ioannC POPPlJ, F08TULC PROI'ESORU DE LIMIÎA IiOMANA ÎN COLLE-GIULU DI>* SP. SAVVA. BUCUREŞTI. - % Librăria-Editor Christ. Iominu tulii, spiritulă cella pretenţiosă cu raţiunea. |# Abusulu plăceriloru strică virtutea, frumuseţea, şi slăbesce toate facultăţile cugetătoare. Nisce vecini care, prin commerciulu loră, ne communică trîndăviea, moliciunea, mîndriea, > luo»ul& ţi Iubirea loră de argintă, sîntă multă * maî de tcftfutft cW cftttl nisce armii care ară ■ pustii câmpiile noastre ■i De mal multe compliniri nedrepte. \ Noi sîntemii priimitorî de amicie, de drepţi tate, de omenitate, de compătimire şi de raţiune. * w O amici mei'! ce este dar virtutea ? l \ Adeveratâ mărime nu este de câtu în mo- 14 deraliune, în dreptate, în modestie şi în omenie. §f§ Cei reî sîntu nenorociţi: eî se încolţi cău- ■tându fericirea în siluire, în neomenie şi in minciună -38- Acella va cunnoasce desevîrşitu adeverulu lucruriloru, care le va observa îu principiul/i lorii, în origina lorii, în nascera lorii. Aeella care face o carte bnnă, se pune în corespondinţă cu oamenii ceî înveţaţî din toate ţările, din toţi secolii. Studiulii sciinţeloră, luminându spiritulti, pregătesce inima Îs virtute: în genere respân-dite şi încuragiate, elle contribuescîi la îndulcirea moravuriloră, la fericirea individuală, la prosperitatea publică. Qptiî ore se cuvine să se dea la îtwelâ-turî, la lecturi, şi la lucrările spiritului sau la datoriile foncţiun'iî selle. Celle-alte optu ore din fie-care zi se voru întrebuinţa la mimare^ la preumblări, la visite, la datoriile societăţii, la conversatiunile celle plăcute fi instructive, la plăcerile şi la resufflările de totu felulu. De mai multe comlinirî cireonstatiţiale. Aru trebui să citimu puţinii, bine şi aăe~ sea-ori, O singură scriere recitită cu băgare de seamă, şi meditată cu încetulu, luminează maî multă de eâtii mii de cărţi citite pe fuga, fără rînduială, fără gîndire şi fără allegere. De mal multe incidente esplicative. Dacă cuvintele ne UpsescU, dacă espresiile, nu se potrivescu cu unii, subiecţii atâta de întinsă şi atâîii de înaltă, lucrurile voru vorbi destulM de sine. Dacă nu te mişcă nenorocirile amiciloră tei^ dacă nu simţi în tine nici o dorinţă de a le u-fura acelle nenorociri, cu care drepţii te plîngî că nu estî iubiţii de dînşiî? De mai mnlte incidente determinative. Natura este tronulu cellft d'afară allu stre-lucirii Dumnezeescî: omulu care o prkesce cu luare a minte, care o cercetează cu scumpălafe, se înalţă treptaţii la tronulu cellîî din întru allu A-totu-puternicieî. , Tu rae întrebi de ce Pitagora nu sufferea i să mănînce carne. Eu te întrebă, d'împrotivâ r ce curagiu de onrîi a avutu cellu d'ânteifl care f a apropiată de gură-î o carne ucisă, care, i a strivită în dinţii set oasejie unui animală ce-fi \ da resufftarea, care a pusă pre masă-î corpuri : moarte, leşuri, şi a îugitită îu stomahulă seu [ ',. nisce mădulare care, eu fuseî ammestecatu 48 — — 49 — cu Ciprieniî, şi scăpai de bănuiala cea pătrunzătoare a regelui. Insem. In acesta esemplu, complinirea câtă pentru mine se reduce la proposiţiunea subtînţelleasă câtă peutru mine de tei întreba, care e o incidenţă esplicativă. Biruinţa fuse cu atîtu maî glorioasă pentru dînsulă, cu câtii, dupe mărturisirea tutuloră ofiţeriloră, ea se cuveni maî multă superiorităţii geniului seu. Insem, Şi în acestu esemplu, complinirea dupe mărturisirea tutuloră ofiţeriloră se rep-poartă la proposiţiunea subtînţelleasă de vomă judeca dupe mărturisirea tutuloră ofiţeriloră, care e asemenea o incidenţă esplicativă. De adiectivl |şi participii. Asemenea animaleloră feroase, ei eraă totă-deauna gata a se sfăşiia unii pe alţii. Insem. Aci adiectivulu asemenea cu complinirile lui este predicatulu unei incidente esplicative: Eî, care eraă asemenea animaleloră feroase, erau totu-deauna şcl. Repezi fi fugătoare, plăcerile simţuriloru lasă dupe dînsele numai unu deşertă, şi toţi oamenii se desgustă de elle cu înaintarea vîrsteî. Insem. Şi aci adiectivii repezi fi fugă-loare sîntu predicatele unei incidente esplicative: Plăcerile simţuriloru, care sîntă, repezi fi fugătoare, lasă şcl. Stăpînă absolută altă* amînduroră împeră- ţiiloră, Teodosie dede pe a appusuluî luî Valen- tiniană, care n'o ţinu multă timpă. ' Insem. Şi aci substantivulu stăpînă cu complinirile luî este predicatulu unei incidente esplicative: Teodosie care era stăpînă absolută -* allu amînduroru împerăţiloru, dede şcl. Plutind aslii-felu cu groază prin mizloculă acellorU stânci se ardică ele o dată cea maî t ■ i grozavă furtună. j Insem. Participiulu plutindă din această ¥' frasă, este unulu din aceia ce-î nnmcscu gram-I maticiî Participii absoluţi, adică care stau de sine, şi nu se leagă grammaticesce nici cu părţile fraseî in care se - află, de şi ajută la desvelirea înţellesulu!, nici cu alle alteî frase subtuînţellese. Acestu felu de participii, ce-î întrebuinţează câte o dată scriitorii împrotiva rcguliloră construcţiuniî, ţinu locu totu-deauna de o incidenţă esplicativă; aşea, participiulu plutindă din această frasă, e întrebuinţată în locu de: Pe când noi pluteamu, şcl. De espresii adverbale. In genere, nu poate conserva cineva a-ceastă preţioasă facultate (simţiciunea) a ini— mei, de câtă numai pre câtă va remânea în a-deverfl, pre câtu se va feri de orii-ce este preste mesura, prefăcută, nefirescu. D'aici vine fără îndoială, secreta simpatie ce cearcă simţiciunea pentru unirea d'aproape cu natura, care se nutresce prin privirea făpturii orii naturel. — 50 — hdr'unu cuvîntă, eu nu pociu crede nici o dată pe unu asemenea omă ca dînsulu. Obicnuinta de a se culca de vreme si a se scula prea de dimineaţă, este în adeverii, foarte priincioasă la desvoltarea puteriloru şi la păstrarea său etăţii. insem. Espresiile adverbale din aceste frase în genere, fără îndoială, întrunii cuvîntă, în adeverii, sîntu nisce compliniri circonstan-ţiale alle ineidenteloru esplicative:de vomă judecă în genere — Fără să fimu la rre-o îndoială — De vrei să-ţi spuiă întrunii cuvintă— De vomă arăta în adeveră Regula V. Vorbele sau numele întrebuinţate în apostrofă, fiindu că nu se leagă gram-maticesce cu nici una din părţile fraseî în care se află, se despartă cu virgulă, de voru fi la începutulă sau la sfirşitulu fraseî, sau se punu între două virgule, de voru fi în rnizlocu. Esempie. Fiiuhi meă, să aşteptăm u , încetează d'a te turbura. Eacă resbunătoriî tei, împerate. Vezi, fiiule, câtă de greşită estî, căci n'aî dată asclutare părintelui teu. Suppusu Fa sa sântă voie, ce pururea o cinstescu, Mă ternii de Dumnezeu, Abneru, şi d'altu ce nu mâ'ngrozescu Regula VI. Când vre-una din părţile pro-posiţiuniî va fi cam întinsă prin complinirile I I 51 ei, o despărţimu cu virgulă, ca să putemu deosebi, în timpulu resufflăriî, felurile de compliniri ce o modifică. Esempie. Acella care preţuesce Iotă deauna maî multă onoarea de citii interesulă, şi mai multă adeve-rulu de câtă linguşirea, se face groaza sufflete-loră ceîloră tăvălite, şi une-orî obiectulu urei loră. Insem. Aci subiectulu Acella este întinsă prin complinirile lui care preţuesce totîi deauna maî multă onoarea de cîtu interesulă, şi maî multă adeverulă de câtă linguşirea. Aristotelu a observată că cella maî bună metodă de a descoperi natura fte-căruia lucru, este de a-lă cerceta cu băgare de seamă în părţile lui celle maî mici. Insem. Aci subiectulu Cella mai buuă metodă este asemenea întinsă prin complinirile lui de a descoperi natura fie-căruia lucru. Omulu care doresce a ajunge la înţellep-ciune şi la fericire, este datoră sâ-şî cerceteze suffletulă în toate serile maî înainte de a se da somnului. Insem. Aci subiectulă omulă este asemenea întinsă prin complinirile lui care doresce a ajunge la înţellepciune şi la fericire. Cella ce merge necontenită şi multă timpă, merge departe. Insem, Aci subiectulu cella sau acelln omă — 52 — — 53 — este asemenea întinsu prin complinirile luî ce merge necontenită fi multă timpii. Cu oamenii care din vicleşugă ascultă toate si vorbescă puţină, vorbesce şi tu mai puţinii, sau, dacă vei vorbi multă, spune puţină lucru. Incem. Complinirea cu oamenii este întinsă asemenea prin complinirile selle care din vic-cleşugă ascultă toate şi vorbescă puţină, Acella care poate să-şi dea socoteală cu mulţumire de toate amăruntele vieţii selle, şi să arate amicilor ă seî aceea ce ellă face în toate zillele şi în toate minutele zilleî, care nhire nimica în purtarea sa vrednică de tăinuită, dă o opiniune buua de starea conştiinţei selle. Insem. Aci subiectulu Acella este asemenea întinsu prin complinirile lui sare poate să-şi dea socoteală şcl, pînă la vrednică de tăiuuitu. Regula VII. Cându înţellesulu fraseî va fi turburată prin vre-unu ipervată, partea cea strămutată o despărţimu prin virgulă, de va fi la începutulă fraseî, saă o piinemiî între două virgule, de va fi în mijlocii. Insem I. Prin ipervată înţcllegemu o complinire strămutată din locuia seu ceva maî departe. Spre esemplu, în frasa In carierea descopeririloră, mulţi oameni privescă ca preste putinţă oră-ce viaă sevirşită încă, complinirea în cariera descopeririloră este unu ipervată, căcî trebuia să vie la sfîrşitulu fraseî. Când însă partea cea strămutată va preceda în dată vorbei dupe care trebuia să vie, se zice in-1 versie. Astfi-felu în esemplu Allă acestora , f mari bărbaţi ferbintele patriotismă este demnă de '] respectulu nostru, compliuirea allu acestora mari ■ bărbaţi este o inversie, iar nu unu ipervată, pentru că nu se desparte prin alte vorbo de partea cu care este în rapportu, adică dc/Vr- :| bintele patriotismă. Insem II. Cuvîntulu pentru care despărţimu ipervatulu prin virgulă, este ca în timpulă resuffiăriî să putemii înţellcge cu care vorbă din frasă este în rapportu ac el lu ipervată. Esemple. % In această parte, ţermulu Asiei se des- J parte de allu Europei numai cu unu braţu de | mare de şeapte stadii în lăţime. II Aci ipervatulu în această parte trebuia să I vie la sfîrşitulu fraseî. | Dupe cercetarea armiei şi a flotei, Xerxesu ■i porunci să vie Demarată, care