Memoriei lui NICOLAE DENSUŞIANU închin această carte COPERTA ŞI SUPRACOPERTA : SIMONA DVM1TRESCU D. PRODAN RĂSCOALA LUI HOREA EDIŢIE NOUĂ, REVĂZUTĂ Voi. I EDITURA ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ Bucureşti 1984 I PREFAŢA Această nouă ediţie, revăzută, nu aduce fapte noi, faptele sînt de-acum cunoscute. Materialul documentar al răscoalei, cum o poate constata oricine, e imens, inepuizabil. în genere însă nu ne mai putem aştepta la mari surprize. Mărturiile în plus obişnuit îmbogăţesc doar cu noi detalii fapte cunoscute. Actele fundamentale au intrat în circuitul corespondenţei dintre autorităţi, şi mai cu seama în arhiva Comisiei Jankovich. M-am putut convinge luînd în cercetare şi arhiva Cancelariei aulice a Transilvaniei, care mi-a lipsit la prima ediţie. Ne aduce şi ea desigur multe precizări, acte, informaţii în sursă princeps, dar mai rar revelaţii faţă de ceea ce cunoaştem sau descoperim în circuitul corespondenţei şi în colecţiile noastre. Aci o piesă deosebit remarcabilă e memoriul simplu, rezumativ, adresat din Viena de nouă sate ale domeniului Zlatnei împăratului, cu data 18 martie 1784, cu care s-a prezentat desigur Horea în audienţa hotărîtoare din 1 aprilie, act pregătit, nu ne îndoim, tocmai în vederea acestei audienţe. Ceea ce pînă aci mai mult se presupunea, acum aproape se precizează. Din arhivele mari ne-a mai rămas nedeschisă arhiva Camerei aulice pe care o întrevedem de valoare documentară mai redusă decît a Cancelariei. Şi a mai rămas arhiva Locotenenţei din Buda, care ne poate îmbogăţi detaliile dinspre Ungaria. Din izvoarele răscoalei publicate între timp am putut profita mai ales de culegerea documentară a lui Alexandru Neamţu şi Costin Fene-şan din antecedentele răscoalei, nu aducînd fapte noi cît îmbogăţind mărturiile frămîntărilor din Munţi în anii premergători răscoalei, subiect deschis, care singur se pretează la o întinsă şi dramatică monografie. Din volumul I de izvoare narative (publicaţie colectivă) mi-a fost binevenită o nouă mărturie {de optică luministă în judecarea răscoalei din parte internă. Mulţumesc şi de astă dată Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice pentru hotârîrea sa de a reedita, cu prilejul aniversării a două sute de ani de la răscoală, lucrarea. Cluj, martie 1983. D. P. PREFAŢA la ediţia întîi Lucrarea de faţă nu e numai o reluare, o aducere la zi a subiectului în virtutea bogatei bibliografii la care au izbutit cercetările de pînă qcum.E înainte de toate o reluare, o înă dimineaţa, în afară de vinars şi de ---------------- 18 Ibidem, p. 288—289. i® Ibidem, p. 291. 20 Ibidem, p. 347. 21 Ibidem, p. 290. 22 Ibidem, p. 310. 23 Ibidem, p. 342—343. 20 RĂSCOALA LUI HOREA ceea ce li s-a adus în dar de la curte, 60 de cupe de vin de cîte 9 bani“ — declară iobagii din Streza-Cîrtişoara24 Arpaşul de Jos a cheltuit într-un an cu executorii cel puţin 80 de florini nemţeşti — spun iobagii25 26. Tot aşa şi Porumbacul de Sus. Un executor neamţ a petrecut o dată 20 de zile, altădată 18 zile ; au cheltuit cu el 45 de florini20. Berea, vinul, vinarsul şi mâncarea mai mult le risipesc, căci se ospătează nu numai ei, ci şi alţii, şi soldaţii care vin cu ei (Drăguş). Cer mâncare, băutură cit nu pot consuma, vin cîţ nu pot bea, îl varsă, îl risipesc şi pe deasupra îi înjură, îi bârfesc, îi chinuie în tot chipul (Pojorta). Beau vin şi risipesc parc-ar curge vale (Sărata). S-a întâmplat că pentru o restanţă de o ferdelă de grîu executorul a băut de preţul unei gălete de grâu (Scorei). „Orice executor vine în satul nostru, şi dacă stă numai un ceas ne ia bani de potcoavă 1 şuştac, iar mâncare şi băutură pofteşte atât cât poate manca şi bea, trebuie să-i dăm ,şi 10 ferii (î) dacă le poate bea“ (Streza-Cîr-ţişoara). Şi mai ales vinul ţăranii trebuiau, fireşte, să-il cumpere, căci aici nu se producea. Un executor neamţ, cu doi boieri cu care venise, numai ântr-o zi au băut 15 cupe de vin. Cu alt prilej executorul adunându-şi cîţiva tovarăşi au mîneat şi au băut de seara pînă în zori 12 fonţi de carne, 4 găini şi 30 de cupe de vin (Ucea de Sus). Nu sânt mai buni nici executorii români Hoza şi Taflan din Beclean, trimişi în satele fiscale pentru încasarea taxelor fiscale sau venitul crâişmăritului : „fac mai multe rele şi blestemăţii decât executorii nemţi şi pricinuiesc mai multe pagube “ — declară iobagii din Netot. Sînt de o mie de ori mai nemiloşi decât executorii nemţi — îi acuză cei din Săsciori. Nu lipsesc din cercetare şi texte ca acesta: „Solgăbirăul şi el dă peste măsură libertate executorilor să ne chinuie, să ne închidă iarna în coteţul porcilor, cum ne-au şi închis în cîteva rînduri, şi acolo ne-au stropit cu apă rece, şi nici atît n-au îngăduit să ne aducă de mîncare. In casele noastre au prăpădit totul adeseori au risipit vin din cale afară, mal ales astă-iamă înjtr-atîta au vărsat vinul, că păşeam prin vin în casă... Strâng ătorii sânt la fel, nu învaţă niciodată la bine pe neamţ, ci numai să facă excese cât mai mari. De multe ori s-a întâmplat că ne-au silit să jucăm desculţi, flămânzi şi setoşi, şi dacă n-am vrut, ne-a bătut executorul neamţ“ — spun tot cei din Arpaşul de Jos27. „Soldaţii nemţi pe unii din satul nostru îi legau ghem şi aşa îi rostogoleau şi îi chinuiau ; oamenii s-au speriat aşa de tare că puţini sînt în sat care nu ar fi pleoat“ — spun cei din Corbi28. Ş.a.m.d. Nu mai puţin alarmante sînt situaţiile create de armata imperială care staţiona aci şi care trebuia încartiruită, întreţinută. în principiu ea se încartiruia la iobagi (nobilimea, preoţii şi alte categorii sociale suprapuse erau scutite de îneartiruire), se întreţinea din „.contribuţia militară“ în bani şi în natură. Bunurile, strînse de ea trebuiau socotite în dare. 24 Ibidem, p. 339. 25 Ibidem, p. 280. 26 Ibidem, p. 323—324. 27 Ibidem. 28 Ibidem, p. 297. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 21 Practic însă aceste oşti de mercenari, strînşi din tot cuprinsul imperiului, erau o calamitate unde se aşezau, aşa cum au fost în genere în toată Europa. Soldatul se făcea stăpân pe casa omului, pe bunurile lui. Pînă şi cel din urmă soldat se socotea îndreptăţit să-i ceară servicii, alimente, „daruri “. Cînd soldatului îi consuma fânul, îi păştea livada. Abuzivi sînt cu deosebire ofiţerii care profită de toate prilejurile să stoarcă, să facă bani. Sînt suficiente cîte va exemple : „Când se aşează la noi oastea împăratului — spun iobagii din Ucea de Sus (59 familii) — ne fac să le făgăduim multe daruri: porci graşi, grâu, ovăz, fîn şi ale bucătăriei, şi totuşi ne mină şi la poştăşit. Ca şi în anul trecut, fiind la noi un stegar, a trebuit să-i dăm în dar: 2 porci graşi, 2 oi, 2 care de fîn, 2 gălete de grîu, 3 gălete de secară, 8 gălete de ovăz, 100 de găini, 4 cupe de unt, 2 ferdele ele mazăre albă şi altele de ale bucătăriei de care a avut nevoie, iar bani 9 florini nemţeşti. în afară de acestea, la fiecare soldat de lund cîte 2 cămăşi de cînepă. Cum aceştia au fost pedeştri, le-am dat puţin, dar când au fost în satul nostru ofiţeri şi soldaţi călăreţi, le-am dat şi de trei ori atîta. Ne vine în minte că nu de mult fiind în satul nostru un căpitan, cu numele Martinech, numai aceluia i-am dat 30 de care de fîn, 6 gălete de secară, 6 gălete de grîu, 15 gălete de ovăz în 5 ferdele găleata (găleata în realitate era de 4 ferdele !), 4 porci graşi şi alte multe. Totuşi ne-a tăiat cu puterea 7 boi şi vaci pe ales, pe seama sa şi a soldaţilor şi nouă ne-a dat înapoi numai pieile. Fiindcă în satul nostru izvoreşte repede apa, în cîteva rânduri ne-a pus de am săpat fîntîni, una după alta. Altădată, la alţi asemenea ofiţeri, le-am dat tot atîtea, ba şi mai multe daruri. Şi totuşi iarna ne mînau la pescuit şi numai cît nu ne-au îngheţat şi a picioarele în apa rece. Cînd mergeau la vînat duceau şi cîte 10, 15 oameni la gonit. La bucătăria lor în fiecare zi stăteau de straje doi oameni ai noştri. Bucătarului, pentru că le gătea, trebuia să-i plătim 2—3 florini nemţeşti29. Prestaţiile în natură trebuiau însoţite totdeauna de daruri, (altfel ţăranii trebuiau să aştepte cu ele şi cîte trei-patru zile pînă să fie primite. Ele se luau adesea peste măsurile prescrise, 5 ferdele drept o găleată în loc de patru, două care de fân în loc de unul. Răscumpărarea în bani trebuiau să o facă nu cu preţurile pieţii, ci cu preţurile dictate, în natură le pretindeau naturalele numai cînd preţurile erau ridicate. Ş.a.m.d. , Cînd oastea împărătească se aşează, la noi vin mai totdeauna ofiţeri mari — spun cei din Porumbacul de Jos, cu 166 de familii iobăgeşti. înainte cu trei ani a fost în cvartir la noi domnul colonel Lochstet, căruia i-am dat în dar 50 de florini nemţeşti, 6 porci graşi şi alte de ale bucătăriei şi naturale din belşug; lista lor am pierdut-o ce-i drept, dar cu toate acestea ştim de bună seamă că ce-am cumpărat cu bani gata, naturale şi pentru bucătărie, cu cei 50 de florini împreună, au trecut de 300 de florini. Acum 29 Ibidem, p. 348—349. 22 RASCOALA LUI HOREA stă la noi marele strajemeşter măria sa baronul Rdedl, căruia am fost siliţi să-i făgăduim şi să-i dăm 6 porci graşi, pe care i-am cumpărat cu 21 de florini ungureşti şi 60 de bani, condimente de 4 florini ungureşti, tot'felul de vase de pămînt, cumpărate din Sibiu cu 6 florini ungureşti, 1 bou gras de tăiat cu 8 florini, 1 viţel gras cu 3 florini, 14 galete de ovăz pentru malţ cu 7 florini nemţeşti, 8 vedre de seu cu 17 florini şi 28 de bani, 5 vedre de unt cu 14 florini şi 40 de bani, 10 raţe cu 1 florin şi 50 de dinari, 4 gîşte cu 96 de bani şi mai pofteşte două. Peste acestea am dat 158 de găini, 500 de ouă, 10 gălete de grâu curat, 8 care de fin, 39 gălete de ovăz, 5 măji de sare cumpărată cu 2 florini şi 40 de bani, 31 vedre de oţet cumpărate cu 6 bani cupa (ejtel), 5 ferdele de pătrunjel cumpărat cu 1 florin şi 80 de bani* 2 ferdele de ceapă roşie cu 96 de bani, 1 ferdelă de ai (usturoi) cu 60 de bani* 1 font de ceară cu 74 de bani, bumbac pentru fitil de luminări de 40 de bani. în afară de aceasta am dat o vadră de unt proaspăt, 14 vedre de lapte dulce şi 5 ferdele de mazăre românească. Căprarului i-am dat un porc gras cumpărat cu 5 florini, ovăz i-am dat 3 - gălete de ci te 5 ferdele. I-am mai dat 1 găleată de grîu şi 1 car de fin. Peste acestea f urierul a cerut 2 1/2 care de fîn în porţia sa, dar nu vrea să ne dea chitanţă, deşi i-am dat 2 gălete de grîu, 9 ferdele de ovăz, 1 găleată de secară, 4 cupe de unt, 1 car de fîn şî 1 porc pentru friptură cu şoric. în afară de acestea, la 10 solidaţi 30 de florini pentru ale bucătăriei. Hainele de pat nu ni le-au dat înapoi, ba poftesc şi pînză pentru cămăşi. în iarnă au venit din cînd în cînd în satul nostru la strajemeşter mulţi dregători care găzduindu-se în sat ne-au mîncat (cu caii) 9 gălete de ovăz şi 3 care de fin30. „Cînd sînt găzduite ostile împărăteşti — spun cei din Viştea de Jos — daică în satul nostru se aşează ofiţer, pofteşte, după starea şi rangul său, cel puţin unu sau doi porci. Afară de aceasta curci, găini, gîşte, unt, ouă, oţet, miere, orez, condimente, legume, atîtea ca să poată ierna cu ele. Şi cum noi nu le avem, trebuie să le plătim cu bani gata sau să facem rost de ele. Acestea adesea ajung, uneori şi întrec quantumul nostru militar. Peste acestea poftesc şi ne pun să le făgăduim cinste multe gălete de griu, de ovăz, care de fîn, şi dacă nu le făgăduim, ne necăjesc şi ne chin ui e în fel şi chip pînă trebuie să le făgăduim. Pentru bucătăria ofiţerului trebuie să a dăm necontenit oameni, femei şi unelte. Dacă sînt subofiţeri sau soldaţi de rond, şi acelora trebuie să le dăm amăsurat daruri. Căci şi unui soldat de rînd gazda trebuie să-i dea pînză pentru cămaşe, pentru sac, pentru izmene, făină şi unt, căci dacă nu-i dă, uşor nu-i poate fi cu el. Dacă nu-l place cearşaful dat de gazdă şi doarme cu al lui, îi ia pentru aceasta 2: florini. Dacă e călăreţ, gazda îi îngrijeşte calul, i-1 adapă, îi dă ovăz, curăţă de sub el, îi freacă şi lui încălţămintea, aşa că, mai ales omul singur nici nu mai ajunge să lucreze şi pentru el“31. Şi citate asemănătoare se pot .da sat de sat, în felurite variaţii. liste interminabile de daruri în bani, în natură, pentru ofiţeri înainte de toate, dar şi pentru gradele inferioare şi pentru soldaţii de rînd. Abuzuri 33 Ibidem, p. 320—321. 31 Ibidem, p. 355. ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 23 pe toată linia. Ofiţer, stegar, furier, bărbier îşi pretind partea potrivit rangului sau samavolniciei lor. Ofiţerii nu numai strâng cu nemiluita, dar nu se mulţumesc, fireşte, cu casele ţărăneşti, cer confort, clădiri noi, înzestrare corespunzătoare, vase de bucătărie. Nici soldatul nu se mulţumeşte adesea cu ce îi poate oferi gazda, îi aruncă ţolul, cearşaful, perna, ii ia bani în loc, îi pretinde alimente, servicii. „Cînd se aşează în satul nostru soldaţi fie nemţi, fie sârbi, uneori nici nu ştim ce fel de oameni sînt şi dacă îi cerem păşuşul ne arată sabia că el e cătana împăratului. Poftesc mult vin, bere, vinars şi mîncare, pentru caii lor ovăz, fîn şi dacă nu le dăm ne bat şi ne necăjesc44 — se plîng cei din Scorei32. Nu se aşează de la început în locurile fixate, ci se opresc aproape în fiecare sat şi neliniştesc sărăcimea poftind care, vite şi ca să-i scutească le iau daruri — se plîng cei din Viştea de Jos33. Bucaitele pentru întreţinerea armatei le iau în natură cînd sînt scumpe, cînd e foamete, răscumpărate în hani cînd sînt ieftine, şi nu cu preţul pieţii, ci cu 2 florini găleata de grîu, cu 2 florini carul de fîn, cu 60 de bani găleata de ovăz. Bunurile de dat ţăranii adesea trebuie să le cumpere. în natură bucatele niu le primesc deoît pe ales, griul curat, dacă nu-i ca mărgăritarul nu-l primesc — spun cei din Arpaşul de Sus —, ferdela o iau eu virf, ovăzul cernut cu ferdela îndesată şi 5 ferdele într-o găleată în loc de patru, finul trebuie să fie de grădină şi iau două care sub nume de unul. La primire dacă nu dau daruri, trebuie sa aşitepte cu bucatele, cu finul două-trei zile, ba şi cîte o săptămână, iau înjurături, bătaie. „Că fără .ceva daruri nu iau nimic şi dacă nu le dăm ne ţin acolo pînă a treia, a patra zi cu eile şi dacă zicem ceva comisarii ne îinjură, ne fac hoţomani, cu un cuvînt fac ce vreau<<34. Pe judele satului Vaida-Becea l-au luat la goană, l-au înjurat, l-iau ameninţat cu împuşcarea, până la urmă l-au şi tăiat la o mină35. „Cînd ducem fînul trebuie să desprindem boii şi să-i mânăm acasă, pentru că uneori şi două săptămâni ne stă fînul pe car şi nu-l iau, iar cînd îl iau ne iau două care pentru unul"36. Pentru cai, mai ales cînd sînt călăreţi în sat, de primăvara începînd .-le opresc grădinile, îînaţele pentru 'Caid lor şi nu le eliberează decât toamna, când din iarba uscată, călcată ei nu mai pot face fîn. Dacă scapă vreo vită a lor în lunca oprită îi globesc. Şi totuşi trebuie să dea fîn, să-l facă de unde pot. Ş.a.m.d. Ce se plăteşte sau se socoteşte în dare şi ce nu, e greu de stabilit, nu mai puteau face socoteala nici ţăranii. ■ ----------------- 32 Ibidem, p. 334. 33 Ibidem, p. 354. 34 Ibidem, p. 3:lil. 35 Ibidem, p, 351. 30 Ibidem, p. 358* 24 RASCOALA LUI HOREA „Oocîte excese de acest fel ar face armata, nu ştim se bonifică acestea sau nu, pentru că nouă nu ne dau nici un ban pentru de acestea" — spun cei din Arpaşul de Jos37. Iobagii din Sâmbăta de Jos ai episcopului unit loan Patachi nu se plâng de slujba pentru stăpân, din cauza lucrului „ar putea trăi“, îi apasă, greu însă şi pe ei calamităţile dării, încartiruirii, execuţiilor. Tabloul calamităţilor acuzate de iobagi ca fiind pricina sărăcirii şi fugii lor nu se mărgineşte numai la atît. Invocă multe altele. Sat de sat se plîng de daturile de lemne cu care Siînt obligaţi la cetatea Făgăraşului. Lemne de foc înainte de toate. Trebuie să le dea au sau nu au păduri. Dacă nu au trebuie să le cumpere. „Şi la cetatea Făgăraş trebuie să slujim tare mult atît cu carele cit şi cu palma, cînd se cere — declară cei din Arpaşul de Jos —, dar mai cu seamă trebuie să dăm peste măsură lemne iama-vara, lemne la magazine, şi cei cărora le dăm lemnele acelea au lipsă de atâtea sau nu, noi nu ştim. Dacă din pricina greutăţilor domneşti sau altor piedici nu le putem duce, sîntero siliţi a ajunge la învoială cu comisarul lemnelor şi să-i plătim ci te 10—12 polture pentru un car de lemne, căci dacă nu plătim sau nu putem duce lemnele, ne vine pentru acestea execuţie ca şi pentru porţie, beau, mănâncă de pe noi" etc.38. Sărata, de pildă, singură a trebuit să dea 110 care anual numai pentru cetate, în afară de cele date pentru încartiruiţi. Cărate la Făgăraş se iau în aceleaşi condiţii, două care în loc de unul. întârzierea atrage după sine aceleaşi execuţii, cu aceleaşi abuzuri. Dacă n-au pădure, pentru lemnele din pădurile altor sate trebuie să plătească sau trebuie să le cumpere. Trebuie să care adesea materiale de construcţie, de la munte bârne pentru cetate, trunchi pentru ferestraie, să care scânduri, laţuri şi altele. Cei din Arpaşul de Sus şi din Ucea de Jos au dus brad de contrucţie şi laţuri la Făgăraş, lemne de cer la Sibiu pentru palisadă, în nădejdea că le vor plăti, dar pînă acum n-au văzut nici un ban39. Trebuie să dea şi ei adesea la cetate care, vite, lucrători. $ O greutate deosebită de care se plâng sânt cărăuşiile multe pentru cetate, pentru oaste, pentru călători, poştăşitul. Cărăuşii lungi la Sibiu, la Braşov, în Secuime, de mai multe zile în şir. Cărăuşit de vinuri pentru domeniu, pentru armată, de la Blaj, de la Mănărade, de la Cetatea de Baltă, de la Dumbrăveni, pe drumuri rele, în care îşi ruinează carele, le cad, le mor vitele. Cei din Viştea de Jos aduc nu numai vin de unde li se cere, dar şi fier drept de la Hunedoara. „Cînd vine oaste în grup ne mină cu tot ce avem, ne duc carele, vitele ba pînă la Braşov, ba până la Miercurea, şi vitele fiind slăbite cad şi 37 Ibidem, p, 282. 38 Ibidem, p. 280. 39 Ibidem, p. 287. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 25 ' adeseori rămân acolo. E un mare necaz şi că în satul nostru sînt puţini cai, dar ei nu cred, ei ne caută pricină, ne bat“ — se plîng ei40. Mai ales satele care se găsesc în drumul mare se plîng de călători, cte dregători, de persoanele civile sau militare în trecere, sau simpli călători, pe care trebuie să-i găzduiască, să-i ospăteze, să le pună la dispoziţie carul, vitele, calul. „Aproape în fiecare zi trebuie să dăm care de poştă, cai şi vite pentru călători care merg fie la Sibiu, fie la Braşov ori şi mai departe, aşa că de obicei vitele ne sînt prinse acolo pînă a treia, a patra zi, de multe ori şi o săptămână şi multe ni se şi prăpădesc pe acolo, cum a fost de curând, cînd la Buzău (în Secuime) din satul nostru două care bune au rămas acolo. în curs de trei-patru ani ne-au murit şapte cai în poştăşit. Se întîmplă adesea că duc şi toate vitele din sat“ — spun cei din Viştea de Jos41. „Adeseori sînt şi de cei care umblă fără legitimaţie şi dacă slujbaşii satului le-o cer, îi bat bine, în loc de legitimaţie le arată bâta"42. Iobagii din Sîmbăta de Sus ai principesei Maria, văduva lui Constantin Brîncoveanu, de patru ani nu prestează nici un serviciu cetăţii ‘Făgăraşului, nu ţin soldaţi, nu merg nici la poştăşit. Totuşi sînt 33 de iobagi fugiţi din sat. Acuză greu însă darea împărătească, daturile pentru armată, execuţiile. „Pentru darea din cale afara de maie şi strimtoarea hotarului nostru trebuie să sărăcim zi de zi şi să ne şi pustiim, pentru aceasta au pribegit şi cei scrişi mai sus. Dar pentru slujba doamnei noastre şi din pricina domnului căpitan şi alor săi am putea trăi, pentru că slujba noastră nu e prea grea, şi şi domnul căpitan şi ai săi nu că ne-ar face vreun rău, ci mai cu-rînd doresc să slujească^43. Se repetă şi la alte sate că nu se plîng împotriva căpitanului care mai curind îi ajută. Motiv de multe plîngeri e, ca de obicei, crîşmăritul. Obiceiul era ca domeniul să dea satelor după mărime cîte trei sau cîte şase buţi de vin de 40 de vedre de sat, repartizat de cele trei sărbători capitale, la “Crăciun, la Paşti şi la Rusalii, pe care ele să-l crîşmărească cu preţul fixat şi să servească domeniului preţul cu câştigul. Li se da însă de obicei vin de slabă calitate, care adesea nu trecea. Atunci trebuiau să-l repartizeze pe iobagi ; îl purtau din casă în casă, îmbiau omul cu vinul eare-i revenea, dacă îl primea bine, dacă nu, i-1 vărsau in faţa uşii, şi într-un caz şi în altul trebuind să-l plătească. Dacă nu-l plătea, fireşte, era pasibil de aceeaşi execuţie. Cînd anul era slab şi nu li se da vin 40 Ibidem, p. 281. 41 Ibidem, p. 3154—355. 42 Ibidem. 43 Ibidem, p. 327—328. 26 RĂSCOALA LUI HOREA pentru crîşmărit, trebuiau să răscumpere cîşrtAgul posibil cu 12 florini de bute sub titlu de „erîşmă seacă". Cei dan Drăguş care crîşmăreau 6 buti anual, în anul acesta au trebuit să verse două buţi, în anul trecut trei, vinul nefiind de băut44. „Trebuie să. crîşmărim anual 6 buţi de vin de cîte 40 de ferii şi ne dau vinuri peste măsură de slabe, având numai numele de vin, căci apa bună e mai bună ca acela şi fiindcă ni-1 şi vând mai scump decât în altă parte, e cu neputinţă să treacă" (Lisa)45. Satul Netot e mai bucuros de crîşma seacă de 72 florini ungureşti anual pentru 6 buţi. „E mare jug pe noi, dar mai bucuros plătim de-cît să vîndem atîta vin, fiindcă ne face mai puţină pagubă"46. Şi Porumbacuî de Sus primeşte pentru cele trei sărbători 6 buţi de 40 de vedre de vin pentru crîşmărit. Chiar dacă ar fi mai bun însă, când nu e oaste în sat, ei ne-avînd bani, nici nu-l pot bea. „Uneori însă ne dau aşa de slab că nici soldaţii nu-l beau, ci se strică şi se oţeteşte acolo şi apoi se apucă şi-d măsură* împărţindu-1 între noi, săracii şi dacă nu vrem să-l primim ni-1 varsă înaintea uşii şi după aceea la trei-patru zile ne leagă vitele şi adeseori cu execuţie aspră storc de la noi preţul stabilit pe măsură. Crişmarul şi el adeseori îşi pierde cîte o vită pentru că ţine prea mult vinul şi scade. Şi îl vînid totdeauna mai scump cu 3 bani de cum e obiceiul în alte locuri să se vîndă vinul în erîşmă" 47. Ba se poate cita şi un ofiţer crîşmărind abuziv. Pe cei ^lin Iaşi un sublocotenent, cumpărînd malţ, i-a pus pe ei să fiarbă berea, cînd ei neavînd pădure numai cu greu au putut face rost de lemne*, şi-apoi berea .a crîşmărit-o 48. Printre obligaţiile de care se plîng sînt şi felurite daturi, găini, ouă* unt, miere, mere pădureţe, alune, ghindă. Şi din acestea pe unele trebuie să le răscumpere cu bani când e belşug, să le dea în natură cînd sînt scumpe. „Am datora 4 cupe de unt, — pe care-1 dam înainte în natură — spun cei din Corbi de pildă — acum ne iau 194 de bani pentru el, fiindcă e belşug de unt, dar cînd era puţin din pricina morţii vitelor, atunci nu ne 41 luau bani, ci trebuia să ne ducem în Ţara Românească şi de acolo să cumpărăm unt" 49. Pieile de vulpe de dat trebuie să le răscumpere cu cîte 3 florini» Exigent se arată iarăşi cu deosebire contele Iosif Teleki. „Peste acestea trebuie să dăm în fiecare an cîte o piele de vulpe, un ţol pentru cai, de fiecare casă cîte 5 căpăţîni de varză, pe care în vremea 44 Ibidem, p. 304. 45 Ibidem, p. 309. 46 Ibidem, p. 315. 47 Ibidem, p. 325. 48 Ibidem, p. 306. 49 Ibidem, p. 299. :i ■ i PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 27 «lui Mihail Tdleki cel bătrin le dădeam în natură fiecare, dar acum trebuie să dăm pentru ele (împreună) 7 florini. în fiecare an dăm 2 vedre de unt, iar de miere una. Cînd domnul merge la adunări (la dietă) totdeauna trebuie să dăm, peste ceea ce datorăm anual, 5 cupe de unt, 40 de găini şi 400 de ouă. De fiecare casă trebuie să mai dăm cîte 2 ferdele de muguri de arin pentru tăbăcit piele de talpă, cînd se produce 2 ferdele de jir (ghindă de fag), 2 ferdele de mere pădureţe pentru oţet, 1 ferdelă de hamei, 2 cupe de alune" — declară cei din Arpaşul de Sus50. Pomenesc des vita de tăiat cu care sînt obligate satele, dmd una sau două de sat, care se răscumpără acum cu 12 florini. „în vremurile de mai înainte a trebuit să dăm la bucătărie pe seama principelui cîte o vită de tăiat, într-un an bou, în altul vacă, după aceea repede le-iau schimbat în bani ; dacă vitele au fost scumpe ne-au cerut vită, acum de vreo 12 ani poftesc pentru ea 12 florini"51. Dijma aici se lua fie în cantităţi globale, pe sate, fie în chipul obişnuit, de una din zeioe. „înainte am plătit în loc de dijmă 22 gălete de secară, acum de vreo 12 ani încoace ne dijmuiesc toate bucatele" (Porumbacul de Sus). De abuz se plîng iarăşi iobagii contelui Iosif Teleki. El le ia dijmă şi din semănăturile din grădini, din care obişnuit nu se lua52. Dijma porcilor e încă din 15 unul. Cei din Ucea de Sus se plîng : „înainte cînd dam porcii la ghindă ne luau goştină din 25 unul fie cînd îi duceam, fie cînd îi aduceam acasă, dar acum de o vreme încoace ne iau şi cînd îi scoatem şi cînd îi minăm acasă53. Cinci sate în anul trecut au iernat cireada de boi (boaria) împăratului, cheltuind cu aceasta fiecare între 50—84 florini, în total 341 florini. Au înţeles că acei bani au fost bonificaţi, dar nu ştiu cui, că ei pînă acum n-au văzut nici un ban — spun cei din Arpaşul de Sus. Cei din Porumbac ştiu că ai lor au fost bonificaţi de comisariat şi i-a adus din Sibiu Toma Daicul de Săvăstreni, dar nu a dat satului un ban din ei, i-a ţinut la el. Cerîndu-i de la el de mai multe ori, le-a făgăduit să le acopere cu şindrilă biserica, ceea ce nici lor nu le-ar fi părut rău, dar nici aceasta n-a făcut-o şi ei au rămas în pagubă54. Celelalte sate ştiu că au fost bonificaţi prin comisariat inspectorului Iosif Boer de Recea, dar ele n-au văzut nici un ban {Porumbacul de Sus, Sărata, Scorei). Opriri, reluări de curături sînt frecvente. 50 Ibidem, p. 288. 51 Ibidem. 52 Ibidem, p. 288. 53 Ibidem, p. 350. 54 Ibidem, p. 322. 2.8 RĂSCOALA LUI HOREA „înainte Ia poalele pădurilor alodiale şi oprite sărăcimea lăzuia pentru sine şi cosea liber, acum şi aceasta au oprit-o“ (Porumbacul de Sus). „După revoluţie (mişcarea racoţiană) cei care n-au avut fînaţe au lăzuit anumite fînaţe la poalele opritului fiscal, la marginea munţilor, dar le-a cuprins pe seama Fiscului şi altundeva nu pot face nici atîta fîn cit să le ajungă pentru porţie“ (Ucea de Sus). Cei din Breaza se plîng că prefectul fiscal Iosif Boer le-a luait biserica, i-a oprit şi pe ei şi pe preoţii lor să mai intre în biserică. De aceea ei de o săptămână nici nu mai pot merge la biserică, ci numai rătăcesc. Ceea ce dacă nu se remediază ei sînt siliţi şi din pricinile mărturisite, dar mai ales pentru aceasta trebuie să-şi lase satul pustiu, să ia drumul pribegiei 55. Se plîng şi boierii, se înregistrează iei-oolo şi boieri fugiţi. Se pliîng şi ei înainte de toate de abuzurile contelui Iosif Teleki. Boierii din Arpaşut de Jos — se plîng ei — nu mai pot trăi de el,, le-a ocupat şi le ţine două mori şi un loc de moară. Munţii li-i paşte cu vitele sale, iar oile şi vitele lor nu le îngăduie în munţii lor proprii. A oprit cărările pe care satele de la Olt şi ei boierii din vechime şi după cit îşi pot aduce aminte oamenii îşi minau oile la munte, oile care au trecut le-a minat la curte, iar pe păcurari i-a ţinut la închisoare pînă când nu i-au plătit lui taxa care-i revenea căpitanului suprem. A oprit şi trecerea oamenilor lor în sus şi în jos, din care pricină trebuie să-şi părăsească munţii. Le-a ocupat definitiv muntele Albota. Locurile de arătură, grădinile de iarbă,, fînaţele avute de ei, după obiceiul Ţării Făgăraşului, de la iobagi prin schimb, zălogire, cumpărătură le-a ocupat şi le stăpâneşte fără să le restituie pământurile lor de moşie date în schimb sau bani de cumpărătură. Le opreşte cea mai mare parte din imaş şi îl coseşte pe seama sa, ori îl dă altor săteni pe lucru şi vitele lor mai nu mor de foame. Mai înainte, afară, de cele trei sărbători mari erau liberi să crîşmărească continuu vin, bere* vinars dacă voiau. Acum nu numai că nu-i lasă, dar nu-i lasă nici măcar să fiarbă bere sau vinars pe seama lor. „La unii dintre noi arîndu-ne fru- moasele semănături din pământurile zălogite sau moştenite, după aceea domnul le-a semănat pe seama sa cu altfel de bucate. Pe deasupra pe vreo 20 de inşi boieri a vrut să-i facă iobagi cu copii cu tot pentru care am umblat din adunări în adunări, şi cîte spese, osteneli şi amânarea lucrului de acasă, ne-au costat numai Dumnezeu ştie”. S-a întâmplat şi că la unii le-a cosit bucatele crescute pînă la brîu şi aproape de secerat. „Cîţe asemenea mizerii şi neplăceri am îndurat şi îndurăm de la domnul ar fi greu să le înşirăm* pe toate, căci la unul i-a luat boul, la altul vaca, la altul oaia, altuia bucatele gata, cu un cuvînt aşa se trudeşte să ne facă pe toate căile necazuri* că trebuie chiar să ne pustiim. Pentru aceste multe şi mari necazuri trebuie atît noi boierii, cît şi iobagii să ne pustiim cu tot satul”56. 55 Ihidem, p. 296. 5G. Ibidem, p. 283—285. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 29 -— Boierului Gheorghe Laluţ din Beşimbac prefectul domenial Iosif Boer i-a ocupat în anul acesta un pământ de 20 de galete şi fînaţ de 3 care, pe care le-au stăpânit în pace şi tatăl şi moşul său57 58. Andrei Horvâth le-a ocupat şi el boierilor din Ucea de Sus împotriva legilor ţării, cu puterea, locurile lor de moară şi şi-a făcut pe ele moară şi ferăstrău de apă. Se plîng că îşi ţine caii priponiţi în grînele lor, le-a luat cu puterea f maţele şi pământurile de arătură, le-a ocupat munţii pe eare-i ţine şi-i foloseşte, „voieşte cu puterea să ne pustiiască pe noi boierii din sat:t5S. Şd totuşi supuşii nu fac încercări de răscoală, deşi ne găsim curînd după mişcarea racoţiană. Era prezentă masiv armata şi mai puteau practica larg fuga. Un calcul în cifre după conscripţia urbarială a domeniului Făgăraşului din 1726 e edificator, in 39 de sate ale domeniului, lăsîmd la o parte pe nobili şi boieri cu supuşii lor, rezultatul e următorul: iobagi jeleri ' iobagi sesii sesii sesii fugiţi locuite pustii ză;logite 1595 105 963 1033 1/3 529 1/4 397 1/259 ....La 1595 de familii de iobagi prezente sînt 963 fugiţi sau plecaţi. Deci fugiţi erau peste 37% din iobagii înscrişi. Iar la 1033 1/3 sesii locuite le corespund 926 3/4 sesii pustii şi sesii zălogite. Majoritatea sînt plecaţi înlăuntru Transilvaniei, 115 chiar în alte sate ale domeniului Făgăraş, 342 în alte sate mai departe. Dar e remarcabilă şi emigrarea, 234, din care 223 în Ţara Românească. Insă numai 4 în Oltenia austriacă. în Ţara Românească vor fi fugiţi mulţi şi din cei 102 notaţi ca plecaţi în loc necunoscut60. Satele comitatului Tirnava în acelaşi an 1726, la o cercetare la fel se plîng, de aceleaşi calamităţi, mai ales de greutatea dării, de abuzurile strîngătorilor, executorilor, armatelor în staţionare. Dar înainte de toate de obligaţiile de muncă excesive. E suficient dacă ne rezumăm la acest aspect. Abuzul e raportat obişnuit la norma stabilită în 1714. Nu lipsesc nici răspunsurile că nu sînt minaţi în slujbă peste rîp-duială,! sau juzii ascultaţi nu cutează să mărturisească contrarul. Abundă însă depăşirile, arbitrarul, nelimitarea. Exemple : Judele satului Alma, Ion Vasile, mărturiseşte că cu deosebire pe partea lui Sigismund Bânffy iobagii sînt încărcaţi peste măsură cu slujbă iobăgească, mai ales în timpul lucrului de vară, cînd în unele săptămâni nu li se lasă nici o zi pentru lucrul lor. Greu le-a căzut cu deosebire că în timp aspru de iarnă au fost mînaţi să cărăuşească sare de la Turda la Partoş, şi pentru că nu s-au putut duce, dregătorul lui Bânffy i-a globit pe fiecare om cu boi cu cîte 1 florin şi 82 de bani. în Şmig văduva lui Ga briei 57 Ibidem, p. 294. 58 Ibidem, p. 347. 59 Apud, op, cit., p. 366—369. 60 Cf. D. Prodan, Teoria imigraţiei Românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al'XVIII-lea, Sibiu, 1944, p. 115. 30 RĂSCOALA LUI HOKEA Hunter, Susaoa Balog, îi mână în slujbă fără soroc, de multe ori nelăsând oamenilor săi nici o zi în săptămînă. Cei din Ceuaş drept motiv al sărăcirii satului socotesc nu atât „porţia" grea, cât faptul că pe iobagii orfanilor cenţilor Samui'l şi Alexe Bethlen îi rnînă în slujbă toată săjptămîna în fiecare zi, iar la secere trebuie să meargă câte doi oameni de caisă. Juidele Ion Boncea din Lepindea se plînge şi el : „Dregătorul orfanilor contelui Alexe Bethlen ne îngreuiază peste măsură cu slujba, nelăsând bietului iobag nici o zi în săptămînă, ba vara scoate şi cîte doi oameni de casă şi-i ţine în slujbă toată săptămînă ; din pricina porţiei grele şi a slujbei domneşti am ajuns cu totul 'lipiţi pământului, am rămas, şi fără vite de jug".. Şi în Laslăul -Român dregătorul orfanilor contelui Ladiisiau BetMen în timpul strânsului fbucatdlior ia cîte doi de casă şi îi ţine în slujbă săptămînă întreagă. Judele din Sânziana ‘se plînge că slujba făcându-se departe, iobagii trebuie să stea în slujbă cu vitele lor şi cîte cinci-şase săptămîni în şir, bietului iobag nelă-sîndu-i domnii nici măcar o zi, şi nici când slujesc în 'hotarul satului, decât doar dacă nu se poate cumva sustrage vreuna. Nu le lasă stăpânii nici o zi nici în Seleuş. Şi pentru că unii trebuie să-şi facă slujba departe, au sărăcit intr-atîta încît soţiile lor cîştigă lucrînd cu ziua şi pîinea pe care o mă-nîncă ele, şi pîinea bieţilor bărbaţi lucrători în slujbă. Nu mai cităm pe contele losif Teleki care se remarcă şi aci prin abuzurile sale. Şi aci ofiţeri care 'cuprind păşunea satului pentru a face fîn pe ea, care-jşi pasc caii în hotarul oprit al satului, care îi omoară cu farşponturiJle. Munci, cărăuşii, bătăi. Dacă comitatul nu se îndură de o lecuire, ne temem de urmările rele — mărturiseşte judele Ştefan Auer. în Ormeniş cei de pe partea urmaşilor contelui Ioan BetMen slujind în Berchieş (comitatul Cluj) sânt ţinuţi acolo în slujbă şi cîte zece săptămâni în şir „şi hu li se dă nici măcar pâine uscată amărâţilor" — declară judele Andreas Kâdâr. în Ţigmandru contele Samuil Bethlen pe patru iobagi îi obligă să tocmească patru „birişi" (argaţi) care să slujească pe măria sa, costîndu-i 96 de florini anual. în Sălcud Petru Daniel şi Gabriel Szalânczi iobagilor abia le lasă cîte patru-cinci săptămîni pe an pentru economia lor. în Cucerdea mai greu slujesc iobagii lui Sigismund Balog de Diciosânmar-% tiu, cărora nu li se îngăduie nici o zi pentru ei. în 'Comeşti slujba iobagilor nu e hotărîtă, stăpânii îi pun la muncă atunci când vor, mai ales în timpul strânsului îi pun în fiecare zi. în Găneşti nu li se cere mai mult de patru zile pe săptămînă, dar de cele două zile rămase nu se pot folosi din pricina poş-tăşitului şi cărăuşitului. în Crăieşti Francisc Pekri nu lasă omului sărac nici o zi pentru munca sa, nici iama, nici vara. în Micăsasa domnii Adam Arkosi, Sigismund Varsânyi şi Mohai adesea nici dumineca nu lasă în pace pe săracii iobagi. „Rândul slujbei domneşti noi nu-l ştiim, pentru că numai atunci nu slujim când nu poruncesc măriile lor" — declară judele din Pe-trisat61. Ş.a.m.d. întrebuinţarea iobagului tot timpul ,sau aproape tot timpul nu se reduce ded numai la cazuri rare, e mult mai răspândită, destul de obiş- f------------------- 61 V. acestea şi altele D. Prodan, Munca iobăgeascâ în comitatul Tîmavei la 1762, în „Emlekkonyv Kelemen Lajos szuletesenek nyolcvanadik evfordulojâra% C3luj, 1957, p., 524—531. PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 31 nuită chiar. El trebuie să-şi lase propria economie în seama femeii sau a familiei sale. — Situaţii alarmante se pot ciita din multe părţi. Una de la 1750, din comitatul Bihor, din satele ţinutului Beiuş, Vaşicău, Beliu, î«n stăpînirea episcopiei romano-eatolice din Oradea : „în ceea ce priveşte slujbele — se plâng iobagii — acelea încetare nu au, ziua, noaptea ne mină deopotrivă, căci episcopia a ridicat oohuri de fier cu oamenii ţinutului, neplătind nimănui pentru munca lui nimic. Pe acestea le ţin acum cu slujbele noastre, ne pun să aducem piatră (minereu de fier) pentru ele din Ardeal, iar fierul să-l cărăm la Oradea, vreo şapte mile de drum. Ne pun să cărăm copacii pentru cărbuni, de pe munţi, văi atât de prăpăstioase că toate patru roţile carului trebuiesc împiedicate şi totuşi trebuie să le mai ţinem trei, patru oameni ; carele ni se ruinează, vitele ni se vatămă. Cărbunii acelora din pădure noi îi cărăm cu carele la topitorii. .. Ne miră aceasta, pentru că are şi maiestatea sa împărăteasa mine (topitorii), dar acolo lucrătorilor la toţi le plătesc, dar nouă celor din ţinut nu. De aceea şi ţinutul nostru doreşte ca şi luminăţia sa să-şi facă aceste ... lucrări cu muncă pe bani, să tocmească simbriaşi, care să care copacii, cărbunii, piatra şi fierul. Iarăşi, fără plată şi-a făcut episcopia cu noi crişmeâe, la care vinul îl cărăuşeşte ţinutul, iama, vara, de la zece, douăsprezece mile depărtare. Şi-a făcut de asemenea berării fără plată ; pe acelea le ţinem cu lemne de foc, pentru ele cărăuşim orzul din alte comitate, tot de la 10—12 mile. Ne mină iarăşi la Oradea să lucrăm la clădiri ; acolo cărăuşim fără încetare cu carele noastre lemn de clădit, piatră, scânduri, şindrilă, de care domnia nu totdeauna are lipsă, ci le vinde, negustoreşte cu ele. De acolo cărăm venind înapoi bucate. în ţinut, în Beiuş, de asemenea clădesc cu noi neîncetat fără plată. în ţinut arăm, semănăm griu, ovăz, porumb pe seama domniei, pe acela-1 săpăm de două ori, le secerăm, le cosim, le strângem, le cărăm, le treierăm, pregătim cînepa, o meliţăm, o toarcem. în timpul strânsului scot intr-o zi şi cîte o sută de lucrători pe cîlmpul domniei, dar nimănui nu-i dau la nici un fel de lucru măcar o buicată de pâine, ci făcân-du-se seară îi mână din urmă pe toţi ca pe vite la castei, şi ori au ori nu au pâine, de acolo nu le dau drumul pînă cînd alţii de acasă nu-i schimbă. Şi din pricina sărăciei neavând toţi pîine pe două, trei zile, unii de foame vrând să meargă acasă, haiducii (pandurii) îi bat şi le iau zălog. Iar zălogul, pentru că nu-l pot răscumpăra, se pierde la ei adesea. în fiecare vară fac cu noi cărămidă ; acolo trebuie să ţinem oameni cu săptămâna, să cărăm, lemne, să o ardem, să o cărăm unde trebuie, la ea să cărăm var, nisip şi ceea ce trebuie. La castelul din Beiuş de asemeni câte lemne poftesc trebuie să le ducem, acolo trebuie să ţinem ziua-noaptea fără încetare oameni cu săptămâna. Şi acolo trebuie să mai slujim şi judelui curţii (provizorului), şi nu numai lui, ci şi maierului, preotului, organistului. Când provizoriii trimite undeva pe haiduci, aceia se duc în piaţă şi fără nici un rând îi iau omului sărac calul cu puterea din tîrg, el facă ce vrea, şi îl hărnuie şi trei-patru zile, şi dacă moare în mâinile lor, pun tot sărăcimea să-l plătească. La munte ne mână cu vitele noastre pentru lemn de clădit în locuri îngrozitor de rele, pe unde încă n-a umblat om cu vitele, şi pentru un trunchiu 32 RĂSCOALA LUI HOREA trebuie şă tăiem şi o sută ca să-l putem trage cu mari sforţări, adesea în puterea braţelor, din vale spre creştet... Nu sînt destui 24 de haiduci ca să poruncească şi să mîne sărăcimea ziua-noaptea la slujbele de tot felul, ci domnii noştri mai ţin încă cinci juzi mai mari (fobirâk), care nu au nici o plată de la domnie... aceştia ziua-noaptea umblă cu haiducii prin ţinut, mănâncă, beau, trag de pe sărăcime, înjură, terfelesc pe juzii săteşti... Aceşti juzi, cînd sărăcimea e la. muncă domnească o înjură, o bat fără milă. Ciad mînă sărăcimea în slujba domnească îşi aleg vreo treizeci-patruzeci deodată şi îi pun să lucreze pentru ei, şi tot aşa şi haiducii... Alţi iobagi au hotărî t slujba, cit să lucreze intr-o săptămână sau intr-un an, dar ale noastre număr nu au, ci ziua-noaptea, unde poftesc, ne mînă numai, aşa de mult că ţinutul e în zdrenţe, a sărăcit din atâta tras-împins. Şi acum, fie din pricina slujbelor, fie din mersul timpului ţinutul a rămas fără semănături în aşa măsură că multe din satele noastre n-au semănat încă nici măcar un pumn de sămânţă de toamnă. Şi unii ca aceştia aşa de uşor ar putea pleca cu puţintelul ce-1 au de pe pământul luminăţiei sale dacă nu se porunceşte vreo uşurare şi dacă aceste trăgături nu se împuţinează la noi... Acum judele mare Grajezăr (înlăturat odată pentru excesele sale) cu daruri şi-a cîştigat din nou. slujba de la prefectul domeniului şi umblă cu acel haiduc ucigaş (înlăturat şi acesta şi întemniţat pentru că ucisese două femei şi doi .copii) la execuţii şi chinuie oamenii. De la cercetare pînă acum a bătut opt şi, judele împreună cu el pe un bătrân de . 80 de ani cu numele Manea Duca din Hîrşeşti 1-au legat cu picioarele în grindă şi, trăgând hainele de pe el, l-au bătut gol cu biciul. Tot aşa, şi pe o femeie strâmbă, ca de vreo sută de ani, au bătut-o goală.. Şi. i-au pus de-, frică să joace, deşi atunci Îşi aveau plă-. tită darea“...62. Iată stări şi din comitatele de nord, stări chiar mai apropiate de răscoală, din Sălaj, respective din Crasna, de la 1773. Sînt plângerile a nu mai puţine de 22 localităţi, în frunte cu tîrgul Crasna, adresate împăratului cu prilejul călătoriei sale prin Transilvania. în ciuda orîn-duielilor oficiale dintre timp imaginea e nu mai puţin sumbră. Pe primul plan se ridică şi aici calamitatea robotelor fără rînd, fără frîu, Chiar dacă apar şi norme prevăzute, acestea nu apar valabile şi pentru timpul muncilor capitale : arat, semănat, secerat, cosit, strâns, cules, cînd norma e una singură : cu vite, cu oameni, la nevoie şi cu doi sau chiar mai mulţi din casă, ,, ziua-noaptea “, zile, săptămâni în şir, fără nici o hrană, pînă cînd lucrul se gată, economia proprie a supusului rămî-nîndu-i la voia întîmplării, la micile goluri sau la timp de intemperii. Textele variază pornind de la zilele legiuite, continuă cu nelimi-tarea în feluritele ei chipuri. Bânffi Farkas pe cei din Carastelec îi sileşte trei zile pe săptămînă fie cu boii, fie cu palma. Dar măria sa nu se mulţumeşte numai cu atîta, îi ia la lucru cînd e timpul cel mai preţios, vara în timpul secerişului, cositului, căratului griului şi finului, toamna la spălatul boiţilor, la cules. Muncile atunci se ţin lanţ, nu scapă de ele nici cîte două-trei săptămâni în şir, nu se opresc pînă cînd nu s-a strîns toată recolta. (Au uitat aratul, semănatul !) Şi toate sînt 62 H. Balâsz 32va, Jobbâgylevelek, Budapesta, 1951, p. 193—197. PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 33 siliţi să le facă fără nici un fel de hrană. Pentru ei nu pot lucra numai în cel mai rău timp, ne mai putându-şi agonisi cele de trebuinţă. „Dacă nu ne place ne trimite la Maiestatea Voastră". „Fiecare iobag este silit de către Măria sa să-i slujască din toate puterile, şi chiar şi cînd are numai două vite de jug, atît el cît şi cel eare-1 însoţeşte trebuie să lucreze fără mîneare, iarna, vara" (Crasna). Pe moşia baronului Gheorghe Bânffi trebuie să lucreze cu vitele, cu palmele şi cîte 2—3 oameni din casă. Luînd la curte pe fiul iobagului îl sileşte totuşi şi pe tatăl său la robotă. Pe domeniul lui Dionisie Bânffi lucrează cîte 4—5 şi 6 săptămîni fără întrerupere, fără nici o hrană. Iosif Tordai dacă a prins pe iobag la curte, nici pe el singur nici cu vitele sale nu-l lasă acasă 7 săptămîni. Nu e nici o rînduială în privinţa robotelor, sînt hărţuiţi zi şi noapte, fără pîine fără hrană — se plîng cei din Pericei. Iobagii şi jelerii văduvei baronului Ignat Bornemisza trebuie să-şi facă robota la 7 mile depărtare, fără nici o hrană nici pentru ei, nici pentru vite. Iobagii din Petenia fac culesul viilor la 7—8 mile depărtare. Munci fără întrerupere şi pe moşiile Bânffi din Nuşfalău, îmboldiţi cu grele înjurături şi blesteme de Dumnezeu. Baronul Francisc Bânffi pe timpul aratului şi semănatului nu se mulţumeşte numai cu un om, scoate de la o poartă cu puterea şi cîte 4—5 oameni — se plîng cei din Borla. Fiecare arătură ţine cîte două săptămîni şi pînă cînd nu isprăvesc aratul de trei ori nu li se lasă odihnă — se plîng iobagii din Bocşa Română ai baronilor Bânffi. Şi după aceea urmează căratul griului, finului. Vinul trebuie să-l care la 7—8 mile depărtare. Şi pentru orice întârziere, "şi cînd nu e din vina lor, cele mai josnice înjurături, bătăi neomeneşte. Ş.a. Cărăuşii, cărăuşii lungi, anevoioase, la sediile stăpânilor, la tîr-guri, ou carele, cu vitele proprii, fără hrană pentru oameni sau nutreţ pentru vite, necompensîndu-se vreo pagubă în care sau vite. Munci femeieşti în plus, fără să fie socotite în zilele de robotă. Şinapoi întreg noianul de îndatoriri iobăgeşti, senioriale, publice, militare. Dijme dublate de none, dijme abuzive, daturi de cele mai felurite, la orice prilej, găini, ouă, pui, unt, caş, miere, mergînd pînă la vrăbii, alune, mere pădureţe. Vită de tăiat. Crîşmărit abuziv. Cens arbitrar. Dare, lucrări publice, la cetăţi, la drumuri, cărăuşitul sării. Sarcini militare, porţie, încartiruiri, transporturi şi altele. Pîine nicicând, în schimb injurii, bătăi, schingiuiri, întemniţări în orice împrejurare. Bătăi uneori de moarte. Obligaţiile prea puţin, tot mai puţin se raportează la mărimea sesiei, la pămîntul folosit. Ba se practică tot mai des schimburile, răpirile de pămîn-t cultivat, de păşuni, de păduri. în .plângerile în cauză ne întâmpină texte ca acestea : Măritul domn Vaji Mihai „ne-a adus oraşul la sapă de lemn"... „Ne-a spoliat pe noi bieţii iobagi de pămînturile arătoare şi fînaţele noastre^ încât aproape că nu mai avem nici un pămînt după care să putem trăi şi cu ce să ne putem ţine vitele, cum nici cu ce să plătim cuantumul pe care-1 datorăm Maiestăţii Voastre ; ajungând în cea mai 34 RĂSCOALA LUI HOREA neagră mizerie, şi aceasta numai din motivul că pământurile noastre de arătură şi de cosit sînt extrem de mici" (Târgul Crasna). Sau satul Vîrşolţ : „Domnul pământesc ne-a luat nouă, sărmanilor iobagi şi jeleri, cele mai bune pămînturi de arătură şi fînaţe, pe care le-a încorporat în moşia sa, dîndu-ne în schimb nişte zăvoaie, tufişuri şi pământuri slabe şi în întindere cu mult mai mică, pe care noi nu le putem folosi şi din care nu putem trăi. Nu putem plăti nici darea şî taxele la care sîntem obligaţi Sau Ip : „Domnii noştri au luat cele mai bune pămînturi pe seama, lor, iar nouă ne-au rămas numai acelea care, se poate zice, nu aduc niici un folos. Cu locurile de coasă au făcut la fel, aşa că am ajuns la sapă. de lemn, nefiind de nici un folos erariului regesc, iar noi neavînd cu ce ne hrăni sîntem sortiţi piedrii. Dacă lăzuim şi curăţăm de spini şi-bălării vreun loc, făcîndu-1 arător sau de cosit, ne este luat şi folosit de domnii noştri"62/1. Sînt apăsate liniile de patosul verbal obişnuit al ţăranilor? Mărturiile lor acopăr şi în acest caz, vizibil, o cruntă realitate. Asemenea situaţii sînt extreme? Dar deloc neobişnuite. In tot cazul sînt demonstrative până unde pot duce raporturile. Şi desigur pe acest fir creşte cu deosebire revolta. Şi imaginea mizeriilor pe care trebuie să le îndure iobagul e departe de a fi completă. Cîte altele nu se pot cita? Cîte alte obligaţii, şi cîte alte forme de abuzuri ? Mai ales cîte munci în plus, munci în locul celor scutiţi, juzi, păstori, crîşmari, preoţi şi alţii, munci la curte,, la iazul morii, la poduri, pentru folosirea podului, pentru felurite folosinţe, în contul gloabelor, împrumuturilor, datoriilor, favorurilor etc. Cît lucru cînd stăpânul îşi înnoieşte, îşi clădeşte casa, castelul, acareturile lud diverse în curte, în grădini, moara, podul şi altele, în acest seicol de primeniri în viaţa nobiliară. Nenumărate prilejuri, pretexte pentru a-i cere supusului zile de lucru în plus. La munca pentru stăpîn se adăugau, tot pentru el, daturi, constante sau peste rînd, la felurite prilejuri familiare, nunţi, ospeţe, înmormântări, petrecerea la dietă. Se adăugau dijme, monopoluri senioriale, crîşmărit, pescuit, vînat, morărit, impiicînd oprelişti, taxe, munci etc. Nu e mirare că iobagul trebuie să contribuie şi la eliberarea stă-pînului din prinsoare, uneori până şi la plata datoriilor sale. Cîte cărăuşii apoi în toate treburile, înlăuntrul moşiei, în afara moşiei, între moşii. La munca pentru stăpîn se adăugau, tot pentru el, daturi, dijme, monopoluri senioriale, crîşmărit, pescuit, vînat, morărit, impiicînd oprelişti, taxe, munci. Restricţii şi taxe în folosirea pădurii, păşunatuiui, apelor. G2/1 V. mai multe la P. Abrudan, Documente inedite privind obligaţiile feudale ale locuitorilor din comitatul Crasna în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea„ în „Acta Musei Porolissensis “ IV (1980),, p. 439—474. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 35 restricţii în întinderea pămîntului de cultură, felurite drepturi senioriale, preemţie, moştenire, tutela orfanilor, luarea supusului în serviciu de curte etc., etc. Şi peste ele planează suveran şerbia, legarea de stăpîn şi de glie. Iar totul e asigurat prin justiţia seniorială, peste care iobagul e aproape fără apărare, şi prin legile fundamentale ale ţării, Tripartitum, Aprobate şi Compilate, consfinţite acum de statutul de bază al noului regim, diploma leopoldină din 1691, care ţinea loc de constituţie a ţării. Justiţia pentru iobag, servită de stăpîn şi în propria cauză, nu mergea mai sus de comitatul nobiliar. Iar jos iobagului nu-i rămânea decît a judelui sătesc. Dar judecata acestuia s-a comprimat considerabil, la pricini mărunte, şi nu de domeniul raiporturilor cu stăpânul. Judele e pus şi el tot mai mult în serviciul acelstuia. Ba la nevoie stăpînul îşi ia, mai ales în satele în care are iobagi mai mulţi, alături de judele sătesc, jude propriu, domnesc. Regimul seniorial implică şi aparatul domeniul oare-1 pune în practică, eare-i asigură funcţiunile, dar care participă şi la beneficii, îşi are şi interesele proprii, prelungeşte exploatarea şi în folosul său, prin retribuţia sa, prin economie proprie, prin abuzurile, fraudele sale. Dregătorii storc, peste cele senioriale, munci, venituri şi pentru ei, practică abuzul, frauda la socoteli, la socoteala muncii, veniturilor, favorizează sau defavorizează în funcţie de daruri, de interese proprii, uzînd de constrângere, de puterea executivă transmisă de stăpîn, de armele ei curente : gloaba, bătaia, schingiuirea, cătuşele, închisoarea, justiţia scaunului propriu de judecată. Şi interesul coboară în jos, descrescînd doar în posibilităţi, pe scara ierarhiei pînă la juzii şi juraţii săteşti. Procesul invers, rezistenţa comunităţii prin aceşti reprezentanţi ai săi e tot mai redusă ,în posibilităţile,sale, tot mai mult comprimată de puterea seniorială suprapusă. în aceste raporturi supusul e avizat sau expus la bunăvoinţa stăpî-nuîui sau dregătorilor săi. El trebuie să se resemneze la ceea ce îi putea oferi stăpânul ca apărare, ca ajutor la nevoie, în virtutea interesului său de a-şi face cît mai util un bun preţios, şi cu deosebire braţele lui de muncă, de a-i întreţine capacitatea de prestaţii. Trebuie să se resemneze la ocrotirea, la grija pe care i-o poartă stăpînul, ocrotirea care într-un fel nu lipsea şi nu putea lipsi, şi de care acesta face mult caz la orice prilej. El uită că tocmai servitutea mai ales îl pune pe supus în situaţia de a avea nevoie de „ajutorul" lui. Sarcinile însă cad prea greu acum în "balanţă, sînt departe de a mai putea fi contrabalansate de binefacerile lui. Iobagul trebuie să uzeze de mijloacele proprii de apărare : substituirea, sustragerea, fuga, braţele familiei sale. ^ Acestui regim i se suprapunea şirul lung şi el al celorlalte sarcini, publice : de stat, comitatense, scaunele, anume darea cu implicaţiile ei, proviziile pentru armata, încartiruirile, cărăuşiile, poştăşitul, lucrul la drumuri, la cetăţi, cărăuşitul sării, întreţinerea slujbaşilor în misiune sau în trecere, a strîngătorilor de dare, anchetatorilor, „executorilor" etc., etc. 36 RASCOALA LUI HOREA Darea cade numai în sarcina nenobililor. Nobilimea e neimpozabilă, în virtutea obligaţiei sale de a apăra ţara şi regele cu armele. E o prerogativă a ei fundamentală, pe care şi-o apără pe toate căile. Aceasta şi acum cînd e lipsită de justificarea iniţială, cînd nu mai e chemată la arme, apărarea căzînd în sarcina armatei imperiale, în componenţa căreia intra aceeaşi masă contribuabilă. Darea e impusă obişnuit încă după sistemul vechi, global, repartizarea ei pe oameni şi strângerea ei e încredinţată comunităţilor înşile, sînt implicate în ele judele satului, dregătorul, stăpânul, e expusă aceluiaşi arbitrar, aceloraşi favoruri şi defavo-rurd. Cit pentru repartizarea serviciilor şi strângerea naturalelor pentru întreţinerea armatei pe care darea le implica, să fie deajuns exemplele date. Lucrările publice, la cetăţi, la drumuri, transportul sării şi altele, care cad tot numai în sarcina supuşilor sub numele de gratuitus labor, chiar cînd sînt plătite, sînt plătite arbitrar, isub preţul muncii, şi se plătesc sau nu se plătesc. Comitatul impune şi el pentru nevoile proprii, pentru administraţia sa, bani sau alte sarcini. O mulţime de obligaţii publice pe care azi le ştim în sarcina statului, înscrise în bugete, cădeau direct în sarcina supusului, numai în sarcina lui. Şi mai sînt şi sarcinile comunale, bisericeşti, clădirea bisericii, întreţinerea ei, a preotului, a dascălului, facerea sau întreţinerea drumurilor, podurilor comunale ş.a. Toate şe împletesc într-o ţesătură complicată, indestructibilă de sarcini, de arbitrar, de abuzuri. Iobagul e la discreţia „bunătăţii" sau „răutăţii “ stăpînului, dregătorului, corectitudinii sau incorectitudinii întregului aparat public de sus pînă jos. O limită cu adevărat nu-i pun acum acestei complexe servituţi decît interesul stăpânului de a-şi face cît mai rentabil supusul şi teama de a nu-l pierde, interesul statului de a-şi face cît mai fructuos contribuabilul şi de a-1 păstra ca atare. Sînt şi acum desigur multe posibilităţi de diferenţiere, de stare, de ridicare, prin muncă, prin spirit intreprid, prin adaptare la regimul seniorial sau prin servirea lui. E mare diferenţierea chiar în sinul iobă-gimii. Sînt şi iobagi care pot ţine servitori cu care să se ajute în gospodărie şi chiar să se substituie uneori în slujbă. Sînt posibilităţi de ridicare şi din iobăgia însăşi, prin răscumpărare, prin intrare în armată, prin şcoală, prin înnobilare. Dar acestea prea restrânse ca să afecteze în temeliile lor raporturile. E mult mai masivă calea inversă a „eliberării", adică a căderii pe scara iobăgiei, sărăcirea, jelerizarea. Ba sînt chiar deliberat căutate. în faţa complexităţii sarcinilor, vexaţiilor de tot felul se caută evaziunea nu numai prin ridicare, ci şi prin pauperizare. Numai sărăcia, jeieria te mai poate scuti. însăşi funcţiile săteşti, de jude mai ales, care e o demnitate, un titlu de scutiri şi o sursă de venit, pentru cei mai mulţi e o grea şi nedorită povară prin nenumăratele sale îndatoriri şi răspunderi. Nu mai e rîvnită, e ocolită, cele mai adesea trebuie impusă. Nu era deloc uşor să serveşti simultan interese atît de contradictorii, ca ale comunităţii, ale domeniului pământesc, ale statului, ale armatei, să ţii piept sau să te adaptezi venalităţii aparatului lor PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 37 şi să răspunzi cu capul şi de liniştea supuşilor. După legile ţării, în caz de vreo mişcare sau răzvrătire primii pe care-i aşteaptă ţeapa, spînzură-toarea sînt juzii şi juraţii satelor63. EVOLUŢIA ECONOMIEI DOMENIALE Cu regimul austriac ţara intrînd într-un nou circuit economic, mai dezvoltat, evoluţia nobilimii şi a domeniului e stimulată şi ea. Nevoile economice ale imperiului, armatele sale în mişcare sau staţionînd în ţară, sporesc considerabil cererea, deschid noi perspective de dezvoltare domeniului feudal, noi posibilităţi de valorificare a produselor sale fie direct, fie indirect prin sarcinile considerabile impuse în bani şi în . natură ţărănimii, care trebuia să recurgă mereu la „ajutorul “ stă-pînului. Noul circuit, noile posibilităţi creează noi exigenţe. Intrarea în orbita Vienei, pentru nobilime însemna noi condiţii de viaţă. Sub imperiul noilor tentaţii, noilor exemple, în cursul secolului nobilimea îşi înnoieşte casele, castelul, sau îşi clădeşte altele, mai spaţioase, mai spectaculoase, îşi sporeşte confortul, caută luxul în forme noi. O tot mai mare parte din timp o petrece în oraşe, unde îşi clădeşte case, duce viaţă costisitoare. Nobilimea mare mai ales, cea care dă tonul, e tot mai mult absentă de pe moşiile sale, pe care le lasă în seama dregătorilor, e angajată în funcţiile înalte ale statului, trăieşte în oraşele mari. Unii ajung să trăiască chiar în anturajul Curţii imperiale, imitîndu-i felul de viaţă, moda, luxul, aducîndu-le şi acasă, ispitind şi pe cei din depărtare. Noile condiţii de viaţă coborînd pe scară în jos contagiază treptat, fireşte, şi masa nobilimii de ţară, ispitită şi ea de mirajul capitalei. Cresc pe toată scara exigenţele. Creşte cu deosebire nevoia de bani a nobilimii. Funcţiile puteau aduce salarii, venituri remarcabile, dar erau temporare, nesigure. Trebuiau sporite deci înainte de toate veniturile bazei solide a puterii nobilimii, veniturile moşiilor sale. Iar aceasta făcînidu-ise în condiţii feudale, aduceau cu sine inevitabil agravarea sarcinilor iobăgeşti, cu deosebire a obligaţiilor de muncă. Raporturile dintre stăpîn şi supus se agravează astfel prin evoluţia nobilimii şi a economiei sale. Nobilimea apasă înainte de toate cu numărul său, proporţia ei mare în raport cu numărul populaţiei. Transilvania şi Ungaria se numără printre ţările cu cea mai mare proporţie de nobilime. După reeensămîn-tul lui Iosif al II-lea în Ungaria ea reprezenta 4,8% din populaţie, în Transilvania istorică (11 comitate) 4,4%64. în Transilvania deci tot la 23 nenobili cădea un nobil. în timp ce în Franţa din preajma Revoluţiei nobilimea e evaluată la aproximativ 1,5% din populaţie65. Deci la 67 de v—--------------- *>3 Cf. D. Prodan, Judele satului iobăgesc, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj‘% .IV (1961), p. 217—235. 94 G. Thiring, Magyarorszâg nepessege II. Jâzsef korâban, Budapesta, 1938, p. 58. 65 Albert Soboul, Histoire de la Revolution frangaise, I, Gallimard, 1969, p. 25. 38 RĂSCOALA LUI HOREA nenobili un nobil. Ungaria şi Transilvania sînt întrecute numai de Polonia, în cape pentru 1791 nobilimea a fost evaluată la 8% 66. In Transilvania proporţia creşte încă dacă scădem Pămîntul Regesc, care e fără nobilime. Demonstrative pot fi cifrele statistice din 1767 (totalizate după conscripţia din 1750?). Luînd cifrele capilor de familie pe toată Transilvania cu părţile reanexate, rezultă o proporţie a nobilimii de 6,7%. Restrîngînd calculul la comitate, scaunele secuieşti şi părţile reanexate, emiţând deci Pămîntul Crăiesc, rezultă 8,2%. Restriîngîndu-le acum numai la comitate şi scaunele secuieşti rezultă 9%. Raportată aici nobilimea la iobăgime şi jelerime incluzînd şi diisltrictul Făgăraşului, tot la 9,1 iobagi, jeleri cade un nobil. O proporţie deci depăşind chiar şi pe cea din Polonia, evaluată la 8%. Numai la comitate, care reprezintă tipic raporturile, proporţia nobilimii se reduce la 5,8%67. Dar mai ales aici sînt cei 175 de magnaţi cu domeniile mari din totalul de 262 pentru toată Transilvania cu părţile reanexate şi 2 549 nobiles possessionati din totalul de 4 324, iar proporţional e mult mai puţină nobilimea mică. Căci nobilimea e cea mai diferenţiată şi numeric şi ca rang şi avere. Pe toată Transilvania cu părţile reanexate la 1767 avem 262 capi de familie „magnates“, 4 324 nobiles possessionati, 11 584 nobiles unius sessio-nis} 1 227 nobiles boerones. Covîrşeşte deci nobilimea mică, ea orescînd în număr pe măsură ce coborîm scara. Nobilimea mică de o sesie are rnoşie mică familiară, nu de puţine ori chiar mai mică deoît a iobagului, o lucrează cu braţele sale sau ajutîndu-se de unu, doi iobagi, jeleri sau servitori, şi în plus e şi impozabilă la nevoie. E multă în această nobilime mică nobilimea de funcţie sau personală, fără moşie, nobiliară, multă ridicată chiar în cursul secolului. Asupra iobăgimii a,pasă, nobilimea proprietară, stăpînă de iobagi. lobăgimea (cu jelerimea), după aceeaşi statistică pe ţară calculată reprezenta 59,4%, numai în comitate, unde era groşul nobilimii şi unde se va petrece răscoala 81,9% (în care 31,5% reprezintă jelerimea). Procentul mai scăzut pe ţară îl explică masa ţărănimii libere. Căci în Transilvania raporturile feudale în cursul istoriei n-au reuşit să cuprindă toată ţărănimea, s-a menţinut multă ţărănime liberă,, română, maghiară, secuiaseă, săsească, rămînînd şi ea mereu o ispită pentru ţărănimea aservită, o stare mereu rîvnită de ea. Creşterea în număr a nobilimii proprietare din cursul secolului aduce cu sine individual scăderea moşiei nobiliare, „sărăcirea“ nobilimii. Sursele de donaţii aproape s-au epuizat, posibilităţile de achiziţii s-au restrâns, moşia avitică prin urmare se subdivizează, tot mai mult, pe măsura proliferării nobilimii. în secolul al XVIII-lea nu mai aveam decît rar domeniile, latifundiile mari din secolele precedente. Prin neîncetată subdivizare s-au redus la întinderi mai mici, cu cifre scăzute de iobagi. 66 Cf. Jan. Rutkowski, Histoire economique de la Pologne avant Ies partages, Paris, 1927, p. 93. în Cehia numai la 828 de suflete cădea unul de nobil, în Austria de Jos la 1(52, în Gailiţia la 68, Szabo Ervin, Târsadalmi es pdrtharcok az 1948/49 es magyar forradalomban, Viena, 1921, p. 42. 67 Tabelul statistic după care calculăm la Jeno Berlâsz, Az erdelyi urberren-dezes problemâi (1770—1780), în „Szâzadok“, LXXV (1941), p. 240—241. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 39 Luînd stări mai obişnuite, cîteva moşteniri chiar din rîndul magnaţilor, moşii de magnaţi au destul de obişnuit doar cîte 100—200—300 de familii iobăgeşti. Exemple : Baronul Blaltazar Horvâth Petrityevith lasă la 1737 în urma sa 211 se-sii locuite : 261 iobagi, 57 jeleri şi 12 ţigani68. Moştenirea contelui Alexandru Teieki la 1754 numără 201 iobagi, 84 jeleri, 9 ţigani 69. Moşiile râmase la 1761 în urma Cristinei Râtz, care avusese soţi pe contele Nicolae Kuun şi pe baronul Emeric Josika, numără 1(70 iobagi şi 23 jeleri avitici şi 107 iobagi şi 2 jeleri de achiziţie 70. Moşiile contelui Iosif Rhedei şi ale soţiei sale contesa Catarina Biro la 4787 au 148 iobagi, 65 jeleri şi 17 ţigani 71. Ale contelui loan Rhedei la 1768 au 118 iobagi, 4 văduve de iobagi, 83 jeleri şi 2 ţigani72.. Moşia din Gilău a orfanilor contelui Gheorghe Bânffy se numără printre cele mari, la 1737 are 338 iobagi şi 171 jeleri73. Dar aceasta e de provenienţă fiscală. Ca şi domeniul Blaj, care la 1726 are 225 iobagi, 127 jeleri şi 162 ţigani fiscali, aceştia dispersaţi în diferite părţi74. Astfel reduse, moşiile trebuiau deci exploatate cu atât mai intens. Al doilea factor agravant şi pentru economia domenială, şi pentru sarcinile supusului e fărâmiţarea şi dispersarea moşiei nobiliare. Moşiile citate ale lui Baltazar Horvâth Petrityevith erau dispersate în nu mai puţine de 45 de sate, dispersate şi ele în comitatele Tîrnava, Cluj, Turda, Dăbîca, Solnocul de Mijloc, Hunedoara, Alba, scaunul Mureş. Ale Cristinei Râtz compuse din 34 porţiuni avitace şi 14 porţiuni de achiziţie, erau dispersate în comitatele Hunedoara, Alba, Turda, Dăbîca, Solnocul Interior. Ale contelui Iosif Rhedei în 24 de sate din comitatele Turda, Cluj, Dăbîca, Solnocul Interior, Solnocul de Mijloc, Crasna. Ale contelui loan Rhedei în 36 de sate în comitatele Cluj, Dăbîca, Solnocul de Mijloc, Crasna, Turda, Alba, cu curţi nobiliare în Cuzăplac (Cluj), Mera (Cluj), Biuşa (Solnocul de Mijloc) şi Sîngerul de Cîmpie (Turda). Blocurile fiscale sau foste fiscale sînt mai concentrate, fireşte. Moşia orfanilor Bânffy din Gilău e în 10 sate (9 şi 1 tîrg) din comitatul Cluj. Domeniul Blaj în 12 sate din comitatul Alba şi Tîrnava. La care £e adaugă acum şi moşia Cut, un sat în com. Alba. 68 Arh. Istorică, Urbaria et Conscriptiones, XIII, nr. 3, Sumarul general. 69 Ibidem, VIII, nr. 1. 70 Ibidem, XIII, 2. 71 Ibidem, VI, nr. 6. 72 Ibidem, VI, nr. 1. 79 Jako Zsigmond, A gyalui vârtartomâny urbâriumai, Cluj, 1944, p. 414. 74 Bibi. Fii. Acad., Cluj, Msse, 284. 40 rAscoala lui horea Prin moşteniri, căsătorii, donaţii, inscripţii, achiziţii, schimburi s-an subdivizat nu numai blocurile de moşie, ci şi satele, iobagii. Puţine sate mai au un singur stăpîn. Cele mai multe au acum mai mulţi, 2, 3, 5, 10, 20, unele chiar mai mulţi. După conscripţia din 1785 într-unul din cele două cercuri ale comitatului Turda, de pildă, din 94 de sate numai 22 mai au cîte un singur stăpîn. în toate celelalte erau mai mulţi, 2, 5, 10 etc. în 16 sate cifra stăpânilor e de 20 şi peste 20. în Topliţa erau 22, în Deda 24, în Pădngeni 34. Iar Băla, cu cifra cea mai ridicată din acest cerc, avea nu mai puţini de 43! Şi toţi aceşti 43 de stăpîni împărţeau între ei doar 106 iobagi şi jeleri de diferite condiţii, ereditare sau contractuale, având cîte 1, 2, 3, 5, 10. în toate satele cercului se pot număra 855 de moşii sau părţi de moşie, în medie deci 9 moşii deosebite într-un sat. (Chiar domeniul Blajului la 1726 în 5 sate are numai porţiuni. Dar ceea ce agravează cu deosebire obligaţiile de muncă ale supusului e că pămîntul alodial de cultură nu mai e dispersat în toate aceste sate. El e concentrat pe aceste spaţii întinse în puţine locuri, economic mai favorabile, solicitând munca iobagului des nu în hotarul propriului sat, ci la distanţă, adesea la mare distanţă. Şi distribuţia în cele cîteva locuri nu e nici ea câtuşi de puţin proporţională, majoritatea pământului e concentrat mai ales în satul sediu al moşiei (caput bonorum) sau în alte unu-două-trei locuri pentru rest rămînînd porţiuni mici. Baltazar Horvâth, cu moşia în 45 de sate, are pământ alodial ide arătură numai în 15 sate, fînaţ iîn 14, vii în 7. Pe moşia dispersată în 48 de sate a Cristinei Râtz, pămîntul alodial de arătură avitic e numai în 5, dGînaţuil (în 6, via în 4, cel de (achiziţie tot aşa, în 6, 6, şi 3. Al contelui Iosif Rhedei arătorul în 8, dBînaţul în 7, via în 6 isate. Pe domeniul Gilău ila 1737 pămîntul de arătură alodial idiin 10 e în 3 locuri, fînaţul în 5, via într-un singur loc. Mai mult, şi în aceste localităţi pământul se distribuie cu totul disproporţionat. Se concentrează în cantităţi mari în unul, două, trei locuri. De pildă din arătorul lui loan Rhedei de 1417/1 gălete, 559 sînt în Sîngerul de Cîmpie. Din viile sale ide 2 061 vedre, 1 058 sânt în Pătatul Mare. Din pămîntul de arătură al lui Iosif Rhedei de 3 218 gălete, 2 778 sînt în 4 sate. Din viile lui de 1 432 vedre 930 Icad în Tăşnad. Din pământul alodial de 6 416 mierţe ale domeniului Gilău, 5 588 cad în Gilău, 760 în Dona şi 70 în Viştea. Şi pe domeniul Blaj din arătorul de 2 763 gălete 2 189 cad în 3 sate75. (Concentrarea aceasta de pământ alodial îşi mai are în plus şi reversul, un alt dezavantaj economic. Pămîntul concentrat în cadrul larg al moşiei, e fărâmiţat, dispersat în schimb în hotarul satului, mărturi- 75 Găleata (Cubulus) cu care ise calculează e de 4 mierţe sau ferdele. E vorba de măsurile pămîntului în mierţe şi gălete de semănătură, două gălete făcînd un iugăr. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 41 sindu-i subîmpărţirea şi provenienţa diversă. Întîlnim adesea şi table mai mari de pămînt, de fînaţ, de vie. Dar sînt incomparabil mai numeroase bucăţile mici, răspândite în diferite părţi ale hotarului. Gîteva exemple de pe moşiile citate : Pămîntul de iarătură al lui Baltazar Horvâth de 4 133 mierţe se compune din 236 de bucăţi. Unele mai mari, de 40, 80 de mierţe, covîrşesc însă bucăţile mai mici, coborînd scara pînă ta 2 mierţe semănătură, adică ,1a un sfert de iugăr. în Săplac, capul domeniului, cele 883 1/2 mierţe de arător se distribuie în nu mai puţine de 68 de bucăţi, din care doar una ide 50 de mierţe (6 1/4 iugăre), restul sînt sub 30, multe de 2, 3, 4, 6 mierţe, adică sub un iugăr. Cele 33:9 care de fînaţ alodial de pe tot cuprinsul moşiilor ; se distribuie şi ele în 52 de bucăţi. Pămîntul de 5 586 de mierţe din Gilău e mai concentrat. Dar şi el se compune din 36 de bucăţi în cele trei oîmpuri ale hotarului, unele imai mari, de 800, 400, 300 de mierţe, dar şi mai multe mici. Pe domeniul Blajului arătorul de 2 763 gălete se compune din 43 bu- _. căţi. Pământurile' contelui Iosif Rhedei de 3 218 gălete arător se distribuie în 139 de bucăţi, fînaţul de 1 000 de care în 36, via de 1432 vedre în 10. Pămîntul alodial a făcut mereu eforturi de concentrare, dar a fost mereu supus şi procesului invers, al subdivizării, al îmbogăţirii cu bucăţi de diferite provenienţe. Din această distribuţie a pămîntului alodial putem uşor deduce complicaţiile obligaţiilor de muncă ale iobagului. Să mai încercăm acum şi un raport între pămîntul alodial şi cel ibbăgeisc, să vedem la ce proporţie procentuală s-a putut ridica pămîntul alodial din totalul pămîntului. Cîteva exemple : Arător. Fînaţ Vie Balt. Horvâth: alod. 4133 m. 339 care 1328 vedre iob. 9186 „ 635 3 301 99 alod. 31% 35% 29% A. Teleki alod. 2 776 găl. 1901 99 988 99 iob. 4 005 „ 1945 >• 798 99 alod. 41% 9% 55% Crist. Râtz alod. 1 934 găl. 775 care 4120 )) iob. 2 949 „ 889 j* 4 584 99 alod. 40% 47% 47% Ios. Rhâdei alod. 3 218 „ 1 000 99 1432 9j> iob. 2 636 „ 924 99 507 99 alod* 55% 52% 74% 42 RĂSCOALA LUI HOREA Ioan Rh&îei alod 1417 „ 491 2 061 iob. 1 924 „ 1 123 >5 413 „ alod. 42% 30% 83% Dom. Blaj alod. 2 763 „ 781 2 450 iob. 2 731 „ 1 605 12 861 alod. 50% <32% 16% Cut alod. 370 „ 76 >> 400 „ iob. 432 „ 115 )> 1170 „ alod. 46% 40% 25% Raporturi iarăşi variate. Pămîntul de arătură şi fînaţul alodial întrec adesea o treime din total. Proporţii incomparabil mai mari arată via, tocmai cea care reclamă mai multă muncă. Afară de domeniul Blajului, unde putea aduce mult dijma. Raportul ne va apare şi mai favorabil pămmtuilui alodial dacă mai adăugăm că el obişnuit s-a concentrat în locurile mai productive, că chiar în hotarul aceluiaşi sat el e obişnuit mai bun şi că pe, pămîntul alodial oovîrşeau semănăturile de toamnă, griul. în plus pămîntul alodial e plasat, ,canid sînt, în hotare cu trei eîmpurd, unde se putea cultiva deci pînă la două treimi. Pămîntul iobăgesc cade covîrşitor în hotare cu două oîmpuri şi deci nu se putea cultiva mai mult de jumătate anual. Petecele cultivate din grădini, părţi din pământurile sesiiior pustii, eventuale pământuri comune, care nu intră în calcul, nu schimbă sensibil raporturile. Şi nici această jumătate iobagul adesea nu o poate cultiva întreagă din priiicina slujbei prea multe. Nu ni se mai par chiar aşa de subiective declaraţii ca ale ţăranilor din Telechi-Recea, de la 1726, că ei abia ajung să samene pentru ei cîte 5—6 ferdele, că puţini ajung să samene 3—4 gălete 76. Sau a celor de pe domeniul episcopiei din Oradea, că n-au putut semăna nimic. Sarcinile prea multe, slujbele de tot felul, domeniale şi puMiice puneau pe iobag adesea în imposibilitatea de a-şi cultiva întreg şi puţinul pămînt pe care-1 avea. Pămîntul iobăgesc nu era dispersat în mai multe hotare, dar era fărîmiţat, dispersat în mici bucăţi în hotarul propriu, prezentînd şi el dezavantajele economice ale dispersării. Ba e incomparabil mai fărâmiţat decât cel alodial. Cîteva exemple : Pămîntul de arături iobăgesic de pe moşia lui Iosif Bhedei 'de 2 636 gălete se distribuie în 1543 de bucăţi. Arătorul iobăgesc de 848 găl. de pe o parte a moşiei Caterinci Wesselenyi se distribuie în 703 bucăţi. Deci în bucăţi în medie de abia o jumătate de iugăr 77. 76 Şt. Meteş, Situaţia economică a românilor din Tara Făgăraşului, Cluj, 1935, p. 344. 77 Arh. Istorică, Urb. et Conscr., VI, nr. 3. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 43 Fiîimţul tot aşa. Cele 924 care fanaţ de pe moşia lui Iosif (Rhedei se distribuie în 488 bucăţi. Cele 262 care de pe moşia Caterinci Wesselenyi în, 287 bucăţi. Via, fireşte, e şi mai f ărîmiţată. Cele 413 vedre productivitate din 7 localităţi de pe moşia lui Ioan Rhedei se distribuie în 23 bucăţi. Cele 507 vedre de pe moşia lui Iosif Rhedei se distribuie în 53 bucăţi. Vii miici ţărăneşti. Domeniul Blajului se numără printre excepţii. Aci via ţărănească, cum vedem, e mult mai mare. Cele 12 861 de vedre le au 169 de iobagi şi jeleri. Partea cea mai mare cade însă pe satul Mănărade, în care 65 de iobagi şi jeleri au în total 8 685 de vedre. In rest, 100 de stăpîni de vie nu mai au dac&t 4 176 vedre. Dispersare, fărîmiiţare de sus pînă jos, iar în revers alocLizare sau concentrare în contrasens cu munca supusului, scăzând şi una şi alta din productivitatea muncii, care era şi aşa prea scăzută cu sistemele de cultură, cu uneltele ţărăneşti înapoiate. Să ne imaginăm risipa de timp şi de muncă într-o asemenea economie şi astfel „raţionalizată Căci munca fiind gratuită şi nelimitată, economia alodială s-a raţionalizat, cit s-a raţionalizat, nu, atît în funcţie de omul producător, cit de consumaţia proprie a stăpânului. Să mai punem la socoteală acum şi ce aparat administraţiv-gospo-dăresc reclamă o asemenea economie, scutirile de sarcini, de muncă sub asemenea titluri sau sub altele, de bolnavi, infirmi, bătrâni, neputincioşi, văduve etc., adăugind sensibil sarcinile, munca celorlalţi. Situaţiile nu puteau fi deeit asemănătoare şi pe domeniile mai mari. în genere se subîmpărţeau şi ele pe subdiviziunile familiale, pe subdiviziuni economice. Mai concentrate erau, luate individual, domeniile fiscale, dar obişnuit pe mîini nobiliare erau supuse aceluiaşi regim, dacă nu al subdivizării, al producţiei şi al muncii. Iar covîrşitoarea majoritate a moşiilor nobiliare erau mici, cele mai multe mici de tot, de mărimea sesiei iobăgeşti, ba uneori chiar mai mici. Starea materială mai redusă cerea eu atît mai mult efort, cu atît mai multă muncă. Să coborîm acum la temelia producţiei, la productivitatea agricolă. Aceasta se mişcă în medie în jurul lui 3 la unu, mai curînd sub 3 la* unu, la recoltă medie, socotită „bună“. Ea poate fi depăşită individual, fireşte. De cîte ori însă producţia coboară sub medie ? Desigur de mai multe ori decât o depăşeşte. Cîtă muncă în plus implică un asemenea raport de productivitate şi în economia alodială, şi în cea ţărănească? Dacă mai adăugăm şi randamentul scăzut al muncii robite, şi tot mai scăzut pe măsură ce mijloacele de producţie şi rezistenţa iobagului creşte, ne vom explica mai uşor cifrele excesive, depăşind tot ce cunoaştem în jurul nostru, de robotă, cifre disproporţionate şi cu proporţiile păsmîntului alodial, şi cu producţia lui. Şi ca să ne imaginăm toată calamitatea muncii iobăgeşti, să mai adăugăm acum şi condiţiile în care ea se făcea. Robota trebuia să o facă personal capul familiei, tocmai cel mai necesar propriei economii sau cei puţin de un om echivalent din casă. Erau mai rari iobagii care se puteau substitui uneori cu servitori sau 44 RĂSCOALA LUI HOREA jderi. Iobagul o făcea cu vitele şi uneltele sale. Curţile ţineau puţini argaţi şi puţine vite de jug şi unele proprii. Neavînd vite de jug suficiente, iobagul trebuia să se întovărăşească cu altul ca să-şi poată îndeplinii obligaţiile, sau să lucreze cu palmele. Robota trebuia făcută mai mult vara, mai ales în timpul muncilor agricole capitale, tocmai cînd iobagul era mai necesar economiei sale. Aceasta trebuia să rămână în seama familiei, femeilor, copiilor. Şi nu era acum vreo lege care să-l oblige pe stăpîn să-i socotească munca peste obicei în săptămînile următoare. Aceasta rămînea la arbitrarul stăpînului sau dregătorului său. Robota trebuie să o facă pe vreme bună, lui rămînîndu-i vremea de ploaie. „Cînd îi vremea rea nu-i mină, apoi se strâng zilele tare şi cînd e vremea bună merg după olaltă pînă împlinesc“ — spun de pildă iobagii din Dileul Românesc la 1785. Robota se făcea, am văzut, adesea în alt hotar decât al satului, adesea la depărtări mari, pe alte moşii ale stăpînului, la zeci sau uneori chiar la peste sute de kilometri, iobagul fiind reţinut acolo cu săptămînile, cu lunile. Durata zilei de lucru nici ea nu era hotărîtă. Prin obicei se socotea de la răsăritul pînă la sfîrşitul soarelui, dar se şi abuza. Şi-apoi nu era hotărît dacă mersul şi venitul se socoteşte sau nu în ziua de lucru. Aceasta era grav cu deosebire cînd robota se făcea la distanţă sau la distanţe mai mari, de mai multe ceasuri, de zile chiar. Nu era hotărît nici dacă zilele sau fracţiunile de zile cu ploaie se socotesc în slujbă sau nu. Şi nu era hotărîtă nici cantitatea muncii echivalentă cu o zi. Toate erau lăsate în seama obiceiurilor, arbitrarului, abuzului. Iobagul slujea cu mâncarea lui. Ghiar cînd slujea departe de casă, trebuia să-şi ducă merinde. Rămînea la discreţia stăpînului să-i dea sau să nu-i dea ceva de mâncare, pîine sau altceva şi la ce munci, la secere, la coasă. Aceasta ţinea de bunăvoinţa lui. Mai obişnuit nu-i da nimic. La acestea se adaugă condiţiile juridice în care munca trebuia făcută. Ea se făcea sub imperiul constrângerii, supravegherii, bătăii, amenzii. Judecător era stăpânul sau dregătorul său, pentru asemenea pricini ei deţineau şi puterea executivă 78. O grea sarcină erau cărăuşiile, de bucate, de fîn, de lemne, de lemn de construcţie de la pădure, de la munte, materiale de construcţie, cărăuşii pentru manufacturile stăpînului etc. Erau grele cu deosebire cărăuşiile la distanţe mari, cărăuşii de la o moşie la alta a stăpînului, de la moşie la oraş unde locuia tot mai des stăpînul, mai ales dacă era nobil mare şi mai avea şi dregătorie, cărăuşii pentru nevoile lui comerciale, cărăuşii de vinuri pentru nevoile proprii ale stăpînului sau pentru crîş-măritul lui, cărăuşii lungi, de mai multe zile, uneori chiar de săptămâni. Iobagul trebuia să le facă cu carul propriu, cu vitele proprii, cu merin-dea sa, cu hrana sa pentru vite. Nu era hotărît cît i se poate încărca pe car, cât după numărul vitelor. Nimeni nu-l despăgubea dacă în drum i se rupea carul încărcat peste măsură, îi murea vita istovită. Doar mila stăpînului îi mai putea ajuta. Prilejuri nenumărate de arbitrar, de abuzuri. Normele stabilite prin obicei, ha şi cele prevăzute de legi puteau fi călcate fără sancţiuni. 78 V. mai multe la D. Pro dan, Despre condiţiile în care se făcea robota, în „Studii şi referate privind istoria României", I, 1954, p. 841—857. PKEMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 45 Prilejuri nenumărate de nemulţumiri, de porniri, întreţinînd spiritul de revoltă. Cantitatea de muncă, ce-i drept, global creşte considerabil în cursul secolului prin creşterea populaţiei. In secolul al XVXII-lea, pentru Transilvania relativ mai scutită de războaie, populaţia iobăgească poate chiar se dublează. Dar creşte in proporţie şi masa nobilimii proprietare, anu-lînfi pentru ea avantajul sporului general al braţelor de muncă. Să plasăm acum toate acestea în contextul datelor economice fundamentale ale Transilvaniei, în repartiţia economică a solului său, temelia economiei sale. După un calcul s-tatistic de la începutul secolului al XlX-lea, solul Transilvaniei se repartiza astfel : arător 20,5% vii 0,4 lunci 14,9 fînaţe, păşuni 8,7 păduri 33,8 neproductiv 21,7 79 Proporţia atît de redusă a solului agricol, care se mai reduce încă la mult sub două treimi prin predominarea covârşitoare a asolamentu’lui bienal, productivitatea lui atît de scăzută, explică astfel sărăcia agricolă a Transilvaniei, „sărăcia “ nobilimii şi mai ales sărăcia iobăgimii, dimensiunile atît de reduse ale sesiei iobăgeşti, gravitatea particulară a iobă-giei. Progresele tehnice care ar fi trebuit să sporească productivitatea muncii sînt prea lente în raport cu creşterea nevoilor sau exigenţelor ; mai curînd stagnează. O tehnică agricolă înapoiată, tradiţională, rutina domină producţia. încercările de inovaţii în agricultură, ca cele ale societăţii agricole din 1769, încredinţată mai ales naturalistului Friedwalszky, se izbesc de raporturile feudale, de inerţia, de rezistenţa omului neinteresat în munca sa, de neputinţa omului strîns în cătuşele muncii robite. Nici veniturile stăpînului, nici disponibilităţile de capital în genere nu ajunseseră la nivelul ca domeniul să fie capabil de investiţii într-o nouă agricultură, nici productivitatea agricolă la nivelul la care munca salariată să fie rentabilă. Doar în cultura viei putea fi aplicată cu folos. Dar şi în aceasta se întrebuinţa masiv munca iobăgească. Vitele de tracţiune şi uneltele agricole minime de la curţi şi cei unu, doi, trei argaţi nu schimbă cu nimic raporturile. Astfel, exigenţele în creştere ale nobilimii trebuie să se întemeieze înainte pe uneltele ţărăneşti, pe munca robită şi deci pe sporirea păxnîn-tului propriu de cultură şi al muncii iobăgeşti. Stăpînul nu constituie pentru supus un exemplu deosebit de economie agrară. Ba rentabilitatea scăzută a economiei sale e tot mai scăzută pe măsură ce rezistenţa iobăgimii creşte. Productivitatea agricolă în aceste condiţii e incapabilă 79 Trocsânyi Zsolt, Az erdelyi parasztsâg tortenete 1790—1849% Budapesta. 1956, î>. 12. 46 RĂSCOALA LUI HOREA de saltul care să îngăduie schimbarea raporturilor de producţie. ^Revoluţia agricolă" care în Apus face posibilă răsturnarea raporturilor feudale, aici întârzie, şi ca urmare se prelungeşte iobăgia, adâncind mereu antagonismul dintre cele două clase adverse. în aceste raporturi şi în aceste condiţii sporul populaţiei şi deci al braţelor de muncă înseamnă, ce-i drept, un spor cantitativ considerabil al producţiei, dar nu şi un spor calitativ al ei, mai curînd agravează criza, accentuează intenabilitatea raporturilor care-i stau în cale. In această criză de creştere mai ales cele două diferende acute, fundamentale, adîncesc mereu în cursul secolului ostilitatea dintre supus, şi stăpîn : pământul şi munca robită. Stăpânul, redus mereu în întinderile domeniilor sale prin subdivizare, în randamentul tot mai scăzut al muncii robite caută înainte de toate să-şi sporească în cadrul lor pămîntul propriu de cultură. Pentru aceasta recurge la felurite procedee. Cel mai lia îndemână e defrişarea. O practică desigur. Dar aceasta consumând multă muncă iobăgească mai utilă în altă parte, e preferabilă pentru el acapararea de pământ iobă-gesc. E preferabil să lase sau să pună pe iobag în situaţia de a defrişa şi să-i ia pe urmă sub un pretext sau altul pămîntul defrişat, despăgii-bindu-i după prevederile legii munca, despăgubindu-1 cu puţin sau ne-despăgubindu-1 deloc, sub motiv că a defrişat fără învoirea lui sau că a folosit pămîntul deajuns ca să-i compenseze munca defrişării. Redus tot mai mult în posibilitatea de a achiziţiona noi iobagi, stăpânul ia în folosinţă proprie sau înglobează din pământurile sesiilor rămase pustii, din pământurile rămase prin desherenţă sau nerăscumpărate de moştenitorii laterali, eludând legea care opreşte înglobarea de pământ impozabil în cel neimpozabil nobiliar scăzând venitul fiscal al statului. Reduce pe iobag în pămîntul său ori îl deposedează sub nume că nu-l cultivă suficient, ori sub motiv de infracţiune. îl strămută de pe un pământ mai bun, pe altul mai rău. Profită de individualizare, redistri-buie, comasează pămîntul, luând pentru sine pămîntul mai bun. Sau acaparează pur şi simplu. în cadrul moşiei sale stăpânul îşi extinde tot mai mult stăpînirea asupra bunurilor comune sau comunale, îşi separă pentru sine pădure, păşune, obişnuit. în locurile cele mai bune, sau introduce tot mai multe restricţii în^olos .propriu. Dar, cum ne-au demonstrat cifrele, îşi sporeşte cu deosebire via, cea mai rentabilă folosire a pământului, ridicând considerabil randamentul crîşmăritului, cel mai aducător de venit bănesc. Via proprie îi reduce considerabil nevoia de a cumpăra vinul pentru crîşmărit, cum o făcea înainte, asigurându-i în acelaşi timp şi vânzarea, mai rentabilă, cu amănuntul. Pe deasupra tuturor, stăpînul îşi afirmă tot mai des dreptul de proprietate asupra pământului domeniului său, formulat prin Tripartitum, devenind sub acest motiv tot mai exigent faţă de deţinătorii lui. Profitând de noile concepte de proprietate, îşi afirmă tot mai des dreptul absolut de proprietate asupra întregului său domeniu, dreptul de a dispune PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 47 •după voie de întregul pământ. Caută tot mai insistent să impună credinţa că iobagul îşi are pămîntul din concesia lui, din generozitatea lui. Îşi extinde această proprietate, dreptul de a dispune şi asupra folosinţelor comune, asupra pădurii, păşunii, separă din ele tot mai mult pentru sine, introduce taxe de folosinţă, sancţiuni, globale pentru încălcări, Opreşte defrişările sau le condiţionează cu noi sarcini. Etc., etc. In condiţiile şerbiei stăpînul îşi poate aroga nenumărate posibilităţi, fără ca iobagul să se poată apăra. Puterea judiciară pe domeniul lui e doar în mâinile sale şi în cadrele ei puterea executivă, cu toată gama mijloacelor de coerciţiune şi de conistrîngere la supunere. Obligaţiile de lucru pe care nu le mai poate spori nominal, săptămâna nu are doar decât şase zile de lucru şi supusul două braţe — în cursul secolului zilele de lucru fie că pământul alodial nu poate fi sporit în ritmul creşterii populaţiei, fie sub rezistenţa supusului trebuie nominal chiar să se mai reducă — le adaugă în felurite alte forme. Cu subdivizarea sesiei iobăgeşti nu mai subdivizează şi robota, o impune aceeaşi pentru fiecare subdiviziune în parte, de la sesie o transpune la familie. Sub pretextul nelimitării, în timpul muncilor agricole capitale, „după obiceiul demult înrădăcinat îl ia pe supus la muncă după nevoi, scăzîndu-i sau nescăzîndu-i munca în plus din obligaţiile sale din timpul •următor. Sau merge şi mai departe, ia din casă atâtea braţe de muncă de cîte are nevoie. Obligaţiile scutiţilor sub diferite titluri le aruncă în sarcina celorlalţi. Aduce tot mai aproape de obligaţiile iobagului pe cele ale jeleruiui, îl preface şi pe el tot mai des îin iobag, şi dacă nu-l înzestrează cu pămînt iobăgesc corespunzător, supunînjdu-l la aceleaşi sarcini. Sporeşte obligaţiile de, muncă ale femeilor, le extinde şi asupra femeilor jelerilor. Foloseşte apoi acum toate prilejurile, găseşte toate pretextele pentru a-i cere supusului muncă în plus: muncă pentru concesii de pămînt, munci pentru felurite folosinţe., pădure, piăşune şi altele. Avansuri, împrumuturi de bani, de bucate pe muncă sau eerîn-du-i drept dobândă muncă în plus şi obişnuit mai multă decît ar corespunde dobânzii. Stăpînul îi cere acum muncă sau şi muncă la orice act de îngăduinţă, de răscumpărare de obligaţii, de infracţiuni, de pedepse. Har mai poarte cere iobagul vreo îngăduinţă stăpânului său, rar mai poate face cu el vreo tranzacţie fără să-l coste şi muncă în plus. Exigenţele în creştere ale stăpînului se prelungesc cu cele ale aparatului domenial, în creştere şi ele, ale dregătorilor mai ales, care trebuie să-şi pună toată iscusinţa în a inventa nod şi noi mijloace pentru sporirea veniturilor moşiei. Dar şi pentru a-şi spori mereu veniturile proprii, în vederea cărora s-au angajat, economia proprie pe socoteala pământului şi muncii în plus a aceloraşi supuşi. Nu e vorbă, sarcinile lor într-o economie domenială atît de complicată, cum am văzut că e a nobilimii din Transilvania, sînt infinite, nu le îngăduie nici comoditate, nici O'dihnă, şi nu sînt deloc nici fără răspundere, nici fără riscuri. Dar şi posibilităţile de profit sânt nenumărate pentru un spirit intre-prid şi abuziv. Şi de obicei astfel de spirite se menţin sau rezistă în asemenea funcţii, acestea triumfă asupra dificultăţilor, acestea ştiu să-şi facă sarcina profitabilă. 48 RĂSCOALA LUI HOREA Posibilităţile de sporire a pământului iobăgie în schimb sînt mereu în scădere. Sporirea lui e departe de a ţine pas cu creşterea demografică. Creşterea pământului alodial restrânge pe cel iobăgesc. Pământul tot mai mult individualizîndu-se, cu creşterea populaţiei nu creşte sau prea puţin creşte, se subddvizează. Posibilităţile de defrişare mereu se restrîng, păstrarea pămîntului defrişat e tot mai nesigură. Posibilităţile de a lua în folosinţă pămînturi rămase pustii se restrîng mereu şi ele. Se restrâng mereu şi posibilităţile de roire, de migrare, de căutare de pământuri libere. Supusul trebuie să-şi sporească mereu efortul. îl reţin însă utilajul agricol sărac şi înapoiat, obligaţiile multiple,, care-1 sustrag economiei sale. Iobagul legat ide pământul propriu, individual acum, e tot mai puţin îndemnat să-l părăsească. în schimb pământul, mult puţin cât îl are, e baza solidă a existenţei sale. Faţă de ispita de a-1 părăsi, de riscul fugii, îi creste ataşamentul de el. Pământul redueîndu-se, tot mai mulţi râmîn fără pământ sau cu pămînt sub nevoile lor de subzistenţă. în ciuda iobăgirii continui a jelerului, creşte mereu jelerizarea. Sporeşte mereu lipsa de pămînt, foamea de pămînt, întreţinând ostilitatea supusului faţă de stăpînii lui. Dar ceea ce îi ascute şi mai mult ostilitatea e această ostentaţie a nobilimii la orice prilej cu dreptul ei de proprietate. Iobagul doar nici el n-a încetat nicicând de a socoti pământul un drept al său, de a şi-l numi moşie, cu drept de moştenire, a socotit totdeauna un abuz încălcarea acestui drept. Nu putea renunţa la gândul că pământul pe care l-a lucrat, l-a fertilizat de veacuri cu sudoarea frunţii sale, pentru care a purtat toate sarcinile senioriale şi publice, e pământul lui, „proprietatea lui“. Ca să audă mereu, tocmai acum când pământul se împuţinează şi sarcinile lui cresc, că nu e al lui, că nu are nici un drept asupra lui, îl are doar din bunăvoinţa stăpânului său, care poate să-l lipsească de el în voie. Acum când şi legal e delimitat un pământ iobăgesc impozabil, neîngiobabil în cel alodial. Iobagul, dimpotrivă, ştie că nu numai asupra pământului său are un drept, dar îl poartă gândul că ar putea avea un drept chiar şi asupra pământului stăpânului său, pământul comun. întrebarea care tot mai des se pune acum când circulă noua noţiune de proprietate, al cui e pământul ? are deci două răspunsuri fundamental opuse, ireductibile, ireconciliabile. Summa summarum se poate afirma fără teamă că iobăgia ardeleană se înscrie printre, cele mai grele cunoscute. STATUL ÎN FAŢA REGIMULUI DOMENIAL Două puteri, din două laturi, îl apasă pe supus, cea a stăpînului şi cea a statului, concurente în tendinţe, de conivenţă faptic. Pe care din două o socoteşte mai apăsătoare, spre care îşi va îndrepta mai mult mânia, la care va căuta de preferinţă sprijin împotriva celeilalte, va spune-o el însuşi. Două puteri stau faţă în faţă şi se înfruntă, cînd nu se înţeleg, peste capul iobagului, noul stat cu exigenţele sale fiscale, nobilimea proprietară cu exigenţele şi rezistenţa sa. Regimul, sub pretext că Ungaria şi PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 49 Transilvania contribuie cu prea puţin în raport cu ţările «ereditare ale imperiului, insistă mereu pentru sporirea dării ; nobilimea rezistă mereu întemeindu-se pe diploma leopoldină şi invocînd incapacitatea supusului de a plăti mai mult. Cele două puteri se gîndesc într-o adevărată concurenţă, se întrec în a-i invoca fiecare mizeria, aruncînd vina asupra celeilalte. Şi una şi alta îi ia apărarea împotriva exploatării din partea adversă pentru a rămînea cu atît mai fructuos pentru sine. Pentru a-şi asigura baza fiscală, pentru a o spori, noul stat caută înainte de toate să oprească emigrările, să sporească populaţia producătoare şi deci contribuabilă, caută să-i ridice capacitatea de plată prin repartiţia mai echitabilă a dării, prin individualizarea şi raportarea ei la averea lui, şi, inevitabil, prin reducerea sau cel puţin reglementarea sarcinilor lui senioriale. Dar nici prima încercare de reglementare, nici primele conscripţii de dare n-au dat rezultatul dorit. înlocuirea porţilor prin „ealeuli“ de la 1730 nu schimbă în fond vechiul sistem al repartiţiei colective. Ordonanţa imperială din 20 iulie 1742 nu duce nici ea mai departe reglementarea. Ea nu face decit să întărească hotărîrea dietală din 1714, cu aceeaşi motivaţie, cu aceeaşi aruncare a vinii asupra jelerilor pentru sarcinile prea grele ale iobagilor. Ba pentru asigurarea stabilităţii şi a jelerilor, şi dării lor, dispune să fie şi ei puşi sub chezăşie, ca să poată fi readuşi şi ei la locul lor ca şi iobagii fugiţi. Doar vag atrage atenţia stăpînilor să ţină seama de supuşii care îşi fac slujbele cu vitele sau din depărtare, în interesul păstrării „plebei“80. Un pas înainte face doar ordonanţa din 25 februarie 1747. Şi aceasta invocă hotărârile precedente din 1714 şi 1742. Hotărăşte însă ca cele patru zile la săptămînă să se înţeleagă aşa ca iobagul să facă patru zile cu palmele, iar cu vitele, dacă are vite suficiente pentru car sau plug să facă trei zile, dacă nu are se prinde cu altul să facă patru. Scade însă slujba jelerilor : dacă au ca şi iobagii sesie întreagă, cu pertinenţele ei şi vite suficiente, să facă două zile pe săptămînă, fie cu braţele, fie cu vitele, dacă nu au pertinenţe la sesie sau nu au nici sesie, să facă o zi pe săptămînă, cu braţele nu cu vitele. Dacă au însă învoială cu domnul lor pentru mai puţin, să rămînă la acea învoială. Dar repetă şi hotărîrea de a-i supune şi pe ei la chezăşie, spre a fi readuşi şi ei dacă migrează fără învoirea stăpânului, ca şi iobagii. Ordonanţa schiţează acum şi «câteva alte regule. în zile de sărbătoare şi dumineca să nu facă slujbă ; dacă din vreo nevoie urgentă a stăpînului supusul ar face totuşi vreo călătorie în asemenea zile, ele să fie scăzute din slujba zilelor următoare. Supusul să nu fie minat la slujbă în afară de moşia pe care îşi are locuinţa şi de care el ţine, decât dacă e dator în virtutea urbanilor sau vechiului obicei, dar caleulîndu-se în slujbă şi zilele de drum făcute. în timpul economiei sale urgente să nu fie silit la drum greu sau departe. Supuşilor să nu li se impună bucate spre cumpărare cu preţ hotărât. Să nu fie siliţi de dregătorii domneşti 80 După o copie din Arh. Istorică, coi. Samuil Kemeny, Grammatophylaceum Transylvamicum, T. 14, p. 51—52. 50 RĂSCOALA LUI HOREA la slujbe pentru ei şi nici să le vîndă vite şi altele cu preţ scăzut. Datoriile lor personale domnii pământeşti să şd le plătească ei, să nu silească pe supuşi să le ;plătească. Pentru iobag ordonanţa nu scade robota, decît doar cu o zi pentru cel cu vite suficiente. Vine însă cu o precizare în plus, cu o distincţie între munca cu vitele şi cea cu braţele. Dar uşurează sensibil pe jeler faţă de hotărârile precedente şi schiţează câteva ameliorări în condiţiile muncii. Că ordonanţa nu putea avea prea mare efect în raporturile date, nu era greu de întrevăzut. Ea mai mult dezveleşte relele decît le remediază. Nici n-a fost răşpîndită sub formă imprimată, ca să poată lua cunoştinţă de ea şi iobagii. Au luat însă stăpînii. Ceea ce rămâne important în ea este această reformulare a slujbei iobagilor şi jelerilor. Indiferent în ce măsură a fost respectată sau nu, ea fixa totuşi un îndreptar public după care slujba să se orienteze. Pe latura fiscalităţii se face un pas mai mare. La 1750 se întreprinde o vastă conscripţie generală, cu scopul de a inventaria toate resursele fiscale ale ţării şi a crea o bază solidă pentru reformarea sistemului fiscal însuşi. Pregătiri întinse, instrucţii detaliate, insistenţe au dus-o la capăt. înregistrările s-au făcut sat de sat, om de om, cuprinzînd într-un vast tablou, cu aproximaţiile inerente unei asemenea întreprinderi, termenii concreţi, în cifre, ai vieţii sociale şi economice a supuşilor 81. Rezultatul a fost introducerea unui nou sistem de impunere, aşa-nu-mitul sistem Bethlenian, individualizând darea şi adaptînd-o la starea supusului. Dar la o echitate şi mai ales la un spor sensibil nu se putea ajunge cât timp nu erau reduse sarcinile senioriale, sau cel puţin reglementate raporturile urbariale, până cînd nu era ridicată capacitatea de plată a supusului. Acest lucru devine şi mai evident în lumina noii politici imperiale care se va inaugura în curînd. Mai ales după înfiinţarea Consiliului de stat (Staatsrath) la 1761, în care pătrunseră cîteva spirite luministe. Şi mai mult apoi după ce împărăteasa si-a luat coregent pe fiul său Iosif (1765). Problema acum creşte considerabil în proporţii, se transformă ân-tr-o gravă problemă de stat. Pentru sporirea veniturilor statului nu mai e suficientă numai sporirea numărului supuşilor. Nu mai e suficientă nici numai sporirea mecanică a fiscalităţii lîn dauna sarcinilor feudale, trebuie ridicată starea supusului, starea ţărănimii pe care ea se întemeiază. „Ţărănimea, ca cea mai numeroasă clasă a cetăţenilor, care e temelia statului şi astfel şi' cea mai mare a lui putere, să fie ţinută înitr-o astfel de stare ca să se poată hrăni pe sine şi familia sa şi pe lingă aceasta în pace şi în război să poată plăti dările publice “ 82 — se exprimă împărăteasa însăşi în legătură cu reglementarea urba-rială din Siîezia, ^^ 81 Conscripţia prezentată de Zsolt Trocsânyi, Az 1750 ivi erdilyi orszâgos osszeirâs, în „Atorteneti statisztika forrâsai‘% Budapesta, 1957, p. 273—308. 82 Balâzs Eva, op. cit., ţp. 16. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 51 Se deschidea acum nu mimai o problemă fiscală, ci problema fundamentală, a raporturilor feudale în genere, a raporturilor dintre pă-mînt şi om, dintre stăpân şi supus, problema serbiei însăşi. Problema trebuie aitacată în toată complexitatea ei, economică, socială, juridică, în lumina noilor idei, luministe. Trebuie atacată ca o problemă cardinală nu numai a raporturilor feudale, ci şi a progresului însuşii. Iobagul trebuie sustras de sub arbitrarul stăpânului, trebuie să devină şi el persoană juridică, să i se deschidă şi lui icalea spre proprietate, scara ierarhică a justiţiei, a administraţiei de stat pînă sus, pînă la Curtea imperială chiar. In raport cu stăpînul său neproductiv, neimpozabil, abuziv, el, temelia producţiei şi fiscalităţii, apăsatul fără apărare, trebuie luat hotărît sub ocrotirea statului. Pentru uşurarea lui şi sporirea veniturilor statului ‘trebuie impusă în definitiv şi -nobilimea de aici, -care nu-şi mai putea justifica acum prerogativa prin chemarea la apărarea ţării şi cînd nobilimea din ţările ereditare era impusă. Şi ca să dea nobilimii un exemplu, domnitorul să înceapă chiar cu domeniile Coroanei. Să stabilească aci precis şi echitabil îndatoririle iobagului şi să introducă ereditatea pământului ioibăgesc. Coroana numai în aceste condiţii să doneze din domeniile sale. Mai mult, donatarul beneficiar să se oblige în schimb şi la o anumită dare camerală. Ar fi acesta un început pentru o reglementare urbarială şi în acelaşi timp .pentru impunerea nobilimii, ceea -ce în ţările ereditare ale imperiului se şi făcuse. Darea trebuie impusă legal pe pământ, inclusiv pe pământul nobiliar. Remedii nu numai echitabile, dar care ar îndrepta sigur simpatia ţărănimii spre Curte. Mai mult, problema ţărănimii trebuie transformată şi ea în problemă politică. în statul absolutist, luminist, iconoeput ca un stat deasupra claselor sociale, ţărănimea, temelie pînă aci mai mult a domeniului, trebuie să devină înainte de toate temelia statului. Şi trebuie să devină nu numai factor social-economic de bază, ci şi subiect politic, la nevoie chiar instrument de dominaţie politică. în concurenţa dintre stat şi nobilime statul trebuie să deplaseze ostilitatea supusului dinspre sarcinile publice spre cele senioriale, să apară ca ocrotitorul lui. Să-l atragă de partea lui, să-i îndrepte ostilitatea împotriva nobilimii. Atrăgînd pe iobag de partea sa, regimul n-avea să se mai teamă de solidarizarea lui cu nobilimea în vreo mişcare racoţiană. îl va putea, dimpotrivă, utiliza de cîte ori are nevoie ca ameninţare pentru nobilimea recalcitrantă, va putea-o constrânge mai uşor la fidelitate. Trebuie cultivată deci, conştient, ca o constantă politică, simpatia ţărănimii, .credinţa ei în împăratul ocrotitor. Dar pentru toate acestea trebuie depăşită politica „ constituţională “ în genere care n-a făcut decît să ofere noi prilejuri de afirmare a puterii nobilimii, de sporire acum „legală “ a sarcinilor [senioriale, de întărire în loc de slăbire a şerbiei. Trebuie întreprinse reforme mari prin stat, în interesul statului, la nevoie peste capul nobilimii stăpîne. 52 RĂSCOALA LUI HOREA întreprinderea nu putea fd deloc uşoară. Orice asemenea iniţiativă se lovea de pactul fundamental care era diploma leopoQdină, pactul care asigura nobilimea de toate prerogativele şi libertăţile de care s-a bucurat în principat şi deci şi de dreptul ei suveran în cadrul domeniului său, precum şi de neimpozabildtatea sa. Situaţia se agravase. Emigrările, această -boală incurabilă, care făcea atîtea griji regimului, curgeau înainte şi în Ungaria şi în Transilvania. Noile regimente de graniţă, menite şă le stăvilească, aduseră pentru moment, dimpotrivă, un nou val de emigrări. Ele puteau să frîneze emigrările, dar nu să remedieze relele care le incită. Se cereau neapărat şi alte remedii decît cele ale, prohibiţiei. . Deschizând dificila problemă a ţărănimii, Consiliul de stat încearcă mai iutii căile „legale “, caută Siprijin soluţiilor sale chiar în legile ţării. După legi domnitorul poate înfăptui în interesul ţării tot ce doreşte, — demonstrează consilierul Borit :— îi poate veni în ajutor deci şi iobagului asuprit, poate să-i deschidă drumul ierarhic pînă la Cancelaria aulică, pînă la Curte. Cît pentru obligaţiile de lucru ale iobagului, ele au fost stabilite legal în 1514 la o zi pe săptămînă şi deci tot ce s-a adăugat pe urmă în virtutea practicilor feudale e ilegal. Mai înicercă o dată şi calea „constituţională “, prin dieta ţării. în dieta din 1764—1765 din Pojon (Bratislava) încercă cele două probleme, reglementarea urbarială şi impunerea nobilimii. Fără nici un succes însă. „Propoziţiile “ regale vin cu două lucruri : majorarea dării şi modernizarea ridicării la oaste a nobilimii, care tacit trebuiau să atragă după sine cele două probleme fundamentale : reglementarea urbarială şi impunerea nobilimii. în privinţa majorării dării dieta se soldă doar cu adîncirea controversei dintre stat şi nobilime care se acuzau reciproc de asuprirea iobagului. Ca să evite reglementarea urbarială dieta acceptă pînă la urmă majorarea. Cu atît mai puţin succes putea avea impunerea nobilimii. Imunitatea fiscală ea o privea acum ca pe cea mai importantă din prerogativele sale, prerogativa definitorie a nobleţei, temelia ei, care dacă i s-ar lua de sub picioare nobilimea însăşi s-ar prăbuşi. Din îndoita ocrotire iobăgimea, în loc de vreo scădere a sarcinilor sale, s-a ales doar cu o nouă urcare a dării. Dieta demonstra încă o dată imposibilitatea rezolvării oricărei probleme de stat în spirit nmu pe cale „constituţională “ şi prin urmare regimul îşi putea de acum lua mînă liberă pentru rezolvarea problemei urfoariale prin puterea monarhului. Nici n-a mai fost convocată altă dietă nici sub Maria Tereza, nici sub urmaşul său Iosif II, nici în Ungaria, nici în Transilvania, în afară de cea chemată să depună jur-mîntul noului monarh la suirea pe tron. Pentru trecerea la fapte, Curţii îi veni în ajutor şi ţărănimea însăşi. Mişcaţi de cele ce se petreceau în dietă, ţăranii pornesc pe drumul nou deschis al Vienei, curg mereu plîngerile, petiţiile spre Curte, dîndu-i (prilej să intervină în raporturile lor cu stăpînii. în apusul ţării porniră mişcări ţărăneşti, de care ea nu va fi fost streină, care fură mai convingătoare pentru nobilime decît mobilizarea şi repetarea interminabilă de PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 53 argumente în favoarea reglementării. Curtea ştiu să profite de strîmtoa-rea nobilii, îi veni în apărare, dar preţul salvării fu reglementarea ur-Ibarială. Nobilimea trebui să se resemneze acum la reglementare în interesul propriei securităţi. Aşa, reglementarea urbarială din Ungaria, de la 1767, împărăteasa o putea motiva în preambulul ei cu nevoia liniştirii cit mai repede a mişcărilor ţărăneşti şi apărării poporului contribuabil de asuprire şi -abuzuri. Reglementarea e o operă întinsă, extinzîndu-se asupra feluritelor probleme ale raporturilor dintre stăpîn şi supus. Fundamentale însă jsîtnit mai ales două : stabilirea constitutivului sesiei iobăgeşrti cu subdiviziunile ei, şi a sarcinilor urbariale în funcţie de ea. Constitutivul sesiei se stabili potrivit întinderilor existente şi calităţii locului, în cinci clase, cantitatea de pământ de arătură a sesiei -variind între 16—40 de iugăre cu măsura de Pojon (iugărul de fapt •variind în Ungaria între 1 100—1 300 stînjeni patraţi, faţă de cel din Transilvania de 1 600 st. p.), fînaţele între 6—12 coase (zile de coasă), de ioc, în unele .cazuri putîndu-se ridica şi la 20—22 de coase. iPentru comitatele care ne interesează direct, Arad, Bihor, Maramureş şi Sătmar, sesia întreagă s-a stabilit între 26—32 iugăre arător şi 8—12 coase fînaţ. Obligaţiile de lucru pentru sesia întreagă s-au stabilit la o zi cu vitele sau în loc două zile cu palmele la săptămână, ziua socotindu-se de la răsăritul pînă la apusul soarelui, incluzînd în ea mersul şi venitul, precum şi timpul de mîncat al supusului şi de hrana şi adăpatul vitelor. Lucrul cu vitele se înţelege cu două vite ide jug şi cu carul propriu. Doar la arat i se cer iobagului patru vite, plugul şi grapa proprii. Dacă nu are patru se întovărăşeşte cu altul, făcând în acest csaz două zile în Uoe de una. Pentru subdiviziunile sesiei obligaţiile de lucru se subdi-'vizează proporţional. Pentru jelerul (inquilinul) cu casă lucrul se fixează la 18 zile, pentru subinjuilin la 12 zile pe an cu palmele. Iobagii sînt datori numai la o cărăuşie lungă pe an, anume patru iobagi cu sesie Întreagă, şi ceilalţi proporţional, să convină să dea un car cu patru vite. O serie întreagă de prevederi reglementează condiţiile muncii : munca la distanţă, socotirea în celelalte săptămâni a muncii în plus necesare fin timpul coasei, seeerii sau altor mumei stringente, a frânturilor de zile din pricina ploii sau altor piedici, a zilelor petrecute la vânatul -stăpânului. Reglementarea se ocupă de exercitarea dreptului de preemţiune a stăpânului asupra muncii plătite a supusului, de condiţiile răscumpărării robotei şi a încheierii contractelor urbariale. Se ocupă de regimul pădurii, păşunii, sarcinilor domeniale; cens, •daturi, dijme, monopoluri senioriale, prescriind reguli pentru fiecare. Se ocupă de moşteniri, de preemţiune, de alegerea judelui şi altor slujbaşi săteşti, de abuzuri, de infracţiuni, de judecăţi, de pedepse etc., deschizând iobagului posibilitatea de a se plânge la comitat sau alte locuri superioare, de a face apel la comitat cînd e nemulţumit de judecata scaunului stăpânului său. Numeşte şi interzice o serie întreagă de abuzuri 54 RĂSCOALA LUI HOREA ale stăpânului sau dregătorilor săi, care apoi vor fi răşpîndite imprimate sub numele de Prohibita generalia în limbile popoarelor ţării83. Care chiar dacă nu s-au respectat întocmai, au darul de a dezveli o serie întreagă de abuzuri posibile. Pentru aplicarea reglementării s-au întreprins cercetări, măsurători pe teren, sat ide sat, om de om. Operaţia a durat ani în şir, a fost dusă. totuşi cu tenacitate pînă la capăt. Keglementarea, indiferent de deficienţele ei, a fost un mare act de guvernământ, trecînd categoric acum problema raporturilor urbariale de pe planul dreptului privat pe cel al dreptului public. Ea nu schimbă concepţia juridică a proprietăţii feudale, menţine inegalitatea in distribuţia pământului iobăgesc, dar îl determină, îl individualizează, îl permanentizează, imutabil şi ereditar, în folosinţa iobagului, îl separă categoric de pămîntul alodial. Menţine şerbia, dar de acum sub control şi în forme reglmenetate. Şi ceea ce este esenţial, acum stabileşte munca obligatorie, şi la un nivel incomparabil mai scăzut decât îl cunoaştem din. practicile din Transilvania. Reglementarea include, fireşte, numai părţile Transilvaniei de azi care cădeau atunci in Ungaria, dar a fost un mare precedent şi pentru Transilvania, o mare ispită şi pentru iobagul de aici, şi mai încărcat de sarcini decît cel din Ungaria. Era acum rînidul Transilvaniei să fie supusă unei Oiperaţii asemănătoare. Problema aici se arăta şi mai gravă, robota mult mai ridicată, pământul mult mai redus, rezistenţa nobilimii şi mai mare. Operaţia se arăta şi mai dificilă, şi mai îndelungată. Gravul „morbus transilvanicus “, emigrările peste graniţă însă nu conteneau. Un remediu fu instituirea regimentelor de graniţă. Dar acestea puteau frîna, nu opri un refugiu firesc cit timp cauzele adinei nu erau remediate. Trebuia intervenit după precedentul din Ungaria măcar cu ceva provizoriu pîmă cînd se ya putea ajunge la reglementarea generală. Curtea cerînd noi informaţii asupra stărilor şi cauzelor emigrării,, acestea se arătau alarmante, motivele lor nesfîrşite. Generalul Hadik, intr-un lung memoriu înaintat Curţii în 1768, le dezveli încă o dată în accente grave. Şerbia e originea răului, ea este povara cea mai apăsătoare, ea face pentru supus aerul înăbuşitor, patria nesuferită84, e teza pe care o enunţă de la început. Trecînd la demonstraţie incriminează înainte de toate robota excesivă şi neregulată. Şpectrul ei îi apare supraîncărcat, strivitor, alarmant, şirul ei lung, nesfîrşit : arat, semănat, cărat, treierat, cărat la tîrg, la moară, lucru la vie, căraturi de vin, cosit,, ' 83 Exemplare în limba maghiară? germană, în limbile slave, în aceeaşi Arhi- vă Istorică, col. Mike, Urberi utasitâsok Magyarorszâgon, filele 22—33. Mai tîrziu textul îl găsim tipărit şi în româneşte. 84 Cele ce urmează, apud Jeno Berlâsz, A Măria Terezia-kori erdelyi kivăn-dorlâsok szociâlis hâttere, în „Jahrbuch des Graf Klebelsberg Kuno Instituts fur ungarische Geschi chtsf orschung in Wien“, IX (1939), p. 23 şi urm. Paternitatea memoriului, care e anonim, a fost stabilită ulterior. V. Lâszlo Makkai, Hadik Andrâs az erdelyi mezogazdasâgrol, în „Agrârtorteneti szemle (Historia rerum rusticarum)“, 1957, nr. 1—2, p. 37—38. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 55 -cărat de fin, tăiat, cărat de lemne, lucru în grajd, în pivniţă, în casă ete. Nu e timp sau împrejurare care să-l absolve pe iobag de muncă. Om şi vite trebuie să îndure în slujbele domneşti, în timp ce economia lui .sufere, familia lui flămânzeşte acasă85. Vin apoi cărăuşiile lungi, mai ales «cînri stăpînul călătoreşte în treburi oficiale, la comitat, la scaun, la Guvern, la Tabla regească (la dietă, adăugăm). Cîte nu sînt nevoile lui? Se întîmplă că supusul trebuie să meargă şi 10—12 mile, peste două-trei comitate cu vitele şi cu carul său, adesea în timpul cel mai îngrozitor. Cîte alte obligaţii şi cîte abuzuri însoţesc imensitatea obligaţiilor sale ? Emigrării, nu încape îndoială, numai cu reglementarea urbarială — spune generalul — nu i se poate pune capăt. Robota trebuie proporţio-mată în raport cu averea iobagului şi scoasă de sub arbitrarul stăpî-rnului. Trebuie desfiinţată cărăuşia lungă, maxknat serviciul casnic anual. A|ceasita ar duce mai mult la scop decît instituirea unei miliţii de graniţă de douăzeci de mii de oameni. Trebuie reglementată înainte de toate sesia iobagului, care nici pe departe nu e în raport cu greutatea slujbei lui. Ceea ce expune pe supus mereu foamei, înglodării în datorii, nemai-având altă scăpare decît fuga. O altă anomalie e fărîmiţarea moşiei nobiliare, prin sistemul do .moştenire, prin subdivizări continui, cu toate consecinţele sale. Trebuie reglementată deci şi moştenirea nobiliară. Favorizează emigrarea şi sistemul judiciar. în scaunul de juddcată dominai îl judecă pe supus stăpînul, iar la comitat rudele, prietenii, semenii stăpânului său. Urcarea plîngerii supusului pe scara ierarhică -atrage după sine răzbunarea stăpânului. Trebuie reformată deci ordinea judiciară, ca să poată ajunge şi supusul la o apărare instituţională. Trebuie instituită o procuratură care să apore din oficiu pe supus. Trebuie constituită o comisie deosebită în Guvern care să trateze pricinile iobăgeşti, la nevoie de urgenţă chiar peste rînd. Un alt motiv de emigrare îl vede în împiedicarea mişcării fireşti de populaţie, în oprirea silnică a liberei migraţii, în şeribie deci. Ea împiedică distribuţia naturală a populaţiei după nevoie şi posibilităţile economice. Şerbia fiind ereditară, îl preface pe supus din tată in fiu, din generaţie in generaţie în sclav. O mare piedică e şi regimul defrişărilor care nu îngăduie sporirea pămîntului supusului, nu îngăduie ajungerea lui la pămînt propriu. Trebuie abrogată teza nobiliară în cauză, .să se asigure pentru iobag dreptul de proprietate asupra curăturii sale. Acuză exclusivitatea raporturilor de pe Pământul Regesc, cu prisosurile sale de pămînt, care oferă o admirabilă posibilitate de aşezare pentru mulţimile în mizerie ale Transilvaniei. Trebuie înfrîntă politica agrară a saşilor. Prin reparcelarea sesiilor s-ar putea aşeza şi reţine de la emigrare mai mult de 5 000 de familii. Acuză încurajarea din exterior a emigrării. Ca mai primejdioasă indică atracţia Moldovei şi Ţării Româneşti, care, cu mijlocirea popilor români, lipsesc Transilvania de mari mulţimi. Nn trebuie uitată nici ac- i________________■ 85 Berlâsz. op. cit., p. 25. 56 RĂSCOALA LUI HOREA ţiunea de populare a Rusiei, pentru care guvernul ei pune multă străduinţă. Ca un contrapond al emigrării propune colonizări masive, sistematice. Mai întîi pe plan intern, prin deplasări de populaţie dinspre ţinuturile suprapopulate spre cele mai slab locuite. Dar pentru înflorirea agriculturii şi colonizări mari din afară. Memoriul, surprinzător de clarvăzător, propune soluţii raţionale, luministe, în sensul intenţiilor regimului. Dezbătut în Consiliul de stat luni în şir, el putu stîrni toată admiraţia prin temeinicia lui şi rezona-bilitatea soluţiilor sale, dar nu şi tot curajul politic necesar pentru a-1 pune in acţiune. Triumfă iarăşi prudenţa. Soluţiile raţionale trebuiră să cadă încă o dată în faţa complicaţiilor politice. Nu fură mai norocoase nici soluţiile preşedintelui Guvernului Transilvaniei, ale generalului de origine irlandeză O’Donell, din referatul său de la 9 august 1769. A recunoscut şi el repede originile lui „morbus transilvanicus“; printre primele probleme pe care şi le-a înscris în programul său de guvernământ a fost reglementarea urtbarială. Emigrările au luat mult mai mari proporţii decît bănuieşte Curtea — afirmă el —, cei întorşi invocă drept motive ale emigrării în genere raporturile urbaiiale, lipsa de pămînt şi robota insuportabilă. Se impune deci ca prim remediu reglementarea generală a întinderii sesiei iobăgeşti şi a cantităţii robotei. Dar aşa ca robota sub nici un motiv să nu întreacă două zile cu vitele sau trei cu palmele săptămânal, şi robota la distanţă să fie desfiinţată. Socoteşte însă că reglmentarea nu e posibilă decît „ex plenitudine potestatis regiae“ ; calea constituţională n-ar duce la. scop, consilierii ^Guvernului sînt doar şi ei toţi domni pământeşti. Nemulţumirea nobilimii de reducerea robotei sau ameninţarea vreunei mişcări nobiliare să nu reţină Curtea de la acţiune, în Transilvania o răscoală n-ar putea fi de temut decît doar din partea sărmnaiîor iobagi din cauza nemăsuratei opresiuni a domniilor pămînteşti 86. Pînă la urmă Consiliul de stat adoptă, sub titlu provizoriu, textul conceput de Guvern. în urma ordinului imperial din 12 noiembrie 1769 apare ordonanţa provizorie cunoscută sub numele de Certa puncta şi răspîndită imprimată în limba maghiară sub titlul Bizonyos punctumok (Anumite puncte). Textul ei porneşte în genere de la cel al ordonanţei anterioare, din 1747. îl amplifică însă, adoptînd şi multe dispoziţii din reglementarea urbarială pentru Ungaria, dar adaptînidu-le la obiceiurile şi legiuirile principatului, invocînd mai ales articolele Aprobatelor. în problema capitală, a slujbei iobagilor şi jelerilor, adoptă întocmai prevederile ordonanţei: iobagul 4 zile cu palmele, 3 zile cu vitele „în puterea sa“, 4 în tovărăşie cu altul; jelerul cu sesie şi .pertinenţe 2 zile fie cu palmele fie cu vitele, cu sesie fără pertinenţe o zi cu palmele. Amplifică doar dispoziţiile privind" condiţiile muncii cu mai multe precizări decît ea în privinţa duratei zilei de lucru, munci la distanţă, mersului şi venitului, frînturilor de zile, cărăuşiilor, timpului petrecut la vînat, la pescuit, în privinţa muncii femeilor, a ce trebuie să se soco- 86 Apud Jeno Berlâsz, Az erdelyi urberrendezes problemâi (1770—1780), în „Szâzadok", LXXV (1941), p. 248—249. PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 57 teaiscă în slujbă şi ce nu. Rezerva după care jelerii puteau să facă şi mai puţină slujbă dacă au contrasei pentru mai puţin se extinde acum şi asupra iobagilor. O dispoziţie acum şi în cealaltă problemă capitală, a pământului, dar nu mai fericită nici ea. Iobagilor şi jderilor stăpânul e dator să le defalce, potrivit stării lor, loc de casă îndestulător, şi, după varietatea hotarului, pământuri de arătură şi fînaţe. Hotărârea mărimii lor, până la sosirea orânduirii viitoare a împărătesei, „se încredinţează înţelepciunii stăpânului, dar totuşi aşa ca sărmana comunitate să nu fie strimtorată“. Celelalte dispoziţii ale ordonanţei se extind asupra celorlalte îndatoriri ale iobagului, asupra monopolurilor senioriale, regimului păşunii, pădurii, dar în spiritul raporturilor existente. Numeşte ş:i ea mai multe abuzuri, care sînt interzise. Opreşte pe stăpîn să ia curătura iobagului fără plata muncii, trimiţînd însă la textul celebru al Tripartitului, după •care pe pămimtul domnului său iobagul nu are decît plata şi răsplata muncii sale. în raport cu dreptul de preemţiune care i se cuvine stăpânului, îl opreşte în schimb pe acesta să impună supusului cu sila spre cumpărare bunurile sale. O mică concesie în problema judecării iobagului. Menţine, fireşte, principiul Tripartitului după care ţăranul în persoana sa nu se poate Judeca cu un nobil. Admite însă ca dacă stăpânul nu-i face dreptate- supusului faţă de dregătorul său abuziv, supusul să poată recurge la comitat. Ba chiar că dacă domnii pământeşti ar lipsi pe supuşii lor de cele datorate potrivit ordonanţei, sau i-ar trata „cu peste măsură şi extraordinară duritate£<, aceştia să poată recurge la Tabla comitatului, care e obligată să le asculte plângerile, să le stea în ajutor prin vicecomiţi, vibejuzii regeşti şi procuratorul săracilor, să le facă după lege dreptate, raportând despre asemenea procese Guvernului la fiecare sfârşit de trimestru 87. Ordonanţa, cum vedem, nu se abate de la calea stabilită de cele anterioare, progresul pe oare-1 face e prea mic. Ea nu putea fi reglementarea aşteptată de iobăgime. Robota e mult mai ridicată decît cea stabilită pentru Ungaria şi nu e raportată în nici un fel la mărimea se-siei, nu se subdivizează în raport cu subdiviziunile ei ca acolo. Sesia însăşi nu e stabilită, iar pămmtul de atribuit supusului e lăsat la „înţelepciunea “ stăpânului. Ceea ce afumă de fapt proprietatea lui deplină •asupra întregului pămînt din cuprinsul moşiei sale şi, fireşte, arbitrarul ,,înţelepciunii“ sale. în plus ordonanţa nici nu avea prea mulţi sorţi de a fi aplicată întocmai. Ea venea iarăşi pe cale „neconstituţională “ şi singură îşi mărturisea caracterul de provizorat pînă la reglementarea urbariaiă care avea să urmeze. Ea nu preciza nici vreo sancţiune pentru neexecutare, iar vegherea asupra executării ei o încredinţa comitatului, bastionul de rezistenţă al nobilimii. *----------------, 87 Ordonanţa imprimată în nenumărate exemplare în multe arhive. Mai multe şi în Arh. Istorică citată. O traducere românească integrală la Aug. Bunea, Episcopii Petru Paul Avon şi Dionisiu Novacovici sau istoria românilor transilvăneni de la 1751 pînă la 1764, Blaj, 1902, p. 404—411. 58 RASCOALA lui horea Indiferent însă în ce măsură s-a putut aplica sau nu, ordonanţa n-a rămas fără efect. Spre deosebire de cele anterioare, ea s-a imprimat, s-a răspândit în limba maghiară, accesibilă şi maselor interesate. Iată. un prim act public stabilind obligaţiile supusului, la care se puteau referi amândouă părţile la nevoie. Iată un prim act care pune un hotar între legal şi abuz, la care se putea referi acum şi iobagul în plîngerile sale. Se putea servi acum de preceptele ei pe drumul deschis de regim plângerilor sale, alături de organele domeniale, pe oale ierarhică pînă. sus, la Cancelaria aulică, la Curtea imperială. Calea de care îl vedem fio-losindu-se tot mai des, chiar dacă trebuie să o facă cu mani riscuri şi mari dezamăgiri. Toate acestea îl întăresc şi pe el în conştiinţa drepturilor sale, îi deschid ochii să vadă mai bine ce e „drept“ sau „nedrept*. Problema urharială deschisă larg acum, coborîtă şi în conştiinţa maselor, nu se va mai putea închide. Va cere în tot cazul multă artă nobilimii ca mereu să o poată temporiza. Căci abia de-a,cum încep peripeţiile reglementării. împărăteasa îneredinţă problema cancelarului Transilvaniei, baronului Samuel Brukenthal, preşedintelui Guvernului generalul O’Donell şi episcopului catolic al Transilvaniei losif Bajtay, socotiţi de ea personalităţi proeminente ale vieţii publice a ţării, buni cunoscători ai problemei, spirite luminate şi devotate cauzei88. Divergenţele dintre cei trei însă s-au transformat în ostilitate, mai ales între cancelar şi general, şi consecinţele a trebuit să le tragă generalul, care în cele din urmă. a trebuit să-şi dea demisia. Muri în curând şi episcopul şi problema rămase în miinile lui Brukenthal. Iar acesta, prin proiecte şi parapro-iecte, prin discuţii şi paradiseuţii între -Guvern, Cancelarie, Consiliul de stat şi Curte, reuşi să tergiverseze reglementarea mai bine de un deceniu. Discuţii interminabile în jurul constitutivului sesiei, mărimii ei (cele mai generoase propuneri pentru constitutivul sesiei sînt între 3—6 iugăre arătbr), sarcinilor ei, cantităţii robotei, raportării ei la sesie şi subdiviziunile ei. Se amina mereu cu nevoia documentării mai largi, printr-o largă investigaţie urbarială generală, care nu mai începea. Nu reuşi să-ducă la un sfîrşit problema nici intervenţia coregentului losif, care în 1773 se întorsese alarmat din călătoria sa prin Transilvania şi hotărît să. urgenteze reglementarea. Doar mişcarea ţăranilor de pe sub Meseş din. 1775 o grăbi pentru moment. Acum precipitat, fără pregătire suficientă. Altă comisie, alt operat, alte urcări şi coborîri pe scara ierarhică în sus şi în jos, alte discuţii, dar nu cu mai mult succes. Primejdia trecuse, pasul putea fi bătut din nou pe loc. în cele din urmă proiectul de reglementare se apropia de sfîrşit. Dar atunci se ivi un nou pretext de amânare. în vara anului 1778 izbucni războiul iscat din rivalitatea pentru tronul Ba variei. O cerere de% amânare avea acum toate şansele. în consecinţă Brukenthal anunţa în septembrie că instrucţiile pentru comisari în vederea începerii lucrărilor urbariale sînt gata, dar pentru executare propune atenţie, căci cea mai mică abatere de la ţinta propusă v--------------- 88 Berilâsz, op. cit., care tratează judicios şi documentat, în detalii procesai* p. 236—277, 344—362. PREMÎZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 59 ar putea duce uşor la conflict între domnii pământeşti şi ţărani. Riscă deci întrebarea dacă problema urbarială n-ar fi mai bine să fie lăsată la o parte pe un timp ? Dacă urbariul s-ar întocmi peste capul Guvernului, s-ar ivi mari dificultăţi la executare şi nemulţumirea nobilimii, acum cînd nevoile militare cer şi sprijinul ei, nu e de dorit. Uşor de convins în acest moment, împărăteasa acordă o amînare pînă în februarie anul următor. Expirând termenul, Brukenthal putea reveni liniştit ; întrucît împrejurările sînt şi acum aceleaşi ca şi în anul trecut, sfătuieşte lăsarea şi pe mai departe în repaus a problemei urbanale. în 29 noiembrie 1780 împărăteasa muri. Problema rămânea să treacă automat în mîinile noului împărat, losif al Il-lea. Doar în Banat s-a putut ajunge la o reglementare, la 1780. Banatul, domeniu al Coroanei, în 1778 a fost încorporat Ungariei şi împărţit în trei comitate, Caras, Timiş şi Torontal. Trebuia extinsă reglementarea urbaria'lă acum şi asupra lui. O reglementare era cu atît mai necesară, cu cit prin vânzări masive în timpul din urmă s-au creat mai multe domenii. Aci sesia întreagă s-a stabilit la 24 iugăre arător, 6 iugăre fînaţ, 3 iugăre păşunat, 1 iugăr pentru casă şi grădină, în total 34 iugăre, socotite cu iugărul de 1 600 stînjeni patraţi. Iar calitativ e clasată în trei clase. Sînt precizate cantităţile şi pentru subdiviziuni. Robota e cea stabilită pentru Ungaria, două zile cu palmele sau una cu vitele, deci .104 zile la an. Dar numai pentru calitatea I, ea . scăzînd la 78, respectiv la 62 de zile pentru clasele următoare. Intr-un tabel sînt stabilite cantităţile pentru toate subdiviziunile şi clasele, ea scăzînd pină la 13 zile de luforu pe an. Pentru jelerul cu casă s-a stabilit la 8 zile, pentru cel fără caisă la 8 zile pe an. S-au stabilit pentru toate ş:i cîte trebuie făcute în natură şi cîte răscumpărate în bani şi‘cu cit. Notăm că pentru sesia întreagă prevalează zilele răscumpărate în băni, în natură rămîn între 45—29 de zile pe an. • Restul sînt adaptări ale preceptelor reglementării din Ungaria la situaţiile locale 89. încă un exemplu pentru iobagul din Transilvania ! ■Să punem acum în'comparaţie cifrele pământului de arătură stabilit de- reglementări cu cele mai favorabile propuse pentru Transilvania. Cifrele strigă singure : Com. Bihor, Sătmar, Maramureş 28—32 iugăre. Banat 24 „ ' Transilvania, propuse abia 3—8 „ Şi să comparăm în schimb şi cantităţile robotei din Transilvania stabilite la 1769 cu cele de acolo ! Chiar dacă iugărul în Ungaria e ca întindere cu aproximativ o pătrime mai mic. Şi nici aşa nu s-au respectat. Cum s-au respectat, cum s-au aplicat normele stabilite la 1769 nu mai s nevoie să o mai demonstrăm. O vor dezveli copios nenumăratele ascultări, plângeri ale ţăranilor înşişi în cursul răscoalei. 89 V. D. Prodan, Reglementarea urbarială din Banat de la 1780, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj XH (1989), p. 295—322. 60 RASCOALA LUI HOREA Reglementarea tocmai unde era mai necesară întârzia, se tergiversa. Nerăbdarea creştea cu fiecare exemplu din afară, tocmai fiindcă îndreptarea se arăta acum posibilă, motivele de răzvrătire se acumulau. TEMEIURILE ROMÂNEŞTI ALE PROBLEMEI IOBĂGEŞTI în geneza răscoalei stăruie deci, devine mereu mai acută o gravă problemă iobăgească. Aceasta ne va apare şi mai gravă privită din unghiul ei românesc. Ea se confundă în gravitatea problemei poporului român însuşi. Lu,pta socială a iobăgimii române îşi are inevitabil şi te^ meiul său naţional. Lupta ei de emancipare va fi temeiul popular al. luptei de emancipare a însuşi poporului român. înainte de toate pentru că iobăgimea română constituie partea covârşitoare, vreo trei^ pătrimi a iobăgimii Transilvaniei. Acest simplu fapt ar fi suficient pentru a da şi un caracter românesc luptei sociale,, a face din problema iobăgiei, în aceeaşi măsură, şi o problemă românească. Dar şi pentru alte multe motive particulare iobăgimii române, gene-rîmd în cadrul solidarităţii fireşti a iobăgimii în faţa stăpânilor săi feudali şi o solidaritate românească în virtutea particularităţii servitutii sale, luptei de emancipare a propriului popor. Şi aceasta tot mai mult pe măsură ce creşte conştiinţa de sine, conştiinţa ţelurilor proprii la poporul român însuşi. Chiar în masa solidară social a supuşilor, un întreg complex de caractere distinctive, istorice, social-economice, etnice, spirituale separă pe români din celelalte popoare, îi şi opune acelora, îi solidarizează cu masa mare a poporului român de pretutindeni. Ei apar de la început ,cu instituţii proprii, cu autonomii proprii, oare se prelungesc şi sub stăpânire feudală? Se disting adesea economic, în resursele vitale, în ocupaţii, în felul de viaţă. Reduşi în genere la pământ mai puţin şi mai dezavantajat economic, trebuind să fructifice dealul,, muntele, sînt expuşi la diferenţieri, inferiorităţi vădite faţă de vecinii sau semenii lor. în cadrul iobăgie! comune chiar, au şi sarcini distincte, daturi specifice. Sarcinile lor sînt în genere mai grele raportate la condiţiile lor economice. Se disting funciar etnic, avînd, începând cu limba şi îmbrăcămintea şi sfârşind cu credinţele, un complex propriu, cu totul distinct de al celorlalte popoare. Se disting religios, prin ortodoxie, care s-a păstrat nealterată, necontaminată de alte religii, constituind o întreagă lume aparte, opusă acelora. Poporul român a fost angrenat în ea în aşa măsură încît aici ortodox e sinonim cu român. Şi, identitatea aceasta a devenit cu atât mai adevărată, cu cît în lipsa unui cler înalt sau a unui cler mai cultivat, ortodoxia a coborît, s-a adîncit în masă, s-a confundat în credinţele, în obiceiurile, în riturile, în superstiţiile sale, a intrat în componenţa spiritului său. S-a confundat în etnicul românesc, a devenit legea românească. Român, lege românească sînt cele două noţiuni care întreţin, accentuează o conştiinţă românească, o conştiinţă de neam ro- PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 61 mânesc, distinctivă de celelalte legi, străine, de celelalte popoare, de altă lege, ataşantă în schimb la marele tot al poporului propriu. Dar ceea ce accentuează caracterul românesc al luptei e distincţia naţională dintre iobăgime şi stăpînii ei. Românii lipsiţi de o clasă stăşpî-nitoare proprie, care s-a confundat treptat în nobilimea maghiară, io-băgimea română e supusă unei clase stăpinitoare eterogene, maghiare. Aceasta în aşa proporţii, că român a ajuns să fie aproape sinonim cu iobag, stăpîn cu ungur. In aceste condiţii poporul român a rămas profund dezavantajat şi cultural. Lipsit de o clasă suprapusă proprie, susţinătoare a unei culturi majore proprii, el a fost condamnat să susţină prin munca sa, în schimbul inculturii proprii, cultura altora. Dezavantajat şi faţă de semenul său iobag de alt neam, care în comunitatea lui de neam şi credinţă cu stă-pînii, cu susţinătorii culturii neamului lor, putea să beneficieze cu totul altfel şi de reflexele culturii, şi de posibilităţile deschise de şcoala propriului neam, ba larg şi de şcoala europeană, a fost mai grav osîindiit decît semenul său. Posibilitatea restrînsă a frecventării şcolilor celorlalte naţiuni implica în revers primejdia disimilării şd deci alimentării culturii altora. Faţă în faţă stau o nobilime masivă, stăpînă a pămîntului ţării, o orăşenime înstărită, stîlpi materiali solizi ai bisericii, ai culturii proprii, o reţea largă de scoli de înalt prestigiu, o intelectualitate cu orizontul larg deschis spre cultura europeană, o preoţime instruită, bine dotată, părtaşe din dijma tuturor, cu o nobilime românească fără moşii, o orăşenime oprită în suburbii, o intelectualitate proprie cu totul scăzută, cu nici măcar o şcoală de măsura acelora, cu o preoţime neinstruită, nedotată, şi o biserică pe care masa însăşi trebuia să le susţină, peste ^noianul sarcinilor sale, din sărăcia proprie. Ceea ce adînceşte şi mai mult separaţia, accentuează antagonismul e atitudinea în consecinţă a naţiunilor politice, îndoita repudiere a poporului român şi a religiei sale. Mai ales în urma Reformei. Reforma venea cu limba naţională în biserică şi apoi şi incultură, însemnînd şi pentru români un remarcabil pas înainte. Pentru masele lor însă venea cu grave perturbări, cu repudierea riturilor atavice, consacrate de veacuri, în care se concretiza credinţa lor şi la care erau atîit de sensibile. N-a reuşit decît să le stîrnească repulsia, fanatismul, rezistenţa, să facă în ochii lor odios cu deosebire calvinismul. Drept rapli'că, în ochii naţiunilor politice românii sînt o naţiune incultă, barbară, religia lor e oarbă, înecată în superstiţii, preoţii ei sînt orbi care conduc orbi ; nici nu e creştină, e „schizm.atică“. Se adînceşte separaţia şi în sus şi în jos. în sus se accentuează distincţia naţională, în jos separaţia etnică. Consecinţele se arătară numaidecît şi pe plan politic. Naţiunile politice îmbrăcând acum şi ele caracter naţional, naţiunea nobililor permu-tîndu-se în naţiunea ungurilor, se deplasează şi obiectivul adversităţii lor dinspre iobagi înspre români, sfîrşesc prin a repudia, solidar, naţiunea română în sine, declarînd-o, chiar prin legiuirile ţării, numai ,„pro tem-pore suferită (în textul original szemvettetnek, patialtatnak, ceea ce înseamnă a suferi, a suporta pe cineva, tolerat sună mai atenuat) usque 62 RĂSCOALA LUI HOREA beneplacitum Principum et Regincolarum“. E exclusă dintre fiii patriei, vieţuind în afara cadrelor ei constituţionale. în dieta ţării nici un reprezentant al românilor, ca şi cînd ei nici n-ar exista, nici măcar episcopul lor calvin. Se conturează, se fundamentează încă de pe acum premizele luptei naţionale. Catolicismul, care a păşit pe urmele calvinismului în secolul al XVIIMea, trăgînd învăţămintele a reuşit mai bine. Dar a reuşit şi să întreţină un veac întreg o agitaţie, o luptă de rezistenţă românească în mase, mereu distinctă, mereu alimentînd o conştiinţă proprie. Dar acestei conştiinţe i se suprapune acum, o stimulează direct pe plan naţional lupta politică românească pornită de intelectualitatea care se ridica. O stimulează vasta şi îndrăzneaţă luptă iniţiată de Inochentie Micu pentru ridicarea românilor la naţiune politică. în concepţia sa Ino-chemtie Micu naţiunea română o întemeia pe totalitatea poporului român, pe masele lui. Iar revendicările sale în favoarea ei pe vechimea, pe romanitatea, pe continuitatea lui pe acest pămînt, pe numărul lui şi pe cantitatea sarcinilor sale. în inferioritatea în care era ţinut poporul român, el vedea înainte de toate ura naţională şi religioasă a celorlalte neamuri. Ceea ce stîrni în replică lupta acerbă pe acelaşi plan naţional a naţiunilor politice, un val şi mai puternic, şi mai durabil de incriminări ia adresa întregului popor român. Era cu totul nouă pentru ele această întemeiere a naţiunii pe mase, pe numărul. lor, această întemeiere pe masa repudiată a supuşilor. Un nou val de ură. de dispreţ mai ales din partea nobilimii. Naţiunea română e o naţiune doar de ţărani şi iobagi, o naţiune barbară, încărcată de vicii, înclinată la toate relele. Sânt românii mulţi, dar sînt mulţi prin această mulţime „netrebnică^, ,,josnică". Nici nu simt autohtoni, sînt mai mult venetici din ţările române. Ba sînt şi periculoşi prin comunitatea lor de neam şi religie cu cei din afara arcului carpatic etc., etc. în lupta pentru programul politic, intelectualitatea românească nu angrenează încă masele populare. Dar nu le lasă nici indiferente. Reflexele luptei sale se propagă treptat şi în jos, adaptîndu-se năzuinţelor lor. Urmele ei în mase documentaţia le înregistrează mai puţin. Le vor mărturisi însă cu atît mai mult ţăranii înşişi, în timp ce îşi vor exprima violent şi pornirea naţională, în cursul răscoalei. Programul politic al lui Inochentie Micu cu perspectivele lui istorice, ce-i drept, era prea înalt încă pentru înţelegerea populară şi mai puţin accesibil acum maselor angrenate în genere în lupta împotriva unirii. Erau uşor accesibile însă şi pentru ele lozincile lui simple: sîn-tem cei mai vechi, cei mai numeroşi, cei care poartă sarcinile cele mai multe, trebuie să avem aceleaşi drepturi ca şi alţii. ;Cu atît mai accesibilă trebuia să le fie lupta lui direct în favoarea lor, pasiunea cu care le îmbrăţişează cauza de-a dreptul pe plan românesc, integrînd-o în lupta naţiunii. Acuzînd în termeni gravi întreita asuprire a naţiunii, socială, naţională, religioasă, ca tiranie, jug despotic, ură despotică de neam, sclavie, robie egipteană şi alte asemenea, el PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 63 vizează evident înainte de toarte pe cei de jos. Acuză grav servitutea lor, robotele excesive, abuzurile ia care sînt supuşi. Servitutea lor o înfăţişează în culori patetice, acerbe, cu ;patima combatantului : Magnaţii şi nobilii unguri pe supuşii lor români mulţi îi tratează mai amarnic decât turcii pe robii lor, căci turcul cel puţin le dă robilor săi de mîncare şi îmbrăcăminte, iobagilor stăpânul lor nu — sună limbajul lui. Plugarul român e silit să lucreze şi şase sau mai multe săptămâni în şir. Iar când e lăsat acasă, timpul bun de lucru, în care ar fi putut şi el să scoată vreo roadă de pe pământul său a trecut. Alţi domni îi muncesc pe iobagi câte trei, pateu zile, ba şi toate zilele săptămânii, tot timpul bun de lucru. Unii le lasă şi nenorociţilor supuşi câte două zile pe săptămână, dar şi acelea rămân nimic, căci dacă în săptămână se nimeresc două sărbători sau ploaie, nenorocitul trebuie să se mulţumească eu atît. De aci se poate uşor vedea* — spune el — de ce supusul geme, geme, de ce e atît de greu împilat, de ce nu poate plăti darea regească cu care e impus. Pe Pământul Regesc dregătorii saşi se poartă cu românii ca şi când ar fi robii (mancipia) lor. Le iau tot pământul şi pe deasupra îi pun cu puterea la robote pe nefericiţii care nu au nimic afară de casă. Pe domeniile nobiliare biserici şi sate româneşti întregi sânt despuiate de pământuri, de dealuri, munţi, fînaţe, păduri, vii, mori, crâşme şi alte venituri avute înainte, stăpînii le-au făcut proprietatea lor, le-au indus în propria economic. Să li se restituie aceste pământuri iobagilor şi atunci va scădea şi robota. Românii n-au dreptul la păduri, la ape, nu pot planta vii în voie, ei au drept numai să fie încărcaţi cu. noi şi noi sarcini: ei necum să fie consideraţi fii ai patriei, nu sînt nici măcar toleraţi. Legile ţării s-au îngrijit ca iobagul să nu poată nici cuteza să se mute, să nu-şi poată nici testa bunurile sale — acuză el în petiţiile sale. Iar în sinod — e acuzat — a alarmat pe ţăranii, prezenţi si ei, că domnii pregătesc o lege care să le ia şi supuşilor de liberă strămutare acest drept, la oare ei tare s-au mişcat. Soarta românilor e mai grea şi decit a evreilor, toleraţi şi ei. Evreii se pot muta, românii nu. Ei îşi pot testa bunurile, românii nu. Ş.a.m.d. Cît priveşte dreptul la şcoală, în Transilvania doar nu este în vigoare robia, supuşii nu sînt robi ca libertatea lor să fie la voia domnilor păinîn teşii. Ridică o serie de revendicări în consecinţă. Supuşii români, misera nostra plebs, să nu mai fie încărcaţi cu sarcini excesive, sarcinile să li se repartizeze echitabil. Pe moşiile nobiliare sa li se reducă robota la două zile pe săptămînă. Pe Pământul Regesc să se şteargă cu totul sarcinile iobăgeşti, locuitorii lui să fie egali în drepturi, cere ,, c o mei vili ta tea “ lor. Fiii iobagilor să nu mai fie opriţi, de stăpâni să înveţe meserii. Meseriaşii români să fie admişi şi ei în bresle. Fiii preoţilor şi ai iobagilor să nu mai fie opriţi de stăpâni de la şcoală, stăpînii care-i opresc să fie pedepsiţi cu 100 de florini. Celor capabili să li se dea posibilitatea să urmeze şco'li mai înalte. Il preocupă învăţământul sătesc, cultivarea poporului în genere. în lipsă, de şcoală îndeamnă pe preoţi, pe dascăli la instrucţie privată. 64 RĂSCOALA LUI HOREA Nu e greu de recunoscut problematica iobăgiei care va stărui apoi şi în politica de stat a absolutismului luminat: libertatea de strămutare a iobagului, dreptul lui la pămînt, la meserii, la şcoală, dreptul lui de a-şi testa bunurile. Şi nu e greu de recunoscut problema în curs a politicii imperiale : scăderea şi stabilirea zilelor de lucru ale iobagului. Fireşte, în favoarea revendicărilor Inoctienjtie implicînd mereu şi interesele imperiale : folosul public, utilitatea naţiunii în stat, nevoile fiscale şi militare, emigrările, la care regimul era atît de sensibil90. Inochentie Micu a trebuit să cadă înainte de vreme şi a trebuit să întreprindă o asemenea luptă în/fcr-o atmosferă de suspiciune, de ostilitate a maselor împotriva Unirii. Mişcările îndelungi populare care urmează o ameninţă iarăşi cu prăbuşirea. Emigrările, mişcarea lui Sofronie au convins şi regimul că nu se mai poate merge exclusiv pe vechea linie a Unirii, că trebuie recunoscute două confesiuni, în frunte cu doi episcop!. Cu întemeierea regimentelor de graniţă, menite să stăvilească emigrările, se stârniră tocmai noi valuri de emigrare. Toate acestea se petrec pe plan românesc, întreţin o problemă românească. Caracterul confesional al mişcărilor nu poate ascunde calamităţile fondului social. Ele accentuează pornirea împotriva apăsărilor pe care românii trebuie să le îndure în plus faţă de celelalte neamuri. „Că de-i trebuie .cătane preaînălţatei crăiese — sună o petiţie a românilor din 175 9 — românii merg, unde trebuie oameni tot românii merg, iar saşii nu merg şi nici celelalte neamuri nu merg, numai tot românii. Iar saşii spun că pămîntul i-al lor şi al celorlalte neamuri, şi ne iau viile şi locurile, de nu avem unde să ne pripăşim. Porţie dăm noi românii cît celelalte neamuri din Ardeal toate laolaltă şi ei spun (totuşi) că pămîntul i-al lor. Cuartire dăm românii mai multe dedt celelalte neamuri, întocmai ca şi cărăuşie"91. Limbajul lui Inochentie Micu ! Nu lipsesc de-acum nici ecourile argumentelor istorice puse la temelia luptei politice a naţiunii. „Nu ne putem mira îndeajuns — ştie Gheorghe Rettegi „din anumite relaţii" că ar fi scris românii comitelui comitatului Hunedoara — care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atîta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, cînd noi sîntem şi am fost totdeauna mult mai mulţi decît ungurii şi, ce e mai mult, sîntem şi mai de mult în această ţară decît voi, căci sîntem rămăşiţele încă a vechilor daci"92. După cum nu lipseşte nici gîndul că Unirea desparte „de fraţii din Ţara Românească şi din Ţara Moldo-vinească" — cum ne întîmpină el din Plîngerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului. Problema iobăgiei se confundă deci mereu şi cu o problemă românească. Lu;pta naţională românească începută pe plan politic din cadrul organului cuprinzător al întregului popor român fără deosebire care era biserica, trebuia să cuprindă în sfera ei problema întregii naţiuni. Iar naţiunea concepută avînd la temelia sa masele, trebuia să le implice în- 90 Asupra .acţiunii lui Inochentie Miicu, v. mai pe larg D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ed. a Il-a, 1967, p. 137.—499. 91 S. Dragomir, Istoria desrohirii religioase, I, p. 178 (anexe). 92 iRettegi Gyorgy, Emlekezetre meltâ dolgok 1718—1784. Editate de Jako Zsigmond, Biucureşti, 1970, p. 117. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA tr-pn fel sap altul şi pe: ele. Legătiiţa se făcea, acum prin preoţime, implicată şi în luptele naţionale ale intelectualităţii,’' * şi • în cele confesionale sau sociale ale ţărănimii. în lupta naţională ea era angrenată prin însăşi originile acţiunii, din cadrele bisericii.. Iar de .mase era. strins legată ny numai prin profesiune,’ prin complexitatea implicaţiilor sale în viaţa lor ci, mai ales, prin starea aproape identică. Preotul sătesc pe domenii nu e decît un cvasiiobag şi el, înscris în iirbarii, în principiu cu scutiri de serviciile comune iobăgeşti, ce-i drept, dar scutiri veşnic discutabile, veşnic încălcate. E în aceeaşi stare materială, osîndit la aceeaşi muncă a braţelor, încercat mereu şi el de calamităţile servituţii. Ei mai trebuie să îndure şi o inegalitate flagrantă cu preotul religiilor „recepteChiar cînd se bucură de unele distincţii, ca preoţimea unită, ele rămîn în genere promisiuni neîmplinite, şi tocmai prin aceasta şi mai supărătoare. Preoţime victimă, mai ales ea, aceleiaşi repulsii din partea naţiunilor politice şi religiilor „recepte", animată deci de aceeaşi ostilitate socială-naţională, accentuată încă prin compasiune firească la suferinţele masei păstorite, ca şi prin preceptele, prin mistica profesiunii sale. , . Şi-apoi intelectualitatea însăşi, purtătoarea programului politic, s-a ridicat direct din rîndul maselor sau aceleiaşi preoţimi. Năzuieşte în sus, idar e legată mereu de ele şi prin. inferioritatea ei socială, şi prin respingerea ei pe plan public, şi prin spirit şi profesiune. E legată şi prin repudierea ei pe pian religios, şi prin solidaritate naţională, fireşte. . 1 Lupta naţională românească îh secolul al XVIH-lea pornea pe două planuri, unul politic, programatic, ^celălalt social, empiric, constituind cele jdouă laturi ale ei. Sub aspeţct popular ea se confundă mai întâi intr-o lungă frămîntare confesională, acoperind o bună parte a acestui secol, afectând regimul imperial însuşi, hsu numai prin rostul politic pe «care l-a destinat Unirii, ci şi prin emigrările la care aceste frămîntări au dat naştere. Sub raportul acţiunii masele populare făcuseră de-acum o lungă experienţă, un lung exerciţiu al rezistenţei, ăl mişcării, al răzvrătirii, presărate cu un veşnic dute-vino de plângeri, de delegaţia, chiar până la împăratul, de anchete şi paraanchete, de nenumărate bătăi, maltratări, închisori, punctate de .cutezătoare nume ţărăneşti. Au avut felurite prilejuri (pentru a-şi verifica puterea. Cel puţin în două momente au dus la mărginea pieirii Unirea, în mişcarea racoţiană şi în -cea a lui Sofronie. . In mişcarea racoţiană iobagii români au făcut experienţa răzvrătirii în .solidaritate cu toată iobăgimea Transilvaniei, încercînd rezistenţa io-băgiei însăşi. Francisc Bâkoczi ridicase iobăgimea la arme cu promisiunea eliberării. Ani de-a rindul s-a exersat o bună parte a iobăgimii ,în purtarea armelor, ou iluzia libertăţii viitoare. Ceea ce nu putea .rămîne fără urme în spiritul ei, în ciuda dezamăgirii oare a urmat. Noţiunea de „curat" dăinuie mai departe, reînvie ori ţde câte ori se iveşte vreun nou prilej de răzvrătire. Ne va Mtâmpiha şi în cursul răscoalei lui Horea. în rm%^eas:;Im Sofronie iobăgitoea tfăcu experienţa de-a dreptul pe plan fbmânesc, âmeninţxnd iobăgia indirect cu alungarea. Masele se § — c. 320 >66 RĂSCOALA LUI HOREA retranşară în cetatea Munţilor, Sofnonie de două ori a fost smuls din. mîinile autorităţilor civile şi militare, care în cele din urmă au trebuit să trateze cu el în regulă ca fiind o indiscutabilă autoritate populară. Şi acestea şe ,petreceau drept m focarul viitoarei răscoale, şi numai cu (douăzeci şi trei de ani înaintea ei. Ecourile mişcării nu se vor stinge. „Scrisorile soffnoniene“ de după plecarea lui, printre ostilităţile confesionale,, vor ameninţa tot mai mult iobăgia însăşi. In scrisori surprindem şi un asemenea limbaj : „De aceea acum staţi uniţi, şi gătiţi-vă de război, casă gonim 'Unirea şi iobăgia din ţară. Ci cumpăraţi-vă puşti şi pistoale,, căci va veni vremea cînd veţi da un plug cu boi pentru un pistol micuţ, şi nu-l veţi afla. Şi să nu credeţi că aceasta e glumă sau poveste, ei gră-biţi-vă, căci nu ştiţi ceasul cînd va veni şi porunca" 92a. Răzvrătirea năsăudeană în legătură cu înfiinţarea regimentului de graniţă e şi mai aproape de răscoală. Un alt exerciţiu al curajului popular, cu consecinţe răsunătoare, cu ecouri durabile. Frămîntările, bejeniile, frângerea cu roata a lui Tănase Todoran, spînzurăitorâle, ploaia de vergi de atunci n-au avut timp să fie uitate. înfiinţarea regimentelor româneşti şi-a mai avut însă consecinţele şi pe planul iobăgiei. Iată exemplul seducător, iată un mod de a evada din cătuşele ei. Grănicerul nu e iobag, el nu e supus nici unui domn pămîn-tesc, decSt împăratului. în schimbul serviciului militar pe cane-1 face, el e stăpîn pe casa, pe pământul său. E ceea ce va ispiti şi pe ţăranii răsculaţi. Dar treptat în însăşi atmosfera în care se petrec lucrurile e tot mai vizibilă o primenire. Bat de-acum tot mai sensibil valurile înnoitoare ale luminismului. Bat tot mai sensibil şi în politica de stat. Noul Consiliu de stat, noul eoregent îl fac tot mai Simţit. Noua orientare politică e purtată de tot mai întinsul aparat de stat şi cu deosebire de armata imperială, de ofiţerimea ei, în genere ostilă nobilimii. Generalii imperiali sînt obişnuit şi oameni politici. Sînt nu numai agenţi credincioşi ai politicii reformiste, ci şi preţioşi informatori asupra problemelor ţării, consilieri care influenţează politica imperială. Şi ceea ce ne interesează cu deosebire, . atrag amplu atenţia şi asupra calamităţii iobăgiei şi servituţii românilor, influenţând şi petica faţă de iobăgime şi de români. Memoriile lor întâlnise, descrierile ţării (Landesbeschreibung) sînt nu numai temeiurile injcitajtive ale eforturilor reformiste, ci şi preţioase izvoare documentare, dezvelind tot complexul de vicii al statului şi societăţii Transilvaniei * 93. Ceea ce bate la ochi pentru orice luminist e, fireşte, gravitatea raporturilor feudale, iservdtutea, umilirea omului, întunecimea în care e ţinuit, muncile, sarcinile strivitoare la cane e supus. Servitutea îi apare în culorile cele mai negre, o condamnă în termeni gravi. Tiranie, robie, sclavie şi altele asemănătoare sânt epitetele curente cu care o osîndesc, — cu oare o osândise şi Inochentie Micu ! 92a n. Iorga, Sate şi preoţi din Ardeal, 1902, p. 275—276. 93 E meritul lucrării lui Mathias Bernath, Habsburg und die Anfănge der rumănischen NationsbUdung, (Leiiden, 1072, ide a fi insistat asupra rolului aparatului militar în reformismul imperial. 67 PREM3ZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA Câte osînjde nu vor fd circulat şi pe icîte căi nu vor fi coborât şi în jos, la cunoştinţa celor în cauză. Cîte asemenea gînduri nu puteau coborî, intr-o formă sau alta, şi cu lumina pe icare luminismul, eminamente militant, se străduia ; 97 Joh. Georg Schaşer, Denkwurâigkeiten şus. dem^ Lehen des Freiherrn Samxiel v. Brukenthal, Sibiu, 1848,’a.nex&9 p. 23—25. întreg memoriul, p. 22—&8. ' - : ' PREMIZEIiE ISTORICE ÎN' TRANSIL VANIA II lămureau mai bine, şi acuma, şi mai pe urmă acele lungi „De-scrieri ale ţării4' făcute de generalii sau maliţii demnitari imperiali, * descrieri care abundă in acest răstimp, .şi-l vor lămuri propriile observaţii. Asupra calamităţii iobăgiei, servituţii românilor, asupra motivelor care-i incită la emigrare, îl lămurea copios cu deosebire memoriul din■ 1772 al tezaurarului Transilvaniei (pînă la 1772), contele Leopold Clary. Imaginea prezentată de el e nu numai edificatoare, ci şi mişcătoare. Starea supuşilor îi apare în cele mai sumbre culori: „Iobăgia, căreia îi este supus aproape întreg poporul român, e o apăsătoare povară care-i îmbâcseşte supusului aerul şi îi face nesuferită patria. Poporul român a îndurat mereu tratament inuman, a fost adus la disperare şi de la aceasta la emigrare". Economia ţării se întemeiază întreagă pe munca servilă, sarcinile sînit nemăsurate, excesive, libera voinţă a stăpînului stăpîneşte cu putere absolută toată familia iobagului. Şi-apoi miilţimea, copiilor întunecă şi mai mulţi imaginea. „Caisă mizeră care prea puţin apără de frig, îmbrăcăminte tot atît de mizeră, o femeie uscată de sărăcie, copii nevoiaşi, câmpuri, pe jumătate pusitii, cămări goale, vite vlăguite sînt o privelişte de chin, nicidecum de speranţă în vreo schimbare a ororii vieţiiNobilimea îşi culege roadele din sudoarea supusului şi i le vinde cu dobîndă, atrage pe supus în serviciu de curte sustrăg.mdu-1 culturii pămîntulud. Tot atâtea motive de emigrare a românilor în Ţările Române şi chiar în Rusia. Ei n-au acces la ştiinţe, arte, meserii, cînd românul îşi are virtuţile sale, agerimea spiritului, curajul, moştenite prin originea lui romană. Spiritul viu al acestui popor n-ar putea fi incitat decît la rele dacă nu se vine la timp cu un remediu. Dacă românii formează majoritatea în ţară, atunci rezultă de la sine că pe acest popor se întemeiază bunăstarea ţării. „Mîiniîe românilor întreţin deci drumurile şi căile, ei aduc locuitorilor produse de folosinţă din cei mai îndepărtaţi munţi, ei cultivă partea cea mai mare a câmpurilor, viilor, ei sînt principalul temei al cărăuşitului, de la ei curge cea mai mare parte a dărilor în casieriile principelui, din aceste mîini vin cele mai multe venituri camerale, din creşterea vitelor şi păşunatul cerut de ele, din rîndul românilor se recrutează soldatul, din rîndul lor se asigură considerabilele transporturi de sare. Acest popor este acela care scormoneşte munţii şi prăpăstiile pentru a scoate din inima pămîntului preţioasele minereuri spre folosul statului şi al principelui. Este cu totul neîndoielnic că tocmai acest popor, care îndură atâtea chinuri, e cel mai indicat pentru utilizarea în scopul bunăstării generale şi tocmai de aceea merită o atenţie cu totul deosebită grija pentru el pe viitor'“ 98. Parcă am auzi chiar pe Inochentie Mica ! Călătoria avea înainte de toate un scop politic, inspectarea graniţelor şi verificarea problemelor care se puneau în legătură cu planul anexării Bucovinei. Cu acest prilej cercetă însă şi stările din Transilvania străbătând-o în toate sensurile. Pornind la 6 mai din Viena, la 9 mai se găsea la Arad. De aci a făcut mai întîi, pînă la 21 mai, o incursiune în Banatul timişan. De 98 Apud M. Bernath, op. cit., jt 199—202. 70 RĂSCOALA LUI HOREA acolo pe la Poanta de Fier a pătruns în Ţara Haţegului. De aici începe călătoria sa lungă, în trăsură sau călare, după dificultăţile drumurilor, împăratul venea însoţit de adjutantul general Nostitz, generalul Sisko-vich, felldmaneşalul P^egoni, şi o suită întreagă, constând din 12 trăsuri, pentru care la fiecare staţiune se cereau 72 de ,cai". La 23 mai e la Haţeg, de umlde ia drumul prin Hunedoara, Orăştâe, Alba Dulia. De acolo, în 26 mai face p călătorie la Zlatna şi înapoi. De la Alba Iulia porneşte apoi prin Sebeş, Miercurea la Sibiu, unde e la 29 mai. După o zi de popas aci, luă drumul Rupea, Dumbrăveni, Mediaş, Porumbac. în 3 iunie de la Porumbac vizitează Tălmaci, Tumu Roşu, Porceşti. în 4 iunie, pornind de la Porumbac, trece prin Viştea, Făgăraş, Şencaia, Şinca, Viădeni, Codlea, Tohan, Bran, pînă la frontiera Ţării Româneşti şi înapoi spre Rîjnov la Braşov, unde se opreşte o zi. Cercetează frontiera în Valea Timişului, pasul Buzăului, Pasul Oituzului. Trecînd prin Secuime, inspectează pasul Ghimeşului. Străbate valea Gur-ghiului, atinge Praid, Sînmiclăuş, Reghin. în 19 iunie e la Bistriţa. La. Bîrgăiu, Rodna atinge frontiera Moldovei. Străbate ţinutul regimentului de graniţă de la Năsăud. De la Năsăud prin Dej, Lăpuş, Gherla, în 25 iunie ajunge la Cluj, unde se opreşte o zi. De la Cluj, prin Tundă ia drumul Sibiului, unde ajunge în 28 iunie. Aici stă 12 zile, găzduit la «spătăria numită mai târziu în amintirea momentului „La împăratul Romanilor*. La 11 iulie pleacă prin Mediaş la Tîrgu Mureş. De acolo peste Reghin la Năsăud, Talciu, peste Romuli la Săoâl, Borşa şi îndărăt peste Rozavlea la Sighet. De acolo la ocnele de sare, îndărăt la Sighet şi-apod la Hust, de unde apoi a luat drumul Galiţiei99 100. Peste tot a inspectat trupele şi cu deosebire regimentele de graniţă. în tot timpul călătoriei sale, ţărani, populaţie diversă, înşiruită pe marginile drumurilor, nu numai îl ovaţionează, ci îl asaltează cu felurite plângeri. El se opreşte adesea sa le asculte păsurile, să le culeagă plângerile, chiar cu mîinile sale. Le intră uneori chiar în case. Spre plăcuta lor surpriză, li se adresează, ,cu cîteva cuvinte, cîte a putut învăţa, chiar în limba lor, promiţîndu-le cu un „oi căuta" să le rezolve plângerile. , Protonotarul Mediaşului Mihail Oomrad de Heydendoorf, care a însoţit pe împărat ca informator şi interpret prin scaunul Mediaş dă mai multe amănunte despre trecerile sale printre şirurile de mii de oameni, despre ţăranii nenumăraţi care în genunchi îşi ridicau spre el plîngerile, despre cum îi îndemna în limba lor să se scoale, cum îi chestiona, cum le primea hirtele. Dă amănunte de pildă asupra ostilităţii dintre saşii şi românii din Aţei. Aci saşii au alungat pe români arZîndu-le colibele. Şomânii s-au răzbunat punîndu,-le în repetate rânduri foc. Saşii cer alungarea lor. Românii la rândul lor tot satul se plîng că trebuie să plătească dările şi să poarte toate sarcinile publice în rând cu saşii, trebuie să dea bucate, să facă cărăuşii, slujbe în rând cu ei, cînd doar 99 Păcăţian, Cartea de aur, I, p. 75. 100 V. intinerarul la Const. Sassu, Ţările Române spre sfîrşitul veacului al XVIII-lea, în „Kevista arhivelor", V i(l£MS—1194®), p. 1311®—32il. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 71 ei românii nu au nici vii, nici arătură, nici fîn&ţe, saşii zic că pământul e al lor, nu vor să le dea nimica. La Bratei, unde a cercetat biserica saşilor, dar şi două case româneşti, un grup mai mare de români stînd în jurul trăsurii împăratului se plângeau cu glas tare că nu pot să trăiască din lipsă de pământ, pe care saşii l-au luat de la ei sau că nu vor să le dea ‘. rugau pe împăratul să le vină în ajutor. Alţii se plâng de răpiri de biserici din partea uniţilor. Şi de felurite alte necazuri101. Ne putem închipui câte asemenea plângeri au putut fi în ţinuturile nobiliare. Ne povesteşte şi Sarnuil Micu în Iistoda sa un asemenea episod. „împăratul Iosif II venind în Ardeal, au venit la el un om bătrîn, român prost, şi s-au plâns înaintea împăratului pentru greutăţile slujbei cu care Petru Barceai, ungur calvin, peste măsură-i asuprea. Barceai au zis cătră împăratul, cum că minte omul apela. Iar omul acela prinzîndu^şi barba cea albă cu mâna au răspuns, că nici aceasta, adepă barba cea bătrână, napi persoana cu care vorbeşte, adecă împăratul, nu-l lasă să mintă. De a căruia înţelept răspuns mirîndu-să împăratul, lezne l-au crezut, şi pu vreo câţiva galbini de aur l-iau cinstit"102. Câte alte asemenea episoade s-au putut petrece, care se pretau la exaltarea fanteziei populare, la evasilegende. Ce impresie puternică a putut face asupra mulţimilor care nu văzuseră nipi când faţa împăratului această neaşteptată coborâre a lui din închipuire aievea în mijlocul lor, uneori chiar în casele lor, bunăvoinţa cu eare-i îndemna să se scoale să-şi spună şi cu graiul plângerea, cu care le asculta necazurile şi le promitea să le ţămăduiască. Cât de încurajatoare a putut fi .pentru iobă-gimea oropsită de toţi ocolirea consecventă a stăpânilor ei. Remarcă însuşi Heydendorf că „Maiestatea ,sa n-a da.t nicăieri atenţie magnaţilor şi nobililor unguri ; în schimb despre naţiunea săsească arăta o părere îngăduitoare, iar prin manifestările sale preamilostive faţă de plebe de tot a uimit-o “ 103. Aici notează Heydendorf că împăratul a primit din ţară 19 000 (!) de petiţii. Cifra e desigur mult exagerată, dar sugerează avalanşa de plîngeri cu care a fost copleşit în această lungă peregrinare prin ţară. In Transilvania împăratul e izbit peste tot de greutatea iobăgie! De cum intră, în Ţara Haţegului descoperă şi cîte 10—20 de nobili sau posesori mărunţi, care, ce-i drept, trăiesc şi ei în sărăcie, îşi împart între ei iobagii unui sat şi-i încarcă cu robote nesfîrşite, iarna cîte 4 zile la săptămînă cu vitele sau toate zilele în şir cu palmele, iar vara fără întrerupere, nu numai pe iobag cu vitele sale, ci la discreţie şi pe soţia şi copiii lui104. în drumul său dintre Rupea şi Sighişoara i se plânseră chiar iobagii comitelui suprem Haller că trebuie să slujească într-una săptămîni întregi şi de multe ori cu toate braţele cîte se găsesc în casă. 101 Miehael Conrad von Heidendorf, Eine Selbstbiographie, mitgetheilt von Dr. Rudolf Theil, în „Archiv des Vereines fur siebenbiirgische Landeskunde“, Neue Foige, XVI (188.1), p. 426—498. Extras, tradus în româneşte iLa Păcăţiamu, Cartea de aur, I, p. 74r-84. 102 Samuil Micu, Istoriia şi lucrurile, şi întîmplârile românilor, I, Blaj, 1801, p. 498. 3VEs. în Bibi Filialei Academiei Idin Cluj, voi. CMsse, nr. 436. 403 „Archiv des Vereines anul citat, p. 490. Cartea de aur, p. 85. 404 După notele împăratului, Const. Sassu, op. cit., p. 338. 72 RĂSCOALA LUI HOREA Mulţi au emigrat din această pricină. După cum l-a asigurat vice-corniţele Albei, numai din cele 13 sate au emigrat 150 de familii105. „Domnul nostru contele Nicolae Bethlen — se plîng iobagii lui saşi din Boian — ne ruinează cu totul cu munca cea multă. De multe ori trebuie să-i lucrăm săptămîna întreagă. De mîncare totuşi nu ne dă, dar bătaie luăm de la prefect degeaba aproape în fiecare zi, oricît am lucra. Ne duce la sapă de lemn. Cînd eram sub stăpânirea Fiscului eram oameni cu stare, dar acum nu mai avem vite, abia avem pline de mîocat. Mai mulţi de 50 de locuitori au plecat şi -hotarul stă pustiu. Dacă nu ni se întinde o mină de ajutor, tot satul ni se duce de rîpă“106 107 *. Ţăranul care prezenta plîngerea, drept demonstraţie de cum a fost bătut veni cu cămaşa plină de sînge ! împăratul e impresionat şi el ou deosebire de soarta românilor, cei mai oropsiţi. „Aceşti bieţi supuşi români, care sînt fără îndoială cei mai vechi , şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, sînt atât de chinuiri şi încărcaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plîns şi nu este decît de mirat că se mai găsesc atâţia şi că n-au fugit cu toţii. Nu mă mir că pământurile lor sînt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel cînd pmul de l&...Ojai.la alta nu e sigur de posesiunea sa şi trebuie să fie zi de zi şi poate în fiecare ceas la lucrul domnului său ; cum ar putea în asemenea împrejurări să pună rîvnă în lucrarea pământului său. Altfel, naţiunea are într-adevăr spirit; neaşezarea ei vine desigur numai din nenorocirea ei, iar mai mult cu creşterea vitelor trebuie să se îndeletnicească pentru ca la nevoie, cînd e la prea mare strâmtoare, să poată fugi mai uşor în altă parte44 i07. în acelaşi text îşi exprimă şi impresia generală asupra stărilor şi iobăgiei din Transilvania. „Ţara aceasta este desigur frumoasă şi bună, dar are nevoie de ajutor, paliative şi jumătăţi de măsuri de bună seamă nu mai sînt suficiente pentru spiritele atît de pervertite... Neîncrederea, suspiciunea, duhul intrigii domneşte peste tot... Nobilimea maghiară de nimic pe lume nu se teme ca de ceea (oe ar ,putea atioge venitu-rile sale sau ar putea restrânge dreptul său de care pe drept sau nedrept să facă uz peste tot unde poate şi să-şi stoarcă în toată legea supusul, de care să poată dispune după bunul plac.. De aceea ar face orice altceva decît să accepte vreo reducere. De aceasta are ungurul de fapt groaza cea mai mare... Iobagul este un sclav al domnului său, el n-are nici un mijloc de existenţă, trebuie să slujească mult sau puţin, după bunul plac, cum şi unde vrea domnul său... Aş avea mustrări de conştiinţă dacă n-aş arăta că această ţară are nevoie mai mult decît oricare alta de o reglementare urbarială44108 — scrie el In raportul sau către împărăteasă şi către Consiliul de Stat.. 10a JJOTtâr&YTL p 339 106 „Archiv des Vereines", XVI (1881), p. 431—482. 107 Textul german la I. Lupaş, împăratul Iosif II şi răscoala ţăranilor din Transilvania, Bucureşti, 1935, p. 8, după Gonst. Sassu, care l-a citat şi în româneşte în Românii şi ungurii, Bucureşti, 1940, p. 199—120. 