ATELIERELE-^^--------------- - SQCEC *> C= SUÎVMâ^t . CRAIOVA : : : ■ . «Aşi: : : : : : PLOCjTi : ; i 1. O 'LI i Leg; zincl o O IMPRIMATUL TEZ —' --------- FRO/AP d a a D CĂRŢI DE VIZITA CLIŞEGRI IN ZINC { ^ == CXECUTATr. CU ÎNGRIJIRE Şl ACUR/ □ o a o LEGATORIE DE CA. = SOLID Şl EFTIN—~ n o a n co/'veuzile se r-ra^csc i.a LIBKÂRIA SOCEc. .----------‘AU ----- . --DI't£CT LA 0;ur-;:j>. ,\TCL'!'.K£l.O?:. CALIÎA VICTOKICf. 21 "UREŞT1 \ BIBLIOTECA ROMÂNEASCĂ ENCICLOPEDICĂ „SOCEC" No. 2. Â S ^ ■__, POEZIILE VĂCÂREŞTILOR CD UN STODID ASUPRA POEŢILOR YÂClREŞTI DE AL. ObOBESCU BUCUREŞTI; Editura Librărie! SOCEC & Co., Societate Anonimă 1908 No. 2. POEŢII VĂCĂREŞTI Se zice că pe cînd Radu Negrul Vodă, fugind din Ardeal pentru persecuţiimile Ungurilor catolici, îşi găsi scăparea pe poalele meridionale ale Carpaţilor şi, scoborînd printre rîpele petroase al Dîmbovicioarei, descălecă şi-şi aşeză scaunul în lunca înverzită ce-i zice Gîmpwlung, cu dînsul mai' mulţi soţi de arme... cavaleri Români, purtînd acvila creştină pe coiful lor de fier, .veniră să caute o soartă mai paşnică într’aceâ nouă patrie, năpustită, în timpii urgisiţi ai potoapelor barbare, de colonii, străbunii lor. (Astfel odinioară Teucru, eroul Salaminei, cerca pe luciul mărilor, cu fraţii săi de vitejie, o patrie .mai ferice). Printre tovarăşii lui'Negru Vodă, se; zice. că ar fi fost şi junele Negoiţă, domnesc cocon al lui. Dan, Voevodul Făgăraşului, şi nepot .de sora al căpeteniei. Românilor; acesta întemeie sate şi biserici douăsprezece pe malurile Dîm- ' 4 , Al. Odobescu boviţei coprinse de dînsul; el avu şease fe'te şi doi feciori, Radul şi Şerban, cărora le lăsă moştenire, cu numele de Văcăreşti, scutul părintesc ce purta gravat pe dînsul Cetatea Făgăraşului^ pe care, fîlfîie o acvilă alba,. emblemă de imaculată putere, şi prapurul purpuriu, cu zicerea „Virtus“ scrisă în litere de aur. De atunci au trecut mulţi ani; ţara avu şi zile de glorie, şi grele încercări. Ni se mai spune că într’o vrem'e, cînd cerul mîniat, secase în pămîntul românesc, toate isvoarele rodirii, cînd foametea cea mai cumplită secera poporul şi silea pe plugarul moşnean să-şi vînză pentru o fârîmă de pîne, către boierul mai avut, ţarina sa strămoşească şi chiar ‘libertatea sa de om, un urmaş al coconaşului Negoiţă, Radul comisul, ce-i ziseră în urmă Bilşug, vărsa cu o nobilă dărnicie comorile sale, poporului. — „Nimeni să nu se mai vînză „rob de nevoia foametei", zise el. „Domnul „Dumnezeu a dat bilşug mare comisului Radu. „El nu cere plată! împărtăşiţi-vă toţi din „roadele muncii sale! Lăudaţi şi preînălţaţi „din tot sufletul p'e părintele ceresc, stăpînul „Radului!“ Poeţii Văcăreşti 5 Aci ne apropiem de timpuri cu amintiri mai precise, mai puţin legendare. La 1554, se născu din neamul Văcăreşti lor,- uri copil căruia şi Domnul de atunci, Pătraşcu cel Bun, îi dete ca naş, numele său: acesta fu aga Pa-tragcu viteazul care, într’o lungă carieră răs-boinică, doborî în bătălii atîţea vrăjmaşi pă-gîni cîte zile cu soare sunt într’un an şi care, pentru aceia, îşi închină sabia i'zbîn'ditoare la toţi sfinţii zilelor de peste an. De acest Pătraşcu, care la bătrîneţe fu Ban al Craiovei şi însoţi la războaie pe Mihaiu Viteazul, este clădită biserica din căminul Văcăreştilor de lîngă Tîrgovişte; în zilele lui Petru Vodă Cercel, 1584, el fu ispravnic, adică executor la zidirea bisericii domneşti din Tîrgovişte, unde i-a şi rămas chipul zugrăvit printre ctitori. Urmaşul lui fu Neagoe Spătarul, pe care Şerban Vodă Cantacuzino, îl avea ca sol al ţărei, Bas Capu-Kehaia, la Poartă; la 1685, acest vrednic bărbat muri în Constantinopol cu hainele pecetluite pe dînsul; trupul lui, supus de Turci la această osîndă, fu adus în ţară şi înmormîntat în tinda mitropoliei dela Tîrgovişte, unde se află piatra sa funerară. Soţia lui, mama Necşuţa, cunoscută în vre- 6 Al. Odobescu mile acelea prin virtuţile ei căsătoreşti, reînnoi memoria venerată a matroanelor romane. Pe lîngă faima sgomotoasă şi smăcinată a răs-boinicilor şi a oamenilor politici, e dulce lucru a-şi odihni privirile pe unul din acele blînde tipuri femeeşti de pace şi căsnicie! Fiul acestor venerabili bătrîni juca un mare rol la curtea activă si fastuoasă a lui Con- * stantin Yodă Brîncoveanul; mai întăiu -vătaf de Copii-din-casă, adică căpetenie a celor 100 de gărzi domneşti, aleşi printre feciorii boie-rimei, şi purtător al steagului domnesc în ocaziunile solemne, el este însărcinat la 1G88, să cate vad pentru facerea unui pod pe Argeş, ca să treacă oştirile împărăteşti în contra Austriacilor; la 1605, Septembrie, Constantin Yodă, plecînd întru întîmpinarea Sultanului, la Dimirikapi, încredinţează lui Constantin Stolnicul Cantacuzino şi lui Ianake Văcărescu vel agă, toată pedestrimea şi o seamă, de calărime pentru paza Tîrgoviştei a Doamnei şi a casei sale; dela 1703 încolo, mai mulţi ani d’a rîndul, Ianache Arăcărescu fu trimes la Poartă ca să împlinească funcţiunile de Capu-Kehaia, în care tatăl său îşi găsise moartea, şi apoi e rechemat de mai multe Poeţii Văcăreşti 7 ori.de către Prinţ în ţară; la 1703, el avu ■ de tovarăş într’această misiune pe stolnicul Toma. Cantacuzino;. la 1705., pe Drăghici Cîmpineanul, vătaful de Aprozi; la 17.06 şi 1707, .merse singur ca să mijlocească a potoli exigenţele nemăsurate de tribut ale Porţii. „Aceste adesea schimbări ale boierilor agenţi „aveau, pricina lor chibzuită^, ne zice Engel1), „în cugetele şi în intenţinnile Brîncoyeanului . „care se desvăluiră mai tîrziu, dar pe care „acum voia să le ţină âscunse<£.. Intr’adeyăr, spre a nuîntărită -şi mai tare prepusurile bănuitoarei Porţi, pe cînd el avea secrete înţelegeri- cu Curţile apusane, Prinţul se silea , ( .neîncetat să. asigureze pe Turci de a sa credinţă, prin desele trimiteri a celor mai de. aproape şi: mai. intimi ai săi. Dar aceste stratageme n’avură, precum, ştim toţi, succesul ce aştepta Brîncoreanul dela ele. încrederea sa amăgită.într’unii din consilierii săi şi mai ales în .bătrînul său urichiu, postelnicul Constantin Cantacuzino, aduse peirea, şi. a lui,şi a oaimenilor măi din suflet devotaţi lui. După ce imbrohorul,/ l) G-eschichte der Wallacliey (Istoria Ţării-Româneşti),. t. II, p. 364. 8 i Al. Odobescu sau comisul împărăţiei asvîrli| vălul de mazilie pe capul Brîncoveanului şi-l strămuta, cu toată familia, într’acea groaznicai^'Furnetiă, cea mai înfiorătoare din vizuinile Jedi-Kulei (Şeapte-turnuri), acel funcţionar otoman rămase. în ţara Românească, „mai ales pentru ca să vînză „starea nemişcătoare a Brîncovenilor, iar pe „cea mişcătoare, consistînd în bani, giuvaieruri „şi blăni scumpe, din care unele erau şi1 dă-„ruite de Petru cel Mare al Rusiei, să o iri-„ventorieze şi să o trimită Ia Constantinopol, „împreună cu vistierul Brîncoveanului, Ianake „Yăcărescu')“. Oînd apoi, la August în 15, anul 1716^ se petrecu la palatul de pe mare; Greli-Kiosk, dinaintea ochilor sultanului Ach-med II-, acea înfiorătoare scenă a, uciderii Brîncovenilor, jertfa începu cu moartea lui Ianake Yăcărescu. Capul lui căzu cel dintăiu, ca spre pedeapsă pentru dreapta credinţă ce păstrase către nenorocitul său Domn; tinerii prinţi cîteşi patru, şi apoi şi tatăl lor, pieriră-, unul după altul supt sabia gealatului. Curajul ce arătase nevinovatul slujbaş la o aşa nelegiuită osîndă, îndemnă pe Domnitor să rabde cu x) Engel, Ibidem, t. II, p. 367- Poeţii Văcăreşti 9 I V9 f tărie acea cruntă expiaţiune a vanităţilor sale. I 2 \ * • i t Cu martiiJul lui Iaiî&ke Văcărescu nu se stinse posteritatea luiţ|3ar însă, aci ne vine o îndoială din care mimai documente vechi ce nu ne sînt cnnoscute-iir putea să ne scoată. Fotino zice că împreuhS ibu Constantin Vodă Brîncoveanul a pierit ucis şi clucerul Ianake Văcărescu, ginerele lui1) şi. ni s’a spus că fiica Brîncoveanului, pe care 'ar fi ţinut-o acesta de soţie, ar fi fost domniţa Stanca. Ştim însă că această domniţă, cea mai mare din fetele lui Constantin Vodă, a luat de bărbat, la 1691, pe beizadea Radul, coconul lui Iliaş Vodă şi că, pe la mijlocul postului mare, din anul 1714, ea a murit avînd triste presimţiri despre restriştea apropiată a tatălui său; ştim asemenea cari au fost soţii celorlalte şease fete .ale Brîncoveanului, şi nici Carra2) nici Cantemir8), nu pomenesc despre ') D. Fotino. Istoria generala a Daciei, tr. de G. Sion, t. II, p. 144. *) Carra. Istor. Mold. şi Român., tradusă româneşte, pag. 109. 3) Ganicmir, Histoire do l’Empire Otlioman, traduc- tion de Mr. de Joncquierres, t. IY. p. 115. 10 Al. Odobescu vreuna care să fi avut de bărbat pe Ianake Văcărescu. Orcum va fi, ramura acestuia s’a perpetuat prin patru fii şi anume: Constantin, Barbu, Radu şi Ştefan. Despre cel dintăiu se ştie că a dăruit moşia, pe care Nicolae Vodă Ma-vrocordat a clădit mănăstirea; Văcăreşti, la 1726; al doilea şi al treilea au trecut cu dis-tincţiune prin slujbele ţării, fără a fi lăsat o memorie strălucită. Onoarea de a ilustră familia prin oameni demni de lauda naţiunii, fu rezervată posterităţii fratelui al patrulea; Ştefan el însuşi, învăţat în literele elene şi mai ales în pravilele împărăteşti, dedat, şi prin experienţă, şi printr’o minte dreaptă şi sănătoasă, cu dara verile .judecătoreşti, fu mai în tăi u vornic de Tîrgovişte, apoi spătar mare şi ‘în tot timpul, oracolul legislativ al epocei sale; pănă mai dăunăzi, urmaşii lui au- păstrat nişte notiţi sumare despre unele procese cărora le dase el hotărîri, minunate prinacuitatea principiilor şi lămiirirea ideilor cuprinse în ele.