţărilor Asiei
S. Miinster. Nicolae Costin (Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601) şi Dimitrie Cantemir i (Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor) fac tri- | miteri la Strabon, la Ptolemeu, la Plinius, la Pomponius Mela şi la Solinus, precum şi la Trogus Pompeius, Justin, Isidor din Sevilla ori la Chedrenos. De toate aceste nume este legată direct sau indirect şi soarta cosmografiilor traduse în limba română în a doua { jumătate a secolului al XVII-lea şi la începutul celui de al XVIII-lea. înclinarea spre fabulos a textului copiat la Braşov îl situează în tradiţia lui Cteşias şi Megasthene, a lui Pomponius Mela şi Solinus, cu o ţ strălucire târzie la Sebastian Miinster.
Lucrarea lui Botero aparţine în schimb unei alte ramuri, similară prin discernământ şi spirit critic cu geografia lui Strabon.
Copiile cosmografiilor stau mărturie că pentru I cărturarii români nu au rămas străine motive şi teme literare cu o intensă circulaţie europeană: Ţara preotului Ioan, salamandra din Hinhitas, pasărea fenix din Arabia, istoria amazoanelor, templul Dianei din Efes, colosul din Rodos, bogăţiile califului din Bagdad, mirodeniile din India şi încă multe altele. In istoria literaturii noastre va trebui deschis un capitol nou dedicat prelucrărilor din cosmografii, în legătură cu prelucrările din cronografe sau din alte cărţi populare, precum şi relaţiilor acestora cu imaginarul cititorilor i şi ascultătorilor români. ' ' i
Cătălina Velculescu şi V. Guruianu
Notă: Documentarea în bibliotecile din străinătate necesară cercetării diferitelor variante de cosmografii a fost posibilă datorită burselor acordate de Deutscher Akademischer Austausch-dienst (DAAD, Bonn) şi de Colegiul Noua Europă (Bucureşti). Le adresăm încă o dată toate mulţumirile cuvenite. !
C. V.
Anexa I
Ms. rom. B. A. R. 3391:
„Araviia, ţ<a>ra arăpască ce norocoasă... Este acolo pasări care să cheamă finix, care trăieşte 550 de ani. Şi când vine vreme ei să moară, cară spini în cuibu şi bate cu aripile şi să aprinde cuibul şi arde şi pasăre înpreună cu cuibul. Şi din cenuşă să naşte un verme şi să face pasăre cum au fost şi zboară. Şi este mare ca hulturul şi are în cap cucuiu de pene ca de auru. Supt grumaz penile-i sânt roşii şi este pre frumoasă şi veselă la căotătură. Şi pentru aceia-i zic pasăre soarelui" (f. 410v-411).
Anexa II Ms. rom. B. A. R. 3515:
„Ţara căriia îi dzicea bătrânii Dachia închide în sine, astădzi Trasilvania, Trasalpina sau Ţara Munte-niască şi Moldova" (f. 82™).
„Ţara Moldovii să trage până la Nistru şi până la Marea Neagră... O parte iaste Besarabia - Bugeagul, deasupra mării, unde-i Cetatea Albă - Moncastro... Bessarabia, adecă Bugeacul - unde astădzi lăcuiesc tătarâi, de câţiva ani descălecaţi acolo -, n-are leamne; pentru aceaia ardu cu paie şi balegă de bou, că acolo boi sint mulţi şi mari şi-i duc şi pre la alte margini megieşeşti foarte mulţi" (f. 83v).
„Apoi, dacă s-au înmulţit ghetii, dachii şi iazighii
44
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
45
şi gonind alt niam şi alegându-şi singuri voievoda şie, acolo deasupra Dunării au aşădzat târgurile şi cetăţile au făcut, cumu-i Hotinul, Iaşii, Suceava, Soroca, Do-rohoiul, Stefăneştii, Cernăuţii, Botoşeanii, Vasluiul, Bârladul..." (f. 85).
„Hotinul, târgu oarecând cu scală mare pe apa Nistrului (că Nistrul hotăreaşte acolo Ţara Moldovei de Ţara Leşască), că veniia neguţitori de la leaşi, de la unguri, de la cazaci, de la munteani şi de la Moscu şi de pre aiure (iară acmu, după vrearea lui D<u>mn<e>dzeu, pentru păcatele noastre, l-au luat turcii de l-au făcut raia, în anul <...>, rană nevindecată Moldovii). Avut-au cetate de piatră pre care o au şi mai dires turcii. Ţinut bun, cu roadă" (f. 86).
„Lăpuşna, ţinutul unde vin nu să află, iar pâine, dobitoc, cai de agiuns. Oamenii de acolo sint viteaji buni, călăreaţi buni pentru megieiaşiia cu tătarâi.
Orheiul ţinutul iar are de toate: dobitoc, cai, pâne; oamenii încă-s călăreţi buni.
Soroca pre apa Nistrului scală era într-o vreame. Să hotăreaşte cu cazacii; are ţinut bun, cetate încă are, iar stricată de turci.
Cernăuţii stărostie stă pre apa Prutului. Vin nu face, iar fac mied, beare într-ales. Ţinutul lui plin de toată: pâine, dobitoc, cai, miiare, de voie; plinu-i de hălăşteaie" (f. 87™).
„BESARABIIA... Mărgând pre ţărmurile mării, den a stânga să veade Mesemvria, unde se sfârşeaşte muntele Hemo. Vine apoi Varna, pusă pre lângă marginile unii văi (care o face acel munte)... Trecând gura Dunării, care au împiedecat 40 mile să între la ceaia parte a Moldovii, căriia-i dzic turcii Besarabiia (Bugeacul), unde-i târgul Moncastro; de la gura apei Nistrului până la gura apei Niprului pun ca 16 mile leşeşti. Şi într-aceaste locuri să încep ţările craiului leşesc..." (f. 101v-102).
N. n.: Partea de început a capitolului Ţara Moldovii ; din ms. 3515 (f. 84 ş. u.) trebuie comparată cu Kronika Polska a lui Joachim Bielski (cf. P. P. Panaitescu, Influenţa polonă..., p. 134 ş. u.). Textul din ms. 1267 (f. 255-258v) a fost publicat de G. Nicolaiasa în „Revista arhivelor", I, 1924-1926, p. 373-377.
Anexa III Ms. rom. B. A. R. 3391:
„Ţ<a>ra Moldovii are vite frumoase şi-i bişugată în stupi şi în pâne şi în fânaţ şi în oi. Şi oamenii sânt viteji şi mai mulţi spre slujitorie trag, de ar ave voie, decât spre muncă şi sânt necredincioşi stăpânilor săi. Şi are ocnă de sare şi să face vin bun, mai ales la [ Cotnare, dar este mai bun la Groapă<?>*, că să [ potriveşte cu vinul ungurescu. Şi are şi scală la Dunăre, f  Galaţii, şi altele mai gios, Smilul, Chiliia, dar le au luat turcii cu Bugecul. Şi în Bugeag ard tătarâi balegă de viti în loc de lemne, că lemne acolo, în Bugeag, nu sânt" (f. 400r"v).
* Corupere a numelui Europa! Cf. ms. rom. B. A. R. 3515 (f. 87714) şi 1267 (f. 257714).
Note
1. B. A. R., ms. rom. 1436, f. 68r_v.
2. John Kirtland Wright, The Geographical Lore of the Time of the Crusades. A Study in the History of Medieval Science and Tradition in Western Europe, New York, 1925; Sf. Grigorie Palama, 150 capete despre cunoştinţa naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire, în Filocalia, voi. VII, traducere, introducere şi note Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1977, p. 429 etc;
46
Povestea ţărilor Asiei f     Povestea ţărilor Asiei
47
Herbert Hunger, Die hochsprachliche profane Literatur der \ Byzantiner, 2 voi., Munchen, 1978 (voi. II, p. 508 etc); f Ţvetana Colova, La cosmologie et Ies systemes cosmogra-phiques en Bulgarie medievale, „Bulgarian Historical Re-view", 1987, nr. 2, p. 34-46; Rudolf Simek, Erde und ] Kosmos im Mittelalter, Munchen, 1992, p. 16-94 etc. f
3. Migne, Patrologia latina, voi. 172, col. 121-145; Ch. V. (' Langlois, La connaissance de la nature et du monde au | Moyen Age, Paris, 1911; J. K. Wright, The Geographical..., \ vezi Honorius în Index. \
4. Giinther Hamann, Der Eintritt der sudlichen Emisphâre in die europăische Geschkhte, Viena, 1968, p. 418 §. u.; Reisen in reale und mytische Ferne. Reiseliteratur im Mittelalter und Renaissance, coordonator Peter Wunderli, Diisseldorf, 1993, p. 16-75 etc.
5. Asemenea miscelanee mai reflectă probabil şi îndepărtate modele de tipul unor enciclopedii medievale similare cu cele alcătuite de Thornas Cantimprensis, Bartholomeus An-glicus, Vincent de Beauvais. (Vezi Heinz: Meyer, Enzy-klopadie în Literatur-Lexikon, editat de Walter Killy, voi. 13, Munchen, 1992, p. 216-219).
6. Anna-Doroth6e v. den Brinken, „ Ut describeretur universus orbis", „Miscellanea Medievalia", voi. 7, ed. de A. Zim-mermann, Berlin, 1970, p. 249-278; Wandlungen im geo-graphischen Denken von Aristoteles bis Kant, ed. de Manfred Buttner, Paderborn etc, 1979, p. 15-35, 51-59; Jorg-Geerd Arentzen, Imago Mundi Carthographica. Studien zur Bild-lichkeit mittelalterlicher Welt-und Okumenekarten unter be-sondere Berucksichtigung des Zusammenwirkens von Text und Bilă, Munchen, 1984, p. 12-28, 132-229 etc; Heinz Meyer, Schriftsinn,  mehrfacher,  în Historisches  Worterbuch  der > Philosophie, coord. de Joachim Ritter ş. a., voi. VIII, Basel, \ 1993, p. 1431-1439; Friedrich Ohly, Neue Schriften zur \ Literaturgeschichte und zur Bedeutungsforschung, voi. îngrijit I de Uwe Ruberg şi Dietmar Peil, Stuttgart/Leipzig, 1995, p. 445-554, 727-845 etc. Pentru existenţa şi semnificaţia monştrilor antropomorfi prezenţi atât în cosmografia de la Şcheii Braşovului, cât şi în alte mărturii din cultura ; medievală vezi: Rudolf Wittkower, Allegory and the Migration
of Symbols, London, 1977; Jean Ceard, La nature et Ies prodiges. L 'insolite au XVI-e siăcle en France, Geneva, 1977; Claude Kappler, Monstres, demons et merveilles ă la fin du Moyen Age, Paris, 1980; J. B. Friedman, The Monstrous Races in Medieval Art and Thought, Cambridge, 1981; Alexandru Cizek, Ungeheuer und magische Lebewesen in der „Epistula Alexandri ad magistrum suum Aristotelem de situ Indiae", în voi. col. Third International Beast Epic, Fable and Fabliau Colloquium. Miinster 1979, editat de Jan Goosens şi Timoty Sodmânn, Koln/Wien, 1981, p. 78-94. 7. Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I - Ţara Românească şi Dobrogea, Craiova, 1970; idem, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974; I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucureşti, 1973, p. 169, 184 etc; Dionisie din Furna, Carte de pictură (Trad. de S. Bratu Staţi şi Şerban Staţi. Cuvânt înainte de Vasile Drăguţ. Studiu introductiv Victor Ieronim Stoichiţă), Bucureşti, 1979; Victor Simion, Imagine şi legendă. Motive animaliere în arta evului mediu românesc, Bucureşti, 1983 (în special p. 101-102, foto 23); I. D. Ştefănescu, L'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavii: Nouvelles recherches, Paris, 1929; Măria Golescu, Tabloul cosmografie al creaţiunii la m-rea Cetăţuia, „Revista Fundaţiilor Regale", XII, 1945, nr. 2, p. 320-329; Corina Popa, Pictura bisericii mănăstirii Hurez - realitate artistică şi culturală a veacului al XVII-lea, „Studii şi cercetări de istoria artei", seria Artă Plastică, XXIII, 1986; Anca Vasiliu, Convenţie şi libertate în iconografia picturilor murale brăncoveneşti, „Glasul Bisericii", 1988, nr. 5; Daniel Barbu, Arta brâncovenească, semnele timpului şi structurile spaţiului, în voi. col. Constantin Brân-coveanu, Bucureşti, 1989.
Pentru forma geometrică a reprezentării lumii în pictura murală vezi: Barbara Bronder, Das Bilă der Schopfung und Neuschdpfung der Welt als „orbis quadratus", „Friih-mittelalterliche Studien", II, 1968; Johannes Zahlten, „Cre-atio mundi". Darstellungen der sechs Schdpfitngstage und
48 Povestea ţărilor Asiei
natur-wissenschaftliches Weltbild im Mittelalter, Stuttgart, 1979.
8. Anna-Dorothăe v. den Brincken, Mappa-mundi und Chro-nographia. Studien zur „imago mundi" des abendlăndischen Mittelalters, „Deutsches Arhiv fur Erforschung des Mittelalters", XXIV, 1968, p. 118-159; Jorg-Geerd Aretzen, Imago Mundi Cartographica (v. supra n. 6), p. 12-28, 132-229 etc; Karsten Unde, Ladislau Sunthayms geographisches Werk und seine Rezeption durch Sebastian Miinster, 2 voi., Koln etc, 1993, (voi. I, p. 92-108).
9. Friedrich Teutsch, Drei sachsische Geographen des 16. Jahrhunderts, „Archiv des Vereins fur siebenburgische Landeskunde", Neue Folge, XV, Sibiu, 1879; Carol Gollner, Din istoricul unor biblioteci feudale ale saşilor din Sibiu, „Studii şi cercetări de bibliologie", V, 1963, p. 221-229; Johannes Honterus, Rudimenta Cosmographica: Elementele „Cosmografiei", Braşov, 1542, ediţie Valeria Căliman, introd. Paul Binder şi Gernot Nussbăcher, Cluj, 1988.
Tot din Transilvania provine unul dintre cele mai vechi texte geografice în limba română, păstrat din păcate doar în ediţiile lui Timotei Cipariu şi M. Gaster (Chrestomatie Română, Leipzig, Bucureşti, voi. I, 1891, p. 175-178). Este vorba de o descriere a Ardealului ce nu se aseamănă cu nici una din cele cuprinse în cosmografiile cercetate de noi şi pare mai curând o lucrare cu caracter local. Pentru discuţii în jurul Cosmografiei lui Aethicus Histricus - sec. IV -, vezi Nestor Vornicescu, „Mitropolia Olteniei", XXXVII, 1985, nr. 11-12 (şi volum, Bucureşti, 1986); Hildegard L. C. Tristram, Ohthere, Wulfstan und der Aethicus Ister, „Zeitschrift fur deutsches Altertum und deutsche Literatur", CXI, 1982, p. 153-168. 10. P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Gr. Ureche şi Miron Costin, Bucureşti, 1925; idem, Influenţa polonă şi rusă în vechea cultură românească, curs universitar litografiat, 1935-1936, p. 185; idem, Introducere la Grigore Ureche, Letopiseţul, Craiova, 1934, p. LXV-LXVI; Ion C. Chiţimia, Probleme de bază ale literaturii române vechi, Bucureşti, 1972, p. 159-196, 201-244; C. Vel-
|    Povestea ţărilor Asiei 49
| -
[ culescu, Les lettres roumains et Ies cosmographies occi-
dentales, „Synthesis", XVII, 1990, p. 61-66.
11. Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Rumâneşti, în Cronicari munteni, ediţie Mihail Gregorian, introducere Eugen Stă-nescu, Bucureşti, 1961, voi. I, p. 8-9, 23-24.
12. Evoluţia sensurilor cuvântului cosmografie merită un studiu special. Sebastian Munster denumeşte astfel descrierea Pământului văzut în raport cu „cercurile ceriului", descriere
| însoţită pentru fiecare ţară (sau provincie) şi de date istorice
(uneori dezvoltate, alteori de-a dreptul sumare). De asemenea se dau hărţi generale sau parţiale (cu date ştiinţifice remarcabile pentru acea vreme) şi se alătură ilustraţii edificatoare.
Vezi Victor Hantzsch, Sebastian Munster. Leben, Werk, wissenschaftliche Bedeutung, Leipzig, 1898 (Reprint 1965, Nieuwkoop); Karl Heinz Burmeister, Sebastian Munster. Versuch eines biographischen Gesamtbildes, Basel, Stuttgart, 1969; Manfred Buttner, Die „Geographia generalis" von Varenius. Geographisches Weltbild und Providentiallehre, Wiesbaden, 1973.
Pentru textele traduse în limba română, în secolele XVII-XVIII, cuvântului cosmografie i se potriveşte mai curând definiţia de „geografie legendară şi'mitologică".
13. Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, voi. I, Bucureşti, 1978, p. 329; M. Popescu-Spineni, Un manuscris românesc de geografie din secolul al XVII-lea, „Studii şi cercetări de bibliografie", V, 1963, p. 319-333; V. Guruianu, Datarea celui mai vechi manuscris cunoscut al „Fiziologului", L. R., XL, nr. 1-2,1991, p. 49-55; C. Velculescu, „Synthesis", 1990 (vezi supra nota 10); idem, Animale fantastice şi Ţara preotului Ioan, „Manuscriptum", XXII, 1991, nr. 2-4, p. 26-33; C. Velculescu şi V. Guruianu, Cosmografie, „Manuscriptum", XXIII, 1992, nr. 1-4, p. 224-243; idem, Cosmographies in romanian: „Laus Asiae" or „Laus Europae"?, RESEE, XXXIII, 1995, nr. 1-2, p. 153-170.
14. Pentru copierea textelor din ms. 1436 de către Costea Dascălul în intervalul 1693-1704 s-a pronunţat şi cercetătorul braşovean Vasile Oltean, Şcoala românească din Şcheii Braşovului, Bucureşti, 1989, p. 56.
50
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
51
Analizând particularităţile de grafie ale tuturor scrierilor existente în ms. 1436, putem afirma cu certitudine că textele copiate de Costea Dascălul se întind între filele lr-llv şi 13r-145v. Pentru alte păreri vezi G. Ştrempel, Copişti de manuscrise româneşti până la 1800,1, Bucureşti, 1950, p. 39; M. Moraru în Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, Partea I, p. 212 (dintr-o eroare tipografică, în locul filei 219, cum trebuia, apare imprimată f. 129); Vasile Oltean, op. cit, p. 57-58. 15. Leonardo Olschki, Storia letteraria delle scoperte geografiche, Florenţa, 1937; W. L. Bevan, H. W. Philott, Mediaeval Geography. An Essay in Ilustration of the Hereford Mappa Mundi, Amsterdam, 1969; Uwe Ruberg, Mappae Mundi des
-)       i Mittelalters im Zusammenhang von Text und Bild în voi.
|11 i col. Text und Bild editat de Christel Meier şi Uwe Ruberg,
Wiesbaden, 1980, p. 550-592; Anna-Dorothee von den Brincken, Kartographische Quellen. Welt-, See-und regional Karten, Turnhout (Belgia), 1988; idem, Das geographische Weltbild um 1300, în voi. col. Das geographische Weltbild um 1300, editat de Peter Moraw, Berlin, 1989, p. 9-32; articolele Geographie şi Kosmographie în Lexikon des
•jj;!,ii Mittelalters, Munchen, Ziirich, voi. IV, 1989, col. 1265-1270;
1458-1459; Ein Weltbild vor Columbus. Die Ebstorfer Weltkarte. Interdisziplinăres Colloquim 1988, editat de H. Kugler şi E. Michel, Weinheim, 1991, p. 123-128, 260-346; Frank Lestringant, Le declin d'un savoir. La crise de la j h cosmographie ă la fin de la Renaissance, „Annales, Eco-
nomies, Socidt6s, Civilisations", XLVI, 1991, nr. 2, p. 239-269; Revistele „Speculum Orbis" (1985) şi „Imago Mundi" (1937-1994).
I j 1 16. Ms. rom. B. A. R. 3515, 1556, 1267, 3391, 1263; Gabriel
Ştrempel, op. cit., voi. I—III, Bucureşti, 1978-1987. Legătura dintre ms. 3391 şi geografia lui Botero a fost semnalată pentru prima dată de noi în „Manuscriptum", 1991 şi 1992. în acelaşi loc am indicat şi legătura cu ms.
]j, i   , 3515. Ms. 1263 a intrat pentru prima dată în discuţie în
!j ; j RESEE, 1995 (vezi supra n. 13).
Pentru părţile referitoare la români vezi „Arhiva Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi", V, 1894, nr. 12, p. 666-669;
G. Nicolaiasa, „Revista arhivelor", I, 1924-1926, nr. 1-3, p. 373-377.
17. N. A. Ursu, Formarea terminologiei geografice, în Omagiu lui Iorgu Iordan, Bucureşti, 1958, p. 871-876; idem, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, 1962; idem, Versiunea românească necunoscută a geografiei universale a lui Giovanni Botero, „Cronica", XIV, 1979, nr. 38 (12), p. 7; idem, Nicolae Costin, traducător al geografiei universale a lui Giovanni Botero, „Revista de istorie şi teorie literară", XXXIX, 1991, nr. 3-4, p. 365-379; C. Velculescu, Kos-mographien und Historiographie, „Cahiers roumains d'6tudes littăraires", 1985, nr. 2, p. 40-51; idem,v „Manuscriptum", XXII, 1991, nr. 2-4, p. 26-33; C. Velculescu, V. Guruianu, „Manuscriptum", XXIII, 1992, nr. 1-4, p. 224-243; idem, în voi. col. Un veac de aur (infra n. 50), p. 204-222.