408 I. Lupaş, op. cit. După Const. Sassu, în jurul reformei agrare din Transilvania. Mărturiile unui împărat. ; PRE MIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA J7ă Călătoria împăratului aduse cu sine un adevărat reviriment în spiritele iobăgimii, îi ridică încrederea într-o dreptate posibilă, îi spori curajul. Un val de nesupunere se stîrni pe urmele ei, refuzuri de slujbe iobăgeşti, răstălmăciri de orîndueli. Ne-o spune iarăşi Heydendorf. Atitudinea protectoare, bunăvoinţa, înţelegerea pe care o arăta şi a arătat-o împăratul în călătoria sa a deschis ochii supuşilor asupra drepturilor lor, i-a făcut şi mai neîncrezători în mai marii lor. Iobagul nu vrea să mai sufere nedreptatea domnului său, ţăranul liber se arată neîncrezător faţă de dregătorii săi, toate dregătoriile, pînă la Guvern, au pierdut mult din groaza pe care o inspirau înainte. Mai marii ţării, dregătorimea, nobilimea, magistraturile oraşelor, clerul tuturor religiilor aşteaptă, între iteamă şi speranţă, o nouă rînduire a constituţiei ţării, menţinerea, îngrădirea sau pierderea privilegiilor, drepturilor şi puterii lor de pînă acum. Iobagul, şi mai ales plebea românească speră o schimbare generală şi fericită a sorţii sale, el o micşorare a sarcinilor sale iobăgeşti, ea drepturi egale cu ale celorlalţi locuitori ai ţării şi desfiinţarea stării sale veşnice de plebe 109. în Solnocul Dinlăuntru, încă în 1773, ţăranii din jurul Panticeului, în frunte cu soldatul Iosif Deac atacă şi pradă castelul comitelui Inczedi, iar pe conte, pentru că cu prilejul călătoriei împăratului s-ar fi exprimat că împăratul e „nebunul românilor “ (stultus Valachorum) l-au prins, l-au bătut crunt şi l-au silit sub sabie să jure credinţă împăratului110. în 1775 pe sub Meseş mai multe sate româneşti se antrenară într-o adevărată mişcare, alarmînd nobilimea. Ce se petrecuse pe sub Meseş, ca să o alarmeze ? în februarie 1775 în mai multe sate româneşti de pe valea Almaşului şi Agrişului, în regiunea unde se întindeau moşiile celor mai înalte familii nobiliare ale Transilvaniei, Teleki, Bâmffy, Wesselenyi, Haller, Csâki, mai ales în Gîrbău, Gîlgău, Racîş, Chendrea, iobagii se puseră în mişcare înainte de toate pentru robotele excesive. Prilejul fu publicarea noii ordonanţe, Norma procedendi. Aceasta venea să precizeze căile judiciare de combatere a exceselor şi abuzurilor, procedura în plângerile iobăgeşti împotriva lor, în acelaşi veşnic scop de a stăvili emigrările. Numind excesele, şi ea pune în frunte robotele excesive şi alte exacţiuni nedrepte. Iar excesiv, nedrept consideră tot ce e împotriva legii, urbariilor sau ordinelor regale, în al doilea rînd tratamentul aspru, cruzimile domnilor pământeşti, bătăile fără cumpăt, punerile în lanţuri, închisorile şi alte nemeritate chinuri corporale. în al treilea, luarea a ceea ce supuşilor li se cuvine prin uzul din vechime, prin litera legii sau prin hotărâri legale. Pîra nu o va face direct supusul, ci prin cei care sînt obligaţi prin lege să-l apere împotriva opresiunii, în comitate vicecormţii, în districte vicecăpitami, în scaunele secuieşti vicejuzii regeşti. Aceasta cînd pîrîţii sînt domnii pămînteşti înşişi. Cînd pîrîţii sînt dregătorii lui, pîra iobagul trebuie să o prezinte în primă instanţă domnului său, care e dator să-i dea rezoluţia 109 „Archiv des Vereines", XVI (1831), p. 653. 110. Afirmarea românească în Someş, Cluj, 1937, p. 40. 74 RASGOALA LUI HOREA m scris, ca dacă nu e mulţumit cu ea sa poată apela la viceofletalul cercului său, care e obligat să-i asculte plângerea, să-i îmbrăţişeze cauza şi să o aducă în faţa Tablei comitatului, care la rîndul său să-l provoace pe domnul pămîntesc sau pe dregătorul său să-i dea neîntârziat satisfacţie. Iar dacă totuşi nu i-ar da, cauza să o ia în mîna sa procuratorul fiscal şi el să o ducă în faţa Tablei, pe toată scara prescriind gratuitatea pentru supusul lezat. Indicînjd procedura, în continuare dă posibilitate de apel la Guvern, care şă refere asupra proceselor urbariale trimestrial Curţii. In toată această mină de ajutor oferită de,stat iobagului oprimat să se observe iarăşi aceeaşi grije de a-i ţine deschisă calea spre organele statului, spre comitat, spre Guvern şi mai cu seamă spre Curte, care veghează asupra întregii probleme iobăgeşti. Cu prilejul publicării ordonanţei insă subofiţerii regimentului de infanterie Haller răspîndiră printre iobagi zvonul că în ea împăratul le-a stabilit numai o zi de slujbă, cu palmele, pe săptămână şi că pe toate celelalte slujbe le-a şters. Satele se ridicară unul după altul. Mişcarea putea să ia proporţii. Nobilimea se alarmează. Şi înainte de toţi Samuel Brukentbal, proaspăt numit guvernator. Desigur nu voia să-şi inaugureze înaltul post de încredere printr-o răscoală ţărănească şi chiar din pricini urbariale, al căror arbitru era. O răscoală dezvelind bruital lucrurile, problema urba-rială însăşi ar fi primit cu siguranţă o altă rezolvare decît cea dorită de el. O ştie doar din precedentul Ungariei. Iar pentru marii feudali ameninţarea era directă. Trebuia cit mai repede prevenită. Lucrurile se petreceau doar după călătoria încurajatoare pentru supuşi a împăratului prin Transilvania. Era un prim avertisment. O comisie guvernamentală trimisă în grabă linişti lucrurile. Secretar al comisiei e acelaşi Heydendorf, care însoţise pe împărat pe o parte din drumul său prin Transilvania. Pentru secretar fu un nou prilej să contemple cu ochii săi mizeria supusului. Se arată consternat de starea iobagului. E oprimat, sărăcit, strivit şi nu e nimeni să-i deplângă mizeria şi să-i poată veni în ajutor. Dregătorii comitatului, la care s-ar putea îndrepta nu sînt mai buni decît cei domneşti, se poartă cu iobagii lor la fel. Sărmanul popor e tratat astfel cu totul inuman, fără vreo pedeapsă pentru nimeni. Pe o piare întindere, de multe mile, n-a văzut alte semănături de grîu decît domeniale. în schimb bietul iobag n-are deloc, pentru că el n-are timp să-l cultive, la vremea semănatului totdeauna trebuie să slujească domnului său111. E tonul demofiQiei luministe, în nota intenţiilor regimului, prevenitor asupra consecinţelor posibile dacă remedierea relelor nu vine la timp. Pacificarea altfel nu s-a făcut cu menajamente. Ne-o spune Gheorghe Rettegi în memoriile sale. înainte de sosirea comisiei ş-a procedat la o reprimare drastică. Patenta — scrie ei — a răstălmăcit-o un soldat licenţiat, mai. ales în Gîrbău, moşia contelui Ioan Haller. Spunea că aşa sună porunca : iobagul şi jderul să nu! slujească mai mult de o zi pe săptămînă, şi aceea numai sîmbăta şi cu palmele. Dacă domnul are lipsă 111 Citat de Sassu, op. cit, p. 345,. v . PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 75 de slujbă cu vitele, ei să meargă numai pe bani. Cei din Gîrbău au mers uşa de departe că deloc nu mai ascultau. Contele a dus asupra lor 40 de soldaţi, totuşi n-au ajuns la nimica cu ei. Pînă la urmă a venit şi comitatul, au căutat pe corifei, dintre care pe jcinci i-a/u dus la Lâna în închisoare. Pe 17 aşa i-au „căprărit“ că unii poate niciodată nu vor mai fi oameni, 12 au fugit. Aşa au făcut şi cei din Ciobănea, din comitatul Solnoc. Ba şi din oamenii lui (ai lud Rettegi) vreo trei au început să ridice glasul. Dar auzind de ce-au păţit în Lona cei din Gîrbău şi juzii din Teoitdur şi Olnoc (pe care i-au snopit straşnic), au lăsat-o mai moale. Ba tac mîlc, ca să nu fie bătuţi şi ei. Dar, numai să se poată, nu vor scăpa. Cu acest prilej Rettegi exprimă o altă opinie, diametral opusă celei a lui Heydendorf, opinia sa nobiliară : „Acesta e folosul că e liber orice om să înveţe. Asta sigur vreun iobag ştiutor de carte a scornit-o. Nu merită să-d fie omului milă de ei, pentru că e îngrozitor de maliţioasă naţie românimea asta. In satul acesteia nu se poate ţine bună rînduială. Acesteia nu-i trebuie munca, pădurea o pustieşte cu foc, cu fier. Pomii nu să-i înmulţească, dar nu-i pare rău să-i taie de la rădăcină. Iar dacă rodesc, nici nu aşteaptă să crească (rodul), îl cară. Pe uliţi nu se poate umbla de gunoi, dar ca să ducă pentru bucatele sale vreun car sau vreo sanie (pe arăturile sale nu-l vezi. Şi doar dacă ar duce atîtea" oare cu eîte aduce lemne pentru el sau pentru vînzare, s-ar cunoaşte în bucatele sale la seceriş. Sînt trândavi, răi, nelegiuiţi, şi totuşi vor libertate; ba ar vrea ca regele să ia pămîntul de la noi şi să li-1 dea lor. Le-am spus desitul şi le-au spus şi alţii, dar nu cred, aşa au înebunit“112. Mişcarea de sub Meseş în tot cazul fu încă un exerciţiu de răzvrătire, acesta şi mai apropiat de data răscoalei, şi mai apropiat de obiectivele ei. Creşte îndrăzneala. O asemenea experienţă Rettegi face şi personal. Umil din supuşii săi, Tăpălagă, mereu îi aruncă injurii. Şi de cinci ori a avut pricină cu el. Trednd cu carul încărcat, cu şase boi, peste locul lui, ba şi insultîndu-1 eînd îi strigă să meargă pe drumul ţării. „Nu mă uit la tine, ca la un scopchit (scuipat) “ — sună insulta reţinută în româneşte. Kettegi, furios, îşi chemă oamenii să-l prindă. Dar s-au întîmplat altfel lucrurile. Omul îi puse în mână fiului său securea să-i dea în cap. Care l-a şi lovit, de dacă nu avea pălărie groasă, dublă, i-ar fi crăpat în două capul — cum se exprimă Rettegi. Dîndu-I în judecata Tablei comitatului, acum „fiul de cîine, netrebnicul, ticălosul, ucigaşul, hoţul de român “ se ascunde ziua-noaptea prin pădurii113. Duşmănii, altercaţii, înfruntări semnificative ! Suit pe tron, împăratul porneşte cu avînt la reformarea statului său, întreprinde o politică febrilă, complexă, extinzîndu-se asupra celor mai variate domenii, pătrunzînd adînc în instituţii, în viaţa însăşi a 112 Rettegi Gyorgy, Emlekezetre mâltâ dolgok 1718—1784. Editate de Jako Zsigmond, Bucureşti, 1970, p. 342—343. Întregit după manuscrisul original de la Bibi. Universitară, Cluj. 113 Acelaşi manuscris, la anul 1780. 76 RĂSCOALA LUI HOREA cetăţeanului, căutînd să reformeze societatea însăşi. Nu cu intenţia de a desfiinţa raporturile feudale, ci de a le aduce la nivelul noilor condiţii social-economiee, noilor idei despre stat şi societate. în această politică se încadra şi dificila problemă a iobăgiei. încă din primul an al domniei desfiinţă, cu patenta din 1 noiembrie 1781, şerbia în Boemia şi Moravia, patentă care apoi cu data de 12 iulie 1782 s-a introdus şi în Carinthia, iar cu data de 20 decembrie 1782 în toate ţările ereditare ale imperiului114. ? în textul patentei împăratul abroga şerbia în 6 puncte. Supusul e liber a se căsători, a-şi părăsi stăjpînul după ce s-a achitat de îndatoririle sale, a învăţa meserii şi arte şi a le exercita oriunde. El nu mai e dator la servicii de curte, nu mai e obligat la alte slujbe şi prestaţii decît cele stabilite prin patenta urbarială. Patenta era însoţită de o a doua care stabilea oonidiţiile în care supusul poate avea proprietatea pămîntului115. In Transilvania, încă din primul an al domniei insistă pentru terminarea proiectului de reglementare urbarială. Acesta, înaintat în 1781, nu mulţumi nici pe împărat nici pe consilierii săi, găsiră că se deosebeşte în mod esenţial de urbanul din Ungaria pe care l-au indicat ca model. L-au înapoiat pentru explicaţii şi modificări. Bun prilej pentru autori-tăţile Transilvaniei de o nouă amînare. împăratul însuşi, cuprins în vastul angrenaj al reformelor sale, a mai amînat problema în ordinea urgenţei. Nu lipsesc în schimb ordinele care să o ţină în actualitate. Un decret din 1781 e preocupat de pregătirea instrucţiilor pentru comisarii care vor fi însărcinaţi cu introducerea urbariului. Un altul, din 1782, de adaptarea pentru Transilvania a instrucţiilor urbariale date pentru Ungaria116. Drept sursă de informare îi putea servi acum larga descriere a Transilvaniei, elaborată dinainte în cancelaria generalului comandant Preiss şi semnată de el la 31 decembrie 1775, reînnoită apoi, după indicaţiile sale desigur, în elaborarea concipistului său Thomann în 1781, şi înaintată mai apoi, iarăşi sub semnătura sa, împăratului, reprezentând deci opiniile sale, nu numai de general comandant al ţării ci, ca de obicei, şi de reprezentant politic ai imperiului. în partea elaborată, pe 666 de pagini, apare imaginea civilă a ţării, cu organele, clasele şi popoarele sale, după care ar fi urmat imaginea ei militară. Ceea ce ne interesează cu deosebire, textul trasează un întreg tablou al poporului român, cu toate defectele şi calităţile sale. Acuză ignoranţa sa, educaţia şi ignoranţa clerului său. Dar înainte de toate gravitatea iobăgiei sale, „supunerea şi exploatarea aproape de sclavie" cu care-1 tratează domnii pămînteşti. Românii nu au nimic ce să fie proprietatea lor, puţinul ce-1 deţin este în pericol de a fi luat în orice moment de domnii lor. Ei văd zilnic exemplele că locurile lăzuite cu sudoare şi muncă 114 Cele două patente cu aceeaşi dată, în textul german, în Hanâbuch aller unter der Regierung des Kaisers Joseph des II filr die K. K. Erbldnder ergangenen Verordnungen und Gestze, I, Wien, 1785, p. 57 şi urm. 115 Ibidem. 118 Arh. Istorică, Sam. Kemăny, Chartophilacium Transsilvanlcum, tom. XXXI, nr. 186. 77 PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA cumplită le sînt luate dud se aşteaptă mai puţin, primind în cel mai bun caz o recompensă mizeră pentru munca lor. Ba cele mai adesea li se iau fără nici o retribuţie. Supunere prea . severă, sarcinile excesive, aduc cu sine şi nestatornicia omului, sugrumă orice sîrguinţă la acest biet popor român. Ba la toate acestea se mai adaugă şi dispreţul general ,1a care-1 supun toate celelalte naţiuni ale Transilvaniei. „De fapt supusul transilvănean sau iobagul este, în ce priveşte starea sa, cel mai nenorocit ţăran ce poate fi găsit pe lume. în afară de viaţa sa, pe care şi-o ţine cu sudoare şi în cea mai neagră mizerie, nu are nimic ce să-i aparţină personal. El poate fi privit ca un adevărat sclav al domnului său pamintesc. în afară de robotele nesfârşite, pe care trebuie să le presteze cu vitele sau ou palmele săptămâni de-a rîndul, trebuie să facă şi alte servicii fără cea mai mică retribuţie, ba uneori fără nici o hrana. Dacă domnul său lipseşte, stă în capitală sau altundeva, trebuie să-i strângă victualii pe şase, opt sau mai multe zile, să-şi ruineze vitele, carul, să-şi neglijeze mica sa economie de acasă, să lase totul baltă. La cea mai mică abatere este aruncat de domnul său în aşa-numita temniţă, care nu e decât o scobitură sub pământ, întunecoasă şi respingătoare, de unde nu mai vede lumina zilei pînă la eliberarea sa, care se întâmplă foarte târziu. Pus în libertate, nu-şi duce viaţa mai bine decît o vită. Cu un cuvânt, necazurile şi poverile impuse supuşilor de domnii lor pămînteşti sînt fără sfîrşit, iar excesele la care sînt supuşi pur şi simplu de necrezut'4. După principiul Rusticus praeter merdedem laboris nihil habet nu e admis decât cu greu să defrişeze, pământul defrişat i se ia cu remuneraţie sau despăgubire minimă a muncii sale, luîndu-i posibilitatea sporirii economiei sale, prejudieiind economia agricolă în genere. Certa puncta din 1769 nu se respectă, excesele şi vexaţiunile se practică mai ales în punctul privind serviciile iobăgeşti. De cele oprite prin Prohibita generalia nici pomeneală. Tot atîtea cauze de emigrare masivă în Moldova şi Ţara Românească 117. în interesul argumentului nu ezită să îngroaşe contractele: „O probă foarte convingătoare o oferă românii din Ţara Românească şi Moldova. Se observă din păcate emigrarea în fiecare an a unui mare număr de români transilvăneni în Ţara Românească şi Moldova. Dar foarte rar să emigreze de acolo mulţi români în Transilvania. Cauza ipoate fi găsită foarte uşor, dacă se ia în considerare faptul că fostul principe român Constantin Mavrocordat a desfiinţat solennitei* şerbia, în aşa fel încât în Ţara Românească şi Moldova numai ţiganii mai sânt şerbi. Românii în schimb prestează domnilor lor numai robote foarte moderate rşi sînt obligaţi la plata unei taxe anuale iarăşi moderată. Urmarea este că aceste două ţări vecine, în măsura în care nu sânt pustiite de război şi invazii duşmane, duc un trai foarte bun, natura darnică dă, prin 117 Hof- und Staatsarchiv, Wien, Memoriul generalului Preiss. Cf. şi Bernăth, op. cit., p. 188—190, după exemplarul din Kriegsârchiv, Wien, Kartenabteilung K VII k 343, datat 31. X. 1781. Comandamentul general al Transilvaniei cu data de l mart. 1785 înaintează lucrarea elaborată de concipistul Cancelariei de război ■, irbomann asupra stărilor din Transilvania. Hofkriegsrath, Protocol 1785, C. 901. ^a fi un alt exemplar ? ! 78 RASCOALA LUI HOREA cultivarea harnică şi nu istovitoare a cîmpurilor, arăturilor, viilor etc.y produse bogate şi binecuvântate, ţăranul este mulţumit şi bine dispus,, şi pentru că ştie că lucrează pentru binele şi folosul lui devine gospodar*, deci e departe de el gîndul de a emigra O îmbunătăţire ar fi dacă snar şterge diferenţa atât de evidentă dintre iobagii români şi grănicerii români, s-ar face cu siguranţă încetul cu încetul din aceşti români un popor curajos şi îndemânatic. Acum cîţiva ani s-a înfiinţat o societate agricolă cu scopul de a îmbunătăţi agricultura, dar nu s-a simţit nici un efect. Din pricina lip&ei de păşuni un număr mare de oi, vite’ trec an de an pentru păşunaf în Ţara Românească şi Moldova 118. A doua călătorie a împăratului prin Transilvania reînvie cu o nouă acuitatea problema. De astă dată împăratul călătorea în legătură- cu planul Ecaterinei a Il-a de a înfiinţa regatul Daciei între cele trei imperii, Rusia, Austria şi Turcia. Din Viena împăratul plecă în aprilie 1783. Inspeetă mai întâi părţile de suid, veni prin Banat, pe la Lugoj. în 28 mai intră în Transilvania şi străbătu drumul Deva, Orăştie, Alba Iulia, Sebeş, Miercurea, Sibiu, unde ajunise la 31 mai. Aceeaşi mulţime îl întâmpină şi de astă dată în drumul său, asaltîndu-1 cu plîngerile sale. Aceeaşi atitudine exaltă încă o dată speranţele, fantezia populară. Masele iobăgeşti, impresionate, se lasă tot mai mult antrenate în convingerea că împăratul le vrea tot binele,, vrea să le ajute, dar îl împiedică nobilimea. împăratul personal se convinge încă o dată de stările intolerabile. Şi nu mumai de necesitatea introducerii grabnice a urlbariului, ci acum şi de extinderea desfiinţării serbiei şi asupra Ungariei şi Transilvaniei, încă fiind în Sibiu îşi exprimă hotărîrea de a desfiinţa şi în Transilvania şi Ungaria instituţia degradatoare a serbiei. De aci îi sicrie la 4 iunie 1783 cancelarului, contelui Palffy, amintindu-i că aşa-numdta iobăgie a şters-o cu totul, în toate ţările sale ereditare, neexceptânjd nici Ungaria şi Transilvania. Cancelarul deci să emită şi în acestea .publicaţia respectivă, ca această „înjosire la servitute şi sclavie a omenirii" peste tot să înceteze cu desăvârşire 119. Iar Cancelariei aulice uoogaro-,transilvane îi trimite spre orientare cele două texte de la 1 noiembrie 1781, publicate în Boemia, Moravia şi Sidezia. iQancelaria, în întîmpdnarea sa însă, se străduinţe să demonstrez, punct cu punct, deosebirile de situaţie şi inutilitatea unei asemenea reforme în Ungaria şi Transilvania. Noţiunea de Leibeigene din Austria nu corespunde cu cea de iobag de aici — susţine ea. Iobagii unii sînt ereditari, alţii de liberă migraţie, numiţi, jeleri. Legarea de glie a iobagilor o justifică daniile regale, contractele de vmzare-cumpărare încheiate cu Piscul, dreptul legitim de moştenire. E legitâmajtă de legi şi obiceiuri, de legile care dispun readucerea iobagilor fugiţi, care opresc înnobilarea iobagului fără consimţământul stăpînului său. Nu e nevoie nici de /celelalte dispoziţii ale ,patentei. Şi iobagii şi jeflerii sînt liberi a se căsători, a învăţa meserii, au dreptul de a dispune liber, ca de proprie-\ 1 " —-........ 118 Hotf- und Staatsarchiv, Wien, acelaşi memoriu, p. 147—15(1. 119 Henrik Marczali, Magyarorszăg t&rtenete II. Jâzsef korâban, III, Budapesta, 1888, p. 38—39. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 79 tate, de pământurile cane nu ţin de sesie, iar la curtea stăpînului sînt datori să slujească numai cu simbrie cuvenită. Plângerile iobagilor şi .abuzurile unor stăpâni nu îndreptăţesc deducţii asupra întregii clase. In condiţiile oonsţituţiei ţării, aplicarea aici a (patentelor pentru ţările ereditare nici nu e posibilă : legile fundamentale ale ţării (Tripartitum) exclud de la dreptul de proprietate pe cei care nu sînt nobili adevăraţi. Iar libera strămutare ar fi şi primejdioasă. Mulţi şi-ar părăsi pământurile, ceea ce le-ar face îndoielnică darea. Iar în Transilvania desfiinţarea io-ibăgiei ereditare ar produce emigrarea ţăranilor români in Principatele Homâne. Şi apoi şi despăgubirea domnilor pământeşti ar .costa mult, căci ei pe iobagi tocmai în virtutea dreptului asupra persoanei lor i-au cumpărat mai scump decât pe ţăranii de liberă strămutare 120 121. Argumentele cele mai convingătoare pentru regim erau desigur cele invocate ori de câte ori era nevoie : depopularea şi scăderea dării. în urma discuţiilor şi din Consiliul de stat, ordinul împăratului, din 17 iulie, adresat Cancelariei, apăru mai redus. Iar cel adresat Guvernului din Transilvaniei, eu data de 16 august, se concretiză în patru puncte: 1. Oricare colon, fie ereditar sau de liberă migraţie, e liber din proprie hotărâre, adică fără consimţămîntul domnului pământesc a) a se căsători ; b) a învăţa arte şi meserii ,şd a le exercita ; c) ide ceea ce are m proprietate în sensul legilor patriei după plac a dispune, a le vinde, a le dărui, schimba sau zălogi. 2. Nici un supus, fie ereditar sau de liberă migraţie, să nu poată fi după bunul plac al domnului său şi fără o cauză legală judiciar recunoscută, scos din sesia sa sau mutat dintr-^un loc sau dintr-un comitat în altul. 3. Până când va fi fost introdusă noua reglementare uribarială, supuşilor să nu li se poată cere prestaţii contrare ordinelor în vigoare. 4. în toate cazurile abuzurilor şi vexaţiunilor care se opresc în •aceste puncte, procuratorul fiscal al comitatului e dator să apere din oficiu pe supuşii lezaţi m. Principiile sînt cele cunoscute, dar cu mai multe omisiuni. Lipseşte interzicerea serviciilor de curte. Dreptul de proprietate a iobagului se reduce la ceea ce prevăd legile ţării, şi legea e Tripartitumul. Textul e dat în favoarea colonilor ereditari şi de liberă migraţie. Lipseşte din text deci tocmai desfiinţarea iobagului ereditar şi libertatea lui de strămutare, adică desfiinţarea serbiei. A ajuns la cunoştinţa iobagilor sau nu, patenta nu schimba mult raporturile îndată ce temelia lor, şerbia se menţinea. De necesitatea desfiinţării neapărate şi aici a şerbiei avea să-l convingă pe împărat cealaltă parte a edificiului social, iobăgimea, răscoala ei care va urma. 120 Apud Ferene Eckhart, A becsi udvar jobbâgypolitikâja 1761—1790-ig, în „Szâzadok“, 90 (1056), p. 110—112. O expunere a oroblemei desfiinţării şerbiei în Transilvania D. Prodan. Die Aufhebung der Leibeigenschaft in Siebenburgen, în „Sudost-Forsehungen", XXIX (1970). p. 3—4£. Edi^q rom^neqscă • nesfiinţaren şer-bîei în Transilvania, în „Studii şi materiale dş istorie medie*, VII (1974), p. 9—68. 121 Patenta impriinată. în limba latină.’ 'e 'dâ*â o -centembrie 1783. 80 ‘ RĂSCOALA LUI HOREA Călătoria împăratului dădu un nou impuls şi problemei reglementării urbatiăle. vOurg' decretele' premergătoare* de interzicere a abuzurilor, de precizare a îndatoririlor. Torsul femeilor să se socotească în robotă, fiii colonilor să nu fie siliţi la servicii de curte. Un ordin hotărăşte cum să facă slujba văduvele colonilor, cum se pot lua sau schimba sesiile iobă-geşti. Uh altul dispune ca pînă la reglementarea urbarială să se republice în limba poporului Prohibita generalia. Printre abuzurile interzise de text în 15 puncte erau banii secerii* banii condeiului, întreţinerea dijmuitorilor, aruncarea asupra iobagilor,, pfentru tăiat şi valorificat, vitele căzute ale stăpînului, obligarea iobagului să vîndă carnea stăpînului, vinurile lui stricate, preemţiunea abuzivă, stoarcerile din partea haiducilor şi vînatorilor domneşti, dijmuirea de către stăipîn a bunurilor iobagului lăsate de el prin testament, obligarea iobagului să macine la moara stăpînului, să-şi dea paiele pentru via stăpânului, să-şi ducă gunoiul pe pămînturdle stăpînului, jumulirea giştelor iobagului pe seama stăpînului ş.a.122. Cu data de 20 aprilie 1784 Guvernul comunică comitatelor decretul imperial din 2 martie. în urma celor observate şi a plîngerilor primite în cursul călătoriei sale din anul trecut, ordonă ca pînă cînd durează investigaţiile privitoare la servituţile şi prestaţiile excesive şi nu urmează o decizie preaînaltă să se observe măsura prevăzută în punctele regu-lative şi urbariile legitime dacă sînt, sau uzul vechiu 123. Plîngerile ţărăneşti pentru slujbele excesive curgeau în acest timp mereu, din t6ate părţile, că şi ale domnilor pămînteşti împotriva iobagilor care le refuză. Protocolul comitatului Cluj, de pildă, în 1784 numai din ianuarie pînă în septembrie înregistrează vreo 30 de plîngeri ale satelor pentru robo-tede excesive şi vreo 10 reclamaţii ale domnilor pămînteşti împotrivă iobagilor lor care hu-şi fac slujbele iobâgeşti123a. în iunie 1784 se înaintează Curţii o nouă versiune a proiectului de reglementare urbarială. Dar de acum prea tîrziu; un nou eveniment vine să îndrepte atenţia tuturor în altă parte conscripţia militară. Toate acestea însă mai curând dezveleau decît remediau raporturile. Adiînoeau antagonismul celor două tabere în cele două probleme fundamentale, a pământului şi a muncii robite, cu tot noianul calamităţilor legate de ele. Dacă eforturile de remediere întăreau ţărănimea în conştiinţa drepturilor sale, împingeau nobilimea dimpotrivă să-şi afirme şi mai categoric exclusivitatea proprietăţii pămîntului şi dreptul ei la munca robită, invocînd tot mai des celebrul text al Tripartitului, după care suspusul nu are în pămîntul stăpînului său decît plata şi răsplata muncii sale, adîncind duşmănia. Nesfârşitul duel al acestor decerni, politica imperială, atitudinea personală a împăratului, reflexele luminismului sooial-politic au adus schimbări profunde în psihologia, în mentalitatea ţărănimii. Ea vede că Î22 Versiunea românească poartă titlul „Cele mai jos însemnate necuviinţe să strică, şi de osăbit să opresc “. m Caietele Denuşianu, XXXII, 1 5—6. , 423a D. Prodan, Răscoala lui Horia în comitatele Cluj şi Turda, Bucureşti* 1938, p. 13. PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 81 nu mai e lăsată la discreţia stăpînilor săi. Stăpînul nu mai e sacrosanct, atotputernic, inatacabil. Şi deasupra lui este o lege, o autoritate supremă, care se arată ocrotitoare, a împăratului. Mental, există şi pentru siipus un drept, o justiţie, o apărare. Nu se respectă, e abuz. El poate face acum mai bine distincţia între „legal" şi „ilegal", e mai conştient de nedreptate, meditează altfel asupra condiţiei sale î-n genere. încălcarea dreptăţii sale, piedicele care i se pun în căutarea ei, consecinţele acestei căutări, bătaia, închisoarea îl îndîrjesc, îl revoltă. Rezistenţa lui pasivă uneori ia formă activă. Exerciţiul luptei îi incită curajul. Acumularea nemăsurată a relelor nu era greu de prevăzut că într-o bună zi o va pune in mişcare. NESIGURANŢĂ — NELINIŞTE : UN CAZ SEMNIFICATIV Semnificativă pentru stările de lucruri, de nelinişte, e proporţia pe care a luat-o haiducia, mai ales în părţile Banatului, Aradului, Zarandu-lui, Bihorului. Cete mari de haiduci operează cînd ici cînd colo, ţin în nesiguranţă ţinuturi întregi, autorităţi, domni pămînteşti. Din Banat trec la nevoie în Ţara Românească şi se întorc apoi. în Banat a fost nevoie de trimiterea unui comisar regal special • pentru liniştirea lucrurilor, în persoana contelui Anton Jankovich. Un text din 2 aprilie 1784 vorbeşte de urmărirea răufăcătorilor din părţile Hălmagiului şi aplicarea măsurilor de siguranţă luate de comitatul Bihor12'*. Comitatul Arad adresîndu-se la 8 iulie comitatului Bihor socoteşte pentru siguranţa publică necesară strmgerea caselor dispersate. A şi hotărît locul pentru strmgerea satului Chisindia, cel mai risipit124 125. Comitatul Zarand, după ce şi-a ţinut adunarea în Brad, se adresează la 13 iulie comitatului Bihor. Pentru urmărirea prădătorilor a fixat, în înţelegere cu comitatul Arad, ziua de 21 iulie. Comitatul să ia măsuri ca în acelaşi tiipp să fie gata pentru urmărirea lor şi cercul Beiuşului, sau să-i prindă dacă de teama urmăririi trec intr-acolo. Semnat de vice-camitele şi praeses interimarius Ladislau Papp 126. în aiceeaşi zi îi comunică şi amănunte. După prada din Ciuci pradă în cercul Butenilor. Săptămâna trecută au prădat crâşma din Iosaşi, în miezul zilei. Crîmşarul lipsind de acasă, pe crîşmăriţă au cruţat-o, dar au dus toate lucrurile. S-au^tras mereu clopotele, dar nici un locuitor n-a apărut pentru urmărirea lor. Joi, în 8 a lunii, în satul Honţ, lăsîndu-şi puştile afară, păstrîn-du-şi numai pistoalele, au fost şi la slujbă în biserică. Pe 21 s-a hotărît urmărirea lor sub conducerea lui Mihail Gal, inspectorul gomilcilor. Dar să nu ştie nimic înainte nici gornicii, nici locuitorii, pînă nu s-au adunat la locul hotărît. Semnat de acelaşi Ladislau Papp 127. Judele nobililor din comitatul Arad, Paul Stanislovics scriind la 16 iulie vicecomitelui comitatului Bihor despre hotarîrea zilei de 21 pen- 124 Hurmuzaki, XV/2, p. 1748—1751. 125 Ibidem. 126 Ibidem, p. 1752. 127 Ibidem, p. 1752—1753. ^ — C. 320 82 RĂSCOALA LUI HOREA tru urmărirea răufăcătorilor, îşi exprimă îndoiala. Preferă planul său, socoteşte mai ducătoare la scop amnistierea lor, convenind cu ei. Nu are încredere în urmărirea lor prin plebea adine coruptă şi infidelă în urmăriri. Mulţi sînt oamenii lor, tăinuitori, spioni. Nu pune mare încredere nici în următorii salariaţi ai comitatului 128. Nu se antrenează cu prea mare . încredere în urmărire mei juzii nobililor din comitatul Bihor. Judele asesor, Emeriic Thuolt, la 20 iulie comunică din Beliu cu judele Miihail Papp de Băiseşfi. A luat cunoştinţă de ziua hotărâtă. Dar nu ştie ce să facă, nu găseşte oameni, mai ales puşcaşi, pentru că nu s-au întors încă de la cîmpie, iar de cei cu * furci zadarnic ia omul. Mai ales că nici din partea comitatului Arad nu s-a luat nici o măsură ; acolo haramiile şi pe lumina zilei, în amiaza mare, beau la crâşmă, mănâncă, umblă încolo şi încoace. Şi cei din Zarand, dacă sânt urmăriţi trec în comitatul Arad, — astfel toate vor fi în zadar/ El a ridicat oameni azi noapte, fără puşcaşi, dar încotro să-i îndrepte nu ştie, temîndu-se ca aceia să nu facă lucruri şi mai mari. Cere dispoziţii 129. , în aceeaşi zi celălalt vicecomite, Anton Csomori, îi scrie că nu poate porni nici o urmărire, căci aceia vor să facă recurs de graţiere. Şi cu siguranţă ar fi păcat să pornească cu poporul românesc intrigant de aci, o ştie bine. Ieri a fost pe pusta de lângă Prăjeşti, a avut 45 de cosaşi. Au apărut acolo haramliSLe cu mari împuşcături întrebîndu-i dacă e adevărat că comitatul a rînduit 160 de soldaţi pentru urmărirea lor. Răspun-zîndu-le că nu-i adevărat, n-a auzit, au zis nici să nu rînduiască, pentru că doresc graţie (iertare), renunţă la intenţiile lor. Pe toate drumurile, pe toţi dregătorii pîndindu-i ca pe iepuri îi împuşcă, nefăcînd nici o alegere. Au scos apoi rachiu, l-au sfiit să bea şi l-au dus intre puşti până la Sebeş, zicând că dacă nu primesc iertare şi pe el îl sting de pe lume. A observat cu acest prilej că mulţi sînt disperaţi. Simt totdeauna 36, dar spun că au şi mai mulţi cosaşi. Neinţelegînd. a întrebat ce sînt cosaşii? Au zis cei care ziua stau acasă, iar noaptea sînt cu ei. Mărturiseşte că nu a sperat să mai scrie vreodată vreo scrisoare cât timp a fost în mâinile lor 130. Mihail Papp răspunzând din Beiuş la 22 iulie vicec^mitelui îi scrie că a luat măsuri, după porunca lui, pentru urmărirea prădătorilor în Vaşcău, Beiuş şi Beliu. Primând însă scrisoarea lui, le-a contramandat'131. Haiducii căutau realmente graţierea. Judele nobililor Stanislovics comunică vâoecomitelui Bihorului condiţiile propuse de cei din jurul tîrgului Buteni. A venit anume unul în numele lor făcând declaraţia că ei sînt în afară de el încă 35 înarmaţi, că multe din fărădelegile care se pun în seama lor nu ştie cine le-a făcut. Ei cer mila împărătească, pro-miţînd ca pînă la sosirea rezoluţiei împărăteşti să nu facă nici o nelegiuire 128 Ibidem, p. 1753—1754. 129 Ibidem, p. 1755—1756. 130 Ibidem, p. 1754—1755. v31 Ibidem, p. 1756. PHEMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 83 sau pradă. Sînt gata să-şi încredinţele şi armele în mâini de încredere dacă nu sînit urmăriţi nici de braţ magistratual nici domnesc. Se leagă să facă şi jurământ de credinţă, să dea la mâna magistratului daunele făcute, care sînt mai ales arme, să nu mai facă pe viitor nimic ilicit şi nici cea mai mică daună în ale casei, să dea la 'lumină pe prădătorii nocturni de case şi pe ocrotitorii de hoţi. Se oferă chiar să ia parte la urmărirea lor ori de cîte ori cere comitatul. Dacă nu li se îndeplineşte cererea ameninţă cu dimpotrivă. El Stanislovics, insistă pentru primirea condiţiilor spre a scuti de primejdie şi ţinutul şi propria-i persoană 132. Dar iată şi un episod mai spectacular. în ziua de 27 iulie pe la orele 4—5 dimineaţa vreo 20 de haiduci, în frunte cu Petru Beci sau Buci şi Urau Ribiţa, pătrunseră în castelul din Săvîrşin al vicecomitetui Andrei Forray. Era încă în pat cînd au intrat la el să-i ceară, cu toată cuviinţa, să le exopereze de la împăratul graţierea. Rejcunoscură că sînt răufăcători, dar s-au săturat de viaţa lor nelegiuită şi dorinţa lor cea mai mare •— ziceau — e să se lase de ea. Forray, prudent, le promise să intervină. Căutând condei, cerneală, îi întreabă pe rînd de nume pe fiecare. Ceea ce lui Petru Beci nu-i conveni deloc, el fiind soldat dezertor, se temea să nu fie chemat la răspundere de armată, chiar dacă de comitat e iertat. Smulse condeiul din mîna vieecomitelui, zicând că s-ar naşte mare primejdie pentru ei dacă le-ar scrie numele. îl prinse apoi de mână, cerându-i cuviincios să meargă cu ei în pădure, unde se mai găsesc 50 de haiduci, să-i asculte şi pe aceia şi la toţi să le ceară deodată cu ei graţierea de la împăratul. Atunci şi ei se vor lega cu jurămînt că de acum încolo vor fi supuşi credincioşi şi buni plătitori de dare, şi câtu-i lumea nu vor mai păcătui nici împotriva lui, nici a comitatului. Dui Forray nu-i fu la îndemână cererea, promise să-i cuprindă şi pe aceia în suplica de graţiere, să le dicteze ei numele, sau dacă vreau să vină şi aceia, ca să se poată face mai bine cererea, el promite să nu facă nimic împotriva lor pînă nu vine graţierea sau cel puţin răspunsul împărsatului. * Haiducii, bănuitori de vreo cursă, trecură la ameninţări, îl speriară că-1 împuşcă dacă cu vorbă bună nu vine cu ei în pădure. Trebui să-i urmeze. Doar unul singur rămase în urmă să-i strângă hainele de trebuinţă, şă-i ia ceva merinde şi un cal din grajd de care la drum va avea nevoie. .Şi apoi, după ce încredinţa pe doamna să nu se îngrijoreze câtuşi de puţin de soarta soţului său, nu i se va clinti nijci măcar un fir de păr din cap, el va rămîne la sălaşul lor numai până va obţine graţierea, şi salutând cuviincios galopă pe urma celorlalţi. Pe Forray haiducii îl trecură peste multe văi, sate, păiduri. Ajunseră şi la grupul de haiduci din pădure. Sosi şi omul cu hainele, cu calul şi merindea, şi vicecomitele putu să-şi urmeze drumul călare, îmbrăcat cu-viinjtios, să se hrănească din ale sale. A foist făcut doar atent să nu încerce vreo larmă pe unde trec, căci tare va păţi-o. Dar nici sătenii pe unde au trecut n-au intervenit în vreun fel îh faţa cetelor înarmate. După ce domniră într-o .poiană, a doua zi EL porniră mai departe spre un —i '■ , 132 Ibidem, ;p. 1746—1747. 84 RĂSCOALA LUI HOREA alt grup. Pe drum îl rugară, din nou săintervină pentru graţierea lor, dar şi avertizîndu-1 că nu $e vor linişti pînă nu vor vedea cartea împăratului şi nu li se promite că vor fi liberi şi cei închişi în Arad pentru aceeaşi vina. . Ajunşi în Gurahonţ se găzduiră în casa popii. Aici, la lumină de lumânare vicecomitele îi înscrie cu numele, trimiţând nota împreună cu scrisoarea la comitet, insistînd să înainteze numaidecît chestiunea la împăratul, la Locotenenta din Buda şi la corniţele suprem. Prevenea că numai în aceste condiţii îl vor elibera ; ba pe drum l-au ameninţat de mai multe ori cu moartea dacă i-ar ataca cu armele comitatul. Haiducii reţinură scrisoarea pentru a o controla cu un ştiutor de latineşte, şi o trimiseră numai a doua zi, după ce îi interziseră să mai scrie şi altă scrisoare şi conveniră ca amnistia să se extindă şi asupra soţilor lor de pretutindeni, care nu sînt de faţă. . Comitatul procedă rapid. Expedie numaidecît curier la Cancelarie cerîndu-i să exopereze de la împăratul,- dacă haiducii depiun armele şi cruţă viaţa vieecomitelui, să-i graţieze cu adevărat şl cît mai repede posibil. Dar căută şi legătură directă cu haiducii. Constitui o adevărată comisie : doi juzi ai nobililor, un asesor al Tablei comitatului Timiş, în frunte cu Petru Petrovici episcopul greco-ortodox de Arad, cu secretarul său şi cu protopopul ortodox de Arad, Petru Gersioh, care toţi să meargă în tabăra lor, să trateze direct cu ei. Sosiţi în Dumbrăviţa, episcopul cu comisia şi cu toată ceata haiducilor intrară în biserică, unde delegaţii vorbindu-le şi arătîndu-le cartea oomitetulfui care-i ierta de lovitura de la Ribiţa, reuşiră să obţină eliberarea vieecomitelui. Dar nu şi încrederea haiducilor. Din 56 câţi erau aci, doar opt primiră de bună iertarea şi numiai trei din ei depuseră armele. Ba unul din ei fu atât de neîncrezător în bunăvoinţa domnilor de a tras asupra episcopului, oare era sârb nu român. Reşeripiul de amnistie al împăratului, purtînd data de 3 august, putu fi prezentat de vicecomitele însuşi în adunarea din 9 august. Ou actul de graţiere un jude al nobililor şi un asesor al Tablei alergiară numaidecât spre tabăra haiducilor. Cu ei mergea iarăşi, din încredinţarea episcopului, protopopul Petru Gersich. Adunară pe haiduci în biserică ortodoxă nou ridicată din Sebeş, şi acolo le citiră cartea de graţiere prevăzută cu pecetea împăratului. Fură acum graţiaţi cei 24 de la început. Aceştia apoi în 14 august depuseră la sediul comitatului jurământul de credinţă în româneşte, citit de protopopul Gersioh. Faţă de vicecomite se legară şi separat că de acum încolo vor fi supuşi credincioşi şi că pe viitor, cît le va sta în putere, vor preda pe orice tîlhar, hoţ sau răufăcător. Li se comunică cu acest prilej şi că acest fel de graţiere se sistează după data de 21 august. Aşa în 19 august se prezentară alţi 19, în frunte . cu Petru Beci, şi depuseră la fel jurământul. Nu erau siguri însă nici acum dacă pot să se bucure de graţiere, mai mulţi dintre ei erau dezertori din armată, printre ei numai din regimentul De Vins 13, pentru care nu era deajuns iertarea civilă133. 133 Âpud Mârki Sândor, Aradvârmegye es Arad szabad kirâlyi vâros tdrtenete, II, 2, Arad, 1895, p. 425—430. , ; r PREMIZELE ISTORICE IN TRANSILVANIA 8"5 f Ziarull din Pojon (azi Bratislava), ca orice ziar ştie şi alte amănunte, accentuează, colorează aventura. Haiducii an dus pînă la un loc şi pe scribul contelui, crezîndu-1 fiul său, dar cu cîteva palme l-au lăsat să se întoarcă. For-ray scriind soţiei sale o linişteşte că nu i s-a întîmplat nimic. Cerând alimente şi vin, ea a trimis nu numai pentru el ci şi pentru haiduci, iar pentru căpitanul lor o bute întreagă. L-au eliberat cu condiţia să le obţină iertarea, altfel în Săvîrşin nu va ramine piatră pe piatră. Au vrut să reţină ostatic pe judele nobililor, dar episcopul cu vorbe înţelepte a evitat aceasta. Împăratul graţiindu-i pe haiduci a dispus pentru ei o anumită robie. Cei care n-au fost prinşi, asociindu-şi pe şi mai mulţi, au comis jafuri şi mai îngrozitoare. Pe Forray l-au asaltat în 27 după amiazi, între orele 3 şi 4, ga-sindu-se în tîrnaţul palatului. Haiducii s-ar fi făcut că-i aduc în faţă trei oameni, zicîndu-i : Iată domnule, am prins trei haramii în păduri, ce să facem ou ei, unde să-i ducem şi cine ne plăteşte răsplata publicată de comitat ... în timp ce vicecomitele le scria numele, sosi şi căpitanul lor, un om grozav de mare (oare fusese strajameşter în careva regiment şi acum era fugar), îl luă de braţ pe Forray zicîndu-i „nu e loc aiici de scrisoare, nu putem întârzia cu ea, căci ne mai aşteaptă mulţi tovarăşi în pădure, să vii acolo să-i scrii. îţi zic însă să nu se întîmple nici o larmă, căci dacă ţi se întâmplă ceva, ţie poţi să-ţi mulţumeşti“. Ş.ajn.d. m. Pacificarea pomi de la sediul principal al haiducilor, care în aceste părţi acum era comitatul Arad. Dar pacificarea unui grusp, chiar dacă era central nu rezolva problema. Cei rămaşi pe dinafară agită mai departe. Vor şi ei amnistia sau sînt neîncrezători, ameninţă cu continuarea. Fac incursiuni cînd într-o parte cînd în alta, trese dintr-un comitat în altul, punând la grea încercare colaborarea dintre ele. La 21 august comitatul Arad scrie comitatului Bihor că numai 27 au depus jurământul de credinţă din 56 cîţi sînt. Cei rămaşi nesupuşi, .sporiţi acum ou o altă ceată, venită din Timiş, fac noi tîlhării, ameninţă ou o nouă căljcare a curţii vieecomitelui. Cere colaborarea comitatului . IBihor pentru o acţiune concentrică, păzind graniţa dintre cele două comitate să nu treacă intr-acolo 134 135. Consiliul locorbenenţial ungar la 7 septembrie îi comunică aceluiaşi mitat măsurile militare. Prefectura armelor din Ungaria a dislocat în comitatul Arad împotriva tîlharilor două centurii, care să se repartizeze în înţelegere cu comitatul, cu oficiile de sare şi de tricesimă. Din ele un ofiţer cu 50 de soldaţi poate fi trimis în districtul Buiteni, iar pentru paza oficiului sării din Săvîrşin a fost trimis un caporal, cu un vicecaporal şi 7 soldaţi136. Iar în 16 septembrie că pentru mai multă siguranţă împăratul a dispus casele dispersate să fie concentrate, drumurile prin păduri lărgite la 20 de stânjeni. Contele Jankovidh, comisarul regal din 134 „Magyar Hirmond6“, 1784, p. 497—498, 598—509, 539—542, 555—556, 741. O altă versiune la Katona, Historia critica regum Hungariae, voi. 40, p. 407—408, «după „Collectio Ephemeridis Vindobonae*. 135 Hurmuizakl, XV/2, p. 1757. 136 Ibidem, p. 1756. 86 RĂSCOALA LUI HOREA Banat, urmăreşte pe tâlhari în cooperare cu armata, să comunice în această^ privinţă cu el137. Gomtele Jankovich la rândul său, în 9 octombrie îi scrie şi el din Timişoara ca din voinţa împăratului, pînă va fi stîrpită cu totul ceata prădătorilor să se ducă o acţiune concentrică, comitatele ou armata în acelaşi timp, ca să nu poată scăpa din unul în altul. Pentru o înţelegere generală în vederea acţiunii a fixat ziua de 27, pentru care să-şi trimită: delegaţii 138. Aceasta trebuia să fie conferinţa despre care vorbeşte „Unstănidli-cher Rerioht“ : „în Timişoara, unde încă erau cuprinşi de teamă cu toţii să nu fie atacaţi de rebeli care aveau multe locuri ascunse în munţii de la Lugoj şi Caransebeş, se luară toate măsurile cu putinţă împotriva lor ca să nu poată găsi atîtea prilejuri de a se ascunde şi a se întreţine^ O conferinţă a contelui Jankovich cu delegaţii mai multor comitate, a comandamentului militar şi a organelor camerale hotărîse ca : 1) în satele de lege răsăriteană să se aşeze preoţi capabili, care să ştie da fiilor lor sufleteşti idei mai bune despre religie şi iubirea de-aproapelui şi despre urmările rele ale poftei de răzbunare şi ale omorului ; 2) casele cele risipite în păduri şi în munţi să se adune la un loc în uliţe rînduite; 3) să se încartiruiască oaste după mărimea localităţilor spre a înspăimînta pe tilhari în viitor139. E vorba probabil de conferinţa pe care Jankovich o convocase pe 27 octombrie. Un plan detaliat, în 11 puncte, al comitatului Zarand pentru asigurarea păcii şi siguranţei publice şi pentru represiunea răufăcătorilor, spre a fi publicat în toate satele suna astfel: Judelui fiecărui sat cu doi jucaţi li se porunceşte aspru, dar aşa ca ceilalţi locuitori să nu ştie nimic, să cerceteze pe locuitorii de sub judecia lor săptămânal de trei sau cel puţin de două ori pe fiecare, aşa ca ei să nu bage de seamă, să le examineze bine casa, preajma casei să Vadă dacă nu e vreun strein şi dacă va fi, şi pe găzduit şi pe gazdă să-i prindă pe loc şi să-i dea pe mina comisarului Mihail Gal spre a-şi lua pedeapsa. Dacă n-ar face-o, şi juzii şi juraţii se pedepsesc cu cate 40 de bâte, în câte două rate, una în târgui de săptămână din Brad, al/ta în cel din Baia de Oriş şi pe deasupra vor fi înălţaţi pe un stativ anume pregătit pentru aceasta, spre văzul întregului tîrg şi spre ruşinea lor. Cu aceeaşi pedeapsă vor fi loviţi şi dacă nu de la ei se află că a umblat un strein prin sat, şi cu atât mai mult că a petrecut noaptea acolo. în faţa întregii comunităţi adunate s-a poruncit aspru ca nimeni sa nu îndrăznească să dea găzduire la om necunoscut şi strein fără ştirea jujdelui şi juraţilor. Dacă ar cere cineva, să dea de ştire judelui, ca ei să-î cerceteze, şi numai dacă îl constată om cumsecade, cunoscut şi cu bun paşaport, să-l poată găzdui, altfel să-l prindă şi să-l aducă în faţa comisarului rânduit pentru aceasta, Miliaii Gal. 137 Ifoidem, p. 1757. 138 Ibidem, p. 1758. 133 Tesawr de Mon. Ist., III, p. 348—1340. PREMIZELE ISTORICE ÎN TRANSILVANIA 87 Judelui şi Juraţilor în faţa întregului sat li s-a poruncit aspru ca din 15 aprilie pînă în ultima zi a lui octombrie să ţină în sat ziua una, noaptea două străji, care să cerceteze oamenii care intră sau care trec prin saţ, de unde sînt, au sau nu passus, pe cei fără să-i prindă pe loc şi, predîndu-i judelui, acesta să-i predea comisarului. Cea mai mică neglijenţă în serviciu fie a judelui sau juraţilor, fie a străjiior se pedepseşte cu 20 de bite fără nici o excepţie. Şi pentru că oamenii răi ocolind satele se ascund în păduri, în cîmpii, se rînduiesc gomici cu puşti care să cerceteze potecile ziua, noaptea, să prindă pe cei care se ascund. Dar dacă ar fi în grup, să anunţe numaiidecît pe co- misar unde se găsesc, ca el să ia măsuri pentru prinderea lor, sau cel puţin pentru împiedicarea în intenţiile lor. Cei oare vor denunţa vreun găzduitor de om strein judelui sau dregătorilor va avea drept dar un galben şi numele-i Va fi ţinut secret. Găzdui torul în schimb va lua 60 de Mte împărţite în trei, cile 20 în târgul de săptămână din Brad, din Baia de Criş şi din Hălmajgiu, şi ridicat pe stativ în fiecare. Cel care va denunţa vreo maşinaţie deosebită, vreo pregătire împotriva fie a vreunui domn, fie a vreunui ţăran, fie că s-ar întîmpla aici, fie în alt comitat, sau va anunţa dinainte venirea tâlhăriilor şi unde vreau să vină, va avea 12 galbeni răsplată, şi i se va ţine şi numele în secret; ba nu va fi supărat cu nimic nici dlacă a fost părtaş cu acei oameni răi. Cum comitatul a hotărât ca nimeni să nu mai poată umbla fără paşaport, şi cum nici celelalte comitate nu vor primi om venit fără paşaport, s-a rânduit şi ca nimeni să nu poată ieşi din comitat fără paşaport fie de la domnul său, fie de la dregătorii comitatului. Li s-a comunicat satelor şi cu oe pedeapsă pedepsesc Aprobatele satul care nu se ridică la strigătul de tolvai ! (hoţii !)140. Cît de operative puteau fi acum asemenea severităţi, s-a putut vedea din întâmplările citate. Şi le va spulbera curînd furtuna răscoalei. Nesiguranţa era mare deci, pornirile nu numai se acumulau, dar creştea şi cutezanţa. Temerile comitatului Arad de o posibilă răscoală nu erau nici aici fără temei. în spatele concesiilor la care e obligat, îşi ia măsurile de siguranţă, tocmeşte panduri, solicită asistenţă militară. Tot aşa şi comitatul Zarand. Măsuri însă care se vor dovedi cu totul insuficiente în faţa năvalei ţărăneşti. Foiray însuşi va fi pus în curînd la o şi mai mare încercare. Nu va ţine mult nici legământul haiducilor pocăiţi. Mai mulţi vor fi desigur printre răscultaţi, Ursu Ribiţa chiar printre conducători în comitatul Arad. Iar Zarandul va fi focar principal al răscoalei. 140 Hurmuzaki, XV/2, p: 1748—1750. Aci atribuit comitatului Bihor, din a cărui arhivă e dat textul, fără altă preciziune. Dar desigur e numai un text comu*-fjiicat. 2. FRAMINTÂRILE din munţii apuseni PARTI€UIiARITATEA IOBĂGIEI CAMERALE Pe domeniile camerale din Munţii Apuseni, ale Zlatnei şi Băii de Arieş, iobăgia a luat un aspect aparte, şi din pricina condiţiilor fizice,, şi din a particularităţilor lor economice. Terenul aci e muntos, solul sărac, puţin şi neproductiv. Iată cîteva calificative ale pămîntului, rostite cu prilejul conscripţiei din 1820 de sătenii înşişi : Câmpeni : Pământurile .pietroase şi Ia vărsături de apă supuse, gunoiul pe-ele puţină vreme stă, bucatele de multe ori de negură şi de brumă se potopesc, aşa şi pînă .nu ,s-ar coace cîte odată şi pier, precum şi de grindină pierdem agonisitură. Bucium : Hotarul nostru îi în a patra clasă, pentru neauă tîrziu putem semăna primăvara — şi fiindcă locurile noastre sînt pe dealuri, pe coaste şi sînt pietroase, cu greu (le) putem ^unoi şl (a) le agonisi — în semănăturile noastre ploile fac multe pagube, aşa zicînd mai că numai un fordulaş avem.. Şi dt avem puţin avem şi ce s-ăr şi face din semănături pentru bruma care pe locurile noastre pică devreme, nu se poate coace. Sămănăturile noastre stau din gnu de primăvară, din orz, din ovăz, şi fiindcă locurile noastre sînt macri, puţină dobîndă avem din sămănătură şi de multe ori nici cîştigăm sămânţa care am băgat-o în pămînt. Bistra : Şi stau încă, dară hotaru sînt foarte friguroase, într-atîta cît singură luna lu iulie e care să fie scutită de brumă. Pentru această sămănătură de toamnă niciodată nu putem face, ci şi sămănătură de primăvară tîrziu şe poate face, şi adeseori înainte de seceriş acolo o năpădeşte neaua. Şi fără de aceea încă pământurile ne sînt neroditoare, pietroase şi prin apa despre munţi cu neaua curgătoare se spală, şi aşa sînt grele la lucrat, dt într-o zi cu neputinţă este — mai mult dacît (de) o mierţă a ara, ci şi aratul de rând cu 4 boi, de obşte cu 6 boi, şi totdeauna cu trei oameni încăleţe cure (?). Pământurile sînt toate costoase şi de gunoit neândemînate, pentru aceasta bucatele în hotarul nostru rodite numai în a treia parte sînt destule spre ţinerea locuitorilor, celelalte 2/3 părţi cu îmMăcii şi cu secerea le cîştigăm din Câmpia Ardealului şi a Ţării Ungureşti1. 1 Textul de la Ştefan Meteş, Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria. Documente contemporane, voi. I, 1508—1820, Bucureşti, 19211, p. 20* 37—J38, 45—46. 89 FRAMlNTĂRjpE DIN MUNŢII APUSENI E bogat în schimb subsolul şi abundă pădurile. Omul de aici trebuie să lupte cu posibilităţile date, cu zgîroenia firii sau cu măruntaiele pă-mîntului. Ocupaţiile lui sînt agricultura cu complementul ei firesc creşterea vitelor şi apoi mineritul. Dar în condiţiile de aici el obişnuit trebuie să cumuleze mai multe ocupaţii ca să-şi asigure existenţa. El mai e lemnar, tăietor de scînduri, şindrilar, ciubărar, cărbunar, cărăuş, lucrător cu ziua aci sau lucrător sezonier ia. cîmpie, plutaş, peregrin cu produsele sau cu meseriile lui prin ţară ele., etc. în minerit e lucrător salariat în mină, la şteampuri, la tqpitoriii, proprietar de mină sau asociat şi lucrător în acelaşi timp, cărăuş de minereu, spălător de aur etc. Ca domeniu fiscal a fost stăpînit de principi, de la care l-a reluat re-domeniul de jos (Zlatna, Presaca, Galaţi, Feneş, Pătrînjeni), domeniul Băii de Arieş chiar întreg, prin zăloguri au ajuns temporar şi pe .mîini particulare. Domeniul Zlatnei cu sediul în Zlatna era împărţit în trei subdomenii : domeniul de jos (Zlatna, Presaca, Galaţi, Feneş, Pătrînjeni), domeniul de mijloc (Abruid-iSait, Bucium, Cărpiniş), domeniul de sus (Cîmpeni, Bistra, Rîu Mare şi Rîu Mic, adică satele de pe cele două ramuri ale rîului, Vidra, Albac, Arada etc., etc.). Cel mai minier din ele era cel de mijloc, cel de jos era amestecat, cel de sus era âgricol-fioresstier. Domeniul Băii de Arieş cuprindea cinci sate (Baia de Arieş, Cioara, Muncel, Sartăş, Brăzeşti) şi era semiminier. S-au mai adăugat la domenii Muşca, Buiceş, Lupşa. Cum domeniile erau agricol puţin productive, aid nu s-a putut constitui un. păniuit alodial care să ceară o robotă agricolă ca la cîmpie. Ac-oentul. se pune pe cens sau taxă, pe daturi, pe dijme, pe produsele mi- mere. Sub principi veniturile domeniale sînt în bani şi în natură. r... Să luăm ca punct de pornire urbariul din 1673 al domeniului2. La ^această dată au fost înscrise, iobagi, jeleri, văduve, următoarele unităţi : Domeniul de jos Domeniul de mijloc Domeniul de sus 'Zlatna 57 Abrud-Sat 28 Cîmpeni 69 Feneş (porţiune) 48 Bucium 24 Bistra 29 Pătrînjeni 22 Cărpiniş 22 Rîu Mare 58 Presaca 21 Rîu Mic 60 Galaţi 11 Total 445 N-au intrat în aceste cifre minerii breslaşi din Zlatna, preoţii, nobilii, ţiganii spălători de aur. Asupra sarcinilor iobăgeşti textul Zlatnei ne lămureşte de la în-eeput : cum aici locul nu e potrivit nici pentru arătură nici pentru vie, plătesc, după contract, taxă, în bani sau în natură : Locuitorii târgului împreună cu minerii : -• 10 tpiei de vulpe sau cîte 2 fiL de una 5 „ jder „ 3 fl. • 25 „ capră „ 1 fl. „ 2 Urbariul în Arhiva Statului din Budapesta, Arh. Fiscală a Transilvaniei. Fotocopie în Biblioteca Filialei din.Cluj a Academiei. . 90 kAscoala lui horea Fără mineri : 47 cosaşi pe domeniul din Alba Iulia 6 care de laţuri, făcînd 600 laţuri 6 „ cercuri „ 1200 cercuri 38 „ lemne de foc la Alba Iulia sau 65 dinari de car. Cei 40 de mineri, ea să fie scutiţi de slujba iobăgeaseă dau deosebit 4 măji (centenarii) de mercur, eu maja de 120 de fornţi, jumătate dînidu-I la Sîngeorz, jumătate la ziua sf. Gal (16 octombrie). Drept slujbă sînt datori să facă lucrările (clădit, reparat etc.) în jurul curţii alodiale şi morilor, cositul, căratul de lemne, de vin, de fîn şi altoie, cărăuşitul pentru nevoile curţii, cu excepţia celor 40 de mineri. Cosesc, strîng, împreună cu cei din Pătrînjeni şi Feneş lunca Troian şi cea din sus de şteampuri. Iar în Ruptura cei din Zilatna strîng finul în claie mare. Drept rînduială a slujbei mineritului urbariul înscrie: cei 40 de mineri români trebuie să deschidă şi să cultive, pe cheltuiala lor, mine* mercurul pe uare-l găsesc să-l predea provizorulud, care le plăteşte foinitul cu 40 de dinari. Tot aşa şi minierii nemţi sînt datori să deschidă şi să cultive mine, Fiscul fiind dator să le dea fierul pentru instrumente. Mercurul trebuie şi ei să-l predea cu 40 de dinari fontul, mai dînd din 9 măji una Fiscului. Şi în afară de acestea, cu ştirea dregătorului e liber oricine să cultive mină, dar aşa ca şi aceia să fie datori să dea la schimb mercurul* iar aurul dacă-1 găsesc să-l ducă la schimbătorul de aur, luînd schimbul în obicei . Cele patru sate ale domeniului de jos concurează la lucrările din jurul curţii, la cositul, strinsul fînaţelor din Zlatna, Galaţi şi Pătrînjeni cosesc, strîng lunca de 50 de care din Galaţi. Drept taxă anuală dau, după contract, împreună : Bani gata Piei de vulpe ,, jder „ capră Unt Cosaşi Ia A. Iulia -Laţuri Cercuri Lemne de foc 200 fi. 10 sau 2 fi. de una 5 sau 3 fi. de una 25 sau 25 fL de una 5 vedre sau 10 fi. 48 6 care, făcînd 600 laţuri 6 care, făcînd 1 200 cercuri 38 care sau 65 d. de unul Cele trei sate ale domeniului de mijloc, după contractul din 166# datorează : 300 pisete de aur cuprins în mercur, dar aşa ca scăderea la separare să cadă în paguba lor. Jumătate să le dea la Sîngeorz, jumătate la sf. GaOL Slujbă ele nu fac, avînd scutire de la principe. FRAMlNTÂRILE DIN MUNŢII APUSENI 91 Cele patru sate ale domeniului de sus, după contractul lor datorează: 1 020 florini .plătind jumătate ia Sîngeorz jumătate de ziua sf. Gal. Văduvele şi ele plătesc după starea lor. 80 £1. 34 sau 2 fl. de una 17 „ 3 fl. de una 82 „ 1 fl. de una 16V2 vedre sau 3,20 fl. de vadră 16V2 măji 16V2 „ 600 16 500 720 124 care sau 65 d. de car 170 200 15 Mai sînt datoare şi cu alte vase de lemn, după nevoi. Drejpt slujbă trebuie să cosească riturile Şibot, cel de pe coasta Sigmonld şi ritul Ruptura şi ,să strîngă finul în căpiţe. Şi mai sînt datori să asculte în treburile măriilor lor cum se cuvine, dar să nu fie siliţi peste puterile lor. Drept pămint alodial, adică lund de cosit în Zlatna sînt 6 (5 de 100 -|~ ^20+40-[-80-[-20 de cosaşi), şi o grădină închisă în care îşi pasc dregătorii cai. Mai e în Galaţi o luncă de 50 de coase. Fînaţele care reclamau slujiba domeniului însumau deci 310 zile de coasă. Dijma din bucate (semănături) şi din oi o răscumpără astfel: Zlatna în locul dijmei din bucate dă 50 de berbeci. în locul dijmei din oi, 50 de oi cu miei şi cu lapte. Cele patru sate ale domeniului de jos tot aşa : 50 de berbeci şi 50 de oi de muls cu miei. Cele trei sate ale domeniului de mijloc răscumpără numai dijma din oi, eu 50 de oi de muls anual. în schimb satele domeniului de sus, „deşi în hotarul acestor sate nu se poate ara, semăna, sînt datoare totuşi cu dijma \ dînd în loc anual 65 de berbeci. Iar în contul dijmei din oi şi din miei 335 de oi cu lapte şi miei. Domeniul dă deci în contul celor două dijme 165 de berbeci şi 485 de oi cu miei, deci 1135 de capete anual. Notăm că numărul oilor înscrise la această dată pentru întreg domeniul e de 6 673. Ar fi o dijmă depăşind deci mult a zecea ! Din ponei, din stupi şi din roi dijma e unul din zece şi se ia în natyră, porcii cînd sînt dijmuiţi din pajişte răscumpărarea celor sub vece e de 4 dinari de cap, cînd de la ghindă de 10 dinari. Tot 4 dinari V.*> it . 3$ caredemăe de top • ; 166.40 fl. ren. 57,36 60.— 16.40 8,45 20,50 13,20 98.— ' 20,34 Zlatna : 100 cosaşi pe 6 zile la Alba 10 piei de vulpe 5 piei de jder 25 piei de capră 5 vedre unt 50 berbeci 50 oi cu miei 38 care lemne de foc 1 200 cercuri pt. buţi 600 grinzi 94 RĂSCOALA LUI HOREA 63 0 gr inzi 900 cercuri crâşmărit 10,30 3,45 101,09 Totali 577,49 Cele trei sate ale domeniului de mijloc : 300 pisete aur legat a 2,45 întreţinerea schimbăriei din Abrud 25 oi cu miei Răscumpărarea lucrătorilor şi cailor de dat la casa de vitriol 825,— H.ren. 166,49 25. ISO.— Total 1 166,49 Cele .patru sate ale domeniului de sus : Taxa în hani 850.— f!L ren. Bani urbaxiali 66,40 34 piei de vulpe 56,40 17 piei de Jder 35.— 82 piei de capră 68,20 I6V2 vedre unt 44.— ;16V2 măji seu 165.— 16V2 măji răşină 68.45 600 grinzi 125.— 720 laţuri 12.— 16 500 şinidrile 27,30 2 040 cosaşi (zile de coasă) 408.— 124 care de lemne 67,10 Albii (mici) 12,30 Vase de lemn 8,20 335 oi cu miei 335.— 65 berbeci 65.— Fi peştii de dat anual 166,40 crâşmărit 157,30 Ft. lucrători şi cai la Roşia 120.— 350 trunchi la moara de scînduri 200.— Total 3 059,05 Cele trei domenii împreună 5 122,38 Celelalte sarcini nu schimbă mult raporturile. Fînaţele de cosit înscrise acum însumează o mărime de 279 care de fîn. Se adaugă acum la slujlba dinainte 500 oare de lemne de foc pentru casa de calcinare a mercurului (Domus ustoria mercurii) din pădurile Zlatnei. Domeniul de sus le taie şi le clădeşte în stânjeni* Câmpeni, Rîu Mare şi Rîu Mic cîte FRĂMÎNTĂRILE din munţu apuseni 95 90 de stînjeni, Bistra 60, deci 330 stînjeni, primind cîte 15 creiţari de stînjen. Domeniul de jos le oară. Satele domeniului de jos mai cară, pe plată, cărbunii necesari la monetărda din Alba Iulia. Pentru dregătorii domeniului, Presaca, Galaţi şi Feneş duc 7 care de lemne săptămânal. Zlatna cu satele domeniului de jos cărăuşeşte vinul necesar crîşmăritu-lui domenial din Zlatna. Domeniul de mijloc trebuie acum să dea şi el 30 stînjeni de lemne de foc pentru casa de schimb din Abrud, 12 stânjeni pentru paznicii ei, 0 stînjeni pentru .paznicii casei de schimb din Zlatna, răscumpărînd stânjenul cu 2,04 florini. Răscumpărîpd sarcinile urbariaîe cu taxă, cele nouă introduse, cel puţin unele, cele mai grele, domeniul trebuia să le plătească. Dijma din gr ine e aceeaşi, răscumpărată cu acelaşi număr de berbeci şi oi, plătită şi ea în bani. Oile, caprele înscrise acum însă sînt 11 965. Dijma din porci şi din stupi, care se lua în natură, e aceeaşi, cu răscumpărarea acum numai de 2 creiţari din pajişte, de 5 creiţari de la ghindă. Crîşmăritul în Zlatna e şi acum exclusiv domenial, oprit sub pedeapsă de 10 florini renani sau 12 florini ungureşti. Satele însă H răscumpără toate cu bând, ale domeniului fde jos cu ,101,09 florini, ale celui de sus cu 157,30 florini, cel de mijloc având şi acum scutire. Crîşmăritul domenial din Zlatna consuma anual 4 400 vedre de vin şi 200 vedre de rachiu, venind din el circa 1 700 florini. Regimul pădurii acum e cu mal multe restricţii. Multe păduri sînt oprite sub pedeapsă de 12 florini .pentru a se putea lua dijmă din porcii scoşi la ghindă. Se specifică toate cele producătoare de ghindă, precum şi numărul porcilor care se pot îngrăşa în ele. Sumarul dă vreo 16 asemenea păduri putând primi circa 1 700 de porci. Sînt oprite multe şi pentru tăiat. 0 notă spune că ele sînt necesare nu numai pentru producţia de ghindă, ci şi pentru nevoile mineritului, să fie deci păzite sîrguincios de paznici, atit locuitorii* cit şi străinii să fie opriţi să taie fără preştirea dregătorilor, sub pedeapsă de 12 florini. Morile domeniale acum sînt 5, aducînd anual 120 gălete de grîu şi 12 gălete de cucuruz. în schimb, cele iobăgeşti, şi acum fără obligaţii, sînt 42. Şteampuri .domeniale 1, în schimb particular sau ţărăneşti 231 qu 1 719 săgeţi. Aceeaşi libertate de a ridica şteampuri şi a deschide mine, cu aceeaşi obligaţie de a aduce produsul la Schimb. Pive de lină 11, ferestraie 1, toate iobăgeşti. Pentru pescuit sînt şi acum oprite sub pedeapsă de 12 florini porţiuni hoitarîte de ape, lipsind acum, fireşte, obligaţia de a aproviziona cu peşte bucătăria princiară, aceasta apărând şi ea răscumpărată în bani. Măcelăritul e liber, dacît doar în Zlatna cu obligaţia de a servi domeniului limba animalelor tăiate. Vânatul nici nu apare în urbariu, dar trebuie să fie şi el acelaşi. Aceeaşi e şi rînduiala judecăţilor. Sînt menţionate de astă dată şi două privilegii, unul cel al domeniului de mijloc de a nu extrăda pe iobagii fugiţi şi aşezaţi aci, precum şi cel care scuteşte de vamă {(de triceţsima) domeniul de sus pentru toate bucatele aduse de oriunde, «fie pentru hrană fie pentru câştig, sub motivul asperităţii locului şi lipsei de mijloace de trai, privilegiu de care de mult timp nu se mai 96 RĂSCOALA LUI HOREA pot folosi. Se insscide acum şi nevoia de păşunat â domeniuMi de sus în munţii Gilăulyi, Haşdatei şi. Litei, care îi costă pînă la 1 040 florini renani, precum şi,pe cei aşezaţi de acuim în munţii Gilăului. . Sarcinile sînt. în genere cele care aii fost şi la 1673, decît că acum sînt simplificate, convertite în bani. Raportate la cifrele incomparabil mai mari ale unităţilor iobăgeşti de acum ele nu apar mult uşurate. Ne vor apare şi mai mult uşurate dacă vom adăuga că numărul unităţilor iobăgeşti e mult mai mare şi decît al celor înscrise la 1746. Ceea ce se va vedea la conscripţia generală din 1750. Cîteva cifre ale capilor de familie înscrişi sînt demonstrative ; • 1746 1750 Abrud-Sat 1i0O 308 Cărpiniş 55 lilO Bucium 113 349 Gîmpeni 222 664 Hiîu Mic 147 1515 Zlatna 268 460 905 2 4064 Cifrele urbanilor erau mult sub realitate, raportul dintre ele e prea demonstrativ. Cum vedem, regimul austriac a preluat aci întocmai sarcinile domeniale ale principatului. Menţinîndu-le staţionare, în ciuda creşterii rapide a populaţiei (spectaculara creştere a cifrelor), ele s-au uşurat considerabil. Iar ,cu răscumpărarea lor în bani cresoînd libertatea de mişcare s-a uşurat iobăgia însăşi. Iată de ce vor ţine atît de mult supuşii la urbariul din 1746. în această situaţie practic deosebirea de cifre nu deranja prea mult. Sarcinile fiind globale şi repartizîndu-se mai departe pe supuşii existenţi, nu erau deranjate cantitativ. La 1770 a fost readus în posesia Fiscului şi domeniul Băii de Arieş. Acesta era mai mic, dar şi el remarcabil sub raport minier. La preluare e înscris cu următoarele unităţi iobăgeşti : iob. văd. jeleri total Baia de Arieş (târg) 78 6 16 100 Cioara 32 2. 5 39 Muncel 53 1 9 63 Sartăş 79 2 6 87 Brăzeşţi 71 4 13 . 88 313 . 15 51 3795 4 Jeno Berilâsz, Az 1784-i erdelyi parasztfelksles es II. Jozsef jobbâgypolitikâja, în „Tanuknânyok a parasztsâg tortenetehez Magyaroszâgon 1711—1790“, Budapesta, 1952, j5. 400. 5 D, Proidan, Iobăgia .în domeniul Băii de Arieş la. 1770, Cluj, 1948, p. 104, 136—137, 140—141. FRĂMÎNTĂRILE DIN MUNŢII APUSENI 97 De-acum va avea şi el soarta domeniului Zlatnei, va avea aceeaşi problematică. Sarcinile iobăgeşti preluate vor fi şi aci convertite în bani. Sarcinile iobăgeşti anuale ale acestui domeniu, evaluate în bani, la 1771 erau : Taxa răscumpărînd slujba cu vitele Preţul celor 120 grinzi a 17 cr. 36 berbeci răscumpărînd măcelări tul socotind unul cu 1,34 fl. 4 vaci grase a 6,40 fl. 62 oi cu miei anual dijmă a 1,42 fl. 2 stupi dijmă a 2,33 fl. Răscumpărarea celor sub zece Din dijma porcilor de la ghindă Taxa morilor iobăgeşti Răscumpărarea găinilor, ouălor în censul de Crăciun, cu 208,20 fl. ren. 34. — 56,24 26,40 105,24 5,06 14. — 18,48 28,30 6 or. de locuitor Taxa a 2 iobagi locuind In alt loc 37,54 10. — Total 545,06 Moara domenială venit anual 35,31 fl. ren. Crîşmăritul domenial putea aduce anual 135,20 Cel ţărănesc era pană aci liber Legile din 1747 vin după urbariu, slujba ar fi mai puţină, iar taxa nu mai mult de 1 florin. Pentru moştenire (împărţire) după o gazdă se plăteau înainte 4 sau > florini. Acum dacă omul are cinci copii, pentru aceeaşi avere trebuie şă plătească deosebit fiecare, şi tatăl şi copiii, 25, 30 de florini, ceea ce e prea amarnic159. Un decret aulic din 3 noiembrie, la care se referea Cancelaria, sunai aşa că cele două cărţi de plîngere (supplices lihelli) cru semnătura prea-înaltă a împăratului (altisşima manusignati), ale locuitorilor satelor Rîu Mare, Rîu Mic, Bistra şi celorlalte ţinînd de domeniul fiscal al Zlatnei* despre feluritele gravamine şi stoarceri ilegale petrecute acolo, ,se trimit Guvernului, ca în înţelegere cu Tezaurariatul să facă o investigaţie dreaptă la faţa locului prin doi asesori ai comitatului Alba, împreună expri-mîndu-şi punct cu punct opinia care din gravamine e întemeiată, îngri-* jindu-se de despăgubirea celor lezaţi şi pedepsirea celor vinovaţi160. Incepînd la 29 noiembrie o cercetare asupra împrejurărilor în care s-a plîns satul Bucium împăratului, consilierul tezaurarial Francisc losif Miiller află mai multe amănunte. Juzii ascultaţi — afirmă ei — n-au. ştiut nimic de plîngere. Ştiu numai că unul din Valea Albă, Mihail Bo- , londiiţ, pe la ajunul Sînpetrului a plecat cu nişte locuitori de pe domeniul de sus la Viena. Ei ştiu numai de petiţia Buciumului împreună ,cu Cărpiniş şi Abrud-Sat către Tezaurariat. Provizorul şi spânul îi învăţaseră doar să nu înainteze nici o plîngere la Viena, să se ţină de rîp-duială: să recurgă mai întîi la şipan, de acolo la provdzor, de acolo la. magistrul minier, de acolo la Sibiu, la Tezaurariat şi numai apoi la Viena. Careva răspunse că nu se plîng cu nimic de dregătorii camerali* se plîng de judele nobililor care cînd îi cer dreptate nu le face, în pornirea sa nici nu-i ascultă, ,îi alungă, pe unii îi şi bate. Mihail Bolonduţ, ascultat şi el, nu ascunde nimic. Cînd au înţeles: că cei din Câmpeni pleacă la Viena cu o plîngere către împăratul, s-au; adunat mai mulţi (înşiră 21 de nume, în frunte cu Onu Costinaş)161 în casa lui Petru Giurcă, unde au hotărît să înainteze şi ei plîngere împăratului, cu care să-l trimită pe el. Pentru scrierea plîngerii au trimis pe Lupu Ceteraş la Samuil Marczi, nepotul lui Samuil Marczi din Abrud. Cu plîn-gerea a plecat apoi la începutul lui august el împreună cu Ursu Horea, Dumitru Buta (Todea) şi Ion Suciu. Ajungînid ei la Buda, au întrebat de venirea împăratului pe soldaţi, care răspunseră că e aşteptat pe 20 august. După cum a şi venit. El s-a dus după-amiazi la împăratul în Pesta, unde: împăratul era găzduit. Prezentîndu-i memoriul, împăratul l-a primit cu; j----------------- 159 Ibîdem. 160 Szilâgyi, p. 26G—267. 161 Numele înşirate : Onu Costinaş, Costinaş Simion, Ceteraş Lup, Ceteraş Urs, Colda Iacob, Ionul Popii, Maoavei Popii, Gheorghe Popii, Şcurtu Dumitru*. Gheorghită Todosie, Colda Gheorghe, Trifan Antonie, Ion a lui Trifa, Petru Todor a lui lanic Iacob, Mîndruţ Gavrilă, Giurca Niculia, Botsak Iacob, Cetandru Gligor*. Ceandru Ilisie, Ceandru Gheorghe şi Bolonlduţ Todor. 151 FRAMÎNTĂHILE din munţii apuseni (bunăvoinţă, l-a întrebat cu blîndeţă dacă au urbariu ? I-a răspuns că au şi i-a arătat pe rând şi împovărările lor. Mărturiseşte, pe puncte, aceste plîngeri : Acum sînt încărcaţi cu 1 353 florini taxă, cînd înainte nu erau datori «decât cu un font de aur. Darea înainte a fost 800 acum e 1 800 de florini. de familie, din care scăzând pe cei scutiţi (4 juzi dominali, 4 juzi comitatensi, 4 crainici, 5 gornici de pădure, 4 gornici provizorali şi 4 şpanali), rămân .pentru lemne 461, oare sînt obligaţi pentru topitorie, berărie, monetăria din A3(ba lulia, Valea Donea împreună la 1 625 de stânjeni. Iar ei, 4 865 capi de familie, Ha 11 500 de stînjeni, deci chiar la mai puţin de cap. Iar în Zlatna situaţiile sînt foarte diferite. Cei fără boi sînt obişnuit mineri, săpători. Mulţi sânt scutiţi fiind cărbunari, gornici de pădure sau camerali, lucrători la topitorie, său jeleri unguri, care nu ipot fi puşi la făcut stînjeni, fiind toţi meseriaşi plătind taxă. Sînt şi de cei care nu sînt săpători şi ni|oi vite de jug nu au, sînt mereu în slujbă, însă cu caii sau sînt trimişi pedestru când de comitat, cînd de’ provizorat în felurite (treburi, cînd cu plată dînd fără plată. Ba sînt luaţi adesea şi la muncile topitoriei. Simt multe şi nenumărate prilejurile cînd e nevoie de ajutorul lor. Aşa că toate dacă le-ar plăti, provizorul ar trebui să stea mereu cu mîinile pline de bani şi pînă seara tot ar rămînea cu ele goale. Iar cei cu boi trebuie să facă tot felul de slujbe. Domeniile Ide sus şi de- mijloc se plâng de prisos, ele (suportă doar pe jumătate din peîe ale domeniului de jos luate la un loc. Nici de făcutul drumurilor nu se pot plânge, căci în timpul semănăturilor ide primăvară şi în septembrie în timpul căratului sînt acasă, cîte trei săptămâni nu se trimit lucrători la drumuri, şi li s-a lăsat şi mai mult. De pe domeniul Ide sus şi de mijloc tot anul mu au venit mai mulţi de 1 450 de inşi, cînd capii de f amilie pe cele două domenii sînt 4 864, in afară de Muşca şi Buceş 1S0. 478 I.R.H., Dipl. I, p. 108—137, 148—149, 192—195, 230—234, 250. 179 Tezaurariat, 11782, air. 1212. Neamţu, p. 352—353. 180 Of. minier, 1782, aar. 1227. Tiezaurariat, 1782, nr. 1168. 162 RÂSCOALA lui horea La 28 octombrie satele Rîu Mare, Riu Mic, Vidra, Cîmpeni, Distra, Cărpiniş, Bucium, Baia de Arieş şi Muşca cer iarăşi Tezaurariatului rezo-luţia la plîngerile pe care le-au înaintat împăratului care s-a îndurat sa le uşureze multe din sarcinile lor181. Spre sfîrşitul anului Vidra se plânge şi deosebit împotriva miliţiei : sătenii îngroziţi au luat drumul munţilor182. Juzii dan Rîu Mare, Rîu Mic, Bucium, Cărpiniş, Abrud-Sat, Baia de Arieş şi Muşca, cel puţin aşa sună semnătura, ridicară plângeri la Guvern şi împotriva provizorului însuşi. Nu e deloc de mirare — încep* ei — că ei de patru-cinei ani încoace molestează autorităţile cu desele şi amarele lor plîngeri. Nu mici sînt motivele care-i silesc la asemenea tînguieli. Văzînd că nu le vine nici o îndreptare la necazurile lor, au fost nevoiţi a se prosterne cu păsurile lor la picioarele maiestăţii sale să pună în (cumpănă sarcinile de acum cu libertatea hărăzită lor de regi şi principi, ca să se vadă la ce poveri sînt supuşi. Cu atît mai mult, cu cît dregătorii îi isnpun la exacţiuni extraordinare. Cum face mai ales provizorul de acum, George Devai, român de neam. Ba îi supune şi la încarcerări nedrepte, la bătăi de care înaintaşii lor mcicmd n-au îndurat. Anume în anii trecuţi pe unul fără nici o socoteală l-a ţinut trei luni în şir la închisoare, iar la eliberare a pus de i-a aplicat 80 de bîte, că şi acum e neputincios. Pe lonuţ Dandea şi fraţii săi, ddn motive el ştie, i-a globit şi le-a luat 200 de florini. De la Afton Cozma a stors 100 de florini. Pe Gavrilă Todea a pus de l-a bătut aşa de rău, că a plecat dintre cei vii. De la Petru Nicula, după ce acesta a îndurat două luni de carceră, a luat 17 florini. După aceea a (pus pe husari, făgăduindu-le plată, să-l ducă la Gîmpend. Acolo închizîndu-1 din nou, a poruncit să plătească husarilor 5 florini, drabanţilor 2. Şi-apoi întors spre casă l-au bătut aproape să. moară, bătaie din care .trei luni a trebuit să zacă an pat, fără să mai jpoata ajunge întreg cum a fost. Şi aceasta Devai a făcut-o pentru că fratele lui (Horea !) a fost la Viena. Pe Simion Bostan, judele din Cîmpeni, în timpul dijmuirii, sub pretext că n-a scos la timp pe supuşi la slujbă, l-a pedepsit crunt cu 50 de bîte. Judelui din Rîu Mare, Dumitru Todea, i-a făgăduit să-i scoată maţele cu cîrligul şi-apoi să i le dea să le mănînce 183. Oficiul superior minier, primind prin Tezaurariat plângerea, şi cetind provizorului explicaţii, nu li se arată nici el favorabil. Juzii din Rîu Mare şi Cîmpeni, care socoteşte că s-au plîns fără ştirea satelor, sînt amîndoi nu numai aţîţători ai plebei, ci, ceea ce e mai mult, sînt oameni urmăriţi de forul dominai pentru furturi şi rapturi, .pedepsiţi ea atare. El, provizorul, să aibă grija ca pe viitor supus osîndit pentru vreun delict grav, mai ales osândit de forul dominai, şă fie neapărat socotit nedemn de slujba de jude şi de orice funcţie publică184. 181 Tezaurariat, 1732„ nr. 1212. 182 Of. minier, 1733, mr. 21. 483 Ibidem, 1732, nr/ 1347. 484 Ibidem. FRAMÎNTĂRILE din munţii apuseni 163 Provizoriii în răspunsul său, luînd pomenirea naţionalităţii sale drept obiecţie, îneejpe prin a se justifica. Au mai fost mulţi alţi români în funcţii camerale : Petru Ratz, Harsanyi, Angelo Dobra, Hentzel Medra şi -alţii. Sînt şi acum nenumăraţi români în funcţii mai mici provinciale. Cît pentru cele 80 de bîte, poate reclamanţii se referă la Simion Cozma, care a primit la eliberare 50. Pe judele Bostan cînd l-a căutat pentru dijmuire se găsea prin Certeje, făcea colectă .pentru deputăţia la Viena. Iar Dumitru Todea a fost totdeauna sursa şi originea tuturor relelor pe domeniul de sus al Zlatoei. Ceea ce i-a zis ca o ameninţare, spre în-fricarea şi a altora. Dumitru Todea nu „induce" ci „seduce" plebea. Pe .supuşi i-a cîştigat promiţîndu-le să le obţină tot de la înalta Curte, oricît de mari le-ar fi cererile, dacă vor face să fie pus el jude dominai. El a întârziat şi lemnele pentru topitorie, abia după 8 bite s-a executat. Ei, juzii dominali din Rîu Mare şi Cîmpeni, au fost făuritorii plîngerii, ei care ca seductori au fos,t urmăriţi împreună cu furii, prădătorii, judiciar, în scaunul dominai, osîndiţi şi pedepsiţi după merit. Astfel de fabricanţi de memorii, uitaţii tăinuirilor şi f raudelor din trecut ai erariului regesc, cred că prin maliţioasele lor plîngeri născocite şi molestări ale .instanţelor pot înfrica provizoratul şi reintroduce vechiul fel de tăinuiri şi fraudă, nu obosesc în a avea mereu printre ei comisii de investigaţie, nesocotesc cheltuielile erariale. Pe mălsură ce asemenea amăgitori se înmulţesc, plebea nenorocită e prădată, căci înşelînid ei plebea simplă, fac sub felurite pretexte colecte. Asemenea oameni neastâmpăraţi ar trebui cu atât mai mult pedepsiţi, cu cît ei nu s-au ruşinat să reînnoiască unele puncte ale plînge-xilor lor şi să molesteze cu ele instanţele, după ce de două ori au fost cercetate prin comisie, iar acum a treia oară185. Totuşi, provizorul, Gheorghe Devai, prin decretul regesc din 25 aprilie 1783 va fi mutat la Hunedoara şi adus în locul lui provizorul de acolo Iosif Podivinszki186. Oficiul superior însă va disculpa pe provizor, îi va recunoaşte meritele, juzii, juraţii şi locuitorii ascultaţi nu vreau să ştie nimic de plîngere, ea s-a făcut numai prin nişte inşi neliniştiţi. Hotărăşte să se publice ca de acum încolo nici un memoriu să nu se mai primească fără semnătura procuratorului concipient187. Nu lipseşte din acest vîrtej de plîngeri şi întîmpinări nici domeniul de jos al Zlatnei. Cotitura de prin anii 1770 în mineritul de aci trebuia să afecteze Zlatna însăşi, ca şi satele care îi aparţineau. Plîngerile se ţin lanţ si aci. Gravaminele se mişcă în jurul muncilor sporite, căraturi de minereu, de cărbuni, salarii mici, plata puţină pentru transporturi deşi distanţele au crescut, lucru la noile clădiri, la locuinţele funcţionarilor, lemne de foc pentru aceştia, felurite abuzuri, bătăi. Cercetări cu rezultate nefavorabile etc. Zlatna în apărare îşi invocă privilegiile, sarcinile de pînâ aci. în august 1773 într-o petiţie semnată judele, juraţii şi toată comunitatea se plîng că de trei ani încoace minerilor li se impun 2 florini dare 485 5 idee. 1732. Ibidem, 1732, nr. 1347,. 486 Tezaurariat, 1783, nr. 466. 487 24 nov. 1783, Of. minier, 1783, nr. 1213. 164 RASCOALA LUI HOREA în loc de unul. Guvernul i-a scutit de unul şi totuşi acel un florin în plus li s-a înscris ca restanţă. Breslaşii toţi, paznicii, unii slujbaşi domeniali de trei ani n-au plătit contribuţia (darea) şi aşa restanţele tîrgului cresc mereu188. Dar şi aici gravaminele sporesc după reglementare. La 29 octombrie 1776, în legătură cu revizuirea şi reducerea impunerii cu taxă a celor săraci, cerşetori, infirmi, aflăm că ţiganii din Zlatna au fost impuşi cu 2,36 florini taxă, cînd ei înainte plăteau numai cîte <1 florin, iar dre|pt slujbă erau obligaţi doar să oînte cu cetera sîm-bătă la crîşma dominată pentru înveselirea oaspeţilor 189. Un regim aparte aveau numai ţiganii spălători de aur, organizaţi în companii, ,cu cîte un voievod în frunte fiecare. La 17 mai 1784 de pildă, se găsesc înregistraţi 1 505 capi de familie sub 20 de voievozi190. Listele lor variază, fireşte. După un act din 10 decembrie 1776 scribul măsurător al cărbunilor a emis ţidule false, pentru mai multe care de cîte au adus, pentru cele în plus luînd el bani. Iar ei cărbunarii au fost prinşi, bătuţi (ca fiind ei vinovaţi)191. Cei din Presaca, de pe domeniul de jos, se plîng de lemnele de cărbuni ipe care trebuie să le facă pentru monetăria (din Alba Iulia. Pentru monetărie, pentru huţa de aci, pentru berărie trebuie să facă în total. 1 300 de stînjeni. Şi preferă să taie lemnele în pădurile din hotarul lor192. Lungi idiscuţii în jurul noii taxe domeniale. Se plîng împotriva ei înainte de toate minerii breslaşi ai Zlatnei, ei socotindu-se beneficiari nu numai ai vechilor privilegii, ci şi ai noilor legi miniere. Diferendul se năştea acum din deosebirea pe care Fiscul o făcea între sarcinile lor faţă de stat, şi cele faţă de domeniu. In 1779 diferendul s-a judecat chiar de Tabla regească, din Tîrgu Mureş. Minerii prin cei trei Cehae Magistriy Ioan Csejka, Dobra Anghel şi Josef Feszti, invocă privilegiile date de regele Ludovic din 1357, confirmate, adăugite de regii Sigismund şi Albert, de principii Transivaniei, pînă la guvernatorul Gheorghe Bânffy. Privilegiul iniţial se adresa minerilor germani veniţi. Cu timpul însă s-au adăugat şi alţii, unguri, români. Ba în breaslă au intrat şi -feluriţi meseriaşi, care toţi se consideră beneficiari ai privilegiilor iniţiale. Argumentele invocate de mineri sînt : ,1. înaintaşii lor au fost chemaţi în ţară de regi fără să-i oblige la nici o taxă, decît doar la urbura obişnuită de o optime din produsul lor. Pretinzîndu-le Erariul acum taxă, aceasta îi îndeamnă la emigrare, ceea ce de bună seamă nu e în intenţia nici a ţării, nici a principelui, cum n-a fost nici a regilor de altădată. 2. Mineritul e o meserie cu multe riscuri, o muncă grea de ziuar noaptea, toată săptămîna, în pîntece&e pămîntulul. Iar pînă cînd ei lucrează sub pămînt, cei de la suprafaţă îi provăd cu hrană, îmbrăcăminte 188 Of. minier, 1773. 188 Ibidem, 1776, nr. 1064. 190 Tezaurariat, ITŞ^nr. 514. 191 Of. minier, 1776, Prezidiale, nr. 4. 192 Of. minier, 1782, 16 mart, nr. 292. FRĂMlOT^ĂRÎLE DIN MUNŢII APUSENI şi altele. Dacă aceştia n-ar fi, ei n-ar putea trăi. De aceea meseriaşii pentru minerit sînt tot atît de necesari ca şi mineritul însuşi. Cum toţi împreună promovează mineritul, Erardul nu le poate pretinde nici un fel de taxă. Nici orînduielile din 1747 şi 1771 nu-i privesc, acestea se referă numai la cei din afară, aşezaţi temporar. Ei toţi sînt urmaşi ai vechilor mineri, toţi cu locuinţă stabilă în oraş, trecuţi în rîndul locuitorilor lui şi se ocupă mai mult sau mai puţin eu mineritul; deci privilegiile se referă la toţi, în totalitatea lor. Acuzaţia vine cu întâmpinările sale. Zlatna trebuie să fie obligată la taxă întocmai ca şi alte locuri taxaliste. Oricum ar fi clasaţi, minerii nu pot să se sustragă de la taxa faţă de domnul pămîntesc. Dacă Fiscul ca domn pămîntesc nu le~a pretins-o un timp, aceasta nu le ipoate servi de apărare, el a fost liber să o ia sau să nu o ia. Minerii să-şi probeze descendenţa pe care o pretind, căci nu e de crezut ca regii ungari să fi înţeles privilegiile lor ca referindu-se la toţi, de orice condiţie §i origine, strînşi scrisoarea pro vizor ului: „Miie provizoriii nu-mi porunceşte, iar pe scrisoarea lui mă c..şi-apoi l-au dus între puşti la casa şpanală. Asemenea întîmplări — socotesc ei — au tulburat mulţimile nenumărate şi neştiutoare ale streinilor adunate din comitatele Cluj, Dobîca, Turda* Solnoc, Alba de Jos, Zarand, ca şi din Crasna, Chioar, cum se întâmpla la vreme de tîrg. Mai ales crişenii din Zarand, fie pentru mtîmplarea cu calul, fie pentru că oamenii arendaşilor au vrut să-i pedepsească şi numai pentru rachiul adus cu ei ca merinde, s-au aruncat asupra butoaielor, le-au spart pe toate cîte se găseau în tîrg şi numai juzii şi juraţii abia i-au putut opri să nu spargă şi pivniţa fiscală. Primii care au tăbărât asupra butoaielor au fost mai curînd streini, 4 soldaţi grăniceri şi nişte soldaţi in concediu de aici, un soldat din Huedin. Din domeniul de sus n-a fost nici un jude, jurat, gornic sau tată de familie de cinste, deeît numai nişte de cei fără minte (simplicioli), de cea mai joasă teapă, la care lipsa de respect faţă de mai marii lor e înnălscuită, care sînt mereu nesupuşi, duşmănoşi, rebeli, îndărătnici ! Cit pentru cele îndurate din partea subalternilor arendaşilor, bătăi, gloabe s-au plînjs autorităţilor mai înalte, anume Guvernului. Pe provizor îl roagă doar să le recunoască nevinovăţia, să nu-i pedepsească în vreun fel pentru această, tulburare. Dacă nu le-ar da crezare, să cerceteze întreaga tulburare şi fapta unuia sau altuia dintre ei să n-o pună în sarcină la toate satele259.. Apărură în aceeaşi zi şi reprezentanţii comitatului. Lucrurile fură, reluate şi în faţa lor. Nu sună mult deosebit nici ,,protesftul“ din faţa lor a judelui Dumitru Todea din Rîu Mare în numele juzilor, juraţilor domeniului de sus. Să le reţinem şi numele, căci ne vom mai întâlni cu unele din ele : Simion Bostan judele dominai din Câmpeni, cu juraţii Gavriiă Birău, Gheorghe Bobar, Todor Bobar, Ion Birău Tocul, Andrieş Paşc, şi gomicuî Gligore Birău. Din Rîu Mare : Ion Oneţ jude eomitatens, Iacob Zehuţ şi 1— 259 Ibidem, acelaşi număr. FKAMINTARILE DIN MUNŢII APUSENI 183 Dumitru Vîţu juraţi ; din Bistra: Iosin Buţa jude dominai şi Petru Marc jurat ; din Rîu Mic : Iştoc Suciu jurat. Ceea ce s-a întîmplat ieri în tîrg s-a întâmplat fără ştirea dinainte a juzilor şi juraţilor şi a capilor de familie mai de omenie din cele patru sate. Spargerile le-au făcut nişte mişei de pe domeniul de sus şi .streinii adunaţi din toate părţile în târg. Arendaşii să-şi continue mai departe crîşmăritul contractat. Ei juzii, juraţii şi oamenii mai de omenie .nu-l vor tulbura şi nici băuturi nu vor aduce pentru a crîşmări, deeît dacă li se dă voie de către dregători şi li se hotărăşte un loc deosebit în :târg pentru aceasta, unde să poată crîşmări şi ei liber, cum au şi cerut prin memorii către înălţatul împărat, către Guvern şi către Cameră. -Aceasta cu atât mai mult, cu cît târgurile (bîlciurile) sînt regeşti şi cele patru sate le-au cumpărat cu bani. Repetă şi ei cît de greu le-a căzut «satelor să vadă gornici înarmaţi, cu lănci, cu puşti, cu pistoale cutreierând târgul260. Inspectorul crişmăritului arendaşilor la rîndul său nu poate trece cu vederea necesitatea despăgubirilor ulterioare şi nici viaţa nu şi-o simte în siguranţă. El a aflat sigur că unii locuitori din domeniul de sus îi ameninţă şi pe arendaşi şi pe el, le ameninţă chiar viaţa. Nu e împotrivă ca şpanul sau provizorul să ia în mina lor în vreun fel crîşmă-xitul pînă cînd va primi noi ordine sau starea de acum se va linişti. Ca nici locuitorii să nu ducă lipsă de băutură, nici erariul să nu sufere pagubă, el inspectorul oferă şpanului sau provizorului băutură suficientă, ha chiar locuitorilor celor patru sate dînd ei socoteală ulterior sau chiar arendaşii plătind crîşmarii pentru aceasta. Trece asupra provizorului pivniţa şi buţile cu băutură sub inventar, iar el socoteşte să plece cît .mai repede din faţa acestui popor turbat261. Juzii prin reprezentantul lor răspunseră că ei de crîşmărit nu vor .să trateze, dreptul de crîşmărit ţine de Fiscul regesc, arendaşii să-şi continue crîşmăritul pe care l-au arendat, ca să nu poată pretinde în viitor vreo despăgubire a cîştigului pierdut. Provizorul declară şi el că fie că vor continua sau nu crîşmări tul, arenJda de 12 000 florini anual vor trebui să o plătească, iar crîşmăritul în sine nici el nu-l poate trata fără ordine precise de la Tezauraiiat. Reprezentantul juzilor, Dumitru Todea, reluînd cuvîntul insinuează -că arendaşii au luat crîşmăritul cu arendă atât de mare cu gîndul la un cîştig nemăsurat. Iar ca să aibă motiv de despăgubiri şi-au înarmat gor-nicii, pe doi i-au pus să alerge călări prin tîrg înjurînd pe locuitori, şi acum caută cum ar putea să se sustragă de la plata arenzii. Ei (ţăranii) îi lasă pe domnii arendaşi liberi să crîşmărească, şi care din ei (ţăranii) va avea bani şi va vrea,, să bea vin, care nu să bea apă ! Provizorii! ar fi vrut să încredinţeze, sub răspundere, paza pivniţei arendaşilor judelui şi locuitorilor din Cîmpeni. Satul însă nu voi să primească, arendaşii să şi-o păzească singuri ca şi pînă acum, ei au destule slujbe de făcut, iar arendaşii îşi au slugile lor, gomicii plătiţi, 260 îbidem. 261 îbidem. 184 RĂSCOALA LUI HOREA să-şi păzească eu ei pivniţa^ iar dacă vor fi siliţi* declară că vor recurge la instanţele mai înalte. Inspectorul oferi'atunci pentru pază pe gomicii săi, (dacă aceia, fugiţi acum de teamă, vor putea fi readuşi. Crîşmăritul mai departe însă îl ref uză din nou de teamă ca lucrurile să nu ia o întorsătură şi mai primejdioasă. Provizorui propuse şi satelor să ia asupra lor crîşmăritul în continuare, dar acelaşi răspuns : ele nu vor să trateze crîşmăritul numai dacă vor primi de la Cameră dreptul de a crîşmări şi ei. încheie şi el că fără ordine precise din partea Tezaurariatului nu poate trata crîşmăritul262^ Jocul acesta al inocenţei, al neştiinţei, pentru juzi, şi mai ales pentru unul ca Dumitru Todea, nu era deloc uşor. Aruncarea vinei pe slujitorii arendaşilor, pe netrebnici, pe străini nu prea avea aer de verosimilitate*. Insistenţa ca arendaşii să crîşmăreaseă mai departe îşi avea şi ea reversul posibil : să mai crîşmăreăscă dacă le convine ! Tezaurariatul nu se mulţumii cu atît. N-avea să se întemeieze numai pe depoziţiile de moment ale celor interesaţi. Oficiul superior minier ordonă el — împreună cu vicejudele nobililor şi cu doi caneelişti fiscali, în frunte cu homo regius Francisc Csemyanszki să facă o investigaţie amănunţită, să vadă dacă tulburarea se datorează într-adevăr purtării din tîrg a slujitorilor şi gornicilor arendaşilor sau altcuiva trebuie să i se impute culpa ? Să se descopere corifeii exceselor săvirşite* să se evalueze pagubele, şi spre a fi despăgubite să se deschidă acţiune împotriva făptaşilor pentru a fi (pedepsiţi. Oficiul minier să se străduiască să convingă pe arendaşi să continue crîşmăritul, mai ales dacă se va afla din cercetări că numai din vina slujitorilor lor s-a iscat tulburarea.. Iar dacă de teama nesiguranţei ar refuza, Oficiul superior să indice cită forţă armată şi pe cit timp e de cerut de la Prefectura Armelor pînă la. restabilirea securităţii erîşmăritului. Altfel, şi arendaşii să fie serios chemaţi să-şi oprească sever slujitorii de la orice insolenţe263. La cercetarea ordonată de Tezauraraat, încheiată la 19 iunie, cei 4S de ascultaţi caută iarăşi să arunce vina tulburării pe insolenţa slujitorilor înarmaţi ai arendaşilor, spargerea buţilor pe streinii din afara domeniului. Erau de pe Criş, spun unii, din Ungaria şi din Huedin spune unul. Sporesc doar scenele, le colorează cu noi amănunte iritante. Insolenţi au fost cu deosebire slujitorii, armeni şi ei, Vertan şi Izsâk, care alergau călări prin tîrg provodnd lumea. Gornieii în slujba arendaşilor erau şi ei înarmaţi cu puşti, cu pistoale, cu lănci. Mai mulţi ascultaţi ştiu de întîmplarea lui Zehuţ. Dar mai ştiu şi altele. Citează cîteva amenzi şi numai pentru cîte un pic de rachiu adus ca merinde. Pe unul care cumpărase doi boi şi îşi bea mai la o parte aldămaşul cu partenerul, gomicii îl globiră cu 6 florini, cînd doar sfertul de rachiu îl cumpărase chiar de la crîşma arendaşilor. Pe unul slujitorii l-au iritat lovindu-i în cap calul, pe motiv că nu-i face loc. Pe o femeie din Hălmagiu care vindea nuci Izsâk o călcă cu calul şi-i împrăştie nucile. Alergînd mai departe, pe un -om de pe Criş, care-şi aşeza în sac lina cumpărată în tîrg, 262 Ibidem, Declaraţii în faţa a doi asesori ai comitatului, a tricosimatorului din Câmpeni şi a unui nobil. 263 Sibiu, 29 mai 1782. Ibidem, sub acelaşi număr. FRĂMÂNTĂRILE DIN MUNŢII APUSENI 185 îl răsturnă cu calul. Acesta, furios, începu să-l înjure de suflet, puse mâna pe o securice şi se repezi la butoiul cel mai apropiat şi-l sparse. Ceea ee văzînd alţi crişeni se -repeziră la altele şi aşa le-au spart apoi cu ce-au putut, cu securi, cu bite, cu pari, cu-pietre pe toate. Au spart, după mărturii 8 sau 9 buţi, sau 8 buţi de vin şi 2 de rachiu. „Spargeti -— strigau — pentru că noi nu putem vinde vin din pricina arendaşilor". ■— „Spargeţi, nimiciţi buţile arendaşilor, nimic nu vă temeţi'4 — se îndemnau unii pe alţii. Dar acum aflăm şi ceva în plus. Ştefan Şimonca din Cîmpeni auzise că cei din Rîu Mare şi din Bistra se adunaseră în preziua tîrgului şi hotărâseră că întrucât ei cumpăraseră dreptul de tîrg au voie să crîşmă-xească. De ceea ce înştiinţaseră şi pe arendaşi. El e cel care a reuşit să-i oprească să nu spargă şi pivniţele. Judele Dumitru Goia ştie că juzii şi juraţii domeniului de sus s-au dus la Abrud, la Samuil Martzi să le facă cerere la Tabla comitatului pentru crîşmărit, sau cel puţin pentru prima zi de tîrg, dacă nu pentru primele două, acesta fiind dreptul celor patrii -sate, nu al arendaşilor. Tricesimatorul auzise de la Anton Bisztrai că în preziua tîrgului Dumitru Todea trecând pe la ©1 i-a spus că poporul € în mare fieribere şi are de giînid să spargă buţile arendaşilor, cerîndu-i sfatul.-La ceea ce el ar fi sfătuit să nu o încerce. Gomdcul şpanal Petru i& Al. Neamţu, op. cit., p. 263 ; I.K.H., Dipl. I, p. 187—190. 267 SIbidem, p. 190—101, 195—197. 268 0DR.H, Dipl. I, p. 202—1220. 188 RĂSCOALA LUI HOREA în tot timipul sărbătorilor de Paşti, împotriva obiceiului, s-a abţinut de? la frecventarea crîşmelor spre nu mica pagubă a arendaşilor. Arendaşii au trebuit să caute pe vicarul neunit. Dar cu toate că popa chemat fu silit să-şi retragă cuvintele, ei arendaşii nu cunosc pînă acum efectul retragerii. Pînă cînd nu va fi luat mai aspru, poporul va stărui sub' puterea afuriseniei. în legătură cu tulburarea, ei arendaşii acum mai ştiu că ţăranii domeniului de sus încă cu două săptămâni înainte de tîrg: hotărîseră violenţa269. Provizorul drept răsipuns fu de părerea ca autorii şi instigatorii tulburării să fie pedepsiţi numaidecît cum merită şi obligaţi la despăgubire. Dar şi arendaşii să-şi continue crîşmăritul întrerupt, ca încetând cîştigul paguba să nu devină şi mai mare270. In 28 iunie 1782 se face investigaţia răşpuns la plângerea domeniilor de sus şi de mijloc înaintată împăratului, investigaţie ordonată de Tezaurariat, şi cu o cale şi asupra dreptului de crîşmărit. O fac acelaşi provizor al Hunedoarei Podivinszki, cu homo regius Csernyanszki, dar şi procuratorul domeniului Samuil Beretzky şi un senator din Abrud. Ei trebuiau să afle însă nu numai veracitatea plângerii, ci şi pe. mentorii acţiunii. Convocam pe juzii, juraţii şi bătrînii satelor însă aceştia, nu se înfăţişară de la început, ci mai întîi ţinură sfaturi între ei, instru-induHse în vederea răspunsurilor. Apoi pînă şi în prezenţa lor, a anchetatorilor, se mai şuşoteau ce să răspundă. Cerură ca trei din angajaţii pentru crîşmănt, Vasilie Goia, Maca vei Bota şi Burs Sim să nu. fie* chemaţi mărturie — ceea ce anchetatorii au şi acceptat. Ce au putut: afla e că martorii acţiunii (Praecursores, Ductores et Injormatores) sînt Nikula Ursz alias Horja, primarius e Deputatis Viennam expedirî solitis, Dumitru Todea judele dominai în Rîu Mare, Simion Bostan (Busztan) jude dominai în Cîmpeni, Şimoca Cotoşel, jude comitatens în Cîmpeni, Popa Dumitru Marc, preotul neunit din crângul Certeje al Câmpenilor, pe care apoi i-au şi oprit serios de la asemenea seducţii. Reieşi că deputăţia a plecat din consimţămîntul şi contribuţia voluntară parte a satelor, parte a lor, contribuind fiecare cu cîte 3 creiţari. Cit priveşte scutirile de vamă pentru bucatele aduse invocară privilegiile, care de un timp sînt încălcate, exceptând de la scutiri mai întîi bucatele aduse pentru câştig, iar acum pînă şi cele aduse pentru propria hrană sânt taxate. Ba e încălcată acum şi îngăduinţa de a aduce pentru prilej de căsătorie. Plângerea le-a alcătuit-o Samuil Marczi din Abrud-Cît pentru crîşmărit, ei înainte răscumpărau drejptul de crîşmărit plătind 7 creiţari de patru vedre de vin, 1 1/2 creiţari de cupa de rachiu. Puteau crîşmări vinul cu 6 creiţari, cel mult cu 7 cupa de vin, de rachiu cu 14, acum trebuie să cumpere vinul cu 10 şi 12 creiţari cuplaj rachiul cu 24 şi nu mai sânt îngăduiţi să fiarbă nici din prunele lor, nici din grînele mai rele care nu mai sânt bune pentru copt pâine. M[iine-rul domeniului de mijloc nu-şi mai poate aduce acum băutura pentru nevoile casei, e oprit să-şi ducă cu sine în mină şi rachiul de înviorare^ cînd el trebuie să trudească săptămîna întreagă, ziua, noaptea, în mină.* 269 Tezaurariat, nr. 577. 270 îbidem. framîntAbile din munţh apuseni 189 la şteampuri. Cei din Câmpeni revendică dreptul de crîşmărit în tîrg pe care l-au avui Cît priveşte scăderea preţului de schimb a aurului, aceasta a introdus-o numai Samuil Marczi de la sine. Nota numind pe corifei înscrie 13 nume, printre care şi a lui Petru Nicula. Apar şi doi fii ai lui Dumitru Todea, Gomboş Urs, judele dominai din Rîu Mic, Iacob Zehuţ. La 13 iulie 1732 provizorul alarmează din nou Oficiul minier. Cei din Abrud-Sat s-au plins iarăşi împotriva samavolniciilor lui Vertan şi Izsâk, i-au adus la cunoştinţă că dacă vor mai comite asemenea excese, poporul întărâtat fiind s-ar putea întîmpla ceva nedorit. Dacă arendaşii ar fi avut altfel de oameni, poporul n-ar fi fost înjuriat, — spun — nu s-ar fi înfuriat aşa ca să spargă buţile. El, provizorul, a impus judelui şi poporului din Abrud-Sat să nu facă vreo tulburare pînă se face investigaţia. Ceea ce au promis, dar nici ei să nu fie aţâţaţi, să nu fie împinşi la răzbunare. La cercetare mai ales Vertan se dovedi de o insolenţă revoltătoare. Pe mulţi îi lua la pumni, pe unul l-a luat în picioare, pe altul l-a aruncat de piept din casă. La cei prinşi cu băutură nu numai le lua băutura şi îi globea, dar îi şi batea rău. Revoltă mai ales blasfemierea în toate chipurile a celor sfinte, la care poporul e atît de sensibil. O dată ducîndu-şi calul bolnav pe stradă şi întrebat de „colegul44 său unde-1 duce, răspunse că la biserica românească, la popa, să-i facă slujbă, să se facă bine. Ş.a. asemenea. Celălalt, Izsâk, injuria pe dregători : lui provizorul nud porunceşte, nici dregătorii nu-l pot cere lui în vreun fel satisfacţie, judele domnesc e un „hunczfut" (poric de cîine), şpanul altul şi provizorul mai marele lor271. Cercetările, tot mai multe, nu readuceau însă siguranţa pentru arendaşi şi nici curajul de a mai relua crîşmăritul în domeniul de sus, in ciuda asigurărilor oficiale, în ciuda somaţiilor de a-şi respecta contractul. îl continuă numai în cel de mijloc şi cel de jos. Dar nici cel de mijloc nu mai mergea normal după întîmplare. Oamenii îşi iau îndrăzneala, încalcă dreptul cumpărat al armenilor, sabotează, ameninţă. La apropierea târgului de Sînpetru din Câmpeni, care în 1783 cădea la 8—9 iulie, armenii se gândesc la o nouă tentativă de a-şi expune în tîrg băuturile. Intenţia lor stîrni, fireşte, o nouă agitaţie. Provizorul Devai prevenise Oficiul superior minier încă de la 1 iulie. Pentru asigurarea crîş-măritului lor în tîrg şi supunerea locuitorilor la prestaţii e nevoie de 500 (!) de pedeştri şi 200 de călăreţi. Corifeii, fără ajutor militar şi fără tulburare nu pot fi prinşi şi deţinuţi. Fără jasistenţă militară n-ar putea crîşmări nici provizoratul, necum arendaşii272. Cele patru sate protestară în 4 iulie şi în scris. Aud că arendaşii vreau să aducă vin de crîşmărit în tîrgui de Sînpetru din Cîmpeni cu însoţire militară. S-a văzut doar ce s-a putut întîmpla în 24 mai, cînd a fost tulburată negustoria tuturor, şi a celor din afară, dar şi a lor, vînzarea vitelor mai ales, în dauna taxei dominale şi a altor prestaţii. 271 I.R.H., Dipl. I, p. 197—201, 23-5, 256—258. 272 Tezaurariat, nr. 679. RĂSCOALA LUI HOREA 190 Vreau să fie opriţi domnii arehidaşi de la negoţ în tîrg, cu sau fără braţ militar. Ei să nu împiedice în nici un fel negoţul, altfel ei, supuşii, nu vor fi în stare să poarte nici o sarcină publică273. Armenii sondară totuşi, ia 5 iulie, Oficiul superior minier, dacă crede că o pot face în siguranţă ? Se gîndese, fireşte, la temeritatea poporului. Ei ştiu că nici măcar în domeniul de mijloc nu pot urmări în siguranţă pe „prevaricatori“. O recunosc înşişi că „răul dinainte se poate preface în şi mai rău“274. în asemenea condiţii autorităţile desigur nu-i încurajară, şi nici ei nu-şi luară îndrăzneala de a înfrunta ostilitatea. Horea e ţinut mereu sub observaţie de dregătorii domeniului, de provizoriii domeniului Gheorghe Devad cu deosebire. Nu mult după tulburare, la 8 iulie 1782 acesta scrie din Qimpeni : „Horea alias Ursu Nicula despre care domnul şpan scrisese de curînd că a .plecat din nou la Viena, încă nu a plecat ; în prezent se află aid în târg ; au făcuit atîtea şetre în care şi-au expus vinul de vînzare, că de multă vreme nu-şi amintesc să fi expus atîta vin. Cei din Abrud şi cei din Abrud-Sat au adus chiar şi rachiu destul şi îl vînd. Am pus să fie adunate bîtele şi ciomegele de la oamenii venind la tîrg“ 275. în februarie 1783 e căutat şi în Ciucea. Oficiul montan scria comitatului Cluj să prindă pe Ursu Nicula, Petru Nicula şi Manciu Cristui, „coriphaeos quosdam tumultus excitantes“, care s-ar fi ascuns în satul Ciucea276. Armenii n-au mai îndrăznit să vină în tîrg, în sdhimlb ţăranii, se vede, crîşmăriră sub ochii autorităţilor. Apropiindu-se tîrgul de Sintămăria Mică nou obţinut de delegaţiile ţărăneşti prin privilegiul imperial din 14 august 1782, cele patru sate ale domeniului de sus îşi încearcă din nou norocul. Cerură Guvernului dreptul de a-şi putea vinde băuturile şi de a beneficia de taxa tîrgului în virtutea privilegiului lor, aceasta aducîndu-le un cîştig necesar pentru acoperirea multelor lor nevoi, mai ales că ele au cumpărat locul şi vama tîrgului. Privilegiul însă se exprima în termenii generali ai privilegiilor de tîrg, vorbea de libertatea vânzării a tot felul de mărfuri sau lucruri, nu pomenea anume băuturile 277. Directorul fiscal, consultat, fu de opinia că legile interzic supuşilor crîşmăritul şi măcelăritul înainte de Sînmihai. Cu ceea ce fu de acord şi Tezaurariatul278. Guvernul în răspunsul său din 30 iunie 1783 se arată contrariat. La asemenea cutezanţă, supuşii au fost iarăşi, fără îndoială aţîţaţi de vreun avocat. Nici vînzarea liberă a băuturilor, nici taxa târgului nu li se poate nicidecum admite. Decît doar pentru uşurarea lor întrucîtva admiterea acestui al cincilea tîrg sau mutarea unuia din tîrguri la această dată pentru a-si putea vinde mai bine vitele îngrăşate. Dreptul 1----------—- (’ 2/3 Tezaurariat, 1782, nr. 644. 274 Ib&dem. 275 Ad Neamţu, op. cit., p. 264. 276 După Protocollum politicum al corn. Cluj, 1783, febr. 24, D. Prodan, op. p. 18. 277 Tezaurariat, 1782, nr. 52. 278 Tezaurariat, 1783, nr. 632. framIntările din munţii apuseni 191 de ertşmărijt e în virtutea legilor al Fiscului, şi cum pe domeniul Zlat-nei nimeni nu are vii, acest drept îi compete fără limită. Privilegiile se acordă doar fără a vătăma dreptul altuia ; aşa această neaşteptată pretenţie a supuşilor e vrednică de o severă dezaprobare279. în Cîmpeni se ţineau înainte patru tîrguri anuale, la Florii, la Rusalii, la Sînpetru şi la Sf. Dumitru, iar săptămînal sîmbăta. Cel obţinut pentru 27 şi 28 august era al cincilea. Crîşmăritul îl ţineau locuitorii, eare-1 răscumpărau cu taxă anuală. Ei au cumpărat şi locul de tîrg. Vama largului, care aducea vreo 40 florini anual se împărţea între şpan şi judele din Cîmpeni. Ea se lua numai de la streinii care aduceau mărfuri. Locuitorilor nu li se lua nici după vite 28°. Dacă s-ar introduce o asemenea vamă, remarcă provizorul însuşi, locuitorii şi-ar duce vitele de vânzare la Huedin, la Aiud, la Turda, la Cluj281. Noul tîrg se menţinu, vama târgurilor rămase ca şi pînă aci, crîşmăritul însă nu. La 19 august cei doi armeni, cerînd Tezaurariatului rezilierea contractului, îşi varsă furia împotriva locuitorilor. „Acest popor incult al aşa-zişilor mocani“ a stîrnit atita ură împotriva lor din pricina crîşmări-tului, că nu mai e de umblat printre ei nici unui arendaş şi cu atît mai puţin de neamul lor armenesc. îi ameninţă deschis cu toate felurile de moarte dacă mai continuă arenda. După exemplul lor au turbat şi cei din domeniul de mijloc. Slujitorii, bătuţi de moarte, nu mai îndrăznesc să şe apropie de cele două domenii. Şi doar provizorul cunoştea prea bine obiceiul acestui neam viclean şi neîmblînzit al mocanilor, ştia că trăind pe aceste locuri sterpe, cîştigîndu-şi ale traiului mai ales din vîinzarea de vin şi rachiu, cere pentru el «crîşmăritul. încă din timpul tulburării sofroniene îşi roade doar frîul282. Tezaurariatul răspunse negativ la 31 decembrie 283. Ascultaţi fiind acum, la 9 septembrie 1782, de Podivinszki şi Kaîmar, şi cei trei excluşi de la investigaţia anterioară la cererea ţăranilor ca fiind interesaţi, cei trei numesc drept principali autori şi corifei ai tulburării din tîrgul de la Cîmpeni pe Dumitru Todea, judele din Rîu Mare, Sirnion Bostan judele din Cîmpeni, Iacob Zehuţ, Paşc Cotoşel şi Petru Nicula. Din suita lor pe Popa Dumitru Marc preotul crîngu-lui Certeje, Avram Şchiop, Şimonca Cotoşel judele din Cîmpeni, Coroi Popa Gliga şi Ion Morar din Cîmpeni, care la felurite prilejuri se sfătuiau. în timpul tulburării, printre spărgătorii buţilor au mai fost Capra alias Toma Petru din crîngul Sohodol al Cîmpenilor, nepotul popii din Certeje, Dumitru, Pleşa Florea, Petru Nicula, Piesa Nicula, Todea fiul judelui din Rîu Mare Dumitru Todea, Vîrtolomei Vasilie din Rîu Mare. Ba şi unul Medard din Bistra şi Ionuţ Teoc din Cîmpeni. Popa Lazar din Abrud-Sat cel acuzat de Martin Bosnyâk nu s-a dove- 270 Arh. St. Sibiu, 29e, 29g. 280 Qf minier, 1777, nr. 90. 281 Ibidem, 1778, nr. 204. 282 Ibidem, 1782, nr. 804. 283 Ibidem, 1783, nr. 158. 159. 192 RĂSCOALA LUI HOREA dit vinovat. Tulburarea însă a fost urzită desigur cu săptămîni înainte284, Cele opt sate, se vede, înaintaseră încă un memoriu, în acelaşi sens, căci întîmpinările vieecomitelui şi judelui nobililor investigatori la 19 septembrie 1783 vorbesc de două. La cele din primul memoriu mai adăugau că privilegiul de care s-au bucurat pînă acum nu şi l-au reprimit, comisarii trimişi de Guvern pentru cercetare ori n-au făcut cercetarea cum se cuvine, ori interesaţi n-au răspuns cu dreptate la poruncile preaînalte, deşi au cerut de la Guvern în nouă (!) rînduri comisari din afară neinteresaţi, nu li s-au dat. Pe ei cei care se întorc de la Viena dregătorii domeniali îi ameninţă în toate chipurile, încît lăsîn-du-şi copiii, rătăcind de ici colo, nu-şi mai pot lucra minele. Au cerut nu numai menţinerea în’ viaţă a celor condamnaţi, ci şi ca pînă cînd nu se vor rezolva controversele între ei şi domnii lor, dregătorii să se abţină de la orice prindere. Cele patru sate ale domeniului de sus au arătat'împăratului şi deosebit că deşi după privilegiile lor nici un arendaş din afară nu are voie să crîşmărească în tîrg împotriva voii j uzilor, totuşi provizorul Devai, împotriva voii tuturor, a lăsat să se aducă nouă buţi, ceea ce văzînd locuitorii le-au vărsat pe toate. Şi-apoi li s-au luat 10 000 florini despăgubire. Investigatorii convocînd — spun ei — din Rîu Mare 40, din Rîu Mic 23, din Cîmpeni 60, din * Ristra 26, din Muşca 4, din Cărpiniş 6, din Bucium 7, din Baia de Arieş 8 locuitori, juzi şi juraţi şi cetindu4e punct cu punct, în limba lor, plîngerile, toţi au răspuns într-un glas că ei nici de memoriile acestea, nici de altele dinainte nu ştiu nimic, nici nu vreau să ştie şi nici nu s-au făcut cu consimţămîntul şi preştiinţa lor, ci doar de către unul sau altul de fire neliniştită (pe care ei însă nu-i cunosc), rătăcind, ascunzindu-se ici colo, ori îndemnaţi de către neamurile sau apropiaţii celor condamnaţi. Despăgubirea cea mare nici nu priveşte decît satele domeniului de sus. Şi ea a fost stabilită nu la 10000,, ci la 8 000, strînşi pe rond. Cei 110 husari au fost aduşi pe capul lor numai pe un timp. Cele două memorii sînt împotriva adevărului — conchid investigatorii 285 286. Cînd arendaşii fură somaţi să plătească arenda de 2 000 de florini pe ultimele două luni, cu data de 1 august, se eschivară. In domeniul de sus, ei nu mai crîşmăresc şi nici în cel de mijloc crîşmăritul nu merge, oamenii îşi aduc din afară băuturi pentru nevoile lor şi chiar le crîşmăresc, împotriva opreliştii. Să fie suficientă cauţiunea depusă, pînă cînd se va rezolva problema236. Drept dovadă aduseră declaraţia colectivă a crîşmarilor din Abrud-Sat, Cărpiniş şi Bucium. Ar crîşmări înainte — spun ei — dar de cînd cu tulburarea de la Rusalii din tirgul de la Cîmpeni, oamenii prinzînd încredere, slujitorii arendaşilor nu mai îndrăznesc să se poarte atât de strict cu încălcătorii ca mai înainte, oamenii peste tot îndrăznesc să-şi ducă băutură pe seama lor acasă. Din ceea ce a urmat că băuturile 284 LîtJH., Dipl. I, p. 268—272, 285 Tezaur,ariat, 1783, nr. 1)136. 286 Of. minier, 1782, nr. 848. FRAMÎNTĂRILE DIN MUNŢII APUSENI 193 arendaşilor deloc nu trec, scad, se acresc, se băloşesc, spre paguba lor, a crîşmarilor. Arendaşii nu vor putea pretinde doar ca ei, crîşmarii, constrînşi să plătească paguba, să se ruineze, să ajungă la extremă nevoie. Dacă arendaşii nu pot ţine crîşmăritul în forma dinainte de Rusalii, să-şi trimită oamenii să ia de la ei, crîşmarii, înapoi băuturile care se găsesc, să le rînduie ajutoare pentru strmgerea datoriilor din afară, căci ei, în condiţiile în care a început să se facă crîşmăritul după Rusalii, declară cum protestatione că mai departe crîşmari nu vor fi, domnii arendaşi să se îngrijească de alţii. Şi cer răspuns fără întârziere. Semnaţi mai mulţi crîşmari287. Băuturile arendaşilor nu treceau desigur şi pentru că erau şi mai scumpe şi mai rele. O ştie şi Oficiul minier că domeniile de sus de la arendaşi trebuie isă cumpere cupa de vin cu 10 şi 12 creiţari, pe cea de rachiu cu 24, cînd înainte puteau cumpăra în Abrud şi în alte locuri mai ieftin, cupa de vin cu 6 şi 7 creiţari, cea de rachiu cu 14. Vedea şi Oficiul că arendaşii abuzează de prevederile contractului. Un supus din Cărpiniş se plânsese că i-au confiscat trei vedre de rachiu de prune fiert înainte de arendă şi pe deasupra a fost şi globit cu 10 florini 288. Şi asemenea confiscări se petreceau mereu. Referind la 8 februarie 1783 Guvernului, Tezaurariatui e de opinia că nu poate fi reziliat contractul înainte de trei ani. Arendaşii vor fi despăgubiţi de pagubele suferite şi vor fi ajutaţi cu braţ militar să-şi reia crîşmăritul. Aceasta în urma referatului provizorului, care aduse iarăşi mai multe argumente. Chiar din declaraţiile lor reiese că nu vor să fie reintroduşi în dreptul de crîşmărit — spune el. Şi dreptul de crîş-mărit li s-a acordat ca o favoare specială, deci ceea ce lor înşişi le-a plăcut, să nu le displacă acum, pînă la expirarea termenului. Dacă nu primesc, s-ar putea întâmpla ca şi în domeniul de jos şi cel al Băii de Arieş să se încerce aşa ceva. Ele atît aşteaptă, să vadă cum ies lucrurile în domeniul de sus. Şi-ap oi de ce să renunţe şi la domeniul de mijloc, cînd n-au fost tulburaţi decît în cel de sus ? Au contractat crîş- măritul pe trei ani şi acum renunţă după o jumătate de an 289. La 14 februarie armenii vin cu o nouă şi lungă întîmpinare, împotriva opiniilor provizorului acum întorcând foaia. Provizorul a arendat ceea ce n-a avut nicicînd şi doar dreptul spune că nemo dat, quod non habet. In domeniul de sus şi de mijloc Fiscul n-a exercitat doar nicicînd crîşmăritul, ci el a fost mereu, totdeauna al locuitorilor. Nici el, provizorul, nu s-a ţinut de contract, nu i-a putut scuti de vama de la poduri. Nu le-a putut asigura liniştea crîşmăritului. Nouă luni n-a putut linişti această plebe neînfrînată şi întărîtată, n-a putut-o aduce la ascultare şi supunere. Chiar dacă s-ar aduce braţ militar, n-ar face decît să le aţîţe sălbăticia. Execuţia militară i-ar face şi mai răzbunători, după firea neamului lor care „ţine minte“. N-ar face decît să le dezlănţuie furia, cruzimea împotriva lor, a arendaşilor şi a servitorilor lor, punîndu-le 287 Ibidem, acelaşi număr. 288 Ibidem, nr. 833. 289 Tezaurariat, 1783, nr. 141. 13 — c. 320 194 RASCOALA LUI HOREA în primejdie viaţa. Protestează din nou împotriva contractului, de la. început vicios, şi care prin impedimentul ivit s-a invalidat cu totul.. Ei renunţă cu totul la crîşmărit, cu deosebire la cel din domeniile de sus şi de mijloc, nu mai vreau să-l continue chiar dacă li s-ar oferi gratis, şi chiar dacă s-ar putea îmblînzi într-un fel îndărătnicia locuitorilor, aducîndu-i la ascultare290. Răspunsul Tezaurariatului e un nou refuz. E adevărat că în domeniile de sus şi de mijloc Fiscul n-a exercitat însuşi crîşmăritul, ci l-a lăsat locuitorilor în schimbul unei anumite taxe. Dar după legi orîşmări-tul îi oompete în întregime şi aşa l-a arendat extins la întregul domeniu, suplicanţii deci pînă la expirarea contractului treîbuie să se fină de el. Recunoaşte însă necesitatea despăgubirii lor şi a pedepsirii vinovaţilor, care să fie aduşi în faţa forului dominai şi pedepsiţi cît mai, sever, după merit. Tumultuanţii să fie readuşi la linişte prin braţ militar şi arendaşii reintroduşi în exerciţiul crîşmărit ului291. E ceea ce Guvernul hotărîse prin ordinul din 5 decembrie 1782.. Autorii tumultului descoperiţi să fie nuimaidecît prinşi, să fie strict examinaţi asupra complicilor lor care şi ei să fie prinşi şi-apoi toţi să, fie judecaţi şi pedepsiţi exemplar spre teroarea şi a altora, iar arendaşii să fie din nou introduşi în exerciţiul crîşmăritului — cum opina, şi comisia de cercetare292. Tezaurariatul referind Guvernului la 17 februarie, urgitează prinderea corifeilor, altfel venind primăvara şi înverzind pădurea fug şi cur. greu ar mai putea fi găsiţi. E urgentă readucerea păcii şi continuarea, crîşmăritului293. Discuţiile între autorităţi şi arendaşi continuă luni în şir. Arendaşii vor să renunţe definitiv la crîşmărit pe domeniul de sus şi de* mijloc, autorităţile miniere, domeniale, Guvernul însuşi insistă, contractul trebuie respectat, erariul nu poate fi păgubit, arendaşii vor fi despăgubiţi de daunele suferite294. Provizoratul propune ca ele să fie adăugate la contribuţie şi strînse deodată cu ea, iar dacă locuitorii ar* refuza, să fie strînse cu execuţie militară 295. Dar arendaşii să nu fie despăgubiţi decît pînă la sfîrşitul lunii februarie, dacă vor primi ca de* atunci încolo să continue crîşmăritul şi în cele două domenii. Dacă nu primesc, cum spun, să o facă în dauna lor, nu vor mai putea pretinde despăgubire296. Arendaşii însă declară încă o dată că nu vor să reia cu nici un chip-crîşmăritul în cele două domenii, nici nu pot, nici nu vor297. Provizorul rezistă şi el, şi în faţa Oficiului minier, şi în faţa Comisiei. Arendaşii vin mereu cu plângeri nefondate. De zece luni exercită crîşmăritul şi totuşi n-au plătit decît 6 000 florini. Găsesc fel şi fel de? L> '° Ibidem, 1733, nr. 158, 159. 291 Ibidem. 292 Ibidem. 293 Ibidem. ™ Of. minier, 1783, nr. 196. 295 1783 mart. 2. Ibidem, nr. 254. 296 1.783 mart. 6. Of. minier, 1783, nr. 267. Tezaurariat, 1783 297 6 mart. Of. minier, 1783r nr. 275. FRĂMlNTĂRILE DEN MUNŢII APUSENI 195 subterfugii, ea să câştige timp. Deşi despăgubirile pe domeniul de sus s-au strâns In cea mai mare parte. Să fie serios admoniaţi, să nu întârzie reintroducerea arenzii prin argumentele lor fragile şi vane, păgubind erariul cu cheltuieli netrebnice. Să ştie că pagubele venite din refuzul lor ursuz în reintroducerea arenzii vor fi aruncate în sarcina lor298. Arendaşii nu obosesc nici ei cu răspunsurile 2". Dar nici provizorat. Tulburarea au făcut-o locuitorii, de care provizoratul nu poate răspunde, iar ide despăgubirea pagubei din târg şi a câştigului posibil au fost asiguraţi, arendaşii deci nu au motiv să se plîngă — pledează provizorul300. Adresîndu-se la 3 aprilie Tezaurariaftului, provizorul acuză din nou tergiversaţiile armenilor. Dacă nu satisfac prevederile contractului, nici Fiscul, nici domeniul să nu fie obligaţi la despăgubirea promisă. S-au încasat pînă acum din domeniul de sus 7 924,59 florini care s-au depus în casa Oficiului minier301. Gloaba s-a strîns repede, e de presupus cu ce ingerinţe. Să cităm imaginea reţinută ide la bâtrîni de Alexandra Sterca Siulutiu : „Aceşti neomenoşi şi varvari militari, după cum mi-.au spus unii dintre bătrâni, cari suferisă acestea, căpătând pe om eu familia sa acasă, idaică nu minteni plătea gloaba şi tălpăşagul (diurna executorului se numea £al-păşag) cel arbi.trariu şi după iplan dictat şi impus, şi dacă nu avea să-i frigă pui de găină, sau să-l tracteze cu mâncare şi beutură după pofta lui, parte ăi lega cu mînile în spate de picioarele laviţei cele afund împlântate în pământ şi înaintea 'Ochilor gazdei >aşe legat, lîi necinstea cu putere nevasta, sau fata sa fecioară de avea ; parte ăi lega bot cu capul între picioare şi âi făcea ca o iloptă rotundă, şi aşa din un vîrv de deal, al sloboza de a du-riga la vale în jos aşa, cît după ce ou împet mare s-au duri gat, sau s-au rotat pe ideal în jos, la mulţi când au ajuns în vale, le era rupt au osul spinarei, au vreo mână, au vreun picior, nu puţini au şi murit ; parte -să lega afară la gard iarna cu mâinile în spate, şi făcând scrob idln gunoaie, sau scîrnă puturoasă de găină, sau de porc mestecată cu scîrnă de om, îl în-turna acest scrob în vîrful capului bietului om, aşa cît pe părul cel mare ce s-a obicinuit a purta români' curînd în jos, înghiaţa şi să făcea sloi •spânzurători pe umeri de pe păr din acela scrob ; mulţi să lăsa şi peste noapte afară, şi aşa degera. De avea ibietul om ân casa sa ceva de preţ, vre un ţol sau cergă, sau haină, sau alt lucru mai preţios militariul executor SI lua pentru vecie, şi îl ducea. Şi aşa s-au strâns gloaba toată, şi nu numai Armeni' da şi deregătoarele politice peste oompetenţie s-au despăgubit302. S-au întâmplat întocmai ? Inventivitatea executorilor de gloabe, de dări, de restanţe, o ştim şi din alte părţi, e fără margini, mintea ome- 298 6, 8 şi 14 mart. Tezaurariat. De asemeni Of. minier, 1783 nr. 267. 299 Ibidem. 300 17 mart. Of. minier, nr. 338. 301 Tezaurariat. 1783, nr. 366, Of. minier, 1783, nr. 674. 302 Al. Sterca Siulutiu, Istoria Hori şi a poporului românesc din Munţii Apn-seni m Ardealului, Ms. 11860, p. 123—124, (Bibi. Filialei Academiei Cluj. ^4 196 RASCOALA LUI HOREA nească e capabilă şi de asemenea scabroşenii. Mai ales că la asemenea prilejuri se trimiteau obişnuit executori neromâni, cum ştie Siulutiu, de preferinţă secui. Verificabile sau nu, cit 'de active psihologie puteau fi asemenea imagini într-o masă biciuită ? Trebuie să ne închipuim doar revolta, rezistenţa : cei mulţi nu se simţeau în nici un fel vinovaţi, nici nu crîşmăreau, nici n-au fost părtaşi la spargerea buţilor, nici nu fuseseră în tîrg. Arendaşii însă nu vor nici acum să reia crîşmăritul, deşi acum şi corifeii au fost prinşi —relatează Comisia. Nici după ce isatele au fost pacificate. Fusese acolo Comisia însăşi, convocase din icele -patru sate reniiente în număr mare pe locuitori, le-a arătat în limiba lor amenin-ţînd fie cu indignarea împăratului, fie cu execuţie militară dacă nu se supun şi nu-şi plătesc întocmai restanţele, fiscale şi urbariale, fie ademenind icu clemenţa lui dacă da. La ceea ce intr-un glas au răspuns că se vor supune la toate303. E necesară reintroducerea /crîşmăritului şi pentru nevoile armatei care soseşte, miliţia aşezată în satele domeniului de sus nu poate sta doar fără băutură 304. Aceasta era în drum. Plecase dinspre Blaj în 13 aprilie o „turma“ de husari din regimentul Kalrnoki, în frunte cu un locotenent primar, care venind prin Zlatna pleacă la Abrud şi de acolo la Cîmpeni305. Abia acum, după sosirea armatei, se învoiesc arendaşii la reluarea crîşmăritului. Reintroducerea solemnă e fixată pe 22 aprilie, şi urmează să se facă în prezenţa armatei306. Dar cu aceasta se readuce şi acelaşi motiv de agitaţie, agravat acum şi de armata care trebuia încartiruită, întreţinută. Provizorul insistă la 13 aprilie ca şi după aceea să mai rămînă un locotenent cu 30 de soldaţi pînă cînd se plăteşte toată dauna hotărîtă a crîşmăritului, pînă cînd vor fi prinşi toţi corifeii şi fruntaşii şi pînă cînd se va putea stabiliza crîşmăritul reintrodus307 308. încep iarăşi urmăririle, arestările, cercetările, gloabele, abuzurile, întreţinerea acelei atmosfere aţîţate care mai luase foc odată. Acestea veneau peste despăgubirea mare care se încasa cu zel. în aprilie 1783, armenii socotindu-şî şi cîştigul pierdut de ei cu suspendarea crîşmăritului, îşi evaluau pagubele la 16 968,21 1/4 florini renani, provizorul în schimb la 7 943,06 3/3 florini. Iar suma despăgubirii a fost definitiv stabilită la 9 284,17 3/4 florini, sumă care la 27 iulie 1784 se găsea încasată. Pînă la 7 aprilie 1783 numai de la satele Rîu Mare, Rîu Mic, Bistra şi Câmpeni se încasaseră 5 289,54 florini 30y. Se încasase deodată cu darea adăugîndu-se cîte 33 icreiiţari la florinul de dare. Locuitorii nu numai că au pierdut cîştigul posibil al crîşmăritului, dar au trebuit să-l şi plătească copios. Iar pe timpul refuzului armenilor de a crîşmări, a luat crîşmăritul provizoratul. Aceasta cînd preţul băuturilor vărsate şi buţilor sparte s-a evaluat doar la 893,30 florini309. ^ 303 Tezaurariat, 1783, nr. 403, 404. 304 Ibidem, 1783, nr. 389. 305 Ibidem, 306 Ibidem, 4783, nr. 422. 307 Ibidem. 308 I.R/JH., Diijpl. î, p. 363. 309 Ibidem, 1782, nr. 1037, 1038 ; 1783, nr. 403, 404, 1195 ; 1784, nr. 737, 841. FRĂMlNTĂRILE DIN MUNŢII APUSENI 197 Paralel se agită, neputincios, şi căpitanul Aron. Denunţurile lui nu contenesc. Acuză mereu, denunţă mereu fraudele, pagubele Fiscului. Face socoteli cît s-ar putea cîştiga310. La 20 iunie 1702 se adresează de-a dreptul împăratului. Acuză iarăşi provizoratul de tăinuirea venitului, de convenţia cu armenii. Cu arendarea s-au făcut forte, împreună cu Oficiul minier, să fabrice argumente şi să întoarcă pe dos adevărul. îşi luase asociaţi mai întîi pe cei doi armeni, apoi pe alţii etc. Camera aulică s-a decis pentru armeni, spre prejudiciul său şi al asociaţilor săi saşi. Cere să fie reziliat contractul armenilor şi să fie ratificat al său, cu atît mai mult cu cît armenii nu pot asigura cauţiunea, averea lor doar e înglodată în ipoteci 311. în anul următor îşi repetă plîngerea către împăratul, acuză pe dregătorii domeniali, pe arendaşi. Păgubesc Fiscul la taxe şi crîşmărit cu vreo 30 000 florini anual. Domeniul de jos poate aduce şi de patru ori atîta venit cît aduce acum. Martin Patruban şi Martin Bosnyâk l-au înlăturat fie din îndemnul pro vizorului, fie din răutatea lor cu gîndul de a defrauda Fiscul. La rezoluţia din 25 octombrie 17813 el a replicat în . patru puncte. Cercetarea ş-a făcut aşa fel că le-a fost favorabilă armenilor. A fost ratificat contractul lor, ei au fost remuneraţi, iar el cu ai săi păgubiţi, în acelaşi timp cu Era-riul. Şi doar contractul armenilor e împotriva dreptului şi dreptăţii, împotriva naturii, e fabricat fraudulos, nesincer, e prejudicios Erariului şi deci poate fi invalidat, nimicit, declarat nul. Iar al lud şi al saşilor, dimpotrivă, să se ratifice. Indicase iarăşi zece puncte pentru investigaţie 312 în lunga lui acţiune căpitanul a mişcat totul împotriva armenilor, pro vizorului, dregătorilor, comisiei de investigaţie, chiar împotriva consilierilor Eder şi Miiller. El, provizorul, cu dregătorii s-au îngrijit corifeii rebeliunii să nu fie prinşi. Cînd a venit comisia de cercetare din partea comitatului, prinzînd pe cei mai mici, pe cei mai mari i-au lăsat să fugă. Pe provizor mai ales l-a încărcat cu felurite alte acuze : cîştiguri făcute la prinderea recruţilor, însuşirea cu juzii împreună a averii decedaţilor care trebuia să revină Fiscului. Pe consilieri îi acuza şi pe ei de interesare în arenda crîşmăritului. A insistat să se facă lumină în acest „labirint" 313. Un nou atac, cerînd o nouă investigaţie, în care să se răspundă la nu mai puţine de 17 întrebări314. Schimbătorul de aur Bisztrai e acuzat şi el de crîşmărit clandestin, prin soţia, fiica şi nepoata sa, de agitaţii, trebuie să răspundă şi el. Se disculpă printr-o lungă ascultare de martori, de nu mai puţin de 39 315. O tot mai adîncă pătrundere în această de-acum prea complicată ţesătură de interese, de abuzuri, de 310 Ibidem, 1783, nr. 1024, 1043, 311 Ibidem, 1782, nr. 679. 312 Ibidem, 1784, nr. 134 1/2. 313 Arh. Comisiei, I, 560—564. 314 I.R.H., Dipl. I, p. 123—124. 315 Ibidem, p. 272—282. 198 RĂSCOALA LUI HOREA tăinuiri. Arendaşii şi ei trebuie mereu să se -disculpe, să acuze la rîndul lor. Un interminabil proces care ţine în alertă autorităţi, supuşi, deopotrivă. Cel care nu se poate împăca cu pierderea crîşmăritului e mai cu seamă căpitanul Aron. Nu se astîmpără deloc, denunţă, acuză, ba pe arendaşi, ba oficialităţile, aparatul domenial. Mişcă toate forurile, pînă la împăratul. In denunţurile lui intră în detalii, face mereu calcule, de la crîşmărit se extinde şi asupra altor nereguli, fraude, descoperind mereu ţesătura de interese, insistând mereu pentru rezilierea contractului armenilor şi primirea contractului său. în iunie 1783 un nou atac, o nouă cerere de investigaţie, indicînd iarăşi întrebările de pus, mai întîi 10 autorităţilor domeniale, 15 consilierilor montani. în iunie 1782 se plânse de-a dreptul împăratului. Invocînd fraudele şi pagubele dinainte ale Fiscului prin vechiul sistem de crîşmărit, îi face cunoscută oferta sa la care şi-a asociat mai întîi pe armenii Patruban şi Bosnyâk. Aceştia însă şi-au făcut singuri oferta proprie. Atunci el şi-a luat asociaţi trei negustori saşi din Sibiu. A fost primită însă oferta armenilor, cu mre is-a şi încheiat contractul. Cere investigaţie; pledează pentru propriul contract şi solicită nimicirea celui al armenilor, care prezintă mai puţină garanţie. Rămase în vigoare însă contractul armenilor. Zadarnic totul, crîşmăritul a rămas pentru el pierdut. Pro vizorul, autorităţile găseau mereu contraargumente, n-au mai putut fi abătute de la contractul încheiat. Pînă la urmă va trebui să se resemneze. La un moment dat vine, de nevoie, chiar eu o altă versiune, el a obţinut arenda de-a dreptul de la împăratul, dar din pricina slăbiciunii ochilor, prevăzîn-du-şi neputinţa a cedat-o armenilor. Agitaţia căpitanului nu mai putea decât să sporească şi ea agitaţia generală. Zadarnice au rămas şi încercările de a face lumină în labirintul numit de căpitan, ,de a destrăma această ţesătură indestructibilă de interese, de nereguli, de fraude care aţâţa mereu spiritul de revoltă. AGITAŢII PREVESTITOARE Primejdia era foarte reală, arendaşii aveau tot motivul să se teamă. Suma mare de despăgubire aruncată în sarcina domeniului de sus după ce pierduse dreptul de crîşmărit, plîngerile mereu nerezolvate, urmăririle pentru tulburarea de la Cîmpeni, întemniţările, abuzurile sporesc zi de zi agitaţiile. Insistenţele autorităţilor, zelul multora din juzi, juraţi, gor-nici sau şi numai oscilaţia lor între datorie şi nevoile supuşilor sporesc disensiunile, ostilităţile între ţăranii înşişi, crează duşmănii acerbe. O agitaţie stîmi în 1778 dijma. Buciumul şi Abrud-Satul se opuseră conscripţiei mieilor. Ieşind provizorul la faţa locului, cei adunaţi strigară într-un glas că nu îngăduie oonscrierea pînă când nu va veni hotărîre de la instanţele înalte. Provizorul reaminteşte că şi locuitorii acestor sate au fost între alţii promotori ai tulburării sofroniene. Iar acum au trimis oameni şi în alte sate ale domeniului, să le îndemne să reziste la conscriere. Dacă cutezanţa nelegiuită a acestor sate rămîne nepedepsită, FRAMÎNTĂRILE din munţii apuseni 199 cu drept cuvînt se teme — spune provizorul — de dispreţul, de batjocura, de rîsul lor. Ca un asemenea exemplu să nu mişte şi celelalte sate, corifeii trebuie chemaţi în faţa scaunului de judecată pentru nesupunere la înaltele ordine şi pedepsiţi 316. Sentinţa din 10 august a scaunului provizorat faptul îl califică temerar, tumultuos, tulburător al păcii publice. Pe cei care s-au pus şi cu mai multă temeritate, pe Ionuţ Dandea, Afton Cozma, Simion Cozma şi Cristea alias Tomuţ Nicula îi condamnă la cîte trei luni închisoare şi 50 de bîte la urmă. Dar şi juzii şi juraţii, ca unii a căror datorie e să liniştească asemenea tulburări sau dacă nu pot, să le aducă la cunoştinţa Oficiului suprem, ca să poată lua măsuri, sînt pedepsiţi şi ei cu cîte 25 de bîte. Recursul se respinge 317. Agitaţia în jurul crîşmăritului se confundă într-o agitaţie generală. Cu data de 4 iulie 1782 cele patru sate ale domeniului vreiau să crîşmăreaiscă şi ele în tîrg în virtutea privilegiilor de pînă acum. Auzind că arendaşii în viitorul tîrg vreau să-şi aducă iarăşi vinurile spre crîşmărit, acum şi cu asistenţă militară, previn Oficiul minier superior asupra tulburărilor posibile şi deranjării desfăşurării târgului, în dauna locuitorilor. Provizorul interimar Podivinszki vorbeşte şi el de intenţiile locuitorilor de a crîşmări şi ei în tîrg, dar şi de tulburări prevestind vremurile sofroniene. Arendaşii la rondul lor insistă pentru crîşmă-ritul propriu, prevenind şi ei asupra „robie illius temerarii populi tuti“318. Numele lui Horea e acum mereu pe primul plan. Şpanul domeniului de sus, Alexe Incze mai ales e mereu terorizat de teamă, nu era moment să-şi găsească liniştea. în 3 iulie 1782 alarmează pe provizor. Cea mai mare parte a locuitorilor se tulbură, nu ţin seama de nimenea, îi ameninţă urît pe ei dregătorii. El şi-a trimis soţia şi fetiţa la Hopîrta, unde poate ,va trebui să plece şi el. Aude că arendaşii vreau să-şi aducă băuturile în tîrgul de Sînpetru însoţite de braţ militar. Ce se va putea întîmpla dacă muntenii se adună, se îmbată ? El din partea lui mărturiseşte nu că se teme, dar că tremură, petrece nopţi întregi nedormit, stăruindu-i viu în memorie atît întîmplarea de la Rusalii, cît şi tulburarea sofroniană, cînd au trebuit să fugă atîţia din dregători. Pe fostul jude Macavei Rota nu numai l-au amneinţat, dar l-au şi anunţat că de bună seama îl omoară dacă pot pune mina pe el. El însă îşi ocoleşte casa, nu îndrăzneşte nici să vină la el provizorul, noaptea se ascunde ici colo împreună cu soţia. Tot aşa şi Vaisile Goia, fostul jude din Rîu Mic. Cît priveşte tîrgul din Cîmpeni, hotărârea locuitorilor e ca dacă arendaşii vin cu băuturile lor în tîrg, ei să se mute cu tîrgul pe locul Munceî, la crucea care desparte drumul spre Rîu Mare şi Rîu Mic, anunţînd satele să-şi aducă acolo băuturile lor. Azi sau ieri a auzit că Horea a luat iarăşi drumul Vienei, dar cu cine şi cu cîţi soţi nu ştie. în zilele trecute din nou au alergat la Sibiu cu petiţie la Guvern solicitând comisari pentru cercetare, fie din sinul său, fie de la Tabla comitatului. Nu e de mirare că se tulbură aceşti stupizi, cînd careva îi 316 Of. minier, 1778, nr. 441. 317 Of. minier, 18 aug. 1778, nr. 629. V. şi Kemeny, Hora Porhada 1785, p. 27—28. 318 I.R.H., Dipî. I, p. 222—225. 200 RASCOALA lui horea ademeneşte că de-acum încolo nu vor mai plăti nici taxă, nici accres-eenţie, iar darea regească se via micşora, de pe acrim refuză să plătească 319 320. La 5 octombrie 1782 pro vizorul Devai comunica superiorilor săi după relatarea aceluiaşi ş;pasn din 4 octombrie, că supusul fiscal Ursu Nicula alias Horea cu feluritele şi „ coloratele “ sale ademeniri din nou a strîns bani de la locuitorii domeniului de sus. Anume cringul Certe je i-a dat 50 florini. Cit celelalte, nu ştie. Mogoş şi Ponor, de pe domeniul episcopiei din Alba Iulia, i-au promis 150 de florini. Pentru care el le-a făgăduit să le susţină plângerile la împăratul. Atrăgînd şi pe cei din Lupşa, i-a asigurat (şi pe unii şi pe alţii) că împăratul deloc nu ştie ca .ei să fie supuşi la domni privaţi, că-i va elibera de sub ei şi-i va ţine pentru sine. Şi aşa a luat drumul Vienei. Provizoriul exprimîndu-şi temerile îşi face şi propunerile : Şi tulburarea lui Sofronie a pornit mai întîi în domeniul de sus şi de aci s-a răspîndit în tot principatul Transilvaniei. Din îndurarea regală toţi au fost iertaţi, de aceea îşi iau şi acum această mare îndrăzneală. Că sînt înclinaţi a aţîţa tulburări, exemplu stă cazul de la tîrgul din Cîmpeni. In aceste locuri de munte plebea crede mult în Horea, în el şi-a pus toată nădejdea — scria mai departe. Dacă-i va reuşi să ajungă la tronul maiestăţii sale, cum ceea ce a promis plebei cu siguranţă nu se va în-tîmpla, e de temut ca, dacă nu se previn lucrurile, primăvara să nu aţîţe o tulburare şi mai mare decît a fost a lui Sofronie. Căci, urmînd numaidecât rezoluţiile înaltei Curţi, dacă nu aţîţa poporul la mişcare, numai cit nu-l ucid, căci de mulţi ani îi amăgeşte şi mulţi bani .le-a cheltuit. E de opinia ca îndată ce Horea se va ivi la Viena, să fie prins împreună cu cei care i s-au asociat şi să fie readuşi aici în Principat. Şi pentru că a pricinuit atîta tulburare în plebe şi a făcut atîtea cheltuieli deşarte să fie urmărit judiciar. Preotul neunit; din Cîmpeni, crîngul Certeje e marele secundant al lui Horea. îndemna plebea din tot sufletul să-i pună bani la îndemînă, ba chiar în biserică a jurat pe urnii pe Evanghelie că şi dacă sînt supuşi la cazne să nu mărturisească taina. Aşa a socotit provizoratul, popa să fie prins ca seductor şi supus cercetării 32°. Acesta era Popa Dumitru Marcu. Prinderea Popii Dumitru în noaptea de 29 noiembrie şi escortarea lui la Zlatna ridică un nou val de agitaţie. Spânul o face cu mare teamă. Cum popa e autor principal al tulburărilor, tocmai arestarea lui ar putea da naştere la noi întâmplări. E cert că ţăranii fac noi şi noi colecte — scrie el în 21 provizorului — sînt pe cale să pornească în 319 Tezaurariat, 1782) nr. 644. 320 Of. minier, 1783, nr. 25, 26. Tezaurariatul primind relatările, în raportul său către Camera aulică rezuma şi el astfel rolul lui Horea : „dass der Fiscal-Unterthan aus Nagy-Aranyos Nicola Ursz, sonst Horia genannt, ein von seinen Unruhen und der Aufwieglung des Volckes wider die Schancks-Arenda beruchtiger und bey denselben viei Eindruck findender Mensch unter verschiedenen gemachten Verheissungen die bewurcken wollenden Freyheiten bey dem Allerhochsten Hof viei Geld zu erpressen. suche und nebst einigen Cameraden nach Wien gereyset seye“. I.R.H., Dipl. I, p. 305. FRĂMÎNTĂRILE DIN MUNŢII APUSENI 201 săptămîna viitoare din nou la Viena pe Horea, vechiul lor delegat. Pot spune şi husarii veniţi (pentru prinderea popii) cit de blestemat e acest popor. Cei care se străduiesc ziua-noaptea să-l facă să împlinească poruncile regeşti, aproape la nimic nu pot ajunge. Şi el încearcă tot ce poate, dar acest popor dispreţuieşte totul, le ia pe toate drept nimic321. Alt fior de teamă pentru şpan. După ce din ordinul Guvernului a fost prins de husari noaptea trecută popa din Certeje — scrie la 22 noiembrie provizorului — numai Dumnezeu ştie cît popor s-a adunat de pe munţi pînă la ora opt. Tare se teme. Vorbesc că trăgînd clopotele, Dumnezeu ştie cît popor vor aduna din Rîu Mare şi Rîu Mic să vină asupra lui. Nici el, provizorul, nici judele nobililor, nici husarii să nu spună nimănui că arestarea s-a făcut cu ştirea lui, căci de bună seama el aici nu mai poate avea loc. Dacă au ajuns lucrurile pînă aici, apoi să aibă ceva siguranţă, căcd a trăi între atîtea temeri e iadul pe pământ. Husarii (eare-l duc pe popa) nici ei să nu se întoarcă singuri, să vină cu mai mulţi, să nu li se întîm-ple bieţilor vreo nenorocire. Au avut noroc că au făcut treabă în grabă, căci mulţi oameni au pornit pe urma lor şi Dumnezeu ştie ce li s-ar fi putut întîsmpla 322. Provizorul în raportul său din 22 noiembrie către Oficiul minier se teme ca popa să nu fie eliberat cumva. Nu numai popa ar jubila atunci şi s-ar întoarce în triumf, dar poporul pornit, fără îndoială, şi-ar lua noi îndrăzneli. Să fie arestat şi fiul preotului, care, furios cum era, dacă ar fi aflat atunci arestarea, l-ar fi omorît pe decurion fără îndoială. E îngrijorat de aceste tulburări şi pentru că ele sustrag pe oameni de la lucru, de la treburile casei, de la negoţ. Alergările acestea la împăratul, la instanţele superioare le fac cheltuieli, îi fac incapabili de a-şi plăti taxele dominale. Acum e de opinia că pentru restabilirea liniştii şi strîngerea prestaţiilor în domeniul de sus sînt necesari 200 de pedeştri şi 50 de husari, iar corifeii să fie prinşi, căci pînă cînd ei sînt liberi, în domeniu nici o linişte nu va fi 323. In 23 noiembrie şpanui alarmează din nou pe provizoir. Pe popa din Certeje husarii l-au dus cu bine, dar ei aici, mai ales el e cuprins de teamă din pricina lui. Ieri au hotărît ca mai întîi pe crainicul Gheor-ghe Ţirmonea, care s-a dus cu husarii la popa, să-l aducă în curtea lui, a şpanului şi acolo în faţa lui să-l omoare. După aceea dacă el nu le va da pe popa, mai întîi să-i prade casa şi după aceea să-l bată urît. Vor veni seara la el şi dacă pînă dimineaţa nu le dă pe popa vor face cu el ceea ce au făcut husarii cu popa — îi spunea vameşul că au hotărît. Şi dacă totuşi nu-l vor avea, se vor aduna cîteva sute, vor merge la temniţa în care e închis şi-l vor lua cu puterea. Iar pe el şpanui îl vor ţine sub pază pînă cînd se va întoarce popa. Socoteşte necesari vreo sută de husari. Provizorul să obţină miliţie sau să elibereze pe popa, altfel de bună seama bine nu va fi 324. 321 Tezaurariat, 1782, nr. 1187. 322 Ibidem. 323 Ibidem. 324 Ibidem. 202 RĂSCOALA LUI HOREA La 25 noiembrie îi alarma din nou. Har Domnului, popa a fost dus pe ascuns unde trebuie. în noaptea următoare numaidecît i-au încercat încuietorile de la porţi şi de la uşi. în cealaltă noapte, după ce porţile au fost bine încuiate suib ochii lui, le-a găsit deschise. Servitorul trimis să cerceteze a văzut urmele unui om pînă la uşa sa şi de acolo îndărăt. Cere pentru securitatea sa şi pentru asigurarea păcii publice miliţie în Cîmpeni. A înţeles că provizorat vrea să vină săptămâna viitoare în domeniu pentru înnoirea j uzilor.. Dar aceasta să n-o facă, pentru că nu va avea -şfîrşit bun. De acord cu Csemyanzki (spânul domeniului de mijloc), au înţeles că murmură această blestemată plebe împotriva lor, mai ales cea din Certeje şi din Albac. Ieri Horea şi Petru Nicola au fost în Certe je şi intenţia plebei neghioabe e să se adune mulţime, să meargă unde e deţinut popa şi să-l scoată cu puterea. Reţine pe cei patru husari care s-au. .întors, pînă canid nu vine alt ordin, căci se terne de rău. Provizorat să nu ia în glumă toate acestea, căci certo certius certissime, dacă nu li se pune o stavilă, în Cîmpeni lucru bun nu va fi 325. La 29 noiembrie vine cu o nouă alarmă. Chiar în acest ceas a fost la el Maicavei Bota şi a povestit că de lunea trecută Horea, Dumitru To-dea, judele dominai, Petru Nicola şi Avram Şchiop, cutreieră munţii, mai ales prin Albac, Certeje, Scărişoara şi Rîu Mic, punînd în vedere fiecăruia ca dacă aude cel mai mic zgomot sau că au prins pe cineva, cum au prins pe popa din Certeje, numaidecît să se ridice tot omul, să nu se lase unul pe altul. E cert că dacă oameni ca aceştia vor fi prinşi orice zgomot se va termina, dar pînă atunci. nu. Iar dacă aşa li se îngăduie, de-alde aceştia se vor deda la şi mai mare îndrăzneală, şi Dumnezeu ştie ce va fi la primăvară, şi poate şi pînă atunci cine va fi supravieţuit. De cînd au dus pe popa n-a văzut pe aici om din Certeje sau din Albac. Mai spune Macavei Bota că tare-1 ameninţă pe el, spânul, dar mai ales pe pro vizor. Dar dacă ii se întîmplă ceva acestora (agitatorilor) sînt de temut în Cîmpeni crîngui Sohodol, în Rîu Mare crângurile Secătura şi Ponor, de asemeni Bistra cu unele crânguri de jos ale Rîului Mic. Păcat că popa Gliga din Ponor, corifeul, nu e şi el unde e cel din Certeje. Căci aceştia sînt, după cum se spune — născocitorii tuturor relelor. Şi mai sînt mulţi de aceştia, pe care dacă nu i-au extrădat în vara trecută cu prilejul investigaţiei, îi vor extrăda dacă vor fi prinşi unii din ei 326. Guvernul la 26 noiembrie îndrumă Tezaurariatul ca Popa Dumitru să fie pus sub bună piază, sub acţiune fiscală şi pedepsit. Pentru liniştirea poporului să trimită insă comisari cunoscători -ai limbii române, care să-l îndemne la ascultare, la plata taxei şi a restanţelor de dare, sub ameninţarea înfrînării la nevoie cu putere militară. Să le cerceteze însă şi plîngerile către împăratul327. Revine la 5 decembrie. Răspunzînd la cererea de miliţie, recomandă mai întîi mijloacele blînde de liniştire328. 325 Of. minier, 1782, nr. 1335. 328 Ibidem. 327 Ibidem. 328 Ibidem. frămîntArile din munţii apuseni 203 în 10 decembrie continuă în acelaşi sens. Corifeii şi autorii tulburării însă trebuie descoperiţi şi prinşi, pedepsiţi împreună cu popa pe calea legii. Dar mai înainte popa să fie cercetat şi dacă nu se va dovedi vinovat de vreo crimă, să nu fie macerat în arest, ceea ce ar învenina şi mai mult spiritul locuitorilor, ci să fie pus în libertate pe cauţiune329. Guvernul la 5 decembrie dispunea să se aştepte mijloacele pentru liniştirea tulburării şi readucerea la ascultare a locuitorilor330. Iar în 10 decembrie iarăşi ca mai întâi să se încerce liniştirea cu mijloace blîn-de, să fie prinşi corifeii şi pedepsiţi. Preotul pînă la judecată să fie pus în libertate pe cauţiune331. Oficiul superior în consecinţă, la 4 decembrie dispunea provdzorului ca tulburătorii să fie prinşi şi judecaţi de forul dominai332. La ordinele Guvernului pe Ia sfîrşitul lui decembrie se încearcă şi schimbarea juzilor. Veniră la faţa locului judele nobililor împreună cu provizorul, cu şpanul. Lucrurile, era de prevăzut, nu se petrecură neted. Vicejudele nobililor în raportul său din 20 decembrie, dat din Rîu Mare, relatează întâmplările din 16 şi 18 decembrie. Publicînd chemarea Guvernului la linişte, în Rîu Mic, cercul de jos şi Neagra, iobagii se arătară în genere supuşi şi ascultători. în cercul de sus însă primiră cu dispreţ publicarea. Asemenea ameninţări — ziceau — au mai auzit ei de multe ori. Strîngătorul dării din anul trecut nici după a treia citare n-a vrut să se înfăţişeze. Pe judele dominai expirat îl socotesc ca fiind în funcţie, spun că nu recunosc pe cel pus de dregător şi nici de altul nou nu ascultă. Nu vreau nici alţi juraţi, zic că îşi au juraţii, gornicii, crainicii lor. Judele expirat, Ursu Gomboş ameninţă deschis că va alerga neobosit încoace şi încolo cu soţii săi. Ba ce e mai mult, cu vreo 80 de asociaţi s-a dus la Zlatna, la Oficiul superior, cu falsuri şi minciuni, lu-înd martori pe doi cetăţeni din Abrud care nici măcar nu sînt proporietari în comitat. în Rîu Mare judele expirat, Dumitru Todea, încuraja poporul să fie cu bună nădejde, să nu se teamă de închisoare, căci aşa cum i-au dat drumul Popii Dumitru Marcu, aşa îi vor da şi lui Andrieş Paşc acum în lanţuri şi aşa vor fi eliberaţi şi alţii dacă sînt prinşi. Nici n-au mai încercat publicarea mai departe. Dacă nu sînt înfiinţi cu putere militară, nici administraţie nu va fi, nici umblatul dregătorilor şi subalternilor nu e în siguranţă — conchide el333. Provizorul Devai în 23 decembrie vine şi el cu amănunte. Pentru alegerea juzilor (săteşti) obiceiul era ca satele să propună trei, din care provizoratul să aleagă unul. Dar din 1776 încoace sînt doi juzi în sat şi acum era vorba de alegerea juzilor dominali. Dar cum pe domeniul de sus „unii coloni udtîndu-şi îndatoririle, în ardoarea dorinţei de a se scutura de servitute, răpiţi de pofta smintită a libertăţii fără frîu“, dorind rezoluţii intempestive la rugările lor supuse tronului şi neobţinîndu-le, amăgiţi de rele sfaturi, mulţi, persistînd în nesăbuirea lor, ar vrea juzi 329 Ibidem, 1,782, nr. 1223. 330 Ibidem, nr. 1375. 331 Ibidem, nr. 1376. 332 Ibidem, nr. 1375. 333 Ibidem, 1783, ncr. 25, 26. 204 RĂSCOALA LUI HOREA care să-i secondeze pe ei sau cel puţin să nu le vină împotrivă. Cu astfel de candidaţi au venit atît în Rîu Mare şi Rîu Mic, cît şi în Cîmpeni. Experienţa arată însă că astfel de juzi nici n-au fost ridicaţi bine, provizorat nici măcar n-a ajuns acasă, şi au alergat cu grămada la Aiud, la Tabla comitatului, de-acolo la Sibiu pentru rezoluţii. Dacă juzii din domeniul de sus ar fi fost credincioşi provizoratului, nici tulburarea de la Câmpeni nu s-ar fi întâmplat. Acum el* pro vizorul, ar fi vrut să pună juzi care să i se supună cu promptitudine, deplin credincioşi. S-a dus împreună cu judele nobililor la locul hotărît, dar acolo a venit mulţime de popor cu bîte şi alte bujcăţi de lemn, oprindu-le intrarea. Cum era pe înserate, au vrut să se întoarcă, dar unii din ei i-au chemat înapoi promiţînd să-i lase să intre. Atunci cîţiva, printre care Petru Suciu, Ion Nieulae fiul popii din Rîu Mare şi Niculae Tulea Pleşa, tăbărîră cu bîtele asupra Şjpanului, numai în goana calului a scăpat. Judele nobililor abia cu doi husari a reuşit seara să-i liniştească. Noaptea însă se întrecură în a suna din buciume din munte în munte, chernîndu-se ca pentru răzvrătire. A doua zi venind în număr mare, unii mai smintiţi îl ameninţară să-i pună foc la casă. Apoi numiră trei candidaţi, din cei în conivenţă cu ei. Provizoriii a ales pe cel care spera să fie mai docil. Cînd să-l pună la- jurămînt însă, partea tulburată a poporului l-a împiedecat, pretindea să rămână judele cel vechiu. Aruncau vorbe tari la adresa lui şi a judelui nobililor, cu greu l-au scos pe cel ales din mulţime ca să-l jure. Luîhd drumul spre Rîu Mic observară că pe unde trebuiau să treacă, poporul stricase podul, eu gînd ca să cadă cu ei. Erau de schimbat şi gornicii aţîţători şi înlocuiţi cu alţii moratiores. Gornicul Gheorghe Iancu, care mereu aţâţa. Ajunşi în cercul de sus, fu nevoie de cei patru- husari ca să-şi ducă la capăt misiunea. Reuşiră totuşi să ridice aci jude pe Goia Popa Dumitru, de care provizoratul nu se îndoia şi .. care i-a fost de ajutor şpanului şi în timpul mişcării lui Sofronie, ascunzîndu-1 noaptea în munţi. Rezistenţe şi în domeniul de mijloc* unde provizoratul vrea iarăşi juzi sau magiştri ai munţilor supuşi, căci numai aşa speră să pună o stavilă tulburării. Şi-lapoi el, provizorul, ştie că nicăieri în Transilvania judele dominai nu e propus de iobagi, e ales din* cei devotaţi domnului pămîntesc şi dregătorilor. Cere ca de acum înainte şi aici să se ridice juzi dominali fără votul poporului, juzi care să răspundă întru totul obligaţiilor lor, şi dacă n-ar răspunde, oricînd să poată fi scoşi şi puşi in loc alţii, corespunzători. Timpul schimbării juzilor să fie nehotărât. Juzii din anul trecut amăgesc în toate chipurile plebea că dacă nu rămîn ei juzi, ea nu va primi nici o rezoluţie favorabilă-de la împăratul, căci dacă dregătorii pun juzi după placul lor, rezoluţiile lor se vor nimici334. în Rîu Mic ghimpii în ochii ţăranilor sînt judele Vasile Goia cu fiul său Popa Dumitru cel nou impus. La 15 decembrie 1782 satul Rîu Mic se plînge provizoratului. Vasile Goia a fost şase ani în şir judie. în anul trecut a luat de la fiecare dîte 15 creiţari aocrescenţie, care aşa s-a ridicat la 700 de florini. E în aşa 334 Ibidem. frAmîntările din munţii apuseni 205 vază în ochii provizorului că acesta cînd vine la ei nici nu-l caută pe judele lor Ursu Gomboş, ci se găzduieşte la el. Acum a făcut aşa de a fost pus jude fiul său, Popa Dumitru Goia, care făcea pe scribul pe lingă el pentru scripte româneşti, căci el nu ştia scrie. Cer să fie depus 'Popa Dumitru şi să fie pus în locul lui altul, care să fie folositor şi credincios şi sărmanului popor, şi domnului său335. Noi întâmpinări şi din partea şpanului. Cei care se plîng sînt numai 75, satul e de 700 de familii — spune şpianul la 3 ianuarie 1783. Şi ei sînt de aceia care de la început au fost una „cum famoso Mo maleferiato Hora" şi cu soţii săi „similis farinae“. Petru Nicula, Dumitru Todea, Cîrstea Nicula şi Petru M'anciu din Rîu Mare, şi cu alţii asemenea din Cîmpeni, din cringul Certeje, care toţi aţîţă tulburări, Întârzie serviciile dominale, făcutul stânjenitor, sînt piedeci tuturor ordinelor fisco-dominale. Asemenea lor sînt şi Ursu Gomboş judele expirat, Tăilpaş şi alţii, care au alergat cu minciuni la Zlatna, ţin consfătuiri tainice cu gînd ca venind primăvara să plece din nou în ceată la Viena, .să molesteze urechile împăratului din nou, cu alte pîri. Nu e de mirare că au ortbit acest popor de munte eu uşurările oare vor veni. Dumitru Goia făcea lăudabil slujbă alături de tatăl său, dădeau socoteală exactă de toate. Nu-l vor pentru că el nu urmează sfaturile Horeinilor, ci. se .străduieşte să pună în aplicare ordinele fisco-dominale. Vasile Goia, printre alte multe merite, în timpul mişcării sofroniene pe el spânul, cu primejdia vieţii sale, în liniştea nopţii, l-a ajutat să fugă spre Aiud. Ameninţă şi pe Maca vei Bota, ca şi cînd arenda orîşmărdtului ar fi fost .introdusă la instigarea lor. Dacă iau din nou judecia — zic — vor trebui de bună seamă să plătească paguba cu spargerea buţilor. Numai ei ştiu eu cită teamă îşi duc viaţa de atunci încoace. Aţîţătorii, corifeii ar trebui loviţi exemplar, aşa cum au fost secuii la Siculeni (Madefalău), altfel nu va fi pace şi linişte, ci tumult nesfîrşit336. în martie, iunie 1783 Vasile Goia e acuzat iarăşi de tot felul de stoarceri, de ilegalităţi. De patruzeci de ani e mereu amestecat în felurite treburi. Zadarnic se plîng împotriva lui, rezultatul ecă mai cuiind cei care se plîng, sub motiv de tulburare sînt bătuţi, prinşi, încarceraţi sau trebuie să-şi părăsească casele, să se ascundă. Zadarnic se cer pre-cauţiuni ca cercetările să fie drepte, martorii să nu fie mituiţi cu daruri, cu bani, rezultatul a acelaşi337. La cercetări ei, el şi fiul, aduc mumlai martori favorabili lor. De conivenţă cu provizorul, cu dregătorii, le-au obţinut lor judecarea, pedepsirea. Alte insistenţe să se facă cercetare dreaptă, nu unilateral, interesată, cu martori de teapa lor, cum s-a făcut 338. Cei doi se plîng dimpotrivă, de primejdia în care trebuie să trăiască. Cer dreptate împotriva celor care-i calomniază, îi acuză pe nedrept 339. 335 Tezaunariat, 1783, nr. 45. 336 Ibidem. 337 Ibidem, 1783, nr. 669, 751. 338 18 iuL 1783. Ibidem, 1783, nr. 756, 767 1/2. 339 Ibidem, 1783, nr. 951. 206 RĂSCOALA LUI HOREA Printre acuzaţiile care i se aduc — spune Vasile Goia — e că în 1761 ar fi protejat pe preoţii uniţi, că nu a stors bani de la sărmana plebe pentru drumul „duşmănos" la Viena al ,,neoimpostoruilui“ Ursu Nicula alias Horea şi aşa plebea înclinată şi credulă la orice minciuna a înfruntat pe cei doi notari sau. canceJişti ai comitatului340. O cercetare din august acuză de abuzuri, de cruzimi pe Popa Dumitru Goia, care e şi popă şi jude. Pe servitorul său, găsit zăcînd bolnav la o casă din Vidra, a început să-l înjure, să-l bată fără milă, mai cumplit decît un călău, a luat luminarea aprinsă şi în ochi i-a picat-o. Servitorul îl implora în numele lui Dumnezeu, el care e popă să se îndure, să nu-l chinuie astfel. La ceea ce şi mai cumplit ă început să-l înjure, să-l chinuie. Ca să-şi arate puterea de jude, pe Cristea Costin îl bătea, juca şi-apoi iarăşi îl bătea, cu cele mai nelegiuite înjurături. Tot aşa şi pe Irimie Gligor. Pe Toîomei Cîndea din Vidra de păr l-a luat şi l-a aruncat în Arieş. Pe soldatul licenţiat Gligore Rus cu bătaia cumplită l-a făcut invalid. Gălăgios, ţinea oamenii cu minciuni, cu făgăduieli. Răspîndea printre vidreni că aşa au poruncit domnii ca nimeni să nu îndrăznească să meargă la Sibiu să se plîngă, sub pedeapsă de 500 de florini. Bl însuşi se lăuda că toate ticăloşiile le-a făcut în viaţă* numai călău n-a fost341. Plângeri, cercetări zadarnice împotriva lor şi în cursul anului 1784* doar răscoala avea să le rezolve, în felul ei. Provizorul Devai la 5 ianuarie cere iarăşi asistenţă militară. B îngrijorat de cheltuielile zadarnice pe care le vor face ţăranii cu plecarea în ceată la Viena, ele golesc cu totul această plebe necioplită, nu va mai fi vrednică să plătească nici darea nici taxa, va rămâne în urmă şi făcutul stînjenilor. Nu e mirare că e atît de gata la asemenea cheltuieli, când cei care au fost la Viena o amăgesc cu promisiunile Curţii de a le face uşurări atît de mari, de a li se reduce taxa la numai 4 ma~ riaşi şi să facă numai cile un stînjen, şi acela plătit eu 1 florin 342. Tezaurariatul se adresă pentru asistenţă militară Guvernului, Guvernul Prefecturii Armelor, iar aceasta ceru Tablei comitatului să indice în prealabil numărul necesar, locurile de încartiruire, aprovizionarea343. în februarie o plîngere adresată Tezaurariatului sub numele judelui şi juraţilor satului Rîu Mic vine cu un torent de incriminări verbale împotriva lui Vasile Goia. îl acuză de nenumărate abuzuri, pedepse băneşti sau corporale, cruzimi, stoarceri pe care ei nu le mai pot îndura. Şi totuşi cu viclenia lui obişnuită caută să le rămînă veşnic jude. Ei sînt gata să probeze realităţile la o cercetare dreaptă. Cer o mlînă de ajutor, o îndreptare în mizeriile, injuriile neîngăduite, stoarcerile continui cu care-i copleşeşte, o cercetare dreaptă344. 340 Of. minier, 1784, nr. 1682. 341 Tezaurariat, 1783, nr. 951. 342 Ibidem. 343 Ibidem, nr. 104. 344 Ibidem, 11 febr. 1783, nr. 153. FRAMÎNTARILE din munţii apuseni 207 Tezjaurariatul drept răspuns în 17 îi îndrumă la provizor, ca primă instanţă, să-şi expună lui plîngerile 345. PROCESUL In urma ordinelor Guvernului şi Tezauraiiatului, Oficiul superior .minier încă la 9 decembrie 1782 dispunea ca provizoratul să întrunească forul dominai, să judece şi să pedepsească pe corifeii tulburării de la Cîmpeni. Să se hotărască despăgubirea arendaşilor şi să fie reintroduşi In dreptul de crîşmărit. La scaunul de judecată trebuiau să fie chemaţi pro vizorul Hunedoarei, Podivinszki, cei doi şpani ai domeniilor de mijloc şi de sus, Csernyanszki şi Intze, comisarul rectificator al dării, vieejudele nobililor, cei doi comisari ai comitatului şi, fireşte, procuratorul fiscal al domeniului. iProvizorul, ră&punzînd în 28 decembrie, obiectă că nu se poate ţine :scaun de judecată mai înainte de a fi prinşi tulburătorii, şi aceştia nu pot fi prinşi fără să fie aduşi aci 150 de soldaţi pe 15 zile. Aducerea soldaţilor să se facă însă cu precauţiune, treptat, şi sub pretextul execuţiei pentru dare, ca alarmaţi, corifeii să nu fugă. Din cei 150, în Bu- transpunere de dată ? 378 Mike, Az Olâfookrol, p. 302. 379 Tezaurariat, 1785, nr. 319. I.R.H., Dipl. I, p. 471—483. FRÂMÎNTĂRILE DIN MUNŢII APUSENI 219 Fapt e că noua călătorie a trimişilor la Viena şi audienţa lui Horea la împăratul n-au rămas fără urmări. Un nou val de demersuri, de alergări, de agitaţii ţărăneşti. Un nou val de ordine, de investigaţii. Se reiau plîngeri vechi şi noi, ordine, cercetări de pînă aci. Reapar rînd pe rînd toate problemele dificultate. Dar nici de astă dată nu sînt duse aproape cu nimic mai departe. Bat pasul pe loc. Cifre, justificări, argumente cunoscute. Decizia nouă semăna doar şi ea cu celelalte şi desigur şi operativitatea ei rămînea aceeaşi, bine cunoscută de acum ţăranilor : aceeaşi scară a autorităţilor provinciale. Astfel nici rezultatul nu putea fi deeît acelaşi. O primă probă precizările din 25 iunie ale Oficiului montan : Darea :a crescut în mod firesc, ca urmare a înmulţirii locuitorilor, şi mai ales in urma noilor descoperiri, noilor numărători. Taxa urbarială de 21 223 florini şi 31 creiţari a fost calculată ca o curată favoare. Faţă de obligaţiile iobagului de pe domeniile nobiliare slujba a fost socotită doar la două zile pe săptămînă, iar răscumpărarea la un minim de IV2 florini şi 3 creiţari ziua de lucru. Muncile în plus pentru nevoi domeniale sau miniere sînt în genere plătite mai mult deeît suficient, adesea cu mai mult deeît răscumpără ei zilele de lucru urbariale. Flata de 15 şi 30 de creiţari de stînjenul de lemne, e şi aici cea stabilită pentru această muncă Î11 Ungaria la Sehemnitz, Baia Mare. Dijmele din porci, oi, stupi .sînt cele obişnuite şi calculate in funcţie de efectiv. Dijma din grîne e răscumpărată în bani, calculată la productivitatea redusă a solului de aici. Fînaţe, păşunat, satele au suficiente, pe ale lor proprii. Bistra, de pildă, nu mai puţini de vreo opt munţi. Doar domeniul de sus e nevoit *să arendeze în Munţii Gilăului. Dar aceasta pentru că pe ale lor din .sate cu înmulţirea populaţiei au trebuit să le împartă în locuri de casă. Taxele de folosinţă pentru lemn de construcţie, pentru seînduri, vase, pentru plutit pe Arieş şi în genere pentru cîştig sînt moderate. Privilegiile care-i scutesc de vamă pentru bucatele aduse din Ungaria au fost date temporar şi nu şi pentru cele aduse pentru cîştig. Scutirea, plata juzilor, gornicilor e firească pe o arie atît de largă şi de dificilă, la o populaţie atît de dispersată. Ei, cu îndatoririle strângerii taxei, dării sporite au devenit, dimpotrivă, insuficienţi, trebuie sporit sensibil numărul lor. Pe domeniile Zlatnei şi Băii de Arieş, în 19 sate, în locul celor 15 juzi, 92 juraţi, 25 crainici, 54 gornici şi 27 strîngători, e nevoie de acum încolo de 25 juzi dominali, 100 juraţi, 25 crainici, 48 gornici :şi 79 strîngători de taxă, gornicii, crainicii şi strîngătorii avînd cîte IV2 creiţari de contribuabil, numai juraţii trebuind să slujească gratuit. .A fost nevoie şi de notari comunali pentru nevoile scripturistice, şi de notari nu numai cunoscători de carte, ci şi de limba latină şi în acelaşi timp şi de cea românească. Accrescenţia e suficient justificată prin feluritele cheltuieli de administrare. Contribuţiile militare, cărăuşiile de sare, lucrul la drumuri, sînt în firea lucrurilor. Baia de Arieş îşi răscumpără măcelăritul doar cu 83 florini şi 4 creiţari. Morăritul după morile domeniilor nu-i ţine mai mult de 10%. Ş.a.m.d. S-au găsit 220 RĂSCOALA LUI HOREA pentru toate explicaţii, justificări. E mai curînd vorba de justificări* de uşurări decît de agravări. Pedepsele sînt justificate şi ele, de piîngeri nedrepte, de agitaţii, de alergarea lor tumultuoasă la Tezaurariatul din Sibiu. Octogenarul Gavrilă Todea de bătaia căruia se plîng, a fost bătut cu 12 bite în rînd cu ceilalţi tumultuanţi, în urma unei sentinţe. Tot în iunie şpanul domeniului de sus venea cu întâmpinări la plîn~ gerile domeniilor de sus şi de mijloc înaintate împăratului. Li se lua pentru un trunchi tăiat la moara de scînduri doar 6 creiţari, pentru o grinda lungă plutită pe Arieş 3 creiţari, pentru scurtă l1/^. Din 1776 încoace însă nu li s-a mai luat nimic. Plătesc pentru munţii arendaţi, domeniul de mijloc însă în hotarul propriu păşunează gratuit380. Operaţiile, cercetările sînt însoţite iarăşi, fireşte, de noi agitaţii, nu mai puţin alarmante. Mai aproape de ele, trăind zilnic în mijlocul lor, şpanul domeniului de sus nu conteneşte să tragă clopotul de alarmă, ţinînd trează atenţia la cele ce se petrec pe domeniul său. La 10 iulie 1784, reluînd firul, dă iarăşi un întreg tablou al situaţiei. Cîrstea Nicula, Simion Trif, famost illius seductoris Hora consocii, de cînd cu cercetările din anul trecut ale comisiei, sînt mereu fugari, dar de fapt ei amăgesc cu feluritele lor minciuni poporul, mai ales pe cei din cercul Albac. Todor Todea şi Cîrstea Nicula au ridicat cu felurite minciuni fabricate plîngere în numele întregii comune Rîu Mare împotriva juzilor Macavei Bota şi Ion Oneţ, Todor Todea e fiul lui Dumitru Todea cel condamnat, care păşeşte întru totul pe urmele tatălui său. Mai sînt doi nepoţi ai lui Dumitru Buta, fii ai fratelui său Nechita Todea, fiul lui Horea, care e slugă la Todor Nan, Petru Todea nepot şi el al lui Dumitru Todea. Andrei Todea, tatăl acestui Petru prins în anul trecut, învinuit de ceva crimă, şi închis la Zlatnar a murit la închisoare. Sînt iarăşi Şandru Todea şi apoi de mult timp „famosus fur“ Nicula Dumac, fratele lui Horea, care în timp ce era bătut nu s-a temut să strige : „dacă aş avea 40 de tineri ca aceşti bătăuşi aş îndrăzni să cobor pînă la ZIatna să prad pe unii“. La Gura Arăziî s-au răzvrătit la crîşma fiscală împotriva strîngătorului dării Ion Oneţ şi dacă el n-ar fi luat-o la fugă de bună seama l-ar fi şi omorît. Pe gor-nicul Gheorghe Todea, care era şi el la crîşmă, Şandru Todea l-a bătut de moarte. Cînd el, şpanul, le-a poruncit aspru juzilor din Rîu Mare, Petru Bodea judele dominai şi Macavei Bota judele comitatens, să prindă pe soţii lui Horea, pe amăgitorii poporului Cîrstea Nicula, Simion Trif şi Todor Todea, aceia şi cu alţii s-au ridicat asupra lor şi au trebuit să se întoarcă. Se ascund şi acum, cu feluritele lor minciuni şi false promisiuni şi într-o parte şi în alta ostenesc necontenit urechile autorităţilor cu asemenea piîngeri şi dacă nu sînt potoliţi vor semăna şi mai multe zîzaniî (zizanias) în popor. Şi iarăşi numele lui Horea şi al lui Dumitru Todea Buta, al fiului acestuia Petru Todea, soţii, ,,cheltuielile şi drumeţiile lor“5, urmărirea, judecarea, pedepsirea lor obsedează pe şpan381. 380 Tezaurariat, 1784, nr. 648. 381 Ibidem, nr. 1055. FRĂMÎNTARILE DIN MUNŢII APUSENI 221 Provizorul Podivinszki, cu aceeaşi dată, voia să convingă Oficiul superior minier că plîngerile lui Petru Todea, Todor Todea, Ilie Nicula şi a altora,făcute la Sibiu, după relatările spânului sînt nu numai nefundate, dar sînt cu totul lipsite de adevăr. Suplicanţii, soţii lor sînt încărcaţi de mai multe fărădelegi, ascunzîndu-se ici colo nu încetează să amăgească, să aţîţe plebea cu făgăduielile lor mişeleşti, nelegiuite, să strîngă, să stoarcă în taină cu asemenea viclenii bani. Nu încetează să molesteze instanţele cu piîngeri false, iar la cercetări pentru ascultare şi confruntare nu se înfăţişează. Să vină o comisie de cercetare atît din parte provincială cît şi camerală şi dacă refuză să se înfăţişeze, să fie prinşi382. La 12 iulie Oficiul superior minier cerea provizorului să cerceteze dacă cei care au venit de curînd la Sibiu în număr neobişnuit şi ini chip tumultuos să ceară rezoluţia la plîngerile înaintate au fost aleşi de sate, în faţa juzilor şi juraţilor, să le reprezinte. Indică şi numele lor : Simion Virta (poate Trif), Nichita Todea, Dumitru Nicula, Petru Nicula din Rîu Mare, Ion Bogdan şi Ion Oargă (Cloşca) din Cărpiniş, Băieşanu din Bucium, Todor Berengar din Vidra, Dumitru Bîrlea din Bistra, Gheorghe Morar din Baia de Arieş383. Juzii, juraţii şi alţi bătrîni din cele patru sate, convocaţi de şpan, ascultaţi în 15 iulie dacă cu ştirea şi voia lor au fost trimişi în zilele acestea la Sibiu aceşti tulburători să ceară în numele satelor de la Tezaurariat o rezoluţie la cererile lor, sau nu, răspunseră într-un glas toţi că nu ştiu nimic de aceşti suplicanţi fără minte, şi nici nu vor să încarce Tezaurariatul cu asemenea piîngeri nesăbuite. Drept semnatari figurează 35 juzi, juraţi ete., printre ei Ursu Uibaru gornic în Rîu Mare, Burs Sim jurat şi nelipsitul Macavei Bota384. In 16 iulie şpanul completează : Cîrstea Nicula din Rîu Mare, ruda acelui famosus iile populi hujus seductor Hora, din Albac, adunîndu-şi mai mulţi oameni de nimica, a luat drumul Sibiului. Treeînd prin Cîm-peni, el, şpanul, a căutat la repezeală juzi şi alţi slujitori să-l prindă. Dar cînd în Cărpiniş a vrut să-l prindă a strigat în gura mare tolvai !, l-a încărcat cu injurii pe cel care i-a trimis şi îndemna pe însoţitorii săi sau pe cei chemaţi acum, să-l omoare, pentru că el Cîrstea Nicula osteneşte în slujba poruncilor înălţatului împărat. La ceea ce toţi punînd mîna pe bîte, pe pietre şi alte asemenea arme ţărăneşti, au tăbărît asupra juzilor, gornicilor, pe doi i-au bătut grav, cum însuşi chirurgul dovedeşte. Ceilalţi au luat-o la fugă. Cei bătuţi erau judele comitatens Ion Coteţ şi judele dominai Gheorghe Bobar (din Cîmpeni), după dovada chirurgului primul lovit grav în braţ, în spate, în cap, putînd să moară, al doilea şi el cu lovituri grave chiar dacă nu mortale385. în 17 iulie apoi sameşul, dregătorul cu socotelile (raţionistul) în locul provizorului lipsă, conchide, în urma relatării spânului, că pricina întregii tulburări sînt prietenul intim al principalului autor şi cap al celorlalţi 382 Ibidem. 383 Of. minier, 1784, nr. 887. 384 Tezaurariat, 1784, nr. 856. 385 Ibidem, nr. 1055. 