-In gradul de. onoare în care traia, Ştefan Văcărescu însă nu. eră fericit, văzînd că din cîţi copii năştea frumoasa sa soţie, Poeţii Văcăreşti 11 Catinea D0116, nici. unul: nu rămînea în viaţă • ca să moştenească-averea,^ numele şi înaltele lui simţiri: Dorinţa acestor părinţi de a că-pata un' fiu se învederează printr’o icoană a . Şf.. Stelian, unde. acel ocrotitor al naşterilor şi al pruncilor e înfăţişat avînd la poale-i, > de două laturi îngenunchiaţi, pe - vornicul'. Ştefan Văcărescu şi pe. soţia lui. Era în obiceiele vechi ale cultului nostru d’a închină la sfinţi şi la moaştele, lor, asemenea icoane zugrăvite sau chiar şi chipuri modelate, - * reprezentînd obiecte ce voiau, credincioşii să dobîndească dela cereştii lor patroni; astfel toate icoanele1 vestite din ţară şi toate raclele de sfinţi ce posedă cîte. o colecţiune de braţe, picioare, ochi,. mîni şi chia.r prunci lucraţi în aur, în. argint, ţn sidef, sau în alte ma^ . ferii şi. dedicate toate de pătimaşi sau de ru-gători.-:. ; '• - . • ■ • : . Pietoa>!a reclamă a lui Ştefan nu , rămase fără răsplată, căci, pe la 1740,. i se născu Un fiu. căruia îi era dat de soartă a întrece în merite pe toţi străbunii săi şi a lăsă. nu-. mele! său lăudat .viitorimei; acesta fu Ienakiţă Văcărescu, botezat cu numele moşului său. 12 Al. Odobescu El însuşi, într’un minut de melancolică filozofie, astfel spune despre naşterea sa1): «In zilele acestui fericit împărat (Sultan Mah-mud I, 1730—1754) am văzutv şi eu lumina lumii acesteia, plină de amar chiar la fericirile ei şi plină de nestatornicie chiar la cele ce se pot socoti mai statornice». \ Educaţiunea lui fu'dela început prea îngrijită. Neofit cel bătrîn Kavsocalivitul îl iniţiâ la tezaurele limbei, retoricei şi istoriei elene; un german, anume Weber, îi explica regulele limbei latine; alţi profesori;îl învăţară italieneşte, franţuzeşte, şi hogii turci îl familiarizară cu limba şi literatura otomană, pe care în urmă le cunoştea foarte bine. De tînăr încă el fu nevoit să se dedea cu necazurile şi să’şi formeze un suflet tare şi răbdător, spre a nu fi sdrobit şi nimicit, ca cei mai mulţi, în necurmatele smăcinări ce turburau epoca de anarhie şi de nelegiuiri în. care soarta îl menise să trăiască. Sufletele mari se plămădesc^ în valurile restriştei. •Pe la 1755, ferosul Constantin Grehan Ra-coviţă Voevod, neputînd .suferi spiritul, stăruitor de naţionalitate ce mînă pe unii, din *) In scrierea intitulată: Istoria împăraţilor Otomani etc.-.. scrisă de d. Innaha Yăcurescul, etc... Poeţii Văcăreşti 13 boieri şi mai ales pe Văcăreşti, în purtarea lor, cînd ţara întreagă tresărea supt asprul lui .jug, cugeta să^se scape de aceştia şi exilă pe Ştefan şi pe fratele său Barbu, la insula Cipru; dar, în dbmnia următoare, aceşti doi boieri îşi revăzură patria şi, la 1760, supt Scarlat Vodă Grhica, Ştefan Văcărescu era spătar mare, în vremea ce fiul său, încă de tot june şi de atunci cămăraş, servea ca ispravnic sau purtător de seama la clădirea mănăstirei Sîntului Spiridon cel nou, de pe uliţa Şerban-Vodă; într’acea biserică, întemeiată de Grhiculeşti, pană a nu se dărîma cea veche, ca să se • clădească de pe planul fantastic, ce-i dă astăzi înfăţişarea unui templu de cofetărie, se vede,' pe păreţi, portretul lui Ienăkiţă Văcărescu; din norocire d. Ioan Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a. pune să-l decopieze şi, după acea copie, putem citi azi în trăsurile feţei lui Ienăkiţă, toate înaltele calităţi şi toate slăbiciunile caracterului său1). , _ ') Or’ce Bomân trebuie să privească cu mîhnire per-derea stilului de arhitectură bizantină naţionalizat la noi, şi destrucţiunea vechilor portreturi şi inscripţiuni, ce se fac pe toată ziua cu reclădirea bisericilor. Trebuie M Al. Odobcscu O faţa prelungă şi cam palidă, cu fruntea lată, un nas drept şi regulat, cu nările foarte largi, o gură zîmbitoare ale cărei buze voluptoase abia le ascunde o mustaţă .subţire, ochi căprui cu o căutătură plină de dulceaţă .şi de fîneţii, in sfîrşit o barbă castanie rară şi transparentă ce-i filfîie uşor pe piept: iată trăsurile acelei figuri ce insuflă îndată un simpatic respect şi pe care o susţine cu oarl\şice mîndrie, portul drept al trupului şi gugin-manul de samur, aşezat cu semeţie pe cap. Costumul lui, imitat de pe hainele sale favorite, e compus într’acel portret, de un anteriu de sevaiit roz-gălbui sau chamoix şi încins la brîu cu un giar, din care ese hangerul cu mîner de .smalţ albastru şi de pietre scumpe; pe d'asupra poartă un cnnloi: de coloarea verde deşcliisă a iczmului (iasp alb), îmblănit cu samuri. In mină el ţine un sul de hîrtii desfăşurate pe care se citesc acele cuvinte memorabile ale sale, acel testament în versuri, s't lăudam şi fiu rccomanilfim tutulor spre iniitatiiimr t-liipul inteligent cu cari- il-nii Cn-ţulcşti, in restaurarea Ijisericoi ca ver’ce pricină vor avea Românii noştrnîntre dînşii, să nu fie volnic a-i judeca cineva, fără decît noi între noi să-i judecăm, încă şi Ardealenii, atît parte ostăşească cit şi poliţicească, de va avea pricină cu un Român iarăşi la noi să vie să-şi caute judecata. După aceasta, ne-au chemat ca să mergem în-tr’acea seară la casa gheneralului dinpreună cu familiile noastre, unde au poruncint să se facă Assemblee. Deci seara ne-am adunat toţi acolo cu jupînesele noastre şi, viind şi împăratul la opt ceasuri nemţeşti, intrînd în casă, m’au în-tîmpinat Iîngă uşă pe mine şi mi-au zis! — Senior Văcărescule, (căci îmi aflase numele dela audienţă), te poftesc şi te pui în osteneală ca să-mi faci astăseară tergimanlîk. — îndată eu în-* chinîndu-mă i am răspuns că aceasta este cea mai fericită noapte ce am întîmpinat de cînd m’am născut, şi aşa, luîndu-1 de subţioară din stînga, m’am aflat într’această slujbă şi cinste, pănă la un ceas după douăsprezece, nelăsînd nici un boier şi nici o jupîneasă ca să nu facă vreo întrebare sau vorba sau mîngiiere pănă cînd, vrind să meargă la gazdă, ne-au chemat ca să mergem a douazi afară din cetate la loagăr, unde are însuşi să facă exerciţiu ostaşilor ce era acolo. Deci mergînd după ce au făcut iarăş multe vorbe de mîngîiere, şi aşa au slobozit a merge 22 Al. Odobescu la gazdele noastre, şi împăratul au purces-în ţara Leşească11. Cu toate aceste împărăteşti mîngîieri, boierii români suferiau cu anevoinţă exilul, şi Văcărescu ne spune <îu ce nespusă bucurie primiră ei, la Septemvrie, 1774, vestea cum că pacea s’a înclieiat la 4 Iulie, în Kainargi, şi că s’a numit Domn al (ţării Alexandru Ip-silant, tergimanul divanului Porţii. Boierii din Braşov fură chemaţi îndărăt şi lenăchiţă / * . trecu îndată, pentru a'treia oară în viaţa sa, la Ţarigrad, spre a se. înturna cu noul Domn la'Bucureşti. ■ ' Aci începu un. nou period în existenţa acestui om eminent, period de activitate, de producţiime,. în care inteligenţa sa vie şi sporitoare se desvoltă prin fapte şi prin scrieri, şe.răspîndi, în cursul unei domnii mai paşnice şi mai luminate, asupra administraţiunii,. a legiuirilor şi a culturii, morale , a. Ţării. Numit, pentru a treia oară, ristier şi- apoi la 1780, spătar, el se ocupă, în parte, a regula seama acestor dregătorii şi, în general, a da puternicul său ajutor domnitorului, în toate reformele ce se silea a face. Alexandru- Yodă Ipsilant nu era un om de rînd. Poeţii Văcăreşti 23 Carra care critică tot in Ţară şi mai ales pe Greci, nu se poate opri de a zice1): • „Ceiace deosebeşte pe Alexandru Ipsilant, prinţul Ţării Româneşti, e protecţiunea ce dă artelor şi dorinţa ce are de a avea o condică de legi particulară pentru divanul său şi pentru administratorii de districte; el a tras pentru aceasta în' ţară-i şi cîţiva oameni învăţaţi, pe cari i-a însărcinat a întocmi acea condică1*. Printre oamenii chemaţi a conlucra la acea operă, care fuse Pravilniceasca Condică a Domnului Alexandru Ioan Ipsilant Voevod cea dintâi schiţă de condică civilă promulgată oficial în Principatul României, lenăchiţă Vă-cărescu fu unul din cei mai de frunte; osebit de orînduielile aşternute într’acea pravilă, după poveţile experienţei sale, toată redacţiunea română şi mai ales a hrisovului ce serva de preliminar legilor, este curat a sa. Stilul şi cugetările acestei precuvîntări sînt după spusa unor legişti, mai presus decît chiar coprinsul Pravilei lui Ipsilant, care are mai mult meritul de a fi cel dintăiu pas al codificării noastre, azi încă aşa de imperfectă. Valoarea lucrătorilor e însă proporţionată şi *) Carra. Istor. Moldovei si Eomîaiei, trad. român, p. 149. . ' ' ■ • • 24 AI. Odobescu după mijlocul în care simt executate: importanţa lor creşte cînd concepţiunea le ^spontanee şi nepregătită de alte încercări anterioare.