18. Giovanni Botero nu oferă coordonatele geografice în cifre ca în lucrările ce continuau tradiţia lui Ptolemeu. Cărţile lui se apropie de tipul geografiei descriptive a lui Strabon, conţinând informaţii din diferite domenii, care - la Botero - sunt organizate însă tematic. Prin spiritul critic, prezent şi la Strabon, Botero se diferenţiază de textul copiat în Şchei (ms. 1436) care se încadrează într-o altă tradiţie (cea ilustrată de Pomponius Mela şi Solinus, descinzând din Ctesias şi Megasthene).
19. Kosmografia 1670, în „Obstestvo liubitelei drevnei pisme-nosti", nr. 21, 57, 68, Petersburg, 1878-1881 (această lucrare ne este cunoscută doar de la O. A. Belobrova, Kosmografia
în Slovari knizhosti drevnei Rossii. Vtoraia polovina XIV-XVI v., partea I, p. 493-494, Leningrad, 1988). Tot inaccesibile ne-au rămas şi: P. Kosta, Eine russische Kosmographie aus dem 17 Jhr., Munchen, 1982; Landesbeschreibung Mitteleuropas von 15. bis 17. Jhr. Simpozion Marburg a. d. Lahn, 1983 (editat de H. B. Harder). Pentru traducerea Cosmografiei lui Munster în limba cehă vezi Studien zum Humanismus in den bohmischen Lăndern,
editat de H. B. Harder şi H. Rothe, Koln, Wien, 1988.
20. Vezi însemnările lui Nicolae Radu Cătana din ms. rom. B. A. R. 595, f. 2 (Cartea împăraţilor) şi din ms. 1436, f. 223.
52
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
53
21. Ioan Lupu, Un bibliofil român din prima jumătate a veacului al XLX-lea: căpitanul Constantin Oltelniceanu şi Date noi referitoare la bibliofilul Constantin Oltelniceanu, „Studii şi cercetări de bibliologie", III, 1960, p. 129-152 şi V, 1963, I p. 79-105; G. Ştrempel, op. cit, în nota 13. ;
22. Ms. rom. B. A. R. 3404, f. 9-19; pentru detalii vezi „Manuscriptum" 1991, nr. 2-4, p. 26-33 şi 1992, nr. 1-4, p. 224-233; RESEE, XXXIII, 1995, nr. 1-2, p. 153-170. Florin Faifer, Dobrescu, Ioan în Dicţionarul literaturii române \ de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979; Răzvan The-odorescu, Civilizaţia românilor între medieval şi modern, \ voi. II, Bucureşti, 1987, p. 203 etc; Tereza Sinigalia, Ioan \ sin Dobre, „Manuscriptum", XXIII, 1992, nr. 1-4, p. 205-209. ;
23. Virginia Grace Tuttle, An Anafysis of the Structure of the „Liber Floridus", The Ohio State University, 1979; Danielle Lecocq, La mappemonde du „Liber Floridus" ou la vision I du monde de Lamber de Saint-Omer, „Imago Mundi", I XXXIX, 1987, p. 9-49.
24. Ms. rom. B. A. R. 1282, f. 178-186; vezi şi bibliografia de I la nota 22. I
25. Sebastian Munster, Cosmographei, Basel, 1550 (reproducere | fotografică în seria Theatrum orbis terrarum, Amsterdam, l 1967, ed. de R. A Skelton şi A. O. Vietor, cu o Introducere I de Ruthardt Oehme). Comparaţiile de texte au fost făcute cu cele două ediţii existente la B. A. R.: cea în limba germană, din 1567, şi cea în limba franceză, din 1568. 1 Pentru locul ocupat de Cosmografia lui Munster în cultura europeană, vezi F. Lestringant, op. cit., în nota 15. Pentru perioada medievală, vezi Richard Hennig, Terrae i incongnitae, 4 voi., Leiden, 1944-1956; Hanno Beck, Geo- \ graphie. Europăische Entwicklung in Texten und Erlăute- I rungen, Freiburg, Munchen, 1979; David Woodward, Me- I dieval Mappaemundi, în The History of Cartography, voi. I, J Cartography in Prehistoric, Ancient and Medieval Europe and the Mediterranean, ed. J. B. Harley şi D. Woodward, Chicago, ţ 1987, p. 286-370; P. D. A. Harvey, Medieval Maps, Londra, 1991; Dieter Neukirch, Das Bild der Welt auf Karten des : Mittelalters und der fruhen Neuzeit în voi. col. Reisen und Reiseliteratur im Mittelalter und in der fruhen Neuzeit..., editat
de Xenia von Ertzdorff şi Dieter Neukirch, red. Rudolf Schulz, Amsterdam-Atlanta, 1992, p. 191-226.
26. Pentru fragmentul De amazonine neveaste am studiat, în afara celor două ediţii amintite în nota 25 (păstrate la B. A. R. Bucureşti) şi alte ediţii păstrate atât la Biblioteca Naţională Bucureşti - Fondul special de carte rară (în continuare: B. N.), cât şi în alte biblioteci din România. Unele dintre aceste tipărituri pot fi situate în aceeaşi categorie cu deja amintita ediţie în limba franceză de la 1568 (Precum cea în franceză, Basel, 1552, păstrată la Biblioteca Universităţii Iaşi. Cele în latină: Basel, 1554, -pe foaia de titlu: 1654 - păstrată în Biblioteca Judeţeană Zalău; Basel, 1572 - la B. N. Ediţia în italiană, Koln, 1575, păstrată în Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi" - Iaşi). O altă categorie de volume cercetate pot fi grupate împreună cu ediţia germană amintită din anul 1567 (supra nota 25). Este vorba despre ediţiile în limba germană din: Basel, 1588 (B. N.); Basel, 1598 (B. N.; Bibi. Universităţii Iaşi; Bibi. jud. Timişoara); Basel, 1628 (B. N.).
în Biblioteca Brukerithal - Sibiu se păstrează două ediţii în limba latină (Basel, 1550 şi 1559) şi două în limba germană: Basel, 1578 şi 1598. Mulţumim doamnei Olga Şerbănescu pentru semnalare.
Deşi este clar că o parte dintre exemplarele amintite aici au venit abia târziu, se poate totuşi afirma despre Cosmografia lui Munster că a avut succes şi între cititorii din ţările române, influenţând cu ilustraţiile ei bogate repertoriul imaginilor plastice.
27. Este vorba despre istoricul latin Justin, care a trăit în secolul II d. Hr. Vezi Justini Historiarum ex Pompeio Trogo Libri XLIV, Amsterdam, 1635, p. 25-27.
Tot forma dezvoltată a folosit-o în secolul V Paulus Orosius în Historia adversus paganos (ed. 1615, p. 40-41). Vezi şi Yves Janvier, La geographie d'Orose, Paris, 1982; Orose, Histoire (contre Ies Paiens), trad. şi ed. de Marie-Pierre Arnaud-Lindet, Paris, 1990.
în secolul XV, Enea Silvio Piccolomini a introdus tot forma dezvoltată a povestirii despre amazoane în Cosmo-
54
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
55
graphia, vel de mundo universo Historiae (Opera omnia, Basel, 1551, p. 298).
28. Pentru amazoane vezi şi Chr. Rommel, Caucasiarum re-giohum et gentium Straboniana descriptio, Leipzig, 1804, p. 58-60; N. Fr6ret, Observation sur l'histoire des Amazones, în Oeuvres completes, ed. de Septchenes, Paris, 1796, voi. V, p. 97-128, Ch. V. Langlois, La connaissance de la nature (vezi supra nota 3).
L. Olschki, Sţoria letteraria (vezi supra nota 15); idem, LAsia di Marco Polo, Veneţia-Roma, 1957; J. K. Wright, The Geographical Lore (supra nota 2). Richard Hennig, Die Amazonen Sage, în voi. Wo lag das Paradies? Rătselfragen der Kulturgeschichte und Geographie, Berlin, 1950, p. 83-97. Vezi şi lucrările amintite supra, notele 4, 15, 23, 25.
29. Justin, op. cit., Amsterdam, 1635, p. 24. Vezi şi A. Riese, L 'ideal de justice et de bonheur et la vie primitive des peuples du Nord dans la litterature grecque et latine, Paris, 1885. Menţionăm de asemenea că ştirile despre „Saramisa în-părăteasa", soţie a lui Ninus şi mamă a altui Ninus (ms. 1436, f. 54r_v), despre Sardanapal, despre Astighie-împărat şi nepotul său Chirus (ms. 1436, f. 55), despre Arsachis şi Mitridatis din Pârtia (ms. 1436, f. 55v), despre expediţiile războinice ale Semiramidei până în India, comparabile cu acelea ale lui Alexandru Macedon (ms. 1436, f. 56), se regăsesc în prelucrarea lui Justin după istoria universală a lui Trogus Pompeius.
30. Justin, op. cit, Amsterdam, 1635, p. 24; Miron Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 315-317, 429-431.
31. Zamfira Mihail, «Călătoria» unui Jurnal de călătorie, „Manuscriptum", XVIII, 1987, nr. 2, p. 67.
32. Vezi „Manuscriptum", 1992, nr. 1-4, p. 227-228.
33. Am folosit pentru comparaţie Marco Polo, La Description du monde, ed. îngrijită de Louis Hambis, Paris, 1955, p. 27-28. (în continuare ed. 1955); vezi şi L. Olschki, L'Asia di Marco Polo (supra nota 28).
34. în ms. 1436: Ceaprobana. Vezi Mărie Thărese Gambin, L'île Taprobane: Problemes de cartographie dans l'Ocean Indien, în voi. col. Geographie du monde au Moyen Âge et
ă la Renaissance, ed. Monique Pelletier, Paris, 1989, p. 191-200.
35. Contaminarea între informaţiile despre insulele din „India cea Noao" (prin care s-a înţeles la început grupul de insule din sudul Asiei, pentru ca apoi să se refere la „insulele" ce aveau a se dovedi că reprezintă, de fapt, continentul american) şi cele despre insulele din zonele nordice (ms. 1436, f. 57v-58) a fost posibilă din cauza incertitudinilor geografiei medievale în privinţa aşezării exacte şi a caracteristicilor acestor insule. Vezi Richard Hennig, Wo lag das Paradies? Rătselfragen der Kulturgeschichte und Geographie, Berlin, 1950, p. 241, 245-252; Wilcomb E. Washburn, The Form of Islands in Fifteenth, Sixteenth and Seventeenth Century Cartography, în voi. col. Geographie du monde... (vezi supra nota 34), p. 201 ş. u.
36. Cf. gr. eoos, a, on „răsăritean, oriental". în harta Asiei din geografia lui Botero (Le Relationi universali, Veneţia, 1599), Oceanus Eous sive Orientalis e denumirea dată părţii de nord a Oceanului Pacific de azi, care scaldă ţărmurile estice ale Asiei. Vezi şi „Manuscriptum", 1991, nr. 2-4, p. 28, nota 9.
37. A. Riese, L'ideal de justice... (vezi supra nota 29).
38. Marco Polo, ed. 1955, p. 72, 373. Ediţiile la care ne-am referit sunt: Marco Polo, The Description of the World, ed. de A. C. Moule şi Paul Pelliot, 2 voi., Londra, 1938 (textul latin în voi. II); idem, // Milione, ed. de Fabio Caddeo, Milano, 1960. Vezi şi „Manuscriptum", nr. 2-4, 1991, p. 26, 29, 32. în Cărticica despre tătari, Nicolae Milescu vorbeşte despre „pânza ce nu arde" fabricată dintr-o „iarbă" cu proprietăţi demne de „laudă", aflată in ţinutul mongolic unde cosmografiile vechi localizau salamandra (Zamfira Mihail, op. cit, p. 66).
39. C. Velculescu, Saint Georges des Georgiens (I), în Horen Sagen Lesen Lernen. Festschrift fiir Rudolf Schenda, Hgg Ursula Brunold-Bigler und Herrmann Bausinger, Bem etc, 1995, p. 755-759; (II) în „Cotidianul", LAI, 20 martie 1995, p. 6-7. Pentru animalele desenate chiar pe hărţile medievale şi însoţite tot în aceste hărţi de scurte prezentări, vezi:
56
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
57
Wilma George, Animals and maps, Londra, 1966, precum şi lucrările citate la notele 4, 15, 23, 25.
40. Vezi supra nota 6.
41. Georges Charachidz6, Le systeme religieux de la Georgie paienne, Paris, 1968.
42. W. E. D. Allen, The Georgian Maps of the First Half of [ the Eighteenth Century, „Imago Mundi", 1953, p. 99-121 j (mai ales p. 116; este introdus şi 10 noiembrie ca posibilă [ dată a hramului); John F. Baddeley, The Rugged Flanks of f Caucasus, 2 voi., Londra, 1940 (retipărite, New York, 1973
- în note se remarcă înrudirea legendei despre cerb cu ceremonialurile mithraice; vezi. voi. I, p. 34-39, 75; voi. II, p. 110-113, 127). Amintim că în lucrarea sa Russia, Mongolia, China apărută în 1919 la Londra, John F. Baddeley a inclus o versiune engleză a jurnalului călătoriei în China ; a Spătarului Nicolae Milescu (Vezi Gabriela Drăgoi, Milescu Nicolae, în voi. col. Dicţionarul literaturii române până la 1900, Bucureşti, 1979, p. 570-573).
G. N. Ciubinasvili, Gruzinskoe cekannoe iskustvo, Tbilisi, 1959, p. 640-641, nr. 191.
Vezi şi D. K'ldiasvili, L'icâne de Saint Georges du Mont Sinai avec le portrait de David, „Revue des 6tudes g6or-giennes et caucasiennes", 5, 1989, p. 107-121.
43. Louis Charbonneau-Lassay, La mysterieuse emblematique de Jesus Christ, De Brouwer, 1940. | La 3 noiembrie, ziua hramului de la Hori, se sărbătoreşte | în occident Sf. Hubertus (vânător al cerbului miraculos). Louis R6au, îconographie de Van chretien, voi. I, Paris, 1955, p. 67 ş. u.; voi. III, p. I, Paris, 1958, p. 468-471; voi. III, p. II, Paris, 1958, p. 658-663; Lexikon der christlichen Ikonographie, coord. Engelbert Kirschbaum, voi. II, Roma etc, 1970, p. 286-287; Francesco Semi, Luciano Rota,
/ bestiari medievali eguvino e marciano, „Ateneo Veneto", XXV, N. S., 1987, nr. 1-2, p. 19-53; Heinrich und Margarethe Schmidt, Die vergessene Bildsprache christlicher Kunst, ed. IV, Munchen, 1989, p. 67-70.
44. Monica Brătulescu, Colindele româneşti, Bucureşti; Romulus Vulcănescu, Mitologia română, Bucureşti, 1985, p. 509-511.
45. G. Charachidz6, Le systeme religieux (supra nota 41); Mircea
Eliade, De Zalmoxis ă Gengis-Khan, Paris, 1970 (trad. rom. Bucureşti, 1980, p. 148-165).
46. Jurgen W. Einhorn, Spiritalis unicomis. Das Einhorn als Bedeutungstrăger in Literatur und Kunst des Mittelalters, Munchen, 1976, p. 61, 65, 66, 165-166, 186, 211-212; idem, articolul Einhorn în Enzyklopâdie des Mărchens, voi. III, Berlin, New York, col. 1246-1256.
47. Klaus Alpers, Untersuchungen zum griechischen „Physiologus" und den Kyraniden, „Vestigia Bibliae", VI, 1984 (AII Geschopf ist Zung' und Mund, Hgg. Heimo Reinitzer), p. 13-87.
48. W. E. D. Allen, A History of the Georgian People, Londra, 1932, p. 38-40; A. Sanders, Kaukasien geschichtlicher Umriss, Munchen, 1942, p. 82, 96, 120, 132, 138, 170 etc; David M. Lang, The Georgians, New York etc, 1966, p. 105-106. Pentru relaţiile cu „Ţara preotului Ioan" vezi Gian Andri Bezzola, Die Mongolen in abendlăndischer Sicht (1220-1270), Berna, Munchen, 1974, p. 20 ş. u.
49. Identificarea anticei Tanaa cu Volga în loc de Don se întâlneşte şi în alte scrieri, nu numai în textul copiat în Şchei.
50. La bibliografia citată în Dicţionarul literaturii române adăugăm: Anthony Florovsky, Maps of the Siberian Route of the Belgian Jesuit A. Thomas (1690),> „Imago Mundi", VIII, 1951, p. 103-111; Leo Bagrow, The First Russian Maps of Siberia and Their Influence on the West European Cartography of N. E. Asia, „Imago Mundi", IX, 1952, p. 83-93; idem, A Few Remarks on Maps of the Amur, the Tartar Strait and Sakhalin, „Imago Mundi", XII, 1955, p. 127-130. Pentru cronograful românesc tradus din ruseşte pe la 1650-1660, vezi Doru Mihăescu, Scurtă privire asupra cronografelor româneşti în voi. col. Un veac de aur în Moldova. 1643-1743, coord. de Virgil Cândea, Pavel Balmuş, Chişinău- Bucureşti, 1996, p. 173-192.
51. S. Munster, op. cit., ed. germană, 1567, p. 101 ş. u., p. 1224 ş. u.; ed. fr., 1568: p. 83 ş. u., p. 1023 ş. u.; Dimitrie Cantemir, Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, ediţie Gr. G. Tocilescu, Bucureşti, 1901, p. 11-12, 277, 281 ş. u.; N. Fr6ret, Oeuvres completes, ed. de Septchânes, Paris, 1796, voi. V, p. 155-365 (De Vorigine des Franqais et de
58
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
59
leur etablissement dans la Gaule); Colette Beaune, L'utilisa-tion politique du mythe des origines troyennes, în voi. col. Lectures medievales de Virgile, Ecole francaise de Rome, 1985, p. 331- 355 (vezi şi p. 197-198).
52. S. Munster, ed. germ., 1567, p. 1367; ed. fr., 1568, p. 1244; Isidor din Sevilla, Opera omnia, în Patrologia latina, ed. Migne, voi. 82, col. 498.
53. Pentru Tramontana, vezi, de exemplu, geografiile sau cosmografiile alcătuite de G. L. D'Anania, Giovanni Botero, G. A. Magini etc; N. Freret, op. cit., voi. XV, p. 128-143.
54. G. A. Magini, Geographiae universae turn veteris, turn novae absolutissimum opus, partea a Il-a, Veneţia, 1595, f. 256-257; N. Fr6ret, Oeuvres completes, voi. XVI, Paris, 1796, p. 128-143.
55. Isidor din Sevilla, op. cit, col. 525; Petrus Apianus şi Gemma Frisius, Cosmographia, Antwerpen, 1584, p. 135, col. 137; Miron Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu, aminteşte localitatea Ustia pe malul Nistrului. Vezi şi „Manuscriptum", 1991, nr. 2-4, p. 28, n. 9.
56. Pierre Devambez, Robert Flaceliere, Pierre-Maxim Schuhl, Roland Martin, Dictionnaire de la civilisation grecque, Paris, 1966, p. 65-66; cf. şi A. Bailly, Dictionnaire grec-francais, Paris, 1950, p. 816.
57. Gunther Hamann, Der Eintritt der sudlichen Emisphăre... (vezi supra nota 4); Oswald Dreyer-Eimbecke, Die Entdeckung der Erde. Geschkhte und Geschichten des kar-tographischen Abenteures, Frankfurt/Main, 1988 (mai ales cap. 13, Der legendare und der wahre Kontinent „Terra australis" und Australien, p. 123-128. Vezi şi cap. despre Marco Polo şi Ţara preotului Ioan).
58. Partea de început a capitolului despre Ţara Moldovii din ms. 3515 (f. 84 ş. u.) trebuie comparată cu Kronika Polska a lui Joachim Bielski (cf. P. P. Panaitescu, Influenţa polonă..., p. 134 ş. u.). Textul din ms. 1267 (f. 255-258v) a fost publicat de G. Nicolaiasa în „Revista arhivelor", I, 1924-1926, p. 373-377. (Vezi supra nota 16 şi Anexa II).
59. Vezi bibi. citată supra, nota 16.
60. Vezi C. Velculescu, Animale fantastice şi Ţara preotului Ioan (vezi supra nota 13); G. Poştei, în Des histoires
orientales et principalement des Turkes ou Turchikes et Schitiques ou Tartaresques..., Paris, 1575, vorbeşte despre „Prestre Ian d'Asie" şi „Prestre Ian d'Afrique" (p. 32). Vezi şi Richard Hennig, Das Land des Priesterkonigs Johannes, în volumele citate la notele 25 şi 28, p. 226-236; G. A. Bezzola, Die Mongolen... (supra nota 48); G. Hamann, Der Eintritt der sudlichen Emisphăre... (vezi supra nota 4); D. Woodward, Medieval Mappaemundi, în The Histoty of Cartography, voi. I, Cartography... (vezi supra nota 25), p. 332-333; C. Marinescu, Le Pretre Jean. Son pays. Explication de son nom, „Bulletin de la section historique. Acad6mie Roumaine", X, 1923; idem, Encore une fois, le probleme du Pretre Jean, „Bulletin de la section historique. Acaddmie Roumaine", XXVI, 1945, nr. 2; Ulrich Knefelkamp, Die Suche nach dem Reich des Priesterkonigs Johannes, Gelsenkirche, 1986.
61. Ms. 1556, f. 145. Pentru posibilele relaţii între stema cu trei capete de negri atribuită de Munster „Ţării preotului Ioan" şi stemele atribuite ţărilor române de unele izvoare occidentale, vezi „Manuscriptum", 1991, nr. 2-4, p. 30, nota 18.
62. „Manuscriptum", 1991, nr. 2-4, p. 29, nota 17.
63. Ms. 3391, f. 400r_v (vezi RESEE, J996, nr. 1-2, p. 168). Pentru forma din ms. 1556, vezi „Manuscriptum", 1991, nr. 2-4, p. 31.