exilată din Laţi cedemona cu eîţî-va an ni maî de înainte, afla-| se unu asilu bi curtea de la Susa. \l Aci ipervatulu dupe cercetarea armiei si a *t flotei trebuia să vie iarăşi la sfîrşitulu fraseî. I La această covîrşire de nelegiuire, noi l speramă toţi că templulu se va surpa asupra ,1 profanatorilonî. tt Şi aci ipervatulu la această covîrşire de ■ nelegiuire trebuia să vie totu la sfîrşitulu fraseî. ■ Observaţiunea I. Când ipervatulu va fi o I complinire determinativă a vre-unul substantivă — 54 — communu, precurmi a-dese-orl se poate întîmpla în poesie, nu-lu despărţimu prin virgulă, afară numai dacă frasa va fi prea întinsă. Cella ce-a undeloră năvală poate înfrîna oră cândă. Şî p'allu celofu ret ellu scie să doboare orfi ce rea gîndu. Insem. In aceste versuri ipervatulu fi p'allu celloru rei nu se desparte prin virgulă, fiindu o complinire determinativă a muncim communu oră ce rea gîndu. Observ. II. Nu despărţimu asemenea i-pervatulă prin virgulă, cândă va fi de o mică întindere, şi nu atâtu de depărtată din loculfl seu. Esemplu. Cu toate astea, dau mulţumirea acestui zelfl voioşii, care asupra pericole-loru melle te face sâ-ţî deschizi ochii. Insem. Aci ipervatulu asupra pericolelor-u melle este de o mică întindere, şi nu atâtu de depărtată de sfîrşitulu fraseî unde trebuia să vie. Observ. III. Să nu uîtămu că numai a-tuncî o îutrebuintâmă virgula, când aşezarea fraseî va fi turburată de vre-unu ipervată; iar cândă va fi numai o inversie, virgula nu ne este de nici o trebuinţă, precumu nu ne-ară fi şi dacă construcţiea ară fi dreaptă. Esempie. A atâtora obiecte differite ciudata adunare. — 55 -- Eu nu simţii nici de cumfi. înaintea lui acea mişcare în care ne aruncă a-dese-orî în-făţişearea bărbaţiloru celloru mari. Insem. Aci vorbele a atîtorii obiecte differite şi în care sîntu nisce inversiî, şi pentru aceasta nu le despărţimu prin virgulă. Regula VIII. Când dintr'o frasă s'a lepădată verbuîu, sau pentru că s'a zisu în frasa precedentă, şi repetindu-se adduce neplăcere, sau pentru că se înţellege lesne, şi prin lipsa lu! voimă a da vorbirii noastre maî multă vioiciune, acella ellipsu îllfl arătămu prin virgulă, ca să poată cititorulu sau auditorulu, în timpulu resuiHării, a-lfl împlini cu mintea sa. Buna întrebuinţare a timpului ne adduce plăceri; Iar perderea l?ii, întristare fi dureri. Insem. Aci dupe perderea lui subtînţelle-gemu verbulu adduce din proposiţiunea ce precede. De la unii ia figura, talentele, avuţiile', de ta alţii, numele, condiţiunea, credetulii, sciinţa, une-orî spiritulfi, rare-ori virtuţile Insem. Aci dupe vorba de la alţii snbtu-înţellegemu pe verbulfl ia din proposiţiunea precedentă La unii, mîndriea tine locu de mărime; neomeniea, de statornicie; fi viclefugulu, de wiritu. Insem. Aci dupe vorbele neomeniea, vide- — 56 - şugulii, subtu-înţellegeinu pe verbulu ţine locu din proposiţiunea ce precede. Grămădire de epitete, laude urete: faptele sîntă care laudă, şi modalii de a le povesti. Insem. Aci dupe vorbele grămădire de e-pitete subt-înţellegemu pe verbulu sîntu. Când vez-ură în sfîrşitu că prelutindenea a râta nu numai talerttulu, ci încă şi virtutea cerată la împrejurare; în inlrulă seu, modesliea şi cumpătarea timpilor ti vecia; în trebile ad-minislrafiunu, o neinteresare şi o probitate ne-suppuse schimbară; în comrnandarea armiilor ă. luarea a minte de a nu suppune nimicu intim-plăriî, şi de a-şî primejdui maî bine repulaţiu-nea sa de câtu mîntuirea statului; cugetară că unii suffletu care putea să nesocotească laudele si batjocurile, avuţiile, prisosurile şi gloriea in-să-şî, trebuia să aibă pentru binele publică a-eca înfocare pătrunzătoare care nebuşesce celle alte patimi, saii care cella putina le adduce la ună singură simtimenla. Insem. Aci după vorbele în iu irula seă, în trebile administraliuniî, în comrnandarea ar-miiloră, subtu-înţellegemu verbulu arăta din membrulu d'ânteiu allu acestei perioade. Regula IX. Scrimă fără virgulă o frasă cc are puţină întindere; iar cându frasa va fi ceva maî întinsă, şi pentru aceasta anevoe de rostită fără precurmare, întrebuinţămu virgula, pe care o punemu acolo, unde amu putea opri citirea fraseî făr'a-î încurca înţellesulă. — 57 — * Esempie de frase scurte. k iubirea de sine este cella mai mare din toţi 1 linguşitorii omului. i Unu amică nenorocită este cellu maî bună I de câtă oră-cine spre a uşura o inimă ne- I norocită. | Ssemple de frase mai întinse. | Sin temu maî puţină supăraţi de despreţ ulii ţ celloră nerozi, de câtă cândă sintemă puţină sti-J maţi de oamenii cei cu spirită. I Ne este maî lesne a ne spoi cu o mulţime Ide cunnoşcinţe, de câtă a cunnoasce bine unu micu f n umerii din elle. : Noi sînlemă multă maî applecaţî a nota contradicţi/mile, a-desea-orî închipuite, şi celle alte greşeli alle unui autoră, de câtă a ne folosi de cugetările luî, adeverale saă greşite. Insem. In aceste treî frase, fundă întinse, şi pentru aceasta anevoe de rostită fie-care pînă la sfîrşitulu ei fără resufflare, punemu o virgulă la fie-care din ellle înaintea vorbei de câtă, căcî numai aci putemă resufflă fără să le încurcăm u înţellesulu. capi; ii. întrebuinţarea virgulei puntuate Şi  celloru două punturî. O O Membrele unei perioade, copprinzîndu în sine fie-care unu înţellesu întregfi, au între elle o unire ceva mal de departe de cîtu aceea ce o aflămu între tnţellesurile parţiale (Vezi Incrod. VI); prin urmare, despărţirea lorii între elle s'aru cuveni să se ftoeă totu-deauna cu o resufflare maî întinsa de cată aceea cu care despărţimu unulă de altultl înţellesurile parţiale. Cu toate astea, fiindu că scopulu puntuaţiuniî este a deosebi unulil de altuia a-celle trei feluri de înţellesurl ce constituescu vorbirea noastră, membrele perioadeloru le despărţi mii în genere între elle prin trei fel-lurl de puntuaţiune. 1 Dacă membrele uneî perioade se voru — 60 — înfăţişea fie-care numai cu câte o proposiţiune simplă, le despărţimu între elle numai cu o virgulă simplă, adică cu acelhişî semnă cu care despărţimu şi înţellesurile parţiale dintr-unu membru compusă: propuindu ele envintu că, într'o perioadă compusă de nisce asemenea membre simple, este lesne cuiva a deosebi, şi fără o resufflare maî întinsă, acelle înţel le-suri principale. 2 Dacă vre-unulu sau maî multe din membrele unei perioade voru copprindc în sine ceva înţellesurî parţiale, despărţite dupe regulă prin semnulu virgulei, toate acelle membre le despărţim ă atunci între elle prin virgulă pun-tuată, adică cu o resufflare raaî întinsă de cită aceea a virgulei; propuindu de cuvîntă că, de vomă trece de la o idee principală la alta a» semenea cu aceeaşi repezime eu care amu despărţită ideile loră celle parţiale, nu deosebimu, pre câtă se cuvine, aceste două feluri dc înţellesurî. 3 In tine, dacă într'o perioadă, dupe unu membru sau maî multe membre alle selle, care prin uniroa loră ne dau unu înţellesu deplină, vomă adâoga încă unu membru, cu scopu ca să desvelimu maî bine îuţellesulu perioadei, a-cellu membru îllă despărţimu de celle ce precedă cu două punturî, adică cu o resufflare maî întinsă de câtă aceea a virgulei pun luate: propuindu şi aci de cuvîntă că îuţellesulu perioadei era sevîrşitu, şi că aceea ce maî adăo-gămă, servindă numai de o desvelire, de o întindere la celle zise pînă aci, putea să şi lip- — 61 — sească din perioadă, fără să se ceară negreşită de înţellesu. Acestea sîntu feluri de puntuaţiune prin care obicînuirau, a despărţi membrele perioa-deloru. Deci, din celle zise putemu cullege regulele următoare. Daspărţirea membrelorfl prin virgulă. Regula X. Intre două sau maî multe membre de o perioadă punemu virgulă, cândă nici unulu din elle nu va avea ceva subtu împărţiri deosebite prin virgulă. Esempie. Credemu une-ori că tirania linguşirea, dar nu urămu de câtă numai modulă de a linguşi. Toată puterea vine de la Dumnezeu, fi totu ce vine de la Dumnezeă este destinată numai pentru folosulă oameniloră. Conformitatea gusluriloră face să se nască familiaritatea, şi familiaritatea produce adesea amiciea. Despărţirea nicnibreloru prin virgulă puutuată. Regula XI. Intre două saă maî multe membre de o perioadă punemu virgulă puutuată, când vre-unulu sau maî multe din acelle membre voru priimi ceva subtu-împărţirî despărţite prin virgulă. Eseittple. A-dese-ori scoate cineva mai multa folosă - 62 — — 63 — din greşelele selle de câtă din faptele lui celle frumoase. Faptele celle mari îngînfează inima, fi însufflă o presumţie periculoasă; \grefelele facu să-fi vie omulii iarăfi în sine, fi-i dau înapoi îuţellepciunea ce o perduse în bunele lui isbutirl. Insem. Aci perioada Faptele celle mari şcl. e compusă de două membre (vezi lini ea), şi pentru că ne-care e compusă de câte două înţellesmi parţiale despărţite prin virgulă, le despărţimu şi pe elle priu virgulă puntuată. Spectacolulă înmii, zicea Pitagora, seamănă cu acella alhi jocuriloră otimpiace: [unii ţină a-colo prevălie, şi nu se gîndescu la altă ceva de câtă numai la cîftigulu loră :\ alţii îşi pună persoana în pericolă, fi caută gloriea; \a Iţii se mul-ţumescă a privi la jocuri, fi aeestiia nu sîntu cei mai rei. Insem. Această perioadă e compusă de patru membre (vezi liniile), din care pe cellu d'ânteiu îllă despărţimu cu două piuituri (vezi cuvîntulu la regula XII); iar pe celle trei următoare, fiindă compuse lie-care de câte două înţellesurî parţiale despărţite prin virgulă, le despărţimu şi pe elle prin virgulă puntuată. Ea nu este alta la Roma, alta la Atene: \ alta astăzi, alta mîine. Insem. Când facemă o înniimerare de maî multe lucruri oppuse saă numai differite, ce le compărărau câte două. două, precumu în e-semplulă din susă, părţile ce înfăţişează a-cea comparare, le privimă de membre alle perioadei (vezi lini ea), şi le despărţimu prin virgulă puntuată; iar înţellesurile parţiale ce compună acelle membre, le despărţimu prin I virgulă. J Dupe această d'anteiă schiţă, pricepi lesne I că Licurgă nu poate fi privită ca ună simplu I legiuitorii, ci ca ună filosofii adîncii, si unu re- I formatorii luminată; că legislaţiunea sa este totu I de o dată o sistemă de morală fi de politică ;| ţ că legile lui influiază neîncetată asupra mora- | vuriloră fi asupra simtimenlelorii noastre ;j fi că I dacă ceî-alţi legiuitoris aă mărginită a opri re- E ulă, ellă ne-a siliţii a lucra binele. i Insem. Când maî multe incidente sau maî I multe compliniri asemenea ce vină în rîndu, ; se reducă la o aceeaşi parte ce le precede saă i le urmează, şi toate saă câte-va din elle au i priimitu ceva subtu-împărţiri, precumu vedemu f în esemplulu din susă, toate acelle incidente ; sau compliniri le privimă de membre alle perioadei, şi prin urmare Ie despărţimu prin vir- I gală puntuată (vezi liniile). i Despărţirea membreluru prin două piuituri. I Inţellesulă nneî frase sati allu unei pe- I' rioade îllă desvelimu saă îllu întindemă în maî f multe chipuri, precumu în csemplele următoare vomă vedea. Deci, întrebuinţarea celloru două j punturî, semnulu hotărâtă a jînfâţişea acesta i: lucru*, o arătămu. pentru o mal bună desluşire, î prin aceste cinci regule ce urmează. Regula XII. Punemă celle două punturî dupe o frasă sfirşită, dar urmată de alta care-î, desvelesce, îi întinde înţellesulu. * Vezî Capa ÎL~30. 