- Intr’adevăr, Iănăkiţă Yăcărescu avea toate calităţile unui adînc diplomat; învăţat, fin şi elocuent, el ştia să fie în tot felul amabil. Viaţa sa privată ne-o dovedeşte şi, fără de-a arunca vreun prepus asupra fericirii casnice a celor trei soţii succesive ale sale, ni s’a spus că adesea inima lui fluturatică se simţea rănită de amoruri ilicite; atunci imâginaţiunea lui poetică se aprindea şi,. înstrunînd coarde româneşti pe lira lui Anacreon sau pe a lui Catul, el îşi descria patima printr’o glumeaţă alegorie, precum: (dntr’un copaciu zarifior Un şoim prins în lăţişor, Strigă amar, ciripind, Norocul său belstemînd: — Multe paseri am vînat • Şi-mi ziceau Şoim minunat! Iar aici laţ fiind întins, Cum am dat, pe loc m’am prins, De inimă,... nu de cap !.. N'am nădejde să mai scap!» ' y ' sau printr’o veselă comparaţiune, zicîrid iubitei sale: Poeţii Văcăreşti 25 «Tu eşti puişor canar I Nu te hrânoşti cu zahar, Nici măcar cu cinepioară; Ci hrăpeşti o inimioară Ge-ai lăcut-o jertfă ţie 1... Ce-ai cu ea de gînd, nu ştie!» Apoi, altă dată, unei neînduplecate care rămînea nesimţitoare la rugăciunile şi la suferinţele sale, poetul, vrînd să-i arate şi reprobarea lumii şi desperarea lui, îi zicea: «D'a-avea milostivire, «Iar firea arătată Nu-i lucru peste fire, D’a fi ne’nduplecată, Şi coi ce au simţire De obşte-i defăimată. Nu pot tăgădui. N’am ce povăţui» *). Alteori, amantul gelos dar prevăzător, el îşi exprimă sfieţa nehotărîre printr’aceste graţioase terţete, a căror corecţiune şi eleganţă va rămînea în veci grea de imitat: «Intr’o grădină, Lîng’o tulpină, Zării o floare ca o lumină. «S’o tai se strică! S’o las mi-e frică Că vine altul şi mi-o ridică 1» *) Acestc versuri sînt dintre exemplele date do autor în gramatica Ba. 26 Al. Odobescu Două strofe de o formă simplă şi graţioasă, şi apoi şi duioasa elegie Amurîta Turturea '), pe care poezia poporană de mult a cuprins-o în întinsul său domen, destăinuiesc simţimintele de adîncă d 11 rere cş se revărsară în inima lui lănâkiţă, după morţile repezi şi succesive ale soţiilor sale dintăi. Negreşit că toate aceste ir^ici floricele poetice au fost scrise în cîte un repede moment de inspiraţiune şi că într’însele nu trebue să căutăm silinţele unui poet cu cuget de autor. Pentru Ienăkiţă Văcărescu, muza era fecioara ce-i procura un minut de plăcere; omul politic, omul serios avea mai grave preocu-paţiuni. Spătar, în al doilea rînd supt Nicolae Vodă Caragea, el găteşte Turcilor un pod pe Dunăre la Brăila şi le adună zaherea la Silistra; dar peste un an, 1783, August, vine domn Mihail Suţu şi, la 2 Iunie, 1784, acesta îl face vistier pentru a cincea oară şi atunci încă el pregăteşte proviziuni şi face un pod la Silistra pentru oastea otomană ce avea să înceapă războiul cu Austria. *) Vezi Poezii, pag. G3. - Poeţii Văcăreşti 27 La 1786, Poarta, după un capriciu a lui Capudan-paşa, întrerupe şirul prinţilor aleşi din . Fanar şi trămite Domn Ţării Româneşti pe un tăi maci u CB fusese simplu pescar în insula Păros, Nicolae Mavroglieni. Această infracţiune la regulile urmate acum de şaptezeci de ani, produce o mare indignaţi une printre boierii români şi, cu toate că Ienake Văcărescu e numit: îndâtă (1787, Ianuarie), din vistier, dvorriic, el însă nu poate suferi pe acest „om prost şi la fire şi la gîndire şi la simţire* *). Ura lui e aşa de neîmpăcată încît cînd, în memorialul său, vine vremea ca să vorbească despre -dînsul, el începe spunînd2): ■ «Mavrogheni sosind în ţară dete pricină tuturor’ a rămînea încremeniţi după ce, l-au văzut ektrom sau poznă a ţârei asemenea. Ce să povestesc cu faptele şi lucrările acestuia ? fiindu-mi şi ruşine să le iau în condeiu; de aceia şi le las la cei ce scriu analele Domnilor ca să facă această osteneală după datoria, la care s’a,u supus». - Cu toate acestea, el urmează a povesti în-tîmplările războiului în care întreprinzătorul Mavroglieni îşi are şi , el un loc însemnat, dar r) Istor. Imp. Otom. p. 227. *. 2) - Iclem. 28 Al. Odobescu nu încetează a-i critica faptele şi a plînge relele ce el a adus peste Ţară1): \ «In multe rînduri i-am arătat aceste strică-, ciuni ce le pricinuia şi la devlet şi la ţară; dar cui să zic»? , Desgustul şi mînia Văcărescului ajung pănă la desperare. Dar să. întrerupem cursul acestor nevoi politice, care vor arunca viaţa sa într’o nouă fază de turburări, şi să ne oprim în anul > 1787,.J.a tipărirea unei scrieri' însemnate a Tui. La acest an a ieşit de supt tipar cartea întitulată: • ” Observat,ii sau băgări de seamă aswpra regulilor şi orXnduielilor Gramaticei Româneşti, adunate şi alcătuite acum întîiu de dumnealui lanake Văcărescul, cel de acum dikeofilax bisericei cei mari a Răsăritului şi mare vistier al 'principatului Valahiei; se hărăzeşte de însuş la prea cinstitul, sfinţitul de Dumnezeu iubitor episcop sfintei episcopii Rîmnicului, Kyr Filaret. Tipărite cu porunca şi blagoslovenia sfinţii sale acum, ■ în Domnia prea înaltului ' şi prea luminatului *) Idem Mns. p. 232. Poeţii Văcăreşti 29 princep a toatei TJngro- Vlahiei Nicolae Ma-=-vrogheni Yoevod. In arhieria sfinţitului şi alesului de Dumnezeu mitropolit şi arhiepiscop al ţârei, Kyr Grigorie. La leat 1787, în tipografia sfintei episcopii a Rîmnicului, de Georgie Popa Costandin tip. Rîmnicului“. In acelaş an apărea, „tympărită acum întru „al doilea rînd, în JTiena Austriei, la, Iosif „noblu de Burţbek, împărătescul şi crăiescul „al Curţii tipograf şi bibliopolK, o a doua edi-ţiune din aceiaş scriere,, dar fără de precu-vîntarea adresată către episcopul* Rîmnicului Filaret. Insă, atît acest personagiu cît şi de-dicaţiunea cărţii, au importanţa lor. Mai întâi acest Filaret, om luminat şi iubitor de ţara, odinioară archiereu supt titlul de Mireon, se alesese episcop la 1780 şi urmase cu stăruinţă tipărirea Mineelor româneşti pe care el, cu predecesorul său episcopul Chezarie, le tradusese în limba pămînteană. întoarcerea succesivă a cărţilor bisericeşti pe limba naţională dela Mateiu Vodă Basarab încoace, are-o însemnătate mare în istoria literară a limbei noastre. Acestui vrednic de laudă cleric închină Iănăkiţă scrierea sa şi dedicaţiunea este prin sineşi o laudă ^locuentă a episco- 30 Al. Odobescu pului şi o destăinuire pe scurt a ideilor măreţe ce mişcau sufletul autorului.. Posteritatea căreia Yăcărescu încredinţează cu atîta ardoare lucrările la care el a pus cea dintăi piatră, a profitat, putem zice, din-tr’însele, şi a lărgit cercul lor; dar meritul întemeietorului e.mai presus de or’ce dobîii-diri posterioare. Tocmai pe cînd învăţata Transilvanie, cu latiniştii ei Petru Maior, S&muil Klain şi atîţia părinţi ai limbisticei române, abia încep a aduce prin tipar cercetările lor la lumină1), Iănăkiţă se sileşte şi dînsul. a determina regulile confuze ce cîrmuiesc.aceasta t limbă încă în pruncia sa; el face mai mult, căci," simţind că cel dintăi pas al limbelor spre cultură şi armonie, este poezia, el se încearcă . a da reguli prosodiei româneşti şi, profitînd de cunoştinţa mai multor limbi ce el; dobîn- *) Gramatica romînă a’lui Samuil Klain sau Mi cu, a fost tipărită, cu litere latine, cu ,vreo cîţiva ani mai nainte,178S>) Este însă învederat că Ienăkiţă n’avea ^ nici o cunoştinţă despre dînsa, căci nu o pomeneşte de loc nici măcar prin aluziune. Tipărirea lucrărilor lui Petru Maior, Paul Iorgovici, Molnar, Cicliindeal şi alţii, rămîne totuşi posterioară publicării gramaticale a Văcarescului. • - ' Poeţii Văcăreşti 31 dise, mai nainte de toate, dă un rezumat instructiv despre istoria poeticei. Apoi printre deosebitele model uri de ver-sificaţiuni, unde alătură strofe cu felurite măsuri, el -pune şi aceste şease versuri în care, după ce a. caracterizat cu seriozitate gramatica şi scopul ei, sfîrşeşte printr’o glumeaţă invitare către cititori: ' - «Gramatica e meşteşug ce-arat’ alcătuire, Şi toţi printr’insa pot.aflâ verice-povăţuire, -Şi scrie încă într’ales cu reguli arătate, Pe toţi învaţă d’a le şti fără greşeală toate, Şi versuri inmeşteşugite învaţă d’a se face. Siliţi-vă a o’nvăţâ !.. sau faceţi cum vă place». Dar urmă toţi oamenii, şi mai ales juna poporaţiune a şcoalelor, această din urmă po-vaţă a glumeţului poet, negreşit că foarte pitţini- ar înv&ţh^neşteşugul ce arată alcătuire. Să lăsăm însă acum în urmă lucrările li-terăre, care şi-au avut şi ele locul în trecuţii •cîţiva ani de linişte; sgomotul războaielor viiie să întrerupă: paşnicele ocupaţiuni ale vornicului Văcarescu, şi să--aducă lui şi Ţării noi frămîntări. La Ianuarie 1788, Austriacii încep războiul în contra Porţii. Mavrogheni, nerăbdător a arăta slujbă Turcilor şi iubitor din fire al 32 Al. Odobescu armelor, vrii îndată să intre însnş în luptă cu oştirile cezariceşti; în zadar Yăcărescu se cercă a potoli aceste neastîmpărate dorinţe, a arăta principelui că întreprinde fapte mult prea îndrăzneţe şi al căror sfîrşit poate să compromită soarta' Ţării; atunci negreşit el repeta cuvintele: ~ «A socoti că poate Un om să facă toate Ori cîte va gîndi, Nu-i duh de isteciune Nici semn de ’nţelepciune Şi n’o va dobîndi» *). Cu toate aceste poveţe, ambiţiunea oarbă d’a deveni seraskier' al oştirii otomane, întuneca orice cuvînt dinaintea lui Mavrogheni. Cunoaştem din cele mai sus arătate tendinţa binevoitoare a Yăcărescului către Austriac i; de altă parte ştim iară că el era foarte credincios