64. Ibidem. Vezi Anexa I.
65. Ms. 3515, f. 84, 86, şi 88-89. Pentru părţile referitoare la români, vezi şi Călători străini despre ţările române, voi. IV, îngrijit de M. Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, P. Cernovodeanu, Bucureşti, 1972, p. 571-577. Vezi Anexa II şi Anexa III.
66. P. P. Panaitescu, Istoria slavilor în româneşte în secolul al XVII-lea, în „Revista istorică română", X, 1940, p. 80-129. Vezi şi ms. rom. B. A. R. 3671, 4649, 3229. Compară cu Doru Mihăescu, Scurtă privire (supra nota 50), p. 186-188.
67. în ce măsură această traducere aparţine sau nu lui Gherasim Clipa a analizat de curând Adriana Mitu în lucrarea sa de doctorat, Cugetările lui Oxenstiern şi ecourile lor în cultura română (aflată sub tipar).
60 Povestea ţărilor Asiei
68. Ibidem.
69. Pentru manuscrisele cuprinzând diversele descrieri geografice, vezi Dan Simonescu, Catalogul manuscriselor B. C. U. Iasi, dactilografiat; N. A. Ursu, Formarea terminologiei geografice, în Omagiu lui Iorgu Iordan, Bucureşti, 1958, p. 871-876; Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, voi. I-IV, Bucureşti, 1978-1992; M. Moraru, C. Velculescu, Bibliografia analitică a cărţilor populare, coord. şt. Ion C. Chiţimia, Bucureşti, 1976-1978.
Deşi „America" pare un capitol ce nu-i interesa pe cititorii români, trebuie totuşi precizat că în anii dinaintea copiei lui Costea Dascălul (care vorbea despre cele trei părţi ale lumii), Staicu din Târgovişte traducea „naraţiuni despre expediţiile de descoperire a Lumii Noi" (Doru Mihăescu, op. cit., supra nota 50, p. 175) iar Miron Costin (ed. 1958, p. 262), Constantin Cantacuzino, Radu Popescu (ed. 1961, p. 65, 267) aminteau de America, tărâm pomenit nu peste mult timp şi de Nicolae Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii (Iaşi, 1976, p. 49-50), ca şi de Dimitrie Cantemir în Hronicul vechimei... (ed. 1901, p. 184).
70. Ms. rom. B. A. R. 4277, 4189, 30, 3595, 4312, 4213, 4931, 2963, 3753, 2446, 692, 1633, 5792, 5889, 5074, 1183, 5467, 2323, 2073, 3041, 3263, 3973, 4196, 3826; Arh. st. Iaşi ms. 1875; B. C. U. Iaşi ms. V 26; etc.
Notă asupra ediţiei
Manuscrisul românesc nr. 1436 păstrat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti este un codice mis-celaneu scris de mai multe mâini %\ conservă între filele 49r şi 75r cele mai vechi texte de cosmografie redactate în limba română şi cunoscute până în prezent. Este vorba de fragmentele intitulate Poveastea ţărilor şi a înpărăţiilor căte-s în pământul Asiei (f. 49-68r) şi Împărţeala dintâi. Cozmogrâfie, ce să zice împărţeala Pământului pre hotară şi pre alte seamne ce sânt în cercurile ceriului (f. 68r-75r).
Textele respective au fost copiate de către Costea Dascălul de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului la o dată greu de precizat, cuprinsă, foarte probabil, în intervalul dintre anii 1693 şi 1703. Analizând particularităţile grafice ale celor două fragmente comparativ cu acelea ale altor texte aflate în manuscrisul respectiv şi datorate aceluiaşi copist, precum şi ţinând seama de ordinea de inserare în manuscris a tuturor
62
Povestea ţărilor Asiei I   Povestea ţărilor Asiei
63
textelor copiate de Costea Dascălul, se poate presu-| pune totuşi că transcrierea fragmentelor de cosmo-| grafie în discuţie a fost efectuată de către copistul I amintit la o dată mai apropiată de anul 1703 decât | de celălalt an al intervalului menţionat. I
Din dorinţa de a pune textele respective la dispo-1 ziţia celor interesaţi de vechea cultură românească şi; | în general, a publicului larg, întreprindem acum edi- \ tarea integrală pentru prima dată a acestor scrieri \ exact în ordinea în care ele se succedă în manuscris.
înfăţişăm în continuare câteva aspecte mai impor- \ tante privitoare la modul de transcriere a textelor în i discuţie şi la cel de realizare, în general, a prezentei ediţii. Menţionăm că pentru unele detalii legate de i normele de transcriere aplicate în cazul de faţă cititorul interesat poate urmări precizările făcute de noi în > revista „Manuscriptum", XXIII, 1992, nr. 1-4, p. 228-233. ţ
1. Textele au fost reproduse în transcriere (fonetică) j; interpretativă moderată. Am menţinut în transcriere fonetismele, formele flexionare şi construcţiile sintac- \ tice cu caracter arhaic, regional sau popular, respectând, pe cât posibil, şi normele ortografice aflate astăzi în vigoare. Referitor la acest ultim aspect, precizăm că în cazul persoanei a IlI-a plural a indi- ? cativului prezent al verbului a fi am optat în transcriere pentru forma sânt, singura care ni s-a părut că ar putea reda cel mai bine în condiţiile actualei ortografii | realitatea fonetică reflectată de limba textelor.
2. în cuvintele româneşti, slovele suprascrise au fost reproduse în transcriere în mod obişnuit, co-borându-le în rând şi integrându-le în cuvânt la locul potrivit, dar fără a marca în vreun fel suprascrierea I lor. Menţionăm că şi consoanele finale suprascrise î care ar putea primi mai multe interpretări fonetice \ au fost transcrise în acelaşi mod. f
3. In cazul numelor proprii, am menţinut în transcriere variantele formale ale acestora, fără a le unifica - cf., de exemplu, Saramisa (5471) ~ Semiramisa (56r/3) — Seramida (53719) -, precum şi formele corupte - cf., de pildă, Ceaprobana (5772) în loc de Taprobana, Evripa (60712) pentru Evropa, Nafcas (50716) în loc de Cafcas etc. -. Totuşi într-un singur caz o asemenea grafie greşită a fost erriendată, întrucât însuşi contextul în care apare impune corectarea ei. Intervenţia noastră a vizat în această situaţie numai o slovă din cuvântul în cauză şi a avut drept suport existenţa în acelaşi pasaj şi a formei corecte în raport cu care s-a făcut îndreptarea. E vorba de substantivul Chinus (54713), redat în transcriere prin Ninus. Grafia respectivă supusă emendării, precum şi unele forme corupte au fost semnalate în note.
4. Cuvintele româneşti abreviate au fost întregite în mod tacit.
5. Cuvintele slavoneşti şi pasajele în slavonă au fost transliterate în alfabet latin conform normelor uzuale şi au fost subliniate, reproducându-se cu caractere cursive. în aparatul critic s-a menţionat traducerea lor în limba română. Slovele suprascrise din cuvintele slavoneşti au fost coborâte în rând notându-le între paranteze rotunde şi păstrând deasupra lor titla. Cuvintele slavoneşti abreviate n-au fost întregite, ci s-a reprodus abrevierea în conformitate cu celelalte precizări deja făcute.
6. Slovele cu valoare numerică au fost redate prin cifre arabe.
7. Punctuaţia textelor a fost stabilită de noi pe baza normelor limbii literare actuale.
8. Slovele, grupurile de slove şi cuvintele omise de copist şi completate de noi au fost notate între paranteze unghiulare: < >. Tot astfel am marcat întregirea desinenţelor de genitiv singular-Asi<i>i (63715)
64
Povestea ţărilor Asiei
'ovestea ţărilor Asiei
65
- şi de nominativ-acuzativ plural - doftori<i> (56717)
- la substantivele feminine, precum şi a articolului hotărât la genitivul singular al aceloraşi substantive -cetăţie<i> (5374) -. Prin <...> am semnalat absenţa din text a unor cuvinte a căror identificare nu am putut-o efectua.
9. Slovele greu lizibile în manuscris şi cele ilizibile, reconstituite de noi, au fost marcate între paranteze drepte: J ].
10. In aparatul critic am semnalat grafiile greşite supuse emendării, existenţa unor forme corupte, notaţiile marginale, intervenţiile probabile ale altor mâini şi am menţionat alte lecţiuni posibile în cazul câtorva cuvinte româneşti, iar pentru cuvintele slavoneşti şi pasajele în slavonă am indicat traducerea în limba română (cf. precizările făcute la punctul 5). De asemenea, tot în note, am efectuat comparaţia cu alte texte şi am dat unele explicaţii necesare pentru înţelegerea conţinutului celor două fragmente de cosmografie de care ne ocupăm.
11. Pentru identificarea corectă a unor denumiri întâlnite în texte am folosit mai multe surse, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
- Petrus Apianus, Gemma Frisius, Cosmographia sive
Descriptio universi Orbis, Anvers, 1584.
- Giovanni Botero, Le Relationi universali, Veneţia,
1599.
- Giovanni Antonio Magini, Geographiae universae turn veteris, turn novae absolutissimum opus, Veneţia, voi. I, 1596, voi. II, 1595; idem, Geografia, cioe Descrittione universale della Terra, Veneţia, voi. I, 1598, voi. II, 1597.
- Sebastian Munster, Cosmographey oder Beschreibung
aller Lănder, Basel, 1567; idem, La Cosmographie universelle, [Basel, 15681.
i Marco Polo, The Description of the World, ediţie de
A. C. Moule şi Paul Pelliot, voi. I—II, Londra, 1938; idem, La Description du monde, ediţie de Louis Hambis, Paris, 1955; idem, // Milione, ediţie de j   Fabio Caddeo, Milano, 1960.
- F. Schrader (coord.), Atlas de geographie 'historique, Paris, 1896. § |
Atunci când n-am avut deplină siguranţă cu privire a identificarea vreunui cuvânt, am plasat1 după ter-nenul respectiv semnul întrebării închis între paranteze inghiulare: <?>.
De asemenea, pentru mai buna descifrare a textelor h discuţie am făcut apel şi la ms. rom. B. A. R. J404, care conservă între filele 9r şi 19r o Cosmografie iopiată în anul 1813 de Ioan Cojocarul sin Dobre [Ioan Dobrescu), ţârcovriic la Biserica Batiste din bucureşti, al cărei conţinut este foarte apropiat de al scrierilor pe care le edităm. \
12. Menţionăm în încheiere că glosarul de cuvinte lecunoscute sau mai puţin cunoscute astăzi, precum
ii indicele de nume proprii constituie obiectul de cercetare al unui studiu aparte.
! Precizăm totodată că, din motive tehnice, paginaţia manuscrisului a fost indicată nu marginal, ci în text, între paranteze rotunde.
V. Guruianu
Precizare. Transcrierea textelor şi note: V. Guruianu şi Cătălina Velculescu
(49) Poveastea ţărilor şi a
înpărăţiilor câte-s în pământul Asiei
Povestea ţărilor Asiei
67
pâspre apus cu Marea Medetaransca5. De demult feoarte, au avut cetăţ bune şi vestite, anume Tirul şi fsidonul. Aproape de iale iaste cetate mare ce să chiamă Vivlon; iaste lângă mare, într-un loc înalt.
Tirul au fost odată cetate mare şi bogată şi stă într-un cot de mare. Când au fost ţiind împăraţii creştini Ierusalimul, foarte au fost întărită cu zidure bune şi turnu. Mai despre răsărit are loc de năvală, tcare loc au făcut Navahodonosor-Inpărat, apoi Ali-xandru Machidon, când au vrut să-i dobândească, însă şi dintr-acolo7 iaste întărită cu 4 zidure. Are ~   . înlăuntru curţi înpărăteşti foarte mândre şi frumoase,
După aceaia, acea besearecă o au luoat samar ştot Cu stâlpi de marmură; iaste în loc tare de nu o neanii de o au închinat idolilor şi au fost cinstit i ^pot dobândi. Iar Alixandru Machidon tot au găsit în dumnedzau al lor ce î-au fost zicând Diia sau Zeve \ Grilei de o au dobândit, ce cu multă nevoinţă; şi In muntele Ghelvue, acolo s-au junghiatu Sau! însi | foarte au fost moarte în oastea lui. şi^au pent şi fim-său, Ioanaftan, şi mulţime de ovre; j Sidon, cetate, aceaia încă iaste lângă mare, acii, când î-au biruit nepriiatinii, cum scrie la Blibie i aproape. Mai nainte, până nu o au fost luoat căzân-Atuncea au stătut David în locul lui Saul. Acolo, rbaşii foarte au fost bogată. Fostu-se-au chiemând Ghelvue, au fost cetatea Vetuluoa, acolo au ieşit cm muiare slăvită, Iudit2, de au tăiat capul lui Olofern:"
Din Galilea sânt Galilea de Sus, ce să chiari Păgânească, şi4 Galilea de Jos; însăş sântu într-amâ doao pământuri bune, roditoare şi poame în tot feali pâine multă, vin ales şi multe poame de măslin, i fmicu, multe din destul. Oraşe şi cetăţ ce sânt m¥ mari în Galilea: acestu Nazeret, unde au cresc| Hristos, Capernaum, Cana, Tiveria. Are şi doi mun mari: Tavor şi Ermon.
într-acea ţeară, în muntele Livanului, iaste cetate. Chisariia lui Filip care o-u zidit Filip, feciorul hi Irod, pentru cinstea şi slava împăraţilor de la Rinf Mai nainte să chiema acel loc Paneril, pentru căci de acolo, din pietrile a Panului izvorăscu multe apf de adaogă Iordanul (49v) şi—1 facu mare şi vestit.
Finichiia iaste ţară în Siria, aproape de împărăţii. Ierusalimului. Hotăraşte-să despre amiazăzi cu GalileJ
68
Povestea ţărilor Asiei
mai nainte Sihem, pre numele lui Sihem, feciorul lui Ham, nepotul lui Noe, că acela o au zidit (50r) întâiu. Are pământ roditori şi bogat în toate.
Apa Purpura, ce vine de la Finichiia, scriu unii că acea apă, fiind aproape de soare, ia ia văpseală de la soare, despre Africa ia văpseală albastră, ca de vineţeală, iar despre Tir ia văpseală roşie. Iaste într-acea apă un fealiu de peaşte ce să6 chiamă purpura8, pre numele apei. Acel peaşte are făcut ca un pahar asupra lui. Din apa ce să6 află într-acel chip de pahar,' ei o iau de văpsescu mătăsure şi postave scumpe.; într-acel chip mai iaste şi alt fealiu de peaşte într-acea apă. Acela se chiamă murix; are şi acela tărie şi bunătateaş purpurei.
Asiriia, a treia înpărăţie în partea Pământului ce să6 chiamă Asiia, chiamă-se Asiriia pre numele lui Asur, feciorul lui Sim. Hotăraşte-să despre răsăritu cu Indiia şi cu o parte de Midiia, iar despre apus cu apa Tigărului, despre amiazăzi cu apa Susiiana, iar despre miazănoapte cu muntele ce să6 chiamă Nafcas9. Sfânta Scriptură zice acea ţară Sinar. Iaste şi Vavilonia aproape de Asiriia, ce aorilea le zic amândoao pre un nume, âorilea le zic pre 2 nume, Asiriia şi Vaviloniia, căce sânt^t supt o înpărăţie amândoao.
Vavilopul - cetate mare şi slăvită, mai (50v) bătrână în lume dej toate cetăţile. Acolo10, în câmpii Vavilo-nului, iaste'stâlpul ce au făcut Nevrod la împărţeala limbilor. Acolo, într-acea ţară11, ploao din cer, iar la ei mai nu-ş ploao niciodată. Pentru aceaia, toate rodurile într-acel pământ mai mult le crescu şi le fac cu udătura din ape curatoare, însă nu cu tocmeală dumnedzăiască, ca apa Nilului, ce cu osteneală omenească, cu iazere şi cu pâraie. Poartă apa pre unde pot, de-ş udă ce vor să crească. Pentru aceaia, rodurile carele ies dintr-acel pământ foarte iaste mare: paiul de grâu ca o trestie, foaia lată, spicul ca un vârfu de
/
8. „Vavilonul - cetate mare şi slăvită"
Lffiî
31M
'I 1
«1W
?-w.l
Riililj:!
70
Povestea ţărilor Asie.
trestie; aşijderea toate sămănăturile. Obiceaiul12 oa menilor dintr-acea ţeară mai mult e câinescu, că-! vând featele în preţ, pă13 bani, aşijderea şi muierile! şi alte obiceaiure multe, reale. Acolo ţin dintr-acez ţeară o parte turcii, alta căzânbaşii. Pentru aceaia, mai vârtos în toată vreamea iaste războiu şi ucider pre acel loc. •
Antiohiiale sânt doao.
Una supt muntele ce să chiamă Tavrus, în Coma ghena Asiri<i>i14, carea să chiamă Halep. Iaste acolc scală prea mare şi vestită, neguţătorească; merg ne guţătorii din toată lumea.
A doao Antiohie iaste 3 miluri15 de mare, cu munţ | mari încungiurată şi are (5F) scală din mare, d( ş mergu cu vase pre apa ce să6 chiamă Orontes. AceastE \ Antiohie fost-au într-o vreame cap şi scaun a toatq Asiriia14 şi se-au fost chiemând Revlata. Ţinutu-o-ai I înpăraţii creştini greci mai 1000 de ani; apoi o ai[ luoat Galidin16-Sultan cu turcii^ când au luoat şi Ie-; rusalimul, şi o ţin până astăzi. într-acea Antiohie a fostu întâi scaun al lui Sti Petru11 şi de acolo se-a chiemat întâiu creştinii.
Aproape de acea Antiohie iaste o cetate tare şl mare ce să6 chiamă Selevna18. De acolo merg corăbii multe cu de tot negoţul la Cripros19. I
între aceale doao Antiohii iaste un deal înalt lângă mare. Acolo, în deal, iaste cetatea cea slăvită Alixan driia, carea o au făcut Alexandru Machidon pre numele| lui, după ce au biruit pre Darie, înpăratul perşilor.
Mesopotamiia, ce să zice rumâneaşte «între ape» iaste înpărăţie în Asiriia. Aceasta era înpreună pururea cu Asiriia14, ca şi Armenia, căce acestor ţări tuturoi dinpreună zicu-le ovreaii «Aramion-între-2-ape»: în tre Tigăr şi între Efratu. Tigăr iaste despre răsărit! iar Efrat despre apus. Iar într-aceale 2 ape iaste ţarq Mesopotamie. Are cetăţ mari în sine, anume: Edesa Haran, Nesevi.
72
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
73
(51v) Persiia sau căzânbaşii, înpărăţii mari şi largă '■
în Asiia, carea într-o vreame au fost cap şi scaun şi \
biruitoare a toată Asiia, cuprindea întru sine aceaste j înpărăţii şi le oblăduiia, po i(m)20: Asiriia, Siriia, Eghi-
petul, ce-i zic Misir, Endiia cea Mică, Vavilonia, ;
Ermenia, Partiia, Midiia, Asiia cea Mică. Niciodată !
n-ar fi putut birui Alexa<n>dru Machidon pre această :
înpărăţie a perşilor, de n-are fi arătat ei întâiu calea :
în Ţara21 Grecească. Tinde-să această înpărăţie până : la Marea Roşie; pentru aceaia-i zic Marea Persască.
Hotăraşte-să despre răsăritu cu Indiia cea Mare, de- [
spre amiazăzi cu Marea Roşie. Când avea ei biruinţă \
pre aceale înpărăţii, ci era oameni foarte viteaji, mai i vârtos bărbat de sabie şi de gideale şi de săgeţ. Iar
preste vreame, luoară a birui alţii, cu arme de foc, ;
cum iaste puşca şi tunul, neştiind ei aceale arme. Mai ! vârtos înpăratul. turcescu i-au slăbit şi le-au luoat cetăţ. Iar acum au deprins şi au aflat şi ei aceale
arme, ce nu le pot strica nemic. Ce iar au început {
a-ş întoarce moşiile şi cetăţile de la turci, că întâiu \
ş-au întors şi ş-au luoat de la turci cetate mare şi t
bătrână şi scaun altor cetăţ^anume Vavilonul, turceaşte \
să chiamă Bagdatu. (52r) Insă aceastea au fost când i
au fost cursul anilor de la Adam 7134, iar de la \
naşterea lui Hristos leat 162422. Iar după aceaia, în [
ani 713523, dusu-se-au turcii cu multă puteare iar la {
Vavilon, ce nimicu n-au folosit, că i-au bătut şi au [
perit mulţi fără de samă; câţ au şi scăpat, ei au venit .
mai toţ pedestri. ;
Acei oameni din Ţara21 Persiei au limbă turcească [
şi tătărască şi ţin şi ei leagea lui Mehmet ca turcii, [
ce au bogate înpărţituri, şi prigoane cu turcii pentru \ leage. In cap poartă cealmale roşii, pentru aceaia le zic turcii căzânbaşi.
Această înpărăţie a perşilor fost-au în vreamea \
naşterei Domnului nostru, Iisus Hristos, pre seama ■ înpărăţiei Rimului, dobândită mai nainte vreame, şi
o au ţinut şi după naşterea lui Hristos câtăva vreame. După aceaia, deaca s-au mutat înpărăţiia Rimului la Ţaligrad pre seama creştinilor, ei o au ţinut, înpăraţ greci, 300 de ani. Apoi o au dobândit turcii, căce că se-au lepădat ei de la greci şi au încăput o samă pre mâna turcilor, iar alţii au vrut să să6 înparţă a să ţinea de sineş. Pentru aceaia, au rămas vrajbă întru ei până astăz.
