QQ Mu SCRIITORII ROMÂNI CONTEMPORANI CAMIL PETRESCU TEATRU IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC Prof. Dr. OMU BONA DIANA EDITURA PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ ? £ TkţfO i>, T. J!l TEATRU 1834 CmiL PET/LSSâil, T. ijl ?>l% % '4 CAMIL PETRESCU, «TEATRU» ESTE AL PATRUSPREZECELEA VOLUM DIN COLECŢIA « SCRIITORII ROMÂNI CONTEMPORANI, EDIŢII DEFINITIVE». LUCRĂRILE STRÂNSE IN PREZENTUL VOLUM AU FOST ALESE DE AUTOR, IAR TEXTUL LOR REVIZUIT DE DÂNSUL. ACEASTĂ EDIŢIE S’A TRAS IN DOUĂZECI ŞI ŞASE DE EXEMPLARE, PE HÂRTIE VELINĂ VERGE MATĂ, NUMEROTATE DELA 1 LA 26. JUSTIFICAREA TIRAJULUI: CAMIL PETRESCU TEATRU *** IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC Prof. dr. OMU DONA DIANA BUC FUNDAŢIA REGALĂ PEî 9, Bulevardul .asf 19 4 7 RĂ IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC PERSOANELE PROFESOR DR. OMU ARHITECTUL MIHAI STĂNCULESCU ALEX. GURĂU-DOITEŞTI DR. VALERIU BĂLLAN BERBECARU UN DOMN SOMNOROS UN JUCĂTOR DE CĂRŢI TÂNĂR UN JUCĂTOR DE CĂRŢI BĂTRÂN UN JUCĂTOR DE CĂRŢI OBRAZNIC ÎNTÂIUL INFIRMIER AL DOILEA INFIRMIER ANA ZADU BELLA ZADU ESMERALDA MARIA BUNICA DORA Medici, o supraveghetoare, infirmiere, pacienţi ai Sanatoriului la jocul de cărţi. Un grădinar. Notă de regie. Nu se va pune în joc nicio intenţie ostentativă de comedie sau dramă. E doar o întâmplare cu oameni, extrem de sinceri în visul şi în iiebtiiiiă lor. ACTUL I Cabinetul medicului-şef al Casei Snagov. Arhitectură geometrică foarte modernă. Interiorul e totuşi oarecum asimetric din intenţii de originalitate. Esenţial e ca de-JWiTMh ,s& aibă ferestre enorme, eventual una concava în stânga şi trei uşi de sticlă mată. Una în fund spre hali, alta spre camera de consultaţie, alta spre biroul administratorului, spre dreapta. Pe un perete, pe cel din fund, e agăţat un enorm panou, reprezentând originalul pla-catului-reclamă. E înfăţişată o clădire în stil excesiv modern, cu o imensă verandă, aşezată pe malul unui lac şi are) pe aliniate, următorul cuprins cetihil din sală: «CASA SNAGOV» «Aşezată întfo poziţie magnifică pe malul lacului Snagov. Trei hectare parc modern de brazi. Debarcader şi plaje proprie. Două terenuri de tenis şi de voley, sporturi de iarnă : patinaj, bobsleigh, sfey... Camere cu tot confortul modern. . . Cură de odihnă.,. Desintoxicare... Analize integrale. Trei medici specializaţi în psihoterapie sub conducerea marelui savant prof. Dr. Omu.» Un birou de metal lăcuit verde în dreapta, pe care stau cărţi de specialitate, mici aparate medicale, im telefon, 9 TEATRU caiete, un mic vas cu câteva flori. Un safe de metal pentru acte în dreapta. Un cuier de care spânzură câteva halate albe. Din cauza asimetriei camerei biroul e uşor mascat faţă de uşa din fund şi e necesar să fie aşa. Pe pereţi, fotografii în halat ale profesorilor şi grupuri de medici La ridicarea cortinei, Domnul somnoros, om de afaceri cu faţa nervoasă şi brăzdată adânc, cu o mustaţă spic tuns scurt, parcă lipită de gură, doarme îmbrăcat şi ghemuit într'un fotoliu îngust de metal. Ana, care vine întovărăşită de o soră, priveşte lung din prag. Ana, eroina celor ce se vor întâmpla, este o splendidă fată de vreo douăzeci şi patru de ani, îmbrăcată mai curând modest, cu o pieptănătură extrem de simplă, pârul scurt până aproape de umeri9 cu o cărare într’o parte sau eventual cu fruntea toată descoperită. Cu o graţie de care ea nu-şi dă seama, uag sensuală, cu mers de leopard domesticit. Acum e îmbrăcată, peste rochia de vară care se vede intermitent, cu un halat sobru de serviciu. Este medicinistă în ultimul an şi asistentă la Sanatoriul « Casa Snagov ». TABLOUL I SCENA I ANA către Dora, privind din prag pe cel adormit t Bună metodă! — vine lângă Domnul somnoros, îl trezeşte uşor. DOMNUL SOMNOROS se întinde... cască... şi când se trezeşte întreabă speriat: Unde sunt? ANA surâzând Ei, aţi dormit bine? DOMNUL SOMNOROS Cum o să dorm?de 7 ani sufăr de insomnie. Nici nu ştiu ce a fost cu mine, D-voastră sunteţi doctor? 