Porţii; dar din purtarea sa ne putem» convinge că el avea mai cu seamă în vedere binele şi folosul patriei sale. Yăzînd însă că faptele lui Mavrogheni luau un curs cu totul contrariu, descurajat şi *) Din exemplele date în Gramatica autorului. Poeţii Văcăreşti • 33 mîhnit, el ceru a se retrage din funcţiuni şi din ţară: ■ «Eu, yăzînd că s’aix început un războiu ca acesta, şi oblădui tor jărei noastre ia,ste Mavrogheni, m’am. prostit de dregăloria ce aveam pentru ca să nu fiu amestecat în faptele mai sus numitului, fiind de tot'netrebnice z1). Aşa văzînd şi neputînd să-l mai sufer şi mai vîrtos temîndu-mă ca să nu-mi arunce şi' vreo , năpaste, precum a. aruncat la mulţi nevinovaţi^ ca să-i jăfuiască şi la mulţi pe care-i avea pismă, căci îi surghiunea cu cartea lui la cetatea Giurgiului, îi am arătat că eu nu pociu într'aceste vremi ca să şez aici în ţară, temîndu-mă de cele împotrivă şi am cerut ca să-mi dea voie să merg la Ţarigrad cu casa mea, mai vîrtos că. soţia , mea este ţărigrădeancă. El, şi pohtea să lipsesc . (le aici, dâr nu voia să merg la Ţarigrad, unde îmi făcu provlimă ca să mă duc ’peste Dunăt-e la un serbat, de o cam dată (aşa. îmi ,'zicea), pentru ca să nu ceară şi alţii că.să meargă Ja Ţarigrâdj văzîndu-mă pe mine, şi făgădui, că de acolo, ori cînd voiu vrea să-mi' trimiţ casa la Ţarigrad,. o va trămite cu cheltuiala lui şi eu să viu lîngă dînsul. Eu şimă mulţumeam să lipsesc odată de a-1 mai vedea şi să merg unde mă voiu 'duce, am ales Nicopola, numai căci ştiam mintea , şi înţelepciunea lui Selim aga Yarn'adi-Sade. Se mai afla trămişi acolo zălog trei iDoieri, ianake dvornicul Moruz, .Scarlat logofătul Ghikaşi Tu-doralce paharnicul Guliano. Cu mergerea mea, aii mai trămis Mavrogheni şi alţi boieri, pe^banul Nicolae Brîncoveanu, pl3 Dumitraşcu dvornicul tflacoviţă, pe Manolake dvornicul Creţulescu. pe ’) Istor. Impar. Otom., Miis. ,p. 230. 1G220 Al. i 'dobescu Coslake Ghika logofătul, pe iJmnitraşcu Kal-coianu clucerul şi pe stolnicul Alexandru Furfura •■•I>>ua lucruri Mavro”heni pentru tramilerea acestor t>■ *îori : unul. ca >a arate la Poarta, cînd va li împrilcjire de vreme, ca aceşti boieri au avu! onri.-pindenţa cu Nemţii şi cu Muscalii mai înainte şi pentru ca >a nu-i aduca in ţara intr'aco-te vremi, de aceia i-au tiami^ /.aloi: acri](.; şi altul, ca de va vrea sa întoarcă i:i ţarii vreunul dintr’aoeştia, sa-l i11f<<:t! c;t cu multa iuare de hani, precum au şi iacul in urma dvormcul (îreceanu. căruia ii tr;tmisele soţia la Niropok* şi pentru ca >a «> ;iduc;i indar;it după rugăciunea sa, i-au iual rn^ffl olar) talere luiMO; eu am cerut in multe rinduri ca sa-ini dea voie sâ-mi trimit ~oţja ];i Ţarii:rad. socotind ca voia inerţie şi eu împreuna. căci pe mim;-intrur m’aii ehiamat de multe uri la Bucureşti, fara de a-mi cere bani, fiindcă avea Ja mint*, lai in-a, de-pre o parte va/ind dragostea intra care ma avea .Selim-paşa..de-pre alta par!'-. neputind suferi >a mai vaz pe Ma\roirliem. n'am vrut să viu, ci ■» 11; şezut acolo de!a Martie pîna^ !a 1 t'.'invrie>• 'i. In răgazul monoton >i trudnic al exilului, activitatea lui lănăkiţă au j>ut!iJi*-tf>ti re ocupară, viaţa lui trecuta. t-1 căută tm n^ii-Tea într’o lucrare vri'fasă, *i începu .-erier'-a întitulată: _/*7o/7o tt jn'rn jii/fi'riiwthir i m [>'n’o(i otn- Poeţii Văcăreşti 35 „mani adunată şi alcătuită pe scurt de dum-„nialui Ianake Văcărescu. dikeofilax a bise-„ricei cei mari a . Răsăritului - şi spăta) nl. „ Valahiei, începîndti-se îu vremea prea lumi-.,natului împărat sultan Abdiil-Hamid I, la veleatul hcgiret 1.202 şi Mîniuitorului 1788, Nicopoli a Bulgariei şi s a, săvîrşit în „zilele prea puternicului împărat sultan Selim la veleatul 1794 şi 1208, în luna lui „Şeva-V'. ' v" ./ / , "■ / Cii ce îndemn." cu ce mijloace a fost compusă această carte încă netipărită la 1860, autorul ne-o va spune în precuvîntarea ■ sa, care este totdeodată o pagină caracteristică pentru viaţa, simţimintele, aplecările şi: studiile sale; într’însa vom vedea pe. scriitorul • afectînd modestia în bilşugul cunoştinţelor, pe bărbatul nepregetat suferind cu greu silită sa nelucrare, pe patriotul român ducînd cu mîhnire păsul ţării sale sfîşiate. Iată cum se exprimă Văcărescu : 1 -\ ■; ■ ■■ ; - _ : . «Mulţi din cei. ce. au vrut să scrie istorii după' yremi, . sau mai vîrtos din cei ce au rîvnitâ înnoi cele scrise de alţii, mai. .de 'înainte,, .fiind îndestulaţi de darurile ştiinţei, şi-au împodobit condeiul cu înfrumuseţate alcătuiri, strălucite şi de forme ritoriceşti, şi ’de meşteşuguri gramaticeşti, şi prin ' 36 AI. Odobescu mijlocul acestora au putut a birui şi fireasca în-lenevire cea' spre citanie a celor mai mulţi, a aţîţa şi pofta cea de multe ştiinţe a celor mai lăudaţi şi cu aceasta pe toţi îi au îndemnat a le • citi de îndeşite ori şi a dobîndi folosirile cele ce se nasc din istorii. Iar eu, aflîndu-mă desbrăcat de veşminturile darurilor ştiinţei şi condeiul meu fiind numai abia putut a se ţinea în degetele nedăstoiniciei mele, nici se cuvenea să-l povă-ţuesc spre a împleti alcătuiri depărtate de dulceaţa aceea, fără care istoriile scriiridu-se, deosebi că nu pricinuesc vreo folosire, supără încă şi auzul şi mai ^virtos acelor ce fireşte nu sînt statornici a suferi cu răbdare prelungirea cita-niei. ţlnsă acum, la veleatul 1788, aflîndu-mă strămutat cu locuinţa spre vreme în cetatea Nico-polii din crăia Bulgarilor, de lumeştile furtuni ale întimplărilor şi de multele feluri de războaie ce desăvîrşit au turburat toată liniştea patriei m^le, unde şi despre o parte, aflîndu-mă lipsit de toate trecerile de vreme cele veselitoare de suflet şi afundat în valurile întristărilor pentru patimile ce suferă iubiţii mei simpatrioţi, nepu-tînd eu acum afla vreun mijloc spre a le tămădui; despre altă parte fiind şi de multe ori întrebat, ce împărat au supus Bulgaria şi Nicopoli.la san-geacul (steagul) otomănicesc, fără yrednicie m’am îndemnat a scrie o adunare istorică a prea puternicilor împăraţi otomani, pe scurt alcătuită, arătînd de cînd şi cu ce mijloc au luat această stăpînire începerea ei şi creşterea şi starea şi urmările celelalte pînă astăzi, ca prin scurtarea •povestirii să poată afla, fără multă osteneală, oricine istoria otomăniceştei împărăţii, iar mai vîrtos ca să mingîiu cu această osteneală şi petrecerea vremei cei turburate întru care mă aflu. Iată, .dau începere, nădăjduind ca fără zăbavă să-i arăt şi sfîrşitul la obşte.... Poeţii Văcăreşti 37 Intr’adevăr el îndată urmează, dînd o prescurtare de vieţile sultanilor, cu începerea dela Malioinot, şi după fiecare din acele vieţi, re-zumează caracterul şi faptele Padişahului, descris prin cîteva versuri care-şi schimbă adesea măsura şi .tonul1): astfel procede în toata partea întăi care e de 131 feţe manuscripte. A doua parte se deschide cu viaţa sultanului Malnmid I (1730) supt a cărui împărăţie autorul au văzut lumina h/mii; de ') In «rcnoral aceste versuri n’au nimic. însemnat. Spre dovada vom cit-A din cele mai Imne. Astfel vorbeşte autorul de Mnhomet (p. 10): „Mnhomet stătu în lume, om foarte însemnat, căci s'arată din slujră, prooroc şi împărat Şi dătător de lege. ce după ce o întocmi, în trei părţi ale lumei, de mulţi se priimiu. Astfel de Murat I: (pag;. 3'2) -Murat peri la pace iar nu cînd se batea; Ci dar Minerva tace, iar Mart o cît puteri Stigâ la toţi să crcnză ca şi-acu c slăvit, Şi cum peri toţi vaza C'X-i de vrăjmaş lovit1*. 38 Al. Odobescu aci încolo evenimentele împărăţiei se amestecă cu ale tarei şi mai ales cu întîmplările vieţei scriitorului, precum am arătat în numeroasele ci taţi uni precedente; de aceea şi interesul creşte în mari proporţiuni. Ne place a citi acest memorial'al unui bărbat ce joacă un rol eminent printre contimporanii săi şi ale cărui fapte politice sunt alternate cu lucrări literare aşa de folositoare. Ienăkiţă, cum a văzut, întreprinse scrierea aceasta istorică în exilul dela Nicopole şi de aci înainte o urmă mai mult cu un jurnal al său privat, fiindcă de aci înainte el vorbeşte mai mult de cele ce s’au întîmplat lui şi celor ce-1 înconjurau; să-i mai lăsăm dar cuvîntul ca să ne spună soarta mai grea ce aşteptă pe exilaţi1): «Noi ce ne aflam la Nicopoli fără de protecţia lui Selim-Paşa, căci îl trimisese împărăţia la Bender, intr’un serhat, lipsiţi de toate cele trebuincioase şi ca cum eram.