Cetăţ mai mari şi vestite, care sântu într-această înpărăţie a Persiei, anume Ormos24, cetate mare şi bogată despre răsărit, aproape de Marea (52v) Persască, şi stă în <os>trov de mare. Iaste acel ostrov atâta, cât iaste trei mile delungată cetatea de malul mărei. însă într-acel ostrov sânt ape curate şi bune; numai de pâine le iaste scump, căce că le vine pre mare dintr-alte hotară. Aproape de acea cetate iaste locul unde să află locul cu scoice cu mărgăritariul cel mare, carele să poartă prin ţări. Acolo iaste scală foarte mare pentru negoţul mărgăritariului.
De la acea cetate sânt 12 mile mari până la cetatea ce să chiamă Eri, unde ies toate „mătăsurile25 ceale bune, scumpe. Şi iaste acea cetate cu de toată hrana sătulă.
Iaste şi altă cetate ce să6 chiamă Sira. Acolo să află de toate pietrile scumpe ce vin de la cetatea Valavşa. lase de acolo şi moscos mult şi ales, că dintâi aşa îi iaste tăriia acelui moscos, cât, cumu-1 va mirosi omul la nas, el iase sânge din nas; ce-1 strâcă căzânbaşii. Pentru aceaia, carele vine prin ţări, el iaste mai prost.
Susiiana, înpărăţie în Asiia, hotăraşte-să despre amiazănoapte cu Asiriia, despre apus cu Vaviloniia şi cu o parte de Tigăr până unde dă în mare, despre răsărit cu o parte de Persiia, despre amiazăzi iar cu o parte de Tigăr (53r) şi cu Marea Roşie, până în marea ce să6 chiamă Oroalides26 <?>. Iaste acea ţeară o parte de Persiia, că stă în<tre> Persiia şi
ini'
li'
■dl .1 ■ I ;ri
i
HI
1 i i
NI! IM
ii1 ',
ilIV'i '
74
Povestea ţărilor Asiei
între Vaviloniia. Chiamă-se Susiiana acea ţară pentru cetatea cea mare şi slăvită ce să6 chiamă Susis. Chir, împăratul cel mare, deac-au biruit Midiia cu perşii, el ş-au făcut scaun de înpărăţie cetatea Susis, ca să fie pomeană lui, măcară că bunătăţile lor şi mormintele celor bătrâni tot le ţinea la Peripoli27, căce era locuri mai tari şiAmai vârtoase. Scrie Scriptura Sfântă28 cum Artaxersu-Inpărat era-i29 scaunul de înpărăţie în Susis. Iaste acea ţeară, Susiiana, foarte pământ bun de pâine şi de toate, şi bogată. Iar de fierbinţala soarelui atâta iaste zăduh, cât să întăreaşte grăunţul viptului ca piatra. Şi şerpi, şi viermi, şi alte în chipul lor foarte multe într-acea ţară, cât iaste cu nevoie a înbla şi pre drumure. Casele lor, de nevoia zăduhului, ei le acoapere cu pământ. Scriu unii cum acea cetate Susis iaste Vavilonul, căce şed înpărăţii perşilor, căzânbaşii; şi cei ce ştiu mai adevărat, ei scriu că Bagdatu iaste Vavilonul . Acolo, în Susis, în cetate, fac haine de mătase cu firu, cum iaste sarasiriul, şi altele.
(53v) Alav, împăratul cel mare tătărăscu de la Tătăriia cea Mare, când au fost cursul anilor de la Hristos 1250, el au încungiurat acea cetate Susis cu ostile lui şi o au dobândit de o au luatu. Iar calif, domnul cetăţie<i>, au fost având un turnu mare plin de aveare: galbeni, taleri31, pietri scumpe şi alte odoară înpărăteşti. Iar pentru lăcomiia lui cea multă ce avea, n-au vrut să cheltuiască să năimească oşti, să-ş păzească cetatea şi viiaţa lui. Deci au luoat înpăratul tătărăscu. Deaca-i luo cetatea şi—1 prinse, altă moarte nu-i făcu, numai ce-1 închise într-acel turn cu aveare şi—1 pedepsi de-i zise: «Mănâncă, blestemate, aur şi argint şi pietri scumpe, că de ai fi fostu harnic să-ţ stăpâneşti avuţiia, nu ai fi cruţat la vreame de treabă, nici ţe-ai fi lăsat cetatea şi pre tine şi oamenii tăi în peire32! Ce acum te satură de aveare!». Şi—1 lăsă în turn fără pâine, fără apă, de pătimiia cu munca fomiei, până muri ca un blestemat.
10. „Şi şerpi, şi viermi, şi alte în chipul lor foarte multe"
foves/ea Jăr/Jor As/ei
Vavilonia şi Haîdea, înpărăţie în Asiia; într-aceasta întâi după potop au înpărăţit Nevrod, cel ce au făcut stâlpul la înpărţeala limbilor, şi Velus. După aceaia, Seramida33, înpărăteasa a tătărască, au zidit cetate şi oraş în Vavilon, (54r) prea mare şi slăvită, frumoasă; şi au adus pre lângă cetate apa Efratului. Ţinutu-s-au acea înpărăţie tare şi biruitoare într-aceale părţi de loc 1234 de ani. După aceaia, s-au înpărţit în 3 părţi: Vavilonia, Persia, Midia. Stătut-au înpărţite 304 ani, iar apoi, pe vreamea ce au fost Chir-Inpărat şi Darie, ei iarăş le-au înpreunat ca întâiu şi au fost înpreunate 191 de ani. După aceaia, Alixandru Machidon o au luoatu şi o au înpreunat cu înpărăţiia grecească. Stătut-au înpreună ani 49534. Alţii numără într-al<t> chip.
Ninus cel Mare zidit-au în malul Tigărului cetate carea în lume mai mare şi mai lungă n-au fost. Atât-au fost de lungă şi de largă, cale de 3 zile, cum scrie în cartea lui Iona Prorocu35. Şi au pus nume cetăţii Ninus36, pre numele lui, Ninevi. Acolo au trimis Dumnedzău pre Iona Prorocu să propoveduiască, când l-au aru<n>cat în mare de l-au înghiţit peaştele cel mare ce să6 chiamă chitu. Şi au fost în maţele chitului 3 zile şi 3 nopţi. După aceaia, l-au borât viu de se-au dus în Ninevi, de-au propoveduit.
Deaca o au zidit, el o au înplut de oameni de la Asiriia şi de alte năroade. După aceaia, el au strânsu oaste asupra Vavilonului. De acolo (54v) au luoat pre Saramisa33 înpărăteasa, de o au ţinut muiare şi au făcut şi un fecior de i-au pus numele Ninus, pre numele lui. Deacii au murit.
După aceaia, fost-au luoat acea cetate mare şi slăvită de s-au prădat şi o au stricat mideanii. Pentru aceasta, poate-ş cunoaşte fieşcine că nu iaste nici un lucru pre lume, măcară cât de mare şi de tare, să nu vie apoi la datoria stricărei.
w
Povestea ţărilor Asiei
79
Acolo, la Ninevi, Velus cel Mare, carele l-au bătut Xerx-înpărat, vrut-au să-ş facă mormântu de îngropare, că era acolo un turnu zidit de cărămidă în 4 muchi; de naltu avea 625 de paş, în toate părţile şi în toate muchile era făcute pre măsuri. Acel turnu vrea şi Alixandru să-1 prefacă, să-1 direagă; însă foar-te-i trebuita acelui lucru vreame îndelungată, că au băgat samă numai a căra pământu şi varu încă trebuiia 10000 de oameni în 2 luni fără de alt lucru. Ce nu făcu nimic, că-1 apucă boala cu moarte.
Lidiia, înpărăţie în Asiia, iaste lungă şi îngustă. Tinde-să despre apus spre răsărit, hotăraşte-să despre amiazănoapte cu Marea Capiei37, despre apus mai mult cu Ţara Armenească şi cu Asiriia, (55r) despre amiazăzi cu Persiia, despre răsărit cu Ircania şi cu Partiia38. Fost-au Mideniia mai nainte supt ascultarea asiriilor, până la Sardanapal-Inpărat; după moartea lui, au căzut supt alte ^înpărăţii. Acea înpărăţie, până în zilele lui Astighie-Inpărat cel Mare, foarte s-au mărit şi s-au lăţi tu. Stătu t-au acea puteare până 350 de ani. După ^aceaia, Chirus cel Mare, nepot de soră39 lui Astighie-Inpărat cel Mare, deac-au biruit pre unchiu-său, Astighiias, el au luoat Midiia de o au supus supt Persiia, de au stătut câtăva vreame. Apoi o au luoat grecii de^au fost supt machidonearii; după aceaia, supt părtini. însă o parte de Midiia avea pace şi prietnicie cu rimleanii. Astăz le iaste domnu hanul cel jnare.
în vremile noastre, nici o cale nu avem într-acea ţară. Pentru aceaia ne iaste neştiută. Oamenii din Midiia, din Persiia, din Variia <?>, din Bactriia tot grăiesc turceaşte.
înpărăţiia Midi<i>i spre amiazănoapte iaste pământ neroditori; pentru aceaia iaste lipsită. Fac pâine de migdale, iar băutură fac în chipul vinului din neşte rădăcini ce au acolo. Cetatea care iaste
80
Povestea ţărilor Asiei
mare şi vestită şi scaun de crăiia lor să chiamă Egvatana.
Partiia, înpărăţie în Asiia, hotăraşte-să despre amiazăzi cu Carmeniia, despre (55v) amiazănoapte cu Ircaniia, despre răsărit cu Arii, despre apus cu Midiia. Oamenii ce lăcuiescu acolo sânt gonit den tătar şi sânt din neamul lor. Avut-au întâi împărat pre Ar-sachis, om iscusit şi foarte bărbat de lucrul războaielor. Pentru aceaia, fiind mică acea înpărăţie, el o au lăţit şi o au mărit. După aceaia, avut-au rimleanii războaie şi bătaie multe în zilele lui Mitridatis, împăratul lor. Fost-au multe premenituri într-aceale înpărăţii. Astăz au căzut de sânt toate în mâna turcului.
Ircaniia iaste între Partiia şi între Marea Cas-pească40, care mare să chiamă Ircheanul, pentru Ircaniia. Oamenii dintr-acea ţară să află tot gata de războiu. Acolo au propoveduit întâi Toma Apostol Ievangheliia lui Hristos, de au întorsu oamenii din păgânie, iar acum ei s-au rătăcit cu turcii.
Endiia cea Veache chiamă-se Indie pentru apa Indiei. Stă spre răsărit şi iaste cornul şi marginea pământului Asiei. Iaste atâta de mare, cât socotescu să fie ca o parte din lume. Iaste în doao chipuri: una-i zic India Mare, alta Mică şi le înparte apa cea mare Ghenghes. Indiia cea Mare iaste despre răsărit, iar cea Mică, despre apus. Sânt şi alte ape mari în India: Indus, Fison, Ghieon.
Iaste (56r) înpărăţie foarte cu pace. Oamenii de acolo nu ştiu războaie, nici arme de fier. Nimea acolo n-au mersu cu oaste, fără numai Semiramisa33, înpărăteasa Asiriei; al doilea, Alixandru Machidon, însă numai de aceasta parte de apa Ghenghes, unde au fost înpărăţind Por-Inpărat, când l-au ucis.
De acolo iaste şi vin toate negoaţele şi ierbile ceale mai scumpe ce să află în lume. Piperul să face acolo în grădinile Calecutului. Scorţişoara vine de la
OPVSSEMI\AMIl>IS
13. Grădinile Semiramidei
82
Povestea ţărilor Asiei
Zairon; iaste departe Zaironul de la Calicut 260 de lefcas41 <?>, ce să6 chiamă mile micşoare. Cuişoarele vin de la Milus; iaste de la Calicut 700 de mile mici. Frunza de muşcatin vine de la Pevgu; iaste de la Calicut 500 de mile mici. Şpicanardu, mirovolanon vine de la Calicutul Colimbariei<?>. Casiia, şimbirul iar vine de la Calicut. Mărgăritariul cel mare şi scumpu carele îl află în scoice dintr-apă iar vine de la Calicut. Acelor scoice le zicem noi rădăcini de mărgăritariu. Miruri, aloi rău, barbar, tot de la Calicut. De Fartichi<?> vine piperiul cel lungu. Ierbi de doftori<i>, cardamon, tamirindu42, eidonaria<?> iar vine de la Calicut; vine şi din ostrovul ce să6 chiamă Samootri lahavrasila43 <?> şi alte ierbi de vraciovanii. Iaste de la Calicut (56v) la Samootri 500 de mile mici44.A
Zailon - ostrov mare în Indiia. într-acel ostrov oamenii îmbla goli. 4 muieri domnescu acolo. Pre aceale doamne le poartă alte muieri în leagine de mătase scumpe şi cu tocmeală făcute, ca şi în neşte căruţe scumpe. într-acel ostrov sântu pietri scumpe din destul şi în tot fealul, cum întru apă, aşa şi în pământu. Neguţătorii turceşti, carii să chiamă man-gove<?>, când mergu acolo, ei negoaţă pământul cu cotul45 şi sapă să afle pietri scumpe, din carii, cumu-i iaste norocul, aşa şi află. însă asupra lor au ispravnici: de vor găsi vreo piatră foarte scumpă, ei nu o lasă să fie pre seama acelor neguţători, ca să nu o scoată din ţara46 lor, ce le plătescu cu preţ pentru dereptatea lor, ca să nu cază cu strâmbu neguţătorilor. Insă câte vor putea şi scoate de aceale pietri mai scumpe, foarte cu taină mare le vor scoate. Pietrile ce ies de acolo, carele sânt mai pre supt ceale scumpe, aceastea sânt: zamfir, rubin, ametis, topaz, iachintu, zmaragdu şi alte multe.
Aşijderea, într-acel ostrovu sânt neşte poame foarte scumpe şi de acolo nu ies, nici să află în lume nicăirile.
14. Ţara Indiei
84
Povestea ţărilor Asiei
Acolo, într-acel ostrov, sânt moaştele lui $ti47 Toma Apostol.
(57r) Cetăţ cu judeaţe ce sânt în Endia, aceastea-s mai mari şi mai vestite: Calicut, întâi scala Indiei în carea sânt tot oameni negri şi înblă tot cu trupul gol, fără de nici o ruşine; unii dintru ei s-au dat şi supt leagea lui Mehmetu; Cambia iaste în malul Indisului , Decanul, Vatacala, Chendacoala<?>, Canonor, Trom-bata<?>, Chiromandel, Cai, Colon. Acolo sânt creştini carii i-au întorsu Toma Apostol din păgâniia lor. La ei mergu al treile an preot greceşti de la Misir de şed rânduit o ceată de popi în trei ani, de-i ispove-duiescu şi-i cuminecă şi-i botează. Acolo acei oameni trăiescu prea un veac lung, cât, carele moare de 200 de ani, ei zic că au murit tinăr. Iar o seamă pre aiurea într-acea Indie sânt alţi prea păgâni răi, carii şi morţii lor, deaca mor, ei mănâncă pre rând, părându-le că le fac îngropare cu cinste.
Alte cetăţ în Indiia sântu spre amiazăzi. Dintr-acealea ies multe şi scumpe negoaţe pre mare. Po ifm)2*1 cetăţ: Palit<?>, Ase<?>, Tarnaşari, Van-ghela, Pego, Malaca. Aceastea, craiul de la Portugar are49 folosul. El le-au dobândit şi le-au pus de sânt pre seama Şpani<i>i, măcară căce s-au şi ei apărat şi se-au bătut vârtos, cu puteare, ce nimic n-au folosit.
(57v) Ostroavele ce sânt mai mari în Sindiia, în care sânt şi născu oameni minunat şi fieri aşijderea: Ceaprobana50, cu alt nume Sumată, ostrov mare, 500 de mie de stânjini în largu. A<co>lo sânt în tot fealiul fieri: pili, cămile, cai cu capetele de om, ce să6 chiamă ispolini chendavri, şerpi cu solzi de aur, zurnabale<?>, leopardi şi alte fieri multe. Sântu acolo şi poame de toată roadă, în tot fealiul, den destul multe.
Patru domni biruiescu acel loc ostrov şi au casele lor ceale crăieşti: sânt făcute pre pili, făcute de mătase,
86
Povestea ţărilor Asiei
tocmite cu tocmeale minunate, după obiceaiurile lor. Şi să priîmblă cu aceale case pre unde le iaste voia. Aurul şi pietrile scumpe, mărgăritariul întru nimicu nu le bagă în samă.
Eavra ostrov stă pre partea cea friguroasă a lumiei, că de acolo iaste aproape India cea Noao, unde sânt anipodes51, ce să6 chiamă rumâneaşte «dedesupt», de umblă cu picioarele spre noi; carii cercurile ceriului cu steale acolo sântu, ce să6 chiamă Polos Andarcticos, unde iaste steaoa ce să6 chiamă Ustia52 <?>, de stă aceasteâ înpotriva ceştii steale ce o vedem noi, carea să chiamă Tramandana. Socotind meşterii astronomiei, (58r) ce să6 chiamă numărători şi socotitori de steale, de zic că aceaste 2 steale, Tramandana şi Ustiia52<?>, stau în buricile ceriului şi aici, la noi, lângă Tramandana, iaste semnu în cercul ceriului steale ce le zicem53 Carul, iar acolo, dedesupt, la Indiia Noao, în cercul ceriului, lângă steaoa Ustiia52 <?>, sânt sămnate steale ce le zic Polos Andarcticos; ce nici vedem noi aceale steale, nici văd ei Tramandana şi Carul, căce că nu-s u<m>blătoare şi să apuie şi să răsaie, ca alte steale, ce numai ce să învârtescu în loc, cum şi le vedem.
Spre amiazănoapte iar sânt neşte ostroave mari şi o seamă dintr-aceale ostroave stau pustii de răul şi de groaza unor fieri minunate şi groaznice. Sântu pre acel loc, că sânt oameni sălbateci, trupul ca de om, iar capul ca de câine, alţii ca de porc, alţii ca de măgari şi încă şi într-alte făpturi groaznice, neauzite şi nevăzute.
Iar o samă din ostroave sânt lăcuitori oamenii cum sântu de pre lume, ce şi sântu şi aceia mai răi de aceale fieri sălbateci, căce că au fire sălbatecă, că să închină diiavolilor şi fac laudă ca şi lui Dumnedzău. Şi nu-ş poate mearge nimea la ei să-i înderepteaze şi să-i întoarcă dintr-acea (58v) cale pierzătoare de
16. Monştri antropomorfi
88
Povestea ţărilor Asiei
suflet, căce câţ au mersu, nimic nu i-au ascultat, ce degrabă i-au omorât, fără de nici un răspunsu sau ascultare, fiind aţâţat de mânia vrăjmaşului nostru, carele are pohti să fie toată lumea să-i slujască, ca acei oameni de acolo. Iar alţii de acolo, ei ţin în loc de Dumnedzău şi să închină hanului celui mare de la Schitiia, căce că Schitiia să apropie de aceale ostroave pre marea ce să6 chiamă Ioa54 greceaşte sau rumâneaşte Marea Răsăritului.
Schitiia cea Mare
Cataaghion, împărăţie tătărască prea mare şi vestită în Asiia, carea abia i să va afla protivnic55 de mare în lume, înceâpe-să de cătră răsăritu, de cătră Marea Ochiianul, ce să chiamă Iou54. Fost-au înpărat Man-ghiia, ce acea înpărăţie o au fost luoat unchiu-său, hanul cel mare, de la nepotul său, Manghiia. Iar acel Manghie, el au fostu luat leage creştinească din nis-toriiani, atâta în curtea lui ţinea mulţi creştini. Iar deaca-i luo unchiu-său înparăţiia, avea creştinii mare nevoie şi batjocurituri de cătră tătarii cei păgâni, zicându-le şi pedepsindu-i că nu le-au ajutat crucea nimic. Jeluitu-se-au creştinii la hanul cel (59r) mare de acea batjocură, iar el puse de strigară în tot locul: «Niminea să nu-ş bată jocu de norocul mieu, că Dumnedzău lor iaste direptu şi văzind şi lucrurile meale că vor să fie bune, derept aceaia iaste voia lui Dumnedzău să fie cineş în leagea lui!».
Are acea împărăţie cetate mare întru sine, anume Cambal, foarte scumpu zidită şi întărită şi iaste atâta mare: are^24 de mile înprejur, zidurile 20 de stânjini de înalte. într-acea cetate iaste cale mare de neguţători de la Indiia, de la Moscu şi pre aiurea. Pre lângă acea cetate iaste apă mare, anume Polizahnis. Preste acea apă iaste pod zidit de 300 de stânjăni55a în lung
17. Monştri antropomorfi
90
Povestea ţărilor Asiei
şi" în lat de 8. Pre acea apă vin şi ies negoaţe în multe părţi.
într-acea înpărăţie sânt aceaste ţări: Sindimfu, Te-bet, Caniclu, Caraiam, Arsiladam<?>, Canghig, Am, Tolman, Ghinghigvi, care ţări toate au cetăţ prin sine multe şi oraşe mari, până la muntele ce să5 chiamă Cafcas.
De hanul cel mare ce să6 chiamă Gog şi Magog şi scrie de să6 mărturiseaşte domnu domnilor şi înpărat înpăraţilor, carele mai va56 ţine toată Schitiia supt putearea lui şi până astăz, cum vom scrie mai jos. Muntele ce să6 chiamă Imaus (59v) înparte57 Schitiia: care parte iaste de decindea se chiamă Schitiia, iar care parte iaste dincoace se chiamă Tartar sau Man-galove. Dintr-altă parte, despre răsărit şi despre apus, o înparte muntele cel mare ce să6 chiamă Tavrus, în care munte au stătut corabiia lui Noe la potop. Supt acel munte iaste o cetate mare ce să6 chiamă Tavris, lângă care cetate era mai nainte un deal ce s-au mutat într-altu loc. Şi cu această ciudă minunată s-au mutat, că odată un turcu sarachin, batjocurind pre un creştin, i-au zis: «Ziceţ voi, creştinii, .că vă scrie Hristosul vostru la Evanghelia58 lui cum care creştin va avea credinţă cât un grăunţu de mac, de va zice unui deal să să6 mute, el va fi aşa. Dar căce nu aveţ atâta credinţă să faceţ aşa». Atuncea fu un creştin de avea credinţă deplină59 de cătră Dumnedzău, ce zise acelui deal să să* mute într-altu loc şi să mută60. Deci văzind turcii, sarachinii, acea ciudă minunată61, ei aciiş se botezară.