10 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA Aproape.. . Aţi dormit. Uite raportul sorei — citeşte — La ora 10 seara citea... La ora 11 a întrebat dacă nu mai vine domnul profesor. DOMNUL SOMNOROS nervos Mi s’a spus să-l aştept aci pe d-1 profesor şi, nu cumva să adorm până vine. Frumoasă glumă. . . ANA Aşa e vorba aci.., La 11% aţ* adormit şi sora v’a trezit spunându-vă, să aşteptaţi pe d-1 profesor. DOMNUL SOMNOROS A da... mi-aduc aminte.. . m’a enervat. .. ANA La ora 12% v’a trezit din nou spunându-vă că d-1 profesor nu mai vine. DOMNUL SOMNOROS Am cerut să mă duc în camera mea, iar sora mi-a spus că nu e nicio “cameră liberă, că va fi nevoie să rămân în biurou. Am protestat împotriva acestei neglijenţe. « ANA Şi pe urmăaţj. adormit iar. Raportul: la 12% dormea, la 5 dormea, la 7 dormea. . . acum e 8% şi va începe serviciul de zi... Yă rog să părăsiţi biroul. DOMNUL SOMNOROS Dar nu mai pot de somn, vă rog să-mi daţi camera mea. 11 TEATRU ANA O aveţi încă de aseară,,, Yă va fi pusă în socoteală, n’aveţi nicio grijă. DOMNUL SOMNOROS Când am dormit toată noaptea pe scaunul ăsta idiot ? ANA Principalul este că aţi dormit.,. Face parte din tratament. — către Dora — Condu-1 pe domnul. DOMNUL SOMNOROS Of,*. daţi-mi repede camera, că mor de somn. De 7 ani n’am dormit — iese prin fund condus de Dora. ANA consultă lista din mâna ei, notează ceva pe biu-roul profesorului, consultă iar lista ca să vadă ce are de făcut şi iese prin dreapta. SCENA II ESMERALDA, apoi DOMNUL SOMNOROS, DOI INFIRMIERI ESMERALDA e o femeie de o vârstă nedefinită, cu părul tot alb, poate o splendidă perucă, e încă foarte frumoasă. Din fosta ei carieră i-a rămas « alura ». E ceva imperial, fie şi în copie, în portul ei. E voluntară şi sigură de ea. Pare îmbrăcată într^o rochie somptuoasă cu guler de dantelă ridicat la spate deşi poate fi un simplu capot bogat lucrat. Are o diademă în păr, brăţări, degetele încărcate de inele. Se simte că e de o activitate exagerată şi că dă mult de lucru celor din sanatoriu. E în ea o permanentă sete de evadare din real. Acum, venind din fund se strecoară cu grije în biurou. Se uită în toate părţile, apoi solemnă se aşează în fotoliul ~ dela masă, ca pe un tron şi vorbeşte unui general imaginar« 12 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC Generale, am luat notă de nedreptatea ce ţi s’a făcut. Yoiu da ordin ca Gligor Alexandro viei Potemkin să fie biciuit în piaţa publică. E un mârşav care jefueşte aprovizionarea armatei — cu un zâmbet graţios de suverană — Yoiu binevoi să-mi amintesc de d-ta, generale, DOMNUL SOMNOROS se întoarce să-şi ia servieta, dă cu ochii de Esmeralda D-na Nicolaide, ce surpriză, ce plăcere. Nu ştiam că petreceţi week-end-ul la Vila Snagov. Când ne-am despărţit eri la ora unu, nu mi-aţi spus nimic. .. ESMERALDA nu pricepe nimic Ce e? Ce vrei să spui? DOMNUL SOMNOROS Cu atât mai bine. Eu am venit aci ca să studiez în linişte contractul nostru. Mâine trebue să-l semnăm şi mai sunt câteva puncte nelămurite. Le vom mai discuta împreună. Snagovul acesta este o minune. Acum înţeleg de unde vine celebra d-voastră energie — şi-a găsit servieta şî, arătând-o — Dar acum nu va mai las î DOI INFIRMIERI voinici amândoi, care o căutau o descoperă şi aleargă s’o prindă. ESMERALDA care îl ascultase pe Domnul somnoros, cu o imperială nedumerire, când îi vede o rupe disperată la fugă, cei doi o aleargă Ajutor! Ajutor! Garda ! Garda! DOI INFIRMIERI se opresc împietriţi în poziţie de