222 RASCOALA LUI HOREA corifei (principalis auctoris caeterorumque coriphaeoruyn principis) încă din anii trecuţi, Horea, Cîrstea Nieula şi cu alţii nu de mai bună teapă din lepădăturile locuitorilor (incolarum colluvie) din Albac. Şi e sigur că pacea şi supunerea cuvenită nu vor putea fi reintroduse decît prin-zînd şi pedepsind după merit, exemplar, pe aceşti mişei aţîţători ai plebei. Oficiul minier să intervină ca dacă Cîrstea Nieula se va întîmpla să apară la Sibiu (ceea ce e de presupus), să fie deţinut cu însoţitorii săi şi apoi urmăriţi judiciar386. Tezaurariatul la 28 iulie stîmeşte Guvernul. Pomeneşte plîngerea lui Andrei Todor, Ilie Nieula, Cîrstea Nieula. De asemeni gravele excese ale „supuşilor turbulenţi şi cutezători'*', Ursu Nieula alias Horea, Cîrstea Nieula, Todor Todea, Nieula Todea* Simion Trif, Petru Todea, Nieula Dumac şi Ilie Nieula, bătaia j uzilor, alergarea în două rînduri la Tezau-rariat pentru rezoluţiile la plîngerile lor către împăratul.. Nemulţumiţi, au recurs la baronul guvernator însuşi. Trebuie neapărat prinşi, urmăriţi judiciar şi pedepsiţi exemplar 387. Guvernul răspunse la 7 septembrie că a dat ordin magistratului din Sibiu ca îndată ce Cîrstea Nieula, Ilie Nieula şi ceilalţi vor apare la Sibiu să-i prindă şi să-i dea pe mîna provizoratului din Zlatna388 389. In luna iulie fură ascultaţi şi juzii, juraţii domeniului Băii de Ar ies şi ai domeniului de mijloc, cu acelaşi rezultat. Ca la 27 iulie sameşul să conchidă, în locul provizorului, lipsă : Molestatorii aceştia turbulenţi ai autorităţilor nu numai că o fac fără consimţământul satelor, dar acţionează şi sub nume ascunse şi făuresc asemenea plîngeri din capul lor. Asemenea impostori să fie prinşi380. In octombrie 1784 Oficiul superior minier e preocupat de aceiaşi agitatori. Comunică provizorului numele celor care împreună cu Simion Trif de două ori au îndrăznit să inoportuneze instanţele din Sibiu pentru rezoluţii fără preştiinţa şi voinţa comunelor. Au fost vreo 20390. Dar chiar în timpul acestor agitaţii taxa, în loc să scadă, după un „nou sistem“ făcu un nou salt, de la 14 769,22 florini la 21 223,31 florini. A domeniului de sus cu deosebire se ridică de la 7 073,80 florini la 11 198,36 florini391 392. După calculul din 23 decembrie 1784 al provizoratului, pe 1784 taxa întregului domeniu e de 21 555,02 florini la care adăugind 1 485,01 florini accrescenţie se ridică la 23 040,03 florini 332. Aceasta cînd darea se găsea la acelaşi nivel şi după ce plătiseră în plus despăgubirea armenilor adăugind cîte 33 creiţari la florinul de dare. Motiv de noi agitaţii. Noi plîngeri, acum împotriva taxei sporite. Provizorul la 18 august se face iarăşi forte să susţină legitimitatea sporului, cu argumente cunoscute. Soarta supuşilor fiscali e doar mult mai fericită decît a altor libertini de pe domeniile private, au robotă 386 Ibiăem. 387 Ibidem, nr. 797, 798. 388 Ibidem şi Of. minier, 1784, nr. 1318. 389 Tezaurariat, 1784, sub aceleaşi numere. 390 Of. minier, 1784, nr. 1387. 391 Tezaurariat, 1784, nr. 559, 572, 573. 392 Ibidem, 1785, nr. 46. FRĂMÎNTARILE din munţii apuseni 223 mult mai puţină şi o răscumpără cu 3 şi IV2 creiţari, iar robota efectivă se reduce la ceva coasă şi strîns. Plîngerile lor sînt insincerissimae şi vin numai din firea neliniştită a locuitorilor. Plata notarului nu le ia mai mult de 3 creiţari aecrescenţie. Că slujitorii domeniali trebuie favorizaţi, e uşor de înţeles. Supuşi la aceleaşi prestaţii, fără vreo uşurare, nici unul n-ar mai lua asupra lui slujba. Ei, supuşii abuzează cu neruşinare de bunătatea înaltelor instanţe, ca să le fie şi mai bine se arată nemulţumiţi, vreau să-şi scuture cu totul jugul. E mai mult decît cert că vreau să înmulţească prilejurile, pricinile de nelinişte, de îndărătnicie. N-au să se plîngă de robotele prea multe, de lipsurile pe care trebuie să le sufere economia, că soţiile şi copiii lor trebuie să rămînă fără îngrijire. Dimpotrivă, cînd se cer lucrători trimit mai mult copii, nevrednici de lucru, care nu sînt buni de pus la nimica. Adulţi sau buni de lucru numai cu cea mai mare greutate şi constrîngere pot fi aduşi la slujbă. Ca nu cumva plebea neînfrînată să răstălmăcească îndreptarea la plîngerile sale, să interpreteze strîmb această mare bunăvoinţă, să-i dea prilej a-şi scutura cu totul jugul şi supunerea cuvenită, a lua în batjocură şi în rîs dispoziţiile dregătorilor şi ca aceştia înşişi să poată activa cu severitate, propune ca lăsarea în suspensie pentru anul acesta a treimii taxei urba-riale să nu fie adusă nicidecum la cunoştinţa locuitorilor, ci mai curînd să-i lase să înţeleagă că nu s-a luat din uitare. Sau să se găsească o altă modalitate, că ea compensează censul munţilor, salarizarea notarilor domeniali etc.393. Abia cu puţin înainte, în 5 iulie, ţăranii ceruseră ca notarii nou numiţi, să fie salariaţi din taxa urbarială, nu de ei394. în tot cazul noua taxă, încă şi la 27 septembrie, cînd se încheiase anul impunerii 1783/84, se găsea încă în mare restanţă. Din cei 11 206,12 florini impuşi domeniului de sus, nu se încasaseră pînă aci decît 4 450,36 florini, rămînînd restanţi 6 755,36 florini. Se impune încasarea strictă sub gravă responsabilitate395. Sau pentru tot domeniul Zlatnei din cei 21 555,02 florini taxă se încasaseră numai 10 441,05 florini. Mai erau restanţi 11 113,57396. Iar pînă la sfîrşitul lui octombrie se încasaseră numai 13 293,12 florini397. Stînjenii de făcut pînă în 1784 se ridicaseră şi ei pentru întregi domeniul la cifra de 13 440, din care stînjeni lungi 11 753. Din aceştia pe domeniul de sus cădeau 10 661398. La 2 august locuitorii cereau să fie scutiţi de tăiatul stînjenilor şi reparatul drumurilor pe patru sau cinci săptămîni, acum aşteptîndu-i lucrul de căpetenie al cîmpului399. Toate acestea peste suma mare de despăgubire a arendaşilor. în legătură cu aceste plîngeri Guvernul recunoaşte şi el că despăgubirea s-a aruncat asupra tuturor, vinovaţi nevinovaţi deopotrivă400. 393 Ibidem, nr. 934. Of. minier, 1784, nr. 1081. 394 Ibidem, 1784, nr. 927. 335 Of. minier, 1784, nr. 1283. 396 Ibidem, nr. 1345. 397 Ibidem, nr. 1699. 398 Tezaurariat, 1784, nr. 1115. 399 Of. minier, 1784, nr. 1000. 400 Tezaurariat, 1784, nr 35. 224 RĂSCOALA LUI HOREA Mereu vie agitaţia în jurul celor condamnaţi. Cei cinci condamnaţi la moarte, am văzut, încă la pronunţarea sentinţei ceruseră apel. Provizorul ştia din ordinul Guvernului obţinut de Tezaurariat, că Tabla comitatului trebuie să revizuiască peste rînd procesul, pînă atunci condamnaţii trebuind ţinuţi în închisorile comitatului401. Condamnaţii se adresează şi Tezaurariatului. In judecata scaunului dominai sînt interesaţi provizorul şi spânul — acuză ei. Ceruseră reluarea procesului402. Reluarea întîrzia. La 7 octombrie cei cinci se plîngeau din nou, acum Oficiului minier că au fost condamnaţi în urma unor pîri neîntemeiate. Ei se simt nevinovaţi, au şi fost cercetaţi în privinţa nevinovăţiei lor, dar aceasta nu s-a luat în nici o considerare, zac închişi. Şi-au mîncat şi îşi mănîncă puţina lor avere de gâzde bune de iobagi, ajung la cerşit. Să li se caute dreptatea şi dacă se vor dovedi nevinovaţi să fie scoşi de la închisoare403. Popa Dumitru din Cîmpeni (Certeje), la 30 octombrie se plînge şi el. A fost prins în anul trecut la lăsatul postului de Crăciun, dus mai întîi în temniţa din Zlatna, apoi în cea de la Galda, de unde l-au lăsat sub chezăşia a 14 oameni. Voind să-şi probeze nevinovăţia s-^a dus la înalta Curte, dar a fost nenorocos, n-a găsit acolo pe împăratul. Forul dominai s-a întîmplat să se ţină înainte ca; el să sosească, şi neînfăţişîndu-se au fost globiţi unii chezaşi ai lui cu cîte 25 de florini, care chezaşi venind asupra casei lui i-au cuprins toată averea. Sosind, s-a insinuat numai-decît provizorului, care l-a prins şi de atunci robeşte în temniţă. Se roagă ca, întrucît e aici şi nici n-a fugit, să li se restituie chezaşilor gloaba, ca să-i elibereze puţina lui avere, iar el să fie eliberat din închisoare iarăşi pe chezăşie404. Privitor la revizuirea procesului, provizorul referă că îndată ce se vor îndeplini toate formele se va întruni scaunul de judecată sub pre-zidenţa judelui suprem minier (supremus judex montanus)405. Prin noiembrie condamnaţii se plîng din nou Tezaurariatului. In iarna trecută au fost prinşi şi în urma unor denunţuri au fost condamnaţi la moarte. Au cerut reînnoirea procesului, s-au făcut şi cercetările, totuşi se prăpădesc în robie, şi-au mîncat şi îşi mănîncă toată averea lor de gazde bune, vor ajunge cerşetori de-a binelea — repetă ei. Cer să le vină în ajutor. Tezaurariatul la 24 noiembrie răspunde că s-au luat dispoziţii pentru accelerarea revizuirii procesului406. Pe la sfîrşitul anului sau începutul anului următor se plîng din nou, acum şi cu Popa Marcu Dumitru, provizorului de robia lor. Trebuie să se pustiiască şi ei şi copiii lor, şi averea lor, dacă nu li se face dreptate. 401 Of. minier, 1783, apr. 27, nr. 456. 402 Comunicarea Tezaurariatului din 11 iul. 1783. Ibidem, 1783, nr. 756. Tezaurariat, 1783, nr. 688. 403 Of. minier, 1783, nr. 1145. 404 Ibidem. 405 Ibidem. 406 Tezaurariat, 1785, nr. 319. frAmîntArile din munţii apuseni 225 Nu ştiu unde să fie greşeala şi cine să fie pricina că se prelungeşte? atîta cauza lor407. La 27 noiembrie încă se mai amînă. Procesul nu poate fi rejudecat pînă cînd nu sînt verificaţi cei 191 de martori şi nu-şi face reflexiile procuratorul fiscal Alexandru Vâsârhelyi 408. La 16 decembrie 1783 Guvernul însuşi urgitează re judecarea409. La 29 ianuarie provizorul referă iarăşi că procuratorii fiscali încă nu şi-au formulat concluziile şi pînă atunci nu se poate întruni scaunul dominai410. Abia la 28 aprilie 1784 ne informa Tezaurariatul asupra noii sentinţe. Condamnarea lui Dumitru Todea, capul întregii „facţiuni'4 se menţine. A celorlalţi e comutată în temporară, anume a lui Simion Bostan la doi ani închisoare, a lui Petru Manciu şi Andrieş Paşc la un t^an,' socotit de la data sentinţei. Cu clauza să li se aplice/ în plus cîte 25 de bîte trimestrial, ultimele în tîrgul de Rusalii din Cîmpeni, în care au fost sparte'buţile. A lui Ursu Gomboş la 50 de bîte, din care 25 la pronunţarea sentinţei, iar cealaltă jumătate ca şi celorlalţi, în tîrgul de Rusalii din Cîmpeni. Şi cum între timp au mai fost prinşi şi Avram Şchiop şi Iacob Zehuţ din Rîu Mare şi Popa Dumitru din crîngul Certeje, primul a fost judecat la un an închisoare, al doilea la doi ani şi ca şi cei dinainte la cîte 25 de toiege trimestrial, decît primului căruia, luîndu-i: în considerare vîrsta înaintată şi slăbiciunea, i se iartă, cii excepţia celor 25 de la tîrgul din Cîmpeni. Judecarea cauzei Popii Dumitru însă, căzînd acum sărbătorile Paştilor şi nefiind terminată nici autentificarea martorilor, se amînă pentru alt for dominai411. După o relatare a provizorului Podivinszki din septembrie 1785, rejudecarea s-a făcut în martie anul treeht (1784). Au făcut recurs pentru uşurarea pedepsei la Guvern care a încredinţat cauza Tablei comitatului, suspendînd bătaia pînă la rejudecare. Popa Marcu Dumitru, judecat în forul dominai din iulie 1785 la doi ani închisoare, va cere şi el revizuirea412. în septembrie 1784 pe toţi îi găsim în închisoarea domenială (din Zlatna), în afară de Dumitru Todea, care era desigur în închisoarea din Galda413. Fapt e că, după cum se vede, ţăranii munteni încă tot nu-şi ieşiseră din fire. După întoarcerea lui Horea, în virtutea rezoluţiei adusă de el mai bat o dată calea legală, pe care o băteau de atîta timp. Ne rezumă simplu acest du-te-vino, în limbajul său, Cloşca la interogatoriul său. S-au dus mai întîi la Guvernul din Sibiu. Acesta le-a dat soroc de 14 zile. După acest soroc s-au dus din nou la Sibiu. Atunci Guvernul le-a dat un nou soroc. Mergînd şi după acesta, guvernatorul le-a spus că toată cauza lor a fost trimisă comitelui suprem din Galda şi deci sâ 407 Ibidem. 408 Of. minier, 1783, nr. 1241, 1261 ; 1784, nr. 8. 409 Ibidem, 1784, nr. 142. 410 Tezaurariat, 1785, nr. 319. 411 Of. minier, 1784, nr. 602. 412 Ibidem, 1785, nr. 1414. 413 Ibidem, 17ft4, nr. 1346. — e. m 226 RASCOALA lui horea meargă de acum încolo la el. S-au dus şi la comite, care mai întîi le-a făgăduit să vadă de cauza lor şi le-a dat şi el soroc. Au făcut şi la el de trei ori drumul. Mai pe urmă a fost el, Cloşca* cu încă cinci oameni. Dar le-a răspuns să meargă acasă, totul s-a isprăvit, iar din treaba lor n-a rămas nimic ! Primind acest răspuns s-au dus la Alba Iulia la comisarul de război şi i-au arătat rezoluţiile lor. El le-a citit şi le-a zis să meargă numai acasă şi să stea liniştiţi, căci împăratul va veni negreşit în ţară şi atunci vor putea vorbi chiar cu maiestatea sa. Au plecat atunci acasă şi au înştiinţat satele Cîmpeni, Cărpiniş şi Rîu Mare de tot ceea ce au făcut şi au isprăvit. Cu ce suflet se întorceau, după âtîta alergătură, iarăşi cu mîinile goale ! Doar cu o îndoielnică amăgire că împăratul ar putea veni iarăşi în ţară şi se vor putea plînge din nou. Vagă perspectivă, palide speranţe, dacă ordinele împăratului aşa se executau. Calea legală era prea; vădit epuizată. Nu e greu de închipuit dezamăgirea, revolta. Nu e greu de închipuit dezamăgirea, revolta lui Horea însuşi. Şi toate acestea se petreceau în timp ce un alt eveniment tulburat spiritele şi pe b arie mult lărgită, cuprinzînd acum domeniile nobiliare, anume conscripţia militară. Cu ce gînduri s-a întors Horea de la Viena, ce a făcut după întoarcere nu ştim. Rămîne doar să o intuim după scriptele oficiale. Dacă îl putem bănui neîncrezător în remediile încredinţate aceloraşi autorităţi,, îl putem bănui totuşi încrezător că împăratul vrea binele, dar îl împiedică domrirmea. Horea nu era nici el, desigur, străin de aversiunea împăratului faţă de nobilime şi va fi aflat destule despre ea şi la Cancelarie, şi în jurul său cît a stat la Viena. Nu putea fi străin de ea nici înainte, împăratul prea adesea o lăsa să se observe. Şi-i putea încolţi şi de la sine gîndul simplu că o ridicare împotriva ei i-ar veni bine şi împăratului. în orice caz ar ridica vălul de pe o stare deznădăjduită. Ba îl putem bănui de gîndul şi mai simplu : dacă nici acum... Noile investigaţii, noile „remedii" nu lăsau nici o îndoială : trebuie schimbat obiectivul „poruncii împăratului !“ Scriptele nu îl văd la faţă, dar îl văd mereu prezent, mereu martor, actor al agitaţiilor, care acum, eu conscripţia militară îşi lărgeau considerabil cercul. Răzvrătirea primea noî temeiuri, larg cuprinzătoare, pune acum sub acuzaţie servitutea însăşi. Cum s-a produs cotitura, cum s-a urzit ridicarea azi nu se mai poate afla, a rămas taina celor trei, dusă cu ei în nefiinţă. în tot cazul, izbucnirea simultană în Zârand şi în Munţi mărturiseşte şi un gînd mai larg, preconceput. Istoric însă trebuie să ne mulţumim cu faptele în sine, care ne vor lămuri mai bine chiar decît gîndufile. ' Dar măi înainte de a trece mai departe, să ilustrăm stările de lucruri, exacerbarea raporturilor în Munţi, cu încă un fapt, cum vor fi fost multe altele, acesta chiar din ajunul răscoalei. . . . La 23 septembrie 1784, juzii dominali ai satelor Băii de Arieş se plîngeau în numele întregului domeniu, împotriva, dregătorilor, care, după obiceiul lor, îi tratează ca pe cîinii din drum, în piaţa publică, cu cea mai mare furie, cu groaznice blesteme şi înjurături, de cruce, de bi— FRAMÎNTĂRILE din munţii apuseni 227 serică, de suflet, de, cei morţi. Cad asupra lor cu bite, cu lemne, cu pe ce pot pune mina mai repede, nu caută, le dau în cap, peste picioare, peste mîini, peste braţe, îi bat nu după obiceiul creştin,, ci după al neamurilor necredincioase. Cînd doar ei îşi au şpanul lor chemat să-i pedepsească după lege. Pe Ursu Rancea din Brăzeşti domnul Stanetti spre stupoarea tuturor l-a făcut tot vînătăi fără nici un motiv. în izbucnirile sale necreştineşti e îngrozitor, nu ţine seama nici de Dumnezeu nici de oameni, nici de muncă nici de osteneală, îi pune să-i care lemne de pe locurile cele mai grele, trebuie să-i care trei, patru zile ştînjeni, căci nu primeşte lemne strîmbe. Stînjenii clădiţi în curtea sa îi clatină cu mîi-nile proprii, ca să intre cît mai mult. Toate acestea printre aceleaşi îngrozitoare blesteme. Dacă ar fi să arate toate cruzimile lui, nu le-ar. ajunge hîrtia. Dacă nu e luat de aci, îndură mai bucuroşi servitutea de-cît şă-i mai iese în cale. • Nu e mai puţin crud nici domnul Prunetter, bate cu aceeaşi furie. Cum a făcut cu Todor Piesa, judele dominai din Sartăş. Mai întîi l-a luat cu cruzime de păr, apoi cu o bîtă mare, numită răvaş, smulsă de la el l-a zdrobit. în aceeaşi zi, cuprins de furie, pe Andrei Zaharie din Brăzeşti în curtea sa a . pus de T-ău tras jos şi cu vină de bou l-au bătut. Pe Todor Rancea din Brăzeşti, judele comitatens, pentru că l-a rugat să nu bată cu atîta cruzime pe Zaharie;; căci de multă vreme lucrează lovit de slăbiciune, prins de păr l-a luat la pumni, lovindu-1 crud, fără alt motiv. Cu un cuvînt' e în firea dregătorilor minieri, fără excepţie, această crudă asprime, această duritate necreştinească, că nu mai ştiu ei sărmanii dintr-atîţia de care domn să asculte. Printre mizeriile lor e şi straja de noapte pe care trebuie să o facă la domnii dregători. Şi nu' numai străji poftesc, dar ii Silesc şi la toate muncile lor .casnice. Nici nu s-a făcut ziuă şi apar drabanţii lor, şi printre'furii şi blesteme îngrozitoare, îi mină ca pe cîini ameninţîndu-i cu bîtele, şi pînă cînd grajdurile nu sînt • curăţate, lemne de ajuns pentru toată ziua tăiate, caii, vacile adăpate, curţile curăţate, apă adusă, nu sînt lăsaţi, cu toate acestea adesea apropiindu-se de amiazi. Ei abia mai pot purta acest jug. Cu atît mai mult cu cît domnii, în afară de domnul Graff, iarna nici măcar la bucătărie să nu le sufăr să intre pe bietele străji, ci toată noaptea trebuie să o petreacă afară. Sînt cu atît mai de plîns, cu cît cei care de prea mare sărăcie, lipsiţi de îmbrăcăminte, pînă în zori numai cît nu îngheaţă. Numai Dumnezeu ştie cu cîte şi cîte mizerii nu sînt apăsaţi. După dispoziţiile noi ale comitatului, de fiecare sat li se cer străji de zi patru sau trei, de noapte şase sau patru. Aşa că dacă nu vine vreo îndurare, nu ştiu ce să mai facă414. Scribul plîngerilor însuşi, notarul dominai Ioan Szabo, a pus mult zel în a prezenta cît mai colorat şi mai patetic (mai colorat şi mai patetic decît am reţinut în acest rezumat) mizeriile îndurate de suplicanţi. Peste interesul firesc de a fi mai bine plătit, se simte în ton şi o compasiune, dacă nu chiar o revoltă, din duşmănie personală, dacă nu din altceva. 414 Of. minier, 1784, nr. 1330. 228 rAscoaia lui hgrea Ţăranii desigur şi ei se adresau cu păsurile lor la scribi favorabili sau care cel puţin să nu fie duşmănoşi. în tot cazul, cînd la 29 noiembrie Oficiul superior minier dispune şpanului domeniului să cerceteze plîngerile împotriva lui Stanetti şi Prunetter, recunoscînd ca legitime numai străjile de noapte la casa de bani şi la cohuri, dar şi acestea plătite cu 7 creiţari la zi, dispune şi pro-vizorului cercetarea plângerilor împotriva notarului Ioan Szabo, plîngeri de altă natură ! Nu numai plângerea în sine, dar şi limbajul ei e un indiciu în ce măsură s-au înveninat raporturile. Tumultul faptelor încarcă mereu imaginea, o amplifică la o complexă şi gravă problemă. Calamităţile se aglomerează, se împletesc în-tr^-o textură complicată, densă, rezistentă la toate încercările de a o destrăma. Timpul se macină în acest duel nesfîrşit între supuşi şi autorităţi, doar cu mici rezultate de detaliu, fără să afecteze fondul problemelor. Duelul reuşeşte mai curînd să dezvelească noianul relelor decît să le remedieze. Mai curînd aduce cu sine noi persecuţii, bătăi, închisori, condamnări, acum pentru îndrăzneala de a acuza, de a inoportuna autorităţile, biciuind, exacerbînd mînia populară. Atmosfera e tot mal încărcată, tot mai prevestitoare de primejdie. O lungă şi înverşunată luptă petiţionară, agitaţii peste agitaţii, mereu mai acerbe, prefaţează răscoala. Şi apoi în Munţi nu toate satele erau cuprinse în domeniile camerale. Multe cădeau pe domenii nobiliare. Sîngeorzul Trăscăului, Sălciua, Be-deleu etc. erau supuse familiei Thorotzkay, Mărişel, Măguri, Someşul Rece, Someşul Cald familiei Bânffy, Mogoş, Ponor, Rîmeţ, satele de pe Ampoi erau ale Episcopiei din Alba Iulia. Cădeau în afara domeniilor camerale Lupşa şi altele. Şi apoi o mare parte a Munţilor cădea în Za-rand, pe domenii nobiliare. Fuziunea problematicii celor două iobăgii* camerale şi nobiliare, se făcea chiar în Munţi. II. PRELUDIUL RĂSCOALEI -. CONSCRIPŢIA MILITARĂ ÎNSCRIERILE Cum s-a ajuns la conscripţia militară din vara anului 1784, care a premers răscoalei, n-ar putea-o lămuri decît o cercetare specială. După o istorie a regimentelor de graniţă, rămasă în manuscris, care e a lui Benigni1, ea era in legătură cu planurile de reorganizare a regimentelor de graniţă, discutate cîţiva ani la rînd. Regimentele de graniţă fuseseră întemeiate primordial cu scop intern: paza graniţelor şi asigurarea liniştii interne la nevoie. Din anul 1778 încep insă să fie scoase şi pe teatrele de luptă din afară. în Războiul de succesiune din Bavaria, din acest an, plecară două batalioane de infanterie şi un divizion de husari. Ele, se vede, s-au distins în luptă, căci împăratul în 22 martie a ordonat ca unul din cele opt steaguri cucerite de la armata prusacă să fie trimise ca amintire şi încurajare regimentelor de graniţă din Transilvania, iar văduvelor sau orfanilor rămaşi să li se împartă cîte 100 de florini. Solicitate fiind de-acum regimentele şi pe teatrele de luptă, încă din 1780 se pune problema reorganizării şi întăririi lor. Ele trebuiau concentrate şi întărite aşa fel ca la război să poată pleca peste 10 000 de oameni, rămînînd un efectiv corespunzător şi acasă pentru economia rurală şi, fireşte, pentru misiunea lor internă. Ba acum mai intervine şi planul Ecaterinei a Il-a de constituire a regatului Daciei. De aci nevoia revizuirii lor şi conscrierii de noi sate în vederea întăririi lor cu noi efective2. Iosif II în călătoriile sale prin Transilvania se interesează în mod deosebit de ele, le inspectează sîrguincios, le judecă problema. încă la prima călătorie împăratul îşi însuşeşte problema regimentelor de graniţă şi a rostului lor în timp de război şi de pace3. El vine cu un aspru-rechizitoriu al întregii opere a întemeietorilor. S-au constituit grăniceri 1 Pragmatische Gesehichte der siebenbiirgischen Militărgrenze, II. Theil, I Ab-teilung 1812, ms. aflat în Arhiva Episcopiei ortodoxe din Sibiu. Că e al lui Benigni, ne-o confirmă exemplarul din Viena, Kriegsarchiv, Hofkriegsrat, 1813, B. 7—9. Cf. Bernath, op. cit., p. 147. 2 Ibidem. 3 Sub titlul: Stand und Umstănde, die Laage deren 5 so genanten Grânitz Regi mentern, ihre jetzige und kiinftige im Krieg als Frieden vorzusehende Nutzbar-keit ihre Bekostung und Gedenkwagsart, sarnmt meinen Gedanken vor die Zukunft, Hof- und Staatsarchiv Wien, Journal der Reisse S-er Majtt des Kaisers durch XJngarn, Banat, Siebenbiirgen und die Marmaross von 1773, p. 756—773. 230 . RĂSCOALA LUI HOREA din oameni care nu locuiesc la graniţe, se numesc sate militarizate avînd grăniceri amestecaţi cu populaţia nemilitarizată. Sînt sate militarizate la multe mile depărtare unele de altele. Pentru ca magnaţii să nu-şi piardă iobagii, teritoriul grăniceresc e întrerupt la fiecare pas de enclavele moşiilor nobiliare. Dacă în cazul regimentului al II-lea de graniţă s-a putut realiza un teritoriu mai compact, situaţia regimentului I, din sud, o găseşte sub acest raport „scandaloasă^. Regimentul e dispersat pe o distanţă imensă, un şir lung de sate militarizate printre altele nemilitarizate, mai aproape sau mai departe de graniţe, sate amestecate, parte militarizate, parte nemilitarizate, sate în care doar 4,5,6 oameni sînt grăniceri şi 50, 60 nu, zeci de sate în Ţara Făgăraşului în care grăniceri sini boierii numai etc. Ideea lui era nu numai extinderea şi întărirea miliţiei de graniţă, ci şi raţionalizarea ei. Ei concepe teritorii compacte grănicereşti, de-a lungul graniţelor, înglobând totul, şi moşiile; nobiliare, teritorii sustrase de sub orice imixtiune provinciala, supuse direct puterii imperiale. Mergea cu gîndul pînă la a separa teritoriul provincial de cel militar, a-L contopi cu Banatul, Maramureşul, cu Părţile în .genere, Instituind un guvern la Oradea. îl interesează nu numai organizarea militară a graniţei, ci şi temeiurEe ei economice, educative, culturale. îl interesează greutăţile vieţii, sarcinile militare, obsedanta problemă â emigrărilor4. Călătoria împăratului în vâra anului 1783, care avea, ani văzut, un scop militar-politic, a dat un noii imbold problemei. Se designară comisiile de conscriere. Şi-apoi urmă ordinul împăratului din 31 ianuarie 1784, lâ care se referă ordinul imprimat al Guvernului Transilvaniei din toamna anului 1784. Urmau să fie conscrise sate din vecinătatea regimentelor. înscrierea trebuia să fie voluntară, cu titlu de sondaj, ca pe urmă să se decidă, în funcţie de nevoile organizatorice, înregimentarea. Problema se poate urmări în linii mari în actele ConsEiiilui de război. încredinţat special cu studierea ei fu generalul Getieyrie,; urmînd să întocmească un plan de regulare, de consolidare şi extindere â miliţiei de graniţă împreună cu guvernatorul şi cu generalul comandant ăl Transilvaniei4/1. - - * 1 ; în august 1783 generalul Preiss, în raportul său către Consiliul de război, îşi exprima şi el părerea referitor la o mai bună organizare a celor patru regimente de graniţă şi legarea lor pe viitor îiitr-un lanţ continuu, potrivit condiţiilor locale. Raportul cuprindea şi o evidenţă sumară a localităţilor grănicereşti şi provinciale ce vor fi incluse în acest lanţ5. împăratul însuşi urmărea personal problema. La începutul lui septembrie îndruma Consiliul de război să aştepte rezultatul sistematizării graniţei militare. împreună cu raportul generalului Geneyne va. primi şi dispoziţiile sale pe care le-a socotit necesare încă în timpul călătoriei prin Transilvania. Şi dacă generalul Geneyne n-a ţinut seama de ele, să i se pretindă aceasta6. !----------------- . . . 4 Berijath, op. cit., p. .221—223. .; , V1 Cane. aul. Tranş.,; 103/1784. ...f ■ i, > Hofkriegsrath, Registru 1783# B. 939. ^ Ibidems, B. .1024.; • ... - ^ n Go^rsdRîWiA kiLrrÂiiA 231 î „____________________________________________;--——.......................- ..... .....~ în riaportul său către Consiliul de război din 27 septembrie, generalul Geneyne îl pune la curent cu stadiul problemei. în privinţa lanţului grăniceresc a cerut şi părerea generalului comandant. Acesta a şi trimis un proiect de plan adresat împăratului. La consfătuirea din 19 septembrie cu guvernatorul şi generalul comandant s-au luat în discuţie punctele prezentate de el, Geneyne, urmînd ca în 14 zile să se încheie această afacere7. în biletul său de mînă din 21 noiembrie împăratul aprobă elaboratul comun pentru consolidarea graniţei militare şi e de acord să fie militarizate satul Veştem pe rîul Cibin înspre Turnu Roşu, precum şi Landskron (de lîngă Tălmaciu) şi Brad. Iar acestei militarizări să-i premeargă con-scrierea şi evaluarea camerală a localităţilor care urmează să fie militarizate. Să nu se întreprindă însă nimic pînă cînd nu există convingerea că prin numărul populaţiei incluse se asigură cele opt batalioane de campanie şi regimentul de .husari8. în gîndul împăratului planul se concretizează tot mai bine. Biletul său de mînă din 22 noiembrie vizează planul cum s-ar putea forma un lanţ neîntrerupt al graniţei militare transilvănene de la Banatul timişan pînă în Bucovina, aşa fel ca localităţile aparţinătoare regimentelor de ! graniţă să nu fie-departe unele de altele. Dar mai înainte de a se trece la separarea localităţilor care vor trebui să aparţină graniţei militare, să se facă cornerierea şi evaluarea lor. în comisia principală să intre din partea provincială guvernatorul şi consilierul gubernial contele Samueî Teleki, din partea Cămării tezaurarul contele Carol Teleki şi consilierul cămării, pe lîngă reprezentanţii Comandamentidui militar, fireşte. Această comisie să conscrie toate localităţile desemnate fără excepţie, conscripţia predată fiind organelor camerale pentru evaluare* După aceasta comisia va aprecia dacă localităţile incluse sînt în aşa măsură populate ca la izbucnirea unui război să poată ieşi opt batalioane şi o legiune de husari fără pagubă pentru agricultură şi putînd înlocui şi pierderile aduse de război. Comisia va mai aprecia, şi dacă cheltuielile rezultate din militarizare vor corespunde înaltului scop9. în acelaşi sens continuă împăratul şi în ordinele următoare : opt batalioane cu companii în jur de cîte 200 de oameni şi un regiment de husari, precum şi asigurarea înlocuirii pierderilor în război şi a agriculturii de acasă10. ; Aşa apăru, cu data de 31 ianuarie 1784, decretul imperial, care f prevedea conscripţia în vederea întregirii regimentelor de graniţă. în mai generalul Geneyne venea de la Viena cu hotărîrea Consiliului de Război de. a 'constitui comisia, şi. de a începe operaţiile, pentru evaluarea bunurilor incluse în graniţă luîndu-se modelul din Croaţia, care ya i a---------------. _ ; 7 Ibidem, B. 1158; •....-i s Ibidem, B. 1397, ... , - ;• » lbidem, B. 1473. • 10 Ibidem, Registru 1784, B. 24. . ' • I 232 RĂSCOALA LUI HOREA trebui să sosească. Actele se mişcă mereu în jurul problemei pornind de la decretul de bază din ianuarie11. Raportul din 18 iunie al Comandamentului general vorbeşte de comisiile de conscriere. Conscrierea va fi de probă şi va dura pînă la sfîrşitul lui august, pînă cînd vor trebui şă sosească şi normele de evaluare croate, după care se va face evaluarea şi aici12. La 28 iulie Comandantul raportează Consiliului de război că au sosit şi normele croate de evaluare. Totuşi socoteşte că nici conscripţia de probă, nici cea adevărată riu se vor putea face la timpul stabilit. Şi ciuma, şi vremea rea' care au intervenit vor permite cu greu asemenea muncă, mai ales în preajma munţilor, unde mai intervin şi dificultăţile economice. In sfîrşit, a anunţat şi generalul Geneyne că va veni în luna viitoare la Sibiu13. în aşteptarea sosirii generalului Geneyne comandanţii regimentelor din Transilvania sînt convocaţi la Alba Iulia, ca acolo să li se comunice modalităţile de aplicare practică a conscripţiei14. Patenta imprimată a guvernului îri limbile germană şi maghiară de la sfîrşitul lui octombrie 178415, se referă Ia decretul împăratului din 31 ianuarie 1784* care din grija pentru siguranţa ţării şi binele supuşilor săi dispunea conscriereă unor sate din ţinuturile de graniţă, în vederea căreia s-au rînduit comisari speciali provinciali, militari şi camerali16. Acesta trebuie să fie ordinul care stă lâ baza conscripţiei, care nu s-a publicat şi nu s-a executat la timpul său, desigur din pricina dificultăţilor provinciale ivite între timp, iar acum sna amînat punerea lui în aplicare din pricina tulburărilor. O scrisoare din Sibiu, din 13 noiembrie 1784, vorbeşte şi ea de această intenţie de a extinde regimentele de graniţă. La începutul primăverii — spunea ea — generalul Geneyne a venit în Sibiu ducînd cu sine proiectul elaborat încă în anul trecut şi aprobat de Curte, după care grănicerii din această ţară trebuiau nu numai sporiţi, ci şi organizaţi ca o forţă militară obişnuită. După proiect, localităţile care cădeau în cadrul tras de el domnii lor pămînteşti trebuiau să le cedeze pe lîngă despăgubire. Dar cînd să fie pus în practică, în cele cîteva şedinţe ale comisiei în această chestiune s-au ivit dificultăţi, pentru înlăturarea cărora generalul s-a întors la Viena17. 11 Acte din ian. si mart. 1784 Hofkriegsra/th, B. 136, B. 347. Apoi Cane. ani. Trans., 968, 976, 993, 1080/1784. 12 Ibidem, B. 790. 13 Ibidem, B. 915. 44 12 aug. 1784 — Ibidem, B. 962. 15 Versiunea maghiară, semnată de guvernator, are înscrisă cu mîna ziua de 26 (oct.), cea germană are imprimată luna nov. 16 „Nachdem Ihre K. K. Majestât unser ADlergnădigster Herr, von Allerhochst dero unermudeten Sorgfallt fiir die Siecherheit dieses Dandes, und fur die Wohlfart Ihrer Unterhanen bewogen durch ein untern 31. Januair diese 1784 Jahres an diese konigliche Gubemium erlassenes Allerhochstes Hof Decret die Conscription einiger von Ihro Majestât selbst bestirmnten an die Grănzen dieses Grossfiirstent-thums stossender Orthschaften, Griinde und Gemeinden AUergnâdigst anzuordnen geruhet haben“... Arh. Istorică, Samuii Kemeny, Chartophilaeium TranssUvanicum, tom. IX, p. 965. Exemplar în 1b. magh. în aceeaşi Arhivă, Ordonanţe imprimate• 17 „Hazânk", VIII (1888), p. 157. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 233 O altă relatare din Sibiu se arată a şti că în anul acesta a sosit un ordin preaînalt ca armata împreună cu autoritatea civilă să conscrie toate satele învecinate cu Ţara Românească şi Moldova şi să le organizeze militar. Luînd cunoştinţă despre aceasta au pornit cîţiva ţărani români din ţinutul grăniceresc, anume supuşii din Hăpria ai contelui Grigore Bethlen, încă la începutul lui iulie la Alba Iulia să ceară comisariatului militar de acolo înscrierea la oaste18. Conscrierea e pusă acum în legătură şi cu conscripţia generală a populaţiei ordonată de împărat în 16 august19, care-şi avea şi rostul ei militar. Dar în locul originilor, mai puţin cunoscute, să urmărim faptele, care ne sînt bine cunoscute. Pe la mijlocul verii Comandamentul militar se vede se decise, în sfîrşit, la începerea eonscrierii. Ceea ce ajunse, fireşte, într-un fel sau altul şi la cunoştinţa celor interesaţi. Mai întîi a ţăranilor din apropierea Albei Iulii, prin comandanţii militari de aci sau prin protopopul Tiron Dragoş, acuzat de un text că el ar fi pornit tulburarea. Comandamentul însuşi va fi avut grijă să ajungă, indirect dacă nu astfel, la cunoştinţa lor. Primul sat care porni la Alba Iulia să se înscrie la oaste fu satul românesc Hăpria, din apropierea oraşului. In prima jumătate a lunii iulie, zece trimişi ai satului cerură comisarului de război Ortmayer să înscrie pe locuitorii satului militari. Comisarul se arată dispus să o facă, dar le spuse că trebuie aşteptată aprobarea Comandamentului militar din, Sibiu. La raportul comisarului din 11 iulie, Comandamentul răspunse în 14 iulie. Cei zece iobagi din Hăpria ai contelui Grigore Bethlen să fie înscrişi soldaţi grăniceri, cu numele, cu copiii şi cu moşiile lor, făcînd distincţia între ceea ce au ca propriu şi ceea ce ţine de domnul pămîntesc. Dar să fie îndrumaţi ca pînă vor urma alte hotărîri în privinţa lor să fie în pace şi ascultare faţă de domnii lor. Şi aşa să se procedeze şi în alte cazuri care se vor ivi. Al doilea ordin, din 23 iulie, avea acelaşi sens. Cei înscrişi să fie îndrumaţi să-şi facă, fără cea mai mică codire sau împotrivire, slujbele şi robotele prescrise, aşteptînd în pace rezoluţia ulterioară. în acest sens să fie instruite toate satele care se vor prezenta pentru conscriere20. Vestea se răspîndi ca focul. Iată o nouă nădejde de a scăpa de iobăgie. Grănicerii nu erau iobagi, nu aveau domni, nu erau obligaţi la prestaţii iobăgeşti. Ei erau stăpîni pe casa şi pămîntul lor, făceau doar serviciu militar. Grănicerul de alături era o veşnică ispită pentru iobagul în servitute, îi aducea mereu aminte că ridicarea din iobăgie e posibilă. Cu cît mai preferabilă era pentru el slujba la împăratul, care arăta atîta bunăvoinţă faţă de plîngerile sale şi atîta ostilitate faţă de abuzurile domnilor săi ? Porneau doar lucrările recensământului, în Transilvania se pregătea o nouă conscripţie urbarială eare-i va fixa, fireşte, în starea de iobagi. 1--------------- 18 A lui Ludovic Siess, 9 nov. 1734. în „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 3. 19 Szilâgyi, p. 175—176. 20 Arh. Comisiei, II, 865. 234 RĂSCOALA LUI HOREA Satele româneşti din apropiere ţiu stătură mult pe gînduri. Henig, Straja, Dumitra,. Vingard trimit şi. ele delegaţi la comisar să întrebe dacă le primeşte şi pe ele să, se înscrie. Comisarul le răspunde că are poruncă să-i primească pe toţi care vor să se înscrie, de. bună voie21. S-au înscris astfel, curînd după Hăpria, şi ele. .(>! Începutul făcut,, dezlănţui o întreagă mişcare; Satele pornesc unul după altul la Alba Iulia, cu preoţii, cu. j uzii în frunte, grăbite să se înscrie, să nu rămînă în iobăgie. Cercii! se..lărgeşte precipitat, valurile mişcării se propagă tot mai departe. Din qorpitatul Alba trec în comitatele vecine Hunedoara, Tîrhava, Turda. Mişcarea e generală, valurile, ei iau cu sine, nu numai (pe iobagii români, ci., şi iobagi unguri, saşi. Satele sînt în mare fierbere, se consfătuiesc, se îndeamnă unele pe altele, ameninţă pe cei care mai stau la îndoială. Pe. drumurile spre Alba Iulia curg cetele de ţărani ziua-noaptea. Comisarul din .Alba Iulia se văzu silit să improvizeze scribi ca să poată face faţă cererilor.; Dar curînd nici aceştia nu mai fură de ajuns, trebui să împartă formulare, ca ţăranii să nu se mai aglomereze la Alba Iulia, să poată: fi înscrişi şi în alte locuri sau chiar acasă la ei. înscriu: astfel feluriţi, funcţionari* preoţi, mărunţi ştiutori de carte. în ţinutul Haţegului înscriu vicecolonelul Karp, respectiv ofiţerii de graniţă, la Partoş, la Mirăslău dregătorii transporturilor de sare. Foarte curînd, pe la mijlocul lui august, la Alba Iulia se găseau înscrise nu mai puţin de 81 de sate. Valurile bat de acum departe, au ajuns pe lîngă Sighişoara, pe Cîmpia Transilvaniei, atinseră chiar Ţara Făgăraşului. Dar să coborîm pe teren, în tumultul faptelor. Să ascultăm glasul investigaţiilor, al stăpînilor, dregătorilor, al oficialităţii, mărturisirile ţăranilor înşişi. Să începem chiar cu Hăpria, cel de la care a pornit mişcarea. Ţăranii de aci ascund, evident, pe sfătuitori, vin cu explicaţii evazive. înainte cu vreo două luni au auzit că în tîrgul de săptămînă din Alba Iulia s-a publicat o poruncă, pentru a scăpa de oaste nimeni să nu-şi scoată dinţii, să nu-şi taie degetele sau altă vătămare să-şi facă 21a. La această veste ei s-au sfătuit că oare ce vrea să zică această poruncă ? Şi-au dat cu socoteala că dacă se înscriu toţi la oaste şi se fac soldaţi vor scăpa de slujbele domneşti şi vor avea şi pămînt mâi mult decît au acum. Au trimis atunci zece oameni la comisarul de război din Alba Iulia şi l-au rugat să-i înscrie la oaste. Comisarul le-a primit bucuros cererea, le-a răspuns că va scrie Prefecturii armelor (Comandamentul militar general din Sibiu) şi îndată ce va veni rezoluţia, îi va înştiinţa şi le va da termen cînd să vină. La termenul dat apoi cei zece s-au dus iarăşi la comisar. Acesta le-a adus la cunoştinţă că porunca Comandamentului a sosit şi i-a trimis înapoi cu îndrumarea ca în ziua următoare să vină cu 21 ...„ordines Consilii Belliei aceepisse declaraverit, nimirum ut quicunque militiae nomen dare voluerit, atque hue eo fine appulerit, sus tipia tur et oonscriba-tur“, Densuşianu, p. 118. 21a Există într-adevăr; un asemenea ordin, dat de Guvern, imprimat, ou data de 17 iun. 1784, în baza decretului imperial din 22 mai 1784. Arh. lubrică, Ordonanţe imprimate. CONSCRIPŢIA MILITARĂ iss tot satul, eu popii lor, ca să-i înscrie. Făeîndu-le a doua zi înscrierea, comisarul le-a spus că pînă va sosi de la împăratul: rezoluţia de a li se da* arme, să fie cu toată supunerea şi ascultarea faţă de domnii pămîn-teşti şi de dregătorii comitatului ca şi pînă acum şi să-şi facă fără nici o codire- ba chiar cu mai multă sîrguinţă, robotele şi datorinţele publice. In cercul Sîngătin *— mărturisesc preoţii din Gunţa, Boz şi Şpring — s-a auzit că e porunca împăratului ca toţi oamenii să se înscrie la Alba Iulia soldaţi, că apoi li se vor da arme şi nu vor mai face slujbe iobăgeşti, pămînturile şi casele pe care le au acum vor fi cu totul ale lor. Vestea a venit de la cei din Hăpria care, trecînd prin satele de aici îi întrebau care să fie pricina că numai cercul lor nu se înscrie la oaste, cînd toată ţara s-a înscris. La auzul unor asemenea vorbe s-au mişcat şi s-au înscris şi ele. Gornicul Stoica din Sîngătin a .strigat seara de pe deal că tot omul să meargă la Alba Iulia să se înscrie cătană, chiar şi ţiganii, căci altfel nu-l sufăr să mai locuiască în sat. S-au adunat apoi să se sfătuiască în casa lui Luca Toma. Acolo se încredinţau unii pe alţii de binele care-i aşteaptă. Şi dacă numai cîte un fiu din casă va fi soldat, ceilalţi ai casei pot să-şi lucreze liniştiţi moşia, fără să mai fie obligaţi la slujbe şi alte prestaţii faţă de nici un stăpîn. La Alba Iulia au fost trimişi judele satului, Dan Luca şi gornicul care a făcut chemarea22: Aşa au plecat şi aceste sate. Preoţii, mergînd împreună cu sătenii, au văzut acolo oameni din toate părţile pe care-i înscriau ofiţerii, zicînd că e poruncă de la împăratul să se înscrie toţi^şoldaţi. Şi mai spuneau că după aceea nu vor mai face slujbe domnilor de pămînt şi nu vor mai fi iobagi, casele şi pămînturile le vor fi lăsate lor. După relatarea judelui Vasile Mare în Şpring vestea conscripţiei au adus-o mai întâi Solomon Coman, Mitra Plică, Stan Floca, Vasilie Moldo van. Ei au îndemnat pe săteni să meargă şi ei tot satul, aşa i-au îndemnat cei din Hăpria. Gei patru s-au şi dus la Alba Iulia să vadă cum stau lucrurile. Dar la început satul nu i-a crezut. Atunci au luat pe încă doi eu ei, pe Onea Cotîrlă şi Gheorghe Aloaş, şi s-au dus acum şase. Aşa întorcîndu-se au plecat apoi cu satul de s-au înscris. N-a observat pe nici unul să se opună23. Vestea că satele din jur s-au înscris a luat cu sine şi pe iobagii din Galtiu, care şi ei au luat drumul Albei Iulii. Domnul lor, contele Ludovic Bethlen îşi simte lezate amar prerogativele nobiliare. Dar se teme şi de nesupunerea care e în firea înnăscută a ţăranilor, de Dumnezeu ştie ce tulburare s-ar putea întîmpla. Pentru a o preveni, cere comitatului să exopereze de la Guvern liniştirea ţăranilor, ca el să-şi poată stăpîni în linişte moşia strămoşească24. Iobagii şi jelerii din Henig ai contesei Cateri-na Torotzkai, cum se plînge ea în 13 august, s-au înscris în săptămîna trecută. Cu a cui ştire şi din ce ordin ea nu ştie. Comitatul să ia măsuri 22 Halmâgyi Istvân naplâi es tratai, în „Monumenta Hungariae Historica“. Secţia II, voi. XXXVIII, p. 663—664. 23 Guv. Trans., 1784, nr. 8141. 24 Contele Ludovic Bethlen cătră corniţele suprem al comitatului Alba, 13 aug. 1784, Guv. Trans., 1784, nr. 7673. Şi Copii B. Torok. 236 RASCOALA XUI HOREA ca să nu sufere nici vivum aerarium, nici ea să nu fie păgubită25. In aceeaşi zi se plînge şi Iosif Kovâcs, rectorul colegiului din Aiud, că în săptămîna trecută s-au înscris şi iobagii şi jelerii din Henig ai colegiului (reformat)26. Samuil Kolumbân, dregătorul, relatează că iobagii colegiului, după ce s-au anunţat la comandant pentru înscriere, comandantul le-ar fi poruncit să meargă acasă, să se adune la un loc şi înţelegîndu-se între ei, , eu voia tuturor să meargă la Alba Iulia şi acolo comandantul îi va înscrie pe toţi soldaţi. La ceea ce judele satului cu aspre ameninţări, cu larmă mare, noaptea, a adunat1 satul. Doi oameni acolo astfel vorbiră : „Oameni buni, fraţilor, ascultaţi ce vă spunem. Pe noi‘ miine pe toţi, ne scriu cătane, de aceea, cu porunca comandantului, vă poruncim, nimeni dintre voi să nu rămînă, căci pe cel care rămîne şi nu se scrie numaidecît îl aruncăm afară din sat, căci de buna seama ne dau arme, de aceasta nimeni să nu se îndoiască". După cum s-au şi dus apoi la Alba Iulia, unde, după înscriere, de la comandant au luat poruncă slujba să şi-o facă aşa ca şi pînă aci, să fie ascultători, şi dacă au orice necaz să meargă la comandant şi el îl îndreaptă 27. Pe iobagii din Ghirbom i-au pornit la conseriere preotul unit Popa Vasii şi iobagii Izdrailă Rulla (?) şi Ştefan Cozma. Din îndemnul lor judele a trimis la fiecare casă pe juraţi; să-i cheme la Alba Iulia, căci pe cel care nu merge şi nu se înscrie îl aruncă din sat. Satul s-a înscris în credinţa deplină că va scăpa cu totul de iobăgie şi de slujba domnilor şi ei vor fi stăpîni pe întreg hotarul. Comisarul i-a sfătuit să-şi facă de acum încolo slujbele ca şi pînă acum, dar dacă domnii îi bat să meargă să se plîngă la Alba Iulia28. Pe cei din Hopîrta. i-au îndemnat să meargă mai ales Vasile Barb, Petru Sava, Ţoader Barb, Gheorghe Heşer, Irimie Oprea la 23 august. Cei din Meşcreac spun că văzînd cum trece peste Mureş mulţimea de popor, au luat-o şi ed pe urma lor29. Judele nobililor chemînd la sine pe judele satului cu vreo doi juraţi i-a întrebat ce poruncă li s-a dat la Alba Iulia ? I-au arătat o .mică scrisoare nemţească, dar cu gura au spus că domnii care i-au înscris aşa le-au poruncit ca pînă la Sînmihai să slujească cum au slujit şi pînă acum30. Iobagii din Mihalţ, Cisteiul Român, Obreja s-au înscris prin fiul preotului unit din Coşlar. Din Doştat au fost trimişi pentru înscrierea satului juratul vechi, Mihăilă Dumitru şi preotul satului31. Din Cetea s-au dus la Alba Iulia mai întîi patru oameni, care ar fi venit cu poruncă de acolo ca în 20 tot satul să meargă împreună cu preotul, pe cine rămîne de obşte să-i prade casa şi să-l scoată din sat. La plecare au tras mereu 25 Ibidem. 26 Ibidem. 27 Guv. Trans., 1784, nr. 7794. 28 Arh. Comisiei, II, 903—907. 29 Ibidem, 874—800. 30 Halmâgyi, p. 661—662. 31 Ibidem, p. 663—664. CONSCRIPŢIA MILITARĂ clopotul pînă s-au adunat toţi, jude, juraţi, măciucaşi toţi îi chemau ^ă se adune32. Cu tristeţe vede în fiecare zi, ba în fiecare oră, sosirea în grupuri mari a iobăgimii răzvrătite — scrie în 12 august din Alba Iulia Francisc Szotyori comitelui suprem. Azi pe la 11 au venit Straja şi Daia împreună cu preoţii lor. Unii veneau călări, cu bîtele ridicate în mina;, dreaptă ca nişte generali comandanţi, aşa îşi arătau „nesăbuit mîndra grosolăniei Tocmai cînd au ajuns la poarta de jos a cetăţii a nimerii din Vinţ şi episcopul. Văzîndu-1, s-au ascuns în dosul şanţului cetăţii, înscrierea le-o face comisarul de război, încredinţîndu-i că bunurile imobile cu care s-au înscris vor fi ale lor şi că peste 15 zile le va împărţi arme. Obişnuieşte să poruncească celor înscrişi că pînă la hotărîrea prea înaltă să facă domnilor slujbele în obicei, altfel chiar el îi pedepseşte. A declarat însă expres că nici un domn să nu-i oprească de la prezentare, căci el va fi acuzatorul lui 33. O scrisoare din 18 august, din Roşia, spune că cei din Roşia azi-nosăpte s-au dus cu larmă îngrozitoare la Alba Iulia pentru arme, şi-au făcut tobe din ciubere şi le-au bătut fundul pînă la miezul nopţii, făceau mare „instrucţie44. în sat n-au mai rămas deeît femeile34. Din unele sate mergeau cu steag de năframă roşie ridicată pe o rudă35. Pe cei din Ciumbrud i-a înscris protopopul român din Alba Iulia, plătindu-i fiecare om cîte 1 creiţar — relatează Alexandru Gyujto comitelui suprem Simion Kemeny la 23 august. Satului i-a dat şi ţidulăj-' pentru care au dat 2 şuştacuri. Aceştia au adus vestea că măria sa corniţele, şi-a aruncat la închisoare oamenii, dar pe oameni i-au scos şi în locul lor l-au aruncat pe măria sa, care acum se găseşte în temniţă. „Peiitru Dumnezeu, arată-le măria ta că nu eşti în temniţă, căci şi această veste ticăloasă face mult pentru tulburarea poporului4-. în Lopadea corifeul principal e Andrei Szâsz, iobagul Evei Daniel. Spunea că la Alba Iulia, cînd s-au dus pe el, care a intrat, l-au întrebat mai î-ntîi dacă a venit şi preotul. A spus că-1 dictează el şi pe preot. Cum a şi făcut. Aşa a fost înscris mai întîi preotul, apoi el, şi după el ceilalţi. Au plătit şi ei cîte 1 creiţar. A primit şi satul lor ţidulă, scrisă nemţeşte. Dar nu era scris mai mult în ea deeît că „Lopadea a fost con-scrisă44 şi semnată de ofiţerul conscriptor. Le-au spus acolo că con-scrierea o trimit la împăratul, de unde în două săptămîni va veni răspuns. Iar ei conscriptorii se grăbesc pentru că aceasta e grabnică, de aceea s-a trimis poruncă poporului în toate părţile în ţară să vină degrabă de pretutindeni. Iar dacă sînt supăraţi cu ceva, cu ţidula aceasta să meargă acolo, unde li se va face dreptate. Ţidula, Andrei Szâsz o păstrează ca pe o mare comoară. El e cel care ameninţa oamenii că celui care rămîne îi pustiesc casa36. 32 Ibidem, p. 664—665. Pentru mişcare v. şi Eugen Hulea, Vn capitol din lup-te ie antifeudale ale ţărănimii din judeţul Alba, în „Apulum", VI (1967), p. 425—440* 33 Arh. Comisiei, II, 866—867. 34 Halmâgyi, p. 651—652. 35 Arh. Comisiei, II, 885. 36 Guv. Trans., 1784, nr. 8141. 238 RĂSCOALA' LUI HOREA Se făcu în urma^ conscripţiei şi oranchetă mai lărgă. în 24—26 august vicejudele nobililor Gabriel Zilahi, o face în satele cercului Vinţ, ascultând în toate pe jude, pe juraţi, pe preotul satului spre a descoperi pe corifeii care aus fost înainte-mergători în conscripţia militară. în Tărtăria vestitorii şi autorii cei mai de seamă, după exemplul altora, au fost Iancu Călugăr, Bucur Balosin, Ilie Căzan şi Stan Groza.. Aceştia nu numai aii refuzat serviciile corni tatense, dar şi în slujbele domneşti au fost mai puţin sîrguincioşi decît au fost de- obicei, sau cum ar fi trebuit să fie. în Cioara au fost ascultaţi nu numai judele şi juraţii, ci chiar şi stăpânul, Petru Bartsai. A venit — spun ei — zvonul despre o poruncă după care iobagii şi jderii pot să-şi părăsească domnii pămînteşti şi să se dea la miliţie, fiind lă Alba Iulia un comisar care-i înscrie pe toţi care vor să fie soldaţi. Auzind acestea, Adam Ciobotea, Ivan Prodan, Ştefan. Zinca, Achim Zinca, Ion Zinca, Marian Crăciun, Luca Crăciun, Gligor Ciobotea, Gherman Tola, Urîtu Ursu, Gheorghe Socaciu, Prodan Voina,, Todor Şuvaina, Vasile Blada şi Ion Bordei au venit la judele sătulul Ion Oana şi cu consimţământul lui au trimis trei dintre ei la Alba Iulia,, la protopopul unit Tiron Dragoş, şi de la el au adus o scrisoare oarecare, în care nu era scris nimic serios—spune Petru Bartsai. Ţăranii neştiutorii de carte însă, sfătuiţi de Tiron Dragoş, au zis că e poruncă să se scrie la miliţie. Aşa toţi au consimţit şi, incitaţi de corifei şi de Todor Şuvaina,, toţi s-au dus la Alba Iulia la Popa Tiron, care înscriindu-i le-a poruncit să se întoarcă, să slujească mai departe şi să aştepte 15 zile, după care va veni răspunsul de la Vlena. în slujbele domneşti s-au dovedit mai lăsători, nu însă refractari deschis. Corifeii la ieşirea lui Petru Bartsai din biserica reformată nu s-au descoperit, refuzînd deci respectul şi supunerea. în Acmar, după exemplul altor sate, cîţiva locuitori s-au dat la miliţie, corifei fiind anume judele satului, Mihailă Bişa, precum şi Adam Goronea, Toma Goronea, Adam Grozăvesc, Nistor Moga. De asemeni Avram Bîlc Ilie şi Dragomir Ivan, la îndemnul cărora toţi (cu excepţia cîtorva mai liniştiţi) au plecat la Alba Iulia şi s-au înscris soldaţi. Unul cu numele Urîtu, ginere al lui Grădinar, i-a zis în numele satului preotului neunit al satului Popa Afton, că dacă nu vine şi el la Alba Iulia şi nu se înscrie va fi scos din slujba bisericească şi din sat. Preotul, socotindu-se, n-a vrut să plece. în serviciile comitătense au fost şi ei mai lăsători, însă nu refractari. în privinţa slujbelor domneşti judele domnesc al satului, supus întreg lui Petru Bartsai, recunoaşte că au fost cu toţii ascultători. în Sărăcsău au fost incitaţi de judele satului şi de preotul lor să plece la Alba Iulia să se înscrie, altfel să fie aruncaţi din sat. în Răcătău primul aţîţător la tulburare a fost judele domnesc al baronului Gyorffi, Mihail Stănilă. Dar au consimţit şi judele satului şi juraţii, şi aşa au ademenit tot satul. în Cîrna răspînditorii principali ai zvonului au fost Drăgoi Rotea,, Ispas Oprea şi Lazăr Tănase. Şi cum locuitorii fac slujbe domneşti la Vinţ episcopului, mulţi oameni venind de la Alba Iulia de la conscriere*. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 239* i-au ademenit şi pe ei. Spun însă toţi într-un glas că ei au fost atît de uşor hotărîţi să se dea soldaţi, pentru că ei sînt peste-măsură de sătui de slujbe domneşti şi întristaţi mai ales că domnul lor pămîntesc vinurile stricate le aruncă pe satul lor, distribuindu-1 pe case şi silindu-i să-l plătească scump. Aşa, uşor le-a intrat în suflet să se înscrie la miliţie, sperînd să fie liberi de slujbele domneşti. In Inuri, cu mai mulţi stăpîni, mînîndu-i în slujbe domneşti unii îi tratează rău, îi bat, încît se văd siliţi să-şi caute scăparea în fugă, în xefuzul slujbelor. în tîrgurile Vinţ şi Vurpăr şi în Sibişeni supuşii se împart în două, 0 parte sînt iobagii şi jelerii magnaţilor şi nobililor, cealaltă ai episcopiei. Au fost şi ei îndemnaţi la înscriere după exemplul altor locuri. Mai' neliniştiţi, care au ademenit pe mulţi, sînt Onea .Vecerzan,. Petru Pe-traşcu, Todor Ocaş, Moise Dan, Novac Şut şi Iacob Tomuşea. Aţîţători la tulburări sînt apoi Stoica Muntean şi Irimie Ispas din Sibişeni, răspîn-ditori ai acestui lucru. Cît priveşte serviciile comibatense singuri ungurii contribuabili, ducţorul şi magistratul oraşului s-au ţinut de ele, ceilalţi au fost cît se poate de cerbieoşi, din amîndouă părţile. Adam Jelmărean din Sibişeni pe executorul militar care urgita reparaţia drumurilor şi podurilor l-a atacat, iar pe dregătorii comitatului i-a calomniat urît. Filip Apolzan şi pe el, vicejudele nobililor, l-a calomniat, şi pe el şi pe executorul militar i-a ameninţat cu moartea. Ion Şut din Vurpăr a tăbărît asupra lui, în exerciţiul funcţiunii fiind, cu furcă de fier, şi dacă nu avea la îndemînă ,,bombardula“ ar fi plătit cu viaţa. Despre satele Sebeşel, Săscior, Şugag, Laz, Cacova, Căpîlna cum au ajuns la conscripţia militară, cum au fost pornite, cine au fost corifeii, n-a putut afla37. Un alt jude al nobililor, Ioan Sârdi, relatează despre cercetarea sa in 25 august din Spălnaca. Iată iarăşi cîteva amănunte de cum se petrec, simplu, lucrurile : Din Botez doi care fuseseră la cărăuşitul sării, la întoarcere au văzut trecînd vreo 30 de români din Hăpria, care în gura mare le strigară să dea de ştire tuturor că ei se duc acum pentru arme în cetate. Vestind la întoarcere cei doi aceasta, la 12 august, joia, s-a adunat tot satul şi au delegat pe unul din cei doi, anume pe Todor Chie, iar lingă el pe Simion Hat, Todor Degan şi Vasile Foneian. Aceştia au plecat călări la Alba Iulia. Vazînd acolo mulţimea oamenilor, au ştiricit unde trebuie să se înscrie şi ce-i întreabă la înscriere ? Li s-a răspuns că-i întreabă numele lor, ale soţiilor şi copiilor, vîrsta, vitele, semănăturile şi stăpînii pe care-i slujesc. Un bătrîn cu barba albă însă le-a zis că nu vor fi înscrişi dacă nu au poruncă de la comandant. S-au dus atunci să ştiricească în cetate unde locuieşte comandantul. Găsind casa şi intrînd la el, i-au întîmpinat două fete servitoare. I-au dat uneia un caş pentru comandant. Fata întorcîndu-se apoi i-a îndrumat într-un loc unde conscriau doi soldaţi în uniformă nemţească cu cămăşi volănate. Aceştia, întrebîndu-i de unde sînt, i-au înscris, 1 --------------- 37 ibidem. 240 RĂSCOALA LUI HOREA cu vorba ca după opt zile să vină cu tot satul şi cu preotul, cu judele şi juraţii. Aşa în 20 s-au sculat în zori cu preoţi, cu dieci, cu judele şi au plecat tot satul. Neavînd rînd pentru conscriere la locul indicat, s-au dus la protopopul român, care i-a înscris după lista de dare, mai întîi pe preoţi,, apoi pe toţi, plătind fiecare cîte 1 creiţar. Conscripţia au dus-o apoi la comisar preoţii Popa Gheorghe şi Popa Costând in, diacul Tema şi judele satului, Ilie Degan. Au întrebat şi ei cu acest prilej dacă trebuie să mai slujească la domni? Da, trebuie să slujească aşa ca şi pînă acum, căci. nu ştie nimeni decît Dumnezeu şi împăratul ce va ieşi din asta — a fost .răspunsul. Cei din Heria urmară şi ei pe cei din Botez. In 15 august venind: trei din Botez să-i alarmeze, găsiră satul adunat. I-au îndemnat să meargă şi ei după arme, căci celor care iau armele li se scade darea la numai darea după cap, după doi boi, şi o vacă. S-au adunat apoi şi aceştia întreg satul şi au ales doi delegaţi care să meargă să vadă cum stă lucrul acolo. Aceia au şi adus de acolo o scrisoare, în care, după cum spun, a fost scris ca tot satul să meargă. Cînd judele nobililor le-a cerut să o aducă, cei doi delegaţi s-au ascuns, n-au vrut cu niciun chip să o arate. Adunîndu-se apoi din nou, în 22 s-au dus toţi. Dar s-au dus numai pînă la Teiuş, unde au auzit că nu se mai fac înscrieri. Cei din Fărău auzind vestea în 17 au ales şi ei trei delegaţi, care s-au întors şi ei de acolo cu o ţidulă scrisă nemţeşte să vină satul întreg. Cînd s-au dus însă, comandantul le-a spus şi el că nu se mai fac înscrieri: S-au mai dus şi alte sate, dar auzind răspunsul dat celor din Fărău toate s-au întors : Medveş, Sînbenedic, Silea, Şpălnaca38. Un alt jude al nobililor, Francisc Csato, relatează şi el din Cunţa la 24 august despre înscrierile şi recalcitranţele la slujbele iobăgeşti din cercul său. Citează satele Aciliu, Ungurei, Vingard, Buzd, Sîngătin, Şpring. Dar aproape în toate satele seduetorii şi ameninţau că pe cei care nu merg să se înscrie îi aruncă din sat. Şi pe argatul lui din Cunţa aşa l-au ademenit, că dacă nu se înscrie îl scot din curtea vicejudelui şi îl aruncă şi din sat39. Avem şi declaraţia unui studios care şi el a înscris între 17 şi 20 august şase sate. De plătit unii au plătit cîte un creiţar, alţii o poltură* alţii cîte doi creiţari. Scribii au primit formulare de la cancelarie. Oamenilor li s-a spus să nu aibă nici o teamă de pedeapsa domnilor pămîn-teşti, să slujească însă pînă ce va sosi rezoluţia împăratului40. Se păstrează şi o însemnare a scribilor care au înscris, din porunca comisarului de război Ortmayer, satele : Tiron Dragoş protopopul unit din Alba Iulia, Ioan Buican (Bujkân) din Alba Iulia, Petru Nagy şi Czi-metzhausen, studioşi din Alba Iulia, fiul popii unit din Coşlar, clericul Vasile, fiul popii din Galda de Sus, Iov, şi Mihail Hajdu nobil din Şard4i. Iar lista din 22 august înşiră 81 de sate înscrise la Alba Iulia* în frunte cu Hăpria. Printre ele Sibişeni, Draşov, Cut, Lopadea Româ- 38 Ibidem. 39 Ibidem. 40 Ibidem, nr. 81 OS. 41 Ibidem. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 241 neaseă, Lopadea Ungurească, Gîrbova Ungurească, Coşlar, Stremţ, Craiva, Cigmău, Tibru, Galtiu, Mermezeu, Şpring, Rapoltul Mic, Meşcreac, Homo-rod, Limba, Drîmbar, Galda de Jos, Galda de Sus, Ţelna, Acmar, Oarda, Dumitra, Ciugud, Foit, Sereca, Bulbuc, Răcătău, Geomal, Hopîrta, Vin-gard etc. Din Vingard s-au înscris români, saşi împreună. După mărturia judelui Martin Boges şi a lui Ştefan Chira vestea au auzit-o de la cei din Hăpria. La care, însufleţindu-se poporul, s-a ales unul Andrei Nitz care a îndemnat satul să se înscrie. El s-a dus şi la Alba Iulia împreună cu un soldat licenţiat Rudolf. Aducând ei de acolo un formular, satul s-a înscris prin acel soldat. După o altă mărturie, la înscriere i-a pornit judele din anul trecut Iohan Martin cu juraţii, care au adunat pe săteni la măcelărie. Au hotărît şi aci ca pe cel care n-ar vrea să se înscrie să-l arunce din sat42. In Berghin, din care s-au înscris de asemeni şi saşii, a fost bănuit preotul sas, că el i-a îndemnat la înscriere. Bătrînii satului (saşi, români) însă declară că n-au fost îndemnaţi în nici un chip şi de nimeni, preotul nici n-a fost cu ei. S-au înscris după ce s-au înscris satele vecine Hăpria, Straja, Ghirbom, Ohaba, Henig, Beşinău, toate. Acestea au ameninţat — spun ei — că le iau din hotar dacă nu se înscriu. S-au înscris ca nu cumva vecinii primind arme să-i păgubească43. li dezminte însă dregătorul Constantin Peterfi, care scrie stăpînei sale la 15 august. Aceştia s-au anunţat — scrie el — în 7 august, iar azi s-au dus cu preotul sas, cu preotul român. E mare tumultul aici. încă în 8 august judele sas a demisionat din slujba de jude domnesc şi nimeni dintre saşi nu mai vrea să o primească, zicmd că ei sînt militari şi doi stăpîni nu slujesc. Azi nu 100, ci 1 000 de oameni s-au adunat; sub cuvînt că vreau să fie soldaţi, crede că iobagii domneşti din tot Ardealul vin în fiecare zi, nimeni nu cutează să le zică ceva. Dregătorii domneşti din Berghin vreau să plece, se tem de miliţie. Saşii din Berghin de două săptămîni n-au făcut nici o slujbă şi nici de acum încolo nu vreau să facă. Toată noaptea umblă, în ciuda dregătorilor, cu vase (ciubere) drept tobe. Supuşii săi (ai doamnei) din Berghin ameninţă să-i împartă şi pădurea, sub cuvînt că ei nu au pădure44. Din satele amestecate, din multe asemenea sate, împreună cu românii s-au înscris şi iobagii unguri. In Ciuguzel vestea că fiecare iobag şi jeler trebuie să meargă la Alba Iulia să se înscrie la oaste a venit din Ciuim brud. Celor din Asinip le-au strigat să meargă şi ei cei din Turdaş şi Fărău cînd au trecut spre Alba Iulia, după care i-a strigat şi Crăciun Handra din sat. Pe ungurii din Lopadea Ungurească (Lopadea Nouă) i-a pornit judele Andrei Szolga şi juratul Andrei Szâsz despre care a mai fost vorba, ameninţând cu pedeapsă de 3 florini pe cei care nu merg. Juratul, întrebat, afirmă că a fost hotărîrea satului să meargă la Alba Iulia. Pe jude l-au ameninţat că-1 scot numaidecît din casă dacă nu se 42 Halmâgyi, p. 678. Arh. Comisiei, II, 903—907. 43 Guv. Trans., 1785, nr. 3590 (copii B. Torok). 44 Guv. Trans., 1784, nr. 9295. 16 — C. 320 242 RĂSCOALA LUI HOREA duce. Aşa l-au ameninţat şi pe preot, care a trebuit; să se înscrie şi eL In Băgău a umblat din casă în casă judele Coman Oltean sub cuvînt că fiecare trebuie să se hotărască nesilit ce faee.. In Sîncrai la înscriere i-a pornit judele Samuil Karsai după ce au trimis mai întîi patru oameni (unguri) la Alba Iulia. După întoarcerea acestora n-au mai rămas decît. vreo 4—5 în sat, ceilalţi toţi s-au dus la înscriere. Cei din Tîmpăhaza (Rădeşti), văzînd că şi alte sate merg, s-au vorbit cu toţii să meargă şi ei. Judele satului Beta, Andrei Eles, mărturiseşte că el a strîns satul, dar silit de sat. Au trimis şi ei mai înainte trei la Alba Iulia, după întoarcerea cărora a plecat la înscriere tot satul, cu copii cu tot. Judele nobililor ştie că şi aci a cutreerat satul din casă în casă bătrînul Ştefan Sze-kely, încredinţînd că va fi pedepsit cine nu merge la Alba Iulia. In Liorinţ a umblat juratul Ilie Fodor din casă în casă, aşa au plecat, dar după ce au fost mai întîi la Alba Iulia Niculae Chiruţ, Szabo Pişta, Bândi Mihăly Pista. Satul Liorinţ s-a înscris şi el, relatează dregătorul la 24 august. Judele domnesc i-a spus că peste Mureş a umblat şi curier printre români, că un fiu al diaconului Popa Gheorghe, care a înscris pînă acum la Alba Iulia, acum s-a dus pe Tîrnava ca să facă înscrieri acolo. A auzit şi păcurarul că sîmbătă cînd s-au înscris cei din Gîrbova la Alba Iulia conscriptorii au spus că în Alba Iulia nu mai înscriu, ci merg sat de sat de fac înscrierea45 46. Satul Câpud şi juraţii chemaţi au răspuns că nu vin la ascultare. în Odverem mai ales Iacob Demian, Gheorghe Avram şi Chirilă Toma au strigat în sat să se pregătească să meargă cu toţii la Alba Iulia să se înscrie la oaste4G. Cei din Ciumbrud s-au înscris prin protopopul român din Alba Iulia47. în Şard înscria Mihail Hajdu, în Ighiu călugărul48. Şi se mai pot cita şi alte asemenea sate : Gîmbaş, Oieş-dea, Petrisat etc. Mişcarea se petrece în genere în bună solidaritate. Iobagii unguri, saşi merg împreună cu masa iobagilor români, care au pomit-o cu acelaşi gînd de a scăpa de iobăgie. Cercul Păuca a fost cuprins, afară de Loamneş tot — relatează judele nobililor la 23 august. în curs de o săptămînă n-a rămas nici un sat care să nu se prezinte sau să nu se înscrie la Alba Iulia sau prin preoţii săi pe formulare luate pe ascuns de la comandant şi să nu-şi trimită listele de înscriere. Cei din Bogata ieri, trăgînd clopotul, tot satul s-a adunat, amenin-ţînd că dacă rămîne cineva, cînd se întorc îi dărîmă casa şi îl alungă din sat, omul oricui ar fi. Primind termen, se ridică cu toţii. Puseră în frunte şase sau mai mulţi fluieraşi, după ei urmînd preotul neunit Popa Ilie, apoi mulţimea, şi cu mare larmă, cu bîtele pe umăr în chip de puşcă, plecară în mare grabă la Alba Iulia49. Aşa au cerut termen şi cei din Păuca. Intrînd cei din Bogata cu muzică mare în Păuca, s-au ridicat şi sătenii de aci cu care erau dinainte 45 Halmâgyi, p. 686—687. 46 Arh. Comisiei, II, 874—880. 47 Halmâgyi, p. 674—675. 48 Arh. Comisiei, II, 871—872. 49 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (după copii B. T6r5k). CONSCRIPŢIA 'MILITARĂ 243 înţeleşi, împreună cu saşii, şi au plecat ămîndouă satele. Dar conscripţia se sistase şi au trebuit să se întoarcă, ‘ în relatarea din 27 august acelaşi jude al nobililor vine cu mai multe amănunte. Pe ţăranii din cercul său i-au alarmat cei din Ohaba, după ce s-au înscris cei din Hăpria. Irimie Dragomir, Irirnie Muntean, Simion Codău, Arion Micu, Irimie Groza, Vasile Popa Ştef nu numai s-au prezentat la Alba Iulia, dar au adunat tot satul, au pornit şi pe cei din Be-şinău şi Tău, i-au luat şi pe aceştia cu ei. Alături de numele ţăranilor care au ridicat satul, din Tău numeşte pe preotul neunit Popa Dumitru, din Beşinău pe preotul unit Popa Andrei. Au cerut mai întîi rîhd lă conscriere. Primind termen au adus tot satul, hotărîţi ca pe cel care ar rămîne de la conscriere să-l scoată din casă şi să nu-l sufere mai mult în hotarul lor. în Roşia au adunat satul cinci oameni, iarăşi cu aceeaşi ameninţare, pe cei care nu vin să-i alunge din sat cu posesorii împreună. Dumitru Neamţu din Broşteni nu numai satul său l-a pornit, ci şi Bogata şi Păuca, care bucuros n-au vrut să se mişte pînă nu văd cum ies lucrurile. în Bogata a venit în faţa oamenilor cînd ieşeau din biserică : „Fraţilor, aşa să vă luaţi seama nici unu să nu cerce să nu se scrie“, căci cei din Vingard pentru că nu s-au dus la timpul hotărît au plătit 200 de florini nemţeşti. Iar pe cei din Hăpria şi Ungurei care nu s-au înscris i-au aruncat din satul lor şi peste termen nici nu mai pot fi înscrişi. Pe cei din Armeni i-a înscris preotul unit Popa Man. Deşi a fost admo-neat să nu o facă, preotul i-a înscris totuşi în chipul indicat din Alba Iulia. în 26 a înscris cutezător şi pe cei din Alămor şi Loamneş ; ţine cu străşnicie în mină întreg poporul50. Din Noul Săsesc (Sibiu) în afară de trei familii, tot satul s-a dus la înscriere. Pe un jurat care nu s-a dus l-au ameninţat : „te-ai lăsat de sat, te aruncăm afară din sat“51. : Un asesor al Tablei comitatului Alba, trecînd prin Ungurei, a găsit sub un şopron pe preotul sas cu capelanul şi cu trei ţărani, preotul die-tînd capelanului care scria. întrebînd ce lucrează, preotul i-a răspuns că se înscrie la oaste toată obştea, cu toată averea. După o relatare din 7 ianuarie 1785 a dregătorilor comitatului Alba, doi ţărani din Boz, Onea Suciu şi Georgius Suster, unul jude, celălalt jurat în anul trecut, întrebaţi cu ce nădejdi s-au înscris sătenii în vară soldaţi, au răspuns că au auzit că cei care se vor înscrie nu numai vor scăpa de iobăgie, dar vor rămîne stăpîni pe tot ce ţine de casa lor, pămînturi de arătură, fînaţe, vii, ba şi toate locurile de pe mina stăpînilor li se vor da şi vor fi slobozi îri toate. La vestea îmbucurătoare au venit la ei ca la cei care sînt în fruntea satului şi i-au „silit", acum fiind prilejul pentru eliberare, să meargă cu toţii la înscriere. După cum s-au şi dus cu toţii acolo unde au dat năvală şi alţii52. Cei din Mirăslău mărturisesc că cei trei lor le-au adus vestea că ofiţerul neamţ i-a îndrumat ca 15 zile să mai slujească, dar şi atunci să intre în slujbă numai la 8 ceasuri ! Şi dacă li se mai face de acum în- 50 Ibidem. 51 Arh. Comisiei, II, 874—880. 52 Ibidem, 688—689. 244 RASCOALA LUX HOREA colo vreo supărare, le vă tămădui el necazul. Se mişcară la această veste şi ei. Trimiseră trei oameni la Alba Iulia, pe Kovâcs Pişta, Nicolae Cium-brudean şi Simion Popa. Au primit şi ei scrisoare pentru acelaşi dregător al sării, care apoi i-a înscris. Exemplul l-au urmat apoi şi cei din Aiudul de Sus, Măgina, Gîrbova. Au trimis şi ei cîte trei oameni de sat la Alba Iulia. Aceştia s-au întors cu o hîrtie scrisă nemţeşte să se înfăţişeze în 20 august cu tot satul. Aşa s-au dus şi ei cu toţii de s-au înscris53. In Decea, sat al colegiului reformat din Aiud, despre conscripţie au început să vorbească preotul român unit Popa Castan cu iobagul ungur Samuil Varga. Judele satului, Ştefan Varga, la 15 august a adunat tot satul, sub pedeapsă de 12 florini. Din adunare au rînduit să meargă la Alba Iulia trei oameni, Samuil Varga, Petru Dombran şi Eftimie Marian. Aceştia, întorcîndu-se în 17 august au adus scrisoare către baronul Seeberg de la magaziile de sare din Mirăslău, să-i înscrie el. Aşa că s-au înscris, „cu capul plin“ la Mirăslău. Doar judele domnesc Gheorghe Oltean n-a vrut să se înscrie. Dar judele satului i-a trimis vorbă prin jurat să se înscrie şi el, altfel îl scot din sat, aşa avînd poruncă de la Alba Iulia. _ Aceeaşi mişcare şi în acelaşi timp în comitatul Hunedoara şi al Za-randului, în ţinutul Haţegului. Mai întîi se înscrise — după raportul comitatului —» satul Gînţaga. Exemplul lui îl urmară satele Vâlcelele Bune, Vâlcelele Rele, Boşorod, Băţălar, Valea Sîngeorzului, Ohaba, Ocolişul Mic, Chitid, Sîntăhalma, Plopi şi altele54. Ţăranii curg mereu spre Haţeg. O cercetare făcută în comitatul Hunedoarei, şi datată 5 septembrie, dă relaţii asupra înscrierilor de acolo. In comitat mişcarea pentru înscriere a pornit din Gînţaga şi Vâlcelele Bune. Cercetarea s-a început în Bretea Română, reşedinţa posesorilor celor două sate. Aci au fost chemaţi pentru confruntare şi domnii lor pămînteşti cu dregătorii şi juzii domneşti şi şase ţărani între 21—69 de ani. întrebaţi dacă s-au dat la miliţie cu ceilalţi locuitori din Vâlcelele Bune la vicecolonelul Kiarp, răspunseră că ei toţi au fost înscrişi şi au rămas pe totdeauna în hotă-rîrea de a lua armele. întrebaţi ce i-a îndemnat, dacă nu robotele ? Răspunseră că fără consimţămîntul întregii obşti numai de ei nu pot răspunde, căci aceasta s-a făcut cu sfatul locuitorilor satului. Astfel ei împotriva robotelor domneşti excesive nu se pot plînge, căci nu sînt încărcaţi peste cele prevăzute de ordinele regale. Cum n-au răspuns, investigatorii s-au văzut siliţi să sisteze cercetarea. în Vâlcelele Bune, negăsind pe juzii satului, pe juraţi şi gornici, după multe insistenţe, au apărut şase iobagi. Dădură răspunsuri diferite. Dumitru Băiescu s-a înscris pentru că domnul său i-a luat pămîn-tul şi totuşi n-a vrut să-i uşureze slujba iobăgească, alţii că se simt prea încărcaţi de dare, alţii că nu atît pentru robotele excesive, cît din [■--------------- 53 Halmâgyi, p. 659—661. Cf. şi D. Frodan, Răscoala lui Horea în comitatele Cluj şi Turda, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională* din Cluj, VII (1936— 1938), p. 243—244. 54 Densuşianu, p. 120—121. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 245 - pilda altor sate s-au dus la vicecolonelul Karp să-i înscrie. După înscriere vicecolonelul le-a spus acurat să dea ascultarea cuvenită dregătorilor şi Tablei comitatului, să-şi facă fără împotrivire robotele şi slujbele dom- v meşti în obicei pînă cînd vor veni ordine de la instanţele preaînalte. Al-"ţii aduseră drept cauză a înscrierii „că nu mai vor să sufere stăpînirea ungurilor4", şi dacă nu vor să le dea arme, se vor muta în alte ţări fad exteras Regiones se migraturos) sau se vor face curuţi, tulburînd pacea şi liniştea patriei. Alţi locuitori ai satului, în prezenţa şi în auzul lui 3/Iihail Vitzmândi şi ă asesorului George Vâradi, în gura mare, în plină stradă vociferau : „In zadar e toată truda ungurilor, căci de la primirea militarizării ei pe nici o cale, şi cu nici un chip nu vor putea fi abătuţi, nici dacă slujbele domneşti obişnuite pînă acum vor fi scăzute pe -viitor de domnii lor pămînteşti la o zi“. Unii au spus chiar în faţa lor că nu vreau să fie supuşi decît împăratului şi nici să mai dea vreo ascultare dregătorilor provinciali şi Tablei comitatului. Toate acestea plebea aţâţată le-a proferat cu o „animozitate insolită^, îneît n-au putut duce mai departe cercetarea, au trebuit să o amîne. Cei din Gînţaga au fost chemaţi în trei rînduri, dar nicidecum nu — au vrut să vină. Decît la 1 septembrie, -chemaţi- prin vicejudele nobililor local Adam Szabo în Chitid, s-au înfăţişat Popa Ştefan preotul unit şi Popa Petru preotul neunit al satului. Au răspuns că ei au primit de la locuitorii satului ori să-i înscrie la oaste, ori să fie gata să-şi părăsească nurnaidecît locul. Erau gata (să se înscrie) şi pentru că comisarii rectificatori i-au încărcat cu prea multă dare. în Valea Sîngeorzului răspund 18 iobagi a diferiţi stăpîni. Drept cauză invocă în genere robotele excesive, peste prevederile decretelor55, it: S-a dus lunea trecută personal la vicecolonelul Karp — scrie lai 16 august din Toteşti judele nobililor Nicolae Puji comitelui suprem — prezentîndu-i stările şi urmările posibile. L-a rugat oficial să le prevină, măsurînd cîteva bite conducătorilor care vin la el, ori să-i dea pe mina magistratului, să-i dezobdşnuiască de a mai veni şi de gîndul conscripţiei. I-a răspuns însă că nu poate alunga pe nimeni şi nici lovi, n-are "voie pentru aşa ceva, dar el rău nu-i învaţă. Cum însă nesupunerile şi ameninţările oamenilor cresc mereu, ieri s-a dus din nou la el şi i-a cerut remedierea răului şi preîntâmpinarea primejdiei. Şi dacă trebuie să se întâmple — i-a răspuns vicecolonelul — ceea ce a ascuns pînă aci, iată acum îi spune : El are instrucţii pentru conscriere, şi aici va trebui să fie ca în Cehia. I-a cerut atunci ca dacă are instrucţii să le comunice şi lor, dregătorilor, să ştie şi ei rostul şi originile ei. La aceasta doar atât a răspuns că nu o poate face56. Cu prilejul înscrierii unele sate îşi înaintară vicecolonelului şi plîn-gerile. Ţăranii din Valea Sîngeorzului se plînseră că domnul lor Gheor-ghe Vâradi îi sileşte să facă 6 zile pe săptămină, iar Adam Szabo le-a publicat că de acum încolo toţi trebuie să-i facă cîte 4 zile, cînd înainte patru zile trebuia să facă numai capul familiei. Pe cei din satele Teche- 55 Guv. Trans., 1784, nr. 8636. 56 Caietele, XXXIII, f. 44—45. 246 RASCOALA LUI HOREA rău, Poiana* şi Almaşul Mic îi înscrie hiittnanul Gheorghe Hatsek, de pe domeniul Zlatnei, originar din Dresda. Acesta, cercetat, recunoaşte că a făcut înscrierea şi a îhaintat-b la Alba: InEarDupă un act ăl Tezaură~ riatuluij el a luat cîte 4V2 creiţari de; cap. Să se cerceteze — dispune Tezaurariatul — din a cui pruncă a înscris şi cît a luat, ca să restituie-ceea ce a luat57. Judele montan Iosif Zelenkay, în urma mandatului te-zaurarului regesc, care era contele Carol Teleki, îl puse în lanţuri şi-î aruncă în închisoarea din Zlatna58. : Alte sate plecară să Se înscrie do-a dreptul la Alba luiia : Foit, Bun,. Uroi, Bânpotoc59. : în arhiva Comisiei de investigaţie găsim şi cîteva capii după asemenea înscrieri, ale satelor Petreşti, Brădăţel din 11 septembrie, a satului Gura Dobrii din 16 septembrie, toate trei din comitatul Hunedoarei.! Şi mai sini şi altele în arhiva Guvernului. Primele sînt formulate în acelaşi fel, în limba germană. A satului Brădăţel de pildă: „Întrucit au primit şi ei locuitorii din Brădăţel porunca maiestăţii sale împăratul ca în tot Marele Principat al Transilvaniei toţi să semneze în semn de credinţă şi de supuiiere faţă de maiestatea sa. şi ei cu toată voinţa şi ascultarea vor semna şi de bună voie rămîn sub ocrotirea maiestăţii sale cu toţi copiii şi cu toate bunurile lor, înscriind şi suma contribuţiei plătită împăratului şi suma şi taxa plătite pînă azi domnilor lor46. Urmează tabelul sătenilor, avînd nominal înscrise fiecare copiii, vitele, darea şi taxă60.. Înscrierea Crişciorului, o relatează Giurgiu Marcu în faţa doctorului de ochi Piuariu-Molnar în Brad; Ta 16 noiembrie. Mergînd el în Tuna iulie cu şlic la Zlatna şi sălăşluind în birtul lui Vâradi din Poiana, bir-tasul, Petru, l-a întrebat dacă au fost la Bălgrad ? De nu au fost -T-a zis “— să meargă şi ei crişciorenii să se înscrie, că cine nu va merge va rămîne iobag, iară cine se va scrie va fi cătană şi va sluji împăratului. Aşa, după trei săptămîni s-au scris, prin el Giurgiu Marcu, şi crişciorenii. Cînd s-a întors însă de la Bălgrad şi-a găsit sluga în lanţ şi doi boi legaţi la doamna sa Cristura Sebenoaie (Szebeni) pentru eă s-a dus- cu scrisoare la Bălgrad. „Aşa s-au scris pre încet pre încet toate proţeşusti-rile (cererile) de prin pre jurul acesta şi aşa ţara toată44. Întrebîndu-i doctorul de unde ştiu ei că s-a scris toată ţara, au răspuns că Horea, căpitanul lor, „avînd el carte de la împăratul ca să nu mai slujească la domni, ci numai împăratului să slujească, căci el o fost la împărat44 şi împăratul a trimis la „domnii ţării Ardealului ca să nu mai slujim ca pînă acuma domnilor şi, neascultînd domnii poruncile, au poruncit împăratul să ne scriem cătane44. I-a mai întrebat cine i-a înscris, dacă i-a îndemnat comandantul să se scrie mai mulţi, dacă le-au zis ofiţerii să se lepede de iobăgie ? „Ne-au zis atîtă, cîţi vor rămîne (vor să rămînă) cu domnii lor să nu să scrie44. I-a înscris domnul comandant şi cu dom- 57 Tezaurariat, 1784, nr. 939. 58 Al. Neamţu, Situaţia minerilor de pe domeniul Zlatnei şi participarea lor la răscoala populară de sub conducerea lui Horea (1784—1785), în „Studii44, IX (1956), nr. 2—3, p. 50. 59 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 9. 60 Arh. Comisiei, I, 812, 1146, 1149. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 247, nml „Oltmajer (Ortmayer), Oberst Felt Comisareş“. Le-au zis să meargă -pentru răspuns în 15 zile61. Mişcarea în celălalt sens se propaga spre Tîrnave. Judele nobililor Xadislau Miske relatează la 23 august despre plecarea pentru înscriere a .satelor Petrisat, Iclod, Sîncel, Panade, Sînmiclăuş. S-au adunat şi au ho-tărît şi ei că dacă vreunul rămîne şi nu ţine cu ei, şi nu merge cu ei, la Întoarcere îl aruncă afară din sat, nu-l mai sufăr între ei. Aţîţătorii principali au fost Ştefan Kozma, Gheorghe Bolgâr, Simion Mărginean, pe care el i-a şi trimis legaţi în temniţa comitatului. Cercetaţi, au răspuns că ei de aceea vreau să se înscrie ca mai întîi să nu mai slujească domn pă-mîntesc, a doua ca întreg hotarul satului să se împartă între ei, să trăiască în libertatea lor, slujind cînd se cere cu armele, nici contribuţie ;să nu plătească. Astfel în 23 în zori de zi mai mulţi de 500 s-au adunat în faţa curţii lui, care călare, care pedestru, de unde au plecat la Alba lulia. Cînd le-a pomenit de naturalele pe care trebuie să le dea pentru armată, au răspuns că numai după ce se vor întoarce de acolo se va alege dacă mai trebuie să dea sau nu, căci ei au nădejdea să nu mai dea. E şi cazul petrecut în hotarul Biei şi Şonei, unde n-au mai suferit cireada şi stava domnului lor, cu puterea au vrut să-i scoată vitele, sub cuvînt că de acum domnul pămîntesc nu va mai avea drept să păşuneze pe hotarul lor, căci e tot al lor. Nu pot fi puşi nici la străjuit. In Sîncel un iobag a atacat pe fiul domnului Butyesd, abia a putut fugi. El, judele, l-a prins, dar ţăranii l-au eliberat. Cum observă, în toate satele preoţii români uniţi îi adună şi îi înscriu, bănuieşte că şi dintre călugări umblă unii printre ei. Dacă omul i-ar supune la o cercetare bună, speră să lasă la suprafaţă toate motivele care i-a îndemnat62. Contele Samuil Bethlen relatează şi el comitelui suprem tulburarea ţărănimii, care vrea să răstoarne pacea de obşte a ţării. Şi supuşii lui din Chimintelnie, din comitatul Tur zii, iar de aici (din comitatul Tîr navei) cei din Sălcud, în zelul lor de a se înscrie militari au ajuns atît de departe, că dacă nu sînt înfrînaţi de comitat, nicidecum nu-i poate mina în slujbă, au declarat-o ei că nu slujesc. Şi judele din Hidrifaia, adunînd .aseară pe săteni i-a întrebat unul cîte unul, pe nume, dacă vreau să fie cătane, căci preotul e dator să le scrie numele. Auzind de aceasta, l-a întrebat cu ce poruncă a făcut-o, dar n-a putut sau n-a vrut să arate nici o poruncă. Cere comitatului să găsească mijloace pentru silirea celor din Sălcud la slujbe şi pedepsirea după merit a judelui din Hidrifaia63. Judele său Vasile Cîndea (Kinde), a cărui scrisoare e anexată şi ea, relatează că vrînd să-i pună la cărat pe iobagii din Sălcud nu vreau să vină, nu ştie ce scrisoare au adus de la Alba lulia, căci întreg satul s-a dus acolo să ia arme, în acelea se încred. Şi cei din Chimintelnie ieri întreg satul a plecat acolo după arme. A adus şi pe cei din Tothaza, dar şi aceştia aşteaptă doar întoarcerea celor din Chimintelnie, să meargă şi ----------------- 61 După textul românesc al lui Piuariu, D. Prodan, Misiunea lui loan Piuarut-Mcilnar în cursul răscoalei lui Horea, în „Apulum", VII/I, 1968, p. 563—566. In traducere după textul german. Densuşianu, p. 270—275. 62 Guv. Trans., 1784, nr, 8013. 63 Ibidem. 248 rAscoala lui horea ei. Măria sa să poruncească ce să facă, pentru că piere griul, iar cei din Sălcud îl ameninţă, şi dacă şi jelerii din Chimintelnie aduc arme nici aceştia nu vor sluji64. Preotul Matias Veber din Veseud (Tîrnava) relatînd despre înscrierea la oaste a sătenilor săi, mărturiseşte că i-a înscris el, jumătate satul,, pe formularul adus de preotul sas din Ungureni, sat care şi el s-a înscris65. Supuşii saşi şi români din Veseuş (Tîrnava) ai baronului Ştefan Daniel, în drum spre Alba Iulia întrebaţi fiind unde merg în număr aşa de mare, au răspuns că au termen de la conscriptori să meargă acolo. Spu-nîndu-le dregătorii că conscripţia s-a insprăvit, au răspuns că nu s-a isprăvit şi nici nu se va isprăvi uşor66. în Boian erau şi unguri şi saşi în sat. La Alba Iulia au plecat conduşi de preotul român al satului, care-i îndemna pe supuşi din biserică să se înscrie. Pe doi iobagi saşi preotul lor i-a sfătuit să nu se ducă, au promis însă şi ei să meargă. Generalul Pfefferkorn, întîlnind în Sîncel un grup de vreo sută de români şi saşi din Boian în drum spre Alba Iulia, îi întreabă unde merg şi ce vreau ? Românii mărturisiră că lor preotul le-a vestit din biserică să meargă la. Alba Iulia, unde vor fi înscrişi soldaţi şi li se vor da puşti ; preotul ar f£ şi plecat înainte cu o altă ceată, mai mare. Iobagii saşi îi răspunseră că ei vreau să se facă militari pentru că dregătorul domnului lor îi tratează cu totul neomenos, cîţiva au şi murit din bătăi, pe unul, ziceau-ei* aşa l-a bătut de poate îl înmormîntează chiar azi67. După ascultarea făcută în ianuarie 1785 în Sînta Măria, după mărturia judelui Gheorghe Diacu, a venit la el juratul Andrei Bandi să-i spună că a venit poruncă cine nu se înscrie să-l scoată din sat. Apoi,/ sub pedeapsă de 12 florini, a adunat tot satul cu mic cu mare la casa. lui Andrei Denes. A chemat acolo sub aceeaşi pedeapsă şi pe preotul unit al satului şi l-au silit să le scrie sătenilor numele şi cu lista să meargă la Alba Iulia, să înscrie acolo pentru arme întreg satul. Deşi preotul destul i-a îndemnat să se liniştească, unguri, români, toţi şi-au înscris prin preot numele. Au trimis la Alba Iulia pe Andrei Bandi şi Ion Pura, dîndu-le bani de drum, dar ei s-au întîlnit în drum cu preotul neunit din Cetatea de Baltă, Popa Negru, i-au dat lui lista, jumătate din banii de drum i-au băut şi s-au întors. Juratul Andrei Bandi la rîndul său mărturiseşte că n-a văzut nici o poruncă, dar a auzit de cei din Cetatea de Baltă că s-au adunat şi s-au sfătuit să meargă să ia armele. Aşa el ca jurat a adunat şi el satul, şi cum ei nu ştiau scrie, l-au silit pe Popa Petru să-i înscrie. Ei cei doi au ajuns numai pînă la ospătăria din Bălcaciu, unde oamenii întorcîndu-se de la Alba Iulia le-au spus să nu se mai ostenească pînă acolo, căci acum numai scriu pe nimeni. Judele din Veseuş, Andrei Veres, spune că nici în satul lui n-a: văzut nici un strein şi nici o poruncă, satul s-a tulburat la auzul că şi alte 1---------------■ 64 Ibidem. a5 Arh. St. Ciiijj com. Alba de stîs; 1784, aug. 27. 66 Arh. Comisiei, II, 885. / ‘ 67 Halmâgyi, p. 709 ; Szilâgyi, p. 31—32 ; Densuşianu, p. 120 ; Caietele, Xxr, f. 3—5 ; Guv. Trans., 1784, nr. 8104—8107. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 249 sate au plecat la Alba Iulia. Atunci şi pe el ca jude l-au îndemnat mereu să adune satul. S-au şi scris aşa mulţi. Dar el, cum n-a văzut nici o poruncă, ba făcîndu-se şi băut, i-a mustrat, a treia oară însă satul a tăbărî t asupra lui silindu-1, sub ameninţare cu pedeapsă de 12 florini, să adune satul. Aşa au plecat, abia au rămas patru în sat. S-a dus şi el cu ei pînă la Şona. Acolo preotul sas, care fusese şi el la Alba Iulia, le-a :zis să nu se ia după vorbele oamenilor mincinoşi, şi lui îi pare rău că a-a dus căci nu e decît minciună nu poruncă împărătească, acolo nu înscriu pe nimeni. Zadarnic le-a spus însă alor săi ce-a zis preotul, ei nu s-au lăsat deloc, au plecat mai departe la Alba Iulia. El însă cu încă şase s-au întors. Din Căpîlna de Jos — mărturiseşte Popa Simion — cînd s-a lăţit vestea conscripţiei a plecat preotul neunit cu încă doi la Alba Iulia să înscrie satul pentru arme. Dar au ajuns numai pînă în Mihalţ, de unde, auzind că nu se mai fac înscrieri, s-au întors. După două săptămîni au trimis iarăşi pe doi, pe Vasile Bona şi Toader Barb la Alba Iulia, nu ştie însă cum au umblat acolo. Toader Barb spune şi el că nu a umblat nimeni strein să-i îndemne, auzind însă sătenii că toată ţara s-a ridicat să ia armele, ea nici satul lor să nu rămînă mai prejos, i-a trimis pe ei doi. N-au ajuns însă decît în Spini, căci acolo s-au întîlnit cu trei oameni din Zagăr, care le-au spus să nu meargă în zadar, pentru că de acolo scot oamenii cu parii. Cei din Valea Sasului, Biia, Iclod, Panade, Bălcaciu, Jidvei acum nu s-au scris pentru arme, preotul lor le-a zis să nu se pripească, să aştepte să vadă cum va fi treaba şi cu alte sate, să nu pornească nimic pînă atunci (Crăciun Hoşa). Cei din Valea Sasului, Biia, Iclod, Panade, Bălcaciu, Jidvei acum nu mărturisesc nimic68. Din Mirăslău, mişcarea se propagă mai departe, spre comitatul Turzii. In satele din apropiere — spune Popa Costan — făcea agitaţie Popa Trăilă, protopopul imit din Inoc. El a umblat pe la Ghiriş, Agîrbiciu, Grind, Luna şi prin alte sate de i-a pornit pe români să meargă la Alba Iulia, încurajîndu-i că după aceea ei vor fi stăpîni în ţară. Pe jelerul Ion Gniţa din Decea îl mustra cu vorbe ca acestea : „Voi de ce nu vă mişcaţi cînd toată ţara se mişcă, staţi laolaltă şi faceţi şi voi ce fac alte sate, altfel. veţi rămîne pe veci iobagii colegiului din Aiud“69. Preotul neunit din Gîrcedea, Popa Vasile, în schimb pretinde că l-au chemat şi pe el sătenii lui la Alba Iulia, dar el n-a vrut să meargă cu nici un chip. Din scaunul Arieşului însă au plecat popii neuniţi din Cucerdea şi Feldioara şi popa din Vereşmort cu credincioşii lor70. Vestea conscripţiei trezi toată Cîmpia. Contele Ludovic Bethlen :scrie (înainte de 23 august) că, trecînd prin satele de aici, a găsit oamenii peste tot în mişcare, pe drum peste o mie. Ajungînd din drum vreo cinci sau şase grupuri de ţărani de aceştia, începură chiar ei să-l întrebe ce 68 Arh. St. Tg. Mureş, Doc. Horea. 69 D. Prodan, op. cit., p. 244, 375—378. 70 Ibidem, p. 244. '250 RĂSCOALA LUI HOREA să fie de toate satele s-au pus în mişcare ? Contele nu ştiu ce să le răspundă, îi întrebă că ei unde au pornit ? Drept răspuns îi arătară atunci, o hîrtiuţă, scrisă nemţeşte şi fără nici o semnătură, în care citi : „De la Alba Iulia se dă de ştire, din porunca împăratului, că cei care se vor înscrie acolo vor fi lăsaţi în pace ; în 14 zile vine răspuns de la împăratul"... Hîrtii de acestea aveau mai multe — spuneau că le împart pe sate nişte cătane pentru cîte trei mariaşi — dar nu voiră să-i lase nici una căci, ziceau, la Alba Iulia le vor aduna iarăşi de la ei71. Din Căpuşul de Cîmpie plecară pentru arme Nicolae Creţu şi lacob» fiul lui Popa Luca. Cei din Luna se înscriseră prin caporalul Gheorghe-Istvânfi, din Agîrbiciu. Stăpînii satului Moci se plîng şi ei că ţăranii pleacă cu zgomot spre Alba Iulia pentru arme şi cer comitatului Cluj să-i împiedice cu puterea publică. în Lechiriţa (desigur Lechinţa de Mureş) vestea veni prin cărăuşii de sare care fuseseră la Alba Iulia. CîncF se întoarseră acasă, aceştia spuseră celorlalţi că, întrebînd acolo de conscripţie, au fost îndrumaţi la un preot român, Tiron, care ziceau că e preotul regimentului. Acolo el le-a spus să meargă numai cu tot satul că de bună seamă vor fi scrişi cătane şi nu vor mai sluji la domni, moşiile pe care stau vor fi ale lor şi chiar şi pămînturile, fînaţele şi pădurile domneşti se vor împărţi între ei. Cu vestea lor, ţăranii aceştia adunară tot satul şi se duseră cu toţii la protopopul unit Artimon Pop Sa-muil, care şi scrise numaidecît preotului Tiron. Cînd sosi răspunsul, satul se gîndi să trimită 12 oameni să se înscrie aceia mai întîi, dar protopopul le spuse că nu-i lasă numai dacă merg cu tot satul. Aşa se ridicară şi plecară eu toţii, în frunte cu protopopul, la Alba Iulia. La plecare protopopul spunea că la poarta cetăţii din Băl grad pe românii din Lechinţa îi va pune în rînd ca pe cătane, cu bîtele pe umăr în loc de puşcă, şî aşa va intra cu ei în cetate. Ţăranii îi făgăduiră şi ei, în schimb, să-l ţină pe viaţă popă în sat72. Tot protopopul le scrise şi satelor vecine, Dateş, Iclandul Mic, Iclan-dul Mare şi Oarba. Provizorul — spune el — a văzut cu ochii lui cum veneau trimişii satelor, români şi unguri, din. Iernut, Deag, Petrilaca sâ se sfătuiască cu el ee-i de făcut. Cei din Dateş, într-adevăr, de la cei din Lechinţa aflară porunca cea nouă. Veni să-i vestească chiar judele satului îndată ce sosiră cărăuşii de la Alba Iulia. Nu mai zăboviră nici ei. nimic, se adunară cu toţii şi trimisera la Alba Iulia pe Ion Cătană, căruia pentru osteneală satul îi seceră o bucată de loc. De acolo acesta se întoarse cu o hîrtie scrisă nemţeşte, „iacă fraţilor — le zise — am adus şi scrisoarea ; pe mine m-au scris împreună cu copiii şi cu toată averea şi, ca să nu vă mai osteniţi şi voi pînă acolo, trebuie să vă scrieţi aici după mine, iar dacă nu găsiţi om pentru asta, să mergeţi toţi la Bălgrad".. Plecară astfel cu tot satul, dar în Cecălaca fură opriţi şi au trebuit să se întoarcă. Ion Cătană puse pe drum şi pe ţigani ; „Dacă vreţi să ţineţi cu satul, acuma-i vremea, căci vă scrie şi pe voi şi nu mai slujiţi la domni‘L 71 Ibidem, p. 244—245. Textul la Halrriâgyi, P-1 689. 72 Ibidem, p. 245. 251 COiNŞCRIPŢIA MILJTABA Aşa au plecat şi ei, dşr n-au ajuns decît pînă la Cuci, de unde ş-au întors73.: ' \ : ' . _ Samuil Inczedi, preşedintele interimar al comitatului. Turda cu cinci asesori relatează Guvernului despre înscrierea la oaste a satului Luna de Arieş, prin soldaţi, jprin ceea ce nu-şi mai fac nici serviciile doniinale, nu plătesc nici contribuţia. Scriind despre aceasta vicecolonelului Schultz, i s-a răspuns că nu li s-a dat nici un ordin pentru aceasta. Judele no-Mlilox* Samuil Ferenczi relatează la 24 august împrejurările în care s-au înscris. Au solicitat mai întîi pe căpitanul Echinger să-i înscrie, dar acesta i-a refuzat. Au găsit atunci un căprar cu numele Istvârifi din Agîrbiciu, dar cum formularele aduse de ei de la Alba Iulia erau nemţeşte, insistînd din nou, căpitanul le-a dat pe lingă Isţvânfi un sergent şi aşa* amîndoi i-au înscris74, Sînt două; săptămîni de cînd se vîntură printre ţărani vestea miliţiei. — scrie din Bogata Ungurească la 24 august Alexe Nagyâri, El a luat-o pînă aci drept glumă, dar ieri din cercul său cinci sate, , anume Iclandul Mare, Iclandul Mic, Căpuşul Unguresc, Oarba şi Lechinţa, au plecat toţi, încă şi păstorii de vite, la Alba Iulia să ia armele. Au venit •ei de la sine la el de i-au arătat scrisorile pe care le-au adus de la Alba Iulia, dar cum erau nemţeşti el nu le poate şti conţinutul. Se adună şi celelalte sate, pleacă în fiecare oră. Într-atîta s-a tulburat poporul că nici să slujească nu mai vreau. Dumnezeu ştie care va fi sfîrşitul. Se mira toţi de aceasta, domn, nobil, preot75. . Stăpînii satului Moci relatează comitatului pornirea supuşilor lori Dumineca trecută obştea: adunîndu-se în taină, au hotărît să se facă grăniceri. Au şi strînş.ceva bani de . drum pentru cei care vor merge la Alba Iulia să ceară arme. Cînd doar nici maiestatea sa nu doreşte să-i aibă soldaţi (grăniceri) aici în mijlocul ţării. Dar toată strădania lor e numai .să tulbure administraţia publică şi să se sustragă de la slujba rînduită. I-e .teamă de paguba în economie, căci şi satele vecine sînt gata să plece după. arme. Unii s-au şi dus şi se îndeamnă unii pe alţii să nu slujească. Şi. dacă se tulbură odată, va fi greu să-i: linişteşti76. : *-Preoţii din Socol şi Cozma scriu că cele două sate doresc să ştie dacă li se vor da pămînturi unde să se poată hrăni, căci pămînturile acum sînt cuprinse de domnii pămînteşti, dacă li se dau arătîndu-se gata şă ia armele77.- • ■ v Spre1 îhiazăhoapte mişcarea‘ajunse pînă la Pintic, dincolo de Teaca. Iobagii din Piiitic se adunară la casa popii Vasilie şi apoi trimiseră la Alj^ Iiâia; pe cheltuiala satului, mai întîi pe Vasilie Luca, după el apoi pe judele satului, Ştefan Bucur78. .73 Ibidem,-p.-246—245: ‘ ( . .Griiv. Trans., 1784, nr; 8109. * v ; ' 75 ibidem. 76 Ibidem, nr, 846f, 77;;T?âdtici^eâ’’Iă:tiha:5. ’sctiŞCarea. 'preoţilor.} Arh. Comisiei, II, 873. 78 D. Prodan, op. cit.^p.%45/ 252 RĂSCOALA LUI HOREA Spre răsărit mişcarea a ajuns, după cunoştinţele de pînă acum, pînă la Albeşti (Ferihaz) dincolo de Sighişoara, Aciliu în comitatul Sibiului*. Arpaş şi cele două Cîrţişoare în Ţara Făgăraşului. Reţinem felul cum s-au petrecut lucrurile în Albeşti, din scrisoarea de mărturie, în româneşte, a preotului satului, Popa Standul. Preotul arată anume cum s-au adunat la el sătenii „zicînd că au venit un om din Bălgrad de le-au spus că-i poruncă împărătească de scris iobagii la că-tane, să le dea arme şi să scape de iobăgie. Şi au zis omul acela că aşa-i porunca, să meargă sătenii cu popa împreună, că altmintrelea nu va fi nimica şi vor rămîne tot iobagi în veac, iară de nu va merge cu sătenii la Bălgrad să vă scrieţi, să-l lăpădaţi afară din sat că el popă mai mult nu va fi în ţara împăratului". In zadar a încercat în toate chipurile să-i abată de la gîndul lor, în zadar le-a invocat „regula cătanelor că ete eînd le vine porunca cată să meargă la oaste şi vor rămîne muierile şi copiii plîngînd", căci — spune mai departe preotul — „adunîndu-se satul, intr-o sară s-au sfătuit cu toţii şi iarăşi au venit asupra mea, numai să merg cu dînşii, că altmintrelea nu va fi ca să nu mergi cu noi, că noi te ţinem pe dumneata, cu sărăcia noastră, îţi plătim casă şi grajd şi dăm din iarbă şi din toate ce avem ca să poţi trăi ; acum şi dumneata caută să. mergi cu noi, au dacă nu-i merge, noi şi din casă afară te-om scoate satu* numai cată să mergi cu noi acuma, precum ne-au spus cătana aceea, de-am putea scăpa de iobăgie, că mai bine vom sluji pre împăratul decît pe domni, că noi nu mai putem birui cu slujbele şi cu mînăturile domnilor şi cu bătăile deregătorilor şi ale prefetuşului79, care ne bat în toate zilele. Că au bătut pe Ion Cătană şi pe Ion Cîndea ; acei doi din bătaie au. murit şi le-au rămas copiii săraci, şi pe noi pe mulţi ne-au bătut de ne-au schilăvit. Ci de va mai şedea prefetuşul aici, să-l ţie Dumnezeu*, ne-a mai omorî cu bătaia dumnealui de nu şi-o face milă împăratul ş£ gubernia au să ne dea arme să fim cătane, au să-l ia de pe capetele noastre, că de nu caută să buiduluim (pribegim) la alte ţări, să ne prăpădim de pe locurile aceste". Preotul n-a mai avut oe să facă — spune el —, le-a cerut doar, ca să nu poată tăgădui că n-a fost cu voia lor, să se iscălească tot satul şi aşa s-au iscălit toţi cu numele punînd degetul înt loc de pecete, „zicînd că ei or sluji pre împăratul ca sîrbii, ca militari care au arme, numai să rămîie în eăşile lor şi cu moşiile lor ce au ei, că nu mai pot suferi bătăile şi ciufuşagurile (batjocurile) care pun deregă-torii domnului mării sale pe ei". Urmează 81 de nume româneşti80. După cum mărturisesc mai târziu, s-au dus şi la Alba Iulia. Acolo li s-a spus că conscripţia s-a încheiat. Atunci s-au dus la protopopul unit al Albei Iulii, Popa Tiron, care era şi preot militar şi preot al bisericii unite din Alba Iulia, căruia i-au dat lista făcută de acasă. Le-a spus şi el că conscripţia s-a încheiat şi s-a trimis la împăratul, ei să se întoarcă acasă şi să-şi facă slujbele. El, preotul, — repetă şi acum —: nicicum n-a vrut să meargă, dar poporul din sat şi de cinci şase ori l-a silit, nici 79 Provizorul sau dregătorul administrează o moşie, prefectul conduce şi controlează administraţia tuturor moşiilor unui domn pămîntesc. 80 D. Frodan, op. cit., p. 247—248, 342—345. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 253 două săptămîni n-a putut avea linişte. Au venit cu mulţimea asupra lui ameninţînd că şi din casă îl scot dacă nu merge. Cu el au mai fost cinci trimişi* El n-a strîns nici un ban pentru aceasta, decît sătenii au dat 12 florini însoţitorilor săi. Popa Simion, preotul neunit din Haşfalău, şi el a plecat — spune el — silit de săteni. Cu el au plecat încă doi, dar din Sighişoara, auzind că s-a sistat conscripţia, s-au întors. Mărturiile ţăranilor redau atmosfera în care au pornit să se înscrie la oaste. A venit vestea că toţi iobagii care se înscriu vor scăpa de slujba la domni, dar vor rămînea totuşi la locul lor fiecare — spune unul. S-au dus să primească arme şi pămîntul să le rămîie lor — spune un altul. Popa Tiron le-a spus să se întoarcă, să asculte de domnie, să-şi facă slujbele pînă cînd se va vedea ce se va alege, căci şi cu ei tot aia va fi ca şi cu cei care s-au înscris. Un iobag din Rapolt a adus vestea că cine se va înscrie la Alba Iulia soldat în credinţa împăratului, în două trei săptămîni va scăpa de iobăgie şi aducîndu-se arme pe Mureş în sus va primi fiecare. E poruncă de la împăratul că cine se înscrie soldat scapă de iobăgie şi niciodată nu va mai sluji la vreun domn. Popa Stanciul — spun —a adus vorba la ei din Boiu : „oameni buni, am fost la Boiu şi acolo am văzut că o vinit o carte, cît acuma-i vremea, cine are gînd să se scutească din iobăgie, să meargă în Bălgrad la cătănie să se scrie“ (româneşte în text)81. Dezvinovăţirea Popii Stanciul nu era deci impecabilă. Satul Nucet (corn. Sibiu) solicită, prin delegaţii săi Mihail Hoza, Ion Cocica şi Ion Bogdan, înscrierea la oaste prin cancelaria de război de la Sibiu. Adresîndu-se comisarului de război, acesta îi conduse chiar la comandantul suprem. Care însă îi îndrumă ca întorcîndu-se acasă să anunţe conlocuitorii lor că nu e timpul să poată fi înscrişi la miliţie, ei să rămînă în pace, să plătească darea regească şi să-şi presteze serviciile dominale ca şi pînă acum82. După o relatare din 21 august, doi oameni din Aciliu au spus că ofiţerul mai mare al grănicerilor din Orlat a fost în persoană în Aciliu, unde a conscris toate gazdele cu toţi copiii şi cu toată averea cu porunca să ia numai armele şi domni de păanînt nu vor mai sluji83. Ajungînd vestea înscrierii satelor din jurul Albei Iulii la oaste, şi Arpaşul de Sus (Făgăraş) a hotărît să se înscrie, hotărîre la care au fost atraşi şi cîrţişorenii, cei din Streza-Cîrţişoara prin Nica Căpăţînă şi Matei Scarabeţ, cei din Oprea-Cîrţişoara prin judele Toana Lupenci. Aşa, cu consimţământul tuturor au dat conscriptorilor cerere prin Matei Scarabeţ şi Natanail Cozma. N-au primit însă nici un răspuns la ea, în afară de vorbele unuia necunoscut, care le-a zis că nu e nevoie să ceară aceasta, căci şi ei vor avea aceeaşi soartă ca şi ceilalţi iobagi ai ţării. Ce i-a îndemnat că ceară înscrierea la oaste, o mărturisesc judele Arpaşului Adam Blaga, împreună cu Atanasie Popa şi Spiridon Nan, cînd sînt ascultaţi la 10 decembrie asupra atitudinii lor din timpul răscoalei. Au răspuns că în prestarea robotelor nu e nici o regulă, de cum 4________________ 81 19 dec. 1784, Arh. St. Cluj, cam. Alba de Sus. 82 Guv. Trans., 1784, nr. 8111. 83 Halmâgyi, p. 663—664. 234 RĂSCOALA LUI HOREA sie- face; :£iuă, trebuie să fie numaidecât-la locul stebilit, de unde nu sînt lăsaţi înainte de amurg, ba trebuie să meargă la lucru şi în alte hotare decît al Arpaşului. Cei care întîrzie sau vin mai puţin repede sînt pedepsiţi cu bătaie. Aşa, trebuie să plece de acasă înainte de răsăritul soarelui şi. să se întoarcă noaptea, slăbind şi ei şi vitele lor. In timpul se-cerii, peste cele trei zile obişnuite trebuie să facă şi a patra în fiecare săptămînă. In afară de aceasta trebuie să poarte şi toate sarcinile zilnice, datorate, rămînîndu-le timp puţin de tot pentru propria economie, împrejurări pentru care s-au simţit îndemnaţi să îmbrăţişeze .mai bine starea. militară. Ei au înaintat cerere la conscriptori prin Ionel Aldea, dar fără rezultat84. . Pro vizorul din Arpaş, Sigismund Benyets, însă, ascultat şi el replică : El n-a pedepsit pe supuşi decît în cazul cînd unul sau altul a venit mult (lupă ceilalţi. In lucru nu ina ţinut mai mult, decît doar uneori, cînd locul de ţşprăvit era mai mare, ca să nu rămînă pe a doua zi numai cîteva brazde, întîrziind alte lucrări de trebuinţă. Dimpotrivă, i-a slobozit adesea înainte de vreme cînd, au isprăvit un loc mai . mic. în timpul secerii, nu neagă; i-a pus să facă patru zile pe săptămînă, dar, după cum mărtu-r riseşte şi judele curţii, aceasta a fost în uz din vechime. Ceea ce acum cei .care s-au plîns au recunoscut-o ca întemeiată — pretinde el85. . în actele conscripţiei din vară numele lui Horea nu apare. Nu-l întîlnim decît în declaraţia lui Marcu Giurgiu din. Crişcior. Dar declaraţia lui e făcută în timpul răscoalei. Ce rol va fi avut el în conscripţie astfel rămîne încă o taină. Ordinul de sistare a conscripţiei opri în drum sau făcu să renunţe de a mai pleca la Alba Iu'lia satele mai îndepărtate, care au ajuns mai tîrziu- să afle despre ea. Aşa s-a înţîmplat cu satul Voldorf (Văleni), de pilda, dş lîngă Cincu. Ţăranii se asudaseră şi aci să plece la Alba Iulia. Cerîndu-i şi Popii Samuilă să meargă cu ei, acesta a refuzat, zicînd că poruncile primite nu cuprind aşa ceva. La ceea ce Bucur Oprea Neagoş îi zişp.Dacă eşti hotărît să nu vii, atunci va veni popa Radul Neagoş, ră-mîi tu popa nobililor“. Sosind şi de la episcop poruncă în acelaşi sens, Popa Samuilă adună a doua zi satul să i-o aducă la cunoştinţă : iată că nici. vlădica nu porunceşte ceea ce vorbeşte satul. Popa Neagoş îi ceru atunci porunca, pe care după ce o văzu le zise sătenilor că nu-i vorba în ea de nici o piedică sau gloabă, pot merge fără teamă la Bălgrad, îm-brăeînd chiar hainele de. sărbătoare pentru aceasta86. Totuşi, se vede, renunţaseră. URMĂRILE ... Urmările nu întîrziară. înscrişi odată, ţăranii anticipează, n-au de ce şă sejnai teamă de domnii lor. încep să-şi judece singuri noua stare, sş antrenează la nesupuneri, îşi înfruntă stăpînii, de care şi aşa vor 84 Arh. Istorică, fond Ladislau Teleki, BB fasc. 171, nr. 42. 85 Ihidem. ; . 86 Cornel Cîmpeanu, Date noi în legătură cu răscoala ţărănească din Transilvania din anul 1784, în „Studii şi articole de istorie'4 î$62, p. 59-H^O, . CONSCRIPŢIA MILITARĂ 255 scăpa. Trec la ameninţări, la acte de violenţă chiar. Unii aşteaptă, alţii nu mai aşteaptă nici cele 15 zile fixate de comisar. Ba acestea au expirat şi n-a sosit încă răspunsul. Confuzie, nerăbdare, agitaţii, fierbere peste tot. Curg strigătele de alarmă ale dregătorilor către stăpîni, ale stăpî-nilor către comitat. Printre primele sate nesupuse trebuie să cităm iarăşi Hăpria. Contele Grigore Bethlen, stăpînul satului, cu data de 13 august alarmează comitatul. Iobagii lui din Hăpria au fost îndemnaţi să se ofere militari de falsele amăgiri ale popilor români din sat şi de făgăduieli mincinoase de viitor —scrie el. De atunci nu vreau să se mai supună nici poruncilor lui, nici rînduielilor dregătorului său, nici judelui nobililor. Ba nu contenesc cu ameninţările împotriva oamenilor lui. Se teme de rele urmări. Se pregătesc (să-i urmeze exemplul) şi multe alte sate, încredinţîndu-se că dacă vor fi soldaţi se vor elibera de sub orice putere, Şi doar împăratul nu are deloc scopul să militarizeze moşiile în mijlocul ţării, „în detrimentul erariului viu şi spre cel mai mare dezgust al domnilor pamîn-teşti, numai la dorinţa ţăranilor “. Cere aducerea la ordine a iobagilor săi87. Ţăranii din Hăpria nu se arată mai puţin recalcitranţi nici Ia obligaţia contribuţiei militare. Merită să fie prezentat cazul faptic. După cum relatează perceptorul regesc Lazar Decmien, cu data de 15 august pentru strîngerea restanţelor din anul trecut el s-a dus mai întîi în satul Dumitra asupra judelui de atunci, care începuse nesupunerea împreună cu satul. Restanţa aşa au trimis-o. De aci ducîndu-se în Hăpria, l-a avertizat pe judele din anul trecut şă se îngrijească de strîngerea restanţei, căci altfel va veni execuţie militară asupra lui. Atunci a promis. Dar a doua zi, cînd s-a dus comisarul cu doi husari, era plecat de acasă ; se vedea că nici gînd n-are să strîngă darea. Poporul şi el era împrăştiat şi soldaţii au trebuit să rabde de foame. Venind acasă judele, strîns tare, a răspuns că el nu mai are nici răvaş nici bani, a trebuit să-i cheltuie pentru nevoile satului. După instrucţiile sale comisarul l-a legat şi. l-a ţinut puţin în arest. A promis atunci, să strîngă restanţa dacă i se dă drumul, căci doar .din închisoare nu poate lucra. Dar eliberat, judele veni cu mare mulţime şi „tumult" asupra soldaţilor, desigur cu scopul de a-i alunga din sat, înjurîndu-i de suflet şi strigîndu-le : „nu va fi aşa cum vreţi voi, ci cum vrem noi, puteţi să şedeţi aici şi o sută de ani că nimic nu dăm“. Soldaţii au pus mina pe arme şi au potolit tulburarea, fără vreo vătămare. De prins, pe jude şi pe corifei nu i-au putut prinde — se lăsase întunericul — dar acum nu pot găsi nici unul. Perceptorul previne că dacă nu se va simţi în siguranţă, va mai cere încă doi husari, pentru că în împrejurările de acum cu soldatul •român nu se ajunge la nimic. Speră ca dacă în acest sat va reuşi să spargă gheaţa, celelalte nu vor mai .cuteza să facă la fel. Căci dacă nu e înfrînat acesta acum, e; de temut şă nu pornească tot aşa şi celelalte sate. Cere în sprijinul executorilor şi patru, gornicr buni. 87 Guv. Trans., 1784, nr. 7673 (După copii B. Torok).;vr • 256 RASCOALA lui horea Soldaţilor trebuie să le plătească cu ziua, căci sătenii nu vor să presteze nimic. Mîine pornesc şi doi husari buni din escadronul căpitanului Czigâny „ca să se înmoaie poporul"88. Cei din Alămor de cînd au umblat la Alba lulia — scrie din Alămor contesa Suzana Torotzkai la 17 august — fac mare larmă, aproape tot îi pradă, au alungat jitar, drabant. In orice clipă se aşteaptă să o scoată şi pe ea din casă, ceea ce ei strigă în gura mare. N-are cui să poruncească. Cere ajutor grabnic pînă nu se întâmplă nenorocirea89. Contesta Szekely se plînge şi ea de supuşii săi din Alămor : o ameninţă că o trag afară din casă şi o zdrobesc90. Fiind în Alămor — adevereşte un asesor al comitatului — la 23 august. şi soldaţii executori s-au plîns că nu pot strînge deloc cuantumul militar, sătenii se opun. Soldaţii se tem să nu i se întimple vreunuia nenorocire, sînt siliţi — au spus — isă întrerupă strîn-gerea şi să raporteze perceptorului regesc silnicia. A văzut cu acest prilej cu ochii lui, cum unul pe uliţa satului a scos cuţitul şi a început să se apere împotriva executorilor care voiau să ducă cuantumul (bucatele) la casa judelui91. La 18 august Francisc Csato se plînge de aceeaşi nesupunere a satelor Sîngătin, Boz, Şpring, Ungurei, Vingard, Ghirbom. Nu se supun nici cuvîntului stăpînilor, nici dispoziţiilor comitatului. Chiar dacă ar vrea să ,facă vreo rînduială, n-are cu cine, căci juzii şi gomicii sînt una cu ei, nu are cui porunci. Ba văzînd exemplul celor înscrise, şi satele neînscrise s-au răzvrătit şi le urmează zilnic pilda. în astfel de împrejurări nu mai îndrăzneşte să ia măsuri împotriva lor92. In Ghirbom au şi luat hotărîrea în curţile cui să aşeze pe căpitan, pe strajemeşter, pe stegar, în ale lui Francisc, Ştefan şi Paul Szent Păli93. Iobagii săi din Căpud la întoarcere de la conscripţie l-au speriat grozav cu ameninţările lor — relatează comitatului Petru Hertzeg. I-au trimis vorba acasă că oricine va fi el, cel care se duce la ei mai întîi să-i rnîne la lucru, îndată îl vor lega ini ianţuri, iar lui îi vor arăta de acum încolo ce domn le este94. Satuîj Meşcreac hotărî să nu mai slujească mai mult de trei zile95. în entuziasmul lor unii nu numai la domni nu mai lucrează, dar nu-şi mai fac nici lucrul lor cum trebuie. La 20 august judele nobililor Nicolae Fogarasi scrie din Oarda comitatului că cercul său s-a înscris întreg. Şi acum curg cete cete din toate părţile. Larmă, vălmăşeală, nesupunere pretutindeni. „Care va fi sfîrşitul, sfînta sa maiestate ştie4'96. Teama domnilor, dregătorilor sporeşte curajul supuşilor. \----------------- 88 Halffiâgyi, p. 681—683. 89 Ibidem, p. 652—653. " Ibidem, p. 683—684. 91 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (După copii B. Torok) 92 Halmâgyi, p. 653—654 ; Arh. Comisiei, II, 886. 93 Arh. Comisiei, II, 903—907. m Halmâgyi, p. 655—656. 85 Ibidem, p. 661—662. 96 Arh. Comisiei, II, 887. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 257 Teama domnilor, dregătorilor sporeşte curajul supuşilor. O relatare din Sîntimbru, din 21 august, a lui Albişi Bartos Iosif cătră corniţele suprem dă cazuri individuale : Chemînd pe supuşi la acoperitul stogurilor, din şase bărbaţi numai doi au venit. Privind cu amărăciune această nesupunere, s-a dus la casa jeterului său Onea Coman. Certîndu-1 pentru nesupunere, el a răspuns în aşa fel că a trebuit să-l lovească cu 6 nuia de salcie. Acela însă numaidecît s-a aruncat asupra lui, l-a prins de gulerul cămăşii, ca un turbat a vrut să-i rupă cămaşa de la gît. Ba tare se opintea să-l prindă şi de păr, aruncîndu-i că nu-l va sluji mai mult. L-a înjurat de suflet, l-a spurcat în toate chipurile în auzul şi văzul multora. Voind să-l trimită pentru aceasta a doua zi în temniţă la Galda, s-au interpus mulţi să fie îngăduitor, căci i-a fost jeler 14 ani şi aşa ceva n-a făcut pînă acum. Fiul său, un soldat licenţiat din regimentul Orosz, care şi el l-a ameninţat atunci că aşa şi aşa îl va învăţa minte, altă dată cînd trecea stăpînul călare prin sat, a început iarăşi să-l înjure, să-l blesteme, să-l batjocorească de ce a bătut pe tatăl său, s-a luat după el călare cu o bîtă mare. Numai Curta Vasile l-a oprit luîndu-i de frîu calul, altfel, după spusele acestuia, l-ar fi urmărit de moarte. L-a înjurat, l-a blestemat şi alt soldat din regimentul Orosz, a ameninţat toată nobilimea : „nu va mai fi ca pînă acum, ce vă voi face eu sufletului vostru cerşetori şi ciorogari de nemeşi, vă bat de mă pomeniţi !“ Asemenea scene înainte, desigur, nu erau posibile. Cere comitelui să ia măsuri împotriva tulburărilor, să poată trăi, fără să tremure, în pace. în urma conscripţiei, mereu cu ameninţările în auz, e cu neputinţă să mai iese din casă şi cu atât mai puţin să călătorească ; e de temut ca în scurt timp să se întimple lucruri triste cu dregătorii şi cu nobilii97, în exaltarea lor ţăranii se pregăteau, se exersau milităreşte. Pe tineri îi aduna aci pentru instrucţie un soldat licenţiat din regimentul Orosz, mărşăluia cu ei în lungul uliţii satului cu cîte un lemn pe umăr în loc de puşcă98. Ana Wesselenyi, scriind din Galtiu, socoteşte că trebuie cercetaţi aspru preoţii uniţi din Hăpria, căci după cum se ştie de la ei a pornit ridicarea99. Ladislau Thordai acuză pe protopopul Dragoş din Alba lulia : tulburarea de acum el a pornit-o, el merită temniţa100. Daniel Jesentzi se plînge de cei din Beldiu. Cînd soţia sa i^a poruncit judelui să vină cu jeler ii de sub mina lui la Cricău să care finul, i-a răspuns că el (Jesentzi) nu-i porunceşte, o să vadă ei dacă merg sau nu, căci au auzit ei porunca din cetate, ca dacă dregătorii s-ar purta aspru de acum încolo, sau i-ar bate, să-i ducă legaţi în cetate la Alba lulia. Arătîndu-se că totuşi nu-i vrea răul, l-a sfătuit să-şi strîngă şi să-şi 4----------------- 97 Halmâgyi, p. 665—667. 98 Arh. Comisiei, II, 885. 99 Ibidem, 869—870. 100 Ibidem, 868. 258 RASCOALA LUI HOREA ducă finul şi venitul de acolo, căci îl împart iobagii între ei cît {de curînd101. . Cei din Bogata la întoarcere vorbeau şi ei de cuvîntul comandantului să mai slujească 15 zile la domni, dar şi în acest timp dacă vor fi bătuţi de domni sau de juzii domneşti — le-ar fi spus — să se adune tot satul, să-i lege şi legaţi să-ii aducă la el în cetate. Cu iun cuvînt — relatează judele nobililor — sînt atît de tulburaţi că nu mai poate avea efect nici o poruncă, nici a Guvernului nici a comitatului, ba e de temut, doar dacă Dumnezeu nu-i linişteşte, să se işte şi lucruri nemaiauzite. Cei înscrişi nu-şi mai slujesc domnii, sau dacă mai slujesc cîte ceva, nu o fac la timp. Mereu ameninţă şi cum vor face cu administraţia publică102. Iobagii, români, saşi, din Ungurei, dieşi dregătorii i-au mînat de două, trei ori în slujbă, pînă cînd n-au fost siliţi, şi după ce s-a sistat conscripţia, n-au mers. Ba trei din ei, saşi, pînă azi (24 august) n-o fac103. Iobagii din Berghin ai generalului Samuil Gyulay, care s-au înscris cu păstorul lor sufletesc împreună — scrie provizorul Ştefan Sârosi la 25 august — de la 11 august n-sau mai făcut slujbă domnească, din care pricină griul domnesc stă nesecerat, ca şi ovăzul de vreo 300 de clăi. Cînd el s-a străduit împreună cu judele să-i mine, în stradă au vrut să le dea în cap, ceea ce poate mărturisi şi judele de acum Herman Andriş. Au călcat şi două lunci domneşti, gata de cosit, care ar fi putut da 50 de care de otavă. Nimeni n-a îndrăznit să le mîne vitele. Pradă hotarul, atacă jitarii dacă le mină vitele, le scot de la ei cu puterea. Dacă nu vin ceva măsuri el nici măcar o zi nu e sigur de existenţa sa104. Nu vreau să mai slujească nici cei din Roşia, s-au oprit cărăturiler clăditul stogurilor, s-au lăsat şi de căciulit. Nu-şi mai strîng nici măcar bucatele proprii de primăvară, pier afară pe cîmp105. Ba şi corăbierii din Partoş, portul de sare al Mureşului de lîngă Alba lulia, care s-au înscris şi ei, se socotiră numaidecît liberi şi refuzară să transporte sare spre Seghedin, rămînînd cantităţi mari netransportate106. Contesa Maria Teleki, văduva baronului Petru Bânffi, se plînge de iobagii săi din Beta, care cu prilejul conscripţiei au refuzat robota. Dă zece nume (de unguri). Cere comitatului să-i constrângă prin puterea publică la completarea robotei nefăcute, precum şi la cea pe -care trebuie să o facă107. Baronul Simion Kemeny, adresîndu-se în 13 august Tablei comită-lui, deşi comite suprem al lui, e îngrijorat doar de propria moşie din Galda. El n-are nici o îndoială că împăratul n-a dat nici cel mai mic ordin pentru militarizarea moşiei sale moştenite de la înaintaşii săi. Totul trebuie atribuit numai neastâmpărului ofiţerilor. Primind ei dorinţele incorecte ale ţăranilor, aceştia vor trece la nesupunere, ba pînă la urmă, 101 Halmâgyi, p. 668. 102 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (După copii B. Torok). 103 Halmâgyi, p. 677. 104 Guv. Trans., 1784, nr. 8141. 105 Halmâgyi, p. 651—652. 106 Ibidem, p. 700—701. Caietele, XXXII, f. 34—35. Densuşianu, p. 121. 107 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (După copii B. Torok). Plîngere din 30 aug.. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 259 Dumnezeu ştie, şi la ce primejdioasă rebelie împotriva lui, rebelie la care ţăranul din fire e înclinat108. Iobagii din Henig ai colegiului de cînd s-au înscris nu mai slujesc decît numai aşa şi atunci cînd vreau, încalcă opritul, umblă cu vitele printre clăi, pasc peste tot porumbul. Dacă jitarii vreau să le mîne vitele, le iau de la ei, îi şi bat. Spun că lor solgăbirău nu le porunceşte şi nici domnia, ci numai comandantul din Alba Iulia. Păduricea pe care colegiul de doi ani încoace a început să o cultive prin strictă oprire pentru ei, ca la timpul său să aibă şi ei ceva lemne, au hotărît să anunţe mai întîi pe dregător, şi fie că le îngăduie fie că nu, să o împartă între ei109. Vicejudele nobililor Samuel Fogarasi la 25 august dă şi el în legătură cu tulburarea iscată de conscripţie o listă de corifei din mai multe sate din cercul său: Gheja, Găbud, Copand, Captalan, Noşlac, Uioara, Ciunga, Cisteiu, Silivaş, Mieoşlaca. Doar satele Orosia, Cuci, Sîniacob, Aţintiş sînt .mai îngăduitoare110. O ascultare din 17 august e împotriva preotului unit din Galda, Popa Ilie.El ar fi zis că domnii pămînteşti de acum încolo nu mai au voie să bată pe supuşii lor neascultători pînă cînd nu merg la Alba Iulia să ceară dreptate de la comandantul de acolo şi de la comisarul de război. Preotul, înfăţişat, neagă : a zis numai că dacă domnii pămînteşti îşi bat supuşii, aceştia pot să recurgă la instanţele mai înalte. Judele din Galda de Jos, Dumitru Mesentean, întrebat, spune că duminica trecută Popa Ilie l-a certat cum a îndrăznit să ducă la închisoare pe iobagii neascultători şi care au fugit din slujbă sau pentru că au spus că nu e de sfătuit să atingă nici măcar cu un deget pe supuşi nici judele domnesc, nici alţi dregători domneşti111. Ţinta pornirilor iobăgimii era nobilimea, dregătorii ei, dregătorii comitatului. De la nesupunere gîndul o duce spre alungarea nobilimii, spre împărţirea moşiilor ei, spre nimicirea ei. Eomânii din Cricău, întorcîndu-se de la înscriere vorbeau că de acum moşia va fi a lor, o iau de la domni, lor nu le lasă mai mult decît are o gazdă mai bună dintre ţărani112. Ţăranii din Hăpria spuneau că pe domnii lor negreşit îi vor scoate din sat şi tot satul, cu tot hotarul, îl vor împărţi între ei, şi ei singuri îl vor stăpîni113. în Sîngătin ţăranii vreau să scoată din sat nu numai pe domni, ci şi pe nobilii mici. Numai ei, iobagii, vor stăpîni satul, pe altcineva acolo ei nu vor suferi114. După înscrierea iobagilor, domnii nobili se va vedea cum vor trăi, căci de acum încolo ei iobagii domni nu vor mai sluji, ba pămînturile, fînaţele, viile domnilor, nobililor le vor împărţi între ei, şi drept urmare după această conscripţie domnie, nobilime nu va mai fi — socotesc cei din Şard115. Judele domnesc al baronului Kemeny Farkas 108 Ibidem, nr. 7673. 109 Guv. Trans., 1784, nr. 7794, 110 Ibidem, nr. 8141. 111 Ibidem. 112 Arh. Comisiei, II, 884. 113 Ibidem, 681—685. 114 Halmâgyi, p. 663—664. 115 Arh. Comisiei, II, 680. 260 RĂSCOALA LUI HOREA încredinţa pe provizoriii lui Francise Bânffi : „pot să-ţi spun că nu vor trece nici trei săptămîni şi dumneavoastră dregătorii, prefecţii, împreuna cu domnii nici în pădure nu vă veţi mai găsi locul“116. Cei din Liorinţ vorbeau între ei că de aceea le dau ţăranilor arme ca să alunge pe nobili,, că vor împărţi între ei şi viile, pămînturile, fînaţele alodiale117. Sînt gînduri care circulă peste tot. Aceleaşi porniri şi în comitatul Hunedoarei, în Zarand, în Ţara Haţegului. Conscripţia militară a început să înstrăineze tare pe români, şi de domnii pămînteşti şi de dregătorii comitatului — scria judele nobililor Nicolae Puji, în 16 august, din Toteşti. Ba i-a pornit spre nesupunere şl ameninţări deschise118. Judele nobililor Samuil Râcz relatează comitatului Hunedoarei 1a. 15 august din Hărău tulburarea şi recalcitranţa satelor din cercul său Chimindia. Cei din Banpotoc pustiind pădurea pentru ars var, s-a dus la ei, chemînd în faţa lui satul. însă nu numai săteni n-a găsit nici unul, dar nici juraţi. Neînfăţişarea nu are altă pricină, decît că zi de zi merg: la Alba Iulia să se înscrie militari. Numai din cercul Chimindiei s-au dus pînă acum satele Foit, Bun, Uroi, Banpotoc. Ba şi mai multe sate s-au înţeles să meargă şi merg în fiecare zi, şi la atîta au ajuns cu con-? scrierea, că nici rînduielile împărăteşti nu mai pot fi îndeplinite, iau numai cu dispreţ poruncile. Din ceea ce e de temut un rău şi mai mare* de care Dumnezeu să păzească. Şi el numai cu mare teamă umblă printre ei119. Vicejudele nobililor, Mihail Gal, relatează din Basarabeasa la 17 septembrie că mergînd în Vaţa de Sus să facă conscrierea bunurilor în vederea repartiţiei contribuţiei militare, nu numai cei din sat, dar şi cei din satele vecine, anume din Căzăneşti, Vaţa de Jos, Ciunga, Prăvăleni şi Basarabeasa (sate care ţin de domeniul Hălmagiului) s-au adunat, şi, după ce le-a explicat rostul conscripţiei, într-un glas au declarat că ei nicidecum nu se învoiesc la aceasta, în satele lor nu îngăduie să se facă conscripţia, bunurile lor doar se cunosc din tabelele contribuţiei. Dar şi pentru că ei s-au înscris la Alba Iulia militari, şi pînă nu le vine răspuns de la înălţatul împărat nu se învoiesc la nici un fel de conscripţie. A încercat cu frumosul, în toate chipurile să le scoată din cap milităria, să-i convingă că acea conscripţie a fost pornită în zadar, din ea nu va ieşi nimic. Dar n-au dat nimic pe vorbele lui, ba l-au şi luat în rîs. A încercat a doua zi în Basarabeasa, socotind că acolo nefiind şi celelalte sate va reuşi mai bine, dar rezultatul a fost acelaşi120. în Ţara Haţegului, vecină cu Ţara Românească, ţăranii sînt ispitiţi să creadă nu numai că vor scăpa de domnii lor pămînteşti şi că vor rămîne stăpîni pe pămînturile pe care le locuiesc, îndrăznesc să vorbească 116 Halmâgyi, p. 658. 117 Ibidem, p. 656—657. 118 Arh. Comisiei, I, 344—345. 119 Guv. Trans., 1784, nr. 7806. 120 Ibidem, nr. 8848. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 261 de omoruri, de prăzi, de retragere în munţi la nevoie şi de năvăliri de acolo dacă n-ar putea obţine altfel libertatea121. La 24 august vicecolonelul Karp raportează că Tabla comitatului Hunedoara a cerut urgent o asistenţă militară de 100 de oameni, pe care i-a trimis cu căpitanul Gaertner şi locotenentul Kaliani. Dregătorii comitatului îl mai înştiinţează cum iobagii răspîndesc că aşteaptă doar momentul cînd la tîrgul din Haţeg de poimîine vor primi arme, şi dacă aceasta nu se va întîmpla, vor face ei ce-au hotărît, chiar în tîrg. Ştirea pare îndoielnică, a găsit totuşi necesar să ţină pe loc aci în timpul tîrgu-lui 50 de soldaţi pentru a preîntâmpina dezordinile şi a interveni dacă e necesar122. In mintea poporului rostul conscripţiei se simplifică: cine se înscrie ţine cu împăratul, cine nu, ţine cu domnii; cine ţine cu împăratul şi se va face ostaş nu va mai face slujbe domneşti, va fi stăpîn pe casa şi pămîntul său, va fi scutit de darea regească şi de toate sarcinile, cine ţine cu domnii rămîne iobag şi va trebui să le poarte pe toate mai departe. Alegerea era simplă. Şi alegînd astfel, ce rost mai avea nobilimea cu moşiile ei? Cine avea să le mai lucreze? Pămîntul ei nu putea să revină decît celor care îl muncesc. Asesorul Tablei comitatului Hunedoara, Moise Vâradi relatează fără dată, doar în contextul acestui răstimp Guvernului, din relaţie sigură, ceea ce s-a întâmplat în zilele trecute în districtul Haţegului, pe Valea Jiului, unde doi nobili au fost cu moarte îngrozitoare ucişi. Unul e Moise Nandra din Clopotiva Mare, celălalt Baltazar Hertza vicejudele nobililor cercului Rîu Alb. Acesta împuşcat, a murit numaidecît. Celălalt a fost omorît îngrozitor. Doborît de ucigaşi la pămînt, i-au zdrobit bucăţi şi picioarele şi mîinile, şi aşa pe jumătate mort i-au îndoit piciorul pînă la ochi, zicîndu-i : „Ei nemeşule să-ţi mai vezi o dată piciorul înainte de moarte“, şi aşa zdrobit apoi l-au aruncat într-o mlaştină, a murit înecat. Ucigaşii acestuia se spune că ar fi fost locuitori din Ostrov. Ai judelui nobililor pînă acum nu se cunosc. Ce ar putea veni în viitor de la plebea ţărănească aţîţată, Dumnezeu ştie. Mai ales că, după cum a auzit din relatarea arendaşului domeniului Ilia, Ştefan Bosnyâk, şi a provizorului său Alexandru Csiires, precum şi a Agnetei Tiiri, văduva lui Sigismund Bartsai, nu numai serviciile dominale le refuză (de care se plîng şi alţi posesori din comitat), ci cutează să ameninţe cu tot felul de tulburări, deschis, cerbicos, temerar123. Nicolae Brâdi judele suprem al nobililor comitatului Hunedoarei, la 26 august raportează guvernatorului despre mărimea tulburării, despre convenirile colonilor, înscrierea lor prin preoţi, dascăli neuniţi, cu tot satul la oaste, venirea lor la Alba Iulia, despre nesupunerea lor la robote124. %---------------- 121 Arh. Istorică, fond Wesselenyi, 1784. 122 Caietele, XXI, f. 11—12. 123 Guv. Trans., 1784, nr. 8012. 124 Ibidem, nr. 8142. 262 RASCOALA LUI HOREA Vicejudele nobililor comitatului Tîrnava, în Sibiu fiind, mai adaugă la 26 august la cele ştiute, despre iobagii din Sălcud ai succesorilor lui loan Haller, că puşi de pro vizor să care ovăz, au refuzat chiar în faţa contelui general Franeisc Gyuiay, răspunzînd că ei nu slujesc mai mult domn pămîntesc, ei sînt supuşi conscripţiei militare din Alba Iulia. Judele satului Boziaş i-a comunicat noaptea, ca ceilalţi locuitori să nu ştie, că pe toţi locuitorii i-a chemat la casa sa papa neunit Viasilie, prin el s-au înscris cu copiii lor şi s-au declarat militari. Cu adeverinţa popii apoi şi cu lista lor au trimis la Alba Iulia doi deputaţi, pe Ion Guiţa şi David Pasc. Drept rost al înscrierii ar fi, spune judele: 1) Domni pămînteşti să nu mai slujească; 2) Pămînturile şi apertinenţele pe care le locuiesc şi le cultivă să fie ale lor pe veci ; 3) Să fie scutiţi de contribuţia regească ; 4) Exerciţii militare să facă numai o lună pe an. Cei din Boian nu numai că au refuzat căratul dijmelor, ci toţi capii de familie au plecat din sat şi s-au dus la Alba Iulia în acelaşi scop. I s-a relatat că şi celelalte sate ale domeniului Cetăţii de Baltă, ba şi satele vecine, Adămuş, Şomfalău, âe mişcă cu intenţia de a merge la Alba Iulia125. Iobagii din Aciliu (comitatul Sibiu) ai baronului Gabriel Alvintzi au anunţat pe dregătorul din Vingard că măriile lor domnii pămînteşti nu vor mai mînca pîine albă după slujba lor (a iobagilor). Ioan Bogathy se plînge că dregătorul pe iobagii săi din Aciliu şi de trei, patru săptămâni îi îndeamnă la slujbă, dar pînă azi (23 august) n-a reuşit să-i aducă. Alţii au terminat cu adusul, iar bucatele lui zac încă împrăştiate pe câmp ; alţii ară, întorc, el priveşte cerul şi pămîntul, se mistuie de necaz. Şi cîte nu le-a făcut, cît nu le-a făcut pe voie ? Mergînd în Aciliu să vadă ce treabă-i asta, abătîndu-se pe la pădure să vadă ce pagube s-au făcut, a găsit acolo pe bătrmul Ion Ştefan cu servitorul său. Poruncind servitorului său (al lui Bogathy) să-l prindă şi să-l lege, „hoţul de bătrîn“ a luat securea, au început amîndoi să se războiască cu stăpînul şi cu servitorul său, să-i batjocorească. Numai tăindu-1 cu arma, scoţînd pistolul a putut să-i lege. Mai încolo găsi şi legă pe ţiganul său Demian. Dar răspîndindu-se vestea în sat, i-au ajuns aproape de Ocna neamurile ţiganului, vreo 10—12, înarmaţi cu bîte, cu lănci, cu îmblăcii. Bătaie cu servitorii săi, apărare cu armele, el însuşi lovit cu îmblăcii în cap de l-a năpădit sîngele cu totul. I-au şi prădat de multe lucruri126. Mereu scene de cutezanţă care nu se puteau petrece înainte î Nesupuneri şi pe Cîmpie. Nici cei din Lechinţa nu mai slujesc şi nici dijmă nu vreau să mai dea. Şi ei sînt hotărîţi să nu mai slujească domn pămîntesc. De cînd protopopul le poartă treburile nu vreau să mai vină în slujbă domnească. Au hotărît şi cum să împartă pământurile, fînaţele şi pădurile domneşti127. Şi iată şi cealaltă implicaţie a mişcării, temeiul ei naţional. Domnii pămînteşti, dregătorii lor, dregătorii comitatului, dregătorii ţării, apăsătorii poporului, erau în genere unguri. Apăsarea însăşi era şi naţională. 125 Ibidem, nr. 8010. 126 Halmâgyi, p. 670—672. 127 Ibidem, p. 678—680. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 263 De la lozinca împotriva nobililor, s-a trecut uşor la împotriva nobililor şi ungurilor, sau simplu împotriva ungurilor : In Şard la împărţirea fînaţelor românii au tăbărît asupra dregătorilor şi nobililor, asupra tuturor posesorilor unguri, i-au alungat de la împărţeală şi le-au cosit şi strîns numai pentru ei128. în Ighiu unii români ameninţau că îndată ce vor pune mîna pe arme nici un ungur nu va mai rămîne, cenuşe fac totul. Preotul reformat a auzit pe Florea Badola lăudîndu-se că dacă primesc arme îi taie pe toţi ungurii129. Un nobil a auzit în Cricău pe mai mulţi vorbind cu prilejul conscripţiei: „de-acum e a noastră ţara, îi alungăm pe unguri, în teama lor nu pot să se ţină ei în faţa noastră, căci doar fie că ne ducem la tîrg, fie la moară, fie în orice adunare de oameni, peste tot e plin de români locul"130. „îi scoatem pe unguri şi le împărţim moşiile" — a auzit şi un asesor al comitatului pe mai mulţi spunînd131. Un nobil din Vinţ drept pe la sfîrşitul lui octombrie, puţin înainte de răscoală, fiind în Lunca Cîrnii din hotarul Vurpărului, a auzit .de la Ion Ispas, iobag episcopal din Cîrna : „voi vedea curînd ce vor avea ungurii aici, noi curînd vom măsura aceste pămînturi cu stînjenul“132. Nobilul Samuil Szots a auzit de la mulţi ţărani români că nu numai că iau moşiile şi averile de la domni, dar îndeobşte alungă neamul unguresc din Ardeal în Ungaria. Pe fiul Popii Chirilă l-a auzit spunînd la vreo zece oameni : „s-a gătat cu voi ungurii, căci e a noastră ţara, vă alungăm de aici în Scitia"133. Refuzînd plata dării, şi cei din Sîngătin ziceau că peste puţine zile pe unguri pe toţi îi vor scoate din această ţară şi toate moşiile le vor împărţi ei între ei ţăranii, ei le vor lucra şi stăpîni134 135. Cei din Sîntimbru ameninţau că în curînd vor primi arme şi aşa şi aşa vor face cu ungurii, ei mai mult nu slujesc la domni13t\ Tău, tot satul şi-a slobozit vitele în otava stăpînului, i-au făcut-o praf. Cînd stăpînul i-a mustrat, i-au zis : „taci ungurule că au trecut toate, îi a noastră lumea fraţilor... tu-1 de ungur meargă în ţara lui"136. Şi cei din Ghirbom s-au înscris — spune Ştefan Szent Păli — cu gîndul să nu mai slujească la domni, tot hotarul să-l stăpînească ei cum le place şi pe unguri să-i scoată din ţară. După ce s-au înscris, iobagul Florea Cozma i-a zis în auzul mai multora : „hiaba jupîne, că pe voi nemeşii, domnii şi ungurii ar trebui tot cu balegi să vă scoată din sat şi din ţara asta, că ţara asta-i a noastră, a voastră-i ţara ungurească, şi în scurt timp vă şi scoatem"137. Doi asesori juraţi ai comitatului Alba adeveresc şi ei că cu prilejul conscripţiei românii au fost auziţi spunînd că ţara nu e a ungurilor, ci a românilor şi aşa cînd vor fi cu armele în mîini 128 Arh. Comisiei, II, 693. 129 Halmâgyi, p. 670. 130 Arh. Comisiei, II, 883. 131 Ibidem. 132 Ibidem, 691. 133 Ibidem, 884. 134 Ibidem, 681—685. 135 Ibidem, 885. 136 Halmâgyi, p. 651. 137 Arh. Comisiei, II, 903—907. 264 RĂSCOALA LUI HOREA vor scoate pe unguri şi pe domnii lor pămînteşti din moşiile lor138. Judele nobililor Iosif Komâromi relatează mai tîrziu (30 decembrie) comitelui suprem că cu prilejul jdomseripţiei din viară, un român din Ighiu spunea în auzul altor români şi a domnilor Dantzkai şi Adam Bartus, că popa lor le-a spus din Pravilă că ungurii trebuie să piară de mîna românilor în acest an139. Ţăranii sînt atît de antrenaţi în noua lor mişcare, încît uneori nu e cruţat nici numele împăratului. Reţinem mărturia soţiei lui Francisc Noptsa: Ţăranii din Tuştea venind de la tîrgul din Haţeg s-au abătut pe la crîşma curţii. Aci ea i-a întrebat unde au fost ? Unul din ei, Todosie Tomescu i-a răspuns că au fost la maiorul Karp şi că acum sînt cătane, s-au înscris toţi. „Ce vorbiţi prostii — le-a zis — împăratul nu doreşte să fiţi toţi cătane, căci atunci cine ar mai da porţia", cine ar mai face „forşponturile" (transporturile pentru armată). Şi chiar dacă aceasta ar fi cu voia împăratului, n-ar face-o pe ascuns, împăratul doar numai porunceşte şi se face. Şi nici acum, numai aşa ca să vă hrănească pe voi nu ne va lua nouă să vă dea vouă moşiile primite de înaintaşii noştri cu mare trudă şi cu vărsarea sîngelui lor. Domnul Karp n-are drept să vă dea arme. Răspunse românul: „Dar numai să încerce maiorul, ce-i fac eu, să fie zis cu iertare, sufletul lui, numai să nu ne dea arme că dracu îl ia, de ce ne-a îndemnat dacă n-are învoire şi poruncă, căci atunci toţi vom fi curuţi". Nu vorbi ceea ce nu trebuie — îi zise ea — maiorul are doar multe cătane, la care voi nu le puteţi face nimic. Dar el a replicat : „nu numai că lui i-am putea face, ba dacă toţi ne ridicăm şi pe împăratul îl ia dracu acolo unde e, căci pînă acum numai de unguri ne-am temut, dar să-i pierdem mai întîi pe ei, după aceea pe nemţi nici măcar nu-i mai luăm în seamăBa Todosie a mai zis că pe unguri pe toţi ar trebui să-i jupoaie140. Sînt vorbe la băutură, evident cu mai puţin control, dar nu mai puţin purtînd în sine iluzia ©liberării. Cînd Francisc Szent Păli îi reproşa preotului unit Popa Vasiu din Ghirbom de ce a îndemnat oamenii să meargă la Alba Iuilia cînd vede doar că nimic nu iese din datul armelor, căci împăratul nu vrea să ştie nimic de aceasta, preotul i-a replicat : „Aşteaptă numai dumneata o ţîră că de-i trăi îi vedea cît de curînd cum va umbla şi împăratul"141. / O imagine, colorată, a stării de spirit ne dă, scriind din Ilia la 1 septembrie după relatările primite de la mai mulţi, asesorul Grigore Borsos. în anul acesta, după ce s-a răspândit vestea că ţărănimii i se vor da arme, aşa fel ca de acum încolo domnii pămînteşti să nu-i mai poruncească — scrie el — pe unii din oamenii lui nu i-a mai putut lua deloc la nici o slujbă, ba unii s-au şi răzvrătit cînd prin slujitorii lui a încercat să-i silească, şi nici azi nu slujesc. Cînd în zilele acestea a fost miliţia în Ilia, fiind el de faţă, Matei Buda zicea că degeaba aduc domnii dregători asupra lor miliţie, cu asta nu-i sperie, căci nu se opresc ei aici de la ceea ce au început, vor duce-o înainte. La prăvălie profera : „împăratul ăsta al nostru e nebun". m Ibidem, 882. 139 Ibidem, 686—687. 140 Ibidem, I, 24—26. 141 Ibidem, II, 903—907. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 265 Apostrofîndu-1 careva cum poate să spună aşa ceva despre împăratul sub aripile căruia ne odihnim toţi şi toată ţara el o cîrmuieşte, răspunse : de aceea e nebun împăratul pentru că ar putea porunci ca fiecare om să-şi omoare domnul pământesc. Numai să meargă ei la Alba Iulia — ziceau printre înjurături — dacă odată primesc arme vor vedea ei domnii pe cine mai mină în slujbă. La 15 august Iosif Ruda la măcelărie îi apostrofa pe unguri : „aţi isprăvit-o şi voi ungurii, căci acum vă iau moşia şi ne-o dau nouă, ne dau şi arme drept peste 1(5 zile şi tăiem toată ungurimea Ion Lupaş din Săcămaş zicea şi el : „acum ştim că după Sînmihai ne dau arme, după aceea nu vom mai face slujbă nici o zi, dar la unguri, numai să putem pune mina pe arme, le tăiem capetele ca napiiSă nu creadă dregătorii şi ungurii că îi sperie cu soldaţii, dacă îi trimit în Răcia o zi şi o noapte îi poate ţine chiar el, are două vaci pe una le-o taie de prînz, pe cealaltă de cină, „dar sub picioarele ungurilor, şi armenilor nu ne lăsăm, cîţi români sînt toţi s-au înţeles să nu slujească domnilor pămînteşti, chiar şi ţiganii Corăbierul Savica alias Ion Monioc (în text pe româneşte) : „Fie... te-l-aş, că acum o fi ce-o fi, dacă nu acum şohan, pînă-i lumea şi pămîntul“142. Din întrebarea simplificată, în legătură cu conscripţia militară, a preotului din Rrad la ieşirea din biserică, cine ţine cu împăratul şi cine cu domnii, credincioşii, mişcaţi de noua perspectivă de eliberare, au tras concluzia că trebuie să se lapede de neamul unguresc143. Nobilimea se arată în genere neputincioasă în faţa mişcării. Surprinsă, nedumerită, e cuprinsă de teamă. Alarmată, asaltează cu plîngerile sale comitatul, strigă după ajutor. Nu lipsesc însă nici cutezătorii, răzbunătorii, care ameninţă, fac acte de forţă, lovesc pe ţăranii înscrişi cu de la sine putere. Ţăranii din Sîntuhalm, de plidă, se plîng vicecolonelului Karp că nobilul Francisc Macskâsi de cînd s-au înscris se poartă aspru cu ei, pe doi iobagi i-a pus în fiare, la doi jeleri le-a luat vitele şi bucatele, le-a scos din casă femeile şi copiii. Pe locuitorii satului vrea să-i pedepsească cu cîte 50 de bîte, să-i pună în fiare şi să-i trimită la închisorile din Deva. Iar dregătorul lui le-a zis în bătaie de joc că poate să vină apoi împăratul să-i scape din închisoare. Pe iobagii din Strei-Plopi, dregătorul chiar al comitelui suprem, al baronului Ioan Bomemisza, îi persecuta, îi ameninţa cu închisoarea, uneori cu moartea144. Vicecolonelul Karp însuşi raportează la 23 august din Haţeg abuzurile de care se plîng ţăranii. Doi iobagi din Ohaba Streiului ai lui Francisc Macskâsi se plîng că domnul lor a pus în lanţuri pe doi sub motiv că sătenii s-au dus la Haţeg să se înscrie militari, şi i-a trimis în temniţă la Deva. Repetă plîngerile ţăranilor din Sîntuhalm. Tot pentru înscriere au fost trimişi la închisoare în Deva şi doi iobagi ai baronului Borne-misza şi judele lui domnesc are de gînd să-i prindă şi el pe toţi, ameninţă să-i împuşte, le strigă să plece de pe pămîntul domnesc de tot, să meargă să primească pămînt de la armată. Supuşii de teamă se refugiază în tufişuri, în păduri. Guvernul să îndrume comitatul ca în aceste împre- 4_________________ 142 Acte vieneze, I, nr. 24. 143 Arh. Comisiei, I, 22—23. 144 Szilâgyi, p. 32 ; Densuşianu, p. 122—123 ; Halmâgyi, p. 709—710. 266 RĂSCOALA LUI HOREA jurări critice să oblige pe posesori să folosească mijloace mai blînde faţă de poporul răzvrătit, căci asemenea comportamente pripite pot avea urmări nefaste, după cum arată de pe acum unele semne. In pădurile din Clopotiva unul Nandra şi-a provocat singur moartea prin purtarea-i aspră cu nişte ciobani, în care a încercat să tragă. Alaltăieri judele nobililor Hertza a fost împuşcat chiar în somn pe la miezul nopţii (!) Acum eîteva zile a fost omorît de iobagi crainicul de pe domeniul Deva, care, beat, s-a purtat drastic cu supuşii. A recomandat şi el dregătorilor comitatului un tratament mai blînd al supuşilor. Aceştia îl acceptă. Nu şi dregătorii domeniali, care riu par să asculte acest sfat145. Asemenea atitudini nu puteau decît să învenineze raporturile. REACŢIA OFICIALĂ : SISTAREA CONSCRIPŢIEI Nu trecuse nici o lună de la începutul mişcării şi cercul ei se lărgise considerabil. Şi se lărgea mereu. încurajatoare au putut fi şi atitudinea oficialităţii şi a armatei. Dregătorii domeniali, funcţionarii, surprinşi mai înţîi, asistă cu teamă la creşterea mişcării, cu îndoială văzînd că totul se petrece sub pavăza armatei, sub numele împăratului. Rapoartele întîrzie. Curg abia în prima jumătate a lunii august. Şi mai mult întîrzie rapoartele comitatelor. Nici ele nu sînt lămurite asupra rostului conscripţiei, asupra originilor ei. Şînt eu atît mai alarmate acum cînd mişcarea a luat proporţii şi se întindea rapid, ameninţătoare. Cursul cronologic al actelor va fi edificator. Primul raport porni spre Guvern din comitatul Alba, cu data de 13 august. Satele Galda de Jos, Hăpria şi Galtiu — relata comitatul — s-au oferit de bună voie militari. Le-au urmat exemplul Cricău, Bucerdea Vinoaşă, Bucerdea Românească şi Ungurească, Henig, Tibru, Totoi, Drîmbar, Limba, Miceşti, Peţelca, Mihalţ. Scopul lor nu e altul decît de a se sustrage de la sarcinile publice şi dominale146. îi urmă un altul din 16 august. Mişcarea s-a propagat de la sat la sat cu furia ciumei. Numai din comitatul Alba s-au înscris pînă acum la Alba Iulia, după informaţia comisarului de război, 43 de sate. Multe s-au înscris apoi din comitatele Hunedoara, Turda, Tîrnava, cu toate bunurile lor mobile şi imobile, tulburînd şi primejduind pacea publică. Satele Cricău, Tibru, Craiva, Băgău şi altele refuză slujbele domneşti. Cere Guvernului să intervină urgent la Prefectura armelor pentru intervenţie militară, ca domnii pâmînteşti şi dregătorii comitatului să nu cadă victime furiei ţărăneşti147. Cu aceeaşi dată de 16 august se adresa Guvernului şi comitatul Hunedoarei. Locuitorii ţinutului aleargă în cete la Haţeg şi la Alba Iulia să se înscrie la oaste. Şi plebea, cum nici din naştere, nici prin educaţie nu ştie ce e moralitatea, se lasă dusă bucuroasă de un simulacru al libertăţii, 145 Caietele, XX, f. 6—10. 146 Quv. Trans., 1784, nr. 7673 (După copii B. Tor6k). 147 Ibidern, nr. 7740. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 267 sînt de temut tulburări. Guvernul să ia măsuri ca plebea să nu mai fie admisă la Prefecturile militare148. în urma rapoartelor comitatului Alba, Guvernul în 18 august sk adresă şi Cancelariei, şi comitatelor, şi Comandamentului militar. Ziua în care se adresează şi Tezaurariatul Cancelariei. Cancelarului guvernatorul îi scrie că nu e de gîndit la nici un fel de ordin al Comandamentului general pentru conscripţie, căci în acest caz l-ar fi comunicat cum se obişnuieşte, oficial. Acum s-au cerut Comandamentului lămuriri şi dispunerea ca orice continuare a lucrărilor de conscriere să înceteze149, în aceeaşi zi numi şi pe comisarul care să meargă la faţa locului pentru pacificarea ţăranilor. Comitatului Alba, Guvernul îi comunică, cu data de 18 august, drept răspuns că ,a numit comisar pe Ştefan Haimâgyi, judele regesc al scaunului Mureş (care tocmai se găsea în Sibiu), avînd drept ajutor pe lîngă sine pe cancelistul Andrei Motok, şi obiectivul misiunii lor150. Prin ordinul din 18 august adresat direct lui Ştefan Haimâgyi, Guvernul îl încredinţează ca împreună cu cancelistul Andrei Motok să meargă la Alba Iulia, la faţa locului, să se informeze asupra stării lucrurilor prin dregătorii comitatului şi ai domnilor pămîneşti. Cu concursul Tablei comitatului apoi să cerceteze cauzele, progresul mişcării, cine sînt corifeii, sfătuitorii ei, pe autorii descoperiţi să-i încredinţeze nominal Tablei spre a-i pune numaidecît sub pază sigură şi a-i pedepsi după merit. Mai avea să-i convingă pe cei înscrişi, în numele Guvernului şi sub grea ameninţare, să se liniştească, să fie supuşi ordinelor prea-înalte, ordinelor dregătorilor comitatului şi ale domnilor pămînteşti151. Prefecturii armelor, adică Comandamentului militar, Guvernul îi relatează că multe sate din comitatele Hunedoara şi Alba s-au înscris, parte prin ofiţerii de graniţă, parte prin comandantul cetăţii din Alba Iulia la oaste, şi se înscriu şi în prezent. Cum însă Prefectura armelor, după ştiinţa Guvernului, n-a dat asemenea ordine ofiţerilor în subordine, nu poate concepe cum au putut ofiţerii să o facă de la sine, fără ştirea superiorilor. Ca din această conscripţie să nu" urmeze pentru posesori nenumărate neajunsuri şi pagube, şi nici alte confuzii şi dezordini, Comandamentul să-i comunice tot ce ştie despre conscripţie, să dea ordine ca ofiţerii să se abţină de la ea şi să vină în ajutor comisarului gubernia! Ştefan Haimâgyi în cercetarea originii dezordinilor, în descoperirea autorilor şi liniştirea spiritelor152. 148 Ibidern, nr. 7806. 149 Szilâgyi, p. 37. 150 Guv. Trans., 1784, nr. 7673—7740 (După eopii B. Torok). 151 Ibidem. 152 Ibidem. 268 RĂSCOALA LUI HOREA Comandantul suprem, generalul baron .Preiss, răspunse în 19 august Guvernului că a fost, ce-i drept, informat despre cererea iobagilor din Hăpria, despre înscrierea celorlalte sate însă nu are nici o cunoştinţă. Dar pentru că ţăranii, după mintea şi înclinarea lor cunoscută, uşor pot fi amăgiţir la nelinişte şi chiar la răzvrătire, a îndrumat pe comisarul militar din Alba Iulia să pună în vedere ţăranilor că trebuie să fie în linişte şi cu supunerea cuvenită domnilor lor. Iar autorităţilor militare din Alba Iulia şi ofiţerilor de graniţă le-a dat ordin strict să înceteze cu totul conscripţia, unde s-ar cere trimiţând forţă militară. In sfîrşit, comisarului Halmâgyi să-i fie întru toate de ajutor în îndeplinirea misiunii cu care a fost încredinţat153. Comitatul Hunedoara la 19 august raportează din nou Guvernului, că ţăranii încredinţaţi fiind că prin primirea armelor nu numai vor scăpa de obligaţii faţă de domnii pământeşti, ci şi pămîntul pe care stau acum va fi al lor, s-a ajuns la aşa (confuzie că în ţinutul Haţegului, vecin cu Ţara Românească cutează să vorbească pe faţă că dacă nu reuşesc în nădejdile lor de libertate, vor porni să şi-o dobîndească prin omor şi pradă, dacă va trebui şi împotriva principelui, ascunzîndu-se în munţi şi de acolo pustiind cu tîlhării ţara. Aminteşte tulburările stârnite de Sofronie. Semne sînt înscrierea în masă, refuzul supunerii faţă de dregătorii comitatului, ha şi a plăţii contribuţiei. Pentru siguranţa publică cere ajutor militar. Să se publice poporului nu prin dregătorii civili, căci în aceia poporul nu are încredere, ci militari, că alergarea la miliţie e un rău şi să se dea ordin plebei să fie ascultătoare faţă de dregătorii comitatului şi de domnii săi pământeşti154. Guvernul la aceasta se adresează, la 21 august, iarăşi Prefecturii armelor. Cere asistenţă militară pentru liniştirea plebei, prinzînd pe tulburători. Altfel socoteşte că şi Tabla comitatului să fie cu grije, să nu excite plebea contribuabilă la excese şi „exorbitanţe“155. In urma răspunsului Comandamentului, Guvernul, prin decretul său din 21 august, adresînd-u-se organelor subalterne, putea să le comunice că Prefectura armelor, solicitată fiind, a luat dispoziţii suficiente pentru restabilirea ordinii publice şi a liniştii. Le îndrumă să se conformeze şi ele acestor dispoziţii. Să fie cu grijă însă ca plebea contribuabilă nici din partea lor, nici din a domnilor pămînteşti să nu fie aţîţată la excese şi infracţiuni, decît pe cei care fac tîlhării şi tulbură liniştea publică să-i urmărească, să-i prindă, prevalîndu-se la nevoie şi de puterea militară156. 153 Szilâgyi, p. 37—38 ; Densuşianu, p. 124. 154 Arh. Comisiei, I, 1503—1504. 155 Guv. Trans., 1784, nr. 7805, 7806, 7844. 156 Arh. Comisiei, I, 6. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 269 Tulburările crescîrxd, comitatul Hunedoara, cu data de 23 august, alarmează din nou Guvernul : Tabla comitatului nu exagerează nimic, tulburarea stîroită de conscripţie a ajuns pînă acolo că ţăranii vorbesc pe faţă, public şi pretutindeni despre începerea omorurilor, jafurilor şi aprinderilor, dregătorii nu-şi mai pot îndeplini slujba, perceptorii regeşti sînt îngrijoraţi de cum vor strânge darea. Cu un cuvînt siguranţa politică a ajuns acolo că, de nu se vor lua măsuri la timp, mica scînteie va aţîţa un mare incendiu. Puterea militară în comitat e mică, nu e decit garnizoana cetăţii Devei. Grănicerii nu pot fi prompt în toate locurile, mai ales că soldatul .grănicer e ocupat şi cu treburile casei. Şi-apoi de grăniceri plebea prea puţin se teme, mulţi sînt doar legaţi de ea prin vecinătate, prin înrudire de sânge sau altfel. Cere cît mai multă armată ecvestră care să alerge cît mai repede în ajutor, în cazul izbucnirii răului cît mai repede să-l .suprime157. In aceeaşi zi relatează Guvernului cazul hutmanului din Zlatna, fost ofiţer, care a luat de la fiecare conscris cîte 4V2 creiţari. Astfel de oameni urmărind propriul cîştig, au promovat tulburările158 socoteşte el. La 24 august Tabla comitatului Tîrnava se arată consternată de furia plebei ţărăneşti, eruptă mai întîi în comitatul Alba, apoi în Hunedoara, de repeziciunea de necrezut cu care le străbate. O consternează noutatea insolitei tulburări ţărăneşti, nemaiauzită pînă acum, cînd la umbra aripilor Casei austriace au putut trăi fericiţi, omorurile, furturile, răpirile, prădarea caselor, tulburarea liniştii publice. După eonscrierea la Alba Iulia ţăranii vîntură felurite imunităţi, ca scutirea de dare, încetarea .slujbelor domneşti, trecerea cu drept deplin asupra lor a sesiilor iobăgeşti şi apertinenţelor pe care le locuiesc şi alte asemenea, dăunătoare şi dreptului terestral, şi statului. Refuză prestaţiile, dijmele. Acestea toate sînt preludii „certisime“ de tulburare .internă şi răsturnare a liniştii publice, care altădată pustiau ţări întregi. Ş.a.m.d. Cer Guvernului să-i exope-reze braţ militar159. Corniţele suprem al comitatului, contele Alexandru Bethlen, în raportul său separat din 24 august, nu e mai puţin alarmat. Marea tulburare a ţăranilor s-a răspândit în aşa măsură, că şi în comitatul său sînt de temut triste întâmplări. Ţăranii ţin fără încetare adunări, se strîng în cete, sînt nesupuşi şi faţă de dregătorii comitatului şi faţă de domnii pământeşti. Cei din Petrisat (unguri) când li s-a impus să ducă naturale pentru oaste au cutezat să spună că pînă cînd nu vor fi fost la Alba Iulia nu vor duce. Nu vor deloc nici să facă de straje cum li s-a poruncit. Cei din Şona (saşi) au vrut să-scoată din hotarul lor vitele stăpînilor. Cei din Bachnea (unguri-români-saşi) văzînd au spus că şi ei vor face la fel, căci nici ei nu sînt mai prejos decît cei din Şona160. Şi aceste sate nici nu se înscriseseră încă. Comitatului Hunedoara, al cărui raport din 23 august se vede nu sosise, Guvernul îi scrie că a înţeles din relatarea colonelului Sburlati, ■*!-------------- 157 Tesaur de Mon. Ist., III, p. 389—390. Raportul în Arh. Comisiei, I, 4—5. 158 Guv. Trans., 1784, nr. 8015. 159 Ibidem, nr. 8010. ‘ . 160 Halmâgyi, p. 676—677. 270 RĂSCOALA LUI HOREA comunicată de comandamentul militar, că locuitorii unui mare număr de sate de pe Valea Haţegului zilnic vin, tot mai mulţi, la vicecolonelul Karp stăruind să-i înscrie soldaţi, piîngîndu-i-se că sînt minaţi de domnii lor la robote excesive, drept exemple numind iarăşi pe Gheorghe Vâradi din Valea, pe Andrei Szabo din acelaşi sat. Se mai plîng că la numeroasele lor rugăminţi de la Tabla comitatului nu pot obţine nici o tămăduire.. Comitatul e îndrumat să cerceteze cazurile161. în 25 august Guvernul comunică că s-au dat îndrumări autorităţilor militare în acelaşi sens, ba a dat poruncă şi să prindă pe fiul preotului: din Coşlar care a făcut asemenea cons criere, precum şi pe cei care poartă pe sate liste de înscriere şi în genere pe aţîţători162. Tabla comitatului Tîrnava la 25 august alarmează iarăşi Guvernul de mărimea pericolului, de neobişnuita tulburare ţărănească ţintind la răsturnarea liniştii obşteşti. După informaţia judelui suprem nobiliar Alexandru Miske, precum şi din memoriul comitelui Samuil Bethlen furia ţărănească nicidecum nu se linişteşte, ci mai curînd, zi de zi, îşi ia putere, ţăranii îndrăznesc să refuze serviciile dominale. Roagă Guvernul să dispună cît mai repede măsuri eficace, cu atît mai mult cu cî-t tulburarea poate ajunge la culme163. Guvernul în urma rapoartelor comitatelor Hunedoara şi Tîrnava, la 26 august se adresează Prefecturii armelor, insistînd pentru măsuri militare şi constituirea de comisii de cercetare şi pacificare comune militare-civile. Vor trebui descoperiţi corifeii tulburării, din al cui sfat şi îndemn a pornit şi cît a plătit plebea pentru înscriere. Pentru liniştirea tulburărilor din comitatele Alba şi Hunedoara cere asistenţă militară, pedestră, şi ecvestră, şi o suplimentare, dacă aceasta nu va fi suficient164. Răspunzînd la două relatări ale comitatului Tîrnava din 24 şi 25-august, despre tulburările plebei, Guvernul îi comunică înainte de toate sistarea conscripţiei. Să delege şi el doi funcţionari sau asesori, de mai mare încredere în faţa poporului, ca acolo unde au observat instigaţii mai însemnate ale plebei, să convoace poporul, lămurindu-1 că conscripţia s-a făcut fără ştirea Guvernului şi fără nici un ordin, şi că neascultarea, şi tulburarea liniştii atrage după sine urmări. împreună cu reprezentantul militar să descopere şi să aresteze pe corifei165. Decretul Guvernului din 26 august venea în primul rînd în întîm-pinarea raportului din 23 august al comitatului Hunedoara, unde n-a mai fost trimis comisar special. Face cunoscut că Prefectura armelor cu ordinul din 21 august a îndrumat pe ofiţeri să sisteze conscripţia, iar pentru readucerea plebei aţâţate la ascultare şi refacerea liniştii, publice a rînduit pentru cercul Haţegului două centurii de miliţie regulată pedestră şi tot atîta ecvestră. Să se procedeze şi aici în înţelegere cu armata, unde e mai mare nevoie să ia măsuri împreună. Cît pentru cei care au instigat acestea, să se instituie o comisie dintr-un ofi- 161 Arh. Comisiei, I, 19—21. 162 Szilâgyi, p. 38. m Guv. Trans., 1784, nr. 8013. m Ibidem, «nr. 8010, 8095. 165 Ibidem. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 271 ţer şi un dregător al comitatului, care să cerceteze cine sînt autorii şi corifeii tulburării, şi dacă plebea a plătit ceva conscriptorilor ? Corifeii să fie prinşi şi închişi în închisorile magistratuale. Hutmanul Hatzel din domeniul Zlatnei, după relatări, a luat de fiecare înscris cîte 4V2 creiţari. S-a cerut Tezaurariatului să cerceteze acest abuz, să dispună -restituirea banilor plebei şi să pedepsească sever pe hutman166. Ceea ce, am văzut, Tezaurariatul a şi făcut. Comisarul gubernial foarte curînd e la faţa locului. Cu data de 23 august expediază primul raport cătră Guvern. Ajuns la Alba lulia “ relatează el — a luat contact pentru informaţii şi asistenţă cu corniţele .suprem, cu Tabla comitatului, cu comandantul cetăţii. Nu lipsesc nesupunerile, dar la răscoală deschisă nu s-a ajuns. Aşa, intervenţia armată a rezervat-o pentru asemenea cazuri. Despre autori şi conducători încă nu poate da ceva sigur. Cît priveşte restabilirea liniştii, la Alba lulia a dat peste vreo 200—300 de ţărani care veniseră să se înscrie. I-a chemat în cetate şi acolo în faţa comandantului şi a mai multor ofiţeri, chiar printr-un ofiţer le-a declarat că conscripţia nu va mai continua şi cea Tăcută pînă acum rămînie nimici; să se întoarcă ei acasă, să presteze domnilor pămînteşti cele prescrise de ordinele preaînalte şi să asculte de dregătorii lor, să caute la aceştia tămăduire la plîngerile lor ; la întoarcere să facă cunoscute toate acestea şi oamenilor pe care-i vor întâlni în cale. în ziua de marţi apoi a chemat la sine cîte şapte oameni din satele mai apropiate, instruindu-i cu aceeaşi solemnitate. A solicitat apoi şi pe corniţele suprem ca în Aiud sau pe la vaduri să-i instruiască pe ţărani în acelaşi sens şi să-i întoarcă. Dacă au dat crezare acestora însă, nu e încă sigur167. Adresîndu-se comitelui suprem, cu aceeaşi dată de 23 august, Hal-mâgyi se referă mai întâi la înscrierile din Şard şi din Ighiu, la banii luaţi de la ţărani pentru înscriere. Cei vinovaţi de aceasta ar putea fi pedepsiţi cu bîte şi obligaţi să restituie poporului îndoit ceea ce au luat. Ţăranilor însă, cum ei cred că conscripţia s-a făcut din porunca împăratului, trebuie să li se bage în cap că aceasta nu numai cu ştirea Împăratului nu s-a făcut, dar nici măcar cu a Comandamentului, că numai conscriptorii i-au înşelat ca să-i tragă de bani. Ar fi de cercetat şi de unde a ieşit vestea cu tăierea ungurilor ; unii ca aceştia să fie prinşi, căci duc poporul la răscoală. Cei care se opun poruncilor domnilor pămînteşti merită pedeapsa, dar să fie învederat că nu pentru înscriere, ci pentru nesupunere sînt pedepsiţi. Şi azi au mai venit mulţi la Alba lulia, a găsit şi multe formulare. Au fost din Păuoa, Băgău, Silivaş, Valea Geogelului etc.168. Cu data de 24 august Guvernul îi cere din nou să pună toată sîr-guinţa pentru descoperirea corifeilor şi amăgitorilor plebei, prin Tabla continuă a comitatului să fie prinşi, cercetaţi, relatîndu-se Guvernului. Se interesează şi de înscrierea corăbierilor la Mirăslău de către 166 Arh. Comisiei, I, 7—8. 167 Halmâgyi, p. 672—873. 168 Arh. Comisiei, II, 871—872. 272 RĂSCOALA LUI HOREA depozitarul de ^re Marin Seebei^169. Directorul magaziei de sare din Partoş, Pritz, încredinţat să cerceteze cazul, îi scrie lui Halmâgyi, la 26 august, cum Seeberg a recunoscut că a înscris pe tabelele care i s-au adus trei sate, dar s-a scuzat că el nu s-a gîndit că cu aceasta face vreun păcat. Acum însă că ştie, numaidecît a încetat conscrierea170. Tezauraria-tul se adresează cancelarului. Comisarul de război a înscris peste 70 de sate la oaste, ceea ce a luat cu sine şi pe corăbierii din Portul Mureşului, care acum refuză serviciul pînă cînd nu li se va rezolva favorabil cererea. Cum însă generalul comandant al Transilvaniei a declarat că nu ştie nimic de conscripţie, Guvernul să-i oblige prin Tabla comitatului* eare dacă nu reuşeşte, să1 recurgă la Prefectura armelor să-i readucă ,1a slujba lor171. La 27 şi 28 august Halmâgyi vine cu rapoarte mai amănunţite despre acţiunea sa, precum şi cu mai multe acte doveditoare, ordine militare, „testimonii^, formulare de înscriere, hîrtii împărţite celor înscrişi de ofiţeri sau de soldaţi, însemnarea sumară a celor 81 de sate înscrise, două conscripţii, ale satelor Mihalţ şi Obreja. In virtutea sarcinii care i S-a dat, întrucît a fost informat că primele semne ale tulburării s-au ivit în Hăpria, s-a deplasat acolo, a cercetat pe opt din cei zece trimişi cei dintîi la Alba Iulia, şi-a continuat cercetarea în Henig, ascultând şi aci pe mai mulţi ţărani. Relatează împrejurările şi felul în care s-a făcut conscrierea aci şi în satele apropiate — pe care le cunoaştem din prima parte a capitolului. Cît priveşte pe corifei şi pe aţîţătorii mişcării, încredinţează înţeleptei judecăţi a Guvernului hotărîrea care merită să fie numiţi aţîţători de frunte, scribii care au înscris din porunca comisarului de război, trimişii ţăranilor care în numele întregului sat s-au constituit la sfatul comisarului? Cît priveşte pe preoţii satelor* despre ei el n-a putut constata altceva deeît că şi ei au trebuit să se înfăţişeze cu credincioşii lor, parte de frica să nu fie lipsiţi de parohia lor (după cum au şi fost ameninţaţi pe unele locuri), parte din hotărîrea celor înscrişi. Pentru că ei au multă autoritate în faţa poporului — pricină din care opinia domnilor îndeobşte e că unii preoţi l-au incitat, ceea ce el pînă acum cîtuşi de puţin n-a constatat — pe cei care i-a avut în faţa lui i-a îndemnat să se străduiască a readuce poporul la pace. Propune ca prin episcopii de rit grecesc să li se pună serios în vedere că dacă se va isca de acum încolo în vreun sat tulburare, ei, popii, vor fi răspunzători. Şi pentru că şi unele sate ungureşti şi săseşti s-au înscris* să se dispună şi superintendenţilor calvin şi augustan, să coopereze şi ei în liniştirea poporului172. în raportul final, de ansamblu, dat din Galda la 28 august, comisarul repetând încă o dată obiectivele misiunii sale, arată cum s-a achitat de ea, cum a procedat la liniştirea poporului. Sfătuindu-se cu Tabla, şi cu corniţele suprem, au împărţit comitatul în două, trimiţînd în satele conscrise într-o parte pe judele suprem al nobililor Ladislau Balo, în i--------------- 169 Halmâgyi, p. 675. 470 Ibidem, p. 687. 171 Cane. aul. Trans. Ad. 1576/784 (312). Referatul de mina lui Mehesi. 172 Ibidem, p. 688—693. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 273 cealaltă pe vicecomitele Paul Boer, ca fiind ei cu mai mare autoritate şi mai versaţi în ceea ce aveau de făcut, să publice ordinul Guvernului, să-i îndemne să fie cu ascultare faţă de Tabla comitatului, de dregătorii lui şi de domnii lor pământeşti, declarîndu-le că dacă vor face dimpotrivă vor fi aspru pedepsiţi. Deplasîndu-se (el şi cu cancelistul) în Galda de Jos (moşia de reşedinţă a comitelui suprem), unul din satele conscrise, au ascultat mai întîi pe Popa Ilie, preotul unit al satului, întrueît erau informaţi că preoţii au fost principalii „cooperatori In Alba Iulia a căutat mai întîi pe comandantul cetăţii de Hoche. Acesta i-a declarat că puţin înainte de venirea lor a primit ordin de la Prefectura supremă a armelor ca conscripţia să fie numaidecât sistată, pentru liniştirea plebei tulburate să dea toată asistenţa, putere militară la nevoie. Mişcarea acum o vede mai gravă decît la început. Plebea comitatului a fost aţî-ţată în aşa măsură că pe unele locuri nu numai a început să nu mai asculte de domnii ei pămînteşti, dar şi să săvîrşească felurite insolenţe, ba unii âu început să vorbească chiar de nimicirea domnilor pămînteşti. Nu propune totuşi severitate. Ca nu cumva în această înveninare a sufletelor braţul armat să irite şi mai mult plebea aţîţată, propune să se renunţe acum la acesta, să se caute mijloace mai blînde pentru liniştirea tulburării. Aşa a procedat la Alba Iulia, unde a publicat în condiţiile relatate înainte, în limba poporului, că conscripţia nu s-a făcut cu ştirea nici a Guvernului, nici a Prefecturii armelor, şi cu atît mai puţin a împăratului, că conscripţia lor de pînă acum e fără nici o valoare etc. în altă zi a convocat pe preoţi cu cîte şase oameni din 17 sate instruindu-i în acelaşi sens. In 24 a lunii a pus să se publice toate acestea în tîrgul de săptămînă din Alba Iulia, apoi în tîrgul de ţară, anual, din Teiuş de ieri (27 august). Informat fiind că şi de pe Cîmpie se pregătesc mai multe sate să pornească spre Alba Iulia, a solicitat pe corniţele suprem ca la locurile de trecere, la vaduri, vămi ţăranii să fie întâmpinaţi sau pe altă cale să fie lămuriţi, ca apoi să caute liniştirea poporului şi în cercurile vecine. A dispus după aceea prin magistratul oraşului Alba Iulia să se publice în oraş ca nimeni să nu mai îndrăznească de acum încolo să facă înscrierea plebei. Comandantul cetăţii a dat şi el dispoziţii ca nici un ţăran să nu mai fie admis în cetate sub pretextul înscrierii, şi eu atît mai puţin să îndrăznească vreun militar să înscrie. Comisarul nu poate nega că conscripţia a născut în sufletul plebei româneşti felurite credinţe dăunătoare nu numai domnilor pămînteşti, ci şi administraţiei publice, care abia pot fi îngăduite fără pedeapsă. Dar pînă la un loc eroarea a fost comună, încurajată chiar de atitudinea miliţiei. De aceea e de temut ca pedeapsa să nu întărite mai curînd plebea, înclinată şi altfel de la natură la răzbunare, şi de aci sa se nască tulburări şi mai mari, periclitând siguranţa publică. A socotit că e mai bine să dispună ca administraţiile amîndouă (şi civilă şi militară), să nu aducă nici o injurie nici celor conscrişi, nici celor care au cerut pînă acum înscrierea, sub pretextul ei. Chiar şi pedepsirea celor reni-tenţi, semeţi să se facă cu justeţă. Constată doar că mai ales cei care s-au înscris, şi acum prin publicaţia făcută simţindu-se lipsiţi de 18 18 — C. 320 274 RĂSCOALA LUI HOREA speranţa ostăşiei, sînt atît de porniţi, incit ameninţă să izbucnească public. Au declarat pe faţă că vreau să ia drumul împăratului pentru a cere arme. După informaţia nobilului Alexandru Dosa din Dumitra, trei sate au făcut colectă bănească voind să trimită la Viena doi deputaţi173. Totuşi Halmâgyi se arătă încrezător că poporul nu peste mult se va linişti. Socotind că cu aceasta el şi-a îndeplinit misiunea, a plecat174. Guvernul adresîndu-se în 28 august comitatului Hunedoara, îl pune la curent cu deplasările de fniliţie care se vor face pentru liniştirea tulburărilor. Centuriile de la Sebeş vor pleca la Orăştie, şi tot atîta miliţie ecvestră. Are ordine şi vicecolonelul Karp pentru ţinerea sub ochi a plebei şi liniştirea tulburărilor, prin mijloace persvasorii să aducă plebea .la ascultare şi supunere. Pentru aceasta au fost chemaţi şi episcopii şi preoţii români, şi uniţi şi neuniţi, avînd încrederea plebei, şi ei prin sfat să liniştească mişcarea. Dar fără ştirea Guvernului să nu procedeze cu puterea sau să aplice vreo penalitate175. Episcopilor unit şi neunit, şi celor din Transilvania, şi celui din Arad, adresîndu-li-se cu aceeaşi dată, învinuie pe preoţii români atît. uniţi cît şi neuniţi, că plebea nu numai au îndrumat-o la cdnscrierea militară, ci au şi aţîţat-o la nesupunere prin promisiunea de beneficii şi scutiri, favorizînd tulburările. Guvernul socoteşte necesar , ca şi ei, episcopii, să-şi oblige clerul subaltern la liniştirea mişcării176. Episcopul Ghedeon Niehitiei, răspunzînd prompt la ordinul Guvernului din 28 august, în circulara sa din 18 (29) august, adresîndu-se protopopilor, opreşte pe preoţi să mai pornească poporul a se înscrie la oaste. „Preoţii noştri cei neuniţi — sună textul în termenii Guvernului — numai ce pornesc pre norodul să se scrie la militărie, adecă la cătănie în Bălgrad cu multe feliuri de făgăduinţe amăgindu-i, a căpătării milelor şi a scutelelor, prin care conscripţe mai tare foc să aţîţă de tur-burare întru norod“. Guvernul de aceea a hotărît ca ea „să se contenească". Preoţii să se abţină deci de la aceasta, să oprească norodul de a se mai înscrie, „şi aşa să se aşeze fieştecare întru linişte şi pace, făcîndu-şi fieştecare datoria sa, ascultarea cătră înaltele orînduiele cătră poruncitorii cei mai mari, cătră stăpînitorii şi domnii săi"177. în aceeaşi zi răspunse şi Guvernului. Chiar azi a expediat ordin la opt protopopi să îndemne din toată inima pe preoţi să liniştească mişcarea plebei, să o oprească de la conscripţie, să o înveţe să ducă viaţă liniştită, să dea toată ascultarea ordinaţiunilor preaînalte, puterilor sus-puse, domnilor pămînteşti, iar taxe dacă au luat să le restituie cum va ordona Guvernul178. 