Spre amiazănoapte sânt multe neamuri şi ţări tătărăşti, carii nu şi le ştie nimea viiaţa şi petrecania lor. Pentru aceaia, nici un filosof n-au scris nimic de ei, căce că au o cale neînblată, (60r) fiind locure reale, tinoase, păduroase, cu părţi cu tină, împâclate, cu trestie. Şi iaste un loc prea geros, că spre acea
92
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
93
parte iaste Marea cea înghieţată, carea de frig mare nu să6 mai dejghiaţă niciodată. Ce numai Dumnedzău ştie de acei tătari ce sânt într-acea parte de loc, că nici cei filosofi mari, cum au fost Potolomei, nici Strabon, nici Chedrino, n-au putut adevăra şi să scrie de acei oameni şi de locul lor şi de obiceaiurile lor; numai să să6 ştie că sântu ţăr şi oameni.
Schitiia să chiamă pentru Schit, feciorul lui Ercules, greceaşte Eraclis, cum scriu unii.
Sânt 2 Schitii.
Una iaste pre partea Pământului ce să6 chiamă Evripa62, în carea şed leaşii şi lidva şi rusii şi o parte de Moscu şi rumânii moldoveani şi munteanii. Aceaste limbi au gonit pre tătari din pământul lor şi au descălecat ei ţăr şi ocine şi lăcuiescu până astăz.
A doao Schitie iaste în partea Pământului ce să6 chiamă Asiia. într-acea Schitie din Asia, acolo sânt toate neamurile tătărăşti, de la răsărit până la miazănoapte. Şi pre aceale 2 Schitii le împarte apa cea mare ce să6 chiamă greceaşte Tanaa , cu alt nume Volga, carea vine de la Moscu (60v) de dă în Marea Neagră pre despre răsăritu de Ţara Crâmului.
Tătarii dintr-acea Schitie din64 Asiia, ei sântu înpărţiţ în multe fealiuri.
Unora le zic tavroschiti, carii lăcuiescu supt muntele ce să6 chiamă Tavrus, rumâneaşte Taur.
Altora le zic agatirsi. Acestea tătar nici un războiu nu batu, ce şed tot în loc; şi ce au, măcară dobitoc, măcară muiare, tot le iaste denpreună, nu să aleage, ce carele ce poate apuca, măcară muiare, măcară dobitoc sau bucate sau orice65.
Altor tătari le zic esidones; aceia, deaca le mor părinţii, ei îi mănâncă în loc de îngrupare scumpă.
Altor66 tătari le zic mesagheti; aceştea-ş mănâncă nepriiatinii lor, deaca-i biruiescu de-i omoară, şi capetele le pun desupra şatrelor lor în loc de streajă.
Altor tătari le zic nomadis, altora alani, altora lirţii, altora mangalove, din carii au ieşit cel han viteazu şi războinic, anume Can Ghiguist*", de au fost ca al doile Alexandru. Aceaste ţăr şi limbi, cât ne priceapem, pare-ne că sânt unii dintr-înşii novaii tătar, iar alţii cerchiezii, care cerchiezii s-au creştinat de ţin astăz leage creştină, păpiştească.
19. Antropofagi
Altor (61r) tătari le zic ghiorghiiani, carii să înpart în doao nume: unora le zic ghiurgii sau megreani, altora le zicu iveri. Aceaste doao neamuri din tătari
94
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
95
s-au tras, iar astăz sânt creştini pravoslavnici. Au domnu din sineş şi au arhiiepiscup, carele are 12 vlădicii suptu sine şi aproape de 40 de episcopi68. Acolo, la mengreani, iaste o besearecă prea mare şi-i iaste hramul Sty41 Ghiorghie şi fac praznic de 2 ori într-un an: o dată primăvara, m(s)ca apri(l) 23 (dh)69, cându-ş fac toată lumea, iar al doilea praznic Sii4 Ghiorghie ei—1 fac în luna noiemvrie în 3 (dh)10, cumu e scris şi la Sinaxari. Iar Dumnedzău arată o ciudenie prea mare la acea bisearecă, ca să proslăvească pre Sii41 Ghiorghie, într-acesta chip: seara, deaca ies de la vecernia cea mare, ei cearcă, însuş domnul cu arhiepiscopul71 şi cu toţ vlădicii, ca să nu rămâie nimea în bisearecă. Deaciia pecetluiescu cu peceatea domnească şi a arhiepiscopului şi pun străji de străjuiescu până la vreamea utărniei. Atuncea să scoală domnul cu toţ boiarii şi cu arhiepiscopul şi cu toţ vlădicii de-ş caută peceţile. Aflându-le întregi, nemişcate, atuncea deschid uşile şi află în mijlocul bisearecii oare un bou, oare un cerb băgat în bisearecă (61v) de Sii41 Ghiorghie, nestricând peceţile cu putearea lui Dumnedzău, ca să-ş proslăvască sfinţii lui şi să să6 încredinţeaze creştinii în leage direaptă. După aceaia, acea vită, bou au cerbu, ei—1 junghe de-1 înparte foarte câte puţin pentru mulţimea de oameni. Deci aşa iaste bucurie mare întru ei şi laudă pre Dumnedzău şi pre $ti41 Ghiorghie cu multă înţelepciune şi gustă acea carne în loc de dar svântu de la Dumnedzău, măcară în zi de dulce, măcară de post.
Cazanul şi Astrahanul sânt aceastea amândoao hanii mari, tătărăşti; sânt păgâni şi sânt astăz supt putearea înpărăţiei Moscului. Chiamă-să tătar pentru apa ce iaste întru înpărăţia Schiti<i>i, carea să chiamă Tartar.
Tătarii câţ sântu în pământul' Evropei, carii şed dincoace, despre apus de apa Volgăi, acestea sânt crâmleani, cafatiiani, bungeceâni, dobrogeani şi alţi
câţ lăcuiescu pre lângă Marea Neagră şi pre câmpi, până la Dunăre. Neamul tătărăscu tot cu pradă şi cu tâlhării să ţin72.
20. în drum spre Georgia
i
p
96 Povestea ţărilor Asiei
însă aici să socotim de faptele tătarâlor, ce au avut şi au mai vârtos cei din pământul Asiei, de carii scriitorii cei mari multe lucrure minunate şi tocmea-le (62r) au scris de ei: cum ei, cu svatul lor şi cu tocmealele lor, multă lume ş-au lărgit şi înpărăţii tari au biruit şi au dobândit şi numele lor de mulţi se-au lăudat şi se-au slăvit în toată lumea.
însă dinA toate obiceaiurile lor să arătăm carele sânt bune. întâiu, că ei neosebi nu ţin, fără muierile şi armele. Alta, că nici un lucru nu încep să fie spre pagubă, ce tot spre dobândă. Alta, că ei dragostea banilor nu o ştiu ce iaste, căce că nu ştiu ei ce sânt banii, nici aurul, nici argintul. Ce numai ce le trebuie a cumpăra ei iau cu schimbul, unul de la altul; căce că unde sânt banii şi argintul şi aurul cinstit şi socotit, acolo iaste şi lăcomiia; şi unde iaste lăcomiia, iaste şi hitlenia; şi unde iaste hitlenia, iaste şi nedereptatea; şi unde iaste nedereptatea, nu iaste frica lui Dum-nedzău; deci, unde nu iaste frica lui Dumnedzău, acolo nici un lucru bun nu se poate face; căce câte înpărăţii să strică şi câte ţăr să pustiescu şi câte răutăţ să fac pre lume, tot pentru lăcomiia banilor şi a averei să fac. Iar acei schitiiani nu ţin alt nimic mai scumpu ca dragostea, să-ş fie dragi unul cu altul frăţeaşte, şi ca fala vitejiei şi ca dereptatea, măcară căce sântu ei grozavi în vedeare şi groaz(62v)nici în arătare. Iar firea lor multă minte le-au datu şi tocmeale bune. Că scrie Sli47 Ustin filosoful o minune mare de ei. Fiind ei aşa groşi în fire şi neînvăţaţi de nimea, iar apoi ei au şi li să află multe lucrure bune pre urmă. Iar grecii, fiind învăţat în toată mintea şi toate filo-sofiile, şi iar sântu plini de toate răutăţile. întâi, că între sine n-au dragoste dumnedzăiască nici unul cu altul, nici spre alte neamure creştine, nici dereptate. Că de ară73avea alte fealiuri de oameni dragoste sau de-ari fi ei creştini, n-ar avea Dumnedzău mai dragi oameni în lume decât pre ei. Pentru aceaia, ei n-au
Povestea ţărilor Asiei 97
fost niciodată biruit de alţii. Pământul Asiii de multe ori l-au ţinut şi l-au împărăţit cu toate domniile şi înpărăţiile câte-s în Asiia. Pre Darie-înpărat din Schi-tia l-au gonit. Pre Chirus cel Mare acolo l-au ucis şi au perit cu toate ostile lui. Pre Zăfirion, hatmanul lui Alixandru cel Mare, acolo l-au bătut şi pre toate ostile lui. înpărăţia Vatrienscăi şi a Parti<i>i ei le-au descălecat. Alte năroade întru ei n-au suferit, ce toată Asiia ei o au ţinut, fără numai Indiia şi o parte ce-au ţinut oarecând grecii înpăraţ, cât ţin acum turcii, şi despre miazănoapte o parte ce ţine Moscul.
(63r) Turcii, căzânbaşii,^ungurii, franţuzit toţ din neamul tătărăsc să trag. împăratul de la Eghipet, odată, au trimisu la ei să-i dea bir, iar ei foarte frumos i-au răspuns, zicându-i: «Mirămu-ne de un înpărat ca tine, şi bogat, şi vestit, cum pohteşti să strângi aveare de Ia neşte săraci ca noi, nefiind aveare la noi. Mai cade-ni-săs neşte săraci ca noi74 de la un înpărat bogat ca tine să dobândim. Şi iar am înţeles cum veri să vii la noi, aici. Ruşine iaste unui înpărat ca tine, mare, să vii aici, la neşte săraci ca noi. Mai cade-ni-să6 noao să venim la tine». El pricepu răspunsul lor, ce până vru a să găti el, ei—1 împresurară şi—1 bătură.
Nici unul cu altul, nici spre alte neamuri creştine, nici dereptate. Că de-ară73 şti alte fealiuri de oameni dragostea seau de-ar fi ei creştini, nu ar avea Dumnedzău mai dragi oameni pre lume decât pre ei. Pentru aceaia, ei niciodată n-au fost biruit de alţii. Pământul Asi<i>i de munte75...
Şi—1 scoaseră din pământul Africăi76.
Acei tătari se închină unii planite ce să6 chiamă Aris, letineaşte Marşu, şi—1 ţin în loc de Dumnedzău; iar dumnezeoaiei ei ţin un nume ce-i zic Vesta; Io, Apel, luna, focul mare cinste au la ei77. Şi pre înpăratul lor cel mare, ce-i zic han, ei—1 cinstescu şi—1 mărescu şi—I ţin în loc de (63v) svântu; când i să prinde de
98
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
99
moare, pentru el şi dobitoace multe taie. Aşijderea şi muiarea lui, şi slugile ceale credincioase ei le junghe şi le îngroapă eu el, zicând să aibă în ceaia lume muieri şi slugi. îngroparea hanului iaste într-acesta chip: deaca moare, ei îl despică de-i scot maţele şl—1 spală bine şi—1 înplu de toate florile şi mirezmele şi le pun la loc şi împlu şi coşul de flori. Deacii îl poartă pre la crai, pre la boiari mari, de să pipăie de el ca de un sfântu. Deacii îl îngroapă.
21. Zeitate asiatică
Iar tătarii câţ sânt în pământul Evropei, carii sânt dincoace de Volga, ei ţin leagea lui Mahamet.
De amazonine78 neveaste, muieri tătărăşti79
Iaste lucru minunat de acest dar de vitejie ce au fostu avându acest neam tătărăscu, încă nu numai ei, ce şi muierile lor, că au făcut şi iale neşte^lucrure şi vitejii care să povestescu şi astăz pre lume. începătura acestor neveaste fost-au într-acesta chip: oarecând 2 voinici din oastea tătărască, anume Flinos şi Sonpit, au fost gonit din oastea tătărască pentru neşte fapte ale lor. Tras-au cătră sine oameni tineri mulţi şi s-au pus la hotarul Capadochiei, pre apa (64r) ce să6 chiamă Termondonda, şi să aşezară să lăcuiască în câmpii lui Termoschir, ce să hotărăşte cu grecii, însă ei şi cu fămeile lor şi cu tot ce avea, carii începură a strica şi a prăda ţărale şi domniile dintr-aceale înprejure. Iar aceale ţăr, deaca cunoscură răutăţile lor, ei să strânseră dinpreună, de-i bătură şi-i uciseră pre toţ. Iar muierile lor, văzind 2 răutăţ asupra lor, întâi că-i gonise şi-i scosease din oamenii lor, apoi îi bătură şi-i uciseră şi dintr-acel Ide ce scăpase, atuncea ele80 luoară armele bărbaţilor lor asupra lor: platoşe, zale, coifuri, misurci, sahaidace, săbii şi alte în chipul acelora. începură a apăra iale acel loc cătră alte ţări, atâta cu bărbăţia lor, cât lărgiră locul până ce-ş puseră şi înpărăţie. Ca să <nu> piară ruda lor, începură întâi a se mesteca cu pohtă trupească, întâi cu oameni dinprejur, apoi cu păstorii lor, însă numai ce să6 amesteca într-un ano dată, cât să nu-ş piarză
s i      sămânţa de a naşte. Ci, deaca îngreca, carea năştea fecior, ia—1 omorâia, iar carea făcea fată, ia o creştea
\\       şi nu o învăţa lucrure muiereşti - să toarcă, să ţeasă
ce o învăţa lucru vitejescu, cu arcu, cu sabie şi cu toate armele. Şi le ardea ţiţa cea (64v) direaptă ca
100
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
101
să le fie îndemână a trage cu arcul. Pentru aceaia le zicea amazone, rumâneaşte să chiamă «fără ţiţă», că ţiţa să chiamă elineaşte mazos. Atunci, deaca începură a să înmulţi şi vedea că le slujaşte norocul în toate părţile oriunde să ducea, iale-ş aleaseră şi-ş puseră dintru sine 2 înpărătease, anume Martesie şi Lampeda. Acestora le zicea că au născut dintr-un dumnedzău al lor, anume Aris, cu alt nume Marşu, căruia să închina iale şi să închina ca şi tătarâi.
După aceaia, iale să rădicară de cuprinseră o parte mare de loc din pământul Evropei şi făcură o cetate mare, ce să6 chiamă Efes, carea iaste şi astăz, şi alte multe cetăţ şi să6 întoarseră iar îndărătu cu înpărăteasa Lampeda. Iar pre ceaia înpărătea,să, pre Martisiia, iale o lăsară acolo, la Efes, să fie de pază. După aceaia, deaca se înpărţiră,' aşa ei să sfătuiră, oamenii de pre aceale locure, de la Efes: strânseră oşti pre supt cumpăt, de^ uciseră pre Martisiia înpărăteasa cu toate ostile ei. în locul ei ieşit-au altă înpărăteasa, anume Ortighiia, carea preste firea omenească era vitează şi războinică, ţiindu-să în curăţie de fecioară; foarte cu cinste-ş apăra toată ţara şi neamul ei.
Iar Eraclis (65r) grecul svătui-să6 cu soţiile lui şi au venit fără de veaste în ţara lor. Pre unele le ucise, iar pre altele şi le luo cu totul de le duse în ţara46 lui.
Ortighia, deaca înţelease, foarte-i păru rău de peirea şi răutatea surorilor ei. Ce trimise cu mare jale la Songhelo, înpăratul tătărăscu, să se rădice asupra grecilor înpreună cu iale, ca să-ş izbândească de acel sânge al lor ci să vărsase nevinovatu81, zicându-i că «De nu ne veri ajuta, apoi noi vom să deschidem calea grecilor în toată Asiia». într-aceaia, Songhelo au strâns oşti tătărăşti asupra grecilor, într-ajutoriu amazonilor, însă război n-au dat cu grecii, pentru o tocmeală ce făcuse, ci să bătură numai aceale muieri amazone, ce fură biruite foarte rău de greci, ci scăpară în oastea tătărască.
După Ortighiia stătu înpărăteasa Pendesilia, carea au făcut o vitejie foarte mare la Troada, apoi au perit acolo. După ia, au fost altele multe, din care au ieşit una foarte vitează, bună şi războinică, po i(m)^° To-miris. Aceaia au bătut pre Chir, înpăratul cel mare, şi l-au biruit cu toată oastea lui; prins-au şi pre el, de i-au tăiat capul. Lăcuiala lor tot au fost acolo, pre aceale locuri, cu înpărăteasele lor, până la înpărăteasa Tales(65v)ta, cu a<l>t nume Minetiia, care au fost venit la Alexandru Machidon cu 300 de feate tot întrarmate vitejaşte, rugându-să6 să să6 ameas-tece cu el, să prinză cocon. Alixandru, mirându-să de acea muiare şi de oastea ei, ţinutu-o-au 2 dzile. Deacii i-au făcut ispravă şi se-au dus. De atuncea au avut tot pace cu iale.
După ce se-au petrecut această înpărăteasa, iale, văzind atâtea greutăţ şi războaie rădicându-să asupra lor, svătuiră-să şi nu mai putură lupta, ce-ş luară bărbat tătari să fie ca şi alte muieri. Că un obiceaiu
; rău ce să înceape, anevoie să poate face bun. Că să tâmplă tătarâlor un războiu îndelungat cu neşte ne-
; priiatini, de zăboviră vreo 10 ani. Iar iale începură a să înpreună cu păstorii lor şi să apuca de obiceaiul cel dintâi. Ce, deaca veniră bărbaţii lor den oaste, iale nu-ş vrea bărbaţii, nici păstorii nu să6 pleca stăpânilor, ci să făcu svadă mare întru ei, de să bătură muierile cu bărbaţii; ce fură biruite şi uciseră toţ păstorii. De atuncea să supuseră aceale muieri supt bărbaţii lor şi să părăsâră de a avea înpărătease şi
]     războaie. Trăit-au acea înpărăţie muierească mai bine
j     de 1000 de ani.
I De salomândra82
(66T) Iaste o ţeară ce să6 chiamă Hinhitas, în carea iaste un munte mare. într-acel munte sânt multe fealiuri de gadini, însă într-aceale gadine iaste un
i
102
Povestea ţărilor Asiei
ii   -O M
*iltg%ctm,t *v » *rJwr
■6 i + rrtrriTcc , i2irZ/l/Httt.
c-^ff \otn2nUY9i : —
22. Titlul „De salomândra" (f. 65v/20), care conţine §i câteva litere latineşti
fealiu de gadine făcute în chip de şopârlă şi cu capetele ca de viţel. Acealea să chiamă salomândre. Pre acealea nu le poate strica nici focul, nici apa, ce lăcuiescu cum într-apă, aşa şi în focu. Ce peirea le iaste lor când să mănâncă adins-ele sau când le prind cu mari meşteşuguri. Au asupra lor păr galbenu atâta, câtu-ţ pare că e poleit cu aur, şi iaste părul mărunţel şi des şi moale ca mătasea, ce-1 lucrează de-1 fac postav. Haina ce să face de părul acelor fieri, deaca să vecheaşte sau să întina, într-alt chip nu o pot spăla, numai ce o ţin puţină vreame pre văpaie de foc. Deci
Povestea ţărilor Asiei
103
atâta să spală şi să face frumoasă, cât iaste ca şi noao.
De Asia cea Mică ce să6 ţine totdeuna de Asia cea Mare79
Asia cea Mică să înceape de la marea ce să6 chiamă Eghion, carea iaste Marea Grecească, şi de la marea ce să6 chiamă Pondos Efxinos. într-acea Asie sânt aceaste ţăr şi înpărăţii, anume Pondos, Misiia, Chisariia, Capadochiia, Armeniia, Lidiia, Diti-niia, Chilisia, Troiia, unde au fost Troada," Frighiia şi Paflagonia, Galatiia, Pamfiliia, până la apa Efratu-lui. La aceaste ţăr scrie Petru Apostol cartea
lui ce să6 chiamă Poslania lui cea dintâi83.
Colhis - împărăţie mare şi bogată lângă Marea Pontului. De acolo au fost luat Sason Mideanul84 lâna cea de aur, cum bârfescu dascălii elineşti. într-acea înpărăţie sânt aceaste ţăr: Iveria, Arvania, de unde iaste neamul arbănaşilor, Vactriiana, Zogdiiana, Tra-pezpnda, Cherasonda, Armenia cea Mare şi cea Mică.
într-aceale Armenii sânt creştini carii mai nainte au fost ţiind leagea grecească, fiind aproape de cetatea Antiohiei, ce sânt îndereptaţ în leage creştină de Sty Ap(s)tlu Petru85, că Antiohiia au fost întâi scaun apostolescu. Iar acum o samă <de> armeani, .carii sant mai aproape de Antiohiia, ei totuş sânt creştini, iar altă seamă ei se-au împărţit şi au rătăcit în multe86 eresuri şi tocmeale şi se-au delungat de beseareca creştinească şi mulţi dintru ei se-au răsipit prin multe ţăr de şed şi-ş ţin eres deosebi, avându ei carte pre limba lor. Şi le zic armeani nu pentru leagea, ce pentru ţara lor, căce să chiamă Armenia.