64 — — 65- Esemple. Ambiţiea şi iubirea de argintii alle oame-niloră sîntu acelle singure isvoare alle nenorocirii lorii: oatnenM voră să le aibă toate, fi se facu nenorociţi prin dorinţa prisosului: de ară voi să trăiască în simplitate, şi să se mulţumească cu împlinirea adeverateloră trebuinţe amu vedea prelutindenea îmbilşugarea, veseliea, pacea, unirea. Insem I. In această perioadă punemu două punturî la sfîrşitulu membrului d'ânteî, pentru că cellu următoru îi desvelesce înţellesulu, a-rătîndu sau esplicându pentru ce ambiţiea şi iubirea de argintă sîntu acelle singure isvoare alle nenorocirii oameniloru. Insem II. Ounnoaseemu că membrulu următorii esplică înţellesulă celluî ce precede, cândă putemu. pune în capu-i una din espre-silie căci, pentru că, fiindă-că, eacă cumu. A-şea, în perioada din susu, cunnoascemu că membrulu Oamenii voră să le aibă toate şcl. desvelesce înţellesulu membrului ce precede, pentru că putemu pune in. capu-î espresiea fiindu că, adică putemu zice: fiindu că oamenii voră să le aibă toate şcl. Nu te teme nici de cumă, îi ziseiă eă, că aşă avea vre o greutate de a fi secretă asupra lu-cruriloră ce ai voi să-mi încredinţezi: de şi sîntă june, amă îmbătrrnită însă pînă aci în o-bicînuinţa de a nu spune nici odată secretulă I med, şi încă de a nu trăda nici o dată, subtil I nici ună felă de pricinuire, secretulă altuia. I Insem. Cunnoacemă şi aci că membrulă. I de şi sîntă june scl. desvelesce înţellesulă mem- ibruluî din susu, căcî putemu pune în capu-I espresiea căcî, adică putemă zice: căci, de fi sîntă june, scl. s Creză încă că tu n'ară trebui să laşi să se I facă vinulă prea commună în regatulă teă. De se I voră fi sădită prea multe vii, trebuie să pui să I> le smulgă: vinulă este isvorulă celloră mai mari relle între popoare; ellă pricinuesce boalele, certele, resvrătirile, trindăviea, desgustulă de muncă, nerînduiala în familii. Insem. Şi aci membrulu vinulă este isvorulă şcl. desvelesce înţellesulu membrului ce precede. Binele ce-lă face cineva, nu se per de nici o dată: dacă oamenii îllă uită, îllâ ţine minte Dum-nezeă, şi nu-lă lasă neresplătită. însemn. Şi aci membrulu dacă oamenii îllă uită şcl. desvelesce înţellesulă membrului din susă. Cândă o citire îţi înalţă mintea, fi-ţî în-sufflă simtimente nobile fi îndrâsneţe, nu căuta vre-o altă regulă ca să judeci despre scriere: ea e bună, şi lucrată de mână de maisteră. Insem. Şi în această periodă membrulu: ea e bună, fi lucrată de mână de maisteră, desvelesce înţellesulă membrului din susu. Ns trăsnetulu nicî o dats Pe virtosu n'a spăîmîntatu; Cîndă inima e curată Cerulă ns este înoratu. Insera. Şi în aceste versuri, versulîi Cîndii inima e curată scl. desvelesce înţellesulu cel-lorii din susu zise. Regula XIII. Punemu două punturî dupe o frasă sfârşită, dar urmată de alta care înfăţişează vre-o cugetare asupra celloru zise, saii care s'a scosă ca o urmare din acellea. Esemple. Mă, insciinţasemă să-mi trimită o navă: orii Că a murită, saă că aceia ce-mi făgâduiserâ a-î spune nenorocirea mea, nu s'a Vinulă de cuvîntă. Insem. In această periodă, membrulu orii eă a murită scl. înfăţişândă o cugetare făcută asupra membrului ce precede, îî desvelesce, îî întinde înţellesulă. îmi spună că Domniea ta ai fi dândă ascultare glasului care me pîrasce, fi care cere în totă chipulă perderea mea. Domni ea ta eftiputernică, dar eftî dreptă; eă sîntă nenorocită, dar sîntă nevinovată; te rogă sâ-mî dai ascultare, fi să me judici. Insem. In acesta esemplu, membrulu te rogă să-mi dai ascultare şcl., trăgîndu-se ca o urmare din celle dise pînă aci, le desvelesce Ie întinde înţellesulu. Să nu pismuimă mă felă de oameni avu-ţiite loră celle mari: ei le aă cu nisce condiţiunî prea grelle, fi care n'ară putea nici odată să ne mulţumească. Eî fi-aă pusă odihna, sănetatea onoarea fi consciinţa loră ca să le dobîndească: aceasta e prea scumpă, fi nu e nimica de câf-tigată la o asemenea cumpărătoare. Insem. Membrulă ei le aă cu nisee condiţiunî şcl. din perioada d'ânteiu întinde înţellesulu celluî din susă, aretîndu pentru ce să nu \ pismuimu scl.; Iar membrulă din perioada a doua aceasta e prea scumpă, scl. înfăţişează o gîndire asupra celloră zise pînă aci. Dedusă, unulă din asestî tribuni, de fi cella mai june, vorbea în numele loră; fi eî îî dede-, seră această onoare din causa elocuinţei fi înlesnirii salle de a se esprimă în publică: calitate prea trebuincioasă în oră-ce guvernă popu-I Iară, fi maî allesă la Roma, unde talentulă vorbirii nu era maî putină trebuinciosă spre înaintare, de câtă curajulă fi vitejiea. Insem. Membrulu Calitate prea trebuincioasă scl. esprimă asemenea o cugetare asupra celloru zise pînă aci. Toţi oamenii simtă, cella pnţină fără să-fi dea cuvîntă, o trebuinţă de înălţare. Dar înce-laţî asupra mizloaceloră d'a o mulţumi, se obo-sescă în nisce zadarnice trude; se întrecu pentru avuţii, alergă dupe putere: ară zice cineva că eî voră o înălţare materieală, neputîndă avea o înălţare morală. Insem. Membrulu ară zice cineva şcl. înfăţişează iarăşi o gîndire asupra celloră ce precedă. E o grosime de a da cu unii chipă neplăcută: ceea ce e maî grea fi maî auevoe, este a da; ce te ţine d'a adăoga la aceasta fi o zmbire? Insem. Membrulu ceea ce e mai greii şei. desvelesce întellesulu membrului ce precede. Regula XIV. Cînd o înnumerare de idei este precedată de o proposiţiune ce o vestesce sau care-î înfăţişează îuţellesulu subtu o privire generală, despărţimă acea proposiţiune de înnumerare cu două punturî. Insem. Prin vorba înnumerare înţellegemft cândă scriitorulu, ca să probeze unu adeveră, intră în toate ameruntele ce se rapportează la acefla, împreună maî multe întîmplărî ce pri-vescu la acellaşî sfîrsită. Immultindu astă-felă obiectele, dă vorbirii selle o putere şi maî multă asupra spiriteloru. Ksemnle. Vezură peste puţinii într'insula* totu ce face pe magistraţii cei mari:) o inimă suppusă ca să primească impresiunile adeverulul, nobilă ca să se ardice mai presusU de patimi şi de interese, simţitoare ca să ajute pe cei nenorociţi, tare ca să se împrotivească la nedreptate; j unii spirită nesăţioşii de a sci toate, p capabilă de a întreprinde toate; j grabnică a pricepe materiile celle mai înalte, şi norocosă a le esprima dupe ce le-a pricepută o dată; j deosebindu nu numai bunulă din reă, ci încă şi pe cella mai buua din bunuri; | applicalu a esamina greutăţile fi a le des-lega, a căuta adeverulă, şi a-lă urma dupe ce Va * In D. Lamoignonfl aflata, a dunnoasce toate, şl a trage totădeauna oare-care foloca din cunnoscinţele selle. Insem. In această periodă, compusă de şease membre (vezi liniile), membrulă o inimă suppusă şi celle ce urmează pînă la sfîrşitultt perioadei, înfăţişează o înnumerare, care des-velindu întellesulu membrului d'ânteiu ce-lti vestesce, se desparte de dînsulu prin două punturî. Sîntă differite feluri de curiositâţl: una de interesă, care ue îndeamnă a dori să aflămă a-ceea ce ne poate fi de folosă; fi alta de mîn-drie, care vine din dopinta de a sci aceea ce alţii nu sciă. Erculanumă, Vesuvulă şi marea, amerinţă câte Ir elle a înghiţi Porţiei: Vesuvulă, în lavele selle; marea, în valurile ei; Erculanumă, în miz-locuia ruineloră selle. Observaţiune. Innumerarea poate veni une-orî şi înaintea proposiţiuniî cei generale, precumă vedemă în esemplulîi următorii; cu toate astea, puntuaţiunen, ce 6 desparte de a-cea proposiţiune, este totft aceea, adică celle două punturî. Esempln. Una poporă împărţită în seminţii, formîndă o aceeaşi familie; fte-care seminţie avîudă sfătuia seă, ca să hotărască despre interesele ei; ună senată compusă de bătrîni, alleşi în acelle differite sfaturi, ca să discuteze, în numela naţiunii, interesele generale; unu judecătorii, mal tnattu allesă de popor ă, cându statuia erain pericolii; suppunereă şi libertatea reunite şi ac-cordate prin o ierarşie graduală, care se observa de la zece oamenii a sută, de la sută la mie, de la cellu din urmă din Israeliţî pînă la sfatulă bătrînilora; unii corpii de preoţi plătiţi de poporă, fi nepu-tândă avea nimicii subl stepînirea lorii; Dumnezeii singură de rege, le'gea de stepînă, fi toţii Israelulă de soldaţii: eată care fu republica noastră întruna spaţiu de patru sute de annî. Observaţiune. Cându înnumerarea va fi scurtă, precumă în esemplele următoare, scriitorii o despartă atunci sau cu două punturî, saă numai cu o virgulă. Esemple. Veselie, dulce eserciliă fi cumpătată ospeţu: eacă treî medici ce nu se încetă nici o dată; saă Veselie, dulce eserciţiă fi cumpătată ospeţă, eacă treî niedici ce nu se încetă nici o dată. Eacă treî lucruri ce sin temu datori a consulta în toate faptele noastre: dreptulă, onestulă fi folositorulă; saă Eacă trei lucruri ce sîntemă datori a consulta în toate faptete noastre, dreptulu, onestulU fi folositorulă. Regula XV. Cându la sfîrşitulu unei perioade sau