închişi. . . am trimes un arzohal cu unul din boieri la prea înaltul clevlet, întru care lăceam rugăciune ca să avem voie să mergem în memaliki mahruse, la un loc cum este Odriul unde să putem a înlesni petrecerea vieţii. Acest arzohal, după jce l-au luat vezirul, !) Istor. Impar. Otom. Mns. p. 224 et sq. Poeţii Văcăreşti 39 ne-au trimes răspuns să stăm acolo pînă ce va, face hotărîre. După aceia au sosit la Ruşciuk, viind la Bu- ' cureşti şi pîrîndu-ne Mavfogheni cu multă pir a. mincinoasă, dînd şi la Iwznca o sumă de Bani au putut face ca' să'se trimeaţă ferman cu un ceauş împărătesc şi să iea şi pe -şease din noi să’i ducă la Rodos surghiun şi aşa, lăsîndu-no familiile la Nicopole, la sfîrşitul lui Noemvrie, am ^ purces după poruncă şi am mers la Rodos. In-tr’acest fel au curs lucrurile într’această iarnă (1789),... . La Rodos eram afundaţi • în multă întristare şi nu pentru noi, căci noi pe unde am trecut şi' acolo am fost primiţi cu multă periplisis (îngrijire) şi cinste de toţi cei mari, ci pentru familiile noastre, ce nu numai erau depărtate de noi, ci le lăsasem şi într’un serhat ca Nicopoli, fără nici o protecţie omenească». - ■ ' Doi ani de zile aproape trăiră boerii ro-xnîni la Rodos, înconjuraţi de onoruri la care grijele îi lăsau nesimţitorii Ienăkiţă Yăcărescu avea cu sine pe fiul său cel mare, Âlecu, fecior al întâiei sale soţii Elena Rizo, Carele, crescut în şcoala părintelui sâu, promitea a-i semăna, ba şi-chiar a-1 întrece atît în capacitate po-' litică cit mai ales, în geniu literar. E un , ' frumos tabel istoric de a vedea de acum înainte .pe. aceşti doi vrednici bărbaţi, tata şi fiu, ştră-bătînd împreuna valurile furtunelor. noastre ■ sociale! 40 Al. Odobescu Domniţa Caragea, a treia soţie a lui Ienake, trecuse cu patru copii ai săi şi cu celelaltc familii de boieri expatriaţi, la Arvanitohori din Tîrnova; dar traiul rău şi proasta stare în care aceste famili vieţuiau, redusese pe domniţa la un singur fiu, -care fuse în urină poetul Nicolae Yăcărescu vornicul. Intr’acest timp Sultanul Selim III, moştenitorul lui Abdul-Hamid, şi Leopold, urmaşul lui Iosef, înclinară la pace'; Sultanul ordonâ liberarea boierilor exilaţi (Fevruarie, 1790) şi atît cei dela Rodos cît şi Filipeştii închişi de doi ani la mănăstirile dela Meteore, se adunară în Tîrnova şi de acolo trecură, la începutul lui Iulie, la Adrianopole. Se înţelege că el nu întîrziâ a se duce la rizir, pe lîngă care se sileşte a înnegri cu cele mai aspre colori pe principele inimicul lui; aceasta îi era lesne acum, căci Mavro-gheni plătise cu ruşinea învingerii, nesocotitul său devotament către Turci. In orce caz sacrificiul trebuie să. fie cumpănit după persoanele către care se îndreptează; această regulă de politică, boierii ‘ noştri.cei vechio cunoşteau foarte bine şi devotamentul lor către Poeţii Văcăreşti 41 străiniurma în totdeauna asemenea propor- -ţiuni. Ou timpul, cumpăna vechie sa pierdut. Lui Mavrogheni i se taia capul la satul Bela, şi Ienăkiţă îndată scrise boierilor din ţară, .după-, porunca- vizirului, că dreptatea împăratului făcuse răsplătire lui Mavrogheni, de care veste s’au bucurat cu, toţii. ' , Petrecerea Văcărescului în tabăra vizirului dela Rusciuk e privită -de dînsul ca o epoci de strălucire, căci se bucura de toată încrederea regealelor turci şi pregătea reîntnrharea . ordinei anterioare în ţară, ocupată acum. de Austriaci; el dobîndeşte, cu ferman împărătesc plin de laudă „carele şi acesta sş află păzit în scrisorile mele cu multă evlavie“ ‘), voie de a merge în Adrianopole şi .. .petrece acolo iarna, cinstit şi iubit de toţi paşii turci; în primăvara următoare pregăteşte în secret poduri pe apele ţărei pentru Turci; în sfîrşit serveşte cu vrednicie, cu inteligenţă, cu credinţă Porţii; dar nu ştiu pentru- ce simţim o tainică mulţumire de a vedea manuscriptul întrerupt în mijlocul povestirii acestor slujbe slugarnice, pe care ne-ar părea mai bine a le *) Istor. Impar. O tom. p. 270. i. -i 42 Al. Odobescu vedea împlinite de alţi oameni, demni de a servi, iar nu de a comanda. Paginile din urmă ale manuscriptului se citesc cu neplăcere, căci ele destăinuiesc o slăbiciune într’un caracter aşa bine conformat; ne mirăm citind cum a putut să se; încuibeze o nevrednică mîndrie în inima aceluia care zisese: «Ce-ai să-mi zici de mîndrie ? Eu n’aş fi mai vrut să'fie! Căci se’npotriveşte firii Şi legi şi omenirii. «Om la om să se arate Ce cum nu-i e ca un frate ! Tot cu rea deosebire Face peŢia toţi privire; «Cu turbare, ca o vită, Şi natura ni-e urîlă, — - Âib’o cin’va vrea s’o aibă, Dar cu mine treabă n’aibâ ! ')»• Aceste cuvinte sîrit în contrazicere cu faptele, cînd vedem pe Ienăkiţă atît de ameţit de onorile ce îi fac Turcii, îneît pentru dînşii îşi sacrifică demnitatea sa de autoritate pă-mînteană. «in toată această scurgere de vreme, .judecăţile şi pricinile se căută de mine şi de cite i ]) Pin exemplele Gramaticei. Poeţii Văcăreşti 43 ori vonea la cortul meu cu pocloane, ii luam, însumi eu (pe Români) cu pocloane şi-i duceam no Ia Rcgeali cu pocloane, pe unii la Keliaia I3oy, pe alţii la Tcllerdar, pe alţii la Ceauş Paşa şi arătam ca intr’adins au adus pocloanele penlru dînşii şi le primea cu libov slăninii, şi le dăruia galbeni din destui; intr’acest chip am otcîrmuil t’rcbilo ţării cu multă plăcero a stăpînilor, pînă cînd s’au făcui armistiţia cu Nemţii»1)... \ ’ Negreşit că această îngrijire înjositoare de a preveni toate capriciile, de a- linguşi toate dorinţele Turcilor, la care autorul pare a se închina ca dinaintea unor netăgăduiţi stăpîni, revoltă azi oarecum demnitatea şi amorul propriu al Românilor, deşteptaţi acum din umilinţa timpilor fanarioţeşti; ne pare rău, ne întristăm cînd vedem un om cu o înaltă inteligenţă, cu un suflet patriotic, aşa plecat supt acel jug degrădător; dar spre scuza lui — dacă înjosirea admite scuză. — să*ne aducem aminte că asemenea evenimente se petreceau, pe cînd spirituosul şi simţitorul Principe de Ligne, general îh armata austriacă, scria despre boierii ţărilor noastre, aceste mîhnitoarecuvinte: Boierii vorbesc puţin. Temerea ce au de Turci, obişnuinţa de a auzi lot ştiri rele şi asuprirea . ce exercită asupra lor divanul dela Constanli- ’) Istor. Impur! Otom. Mns. p. *262. 44 , , Al. Odobescu nopol şi, hospodarul i-a deprins cu o neînvinsă întristare. Cinzeci de inşi cari se adună pe /ieşti ce .zi, cînd înlr’o casâ, cînd într’alta, par a aştepta mereu ştreangul fatal, şi pe fleşte minut auzi zicînd : — Aici tatăl-meu a fost ucis din porunca Porţii şi colea spră-mea, din porunca Domnului». Oare cine mai mult decît Yăcărescu purta tipărite în. inima sa, aşa groaznice amintiri? In minutul-de faţă cel puţin, patria sfîşiată de răsvrătiri,’ familia şi viaţa sa lăsate în prada nesocotitei cruzimi a Turcilor, cereau din partea ei un cap plecat, un suflet umilit. Fără d-a încerca să-l disculpăm, să deplîngem ;totuş acea tristă-stare de lucruri ce supunea la înjosire şi chiar sufletele cele mai mobile. Ne place din potrivă a vedea, . ciţi va ani mai în urmă (1794—1790), pe banul Ienăkiţă Văcărescu rivalitate cu Domnitorul Alexandru Moruz. Acest Domn, înălţat iute din dragomanat la tron, nu era însă un om lipsit nici de cunoştinţe, nici de spirit. Un jurnal francez contimporan ni-1 descrie petrecînd, într’un cerc de Europeni, cu jocuri de spirit în limba franceză, şi aceasta negreşit caracterizează foarte bine .pe acel' tînăr stăpînitor, inteligent şi luminat, dar iubitor de plăceri şi de lux, iute şi arţăgos la fire', vrînd ca toate * I’orţii Y'âcftrcşti -'5 • voile sa i f-f* înplineascâ |m; datâ şi eu nimeni ui nti-i st3, virtuosul mitropolit Filaret, pe care l-am lăudat mai sus «va episcop de Kîmnic, fusese silit de principe sa demisioneze, fiindcă îndrăznise a se împotrivi la un tie.socutit capriciu doinne.se şi, re-memorînd amintiri ela.-ire. îi spusese ca, ur-mînd după voia lui, s'ar expune a zice lumea «le dînsul că se joacă copilăreşte, vr(r.7v::. Această aluziune la juneţea sa înfurie pe Mornz şi bietul .Mitropolit fu constrins sase retragă în răcoroasa locuinţă de supt Mitropolie ce au păstrat numele lui. \ ăeăre.seu fu mai dibaeiu şi mai norocit în* lupta sn «mi nesuferita mîndrie a Domnitorului: o anecdotă din timpii aceia, ce ni s’a povestit, va da o idee despre rolul important ce ocupa in trehile ţârei, cunoştinţele şi ex-jH'rienţa \ âcăreseului. Acesta, supărat de pre-t<"nţi»inile nemăsurate ale noului ceremonial d<.»mne<»\ tvuunţase d-a mai călca la curte şi eră hotărît a nu îngădui cîtnş de puţin în- 16 Al. Odobescu fruntările obişnuite ale îngîmCatului Fanariot. Intîmplarea îl sluji cu prisos si-i dete prilej dc a înfrînge exigenţele lui Moruz, făcînd totdeodată şi ţării un însemnat serviciu. In zilele acelui domn, două mari urgii că/.ură asupra patriei noastre: ciuma de o parte secera poporul cu o Curie nespusă, şi de altă parte, se adăuga şi o foamete groaznică care adusese disperarea la culmea ei; locuitorii de prin sate şi chiar cei din oraşe, stinşi de sărăcie şi munciţi de suferinţe, erau siliţi a măcina coaja copacilor spre a-şi căpăta o hrană vătămătoare sănătăţii, care grăbea şi înmulţea morţile într'un chip spăimintător. Această stare, de lucruri pricinuia o mare îngrijire Domnitorului, dar nimeni din Francezii, tovarăşii săi de jocuri, nimeni chiar din divanul său, nu ştia să dea o povaţă inîntuitoaiv, cel puţin un leac' pentru uşurarea răului. Boierii se adunau în deşert ca să chib/.uiască; izvoarele îmbelşugate ah; ţării erau secate; nimeni nu cuteza, de frica Turcilor să chieme întru ajutor pe Austria, care apoi şi din fire nu prea e darnică, şi nimeni iar nu-i da in gînd să ceară ajutorinţă dela acei aspri stăpîni, în veci •rata a lua si nu a da: toate sfaturile erau O y ‘ Poeţii Văcăreşti ; 47 sterpe. De aceia şi:, boierii reclamau printre dînşii pe învăţatul, pe iscusitul, pe ingeniosul ban Iănăkiţă,-la care rămăsese toate speran-, ţele. Mornz trămise să-l poftească la curte, • dar banul profitînd acum- spre a-i