173 Ibidem, p. 694—699. 174 Szilâgyi, p. 34. 175 Guv. Trans., 1784, nr. 8095. 176 Ibidem, nr. 8095, 8110, 8142. 177 Matei Voileanu, Momente din viaţa bisericească a românilor ortodocşi din Transilvania, 1780—1787, Sibiu, 1902, p. 31—32. 178 Guv. Trans., 1784, nr. 8110. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 275 Noul episcop, sîrb, fusese instalat abia de curînd, în iulie, şi dîn-du-i-se un prim prilej se grăbea să răspundă încrederii cu care a fost investit. Solicitat fiind şi el, episcopul Bob la 3 septembrie comunică Guvernului că a dat circulare protopopilor ca nimeni din clerul său să nu se amestece în treaba conscripţiei militare179. Comitatului Zarand, la raportul din 26 august, Guvernul îi răspunde la 31 august că s-au luat măsuri şi civile şi militare pentru liniştirea plebei care aleargă să se înscrie la oaste, şi dacă cele blînde şi persvasorii nu ajung, să se recurgă şi la măsuri mai severe. Preoţii şi dascălii să fie serios admoniaţi, în numele Guvernului, să nu îndrăznească să se mai amestece în conscripţia militară, ci mai curînd să se străduie să liniştească tulburarea180. Episcopul Petru Petrovici din Arad comunică abia la 7 octombrie Guvernului că a dat ordin „sub gravisima animadversione“ protopopului de Hălmagiu să oprească pe toţi preoţii de la orice amestec181. Probabil la o solicitare de mai tîrziu. La 6 septembrie episcopul Nichitici răspunde la intimatul Guvernului din 31 august privind raportul Tablei Comitatului Zarand. Cu privire la tulburările iscate în Zarand prin înscrierea la oaste a ţăranilor şi refuzul serviciilor dominale, conscripţie în care au fost implicaţi şi preoţi şi dascăli neuniţi, a scris protopopului Iosif din Trestia şi preoţilor neuniţi din Zarand să nu se amestece în nici un fel în acea conscripţie, ci dimpotrivă să cheme plebea la obligaţiile sale şi la supunere, să mişte toate pietrele instruind norodul să ducă viaţă paşnică, morală şi liniştită, făcîndu-şi serviciile domnilor pămînteşti. Şi ca misivele şi pastoralele sale să ajungă cît mai repede şi mai sigur la preoţi, a cerut chiar Tablei comitatului răspîndirea lor182. La 31 august Guvernul adresîndu-se iarăşi comitatului Hunedoarei ia act de plîngerile ivite. Francisc Matskâsi pe colonii din Sîntuhalm îi tratează mai dur pentru că s-au înscris la miliţie, pe doi i-a trimis în carcerile din Deva, la doi jeleri sub puţin pretext le-a luat vitele şi bucatele, i-a alungat din case. De o soartă asemănătoare se plîng şi iobagii din Plopi aii baronului Bornemisza. I s-a relatat însă şi despre nobilul Nandra ucis de români în munţi, despre vicejudele nobililor Hertza împuşcat dormind, despre uciderea de către ţărani a crainicului domeniului Deva183. în aceeaşi zi de 31 pune la curent şi Comandamentul general de faptele care i s-au comunicat prin rapoarte. Vicecolonelul Karp, parte în urma ordinelor, parte din propriu îndemn a ordonat 100 de soldaţi la Deva, 50 la Haţeg184. 179 Ibidem, nr. 9009. 180 Ibidem, nr. 8142. 181 Ibidem, nr. 9649. 182 Caietele, XVII, f. 39—41. 183 Guv. Trans., 1784, nr. 8104—8107. 484 Ibidem. 276 RĂSCOALA LUI HOREA O circulară a Guvernului, din 31 august, se adresează mai ales comitatelor Alba, Hunedoara, Tîrnava şi Turda. S-au luat măsuri — spune textul — în înţelegere ou Prefectura armelor pentru liniştirea plebei şi s-au dat ordine în acest sens. Totuşi ca nu cumva mişcarea să fie sporită şi să nu se ajungă la liniştea dorită, să procedeze cu toată prudenţa, să supravegheze toate actele plebei prin trimişi care au încrederea ei. Dacă observă vreo mişcare sau aţîţare, mai întîi să uzeze de sfaturi mal blînde, să se străduiască a o aduce la gînduri mai sănătoase. Dacă aceasta nu reuşeşte, să ceară asistenţă militară, dar şi atunci să procedeze cu moderaţie, qa nu cumva cu mijloacele mai aspre să învenineze şi mai mult sufletul plebei, în asemenea cazuri informînd fără întîrziere şi Guvernul185. Dispoziţii pe care Guvernul le comunică, cu aceeaşi dată, şi generalului comandant186. Aceeaşi dată, de 31 august, o poartă şi raportul întins al Guvernului cătră împărat, expunînd detaliat, după feluritele rapoarte de pînă aci Cttrsul conscripţiei, mişcarea, tulburările, reacţia comitatelor, Guvernului, Comandamentului militar, măsurile luate, — cele cunoscute de-acum din expunerea de pînă aci. Pentru a nu întărită poporul şi mai mult, organele subalterne au fost îndrumate să uzeze în genere de mijloace paşnice, să procedeze mai curînd cu blîndeţă, să observe ca domnii pămîn-teşti sau dregătorii lor să nu-i trateze dur pe supuşi, să nu le impună robote peste cele rînduite. Supuşii, la rîndul lor, să-şi supună plîngerile forurilor legiuite etc. La liniştirea poporului au fost solicitaţi şi episcopii români, unit şi neunit. Pentru„ liniştirea celor din Zarand a fost solicitat şi episcopul de Arad. Şi pentru că în conscripţie au fost amestecaţi şi preoţii, dascălii, episcopilor li s-a dispus să-i admonieze în numele Guvernului, să nu mai cuteze să se amestece în astfel de conscripţii şi lucruri care nu ţin de ei187. Porniţi de eveniment, magnaţii şi nobilii comitatului Alba îşi ţinură adunarea în Şard. Din adunare, cu data de 31 august adresară două memorii lungi, unul Guvernului, celălalt împăratului. în memoriul adresat Guvernului se plîng de noile orînduieii, de consecinţele lor pentru liniştea publică. Se plîng împotriva ciuntirii comitatului prin Împărţirea ţării în 11 comitate, a introducerii limbii germane în administraţie şi justiţie. Dar şi împotriva inovaţiilor în raporturile dintre stăpîn şi iobag. Şi-apoi, fireşte, împotriva conscripţiei militare, prin care ţăranii vor să scape de jugul domnesc şi să se facă stăpîni pe pămînturile domnilor lor, ba ameninţînd să şteargă (de pe faţa pământului) nobilimea şi tot neamul unguresc. Cît priveşte situaţia din Munţi, cer şi ei uşurarea sarcinii domeniilor Zlaţnei şi Băii de Arieş de a aproviziona cu 1400 stînjeni de lemne anual cetatea Albei Iulii. Ele trebuie doar să aprovizioneze cu lemne şi cărbuni şi topitoria din Zlatna, minele, şteampurile şi alte lucrări miniere. Domeniul de jos în plus şi monetăria din Alba Iulia. Cînd doar terenul, transportul, regimul pădurilor însuşi sînt atît de dificile, încît procurarea 185 Halmâgyi, p. 714—715. 186 Arh. Comisiei, II, 888. 187 Halmâgyi, p. 699—713. Orig. Cane. aul. Trans. 10751/784. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 277 unui stînjen se ridică şi la 5'—6 florini nemţeşti, în timp ce se bonifică cu nu mai mult de 1 fi. 55 cr. Cer o repartiţie mai echilibrată a sarcinii, la aprovizionarea magazinului din Alba Iulia să contribuie şi scaunele săseşti Sebeş, Miercurea, Orăştie, şi partea de sus a comitatului Hunedoarei. Comitatul mai trebuie să dea la magazie şi ovăz, fîn, cu care plebea n-a fost datoare înainte. Nobilimea comitatului se face aci şi ea ecoul plîngerilor din Munţi. Corăbierii nu plătesc domnilor pămînteşti decît o mică taxă fixată după sesia şi aparţinătoarele ei atribuite la început. Acum au peste acestea şi totuşi plătesc aceeaşi taxă. Să plătească proporţional. Tot mai .mulţi corăbieri se declară invalizi pentru a beneficia de scutire de rslujbele domneşti. Cît pentru tulburările produse de conscripţia militară, se plîng că armata n-a răspuns suficient la cererile de ajutor ale comitatului. Atitudinea armatei încurajează cutezanţa ţăranilor. Citează cazul satelor Cetea, Bucerdea, Alămor. Relevă rolul popilor în promovarea mişcării şi obiectează faptul că episcopul din Blaj a refuzat extrădarea fiului preotului din Coşlar188. Adresîndu-se împăratului, împotriva ciuntirii comitatului şi a introducerii limbii germane în administraţie nobilii invocă libertăţile şi prerogativele lor, legile patriei. Se plîng împotriva decretului imperial din 31 ianuarie 1784, care interzice schimbarea pămînturilor iobagilor fără consimţămîntul lor. Invocă aci legile, proprietatea deplină a stăpînului .asupra moşiilor sale, dreptul lui de a dispune liber de pămîntul său, iobagul după Tripartitum neavînd pe pămîntul stăpînului său decît plata şi răsplata muncii sale. Pe iobagi nobilimea pe unii i-a cîştigat cu sîngele său, pe alţii i-a supus după răzvrătirea lor. Nobilimea e stăpînă deplină a iobagilor săi, poate dispune liber de ci. Contrariază astfel şi aci dispoziţia care prevede scăderea torsului femeilor din robota obişnuită. De asemeni şi pe cea care opreşte pe stăpîn să ia în serviciu curţii pe fiii iobagilor săi fără consimţămîntul părinţilor. Aceasta e doar în avantajul lor. Stăpînul nu-l lipseşte pe iobag de fiul unic, ia de la tatăl cu mulţi copii, şi atunci mai curînd îl uşurează, în serviciul stăpînului copilul beneficiază de îmbrăcăminte, de hrană, învaţă o meserie, după mai mulţi ani de serviciu poate ajunge la dotare cu vite pentru agricultură, la o meserie din care să trăiască. Orînduielile noi n-au făcut decît să sporească nesupunerea, cutezanţa supuşilor. Cu această cutezanţă au alergat şi la conscripţia militară, începută de satul Hăpria şi urmată de masa celorlalte sate, în credinţa că bunurile imobile, pe care sînt numai uzufructuari, vor fi pe veci ale lor, iar ei nu vor mai fi supuşi domnilor; ba şi pămînturile alodiale le vor lua de la ei. Dovadă actele de recalcitranţă, de ostilitate comise, ajungînd pînă la ameninţarea cu nimicirea întregii nobilimi din Transilvania. Să fie pedepsiţi ca tulburători ai păcii publice mai întîi conscriptorii militari, 188 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (După copii B. Târdk). 278 RĂSCOALA LUI HOREA care au făcut conscrierea fără ordin prealabil, apoi preoţii de amîndouă riturile greceşti care i-au secundat189. Armata e pe teren. E pe teren şi în comitatul Turda. Vicecolonelul Schultz, care primise între timp ordin de la comandamentul militar, la. 5 septembrie anunţă comitatul că a încredinţat pe căpitanul Echinger„ pe care-1 pusese de mai înainte să cerceteze conscripţia satului Luna, să pedepsească pe încartiruitorul militar care-i făcuse conscrierea şi să, restituie sătenilor cei 8 florini nemţeşti pe care acela îi luase pentru osteneala lui. Juzilor şi juraţilor aduşi în faţa lui le-a dat să înţeleagă — spune vicecolonelul — că acea conscripţie nu s-a făcut din porunca celor de sus şi că ea nu e de nici un folos ; iobagii să-şi facă mai departe slujbele domneşti şi împărăteşti190. Şi pentru liniştirea poporului din aceste părţi s-au dat dispoziţii asemănătoare191. Ajungînd la cunoştinţa înscrierii la oaste a satului Luna din comitatul Turzii prin căpitanul Echinger, Guvernul cere la 23 septembrie Prefecturii armelor sancţionarea căpitanului, care i-a înscris împotriva ordinului de sistare a conscripţiei, luînd de la sat 8 florini. Ştie şi de cererea popilor şi satului Copand de înscriere, dar cu condiţia ca ei să rămînă în stăpînirea liniştită a locurilor şi apertinenţelor şi să fie eliberaţi de domnii lor pământeşti192. La rapoartele despre pornirea satelor de pe Cîrnpie, la aceeaşi dată de 31 august dă instrucţii comitatului Turda. S-au luat măsuri în înţelegere cu Prefectura armelor ca să fie sistată conscripţia. Comitatul e invitat ca şi din partea lui să facă totul pentru liniştirea sufletelor, trimiţînd în mijlocul ei bărbaţi care au încrederea plebei, să-i pună în faţa ochilor urmările nefericite ale faptelor ei, să caute să o readucă la ascultare. Ei să ştie însă că s-a interzis cu totul conscripţia şi dacă şi mai sănătoase n-ar folosi şi ar izbucni în tulburări, să ceară asistenţa ofiţerilor mai apropiaţi, care au instrucţii în acest sens. Ca regulă generală însă în acest moment să ştie că pentru liniştirea plebei să se folosească de mijloace mai blînde, ca nu cumva prin mijloace mai dure să-i exacerbeze şi mai mult sufletul. Să vegheze ca domnii pămînteşti să nu încarce pe iobagi cu robote şi servicii peste cele prevăzute de ordinaţiuni, şi nici să nu-i trateze aspru dacă după conscriere au revenit la ascultare. Ei să ştie însă că conscripţia s-a interzis cu totul şi dacă au vreo plîngere fie împotriva domnilor pămînteşti, fie împotriva dregătorilor lor, tămăduirea să nu o caute prin neascultare şi nesupunere^ ci la instanţele care le stau deasupra193. Ce uşurare pentru nobilime vestea sistării conscripţiei, ce prilej de noi înfruntări a ţărănimii, de noi porniri, invective chiar la adresa împăratului însuşi. Ştefan Szotyori, răzbunător, ieşind din curtea comitelui, umblând călare pe uliţele Galdei de Jos răcnea ca un leu, în auzul tuturor : „împăratul e un hoţoman, tîlhar, călău, care le-a luat nobililor 189 Ibidem. 190 D. Prodan, op. cit., p. 250. 191 Halmâgyi, p. 711—712. 192 Guv. Trans., 1784, nr. 3417, 8592. 193 Ibidem, nr. 8109. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 279 iobagii, dar noi l-am făcut şi l-am pus împărat, noi îl şi depunem“. Şi alte asemenea spunea. Luînd cu el grăniceri din Teiuş, căuta pe sate cu -ei pe conscriptorii iobagilor să-i prindă — mărturisesc preoţii şi sătenii din Cetea194. El a pornit în urmărirea şi a fiului preotului unit din Coş-lar. în timp ce-1 căuta în Ciumbrud, cei din Bucerdea Grînoasă s-au adunat mai mulţi de 70—80, i-au luat calul lăsat acolo cu fratele său şi cu .soldaţii, zicînd că şi ei sînt cătane, şi pînă cînd nu li se plăteşte ceea .ce au dat pentru oaste şi nu le dă înapoi calul lor pe care a plecat, nu-i dau pe al lui. Cel urmărit se refugia la Blaj, căutînd ocrotirea episcopului. Episcopul Bob şi dă o scrisoare, cu data de 29 august, epunînd că Szotyori a venit la el cu doi soldaţi, cu porunca Guvernului dată de Tabla comitatului, să-l ridice. A răspuns însă că acel fecior e cleric şi se bucură de prerogativă clericală, şi-a făcut studiile la Viena, .nu poate să-l extrădeze ca pe un fecior de ţăran. îl ţine însă în detenţie pînă cînd va informa Guvernul mai pe larg despre el, mai ales că zace în pat şi scuipă sînge. Dacă şi după informaţiile date Guvernul va porunci totuşi pentru el închisoare (laică), e gata să-l extrădeze195. Spre sfîrşitul lui august sosesc la Cancelaria aulică două scrisori, a guvernatorului Samuel .Brukenthal şi a tezaurarului, contele Carol Teleki, amîndouă despre tulburările care s-au ivit în legătură cu conscripţia militară. Şi ofiţeri de graniţă, şi comisariatul de război din .Alba Iulia au conscris fără ordin. Să se sisteze conscripţia şi ţăranii xebeîi să fie chemaţi la ordine196. Comandamentul răspunde evaziv la acuzaţii. El n-a ştiut nimic de o conscriere a supuşilor, a primit doar vestea că zece iobagi din Hăpria au cerut la Alba Iulia să devină soldaţi. Ofiţerii însă i-au îndrumat să .se întoarcă şi să dea ascultare domnilor lor pămînteşti, să-şi presteze serviciile iobăgeşti. A şi dat ordin ofiţerilor să acorde asistenţă militară comitatelor dacă acestea o cer. Relatările făcute Cancelariei sînt exagerate197. La 25 august Comandamentul comunica comandantului cetăţii Alba Iulia că a aflat că de la cei înscrişi s-au luat dte 14 creiţari de casă şi 1 creiţar de om. Să cerceteze dacă aceşti bani s-au luat de soldaţii din cancelaria lui Ortmayer, în care caz banii să se restituie oamenilor şi cei ce au făcut-o să fie arestaţi şi ţinuţi pînă la încheierea investigaţiei. Feciorul popii din Coşlar a umblat pe sate şi a făcut conscrieri. Armata să aresteze pe asemenea preoţi şi să-i predea comisiunii (de cercetare)198. La 10 septembrie ordonă din nou înapoierea banilor, comunieînd cîţi s-au restituit, pentru a putea raporta împăratului199. La 27 septembrie insistă din nou. Deşi se neagă luarea de 14 creiţari, s-au luat totuşi cîte 1 creiţar, adunîn-du-se suma de 14 florini şi 38 creiţari. (E vorba deci de 878 de oameni.) 194 Arh. Comisiei, nr. 329. 195 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (După copii B. T5r6k). 196 Hofkriegsrath, Protocol, 1784, B. 1056. 197 Ibidem, B. 1070. 198 Caietele, XXXII, f, 35—36. 499 Ibidem, f. 36—37. 280 RĂSCOALA LUI HOREA Ortmayer a declarat că dînsul a avut în cancelarie pentru conscriere şi, trei studenţi?00. Printre cei bănuiţi de a fi îndemnat pe ţărani la înscriere era şi protopopul Tiron Dragoş, protopopul diecezei Alba Iulia, care era şi preot militar, tot aşa şi preoţii uniţi. Tiron Dragoş la 24 august declara comisarului Halmâgyi : comisarul de război personal i-a spus că a primit ordin de la Consiliul de război,, ca oricine ar vrea să se dea la miliţie şi vine pentru aceasta să'fief primit şi înscris, dar fără să se sustragă de la robote şi de la slujbele obşteşti pînă cînd nu vine hotărâre de la împăratul. In care scop să vină cu preoţii lor, cu judele satului şi cu doi trei juraţi, aducînd cu sine voinţa spontană a obştei, să le poată fixa termen de prezentare şi da formulare de înscriere, ca sărmana plebe să poată veni strict la termen, fără pierdere pentru economie200 201. Episcopul Bob însuşi îi ceru să răspundă. în scrisoarea -sa românească din 1 septembrie (st.v.) răspunzînd episcopului, protopopul dezvinovăţeşte pe preoţi, şi se dezvinovăţeşte pe sine, fireşte. Conscripţia nu ei, preoţii, ci comisarul de război a vestit-o, şi ea a fost începută şi continuată cu două-trei săptămîni mai înainte de către comisar şi chiar în cetate, mai înainte de a o face preoţii. „Nice de preoţi nu s-au îndemnat oamenii, ce ei unul din altul îndemnîndu-se s-au dus de s-au scris, ba încă silind pe preoţi ca să meargă cu ei supt grele ameninţări, zieînd că aceea este porunca ca să-l scoată pe care va rămîne afară din sat. După aceasta îngroşindu-se lucrul, şi neputîndu-i în cetate a-i birui cu scrisoarea, dîndu-le din cancelarie formulare, îi îndrepta să-şi capete scriitori şi să vie eu conscripţia gata44. Aşa s-au îndemnat şi mai tare. Au venit atunci şi din eparhia lui „aruncîndu-mi cuvinte că toţi s-au scris numai ei rămîn44. Aşa, la cererea lor s-a dus cu ei la comisarul Ortmayer de l-a întrebat ce ştie despre acestea şi de unde-i porunca aceasta? La. ceea ce el a răspuns aşa cum declară faţă de comisarul Ştefan Halmâgyi. I-a scris apoi fără nici o taxă. A scris trei sate şi încă trei apoi pe formularele aduse de la cancelarie. Aceste din urmă trei sate, din bunăvoinţa lor, văzîndu-i osteneala, l-a cinstit fiecare cu cîte un zlot. Toate le-a făcut la „recusitia44 comisarului Francisc Ortmayer pe formularele date de el, din obligaţia ce o are faţă de înalta împărăţie după jurământul şi homagiul cel de credinţă făcut, cum şi în războiul trecut şi în toată vremea gata a fost a-şi pune viaţa şi a-şi vărsa sângele202. La 14 septembrie Comandamentul se justifică încă o dată în faţa Consiliului de război, acum cu lămuriri în plus. Comisarul Ortmayer a făcut o înscriere în regulă a oamenilor cu pămînturile lor, sfătuindu-S linişte şi ascultare. A fost îndrumat să procedeze astfel şi în alte cazuri. Comandamentul a tratat problema cu Guvernul şi (a dat ordinele necesare pentru asistenţă militară. Acum că s-au făcut cercetări, Comandamentul poate răspunde cît de grăbită şi exagerată a fost teama ^comitatelor că 200 Ibidem, f. 37. 201 Guv. Trans., 1784, nr. 8108 ; Caietele, XXXIV, 1 31—32. 202 Caietele, XXXIV, f. 28—30. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 281 supuşii ar aveia de gînd să se revolte împotriva mai marilor lor. Intenţia lor a «fost doar de a se elibera de aspra lor soartă prin trecerea în rîndul grănicerilor. Vina pornirii poporului deci nu o poartă conscripţia militară, ci fără îndoială tratamentul dur al domnilor pămînteşti. Acesta i-a făcut pe supuşi să folosească spre binele lor prilejul formării noului cordon militar203. Comisarul Ortmayer, anchetat mai tîrziu, se dezvinovăţeşte şi el. Pentru conscriere el a primit ordin. La cererea celor (Zece iobagi din Hăpria de a fi înscrişi grăniceri el s-a adresat comandamentului general cerîndu-i ordin de comportare în «acest caz, şi a primit răspuns să-i înscrie după rubricaturile prescrise, îndrumîndu-i să se comporte în linişte. I s-a mai dat apoi indicaţia ca şi în cazurile -care se vor mai ivi să procedeze la fel. în scurt timp după aceea a cerut militarizarea nu numai satul întreg, ci şi satele vecine Dumitra, Vingard, Henig, Totoi, Straja... Cum n-a putut găsi scrib, a cerut pentru conscriere trei artilerişti şi trei studenţi, care să-i înscrie pe ţărani după rubricele prescrise. Nu le-a dat voie să ia pentru aceasta nici un ban. A aflat că au luat numai «cînd scribii erau sub arest204. împăratul în rezoluţia sa recunoaşte că Ortmayer a lucrat din ordinul Comandamentului general, a greşit totuşi că a făcut această conscriere prea repede, încredinţînd-o unor oameni mai puţin corecţi, pe care, cu toate că era obligaţia lui, nu i-a supravegheat prea bine. Hotărăşte să fie transferat205. Inocenţa afişată de Comandament nu e deloc impecabilă. Generalul la început face uitat faptul că, aprobînd cu o lună înainte înscrierea satului Hăpria îndrumase pe comisar să procedeze la fel şi la alte asemenea cereri. Ceea ce apoi trebuie să recunoască. întârzierea intervenţiei aruncă o lumină nu numai asupra funcţionării defectuoase a administraţiei civile, ci şi a lipsei de concordanţă între administraţia civilă şi cea militară. Separaţia puterilor ţinea de politica de stat, instrument de dominaţie. Nu numai informarea Guvernului de către organele sale subalterne întârzie, dar nici armata nu i-a dat nici un semn de acţiunea .sa- separată. Cele două puteri în stat, militară şi civilă, îşi mărturisiră şi de astă dată dezacordul, rivalitatea, care favorizează şi acum, ca şi mai tîrziu, mişcarea. Aşa a putut creşte, o lună de zile, pînă la atari proporţii, fără ca să se ia o atitudine oficială faţă de ea. AGITAŢIILE DUPĂ SISTARE Dar să urmărim în concret reacţia ţărănimii acum la sistarea conscripţiei. Mai întâi în comitatul Albei, primul ei focar. Publicarea sistării sau anulării conscripţiei produse consternare, confuzie. Dacă pe multe locuri ţăranii se arată resemnaţi sau simulează resemnarea, promiţînd supunere şi îndeplinirea slujbelor, pe altele se 203 Hofkriegsrath, Protocol, 1784, B. 1070. 204 IbidcVn, Protocol, 1785, B. 142. 205 Ibidem, B. 160. 282 rascoala lui horea arată neîncrezători, recalcitranţi. Bănuiesc, evident, iarăşi o machinaţie^ cu de la sine putere, a domnilor şi a Guvernului. Ba sînt gata să cîrtească şi împotriva împăratului, care aşa de repede îşi schimbă poruncile — constată însuşi Halmâgyi încă în cursul acţiunii sale206. După o relatare din Cricău a judelui nobililor, chelarul contelui Adam Szekely spunea că în Alba Iulia a auzit oamenii vorbind că dacă din înscrierea aceasta nu s-ar alege nimic şi nu li s-ar da arme, să se* ridice toţi deodată şi să încerce ceva207. Tot din Cricău relatează un nobil asesor al comitatului că pe Dumitru Şchiop, după ce a fost oprită conscripţia, l-au auzit spunînd „că asta o fac numai domnii, dar vom; ridica noi steag roşu şi totuşi niciodată nu vom mai sluji vreunui domn“208. încă în cursul acţiunii de liniştire, cu data de 25 august vieecomi-tele Ladislau Bale relatează comitelui suprem, că alaltăieri a chemat în Aiudul de Sus pe juzi cu câţiva juraţi din Mirăslău, Lopadea Românească* Cacova, Măgina^ Răchişel, le-a arătat porunca Guvernului că trebuie să asculte de dregătorii comitatului şi de domnii lor pământeşti, străduin-du-se şi să afle din fiecare sat pe cei care au pornit tulburarea şi să ia măsuri pentru prinderea lor. Ieri a chemat pe cei din Stremţ, din cele trei Gîrbove, din Geoagiul de Sus, Beldiu, Cetea şi Geomal, procedând la fel. Mulţi au arătat supunere. în Cetea însă judele satului a chemat la un loc mai mulţi oameni cu vorbe ca acestea, că ei sînt cătane şi lor dregătorul comitatului nu le porunceşte. Pe domnul Ştefan Balâş din Benic, trimis cu doi gornici să le citească porunca, l-au atacat eu furci de fier, cu sape, cu lopeţi şi l-au alungat din sat. După relatarea acestuia, i-au aruncat tot felul ele sudălmi, de trup, de suflet. „Daţi în el, ...tu-i morţii şi sufletul, noi sîntem cătane“. Dacă nu ducea cu el un om de omenie (gornic), l-ar fi ucis oamenii furioşi adunaţi la un loc209 210. Bala întreabă de unde şi cîţi soldaţi să ceară pentru liniştirea lor, căci trimiterea de dregător civil nu e fără teamă. Pentru cazul din Cetea a hotărît ca mîine dis-de-dimineaţă, la tîrgul din Teiuş, să ceară ajutor de la căpitan pentru prinderea juzilor şi juraţilor, care vor fi desigur la tîrg240. După sistarea conscripţiei la vreo şapte-opt zile un asesor al Tablei comitatului Alba a văzut trecînd prin sat (prin Sîntimbru) în ceată spre Alba Iulia pe saşii şi românii din Veseud, slujitori ai baronului Ştefan Daniel. Întrebîndu-i unde şi pentru ce merg în număr aşa de mare, au răspuns că au termen dat de la conscriptori, din Alba Iulia. Spunîndu-le că conscripţia s-a isprăvit, au răspuns că nu s-a isprăvit şi nici nu se va isprăvi uşor. Iar unul, Vasile Drîmbărean, îi zice : „Domnule văd că nici voi nu vă lăsaţi, dar zău nici prostimea nu se lasă, pînă acum domnii au ascuns poruncile împăratului despre prostime, dar asta e în mina prostimii, pe asta n-o pot ascunde^. Şi multe asemenea vorbe a auzit211. 206 Arh. Comisiei, II, 871—872, 207 Halmâgyi, p. 670. 208 Arh. Comisiei, II, 883. 209 Guv. Trans., 1784, nr. 9227 (După copii B. Torok). 210 Halmâgyi, p. 683—684. 211 Arh. Comisiei, II, 885. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 283 Sosind porunca Guvernului ca ţăranii să nu îndrăznească să se mai înscrie soldaţi, un nobil din Cricău, în Galda fiind, a auzit de la mulţi oameni, care se găseau adunaţi : „dacă nu ne dau arme, avem noi destui meşteri fierari români în munţi şi ne facem noi arme, lănci şi ceea ce trebuie“212. Cînd a venit ordin pentru oprirea conscripţiei — după relatarea unui alt nobil — oamenii care lucrau în faţa pivniţei noi din Ţelna a contelui Iosif Teleki, auzind vestea, unul din ei, Gheorghe Pădurean, izbucni mînios (în româneşte în text) : „Că vom mai cerca noi şi alta, că pînă n-om spăria pe domni nu va fi bine de noi“213 *. Contesa Susana Torotzkai se plîngea din nou. Oamenii ei nici acum nu se liniştesc. Nu numai cu refuzul slujbei o supără, dar o ameninţă, doar că nu pe faţă, să o arunce din casă cu toate slugile şi toţi ai săi. S-ar fi liniştit cu poruncile date de comitat, dacă faptele n-ar dovedi contrarul, dacă supuşii n-ar continua cu ameninţările dinainte, cu duşmănia faţă de judele ei, cu pustiirea pădurilor sale — se plînge ea comitelui suprem în 31 august — dacă preotul unit din Armeni la văzul şi auzul poruncilor n-ar fi cutezat să răspundă că pînd cînd nu vede scrisoarea de mîna proprie a împăratului tulburarea poporului nu va înceta. Din pricina ameninţărilor celor din Alămor se îndoieşte că îşi poate ţine chiar viaţa — se plînge în ziua următoare. „Cu lacrimi în ochi trebuie să relateze că nici măcar atîta curaj nu-şi poate lua să se ducă •acasă la casele ei din Alămor Roagă pe comite în numele lui Dumnezeu să găsească un mijloc de a-i aduce liniştea vieţii sale, care se zbate în suferinţă şi teamă211. Vicecomitele Albei nu vede nici el ca lucrurile să se fi liniştit. în raportul său din 11 septembrie, adresat Guvernului, vorbeşte, dimpotrivă, de insolenţa plebei, care „viermuieşte“ zilnic. Se plînge de atitudinea armatei care refuză ajutorul militar. Pentru cazul din Alămor s-a adresat în scris comandantului detaşamentului de călăreţi din regimentul de Toscana din Aiud. Acela i-a răspuns doar verbal că nu are soldaţi pe care să-i poată trimite pentru aceasta. Aşa i-a răspuns şi căpitanul din Teiuş cînd i-a cerut intervenţia în cazul plîngerii contelui Samuil Gyulay împotriva iobagilor săi din Berghin, care nu numai refuză prestarea serviciilor dominale, dar şi ameninţă pe dregători : nu are de dat asistenţă militară. Prezintă şi relatările asupra exceselor ţărăneşti din Henig, Broşteni, Lupu şi Tău215. Cu data de 6 septembrie, Avram Dosa numeşte mai mulţi iobagi ai săi din Broşteni şi Lupu care aproape de trei săptămâni şi jumătate nu mai vreau să-şi facă slujbele, în nădejdea primirii armelor nu-l mai ascultă deloc, sfătuiţi de corifeul Dumitru Neamţu cu .fiul şi de noul preot Popa Savul seară de seară îl supără cu bătăi de tobă, cu fluieratul. Aşa a rămas cu tot lucrul în urmă, spre mareâ* pagubă a economiei sale216. 212 Ibidem, II, 883. 213 Jhj rj P7Y1 ftftO ~ ~ " 14, nr. 9227 (După copii B. Torok). 216 Ibidem. 284 RASCOALA lui horea Aşa se plânge şi de iobagii de pe porţiunea din Tău, că de cînd s-at& înscris soldaţi nu mai poate ajunge cu ei la nimic, pe judele curţii cînd rînduieşte ceva îl iau în rîs. La lucru, şi dacă merg, merg numai cînd vreau, acolo nu lucrează, se trufesc, batjocoresc. Dacă jitarii îi îndeamnă* la lucru, îi înjură, îi blastămă. Jeterii chemaţi la treierat răspund că el nu stau pe pământul lui Ioan Tor5k (care ţine porţiunea în arendă), ci pe al împăratului şi nu mult le mai porunceşte ungurul. Aşa iarba de coasa se usucă în picioare, pămînturile zac mai mult neîntoarse. Ba satul a declarat că dacă nu li s-ar da arme cum trag nădejde, trec cu tot satul în Ţara Românească. Să fie încărcaţi cu paleri (vechili) militari, şi atunci şi-ar veni în minţi — propune vicecorniţele217. Cercetarea făcută asupra recalcitranţei iobagilor din Henig ai colegiului din Aiud dă o imagine asemănătoare. Unii şi-au băgat vitele în bucate, şi cînd juratul le-a luat vitele să le închidă le-au luat înapoi cu furci de fier, iar pe el cît pe aci să-l şi omoare. Alţii îşi fac slujbele cum vreau nu cum le poruncesc dregătorii, mai ales cei care au fost corifei şi la înscriere. Lui Dumitru Hulea i se impută mai multe fărădelegi. Cînd a fost prins fratele său Ion, înjura tare şi ameninţa pe dregători, iar el, cînd a scăpat, l-a atacat chiar în casa sa, pentru ceea ce a şi fost pus la închisoare. Pe jitarul colegiului l-au bătut în mijlocul uliţii atît de crunt că două săptămâni a zăcut, cît pe aci să moară. Pe judele domnesc l-au bătut iarăşi amîndoi, numai apariţia, strigătele lui* ale dregătorului, şi a încă trei o'ameni l-au scăpat de la moarte. A bătut pe un negustor din Alba Iulia, a bătut de moarte pe fătul bisericii. O bucată de vreme a fost fugit în Ţara Românească. Şi cînd s-a întors, de acolo, şi cînd a ieşit de la închisoare a fost pus sub chezăşie218. în comitatul Hunedoara, unde nu m’ai fu trimis comisar gubernial deosebit, cu aceeaşi operaţie fu încredinţat consilierul şi comisarul provincial, baronul Bânffi Farkas, care se afla în Deva. La prima vedere* baronului stările nu-i părură alarmante. în raportul său către guvernator^ din 5 septembrie, relatează că după cum mărturisesc dregătorii comitatului nu s-au mai ivit cazuri noi de neorînduieli. Domnii pămînteşti,. ce-i drept, unii s-au plâns de nesupunerea iobagilor, s-a pomenit mai ales îndărătnicia satului Gînţaga, care şi după repetate citări a refuzat sâ se prezinte în faţa comisarului comitatului trimis pentru cercetarea cauzei. De asemeni cazul mai multor iobagi de pe domeniul Iliei, care au pornit la Alba Iulia să se înscrie, precum şi continuarea conscrierilor în Deva şi Şoimuş. Dar deşi în urma conscripţiei poporul s-a dedat la multe îndărătnicii, totuşi în afară de recalcitranţa individuală a unora sau vorbele aruncate la băutură, nu s-lau arătat fenomene din care să se poată deduce ridicarea iobagilor. De aceea dregătorii comitatului cred că poporul, care de pe acum trădează mai puţină împotrivire, la instalarea în comitat a armatei rînduite se va linişti cu totul219. Ieşind pe teren însă stările nu se mai arătau atît de liniştitoare. 217 Ibidem. 218 Ibidem. 219 Szilâgyi, p. 34. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 285 Nobilul Ludovic Szilâgyi întîlnindu-se cu gornicul Iosif Trifan din Certej şi vorbind despre tulburarea de acum, răspunsul acestuia nu fu deloc încurajator : Vai domnule, dacă Dumnezeu nu opreşte cumva treaba asta, nu e nădejde să iese nimic bun, căci el întîlnindu-se cu judele din Cămărzineşti, acela i-a spus că şi el e cu conjuraţii220. După raportul comitatului către Guvern din 12 septembrie, în ziua de 6 septembrie dregătorii comitatului plecară, în înţelegere cu vice-colonelul Karp, cu două centurii din regimentul Orosz, mai întîi în Orăştioara. Aci preotul, în numele satului, se arătă neînduplecat. Numai cu aspre înspăimîntări a putut fi adusă comunitatea la ascultare şi la promisiunea de a-şi face slujba după hotărîrea regală. în Ocolişul Mic purtătorul de cuvînt fu judele satului. Aci lucrurile se petrecură cam în acelaşi fel. Tot aşa şi în Chitid. în Boşorod se arătară mai liniştiţi, au promis ascultare şi supunere, dar numai pînă cînd vine hotărîrea împăratului în privinţa lor. în Vâlcelele Rele şi Vâlcelele Bune numai cu vorbe mai aspre au putut fi siliţi să cedeze şi numai sub aceeaşi condiţie au putut fi calmate spiritele. în Gînţaga şi Bretea Română s-au lovit de atîta cutez'anţă şi renitenţă, încît căpitanul Richard s-a văzut silit să prindă pe conducătorii rezistenţei, Petru Dobra şi Rusalin Farzan din Gînţaga şi Miclăuş Stănciui din Bretea. Dar întrucît pentru pedepsirea lor armata nu avea prevăzut nimic, i-a eliberat cu îndrumarea să aducă pe conlocuitorii lor la gînduri mai sănătoase. în Băţălar la intrare n-au putut vedea decît îndărătnicie hotărîtă, dar înfricaţi de prezenţa miliţiei s-au supus şi ei în condiţiile celorlalţi. în Strei Sîngeorz, în Valea Sîngeorzului şi Ohaba a fost prezent şi corniţele suprem, baronul Ioan Bornemisza. Au promis şi aci ascultare sub aceeaşi condiţie. S-au plîns însă de cruzimea lui Iosif Tompos, provizorul văduvei Adam Kerni (?). S-a ordonat cercetare şi acţiune fiscală. în genere nu-şi prezintă plîngerile comisarilor, Tablei comitatului sau dregătorilor subalterni, ci merg cu ele la armată. Nu sînt liniştitoare nici stările de peste Mureş, în Căinel şi satele vecine, unde publicarea dispoziţiilor gubemiale s-a încercat cu asistenţa a 40 de soldaţi din legiunea ecvestră secuiască comandaţi de locotenentul din Dobra Ioan Simen, pe locuitori i-a găsit ascunşi în păduri nevrînd să apară la publicare. Chiar şi cei care s-au întors din păduri n-au promis supunere decît condiţionat, pînă la sosirea hotărîrii împăratului. în rest corniţele suprem, baronul Ioan Bornemisza, prezintă copios gravitatea situaţiei şi cere pentru siguranţa celor patru cercuri ale comitatului exoperarea a patru centurii de pedeştri şi a unui divizion ecvestru221. La 21 septembrie, ,,regalistul“ Andrei Zejk dă relaţii asupra reacţiei ţăranilor din mai multe sate la publicarea sistării conscripţiei de către el asistat de căpitanul Richard. în Nădăjdia au primit-o cu multă nelinişte. Au spus cu toţii că ori conscripţia s-a făcut cu ştirea împăratului ori publicarea e falsă ; ei vreau să rămînă pe lingă conscripţie, de la ea nu vor da înapoi niciodată. Mai ales Ioşa Hortobei şi Mihai Murgu cu 220 Caikele, XXXIII, f. 16. 221 Guv. Trans., 1784, nr. 8637, 12 605. 286 RĂSCOALA LUI HOREA voce ridicată şi în dispreţul comisiei au îndrăznit să spună că publicaţia de acum nicidecum nu s-a făcut cu ştirea împăratului şi deci nu trebuie să-i dea deloc crezare, să aştepte ceea ce le-a făgăduit porunca împăratului. Au socotit să-i aresteze că fiind corifei. în Fărcădinul de Jos şi de Sus au promis toată ascultarea, doar cei din Tuştea n-au consimţit să renunţe la conscripţie. în Densuş nici o tulburare, au promis toată ascultarea. Şi în Peşteana, unde din pricina tîrgului, au apărut puţini, publicaţia s-a făcut fără nici o împotrivire. în Clopotiva au convocat şi satele Grădişte, Breazova, Hobiţa. Cei din Clopotiva conscripţia o cred negreşit a fi făcută din porunca împăratului, refuzînd cu tot dinadinsul să apară, nici n-au vrut să audă publicaţia. în Rîu de Mori au fost convocate satele Suseni, Gureni, Ostrovel şi Ostrovul Mare. Din Ostrovul Mare iarăşi n-a vrut să vină nici unul. Cei din celelalte sate au spus într-un glas că ei cred conscripţia făcută neîndoios din porunca împăratului, nu renunţă nicidecum la ea. în Sîntămăria-Orlea pentru mai mare siguranţă a publicaţiei, din dispoziţia Tablei comitatului o venit şi o companie de grăniceri. Aici un soldat licenţiat cu numele Paul Rudean a exclamat în faţa tuturor că „el nicicînd nu va mai sluji vreunui domn pământesc, ci după conscripţie vrea să ia armele, care dacă de la înălţatul împărat i se vor refuza, poate să primească arme de la alte puteri“. A fost prins şi dat pe mîna căpitanului Hennui să-l ducă la închisoarea publică, pentru ascultare oprit fiind mai întîi la vicecolonelul Karp. în Zăicani, unde au fost convocate satele Plopi, Bretea, Măceu, Ocolişul Mare, Ruşi, Nădăjdia de Jos, Crişeni, Călan şi Sîncrai, socotesc că e de crezut mai mult conscripţia decît ordinul regal. Doi refractari întru totul exclamară că au slujit destul la domni, de acum încolo nicidecum nu li se vor supune, ci vor lua armele şi se vor elibera de toate slujbele domneşti. Unul era din Măceu, Ion Noilă, celălalt din Crişeni, Petru Jar. S-a dat ordin să fie arestaţi. Dar cum soldaţii au venit tocmai să aresteze pe Noilă, întregul sat opunîndu-se, a rămas ca vicejudele nobililor să-l asculte mai pe larg222. •Vicecolonelul Karp nu s-a încumetat să publice patenta în tîrg, pre-textînd că nu e bine să vină în faţa alîfcor oameni cu ceea ce lor le displace — scrie din Densuş Andrei Zejk fratelui său la 17 septembrie. Dar dacă Tabla comitatului vrea să o facă, îi dă soldaţi cîţi cere pentru a asista publicarea. Sînt destul de ursuzi în sate, cred şi acum mai mult în conscripţie decît în noua publicaţie. Publicarea să o facă totuşi vicecolonelul, aşa cum a ordonat generalul. Să publice că conscripţia de pînă acum nefiind făcută cu ştirea înaltelor instanţe, nu plăteşte nimic, românii să nu se ţină de ea cu nici un chip, ci să slujească domnilor şi să fie supuşi dregătorilor comitatului223. Comandamentul militar publică sistarea cu toată grija. Vicecolonelul Karp se angajează să o facă şi personal. Ordinele militare îndrumă a evita cu grije tot ce ar putea fi supărător, a proceda faţă de supuşi cu moderaţie şi înţelepciune, a-i abate cu toată bunătatea din calea lor şi 222 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 4/1784. 223 Acte vieneze, I, nr. 9. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 287 a-i readuce la ordine. Singurul mijloc indicat pentru liniştire cu adevărat însă socoteşte reglementarea robotei224. Pentru că miliţia nu poate fi peste tot şi nici instrucţiile ei nu prevăd prinderea şi pedepsirea corifeilor şi aţîţătorilor, comisarul provincial şi locotenentul Simen peste Mureş au socotit de prisos cireularea mai departe a satelor, au hotărît să o sisteze. Raportul comitatului atrage atenţia asupra spiritului aţîţat al plebei româneşti, asupra îndărătniciei, cutezanţei ei, pericolului pe care-1 reprezintă. Socoteşte iarăşi necesare pentru cele patru cercuri ale comitatului Hunedoara cu Zarandul patru centurii de pedeştri şi o „divizie'4 de ecveştri. E nevoie de armată mai ales în districtul Haţegului, vecin cu Ţara Românească. Acuză miliţia, care nu declară expres că conscripţia făcută e fără valoare. Miliţiei să i se dea atare ordin ca nu numai să publice hotărîrea, ci şi să prindă pe aţîţători şi corifei şi, cercetaţi în faţa comisarilor militari şi civili, să-i poată şi pledepsi după merit. Comitatul, din partea lui, va încerca şi de acum încolo liniştirea cu mijloace blînde şi îndemnîndu-i prin circulare ca plîngerile în legătură cu robotele să le înainteze comitelui suprem, ca el să le rezolve în conformitate cu ordinele preaînalte, iar cruzimile, dacă s-ar ivi, să le aplaneze fără întîrziere225. Din cercetări mai reieşi cum mulţi ţărani strigă porniţi că ei în afară de împăratul nu vor să se mai supună nici dregătorilor, nici domnilor pământeşti, de conscripţie nici într-un chip nu se lasă, mai curînd pleacă din ţară226. Ţăranii nu puteau fi deloc împăcaţi cu această oprire subită a conscripţiei, de care îşi legaseră atîtea speranţe. Supunerea e forţată. Va dura ea şi după plecarea armatei ? Chiar şi pe unde se arată mai liniştiţi, liniştea e mai mult simulată decît reală. Lucrurile nu le erau deloc limpezi ; cum s-a putut face o conscripţie atît de întinsă dacă n-a fost din porunca împăratului ? Şi dacă n-a fost cu voia împăratului, de ce nu sînt pedepsiţi ofiţerii care au făcut-o ? Ba ofiţerii nici n-au declarat-o deschis fără valoare. Ea a fost negreşit poruncită de împăratul, făcută de armată şi oprită de Guvern şi de comitat. Trebuie să aştepte deci cuvântul împăratului însuşi. Ba ei se vor elibera de iobăgie la nevoie chiar şi fără voia împăratului ! Ţăranii din Zarand la un tîrg de săptămână strigară în piaţa Bradului că ei se vor duce la vicecolonelul Karp, ia Haţeg, căci el le-a promis că în opt zile le dă arme. Dacă nu le dă, ii scot din casă şi-l omoară. Apoi vor merge la Sibiu şi vor cere arme de la comanda generală. Dacă nu vor primi nici de acolo, vor merge la împăratul Iosif la Viena. Şi dacă nici de la împărat nu vor primi, neamul românesc va începe să lucreze şi altfel, românii se vor libera singuri pentru totdeauna şi vor da de lucru şi împăratului227. Iar ţăranul Mihai Breteanu din Ostrov strigă în tîrgul Sîntămăriei (20 septembrie) : „Nouă ne plac poruncile înălţatului împărat şi voim să le urmăm pînă la cea din urmă picătură de sînge, dar fiindcă domnii nu ascultă de poruncile 224 Hofkriegsrath, Protocol, 1784, B. 1199. 225 Arh. Comisiei, I, 9—16. 226 Tesaur de Mon. Ist., III, p. 392. 227 Densuşianu, p. 130. \ 288 RĂSCOALA LUX HOREA împăratului, nici noi nu ne putem ţine de ele“228. Ba iobagii din Ilia, neîncrezători, plecară din nou la Alba Iulia, să ceară arme. In Deva un cetăţean începu din nou să facă înscrieri, iar în Şoimuş un funcţionar de la oficiul sării229. în Măceu se produse chiar o răzvrătire. Ţăranii aci alungară pe judele nobililor şi pe cei cinci soldaţi cu care a venit. In slujbă domnească n-au vrut să iese, pe juzii domneşti tare i-au fugărit, de unii nici măcar în vîrful dealului Silvaşului nu s-au oprit. Au anunţat prin trimişi satele vecine, Ocolişul şi Vâlcelele Bune, să le sară în ajutor dacă vine miliţie asupra lor, la ceea ce acelea s-au oferit bucuros. în sat au pus străji pe trei dealuri, de unde să fie înştiinţate la nevoie şi celelalte două sate, ca ridicarea să se poată face deodată. Au oprit, sub pedeapsă, să iese cineva din sat. Mai mult, ameninţă şi miliţia cu lumea curuţilor şi cu rebelie. Să se trimită miliţie suficientă în Măceu, căci ziuamoaptea comunică pe ascuns între ei. „Eu să nu fiu pricina nici înaintea lui Dumnezeu, nici a împăratului dacă trece în faptă . această intenţie a românilor'' — încheie autorul raportului230. Raportul din 24 septembrie a vicecomitelui loan Zejk astfel e şi mai puţin liniştitor. Invocă exemplele din Sîntămăria-Orlea, din Ostrov, din Măceu, în anexă cu amănuntele din acesta din urmă. Dregătorii s-au gîndit zadarnic la împăcarea celor din Măceu, aceştia n,-au vrut să' apară. Vioecolonelul Karp ar putea să-i liniştească cu cuvîntul său, căci el nu e bănuit de ei. Insistă pentru instalarea de miai multă miliţie regulată pe iarnă, căci e de temut ca plebea pornită de gîndul eliberării prin conscripţia militară să nu izbucnească la primăvară şi în mai mari, şi mai crude tulburări231. în aceeaşi zi îi scria şi tezaurarului. Căpitanul Richard face publicarea împreună eu Andrei Zejk, în Haţeg au făcut-o în tîrg, dar cu puţin folos, căci partea mare a poporului dă mai multă crezare conscripţiei făcute în faţa ofiţerului din Haţeg decît publicaţiei. Din atitudinea armatei şi poate şi în urma speranţei stîrnite de alte promisiuni, ţăranii într-atîta s-au înstreinat de autoritatea provincială (civilă), că aproape nici nu o mai iau în seamă. Ba şi devotamentul faţă de maiestatea sa e tare îndoielnic: Aşa că armele le doresc poate numai pentru a face rău, după cum a şi spus unul în Sîntămăria-Orlea şi se vede şi din partea celor din Măceu. Dacă ţărănimea crescută în ignoranţă şi rele moravuri nu e înfrânată acuma iarna cu asprimea cuvenită, teama e cu începutul primăverii să nu izbucnească în fapte care să aducă ruina multora. Să se ceară miliţie suficientă, căci cu cea de graniţă nu se poate ajunge scopul, şi aceea e doar românească. îi comunică şi punctele rezistenţei celor din Măceu232. 228 Ibidem. 229 Ibidem, p. 127. 230 Mike, Horavilâg, p. 43 ; Szilâgyi, p. 38 ; Densuşianu, p. 130. 231 Arh. Comisiei, I, 28—29. 232 Guv. Trans., 1784, nr. 12 605. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 280 Un alt raport, al comitatului, din 27 septembrie, vorbeşte şi el de tulburările ţăranilor care nu s-au liniştit încă, de neîncrederea pe care o arată la publicarea anulării conscripţiei, de pornirile lor dubioase233. Rapoartele militare confirmă şi ele rezistenţa. Măceu, cînd la 22 septembrie fusese trimis un caporal cu cîţiva soldaţi să prindă pe un conducător al recalcitranţilor, s-a alarmat numaidecât. Cu tragerea clopotelor tot satul s-a adunat, înarmat cu ciomege, cu furci de fier, cu topoare. Zadarnic i-a sfătuit caporalul să stea liniştiţi, ei soldaţii fiind trimişi prin poruncă de sus. Cînd le arătă puştile încărcate, întreg satul începu să strige într-un glas că mai bine plătesc pe loc cu viaţa decît să lase să fie dus vreun om din sat, şi dacă vreunul ar vrea să apese pe trăgaciul puştii, va fi de bună seama vai de capul lui ; chiar dacă soldaţii ar fi de o sută de ori mai mulţi, ei sînt aici zece sate într-un cerc şi ţin laolaltă ca un lanţ. La ceea ce detaşamentul militar s-a văzut nevoit să plece. Satul întreg i-a urmat pe soldaţi pînă pe cimp, avertizîndu-i prin jude să se păzească pe viitor de a mai încerca acest lucru234. La solicitarea comitatului, vioecolonelul Karp la 24 septembrie dă ordin căpitanului Richard din regimentul Orosz să preîntâmpine tulburările din Măceu şi să inspecteze totodată şi satul vecin Ocoliş. Alţi 60 de oameni a destinat să menţină liniştea în Vâlcelele Bune. Comitatul să trimită comisarii necesari care să se îngrijească de încartiruirea şi întreţinerea trupelor. Pentru menţinerea liniştii crede necesar ca din fiecare sat care s-a înscris pentru miliţie să vină la el cîte doi trimişi într-o anumită zi dinainte stabilită, precum şi un comisar al comitatului, ca să-i avertizeze încă o dată să renunţe235. Căpitanul Richard în ziua următoare făcea întâmpinare că prin dislocarea divizionului său ar rămînea descoperit locul unde se află acum, Sîntandrei. Ar fi mai indicat ca vioecolonelul însuşi să opereze liniştirea, avîhd la dispoziţie un batalion întreg. Deşi bolnav, va merge totuşi dacă va fi nevoie236. Pînă la urmă, se vede, vicecolonelul i-a pacificat cu mijloacele proprii, căci la 28 septembrie contramandă dislocarea divizionului, autoritatea comitatului mulţumindu-se cu exprimarea din partea satului Măceu a părerii de rău pentru cele întâmplate, dar aşa că instigatorul Ion Noilă să fie predat la Deva. Trei iobagi din Măceu făceau într-adevăr, în numele satului act de penitenţă. Sînt slujbaşii satului, care se eschivează şi aruncă vina mai ales pe tinerii şi răii satului şi cer să fie iertat satul pentru această singură greşeală237. A plecat şi detaşamentul de 50 de oameni trimis la Vâlcelele Bune, care în faţa comisarului civil a declarat în scris şi a promis să presteze ca şi pînă acum robotele domneşti şi să dea ascultare dregătorilor comitatului. Ţăranii au mărturisit că ei s-au gîndit la o „confederaţie" a răs- 233 Szilâgyi, p. 86. 234 Mărturia soldaţilor. Acte vieneze, I, nr. 10. 235 Ibidem, nr. 13. 236 Ibidem,jxr. 11, 12. 237 Guv. Trans,, 1784, nr. 0859. i» — C. 320 55 290 RASCOALA LUI HOREA culaţilor238. Apariţia forţei armate, uşor de înţeles, fu convingătoare. Singur episcopul Nichitici se arată deplin convins de liniştirea totala a tulburării. La 27 septembrie, răspunzând din nou la chemarea Guvernului din 28 şi 31 august de liniştire a tulburărilor, îl asigură: din relatările primite de el află că mişcarea plebei româneşti neunite s-a liniştit cu totul, că la conscripţie a renunţat şi că preoţii români neuniţî n-au fost câtuşi de puţin autorii ei, mulţi nu s-au dus la Alba Iulia, alţii din acest motiv s-au aflat absenţi ori s-au ascuns, unii de teama: ameninţărilor plebei de a-i scoate din parohie s-au înscris cu ea lâ miliţie, dar taxe n-au primit şi nici n-au acceptat. El n-a încetat să pună în vedere protopopilor cînd veneau la el să instruiască plebea să. ducă viaţă liniştită şi paşnică, să fie cu toată ascultarea de supuşi ordinelor preaînalte, mai marilor ei şi domnilor pămînteşti239... Nu sînt liniştitoare nici stările din Zar and. Comitatul Hunedoara comunică vicecomitelui că în urma renitenţeî plebei din Zar and, relatate de vice judele nobililor Mihail Gal, a solicitat Guvernului să intervină ca miliţia care se află acum acolo să rămînă pînă ia sfirşitul iernii240. La 28 septembrie vicecomitele Zarandului, Ştefan Hollaki, relatează Guvernului că supuşii de pe domeniul său din Hălmagiu au venit în. mare. număr la curtea sa pentru a cere scrisoarea guvernatorului dată în favoarea lor. Dar această scrisoare dispunea administratorului Anton Josika să-i readucă la pace şi linişte. Căci dacă ei n-au ajuns încă la tulburări deschise, au început să refuze unele prestaţii domeniaie. Pentru, liniştirea lor e nevoie ca Guvernul să dispună o investigaţie241. Guvernul adresîndu-se comitatului Hunedoarei se referă la obiecţiile acestuia făcute în 29 septembrie la plângerile ţăranilor pentru robotei© excesive, plîngeri pe care comitatul le găseşte neîntemeiate, ca izvorînd mai mult din animozitatea lor, născută mai ales în urma înscrierilor făcute de vicecolonelul Karp, decît din excesele domnilor pămînteşti. Guvernul îndeamnă totuşi la reducerea robotelor la o justă măsură242. Comitatul cercetând cazurile reclamate din Valea Sîngeorzului şi Chi-mindia, se făcuse forte să demonstreze că nu robotele excesive sînt cauza nesupunerii şi tulburărilor, ci doar încurajarea venită din partea vicecolonelului243. Cît priveşte liniştirea tulburărilor, Guvernul — răspunde el la 30 septembrie — a intervenit pentru trimiterea în comitat spre iernare a patru centurii de pedeştri şi un divizion ecvestru244. Raportul Guvernului din 30 septembrie cătră împărat astfel nu. mai e nici el liniştitor. 238 Acte vieneze, I, nr. 14. 239 Guv. Trans., 1784, nr. 9266. 240 Caietele, XXXIII, f. 21—22. 241 Ibidem, f. 9. 242 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 3/1784. , 243 Arh. st. Tg. Mureş, Fond Teleki, Miscellanea Nr. 1144/b, f. 37-^38. 244 Ibidem, î. 43. ; ' ^ CONSCRIPŢIA MILITARĂ mi Publicîndu-se în* Ţara Haţegului în mai multe sate oprirea conscripţiei* locuitorii nu fără vădită pornire (nou sine manifesta animositate) au declarat că rămîn pe lîngă conscripţie, vreau să ia armele. Unii din Silvaşul de Jos au avut cutezanţa să declare că „dacă împăratul n-ar vrea să le dea arme, vor primi ei destule de la alte puteri“. Cu acest prilej Guvernul obiectează şi el atitudinea armatei. Sistarea; conscripţiei ea n-a publicat-o conform ordinului, doar publicarea făcută cu asistenţa căpitanului RiehaM s-a făcut corect. Vicecolonelul Karp mâi întreţine încă în popor nădejdea de a primi arme şi de aceea nici n-a pus să fie publicată anularea cu totul a conscripţiei, a îndemnat numai poporul la linişte, pînă cînd poate va primi arme. Plîngerile ţăranilor înaintate lui împotriva robotelor excesive cerute de domnii pămînteşti s-au dovedit mai mult nefondate, sau şi dacă sînt, trebuiau înaintate spre remediere autorităţilor în drept. Drept urmare, Comandamentul general a şi fost solicitat să cheme pe vicelolonel la executarea mai exactă a înaltelor ordine, să-i interzică declaraţiile interpretative în legătură cu ele ; în genere să ia dispoziţii ca pentru menţinerea ordinii armata să fie dispusă în locurile unde e nevoie şi să dea mîna cu dregătorii civili la liniştirea plebeii Şi iarăşi, pentru prevenirea tulburărilor să trimită spre staţionare de iarnă patru centurii de pedeşti şi o trupa de ecveştri. Reclamă cazul preotului din Orăştioara, care la citirea ordinelor de liniştire a plebei, prin atitudinea şi vorbele lui chiar în faţa comitelui suprem, mai ctirînd a aţîţat spiritele supuşilor. Datoria lui era doar să secuhdeze pe comite în liniştirea plebei, nu prin animozitatea sa să o aprindă şi mai mult. A cerut prin urmare episcopului neunit să dea; preoţilor ordine potrivite pentru liniştirea spiritelor plebei şi să pedepsească cum se cuvine pe preotul numit245. Decretul Guvernului din aceeaşi zi, e adresat astfel comitatului Hunedoara, răspunzînd şi la cererea lui din 12 septembrie. A intervenit la Prefectura armelor să trimită cele patru centurii de miliţie regulată pedestră şi o „divizie44 ecvestră, destinate să ierneze în comitatul Hunedoara şi Zarand, să îndrume pe vicecolonelul Karp la observarea ordinelor, să procedeze în înţelegere cu autorităţile civile la liniştirea plebei şi la prinderea corifeilor.. Guvernul a dat dispoziţie şi episcopului să tragă la răspundere şi să pedepsească pe preotul din Orăştioara. Pe corniţele suprem îl îndrumă ca în asemenea împrejurări să nu cuteze, .sub proprie răspundere, să lipsească din comitat246. s Intimatul adresat episcopului poartă aceeaşi dată de 30 septembrie, li cere ceea ce raportase împăratului : ordine în consecinţă pentru preoţi şi pedepsirea preotului din Orăştioara247. în octombrie rapoartele sînt mai liniştitoare, vorbesc mai mult de tulburările, trecute.; Nobilimea însă nu se lasă înşelată de aparenţă, nu se: crede deloc scutită de primejdie, de alte tulburări posibile. N-o părăseşte teama de ce va putea aduce iarna, primăvara. 245 Guv. Trans., 1784, nr. 8637. 246 Arh. Comisiei, I, 17—18. 247 Guv. Trans., 1784, nr. 8637, 12 605. 292 RĂSCOALA LUI HOREA Raportul vicecomitelui Ştefan Hollaki dat din Oci (Zarand) 9 octombrie e numai relativ liniştitor. Venind miliţia, spiritele s-au liniştit într-atît că nu mai îndrăznesc să profere deschis ameninţările ca înainte şi îşi fac slujbele domneşti. Hoţii graţiaţi din comitatul vecin (Arad> însă sînt activi248. Vicejudele nobililor, Clemente Kozma, comisar pentru publicarea anulării conscripţiei, la 12 octombrie raportează din Raia de Criş că. a publicat patenta cu asistenţă militară, cu căpitanul Richard, la 7 octombrie în Brad, la 9 în Hălmagiu, în zi de târg de săptămână, la 10 în Oci, Basarabeasa, Birtin, la 11 în Baia de Criş. Publicarea au făcut-o solemn, adunînd oamenii cu tragerea clopotelor, declarînd în româneşte conscripţia militară a satelor fără valoare. Unii din Hălmagiu şi Lunca au răspuns că îşi vor face slujbele, numai să li se uşureze întrucîtva robo-tele şi taxele249. Mai liniştitor e raportul vicecomitelui Nicolae Puji din 10 octombrie. în cursul acestei luni nici o tulburare a românilor nu s-a ivit şi nici plîngeri de ale domnilor pămînteşti pentru neprestarea robotelor sau altor slujbe250. Raportul din Silivaşul de Sus al asesorului şi comisarului Alexe Noptsa, de la 14 octombrie, arată cum s-au petrecut lucrurile în acele părţi, dar nu cu mai puţină teamă de ceea ce ar putea aduce viitorul. Mai întîi vicecolonelul Karp a chemat la Haţeg pe preoţii şi deputaţii satelor. Pentru a linişti sufletele tulburate ale plebei româneşti înclinate spre noi tulburări, le-a explicat sensul patentei, i-a îndemnat să fie ascultători faţă de autorităţile civile, făcîndu-i răspunzători, punîndu-le în vedere pedeapsa, arestarea. Aude însă că cei înscrişi refuză slujbele domneşti, nu ascultă poruncile dregătorilor, ba conspirând au ajuns la aşa îndrăzneală că şi-au pus în gînd să ucidă domnii pămînteşti, poate chiar şi pe domnul colonel. Deşi el n-a fost cauza tulburării, n-a înscris pe nimeni la oaste. Dimpotrivă, celor care au venit la el totdeauna le-a declarat că nu are nici o poruncă pentru înscriere sau să le dea arme, ci să însemne numai numele satelor şi voinţa lor, iar pînă cînd va sosi răspunsul ei să fie ascultători faţă de domnii lor, să-şi poarte slujbele datorate. Acum că a primit răspuns, că conscrierea lor la oaste n-are nici o valoare, ei să-şi ia orice gînd de a primi arme, să se întoarcă în linişte, la ascultare faţă de domnii şi dregătorii lor, şi dacă au vreo piîngere întemeiată, să le-o înfăţişeze lor, să aştepte de la ei tămăduirea, căci de el, ca ofiţer, nu ţin deloc treburile civile şi nu-i poate ajuta. Acestea le-a declarat colonelul şi acestea s-au publicat. Ce rezultate vor da, ce va aduce iarna care se apropie, ce va aduce primăvara, el, vicecomitele, nu poate prevedea. Şi nici nu cutează, fiind de notorietate publică şi stau mărturie şi vechile anale că plebea românească fără nici o cultură, nici o morală, cu prea puţin respect pentru cele sfinte, cu desăvârşire lipsită de noţiunea concivilităţii, e tare înclinată spre omoruri, puneri de foc, furturi şi rapturi şi alte genuri de tulburări. Pentru a preveni primejdia e 248 Acte vieneze, 1, 16. 249 Ybidem, nr. 15. 250 Ibidem, nr. 17. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 293 nevoie urgentă de miliţie suficientă, mai ales în locurile mai primejdioase, cum sînt satele de sub munte, vecine cu Ţara Românească251. Relatând despre tulburările şi nesupunerile din satele de peste Mureş, Bulbuc, Cerbu, Mada, Fizeş şi altele, vicecomitele Ioan Zejk, în 16 octombrie, scrutând cauzele lor, le găseşte nu numai în conscripţia militară, ci şi în primirea plîngerilor nefondate ale iobăgimii împotriva domnilor săi pămînteşti, în investigarea lor, în neluarea în seamă, în schimb, a plîngerilor domnilor pământeşti împotriva iobagilor pentru neprestarea serviciilor, pentru nesupuneri (citează mai multe). Publicaţia comisiei plebea a primit-o cu vorbe ireverenţioase, obraznice, maliţioase, cutezătoare, cu ameninţări. Citează, fireşte, cazul din Măceu. Invocă şi el aceeaşi lipsă de orice educaţie morală a plebei, aceeaşi pornire a ei spre omor, spre jaf, speranţa ei în libertatea deplină prin înlăturarea violentă a domnilor săi. Invocă pagubele grele suferite de domnii pămînteşti prin lipsirea lor de slujbele obişnuite în timpul muncilor celor mai grabnice. Fără armată suficientă nu se poate ajunge la un capăt252. Vicecomitele Moise Vâradi la 21 octombrie raporta comitatului ceea ce-i spusese Todor Grozav din Răpăitul Mare judelui nobililor, că preotul din Rapolt a spus : „ce-i drept acum se liniştesc românii, dar la primăvară va fi aşa de mare război că nu rămâne piatră pe piatră4'253. Comandamentul militar, în schimb, nu se arată deloc alarmat. Era doar implicat în conscripţie. în noile ordine vedea desigur nu o anulare ci numai o sistare a conscripţiei din pricina tulburărilor. Şi nici nu putea fi prea afectat de primejdia în care se găsea nobilimea. Nu se grăbea deloc cu măsurile militare. Cînd Guvernul l-a avertizat că ar trebui să trimită în comitatul Hunedoarei mai multe unităţi de armată pedestră şi ecvestră, la 15 octombrie a răspuns tergiversând. Guvernul să numească mai întîi locurile în care trebuie să se deplaseze armata, precum şi pe dregătorii care trebuie să se îngrijească de aprovizionarea ei254. Guvernul trebuind să se informeze şi el, a animat răspunsul. Iar mai tîrziu lucrurile vor lua o altă întorsătură. în faţa informaţiilor neliniştitoare şi adesea contradictorii, în octombrie guvernatorul trimise la faţa locului pe secretarul gubernial Ştefan Kofszta de Beiuş, să-d- lămurească personal starea lucrurilor. Acesta raportă că după relatarea vicecomitelui Ioan Zejk în urma rapoartelor subalternilor săi, în cercul Haţegului şi dincoace de Mureş spiritele sînt de-acum liniştite, în aşa măsură că după incidentul de la Măceu nu s-au mai ivit alte cazuri. Ba şi cei din Măceau arată pocăinţă. A contribuit la liniştirea plebei şi faptul că la cererea Tablei comitatului vioe-colonelul Karp a chemat la sine în Haţeg pe locuitorii din anumite sate şi în prezenţa asesorului Alexe Noptsa ca trimis al comitatului a declarat conscripţia fără valoare. în cercul de peste Mureş, în afară de plasa {processus) Geoagiului, unde se mai constată renitenţă în prestarea ser- 251 Ibidem, nr. ÎS. 252 j&fotem, nr. 20. Şi Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 3/1784. 253 Guv. Trans., 1784, nr. 10171. 254 Szilâgyi, p. 90. 294 HÂŞGOALA LUI HOREA viciilor dominale, e. iarăşi peste tot linişte. Vicecornitele Zejk propune să fio trimis căpitanul Richard din regimentul Orosz ca;să publice şi acolo că conscripţia e fără valoare. în cercul Zarandului, în .sfîrşit, vice-comitele neavînd relaţii despre liniştea plebei:, publicaţia să o facă tot căpitanul Richard. Din toate: acestea se poate deduce; că mişcarea plebei într-atîţa s-a redus, că de o asemenea tulburare fie a liniştii, fie a securităţii publice de prezent nu poate fi vreo teamă. Dar cum vreunul din corifei uşor ar putea aţîţa tulburare în plebea care nu-şi dă seama, dacă nu e reprimată de la început, vicecomiţii să dispună ca vicejuzii nobililor să observe cu ochi vigilenţi orice vorbă, faptă a plebei şi din opt în opt zile să refere totul Tablei comitatului, şi dacă ar observa, şi cea mai mică mişcare să o spună Tablei eircumstanţial, şi nu .numai în general cum obişnuiesc să p facă uneori255. . , . Astfel Guvernul adresmdu-şe, cu data de . 19 octombrie, comitatului, se arată convins de raportul secretarului său că plebea s-a liniştit. 11 îndrumă doar să se ţină de ordinele, primite, corifeii, dacă cei din Măceu i-au indicat sau dacă se găsesc închişi, după opt zile să fie lăsaţi liberi, cu îndemnul să se ferească, de a mai da asergenea semne de împotrivire, astf el se expun la gr ele pedepse.: Investigarea exceselor . domnilor pământeşti de . care se plîng supuşii, care se face împreună cu locotenentul Kallyânyi (Caliani), n-a sosit încă25^. Ignorează ceea ce spune secretarul că n+a putut afla ce se petrece în Zarand. Şi tocmai aci se ascundea primejdia ! ...... : Lucrurile nu . erau privite cu gravitate nici la Viena. Cancelaria, în urma raportului Guvernului şi a consta tarilor trimisului gubernial, îşi exprimă speranţa că „întrucît formal nu s-a ajuns la răscoală4', „justele dispoziţii luate pînă acum vor duce.la rezultatul, doritVFaţă de popor, recomandă şi ea, să se procedeze cu blândeţe, mai sever pedepsind numai pe instigatori şi pe ucigaşi. Iar banii luaţi pentru eonşcriere să se restituie, socotindu-se în darea comunelor respective. în sfîrşit, reproşul : dacă comisarul de război ar fi avut mai mult cumpăt la eonşcriere şi comandantul general mai multă precauţiune în darea ordinelor sale, poporul n-ar fi avut prilej de excese257. împăratul în hotărîrea sa reduse, şi din propunerea Cancelariei: deoarece lucrurile s-au liniştit şi încheiat să nu se mai facă. în continuare nici o cercetare, întrucît comandantul general şi comisarul de război din Alba Iulia au greşit tot atît ca şi supuşii căzuţi în asemenea , rătăcire. Şi altfel, autorităţile să fie îndrumate să se poarte cu supuşii lor mai uman, să nu fie siliţi ea ei înşişi să-şi schimbe starea258. 255 Guv. Trans., 1784, nr. 9787. 256 Arh. Comisiei, I, 32—33. 257 Szilâgyi, p. 45 ; Densuşianu, p. 132. 258 Szilâgyi, p. 45—46 ; Densuşianu, p. 132—133. „Da die Sache bereits gestillt und beendigt ist, so ist keine weitere Nachforschung mehr, anzustellen, und hat das General-Comando und der Kriegs-Commisăr in Carîsburg nicht mehrer als die Unterthanen, so einen solehen Wahn genommen haben, gefehlt. Ubrigens ist den Obrigkeiten aufzutragen, mit ihren Unterthanen menschlicher umzugehen, und sie nicht zur Verânderurig ihres Standes zu vermogen. foseph“; Szilâgyi, p. 46 note. Comunicarea Cancelariei din 4 oct. în latineşte. Guv. Trans., 1784, hr. ,9679. CONSCRIPŢIA MILITARĂ 295 Comitatul. Hunedoarei însă, mai temător nici acum nu se lasă înşelat de aparenţe. Corniţele suprem, baronul Ioan Bornemisza, în raportul său cătră Guvern, la 26 octombrie, tulburarea plebei româneşti o vede cu venirea iernii fie stinsă, fie mocnind numai în cenuşe. Probă şi vorbele aruncate de unii, relatate de vicecomitele cercului de peste Mureş, că trecînd iarna, la primăvară pornirea plebei româniţi va erupe cu şi mai mare putere, periclitînd liniştea publică. (Se referă desigur la prezicerea preotului din Rapolt.) Şi răului i s-ar putea găsi un remediu. Cere miliţia promisă pentru iernat în comitat. Obştea Măceului nici ea nu s-a încumetat să extrădeze pe autori şi corifei. Că nu s-a ajuns la îndreptarea relelor de care se plîng supuşii, de Vină e armata, în speţă locotenentul Kallyânyi, din prkâna căruia s-a îatr,erupt investigaţia259. Cu data de 27 octombrie apoi Comitatul relatează Guvernului că ţăranii, în afară de unii mai porniţi dintr-dn sat sau din altul, deschis cel puţin nu se opun administraţiei publice şi slujbelor domneşti. Apro-piindu-se iama pare să se fi reaşezaşi liniştea. în sufletul lor însă stăruie îndărătnicia dinainte, aşteaptă numai prilejul, care, ivindu-s e, e de temut să nu erupă în şi. itiăi îhan lucruri. Ţăranii nu cred că oprirea conscripţiei e cu ştirOa împăratului, cred că ordinele sînt opera numai a domnilor şi dregătorilor, speră xnereu să primească arme. Dovadă Geoa-giul, care după publicarea nulităţii conscripţiei ar fi trimis oameni la autoritatea militară din Aibă iulia să ceară înscrierea dacă nu i-ar fi împiedicat căpitanul Richard. Cei din Cigmău, după ce la publicare au promis ca pe viitor să fie ascultători, în ziua următoare, în tîrgul din Orăştie, asociiiidu-se cu cei din Acmar, au strigat că nu dau crezare publicaţiei comisarilor, că ei vor să fie soldaţi şi pentru aceasta vor trimite deputaţi la curtea împăratului. Pentru a scoate din minţi această credinţă, corniţele suprem cutreieră însuşi satele. Comitatul propune să se delege de Guvern un ofiţer superior sau un general, iar din partea civilă un dregător bucurîndu-se de suficientă autoritate, care să le publice nulitatea conscripţiei şi să liniştească spiritele. Să fie pedepsiţi exemplar aţâţătorii şi corifeii sau alţi renitenţi. Şi, iarăşi să se aşeze pentru iernare în comitat cîte o centurie de pedeştri şi o jumătate de „turmar. 1785, în Arh. Comisiei.Versktoea românească la ioan Fruma, Horia, procesul şi martiriul, Sibiu, 1947, p. 189^-170. 304 RĂSCOALA LUI HOREA Autorităţile însă, încă din ziua precedentă aflară de adunarea din Mesteacăn. Vicecomitele substitut al Zarandului, Ştefan Hollaki, dînd şi el relaţii asupra adunării din Mesteacăn, ia primele măsuri. în ultima zi a lui octombrie — scrie el— petrecea fără griji cu baronii Josika. Abia a doua zi, la 1 noiembrie, aflîndu-se cu oaspeţii săi la masă, află de adunare şi că moţul amăgitor Horea, făeîndu-se bolnav, a trimis acolo în locul său pe Cloşca (!) şi pe Crişan Giurgiu. Acolo întrebînd mulţimea adunată pe cei doi dacă e adevărat că împăratul a dat poruncă să li se dea arme, unul din ei arătînd o scrisoare eu litere mari şi ridieînd o cruce aurită, spunînd că Horea n-a putut să vină, strigară poporului că Horea trimite vorbă şi întăreşte prin ei, că umblînd la maiestatea sa a primit scrisoarea şi crucea, ca mergîind împreună cu el la Alba Iulia, unde a sosit din nou poruncă, să primească arme şi să fie scăpaţi de iobăgie. Şi dacă nu le-ar da crezare, să urmeze crucea şi să pornească de acolo la Alba Iulia, unde vor simţi adevărul şi puterea semnelor arătate de ei. Ce diplomă sau ce scrisoare li s-a arătat aci ţăranilor, privilegiul bisericii greceşti din Steyerhof, privilegiul de tîrg al Bradului sau altele bănuite, pînă azi nu s-a putut stabili. Un lucru însă e sigur : diploma nu conţinea cele spuse ţăranilor. în aceeaşi zi de 1 noiembrie vicecomitele Hollaki alarmează comitatul că o mare mulţime de români s-au adunat la Mesteacăn, unde s-au conjurat sub conducerea unui anume Horea din Cîmpeni să nimicească neamul unguresc şi nobilimea. Pentru prinderea corifeului a trimis trei vicejuzi ai nobililor cu nobili din Crişcior, iar pentru împiedicarea „tumultuaţiei“ să se trimită cît mai grabnic ajutor militar21. Se grăbi să ia numaidecît măsuri. Alarmat — cum el însuşi mărturiseşte — trimise repede trei juzi ai nobililor să liniştească poporul şî să prindă pe agitatori. Plecă şi el într-acolo, dar în Baia de Criş află că ţăranii plecaseră din Mesteacăn şi juzii nobililor sînt pe urmele lor. Aşa se întoarse noaptea tîrziu acasă. în drum însă întâlni pe întuneric mai multe cete de ţărani mergînd în graba mare. Întrebîndu-i unde şî pentru ce merg ? fu surprins de răspunsul lor temător că sînt chemaţi cu porunca împăratului la Curechiu22. Juzii nobililor venind în Crişcior duminică spre seară voiră să ridioe şi nobilimea să meargă la Curechiu pentru prinderea lui Horea, la cea ce şi el, Ştefan Kristsori, a zis să nu meargă noaptea, căci acolo românii adunaţi vor fi mulţi şi dacă atacă noaptea nici nu vede omul din care parte să se apere, iar dacă trebuie să fugă prin strîmtoarea din jos de Curechiu nici nu poate. Dar au plecat totuşi23. Vicecomitele Zarandului Ladislau Pap^se grăbi şi el să prevină provizoratul din Zlatna de noua întîmplare. În aceeaşi zi de 1 noiembrie îi dă de veste că ieri un oarecare „impostor nesăbuit" cu mai mulţi locuitori ai cercului s-au adunat la Mesteacăn, unde le-a arătat o cruce 21 Caietele Densuşianu, XXXIII, f. 61. 22 Ibidem, XXXI, f. 32—35. 23 Scrisoarea asesorului Ştefan Kristsori din 3 nov. 1734. Guv. Trans., 1784,, 2ir. 10 324. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 305 aurită şi o carte pe care le-ar fi dat-o împăratul în înţelesul ca toţi iobagii principatului să meargă la Alba Iulia să primească arme. Noaptea trecută astfel mulţi au plecat spre Zlatna, unde îi aşteaptă alt corifeu, Horea. Provizoratul să ia măsuri pentru prinderea acestor impostori, ca nu cumva această mişcare să nască în plebea ţărănească alta şi mai mare24. Şi tot aşa va fi pus în cunoştinţă şi comitatul. După ce-i căutară pe ţărani la Mesteacăn, juzii nobililor trimişi, Mihail Gal din Baia de Criş şi Farkas Nalâczi din Brad, îi ajunseră noaptea tîrziu în Curechiu. Luaseră cu sine şi cîţiva soldaţi, iar pentru a iscodi unde se află conducătorul, trimiseră înainte pe gomieul Petru Gara din Crişcior. Acesta descoperi locul, căci întors împreună cu cei doi juzi ai nobililor veniră de-a dreptul la casa unde dormea Crişan, cu gîndul să-l prindă. Prevenit — după cum însuşi mărturiseşte în interogatoriul său — de o femeie de sosirea juzilor şi soldaţilor, fugi. Juzii nobililor strigară soldaţilor să tragă în urma lor. Oamenii din apropiere atunci dădură chiote de alarmă, traseră clopotele. Mulţimea se adună numaidecât, cu bite, cu pietre şi cu ce apucă tăbărî asupra celor doi juzi şi îi ucise pe loc, dezarmă şi bătu pe soldaţi, făcîndu-i apoi scăpaţi. După mărturia unuia din soldaţii bătuţi, pe doi soldaţi i-au bătut cumplit şi i-au luat sub nume să-i ducă cu ei la Alba Iulia, căci doar ei ţăranii n-au nimic împotriva împăratului, de ce să fie, urmăriţi de soldaţii lui25. Prinseră' şi pe Petru Cara, pe care, la porunca lui Crişan, îl loviră şi pe el de moarte. Tln dimineaţa următoare, marţi 2 noiembrie, Crişan adună pe ţărani la1 o cruce afară din sat. Aci le arătă din nou scrisorile de la Mesteacăn, cerîndu-le să meargă mai departe la Alba Iulia, să primească arme. Dar în urma celor întâmplate, ţăranii nu se mai simţeau îndemnaţi să meargă mai departe, îşi simţeau acum familiile de acasă în primejdie. Şi la Alba Iulia — se întrebau acum ei — cine avea să-i mai înscrie sau să le dea arme după asemenea faptă ? Declarară că nu vor să mai continue drumul. Atunci Crişan îi conduse la biserica satului, unde le comunică porunca cea nouă : după ce noaptea trecută s-a întîmplat tăbă-rîrea asupra lor şi au fost omorîţi cei doi juzi ai nobililor şi un gornic, poporul să-l urmeze pe el, să ucidă pe toţi domnii, nobilii şi ungurii şi să le prade toate averile şi bunurile26. „Nu vă speriaţi, fiindcă eu am poruncă de la împăratul de a prăda şi omorî pe toţi ungurii^ — i-a mai vorbit el poporului îngrijorat de omorurile din acea noapte27. în interogatoriul său, punctul 10, Crişan vine şi cu o altă versiune, întrebat fiind că după ce el şi toată adunarea au întâmpinat această piedică ce-au făcut ? Răspunse : s-a hotărît ca (după ce au învăţat din această întâmplare) dacă ungurii se împotrivesc împlinirii poruncii împărăteşti, 24 Mike, Horavilâg, p. 143 şi acelaşi, Az Oldhokrol, p. 5. Guv. Trans., 1784, nr. 10 325. 25 Arh. Comisiei, I, 80—83. 26 Declaraţia lui Adam Giurgiu din Crişcior, confirmată întocmai şi de Crişan, recunoscând cuvintele ca ale lui. Interogatoriul lui Crişan, punctul 37. 27 Declaraţia lui Mihai Turcin din Crişcior. Ibidem, punctul 47. 306 RĂSCOALA LUI HOREA anume ca oamenii conserişi 3a Alba Iulia să primească arme, poporul adunat se va întoarce, îi vor ridica pe unguri, îi vor duce la Alba Iulia şi-i vor lăsa apoi să se prindă cu ei. La întrebarea dacă potrivit hotărîrii au luat pe unguri cu ei la Alba Iulia : N-a fost luat nici un ungur, unde i-au întîlnit s-au împotrivit să meargă cu poporul. Cînd poporul a văzut că nu-i poate duce, ba că au tras asupra lor, şi răsculaţii români au împuşcat, au jefuit, au ars, au prădat tot ce era unguresc. E evident o explicaţie secundară, evazivă. Dar să lăsăm să povestească întîmplarea de la Cureehiu acelaşi Marcu Giurgiu din Crişcior, în limbajul său, consemnat de Ioan Piuariu : „Şi aşa am plecat în 2 zile noiembrie dimineaţa spre 8 ceasuri la] Cureehiu, şi am dormit acolo, şi au venit şpion de la domnii ungureşti, care ne-au văzut că ne-am adunat acolo, dar Horea căpitanu nu au fost venit cu noi, numai căpitanu Giurgiu^ care au fost rânduit de Horea aicea. Dar luni spre marţi au venit seara un şpion al nemeşilor şi au întrebat unde e birăul ? Şi au cerut pită de la feciorul birăului, iară el au zvîrlit pita în foc, apoi au cerut- vinars, şi l-au zvîrlit cu glăje cu tot, şi au întrebat unde e îrnpărătuşul vostru să-il mănînc, şi au băgat vătraiul în foc şi au ars pe feciorul birăului care i-a dat rachiu pre coaie şi pre gură în satul Cureehiu să spuie unde e îrnpărătuşul. Aceasta au făcut Leghin Petru hop-şitaş. Dar fiind potera răsipită nu â ştiut nimieă pînă n-au tras clopotul. Noi auzind clopotul noaptea pe la miezul nopţii, trăgîndu-1 satul cum că au venit nemeşii să ne omoară, ca să nu mergem la Bălgrad să ne dea valos (răspuns) după ce ne-am scris cătane. Iară noi văzînd aceasta cum că copilul birăului e ars de şpion nu i-am făcut nimieă, ci l-am lăsat să meargă în pace, în treaba lui, dar, s-au întors cu nemeşi, cu trei cătane, care au fost la (de) straje Ia perţeptoriul Ribiţei, în Ribiţa, şi s-au adunat cu mulţi nemeşi asupra noastră şi au împuşcat în noi. Iară noi le-am luat puştile noaptea şi zvirlind şi noi dacă am văzut că nu-i glumă cu pietri, şi pe cine am lovit au fost lovit, şi doi nemeşi şi pre şpicmul au omorât. Dar şpionul încă nu era mort, ci doi brădeni după 2 zile l-au văzut viu. Şi căpitanul nostru a zis să mergem la Bălgrad, şi noi norodul nu am vrut ca şă nu ne arză copiii, precum au zis unora. Şi aşa apoi ne-am pornit potere, şi cine au putut au luat, şi cine au vrut au şi dat în nemeşi de au murit"28. Un căpitan al lui Crişan, Vasile Zgîreiu, a înţeles şi el simplu porunca lui Crişan : „să omoare românii pe unguri unde-i găsesc^ cum i-au şi omorît“. De ce i-aţi omorît ? — „Pentru că s-au ridicat asupra noastră şi a spus Crişan că a poruncit împăratul omorîrea ungurilor"29. El trebuie să fie cel de-al doilea, alături de Crişan, despre care vorbesc relatările, şi nu Cloşca, cum se afirmă adesea. O deducem şi din condamnarea lui, între altele acuzat fiind că la Cureehiu a publicat alături de Crişan porunca lui Horea30. 28 Orig. în Arh. Comisiei. Reprodus D. Prodan, op. cit, p. 564. 29 Ascultarea lui. Arh. Comisiei, V, 904—905. ~ 30 ,,Quo$Reus Conyentus cum Krisan Dsurds, uno e prâmariis Corîphaeo Mandatum Primarii Ăhtesighani Hora in Pdşsessione Kurety I. Cottui Huny^d cum Zarand unito ingreiiiiăta puhlicaverit", Mike, Az Olâhokrol, p. 270. ACŢIUNEA ŢĂRANILOB 301 - Tot simplu, dar mai .ales fantezist redă' lucrurile Petru Tsâki ditfj >;Zlatna, locuitor înainte în Poiana (lingă 'Cureehiu). Ih ’; toamna' trecută; intr-o zi de marţi^ după ce s.-*a luminat de ziuă .-v —' .mărturiseşte dl —©bservînd în Cureehiu «marea mulţime de români, s-a dus şi el îmbrăcat în haine româneşti, cu care prilej a văzut cu ochii * lui pe însuşi Horea (i), cunoscut lui dinainte, cu soţul său Cloşca, amîndoi cu sumane lungi de lină, cum poartă obişnuit popii români. Amîndoi sub aceste haine purtau pe piept cruce de aur., pe care o arătau mulţimii adunate.. însuşi’Horea a vorbit mulţimii în aceste cuvinte : „Fiii mei, îi porunca de la împăratu să omorâţi toţi ungurii“ (Aceste cuvinte în româneşte în ■■ text)0-1. La noua poruncă mulţimea adunată se întoarse deodată din drumul său şi se îndreptă cu iuţeală spre Crişcior, punctul cel mai apropiat, unde sosi îiică înainte de amiază*. Nobilimea de aci, luată pe neaşteptate, unii reuşiră să fugă, să se ascundă. Mulţi căzură însă victime furiei dezlănţuite. Familia Kristyori, cea mai lovită, lăsă în urmă mai multe'văduve şi orfani. Andrei Kristyori fu ucis şi el şi soţia lui, cu două fiice. Fură ucişi Adam, Toma, Samuel, Ioan, Gabriel Kristyori, văduva lui Mihail Kristyori cu un fiu şi o fiică. Fu ucis apoi judele nobililor Mihai Pakot, de asemenea soţia preotului reformat eu două fiice. Nufriărul victimelor aci se ridică la 1731 32. Pe fiica lui Mihai Pakot, Âpolonia, o botezâră mai întâi în legea românească şi-apoi preotul Constantin, numit Popa Costan o cuntihă cu Ion Sîrbu, fecior iobag din Crişcior33; Cei ucişi sînt mici nobili cu cîte 1, 2, 3, 4 iobagi sau jeleri. Cei mai mulţi îi avea Adam Kristyori : 6 iobagi şi 3 jderi, Mihail Pakot avea şi el 3 iobagi34. Cei rămaşi în urma lor şi alţi unguri poate au fost-trecuţi pe urmă la legea românească. Prada, care ţinu şi în zilele următoare, însoţi omorurile. La mai mulţi le prădară, le nimiciră totul, lăsîndu-le urmaşii în mizerie completă. îi găsim pe listele celor care au nevoie de ajutoare. Fu prădat de toate şi preotul reformat, precum şi biserica. Clopotul bisericii reformate îlmutară la biserica românească35. Printre sacrilegi şi Adam Lâszlo36. Găsiră aci şi bani, arme, pulbere. Răscoala izbucneşte elementar, cu furie, cu sînge, cu atrocităţi. Şocul e violent. în acest prim moment se petrec scene crude, îngrozitoare. Din aceste prime clipe e suficiept să redăm tânguirea preotului reformat din Crişcior, Andrei Janeso, copleşit de durerea părintelui care şi-a pierdut în tumult soţia şi două fiice : 31 Arh. Comisiei, V, 729—1730. 32 Tabelul (Tabella individualis) celor ucişi din comitatul Hunedoarei unit cu Zarandul, Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 65—66. 33 Densuşianu, p. 163. Tesaur de mon. ist, III, p. 379. 34 Tabelul din Kem6ny, Hâra Pârhada 1784, p. 148—150. 35 Densuşianu, p. 183; • 36 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dbs.6/1784. 808 RĂSCOALA LUI HOREA „Pe Andrei, Toma şi Samuel Kristyori i-au omorit cu securile, cu bîtele, eu parii, după multe chinuri. Pe Ioan Kristyori, după ce l-au zdrobit crunt ia un capăt al satului, l-au tîrît pe jumătate mort, de picioare, peste dealuri, pietre, văi pînă Ia biserica reformată, care era la celălalt capăt al satului. Cît timp l-au tMt, l-au bătut, l-au lovit într-una. Aci, răzi-mîndurse de latura bisericii, a grăit cu amar : lăsaţi să mă razim de casa Domnului, de Casa în care am preamărit pe Domnul Dumnezeul meu. De acolo a privit pînă când ţiganii puşi de săteni i-au săpat groapa. Isprăvind, ţiganii l-au dezbrăcat gol, l-au aruncat încă nefiind mort în groapă, iar peste el pe cei trei morţi, după ,ee Hâu dezbrăcat şi pe ei goi, aruncînd pămînt peste ei. Veşmintele lor apoi ţiganii le-au împărţit între ei. în chinuri groaznice au omorit şi pe Adam Kristyori, şi cînd l-au pus în pămînt mai gemea încă, şi-a pus singur mâinile pe piept. Judele nobililor, Gabrieî Kristyori, după ce i-au zdrobit picioarele, mâinile, în numele lui Dumnezeu i-a rugat şă nu-l mai ehinuie, să-l împuşte. Da ceea ce un ţăran numaidecât l-a împuşcat şi a murit. Apoi şi pe ©1 împreună cu Adam Kristyori, ţiganii i-au dezbrăcat goi şi i-au aruncat în groapa pe care au săpat-o înaintea bisericii, pe unul încă viu, pe celălalt mort, aruncînd pămînt peste ei. Şi îmbrăcămintea acestora au împărţit-o ţiganii între ei. Pe văduva lui Mihail Kristyori după ce au bătut-o şi au zdrobit-o crunt, au arunoat-o intr-o băltoacă, unde a zăcut pînă a treia zi pe jumătate moartă şi apoi din bătaia cumplită, de foame, de sete a treia zi a murit. Acolo au îngropat-o, unde se arunca gunoiul, la colţul grajdului său ţiganii. Pe o fată de măritat a acestei văduve, chinuind-o, bătând-o cumplit în casa lor, acolo a zăcut şi s-a chinuit. Din pricina ţăranilor nu i s-a putut veni în ajutor. în chinurile sale aşa s-a tînguit: „mamă dragă a treia zi şi eu vin după tine", după cum a treia zi a şi murit. Ţiganii apoi dezbră-cînd-o i-au legat un ştreang de tei de grumazi, aşa au târît-o în grădina de pruni, şi acolo săpîndu-i groapa au înmormântat-o. Şi pe un copilaş al văduvei, după ce l-au omorît ţăranii cu multe lovituri, l-au aruncat ţiganii gol în groapa săpată într-un strat de legume. Pe un alt copil al ei, de zece ani, l-au bătut crunt, l-au chinuit, capul, braţele aşa i le-au zdrobit de a ajuns pe nuna felcerului. Pe văduva Iulia Kristyori găsită pe cîmp, aşa au bătut-o de trupul îi semăna cu pănura neagră, capul spart, trupul, braţele numai umflături. Ar fi trebuit să moară dacă nu era lecuită) insistent. Şi-apoi preotul îşi narează soarta proprie, a soţiei şi a două fiice ale sale. în ziua de 2 noiembrie răsculaţii au venit şi ia casa lui. El le-iaj ieşit în cale cu Biblia deschisă, i-a îndemnat să înceteze cu faptele vinovate, şi să nu omoare pe nimeni, căci ar fi păcat neiertat. Aşa şi pe el, slujitor al lui Dumnezeu, să-l lase în pace, căci el iobagi nu are şi nici lor nu le-a greşit cu nimic. Nici n-a putut să le greşească, căci pentru asta n-a avut putere, ba mai eurînd le-a fost de folos şi le va fi de folos, căci el se roagă -pentru toţi. în mare teamă atunci au scăpat. Noaptea apoi soţia lui Andrei Kristyori cu două fete ale ei, soţia lui iarăşi cu două ale lor au dormit în podul casei lui. Marţi şi miercuri au auzit mereu strigătele : nici măcar un copil să nu rămână dintre unguri, să-i omorîm pe toţi.Ingroziţi de acestea, joi spre zorii zilei soţia lui Andrei Kristyori eu două fiide ale AC'fCOIsrEA' ŢARAKÎLOR 30# şale, soţia lui cu două ale lor au luat drumul pădurii spre Brad. Dimineaţa Insă s-au trezit faţă în faţă cu mulţimea ţăranilor venind dinspre Brad, care le-au oprit. Cînd sosi şi papa din Ţărăţel, mulţimea îl întrebă : ce să facem cu astea, să le dăm drumul sau să le omorîm ? Omorîţi-le pe sufletul meu ! Aşa mai întâi începură să lovească, să bată pe soţia lui Andrei Kristyori, cu securile, cu bîtele, pînă cînd s-a prăbuşit Venindu-şi apoi în simţiri, ea îşi scoase cizmele ca să poată fugi mai bine. Dar din nou au doborît^o şi atît au lovit-o pînă a murit. Tot aşa au făcut şi cu fetiţa ei mai mică, şi pe aceasta au omorît-o. Slobozind puşca şi asupra fetei lui 6? Arh. Comisiei, V, 677, '^V. şi „Hazânk“, III (1885), p. 151. 62 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 150—151. După Diarium-ul răscoalei pe eapelanui domnului Csiszâr, din Ordinul franciscanilor din Baia de Criş, l-au tăiat de moarte, s-a prefăcut mort, nici măcar suflînd pînă cînd răsculaţii s-au împrăştiat. Atunci ridieîndu-se pe cît a putut în rănile-i grave s-a tîrît noaptea peste păduri peste cîmpuri/la reşedinţa sa din Baia de Criş, de unde a fost condus de un vizitiu peste munţi, pe jos la Oradea, la episcopul conte Kolonits, unde e ţinut spre; lecuire. Hora Erdelyi Tâmadâsânak es Gyilkolâsinak Diariuma 1784. Caietele Densuşianu, IV, f. 4. Dar Diarium-ul operează cu multe exagerări, neadevăruri. De pildă că în Crişcior au exterminat întreagă familia Rristyori, afară de doi, care fugind au scăpat la Deva, că acolo au. omorît şi pe doamna Szebeni cu g>atru copii, pe preotul reformat. Ibidem, f. 4^5. . . ’ 316 RĂSCOALA LUI HOREA în ţeapă. Mai ştie că zărăndenii au avut ca motiv al răscoalei conscripţia militară făcută la Alba Iulia63. Joi, în 4 noiembrie, un alt grup de ţărani năvăli în Baia de Criş* Aci atacară reşedinţa călugărilor franciscani bulgariei. Călugării fugiră spre Ungaria, rămaseră numai doi pe care ţăranii îi bătură grav. Pră-dară şi aci totul, chiliile călugărilor, lăcaşurile sfinte, deschiseră mor-? mintele sau criptele şi risipiră osemintele. Deschiseră mormântul pregătit cu un an înainte al fostului comite suprem Ladislau Mariaffi. Imaginii Sfintei Fecioare i-au scos ochii, i-au tăiat nasul strigînd : Fericita Fecioară, patroana ungurilor, acum să-şi ajute pe ungurii ei. Adimînd grămadă erucificşii, chipurile sfinţilor, le-au tăiat* le-au spart. Oştiile sfinţite, azvîrlite la pămînt, le-au călcat în picioare. La calvini spureînd potirul sfînt strigară : asta e cuminecătura ungurilor î în beţia distrugerii, cum umblau acum mereu băuţi, se va fi găsit vreunul să comită şi o asemenea blasfemie. Preotul reformat din Baia de Criş, Ştefan Tsomos, refugiat în Hăl-magiu relatează şi el : au prădat cu totul biserica cea mare, altarele le-iau făcut una cu pământul, în criptă au răscolit morţii din sicrie, cuminecătura au călcat-o în picioare, pe cei doi fraţi i-au zdrobit. L-au pustiit şi pe el de toate, acum îşi duce mizeria în Hălmagiu. în Baia de Criş au omorît patru, pe ceilalţi i-au făcut români. Au luat şi clopotul bisericii reformate64. Prăpădul îl invocă şi călugării înşişi în memoriul lor către Comisia de investigaţie : reşedinţa şi biserica lor au fost ruinate cu totul, toate porţile, ferestrele, cuptoarele sparte, în chilii tăbliile tăiate, toate proviziile de hrană, grîne, vin şi altele prădate, tot ce era în biserică, ustensile de cult şi lucruri preţioase au fost duse, altarele tăiate, orga zdrobită* din criptă morţii au fost aruncaţi afară. Unii dintre ei (dintre călugări) au fost bătuţi de moarte, ceilalţi au trebuit să se salveze cu fuga65. Pe văduva lui Mihail Gal, judele nobililor ucis la Curechiu o botezară în legea românească şi o măritară cu un iobag român66. Uciseră pe procuratorul Gheorghe Szentkirâlyi, pe soţia procuratorului Iosif Kis* pe curierul N. Csernatzki67. în lista celor prădaţi, fără bunuri în afara comitatului şi fără salarii sînt înscrise şapte nume, printre care şi al preotului reformat68. In lista finală a pagubelor însă 20. Pokurar Ferencz, notat liber, în depoziţia sa în faţa Comisiei la Deva, spune că jumătate din ungurii de aci au fost botezaţi în legea românească, anume prin preotul Iova din Rişca şi trei preoţi din Ţebea* pe nume Ion, Toader şi Lazăr, botez Ia care a asistat el însuşi69. 63 Kemeny, Hora Pârhada 1785, p. 58. 64 Scrisoare din 24 nov. Arh. Comisiei, II, 747. 65 Ibidem, 165. 66 Memoriul mare al comitatului Hunedoara. Arh. Comisiei, nr. 198 ; Den-suşianu, p. 168 ; „Hazânk“, III (1885), p. 150. Ş.a. 67 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 65. 68 Mike, Horavilâg, p. 363—364. 69 Ascultările de la Deva, nr. 22. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 317 Eva Ajtaj din Beiuş la 16 noiembrie declară eă mergînd în Ardeii să-şi vadă rudele din Abrud, cînd a ajuns în Baia de Criş, acolo era mare primejdie. întoreîndu-se, noaptea a ajuns în satul Tîmava. Acolo străjile au prins-o şi au dus-o în casă, eu gînd s-o omoare ca fiind unguroaică. Dar cum ea a spus că-i româncă, au pus-o să zică „Tatăl nostru “. Pe care ea, ştiind bine româneşte, l-a zis în faţa lor şi aşa, a doua zi dimineaţa, judele i-a dat drumul, cu o ţundră pe ea70. Soţia vicesehimbătorului de aur din Baia de Criş, Erdelyi, se găseşte ascunsă la Oficiul sării din Hălmagiu, iar soţul ei s-a refugiat în Ungaria, de unde e aşteptat să se întoarcă împreună cu armata. Ea cere Oficiului minier să ia măsuri pentru că oamenii din Caraci şi Rişca îi prigonesc, casa le e pustiită. Sumele încasate din schimbul aurului se găsesc la Oficiul sării71. Răscoala creşte de acum mereu în proporţii. Se ridică satele din jur, cercul satelor răsculate se lărgeşte mereu. Se ridică, se alătură răsculaţilor, înainte de toate să-şi prade, să-i ucidă pe domnii proprii. Grupurile propagatoare ale răscoalei merg cu iuţeală înainte, se divizează, se reîntrunesc, ca nici un sat vizat, nici o curte să nu rămînă necercetată, nelovită, iar localnicii continuă prăzile acasă zile in şir. Mulţimea ridicată e deci nu numai în creştere, dar e mereu variabilă, se împrospătează mereu pe parcurs. In frunte rărnîn şi pe mai departe crişenii, cu Crişan însuşi, care a fost mereu prezent în acţiunea de pînă aci. El e însă conducătorul, căpitanul care nu omoară, nu pradă, stimulează doar iureşul dezlănţuit. în 3 noiembrie, după prădarea Crişoiorului şi Bradului, ţăranii din Hărţăgani şi Sălişte se îndreaptă spre Trestia, să lovească curţile generalului conte Francisc Gyulay. Gînd ajunseră la şteampurile de lingă drumul Săldştii, ştemparul Ion Şorbata îi opri, întrebîndu-i ce vreau ? După ce-i spuseră, ştemparul le zise : Aici nu veniţi, căci aici fiind loc băieşesc (minier), faceţi pagubă împăratului. Se întoarseră la aceasta în satele lor. Dar iobagii generalului, Anghel Perian şi Petru Jorza din Trestia, auzind ce s-a întîmplat, numaidecît se duseră în cele două sate, îi chemă înapoi în Trestia. Tăbărîră astfel mai întîi asupra curţii generalului, sparseră uşa pivniţei, din cele nouă buţi de vin ales (aszszuszolo bor, vin din struguri stafidiţi) deschiseră patru, din care cit au putut au băut, restul îl vărsară. Se duseră apoi asupra casei dregătorului, o sparseră şi o prădară. După aceea se duseră să prade palatul şi casele generalului. Prădară lada, stofele, aurul, toate lucrurile mai scumpe le luară. Sparseră şi încăperea prafului de puşcă, din care luară vreo jumătate de maje. Cei din Hărţăgani şi Sălişte se duseră apoi acasă. A doua zi cei din Trestia se duseră din nou asupra curţii să prade ceea ce nu s-a prădat în ziua dinainte. Prădară 1 459 vedre de vin, vreo( 400 vedre de rachiu şi tot ce găsiră în pivniţă, le cărară pentru eij Tăiară caferii acoperişului aşa fel ca la un vlnt mai tare să se prăbu- 70 Caietele, XXX, f. 8. 71 Zlatna, 22 nov. 1784. Arh. Comisiei, I, 1426—1428. 318 RĂSCOALA LUI HOREA şească. Au prădat tot ce a fost de valoare, n-a mai rămas în curte nimic, nici măcar de doi-trei florini72. — în Lunca ţăranii omorîră pe Anton Gentsi,- pro vizorul generalului73. Pe două fete tinere crescute la curtea generalului le măritară cu sila, pe una cu un soldat în concediu, pe cealaltă cu un iobag din sat74. - în memoriul său către Comisie, generalul referindu-se Ta prădarea bunurilor sale din Lunca, Luncoi, Trestia şi Bisoaria, spune mai apoi că întîrzie cu lista pagubelor, care e greu de întocmit. Cu atît mai greu, cu cît au fost distruse scripte, protocoale, ,socoteli; şi altele, toate au fost prăpădite, arse, rupte, aruncate în fîntînă 75 76. El acuză cele mai mari pagube din tot Zărandul. Şi mai tîrziu se tînguie generalul, în memoriile-sale- de acest dezastru % „Iată încă în viaţă prăpădul întregii munci, osteneli ele o viaţă. Românimea, mai pagină decît păgînii, a devastat, a prădat, pustiit totul, a ruinat toate clădirile, le-a făcut de nelocuit“ 78. în Bălţa devastară pe arendaşul Francise Ignatz şi pe Iosif. Ferentzd 77. Aci drept căpetenii ale răsculaţilor sînt numiţi Ion Rus şi Ion Mathiâs 78. Devastară, arseră şi alte curţi, bunuri nobiliare în Ociu, Aciua, Aciuţa,. Pleşcuţa, Hălmagiu, Hălmăgel. După listele pagubelor fură păgubiţi mai mulţi Hollaid : Anton Hollaki din Aciua,, văduva-Tui Paul Hollaki în Aciuţa, Volfgang Hollaki în Hălmăgel şi Tomeşti, Ştefan Hollaki în Ociu şi Ţărmure, Iosif în Tomeşti79. Iată mai de aproape faptele. în Hălmăgel devastară şi apoi arseră.. curtea şi „palatul"' lui .Volfgang Hollaki. La Hălmagiu, în ziua de 5 devastară mai întîi curtea contelui Iosif Bethlen80, sparseră pivniţa, .crîşma, vărsară vinurile. Invadară apoi casa trieesimatorului Mihail, Mohay, îi prădară vinul, bucatele, slănina : sparseră cu securile uşi, ferestre, scrinuri, cuptoare şi tot ce găsiră. Trăsura i-o tăiară în bucăţi. „Şi Dumnezeu ştie ce n-ar •mai fi făcut, dacă n-ar fi auzit detunăturile armelor celor treizeci de soldaţi ai căpitanului Csepi", la care au luat-o la fugă. . , a în aceeaşi zi arseră curtea lui Paul Hollaki din Aciuţa, cu griul şi finul81; A fost prădat de toate ale sale şi se găseşte în extremă sărăcie — se plînge din Rodna şi Mihail Szevesztrenyi care în timpul răscoaled a fost tricesimator. în Hălmagiu 82. Szevesztrenyi, sosind armata, plecase însoţit de cîţiva soldaţi şi un caporal care i s-au rînduit să ducă venitul tricezimal al Oficiului în Deva. La 28 relatează peripeţiile prin care a trecut. Plecînd din Hălmagiu, 72 Ibidem, 847—849. 73 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 98, 74 Szilâgyi, p. 68 ; Densuşianu, p. 169. 75 Comisiei, nr. 596. Memoriu dat din Sibiu, 22' febr. 1785. 76 Grof Gyulai Ferencz tăbornok emlekirata 1715^—1787, în „Hazânk“, X (1888P p. 56—57. 'J Arh. Comisiei, nr. 683. 73 Al. Neamţu, Situaţia minerilor de pe domeniul Zlatnei, p. 47. 79 Arh. Comisiei, n-r. 683. . .; : 80 El nu apare în lista pagubelor. 81 Scrisoarea"'tricesimatomlui din Hălmagiu, Mihail Mohay, şi a comisarului comitatului Zarand, Francisc Balogh, dată din Oradea (unde desigur sînt refugiaţi) din 15 nov. 1784. Mike, Az Olâhokrol, p. 1—2 ; Mike, Hâravilâg, p. 344—346. 82 Arh. Comisiei, nr. 561-.-.’• j ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 319 ajungind la Brad a fost prins de români >cu soldaţi cu tot, şi între bîte, furci, securi şi alte asemenea arme ucigaşe şi în, aceeaşi zi duşi unde-şi ţinea Horea (!) adunarea. Acolo, din porunca lui a fost ţinut în. cel mai aspru arest împreună cu soldaţii pînă a doua zi. In ziua următoare, Horea avînd acolo adunaţi 7 000 de români, după nenumărate rugăminţi ale popilor, a fost eliberat cu condiţia ca însoţitorilor care i se vor da pînă la locul numit să le plătească diurnă, iar paznicilor arestului cîte 10 creiţari fiecăruia. In atare pericol al vieţii s-a văzut silit isă asculte, mai ales că i s-au pus în vedere şi alte pedepse, .să plătească cele poruncite, astfel fiind eliberat. Totul l-a costat în total 6 florini şi 45 de creiţari83. Prezintă pentru aceasta adeverinţă de la Carol Briineck. A fost însoţit de caporalul Misitz cu 6 soldaţi84. După o altă adeverinţă la Brad i-au luat şi sabia şi carabina S5 *. Dar avem o mărturie şi mai apropiată, a văduvei nobilului Ştefan Szabo, — aceasta a făcut cit a trăit serviciu la oficiul de sare. Auzind de ridicarea românilor, încă înainte cu trei zile de venirea lor, au fugit la oficiul sării, ca la un loc puţintel mai sigur. Locul fiind înconjurat şi de miliţie,. vicecomitele Ştefan HodlaM a adus aci şi două căruţe încărcate cu nobili, dar de frică n-au fost primiţi. A doua zi sosind 300 ,de răsculaţi, făcură cunoscut căpitanului Csepi din regimentul Orosz că trebuie să prade şi sâ. nimicească cu foc tîrgul Hălmagiu?(j. Căpitanul .oprin-du-i să pună foc, le-a poruncit, cum ziua şi soarele coborau, să iasă din oraş, ca nu cumva în timpul nopţii să se işte vreun foc. Ceata, furioasă, s-a întors în Hălmăgel, făcînd acolo „dureroase şi nemaiauzite cruzimi*. în cealaltă zi, dimineaţa pe la zece ceasuri, au' invadat curtea contelui Iosif Bethlen (unde era de faţă şi căpitanul Csepi cu centuria sa) şi fără vreo piedică sau împotrivire militară au început prada. Numai de la violarea bisericii ca lăcaş sfînt au fost opriţi. După ce au.devastat şi prădat totul şi în alte trei curţi nobiliare, unii din ei au vrut să pună foc curţii contelui, dar căpitanul li s-a împotrivit cu puterea şi eu o salvă de arme pe opt din ei i-a culcat la pămînt. Au venit şi asupra oficiului său, căutând pe nobilii unguri adăpostiţi aci, să-i omoare. Dar au fost iarăşi alungaţi cu putere militară cu care prilej (după cum s-a auzit) au fost doborîţi 11. Da toate aceste fapte au luat parte cetele satelor Ociu, Ocişor, Strîmba şi ale altora. Cele relatate în parte la-a văzut cu ochii din oficiul sărai, parte pretinde că le ştie dm auzite sigure. Din gura dregătorilor sării a auzit că în ceata răsculaţilor erau doi conducători, din care unul avea în mîini o cruce aurită şi pe piept cusută de mină o stea87. Gheorghe Cătama din Bulzeşti, soldat eliberat — spune el — a fost silit de săteni să ţină cu ei Ia tîlhărie. El însă a venit la căpitanul Ladislau 83 Ibidem. nr. 88. s'4 Ibidem, nr. 89. 83 Ibidem, nr. 90. ................ 83 ...„oppidum Halmagy depopulandum flammaque delendum esse notifiea-runt“. ^ 87 ...„inter illam tumultuantem cohortem duo anţesignani, quorum unus • cru-cem deaureatam prae manibus, stellamque pariter mânu arţifici, in. pectore:' con-sutam habuis-set*. Mărturie datată Deva, 21 dec. 1784, Arh. Comisiei, I, 43—44. 320 RĂSCOALA LUI HOREA Csepi să-i ceară sfat. Acesta l-a sfătuit să nu ţină seama de vorbele lor şi să rămînă în linişte. I-a dat şi scrisoare în sensul ca să nu fie silit la de acelea. Dar sătenii aflând că a fost la el, i-au prădat casa. I-au prădat toate hainele, care valorau vreo 30 de florini, şi i-au luat şi 74 de florini bani 8S. Căpitanul Csepi la rîndul său pune şi el în cunoştinţă Tabla comitatului de strîmtorarea în care se găseşte. La ce vremuri primejdioase s-a ajuns Tabla o ştie mai bine decît ar putea-o el descrie. Şi nici nu e înţelept, căci cele două relatări a celor întîmplate şi trimise Comandamentului general prin curier, pe acesta l-au ornorît. Atit doar poate scrie că el e ca pasărea ipe creanga uscată, nu-i cine să-i vină în ajutor, cine să le dea hrană soldaţilor. Ba cea mai mare parte a lor ,pe această vreme de ploaie, de noroi într-atîta s-a zdrenţuit că de acum umblă în opinci. Şi nici nu se putea altfel, căci bătînd drumul la Baia de Criş şi înapoi, n-au avut nici noapte nici zi, sînt zece zile de cînd nu s-au dezbrăcat. Sînt atfit de istoviţi oamenii de-abia mai pot. Nici pîine nu aveau dacă el n-ar fi repartizat-o pe locuitori, dar şi aceia au adus-o numai care au vrut. Dacă aşa vor ţine lucrurile şi dacă nu le vine de undeva un alt ordin sau ajutor, nu poate să facă faţă. Ieri, cei din Hălmagiu pe doi soldaţi ai lui trimişi la ei în solie, fără motiv i-au atacat viind să-i «omoare, dar i-au rănit aşa fel că unul va muri88 89. In raportul său din 9 noiembrie căpitanul relatează mai în detalii întâmplarea. Cum din pricina timpului rău şi lipsei de încălţăminte a cerut ţăranilor mai multe cărăuşii decît în mod obişnuit, în Hălmăged, unde e o adunătură de oameni foarte primejdioasă, în 11 a trimis doi soldaţi cu un bilet, să găsească pe gornic care de ia o anumită distanţă să strige în numele său, al căpitanului, ca satul să dea sase căruţe. Dar abia s-au apropiat soldaţii de sat, că au început să bată numaidecît clopotele, s-au adunat o mulţime de ţărani cu felurite unelte. Soldaţii îngroziţi au fugit spre pădure. Ţăranii însă i-au ajuns şi i-au bătut îngrozitor, unuia din cei doi mai ales i-au dat două lovituri mortale cu toporul în cap, din care numai cu greu sau poate deloc nu va mai putea reveni. I-au luat apoi pe amîndoi în sat, unde i-ar fi ornorît dacă preotul însuşi nu i-ar fi rugat în genunchi să-i ierte, după care la cîteva ore i-au trimis în Hălmagiu. Caii soldaţilor i-au împărţit între ei, le-au luat săbiile. Cum poporul răzvrătit nu s-a potolit, i se pare totuşi un act lipsit de responsabilitate să pornească în marş părăsind oficiul sării, lăsîndu-1 pradă răsculaţilor, fără acoperire militară, acum cînd ameninţă să incendieze totul, suflete nevinovate ar rămîne aici fără apărare. (E vorba de cei refugiaţi la Oficiul sării) 90. Popa Dumitru din Aciua a văzut printre răsculaţi pe unul de statură mijlocie, cu fala curată, blond cu ochi negri, într-o ţundră lungă, căciulă verde îmblănită, cum au şi soldaţii. A spus astfel de vorbe din care el crede că ar fi fost ştiutor de scris 91. 88 Arh. Comisiei I, 928. 89 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 261. 90 Acte vieneze, I, 89. 91 Caietele, XXIX, p. 94—95. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 321 Protopopul Gavril Bucatoş scrie din Hălmagiu episcopului Petrovici al--Aradului şi Orăzii, la 4 (15) noiembrie. El abia a scăpat. „Şi ce-i acolo să ferească Dumnezeu... Nice acuma nu iaste cu putinţă de a umbla după bani. Numai acolo să-şi cîştige omul de cap, care eu m-am îngrozit de m-au apucat frigurile foarte rău. Şi popi şi oameni, toţi care pe unde învrăjbiţi, aşa îi la Hălmag'i. Şi toate curţile domneşti, arse şi răsipite“. Pe protopopul Atanasie din Sebiş soldaţii l-au dus în fiare la Arad. L-au dus şi pe popa Gheorghe din Aldeşti, găsit beat în Sebiş, pentru că „au suduit cătanele, cum nu lasă Dumnezeu “ 92. Din 29 octombrie st. v., adică aceeaşi zi de 9 noiembrie datează un act de /penitenţă al locuitorilor din Hălmagiu, scris originar desigur în româneşte, căci îl avem ca traducere latină. El e semnat : Noi hălmăgenii de la mare pînă la mic. în ce împrejurări s-a produs actul nu e greu de ghicit, desigur în urma intervenţiei energice a armatei. In curtea, desigur a contelui Bethlen, răsculaţii au risipit, prădat tot ce s-a putut găsi, doar de foc au cruţat-o la rugăminţile lor, ale sătenilor, să nu se aprindă cu aceasta şi Oficiul sării şi propriile lor case. Poporul adunat, care se numea pe sine Ţara (Czara) vestea public că e porunca înălţatului împărat să prade si să ardă curţile. Ei unei asemenea porunci nicidecum n-au vrut să se împotrivească, cu mare cu mic i s-au supus. înterpunîndu-se să nu fie arsă curtea, au făcut ceva rele, ca să nu-şi atragă mînia împăratului, pentru care căzînd în genunchi cer iertare. Ceea ce s-a întîmplat în curte a făcut-o ţara, ungurii plecînd dinainte din Hălmagiu, nerămînînd aci nici unul, afară de cei din Oficiul sării şi un căpitan cu compania sa, care era dată să păzească Oficiul. Cit pentru moartea întîmplată la prădarea curţii, patru oameni din Hălmagiu au fost răniţi, din care trei pe loc au şi încetat din viaţă. După ee a fost prădat totul, spre seară căpitanul s-a apropiat de oameni rugîndu-i cu binele nu cumva să pună foc şi Oficiului sării. Mulţi au plecat, unii însă nevrînd să plece, căpitanul cu compania sa au deschis foc, au ornorît 11 din ei, pe mulţi alţii rănind. Pricina morţii făcute el, căpitanul, o ştie, căci după cunoştinţa lor, cum au spus, dintre ei hălmăgenii unii au plecat. Aşa şi ei hălmăgenii ca şi toată ţara rugîndu-se se supun 93. în cîteva zile tot Zarandul ajunse pe mîinile ţăranilor răsculaţi. Nu mai e administraţie, nu mai sînt stăpkii, nu mai sînt dregători domneşti. Dregătorii comitatului, domnii pămînteşti, domnii peste tot. unii sînt ucişi, alţii fugiţi, despoiaţi, ruinaţi, reduşi la mizerie. Cei rămaşi sau în neputinţă de a fugi, ungurii în genere, trebuie să îndure regimul ţărănesc, sînt coborîţi la nivel ţărănesc, umiliţi, în numele răzbunării supuşi la o crudă inversare a raportului dintre stăpîn şi slugă. Mulţi sînt ccnstrînşi la munci ţărăneşti, gospodăreşti, la treierat, la curăţitul caselor, grajdurilor, la tăiat de lemne şi altele, reduşi la bucătura de milă a noului stăpîn. Trebuie să treacă la legea românească, să îmbrace haine lomâneşti, să îndure în cîteva cazuri chiar căsătorii cu ţărani. Sînt rămaşi 92 Ed. î. Găvăneseu, Mărturii româneşti din eparhia Aradului veacul al XVlll-lea, Arad, 1940, p. 34. 93 Guv. Trans., 1784, nr. 10 8.13. 21 21 — C. 320 322 RÂSCOALA lui horea la voia întîmplării, la arbitriul elementar al mentalităţii ţărăneşti în plină răzbunare, trebuie să trăiască mereu sub teamă, sub groaza morţii cu care sînt mereu ameninţaţi, sau ascunzîndu-se ori riscînd fuga travestiţi, ajutaţi de supuşi credincioşi sau de mila oamenilor. Ţăranii stăpîni închid drumurile, iau măsuri proprii de pază ca nimeni şi nici un străin să nu poată pătrunde sau circula necontrolat încep să dea pentru aceasta chiar „paşapoarte “ româneşti. Iată şi textul unui asemenea paşaport: Passus. Tuturora celor ce se cuvine a şti, cinstiţilor preoţi sau mireni, pentru acest preot pater facem a şti în ţară cu porunca celor mai mari c-au căpătat graţie împărătească, şi avem poruncă de la părintele protopop nimenea să nu îndrăznească a-i face ceva, şi cu pace bună încă să-l povăţuiţi cu om pînă la domnul Bukova. Prin aceia rămînem de bine voitori noi leu Popovici Popa Popa Costandin din Crişcior din Crişcior iproci Meşiţa octo[m]brie în 30 de zile (ceea ce corespunde cu 10 noiembrie), Anul Domnului 1784 94. Imaginea Zarandului sub regimul ţărănesc circulă în felurite variante, care de care mai încărcate de durere, de mizericordie, de indignare, de revoltă. Doar un exemplu, relatarea lui Ştefan Vintzi : „Pot scrie ca noutate despre femei că tâlharii au vrut să le prefacă în românce, să le împreune cu ţigani, să le dea în căsătorie fiilor lor, ba şi să le ardă. Dar de toate acestea Puterea cerească le-a păzit. E drept că în Crişcior pe fiica lui Mihail Pakot, în Baia de Criş pe soţia judelui nobililor, Mihail Gal, le-au măritat cu doi feciori români sub aspru jurământ, dar şi acestea au scăpat. Pe soţia lui Ladislau Csiszâr au lăsat-o goală de tot, aşa cum naşte pe om obişnuit mama sa. Pe bietele femei apoi le-au pus să umble la biserica românească, să postească. Ba şi patroana mea cînd putea primi cu torsul puţină mămăligă sau moare de varză de la iobagii săi, şi atunci trebuia să-şi facă cruce" 95. Sau, cum se plânge nobilimea din Zarand împăratului Iosif : „Casele noastre au fost prefăcute în cenuşă sau în ruine mizerabile, toată averea noastră a fost prădată şi în această situaţie, care nu se poate descrie, cînd inimile noastre erau aproape să se frîngă de durere, ne văzurăm ajunşi într-o stare mult mai amară decît însăşi moartea. Sufletele noastre au fost siluite să primească vechea lor religie grecească, iar noi supuşi la cea mai tristă stare de sclavi. Şi în această situaţie a trebuit să petrecem mai mult de patru săptămâni, fără nici un ajutor, sub mîinile slugilor şi ţăranilor noştri" 96. 94 Bibi. Universitară din Cluj, ms. nr. 1742 ; Horavilâg, filele 141 şi 152. Aici amîndouă textele cu litere latine şi ortografie maghiară. 95 Bibi. Acad. Doc. pach. MCCCLXXI, nr. 33. 96 Densuşianu, p. 171—172. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 323 Porunca dată la Curechiu ţăranii o execută eu cruzime. Explozia în aceste prime zile dezlănţuie toată ura cumulată în timp, readuce în minte toate chinurile îndurate, răscoleşte toate patimile, elementar, neîndurător. Umilinţa, suferinţa condensată în asemenea momente izbucnesc în răzbunări crunte. Nu lipsesc atrocităţile, ororile, care însoţesc răscoalele ţărăneşti mai mult sau mai puţin pretutindeni. „Porunca împăratului4' e neîndurătoare, trebuia împlinită fără cruţare. Sînt cu deosebire feroce cele încredinţate sau lăsate în seama ţiganilor. Ele nu lipseau doar nici din practicile stăpînilor, nici chiar din justiţia vremii. Cîte violuri, cîte schingiuiri, cîte orori în practicele executorilor pentru dări, pentru restanţe ? Se îndurau, se proiectau mereu prin faţa ochilor îngroziţi ai supuşilor exemplele de bătăi crunte, nu rareori mortale, li se impuneau prin lege, spre teroare, spectacole de torturi, de schingiuiri, de mutilări, de execuţii fioroase, de spînzurători, de trageri în ţeapă de viu, de frîngeri cu roata, de tăieri în bucăţi a celor executaţi, de purtarea lor prin -târguri, prin sate şi expunerea lor în locurile circulate sau pe drumurile ţării, şi altele. Violenţele, cruzimile nu surprind într-o lume în care violenţa, cruzimea e în obişnuinţă, şi mai ales la vreme de asemenea răbufniri. Cu atît mai mult, cu cît asemenea dezlănţuiri elementare, fără frîu, fără o autoritate normativă, scot la suprafaţă ce e mai violent în mulţime, elemente extreme, porniri brute. Cruzimile, atrocităţile răsculaţilor circulă mai insistent şi în textele contemporane, în scrisori, în memorii, în cronici, în proză sau rimate, ele au răscolit mai tare pornirea, patimile celor loviţi, ele au biciuit setea răzbunării. Faptele sînt, e uşor de înţeles, adesea exagerate, îngroşate de ură, colorate de fantezie, îmbogăţite, denaturate prin colportare. Adevărate sau mai puţin adevărate, faptele însă aşa apăreau în ochii nobilimii, în funcţie de ele va acţiona. Verificabile sau mu, însă, nici neverosimile nu sînt, şi îngroşate fiind acoperă o cruntă realitate. Răscoalele se fac inevitabil cu violenţe, cu excese. Dar nici la acest prim şoc ţăranii nu împlinesc porunca întocmai. Nimicesc, evident, înainte de toate pe nobili, pe dregători. Pe cei care-i găsesc, fireşte. Nobilii mari, mai ales, nu mai erau de găsit. Dar nici pe nobilii sau ungurii găsiţi în cale nu-i nimicesc în litera lozincii de exterminare. Cei mulţi rămîn. Rămîn văduve, copii. Ungurilor în înţelesul larg li se aplică mai curînd o altă poruncă : să fie reduşi la nivel ţărănesc, botezaţi în legea românească, făcuţi una cu poporul de rînd, una cu românii. Să deschidem doar recensământul lui Iosif II, făcut foarte curînd după răscoală. Chiar pe unde a fost mai mare prăpădul, în Crişcior, vom găsi înscrişi drept populaţie bărbătească 39 de nobili, iar în Brad, 37 97, fără să ştim cîţi din ceilalţi locuitori erau unguri. Şi chiar în timpul răscoalei, într-un memoriu către corniţele suprem al comitatului Hunedoara, Ştefan Sombori cu 11 Kristyori, care se găseau 97 Az elso magyarorszâgi nepszâmlâlâs (1784—1787), lucrare litografiată, Budapesta, 1960, p. 312—313, 318—319. 324 RĂSCOALA LUI HOREA în Deva, cereau salvarea a nu mai puţine de alte 49 de suflete, înşirate pe familii, femei, copii, despre care au aflat că se găsesc în primejdie, sub stăpînirea ţăranilor în Crişeior 98 99. Mai apoi a fost eliberat un grup de femei deţinute la Brad. Iar într-o listă a celor prădaţi, lipsiţi de orice mijloace de subzistenţă, existenţi în Deva, din Crişeior apar nu mai puţine de 60 de suflete Deci cei mulţi erau în viaţă. Din Ribiţa apar în listă 14, din Brad 25, din Baia de Criş 20, desigur mulţi fugiţi după trecerea prăpădului. Cîţi nu s-au salvat ajutaţi de români, uneori chiar de proprii supuşi ? In vârtejul patimilor, în mod firesc apar şi actele de umanitate, de milă în faţa suferinţelor. Şi, fireşte, şi cele interesate. Căsătorii cu iobagi români actele înregistrează doar cîteva. Iar în desfăşurarea mai departe a răscoalei actele de cruzime, omorurile se răresc. Nobilimea, dregătorimea prevenite acum, se refugiază la timp. PE MUREŞ ÎN JOS Din cercul Zarandului ţăranii trec în comitatul propriu-zis al Hunedoarei, răscoală toate satele din dreapta Mureşului, se apropie de Mureş. Din jurul Devei cetele lor o propagă în trei direcţii principale : pe Mureş în jos, trecînd apoi şi în comitatul Aradului, pe valea Streiului cu Ţara Haţegului, pe Mureş în sus, în comitatul Albei pînă în preajma Albei lulii, atingînd şi comitatul Sibiului. Cealaltă direcţie principală pornind din Zarand, e cea a Munţilor Abrudului, spre Cîmpeni, Abrud, Roşia, pe Arieş în sus. De aici se desprind grupurile care se îndreaptă unul spre comitatul Cluj, altul mai mare spre Bala de Arieş, Ighiu, Cricău, Galda. Desfăşurarea răscoalei în aceste direcţii e simultană, o urmărim pe direcţii numai din motive de uşurare a expunerii. Intîmplările din Zarand mişcă şi satele apropiate din comitatul Hunedoara, ele stau gata. Ţăranii înaintînd pe valea Căianului, în Su-iighete prădară pe Iosif Magulitşi. în Chişcădaga pe Nicolae şi Iosif Mar-kotsân şi pe încă doi, în Băiţa pe Iosif Ferenczi şi pe arendaşul Francisc Ignatz *. Mişcă toate satele din cale, ating Mureşul. Aci năvălesc mai întîi în Brănişca şi Şoimuş, cei din Brănişca luînd-o apoi pe Mureş în jos, cei din Şoimuş pe Mureş în sus. în Brănişca pe stăpîni nu i-au mai găsit, fugiseră din timp. Baronii Anton şi Ştefan Josika fugiseră la Sibiu 2. Aci atacară mai întîi castelul baronului Anton Josika, pe care l-au prădat, apoi l-au incendiat. Prădară pe crîşmarul lui (desigur şi crîşma). Prădară casele, curţile baronului Daniel Josika, ale moştenitorilor lui, Ştefan şi Emeric Josika. La cei care au venit s-au alăturat şi cei din Brănişca şi din satele din jur. Lui Daniel Josika în casă i-au distrus uşi, ferestre, mobile. I-au prădat casa de bucate, pivniţa, cele două maierişti, piscina (cu 100 de cegi, 15 somni, plasă de 25 stînjeni), moara, crîşmele. I-au luat tot ce era de fier, i-au 98 Prezentat în 25 nov. 1784. Arh. Comisiei, I, 362—364. 99 „Hazânk", VII (1887), p. 263. 1 Arh. Comisiei, nr. 683. 2 „Hazânk", III (1885), p. 150. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 325 dus multele instrumente pentru minerit, uneltele, sapele pentru vie, patru clădiri mari de fiert vinars. I-au prădat 300 de mierţe de grîu, ovăzul, porumbul (4 000 mierţe în tulei), 200 de vedre de rachiu de prune, vite, oi, 82 capete de porci, purcei ete. Prădară şi pe meşteşugarii de la curte. De asemeni capela catolică3. Prădară pe arendaşul Minai1 5 6 Bot \ Magistrul poştelor Iosif Bartoska relatează şi ei ce ştie despre răscoala din Transilvania prin care a venit cu poşta. Supuşii nu vor să mai presteze nici robote nici alte obligaţii, s-au ridicat împotriva domnilor pămînteşti, le ard castelele, casele. A fost martor ocular al arderii castelului din Brănişca al baronului Josika. A întâlnit în drumul său mai multe cete de răsculaţi, cîte 40, 50 la un loc, înarmaţi cu furci, cu coase. Lui nu i-au făcut nimic, a putut călători fără cel mai mic incident. Intîlnind un grup de bănăţeni de la Coşava în drum spre Dobra, la tîrg, el le-a zis : „unde vreţi să mergeţi ? Duceţi-vă înapoi, aici nu-i deloc linişte". Ei însă au plecat mai departe răspunzînd deschis în româneşte : „să dea Dumnezeu -ca asta tot aşa să fie în toate părţile" în Leşnic prădară curtea contesei Ludovic Teleki, pe ale lui Samuil Tornya, Ignaţiu Szeredai şi Ludovic KozolyaL Prădară şi capela din curtea lui Szeredai. în lista comitatului mai apar ca prădaţi aci Nicolae Cserei, Gergotsi şi Ribiczeieştii în Sîrbi bătură crunt pe „comisarul rectificator'' al dării pentru cercul Ilia (la el se aduna darea strînsă de juzi), Ladislau Gotffy, îl scoaseră din casa preotului român, la care se refugiase, în curte, acolo, după multe chinuri, îl împuşcară. Soţia sa cu două fetiţe a reuşit să se salveze, nu fără să audă din apropiere omorul soţului. Cu zeci de ani mai tîrziu îşi povesteşte din amintire, patetic, chinurile de moarte trăite, cum a trebuit să îndure, fetiţă fiind, împreună cu mama sa, strigătele de durere, bătăile, gemetele, şi-apoi după o împuşcătură amuţirea tatălui său dintr-o curte apropiată, cum unul voia să o omoare sub cuvânt că dacă a fost om o rit şarpele trebuie omerît şi puiul. Povesteşte primejdiile prin care au trecut, ascunse în coteţe, în clăi de fîn, în păduri, multe zile şi nopţi, chinuite de ploile de noiembrie, de frig, de foame, de sete, împrejurările în care au scăpat cu viaţă, ajutate rând pe rînci de o servitoare a lor, de o morăriţă, de iobagi credincioşi sau impresionaţi de soarta lor. în sfîrşit, despre un grănicer român care le-a luat în casa sa şi s-a expus apărînclu-le de ţăranii care voiau să le ucidă, şi le-a dus cu carul său la Deva7. 3 Arh. Comisiei, nr. 553 şi Arh. Istorică, Miscellanea. 4 După textul comitatului ar fi ucis aci pe notarul domeniului Ladislau Gotffy, cu soţia şi copiii. Relatarea din Sibiu a lui Ludovic Siess, ca fiind după relatarea comitatului Hunedoara, în „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 17. Textul unguresc al acesteia în Arh. St. Deva, corn. Hunedoara. Folosim înainte de toate pe acesta, în listele de ucişi des citate ale comitatului însă numele lui nu apare. 5 Arh. Comisiei, II, 17—19. 6 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 19. 7 Borbâla Gotffy, A nehai Mâtisfalvi Gotffy Lâszlo hâznepenek Hora Porhada miatt essett romlâsa, Pesta, 1825. Reeditată în col. „Erdely oroksege“, VIII, Budapesta (1941), p. 149—183. E una din cele mai patetice, mai colorate cronici ale răscoalei, povestind direct suferinţa proprie. 326 RĂSCOALA LUI HOREA Răscoala şi aci s-a stîrnit sub aceeaşi poruncă a împăratului sau a lui Horea de a prăda şi ucide pe unguri, vestită de judele satului, sub aceeaşi ameninţare : oricare român a ascuns ungur sau va ascunde de acum încolo şi-l va hrăni cu mîncare şi băutură, îndată ce se va afla, va fi tras în ţeapă care se va ridica înaintea casei sale, iar ai casei românului vinovat împreună cu ungurul ascuns vor fi închişi în casă, uşile şi ferestrele bătute pe dinafară cu pari, pe casă li se vor pune încă o dată atîtea paie cîte sînt şi i se va da foc, ca ungurul să piară cu românii casei care i-au fost mai credincioşi lui decît lui Horea s. O lovitură mai grea dădură în itîrgul Ilia. Trebuie să-i fi purtat multă ură lui Ladislau Krâjnik de îl loviră atît de cumplit, ll uciseră cu toată casa, cu mama, cu soţia, cu şapte copii. (Intr-o listă apar 13 persoane.) Unul îi luă calul. Altul îi îmbrăcă mantaua, luă straiţa de piele a fiului Krâjnik, aşa tăbărî asupra prăvăliei grecului Gheorghe, dar acesta i-a rezistat. O ascultare lungă, a mai mulţi martori, ne dă o imagine confuză, contradictorie, ca de obicei, a împrejurărilor, chipului, în care au fost ucişi, despoiaţi, asupra făptaşilor. Intervine şi aci şi compasiunea. O femeie găsind-o pe fată ascunsă o ia ou sine ,să o scape. în drum a luat-o un altul şi apoi încă unul apărînd-o. Dar apoi i-au ieşit în cale alţii, şi unul din ei a omorît-o. Pe preotul reformat, pe soţia, pe fiul său, pe cantor i-au bătut crunt, dar i-au lăsat în viaţă. Fugiţi în pădure, alţii s-au dus acolo şi i-au omorît, lăsîndu-i neîngropaţi. Certaţi chiar de săteni aceia s-au dus apoi cu sapele de i-au îngropat9. Scriptele nobiliare exacerbează faptele, colportează imagini atroce, înfruntînd şi verosimilul. Soţiei lui Krâjnik pe cale să nască i-ar fi tăiat copilul din pîntece. Soas viu, unul l-ar fi luat în furcă de fier, altul i-ar fi tăiat capul şi apoi ceilalţi l-ar fi tăiat în bucăţi. Pe doi copii i-ar fi îngropat de vii, mai respirând încă10. Cît de răscolitoare de patimi puteau fi, colportate, asemenea imagini terifiante ! In mărturiile celor 32 de ascultaţi însă nimic despre aşa ceva. Mai uciseră aci pe Anton Bernad, pe soţia lui Emerie Ribitzei cu doi copii, pe preotul reformat cu soţia şi fiul căsătorit, pe cantorul (învăţătorul reformat) u. Uciderea soţiei şi fiului său, de care vorbeşte Carol Bisztrai fugit în Lugoj în lista comitatului nu figurează. Cele mai mari pagube le-au făcut baronului Ioan Bornemisza (corniţele comitatului) şi arendaşului Ştefan Bosnyâk. Prădară şi pe Iacob Bernad, pe Petru Santa, pe vicecomitele losif Baja şi pe alţii. în lista pagubelor apar 26 de nume. Pe Pascu Albu din Vişca, un căpitan al lui Horea (!) venit de pe Criş, poporul răsculat l-ar fi pus „strajemeşter“, şi cînd a năvălit în Ilia el 3 3 Ibidem, p. 151, 157. 9 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 15/1785. 19 Scrisoarea din Deva, 18 nov. 1784, a eaneefistului Francisc Domokos. Ms. Horavilâg, f. 70. Bibi. Universitară Cluj ; Caietele. XV, f. 96—99. Cane aul. Trans., 14.630/784. 11 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 69. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 327 r-ar fi fost conducătorul12. Fură prădaţi, fireşte, cei ucişi, în frunte cu Ladislau Krâjnik. Mai fură prădate bisericile, catolică şi reformată, precum şi preoţii. în biserici au distrus uşi, ferestre, au smuls colierul de margarete de la gîtul Fecioarei. Au spart altarele, mormintele, au împrăştiat osemintele 13 Printre cei păgubiţi apar şi patru libertini 14. Pe Petru Ianco apoi l-au prădat pentru că a ascuns în casa sa pe nobilul Samuil Ribitzei din Ilia, sub cuvînt că de ce a ţinut unguri în casă. Ei au vrut să-4 omoare ca să nu mai rămînă unguri pe lume — adevereşte Ribitzei la 4 iulie 1785 15. în Gurasada uciseră pe Paul Kun cu trei copii, pe soţia lui Gheorghe Bartha cu un copil16. în şirul celor păgubiţi mai apare şi văduva preotului ucis 17. Prădară aci curtea contelui Grigore Bethlen senior. Şi mai apar înscrişi încă sase devastaţi. în lista comitatului şi casele lui Gheorghe Bânffv, urmaşii lui Alexandru Moses, Torotzkai, Nicolae Goro 18. Un soldat licenţiat din Sălişte (corn. Arad) în Gurasada a văzut doi conducători care chemau oamenii la împlinirea poruncii împărăteşti. Erau mai deosebiţi de ceilalţi ţărani, unul avea pieptar roşu, celălalt albastru. Altfel aveau sumane negre şi erau îmbrăcaţi româneşte. Aci au ars şi două crîşme 19. Ursu Ribiţa din Cerbia, unul din conducătorii din comitatul Arad, spune că în Gurasada au fost chemaţi să asculte porunca lui Horea 20. Lui Petru Kâdâr în Lăpuşnic i-au pustiit două curţi, în Ilia una. In hotarul satului Abucea i-a ars pînă la pămînt erîşma. Din casă i-au dus tot ce a avut mai de preţ, i-au prăpădit toate hhtiile. I-au dus vite, porci, bucate. Vinul, rachiul le-au băut, le-au cărat ori le-au vărsat21. Lui Petru Muntyân i-ar fi pus smoală aprinsă pe pîntece, aşa l-au chinuit. Socotindu-1 mort, l-au lăsat. Dar apoi a scăpat 22. Au prădat aci pe un Krâjnik, pe Emeric La zar, Mihăleasa, Alexandru Bar 23. în 6 noiembrie invadară cele două case ale tricesimatorului din Dobra, Iosif Lazar, îi prădară totul. El abia reuşi să fugă 24. în februarie cere despăgubirea pagubelor sale fiind tricesimator acum în Gherla. în tîrg însă, care era grăniceresc, n-au pătruns. Şi aci tocmai se refugiaseră mai mulţi nobili, mai ales din Ilia 25. în lista pagubelor doar un singur nume apare, a lui Mihail Tutsik quaestor (adică negustor). în cealaltă 12 Bibi. Academiei, Ms. nr. 1057, f. 168. 13 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 6/1784. Vl Arh. Comisiei, nr. 683. în lista comitatului şi baronii Kâszoni, domnii Bisztrai. Krakkai, Borsos, Szilâgyi, Petru Kâdâr. 15 Arh. St. Sibiu, 40 c. 16 Kemeny, Hora Pârhada 1784, p. 98—99. 17 Arh. Comisiei, nr. 683. 18 „Tortenelmi Târ“, loc. cit. 19 Arh Comisiei, I, 507—513, 616—618. 20 Voidem, I, 611—615. ! 21 Jbidem, I, 313. 22 „Hazânk“, III (1885), p. 150 ; Erdely droskege, VIII, p. 138. • 23 Lista comitatului. • 2/t Arh. Comisiei, nr. 580 (III, 791). I, 25 Copii B. Torok din Bibi. Bâtthyâneum din Alba lulia. 328 RĂSCOALA lui horea listă citată şi casele Dreysziger şi Krâjnik 26. Au mai fost păgubite văduvele lui Ioan Kabai şi Ladislau Kabai. în lista comitatului şi casa mamei lui Krâjnik. Domeniul Devei a suferit pagube mari în satele Vulcez, Brîznic, Mun-celul Mic, Stănceşti-Ohaba, Tei, Roşcani, Lăsău, în hotarul Devei. în Roşcani, cercul Dobrei au fost prădaţi văduva lui Ioan Kaba, Carol Kaba, văduva lui Ladislau Kaba, Ladislau Kolcsâr. A fost prădată moara de hîrtie, casele vechi ale meşterilor, moara de scînduri, moara de făină. La moara de hîrtie au stricat toate ustensilele, iar căldările de aramă, fiarele le-au dus. Tot aşa şi de la moara de scînduri. Judele nobililor dă aci multe nume de făptaşi, de conducători, nelipsind nici iudele satului27. Aci, după afirmaţia pro vizorului domeniului Deva, Drăgoi Pădurean a fost cel mai mare prădător 28. în Gura Dobrii au prădat ospătăria soţiei lui Ladislau Kaba, crîşma lui Francisc Bagya, ţinută în arendă de negustorul din Deva, Donik. în Abucea au prădat şi ars pînă la pămînt casele lui Ioan Martonosâ, ospătăria de la drumul ţării a lui Petru Kadar, ospătăria mică din hotar a lui Ştefan Galgoczi. în Lăsău ospătăria domeniului Deva, măieriştea, casele dregătorilor, pe care le-au ars pînă Ia pămînt. Adunîndu-se toate satele cercului Dobra au cărat vreo 15 000 de gălete de porumb în tulei, vreo 50 de care de fîn, mult ovăz treierat. Se remarcă şi aci juzii satelor, mai mulţi conducători. Din Lăpugiul de Jos gornicul Păşcuţ cu fratele .său mai mic au trecut şi în Banat, la Cosa va şi Cosa viţa, ca să recruteze români pentru răscoală. Dregătorii de acolo, observînd, au vrut să-l prindă, dar a fugit. Iar fratele său la întoarcere a legat pe soţia lui Ştefan Martonosi şi pe fiica sa, aducîndu-le în Ardeal, le-a bătut cumplit. Spunînd judelui că a adus cu sine unguroaice, acela i-a spus : duceţi-le şi le omorîţi, căci popii noştri au poruncit ca pe unguri pe toţi să-i omorîm. N-au omorît-o, dar au bătut-o cerîndu-i bani, au despciat-o de haine 29. în Băcia prădară pe Samuel Komlosi 30, în Băreşti pe Francisc Bagya, în Vulcez pe un iobag Ion Aibu, în Tătăreşti pe Andrei Adorjân 31. Aci uciseră pe Andrei Adorjân junior 32— după un raport militar l-au înecat în Mureş. în Glodghileşti prădară pe Samuil Adorjân 33. în 8 noiembrie răsculaţii se găsesc în Zam. Aci prădară bunuri de ale văduvei baronului Iosif Nalâczi. Arseră noaptea crîşma şi casa tri-cesimală 3 23 23 „To.rterielmi Târ", 1901, p. 19. 27 Arh. St. Deva, com. Hunedoara, dos. 44/1784. 28 Arh. Comisiei, II, 246—251. 29 Protocolul judelui nobililor Ioan Szabo din 29 dec. 1784. Arh. St. Deva, com. Hunedoara. 30 în lista comitatului prădaţi aci Alexandru Nagy, Iosif Ruszkai şi preotul reformat. 31 Arh. Comisiei, II, 246—251. 32 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 69. ^ Arh. Comisiei, m\ 683. O notă afirmă că a-r fi fost ucisă aci crîşmăriţa nemţoaică (Arh. Comisiei, I, 65—67), dar în listele celor ucişi acest omor nu figurează. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 329 Ce s-a întâmplat la oficiul vămii (tricesimal) din Zam, aflăm din relatarea vameşului Petru Rernad, făcută Tezaurariatului la 10 noiembrie. în ziua de 5, in timp ce se întorcea de la Deva, unde fusese să dea socoteală de venitul vămii pe ultimul trimestru, el lipsind, răsculaţii pe la miezul nopţii au intrat beţi, cu strigăte în gura mare în oficiul vamal. Găsind pe copii, care erau singuri acasă, în picioarele goale şi în pielea goală, de păr i-au aruncat afară. I-au prădat mai întâi toate bucatele, toate din casă, mobilă, ustensile casnice, de bucătărie, nerămînînd în casă o fărîmă de pîine, o lingură de lemn, vreo încălţare, vreo cămaşe sau vreo căciulită de copil pentru a îmbrăca ceva pe ei. Apoi s-au pus pe distrugerea oficiului însuşi, făcînd ţăndări uşi, ferestre. Toate fierăriile, zăvoare, ţîţîni, le-au smuls, le-au dus. Pe el l-au căutat de moarte, peste tot, dar nu l-au găsit. Din 6 încoace trebuie să-şi petreacă nopţile nici cînd acasă, ci în poieţi, în tufişuri, în păduri. Cu lacrimi în ochi trebuie să-şi vadă cei cinci copii goi, flămânzi, ascunzîn-du-se ici-colo prin sat, rugîndu-se de puţină mămăligă. A rămas în cea mai mizeră stare printre oameni, fără nici un creiţar după sufletul lui. Căci des-coperindu-i lada în malul Mureşului, i-au spart-o cu securea şi i-au luat 159 florini bani, un ceas de nisip (?) (horologium saccale) de 9 galbeni, îmbrăcăminte şi efecte, în casă păgubindu-1 cu peste 500 de florini nemţeşti A Mai prădară aci şi pe doi negustori, unul neamţ, celălalt armean, pe ceilalţi lăsîndu-i. De la armean luară 1 200 florini bani şi 16 fonţi de pulbere, de la neamţ nu se ştie cit35 36. Negustorul armean. Ioan Biro. în plîngerea sa spune că e de origine din Dumbrăveni, iar acum e negustor în Orăştie. Prin sirguinţa sa a ajuns să primească mărfuri pe credit diin Viena. Venind cu mărfuri de acolo, în două care în Zam şi Ilteu a fost prădat de mărfurile sale uşor valorînd 13 000 de florini. Ba şi lui, numai cît nu i-au luat viaţa. A făcut plîngere împăratului să-i încuviinţeze amînarea termenului de plată a mărfurilor de către creditorii săi vie-nezi pînă la obţinerea despăgubirilor 37. Franz Schoenbrener, din serviciul contelui Iosif Bethlen, se plînge Comisiei de pagubele făcute de răsculaţi în Zam lui şi domnului său. Intenţiona să călătorească împreună cu negustorul Ioan Biro din Orăştie, cînd vreo 50—60 de rebeli au tăbărît asupra locului găzduirii lor. El abia a putut scăpa cu viaţa, refugiindu^se în Arad 38. Din Zam răscoala trece în comitatul Arad, care acum face parte din Ungaria. ÎN COMITATUL ARAD Pornirile nu lipseau nici aci. Abia de curînd se petrecuse răpirea vdcecomitelui Andrei Forray. Vestea răscoalei sosise şi ea mai curînd, iar acum cînd se apropia, era desigur cu înfrigurare aşteptată de ţărani. 35 Acte vieneze, II, 17. 3(5 Arh. Comisiei, I, 55—56, 93—96. 37 Ibidem, I, 420—421. 38 Arad, 9 dec. 1784, Arh. Comisiei, nr. 96/1, 450—453. 330 RÂSCOALA LUI HOREA După mărturiile celor ascultaţi, vestea răscoalei ar fi adus-o cei din Petriş, cînd s-au dus la tîrgul din Dobra K Fapt e că cei din Petriş le-au ieşit în cale răsculaţilor înainte de a sosi în satul lor. Au fost trimişi unii cu o zi înainte după lemne pe seama curţii, dar ei s-au dus m Zam unde răsculaţiţi aci sosiseră, Sînt prezenţi mai mulţi la prăzile şi arderile din Zam. De aci unii din Petriş, alţii din Ilteu şi alte sate au chemat pe răsculaţi în Petriş. Se remarcă aci mai ales haiducul domnului Szalbek, Ion Lupenci. Dîndu-se drept al doilea Horea, îi chema să meargă cu el pînă la Arad, să prade, să ardă toate curţile : acum e vremea — zicea el — de a goli lăzile pline şi a umple pe cele goale. Unora care au încercat să spună că nu e bine ceea ce vreau să facă, le arăta o bîtă mare ameninţînd că, pe cine nu va merge cu acea bîtă îl va omorî. în Ardeal au auzit că împăratul a poruncit prin Horea să ardă toate bunurile domnilor pămînteşti şi aceasta şi în Ungaria trebuie să fie aşa. Întîmplările din Petriş sînt relatate de mai mulţi, şi din oamenii curţii, şi din ţăranii implicaţi, cu deosebiri de amănunte, în genere însă în acelaşi fel. La venire s-au tras iclopotele şi ia biserica catolică şi la cea unită în semn de ridicare. Judele Urs Beruga striga în gura mare pe uliţi — declară Atamasie Alexa din Petriş — ca tot iobagul să meargă la arderea caselor, clădirilor şi tuturor averilor domneşti, aceasta e porunca împăratului căreia nimeni nu i se poate împotrivi. Celui care ar îndrăzni să se împotrivească i se cuvine aceeaşi pedeapsă la care sînt supuşi şi nobilii. Obiectivul aci era castelul Szalbek. Cîţiva din personalul curţii, din ,,familia domestică'', scrib, butnar, bucătar, vînător, paterul care se găsea aci încercară o rezistenţă. Asociindu-şi şi pe alţii în numele obligaţiei supuşilor de a apăra curtea domnească la nevoie, înouiară poarta şi se pregătiră de apărare. Primii 32 care sosiră pe la patru după amiază cerură intrare în numele poruncii împăratului. Drept răspuns cei dinlăuntru le cerură să arate porunca. Dar cum nu o putură arăta, nu le dădură intrare. Cei veniţi se întoarseră atunci la ceilalţi şi se îndreptară împreună asupra crîşmei domneşti, băură vinul şi rachiul, puseră foc crîşmei şi veniră iarăşi. Ion Lupenci, haiducul domnesc, care era printre ei, îi convinse pe apărători că e o nelegiuire să se împotrivească poruncii împăratului. Ba ostaşului domnesc Mihâly Szekely care voia să tragă asupra lor îi smulse puşca din mină. Aşa apărătorii adunaţi, care primiseră arme şi rachiu pentru a fi îndemnaţi la apărarea reşedinţei domneşti, trecură de partea năvălitorilor. Iar el, Lupenci, se puse în fruntea lor. Oamenii curţii acum zadarnic mai zăvoriră poarta în urma lor, cei din afară o sparseră şi năvăliră înlăuntru — relatează clericul Ioan Simonich din dioceza Sce-pus care se găsea aici. Devastară reşedinţa domnească, capela curţii. Puseră foc grajdurilor, apoi reşedinţei însăşi. Simonich a căutat refugiu în casa vierului Rusan Ardelean. Dar de acolo el a fost alungat cu bătaie. A fugit spre Toc. Dar a doua zi cînd a ajuns, pe la 9 ceasuri, casa domnească era şi acolo în flăcări. Aşa a fugit 1 1 Arh. Comisiei, I, 594—598. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 33Î în pădure. De acolo s-a întors la popa din sat, la care a stat apărat două nopţi şi o zi, dar cu promisiunea de a-i tăinui prăzile din Săvîrşin. Scribul lui Szalbek, Iosif Virâg, a fugit şi el cu slujitorii curţii pe poarta din jos în vii. S-au întors noaptea în podul cu fîn, dar cum au auzit întrebând dacă nu e cineva acolo, s-au dus în pădure, de unde au venit şi ei la vierul Rusan Ardelean. Soţia acestuia însă le zise să plece, căci rău vor umbla. Aşa au coborît în Săvîrşin 2 Alte relatări spun că în grajdurile Szalbek ar fi ars închişi 16 cai, că au luat de aci toate flintele, 40 (!) la număr3, ceea ce însă n-am putut verifica. Ţiganul Crişan loja e acuzat de pro vizor a fi prădat casa asesorului juridic al comitatului, rachiul provizorului, 36 de vedre, pe care parte l-a dus. parte l-a lăsat, de a fi fost principal pîngăritor şi prădător al capelei sau bisericii catolice din Petriş4. Se alăturară numaidecât la cei veniţi şi se amestecară în prăzile din Petriş şi cei din satul vecin Sălişte. li stîrni judele Petru Sima să omoare pe domnii pământeşti şi pe toţi nobilii, bunurile lor toate să le prade şi să le ardă. Porunceşte ca pe toţi nobilii unguri să-i stîrpească, ceea ce dacă nu vor face, le vor pune lor foc şi-i vor nimici. A înţeles de la judele satului că Horea ar fi spus că e porunca împăratului să nimicească pe toţi ungurii — mărturiseşte Toma Micula din Sălişte, soldat licenţiat din regimentul Orosz. Cine v-a îndemnat pe toţi să mergeţi in Petriş ? — fu întrebat la interogatoriu. Toată lumea — îi fu răspunsul5 *. îi vom găsi mereu printre răsculaţi şi în satele următoare, inclusiv pe Popa Gheorghe al satului. Aci, în Sălişte, care aparţinea familiei Lengyel, au ars velniţa de rachiu, crîşma, moara domnească Din Sălişte au trecut în Ilteu, ţinînd tot de familia Lengyel. Venind noaptea, aci au prădat şi-apoi au mistuit cu foc casa domnească, crîşma, un stog mare de fîn, două coşere de porumb, grajdul şi tot ce au găsit domnesc. Doamna Vajda, văduvă Lengyel, stăpîna de pămînt, abia a putut fugi, în cămaşe, să se ascundă intr-un coteţ, să-şi scape viaţa cu ajutorul unui supus 7. După o altă relatare, popa din sat a primit-o sub acoperişul său ca să nu poată fi omorîtă de ţăranii proprii8. La popa ar fi avut şi ascunse mai multe lucruri. Printre cei de frunte aci era Cătana (sau Marcu) Nicula, care îmbrăcase hainele domnului Lengyel şi aşa îndemna mulţimea să prade, să ardă, şi aci şi în satele următoare9, Ursu Ribiţa a văzut îmbrăcat în haine domneşti pe căpitanul Atanasie Alexa 10 11. După prădarea domnului Vajda a îmbrăcat hainele lui, punîndu-şi cuşma lui cu ciucur, aşa a mers pînă în SăvîrşinA1. Tabla comitatului acuză ca 2 ibidem, l7464—471, 482—486, 494—498, 500—506, 515—518, 619—622, 631—634, 712, 716—722, 731—744 şi altele. 3 Relatare din Lipova, 10 nov. 1784. Ibidem, I, 94—96. 4 Ibidem, I, 500—506, 531—548. 6 Ibidem, 507—513, 616—618. " Ibidem, 448—449. 7 Ibidem, 448—449, 460—463. 8 Ibidem, 472—475, 9 Ibidem, 464—471. 1C Ibidem, 614. 11 Ibidem, 515—518. 332 RĂSCOALA LUI HOREA pe înainte mergător pe judele din Ilteu, Ion Man. El, cu autoritatea lui de jude, a îndemnat şi restul poporului la răscoală. Judele se apără că n-a rezistat pentru că dregătorul domnesc n-a rezistat, a plecat eu caii. Cînd a vrut să o facă l-a lovit unul, iar de la alţii a auzit că e porunca împăratului 12. Apoi pe Marcu Nicula şi Gheorghe Horariş, care au fost nu numai prădători şi incendiatori ai bunurilor domneşti, dar pe doamna lor, a lui Samuil Vajda, scăpată din mîinile răsculaţilor trei zile au ur-mărit-o hotărîţi să o ucidă, pe românul la care s-a ascuns l-au ameninţat să-i pună foc13. Erau aci la pradă locuitori din Sălişte, Zam, Cerbia, Petriş, Burjoc— spune judele Ion Man J4. în Toc au ars curtea aceleiaşi familii Lengyel, dar ţinută zălog de Ignatie Forray. Au ars casa domnească, grajdul, şopronul, casa şpanală, crîşma, velniţa, măieriştea, toate din materiale solide lJ>. In Cuiaş au prădat crîşma domnească, tot a familiei Forray. Mai mari ravagii făcură în tîrgul Săvîrşin. Actele ne redau faptele de aci cu multe amănunte. Aci era curtea şi castelul vicecolonelului Andrei Forray, a celui răpit înainte de haiduci. Provizoriii lui, Vezendi, în 7 noiembrie ceru, din Rurehiş, disperat, vreo mie de oameni înarmaţi, căci poate spre amiazi răsculaţii vor intra in Săvîrşin. Au şi sosit apoi pe Ia două după amiazi. Pe Mihail Mir provizorul l-a trimis pînă în Toc să afle numărul răsculaţilor, ce fel de oameni sînt, cum vin. Dar în loc de a face aceasta, el s-a asociat mulţimii răsculate. Venind în frunte, striga în gura mare că e porunca împăratului ca toţi nobilii (toţi ungurii în versiunea oficială a comitatului) să fie nimiciţi-şi tot ce au să fie prădat şi ars. Ca toţi nobilii şi toate averile lor să fie nimicite cu foc, toţi să. fie omorîţi şi nimeni să nu se împotrivească — după sentinţa de condamnare 16. La porunca provizorului se strânseră încă din preziua sosirii răsculaţilor vreo 30—40 de oameni pentru apărarea castelului, dar el plecă la timp. Judele loan Iancu din Temeşeşti, apărîndu-se de ce nu le-au putut rezista, socoteşte pe cei veniţi la vreo 400—500 de oameni. Cînd răsculaţii sosiră, judele Gheorghe Brănişcan veni şi el cu ei, bătu cu toiagul în poarta castelului cer indii-ie celor dinlăuntru, în virtutea autorităţii sale de iude şi în numele poruncii împăratului, să deschidă. Nu se mai împotrivi acum nimeni, poarta se deschise, cei din curte unii fugiră, alţii se amestecară printre cei veniţi. Devastară aci, cu toţii, cu femei, cu copii, casa domnească. Toate mobilele, lucrurile preţioase, argintăria valorînd vreo cinci mii de florini, biblioteca amplă, toate scriptele, privilegiile mai întîi le prădară, le distruseră, le aruncară prin curte, şi apoi mistuiră restul în flăcări. Cărau hainele scumpe, de mătasă, divanurile — spune o relatare — tăiau saltelele iăsînd penele să zboare în vînt. Femeile strîngeau ceea ce puteau, ceea ce ei nu aruncau în foc. în curte lăzile cu argintărie, vasele de argint zăceau împrăştiate în toate părţile. întrebaţi de un loco- n îhidem, 635—648. 1:3 îhidem, 531—548. Relatările se pare confundă numele, e vorba probabil de aceeaşi doamnă Vajda, văduvă Lengyel. Vl îhidem, 635—848. îhidem, 448—449. ît; îhidem., 531—548. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 333 tenent din a cui poruncă fac toate acestea, conducătorul lor i-a răspuns că din porunca împăratului,. de la care au şi carte. Dar nu a arătat-o. Mai mult, în porunca lor stă să nimicească pe toţi nobilii Ungariei, să le prade castelele, averile, vitele, să le pustiască cu foc ; dregătorilor şi oficiilor împărăteşti ei le dau pace, ceea ce e unguresc însă omoară, taie. Spun că vreau să meargă pînă la Arad şi că vor pustii tot ce le cade în cale 3/. Devastară casa parohială şi cea domnească, cele trei grajduri, şo-proanele, grînarele, măieriştea ; şura domnească plină cu fîn, cu grîu, berăria domnească, velniţa de rachiu ; clădirile toate le-au spart cu securile. Prăzile le-au dus cum au putut, cu braţele, cu carele, şi-apoi au prefăcut tot ce a rămas în cenuşă. Sparseră pivniţa, sparseră şi vărsară buţile cu vin, cele 150 de vedre de vin nobil (generoşi vini) de Miniş, cele 50 de vedre de sylvorium. Tăiară 27 de porci domneşti, pe care i-au dus încărcaţi pe trei care. Din parcul de animale sălbatice, fiarele parte le sloboziră, parte le tăiară. în grădină tăiară şi pomii. Devastară, arseră a treia zi şi sera (domus vitraria) cu 300 de lămîi17 18. „Eu într-adevăr nu mai am nimic de temut — scrie mai apoi (26 noiembrie) Andrei Forray vicecomitelui din Bihor — tot ce am ciştigat din tinere^ tele mele începînd prin muncă şi pe cale dreaptă am pierdut. Numai viaţa şi pămîntul mi-au rămas, dar nici viaţa nu-mi rămînea dacă in aceste două luni din urmă, de cînd am scăpat din mîinile tâlharilor, prin deosebita milă a lui Dumnezeu, nu m-aş fi ferit de calea Săvîrşinului, căci împrejurările erau aşa ele complicate, incit nici unul din familia mea nu putea să fie acolo şi rog pe Dumnezeu să ferească pe toţi onorabilii cunoscuţi şi cunoscute din părţile de acolo de o asemenea nefericire şi de furia românilor^ I9. Au fost arse aci şi alte clădiri domneşti, cele ale meseriaşilor catolici, casele oricăror catolici şi meşteşugari, nemţi, unguri, care au scăpat cu fuga în pădure. Prădară, dacă e adevărat, şi oficiul de sare din Săvîrşin, doar casa a fost salvată, Banii erariali ar fi fost duşi pentru mai mare siguranţă în Valea Mare, peste Mureş, în Banat. Negustorul armean din Gherla, Alexandru Kristoff, se plînge Comisiei că tocmai pe cînd Săvîrşinul ardea, trecea cu căruţa cu caii lui spre Transilvania, cu 12 măji de peşte uscat, în valoare de 189 florini. Aci locuitorii din Săvîrşin l-au despoiat şi de peşte şi de căruţă, care valora şi ea 12 florini 20. Prădară parohia romano-catolică, arseră matricolele, socotelile bisericii, cărţi, obiecte de cult. Spărgînd uşile, intrară în biserică, distru- 17 Notarul losif Szalay către judele nobililor, Căpîlmaş, 7 nov. 1784. Ibidem, I, 40—41. Şi scrisoarea lui losif Balogh din aceeaşi zi de 7 nov., I. Boroş, Rapoartele vechiului judeţ Caras şi alte informaţiuni despre revoluţia lui Horia, în „Analele Banatului", IV, ian.-mart. 1831, p. 93—04. 18 Arh. Comisiei, I, 40—41, 448—449, 460—471, 500—506, 531—548, 661—663 ş.a. V. şi ascultările ţăranilor din arhivă. 19 Citat de Densuşianu, p. 227—228. 20 Arh. Comisiei, I, 93—96, 436. 334 RASCOALA LUI HOREA seră, sparseră sau tăiară altarele, baptisteriile, orga, ceasul din turnul bisericii lăsînd toată biserica pustie21. Prădară odăjdiile, vasele sfinte. Tănase Alexa din Petriş risipi pe pămînt şi călcă în picioare sfînta eu-charistie. Unul, Avram Aranyos (Arieşanu ?), în batjocură îmbrăcă odăjdiile preoţeşti, astfel înveşmîntat sălta şi striga pe uliţă, bea cu potirul şi închina cu alţii. N =au lăsat în pace nici morţii din cripte, i-au aruncat afară 22. Scriptele remarcă mai multe nume de conducători, căpitani, căprari, de răspînditori ai poruncii împărăteşti, nume de mai activi la distrugeri, la incendieri. Remarcă pe Ursu Ribiţa din Cerbia, cel care se remarcase şi în răpirea vicecomitelui Andrei Forrav. Striga că e porunca împăratului să ardă bunurile domnilor pămînteşti, cine nu vrea să o facă îi vor arde casa răsculaţii care vin, sau cine nu dă foc va fi omorît şi casa îi va fi arsă. Cu soţul său Toma Nicula din Sălişte erau socotiţi conducători şi căpitani. Remarcă pe Tănase Alexa din Petriş, el era căpitanul îmbrăcat în haine domneşti — mărturiseşte Ursu Ribiţa. El s-a remarcat şi în prădarea ungurilor şi a bisericii. Pe Popa Gheorghe din Corbeşti la care s-au găsit multe lucruri din biserică. De asemeni pe Ion Ianc judele din Temeşeşti, care instiga la stirpirea nobililor şi a tuturor ungurilor. Ba a auzit şi că Horea a venit cu mulţimea de oameni să stingă neamul unguresc şi în locul lui să aşeze nemţi. Pe judele Să-vîrşinului Gheorghe Rrănişcan, pe juratul tîrgului Tripa Grozav, pe haiducul domnesc Ion Lâpădat. Pe judele domnesc din anul trecut al lui Forray cel tînăr, Ion Tămaş, care adusese vestea că în Arad a venit poruncă de la împăratul ca nobilii şi dregători: oraşului parte să fie nimiciţi, parte să fie trimişi în captivitate la Timişoara, care ceruse pentru sine un cal de poştă, şi încins cu sabie, vestea, suflînd dintr-un corn de poştă, porunca împăratului să ardă toate clădirile domneşti. Pe Ion Vane, şi mergea înainte, aci şi în Vama, Vărădia, Govăzdia, cu cuşma cu ciucuri, înarmat cu puşcă şi sabie din pradă, 3unind din corn de poştă, ca un crainic al poruncii împărăteşti. Pe haiducul domnesc Stoica Oacheş, pe Stoian Iova şi pe alţii. Unii au fost văzuţi cu cruci de argint pe piept, luate din casele celor prădaţi. Porunca împăratului, o ştiu mai mulţi, e adusă de Horea. Ion Lăpădat răspunde că cei veniţi spuneau nu numai că e porunca împăratului, dar că îi urmează împăratul însuşi cu 300 de soldaţi şi cu două steaguri23 24. Acelaşi Ion Lăpădat mărturiseşte că popa din sat le-a zis ce faceţi ? Strigînd ei că e porunca împăratului, popa le-a răspuns că împăratul n-a poruncit de acestea, îi va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu în zece zile. La cele ce Petru An-ghel a şi lăsat lucrurile prădate lingă biserică, iar popa, adunîndu-le pe toate înaintea uşii, le-a dus apoi în sacristie 2\ Altfel deputăţia comitatului încredinţată cu ascultările afirmă că judele nou al Săvîrşinului, Iaoob Orb, a fost singurul din neamul românesc care a apărat pe fugarii 21 Protocolul parohiei romano-catolice din Săvîrşin, la Nicolae Edroiu şi Petre Iambor, Sâvîrşinul în timpul răscoalei lui Horea, în „Apulum“, VII/I, 1968* p. 574. 22 Arh. Comisiei, I, 460—462 si altele. 23 Ibidem, I, 531—548, 061—663, 667—669, 677—680, 635—686 şi altele. 24 Ibidemt 677—680. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 335 catolici şi s-a ţinut la o parte, negăsindu-se la el nici un lucru strein, pentru ce l-a şi pus provizoriu jude ^ La prăzile din Săvîrşin au venit şi din Petriş, Sălişte, Ilteu, Toc, Hălăliş, Vineşti, Roşia, Temeşeşti şi din alte sate. In Vineşti (Vama) au prădat capela sau biserica, catolicii au fugit în pădure. Au ars crîşma domnească. După ce au văzut cele întîmplate la Săvîrşin. judele de aici David Toader a vestit şi aci că toţi trebuie să facă aşa, căci e porunca împăratului să o facă — mărturiseşte Mihai Marian din Vineşti25 26 *. în Hălăliş, sat al familiei Forray, au ars crîşma domnească. In Vărădia, care era a familiei Kaszoni, au prădat casa domnească, grajdul, şura (horreum), crişma, casa vămii 21. Mihail Mir, din Hălăliş, cel care fusese trimis de provizor să iscodească ce fel de oameni sînt cei care au pus foc în Zam, Petriş, Ilteu şi Toc, l-ar fi văzut pe conducătorul cu care răsculaţii au venit din Transilvania ducînd în frunte o cruce de aur (!) (cru-cern auream praeferat). El, Mir, îşi zicea căprar, porunca venită din Transilvania însă —- spune că a dat-o Ion Vane din Hălăliş 28. De fapt se întorsese şi el în frunte strigînd aceeaşi poruncă a împăratului. Gheorghe Oacheş din Hălăliş mărturiseşte că Ursu Ribiţa a zis : „nemţii şi românii rămînem, pe unguri însă pe toţi să-i nimicim44 29. Şi în Vărădia judele Ion Vane, care şi el îşi zicea căprar şi avea puşcă luată, de la domnul Andrei Râcz, aşa i-a vorbit lui Ion Tămaş din Săvîrşin : „Iată e porunca împăratului ca toate bunurile nobiliare să le ardem şi pe toţi nobilii şi ungurii să-i omorîm, care toţi în toată ţara trebuie să piară. Dacă nu o faceţi împreună cu noi, împăratul vine din urmă cu mare mulţime de oaste şi în această noapte sosind în Ilteu, pe toţi care nu vor face-o, împreună cu copiii şi soţiile lor prin sabie îi va nimici. Ion Tămaş întrebat la interogatoriu de ce n-au omorît pe nobilii şi ungurii care le-au căzut în cale, cum le era porunca, răspunse : „A fost gîndul nostru, al tuturor, dar nimeni nu ne-a mai căzut în mînă, căci toţi se împrăştiaseră“ 30. Faptele din Vărădia le relatează vameşul de aci, Iosif Kiss. Venind spre seară răsculaţii din Săvîrşin, împreună cu cei din Vărădia, mai întîi David Gula şi Ion Dehelean au pus foc clădirilor, au alungat pe paznicii domneşti, după care toţi locuitorii, împreună cu cei veniţi, cu femei, cu copii au prădat şi au cărat tot ce au putut, au luat parte la arderi, pînă «cînd nimic n-a mai rămas nici domnesc, nici de ale catolicilor. în sfîrşit, fiul lui Coşpendea din Hălăliş a aprins şi coşerele pline cu porumb care rămăseseră nelovite de furia răsculaţilor. Pe el Ion Dehelean l-a căutat de moarte, i-a pus puşca în piept ameninţîndu-1 să nu caute să fugă sau să scape. A fugit la protopopul locului. Protopopul Zaharie Popo-vici l-a pus să-şi înoade părul după obiceiul popilor români, să intre în biserica românească, să îmbrace veşminte popeşti, să facă mărturie de 25 Ibidem, 472—475. 2t5 Ibidem, 654—655. 27 Ibidem, 448—449. 26 Ibidem, 520—525. 29 Ibidem, 690. 30 Ibidem, 520—525. 336 RASCOALA LUI HOREA credinţă după rit schismatic. Schimbat în popă tînăr, îl făcu un fel de dascăl. Altfel nu poate promite — i-a zis el — să-l poată scăpa din mîinile răsculaţilor. Unii au prădat aci şi mărfurile unui negustor, pe care trebuia să le ducă în Transilvania şi pe care, pentru că i s-a rupt carul, a trebuit să le depună în Vărădia, cel păgubit socotindu-şi pagubele la 2 000 florini 31. Tot districtul Vărădiei era acum în picioare. Să i se frîngă capul — mărturiseşte Toma Micula din Sălişte — dacă a fost în tot districtul Vărădiei, fie bărbat, fie femeie, fie copil care să nu fi luat parte, toţi au. făptuit deopotrivă, cu atît mai mult cu eît juzii au dat poruncă în numele împăratului, ei au îndemnat pe locuitori, ei i-au împins. Singura deosebire a fost că unii ău luat parte la arderea mai multor clădiri şi au cărat mai mult, alţii la mai puţin şi au cărat mai puţin, altfel a fost părtaş şi unul ca şi altul32. în Giuliţa au ars crîşma domnească şi moara cu două roţi 33. Cel care îndemna şi aici era judele satului. în Govojdia (azi N. Bălcescu), care era a aceleiaşi familii Kâszonyi, au prădat, ars casa domnească de lemn, crîşma şi. fînul domnesc. Judele satului aci s-a purtat bine — constată ancheta comitatului — dar lovit cu securea de tîlhari a fugit 34. Ion Tămaş, fostul jude al Săvîrşinului, venind în frunte călare, încins cu sabia inspectorului din Vărădia, vestind mereu sunînd din cornul de poştă porunca împăratului, cu mîinile lui puse foc casei din Govojdia 35. Judele din Baia. Antonie Medan, mărturiseşte că şi el împreună cu locuitorii satului au dat foc crîşmei, că aceasta le-au poruncit-o pandurii comitatului care obişnuiau să strîngă darea 36. Judele Anghel Rus din Baia, ascultat, răspunde că doi panduri au zis că meargă unde va fi foc şi aşa s-au dus din fiecare casă dacă nu doi cel puţin unul, s-au dus astfel toţi în Slatina. Aci au scos vinul din pivniţă şi l-au dat poporului. Au prădat, au ars apoi totul afară de grîu37. Judele din Rătuţa, Dumitru Vespe (scris în ascultarea lui Despot !) era şi el crainic al poruncii împăratului38. în Căpruţa, tot a domnului Kâszonyi, au prădat şi ars crîşma, grajdul şi moara 39. Erau aci la pradă, la arderi, locuitorii din Lupeşti, Stejar, Vărădia, Giuliţa, Hălăliş, Vineşti, Govojdia, Bătuţa40. Judele, Toma Ususan, ar fi putut opri cea mai mare parte a devastării — constată cercetarea oficială — dar n-a vrut, mai bine a dat poporului toată îngăduinţa. Costa Căpruşah, fost pandur al comitatului, neputînd prinde toţi peştii din piscina domnească, spărgînd stăvilarul le-a dat drumul în rîu (în Mu- 31 Ibidem, 527—530. 32 Ibidem, 507—513. 33 Ibidem, 448—449. 34 Ibidem, 472—475. 35 Ibidem, 464—471. ^ Ibidem, 692. 37 Ibidem, 699. 38 Ibidem, 531—548. 3U Ibidem. 448—449. 40 Ibidem, 701—703. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 337 reş) 41 42. Giurca Abrudan din Căpruţa la ascultarea făcută de Comisie, întrebat fiind ce a îndemnat poporul la săvârşirea răului, a răspuns că s-a zis că însuşi împăratul ar veni. El îi rugase — spune el — să nu ardă şi moara, căci le e de lipsă şi lor, chiar şi dacă vine împăratul, dar nu l-au ascultat, i-au pus foc şi morii 'l2. De la acţiune nu lipsiră nici cei din Dumbrăviţa, Monoroştia 43. în Bîrzava, tot a domnului Kâszonyi, fură prădate, arse casa domnească, crîşma, velniţa de rachiu clădită din lemn : toate băuturile au fost parte băute, parte vărsate 44 Au ars şi porumbul şi finul45. Şi aci e acuzat mai ales iudele satului. Stan (sau Stănuş) Muntean46. Precursor fu şi aci suflînd din cornul de poştă Ion Vane47 48. Gheorghe Berar din Bîrzava a aprins moara domnească (poate cea din Căpruţa *). împotriva cererii ţăranilor chiar43. Pe jude l-au stîrnit —spune el — doi cneji, Ion Vane din Giuliţa şi Toma Ususan din Căpruţa să meargă cu răsculaţii, altfel toate ale lui vor fi arse — se apără el49. Erau şi în Giuliţa şi Bîrzava mulţi din părţile Săvîrşinului, din Hălăliş, Vineşti, Săvîrşin, Vărădia, Stejar50. In Conop, ţinînd de familia Torok, au fost prădate, arse, casa domnească de lemn, casa de crîşmărit, grajdul, velniţa de rachiu, moara, vreo 50 de căpiţe de fîn, 2 coşere de porumb 51. Crîşmarul Ladislau Sty-chovits din Conop, ascultat, mărturiseşte altfel faptele : Ia 8 noiembrie noaptea trei români, unul din Lalaşinţi din Banat, altul din Căpruţa, al treilea necunoscut de el, după ce au băut toată noaptea la doi români din Conop, dimineaţa împreună cu iobagii, adunaţi au prădat mai întîi grajdurile şi căminul domnesc, iar după aceea casa şpanală şi au dat foc la toate. Pe urmă fînul şi porumbul aşezat în afară de sat mai întîi le-au cărat în cea mai mare parte, apoi le-au ars52. Şi aci judele lancu Cheîmăgan, în loc să liniştească, cum era dator, poporul răsculat, împreună cu fratele său jubiiînd de bucurie l-a lăsat, i-a îndemnat să prade, să ardă tot ce a fost domnesc în Conop, prădînd şi ei. Venise la el şi judele din Bîrzava să-i spună că e porunca împăratului să taie pe toţi nobilii unguri şi pe catolici (aici ungurii nu erau protestanţi) 53 Porunca a venit în Transilvania, să meargă şi să ardă, care nu va merge i se va aprinde casa din patru părţi — mărturiseşte la ascultare Chel-măgean Juc din Conop 54. 41 Ibidem, 464—471, 700. 42 Ibidem, 701.—703. 42 Ibidem, 695—696. 44 Ibidem, 448—449. 45 Ibidem. 708—709. 46 Ibidem., 464—471. 47 Ibidem. 48 Ibidem, 531—548. 49 Ibidem, 693. 50 Ibidem, 698. 51 Ibidem, 448—-149. 52 Ibidem, 492—493. Ibidem, 464—471. 54 Ibidem, 710—711. 22 — C. 320 338 RĂSCOALA LUI HOREA în Odvoş au devastat, au ars casa pro vizor ală a domnului Forray, crîsma mare, grajdul de 44 de cai capacitate, şopronul de care sau ^căruţe, stogul de fîn, şura sau hambarul plin de grîu 55 *. Printre primii acuzaţi şi aci e judele satului, Pascu Spătan. Şpanul domnesc a încercat să-l înduplece să nu creadă zvonul mincinos că e porunca împăratului să piardă pe domnii pămînteşti unguri — se spune în cercetarea comitatului — ci mai bine să îndemne poporul, dacă ar veni străinii, să apere clădirile, atît pe cele sacre, cît şi pe cele profane. El însă, după mărturia judelui părţii nemţeşti a satului, a ridicat toiagul dînd semn pentru nimicirea crîşmei şi a casei şpanale. Şpanul altfel a plecat în executarea poruncii s-au remarcat şi alţii din Odvoş, ca Gruia Doboştean fostul jude al Odvoşului, foştii haiduci domneşti Toader Crişan şi lancu Crişovean şi alţii, care s-au înverşunat la spargerea porţilor, la punerea focului, la împărţirea băuturilor. Iova Doboştean de două ori a încercat să pună ioc bisericii catolice din Odvoş, preotul franciscan căzîndu-i în genunchi l-a rugat să o cruţe, aşa s-a întors. Toader Crişan a tras cu sila o bute de vin depusă la un locuitor german, pe oare i-a sfătuit să fugă, altfel fără îndoială îl lovea cu securea ridicată, cu care ameninţa. Fostul haiduc domnesc, lancu Crişovean, se arăta tare pornit împotriva catolicilor, blestema pe unguri, a început să prade împreună cu Iova Doboştean biserica catolică50. După relatarea din ziarul „Magyar Hirmondo“ şi nemţii din Odvoş numai cît nu s-au făcut şi ei rebeli. Dar un biet preot laugustan al lor jDrieepîndu-se mai bine decît credincioşii săi la poruncile regeşti, le-a cerut să nu înceapă nimic pînă cînd nu-l arată lui acea poruncă împărătească. La ceea ce ei i-au adus un calendar cu litere roşii din 1782, pe care i-1 prezentară cu mare cinste ca fiind porunca împăratului. Preotul mirat, începu să le ridice de pe ochi vălul năuciei şi neştiinţei ; altfel şi .ei ar fi fost părtaşii acestei răscoale 57. în Milova vecină, în care erau de asemenea şi nemţi şi se găsea mina sau topitoria de aramă, au ars crîsma camerală. I-a dat foc acelaşi .Chelmăgan Juc din Conop 58. Ajunşi în satul cameral Şoimoş, au devastat şi aci erîşma camerală ^domnească, dar n-au mai ars-o. Notarului, spărgîndu-i lada, i-au luat 150 sau 190 de florini din banii de dare. Cum au dat cu securea să-l lovească, dacă nu s-ar fi sucit fără îndoială era şters din rîndul celor vii. E acuzat de acestea acelaşi jude al satului Odvoş, Pascu Spătan. De asemenea Chelmăgan Juc, care conducîndu-i asupra satului, în drum a tăiat, în blasfemii împotriva lui Chri&tos şi a domnilor catolici crucea cu crucifixul59. Radna era şi ea în alarmă. în 9 seara s-au tras clopotele de> alarmă60. Dar răsculaţii n-au venit asupra ei. Au tăbărît însă asupra crîşmei din Şoimoş numai la o bătaie de puşcă de Radna, Erau după 55 Ibidem, 448—449. 50 Ibidem, 448—449, 484—471. 57 „Magyar Hirmondo*, 1784, nr. 804. 58 Arh. Comisiei, I, 93—96, 531—548. &y Ibidem, I, 88—92, 464—471, 531—548, 706—707, nr. 127 (1037—1038), m (9 nov.). Arh. Comisiei, I, 68. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 33$ unii la vreo 200, după alţii la vreo 70—80, ba după unii numai la 30—40. Poate în noaptea aceasta vor năvăli şi în Radna. Dar aici toţi sînt pregătiţi de apărare, înarmaţi, judele nobililor Dezso toată noaptea a patrulat prin satele vecine61 — ne informează un alt act. Apărînd o unitate militară din regimentul Wurttemberg, avîntul ţărănesc se curmă aci. Focul se propagase cu iuţeală din sat în sat. Un sat a răsculat pe altul, ţăranii dintr-un sat au prădat în satul următor. Sau cum afirmă unul din juzii nobililor din Timiş, Adam Deseo. Cei din Zam au ars casele Szalbek din Petriş, cei din Petriş au prădat în Ilteu, cei din Ilteu în Toc, cei din Toc în Săvîrşin, cei din Săvîrşin în Vărădia, cei din Vără-dia în Căpruţa, cei din Căpruţa în Bîrzava, cei din Bîrzava în Conop, cei din Conop în Odvoş, cei din Odvoş, cu cei din Conop şi unii din Bîrzava în Şoimoş, de unde (intervenind armata) n-au îndrăznit să meargă mai departe şi s-au împrăştiat. Spuneau că au porunca împăratului să nimicească pe toţi nobilii şi toate averile lor. căci împăratul nu vrea să aibă nici un nobil, pe lîngă aceasta că conscripţia (e vorba de recensămîntul început) nobilii domni pămînteşti au poftit-o numai spre apăsarea iobagilor62. Spaima, confuzia la acest prim şoc şi aici e mare. Faptele lasă loc mare colportării, imaginaţiei, zvonurile devin realitate. Raportul militar din Radna din 11 noiembrie al căpitanului de cavalerie Fiirstenberg dă amănunte reale asupra întâmplărilor din jur. Cu deosebire asupra spargerii crîşmei din Şoimoş, asupra comportamentului juzilor care transmit porunca împăratului de la unul la altul. Judele din Conop mai adăuga la porunca împăratului, dată de el, şi că în urmă vin patru ofiţeri (!) cu aceeaşi poruncă. Fapte, cunoscute, ale ţăranilor, prădarea numai a bunurilor nobiliare, cruţarea bunurilor împărăteşti. Cei arestaţi se apără că dacă n-ar fi crezut că e porunca împăratului ei n-ar fi făcut nimic 63 64. După o altă scrisoare din Radna, din 12 noiembrie, căpitanul Fes-tenberg (!) luînd trei oameni, i se mai alăturară Sigismund Edelspacher cu un slujitor al său, inginerul Cziillo cu slujitorul său şi comisarul Hen-dry cu 10 husari şi plecară cu toţii spre Şoimoş. Făcură recunoaşterea Milovei care mai ardea încă şi Odvoşului, unde răsculaţii arseră patru clădiri domneşti. Urmărind pe fugari aceşti domni au împuşcat unul şi au luat prinşi vii 10, pe care i-au dus la Arad <54. Conducătorii răscoalei ar fi primul Iulius Salis, al doilea Sofronie, un nobil român din Transilvania, al treilea Horea cu cei trei fii, tot din Transilvania. Tatăl celor trei fii ar fi fost rănit mortal la Hălma-giu, iar fiii s-ar fi îndreptat cu o parte din ţăranii răsculaţi spre Ora- 61 10 nov. Arh. Comisiei, I, 69—71. 62 Ibidem, I, 93—96. O expunere a faptelor din comitatul Arad a făcut Alexandru Mârki, Aradvârmegye is Arad szabad kirâly vâros tdrtenete, voi. II, partea a Il-a, Arad, 1895, p. 431—446, capitolul „H6ra lâzadâsa Aradban". 63 Arh. Comisiei, I, 100—102. 64 Kurze Geschichte der Rebellion in Sieberibiirgen, Strassburg, 1785, p. 29 340 RĂSCOALA LUI HOREA dea. Un chirur*g dezertat de la conducătorul Salis ar fi spus că tatăl celor trei fii ar fi fost dus la Peştin(!) (Petriş ?) în comitatul Arad65. Şi vicecomitele Nicolae Puji, scriind din Deva în 10 noiembrie ştie că ducele şi seductorul plebei răsculate ar fi un german în haine „splendide^ cu stea de aur în piept, oare e poate Salis, cel urmărit şi un oarecare seductor şi conductor, locuitor în Cîmpeni, cu numele Horea66. Judele nobililor, Andrei Szuka, scriind din Făget la 12 noiembrie, a aflat din auzite că în fruntea răsculaţilor ar fi Salis şi Horea, primul un dezertor din armata generalului Preiss, al doilea un protopop degradat din Transilvania 67. Apare şi în raportul din 14 noiembrie a maiorului Stojanich. După relatarea caporalului Bartoss în capul răzvrătirii un supus al domeniului Zlatnei, Horea, cu Salis şi desigur şi alţi oameni necunoscuţi, sub felurite uniforme, şi nume, ca cel sub nume de Popersky68. Numele lui Salis circulă de acum obsedant în scripte. PE VALEA STREIULUI. ÎN ŢARA HAŢEGULUI Valul răsculaţilor desprins din valea Mureşului care o luă spre sud, pe valea Streiului în sus, spre Haţeg, în 7 noiembrie lovi curţile nobiliare care- i căzură în cale. în Bîrcea Mare devastară casele, bunurile lui Petru şi Ludovic Bart-sai. în Bîrcea Mică casa contelui Samuil Gyulay. îi arseră şi recolta 1. Anton Cseh, dregătorul moşiilor sale din comitatul Hunedoarei, spune mai apoi că bunurile slăpînului său din Bîrcea Mică au fost prădate mai mult de grănicerii din Bîrcea Mică şi din Gris tur, dar şi de iobagii din Bîrcea Mare, Săuleşti, Sîntandrei, Sîntuhabn. Mai mult de iobagii altor domni decît de ai stăpînului său 2. Dacă nu cumva caută să-i acopere. în Almaşul Mic devastară pe Iosif Busa, căruia îi mai făcură pagube şi în Rus şi Sînpetru. în Peştisul de Jos distruseră curtea şi casa secretarului gubemial Ladislau Tun. Prădară curţile lui Valentin Szilvâsy şi Samuel Vâsârhelyi, a soţiei lui Mihail Valia, casa preotului reformat, în Peştişul de Sus curţile lui Sigismund, Gheorghe, Petru, Ladislau Mak-rai şi ale altora. în lista pagubelor apar şase 3. în Buituri devastară, arseră grădina, via lui Nicolae Kenderessy 4. în Simeria prădară curtea şi casa contelui Gheorghe Bânffi, precum şi curţile şi crîşmele lui Ludovic şi Sigismund Rartsai, arzîndu-le şi recolta 5. Casele contelui Gheorghe Bânffi, casa vămii sale de la podul mare de peste Strei le-au făcut de nelocuit — relatează inspectorul moşiilor (;5 Arh. Comisiei, I, 110—131. 66 Cane. aul. Trans., 13278/784. 67 Arh. Comisiei, I, 126—128. 68 Cane. aul. Trans., 13992/784. 1 „Torteneîmi Târ“, 1901, p. 19. 