allu unui înţellesă sevîrşitfl, care coprinde maî multe membre despărţite prin virgulă puntuată, maî adăogămă unu membru neaşteptată oare-cumu de cititoru, şi cu toate astea în rapportă cu toate membrele de mal stisu, despărţimu acesta felă de membru de celîe-'lalte cu. două punturî. Esemple Intereiulă lui Filippfi este de a ammîna ra-ti/ieaţiunea tractatului; allă nostru, de a o grăbi: căcî pregătirile noastre aii încetată, fi ellă nici o dată rCa fostă atâta de activă. Insem. Cuvîntulă pentru care despărţimă cu două punturî membrulu cellu din urmă căcî pregătirile şcl., este I. că ellu s'adaogă la unu înţellesu sevîrşită, căruia îî dă o maî multă întindere; şi II. că, dacă membrele din susiî, care se unescu îndată unulii cu altuia, se despartă prin' virgulă puntuată, fireşte urmează ca acesta membru din urmă, pentru că este in rapportă cu toate membrele din susu, şi prin urmare ca unii allu doilea membru allă perioadei, să se despartă cu o resufflare maî întinsă. Voră admira totudeauna în Aristotelă ge-niulă filosofieî; voră studiea in Plinie artele fi spiritulă celloră vechi; voră căuta înir'însulă a-celle idei cu spirită care împlu suffletulă de unu simtîmentă tristă si adîncu: dar voră citi pe D. Biuffonă ca să se intereseze, precumă şi ca să înveţe; ellă va urma de a insufla pentru ştiinţele naturale ună entusiasişă f&iositm'ă, şcl; . > Insem. Aci mienîbrulă eeMîr neaşteptată de cititorişi cu toate: astea îri* rapportu eu toate membrele ce precedă, este Dar viorie citi pe D. Biuffonă şcl. \ vi Tu eftfymcea^eliă, o mare zee, cam^mî-aî _ 72 —. dată pe Mentorii ca să me înveţe, fi să îndrepteze applecârile melle celle uri te; tu ef ti care-mi dai întellepciunea, ca folosindu-me din gre felele melle. să me ternii de mine-însunu; tu eşti care înfrî-nezi patimele melle celle furioasei tu eşti care me faci să simtă plăcepea de a uşura pe ceî nenorociţi: fără tine, aşă fi în ură si demnă de a fi ast&-felii; fără tine, aşă face greşeli nelecuite; aşă fi ca unu pruncii, care nesimţindu-şi neputinţa, părăsesce pe mumă-sa, fi cade de la cellu d'ânteiu pasa. Insem. In acestil esemplu din urmă, ve-demti o periodă legată prin sensu cu altă pe-riodâ; membrele lie-căriia perioade sîntu despărţite prin virgulă puntuată, iar perioadele se despartu prin două punturî. Regula XVI. întrebuinţăm ii celle două punturî dupe o proposiţiune prin care vestimu. o vorbire d'a dreptulu ce avemil să rapportămu, şi pe care oru că o înfăţişemu ca zisă sau scrisă de altulu, oru că o propunemu ca cumfi aru fi pututu a se zice de altuia sau de noi înşine. Esempie. Cand Mentorii fu destula de aproape de corabie ca să poată fi auzită, strigă cu glasa mare, ardieîndu-şi capulu asupra apei: Fenicienilor ă, atâtu de ajutători la toate naţiunile, nu refusaţi vieaţa la doi oameni ce o aşteptă de la ommitatea voastră. Insem. Cuvîntulu pentru care despărţimu - 78 — cu două punturî oru-ce vorbire d'a dreptulu addusă într'o frasă, este că acea vorbire ser-vesce ca o desvelire la proposiţiunea ce o vestesce. Aşea, în perioada din susă, vorbirea d'a dreptulu a lui Mentorii Fenicienilor^ atâta de ajutători şcl., desvelesce oare-cum întellesulu proposiţiunil ce o vestesce strigă cu glasă mape, aretîndu ce striga Mentorii. Unii astrologii oare-care, câtându într'o zi la ceru, Cade'ntr'unu putu fără veste, şi strigă: Săriţi câ peru! Oare cine" atunci îîzise: Maî, dar ce nerodu maî eşti! Tu abia vezi la picîoare-ţî, şi pe ceru veî să-mi citeşti? Ce sîntă neodihnele ? Nisce dorinţe care co-vîrşescă puterile noastre. Orientalii povesfescii câ Oromază se înfăţişă la virtuosulă Usbecu, şi-î zise: Fă o urare, si eu o voia împlini în dată. Isvora de lumină, respunse întelleptullă. Ui ceru a mărgini dorinţele melle în singurele bunuri fără de care rfasă putea să esistă. Observaţiunea 1. fntrcbuiiiţămu încă celle două punturî şi cândii facem ti vre-o citaţi une. : Prin oitaţiune înţellcgcinu acelle vorbe ce l s'au. zisu oru s'aiî scrisă de către cineva, şi | se pomenescu de noi în textul îi nostru, în vor-j birea noastră. Esempie. y I Tu te duci la Londra pe josă, îi zisei-eti, I fiiula meu: astu-felu fi unuia din moşii tei s'a I dusă acolo mai înainte de tine. Priimesce de la mine aceltafî calin ce-î dede fi luî unu preoţii bună, acesta toiagă; îa fi această cărticică ca să te mîngîie la drumă: aceste două rendurî cc se vedă într'însa, preţuescă cată unu millionă: "Arnă fostă june, fi acuma amă îmbătrânită; cu toate astea, n'amă vezută nicî o dată pe cella dreptă părăsită, saă pe fiii seî cerfindă pâinea loră.,, Făcui într'o zi epltafiulu urmâtoră pen-ru o femee vorbitoare: "■Aci \zace D-a K. care, la 10 alle luî Augustă 1764 , a tăcută.,, Observaţiunea II. Să nu uîtămă că o a-semenea vorbire d'a dreptulu, precumu şi ci-taţiunea, ca să le deosebimu de ceealaltâ vorbire, le începemu cu litteră capitală, le scrimă de vomă vrea, cu caractere differite de celle din textu; iar citaţiunea o deosebimă încă şi cu semnulă adduceri (" „), precumu vedemu în celle două esemple din susă, şi precumu vomă areta şi la regula XXII despre acestu semnă. Observaţiunea III. Cândă oprimă cuvîn-tulă nostru ca să rapportămu vorbele cuiva, şi dupe-aceea iarăşi îllu urmămii, punemu virgulă, iar nu două punturî, înaintea acelloră vorbe. Esemple. D. K. mi-a făgăduită protecţiunea sa, însă numai din vîrfulă buzeloră; iar D. A. mî-a zisă, Voia vedea, voia vorbi, cu tonulă cu care ară spune cineva ună ce împrotivă. Iţi mărturisescă că, pe cină puneamă să cânte în Estera, Regiloră, goniţi defăimarea, nu-mi trecea prin minte nicî decum că o să fiu eă însu-mî atlacatii de deformare. CAPU III. întrebuinţarea Puntului. (.) Regula XVII. Puntulu cella simplu saă finală* arată o resufflare maî întinsă de câtu a celloru două punturî, şi pentru aceasta îllu punem totu-deauna la sfârşitulu uneî perioade, adică dupe ună înţellesă deplinii şi neatîrnatu de cellfl următoră, saa cella puţina care se leagă cu acella numai pentru că se cuvine şi elia subiectului despre care vorbimii (Vezi In-trod. VI. pentru înţellesurile totale). Observaţiune. Dacă puntulu trebue să-lă pnnema totă-deauna dupe una înţellesă completă şi neatîrnata de cella următoră, înţelle- Dămu puntului numele de simplu sau finalii ca să-lu deosebimu de cellelalte feluri de punturî, adică de puntulu interrogativu, puntulu esclama-tivu, punturile de suspensiune. — 76 - gemu că întrebuinţarea lui nu cere negreşită că perioada să fie lungă saii scurtă, nicî să coprinză în ea saă nu şi alte semne de puntuaţiune; e destullu să n'aîbă cu cea următoare o legare grammatieească sau o legare aşea d'aproape, precumă trebue să aibă între elle membrele ce ară compune-o, şi atunci a-cea frasă sau acea perioadă se cuviune să se despartă de cea următoare cu unu pnntu. Esemplu de o perioadă intinsă. Omulu este stepînă preste corpurile celle brute, care nu potu pnne împrotwa voinţei selle de câtă numai o appăsătoare oppunere saă numai o nemlâdioasâ tărie, pe care măna Ini scie să le suppue fi să le învingă, puindu-le în lucrare unele împrotwa altora; este stepânu preste vegetale, pe care, prin industria sa, le poate mări, micşora, reînnoi, desnatura, stîrpi saă im-mulţi în nemărginire; este ctepînă preste animale, nu numai pentru că are că elle mifcare fisim-timentă, ci încă pentru că are fi lumina cugetului, pentru că cunnoasce sfîrşiturile si mijloacele, pentru că scie să-fi dirigeze faptele, să-fi precercetese lucrările, să'fi mesure mifcările, să învingă puterea prin spirită, fi iuţeala prin întrebuinţarea timpului. — 77 ~- ca să cunnoască pe cei buni, a dată cclloră buni cu ce să se cunnoască unii pe alţii. Aceia care aă gustută virtuţii, nu potă fi împreună fără să fie uniţi prin virtutea ce o iubescă, Irisem. Această bucată e compusă de două perioade, pe care, de şi sîntu destullu de scurte amîndoua, le despărţimu cu toate astea cu ună puntu, avîndu fie-care ună înţellesă completă şi neatîrnat unulu de altulu. Observaţiune. Intrebuinţămu încă puntulă ora când, pentru scurtare, scriemii numai cea d'ânteiu litteră sau câte-va din celle d'ânteiu littere alle unei vorbe, cumu M. S. în locu de Măriea Sa, D. în locu de Domnulă, D-a. în locu dc Doamna, subst. în locu de substantivă şcl. în locu de şi cellelalte. Să nu uîtămă însă că, fiindii trebuinţă, dupe o asemenea vorbă prescurtată, ce o deosebimu cu unu punţii, să punemă vre-o puntuaţiune cerută de înţellesulă fraseî, nu sîntemu opriţi a o întrebuinţa, căcî cu acellu puntu nu ne servimu atunci ca să despărţim a vre-una înţellesu, ci numai ca să deosebimu acea prescurtare. Esemplu, Munţii, rîurile, pădurile fel, toate saă desemnată în acesta frumoşii tabloă. Esemplu de două perioade scurte. Dumnezeă. care «'a dată celloră rei ochi CAPti IV. întrebuinţarea Puntului Interrogativu (?) Regula XVIII. Punemu pimtulă interroga-tivu sau de întrebare la sfîrşitulu unei frase interrogative, care oru că este plină sau ellip-tică, oru că ţine de frasă în care se află, oru că se rapportează ca rostită d'a dreptulu de către alţii cineva. Frasă interrogativS pliaS. Cum pretindemu ca altuia să păzească secretele noastre, dacă noî-înfine nu le putemă păzi ? Frase interrogative eUiptice. ^ceea ce pcate fi de unu mare interestl, Domniloru, este de a le allegevună. şefă; şi nici o dată allegere n'a fostu maî de laudă — 80 - - 81 — de câtQ aceea ce s'a făcuţii iu favorulu Domnului Lamoiguonu. Care socotiţi că au fostă mizloacele ce l'au addusii la acesta sfirşitu? Favorului Ellu n'avea alte relatiunî la curte de câtă numai acella ce i le-au datu oru treburile lui sau datoriile selle. Intimplarea. ? Dar desbaterife despre aceasta n'aii luată sfirşitu atâtii de curendă; şi la o treabă -atâtu de delicată, s'a crezută că toate trebuia să se sup-puie sfatului, şi nimica să nu se lase în voea norocului. Secreta inţellegere cu alţii? Ellu era din numerulu acelîora care nu urmaseră altă de câtă numai datoriea loră; şi această partidă, de şi cea maî dreaptă, nu fusese cea maî mare. Iscunsinţa de a sc folosi din împrejurări ? Aceî timpi grei trecuseră pe