Iar în cealealalte ţări sânt tot creştini greci. Ce într-această vreame de acum, fiind putearea turcească, ei s-au mulţit, turcii, şi se-au mestecat mai preste tot locul. (67r) Căce că turcii mai nainte nu ş-au avut
104
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
105
nici o ţară nicăirea pre lume, ce au ieşit din neamul tătărăscu de s-au tins şi s-au lăţit pre lume, de au luat şi au cuprins moşiile altora, de şed şi lăcuiescu.
f
&2tt
21 7Mh/ „De ftxfa?" (/ 67 74>, fn care apar $i unele litere din alfabetul latin
De Rodos87
Rodosul iaste ostrov în Asiia cea Mică, în marea ce să6 chiamă Andriiatichi88. Mai naintle] [s]-au fost chiemându Lichiia sau Ofeos. Ce când au fost săpându temelia zidurilor cetăţii, aflat-au o rădăcină de tran-
dafir. Pentru aceaia i-au pus numele Rodos, că trandafirul să chiamă letineaşte rod89.
Iaste acel ostrov mare; înprejur are 30 de mile. Acolo, la Rodos, au fostu un lucru vestit den ceale 7 minuni mari ce au făcut păgânii pre lume, că au fost vărsat un idol de aramă mestecat cu aur. Atât-au fost de mare, de 80090 de coţ de naltu; şi un deaget al lui de-abia91 l-au fostu cuprinzând omul. Acel dimon l-au fost făcut ei în cinstea şi în lauda soarelui, cum şi le-au fost tocmealele lor ceale păgâneşti. Şi i-au fost pus numele Colosul. Ce n-au stătut foarte mult, numai 56 de ani; apoi au căzut de un cutremur de pământ. Iar sultanul de la Eghipet, într-o vreame, s-au sculat de au lovit acel ostrov fără veaste, de l-au prădatu şi l-au jăhuit. Sfărâmit-au92 şi acel idol, de (67v) l-au dus în Eghipet. Atâta au găsit aur şi aramă multă întru el, cât de abia l-au rădicat pre 900 de cămile.
Oamenii dintr-acel ostrov le zicea mai nainte vreame călăsieni, căce să chiema acel stâlp Colosul.
Acel ostrov luoatu-l-au şi l-au dobândit neşte viteaji, carii le era numele Strejarii Mormântului lui Hristos de la Ierusalim93. Şi l-au ţinut în multă vreame cu mare cinste; tocmitu-l-au şi l-au întărit şi de multe ori s-au ispitit turcii de au mers cu toată putearea să-1 dobândească, ce foarte să întorcea cu ruşine mare şi nemic nu folosiia. Iar când au fost cursul anilor de la Naştere 152394, sculatu-se-au sultan Suliiman de se-au dus cu mare puteare, ce şi cu putearea nu l-au putut dobândi, ce cu hitlenie au făcut de s-au închinat.
Fost-au în cetate în Efes o besearecă foarte mare păgânească şi scumpă, care s-au fost chiemând una din ceale 7 ciude păgâneşti de pre lume. Fostu-o-au început întâi din temelie amazonile şi o au pus lângă mare, în loc umăd, apătos, pentru cutremurul munţilor, ca să nu cază. Şi o au lucrat tot Asiia cea Mică într-o 100 de ani. Şi o au târnosit păgâneaşte, în lauda unii
106
Povestea ţărilor Asiei
dumnezeoaie ce-i zicea greceaşte Artemis95, (68r) le-tineaşte Diianne, părându-le lor că le va fi de folos şi de iertare de păcate, după cum le era obiceaiurile lor ceale pă<gâ>neşti. Acolo au propoveduit Pavel Apostol Ievanghelia lui Hristos şi au păţit destul val şi nevoie, cum scrie la Deanie96.
Svârşi-se Poveastea ţărâlor şi a împărăţiilor câte-s în pământul Asiei. Iaste al treile parte a lumiei.
I
m
(68r/7) împărţeala dintâi. Cozmogrâfie, ce să zice împărţeala Pământului pre hotară şi pre alte seamne ce sânt în cercurile ceriului
Pământul iaste în mijlocul cercurilor cereşti ca un buric în mijlocul unii roate. Şi iaste depărtat de ceriu în toate părţile tocma într-un chip, cum ai zice butea roatei de cătră obeade, cu tocmeală dumnedzăiască pus, ca să dea Pământul dintru sine udăciune, de ploao în toate părţi într-un chip, pentru rodul ce iase dintr-însul, ca să-1 adape şi să să6 răcorească97. Pentru aceaia, ies toate apele asupra lui şi întru sine le ştie, după alte stihii ce sânt între98 ceriu şi între Pământ, ce să6 chiamă apa, văzduhul şi pământul, carele iaste, în mijlocul acestor trei, al patrulea99.
(68v) Aceaste patru stihii dau viaţă şi hrană şi naştere şi creaştere în toate neamurile şi oamenilor şi dobitoacelor şi alte dihaniile şi gângăniile şi toate ierbile şi leamnele câte ies şi crescu din pământu. Acel chip dau noao, aşijderea şi celora ce ni să6 pare că100 sânt supt noi. Gă Pământul atâta e de rătundu, cât nici într-o parte mai jos nu spânzură, ce iaste tot tocma într-un chip, în sus101 delungatu de ceri, cum am scris mai sus, măcară căce şi are el întru sine pre alocurea munţi înalţi şi văi adânci şi dealure şi prăpăştenie. Acealea toate rătunzăturii lui nimic nu-i
108
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
109
strică sau să fie mai mult într-o parte decât într-alta, ca şi o gogoaşă102 sau un grăunţ de piperiu, căce are el ghindure şi zbârcituri asupră-ş, totuş iaste rătundu.
Pământul tot iaste împărţit ca în trei părţi: o parte să chiamă Asiia, a doao parte să chiamă Africa sau Liviia, a treia parte să chiamă Evropa.
Asiia, partea lumiei cea dintâi, stă spre răsăritul soarelui şi să tinde într-amândoao părţile, cam103 puţin spre miazănoapte şi can puţin spre amiazăzi. împar-
te-o despre răsăritul soarelui marea cea mare ce să6 chiamă Ochiian (69r) Eou54, iar despre miazănoapte o înparte ochiianul ce^să6 chiamă Stiricos104 e şi pre une locuri Marea cea înghieţată, carea pentru răceala şi iarnă mare ce iaste pre acolo ia niciodată nu să6 mai dejghiaţă; iar despre apus o înparte o apă mare ce să6 chiamă Dana63, pre limba slovenească Volga, şi iazerul cel mare ce săr chiamă Meotis105 şi cu Marea Neagră ce să6 chiamă Marea Pontului, carea dă Dunărea şi Nistrul şi Niprul şi Dana63 tot într-însă; iar despre amiazăzi o înparte marea cea mare a106 Indiei.
Chiamă-să Asia pentru Asiia, fata lui Ioachiian şi a Tetii, carea au fost muiare lui Apet şi mumă lui Prometeus107. Iar altora li să6 pare că o chiamă Asia pentru Asiius, sfîu108 Maneili . Această parte de Pământu iaste mai mare pre lume decât cealealalte 2. Are întru sine multe şi mari bunătăţ şi înpărăţii tari şi nebiruite, munţi, ape fără măsură, oameni, dobitoc şi fieri de tot fealiul şi multe fealiure; aşijderea şi hrană de pământ, carea într-alte părţi nu să6 află pre lume.
începând întâi de la Araviia79
Araviia iaste în 3 fealiure: pustie şi pietroasă şi bogată. Toată Araviia iaste în. Asia, despre Africa, între Ţara Ovreiască şi între Eghipet. O parte ce să6 chiamă Pietroasă, (69v) ia iaste despre amiazănoapte şi despre apus Siriii110. Iar cea parte pustie, ia iaste aciiaş, înpotriva ei, despre răsăritu. Iar partea cea bogată, ia iaste despre amiazăzi.
La Araviia cea Pustie, acolo au dus Moisi pre ovreai, când i-au scos Dumnedzău din robia Eghipe-tului. Cu mare ciudese îi izbăvi din mâna lui Faraon şi i-au trecut pre mijloc de Marea Roşie ca pre uscat. Şi acolo au lăcuit 40 de ani. Hrănitu-i-au, adăpatu-i-au fără de nici o osteneală omenească cu mannă din ,      ceri şi le-au plooat pasări din ceri. Şi hainele lor nu
110
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
111
s-au mai învechit într-atâta vreame, nici încălţămintele nu li ş-au mai spart, ci de toate din destul au avut într-acea pustie mare şi largă, carea nici apă întru sine nu are sau alt rod de mâncare. Numai ce iaste lăcaşul zmeilor şi al şerpilor, urşilor şi altor jigănii sălbateci. Sapă arapii carii să ţin tâlhăreaşte într-aceas-tă pustietate de găsescu apă pre alocurea, ce nu e ştiută de toţ. Pentru < aceaia >, alţi oameni nu pot lăcui pre aceale locure, că iaste o cale prea cu nevoie, că nici să află păşune, nici adăpare. Pentru aceaia, numai ce lăcuiescu arapii cei tâlhari în loc sterp şi fără de rod, (70r) ca şi tătarâi în câmpii Gramului şi
cazacii în câmpii Daşovului. Domnu asupra lor n-au şi numai ce ţin cămile de alea-gerea; sânt ca neşte oameni sălbateci, lăcuiescu fără case, ţin drumul mergătorilor la Sinaia şi la Meca, unde iaste îngropat Mehmet, le-giuitoriul turcilor. Acea Ara-vie nici un oraş întru sine nu are, ce înblă mutându-să din locu într-altu locu, ca neşte tâlhari.
Araviia cea Pietroasă se tinde spre Eghipet şi spre Ierusalim, unde iaste Ţara Ovreiască. Zicu-i ei scriitorii cei bătrâni Navetea111. într-aceaia iaste cetate mai mare ji cap cetăţilor, po i(m)20 Petra, cu alt nume Araah. într-acea Aravie iaste muntele ce să6 chiamă Casnis, spre Eghipet, unde iaste mormântul lui Pombeius cel Mare; şi iaste Svântul şi de Dumnedzău înblatul Muntele Sinaiei, unde au lăcuit ovreaii de au trecut pustiia. Acolo au dat Dumnedzău leagea lui Moisi şi acolo au fost şi trupul Sfintei Ecaterinii. La acea Aravie au fost pribegit Moisi, de frica lui Faraon, în pământul lui Madiam, la popa Iotor, cu alt nume Raguil, de care lucru scrie-vom într-alt loc mai deplin112.
Acel pământ pre mai multe locure iaste neplodi-toriu, rău, năsâpos, pietros (70v) şi fără apă şi are câmpi tot de năsip ales. Deci când suflă vântul, el să strânge năsâp pre multe locure, noaptea, de să6 grămădeaşte şi să fac ca neşte munţi. Şi de multe ori tâmplându-să călători pre acolo, deaca-i loveaşte acea furtună, să vor fi şi 10000 de oameni, puţini scapă şi pre mai mulţi înpresoară năsipul. Şi aceale trupure, deaca să mută munţii de năsip de vânt într-altă parte şi-i dezgoleaşte vântul, ei rămân negri şi arşi ca neşte
Povestea ţărilor Asiei
113
cărbuni. Deacii-i iau călătorii de-i vându cu mult preţ, că sânt de leac şi de folos oamenilor zdrobit sau uciş. Şi să chiamă mumia. Pre aceale locuri nici un drum ales nu să6 află, ca şi pre apă. Povaţa carea poartă călătorii pre acea mare de năsip, ei au ceasuri şi
25. Moise şi Aaron coborând de pe Sinai
114
Povestea ţărilor Asiei
seamne de socotescu vremile, cum mergând să nu-i lovească vreo furtună să piară, ca şi corăbiile de pre mare, ştiind ei în câtă vreame vor treace acea mare năsipoasă. Iar de multe ori Dumnedzău premeneaşte vreamea pentru păcatele omeneşti, de să scornescu vânturi de întărâtă năsip şi pier mulţi oameni, cum şi corăbiile de mare86 când să face furtună. Călătorii ce trec pre acolo, cu nici un dobitoc nu pot treace, fără (71r) numai pre cămile, şezând în neşte coşure, câte doi pre o cămilă. Şi aceale coşuri sânt tocmite cu pânză supţire ca să vază omul prin iale lumină, iar năsip să nu poată treace pentru stricăciunea ochilor, că vine praful năsipului asupra lor ca o negură întunecată. Nu iaste să să6 mire neştine de această spunere, căce că fie în ce loc113 unde să vor tâmpla călători mulţi pre pământ uscat ce lăcuim noi, încă să face pulbere de împle ochii; cu cât mai mult să va face pre o cale de năsip. Domnia acelui pământu să chiamă Arete, cum zicem noi voievod114, carii avea pururea războaie cu înpăraţii ovreieşti.
Aici iaste a se scrie tocmeala Sfântului şi de Dumnedzău îmblatu Muntele Sinaiei115
Aravia cea Bogată, a treia, carea stă cătră amiazăzi, spre Marea Arăpească şi Persească se tinde, cu altu nume, căzânbăşescu. Iaste pământ roditoriu, are ape, dobitoc, poame multe, în tot fealiul, ierbi în multe86 chipuri. Alexandru Machidon, viind de la India, acolo au vrut să facă scaun de înpărăţie şi cetate să fie cap tuturor cetăţilor şi să vieţuiască însuş acolo, văzind acel pă(71v)mânt prea bogat în toate: în pâine, în vin, în untu-de-lemnu, în dobitoc de tot fealiul şi pomeate în toate chipurile, carele nu să află pre alte locure, aur, argint, pietri scumpe în tot fealiul, din destul.
Aproape de acel loc sânt saveii, la carii să află mirodiile ceale scumpe, cum e piperiul, cuişoare,
Povestea ţărilor Asiei
115
26. Cei trei magi
zmirnă, tămâie, scorţişoare şi pomi de finic şi alte multe, scumpe. Iar aur, argint, diămantun şi alte pietri multe, scumpe sânt din destul.
Patul116<?> cetăţilor într-acea ţară, unde iaste scaunul ţărei, să chiamă Sawa. Acolo au împărăţitu
116
Povestea ţărilor Asiei
împăraţii lor. De acolo au fost şi înpărăteasa ceaia ce-au dus lui Solomon darure scumpe, cum scrie la Blibie a 3 Cr(s)tvien7 g(î)118 9119. De acolo au fost şi un înpărat den cei trei ce duseră darure la naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos, cum scrie la Sfânta Ievanghelie Matei, g(T)118 2120.
Iar scala a toată Ţara Saviei, ia să chiamă Eden. Acolo se strângu toate neguţătoriile şi de acolo iau neguţătorii de aceale bunâtăţ acei ţăr de poartă pre lume.
Intr-aceaia Aravie scriu că iaste o pasăre ce să6 chiamă finixi, carea trăiaşte 660 de ani. Deacii îmbătrâneaşte. Văzind că înbătrâneaşte, ia-ş face cuib
Povestea ţărilor Asiei
117
t de lemnu ce să6 chiamă casia (72r) şi de zmirnu şi de scorţişoară şi de livan şi de alte leamne mirositoare. Şi să aşază în cuibu şi bate cu arepile până să aprinde de arde cu cuib cu tot. Iar din cenuşa ei naşte un viarme şi mearge crescând până agiunge urma la vârstă şi iaste cât un vâltur. Niciodată nu mănâncă şi zic121 că iaste numai una pre lume. Scriu unii cum zboară oare la Eghipet, oare la India.
Meca iaste cetate în Aravia, mare-şi tare. Mai mult de 6000 de case are într-însa şi iaste cu munţi încungiurată de toate părţile. Sultanul cine o biruiaşte iaste de leagea lui Mehmet. Pământul iaste neploditori şi fără apă, ce pâinea şi altă hrană ce să6 ţin o aduc de pre mare, de la Eghipet, de la Ar Cair, de la Etiopia şi din Aravia.
în mijlocul oraşului iaste bisearecă turcească înpo-triva<...>122. Chiamă-să greceaşte amfiteatron şi iaste de cărămidă zidită şi boltită;, are 100 de uş. Dedesuptul ei sânt cămări boltite. într-însă sânt fără număr mulţime de neguţători carii vând şi cumpără lucrure mirositoare: moscos, zmirnă gi alte.multe mirezme scumpe, cum sânt neşte unsori ce ungu morţii de stau întregi şi mirosescu preste (72v) multă vreame.
în mijlocul acelui loc iaste făcut ca o biserecuce şi un turnişor mitutel. Pentru aceaia trec'turcii şi să închină, zicând că acolo iaste casa ce-au zidit oarecând Avraam. Să va fi adevărat, nu ştim, că Avraam au murit prea demult. în mijlocul turnului iaste puţ adâncu. Acea apă varsă oamenii de-i spălă păcatele, cum îi să6 pare lor. Acolo sântu mulţime de porumbi şi zic că acei porânbi se trag de ruda celui porânbu' carele au fost şoptindu la ureachea lui Mehmet de l-au fost sfătuind.
De ceaia parte de besearecă sânt grajduri de ţin' şi hrănescu într-însele inorogi. Aceaia *fiară iaste de mare ca un strâjnicu122a, cornu are în frunte negru şi lungu de doi sau de trei coţ, părul le iaste<.;.>123, capul ca de cerb, în grumazi scurţi, coama rară.
Povestea ţărilor Asiei
119
genunchele, picioarele supţiri, ca de cerbu. Aceale fieri le aducu de la Etiopiia, pre mare.
De la Indiia încă aduc la Aravia mărgăritari mare şi mult şi de alte ierbi mirositoare şi scumpe şi haine de mătase pre mare, cu corăbii, mai vârtos de la cetatea ce să6 chiamă Vanghelea; aduc şi de la Etiopia de pururea ierbi mirositoare.
Adin - cetate mare şi bogată într-acea Aravie. Fi-vor (73r) şi într-însa vreo 6000 de case. Iaste scală neguţătorească vestită, însă pentru mulţimea zăduhului ce iaste de soare, ei niciodată nu încarcă, nici descarcă zioa, ce tot noaptea. In al doilea ceas de noapte
LS7-
120
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
121
încep şi încarcă până la zio. Vin acolo neguţători cu negoaţe scumpe şi cu pietri de la amândoao Indiile, de la Eghipet, de la Etiopia, de la Persia. Aşa fac şi la Meca, care am scris mai sus, ca şi la Adin.
Acel pământ are întru sine poame scumpe în multe fealiuri şi alte cetăţ şi oraşe bogate şi din destul, carea pentru mulţimea scripturei nu pot încăpea a scrie. Lei şi alte fieri înblă turme, iar mai mult pisici-de-mare sânt multe fără număr.
Siriia iaste înpărăţie în Asia, mai slăvită în toată lumea, pentru căce acolo au născut Domnul nostru, Iisus Hristos, au crescut, s-au hrănit, cercetat-au, învăţat-au, murit-au pre cruce, învis-au a treia zi şi alte multe ciudese au făcut. Are întru sine pământul cel svântu, care oarecând l-au fost făgăduit Dumnedzău ovreailor, cum scrie la Svânta Scriptură. Are şi cetăţ, şi oraşe mari şi bogate şi vestite, mai vârtos Ierusalimul, Damascul , Alixan(73v)dria, Antiohia şi alte ca acealea. Are întru sine şi muntele Livanul. Dintr-însul iaste şi iase 2 ape ce să6 chiamă Iordan şi Dan124; iar unde să înpreună în jos, el să chiamă Iordan. într-acea apă, Slr1 Ioan au botezat pre Domnul nostru, Iisus Hristos, cu tocmeala Duhului Sfântu.
Acea înpărăţie într-un chip iaste şi în căldură, şi în răceală, preste tot într-un chip. Pentru aceaia, acolo oamenii foarte au avut bogăţie mare, mai vârtos în dobitoc, s-au fost ţiind bogat şi avut, cum să arată la Avraam, la Iov, la David, aşijderea şi la alţi, carii cu păstoriia au agiuns domni mari. Ţinut-au acea înpărăţie rimleanii, deaca ş-au luoat de la ovreai mai nainte de naşterea lui Hristos câţiva125 ani şi apoi după răstignirea lui Hristos până la Costandin cel Mare. După aceaia, o au ţinut împărat greci creştini aproape de 1000 de ani, până o au luoat sarachinii. După aceaia, o au luoat francii de o au ţinut 80 de ani, iar pentru nesocotinţa lor ei o au pierdut şi o au luoat iar sarachinii, cum scrie Ta alte împărăţii126.
Iaste acea înpărăţie tocma în mijlocul lumiei, între
28. Naşterea lui Iisus Hristos
apele Ipan127, Tigăr şi Indis, între Schitiia, între Indiia şi între Africa. înparte-să6 Siriia pre domnii, poi(m) ■ Palistina, (74r) Finichiia, Damaschina, Chelemullzs, Co-maghena, Apamena, ludea, Samariia.
Palistina are întru < sine >129 Idumea, Samana,
Povestea ţărilor Asiei
123
Galilea. într-aceale ţăr lăcuiia mai nainte de naşterea lui Hristos aceaste limbi, anume: ievuchii, hananeii, eveii, heteii, ferizii, ghergheii, eseii130. Iar cu putearea lui Dumnedzău aducând Iisus Naviind131 ovreaii în Ţara cea Făgăduită, călcatu-i-au pre aceaia pre toţ şi le-au ucis înpăraţii. Şi câţ ş-au rămas atunci, deac-au ajuns înpărăţiia la David şi la alţi înpăraţ ovreieşti, ei şi i-au svârşit de tot. Şi au lăcuit ovreaii pre aceale pământuri, cum le-au fost făgăduit Dumnedzău.