2 Arh. Comisiei, I, 140—141. Ibidem, V. şi „Torteneîmi Târ“, 1901, p. 19—20. I „Torteneîmi Târ“, 1901, p. 20. > Arh. Comisiei, nr. 683. „Torteneîmi Târ“, 1901, p. 18. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 341 sale. Au distrus ori au cărat tot ce s-a găsit. Au dus 120 de vedre de rachiu. Au dus şi vin, dar cea mai mare parte a buţilor le-au spart, de după plecarea lor se putea umbla în vin pînă la genunchi. Dregătorul ' ca să-şi scape viaţa a fugit — relatează Guvernului Francisc Margai, inspectorul moşiilor contelui0. După lista comitatului mai prădară aci curţile, crîşmele lui Ludovic şi Sigismund Bartsai. In Biscaria prădară curtea generalului Francisc Gyulav. In Totia prădară pe Sigismund, Be-niamin şi A dam Ferencz 5 * 7. în Băcia prădară pe Samuil Komlosi. în lista pagubelor apar patru păgubiţi, plus biserica şi preotul reformat8 *. în Batiz curtea şi casa baronului losif Nalâczi mai întîi le-au devastat apoi le-au incendiat La Sîntămăria de Piatră cu pagube mari e înscrisă văduva contelui Ignatie Bornemisza. Lista pagubelor numeşte cu casa şi recolta devastată şi arse pe comitete suprem al comitatului, baronul Ioan Bornemisza i0 *. Uciseră aici, cu bîtele, pe provizorul lui, pe Ştefan Tom-poş41 şi-i devastară bunurile. în Streiu (Zejkfalva) devastară, arseră curtea şi casa lui Andrei Zeik. De asemeni măieriştea urmaşilor lui Ioan Zejk. Prădară biserica reformată şi pe preotul ei12. în Strei-Sîngeorz e devastată, arsă curtea, casa lui Adam Barcsai. Păgubiţi aci văduva lui Samuil Zejk, Valentin Noptsa şi alţi doi. în Valea Sîngeorzului căzură victime bunurile lui Sigismund Buda, ale văduvei lui Ladislau Budai şi ale fiicei sale Agneta, ucise amîndouă 13 *. In Chitid prădaţi, arşi mai mulţi, Andrei Nalâtzi senior, Adam Sza-bo, Paul Herczeg, Alexandru Vitan, Ioan Balika, Ioan şi Ştefan Bâgya, r* Sigismund Bugvul, urmaşii lui Beniamin Henter, Ştefan Iancso. Fu prădată biserica reformată şi preotul reformat Ioan Soiyom. Lista pagubelor înregistrează şi alte două nume. Mai afirmă că au fost ucişi aci ■soţia lui Adam Szabo cu copiii şi fiul mai mare al lui Andrei Nalaczi v~. în acelaşi timp, de la Orăştie încolo, în Orăştioara de Sus prădară curtea lui Adam Barcsai, în Bucium pe a haronesei Orban, în Ludeşti pe a contelui Grigore Bethlen senior, în Ocolişul Mic arseră şi pustiiră cu totul hanul lui Samuil Gyulay, împreună cu vinul şi rachiul dat spre crîşmăritlS. în lista pagubelor mari apar în Ludeşti Grigore Bara, în Bucium Ştefan Sebesi16. Prăpădul fu mare în Bretea Ungurească şi Bretea Românească. în cea Ungurească pagube mari suferiră baronul losif Bornemisza, în Bretea, Călanul Mic şi încă un sat. Nicoîae Kendeffi în Bretea şi Rîu de 5 Kemeny, Hora Porhada 1784 p. 501—502. 7 Arh. Comisiei, nr. 683. îbidemt în lista comitatului încă un nume. 9 îbidem. Şi „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 18. 10 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 18. 11 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 71 ; Mike, Az Olâhokrol, p. 107. Aci e numit losif Tampos. Iar în Lista pagubelor apare văduva lui Andrei Tâmp os. Arh. Comisiei, nr. 683. 12 Arh. Comisiei, nr. 683 ; „Tortenelmi Târ“, 1901, p, 18. îbidem. In lista din Tortenelmi Târ“ şi Ladislau Sombori. Vi Arh. Comisiei, nr. 683. Lista comitatului şi „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 19. în lista celor ucişi aceştia nu apar. Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 65—71. 15 Arh. Comisiei, I, 140—141. 16 îbidem, nr. 683. 342 KÂSCOALA LUI HOKEA Mori. Mai suferiră soţia lui Alexe Kendeffi şi Volfgang Csongradi. Pagube mai declară aci Francisc Zajzon şi văduva lui Iosif Moga. în Bretea Românească numărul celor înscrişi pe lista pagubelor se ridică la 18, plus biserica reformată. Printre nume şi al preotului reformat şi al văduvei preotului decedat. Cu pagube mai mari apar văduva lui Adam Kern, George Szilvester, văduva lui Benedict Turi, Gabriel Nalâczi. Cu cele mai mari sînt înscrişi succesorii lui Nicolae Mara. Printre restul păgubiţilor Valentin J or dan sau Alexandru Bâlint, văduva lui La-dislau Tordai, Iosif Tompos, Cristina Bobik, loan Kenda, Matei Motok şi alţii17. Ucis în Bretea Română cancelistul Iosif Makra i8. în Covragiu fu devastat Francisc Farkas 19. Diarium-ul reţine însă şi o excepţie, curtea lui Nicolae Mara din Bretea, ai cărui iobagi credincioşi nu numai că nu l-au prădat, dar au îndrăznit să se şi împotrivească năvălitorilor ; postîndu-se în faţa porţii cu multe arme încărcate, nu le-au îngăduit nici să atace, nici să prade nimic20. Lista pagubelor însă arată contrarul, dacă succesorii sînt ai aceluiaşi Nicolae Mara. în lista comitatului printre prădaţii din Bretea Română chiar el, Nicolae Mara. în cercul Haţegului. în Cinciş prădară, arseră în parte casele lui Andrei, Ladislau şi Ludovic Csolnakosi21. în Ruşi prădară pe Andrei, Samuil, Iosif Buda, casele fiilor lui Csongradi şi loan Budai. în lista comitatului şi Csongrâdi. în lista pagubelor şi Clara Harsânyi22. în Bă-ţălar prădară pe Daniel şi Iuliana Toplicza, pe văduva lui Moise Vâdas 2-j. în Sîntămăria-Orlea loviră castelul lui (văduvei lui) Samuil Kendeffi şi pe al văduvei lui Mihail Kendeffi. După lista pagubelor şi pe al soţiei lui Alexe Kendeffi. Mai întâi le-au prădat apoi le-au pus foc. O „descriere" a răscoalei spune că aci curtea contelui Kendeffi n-au reuşit nici cum să o aprindă, dar au ruinat-o, iar pe celelalte curţi le-au pustiit cu foc. Ba că printre primii la pradă erau soldaţii din Haţeg, care au dus pentru ei, pentru strajemeşteri, pentru căpitani şi ceilalţi ofiţeri cu butoaiele vinul de struguri stafidiţi (aszszuszolo bor)24 25. Diarium-ul însă ştie că frumoasa casă a contesei Alexe Kendeffi acoperită fiind cu ţiglă nu o putură aprinde uşor. Năvălind atunci în cămara de bucate luară şi suiră în pod slăninile, vreo 60 (!), aşa au aprins şi ars casa ^ Prădară pe preotul reformat şi făcură ceva pagubă şi bisericii reformate. 17 Ibidem, nr. 683. In lista comitatului din „Tortenelmi Târ“, p. 19, în amîn-două satele 18 nume de prădaţi. Faţă de lista pagubelor unele nume lipsesc, altele se deosebesc. într-o altă listă văduva „notarului tractual“ Samuil Văsârhelyi, Mike, Az Ol&hokrol, p. 107. 18 Kemeny, Horo Porhada 1784, p. 71. 19 Arh. Comisiei, nr. 683. 20 Caietele, IV, p. 26. 21 Arh. Comisiei, nr. 683. 22 Ibidem, „T6rt<§nelmi Târ“, 1901, p. 18. 33 Arh. Comisiei, nr. 683. în lista comitatului încă două nume... 24 Paraszt Had ieirâsa. Arh. Istorică, Ms. miscelaneu, p. 86. 25 Caietele, IV, p. 27. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 343 în Sălaşul de Sus fu devastat Isac Mara. Lista comitatului, spune că aci Dionise Mara s-a îmbrăcat în haine româneşti ca să nu fie recunoscut. L-au recunoscut însă şi a trebuit să se răscumpere cu 50 de florini. Dar apoi totuşi l-au omorît26. în lista celor ucişi totuşi nu apare, în Ruşor prădară pe Elisabeta Russori şi pe Ludovic Kenderesi, pe urmaşii lui Samuil Kenderesi, în Rîu Alb pe Avram şi Adam Bâlint, Ştefan Hertza, Sigismund Bâgya, Francisc Bâgya, soţia lui Baltazar Hertza. în Galaţi făcură pagube mari văduvei lui Andrei Budai şi succesorilor lui Nicolae Mara. Mai devastară aci pe Gaspar Petrik, pe Matei Hernye. De asemeni biserica reformată şi pe preotul reformat Paul Szaraz. în lista cealaltă mai apare şi Iosif Buda. Le-au prădat casele, le-au ars recolta 27. Aci uciseră pe văduva lui Ladislau Buda cu fiica sa Agneta 28, pomenite înainte. Gaspar Petrik de Ponor se plînge că bunurile din Galaţi ale familiei Kendeffi, ţinute de el în arendă, au fost prădate de ţăranii din Galaţi şi de grăniceri, anume 50 de care de fîn, 2 care de linte, vreo $ care de porumb, căldarea de rachiu în valoare de vreo 50 florini şi alte multe lucruri. în Baru Mare, unde s-a aşezat pe partea soţiei sale, satul fiind jumătate grăniceresc, a venit la el chiar judele grănicerilor cu mai mulţi soldaţi, l-a chemat afară din casă şi i-a poruncit să iasă din sat căci a venit poruncă aspră că toţi ungurii şi nobilii trebuie să piară. Ba unde ar fi ascuns copil de ungur sau de nobil, fie copilul şi numai de trei zile, întreg acel sat să fie ars. A instigat şi pe vecini să nu-i primească nimic din bunurile sale în casele lor, zicînd să le ducă în pădure sau unde ştie. Grănicerii nu doar să-i oprească, ba i-au instigat la pradă. Doi grăniceri i-au şi arat şi semănat în timpul rebeliei două pămînturi, în nădejdea că el a pierit29. Grănicerii români îşi făceau datoria ostăşească, dar desigur mereu ispitiţi şi de sentimentele proprii. Şi, fireşte şi de „porunca împăratului" propagată de semenii lor. în Pui devastară pe văduvele lui Ladislau şi Nicolae Puji iunior, pe Nicolae Puji senior30. Lista comitatului mai adaugă pe Daniel Puji şi pe soţiile lui Samuil Puji şi Samuil Buda. Le-au prădat casele, crîş-mele. în Ponor prădară pe loan Petrik, pe Paul şi Ştefan Ponori. în listă şi Mihail Petrik şi ceilalţi Petrik. Le-au devastat la toţi casele. în Rîu Bărbat lista păgubiţilor e lungă, dă 15 nume, plus biserica reformată. Printre cei păgubiţi Caterina Ponori văduva lui Adam Budai, Francisc Farkas, Iosif Baja, Isac Csoka. Ceilalţi dţiva Csoka, Far-kas, Iordan Kalugericza şi alţii, cu pagube mai mici. Apare ca prădată biserica reformată cu preotul reformat. în listă şi alte nume : soţia lui Samuil Buda, Andrei Zejk, Ştefan Kalugericza, „şi alţii" 31. în Şerel apar ca păgubiţi Valentin şi loan Kenderesi, dar cu pagube mai mici. După 26 Şi „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 20. 27 Arh. Comisiei, nr. 683 ; „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 20. 28 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 71. 2y Arh. Comisiei, I, 1114. 30 Arh. Comisiei, nr. 683 ; „Tdrtănelmi Târ“, 1901, p. 21. 31 Arh. Comisiei, nr. 683 şi lista citată din „Tortenelmi Tar", p. 20—21. 344 RĂSCOALA LUI HOREA listă au fost prădate însă casele lui Iosif, Valentin, Matei, precum şi a fiilor lui Ladislau Kenderesi32. De la Nălaţ-Vad o parte luă drumul spre Zăicani. In Nălaţ prădară şi arseră apoi casa baronului Iosif Nalâczi. în Nălaţ-Vad apare ca păgubit numai Anton Ago ta, dar m listă apar ca prădate aci casele conţilor Eszterhâzy şi Iosif Kendeffi. In Unciuc fură prădaţi Grigore Mara şi Adam Apati. In Pîclişa vicecomitele comitatului Alexe Noptsa, Ştefan şi Mihail More, văduva lui Petru More şi Sigismund Osztrovi apar cu pagube mai mici. In listă şi casa lui Ladislau Vâradi. Există plîngerea sa de mai tîrziu că cei din Unciuc în Pîclişa i-au prădat tot, bucate, vin, oi, porci, i-au spart uşile, clădirile, i-au dus fierăriile33 *. în Cîrneşti prădară pe Ioan Boer, în Peşteanca pe preotul reformat, în Breazova pe Sigismund şi Ladislau Brazovai, în Ostrov pe Valentin Szilvâsi. In Grădişte sînt păgubiţi trei Tornya şi preotul unit Popa Zaharia. In Clopotiva lista pagubelor e lungă, înscrie nu mai puţin de 19 nume, printre care 9 Pogâny, 6 Nandra. Cu pagube mai mari apar Matei Pogâny, văduva lui Ştefan Nandra, văduva lui Isac Nandra. Restul cu pagube mai mici. Din biserica reformată nu luară decît ştreangul clopotului. Moise Nandra fugi din vreme cu mama şi cu toată familia şi cu lucrurile mai de valoare la minele de aur din Săcărîmb, sperînd să fie acolo în siguranţă. Dar pe lîngă că acolo mama sa a fost ucisă de către răsculaţi şi a fost despoiat de toate lucrurile sale, el cu soţia au scăpat cu viaţă numai schimbaţi în veşminte date de preoţii de acolo — relatează el Guvernului în anul următor 3yî. în Rîu de Mori au suferit pagube mari văduva contelui Alexe Kendeffi şi Iosif Kendeffi, prima în Rîu de Mori, Sîntămăria-Oriea, Bretea Ungurească, Plopi şi Măceu, al doilea în Rîu de Mori şi Vad35 *. Aci a fost devastată şi biserica reformată, i-au luat clopotul, i-au distrus scaunele, ferestrele, acoperişul, au luat bunurile puse la adăpost acolo, au deschis mormintele In Zăicani omorîră pe Ioan Pop 37 In listă mai apar şi alţi loviţi. In Tamaştelec (lîngă Peştişul Mare sau Peştişul de Jos) casele lui Ladislau Turi şi ale soţiei lui Adami Ribiczei. In Silivaşul de Jos casa lui Ştefan Mara, în Măţeşti casele lui Ladislau Mihonya, Balya şi Jarolyek38. Şi desigur listele nu sînt nici una completă. Prăzile în Ţara Haţegului ţinură pînă în 13. Diarium-ul exagerează succesele nobilimii : vreo 50 de nobili tineri au strîmtorat pe răsculaţi în rîul Haţegului, care ca să nu cadă în mîiniie ungurilor s-au aruncat mai bine în apă şi neputînd străbate, mulţi s-au şi înecat în ea39. 32 Ibidcm. 33 Arh. Comisiei, nr. 563. f'1 Guv. Trans., 1785, nr. 5381. Toate acestea în Arh. Comisiei, nr. 683. Caietele, XXXIII, f. 33. 37 Kemeny, Hora Porbada 1784, p. 71. 38 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 20. 38 Caietele, IV, p. 28. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 345 După relatarea vicecomitelui Ştefan Kenderesi, din 26 noiembrie, in Ţara Haţegului au scăpat de pradă numai nobilimea din Breazova, Peşteana, Densuş (afară de casa doamnei Antalfi), Ciula, Tuştea, Făreă-dinele, Silivaşul de Sus, Băieşti şi Măţeşti şi cele mai mari pagube le-au .suferit familiile Kendeffi40. Cum vedem relatările nu se acopăr întocmai, deosebirile de detaliu însă nu schimbă imaginea. Prăpădul e masiv, numele celor loviţi sînt multe, sat de sat. E acea nobilime deasă a Ţării Haţegului, ale cărei abuzuri l-au izbit şi pe Împărat în călătoriile sale. PE MUREŞ IN SUS In Şoimuş răsculaţii au apărut în 4 noiembrie, încă de seara. Pe la miezul nopţii sau spre ziuă, pe la 5, spun alte relatări. Veneau desigur în valuri, care s-au îngroşat mereu cu satele căzute în cale : Vă-lişoara, Căinel, Crăciuneşti, Stoieneasa, Fornădia, Nevoieş, Buruiene, No-jag şi altele j. Au tras clopotele, au sculat şi aici satul. Stîmiţi de jude şi de alţii, cu aceleaşi lozinci, cu aceleaşi ameninţări, cu ţeapă şi foc, pentru cei care nu s-ar ridica, s-au ridicat cu mic cu mare. „Veniţi cu Dumnezeu şi cu porunca împăratului'4 — striga Arsenie din Crăciuneşti. Unii se dădeau drept căpitani, ca Păşcuţ Mălai, sau Ion Golci din Brad, care umbla călare pe un cal nobiliar. Iar vizitiul lui Bartsay, Minai Juia, se declara căprar. Apărînd în toiul nopţii, stirniră o groază, o alergătură cu atit mai mare. Doi iconari ruşi, care se găseau la preotul român, de teamă îşi încărcară icoanele intr-o căruţă, lăsînd pe cealaltă, şi fugiră şi ei2. Răsculaţii tăbărîră asupra curţilor, caselor lui Ludovic Bartsay, ale contelui Adam Rethlen, ale lui Hollaki, Goro, Alexe Noptsa, Franeisc Bradi, Ştefan Vadas şi ale altora. In lista comitatului şi Bânffy. După o săp-tămînă ar fi ucis pe preotul reformat cu soţia. Exceptară doar magazia de sare. Aceasta era păzită de un caporal cu patru soldaţi. Dregătorul sării era totuşi gata să fugă. A spus că n-ar fi rămas chiar dacă împăratul i-ar fi dăruit toată sarea. Căpitanul Păşcuţ Mălai însă i-a trimis vorbă că n-are de ce se teme, ei nu se vor atinge de lucrurile împăratului, vor lua numai pe ale domnilor 3. Prăpădul care a ţinut trei sau patru zile, nu se deosebeşte de altele. Aia spart — după descrieri — uşi, ferestre, lucrurile din case le-au făcut ţăndări. Banii, argintul, hainele le-au dus. Au distrus, prădat şuri, grînare, coşere de porumb, au cărat din ele totul. Au prădat vinurile. Ceea ce n-au putut bea au vărsat ; au spart fundul buţilor, în pivniţi se putea umbla în vin pînă la genunchi, „N-au lăsat nicăieri un cui, un strop de vin, un grăunte de bucate44. Din grajdul lui Ludovic Bartsay Ibidem, XXXIII, f. 37—33. 1 Arh. Comisiei. Ascultările de la Deva ale ţăranilor din Şoimuş, nr. 104, 105, 107. - Ibidem. Ascultările de la Deva, nr. 1, 104, 112 şi altele. 5 Ibidem, 1, 104. 346 RĂSCOALA LUI HOREA au dus frumoşii lui cai de prăsilă4, şapte la număr, toată herghelia de vreo 70 de capete5. Au ucis pe Sigismund Balog, provizorul lui Anton. Hollaki, şi i-au prădat şi lui totul, pînă la un cui 6. Ana Torok, soţia lui Paul Hollaki întorcîndu-se de la Sebeş ia Deva — relatează ea — aci auzi despre îndreptarea răsculaţilor spre Şoimuş. Se grăbi acolo, dar nu avu mai mult timp decît să-şi ia fraţii şi copiii, să-i încarce pe căruţă şi să se întoarcă cu ei la Deva. Dar abia a ajuns pînă la tre-cătoarea Mureşului, că românii au şi sosit în Şoimuş şi au început săi prade casele ungurilor, cu care împreună şi pe a ei. I-au prădat, pustiit, ars tot, şi aci şi în Aciuţa, dar nu i-a rămas mai mult de veşmintele pe care le are pe ea ; trăieşte din împrumuturi şi din bunăvoinţa altora. I-au prăpădit casele ei împodobite care au costat-o mulţi bani şi multă osteneală. I-au dus multele şi frumoasele ei vite, bivoli, toate lucrurile preţioase, bijuterii, mărgele, aur, argint. I-au dus banii, veşmintele, de mătasă sau de altele. Porcii îngrăşaţi i-au mîncat, pe cei de la ghindă îi împuşcau. I-au ars pînă la pământ stogurile de grâu, porumbul mult strâns de cinci ani încoace, multele clăi de fîn. I-au prăpădit hârtiile, actele de moşie, dovezile datoriilor de 6 500 florini faţă de ea. Vinul vechiu, 500 de vedre, cumpărat, parte l-au băut, parte, spărgând buţile, l-au vărsat Soarta provizorului ei ucis, Sigismund Balog, o relatează Comisiei soţia acestuia, Susana Markutsân. înconjurat de răsculaţi, a scăpat cu fuga, aruncîndu-se în Mureş. L-au chemat însă de pe ţărm chip să-i spună o vorbă. Venind, au început numaidecât să-l lovească, să-l bată de moarte. S-a aruncat iarăşi în Mureş. Chemându-l din nou şi el apropiindu-se, au în-> ceput iarăşi să-l bată, cerîndu-i banii. L-au împuşcat în Mureş (în care s-a aruncat iarăşi) şi l-au tras apoi de i-au luat banii, 200 de fiorini. Şi aşa împuşcat l-au bătut, zdrobit, ca să nu rămînă în trupul lui un os întreg. L-au. lăsat apoi neîngropat o săptămînă. Drept ucigaş al soţului ei îl indică pe ginerele lui Mihail Petraşcu din Sulighet. I-au prădat şi alte lu- cruri, Daniluţă, fiul preotului unit din Buruene şi alţii 8. Ioan Ujvâri dregător al lui Ludovic Bartsai, la venirea răsculaţilor spre a-şi salva viaţa, a fugit călare între minerii nemţi din Săcărîmb. Dar aceia n-au vrut să-l primească în casele lor, să-l ascundă. A fost silit să se refugieze în pădure. Dar şi acolo a dat peste cinci români, care după ce se sfătuiră cîtva timp dacă să-l împuşte sau nu, pînă la urmă l-au lăsat în viaţă. însă aşa i-au zdrobit capul, trupul eu bîtele de şi azi (5 ianuarie) îşi mai tămăduieşte rănile. I-au luat calul, şaua cu echipamentul, puşoa. Acasă i-au băut, i-au prădat totul, vinul, rachiul, porumbul, hainele, cărţile, făcîndu-i pagubă de 535 florini (în lista finală de 6,33,39 florini). Deşi — se dezvinovăţeşte el — de :1a români el n-a luat niciodată nimic cu sila, nici măcar pe unul nu l-a pălmuit, nici unul nu i-a dat nimic gratis şi nici nu i-a slujit. Nici unuia nu i-a fost dator, ceea ce a avut a cîştigat cu slujba '* Arh. Istorică, Ms. miscelaneu, p. 84, şi Caietele, IV, p. 9—11. 5 Arh. Comisiei. Aceleaşi ascultări, nr. 1. 6 „Hazânk“, III (1885), p. 150—151. 7 Plângerea ei către Jankovich prezentată în 5 ian. 1785. Arh. Comisiei, nr. 245. 8 îbidem, I, 118—122. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 347 lui fără odihnă şi obositoare din .copilărie începând, cu sîrguinţă nevinovată. Ar ii împotriva legii, şi a lui Dumnezeu şi a naturii, ca într-unul sau două ceasuri fiind atît de nedrept despoiat de bunurile sale de către hoţii de români, lucrurile să rămînă într-atîta, chiar dacă rănile lui nevindecabile n-ar fi pedepsite9. Au prădat şi redus la mizerie pe preotul reformat Mihail Teleki eu soţia şi trei copii, cu sora şi fiica acesteia. Preotul a scăpat ascuns mai întîi în viile Şoimuşului, apoi în casa dregătorului sării10. Crîşmarul nobilului Goro, Dănilă Suciu, la care s-au găsit lucruri jefuite, aduse, spune el, de băutori pe băutură, se plînge şi el că i-a fost prădată şi arsă casa il. în lista pagubelor 10 nume plus biserica reformată, printre ele văduva contelui Adam Bethlen (Susana Bânffy), Nicolae Goro, Alexe Noptsa iunior fiul vicecomitelui (?), Ştefan Vadaş, Ludovic Bartsai (cel cu pagubele cele mai mari)12. în lista comitatului si casele Bânffv si Hollaki13. încă în ziua de 5 noiembrie, în zori, unii plecară mai departe, spre Hărău, iar cei rămaşi în Şoimuş trecură în 6 dis-de-dimineaţă şi în Mintia. Porunca şi aci o vesti judele satului, Dănilă Fekete (Negru) cu aceeaşi ameninţare. Vorbeau şi sătenii că e porunca împăratului să omoare pe nobili şi să pustiască curţile nobiliare 14. în Mintia prădară grav curţile cenţilor Samuil şi Iosif Gyulay. precum şi casele lui Ioan Zejk. Ioan Hatos, provizorul din Mintia ai contelui Iosif Gyulay, descrie şi el prăpădul. Au distrus casele, clădirile. Au luat butea de vin menită pentru servicii divine, aurul, argintul, hainele împodobite cu bijuterii şi alte lucruri de preţ, moştenite sau achiziţionate, din şase lăzi mai mari şi mai mici. în seră (viridarium) plantele exotice (malis punicis et assiriis) le-au smuls din rădăcini sau le-au tăiat, fructele lor le-au risipit, rozmarinii selectaţi, violele şi garoafele (cariophilli flores) le-au rupt, casa de sticlă în care erau îngrijite au spart-o. Au prădat grădina de animale sălbatice (vivarium), au distrus copacii şi gardul cu care era închisă de mulţi ani. Au prădat bucatele, grîul, ovăzul, cucuruzul, împreună vreo 600 de mierţe. Vin i-au prădat nu mai puţin de 6 155 de vedre. Ce n-au putut bea sau căra, spărgînd buţile, butoaiele, au vărsat făcînd „adevărată inundaţie de băutură* 15. Prăzi asemănătoare şi la Samuil Gyulay. Se năpustiră mai ales asupra celor 60 de buţi sau butoaie de vin, pe care le-au spart, le-au luat şi dus cercurile. Au spart 16 de vin vechi de un an sau doi. Au distrus, au jefuit totul din case, au dus uneltele de fier, fierăria în 9 Plângerea lui către Jankovich, prezentată în 5 ian. 1785. Ibidem, I, 334—338. 10 Mike, Az Olâhokrol, p. 107. 11 Ibidem. Ascultarea lui la Deva, nr. 107. 12 Arh. Comisiei, nr 683. 13 „Tortenelmi Târ‘;, 1901, p. 17. 14 Arh. Comisiei. Ascultările ţăranilor din Mintia la Deva, nr. 18. 15 Ibidem, XI, 168. 348 RASCOALA LUI HOREA genere. Crîşmarii domneşti se plîng că au fost prădaţi şi ei de toate ale lor 16 17. Adam Sas din Mintia mai tîrziu a înţeles că popa din sat încă înainte ar fi primit de la Horea felurite scrisori (!), pe care le-a ars* în care se spunea ca fiecare să stea acasă, venind răsculaţii crişeni navele să le treacă dincolo, ei să poată trece în Mintia n. Pascul Rusan a auzit şi el spunîndu-se că chiar Horea a anunţat că totul se întîmplă din porunca împăratului şi toţi să ia parte, altfel tot satul va fi ars18 *. De trei-patru ani se aude în aceste părţi că Horea se străduieşte să-i convingă pe oameni să-i scoată pe nobili din ţară — mărturiseşte Ion Borza judele satului Şoimuş13. Numele lui Horea e de-acum popular şi în aceste părţi, i se atribuie, tardiv, ceea ce circulă acum pe seama lui. Din Mintia unii au plecat spre Bobîlna, alţii spre Hărău. în Hărău au omorît pe învăţătorul reformat Ioan Kolonte, lăsînd trei orfani, pe Alexe Nagy, pe Eva Tot (împuşcată de Luca Negoşan, din Bîrsău) 20, pe Mihail Magyari21. Şi aci strigară porunca; s-a auzit şi de la judele satului Todor Albu — mărturiseşte Nicolae Crişan din Hărău. El, împreună cu popa din sat pe cei care voiau să pună foc crîşmei domneşti, i-au oprit să nu o facă, ca să nu ardă şi biserica din apropiere 22. Lista celor păgubiţi aci e lungă, cuprinde 18 nume, nobilime mică, unguri de condiţie mai modestă. Cu cele mai mari pagube e înscris losif Tot, dar şi el numai cu 1 386,15 florini23. în listă şi biserica. De asemeni crîşma lui Moise Vârdy2\ Se remarcă aci mai ales Mihai Cozian, care în timpul răscoalei umbla pe un cal prădat, cu sabia scoasă. Înjurînd de suflet, unuia i-a zis : „arătaţi pe unguri să-i omorîm". Dacă nu-i arată — îi zicea unei femei — o spînzurătoare îi ridică în faţa uşii şi de aceea o spînzură, iar casei îi pun foc, căci ungurii trebuie să ardă, a poruncit-o împăratul. El a pus foc caselor Batzoni ; tot el şi casei lui Francisc Farkas25. Avea şi motive personale de revoltă. Ascultat de Comisie la Deva, unde a fost închis, mărturiseşte că după moartea tatălui său, cînd el era copil încă, domnul său, Ioan Zejk, l-a luat La el în casă, i-a luat toată moştenirea de la tatăl său, doi boi, un car, două vaci, 30 mierţe de grîu, 30 de porumb, cu făgăduiala să-i dea înapoi totul la căsătorie, dar nici mama lui nici el n-au primit nimic. Şi acum e de 32 de ani 26. 16 Ibidem, I, 1143. 17 Ascultarea lui din 10 mart. 1785, după ce a fost prins împreună cu Ion Fîrţală. Ibidem, nr 676. 18 Ibidem, nr. 13. J9 Ibidem. Ascultarea lui la Deva, nr. 106. 20 Bibi. Academiei, Ms. nr. 1057, fila 142. 21 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 70. ; 22 Arh. Comisiei. Ascultarea lui la Deva, nr, 139. « . 23 Ibidem, nr. 683. 24 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 17. 25 Bibi. Academiei, Ms. nr. 1057 (Papiu Ilarian), filele 181—186. 26 Arh. Comisiei. Ascultarea nr. 143. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 349* Focul se propagă eu rapiditate. Cei care plecară vineri 5 noiembrie spre ziuă încă cu făclii aprinse din Şoimuş, dimineaţa sînt în Hărău, la 8 ceasuri în Chimindia, la 10 în Banpotoc, Cărpiniş, Uroi, la 12 în Rapolt, la 2 după-amiază în Bobîlna, la 5 în Foit, la 6 în Geoagiu, la 8 seara în Băcăinţi şi Homorod, în 6 noiembrie dimineaţa în Binţinţi,. la 10 ceasuri în Pişchinţi, Şibot, Vinerea, la 12 ceasuri în Cioara27,. Tărtăria, în aceeaşi zi în Vurpăr, în 7 noiembrie în Vinţ, răsculînd în drum toate satele, lăsînd în seama lor continuarea prăpădului. In Chimindia veniră cu mare mulţime de popor, români din satele învecinate. Avram Mihoc din Banpotoc indică drept căpitan aci pe Petru Muntean, despre care se zicea că e din Ţara Românească. Era îmbrăcat în straie româneşti şi purta o sabie scurtă şi îngustă. El a fost acela — mărturiseşte Mihoc — care i-a convins pe el, pe fiul său şi pe alţi oameni din sat (din Banpotoc) să meargă la Alba Iulia să se înscrie soldaţi ea să primească arme. Cu el a mers şi în satele următoare 28. Au devastat aci curtea baronului Daniel Josika, cele două ospătării ale sale din Săcărîmb. în curte baronului i-au prădat casele, bucătăria, pivniţa, grajdurile, grînarul, două coşere mari de porumb (3 000 de mierţe de porumb în tulei), grîu, ovăz neîmblătite, fîn. Pagube mai mari suferiră şi urmaşii lui Ioan Zejk. Le-au prădat şi lor totul : vinuri, bucate, haine, argintărie şi altele, de la cele mai scumpe lucruri pînă la un cui. ,,Casele şi clădirile — se plîng ei — în aşa chip le-au ruinat încît stricăciunile sînt mai greu de descris decît cu uimire a le privi"29. Sînt prădaţi grav Moise Varadi, Ladislau Varadi. Alte 17 nume apar cu pagube mai mici. A fost prădată şi aici biserica reformată, a fost prădat preotul30. Mihail Piinkosti, preotul reformat pentru Chimindia şi Hărău se plîngea Comisiei că ţăranii români i-au prădat şi lui, ca şi altor unguri, bogaţi sau săraci, bunurile, cărţile, pivniţa, cămara, casa parohială31. Ucis a fost Ioan Balaş32. După lista comitatului şi Ioan Lorintz. Văduva lui Ioan Lorintz : Cristina Horvath, îşi plânge şi ea nefericirea. Cu soţul său de 80 de ani s-a refugiat în Hărău, socotind că acolo grănicerii îl vor apăra. Dar nici unul n-a vrut să-i primească ; n-au vrut nici să-i treacă Mureşul. Dînd peste Petru Ghiuriţa din Chimindia şi Mihai Cozian, aceştia au smuls din mîinile soţului ei lada cu scrisori, au spart-o şi au luat scrisorile. Cînd a văzut că unul vrea să-i omoare, s-a rugat pentru Dumnezeu să nu-i omoare. I-a răspuns scurt : taci, eu nu am Dumnezeu. Nu i-a omorît, o lovea numai câteodată eu patul puştii. Au venit apoi trei români din Banpotoc care pe soţul ei l-au lovit cu furci de fier, cu bîte pînă cînd, făcîndu-1 tot sînge, sub ochii ei a murit. Pe ea au dus-o 27 Paraszt had leirâsa, Arh. Istorică, Ms. miscelaneu, p. 82—86. 28 Corneliu Cîmpeanu, Date cu privire la atacul iobagilor asupra nobilimii din Cioara, Vurpăr şi Vintui de Jos în timpul răscoalei ţărăneşti din anul 1784, în „Anuarul Institutului de Istorie din Gluj“, III (1960), p. 297—259. 29 Arh. Comisiei, I, 360—362. 30 Ibidem, nr. 683. 31 Ibidem, I, 203—205. 32 Kemeny, Hdra Porhada 1784, p. 99 ; Arh. Comisiei, nr. 683. 350 RĂSCOALA LUI HOREA împreună cu o alta an casa lui Petru Rus, unde au fost pînă a treia zi străjuite de 24 de români, în care timp — spune ea — de Ibună seama le-ar fi omorît dacă n-ar fi promis să treacă la legea românească. Casa i-a fost pustiită33. Altfel şi în Hărău, şi în Chimindia trăiau mulţi mici nobili sau unguri. Recensămîntul lui Iosif II înscrie, după răscoală, în Hărău 45 suflete de nobili, în Chimindia 47 34. în Banpotoc au devastat pe perceptorul Paul Vâradi. în Bîrsău au ucis pe Maria Vâradi, văduva lui Gheorghe Nandra, lăsînd în urma ei trei orfani, şi pe Ioan Kovâts35 36. Prădaţi sînt şase, printre care Moise Nandra şi Gheorghe Nandra, adică văduva acestuia ucisă. într-un scurt Diarium al parohiei catolice din Săcărîmb preotul însemnează cum a ascuns pe vicejudele nobililor din Baia de Criş pe Moise Nandra, pe soţia şi fiica sa în podul bisericii, cum s-au salvat Moise Nandra deghizat în franciscan, soţia sa în veşminte româneşti, vice judele în fierar 3VA. Vicecomitele substitut al comitatului, Moise Vâradi se plinge mai tîrziu Comisiei de investigaţie de loviturile primite de el. Sora sa mai mare Maria Vâradi, văduva lui Gheorghe Nandra de ,1a minele din Săcărîmb, a fost ucisă în chinuri de români la casa minerului Bucur. Dintre ucigaşi se ştiu Ion Fîrţală, care se ascunde cînd în minele din Hondol, cînd în cele din Săcărîmb, Soiomon Minciună, miner în Săcărîmb, cu soţia, Luca Răcăian, care înainte a locuit în Bîrsău, dar acum se ascunde la berăria din Săcărîmb şi vrea să fugă. Acesta ;di,n urmă a omorît o fată nobilă inocentă. Sînt şi mai mulţi ucigaşii pe care domnul Bergsehaf f(n) er (administrator al minelor) Castellano îi poate işti cu numele, căci a văzut lucrurile cu ochii lui. Cere prinderea acestor ucigaşi, să se dea poruncă dregătorilor mineri să-i aducă la mîna lui. E ştiut că crâşmele lor din Hondol şi Săcărîmb au fost prădate, ruinate de minerii şi cărbunarii din Hondol şi din Săcărîmb, mai ales crîşma lui din Săcărîmb. Scîndurile, lemnăria podului au fost cărate de (numeşte cinci) mineri români ; aceştia şi-au făcut grajduri din ele ; -la ei sînt şi uşile ospătăriei lui. Complice e şi minerul Adam Lase, Nemet Fiirezar (firezarul neamţ ?) din Săcărîmb a dus uşile pivniţei. Lemnăria casei sale mari au cărat-o iarăşi minerii de-a valma. Moşioara din Chimindia i-a fost prădată în aşa măsură că el abia se ţine de pe o zi pe alta 3t\ Provizoriii Samuil Putnoki ştie că iobagii de sub mîna lui din Certej au pustiit moşia şi crîşma din Hondol a baronesei Bânffi, soţia generalului conte Adam Bethlen. Ei, împreună cu minerii din Hondol au cărat 33 Bibi. Academiei. Ms. 1057, filele 204—205. în listele celor ucişi în răscoală Ioan Lorintz nu e înscris, apare însă în memoriul mare al comitatului Hunedoara, lipsind acolo în schimb Ioan Balaş. Ioan Lorintz să fie acelaşi eu Ioan Balaş ? 34 Az eîsd magyarorszâgi nepszâmlâlâs (1784—1787), p. 316—317. 35 Kemeny, Hora Pârhada 1784, p. 99. După lista comitatului, ucişi fiii lui Moise Kovâts, Ladislau, Iosif si Ştefan. 35/i I.R.H., Nar. I, p. 46—49. 36 22 ian. 1785. Arh. Comisiei, III, 481—485. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 351 cu vedrele vinul, rachiul de la crîşma, au spart lada coşmarului şi au dus banii lui şi ai domnilor, împărţindu-i între ei 37. Soţia unui iobag aci o săptămînă întreagă a cărat cu şase boi pră-zile de la curte la tatăl său Urs Lupaş — relatează acelaşi provizor Samuel Putnoki38. Crîşma din Hondol a Susanei Bânffy o devastară iobagii săi din Hondol împreună cu urburarii şi minerii de aci — se plînge ea în 18 februarie 1785 39. Anghel Mîrza ameninţa pe un neamţ că, dacă nu va veni în ajutor, vor face şi cu el ceea ce fac cu ungurii40. Iar fiul său poruncea să năvălească şi în biserica (reformată) şi chema şi pe ceilalţi mineri în ajutor 41. A mai fost incendiată aci şi crîşma lui Ludovic Bartsay 42. în Săcărîmb au mai fost păgubiţi ţăranul Bucur Ardelean şi libertinul Iosif Popic. în Cărpiniş a fost păgubit Francisc Kovâts, în Uroi Samuil Miske. După lista Siess şi casa copiilor lui Sigismund Mera. în Rapoltul Mare pagubele cele mai mari le-au făcut baronului Daniel Josika. El şi cu fiul său, primejdia venind pe neaşteptate, abia au scăpat, numai cît n-au căzut în mîna ucigaşilor — declară el. I-au ruinat casele, le-au prădat de toată înzestrarea lor, de toate bogăţiile, argintărie, vase de lux, echipament de lux pentru cai, îmbrăcăminte de lux, mătăsuri, albituri, tablouri, portrete nu mai puţin de 74 (altfel ieftine, evaluate la 492 florini), gravuri (176 florini), multe străine, din Viena şi de altundeva. Cărţi aduse cînd a venit de la Universitatea din Leipzig de 1 300 florini, de la Viena de 900 florini, instrumente de desen (172 florini), toalete de ale soţiei, îmbrăcăminte pentru el, pentru personal, ustensile pentru focuri, rachete etc., ridicînd pagubele de aici la un total de 11 409,38 florini nemţeşti43. Pagube mai mari făcură lui Moise Sandor şi lui Ştefan Dobrai. Baronului Ioan Bornemisza, probabil corniţele suprem al comitatului, aci nu-i făcură decît pagube mici, va fi avut aci porţiune mică de moşie. în lista comitatului apare şi contele Ioan Nemeş 44. Alţi şapte prădaţi, printre care şi preotul reformat, învăţătorul reformat, apar şi ei cu pagube mai mici. Pagube şi în biserica reformată45. Aci n-a fost omorît nimeni, dar s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost vreun nobil — mărturiseşte preotul Popa Constantin. Erau desigur fugiţi sau ascunşi. La el s-au adăpostit 2—3 zile preotul ungur şi nobilul Domokos46, care figurează între cei prădaţi. Unul din ţăranii 37 Ibidem, I, 81—82, 89—90. 38 Ibidem, 81—82. 39 Al. Neamţu, Situaţia minerilor de pe domeniul Zlatnei şi participarea lor la răscoala populară de sub conducerea lui Horia (1784—1785), în „StudiiIX (1956), nr. 2—3, p. 49, 40 Ascultările Comisiei la Deva, nr. 97. 41 Relatarea pădurarului si a inspectorului minier din Hondol, 5 dec. 1784, Caietele, XXXIII, f. 50—51. 42 Arh. Comisiei. Ascultarea nr. 4 din Deva a lui Ion Boltru din Hondol. 43 Arh. Istorică. Miscellanea. 44 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 17. 45 Ibidem. ; 46 Arh. Comisiei. Ascultările de la Deva, nr. 6. 352 RAS COALA LUI HOREA de aci ascultaţi, Ion Văcar, spune că a văzut printre cei veniţi un neamţ ce vorbea româneşte, altul, Francisc Ats, că ar fi fost conducător un bărbat în straie nemţeşti47. Era desigur vreun ţăran care le avea din pradă sau poate vreun miner. Dacă nu cumva e un fel ţărănesc de a tăinui pe conducător cu asemenea mărturii evazive. în 5 noiembrie pe la două ceasuri după-amiază năvălind în Bobîlna prădară curţile şi casele baroneselor Iosif Nalâtzi, Ludovic Nalâtzi, ale baronului Iosif Nalâtzi. în listă şi baronul Carol Nalâtzi. Au ucis pe provizorul Ladislau Benedek. Curţile şi casele primei le-au pustiit, distrus cu totul şi pentru că acoperite fiind cu ţiglă nu le-au putut aprinde au cărat paie multe pe acoperiş pe care le-au aprins şi le-au ars. Ba şi zidul l-au distrus pe o porţiune bătîndu-d cu pietre. Trăgînd porcii graşi din coteţe îi tăiară. Au năvălit şi în biserică, scaunele le-au cărat, le-au tăiat. Se colportează ca de obicei blasfemiile : după cum se spune, în vasele de cult de argint, de aur pentru cuminecătură de pe masa sfîntă se udară, pe masa sfîntă se spurcară (!). Au distrus, au cărat tot ce se putea. Năvălind în pivniţi cît au putut au băut, cît n-au putut bea au spart buţile, au lăsat să curgă vinul. N-a mai rămas nici din bucate nimic, căci tăind picioarele grânarelor, coşerelor au lăsat să curgă grîul şi toate ca ploaia. Nici pe uşi, nici pe ferestre, nici pe alte lucruri n-au lăsat nici un fel de fier, de aramă, de cositor încă şi cuiele din pereţi le-au scos şi le-au dus cu ei. Şi păsările pe unde le-au găsit le-au tăiat. Ba ceea ce e mai amarnic, dând în pivniţă peste lada mare de fier în care erau încuiate scriptele familiei Nalâtzi, socotind că în ea sînt numai bani, au spart-o. dar cum bani n-au găsit, au rupt, au împrăştiat scriptele pe jos, unde apoi vărsîndu-se vinul le-au udat de au devenit ilizibile 48. „Mi-au prădat tot — scrie Barbara Torotzkai, văduva consilierului gubernial baron Iosif Nalâtzi contelui Jankovieh — ba ceea ce e şi mar de plîns, podoaba, fericirea familiei mele, diplomele cu blazon, actele care mi-au susţinut drepturile legitime şi care le puteau fi de folos cîndva şi copiilor meie le-a distrus cu lăzi cu tot, le-a rupt, ie-a nimicit cruda ţărănime română“ 49. In lista pagubelor şi alte 19 nume, printre care şi fratele celui ucis, preotul reformat, eforul bisericii. Biserica reformată însăşi, pe care au prădat-o, i-au crăpat băncile, stranele. Preotul evaluează apoi pagubele la 843,38 de florini50. Croitorul şi tîmplarul baronesei, care desigur aveau ateliere la curte. Dar apar aci ca păgubiţi şi 9 ţărani români. Vor fi fost păgubiţi în vreun fel de răsculaţi sau pe urmă de nobili sau de soldaţi ?51. în acte lămuriri n-am găsit încă. La sfîrşit şi numele libertinului Iosif Holicska arcularius, probabil vreun ceh52. Şi aci unul din 47 Ibidem, nr. 175—176. 43 Caietele, IV, p. 12—14. 49 Arh. Comisiei, I, 475—476. m Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 6/1784. 51 Nu cumva sînt, prin confuzie, cele nouă case ţărăneşti din Rapoltul Mare, despre care preotul Popa Constantin spune că au fost incendiate nu se ştie de ce? Arh. Comisiei. Ascultarea de sub nr. 6. 52 Arh. Comisiei, nr. 683. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 353 ţărani, lancu Aron, e întrebat despre cel îmbrăcat în manta nemţească, despre care a pomenit la interogatoriul de la comitat, dar răspunsul acum e negativ : nu ştie de el. Din cei veniţi din Rapoltul Mare — spune Anghel Biriş —drept căpitan se dădea David Mihai53 Aci Popa Gheorghe cu neuniţii folosi (prilejul pentru a lovi din nou pe preotul unit Popa Dumitru. în 1783 l-au păgubit în valoare de 30 ide florini. Satul s-a obligat atunci să-l despăgubească, dar încă n-a făcut-o. Acum, a treia zi după răscoală (din Bobîlna desigur), preotul neunit a venit iarăşi, împreună cu clopotarul Iosif Maglaş, în numele obştei, să-l scoată, abia cu viaţa a trebuit să fugă, în casa parohială aşezîndu-se el, preotul neunit şi acolo petrece şi azi (20 decembrie). La scoatere i-au făcut felurite pagube, i-au stricat şi mâncat patru stupi, cucuruz el preotul. unit a dus puţin, restul a rămas în coşar şi în podul casei, grîul l-au mîncat porcii din stog, puţin a putut duce, din cinci care de fîn cîte a avut numai două a ajuns să ducă, foi de cucuruz a avut trei care, mâncate-..şi ele. Şi alte lucruri; iNu-şi poate ţine nici copiii, şi vitele trebuie să-i crape de foame. Protopopul tractului Bobîlna, Ioan de Balomir, care reclamă cazul comitatului Hunedoara, cere ea ~ preotul unit să fie despăgubit, iar cel neunit împreună cu clopotarul prinşi şi aruncaţi la închisoare54. Popa Dumitru plîngîndu-se pe urmă şi Comisiei, contele Jankovieh, cu data de 8 ianuarie, cere comitatului Hunedoara să-i cerceteze şi să-i restituie pagubele şi să-t reaşeze în casa parohială55. în Foit răsculaţii veniră din Bobîlna. Prădară aci pe văduva lui Baltazar Horvâth (ea fugise la Orăştie) şi pe Andrei Benedek56, pe contele Grigore Bethlen senior. La crîşma acestuia, care se găsea mai departe de sat, i-au spart uşile şi ferestrele. Au vrut să-i pună foc, dar n-au făcut-o, crîşmarul i-a rugat să-i cruţe grîul care era pe jos 57. Dia-rium-ul adaugă şi casele lui Ioan Henter, Ladislau Boer, Samuil Balya. Le-au prădat la toţi casele, pivniţele, grînarele n-au lăsat nici aici nimic, nici bucate, nici vin, nici lucruri58. Conducători aci ar fi fost fiul lui Petica din Rapoltul Mare şi doi gornici din Rapoltul Mic. Primul venea călare şi toţi trei dădeau porunci. Ei fură şi printre primii care au atacat curţile. în Boiu nu erau curţi nobiliare, ţăranii de aci s-au dus să prade în Foit. Ion Lucaci din Boiu a auzit că au venit trei nemţi (!) în sat şi au strigat ca sătenii să se unească cu răsculaţii din Foit, căci altfel le vor arde casele. Anchetatorul insistînd, a precizat că gornicul din Şoi-muş, Petru David, a anunţat că cei trei nemţi au strigat de pe deal59. Din Cigmău, satul lui Ion Budai-Deleanu, la Deva se găsea închis Ion BUda, de 35 de ani, supus al lui Ludovic Vâradi. Neagă însă de a fi 53 îbidem. Ascultările din Deva, nr. 63, 130. 54 îbidem, Iii, 184—185, 216—218 ; Of. minier, 1785, nr. 844. 55 Îbidem, II, 184-485. 56 îbidem, nr. 683. 57 Îbidem. Ascultările ţăranilor din sat la Deva. 58 Caietele, IV, p.,14. 59 Arh. Comisiei. Ascultarea lui la Deva, nr. 32. 23 C. 320 354 RĂSCOALA LUI HOREA fost printre jefuitori. Neputînd fi învinuit cu nimic deosebit, a fost eliberat la 4 ianuarie cu mustrare60. Un punct mai important era Geoagiul de Jos. Aici îşi avea moşia familia conţilor Kuun. Avea moşie şi corniţele suprem al comitatului, baronul Ioan Bornemisza. Anton Orbân din Binţinţi avea şi el. După lista comitatului avea casă şi contele Grigore Bethlen. Şi mai era şi altă nobilime. Prădară şi aci peste tot grînarele, vinurile, lucrurile de argint, de aur, pietrele scumpe, inelele, veşmintele bărbăteşti, femeieşti, podoabele, ustensilele casnice, parte stricîndu-le, parte arzîndu-le în case, cărînd ceea ce se putea. N-au lăsat nici vite, nici păsări, şi dacă nu le-au dus, le-au lăsat moarte. Ba lui Ioan Balog, avînd strînse în curte ceva lemne de construcţie, i le tăiară toate să nu le mai poată folosi61. In lista pagubelor apar nu mai puţine de 26 de nume. In frunte e al baronului Ioan Bornemisza. Sînt prădate curţile conţilor Nicolae, Sigismund, La-dislau, Volfgang, Grigore Kuun, baronului Iosif Gyorfi, ale lui Ioan Balog, Iosif Dobai, Ştefan Nagy. Căzută pradă biserica reformată, preotul reformat Samuil Kolosvâri, învăţătorul Iosif Dosa. Printre păgubiţi şi cinci libertini, unguri toţi. Dar şi un ţăran, Adam Gocea (Gotsa)62, probabil român. Lista Siess mai adaugă casele lui Vâradi şi ale lui Grigore Bethlen. Arseră aci tabelele de dare ale Geoagiului pe 1783 63. Ucise fură soţia însărcinată a preotului reformat, Rachel Nagy, şi sora sa, fată, Barbara64. O listă ştie că au fost omorîte şi aruncate în Mureş. Soarta lor o prezintă preotul însuşi, Samuil Kolosvâri, în plîngerea sa. Fugind, -la venirea răsculaţilor, cu soţia sa însărcinată şi cu sora ei în pădure, acolo au petrecut trei zile şi trei nopţi pe timp de ploaie, de zăpadă. Cum soţia se apropia de naştere, în durerile sarcinii, şi doar în cămaşe, nemaiputînd îndura frigul, a dorit să se întoarcă pentru naştere în Geoagiu, zicînd : ^pentru Dumnezeu duceţi-mă în sat, dacă trebuie să mor, las să mor mai bine în sat, deeît în pădurea pustie“. De mână cu el şi cu sora ei au luat-o peste dealuri peste văi prin ploaie torenţială, prin lapoviţă. Ajungînd pînă la marginea satului s-au oprit la un jeler al său, Petru Ursa, de unde fătul bisericii le-a dus la el. Iar el, preotul, ştiindu-se ameninţat, le-a lăsat acolo şi a plecat. Ştie că au fost ucise amândouă şi acum vrea să afle împrejurările în care au fost ucise, unde se găsesc şi cine au fost ucigaşii65 *. (Intr-o altă listă apare şi dregătorul contelui Kuun Farkas m). Preotul, urmărit şi el de moarte însă a scăpat 67. Provizorul contelui Grigore Kuun (?) a fost botezat68. 60 Ibidem. Ascultările de la Deva, nr. 170. 61 Diarium. Caietele, IV, p. 14—15. 62 Arh. Comisiei, nr. 633. 63 Bibi. Academiei. Doc. pachet MDÎLIX, nr. 62. 64 Kemeny, Hora Pârhaăa 17M, p. 70. 65 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 15/1785. 60 Ms. miscelaneu, p. 87. 67 Ibidem. 68 Ascultarea lui Lupu Sighera, supus al contelui Grigore Kuun, făcută la Alba Iulia, ascultări nr. 42. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 355 Cele petrecute în Homorod le povesteşte Luca Gîrşob, iobagul din Geoagiu al contelui Grigore Bethlen. Cînd au venit crişenii cu mulţime în sat, cei din Rapolt şi Geoagiu s-au dus de-a dreptul asupra casei lui Samuel Ujvâri din Homorod. Aci, noaptea, unindu-se cu cei din Homorod, au spart uşile casei şi au tăbărît asupra lui Ujvâri, cu făclii. Gheorghe Cărpinişan şi fratele său mai mare, Petru Gîrşob, îl loviră în frunte cu securile şi tot cu securile şi ceilalţi. După aceea tot cei doi, cu el împreună, au spart lăzile, în care spuneau că sînt bani. Erau însă veşminte, care au ajuns la el. Anume patru sacouri (lâjbi), o pereche de pantaloni, o bundă de blană de lup. A mai luat şi un cal murg, pe care umblă călare cu carabine în mînă. Celălalt cal, sur, a ajuns la Petru Gîrşob cu două şei şi toate ale lor, două pistoale şi o puşcă. La Solomon Gîrşob se găsesc un pistol şi o şea nouă de piele roşie de iuft cu scăriţe de aramă, la Gheorghe Cărpinişan din Rapolt un pistol, o sabie, o flintă. Şi Niculae Bucur a dus o flintă, o bute de vin, ceva veşminte şi alte lucruri legate intr-un cearşaf. Celelalte lucruri, cine le-au dus n-a mai văzut fiind noapte. Cît timp ei au prădat, pe domnul Ujvâri l-a străjuit Gîrşob sau Solomon Afiron 69. Samuel Ersekujvâri se plânge Guvernului. Asupra caisei sale au venit oipt români din Geoagiu şi din Rapolt. I-au spart mai întîi cu securile ferestrele, uşile. L-au lovit apoi pe el cu muchea securilor, unul în cap, altul în umăr, altul în piept. Unul l-a împuns cu o furcă de fier în picior. Altul a ridicat securea să-i crape capul în două, a parat însă lovitura cu braţul. Unul a pus un lanţ în foc, strigîndu-le să nu-l omoare pînă nu-l arde cu (Lanţul. I-au prădat banii, lucrurile în faţa lui, restul sătenii ridicaţi. A reuşit apoi totuşi să Idoboare pe doi (!) din cei lăsaţi să-l păzească şi să (fugă. Chinuit de răni, de frig, de foame, de sete a doua zi noaptea, îmbrăcat în straie mizerabile româneşti de un hurubaş din marginea pădurii a ajuns la Orăştie. Acuză mai ales pe Petru, Solomon şi Luca Gîrşob din Geoagiu şi pe Gheorghe Cărpinişan din Rapolt. Numeşte şi pe alţii. Cere ca dacă cel prins,, Luca Gîrşob, e să fie condamnat la moarte, să nu fie executat mai înainte de a mărturisi şi a-i înapoia banii şi lucrurile70. Şi mai patetic îşi încarcă suferinţele şi pagubele în scrisoarea din 10 noiembrie adresată comitelui suprem al comitatului 71, îitgroşînd evident. O femeie nobilă, Maria Vadin (sau Nadin), probabil arendase (vorbeşte de pământul ei ţinut în arendă), îşi plânge mai tîrziu şi ea Comisiei soarta, cum a trebuit să fugă, cu cei trei copii minori ai săi, cum a fost despoiată, bătută, zdrobită împreună cu copiii săi, cînd de o ceată de răsculaţi cînd de alta, români din Homorod, cum a trebuit să rătăcească opt zile în şir pînă a ajuns an sfîrsit la Orăştie. S-a ascuns rînd pe rând în pădure, într-o moară, la un român, Alexandru Cizmaş din Geoagiu. Aci a stat ascunsă două zile, pînă cînd românii au vrut să-i pună omului foc la casă. A trebuit să fugă mai departe, la Cigmău, unde a stat la un preot român. Dar iarăşi numai două zile, căci sătenii n-au îndurat-o, au vrut să o omoare. A trebuit să 69 Bibi. Academiei, Msse, nr. 1057 (Papiu ILarian), filele 161—163, 167. 70 Guv. Trans., 1784, nr. 11626. Arh. St. Deva, com. Hunedoara, dos. 28/1784. 71 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 6/1784. 356 RĂSCOALA LUI HOREA fugă iarăşi pe jumătate goala. S-a îndurat însă un flăcău să o conducă peste apă până la Orăştie. Acesta în taină, căci dacă l-ar fi aflat cineva, l-ar fi omorît. La Orăştie s-a îndurat chirurgul să o ajute să se vindece şi să-şi vindece copiii 72 73. In Bâeăinţi uciseră pe Ludovic Vâradi cu soţia, pe loan Baroti şi Ioan Komives 7a ; ceilalţi au fugit. După Diarium pe soţie crezînd-o moartă au lăsat-o şi au plecat mai departe. Ea noaptea s-a tîrît apoi cumva în grădină, dar apoi s-a întors în casa pustiită. Dar cînd dimineaţa veni soţia judelui să-i lege multele răni, sosind şi soţul acesteia, judele, o întrebă dacă mai trăieşte ? Tabăra atunci asupra ei şi o lovi eu securea în cap de îşi dădu numaidecît sufletul. Fiul său cu soţia şi cu două fetiţe au reuşit să fugă prin grădină în pădure, să se ascundă pînă în 13, cînd flămânzi, dezbrăcaţi au ajuns în Orăştie74. Loviră, prădară curţile, casele lui Mihail Torotzkai, ale văduvei contelui Emerik Teleki, ale lui Ludovic Vâradi, Ştefan Vâradi, Francisc Martzi, Gheorghe Oribonas, Francisc Molnar. Cele mai mari pagube le făcură lui Mihail Torotzkai. Ştefan Vâradi se plânge Comisiei că a rămas el cu soţia şi copilul aproape goi, să cerşească75. Orfanii lui Ludovic Vâradi se plîng împreună Comisiei că tatăl şi mamă lor au fost ucişi de răsculaţi, curtea, averea toată le-a fost prădată, casa, hanul (ospătăria) le-au fost arse din temelii. Ei abia au scăpat în pădure, în haine româneşti, de unde au avut norocul să poată fugi unii la Alba lulia, alţii la Orăştie. Au rămas şapte orfani fără casă, fără haine, fără hrana de toate zilele 76. Lista comitatului mai înscrie aci şi pe Anton Bernâd şi pe Horvâth77. Văduva lui Anton Bernâd, Eva Imets, expune şi ea Comisiei împrejurările în care i-au fost prădate bunurile din Băcăinţi, dîndu-le şi lista şi evaluarea. Auzind de sosirea răsculaţilor — relatează ea — s-a pregătit de plecare cu fiica sa, şi-a pregătit caii, dar românii au sosit năpustindu-se asupra curţilor. Ea cu fiica sa au scăpat doar din mila lui Dumnezeu, fugind în pădure. Acolo au stat ascunse' patru zile şi patru nopţi, chinuite de groază, de foame, de sete, de lipsa de îmbrăcăminte. Nemaiputînd îndura, au încercat primejdia, s-au strecurat în liniştea nopţii şi au îndrăznit să intre la un român din sat supus al contelui Bornemisza. Acesta, îndurîndu-se de ele, le-a ascuns într-o casă pustie. în timp ce stăteau aci sub groaza morţii a venit popa neunit care, asigurându-le le-a dus la casa sa. A chemat apoi pe câţiva români la biserică sfătuindu-se să le cruţe, zicîndu-le că faptele nelegiuite ale românilor nu pot rămîne nepedepsite. Aşa le-au îngăduit să treacă Mureşul, dar sub condiţia ca ele să le dea adeverinţă că 72 Orăştie 17 (ian.) 1785. Arh. Comisiei, I, 1264—1266. 73 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 70. 74 Caietele, IV, p. 15—16. 75 Arh. Comisiei, I, 356. 76 plângerea prezentată la 7 ian. Ibidem, I, 358. 77 „Tortenelmi Tar", 1901, p. 18. Acţiunea ţăranilor 357 ei n-au luat parte la răscoală. Le-au dat-o, deşi ştiau că au fost, cu popa împreună, marii prădători ai curţiiior, şi aşa au scăpat. I-au prădat tot, doar un cal care a fost la judele ei domnesc Costandin şi un altul restituit de popa satului i-au rămas. Dar şi calul restituit de popă i l-a luat numai-decît cu puterea un iobag al doamnei Mike. Multe lucruri i-a luat şi judele domnesc al lui Iosif Imets cu numele Groza. Popa însuşi nu .s-a' ruşinat să ducă lucruri din curtea ei. Pagubele, evaluate specificat, dau un total de 1 008,15 florini78. In Băcîia răsculaţii prădară pe Martin Kolumbân 79. De aci au trecut în Sărăcsău, intrînd în comitatul Alba. Pe partea stingă a Mureşului, în dreptul Geoagiului, la Gelmar, prădară pe Adam Noptsa şi pe Ştefan Berivoi80. Magistratul Orăştiei anunţînd în 6 noiembrie prăzile din Şoimuş, Chimindia, Banpotoc, Arănieş, Rapolt, Bobîlna, Foit, Geoagiu, Băcăinţi, ştie că o ceată de vreo 30—40 de oameni s-ar fi desprins, ar fi trecut Mureşul mergînd pînă la Pricaz, părînd să străbată pînă la Orăştie. Dar de teama de orăşenii înarmaţi şi de armată s-au întors spre Gelmar şi Binţinţi80/!. Or ăştia o lăsară în pace. Magistratul oraşului la apropierea primejdiei scrise ţăranilor răsculaţi să nu vină asupra oraşului, promiţîndu-le desigur să nu primească în oraş pe refugiaţii nobili sau unguri. Se păstrează răspunsul românesc al satelor Rapolt, Bobîlna, Foit „şi cu vecinii “. La scrisoarea primită ţăranii îi încredinţează pe orăşeni că nu vin cu răutate asupra lor. Se fac că nu ştiu şi nici n-au ştiut cînd şi cum a venit răscoala la ei, „numai cit ne-am trezit cu ei veniţi de pe Criş“. Cer însă pe nişte feciori prinşi la Turdaş „care bine ar fi de i-ar slobozi, să nu fim noi în alean cu Dumniavoastrăa. Semnat: Satul Rapolt. „Şi noi Bobîlnenii de împreună cu Foltenii şi cu vecinii stăm pe acea pace, dar Dumniavoastră să ne daţi valos (răspuns) înapoi şi celuşag să nu fie“. Scrisoarea ar fi fost scrisă de Popa loan din Rapolt81. O lovitură mai mare dădură în schimb în Binţinţi (azi Aurel Vlaicu). Loviră mai ales curtea şi castelul baronului Anton Orbân, îi puseră foc, îi ruinară florăriile, rezervoarele de peşte, îi prădară pivniţele, grînarele. Pradă, beţie şi aci. în vin se putea înota, cei beţi se delectau că pot lua vinul curs stînd în picioare ; ba mulţi s-au şi înecat în vin — exagerează Diarium-ul82. Prădară pe Francisc Matskâsi, Francisc Benko, Agneta Bartsai, văduva lui Paul Inczedi, Toma Dora, Gheorghe Bânyai, Francisc Bora, Ştefan Ferenczi, pe preotul reformat Mihail Kovâts83. In lista 78 Plângere dată din Cernatul de Jos (Trei Scaune), 14 ian. 1785. Arh. Comisiei, nr. 418. 79 Ibidem. 80 Arh. Comisiei, nr. 683. 80/! Guv. Trans., 10406/784. 81 Densusianu, p. 179. 82 Caietele, IV, p. 17. 83 Arh. Comisiei, nr. 683. 358 RĂSCOALA LUI HOREA comitatului şi casele contelui Grigore Bethlen, ale lui Gheorghe Csoka şi Bujek. în biserică tăiară capul Mîntuitorului 84. Baronii Anton Orbân, Iosif Gyorffi şi contele Grigore Kuun, într-un memoriu comun către Guvernul Transilvaniei îşi plîng înşişi nenorocirea. Refugiaţi 3a Sibiu, după câteva zile auzind că ţăranii s-au mai liniştit, s-au hotărît să se întoarcă la casele lor. Dar şi-au găsit toate clădirile prefăcute în ruine, casele scînteind şi fumegând încă. „Am văzut atîta ruină cită n-au făcut vreodată nici turcul nici tătarul în Transilvania şi pentru că acasă nu am putut fi siguri de viaţa noastră, ne-am întors despoiaţi de toate din nou aci unde trebuie să ducem o viaţă plină de mizerie"85. Cu data de 30 noiembrie îşi plâng nenorocirea şi împăratului85/!. In Pişchinţi au prădat pe Emeric Pongrâtz. I-au prădat şi lui românii cu totul curtea din Pişchinţi — se plînge el Comisiei — parte cei din Pişchinţi, parte oamenii liberi din Gelmar86. După lista comitatului au mai prădat aci casele conţilor Iosif Gyulay şi Sigismund Kuun87. In Sărăcsău arseră casa nobilului Paul Martzi. în Acmar crîşma lui Petru Bartsai, în Cîrna crîşma episcopului catolic al Transilvaniei88. Dar aci se produse şi o intervenţie armată. Interveni anume maiorul Stojanich, respectiv locotenentul Simeny din unitatea sa, care urmăreau mişcările ţăranilor pe partea stîngă a Mureşului cu un grup de nobilime. Andrei Kis şi Francisc Domokos din grupul nobiliar care au luat parte la acţiune, descriu faptele, nu fără a-şi exalta meritele. Grupul militar le-a ţinut aci calea din îngăduinţa vicecolonelului Karp — spun aceştia. L-au înduplecat greu, căci armata era puţină şi nobilimea dorea şi ea ca armata să rămînă pentru propria-i siguranţă. Ei doi cu, ai lor s-au oferit sub comanda locotenentului Simeny şi încă în aceeaşi zi au plecat cu ei în calea răsculaţilor, prin noroi şi ploaie mare. După ce au petrecut noaptea în Simeria, dimineaţa în zori apropiindu-se de Orăştie le-a ieşit în cale generalul Simony, care i-a îndemnat să se grăbească, întrucît răsculaţii au şi anunţat magistratul de intenţia lor de a intra în oraş. (Probabil ţăranii au ameninţat oraşul pentru nobilii sau ungurii refugiaţi acolo, aşa s-a produs schimbul de scrisori pomenit.) Sosind în Orăştie, cum se zăreau focuri în mai multe părţi, n-au ştiut încotro să plece. Dar veni un om care-i încredinţa că răsculaţii au sosit în Binţinţi. Au plecat deci intr-acolo. Pe drum din nou n-au ştiut ce să facă, pentru că pe toate dealurile se vedeau români. Destul că sosind în sat au lucrat — spun ei — „nu la stingerea focului, ci la stingerea ucigaşilor'4. Au căzut în sat şi pe cîmp în acea oră 36, iar numărul celor răniţi şi prinşi a fost de 42. Pînă cînd armata s-a îngrijit ca prizonierii să fie trimişi 84 Comitatul Hunedoara către cancelar, Deva 3 dec. 1784. Mike, Horavilâg, p. 253, 333. 85 Densuşianu, p. 176. Caietele, XXXIII, f. 35—36. 85/i Cane. aul. Trans., 14596/784. 8,i Arh. Comisiei, I, 352. 87 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 18. 88 Paraszt had leirâsa. Arh. Istorică, Miscellanea, ,p. 82—86. Arh. Comisiei, îir. 683, 684. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 359 la Deva s-a întunecat. Ei au plecat din nou pe noroi, pe ploaie, pe întuneric spre Cioara, pe urmele celor care au luat-o într-acolo. în acea noapte au văzut focurile mari, au mărşăluit la lumina lor. Era greu de hotărît în care parte ar putea fi mai mulţi. Ajungînd la poşta din Cîsmpul Plinii (Şibot), au ştiricit unde să fie ? Au fost îndrumaţi spre făgădăul de dincolo de rîul Şibotului, unde beau. Au trimis înainte pe pedeştri, iar ei cu călăreţii i-au urmat. Şi aci au căzut 10 şi 3 au fost prinşi, care, răniţi de moarte, pe drum au murit. Ceilalţi s-au ascuns în privată (!), şi aşa, neobservîndu-i au scăpat89. De aci au dus şi multe prăzi luate sau rămase de la răsculaţi. Judele nobililor, loan Beri voi, cum însuşi relatează, luase parte şi el cu un grup de nobili la acţiune. Se strânseseră şi se înarmaseră vreo 30, cu gîndul nu numai de apărare, ci şi de a ataca pe răsculaţii de dincolo de Mureş. S-au dus spre Şard, Ighiu, Ţelna. cu ţinta castelului din Galda, prădînd în drumul f lor ceea ce le-a căzut în cale. S-au unit apoi, desigur, cu cetele din Munţi, care prin Cricău înaintau spre aceeaşi ţintă. ATACAREA DEVEI ; Ieşind în valea Mureşului, răsculaţii luind-o în trei direcţii, lăsară t în urmă Deva şi castelul Hunedoarei. în amîndouă era multă nobilime t refugiată. Dar amîndouă erau bine întărite, greu de luat numai cu armele ţărăneşti. Mai ispititoare era, fireşte, Deva, centrul comitatului. Dar Deva era şi cea mai bine întărită, avea cetate aproape inaccesibilă, în cetate nobilime înarmată, miliţie. Vicecolonelul Karp venise cu 200 de oameni, pe care-i lăsă aci. Totuşi era mare teama în oraş. „La vestea apropierii răsculaţilor toată lumea şi-a pierdut capul" — îşi aduce aminte mai tîrziu Alexandru Vitân Bajesdii. Vicecomitele Ludovic Noptsa şi el w_încă din 5 noiembrie, alarma de aci pe guvernator : „Dum Roma deliberat, Saguntum perit. Viaţa ne e în cel mai mare pericol. Azi mulţimea a prădat şi ars castelul din Brănişca, azi noapte toate curţile din Şoimuş au fost prefăcute în cenuşă". Miliţia e insuficientă, să se trimită ajutor militar cît mai grabnic, „altfel s-a isprăvit cu viaţa noastră" 2. * Ţăranii fac într-adevăr pregătiri pentru atacarea oraşului, cu gîn-dul să ucidă pe nobilii şi ungurii din oraş, să aprindă oraşul din patru părţi şi să-l prefacă în cenuşă. Răspîndesc pe sate, prin juzi, prin ju-_ raţi, gomici şi alţi ţărani, porunca să se ridice eîte un om de fiecare casă, să se adune, să atace Deva. Ameninţă să le ardă casele celor care nu vor veni. Căci un om cu numele Horea a adus de la împăratul po-~ runca să stingă toată nobilimea. Răspîndesc că Horea încă vine eu steag roşu de la Alba Iulia să se unească cu dînşii la Deva, ca împreună să nimicească nobilimea adunată în cetate. Ba încredinţau că grănicerii chemaţi de nobili pentru apărarea oraşului, fiind români, nu le vor sta împotrivă, le vor fi chiar de ajutor împotriva ungurilor 3. Cîteva mărturii : Iosif, fiul popii neunit din Sulighet, prins în 7 noiembrie, ascultat la Deva în ziua următoare, mărturiseşte că gomieul din Dealu Mare, le-a publicat că cine din ei nu va veni în 6 la Deva şi nu va fi gata, negreşit i se va nimici cu foc casa. Pentru că atunci vine şi Horea de la t Alba Iulia pentru prădarea şi ştergerea nobilimii. Iar Horea şi-a luat asupra sa aceasta, căci într-un timp împăratul i s-a plîns că nobilimea nu o poate nicicum supune. Da ceea ce Horea a zis că dacă împăratul îi dă lui pe mină norodul ţărănesc, cu puterea acestuia în scurt nobilimea sau o va supune sau 1 Bajesdi Vitân Sândor, Csatâk Hora kovetoivel a Dâvai mezon, Pesta, 1825. 2 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 6—7 ; „A hunyadmegyei tortenelmi târsulat ev- konyve“, 28 (1902). p. 90. :j Ascultarea lui Crişan Lăpădat din Mintia. Arh. Comisiei, I, 51. 376 RĂSCOALA LUI HOREA o va nimici eu totul. La ceea ce împăratul i-a dat cruce de aur. Un alt prins, Atom Părăi din Sulighet şi el a venit cu răsculaţii la Deva din porunca lui Horea. Şi el ştie că amăgitorul a fost Horea, care poartă o cruce de aur în piept, pe care spune că a primit-o de la împăratul şi că e porunca împăratului ca norodul ţărănesc să-i omoare şi să-i prade pe nobili4. Nicula Sîrb din Mintia mărturiseşte că juzii şi juraţii au umblat casă de casă, vestind să vină om din fiecare casă, celui care nu vine obştea îi va arde casa pe el, căci un om cu numele Horea a primit de la împăratul să şteargă pe nobili. Alţi patru, confirmînd, adaugă că în numele lui Horea li s-a poruncit să dea pace bucatelor, nutreţului pentru vite, carelor şi boilor biriseşti (de argaţi), biriştii să le păzească, pentru că acelea, dacă nobilimea e nimicită, rămîn pe seama împăratului. Pentru alarmarea poporului să pună foc clădirilor nobiliare de la marginile satelor, Horea, cum se aude, a pornit spre Zlatna. Poporul de dincolo de Mureş ei au auzit că l-a condus un diac român din Sălişte, de lingă Băiţa. Ei un astfel de conducător n-au avut. Cînd sîmbătă seara poporul a fost respins la Deva, cea mai mare parte s-a adunat in curtea contelui Iosif Gyulai. Acolo au aprins staulul de la rezervorul de peşte, au înjunghiat porcii graşi, au fript din belşug păsări, în veselie au mîncat, au băut. în cursul veseliei au hotărît să meargă oameni în fiecare sat, să silească, sub ameninţare cu foc, să vină din fiecare casă, ca a doua zi duminică, să năvălească din nou -asupra Devei, împlinind porunca lui Horea. Hegediis Josa din Mintia spune că pe el românii l-au adus cu sila, legat, în faţa Devei, numai aci l-au dezlegat. Au venit sub cuvînt că de peste Mureş vine Horea cu steag roşu, să se întâlnească cu ei şi să nimicească toată nobilimea strînsă în cetate şi să-i ia toate. Petru Nicula din Herepea spune că venind mulţime de oameni din Leşnic, Ilia, Brănişca au vestit că un om cu numele Horea, care vine de peste Mureş cu două (!) steaguri roşii cu mult popor să năvălească asupra Devei, a primit de la împăratul să pustiască pe toţi nobilii din Ardeal. De aceea Horea a poruncit că şi de dincoace de Mureş să se ridice din fiecare casă, să vină la Deva, ca întîlnindu-se cu el, împreună să pustiască nobilimea din Deva. Celui care nu va veni, îi vor aprinde casa pe el şi toate vitele i le vor prăda. Filimon Grozav din Vulcez, spune la fel, dar că nu s-au întîlnit cu acel popor, l-a văzut însă peste Mureş 5. Anghel Mîrza din Hondol, iobag al lui Ludovic Bartsai, cu fiul şi cu ginerele său sîmbăta in 6 noiembrie strigau în gura mare ca mîine, duminică, să vină din fiecare casă un om înarmat la malul Mureşului şi să omoare pe unguri şi să prade Deva sub pedeapsa de a fi ars cu foc în casa lui. De sîmbătă seara toată noaptea cu strigăte au adunat şi pe alţi răsculaţi6. 4 Guv. Trans., 1784, nr. 10496. Caietele, XVII, f. 42—46. 5 Caietele, XVIII, f. 30—34. 6 Ibidem, XXXIII, f. 42—50. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 377 |r %r- I I I: Barbara Gdtffy, soţia lui Ladislau Gdtffy, ucis, mai tîrziu pretinde şi ea a-şi aduce aminte de discuţiile lor din jurul morii, unde se găsea ascunsă, cum se sfătuiau să cuprindă Deva. Ziceau ei : „dacă Deva cade în mîinile noastre, supunerea întregului Ardeal pe puţin ne va veni“. Mai ales unul dădea cu socoteala : „Deva o putem lua uşor cu foamea, dăm foc oraşului, cuprindem şanţurile şi ungurii din cetate, în lipsă de mîncare, vor pieri de foame4'. Unii exprimau îndoieli : dar dacă îi zdrobesc din cetate cu tunurile ? Şi chiar dacă vor cuprinde Deva, ce vor face cu celelalte oraşe, care sînt mult mai puternice ? Ungurii şi ei sînt mulţi în Ardeal şi Ungaria şi bine înarmaţi. „Să luăm noi numai Deva, că zidurile celorlalte oraşe le dărîmăm şi cu bîtele“ — răspundea unul. Ce-ar putea să urmeze din aceasta, „decît că omorîm pe toţi ungurii şi le luăm averile“ — zicea altul7. Adevărate sau neadevărate, reconstituite din memorie, discuţiile sînt ţărăneşte verosimile. f Oraşul îl atacară în două rînduri. Relatările, descrierile faptelor sînt multe şi, ca de obicei, divergente şi contradictorii. Diferă actorii, cifrele, r amănuntele, rezultatele acţiunii. Nobilimea în relatările ei îşi face sieşi merite şi diminuează rolul armatei. Rapoartele din partea armatei inversează, o reconstituire exactă nu mai e posibilă. Pentru a se vedea cît de divergente pot fi relatările actorilor înşişi, să dăm cîteva. » Primul atac se produse sîmbătă, 6 noiembrie, seara. Ţăranii, care prădaseră şi lăsaseră în flăcări curţile din Mintia, veneu cu împuşcături şi strigăte acum asupra oraşului : „Haideţi cu porunca împăratului şi cu voia lui Dumnezeu66. Ajungînd în marginea de jos, iaprinseră măie-~ riştea văduvei lui Adam Ribiczei şi pătrunseră apoi pe două străzi, în cartierul „bulgăresc66 tăind porţile, uşile, distrugînd în toate părţile. Dar abia începură prada, că apăru un grup de nobili înarmaţi şi altul de miliţie. Nu erau mulţi, vreo 16 nobili numai, spune o relatare, alta 35, dar din pricina flăcărilor ţăranii nu puteau vedea cîţi sînt, de la primele focuri au luat-o la fugă. Au fost împuşcaţi atunci vreo trei români şi vreo şapte au fost prinşi. Alexandru Vitân, mult mai tîrziu, făcîndu-şi merite, scrie că românii ar fi fost vreo 300. Sosiţi la podul de piatră de lingă măieriştea Ribiczei, s-au sfătuit cum să înceapă luarea oraşului. Vicecomitele loan Zejk i-a trimis vorbă din cetate ca el, care era jude al nobililor, să trimită cîţiva nobili pentru apărarea cetăţii, dar n-au vrut nici unul. Românii au aprins coperişul de paie al coteţului porcilor de la măierişte şi-apoi s-au îndreptat în mare grabă spre oraşul „bulgăresc44 şi au început să spargă porţile curţii lui Andrei Torok. Nobilii, cei mai mulţi, au luat-o la fugă. La „îndemnul lui patriotic44 i-au răspuns că vor să meargă să apere cetatea, dar n-au făcut-o, ci mai degrabă s-au ascuns. S-a adresat atunci celor vreo 30 de grăniceri români pe care i-a văzut din jos de casa vămii, cărora cu cîteva minute 7 Mâtisfalvi Gdtffy Borbâla, Hora porhada, Pesta, 1825, p. 25—26. 378 RASCOALA LUI HOREA înainte locotenentul Lupu le şoptise fiecăruia ceva la ureche. El, Vitân, li s-a adresat astfel: „Vitejiilor, dumneavoastră de aceea sînteţi soldaţi ca în astfel de cazuri să apăraţi nobilul comitat; de ce îngăduiţi totuşi ca tâlharii să facă neomenii de acestea şi de ce nu-i atacaţi ?“ La ceea ce unul din ei răspunse : „Să-i atacaţi domnii, căci răscoala s-a început pentru dumneavoastră nu pentru noi“. A văzut că sînt părăsiţi, că şi aceştia se înţeleg cu ţăranii. Atunci, el, cu opt nobili care au rămas, a atacat ipe cei din faţa porţilor, au început să-i taie, să-i împuşte, au doborît patru, pe ceilalţi i-au alungat, au luat-o la fugă, şi cum s-a lăsat întuneric beznă au dispărut8. Atitudinea grănicerilor români i-a încredinţat pe ţărani acum şi practic că nu le sînt potrivnici sau nu pun zel în îndeplinirea datoriei lor militare. „Sîmbătă, spre seară au venit eu gînd să prade Deva, dar nici un grănicer n-a sărit la ei, nici o puşcă nu s-a slobozit împotriva lor, sau chiar dacă s-a slobozit, a troznit numai în aer“ — mărturiseşte Crişan Lăpădat din Mintia9. Chiar dacă au ieşit împotriva lor, au ieşit numai împinşi de nobilime, — socoteau ei. De aci ţăranii se întoarseră din nou la Mintia. Ţinînd sfat în curtea contelui losif Gyulay, trimiseră din nou pe sate să cheme pe ţărani pentru ziua Următoare, să atace Deva. Toată noaptea îi strînseră cu împuşcături, cu strigăte, cu ameninţări să vină să împlinească porunca lui Horea. Aşa a doua zi, duminică, pe la amiază, reînnoiră atacul. Vreo 200—400 (cifrele variază) apărură în faţa aceluiaşi cartier bulgăresc. Veneau cu mare zgomot, cu strigăte : „să bem sîngele ungurilor^ şi alte asemenea. Scrisorile din 11 noiembrie ale magistrului poştelor din Deva, Csuros, care a luat parte la acţiune, spun că nobilii care le-au ieşit în cale au fost 43, soldaţii pedeştri 25. Au fost împuşcaţi, tăiaţi 230 (el însuşi a tăiat mai mult de 40 de români !), cel puţin 70 au pierit în apă, 85 au fost prinşi vii, care în ziua următoare au fost tăiaţi (!). încheie totuşi că peste tot, dar mai ales la Deva şi Tamaştelec (lî'ngă Peştişul Mare) secuii au repurtat victoria 10 11. în relatarea din 6 decembrie dă aproximativ aceleaşi cifre : Le-au ieşit în întîmpinare 36 de nobili, sub comanda vieecomitelui Ioan Zejk, vreo 25 soldaţi pedeştri şi 25 grăniceri români. Românii au tras şi ei, dar năvalei înarmate nu i-au putut rezista. Loviţi din spate acum, au căzut vreo 40, strîmtoraţi în Mureş mulţi s-au înecat, alţii au fost împuşcaţi, refugiaţi fiind pe o insulă. Şi mai mulţi au căzut prinşi, vreo 80. Csuros, în pornirea sa exagerează acum victoria nobilimii : „noi la care nu ne-a părut rău să vărsăm sîngele românilor şi să le dăm sufletul puturos pe ghiare diavolului. în această osteneală norocoasă au pierit 309 de români“. Arme românii n-aveau decît ceva lănci, furci de fier şi coase îndreptaten. Puşti, desigur, aveau puţine. 8 Bajesdi Vitân Sândor, op. cit., p. 9—20. 9 Arh. Comisiei, I, 51. 10 Scrisori către un cumnat al său şi către un prieten din Cluj. Mike, Hora-vilâg, p. 187—188, 341 ; acelaşi, Az Olâhokrol, p. 2—4, 25—26. 11 Scrisoare din Deva, 6 dec. 1784. Arh. Istorică, Ms. miscelaneu, p. 81—82 şi alte copii. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 379 §T Predicatorul reformat din Deva, Ştefan Incze, reia tind episcopului | său faptele, atribuia şi el toate meritele nobilimii: „A atacat nobilimea ; | miliţia care consta numai din grăniceri români, în afară de faptul că a T fost prezentă, n-a fost de nici un ajutor“ 12 13. Tot numai nobilimii îi atri-| buie meritul şi Iosif Baja, asesorul Tablei comitatului Hunedoarei: „Azi o săptămînă (el scrie în 14 noiembrie) Dumnezeu ne-a dat o frumoasă | biruinţă asupra ţăranilor, care pe la amiază vreo 300 au năvălit dinspre Ş Mintia cu mari strigăte asupra oraşului. Gînd erau pe la capul oraşului j. au năvălit asupra lor vreo 35 de nobili călare şi i-au şters pînă la unul ^ de pe faţa pământului, pe unii împuşcîndu-i, tăindu-i, pe alţii silindu-i f să sară în Mureş. Pe alţii, prinzîndu-i, a doua zi i-au executat4413. Ale-r xandru Vitân, în relatarea lui tîrzie, pretinde a şti că între mulţii ro-ţ mâni morţi pe malul Mureşului erau şi 11 femei şi fete îmbrăcate băr-f băteşte14. Broşura Horja und Klotska ştie şi ea că între cei prinşi se . aflau copii, femei, fete, atrase şi ele în luptă15. -y î Mihail Muncelean din Hereipea, soldat în concediu din regimentul f[ Eszterhâzy, prins în faţa Devei, în ascultarea sa dă şi el unele detalii. în- tr-o sîmbătă, cam prin 6 noiembrie, a venit poruncă la judele din| Herepea, care a şi mers din casă în casă, dînd poruncă : toţi care sînt în stare, să meargă în ziua următoare la Deva, să prade acolo totul şi să scoată - pe toţi ungurii din ţară. El cu familia şi prietenii săi s-au împotrivit, j-u-dele însă i-a zis că dacă a jurat pe steagul împăratului trebuie cu atît mai mult să asculte de porunca împăratului, dacă nu, li se va prăda şi aprinde casa cu toată averea. Şi de teamă, şi silit s-a hotărit să mergă cu prietenii săi la Deva. S-au adunat la o crâşmă, nu departe de sat, acum arsă. — El mergea în urma cetei cu încă câţiva români, avînd poruncă de a omorî pe cei care ar vrea să :se întoarcă. La Deva în ziua următoare au fost atacaţi de nobili şi de husari, mulţi omorîţi, printre care şi socrul său. Au ajuns anume pînă la porumbiştea nobilului Kibiczei, aci i-au întâmpinat nobilii şi soldaţii, le-au rupt rândurile, i-au gonit şi în parte i-au omorât. El însă după ce (din partea ostaşilor) li s-a strigat că cei care se vor preda vor fi iertaţi, împreună cu 40 de llocuitori din diferite sate au trecut de-o parte, ascultând cuvântul, şi s-au lăsat prinşi. N-au avut arme, nici alte unelte, s-au dus cu mîinile goale (!). El ar fi fost acela care a strigat altor trei rebeli să bea sîngele ungurilor. Ceea ce neagă, nici n-a strigat, nici măcar n-a auzit aşa ceva. Judele satului care a dat porunca se numeai Alexandru Cionca ; a fost omorît şi el la Deva16. Comitatul, în raportul său din aceeaşi zi, 7 noiembrie, relatează însă în alt chip faptele : Azi, pe la cinci ceasuri după-amiază mulţimea răsculaţilor ajunse aproape de marginea oraşului, în preajma cetăţii. Împotriva ei au ieşit nobilii, 70 de pedeştri şi 74 (sau 14) husari (equites) 12 Bibi. Academiei, Doc. pach. MCOCLXXI, nr. 33. 13 Arh. Istorică, Ms. miscelaneu, p. 57—80. 14 Bajesdi Vitân Sândor, op. cit., p. 28. 15 „Unter den Gefangenen waren Junglinge, Weiber und Mădchen, die mit den Strei t gezogen waren“. Tesaur de mon, ist., III, p. 311. 16 Arh. Comisiei, ascultările din Deva, nr. 191. 380 RÂSCOALA LUI HOREA din regimentul de graniţă secuiesc17. Peste 70 au căzut parte ucişi, parte înecaţi în Mureş, parte prinşi, ceilalţi au fost puşi pe fugă, din ai noştri puţini au fost răniţi. Iar maiorul Stojanich, în raportul său cătră comandamentul general, vorbeşte, exagerând cifra atacanţilor, de 800 care au apărut după-amiază să atace Deva, şi de ieşirea armatei sub comanda locotenentului Pfeifer (din 'regimentul I românesc de graniţă), la care s-a asociat şi nobilimea călare. Ţăranii împinşi cu spatele spre Mureş nu s-au predat de bună voie, au continuat focul. Nobilimea a omorît aci o mulţime din ei, unii au sărit în Mureş. Locotenentul a prins 44, pe care numaidecât i-a predat comitatului, care interogaţi de Tablă în 8 şi 9 au fost executaţi fără altă investigaţie. Maiorul dă şi cifrele militare de la data raportului. La Sebeş 176 grăniceri (120 infanterişti, 56 husari secui), la Deva 218 grăniceri (169 infanterişti, 49 husari secui), husarii regimentului de Toscana nesosind încă. Vicecolonelul Karp a rămas pentru Valea Haţegului doar cu 45 de oameni18. După alte reconstituiri românii încă în zori au început să se adune, dinspre Hărău, de peste Mureş, în satul Bălata, şi se apropiau de tre-cătoarea spre Deva, pe care o păzeau atunci nobilii. De aceea un alt grup mare de români, spre amiază veni dinspre Mintia pe partea de dincoace de Mureş, spre trecătoare să o elibereze, ca împreună cu cei de peste apă să atace Deva. Văzînd aceasta cei din cetate au dat semn cu trei detunături şi tragerea clopotului. Vicecomitetele Ioan Zejk, care încă la apropierea primejdiei luase dispoziţiile socotite necesare, acum o parte a nobilimii şi ungurimii o reţinu în cetate pentru apărare, iar pe ceilalţi, în înţelegere cu armata, i-a rânduit împotriva răsculaţilor, îmbârbătîndu-i cu datoria faţă de cei de un sînge cu ei şi faţă de patrie. Au coborît astfel din cetate, unindu-se cu 70 de grăniceri şi 14 (sau 74?) husari secui, întîlnindu-se cu cei peste 300 de răsculaţi. Au tras mai întîi românii, rănind uşor pe judele nobililor Adam Szabo, dar numaidecât au început să se retragă. Luaţi la goană au căzut 72, fie în câmpia dinspre Şoimuş şi Mintia, fie pe o insulă formată de Mureş, unde s-au refugiat ; mulţi alungaţi în Mureş au pierit în apă19. Cu toate aceste inadvertenţe, lucrurile în mare se clarifică. Nobilimea a ieşit încurajată de ieşirea armatei. întâlnirea cu armata a derutat şi dezarmat pe ţăranii care nu se aşteptau la aceasta după cele ce ştiau ei şi după cele întâmplate în ziua precedentă. Aşa s-a produs deruta, de care a profitat nobilimea să-şi verse furia, omorînd în masă sau prinzând pe fugari. Cum era să susţină o luptă cu armata o mulţime neînarmată sau înarmată la întâmplare şi fără nici o conducere ? Din capul locului, cum era să înfrunte oastea împăratului cînd şi ea venea cu porunca împăratului ? Numai contând pe o atitudine neutră sau favorabilă a armatei imperiale a putut imagina ţărănimea o asemenea 37 * 39 37 Escadronul din Dobra, Densuşianu, .p. 184. Cei din Dobra era românesc sau în cea mai mare parte. 18 Densuşianu, p. 184. Caietele, XVIII, f. 45—51. 39 Szilâgyi, p. 73. După expunerea lui losif Benkd, Mike, Az OîâhOkrol, p. 287. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 381 întreprindere temerară. Dar şi cifrele celor căzuţi prinşi se* arată mai mici decît cele cu care se mîndreşte nobilimea. De pe acum închipuirea unei solidarităţi româneşti generale stîrneşte fanteziile. Spaima care a cuprins oraşul Deva în ziua de 7 noiembrie, corespondentul ziarului „Siebenbiirger Zeitung“ găseşte că a fost provocată de opt români din Ţara Românească, care prevăzuţi cu paşapoarte sigure, au trecut în Transilvania20. EXECUŢIILE DIN DEVA Nobilimea Hunedoarei nu se mulţumi cu „frumoasa biruinţă* a sa din 7 noiembrie. A doua zi îşi vărsă mînia şi asupra celor prinşi. Se întruni în grabă Tabla comitatului, cu cei prezenţi. Nu în oraş ci, luînd consiinţămîntul comandantului cetăţii, în cetate, căci „cuprinşi de teamă n-au cutezat să facă judecata în oraş* — o spun chiar ei. După o judecată sumară îi osîndiră în masă la moarte. Drept temei pentru condamnare nu găsiră altul decît ordinul imperial de urmărire a lui Salis, din 16 septembrie 1784. Găsiră şi indiciul în mărturia lui Luca Lucaci, unul din cei prinşi, care ar fi văzut un seductor german în veşminte „splendide* şi cu o stea de aur în piept (va fi fost Salis— presupune textul — care nu de mult a fost publicat prin circulară21). Ordinul, ce-i drept, prevedea pentru Salis şi emisarii sâi aplicarea dreptului statarial (Standrecht), adică judecata sumară şi executarea pe loc, prin ştreang22. De la Guvern ordinul de urmărire a lui Salis ieşise cu data de 26 septembrie. împăratului i s-a relatat — spune textul — că un anume Salis intenţionează să amăgească la emigrare un mare număr de locuitori din Transilvania şi Ungaria. Cu decretul său din 20 a lunii a ordonat astfel ca în orice loc, dacă ar apare cumva Salis sau emisarii săi, să-i supravegheze, să le cerceteze cu toată iscusinţa amăgirile, şi care se va dovedi vinovat de asemenea crimă, numaidecît şi fără vreo altă prevenire, potrivit 20 N. Edroiu, Ecoul european al răscoalei lui Horea, Cluj, 1973, p. 59. 21 ...ex fassione l-mi captivi Lukats Luka apparet, seductorem quidam Ger-nxanum splendide amictum stellaque auratus in pectore gestantem (fortassis hic Salis fuerit non pridem circularitar puMicatus) extitisse. Din raportul comitatului făcut Guvernului asupra atacării Devei. Caietele, XXXIII, f. 39. 22 Ordinul imperial privind pe Salis suna astfel : „Lieber Graf Banffy ! Dem sicheren Vernehmen noch soli ein gewisser Salis eine betrâchtliche Auswande-rung meiner Unterthanen aus Siebenburgen, Hungam und den dortigen Grenzen einzuleiten vorhaben Sie werden also den unverzuglichen Befehl an die betreffen-den Provinzial-Beamten und Komitate erlassen, damit aller Orten und in den Greiizen auf diesen Menschen, wenn er etwa in die dortigen Gegenden kommen solite, sowie auf seine Emissaires ein obachtsames Auge getragen, ihren heimlichen Verf iihrungen sorgfăltigst nachgespiiret, und wenn sich ein oder anderer dieses Verbrechens schukkg machte, solcher auf der Stelie und ohne Anfrage mittelst Standrecht, das in derlei Făllen stattfindet, mit dem Strânge abgestraft werde, wovon mir alsdann die gehorige Anzeige zu machen ist. Prag. den 16 Sept. 1784. Josepha. Densuşianu, p. 186. 382 RĂSCOALA LUI HOREA dreptului statarial (Standrecht) să fie spânzurat, relatând maiestăţii sale execuţia23 *. Guvernul reînnoieşte ordinul de urmărire a lui Salis, acum în baza rescriptului regal din 4 octombrie. La 12 noiembrie adresîndu-se comitatului Odorhei îl pune în cunoştinţă că împăratul a pus un premiu de 100 de galbeni pentru cei care va prinde pe Salis sau pe vreun emisar al său, sau pe vreun alt amăgitor de acest fel. Dacă va afla ceva despre Salis să comunice Guvernului22. Locotenenţa din Duda răspândi ordinul de urmărire comitatelor din Ungaria. Salis era urmărit deci pentru cu totul altceva. Despre ceea ce nu se vorbeşte nici un cuvînt în tot cursul răscoalei. Şi nici descoperit nu e nici el, nici vreun emisar al său. Numele lui, luat ca pretext în asemenea împrejurare, va fi invocat mereu. Ba va fi acuzat de principal instigator şi plasat în fruntea răscoalei însăşi. în închipuirile nobilimii va fi prezent pretutindeni, iar realmente nicăieri, face carieră tocmai prin absenţă. în mintea nobilimii ţărănimea n-avea motive să se răscoale de la sine, şi mai ales nu se putea pune într-o mişcare de asemenea proporţii singură, la aceasta ea nu putea fi decît instigată, condusă de cineva, premeditat, conştient, cu un scop anume. îl învesteşte cu acesta înainte de toate pe Salis. Un alt personaj urmărit în acelaşi timp, şi care va face şi el carieră, era ofiţerul Mihail Popescu. Ordinul Guvernului de urmărire a lui Mihail Popescu poartă data de 4 noiembrie 1784. Despre el împăratul aflase că a luat drumul Ungariei cu intenţia de a ademeni oameni la serviciul militar. în virtutea decretului regal din 25 octombrie, Guvernul îndrumă comitatele să ia dispoziţii ca nu numai să observe cu ochi vigilenţi pe acest Popescu (Poperszki) şi faptele lui, ci şi dacă va fi găsit ademenind la serviciu militar străin, să fie arestat, relatînd despre aceasta Guvernului, ca prin Prefectura armelor să poată da curs înaltei dispoziţii25. Alăturată descrierea lui Popescu : De 38 de ani, de statură mijlocie, îndesată, cu faţa negricioasă, păr şi barbă neagră, părul şi-l poartă într-o scurtă coadă (Tzopfft) rar pieptănat sau coafat (?). Are haine civile, dar şi 23 Arh. St. Cluj, oraşul Gherla, 1784 sept. 26. Descrierea lui : Se numeşte Ign-az Kristian Herzog sub falsul său nume lulius Ignaz Salis von Salfeid. E de 39 ani, născut în Klopschen, nu departe de Gross Gloggau, în SUezia prusacă, catolic, văduv, de satură mică, subţire, faţă trasă, palidă, ochi bruni, nas ascuţit, păr castaniu închis legat în coadă (Zopf). Poartă frac alb de postav neted cu nasturii în culoarea lui, vestă de aceeaşi culoare brodată cu fir de aur şi cu nasturi îmbrăcaţi în mătase galbenă, pantaloni, cizme, pălărie netedă. Vorbeşte germana, latina şi poloneza. Descrierea făcută de Poliţia din Viena, 1784 sept. Arh. St. Cluj, com. Odorhei. Comitatul Bihor primea descrierea lui Sadis la 19 sept. Caietele, XXIX, f. 75—77. ... certum Salis subditos nostros e Magno Principatu Transylva-niae, Hungaria item, ac ejusdem Finibus ad suscipiendam majore numero Emi-grationem pellicere meditantem“ ... Guv. Trans., nr. 10201 din 1784. Arh. St. Cluj, com. Odorhei, pach. 122, nr. 94. 25 Arh. Comisiei, I, 132. „... quendam Michaelem Popersky eam fovere in-tentionem, ut in Hungsaiuam iter suscipiat, atque ibi homines ad assumanda militar ia servitia pelliciat“ ... Guv. Trans., 1784, nr. 10 304. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 38$ uniformă moscoyitică tivită eu roşu, aceeaşi culoare avînd şi partea răsfrântă a uniformei. Cînd e în uniformă poartă de obicei mantie albă, însemne ruseşti pe sabie, pe chivără. între alte limbi, vorbeşte nemţeşte şi italieneşte şi se zice ofiţer rus. Popescu (Popersky) e urmărit pas de pas, şi de organele militare şi de cele civile. Comandamentul general ungar la 2 noiembrie raportase că în 27 octombrie a ajuns la Pesta, de unde în 2 noiembrie a plecat, însoţit de tînărul conte Gyulay, spre Cluj. Să fie observat în secret, raportînd Consiliului de război despre sosirea şi plecarea lui mai departe26. La nota din 10 noiembrie a Prefecturii armelor, Guvernul în 11 noiembrie se adresează conţilor Iosif Gyulay, Ioan Csâki, judelui primar al Clujului. împăratul a ordonat să fie observat cu ochi vigilent, vine cu contele Gyulay, al cărui nume adevărat nu e dat, de la Pesta cu paşaport de la magistratul vienez, vizat şi în Pesta, la Cluj. însoţitorul, indiferent dacă e fiul sau nu al contelui Iosif Gyulay, să ia de la el toate informaţiile, cum s-a purtat în drumul său Popersky, unde s-a oprit în Transilvania, încotro are de gînd să-şi continue drumul, unde stă acum sau în ce parte se îndreaptă, ce veşminte obişnuieşte să poarte la drum. Venind la Cluj, numaidecât să informeze Guvernul de venirea lui, ce treburi are, ce cauze pretextează pentru drumul luat, cu cine vorbeşte, unde are de gînd să stea, sau dacă pleacă încotro se îndreaptă ? Să ştiricească sîrguincios şi acurat toate acestea, raportînd amănunţit Guvernului27 28. Va fi bănuit şi el de amestec în răscoală, va figura şi el uneori printre conducători, dar tot atît de fără temei. Itinerarul lui îl vom afla din actele ulterioare. Maiorul Stojanich însuşi, scriind din Deva la 14 noiembrie ştia de acum că răscoala a fost pornită de Horea şi de un oarecare Salis şi alţi necunoscuţi în uniformă, ca Popersky. Sentinţa comitatului îi acuză pe cei osîndiţi a fi fost incendiatori evidenţi, ucigaşi cruzi şi jefuitori de case, prinşi de nobilime parte în luptă, parte în urmărire, în timp ce voiau să năvălească asupra Devei cu mulţimea ţăranilor răzvrătiţi. Intrucît din mărturisirile unora din cei prinşi şi din relatări demne de credinţă rezultă că ei, împreună cu mulţimea răzvrătită, sînt partizanii unui oarecare emisar, Salis, Tabla, m conformitate cu decretul gubernial din 6 noiembrie a.c. nr. 909, a aflat cu cale să le aplice procedura sumară a legii militare, condamnîn-du-i ca pe nişte rebeli vădiţi şi tulburători ai liniştii publice numai la pedeapsa paloşului, cu toate că ei după legile patriei ar merita cu tot dreptul o moarte mult mai severă. Dar siguranţa publică şi înpreju-rările actuale sfătuiesc ca pedeapsa să fie mai moderată25. In raportul său cătră Guvern din 7 noiembrie comitatul, sub semnătura lui Ioan Zejk, e mai explicit. I-a condamnat pe baza ascultării lui Lucaci Luca din Sulighet, care a mărturisit că aţâţătorul era un 26 Acte vieneze, II, 37. 27 Guv. Trans., 1784, nr. 10489. 28 Densuşianu, p. 186—187, Caietele, XXIX, f. 58—59. 384 RASCOALA lui horea om de neam german îmbrăcat în strălucite haine nemţeşti, purtxnd stele aurite în piept, pe care el cu ochii lui nu lena văzut, a auzit numai despre el de la alţi săteni. Poate acesta a fost Sa'lis29 — socoteşte comitatul. Vicecomitele vede efectul acţiunii lui şi în răscoala însăşi. Ea, cu pagubele ei, e de temut să nu ducă plebea la disperare, şi această sărăcie să nu deschidă drumul spre periculoasa emigraţie. Avem ascultarea lui Lucaci Luca. întrebat cine a fost aţâţătorul răscoalei răspunde : Cum am auzit unul Horea, ofiţer împărătesc, care a adus şapte cruci de la împăratul cu porunca să cheme din fiecare casă cîte un sătean sub pedeapsa arderii casei ; din satul lor au fost porunciţi zece. — De unde ştie că porunca ar fi fost a împăratului? — De acolo ştie, că un ofiţer neamţ cu stele strălucitoare în piept ar fi umblat sat de sat în acest cerc, iar în satul lor ar fi trimis un gornic cu poruncă şi din acest saţ să se alăture zece capi de familie la răsculaţi pentru a prăda : Cum era acel neamţ şi de ce stare? — Acest neamţ, care a aţîţat poporul la răscoală, e îmbrăcat în minunate veşminte nemţeşti, româneşte nu ştie, decît doar ar fi spus cîteva vorbe româneşti stricate după cît se spune, iar porunca de ridicare, se spune, âr fi dat-o ca orice sat care nu s-arridica,să fie ras cu foc din temelii. — Ce intenţii au răsculaţii ? — El cu adevărat nu ştie, se vorbeşte însă că acel neamţ ar fi dat poruncă răsculaţii să meargă prădînd pînă la Alba lulia, unde însuşi înălţatul împărat inar aştepta, şi Horea şi el se îndreaptă dinspre Zlatna la Alba lulia, vrînd să se împreune cu ceilalţi răsculaţi care vin intr-acolo dinspre Mureş, urmând ca acolo ei să primească porunci mai pe larg de la înălţatul împărat30. Fantezii ţărăneşti, din auzite. La atîta se reduce dovada prezenţei lui Salis şi a vinovăţiei celor decapitaţi în calitate de emisari ai săi, şi probabil la această singură mărturie. Şi doar chiar în acest caz decretul imperial prevedea osînda emisarilor nu a victimelor 1 In aceeaşi zi fură executaţi 20. Duşi în dosul cetăţii, lingă drumul ce duce spre Dobra, unul cîte unul trebuiră să îngenunche în faţa şanţului săpat pentru aceasta, însoţit doar de un Tatăl nostru al preotului, să-şi plece paloşului capul. Capul tăiat se rostogolea de la sine, iar trupul i-1 împingea călăul în şanţ, unde au fost apoi acoperiţi cu pămînt. în ziua următoare fură duşi alţi 14, decapitaţi şi îngropaţi în acelaşi chip, aproape de cei dinainte31. „Scenele petrecute cu execuţiile acestea — ne spune cineva demn de credinţă — erau atît de înfiorătoare, încît condamnaţii se îmbulzeau singuri să li se taie capul cît mai în grabă“32. 20 20 Guv. Trans., 1784, nr. 10 443. 30 Ibidem. 31 Densuşianu, p. 187. Textul latin al sentinţei la Benko, în Mike, Az Olă-Jiokrol, p. 287. Numele acestora : Nicula Sîrbu, Petru Petrescu, Veran Lăpădatu, Tănase Rău, Onu Solnoc, Avram Ferghius, Ion Ferghius, Joja Hegedus din Mintia, Petru Nicula, Constantin Jos an din Herapea, Ion Părău din Fornădia, Ion Dan, Filimon Grozav din Vulcez şi Anton Schreiber din Veţel. Densuşianu, p. 188. 32 Ibidem, p. 189. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 385 „Siebeiţburger Zeiţiang" îşi iMormează cititorii că în ciocnirea din 7 noiembrie au căzut, morţi sau schilodiţi, 140 de ţărani, alţii s-au înecat .... în Mureş, unii s-au predat. Cei prinşi au fost legaţi şi duşi în casa Haller din oraş. Erau mulţi între 11—30 de ani, bărbaţi, femei. în dimineaţa următoare (8 noiembrie) prizonierii sînt duşi sus în cetate, interogaţi, 20 osîndiţi. între ei se aflau şi patru mineri nemţi, care au declarat că „mulţi alţii au fugit din mine şi se găsesc în rînduil răscuitaţilor“. Sentinţa, decapitarea s-a făcut la 3 după amiazi. în ziua de 9 alţi 14 au fost executaţi şi corpurile lor îngropate Ungă drum. Două femei şi un băiat de 12 ani au fost graţiaţi33. Fapta, vicecomitele loan Zejk o comunică Guvernului încă din prima zi, 8 noiembrie. Justifieînd condamnarea cu cuvintele sentinţei, îi comunică şi executarea : „ca nu cumva din cauza întîrzierii să ne scape din mînă, noi am şi pus să-i execute Dacă totuşi au greşit ceva împotriva dreptului militar, roagă Guvernul să intervină în favoarea comitatului34. în ziua de 10 veni cu un nou raport. în ziua de 7 (şi de 8) au decapitat 34, la două muieri şi la un copil lena aplicat celor două cîte 60 de lovituri, copilului 40 şi apoi i-au eliberat după ce au făcut jurămînt că vor fi cu credinţă împăratului şi dregătorilor şi că îşi vor face serviciile domnilor pământeşti. Alţi 13 au fost eliberaţi sub acelaşi jurămînt, iar 72 au rămas morţi pe locul ciocnirii. La Binţinţi au-fost mulţi omorîţi de vicecolonelul Karp-(!), iar 80 prinşi, aduşi şi aruncaţi din ordinul maiorului (supremus vigiliarum praefectus) Stojanich în carcerele castelului (cetăţii), spre pericolul vieţii şi sănătăţii lor, a nobililor35. Dar încă în aceeaşi zi vicecomitele îşi dădu şi tributul zelului său neobosit din aceste zile. Seara muri subit. - Guvernul răspunde la prima comunicare, din 7 noiembrie, în ziua de 9. îşi exprimă neplăcerea pentru intenţia de a aplica judecata sumară, şi cerea relaţii detaliate despre ascultarea celor prinşi. La Deva răspunsul a sosit însă numai în 11, când şi a doua execuţie se făcuse36. Comisarul Guvernului făcu şi el o întâmpinare la Tabla comitatului, cu data de 12 noiembrie. Cum a aflat în drumul său din relatările românilor înşişi a înţeles că Tabla intr-o singură zi a executat 20 de răsculaţi prinşi, pe toţi aruncîndu-i într-un şanţ pentru aceasta pregătit şi. lăsîndu-i neîngropaţi. îi recomandă moderaţie. I s-a mai relatat că în zilele din urmă Horea sau alt conducător al răsculaţilor ar fi fost prins în Valea Haţegului. Să-l informeze şi pe el îndată ce vreun conducător va fi fost prins, cu numele lui şi toate împrejurările37. Interveni însă energic comandantul general al Transilvaniei generalul baron Preiss. în 12 noiembrie adresă Guvernului un adevărat protest : După raportul maiorului Stojanich, pe care Ml comunică, Tabla comitatului Hunedoara a executat numaidecât cu paloşul 44 de prizonieri. 33 Gu v; Tr am.,; 1784, nr. 10 496. „Siebenburger Zeitung“, 1784, p, 767. 34 Guv. Trans., 1784, nr, 10 544. Caietele, XVII, p. 46—48. 35 Caietele, XVIII, f. 36—39. 36 Caietele, XVIII, f. 55—56. " 37 Ibidem, XXXIII, f. 51h-52; 25 — C. 320 386 KÂSCOALA lui horea Din raportul Tablei se vede că informase dinainte Guvernul de execuţia pe care avea de gînd să o facă şi arătase că vrea să ia ca pretext decretul Cancelariei aulice privitor la Salis. In credinţa că Guvernul a comunicat Tablei instrucţiile de urmat în această privinţă, Comandamentul n-a mai socotit necesar să intervină. Acum însă că execuţiile s-au în-tîmplat, Comandamentul face atent Guvernul că decretul privind pe Salis nicidecum nu poate fi aplicat în împrejurările de acum, că prin astfel de execuţii pripite care întrec evident dreapta măsură, se vor irita şi mai mult spiritele celorlalţi ţărani răsculaţi, înfuriaţi şi aşa în cel mai înalt grad 38 şi poate „din cauza acestor execuţii vom avea a ne teme de un pericol şi mai mare“ sau poate o revoltă generală. După asemenea acţiuni ţăranii cu greu vor mai da crezare promisiunilor de uşurare a soartei lor. Lasă la aprecierea Guvernului dacă nu va găsi cu cale să suspende şi să interzică sever autorităţilor subalterne atît execuţia arbitrară a răsculaţilor, cît şi pedepsirea lor, Guvernul rezer-vînd numai pentru sine deciziile în această privinţă. Căci numai el poate aprecia diferenţa între cei care fac rezistenţă şi sînt prinşi cu armele în mîini, şi cei care poate sînt prinşi numai pentru că aleargă şi ei cu ceata răsculaţilor 39. La acestea Guvernul în aceeaşi zi de 12 noiembrie interveni şi el sub formă de răspuns la relatarea comitatului din 10 noiembrie şi în urma întîmpinării Comandamentului general, energic : deloc nu poate aproba execuţiile făcute, procedura sumară a dreptului militar nu se aplică în Transilvania ; ordonă prin urmare comitatului să înceteze eu totul procedura sumară şi să urmeze în privinţa românilor prinşi îndrumările ce le va primi de la comisarul Guvernului, Mihail Brukenthai 40. Execuţiile se încheiară acum. Reacţia violentă a nobilimii comitatului a alarmat autorităţile superioare, pe împăratul însuşi. Nu numai atît, a influenţat sensibil hotărîrile lor ulterioare, le-a pus în gardă de ce putea să urmeze din acest început dacă el continua, de ce proporţii putea să ia răzbunarea nobilimii dacă ar fi lăsată la propria judecată. Răzbunarea de la Deva, menită să înspăimânte pe ţăranii răzvrătiţi, dacă în ochii nobilimii a rămas o pedeapsă prea mică, în ochii celor cu judecată calmă a rămas un act care a întrecut măsura, un abuz cu grele consecinţe posibile. Pentru ochiul de rînd în schimb rămînea oroarea : zeci de oameni decapitaţi şi îngropaţi în şanţuri, mai multe zeci de leşuri: zăcînd pe cîmp sau purtate de ape. Dar intenţiile nobilimii comitatului nu se mărginiră nici numai la atît. Aceeaşi soartă le pregătea şi celor închişi în castelul Hunedoarei. Nobilimea de pe valea Streiului refugiată aci, încurajată de judecata nobilimii din Deva, era grăbită să procedeze şi ea la fel. Moise Vâradi, asesorul comitatului, la 9 noiembrie scrise de aci vicecomitelui Ioan 38 ... dass das angezogene Hof-Decret auf die vorseyende Umstănde gar nicht anwendbar seye, und dass durch solche ubereilte und ganz offenbar das rechte Mass uberschreitende Execut ionen die Gemynther der ubrigen ohnehin inho-chste Grad aufgebrachten Turn ultan ten nur noch mehr verbitteren“ ... 39 Densuşianu, p. 191—192. Caietele, XVIII, f. 48—52. 40 Guv. Trans., 1784, nr. 10544. Caietele, XVII, f. 49—50, XVIII, f. 43—45. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 387 Zejk că locotenentul Kalyani a adus în castel 97 de oameni prinşi din JBatiz şi Cinciş, şi cum nu-i pot ţine timp mai îndelungat aci fără primejdie, îl roagă să mijlocească trimiterea din Devia a 100 de husari ca să-i treacă de aici în cetatea Devei, „iar dacă aceasta în nici un caz nu se poate, şi întrucît d-voastră, cum mi-aţi comunicat, aţi făcut judecată .asupra acestor fel de prădători şi i-aţi executat, eu încă aş putea să încep o asemenea procedură cu prizonierii de aici, numai să binevoiţi a-mi trimite toate informaţiile necesare şi, dacă se poate, şi un proces şi o sentinţă de acea formă, căci poimîine aş ţine judecată, nemaiavînld nici alimente pentru subzistenţa lor. Eu aşa cred că deoarece prizonierii aceştia sînt adevăraţi adepţi ai renumitului amăgitor Salis, şi totodată şi aprinzători, omorîtori şi tîlhari prădători, ar trebui să le aplic legea militară, potrivit decretului dat cu privire la Salis şi la emisarii săi. Dar cu toate acestea voi urma îndrumările d-voastră, numai să binevoiţi a mă autoriza să ţin scaun şi în locul d-voastră să am eu prezidenţia, jar de va fi trebuinţă, să trimiteţi şi călăul, ca să nu avem vreo lipsă nici în această privinţă" 41. Dar împotriva intenţiei de a judeca şi executa pe prizonieri aci, f ăcu întâmpinare, administratorul . domeniului ^ Hunedoarei^ d^enm ^e era fiscal, Iosif Leithner. La 11 noiembrie el scrise Tablei comitatului că deoarece nobilimea din castel vrea să execute cît mai în grabă pe prizonierii de aci, crede că ar fi mai indicat ca ei să fie duşi la Deva, căci se teme ca nu cumva iobagii domeniului care pînă aci au rămas liniştiţi să se revolte şi ei văzînd vărsarea de sînge. Au fost prinşi de grăniceri, de nobilimea ridicată şi de tîrgoveţii Hunedoarei. Cei 48 din Cinciş nici n-au fost găsiţi la pradă, erau fugiţi în pădure şi au fost momiţi de acolo cu promisiunea iertării şi militarizării42. Comitatul însă nu se lăsă înduplecat. In 12 noiembrie răspunse că trecerea prizonierilor de la Hunedoara la Deva prezintă o mare dificultate, întrucît armata e ocupată cu reprimarea răscoalei, iar comandantul cetăţii a refuzat să mai primească prizonieri în închisorile de acolo. Comitatul şi el a trebuit să închidă vreo 80 de români prinşi în case particulare. Şi altfel, prizonierii trebuie să fie judecaţi de forul dominai din Hunedoara şi acolo să se execute şi sentinţa. Comitatul autorizează deci cu judecarea lor forul dominai de acolo, însărcinând cu prezidarea pe asesorul Moise Vâradi ; el să aleagă din nobilii de acolo şi pe judecătorii cîţi vor fi de lipsă, care să nu întârzie a-i judeca după legile patriei. Iar pentru executarea sentinţei de moarte, care se poate întâmpla să o pronunţe, comitatul le trimite călăul din Deva. Din execuţie va rezulta, crede comitatul, binele că ţăranii din părţile vecine cu domeniul se vor înspăimânta şi vor începe a se linişti43. Dar în aceeaşi zi de 12 noiembrie, cînd îşi adresa .aceste dispoziţii comitatul, locotenentul Kalyani, la ordinul vicecolonelului Karp, îi puse în libertate pe toţi 115 câţi se găseau, doar dojenindu-i să nu mai 41 îbidem, XVIII, f. 40—43. 42 îbidem, XXXIII, f. 19—21. 43 Densuşianu, p. 194—195. RÂSCOALA LUI HOREA m facă astfel de fapte şi eerîndu-le să îndemne şi pe sătenii lor să înceteze cu răscoala şi să rămînă liniştiţi la casele lor 44. v- f¥intre cei eliberaţi 40 erau din Batiz, 49 din Cinciş între care doi copii de 12 ani şi Popa Da vid din Băeia, preotul grăniceresc Mihai, din Zl&tna 45. Vicecolonelul îi eliberă deci înainte de a sosi ordinul Comandamentului general care interzicea aplicarea dreptului statarial. In raportul său din 26 noiembrie îşi justifica actul cu nevinovăţia celor prinşi. în 8' noiembrie venind o trupă de soldaţi de la Orăştie spre Hunedoara pentru apărarea castelului, 48 de ţărani din Batiz văzîndu-i, de teamă, luară fuga spre pădure. Grănicerii strigîndu-i înapoi, să nu se teamă, ridicară şi cîrpă albă în semn de steag. Ţăranii se întoarseră de bună voie, dar îndată ce se apropiară, soldaţii îi prinseră şi-i duseră în castel. Aşa s-a întîmplat şi cu cei 48 din Cinciş. Dar pentru că aceşti 96 de ţărani erau cu totul nevinovaţi, interesul liniştii publice cerea (să fie puşi în libertate. „Dacă nu aş fi eliberat pe oamenii aceştia, deşi erau nevinovaţi, nobilimea voia să-i execute prin călăul pe care-1 chemase pentru aceasta şi, în lipsă de paloş, voiau să le taie capul cu securea. Procedura aceasta probabil ar fi aţîţat poporul la şi mai mare răzbunare şi l-ar fi făcut să comită acte şi mai înfuriate"46. La ceea ce comitatul adresîndu-se Guvernului, notează că cei eliberaţi de Karp au fost într-adevăr rebeli. Cei eliberaţi au fost prinşi la locul delictului. Locuitorii din Cinciş la ascultare toţi s-au recunoscut a fi vinovaţi de tulburări. După cum şi cei din Batiz au fost tumul-tuanţi vădiţi, prinşi cu prăzi, deci cu corpuri delicte. între cei eliberaţi erau şi trei din Zarand, din satul Podele, care deplin dovediţi au fost condamnaţi la moarte47. Nu răspunde şi la acuzaţia că ar fi fost toţi condamnaţi la moarte urrnînd să li se taie capul cu securea. INVADAREA CfMPENILOR După loviturile date la Brad, Mihăleni, în timp ce o parte a răsculaţilor o lua spre valea Mureşului, Crişan cu ceata sa o luă invers, spre Munţii Abrudului, pentru a se uni cu ţăranii ridicaţi de Horea şi Cloşca L Se întîlniră, după relatarea vicejudelui nobililor Efraim Egyedi, în hotarul satului Blăjeni, la locul numit Păltiniş, unde cu greu jurământ s-ar fi conjurat ca în drumul pe care au pornit din porunca împăratului să nu lase picior de ungur sau de dregător în viaţă, decît doar dacă primesc credinţa grecească neunită. Lozinca aci avea altă formă, se ieşea de pe domeniile nobiliare, se intra pe cele fiscale. : ^ Caietele, XXXIII, f. 22—23. ;• 45 Densuşianu, p. 195—196. 46 Caietele, XXXIII, f. 56—57. 47 Arh. Comisiei, I, 132. . . * . „ 1 Scrisoarea vicejudelui nobililor Efraim EgyedU către-'- vicecomite,V dată din Zlatna 17 nov. 1784. Copii în Arh. Comisiei, I, 52^62, II, 737—746. Şi şlte copii. Publicată în „Erdelyi Muzeum“, XII (1895), p. 282—287. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 3 m. ... _După jurăpint oastea s-ar fi rupt în două, una plecînd pe Cerniţa spre'Abrud, în frunte eu Cloşca şi Crişan, aşezîndu-se în gura Cerniţii, în partea de jos a Abrudului, cealaltă, cu Horea în frunte luînd-o spre Cknpeni. în prima se găseau ţărani din Brad, Zdrapţi, Mihăleni, Blăjeni, Vaca, Bucureşti, Bulzeşti, Stănija, Baia de Criş, Ribiţa, June, După-piatră, la care s-au alăturat apoi cei din Bucium, Abrud, Cărpiniş. în a doua erau adunaţi ţăranii din Câmpeni, Rîu Mare, Rîu Mic, Bistra, Muşca, Lupşa, Mogoş. Din acte reiese că totuşi au năvălit împreună mai întâi asupra Cknpenilor. în Cknpeni au intrat vineri spre amiazi, la 5 noiembrie, în zi de tîrg. După relatările unor martori oculari, în frunte mergea călare un căpitan bătrîn, Gheorghe Crişan, purtând ca steag o cruce galbenă şi strigând în gura mare pe uliţi că e porunca lui Dumnezeu şi a împăratului să stingă pe toţi ungurii de orice lege ar fi, sau să-i boteze din nou 2. Mulţimea atacă aci mai întîi curtea lui Alexe Intze, şpanul domeniului de sus al Zlatnei. Şpanul — după raportul provizorului din 2 decembrie — fugind, cheile pivniţei fiscale şi ale locuinţei sale le-a lăsat, pînă la liniştirea răscoalei, unor locuitori pe care i-a socotit mai credincioşi, mcredinţîndu-le şi paza. Taxa urbarială strînsă şi preţul băuturilor crîşmărite însă le-a luat cu sine 3. îl găsim apoi printre refugiaţi la Sibiu. I-au dus totul pînă la un cui. Pagubele şi le evaluează pe urmă la 3411,14 florini4. De acolo s-au dus asupra casei viceschimbătorului de aur Gheorghe Bisztrai. I-au prădat şi lui toate bunurile, au dus şi aurul regesc. Pagubele casei, Bisztrai şi le evaluează la 10 900,211/2 florini, aurul schimbat şi ustensilele de schimb la 2 544 florini5! Pe el l-au lăsat numai în cămaşe şi izmene. Doar „oameni buni“ I-au scos din mâinile lor. De acolo s-au dus asupra casei fostului vameş (tricesimator) Nicolae Kerekes. Şi pe aceea au prădat-o. De asemenea casa parohului franciscan şi biserica catolică. De la aceasta au luat şi două clopote. Preotului greco-/' 402 RĂSCOALA LUI HOREA Minerul Gheorghe Szekely alias Vak Gyuri e acuzat şi el de multe. Minerul45 lacob Szekeres îşi ascunsese de răsculaţi lucrurile în spatele .grajdului. Szekely însă s-a însoţit numaidecît cu răsculaţii, i-a condus acolo şi săpînd au dus toate lucrurile de preţ. S-a asociat şi la invadarea bisericii unitariene din Roşia, aci a spart tavanul, pereţii, a dus cărţi de predici, a rupt scaune ; a luat şi clopoţelul şi l-a trecut complicilor săi. Şi alte multe rele a făcut46. Ioan Szekely alias Csokanâs (Ciocănaş) din Roşia în 6 noiembrie, aşteptînd răscoala, trei zile în şir a cutreierat cu răsculaţii casele târgoveţilor, strîngînd lucruri preţioase, bani. Luînd un cal din Abrud s-a pus în fruntea prădătorilor ; în Roşia a aţîţat în dreapta şi stânga tulburarea, strigînd cu glas tare, pe săracii mineri care s-au amestecat şi ei cu multe feluri de înfrumuseţate vorbe i-a înşelat; nu s-a dat în laturi de la impostură, de la tulburarea păcii publice. Jtn Roşia a fost fur, ba ar fi făcut şi omor. (De la prădarea Abrudului şi Roşiei se ţine mereu de băute, asociindu-şi rebeli de aceeaşi teapă cu el, ziua-noaptea fac furturi, cutreieră casele, pradă bunurile care au mai rămas. Cînd mai mulţi au zis ca Dumnezeu să schimbe tulburarea de acum în pace, el a răspuns : aş vrea mai bine să ţină tulburarea de acum cel puţin încă zece ani47. Printre cei prinşi de magistrat sub învinuirea că au participat la prăzi sînt şi minerul Szekely Pişta Juri Jânos şi Szekely Pişta Juri Juri, amândoi din Roşia, identici poate cu cei pomeniţi, Francisc Jânki miner ungur (Bergcvrbeiter ein Ungar) din Roşia şi Por Simon alias Burkus, neamţ din Abrud (ein deutscher aus Abrudbânya), de naţiune bavarez, locuitor în Abrud-Sat48. Printre cei acuzaţi de a fi fost foarte activi e şi Francisc Szabo din Tîrnăveni. A fost printre cei eliberaţi de răsculaţi din temniţa magistratului. După cum însuşi mărturiseşte, fugise din Tîrnăveni din calea recrutării, împreună cu soţia, în Moldova, unde a stat trei ani. întorcîndu-se de acolo a stat în Vinţ în colonia bulgărească, pe moşia lor. A făcut mai multe hoţii de cai, de boi. A fost prins cu boi în Abrud. Aci a stat trei ani în temniţă. Fusese condamnat la spânzurătoare. Făcînd însă recurs la împăratul, i s-a comutat pedeapsa în cinci ani de robie. L-au eliberat răsculaţii sîmbătă dimineaţa, la 9 ceasuri, cu încă câţiva. Eliberaţi, i-au jurat tare, româneşte, pe o cruce galbenă pe care unul o avea pe piept. Horea (!) ieşind înainte, a pus pe unul de l-a jurat şi pe el „să umblu cu ei, să ţin cu ei, să nu lăsăm nici un ungur, să-i ştergem de pe faţa pământului". Despre botezările din Abrud spune că i-au dezbrăcat goi pînă la brîu, femei, bărbaţi, şi i-au jurat cu jurămînt greu pe legea românească. L-au botezat şi pe el popii de acolo la casa lui Barta, zicând că aceste lucruri sînt din porunca împăratului. Mai întâi au publicat în întreg oraşul că cei care vor 45 în înţelesul de atunci poate fi minerul, poate fi proprietar de mine, cultivator de mină adică proprietar şi lucrător, numindu-se şi unul şi altul urburarius, numai lucrător miner numindu-se metallurgus. 46 Cercetarea făcută de magistratul oraşului. Arh. Comisiei, V, 912—913. 47 Cercetare făcută de judele primar al oraşului Abrud, 18 dec. 1784. Ibidem, V, 122—124. 48 ibidem, V, 144—146, 861. V. şi ascultările din Alba Iulia, nr. 266, 268, 269. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 403 să stea de partea lor să-şi pună steag alb şi vor rămâne în pace. Pe cei care n-au pus steag alb — spune el — i-au prădat şi pustiit pe toţi, mai ales pe cei mai de frunte ai oraşului. Pe judele oraşului l-au cerut pe\ nume, dar cei care n-au vrut să-l dea, l-au anunţat şi a scăpat. Albiturile pe care le-au găsit le-au cărat pe cai soţiile lor, porcii graşi i-au minat cu turma. E acuzat de a fi participat la prăzi peste tot, în case, în biserici, că striga cit îl lua gura că nu se astîmpără pînă cînd nu se spală în sîngele lui, ba că el a lovit în cap în biserică pe Ioan Cseh (Csânyi ?) de a murit. Revenit în Tîrnăveni, e cercetat aci49. Vicecomitele Albei Alexe Szentpâli ştie şi el că Francisc Szabo, scăpat fiind din temniţă a condus oastea românească asupra bisericii şi tezaurului ascuns acolo, că el a fost primul în spargerea uşii bisericii, el a spart coroana şi în amvon a ucis, lovindu-1 în cap cu ciomagul, pe cetăţeanul Csânyi, că poate fi socotit adevărat emisar şi deci e vrednic de moarte50. în ciuda lozincilor deci, s-au amesteqat şi unii unguri în devastarea Abrudului şi Roşiei. Se vor fi amestecat de cei din plebeimea oraşului51, în rîndurile căreia, pe lingă mulţii români vor fi fost desigur destui unguri. îi aducea printre ţărani şi teama de a nu fi loviţi şi ispita prăzii, dar şi o solidaritate de oropsiţi. Mai ales după ce şi ei „s-au făcut români". Iar unii după ce au fost eliberaţi din închisoare. Aşa ne încredinţează şi tradiţia. „Aici — mirare şi lucru nespus — se îmbrăcară mulţi dintre maghiarii din oraş în veşminte româneşti, şi ştiind bine româneşte, nu numai că era cei mai mari şi cei mai dinţii prădători ai con-civilor şi naţionaliştilor, preociupînd pe tot locul cu prădarea pe gloatele Horii, da încă se făcură în prădarea oraşului şi ductori horianilor ; aceş-tia-i povăţuiră şi în biserica reformată şi le descoperiră pe cei ce acolo se trăsese cu toate averile lor, care le prădară şi pe toţi fără milă îi uciseră cu ajutorul maghiarilor. Despre un Szent Teteri (Peteri ?) şi Miske, maghiari, se spune să fi fost povăţuitori şi împreună prădători cii horianii a maghiarilor din Abrud, care din prăzi s-au foarte înavuţit44, întrebat fiind ce e de făcut cu aceştia, Horea ar fi răspuns : „Care se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre nu trebuie supăraţi, fără ca să fim mai siguri că vor ţine tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră"52. Mai mulţi sau mai puţini, ar fi fost mai curînd mirare să lipsească, chiar dacă lozincile ţărăneşti în genere ar fi îndepărtat pe unguri de răscoală. 49 Mike, Az Olâhokrâl, p. 27—28. Arh. Comisiei, V, 742—750. 50 Traian Popa, Documente, p. 88—89. Dintr-o scrisoare a lui către corniţele suprem al Albei, din 3 dec. 1784. Arh. St. Cluj, comitatul Odorhei, pachet 122. 51 în recensămîntul lui Iosif II, Abrudul (probabil cu Roşia şi Corna împreună, căci în recensămînt acestea nu apar) e înscris cu 4 699 suflete. Populaţia bărbătească se compune din: 10 preoţi, 84 nobili, 4 funcţionari, 366 cetăţeni, 302 moştenitori de cetăţeni şi ţărani, 612 jeleri, 167 alţii, 2 soldaţi, plus 970 minon între 1—17 ani. Az elso magyarorszâgi nepszâmlâlâs (1784—1787), Budapesta, 1960, p. 294—295 (litografiat). 52 Alexandru Sterca Siulutiu, Istoria Hori şi a poporului românesc din Munţii Apuseni ai Ardealului, manuscris datat 1860, în Biblioteca Academiei R.S.R. — Filiala Cluj, p. 157—158. ,404 RĂS COADA DOI HOREA Listele oficiale din martie 1785 dau In total 1 122 botezaţi sau" juraţi, din care 85 catolici, 41 RĂFUIALA CU APARATUL ADMINISTRATIV SĂTESC Dar în Munţi răfuiala era mai întinsă, şi mai ales după experienţa din Bucium. Aici furia ţăranilor nu se îndrepta numai împotriva nobililor şi ungurilor. Aici în genere nobilii nu erau domni pămînteşti, cî proprietari de mine sau dregători. Ungurii, care nu erau dregători, erau şi ei mulţi proprietari mineri sau mineri ori meşteşugari. Sfidau, ispiteau desigur bogăţiile oraşului în genere, ungurimea care le stăpînea. Ura se îndrepta însă cu deosebire împotriva aparatului domenial, împotriva bogăţiilor cumulate, din munca minieră, dintr-o fiscalitate excesivă, din nesfîrşitele abuzuri care se practicau în toate sensurile şi cu prea puţin control. Se îndrepta împotriva aparatului comitatens care se suprapunea cu un alt noian de asupreli şi abuzuri. Dar cum acestea erau mai puţin accesibile, se găseau apărate la Zlatna, la Aiud, aparatul subaltern era mai la îndemînă, i se cunoşteau mai bine abuzurile. Ura se îndreaptă astfel direct împotriva aparatului subaltern, românesc, colaborator de voie sau de nevoie al celui suprapus. Maî ales după ce Horea, venind de la Viena, le demonstra ţăranilor că taxele şi dările „legale “ însăşi erau abuzive, că împăratul nu ştie de o mulţime de taxe şi de dări, pe care le-au aruncat în. sarcina lor numai domnii şi dregătorii. Se îndrepta împotriva juzilor, gornicilor, adesea mici satrapi care mulţi le intrau în voie celor mari şi abuzau şi ei sub pavăza lor. Iar acum erau un abuz însăşi taxele stabilite. Mai mult, juzii, gornicii mai erau şi organe executive ale micilor penalităţi, ale deîincvenţelor de orice natură, fie faţă de comunitate, fie faţă de domeniu sau de stat. Sancţiunea trebuia să cadă necruţătoare în acest moment şi asupra lor. Şi, fireşte, trebuiau ridicate, activate satele, combătuţi opozanţii, mobilizaţi neîncrezătorii, pasivii, prin persuasiune, prin ameninţări, trebuiau înlocuiţi juzii, juraţii, gornicii sancţionaţi sau necorespunzători acum. Satele trebuiau organizate pentru luptă, trebuiau aleşi sau numiţi conducători, căpitani, căprari, prin care să răspundă la chemare. Această sarcină aci şi-o luă asupra sa Horea însuşi. începutul se făcu chiar din Cîmpeni. Aci ţăranii, după ce au spart casele spânului şi schimbătorului de aur, au prădat şi casele j uzilor şi gazdelor mai bune — scrie Iosif Gillyen. Horea, după obiceiul lui, pe juzii şi pe gornicii prinşi îi trimite legaţi la Albac. Şi operaţia va continua tot cursul răscoalei. Un nou val de răzbunare va aduce a doua invazie a Cîmpenilor. Şi răfuiala va continua şi după aceea. Listele prădaţilor numesc mulţi juzi, gornici, strîngători de dare şi de taxă, crîşmari domneşti. Vor fi sancţionaţi şi disidenţi sau împotxivitori, oameni con-traservind cauza. E o acţiune întinsă, greu de reconstituit, greu de cronologizat. Mărturiile, depoziţiile sînt confuze, evazive, interesat tăinuitoare. Acţiunea însă e evidentă în termenii săi, în rezultatele sale, în listele de pagube. Poruncile lui Horea sînt şi ele reţinute adesea indirect, din propagarea lor orală, variabile, date de el sau în numele lui, dar în fond aceleaşi. 4ÎB RĂSCOALA LUI. HOREA Reţinem în continuare mărturia lui Ursu Uibaru sau Vasile Ursu din Vidra, gornic pe lîngă şpanul domeniului de sus, Alexe Intze din Cîmpeni, care a fost pe urmă căprar şi căpitan, şi prezent în răscoală în mai multe părţi. Ascultat mai tîrziu după ce va fi prins, el arată împrejurările în care l-a silit Horea să-l urmeze. A venit — spune el — Ursu Nicula, conducătorul tuturor, cu căpitanii săi Giurgiu Crişan şi Ion Cloşca din Cărpiniş, precum şi cu Nuţ Todea a lui Ţilă din Rîu Mare în Cîmpeni, unde au prădat casa şpanală. Horea, sub cuvînt că el Uibaru a ajutat pe şpan sa fugă a pus să-l lege şi l-a ţinut legat toată ziua. L-a dus apoi la Piatra Vidrii, unde l-a iertat silindu-1 să urmeze mulţimile sale. L-a jurat pe crucea lui aurită pe care zicea că o are de la împăratul, după felul românesc, pe sfînta treime şi aşa mai departe. Horea zicea că are poruncă de la împăratul, că pînă cînd nu vor să publice rezoluţia împăratului să se ridice împotriva domnilor, pe cei care se împotrivesc să-i omoare, pe cei care nu (care nu-i omoară), să-i lege ca să-i ducă la Viena(!), iar averile lor să le prade. Cel care nu va veni va fi tras în ţeapă, iar casa-i va fi aprinsă pe copiii lui. Spunea că nu se vor linişti pînă cînd nu se va hotărî dare de 2 florini (!) de cap, taxa urbarială nu va fi ştearsă şi nu se vor impune numai doi stînjeni de lemne de fiecare, căci darea, taxa capului, taxa urbarială nu sînt impuse de împăratul, ci numai de domnii cei mari şi de nobili. Arătînd mulţimii crucea, zicea că nici soldaţii nu se vor ridica împotriva lor, ba mai curînd le vor veni în ajutor 89. întrebat fiind care era scopul lui Horea, Ursu Uibaru mai dă şi alte amănunte. A auzit vorhindu-se prin popor că Horea a publicat că iobagii domeniului Zlatnei plătesc împotriva rînduielilor împărăteşti ac-crescentia la dare. Tot împotriva rînduielilor împărăteşti dau şi taxa, iar stmjenii pentru cohuri Camera nu-i plăteşte cum hotărăsc rînduie-lile împărăteşti. Deşi înălţatul împărat a dat porunci să fie uşurate aceste greutăţi, domnii nu îngăduie ca ele să şi treacă în faptă. De aceea s-a conjurat mulţimea sub conducerea lui Horea să pustiasca pe unguri cu totul90. După o altă versiune Ursu Uibaru, ascultat, da drept motive ale răscoalei accrescentia, taxa camerală şi plata nedreaptă a ştirijenilor pe seama topitoriilor, pentru uşurarea cărora s-a dat rezoluţia împăratului, dar domnii n-au vrut să o execute. Pentru ce poporul sub conducerea lui Horea s-a conjurat spre nimicirea ungurilor, jurămîntul la care şi el Uibaru a fost silit. El a vorbit la Cricău (!) cu vicecolorielul Schultz în persoana fiului lui Horea. Ceea ce au cerut, după instrucţia lui Horea, a fost ca înainte de toate să le fie extrădată rezoluţia împăratului, numai aşa se vor linişti. Horea a avut in conoreto 50 de căpitani, care ca semn distinctiv purtau fiecare hîrtie albă în pălării (in Pileis). Iar Pavel Nuţ din Mihăleni spune că judele satului şi preotul au avut poruncă pentru nimicirea domnilor pămînteşti şi că popii au publicat locuitorilor poruncă în scris, să dea de fiecare casă un om, 80 Ascultarea preliminară a lui Ursu Uibaru, din 22 nov. 1784. Arh. Comisiei/ V. 350—361. - ' 90 Continuarea ascultării din 24 nov. Ibidem, V, 360. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 4*7 cei care nu se vor supune vor fi traşi în ţeapă91. Tezaurariatul ştia că Uibaru e din Neagra, din hotarul Vidrei 92 93. „Poruncile" se propagă, se adaptează mereu, sînt mereu active. Avram David din Vidra aţîţa poporul ca pe juzi şi juraţi ori să-i omoare, ori să-i ducă legaţi lă Horea 9a. Gheorghe Toader al lui Gheorghe, ascultat în Abrud la 2 ianuarie 1785, mărturiseşte că Horea le-a publicat că porunca împărătească dată lui de împăratul e să ucidă fără milă tot neamul unguresc. Gă voia împăratului e ca tot neamul unguresc să fie şters din tot principatul, pentru feluritele lui excese; pentru că darea, taxa dominală şi toate veniturile obşteşti le-au mîncat singuri dregătorii în paguba împăratului. Că după stingerea ungurilor toate pămînturile lor se vor împărţi între neamul românesc. Le-a mai spus că de âeum încolo nu trebuie să mai facă deloc stînjeni pentru Cameră. Că şapte ani naţia românească nu trebuie să mai plătească nici o dare (contribuţie) regească. Şi după ce au trecut cei şapte ani, nu trebuie să plătească sub acest titlu decît 1 florin nemţesc şi 20 de creiţari. A publicat aceste porunci mulţimii adunate Horea ăvînd alături pe Cloşcuţel (Kloskutzel) şi un ungur ascuns în haine româneşti (cine să fi fost- nu ştie) care locuia în casa lui Petru Nicula din Rîu Mare, la Albac 94. Ascultat mai departe în aceeaşi zi spune că Horea buciuma pe cărări, pe văi aţîţînd, adunînd poporul sub ameninţarea cu pedeapsă de 500 de florini şi cu tragerea în ţeapă, să prade casele tuturor ungurilor, dregătorilor, subalternilor lor. juzilor şi juraţilor, pe juzii şi juraţii prădaţi să-i ucidă împreună cu ungurii95. lacob Todea din Vidra aţîţa poporul să se adune sub pedeapsă de 500 de florini. In Rîu Mare şi în Gura Arăzii striga în gura mare că e porunca împăratului ca din fiecare casă să iese oameni să pustiască, să omoare pe juzi şi pe alţi slujbaşi săteşti, precum şi pe locuitorii din Abrud şi Roşia96. Mihailă Todor din Rîu Mare buciuma „pe. dealuri şi pe văi", poruncile lui Horea, chema poporul, sub pedeapsă de 500 de florini şi tragerea în ţeapă, să prade casele tuturor ungurilor, dregătorilor, juzilor şi juraţilor, să le prade averile, să omoare pe juzi şi pe unguri97. Sau după o altă versiune a mărturiei lui : Prin căpitanii săi Gheorghe a Popii Nistor, Ion a lui Nistor şi Niculae Tulea din Rîu Mare, Horea le-a publicat ca neamul românesc să se ridice împotriva ungurilor sub . pedeapsă de 500 de florini şi tragerea în ţeapă, cei care-i omoară toate pămînturile lor să le împartă între ei. Le-a mai publicat că dare împărătească nu trebuie să plătească mai mult de 1 florin nemţesc şi 20. de creiţari98. 91 Kemeny, Hora Porhada 1785, p. 57—58. 92 Tezaurariat, 1784, nr, 1305. 93 Condamnarea lui, Mike, Az Olâhokrol, p. 206. 94 Samuel Martzi sau Alexandru Chendi. Acte vieneze, III, nr. 50. . 95 jtidswi 98 Mike, Az Olâhokrol, p. 183. . 97 Ibidem, p.. l88. ! 98 Acte vieneze, III, nr! 58. 27 — C. 320 X - 418 RASCOALA LUI HOREA După ce a trecut prin Abrud şi Roşia, Horea a luat drumul Arie-şului, spre Albac, să ridice satele şi să pedepsească pe juzii abuzivi. în Vidra Horea şi Cloşca apărură împreună. Ţăranii ridicaţi loviră aci crunt înainte de toate pe fostul jude Vasile Goia. Legat, îl aruncară de pe stînca numită Piatra în prăpastie şi-i prădară casa şi averea". Mai prădară după lista pagubelor, acum sau pe parcurs, pe încă 12 juzi sau foşti juzi domneşti, crîşmari domneşti şi pe alţii. Şi mai lungă e lista celor loviţi, acum sau pe parcurs, în Rîu Mare, inclusiv în satul lui Horea, în Albac, respectiv în Arada 10°. Numele celor păgubiţi se ridică la 23. în lista clădirilor distruse şi prădate apar 24. în fruntea listei e judele domnesc Macavei Bota de care se face mult caz în răscoală. Au fost păgubiţi de asemeni juzii domneşti Ion Corcheş, Petru Bodea, fostul jude Ursu Bodea, fostul gomic domnesc Vaşilie Hiristea, juratul şi gornicul domnesc Petru Hiristea, crîşmarul domnesc Anghel Bîlc. Mai crunt au fost sau vor fi loviţi strîngătorii dării (contributionis collectores) : Ion Oneţ, Demian Vîţu, Simul Burz, Gheor-ghe Zehuţ. Demian Vîţu 99 * 101 e ucis de Ion Mariş şi complicii săi, Simul Burz fostul strîngător va fi omorît mai tîrziu (9 ianuarie). Personal au^ putut fi loviţi mai puţin, au fugit la timp. Era fugit şi Macavei Bota. Horea îl urmărise şi pe el, dar el izbutise să fugă peste munţi, spre Huedin, îmbrăcat intr-o haină militară 102. Desigur s-au făcut şi alegerile sau numirile de juzi, juraţi, gornici în locul celor alungaţi. S-au ales, s-au numit şi căpitani, căprari. în scripte apar multe nume, din Cîmpeni, Vidra, Rîu Mare, Secătura, Albac, Scărişoara103. Care au fost ridicaţi acum, care pe parcursul răscoalei, azi nu se mai poate stabili. Mulţi însă au fost desigur ridicaţi acum, destul de mulţi sub ochii lui Horea. 99 Inventarul averii rămase de pe urma lui Vasile Goia, cel ucis, ni-1 arată bine situat: 10 gălete şi 3 mierţe arător, 31 care fînaţ, 2 boi de jug (restul vitelor dus de răsculaţi), casă cu bolti tură de piatră, cu două grajduri, cu „casă“ de copt, cu pomi fructiferi de 300 florini, 5 mori (evaluate la 400, 210, 600, 300, 140 florini). Evaluarea averii se ridică la un total de 3 675 florini. Of. minier, 1785, nr. 704. Tezaurariat, 1785, nr. 760. La 1 decembrie provizoratul va propune să nu se mai continue investigaţia împotriva lui şi a fiului său, mai ales că el legat de mâini şi de picioare a fost aruncat de pe o stâncă înaltă, crunt zdrobit fiind, „căzând victimă turbării nelegiuitei sale naţiuni' răsculate". Şi altfel ei se împăcaseră cu satul (!). Of. minier, 1784, nr. 1682. 400 Sub numele de Rîu Mare se cuprindeau atunci toate satele de azi de pe Râul (Arieşul) Mare, Secătura, Neagra, Scărişoara, Gîrda, Arieşeni, Albac, Arada, poate şi Ponorelul. 101 In lista celor ucişi : Dumitru Vîţu. Arh. Comisiei, nr. 683. m Scrisoarea lui Efraim Egyedi din 17 nov. 103 Din Cîmpeni : Toader Berindei, Toader Şoică, căpitani numiţi de Horea. Din Vidra: Petru Goia căpitan numit şi jurat de Horea, Iacob Todea căpitan mare al lui Horea, Toma Gligor, Pavel Boeu, Tulea Nicula, Petru Nicula. Din Ponorel : Ion Vîrtan căpitan numit de Horea cu diplomă (!). Cel puţin aşa se afirmă (Hic fuit Vurtan Iuon, qui per Diploma Horaianum constitutus est Capi-taneus, cui etiam in Litteris cessionales Horaianae elargitae sunt), Ilie Bursu, Filip Drăgoi. Din Secătura : Ursu Joideş. Din Rîu Mare: Florea Juncu .Nicula, Nuţu Todea al lui Ţilă, Todor Lazăr. Din Albac : George al lui Nistor, Gheor-ghiţă Nicula preot. Din Scărişoara : Niculae Pleşa, Vasile Giurgiu, Niculae Tafe, Igă Gringu. Densuşianu, p. 232. Şi vor mai fi fost şi alţii. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 419 PE ARIEŞ ÎN JOS. SPRE TURDA, SPRE CLUJ De la Baia de Arieş, unde oastea răsculaţilor se rupse în două, o parte desprinsă din oastea lui Cloşca o luă mai departe pe Arieş în jos, spre Trăscău, spre Turda. Grupul, după mărturia unui iobag, era de vreo 300!. încă în 9 noiembrie ţăranii sculară satele Sălciua de Sus şi Sălciua de Jos, acum în comitatul Clujului1 2, şi prădară curtea lui Sigismund Torotzkai din Sălciua de Jos. Miercuri, în 10 noiembrie sosiră „cu mare mulţime44 în Bedeleu. în fruntea lor venea soldatul „licenţiat44 Ion Ber-cea din Sălciua, în pieptar alb şi cu un pistol în mînă, vestind în gura mare porunca împăratului. Căută mai întîi pe juzii satului, pe cel nou şi pe cel vechiu, care se numeau Gavrilă Flentea şi Ion Domşa. Amîn-doi porniră îndată cu juraţii prin sat, vestind şi ei la rîndul lor că e porunca împăratului să se ridice un om din fiecare casă, sâ meargă cu mulţimea să prade curţile domneşti; celui care nu va merge îi vor pune foc la casă, iar pe el îl vor trage în ţeapă în faţa casei sale. Popa Gheorghe, preotul satului, trase şi el clopotul de la biserică în semn de alarmă şi tot satul se ridică. Cîţiva bătrîni încercară cu vorbe înţeleptesă-i oprească, dar mulţimea îi alungă cu înjurături. Se năpustiră asupra crîşmei lui Gaspar Torotzkai şi o dărâmară din temelii, luară griul venit din vamă de la moară. Si-apoi o parte trecură în satul vecin Vale. Şi în Vale, Ion Bercea se duse mai întîi la jude, zicîndu-i să scoale tot satul să meargă cu el pentru împlinirea poruncii împărăteşti. îl încred] nţă că în urmă mai vin două oşti mari, cu două steaguri şi ameninţă cu pedeapsă de 500 de florini, dacă satul nu se va ridica. Părerile şi aici se împărţiră. Judele cel vechi, Todor Şandru şi preotul satului sfătuiră pe ţărani să nu plece, căci — ziceau ei — „împăratul dacă ar fi poruncit un lucru ca acesta, l-ar fi dat în seama cătanelor lui, care ar veni cu alte semne, n-ar pustii şi arde ca aceştia44. Judele cel nou însă sculă tot satul, fără să ţină seama de vorbele lor: „doar cătana aceea — zicea el — nu umblă cu prostii !“. Distruseră, după ce au pus pe crîşmar să se mute, crîşma lui Iosif Torotzkai. Distruseră şi fierăria lui Sigismund Torotzkai şi apoi plecară cu toţii asupra curţilor din Sîn-georzul Trăscăului. în Sîngeorz ajunseră în aceeaşi zi de 10 noiembrie, spre seară. Veştile despre apropierea răscoalei ajunseră şi aci, fireşte, mai devreme. Le aduseseră mai ales ţăranii care fuseseră la tîrgurile din Cîmpeni şi din Abrud. Iobagul Nicula Mărie, venit şi el de acolo, cu trei zile 1 Arh. St. Cluj, Arh. judeţului Turda, 1784, dos. 654. 2 După împărţirea iozefină a ţării în 11 comitate, comitatul Cluj cuprindea partea apuseană a comitatului Cluj (Circulus Kolos Superior), jumătatea apuseană a comitatului Turda cu oraşul Turda (Circulus Torda Inferior) şi scaunul secuiesc al Arieşuluî, şi avea sediul la Cluj. Comitatul Turda cuprindea partea răsăriteană a comitatului Turda (Torda Superior), restul comitatului Cluj (Kolos Inferior), cercul Dobîca de Jos şi districtul Bistriţei, şi avea sediul la Reghin. 29 420 RĂSCOALA LUI HOREA înainte povestea la cfîşmă cum pustiese aceia peste tot locul averile şi crîşmele domneşti, cum chinuie şi omoară pe domni, pe dregători, pe juzii domneşti şi pe gornici. Prevestea că nici trei zile nu vor trece şi vor fi în Smgeorz. Cum se şi întîmplă. Sîngeorzul mai ales nu putea s,ă lipsească din gîndul răsculaţilor, aici erau doar curţile domneşti ale familiei Torotzkai, stăpînitoare a mai multor sate. Iobagii satului erau în majoritate unguri. Dar aceasta nu era un motiv ca teama stăpînilor să fie mai mică,, fugiră la timp, rămaseră doar dregătorii şi personalul să le apere, împreună cu iobagii, curţile şi avutul. Dregătorul contelui Sigismund Torotzkai trimise în Munţi pe haiducul Gheorghe Popuţa zis Cătană, iobag din Vale, să afle ce fel de oameni sînt aceia şi cu ce gînduri vin. Gheorghe Cătană — după cum însuşi povesteşte — în drum se întîlni cu soldatul din Sălciua şi cu oamenii lui. De te apoi peste o altă ceată de ţărani care-1 luară la întrebări, descosîndu-1, printre ghionturi, dacă e român adevărat şi dacă ţine cu ei sau nu. Şi ca să se încredinţeze mai bine că este şi ţine cu ei, ne-avînd altă cruce la îndemînă, îl jurară pe un tîrnăcop. Sosind miercuri înainte de amiazi, pe la nouă ceasuri, în goana calului, cu pălăria spintecată, abia ţinîndu-şi răsuflarea începu de zor să povestească ceea ce văzuse şi auzise, umplînd curînd tot satul cu mulţimea veştilor sale. Erau care de care mai alarmante şi, brodate de fantezia sa, luau alte şi alte forme, de cîte ori le povestea. Ba că în curînd va sosi Horea cu porunca împăratului şi cu trei steaguri în frunte, cu cîte un bumb de aur în vîrf fiecare ; cătanele care vin au arme şi chivăre cu pajură de aramă pe care stă scris „curuţ“, să-şi ascundă cine ce are şi să fugă pe uxide poate, căci vor prăda şi pustii pe toţi domnii şi pe toate slugile domneşti ! Ba că în frunte vine chiar fratele împăratului, cu care el însuşi a vorbit; vine cu atîtea cătane de nu le mai poţi număra ; acum e pe Arieş în sus, iar joi va prînzi în Sîngeorz; pe români i-a trimis înainte să isprăvească cu prăzile pînă cînd va sosi el cu ostile sale ; de aceea cine nu se va de de partea românilor care vin, sau se va pune împotriva lor, va fi tras în ţeapă pe loc. Mai ales cătanele împăratului se schimbă în fel şi chip. Ba că sînt îmbrăcate în ţundre negre şi nădragi albi ; ba că sînt în cămăşi roşii şi cu cruci de aur în piept, iar în frunte au un steag roşu şi unul alb ; ba că au pieptul îmbrăcat în fier. poartă pajură cu cruce pe chivără şi pene acoperite. Sînt cîtă frunză şi iarbă* aşa de multe de abia le mai ţine pămintul. Nici nu ştie ce sînt, turci, tătari sau muscali, căci româneşte nu vorbesc. Ei i-au spintecat şi lui pălăria. Cînd vor veni, ţăranii la toţi vor trebui sâ le dea de mîncare şi luminări. Pe un ungur îl speria : „numai afară din sat, că acuş aici om pieri cu toţiia 3. Cu acelaşi fel de veşti se duse, fireşte, şi la curte, de unde a fost trimis. Se adunară aci să le asculte prefectul curţii, judele domnesc, preotul reformat. Sosi apoi şi preotul unitarian Ştefan Sârdi. începură 3 Ascultarea a 33 de martori. Arh. comitatului Turda, 1785, dos. nr. 1060. Extrase din ea, cu traducere românească, D. Prodan, Răscoală lui Horea în comitatele Cluj şi Turda, Bucureşti, 1938, anexa 13. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 421 să se sfătuiască — relatează acesta — ce-i de făcut. El propuse prefectului să ridice Trăseăul şi Sîngeorzul şi să reziste. Careva zise : „ar fi bine să ne putem bizui pe credinţa poporului44. Şi iarăşi el : „dacă-i să ne împotrivim la aşa mulţime apoi să ne împotrivim ,pe viaţă, pe moarte* căci altfel va fi vai de noi44. „Să ne încărcăm puştile44 încheie judele Czâpâri. şi se împrăştiară care încotro, să-şi ascundă fiecare ce poate. Dregătorii apoi nu se mai bizuiră pe nimeni, fugiră şi ei înainte de sosirea răsculaţilor. Pentru apărare nu mai rămaseră decît slugile şi iobagii, „picioarele fără cap44 — cum se exprimă mai apoi preotul unitarian. Juzii satului, care erau şi ei amîndoi unguri, erau în mare încurcătură, nu ştiau ce să creadă. Auzind însă pe toată lumea vorbind că aceia vin cu ştirea şi porunca împăratului, pînă la urmă se lăsară şi ei antrenaţi de teama că poate răsculaţii vin într-adevăr cu porunca împăratului, şi atunci decît să ridice satul împotriva lor, e mai cuminte să se supună poruncii. Se convinseră şi mai mult după ce şi juratul, pe care-I trimiseră în calea lor, spre Bedeleu, se întoarse cu veşti la fel, şi după ce mulţimea ţăranilor veni cu aceleaşi vorbe. Aşa, cînd flăcările crîşmei din Vale a lui Iosif Torotzkai se înălţară în zare şi apoi, spre seară, românii se iviră pe munţi, abia cîţiva se mai gîndiră la împotrivire. Ca să renunţe şi aceia. Nu se mai traseră nici clopotele în semn de primejdie, cum era obiceiul — învăţătorul unitarian spune că a fost oprit de jude — şi nu se mai dădu nici o poruncă de împotrivire, n-avea cine să o mai dea. Românii intrară cu mare zgomot, strigînd porunca împăratului. Trupa îngroşată cu ţăranii din satele apropiate, se ridica la vreo 600 de oameni. Erau înarmaţi cu armele ţărăneşti obişnuite, cu securi, furci de fier, lănci, bîte, îmblăcii, dar şi cu cîteva puşti şi pistoale. In frunte venea acelaşi Ion Bereea din Sălciua, care drept poruncă împărătească îşi arăta biletul său de concediu şi ameninţa ba cu pedeapsă de 80 de florini, ba cu tragerea în ţeapă pe cei care nu se vor supune poruncii. Invadară mai întîi curtea văduvei lui Francisc Torotzkai. Şi-apoi curţile baronilor Gaspar şi Iosif Torotzkai, curtea contelui Sigismund Torotzkai, cel mai important domn pămîntesc de aci. Vreo două slugi domneşti încercară să le ţină calea la poartă, începură să strige „tol-vai !44 (hoţii) şi să îndemne pe iobagi să se ridice împotriva lor. Dar nimeni nu se ridică. Cîţiva iobagi din vecinătatea curţii — spune unul din ei — se gîndiră un moment să sară în ajutor, dar tot ei socotiră că e mai bine să asculte sfatul paterului David, care le zise : „Să plecăm noi de aici, că aici nu-i de stat... aşa se petrec lucrurile în toată ţara. Dacă am şti de bună seamă că nu vin cu porunca împăratului, ne-am pane împotriva, dar cine ştie ? Să ne ţinem măcar viaţa44. Mai mulţi dintre iobagi însă nu stătură la îndoială, se amestecară îndată printre cei veniţi. Chiar din slugile curţilor. Bucătarii lui Iosif Torotzkai, Savu Bereea şi Pascul Bunea, de pildă erau printre cei mai înverşunaţi prădători. Pascul Bunea le ieşise în cale încă înainte de a intra în sat, şi îi călăuzi apoi peste tot prin curtea domnească. Ungurii unii se abţinură, alţii ezitară. Unii se amestecară în învălmăşeală, căci „a venit vremea curaţilor44 — ziceau şi ei. „Haidaţi că niciodată nu vor 422 RĂSCOALA LUI HOREA mai fi domni în Sîngeorz, aşa a poruncit românilor împăratul să stârpească pe toţi domnii44 — îi chema Kovâts Istok, care prăda împreună cu ne-vastă-sa. Libertinul Samuil Szilâgyi prăda şi el împreună cu tatăl său. Martorul i-a trimis vorbă să se poarte bine cu răsculaţii, altfel nu-i va fie bine. Sigismund Borbely a fost văzut spărgînd crîşma sau ospătăria de piatră a lui Sigismund Torotzkai. Sigismund Szâsz bătea şindrila de pe crîşmă, rupea uşi, ferestre, căra vinul din crîşma domnească. La-dislau Hadnagy, obişnuit cărăuş, forţa împreună cu românii gratiile de la fereastra bărbieriei care era aci, ducînd şi el fiare. Atunci cînd un ungur le-a cerut românilor să-şi arate dreptăţile, dacă umblă cu porunca împăratului să o arate, Hadnagy i-a zis să le dea pace, să nu-i întărite căci va fi rău de el, n-ar face-o ei dacă n-ar avea porunca împăratului4. Juzii îşi făcură şi ei datoria poruncită. încă de seara cutreierară satul, îndemnînd pe iobagi la împlinirea poruncii împărăteşti, la care ţăranii sosiţi mai adăugaseră şi ca fiecare gazdă să pregătească cină şi loc de dormit pentru cîte trei inşi, precum şi cate un lămpaş pentru pradă. Dar nu fu mare nevoie de găzduire, de mîncare se găsi din belşug la curţi, noaptea cei mai mulţi fură ocupaţi cu prada şi dormiră pe apucate. în furia lor ţăranii numai lăsară nimic întreg. Printre strigăte, înjurături, sparseră cu securile porţile, invadară casele, distruseră, pră-dară tot ce le căzu în cale : uşi, ferestre,mobile, vase, bani, lucruri scumpe. In casa lui Sigismund Torotzkai scoaseră pînă şi pietre din zid. Ba unii, diacul Lupu Deac din Sălciua şi cu alţii se urcară şi pe acoperiş : bateau cu furie şindrila. După ce obosiră voiră să pună foc casei. I-au oprit numai ţăranii din sat, sub cuvînt să nu ia foc tot satul. Arhiva familiei o arseră în mijlocul casei. Goliră cămările. în pivniţi sparseră buţile mai mari pe care nu le putură mişca, se căzneau să rostogolească spre case pe -cele mai mici. Şi băură, fireşte, din belşug. Luară pe apucate vitele, bivolii din grajduri, porcii din coteţe, oile de pe cîmp. îm-părţiră pe puteri turma văduvei lui Francisc Torotzkai. Pe călugărul minorit David, confesorul curţii îl urmăriră pînă prin pădure, îi luară traista de piele de viezure, ascunsă în fugă sub o claie de fin, în care avea mai mulţi bani, un ceas de aur şi alte lucruri. Prada continuă şi în ziua următoare, pînă seara, cînd apărură husarii din Aiud. Ţăranii cărară toată noaptea, la lumină de luminări, de lămpaşe, cu braţele, cu sacii, cu vedrele şi cu ce puteau bucate din hambare, vinul din buţile sparte, bunătăţile din cămări. Cei din satele vecine îşi umpleau traistele, desagii, îşi încărcau caii. „Pagubele contelui Sigismund Torotzkai trec de 80 000 de florini — serie Paul Boer, trimis şi el deodată cu husarii la Sîngeorz — în viaţa mea n-am văzut o pradă şi un prăpăd ca acesta ; în pivniţă umblam în vin pînă la genunchi, în casă n-au lăsat nici măcar un cui, toate scumpeturile, mesele sculptate, scrinurile, scaunele, uşile, uşciorii, în aşa hal i le-au zdrobit că nu mai puteai alege din ele nici măcar o scîndură de trei degete44 5. 1 Arh. Comisiei, V, 853—865. 5 Scrisoarea lui Paul Boer către fratele său, dată din Aiud, 14 nov. 1784. Copie în Arh. Istorică, Collectio menuscriptorum C. J. Kemeny, tom. XVI, H6ra ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 423 Nil avură altă soartă nici bisericile. în curtea baronilor Gaspar şi Iosif Torotzkai prădară capela roma-no-eatolică. Loviră mai ales biserica reformată din apropierea curţii lui Sigismund Torotzkai. Poarta închisă o sparseră cu securile. Pe un ungur, care sta de pază, careva il lovi de vrfeo două ori cu muchea securii, că îşi pierdu graiul. Sparseră apoi uşa bisericii şi năvăliră înlăuntru. Nimiciră cu patimă mobilier, cărţi, odăjdii, ustensile de cult. Scoaseră şi ramele de la ferestre. Simion Bogolea, fostul jude domnesc din Sălciua îmbrăcă în batjocură haina preotului, iar Lupul Deac, diacul din Bedeleu îşi puse în cap mitra preoţească. Alţii loviră casa preotului reformat, Ga-briel Farczadi Nagy, îi sparseră uşile, şi-i prădară totul. îi ruinară şi zidul casei. Cărţile i le tăiară, rupseră, călcară în noroi. Mai tîrziu cînd cere să fie despăgubit şi le evaluează la 900 de florini. Soţia ii scăpă, după spusele unora, în hainele unei femei din sat. Cu greu scăpă şi preotul. După ee reuşi să se strecoare printre ei cu viaţă, fugi la un ungur din apropiere, se ascunse în coteţul porcilor şi se acoperi cu fîn. Şi-apoi cînd la unul cînd la altul din credincioşii săi. îl căuta de zor şi Ioan Jârai cel tîhăr să-l dea pe mîna românilor, căci — zicea el — aşa s-a legat faţă de ei. Ungurul la care îl căuta aduoîndu-i aminte că şi el e calvin ca şi preotul, strigă că el acum nu mai e nici calvin, nici papistâş, nici unitarian, ci „curuţtt (cruciat). Preotul nu se mai ivi decît în ceea-laltă zi, cînd veniră soldaţii. Pustiiră şi casa de alături a învăţătorului reformat. Imaginea prăpădului din biserica şi parohia reformată ne-o dau iobagii înşişi, martorii lui oculari : ...„uşa bisericii reformate au spart-o, fiarele şi zăvoarele de pe ea le-au dus, amvonul şi băncile din biserică le-au tăiat în bucăţi, padimentul l-au săpat, lada bisericii au spart-o şi au dus tot din ea“ — spune iobagul Petru Szakâts. La care tatăl său mai adaugă : „Preotului i-au prădat grîul, vinul, slănina, hainele, albiturile, cărţile, lăzile, i-au luat fiarele şi ţîţînile de la uşi, trăsura i-au făcut-o ţăndări şi i-au dus fiarele. Ferestrele casei, uşile, cuptoarele, mesele, paturile, scaunele şi tot ce-au găsit în pivniţă aşa i le-au prăpădit, de nici în casă, nici în pivniţă n-a mai rămas nimic întreg64...* 6. Pe deal prădară biserica şi chiliile călugărilor franciscani, le goliră pivniţa şi cămara. Un ungur, după mărturia unui iobag, ar fi îndrăznit să se pună împotriva cu securea, dar, fireşte, nu putu să-i oprească. Vizitiul călugărilor pe semne încercă şi el să se împotrivească, căci fu tîrît de ţărani în uliţă, unde în genunchi trebui să-şi implore viaţa. Ioan Jârai nu lipsi nici de aci. Venind cu mulţimea trînti cu piciorul uşa abatelui, intră cu pipa în gură, lăudîndu-se că are sub poruncă trei companii. Doi unguri l-au şi lovit pentru neruşinarea lui şi l-au scos din casă — se afirmă în judecata lui. 1784, p. 74—78. Gabriel Foszto, un alt martor, descriind prăpădul exagerează pagubele lui Sigismund Torotzkai la un milion de florini ! Ibidem, col. Mike, Az Olâhokrdl, Supliment, p. 151—154. 6 Din ascultarea martorilor anexată la procesul iobagului Ni cula Plitan din Bedeleu, Arh. St. Cluj, corn. Turda. Bunfenyito Perek 1785, dosar 1307. 424 RĂSCOALA LUI HOREA Biserica unitarienilor ar fi salvat-o iobagii unitarieni care erau printre răsculaţi 7. Dar şi la preotul unitarian a venit Simion Bogolea cu un fost soldat fără un picior, cu unul care se numea căprar şi cu alţii, joi, după prădarea curţilor, să-i dea porunci. Aceştia — după mărturia preotului — înainte de toate începură să-l descoase dacă nu cumva a ascuns, acasă sau în biserică, lucruri de ale curţii ? îi sfătuiră să le dea de bună voie, căci altfel îl vor pune să jure şi va fi rău de el. Preotul tăgădui şi ei îl crezură pe cuvînt. Apoi unul îi zise : „Tu eşti popa satului, să dai de ştire ungurilor : 1) să nu facă larmă la noapte, căci altfel va fi rău de voi; 2) cînd vom pleca de aici mai departe să vină un om cu noi de fiecare casă44. Prima dorinţă preotul, de teamă, făgădui să le-o împlinească. La a doua însă îndrăzni să-i întrebe dacă pot arăta vreo poruncă? îi răspunseră că dimineaţă va fi aci şi porunca, e la căpitanul lor care vine din urmă. Ţăranii începură să pătrundă şi în tîrgul, unguresc, Trăscău. Unui ungur, care le ceru să vadă porunca împăratului, îi arătară securile în loc de poruncă. începură să prade crîşmele domneşti, tăiară un porc de al lui Sigismund Torotzkai descoperit în moara domnească. Prădară casa văduvei Friderik şi pivniţa medicului Iosif Literatus, pecare, se spune, îl căutau să-l omoare. Leagănul, din care mama abia îşi smulsese copilul, îl tăiară în bucăţi cu securile 8. Mai atacară şi casele cîtor-va, spun mărturiile, care dădură semne de împotrivire. Era numai un început, care se curmă şi el cu venirea soldaţilor. în Sîngeorz, în schimb, prăpădul fu deplin. Toată noaptea şi ziua următoare o petrecură în distrugere, pradă, chiote, beţie. Ţăranii se îndemnau unii pe alţii, se întreceau în activitate. Lupu şi Ursu Roancea din Brăzeşti se dădeau căprari (decuriones). Savu Mihalcea din Bedeleu a fost auzit strigînd să se ridice ţoţi alături de Horea, sub pedeapsă de 500 de florini9. Soldatul invalid Mafiei Tolan din Buru, umbla înarmat, cu mai mulţi, care îl făcuseră căprar ; se lăuda că are 50 de oameni sub poruncă. Lupul Deac, diacul neunit din Bedeleu, se răstea la un ungur că are 26 de cătane sub, mînă cu care a jurat, şi el e ,,straj-emeşterul“ lor. Simion Frenţ (Ferentz) din Vale (alţi martori îl dau fiind din Trăscău) care se înverşuna in distrugere şi pradă : „S-a isprăvit de acum cu toate, domnii acum nu mai poruncesc44 — i-a zis unui ungur10. Se mai remarcă prin zeul lor şi mulţi alţii. Ungurul Mihail Râtz prăda şi el împreună cu nevastă-sa. Cu popa din Lunca pe un ungur îl făcură să jure că n-a ascuns lucruri de ale grofului, îi puseră capul pe prag şi-l ameninţară cu moartea dacă nu le spune unde e dregătorul. Ungurul Ioan Csonka Râtz din Trăscău era şi el printre prădătorii bisericii şi casei parohiale reformate, în tovărăşia lui Lupul Deac. Unui ungur, care-i zise că au venit să le dărîme 7 Scrisoarea lui Ştefan Matyus, dată din Tîrgu Mureş, 24 nov. 1784, Mike, Az Olâhokrol, p. I—IV. 8 Raportul judelui nobililor Emeric Gyarmati. Arh. comitatului Turda, 1785, nr. 1364. !' 9 Arh Comisiei. II, 840—853, V, 134—137. Ibidem, V, 134—137. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 425 biserica numai fiindcă sînt puţini, li răspunse că „aşa a poruncit împăratul să stricăm toate bisericile calvine*4. Tatăl lui Ioan Jârai prăda şi el. Fiul, un martor spune că a fost eliminat din colegiul din Aiud pentru rea purtare, umblă pe uliţă cu o ceată de români, cu 12 l-a văzut unul din martori. Chirilă Tolan din Buru auzise prin sat zvonul că vine sora împăratului cu împăratul Rusiei să prade curţile domneşti, după care zvon a venit mulţimea prădătorilor, în frunte cu unul cu haine roşii care se zicea că e căpitan, aşa au fost amăgiţi cei din Buru11. E tare activă în mişcare şi imaginaţia ! Şi în acţiunea de aci copleşesc, evident, ţăranii români din împrejurime sau luaţi de curent din satele prin care oastea trecuse 42. Un lucru trebuie remarcat. Aici ţăranii nu mai ucid, nu mai botează în legea românească pe unguri. Lipseşte aceasta acum şi din lozinci. Aici iobagii erau amestecaţi, lozincile trebuiau să se adapteze noii situaţii. Trebuiau atraşi în răscoală şi iobagii unguri, după cum au şi fost atraşi unii. Şi pe parcurs desigur puteau fi atraşi şi alţii. Pornirea spre răzvrătire era doar generală. Iobăgia era comună şi deci şi nimicirea ei năzuinţă comună. Ruina, şi aici, ea şi la Abrud, o plînge preotul. într-o scrisoare către contele Sigismund Torotzkai, dată chiar din Sîngeorzul Trăscăului în 11 noiembrie, căinează nenorocirea care a căzut şi asupra contelui, şi asupra lui. „Niciodată n-a auzit Măria ta — scrie el — de o pradă atît de păgînă ea acea făcută în 10 noiembrie noaptea şi azi pînă seara de toată iobăgimea din Sălciua, Poşaga, Lunca, Bedeleu şi Vale în frumoasa curte a Măriei tale, în casele mele şi în biserica noastră. Nu mai are Măria ta nici o casă, pînă şi zidul de piatră mare parte s-a dus, nu mai are nici o scrisoare, nici o ladă, nici un strop de vin, nici oi, nici casă de slugi, nici care, vai, vai Dumnezeul meu ! nici grădină de flori nu mai are. Nu mai am nici eu nimic pe lume, nu mai am o haină de schimb, o bundă. Aşa sîntem cu mama şi biata mea soră cum am răsărit pe lume. Vai, la pieptar de Trăscău a ajuns biata mea soţie, încă şi cizme i-a dat altul. Eu acum e a treia zi de cînd locuiesc pe acoperişuri de poieţi, m-au căutat de moarte ca preot al contelui, am rămas singur, toţi dregătorii s-au dus. îngropasem în biserică lada cu scrisori, cu contractele, cu paharele (sau potirele) de argint, care toate s-au dus. Dulcele meu conte, ce să fac, vinul, griul, toate mi s-au dus, locuinţă n-am. Şi dacă e strimtă, totuşi cu milostivirea Măriei tale (căci şi pentru Măria ta am îndurat) mă duc în casa Măriei tale în Aiud să-ţi aduci aminte 14 14 Benignum examen captivorum in Torotzko Sz. Gyorgy interceptorum, die 13 Novembris 1734 Albae Carolinae peractum. Kemeny, Hora Pârhada 1784, p. 267—269. Cuiusnam sortis vestes illae rubrae fuerint, numve iis indutis, fueritne Vallachus vel Germanus ? — se întreabă marginal un scris de altă mînă, evident eăutînd amestecuri străine în răscoală. 42 După raportul citat al judelui nobililor Gyarmati prădătorii de aci erau din satele Ponor, Rîmeţ, Lupşa, Muncel, Baia de Arieş, Sartăş, Brăzeşti, Sălciua de Sus, Sălciua de Jos, Poşaga, Lunca, Vidolm, Ocolişul Mare, Runc, Ocolişul Mic, Bicălat, Surduc, Măgura, Borzeşti, Buru, Pietroasa, Hidiş, Cicău, Văli-şoara, Poiana, Vale, Bedeleu, Sîngeorzul Trăscăului şi Trăscău. Iobagul Petru Mirea din Vidac (Vidolm) mărturisea la Alba Iulia că unii erau chiar din Zarand. 426 rascoala lui horea de mine. Acum s-a văzut cine e credincios Măriei tale. Aducătorul scrisorii, Tsizmadia Miklos, e slugă bună, căci pentru Măria ta cu primejdia lui şi-a lăsat casa. Aici Măria ta să nu caute nimic, nici Măria sa contesa,’ nici o ladă... Trebuie dată instanţă la Curte ca aici să stea miliţie. căci pînă atunci Măria ta nu va avea nici dregător, nici biserică, nici iobagi" 13. Se plînge şi familia Torotzkai mai tîrziu Comisiei de cercetare. Sigismund Torotzkai a pierdut tot ce a strîns cu soţia în căsnicia sa de 30 de ani, cu zestrea ei împreună. Cu mare trudă şi cheltuială a ajuns la unele lucruri ale sale, dar nici a suta parte nu s-au găsit. Stă fără speranţă in casa sa pustie, căci averea şi-a strîns-o mai mult în Sîngeorz. Iosif Torotzkai banii gata i-a încredinţat capelanului minorit, 660 florini nemţeşti, care i s-au pierdut. A pierdut şi el tot ce a strîns, soţia sa abia a scăpat desculţă prin pădure cu cei doi copii mici în braţe. Doar el a putut salva lăzile familiei, care erau la el. Pagube la fel a suferit şi Gaspar Torotzkai cu ai săi 14. Sînt păgubiţi aci după lista din 22 ianuarie contele Sigismund Torotzkai, contesa Tereza Torotzkai soţia baronului Iosif Nalâczi, baronul Gaspar Torotzkai, baronul Iosif Torotzkai, Cristina Torotzkai văduva lui Franeisc Torotzkai, biserica şi parohia reformată, preotul reformat, învăţătorul, edilul bisericii, călugării franciscani. La curtea lui Sigismund Torotzkai au fost prădaţi o „damicella" Maria Harsânyi, 2 bucătari ai contelui Sigismund şi Mihail, instructorul de germană al domnişorului (dominelli), Ioannes Gotlib, provizorul Georgius Varga, grădinarul neamţ Iosif Snurer, un curialist Samuil Szilâgyi, provizorul lui Petru Torotzkai, Nicolae Meszâros. în Trăscău doctorul în medicină Iosif Literatus şi Cristina Sigismund Friderik văduva Mosik. Prăzilor le puse capăt şi aici o intervenţie militară şi nobiliară. Vestea întîmplărilor o duseră prefectul şi judele domnesc ai contelui Sigismund Torotzkai, care alergară după ajutor, unui la Aiud, celălalt la Turda. La Aiud acela sosi joi, 11 noiembrie, pe la amiazi. Comandantul regimentului de. Toscana trimise pe locotenentul Inczădi cu 24 de husari, la care se alăturară şi vicecomitele Albei Paul Boer cu un jude al nobililor şi cu vreo 20 de nobili. La faţa locului ajunseră spre seară la .patru şi jumătate. La sosirea lor, unii ţărani mai prădau încă. Cei mai mulţi însă se împrăştiaseră cu prada spre casele lor sau se retrăseseră în pădurile din împrejurime. Din oastea răsculaţilor nu se mai găsea nimeni. îndată ce intrară în sat, husarii strigară ca ungurii să nu se teamă, puseră să tragă clopotele pentru ridicarea satului şi dădură poruncă să li se aducă lămpaşe. Sătenii la aceasta se ridicară şi ei vreo cîţiva să dea o mînă de ajutor. Prinseră cu nobilii împreună pînă seara tîrziu din cei care se întorceau spre casă, fugeau, dar şi de prin curţi, de prin case, şi din Sîngeorz şi din Trăscău, de cei despre care aflară sau bănuiau după spusele sătenilor că s-au alăturat răsculaţilor, deci mai mult la întîmplare vreo 140. * ** 13 Guv. Trans., 1784, nr. 10728. Şi Copii B. Torok. ** Arh. Comisiei, III, 111—113. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 427 Cei vreo 26 de nobili, trimişi de oraşul Turda prinseră şi ei vreo 12. Erau printre ei şi mulţi unguri, mocani şi soldaţi în concediu — scrie Gabriel Foszto care era şi el printre nobili15. Răsculaţii retraşi în munţii şi pădurile dimprejur drept răspuns ameninţau acum să nu se liniştească pînă nu vor pîrjoli oraşul. „în aşa groază ne ducem viaţa că seara nu ştim dacă vom ajunge ziua de mîine — scrie din Trăscău La-dislau Szab6 tatălui şi mamei sale în 13 noiembrie i6. Pe cei prinşi, legaţi, vineri dimineaţa îi încărcară pe care şi îi porniră spre Aiud. Mulţi erau loviţi, tăiaţi, grav răniţi; nobilii loviră cu o furie cu care se puteau mîndri pe urmă. Unii muriră pe drum sau în oraş, îi ridicară morţi din care, alţii la închisoare. La Aiud fură închişi în pivniţele Bodor, din faţa cetăţii, unde peste noapte mai pieriră citi— va 17. Şi-apoi pentru mai bună pază şi de teama ca ţăranii să nu năvălească asupra oraşului, îi trecură, în două rînduri, în închisorile din Alba Iulia. în 13 noiembrie îi găsim pe unii ascultaţi acolo. Comisia de cercetare mai găsea la Alba Iulia de ascultat 97, printre care şi 9 unguri din Sîngeorz şi mai apar cîţiva şi printre condamnaţii din Sălciua de Jos şi de Sus, Bedeleu, Lunca, Vale, Brăzeşti, Rîmeţ şi alte vreo şapte sate (unii poate aduşi pe urmă). Nobilimea indignată că sînt trataţi cu prea multă indulgenţă, regretă pe urmă că făcuse numai atît. „Din Sîngeorz am adus aici la Aiud — scrie vicecomitele Paul Boer în 28 noiembrie — legaţi pe care, mare parte răniţi, puşcaţi sau tăiaţi, pînă la vreo 140, dintre care au murit pînă acum la închisoare, de moarte bună, peste 12. După cum văd vor mai şi scăpa dintre ei, deşi cei mai mulţi, sînt de cei care au fost prinşi in fado delidi şi s-a găsit la ei corpus delidi. Dacă ştiam de asta, era mai bine să nu mai aducem de acolo nici unul în viaţă. Dar numai o dată să ni-i mai dea Dumnezeu ca; atunci pe mînă, am şti şi noi ce-ar trebui să facem cu ei44...18. La Aiud Ştefan Pâpai ştie şi el bine despre prăpădul de la Sîngeorzul (Trăscăului. Aci au pus pe jude să cutreiere âatul cu porunca nimeni să nu se atingă de ei, căci sînt cu fratele împăratului. Mai ales contelui i-au pustiit totul, pînă la un cui. Unul a îmbrăcat „eaputuT* de granat al preotului, şi-a pus potcapul de catifea în cap, şi-a legat spada şi îşi zicea fratele mai mic al împăratului. Sosind armata, soldaţii au prins 140, pe care vineri legaţi şi încărcaţi pe care i-au pornit spre Aiud. Pe drum au murit ipatru ; i-au lăsat pe drum pradă corbilor. Au adus în Aiud cu mare alai 136. Şi din aceştia noaptea unul a crăpat (megdoglott). Pe acesta a doua zi \l-au ţinut in piaţă în noroi spre groaza tuturor. în 15 au mai adus 11, din care ieri spre ziuă au murit 7. Din rest pe cei mai mulţi ieri (16 noiembrie) \-----:----------- 15 Scrisoare din Copand, 14 nov. 1784 — Mike, Horavilâg, p. 153—154. 16 Mike, Az Oiâhokrâl, p. 27. 17 Alexe Szentpali, alt vicecomite al Albei, scrie că au prins acolo 130, au împuşcat 10, dintre cei prinşi au murit apoi 10. Scrisoare dată din Aiud, 17 nov. 1784, Mike, Az Oiâhokrâl, p. 30—31. Diarium-ul are o versiune prea neverosimilă. în Aiud închişi în ceva pivniţe s-au certat între ei, s-au bătut, pe cîţiva i-au şi o mori t, pe ceilalţi i-au adus la închisoare în Alba Iulia. Caietele IV, f. 31. 18 Arh. Istorică, fondul Miko, Misive. 428 RĂSCOALA L¥î IGrOREA i-au dus la Alba Iulia. Au dus la Alba Tulia pînă acum atîţia de numărul lor se ridică aproape la o mie 19 Răscoala cuprinsese de acum o arie largă şi era în plină expansiune. O alarmă generală se propagă în toată ţara. Se simt ameninţate domeniile, comitatele, oraşele, se simte ameninţat chiar Clujul. Valurile răscoalei ameninţau să ia cu sine toată iobăgimea Transilvaniei. LUPŞA — BAIA DE ARIEŞ — MOGOŞ — CRICĂU Luni, în 8 noiembrie, Cloşca se găsea cu ceata sa în Muşca. Avea cu sine vreo 40 de oameni, înarmaţi vreo 4 cu puşti, ceilalţi cu furci de fier, cu securi. El venea călare şi era înarmat cu puşcă şi sabie. La adunare chema poporul suflmd din corn. Aci prădară casa judelui Ursu Ignat. El fugise, dar la plecare oastea a lăsat poruncă să fie omorît dacă s-ar mai ivi din nou în sat1: Prădară şi pe a juratului Dumitru Man. Din casa acestuia Cloşca iuînd actele domeniale, a ales unul, pe care l-a arătat poporului spunîndu-i că în acela stă ceea ce vor plăti pe viitor. E acuzat că pe fiul juratului, care de frică a fugit pe cîmp, a poruncit să fie împuşcat. De asemeni că pe dregătorii domeniali, Gabriel Csernyanszki şi Alexandru Aron, îi căuta vrînd să-i omoare. In lista pagubelor e înscris şi gornicul domenial David^Petru2. La plecare Cloşca dădu semnalul printr-o împuşcătură3. De aci plecă cu ceata sa spre Lupşa. în Lupşa ajunseră în aceeaşi zi, pe la amiazi. Aci Cloşca, după ce se traseră clopotele, cum în sat nu se găsi loc pentru atîta mulţime, adună pe săteni pe un deal din marginea satului, unde de pe o movilă, urcat călare, le vorbi astfel: „Oameni buni î în urma poruncii împăratului am să vă fac cunoscut că voi trebuie să mă ascultaţi şi să mă urmaţi. Eu şi cu Horea de şapte ani ne muncim ca voi să fiţi cătane şi acum în această taşcă (traistă, pe care o bătu cu palma) se găseşte înalta poruncă" 4. A mai spus oamenilor că el, după porunca împăratului, are să-i conducă la Alba Iuiia pentru a primi arme, că ei pe viitor nu vor mai sluji sub nici o formă pe nimeni, ci numai pe împăratul, cu armele 5. Din fiecare casă să vină un om în trupa sa, cel care nu va veni, va fi tras în ţeapă în faţa casei sale, iar femeia şi copii lui vor fi închişi în casă şi se va aprinde casa pe ei. L-au silit, spune Popa Petru Iancu, 19 19 Scrisoarea lui Ştefan Pâpai către fratele său, dată din Aiud 17 nov. 1784. Arh. St. Cluj, Separate. Tradiţia le-a hărăzit, răzbunător, o soartă nimicitoare : (pînă tîrziu, pe la 1830 — afirmă Dominic Teleki în lucrarea sa — se vorbea încă în Aiud că peste noapte cineva a astupat ferestrele pivniţei cu paie şi dimineaţa pe toţi i-au găsit morţi. Domokos Teleki, A Hora-tâmadâs tortenete, Pesta, 1865, p. 50. 1 Arh. Comisiei, V, 383—385. 2 îbidem, nr. 684. 2 V. mai ales interogatoriul lui Cloşca, întrebările nr. 58—83. '* Arh. Comisiei, Interogatoriul lui Cloşca, nr. 89. 5 îbidem, nr. 89. ACŢIUNEA. ŢARANÎLPH 429 şi pe .el să^ urmeze. Clgşea-l-a şi jurat după formula : „Aşa şă-mi ajpte mie Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Şfîntul Duh, Preacurata Mşică a lui Dumnezeu şi toţi sfinţii cum voi rămîne credincios şi ascultător poruncilor împăratului şi cum le voi urmaşi nu voi căuta nici cînd şă te părăsesc^. D-a obligat să ia şi cuminecătura cu el, sub cuvînt că pe drum oamenii se vor putea îmbolnăvi şi ar putea fi nevoie de ea. Preotul, la interogatoriul său, dă mai multe amănunte. Cînd a venit Cloşca cu prădătorii în Lupşa şi au spart buţile domneşti, ş-a dus şi el să vadă ce fac. I-au zis şă bea, dar el n-a vrut. I-au zis apoi! să-i urmeze, să ia cu el şi cuminecătura căci poate să se îmbolnăvească vreunul şi să fie de lipsă. Răspunse că nu poate fiindu-i soţia bolnavă. Unul din crişeni îl lovi atunci cu bîta, să se repeadă numaidecît. Cloşca le zise prădătorilor să-l lase în pace, să vină el de bună voie, nu trebuie silit. Alţii îi pomeniră de Popa Avram din Cărpiniş care pentru că n-a vrut să fie cu ei a fost omorît. Luat la mijloc de şase prădători s-a dus după cuminecătură. Aducmd-o, fu pus între şase străji să nu poată fugi şi aşa silit să urmeze mulţimea, a ajuns cu ea pînă la Cricău, unde în cealaltă zi a fost prins. Mărturiseşte şi acum aceleaşi cuvinte şi aceleaşi ameninţări ale lui Cloşca 7. Prădară şi aci pe Ignat Suciu, crîşmarul domnesc al familiei Fekete şi pe şpanul domnesc Szabo Spân Toma, pagubele unuia fiind evaluate la .217 florini, ale celui de al doilea la 327,17 florini. Pagubele mai făcură şi fostului jude comitatens Vasilie Avram, dar numai de 17,48 florini 8. Prădară şi crîşma camerală şi băură vinul. Din Lupşa plecară spre Baia de Arieş. în Baia de Arieş, sediul celuilalt domeniu fiscal, ţăranii se găsesc marţi, în 9 noiembrie. Cloşca strigă şi aci că e porunca împăratului să nimicească pe nobili şi pe toţi ungurii — mărturiseşte Macavei Simtion. Ceea ce mărturisesc şi alţii. Prădară aci după mărturia notarului domeniului, curtea spânului sau pro vizorului cameral şi pe servitoarea sa. Casa notarului însuşi : „au prădat-o cu totul, am rămas aproape goi* — spune el. Prădară casa arendaşului tiscal, făcînd pagube şi pietrarului boem locuitor la el, casele a doi mineri, Ioan Ilies şi Iacob Stricsek, a doi crîşmari, a măsurătorului de cărbuni Nistor, berăria, două crîşme. Mai ales pe una au dărîmat-o din temelie °. După raportul provizorului din 2 decembrie aci au prădat cvartirul şpanal cu grînarul, făeîndu-1 de nelocuit, au spart berăria, ruinîndu-i toate ustensilele, au golit-o de toate băuturile. Au ruinat cu totul crîşma ridicată în tîrg j0. în lista pagubelor apar minerii regeşti (fodinatores regii) Ioan şi Claudiu Felmar cu Paul şi Alexe Csânyi, Iacob Stricsek cu aceeaşi profesiune, Cristian Nistor (minerarum et carbonum ponderator regius), magistrul pădurar (sylvajrum dominii regio fiscalis Offen Bânyensis ma- .!______________ îbidem, nr 90. 7 îbidem, I, 398—403.. 8 îbidem, nr. 683 şi 684. 9 Declaraţia notarului Ioan Szabo, Zlatna 5 ian. 1785. îbidem, V, 897—899, Of. minier, 1784, nr. 1639. 430 RĂSCOALA LUI HOREA gister) Francisc Prunetter, dar acesta numai cu 15,01 florini, notarul domeniului (fiscalis dominii Offen Bânyensis notarius) Ioan Szabo, servitoarea spânului cameral, Sofia Szolkai. Mai apar ca distruse casa provizorială (şpanală) a Fiscului, ca distruse şi prădate casa şi crîşma berarului Gheorghe BimelX1. Pagubele mai mici ale pădurarului Prunetter se explică, de voie de nevoie s-a alăturat răsculaţilor. Spânul domeniului Băii de Arieş, Daniel Horetsnyi —: relatîndu-şi provizoratului propriile necazuri — acuză pe pădurarul Prunetter. După prădarea din 8 noiembrie a Băii de Arieş de către Cloşca şi ai săi, vreo cinci zile s-a ascuns eînd ici cînd colo cu soţia, pînă cînd învins de foame, cu primejdia vieţii au trebuit să se întoarcă. Dar cum i s-a prădat casa cu toate actele, cu banii, cu îmbrăcămintea, cu grînarul şi toate celelalte, ei cu soţia, cu copiii, cu slujitorii, cu notarul au rămas aproape goi. El nu mai are acum nici casă, nici o bucată de pîine. Nici adăpost n-ar avea, dacă nu s-ar fi îndurat casa Knall (scrib). S-ar fi întors la domnul Prunetter care, după propria-i mărturisire, a fost constrîns sub jurămînt de răsculaţi să fie conducător, şi cum el n-a vrut să-i urmeze, a trimis căpitan în locul său pe Todor Faur. Dar Prunetter numai cît nu l-a scos din casă, zicîndu-i să se ascundă numaidecît cu soţia şi cu notarul, căci sînt căutaţi de moarte. El a intervenit pentru ei, dar răsculaţii nu s-au învoit deloc. Prunetter a tăiat pentru răsculaţi pe cei doi porci ai lui (ai şpanului), a pus de s-a cărat tot griul de la moară, pe morarul care n-a vrut să-l asculte a vrut să-l omoare. Domeniul l-a supus autorităţii sale, pe locuitori îi încredinţa că nu trebuie să mai asculte nici de şpan, nici de arendaş, toţi să asculte* numai de el. Plebea românească el a pornit-o asupra şpanului, să dea înapoi taxa urbarială, judele domnesc cu mai mulţi ameninţîndu-1 cu bîtele să-l omoare dacă nu o dă. L-a acuzat în faţă că el spânul, a impus taxă minerilor. Ba la instigarea lui Prunetter a trebuit să dea şi el în scris răsculaţilor că va merge cu ei la Zlatna. Cît priveşte răscoala, de la Toader Fornade a înţeles că taxa dominală şi arenda s-au şters şi că Cloşca cu ai săi au prădat şi distrus berăria şi crîşma. Rebelii nu încetează să prade şi acum pe bieţii mineri, să-i reducă la mizerie. Iar el, cum nu mai are nici un mijloc de trai, cere provizorului să-l ajute 12. La 24 ianuarie 1785 Oficiul minier dispunea şpanului cercetarea lui Prunetter acuzat de a fi avut a face cu răsculaţii13. Printre cei prinşi şi ascultaţi la Alba Iulia gornicul Todor Faur şi Vasilie Todor din Baia de Arieş, acuzaţi fiind că ar fi fost căpitani ai răsculaţilor 14. încă un nume de căpitan din Baia de Arieş e al lui Vasile Bodoroi J5. De agitaţii în prealabil aci, notarul domeniului acuză pe Popa Hagi (Crişănuţ). Acesta susţinea că de taxa urbarială şi de arendă (a crîşmă- i----------------- 11 Arh. Comisiei, nr. 684. 