când se dau fonc-ţiunî mai multă de nevoie de câtă prin alîe-gese, şi pe, când fie-care, voindă să se folosească din • turburârile Statului, vindea scumpă sau slujbele ce putea să facă, sau raizloaeele ce avea de a vătăma. Insem. Este lesne a pricepe pentru ce punemu puntulu interrogativă după aceste vorbe favorulu, întîmpkirea, secreta înţetlegere cu alţii, iscusinţa de a se folosi din împrejurări: toate acestea sîntu nisce proposiţiunî iuterrogative ellîptice, pe care le putemu împlini subtîiiţelle-gîndu la fie-care verbulu socotiţi din frasa ce precede, adică. / Că a fostu favorulu? I Câ a fostu îotîmplarea? Socotiţi > Că a fostu secreta înţellegere cu alţii ? i Că a fostu iscusinţa de a se folosi din \ împrejurări? Frasa interrogativă caic ţine de frasa iu care se află. In adeverfl, dacă acesta omu este nedreptă şi ambiţioşii, cu care cuvîntă se plânge câ l'au părăsită toţi amicii seî? Insem. Aci frasa interrogativă cu care cuvîntă se plânge că Taă părăsită toţi amicii sei ţino de frasa în adeveră, dacă acesta omă este nedrepţii şi ambiţiosă. Frase interrogative ce se rapportează ca rostite d'a dreptulu de către alttt cineva. Mentorii îi zise cu ună tonii seriosu: A-cestea sîntă, o Telemache, cugetările ce se cuvine să occupe inima fitului lui Ulise? Dupe aceea propuseră a doua întrebare prin acetsî termeni: Care este cella mai nenorocită din toţi oamenii? Observaţiunea I. Cându rapportămă o frasă interrogativă urmată de aceste espresii zise-ellu, respunse-ellă, utmă-ellă, şi alte asemenea, puntulu de întrebare se pune totiideauna la sfîrşitulu fraseî interrogative, iar nu dupe acelle espresii. Esemnle. Din ce oraşă eşti-tu? îllă intrebă-ellă-Care e dar tatâ-teă pe care fu îllă cauţi? îi zise cllă. Observaţiunea II. Dacă frasa nu arată o —'82- întrebare d'a dreptulu, ei spune numai că s'a făcută cutare întrebare, fără s'arate chiaru vorbele întrebătorului, nu punemu puntulă de întrebare dupe dînsa. Aceste feluri de frase ţinu totădeauna de construcţiunea unei alte proposiţiunî la care sîntu suppuse în complinire. Esemple. Dupe aceea Adamă îllă întrebă prin %e întâmplare intrase în insula aceea, Către acestea Egesipu întrebă în ce parte a insulei locuia Filocleă. întrebai dupe aceea pe Narbală cum se făcuseră Fenicienii atâta de puternici pre mare: căci vreamă să nu necunnoscă nimica din câte pota seni la guvernarea unui regata. CAPti V. întrebuinţarea PuntuluiEsclamativu \ O) Regula XIX. Punemă puntulu esclamativu dupe toate frasele ce esprimă vre-o mişcare 1 Ce se ouviue la esclamaţiune. — Prin esclamaţiune îuţelle-gemfl o strigare făcută din mirare, groază, bucurie, şi alte a-semenea repezi mişcârî alle suffletuluî' - 83 — 1 repede a suffletuluî, precumă mirare, groază, milă, iubire, bucurie, întristare, furie, şi altele, şi dupe interecţiunî, care esprimă, precumă scimu, totu nîsce asemenea simtimente. Esemple Câta de putini sînta înţellepţiil câtu de rară e de a găsi asemenea oamenii1 Ce felul zise bunulă Emilă, plină de mirare, ară putea zice cineva că noi eramă aşteptaţi. 01 ce raţiune avea ţeranulă! ce băgare de seamâl cebunâtalel ce prevedere! fi pentru nisce necunnoscutiV1 O norocite Idomeneă l strigă ellă încă, ce vezăl ce nenorociri abbătutel ce dulce pace în intrul iar afară ce bătăliil ce biruinţei* O zille frumoase l zille prea fericite l zille allă cărora preţă nu Vamă cunnoscută în destullu] zille prea repede trecutei voi n'o se ve mai întoarceţi nici o dată( nici o dată ochii mei noră să maî vază aceea ce vedăl Insem. Cându repetiraă o esclamaţiune, punemu puntulu esclamativu dupe cella din urmă, precumu în esemplu O, Ol asta nu se poate. 1 Mirare cu îutristare. * Mirare cu mulţumire. 3 Mirare şi bucurie. 4 întristare. capC vi. Punturile de suspensiune sau mai multe punturî. (.....) Regula XX. Punemu maî multe punturî în rîtidu ca să arătămfi o suspensiune, sau eândtt lăsămă să ne scape ceva frase întrerupte şi fără urmare. Insem. Prin suspensiune înţellegemu când ţinemii atîrnată în oare care chipă luapea a minte a auditorului saii a cititorului prin o vorbire începută astu-felă, în câtă să-lu facă să aştepte unu sfîrşitii ce o să-lu misce, ce o să-lă adducă la mirare. Esempie. De câte ori a mulţumitii-ea cu umilinţă lui Dumnezeii pentru două mari gratii: una pentru că a făcut-o creştină; ceealaltă.....Domniloră, ce socotiţi? Oare pentru că a restatornicit tre-bile regelui fitului şeii? Nu, >;i pentru că a fă-cuf-o regină nenorocită, Insem. Aci vorba începură ceealaltă.... se desvelue tocmai la sfîrşitul vorbirii: ceea-lultă____pentru că a făcuf-o regină nenorocită. Ohl de ni arii fi attacată în puterea meal.. dar fi acuma, a facuf-o numai prin vicleşugU. Ce să facă?.,.. Dă-ml înapoi, fiiulă meu, dă-mi; fii asemenea părintelui teă, asemenea ţie-însuţi. Ce zici?.., Tu nu zici nimica! O stîncă selba-tică, me întorcă iarăfi la tine, fel. Insem. In acesta esemplu punturile aretii o resufflare maî întinsă de câtă a puntului finală. Cresfontă.... cerule].... amă crezută..,, ce ruşine me appasăl Da, amă crezută că zărescu nisce urme dalie lui Cresfontă. Insem. Frasele celle întrerupte şi fără urmare, precumă sîntă celle din susă, le în-trebuinţămu cândă sîutemu tare mişcaţi de vre-o pafimă: atunci simtimentele care se îm-bulzescft în noî, nu potu să se desvelue toate în acellaşî timpii. Observări asupra miorii regiile din celle date pină aci. I. Numele în apostrofă, când este la în-ceputulu fraseî, este urmată în genere de virgulă, precumu scimu; dar poate fi urmată şi de puntulft eslamativu, cândă va fi toţii de o dată în apostrofă şi în esclamaţiune. — 86 — — 87 — Esemple. Viclene1 fîndrăsnescî să te maî aretî în-naintea mea? O fiiulă meăl scumpă speranţă de care wîamu lipsită eă-însuml\ II. Numele în apostrofă când se află tn corpulu fraseî, este precedată în genere de virgulă, precumu scimă; dar poate fi precedattt şi de puntulu esclamativă, cândă vorba ce vine maî înainte de dînsulă, va fi vre-o interecţi-une, saii vre-o espresiune ce cere puutulu esclamativă. Esemple. Ahl Părintele meă, uîtă-ţî rangulă înaintea mea. Vail stepîne, ce turburare poate fl d'o potrivă cu a mea? III Numele îu apostrofă, fie precedată de oră-ce semnă, poate fi urmată de toate semnele de puntuaţiune, şi la aceasta ne poveţuimu de înseşi regulele date. Esemple. Toate s'aă perdută, stepîne, dacă tu nu ne vei mântui. Insem. Aci numele în apostrofă e urmată de virgulă, fiindă că frasa urmează, nu stă. Cunnoscă bine hotărârea ce ai făcută, ste- pîne; dar me temă foarte de multele pedici ce ai să întîmpini în drumulă lucrăriloră talie. Insem. Aci apostrofa e urmată de o virgulă puntuată, căci termină ună membra ce a priimită subtîmpărţire. Ai fotă dreptulă, stepîne: ellă rCa voitu nicî o dată să asculte de poveţele celloru ce Vaă iubită. Insem. Aci aposrrofa e terminată de două punturî, căci frasa următoare desvelesce, esplică înţellesulă fraseî ce precede. Minutele sîntă preţuite; ascultă-me, iubite. Insem. Aci apostrofa, fiindă la sfîrşitu, se termină de puntulu cella simplu sau finală. N'eî să vezi p'acesta bărbată maî înainte d'a pleca, Amice ? Insem. Aci apostrofa este terminată de puntulu interrogativă, pentru că frasa înfăţişează o întrebare. Ce fericire pentru mine, Amicei Insem. Aci apostrofa este terminată de puntulă esclamativă, pentru că frasa este totu de o dată în apostrofă şi în esclamaţiune. Fără porunca mea să-fi îndreptese acipa-f ui. care muritoră obrasnicU vine să-fi afle sfîr- fituliî? Strejariloră..... Tu efti, Esteră? ce felăl fără să fiî afteptată? Insem. Aci apostrofa strejariloră este urmată de punturile de suspensie, fiindu că se curmă frasa începută, nu se sfîrşesce. — 88 — — 89 — Asupra puntului de întrebare şi de esclama(isne. Aceste două semne de puntuaţiune n'au preţuia puntului finală de câtă numai când termină nisce frase ce au unu înţellesu completă; iar dupe unu membru de perioadă potu avea preţulu virgulei, a virgulei puntuate şi allă celloră două punturî: aceasta atîrnă de la legarea ce va fi între membrele acelleiaşî perioade. Esemple. Dar ce voia face? urmă Telemacă cu ună tonă smerită fi suppusă. Insem. Iu această frasă puntulă interrogativă ţine locă de virgulă. Ce s'aă făcută atâtea naţiuni numeroase, de care istoriea ne face oare-care pomenire ? a tîţia monarfi, miniştri, resboînici, înveţaţî .fi alţi oameni streluciţî? atitea millioane de săraci nenorociţi, gemîndă subt lanţurile tiraniei, subt re-tăcirile superstiţiunii, saă în muncile resbelluluî, miseriei fi altora năprasnicii alte naturii noastre?] Toţi s'aă făcută aceea ce avemă să ne facemă Si noi peste puţină; ei aă ajunsă la puntulă către câre mergemă toţi fără să ne oprimă nici ună minută, mari fi mici, avuţi fi săraci. Incem. In acestu esemplu punturile inter-rogative ţinu locu de virgulă puntuată, afară de cellu de la sfîrşitulu periodeî d'ânteiă (Vezi liniea), care este ună puntă finalii. Şi cu ce magnificenţă natura nu strelucesce pre pămîntă? o lumină curată întinzîndu-se de la orienta la appusă, auresce pe ren dă amendouă emisferele acestui globă; ună elementă transparentă fi ufîoră îllă încunjură; o căldură dulce fi rodnică însuffteţefce, face să dea toate seminţele vieţei; şcl. Insem. In această perioadă puntulă de întrebare ţine locu de două punturî, căci membrulă ce urmează desvelesce înţellesulu membrului ce precede. Ce nevinovăţie] ce virtutel ce frică de vicia] ce curagiă împrotiva rufinoaseloră plăceri] Insem. In această frasă punturile escla-mative ţinu locă de virgula, afară de cella de la sfîrşitu, care este ună puntă finală. Fiiulă lui Ulise îltă covîrfesce acuma în elocuinţa, în înţellepciune fi în vitejie. Ce aeră! ce frumuseţe] ce blîndeţe] ce modestiei dar ce nobleţe fi ce mărime] Insem. Aci celle d'ânteiă treî punturî es-clamative ţină locă de virgulă; cella d'allă patrulea, de Birgulă puntuată, pentru că termină ună membru cu subtîmpăr|irl; iar cella d'allft cincilea este unu puntă finală. Nenorocire secolului în care femeile perdă influenţa loră, fi în care judecăţile loră nu mai potă adduce nici ună folosii oameniloră! aceasta e cea din urmă faptă de stricare a moravuri-loră. Fericită, zicea Mentorii, poporulă care este cîrmuită de ună rege înţellepttil ellă, este înîm- - 90 — bilfugare, trâesce fericiţii, fi iubesce pe acella căruia e datora toată fericirea lut. Insem. In aceste două esempie din nrmă, punturile esclamative ţină locu de două punturî, pentru că proposiţiunile ce urmează în dată dupe dînsele, desvelescu, esplică întellesulu proposiţiuniloră ce precedă. CAPU VII. întrebuinţarea Trăsurii. () Regula XXI. Inţrebuinţămu trăsura ca să aratămu despărţirea ce se află în dialoga între întrebare şi respunsu. Acesta semnă ne apperă de repetirea espresiiloru zise-ellu, res-punse-ea, şcl. Esempie. Gonzalvă aftepta cu nerăbdare întoarcerea lut Las-Casas. Ei bine, ii zise-ellu tremurândă, ce ai dobîndită?