înfrînă ■ oarba mîndrie, de nevoia în care se afla, se scuză arătînd că e bolnav şi că nu poate veni altfel decît cu işliculîn cap, fiindcă pătimeşte de măsele.. O cei*ere;aşa de îndrăzneaţă : o: asemenea infracţiuneN1 a regulile ceremonialului! Iun boier cu işlicul în cap dinaintea-Domniei sale! Acestea,părură "lui Moruz necuviinţe nespuse, neauzite, necugetate, monstruoase. Moară lumea de foame, de ciumă, de ce d vrea, mai. bine decît să vază Alexandru Moruz, pe Iă-năkiţă Yăcărescu cu işlicul în, cap. Râul însă creştea cu paşi uriaşi, nemulţumirea, poporului ajunsese la o şchioapă de răscoală şi apoi boierii începuse a murmura. Se'suna de un arz-mahzar cu ; plîngeri la Poartă; scaunul domniei era în sfîrşit în pericol. Dinaintea- unor astfel de prevestiri, Moruz îşi plecă fruntea trufaşă şi se hotărî a primi pe banul cu capul acoperit. Văcărescu sosi la curte ;cu gîtul îmbrobodit în şaluri, cu faimosul işlic de pricină afundat pe urechi, ne- 48 Al. Odobescu greşit că trebuia să semene cu vulpea cea' din fabulă, care veni la adunare, ; «Dar însă oblojită, pe supt barbă legată Şi cu un lipan mare la cap înfăşurata». Fanariotul îşi stăpîni.indignaţi unea şi-l pofti sa şază la locul său de onoare; — Arhon bane, ■— îi spuse cu o blîndeţe făţarnică, după ce mai întăi arătă mîhnire pentru suferinţele hii, — în tristele peristasis în care se află acum ţara, aşteptăm şi dela empirici Evghenii tale ca să ne simvulevsească ce avem a face spre a depărta asemenea distichii.— „lpsilotate, răspunse banul puţine voi şti a spune eu, un biet bătrîn retras din lumea strălucită ce împresoară pe Măria ta; dar, pe cît poci să mă întinz cu mintea, socotesc că ar fi oarecare mijloc de uşurare. Nu mă îndoesc că bine cunoaşteţi că deşi vecbile hattihumaiumuri ale ţărei nu pomenesc nimic despre aceasta, însă s’a făcut obiceiu din zilele străluciţilor Domni ce au domnit .înaintea Marii tale, a se da pe fieşce an zaherea îmbelşugată din ţară, la serhatu-rile turceşti de pe malul Dunării. Oare, făcînd acum ţara plecată cerere la înalta împărăţie şi mai ales făgăduind cu dinadinsul, că în Poeţii Văcăreşti 49 nni mai rdditori, se vor împlini cu prisos, cele date acum, nu s’ar milostivi oare prea puternicul împărat şi ai- porunci să se sloboadă ţărei zahereaoa grămădită în jicnitele scrha-' tarilor? Ce. cugetaţi despre aceasta, Ipsilo-tatc şi domniile-voastre, Arhondes?11. Ideea păru tuturor minunată, ea se puse îndată-în execuţiune. Poarta consimţi £u mărinimie a da azi un ou ca să capete mîine un bou, şi bietul popor român se văzîi uşurat prin bucatele ce se întoarseră din îmbuibatele cetăţi turceşti în satele romîne fiămînzite. x4stfel lenăkiţă Yăcărescu, credincios ' tradiţiunilor de familie şi demn urmaş al Radului comisul Bilşug, scăpă, ţara din foamete. Putem zice ca el datora această faptă meritorie, adîncei cunoştinţe ce avea despre toate relaţiunile vechi şi moderne ale Porţii cu ţara Românească; în călătoriile sale prin Turcia şi mai ales în desele sale petreceri la Constantinopol, unde şi do-•bîndise dela patriarhie printre alte onori. şi titlul de dikcojilax al bisericii Răsăritului,c împins dc spiritul său neobosit şi . doritor de orcc cunoştinţă folositoare ţărei, el formase o cărticică în care cu multă strădare şi chiel-tuială de bani, isbutise a scoate din eondicele 50 A!. Odobcscu împărăteşti, co]>ie despre toate docuntentehi atin-gătoare de patria sa. Fotino ne .spune că a căpătat această carte «lela Alecu Văcărescu, fiul lui Iănăkiţă, şi că a întrebuinţat-o spre a extrage unele acte şi a face in Istoria sa un sumariu al documentelor dintr'însa. A-ceastă interesanta lucrare e acum perdntă, împreună cu toate Inrtiile importante pe care lenă-kiţă ne spune că le adună în arhiva casei sale; numai notiţa .şi extractul lui Fotino ne stau dovadă despre existenţa ei si totdeodată despre zelul nepregetat cu care acel om, adevărat mare, îatreprinse cultivarea limbei şi deşteptarea moralizatoare a «latinelor noastre. Nu putem vedea fără mirare că .stimabilul «1. G. Sion, în traducerea ce a v făcut după cartea lui Fotino, la acelt loc, a trecut supt cea mai deplină tăcere, laudele cu drepl meritate ce autorul da banului lenache Văcărescu. Un literat cu aşa mult gust şi talent ca d-lui n’ar trebui nici odată să uite că lauda dreaptă şi meritată onorează mai mult pe cel ce o face decît pe cel lăudat. Ianake Vă«;ărescu fu cu adevărat un <>m în veci menwmhiL gloria uobillov fa vei româneşti. onoavea familiei hi tic fala /mlrici Poeţii Văcăreşti 51 ■precum îl nume-şte Fotino; să nu ne sfiim a o mărturisi acum, după şeaizeci de ani, cînd lermenul oric«rirci invidii s’a încheat. Trecu-tului cel puţin i se cade dreptate. In anii care am ajuns cu biografia acestui bărbat eminent ne apropiem de sfîrşitul carierei sale. Moruz, deşi Văcărescu scăpase domnia lui din urgia foametei, nu putea însă sa mis-< ti iască afrontul ce i se părea că încercase din partea boierului român, şi cînd după ră-pedea şi neprevestita lui destituire, 1796, August 30, el se gândea că nu putuse a-şi răsbuna asupra lui. spun că zicea cu o feroasă mînie: — ..Dacă nu voi avea ştreang, ..cînd îmi va cădea lenăkiţă în mînă, voiu ..lua pletele doamnei mele spre a-1 sugruma!“. Mai fericit decît fiul său Alecu, banul Ie-năkiţă scăpă de stăruitoarea lui ură, căci a doua sa domnie nit-1 mai găsi pe lume; în cei din urmă ani ai secolului trecut, lenăkiţă Ancăreseu răposa, neavînd încă 60 ani împliniţi, .şi trupul lui fu depus în Biserica sf. Ion cel mare. alături cu casele sale. O. vieaţil nu atît lungă cît pliuă de fapte şi de lucrări folositoare, a înseninat acestui T Poeţii Văcăreşti f 53 acum încă, eram departe de timpul cînd \ - ' '■ ' Acest biet .corb sărman -. Iar acvilă , s’ar face,. ■ Ş’or’ce Român âr fl Roman . . MJare ’n războiu 'şi ’n pace, — ne invita, zicem, a-1 asemui cu un Roman strălucit, cu Giceron. Intr’ădevâr, la âmîndoi se văd, desvoltate în cercuri deosebite şi neegale acei aş neobosită activi tate care le dă un rol în toate treburile politice, ■ fără d’a stinjini lucrarea lor intelectuală, aceeaş varietate de cunoştinţe şi de ocupaţiurii, aceeaş multiplicitate de talente felurite, acelaş gust pentru vieaţa fastuoasă, pentru toate plăcerile atît1 sufleteşti cît -şi simţuale, şi chiar acelaş colţ de vanitate care se iveşte pe ici şi pe' colea în operele şi în faptele lor. Să nu se mire nimeni de o asemenea alăturare, poate nepro-porţionată. Natura a semănat . geniul prin .toată întinderea omenirii; dar societăţile, după vremi' şi ţări, îl desvoltă numai atît pre cît le stă în -putere. . V Bucureşti, 1860. . / 54 ' Al. Odobescu Adaose: Printre exemplele de versificare date ide lenăkiţă Yăcărescu în, gramatica s£i, găsim şi cele următoare, în care autorul se sileşte a urma regulile prosodiei antice: Şi ce voiesc, cum poci s’arăt? Am gîas? Muză, i ■ [grăeştel] Zi ce se cuvine sau fă-mă a ’nţelege Cum să arăt mai pe ’nţeles, în grăi, curgere bună, , Cugete frumoase, cu poetice faceri. * * * Ce are, cine şi’n ce fel să ne arate?--Silinţa cîte nu 'săvîrşeşte ’n vreme ! Războaie face cu’mpotriviri ciudate. ' Aduce, duce, osteneala şi-o are ;r Drept hrană dulce încă şi bucurie ! Apleacă firea şi voinţa şi-o cere. Nescine unde-ţie-o ca’ 0 basis La ver’ce treabă va avea d’a ’ncepe. înţelesul acestor două strofe, se restabileşte astfel:-Şi în ce fel să ne arate cine ce are in sine f adică : Cum să-şi dovedească omul talentele, puterile ? —Poetul răspunde: - Prin silinţa, căci silinţa cîte nu săvîrşeşte cu vremea? Ea face războaie, aduce, duce, se osteneşte; dar răsplata, ei; dulcea ei hrană e bucuria. Ea apleacă şi firea şi cere ca voinţa sa să se împlinească cu orce preţ. De aceia nescine ori Unde va avea să înceapă vreo treabă, să o iea, să o ţie ca, o bază a lucrării sale. ______________ \ . jENĂCHIŢĂ VĂCĂRESCU \ Poezia lui Ienăchiţă Văcărescu1) In Poezia lui lenăcliiţa Văcărescu întîlnim mai multe izvoareAmărîtă turturică11, se 'datoreşte în cea mai mare parte muzei poporane ; se pâre că mai numai cele două strofe finale sînt scrise de dînsul;— „Intr’o grădină... “ este o simplă traducere prescurtată după o poezioară a lui Groethe, marele poet german; — iar în celelalte bucăţi recunoaştem accentul uşor, aci erotic, aci didactic, al poeziei moderne greceşti, dar împreunat cu o trăsură siniplâ_ şi serioasă a spiritului ce pare particulară acestui 'premergător al poeziei lirice române culte. Această simplitate şi seriozitate a simţirii poetice se dovedeşte şi prin aplicarea poetului ') Asupra vieţii lui se'găsesc bogate cunoştinţe frumos scrise do cel mai însemnat prozator al nostru Al. Odobescu, în studiul cu care începe această broşură. 