12 Of minier, 1784, nr. 1551. 13 Ibidem, 1785, nr. 127. H Arh. Comisiei. Ascultările de la Alba Iulia. 15 Densuşianu, p. 233. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 431 ritului probabil) împăratul nu ştie nimic şi nu ia din taxă nimic, o măhîncă domnii. Şi acum Popa Hagi a cerut deschis în faţa poporului răsculat ca şpanul să dea înapoi taxa strînsă în acest an de la popor, 1-ă aţîţat într-atîta că numai cît nu l-a omorît pe şpan 16. El e o figură populară în Munţi, cu influenţă în ţărănime. Era un om umblat; umblase prin Ţara Românească, prin Moldova, prin Bucovina. Fusese şi la Ierusalim, de aci supranumele lui de Hagi. Iar în Munţi umblă din loc în loc, — e acuzat în sentinţa de condamnare — agită poporul. O parte din oaste o luă mai departe pe Arieş în jos, spre Sălciua, Trăscău, iar Cloşca cu grosul spre Mogoş, ca ridicînd şi satele din această parte, Mogoş, Ponor, Rîmeţ şi altele din jur să se îndrepte spre Cricău şi Galda. In Mogoş e prezent şi Crişan cu oastea sa. A venit Cloşca într-o zi în Mogoş — mărturiseşte Vasilie Drăgan, iobagul episcopal din Mogoş — şi a vestit cum că e porunca împăratului ca fiecare să se ridice asupra ungurilor, cu puteri unite să-i scoatem din ţară, să luăm armele la Alba Iulia; cel care n-ar face-o, va fi tras în ţeapă în faţa porţii sale i7. Cloşca, numindu-se căpitan, a plecat spre Mogoş purtînd în frunte, legată în vîrful unei bîte, o cruce care strălucea ca soarele, o arătau cînd el cînd un român bătrîn din Cărpiniş (Crişan) — mărturiseşte Avram Vasile din Lupşa. Aşa au plecat şi cei din Lupşa la Mogoş, unde s-au adunat şi cei din Ponor şi din alte sate de munte. Aci a venit cu mulţi români de pe Criş, din Cîmpeni şi din alte sate din jur. Cu tragerea clopotelor şi cu strigăte de pe coastele munţilor a ridicat satul, vestind că e porunca împăratului ca fiecare om să se ridice împotriva domnilor, pe cel care nu an asculta îl trag în ţeapă cu copii şi toţi ai casei lui18. Le-a spus cu glas tare celor adunaţi că cine nu-l urmează trebuie tras în ţeapă cu soţie şi copii, iar casa să-i fie făcută cenuşă — mărturiseşte Popa Petru lanc tot din Lupşa19. Ion Sulare din Mogoş ne relatează pregătirile din Mogoş cu mai multe amănunte. întrebat fiind dacă toţi locuitorii din Mogoş şi Ponor au fost între răsculaţi, răspunde că puţini au lipsit. Numeşte apoi căpitanii ţăranilor de aci. în frunte pe Ion Mămăligă făcut căpitan de Horea şi pe subalternul lui, Chirilă Suciu, făcut căprar tot de Horea, pe Ilie Ştef şi Iacob Giurca făcuţi căpitani de Cloşca (sau Cloşcuţ). Numeşte după aceea şapte căprari, printre care şi pe sine : Simion Mămăligă, Ion Micle zis şi Gavrilaş, Ion Sulare, Onu Sulare, Ion Bogdan, Ion Tiuşan, Pa vel Tiuşan şi alţi 10 conducători20. El a fost pus căprar nu de Horea sau de Cloşca, ci de oamenii satului său. ' 16 Arh. Comisiei, V, 897—899. u Ibidem, II, 927. 18 Ascultarea lui dirv Turda, 29 nov. 1784, Arh. Comisiei, I, 862—887. Publ. D. Prodan, Răscoala lui Horia în comitatele Cluj şi Turda, Bucureşti, 1938, p. 138—141. 19 Arh. Comisiei, I, 398—403. 20 Vasile Marian, Onu Barb, Nicolae Barb, Onuţ Ungureanu, Ion Jinar, Vasilie Jinar, Luoa Bîrlea, Gavrilă Bîriea, Sîmtion Marian, Ion Chirilă. 432 hascoajla lui horea €e sarcini şî ce putere li s-a dat căpitanilor ? — Horea şi Cloşca le-a dat celor patru căpitani mai mari, Ion Mămăligă, Ion Bogdan, Chirilâ Suciu zis şi Toader, Savu Trifa (!), care au fost la prădarea iRoşiei, ca nu numai cetăţenii de neam unguresc, de orice stare, din toată ţara cu toată familia lory să fie omoriţi, ;bunurile lor luate, casele lor prădate, ci şi slujbaşii noştri, strîngătorii dării împărăteşti şi juzii, fie dominali fie comitatensi. Aceasta din motiv că de şapte ani n-au dus banii la Cămara împărătească, ei i-au mîncat ei cu dregătorii şi domnii ţării. Al doilea motiv pentru care le-au dat în grije omorîrea ungurilor e că a fost de-a dreptul porunca împăratului ca toţi ungurii să fie nimiciţi, mai ales aceia să fie eu crudă moarte omoriţi care vor cere de la iobagi slujbe domneşti. Al treilea motiv al omorîrii ungurilor, e că omorîndu-i mai întîi pe ei, românii ar fi iertaţi şapte ani întregi de la plata dării împărăteşti. Au mai adăugat că după şapte ani toţi iobagii şi românii vor scăpa de nobili, rămînînd să plătească doar 1 florin şi 20 de creiţari sub nume de dare. Doar atît n-au înţeles tocmai bine că vor trebui să o dea împăratului sau conducătorilor Horea şi Cloşca. Pe lîngă aceasta, toate bunurile ungurilor rămase după omorîrea lor se vor împărţi între români. Căpitanul Cloşca le-a mai dat în poraneă spunÎTîdu-le, că deşi ungurii" abrudeni au primit botezul în legea românească seăpînd astfel de moarte, să nu se încreadă că nu trebuie nici să postească, nici să stăruie în credinţa românească. Ceilalţi unguri din ţară însă, şi dacă ar primi botezul creştin, fără nici o milă să fie omoriţi, nici să nu fie îngăduiţi să primească 'botezul, ci să fie nimiciţi. Acelaşi Cloşca şi al treilea căpitan, —-Crişan zis şi Marcu Giurgiu, în Mogoş, în faţa întregului popor, înainte de a lua drumul Cricăului şi al celorlalte sate hotărîte a fi prădate, le-a zis că omorîţi fiind toţi ungurii, toată ţara va fi administrată numai de dregători de neam românesc care vor fi numiţi de căpitanii Horea* şi Cloşca 21. în privinţa ungurilor însă să aibă toată grija, ca nici măcar unul care şi numai ceva ştie scrie să nu rămînă intre cei vii. întrebat fiind asupra oastei şi armelor cu care au pornit în virtutea poruncilor asupra ungurilor, cu cine s-au întîlnit şi cine li s-a alăturat în drumul lor, Ion Sulare răspunde că mulţimea răsculaţilor destinaţi, cu voia tuturor, pentru omorîrea ungurilor, era fără număr, socoteşte că numai cei adunaţi din satele din jur întreceau mult două mii de oameni; partea mai însemnată a răsculaţilor trebuia să isprăvească înspre valea Mureşului. Toţi erau înarmaţi fie cu puşti, fie cu pistoale, fie eu furci de fier, cu lănci, cu securi şi cu alte asemenea arme. Gu pulbere şi gloanţe, chiar dacă înainte ar fi avut puţine, au fost îndestulaţi din belşug de cei din Lupşa, care au fost cei mai de frunte şi în prădarea celor din Abrud şi din Roşia. Mai erau aci şi toţi cei din jurul Băii 21 „Per eundem Kloska et tertium Ducem Krisan alias Mark Dsurs in Pos-sessione Mogos praesentiaque totius Plebis antequam iter ad Krakko reliquasque Possessiones pro devasta ticne destinatas inchoassemus, dictum est nobis, interfectiş omni bus Hungaris, totus hic Principatus ab Officialibus duntaxat Valachicae Na-tionis per Duces Hora et Kloska denominandis administraretur“. Interogatoriul preotului Gavrilă Sulare din Mogoş, Abrud 26 dec. 1784. Densuşianu, p. 149—150_ acţiunea ţăranilor 433 de Arieş, îndeajuns înzestraţi şi ei cu arme, pulbere şi gloanţe. Aceştia şi eed din Lupşa în drum îşi deseărcau atît de înspăimîntător puştile, că şi pămîntul şi tot poporul se cutremura de groază 22. Acestea se petreceau miercuri, în 10 noiembrie. S-au petrecut toate cele relatate acum şau unele şi la a doua ridicare, şi care, e mai greu de stabilit. Confundarea în timp e posibilă. Indiferent de exactitatea cronologică, cele relatate exprimă cu multă verosimilitate gîndurile răsculaţilor. La interogatoriul său preliminar din Abrud, Crişan vine cu o importantă informaţie în plus. în hotarul satului Ponor, şi anume la Valea Turcului Horea, Cloşca şi Crişan se găseau împreună. Aci fură făcuţi toţi trei căpitani supremi cu înţelegerea să întindă răscoala în întreg principatul23. Ceea ce însă la interogatoriul final din faţa Comisiei retractează : Horea n-a fost acolo, n-au fost făcuţi acolo căpitani şi n-au făcut asemenea înţelegere 24. In Ponor, după lista celor păgubiţi, au ruinat casa judelui domnesc Vasilie Hristea (Hiriszta), cvartiriul paznicului de păduri, au distrus şi prădat cvartiriul notarului dominai Iosif Basutzai25. O ţintă principală a răsculaţilor trebuia să fie Zlatna. Acolo era sediul domeniului, a administraţiei munţilor şi minelor în genere, acolo erau dregătorii abuzivi care trebuiau în primul rînd loviţi. Dar Zlatna o ştiau bine apărată de armată. Deocamdată trebuie să o înconjure. Oastea lui Horea cel tînăr, în drum spre Cricău, ajungînd în valea Ampoiuîui, în Meteş devastă curtea şi bunurile episcopului Transilvaniei, mobile, vase, fiare, clădiri, bucătărie, grajd, crîşmă. De asemenea bunurile spânului episcopal, nobilul Anton Laszlo 26. în Ampoiţa devastă crîşma baronului Simion Kemeny, corniţele suprem al comitatului Alba 27. După ascultarea cîtorva ţărani din sat, făcută la Alba Iulia, prin Ampoiţa răsculaţii au trecut în două cete. Judele satului spune că o ceată de vreo 700 de oameni din Zarand a venit marţi seara. în frunte aveau pe căpitanul Cloşca (sau poate era Ion Horea), iar cu el mai era unul cu titlu de căprar (care după cit a înţeles azi va fi executat în Alba Iulia). Acesta trebuie să fi fost Ursu Uibaru. Cloşca purta o cruce românească aurită luată din biserică. Au întrebat aci de curţile domneşti, de vinurile comitelui suprem, au cerut să fie chemat judele lui domnesc. Răspunse că vinurile au fost duse la Galda, iar judele domnesc, care era de faţă, la semnul lui fugi. I-au poruncit apoi cu porunca împăratului să-i urmeze de fiecare casă un om, altfel pe bărbat. îl vor trage în ţeapă în faţa casei sale, iar copiii închizîndu-i în casă vor 22 Ascultare făcută de magistratul oraşului Abrud, 26 dec. 1784, Arh. Comisiei, în două copii, V, 334—340, 889—896. 23 „Nos ubi tres : Horia, Kloska et ego in Văile Possessionis Ponor Vale Turkuluj dicto convenissemus, ibi quilibet nostrum sumus Capitamei creaţi ; tali Consilio ut Rebellionem per totum Principatum diffundamus, et conclusas inter Nos expeditiones rite peragamus“. Punctul 3 din interogatoriu. Ibidem, 474—480. 24 Interogatoriul lui Crişan, întrebarea 24. Ibidem. 25 Ibidem, nr. 684. 26 Ibidem. 27 Ibidem. 29 — C. 320 434 RĂSCOALA LUI HOREA aprinde casa pe ei. Judele le spuse că el nu le poate porunci să se ridice, să vadă ei pe cine vor duce cu ei. La ceea ce aceia, mîniindu-se, au vrut să-i dea în cap. Pe lîngă cei care s-au ridicat din Ampoiţa ei au şi pus străji să nu se întoarcă acasă. S-au întors totuşi noaptea pe furiş mai mulţi. După mărturia unui român din Şard, pe cei din Ampoiţa îi conducea Popa Zachei din sat28. Au venit apoi miercuri seara al doilea rînd, de vreo 400, tot crişeni, fără conducător — căutau pe Cloşca şi pe fiul lui Horea. (Poate erau oamenii lui Crişan, cu care era desigur şi el. Ştim doar şi din mărturisirile lui că a fost la Cricău şi că a fost şi el printre cei care s-au întors după armistiţiu.) Aceştia spuneau că Horea de aceea s-a răsculat cu oaste atît de mare la porunca împăratului, ca nimicind domnia şi nobilimea cei care s-au înscris în vară la oaste în sfîrşit să primească în Alba Iulia arme. Judele, viclenindu-i, le-a zis să vină cu el la Alba Iulia, la comandant, să primească arme, căci şi ei s-au înscris. Vreo 18 s-au şi lăsat amăgiţi, au plecat cu el, la care s-au alăturat apoi şi cinci husari. El i-a condus pînă în Şard (unde, cum spune un altul, i-a omenit bine cu vin din pivniţele Bânffy). Aci erau doi husari, apoi au •sosit- încă patru, i-au ademenit pînă în cetate unde au fost închişi. Gligor Bădilă a auzit pe căpitanul cetei celei dintîi spunînd că ei au venit din porunca împăratului să stîrpească cu totul ungurimea şi în locul ungurimii să rămînă ei. Dan Bădilă a văzut printre ei doar doi-trei călări şi înarmaţi cu puşti, ceilalţi erau toţi pe jos şi înarmaţi ţărăneşte. Unul călare era numit căpitan şi fiu al lui Horea şi avea în mină o cruce românească, frumoasă, vopsită galben. Spuneau că ei au fost sloboziţi prin porunca împăratului să prade curţile domneşti29. După o relatare din Ighiu, din 11 noiembrie, în 10 noiembrie dis-de-dimineaţă răsculaţii apărură în Ţelna. Lucrurile se petrecură şi aci în chipul obişnuit. Doi oameni din Ighiel au venit la jude spunîndu-i să se sfătuiască şi să treacă dincolo, în tabăra răsculaţilor, căci cine nu vine va arde în casa lui. La ceea ce toţi s-au ridicat, afară de el — se eschivează la interogatoriul său Florea Şandru închis la Alba Iulia. Invadară aci curţile conţilor Teleki. Sparseră buţile, vărsară toate vinurile. Ceea ce n-au putut duce au tăiat, spart tot, case, cuptoare, uşi. Arseră teascul contelui Carol Teleki. Curţi le distruseră cu garduri ou tot. Bătură pe provizor. Uciseră pe bucătarul prefectului moşiilor Teleki în timp ce venea din Ţelna. L-ar fi ucis Constantin Dehelean, dar şi pe el l-au ucis apoi husarii. Prădară cu totul şi curtea din Ighiel a contelui Adam Teleki: clădiri, mobile, bunuri (şi un clavicordium adus de la Viena evaluat la 100 florini). Administratorul moşiei contelui Iosif Teleki îi scrie în 14 noiembrie din Alba Iulia (unde desigur se refugiase), prezentîndu-i şi el prăpădul. Tezaurarului (contele Carol Teleki) mai multă pagubă i s-au făcut în vinuri. In ale lui, Iosif Teleki, n-iau făcut mare pagubă, dar au prăpădit 23 Ibidem, II, 697—698. 29 Ibidem, V, 805—811. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 435 —------------------------:------------------------------------------;-------=■ totul In casă, în curte, au distrus totul, uşi, porţi, care, le-au făcut inutilizabile. Au distrus toate mesele, scrinurile, sobele. Ba şi gratiile de la ferestre toate le-au forţat şi le-au dus. De pe ferestre au luat cositorul. Im case, în pivniţe n-au lăsat nici un fel de fier, pe poarta mare singură a rămas zarul. Au tăiat un bou birişesc (cu care lucrau argaţii). Porcii, găinile d-lui Gyitrai toate s-au dus. „Mă tem — spune el — că vor prăda şi ceea ce a mai rămas, căci tîlharii au grijă să nu consume tot deodată“. Unii iobagi s-au străduit să apere casa, vinurile, cît au putut. Le-a şi trimis vorbă promiţîndu-le graţia măriei sale, numai să fie şi pe mai departe credincioşi. în schimb, în Ighiel şi în alte locuri iobagii locali, care s-au dat cu ei au făcut pagubele cele mai mari. Şi-apoi administratorul îşi face merite din purtarea sa. EI de cînd are în grije Ţelna obişnuieşte să se poarte foarte frumos şi blînd cu iobagii, lucrează cu ei făcind năzbîtii, glume, îl duce cu poveşti. „Pentru aceasta ei mă numesc tatăl lor bun, mă aşteaptă dorindu-mă la ei totdeauna. Le-am mai dat şi cîte un pic de vinars, ba şi pîine, dar am şi lucrat cu ei de două-trei ori atîta şi totuşi nu s-au plîns, ba o fac bucuros, sper să fie cu folos o astfel de acomodare" M. Meritele sale în acest moment a preferat tctuşi să şi le comunice de la adăpost, din Alba Iulia, nu din Ţelna. Lista de evaluare a pagubelor făcute în Ţelna, înscrie pe contele Iosif Teleki, pe contele Carol Teleki, cu pagube mai mici pe contele Samuil Teleki şi pe văduva contelui Ludovic Teleki, apoi pe Alexandru Bartok, provizorul de aci al lui Carol Teleki, Mihail Gyitrai provizorul de aci al lui Iosif Teleki31. Diarium-ul colorează şi aci prăpădul. Cu oamenii lor din Ţelna împreună loviră curţile conţilor Carol şi Iosif Teleki, ale văduvei lui Ludovic Teleki. Au spart peste tot uşi, ferestre, în case au tăiat, spart totul ceea ce n-au dus cu ei. Au luat, au dus cu ei orice fier. Năvălind în pivniţe au vărsat buţile de se putea înota în vin. Pe uşa pivniţei contelui Carol Teleki pe care-1 prădară mai rău, vinul curgea vale32. Printre cei închişi în Alba Iulia e acuzat de a fi fost în rînd cu ceilalţi la prădarea curţii contelui Iosif Teleki şi minerul Ianos Baranyi născut în Schemnitz şi locuitor acum în Ţelna33. Intr-o listă, în Cricău, apar doi ucişi, un vizitiu Sigismund Halâsz şi un N. Mâlnâsi34. Mulţimea venită, sporită cu locuitori din Ighiu, Şard, Ighiel, Ampoiţa, se îndreaptă apoi spre Ighiu. La apropierea ei Dănilă Măcinic trase clopotele — cum e acuzat la închisoare. Aci însă fu întîmpinată de un stegar, Gyorgy Andrâs, cu patru soldaţi, care aveau misiunea să-i urmărească mişcarea. Aceştia îşi luară îndrăzneala, şi după ei şi ungurimea din tîrg, să-i ţină calea. Trăgînd asupra ei, omorîră patru — care apoi au fost îngropaţi în Ighiu — răniră tare 12 — pe care i-au dus prinşi la Alba Iulia. |---------------- 30 Scrisoarea lui Ladislau Mâlnâsi către contele Iosif Teleki, dată din Alba Iulia, 14 nov. 1784. Arh. Istorică, Corespondenţa Teleki. 31 Arh. Comisiei, nr. 684. 32 Caietele, IV, f. 29. 33 Interogatoriile de la Alba Iulia, nr. 378. 34 Ibidem, n, 710—721. AM RĂSCOALA LUI HOREA Cutezanţa lor fu cu succes35. Mulţimea desigur ştiind că oastea împăratului nu le stă în cale, surprinsă de această intervenţie neaşteptată, se îndreptă spre Cricău şi Ighiul a rămas salvat. într-un raport despre răscoala din comitatul Albei se scrie că Horea cel tînăr la 11 noiembrie a cerut locuitorilor din Crai va, în numele împăratului care l-a trimis, să facă jurămînt de credinţă şi să-l urmeze pe el, ceea ce dacă n-ar face, a ameninţat satul eu foc. La aceasta poporul i-a dat ascultare. Tot aşa şi în Cricău, unde a procedat la fel36. în Craiva căpitanul Ion Horea întrebă pe săteni dacă s-au înscris la oaste ? Răspunseră că da. Atunci îi jură şi le porunci să-l urmeze. Trupa se uni cu a lui Cloşca la Cricău, ca după prădarea Cricăului, joi noaptea, să atace împreună castelul baronului Kemeny din Galda37. Vestea apropierii răsculaţilor, în Cricău. ajunse joi, 11 noiembrie, pe la 10—11 ceasuri. Curînd şi sosiră. în frunte venea preotul unit din Mogoş, Gavrilă Sulare, purtînd, chiar după mărturisirea lui, drept steag o cruce măre roşie de un stînjen şi jumătate38. Li se alăturară numai-decît şi ţăranii din Cricău, se năpustiră împreună cu cei veniţi asupra curţilor, caselor nobililor şi dregătorilor domneşti. Pradă, distrugere, casă de casă. Prădară şi biserica reformată, parohia, locuinţa învăţătorului. Un locuitor din Cricău — după mărturia Popii Petru Ianc din Lupşa — i-ar fi mărturisit lui Cloşca, că nobilii şi-au pus otravă în vinuri, la ceea ce Cloşca a poruncit oamenilor să nu îndrăznească să le bea 39. Dar să ascultăm mărturiile : Ajungînd în Cricău — după mărturia lui Ion Sulare din Mogoş — au invadat mai întîi curtea contelui Adam Teleki. De aci s-au dus asupra bisericii reformate, unde au prădat toate bunurile şi lucrurile preţioase depuse. Apoi au prădat una cîte una, pînă la ultimele lucruri curţile, casele magnaţilor şi ale celorlalţi nobili unguri. în toiul prăzii au aflat că unii unguri aici, mai ales provizorii curţilor, se ascund într-o căscioară din pădurea Cricăului. Atunci numaidecît au ales dintre tumul-tuanţi 12 bărbaţi, să-i caute acolo şi să-i omoare. între ei pe Lup Idu şi Iacob Giurca din Ponor şi Todor Blag din Mogoş. întorcîndu-se au spus că pe amîndoi provizorii cu chinuită moarte i-au omorît. Todor Blag i-a şi arătat sabia şi perechea de încălţări a provizorului ucis. Tot el vorbea că Ion Chirilă din Mogoş povestea vesel, ca pe un triumf, cum a luat capul unui nobil din Cricău cu lancea (!) sa dintr-o lovitură, cum a pus capul tăiat şi trupul după o bute. Pe el Cloşca şi poporul răsculat l-au încredinţat să supravegheze pe păzitorii din jurul Cricăului, ca nu cumva în timpul prăzii din Cricău să vină miliţia ; el să le anunţe venirea miliţiei, să le dea semn prădătorilor cu strigăte să se retragă. Dar fiindcă nimeni nu i-a turburat, le-au făcut toate după plac. Mărturiseşte apoi şi intenţiile în continuare ale ţărănimii răsculate. După 03 Copii E. Torok. 36 Szilâgyi, p. 158. 37 Densuşianu, p. 213. 38 Arh. Comisiei, V, 334—340, 889—896. 89 Ibidem, I, 398—403. ACŢIUNEA ŢÂRANIEOR m isprăvirea prăzilor de aci avea să meargă să elibereze pe cei închişi în Galda, reşedinţa comitelui suprem âl comitatului, unde erau acum şi închisorile magistratuale. Dacă n-ar fi pus capăt gîndului lor armata la Tibru, ar fi pus în libertate pe toţi captivii, toată curtea comitelui, baronului Simion Kemeny ar fi dat-o pradă focului, toate bunurile şi bucatele de acolo le-ar fi prădat. Dar cum poporul răsculat a fost oprit de miliţie, în liniştea nopţii s-a întors fiecare, cum a putut, cu prada sa 40. Cîţiva nobili, într-un memoriu al lor acuză pe locotenentul Probst din regimentul secuiesc de graniţă ecvestru de a fi lăsat pradă Cricăul. Şi, autorii memoriului, încălecaseră şă fugă, cînd sosi din Tibru un măeiucaş cu anunţul locotenentului că el e spre apărarea Cricăului, că îndată ce se va adeveri că răsculaţii vin asupra Cricăului va veni, pînă atunci însă vrea să prmzească. Cînd apoi îl rugară şi ei să vină căci între timp răsculaţii trebuie să fi sosit, răspunse că nu crede ca vor veni asupra Cricăului, îi sfătuieşte totuşi să se întoarcă degrabă la Cricău, să pună la porţi steag alb cu cruce, să cheme şi pe preotul român şi vor ocoli primejdia. Insistînd din nou să nu-i lase să fie prădaţi, scoase şi le arătă o scrisoare nemţească, aceasta 1-ar opri să. o facă. Jtefuzăînsă sa le comunice conţinutul. ei. Le Citi totuşi vreo două rînduri din ea pe care le-ar fi tălmăcit — pretind ei — că cine nu se botează în leg^a românească sau în cea papistăşească, orice neam şi religie ar fi, toţi se şterg şi numai cei de lege românească şi papistăşească vor rămîne. La acestea ei plecară îngroziţi. Locotenentul, petrecîndu-i, îi sfătui încă o dată că chiar dacă ei nu merg, să trimită pe cineva care să pună steaguri şi cruci pe porţi. Ca să nu fie acuzaţi că nu au făcut, încă în faţa lui au trimis pe unul din Tibru, Simion Rusan, cu poruncă aspră să o facă. Plecînd şi ei îndată după el, venind spre Cricău, văzură mulţimea de popor fugind în toate părţile. Cînd se convinseră de sosirea răsculaţilor, întoarseră caii spre pădure, s-au ascuns pînă seara pe întunerec acolo, pînă cînd au dat în sfîrşit de o colibă. întîmplător stăpînul colibei ie era cunoscut, dar încredere în el nu puteau avea, şi-au lăsat doar caii la el şi au luat-o din nou prin pădure pînă noaptea tîrziu. Pătrunşi însă de ploaia fără încetare şi îndemnaţi şi de stăpînul colibei s-au întors irrăşi acolo. Dar în timp ce plini de groază se încălzeau, aud numai deodată larmă şi se trezesc înconjuraţi. Cîţiva de afară năvăliră degrabă în colibă, li despoiară de haine şi de ceea ce aveau asupra lor, îi legară straşnic şi în chinuri groaznice îi descusură să-şi mărturisească banii, şi pe ai lor şi pe ai doamnelor lor. Unii se culcară, iar alţii rămaseră să-i străjuiască. I-au auzit vorbind, printre altele, că liniştirea şi sfîrşitul mişcării lor de acum va fi doar peste doi ani şi treaba începută o duc din porunca împăratului pînă cînd vor stîrpi pe unguri nici picior să nu rămînă. Lumi-mîndu-se de ziuă, aşa legaţi, desculţi şi numai în cămaşe şi izmene, îi tîrîră spre Cricău, sub cuvînt să-i arate lui Horea. Unui, Francisc Torok, ca prin minune reuşi să se dezlege şi să fugă printre ei, dar pădurea fiind plină de ei, din nou le-a căzut în mină, l-au doborît la pămînt, i-au frînt picioarele pînă cînd l-au crezut mort şi l-au lăsat acolo. Pe Gheorghe 40 Ascultare din' 26 dec. 1784, făcută de magistratul oraşului Abrud. Arh. Comisiei, V, 334—340, 889—896. 438 RASCOALA lui horea fSimandi îi duseră în fata căpitanilor, unde din nou fu descusut asupra banilor. Cum însă nu ajunseră la nimic, îl oslndiră, împreună cu ceilalţi, la moarte. Şi-apoi numaidecît tăbărîră asupra lui, cu securile, cu tîrnăcoapele şi alte arme îl doborîră la pămînt, lăsîndu-1 acolo ca mort, de unde unul Ol-a tras şi l-a aruncat în nişte tufe dese. Au plecat apoi, căci pe altă vale sosea o altă oaste. Pe ei i-au găsit apoi nişte săteni şi aşa zdrobiţi * şi sfîrtecaţi i-au dus în sat. Inspectorul moşiilor contelui Adam Szekely, Sigismund Szoboszlai, era acolo cînd răsculaţii au năvălit asupra Cricăului. Văzînd însă că locuitorii se arată bucuroşi, şi că deci nu se pot bizui pe credinţa lor, a încălecat şi a luat-o spre Aiud. Ajuns acolo, a raportat colonelului Hellebrandt, comandantului regimentului de Toscana şi dregătorilor comitatului năvala răsculaţilor asupra Cricăului. A doua zi a vrut să se întoarcă la Cricău să vadă ce s-a petrecut acolo. Dar în hotarul Gălzii, noaptea s-a intîlnit cu stegarul cu cei patru husari, care scăpaseră Ighiul. Stegarul îl sfătui să se întoarcă mai bine la Aiud, căci nu e deloc de mers acolo, căci acolo nu s-au sfîrşit omorurile şi prăzile. De curînd au omorît pe un nobil bătrîn şi pe vizitiul tânărului Halâsz, iar pe dregătorii Simandi şi Torok aşa i-au chinuit, ciopîrţit, zdrobit, că numai prin grija miraculoasă a lui Dumnezeu au rămas în viaţă. Se întoarse astfel cu stegarul. Acesta îi povesti că a încercat să-i atace şi pe răsculaţii din Cricău, dar cînd a început să tragă asupra lor, locotenentul Probst nu l-a lăsat, răsculaţii au rămas de capul lor şi toată noaptea au prădat în voie împreună cu sătenii41. Raportul către corniţele comitatului Alba pretinde că în biserica reformată şi grănicerii au prădat noaptea împreună cu ţăranii. Dintre răsculaţi locotenentul n-a supărat pe nimeni; cînd soldaţii au tras spre ei şi-au descărcat puştile totdeauna în pămînt. Din ceea ce toţi au socotit că prădarea s-a făcut din îngăduinţa şi porunca împăratului, şi în această credinţă şi cei care fac mărturie au dus cîte ceva de la curţi — se dezvinovăţesc ei 42. Hotnogul nobilimii din Şard şi notarul tîrgului mărturisesc că atunci cînd au auzit că răsculaţii vreau să meargă asupra Cricăului, au plecat şi ei vreo 10—12 nobili într-acolo, împreună cu grănicerii colonelului Schultz. Dar acesta, primind scrisoare de la Probst, le-a spus : Eu nu vă sfătuiesc să veniţi cu mine ; eu mă duc între ei şi mie nu-mi fac nimic, vouă însă da. Aşa au trebuit să se întoarcă 43. Ascultarea a 24 de ţărani din Cricău la 21 ianuarie 1785 se ocupă şi ea mai ales de atitudinea locotenentului Probst. Juzii şi juraţii mărturisesc că locotenentul îndată ce a sosit în casa lui Petru Alămoran, unde au pregătit ei să fie găzduit, le-a povestit că în noaptea aceea a dormit cu răsculaţii la Părău Turcului întregălzi şi cît de cinstit l-au primit pe el şi pe soldaţii săi, cum sub ochii lui au tăiat patru boi i—--------------• 41 Ibidem, nr. 589. 42 Raportul din 21 ian. 1785 către corniţele suprem despre ascultarea ţăranilor în legătură cu atitudinea locotenentului Probst. Mike, Hâravilâg, p. 139—142. 43 Arh. Comisiei, II, 760. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 439 frumoşi ai dregătorului episcopiei din Alba Iulia, Ladislau Pap (român) şi i-au mîncafc împreună cu ei, dîndu-i şi lui partea din faţă şi din spate a unui bou. întrebîndu-1 ce porunceşte pentru soldaţii săi, le-a cerut să se îngrijească de pîine, de vin şi de fîn, carne au destulă. La trei din ei le-a mai spus că acolo le-a cercetat toate străjile să vadă cum străjuiesc, că numărîndu-le focurile a găsit ca la vreo 65, în afară de focurile făcute pentru el şi soldaţii săi. Amestecîndu-se printre ei, i-a întrebat şi de mai marii lor şi le-a şi scris numele. Lui Niculae Groza (judele) măciucaşul i-a adus din partea locotenentului porunca să trimită răsculaţilor în Plaş pîine şi vin şi că în teama lui toată noaptea a umblat. Măciucaşul Rusan spune că locotenentul a poruncit prin el judelui să pună să coacă pentru răsculaţi zece cuptoare de pîine şi să le-o trimită împreună cu o bute de vin. Alţii spun că locotenentul cu cei 24 de soldaţi ai săi spre teascul contesei Ladislau Szekely a dat peste o ceată de răsculaţi care se pregăteau să-şi împartă prada. La apropierea soldaţilor, aceştia au început să fugă. Locotenentul însă scoase din buzunar o batistă albă şi fluturînd-o a strigat după ei: nu vă fie frică, nu fugiţi, că noi sîntem. S-a amestecat apoi cu soldaţii printre ei. Pe soldaţii care veniseră din Tibru doar eu armele lor i-au văzut plecînd din Cricău cu caii încărcaţi şi cu mantăile parcă erau umflate. Nu e de mirare că toţi au crezut apoi că prădarea s-a făcut din îngăduinţa împăratului. Dintre răsculaţi locotenentul a adus şi un popă român cu sine, cu care a băut şi cu care s-au şoptit mult. Au auzit însă cînd popa i-a spus locotenentului că ei în noaptea aceea vor prăda şi Galda. La ceea ce locotenentul a răspuns : nu o faceţi la noapte, să vedem ce va ieşi din asta. Popa s-a şi jurat pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii că nu vor merge în acea noapte asupra Gălzii; nu vor merge pînă cînd nu vor vorbi din nou dimineaţa cu locotenentul. Unul l-a întrebat pe popa : părinte cu ştirea împăratului se face acest lucru ? La ceea ce el a răspuns : „Intr-adevăr cu ştirea împăratului şi dacă cineva dintre voi nu se supune acestei porunci ca toată nobilimea să o ştergem, să ştiţi că pe unul ca acela sub ochii soţiei şi copiilor săi, în faţa casei sale, îl tragem în ţeapă*. Alţii ştiu că s-a exprimat: „să ştergem tot neamul unguresc*. Locotenentul nu l-a admonestat, le-a spus doar încet întorcîndu-se : „nu credeţi vorbele popii* 44 După mărturia lui Dragoş Raţiu din Alba Iulia, făcută în faţa magistratului^ oraşului la 19 noiembrie, el se găsea acolo cu ceva marfă cînd au năvălit răsculaţii. Erau mai mult pădureni, amestecat printre ei şi femei şi copii. Căpitan al lor era şi unul Budaş, ungur (!) trupeş45. în lista lungă de evaluare a pagubelor făcute de răscoală în Cricău apar nu mai puţin de 47 de nume. Păgubiţi sînt cîţiva nobili mari, contesa Susana Horvâth văduva contelui Adam Teleki, contesa Susana Torotzkai văduva contelui Ladislau Szekely, contele Iosif Teleki iunior, Sigismund Balâsz (Magnificus Dominus). Mai apar încă 8 nobili, Ştefan şi Daniel Jeszenszki şi alţii, dintre care 4 nobili de o sesie. Dar şi cetă- 44 Ibidem, nr. 589. 45 Caietele, XXXII, f. 8—9. 440 RĂSCOALA LUI HOREA ţeni fără titlu nobiliar, la care seadaugă 11 libertini, 8 intitulaţi Providus (iobagi sau jeleri desigur). Sînt unguri. Dar printre ei şi 2 iobagi români. Iobagii loviţi, unii vor fi fost desigur implicaţi în vreun fel în economia dominală sau vor fi făcut gesturi de împotriviri ori de apărare a bunurilor stăpînilor. Dar vor fi fost loviţi şi numai în virtutea lozincilor, ca unguri. Ca funcţii, păgubiţii 4 sînt provizori (nobili), 1 inspector de moşii, 1 jude al nobililor. Printre păgubiţi biserica reformată, preotul reformat, Samuel Veg m. După scrisoarea preotului neunit din Cricău către Popa Ilie (neunit) din Galda de Jos, Popa Ilie a fost la răsculaţi în Cricău, s-a sfătuit cu ei să vină şi în Galda. Scrisoarea a ajuns în mîinile preotului unit din Galda, Popa Dascăl, care a comunicat ştirea vicecomitelui şi a spus şi în faţa sătenilor că răsculaţii n-au poruncă de la împăratul. A văzut-o şi Popa Todor, unit, din Galda de Jos, care şi el îşi face merite mal tîrziu din serviciile pe care le-a făcut în timpul răscoalei46 47. Atitudinea de aci a armatei, tergiversările locotenentului aveau de-acum un alt tîlc. Acesta îndeplinea tacit o misiune, pregătea calea spre pacificarea de la Tibru. Altfel Cricăul fu prădat în 11 noiembrie. In ziua cînd ţăranii din Zarand adresau nobilimii ultimatul lor nimicitor. ULrŢIMATUL ŢĂRANILOR Biruinţa nobilimii la Deva, răzbunarea ei, execuţiile atroce n-au intimidat pe ţăranii răsculaţi, cum scontase ea. Ţăranii nu se lăsară înspăimântaţi. Sîngele vărsat, morţii de pe cîmpia Devei, capetele căzute sub paloş şi înfipte în pari în faţa cetăţii, nu făcură decît să-i îndîrjească şi mai mult. în acest moment ei se simţeau biruitori pretutindeni, în mîinile lor se găsea întreg Zarandul, aproape întreg comitatul Hunedoarei, întreagă valea Mureşului din preajma Aradului pînă în vecinătatea Albei Iulii, întreagă valea Streiului sau a Haţegului pînă în graniţa Ţării Româneşti şi a trecătorii Banatului, Munţii, afară de Zlatna, pînă la Ighiu, Cricău, Trăscău. Cetele ţărăneşti înaintau spre Aiud, spre Cluj, spre Turda. Trebuia să cadă deci şi Deva, şi în cele din urmă nobilimea întreagă 1 Aria răscoalei se lărgea mereu, ameninţa să cuprindă toată Transilvania. Ne găsim în momentul culminant al răscoalei. Nobilimea era lovită, pustiită, supusă, fugară, neputincioasă încă, armata se ţinea la o parte, intervenea rar, în mintea ţăranilor numai la instigaţia nobilimii, nu din porunca împăratului. Aşa, ţăranii răspunseră prompt, nimicitor. Ultimatul ţăranilor, acest act capital al răscoalei, e o scrisoare adresată comitelui suprem şi Tablei comitatului Hunedoara de dregătorul oficiului sării din Şoimuş, Carol Briineck. Ea a fost scrisă de el sub ameninţarea cu moartea a trei reprezentanţi ai ţăranilor, care veneau 46 Arh. Comisiei, nr. 684. 47 Meteş, Lămuriri nouă, p. 16—21. ACŢIUNEA ŢARANTLOR 441 să comunice nobilimii din Deva, ca trimişi ai lui Horea, condiţiile lui şi ale poporului său de pace. Cei trei ţărani erau Giurgiu Marcu şi Ion Abrudan din Crişcior, şi Petru Abrudkn din Ruda. Condiţiile lui Horea şi ale poporului său prezentate de ei erau : 1. Nobilul comitat şi toţi posesorii lui să jure pe cruce, cu toate odraslele lor. 2. Nobilime să nu mai fie, ci care unde poate primi o slujbă crăiască, din aceea să trăiască. 3. Nobilii posesori să părăsească pentru totdeauna moşiile nobiliare. 4. Şi ei să plătească dare ca şi poporul de rînd. 5. Pământurile nobiliare să se împartă între poporul de rînd potrivit poruncii împăratului, ce va urma. 6. Dacă corniţele şi Tabla comitatului împreună cu nobilii posesori se învoiesc la acestea, le făgăduiesc pace, iar în semnul ei cer să ridice atît pe cetate, eît şi pe la capetele oraşului şi pe alte locuri, pe prăjini cît mai lungi, steaguri albe. Drept termen trimişii fixează, din porunca lui Horea, ziua de 14, duminică, seara, iar răspunsul să fie trimis popii Dănilă din Crişcior, altfel ameninţă să nimicească oraşul. Textul integral al actului, în traducere, e următorul: Ilustrisime şi magnifice liber baron comite suprem şi Preşedinte ! Onorată Tablă continuă judiciară Domnule preagratios patron şi domni deosebit preaonoraţi ! Intr-o stare destul de amarnică, tristă şi jalnică a ajuns o parte a nobilei noastre patrii prin răscoala ţăranilor, care cu omoruri, cu foc şi alte stricări şi-au vărsat şi îşi varsă în voie furia şi pe a căror cruzimi nu sînt în stare a le descrie cu peana. Dar acum cuprins de teamă, sînt silit, ca să-mi salvez viaţa, să comunic . următoarele Măriei Tale şi Onoratei Nobile Table, căci dacă nu (după cum imi-au făgăduit) voi fi lipsit de viaţă : Azi au fost trimişi la mine din Crişcior Giurgiu Marcu, Ion Abrudan şi din Ruda Petru Abrudan, toţi trei trimişi ca deputaţi de căpitanul lor Horea, cu solia să scriu negreşit Măriei Tale şi Onoratei Nobile Table intenţiile pomenitului căpitan Horea şi ale poporului său, căci dacă nu, voi fi de bună seamă 'lipsit (cum am spus) de viaţă. La toate acestea şi eu aşa am socotit că dacă nu le-aş aduce la cunoştinţa Măriei Tale şi a Onoratei Nobile Table, aţi fi turburaţi cu forţa, fără ca Măriile Voastre să fi luat nici o dispoziţie. în al doilea rînd, dacă nu le scriu, şi viaţa mi-o pierd, şi erariul va suferi prin incendieri, pagube, şi şi Măriile Voastre aţi fi fost fără nici o pregătire. De aceea cu umilinţă rog pe Măriile Voastre să nu luaţi în nume de rău sila în care mă aflu, ba mai curînd să mă faceţi vrednic de îndurarea Voastră. Solia sus-scrisului conducător al lor numit Horea şi a poporului său de rînd e aceasta : 1. Ca nobilul comitat şi toţi posesorii săi să pună jurămînt pe cruce, cu toate odraslele lor. 2. Ca nobilime mai mult să nu fie, ci fiecare unde poate primi, o slujbă crăiască, din aceea să trăiască. 442 RASCOALA LUI HOREA 3. Ca nobilii posesori să părăsească pentru totdeauna moşiile nobiliare. 4. Ca şi ei să fie plătitori de dare tot aşa ca şi poporul contribuabil de rînd. 5. Ca pămînturile nobiliare să se împartă între poporul de rînd potrivit poruncii împăratului, ce va urma. 6. Dacă Măria Ta şi Onorata Nobilă Tablă împreună cu nobilii posesori ar sta pe acestea, făgăduiesc pace, în semnul căreia cer să se ridice atît pe cetate, cît şi pe la capetele oraşului şi pe alte locuri, pe prăjini cit mai lungi, steaguri albe. Iar pentru toate acestea cei trei deputaţi mai sus-scrişi, din porunca căpitanului lor cu numele Horea, fixează termen, să meargă de la Măria Ta, de la Onorata Nobilă Tablă şi de la Nobilul Posesorat răspuns Duminecă, adică în 14 a acestei luni, seara, în Crişcior, la Popa Dănilă a Criş-ciorului, căci dacă nu (după cum ameninţă)» se vor strădui, împreună cu căpitanul lor şi sub jurămînt, cu toaită puterea să nimicească oraşul. Iar eu din nou mă rog de iertare Măriei Tale şi Onoratei Nobile Table că îndrăznesc a le importuna cu de acestea, dar frica îngrozitoare şi focul în care mă găseam m-a îndemnat ca toate aceste solii să le scriu. Becomandîndu-mă graţiei milostive a Măriei Tale şi a Onoratei Nobile Table, rămîn cu stimă veşnică până la moarte. Al Măriei Tale şi al Onoratei Nobile Table. Şoimuş, 11 nov. 1784. umil servitor Carol Briineck. m. pria 1 Condiţiile sînt clare şi categorice. Ele vizează desfiinţarea nobilimii şi a proprietăţii feudale, atribuind pămîntul în întregime ţăranilor. Vizează deci desfiinţarea nu numai a raporturilor feudale, ci şi a latifundiilor. Ţăranii nu mai cer aci nici militarizarea, atît de mult agitată de ei şi înainte şi în cursul răscoalei, în viziunea actului desfiinţarea nobilimii şi a proprietăţii nobiliare trebuie să fie completă, fără vreo altă obligaţie. Condiţiile se adresează nobilimii şi posesorilor comitatului Hunedoara, dar ele vizează, evident, întreagă nobilimea. Aşa cum sînt formulate, programatic, aspiraţiile lasă impresia unei intervenţii intelectuale. A unora din preoţii aderenţi desigur. Înainte de toate a celor din Crişcior. Trebuie presupus mai întîi Popa Dănilă, la care urma să vină răspunsul. Popa Costan apoi, cel care a avut rol proeminent în răscoală, fiind căpitan imediat următor lui Crişan. Ţăranii îl cinsteau chiar cu titlul de vicar. Pe amîndoi îi găsim semnaţi şi pe convenţia cu Ioan Piuariu-Molnar de la Brad. Condiţiile nu cuprind însă nimic ţărăneşte neverosimil. Desfiinţarea, convertirea nobilimii, împărţirea pământurilor ei circulă curent în gîndurile şi lozincile ţărănimii, se practică cu toată violenţa în cursul răscoalei. Se practică nu numai desfiinţarea nobilimii ca clasă şi privilegiu, ci chiar exterminarea ei. 1 Originalul autograf al actului, în limba maghiară, se găseşte în Arhivele Statului din Deva. Reprodus cu mici omisiuni de adresă şi în formulele de încheiere, poate după o altă versiune, la Szilâgyi, p. 141—142. Tradus în întregime la Densuşianu, p. 196—198 ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 443 Desfiinţarea privilegiilor ei (să trăiască din funcţii!), nu putea fi o idee streină ţărănimii, îndată ce nobilimea era despuiată de pămînturile sale. E ideie iozefină, dar în condiţiile viziunii ţărăneşti, a desfiinţării nobilimii. Iar ideea ca şi ea să plătească dare în rînd cu poporul contribuabil era una din ideile agitate chiar de regim de două decenii. Ţărăneşte mai puţin verosimilă e doar această formulare programatică a unor revendicări disparate, această asamblare logică. O particularitate a condiţiilor este că acum ele vizează numai nobilimea cu odraslele ei, nu şi ungurimea, cum o fac lozincile răscoalei. Să fie numai o omisiune sau o răstălmăcire a scribului ? Din context nu reiese. Totul se adresează nobilimii, toate soluţiile privesc nobilimea. Şi atunci nu trebuie să vedem aici o tactică, nu a nobilimii, cum s-a insinuat, ci tocmai invers, a ţărănimii : gîndul de disociere a ungurimii, a iobăgimii ungureşti cu deosebire de nobilime, de a şi-o asocia sieşi la nevoie în lupta cu nobilimea, luptă care aici se prevede a fi grea ?* 1 2 3 4 5 6. O altă particularitate e că acum vizează nu exterminarea fizică, ci des-finţarea ei ca tagmă, exproprierea şi confundarea ei în masa neprivilegiaţilor. Dar ceea ce bate la ochi de la început, e că revendicările nu cuprind nimic din revendicările iobagilor fiscali din Munţi. Ele sînt ale iobăgimii de pe domeniile nobiliare, vin evident din tabăra ţăranilor din Zarand. Cei trei ţărani, care vin în numele lui Horea, sînt din Zarand, trebuie să fie trimişii taberei lui Crişan. Formulate de Horea, condiţiile poate ar fi trebuit să cuprindă şi ceva specific domeniilor camerale, sau vreo generalizare care să cuprindă şi iobăgimea lor, chiar dacă ele se adresează numai nobilimii şi direct exprimă procesul dintre iobăgime şi nobilimea din Deva, cînd în viziunea actului e evidentă generalizarea. Sau, invers, formulările ar trebui poate să apară şi în limbajul lui Horea. S-ar putea ca nici Crişan să nu fi fost direct implicat în formularea lor. El se găsea doar departe, în 10 la Mogoş, în 11 la Cricău. Fapt e că nici Horea, nici Crişan şi nici alţii nu le mai invocă în această formă 2 Pe un act adresat Camerii s-a insinuat că nu ţăranii ci nobilimea a conceput condiţiile, ca să ţină departe de mişcare pe iobagii unguri, şi în genere pe cei care nu erau de religie greco-răsăriteană. Nota semnalată de H. Balăzs fîva, A parasztsâg helyzete es mozgalmai (1780—2787), în „Szâzadok“, 88 (1954), p. 556. Dar ţăranii cer, dimpotrivă, nu convertirea ungurilor, ci numai a nobilimii şi tuturor odraslelor ei. Mai curînd ţăranii pot fi bănuiţi de o manevră pentru a nu îndepărta pe iobagii unguri de răscoală. Nobilimea a trebuit chiar să le convertească, să le dea alte forme ca să corespundă intereselor sale. Iată un exemplu : 1. Ca fiecare om jurînd pe cruce să stea pe legea românească. 2. Ca potrivit poruncii împăratului care va urma (echivoc : porunca care va urma sau a împăratului care va urma ?) tot nobilul să plătească dare. 3. Ca toate alodiaturile să se împartă cu poporul de rînd. 4. Ca iobăgia, ca şi numele ei să se şteargă. 5. Ca fiecare om în funcţie mulţumindu-se cu plata sa să şeadă acasă. 6. Ca toate oraşele şi satele care primesc aceste puncte să pună steag alb. Hora Flora Rex Daciae. într-o altă versiune semnat : Hora Nicolaj Princeps Daciae. Carolus Brigner. Caietele, III, f. 14—15. 3Se elimină cu aceasta şi motivul bănuielii că actul ar fi fost plăsmuit de nobilime. 444 RĂSCOALA LUI HOREA în nici o împrejurare. Nici la proces nu apare vreo întrebare nici lui Horea nici lui Marcu Giurgiu despre ele. Nu apar aşa nici în limbajul ţăranilor, nici înainte nici după. Şi Cloşca la Tibru, şi Crişan la Brad vor formula revendicările ţărăneşti mai scurt, mai redus, mai puţin programatic, şi în alţi termeni* reduşi în fond la formula simplă, de cir-laţie generală în cursul răscoalei : să nu mai fim iobagi. Indiferent dacă Horea a contribuit direct la formularea lor sau numai a consimţit la ele, ba chiar dacă nu i s-ar fi comunicat decît ulterior, ele poartă prestigiul numelui său. Ţăranii se vădesc convinşi că numai sub numele lui vor avea greutatea cuvenită, că el le reprezintă mai mult decît oricine năzuinţele. El reprezintă şi în mintea ţăranilor, şi în a nobilimii răscoala însăşi. Sub numele lui o dezlănţuie ţăranii, în numele lui se petrec actele ei, comandate de el sau nu. Lui le atribuie, sub numele lui le osîndeşte nobilimea. Scrisoarea ultimat, după nota de intrare, nobilimea din Deva a pri-mit-o în 13 noiembrie. Alarmat, comitatul încă în aceeaşi zi se adresă urgent comandantului celui mai apropiat, maiorului Stojanich la Orăştie, cerîndu-i să-i vină în ajutor. Comitatul şi el a înţeles că ultimatul se adresează întregii nobilimi. Comuriicîhdu-i maiorului textul, îl socotea ca fiind „condiţiile de pace ce le-a propus şi prezentat întregii nobilimi ungureşti conducătorul şi căpitanul ţăranilor răsculaţi numit Horea“. Aflînd din diferite relatări că Horea (!) a chemat la Crişcior o mulţime nenumărată de ţărani din toate părţile Zarandului şi din alte locuri învecinate, că a cumpărat arme şi cai destui pentru atacuri, comitatul se teme că atacurilor pe care are de gînd să le întreprindă, puţina armată de aci şi nobilimea nu vor fi în stare să le reziste. Consideră astfel necesar să trimită 12 tunuri pentru apărarea cetăţii şi oraşului şi să vină chiar el cu o trupă mai mare de soldaţi3. Maiorul primi comunicarea în 14 noiembrie la 5 dimineaţa. In 15 noiembrie punctele erau cunoscute şi la Sibiu. Şi-apoi s-au răspîndit larg în scripte, în scrisori, în publicaţii, în texte de cronici, în presa streină, în broşuri. Formularea programatică a revendicărilor ţărăneşti, chiar singulară fiind faţă de tot ce a circulat în cursul răscoalei în lozincile şi actele ţărăneşti, ne apare totuşi ca o concluzie logică a răscoalei4. E cel mai im- 3 4 3 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 251. în traducere la Densuşianu, p. 198. 4 în tot cazul actul e original, deplin autentic, exclude îndoielile ; personaje, autor, scris, delegaţi, sînt reali. Are notată şi data primirii, 13 noiembrie, şi numărul de înregistrare 866. Carolus Briinek (!) în lista personalului Cameral e înscris ca „Salis Ponderam Magister“ la „Filialele Salis Emporium in Solymos". Calendarium maius titulare pro Anno Dom. MDCCLXXXIV, Sibiu, Typ. Martin Hochmeister, p. 90. Dregătorie pe care a purtat-o mulţi ani. Scrisul se pare nu e al lui, probabil nu ştia bine sau destul de bine ungureşte şi delegaţii voiau scrisoarea în ungureşte, să o înţeleagă şi ei. E absolut autentică semnătura, care apare pe multe alte acte. La Oficiul sării din Partoş Francisc Briinek, Rationum Ductor. Ibidem, p. 89. Giurgiu Marcu din Crişcior, cel din fruntea trimişilor, şi desigur şi purtătorul de cuvînt, e printre cei care s-au remarcat şi în alte împrejurări în cursul răscoalei. A fost reprezentant al satului pentru conscripţie militară, a fost prezent la Curechiu. Va fi prim purtător de cuvînt şî ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 445» portant act al ei, cel mai general, cel mai sintetic. E actul nimicitor pentru nobilime, pentru raporturile feudale în genere, concluzia ultimă a răscoalei, a problemei sociale şi a păffîîntului, aşa cum o vedea ţărănimea. Generalitatea lui îi dă un prestigiu istoric capital. O viziune de un moment, de pe culmea biruinţei, dar aruncînd o vie rază de lumină spre viitor. De remarcat e că, chiar contaminată fiind de un quasi intelectualism^ formularea programatică de acum nu porneşte cîtuşi de , puţin de la programul politic intelectual al naţiunii. Nu coincide în nici un punct cu el. Nu poate fi deci vorba de vreo sugestie, de vreo coborîre a programului politic naţional la nivelul ţărănimii. Invers, totul porneşte de jos in sus. E formula masei ţărăneşti de rezolvare într-o viziune proprie, primară, a problemei^naţiunii, pornind de la adîncile ei temeiuri sociale-naţio-nale. E o întregire indispensabilă a viitorului program de emancipare completă, socială şi naţională, a românilor din Transilvania. Şi în acelaşi timp o întregire a căii de rezolvare reformiste cu cea revoluţionară, întregit astfel, viitorul program va putea cuprinde, fără echivoc, aspiraţiile şi voinţa întregii naţiuni. CĂPITĂNII în tot cursul acţiunii pe primul plan se găsesc indiscutabil cei trei r Horea, Cloşca şi Crişan. Despre Horea personal, despre viaţa lui dinainte de răscoală se ştie puţin. Ştim că îl chema Ursu Nicula supranumit Horea. La interogatoriu se declară tot Ursu Nicula alias Horea, iar în testamentul său scris Horea, Vasilie, policra Nicula Ursu. Deci şi Ursu era numai supranume foarte, obişnuit în Munţi. Mărturiile sînt de acord că porecla de Horea îi venea de la obiceiul lui de a eînta, a „hori“. De loc era din Arada, atunci cuprins în satul Albac, care la rîndul său era cuprins în Rîu Mare. Arada azi e sat de-sine-stătător şi se numeşte Horea. Căsuţa lui de bîrne se găsea sus, în Dealul Fericetului (Feriget probabil). Cînd îşi scria Densuşianu istoria ea mai exista, dar apoi a fost dărîmată de veche şi clădită alta alături. S-a păstrat din ea doar o grindă şi pînă nu demult, la Muzeul Astrei din Sibiu, uşa dintr-o singură scîndură de brad, cit era de gros, pe care în timpul celui de al doilea război am văzut-o, dar care acum nu se mai găseşte. El era iobag fiscal de pe domeniul de sus al Zlatnei. în urbariul din 1746 al domeniului, la Rîu Mare în lista iobagilor nu apare decît de două ori numele de Nicula : Nicula Ispas cu fiul său Filimon de 20 de ani şi văduva lui Teodor Nicula cu doi fii, unul Vasile de 13 ani şi altul la încheierea convenţiei cu Ioan Piuariu-Molnar la Brad, martor la Alba lulia în procesul lui Crişan. Cf. D. Prodan, Misiunea lui Ioan Piuariu-Molnar în cursul răscoalei lui Horea, în „Apulum“, VII/I (1968), p. 566. Un Ion Ahrudan în Protocolul comitatului Hunedoarei din 1785 apare ca miner (metallurgus), Popa Dănilă apare mereu ca preot în sat. Actul deci nu cere verificări, ci doar explicaţii,, comentarii. Actul discutat mai pe larg D. Prodan, Vultimatum des paysans adresse ă la nohlesse dans Vinsurrection de Horea, în „Hevue Roumaine d’Histoire“, 1979„ 4, p. 687—698. 446 RÂSCOALA lui horea Gavrilă de 6 ani. în dreptul văduvei 1 cal, 2 vaci, 4 junei, 8 oi, pămînt de arătură de 1 găleată şi fînaţ de 1 car de fin. Fiul Vasile ar putea să fie Horea. Făcînd calculul, la i785 Vasile ar fi trebuit să fie de 52 de ani, iar Horea se declară de 54 de ani. Diferenţa e prea mică să nu se poată găsi o explicaţie. Nu se explică însă cei doi fraţi ai lui Horea care apar în cursul răscoalei. Dar urbariul are desigur şi multe omisiuni. Ştim că Horea a fost oîtva timp şi jeler în Ciucea, pe moşiile Banffy. Intr-o scrisoare din 15 noiembrie baronul Banffy Farkas apune că Horea a locuit înainte pe domeniul Călata, în „prediul“ lor Bormeny (Gher-min), unde a fost jelerul fratelui său Gheorghe Banffy K Locul corespunde cu legăriştea (azi Vînători) de lingă Ciucea. Era desigur, şi în acest caz dintre acei supuşi externi, ţinuţi în evidenţă şi obligaţi faţă de domeniu şi plecaţi fiind, de care erau mulţi. Actele eare-1 acuză, am văzut, pretind că în satul său şi-a prăpădit puţina avere părintească şi aşa a trebuit să plece. Sărăcirea în tot cazul era fenomen obişnuit în Munţi. în testamentul său, într-adevăr, nu împarte nici o avere, pomeneşte numai datorii sau obligaţii, plătite sau neplătite, desigur obligaţiile lui de îndoit supus. în consecinţă şi fiul său Ion, deportat după răscoală, apare tot fără nici o avere, nu moştenea nimic. Biserica din Oizer şi Sălaj (transpusă în Parcul etnografic din Cluj), la a cărei lemn a lucrat şi pe care şi-a încrestat, ascuns pe o bîrnă, numele : „lucrat Ursu“, mărturiseşte că era şi bărdaş, meseria obişnuită la moţi ; va fi peregrinat cu ea, desigur, şi în alte părţi. Se mai discută încă dacă ştia scrie şi citi. Mărturiile sînt contradictorii. Scrisul rudimentar de pe bîrna bisericii, dacă e al lui şi nu desenat de altă mină, mărturiseşte doar o rudimentară cunoştinţă de carte. La interogatoriu declară că nu ştie carte, ceea ce, fireşte, nu constituie o dovadă. Actele îl prezintă şi ele neştiutor de carte. Tradiţia din familie, în schimb, îl ştie cunoscător de carte chirilică. Prins, s-au găsit la el condei, creion, ceară roşie şi un sigiliu, dar aceasta iarăşi nu e dovadă că el însuşi scria. Ştim doar că se folosea de scribi. Iar actele pe care le purta le da totdeauna altora să le citească. Nu-l surprindem în mod cert, nici scriind nici citind însuşi vreo scrisoare. în nici una din puţinele scrisori româneşti păstrate nu-l putem identifica ca scriitor, chiar dacă limbajul e al lui. Dar, iarăşi, se poate presupune şi o prudenţă personală de a nu lăsa urme scrise. Ş.a.m.d. în tot cazul o siguranţă nu avem. El avea altceva, mai important decît o ştiinţă rudimentară sau problematică de carte, experienţa propriei vieţi de supus, orizontul larg de om umblat, cunoscător pe viu al mizeriilor iobăgimii, şi din Munţi şi din afara lor. Ştiinţa de carte el o înlocuia cu ştiinţa moţului peregrin pe toate drumurile ţării, cu braţele, cu uneltele, eu produsele sale. Şi-a lărgit-o apoi cu agitaţiile sale, cu călătoriile sale la Viena. încrederea în el a semenilor săi, remarcele autorităţilor îl indică deopotrivă ca pe un promotor al răscoalei. La interogatoriu, ca şi în testamentul său se declară de 54 de ani. Avea soţie, pe Hina, şi doi copii, Ion şi Luca, primul şi el căpitan în răscoală. Ion e deportat împreună cu soţia în Banat, revine, e dus înapoi, 1 1 D. Prodan, op. cit, p. 19. ACŢIUNEA ŢĂRANILOR 441? fuge iarăşi şi-apoi îi pierdem urma. Luca moare tîrziu în Maierii Sibiului. în agitaţiile premergătoare răscoalei, precum şi în cursul răscoalei apar ca activi alături de el şi doi fraţi ai săi, Petru Nicula şi Damian zis şi Dumac Nicula. în deputăţiile din care făcea parte sau pe care le conducea, Horea reprezenta obişnuit satele domeniului de sus. Descrierile lui oficiale, civile sau militare, cu mici variante, în mare concordă : statură mijlocie, ţinută dreaptă, faţă lungăreaţă, frunte înaltă, nas ascuţit, păr, mustaţă brun-roşcate, îmbrăcămintea ţărănească a locului. Ele corespund în genere cu portretele sale, cu cele socotite autentice fireşte, cu chip lungăreţ, frunte înaltă cu semichelie, făcute la închisoare. înainte de toate cu portretul, original, care se găseşte azi în Muzeul de Istorie al Republicii. Dar şi cu cel făcut de studentul Sigismund Koreh de la Colegiul din Aiud, din nefericire ars pe jumătate, precum şi cu cel de pe medalia artistică făcută de Liebhard 2. Cloşca, cel mai apropiat om al lui Horea, se numeşte Ion Oargă, Cloşca era supranume. El e iobag fiscal din Cărpiniş, de pe domeniul de mijloc al Zlatnei. La interogatoriu se declară cam de 30 de ani, în testamentul său de 37 de ani, o descriere oficială din partea armatei îl socoteşte de 40 de ani. Testamentul îl arată ţăran de stare mijlocie, cu pămînturi, vite, bani daţi împrumut, ţăran strîngător. Şi probabil era şi miner sau mic proprietar de mină. Descrierea militară pomenită îl prezintă mic, îndesat, bine făcut, faţă plină, brună şi mai mult rotundă, păr castaniu închis, mustaţă brună roşiatică, vorbeşte precipitat, umblă şî stă drept3. în genere corespunde cu portretele sale cunoscute, cel de la Muzeul de Istorie, cel al lui Koreh şi cel de pe medalia Liebhard în deputăţiile din care făcea parte reprezenta obişnuit satele domeniului de mijloc. Crişan se numea Gheorghe sau Giurgiu Marcu şi era tot din Cărpiniş. La interogatoriu se numeşte pe sine Crişan alias Marcu Giurgiu şi se declară iobag cameral şi în vîrstă de 52 de ani. De origine era din Zarand, din satul Vaca (azi Crişan), era de pe Criş, de acolo supranumele de Crişan. în Cărpiniş venise prin căsătorie. Şi poate era fugar din satul său folosindu-se de privilegiul domeniului de mijloc de a nu restitui pe iobagii fugiţi. în tinereţe servise ca soldat în regimentul Gyulay, avea deci şi elementare cunoştinţe militare. Robust, energic, activ, curajos. Aşa ne apare şi din portretul lui de la Muzeul de Istorie. Deşi de pe domeniul de mijloc al Zlatnei, el activează cu deosebire în fruntea semenilor săi din Zarand, de pe domeniile nobiliare, dar în solidaritate cu cei din Munţi şi în virtutea aceleiaşi porunci lansate de Horea. 2 V. Octavian Beu, op. cit., planşele XII, XIV, CIV 3 Densuşianu, p. 140. ^ Ibidem, pl. XXXIV, XXXVI, XCVI. 2. REACŢIA NOBBLIMII ŞI A OFICIALITĂŢII REFUGIUL Cu izbucnirea răscoalei, nobilimea, surprinsă, îngrozită, n-avu nici timp nici putere să opună vreo rezistenţă. Doar strîmtoraţi, apărindu-şi cu disperare viaţa, au putut să schiţeze nobilii şi cetăţenii un asemenea gest la Ribiţa, la Abrud sau în alte părţi. Primul lor gînd, în mod firesc, a fost ascunderea, fuga, la iobagii proprii, în păduri, în locuri socotite mai apărate, în oraşe, în cetăţi. Mulţi au scăpat fugind mai departe, dar şi mulţi au fost descoperiţi, readuşi, ucişi sau supuşi botezului. Din comitatul Hunedoarei cei mai mulţi fugiră la Deva. Alţii în castelul Hunedoarei, în Haţeg, în Orăştie. Dar şi la grănicerii din Dobra, la Hălmagiu şi alte locuri. Din comitatul Arad fugiră spre Arad, spre Banat, spre Bihor, spre Ungaria. ,Din comitatul Alba spre Aiud, Alba lulia, Sibiu. Din Tîrnava spre Tîrgu Mureş, Mediaş, Sighişoara. Sînt căutate mai ales oraşele mari, cu cetăţi : Deva, Alba lulia, Sibiu, Tîrgu Mureş, Cluj, Oradea, Arad, Bistriţa. Primii fugiţi sînt nobilii mari, care au şi mijloace mai bune de locomoţie pentru a se salva pe sine, a-şi căra familiile, bunurile mai de preţ. Unii, mai precauţi, îşi cântaseră siguranţa în oraşe, în cetăţi încă din timpul tulburărilor în jurul conscripţiei militare sau începuseră să se mute la oraşe pentru iarnă. Dar scăpară unii şi numai acum, precipitat, sumar provăzuţi. Se refugie pripit mai ales dregătorimea de toate soiurile, domenială sau administrativă. Fugiră şi comiţii supremi ai comitatelor Hunedoara şi Alba din calea furiei ţărănimii. Comitate, cercuri întregi rămaseră fără administraţie, la discreţia ţărănimii răsculate. Vicecomiţii, juzii nobililor, care răspund de administraţia comitatelor, se găsesc şi ei în oraşele sau cetăţile mai apropiate, Deva, Aiud, Alba lulia. De acolo se informează, de acolo îşi fac rapoartele. Încă la 3 noiembrie, ora 12 noaptea, vicejudele nobililor Efraim Egyedi raportează din Zlatna că soţiile judelui suprem montan, a schimbătorului suprem de aur şi a mai multor dregători camerali superiori, încă în acea seară, tîrziu, de frică toate au plecat din oraş i. în Deva refugiaţii nu se simt în siguranţă în oraş, se îngrămădesc, împreună cu oastea de pază, în cetate. „Sîntem cu toţii strîmtoraţi în cetate, unde ne chinuim încă din 4 noiembrie44 — scrie magistrul poştelor 2. In 8 noiembrie Ioan Zejk cere guvernatorului să intervină ca nobi- 1 Copii B. Torok, nr. 10332—1784. 2 Alexandru CsurdvS, în 11 nov. Mike, Horavilâg, p. 187.- REACŢIA nobilimii 449' limea refugiată în cetate să fie ajutată din magazia de bucate (e domo annonaria) ca să poată avea pîine 3. O listă, probabil din decembrie, a celor adăpostiţi în Deva, lipsiţi de orice subzistenţă şi care deci trebuie hrăniţi, dă un total de 189 de suflete. Cele mai multe sînt din Crişcior <60), Brad (26), Ribiţa (16), Baia de Criş (20), Ilia (23). Dar sînt şi din Bretea, Hălmagiu, Mihăleni (văduva lui Ladislau Csiszâr), Bacea, Lăpuşnic, Bîrsău, Sîngeorz4. O altă listă dă 48 de familii cu 197 suflete5. Şi mai erau desigur mulţi care nu aveau mijloace de subzistenţă. Un act vorbeşte de cel puţin 600 de refugiaţi în Deva 6. Cu toată lovitura prin surprindere deci s-au putut refugia mulţi, din primul moment sau după aceea, chiar din locurile cele mai grav lovite. Ştefan Kristsori din Crişcior s-a putut salva cu 9 suflete, văduva iui Elia Szebeni cu 8, Volfgang Kristsori cu 10, Iosif Ri~ biczei din Hia, Iosif Vajda din Bîrsău, văduva lui Sarnuil Zejk şi Valentin Noptsa din Bîrsău cu cîte 7 fiecare. Şi văduva lui Paul Hollaki din Hălmagiu e înscrisă cu 6, Antonia Hollaki cu 4. La grănicerii din Dobra s-au refugiat mai ales nobilii din Ilia. Din Zarand mai mulţi dregători şi nobili s-au refugiat cu familiile lor în satul liber Ţebea, care beneficia de privilegiul Băii de Criş, nu mai puţine de 44 de suflete. Printre ei doi vieejuzi ai nobililor, patru comisari, preotul reformat din Baia de Criş, Ştefan Csomos cu soţia şi servitoarea şi alţii7. Merite şi-au făcut mai ales preoţii de aci. Popa Toa-der din Ţebea va cere mai tîrziu dietei să fie gratificat şi el ca Popa Onu, căci la fel s-a străduit să-i liniştească pe românii răsculaţi şi să-i reţină pe credincioşii săi de la răscoală, ba a mai scăpat şi viaţa mai multor nobili unguri 8. Nobilimea de pe Strei şi din Ţara Haţegului, dar şi din alte părţi ale comitatului s-a refugiat, cu puţinul ce a putut, parte în Haţeg, parte în castelul Hunedoarei. Încă în 6 noiembrie, administratorul domeniului Hunedoara, Iosif Leithner, relatează Tezaurariatului : „Nobilii din fostul comitat al Zarandului şi din comitatul Hunedoara s-au refugiat, în cete, cu averea şi bunurile lor şi caută siguranţă în castelul de aici. Mai mult de 30 de familii au fost primite : încăperile şi magaziile acestui castel sînt pline cu avutul şi lucrurile celor prigoniţi. Din partea adminis-traţiunii s-au luat toate măsurile cu putinţă pentru adăpostirea acestor fiinţe nenorocite64 9. După raportul său din 10 noiembrie, castelul e ticsit de nobilime. „Spaima şi zăpăceala nobililor refugiaţi aici şi a familiilor lor nu sîntem în stare a o descrie — relatează el. Mai mult de 3 000 (?) de 3 „Archiv des Vereine*s“, XXXI (1903), p. 726. 4 Arh. Istorică, Ms. miseelaneu, d. 89—90. 5 ,,Hazank“, VII (1887), p. 263. 6 Arh. Istorică, fondul Wesselenyi, 1784. 7 Adeverinţă dată din Baia de Criş, 17 mart. 1785 semnată de nouă dregători şi nobili refugiaţi. Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 57—58. 8 Z. Pîclişanu, Luptele politice ale românilor ardeleni din anii 1790—1792, Bucureşti, 1923, p. 79—34. 0 I. Lupaş, Contribuţiuni documentare la istoria satelor transilvane, în I. Lu-paş, Studii istorice, IV, Sibiu, 1943, p. 281—282. â* — e. m 29 450 RĂSCOALA X.UI HOREA oameni de amîndouă sexele se află în castel, şi avutul: lor adus! aci: spre păstrare depăşeşte desigur ca valoare 100 000 de florini. Toate came-rele, , bolţilej coridoarele şi treptele sînt îngrămădite cu oameni şi unelte şi eu ca administrator împreună cu soţia mea bolnavă, am mai păstrat pentru trebuinţele mele numai o mică odaie de dormit*4... „Eu ca administrator, împreună cu toţi funcţionarii şi oficianţii subalterni, de cinci zile şi de cinci nopţi nu ne-am odihnit trei ceasuri şi tot avutul şi mijloacele noastre de hrană au fost puse la dispoziţa refugiaţilor nenorociţi şi strîmtoraţi44 i0. Nobilimea refugiată aci adresează şi ea un memoriu Tezaur ari a tului, înfăţişîndu-i grozăviile răscoalei şi cerînd ajutor militar A1. Nu vor fi fost puţini nici cei refugiaţi în Haţeg, sub scutul miliţiei de graniţă. „în 9 (noiembrie) s-a pustiit tot ţinutul Haţegului. Nobilii s-au refugiat în Haţeg, aşa le-a rămas viaţa şi puţintică avere44; — citim într-o descriere a răscoalei 10 11 12. Orăştia primise şi ea refugiaţi. Scriind din Sibiu, Susana Torotzkai ştie că şi baronul Daniel Josika a fugit la Orăştie, numai cu ceea ce a avut pe el13. Nu prea bucuroasă desigur. Iar după convenţia cu ţăranii va fi făcut-o şi mai puţin, şi-i va fi poftit pe cei primiţi să plece. In tot cazul nobilimea se plînge pe urmă de inospitalitatea ei. In. comitatul Alba locuri de refugiu sînt Aiudul, Alba Iulia. Din Alba Iulia activează şi vicecomitele comitatului. Aci se refugie şi Ştefan Szotyori din Cetea, cel atît de urgisit, care îşi lăsase în schimb victimă furiei ţărăneşti soţia. In 13 noiembrie se găsea în cetate de o săp-tămînă 14. In Timişoara se ştia că în zilele dinainte mulţi nobili au fugit în cetatea Albei Iulii, în picioarele goale (!) şi îmbrăcaţi ţărăneşte ; un nobil reformat a apărut în veşminte franciscane. E atît de cutezătoare naţiunea românească, că numai cei adunaţi în Alba Iulia se pot socoti în siguranţă 15. Corniţele suprem al Hunedoarei, baronul loan Bornemisza, se refugie în Sibiu. A fost nevoie de admonestarea energică a Guvernului ca să se întoarcă sau să rămână în comitatul său. în genere nu şi-a făcut datoria în acest grav moment, din care pricină a şi fost apoi demis. Baronul Şimion Kemeny părăsindu-şi castelul din Galda a trecut în Aiud. Dar în 8 noiembrie scrie guvernatorului că şi din castelul din Aiud trebuie să plece, la Alba Iulia sau în altă cetate (Sibiu), de unde să poată dirija . mai bine lucrurile. Guvernul, înţelegînd că şi el a luat drumul Sibiului, îl întâmpină prompt cu dezaprobarea sa, în 9 noiembrie : e în cel mai înalt grad necesar să rămînă în cercul său, unde va primi şi ajutor militar 16. Corniţele s-a hotărît totuşi să se mute, pentru a fi în mai mare siguranţă, cu Tabla comitatului în Alba Iulia. 10 Ibidem, p. 283. • * 11 Memoriu din 15 nov. Arh. Istorică, Miscellanea. • --*3 >Paraszt had leirâsa. Arh. Istorică, Ms. miscelaneii, p. -86. 13 Arh. St. Cluj, fondul Gyulăi—Kuun, 22 nov. ' Vi Copii B. Tordk. Orig. în Arhivele Statului din Cluj, fondul Kemeny. 45 Scrisoarea lui loan Pap către Emeric Daniel, Timişoara 29 nov. 1784; Copii B. Torofc din Bibi. Bătthyâneum. 46 Copii B. Tdrok, nr. 10444-1784: -' : * ■ : '' ’ • *»": ,-n. • .V REACŢIA NOBILIMII 451 Ştefan Szotyori îi scrie în 13 noiembrie că încă n-a reuşit să-i găsească locuinţă, dar prefectul i-a promis ; să vină cu toată încrederea căci îi va găsi. Mutarea o încuviinţă pe urmă şi Guvernul, acceptând motivul invocat de baron că aci sînt închisorile cele mai sigure şi aci sînt închişi acum toţi cei prinşi. Corespondentul său din Aiud, Samuil Szabo, în aceeaşi zi îl şi socotea ajuns la Sibiu, exprimîndu-şi bucuria că a ajuns acolo cu bine. Poate a şi ajuns şi a fost şi el îndrumat să se întoarcă. în tot cazul. destăinuirile corespondentului nu erau deloc liniştitoare pentru corniţele care-şi căuta siguranţa persoanei sale. Era curios — îi scrie Samuil Szabo — de ce toţi românii, dintre toţi comiţii supremi au luat la ţintă pe măria ta ? Din ceea ce vorbesc toţi iobagii, toţi românii, la crîşmă şi în alte locuri reiese că măria ta e singur cauza că iobagii nu sînt soldaţi şi au rămas iobagi. Crede că Guvernul ar trebui să dea ,o circulară prin care să dezmintă aceasta, căci altfel nici un bun al măriei tale nu rămîne neprădat şi, in afară de Sibiu, nici viaţa nu-i va fi în siguranţă, nici a măriei tale şi nici a casei tale. Temniţă în Galda deloc să nu mai ţină, căci toţi oamenii răi care au robit acolo vorbesc că măria ta a fost cauza robiei lor 17. După tradiţie mulţi unguri din Vinţ au fugit în Pianul Săsesc (de Jos), unde şi mulţi români le-au dat adăpost18 * 20. Cel mai sigur loc de refugiu era socotit Sibiul. Spre Sibiu mai ales ■ se îndreaptă magnaţii, dar şi mulţi alţii. „Din 5 încoace zilnic şi ceas de ceas sosesc în Sibiu nobili ca cel puţin viaţa să şi-o salveze44 — notează Ludovic Siess în 9 noiembrie 10. Sînt aci ai casei generalului Gyu-lay, baronilor Bornemisza, Nalâczi, ai conţilor Grigore Bethlen, Orbân şi ai altor nobili Sînt refugiaţi de cîteva zile în Sibiu, spun în memoriul lor către guvernator, baronul Anton Orbân, contele Gregoriu Kuun, baronului Iosif Gyorffi şi loan Balog21. Aci fugiseră baronii Anton şi Ştefan Josika 22. în zilele trecute trei femei şi un nobil cu numele Imets au sosit aproape goi din comitatul Hunedoarei, după ce au rătăcit nemîn-caţi, nebăuţi patru zile prin păduri şi prin munţi — scrie în 29 noiembrie din Sibiu acelaşi Ludovic Siess 23. Rachel Bânffi îndeamnă pe mama sa, baroneasa Barbara Bânffi, să vină la Sibiu, unde siguranţa e mai mare decît la Mediaş24 25. Zece doamne mari, contese, baronese refugiate în Sibiu s-au înscris să primească în serviciu orfani din comitatul Hunedoarei lipsiţi de subzistenţă ^ Clujul e un alt loc socotit iarăşi mai sigur. S-au refugiat şi aci mulţi magnaţi şi nobili, care, zvonindu-se că miliţia trebuie să plece din Cluj, 17 Copii B Torok. Original în Arhivele Statului din Cluj. fondul Kemeny. 18 Caietele, XXXV, f. 69. 1D „Tort^nelmi Târ“, 1901, p. 5—6. 20 Scrisoarea lui Emerik Kornis din 10 nov. Mike, Az Olâhokrăl, p. 296. Publ. „A hunyadmegyei“, XVIII (1908), p. 88. 21 Arh. Istorică, Miscellanea. 22 „Hazânk*. III (1885), p. 150. 23 „Tortenelmi Târ“, 1901, pk-10. , • 24 Arh. Istorică, fondul Bânffy II. 25 îbidem, fondul Wesselenyi 1784. 452 RĂSCOALA LUI HOREA se arată foarte îngrijoraţi 26. „Oraşul e plin ele magnaţi şi nobili... Lă-sîndu-şi lucrurile la casele lor, mulţi au alergat aci fără provizii de hrană4* — scrie din Cluj paterul Constantin Mulay 27. De aci se plînge cancelarului şi baronul Iosif Nalâczi28 29. De aci curge corespondenţa nobiliară în toate părţile. Aşa va afla mai apoi dintr-o corespondenţă şi „Magyar Hirmondo44 : „Baronul Iosif Torotzkai înainte cu cîteva zile a venit în Cluj cu soţie,, cu copii, numai în cămaşă. Toţi grofii, baronii, cea mai mare parte a nobilimii fug din sate în oraşe. Şi ieri a venit un conte în fugă în oraş, abia a putut scăpa din mîinile lor setoase de sînge. în oraşul nostru de-acum toate posibilităţile sînt încărcate, abia se mai găseşte adăpost pentru domnii care fug în oraş de ici de colo44 29. în Tîrgu Mureş se adăposteau Tabla regească, magnaţi şi nobilime din comitatul Tîrnavei şi din alte părţi. în 10 noiembrie Daniel Zejk cerea guvernatorului să intervină la Comandamentul suprem să fie primit, pentru siguranţă, în cetate cu familia şi cu arhiva Tablei regeşti 30 31. Comandamentul general, solicitat astfel, în 12 noiembrie îi dă în grijă colonelului Lebzeltern pe nobilii refugiaţi în Tîrgu Mureş şi în Gherla. S-a zvonit că un număr de nobili, poate dintr-o teamă mult prea grăbită sau la o alarmă prea timpurie s-au refugiat în castelele de acolo. Dacă s-ar fi întîmplat intr-adevăr aceasta, nobilimea trebuie primită cu toată bunăvoinţa, găzduită la nevoie chiar în castel, dîndu-i-se tot ajutorul, şi eventual şi subzistenţă. Dar şi să afle de îndată şi să raporteze dacă nobilimea a avut intr-adevăr motive întemeiate pentru aceasta 3t. Samuel Pataki scrie în 12 noiembrie din Dej că ieri înainte de amiazi a sosit acolo contele Adam Teleki cu toată casa. Se pregătea să meargă Ia Cluj. Mergînd la el, a înţeles că Iara a fost prădată (!), că pe Ştefan Henter l-au omorît şi că rebelii intenţionează să vină asupra Tur-zii şi Clujului 32. înspre nord un loc de refugiu căutat e Bistriţa. Domnii din împrejurime vin mereu aici în Bistriţa spre apărarea lor — îi scrie în 12 noiembrie din Bistriţa Gabriel Kornis fratelui său contelui Sigismund Kornis, comite suprem al comitatului Solnocul de Mijloc. Ieri au sosit ai casei contelui Foldvâri, mîine vin ai baronului Iosif Bornemisza, Alexandru Huszâr. Contele Foldvâri a plecat duminecă din Sibiu, spune că şi Sibiul e plin de domnet. Socoteşte că poate nici el (Sigismund) cu ai săi nu pot rămîne în larma aceasta într-un loc atît de sălbatic (la Zalău). Dacă ar vrea să vină aici ar încăpea împreună în 26 Contele Csâki către Mihail Brukenthal, Cluj 16 nov. 1764. Kemeny, Hora Pothada 1784, p. 281—282. 27 18 nov., Mike, Hâravilâg, p. 343. 2S 21 nov. 1784. Ibidem, p. 207—212. 29 „Magyar Hirmondo“, 1784. p. 765—766. 30 „Archiv des Vereines", XXXI (1903), p. 730. 31 Acte vieneze, I, 65. 32 Arh. Istorică, Miscellanea. t • REACŢIA NOBILIMII 453 cvartirul său33. Se mai refugiaseră în Bistriţa printre alţii şi conţii Do-minic, Nicolae, Daniel şi Ioan Bethlen, baronii Samuil Kemeny şi Ig-natie Rudnyânszki, contesa Cristina Wass, văduva baronului Nicolae Kemeny, contesa Iuliana Wass, văduva contelui Alexe Bethlen 34. Dar nici în Bistriţa nu se simţeau în siguranţă. în 16 noiembrie nobilii refugiaţi aci, cer Guvernului întărirea apărării oraşului. Aflînd despre calamitatea din comitatul Hunedoarei — scriu ei — pentru a-şi mîntui viaţa lor, a soţiilor şi copiilor lor s-au refugiat în această cetate a Bistriţei. Orăşenii fiind însă foarte îngrijoraţi de mişcările care se ivesc pînă în vecinătatea oraşului cînd garnizoana militară e numai o companie, care nici pe departe nu e suficientă pentru înlăturarea primejdiei ameninţătoare, ei nobilii refugiaţi roagă Guvernul să se îndure a se îngriji de siguranţa lor, cu atît mai mult cu cît au înţeles că şi această garnizoană a primit ordin de plecare. Consideră că ar fi nu numai in folosul lor, dar şi al oraşului dacă Guvernul ar ordona ca tîrgurile săptămînale să se ţină afară, nu în interiorul oraşului, în sfîrşit, se roagă să amintească părinteşte magistratului oraşului să le întindă tot sprijinul. „îngrijoraţii şi triştii semnatari46 cer scut şi ajutor35. în celălalt sens unii fugiră pînă la Timişoara, chiar şi din interiorul Transilvaniei. Ioan Pap scrie, în 16 noiembrie, din Timişoara lui Emeric Daniel la Roma, că la Timişoara a găsit pe vameşul (tricesima-tor) din Dobra, un provizor din Ilia, că alaltăieri a sosit un dregător dominai chiar din Alba Iulia cu încă trei. Toţi se întrec în a relata întâmplările 36. Din comitatul Arad nobili, provizori, şpani, unii au fugit în Arad, alţii peste Mureş în Banat. Sigismund Lovâsz relatează contelui Janko-vich în 11 noiembrie din Aradul Nou, că în Aradul Veehiu pe toţi i-a găsit în mare consternare, persoanele mai nobile şi cetăţenii s-au refugiat la miliţia de pază a cetăţii, căci se răspîndise vestea că răsculaţii chiar în această noapte vreau să ardă amîndouă oraşele 37. Nobili, funcţionari se refugiază în cetatea Aradului cu tot ce au mai de preţ, dar şi cu ustensile casnice. Nu aduc însă nici o veste precisă, ei n-au văzut pe nici unul din răsculaţi, nici o casă arzînd. Garnizoana fiind slabă, ar fi de dorit să se trimită în întîmpinarea rebelilor soldaţi din regimentele De Vins, Wurttemberg 38. în Arad fugiseră şi vicecomitele Paul Hollaky, doi călugări din Baia de Criş, Clement Kozma, Iosif An-drâsy, casierul comitatului Iosif Ribiczey şi alţii. Judele nobililor Stanis-lovics îşi recheamă repede soţia de la tîrgul din Arad să găzduiască pe domnii şi doamnele care s-au refugiat la el în Galşa. Refugiaţi au fost i——------------- P Mike, Az Olâhokrol, p. 303—304. Publ. „A hunyadmegyei“, XVIII (1008), p. 89. 34 Virgil Şotropa, Contribuţii la istoria revoluţiei lui Horea, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională", V (1928—1930), Cluj, 1930, p. 164. 35 Ibidem, p. 164—165. 36 Copii B. T5rdk, din Bibi. Batthyâneum, Alba Iulia. 37 Arh. Comisiei, I, 88—92. 38 10 nov. 1/784, ibidem, 84—86. 1 454 RĂSCOALA LUI HOREA primiţi şi în Sîntana. Preotul din Criscior, Andrei Jancso, se refugiase în Sebeş, unde fusese preot mai înainte 39. Comitatul Caras relatează despre nobilii fugiţi în Făget, în Lugoj, care au adus cu ei groaza faptelor răsculaţilor40. Se refugiară precipitat, îmbrăcaţi la întîmplare, cu nici zece phenici la ei, trebuind să fie ajutaţi la sosire de comitat41. In comitatul Caras, printre alţii, erau Carol Bisztrai proprietar din Ilia, judele nobililor Ia-cob Bernât, Ştefan Szabo. In Banat s-au refugiat şi nobili din Dobra. In Făget la 12 noiembrie se găseau din Dobra 10 nobili cu soţiile şi copiii, cu dregătorii şi preotul lor42. Clara Lajos, plîngîndu-se Comisiei de ruinarea casei sale din Baia de Criş, spune că soţul său a fugit în Ungaria şi nu se poate întoarce, căci oamenii din Căraciu şi Rişca îl ameninţă că îndată ce le cade în mină îl omoară. Spun că lor nu le trebuie mai mult schimbător de aur ungur, ci numai român 43. Nobilii mari au reuşit toţi să fugă, şi în condiţii mai bune. Au trebuit să cadă victime nobilime de rînd, dregătorime mai mică, slujbaşi nobiliari, personal al curţilor, orăşeni sau chiar oameni de jos care au slujit asuprirea stăpînilor ori s-au încumetat să le apere în vreun fel bunurile urgisite. Fuga nu s-a petrecut simplu, ci adesea cu multe peripeţii, cu groază, la întunericul nopţii. Fugarii trebuie să rătăcească uneori zile întregi prin păduri, sîrit pîndiţî de primejdie la fiecare pas. Au nevoie de ajutorul oamenilor lor credincioşi, slujitorilor devotaţi. Sînt ajutaţi uneori de oameni simpli cuprinşi de compasiune umană în faţa suferinţei, primejdiei de moarte sau sînt ajutaţi de hazard. Mulţi au scăpat sumar îmbrăcaţi, fără altă îmbrăcăminte, fără mijloace de existenţă, trebuie ajutaţi, hrăniţi44. Am avut prilejul, la expunerea faptelor, să înfăţişăm, după-scripte sau plîngeri personale, mai multe din peripeţiile unei asemenea fugi precipitate, în groaza morţii, în hazardul întâmplărilor, norocoase sau nenorocoase. Am putut asista la peripeţiile fugii Evei Imets, Barbarei Gdtffy, Ecaterinei Csiszar şi jale mai multor altora, povestite în patetismul lor. Dar, sînt numai cazuri sporadice, reţinute de scripte răzleţe, păstrate de arhive. Să ne imaginăm însă că totul s-a petrecut în proporţii de masă, că individual fiecare fpgar şi-a avut peripeţiile sale, cu sfîrşit norocos, nenorocos sau fatal, Rămîne să ne imaginăm dramatismul momentului, această goană în toate, sensurile, cu căruţe, cu cai, pe jos, deghizată adesea în veşmipţe de împrumut, în straie ţărăneşti sau şi numai într-o îmbrăcăminte surpară, această alergătură disperată, mai ales la primul şoc, în căutarea unui cotlon de salvare, în poduri, 39 Sândor Mârki, Arad vârmegye es Arad szabad kirâlyi văros tortenete, II/2, p. 433. 49 Arh. Comisiei, I, 38. 41 Costin Feneşan, Ştiri asupra'ecoului răscoalei lui tforea in Banat, în „Apii-lum“, X (1972), p. 773. 42 Arh. Comisiei, I, 126—128. 43 Ibidem, I, 1425—1427. , 5 44 Ibidem, nr. 418 (III, 75—84). ‘ ':î 'H REACŢIA NOBILIMII 45ş> în pîvniţiy în coteţe, în biserici, în păduri, teama, tremurul în adăpostul propriilor supuşi, nesiguri, fireşte, ei înşişi ameninţaţi, de semenii lor răzvrătiţi cu moartea pentru. asemenea ocroţire. Să ne imaginăm zilele, nopţile de groază petrecute în intemperiile de noiembrie, în cîmp, în păduri, fără adăpost, fără hrană, descoperirile, sfîrşitul în moarte sau rebotezare, în umilire. în' această primă fază a răscoalei nobilimea surprinsă, lovită, trebuie în genere să-şi îndure neputincioasă soarta, să-şi consume consternarea, durerea, fără a putea schiţa vreun gest mai sensibil de rezistenţă. Se simte prea fără putere în faţa năvalei impetuoase, furiei dezlănţuite a maselor populare. îşi consumă neputincioasă ura, setea de răzbunare. Solicită înainte de toate insistent intervenţia armată de la unităţile militare apropiate. Iar cum armata nu se grăbeşte să înfrunte răscoala, cum intervine mai mult sporadic, pentru intimidare, sau ia atitudine evazivă, nobilimea e redusă la puterile proprii sau la a profita de prezenţa armatei ori de sporadicele ei intervenţii pentru a face ieşiri pe teren, a lovi sub pavăza ei, a prinde pe rebeli şi a-şi vărsa furia pe ei apărată de zidurile cetăţilor. Organele administrative, Tablele comitatelor, vicecomiţii, juzii nobililor, primele chemate să privească în faţă primejdia, să-i măsoare proporţiile, să caute mijloacele de apărare, sînt refugiate acum şi ele, trebuie să-şi încerce funcţiunile din locurile lor de refugiu, îşi culeg informaţiile de la fugarii îngroziţi, trebuie să sondeze situaţia prin subalternii lor săteşti, prin juzi, gornici, prin iscoade ţărăneşti. Groaza, confuzia le mărturisesc doar sumar rapoartele, scrisorile păstrate,; care în această primă fază nu sînt multe. Se rezumă în genere la strigătele de alarmă ale organelor subalterne către comitate, ale comitatelor către Guvern, la corespondenţa comitatelor între ele. încercările de organizare a unei rezistenţe* nobiliare sînt palide. Abia prin sistarea acţiunii ţărăneşti i se dă nobilimii răgaz să se organizeze, şi abia după . ce şi armata va intra cu toată hotărîrea în acţiune şi-a putut lua tot curajul unei acţiuni proprii. La o „insurecţie a nobilimii46 din iniţiativă proprie se ajunge numai treptat, iar cînd se ajunge cu adevărat, ea devine de prisos. Intervenţia armelor militare o fac inutilă. Utilă însă pentru setea de răzbunare a nobilimii. REACŢIA COMITATELOR ŞI AUTORITĂŢILOR CAMERALE încă din prima zi, am văzut, vicecomitele substitut al Zarandului, Ştefan Hollaki, alarmase comitatul despre adunarea de la Mesteacăn, iar Ladişlau Pap provizoratul din Zlâtna de cum au căzut victime primii doi juzi ai nobililor. în urma comupicării lui. Ladislau Pap, provizorul Podivinszky propune Oficiului minier să se poruncească sever spânilor să-şi convoace subordonaţii din sate şi să le poruncească la rîndul lor în taină, cu toată severitatea şi sub ameninţarea cu cea mai grea pedeapsă, să caute oameni credincioşi, să-i supună la jurămînt solemn sâ descopere cu pru- 456 RĂSCOALA LUI HOREA denţă şi fără zgomot pe impostori şi pe oamenii lor, să-i prindă numaidecât şi să se îngrijească să fie puşi sub cea mai sigură pază 45. Dată alarma, porneşte de acum o vastă corespondenţă, mai ales de la organele comitatelor, comiţi, vieecomiţi, juzi ai nobililor, de la Oficiile miniere, spre Guvern, Cancelarie, Comandament militar, relatînd faptele, sensibilizînd mărimea primejdiei, strigînd după ajutor. Porneşte o asMuă corespondenţă între organele de guvernământ înşile căutînd mijloacele de stăvilire a răscoalei. O ţesătură deasă de fire în toate sensurile, din care desprindem aici. Se remarcă înainte de toate Tabla, organele comitatului Hunedoarei, cel în care a izbucnit focul. Încă în 2 noiembrie Tabla comitatului stârneşte Guvernul : vreo mie de ţărani au tăbărît pe neaşteptate în Crişcior lovind nobilimea. S-au îndreptat apoi spre Brad. Nici nu se ştiu încă proporţiile fărădelegilor comise. în frunte se găseşte un oarecare Horea, care cu tot felul de promisiuni amăgitoare i-a convins că are împuternicire chiar de la maiestatea sa să nimicească nobilimea şi să elibereze pe iobagi din supunere domnească. încă în ultima zi a lunii octombrie vreo sută de iobagi s-au adunat la Mesteacăn, hotărînd să plece Ia Alba Iulia pentru a lua armele şi a deveni militari. Ceea ce a început cu întâmplarea de la Curechiu, cu uciderea celor doi vicejuzi ai nobililor 46. Corniţele suprem al comitatului Hunedoara la rîndul său, în 2 noiembrie cere Guvernului să intervină pentru ajutor militar. Nu ştie încă exact pe conducători. Autorii răscoalei ar fi din Cărpiniş, iar cori-felul principal Horea din Cîmpeni. Guvernul să dispună prinderea şi judecarea lor 47 48. Iosif Bukovai, de la minele din Băiţa, în 3 noiembrie, la 2 noaptea, alarmează despre răscoala supuşilor români Oficiul superior minier. Ştirile le-a adus la 12 noaptea nobilul Ştefan Kristyori, care a reuşit să fugă cu doi fii ai săi, ascunzîndu-se în pădure. După spusele acestuia, mai mult de 5 000 (!) au năvălit pe neaşteptate în Crişcior. De aici vor merge la Brad, şi-apoi peste Mihăleni, După piatră şi Zlatna. Nu e siguranţă nici în Băiţa, unde vor năvăli înainte de toate pentru pulbere, iar oamenii din toate satele învecinate ar putea trece uşor de partea răsculaţilor, şi aci nu e nici o puşcă pentru apărare. Cere o acoperire urgentă /j8. La 3 noiembrie, baronul Gerlitzi, magistrul suprem minier, cere trimiterea în marş grăbit a unei companii din Alba Iulia pentru asigurarea casieriei fiscale din Zlatna 49. Vicecomitele Moise Vâradi, relatînd tot în 3 noiembrie, după spusele aceluiaşi Ştefan Kristyori, întîmplările de la Crişcior, a aflat că numărul răsculaţilor a crescut la 4 000. Nobilimea îngrozită fugie la Deva50. în 45 Acte vieneze. Dep. I, nr. 38. Guv. Trans., 1784, nr. 10325. ™ Guv. Trans., 1784, nr. 10323, 10324. 47 Acte vieneze. Dep. I, nr. 41. 48 Ibidem, nr. 30, 44. Guv. Trans., 1784, nr. 10315.. Ibidem, nr. 29, 43. 50 Ibidem, nr. 45. REACŢIA NOBILIMII 457 aceeaşi zi scrie din Deva comitelui suprem despre ridicarea românilor şi despre întîmplările de la Brad. Un locuitor din Cîmpeni, numit Horea, cu minciuni născocite a amăgit plebea românească cum că crucea de aur a primit-o de la împăratul, împreună cu dreptul de a o conduce să primească arme, şi aşa să scuture jugul domnilor pămînteşti şi să nirni-^ ceaşcă toată nobilimea 51. Tot în 3 noiembrie vicecomitele Alexe Noptsa alarmează Guvernul asupra „înspăimîntătoarei răzvrătiri a mulţimii46, izbucnite subit sub pretextul luării armelor militare. Pentru a înăbuşi această mişcare a poporului de la început — opinează comitatul — e nevoie de punerea în mişcare a armatei, care numaidecît să aducă plebea la ascultare. Să se aducă deci armată suficientă. De teama ei plebea poate de la sine se va vedea silită să înceteze tulburările. Autorii tulburărilor sînt din satul Cărpiniş, iar principalul corifeu, Horea, stă în Cîmpeni. Cere ordine pentru prinderea lor 52. Vicecolonelul Karp, solicitat şi el, răspunse din Haţeg în aceeaşi zi vicecomitelui că a înţeles din scrisoare întîmplările din Zarand şi nu numai că va porni soldaţii necesari, ci şi el însuşi va pleca la Deva. Va lua măsurile necesare şi în ţinutul Haţegului 53. „DiariimV'-ul ştie că în 3 noiembrie judele nobililor Ladislau Pap, vă-zînd că furia nu se opreşte, ci zi de zi creşte, încălecă de grabă şi în goana calului le striga nobililor pe fereastră să fugă fiecare pe unde poate. Ieşind pe valea Căianului noaptea pe la 11 a alarmat tot Şoimuşul să-şi aibă de grijă fiecare. Judele nobililor Râez, avînd ceva investigaţie de făcut pe valea Căianului, auzind de la trei români că în Băiţa şi în satele din jur se trag clopotele, s-a întors în Şoimuş, de unde s-au dus împreună cu Ludovic Bartsai la Deva. Acolo ţinînd şedinţă Tabla, au relatat numaidecît Guvernului, precum şi viceeolonelului Karp, locotenenţilor Kaliani şi Simen, ce-rîndu-le să vină degrabă cu armată. Dar apoi sosind noi şi noi veşti de la Ştefan Hollaki, şi de la fugarii din Crişcior, e de închipuit în ce groază şi tremur au trebuit să-şi petreacă acea zi şi acea noapte în Deva, oamenii din toate stările64. In 4 noiembrie oficialii comitatului Hunedoarei, sub semnătura aceluiaşi Moise Varadi, alarmează Cancelaria Aulică. Relatîndu-i întîmplările şi uciderile din Curechiu, Crişcior, Brad, pornite de vreo 4 000 care s-au ridicat acum la vreo 10 000, îi cere să stăruie pe lîngă împăratul pentru forţa armată necesară55. în 5 noiembrie judele nobililor Ludovic Noptsa, scrind din Deva, se arată contrariat de încetineala cu care se mişcă ajutorul militar. în ajutorul oraşului a venit vicecolonelul Karp cu numai 200 de soldaţi. Se arată în schimb activ el. La 11 noiembrie informează pe vicecomite că ieri au trimis patrulă în Hărău, a împuşcat cinci oameni şi şase a prins 56. j---------------- 51 Ibidem. nr. 5. 52 Arh. Comisiei, I, 34—35. ■M Ibidem, I, 38. M Caietele, IV, f. 7—8. 65 Cane. aul. Trans., 15597/784. » Caietele, XXXIII, f. 17—18. 458 răscoala : lm horea In 7 noiembrie Guvernul scrie viceeomitelui Hunedoarei ca pentru hrana refugiaţilor adăpostiţi în cetatea Devei la nevoie să aloce şi din casa pereeptorală atît cît se cere pentru subzistenţa lor57 58. Intr-o scrisoare lungă, personală, corniţele suprem, baronul loan Bornemisza se adresează, în 7 noiembrie, acum din Sibiu, guvernatorului. Refugiat la Sibiu, pretextează că a venit să înfăţişeze mărimea pericolului şi să ceară ajutor militar. Propunerile sale pentru liniştirea răscoalei şi le formulează în 7 puncte : 1. Ordinele date miliţiei să i se comunice şi lui. 2. Faţă de ţăranii răsculaţi miliţia să nu mai procedeze cu mijloacele de pînă acum, ci ca faţă de adevăraţi rebeli, ucigaşi, potrivit legii talionului primul sat care începe, drept exemplu, să fie ras cu fier şi foc. 3. Cei prinşi să i se transpună lui cu împuternicirea de a-i lovi, fără proces mai lung, cu pedeapsa meritată, iar pagubele să fie aruncate asupra întregii plebe. In sfîrşit, ca pe viitor în loc de clemenţa de pînă acum, prea puţin demnă faţă de o plebe barbară şi necioplită, să i se îngăduie să procedeze cu mijloace mai aspre. 4. Un regiment regulat de miliţie să fie aşezat pe toată iarna în satele răsculate pe propria lor cheltuială. 5. Pentru în-r toarcerea la Deva, faţă de atîtea mii de răsculaţi; să i se dea suficientă şi deplină securitate şi lui şi celor refugiaţi acolo. 6.*'Guvernul să nu-i reproşeze dacă în timpul acestor calamităţi Tabla nu poate ţine scaun de judecată pînă nu se revine la o pace oarecare. Gere amînare în procesele de domeniul Tablei regeşti ^ In 8 noiembrie, comitatul, respectiv loan Zejk relatează Guvernului despre mersul răscoalei în Ţara Haţegului, despre ferocitatea plebei „mai mult decît tătărească", despre zilnicele omoruri „crudelissime" de nobili, prădări, arderi, distrugeri de case etc., ceea ce reiese şi din ascultările celor prinşi. Citează mai ales satele Bozeş, Batiz, Baciu, Sîngeor-giu, Chitid, Baţălâr, Tămăşasa, Almaş. Să intervină pentru ajutor militar în comitat de două divizioane din regimentul de Hetruria şi cîteva centurii de pedeştri din miliţia regulată, aşa fel ca mai întîi să apară la Deva 59 ,, i în 10 noiembrie, adresîndu-se din nou Guvernului, se arata şi mai alarmat. De aţîţătorii lor sînt seduşi că e porunca împăratului stîrpirea întregului neam unguresc. Insistă, exagerează; omorurile, atrocităţile, reale sau închipuite. Soţiei nobilului Ştefan Şzilâgyi i-ar fi tăiat mai întîi degetele, picioarele, nările, urechile, au tăiat-o. apoi cu securile (!), pe pastorul reformat din Crişcior l-au spînzurat în biserică, pastorului din Brad i-au tăiat capul tot în biserică, etc. Adunaţi în cete mari de 300, de 1 000, înarmaţi cu puşti oare au, ceilalţi cu furci de fier, cu securi cu toporîşte lungă, cu lănci, distrug bunurile nobililor, clădirile de lemn le nimicesc cu foc, cele de piatră le sparg cu securile. Etc. Nu e nici un loc, nici un drum sigur, vor să stingă tot neamul unguresc. Cu un cuvînt acesta e un război deschis ţărănesc, care nu poate fi tămăduit decît cu mijloacele cele mai dure şi care dacă nu e înăbuşit la timp, e de temut 57 Ibidcm, f. 36—37. 58 Guv. Trans., 1784, nr 10416. 59 Ibidem, nr. 10496. REACŢIA NOBILIME* m ca multă vreme să nu poată: fi înlăturat pericolul pentru- Ungaria şi Transilvania. „In genunchi şi pe rănile lui Isus Christos4.4 roagă Guvernul să îndrepte lucrurile într-acolo ca cel puţin 20 de mii de soldaţi să fie dispuşi în acest comitat pentru a stîrpi din suflete opinia mincinoasă semănată de corifeii lor. In jurul satelor Peştis şi Cinciş locotenentul Caliani, ajutat de nobilii comitatului şi de judele nobililor loan Berivoi, au prins o dată 49, altădată 48, iar mulţi (numărul lor nu i s-a relatat) au fost ucişi. Dar cu aceasta furia lor n-a cedat, continuă să bîntuie în acelaşi chip 60. Baronul Ştefan Kemeny (?) scriind din Sibiu la 10 noiembrie baronului Vplfgang Bânffy la Cluj despre ceea ce se ştie la Sibiu, aci la adăpost, se arată încrezător. In curtea baronului Orbân a tăbărît asupra lor maiorul Stojanich. La Pişchinţi şi vicecolonelul Karp. Au căzut aci vreo 83, iar 60,au fost prinşi. La Şibot i-a împrăştiat. I-a împrăştiat şi pe cei din Cioara, care apoi au luat-o spre Vurpăr şi Vinţ. Despre Abrud însă se spune că L-au pustiit pînă la pămînt. După mărturia unui prins se spune că mult neam străin e printre ei, şi mai ales conducătorul lor e în veşminte nemţeşti tare împodobite, galonate, poartă stea de aur şi şapte cruci, şi îşi zice împărat. Acesta se zice că ar fi Poperszki, şi se pretinde că şi Salis e printre ei. Se mai spune şi că întreg Banatul şi ţinutul Aradului s-au ridicat. Pleacă acum consilierul Brukenthal, episcopul Nichitici, doctorul de ochi Molnar, secretarul Motoc (!) şi încă vreo trei cancelişti, cu o mare grămadă de aur cu care să poată plăti pe emisarii trimişi să afle cauzele tumultului şi pe conducători. In 6 noiembrie, losif Leithner, administratorul domeniului Hunedoara, raportează despre primejdia răscoalei în această parte. Răscoala din ceas în ceas devine tot mai înfricoşătoare, i se alătură tot mai mulţi răufăcători. în fiecare ceas sosesc oameni care au fost martori la cele mai înfricoşătoare fapte ale mulţimii deşănţate. S-au luat măsuri pentru a preveni orice pericol şi orice eventual exces. Au fost închise şi întărite toate porţile castelului. Tot praful de puşcă din tîrg, din minele Fiscului şi din ale lui Barfisai a fost ridicat şi dus în castel. Pentru pază au fost aduşi 6 mineri (fierari). Numai cu greu a putut obţine pentru paza castelului 7 grăniceri. Vicecolonelul Karp, care a plecat ieri la Deva, solicitat să dea ajutor militar, a răspuns că nu poate, el însuşi avînd prea puţini oameni pentru a se împotrivi răsculaţilor. Pentru că pericolul devine tot mai mare, găsindu-se şi printre supuşii Fiscului ţărani nemulţumiţi, răzvrătiţi şi cu gînduri rele, care vor să prigonească şi să maltrateze pe urgisiţii lor domni, — ceea ce ar putea face fără piedică acum cînd armata e plecată spre Mureş — cere urgent soldaţi să împiedice răscoala care se apropie, şi mai cu seamă ca să apere de orice atac castelul. Căci „averea împărătească de aici, împreună cu noi eame-raliştii, prin datornica şi omenoasa primire a nobililor prigoniţi, am fost aduşi înşine în primejdia de a fi maltrataţi44. Chiar dacă ar vrea să se apere cu minerii (fierarii) domeniului, lipsesc armele şi tunurile, 60 Ibidera, nr. 10544. 460 RĂSCOALA LUI HOREA şi aşa într-un caz de atac s-ar găsi fără nici o apărare, ar fi osîndiţi să cadă victime cruzimilor acestor răsculaţi61. în consecinţă tezaurarul, contele Carol Teleky, se adresează Comandamentului general. îşi teme casieria imperială, cantităţile mari de fier şi de provizii din castel. Pericolul unei năvăliri asupra castelului e cu atît mai mare cu cit şi printre supuşii domeniului sînt mulţi rău intenţionaţi. Solicită din nou o companie de grăniceri şi 100 de puşti cu muniţia necesară pentru înarmarea lucrătorilor la fierării62. în raportul său din 10 noiembrie administratorul se arată tot mai îngrijorat. Asupririle şi jafurile mulţimii înfuriate au sporit mereu. Toate curţile nobiliare, dintre care unele abia la un sfert de ceas de castel, zac în cenuşă. în fiecare noapte se văd flăcări, pîrjoluri izbucnind din cîte trei, patru locuri, şi pojarul ucigaş de ieri s-a îndreptat spre valea Haţegului din apropiere. Chiar şi satul Cinciş, cu toate că are numai locuitori liberi, s-a răzvrătit şi a dat foc curţilor nobiliare de acolo. Castelul e expus şi el dintr-un ceas în altul la atac. îngrijorarea e cu atît mai mare cu cît toţi nobilii din ţinut s-au refugiat aici şi ţăranii ameninţă că ei numai de aceea vor să prade oraşul şi administraţia de aci, pentru că a dat ocrotire şi siguranţă nobililor urgisiţi. Mereu sosesc ştiriie cele mai triste despre cele mai întristătoare şi neomenoase fapte ale mulţimii răzvrătite, mereu trebuie să ia noi măsuri pentru a îndepărta nenorocirea. Nimeni nu mai poate fi sigur pe drumuri. A socotit oportun să nu mai îngăduie românilor să intre în castel. Chiar drabanţii, care păreau a fi bucuroşi de fuga înspăimîntată a nobililor, au fost îndepărtaţi din castel, l-a apărat el cu cameraliştii adunaţi aci, cu şapte soldaţi şi cîţiva nobili tineri. De două ori a cerut ajutor de la vicecolonelul Karp, care în seara zilei de 8 a şi trimis 190 de soldaţi. Nu mai e sigur nici măcar de lucrătorii nemţi. Auzind că printre răsculaţi sînt şi copii din Muncelul Mic, a trimis în munţi patru oameni înarmaţi să cerceteze adevărul. Aceştia au adus cu ei pe Iosif Lanski, rănit de moarte, care a mărturisit că împreună cu el plecaseră şi Petru Strănger, Gheorghe Jama şi Andrei Krâus să prade şi ei cu acest prilej. Cercetaţi şi aceştia, „durere, a aflat că ei s-au alăturat la mulţimea neomenoasă a rebelilor cu gîndul diavolesc de a jefui44. Paznicului minei i s-a şi dat ordin să ascundă şi să păstreze cu grijă armele şi praful de puşcă din mină. E totuşi de părerea ca pe răufăcători, care probabil au şi început să-şi regrete fapta, să nu-i aducă la disperare, căci aceasta ar putea avea urmări şi mai groaznice, ci să li se dea amnistie generală (General-Pardon). Roagă Tezaurariatul şi să mijlocească dispoziţiile necesare pentru în-mormîntarea supuşilor ucişi, care zac împrăştiaţi cu grămada pe cîm-puri, căci se tem de izbucnirea vreunei boli molipsitoare 63. în scrisoarea sa din 14 noiembrie informează Tezaurariatul că în seara zilei de 10 conducătorul fierăriei Topliţa, von Beugger, a raportat că răsculaţii din Cinciş, care n-au fost prinşi, s-au refugiat în codri şi de acolo ameninţă să masacreze pe toţi nemţii (e îngrijorat de maiştri î-------------— ; ' • ' . (Î1 I. Lupaş, op. cit, p. 281—282. Acte vieneze, I, 58. 62 Acte viieneze, X, 55. I. Lupaş, op. cit., p. 283—288. REACŢIA NOBILIMII i%x şi lucrătorii nemţi din uzine) şi să incendieze uzinele. La acestea 74 de grăniceri au fost ordonaţi intr-acolo, iar conducătorul îndrumat să înceteze lucrul, să înarmeze pe lucrători cu puşti sau în lipsă de puşti cu topoare şi lopeţi, să pună iscoade pe toate drumurile care duc spre uzine şi aşa să le apere de orice atac. Tot aşa a fost îndrumat şi conducătorul de la Govăşdia. Aşa „mulţumită cerului nu s-a întîmplat la uzine şi mine, pînă în ceasul de faţă, nimic potrivnic şi păgubitor^. Chiar în acea zi de 10 au fost convocaţi pentru a doua oară preoţii, juzii şi juraţii din toate satele domeniilor de jos şi, în prezenţa lui ca administrator, au fost energic sfătuiţi să-şi oprească sătenii de la orice gînd de răzvrătire, să se poarte ca nişte supuşi credincioşi împăratului. Şi subalternilor săi li s-a ordonat să cerceteze zilnic satele şi in modul cel mai calm să le arate ororile răscoalei şi urmările grozave la care trebuie să se aştepte din cauza ei. Comisarilor mai ales li s-a ordonat ca şi la cea mai neînsemnată conjuraţie pe care ar observa-o, să raporteze fără zgomot, cît mai urgent posibil, ca să vină repede soldaţii să înăbuşe răul mai înainte de a izbucni. Unul din cei închişi aci, supus din Cinciş, mărturiseşte că în ziua de 7 trei din satul lui ducîndu-se la Haţeg pentru a primi de la colonel porunci ce au de făcut în faţa acestei răscoale generale, acesta le-ar fi spus că ar fi voia împăratului să-şi omoare stăpînii, iar bunurile şi averea pe care stăpînul le are numai din sudoarea supuşilor să şi-o împartă între dînşii. Ba aceia care vor fi mai vrednici de fapte şi cei care vor urma pe sfătuitori şi aţîţători, pe lîngă pradă, vor primi şi o plată de 30 de creiţari pe zi. Astfel în ziua de 8, îndată ce s-au reîntors trimişii şi sunînd alarma le-au comunicat ţăranilor adunaţi ştirile, au început numaideeît să jefuiască curţile nobiliare din sat. Aceşti ţărani sînt cu siguranţă de bună credinţă că au împlinit într-adevăr voia împăratului — opinează administratorul — s-au şi predat de bună voie cînd i-a somat miliţia. Socoteşte că spre restabilirea liniştii ar trebui să se pună premii însemnate pentru cei care vor prinde pe ademenitorii şi instigatorii la răscoală 64. Nobilii şi dregătorii refugiaţi în castelul Hunedoarei apoi, cu data de 15 noiembrie, protestară la Guvern împotriva eliberării ţăranilor închişi în castel. Erau destui incendiatori şi prădători printre ei, care după carele încărcate de pradă, se vedea că s-au pregătit pentru emigrare. Urma să li se aplice dreptul statarial, dar locotenentul primar Caliani primind ordin de la vicecolonelul Karp i-a eliberat cu complicii lor cu tot. Rele cu rele se îngrămădesc zi de zi 65. Clement Kozma, vicejudele nobililor, dînd în noiembrie provizo-rului din Vaşcău relaţii asupra izbucnirii răscoalei în Zarand, îl încredinţează că pe ţărani i-a răsculat vestitul Salis seductor 66. Şi mai comunicativ ni se arată comitatul Alba. Efraim Egyedi, judele nobililor din Zlatna, trimiţînd în 3 noiembrie comitatului în copie relatarea lui Ladislau Pap, comunică şi el că după o relatare mai nouă vreo 5 000 de oameni s-au ridicat şi au omorît doi juzi ai nobililor 65 Ibidem, p. 286—290. 65 Caietele, XXXIII, f. 13—14. 06 Hurmuzaki, XV/2, p. 1759. 462 RĂSCOALA LUI HOREA şi alţi nobili. Iar originalul scrisorii lui Pap l-a trimis urgent Tezaura-riatului67. în aceeaşi zi de 3 noiembrie, la 12 noaptea, acelaşi Efraim Egyedi comunică şi alte ştiri comitatului, aduse de un curier din Abrud. La Mesteacăn pe oameni i-a adunat primul corifeu Horea (!), el a strigat poporului să-i omoare pe cei doi juzi ai nobililor. Răsculaţii, de acolo s-au dus la Brad, Crişcior, Mihăleni. Din Mihăleni i-au trimis vorbă lui Gheorghe Bisztrai senior, că mîine, în 4 noiembrie, se duc acolo pentru prânz (dq amiazi în înţelesul poporului de aci). Horea ameninţă că de-acolo „merge la măria ta (desigur e vorba de corniţele suprem) să te ducă legat la Viena“ 68 69. Corniţele suprem al Albei, baronul Simion Kemeny, în urma relatărilor lui Egyedi şi Pap, în 4 noiembrie se adresează din Galda Guvernului. Aţîţător şi corifeu e Horea, care în 1783, împreună cu complicii săi a amăgit plebea din domeniul de sus al Zlatnei să nu mai facă servicii dominale şi să ameninţe pe dregători. Mai mulţi complici ai săi atunci au fost prinşi şi unii au fost condamnaţi la moarte, dar el a fugit. Printre cei condamnaţi la moarte e şi soţul său principal Dumitru To-dea sau Ruta care, făcînd apel la Tabla continuă a comitatului, se găseşte în închisoara din Galda. Aci ieri acesta i-a zis temnicerului că în trei zile va fi liber. Prin vicecomite, el corniţele a cerut colonelului comandant al regimentului de Toscana să trimită o „divizie44 din care jumătate, adică o „turma46 să fie îndreptată spre Zlatna şi de acolo unde va fi nevoie, cealaltă să rămînă în Galda, de unde iarăşi să poată fi îndreptată spre Zlatna sau spre comitatul Hunedoarei. Cere Guvernului să intervină la Prefectura Armelor (Comandamentul general) să dea acest ordin colonelului, pentru a preveni răul. Căci se teme că „dacă la atîta atrocitate nu i se pune stavilă, în scurt vom cădea victime cruntei furii a ţărănimii44 69. în 5 noiembrie se adresează din nou Guvernului, dar acum din Aiud. Scopul răsculaţilor, după declaraţiile lor, e să atace Cîmpenii, Zlatna, apoi moşia lui din Galda, să elibereze captivii de acolo, să-l prade, să-l omoare. Pentru siguranţă cere să se dea ordine colonelului regimentului de Toscana, Anton Hellebrandt, vicecolonelului regimentului secuiesc de husari Schultz, precum şi prefectului străjilor (vigiliarum prc^jectus, strajemeşterului), maiorului Nagy din regimentul de pedeş-tri Orosz, să dea ajutor militar. Pentru siguranţa mai ales a închisorilor comitatului (erau în castelul său din Galda), în care sînt închişi mulţi criminali de tot felul, să se dea o pază de 24 de soldaţi cu un subofiţer. Căci colonelul fără ordin nu vrea să dea şi nu e sigur de ajutor nici din partea vicecolonelului Schultz. Iar magistrul străjilor Nagy, sub motiv că a trimis 52 de soldaţi spre Zlatna, se vede şi el pus în situaţia să re- 07 Copii B. T5rok, nr. 10332—1784. 63 Idem. 69 Idem. Şi Acte vieneze, I, nr. 35. REACŢIA NOBILIMII 438 fuze ajutorul. Cere din nou Guvernului să intervină la Prefectura Armelor pentru forţă militară suficientă spre apărarea închisorilor comitatului şi a vieţii sale, să se dea miliţie care să staţioneze în Galda. La ceea ce Guvernul răspunde în 11 noiembrie că a intervenit la Prefectura Armelor pentru ajutorul cuvenit70. Tezaurariatul, adresîndu-se la S noiembrie Oficiului minier, socoteşte că acesta trebuie să infiltreze printre răsculaţi un om care să câştige încrederea lui Horea şi să ţină la curent autorităţile cu mişcările răsculaţilor71. In 8 noiembrie baronul Sirnion Kemeny asaltează din nou pe guvernator. Invocă înainte de toate turbarea ţăranilor împotriva nobililor din comitatul Hunedoarei. După cum a relatat încă din 4 noiembrie, s-a adresat pentru măsuri militare colonelului Hellebrandt. A solicitat ajutor şi de la ofiţerii cetăţii Albei Iulii. Dar n-ia primit din nici o parte. El s-a dus între timp la Aiud, să ia măsurile necesare. Acolo a dispus pregătirea cu arme a nobilimii. A aflat nu numai de lovirea Cîmpenilor, dar şi că ţăranii răsculaţi l-au ales pe el drept victimă a cruzimii lor. L-a căutat din nou pe colonelul Hellebrandt, prin vieecomitele Paul Boer, dar a fost refuzat din nou şi aşa a rămas fără nici un ajutor. Iar o insurecţie a nobilimii, fără îngăduinţă mai înaltă, n-a putut ordona. Au rămas astfel doar la puterile lor restrînse. La Zlatna au fost trimise unităţi din Mănărade şi Cenade precum şi alţi 40 de soldaţi, la Oficiul montan 72. Activ e cu deosebire vieecomitele Ladislau Balo. In aceeaşi zi de 8 noiembrie îi scrie lung din Aiud de-a dreptul guvernatorului. Cum corniţele, ameninţat nu numai cu prada ci şi cu moartea, a fost nevoit să-şi caute loc mai sigur, a lăsat în seama lui executarea ordinelor gu-berniale şi luarea de măsuri împotriva furiei izbucnite şi lăţite cu o „incredibilă celeritate44. In consecinţă, a cerut şi de la colonelul Hellebrandt şi de la vicecolonelul Schultz mai întâi 26 apoi 24 de soldaţi cu subofiţerii lor şi cu un ofiţer pentru Galda, 24 în întâmpinarea rebelilor din Rîmeţ, 10 cu un subofiţer pentru Stremţ, reşedinţa sa. Dar trupele sînt împărţite şi îndreptate acum în multe alte părţi : Şi Hanrdbal ante port as. Violenţă, prăzi, incendii, omoruri de nobili, turbare. Nobilimea, dregă-torimea comitatului se găsesc în cel mai mare pericol al vieţii şi bunurilor lor. Miliţia e puţină pentru a face faţă ameninţărilor din toate părţile. Să intervină la Prefectura Armelor pentru noi forţe militare. E nevoie de ajutor militar şi pentru că în orăşeni se poate pune puţină speranţă, străduinţele de apărare ale nobilimii se silesc mai curînd să le împiedice decît să le secondeze, refuză isă asculte poruncile dregătorilor comitatului, numai cu greu primesc bunurile preţioase ale nobilimii în cetate şi nu se dau înapoi să le arunce că această primejdioasă răscoală a plebei ţărăneşti are ca scop răsturnarea numai a nobilimii şi a dregătorilor comitatuluir nu* şi a Orăşenilor contribuabili Plebea răsculată s-a împărţit în doua, o parte a pătruns pînă la Alba Iulia, alta după 70 Guv. Trans., 1784, nr. 10491—1784. Şi copii B, Tprok; 71 Of. minier, 1784, nr. 1517. 72 Copii B. Torok, nr. 10444—1784. 464 RĂSCOALA LUI HOREA prădarea Qtopenilor şi Abrudului s-a îndreptat spre Baia de Arieş. Unin-du-se la Alba Iulia, tind spre Galda de Jos, să rupă lanţurile lui Buta alias Todea Dumitru şi să-l elibereze din temniţă, să prade curtea şi bunurile comitelui şi pe ale sale din Stremţ şi apoi cu puteri mai mari să plece asupra Zlatnei, să prade erariul regesc şi să nimicească pe toţi dregătorii de acolo. Ceea ce confirmă şi ascultarea celor prinşi în faţa Albei Iulii pe cînd se pregăteau să pună foc şurii episcopului. Din mărturiile lor reiese că vroiau să stingă mai întîi pe corniţele suprem, succesiv apoi toată nobilimea şi neamul unguresc întreg şi să le prade bunurile, în frunte avînd nişte „latroni pernicioşi“ Makkuj şi Horea, pur-tînd asupra lor cruce de aur, pe care spun că ar fi primit-o de la maiestatea sa, arătînd şi o falsă patentă. După relatări pădurile Sîngătinului, Măginei, Cacovei sînt pline de rebeli, şi-au dus 8 care de paie pentru aşternut, Parte a răsculaţilor, după relatarea lui Martin Borsos a şi ajuns pînă la Ampoiţa, Ţelna, Bucerdea Vinoasă, în Ampoiţa a şi prădat crîş-ma comitelui suprem, spărgînd fundul buţilor. Toate ţintesc spre măcelul şi sîngele fidelissimului neam şi nobilimi ungureşti. Pentru siguranţa oraşului şi a împrejurimilor subalpine cere cel puţin o „turma*4 ecvestră, ca în înţelegere cu miliţia din comitatul Hunedoarei răsculaţii să fie strîmtoraţi într-un anumit loc pentru a-i putea aduce la gîn-duri mai sănătoase, ca nobilimea şi ungurimea să nu cadă victimă furiei ţărăneşti 73 74. ' ' . • în 11 noiembrie scrie iarăşi Guvernului. Acum dînd noile informaţii care i-au parvenit despre mersul răscoalei. între altele cele relatate de comisarul Martin Borsos. în Ţelna răsculaţii au invadat curţile conţilor Telekî. Plecînd spre Ighiu, mare parte locuitori din Ighiu, Şard, Ighieî şi Ampoiţa, acolo i-a oprit un stegar cu 4 soldaţi, omorînd 18 (!) şi prinzînd 9. Dă şi relatarea curioasă a locotenentului primar Pop din regimentul Orosz că Horea a fost prins într-adevăr în jurul Zlatnei cu 30 ai săi, între care 10 soldaţi licenţiaţi, de căpitanul Richard şi că acesta a interpelat pe comandantul din Alba Iulia în privinţa pazei lor 7/j, în aceeaşi zi răspunde la ordinele Guvernului din 8 şi 9 noiembrie privind măsurile de luat pentru stăvilirea răscoalei, ceea ce a comunicat organelor în subordine. Dar cum în multe cazuri nobilimea a înfruntat cu folos furia plebei, a socotit necesar ca dacă şi satele acestui comitat s-ar răscula, nobilimea în apărarea sa să se ridice armată şi împreună cu armata să stingă focul. „Nu ne rămîne altceva deeît să luptăm pentru vetrele noastre44. Ca fapt nou, din relatarea vicejudelui nobililor Iosîf Komâromi în 9, turma răsculată în Meteş a devastat casa şpanului episcopal. Relatează şi despre moscoviţii vînzători de icoane, de castane şi de altele apăruţi în oraş, cînd trei, cînd patru. Pe doi i-a arestat, dar aveau paşapoarte 75. Guvernul în 11 noiembrie răspunde îndrumînd comitatul să urmeze ordinele sale, să procedeze la liniştirea răsculaţilor în înţelegere cu ofi- 73 Guv. Trans. 1784, nr. 10493. 74 Ibidem, nr. 10585. 75 Ibidem, nr. 10586. REACŢIA NOBILIMII 405 ţerii, în care sens a dat ordine şi Prefectura Armelor, iar magistratul oraşului Aiud să se conformeze dispoziţiilor vicecomitelui şi Tablei comitatului în frînarea violenţelor plebei româneşti 76. Dar se gîndea şi Guvernul la eventualitatea ridicării nobilimii. încă în 9 noiembrie consulta Prefectura Armelor dacă în caz că armata ri-ar putea răspunde prompt peste tot n-ar fi indicat ca pentru securitate să se ridice nobilimea cu comunităţile libere 77. Tezaurariatul insistă la Guvern pentru cele două tunuri cerute de Oficiul minier. După devastarea Abrudului sînt în pericol şi celelalte centre miniere 78. Daniel Fabian în relatarea pe care o face la 10 noiembrie Guvernului, acuză inactivitatea miliţiei, pasivitatea cu care priveşte prăzile, spre consternarea nobilimii. Citează comportamentul centurionului Echin-ger, care cu centuria sa de husari, în drumul său din Alba Iulia spre Orăştie, trecut prin Vinţ chiar în timpul devastărilor. Zadarnic i-a solicitat ajutorul, sub motiv că nu are ordin să intervină a rămas doar spectator al prăzii. A trecut pe uliţă cu soldaţii printre ei. La apariţia miliţiei ţăranii s-au alarmat, dar n-au avut motiv să se teamă. Miliţia şi-a continuat apoi, liniştit, drumul. Nobilii refugiaţi în cetatea Albei Iulii, obosiţi de a mai aştepta ajutorul militar, s-au ridicat, înşişi, şi în colaborare cu vicecolonelul Schultz şi cîţiva soldaţi ecveştri din regimentul lui Hetruria rînduiţi în Şard, au prins 11 răsculaţi, unii răniţi. Patru au fost omorîţi. Aduşi la Alba Iulia, cei 11 au foşti trimişi la Aiud. Nobilimea întorcîndu-se cu captivii a văzut în pădurile Ighiului şi Ţelnei mulţime nenumărată 79. în 12 noiembrie baronul Bornemisza, scrie guvernatorului, acum din Sebeş. Se găsea desigur pe drumul întoarcerii. Ajuns în Sebeş, a convenit cu generalul ca : 1) pentru siguranţa călătorilor să se trimită husari de la Deva la Simeria (se gîndea desigur mai ales la securitatea proprie) pînă ce vor putea fi instituite cordoanele militare ; 2) peste Mureş, şi în sus şi în jos, să se trimită armată, cu care să meargă şi doi comisari, care să cerceteze toate satele răsculate şi să publice că cei care se vor linişti de îndată, vor fi trataţi mai blînd. Dimpotrivă, aceia care se mai împotrivesc, vor fi prinşi şi duşi la Deva 80. Cernitele suprem al comitatului Sibiu, Andreas von Rosenfeld, se arată mai puţin alarmat, mai optimist. In 9 noiembrie scrie din Miercurea guvernatorului în genere liniştitor. La Orlat a avut o întrevedere cu colonelul comandant al grănicerilor von Sburlati (Hannibal de Sburlati) şi cu bucurie a aflat că toţi grănicerii destinaţi pentru aceasta au fost puşi în mişcare. Sosind la Miercurea, din ştirile primite a putut deduce că numărul răsculaţilor de dincoace de Mureş pînă acum e neînsemnat şi se pare că şi dincolo de Mureş li s-a mai potolit furia. Pentru întărirea siguranţei ar fi totuşi bine ca vicecolonelul von Ott să se gră- \------------ — 76 Idem, nr. 10491—1784. 77 Acte vieneze, I, nr. 63. 78 10 nov. 1784. Tezaurariat, 1784, nr. 1243. 79 Arh. Istorică, Miscellanea. 80 „Archiv des Vereines", XXXI (1903), p. 733. m — C. 320 -466 RĂSCOALA LUI ■ HOREA bească cu escadronul său de husari. Din compania grănicerilor din Jina, sosiţi la Miercurea, vor pleca mîine dimineaţă vreo 100 de oameni la Sebeş, lăsînd cealaltă parte la Miercurea pentru nevoile eventuale de aci. La Sebeş va pleca şi el pentru a lua măsurile necesare potrivit împrejurărilor 81 82. în 10 noiembrie scrie din Sebeş guvernatorului. A sosit după-amiază însoţit de 70 de oameni, fără vreun incident neplăcut. Socoteşte că tot comitatul pînă acum e în linişte, afară de Cioara şi Tărtăria, unde au fost devastate curţile nobiliare, dar satele n-au fost incendiate. Răsculaţii în această parte s-au împrăştiat şi după toate relatările n-au fost văzuţi niciodată în cete mari şi precise. în schimb dincolo de Mureş veştile spun că ar fi foarte mulţi la număr, dar nici acolo nu sînt încă atît de puternici cum s-a zvonit la Sibiu. Nici Vinţul n-a fost incendiat, au fost devastate numai clădirile domneşti, a episcopului a fost chiar cruţată întreagă. Chiar acum a primit vestea că un escadron de husari din regimentul de Toscana, cu căpitanul von Czigâny a intrat în Vinţ. Vicecolonelul von Ott a sosit şi el în Sebeş eu o jumătate de „divizie44, iar un alt escadron e aşteptat pentru astă seară. Speră ca prin aceste măsuri satele să fie în suficientă siguranţă. Totuşi a socotit să se adresezeşi oficial satelor din apropiere, mai ales celor din comitatul său, sfătuind ca oamenii să stea liniştiţi la casele lor şi dacă au vreo plîn-gere să o facă după rînduiala cuvenită, aşteptînd de la dregătorii lor să li se facă deplină dreptate, cei care stîrnesc ei înşişi tulburare sau se lasă duşi de alţii în ea, fiind luaţi şi pedepsiţi cu toată asprimea. în acest fel e sigur că nu trebuie să se mai teamă de nici un rău în comitat. Mai ales că trebuie să sosească azi şi generalul von Pfefferkorn ?2, care speră să aplaneze răscoala şi dincolo de Mureş 83. în 11 noiembrie raportează din nou guvernatorului despre acţiunea sa. Pentru a împiedica satele româneşti învecinate să se unească cu răsculaţii, a chemat la sine pe preoţii şi juzii săteşti cu încă cîţiva din fiecare sat, căutînd să-i lumineze că împăratul urăşte nespus toate tulburările, adunările în cete, jafurile, pustiirile, punerile de foc şi omorurile, vrea să ştie că se ţine pacea şi liniştea, i-a avertizat, parte prieteneşte parte cu asprime, nu cumva să se facă vinovaţi de nelegiuirile cetelor de tîlhari adunaţi, să-şi facă negreşit datoria faţă de Dumnezeu, de dregătorii şi. mai marii lor. Nici unul să nu plece de acasă fără a-1 înştiinţa pe judele satului şi fără să primească învoirea lui, cel care. ar face împotriva sau nu şb-ar putea justifica şederea în alt loc privit fiind ca tîlhar. Lucrurile prădate să le predea aci, altfel vor fi pedepsiţi cu toată asprimea. Iar ca toate să facă o impresie cit mai puternică, a dispus să fie scrise în româneşte că să fie citite sătenilor adunaţi. si Ibidem, p. 726—727. 82 Liber baron de Pfefferkorn, brigaderius al miliţiei ecvestre regulate din principatul Transilvaniei, Calendarîum maiu$ titulare pro Anno Dom. MDCCLXXXIV, Sibiu, p. 72. 83 „Archiv des Vereines“, XXXI (1903); p. 727—728. ; REACŢIA NOBELtMli 467 Despre acţiunea din Vinţ relatează ceea ce ştim şi din raportul generalului Pfefferkorn. Sosind generalul Pfefferkorn, raportîndu-li-se că în Vurpăr continuă nestingherite jafurile, s-a dus cu generalul, cu o jumătate de escadron din regimentul de husari de Toscana şi o unitate de grăniceri la Vinţ. Acolo s-au oprit pe malul Mureşului, şi cum erau chiar la îndemînă cîteva nave (navele de sare) pe malul de dincoace, generalul a ordonat trecerea majorităţii husarilor şi grănicerilor. Ia vederea soldaţilor, răsculaţii numaidecît au luat-o pe dealul viilor în sus, cu cai, cu care sau pe jos. Husarii, urmărindu-i, pe măsură ce-i prindeau îi trimiteau pe nave sau altfel pe malul de dincoace, unde erau legaţi şi trimişi la închisoare la castelul episcopal. Au închis astfel aproape 50, printre care n-au observat pe nimeni a fi din Zar and, cei mai mulţi erau supuşi din Vurpăr şi din Vinţ. încă înainte de întoarcerea soldaţilor, el cu generalul şt cu vicecoîonelul Ott s-au întors la Sebeş, unde a găsit pe comisarul gubernia!, cu care s-au sfătuit ce e de făcut în continuare. Mai ales că fărădelegile nu încetează. Şi sătenii din Săsciori au de gînd să pună mîna pe mori, şi pe a lui Bartsai şi pe a oraşului. Sătenii se justificau că au făcut totul numai pentru a pune bunurile la adăpost de oameni răi, aşa au împărţit şi vitele lui Petru Bartsai84. Adunarea comitatului Bihor în 9 noiembrie solicită ajutor de la vi-cecolonelul Bellegarde. Relatîndu-i despre primejdia răscoalei, ştie că răsculaţii sînt pînă acum cinci mii, deci mai mulţi de cîţi ar putea fi reprimaţi cu puterile proprii ale comitatului. Cere ajutor militar, mai ales pentru trecătoarea de la Vaşcău, în Beliu, în Beiuş şi în Salonta 85. Vicecoîonelul răspunde în >10 noiembrie că regimentul său Berlichingen va acorda comitatului ajutor militar atunci cînd va fi lipsă. Dar comitatul să ceară această asistenţă numai în caz de nevoie şi primejdie cu adevărat urgente, căci prin marşuri inutile pe asemenea vreme se suprasolicită numai caii valoroşi de cavalerie ai statului. Iar cînd e absolut necesară armata, comitatul să se îngrijească din timp ca trupa în marş să fie încartiruită nu individual, ci pe unităţi în sate. Astfel de sate să fie bine alese, unde om şi cal să poată găsi adăpost mai îndelungat şi nici unul să nu ducă lipsă de îngrijire. El din partea lui se va îngriji de înlăturarea tuturor exceselor şi de a incomoda cît mai puţin posibil pe ţăran cu oamenii regimentului86. Adunarea comitatului în 11 noiembrie stăruie din nou asupra primejdiei. Seduetorul e Salis. A cerut ajutor militar de la comandanţii legiunilor (regimentelor) De Vins şi Berlichingen, precum şi de la generalul de brigadă Sturm, care au şi trimis două „turmae“ de pedeştri şi un divizion de călăreţi pentru locurile mai apropiate de răscoală, anume pentru târgurile Vaşcău şi Beliu 87. Cu aceeaşi dată de 11 noiembrie i se adresează comitatului chiar comitatul Solnocul de Mijloc prin comi- 84 Ibidem, p. 730—732. 85 Hurmuzaki, XV/2, p. 1760. 86 Ibidem. 87 Ibidem, p. 1760—1761. rAscoala lui horea 468. tele lui suprem contele Sigismund Kornis. Potrivit dispoziţiilor Guvernului comitatele trebuie să ia măsuri de stăvilire a răscoalei în înţelegere unele cu altele. Şi cum printre alte precauţiuni e şi aceea ca ţăranilor să li se interzică vînzarea şi folosirea prafului de puşcă, comitatul a luat această dispoziţie şi invită şi comitatul vecin Bihor, să împiedice pe orice cale cumpăratul de pulbere de către ţărani88. Iar în 12 i se adresează contele Csâki, corniţele suprem al comitatului Cluj. Furia ţărănimii răsculate împotriva nobilimii, care în 11 zile a străbătut trei comitate întregi, l-a silit să-l înştiinţeze despre primejdia apropiată. Copleşind comitatele Zarand, Hunedoara şi Alba cu totul şi luînd drept ţintă numai nobilimea şi pustiind cu totul numeroase curţi nobiliare, întreagă nobilimea parte fugărind-o, parte ucizînd-o în nemaiauzite chinuri în căminurile sale, acum tăbăreşte la hotarele comitatului său. Se cuvine deci cu adevărat ca în această vădită şi apropiată primejdie a nobilimii să se trezească cu toţii spre apărarea vieţii şi averii lor 89. Cu prădarea Sîngeorzului Trăscăului răsculaţii se găseau intr-adevăr pe teritoriul comitatului Cluj, în compunerea lui de atunci. In protocoalele comitatului Cluj răscoala apare înregistrată abia în 8 noiembrie. Dar veştile despre ea au ajuns desigur mult mai curînd. în 10 noiembrie e înregistrat decretul gubernial din 8 noiembrie. Şi-apoi încep să apară rapoartele vicecomiţilor, juzilor nobililor despre apropierea răscoalei. Cu atît mai alarmat se arată acum, cînd răscoala se apropia, şi oraşul şi comitatul. Nobilii şi dregătorii fugari soseau mereu, semănînd groază peste tot. Ţăranii ameninţau acum să năvălească nu numai în comitat, ci chiar asupra Clujului, ca să pună mîna pe ei. Spaima cea mai mare cuprinse, fireşte, nobilimea comitatului. La veştile alarmante de la Trăscău, corniţele suprem chemă numaidecît la adunare — spune un document90 — pe toţi magnaţii şi nobilii comitatului fugiţi la Cluj din calea prăpădului, să se sfătuiască împreună ee-i de făcut. La chemarea lui, în ziua de 12 noiembrie, se adunară în număr impunător pe malul Someşului, sub cerul liber şi în văzul mulţimii. Contele Csâki, „pentru mai mare impresie veni deplin îmbrăcat în arme şi într-o cuvîntare care-i mişcă pe toţi, cu ochii în lacrimi le îrfăţişe acele întîmplări nemaiauzite şi-i rugă pe toţi să se gîndească, împreună cu el, la stăvilirea primejdiei care neîncetat se apropie, în-credinţîndu-i că el pentru fericirea scumpului său neam e gata să nu-şi cruţe nici cheltuială, nici osteneală şi nici chiar sîngele dacă va trebui. La ceea ce toţi nobilii adunaţi nu se arătară nici ei mai prejos, într-o fierbinte pornire îşi oferiră şi ei devotamentul pentru înfăptuirea unui asemenea gînd salutar şi îndată şi hotărîră ca fiecare magnat sau nobil din cuprinsul comitatului să-şi cunoască de a sa neapărată datorie a se * *s Ihiăem, p. 1761. 80 Ibidem, p. 1762—1763. 90 Descrierea ridicării nobilimii comitatului Cluj cu prilejul răscoalei româneşti. Nedatată. D. Prodan, Răscoala lui Horea în comitatele Cluj şi Turda, în' „Anuarul Institutului de Istorie", VII (1936—1938), Bucureşti, 1938, p. 271—274, 397—411. REACŢIA NOBILIMII 469 înfăţişa, sub grea pedeapsă, înarmat, care poate călare, care nu pe jos, in timp de trei zile la Cluj44. Se iau măsuri şi în Banat pentru stăvilirea propagării răscoalei şi intr-acolo. In Banat alarma răscoalei o deteră refugiaţii din Transilvania. în 7 noiembrie comitatul Caraş în congregaţie generală ascultă relatările nobilului refugiat Carol Bisztrai, care-i descrise prăpădul, informîndu-1 că mai sînt şi alţi refugiaţi, în Făget. Comitatul trimise numaidecît acolo pe judele Emeric Legrâdi cu juratul Gaspâr Balog să culeagă de la ei informaţii mai precise. Cum a început şi conscrierea poporului ordonată, temîndu-se ca nu cumva „naţia noastră valahă şi altcum gata la orice răzvrătire şi omoruri să se folosească de prilejul acestei conscrieri, şi avînd exemplul şi poate şi instigaţii din partea celor ce trec din Transilvania în comitatul nostru, să ameninţe siguranţa politică, şi ca nu cumva acea naţie să se dedea la faptele ce se petrec în Transilvania, în urma acestor împrejurări triste trebuie să ia cele mai întinse măsuri44. Cere Comisiei regale instrucţiuni grabnice şi solicitarea de ajutor militar, căci dacă naţia aceasta s-ar răzvrăti şi în acest comitat, orice remediu e tîrziu, căci armata care se găseşte în cazarma din Lugoj e prea puţină, iar miliţienii proprii, neînsemnaţi ca număr şi nepregătiţi pentru asemenea cazuri, nici nu merită să fie pomeniţi91. Ascultat, într-o „Species Facti44 relatează sumar mersul răscoalei pe Mureş, omorurile. După cum se aude, în frunte e Horea, supus cameral şi cu unul în veşminte nemţeşti, înalt, cu o stea aurită, care se dă drept trimis al împăratului 92 93. Comitatul alarmează şi Consiliul Locotenenţial de „cutezanţa nemaipomenită a ţăranilor ardeleni®4, cerîndu-i concursul pentru prevenirea trecerii răscoalei şi asigurarea liniştii publice în comitat. Trimişii comitatului pentru informaţii au întîlnit mai mulţi nobili refugiaţi sporind mult veştile triste. Drept măsuri comitatul a trimis din magistraţii săi asistaţi de miliţia comitatului în nouă puncte de pe graniţă, pe alţii în alte puncte din interior să supravegheze necontenit poporul. Comitatul se vede silit să oprească şi conscripţia care trebuia să înceapă în 9 a acestei luni, ca nu cumva din cauza ei „naţiunea valahă să-şi facă vreo închipuire şi în felul acesta să provoace dezordini44. Roagă Consiliul să informeze şi pe împărat, ca prin trimiterea puterii armate să se „pună frîu cutezanţei şi sălbătăciei adepţilor lui Horea44 93, cu cele ce pune la curent iarăşi şi Comisia regească 94. Comisarul regesc din Banat, contele Anton Jankovich, la 9 noiembrie adresîndu-se din Timişoara viceeomitelui comitatului Caraş, îi comunică evenimentele din Transilvania şi măsurile luate. Să ia şi el măsurile necesare. Să pună străji de-a lungul Mureşului, care, mai ales pe la trecători, ziua-noaptea să observe pe orice venit, să-l cerceteze, pe 0! I. Boroş, Rapoartele vechiului judeţ Caraş şi alte informaţii despre revoluţia lui Horea, în „Analele Banatului IV, ian.-mart. 1951, p. 90—91. 92 Cane. aul. T*rans., 13294/784. 93 I. Boroş, op. cit., p. 91—92. 94 Ibidem, p. 92—93. 470 RASGOALA LUI HOREA suspecţi, şă-4 reţină şi sub pază sigură să-i trimită în : închisorile comitatului. Să dea dispoziţii şi clerului neunit, să ţină poporul în pace. Să trimită oameni de încredere care să aducă informaţii exacte despre acest rău, despre numărul răsculaţilor, încotro au de gînd să se îndrepte, de unde îşi iau hrana, ce macină, unde e focarul principal al acţiunii lor 9r\ în aceeaşi zi şi în acelaşi sens se adresează şi episcopului neunit de Vîr-şeţ. Să-şi instruiască preoţii, mai ales pe cei din vecinătatea Transilvaniei, să ţină în pace poporul, să-l îndemne să ţină străji ziua-noaptea 95 96. în aceeaşi zi de 9 pune la curent cu cele aflate şi Cancelaria aulică. A pus în gardă armata, pe generalul Koppenzoller, autorităţile civile. A apelat şi la episcopul ortodox de Vîrşeţ să pună în mişcare preoţi-mea pentru a ţine în pace credincioşii97. La 9 noiembrie se răspîndise teama că răsculaţii au intrat în Radna, că au dat foc satului Odvoş doar la vreo oră depărtare de Radna. O ceată de răsculaţi a sosit pînă la Şoimoş. în Radna şi în Lipova se tra-seră clopotele şi locuitorii de teama răsculaţilor au fugit încotro au putut98 99 100. în 10 noiembrie comisarul se adresează din nou comitatului Caraş. Generalul Koppenzoller a dispus ca un căpitan de călăreţi (equitum ma-gister) al legiunii (regimentului) de Wurttemberg să plece cu oamenii săi din cazarma din Lugoj spre Transilvania, să cerceteze drumul. Comitatul să dea şi el oameni înarmaţi cît mai mulţi, să împiedice trecerea Mureşului spre Banat". Vicecomitele Ignatiu Madarâsz, în răspunsul său din aceeaşi zi la dispoziţiile din ziua precedentă, pentru securitatea Lugojului, dimpotrivă, cere să fie aduse două cohorte din legiunea de Wurttemberg care se află încazarmate în Caransebeş. Se tem ca mai ales oficialităţile (magisţratuales) şi ungurii să nu fie nimiciţi ca în Transilvania 10°. La aceasta comisarul răspunde din nou. E îngrijorat mai ales de linia Mureşului. Azi s-au trimis — scrie el — spre Lipova două centurii, alte două au fost rînduite spre Făget şi Buceş, ca să ocupe tot cursul Mureşului 101. Andreas Szluha, răspunzînd în 10 noiembrie din Bujor (azi Trai an Vuia) comisarului, îl informează că e primejdie ca răsculaţii să treacă şi în Banat, unde spun că ţăranilor şi nemţilor nu le vor face nimic, dar pe unguri îi vor căuta pînă la unul, să-şi verse veninul asupra tuturor deopotrivă 102. Episcopul de Vîrşeţ, Vichentie Popovici, răspunde şi el la rîndul său comisarului, în 10 şi 11 noiembrie, că a dat dispoziţii preoţilor, prin protopopii Caransebeşului şi Lugojului, să ţină în linişte şi pace poporul 95 Arh. Comisiei, I, 20—23. 96 Ibiderri, I, 24—26. 97 Cane. au!. Tnans., 13204/784. 98 I. Boroş, op. cit., p, 96. 99 Arh. Comisiei, I, 43—45. 100 Ibidem, I, 57—58. 101 Ibidem, I, 63. 192 Ibidem, I, 59—62. REACŢIA NOBILIMII 471 din Banat! Se grăbeşte şi el, îndată ce va putea, spre acele-părţi. S-a adresat şi generalului Papilla să-i stea In ajutor cu ordinele sale W. Măsuri de apărare luară şi comitatele Timiş şi TorontaL La 9 noiembrie comisarul regal Jankovich raporta cancelarului măsurile luate pentru a împiedica trecerea răsculaţilor în comitat. A dat dispoziţii vice-eomitelui comitatului Caras pentru paza şi controlul trecătorilor Mureşului. A invitat pe arhimandritul de Bodrog, pe vicarul episcopiei greco-ortodoxe din Timişoara şi pe episcopul de Vîrşeţ să dea ordin preoţimii să îndemne pe credincioşi la purtare paşnică 103 104. Iată şi alte detalii. După o întâmpinare făcută Camerei monetare şi miniere de către consilierul minier Falk şi asesorul Lhotka, încă din primele zile apărură refugiaţi în Făget, în Lugoj, numărul lor crescînd apoi mereu. Printre primii a fost nobilul Carol Bisztrai. El puse la curent nobilimea cu prăpădul şi cu mărimea primejdiei. Ţărănimea română din: Transilvania s-a răsculat sub conducerea unui ţăran de rînd necunoscut, pe nume Horea, îmbrăcat nemţeşte (!) purtând drept semn o cruce şi o stea de aur şi dîndu-se drept executant al ordinelor imperiale. S-a răsculat împotriva nobililor şi dregătorilor lor. Plebea românească în furia ei a comis cumplite arderi, pustiiri, crime, cu furci de fier, cu securi şi alte instrumente ucigaşe. Nobilimea mai apropiată s-a refugiat în Deva, el şi cu alţii în Banat. El Bisztrai nu s-a putut salva decît cu fuga, părăsind căruţa şi familia pradă răsculaţilor. Ascuns într-un tufiş apropiat, de-acolo a trebuit să vadă cum au omorit şi tăiat în bucăţi pe soţia şi copilul său. (în listele celor ucişi nu figurează !) în timp ce fugea cu poştalionul prin Transilvania, au întâlnit în drum mai mulţi ţărani din Banat care mergeau la tîrgul din Dobra. Conductorul avertizîndu-i să se întoarcă, pentru. că în Transilvania totul a fost pustiit de răsculaţi, ei i-au replicat : „asta ne place, poate va da Dumnezeu să se întâmple şi la noi aşa“. Refugiaţii vorbesc de trei cete, de cîte o mie de oameni, una îndrep-tîndu-se spre Alba Iulia pentru a captura puşti, a doua spre Zlatna, a treia pustiind mai departe comitatul Hunedoarei şi Zarandului. Mai mulţi ţărani veniţi din Banat în Transilvania „şi-au exprimat dorinţa fierbinte de a' proceda în acelaşi chip şi cu ungurii din Banat “. La 9 şi 10 noiembrie au sosit noi refugiaţi în Lugoj aducînd vestea întâmplărilor de la Deva. Aci nobilii refugiaţi ieşind împotriva lor au ucis vreo cîte va sute (!) de rebeli, pe alţii i-âu înecat în Mureş, restul s-au împrăştiat. Ştiri apoi despre pustiirile din comitatul Arad. Răsculaţii foarte obraznici14 au strigat de aci peste Mureş că paza pusă la Mureş e zadarnică, după ce vor fi isprăvit treaba în Ardeal vor trece dincoace şi-i vor-omorî nu numai pe ardelenii fugiţi, ci şi pe ungurii de aci care le vor cădea în cale. S-au interesat şi: de dregătorii comitatului care locuiesc mai aproape de graniţă. Ba s-au auzit ameninţări .periculoase şi din parţea^ plebei româneşti: de aici, că la izbucnirea vreunei răscoale şi aici la ju^ii, nobililor cu furcoaiele le vor scoate maţele. : o ; , 103 Ibidem, I, 74, 97—98. 104 Boroş, op. cit., p. 95—96. 472 RĂSCOALA LUI HOREA Pentru a preveni izbucnirea uşor cu putinţă a unei răscoale, au fost trimişi la graniţă dregători magistratuali cu dte cîţiva panduri şi husari, ei trebuind să raporteze zilnic starea lucrurilor. La sate s-au luat măsuri simulind sosirea în zilele următoare de armată numeroasă de cavalerie şi pedeştri, care să taie ţăranilor români dorinţa revoltei. S-au trimis zilnic ştafete la comisarul regal Jankovich în Timişoara, la Locotenenţa ungară. De la nobilii refugiaţi nu s-a putut afla altă cauză a răscoalei decît intenţia supuşilor de a se sustrage de la supunere din cauza tratamentului prea aspru din partea nobililor. La care ei mai adaugă că şi unii ofiţeri au îndemnat plebea la rebeliune. Prima şi adevărata cauză se pare e chemarea plebei la adunare, unde a fost încredinţată că împăratul e de partea ei, şi că în caz că nu s-ar mai putea înţelege cu nobilii, să-i nimicească. Nu e nici o îndoială că răscoala va fi înăbuşită şi liniştea restabilită, cu atât mai mult cu cît şi iarna bate la uşă. \-Dar (mare e teama ca în* primăvara viitoare focul potolit să nu se reaprindă sau măcar să se înmulţească cetele de jefuitori prin rebeli refugiaţi aici. Trebuie asiguraţi oricum minerii de aici şi casieriile miniere. Trebuie să se dispună astfel oficiilor miniere şi siderurgice : a) . Ele să se pună de acord cu ofiţerul comandant ca pentru asigurarea minelor şi casieriilor să rămînă atîtea trupe cîte sînt necesare şi să se asigure cu muniţie suficientă. Trupele staţionate pentru paza satelor în cazul unei noi năvăliri a răzvrătiţilor să se strîngă împreună cu cele miniere la locul obişnuit de adunare, ca unite să poată opune rezistenţă, şi ca dacă năvălesc cu adevărat să-i prindă, să-i omoare. b) . Oficiile să vegheze şi mai mult ca altădată, ca toţi suspecţii şi toţi care nu au paşapoarte adevărate, mai ales transfugii ardeleni să fie ţinuţi în arest pînă la legitimare completă. Şi dacă legitimarea lor nu e satisfăcătoare, să fie supuşi judecăţii. înţelegînd că la ardeleni sînt valabile numai paşapoartele care nu prezintă îndoieli nici la cercetarea lor amănunţită, nici la interogarea posesorului". c) . Să fie cu atenţie sporită mai ales în zilele de tîrg săptămînal, la care totdeauna se adună la un loc ţărani mai mulţi. Să fie împiedicate orice incidente periculoase, cei care le-ar agita să fie numaidecît prinşi, şi dacă sînt dinafară să fie predaţi imediat celor mai apropiaţi dregători ai comitatului, însoţiţi de actul de ascultare a lor. Ceea ce să se indice dregătorilor, paznicilor pieţelor, crîşmarilor, ordonîndu-li-se pază bună şi tăcere totală. De fapt trebuie avut în vedere ca plebea românească să nu fie întări tată ia răscoală. Pentru siguranţa minelor să se repartizeze cel puţin două companii, şi pentru fiecare mină trei tunuri, în total 18 piese, ca în caz de nevoie să se facă uz de ele 105. Baronul Orczy, scriind din Timişoara contelui Jankovich solicita asigurarea oficiilor şi casieriilor camerale106. Comisarul regal comunică iii 10 noiembrie şi cancelarului mersul răscoalei şi măsurile luate. Furia creşte mereu, a trecut şi în Ungaria. 105 Textul german dat de C. Feneşan, op. cit, p. 772—774. 106 Arh. Comisiei, I, 176—178. REACŢIA NOBILIMII 473 îi comunică dispoziţiile date comitatului Caraş şi cercului Lipovei pentru apărarea Jiniei Mureşului. S-a intervenit şi pe lingă garnizoana din Arad, cit şi pe lingă colonelul regimentului de Wiirttemberg staţio-nînd în comitatul Arad să dea două centurii la nevoie 107. Cu data de 11 îl informează pe cancelar despre dislocările militare spre locul răscoalei, a căpitanului din regimentul de Wiirttemberg cu 84 de oameni, în înţelegere cu generalii s-a dat ordin de dislocare spre Coşava şi Lipova a două centurii (companii) din garnizoana Timişoarei. Detaşamente au fost trimise la Făget, Bulei, Birchiş, Valea Mare. La Marga şi Vama au fost postate două companii de grăniceri pentru a împiedica pătrunderea răsculaţilor dinspre Haţeg. Au luat măsuri şi comitatele şi episcopul de Vîrşeţ 108. APĂRAREA ORAŞELOR Dar răscoala ţăranilor ameninţa şi oraşele. Aci se găseau marii demnitari, marii dregători ai oficiilor de stat centrale, nobilii dregători, unii din dregătorii comitatului, unii din asesorii Tablei. Era apoi multă nobilime locuitoare stabil în oraşe. Marii nobili spre iarnă se mută în casele din oraş. Dar oraşele atrăgeau cu deosebire prin bogăţiile cetăţenilor, prin ungurii spre care ţinteau implicit lozincile răscoalei. Exemplul Abrudului mai ales fu un răsunător semn de alarmă. Se simţeau şi mai mult ameninţate ca ocrotitoare ale nobilimii şi dregălo-rimii fugare. Oraşele nu puteau fi prea bucuroase de noii lor oaspeţi, care măreau primejdia, semănau panică, sporeau teama. Se produc curînd şi disensiuni, reproşuri, opoziţii la primirea nobilimii, care nu era agreată nici de orăşeni şi cu atît mai puţin acum cînd atrăgea prăpădul şi asupra lor. O rezistenţă opun mai ales oraşele săseşti, care altfel nu erau vizate de lozincile răscoalei. Primul care se simte ameninţat e Zlatna, care se găsea în centrul teatrului de luptă şi care era în primul rînd vizat. Aci era aparatul central al administraţiei montane, aci erau dregătorii urgisiţi ai domeniului care trebuiau loviţi, aci erau casieriile miniere. Prima alarmată e conducerea minieră de acolo. Baronul Gerlitzi, magistrul minier (supre-mus montium magister) în 3 noiembrie alarmează armata. Răsculaţii vreau să pătrundă spre Zlatna, să prade erariul, să-şi procure arme, pulbere. Se aşteaptă să vină asupra oraşului certo certius chiar în această noapte sau mîine 109. în 5 noiembrie judele regesc minier (regius judex montanus) Andrei losif Zelenkai, îl informează şi el pe corniţele suprem asupra stării lucrurilor. în urma măsurilor luate de dregătorii supremi ai oficiului montan, în Zlatna au fost aduşi din Alba Iulia 50 de soldaţi, din Geoagiu 130 şi 4 husari, cu 2 căpitani, 2 locotenenţi şi 1 stegar, pentru securita- ** ** Ibidem, I, 46—49. m Ibidem, I, 75—79. Şi Aurel Ţintă, Răsunetul răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan in Banat, în „Studii*, XIII (1960), nr. 4, p. 235. m Acte vieneze, Dep. 5, nr. 49. 474 RASCOAJLA lui horea tea casei: regeşti. Au fost trimişi peşte tot goruici să afle de cele ce se petrec în Zarand cu domnii pămînteşti şi cu dregătorii comitatului, despre omorurile de acolo. Au adus veşti triste — scrie el — între altele că rebelii ieri au coborît în valea Cerniţei. După cum relatează vice-judele nobililor Egyedi şi confirmă şi gornieii, o altă parte grăbeşte spre Cîmpeni, o a treia prin Ponor spre Galda să elibereze pe cei închişi acolo şi „să vorbească cu ilustritatea voastră“. O altă parte din Curechiu a pătruns în satul Poiana, care şi aceasta năzuieşte spre Galda, Ca devotat îl informează şi sfătuieşte ca pe captivii din Galda* mai ales pe cei din domeniul Zlatnei, să-i treacă numaidecît la Alba dulia, .sări dea în grija oastei de pază a cetăţii. Să ceară în ajutor de la Comandamentul militar miliţie, pedestră şi ecvelstră, suficientă spre a putea asigura liniştea publică şi bunurile erariale cu casele regeşti A1°. E mare teama — scrie judele regesc şi la 13 noiembrie. Are totuşi o siguranţă, miliţia căpitanului Richard. Arhiva e păzită ziua^noaptea de doi soldaţi daţi de căpitan. Horea capul răsculaţilor nu se ştie ce intenţii are : spre Zlatna, spre Galda, spre Aiud, spre Turda ? între timp au fost trimişi oameni credincioşi să-l descopere, domnul căpitan promiţînd celui care-1 aduce viu 100 de ducaţi, celui care-i aduce; capul 50 de galbeni. Au fost prinşi doi căpitani ai rebelilor, care sînt de dus sub escortă militară la Alba Iulia. Unul e Ilie din Ociu (Zarand) celălalt e Ion Galea, hutman sătesc, din Almaşul Mare, amîndoi cu semne distinctive de căpitani11A. Ameninţat de aproape se socotea Aiudul, sediul comitatului. Aci se găsea multă nobilime refugiată, dar se simţeau ameninţaţi şi orăşenii. Ceea ce duse curînd şi la disensiuni, incriminări între nobilime şi orăşeni, Ecoul acestora se face înainte de toate vieeeomitele Albei, Ladislau Balo. Adresîndu-se Guvernului la 8 noiembrie, îl pune la curenţ cu starea lucrurilor, acuzînd de recalcitranţă orăşenimea. Judele nobililor Zilahi, scriind în 10 noiembrie din Aiud, se arată, dimpotrivă, contrariat de inactivitatea nobilimii. Şi în Aiud. s-au luat — spune el — bunişoare dispoziţii, atît din partea colonelului Helle-brandt, cît şi din a oraşului şi colegiului. Şi aici totul se mişcă, numai nobilimea tremură. Ar fi bine să se poarte şi ea mai bărbăteşte, căci şi numai aceasta ar insufla teroare. Ar trebui şă aibă cineva curajul sa înceapă a strînge nobilimea, cu atît mai mult cu cît şi miliţia a plecat împotriva rebelilor. Sînt comandate din regimentul Kalnoki .două companii de husari, din Cluj 200 de grăniceri pedeştri, din Bagiu 150* mîine dimineaţă iarăşi mai vin; aude că pe sate se ştrîng provizii pentru oaste. Întîmplările din Zarand, uciderea juzilor, nobililor, gornicilor s-au făcut fiind . acolo. Salis, lui i se atribuie pornirea. Aici colegiul, oraşul* miliţia patrulează ziua-noaptea neîncetat, pînă sus la Cacova, numai nobilimea stă .cu. mîiniie încrucişate, cînd doar se spune că. răsculaţii umblă beţi încontinuu, abia şe tîrăsc prin noroi.. Au puşti, dar cei mai mulţi sînt cu îmblăcii, cu furci de fier, securi, bîte, coase, sînt o mul- • uo Xrh.’ Istorică, Miscellanea. 111 Tezaurariat, "1784, nr. 1280. 475 REACŢIA NOBILIMII ţime aproape cu totul inertă, fără trup, fără mâini, fără picioare, cîte unul desculţ (!), altul fără tundră. In cîteva rînduri au fost spionaţi; şi acum e acolo Sigismund Vâradi din Lopadea. Acesta e mai inimos decît «alţii. Căci juzii nobililor şi ei, în loc să fie atenţi la orice mişcare a »răsculaţilor, e mai bun cel care poate fugi mai repede în cetatea Albei lulii. Pe corespondentul său, un jude al nobililor şi el, îl îndeamnă ca lucrurile mai de temut să şi le trimită în Mediaş şi să se îngrijească şi de el. Dar ar fi bine să mai ia şi un pic de inimă 112. Nici Alba Iulia nu se socotea scutită. Trebuia oprită intrarea în cetate a mulţimii care venea să ceară arme şi înrolarea la oaste. Mulţime care aici îşi căuta eliberarea. Şi, fireşte, putea primejdui oraşul. Se ştia că de la început s-a întărit paza în cetate, s-au închis porţile, s-au tras podurile şi s-au aşezat tunuri pe ziduri, că cu foc de tun ar fi speriat pe ţăranii care se apropiau. O cronică în versuri, scrisă în Alba Iulia, descrie ulterior în termeni patetici teama care stăpînea oraşul şi echiparea cetăţii pentru apărare : „Tremurînd şi moartă pe jumătate aştepta Alba Iulia sosirea răsculaţilor. Noaptea fiecare se odihnea ^ tremurînd, ca pe un osîndit îl chinuiau visurile. Se sfîrşea o teamă, se ridica alta... Dimineaţa cînd se iveau zorile, primii! gînd al fiecăruia era să vadă, să ştie unde se găseau tîlharii“... Mai mult de o săptămînă s-a luptat cu amarul său, — n-a avut nici zi nici noapte... Ş.a.m.d.113 Cum a fost apărată Deva, am văzut din expunerea celor petrecute acolo. Orăştia nu se arată prea ameninţată. La ordinele Guvernului din 7 şi 8 noiembrie la 10 noiembrie magistratul răspunde în termeni generali de conformare. Captivii din 7 noiembrie aduşi aci de miliţie au fost trecuţi sub pază la Deva, afară de unul reţinut de medicul (phisicus) Ladislau Bruz ca rănit de moarte. Dînd relaţii asupra mersului răscoalei în apropiere, ştie că se îndreaptă împotriva nobilimii, plebea românească a conspirat să ucidă pe toţi nobilii fără deosebire, să le stîrpească cu totul curţile şi bunurile. Va ţine la curent Guvernul cu evenimentele 114. Orăştia, am văzut, convenise cu ţăranii să nu primească pe fugari, aşa ocolind primejdia. într-o scrisoare de mai tîrziu, loan Pap se arată indignat de purtarea saşilor. Şi saşii din Orăştie şi-au arătat omenia săsească — scrie el din Alba Iulia —, n-au vrut să primească în oraş pe sărmanii unguri fugiţi acolo, pretextînd că pentru ei vor fi prădaţi şi saşii. Ba se spune şi că saşii ar fi trimis delegaţi la românii de peste Mureş cu vorba ca dacă vreau să vină asupra lor, ei vor indica pe unguri, numai saşilor să le dea pace. Saşii din Sebeş au vrut să extrădeze pe Petru Bartsai dacă nu pleacă din oraş. De aceea a şi plecati15. 112 Mike, Az Olâhokrâl, p. 23—25. V. şi scrisoarea lui Ştefan Pâpai din 17 nov. "citată mâi încolo. Arh. St. Cluj, Separate. m Cronică in 142 de strofe, datată Alba Iulia, 30 nov. 1784 şi semnată Enyedi. Mike, Az Olâhokrol, p. 40—67. Despre Alba Iulia strofele 95—400. 114 Guv. Trans. .178.4, nv. 10590l . , 115 Copii B. T6rok din Bibi. Batthyâneum, Alba. Iulia. A 476 RĂSCOALA LUI HOREA Sebeşul se simţea şi el ameninţat. încă în 5 noiembrie, oraşul, rela-tînd Guvernului despre mersul răscoalei, îi solicită asigurarea că nu va fi lipsit de ajutorul militar necesar în caz de nevoie. In 6 noiembrie răscoala bîntuia în Cioara. Ceea ce puse magistratul oraşului in necesitatea de a cere Guvernului din nou ajutor militar, căci „răscoala se apropie şi de ţinutul nostru şi poporul răsculat înaintează mereu44. La această nouă cerere a magistratului, Guvernul promite din nou ajutor militar* recomandînd în acelaşi timp populaţiei linişte şi curaj. Oraşul comunică Guvernului că a luat toate măsurile de apărare posibile, dar că armata promisă n-a sosit încă la Sebeş şi răsculaţii nu s-au liniştit, au devastat totul în Vurpăr şi Vinţ. Teama e că vor ataca acum şi oraşul, ceea ce, cunoscută fiind pornirea suburbiilor, uşor se poate întîmpla 116. Armata a şi sosit apoi. Pustiirile de la Trăscău alarmează Turda, Clujul. In Turda vestea pustiirii de la Sîngeorz a venit în ziua de Sînmartin (11 noiembrie) — scrie preotul reformat Ioan Gyongyosi. „O, ce groază, alergătură, plînsete, ţipete şi cărătură au fost în oraşul nostru, nu le pot descrie ! Aşa ceva nu s-a întîmplat poate nici într-o fugă de tătari : atunci, nepregătit de-a binelea (oraşul) şi înspăimîntat de primejdia fără de veste, desigur ca puii din faţa uliului toţi ar fi fugit, dacă Dumnezeu ar fi lăsat să cadă asupra noastră primejdia44. Altfel, Turda a fost printre primele care s-au înarmat, în două, trei zile, cu de la sine hotărîre — scrie elJ17. „Turda e în mare groază, căci 5 000 vreau să năvălească asupra ei, cere ajutor44 — scrie vicenotarul din Turda, Alexandru Szânto. A îngrozit toată ţara fioroasa izbucnire. Căci deşi în partea cea mai mare a ţării focul n-a izbucnit încă, e pe cale să izbucnească. Românii aşa curaj şi-au luat în fiecare sat, că viaţa nimănui, doar dacă nu e cu arma în mină, nu mai este în siguranţă — continuă el118. Nu întirzie nici oraşul Cluj cu măsurile de apărare. Răscoala, de la Trăscău putea să se îndrepte şi spre Cluj. Numărul răsculaţilor care intraseră în comitat nu era mare. Contagiate însă toate satele din cale, puteau să fie o ameninţare şi pentru Clujul unde-şi căutară scăparea mulţi nobili şi dregători. Samuel Pataki, scriind din Dej soţiei sale, care era în Cluj, în 12 noiembrie, găsindu-se mai departe, se arată mai încrezător, sau o încurajează. Soţia sa nu trebuie să se teamă tare de ei, Clujul e cetate, şi chiar dacă zidul e rău pe alocuri, oamenii, împreună cu cei din Hoştat, sînt mulţi şi poate fi apărat. Şi ei în Dej pot fi în destul de bună siguranţă, căci peste tot sînt rînduite străji, aproape pînă în Cluj, prin care se poate afla într-o clipită dacă răsculaţii ar intenţiona să vină într-acolo. De la Dej se poate trece numaidecît peste apă spre Chioar. Podul sau îi strică, sau îl păzesc ca să nu treacă duşmanul. Acolo e şi un escadron de călăreţi nemţi cu un sublocotenent, care are ordin ca * 447 116 I. Frăţilă, M. Andriţoiu, Scaunul săsesc Sebeş, în „Revista ArhivelorXII (1969), nr. 1, p. 165. 447 Scrisoare datată 3 febr. 1785. „Hazânk“, VII (1887), p. 112. 418 Mifce, Az Olâhokrol, p. 19. REACŢIA NOBILIMII 477 îndată să se adune, eu muniţie suficientă. La două mile este iarăşi un escadron care şi acela poate fi numaidecît acolo. Nobili şi alţi oameni în arme sînt mai mulţi de 200. în Gherla iarăşi sînt mai mulţi de 100 înarmaţi. Cu un cuvînt au toată securitatea posibilă m. In Tîrgu Mureş teama cuprinse nu numai nobilimea refugiată acolo şi orăşenimea, ci şi Tabla regească. Consternată de tot mai „formidabilele44 veşti despre această ridicare ţintind la nimicirea cu totul a nobilimii, la răsturnarea republicii Transilvaniei, s-a îngrijit înainte de toate de punerea la adăpost a arhivei sale. Şi pentru că măsurile de apărare luate de Tabla comitatului şi de magistratul oraşului nu le socoteşte suficiente, cere Guvernului să intervină la Prefectura Armelor, să lase o parte a regimentului de Savoia care trebuie să plece din oraş, în altă parte, să fie aşezat în satele din jur, să fie pentru apărare la nevoie, iar pentru pază în cetate miliţie din corpurile de Gheorgheni şi Ciuc 12°. Chiar în Sibiu porţile oraşului se păzesc cu toată vigilenţa — notează Ludovic Siess în 9 noiembrie m. Aradul îşi luă şi el măsurile de siguranţă. Din 10 noiembrie se ştie că cetăţenii s-au înarmat pentru propria apărare, străjuind cu schimbul ziua-noaptea. Ziarul „Magyar Hirmondo44 informîndu-şi cititorii despre oprirea răscoalei la Şoimoş, prin scrisoarea din Radna, din 12 noiembrie, adaugă : Totuşi trăiesc în teamă şi spaimă nespusă, aşteaptă în fiecare ceas să cadă primejdia asupra lor, nimeni nu e sigur nici măcar un ceas de viaţa sa. Cetatea Aradului e păzită cu sîrg ; se teme că dacă se întîmplă să cadă asupra lor oastea acestor răsculaţi o ocupă 522. După un raport militar ieri, în 9 noiembrie, în Radna s-au tras clopotele de alarmă, dar nu s-a întîmplat nici un atac. Ceata răsculaţilor a luat-c spre Şoimoş. Acolo au tăbărît asupra crîşmei, au băut pînă la miezul nopţii şi-apoi au spart uşile şi ferestrele, dar n-au incendiat nimic. Se vede nu au arme sau poate au puţine căci toată noaptea nu s-au auzit împuşcături. Poate în noaptea aceasta vor năvăli şi asupra Radnei. Dar aici toţi stau gata, înarmaţi, judele nobililor Deseo a patrulat toată noaptea prin împrejurimi* 120 * 122 123. Tîrgoveţii din Lipova veghează şi ei de-acum înarmaţi, prevăzuţi cu mortiere (mortariis provisi), au ridicat prăjini cu snopi de fîn şi de paie în locuri mai înalte, la care în caz de pericol iminent să le dea foc, ca prin semnul lor şi prin detunăturile tunurilor să fie chemate în ajutor şi satele vecine. Satelor germane din vecinătatea Lipovei li s-a dat poruncă să ţină ziua, noaptea străji înzestrate cu arme şi cu de toate, ca dacă se dă semn prin aprinderea prăjinilor sau detunătura tunurilor, să alerge în ajutor spre locul primejdiei — scrie la 10 noiembrie comisarul regal Jankovich cancelarului124. m Arh. Istorică, Miscellanea. 120 Guv. Trans. 1784. m „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 3—6. 122 „Magyar Hirmondo*, 1784, p. 753—755. 12# Căpitanul de cavalerie Fr. Rari Doboş koszy către Administraţia camerală din Timişoara. Copie în Arh. Comisiei, î, 69—72. 124 Arti. Comisiei, I* 46-^-49. 473 R ASCOALA; LUI HOREA In Timişoara încă erau cuprinşi de frică cu toţii să nu fie atacaţi de rebeli* care aveau multe locuri ascunse în munţii de la Lugoj şi Caransebeş. Se luară toate măsurile putincioase împotriva lor, ca să nu poată găsi atîtea ocaziuni de a se ascunde şi a se întreţine 125. GUVERNUL ŞI COMANDAMENTUL GENERAL Răscoala în avîntul ei profita, evident, de aceste dezacorduri dintre organele administrative şi unităţile militare, dintre nobilime, armată şi oraşe. Nobilimea nu numai de ţărani era urgisită, nu era agreată nici de armată, nici de orăşeni. Atitudinea armatei paraliza rezistenţa, reducea la neputinţă nobilimea. Ceea ce întărea pe ţărani în credinţa că acţiunea lor e într-adevăr din porunca împăratului. Armata e doar a împăratului, şi dacă răscoala lor nu ar fi din porunca lui, armata i-ar lovi numaidecît. Dar neputinţa se propaga în jos chiar de la organele centrale. Surprins de amploarea răscoalei, primul gînd al Guvernului e, fireşte, intervenţia armatei. Dar tocmai aici întîmpină o rezistenţă neaşteptată, între guvernator, baronul Samuel Brukenthal şi comandantul general baronul Preise exista şi o rivalitate pentru puterea în stat, şi în consecinţă şi o animozitate personală. Exista o rivalitate în genere intre puterea civilă şi cea militară pentru sferele de autoritate. Armata, mai obiectivă, mai sensibilă la problematica iobăgimii, în genere nu manifestă simpatii pentru cauza nobilimii. Nu e bucuroasă să facă sacrificii pentru salvarea ei şi a bunurilor sale. E animată mai curînd de ostilitate, ascunde în sinea ei şi o satisfacţie pentru lovitura care i se dă. Dar atitudinea generalului nu venea numai din asemenea resentimente. Evenimentul era prea grav ca să fie tratat numai sub semnul unor asemenea disensiuni. Era o gravă problemă de stat, şi deci trebuia tratată ca atare. Răscoala o făceau ţăranii, faţă de soarta cărora împăratul arăta deosebit interes. O făceau împotriva nobilimii, faţă de care împăratul nu arăta deloc simpatie, era el însuşi în luptă cu ea. O făceau împotriva sistemului feudal, pentru reformarea căruia împăratul însuşi lupta. Răscoala nici armata nu o socotea fără motiv, cunoştea asupririle care i-au dat naştere, era contrariată şi ea de gravitatea servituţii, cu deosebire a servituţii românilor, şi în primul rînd — am văzut — generalul comandant însuşi. Iar acum vedea că ţăranii cereau în locul puterii domneşti militarizarea. Armata nu renunţase la extinderea militarizării decît temporar, din nevoi de circumstanţă, păstrînd în rezervă gîndul de a relua acţiunea. Răscoala nu se făcea împotriva regimului austriac, se desfăşura doar tocmai în numele împăratului. Intervenind armata, trebuia să lovească masa contribuabilă, cea mai utilă în stat, şi generalul nu ştia care va fi reacţia împăratului faţă de o astfel de acţiune. Chiar ..dacă*împăratul ar. fi dorit în ,şine# ;lui o; intervenţie energică, ar fi căutat 125 Umstăndlicher Bericht, în Tesaur de Mon. Ist., .XII, p. 348-^349,. REACŢIA NOBILIMII 479' vinovăţii pentru ea, nu putea să piardă încrederea şi simpatia ţărănimii. Generalul se găsea în faţa unei adevărate dileme; Şi într-un fel şi în altul trebuia să iese vinovat. „în orice caz eu sînt pierdut — ar fi zis baronul Preiss de ia prima ştire despre răscoala ţăranilor — dacă voi proceda cu severitate în contra răsculaţilor împăratul mă va inculpa că i-am împuşcat supuşii, dacă n-o fac, se întîmplă un rău şi mai mare, şi atunci tot eu sînt de vină“ 126. Socoti mai înţelept să nu intervină direct fără ordinul împăratului sau al Consiliului său de Război. Adoptă pînă atunci tactica temporizării, a mişcărilor doar demonstrative sau de intimidare a ţăranilor. Generalul, vădit deliberat tergiversează, dă ordine de mişcare a trupelor, dar cu rezerva de a se abţine de la violenţă, invocă dificultăţi pentru mişcările mai mari de trupe, cere precizări de obiective, de mijloace de transport şi aprovizionare: Ceea ce în loc să descurajeze încurajează şi răscoala ţărănimii, şi înarmarea nobilimii, condamnate apoi deopotrivă de împărat. Continuă astfel rivalitatea, disensiunile dintre guvernator şi gene^ rai, divergenţa de opinii, disparitatea de măsuri. Guvernator şi general iau în genere măsuri separat, sub semn de egalitate nu de subordonare. Caută separat comunicarea cu împăratul, unul prin Cancelaria aulică, celălalt prin Consiliul de Război. Se pierde astfel mult timp prin corespondenţă între guvernator şi comandant, deşi amîndoi funcţionau unul într-o parte celălalt în partea opusă a pieţii Sibiului, în loc să ia măsuri în comun. Puteau arunca astfel ulterior vina unul asupra celuilalt. Nu e vorba fireşte, numai de o animozitate personală. Cheia e regimul însuşi, care operează prin cele două puteri direct, fără să le subordoneze una alteia, cultivînd conştient: disparitatea, suspiciunea reci-* procă, în ciuda comunicaţiei obligatorii între ele. Pe fire deosebite, Guvern, Comandament militar, nobilime, Biserică, naţiuni, clase sociale, cultiva şi diviziunea puterilor, instrumentul clasic de dominaţie politică. Rivalitatea dintre guvernator şi general, lipsa de concordanţă dintre Guvern, Comandament militar, comitate nobiliare e formal condamnabilă, dar ea nu e numai o simplă „neputinţă* politică, e şi o „slăbiciune^ politică binevenită. Dar să lăsăm să vorbească corespondenţa. Raportul comitatului Hunedoara din 3 noiembrie sosi la Sibiu prin curier în* 4 noiembrie, pe la orele 10 înainte de amiazi. Guvernatorul comunică îndată alarmanta ştire generalului Preiss, cerîndu-i să trimită la faţa locului armata necesară pentru restabilirea liniştii publice şi a siguranţei, şi mai ales pentru a împiedica circulaţia instigatorilor să rînduiască la Zlatna şi în preajma Mureşului miliţie ecvestră în număr suficient^7. în aceeaşi zi de 4 noiembrie Guvernul ca primă măsură pune în vedere Tezaurariatului paza minelor, a prafului de puşcă. Tezaurariatul să ceară şi el de la Prefectura Armelor 100 de soldaţi pentru domeniul Zlatnei, 50 de pedeştri pentru minele din Băiţa 128. 126 Szilâgyi, p. 92, Denşuşianu, p. 243. ;-.v';m*.Sziiagyi,* p. 90. *'• '• 128 Acte vieneze, I, mvr36.'i; ’ : * •••■ 480 RĂSCOALA LUI HOREA In consecinţă Comandamentul încă în aceeaşi zi de 4 noiembrie scrise un ordin vicecolonelului Karp. Să meargă fără întîrziere la Deva unde a fost comandat şi maiorul Stojanieh. Să procedeze în înţelegere cu corniţele suprem şi cu comisarul gubernial. Să concentreze toate trupele şi toţi grănicerii mobilizabili. Dar să fie cu grijă ca nici ţinutul Haţegului să nu rămînă fără acoperire militară. Să comande la sine pe husarii staţionînd în Dobra şi Jeledinţi şi compania de pedeştri din Cugir. Lui Stojanieh i s-a ordonat de asemeni să meargă la Deva, cu misiunea să împiedice comunicarea între ei a locuitorilor de pe un mal şi celălalt al Mureşuiui, să studieze trecătorile peste apă, ca să poată apare fără întîrziere acolo unde va fi nevoie. Dar i se ordonă cu cea mai mare severitate ca faţă de iobagi să fie cu bunătate şi blîndeţă, să se abţină de la orice act de violenţă şi să raporteze, prin ştafetă, orice fapt mai important Comandamentului. Cu aceeaşi dată de 4 noiembrie s-a dat ordin şi comandantului regimentului de husari Leopold de Toscana să trimită imediat la Deva o jumătate de divizion, iar cealaltă jumătate să stea gata. Dar ordinul acesta, după dispoziţia generalului Preiss n-a fost expediat decît în 7 noiembrie la orele 7 dimineaţa129. Comandamentul general răspunse în aceeaşi zi de 4 noiembrie şi Guvernului. înainte de orice găsi prilejul să-i reproşeze că nu a onorat cu nici un răspuns întîmpinareia sa din 15 octombrie. Guvernul ceruse în 29 şi 30 septembrie trupe de infanterie şi de cavalerie pentru liniştirea mişcărilor îngrijorătoare ale supuşilor din comitatul Hunedoarei, iscate pe urma conscripţiei militare. La ceea ce Comandamentul răspundea la 15 octombrie cerîndu-i să indice locurile primejduite, dregătorii comitatului însărcinaţi cu încartiruirea şi întreţinera trupelor. Aşa Comandamentul se găseşte în situaţia de a nu putea da nici o dispoziţie precisă în legătură cu întâmplările nou relatate, de-a dreptul incredibile. Comandamentul se mărgineşte la ceea ce hotărîse atunci, să ţină la dispoziţie trupele din Cluj şi AiucL, urmînd a se indica locurile în care vor trebui dislocate şi a se lua măsurile necesare pentru întreţinerea lor. Deşi comitatul n-a fost dispus să-i comunice numele comisarului (pentru încartiruire şi întreţinere), Comandamentul nu va şovăi să dea dispoziţii atît vicecolonelului Karp cît şi maiorului Stojanich, acestuia încredinţîndu-i comanda trupelor care vor fi dislocate în ziua de 5. Ei să se înţeleagă cu comisarul şi cu corniţele suprem al comitatului pentru o acţiune comună ţinînd seama de indicaţiilor lor. Aşteaptă de la Guvern rapoarte noi din partea comitatului asupra întîmplărilor. Nici din partea armatei n-a sosit nici un raport despre ele, Poate din pricina depărtării Bradului şi Crişciorului de Deva, unde staţionează două companii ale regimentului Orosz, şi de Hălmagiu unde staţionează o companie. Depărtarea trebuie să fie pricina că nici comandanţii lor, nici vicecolonelul Karp n-au fost în măsură să relateze ceva asupra celor întîmplate. m Robert Kun, Adalekok a Hora-Mzadas tortenetehez, în „A hunyadmegyei tortenelmi es regeszeti târsulat 6vkonyve“, 1887, p. 50—51. REACŢIA nobilimii 481 Comandamentul îi comunică Guvernului şi dispoziţiile date vicecolonelului Karp şi maiorului Stojanieh. Karp va pleca neîntîrziat la Deva, unde va veni şi maiorul Stojanieh şi unde se vor consulta cu Tabla comitatului, cu corniţele suprem Bornemisza şi cu comisarul trimis de Guvern acolo, decizînd împreună asupra măsurilor de luat. Toate trupele de campanie şi grănicereşti de acolo, împreună cu compania de Cugir, compania de husari grăniceri din Dobra şi Jeledinţi, o jumătate de divizion de husari din regimentul de Toscana care se va îndrepta spre Deva, să fie puse la dispoziţia maiorului ;Stojanich care să le poată utiliza la nevoie. El, vicecolonelul Karp însă e absolut necesar în Valea Haţegului pentru a urmări cu deosebită atenţie comportamentul supuşilor, raportînd cel mai mic incident prin curier la Deva. Soldaţii să fie dotaţi cu cîte 30 de cartuşe fiecare. Grănicerii să fie aşa fel dislocaţi ca să nu rămînă descoperită Valea Haţegului. Acelaşi sens îl are şi ordinul dat maiorului Stojanieh, numind fireşte, aceleaşi trupe care i se pun la dispoziţie. Faţă de supuşi însă va arăta toată bunăvoinţa şi înţelegerea şi se va feri de intervenţii severe. Toate măsurile lui să fie conduse de înţelepciune şi moderaţie. El să cunoască înainte de toate cît mai bine ţinutul şi poziţiile şi cu deosebire malurile Mureşului, mai cu seamă malul sting pe unde trecerea e mai uşoară, ca la nevoie trupele să poată trece toate fără nici o dificultate, să poată fi utilizate cît mai bine acolo unde vor fi solicitate. Prin intermediul oficialilor comitatului va lua legătura cu răsculaţii, va discuta cu ei, ţinînd cont în toate demersurile sale şi de părerile comisarilor civili. In acest sens Comandamentul se bizuie pe înţelegerea şi abilitatea sa. Cu toate că nu a fost numit încă comisarul, lucrurile nu trebuie tărăgănate, cele necesare vor fi aplicate neîntîrziat în înţelegere cu Tabla şi cu corniţele suprem 130. In aceeaşi zi adresă ordinul şi regimentului de husari Leopold de Toscana Să pună în marş spre Deva o jumătate de divizion de husari cu un ofiţer din unităţile cele mai apropiate de comitatul Hunedoarei pentru a se pune sub comanda maiorului Stojanieh 131. Guvernul răspunzînd în 5 noiembrie, atrage Comandamentului atenţia că de la 15 octombrie încoace lucrurile s-au schimbat. Locurile, numărul soldaţilor nu se pot preciza, locurile mereu se schimbă. în urma a noi rapoarte sosite din comitatele Hunedoara şi Alba şi din domeniul Ziatnei, solicită din nou Comandamentul să dea pentru reprimarea răscoalei, fără întîrziere, ajutorul militar necesar 132. Comandamentul cetăţii Alba Iulia raportează şi el în 4 noiembrie că în urma comunicatului Oficiului superior minier a trimis pe locotenentul Mesterhâzi cu 40 de oameni, căci i-a fost imposibil să adune acum mai mulţi soldaţi disponibili. ,A trimis şi pe căpitanul baron Halegg să afle exact stările de fapt133. 130 Acte vieneze, I, nr. I. m Ibidem, nr. 2. m Ibidem, nr. 39. 133 Ibidem, nr. 28. 31 — C. 320 482 RASCOALA LUI HOREA Vicecolonelul Karp îşi face raportul din Deva în acelaşi timp, la 4 noiembrie. Azi dimineaţă înspre ziuă a primit de la comitat trista ştire a ridicării supuşilor în Zarand. în urma dispoziţiilor primite a şi trimis la Deva armata solicitată. De la nobilii fugiţi află că în Zarand s-au adunat vreo 4 000 de supuşi sub conducerea unui oarecare Horea, supus din Zarand (!), care ar umbla peste tot cu o cruce. A trimis atunci de grabă compania cea mai apropiată la Deva, împreună eu* 60 de husari din Dobra, iar mîine vor sosi tot acolo husarii din Jeledinţi, companiile din Haţeg şi din Cugir. Cu aceste trupe crede că va oprf pentru moment trecerea răsculaţilor peste Mureş. Drept sprijin a mai solicitat un divizion de husari secui şi două companii Gyulay din Cluj. Dacă numărul răsculaţilor e adevărat, el nu va întreprinde nimic pînă nu se va putea face concentrarea aceasta de trupe. îndată ce aceasta^ se va întîmpla, se va apropia de rebeli, căutînd să-i înduplece cu vorba la împrăştiere şi la linişte pentru a putea ocupa avantajos ţinutul' Zarandului. Ar fi adus şi divizionul din regimentul Orosz, dar căpitanul Richard a fost chemat de la Geoagiu la Zlatna pentru apărarea casieriei erariale. La Haţeg a dispus aducerea companiei de plăieşi care să reprime de la început orice mişcare în ţinut 134. Răspunzînd vicecolonelului Karp, Comandamentul general la 6 noiembrie îi aprobă întru totul măsurile luate. îi indică încă o dată ca,* rămînînd prezent în Valea Haţegului, sub pretextul unei inspecţii la companiile grănicereşti sau într-un alt mod să fie atent la tot ceea ce se petrece între supuşi, şi nu numai să raporteze totul, dar să şi ia toate măsurile pentru a preîntîmpina relele grave ce s-ar putea ivi. Cît priveşte artileria cerută, a dispus comandantului artileriei din Albai lulia să ţină deocamdată gata două tunuri cu trupa şi muniţia necesară. Pentru trimiterea lor mai este însă timp, trebuie să se mai aştepte şi alte ştiri. Să ţină seama de solicitările dregătorilor civili, în nici un caz însă şi sub grea răspundere, să nu se avînte în acţiuni violente. Şi dacă totuşi situaţia ar pretinde asemenea acţiuni, în orice caz să ceară aprobarea Comandamentului. De asemenea, cînd nu poate vorbi cu oamenii de aproape, să le strige îndrumîndu-i la linişte, arătîndu-le urmările grave care-i aşteaptă şi pe ei şi pe ai lor. în anexă îi comunică şi ordinele date comandantului cetăţii şi comandantului artileriei din Alba lulia. De acord cu trimiterea la Zlatna a unei companii din regimentul Orosz şi ordonă să se ţină gata două tunuri de cîte trei fonţi cu tunarii' şi muniţia necesară 135. în 5 noiembrie Guvernul se adresa şi comitatelor Alba şi Hunedoara. Speră ca plebea „care izbucnise în răscoală deschisă şi în cele mai atroce violenţe44 să se fi liniştit deplin. Guvernul s-a hotărît să trimită un comisar cu depline puteri. E vorba de Mihail Brukenthal. Prefecturii Armelor (Comandamentului general) i-a cerut să dispună miliţiei, atit din cea regulată cît şi din cea de graniţă, ofiţerii să fie instruiţi să procedeze în înţelegere cu comisarul şi cu corniţele suprem.. Guvernul a mai găsit necesar să însărcineze şi pe episcopii uniţilor şt 134 Ibidem, I, nr. 27. 