— Ca să-ţi lase vieaţa.— Ah\ părintele mea! dar libertatea perdut-o-ama pen- — 91- tru totădeauna? ■—Ţi-ama spusă că mântuirea acestora nenorociţi Indieni atîrnă de la secretulă asilului loră. — O sciă, dar respunde-le că a-cestă alia loră asilă nu va fi nici o dată trădată de mine. — Cumă afa putea să respunza eă pentru tine ? zise solitarulă. In vîrsta ta nu poate respunde nimeni pentru sinefi. La tine remane ca să cîftigi stima cacicului*, fi să do-bîndesci cu timpulă ca să binevoiască a se încrede în tine. — Şi U ai spusă cine sîntă-ea ? întrebă Gonzalvă. — Da, negrefită. — Eii sînta perdută. — Nu, nu esti perdutu. Voia să te ducă înaintea lui. Tinere, zise caciculii vezându-lă, adori-ta pe Dumnezeulă ce-la adoară Las-Casas?—Da, respunse Gonzalvă.— Crezi-tu că sintemă fii ai acestui Dumnezea ca fi tine? — Creză. — Noi dar sîntemă fraţi? Pentru ce vii să-ţi moi mîi-nele în sângele nostru ? — Me suppuneama. —La cine? — 0 scii bine. — Da, scia că tu esti născută din cella mai reă dintre oameni, fi din cella mai crudă către noi. Astu-felu se numia căpeteniile Americaniloru. — 93 — capu vin. întrebuinţarea semneloru Adduceru sau alle citaţiei. V „) Regula XXII. Semnele adduceriî, care s'a-retu prin nisce virgule îndoite, se punîi înaintea fie-căruia rîndu din o citaţie*, însă celle întoarse la începutulă fie-câruia rîndă pînă la sfîrşitulu citaţieî, iar cnlle drepte la sfîrşitulu eî. lungii, principii fi simtimente nobile fi legitime, "allU cărora numai abusula este demnii de osîndă, 11 se faca pedice la fericire saă mijloace d'aîn-"frnmmeţa vieaţa, dupe modula cu care le va în-u trebuinţa cineva. „ Observaţiune. Unii pnnii acecte semne numai la începutulă şi la sfîrşitulu citaţieî, iar la celle alte rîndurî nu pună nimicii. Esempie. Inţellepta era acella Perşii care, invitata, de amicii seî a-fi părăsi locuia de retragere, ca să priimească onorî fi avuţii, le respunse: " Cânda eramă băeata, tată-meă îmi dărui una sechina* Ea vezui, peste drumă de la casa noastră, în prevăliea unui negustorii^ o foaie de fica foarte lucioasă; fi ca s'o dobîndesca, dedeî sechinula mea. Totă una asemenea tîrgă îmi propuneţi fi voi astăzi ca să facă; dar acuma nu mai sîntă băiată, fi nu voia mai da aură pentru fică.n Esempie. Patimele, pre a-dese-orî seminţe de viei-uri, se facă prin mizloculă unei bune educaţiuni, fi prin applicaţiunea practică a unei înţellepte filosofii, nisce mifcătoare mântuitoare, fi producă fapte de eroismă fi de virtute. "Patimele, zice * Ce înţellegemu prin citaţie vezî regula 16. Unu felu de monedă de aurii care umblă în părţile orientuluî. -95 — CAPU IX. întrebuinţarea Parintesuluî. ( ) Reguţa XXIII. Parentesele, care sîntu şi elle ună felă de semnu de puntuaţiune, şi ca nisce virgule mari, servescu a băga în frase, în vorbire, ceva note micî, ceva date, ceva membre încă de frase, care s'ară putea scoate din întru fără întunecare, dar care servescu a le lumina înţellesulu, făcândă oare-care escep-ţiunî, restricţiuuî, adăogărî, băgări de seamă, şi totădeauna pe scurtă, ca să nu turbure luarea a minte, precurmândă şirulă ideiloru. Insem. Să nu uîtămă că autorii maî nu se servescu astăzi cu parentesa. Esemple. Inţelleptulu fugindă de oameni, adică ferin- duse de a se lua după dînşii (căcî numai astă-felU poate fi ertată a fugi de ei), le este datorii cella putina instrucţiunile selle şi esemplula sea. Nu sicii nimica despre aceea ce adăogi (vrind se glumeşti negreşitii) că servitorii, e-sercindu-se a fura cu îndemânare pe Teatru, se învaţă a fura prin case şi pe drumuri. Ella (Menteschiu) se duse d'ânteiă la curtea Vienneî, unde vem a-dese-ori pe vestitulu principe Eugenie; acesta eroa atâta de vătămâ-tora pentru Francia (căriia ară fi putută ft a-tătă de folositoră), dupe ce a pusă în balanţă noroculă lui Lădovică XIV, şi a smerită semeţiea Otomană, vieţuia fără mândrie în timpulă păcii, iubindă şi cullivândă litierele într'o curte unde sîntă puţină în onoare, şi dândă stepînitorilorU sei esemplula de a le proiecta. Observaţiunea I. Cândă rapportămă o frasă, în care se află ună pronume ţinîndă locuia unul nume ce nu se esprimă într'însa, punemă spre desluşire între două parenfese, pe lîngă pronume, şi pe acella nume căruia pronumele îi ţine loculu (Vezî esemplula din susu şi cedă următoră). Sesostrisă, vrândU să surpe trufiea loră (tru-fiea Tirienitoră), hotărâse să le turbure commer-ciulă preste toate mările. Observaţiunea II. Vorbele ce se închidă în parentesa, ţinu totădeauna de celle ce precedă, iar nu de celle ce urmează. Aşea dar, făcândă trebuinţă să despărţimu cu vre-o puntuaţiune vorbele ce vină din susulu loră, se _ 96 — — 97 — cuvine să punem ă acea puntuaţiune dupe parentesa, iar nu înainte, căci parentesa, fiindâ ună adaosu la acelle vorbe, nu se cuvine să se despartă de dînsele. Esemplu. In annulă următor ă (1632), Gustavă dede bătăliea de la Luţenă. Observaţiunea III. Parentesa nu ne silesce să punemu nici o puntuaţiune unde regulele n'o ceru negreşitu. Esempie BailU îî deschise (zice Fontenellă) toate comorile ftsicet esperirnentale. Evenementulă pa dovedi destullă câ adeve-ratulă interesă {amă mai observaf-o pînâ aci) este nedespărţita de dreptate. CAPU X. Allineea (Ad Uneam). A face o allinee sau a scrie la linee, va să zică a lăsa rîndulu îu care amu sfirşitu o frasa, dc şi acellu rîndu nu s'a împlutu, şi a începe frasa ce urmează de la începutulă rîn-duluî următorii, pe care, ca să se simtă maî bine, îllă începemu totudeauna ceva măi din întru. Insem. Intrebuinţămu acectu felfi de resufflare deosebimu, spre esemplu, feluritele dovezi alle acelluiaşî adeveră; feluritele priviri alle minţii noastre asupra acelluiaşî lucru; differitele pricini de care Borbimu într'o epistolă, într'unu memoaru; într'unfi cuvîntă, totudeauna de câte ori trecernu de la unu punttt de vedere, a căruia espunere a priimitii oarecare întindere, la un altă punţii de vedere, care ne eartâ sau care cere a face între a-mîndouă o resufflare maî întinsă de câtu aceea a puntului finală. Esemplu. In acellu minţită Idomeneu, eşită cu totută din minţi, şi ca sfîşiată de furiile infernale, înceată pe toţi aceia care-lă observă cTaproape; înfige sabiea în inima acestui copiii®; o trage îndărătă fumegîndîi peste totă fi plină de sânge, ca s'o vîre într'allă seă însufi pântece; dar îllă oprescă încă o dată cei ce staă împrejuru-i Copillulă cade în sângele seă; ochii set' se acoperă de umbrele morţii; ellă îî crapă puţină la lumină: dar abia dede de dînsa, şi nu poate so mai rabde. Astă-fetii unii crinii frumoşii în miz-loculii tariniloră, tăiaţii din redăcină-i defe-rulă plugului, se Ungezesce fi nu se mai ţine: ellă na perdută încă acea albeţe vie şi acea frumuseţe care farmecă ochii, dar pămîntulă nu-lă maî nutresce, fi vieaţa lui e stinsă: a- 98 — se/nenea şi fitulă lui. Idomeneă, ca o ieiieră şi fragedă floare, e secerata cu cruzime din cea ii ânteiu a luî vîrstă. Părintele, in covîrşirea durerii selle, ajunge la nesimţire; nu scie unde este, nici ceea ce a făcută, nici ceea ce are să facă, merge şovăindă către oraşă, şi întreabă de ftiulă seă. Intracestea, poporală mişcată de compătimire pentru copillulă, şi de groază pentru fapta barbară a părintelui, strigă că Zeii cei drepţi FaM predată furiiloru, Furiea ie dă arme : eî iau Ut mâni lemne şi petre. Vrajba sufflă iu toate iuimele ună veniwă ommorâtoru. Cretenit, înţelepţii Crelenî, uită mţellepciunea ce aii iubii-o alîlă de multu; eî nu mai cunnoscu pe strenepotulu înţelleptuluî Minosă, Această bucată trasă din Tclemacii este împărţită în patru allineî: Cea d'ânteiă înfăţişează fapta părintelui, care ucide pe fiiul# seu; A doua înfâţişeeză starea fiiuluî uccisu de părintele seu; A treia înfăţişează starea părintelui dupe moartea fiiuluî seu; Şi cea d'allu patrulea, purtarea poporului către Idomeneă şi fiiuluî snu. Observaţiune. De şi allinena înfăţişează în genere unu repaosă maî lungă de câtu puntulu, putemu însă s'o întrebuinţâmu şi cândă vreiiui a înfaţişea, într'ună modă maî luminată şi maî desluşită, ameruntele oare-căriia pro-"posiţiuui generale. — 99 — Esemple. Trebuie maî ânteiu să se ţie cineva de ună mică minieră de epoce, astă-felă precumu sîntă in timpii istoriei cei vechi, Adamă sau creaţiunea, ' Noe sau potopulu, Allegerea luî Avraamă, saă începutulă alliauţel lui Dumnezeu cu oamenii, Moisi sau legea scrisă, Solomonu sau fondarea templului, Romulusu sau Roma zidită, Chirusu, saii poporală luî Dumnezeu mântuită de subt robia Babilonuluî, Scipionu sau Cartagena învinsă, Nascerea lui Isusii Cristosu, Constantinii saii pacea bisericeî, Carolă cellu mare, saă întemeierea împărăţiei coi nouă, Insem. Toate alliniile ce urmează dupe cea d'ânteiă, şi cu care facă o perioadă, de şi despărţite astă felii, sîntă ameruntele propo-siţiunil generale ce înfăţişează acea allinea. Observaţiune. Allineea se zice prin întindere şi Paragratiî, allu căruia semnu este acesta §, care se pune la începută, şi care astăzi nu se obicinuesce de câtu numai în acelle feluri de scrieri în care autorul ii e silitu a-şî împărţi lucrarea sa in maî multe feluri de despărţiri, precumu în Secţii, Paragrafe, Articole. Cu toate astea, paragrafulu, care înfăţişează şi ellu o oare-care despărţire dintr'o scriere, poate