Cetatea Samaria fost-au cap şi scaun de înpărăţie a 10 semenţie a lui Israil, ce au fost ovreieşti. Şi iaste cale de o zi de la Ierusalim. 2 munţi sânt între Marea Galile<i>i şi a Samariei132, anume Ghelvue şi Garizin.
Galilea are întru sine pomi de măslin mulţi şi vii multe şi câmpi de pâine şi de alte păşuni den destul, bune şi frumoase. Are şi oraşe, şi sate bune, ales Nazaretul - unde au spus arhanghel Gavriil veaste bună Preacistei133 că va naşte pre Hristos şi au născut şi134 au crescut acolo, cum scrie (74v) Sfânta Evanghelie -, Capernaum, Cana - unde au fost Hristos chiemat la nuntă de-au făcut apa vin -, Tiveriada - unde sânt izvoare135 calde înaintea cetăţei -. într-acea Galilea iaste şi muntele ce să6 chiamă Tavor, ovreiaşte Itaberim. Acolo s-au136 preobrăzuit Iisus Hristos.
Finichia, domnia în Siria, iaste lângă ludea. Despre amiazăzi să hotărăşte cu Galilea. într-acea ţară sânt ceale 2 oraşe mari, vestite, anume Tir şi Sidon, carele scrie şi la Evanghelie. Oamenii dintr-acea Finichie au scos întâi slove greceşti din ovreieşti.
Damascul iaste cetate în Ţara Damaschinii mare şi vestită, carea locul ei—1 arată şi acum lacuitorii de acolo streinilor ce mergu dintr-altă parte. Nu-ş dă nimănuilea137 întâi în lume şi iaste făcută de slugile lui Avraam. Acolo au ucis Cain pre Avei; acolo au botezat Anania pre Pavel Apostol când s-au fost trimis de mai marii ovreieşti de la138 Ierusalim să facă rău crezătorilor întru Iisus Hristos, iar putearea dum-
126
Povestea ţărilor Asiei
nedzăiască i să arătă pre cale, cum scrie la Deanie139 Apostolilor140.
(75r) Antiohia - cetate în Siria, carea au fost scaun înpăraţilor cei ce s-au tras din ruda lui Seleft-înpărat, după Alixandru Machidon. Ţinutu-o-au multă vreame înpărăţii creştini, iar apoi o au pierdut de o au dat cu Ierusalimul.
Mesopotamii, carea zic ovreaii Arămia, iaste lângă Siriia. Această ţară stă între 2 ape mari86 şi vestite: Tigăr iaste despre răsărit şi ploditori mai vârtos despre Efrat, carea Efratul141 în toţ anii face rod şi—1 creaşte în toată ţeara.
Coneţ.
Note
1. E vorba de Cartea întâi a Regilor, cap. 31; vezi Biblia, Bucureşti, 1975, p. 328.
2. Vezi Cartea Iuditei, cap. 13, în Biblia, 1975, p. 938-939. Localitatea Betulia (în manuscris: Vetuluoa, f. 49r/8) se pare că a rămas până azi neidentificată; vezi pentru aceasta La Bible (Traduction (Eecumenique de la Bible), Paris, 1988, p. 1209, col. 1, şi p. 1214, col. 2, nota g.
3. Scris iniţial: Orofern; l e adăugat ulterior, se pare de altă mână, deasupra primului r, lăsat neanulat în rând.
4. Scris: şin.
5. Cuvânt glosat marginal, se pare de altă mână: Miljoc lumii
6. Altă lecţiune: se.
7. La acest cuvânt, glosă marginală indescifrabilă, parţial tăiată la legarea manuscrisului.
8. Cuvânt scris şi marginal.
9. Grafie greşită pentru Cafcas (= Caucaz); cf. S. Munster, La Cosmographie universelle, p. 1250.
10. Scris: alolo.
11. Scris iniţial: ţeară; a e notat ulterior, probabil de altă mână, peste ea.
12. Scris: obiceaiule.
13. Cuvânt scris interliniar.
14. E vorba, de fapt, despre Siria, şi nu despre Asiria. Vezi S. Munster, Cosmographey oder Beschreibung aller Lănder, p. 1350-1351, şi La Cosmographie universelle, p. 1231.
15. Scris: milituri:
16. Formă coruptă pentru Saladin; cf. S. Munster, La Cosmographie, p. 1231. Se pare că e vorba de Saladin I (1138-1193), sultanul Egiptului (1171-1193) şi al Siriei (1174-1193), kurd de origine, întemeietorul dinastiei musulmane a ayyubizilor, celebru prin luptele sale împotriva cruciaţilor. în urma victoriei de la Hattin (1187) asupra creştinilor, a cucerit, între altele, Ierusalimul şi aproape tot teritoriul Principatului latin al Antiohiei, dar nu şi oraşul Antiohia; vezi Grand Larousse encyclopidique en dix
128
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
129
volumes, Paris, 1973-1975, voi. I, s. v. Antioche, voi. IX, s. v. Saladin f*.
17. SI.; în traducere: Sfântul Petru.
18. E vorba de cetatea Seleucia; cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1350, şi La Coşmographie, p. 1231.
19. E vorba de insula Cipru; cf. S. Munster, ibidem.
20. SI.; în traducere: anume, pe nume.
21. Altă lecţiune: Ţeara.
22. Anul 7134 de la Adam corespunde intervalului 1 septembrie 1625 - 31 august 1626 al erei creştine. în realitate, persanii au recucerit Bagdadul de la turci la 11 ianuarie 1624, după un asediu de aproape trei luni, în timpul domniei şahului Abbăs I cel Mare. Vezi pentru aceasta A. Decei, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, Bucureşti, 1978, p. 344.
23. Anul menţionat corespunde intervalului 1 septembrie 1626 - 31 august 1627 al erei noastre. Textul se referă, probabil, la încercarea nereuşită a turcilor de a redobândi Bagdadul în urma unui asediu prelungit, de aproape opt luni, încheiat la 3 iulie 1626. Vezi, pentru detalii, A. Decei, op. cit., p. 345.
24. Secvenţa mo e notată marginal; în cuvântul scris în rând locul respectiv e neclar.
25. Cuvânt glosat marginal: măturile. E vorba totuşi despre mătăsuri; vezi S. Munster, Cosmographey, p. 1364, şi La Coşmographie, p. 1253.
26. Scris în rând: Oroalidis; marginal e notată secvenţa des.
27. E vorba de Persepolis; cf. S. Munster, La Coşmographie, p. 1254.
28. Vezi, de exemplu, Cartea lui Neemia (a doua Ezdra), în Biblia, 1975, p. 508. E vorba, probabil, de Artaxerxe I, regele Persiei între 465 sau 464 şi 424 î.d.Hr.; vezi La Bible, 1988, p. 1095, col. 1, p. 1099, col. 2, nota/, p. 1102, col. 2, nota w, p. 1107, col. 2, nota b.
29. Cf. ms. rom. B. A. R. 3404, f. 10v/8: ti era.
30. Ruinele anticului oraş Babilon (situat pe Eufrat) se găsesc la circa 90 de km sud de capitala Irakului, Bagdad (oraş aşezat pe malul Tigrului). Oraşul Susa se afla mult mai departe de Babilon, spre est, la peste 300 de km. Vezi pentru acestea F. Vigouroux (coord.), Dictionnaire de la
Bible, Paris, voi. I, f. a., col. 1361-1362 (harta), voi. II, 1910, col. 1632 (harta); Enaclopiiiia Italiana ai Scu/iv LettereedArti, Roma,voi. V, 1949.p "VMhjrta). Akjdtnuj.i Nauk SSSR, Institut Narodo\ \/n. So\nminn\i Ituk, Moscova, 1966, p. 251; The Encvilnfuiiu Anumana. New York-Chicago-Washington,D.C.,', voi. III, 1961, p. 7, col 2, s. v. Babylon, şi p. 40, col. 1, s. v. Baghdad; The New Lexicon Webster's Dictionary of th't Enji\h l unquw. Vw York, 1992, s. v. Babylon, Baghdal
31. Altă lecţiune: talere.
32. Scris: penre.
33. E vorba de Semiramida, regina legendară a Asiriei şi a Babilonului.
34. în rând, între slovele-cifre cu valujita numeriu 4(0 şi, respectiv, 90, e un punct mare,'negru, care acoperă un semn grafic indescifrabil; slova-cifră cu valoarea numerică 400 e notată şi marginal.
35. Vezi Biblia, 1975, p. 891-893.
36. Scris: Chihus.
37. E vorba de Marea Caspică. ,
38. în realitate, între hotarele amintite se întindcaîn antichitate Media, şi nu Lidia. Vezi F. Schrader (coofd.), Atlas de geographie historique, hărţile 4, 7. 8: cf. şi cele scrise de copist în continuare.
39. Altă lecţiune: sor.
40. Altă lecţiune: Căsăpească.
41. Forma lefcas reflectă acuzativul plural de la lat. leuca „leghe"? Vezi, de exemplu, Giovanni Antonio Magini. Geo-graphiae universae... opus, II. f. 256\ «Calccutum Regnum praecipuum est, licet 25. Leucas (subl. n.) orae maritimae tantummodo complectatur». Cf. totuşi ngr. Xevya, kevyri «leghe". - ,
42. In text, ultimele două cuvinte sunt greşit delimitate cu ajutorul virgulei: cardamonta, mirindu (f. 56r/18). Greşeala există şi în ms. rom. B: A. R. 34,04 (f. ll\<35), unde apare în plus un punct între secvenţele carda şi .monta. Pentru corectitudinea soluţiei propuse de,noii .vezi descrierea teritoriului din jurul Calicutului (primul oraş din-India în care au ajuns portughezii - prin Pero (Pedro)' da Covilhâ"
130
Povestea ţărilor Asiei
(Covilhâb) în 1487 şi prin Vasco da Gama în 1498 -, existent şi azi, situat în sud-vestul ţării, pe Coasta Malabar, şi diferit de mai cunoscutul oraş Calcutta, aflat în estul Indiei, pe râul Hooghly, cel mai vestic braţ al Deltei Gangelui; cf. Grand Larousse encyclopedique en dix volumes, s. v. Calcutta, Calicut ou Kozhicode, Covilha, Hooghly; cf. şi Ioan Popovici (coord.), Enciclopedia descoperirilor geografice, Bucureşti, 1975, p. 19, 21, 163, 284-285, 301-302) la G. A. Magini, op. cit., II, f. 256v: «Suburbanus urbis ager piper mittit, gingiber, tamarindum (subl. n.), myra-balanos»; vezi şi pasajul corespunzător din versiunea italiană a aceleiaşi lucrări (Geografia, cioe Descrittione universale della Terra, II, f. 187r): «II territorio sotto la cittâ produce gengero, tamarindo (subl. n.), mirabalani». Ordinea în care cele două cuvinte se succedă în manuscris se întâlneşte în lucrările deja citate ale lui Magini, într-un fragment referitor la provincia Malabar; vezi Geographiae universae... opus, II, f. 256r: «abundat hordeo, oriza ac variis fructibus, in primis verd gingibere, myrabalanis, cardamomo, tamarindis (subl. n.), cinnamo, cassia, pipere»; cf. şi Geografia, cioe Descrittione universale della Terra, II, f. 186v: «abonda per6 d'orzo, d'oriza e di varii frutti e sopra tutto di gengero, di mirabalani, di cardamomo, di tamarindo (subl. n.), di cinnamomo, di cassia, di pepe». 43. Cf. ms. rom. B. A. R. 3404, f. 12r/2: lahavrasila. Vezi şi S. Munster, Cosmographey, p. 1409: «Presilien kompt von Darnasseri schier 200. meii von Calikuth», şi La Cosmographie, p. 1312: «Le bresil vient de Darnassery, qui est distant de Calicuth pres de deux cens lieues» (sublinierile ne aparţin). Prezentăm câteva sugestii pentru explicarea acestei forme. S-ar putea să avem a face cu un cuvânt compus. în această ipoteză, segmentul vrasila ar corespunde celor două substantive subliniate de noi în textele lui Munster (germ. Presilien, fr. bresil), substantive ce denumesc un arbore exotic (Haematoxylon brasiletto) din familia cesalpiniaceelor, ordinul leguminoaselor, care conţine o materie colorantă roşie (hematina sau hematoxilina) şi care este îndeaproape înrudit cu un alt arbore exotic (Haematoxylon campechianum), al cărui lemn e cunoscut de
Povestea ţărilor Asiei
131
mult în ţara noastră sub numele de băcan (vezi Grand Larousse encyclopedique en dix volumes, s. v. bresil, campâche, cesalpiniacees, haematoxylon; Zach. C. Panţu, Plantele cunoscute de poporul român, ed. a II—a, Bucureşti, 1929, p. 13, col. 2, s. v. băcan). Cât despre partea iniţială, laha, aceasta ar putea primi, în stadiul actual al cunoştinţelor noastre, două interpretări. Mai întâi, ea ar putea fi pusă în legătură cu lat. med. Iaca, lacca, lacha (cf. şi fr. laque, it. lacca) „species resinae" (Du Cange, Glossarium mediae et infimae latinitatis, voi. IV, Paris, 1845, p. 6, s. v. Iaca, lacha). într-un citat inserat în acelaşi dicţionar (Du Cange, op. cit., voi. I, Paris, 1840, p. 764, col. 1, s. v. brasile) figurează următoarea definiţie privitoare la copacul în discuţie: «Bresillum est arbor quaedam, e cujus succo optimus fit color rubeus» (subl. n.). De aici reiese că e posibilă, cu oarecare aproximaţie, relaţia: succus = Iaca. In acest caz, forma lahavrasila ar desemna seva (răşina) cu proprietăţi colorante a arborelui exotic respectiv. Marco Polo (La Description du monde, ediţie de Louis Hambis, Paris, 1955, p. 243) afirmă în capitolul dedicat insulei Java la Mineure (identificată de editorul francez cu insula Sumatra de azi, cf. op. cit., p. 405; în manuscris: Samootri, i. 56r/19): «En cette île y a tres grandissime abondance de tr&ors, de toutes Ies cheres 6pices, et bois d'aloes, et nard, et bresil» (subl. n.), iar G. Botero (Le Relationi universal^ Veneţia, 1599, partea I, voi. II, Delle isole, cartea a Il-a, p. 23) scrie, la rândul său, despre aceeaşi insulă («Samatra»): «Le richezze dell'isola consistono nelle minere d'oro, stagno, ferro, zolfo, sandalo bianco, agarico, canfora, pepe, zenzero, cassia, nasta (liquor simile all'oglio), lacca» (subl. n.). în alt loc, Botero explică sensul it. lacca (op. cit., partea I, [voi. I], cartea a Il-a, p. 129): «alcuni dicono esşer gomma d'alberi» (subl. n.). Citatul din cartea lui Marco Polo şi cel referitor la insula Sumatra din lucrarea lui Botero au urmărit să arate că în' legătură cu anumite realităţi din insula respectivă sunt folosiţi doi termeni (it. lacca, fr. bresil) cu care ar putea fi eventual compaiată forma lahavrasila din manuscris, în cea de a doua interpretare, secvenţa iniţială laho ?r
132
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
133
putea fi pusă în relaţie cu un toponim. Marco Polo (La Description du monde, p. 241) prezintă «une province qui est sur la terre ferme et est appel6e Lochac: elle est tres grande et riche. [...] En cette province, le bresil cultivd pousse en grandissime quantită, et aussi bien du musc et de l'6bene» (subl. n.). Numele acestei provincii apare sub forma Locac în versiunea în limba italiană a cărţii lui Marco Polo (// Milione, ediţie de Fabio Caddeo, Milano, 1960, p. 191) şi sub forma Lothac în textul latin transcris de A. C. Moule (The Description of the World, Londra, 1938, voi. II, p. 64). Provincia respectivă se pare că a rămas până în prezent neidentificată cu precizie, dar ea ar putea fi localizată fie undeva pe teritoriul actual al Thailandei, fie, mai probabil, în partea sudică a Peninsulei Malacca - pe teritoriul de azi al Malaysiei Occidentale -, peninsulă care este despărţită prin strâmtoarea omonimă (Malacca) de insula Sumatra (VZ Milione, p. 191, nota 4; La Description du monde, p. 404; vezi şi Harta Asiei în timpul lui Marco Polo ataşată la sfârşitul ediţiei în limba franceză). O confuzie între denumiri sau o eventuală extindere a numelui insulei Sumatra cel puţin asupra unei părţi a acelei provincii ar putea explica de ce în manuscris se afirmă că lahavrasila provine din «ostrovul ce să chiamă Samootri» (f. 56r/19). Această a doua interpretare se întemeiază pe faptul că în ediţia în limba franceză a cărţii lui Marco Polo apar, la un moment daţ, în capitolul despre regatul Coilum (La Description du monde, p. 276; în manuscris: Colon, f. 57r/6), două sintagme (dintre care prima conţine chiar numele arborelui exotic aici în discuţie) alcătuite dintr-un substantiv ce denumeşte o plantă urmat de un adjectiv care precizează originea ei locală: «y pousse le bresil coilomin, qui est tres bon, et le gingembre coilomin» (subl. n.). Prin urmare, e posibil ca şi forma lahavrasila să aibă o structură similară cu a sintagmelor menţionate, de care s-ar diferenţia prin topică: numele regiunii l-ar preceda pe acela al plantei. în această ipoteză, forma din manuscris ar desemna lemnul acelui arbore exotic cultivat în provincia Lochac, situată, foarte probabil, în apropierea insulei Sumatra.
44. Pentru întregul paragraf, cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1409, şi La Coşmographie, p. 1311-1312.
45. Cf. ms. rom. B. A. R. 3404, f. 12r/8: totul
46. Altă lecţiune: ţeara.
47. SI.; în traducere: Sfântul.
48. / din mijloc e notat şi marginal; în cuvântul scris în rând slova respectivă are o formă puţin obişnuită.
49. Scris: am.
50. Grafie greşită pentru Taprobana. Cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1411, şi La Coşmographie, p. 1314.
51. Probabil formă coruptă pentru antipodes (= antipozi); cf. şi ms. rom. B. A. R. 3404, f. 12v/5: anipodis.
52. Cf. Cuvântul înainte la prezenta ediţie, p. 32-33.
53. Secvenţa ce e notată peste un m. Deasupra lui / a existat o slovă surmontată de titlă; acea slovă, anulată de copist prin tăiere cu o linie groasă, e azi indescifrabilă, dar titla se păstrează intactă.
54. Cf. gr. tjcooc, a, ov „oriental". Vezi A. Bailly, Dictionnaire grec-franqais, Paris, 1950, p. 912, col. 3. în harta Asiei de la începutul lucrării lui Giovanni Botero, Le Relationi universali (Veneţia, 1599), Oceanus Eous sive Orientalis reprezintă denumirea dată părţii de nord a Oceanului Pacific de azi, care scaldă ţărmurile estice ale Asiei.
55. Altă lecţiune: protivnică.
55a. Alte leeţiuni: stănjăni, stănjâni, stânjâni.
56. Cuvânt scris interliniar: v deasupra lui mai şi a deasupra lui ţine.
57. Scris: înpartea.
58. Cf. Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 17, 20, în Biblia, 1975, p. 1117, col. 2: «Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă». Vezi, de asemenea, cap. 21, 21, precum şi Evangheliile după Marcu (cap. 11, 23) şi după Luca (cap. 17, 6) şi întâia Epistolă către Corinteni a Sf. Apostol Pavel, cap. 13, 2.
59. Altă lecţiune: deplin.
60. Notă marginală, situată aproximativ în dreptul rândului care cuprinde pasajul ce zise acelui deal... şi să mută, fără raportare precisă la vreun termen din text: Vezi minune:
mmmmmm
134
Povestea ţărilor Asiei
Literele iniţiale v şi, respectiv, m ale acestor cuvinte, scrise unul sub celălalt, au fost parţial tăiate la legarea manuscrisului.
61. Scris: minunanată.
62. Grafie greşită pentru Evropa (= Europa); cf. ms. rom. . B. A. R. 3404, f. 13r/30: Evropa. Vezi şi S. Munster, La
Cosmographie, p. 1265 (tipărit greşit 1256).
63. E vorba de fluviul Don, numit în antichitatea greco-latină Tanais. După cum se ştie, Donul se varsă în Marea Neagră (mai precis, în Marea Azov), iar Volga în Marea Caspică. Oraşul Moscova se află pe râul omonim, care îşi varsă apele în râul Oka, un afluent de dreapta al fluviului Volga. Referitor la posibilitatea producerii confuziei între Volga şi Don, vezi Pauly-Wissowa, Real-Encyclopădie der classi-schen Altertumswissenschaft, Stuttgart, seria II, voi. I, 1914, s. v. Ra, col. 6-8, şi voi. IV, 1932, s. v. Tanais, col. 2166; cf. şi Petrus Apianus, Gemma Frisius, Cosmographia sive Descripţia universi Orbis, Anvers, 1584, p. 119, col. 1.
64. Scris: din î(n). Am notat litera n între paranteze rotunde pentru a semnala astfel absenţa ei din text, acolo figurând acea slovă care, singură, are, de obicei, una dintre valorile: î, îm, în.
65. Altă lecţiune: orce.
66. Scris: altoi.
67. Scris iniţial: Ghiguistu; ulterior, peste u final a fost notat ierul mare; altă lecţiune: Ghiguistă. E vorba de Genghis-Han; cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1379: Canguista.