135 Ibidem, I, nr. 26. REACŢIA NOBILIMII 48$ reuniţilor ca prin preoţii lor să readucă plebea aţîţată ia mai bune gînduri, la linişte şi la ascultarea datorată mai marilor săi 136. Comitelui suprem, baronului Simion Kemeny, îi cerea măsuri de ■preîntâmpinare a lăţirii răscoalei în înţelegere cu armata, iar el să rămână pe loc, să cerceteze şi să comunice cauzele ei137. Să trimită printre ţăranii răzvrătiţi un spion de încredere, promiţîndu-i o recompensă şi instruindu-1 să se amestece printre ei chip că vrea să li se asocieze, să încerce să afle ce motive i-a îndemnat la ceea ce fac, de ce forţe dispun, pînă unde au de gînd să meargă şi la ce folos se gîndesc din toate acestea 138. La 6 noiembrie Comandamentul general comunică din nou Guvernului măsurile militare luate. Nu fără a reproşa solicitarea prea mare a trupelor din partea comitatului. Trei companii din regimentul Orosz aproape jumătate s-au îmbolnăvit de marşurile multe încoace şi încolo solicitate de Tablă. înşiră iarăşi trupele comandate la faţa locului. Pe lîngă patru companii din regimentul I românesc de graniţă şi husarii din Dobra şi Jeledinţi şi un divizion de husari grăniceri secui din scaunul Arieşului, două companii din regimentul Gyulay, pe care le urmează alte două din acelaşi regiment mărşăluind dinspre Cluj, jumătatea de divizion din regimentul de Toscana. Trupe care toate parte au sotsit parte vcr sosi în curînd. Batalionul de grenadieri Krestinszky va porni şi el mîine spre Orăştie spre a fi folosit în caz de nevoie la Deva, Haţeg, Hunedoara. Toate aceste trupe au fost îndrumate la vicecolonelul Karp şi maiorul Stojanich, cu aceleaşi indicaţii de a colabora cu autorităţile civile şi de a se abţine de la orice act de violenţă. Guvernul poate vedea ce s-a putut dispune în grabă. Să se îngrijească însă de încarti-ruirea şi aprovizionarea trupelor, de bunăstarea drumurilor şi podurilor. Generalul comandant mărturiseşte că armata singură nu e în stare să restabilească liniştea, Guvernul să dea şi el un sprijin substanţial, trimi-ţînd comisari şi preoţi iscusiţi care să-i facă pe supuşi să înţeleagă că prin purtarea lor se nenorocesc pe ei şi pe ai lor, să-i îndemne să renunţe la excesele lor, să-i întrebe deschis de ce le-au făcut şi le mai fac, cine i-a îndemnat la asemenea fapte, şi dacă ei vor recunoaşte de bunăvoie, Guvernul să nu întîrzie a le veni în ajutor şi a le face dreptate 13°. în aceeaşi zi de 6 noiembrie Guvernul insistă din nou pentru putere militară 140. Iar la 7 noiembrie răspunde că pentru aprovizionarea trupelor a numit comisar provincial pe Sigismund Zejk, care va opera în înţelegere cu vicecolonelul Karp şi maiorul Stojanich, iar pentru liniştirea poporului a cerut şi ajutorul episcopului Nichitici141. Ordinul din aceeaşi zi i3o Arh. Comisiei, V, 292—293. 137 Acte vieneze, I, nr. 33—34. m Guv. Trans., 10487/784. 139 Copie Arh. Istorică. Rezumat larg Densuşianu, p. 244—245 Acte vieneze I, nr. 32. 140 Acte vieneze, nr. 40. 141 Ibidem, nr. 40, Caietele, XIX, f. 24. -61 484 RĂSCOALA LUI HOREA se adresează de fapt la doi comisari, lui Sigismud Zejk şi Alexiu Gyulai m. Chemarea către episcop cu aceeaşi dată îi pune în vedere că răscoala românilor pe care i-a semnalat-o la 5 noiembrie zi de zi creşte. El alături de comisarul gubernial să pornească la drum şi în înţelegere cu vicecolonelul Karp şi maiorul Stojanich să străduiască la liniştirea plebei. Şi pînă va primi instrucţiuni în acest sens, el să-şi trimită preoţii mai de încredere să caute să liniştească sufletele 143. In aceeaşi zi de 7 noiembrie mustră pe baronul Bornemisza pentru părăsirea postului său. Ii porunceşte să se întoarcă numaidecît la cercul său şi în înţelegere cu vicecolonelul Karp să caute ca răul să nu se întindă şi dincoace de Mureş, iar în părţile de dincolo de Mureş să fie înăbuşit144. în convenirea cu generalul comandant în vederea măsurilor de luaty se avansează întrebarea ca, dată fiind mărimea primejdiei, n-ar fi cazul să cheme în sprijinul unităţilor din ţară regimente şi din Ungaria ? Comandantul răspunse că nu e cazul. Răspunse negativ şi la întrebarea dacă nu ar fi cazul unei abateri cel puţin de la oprirea armatei de a întreprinde o acţiune şi de a recurge la forţă dacă s-ar vedea că răsculaţii devin mai cutezători şi mai îndîrjiţi şi nu ar putea fi împrăştiaţi în nici un alt mod ? El trebuie să răspundă şi să garanteze pentru ordinele sale. Guvernul rămase astfel şi pe mai departe la măsurile proprii. în ciuda încercărilor de persuasiune şi distribuţiilor de trupe, răs-** coala nu dă deloc semne de liniştire. Dimpotrivă, inacţiunea armatei o încurajează. Ea creşte mereu în proporţii, e în plin avînt. In 6 noiembrie ţăranii invadau Abrudul şi atacau Deva ! Vicecolonelul Karp, din imediata apropiere de teatrul răscoalei, in 6 raporta din Orăştie că răsculaţii din Zarand înaintează tot mai mult pe partea de dincolo a Mureşului şi, după ce au ars curţile din Rapolt, Bobîlna şi Geoagiu, au ajuns pînă la Binţinţi. El îi petrece pe ceastălaltă parte a Mureşului, dar din cauza drumurilor rele şi a cotiturilor Mureşului nu poate să le taie calea, să treacă Mureşul şi să-i atace, după ce nu mai merită tratament moderat. Planul lui pînă în acest moment e să pătrundă în cuiburile lor, să împiedice înaintarea lor mai departe şi să-i urmărească pe Mureş pentru a-i reţine de la viitoare dezordini145. De fapt n-a îngăduit decît intervenţia de la Binţinţi. Tot în ziua de 6 maiorul Stojanich raporta şi el tot din Orăştie întîmplarea de la Binţinţi m. Comandamentul în răspunsul său îşi exprimă mulţumirea pentru conduita maiorului şi a trupei. Cum ceata nechibzuită a răsculaţilor a deschis ostilităţile, a procedat foarte just pedepsindu-i pe loc pentru fărădelegile lor. în toate împrejurările de acest gen, de cîte ori armata se va ciocni cu asemenea cete, fie mari sau mici, să le strige mai întîi )----------------- 142 Caietele, XIX, f. 28. 143 Ibidem, 1 24—26. 144 Ibidem, f. 26—27. 145 Acte vieneze, I, nr. 54. m Robert Kun, op. cit., p. 52. REACŢIA NOBILIMII 485 ce oameni sînt şi ce intenţii au, ca să nu devină nişte nefericiţi să se liniştească* In caz contrar, dovedindu-se duşmani ai statului şi criminali înrăiţi, care nu merită nici o bunăvoinţă, să fie trataţi ca atare 147. In acelaşi sens se adresează şi vicecolonelul Karp. Ca misiune îi mai dă asigurarea comunicaţiilor între Deva, Sibiu şi Alba Iulia, şi să facă totul pentru apărarea castelului Hunedoarei, trimiţînd soldaţii disponibili de la Haţeg 148. Ceea ce comunică şi Tezaurariatului m. Din nord pune în marş, două divizioane ale regimentului Gyulay cu maiorul Doleinengo, unul încartiruit chiar în Bistriţa, celălalt în Şieul Mic şi satele din jur spre Mediaş şi satele de acolo, de unde au fost dislocate desigur alte unităţi spre teatrul răscoalei. Ceea ce comunică şi Guvernul spre a lua măsurile necesare de încartiruire şi aprovizionare, adăugind că a pus în marş spre Sibiu şi o companie de husari din regimentul secuiesc de graniţă de la Făgăraş, care să fie încartiruită pentru orice eventualitate la Turnişor 150. Vicecolonelul Karp în timp ce ţăranii prădau pe dreapta Mureşului, îi flanca mărşăluind cu trupa sa pe stînga lui. După intervenţia de la Binţinţi, întors la Orăştie, de unde raportează la 7 noiembrie, se va îndrepta spre valea Streiului, spre valea Haţegului şi spre Hunedoara, iar maiorul Stojanich spre Deva. Răscoala poporului a devenit generală, îi e teamă că în cîteva zile toate curţile nobiliare din comitatul Hunedoarei vor zace în cenuşă. Situaţia e jalnică, nu se găseşte nicăieri nici un dregător comitatens, nici pîine, nici nutreţ. Şi chiar dacă s-ar găsi la Deva, nici un drum nu e sigur. De la cei prinşi a aflat că s-au ridicat din pricina apăsărilor nobilimii, pe care vreau să le răzbune. Cei din satele în care nu se găsesc curţi nobiliare se duc în care se găsesc, pradă, incendiază împreună cu cei de acolo. Nici o forţă nu-i poate împiedica. Dacă se apropie armata să salveze ce se poate, focul şi jaful continuă în spatele ei sau alături de ea. El e hotărît să acţioneze spre Deva, Hunedoara şi Haţeg prin detaşamente mici, căci obişnuit numai puţini supuşi atacă un sat. Compania de la Haţeg a fost trimisă în ţinutul dintre Peştişul de Jos şi Băcia. Ea a atacat pe răzvrătiţi, care au fugit de îndată, dar au reaprins focul în alte părţi. In expediţia sa el a capturat 60 pe care-i ţine sub pază. Dar nici cu aceştia nu ştie ce să facă, oraşul ameninţat şi el cu foc nu vrea să-i ţină. li va duce la Deva maiorului Stojanich 151. Răspunzînd la raportul din 7 noiembrie al viceeolonelului Karp, Comandamentul regretă că a trebuit să se recurgă la acte de violenţă. Laudă însă trupa pentru comportamentul său, exprimîndu-i mulţumirile sale. Ar fi fost de dorit ca vicecolonelul să înainteze pe malul sting al Mureşului pînă la Vinţ şi Alba Iulia. Dar cum împrejurările au făcut necesară îndepărtarea spre Hunedoara şi spre Valea Haţegului, lasă în seama dânsului măsurile de luat acolo. Să fie cu grijă ca nu cumva j---------------- 447 Acte vieneze, I, nr. 52. m lbidem. 449 lbidem. 150 lbidem. m lbidem, nr. 59. 486 RĂSCOALA LUI HOREA vreo ceată mai mare strîmtorată şi nevăzînd altă scăpare să străbată cordonul treeînd spre Ţara Românească. Îndată însă ce se va restabili acolo siguranţa să se îndrepte cu trupa sa acolo unde va fi nevoie. Să acorde tot sprijinul consilierului gubernial Mihail Brukenthal, care vine să încerce cu mijloace paşnice restabilirea liniştii. La Deva să fie armată suficientă pentru a o feri de orice invadare. Dar îndată ce nu va mai fi nevoie acolo, să plece şi aceasta unde va cere-o siguranţa 152. Comandamentul general continuă totuşi aceeaşi tactică, mişcări de trupe pentru descurajarea mişcării, expectativă, temporizare, neintervenţie violentă. La 6 noiembrie generalul baron Pfefferkorn aşteaptă de la Comandament ordin pentru întărirea trupelor ieşite pe teren 153. La 7 noiembrie Comandamentul îndrumă pe generalul Pfefferkorn să treacă neîntârziat la Sebeş, unde cu dregătorii civili să se înţeleagă asupra dislocării celor două divizioane din regimentul de Toscana. Dar mai ales să fie foarte atent la linia Mureşului şi la acţiunile şi comportamentul supuşilor de dincoace, să preîntîmpine o unire a lor cu cei de dincolo. Să le observe toate mişcările, unde va fi necesar să le nări?iască intenţiile prin contraacţiuni. Iar în caz că s-ar presupune un nou atac al răsculaţilor, o trupă să meargă degrabă într-acolo, în ajutorul celeilalte, să ţină piept atacului. Pentru siguranţă să se stabilească locuri potrivite de adunare, să se instituie patrule pentru a observa mai îndeaproape, cît mai precis gîndurile şi întreprinderile locuitorilor. Totuşi să se indice trupelor de a se abţine de la orice acţiuni (violente) şi, sub cea mai grea pedeapsă, să nu tragă nici un foc de armă, decît doar în cazul cînd la toate metodele şi cuvintele de îmbunare li se {răspunde cu împotrivire sau cu atac, cînd violenţei trebuie să i se răspundă tot cu violenţă. Pe malul de dincoace al Mureşului se află vicecoloneiul Karp şi maiorul Stojanich cu trupele lor (sînt cele din ordinele de pînă acum) cărora li s-au dat instrucţiuni (iarăşi cunoscute din ordinele date). El, generalul, să ia legătura cu cei doi ofiţeri pentru a-şi coordona acţiunea. Să mai pornească în marş spre Miercurea compania din Jina a regimentului I românesc de graniţă în efectiv cît mai mare posibil, pentru a fi utilizată la nevoie. Să întreţină comunicaţiile nu numai între Deva şi Sibiu, ci şi între Sebeş şi Alba Iulia. Să ia măsuri înţelepte pentru preîntîmpinarea înaintării răsculaţilor. Comandamentul se bizuie pe înţelepciunea şi tactul său 154. în aceeaşi zi de 7 noiembrie Comandamentul comunică Guvernului că, dacă şi Guvernul e de părere, e dispus să pună în mişcare şi cele două divizioane din regimentul de Toscana încartiruite la Rupea şi Nocrich, unul fiind eşalonat între Orăştie şi Deva, din celălalt un esca-dron între Sebeş şi Orăştie, altul între Sebeş şi Miercurea, pregătite să intervină în locurile indicate de autoritatea civilă. Iar comandantului de companie îi comunică din nou distribuţia trupelor : o companie din regimentul Orosz la Zlatna, din cele patru i32 Ibidem, nr. 57. 155 Ibidem, nr. 50. 1Vl Ibidem, nr. 47. REACŢIA NOBILIMII 487 companii încartiruite la Cluj două la Deva şi două la Alba Iulia, plecînd în schimb la Cluj compania staţionînd în Cojoena, La Deva să plece un divizion de husari din regimentul Leopold de Toscana, iar spre Orăştie batalionul de grăniceri Krestinszky. In caz că mişcările vor lua proporţii, vor fi utilizate şi cele două divizioane din Rupea şi Nocrich 155. Opinia guvernatorului e ca răsculaţii din Munţi să fie împresuraţi, Comandamentul luînd măsuri să fie închişi cu ajutorul unor trupe din Banat şi din comitatele Arad şi Bihor, să-i împiedice dacă în retragere şi-ar face drum spre Ungaria 156. Oficiul superior minier propunea prinderea lui Horea prin oameni de încredere, promiţîndu-le pentru el viu 100 de ducaţi, iar pentru Cloşca 50 de ducaţi157. La 8 noiembrie maiorul Stojanich raportînd din Orăştie dă detalii asupra izbucnirii şi mersului răscoalei, mişcărilor de trupe. Dar se face şi ecoul insinuărilor nobilimii împotriva lui Ladislau Pap, fiul preotului din Săcel, din Valea Haţegului, jude al nobililor în Zarand, înainte şi notar acolo. El trebuie să fi ştiut ceva în legătură cu răscoala, căci încă înainte de izbucnirea ei şi-a adus, cu încă doi popi, toate lucrurile în Orăştie. Pe supuşi i-a învrăjbit cu domnii pămmteşti şi-apoi a fugit la Deva. Fapt ce în mod necesar duce la presupunerea că el a ştiut ceva. Un exemplu la fel e şi a vicarului din Hondol, care înainte de răscoală şi-a dus lucrurile la Sibiu, a fugit acolo, i s-a asigurat şi casă158. Insinuări, fireşte. La 8 noiembrie Guvernul relatează larg împăratului mersul răscoalei şi măsurile luate 159. Cu data de 9 noiembrie Comandamentul general face un raport amănunţit Consiliului de război asupra stării lucrurilor şi acţiunii sale de pînă acum. Comitatul Hunedoarei. încă la sfîrşitul lunii septembrie ceruse patru companii de infanterie şi un divizion de cavalerie pentru restabilirea liniştii. I s-a cerut să numească locurile unde sînt necesare şi indicarea mijloacelor de încartiruire şi întreţinere. Dar apoi a sosit la Guvern raportul liniştitor al secretarului gubernial Koszta, care spunea limpede că poporul e atît de blîncl, că nu mai poate fi nici o teamă de a fi tulburată din nou liniştea publică. Comandamentul era in aşteptarea răspunsului Guvernului indicînd locurile de încartiruire şi mijloacele de subzistenţă a trupelor, cînd, pe neaşteptate, i-a comunicat ştirea răscoalei supuşilor, crimele şi devastările săvîrşite de ei. A dat atunci imediat dispoziţii vicecolonelului Karp şi maiorului Stojanich (dispoziţiile cunoscute), indicînd şi comportamentul armatei faţă de supuşi. Le-a dat în grijă cunoaşterea îndeaproape a văii Mureşului, mai ales a malului stîng pentru a împiedica trecerea răsculaţilor şi unirea lor cu cei de pe cestălalt mal. Dar şi să tragă pe malul stîng toate luntrile sau podurile umblătoare pentru ca trupele să poată trece la ,5r> Ibidem, nr. 48. 150 Guv. Trans., 10487/784. 157 Guv. Trans., 10618/784. ) 158 Acte vieneze, I, nr. 58. 159 Cane. aul. Trans., 13478/784. 488 bAscoala lui horea nevoie apa fără greutate. Solicitat de Tezaurariat, a trimis de la Alba Iulia o companie din regimentul Orosz pentru paza domeniului minier al Zlatnei. A mai dispus trimiterea a 130 de puşti grănicereşti, care apoi, după întrebuinţare, să fie restituite. S-a sperat că măsurile luate sînt suficiente pentru liniştea tulburărilor sau că răufăcătorii vor renunţa la fărădelegile lor de teama pedepsei. Dar din rapoarte rezultă tocmai contrariul, cetele răsculaţilor cresc tot mai mult, curajul lor sporeşte mereu, fărădelegile lor iau proporţii tot mai mari, nobilii întregului comitat îşi părăsesc casele, tot avutul, se refugiază în cetăţi şi oraşe spre a-şi salva viaţa. Există teama ca răscoala să devină generală, cu urmările cele mai nefaste. Din toate părţile vin solicitările, în scris sau verbal, de ajutor urgent. în aceste condiţii Comandamentul s-a văzut obligat să ia măsurile cele mai severe. Vicecolonelului Karp i s-a trimis drept întărire un divizion din regimentul Gyulay, care iniţial a fost) trimis de la Cluj la Alba Iulia în locul companiei Orosz plecată de acolo. La Alba Iulia, în schimb, a fost adus al doilea divizion al regimentului Gyulay rămas la Cluj. Iar pentru asigurarea Clujului a fost adusă compania ce staţiona în apropierea oraşului. Pentru a menţine comunicarea între Deva şi Sibiu şi între Sebeş şi Alba Iulia generalul maior Pfeffer-korn a dispus să plece două divizioane de husari din regimentul Leopold de Toscana, unul fiind postat între Orăştie şi Deva, celălalt între Sebeş şi Miercurea. Tot spre Miercurea a plecat o companie a regimentului românesc de infanterie. Iar pentru asigurarea comunicării între Mediaş şi Orăştie a fost trimis batalionul de grenadieri Klenstinsky (!) Comanda acestor trupe a fost încredinţată generalului Pfefferkorn. Şi acestuia i s-a dat în grijă supravegherea Mureşului şi observarea mişcărilor ţăranilor. Nu numai să le observe intenţiile, dar să le şi anihileze prin contra-măsuri adecvate. Trupele să fie distribuite aşa fel ca nu numai să fie asigurate toate localităţile, dar ele să se şi poată sprijini la nevoie. Să se instituie patrule între sate. Companiilor să li se stabilească dinainte locurile de adunare pentru caz de alarmă. Pentru cazul că răscoala se întinde, în pregătire s-a dispus dislocarea din regimentele secuieşti de graniţă a cîte un batalion de patru companii, din care şi în districtul Făgăraş, datorită mulţimii satelor româneşti de acolo. în locul batalionului de grăniceri plecat din Mediaş, acolo s-au trimis două divizioane din regimentul Gyulay şi o companie din districtul Făgăraş a regimentului secuiesc. împreună cu Guvernul s-au făcut încercări de a readuce pe răsculaţi la linişte, promiţîndu-le în schimb, prin episcopii lor, indulgenţă şi iertarea pedepsei, precum şi recompense substanţiale pentru piedarea căpeteniilor răscoalei. Din partea Comandamentului în orice caz s-a dispus trupelor în repetate rînduri ca atunci cînd întîlnesc cete de răsculaţi, fără să recurgă la forţă să le strige ca ei să se gîn- dească bine să nu se nefericească nici pe ei, nici familiile lor, să re- nunţe la faptele lor pasibile de pedeapsă, altfel vor fi priviţi ca duşmani ai statului şi trataţi fără milă criminali şi incendiatori. Cît de puţin au influenţat aceste concesii un popor a cărui furie a ajuns la culme, cît de puţin se poate spera deci o înduplecare a lui prin vorbe REACŢIA nobilimii 489 bune, se poate observa din rapoarte. Răsculaţii s-au încumetat la violenţă chiar şi împotriva armatei. Va fi deci inevitabilă folosirea puterii armate, răspunderea la violenţă cu violenţă. Pierderile lor din cele două incidente nu sînt decît o pedeapsă uşoară şi binemeritată pentru împotrivirile lor faţă de armată. Cu toate că această acţiune a armatei s-a întâmplat împotriva ordinului său, al comandantului general, s-a să-vîrşit de husarii regimentului secuiesc de graniţă şi de grănicerii regimentului I românesc, deci şi de soldaţi ai aceleiaşi naţiuni. Adevărata cauză a răscoalei încă nu s-a putut afla, rapoartele sînt contradictorii. Ceea ce obligă la o mai strînsă cooperare între Guvern şi Comandament. In tot cazul nici pînă acum Comandamentul general n-a întreprins nimic fără acordul verbal sau în scris al Guvernului şi va conlucra şi pe viitor cu acesta. Pentru acoperirea minelor din Zlatna, la solicitarea Tezaurariatului s-a trimis şi căpitanul Richard cu un divizion din regimentul Orosz şi o jumătate de divizion din regimentul de Toscana, precum şi 24 husari cu un sublocotenent din regimentul secuiesc de graniţă. S-a trimis ajutor şi la Hunedoara din regimentul I românesc de graniţă, se va asigura şi oficiul minier din Abrud şi oficiul sării din Partoş. Principala temere a Comandamentului general, ea şi a Guvernului, e marele număr al supuşilor români care formează două părţi (din trei) a populaţiei întregului principat 16°. La 10 noiembrie un nou raport al vicecolonelului Karp, acum din Haţeg. De la Orăştie maiorul Stojanieh a plecat cu trupele pentru acoperirea Devei, iar el în 8 pe Strei pînă la Haţeg. Din drum a detaşat pentru Hunedoara 100 de grăniceri. Ce privelişte să vadă în flăcări curţile din Sîntandrei, Dedaci, Sîngeorz, Batiz, Sîntămăria-de-Peatră şi din celelalte sate învecinate au început să incendieze, să prade în acelaşi timp toate curţile nobiliare, începînd cu cea din Dedaci a generalului Gyulay. în 8 dimineaţa aceeaşi pustiire în valea Haţegului. Aşa ieri prea puţin i-a reuşit să salveze* Prăpădul e general şi nu a putut fi împiedicat cu nici un chip, comitatul Hunedoarei în partea de dincoace de Mureş fiind întreg cuprins de flăcări într-un răstimp de numai 13 ore. înverşunarea supuşilor împotriva nobilimii a atins maximul, pustiesc casele fără seamăn, nu cruţă nici cele mai mărunte lucruri, pînă şi tocurile de la ferestre au fost făcute ţăndări. Cel mai mare noroc a fost că n-a suflat vîntul, căci altfel totul ar fi fost cuprins de flăcări, chiar şi casele ţărăneşti, din care astfel n-a ars nici una. Ploaia neîncetată şi drumul impracticabil i-a făcut imposibilă o înaintare mai repede, dar prin împrăştierea mulţimii prădătorilor de pe Strei în sus şi de pe valea Haţegului a salvat totuşi mult fîn şi multe grîne nobiliare, dacă nu cumva au fost incendiate pe urmă* De îndată ce a ajuns în 8, pe la miezul nopţii, la Haţeg a început cu cei 26 de secui pe care-i avea cu el, cu nobilii călări care se găseau aci şi cu un detaşament de infanterie urmărirea prădătorilor, împrăştiindu-i, ucigîndu-i prin foc de arme. Ceea ce va face mai departe pe Strei în sus, pînă la Livada, de unde se va retrage la Haţeg, luînd poziţie şi aşteptînd evenimentele următoare. EL 160 160 Acte vieneze, I, nx. 6. 490 RĂSCOALA LUI HOREA însuşi e îngrijorat, gloata cerînd extrădarea nobililor (refugiaţi în Haţeg) şi ameninţând să-l atace, se teme că toţi se vor aduna şi-l vor încercui; cu cei 260 de infanterişti şi 26 de husari pe care-i are speră totuşi să-şi menţină poziţia. Problema cea mai acută pentru el e a pîinii şi furajelor, căci din sate nu poate fi scos nimica, dar se va descurca cumva. Comandamentul însă să-l aprovizioneze eu cartuşe, căci cea mai mare parte a stocului a fost întrebuinţat, iar o parte considerabilă s-a alterat în arme din cauza ploii neîncetate şi niciodată n-au fost mai multe de 30 de cartuşe de om în stocul batalionului. A trimis pe sate soli care să îndemne plebea la linişte şi să cheme la el cîie doi din fiecare sat, pe care el însuşi să-i convingă să se comporte liniştit. Chiar în acest moment au sosit la el trimişii din patru sate. Speră să-şi poată ţine poziţia, în caz contrar e hotărît să răzbată şi să se retragă la Hunedoara, atît pentru a o acoperi, cît şi pentru a lua lingă sine nobilimea refugiată acolo 161. Era prea evident că generalul nu vrea să angajeze armata într-o acţiune mal înainte de a primi ordinul Consiliului de Război sau al împăratului şi că Guvernul trebuie să se mulţumească din partea puterii militare numai cu aceste mişcări demonstrative şi cu aceste acţiuni verbale, îmbrăcate în clemenţă, care nu erau de natură de a descuraja răscoala, ci, dimpotrivă. Comandamentul general răspunzind în 10 noiembrie la nota Guvernului din 9, după multele rapoarte care-i sosesc totuşi nu vede încă primejdia unei răscoale generale. Mai ales că armata, deşi împrăştiată, pe cît posibil face totul să oprească răul. Dacă s-ar descoperi ca reală revolta generală a naţiunii române, lasă la aprecierea Guvernului măsurile care vor trebui luate. El să hotărască dacă acolo unde armata ar lipsi ce măsuri de apărare ar putea lua nobilii şi oamenii liberi pînă cînd armata va sosi. După părerea lui însă nobilii şi funcţionarii ar face mai bine dacă ar observa numai intenţiile şi acţiunile poporului, făcînd rapoarte şi armatei din care să se vadă dacă în dosul revoltei s-ar ascunde şi o răscoală generală sau dacă rebelii sînt numai o gloată adunată din mai multe sate nemulţumite 162. în această ezitare a Comandamentului, în această disparitate de atitudini, cu data de 8 noiembrie, printr-un decret, încearcă măsuri generale. Măsurile socotite de el necesare pentru a readuce şi asigura liniştea publică şi le formulează în 9 puncte : Dregătorii să rămînă la locurile lor, să observe mişcările plebei, să refere exact asupra lor. în drumurile lor să se abţină de la orice stoarcere a plebei, să strîngă armele de la ţărani, să oprească vînzările de praf de puşcă şi de plumb, să instituie străji pe sate, să cerceteze pe cei care au lipsit din sat sau pe cei care merg dintr-un sat în altul, să fie mereu în înţelegere cu dregătorii cercurilor vecine şi,: în sfîrşit, ceea ce cerea comandantul militar: să se îngrijească de bunăstarea drumurilor şi podurilor.1 ;' 101 102 101 Ibiâem, nr. 66. 102 Ibidem, nr. 61. REACŢIA NOBILIMII 491 Textul integral: 1. Dregătorii supremi ai cercurilor (comitatelor) şă rămînă în cercurile: lor, să nu cuteze nicidecum să le părăsească, sub grea răspundere. 2. Vicedregătorii şi ei să observe cît mai exact totul în cercurile şi plasele lor, să cerceteze totul cu băgare de seamă, să supravegheze atent orice faptă sau mişcare a plebei, să relateze exact dregătorilor asupra lor. 3. Vicedregătorii călătorind în cercul sau plasa lor, fie în interes privat sau public, să se abţină de la orice impunere, stoarcere sau înşelare a plebei, sub pedeapsa pierderii dregătoriei şi a restituirii îndoite. 4. Iarna care e aproape să se ia, cu blîndeţă, de la plebea ţărănească în toate comitatele de la toţi şi mai cu seamă de la supuşii suspecţi toate: armele şi să se depună la loc sigur, în oraşul sau cetatea cea mai apropiată şi să nu se extrădeze nimănui sub nici un motiv. 5. Vânzătorilor de praf de puşcă din oraşe, tîrguri sau alte locuri, să li se interzică, sub severă mustrare, să vîndă ţăranilor şi iobagilor praf de puşcă sau plumb. 6. Să se instituie şi întreţină cu grijă, cum adesea s-ia mai ordonat, în fiecare sat străji de noapte, şi nu din cei mai tineri, ci din mai vîrstnici şi mai de încredere, care să nu îngăduie nici un necunoscut să treacă, fără carte de. trecere (sine passualibus) dintr-un sat în altul, cartea să o ducă una din străji la dregătorul locului, sau dacă aci n-ar fi nici un dregător, la un posesor locuitor în sat sau la preotul satului ori la notar pentru a-l cerceta dacă e adevărat sau suspect ? Dregătorii, unde vor socoti necesar,, pot să-şi ia lîngă sine, pentru siguranţă, şi nobili şi posesori. 7. Cum în anul trecut şi în cel în curs s-au întîmplat multe tîlhării, dregătorii cercurilor să cerceteze serios în fiecare sat care din locuitori a fost dus din sat, să-i aducă în faţa lor, să afle unde şi la cine au stat, cum şi din ce au trăit ? Şi dacă n-ar putea să se justifice, să fie puşi sub pază sigură şi să nu fie lăsaţi liberi mai înainte de a se justifica. ; 8. în privinţa mişcărilor şi faptelor plebei să fie mereu în înţelegere cu dregătorii cercurilor vecine şi să ia măsurile cerute de starea lucrurilor, referind Guvernul. 9. Drumurile, podurile, în toate locurile să fie aduse în bunăstare, să se ia dispoziţii ca oriunde ar fi stricate, să se repare163. Cît de neputincioase au putut fi aceste măsuri fără acoperire armată au arătat-o evenimentele. Nu puteau fi mult mai ducătoare la scop nici instrucţiunile date comisarului gubernial nou numit, Mihail Brukenthal. Acesta cu data de 9 noiembrie, a primit şi el instrucţiuni detaliate, formulate în zece puncte. Misiunea lui era să liniştească răscoala şi să restabilească securitatea publică, fără vărsare de sînge şi cu cruţarea oamenilor simpli amăgiţi numai, să ia informaţii exacte despre numărul răsculaţilor, despre conducătorii lor şi cauzele răscoalei, despre faptele şi intenţiile lor. Drept însoţitor i s-a rînduit episcopul neunit, care prin protopopii şi preoţii 163 Copii în Arh. Comisiei, V. 299—301 ; Mike, Horavilâg, p. 87—89 şi în alte locuri. 492 RĂSCOALA' LUI HOREA săi să se străduiască a linişti poporul; ba dacă ar fi nevoie să meargă şi personal în mijlocul lui spre a-1 convinge să se întoarcă la linişte. Pentru prinderea corifeilor principali să promită premii de 20—50 de galbeni şi mai mult, iar celorlalţi, care n-au fost aţîţători să le dea speranţa că Guvernul va interveni la împăratul pentru amnistierea lor. Dacă ar fi nevoie de putere militară, el să se mărginească a semnala ofiţerului comandant unde e nevoie mai urgentă de forţă armată. Pentru siguranţa sa personală i se dau 20 de soldaţi cu un căprar. In cazuri extraordinare care cer o decizie urgentă i se lasă latitudinea de a dispune fără întîrziere orice ar fi necesar pentru liniştirea răscoalei şi spre ajutorul celor în primejdie. Textul integral al celor zece puncte : 1. Principala sa grijă va fi ca, după timp şi condiţii, să uzeze de tot ce poate duce la o grabnică liniştire a răscoalei, ca, pe cit posibil, fără vărsare de sînge şi cu cruţarea mulţimii de oameni simpli, induşi poate în eroare, să se restabilească liniştea şi securitatea publică, absolut necesare. 2. Să caute a obţine informaţii exacte şi de încredere despre compunerea acestor cete in rătăcire şi cauza fărădelegilor pe care le săivîrşesc sau despre intenţiile lor. în vederea acestora să trimită în acele locuri, promi-ţînd bună răsplată, iscoade de încredere şi de nădejde, care să se amestece printre răsculaţi ca şi cînd li s-ar alătura şi aşa să afle adevărata stare a lucrurilor şi apoi să raporteze amănunţit totul, 3. Comisarul va fi însoţit de episcopul neunit, care de comun acord cu el va chema, prin protopopii săi, prin preoţi şi alţi oameni de încredere, la linişte poporul răsculat. Mai mult, dacă nevoia o cere, dat fiind că românii au un respect deosebit pentru clerul lor, să meargă chiar personal în mijlocul lor şi să caute a-i îndupleca să se liniştească prin înfăţişare înţeleaptă a lucrurilor. 4. Dacă prin măsurile luate sau cele care urmează să fie luate s-ar linişti întrucîtva răscoala şi împrejurările ar permite gîndul la prinderea căpeteniile răscoalei, comisarul să caute a-1 traduce în faptă promiţînd celor care-i predau răsplată de 20 pînă la 50 de ducaţi sau chiar mai mulţi, iar celorlalţi supuşi care n-au fost aţîţători sau răzvrătitori să le comunice cu acest prilej speranţa unei amnistii generale, pentru care Guvernul va interveni la împăratul. 5. Aşa cum armata e îndrumată să informeze pe comisar despre ştirile şi despre incidentele ce ar putea avea loc între armată şi răsculaţi, aşa şi comisarul trebuie să comunice ştirile ce le-ar avea deţinătorului de atunci al comandei trupelor. 6. în caz de predare de răsculaţi sau de căpetenii de ale lor prinşi sau altfel aduşi, comisarul îi va examina prin autorităţile respective sau, dacă o cer împrejurările, şi cu concursul dregătorilor comitatului sau ai magistraturilor (oraşelor) pe care-i poate găsi mai repede. (Pe cei prinşi) îi va interoga individual despre toate, îi va confrunta cînd s-ar ivi eventuale contradicţii şi divergenţe în mărturiile lor, va căuta să afle adevărata stare a lucrurilor. Examinarea va fi cuprinsă în scris, iar delincvenţii, după ce ea s-a terminat şi au fost descoperite fărădelegile săvîrşite de ei, vor fi predaţi REACŢIA NOBILIMII 493 imediat forurilor judecătoreşti respective, pentru a fi supuşi procedurii penale în vigoare. 7. Dacă măsurile de avertizare din punctele precedente nu vor avea efectul scontat şi comportamentul tumultuos al plebei nu se va putea calma, şi armata deci ar urma să execute ordinele primite de la Comandamentul general, atunci comisarul gubernial nu va face altceva decît, cum s-a spus, va aduce informaţiile lui la cunoştinţa ofiţerului comandant al trupelor şi va indica, după împrejurări, unde este mai urgentă nevoie de asistenţă militară. 8. Astfel comisarul gubernial nu are motiv să se pună el în fruntea cordonului militar, mai mult, pentru acoperirea sa i se vor da 20 de oameni cu un caporal, care vor rămîne pe lingă el pentru siguranţa sa. 9. întrucît se pot ivi cazuri neprevăzute, care necesită o aplanare urgentă, comisarului i se dă deplină putere să ia imediat măsurile necesare şi care crede că duc la lichidarea răscoalei, la restabilirea siguranţei şi la ajutorarea celor în pericol. Atît în această cauză, cît şi pentru întreaga problemă, şi comitatele Hunedoara, Alba şi Sibiu, precum şi Orăştia vor fi îndrumate la el. 10. Dar nici el nu va întirzia să informeze din timp în timp, prin rapoarte amănunţite, Guvernul de tot ce s-ar putea întâmpla şi de tot ce urmează a întreprinde elm. Tot in 9 noiembrie Guvernul «comunică prin circulară comitatelor Sibiu, Alba şi Hunedoara, precum şi magistraturii oraşelor Orăştie, Sebeş şi Alba lulia numirea comisarului gubernial Mihail Brukenthal, avînd misiunea de a linişti răscoala plebei româneşti; să-i fie deci de ajutor şi cu ascultarem. Cu data de 10 noiembrie şi Comandamentul general anunţă pe vicecolonelul Karp că pentru a împăca paşnic lucrurile e trimis la Deva consilierul gubernial Mihail Brukenthal, să se străduiască a-i fi de ajutor m. In 11 noiembrie Guvernul emite două circulare, una îndreptată cu faţa spre plebea răsculată, cealaltă spre puterea civilă a întregului principat. In direcţia plebei a socotit necesar să emită o patentă, care să fie răspîndită printre ţărani. în ea — comunică Guvernul — ţăranii sînt serios admoniaţi să înceteze orice mişcare, să se întoarcă la pace şi -ascultare, plîngeri dacă au, să le înainteze după rînduială la instanţa şi la dregătorii lor, să ceară de la ei lecuire după dreptate, căci dacă vor continua tulburarea vor cădea la grele urmări. Şi cum Guvernul e informat că în unele locuri chiar juzii şi juraţii au fost autorii tulburărilor iscate, decretează ca oriunde se vor observa în viitor astfel de mişcări şi nu vor fi descoperite de juzi şi juraţi dregătorilor, juzii şi juraţii înşişi vor fi supuşi, fără cruţare, pedepsei meritate 164 165 166 167. 164 Copie în versiune germană, în Kemeny, Hora Pârhada 1784, p. 213—220, în versiune latină în Mike, Horavilâg, p. 87—89. în cea latină numai 8 puncte, 9 şi 10 lipsesc. Acte vieneze, I, nr. 60. 165 Arh. Comisiei, V, 301. Cane. aul. Trans., 14147/784. 166 Robert Kun, op. cit., p. 53. 167 Decret nr. 10500. Copie în Arh. Comisiei, V, 274; Arh. Istorică, fondul "Wesselănyi 1784 ; Arh. St. Cluj, corn. Odorhei, pachet 122, nr. 94. 494 RĂSCOALA lui horea Textul latin al patentei a fost tradus* imprimat şi răspîndit în româneşte. Ea se adresa „răzvrătitorilor Rumâni şi a celorlalţi cărora să cuvine44, cuprinzînd în genere ceea ce prezice şi decretul. Textul ei românesc, minus titulatura şi adresa e următorul : „Nu fără de grea mîhnire au înţeles Crăescul Gubernium în ce chip' unii din Neamul Rumânesc prin minciunile şi înşelăciunile a unora voitori de rău şi căpetenii a răutăţilor, ce să numesc Vătafi sau povăţuitori, fiind înşălaţi, prea grele răutăţi ar face, şi adunîndu-să la daltă, toate cele, mai vîrtos căsile Domnilor şi a Nemişilor supt acest înprilej le-ar risipi şi le-ar pustii, ca cînd lor de la cei mai mari ai săi li s-ar fi dat spre aceasta poruncă. Iară fiind că voinţa a prea înălţatului împărat nevătămată şi chiar aceasta iaste, ca fieşte care în linişte casa sa să şi-o chivernisească, şi fiind şi aceasta adevărat, pre cum că înălţatul împărat foarte cu mare greotate va suferi şi şi pe unii ca aceia, care ascultării nu să vor supune, ca pe nişte răzvrătitori şi ceia ce tulbură pacea şi liniştea cea de obşte, cu prea grea pedeapsă îi va pedepsi, pentru aceea dară acest crăesc Gubernium cu numele prea înălţatei împărăţii tuturora şi fieşte cărora voao cei ce umblaţi a răzvrăti şi a turbura liniştea de obşte supt grea pedeapsă vă porunceşte, ca voi să vă întoarceţi cu inimile voastre şi să vă trageţi la căsile voastre, şi de-ţi avea împotriva căruiva ponoslu sau plînsoare, noao crăescului gubernium să ne-o arătaţi, şi noi fieştecăruia dreptatea sa o vom sluji şi-i vom face îndestulare, şi aşa cu această ascultare şi plecarea voastră ertareâ faptelor voastre şi graţie adecă mila a prea osfinţitei împărăţii spre voi a o trage vă veţi învrednici. Iară de nu veţi face aceasta şi nu vă veţi pleca aceştii porunci, să ştiţi cu adevărat aceasta, că voi ca nişte răzvrătitori şi rebelişi necredincioşi a înălţatei împărăţii supuşi vă veţi socoti şi cu silnică şi înarmată mînă prin mulţimea cătanelor vă veţi înfrîna. S-au dat In Sîbiiu 11, zile a lui Noemvrie 1784. Sam. de Brukenthal Gub., David Szekeiy Cane., Anton Horvâth Secr.“ m. Prin patenta sa, în care a omis ameninţarea pentru juzi şi juraţi* Guvernul cere doar supunere şi linişte, dînd speranţa unei amnistii celor care se vor întoarce la pace şi promiţînd rezolvarea plîngerilor lor pe căile dinainte cunoscute de ei şi, dimpotrivă, ameninţînd cu puterea armelor militare pe cei care nu se vor supune. Nimic mai mult. Nu era greu de închipuit cu ce sentiment putea primi ţărănimea în acest moment o asemenea chemare la pace şi linişte. Circulara către întreg principatul nici ea nu mai prevede altceva deeît neostenită vigilenţă şi măsuri coercitive. Pentru a opri întinderea răscoalei şi pentru a apăra liniştea publică, Guvernul dispune ca toate oficiile publice, precum şi nobilii înşişi cu dregătorii lor, cetăţenii şi comunităţile libere să pună toată silinţa şi grija ca mişcările plebei româneşti unde ar interveni să le cerceteze cu înţelepciune, actele şi faptele * m Text imprimat românesc în Arh. Istorică, Ordonanţe imprimate şi alte exemplare. Textul latin al patentei în Arh. Comisiei, V, 297. Tradus direct acest text latin de Densuşianu, op. cit, p. 252—253. REACŢIA NOBILIMII 495’ ei cu ochi vigilenţi să le observe şi prin străji instituite ziua-noaptea, pe oamenii suspecţi de a fi emisari sau aţîţători să-i prindă. Să ia dispoziţii Oficiul montan ştie că patrula de husari în apropiere de Mogoş a rănit pe fiul lui Horea cu o lovitură de sabie la cap. Scrisoarea lui» primită ieri seară arată cît de cutezător îşi cere calul şi lucrurile. I-a răspuns căpitanul Richard 10. Se cunoaşte şi răspunsul căpitanului Richard comunicat prin Popa Ion, preotul neunit din Zlatna» datat 18 noiembrie. Cei trei socotiţi de el mineri deghizaţi, au fost husari împărăteşti de adevărat, pe care i-a trimis să patruleze, avînd ordinul lui să aresteze pe ţăranii găsiţi înarmaţi şi după împrejurări chiar să-i împuşte. Fiind şi el (fiul lui Horea> întâlnit astfel, husarii şi-au făcut numai datoria şi ceea ce au capturat le aparţine, nu se mai restituie nimic. Că Horea ar fi dus tratative cu comandantul din Alba Iulia, nu i s-a comunicat de către Comandamentul general11. Egyedi ştie că fiul lui Horea e şi acum în Şaza Lupşa la Popa Simion, iar tatăl său împreună cu Cloşca se aude că se găsesc în satele răsculate cînd ici cînd colo, că pentru prinderea lui Horea viu Camera a promis un premiu de 2 000 de florini nemţeşti, iar mort 1 000 de florini,, pentru a fiului său viu 100 de galbeni, mort 50. Ostile ţărăneşti acum le ştie bine înarmate. Cu prădarea domnilor s-au umplut de arme, la brîu au pistoale, cîte una şi două perechi, pe după umăr flinte, în mîini lănci sau topoare şi târnăcoape miniere. Ungurimea din Zlatna şi din Abrud acum nu poate fi trimisă împotriva lor, cei din Zlatna sînt fără arme, iar de la cei din Abrud răsculaţii au luat tot, arme, cai, veşminte. Mulţi oameni de mare merit acum sînt în nădragi zdrenţoşi, în cizme rele, fără haine. Munţii sînt şi acum pe toate părţile plini de oştile prădătoare, aşteaptă numai să fie comandate în, careva parte. în 10 noiembrie el cu ungurimea din Zlatna a prins din cei care fugeau din Ighiu mai întâi şapte, pe care cercetîndu-i împreună cu căpitanul Richard, au mărturisit, că ei se adună spre nimicirea neamului unguresc. Şi cu toate că el i-a prins, căpitanul i-a eliberat şi încă le-a dat înapoi şi prăzile care s-au găsit la ei. Au prins şi împreună cu gornicii şi au prins şi soldaţii vreo 50, pe care căpitanul iarăşi i-a eliberat doar cu cîte 25 de bîte ; acum rid de pe munţi că au scăpat. Mai adaugă că, după cum a aflat de la un ţigan din Cîmpeni, Horea a pus de i-au făcut patru ţepe cu vîrfuri ferecate, pe care le poartă patru oameni cu el unde umblă, publicînd că pe cine nu ascultă poruncile lui şi nu ţine cu el, în acelea îl trage. Baronul Gerlitzi, magistrul suprem minier, scriind în 16 din Zlatna, are ştiri că poporul răsculat după opt zile vrea să comită o nenorocire şi mai mare, că bătrînul Horea, care se află acum la Albac, a pus acolo 9 Text românesc (copie) şi traducere latină în Arh. St. Cluj, Oficiul superior minier, 1784, nr. 1553. Copia copiei versiunii latine în Mike, Horavilăg, p. 123—124. Textul românesc citat, publicat de I. Bratu, Ion Horea, în „Lucrări ştiinţifice11, -Seria C, Oradea, 1969, p. 342—343. 10 Raportul oficiului montan din 18 nov. — Mike, Horavilăg, p. 135. 11 Copie, ibidem, p. 127. 530 RASCOALA LrUI HOREA alţi juzi şi juraţi, sub cuvînt că acum el ar fi domnul pămîntesc. Dacă nu vor fi ocupate Mogoş, Baia de Arieş, Cîmpeni şi Abrud nil e nici o nădejde de restabilirea liniştii generale,' în ciuda publicării amnistiei12. Intr-o scrisoare din Zlătnlă încă şi la 17 noiembrie mai citim că în fruntea răscoalei se găseşte Petru (!) Horea din Cîmpeni împreună cu fiul său şi cu Ion Cloşca din Cărpiniş 13. Oficiul suprem minier din Zlatna, în raportul său din 18 noiembrie, semnat de acelaşi baron Gerlitzi, de notarul Zelenkai şi alţi trei funcţionari superiori, insistă pentru ajutor armat. Ţinutul acesta de munte, şi mai ales minele din Săcărîmb, Certej, Băiţa, Abrud şi Baia de Arieş să fie asigurate cu pedestrime suficientă şi atunci n-ar mai fi expus pericolului de a fi invadat. Altfel, atîta timp cît nu va fi siguranţă deplină, toate minele vor trebui să rămînă neputincioase, în paguba Fiscului. S-a făcut Tezaurariatului propunerea ca în vederea prinderii căpitanilor răscoalei să se pună un premiu pe capul lor şi să se publice în toaţe satele că în acel sat care va da adăpost vreunui cap de rebeli fără a-1 preda, judele şi juraţii satului vor fi traşi în ţeapă şi a zecea parte din sat va fi nimicită împreună cu toţi locuitorii ei. în acest moment âu 'primit Vestea că'" Horea batrînul a adunat în domeniul de sus ţiganii pentru făurit lănci şi alte arme de fier şi că aţîţă pe oamenii lui Crişan la o nouă şi mult mai lungă răscoală. Deci pînă cînd aceste ţinuturi nu vor fi ocupate suficient de armată şi nu vor fi prinşi capii, nu se poate spera liniştirea generală. Ei sîht expuşi mereu la groaznica invazie, căci Zlatna e tocmai punctul nodal al ţinuturilor de munte. In-stalînd suficientă armată, nici nu ar putea fi folosită mai bine ca aci*4. Provizoratul domeniului Zlatna în 19 noiembrie propunea eliberarea din închisoarea de acolo a doi deţinuţi cărora să li se promită redobîn-direa libertăţii dacă vor prinde pe Horea. Dar se vede comisarul guber-nial n-a dat propunerii prea mare importanţă, căci abia în 30 noiembrie îi răspunde, poate la o nouă solicitare, că azi a supus-o Guvernului şi îi va comunica la timpul său rezoluţia 15. Ţăranii nu uită nici problemele lor curente. La 25 octombrie domeniul de jos ceruse Oficiului minier îngăduinţa să fiarbă rachiu din prunele proprii şi din bucatele degradate. Oficiul acum însă cu data de 15 noiembrie, deci după prima fază a răscoalei, îi îngăduie, cu condiţia ca toţi* aceia care au prune strînse în acest scop să fie comunicaţi nominal provizoratului. Ei să respecte termenul fixat pentru fierbere, iar rachiul fiert fie să-l cedeze cu preţul de piaţă domeniului, fie să-l vindă în afara domeniului. Expirând termenul, dacă va mai fi găsit cumva la vreo cineva rachiu, acela să i se confişte pe lîngă pedeapsa în obicei16. Provizorul să vadă prunele şi să aprecieze cît pot da, ţinînd evidenţa 17. 12 Acte vieneze, I, 16. 13 Arh. Comisiei, I, 335—337. 14 Mike, Hâravilâg, p. 135—136. 15 Kemeny, H6ra Pârhada 1784, p. 425. 16 Of. minier, 1784, nr. 1532. 17 Ibidem. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 531 La plîngerile împotriva lui Stânetti (primus montium curator) şi a lui Prunetter pentru străjuirea de noapte şi muncile pe care le cer la casele lor, Oficiul minier acum, la 29 noiembrie, dispune ca ele să se sisteze, iar străjuirea de noapte la casierie şi topitorii să se plătească cu cîte 7 creiţari pe zi1S. Baronul Simion Kemeny relatează în 18 noiembrie din Alba Iulia generalului Pfeff erkorn în Sebeş, că soldaţii executori care aveau să strîngă lemnele pentru cetate au fost respinşi cu îndrăzneală de plebe, unul Horvâth Gyorgy a fost omorît, altul Simion Olteah luat de gît. Cerni sarul Daniel Jesentzki relatează şi el că cei din Cricău, care în semn de ascultare faţă de răschlaţi puseseră steaguri albe pînă cînd au fost aruncate de vicecomitele însuşi, l-au împiedecat în strîngerea bucatelor pentru oaste, abia s-a putut salva. Aceeaşi cutezanţă o relatează şi judele nobililor din cercul Vinţ : satele româneşti ale cercului său refuză prestarea bucatelor. Aşa, în scurt tinip armata va fi în lipsă. Tot aşa vor lipsi şi lemnele necesare cetăţii. în cinci zile nu s-au putut strînge mai mult de 24 de stînjeni în magazie. Să se dea uri ofiţer de frunte (prirdarium officialem) cu 50 de husari din regimentul de Toscana pentru acest cerc lipsit de orice miliţie Corniţele suprem al Hunedoarei, baronul Ioan Bornemisza e şi mai alarmat. Scrie Guvernului la 18 noiembrie că mulţi din răsculaţi în loc să revină la ascultare, s-au retras în munţi, se sfătuiesc de noi ridicări, în satul Bozeş, din cercul Geoagiului mai mulţi fierari fac lănci şi alte instrumente de război. Nu îndrăznesc să se întoarcă la locurile lor nici domnii pămînteşti refugiaţi, nici dregătorii. Mare parte a ţăranilor comitatului trăiesc fără lege, fără supunere, în întreg cercul Zarandului nici un dregător, nici un nobil prezent, unii au fost omorîţi, alţii între viaţă şi moarte abia au putut fugi care în Deva care în Ungaria. Armata abia e suficiehtă pentru securitatea tîrgurilor Deva, Hunedoara, Haţeg. Pentru apărarea comitatului e nevoie să ierneze aci cel puţin două regimente18 19 20. Magistratul oraşului Abrud, adresîndu-se în 21 noiembrie comisiei guberniale, se arată şi el tot mai alarmat. Insistă de la început pentru ajutor militar, în oraş să fie mereu miliţie de pază cu două tunuri, căci doar în jur sînt 20 000 de români. Groaza continuă. Românii fac mereu lănci din fierul luat de peste tot. Ei, orăşenii, se găsesc închişi de toate părţile. în zadar ar încerca să se refugieze în alte locuri mai sigure, Ia Cluj, la Alba Iulia, nu e nici un chip, sînt plini munţii, văile, pădurile din jur de duşmani, nu e drum sau cărare pe care să nu întîineşti români furioşi. Fără pavăza unei puteri militare nici un ungur nu îndrăzneşte să iasă pentru a-şi cumpăra hrana şi celelalte de trebuinţă, iar duşmanii din jur griul propriu sau prădat de la unguri îl vînd cu preţ aproape îndoit; ba şi din acesta aduc puţin. Cere să dispună hrană pentru unguri fie de la concetăţenii români care n-au suferit şi au rămas 18 Ibidem, nr. 1595. 19 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 523—524. 20 Guv. Trans., 1784, nr. 10 804. 532 RĂSCOALA LUI HOREA neatinşi în bunurile lor, fie din magaziile regale sau contribuţionale. Fără o siguranţă cultivatorii minelor nu şi le mai pot cultiva. Căci, pe lingă că au fost lipsiţi de bucate, de unelte miniere, de cai, nu îndrăznesc nici măcar să-şi procure fier pentru reparaţii de instrumente sau pulbere, necum să mai cultive minele. Fără o siguranţă şi administraţia oraşului, economică sau juridică, trebuie să înceteze, şi nici prădătorii care se ascund în jurul oraşului nu pot fi pedepsiţi 21. Scriind în: aceeaşi zi de 21 noiembrie, judele nobililor Efraiţn Egyedi nu se arată nici acum mai puţin îngrijorat. Unii care au sosit din Zarand vorbesc că erişenii în fiecare sat, cu soţii, cu copii, sînt în arme. Acum au de gînd să vină cu şi mai mare putere asupra ungurimii. Cloşca şi Crişan, căpitanii lor supremi, întăresc poporul în mînia lui. Spun cei veniţi că numai sub aceşti doi căpitani au văzut pe Criş, la Valea Bradului, mai mult de 2 000 de oameni tare înarmaţi. Ieri au voit să meargă eu toată puterea la Cîmpeni, unde Horea se găseşte cu o oaste în acelaşi număr. In afară de acestea, stă gata o oaste de aceeaşi mulţime din satele Muşca, Lupşa, Mogoş, din Baia de Arieş, Bucium. Cărpiniş, Abrud-Sat, Stănija şi altele... Un om de omenie vorbea că a văzut cu ochii lui cum în Lupşa numai un ţigan a făcut într-o zi 40 de lănci. Prin ţigani îşi fac şi gloanţe. Socoteşte, după puţina lui judecată, că nu e deloc oportun să meargă nobilimea fără armată împotriva a trei oşti mari ca acestea 22. La 24 noiembrie judele minier Andrei Zelenkay e îngrijorat iarăşi de decăderea mineritului, multe şteampuri au fost prădate de fierăria lor, altele au fost părăsite. A chemat la el pe rînd pe hutmanii săteşti poruncindu-le să liniştească cu puterea plebea minieră răsculată, să o îndemne să nu mai facă pagube şi să reînceapă munca în mine şi la şteampuri, iar pe cei ce se vor împotrivi să-i noteze şi să-i denunţe 23. Nu se arată încrezător nici administratorul domeniului Hunedoara, losif Leithner. Din 12 pînă azi — scrie el în 14 noiembrie — din partea aceasta nu s-a primit nici o ştire de vreo mişcare rebelă. Dar de dincolo de Mureş, de pe la Şoimuş şi din părţile acelea, iscoadele aduc vestea că acolo furtul, pustiirile cu foc şi omorurile n-ar fi slăbit. în general, dincolo de Mureş, rebelii sînt mult mai cruzi, mai numeroşi şi mai încăpăţînaţi decît dincoace şi mulţi dintre ei au arme de foc. Nobilii refugiaţi în cetate au veşti că un sol de dincolo a pătruns dincoace prin părţile Iliei ca să pună la cale devastări şi mai barbare, să îndemne şi să pună în mişcare şi satele care pînă acum nu s-au mişcat. Cei 130 de grăniceri trimişi din Orăştie sînt şi acum aci, păzesc castelul, provizoratul şi oraşul. Roagă însă înaltele locuri să intervină ca totdeauna să rămînă aci suficientă acoperire militară, să fie încartiruită în sate şi să -se deplaseze mereu, căci el poate asigura că liniştea aparentă e departe de a fi linişte de fapt. Fără încartiruiri militare nu vor putea fi ţinuţi mult timp în linişte nici supuşii fiscali de aci, căci se observă „că nu 21 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 347—351. 22 Copii B. Torok, nr. 11002—1784. 23 Al. Neamţu, Situaţia minerilor de pe domeniul Zlatnei, p. 48. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 533 Ip le displace întreprinderea şi rebeliunea naţiunii lor şi cu siguranţă nu- * mai blîndeţii, supravegherii şi grijii administraţiei se datoreşte faptul ţ; că nu s-a aiăturat la răscoală unul sau altul din satele fiscale64. De aceea n-au fost toleraţi nici drabanţii slujbaşi cu schimbul (recrutaţi din supuşii domeniului) în castel, „căci ei puteau fi în aceste împrejurări pericu-’ loase şi înfricoşetoare cel mai potrivit instrument pentru cele mai gro-f zave întreprinderi66 24. Administratorul se îndoieşte şi el că atitudinea armatei, tratarea i rebelilor cu acest „procedeu creştinesc şi de iubire umană66 va putea j avea efectul dorit. Ar trebui date armatei mult mai multe drepturi, r să i se îngăduie ca atunci cînd toate sfaturile bune nu dau rezultat, „să se folosească forţa discretă, fără a se permite o măcelărire dobito-; ceaşcă66. Dar repudiază şi excesele nobilimii. Nobilii înarmaţi săvîrşesc * o serie de necuviinţe şi grozăvii — scrie el — ceea ce cu siguranţă aţîţă tot mai mult răul. Se povesteşte de unii şi că scopul lor ar fi fost mai mult prada şi lăcomia decît restabilirea liniştii. Mulţi dintre răsculaţi, urmăriţi, s-au ascuns de frică în păduri, cu femei, cu copii. Această staţionare prin păduri lasă să se întrevadă urmări îngrozitoare — soco- ^ teste el: Coimentînd Împuşcarea în Feştişul de Sus a doi ţărani, despre care nici nu se ştia sigur dacă au fost cu răsculaţii sau nu, constată că „bieţii nobili n-au cruţat atunci nimic ce le cădea în mîini şi nu-şi luau nici măcar timpul să deosebească pe cei nevinovaţi de cei vinovaţi66 25. în 21 noiembrie spune acum că de la 14 încoace nu s-a întîmplat în regiune nimic deosebit. Doar în Clopotiva o ceată de rebeli a atacat r cîţiva nobili adunaţi şi înarmaţi, cerîndu-le armele. Dar armata a venit la timp în ajutor, împrăştiind pe ţărani. Dincolo de Mureş însă şi pe Gris, după ştiri sigure, dimpotrivă, mişcările, adunările continuă şi cea mai mare parte a răsculaţilor e înarmată. A plecat şi vicecolonelul Karp — într-acolo să-i împrăştie, şi dacă publicarea amnistiei nu răspunde aşteptărilor, să-i aducă cu forţa la linişte. Dar, după cum a aflat ieri din izvor demn de încredere, patenta Guvernului nici n-a fost luată în seamă de satele răsculate, cei trimişi pe sate pentru publicare au trebuit să se întoarcă fără nici o ispravă. în general se pot întrevedea încă „răscoale înfricoşetoare şi crude66. Mişcările de dincoace şi ele sînt numai înăbuşite întrucîtva, dar în nici un caz stinse. Ajutorul militar de care a fost ..asigurat castelul în urma raportului său din 17, nu s-a mai dat, a fost nevoie de el în altă parte, iar cei 130 de grăniceri, dintre care mai mult de jumătate sînt invalizi, nu vor putea rezista mult timp unei probabile revolte, de care se teme, şi nu vor putea apăra şi asigura uzinele atît de împrăştiate. Aceste crude şi înspăimântătoare stări ţin şi personalul administraţiei, şi pe al cohurilor într-o permanentă teamă şi îngrijorare. Maistrul de coase cu forjorul, care era în drum spre Hunedoara, de teamă că ar putea fi omorît, din apropierea graniţei Transilvaniei s-a întors iarăşi la Arad. Şi din întîmplare, şi din scrisoa- 24 25 24 I. Lupaş, Contribuţiuni documentare la istoria satelor transilvane, în „Studii istoricevoL IV, 1943, p, 289—290. 25 lindem. 534 rascoala lui horea rea maistrului „locurile înalte vor înţelege spaima acestor nemţi, şi altfel fricoşi44. Acum cu siguranţă s-a stins orice speranţă de a mai putea primi din Stiria alţi lucrători nemţi pentru cohuri. Pentru a-i îndupleca să vină şi altfel s-a cheltuit, atîta .oboseală şi răbdare, ei moţivîndu-şi totdeauna nehotărîrea prin nesiguranţa din această ţară. Şi lucrătorilor nemţi de unelte şi de oţelărie de aci, aceste revolte înfricoşătoare le-au produs o repulsiune faţă de Transilvania, care va creşte apoi şi prin scumpirea mijloacelor de trai observată pe zi ce trece. „încolo s-a continuat cu cea mai bună grije pentru menţinerea liniştii în satele fiscale de aici. Subalternii încredinţaţi cu aceasta sînt într-adevăr neobosiţi în stăruinţa de a arăta în fiecare zi supuşilor fiscali urmările crunte ale acestor revolte44 26. Nobilimea refugiată în castelul Hunedoarei în 15 noiembrie se plînge tezaur arului, guvernatorului şi apoi în 17 noiembrie vicecancelarului,, contele Bânffy. Nobilii descriu în culori tari faptele răsculaţilor, nefericirea, jgroaza în care trebuie să trăiască, primejdia care-i ameninţă. Să se îndure de această patrie sărmană care îşi caută refugiul la el — îi scriu vicecancelarului — să solicite maiestăţii sale „eliberarea sîngelui lor nevinovat de această calamitate. Nu este nimeni printre noi — se lamentează ei — care să poată potoli acest popor nebun sau să-l nimicească. Toţi sîntem în cea mai mare panică şi pericol44. Preoţii nu mai îndrăznesc să-şi facă slujba dumnezeiască la altar. Judele nu mai e sigur de scaunul lui de jude. Nici ordinele împărăteşti nu pot fi îndeplinite. Perceptorii sînt siliţi să lase baltă încasările. Naturalele conscrise figurează numai pe hîrtie. Nu e comisar care s-ar încumeta să dispună, nici cine să asculte. Ţăranii nu vor să se supună dregătorilor. Aşa cum s-au ridicat împotriva nobilimii, s-ar putea, ridica şi împotriva regelui lor — insinuează ea 27. în 14 noiembrie comitatul Hunedoarei cerea Guvernului îndrumări ce să facă cu cei 80 de prizonieri. E de temut ca nu cumva dacă aceşti numeroşi captivi sînt ţinuţi mai îndelung în închisori cu pericolul securităţii publice să se elibereze 28. După o scrisoare din Deva, din 18 noiembrie, adresată unui prelat, descriind faptele răsculaţilor, nobilimea bănuieşte iarăşi pe judele nobililor pentru Zarand, Ladislau Pap, de amestec în răscoală. „E mare bănuiala dar se ţine numai în secret că, după cum arată semnele, şi el ar fi părtaş în acest lucru, dar aceasta să xămînă în taină, căci încă n-a ieşit la lumină şi e supravegheat44 20. Baronul Anton Orbân^ contele Gregoriu Kun, baronul Iosif Gyorffi şi Ioan Balog, refugiaţi în Sibiu, adresîndu-se Guvernului îşi pîîng bunurile prădate şi acuză miliţia pentru inactivitatea ei. Cei din Gelmar, îndemnaţi de popa din Sebeş, trimis la ei, să restituie lucrurile prădate, le-au dus în păduri. Ţăranii nu ca să se aşeze, mai curînd îşi fac ziua- ** ** Ibidem, p. 291—292. 27 Copii Arh. Istorică, Miscellanea. Copia memoriului adresat vicecancelarului în Mike. Az Olâhokrol, p. 169—174. 28 Caietele, XXXIli, f. 47—48. 29 Ms. Horavilăg, fila 78. Bibi. Universitară din Cluj. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 535 noaptea lănci prin ţigani, ameninţă şi acum nobilimea : să ştie cei mari, că ei nicicînd nu vor mai sluji pe cineva, ei au fost înscrişi de comisarul din Alba Iulia şi de domnul Karp la miliţie, pămînturile domnilor lor împăratul li le-a dat lor, le vor împărţi între ei. Că aceasta e voia împăratului se vede de acolo că conscriptorii nu sînt pedepsiţi. Dacă nu împăratul ar fi poruncit-o, i-ar fi pedepsit. Că unii din ţărani au fost ucişi, aceasta e numai fapta ungurilor. Au încercat să-i amăgească ungurii şi pe locotenentul ungur Simeny; pe croatul Stojanich, dar nici ei nu îndrăznesc să le facă nimic, aud că au primit poruncă pentru aceasta. Prin uneltirile ungurilor unii popi au vrut să-i înşele, să-şi facă slujbele dinainte şi să restituie lucrurile prădate, dar zadarnic, ei ştiu că ceea ce au făcut a fost cu porunca împăratului 30. Magistratul Orăştiei la 21 noiembrie face atent Guvernul de intenţia rebelilor de a se aduna şi a năvăli din nou asupra Devei31. Cei strîmtoraţi în Haţeg la 21 noiembrie se tînguie comitelui suprem. Ţăranii răsculaţi vreau să înlăture cu totul puterea şi a autorităţii civile şi a domnilor pămînteşti, ameninţă, benchetuiesc cu vinurile lor, ascund lucrurile prădate de nici soldaţii nu găsesc nimic, devastează pădurile, pasc, calcă bucatele cu vitele, cu porcii. Pe cei mai îngăduitori faţă de domni îi ameninţă, îi şi bat. Au bătut astfel pe judele din Rîu Bărbat al soţiei lui Samuil Buda. în Subcetate s-au ridicat împotriva judelui lui Samuil Kendeffi numai pentru că i-a dus în Haţeg un car de lemne, nici nu l-ar fi lăsat să mai între în sat dacă nu s-ar fi ridicat în apărarea lui rudele lui multe din sat şi n-ar fi luat scrisoare de asigurare de la vicecolonel. Vinul prădat ţăranii acum îi vind mult mai ieftin decît la cules negustorilor de vinuri, vitele le împart, le vind, le taie. Au nevoie de ajutor şi pentru că au năvălit la pradă şi cei din Banat, ducînd multe vite 32. Mihail Szevesztrenyi, vameşul (tricesimatorul) din Hălmagiu se plînge amar şi el la 16 noiembrie din ascunzişul său Tezaurariatului. Sînt unsprezece zile de cind a fost despoiat de toate, rămînîndu-i doar viaţa, care şi ea este în extremă primejdie. Se ascunde cu veniturile regeşti avute la mină la oficiul depozitului de sare din Hălmagiu, de unde nu se poate mişca nici ziua nici noaptea de groaza duşmanilor. Şi chiar dacă ar putea, nu e deloc înţelept, cind în oricare parte priveşti dai de ucişi din neamul unguresc, cînd sălbăticia lor de ucigaşi ai neamului unguresc a pătruns şi în Ungaria. Cere şi el asistenţă militară pentru a se putea elibera împreună cu copiii 33. Clara La jos se găsea şi ea la adăpost la oficiul sării, la Hălmagiu, iar soţul ei era fugit în Ungaria, îl aşteaptă să se întoarcă împreună cu armata, care e aşteptată multă — scrie ea la 18 noiembrie. în Baia de Criş nu se pot întoarce căci casa le este ruinată. Dar înainte de toate pentru că cei din Căraci şi Rişca tare-1 ameninţă pe soţul ei că îndată 30 Arh. Istorică, Miscellanea, Caietele, XVII, f. 69—74. Caietele, XXI, f. 16. 32 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 6/1784. 33 Ibidem, 536 RĂSCOALA LUI HOREA ce pot pune mina pe el îl omoară. Gîndul lor e unul: lor nu le trebuie mai mult schimbător de aur ungur, ci numai român34. Viceeolonelul Karp trimite în arestul de la Orlat doi grăniceri nu aumai pentru bătaia, ci şi pentru cîntarea unor cîntece îngrijorătoare, care îndeamnă la răscoală 35. Agitaţia nu se mărgineşte, fireşte, numai la cercul cuprins pînă acum de răscoală, se propagă şi în afară, tot mai departe, tinzînd să antreneze în valurile ei întreagă iobăgimea. La tîrgul din Teiuş încă în cursul răscoalei, românii veniţi din mai multe sate vorbeau că dacă i-ar putea şterge de pe faţa pămîntului pe unguri mai mult n-ar sluji, moşiile rămase de la ei le-ar veni lor36. în 13 noiembrie se înregistrează agitaţii în Gîrbova de Jos. Cind: dregătorul contelui Alexandru Teleki a încărcat lucrurile stăpînului său să le ducă la Aiud, ţăranii i-au ieşit în cale, cu mare larmă i-au desprins boii. „De, ... vă-n suflet acum nu voi sînteţi domni, lăsaţi bogajia aheia să iţămîie aici, că noi am agonisit la ea şi noi om mînca-o şi om be-of< — le strigă Chitu Suciu. Şi tot el : „să nu lăsăm să ducă nimic de aicea, că de-o veni Horea cu ai lui ce le-om da să mînce“. Şi judelui domnesc Ilie Muntean, care se vede ajuta la salvarea lucrurilor stăpînului, i-a zis: „Şi ţie ţi-oi da foc, di ce ţii cu domnii ?“ Altercaţii, înjurături, ameninţări cu moartea pentru secuiul care însoţea carul, semne obişnuite ale pornirilor ţărăneşti din aceste momente37. Agitaţii, dialoguri asemănătoare şi în Vingard. Judele domnesc Vasile a Sainului spunea că peste puţină vreme şi în Vingard vor fi prăzi şi mai şi decît la Vinţ şi în alte părţi, numai să-i aducă Dumnezeu pe răsculaţi. Şi judele cu fratele său cărau lucruri de la curte sub pretext că le feresc să nu le ia alţii. Bivolarul se răstea la Todor Moldovanu, care adusese de la Vinţ pe ginerele dregătorului tăiat, zdrobit, de ce l-a mai adus ? De ce să nu-l aduc, doar a trecut vrajba — i-a răspuns acela. „Da de unde, abia acum începe, şi aici în Vingard vor fi prădări şi mai şi“ — i-a replicat ei. De ce nu vin numai doi sau trei din ei lîngă noi, că aşa şi aşa prădăm. in Vingard — Ba să stea acolo unde sînt — le-a zis celălalt — Tu să taci,, ce-ţi fac eu sufletului tău, că tu ţii cu ungurii, şi acolo la Vinţ le-ai! ascuns hainele ca să nu le găsească, dar să ştii că dacă vin pe tine te omorîm mai întii. Judele domnesc le spunea că nu-i modru să nu fie cu ştirea împăratului ceea ce fac. împăratul a poruncit lui Horea să prade şl să pustiască peste tot domnimea şi nobilimea38. Ş.a.m.d. Dialoguri, raţionamente obişnuite acum în satele iobăgeşti. în Beşinău, în noaptea de 14 noiembrie, o ceată de ţărani, de vreo 13, au invadat şi prădat curtea baronului Francisc Bânffy, casa, mobilele^ pivniţa. Erau oameni de pe aproape, unii din Mihalţ, sau chiar din sat. 34 Of. minier, 1784, nr. 1568. 35 Haţeg, 26 nov. Acte vieneze, II, 74. 36 Arh. Comisiei, II, 686—687. 37 Ascultare de iobagi români, unguri din sat, 11 dec. 1784. Arh. Comisiei,, V, 915—917. 38 Ascultare de martori din 29 nov. 1784. Ibidem, V, 925—927, m NULINIŞTEA AŞTEPTĂRII 537 Năvala s-a făcut nu fără zgomot, dar nimeni nu s-a ridicat în apărarea curţii, nici judele Costandin Popa, nici juraţii. Nu s-a strigat tolvai, nu s-au tras clopotele. Oamenii curţii, necum să ceara ajutorul satului* s-au ascuns. Doar păcurarul satului pretinde că a strigat tolvai dar l-au bătut. Iar cei doi birişi ai curţii au fost bucuroşi să prade şi ei după ce a plecat ceata. Dregătorul baronului, libertinul Moise Pap, nici el n-a îndrăznit să încerce ceva. Dimpotrivă, i-a rugat pe cei din jur în numele lui Dumnezeu să tacă, să nu facă nici o larmă, căci aceia dacă vin la toţi le dau în cap. Auzind porunca n-au mai îndrăznit nici să se mişte. Dregătorul s-a ascuns în casa unui şupus. unde de teamă n-a lăsat nici măcar să aprindă focul. A pus pe urmă, după plecarea cetei, străji la curte, dar nici aceia n-au avut grija curţii, ci doar cum să bea mai bine, şi bucătarul Savu şi birişii erau beţi morţi — mărturiseşte sameşul30. „Tîlharii aceia nu ar fi umblat niciodată atît de siguri peste tot locul prin curte, cum au umblat, dacă n-ar fi fost cu ei oamenii din Beşinău w — conchide dregătorul39 40 41. Contele Ioan Eszterhâzi, la 17 noiembrie, în urma relatării pro vizorului său despre întîraplarea din Beşinău cere din Sibiu lui Mihail Brukenthal soldaţi pentro apărareacurţii sale din Mihalţi. Ioan Gillyen, adresîndu-se din Sibiu vicecancelarului ştie că în năvala asupra curţii din Beşinău înainte mergător era bucătarul. Se teme şi de cei din Cenade, din Cergău, care sînt aproape. Cei din Cergău nici în vremuri paşnice nu se numărau printre ţăranii de omenie — scrie el. Mărturiseşte că de ei se teme mai mult. De la generalul comandant a primit trei husari, dar ce-ar putea ei face în faţa atîtor turbaţi ? Şi via e încă neîngropată, pentru că poporul nu vrea să asculte, ceva suflu rău le-a prins inima, năzuinţele şi gîndurile lor sînt foarte periculoase, ca şi cînd ei de acum înainte n-ar mai trebui să trăiască, ca şi cînd ar avea depuse comori pe mai mulţi ani, aşa de puţin se gîndesc la lucrul lor. în toate părţile beţie, sindrofie, şoapte. Dacă sînt admonestaţi părinteşte, răspund cu rîsete viclene. Incit dacă numai Dumnezeu prin minune nu-i întoarce 42. Vicejudele nobililor cercului Sîngătin, Samuil Eperjesi, relatează în 17 noiembrie din Cunţa judelui nobililor Francisc Gsato despre stările din acea parte. încredinţat să cerceteze cum se comportă ţăranii, în ce măsură sînt liniştiţi sau nu, ce excese fac, cutreieră satele, consultă şi pe stăpîni, pe dregători, pe preoţi. Toate satele, în afară de Gusu, le-a găsit înclinate spre nesupunere. încă nu s-au împotrivit, dar sînt deficiente mai ales în slujbele domneşti. Admonestaţi şi-au mărturisit şi ei greşala, că nu şi-au făcut cum trebuie slujba, dar s-au scuzat cu nepotrivirea timpului. Au promis să împlinească lipsa şi să se poarte aşa ca să nu fie plîngere împotriva lor. Nobilii din Sîngătin spun că dacă din satul lor nu vor fi prinşi Alexandru Chivar şi doi soldaţi 39 Arh. Comisiei, II, 901—902 ; V, 147—159, 9(30. Arth. Istorică, Miscellanea, raportul vicecomitelui Alexe Szentpâli către Guvern, dat din Aiud, 20 nov. 1784. 40 Arh. Comisiei, V, 930. 41 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 295—300. 42 Arh. Istorică, fond Bânffy I. 538 BASCOALA LUI HOREA licenţiaţi, Crăciun Dobîrceanul şi Dan Luca, şi nu vor fi împiedicaţi în intenţiile ..lor, aceştia uneltesc primejdioase lucruri. Primul în două rîn-duri a fost peste Mureş şi a chemat pe românii crişeni să prade şi Sîngă-tinul. La casa lui Dan Luca sătenii se adună aproape în fiecare zi spre a se sfătui în taină. I-a chemat să vină în faţa lui ca să le comunice şi explice poruncile de acum, dar nici unul nu s-a înfăţişat, deşi publicarea a făcut-o duminică foarte de dimineaţă. Unul Chiţiş din Sîngătin & ameninţat cu bîta pie un soldat executor la căratul lemnelor, zicîndu-i că de aia ar trebui să moară dacă nu se poartă mai bine. Crăciun Dobîreean, cînd fiul lui Adam Bânyai i-a zis să nu facă atîtea hude în gardul lui, l-a ameninţat că nu peste mult vor fi tot hude în jurul casei sale. Oamenii şi ei au arătat multe nesupuneri. Cu cei din Vingard nu se poate drege o uliţă stricată, în Cut cei trei juraţi nu vreau să depună jurămînt, cei din Draşov n-au vrut să vină să asculte poruncile* în afară de jude şi de patru oameni mai mulţi nu s-au înfăţişat. Ar vrea să ştie dacă astfel de nesupuneri poate să le pedepsească cu bătaie aspră cu băţul sau nu ? In Sîngătin, după cum se spune, mai sînt arme la vreo doi oameni. N-a încercat să le ia, căci se vor opune. Să i se dea instrucţii cum să încerce luarea armelor şi dacă se opun ce să facă cu ei, să-i prindă? Şi dacă-i prinde încotro să-i trimită.? Şi la cei doi soldaţi licenţiaţi sînt arme. Dacă nu vreau să le dea, poate să-i prindă ? Şi dacâ-i prinde, unde să-i trimită, la închisoare sau la regiment ? Răsculaţii spun public că miliţia are ordin să nu cuteze a ucide pe nimeni, ceea ce dă prilej plebei aţîţate să fie şi mai cutezătoare — relata comitatul Alba Vl. Cei din Gîmbuţ, Peterlaca şi Sîniacob înţeleşi, la publicarea patentelor au fost toţi de aceeaşi opinie, să se supună celor care vin de la împăratul, nu şi celor de la Guvern, nu vor sâ răspundă de ele, nici de publicarea lor — scrie Guvernului la 30 noiembrie din Aiud vice-comitele substitut Alexius Szentpâli* 45. Corespondenţa comitatului Tîrnava, protocolul taberei din Căneşti, a nobilimii ridicate înregistrează multe semne de agitaţie, vădind acelaşi spirit de răzvrătire, aceeaşi aşteptare a cetelor ţărăneşti răsculate ca să extindă răscoala şi în această parte. Circulă vorbe suspecte, zvonuri despre apropierea răscoalei, complicate încă de imaginaţia ţărănimii sau de spaima nobilimii. Răsculaţii ar fi trimis în 12 noiembrie scrisoare în Sînmiclăuş şi Veseud, ca ţăranii să-i aştepte acolo cu vite de tăiat,f căci vor veni 3 000 să lovească pe nobili. Scrisoarea ar fi citit-o şi ţăranilor din Cetatea de Baltă preotul unit, ba i-a şi sfătuit ca cei care au casele lingă curţile domneşti să le ude cu apă acoperişele, ca să nu ia foc. Judele nobililor care consemnează zvonul, cere de la Tabla comitatului ajutor, căci „nu se ştie cînd vom pieri64. - /i3vKemeny,“ H&ră -Pofhada :'Î784, p/ 307—309.1? Vi Guvernul către Prefectura Armelor, 26 nov. 1784, Guv. Tr&ns. Cocif B. Torok, nr. 11002—1784. 45 Guv. Trans., 1784, nr. 11307. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 539 în Seuca e prins Sandu Fogarasi alias Nemeş sub cuvînt că a îndemnat Ia ridicare, avînd dregătorie la curte. El a umblat pe multe locuri şi spunea soţiei lui Todor Şuteu că a fost şi acolo unde a auzit vaiete, ţipete şi a văzut poporul umblînd în veşminte roşii (!) şi în opinci. La Cimpie s-a ridicat o mare oaste ţărănească spre prădarea nobililor şi a domnilor. Spunea că dacă vin aceia şi el îşi lapâdă haina de postav, îmbracă haine ţărăneşti şi se amestecă printre ei. Ca să-şi scape pe domnul său, ar fi zis după spusele altuia. în Ţicmandru iobagii spuneau că abia aşteaptă să vină aceia ca să se dea cu ei. Ba Ion Ciotlăuş cu fiul său ameninţau sa jupoaie de viu pe domnul lor pămîntesc şi pe dregătorul curţii Fazakas. Comandantul cetei nobiliare din Bogata raporta la 19 noiembrie că ţăranii din sat, după ce toată noaptea l-au căutat pe judele nobililor, s-au adunat în piaţă. întrebaţi de ce s-au adunat, au răspuns doar că ei sînt credincioşi împăratului. Trei ţărani din Adămuş îşi făcură trei lănci la un ţigan sub cuvînt că e o vreme în care se cere în mină o armă bună. Ţiganul pedepsit cu 25 de bîte se legă să nu mai facă, ba să strice şi pe Cele făcute. Vice-j udele nobililor, Anton Szabo, informa din tabăra de la Căneşti că în Dala Ştefan Ivan, Ignat Vonu şi Popa Dinu sînt gata să înceapă răscoala ; spun fără teamă că. dacă. răsculaţii vor sosi aici, îşi vor tăia propriile vite pentru a-i primi cum se cuvine şi apoi vor intra în rîndurile lor şi îi vor duce să prade curţile conţilor Paul şi Adam Bethlen. De la locuitorii din Dămă-ceni a venit vestea că românii prădători ar fi în vecini, în Bogata, că au tăiat pe seama lor de la sine vite grase şi ei îi vor călăuzi spre prădarea şi uciderea domnilor pămînteşti. în Şona e prins unul care-şi căuta soţi. cu care să facă tulburare. Păcurarul din Tirnăveni, Petru Cinde, luă 25 de bite şi pentru o naivitate nesăbuită : se închipuia cum va prăpădi el ratele stă-pînului dacă vine oastea ţărănească, cum va sta cu pipa în gură in casa lui numai în izmene, în timp ce domnul său va umbla pe vîrful dealului. Iar Popa Gheorghe şi iobagul Vasilie Deşan sînt pedepsiţi cu cîte 25 de bîte numai pentru că nu aveau paşaport46. Sigismund Belenyesi relatează în 28 noiembrie din Vaidacuta viceco-mitelui, că judele şi gornicul din Vameş-Odorhei i-au referit că despre patenta românească preotul din Şoimuş (Tîrnava) ar fi spus, în auzul gorni-cuiui şi al preotului unit din Odorhei, că e numai de la domni şi nobili, să nu o creadă 47. Vicecomitele loan Sândor in 29 noiembrie relatează din Brad stări de pe Cimpie. Din Mădâraş a prins trei oameni. Unul Vasile Hitiliaş a spus că numai să vină (răsculaţii), că şi el are doi fii buni de dat între ei. Gli-gor Bogaţi a zis şi el că de ce nu vin, că numaidecît le întinde mina. iar servitorul lui Gheorghe Costin că numai să-i aducă dracu că îndată s-ar da cu ei. I-a cercetat împreună cu judele nobililor, dar n-a reieşit nimic altceva f>R Datele acestora din comitatul Tîrnava de la I. Ranca şi L. Moldo van, Contribuţii privind răspîndirea răscoalei lui Horea în partea centrală şi răsăriteană a Transilvaniei, în „Studii“, 1 (1968), nr. 2, p. 278—279 ; I. Ranca, Protocolul taberei nobililor de la Găneşti (16 noiembrie—11 decembrie 1784), în „Revista ArhivelorXII (1969), nr.-2, p. 121—122. Cu unele completări după registrul însuşi. 47 Tr. Popa, Documente, p. 85—86. 540 RĂSCOALA LUI HOREA mai de seamă şi i-a eliberat pe chezăşie. Tîlharii nu ştie pe unde să fie acum. Românii a observat că le privesc pe toate rMnd, dar de la ei nu aude nimic48. Iosif Kâdâr se întorcea în 22 noiembrie din părţile cuprinse de răscoală. Prins în Gogan Varolea la 23, e în închisoarea din Tîrgu Mureş. E acuzat că a participat activ la răscoală, că a fost trimis să răscoale pe românii şi ungurii iobagi din secuime şi că de mai multe ori a umblat, pe căi ascunse, în Moldova. Mai era învinuit de a fi spus ţăranilor : „Fraţilor, veţi ajunge timpurile cînd albinele vor fi despărţite de trîntori şi cînd berbecii vor fi scoşi dintre miei, cînd veţi împărţi între voi moşiile domnilor4*. Ba cînd a fost arestat ar fi spus că : „dacă îl vor închide şi în fundul pămîntului, în trei zile vor veni tovarăşii săi care sînt la Alba lulia, unde au dat foc oraşului de jos şi îl vor slobozi44 49. Stări asemănătoare vor fi destule care nu apar în scripte. întâmplările de la Trăscău au pus în mişcare şi pe ţăranii din comitatele Cluj şi Turda, de pe Cîmpie. Perceptorii regali ai comitatului Turda, Ştefan Fogarasi şi loan Ros-nyai, la 19 noiembrie raportează că plebea românească din amândouă cercurile comitatului nu mai vrea să plătească darea regească şi e gata să se alăture ţăranilor răsculaţi din comitatele Hunedoara şi Alba 50. Judele nobililor, Gheorghe Gâmân, relatează despre aceleaşi intenţii ale ţăranilor din cercul Turzii, şi cere ajutor militar 51. Judele nobililor Alexe Nagy Ari, relatează în 19 noiembrie din Bogata, cu mai multe amănunte, stările din cercul său : „în cercul meu, mai ales în Luduş, (ţăranii) de o săptămînă beau în sănătatea tâlharilor care vor veni; în Bogata ieri întreg satul s-a adunat şi, cu furci de fier, au tăbărît asupra casei mele, — eu eram tocmai în Iernut — ziceau că ei nu străjuiesc pe nimeni, ei n-au lipsă, păzească-se pe el fiecare, ei n-au să se teamă de nimeni şi lor nu le trebuie nici şpan nici solgăbirău. Nobilii din Oroiu, pe care i-am strîns în Bogata, cît am fost în Iernut toţi au plecat, după cît am înţeles alungaţi de ei. Cu un cuvînt nu mai ră-mîne mult — dacă nu cumva Dumnezeu nu-i va opri — pînă să iese cuiul prin sac. Cei din Lechinţa trag cu urechea ; din Iclandul Mare, după cît am auzit, au şi plecat şase inşi în calea tîlharilor încă de miercuri. Sînt foarte îndrăzneţi, pentru că aici nu e nici nobilime, nici miliţie, aici îndată ce-şi pune piciorul vreo căpetenie de a tîlharilor, îşi găseşte tovarăşi destui, pentru că cei care au umblat pe la Alba lulia, de s-au înscris, toţi sînt gata. Din Bogata şi domnii şi nobilii toţi au plecat, singur eu am rămas ; sînt astfel nopţi de-a rîndul pe cal şi în arme, împreună cu dregătorii din Luduş şi Dateş, şi cutreierăm, fără răgaz, Bogata, Luduşul, Dateşul, Lechinţa. Ziua ne-am odihni, dar şi atunci prea puţin se poate... La Iernut, unde primejdia e mai mică, nobilii toţi sînt în arme, iar aici, unde sîntem în marginea pieirii, nici vorbă de ridicarea ' 48 Ibidem, p. 113. 49 Ranea, op. cit. 50 Arh. St. Cluj, com. Turda. Protocollum politico-oeconomicum, 1784, 20 nov. 51 Ibidem In neoliniştea aşteptării 54 T hi: nobilimii sau de sosirea vreunui ajutor armat-4. Cere la sfîrşit eomitatu-r ltii să-i trimită, dacă nu mai mulţi, cel puţin 50 de soldaţi călări, sau ^ măcar tot atîţia nobili insurgenţi52. h~~ Nobilii adunaţi în Iernut altfel raportau şi ei în 18 * noiembrie comitatului lor că toate satele româneşti de pe Mureş, Iernut, Ogra, Le-chinta, Icland, Dateş, Luduş, Bogata şi mai multe sate de pe Gîmpie sînt gata şi nu se ştie ceasul cînd vor începe pustiirile 53 *. Actele din acest răstimp reţin multe asemenea semne, individuale sau colective, de nesupunere, de gînduri de răzvrătire, de aşteptare a răsculaţilor pentru a aprinde focul şi în aceste părţi. Alexă Şilpeşan (Filpeşan) din Şopteriu sfătuia pe iobagii din Urme-niş să nu mai meargă în slujbe domneşti decît o zi pe săptămînă, căci aşa a venit de curînd poruncă de la împăratul. Ştefan Şuteu în Cămă-raş ameninţa : numai să vină răsculaţii, că el nici nu mai slujeşte nici un domn ! Slujbe iobăgieşti nu numai că nu făcea, dar îndemna şi pe alţii să nu le facă, încît satul întreg ajunse pe punctul de a începe aceleaşi pustiiri care se petrecură în alte părţi ale ţării. Soldatul în concediu Roman Solovăstru, prins în Cîrcedea (Stejeriş), voia să plece şi el în ca-lea răsculaţilor şi îşi căuta tovarăşi. Ba mai ameninţa că va merge cu \Teo 12 inşi să caute pe judele domnesc al contelui Adam Teleki, „căci i-e groasă untura". Nemeş Lăpădat din Căpuşul de Cîmpie o potrivea din cintec că de-ar veni şi-ar pune frunză verde în căciulă u. Nobilul insurgent, Andrei Ilyes din Beica Română (de Sus), mărturiseşte că Şilip Von (Filip Oriu) din Iclandul Mare, îi apostrofa, intre altele, cu vorbe ca acestea : „Voi nu v-aţi ridicat din porunca împăratului, răsculaţii dacă n-ar umbla cu porunca lui, împăratul are. destule cătane*şi le-ar porunci să-i oprească. Voi nemeşii ce sînteţi faţă de ei? Patru, cinci sute de oameni sînt nimic împotriva lor. Dacă mi-ar da ei mie poruncă, mi-aş lua încă vreo 20 de inşi lîngă mine şi i-aş aduce aici, căci ştiu unde-s acum : sînt numai la Vinţ. A şi fost la ei un om de-al nostru, ba a fost pe la noi şi un diac român cu scrisoare, care ne-a citit şi ne-a spus şi cu vorba că dacă vin răsculaţii să-i primim cu toată inima. Altfel, domnii cei mari toţi s-au ascuns şi numai pe voi cei mărunţi vă poartă peste tot locul44. Procuratorul fiscal pe urmă, la judecată, pentru aceste îndrăzneli îi ceru pedeapsa cu moartea ; dar, fiindcă el se apără că sufere de „nevoie44 (epilepsie), şi pe deasupra mai are şi boala beţiei, în această stare a spus asemenea vorbe, Tabla comitatului Turda nu-l pedepsi decît cu 15 bîte 55. Deşi era ungur, tot în acest chip se purtă şi libertinul Ioan Veszi din Săplac. Pus de straje în Uifalăul Săsesc împreună cu alţii de vicecomi-tele Ştefan Szeplaki, n-avu răbdare să aştepte pînă sfîrşeşte timpul ho-tărît ci, în dimineaţa zilei de 24 noiembrie se îmbătă şi se duse furios la el, începu să înjure şi să strige că el nu mai stă de pază, pentru că aceasta nu e porunca împăratului, ci numai a domnilor şi a Guvernului. 52 t). Prodan, op. cit., p. 69, 133—134. 53 Arh. St. Cluj, arh. corn. Turda, 1784, nr. 63 24 D. Prodan, op. cit., p. 70. * ’ ; 55 Ibidem, p. 70—71. 542 RASCQALA JLUI horea Ameninţa că dacă îl vor băga Ia închisoare, va avea destui tovarăşi care să-l scoată de acolo. Iar cînd intr-adevăr îl duseră la închisoare, înjura groaznic toată nobilimea, mai ales pe vieecomite, şi aţîţa mulţimea să stîrpească pe toţi nobilii 5U. Preotul unit din Şacalul de Pădure,, Popa Ion, în 23 noiembrie, venind vorba despre răscoală, îl liniştea însă pe baronul Ştefan Bânffy, cum baronul însuşi mărturiseşte : „Măria ta să nu te temi, căci aceia nu-ţi vor clinti nici un fir de păr din cap, dar sînt aici în Ardeal nouă domni mari oare trebuie să piară ; pînă atunci rebelia nu se va sfîrşi. Eu ştiu, pentru că am scrisori din mai multe locuri şi dacă ai veni la mine acasă ţi le-aş arăta. Am şi cinci feciori, pregătiţi cu toate armele şi numai să vină răsculaţii pe aici, că-i voi da pe toţi44 57. Felurite asemenea semne, scriptele înregistrează în Greheniş, Zau, Şîntana, Idieel, Mod, Sic şi alte sate. După spusele de mai tîrziu ale preotului reformat Gyongyoşi, agite ţiile pătrunseseră şi în Turda, în oraş. „Aici în Turda sînt relativ puţini români, sînt mai mult jeleri, trăiesc bine, totuşi s-au găsit mulţi conjuraţi. Unul din ei a cutezat să spună în auzul mai multor oameni că a răsărit steaua românilor, ungurii să se ducă în Scitia, căci ei (românii) sînt mai vechi locuitori ai acestei ţări44 58. în Bonţida, toţi aveau cîte ceva cu domnii, mai ales cu dregătorii şi chiar cu ungurii din sat. Se auzeau tot felul de ameninţări : „Să-i aducă numai Dumnezeu pe răsculaţi — zicea unul — că şi noi avem aici vreo trei de fript44. „Numai să vină că grăunţele din stogurile cele multe nu le-ar mai măsura domnii, ci sărăcimea pentru ea4* — observa un altui. Pe dregătorul Ştefan Neb ameninţau ba să-l frigă de viu, ba să-i umple pielea cu paie. „Vom ajunge vremea de cu untura lui Neb ne vom unge carele44— prevestea careva la măcelărie 59. Nu lipsesc nici animozităţile naţionale. Soţia judelui român, Sinziana Ştefan, trecînd pe lingă joc, nu se putu reţine să nu le zică feciorilor unguri : „jucaţi feciori numai cu voie bună, că nici nu-ţi mai ajunge alt Crăciun44. Vasile Bardoc îl speria pe gornieul Ştefan Mate : „lasă, lasă, că de-ar fi lumea cum s-aude, n-ar fi păcat pe voi ungurii pe toţi să vă omoare . .. azi mîine te-oi frige şi pe tine pe uliţa ungurilor44. Cind comitatul dădu ordin să se ridice furci în marginea fiecărui sat, ţăranii de aici făcură intenţionat furca prea slabă şi patrula care o controla puse pe juzi să ridice alta mai tare şi încă două ţape lîngă ea. Cind fură gata, tot Vasile Bardoc observă : „noa acum făcurăm una de poate ţine şi şase44 — lăsînd să se înţeleagă că nobili sau unguri. Moaşa satului ştia că răsculaţii sînt români şi sîrbi. Iar dregătorul că ei s-au răsculat împotriva ungurilor şi nemţilor. Filip Arghiuş din Sucutard de trei ori îi trimise vorbă Iuhanei Baroti din Legftin să-l aştepte cu prînz şi cină bună, că vine cu 20 de loidem, p. 71. 57 Ibidem, p. 71—72. ® „Hazânk“, VII (1887), p. 111. 59 D. Prodan, op. cit.} p. 72. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPT ARII 543 oameni.asupra ei. Tot aşa îl ameninţa şi pe Iosif Boeskor printre înjurături — era băut se apără el — că dacă vor veni pe acolo răsculaţii, el va fi cel dintîi care-i va duce asupra casei lui 66 Punctul socotit de scripte cel m^i primejdios pe Cîmpie era satul Pintic.. Se agitaseră şi în timpul conscripţiei militare, trimiseseră şi ei oameni la Alba Iulia. Acum, cu izbucnirea răscoalei se puseră din nou în mişcare, cu preotul în frunte. Nu mai vreau să facă slujbe ipbăgeşti, aşteaptă cu nerăbdare pe răsculaţi. Unii nici nu se mai dezbrăcau noaptea — spune un act. Pe preotul reformat şi pe dregătorul contelui Mihail Rhedei îi sfătuiră să-şi adune şi să-şi ascundă ce au, căci mulţimea care vine pustieşte mai ales curţile domneşti. Rumânilor dimprejur le iau coperişele de pe case ca să nu ardă şi casele lor(!). Soţia dregătorului, speriată, îşi încărcă tot ce putu şi voi să plece spre Bistriţa. Dar ii ţinură calea. încă pe cînd îşi încărca lucrurile, Costan Buta le zicea celorlalţi că nu trebuie lăsată să le ducă, pentru că va avea lipsă de ele tabăra ţăranilor. Ştefan Bucur, judele satului, sfătuia pe crîşmarul domnesc să nu prea ceară datoria pentru, vin de la iobagi, căci domnia şi aşa va fi ştearsă şi va fi altă lume. Pentru înfricarea satului, comitatul Turda, în 20 noiembrie, ceru să fie încartiruiţi aci 15 soldaţi. în 25 noiembrie ceru din nou 25 de soldaţi. Colonelul Leonardo şi pentru atît se adresă Prefecturii Armelor din Sibiu şi numai după ce sosi aprobarea, în 26 noiembrie a trimis 20 de soldaţi în sat. Putu şă constate atunci că tulburările erau intr-adevăr pe punctul de a izbucni, că se şi dăduseră semne prin împuşcături chiar de la casa preotului şi că, dacă nu soseau soldaţii la timp, răscoala putea să înceapă şi în această parte 61. Despre pregătirile lui Horea scriptele ştiu prea puţin, nu. înregistrează decît zvonuri vagi. Se ştie doar că circulă prin Munţi, că ţăranii comunică mereu, că-şi pregătesc lănci şi altele. în 15 noiembrie Horea se afla — se spune — la Mărişel62, unde, după o ascultare de martori, făcută de comitatul Cluj, a băut şi a jucat (!) o noapte întreagă în casa lui Hetea Drăghici şi a jurat căprari pe Simion Paven, Onu Paven şi Petru Neag din Munţii Giurcuţa, . cu poruncă să dea de ştire românilor de pe Someş să stea gata cu toţii şi să sară în ajutor cînd el va trimite carte, căci va fi vai de sufletul celui care nu va face-o63. Baronul Iosif Nalâczi scria din Cluj la 21 noiembrie că Horea a trimis scrisoare pe sate ca de fiecare casă să vină un om în Mogoş şi Rîmeţ la sfat, şi că după ştiri, ţăranii vreau să năvălească în comitatul Cluj dinspre Călata şi Gilău64. Un raport către comitat, din 23 noiembrie, spunea că un ţigan din muntele Băişoara şi ţiganii din Almaş făuresc arme pentru răsculaţi 65. m Ibidem, p. 72-^73. *n 'Ibidem, p‘ 73—74. ' 62 Bomokos Teîeki, A Hora-tâmadăs tortenete, Pesta, 1865, p. 39. J. 63 Mike,Az Olăhokrâl, p. 95—97. 64 Ibidem, p. 209—212.: 65 Arh. St. Cluj, corn. Cluj, Protocollum politico-oeconomicum, 1734. 544 BASCOALA LUI HOREA Circulă iraistent zvonul ţăranii şi-au pus în gfentd să năvălească cu Horea în fbunte lâ tîrgul din Huedin, din 25 noiembrie. Nişte ţărani din Huedin auziseră la AbrudE că peste zece zile răsculaţii vor fi la tîrgul din Huedin, ca să chinuie şi pe domnii din această parte66 Cu veşti la fel venise de acolo şi ungurul Matei Csorogi din Huedin. Unora le spunea că aceia strigau în toate părţile : „stingeţi pe unguri, şi pe buni şi pe răi, pe toţi care nu trec la legea românească* 67. Unui ţigan însă îi înfăţişa lucrurile foarte îmbucurător şi pentru el : „la Abrud veştile sînt tare bune, acdlo e lumea curaţilor, ne-a răsărit steaua acum şi mie şi ţie, dar Va fi vai de ituedin cînd voi ajunge eu acolo4468. O ascultare a cîtcrva ţărani de pe Someşul Cald, din 22 noiembrie, descoperea intenţia răsculaţilor de a pătrunde în Sălaj69. Toate acestea desigur pentru eventualitatea că revendicările ţărăneşti nu vor fi satisfăcute. Iscoada taberei nobiliare, a lui Csâki, Gavrilă Oneţ70, încă din 18 noiembrie aduse vestea că Horea ar fi trimis vorbă prin oamenii săi de încredere pe satele din jurul Huedinului să stea gata, căci la tîrgul de sf. Ecaterina (25 noiembrie) din Huedin va fi şi el acolo, ca astfel uniţi să pornească cu puteri noi pe văile Almaşului şi Agrişului în jos, să pustiască mai departe. ....... Pentru.intenţiile lui Horea de a năvăli în Huedin, descrierea taberei lui Csâki aduce mai multe „dovezi* : 1. Chezăşii iscoadei Gavrilă Oneţ, «adică Ignat Pleşa, Petru Haiduc, Onu şi Robotin(!) Bălaş, juraţi şi cercetaţi în Huedin, cînd s-au întors a doua oară din Albac, anume în 26, povestiră pe drept sufletul lor cum tîlharii români din Albac şi din împrejurimi toţi spuneau că ei încă în 24 noiembrie au venit, în frunte cu Horea, în valea numită Supt Pietroasa, dincoace de Albac, cu gîndul să dea năvală în tîrgul din Huedin, iar în drum să se oprească să pustiasică în Zam şi Sîncrai, dar la vestea că în Huedin şi în satele din jur s-au aşezat mai înainte nobili, de frică s-au întors. 2. Judele nobililor pentru cercul Huedin, Sigismund Gergely, dădu, cu ştirea mai marilor taberei nobiliare, unui român de încredere, cu, numele Macavei Bota, un salvconduct în înţelesul că, deoarece oamenii din unele sate ale cercului lui obişnuiau înainte să umble pe la Abrud şi Cîmpenî, iar acum nu mai îndrăznesc din pricina tulburării de acolo, trimite pe omul acesta să-i înştiinţeze pe cei de acolo că pentru păstrarea bunei vecinătăţi de pînă acum, să nu supere pe cei de aici cînd merg acolo, după cum şi cei de acolo vor putea coborî aici fără teamă, ca şi pînă acum. Acest om cunoscut şi umblat pe acele locuri, după îndrumările care i s-au dat, avea să-şi facă drumul în aşa chip oa să fie prins 60 60 Mike, Az Oîâhokrol, p. 95—97. 67 Arh. St. Cluj, com. Turda, 1784, dosar 654. 68 Mike, Az OlâhokroU p. 95—97. m Arh. St. Cluj, com. Cluj, Protocollum politico-oeconomicum 1784, p. 93. 70 Gavrilă Oneţ, întrebuinţat ca iscoadă de nobili, era aşezat în Iegărişte, cu contract, pentru iernatul vitelor. Ascultarea chezaşilor lui în Mike, Az Oîâhokrol, p. 91—94. Acolo locuise şi Horea şi nu încape îndoială că se cunoşteau. „Om* plăcut lui Horea44, îi zice şi descrierea. Putea să fie de loc din satul lui Horea, unde numele Oneţ e foarte frecvent. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 545 Şi dus, cu carte cu tot, în faţa lujt Horea. Care după ce puse să i se citească şi desluşească (adică să i se traducă), triniise 'înapoi pe Macavei Bota(!) cu răspuns scris în limba românească, cu acest cuprins : „Luînd această carte a solgăbirăului Sigismund Gergely ca de la un vecin şi din toată dragostea pornită, cu înţelesul ca să fim bine unii cu alţii şi să trăim în dragoste, şi noi închinîndu-ne dumitale îţi dăm de ştire că oamenii care ţin de ţinutul acela nu vor avea nici o supărare şi nu vor suferi nici o neplăcere. Pentru care şi noi ne rugăm şi poftim ca la tîrgul viitor în Huedin oamenii noştri să poată umbla în pace pentru tîrguieli, vînzări sau orice alt drum vor avea, altfel s-a isprăvit cu prietenia de vecini. Şi noi de la gîndul de acum nu ne strămutăm, ci de acela ne ţinem pînă la sfîrşit, aşa cum ne-a îngăduit nouă înălţatul împărat, şi rămînem al dumitale binevoitor Dat în Rîul, 11 noiembrie 1794 (!) Ursu Nicula Horea trimisul împăratului P.S. Tot aşa îţi porunceşte domniei tale şi diacul său Samuil Martzi cu ceilalţi împreună 71. 3. Tabăra nobililor era încă în Huedin cînd popii şi bătrinii satelor din împrejurime, prinşi şi traşi la răspundere, aproape toţi, dar mai ales popii au mărturisit că Horea a trimis la ei oameni în ascuns cu ştirea că la tîrgul de ziua sfintei Ecaterina va veni şi el la Huedin, ei să-i jure credinţă, căci el umblă cu porunca împăratului. Aceştia s-au şi legat că vor sta alături de el cu credinţă şi ca unui trimis al împăratului, vor fi gata să-i împlinească întru toate porunca 72. Planul de a năvăli în comitatul Cluj dinspre Călata şi Huedin şi de a propaga răscoala spre Sălaj e cît se poate de verosimil. Erau locurile cunoscute de Horea, fusese cîtva timp jeler pe moşia Bânffy în Ciucea şi Huedinul era capul domeniului Bânffy. Lucrase biserica de lemn din Cizer. Cunoştea bine mizeriile iobăgimii din aceste părţi, pornirile ei împotriva nobilimii, le experimentase el însuşi. Era printre fugarii domeniului Zlatnei în aceste părţi, care sufereau de pe urma taxei domeniale şi al căror purtător de cuvînt era. Doi nobili făcînd o investigaţie în Lechinţa — scrie din Luduş la 29 noiembrie Alexandru Szanto contelui Csâky :— între alte multe s-a aflat că un român din Iernut, Orza Pascu, în zilele trecute o săptâmînă a stat la tîlhari. Să se cerceteze, şi dacă s-ar adeveri, să fie prins numaidecît 73. 7! Scrisoarea poartă oyident daţa după stilul vechi, care după cel nou corespunde cu 22 noiembrie. A fost scrisă de Samuil Martzi ? Şi în româneşte, aşa cur/i afirmă textul ? Sau a fost scrisă de el în ungureşte, aşa cum e mai probabil. Fapt e că este a lui Horea şi se exprimă într-un limbaj perfect verosimil. O nedumerire rămîne totuşi. Macavei Bota era judele urgisit, urmărit în chip deosebit de ţărani, îi prădaseră, arseră doar tot. Să fi avut îndrăzneala să vină în persoană în faţa lui Horea sau a trimis pe altcineva ? Horea să-l fi lăsat, dacă a fost prins, să se întoarcă să-şi îndeplinească misiunea ? împrejurarea mai are nevoie de lămuriri. Probabil Macavei Bota s-a substituit prin altul. 72 D. Prodan, op. cit., anexa 16. ... . 73;Caietele, XVI, 1 35. . . , ; •- ■ * • 35 — C. 320 546 RĂSCOALA LUI HOREA Sînt curente, în firea lucrurilor, credinţele în tot felul de zvonuri, ştiri diformate, potenţate, produse ale imaginaţiei, care colportate, trecute din gură în gură proliferează felurite variante, pe măsură ce se depărtează de sursă. Numele lui Horea e deosebit de activ. Cî te credinţe despre el, despre vorbele, despre faptele, despre poruncile lui ? După o scrisoare din Deva, din 14 noiembrie, la Mesteacăn Horea ar fi vorbit mulţimii adunate : „Fraţilor, înălţatul împărat s-a săturat de robia voastră îndelungată, cu care aţi slujit ungurimea păgînă şi a poruncit să nu vă înşele mai mult, ci numaidecît să vă dea arme din cetatea Bălgradului, şi apoi sub conducerea mea să ştergem toată nobilimea. Toate averile ei, ca bunuri cîştigate cu sudorile voastre de sînge, să le împărţim între noi, numai boii birişeşti, finul, griul, ovăzul lăsîndu-le pentru nevoile militare ale înălţatului împărat44. La cele ce un om din Valea Lungă zise : „Dumnezeu să te alduiască frate că ne-ai adus asemenea libertate, dar cum cu astfel de veşti mulţi ne-au amăgit, punîndu-ne în ceartă cu domnii noştri şi făeîndu-ne de ticăloşie în faţa lor, dacă tu umbli cu ştirea împăratului, arată-ne aşa un semn din care să putem crede că eşti om drept44. Atunci Horea înciudat virî mîna în sîn şi scoase o cruce aurită lucitoare şi-l întrebă în văzul întregii mulţimi : „Tu eşti creştin ? Crezi în asta ? Crezi că o astfel de cruce de aur ar putea-o da altcineva în afară de împăratul ? Dar dacă nici în aceasta n-ai crede — vîrînd mîna a doua oară în sîn, scoase o carte cu pecete atîrnată şi cu litere aurite scrise (fără îndoială a prădat de diploma de armalist pe vreun nobil) de la cine poate să vină o carte ca asta pe care mi-a dat-o ? Dar şi mai mult vă veţi încredinţa cu toţii dacă acum mă veţi urma numaidecît şi venind cu mine la Bălgrad, acolo veţi cunoaşte mai bine cine sînt eu şi veţi vedea că atîtea arme vă dau în mînă cîte doriţi44. La ceea ce mulţimea începînd să-l bine-cuvînteze, a plecat numaidecît pînă la unul cu el spre Zlatna. Iată o formă la care a ajuns ceea ce am văzut că relatase despre Mesteacăn şi baronul Josika. Corespondentul ştie şi de cei trei delegaţi, de scrisoarea cu punctele ultimative ale ţăranilor sosită ieri în Deva. Toate le-a scris după o scrisoare a lui Iosif Baja 74. Sau după mărturia supusului din Băcîia, Iosif Şoca Nistor : Horea ar fi un bărbat de statură mijlocie şi gras, cu păr şi barbă albă, cunoaşte şapte limbi. Acum se găseşte, împreună cu tovarăşii săi la Trăscău, ţinîn-du-se acolo de o pace pe zece zile, pînă soseşte răspunsul de la Curte. Prins fiind fiul său mai sus de Ighiu el, bătrînul Horea, a scris că dacă nu vor trimite calul şi chivără fiului său la Trăscău, va preface în scurt timp Zlatna în pulbere şi cenuşe. A trimis şi pe un preot român cu o scrisoare la Zlatna, pentru a avea o convorbire cu domnul comandant de la Deva, dar cu condiţia să i se trimită calul şi chivără fiului său, altfel va strica pacea încheiată. Ar fi spus că el nu se Va odihni pînă nu vor fi scoşi toţi ungurii din ţară, chiar dacă ar ţine aceasta şi şapte ani. La opt români 74 Arh. St. Cluj, Separate. Relatarea lui Iosif Baja. Cane. aul. Trans., 14495. 784. ÎN NE3BLINIŞTEA AŞTEPTĂRII 547 din Băcîia (numiţi aici) Horea le-a dat porunca să gonească pe toţi ungurii din ţară. El, Horea, a fost la Curechiu, el a împuşcat pe cei doi 3 uzi ai nobililor care au vrut să-l prindă, cu el au jurat ţăranii să meargă la Alba Iulia şi să ia armele cu care să-i omoare pe toţi ungurii şi să-i scoată din ţară. Pe Cloşca l-a făcut căpitan de husari. Horea şi-a împărţit oamenii in şapte părţi, patru părţi le-a trimis spre Haţeg, trei au rămas dincolo de Mureş. Iar el se ţine sus la Cîmpeni, Ponor, Mogoş, Rîmeţ şi a dat poruncă să se adune toţi la Galda şi la Aiud. Ei însă (cei din Băcîia) nu vor trebui să meargă la Galda, Ighiu, Aiud, Orăştie, Deva pînă nu vine Horea însuşi la ei, şi dacă toate aceste oraşe nu i-ar prăda pe unguri, vor fi toate arse. Unul mergea înainte cu o scrisoare poruncind satelor Renghet, Bozeş, Mada, Băcîia şi Cibu să-şi facă rost toti de puşti, iar cel care n-are puşcă, să-şi facă lance sau suliţă, cum s-au şi făcut de-acum multe în Bozeş. Căpitanul Cloşca i-a aşteptat pe toţi la Şesu Gălzii. întîia lovitură s-a dat la Brad, unde Horea a omorît pe mai mulţi Ribiczey(î). în comitatul Zarand pe ceilalţi nobili parte i-au omorît, parte i-au izgonit. Mai jos de Abrud, la Cerniţa Horea a omorît un preot român pentru că a ţinut cu oraşul. Românii se pregătesc din greu, cum ar putea pune mîna pe magazia de pulbere din Alba Iulia 75. Se brodează înainte, fireşte, în jurul împăratului însuşi, din a cărui poruncă au făcut ţăranii răscoala. Circulă zvonuri despre venirea sau prezenţa împăratului, dar mai cu seamă a fratelui împăratului în fruntea oştilor ţărăneşti. Veste pe care o adusese şi Gheorghe Cătana cînd cu năvala asupra Sîngeorzului Trăscăului. Aşa spuneau şi nişte ţărani din Huedin care veneau de la tîrgul din Abrud, că acolo dările nu se mai plătesc, fratele împăratului fiind şi el acolo cu tabără mare 76 77. Astfel de zvonuri se propagă pînă departe. Iosif Szabo scrie din Sîngeorzul de Pădure, din scaunul Odorhei, că în 19 noiembrie sosind din Sibiu bucătarii contesei Kendeffy, Ilie şi Cozma, răspîndesc vestea că cu românii răsculaţi ar fi fratele mai mic al împăratului şi sînt adunaţi cu ştirea împăratului, că nu sînt hoţi ci vor să aşeze dreptatea. E îngrijorat că acestea le vor duce şi în Zaul de Cîmpie, unde s-au dus, printre românii de acolo. Un iobag trimis în Ţara Haţegului a adus şi el vestea că pe pieptul fratelui împăratului oamenii de acolo au văzut steaua11. Un alt zvon curent era sosirea ajutorului rusesc. Popa Gheorghe, scriind Popii Mihai, îi comunică vestea că împăratul însuşi ar fi spus că pe unguri pe toţi i-a dat pe mîna muscalului, să facă cu ei ce vrea, căci el, împăratul, nu ştie ce să mai facă cu ei; că muscalul se ridică şi el. Tabla comitatului a dat şi ea petiţie împăratului ce să facă cu românii, la care împăratul a dat răspuns să le dea ieTtare (gratia) şi să-i elibereze, dar Tabla nu vrea să-l comunice şi îi pare rău că a scris împăratului 78. 75 Acte vieneze, II, 50. 76 Mike, Az Olâhokrâl, p. 95—97. 77 Traian Popa, Documervte, p. 93—94. 78 Arh. Comisiei, II, 759 ; V, 888. 548 RĂSCOALA LUI HOREA Preotul din Lăpuşnic vorbea, In auzul unei unguroaice, ţăranii să nu fie îngrijaţi căci le vine ajutor, numai să se roage în legea lor pentru viaţa domnitorului de legea lor, ungurii lasă să se roage pentru împăratul lor. Ba a mai spus şi că aceasta nu-i nimic, ungurii să se aştepte la şi mai şi. Preoţii români au informaţii sigure. Tare cred în muscali. Coră-bierii, deşi îi silesc la slujbă, nu vreau să slujească nicidecum. Vice-comitele cere comitatului instrucţii ce să facă cu ei79. Ştefan Bucur, judele din Pintie, îi zicea crîşmarului domnesc din sat să nu mai silească sărăcimea să plătească vinul căci âu venit muscalii în ţară şi vor bea ei tot ce mai este, fără bani 80. Chirilă Tolan din Buru, închis în Alba Iulia, auzise că vine sora împăratului cu împăratul Rusiei să prade curţile domneşti 81. Asemenea credinţe nu surprind după lungul răstimp de frămîntări confesionale, în care s-a apelat şi la ajutorul curţii Rusiei. Erau bănuiţi pînă şi iconarii ruşi de agitaţii. Mai depărte, spre Bistriţa, ţăranii din. Şieu-Sf întu ameninţau că şi ei, numai să 1/ină curînd răsculaţii, se vor duce mai întîi în Şieu-Odorhei să prade şi să ardă curtea lui Alexandru Bânffy, vor merge apoi asupra curţilor din Blăjenii de Jos şi Şieu-Sf întu ale lui Cserenyi şi peste tot unde vor găsi domni sau nobili şi mai ales de aceia care i-au asuprit, le-au pus slujbe prea grele, ori au bani, îi vor chinui, îi vor jupui şi le vor umplea pielea cu paie. Printre cei şapte ţărani, prinşi apoi şi judecaţi de comitatul Turda, doi sau trei erau unguri. Agitaţiile îşi aruncă valurile tot mai departe. Acelaşi Iosif Szabo relatează în 25 noiembrie iarăşi din Sîngeorzul de Pădure, din Odorhei : „Pot scrie că în acest sat nu se găsesc nici zece oameni care să nu fie gata, cu ţigănii împreună, de pradă şi omor, să se găsească numai unul sau doi să-i îndemne44. Aceasta e atitudinea pe care o arată poporul. „De-ar pune Dumnezeu cu marea lui milă capăt acestei larme, căci ştiu că mai întîi asupra noastră îşi varsă intenţiile ticăloase" 82 83. Se urmăreşte acum tot ce pare suspect. Ih comitatul Trei Scaune, după o relatare din Chileni, din 22 noiembrie, fu prins un român, Ion Misia din comitatul Făgăraşului, din Fîntîna, cutreierînd locul cu o scrisoare românească, susceptibilă de instigaţie. Tradusă în ungureşte de preotul unit, e înaintată, împreună cu ascultarea lui, Tablei8a. Intenţii şi semne de extindere a răscoalei apar şi în comitatul Arad. Judele nobililor din Timiş, Adam Deseo relatează comitatului Arad ca în 15 noiembrie ţăranii au ars fînul domnului Ioan Bohuş, iar în Pîncofa au ars casa notarială. Intervenind miliţia din Siria a prins cinci, iar pe ceilalţi i-a împrăştiat. Un locuitor de acolo aduce vestea că în 70'Vicecomitele Francise Bâgya către comitatul Hunedoara, 27 nov. 1784, Mîke, Horavilâg, p. 45—46. ' 80 Arh. St. Cluj, com. Turda, Protocollum judiciale, 27 ian. Cane. aul. Trans., 14494/784. 81 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 267—269. 82 Traian Popa, Documente, p. 93—94. • v 83 Arh. St. Cluj, com. Alba de Sus. • ’ • . . ' V • n.. •./>. In neliniştea aşteptării 549 iL U. v aceeaşi noapte au ars casa provizorală din Agriş84. Contele Jankovich : J relatează faptele Consiliului Locotenenţial85 86. în congregaţia sa din 17 noiembrie, comitatul Arad se arată îngri-^ jorat de intenţia generalului Koppenzoller de a disloca din comitat :v; cohorta din regimentul Wiirttemberg la Uipeci, în Torontal, cînd ţăranii români se agită, se consfătuiesc, conspiră la răsturnarea totală a stărilor ,7 şi liniştii 8G. Episcopului neunit sde Arad, Petrovici, Jankovich îi comunică ares-S tarea a doi preoţi neuniţi din Boroşineu, care au încercat să atragă la ritul grecesc pe locuitorii calvini din Sebiş, făgăduindu-le că dacă trec, li se dă scrisoare care să-i apere de furia răsculaţilor 87. Episcopul, drept răspuns intervine în favoarea protopopului neunit Atanasie Ross (Rusu ?) ; din Sebiş şi a preotului Nicolae Popovici din Ineu, prinşi doar după denunţuri. Anton Csomor, asesor din Sebiş al comitatului Arad, om încă tînăr, obţinînd braţ militar, a spart uşa casei protopopului şi negăsiiidu-l acasă, l-a căutat mult pînă seara pe noapte venind acasă, numai la pîra strîmbă a altui preot, printre groaznice blasfemii şi injurii l-a legat în lanţuri şi aşa legat, în picioarele goale, a poruncit să ~ îie trimis, ca un conducător al răsculaţilor, la Arad. Tar preotul a fost prins sub motiv că ar fi răspîndit vestea faptelor răsculaţilor lui Horea 88. în alt loc Jankovich vorbeşte că din ordinul vicecolonelului baron Petrasch au fost prinşi şi trimişi la Arad un popă din Aldeşti şi un protopop din Sebiş 89. Pentru stările de la Hălmagiu e suficient să reamintim ceea ce scria protopopul Ga vrii Bucatoş episcopului Petru Petrovici al Aradului, Orăzii şi Hălmagiului. Se întorsese îngrozit de ceea ce a văzut acolo : popi, oameni care pe unde învrăjbiţi, curţi domneşti arse, prădate90. După tot ce s-a petrecut aci, nu putea fi linişte în aceste momente de agitaţie generală. Căpitanul Csepi cu compania sa trebuie să alerge în toate părţile ca să prevină pornirile, agitaţiile în această atmosferă de nelinişte, de aşteptare. Raportul din 17 noiembrie al comitatului Arad către Locotenenţă nu e nici el liniştitor. Românii sînt observaţi adunîndu-se în cete, ţinînd consfătuiri, petrecînd în băutură, nelucrînd nimic nici pentru el nici pentru domni, care toate indică gînduri de tulburare. încasatorii dării în districtul Vărădiei au fost refuzaţi de locuitori sub cuvînt că vor consfătuiri, petrecînd în băutură, nelucrînd nimic nici pentru ei nici ungurilor nici altora 91. întrucît siguranţa nu e încă restabilită, şi fără urmărire militară răscoala nu va înceta, cum românii au conspirat să răstoarne cu totul 84 Dată din Lipova, 17 nov. Arh. Comisiei, I, 169—170. 85 Timişoara, 19 nov. Ibidem, I, 148—152. 86 Ibidem, V, 559—560. 87 Ibidem, I, 196—198. 88 Arad, 23 nov. Ibidem, I, 372—375. 89 Timişoara, 22 nov. Ibidem, I, 225—231. 00 Ed. I. Găvănescu, Mărturii româneşti din eparhia Aradului în veacul al Xl'III-lea, Arad, 1940, p. 34. ' ' ţ 91 Ibidem, p. 69. r, . 1 550 RĂSCOALA lui horea statul şi liniştea, roagă, în aceeaşi zi Locotenenţa să intervină la generalul Koppenzoller să nu mute cohorta de Wurttemberg. Ca nu cumva această naţio perversa observînd retragerea miliţiei să nu cadă în extremă şi pe ei să-i stârpească cu totul. Răspuns la intimatul Locotenenţei din Buda din 22 noiembrie. Trei trimişi ai comitatului, cu asistenţă militară, au fost încredinţaţi să convingă poporul de falsitatea poruncii împăratului, să aducă înapoi tot ce a luat, să nu-şi mai părăsească de teamă casele, să-şi facă slujbele publice şi dominale, să descopere şi să denunţe pe oamenii răi, amăgitori. Luînd alături şi pe protopop sat de sat trimişii aveau să prindă din fiecare, din cele 24 lovite de foc, cîte doi, trei socotiţi corifei de mai mulţi, care să-şi ia osînda meritată 92. Căpitanul de cavalerie Werner, raportează la 22 noiembrie din Radna distribuirea trupei pe sate : în Căpruţa au plecat 1 caporal cu 8 oameni, în Săvîrşin 1 caporal cu 10 oameni, în Petriş 1 caporal cu 11 oameni. în toate aceste sate ţăranii sînt liniştiţi, şi cei care au fost fugiţi se întorc rînd pe rînd în satele lor. Dinspre Zam însă caporalul trimis aduce vestea că cei mai mulţi sînt fugiţi încă în munţi93. Raportul din Valea Mare din aceeaşi zi al căpitanului baron Schirding afirmă că totuşi s-au întors94. în 23 raportul căpitanului Werner e şi el mai liniştitor. Acum şi la graniţă e tot în bună linişte. Chiar dacă unii nu s-au întors încă din păduri, e că se tem să nu fie arestaţi. Dar dacă vor afla de la cei întorşi că armata e doar şpre pavăza lor, se vor întoarce rînd pe rînd fără îndoială şi ei 95 96. Iar al căpitanului Schirding dat din Săvîrşin 25 noiembrie, e şi mai liniştitor. Cei doi ofiţeri care s-au întors din recunoaştere din Transilvania aduc vestea că şi dincolo şi dincoace de Mureş totul e în linişte, prin satele prin care au trecut au găsit pe toţi locuitorii la casele lor şi la lucru, nu există nici cel mai mic semn de vreo răzvrătire sau vreo altă fărădelege. Doar în satul Algierst (?) nu departe de Zam s-a întîmplat un incident. Cîţiva panduri ai comitatului, venind în sat înaintea lui Edelsbacher, au speriat pe săteni că după ei vine armata, care va-nimici tot ce-i cade în cale şi va da foc satului La ceea ce tot satul s-a înarmat cu furci, cu puşti, iar cînd a sosit Edelsbacher, l-au alungat şi pe el şi pe cei doi husari care-1 însoţeau. Ceea ce dovedeşte, consideră căpitanul, că ţăranii s-au ridicat datorită vorbelor nesăbuite ale pandurilor, numai pentru siguranţa lor Căpitanul Mocsari la 29 noiembrie relatează tot din Radna cum stegarul conte Sbubna ajuns în Govojdia şi vrînd să-şi continue drumul spre Petriş a observat că ţăranii fug în pădure. Mergînd cu o patrulă în pădure şi căutînd să-i convingă cu binele să se întoarcă în sat, ei în genunchi l-au rugat să ia măsuri să nu mai fie maltrataţi ea pînă acum de pandurii comitatului. Ceea ce el a comunicat comitatului numai- 92 Ibidem. f:? Arh. Comisiei, I, 304—305. 94 Ibidem. 95 Ibidem, I, 340. 96 Ibidem, nr. 46 (I, 341—342). IN NELINIŞTEA AŞTEPTARE 551 decît97 98. Contele Jankovich la acestea a şi scris îndată comitatului Arad să ia măsuri ca poporul. fugar în păduri să nu mai fie molestat de servitorii comitatului, şi nici altfel. Dimpotrivă, să se trimită la ei dregători magistratuali, împreună cu preoţi neuniţi, să-i trateze cu blîndeţă, sâ-i readucă la ale lor şi la pace, să-şi vadă sîrguincios de economie 9S. Nu lipseau desigur agitaţiile nici în Banat. Le deducem din măsurile de stăvilire a răscoalei luate. Ne găsim doar după reglementarea urbarială din 1780, care a stîrnit şi ea nemulţumiri, şi va fi stîrnit mai ales nerespectarea ei. Administraţia Banatului e îngrijată înainte de toate de casieriile camerale, de punerea lor la adăpost, concentrînd numărul lor ia Timişoara 99. Consiliul de război pe la mijlocul lui noiembrie se temea ca tulburările să nu cuprindă şi confiniul militar. Ca nu cumva şi trupele acestea, care şi aşa sînt cam nedisciplinate, să ţină cu ţăranii, pentru un mai bun control, dispune ca ele să fie concentrate şi ţinute sub supraveghere, ca să se poată evita „orice exces“, să se poată preveni orice încercare de aţîţare la răscoală în graniţa militară bănăţeană. In schimb ele sînt chemate să impună liniştea. „Graniţa în potere se ridica şi pe muiţi oameni îi prindea44 — scrie Nicolae Stoica de Haţeg 10°. Caporalul trimis din Lugoj după ştiri pînă la Deva, de la Dobra pînă la Deva n-a văzut nici o ospătărie (crîşmă), devastarea e îngrozitoare de văzut, morţii zac pe ici pe colo, iar cei îngropaţi sînt dezgropaţi de animale 101. In Banat veştile sporeau agitaţii existente, cu deosebire împotriva dregătorilor comitatului. Acum şi în legătură cu conscripţia în curs a populaţiei. Circulă şi în cele înregistrate de condicile parohiale româneşti. Se aud şi printre bănăţeni „cuvinte fără cuviinţă împotriva domnilor, a vărmeghiei şi împotriva judecătorilor44. Se dau ordine autorităţilor ca „pre norodul cel prost de acest fel de îndrăzneală (să-l) păzească, dînd domnilor şi vărmeghiei cinstea care li se cuvine şi plecăciunea ce doresc44. Se obiectează şi aci publicarea şi tălmăcirea strâmbă a ordinelor prea înalte : „s-au întîmplat ca unii prea înaltele porunci nu după driapta învăţătură norodului s-au publiţinut, ci ei fără înţelegere şi ria învăţătură şi cu aşa înţelegere... împotriva au tîlcuit, îndemnare spre năpăciuire întru norod ar fi putut urma44. In „streine chipuri au tălmăcit în faţa poporului porunca de conseriere, intr-un spirit rău, ce a dat loc la ridicări peste tot... şi aşa fel de cuvinte întrebuinţează cu care împotriva împărăţiei şi obştei îndeamnă a se ridica44 J02. 97 Ibidem, I, 410. 98 Caietele, XVI, f. 77. 99 Timişoara, 16 pov. Ibidem, I, 176—178. 100 Costin Feneşan, Ştiri asupra ecoului răscoalei lui Horea în Banat, în „Apulum4', X (1972), p. 768. 10J Lugoj, 16 nov. 1784. Arh. Comisiei, I, 129—131. 402 Ion P. Munteanu, Măsuri administrative luate de autorităţile habsburgice în Banat în timpul răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, în „Apulum“, VI (1967), p. 443. 552 RĂSCOALA LUI HOREA !i Kecensămîntul populaţiei putea evident ştir ni şi el prin răstălmă^ cire agitaţii, mişcări acum cînd exemplul era aproape. Episcopul Vi-r chenlie Popovici ordonă protopopilor să adune pe preoţi şi „sub cumplită pedeapsă să le poruncească6* să combată pe cei ce răspîndesc zvonuri împotriva conscripţiei, care „nu după rîndul şi rînduiala întru tot înaltei a lor mărire ei într-altfeli potrivnice acelora le tălcuiesc şi le spun... care la oameni cei proşti de obştia vătămătoare, de pricină poate fii vro ridicare ra66. Protopopii să le arate preoţilor cum trebuie să explice oamenilor conscripţia ca „norodul să nu îndrăznească a se ridica la vreo răutate, ci mai vîrtos a urma norodul în odihnă şi întru toate ascultări a cătră stâpînitorii66 103. „Supuşii din satul fiscal Bătrîna au adus la cunoştinţă — scrie administratorul domeniului Hunedoarei la 21 noiembrie — că şi din partea bănăţeană, de care este aproape acest sat, sînt de aşteptat răscoale şi tîîhării, ei bănuiesc aceasta din înhăitarea ţăranilor bănăţeni şi din staţionarea lor în pădurile din apropiere66101 încă în cursul răscoalei, am văzut, conducătorul poştal, Anton Schmidt, întorcîndu-se cu poşta din Banat, între Coşava şi Dobra întîlnise mai mulţi ţărani bănăţeni mergînd la tîrgul din Dobra. Zieîndu-le să se întoarcă înapoi, căci acolo nu-i linişte, îşi continuaseră drumul replicînd : „De-ar da Dumnezeu să fie în toate părţile aşa66 i05. Autorităţile sînt atente la orice mişcare. Comisarul, contele Jan-kovich, e atent nu numai la mişcările ţăranilor, ci şi la abuzurile dregătorilor care le pot provoca. La 30 noiembrie atrăgea atenţia vicecomi-telui Carasului Ignatiu Madarâsz asupra agitaţiei stîrnite de duritatea unor dregători din ţinutul Şasea (cercul Oraviţei), care e de temut să nu izbucnească în tulburări. îl îndrumă ca totdeauna, dar mai ales acum, să aibă toată grija să nu aţîţe mişcare în popor. Să cerceteze deci abuzul, să-l prevină cu severitate şi sub grea răspundere, prin acţiunile sale sau prin greşala sa să nu instige nici o mişcare 103 * 105 106. Agitaţii şi în Bihor. După cum mărturiseşte la 20 noiembrie Teodor Bălaş, paznic în Vaşcău, atunci cînd protopopul din Beiuş citea poporului scrisoarea vicecomitelui, preotul Iov din Leheceni a strigat : „Să-i aducă Dumnezeu, că dacă mai bine nu va fi, nici mai rău nu poate fi, şi dacă au ars grîul, las să-l ardă, şi aşa a lor a fost, e mai bine să-l ardă decît acei domni răi care trag-împing să trăiască din el. Iar un om din Budureasa a zis că o fac din porunca împăratului. Au fost prinşi amîndoi107. Pe protopop l-a trimis în Vaşcău să îmblînzească poporul, dâr cum aude îi aşteaptă dorindu-i, ba ei cheamă primejdia — scrie Mihail Pap Szilâgyi108. 103 Aurel Ţintă, Răsunetul răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan in Banat, în „Studii", XIII (1960), nr. 4, p. 226. m I. Lupaş, op. cit., p. 293. 105 Densuşianu, p. 175—176. 106 Arh. Comisiei, I, 377. 107 Caietele, XXIX, f. 100—101. ‘ 108 Ibidem, f. 96—97. In neliniştea aşteptĂRn 555 Căpitanul Budeskuty, întors din Oradea, serie fratelui său drept din Debreţin la 23 noiembrie : „Ca noutate pot să-ţi scriu că tot Ardealul a devenit rebel, românii ţărani, românii nobili46 109. In aceste agitaţii ţărăneşti se întâlnesc la fiecare pas nume de preoţi. Mulţi sînt solidari cu răscoala, sînt adesea înainte mergători, principali agitatori. Alţii se lasă duşi de valurile răscoalei, participă alături de ţărani la acţiune. Alţii sînt obligaţi la solidaritate de ţăranii înşişi; nu se puteau desolidariza de satul lor. Abţinerile sînt mai dificile şi cu atât mai mult împotrivirile. Ei erau agenţii principali ai convertirilor la legea românească. Ei erau cei care ştiau scrie, prin ei se propagau agitaţiile în scris. E grăitoare în această privinţă o mărturie ca a crîsnicului Onu Marian din Bonţida : „De 15 ani sînt crîsnic, dar niciodată n-am pomenit atîta umblet de scrisori ca acum în vremea asta de tulburare. Cărţile veneau de la popii din Berchiş şi Buru. Eu duceam la protopopul neunit din Luna, pe care l-am şi întrebat la ce-s bune atîtea scrisori, iar el mi-a răspuns că sînt pentru fericirea noastră viitoare66110. „Puţini preoţi români sînt în Ardeal care să nu merite ţeapa“ — glăsuieşte un text ulterior 109 110 ili. „INSURECŢIA" NOBILIMII. COMITATELE O ridicare mai cu curaj a nobilimii abia după actele de „pacificare^ a ţărănimii începe. Nobilimea se agită, peste tot, se organizează. Răscoala oprită din avîntul său, tumultul acţiunii ţărăneşti redus la „pace66, armata apărînd în tot mai mare număr şi în tot mai multe părţi, nobilimea poate trece şi ea la acţiune. Dar nici acum nu deodată, ci treptat, pe măsură ce armata împînzea cîmpul primejduit. Sub pretextul propriei apărări şi a colaborării cu armata la liniştirea răscoalei poate să se înarmeze. Nu poate trece la o acţiune militară propriu-zisă, n-avea acum împotriva cui. Putea însă conlucra cu armata la prinderea ţăranilor şi aruncarea lor la închisoare. Şi mai ales putea să-şi verse furia asupra supuşilor pacificaţi, să-şi răzbune loviturile îndurate, să caute să se despăgubească cu de la sine putere, înveninînd şi mai mult raporturile. Răscoala nu se arăta deloc închisă, nu credea în închiderea ei înainte de toate ea, nobilimea. Numele lui Salis de-acum e mereu prezent. Şi corespondentul de la Copandul de Mureş încă la 14 noiembrie ştie că răscoala e condusă de Salis şi de unul Orha ! 112. Febra ridicării nobilimii o citim în scriptele comitatelor, ale nobilimii. 109 Mike, Horavilăg, p. 342-^-343. 110 Arh. St. Cluj, eom. Turda, nr. 514. 131 „Tortenelmi Târ“, 1908, p. 464. 112 Mike, Hâravilâg, p. 153. 554 RĂSCOALA LUI HOREA Comitatele, nobilimea, domeniile fiscale nu contenesc a se alarma pe sine, a alarma autorităţile superioare de mărimea primejdiei, a cere ajutor militar. Dar mărturisesc şi acţiunea proprie a nobilimii. Vicecomitele Ladislau Balo în 14 ndiembrie adresîndu-se Guvernului e grăbit să judece pe cei 13 prinşi la Trăscău şi aduşi la Aiud, în baza aceluiaşi decret de urmărire a lui Salis şi a emisarilor săi, potrivit dreptului statarial sau altei proceduri criminale în uz pînă acum. Ba cum la prăzi au fost găsiţi cu muieri şi copii împreună, se vede şi intenţia lor de emigrare (aşa suna decretul de urmărire a lui Salis). Cum au fost prinşi în fado delicii, trebuie loviţi brevissimo, cu proces sumar. Cere îngăduinţa de a le aplica procesul statarial, care prevede judecarea în termen de 24 de ore de la prindere. E nevoie cu atît mai mult de aceasta, cu cît prădătorii captivi zi de zi se grămădesc, reţimnd şi obosind miliţia şi cu prinderea şi cu căutarea de loc sigur. Ba dacă s-ar, elibera, ţăranii şi-ar vărsa îndoit veninul asupra inocentului neam unguresc şi cu deosebire asupra nobilimii. Cum în 12 i s-a relatat că tîlharii au tăbărî t în mare număr în pădurile din jurul Gălzii de Jos cu gîndul de a invada castelul comitelui suprem, a plecat într-acolo luind cu sine 6 nobili. Acolo însă nu i-a mai găsit, a aflat că au încheiat pace pe 8 zile prin vicecolonelul Schultz. Aflînd de omorîrea în aceeaşi zi a lui Nicolae Biro, s-a îndreptat spre Benic, de acolo cu locotenentul Bernad şi 15 soldaţi în Cetea, unde a găsit casa Szotyori devastată din temelii şi pe ,soţia sa cu trei răni moartă. întorşi la Benic şi apoi la Galda de Sus au aflat că tîlharii s-au întors la Ponor şi Rîmeţ. N-au mai găsit decît 8 în pădure, din care pe 5 i-au împuşcat pe 3 i-au prins. La întoarcere, în hotarul Ighiului au găsit un stegar cu 15 soldaţi în observaţia mişcărilor prădătorilor. Cum şi juzii şi juraţii s-au alăturat, în ciuda legii, prădătorilor, socoteşte că pentru restabilirea liniştii publice drept exemplu şi spre teroarea şi a altora, în satele răsculate juzii cu şase juraţi să fie traşi în ţeapă, ca atunci cînd prădătorii ar vrea să invadeze şi alte sate, locuitorii, avînd în faţa ochilor acest exemplu, să nu li se alăture, ci după cuvântul legii, dînd semn cu tragerea clopotelor, să se adune şi cu toată puterea să le reziste. Altfel toate dispoziţiile cad fără putere. Satele în care s-au întîmplat daune, fie neglijând paza, fie asociindu-se la pradă, să fie silite la despăgubire. Socoteşte necesar să i se dea lui Ştefan Szotyori 50 de husari şi 50 de infanterişti cu care să meargă în domeniul de sus al Zlatnei, unde se adăpostesc prădătorii, să-i prindă, căci el din dragoste pentru nobilime s-a legat să-i scoată, să-i prindă, îmbrăcînd la nevoie şi haine ţărăneşti, şi din casele lor. Căci s-a observat că cu iscoade româneşti la puţin s-a ajuns 113. Vicecomitele Albei, Paul Boer, în scrisoarea sa din 14 noiembrie comunică fratelui său că în comitat s-a dat poruncă pentru „insurecţie^, nobilii sînt aşteptaţi azi să se adune pe lunca Ciumbrudului. El e che- lrj Guv. Trans., 1784, nr. 10 727. IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 555 mat să fie comandantul unei unităţi. Nu crede ca răsculaţii să treacă Mureşul, căci (ei, nobilii) vreau să ridice cordon împotriva lor114. Nobilimea adunată în Aiud pentru apărarea sa, în frunte cu vice-comitele Ladislau Balo, în 15 noiembrie solicită iarăşi Guvernul. Cere şi ea aprobarea trimiterii lui Ştefan Szotyori (cel devastat în Cetea) în urmărirea răsculaţilor în Munţi cu 50 de soldaţi călări şi 50 pedeştri. Aceasta pentru că nobilimea nu crede că se poate spera liniştirea plebei dacă nu sînt prinşi numaidecît conducătorii plebei răsculate. Dacă nu sînt prinşi, se teme că venind primăvara ea să nu se ridice cu şi mai mare putere. în urma păcii de opt zile răsculaţii s-au retras în Ponor şi Rîmeţ, de unde ar putea izbucni din nou la expirare, cu gîndul de a invada tot principatul. Ceea ce confirmă şi relatarea căpitanului de husari, Gabriel Hertelendi, făcută colonelului Hellebrandt şi comunicată şi nobilimii adunate, după care satele Ponor, Rîmeţ, Cîmpeni şi Sălciua au conspirat să invadeze Aiudul. Să aprobe trecerea, în ziua de mîine, a captivilor din Aiud pentru siguranţă în Alba Iulia. Satele de peste Mureş aşteaptă şi ele avidissime poporul răsculat, cu siguranţă se vor asocia şi ele. Ceea ce confirmă şi relatările mai multor juzi ai nobililor, cum e şi a lui Samuil Fogarasi. Cer aprobarea proiectului lui Ştefan Szotyori. Nobilimea nu poate avea încredere în pacea convenită cu colonelul Schultz. Dovadă uciderea lui Nicolae Biro din Benic şi devastările din Geoagiu şi Cetea. Şi-apoi asemenea pacturi se încheie între beligeranţi, nu în cazul răscoalei iobagilor împotriva domnilor lor pămînteşti. Guvernul în 18 comunică acestea lui Mihail Brukenthal, cu îndrumarea să procedeze la restabilirea liniştii publice în înţelegere cu generalul Pfef-ferkorn 115. Acelaşi vicecomite comunică, în 17 noiembrie, contelui Csâky, precum şi comitatului Sătmar şi desigur şi altor comitate, planul de acţiune conceput de nobilimea din Alba. Răsculaţii s-au retras spre munte, dar cu aceasta nu se poate spera liniştea. Mîine şi nobilimea Albei pleacă împotriva lor — scrie el. Planul e ca întăriţi cu nobilimea comitatului Tîrnava unit cu scaunul Mureşului, care a şi venit pînă la Iernut, şi ajutaţi de două escadroane din regimentul de Toscana, să meargă împotriva lor din faţă. Nobilimea Hunedoarei şi Zarandului a fost solicitată azi, să ţină o latură, el contele Csâky să ţină cealaltă. Nobilimea comitatului Bihor să ia poziţie în spatele oastei ţărăneşti, ca strînsă din această parte să nu poată fugi peste munţii Bihorului. Căci dacă nobilimea merge împotriva lor din faţă şi din laturi, şi în spate nu se găseşte nici o forţă armată, e cert vor lua-o într-acolo şi toată strădania şi osteneala ar fi zadarnică. Invită nobilimea comitatului Cluj să colaboreze, să întărească paza trecătorilor peste ape fie cu armată, fie cu nobilime, pe oamenii fără paşaport să-i prindă numaidecît, podurile umblătoare să le ţină sub lacăt de seara pînă dimineaţa, noaptea să nu lase absolut pe nimeni să treacă. Comitatul Alba toate acestea le-a făcut, trecătorile le a întărit cu miliţie, pentru corespondenţă a instituit din nobilimea ridicată 414 Mike, Az Olâhokrâl, p. 29—30. 415 Guv. Trans., nr. 10728—1784. Şi copii B. Torok. 556 RĂSCOALA LUI HOREA curieri călăreţi. A pus pichete pe margini spre Tîrnava şi Cluj. Cere să pună şi dînsul de la Decea începînd pînă unde crede m. în acelaşi sens scrie nobilimea comitatului Alba la 18 noiembrie şi comitatului Tîrnava, răspunzînd la o scrisoare a comitatului din 16, despre acelaşi plan de a merge împreună împotriva răsculaţilor. N-au venit toţi nobilii şi nici domeniile din comitat nu sînt toate nobiliare, unele sint fiscale, altele episcopale, altele ale magnaţilor. Din cele episcopale niciun ajutor, dregătorii mai credincioşi ai magnaţilor au rămas la moşii, alţii uitîndu-şi datoria s-au refugiat în oraşe 116 117. O altă scrisoare a aceleiaşi nobilimi din aceeaşi zi, răspunzînd la o scrisoare din 17 noiembrie, completează. A înţeles că şi nobilimea de acolo s-a strîns spre apărare şi ajutor. Socotind necesară mai ales întărirea locurilor de trecere, de la Sîncrai pînă la Cistei trecătorile sînt întărite cu miliţie, iar pentru corespondenţă au fost rînduiţi curieri. Răsculaţii acum sînt adunaţi în jurul Ponorului şi Rîmeţului, de unde aşteaptă numai plecarea miliţiei sau întoarcerea nobilimii acasă ca să o atace şi să-i prade averile. Nobilii comitatului, ajutaţi de două escadroane din regimentul Leopold de Toscana, au hotărit să meargă asupra lor. Nu neagă că numărul în care s-au strîns nobilii e mic. Aceasta însă din cauza că partea de dincoace de apă constă aproape toată din domenii fiscale şi episcopale. E nevoie deci de unire a forţelor comitatelor. Să le vină şi comitatul Tîrnava în ajutor, cel puţin cu vreo 100 117a. Vicecomitele se îngriji ca planul să fie comunicat comitatelor interesate. îl aduce la cunoştinţa pînă şi a comitatului Sătmar. îl comunică exprimîndu-şi bucuria pentru ridicarea nobilimii comitatului Cluj sub comanda comitelui suprem şi că ea a venit pînă la Iara să pună stavilă ,,pornirii nelegiuite a oastei ţărăneşti setoasă de sînge spre nimicirea inocentei nobilimi* 118. în acelaşi sens îi scrie comitatului Tîrnava şi vicecomitele Alexe Szentpali. îşi exprimă bucuria că spre apărarea nevinovatului sînge nobiliar a ridicat pe vrednicii domni şi nobili ai comitatului. E într-adevăr mare nevoie de ajutor acum pentru apărarea domeniilor fiscale şi episcopale de aici, nobilimea comitatului fiind puţină. Aşa cum s-au adresat şi oastei nobilimii din Iernut. Detaşamentele sînt la locul lor peste tot. Staţiunile sînt Aiud, Cisteiul de Mureş, Noşlac, Decea, Cuci, Iernut. Peste tot sînt aşezaţi nobilii comitatului, călări şi bine echipaţi. Pentru apărarea oraşului Aiud şi nevoile administraţiei comitatului a fost lăsat el, Szentpali. Comitatul a luat legătura şi cu contele Csâky şi prin el cu comitatul Bihor. S-au adresat şi comitatului Hunedoara, despre a cărei nobilime nu se îndoiesc că va pleca fără întîrziere asupra acelei oşti ucigaşe şi pustiitoare 119. 116 Hurmuzaki, XV/2, p. 1784—1786. O copie şi în Arh. Istorică, fondul Bânffy. 117 Arh. St. Tg. Mureş, Sc. Mureş, Doc. rase. Horea. lî7c Aiud, 18 nov. 1784, Tr. Popa, Documente, p. 90—91. ug Arh. St. Cluj, com. Sătmar, 1784, nov. 17. no fpr popa, Documente, p. 84—85. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 557 Sub semnătura aceluiaşi Szentpali apoi -TablarTeemitatului- se adresează la 20 noiembrie din Aiud de-a dreptul împăratului. De la pacea de la Satu Mare, din 1711, nu s-a mai petrecut nici o asemenea ridicare, nobilimea a trăit în linişte şi pace sub aripa ocrotitoare a Casei imperiale. Acestei linişti, iată, i-a pus capăt acum această atrocissimă furie a plebei valahe, care a jurat ca prin măcel să şteargă de pe faţa pămîntului neamul unguresc. Probă prăpădul, atrocităţile, osîndirea la moarte a religiilor sale, calamitatea de la Abrud. Blîndeţea cu care e tratată, mijloacele paşnice n-au făcut decît să-i încurajeze furia. Această turbare oribilă a naţiunii române (Valachicae Nationis) de la natură totdeauna setoasă de sînge, cere frînă mai dură, trebuie să i se aplice severitatea legilor patriei spre exemplu şi teroare perpetuă 120. Baronul Simion Kemeny, care se află cu Tabla comitatului la Alba lulia, cere în 20 noiembrie guvernatorului îngăduinţa să poată rămîne pe timpul turburărilor acolo. Cu ceea ce se declară de acord şi Guvernul în răspunsul său din 25 noiembrie (expediat în 28). Socoteşte şi el că e necesar să rămînă pentru cercetarea mulţimii de captivi din cetate. A intervenit pentru această îngăduinţă şi la Prefectura Armelor 121. Vicecomitele Balo, scriind acum din Ighiu, la 21 noiembrie, se arată nerăbdător să meargă asupra răsculaţilor. Cu cei vreo 50 de nobili înarmaţi, ataşîndu-se şi căpitanul din regimentul de Toscana cu cei 25 de husari, ar fi plecat în Munţi să „gonească de moarte tîlhărimea furioasă şi sangvinară44, dar cu amar în suflet trebuie să vadă că „husărimea ungurească bună la inimă cu toată bucuria ar zbura spre stingerea acelei tîlhărimi setoasă de sîngele nostru4*, dar ordinul Comandamentului a oprit-o să meargă. Comitatul să se gîndească doar că „ţărănimea sălbatică nicicînd n-a putut şi nici nu poate fi diriguită fără frînă puternică44. Cei mai bine de 100 prinşi ar trebui să fie pedepsiţi după legile patriei, care ameninţă cu moartea şi pe cel care fură doar preţ de trei florini. Unde s-au făcut pagube, pentru că sătenii nu s-au ridicat împotriva, ci au prădat împreună cu ei, juzii cu încă şase lingă ei să fie traşi în ţeapă 122 123. Acelaşi scriind în 24 noiembrie comitelui se gîndea că cele 8 „ţu-guri44 (plutoane) ale divizionului care trece dincoace de Mureş să fie repartizate unul cîte unul în Şard, Ighiu, Bucerdea Vinoasă, Cricău, Galda de Jos, Stremţ, Gîrboya Ungurească şi Aiudul de Sus. Aşa toată partea de pe sub Munţi va fi străjuită. Drept grajduri pentru cai a socotit să pregătească peste tot şurile, nu se poate face la repezeală altceva. De la cei din scaunul Mureş a primit răspuns că pînă cînd nu sosesc acolo grănicerii din Ciuc, nu pot da ajutor nobiliar m. \ Şi cîte fantezii nu pot circula în asemenea nesiguranţă. Cineva din comitatul Alba, scriind fratelui său, ştie că în comitatul Hunedoarei nobilimea ridicată se străduieşte să-i alunge. Abrudul cu deosebire l-au pustiit, au luat banii ascunşi de cetăţeni în biserică, după spuse erau cel puţin de 120 Cane. aul. Trans., 14495/784. 121 Copii B. Torok, nr. 10957—1784. 122 Caietele, XVI, f. 9—11. 123 Arh. St. Cluj, fond Kemeny (aici după copia B. Torok din Arh. Istorica). 558 RASCOALA lui horea o găleată. Lui Sigismund Torotzkai i-au făcut pagube de cel puţin 30 de mii. Pe un locotenent colonel umblînd, cu încă vreo cîţiva, în părţile Găl-zii, l-au înconjurat vreo două mii de hoţi. Strîmtorat, ca să-şi poată ţine viaţa, le-a zis : Prieteni daţi-mi pace, căci eu numai de aceea am venit ca tsă aflu ce vreţi şi ce doriţi şi eu toate v ci doar să-şi ducă la îndeplinire planul la care-i instigă popii lor. Nici slujba domnească nu i-a ridicat, răscoala au pornit-o doar iobagii domeniului Zlatnei...129 130. Ba Paul Intze i-ar fi auzit cu urechile sale pe români spunindu-i măcelarului că ei au fost juraţi pe cruce să nu lase în viaţă pe unguri, pe saşi, pe ţigani (!), dar acum ei nefiind de ajuns ca să-i cuprindă pe tcţi, pustiesc mai întîi pe unguri şi după aceea se apucă de saşi şi ţigani 13°. Nobilii refugiaţi la Sibiu solicită ajutorul Guvernului pentru salvarea a ceea ce a rămas din grîul şi porumbul lor scăpat de foc şi pradă, şi care acum îl treieră şi îl împart ţăranii între ei, căci dacă vor fi lipsiţi de ele ei trebuie să moară de foame. îl roagă de asemenea să intervină la comitatele Bihor, Arad şi Torontal, ca şi la magistratul Seghedinului să nu îngăduie nobililor locuitori în oraşele, tîrgu-rile şi satele lor să cumpere de la vreun român lucruri preţioase, de aur, argint, cositor, veşminte de mătasă, de in, ci pe vînzător să-l <26 Deva, 19 nov. Arh. Istorică, Miscellanea. 127 Cane. aul. Trans., 14494/784. 128 lbidem, nr. 113—116. 129 lbidem, nr. 113—116. 130 lbidem, nr. 125—127. $60 RASCOALA LUI HOREA prindă*să-r §îKaseă să mărturisească de la ce domn le-a luat*-ca să i se poată restitui131 132. Vreo 12 nobili din Grişcior care au reuşit să se refugieze în Sibiu solicită ajutorul comitelui să salveze pe cei rămaşi în primejdie acasă* primejdie pe care au aflat-o de la cei veniţi în urmă alarmantă. Acolo — spun aceia — sînt chinuiţi, purtaţi goi din uliţă în uliţă, cu ei îşi îngrijesc vitele, îşi curăţă grajdurile, îi iau cu rîndul la cernut. Le-au dat termen ca pînă duminica viitoare să se adune în afară de sat în casa în care a locuit Olar Avram, ea să-i închidă şi să-i ardă de vii... înşiră multe nume de cei rămaşi m. Răspunzînd scrisorii vicecancelarului Gheorghe Bânffy din 13 noiembrie, corniţele comitatului acuză grav. Turbarea răsculaţilor români nu e încă redusă la linişte. De cînd a început în cercul Zarandului, 77 de persoane maghiare au ucis, pe fiecare cu o cruzime de neînchipuit. Tot aşa a bîntuit şi pe Mureş, în Arad, Alba. Pînă la Trăscău au devastat curţile, pe multe le-au ars şi nu contenesc nici acum să se laude că neamul unguresc o să-l şteargă cu totul, după care vreau să şteargă şi alte neamuri în Ardeal. La pradă strîngeau ustensilele de fier mai cu-rînd decît aurul şi argintul, acum din acelea îşi fac instrumente de război. Fapte cu care au arătat deschis că nu din credinţă faţă de împărat au vrut armele, doar de miliţie fug mutilîndu-şi corpul, ci să-şi execute planul de mult urzit şi pus în mişcare de popii lor. Nici nu slujba domnească a fost cauza, Horea e doar iobag al ţinutului Zlatnei, ca şi căpitanii lui, acest loc trebuie exemplar pedepsit. Sînt bucuroşi de măsurile pe care Ie-a luat, să roage şi de acum încolo pe împărat să nu cruţe nici o asprime pentru înfrînarea acestui blestemat şi necredincios neam românesc. Căci dacă nu e pedepsit acum exemplar, nu va întîrzia să tulbure împărăţia maiestăţii sale 133 *. In 26 noiembrie 1784 comitatul încredinţează protopopului neunit al Hunedoarei, Petru Popovici, publicarea patentelor şi liniştirea plebei româneşti m. Adresîndu-se comitatului Bihor în 25 noiembrie, comitatul e în-grijat şi el de vînzarea de către răsculaţi a lucrurilor prădate. Ţăranii răsculaţi au dus din curţile nobiliare scumpeturi, cai, vite, pe care iVvînd la graniţe, mai ales evreilor. îi cere ca pe vînzătorii de astfel de mărfuri suspecte, preţioase, haine, vite şi cai, cu lucrurile împreună să-i prindă, notificînd ce au dus. Să oprească aurarii de a cumpăra .lucruri de argint sau de aur de la oameni suspecţi, dacă au vreun semn să fie sechestrate şi redate proprietarilor lor 135. Andrei Rosenfeld, corniţele suprem al comitatului Sibiu e activ şi el. Veni şi el la Sebeş, anchetă pe cei prinşi pentru prăzile din Cioara* răspîndi şi el prin. preoţi o publicaţie, pe care a pus să fie tradusă în româneşte. A chemat la sine oameni din fiecare sat, la care personal le-a 131 Cane. auî. Trans., 14494/784. 132 Guv. Trans., 1784, nr. 10733. 133 Arh. St. Deva, Soc. de istorie, dos. 6/X784. m Ibîdem, 4/1784. 135 Hurmuzaki, XV/2, p. 1768—1769. ' •” r''ui' ■ 561 IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII arătat groaznica greşeală în care s-au lăsat tîrîţi de vorbele mincinoase ale lotrilor, i-a îndemnat la linişte şi la pace şi la restituirea prăzilor, asigurîndu-i că cei care vor face aceasta de bună voie şi se vor ţine pe _ viitor departe de orice rele, care se vor purta liniştit în satele lor şi nu ■ se vor îndepărta de acolo fără învoirea autorităţilor locului, vor fi trataţi cu toată blîndeţea posibilă. Cei care vor face dimpotrivă, vor fi pedepsiţi cu cea mai mare asprime. A aflat că atît cei din Cioara şi Tărtă-* ria, cît şi cei din Săseior în urma ordinelor date au readus vitele risi- i pite, au îngrădit şi pus în siguranţă clăile de fîn, bucatele rămase ale H- domnului lor. Cei din Săsciori care erau pe punctul de a împărţi între ei grînele de vamă de la mori, atît ale lui Bartsay cît şi ale magistra- tului din Sebeş au renunţat, repunînd în funcţie pe morarii dinainte. Pentru mai multă siguranţă a luat totuşi măsurile necesare : peste tot posturile de pază să fie dublate ziua şi noaptea şi mai ales în satele săseşti seara în fiecare casă să fie aduse cîteva găleţi de apă, iar uneltele de stins focul să fie permanent pregătite. Toţi care au puşti să se aprovizioneze cu pulbere şi cu plumb, ca la orice întîmplare să se poată aduna înarmaţi într-un loc numit136. E în mişcare şi nobilimea din comitatul Tîrnava unit cu scaunul Mureş. Comitatul ia măsurile de prevedere împreună cu Tabla re- gească, care îşi avea şi ea sediul în Tîrgu Mureş. Se constitui o „comisie mixtă delegată pentru combaterea răscoalei44, în fruntea căreia fu ales preşedintele Tablei Regeşti, Nicolae Miko, şi se hotărî şi aci ridicarea nobilimii. Prima ceată nobiliară trecută în revistă fu a scaunului Mureş. Ca sedii ale taberei nobiliare fură indicate Bând, Iernut şi Găneşti. în tabăra de la Găneşti, la 16 noiembrie s-au numărat 122 de călăreţi şi _ pedeştri. Comandanţi ai cetei nobiliare de aci fură numiţi conţii Ladislau Bethlen şi Ladislau Tholdalagi, căpitan contele Farkas Tholdalagi. Urmau apoi ca subalterni un locotenent, doi sublocotenenţi, un adjutant, doi plutonieri şi nouă căprari comandînd cete între 11 şi* 20 de nobili. Vice-comitele Ladislau Miske trebuia să adune nobilii în Pe trişat cu misiunea de a păzi hotarul de sud-vest al comitatului, patrulînd de la Petrisat pînă în Panade. O grupă de 15 nobili fu trimisă în Sinmiclăuş şi Veseuş, care, încartiruiţi în curţi nobiliare, trebuiau să supravegheze mişcările ţăranilor de acolo şi de prin împrejurimi. Fură chemaţi în tabără şi cei care s-au refugiat în oraşe, sub ameninţarea cu pedeapsa de a nu mai fi admişi să ocupe funcţii publice în comitat, chiar dacă le-ar merita. S-a hotărît şi modalitatea aprovizionării nobilimii insurgente, care să se facă prin contribuţia magnaţilor şi nobililor, nobilimea mai săracă primind gratuit nutreţ şi carne. S-a dispus şi trimiterea de iscoade care să afle răsculaţii în ce număr sînt, de ce neam, ce arme au, unde s-au aşezat, ce intenţii au şi unde vor să-şi continue prăzile. în 18 noiembrie comandamentul hotărăşte să fie mobilizaţi şi reprezentanţii comunităţilor libere săseşti137. 136 Guv. Trans., 1784, nr. 10803. 137 Hanca, op. cit, p. 118—121. 36 — C. 320 562 RASCOALA LUI HOREA Din tabăra de la Găneşti nobilimea face apel şi la cea refugiată în oraş să ia armele. Nobilimea comitatului Tîrnava, cu puţine lipsuri, e în arme. Cu durere în inimă văd însă că ei, care cu deosebire sperau să fie, lipsesc din oastea lor. Amintindu-le datoria nobiliară, îi cheamă ca toţi care pot purta arma să vină fără întîrziere spre apărarea patriei şi neamului. Cei care nu vin deloc nu vor înconjura pedeapsa mar cală, ei nu-l vor mai recunoaşte de nobil adevărat şi-l vor pomeni cum merită în adunările nobiliare 138. Contele Nicolae Miko cere din Tîrgu Mureş ajutor militar sub cu-vîntul că aci sînt arhivele Fiscului regal, Tablei regeşti, comitatului Tîrnava eu scaunul Mureş, arhiva magistratului, acte din tot principatul, casa regească a comitatului, personalul Tablei regeşti, comitatului, magistratului, mulţii magnaţi şi nobili refugiaţi aci. Aceştia toţi cer ajutor împotriva pericolului românesc. Se tem mai ales de satele din jurul Gur-ghiului, Iedului. Cere miliţie suficientă şi tunuri139. Printre nobilimea refugiată în Tîrgu Mureş — după cum scrie corniţele suprem al Tîrnavei, contele Alexandru Bethlen comitatului Odorhei la 16 noiembrie — se auzea că în fruntea răsculaţilor sînt un fost ofiţer demis cu numele Salis, şi unul numit Orha, un popă român de rea faimă şi înainte. Se ştia că răsculaţii s-au conjurat împotriva nobilimii şi întregii ungurimi, aşa fel ca pe toţi să-i şteargă şi să-i pus-tiască dacă se poate, conducătorul încredinţîndu-i că Ardealul fiind şi mai demult al lor, să-l facă al lor. La ceea ce comitatul Odorhei răspunde că şi ei au rînduit ca toţi nobilii, armaliştii, alegînd şi din secuii contribuabili din scaune, să se ridice la arme, cine are cal cu calul, cine n-are pedestru, ca numaidecît să poată pleca cînd şi unde va cere nevoia 14°. Dar iată şi alte amănunte. Preşedintele Tablei regeşti din Tîrgu Mureş cu data de 18 noiembrie cheamă şi el la rMicare şi nobilimea comitatului Odorhei. Alarmat de arderile, prăzile neamului românesc ţărănesc, de intenţiile lui de a nimici cu totul nobilimea şi întreg neamul unguresc, comitatul Tîrnavei a luat toate măsurile de apărare, toată nobilimea şi domnimea s-a ridicat şi a ieşit la marginea comitatului să împiedice lăţirea focului şi să poată veghea mai bine la menţinerea sîngelui şi iubitului lor neam. Cheamă şi comitatul Odorhei să ridice la arme toată nobilimea, să ţină oameni înarmaţi sat de sat pînă la ale scaunului Mureş şi pînă la marginea comitatului. La Dumitreni să rînduiască pentru pază 40 de nobili, care să fie întru toate în înţelegere cu comandantul nobilimii din comitatul Tîrnavei, aflător în Găneşti, contele Ladislau Bethlen. Cealaltă nobilime să stea gata aşa fet ea ori de cîte ori e nevoie să poată fi chemată imediat, ca ea cu o inimă şi cu o putere să poată merge în ajutorul patriei şi neamului în extrema lor nenorocire 141. 138 Arh. St. Tg. Mureş, Doc. răsc. Horea, nr. 12. 139 Guv. Trans., 1784, nr. 10807. 1,10 Arh. St. Cluj, Separate. m Arh. St. Cluj, com. Odorhei, pachet 122, nr. 94. IN NELINIŞTEA AŞTEPT ARH 563 La 19 noiembrie Tabla Regească, Tabla comitatului Tîrnava împreună cu magnaţii şi nobilii refugiaţi în Tîrgu Mureş, adresîndu-se cancelarului şi solicitîndu-i intervenţia pe lîngă împăratul, ştiu că în fruntea mulţimii românilor răsculaţi, conjuraţi spre nimicirea neamului unguresc, pe lîngă ceilalţi, ar fi un anume Salis, rătăcitor pînă aci prin comitatul Zarand. Să stăruie pe lîngă împăratul să mişte toate pietrele pentru a stăvili şi a stîrpi din rădăcini această pestă, altfel în scurt timp toată mulţimea românilor din Transilvania va izbucni în răscoală deschisă 142 143. în aceeaşi zi, Alexandru Bethlen însuşi se adresează cancelarului. Nu e în stare să descrie atrocităţile, pustiirile nemaiauzite, turbarea cu care scîrnava (utalatos) oaste românească a vărsat sîngele unguresc şi mai ales al nobilimii, a lovit nobila sa patrie, a îngrozit întreagă naţiunea. Ţărănimea română în mijlocul căreia trebuie să trăiască şi care îi înconjoară de toate părţile cu oastea sa nenumărată, aşteaptă şi acum, e gata. Măsurile de pînă acum sînt binevenite, dar insuficiente pentru a o ţine în frîu. Oraşul nici el nu are ziduri de apărare, drumul e deschis dinspre Cîmpie, de unde pot da năvală. Ba şi românimea din oraş toată aşteaptă sosirea tîlharilor. Şi Tabla, şi nobilimea din oraş au socotit necesar să se ridice la arme pe capete. El face toate orînduielile cu putinţă să scape pe ai săi de pradă, de chinuri, de măcel. Comitatul s-a ridicat şi el, se găseşte în tabără. Pînă unde merge insolenţa poporului căpiat, probă e că chemat fiind la linişte a răspuns cu cutezanţa de a cere ca toată ţara să se boteze în legea lor, nobilimea să fie egală cu ei, să renunţe la libertăţile ei, scăpînd de iobăgie ei să-î împartă averile. Ba a avut neruşinarea să blasfemieze deschis, în faţa lumii, chiar sfîntul nume al regelui, zicînd că cele ce face le face din porunca sa. Mai mult, se mîndresc cu indulgenţa cu care sînt trataţi, cutezanţa mergîndu-le atît de departe, că toată românimea din toată ţara aşteaptă cu nerăbdare sosirea tîlharilor. Ba pe la spate răspândesc că sînt hotărâţi ca dacă şi după acestea vor primi iertarea împăratului „să fim siguri de cea din urmă ruină atît a neamului nostru cit şi a întregii patriiw. Cancelarul să intervină deci pe lîngă împăratul ca această nemăsurată ticăloşie nu cu iertare, ci cu pilduitoare pedeapsă să o răsplătească m. Răspunzînd preşedintelui Tablei Regeşti în 23 noiembrie, comitatul Odorhei a înţeles „turbarea josnicei ţărănimi“, scopul ei de a stîrpi din rădăcini nobilimea, neamul unguresc şi secuiesc. Văzând că numai în Dumnezeu le mai stă nădejdea, că ei singuri trebuie să se apere de cetele turbate setoase de sîngele lor, fac şi ei totul, sînt gata ca oricînd şi oriunde va fi nevoie să poată pleca nu numai cu semenii lor, ci şi cu toţi armaliştii şi cu secuii contribuabili aleşi din cei mai vîrtoşh Au rînduit dinainte nobili înarmaţi în Dumitreni, unde iobăgi-mea a îndrăznit în anul trecut să se răzvrătească împotriva domnilor pămînteşti. Au trimis şi spre scaunul Mureş, pot comunica cu ei la 142 Cane. aul. Trans., 14714/784. 143 Ibidem. 564 RĂSCOALA LIH HOREA orice oră. După cum sînt în înţelegere şi cu cei din comitatul Tîrr-avei, gata să sară în ajutor oriunde va fi nevoie. Au scris şi comitatului Trei Scaune să ia măsuri la fel. Sînt gata — încheie patetic — ca spre apărarea iubitului lor neam unguresc şi secuiesc să le vină în ajutor pînă la ultima picătură de sînge 144. In Trei Scaune erau ridicaţi secuii din regimentul secuiesc de graniţă pedestru. Vicecomitele în 22 anunţa comitatul Odorhei sosirea a 938 de soldaţi, trebuind să se îngrijească de repartiţia, de hrana lor. In 23 noiembrie comitatul comunica Guvernului ridicarea. Izbucnind răscoala lui Horea, potrivit legilor patriei, după revizia (lustra) prealabilă, s-au ridicat şi ei spre apărarea ei145. în aceeaşi zi contele Nemeş scrie din Hoghig guvernatorului. A citit cu bucurie din scrisoarea lui că răscoala ţărănească a luat sfîrşit, dar cu ce dezamăgire a primit azi noapte la orele trei ştirile îngrozitoare de la comitatul său. Din toate părţile se anunţă pericol. Ce e de făcut? Şi nobilimea, şi armata îl -acuză pe el, guvernatorul, s-a pornit o puternică mişcare împotriva lui — îi scrie contele. într-o scrisoare din Sibiu a citi vestea senzaţională că nobilimea ar vrea să facă un război naţional şi religios, la care cheamă şi pe secui. Se zvoneşte că soldaţii au ordin să tragă numai cu cartuşe oarbe asupra rebelilor, iar această dispoziţie ar veni de la el, guvernatorul. Schultz este un intrigant. Armata tare ar vrea să arunce acum vina asupra Guvernului afirmînd că totul s-a întîmplat din cauza problemei urbariale 146. In 24 noiembrie comitatul Odorhei răspunzînd comitatului Trei Scaune îl anunţă că şi ei au chemat nobilimea pentru instrucţie. Dar, prudenţi, au scris şi Guvernului să ordone insurecţia personală. Comitatul însă tare se teme că nu va fi îngăduită 147. Sînt gata, înarmaţi nobilii şi în cercurile Sepsi, Kezdi —nici.gînd să se teamă, aşteaptă numai să fie înştiinţaţi — anunţă vicecomitele comitatului la 25 noiembrie din Varghiş *48. Iar la 26 Ştefan Halmâgyi anunţă că nobilimea şi-a ales comandanţi, în frunte cu contele Ioan Nemeş, şi-a stabilit punctele de pază. A fost lăsată totuşi acasă, dar cu porunca să se ridice numaidecît la chemare i49. Guvernul răspunzînd în 18 noiembrie Prefecturii armelor, care a dezaprobat gîndul vreunei ridicări armate. a nobilimii, afirmă că el nicidecum n-a ordonat insurecţia nobilimii. Dacă totuşi a observat că nobilimea în unele cercuri a întrecut măsura sau că s-a gîndit la vreo adunare împreună cu dregătorii săi spre apărarea proprie, numaidecît a îndrumat-o la observarea întocmai a ordinaţiunilor Guvernului. Dar chiar dacă nobilimea pe unele locuri îndrumată de dregătorii comitatului :3-a adunat din nevoia de a-şi apăra viaţa şi bunurile, cerînd-o aceasta Iminenţa primejdiei, nu e nici un motiv de îngrijorare : nenumăratele 144 145 146 147 148 il49 Ibiăem. Mike, Az Olâhokrol, p. 118. „Archiv des Vereines", XXXI (1903), p. 742—744. Arh. St. Cluj, com. Odorhei, pach. 122, nr. 94. Ibiăem. Ibidem. ÎN NELINIŞTEA aşteptării 565 dovezi îi mărturisesc limpede credinţa faţă de principe şi patrie. Că nobilimea în unele locuri s-a ridicat în mai mare număr pentru securitatea sa, a făcut-o desigur de teama exemplelor celor mai triste, parte pentru că nobilimea de 270 de ani n-a mai fost în aşa pericol al vieţii şi bunurilor sale, parte pentru că din pricina neajunsurilor drumurilor n-a putut apela la ajutorul armatei150. Conţii Ladislau Bethlen şi Ladislau Tholdalagi relatează din Găneşti în ziua de 18 : Au sosit cîţiva nobili din Şomfalău, de pe Tîrnava Mică. Au venit şi din cercul Mureş 25. Nu pot descrie bucuria cu care au primit acest ajutor. Mai cer încă măcar 25. Speră să li se primească «cererea altfel decît au primit-o cei din Mediaş. Căci pentru întinderea locului a cărui pază li s-a încredinţat, nobilii comitatului nu vor fi de .ajuns. E nevoia ca şi corniţele suprem să emită din nou circulare, căci mulţi dintre nobili numai la porunca juzilor nobililor nici nu vreau să se mişte. în Petrisat doar dacă s-au strîns 12. în Daia Ivan Pista iobagul ungur al contelui Paul Bethlen, Popa Buiu jelerul lui Daniel Vass şi Ignat Vonul au zis că dacă Horea cu oamenii lui ar fi în Băgaciu (Tîrnava Mică) s-ar da cu ei, i-ar conduce asupra domnilor lor şi ei înşişi i-ar măcelări. Pentru asemenea cazuri ar fi de cerut de la căpitanul din Zagon o căprărie. Ar trebui ca asemenea oameni, a căror rămînere in libertate ar fi evident dăunătoare, să fie prinşi mai bine militari-manu, decît numai cu nobilimea. Căci dacă numai nobilimea ar vrea să-i prindă, ţăranii, ale căror urechi acum sînt pline de tot felul de veşti netrebnice, •s-ar ridica toţi şi numai pentru a nu se supune omului nobil. Dar şi pentru că printre ţărani e îndeobşte credinţa că pornirea lor ticăloasă e chiar cu voia împăratului. Dar dacă ar vedea că cu nobilii sînt şi oameni de ai împăratului şi cel mai ignorant şi mai orb ţăran ar vedea că voia împăratului e contrară intenţiilor lor nelegiuite. Comisia comitatului să ceară Guvernului ca acei mulţi prinşi să fie executaţi nu numai pe locul delictului, ci să se dea din ei, sub paza militară, şi în satele din acest comitat, căci ar fi mai mare siguranţa dacă execuţia ar îngrozi şi poporul de aici, decît să se aştepte izbucnirea răului pentru a da exemple 151. Contele Ştefan Tholdalagi relatează împreună cu Ioan Sânaor de la podul Leehinţii, în 18 noiembrie, că pe Samuil Nagy l-au detaşat cu dO de călăreţi la hanul din Bând de lingă drumul ţării şi i-au ordonat să trimită în Căpuş 20—25 de oameni care să patruleze zilnic pînă la corpul din Iernut. Pe Daniel Szilâgyi l-au încredinţat să patruleze pînă în Rîciu. Cordonul aci trebuie să se întindă de la Rîciu pînă la Iernut, iar comitatul Turda să-l continue pînă sub munte. Aşa va fi un cordon continuu de la poalele munţilor pînă la Iernut152. în aceeaşi zi Ioan Sândor scrie şi din Bând comitelui suprem despre acelaşi cordon de posturi de la Rîciu pînă la Iernut. Patrulele circulă 150 Acte vieneze, I, nr. 93. 151 Găneşti, 18 nov. 1784, Tr. Popa, Documente, p. 82—84. 152 Ibidem, p. 87—88. 566 RASCOALA LUI HOREA de la ospătăria din Bând spre Şamşud şi Rîeiu. Dregătorul. contelui Kâl-noki, Glieorghe Bânyai, anunţă că şi el e gata cu 15 oameni să vină în serviciul lor. Au sosit şi trimişii lor în Dej cu răspunsul. Cei din Dej au scris magistratului oraşului Turda. A sosit şi trimisul în Vinţ cu veşti despre întîmplările de acolo. Daniel Fabian a fugit cu 24 de ore înaintea izbucnirii din Craiva cu lucrurile mai bune şi cu lada de scripte 153. Tot din acest timp trebuie să fie şi o altă relatare a celor doi conţi comandanţi, curînd după data de 18. Mergînd la Cetatea de Baltă, de la dregători n-au auzit nici o ştire neplăcută. Ca să pună frîu poporului gata de rătăcire au convocat pe juzii şi juraţii satelor şi i-au lămurit asupra falsităţii ştirilor ţărăneşti, poruncindu-le vigilenţă aspră. Juzii, juraţii, sătenii să vegheze în jurul satelor şi, dacă în sat sînt nobili, în jurul curţilor şi averii lor. Dacă ar cădea vreo primejdie asupra satului sau a nobilimii din el, locuitorii satului, dacă nu-şi pot dovedi sîrguinţa deplină în alungarea răului, vor fi pedepsiţi ca răufăcători. Din Cetatea de Baltă s-au dus în Sînmiclăuş şi de acolo au trimis şi după juraţii din Veseuş. De acolo trimisul le-a adus scrisoarea domnului Gyujto, rela-tînd că după cît a înţeles de bună seamă tîlharii vreau să cadă noaptea sau noaptea următoare asupra Veseuşului. Au şi trimis numaidecît cîţiva oameni acolo. A doua noapte s-a dus şi unul din ei, dar. nu s-a intîmplat nimic, nici atunci nici a treia noapte. Ştirea venea numai din vorbele sătenilor. Şi pentru că judele şi juraţii n-au raportat dregătorilor şi au lăsat să crească zvonurile, a poruncit cîteva lovituri pentru jude şi pentru primul jurat. Nobilimea adunată au distribuit-o astfel : în Adămuş au dat 8 oameni, în Cetatea de Baltă 7, în Veseuş sînt din cei din Iernut 7, pe care ei i-au întărit cu încă 3. O parte din cei din Petrisat, vreo 16, i-au trecut în Sînmiclăuş. Din cei din Biia 6 i-au lăsat în Petrisat. Aci mai sînt şi 6 soldaţi şi un caporal din regimentul Gyulai. Aşa ei pot ţine sub observaţie locul pînă în Cetatea de Baltă. Supravegherea o fac cei din Cetatea de Baltă spre Sînmiclăuş, cei din Veseuş spre Szarazvam, cei din Sînmiclăuş spre Micăsasa, cei din Biia spre Ciuguzel şi Petrisat. Altfel amîndoi cer să fie eliberaţi de slujbă, iar dacă trebuie să mai rămînă, să poată sta în Tîrnăveni154. Alexandru Gyujto scriind din Veseuş la 19 noiembrie ştie şi el că tîlharii în duminica trecută au trimis scrisoare în Sînmiclăuş oamenii să-i aştepte cu vite de tăiat căci vin să prade curţile. De acolo au adus înştiinţarea în Veseuş, să fie şi aici gata, căci de acolo vor veni aici. Să aibă şi aici vite de tăiat. înştiinţarea a citit-o în Cetatea de Baltă alaltăieri preotul unit, mai spunînd că cine are casă în apropierea curţilor, să-i ţină acoperişul ud. Vin 3 000, sună înştiinţarea. E chemat în ajutor pe numele lui Dumnezeu în Sînmiclăuş, căci nu bagă de seamă cînd pier. Nobilimea e cu el, după Dumnezeu, el poate să-i ajute, să-i apere 155. 153 Ibidem, p. 86—87. 154 Ibidem, p. 96—100. 155 Arh. St. Tg. Mureş, Sc. Mureş, Doc. răsc. Horea. IN NEtLINÎŞTEA AŞTEPTĂRII 567 Comunicările din Iernut, din 19 noiembrie ale taberei de acolo nu sînt nici ele liniştitoare 156. Nobilimea însă nici aici nu .răspunde impecabil la chemare. Şi nici nu se prezintă în condiţii prea bune. Prezenţă, serviciu, arme defectuoase. Insuficienţă în faţa primejdiei. Relatarea conţilor Dominic şi Mihail Teleki, Iosif Lâzâr din aceeaşi zi, din Iernut, nu e nici ea prea încurajatoare. Nobilimea adunată aci nu e de ajuns nici pe o mînă, căci e mai ales de cei slabi, arme rele, mulţi fără arme, sînt puţini cei care să poată face ceva, armele cerute nu vin 157. Locotenentul Vajda dă relaţii din Petrisat. El a fost numit comandant al cercului de jos al comitatului. Din pricina puţinătăţii trupei sale n-a putut mărşălui spre Sînmiclăuş, cum a fost înţelegerea. La Blaj a stat pentru că nobilimea s-a adunat foarte tîrziu. Acum însă mulţumeşte lui Dumnezeu că sînt 30, aşteaptă pentru a doua zi şi pe alţii, şi-apoi pleacă cu mica lui trupă spre Sînmiclăuş. Patrularea a făcut-o necontenit cu unii spre Mureş, cu alţii spre Bucerdea, iar mai pe urmă spre Crăciunel. E aci acum şi Ştefan Ugron cu mai multă nobilime din Valea Lungă. Oastea duşmană s-a retras spre Mogoş, iar armata regulată şi-a aşezat trupele de la Aiud pînă la Sîngeorzul Trăşcăului, îi urmăreşte toate mişcările şi i-a barat căile de ieşire. S-a distribuit preoţilor şi se publică şi aici patenta în limba română. Oastea răsculaţilor cînd creşte cînd scade, acum ar fi la vreo 5 000, în frunte cu Horea şi cu cei doi fii (!) ai săi. Cei ucişi sau prinşi sînt la vreo 600 şi ceva 158. Secuii scaunului Arieş se ridicaseră şi ei, încă de la prădarea Sîn-georzului Trăşcăului. Exemplul cel mai spectaculos pentru ridicarea organizată, pentru „insurecţia nobilimii'4 se dădu din afara teatrului răscoalei. îl dădu contele Ioan Csâki, corniţele comitatului Cluj. După hotărîrea din 12 noiembrie a adunării comitatului, în 15 se aflau în Cluj, înarmaţi şi gata de luptă, 200 de magnaţi şi nobili călare şi vreo 50 de nobili pedeştri159 *. In şedinţa din aceeaşi zi se prezentă un memoriu al nobilimii comitatului în care stăruia ea plîngerile ei să fie înaintate de-a dreptul împăratului 16°. Se citi apoi scrisoarea comisarului gubernial Mihail Brukenthal, care promitea ajutor militar. O altă scrisoare a comisarului, din 14 noiembrie îndrumă comitatul să publice patenta românească de liniştire a ţăranilor prin preoţii satelor. E vorba de patenta din 11 noiembrie. Dar numai această ridicare a comitatului nobilimea adunată nu o socoti suficientă. La propunerea lui Csâki şi a mai multor nobili hotărî ridicarea întregii nobilimi împotriva românilor răsculaţi. A doua zi apoi contele Csâki puse să se scoată steagurile comitatului şi să sune trîmbiţele, la care semn se adunară cu toţii în piaţa Clujului. Contele Csâki veni şi el călare, îi luă în seamă şi-apoi procedară la 156 Ibidem. 157 Ibidem. 158 21 nov. Tr. Popa, Documente, p. 91—93. 159 Descrierea tabelei lui Csâki, D. Prodan, op. cit, p. 178, 185. m Arh. St. Cluj, com. Cluj, Protocollum politico-oeconomicum 1784, p. 82. &68 RASCOALA LUI HOREA organizarea militară. Gălărimea o îiripărţiră în două eseadroane, de cîte o sută de călăreţi, în frunte cu cîte un căpitan-şi eu gradele militare corespunzătoare fiecare. In fruntea celor 50 de pedeştri numiră un locotenent. Comanda generală o încredinţară, fireşte, contelui Csâki. După el urmau în subordine baronul Gheorghe Bânffy cu titlu de viee-comandant, Paul Matskâsi eu grad de colonel şi-apoi alţi magnaţi şi nobili cu grade subordonate, pînă la cei opt căprari. In fruntea primului escadron numiră căpitan prim pe baronul Adam Radâk, căpitan al doilea pe contele Nicolae Bethlen, in fruntea celui de al doilea escadron căpitan prim pe baronul Alexandru Josintzi, căpitan al doilea pe contele Bethlen Farkas, locotenent pe baronul Iosif Torotzkai. Numiră şi pe maiştri de încartiruire, care aveau să se îngrijească şi de fînul şi ovăzul necesar. Numiră un auditor (procuror militar) şi un adjutant. Stabiliră apoi anumite regule militare, pe care în aceeaşi zi le fixară in scris şi le împărţiră comandanţilor lor, împreună cu listele oamenilor de sub comanda lor. Se dădu apoi ordin ca pe a doua zi pe ora unu după amiazi să-şi adune fiecare oamenii, gata de plecare spre Feneşul Săsesc (Fior eşti). în 17 noiembrie apoi se adunară în piaţă în bună ordine militară. Contele ieşind în faţa lor călare şi în arme, după ce le mulţumi in scurte cuvinte pentru credinţa cu care i-au executat acest prim ordin, puse să se dea semn de plecare. La care semn cei 250 de nobili porniră pe strada de mijloc a oraşului, cu comandantul general în frunte, cu steaguri desfăşurate, în sunet de trîmbiţe şi tobe, sub privirile unei mulţimi fără număr, domni, doamne, orăşeni, şi spre seară ajunseră la Feneş, unde se aşezară la cartierul său rînduit fiecare. A doua zi, în 18 noiembrie, contele Csâki ţinu sfat cu comandanţii în care parte să pornească ; căci iscoada lor, Gavrilă Oneţ, aduse vestea că oastea lui Horea care a prădat în Trăscău are de gînd să pornească spre Iara de Jos. Hotărîră astfel ca în aceeaşi seară să se mute în Vlaha (Feneşul Românesc) şi de acolo să pătrundă în sus spre Iara. Dar oastea abia se aşezase în Vlaha şi cei mai mulţi să dăduseră la odihnă, că Gavrilă Oneţ aduse vestea despre intenţia răsculaţilor de a năvăli la tîrgul din Huedin, din 25 noiembrie. La ceea ce comandantul sfătuindu-se atunci noaptea cu ofiţerii înalţi, oastea încă înainte de miezul nopţii se întoarse la Feneşul Săsesc. La 19 trecu apoi în Căpuşul Mare. Ziua de 20 o petrecu acolo, iar în 21 se aşeză în Huedin. Aci ţinînd sfat în 22, jumătate din escadronul al doilea cu căpitanul şi sublocotenentul trecură în Mărgău, al doilea căpitan cu 25 de călăreţi în Valcăul Unguresc (Văleni), locotenentul cu 25 de călăreţi în Ciula (Ciuleni), iar cealaltă parte a nobilimii rămase în Huedin. Era mare nevoie ca oastea nobilimii să cuprindă din vreme aceste sate — socoteşte autorul descrierii, desigur angajat de nobilime, respectiv de contele Csâki pentru a-i consemna faptele de arme — căci fără îndoială nu numai locuitorii din satele româneşti, care se găsesc multe în acel ţinut, ci chiar şi ungurii, ispitiţi de pofta prăzii, s-ar fi unit bucuros cu dînşii161. 161 D. Prodan, op. cit, p. 179^—180, 187. IN NELINIŞTE;A AŞTEPTĂRII 589 Intenţiile militare ale contelui Csâki şi ale nobilimii sale înarmate erau ca deocamdată să apere ieşirile din Munţi, să împiedice propagarea mişcării spre miazănoapte şi spre Cîmpie şi să sară în ajutor în punctele atacate. Iar după aceea să treacă la o acţiune ofensivă alături de armată în Munţi162. Comitatul nu se opri numai la atît. Potrivit hotărârii luate de a ridica toată nobilimea, luă contact cu comitatele din jur pentru a le informa şi a le propune aceleaşi măsuri de apărare. Scrise comitatului Turda. Pentru a putea opri întinderea răscoalei pe Cîmpie, contele Csâki -peru în 16 noiembrie o centurie de pedeştri şi două escadroane de călăreţi, iar în 18 noiembrie 100 de călăreţi de la oraşul Cluj, pe care oraşul să-i trimită în tabăra de la Feneş 163 164. Scrise şi comitatelor dinspre nord. în 16 noiembrie punînd în cunoştinţă comitatul Solnocului de Mijloc cu Crasna şi Chioar de primejdia răscoalei a cărei ţintă e nimicirea nobilimii şi a neamului unguresc, cu măsurile luate pentru stăvilirea ei, cu ridicarea nobilimii comitatului şi a secuilor din scaunul Arieşului, îi cere să ia măsuri asemănătoare m. In io noiembrie în acelaşi sens se adresează şi comitatului Solnocul Interior. El, corniţele, cu magnaţii şi nobilii comitatului a ieşit să-i întîmpine pe răsculaţi pe sub munţi, căci dacă ei, nobilii, nu se opun, se poate prevesti dinainte că întreaga ţară e în primejdie. E consternat de eliberarea celor vreo 80 de prinşi de nobilime şi husari (la Tvăscău). „Nu se poate descrie îngrijorarea care a cuprins întreg nobilul comitat, căci doar de rezultatul (acţiunii) depinde fericirea sau nefericirea ţării44, îl roagă pe comite să pună lucrurile la inimă şi cîţi magnaţi şi nobili poate strînge, bine înarmaţi să-i îndrume la Feneş 165. în aceeaşi zi de 18 noiembrie scrie comitatului Bihor că tîlharii sînt adunaţi spre Cîmpeni şi au plecat de acolo spre munţii Gilăului, spre Mărişel, cu gîndul ca de acolo să năvălească în ţinutul Călatei. Cum pericolul e şi pentru comitatul Bihor, îi cere colaborarea 166. Adunarea parţială a comitatului solicită pe împăratul însuşi167. La 28 noiembrie cerea comitatului Bihor să interzică vinderea de bucate românilor răsculaţi168. Lui Mihail Brukenthal, contele Csâki i se adresează tot pentru ajutor militar. în 28 noiembrie Csâki îşi comunică acţiunea, în limba maghiară, Guvernului, în termeni grandilocvenţi. Ca un credincios adevărat al regelui său, adevărat fiu al dulcei sale patrii se arată gata să-şi jerâ> fească viaţa, sîngele, lâ ceea ce îl obligă sîngele, natura, legea şi jură-mîntul făcut, nedînd înapoi de la hotărîrea sa pînă la odihna din urmă. 163 Ibidem, p. 56. Ibidem, p. 55, 164 I. Lupas, Împăratul Iosif II şi răscoala ţăranilor din Transilvania, în „An. Ac. Rom.