coprinde într'însulu maî multe allineî. — 101 — Cate-va bucăţi allcse In care se vorii vedea applicatc toate regulele de puntuaţiune. VIRTUTEA. Ce este virturea? Virtutea, ne respunde filosofiea cea săne-toasă, este "O dorinţă statornică de a face faptele şi cugetele noastre totădeauna conforme cu legile Dumnezeescî şi omenesc!.,, Să scriemă aceste vorbe cu littere de a-uru, şi să le meditămu pînă să putemu a ni le însuşi. Să săpamă mai cu seamă în caractere de aură aceste vorbe mai frumoase şi maî simple: "Virtutea stă întru a iubi pe Dumnezaă mai presusă de toate, şi pe aproapele ca însuşi pe noi. „ "Jertfiţi interesulă vostru la interesulă generală, şi veţi merita numele de virtuoşi.,, "Veţi fi virtuoşi, dacă veţi jertfi raţiunii patimele voastre.,, Toate aceste definiţiunî aii dobîndit glasurile voastre: toate v'au înfâtiseatu modelulu de ceea ce este maî bunu în natura omenească. Dar de ce patru definiţiunî pentru ună a-cellaşî lucru? Feriţi-ve de a ve plânge pentru aceasta, şi uraţî maî bine ca să vi le îmmul- I ţească. Fie-care din elle arată virtutea subt I nisce nouă, • punturî de vedere; şi cu câtă o j§ vomă cunnoasce maî bine, cu atâta maî multă n vomă avea îndemnă ca s'o iubimă. [' Laromiguiere, Lediunî de filosofie. f Celle trei elemente ce constituesciî pe omu, şi acăroru desvoltare şi armonie sintii necesare la fericirea sa. Traiulă bună personnală allă fie-căruia indiviîu, şi facultatea de a contribui la feri- ! cirea cellorălalţî, care este eseţială o parte dintr'însulu, resultă din concursulă şi din perfecta armonie a celloru trei puteri distinse care, dupe opiniunea commună, compună şi con- ■ stituescu pe omă: I. Suffletulă, cellu d'ânteiu isvoră allă i simtimenteloră şi allu cugetăriloru noastre, sau I instinctulu moralii care însufflâ faptele; II. Spiritulu, sau concepţiunea şi intelliginţa care le combină şi le dirigează; III. Corpulu, saă puterea fisică care le pune în lucrare. Dacă suffletulă şi corpulu nu sîntă eser-sate şi desvoltate de o potrivă şi toate de o dată prin educaţiune, nu poate fi nici de cum pentru omă nici fericire personnală, nici miz-locă de a contribui la fericirea semeniloră seî. Toate se ţinu în natură. Daca corpulă nu e sănetoşu şi vîrtosu, fericirea se strică, spiritulă perde puterea sa, şi p- suffletulă energie lui. O sănetate totudeauna 1 (# ACADEMIEI *) Dr\wî — 102 — şovăindă nu eartâ nici de a se da cineva la sciinţe, nici de a fi folositorii cclloriilalţî şi luî-însuşî. Dacă spiritulă nu se cultivă nici de cum prin instrucţiune, omulu, dobitocită şi degradată, se leapădă dc cella mai nobilă allu seu privilegia: remâne lipsită de celle rnaî dulci bucurii şi de celle maî solide avuţii. Daca suffletulă nu e pătrunsă de simtimen-tnlu demnităţii selle, nu este ardicatu la înălţimea îubilei selle destinaţiutiî;' dacă inima nu este nici de cum simţitocre. măreaţă şi generoasă ; puterea tisică şi talentele spiritului sîntu nisce deşearte avantagiurî, care, ren întrebuinţate, se facă a-dese-orî vătămătoare societăţii în genere, ş* acelluia chiaru cn le are numai ca să le întoarcă spre refl. Marc-Antoiiie lullien, întrebuinţarea timpului'. Comparare intre plăcerile simţuriloru, plăcerile spiritului şi plăcerile itiiniei. Plăcreî alle simţuriloră, plăceri alle spiritului, plăceri alle iuimei: cacă, dacă amu sci să ne folosim ii din ele, bunurile pe care natura le-a reversatu cu îinbilşugare pre acesta drumu allu vieţeî. v Dar să nu ne încercănai de a pune totu într'o balanţă pe acellca ce vină din corpu cu acellea ce se născu din fundulii suffletulul. Repezi şi iugâtoare, plăcerile simţuriloru lasă dupe dînsele numai unii deşertă, si toţi f. — 103 — j. oamenii se desgustă de elle cu înaintarea [| vîrsteî. I Plăcerile spiritului aii o altragere totu- deauna nouă: suffletulă este totudeauna june ca să le guste, şi timpulu, în locii de a le slăbi, le dă în fie-care zi şi maî multă vioiciune. Pitagora jertfesce Zeiolii o ecatombă, ca să le nmlţâmească pentru o teoremă care poarte încă numele seu. Keppler n'arii da re-gulele lui pentru coroana celloru maî mari monarşî. Este oare vre-o mulţămîre mai pre- L susă de asemenea mulţămirî? Da, Domini oră, este una din celle maî (mari. Oru-care ară îi uimirile dc bucurie ce ce face să simţimu descoperirea adeveruluî, se poate, ca Neutomi, sătitîlti dc annî şi dc glorie, Neutomi, care descompusese lumina şi a-; flase legea greutăţii, să fi zisă în sineşi, a-runcândă o căutătură înapoi, deşertăciune! pe când adducerea a minte de o faptă bună e destiillă ca să înfrumuseţeze celle din urmă zille alle celloru maî adîncî bătrâneţe, şi ne îusoţesce pînă în mormîntii. iOâtii sintii de greşiţi" aceia care pună cea mal înaltă fericire în simţuri.' el potii cun-iioasee plăcerea, dar n'afi nici o îdee de fericire. Laromiguiere, Lecţinni de filosofic. ! 1'rescntulu şi Viitorii!. f: Oamenii trecu ca florile care sa dcsvoî- 1 tează dimineaţa, şi care seara se vestejescu — 104 — r — 105 — şt se calcă în picioare. Gencraţiunile oame-niloră se scurgă ca undele unui rîu repede: nimica nu poate opri timpulă. care tîrasce dupe sine totu ce se pare maî statornică. Tu-în-suţî, o fiiulă meă, scumpulă meii fiiii, tu-însuţî care te bucuri acuma de o juneţe atîtă de vie şi atîtă de rodnică în plăceri, ţine minte că această frumoasă vîrstă nu este altă de cită o floare care îndată cu înflorirea eî se va şi usca : tu te vei vedea sohimbându-te pe nesimţite; graţiile celle zîmbitoare, dulcile plăceri care te însoţescă, tăriea, sănetarea, bucuriea, toate voru peri ca unu visă frumosu, şi nu-ţî va remănea din elle de câtu nuiuaî o tristă adducere aminte; bătrâneţele celle lângede şi inemice alle plăceriloră, voru veni să-ţi sbîrceascâ obrazulă, să-ţi gîrboveasca corpulu, să-ţi slăbească mădularele, să sece în inima ta isvorula bucuriei, să te desguste dc presentă, să ţ© facă să te temi de viitoru, să te facă ne-siniţitoru la toate, afară numai la durere. A-cestu timpii ţi se pare depărtată. Vai! tu te încelî, fiiulu meă; ellă sc grăbesce, eacă-lu că sosesce: aceea ce vine cu atâta iuţeală nu este departe de tine, şi presentulă care fuge, este acuma prea departe, fiindă că nu maî e în minutulu în care vorbimă, şi nu poate să se mai apropie. Nu te încrede dar nici o dată, ti iul ă mea, în presentă; ci ţine—te bine pe cal-lea cea glodoroasă şi aspră a virtuţii, avîndă totădeauna în ochiţi viitorulii. Pregătesce-ţî, prin moravuri curate şi prin amorulu dreptăţii, unii locă în fericitulă locaşă allă păcii. Fenelon, Telemaque. Omulu sau Corpulu şi Spiritulu. Fiinţele pe care o voinţa a-totă-puternică le-a făcuţii să easă din noianu, formează ca două lumi oppuse într'uml singurii universa: lumea corpuriloră şi lumea spiriteloru. Una nu se cunnoasce, ceealaltâ se cun-noascc; una este suppusă la nisce legi ce i s'au împusu, şi pe care nu le poate călca nici într'una chipă; ceealaltă îşî împune ea-însăşi legi; se cîrmuesce prin voinţî libere. Pămîntuia ce-hl locuimă, stellele ce ne luminează, fură priimite în nemărginitulu sînu allă unei întinderi pe care nimeni n'o poate mesura. Soartele spiriteloră, din contra, se împli-nescu afară din toate întinderile şi din toate spaţiurile. Cu toate astea nimicii nu este isolata: toate se lega prin rapporturî, toate se ţinu între elle. Ochiulu intelliginţiloru pătrunde în a-dîncimile spaţiului, admiră minunile cărora elle le sîntă teatrulu, şi se înalţă pînă la acella care porunci ca să fie elle. Ce ară fi fostu fără martini spectacolula universului? Atâtea frumuseţi, atâta magnificenţă, trebuia oare să fie în veci necunnoscute? şi, dacă toate creaturile ară fi fostă nesimţitoare, la cine cerurile ară fi povestită gloriea autorului loră ? "Cândă unisersulu l'ară strivi, omulă, zice Pascală, totă arii fi mai nobilă de câta aceea — 106 — ee-Iă ommoră, friindu că ellu scie că moare; şi de covîrşirea ce uuiversulii are asivpră-î, universulu nu scie nimica.,, Demnitatea simţim eutuluî ce viează în a-coastă cugetare, modulă sublimă eu care se înfăţişează, ară fi trebuită să facă să tacă toate criticele. Cumu aă putută zice că raţiunea nu poate priimi această apropiere între o asemenea nemărginită mărime ş'o asemenea nemărginită micşorime? Raţiunea zice cu urni modă poruncitorii că acella ce moaie, (iar care scie că moare, ţine de unu ordină maî înaltă de câtă fiiinţa care esistă fără să-şî cunnoască esistenţa, fie una ună atomă. iar ceealaltă o lume întreagă; aibă una să trăiască numai unii minutii, iar ceealaltă să ţie pentru totudeauna. Raţiunea zice că, dupe virtute, seiinţa este isvorulu şi mesiira a toată nobilitatca, şi că cea maî în-ţellegătoare din fiinţe este şi cea maî nobilă. Oniulii dar fiindii că cugetă, fiindu că cun-noasce şi se cunnoasce, ţine cellii d'ânteiu răngii. Prin corpulu seu, ellu era fără îndoială una din făpturile celle maî admirabile alle Dumnezeiriî; prin intelliginţa luî s'a făcută imagina eî. Laromiguiere, Lecţium de (Uosofie. > m r k — 107 — APPENDICE. Cercetările ce trebuie sft facemii cftndu vremii si» aşe-/iăinii semnele puntuaţiuniî intr'o vorbire. Amă vezutii că Puntuaţiimea este o sci-inţă care ne învaţă cumu să despărţimă între elle, prin semnele priimite, înţellesurile din care e compusă o vorbire. Din această definiţie înţellegemu că oni-când amă voi să ponctuămu o vorbire, tpebue să cunnoascemu: J. Ce înţellesurî principale compună a-cea vorbire, adică ce membre are; II. Oe aşezare s'a dată părţi lorii din care sîntu compuse acelle membre; III. Oe înţellesu le dă construcţiunea lorii: IV. Dacă sîntă simple sau compuse; V. Dacă sîntă pline sau elliptice; VI. Dacă coprindii vre-o- espresie es-plicativă saă nu; VIL In sfirşitu în ce nele către altele. Dar, ca să putemă face cu înlesnire aceste deosebiri într'o vorbire, fără de caee nici o dată nil vomă sci să puntuămă iară greşeală, trebuie să an^lisimu mai ânteiă acea vorbire, căci numai prin această lucrare putemă cun-noasce ce membre coprinde o perioadă, ce proposiţiunî coprinde fie-care membru, şi ce părţi coprinde fie-care proposiţiune. Anali-sindu astu-felii, vomă