58 lenăchiţă Văcărescu către creaţiunile simbolice. Poetul nu-şi cîntă direct simţirile. In „ Amărîtă turturicăK, duioşia adîncă pentru pierderea fiinţei iubite, poetul o întrupează, arătînd suferinţele Turturicei rămase fără soţie. Imaginile, prin care se arată această durere . sînt în adevăr clasice: Trece prin pădurea verde Şi - se duce de se pierde . . Şi cînd şade cîteodată Tot pe ramură uscată; » Umblă prin dumbrav’adîncă Nici nu bea, nici nu maniacă... Unde e apa mai rea 0 mai turbură şi bea. Din poeziile lui Grcethe, alege pe cea mai-simplă ,?Gefunden“, care e în acelaş timp şi simbolică: floarea tainică şi luminoasă pe care o găseşte poetul lîngă o tulpină, nu e o floare, ci însăşi copila nevinovată şi gingaşă, care i-a fermecat sufletul. Şi ne pare rău că scriitorul român n’a tradus şi sfîrşitul acestei poezii, în care poetul german spune,' cum a luat floarea cu rădăcină cu tot şi- cum a răsădit-o în alt- loc mai sigur. Deşi numai o traducere, am fi avut atunci o capod’operă de simplitate şi gingăşie poetică. Poezii 59 / \ ' Acelaş simbolism, mai puţin izbutit, mai apropiat de lesnicioasele şi nesincerile mijloace ale poezifei^neo-bizantine, se găseşte şij în „Spune, inimioară. .în care poetul îşi' întreabă, destul, de prozaic, „inimioara* ce doctorie trebuie să i dea ca să se însănătoşeze. Or’cum ar fi, Ienăchiţă Yăcărescu —şi aceasta o' dovedeşte şi sfatul pe care-1 dă în „La o’ntristare“ — este un om simţitor, cu gust ales, cu o cultură deosebită şi cu »o înaltă atmosferă sufletească. Puţinele poezii. ce ne-a lăsat ne fac plăcere şi astăzi. Este unul din primitivii noştri clasici. * Ămărîtă turturea ; I * ■ \ V T . ' Amăjrită, turturea Canei' rămîne singurea .Căci soţia, "şi-a 'răpus Jalea ei nu e de spus. ' II ' ' ' Cît trăieşte, tot jeleşte Şi nu se mai însoţeşte! Trece-prin flori, prin livede:. Nu se uită, nici nu vede. IU " Trece, prin padiirea verd^ , Şi se duce de se perde; . • Sboară pînă de tot cade, ■ •Dar pe lemn verde nu -şade. : IV ■ Şi cînd şade cîteodată , Tot pe ramură uscată; Umbla prin dumbrav’adîncă \ Nici nu bea, nici nu mănîncă. 4 lena chita Văcărc^rii V l mit; vede apă iviv, ivi o turbura şi tr<;e<\ i ndc e apa mai r«a. 0 mai turbură şi bea. VI 1 ude vede vină tonii Acolo o duce dorul, ('a ,s’o vază, so lovească. Să mi >!• mai j►>:«1*:j VII ('înd o biată păsărică Atit inima ivi lirică, ilicit d<>ivş't<‘ să mojiră ['«•litru a sa soţioară: VIII Dar eu om de naltă lire. I)i‘rit ca mai cu simţi!*••• <'itm po:it<* să-mi (ic Iiinr'.'.. Oh! amar şi vai min> ! Spune inimioară... Spune,. inimioară spune Ce durere te răpune ? • . Arată -ce te munceşte, Ce boală te chinuieşte? 1 ^ - Fă-o cunoscută mie, Ga- să-ţi caut doctorie . Te rog, fă-ină a pricepe, • Boala din ce ţi se’ricepe ? Arată, spune,' n’ascunde! Dă-jni un cuvînt şi-m.i răspunde: Spune, inimioară,1 spune Ce durere te răpune ? Intr’o grădină.. . ■ : fp Intr’o grădină Lîng’o tulpină Zării o floare ca o lumină. . S’o tai,, se strică , S’o las. mi-e frică Că vine altul şi > mi-o ridică! 66 Ienăchiţă Văcărescu La o ’ntristare ... La o ’ntri stare Amară foarte, ’N cît cel ce-o are Să-şi roage moarte, N'ai ce să faci! Nu-i mîngîiere Nici e putinţă -Acel ce pere Să-ţî dea credin Trebui să taci! II ALECU şi NICOLAE VĂCĂRESC^ I j; i i i ALECU şi NICOLAE VĂCĂRESCU • . - (Notiţă biografică) . Alecu Văcărescu a scris mâi.multe,versuri din care' însă nu se cunoaşte mai nimic, si ce ne-:i. rămas nu au nici o însemnătate. A scris şi poezii greceşti şi le iscălea Văcă-rescoglu. Fratele său, mai mic, Nicolae, se-înalţă cu inspiraţia mar presus decît el. Iar fiul lui, loan^ Văcărescu, e ce] mai mare dintre poe[ii Văcăreşti, şi un mare înaintaş al literaturii româneşti. :/ -/Despre Nicolae Văcârescit se vorbeşte în-tăiaş dată într’un testament din Septemvrie 1797, al Măriei, sora tatnlu-i său.' E.pomenit dinpreună. cu fratele -său Iordachi. In, 1815 îl vedem scriind nepotului său, Marele-Logofat, Iancu Văcărescu. In 1823 pleacă la Pisa, în interese politice, şi Odobescu afirmă' că la 1828 trăia încă1). . . ;^ ■"*) Datele bibliografice asupra poeţilor' Văcăreşti . s’au luat în mare parte’ din „Istoria Literaturii Româneşti11 din sec. XVIII; şi XIX de N. Iorga. ■' ' 70 Nicolae Yâcftrescu Poezia lui Nicolae Văcărescu Nicolae Yăcărescu a scris mai multe poezii ce s’au piei'dut. Una clin cele mai frumoase însă ni s’a păstrat, fiind publicată de Ion Ileliade Rădulescu, în vestita lui revistă ,,Curierul de ambe sexe“ (II, 181): este „Cîntecul“ pe care îl publicăm în această culegere. Ceeace este vrednic de luat aminte în această poezie este inspiraţia lui puternic poporană şi faptul că, deşi făcută de 1111 boier, conţine totuşi sentimente pe care numai un haiduc putea să le aibă. Ne încălzesc şi ne îndeamnă par’că la faptă şi astăzi energia şi căldura acestei poezii: Roilmle, mi tc găteşte, Ş:ilelc-ţi înţepeneşte, Sa mă duci peste pripoare, Văi şi coaste la strîmtoare, I’e potecă fără soare! . ’ dragă dunla, Viu’ să te ’ngrijese mai l>ine C’a ’mpuiat greierii’n tine! Aceasta însemnează, că haiducia, c.lii.ir pentru mulţi dintre boierii mştri, era pe la începutul secolului XIX, o faptă naţională; ea Poezii 1 71 era una din formele de luptă pentru desro-birea neamului românesc^ de neamurile streine ce ne stăpîneau sau căutau să ne stăpânească. Nicolae Văcărescu se vede că simţea adînc poezia poporană şi avea un suflet cu adevărat românesc. Ne pare'rău însă că în strofa finală se gă- ■ seşte neologismul cu forma urîtă şi neobişnuită în vitează “ (= invită), precum şi cuvintele neestetice, lipsite de frumuseţe, ce ar fi putut lipsi: „bălăcească" şi „clocească^.. ' N I (■ • l!. \ .11! 1 < 'STI i i 1 I C î 11 t C C I î I ’ri mă\;i r;i ,v i \ < şt*• i Sâ vezi, mugurul triin/.-1■ ■. ! Şi iarkt mm îni-**1 •. | (’iulmi. cat.!. mM'-. s Imma-mi .-'t'unia şi t-r<*>t■ *. | ( '11<■ 111 ;t iio-|iut să cini'' | Nu |n• ci'ăi-i u.M-.-iii', li iul.-; .1 .M ii-sii!i,-;tii;i (•.•un |. 3 ;i j > 11111; t Miros altor lîori comunla. I 1 • i 1 )oa 11111*•! • on'nda ! lîoiltnl iii*ii. iarna mai toata j N a ăzut \ i lor lini >loa ta. ! I < ă-l ţiia am tot j• cataiv IV l.i'iv şi iitiiicari'. \ ai il>- ihavra lui -'piuat.-! I î* >i i i n 1 * -. nu tf u• 11'• Yt* • Şa I--1- -ti in!'-j o -1 i * • • t. -. Sa lua tlm-i ţ>rI [>--:ir- . \ai şi <■ • -;t^î<• la Hîiaintoa p-, I • j'> if.-1•;i I ,i ra ^ oa P -. Poezii Daleo, daleo, dragă durdă, Fă-te’n coace, nu fii surdă; Vin' să te’ngrijesc in ai bine C’a ’mpuiat greerii ’n tine. Daleo, daleo, vai de mine! () 1 eol eo, v re i nea ’n v i tează P’ăl cu inima vitează, Să nu stea să se clocească Ci’n sînge să bălăcească, Pomina să-şi fericească. IOAN VĂCĂRESCU 1 r IOAN- VĂCĂRESCU - (Notiţă bio-bibligraficît) . S’a născut la 1786. E iîul luL Alecu Văcărescul. La 1804 pleacă în Apus, la Yiena,. supt. domnia lui Constantin Yodă Ipsilanti, la învăţătură. La 1815 e întors în ţară'şi e Căminar. La 1817 e înlocuit din dregătorie cu • Constantin Olă-nescu. Înflăcărat, iubitor de ţară şi de neam, dînsul ^însărcinat în 1818 să preaslăvească Pravila lui Yodă Ca ragea, aşterne versuri pline de mîndrie şi. de nădejde pentru neam fără a se gândi' să spuie un singur cuvînt de josnică linguşire cum se. obişnuia pe atunci. (Yezi:. „La, Pravila Ţării11, pag. . 87). Ră-mînînd acelaş. suflet oţelit pănă. la sfîrşitul vieţii lui, n’a vrut să iscălească Regulamentul Organic, luînd cuv-întul înpotriva' prezidării Adunării de către un consul s.trăin cînd da-tinrv era să prezideze Mitropolitul Ţării. , Are un mare rol în mişcarea noastră culturală dela începutul veacului ,aî XlX-lea şi, dim-, preună cu Grh. Lazăr, întemeiază şcoala S-tul Sava. El trăieşte ' păna’n Martie 1863. 78 Ioan Văcărescu Ioan Văcărescu are tipărite mai multe vo-^ lume. Dintre ele însemnăm: un volum de versuri, în 1848: Poeziile alese din ale d. Marelui-Logofăt I. Văcărescu, cu o prefaţă deVoinescul II; ca traduceri: Britanicus din franţuzeşte şi Begulus şi Ermiona, mireasa lumii celeilalte, după originalele în proză, germane. Sînt tipărite în tipografia Ini Eliade, în anii 1827, 1832, 1834. Poezia lui Ioan Văcărescu loan Văcărescu este cel d’intîi poet român, care, folosindu-se de poezia poporană şi de literaturile streine (cea elenă şi greacă, cea franceză şi germană), a putut să rămînă original at_ît jn_J‘ond~.cît...şi_jn„foiMjna, şi desigur, cu toate prozaismele şi neregularităţjle sale, el este astăzi unul dintre cei mai interesanţi clasici ai noştri. . 1. Mai în tăie original şi interesant în fond. Ioan Văcărescu, cel d’intîi dintre poeţii noştri, se arată pătruns de sentimentul naţional. In ^ .,“La pecetea ţăfii“ scrisă_îfr 1818, înainte de mişcarea lui Tudor Vladimirescu, el arată cu o rara conciziune de sentiment, cum Acvila l’nczii romană ţ >II11 {! 1«111 - află | i-:c< A ţ>■ >i. fit*' ave avîut de n devenit (,'orluil din murea Jării şi, şi nădejdea iu Pravila, j».■ oare se (/•a ce ciută. t*l zit*t*: <,'u a'-le senine uri In ee I’ci’fle.i eisnl .'■'aţa/ă, Ka )" !itni \ «■<■! i-11<• /rirî Si martora, -i pa/a. I le-ai-eea-a< emenea M-am m l.a pravila >e pune. Iwmânilor ilf'fhitlf ilrum I >e multe itâile jii i lume . . . lîîmlindii-M' la cit»; mu |>icrdu( şi la iu di* eîstigat, exclamă într un rar duioşie patriotică: Aii ik'-ar putea-a ne «l• >)■ i11>ni.'i-ucm’", triml.Mţa suMitnă a nâdejdei udueind 80 Ioan Văcărescu / aminte Românilor, că sînt fii ai Vulturului roman: Vulturul tot viteaz în sbor Ca puii săi vă poartă, Arlpa-i sparge or’ce nor Nu vă temeţi de soartă! In anul Revoluţiei Domnului Tudor, Ioan Văcărescu exprimă acel aş sentiment de nădejde, prin graiul muzei poporane, în „Cîntec românesc^: Şir de veacuri ţie-ţi spune i - Că născut eşti a supune, Şi cu fapte tot măreţe Lumii ’ntregi a da poveţe! Iar în „La milcovK, şi după ce în acel aş „Cîntec romînesc“ arată ca idealul naţional ni-1 putem ajunge Cu unire şi cu minte Cu de arme drepturi sfinte. — tot el găseşte accentul simplu al Românului cu dragoste neprefăcută şi adîncă de neamul său, zicînd Milcovului despărţitor de ţări surori: Despreţuire fraţii dau puterii-ţi ne’nseninate, • Căci, despărţit ori depărtat, fratele e tot trate. Poezii 81 V- 2. Dar Ion Văcărescu este şi cel d’intăi dintre poeţii noştri care.