grenadiri, picioarele depărtate, mâna stângă pe inimă, braţul drept întins. ÎNTÂIUL INFIRMIER Majestate, garda e aici. 13 TEATRU AL DOILEA INFIRMIER Să trăiţi Majestate! (o încadrează cei doi) ESMERALDA brusc liniştită S Au vrut să mă răpească ticăloşii. E opera lui Gligor Alexandro viei Potemkin. ; ÎNTÂIUL infirmier Vă vom apăra cu preţul vieţii noastre. Urmaţi-ne., Majestate. . . ! — Pleacă prin fund toţi trei solemn în formaţie : al doilea infirmier apoi Esmeralda, la urmă întâiul infirmier. DOMNUL SOMNOROS care a urmărit toată scena Ascultă d-le, nu e d-na Nicolaide, proprietara întreprinderilor Yitex? Eri la prânz am tratat cu ea în biroul ei! % întâiul infirmier A fost... A fost d-na Nicolaide până eri Sâmbătă la prânz... Acum este Ecaterina a 11-a. DOMNUL SOMNOROS îngrozit f Ce vrei să spui ? nu se poate,.. Am cu ea un contract de treizeci de milioane... care trebue semnat mâine... i ÎNTÂIUL INFIRMIER Fiţi liniştit domnule. Mâine, luni, la prânz redevină d-na Nicolaide şi vă semnează contractul. Pe urmă., Sâmbătă, vine iar aci... DOMNUL SOMNOROS uluit IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC k ÎNTÂIUL infirmier Si redevine Ecaterina Il-a, până Luni la prânz iese. DOMNUL SOMNOROS aiurit iese şi el şi scena ra- ttiâne goală. SCENA III MARIA, UN SERVITOR MARIA o fată foarte frumuşică intră prin fund furi-^şându-se, după ce a privit în toate părţile. Dă„ impresia de frică. . . de nehotărîre. Desface un haîat din cuier. Ii e frică, îl aşează iar. Se auffi'paşi. Se sperie. Intră întâiul infirmier să ia ceva de pe birou. Ea întoarce spatele si se preface că urmăreşte prospectul. Infirmierul o măsoară bănuitor. Are aerul să vrea s’o înşface ca pe Esme-rtilda. Pe urmă iese. Ea scoate un pachet din buzunar, într’un sertar. Iese, speriată de ea însăşi, tot SCENA IV BĂLLAN, ANA venind amândoi din dreapta & BĂLLAN un tânăr frumos ca de 25 de ani, îndeplineşte funcţia de intern. E foarte ambiţios şi cam indiscret din cauza aceasta. Are prea multe păreri. Un snobism cultural şi oarecum de specialitate îl face să apară foarte activ. Oarecare neglijenţă vestimentară care îl prinde. Intră îmbrăcând grăbit halatul, îl încheie mergând. Unde e... unde ai pus-o? :’V ANA Uite- grij ă... E totul nimeni 15 TEATRU BĂLLAN 23 cum a dormit?... Ţi-a cerut injecţii? ANA L-am lăsat să ceară... 17 a avut migrenă.., a vomitat... voia şi el injecţii. Yezi însă neapărat ce e de făcut cu 26. E furios... a făcut o gălăgie infernală. . . a vrut să-l lovească pe Yasile... cu lampa de masă. BĂLLAN Şi Vasile ce-a păzit? ANA L-a domolit. . . Dar să ştii că e periculos... trebue să-i explici profesorului. BĂLLAN ceteşte situaţia Trebue s’o învăţ... ca să raportez şefului... — după ce a parcurs-o îi mulţumeşte cu un salut militar, zâmbind— In regulă. ANA Ei cum a fost ?... Te-ai amuzat ? BĂLLAN Pentru serviciul pe care mi l-ai făcut n’am să te uit... Iţi aduc un Janet şi ţi-1 las o săptămână. ANA Dar spune, cum a fost piesa? BĂLLAN entusiast Revoluţionară... cu totul altceva decât piesele obişnuite. Intr’o vorbă... Pirandello... Am văzut tot ce s’a reprezentat de el... şi mi-era necaz să n’o văd tocmai pe asta. Iţi mulţumesc iar că mi-ai ţinut locul. 