“, Mem. Secţ. Ist., Seria III, tom. XVI, 1935, p. 285—286. ^•Ibidem, p. 286—287. 16fi Hurmuzaki, XV/2, p. 1766. . : 167 Cane. aul Trans. 14050/784. Caietele XXX, f. 16. , < . 570 RĂSCOALA LUI HOREA Prin cordonul tras pe răsculaţi caută să-i informeze, ca ei înşişi să-şi predea conducătorii şi să rămînă în pace 169. Contele Gabriel Haller, în 28 noiembrie îi scrie din Huedin contelui Sigismund Kornis în Zalău, că a înţeles de la trimisul său că acolo sînt în linişte, dar ei aici toţi sînt în arme, îşi apără soţiile, copiii. Mergînd la locul unde bănuiau că se găsesc răsculaţii n-au găsit nimic, s-au întors iarăşi la Cluj. Dar au luat dispoziţii ca răsculaţii numeroşi din munţii Cîmpenilor să nu poată năvăli încoace. E nevoie ca şi el, Kornis, să tragă cordon pe sub Meseş, ca nu cumva să scape într-acolo. E cu atît mai mare nevoie de aceasta, cu cît dintr-o scrisoare din Ungaria a înţeles că în. jurul Harghitei (!) s-au făcut mari prădăciuni. Despre careva din familie a înţeles că e în Seini. „Pentru Dumnezeu nu-l lăsa acolo, căci zilnic observăm că poporul de jos, şi fără venirea vreunui tîlhar, îşi atacă domnii pământeşti6417°. în 30 noiembrie contele Csâki scriind din tabăra de la Aghires alarmează din nou comitatul Solnocului. Tîlharii, în munţi, mai ales în jurul celor două Sălciua, în Runc, Ocoliş, Poiana Aiudului, Zlatna, nu numai se adună în număr mare, dar oastea lor creşte mereu cu alte sate răsculate. Cum dispre Cîmpeni vrea să-i strîngă miliţia şi nobilimea comitatului Alba, răsculaţii nu pot lua alt drum decît sau spre Iara şi Trăscău, sau prin trecătorile de la Feneş şi Gilău, sau prin ale Valcăului şi Mărgăului. E deci nevoie de paza strînsă a acestor trecători. Nobilimea comitatului rînduită fiind pentru paza trecătorii lorii, nu mai e suficientă şi pentru paza celorlalte. Aşteaptă ajutorul nobilimii do acolo. Proviziile de care are nevoie le găseşte aici cu bani, să-şi anunţe numai dinainte numărul. Căci de paza acestor trecători depinde liniştea nu numai a celor două comitate, ci a întregii ţări. Pentru praful de puşcă s-a dispus în Cluj ca să se găsească suficient oricînd, şi, sub semnătura contelui, oamenilor săi să se dea pe bani cît se cere 171. loan Beothy, vicecomitele comitatului Bihor, răspunde la 30 noiembrie îndemnului comitatului Solnoc de a ridica şi nobilimea din Bihor spre a veni în ajutorul nobilimii din Cluj, că pentru îngăduinţă s-a adresat Locotenenţei din Buda, căci doar praeter extremum necessitatis casum nobilimea nu se poate ridica fără ştirea regelui. Altfel au convenit cu miliţia ca să-i oprească dacă ar năvăli în comitat172. Ţăranii se ridicau intr-adevăr, ameninţător, masiv. Exemplul comitatului Cluj îl urmă de aproape comitatul Turda. Planul de organizare a nobilimii, propus de corniţele suprem, baronul Ludovic Kâlnoki, fu primit în ziua de 18 noiembrie. După acest plan, nobilii de aici fură împărţiţi pe plase (processus) şi puşi sub comanda vicecomiţilor şi juzilor nobililor. Ca centre de acţiune ale unităţilor se fixară satele Grebeniş, Şăulea, Iernuţeni, Frata, Milaş, Orosfaia, Com-lod, Sîniacob şi Uifaiăui Săsesc. Celor din cercul Dobîca li se fixară im Guv. Trans., 1784, nr. 11229. 170 Arh. Istorică, Colecţia generală. 171 Lupaş, op. cit., p. 291—293. 172 Ibidern, p. 294—295. 571 IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII : satele Feldioara şi Buza. Tîrgurilor Sic şi Cojocna li se dădură comandanţi aparte, ele trebuiau să se îngrijească singure de apărare. Districtul Bistriţei trebuia să înarmeze şi el cîte 10 tineri, din cei mai tari, de fiecare sat şi să-i pună sub comanda vicecomitelui Cserenyi. Merinde fiecare era obligat să-şi ia pe 8 zile, după care se va vedea dacă vor mai trebui să-şi aducă de acasă sau se vor lua alte dispoziţii. Pentru cai rămînea să se aprovizionze de la ţărani, dîndu-le în scris ce au luat. Misiunea pe care le-o încredinţă comitatul era să-l informeze despre orice mişcare a plebei româneşti din cuprinsul lui, să o înăbuşe cu toată puterea dacă undeva ar porni vreuna şi să prindă fără cruţare pe tulburători173. Pentru înfricarea ţăranijor comitatul Turda, răstălmăcind desigur patentele, dispuse să se ridice furci şi ţape în fiecare sat 17'\ Şi pentru ca să fie mai mare teroarea, comitatul puse pe ţărani să ie ridice ei singuri. în Berchiş (comitatul Cluj) furcile au fost ridicate chiar la poarta cimitirului uniţilor. A trebuit să intervină episcopia din Blaj la Guvern ca să fie îndepărtate de acolo 175. Vicecomitele Solnocului Interior, Ladislau Szent Pali, comunicînd comitelui Solnocului de Mijloc, contelui Sigismund Kornis la 17 noiembrie din Dej ce ştie despre răscoala românilor, îi scrie şi că acum se dă şi în comitatul lui ordinul ca nobilimea după cele petrecute să fie aşa fel pregătită ca la nevoie să se poată ridica oricînd spre apărarea sa. Ştie că şi corniţele a primit acest ordin, dar i-1 comunică doar ca să poată lua dispoziţiile cerute ele tristele împrejurări de comun acord l76. Perceptorul regesc Emeric Pelei, scriind comitelui suprem în 20 noiembrie din Ciocman, vorbeşte de acum de ridicarea nobilimii din toate părţile comitatului. Vicejudele nobililor, Daniel Pataky, răspunzînd în aceeaşi zi, după scrisoarea vicecomitelui îi dă ca sigură ştirea că răsculaţii sînt vreo 12—13 mii îi scrie şi că şi dregătorii au poruncă să ridice nobilimea, care să stea gata, ca îndată ce primeşte poruncă să poată pleca 177. Scriind la 24 noiembrie din Dej comitelui suprem, Ladislau Szent Pali e bucuros de vestea că nobilimea ridicată din Alba şi Hunedoara pînă în 12 ar fi prins, ucis, rănit mai mulţi de o mie (!). Dar relatările de fiecare zi dovedesc şi ele că numărul românimii ridicate împotriva nobilimii creşte văzînd cu ochii. Contele Csâki a tras cordon cu nobilimea pe sub Meseş, tăindu-le drumul şi stăvilind focul care s-ar putea întinde peste toată partea de răsărit a ţării. Trebuie îndemnate şi comitatele vecine ale Ungariei să vegheze. „Nimic nu ne îngrozeşte ca pornirea spre 17;{ D. Prodan, op. cit., p. 56. După Protocollum politico-oeconomicum 1784, nov. 18, din arh. com. Turda. m Arh. St. Cluj, Arh. jud. Turda, nr. 200 „Jussu praeterea Gubernii ut seditiosa illa multitudo, novo terrore et metu percellatur, in singulis pagis patibula et pali excitantur“ — scrie din Cluj şi paterul Constans Mulay paterului Tem-pleny încă la 18 noiembrie. Mike, Az Olâhokrol, Supliment, p. 8—4. 175 Arh. St. Cluj, com. Turda, Protocollum politico-oeconomicum 1784, dec. 20. 176 Arh. Istorică, fondul Kornis. 177 Ibiderr... 572 RĂSCOALA LUI HOREA răzmeriţă a ţărănimii de printre noi, care aşteaptă cu nerăbdare prilejul şi poate ne şi acopere cu foc numaidecît, dacă nu cumva îi liniştesc patentele ieşite în limba românească şi ungurească. Se vorbeşte îndeobşte că orice fier găsesc îl adună, ba şi clopotele le cară ca să facă arme şi muniţie44178. Contele Adam Teleki, corniţele suprem al comitatului Dobîca, în 25 noiembrie îi scrie din Dej comitelui Solnocului de Mijloc că contele Csâki a ridicat nobilimea, dar şi cea din comitatul său stă gata. Corniţele să dea dispoziţii juzilor nobililor din comitatul său, după cum le-a dat şi el la cei din comitatul său ca dacă s-ar isca undeva astfel de tulburare, la cerere nobilimea numaidecît să sară în ajutor, ca să o poată stinge de la prima scînteie 178 179 * 181. In 25 noiembrie comitatul Solnocul de Mijloc scrie la rîndul său comitatului Bihor despre intenţiile răsculaţilor de a năvăli în ţinutul Călatei, şi despre măsurile luate. Nobilimea comitatului e gata să intervină prompt, să se ridice şi nobilimea comitatelor vecine 18°. Nobilimea se teme să lase fără pază aceste părţi, cînd- nu e nici un soldat, iar partea cea mare a poporului de jos e românească, ţărănime, care numai trei conducători să aibă nu vor fi mai prejos de cei din Zarand 18t. Comitatul Solnoc cere ajutor militar şi de la Oradea. Şi locotenent-colonelul, contele Bellegarde, şi căpitanul Brays îi răspund unul în 28? celălalt în 30 noiembrie că nu-i pot da 182. Capelanul paterul Petru scrie din castelul din Benediug, din apropierea Dejului, contelui în slujba căruia se găseşte, la 26 noimbrie, că acolo sînt pînă acum în pace. Dar e să se teamă mai mult de oamenii din apropiere decît de cei din depărtare. Căci şi aceştia cu dor îi aşteaptă. Aici şi acum s-a găsit un netrebnic care îşi striga dorinţa de a se uni cu tîlharii, care n-ar fi pagubă să fie aspru pedepsit. Comitatul a trimis după tunuri, căci cu ele în munţi ar putea îngrozi poporul, dar el fără porunca stăpînului nu le-a dat. Dacă însă măria sa porunceşte le dâ cu chitanţă şi comitatul obligîndu-se să-i apere în caz de nevoie. Contele să ceară de la locotenent din soldaţii din Nireş măcar vreo 10—12, ca dacă s-ar întîmpla vreun atac să apere castelul183. Comitatul Solnocul Interior e bucuros că împăratul a pus la inimă faptele sîngeroase ale hoţilor furibunzi şi ale ţărănimii răsculate care i-au stîrnit mînia cuvenită şi l-au îndemnat să le pună capăt prin sacrosanctul ordin din 12 noiembrie, comunicat de Guvern cu data de 21, că orice locuitor care s-ar găsi că e în înţelegere sau se însoţeşte cu prădătorii şi cu ţăranii răsculaţi şi cu atît mai mult că ar îndemna poporul de 178 Ibiciem. J fozcl&TŢl < ;18(LHyi‘J^uzaki, XV/2, p. 1768. 181 Tâşnad, 2-7 nov. 1784. \Contele Ludovic Teleki, baronul Iosif Huszâr şi Mihail .Vay .către: corniţele suprşm. Arh. Istorică, fond Kornis. 482 I. Lupaş, op. cit., p. 290—291. 183 Arh, Istorică, Colecţia generală. IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 573 jos la răscoală, numaidecît, fără judecată şi fără dertare, după legea militară prin roată, ţeapă şi furci să-şi piardă viaţa 184. Contele Sigismund Kornis, scriind în 25 noiembrie din Zalău soţiei sale Cristina Gyulai, îi dă veşti încurajatoare despre apărare; în Săplac se găseşte un escadron din regimentul Berlichingen, în Tohat o jumătate de escadron. Locotenent-colonelul G. Bellegarde care l-a informat a promis că dacă vor avea nevoie va trimite şi mai multe. A şi cerut să-i trimită în comitat miliţie cîtă poate şi speră că va şi trimite îndată ce va primi scrisoarea. Din comitatele Alba şi Tîrnava vine nobilimea cu oaste în ajutorul contelui Csâki. Şi el, cu ajutorul lui Dumnezeu, cit ce se adună nobilimea, porneşte cu vreo 5—-600 de -nobili spre Huedin în ajutorul lui. Cu nobilimea care rămîne trage cordon pe sub Meseş şi Rez. i\ude că şi nobilimea din comitatul Bihorului e gata de plecare în Transilvania 185. în schimb soţia sa, scriindu-i din Tăşnad în 26 noiembrie, se arată cu totul descurajată, pradă zvonurilor. Nu găseşte nici o mîngiiere, aude din zi în zi ştiri tot mai rele. E îngrijorată şi de plecarea lui spre Huedin. Pe Dumnezeu îl roagă să nu o lase pe ea şi pe copilul său într-o atît de amarnică stare. Aici tremură de teamă. O scrisoare din Vaja (comitatul Szabolcs) a adus vestea că s-a auzit că şi în jurul Debreţinului ar putea să se ridice împotriva nobilimii vreo 50 de mii (!) de oameni şi că Salis ar fi fugit trecînd prin Debreţin. Dumnezeu ştie dacă ştirile sînt adevărate sau nu, dar acum se poate crede orice rău. Dacă el cu nobilimea pleacă, se tem de ţărănimea din vecinătate. Pe patimile lui Christos îl conjură să-i scrie ce să facă. Poate era mai bine să meargă la Cluj, Şi celor ai familiei Huszâr le pare rău că nu sînt în Cluj. Să-i scrie, dacă acolo n-ar fi mai în siguranţă 186. Corniţele, scriindu-i în 27 noiembrie din Zalău, caută iarăşi să o liniştească, dă mai multe amănunte asupra ştirilor, zvonurilor, măsurilor luate. De la Cluj a primit ştirea că românii răsculaţi s-au tras în munţii Gilăului şi s-a observat că vreau să năvălească în Sălaj. Aci încă e linişte dar nobilimea se adună. S-a tras cordon. pe sub Rez şi Meseş. în Săplac veghează un escadron şi s-au rînduit ştafete pînă la Huedin. Iosif Genesi a fost încredinţat să supravegheze orice mişcare a răsculaţilor, ziua-noaptea să informeze şi asupra celei mai mici mişcări. S-a auzit că Horea ar fi fost prins. S-au hotărît gratificaţii, 300 de galbeni pentru cine prinde pe Horea, 30 pentru ceilalţi, 100 de galbeni pentru cine prinde pe Salis. A venit ordin de a aplica Standrecht-ul, românii rebeli să fie executaţi pe loc. La Huedin sînt 300 de nobili sub comanda lui Gheorghe Bânffy, o altă trupă e la Feneş sub comanda lui Csâki, a treia în altă parte sub a lui Paul Matskâsi. Să nu se mişte din Tăşnad, căci aici toţi îl încredinţează că. acolo pot fi în siguranţă şi e aproape şi Careii, care e loc şi mai sigur. Şi trimisul comitatului Sătmar încredinţează că în Cărei omul poate fi sigur, căci şi nobilimea acelui comitat m I. Lupaş, op. cît, p. 287—288; 185 Arh. Istorică, Colecţia generală. ‘ 180 „A hunyadmegyei tortenelmi es regeszeti târsulat evkopyve4-, XVIII (1908), p. 89—90. 574 RASCOALA lui horea e în arme. Despre cei 40 000 care ar fi intrat pe la Turnu Roşu (!) n-a mai auzit nici o ştire. Fiind la Tabla comitatului, chiar azi a venit aici Nicolae Wesselenyi în toată ţinuta, călare, înarmat, cu 18 soldaţi ai săi înarmaţi. N-a venit la adunarea Tablei, se temea să nu fie prins. Au trimis la el să-l întrebe cu ce intenţie a venit însoţit de atîţia oameni, să-i comunice ordinul Guvernului pentru prinderea lui şi să-l roage să se supună ordinului împăratului. Da nu a vrut. A răspuns că a venit ca să meargă asupra românilor răsculaţi împreună cu ceilalţi nobili. Cît pentru prinderea lui, acum el nu se predă, ci dueîndu-se acasă va prezenta în scris cauzele pentru care nu poate împlini acum porunca împăratului. Altfel „aici e lume curuţească, şi în faţa sălaşului meu fac exerciţii în fiecare zi două-trei sute de nobili, care cu bîte, care cu securi, fiecare cu ce poate44. Ei sînt mereu în adunarea Tablei de la 7 dimineaţa pînă la 2—3 ceasuri, mănîncă ceva şi-apoi iarăşi se adună şi pînă la 7—8 mereu se sfătuiesc cum să ducă la capăt lucrurile mai bine 187. în 28 noiembrie Cristina Gyulai îi scrie iarăşi alarmată din Tăşnad. Aci tremură de frică, nu se aude decît rău. Se aude că tîlharii intenţionează să vină în Sălaj şi poporul de aici de pe Crasna, încă şi ungurimea, îi aşteaptă ou bucurie. Farkas Kemeny i-ar fi scris lui Ludovid Teleki, că soldaţii îşi umplu puştile în loc de gloanţe cu alice cu tărîţe. îi comunică şi alte zvonuri şi mai absurde, care nu lipsesc în corespondenţa nobiliară 188. Contele nu conteneşte să o liniştească. A primit noutăţi din Bene-diug — îi scrie în 29 noiembrie tot din Zalău — şi acolo nobilimea stă gata adunată la un loc. Ofiţerul muscălesc a ajuns cu bine în Dej, în toată liniştea. De acolo contele Adam Teleki l-a trimis, cum l-a trimis şi el de aci la Năsăud. (E vorba de Popescu.) Spre seară a sosit maiorul Szentkereszti din regimentul Hadik cu cîţiva husari. Vine dinspre Ca-şovia, din Galiţia, şi merge să facă ordine în Transilvania. Dă ca sigur că un regiment din Caşovia a primit şi el ordin să vină în Transilvania. Dacă vine şi acesta, şi mai vine şi din Oradea miliţie, pot fi în siguranţă ca la Viena. în Ungaria maiorul spune că e linişte peste tot, doar la margini se tem de românii adunaţi din Transilvania 189 *. Nu trebuie să se mai teamă nici de românii adunaţi — îi scrie în 30 noiembrie — nu mai sînt primejdioşi, poporul adunat tare s-a împrăştiat, doar ici colo se mai ţine în munţii Călăţelelor. E aproape cu neputinţă să năvălească încoace, căci comitatul Cluj cu nobilimea le-a tăiat calea pînă în Tohat. Tar în Tohat păzesc soldaţii lui Siskovits. De la Tohat pînă sub Meseş a tras cordon nobilimea comitatului său. O îndeamnă să meargă totuşi la Cluj, unde vor sta mai bine. Din Huedin a aflat că fiul lui Horea încărcat cu banii prădaţi a vrut să fugă dintre răsculaţi, care observînd l-au urmărit, l-au prins şi l-au dat pe mîna autorităţilor. A şi fost tras în ţeap§ la Alba Iulia 19°. îndepărtîndu-se de teatrul răscoalei, ştirile se. 187 Mike, Az Oiâhokrol, p. 323—326, 329—332, 335. m Ibidem, p. 339—342. ^ Arh. Istorică, Colecţia generală. m Ibidem, ÎN NELINIŞTEA AŞTEPT ARH 575 deformează adesea pînă la nerecunoaştere. E vorba aci, desigur, de Ursu Uibaru. Locotenentul primar Cari von Heydendorff, scriind drept din Bîr-gău la 16 noiembrie reţine zvonul că un anumit Foldvâri ar fi fost primul care a răspîndit vestea că 18 000 de ţărani, prevăzuţi cu artilerie, s-ar găsi sub conducerea faimosului Salis, adunaţi la Alba Iulia191. Vicecomitele Mihail Katona nu e mulţumit de nobilimea ridicată. Au ridicat nobilimea comitatului, au postat-o pînă în afară de hotarele lui, pînă la poalele munţilor. Dar nobilii cu pacea îndelungată au uitat vitejia înaintaşilor, sînt prea trîndavi ca să se poată pune, fără asistenţă militară, împotriva puterii care năzuieşte asupra lor. Cu atît mai mult, cu cît poporul ţărănesc în genere o doreşte, o aşteaptă. Cerînd fără rezultat ajutor militar, s-au văzut nevoiţi să apeleze la ajutor militar din Ungaria 192. Comitatelele se alarmează unele pe altele pînă departe, pînă în Săt-mar, Maramureş. Acestea alarmează mai departe comitatele Szabolcs, Ugocea, Ung, Bereg, Zemplen ş.a.m.d. Scrisoarea din 18 noiembrie a baronului Samuil Inczedi alarmează pe judele nobililor. în Ardeal haramiile sînt ca viermii, ţărănimea toată li s-a alăturat, ard, pustiesc, omoară. Nobilimea, domnimea toată ş-a cărat la Cluj. Prostimea Alba Iulia, Turda, Abrudul şi multe altele le-a făcut cenuşe... „General, miliţia se află printre ei, sîntem pierduţi dacă nu se iau măsuri de apărare... primejdia e pe capul nostru“... 193. Judele nobililor se adresează în grabă din Cărei de-a dreptul împăratului. Primejdia e cu atît mai mare cu cît nu numai în comitatul său, ci şi în cele înconjurătoare, Maramureşf^districtul Chioar, Solnocul de Mijloc, Crasna e acelaşi fel de popor. E îngrijorat cu deosebire de Baia Mare, unde sînt minele de aur şi de argint194. în adunarea sa generală din Cărei, de la 22 noiembrie, comitatul Sătmar consternat de cruzimile barbare ale răsculaţilor, îngrijorat de primejdia nu numai pentru nobilime, ci şi pentru erariul regesc a plebei contribuabile, hotărăşte ridicarea la arme a întregii nobilimi, ba şi a celor de stare plebeie, cei care nu au arme punînd mîna pe orice instrument bun pentru apărare. Adunarea să se facă pe cercuri, cei adunaţi fiind inspectaţi şi conscrişi de vicecomite şi de juzii nobililor, în cercul Băii Mari de vicecomitele Francisc Nagy de Rapolth, în al Crasnei de juzii nobililor Sigismund Szerdahelyi şi Iosif Gâspâr, al Someşului de judele nobililor Ştefan Koltsey, în cercul Nyr de juzii nobililor Mihail Zanathy şi Ladislau Irinyi. Din aceeaşi adunare generală comitatul avertizează şi oraşele Baia Mare şi Baia Sprie. Răsculaţii avînd intenţia să se îndrepte spre oraşele miniere şi să prade tezaurul regesc, să pună sub paza unui comisar spe- m „Archiv des Vereines", XXV (1894), p. 271. m Scrisoare din Zalău, 29 nov. 1784, Arh. Istorică, fond Bânffy I. 193 Cane. aul. Trans. m Ibidem. 13925/784. 576 RAŞCOAUA LUI -HOREA cial praful de puşcă, plumbul î95. Adreşindu-se in aceeaşi zi cpmitatuJLui Bihor, crede că 13 000 de răsculaţi se gîndesc să atace Baia Mare, să prade tezaurul şi şă ia muniţia, iar o altă aripă, de 8 000, din comitatul Zarand se gîndeşte să năvălească în Bihor. Socoteşte necesar ca şi comitatul Bihor din partea sa să sechestreze pulberea, cremenea şi orice fel de plumb şi să privegheze împreună 195 196. Cu data de 17 noiembrie vi-cecomitele Albei comunicase planul de luptă al nobilimii şi comitatului Sătmar. De la Cărei, în 22 noiembrie, generalul Tige, aflător în Debreţin, i se solicită măsuri militare. Plebea românească răsculată numără vreo 13 000 de oameni, din care 8 000 au luat-o spre Bihor. Grija e, fireşte, pentru bunurile din Baia Mare. Să trimită neapărat putere militară spre salvarea aurului, argintului, muniţiei care se găsesc acolo 197. In acelaşi sens se adresează şi Consiliului Locotenenţial din Buda 198. La 25 răspunde din Debreţin şi generalul Tige, comunicînd măsurile militare luate 199. Din congregaţia sa generală, cu data de 27 noiembrie, comitatul Sătmar alarmează iarăşi comitatele Ugocea, Bereg, Szabolcs, Maramureş. In urma răscoalei barbare a plebei româneşti tot principatul Transilvaniei e în cea mai mare confuzie. Pentru salvarea proprie şi a întregii stări publice ei au chemat toată nobilimea comitatului să se ridice la arme. Apelează la ele să facă la fel pentru a opri lăţirea răscoalei 20°. Un act, fără dată, apoi, adresat viceeomitelui îi comunică deosebit că s-a poruncit ridicarea tuturor nobililor din comitat. Duminecă în 26 pleacă spre Zalău. Oastea ţărănească e mare, miliţia nu biruie cu ea. Rebelii sînt mai mult de neam românesc şi comit cruzimi şi arderi îngrozitoare, şi zi de zi se înmulţesc. Domnii ardeleni sînt pe drumuri, se ajung unele pe altele trăsurile multe care fug în afară. Porunca nouă e ca nobilinea pe mîine, 26, să meargă la Zalău, la poalele Meseşului, iar '600 de nobili să fie ţinuţi în rezervă pentru tîrgurile Tăşnad, Unimăt, Socaciu, Şărmăşag pînă la noi dispoziţii 201. Vicejudele nobililor Mihail Zanath, trimis de comitatul Sătmar la Oradea pentru ştiri, comunică măsurile luate de comitatul Bihor. Relatează de asemeni despre mişcările militare 202. Drept răspuns la adresa din 22 noiembrie a comitatului Sătmar, comitatul Bereg în congregaţia din 1 decembrie luă şi el măsuri în consecinţă : Să se sechestreze praful de puşcă, salitrul, gloanţele, să fie puse în pază sigură în Beregszâsz, de unde să se dea numai cu autorizaţia vice-comitelui. Să fie puse în siguranţă casele publice, casa comitatului, ca- 195 I: Săbău, Ecourile răscoalei lui Horea în părţile de nord-vest ale Transilvaniei, în „Revista arhivelor", V (1962), nr. 1, p. 189—191. m Hurmuzaki, XV/2, p. 1766—1767. m Arh. St. Cluj, com. Sătmar, 1784, nov. 22. 198 Ibidem. 193 Ibidem, 1784, nov. 25. 200 Ibidem, 1784, nov. 27; 201 Ibidem, 1784, nov. 22. m Ibidem, 1784, nov. 29. ’ ;i IN 3NTEONIŞTE4 AŞTEPTĂRII 577 sele de plăţi, sub pază de noapte. Străjile să fie dublate, suspecţii prinşi, cercetaţi, cei cu vină mai mare închişi. Nobilimea să se înarmeze pentru apărare, şă ţină legătura eu comitatele Sătmar, Szabolcs. Să fie strînse armele de la ţărani în una şi aceeaşi zi. Corăbierii fără privilegiu legal să fie înlăturaţi. Să fie trimişi un asesor al Tablei cu preotul greco-ea-tolic din Veretzke şi cu protopopul în Galiţia, pînă la Liov, să informeze despre răscoală. Să se instituie un comisar în fiecare loc de staţionare pentru înlesnirea corespondenţei. In caz de nevoie să se ceară asistenţă militară de la staţiunea cea mai apropiată. Orice s-ar întâmpla să anunţe şi comitatele vecine. Juzii nobililor să ţină evidenţa nobililor chemaţi la arme, a pulberii, gloanţelor şi de cit mai e nevoie 203. Generalul Splenyi la 23 noiembrie dă îndrumări din Caşovia : magistraturile oraşelor, domnii pămînteşti şi înaintea tuturor juzii satelor să dea ordine să fie reţinuţi oamenii rătăcitori, fără paşaport, să fie cercetaţi, şi la cea mai mică suspiciune să fie reţinuţi şi să nu fie eliberaţi mai înainte de a se legitima. Să ţină sub ochi faptele, convorbirile locuitorilor, pe orice refractar sau aţîţător împotriva principelui, comitatului sau domnilor pămînteşti de la început să-l prindă, să-l ducă în închisoarea magistratuală, iar dacă s^-ar isca undeva o tulburare mai mare că puterile locale n-ar fi deajuns, să ceară asistenţă militară de la ofiţerii cei mai apropiaţi cărora li s-au dat ordine în acest sens 204 205. Vicecomitele Mihail de Heydendorff relatează guvernatorului stările şi măsurile luate în cercul său din comitatul Sibiu. Scriind în 25 noiembrie din Birghiş, de lingă Agnita, raportează că încă de la începutul răscoalei a plecat în Şeica Mică, în partea cea mai apropiată de răscoală din cercul său de competenţă, spre a pregăti şi a lua măsurile cuvenite pentru caz de nevoie. După ce a auzit însă de la corniţele von Rosenfeld că tulburările nu se întind mai departe în comitat şi a văzut că aci totul e în linişte, nu e nimic îngrijorător, s-a dus în partea unde socotea că primejdia e mai mare. A cutreierat cîteva sate, a intrat în discuţie cu populaţia românească. Dar găseşte că nu e pînă acum nici o teamă de vreo tulburare din partea românilor, mai ales după publicarea ultimei patente. Cum însă nu se poate privi şi în inima lor, nobilimea de aici încă e îngrijorată. In orice caz casieria perceptorală din Coveş trebuie asigurată. Şi el, şi nobilimea de aci găsesc că ar fi nevoie ca patru centurii din regimentul Gyulai să fie dispuse din Mediaş pentru siguranţa acestui cerc, din care una să fie repartizată pentru Birghiş, Coveş şi Ighiş spre a acoperi şi pune în siguranţă casieria, unde se strîng contribuţiile din toate părţile, precum şi ospătăriile şi drumul, ceea ce ar face atentă populaţia românească şi ar ţine-o la respect. Pentru încartiruirea şi aprovizionarea armatei s-au şi luat măsuri Comitatul Făgăraş îşi luă şi el măsurile de siguranţă. Aci totul se află în linişte şi pace — scrie guvernatorului corniţele Ahlefeld. Pe lîngă/măsurile dispuse de Guvern, pentru o-mai atentă supraveghere a poporului român şi cu deosebire a popilor lui, şi prinderea tuturor celor 203 Ibidem, 1784, nr. 11757. 204 îbiăem. 205 „Archiv des Vereines“, XXXI (1903), p. 748—749. 37 — C. 320 578 RASCOALA tUI HOREA suspecţi; comitatul a trimis în fiecare sat cîte un nobil, să stea acolo şi să semnaleze îndată şi cea mai mică adunare sau mişcare suspectă a românilor şi a popilor lor. Pentru a putea păzi mai bine trecătorile Oltului, de la Avrig pînă la Făgăraş a lăsat numai patru, celelalte le-a oprit, scoţînd podurile umblătoare la malul de dincoace. Trecerile libere sînt la Avrig, Porumbac, Feldioara şi Sîmbăta, iar de acolo în sus la Crihalma. La aceste treceri pe malul de dincoace, unde stau şi podurile, se vor ridica, cu ajutorul domnilor pămînteşti, cîte o colibă solidă la fiecare, unde să poată sta şi iarna. în fiecare cîte doi oameni fac de pază ziua-noaptea, schimbaţi fiind zilnic cu alţi doi odihniţi. La Avrig şi la Feldioara paznicii sînt luaţi dintre saşii din Avrig şi Cîrţa. La Porumbac, la Sîmbăta şi la Crihalma vor pune oameni de încredere dregătorii domeniali solicitaţi în acest sens. Peste noapte nimerii nu e lăsat să treacă în afară de poşte, iar ziua numai cei care au paşaport sau sînt dinainte cunoscuţi. Patentele se publică în toate satele în modul prescris, sub adeverirea preoţilor şi juraţilor. Toate aceste măsuri, precum şi starea de spirit destul de paşnică a supuşilor faţă de domnii pămînteşti, ba chiar şi faţă de arendaşi, împotriva cărora se plîng adesea (printre ei şi împotriva locotenentului Penciu din Veneţia), împlinirea de bună voie şi fără cîrtire a slujbelor datorate, toate îi dau speranţa că Dumnezeu va feri comitatul de năvală, Căutînd pe maiorul de cavalerii din Vaida-Recea, Schmidt, spre a afla de la el dispoziţiile date de comandament pentru grăniceri, acesta i-a spus, chiar fără să-l întrebe, că regimentul are ordin ca îndată ce se iveşte şi cea mai mică revoltă în aceste părţi, să treacă la atac. Mai ales căpitanul Kettrier din Rado viţa a primit ordin ca în caz de asemenea tulburare să apere moşiile Excelenţei sale (ale guvernatorului). Cu toate că în comitat sînt puţini nobili, s-au luat toate măsurile pentru a nu fi surprinşi fără nici o apărare. „Dumnezeu să fie milostiv cu noi si pe mai departew — încheie corniţele20^. Comitatul Arad, adresîndu-se contelui Jankovich în 17 noiembrie, se arată alarmat de ordinul primit de colonelul Han, comandantul regimentului de Wiirttemberg, de a trece cohorta 22 din comitatul Toron-tal în Uipeci, cînd siguranţa nu e restabilită şi mişcarea ţărăneasca nu va putea să cadă fără urmărire militară. Ţărănimea română doar se adună mereu, ţine sfaturi suspecte, conspiră la răsturnarea totală a stărilor şi liniştii. Averile lor sînt arse, viaţa lor e în pericol. Cer să stăruie pe lingă generalul Koppenzoller să nu scoată din comitat cohorta, să ţină seama de întinderea comitatului şi de numărul satelor româneşti. Dacă totuşi regimentul Wiirttemberg n-ar putea să rămînă, să fie adusă altă miliţie de călăreţi, ca nu cumva toată această naţiune „perversă vă-zînd plecarea armatei să cadă în extremă şi să ne stîrpească cu totul“. Aşa ei, (obiectivul răsculaţilor), nu vor mai putea spera altceva decît cu ticăloşie să piară i-----------------. 206 207 206 Ibidem, p. 741—742. 207 Arh. Comisiei, I, 160—161. ÎN -NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 579 Contele Jankovich, adresîndu-se în 19 noiembrie vicecomitelui Andrei Forray, se arată contrariat de excesele notarului Forray, de bătăile’ pe Care le aplică oamenilor. Din aceasta nu poate ieşi nimic bun, ci doar irită şi; mai mult poporul, sporeşte ura împotriva domnilor pămînteşti. Să se reţină de la asemenea acte 208. Vicecomitele răspunzînd în 21 noiembrie lui Jankovich, se arată în schimb consternat de întărirea prăpădului, mai ales în bunurile sale. Făptuitorii merită nu numai bătaia care li se aplică, ci moartea 209. Se arată : bucuros în schimb de ordinul privind aplicarea legii statariale 210 211. Excesele nobilimii, şi cu deosebire pe ale lui Forray le remarcă şi ioari Monorai în istoria sa. Trecuse prin Arad şi Deva chiar în timpul prăpădului. „însă după aceia şi nemeşugul mai mult făcu decît lipsea, ne mai alegînd în pedepsire vinovaţi Rumâni din nevinovaţi44... „Aşa în Arad văzui aducînd cară încărcate de robi, pe care cumu-i aducea, nice-i mai întreba, nice-i mai alegea, îndată, nu pe uşă temniţilor, ci pe fereş-tile deasupra, îi arunca în jos, stînd la gaură feciorul zisului Forai, care fieştecăruia dîndu-i una cu ciocanul după cap, îl trimitea cu capul ia vale pe gaură*4 211. Contele Cristofor Niczky încă din 12 noiembrie anunţă dip Buda pe contele Jankovich, că s-a înţeles cu Prefectura Armelor din. Buda asupra măsurilor militare de luat. Prefectura la rîndul său s-a adresat generalului Koppenzoller, ea el, generalul, împreună cu comisarul şi cu vicecomitele comitatului Arad să ia . măsurile necesare pentru păstrarea liniştii, să prevină orice mişcare, şi dacă s-ar isca vreuna, să o oprească numaidecît212. . Ştiri despre mişcările militare contele Jankovich dă mai întîi în rezumatul, actelor dintre 15—19 noiembrie. Vicecomitele comitatului Ca-; raş comunică, după o scrisoare din 15 noiembrie, că comitatul Huner doarei a cerut ca legiunea de Wurttemberg să fie îndrumată spre Ilia şi Lăpuşnie, iar el a cerut să fie rînduită şi la hotarele comitatului Caraş miliţie de pază, atît ecvestră cît şi pedestră, cît mai repede. La ceea ce a fost îndrumat să dea o mînă de ajutor şi comitatul. Prefectura Armelor a dat ordin generalului de brigadă Koppenzoller să folosească legiunile de Wurttemberg şi De Vins. Să se îngrijească însă ca nici hotarele Ungariei să nu fie lipsite de putere militară. Dacă amîndpuă legiunile ar fi necesar să meargă în Transilvania, generalul să trimită în părţile Ungariei legiunea Kârolyi şi să comunice Prefecturii Armelor ca în locul legiunii Wurttemberg să fie adusă o altă legiune ecvestră. Generalul, Koppenzoller însă a dispus ca legiunea de Wurttemberg să rămînă în co-; mitatul Arad, unde la cerere să-i vină în ajutor, vicecomitelui Forray* iar dacă va fi nevoie să plece, să se ordone aci altă legiune ecvestră. Iar 208 Ibidem, I, 185. 209 lbidem, I, 301—302. 210 Arh. Comisiei, I, 205—206. 211 Ed. I. Găvănescu, Ioan Monorai, Scurtă cunoştinţă a lucrurilor Dachiei? în „An. Ac. Rom.“, Mem. Secţ. Ist., Seria III, tom. XXI, 1939, p. 455—456. 212 Arh. Comisiei, I, 112—114. 580 RĂSCOALA LUI HOREA dacă legiunea De Vins trebuie să plece din comitat, să treacă aci două ‘ companii din legiunea Kârolyi, o jumătate de companie să fie aşezată în Aradul Vechi, celelalte trei jumătăţi să fie mişcate spre locurile unde sfătuiesc mai mult nevoia şi împrejurările. In 18 noiembrie comitatul Arad cere ea miliţia legiunii de Wurttemberg să nu fie mişcată şi colonelul Han să-i dea prompt asistenţă militară vicecomitelui Forray213 214. Enumerînd actele dintre 19—22 noiembrie, Jankovich ne dă alte asemenea amănunte. După relatarea din 18 noiembrie a căpitanului Werner din legiunea de Wurttemberg staţionînd cu oamenii săi în Radna, de-a lungul comitatelor Arad şi Bihor a tras cordon militar vicecolonelul Petrasch. în Vaşcău a fost aşezată o centurie a legiunii De Vins şi o jumătate de cohortă din legiunea Berlichingen. In Buteni la 16 noiembrie se aştepta o centurie din regimentul De Vins, alta în Hălmagiu pentru securitatea oficiului sării. Că în Buteni ar fi intervenit ceva ciocniri între miliţie şi ţărani şi că 5 soldaţi ar fi răniţi nu e adevărat. Preoţii din acest district sînt foarte neliniştiţi şi vorbesc multe suspecte. De aceea, din ordinul vicecolonelului baron Petrasch au fost prinşi un popă din Aldeşti şi un protopop din Sebiş şi trimişi la Arad. O centurie a vicecolonelului Petrasch s-a dat pentru restabilirea liniştii în Hălmagiu. în Petriş se găseşte un decurion din legiunea de Wurttemberg cu 18 panduri ai comitatului cutreierînd locul împreună. Domnul Forray se spune că prin bătăi şi-ar fi recuperat mare parte din argintărie şi din cele ale casei. în 20 noiembrie căpitanul Werner raportează din Radna că în jurul Petrişului ţăranii sînt în linişte, se reîntorc acasă. A revenit în Petriş şi domnul Edelsp&eher, care a trebuit să se salveze cu fuga în munţi. A fost prins şi corifeul Ribita. Printre cei 12 prinşi, între ei fiind şi Ri-biţa, e şi un soldat licenţiat. Forray spune că din argintăria recîştigată mai multe lucruri au fost la popi 2U. Primejdia creşte mereu dacă răsculaţii nu sînt pedepsiţi cum se cuvine — stăruie comitatul şi în 25 noiembrie. Căci pe această „malitiosa plebs valachica‘% care nu cunoaşte nici principiile adevărate ale creştinismului şi nu dă nici cel mai mic semn de omenie, numai teama şi oşînda o poate ţine în frîu. Nu speră să poată readuce altfel liniştea şi pacea decît prin osînda cuvenită a fruntaşilor. Ş.a.m.d. 215. In Banat comitatele cer contelui Jankovich continuu să ia măsuri pentru stăvilirea mişcării, ca ea să nu se întindă şi acolo. In 16 noiembrie vicecomitele Carasului, Ignaţiu Madarâsz, cere din Lugoj contelui Jankovich să intervină să fie trimis cît mai repede spre hotarele comitatului Hunedoara căpitanul Hielscher din regimentul de Wurttemberg şi o centurie de pedeştri din regimentul Gyulay 216. In aceeaşi zi de 16 congregaţia generală a comitatului Timiş comunică Guvernului Transilvaniei măsurile de preîntîmpinare a întinderii răscoalei în Banat. In urma înţelegerii dintre comisarul regesc, contele 213 Ibiăem, I, 153—159. 214 Ibidem, I, 225—231. 215 Ibidem. I, 303—308. 2t8 Ibidem, I, 137. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 581 Jankovieh, şi comandanţii militări, au dispus măsuri şi civile şi militare. Civil s-a ordonat toată vigilenţa ca răul să nu treacă dincolo şi să co-rupă şi plebea din Banat, iar militar ca o cohortă din legiunea de Wurt-temberg care staţiona în Sînnicolau Mic să înainteze spre Lipova şi de acolo să treacă şi să rămînă în Radna, în comitatul Arad, ca de acolo să împiedice trecerea în comitatul Timiş. Din garnizoana timişană au fost dislocate repede cu căruţele două centurii de pedeştri, una din legiunea Anton Eszterhazy, cu centurionul Schiring în Valea Mare, cealaltă din legiunea Samuei Gyulay cu centurionul Petzel în Coşava să asigure linia Mureşului pe hotarul comitatului Caras. Cît pentru comitatul Timiş s-a dispus să se conscrie din satele nemţeşti peste o mie de oameni, care să fie distribuiţi pentru pază pe Mureş în sus pînă la graniţa Transilvaniei ca să oprească trecerile, iar cei care locuiesc în apropiere, unii să facă paza hotarelor Lugojului, alţii linia munţilor de la Vîrşeţ pînă la Lugoj. S-a oprit sever trecerea oricărui român strein, dacă nu se legitimează deplin sau nu e locuitorul vreunui isat de aci. întrucît din comunicarea Guvernului au înţeles că uşor s-ar putea ca răsculaţii strînşi de miliţie în Transilvania să caute scăpare în această parte, au reînnoit aceste dispoziţiim. In 18 comitatul Timiş comunică comisarului regese măsurile luate şi distribuţia pandurilor tocmiţi de comitat. S-a oprit orice convenire de mai mulţi oameni în sate, s-a dispus să fie supravegheaţi, să se noteze şi raporteze convorbirile 217 218. Contele Jankovich adresîndu-se vicecomitelui Madarâsz, în aceeaşi zi de 18, îl face atent că s-a văzut foc în părţile Bulciului. Să trimită pentru pază nemţi din Făget şi Lugoj. Dacă nu sînt suficienţi, să trimită şi slujitori de ai comitatului şi nemţi tocmiţi cu plată. Să-i trimită să facă de pază continuu, alternativ în două sau trei schimburi, mai ales în părţile în care socoteşte că răul ar putea pătrunde mai uşor, să circi; le ziua-noaptea, pe cei necunoscuţi sau care umblă fără paşaport sau par suspecţi să-i prindă, să-i trimită în închisorile comitatului. Să fie mereu cu grije ca oameni răi să nu amăgească sau să corupă poporul prin trimişi sau pe altă cale. Ii indică şi felul cum trebuie cercetaţi cei prinşi, punctele interogatoriului219. Străjile puse sau tocmite — continuă a-1 instrui în 19 noiembrie — să fie cu grije ca mai ales românii, să nu poarte corespondenţă în taină cu răsculaţii. Să colaboreze cu oamenii înarmaţi rînduiţi pe cursul Mureşului din Lipova, cu cei din cercul Bulei şi din comitatul Timiş, să se ajute reciproc şi să raporteze tot ce se în-tîmplă 220 221. Raportul din Neudorf al judelui nobiliar Adam Deseo din aceeaşi zi către corniţele suprem al Carasului e ceva mai liniştitor. Prădători cu adevărat în aceste părţi (dinspre Valea Mare) nu mai sînt. Şi pe Mureş au pus capăt arderilor, acum unii se ascund în păduri, alţii caută să se salveze cu fuga 217 Ibidem, I, 356—357. 218 îbidem. I, 366—369. 249 îbidem, I, 171—174. • ........ 220 Ibidem, I, 182—184. 221 Ibidem, I, 242—243. 582 RASOOALAIUJI HOHEA Comitatul Timiş, rezumînd actele dintre 15 şi 19 noiembrie,, începe cu veştile aduse de decurionul trimis din Lugoj la Deva de căpitanul Hilscher. Veştile lui erau şi ele mulţumitoare pentru nobilime. Nobilii de acolo au lovit cu succes pe ţărani, din cei prinşi comitatul a decapitat prin călău o dată 34, altădată 16. Acum acolo nu mai e teamă, miliţia urmărindu-i i-a împrăştiat. Conducătorii lor sînt Horea din domeniul Zlatnei, un anume Salis şi un anume Poperszky care se îmbracă în felurite uniforme 222. Urmează actele privind mişcările militare, cercetarea celor prinşi, măsurile de pază. Vicecomitele Caraşului scrie că românii rlnduiţi pentru pază în cercul Bulei fiind prieteni şi consîngeni cu răsculaţii, nu e bine să li se mai încredinţeze aceasta, să fie trimişi nemţi din Făget şi din Lugoj, care amestecaţi cu românii să asigure paza. Aci şi îndatoririle cunoscute ale pazei. A fost solicitat şi judele nobililor din lipova să facă paza din partea sa în înţelegere cu miliţia şi. cu autorităţile comitatului Caras 223. Comitatul Torontal ia şi el măsuri. Din adunarea comitatului a încredinţat pe judele nobililor Paul Budafalvi să cerceteze satele mărginaşe de pe Mureş şi Tisa, să numere luntrile morilor şi să ia pe cele de prisos. La fiecare moară a fost lăsată numai o luntre, care a fost fixată de ţărm cu lanţ şi lacăt, iar cheia încredinţată judelui din satul cel mai apropiat, care avea să o dea morarului numai în caz de mare nevoie. De la Periam pînă în Cenad ţineau paza zi şi noapte 30 de călăreţi şi toţ atîţia au fost postaţi în pădurile de la Cenad şi Zomborul Mic pînă la Seghedin. Paznicii aceştia au fost aleşi numai dintre grădinari bulgari, nemţi şi unguri, primind cîte 6 creiţari pe zi pentru întreţinerea cailor. Cei ce se sustrăgeau de la pază erau pedepsiţi cu 12 toiege. Paznicii tot la patru zile erau schimbaţi. Alt rînd de paznici au fost instalaţi la mori. Românii au fost opriţi, sub pedeapsă, de a cumpăra, a vinde sau a reţine de la cei din Transilvania lucruri preţioase jefuite. Juzii (cnezii) erau datori să supravegheze pe adepţii răscoalei, sub pedeapsă de 25 de bite 224. Adresîhdu-se episcopilor neuriiţi din diocezele Timişului şi Vîrşeţu-lui, în 20 noiembrie contele Jankovich le dă aceleaşi dispoziţii ca şi episcopului de Arad. Comitatelor Timiş, Torontal şi Caras în 20 şi 21 le pune în vedere iarăşi mai ales paza oficiilor camerale şi a caselor militare şi provinciale, potrivit ordinului imperial. Flăcările din vecini pot să se propage şi în aceste părţi, să ia deci dispoziţii pentru păstrarea liniştii, urmărirea tulburătorilor, întemniţarea şi cercetarea lor 225. în calitate de comisar, caută cu deosebire să tempereze zelul vice-comitelui Forray. Trebuie făcută o clasare în tratarea locurilor şi ţăranilor : 1) locuri infectate de rău şi tulburare ; 2) locuri mai mult suspecte de a lua foc ; 3) locuri, unde pînă acum nu e nici un indiciu al răului, poporul stăruind în pace şi linişte. în această diversitate diverse trebuie să fie şi remediile. Să se procedeze în genere cu sfaturi, poporul să fiie li- 222 Numele lui Salis circulă insistent în scriptele nobiliare. 223 Arh. Comisiei, I, 153—159. 22'* I. Boroş, op. cit., p. 96—97. 225 Arh. Comisiei, I, 179—181, 192—195, 199—204. 583 ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII niştit cît se poate fără sînge. Numai conducătorilor, emisarilor, amăgitorilor, celor care cu ameninţări au silit la făptuirea răului să li se aplice legea, statarială. Dar sînt mulţi care numai amăgiţi de alţii, de teamă sau din poruncă s-au dedat la rele, iar acum, reounoscîndu-şi vina, de teema pedepsei s-au ascuns în păduri sau alte locuri, stau ascunşi şi nu cutează să se întoarcă la ale lor. Turburătorii şi ei deosebindu-se, trebuie să fie deosebite şi pedepsele sau osîndele. Dregătorii trimişi să procedeze eu precauţie, să nu lovească cu pedeapsa primei clase şi pe cei care nu cad in ea. Pentru comitatul Arad s-au făcut şi mişcările militare necesare. A venit o diviziune a legiunii (regimentului) Kârolyi, postîndu-se parte în Aradul Vechiu, parte în Siria şi alte locuri, de unde să fie dislocată după nevoi. Sînt şi 50 de husari. Colonelul legiunii de Wurttem-berg are şi el ordine pentru asistenţă, dacă va fi nevoie. Şi generalul de brigadă are ordine în acest sens. Dar ajutorul militar să se ceară numai la nevoie urgentă, la primejdie iminentă sau cînd siguranţa publică neapărat o cere 226. în raportul său din Timişoara, din 22 noiembrie Jankovich informează Locotenenţa despre mersul răscoalei şi despre măsurile de apărare luate pînă aci; pe care de acum le cunoaştem. A instituit pază de-a lungul Mureşului, de la Lipova în sus, în dreptul comitatului Caras, înspre Bulei, Lugoj, Făget şi Coşava, spre Lăpuşnic şi Dobra, adică pe tot traiectul prin care s-ar fi putut întinde flăcările şi în districtul Timiş. A luat măsuri pentru paza drumurilor şi a podurilor. Ţinuturile fiind locuite mai ales de români, vecini şi consîngeni cu răsculaţii, a socotit că nu e bine să pună străji dintre ei, a dispus prin urmare comitatelor Timiş şi Caras să ia cu plată germani de credinţă probată, care să fie amestecaţi cu străjile şi paznicii români, ei să circule şi să observe mereu străjile româneşti şi actele lor şi dacă observă ceva suspect să raporteze ; să observe pe călători şi pe cei fără paşaport să-i prindă. A dat dispoziţii şi să nu se facă abuz de dreptul statariaî 227. Căpitanul de cavalerie (equitum magister) din legiunea (regimentul) de Wiirttemberg trimis peste Mureş pentru a urmări pe ţăranii care au trecut acolo şi s-au asociat răsculaţilor, a prins pînă acum din ei 16. Ofiţerul sosit la Valea Mare cu 20 de soldaţi, a fost încredinţat să instituie străji pe cursul Mureşului şi pe munţii apropiaţi. Pentru asigurarea dregătorilor sării împotriva oricărui pericol, s-a hotărît să dea ajutor militar la nevoie. S-a dispus de asemeni ca în oficiile camerale să nu fie nici un. ban, toţi să fie duşi în casa generală din Timişoara. Căpitanul Schirnding din Valea . Mare a trimis un decurion cu 8 soldaţi în satul Birqhiş. I-a găsit însă pe toţi în pace. înainte locuitorii erau neliniştiţi, dar apoi au fost readuşi la pace prin preotul satului 228. Nobilimea înarmată e nerăbdătoare, setoasă de răzbunare. Nu, se procedează cu destulă severitate, ţăranii răzvrătiţi nu sînt pedepsiţi cum merită după faptele lor, nu H se aplică dreptul statariaî — se impacientează ea. ... ...., v 226 Timişoara, 21 nov. Ibidem, I, 207—211. 227 ibidem, I, 234—241. : > 228 22 nov. 1784. Ibidem, I, 225—231. 584 •RĂSCOALA LUI HOREA Nobilimea ridicată a comitatului Alba se arată consternată de asemenea indulgenţă. Adresîiidu-se comitelui suprem al comitatului, se arată uimită cit de puţin se gîndeşte Guvernul la pedepsirea răsculaţilor^ incendiatorilor, ucigaşilor, prădătorilor prinşi la Trăscău şi în altă parte, şi mai ales a celor prinşi de nobilime. Căci dacă legile care au făcut fericirea patriei şi pentru furtul a trei florini ameninţă cu moartea pe fur, cum să i se lase după dreptate viaţa aceluia care vine hotărît să-mi pustiaseă neamul şi care numai într-un sat a făcut pagubă mai multă de o sută de mii de florini, ca în Trăscău, Cricău, Abrud şi în nenumărate locuri ? Cum pot fi numiţi numai demenţi amăgiţi doar de tîlharii care au venit din altă parte la ei, duşmanii juraţi ai bietei ungurimi ? Aceia care oricîte porunci li s-au dat pentru străjuire, pentru prinderea oricărui om străin care umblă fără paşaport, şi cu atît mai mult pentru respingerea răufăcătorilor cu puteri unite ? Care şi în vară, cînd s-au tulburat sub pretextul înscrierii la miliţie, oricîte porunci s-au dat prin dregătorii comitatului, lămurindu-i că acea înscriere n-a fost cu voia împăratului şi să nu mai creadă în acest fel de amăgitori, nu să ie încline inima spre împlinirea acelor porunci, chiar ei înşişi au chemat pe răufăcători şi au prădat, pustiit, omorît împreună cu ei ? Ba româ-nimea e gata peste tot să primească pe rebeli şi alăturîndu-se lor să stîrpească ungurimea. Roagă pe cîrmuitorul comitatului, ba îl conjură chiar să condamne pe răufăcătorii care au fost prinşi, după legile patriei229 230. Vicecomitele Albei, Ladislau Balo, relatează probabil comitelui că a adunat pe lingă sine vreo 100 de inşi şi voia să se unească cu alţi 50 de nobili înarmaţi din Ighiu, să mai ia cu sine şi pe căpitanul Multz din regimentul Leopold de Toscana cu 25 de husari, ca împreună să meargă în munţi „să urmărească de moarte pe turbaţii de tîlhari, care-se scaldă în sîngele nostru44 — scrie el pornit. Dar cu ce amară durere a inimii a trebuit să se convingă că „deşi husarii unguri, buni la inimă, ar fi vrut să zboare cu toată bucuria să stingă pe tîlharii aceia care ne sug sîngele44, au fost opriţi de ordinul primit ca nicidecum să nu meargă ; ba şi dacă tîlharii vor veni aici, numai să-i alunge, să nu-i omoare, să nu-i taie. Şi doar trebuie avut în vdere că „plebea cea sălbatică niciodată n-a putut fi guvernată şi nici nu poate fi guvernată fără frîu tare44. Cei prinşi pînă acum, care trec de 300, trebuie pedepsiţi după legile patriei, care ameninţă cu moartea şi pe cel care a furat în valoare de 3 florini 23°. Din Aiud se adresează Guvernului la 19 noiembrie şi vicecomitele substitut Alexe Szentpâli. Referindu-se la ordinul Guvernului din 15 noiembrie privitor la tratarea celor prinşi, face întâmpinări. Amăgiţii, alăturaţi numai plebei româneşti sau prinşi beţi printre prădători să fie cercetaţi după prescripţii, să li se noteze numele, locul, să fie constrînşi la restituirea celor luate. După ce au fost pedepsiţi potrivit delictelor lor cu pedepse corporale, au fost lămuriţi asupra greşelii în care au căzut şi siliţi să se lege la obligaţiile faţă de principe şi dregătorii lor, pre- 229 Arh. Istorică, Copii B. Torok, nr. 11002—1784. 230 Densuşianu, p. 296. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 585 cum şi faţă -de domnii pămînteşti, şi după ce au depus jurămîntul de credinţă, să fie lăsaţi liberi. Dar cu condiţia să se întoarcă la casele lor, unde să rămînă în pace şi ascultare, căci dacă vor mai fi găsiţi printre răsculaţi, vor fi consideraţi rebeli şi vor fi loviţi cu moartea. Conducătorii şi corifeii însă să fie ţinuţi la închisoare, şi pînă cînd se va decide asupra sorţii lor comitatul să înainteze informaţii detaliate. Propune în ce-i priveşte aplicarea prevederilor Aprobatelor (Partea a IlI-a, tit. 47, ârt. 2), după care răufăcătorii prinşi asupra faptului trebuie să fie spîn-zuraţi fără admiterea apelului231. Aceasta cu atît mai mult, cu cît plebea românească, asociindu-se zilnic corifeilor cu jurămînt, declară deschis că vrea să nimicească tot neamul unguresc şi mai ales pe domnii pămînteşti. Invocînd aci faptele lor, atrocităţile, vărsările de sînge nevinovat, spre a readuce securitatea publică roagă Guvernul să nu oprească comitatul de la această aplicare salutară a legilor patriei, la care nobilimea nu poate renunţa 232. Baronul Simion Kemeny, corniţele Albei, adresîndu-se în 17 noiembrie comisarului Mihail Brukenthal, e de opinia că nu e alt chip de a împiedeca răscoala, decît dacă faţă de tîlharii prinşi se procedează fără cruţare. Pentru că satele peste tot li se alătură în loc să se ridice împotriva lor, sau cel puţin să fugă din calea lor, în satele în care se pradă, din cei vinovaţi cîte şapte-opt să fie traşi în ţeapă, pildă după care cel puţin n-ar mai spori numărul tâlharilor, s-ar putea ajunge mai lesne la capăt cu ei şi apărarea ar fi mai uşoară, nemaiîndrăznind poporul să li se alăture. Ar fi bine dacă acest exemplu ar începe numaidecît peste Mureş în Cioara, iar dincoace de Mureş în Vurpăr. E mai bine să fie pedepsiţi aşa acum puţini din contribuabili, decît pe urmă mai mulţi. După părerea lui ar fi cu mai mare folos dacă miliţia i-ar urmări cu tot zelul, uci-zîndu-i, tăindu-i fără milă, decît să păzească linia fără folos, căci după relatările mai noi primejdia se întinde. A căzut şi asupra Vingardului, iar ţăranii din Sîngătin îi aşteaptă gata. Acum la început ar mai putea fi înfrînaţi în aceste locuri deschise unde nu pot găsi puncte de sprijin 233 In 22 noiembrie corniţele adresîndu-se Guvernului completează adresa din 19 noiembrie a vicecomitelui substitut, accentuează încă severitatea sancţiunilor. Pedeapsa cu moartea o prevăd şi alte legi ale patriei. Invocă şi el toate cruzimile, atrocităţile plebei. Sîngele nevinovaţilor strigă la cer răzbunare. Legea, şi cea divină şi cea umană, strigă la cer pedeapsa talionului. Invocă sacrilegiile, devastările de biserici, care toate după aceleaşi legi divine şi umane cer lovirea cu moartea. După asemenea fărădelegi ei nu pot fi simplu eliberaţi. (Propune Guvernului : 1) După legile patriei invadatorii curţilor nobiliare trebuie pedepsiţi ca pentru major potentia cu pierderea capului şi a bunurilor. 2) Dacă legile prevăd pedeapsa cu moartea pentru cei care tulbură statul public al ţării, cum ar putea fi scutiţi de ea‘cei vinovaţi de crima tulburării liniştii publice. 3) Poporul răsculat a avut cutezanţa 231 Copii B. Torok, nr. 10881—1784. 232 îbidem, 233 Alba Iulia, 17 nov. Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 311—313. 586 RĂSCOALA LUI HOREA şă pretindă că răscoala e cu voia împăratului, trebuie aplicată pedeapsa laesae rnajestatis. 4) Legile patriei prevăd pedeapsa cu moartea şi pentru prădătorii care comit furturi şi rapturi. 5) Fără o agravare a pedepsei nu e speranţă de vreo liniştire a plebei* Unii din cei prinşi la Zlatna, eliberaţi s-au asociat iarăşi prădătorilor. 6) înconjurînd astfel pedeapsa, captivii îndrăznesc să spună că noi pentru pedeapsa cu moartea avem mîinile legate, nu sîntem liberi să aplicăm nici o pedeapsă extremă. 7) Miliţia are ordine să nu dea morţii pe nici un instigator, ceea ce mal mult provoacă decît înfrică. 8) Dacă şarpele ar fi fost strivit pe loc nu s-ar fi produs atîtea omoruri şi pustiiri. Dat fiind faptul că răscoala mai curînd creşte decît se linişteşte, Guvernul să încuviinţeze aplicarea legilor patriei, adică lovirea cu moartea a prădătorilor învederaţi sau asociaţi, a participanţilor la prăzi sau prinşi cu corp delict, a tulburătorilor liniştii publice, a vărsătorilor de atîta sînge nevinovat, a incendiatorilor. Aceasta după legile patriei, de la care ei nu se pot abate. Cu atît mai mult cu eît locuitorii satelor şi tîr-gurilor devastate nu pot fi trecuţi numai sub nume de amăgiţi, de scoşi din minte. S-a făcut doar experienţa cu conscripţia militară ; comisarii şi dregătorii trimişi au putut constata încă atunci că au de gînd să dea peste cap nobilimea şi tot neamul unguresc. Drept răspuns, Guvernul la 26 noiembrie îndruma comitatul să se conformeze ordinelor date, care nu contrazic legile patriei şi care se pot aplica la investigarea delictelor . Ce proporţii ar fi luat sancţiunile dacă s-ar fi primit asemenea propuneri ! Provizorul domeniului Zlatna, Iosif Podivinszky, scriind comisiei (lui Mihail Brukenthal) în 14 noiembrie e preocupat de condamnarea rebelilor din cadrele domeniului său. Domeniul se bucură de dreptui paloşului (jus qladii) şi deci îi compete osîndirea răufăcătorilor pe teritoriul său. A fost informat însă că aceasta a fost încredinţată unei Comisii. Deci trebuie să suspende exercitarea dreptului său pînă cînd va fi deplin informat .dacă numai Comisia îi va putea judeca sau şi toate forurile cu dreptul paloşului. Mai salutar ar fi dacă rebelii, spre teroarea altora ar fi sancţionaţi aci, cum s-a făcut în comitatul Hunedoara, unde au fost decapitaţi vreo 44. Cei prinşi de pe teritoriul Zlatnei ar fi de transpus aci spre a fi sancţionaţi. Numai aşa speră să liniştească cutezanţa şi furia ţăranilor * 235. Vicenotarul comitatului Turda, Alexandru Szânto, consternat de faptele răsculaţilor, scuză cruzimea nobilimii. „Ce să mai zic atunci de i ăzbunarea nobilimii asupra ţăranilor, să nu o învinuiască nimeni de cruzime^. Horea e doar iobag al domeniului Zlatnei, care e administrat de nemţi. Ai săi de acolo au fost cei care au început, ei sînt mai mulţi şi acum. Răul cel mai mare a fost că nu au fost loviţi de la început, că nu a fosb stîrpit din ou răul, pînă cînd focul nu s-a întins. Dar iuţeala lui a fost mai mare decît puteau să sosească ordinele. Cei de departe nici 2r‘ Cooii B. Torok, 11002—1784. m Kemcny, Hora Porhada .1784f..p,. 277—279. .... ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 587 mi şi-au închipuit grozăvia, iau recurs mai întîi la mijloace creştineşti. Dar s-a răspîndit prea mult ca să i se mai poată împotrivi uşor cineva, învinuieşte atitudinea armatei şi cu deosebire pe a grănicerilor, uşurinţa cu care au lăsat liberi, fără cercetare, fără judecată pe cei prinşi. Ba soldaţii grăniceri înşişi au prădat. Nobilimea şi husarii au lăsat liberi numai pe cei dovediţi nevinovaţi, pe cei prinşi în tîlhărie fără milă i-au tăiat, i-au împuşcat. Nu poate fi scuzată nici fapta vicecolonelului Schultz. El s-a întîlnit doar tocmai cu capii răscoalei, putea să-i prindă sau să-i piardă, dar a necinstit şi serviciul împărătesc şi funcţia sa, tra-tînd cu ei. Ba a sărutat şi netrebnica lor cruce de lemn poleită şi a pus pe ofiţerii care erau cu el să o sărute. Cartea care a dat amăgitorilor prilej de a blasfemia numele împăratului a avut-o în mînă, a citit-o, dar nu numai că n-a tălmăcit-o sau nu i-a mărturisit poporului falsitatea ei, dar a citit numai primul cuvînt Nos Josephus, după care s-a închinat, le-a arătat tuturor pecetea şi cu mare cinste le-a dat-o înapoi. El care putea să prevină lucrurile, n-a făcut decît să-i întărească în rătăcirea şi ticăloşia lor. Mai era încă acolo cînd ţăranii au omorît un nobil din Benic şi i-au luat calul. A plecat apoi la Sibiu pentru a întări condiţiile convenite cu răsculaţii. Iar aceştia, iertaţi, au tăbărî t numaidecit asupra Cetei şi Geoagiului de Sus, pe care le-au pustiit şi unde au omorît fără milă unele femei (!)< Comitatele Alba şi Cluj s-au ridicat asupra lor. S-a ridicat şi comitatul vecin al Odorheiului. Corniţele suprem al comitatului Turda, luînd toate măsurile, veghează, trudeşte ziua-noaptea. Ofiţerii miliţiei de graniţă, care sînt cauza răului, să fie cercetaţi şi pedepsiţi 236. Baronul Ştefan Daniel, scriind din Sibiu cancelarului, în 20 noiembrie, despre furia răscoalei românilor, acuză lipsa de prevedere. Cînd s-a sistat conscripţia militară din vară, românii au făcut zgomot, au ameninţat, au spus de atunci ce vor face azi, că pe nobili pe toţi îi pustiesc, le iau moşiile, le împart între ei şi va fi lume românească. Pe acestea le-au auzit, le-au ştiut dinainte, dar le-au privit cu sînge rece 237. Baronul Iosif Nalâtzi scriind din Cluj cancelarului, cu data de 21 noiembrie, se arată şi el consternat de indulgenţa cu care sînt trataţi răsculaţii, dar şi de atitudinea armatei. Primejdia doar nu încetează. în comitatul Hunedoara nobilii zac ucişi sub cerul liber neîngropaţi (!). N-au cruţat nici criptele morţilor. Azi noapte a venit ştirea că dincoace de Apahida- au ars o curte nobiliară, cu tot armistiţiul. Patentele nu folosesc la nimic. Se arată indignat de purtarea căpitanului Hennuj în Tara Haţegului, care a ameninţat tineretul nobiliar că dacă va merge asupra ţărănimii pustiitoare (prădau atunci Sîntămăria), numaidecit va scoate în drumul ţării pe refugiaţii în Haţeg, cu bătrîni, femei, copii, să . fie ucişi. Soldaţii români trimişi în ajutor pe unele locuri au tras cu cremene de lemn şi umplutură de tărîţe (!). Şi armata, şi Guvernul au dat ordin de indulgenţă. Vicecolonelul Schultz are ordin să meargă la Horea în Rîmeţ, să le vestească pace, să-i dojenească numai ca să 230 Mike, Az Olâhokrol, p. 19—23. 237 Arh. Istorică, Miscellanea.. 588 RĂSCOALA LUI HOREA înceteze cu prăzile. „Tare i-a săltat Dumnezeu treaba lui Horea. Dumnezeule Doamne, de la cine trebuia cerută pacea, de la un neam atît de perfid, atît de josnic, care rîzîndu-şi de credulitatea noastră îşi continuă pustiirile prin poporul de jos şi el, Horea, rămîne în aceeaşi cutezanţă în care a fost şi pînă acum. A promis ca pînă la Crăciun să măture pă-rnîntul Ardealului, şi o şi poate face, numai să vrea, căci pînă acum nici urmă de ajutor de nicăieri44. Ca dovadă pentru cutezanţa ţărănimii, îi comunică şi punctele ultimatului ei adresat nobilimii 238. Căpitanul Mocsâri raporta din Radna la 29 noiembrie ceea ce-i relatase stegarul, contele Sbubna, că la Govojdia unde a schimbat caii a observat fuga ţăranilor din sat în păduri. Cînd s-au dus în urma lor cu o patrulă şi a încercat cu binele să-i convingă a se întoarce, aceia în genunchi l-au rugat pe stegar să ia măsuri să nu mai fie chinuiţi ca pînă acum de pandurii comitelui. Ceea ce căpitanul a şi comunicat numai-decît comitatului 239. Şi cîte alte asemenea texte n-ar putea fi citate. Scrisorile de alarmă nu găsesc cuvinte destul de tari pentru a-şi exprima groaza, revolta, dar şi ura, pornirea spre răzbunare, spre exterminare a cutezanţei ţărăneşti. Se alarmează unele pe altele cu cele mai atroce ştiri. într-un sat pe un preot l-au spinzurat în biserica sa, apoi ţă-indu-i pînteeele i l-au umplut cu cărţi şi iarăşi l-au cusut la loc — citim într-o asemenea scrisoare de alarmă240. Şi cîte asemenea scene de groază nu se colportau acum ! TEAMA ORAŞELOR în asemenea condiţii nici oraşele nu se puteau simţi în siguranţă. Continuă teama, se înmulţesc măsurile de apărare. Oraşul Zlatna e printre cele mai îngrijorate, fireşte. Vrea o forţă militară mai mare, cea de acum e prea slabă şi Horea ar putea năvăli cu cetele sale creînd confuzii în rîndurile şi ale locuitorilor şi ale armatei. Socoteşte absolut necesare măsuri luate în comun cu armata, cu Oficiul superior minier, judecătoria minieră şi provizoratul. La fiecare casă să stea pregătite mai multe butoaie cu apă. Casele să fie împărţite pe cercuri cu cîte trei „căprari44, cârc să observe dacă se respectă tot ceea ce s-a dispus. Fiecare gazdă să se asigure cu securi, lopeţi şi alte instrumente pentru stingerea incendiului. Să se ceară de la Alba lulia pompe de incendiu. Nimeni să nu găzduiască vreun străin, nici ziua nici noaptea, ci să-l ducă numaidecît la paza principală sau să-l anunţe acolo, altfel să fie pedepsit cu arest. Nimeni să nu fie văzut şi nici lăsat să treacă cu secure, cu armă. Armata să strîngă din toate casele de români armele, cu excepţia gornicilor. Toţi locuitorii nemţi, unguri şi toţi mi- 238 Mike, Horavilâg, p. 209—212. 239 Arh. Comisiei, I, 410. 240 Arh. St. Cluj, oraşul Bistriţa, acelaşi act din 1784 dec. 17. M NELINIŞTEA AŞTEPTĂRI 589 nerii să-şi aibă pregătite în orice moment armele. Nimeni n-are voie să tragă nici noaptea nici ziua, nidi să umble pe stradă noaptea fără lăm-paş, nici să facă zgomot. Românii să nu se adune, să nu ţină consfătuiri în taină, asemenea rebeli să fie imediat arestaţi şi pedepsiţi. Răsculaţii români peste tot au strîns fierul, din care şi-au făcut lănci şi alte instrumente ucigaşe. La Lupşia într-o noapte au făcut 40 de bucăţi, parte le-au făcut prin ţigani, cu gîndul de a continua acum sau la primăvară răscoala. Ca punct principal al ţinutului, socoteşte necesare pentru apărare patru companii241. Măsuri de pază se iau acum în înţelegere şi cu armata, măsuri asemănătoare cu cele dinainte. Provizoratul împreună cu vicejudele nobililor — sună instrucţiile Oficiului minier adresate provizoratului la 28 noiembrie — să împartă oraşul, fie după străzi sau cum vor crede că e mai bine în anumite decurionate (vulgo viertel), punînd în fruntea fiecăruia cîte un decurion cu încă doi, care toţi să fie oameni de bun nume, comunicînd şi împărţirea şi descrierea oamenilor Oficiului minier. în toate casele căminele să fie curăţate o dată pe săptămână. Fiecare cap de familie care nu e în imediata apropiere a rîului, să ţină continuu gata apă în vase sau în buţi şi alte instrumente necesare, pe care neavindu-le, la o inspecţie militară sau provizorală să fie sever pedepsiţi. Orice primire de străin, fie el de orice stare, capii de familie trebuie să o anunţe numaidecît comandamentului militar şi provizoratului, sub pedeapsa încarcerării atît a primitorului cit şi a celui primit, la ceea ce trebuie să vegheze decurionii rînduiţi. Aceştia apoi să fie instruiţi tot ce văd, aud, ştiricesc să nu le vorbească pe stradă, ci numaidecît să le aducă direct la cunoştinţa dregătorului rînduit în fruntea pazei la casa camerală sau a Oficiului suprem minier. Se interzic orice ieşire sau tulburări efc. 242. Altfel, după relatarea judelui minier Zelenkai din 20 noiembrie, Zlatna era bine apărată. E aci căpitanul Richard cu unitatea sa, venit în 4 noiembrie din Geoagiu. Din Alba Iulia au venit căpitanul XJrono-vitz cu locotenentul Mesterhâzi cu 76 de soldaţi. De asemeni 30 de husari din regimentul Leopold de Toscana cu locotenentul Blaskovitz, aşa că cei vreo şase sau opt mii de răsculaţi n-au îndrăznit să invadeze Zlatna. De aici se şi trimit isoldaţi spre Abrud, Baia de Arieş, Bistra, Certe j, Săcărîmb, prind mulţi şi îi duc la Alba Iulia. Căpitanul Richard a publicat că cine va aduce pe Horea bătrînul viu va primi 2 000 de florini, mort 1 000. Pentru fiu a prevăzut jumătate, pentru Cloşca şi Bîr-'lea (Barla) cîte 500, pentru emisari care aţîţă răscoala cu scrisori sau altfel 30 de florini 243. Nu se simte deloc în siguranţă Abrudul. în 15 noiembrie magistratul, înfăţişînd Guvernului într-o condensată imagine prăpădul oraşului, cere* să exopereze ajutor militar suficient care să redea orăşenilor siguranţa vieţii împotriva românilor care nu renunţă câtuşi de puţin la tulburările lor şi care se găsesc cu duiumul şi aci în oraş. Mai cere cercetarea şi despăgubirea întinselor pagube pe care le-au făcut. De asemeni 241 Datate 22 nov. 1784, Of. minier. 242 Of. minier, 1784, nr. 1628. 2« Caietele, III, f. 11—12. 590 RĂSCOALA LUI HOREA să-şi întindă grija milostivă asupra celor care de teamă trebuie să asculte în bisericile lor ritul grecesc, pe care l-au primt numai pentru a-şi salva viaţa de furia ţărănească, ca nu cumva bisericile ungureşti şi naţiunea ungurească de aci de teama românilor să rămînă cu totul în părăsire. Pentru subzistenţa minerilor să dispună ca săptămînal să se dea bucate suficiente la preţ de piaţă, să se redea siguranţa cărăuşilor care aduc din alte părţi bucate şi băuturi, ca să nu piară fără de veste plebea şi erariul viu 244. La cererea din 15 noiembrie a oraşului, Oficiul minier, în înţelegere cu căpitanul Richard, îi trimite pentru apărare din regimentul Orosz 1 caporal, 2 vicecaporali şi 8 soldaţi, din regimentul I românesc de graniţă 2 vicecaporali şi 8 soldaţi, din regimentul principelui de Hetruria 1 stegar cu 8 husari, pe care toţi trebuie să-i întreţină oraşul. Mai mulţi nu pot trimite avînd şi ei nevoie 245. Ameninţat se simţea, fireşte, Aiudul. Trăiesc în mare groază — scrie din Aiud la 14 noiembrie Paul Boer, vicecomitele Albei — le sînt în primejdie şi viaţa şi avutul. Soţia şi copiii noaptea îi trimite în cetate, el şi cu alţii e mereu în arme 246 247. „Fericite Doamne la ee-am ajuns şi la ce vom mai ajunge, aceste distrugeri, pustiiri doar Ieremia să fie să le poată descrie — citim intr-o altă scrisoare. în Aiud pentru cei care n-aveau arme s-au adus din Alba lulia şi s-au împărţit la toţi. S-au adunat de vreo şapte ori, a fost pus la încercare întreg oraşul cum să năvălească asupra românilor dacă ar cere-o nevoia44 247. Teama, improvizarea de măsuri de apărare ni le descrie Ştefan Pâ-pai într-o scrisoare din 17 noiembrie către fratele său. în 5 ale lunii un zvon neaşteptat numai cît nu i-a adus la disperare, în noaptea aceea aş-teptînd să le cadă pe cap primejdia. Dar din mila lui Dumnezeu — scrie el — sîmbătă în zori au putut lua, şi în oraş, şi în colegiu, dispoziţiile cuvenite. Seara veştile totdeauna sunau mai primejdios. Astfel în 7 în colegiu au luat mai multe măsuri. Mai întîi au adunat căzi; buţi, scări de teama focului. Au poruncit apoi ca orice om bun de arme să-şi facă rost de armă, de puşcă, sabie, lance. Şi-iapoi s-au împărţit în cinci „divizii44. Din acestea 60 de oameni au fost rînduiţi la pălanurile de pe deal sub conducerea lui Francisc Gazda, 30 de feciori buni la poarta cea mare sub Martin Nagy, 25 la poarta mică sub conducerea Seniorului, 25 la bibliotecă sub Adam Teleki. S-au gîndit încă ca dacă se cere §i din oraş orice ajutor, să rînduiască şi pentru aceasta un număr. Eătrînul Belizarie Zilahi l-a luat comandant, ca odinioară pe regele viteaz al Traciei, pe el. Şi-au ales din floarea tineretului 16 dieci (elevi), iar pe lingă ei 4 drabanţi de aceia care mereu cereau să fie lăsaţi în iad, să scoată de acolo pe Pluto. Cealaltă parte a tinerimii a fost rîn-duită în alte părţi, pentru străji de noapte, la capelă, la şura colegiului. El cu Zilahi circulau în fiecare noapte inspectînd pichetele. în curtea* i _ 244 Copie în Arh. Comisiei, I, 1413—1415. Cane. aul. Trans., 14704/784. 245 1784 nov. 17. Of. minier, 1784, nr. 1550. 245 Mike, Az Olâhokrol, p. 29. 247 Caietele, III, f. 27. ÎN NE9LINIŞTEA AŞTEPTĂRII 591 colegiului ard trei lămpajşe 'pînă în zori, la cele două porţi; afară in stradă, două. In 9 el a prins un spion de-al hoţilor, care e şi acum în închisoare. Şi în oraş pază strictă, pe toate străzile sînt ridicaţi stîlpi pentru lămpaşe. Străji se găsesc în diferite locuri, la capătul străzilor, pe deal, la moară. în turn arde continuu lămpaşul ceea ce îi aduce aminte de multe ori pustiirea T-roiei. Miliţia e numeroasă în oraş, în 15 s-a concentrat şi nobilimea toată în Aiud. Şi pe corniţele suprem al comitatului l-au alungat din Sibiu, zicînd că dacă i-a plăcut comitatul la vreme fericită, să nu-l lase nici acum cînd are mai ales nevoie de ocrotire. Cu un cuvînt oraşul dispune de o astfel de putere că ei socotesc cu neputinţă o năvală a tîlharilor, cu toate că aceia au de gînd să pună toată străduinţa. Locul învăţăturii, ce-i drept, s-a prefăcut în cîmpul lui Marte. în fiecare zi după-amiază de la cinci la şase se ţine consilium bellicum. Aproape în fiecare zi cetele se adună în jurul ofiţerilor. Şi cel mai mic copil e atît de curajos că tîrăşte după el o bîtă mai mare decît el. în atîta curaj, ei şi doresc să vină, căci aici şi-ar găsi sfîrşitul! Dar cum a spus el domnului Kovats, nici dacă i-ar aduce pe toţi legaţi cu ştreanguri n-ar veni. Sînt şapte zile de cînd nu s-a dezbrăcat de-a binelea. Ah, dacă ar mai fi şi rugăciunile. Dar paterul Baritz ca şi cînd n-âr auzi nimic, neglijează totul în cetate. în colegiu însă da, în fiecare zi domnul Szabo predică de două ori în loc de lecţie. Fac rugăciuni ca fuga să nu le cadă iarna sau sîmbăta. Duşmanul e înaintea uşii, deci cine n-ar tremura ? Conducătorul lor ştie că e Horea, care înainte a fost preot în Cîmpeni, e îmbrăcat în catifea (!), de gît are atârnată o cruce de aur pe care scrie : pro libertate ; se laudă că o are de la împăratul248 249. Diarium-ul îşi face şi alte spaime. Horea ba azi ba mîine ameninţă cînd pe colonelul Hellebrandt din regimentul de Toscana staţionînd în Aiud, cînd oraşul să-l aştepe că merge să-i vadă. Ba merge pînă la a bănui pe Schultz de a fi fost dăruit copios de Horea pentru acţiunea sa. îiitîlnindu-se ei odată în hotarul Cîmpenilor, Horea i-a dat în dar o piele de iepure plină cu galbeni şi cu alte lucruri scumpe cu pietre de aur240. Ba că Horea ar fi vestit peste tot că el dă 7 000 de florini celui care-1 poate prinde, chiar dacă răzbelul ţine şi şapte ani. Ceea ce arată — observă textul — că el nu s-ar teme, că i-ar putea rezista şi şapte ani 250. Pregătirile pentru o nouă ridicare se simt pertutindeni. Scriind aceluiaşi frate la 29 noiembrie, Ştefan Pâpai relatează mai întîi despre execuţiile din Alba Iulia. Din 24 începînd execuţiile acolo sînt multe în fiecare zi. Au tras în ţeapă acolo şi pe un fiu vitreg (!) al lui Horea (va fi vorba de Ursu Uibaru !). Pentru ceea ce Horea numai 248 Arh. St. Cluj, Separate. 249 Caietele, IV, f. 34. 259 Ibidem, f. 33. 592 RĂSCOALA. LUI HOREA cît n-a turbat, a ridicat acum din nou cîteva sate, în jurul Cîmpenilor îşi făureşte din belşug ciomege ferecate, lănci şi vrea să vină eu număr mare şi asupra Aiudului. Ce-i drept — ţelul lui e mai întîi să meargă din nou asupra Abrudului, să omoare acolo pe ungurii rămaşi pînă la copiii de ţîţă, şi-apoi asupra Zlatnei. Au şi anunţat-o că dacă dregătorii nemţi le extrădează pe unguri, oraşul rămîne. Nemţii ameninţă pe unguri că-i extrădează. Este acolo armată, dar ofiţerii ţin partea hoţilor, ceea ce se vede şi de acolo că pe cîţi i-au prins pe toţi i-au eliberat soldaţii. Ion Cloşca (!) adună pe români în Zarand, a şi prădat din nou nouă sate. Armata e în mişcare peste tot. S-au anunţat şi secuii din Odorhei. Dar corniţele suprem Simion Kemeny (tare) adică Puha (moale) a spus că nu are nevoie de ei şi trimişii s-au întors. Atît de neglijent poartă treburile, că răsculaţii uşor i-ar putea pustii şi pe orăşeni şi pe nobili, dacă n-ar fi armata. A adunat deunăzi aci nobilimea, au plecat cu mare alai, cu steaguri împotriva lor, s-au dus pînă în Stremţ şi Galda şi acolo tîndălesc, cîţi nu s-au dus pînă acum acasă. Se teme şi el cu oamenii lui, desigur, pentru că soldaţii aduşi înapoi din Ponor au auzit că mai întîi vin asupra colegiului şi apoi asupra cetăţii. Cu Horea, după cum se iscrie din Zlatna, sînt 12 mii de români. Printre ei fiind şi soldaţi în concediu, aceia îi instruiesc milităreşte, pînă acum păşesc pe comandă. In 26 seara larmă mare. Un beţiv răspîndi vestea că sînt aci hoţii. Toată tinerimea îmbrăcă numaidecât armele, se grupă la căpitanul său fiecare. Zvonul însă s-a dovedit a fi numai de om beat. Dar au fost în schimb plînsete, vaiete printre femei! E de închipuit ce ar fi dacă ar fi realitate. Tineretul însă a fost inimos, admirat de toţi. Aseară a sosit o scrisoare din Ungaria. Scriu că toată ţara Ungariei, de la conţi pînă la poporul de rînd toţi sînt în arme (!)251. Răsculaţilor ştirile le închipuie pregătiri mari de război. Intr-un manuscris citim că prin spioni s-a aflat că îşi fac tîrnăcoape, lănci în Lupş'a şi Rîu Mare vreo două-trei mii. Ba se străduiesc să facă şi tunuri (!), puşti şi să ducă turnător de clopote în Munţi 252. Diarium-ul merge iarăşi mai departe cu colportajul. Horea retras în Munţi, căile, potecile care duc intr-acolo le-a baricadat cu tăieturi, cu şanţuri, iar el s-a proclamat regele Daciei, a aruncat şi dare pe popor dar puţină şi a şi strîns-o, ca să-şi ajungă cu noroc scopul a bătut şi bani pe numele său 253. în Cluj, după întîmplările de la Trăseău, teama se prefăcu în adevărată panică şi se luară măsuri în consecinţă. Cel puţin aşa pretinde un text de cronică, după o scrisoare din Cluj cu data de 14 noiembrie. Se încuiară porţile cetăţii, se traseră podurile şi se aşezară tunurile — spune textul. „Se dădu apoi poruncă cetăţenilor ca toţi cîţi pot purta armele să fie gata de ieşire la nevoie. în acea zi de 14 noiembrie toţi 255 Arh. St. Cluj, Separate. 252 Caietele, III, f. 34 253 îbidem, IV, f. 35. ÎN NEŞLC'PŞTEA AŞTEPT Alin 593 cetăţenii trebuiră să se a$une în faţa ca Judele oraşului şi contele Csâky să vadă numărul lor, care era de 4QQ0 (!), cu care prilej se reînnoiră şi poruncile. Clujenii toată noaptea trebuiau şă stea eu luminarea aprinsă, toate intrările oraşului erau păzite cu străşnicie zi şi noapte. Se turnă şi o mare cantitate de gloanţe, împărţindu-se împreună cu praful de puşcă între cetăţeni, care trebuiau să stea cu puştile încărcate 254. Ziarul „Magyar Hirmondo“ comunică cititorilor întâmplări din 15—16 noiembrie. Auzind clujenii că acea oaste împărţindu-se în două, o parte e în drum spre Sibiu (!), alta spre Cluj, toţi, de la mic la mare au tremurat şi au vegheat tremurînd de teamă. I-au aşteptat pe ziua de 16. Toate tunurile au fost încărcate şi toţi locuitorii în stare de a purta arma stăteau înarmaţi. în 15, tocmai cînd locuitorii aşteptau duşmanul înarmaţi, dimineaţa la 6 ceasuri aduceau 21 rebeli legaţi din Turda în temniţa comitatului, cu care abia au ajuns la porţile oraşului că s-a şi iscat mare larmă, strigau toţi : Hanibal la porţi. Tot oraşul era în mare groază, eare-şi încuia casa, care cămara... Cînd au observat însă că sînt rebeli prinşi, alergind toată lumea să-i vadă, i-au lovit cu armele, i-au bătut aşa de tare, că unii au şi rămas răniţi In 17 cetăţeanul Anton Andrâssy prezintă apărarea şi mai exagerat: „Acum aici în fiecare clipită sîntem în mare teamă, ne-au înconjurat 13 000 şi şi mai mulţi tîlhari, omoară, pradă, ard, pe domni, pe nobili, au ars multe sate, curţi, au omorît mulţi domni şi nobili.. . Mulţimea de domni, de nobili toată a fugit la noi în Cluj. Inţelegînd aceasta, tîlharii şi-au pus în gînd să vină asupra noastră din pricina domnimii, căci de-acum sînt numai la trei ceasuri depărtare. In oraş au foşt rînduiţi 5 800 (!) de orăşeni înarmaţi, pe cartiere, în frunte cu ci te un senator în calitate de căpitan fiecare cartier, pe mine punîndu-mă colonel (oberster) peste tot acest popor. Numai Dumnezeu cel sfînt ştie ce va ieşi din asta. Şi comitatul cu nobilimea s-a ridicat, contele Csâky, corniţele suprem, e comandantul; mîine pleacă în calea lor. în fiecare noapte pe ziduri, în afară şi înlăuntru, cîte 300 de oameni fac de straje (pichete), în afară de cei 5 800 de oameni înarmaţi. Husarii regimentului Kâlnoki au rănit mulţi din ei şi au prins mai mulţi de 100. Dar întorcîndu-se să pustiască la Trăşcău, au venit la ei alţii, şi mai mulţi. Cu un cuvînt, sîntem într-o aşa groază că nici nu o pot scrie. Trebuie să ne rugăm, căci altfel dacă Dumnezeu cel sfint nu ne ocroteşte şi nu se liniştesc, pieire va fi sfîrşitul* 256. 25* Umstăndlicher Bericht von den in Siebenburgen enstandenen aus wahrhaf-ten Nachrichten gesammelt von G.M.t Viena, 1784. în Tesaur de Mon. Ist, III, p. 347. Text care apăruse in „Neueste Wiener Nachrichten “. Exemplar în Mike, Az Oldhokrolf p. 396 i-m. 255 „Magyar Hirmond<5“, 1784, p. 770—772. 258 Scrisoare dată din Cluj, 17 nov. Copie în Mike, Horavilâg, p. 341—342. în „Magyar Hirmond6“ dată ca fiind din 14 nov. s«~ c. 320 594 RĂSCOALA lui horea Cifrele sînt exagerate fără îndoială 257, dar teama e reală. „Răsună toate străzile de -vaiete*: — scrie, figurat, paterul Mulay la 18 noiembrie258. După o corespondenţa din Cluj, din 19 noiembrie aceeaşi7 alarmă. Panică în oraş. Pază puternică zi şi noapte. Ţiganii trebuie să facă şi ei de pază. Se caută toate armele, care să fie probate ; cu cît mai repede cu atît mai bine. în 17 întreaga nobilime a plecat împotriva răsculaţilor. Au fost aduşi 21 de rebeli, chiar acum au fost aduşi încă 39 de la Turda. Trei au fost aduşi din viile Clujului, dintre care unul a evadat. Ei au tăiat unui lucrător de acolo mîinile şi capul ( !). Strigătele lui au atras pe mai mulţi acolo, care i-au prins pe ucigaşi. „în oraş mai trăim încă liniştiţi “259 Groaza alternează cu autoliniştirea. „Larma e mare, ziua-noaptea sîntem în arme* — scrie şi ductorul primar (judele) oraşului Turda la 17 noiembrie 260. La Tîrgu Mureş, după o scrisoare din 14 noiembrie, veştile au ajuns luînd noi proporţii. în Zarand în afară de doi-trei nobili aproape toată nobilimea au masacrat-o, Ilia, Brănişca, Leşnicul, pe Mureş în sus totul au mistuit. Ioan Zejk cu 500 de nobili a tăiat 560 de români şi foarte mulţi a prins, cărora aplicîndu-le Standrecht-ul i-a pedepsit cu ţepe, cu furciKarp cu soldaţii săi a lovit un grup la Simeria, au împuşcat 80 (!) au prins 40. Şi nobilimea Secuimii, şi miliţia secuiască sînt în picioare. (Scrise de Arăftka 261v) în 'rriuiiţii Călatei ar fi vreo 24 de mii de vreo trei săptămîni, dar nobilimea cîtorva comitate i-a încercuit. Se vorbeşte şi că persoanele guberniăle cu episcopul român n-au îndrăznit să meargă între ei, au trimis numai preoţi români la ei 262. Despre ce se credea în Tîrgu Mureş şi despre măsurile de apărare luate acolo, ne relatează mai în detalii o scrisoare a cuiva, care nu se numeşte pe sine, în limba franceză, din 16 noiembrie. Cauza răscoalei e întîrzierea introducerii urbariului. Ea bîntuie sub conducerea faimosului Salis. „O foarte mare parte a ţării e infectată şi a trebuit să fie trimisă împotriva răsculaţilor mai mult de jumătate din armata care se găseşte în Transilvania. Au fost chemaţi la arme toţi nobilii din comitate şi 500 din aceşti nobili au venit să ia loc în oraş. Şi se mai aşteaptă să sosească în orice moment două «divizioane» ale regimentului de Sa voia trimise în garnizoană în oraş, precum şi 500 de secui. Aceste măsuri sînt foarte necesare, căci rebelii, al căror număr e socotit la 18 000,s-au împărţit în patru trupe, din care două s-au pus în mişcare 257 Clujul nu putea înarma 5 800 de oameni, eînd toată populaţia lui, după o statistică din 1785, era de 9 703 locuitori. Cf. Elek Jakab, Okleveltâr Kolozsvâr tortenetehez, II, p. 750. Iar după recensămîntul iosefin era de 13 928 de suflete. Cf. Az elsd magyarorszâgi nepszâmlâlâs (1784—1787), Budapesta, 1960, p: 368. ’2’’R Mike, Hâravildg, p. 343. 259 „Siebenbiirger Zeitung", nr. 98 din 6 dec. 200 Mike, Az Olâhokrol, p. 35. Caietele, III, f. 12—13. 262 Ibidem, f. 14. IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 595 peste Cîmpie spre oraşul nostru, care e lipsit de ziduri şi nu are decît un vechi şi mizerabil castel. Rebelii au ars mai mult de patruzeci şi distrus în întregime mai mult de douăzeci de familii nobile. Capiii lor, care e un preot grec (!) a pus să se poarte în fruntea lor un crucifix împodobit cu hîrtie aurită pe care stă scris : „în numele lui Isus Christos şi al lui Iosif al II-lea omorîm pe nobili44. Capul lor trebuie să aibă minte, pentru că prima tentativa şi-a îndreptat-o spre cetatea Albei lulii cu intenţia de a-şi procura muniţie şi arme. Dar această lovitură nu i-a reuşit, sentinelele cetăţii au dat alarma la timp şi cum ţăranii au vrut să forţeze cetatea, au fost omorîţi mai mult de 130 (!), iar ceilalţi respinşi. La moment au fost îndreptate împotriva lor trei esca-droane de husari din regimentul de Toscana, compania de grenadieri Gyulay, care se află în garnizoană la Mediaş şi un batalion din regimentul Gyulay, la ordinele generalului de brigadă baron de Pfefferkorn. Au şi tăiat sau prins 5 000 (!) din aceşti rebeli, cărora nu le lipsesc nici banii, nici pulberea, căci au găsit mijlocul să-şi procure şi una şi alta în Zlatna şi în Abrud unde au omorît pe dregătorii minelor şi morilor de pulbere şi au luat tot de ce s-a găsit pe placul lor. Nu le lipseşte nici hrana, căci au găsit în toate satele pe care le-au prădat. Nu fac totuşi nici un rău nici saşilor, nici nemţilor, nu vreau decît ungurilor, al căror duşmani juraţi sînt. Toţi nobilii de la ţară şi-au părăsit pămîn-turile pentru a se salva în oraşe. Preferă pe cele ale saşilor, pentru că oraşele ungureşti nu au ziduri. La noi s-a constituit gardă din studenţi şi din cancelişti. Toate străzile sînt luminate noaptea, după orele 6 nimeni nu mai îndrăzneşte să iasă fără lanternă şi după 8 nimeni nu mai are voie să iasă. Nobilii înarmaţi fac garda împrejurimilor. Dar n-am văzut nicicînd oameni mai rău echipaţi şi mai rău înarmaţi. Dacă cei 5 000 sau 6 000 de rebeli de care sîntem ameninţaţi cad asupra noastră şi ne surprind noaptea, toată oastea noastră şi toţi ceilalţi oameni în arme nu sînt în stare să reziste şi să împiedice ruina noastră totală, căci toate casele noastre sînt de lemn şi acoperite cu paie, pot fi în scurt timp prefăcute în cenuşe, pentru că noi sîntem lipsiţi de toate aparatele necesare pentru stingerea unui incendiu. Se spune că în Sibiu nu lasă să intre nici un nobil ungur dacă nu e angajat la careva din dicasterii (instituţiile de guvernămînt), care se găsesc în această capitală. Baronul Bornemisza şi contele Csâky, în comitatele cărora răscoala îşi are focarul principal, voind să se salveze în Sibiu, au fost trimişi înapoi numaidecît de către guvernatorul baron de Brukenthal în comitatul lor cu o aspră mustrare de a fi favorizat cu neglijenţa lor răscoala în comitatele lor şi cu ordinul să facă tot ce le stă în putinţă, cu riscul vieţii lor, pentru a o linişti. Se spune că s-ar fi publicat azi un edict imperial, în care maiestatea sa declară că o parte a naţiunii româneşti a făcut o conjuraţie pentru a nimici nobilimea şi naţiunea ungurească în Transilvania, că o asemenea ură dovedeşte că domnii i-au maltratat, că maiestatea sa ar îndemna stăruitor pe unguri şi pe nobili de a privi ca fraţi pe celelalte naţiuni ale Transilvaniei, de a lepăda orice ură naţională, de a fi ascultători ordinelor maiestăţii sale, de a se aduna 596 RĂSCOALA LUI HOREA înarmaţi (numai) pentru propria apărare şi de a nu obliga pe maiestatea sa să-şi repete ordinele, ca maiestatea sa să nu se vadă silită a-i învăţa să asculte aruncîndu-i într-o închisoare la pîine şi apă“ 263. Autorul, un intelectual, va fi vreun profesor, cleric poate, de la colegiul din Tîrgu Mureş. In tot cazul nu se arată un ataşat necondiţionat cauzei nobilimii, reţine din părerile care circulă pe cea care nu poate fi a nobilimii, că întârzierea introducerii urbariului a stîrnit răscoala şi zvonul unui decret imperial care vorbeşte de necesitatea frăţiei între naţiunile Transilvaniei lepădînd ura naţională (decret care nu exista şi nici nu putea să ajungă în Transilvania cînd ştim că prima ştire despre răscoală a ajuns la Viena abia în 12 noiembrie şi primele ordine de acolo au sosit în Transilvania după 20). Dar scrisoarea mai arată şi cum se deformau faptele prin propagare sau colportare. La data de 16 noiembrie Ludovic Siess notează că în 15 şi 16 s-ar fi iscat focuri în cinci locuri în Sibiu, dar care din fericire au fost stinse mai înainte de a izbucni şi că făptaşii se crede că ar fi românii care vin în oraş sau de cei care slujesc aci şi au fost instigaţi la aceasta 264. Magistratul oraşului Sighişoara, în urma ordinului gubernial din 9 noiembrie luă şi el măsuri de pază şi de apărare. S-a întărit paza de la porţile oraşului, s-au instituit supraveghetori speciali ai pazei. S-au închis porţile dintre cetate şi oraşul de jos. S-a introdus un control sever asupra călătorilor, mai ales dacă rămîneau mai mult în oraş. Cei care găzduiau noi veniţi în oraş trebuiau să-i anunţe magistratului. Paznici de zi şi noapte trebuiau să vegheze şi asupra celor stabiliţi în satele supuse jurisdicţiei oraşului, care în vară nu locuiseră acolo. Orice om suspect trebuia arestat şi anunţat numaidecît Guvernului. Trebuiau cercetaţi şi percheziţionaţi mai ales ţăranii români care veneau în oraş bănuiţi că au asupra lor lucruri nobiliare prădate din părţile cuprinse de răscoală. Se luară măsuri pentru întreţinerea în bună stare a drumurilor spre a servi la nevoie mişcărilor de trupe necesare pentru stăvirilea răscoalei şi la rapida circulaţie a curierilor. Fu sistată vînzarea prafului de puşcă şi a plumbului, pentru a lipsi de ele pe răsculaţi 265. E mare teama şi în Oradea. Adam Szelyi în 19 noiembrie comunică din Oradea că abia poate scrie, în teama cea mare, de înfiorătoarele cruzimi pe care le comit încă românii schismatici în Oradea (!). Ar fi şi pustiit-o cu totul pînă acum, dar oastea multă, care călare, care pedestru, ziua-noaptea merge neîncetat asupra lor. în Oradea, ea şi în satele din ţinut s-a dat ordin ca la fiecare casă să fie arme încărcate şi oamenii să stea gata ziua-noaptea. în fiecare noapte 30 de cetăţeni înarmaţi de la ora şapte seara umblă pe străzi şi veghează 266. 263 Octavianus Bârlea, Ex historia romena : loannes Bob episcopus Fogarasien-sis (1783—ÎS30)f Frankfurt/Main, 1948, p. 312—313. Ştefan Pâscu, Ştiri noui privitoare la tevoluţiunea lui Horeai în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, IX (1943—1944), Cluj, 1944, p. 374—377. 264 „Tortenelmi Târ“, 1901, p. 8. 205 Nîcolae Edroiu, Mişcări ţărăneşti în părţile Sighişoarei în timpul răscoalei lui Horea, in „Studia Universitatis Babeş-Bolyai“, Series Historica, 1966, fasc. 2, p 4g__49 266 Tesaur ăe Mon. Ist,. Ttl, p. 374. IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 597 In 15 noiembrie oraşul Arad a încredinţat pe Nicolae Popovics să poarte grija prăvăliilor din piaţă, să constituie din cetăţeni patrule de noapte; ba să angajeze şi străji deosebite, ca oraşul să fie asigurat împotriva năvalei şi incendiilor românilor. S-a instituit un premiu de 12 galbeni aceluia care primul dă de ştire că a observat răsculat român în hotarul oraşului. Consilierii Francisc Milies, Arsenie Szecsânszky, Gheorghe Grabacher şi Gheorghe Visnyany au fost trimişi ca în cartiere şi suburbii, ba şi în sălaşurile din apropiere, în Gaj şi Sâga, să instituie cîte un „magistru" de cartier pentru fiecare stradă, care să vegheze asupra ordinei publice. Cămăraşul oraşului a fost încredinţat să pună doi oameni care să păzească ziua-noaptea stogurile de fîn ale oraşului. Şi cum tulburătorii puteau să se furişeze şi ziua, au mai fost angajaţi şi 9 paznici care să-i ţină sub observaţie 267. Magistratul oraşului Bistriţa, în urma ordinului gubernia! din 8 noiembrie, începu prin a depista armele din prăvăliile negustorilor şi a le strînge de la românii din oraş. încredinţă cu acestea pe căpitanul Sckoepp. S-au găsit la 9 negustori în total 56 de pistoale, 7 puşti, 7 săbii. Iar de la românii din suburbii s-au luat 8 puşti. La ordinul Guvernului din 11 noiembrie care îndemna din nou să se ia toate măsurile posibile de preîntâmpinare a lăţirii tulburărilor, magistratul Bistriţei îşi arată teama că pînă şi cu carele magnaţilor şi nobililor refugiaţi s-ar putea strecura în oraş, mai ales noaptea, rebeli care i^ar putea pune foc. Adoptă propunerile judelui : Aşa-numita poartă a ungurilor să fie închisă cu totul, pentru a putea fi cu atît mai bine păzite celelalte două. Iar la acestea, în afară de paza obişnuită militară şi cetăţenească, să se rînduiască încă cîte trei cetăţeni, care să fie inspectaţi de un membru al comunităţii, acesta avînd grija ca paznicii să aibă totdeauna arme ; căci din parte militară nu se dau decît cîte doi soldaţi de poartă. După ce se înseară în afară de magnaţii, nobilii şi cetăţenii refugiaţi care-şi caută siguranţa în oraş să nu se permită intrarea nici unui necunoscut, fie că are sau nu carte de liberă trecere. Cetăţenii să raporteze dacă e nevoie tot cea ce se întîmplă ziua-noaptea „tatălui" vecinătăţii, care la rîndul său raportează senatorului designat pentru aceasta, arestînd pe cei delăsători sau suspecţi. Cum sînt numai patru haiduci, să fie angajaţi încă opt, saşi, din suburbie. Membrii cancelariei, de la notar pînă la ultimul, să patruleze cu arma, toată noaptea, schimblndu-se cu şase tineri cetăţeni. Magnaţilor şi nobililor refugiaţi în oraş să li se pretindă să fie mai severi cu slugile lor, ele să nu umble nici cu luminări aprinse, nici cu pipe pe ulicioare, şi cu atît mai puţin pe străzi sau în grajduri ; cei care încalcă dispoziţia trebuind arestaţi şi supuşi celei mai severe pedepse. Domnii să-şi instruiască domesticii şi pe toţi din jurul lor să nu dea prilej de incendiu prin foc prea mare în bucătării şi în camere. Cei de rînduiala focului să controleze atent, săptămînal, sobele, hoarnele, chiar şi pe cele de la domni, şi să pedepsească toate neregulele observate. Atît în oraş dt şi în suburbii să se ţină la fiecare casă, unde nu curge vreo apă, un butoi cu apă. Fiecare 267 Al. Mârki, op. cit., p. 437. 598 RĂSCOALA LUT HOREA gospodar să-şi păzească noaptea casa, să nu o lase singură. în zilele de tîrg nici un român sau alt necunoscut să nu intre în oraş cu bite, furci de fier şi alte asemenea, şi cu atît mai puţin cu puşti, pistoale ; oricine intră să fie percheziţionat la porţile oraşului. Paznicii porţilor să anunţe de fiecare dată pe judele oraşului cînd întră vreun domn, cu numele. Carcerele neterminate să fie puse numaidecît în stare bună şi sigură 26S. Nobilii refugiaţi în Bistriţa, conţii Dominic, loan, Nicolae şi Daniel Bethlen, baronul Kemeny, Cristina şi Iuliana Vass şi desigur şi alţii, totuşi nu se simţeau nici aici în deplină siguranţă, şi nici agreaţi, în 16 noiembrie cer sprijinul Guvernului. Orăşenii sînt foarte îngrijoraţi de mişcările din vecinătate şi o companie care se găseşte acum în oraş nici pe departe nu e de ajuns pentru înlăturarea primejdiei tot mai ameninţătoare. Ba şi aceasta, după cit au auzit, a primit ordin să stea gata de plecare. Cer Guvernului să se îndure de securitatea lor. Socotesc că ar fi nu numai spre siguranţa lor, ci a oraşului, dacă Guvernul ar dispune ca tîrgurile săptămînale să se ţină în afară, nu înlăuntrul oraşului. în sfîrşit, se roagă ca Guvernul să amintească părinteşte magistratului să le întindă tot sprijinul. La ceea ce Guvernul şi scrie în 22 noiembrie magistratului ca, potrivit cu cele ordonate pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, să ofere suplicanţilor sprijinul necesar 268 269 270 271. în Baia Mare se iau de asemeni măsuri de siguranţă. Se mobilizează cetăţenii oraşului capabili de a purta arme, care la semnalul tobei sînt datori să se ridice. Dar cum aceştia nu sînt socotiţi suficienţi, inspectoratul minier şi magistratul oraşului se adresează comitatului Sătmar, cere ajutor militar sau alţi oameni înarmaţi din comitat. Opreşte vînza-rea prafului de puşcă şi a plumbului, negustorii trebuind să denunţe judelui oraaplui pe străinii care vreau să cumpere. Se pun străji atît în oraş cît şi în cartierele de la margine, cu sarcina de a aresta pe străinii suspecţi care ar intra în oraş. Locuitorii să anunţe judelui oraşului, fie personal, fie prin străjile rînduite pe strada lor, pe străinii care ar cere găzduire la ei. Străjile rînduite pentru apărarea morii de pulbere, dacă ar fi atacaţi de răsculaţi şi nu ar putea rezista, să verse praful de puşcă în apa Ferneziului din preajmă 27°. Dispoziţiile se aplică evident. Căci curînd după aceea trei români din oraş, Vasile Glodean, Dumitru Glodean şi Alexa Sas, care în ciuda publicării de trei ori a ordinului, au primit în casă oameni străini fără a fi anunţat pe judele oraşului sînt pedepsiţi cu cîte 25 de vergi r7i. îl alarmează cu data de 20 noiembrie şi judele minier xAndrei Iosif Zelenkai din Zlatna pe inspectorul minier de aci că Horea şi cu fiul său din Rîu Mare, Cloşca şi Bîrlea (Barla) căpitani ai plebei româneşti, 268 Arh. St. Cluj. Protocolul oraşului Bistriţa, 1784, p. 493—497. 269 Virgil Şotropa, Contribuţii la istoria revoluţiei lui Horea, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională", V (1928—1930), p. 162—165. Arh. St. Cluj, oraşul Bistriţa, 1784 nov. 16. 270 I. Sabâu, op. cit., p. 181. 271 îbidem. 599 IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII s-au legat prin jurămînt să stîrpească, să omoarepetoţi magnaţii, nobilii şi ungurii. Ii relatează sumar făptelă răseulaţilor^ apărarea Zlatnei 272. Pentru apărarea bunurilor erariale din oraş congregaţia comitatului a solicitat ajutor de la contele Tige, din Debreţin, de la baronul Splenyi,. de la împăratul însuşi 273. Dar nici după ce sosiră unităţi militare în oraş, magistratul nu socoti casa fisbdliii în deplină siguranţă,1 o evacua la Caşovia. Magistratul oraşului Satu Mare în 26 noiembrie a hotărît să dea şi el o escortă de 60 de oameni pentru această strămutare 274. La 27 noiembrie senatorul oraşului Franeise Barthos le scria din Dej, că, după ştiri, n-au de ce să se teamă prea tare. Să se păstreze însă străjile ca nu cumva răsculaţii înspăimintaţi de armata trimisă împotriva lor, să încerce să scape spre Baia Mare 275 276. După cronica „Horja und Klotzka“, chiar şi braşovenii, temîndu-se ca răsculaţii nu cumva să năvălească şi asupra lor, şi-ar fi ars (!) singuri podul ca să nu poată veni asupra lor 2'6. Oraşele, cum vedem, iau măsuri întinse de apărare. Dar obişnuit nu în acord, ei mai eurînd în dezacord cu nobilimea. Se simt primejduite şi din pricina nobilimii refugiate sau eMstente între zidurile lor. în tot cazul o acuză mereu de primejdia pe care o aduce ea asupra capului lor. Măsurile de apărare le iau separat de ale nobilimii, pentru apărarea proprie şi nu pentru a ocroti nobilimea sau pentru a ieşi din oraş şi a o seconda în apărarea sau acţiunile ei. Oraşele în genere nu deplîng soarta nobilimii, sînt îngrijorate de propria primejdie. GUVERNUL ŞI COMANDAMENTUL Guvernul, nedispunînd de puterea armată, continuă cu mijloacele de pacificare de pînă aci : supravegherea atentă a actelor ţărăneşti, arestarea celor socotiţi primejdioşi, patente de linişte, ameninţări pentru cei care nu se supun. îngăduie astfel mai departe insurecţia nobilimii în propria apărare. Dar aceasta cu toată teama de a săvîrşi o greşeală constituţională. Insurecţia nobilimii era un drept exclusiv al regelui, îngăduirea ei putea atrage după sine dezaprobarea împăratului. Mai ales sub un regim ca al lui losif al II-lea, şi mai cu seamă acum cînd cu complicaţiile externe erau atît de inoportune cele interne. Urgenţa, cînd nobilimea poate să se ridice şi fără să mai aştepte ordinul regal, invocată de ea în temeiul Aprobatelor, nu se arăta întemeiată. Articolul din Aprobate invocat, textual se referea la ridicarea secuilor, care trebuiau să fie mereu pregătiţi pentru ridicare, in casu repentinae necesi- 272 Caietele, III, f. 9—12. 273 Arh. St. Cluj, com,- Sătmar, 1784 nov. 22, 27. 274 I. Sabău, op. cit., p. 185. . 275 Ihidem, p. 181. 276 Tesaur de Mon. Ist., III, p. 312—313. RĂŞCOALA LUI HOREA 600 tatis neaştepţîn4 nici porunca principelui 277 De aceea Guvernul trebuia să fie cm toată vigilenţa ca nobilimea ridicată sa nu depăşească nevoia locală de autoapărare, să nu treacă la o organizare armată. Comandamentul militar foloseşte timpul pentru pregătirile militare necesare. Trupele sînt în mişcare, apar în tot mai multe puncte, îm-pînzesc treptat zonele primejduite. Dar nu intervin activ, se mulţumesc să participe la prinderea răsculaţilor. Dar şi faţă de apeştia se poartă adesea cu prea mare indulgenţă, spre indignarea nobilimii. Diminuînd primejdia, generalul Preiss rămîne mai departe în aşteptarea ordinelor imperiale. Continuă astfel şi ambiguitatea de pînă aci, ordinele separate, divergenţele în măsuri. Continuă şi animozităţile personale dintre guvernator şi comandant, care nu scapă nici celor din afară. E suficient să cităm din scrisoarea lui loan Gilyen către cancelar, dată din Sibiu 21 noiembrie. Mărturiseşte cu teamă ceea ce ştie. „Ordinele regale vin unul după altul şi după cum auzim sînt toate bune. Dar în executarea lor aici sînt două piedici, cei doi domni mari. Aceasta numai măriei tale am curaj şă o spun. Văd şi alţii că n-au avut altă vreme pentru ceartă, au lăsat pe un timp atît de primejdios reproşurile reciproce. Acum e în curs rivalitatea în măsurile de luat pentru a pune capăt vărsărilor de sînge“ 278 Ordinele Guvernului, corespondenţa lui cu comitatele Alba şi Cluj din primele zile de după pacificare se mişcă în jurul colaborării autorităţilor civile cu cele militare 279 asupra căreia va insista mereu. Acelaşi lucru îl comunică Guvernul şi oraşului Turda 28°. Aprobă acţiunea comisarului Mihail Brukenthal şi-l îndrumă să o continue în înţelegere cu episcopul neunit şi cu generalul Pfefferkorn281. La 15 noiembrie comunică Prefecturii Armelor că, în urma relatărilor comitatelor Alba, Cluj şi Turda şi a magistraturilor Albei Iulii şi Orăştiei, Guvernul a dat ordinele necesare. Să le dea şi Prefectura Armelor, căci comitatul Cluj îşi exprimă teama să nu erupă răsculaţii spre Huedin şi Gilău282. Un ordin al Guvernului către comitatul Alba e preocupat de omul care a venit cu paşaport rusesc în Aiud sub pretext că vinde castane, închis acum. Să-l supună la strictă cercetare de unde a venit, cu ce scop, ce avea aici de făcut, unde a stat pînă acum, unde au plecat ceilalţi şi de unde au primit paşapoarte ? Dacă-1 vor găsi însă nevinovat, să-l lase în libertate 283. 277 Mind nemeş lofo, gyalog avagy darabant, es egyeb vitezlo rend, az orszag vegezese szerent parancsolatokna, fogyatkozâs es halogatâs nelkul jo hadi appara-tussal, hogy feldlhessemek, es ba a sziikseg ugy kivânja, mind jart indulhassanak es, arra magokat mindenkor Kesz âllapottal tartsâk : in casu repentinae necesitatis pedig. fejedelem paracsolatjâtol sem vârvân. Approb. Const, P. III, tit. 76, art. 8. 278 Arii. Istorică, fond Banffy I. 279 Arh. Comisiei, V, 309—312. Arh. Istorică, Copii B. Tordk, nr. 10585—10596— 1784. 280 Arh. Comisiei, V, 314. 281 Sibiu, 13 nov. 1784, Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 255. 282 Arh. Istorică, Copii B. Tordk, nr. 10585—10596—1784. 263 Sibiu, 15 nov. Arh. Comisiei, V, 313. IN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII mi Cu data de 15 noiembrie Guvernul dâ o circulară privitor la tratarea celor prinşi care se înmulţesc mereu, ceea ce ar aduce după sine şi o primejdie sanitară 284. Să se facă o distincţie între ei. Unii au fost prinşi cu armele în miini şi au fost combătuţi ca îinpotrivitori, recalcitranţi. Alţii numai s-au alăturat, amăgiţi de corifeii plebei răsculate şi au fost prinşi în urmărire. Alţii, în sfîrşit, au fost prinşi beţi printre prădători. Cei din aceste două categorii din urmă, unii stau sub jurisdicţia comitatului sau oraşului respectiv, alţii sînt din comitatele vecine. Pe cei dintîi să-i asculte, să-i oblige să declare lucrurile prădate, să-i pedepsească cu o pedeapsă corporală potrivită cu delictele lor şi după ce au fost suficient lămuriţi asupra erorii în care au căzut şi asupra supunerii pe care o datorează principelui, dregătorilor lui şi domnilor lor pămînteşti, să-i elibereze pe lîngă jurămînt de credinţă că se vor întoarce la locurile lor, vor rămîne acasă în pace şi ascultare, averti-zîndu-i ca dacă vor mai fi găsiţi printre plebea răsculată, vor fi socotiţi ca rebeli şi vor fi loviţi cu pedeapsa cea mai aspră, anume cu moartea 285. La fel să procedeze şi în cazul captivilor ţinînd de altă jurisdicţie, să-i predea dregătorilor respectivi, care să procedeze la fel, pe cei eliberaţi să-i ţină sub observaţie dacă s-au întors acasă şi dacă se conformează celor promise. Cît priveşte pe primii, ei fiind conducătorii şi corifeii plebei răscultate, să fie supuşi la severă cercetare, conducătorii, corifeii şi alţi rău notaţi să fie reţinuţi în carcere. Ceilalţi, care s-au purtat liniştiţi şi nu sînt suspecţi, să fie şi ei ţinuţi la închisoare, dar să nu fie trataţi cu aceeaşi severitate ca primii 286. Nu prea e clar care pot fi aceştia după ce s-au stabilit cele trei categorii. In 16 noiembrie Guvernul adresîndu-se comitatului Bihor repetă să nu se cumpere de la români lucruri scumpe bănuite de a fi provenite din pradă, să cerceteze pe vânzători şi, după împrejurări, să-i pună şi sub pază 287. Ordin care fusese adresat şi altor comitate 288. In 16 se adresează şi Bistriţei în acelaşi sens, numind mai ales mărgăritarele, obiectele de aur şi de argint, de aramă şi de zinc, hainele, mătăsurile. Un ordin din 18 noiembrie e în căutarea lucrurilor familiei Toroczkai din Sîngeorzul Trăscăului 289. Rapoartele Guvernului către Cancelarie, către împăratul se succed regulat şi detaliat. în 16 noiembrie intr-un raport lung Guvernul relatează faptele de pînă acum, măsurile luate, demersurile pe lîngă armată, mişcările de trupe, anexînd în copie şi răspunsul pe care l-a dat Comandamentului militar privitor la postulatele ţăranilor la Tibru : eliberarea din iobăgie şi înscrierea la oaste nu stă în puterea sa, iar eliberarea celor închişi m Ibidem, V, 315—318. 285 Ibidem. 280 Ibidem. 287 Hurmuzaki, XV/2, p. 1763. 288 V. şi Arh. St. Cluj, corn. Odorhei, pachet 122. 289 V. Şotropa, op. cit., p. 166—167. 602 RASCOALA LUI HOREA e de domeniul justiţiei, ei sînt condamnaţi de scaunul din Zlatna 29°. In 17 noiembrie un alt raport lung, acum către Cancelar 290 291. Drept urmare e activă şi Cancelaria, e activ şi Consiliul de Război, feldmareşalul Ha-dik, împăratul însuşi. In 18 noiembrie un nou raport al Guvernului, iarăşi împăratului, ţinîndu-1 sîrguincios la curent cu evenimentele şi cu mişcările militare 292. Circulara Guvernului din 18 noiembrie dispune ca patenta din 11 noiembrie să se publice în chipul cuvenit, ca cei care o calcă să nu se poată scuza că n-au ştiut şi că n-au avut cunoştinţă de ea. în sate publicarea să se facă aşa ca prin judele nobililor să fie convocaţi toţi locuitorii, să fie de faţă şi preotul, să li se explice fiecare capitol şi-apoi să fie întrebaţi dacă au înţeles. Iar la sfîrşit să fie puşi să o semneze preotul şi bătrînii satului, fie prin semnătură proprie, fie prin punerea degetului şi aşa să o înainteze ca dovadă Tablei comitatului 293. Cu aceeaşi dată de 18 noiembrie Guvernul emite o nouă patentă, imprimată în limbile curente ale ţării. Prin noua patentă promite cîte 30 de florini pentru prinderea şi aducerea la cea mai apropiată Tablă a fiecărui amăgitor sau aţîţător şi ameninţă, în schimb, cu tragerea în ţeapă a judelui cu încă trei lîngă sine (în textul german şi maghiar : cu încă doi lîngă sine, judele cu doi juraţi) în satele care i-ar primi şi s-ar lăsa amăgite. Textul integral românesc, minus intitularea, e următorul : „Fiind că intru turburarea, şi răzvrătirea de acuma unora dintre rumâni, care s-au cufundat întru toată facerea de rău, s-ar fi înţeles, cum că întru celelalte prea grele răutăţi, pentru ca răutatea aceasta mai încolo din zi în zi să se sporească, şi acest prilej l-ar fi aflat, şi l-ar urma ; ca nebuna aceia a turburătorilor, şi a rebeliştilor adunare, prin trimişii săi corifei sau înşelători, şi spre rău îndemnători, norodul ce întru acestea răutăţi s-au întinat cu minciuni, numai din capul lor gîndite, nu fără de a sa, şi acelora ce cred minciunile acestea, grea perire, spre această de toată uriciunea vrednică însoţire, din sat în sat i-ar chema, şi ar sili a-i trage cătră sine ; •aşa dară ca nu cumva această răutate să sporească înainte, şi şi alţii, cari fără de aceia despre credinţa sa cătră craiu, şi cătră ţară sînt bine cunoscuţi, la nefericirea aceasta să cază. Tuturora văzătorilor aceştia cu numele crăescului Gubernium de ştire să face, cum că fieştecine, care aceşti feliu de oameni ce umblă în rîndul acestui feliu de înşelăciune, şi dezmîn-tare, ce sînt prea tare oprite, îi va prinde, şi prinşi îi va duce, şi îi va da la cea mai de aproape tablă, şi după ce să vor cerca, sau să vor pune supt întrebare, şi să vor afla cum că chiar dintre cei înşelători ar fi fost, unul ca acela lîngă dreptatea, şi credinţa sa, care cătră craiu, şi cătră ţară, şi-au arătat, frumoasă răsplătire în treizeci de florinţi ungureşti pentru 290 Cane. aul. Trans. 14048/784. Anexate aci şi ultimatul ţăranilor din 11 nov., şi raportul lui Schultz din 14 nov., precum şi textul Cancelariei din 13 apr. în traducerea românească. 291 Ibidem, 14147. 292 Ibidem, 14480/784. 293 Arh. Comisiei, V, 256. In neliniştea aştept arh 603 fieste ce faţă ca aceasta deschilinit fără de nici o îndoială va dobîndi. Iară de cumva vreun comunitaş adecă vreun sat la atîta îndărătnicie ar veni, ca pre acei înşelători i-ar cuprinde, şi cu minciunile, şi cu desmintările acelora s-ar răbda pe sine a să birui, şi a să înşăla, să ştie un sat ca acela, cum că birăul satului şi trei lîngă sine după legile ţării fără de nici o nădejde a mai dobîndi viaţă în tapă se va trage. S-au dat în Sibiiu 18 zile Noiembrie anul 1784. B.S. de Brukenthal Gub., David Szekelly Cane., Anton Horvâth Secr. 294. Comitatul Alba e îndrumat de Guvern ca în privinţa liniştirii plebei şi a tratării captivilor să procedeze intru toate în înţelegere cu consilierul gubernia! Mihail Brukenthal şi cu ofiţerii 295. Tot aşa îl îndrumă iarăşi şi pe Mihail Brukenthal, să procedeze în înţelegere cu generalul Pf efferkorn 296. Comitatul Hunedoarei e îndrumat să ia măsuri pentru restituirea bunurilor lui Adam Rartsai, prădate şi duse în păduri de proprii ţărani 297 298 299. Acelaşi comitat al Hunedoarei, eu data de 19 e făcut atent asupra abuzurilor nobilimii. Nobilul Iosif Buda i-a luat unui morar fiscal 55 de florini. Şi alţi nobili fac multe neajunsuri 29S. In 19 noiembrie Guvernul face o întîmpinare la Prefectura Armelor după cum îi comunică Tezaurariatul în urma raportului administratorului cameral din Hunedoara, vicecolonelul Karp a eliberat din ordinul Prefecturii Armelor un mare număr de captivi simplu fără nici o penalitate. Nu e nici în gîndul nici în intenţia Guvernului ca pe toţi cei răi să-i dea fără deosebire morţii, dar nici nepedepsiţi nu pot rămînea. Să se observe prescripţiile sale în tratarea captivilor 2". în ce priveşte publicarea patentei de liniştire, Guvernul la 21 noiembrie, adresîndu-se Prefecturii Armelor, revine cu limitări. Fie că se învoiesc la pace şi linişte fie că nu, să nu li se acorde favoarea amnistiei mai înainte de a restitui tot ce au dus, de a depune toate armele, de a extrăda pe corifei şi conducători, înainte de a designa cîţiva din mai bătrînii fiecărui sat ca chezaş (vades ostatici), ca în cazul că (locuitorii) ar refuza ascultarea sau ar tulbura pacea, ei să poată fi prinşi şi pedepsiţi 30°. Comunicare pe care o repetă şi în 25 noiembrie 301. Cu data de 22 noiembrie Guvernul emite o nouă patentă imprimată în limbile ţării. Adresîndu-se „răzvrătitorilor rumâni'44, ei sînt chemaţi» acum nu numai să rămînă în linişte şi să nu primească între ei pe „în-vrăjbitorf4 şi pe „corifeii44 lor, ci să fie cu toată ascultarea cătră dregători şi domnii pămînteşti şi să-şi facă slujbele obişnuite cum s-au hotărît prin legi şi porunci împărăteşti. 204 Exemplarul din Mike, Az Olâhokrol, p. 285. Aci şi versiune germană şi maghiară. 295 Arh. Istorică, Copii B. Torok, 18 nov. 1784, nr. 10727—1784. 296 Ibidem. 297 Arh. Comisiei, V, 304. 298 Ibidem, V, 308. 299 Acte vieneze, Dep. II, nr. 5. 300 Ibidem, I, nr. 84. 301 Ibidem, II, nr. 43. RĂSCOALA LUI HOREA €04 Textul integral al versiunii româneşti, minus intitularea: „Cu mare neplăcere au înţăles Crăescul Gubernium, în ce chip unii oameni, după ce s-au auzit în toate părţile răzvrătirea aceia, care s-au ridicat despre partea a unora dintre rumâni, nu fără de grele silnicii (în text: siltnoii!) n-ar vrea mai mult a mai asculta şi împlinii voia, şi porunca tisturilor şi a domnilor săi precum sînt datori : nici ar vrea a plini slujbele care sînt hotărîte prin legi şi porunci împărăteşti, şi nu s-ar îndoi a arăta semne de neascultare. Pentru aceasta Crăescul Gubernium după datoria ce i s-au dat de la înălţata împărăţie a purta de grijă şi a lua seama, vrut-au pre toţi, cărora să cuvine cu numele a prea înălţatei împărăţii a-i dojeni, şi a le porunci, ca nu numai în linişte şi în odihnă, după poruncile ce s-au dat mai nainte prin patenşurile adecă poruncile crăescului gubernium să se contenească, şi să nu să însoţească supt grea pedeapsă, ce s-au hotărît întru acele paten-şuri, cu acei învrăjbitori, sau să îndrăznească a priimi corifeii acelora, adecă pe ceia ce umblă a dezmintă oamenii, ci şi încă cu toată ascultarea şi plecarea să fie cătră tisturi şi cătnă domnii locurilor, şi obicinuitele slujbe pre cum prin lege s-au hotărît şi s-au poruncit, deplin, şi fără nici o împotrivire să le împlinească, de nu li voia să cază la grea pedeapsă. Bat în Sibiu 22 zile Noembrie anul 1784“ 302 303 Cu data de 23 noiembrie Guvernul emise a patra patentă imprimată, hctărînd acum o remuneraţie de 300 de galbeni pentru prinderea şi predarea unuia sau altuia din corifeii răscoalei, „adecă dintr-aceia care sînt căpetenii şi îndemnători aceştiia răutăţi*. Textul integral, minus inţitulaţia : „după ce au înţăles preaosfinţita crăeasca şi apostoleasca Mărire acea fără de lege şi plină de răutate turburare ce s-au făcut în unele locuri prin oarecare dintre Români, aşijderea şi alte foarte grele silnicii şi răpiri, precum milostiveşte (în textul publicat : milostivire) au poruncit că fără de zăbavă şi fără de nici o milă pe unii turburători ca aceia să-i pedepsească, aşa prea cu mare milă au hotărît ca trei sute de galbini cinste, sau cum să zice colac, să i să dea la unul ca acela, care pre unul sau altul dintre corifei, adecă dintr-aceia care sînt căpetenii şi îndemnători aceştiia răutăţi, îl prinde şi prins îi va da înainte. Aceasta dară preamilostivă a înălţatei împărăţii rezoluţie sau hotărîre din porunca împărăţii sale crăescu Gubernium, prin acest Fatenş, tuturora cărora să cuvine vrut-au a o face de ştire. Dat la Sibiiu 23 zile Noembrie anul 1784“ m. Ce efect puteau avea acum asemena apeluri nu era greu de prevăzut. In afară de iertare şi de recompense pentru trădări ele nu promiteau nimic. Nici un cuvînt de vreun remediu la sarcinile, la abuzurile 302 Exemplarul din Mike, Az Olâhokrâl, p. 295. Aci şi versiunile germană şi maghiară. 303 După Şotropa, op. cit., p. 169—170. Lucrare în care se găsesc publicate textele româneşti şi a celorlalte trei patente, din 11, 18 şi 22 noiembrie. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 605 care au dus la răscoală. Doar indicarea drumului bătut zadarnic pentru plîngerile lor : Guvernul. Răscoala lor nu e calificată altfel decît răzvrătire, fărădelege, turburare a ordinii şi liniştii publice, faptele lor grele răutăţi, silnicii, răpiri ete. Nu erau deloc măgulitoare calificativele care circulă în limbajul stilat al patentelor : „această de toată urîeiunea vrednică însoţire44 sau „nebuna aceea a turburătorilor şi a rebeliştilor adunare44 sau „norodul ce întru aceste răutăţi s-au întinat cu minciuni numai din capul lor gîndite44. Căpeteniile lor în care au crezut şi pe care le-au urmat acum trebuiau să audă că sînt doar nişte purtători de minciuni, înşelători, voitori de rău, învrăjbitori, „corifei sau înşelători şi spre rău îndemnători44, oameni ce umblă cu „înşelăciune şi dezmîn-tare ce sînt prea tare oprite44. Ascultarea şi supunerea (plecarea), îi va face vrednici de iertarea, de mila împărătească, neascultarea, nesupunerea, de înfrînarea cu armata ţării, de grele pedepse, de osînda morţii, de tragerea în ţeapă a juzilor şi juraţilor, vor fi trataţi „ca nişte răzvrătitori şi rebelişti necredincioşi ai înaltei împărăţii44, ca turburători ai păcii şi liniştii de obşte. Cel care prinde pe amăgitori se arată prin aceasta nu numai vrednic de răsplată, dar „îşi arată şi dreptatea şi credinţa sa cătră....crai şi cătră tară44. Limbajul savant încărcat, sinuos, era menit desigur să dea o şi mai mare greutate vinovăţiei lor. Servit în plus şi într-o traducere stîngace, nebuloasă, patentele aveau într-adevăr mare nevoie să fie punct de punct tălmăcite ca să poată fi înţelese de minţile simple dar clare ale ascultătorilor. Atitudinile faţă de ele s-au putut rosti astfel mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de sensul lor. Guvernatorul, baronul Samuel Brukenthal se gîndea să ceară ajutor militar şi din Ungaria. într-o scrisoare autografă din 20 noiembrie se arată contrariat de refuzul generalului. A solicitat măcar două regimente din Ungaria. Dar comandamentul general s-a declarat şi azi (20 noiembrie) împotriva acestei cereri de acută necesitate, din motive lui (guvernatorului) necunoscute. Se teme că tulburările se vor extinde şi ajutoarele venite prea tîrziu cu greu le vor putea stăvili 304. Guvernatorul ceruse într-adevăr ajutor militar şi din Ungaria. Ceea ce mărturiseşte scrisoarea sa din 20 noiembrie cătră cancelarul aulic Eszterhâzi. Ajutorul promis din Ungaria, solicitat de Guvern, e foarte consolator şi liniştitor — îi scrie el. Va face impresie mai ales asupra nobilimii, care se crede atît de părăsită şi deznădăjduită. E de părerea că două regimente n-ar fi prea mult305. Tezaur ar iatul dispune ca Oficiul minier să pună un premiu pe capul conducătorului, de 100 de ducaţi adus viu, de 50 adus mort 306. în răscoală fiind amestecaţi preoţii uniţi ca şi neuniţi, Guvernul a solicitat pe episeopi, atît unit cît şi neunit, să nu permită popilor nici 304 Mike, Horavilâg, p. 119. 305 Schaser, op. cit., p. 81. V. şi Acte vieneze, I, nr. 84, Guvernul către Prefectura Armelor, 21 nov. 1784. 306 Tezaurariat, 1784, nr. 1259. 606 RĂSCOALA LUI HOREA o întrunire fără înştiinţarea comitatului, iar sinod fără îngăduinţa Guvernului307. In legătură eu cercetarea lui Ursu Uibaru, Guvernul cu data de 25 noiembrie comunică lui Mihail Brukenthal întrebările cu care să se cerceteze captivii în genere, ceea ce să facă în înţelegere cu corniţele suprem Simion Kemeny. Întrebările sînt cuprinse în 15 puncte (Puncta Inter ogatoria). Prima întrebare : care au fost cauzele răscoalei ? A doua : cine a fost „autorul “ şi aţîţăborul ? Şi-apoi dacă în afară de Horea a mai fost şi alt corifeu, cine au fost emisarii care i-au instigat, dacă a fost cineva de neam din afară, ce înriurire au avut preoţii şi anume care şi unde ? Prin cine obişnuiau Horea sau alt corifeu să-şi transmită poruncile subordonaţilor lor, cine i-a fost scriitor ? Ce intenţie aveau cu această răscoală ? Cînd, unde şi cine au ţinut sfat, cînd s-au adunat ţăranii români şi unde ? Dacă au avut vreo corespondenţă asupra răscoalei cu cineva din afară de principat şi cu cine anume ? Din ce motiv şi-au asociat şi pe alţii, anume pe hoţii (latrones) din comitatul Arad şi cum ? Cum s-a răspîndit răscoala în principat şi în care părţi ? Cînd conducătorul trimitea pe cineva pentru alăturarea şi a altor sate, la cine anume trimitea, cu ce îndrumare şi ce răspuns primea ?308 Aflînd de la Tabla comitatului Hunedoara şi Zarand că mai mulţi evrei s-au dus la tîrgul din Brad să cumpere lucruri din pradă, la 27 noiembrie Guvernul interzice cu severitate evreilor din Alba Iulia să cerceteze comitatul sau locurile prădate de răsculaţi cît ţine răscoala 309. Demobilizarea pentru un moment a ţărănimii răsculate lasă răgaz armatei pentru a-şi lua măsurile de prevedere. E un răstimp de mişcări strategice de trupe. Trebuiau împînzite cu unităţi militare înainte de toate regiunile cuprinse de răscoală şi cele socotite ameninţate, trebuia prevenită o nouă ridicare, care era de prevăzut ştiind că revendicările ţărăneşti nu vor putea fi primite. Şi trebuiau încercuiţi Munţii spre a pătrunde în inima lor la momentul oportun. Mici unităţi asigură localităţile de pe sub Munţi : Igliiu, Şard, Cricău, Bucerdea, Benie, Stremţ, Galda şi altele, x^par ici colo şi în Munţi, în Ocoliş, Trăscău, Sălciua, Brăzeşti. Sosesc treptat şi unităţile comandate. în 16 sosesc la Aiud două companii din regimentul Gyulay sub comanda maiorului Adorjan,. din care o jumătate de companie în 17 a plecat spre Turda pentru apărarea ocnelor de acolo 310. Rapoartele Comandamentului general sînt în genere mai liniştitoare, în rivalitate cu puterea civilă care nerăbdătoare are tot interesul să 307 22 nov. 1784. Guvernul către comitatul Odorhei, Arh. St. Cluj, com. Odor-hei, pachet 122. Caietele, XXXIV, 1 58. 308 Quindecim Puncta Per Excels. R. Gubernium Transilvanicum I. Tabulis continuis circa examina Tumultuantium extradata. Benignum Rebellium captivo-rum Examen. Puncta Inter ogatoria. Copie în Arh. Comisiei, V, 386—387. Altă. copie, kemeny, H6ra Porhada 1784, p. 365—368. 309 Caietele, XXXI, f. 88—89. 310 Acte vieneze, I, 97—100. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 607 mărească primejdia, armata care caută să cîştige timp are tot interesul să o diminueze. Şi are, fireşte, tot interesul să demonstreze justeţea atitudinii, măsurilor şi procedeelor sale. în raportul său către Consiliul de război, din 16 noiembrie, Comandamentul prezintă stările deplin liniştitoare. Răsculaţii şi-au respectat întru totul cuvîntul şi promisiunile făcute vicecolonelului Schultz. De atunci nu au mai comis nici un fel de exces sau acte de violenţă, vrînd să aştepte în linişte termenul de 19 a lunii. în Valea Haţegului, cercul Hunedoarei, ţinutul Devei, prin comportamentul înţelept al vicecolonelului Karp, liniştea s-a restabilit cu totul. în Valea Haţegului, grănicerii deşi sînt amestecaţi cu ţăranii de acelaşi neam, au rămas nestrămutaţi in credinţa lor, ba mai mult, cînd au fost utilizaţi împotriva răsculaţilor şi-au făcut deplin datoria. La îndemnurile de linişte ale vicecolonelului Ott din regimentul de Toscana satele Inuri, o parte din Vurpăr, Pîclişa, Tăuţi, Găureni, Poiana, Răcătău şi Cîrna de la sine au promis să restituie prăzile, să predea pe cei oare ar vrea să aţîţe răscoală şi vor sta liniştiţi în satele şi casele lor. Cum oamenii, unde a procedat astfel armata, au ascultat şi fără a utiliza forţa, Comandamentul îşi consideră de datoria sa a proceda astfel şi pe viitor pentru restabilirea liniştii pe cale paşnică 311. Preocupă acum Comandamentul militar în schimb proporţiile, formele pe care le ia insurecţia nobilimii. Insurecţia armată a nobilimii îngăduită de Guvern, şi în cea mai limitată formă, nu putea să fie în asentimentul armatei, care se socotea suficientă pentru siguranţa militară a ţării. E evidentă mai ales teama ca mişcarea să nu ia şi aspect politic şi, fireşte, şi teama de răspundere în faţa împăratului, care, generalul era sigur, va reproşa-o. Generalul Pfefferkorn in 16 noiembrie raportează Comandamentului general că nobilimea din jurul Aiudului, Turzii, Clujului, tot aşa şi nobilimea comitatului Hunedoara, se înarmează, se grupează spre reprimarea ţărănimii. în comitatul Hunedoara, după relatarea comitelui suprem, numărul nobililor ridicaţi e de vreo 400. îngrijorătoare e cu deosebire ridicarea nobilimii Clujului, e de temut ca din răscoală ţărănească să nu se facă ridicare nobiliară. Să fie întrebat astfel Guvernul dacă s-a ordonat înarmarea nobilimii. Raportîndu-i şi asupra mişcărilor de trupe petrecute între timp, îi comunică şi că locotenentul primar Tiller din regimentul de Toscana s-a oferit ca pentru 1 000 sau 2 000 de florini să aducă pe Horea viu sau mort, să i se dea doar 30 de oameni pentru aceasta. Se spune că ar fi fost utilizat şi în Războiul de şapte ani de mai multe ori în asemenea scopuri. El asigură că cunoaşte toate drumurile, cunoaşte preoţi şi alţi oameni din comitatul Zarand ; a fost încartiruit acolo. Nu i-a încredinţat această misiune fără ordinul Comandamentului. Şi nici nu e de părere. Succesul ar atrage după sine alte răzbunări, iar insuccesul 311 Ibidem, I, 81. 608 RÂSCOALA XîUI HOREA ar îndemna doar pe Horea să-şi ia şi mai multe măsuri de precauţiune. E mai bine să se aştepte pînă la restabilirea liniştii 312. Guvernul răspunde în 18 noiembrie că insurecţia nobilimii, ce-i drept, n-a fost ordonată, dar dacă aceasta ici-colo s-a întîmplat, nu e cîtuşi de puţin teamă de vreo răscoală a nobilimii, căci doar e foarte firesc ca nobilimea pentru asigurarea vieţii şi averii sale să recurgă la arme şi să se grupeze, cînd armata staţionînd în locuri mai îndepărtate, din pricina drumurilor rele, nu-i poate da la timp ajutor313. Guvernul însuşi îndrumă în 18 noiembrie comitatul Cluj ca în privinţa adunării nobilimii să se ţină de dispoziţiile comisarului Mihail Brukenthal şi de ordinele care vor mai veni314 315. Iar în 21 îi reproşează şi el adunarea prea mare a nobilimii. E împotriva intenţiilor Guvernului faptul că nobilimea s-a adunat într-un număr atît de mare într-un loc. Repetă — să urmeze ordinele şi îndrumările comisarului gubernial3J5. Adresîndu-se generalului Pfefferkorn la 17 noiembrie, Comandamentul îşi pune toată încredera în el, e încredinţat că a întreprins din propria iniţiativă tot ce e necesar pentru oprirea acţiunilor periculoase ale răsculaţilor. Comunicîndu-i planul întrevederii cu ţăranii prevăzute în urma înţelegerii cu vicecolonelul Schultz, îl instruieşte ce are de făcut în cazul că ţăranii nemulţumiţi vor continua acţiunea316. La ceea ce generalul răspunde în 18, comunicîndu-i planul întrevederii cu ţăranii la care a convenit cu consilierul gubernial Mihail Brukenthal. Alarma dată asupra tulburărilor din Beşinău şi Mihalţ s-a exagerat. Raportul primit le reduce la puţin 3i7. Cît pentru ajutorul militar şi din Ungaria, Comandamentul contraria mereu. Consiliul de război încă la 12 noiembrie comunica Comandamentului general din Transilvania îngăduinţa împăratului de a aduce în ajutor şi regimentele De Vins şi Wurttemberg (de dragoni) din Ungaria dacă va fi nevoie. în acest scop ele vor sta gata de marş 318. Ceea ce comunică şi personal generalului Preiss 319 precum şi generalului Koppenzol-ler, urmînd ca dacă va fi necesară plecarea regimentelor, să le vină în loc alte trupe 320. Generalul Koppenzoller din Timişoara şi generalul Sturm din Oradea sînt instruiţi să se pună de acord cu Comandamentul general din Transilvania în privinţa plecării spre Transilvania a celor două regimente 321. La 15 noiembrie un căpitan din regimentul De Vins cere instrucţiuni de-acum din Vaşcău 322. 312 Ibidem, I, 88. 313 R. Kun, op. cit., p. 67. 314 Arh. Comisiei, V, 319. 315 Arh. Guv. Trans., 1784, 21 nov. 316 Acte vieneze, I. V. Capitolul „Schultz la Cîmpeni*' 317 Ibidem, I, 94. V. acelaşi capitol. 318 Acte vieneze, II, mr. 2. 319 Ibidem, I, 102. 320 Ibidem, 105. 321 Ibidem, 106. 322 Ibidem, 96. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 609 Dar comandamentul general al Transilvaniei, am văzut, n-a socotit de la început necesar un asemenek ajutor. Fâctnd în 20 noiembrie întâmpinare lâ ordinul din 12 al Consiliului de război îi comunică, ceea ce a adus la cunoştinţă şi guvernatorului, că în împrejurările mai liniştite de acum nu pare necesară punerea în marş a celor două regimente. Ştirile par să indice, cel puţin în aparenţă, linişte. Şi trebuie aşteptată ziua de 24 a lunii cînd vor avea loc tratativele cu răsculaţii şi în care se va decide mersul lucrurilor într-un fel sau altul. In timpul cîştigat s-au şi adus mai aproape trupe de linie şi 2 batalioane din regimentele secuieşti de graniţă pentru a putea opri cu binele, dar cu toată seriozitatea, orice înaintare îngrijorătoare a răsculaţilor. Guvernatorul, în ciuda acestora, insistă totuşi ca cele două regimente să fie puse neîntârziat în marş, intervenind la Cancelaria aulică, sub motiv de a face pentru nobilime simţit ajutorul celor mai înalte locuri. Această nobilime e cuprinsă de o teamă atît de exagerată de supuşii ei, că s-a refugiat în goană la Sibiu, la Tîrgu Mureş, la Cluj, la Sighişoara, deşi în ţinuturile pe care le-a părăsit se face numai zarvă fără temei, fără să se arate vreo urmă că supuşii ar fi porniţi spre o răscoală generală. Pentru a-i linişti totuşi pe nobili, Comandamentul general e de părerea să fie schimbată actuala distribuţie a trupelor aşa fel ca fiecare comitat să poată avea la îndemînă pentru orice eventualitate ceva trupe de ajutor. Şi cum pentru aceasta numai regimentele de linie n-ar fi suficiente, să fie folosite şi regimentele de graniţă 323 Un al doilea raport, din aceeaşi zi, către Consiliul de război are acelaşi sens. Comandamentul îşi exprimă cel mai adînc regret de punerea în marş a celor două regimente. I-a comunicat doar şi guvernatorului că încă nu sînt necesare, trupele din Transilvania sînt suficiente pentru restabilirea liniştii. El are grija ca totul să se desfăşoare nu după gîn-durile nobilimii nemulţumite, faţă de ţărani trebuie folosite mijloace mai blînde, ca faţă de nişte supuşi ai statului, pentru a nu păgubi statul cu tunurile şi cu sabia de atâţia oameni cum o cer Guvernul şi autorităţile de aci, numai dintr-o prejudecată, mărind astfel şi pustiirea ţării, şi ura împotriva nobilimii. în ciuda acestora nobilimea se adună, comite ici-colo excese care cu greu vor putea duce la linişte. Armatei i-a şi dat ordine ca dacă nobilimea ridicată ar cere ajutor, să nu-i dea în nici un caz şi nici să nu atace împreună cu ea sau să i se asocieze în vreun fel, ca să nu se abată astfel şi asupra armatei vreo răspundere pentru excesele întâmplate. Guvernatorul va insista prin Cancelaria aulică pentru aducerea celor două regimente, previne deci asupra intervenţiilor inechitabile care pot veni din partea Guvernului şi nobilimii. Aminteşte numai că răsculaţii n-au arătat altă intenţie decît de a nimici numai nobilimea, cruţînd tot ce aparţine împăratului, lucru pe care-1 şi respectă cu stricteţă 324. 323 Ibidem, II, 1 ; Hofkriegsrath, Protocol 1784, C. 3434. 324 Acte vieneze, I, 101 ; Hofkriegsrath, Protocol 1784, C. 3432. 610 RĂSCOALA LUI HOREA în aceeaşi zi de 20 se adresa Comandamentul şi generalilor Koppen-zoller la Timişoara şi Sturm la Oradea, precum şi Comandamentului general ungar. Nu găseşte necesară încă plecarea celor două regimente spre Transilvania, ele să fie ţinute doar gata de marş ca, dacă s-ar ivi nevoia, să nu se piardă timp. Pentru asemenea eventualitate generalului Koppenzoller îi indică şi direcţiile regimentului său de Wiirttemberg, de dragoni, împărţit în două, spre Dobra şi Zarand. Şi pînă atunci ar fi foarte bine dacă regimentul ar ţine sistematic patrule între Ungaria şi Transilvania, o atenţie deosebită avînd mai ales în părţile fostului comitat al Cenadului. Generalului Sturm îi cere şi lui să indice itinerarul cel mai scurt pe care regimentul său de infanterie De Vins ar putea ajunge, întreg sau împărţit în două, în Transilvania. Iar Comandamentului general ungar îi solicită grija pentru părţile de graniţă dinspre comitatele Arad şi Bihor. îl previne că Guvernul Transilvaniei, împotriva tuturor contraargumentelor Comandamentului general, insistă pentru trimiterea neîntârziată a celor două regimente, şi s-ar putea ca prin Cancelaria aulică să obţină totuşi punerea lor în mişcare, cu toate că Comandamentul general nu încetează să pună în cunoştinţă Consiliul de război că această cerere vine mai mult din frica exagerată a nobilimii decît din necesitate 325. La 22 noiembrie Comandamentul răspunde la întâmpinarea Guvernului împotriva eliberării prizonierilor de către vicecolonelul Karp. Nu-i este nimic cunoscut în această privinţă, n-a primit nici un raport în acest sens, nici din partea vicecolonelului, nici din a generalului Pfef-ferkorn. Nu va întîrzia să ceară informaţii. După cunoştinţa Comandamentului prizonierii de pînă acum au fost predaţi autorităţilor civile 326. Generalul Sturm ordonă tragerea unui cordon militar dinspre Ungaria, prin Bihor, Zarand, Arad. La Vaşcău şi în ţinutul Beiuşului pînă la hotarul Zarandului fu postată o companie din regimentul De Vins şi o jumătate de escadron din regimentul Berlichingen, la Beliu o a doua companie, şi o jumătate de escadron din aceleaşi două regimente. La Buteni se aştepta iarăşi o companie din regimentul De Vins pe data de 16, iar o altă companie trebuia să plece la Hălmagiu pentru a apăra oficiul şi depozitul sării de acolo 327. Cordonul miltar dinspre Bihor, Arad, Banat s-a tras în aşa fel ca un comandament să poată sprijini la nevoie pe celălalt, şi la cererea Comandamentului general din Transilvania să poată pleca într-acolo 328. Vicecolonelul baron Petrasch din regimentul De Vins, ordonat să vină în ajutor din Ungaria se găsea acum aproape, la Hălmagiu, unde apăru şi o companie din regimentul său. De acolo raportează la 22 noiembrie generalului Pfefferkorn că face acum a doua oară incursiune în Transilvania, în sprijinul căpitanului Csepi. Comunicaţia între Hălmagiu 325 Acte vieneze, I, 107. 328 Ibidem, II, 3. 327 Raportul căpitanului Werner din Radna 18 nov. 328 Raportul din 24 nov. al Comandamentului general din Ungaria. Hofkriegs-rath, Protocol 1784, C. 3427. ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 611 şi Deva e şi ea nesigură, e de părere compania din Hălmagiu să fie întărită, iar o altă companie să fie deplasată la Baia de Criş sau la Brad, sau acestea să fie ocupate cu cel puţin un detaşament de cavalerie pentru a restabili comunicaţia. Poporul are mare teamă de armată, dacă unităţile ar fi purtate încoace şi încolo prin localităţile mai de seamă, liniştea s-ar restabili cît se poate de sigur şi n-ar fi de temut nici cea mai mică acţiune. Probă e că 50 de sate ale ţinutului Hălmagiu pot fi ţinute în linişte de o singură companie din regimentul Orosz. în sprijinul căpitanului Csepi a cerut de pe graniţă, de la Vaşcău, 2 caporali şi 15 dragoni din regimentul Berlichingen, rugind pe general ca în privinţa rămînerii lor la Hălmagiu să se pună de acord cu generalul Sturm de la Oradea 329. Comandamentul general din Ungaria şi el ştia că conducătorii răscoalei din Transilvania sînt Horea, Salis şi Popersky 33°. Consiliul de război ordonase tuturor comandamentelor să supravegheze cu o atenţie deosebită pe un oarecare Salis, care, după cîte s-a aflat, e răspunzător de marea rătăcire a supuşilor din Transilvania, Ungaria, Galiţia şi din graniţele de acolo, să urmărească cu cea mai mare grije conspiraţiile sale, să ţină sub observaţie pe emisarii săi, de se vor găsi vinovaţi să fie pedepsiţi pe loc, fără cercetare, prin spînzurătoare, potrivit dreptului statarial. Să fie de asemeni ţinute sub observaţie activitatea şi mişcările lui Mihail Popescu care ar avea planul să recruteze în Ungaria oameni pentru serviciu militar (străin), şi prins asupra faptului să fie de îndată arestat331. Urmăriţi prin comandamentele militare subalterne, rezultatele sînt negative. Despre Salis, nu s-a aflat nimic din nici o parte, nici că el s-ar afla în principatul Transilvaniei. Cît despre Popescu a fost solicitat guvernatorul să interogheze pe tînărul conte de purtarea lui în timpul drumului, unde a ajuns cu el, ce i-a mărturisit despre călătoria sa în continuare, dacă a plecat iarăşi, de unde şi în ce parte, sau unde se poate găsi în ţară, cum a fost îmbrăcat obişnuit în timpul călătoriei. S-a dat ordin regimentului II românesc de graniţă să fie cu toată atenţia asupra lui, dacă s-ar mai opri undeva pe raza regimentului în cursul călătoriei sale spre Ţara Românească şi dacă se va face cît de cît suspect de instigarea poporului să fie numaidecît arestat. Că Horea e capul răsculaţilor Comandamentul e cît se poate de sigur şi că nici Salis nici Popescu nu sînt implicaţi. Vicecolonelul Schultz, care a umblat în două rînduri printre răsculaţi, a fost încredinţat de Comandament să afle din ce oameni sînt, atent fiind special asupra celor doi. El a întrebat oamenii mai ales asupra lor. Dar după declaraţiile lor, conducătorii lor nu le sînt cunoscuţi nici după nume, nici după descriere. După cum prea bine a putut deduce vicecolonelul că printre răsculaţi nu sînt amestecaţi nici oameni din Banatul Timişoarei, nici alţii, că conducătorii sînt numai din supuşii de aici, de pe domeniul Zlatnei, din fostul comitat Zarand, din supuşii episcopali din Mogoş, Ponor şi Rîmeţ, din comitatul Albei. După toate apa- 329 Apfp vieneze II 49 330 Hofkriegsrath, Protocol 1784, C. 3315. 331 Acte vieneze, II, 37. 612 RĂSCOALA LUI HOREA rentele generalul Koppenzoller a notificat lucrul numai după rapoarte, care nu merită totdeauna crezare deplină, sau din auzite. Chiar şi în Sibiu au fost daţi drept capi ai răscoalei vicecolonelul Kozi (!), numitul Salis şi încă unul nenumit, care umblă tot timpul îmbrăcat cu o manta şi împreună cu dezertorii din armată şi cu soldaţii licenţiaţi conduc cetele răsculate. Netemeinicia acestor lucruri însă a fost deplin lămurită, ceea ce s-a adus la cunoştinţă şi Consiliului de război332. Adresîndu-se la 30 noiembrie regimentului II românesc de graniţă, îl pune în cunoştinţă de itinerarul indicat de Guvern al lui Popescu. El a plecat de la Dej spre Năsăud, pentru a-şi continua de acolo călătoria spre Bucureşti în Ţara Românească, locul său de naştere. Comandamentul, cum s-a mai ordonat, îl va supraveghea cu toată atenţia posibilă şi-i va înregistra toate mişcările şi faptele. Dacă nu se va face vinovat cu nimic din ceea ce e bănuit, nu i se va pune nici o piedică, va fi lăsat să treacă în Ţara Românească. Dar dacă se face eît de puţin suspect de intenţia iniţierii unei emigrări sau de orice altceva potrivnic preaînalte-lor interese ale statului, să fie îndată arestat 333.. Cu armata împreună e urmărit şi de autorităţile civile, de Guvern, de comitatele prin care trece. Guvernatorul raporta şi el împăratului la 27 noiembrie că plecase din Viena spre Bucureşti la 23 octombrie. Sosit la Pesta în 27 octombrie, în 2 noiembrie pleacă spre Cluj însoţit de contele Gyulay334. Contele Sigismund Komis, corniţele suprem al comitatului Solnocul de Mijloc, la 19 noiembrie îi dăduse din Cehul Silvaniei guvernatorului mai multe informaţii asupra lui. In zilele acestea a sosit în tîrgul Cehu la curtea contelui Iosif Gyulay. Mai întîi s-a îndreptat eu patenta împărătesei Rusiei din septembrie 1782, sub titlul de locotenent, spre Olanda. De atunci a cutreierat Berlinul, Parisul, Dresda, Praga, Viena şi alte locuri celebre, părţile Prusiei, Germaniei, Franţei (Galiei), şi peste tot primind paşapoarte autentice, a ajuns apoi în Ungaria, până la Pesta, de unde, la recomandarea colonelului conte Sztâray, a fost adus cu sine de tînărul Franeisc Gyulay, fiul contelui Iosif Gyulay, în aceste părţi. Aşa, Mihail Pop>escu (Popeszkul) a ajuns mai întîi în satul Păţalul Mare, ur-mînd să stea aci o săptămînă, din care a petrecut pînă acum patru zile. Dar nu s-a observat la el nici un indiciu că ar avea şi alte intenţii decît că vrea să se întoarcă pe pămîntul său natal, în Ţara Românească, la Bucureşti, pentru ceea ce cere mijloc de călătorie şi însoţire sigură. El, corniţele, a socotit deci că nu e cîtuşi de puţin cazul să-l aresteze. Ţi-nînd seama de împrejurările de acum, ca să nu fie nici împiedicat în drumul său, şi nici înalta poruncă nesocotită, i s-a rînduit transport şi insoţirea unui nobil de încredere care să-i observe cu toată atenţia actele, pînă la Dej, iar de acolo, notificînd comitelui comitatului Solnocul Interior cele necesare să fie îndrumat spre Năsăud, căci din pricina peri- 332 Ibidem, II, 36. 333 Ibidem, II, 38. 334 C. Gollner, Participarea emisarilor Mihail Popescu şi Salis la revoluţia lui Horea, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională", VI (1931—1935), Cluj, 1936, p. 505. In neliniştea aşteptării 613 colului nemaiauzit al răscoalei a cerut să nu fie îndrumat sp-re Sibiu. Comunică Guvernului deci dispoziţiile luate pînă va ajunge la Dej şi apoi la comandamentul militar din Năsăud 335. Aşa Guvernul la rîndul său comunică toate acestea Prefecturii Armelor 336. Şi apoi cu data de 27 noiembrie şi împăratului. Contele Adam Teleki, corniţele suprem al comitatului Dăbîca, în 25 noiembrie îi scrie din Dej comitelui că, potrivit ordinului Guvernului, a dat şi el dispoziţii pentru escortarea lui Ioan (!) Popertzki (!), venit cu însoţitor dat de comitatul Solnocul Exterior (!) pînă la Năsăud337. Comandamentul general din Transilvania raportează apoi Consiliului de război că potrivit raportului regimentului II de graniţă, Mihail Popersky a sosit pe teritoriul acelui regiment cu paşaport, şi pentru că vrea să-şi continue drumul spre patria sa, spre Bucureşti, s-a dispus staţiilor din Bucovina să fie cu băgare de seamă asupra lui. Despre călătoria lui au fost înştiinţaţi şi agentul aulic Raicevich, şi căpitanul Bedeus 338. Popescu deci tocmai din pricina răscoalei a trebuit să-şi devieze drumul firesc spre Bucureşti, făcînd un mare ocol spre nord, ţinut sub ochi, însoţit. In 25 noiembrie Guvernul Tablelor continue ale comitatelor le pune în vedere că răspunsul Prefecturii Armelor e că nu se poate trimite armată în fiecare cerc. Dregătorii cercurilor prin urmare, ivindu-se cazuri urgente, să ceară ajutorul necesar de la ofiţerii vecini 339. Iar Prefecturii Armelor în aceeaşi zi, răspunzînd la comunicarea că în vederea liniştii a ţinut mereu patrule, întreabă dacă armata nu urmăreşte şi prinde pe aţîţătorii poporului, predîndu-i jurisdicţiei provinciale pentru a-i putea confrunta la nevoie cu alţii 34°. Rapoartele Guvernului nu contenesc să ţină la curent pe împăratul cu măsurile proprii de liniştire a poporului răsculat, cu acţiunea episcopului Nichitici, cu mişcările de trupe. Rapoarte datate 23 noiembrie, 29 noiembrie, 30 noiembrie341. Detaliat cu deosebire, e cel din urmă, care se întinde pe nu mai puţin de 21 de pagini. ACŢIUNEA COMISARULUI GUBERNIAL MIHAIL BRUKENTHAL ŞI A EPISCOPULUI GHEDEON NICHITICI Acţiunea comisarului gubernial Mihail Brukenthal se desfăşoară în cadrul instrucţiunilor sale şi a ordinelor Guvernului. E preocupat de liniştirea paşnică a poporului în înţelegre cu armata şi cu episcopul Nichitici. 335 Acte vieneze, II, 40. 336 Ibidem, II, 39. 337 Arh. Istorică, fond Kornis. 338 Hofkriegsrath, Protocol 1784, C. 3665. 339 Arh. Comisiei, V, 273. 340 Kemeny, Hora Pârhada 1784, p. 377—379. 341 Cane. aul. Trans. 14751, 14715/784. 614 RĂSCOALA LUI HOREA Propunerile exprimate de el pentru liniştirea eît mai repede a răscoalei sînt: 1) să se trimită imediat armată în locurile unde ar izbucni răscoală ; 2) să adune casele risipite din locurile de munte ; 3) să se oprească târgurile în locurile apropiate 342. La 16 noiembrie comisarul gubernial propunea ca din cînd în cînd nu toţi răsculaţii căzuţi să fie îngropaţi, ci 2—4 să fie expuşi pe roată ca răufăcători 343. Comitatului Cluj îi scrie la 16 noiembrie ca, potrivit ordinelor gu-berniale, măsurile de liniştire să le ia în înţelegere cu miliţia, să publice patentele şi să scoată ţăranilor din minte opiniile preconcepute despre răscoală. Ii reproşează adunarea nobilimii insurgente în număr atît de mare, de aproape 500 la un loc, ceea ce Guvernul n-a dispus cîtuşi de puţin, e suficent dacă e răspîndită în mici mănunchiuri şi dacă dă o mină de ajutor miliţiei la nevoie. Şi să o facă cu moderaţie, nobilimea să nu trateze plebea cu asprime, cu cruzime 344. Asupra activităţii sale ne dă amănunte el însuşi în rapoartele sale către guvernator. Pentru a încuraja şi mai mult armata, s-au promis premii pentru prinderea fiului iui Horea, pentru Bogolea Simion din Sălciua şi Cloşca Ion din Cărpiniş 345. La 19 noiembrie îşi exprimă fericirea de a fi în deplin acord cu generalul Pfefferkorn, fac casă împreună. Generalul a publicat printre soldaţii săi un premiu destul de mare pentru prinderea lui Horea. Oficial însă el n-a luat cunoştinţă decit de cel de 30 de florini. La prăzile din Cioara grăniceri n-au fost, ci numai eîţiva emisari din cetele lui Horea care au făcut începutul, restul l-au continuat supuşii lui Bartsay, care au crezut că o dată cu gonirea domnilor pămînteşti ei vor fi moştenitorii lor. De aceea au venit şi cei din Săsciori, căutînd cu certuri, cu bătăi să-şi ia partea. Aşa au alergat la împărţeală şi cei din Acmar, şi cum n-au mai găsit nimic, au împărţit cîteva sălbăticiuni. Molnar s-a întors azi dimineaţă după ce „a întîlnit o mare adunare de tîlhari sub conducerea unui oarecare Crişan“ şi chiar în timpul cînd erau pe punctul de a executa pe Alexandru Ribitzei, pe care el l-a salvat. A aflat acolo şi pe doamna Csiszâr, pe un preot franciscan şi pe încă 22 de persoane. Pe sora lui Fabian, care avea rupte ambele braţe doctorul a îngrijit-o, iar lui Ribitzei i-a dat o cămaşe a sa 346. Aflînd acestea de la Piuariu, Daniel Fabian vrînd să-şi salveze înainte de toate sora, în 22 noiembrie solicită Guvernul să intervină la Prefectura Armelor pentru asistenţă militară cu care să le elibereze, asistenţă pe care generalul Pfefferkorn nu o poate da fără ordin. E de temut ca alte măsuri să nu-i îndemne la răzbunare şi să le ucidă 347. 3l2 Mike, Az Olâhokrâl, p. 117. 343 Guv. Trans. 10752/784. 344 Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 289—292. 345 Guv. Trans. 10753/784. 346 .,Archiv des Vereines“, XXXI (1903), p. 736—738. 347 Cane. aul. Trans. 14704/784. In neliniştea aşteptării 615 In 20 noiembrie îi comunică guvernatorului intenţia de a avea o discuţie cu tîlharii. între timp aU fost adunate multe lucruri jefuite 34S. In raportul din 21 vorbeşte despre trecerea de la indulgenţă la severitate, despre un plan prezentat generalului Pfefferkorn şi căpitanului Richard pentru strîmtorarea răsculaţilor fără vărsare de sînge 348 349. In 22 îi scrie că a trebuit să renunţe definitiv la discuţia cu tîlharii. Generalul Pfefferkorn dă dispoziţii ca din Nocrich secuii să pornească încoace. E îngrijorat de greutatea de a aproviziona altîta oaste. Nu uită însă nici în asemenea împrejurări de a fi preocupat de creşterea preţului la vin, de a purta grija vinului bun pentru el şi pentru guvernator 35°. In raportul din 24 noiembrie comisarul îi scrie guvernatorului despre problema prinderii soţiei lui Horea, care s-ar afla în Beiuş şi la care s-ar găsi lucruri din pradă. Generalul care a fost odată încartiruit în Beiuş, socoteşte că regiunea fiind muntoasă armata nu poate acţiona prea bine. Cu toate că se găsesc acolo şi soldaţii regimentului Berlichingen. Trebuie alese drumuri mai ferite cînd va fi ridicată. El, comisarul, e de părerea că trebuie căutat cineva care o cunoaşte pe femeie, căpitanul Richard trebuie să ştie pe cineva. Acest cineva să fie trimis cu un mic detaşament din Hălmagiu spre Beiuş şi ou ajutorul, oare se va vădi necesar, al oamenilor regimentului Berlichingen, să procedeze la cele trebuitoare. Ar trebui să fie pusă Ia curent cu acestea şi oficialitatea comitatului Hunedoara, îndemnînd-o la înţelegere cu oamenii trimişi. Generalul Pfefferkorn face propunerea ca locotenentul Tillier, care a făcut cunoştinţă cu Szotyori să fie încurajat şi el şi Szotyori în acţiunea pentru prinderea lui Horea şi a celorlalţi conducători. Lui Szotyori să i se dea un detaşament militar, chiar dacă el are puţine calităţi bune, pe acelea care sînt necesare pentru o asemenea acţiune, se pare totuşi, le are. Speră ca de data aceasta tulburările să se potolească pentru totdeauna. Doar intrigile multe care se amestecă în ele îl îngrijorează. Clerul care s-a împotrivit răsculaţilor e maltratat de ei. Din ceea ce se poate deduce că partea bună a clerului, care la români e fără îndoială mică, şi-a pierdut influenţa şi reputaţia, în schimb partea rea, care este foarte mare, potrivit ştirilor primite face cauză comună cu răsculaţii, îşi pătează chiar mîinile cu jafuri şi tîlhării. Şi episcopul i se plînge de nesupunerea şi viaţa lor desfrînată, de la care nu-i va putea readuce atît de uşor la ordine 351 352. în urmărirea soţiei lui Horea Guvernul la 25 noiembrie se adresă şi comitatului Bihor cu rugămintea să o caute în Beiuş şi fără întîrziere să o prindă şi să o trimită sub pază sigură. Vicecomitele comitatului, fă-cind cercetări în tot ţinutul prin judele nobililor, n-a găsit-o nicăieri; se 348 „Archiv des Vereines“, XXXI (1903), p. 738—739. 349 Ibiăem, p. 739—740. 350 Ibidem, p. 740—741. 351 Ibidem, p. 744—745. 352 ... „uxorem praecipui tumultuantium coriphaei Hore, alias Nyikulai Ursz dieti, semeţ ad oppidum Belenyes, Inclyto Comitatui bihariensi ingremiatum, rece-;pdsse“. Hurmuzaki, XV/2, p. 1767—1768. Caietele, XXIX, f. 78—81. 616 RĂSCOALA LUI HOREA zice că de şapte ani nu mai locuieşte împreună cu soţul său 352. Nici nu ţ era de găsit în Bihor. Autorităţile făceau o confuzie : ţinutul Călatei nu era în Bihor şi în ţinutul Călatei era Belişul nu Beiuşul. Mihail Brukenthal comunicînd la 28 noiembrie comitatului Hunedoarei decretul gubernial privind aplicarea dreptului statarial, şi în-drumîndu-1 să delege în acest scop doi asesori, îl îndrumă şi ca pe captivii eliberaţi după o pedeapsă oarecare, să-i însemne cu tăierea cît mai scurt a chicilor părului 353 354 355. In scrisoarea sa către comitatul Alba comisarului nici nu-i vine să creadă că printre răsculaţi nu sînt şi străini. „Din anumite împrejurări sint aproape sigur că în compania lor sînt şi străini de aceia din sfatul şi îndrumarea cărora a pornit această larmă44 354. Episcopul Nichitici e şi el la datorie. I se apreciază mult şi din partea Guvernului zelul. Am văzut acţiunea lui pînă în 14 noiembrie din raportul lui din 15 noiembrie. In 16 dă o nouă circulară : „Horea căpetenia rebeliştilor nu încetează a face răutate şi minciuni cari sînt împotriva lui Dumnezeu şi împăratului şi împotriva legii şi bisericii şi blagosloveniei vlădiceşti... Deci noi cu numele împăratului poruncim, că nici un român să nu îndrăznească a asculta minciunile Iui Horea, nici să meargă la el, nici la adunarea lui, nici să dea ajutor lui, nici oamenilor lui, nici pre ascuns, nici pe arătare, că cei care vor îndrăzni a călca porunca împărătească se vor pedepsi44 355. In 18 noiembrie raportează Guvernului că protopopul din Sebeş, Avram, trimis în Gelmar să-i sfătuiască şi să-i cheme acasă pe cei fugiţi, răspunde că toţi fugiţii s-au întors şi după ce li s-a citit patenta s-au aşezat paşnic la casele lor. în aceeaşi zi a trimis pastorale în protopopiatul Orăştiei, ca fiecare să ducă viaţă liniştită, la el acasă, potrivit înaltelor ordinaţiuni. Cu acest prilej s-a trimis patenta şi preotului din Beşineu, să o publice unui cît mai numeros popor, fiind de faţă şi un dregător. Patenta sa în limba română ca nimeni de acum încolo să nu cuteze, nici în taină nici pe faţă, a crede minciunile amăgitorului Horea etc. 356 357. Pe protopopul Adamovici, cu data de 21 octombrie, îl instruieşte că putînd a afla de la oameni credincioşi cine sînt începătorii „vrăjbii şi răscoalei acesteia44, pe cei cărora le poate „încredinţa lucrul acesta44, să-i înveţe, „ea ei să albe grije şi pază ea să nu scape, nici să fugă44 357. în 22 noiembrie episcopul cere Guvernului să-i îngăduie întoarcerea la Sibiu, fiind nevoie de el acolo pentru tratarea celor duhovniceşti 358. Episcopul Bob, la rîndul său, în 8 (adică 19 noiembrie) răspundea şi el din Blaj solicitării Guvernului. Adresîndu-se protopopului (din Orăş-tie ?) îi reproşează că numai foarte pe scurt i-a scris despre „întîmplă- 353 Arh. St. Deva, com. Hunedoara, Prot. polit.-oecon., 1784, p. 56. 354 Sebeş, 25 nov. 1784. Arh. Comisiei, V, 1028. 355 Densuşianu, p. 278. Caietele, XXXII, f. 45. 356 Arh. Comisiei, I, 1169 ; V, 262. 357 Caietele, XXXII, f. 45—46. 358 Arh. Comisiei, I, 1172. H' - *■ * • ' 4, ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 617 rile aceaştea şi frica care este acolo44, a căror veste a sosit încă înainte de scrisoarea loi. Trebuia să-i şarie numai&ecît despre „cum sînt vre-mile pe acolo, ca mai nainte de ce au venit aicea aţîta frică şi zarvă să ne silim şî noi după putinţa noastră a aşeza acest neam turburat". El, protopopul,' prin preoţi şi oameni buni să se nevoiască „a le ...spune şi a le arăta, că unele fapte ca acestea sînt spre stricarea şi urgia neamului românesc, nu numai aicea în ţară, ci şi înaintea înălţatei Curte, că cu aceaştea în loc de milă pe care pururea o cerem om dobîndi pedeapsă, care nu o nădăjduiam, nici nu să încredinţează rumânii noştri, că unele ca aceaştea sînt dela înălţatul înpărat, care pururea pace şi linişte vrea a fi întru ale sale ţinuturi, ci de la nişte nepricepuţi şi bolunzi cărora ca paginilor le era sete de sînge creştinesc [.] Văd acuma şi or vedea ce or păţi că s-au sculat ca nişte neam străin împotriva ţăreanilor (compatrioţilor) săi, adecă împotriva domnilor44. Făcînd ştire şi altor protopopi din vecini, cărora încă le-a trimis rînduiala sa, el să se nevoiască pe unii ca aceştia „a-i dojeni44 „şi a-i învăţa ca să fie cu dreaptă ascultare spre mai marii lor, fiind în pace şi linişte cu ţăreanii săi, odihnindu-să în lăcaşurile sale prin dreaptă lucrare să-şi cîştige hrană pruncilor şi muierilor sale" 359 * 361. Sînt la datorie şi episcopul Petru Peţrovici din Arad, Popoviei din Vîrşeţ. Emit şi ei circulare de liniştire a poporului, îl sfătuiesc şi ei prin preoţii lor la linişte şi pace. Ce efecte au avut aceste patente de pacificare acum, o ştim din diferite relatări şi o putem bănui şi fără acestea. Ne-o spun dregătorii, ne-o spun şi preoţii, protopopii înşişi, care le-au publicat. Un text ulterior laudă şi zelul vicarului. Despre preotul român din Hondol, Popa Popovici, vechiul vicar al episcopului schismatic, se vorbeşte că în comitatul Zarandului „pe locuitorii a 20 de sate în aşa măsură i-a liniştit, că nici imul nu s-a amestecat între ei (între răsculaţi). Aşa este. E om de omenie. Dar şi pe el au vrut să-l omoare, abia a putut fugi, după cum au şi omorît vreo doi preoţi români pentru că i-au îndemnat la bine44 36°. Popa Ştefan Lazăr din Abrud relatează în 16 noiembrie că la porunca Guvernului şi a episcopului a publicat patenta în Cărpiniş, Cîm-peni, Bistra, Muşca şi Lupşa. Sătenii au arătat supunere. Numai lup-şenii, unde căpitan mare e fiul lui Horea, nu s-au supus, zicînd că el (preotul) e numai spion şi mărturie mincinoasă, că au mai văzut ei cărţi de acestea. Ultimul lor cuvînt a fost că ei de acum încolo nu vor mai sluji la domni. Se pregătesc pentru pradă, căci îşi fac lănci, desigur cu intenţia de a se ridica, de a face răscoală m. Cum a fost primită patenta de fiul lui Horea, cum a scuipat-o şi călcat-o în picioare, am văzut mai înainte. a» Ibidem, 394—395. m „Tortenelmi Târ“, 1908, p. 464. 361 Traducere din româneşte, copie in Mike, Hor&mldg, p. 131. 618 RĂSCOALA LUI HOREA Protopopul de Trestia, Iosif Sinziana, comunică şi el episcopului că a primit îndrumările sale şi a lucrat destul în sensul lor, dar poporul e peste măsură de tulburat. E greu să împace poporul căci conducătorii lui 1-ău înşelat zicînd că el, protopopul, a pbniht două mierţe de galbeni (î) de la nobili ca să nu extrădeze cartea împăratului. Au venit pînă acum de două ori la el unii din Crişcior de i-au cerut cartea pe care ar fi ascuns-o. Dacă mila lui Dumnezeu nu-l va ocroti, nu ştie ce trebuie să facă. Roagă prea plecat pe episcop să-i vină în ajutor cit va fi cu putinţă, căci el n-are tinde să-şi plece capul, decît doar dacă fuge, altfel în casă îl vor ucide oamenii, căci tulburarea zi de zi creşte 362. Awam Moise, protopopul din Sebeş, în raportul său din 17 noiembrie, e mai liniştitor. Trimis de episcop în Gelmar cu patenta gubernială, acolo a chemat la sine pe cei fugiţi de teama stîrnită de focurile de armă ale ungurilor şi soldaţilor. Cerînd în faţa lui iertare Guvernului s-au întors la casele lor. Patenta s-a îngrijit să fie citită şi în Balomir, Şibot şi Binţinţi. A făcut-o cunoscută şi. Popii Ştefan de pe cealaltă parte a Mureşului, care a promis şi el să-şi readucă parohienii fugiţi de teama miliţiei în păduri, la casele lor 363 *. T . Administratorul domeniului Hunedoara, Iosif Leithner scrie Tezau-rariatului în 21 noiembrie : „Într-aceasta am aflat ieri din izvor demn de încredere că publicaţiunea şi patenta gubernială nici n-ar fi fost luate în seamă , de satele răsculate şi că cei trimişi în scopul acesta la sate au fost nevoiţi să se întoarcă fără nici o ispravă. în general, se pot întrevedea, în tot cazul, încă răscoale înfricoşătoare şi crede că şi mişcările de dincoace sînt într-o măsură oarecare numai înăbuşite, în nici un caz însă stinse44 364. Doar Popa Gheorghe din Bacea şi Popa Solomon din Visca se lasă amăgiţi în raportul lor, din 24 noiembrie, de liniştirea poporului (sau caută să-şi facă merite). La porunca episcopului din 11 noiembrie, primită de ei în 21 (!) au adunat la un loc satele Visca, Băgara, Braşeul Mic, Vorţa, Bacea, Cuieş, Certej, Valea Lungă, Cămărzineşti, care au făgăduit să se liniştească, zicînd că ei nu s-ar fi răsculat, dar ri-au ştiut de unde a pornit răscoala ; răsculaţii au amăgit poporul cu porunca împăratului, i-au silit speriindu-i cu arderea casei, cu omor dacă nu se ridică. Au promis dînd mîinile să se liniştească, să nu se mai ridice, să nu mai ardă, să nu se mai răscoale împotriva domnilor pămînteşti, să asculte de poruncile Guvernului. Se roagă să aibă iertare de la împăratul, căci sînt gata să împlinească poruncile împărăteşti. Dar mai roagă şi să li se mai uşureze slujbele cu care-i încarcă domnii pămînţeşti şi duminica365. Despre satele Cuci, Orosia, Bichiş, Iştihaza, Nandra,’Cecălaca, Botez* Ozd, Gâbud din comitatul Alba, comisarul cercului raportează la 29 no- 362 Arh. Comisiei, I, 1170. 363 Ibidem, I, 1168. 3f/‘ I. Lupaş, op. cit, p. 291. 365 Traducere latină din româneşte în Kemeny, Hora Porhada 1784, p. 597» ÎN NELINIŞTEA AŞTEPTĂRII 619 iembrie comitatului, că citindu-li-se porunca Guvernului, s-au arătat ascultători, au promis şi s-au obligat chiar că şi dacă ar pătrunde pînâ la ei acei tîlhari ticăloşi nu numai că nu s-ar da cu ei, dar li s-ar împotrivi cu toată puterea şi pe cei care-i vor prinde numaideeît îi vor da pe mîinile dregătorilor comitatului, declaraţie pe care a şi cerut să fie semnată de popii români. Cei din Gîmbuţ, Petrilaca şi Sîniacob însă, s-au arătat recalcitranţi. După ce li s-a citit patenta Guvernului din 23 noiembrie, întrebîndu-i, ca să poată adeveri, au cutezat să răspundă că ei porunca împăratului Iosif o împlinesc şi de acum încolo, cum au împlinit-o şi pînă acum, dar la aceasta de acum, venind numai de la Guvern, nu răspund nimic şi nici nu îngăduie să se scrie vreo adeverire. Din ceea ce a văzut că sînt aproape gata de rău 366. Nobilii din Ierriut raportează la 21 noiembrie, după spusele judelui nobililor Ioan Szabo, că în Lechinţa, cînd s-a citit patenta tot satul a luat-o în rîs. Popa Iov, fiul protopopului unit Popa Samuil de acolo, ar fi citit-o şi lămurit-o mai mult în batjocură şi ar fi zis că ,,proştii de astea am mai auzit noi de multe ori, vom vedea de aici încolo ce va fi“. Comitatul Tîrnava care îl prinse, deşi la ascultare martorii nu mărturisiră aceasta, îl pedepsi pe loc cu 50 de bîte 367. Archimie Baci din Cămăraş îndemna pe ţărani să nu creadă patentele, pentru că acelea nu sînt porunci împărăteşti, ci au fost scrise făţarnic de domn 368. Iar în Mănăşturul Unguresc (azi Mănăstireni), în timp ce le citeau trimişii comitatului, unul din mulţime observă cu glas tare : „berbeci de belit şi butuci buni de pus pe foc“ 369. Şi cîte asemenea atitudini nu se vor fi arătat pe care actele nu le-au înregistrat sau ale căror înregistrări s-au pierdut sau nu le cunoaştem încă. Nu ştim cum vor fi reacţionat românii din Banat la apelul de pace al episcopului lor. Apelul din 10 noiembrie (probabil st. v., deci din 21 noiembrie) al lui Vichentie Popovici predica într-un limbaj nebulos pacea între oameni, ferindu-se ei de nepace. Chema mai ales la ascultare faţă de domnii pământeşti şi de împăratul. Pacea este „norocoasă şi bună cîştigare, fiindcă după Dumnezeu pe stăpînitorul pămîntului cu înţeleaptă îndreptare trebuie »a-l cinsti, aşa pentru aceia tot credinciosu supus datori iaste cătră al său stăpînitoriu de pămînt toată aplecăciunea, toată cinstea, mulţămirea şi toată adevărata dragoste a o arăta, şi precum pentru toţi aşa mai deosebi pentru dînsul cu de ferbinte şi aproape inimă pre Dumnezeu a ruga precum ne aduce aminte noao apostol
    grăind rogu-vă să face<ţi> rugăciuni... pentru toţi oamenii, pentru împăratul şi pentru toţi cei ce sînt în stăpîniri ca viaţă lină să vieţuiască... Mai vîrtos acuma cînd auzim vecinii cei din Ardeal în ce turburare groaznică şi jalnică de aproape s-or slobozit, să avem în minte 366 Copii B. Torok, nr. 11307—1784. Guv. Trans., 1784, nr. 11285. 367 Arh. St. Cluj, jud. Turda, nr. 63 şi Protocollum judiciale 1784, dec. 17. 368 Ibidem, 1785, ian. 18. 369 D. Prodan, op. cit., p. 76, 148. 620 RASCOALA LUI HOREA şi să gîndim de nepace, sfintelor porunci a lui Dumnezeu şi îndreptărilor împărăteşti, că spre noi şi spre fraţii noştri nici un bine nu va veni adeea pînă vor fi în nepace şi cu vremea cumplită caznă cu toată nevoia şi jalnica perire ne va ajunge. Dumnezeu ne învaţă pre noi prin apostol
      Pa vel... tot sufletu să se supui e stăpînirilor, pentru că toată stăpînirea de la Dumnezeu iaste făcută şi cine să împotriveşte stăpînirii însuşi lui Dumnezeu să <îm> potriveşte. Pre împăratul stăpîn fericitul cel pămîntesc a-1 asculta... de Dumnezău vă temeţi, pre împăratul cinstiţi... după apostolul Pavel cu pace şi cu bună norocire să vieţuiţi întru tot, prea luminatul împăratul nostru în tot ceasul şi în toată întîmplarea rea credincioşi şi ascultători să fiţi, pre dînsul să-l cinstăm cu osârdie, să-l iubim neîncetat, pentru el pre Dumnezeu să-l rugăm ca cum am putea cu sfînt ajutoru lui Dumnezeu supt împărăţia sa în pace fără de care nu este noroc nici mîntuire... nimărui nici un rău nu faceţi numa vă ţineţi după îndreptarea sfintei evanghelii ce nu voieşti să-ţi facă ţie alţii, nici tu altuia... nu faceţi...“ 37°. Aşteptare agitată şi dintr-o parte şi din alta. Nici una din părţi nu credea cu adevărat în încheierea paşnică a lucrurilor. Revendicările ţăranilor erau de aşa natură că nu puteau fi în nici un caz acceptate. Nobilime, ţărănime nu numai se agită, se pregătesc pentru o nouă confruntare. Aceasta însă de acum avea să se petreacă între ţărănime şi armată, care prima conştientă de temporalitatea stratagemei sale, se pregătea tacit pentru intrarea în acţiune îndată ce va sosi ordinul împăratului. 370 Protocol de porunci, ms. I-nst. de Istorie din Cluj, Xerox, p. 31—3C CUPRINSUL Prefaţă................................................................ 5 Prefaţă la ediţia întîi................................................ 7 Prescurtări frecvente în note..........................................11 I. Geneza răscoalei..................................................13 1. Premizele istorice în Transilvania............................13 O imagine în acvaforte a iobăgiei..............................17 Evoluţia economiei domeniale...................................37 Statul în faţa regimului domenial..............................48 Temeiurile româneşti ale problemei iobăgeşti .... 60 împăratul Iosif al Il-lea......................................67 Nesiguranţă — nelinişte : un caz semnificativ .... 81 2. Frămintările în Munţii Apuseni................................88 Particularitatea iobăgiei camerale.............................88 Sporirea dării................................................ 98 Reglementarea urbarială din 1776 .................... 101 Sarcinile iobăgeşti după 1776 105 Plîngeri peste plingeri....................................122 Crîşmăritul................................................171 Tulburarea de la Cîmpeni......................................180 Agitaţii prevestitoare.....................................I98 Procesul......................................................207 Agitaţii şi mai mari..........................................21° II. Preludiul răscoalei : Conscripţia militară......................229 înscrierile................................................229 Urmările...................................................254 Reacţia oficială : sistarea conscripţiei...................266 Agitaţiile după sistare....................................281 III. Desfăşurarea răscoalei...........................................298 1. Acţiunea ţăranilor............................................298 în Zarand.....................................................298 Pe Mureş în jos...............................................324 în comitatul Arad .......................................... 329* Pe Valea Strei ului. în Ţara Haţegului........................340 622 RĂSCOALA LUI HOREA Pe Mureş în sus . . . ....................... . . 345 Atacarea Devei . 375 Execuţiile din Deva.........................................381 Invadarea Cîmpenilor........................................388 Prădarea Abrudului..........................................391 Prinderea lui Horea la Bucium...............................406 Răfuiala cu aparatul administrativ sătesc ..... 415 Pe Arieş în jos. Spre Turda, spre Cluj......................419 Lupşa—Baia de Arieş—Mogoş—Cricău............................428 Ultimatul ţăranilor ........................................440 Căpitanii ..................................................445 2. Reacţia nobilimii şi a oficialităţii.....................448 Refugiul....................................................449 Reacţia comitatelor şi autorităţilor camerale .... 455 Apărarea oraşelor...........................................473 Guvernul şi Comandamentul general...........................478 împăciuirile................................................507 IV. In neliniştea aşteptării.......................................525 Agitaţiile ţărănimii........................................525 „Insurecţia“ nobilimii. Comitatele..........................553 Teama oraşelor . . . . . 588 Guvernul şi Comandamentul...................................599 Acţiunea comisarului gubemial Mihail Brukenthal şi a episcopului Ghedeon Nichitici.............................613 y te ®»§« Redactor : MARCEL POPA Tehnoredactor : ŞTEFANIA MIHAI Coli de tipar: 39; pag. planşe : 1 alb-negru Bun de tipar : 20.11.1984 c. 320 — I. P. INFORMAŢIA str. Brezoianu nr. 23—25 Bucureşti