-a izbutit să ridice la adevărată poezie simţimîntul dragostei,, atît de înjosit de aşa, numitele cîntece de lume, îYr—ea-re-se—întrecea.~mTîza~frivolă_neo-greacă cu a lăutarilor ţigani. Nici „Sosirea ceasului“ nicL',',0.- întîmplare“, aceste trainice şi înalte inspiraţiuni în care inimâ Tfemură, în fericire, de frica soartei; nici, desigur, „Primăvara amorului^ şi nici într’un caz, „Caleidoscopul^ 1 n’ar fi putut trece vreodată drept acele cîntece ce făceau desfătarea mai mult destrăbălată a boierilor de pe vremuri. Ele, pentru a fi pătrunse-cer o. altfel de încordare a minţii decît aceea a omului ce petrece; iar'această încordare este cu atît mai răsplătită, cu cît gîndirea pe care poetul o pune în versurile sale, este mai totdeauna preţioasă .şi rară. Cît de originală nu e concepţia din „Caleidoscop “, în care poetul, vrînd să facă pe placul iubitei, leagă de deosebitele culori schimbătoare, simţimintele ce o leagă de dînsa, şi cît de sincere şi de adînci nu sînt unele din accentele sale. Vorbind de schimbarea chipului Ei în cadră de raze, poetul şi ’nalţă duioasa-i rugăciune: ' 4G220 ' _ G 82 Ioan Văcărescu Voieşte-oglinda ta să fin Şi prizma ce le-adună Ah! fa-ma tu în veci să iiu Tot rola (?) cea mai bună. Şi mai apoi In cîte chipuri gîndu-ţi schimbi Or’cît vei fi departe, Ori unde stai, unde te plimbi Fă ’n gîndu-ţi să am parte. „Primăvara amorului cu toate im perfecţiile de formă n’a putut fi înlocuită de nici un .poet al nostru de pănă acum:e unică în felul ei, în literatui’a noastră: . ' N’am să scap, în piept port . dorul Peste ape, peste munţi Văd că peste mări amorul Cînd o vrea îşi face punţi. Scena dintre poet şi dintre Cupidon din această poezie este cu tot prozaismul unor expresiuni, clasică prin simplitatea şi naturalul ei — şi poate numai un Eminescu a putut-o ajunge: Dormind astfel într’o noapte Soinnu ’ntii ca vre-un ceas: Mă deştept, înţeleg şoapte Simţ că de copil e glas. 84 Ioan Văcărescu Sîngele mi se ’nnoieşte, Minţile mi se desleg, Or’ce glas mie-mi vorbeşte, Or’ce ton eu înţeleg. 'Vinele ’mi repede bate (?) Firii voiu să clau răspuns. - La simţirile 'nălţate Al meu glas e neajuns. Aceeaş justeţe de analiză şi conciziune, aceeaşi potrivire de ritm sufletesc, în exprimarea sentimentului de fericire neaşteptata: O întîmplare neaşteptată Nădejdea ’n mine însufleţeşte, Simţirea toată mi-e deştepta, Inima-mi bate, sufletul-mi creşte. • 3. Dar atît în poeziile patriotice, cît şi în cele erotice ale lui Ioan Yăcărescu, sentimentul nu răsare, ca la poeţii cei mici, din simple sonorităţi şi culori, din imagini în legătură cu situaţiuni mai mult sau mai puţin banale, puse în versuri armonioase, — ci din idei, în care poetul rezumă cît mai strîns, multe fapte. Din această pricină poeziile sale pot interesa şi astăzi, cu toate defectele lor. Ion Yăcărescu este adică un, poet gînditor, şi aceasta se vede şi din faptul că, pe lîngă I Poezii -85 poezii naţionale şi de dragoste, a izbutit, să > •scrie şi cîteva poezii cn insjoiraţie filozofică '. mai'mult sau înai puţin didactică şi epigra-matică. Astfel îl -găsim - 'în- Ceasornicul în- dreptatK, în care doreşte ca Ceasornicul să-şi * înceteze sau să-şi-grăbească mersul după cum faptele sînt bune sau rele, fericite sau. nefericite; „Tînărul“ în care arată că „sfînta ..'■arma, tarea răbdare^ nu s’a dat tinereţii, fiindcă nu s’a dat nici bătrîneţii; „La mor-mîntul lui. Costaclie Grhica“, în care ne spune că mîndria omului e ; . • -ATJn pumn de.lut ce zace ’nchis ‘ • / ■ \ Si altceva, nimic — ■ şi ne arată că nemurirea stă în virtute; dar cu deosebire „Cel gata la toate“, în care .arată în ce stă tăria adevărată a omului." T'‘ Omul e fericit cînd „e gatăMa toate“. Sufletul unei asemenea om e mai pre sus de orce. De el fug toate relele: ' Relelor'de el li-e frică V : ~ _ Trec se risipesc în vînt , • Repede sînt depărtate : Iar el stă nevătămat; . • . jSIu doreşte nici un bine — ■ Este-al firii împărat. _ ■ V-:. ; '■ * ■ ; } 86 Ioan Yăcărescu Ion Yăcărescu nu e original şi interesant numai în ce priveşte fondul, ci şi în formă-El este iutroducătorul versului iambic în limba română. Cele mai multe din bucăţile lui bune în. acest vers sînt scrise. Şi e bine să spunem că poate cea mai frumoasă poemă a lui Eminescu, „Luceafărul", este scrisă în metrul lui Ioan Yăcărescu din „La pecetea ţării", „Primăvara amorului" şi „Caleidoscop". Unul din defectele stilului lui, inversiunile, sînt cîteodată' remarcabile prin energia ce poetul. ştie să scoată din ele: neînţelese la început, devin familiare şi plăcute,’după ce le înţelegem. Tot aşa stă lucrul şi cu expresiile lui prozaice, cînd nu sînt simple umpluturi: de îndată ce pricepem Realismul im-. presiei ce au la bază, încetează de a fi aşa de neplăcute. * - * * Lectura lui Ioan • Yăcărescu nu e uşoară. De aceea îndemnăm pe'cititorii noştri să nu se descurajeze dela început, ci să citească o bucată de mai multe ori, cu atenţiune şi slu-indu-se de explicaţiunile dela sfîrşitul broşurii. Poezii 87 La pravila ţării Supt pccctca nccstui principat. 1818 Sapte-spre-zece înconjur, Senine1) de rodnicie. Acvila ce-a venit în sbor, Din lîoina la Dacie. Paj ere sfîntă, ea, ş’aici Ca’n multele Provinţii, Lesne-a supus pe Daci voinici, Cu dreptul biruinţii. Iar începînd a s’odihni, In multă ’ncredinţare, Că soarta-i de-a Tot stâpîni, Margini, hotare n’are, — Romanul suflet s’a adus {Singur la moleşire, Ştiind tot Neam a-i fi supus A izbîndi el, fire! *) Simboalclc 17 jmiHc cc.alcătuicsc Ţara-lîo-inâncască. şi a căror închipuire înconjoară pccctca ţării (Not. Aut.). Ioan Văcărescu încet, s’adoarme cîţiva ani: Toate se dau uitării, Români se fac acei Rojnani, Acvila, — corbul ţării; Corb ce’n pecete, odihnit, A sta se mulţumeşte,, Cu’n semn de lege dăruit, In gură-i se păzeşte; . Românul împărat, cel sfînt, Stînd la Mitropolie, De Românie cii’n cuvînt Ii dau lui mărturie. Cu aste semne ori la ce Pecetea cînd s’aşază, JCa pentru vremi chezaşă e, Şi martoră, şi pază. De-acea-asemenea. ş’acum, La pravilă se pune; Românilor deschide drum De multe nădejdi bune.. Temeiul cel mai neclintit ■ Al omului păzeşte, Nou, româneşte-alcătuil, Din scrise ’m părăteşte. Poezii Cele ce-avem a le păzi Pravila e datoare, Şi cumpăna, a nu porni Spre cap nici spre picioare. Ah! -ii| [ i .1 twii.iy ,!v a vi’M i; i î-»><; j” s >;.» .ii i - ■ ’r\< *js .. i.i:z ; <•; i_ j i.tvl'' VH/jiu; i.n:|.*.: 'ji .> 1! - •> i ’lin.'d T11 [ > 11 sj (. > i i. • 1U w I., - Ijiim )i '(Iiij itijii.'j n ) *11|.I'i \ ' 11.1 (j i^- M- >< J.î< - \ i| il HI ••■) llj.io II I.I( ] •.■i.'! .'ji iun i:11 ,n;-i >; ) *.»'*• •:< ii.' iii;i I1"!11!’ i,;( I ■■•tj. -. .lu- 'j i;-'rc ........................1.— ' - — voi. IV. Teatru.......... . . 5,-— — —' Jn luncă................ 1,— — — voi. V. Teatra, Pe malul ntârei, — •— Pnceţtile unei Uenine .... 1,— tic....................... Catarg! Lascar, Scene iiin_Viaţa Sa — .-----voi. VI. TraduceridinSchiller 5,— CoresI Diaconul, Psaltirea 1577 .—.45 Notare C., De dincolo de moarte, -Coşbuc O., Balade şi Idile, Poezii . 3,— .Nuvele. .................. . . ... 3,— — — Ziarul unui Pierde Vară,- OlânescuAscanlO.Poe^a 1878—1693. 3.— Poeţii ... ......................2,— ' Onu loaa, Versuri pentru copiii • Costlo Mlroo; Letopiseţul Ţârei Un- noştrii............................................— ,y> rnnneşti.............................—,65 Popp Din ocna ciefei. .... .—.CU Cofeler Pool, Matilda, Poezii. . . . 4,— Ranettl Yacele, voi. II ... . act In versurf....................... Solomoo, Paremille, Pilde ş» Poveţe—.40 Paca Cofffacbe, Comedia Vremii Stoenescn Tfc, M., Zile negre, Po«n. «Franţuziteie) ......... .—.75 1904 . . . ................ .-. . 3.— • Fagure L., 5cA//f, 33 de zile Ia Paris. 2,îo Swlft, Călătoriile lui Culiter. . . . I^W Frcltag O-, Dare şi Acere, voi. 1 şi II 6,50 Tolitol/ Prin ce cietuesc oamenii«50 Qbtrea Dobrogeana, Critice, voi. Iii _ Urcche Vaille. Legende române, — — Ccncepţia materialistă a Îs- - vel. I şi 11 . ..............7 . . . 3,50 tăriei, Conferind . . . . I.— — ^ Voci'lalint, Dela fraţi la frajii. 5,— Oblca D., O expedijie română In Ureche Grlgorie, Domnii Ţârei Alţi’ Afriţa, Jec?tâ.......................i docei şi ciaţa lor. . . . . . . —.50 . Hafdeo B. P.,' Sic cogilo................'J.50 Urecbe Nestor, Gâze . ....... 21W ----- O necasiă româncă ....... 1,— Ursache G. Câoitaa, O cisnicie, — lalle, ftouryeoris d'Avril ..... ■ / Tratru .................... 3.50 Hitfflt J.-B.i Aecea, Poezii. . . 2.50 Vlahaţâ AJ., Poezii . ’. ..3,— loseseu Clon, îs tvria JfoCiirctlilor 20.— — — /n f4(1<9*fe, Nuvele. ...... 2.®