68. Altă lecţiune: episcupi.
69. SI.; în traducere: luna aprilie, 23 de zile.
70. SI.; în traducere: zile.
71. Altă lecţiune: arhiepiscupul.
72. Altă lecţiune: ţine.
73. Altă lecţiune: ar.
74. Fragmentul nefiind aveare... ca noi e scris marginal.
75. Pasajul din acest paragraf se află la f. 63r (r. 10-15) şi reia aproape în aceeaşi formă conţinutul unui fragment de la f. 62v (r. 7-11), fiind, aşadar, greşit introdus aici. După cuvântul munte e notat un semn de final, alcătuit din două puncte dispuse pe verticală urmate de o scurtă linie orizontală, folosit destul de frecvent de copist pentru a
Povestea ţărilor Asiei
135
marca sfârşitul unor părţi mai ample de text, fapt ce ar putea constitui un indiciu că el şi-a dat seama de lipsa de legătură între cele deja scrise şi ceea ce urmează. Pasajul în discuţie figurează, cu mici deosebiri de expresie, şi în ms. rom. B. A. R. 3404 (f. 14v/l^) - unde, de asemenea, reia în mod greşit un fragment similar, existent la f. 14r (r. 21-24) -, dar acolo, în locul semnului de final, apare o virgulă.
76. Pentru a fi înţeleasă, această propoziţie trebuie citită în continuarea ultimei fraze din paragraful care conţine relatarea despre împăratul Egiptului.
77. Unele nume de zei sunt, desigur, corupte; cf. S. Munster, La Cosmographie, p. 1266: «Ilz n'adprent que ces" dieux cy, ascauoir Vesta, Iupiter, Apollo, Venus, Mars et Hercules». •
78. Altă lecţiune: amazonini.
79. Titlu scris în rând, în continuarea textului.
80. Scris: ei le; cf. ms. rom. B. A. R. 3404, 1. 14v/24: ele.
81. Secvenţa nevi e scrisă între parante/c rotunde, notate de copist sub rând.
82. In acest cuvânt, literele /, n, r sunt scrise ca "minuscule în alfabet latin. D pare a fi o majusculă în acelaşi alfabet.
83. Cf. întâia Epistolă Sobornicească a"Sf. Apostol Petru, în Biblia, 1975, p. 1358-1362.
84. E vorba de Iason, conducătorul expediţiei argonanţilor în mitologia greacă. Mideanul prounc, loarte probabil, de la numele vrăjitoarei Afofeea, > care 1-a ajutat pe lasou să dobândească lâna de aur şi un. s a i.i\.iii<iit uliuior cu acesta.
85. SI.; în traducere: Sfântul Apostol Petru.
86. M este scris incomplet.
87. Titlu scris în continuarea uLtimelor trei cuvinte din paragraful precedent, în pariu niiir.il i .i spaţiului u ai fi putut rămâne liber în rândul respectiv.' în cuvintele din titlu, literele e şir sunt sciik v.a minusLUle in allahu lainicei doi d par a fi majuscule în,acelaşi alfabel. Ultima consoană poate fi s majuscul latin sau j final grecesc (<;).
88. In realitate, insula Rodos se ifll în Mana Eji nu în Marea Adriatică.
■1
fiii
136
Povestea ţărilor Asiei
89. Explicaţie evident greşită (lat. rosa = „trandafir"). Trimiterea trebuia făcută la gr. poSov „idem". Se pare totuşi că derivarea numelui insulei de la acela al trandafirului este nesigură; vezi A Bailly, Dictionnaire grec-franqais, p. 1722, col. 1.
90. Cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1328: «700. elenbogen», şi La Coşmographie, p. 1190: «70. coudees». Textul românesc pare a reflecta o eventuală confuzie între slovele-cifre cu valoarea numerică 70 şi, respectiv, 800.
91. Scris: de-a abia.
92. Alte lecţiuni: sfărămit-au, sfărmit-au, sfârâmit-au, sfâr-mit-au.
93. Insula Rodos s-a aflat în stăpânirea cavalerilor din ordinul călugăresc al Ospitalierilor Sf. Ioan de la Ierusalim (= Ioaniţi) din 1309-1310 până în 1522, când a căzut în mâinile turcilor (vezi N. Iorga, Rhodes sous Ies Hospitaliers, Paris-Bucureşti, 1931, p. 21-22, 75-77; A. Decei, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, p. 169-170; Ernle Bradford, The Shield and the Sword. The Knights of Malta, London and Glasgow, 1974, p. 63-64, 118-122). Denumirea din manuscris pare a reflecta o confuzie probabilă cu un alt ordin militar religios, acela al cavalerilor Sf. Mormânt de la Ierusalim; vezi La Grande Encyclopedie, voi. 29, Paris, f. a., p. 282-283, s. v. Saint-Sepulcre; Grand Larousse encyclopâdique en dix volumes, s. v. hospitalier, orare, Saint-Sepulcre. Cf. şi S. Munster, Cosmographey, p. 1327-1328, şi La Coşmographie, p. 1191-1192, 1225-1226.
94. Luptele purtate de turci în prezenţa sultanului Soliman Magnificul pentru cucerirea Rodosului au durat de la 29 iulie 1522 până la 20 decembrie acelaşi an, când apărătorii creştini s-au predat condiţionat. în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 1523 cavalerii de Rodos rămaşi în viaţă au părăsit definitiv insula (A. Decei, op. cit, p. 170). Ulterior (în 1530), ei se vor stabili în insula Malta, cu acordul împăratului Carol Quintul (E. Bradford, op. cit, p. 126).
95. / are o formă puţin obişnuită.
96. Cf. Faptele Sfinţilor Apostoli, cap. 19, în Biblia, 1975, p. 1250-1251.
97. Scris: răcorăscă.
Povestea ţărilor Asiei
137
98. Scris iniţial: în; t şi r adăugaţi ulterior formează ligatură, iar e a fost notat deasupra slovei iniţiale a cuvântului următor.
99. Din enumerare lipseşte, desigur, focul. încă din antichitate se credea că Universul este alcătuit din patru elemente fundamentale («stihii»), aşezate în patru sfere concentrice succesive: Pământul (la mijloc), apoi apa, aerul şi focul; vezi, de exemplu, John Kirtland Wright, The Geographical Lore of the Time of the Crusades, New York, 1925, p. 20-21.
100. Scris: căs?
101. După acest cuvânt e notat un semn asemănător cu acela actual al înmulţirii din matematică (X).
102. Altă lecţiune: gogoaşe.
103. Alte lecţiuni: ca în, can.
104. Probabil formă coruptă. Cf. S. Munster, La Coşmographie, p. 1177: «elle <= Asie> confine a l'ocean, qui est appelle Eolus vers orient, Indicque vers midy et Scythique (subl. n.) vers septentrion»; cf., eventual, şi gr. cnnpixioc, ,rj ,ov „solidement 6tabli, fix€" (A. Bailly, Dictionnaire grec-franqais, p. 1793, col. 1).
105. E vorba de Marea Azov. în antichitate, grecii o numeau Mcucoth; (Xiuvrj) (A. Bailly, op. cit, p. 1217, col. 3), iar latinii Maeotis (palus) (L. Quicherat, A. Daveluy, Dictionnaire latin-frangais, Paris, 1892, p. 796, col. 1, s. v. Maeotis).
106. Scris: ai?
107. Explicaţie etimologică şi genealogică formulată încă din antichitate; vezi Pauly-Wissowa, op. cit, Stuttgart, voi. II, 1896, s. v. Asia, col. 1534, 1563. Cf. şi S. Munster, La Coşmographie, p. 1177: «Elle a prins son nom d'Asie, fille d'Ocean et de Thetys».
108. SI.; în traducere: fiu (l).
109. Probabil formă coruptă pentru Manaeus Lydus. Segmentul Manei ar putea reflecta fie genitiv-dativul de la rom. Manea, fie un genitiv latin; în acest ultim sens, vezi P. Apianus, G. Frisius, Cosmographia sive Descriptio universi Orbis, p. 69: «ab Asio Manaei Lydi filio» (subl. n.). în lucrările cercetate de noi, cele două nume apar sub diferite forme; cf. S. Munster, La Coşmographie, p. 1177: «Asius filz de
138
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
139
Maeneus Lydus»; G. A. Magini, Geographiae universae... opus, II, f. 21 lr: «ab Asio Manaei Lybi filio»; vezi şi versiunea italiană a ultimei cărţi citate, Geografia, cioe Descrittione universale della Terra, II, f. 153v: «Asio figliuolo di Maneo di Libia» (sublinierile ne aparţin). în tradiţia antică referitoare la regii legendari ai Lidiei, Asies era nepot de fiu, prin Kotys, al lui Manes; mai exista şi un Asios, fiu al lui Lydos, acesta din urmă fiind nepot de fiu sau strănepot al aceluiaşi Manes; vezi Pauly-Wissowa, op. cit., Stuttgart, voi. II, 1896, col. 1534, 1579, 1605-1606, 2262, voi. XIII, 1927, col. 2206-2207, voi. XIV, 1930, col. 1050-1051.
110. în realitate, Arabia Pietroasă nu se afla în partea de nord-vest a Siriei, ci în nord-vestul Arabiei şi în sudul Siriei; vezi S. Munster, La Coşmographie, p. 1203 (harta) şi p. 1239.
111. Al doilea e este scris deasupra rândului.
112. Trimitere făcută, foarte probabil, la capitolul dedicat Muntelui Sinai; vezi mai jos nota 115.
113. Sintagma în ce loc se repetă.
114. Alte lecţiuni: voievoda, voievodă.
115. Capitolul referitor la Muntele Sinai, semnalat aici, lipseşte din ms. rom. B. A. R. 1436, 3404 şi 1282.
116. Pentru capul! Cf. ms. rom. B. A. R. 3404, f. 17v/24: palatul.
117. SI.; în traducere: împărăţie; pentru Cartea Regilor (vezi Biblia, 1975). Cf. însă Bibliia, Bucureşti, 1688, unde primele trei cărţi sunt intitulate/4 împărăţiilor, în vreme ce în titlul ultimei şi în colontitlurile tuturor celor patru cărţi apare numai forma de singular A împărăţiei
118. SI.; în traducere: capitolul.
119. Se pare că e vorba, de fapt, despre capitolul 10 (III Regi 10). Vezi Biblia, 1975, p. 373-374; cf. şi Bibliia, 1688, p. 251.
120. Cf. Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 2, 1, în Biblia, 1975, p. 1098, col. 1: «magii de la Răsărit au venit în Ierusalim». In acest capitol nu se precizează numărul magilor şi nici ţara lor de origine. Ideea referitoare la calitatea acestora de regi sau de împăraţi, menţionată numai de textele apocrife şi intrată în conştiinţa populară, precum şi localizarea unuia dintre ei la Saba provin, se pare, dintr-o
anumită interpretare a Psalmului 71 (72), 10. în tradiţia creştină se consideră, de obicei, că magii au fost în număr de trei - valoare dedusă, foarte probabil, din numărul darurilor oferite de aceştia Pruncului Iisus (aur, tămâie, smirnă) şi susţinută şi de interpretarea potrivit căreia ei ar fi fost reprezentanţii celor trei seminţii născute după potop din fiii lui Noe (Sem, Ham şi Iafet) -, dar se cunosc şi unele reprezentări vizuale mai vechi cu doi, patru sau opt magi, iar în bisericile siriană şi armeană numărul lor este apreciat la doisprezece; vezi F. Vigouroux (coord.), Dictionnaire de la Bible, voi. IV, Paris, 1908, s. v. mage, coh 546-548; Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, ed. a II—a, Bucureşti, 1995, s. v. mag. Pentru un text apocrif în limba română despre cei trei magi („vâlhovnici" sau „vâlhovneci"), datând, foarte probabil, din 1755-1756, vezi ms. rom. B. A. R. 34, f. 63r-69v, şi ediţia realizată de Dan Simonescu, Legenda lui Afrodiţian Persul, Bucureşti, 1942.
121. Scris: zis; cf. ms. rom. B. A. R. 3404, f. 18r/5: zicu.
122. Loc liber în manuscris la marginea dinspre exterior a filei, putând încăpea în rând cel mult 5-6 slove. Cf. S. Munster, La Coşmographie, p. 1244: «Au milieu de la uille il y a un temple qui comme le Coliset de Romme, qu'on appelle Amphiteatre» (subl. n.); fr. commg exprimă aproximativ aceeaşi idee ca şi rom. pe potriva, care ar fi putut deveni, din greşeală, împotriva (cuvânt existent în text).
122a. Altă lecţiune: străjnicu.
123. Loc liber în manuscris la marginea dinspre interior a filei, putând încăpea în rând cel mult 7-8 slove. Cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1358: «Sein farb ist wie eins dunckel braunen pferds, hatt... ein Iangen halss mit etlich krausen haren und kurz» (subl. n.).
124. Până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea s-a crezut că Iordanul are numai două izvoare, numite, după afirmaţia Sf. Ieronim de exemplu, Jor şi Dan; vezi F. Vigouroux (coord.), Dictionnaire de la Bible, voi. III, Paris, 1910, s. v. Jourdain, col. 1704-1707, 1713-1718.
125. Altă lecţiune: câtva.
126. Cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1336, şi La Coşmographie,
140
Povestea ţărilor Asiei
Povestea ţărilor Asiei
141
p. 1204, unde se face o trimitere similară la capitole care lipsesc însă din ms. rom. B. A. R. 1436, 3404 şi 1282.
127. Probabil pasaj corupt; Ipan = Spania? Cf. S. Munster, La Cosmographie, p. 1204: «Ceste region <= Syrie> est situee au milieu du monde, âscauoir entre YEspaigne et l'Indie, entre Scythie et Ethiopie et gist la comme au milieu» (subl. n.). Totuşi în geografiile antice, Hypanis era un hidronim ce desemna fie Kubanul, fie Bugul actual, fie un râu din Punjab (numit şi Hypasis), fie - uneori în forma Hyspanis - un râu din Carmania (numit şi Hyktanis sau Hyskanis); vezi Pauly-Wissowa, op. cit., Stuttgart, voi. IX, 1916, s. v. Hyktanis, Hypanis, Hypasis.
128. Forma Chelem reflectă acuzativul singular de la lat. Coele, -esl Vezi L. Quicherat, A. Daveluy, Dictionnaire latin-frangais, p. 255, col. 1, s. v. Coele Syria; cf. însă S. Munster, Cosmographey, p. 1336: «Es wirt getheilt in Palestinam, Phoenicem, Damascenam, Coelem, Comagenam und Apa-menam» (subl. n.).
129. Pentru completare, cf. ms. rom. B. A. R. 3404, f. 18v/17.
130. Ghergheii, eseii = numele unor populaţii inexistente. Foarte probabil, segmentare greşită a pluralului substantivului gher-gheseu; vezi F. Vigouroux (coord.), Dictionnaire de la Bible, Paris, voi. II, 1910, s. v. Chananeen, voi. III, 1910, s. v. Gergeseen; Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, ed. a Il-a, s. v. gadareni, Marea Galileii; pentru forma de plural, cf., de exemplu, Palia de la Orăştie, 1581-1582, ediţie îngrijită de Viorica Pamfil, Bucureşti, 1968, p. 51/28 (în fascimil): gherghezeii, şi Bibliia, 1688, p. 159, col. 1, r. 32: ghergheseiu La producerea greşelii respective e posibil să fi contribuit şi asemănarea dintre partea finală a formei de plural a substantivului menţionat şi numele propriu lesei (tatăl regelui David se numea astfel); iată câteva variante formale ale acestui nume: Ese (Noul Testament,
* Belgrad (Alba-Iulia), 1648, f. 70v/2), Eseiu (I. Bianu, Psaltirea Scheiană, Bucureşti, 1889, p. 224/1), Iese (Dosoftei, Psaltirea slavo-română, Iaşi, 1680, f. 89r, col. 2, r. 21; Bibliia, 1688, p. 791, col. 2, r. 24), Ieseiu (Tetraevanghelul tipărit de Coresi, Braşov, 1560-1561, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Măniceşti, ediţie alcătuită de
Florica Dimitrescu, Bucureşti, 1963, p. 171 (f. lr/13-14); Noul Testament, 1648, f. 3r/15), Iessei (Bibliia, 1688, p. 404, col. 2, r. 33). Cel mai des întâlnită în texte rămâne însă forma lesei: Tetraevanghelul tipărit de Coresi, Braşov, 1560-1561, ed. cit., p. 171 (f. lr/13), p. 230 (f. 119v/7); Coresi, Psaltirea românească, Braşov, 1570 (= CRV I 16 Dl, fotocopie, voi. I, caietul 23, f. lr/12); idem, Psaltirea slavo-română, [Braşov (?)], 1577 (= CRV I 19 Dl, caietul 34, f. 3711); Şerban Coresi (?), Psaltirea slavo-română, [Braşov, 1589 (?)] (= CRV 19 A unicat,.caietul 38, f. l7l3); Noul Testament, 1648, f. 37l4; Bibliia, 1688, p. 206, col. 2, r. 51, p. 207, col. 1, r. 7, 16, 18, 20, 23, 24 etc, p. 751, col. 1, r. 14. Primele două variante citate explică mai bine din punct de vedere grafic începutul formei eseii din manuscris.
131. E vorba de Iosua, fiul lui Navi; vezi Cartea lui Iosua Navi, în Biblia, 1975, p. 235-262. în text, primul termen din componenţa numelui respectiv e abreviat; pentru întregirea lui, cf. Bibliia, 1688, p. 153, col. 1, r. 1: Iisus Navi. Referitor la al doilea component, vezi Palia de la Orăştie, 1581-1582, ed. cit., p. 2/16, 290 (notă marginală), 291/27 (în facsimile): Is. Naviin. Forma Naviind din manuscris reprezintă, desigur, o greşeală ce a putut apărea dintr^un reflex de scriere, sub influenţa finalei verbului anterior aducând - a cărui apropiere în rând de numele în discuţie a putut favoriza producerea greşelii respective -, dar şi a altor cuvinte având o terminaţie identică sau similară cu a acestui verb. Numele compus de care ne ocupăm este scris neabreviat, de exemplu, în titlul unui cronograf tradus din rusă pe la mijlocul secolului al XVII-lea probabil de „Staico grammaticul", slujitor al bisericii domneşti din Târgovişte (cf. studiul lui Doru Mihăescu, p. 175-176, citat în nota 50 a Cuvântului înainte la prezenta ediţie); vezi pentru aceasta ms. rom. B. A. R. 1385, f. 3373: Iisus Naviin (s şi n finali sunt suprascrişi).
132. Se pare că o «Mare a Samariei» nu există în realitate; cf. S. Munster, Cosmographey, p. 1348, şi La Cosmographie, p. 1227.
133. Altă lecţiune: Preacestei.
142
Povestea ţărilor Asiei
134. Scris: şc?
135. Altă lecţiune: izvoară.
136. Scris: l-au. Dicţionarul limbii române (DLR), Serie nouă, tom VIII, partea a 4-a, litera P, Bucureşti, 1980, p. 1318, col. 2, înregistrează verbul preobrăzi cu două întrebuinţări: reflexivă, în accepţiile „a se schimba, a se transforma (la faţă), a se transfigura", şi tranzitivă, pentru sensul „a mustra (aspru)". în manuscris, numai forma reflexivă e potrivită din punct de vedere semantic. Cf. Tetraevanghelul tipărit de Coresi, Braşov, 1560-1561, ed cit., p. 188 (f. 36r/l-2), 214 (f. 87v/l): se preobrăzi (vezi şi p. 60, 87). Vezi, de asemenea, Evangheliile după Matei (cap. 17, 2), după Marcu (cap. 9, 2) şi după Luca (cap. 9, 29), în Biblia, 1975, p. 1117, 1145, 1173.
137. Scris în rând: nimănuil(ă). In manuscris, după / apare ierul mare, ale cărui valori, în contextul dat, ar putea fi ă sau zero; am semnalat prezenţa facultativă a vocalei ă, marcând între paranteze rotunde litera corespunzătoare. Marginal, copistul îl notează pe ea.
138. Scris: le.
139. SI.; în traducere: fapta, faptă (singular; îi corespunde, de obicei, pluralul Faptele). Vezi totuşi primul termen cu forma articulată de singular din colontitlul Deaania Apostolilor (Noul Testament, 1648; Deaania apare imprimat pe versoul fiecărei file, de la f. 135 la f. 172, iar Apostolilor, pe rectoul filelor, între f. 136 şi f. 173) şi din titlul Faptul Apostolilor (Bibliia, 1688, în A Cărţilor Dumnezăieştii Scripturi desluşire [= Cuprinsul Bibliei]). Cf., de asemenea, mai sus, în manuscris, substantivul Deanie (singular nearticulat; f. 68r/4), considerat însă cuvânt românesc, întrucât în acel context nimic nu ne obligă să—1 apreciem altfel. Pentru diversele variante formale ale termenului slavonesc în discuţie, vezi Slovnik jazyka staroslov'enskeho. Lexicon linguae palaeoslovenicae, 10, Praga, 1965, p. 553, s. v. dejanije.
140. Cf. Faptele Sfinţilor Apostoli, cap. 9, 1-22, în Biblia, 1975, p. 1237-1238.
141. E pare a fi adăugat ulterior.
Cuprins
Cuvânt înainte.......................................5
Anexa I............................................43
Anexa II...........................................43
Anexa III...........................................45
Notă asupra ediţiei..................................61
Poveastea ţărilor şi a înpărăţiilor câte-s în
pământul Asiei..................................66
Schitiia cea Mare................................88
De amazonine neveaste, muieri tătărăşti ............99
De salomândra.................................101
De Asia cea Mică ce să ţine totdeuna de Asia
cea Mare................................•.....103
De Rodos......................................104
împărţeala dintâi. Cozmogrâfie, ce să zice împărţeala Pământului pre notară şi pre
alte seamne ce sânt în cercurile ceriului ......107
începând întâi de Ia Araviia......................109
Aici iaste a se scrie tocmeala Sfanţului şi de
Dumnedzău îmblatu Muntele Sinaiei...............114
Note..............................................127