putea trece apoi cu în- rapportă sîntu u- — 108 — - 109 — lesnire şi la maî susu aretatele cercetări, şi atunci puntuaţiunea nu ni se va părea atitu de grea, precumu ară fi pentru cei ce nu cun-noscu de locu Analisa Logica. Doritori a înlesni juniloru, iar maî allesii Domniloru învăţători, această lucrare, damă aci câte-va e-semple despre aceasta, aretândă prin elle cumu trebuie să cercetămu înţellesurile ca să aşezămu puntuaţiunea. Esemple de Pnntuatu. Tirienii, prin semetiea loră, întărîtaseră împrotwă-le pe marele rege Sesostrisă, care dom ■ nea în Egiptu, fi care suppusese atâtea regate. inffia lucrare. Analisa. Această perioadă coprinde numai unu membru sau înţellesu principală, compuşii de treî proposiţiunî: una principală, şi două incidente esplicative. Tirienii, prin semetiea loră, întărîtaseră împrotivă-le pe marele rege Sesostrisă. Proposiţiune principală. Subiectulu este subts. Tirienii; simplu şi neconiplinitil. Verbulu este fuseră. Predicatulu, pârtie întărîtândă; simplu; com-plinită,avîndu de compl. dreaptă pe subst. marele rege Sesostrisă, esplicatu prin incidentele esplicative care domnea în Egiptu, şi care suppusese atâtea regate; de compliniri nedrepte ff pe substantivele împrotivă-le fi prin semetiea || loră, din care cea cTallă doilea este şi espli- U catiBa, căcî poate lipsi din frasă fără stricarea II înţellesuluî. H Care domnea în Egiptă. Proposiţiune inii cidentă esplicativă. Subiectulu este reiat, care; m simplu, şi necomplinită. Verbulă este era. I Predicatulil, pârtie, domnindă: simplu; compli-* nitu, avîndii de compl. nedreaptă pe subst. I în Egiptă. I Şi care suppusese atâtea regate. Proposi- I ţiune incidenţă esplicativă. Subiectulă este re- | lat. care; simplu şi necomplinită. Verbulu I este fusese, Predicatulu este pârtie, suppuindă; j simplu; complinită, avîndu de compl. dreaptă jf pe subst. atâtea regate. jf .4 doua lucrare. JPuntuare. Tirienii, prin semetiea loră, întărîtaseră împrotivă-le pe maqele rege Sesostris, care domnea în Egiptă, Si care suppusese atâtea regate. Această perioadă coprinde, precumu amu zisu şi maî susu, numaî unu membru, adică numai unu înţellesu principală, şi acesta membru : i I. Dupe aşezarea părţiloră luî este în- j torsu prin compl. nedrepte prin semetiea loră ! şi împrotivă-le, care trebuia să vie dupe com. JH dreaptă pe marele rege Sesostrisă, adică întă- ritaseră pe marele rege Sesostrisă împrotim-le prin semeţiea lorii. II. Dupe întellesulu particularii ce:î dă construcţiunea lui este espositivă, căci esprimă o judecată actuală. III. Dupe totulu părţiloră: Este compusă, riindă că coprinde două incidente esplicative cu acellaşî rapportn, şi prin urinape două înţellesurî parţiale care domnea în Fgiptu fi care suppusese atâte regate (Puntuaţ. Introduc. II), pe care dupe regulă le despărţimu prin virgulă, căci, de şi mijlo-cesces coniugativulii Şi, sîntă întinse (Punt. Reg. II.) Este plină, căci nu lipsesce nimicii din-tr'însulii. Coprinde două espresiî esplicative prin semeţiea loră fi care domneu in Egiptă, din care pe cea d'ânteiu o punemu între două virgule, iar pe a doua o desparţimă numaî cu o virgulă (Punt. Reg. IV). IV. N'are legare cu altă membru, riindă numaî umilă. însemnare. In următoapele esempie, cre-zîndă să scimu să analisimu, nu maî însem-nămă de câtă lucrarea a doua, adică(aşezarea puntuaţiuniî. Alţii esemplu. Spartanii se mirară de cumpătarea lui (a lui Alcibiadă~); Tracii, de înfrînare-i; Beoţieniî, de amorulă seii pentru eserciciile celle silnice; lorienii, de ' gmtulii seu pentru Mndăvie fi desfătare; satrapii Asiei, de unii lucsii la care ei nu putea ajunge. Această perioadă coprinde cinci membre sau înţellesurî principale. Spartanii se mirară de cumpătarea lui. A-şestii membru I. Dupe aşezarea părţiloră luî are numaî inversiunea Se. II. Dupe înţellesulă particulară ce-î dă construcţiunea luî, este espositivă, fiindu ca esprimă o judecată actuală. III. Dupe totulu părţiloră. Este simplu, fiindu că nu coprinde maî multe părţi asemenea; Este plinii, fiindu ca nu lipsesce nimicii dintr'însulii; N'are nici o espresie esplicativă. Tracii, de înfînare-i. Acesrii membru I. Dupe aşezarea părţiloră este dreptu. II. Dupe întellesulu ce-î da construcţiunea luî este espositivă. III. Dupe totulu părţiloră. Este simplu, fiindu că nu coprinde mai multe părţi asemenea; Este ellipticu, fiindii că-î lipsesce verbulă se mirară din inembrulă d'ânteiu, în locuia căruia punemu virgula (Punt. Reg. VIII); N'are nici o espresie esplicalivă. IV. Se leagă cu cellti din susă prin treptare, şi se desparte de acella prin virgulă puntuată, fiindii că atâta ellu, cumu şi celle — 112 — - 113 — alte membre, priimescă subtîmpărţirî de virgule (Punt. Reg. XI). Beoţieniî, de amorală seă pentru eserciciile celle silnice. Acestu membru I. Dupe aşezarea părţiloru este dreptu. II. Dupe înţellesulă ce-î dă construcţiunea luî, este espositivă. III. Dupe totulă părţiloră Este simplu, fiindă că nu coprinde maî multe părţi asemenea; Este ellipticu, fiindă că-î lipsesce verbulu se mirară din membrulu d'ânteiu, în locuia căruia punemu virgulă (Punt. Reg. VIII). Nu coprinde nici o espresie esplicativă. IV Se leagă cu cella ce precede prin treptare, şi se desparte de acella prin virgulă puntuată, fiiudil că atâta ellu, cumu şi celle alte membre, priimescă subtîmpărţirî de virgule (Punt. Reg. XI). Ionieniî, de gnstulă seă pentru trîndăvie fi desfătare. Acestu membru I. Dupe aşezarea părţiloru este dreptă. II. Dupe înţellesulă ce-i dă construcţiunea luî este espositivă III. Dupe totulă părţiloru. Este simplu, fiindă că nu coprinde maî multe părţi asemenea; Este elliptică, fiindă că-î lipsesce verbulu se mirară dîn membrulă d'ânteiu, în locuia căruia punemă virgulă (Punt. Reg. VIII); Nu coprinde nicî o espresie esplicativă. IV. Se leagă cu cellu ce precede prin treptate ( şi se desparte de acella prin virgulă I puntuată, fiindă că atâtîi acesta, curau şi celle ! alte .metnbre, priimescă subtîmpărţirî de virgule : Satrapii Asiei, de ună lucsă la care eî nu putea ajunge. Acesta membru I. Dupe aşezarea părţiloră este dreptu. j II. Dupe înţellesulă ce-i da construcţiu- ' nea lui este espositivă. III. Dupe totulă părţiloră I Este simplu, fiindă că nu coprinde mai multe părţi asemenea; Este ellipticu, fiindă că-i lipsesce, şi lui (i verbulu. în loculu căruia punemă virgulă; !Nu coprinde nicî o espresie esplicativă. IV. Se leagă cu cellu ce precede prin treptare, şi se desparte de acella prin virgulă puntuată, pentru subtîmpărţirile de virgule. î Alţii esemplu. | Ambiţiea fi iubirea de argintă alle oame- I niloră sîntă singurele isvoare alle nenerociriî î loră': oamenii voră să le albă toate, fi se facă nenorociţi prin dorinţa prisosulăî; de ară voi să trăiască în simplitate, fi să se mulţumească cu împlinirea adeverateloră trebuinţe, amă vedea I pretutindenea îmbilfugare,veseliea, pacea, unirea. I Această perioadă coprinde treî membre î sau înţellesurî principale. | Ambiţiea fi iubirea de argintă alle oame- niloră sîntă singurele isvoare alle nenorocirii \ loră. Aeestu membru j I. Dupe aşezarea părţiloră luî n'are nicî j o inversie. I 8 — 114 - -■ II. Dupe înţellesulu ce-î da eonstrucţlu-up& luî, este espositivu, fiindu câ esprimă o j.udecată actuală. III. Dupe totulu părţiloru Este compusă, fiindă că coprinde două subiecte, şi prir. urmare două înţellesurî parţiale, adică: Ambiţiunea oameniloră este singurulă isvoru allă nenorocirii loră, şi iubirea de argintă este singurulă isvoră allă nenorociră loră, pe care dupe regulă nu le despărţimu prin virgulă, fiindă că mizlocesce coniugativulu şi, şi sîntu scurte (Reg. II ); Este plină, fiindu că nu lipsesce nimicu dintr'însuhl; Nu coprinde nicî o espresie esplicativă. Oamenii voră să le aibă toate, şi se facă nenorociţi prin dorinţa prisosului. Acesta membru I. Dupe aşezarea părţiloră lui are numai nisce mici inversiî, adică pe pronumele le din incidenţa să le aibă toate, şi pe pronu-«eie se din cea principala şi se facă nenorociţi. II. Dupe înţellesulă ce-i dă construcţiunea luî este espositivu. III. Dupe totulu părţiloru Este compusă, fiindă ca coprinde două proposiţiunî principale, şi prin urmare două înţellesurî parţiale, pe care, de şi mizlocesce între elle conjugativulu şi, totă le despărţimu prin virgulă, pentru că sîntă principale (Punt. Reg. II ); Este ellipticu, fiindu că-î lipsesce subiec- — 115 - tulă în a doua principală şi ei se facă nenorociţi şcl; Nu coprinde nici o espresie esplîcativâV IV. Se leagă eu> cellu diu susu prin esplicare, şi pentru aceasta se şi desparte de a-cella prin-două punturî (Punt Reg. XII) De ară voi să trăiască în simplitate, şi să se mulţumească cu împlinirea adeveraleloră trebuinţe, amă vedea pretutindenea îmbilşugarea, veseliea, pacea, unirea. Acesta membru I. Dupe aşezarea părţiloru luî este întorşii, căcî vine incidenţa de ară voi să trăiască în simplitate, şi să se mulţumească şcl. maî înainte de principala amă vedea pretutindenea, şcl. Dreaptă — Amă vedea prelutindenea îmbilşugarea, vescliea, pacea, unirea, de ară voi să trăiască şcl. II. Dupe înţellesulă ce-i dă construcţiunea luî este espositivu cu ipotesă. t III: Dupe totulă părţiloru Este compusu I. prin două incidente determinative să trăiască în simplitate, fi să se mulţumească cu împlinirea adeveraleloră trebuinţe pe care, de şi mizlocesce conjugativulă şi între elle, totu le despărţimu prin vîrgulă, fiindu. camu întinse; II. prin patru compliniri drepte* diu cea principală: îmbilfugarea, vese-liea, pacea, unirea, pe care ca înţellesurî parţiale le despărţimu asemenea prin virgulă; Este ellipticu, fiindii că-î lipsesce subiec-tulă la toate proposiţiile coprinse într'însuîil;^ Coprinde o espresie esplicativă pe inci- — 116 — (Jenta esplicativă de ară mi să trăiiască în simplitate, şi să se mulţumească cu împlinirea âdeverateloru tribuinţe, pe care o despărţimu de cea principală prin virgulă. IV. Se leagă cu cella din susă prin trep-tare, şi se desparte de acella prin virgulă puntuată, pentru că membrele afl priimitu ceva subtîmpărţiri prin virgule. Fine,