16 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA Eu mă dud să mă schimb şi plec. *. Am de făcut de dimineaţă câteva injecţii în oraş.. * Ai grijă de 26. . . BĂLLAN N’avea nicio teamă — când ea a ajuns în prag — Stai.. ANA oprindu-se ■Da... BĂLLAN Ce facem cu bujorii aceia? * ANA ocolind întrebarea * ... Lasă asta. O să mai vedem noi... BĂLLAN Eşti o şireată — amărît — N’o să vedem niciodată nimic. ANA ca să scape totuşi de el, camar ader este. Nu se ştie,. . Vezi de 26. . . La revedere — iese prin fund după câteva clipe, Băllan iese prin stânga. In afară de indicaţii anume, toate intrările şi ieşirile se fqc prin uşa din fund care dă în hali. SCENA Y MARI A, BERBECARU MĂRIA intră iar, acelaşi joc. Ia pachetul din sertar si îl pune în buzunarul halatului. Vrea să iasă din nou pe furiş. Se întâlneşte cu Berbecaru care intră. Se privesc jenaţi. Ea se uită apoi într’o parte, el într^alta. 2 17 TEATRU BERBECARU un bătrânel cu cioc, maniac, inofensiv, foarte obsedat de maladiile lui, care plictiseşte toată lumea din sanatoriu Ai hipergliycemie ? Eu am 2% grame—şi-i arată o foaie. MARIA înţelege cu cine are de-a face nervoasă, ridică din umeri si iese brusc. * SCENA VI BERBECARU, BĂLLAN S f BERBECARU priveşte de aproape şi cu o nesfârşită curiozitate telefonul care sună repetat ca şi când ri*ar fi văzut în viaţa lui un telefon. BĂLLAN intră în fugă din stânga, ia receptorul Da. . . Casa Snagov. .. internul de serviciu. . . aa... aici e Băllan d-le profesor... Nu, d-1 profesor Omu n’a venit încă, . . trebue să vie acum. . . curând. . . Da. . . da. . . da, foarte bine. . . Lypemanie acută? A încercat să se sinucidă ? S’a vindecat ? întreb dacă i s’a vindecat plaga de glonţ dela piept... a. .. bun.. . Cred că n’a venit încă. . . Cum vine îi spun d-lui profesor.. . Cum se numeşte tânărul? Mihai Stănculescu.. . E fiul unui... repetaţi-mi vă rog. . . aa. . . al unui fost dascăl de liceu al d-voastră şi al profesorului Omu. Bun. .. am să-i spun întocmai. Avem toată grija... .Va fi supravegheat de aproape. Cameră la etaj (se scuză) toate camerele sunt la etaj. . . dar avem unele cu gratii la ferestre... ca să nu se arunce bolnavii jos dela etaj. . . întocmai. . . Vă salut d-le profesor. . . —către Berbecaru — D-ta ce cauţi aici? Te rog du-te în salon, (mânios) Toţi veniţi toată ziua, bună ziua la direcţie. BERBECARU Eu am hiperglycemie... 18 ' < IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BĂLLAN Bine... bine... vorbim pe urmă — îl împinge uşor spre uşă. BERBECARU Cred că am şi glycosurie... BĂLLAN Ai şi glycemie... şi glicosurie şi azotemie... Ai de toate. BERBECARU vesel s Da ?... — se întoarce din prag — Dar oxalemie ? BĂLLAN \ de toate... n’avea nicio grijă—-închide furios uşile din fund şi vrea să iasă în stânga. Intră profesorul flrftlfmrnM de o întreagă suită de medici şi asistenţi. Sunt un medic asistent, medicul bacteriolog, care\ acum şi-a pus un halat, supraveghetoarea, ::: ■ v:. î*. ir miere... Profesorul Dr. Omu este un bărbat rumos de 45—-46 de ani de care e îndrăgostită clientela feminină. Gurile rele spun că femeile din lumea bună se pref&c bolnave numai ca să fie tratate de el. Poate că tocmai extrema lui seriozitate le aţâţă mai rău. Maria,care e îndrăgostită cu un soiu de disperare de el si de care se împiedeca la tot pasul ca de un căţeluş, îl cam plictiseste chiar, mai ales că desi e preparatoarea lui ‘jL j - JL Jm nurşi vede de studii. Pare foarte preţuit ca profesionist si ca savant. * . ' ,'n Gurău, administratorul sanatoriului şi din ce în ce mai mult proprietarul lui, e un bărbat cam de aceeaşi vârstă, foarte intreprid, extretn de inteligent, afectând înşelătoare. E unul din acei impulsivi permanenţi care stiu să se domine perfect când e nevoie... lui e foarte apreciată şi a ţinut anume să-şi creieze $ reputaţie periculoasă de cinism şi spirit practic. Toţi sunt îmbrăcaţi în halate afară de Omu şi de Gurău. 19 TEATRU OMU către Gurâu, după ce a ajuns la birou, în continuarea unor reproşuri începute în vestibul A, nu... nu... Nu-i aşa... E mult mai grav decât crezi... —către ceilalţi — Vă rog să mă lăsaţi cu domnul administrator. SCENA VII OMU, GURĂU GURĂU ca să scape de discuţie Aveam puţină treabă la debarcader. .. OMU vede afişul A, uite şi despre afişul acesta vreau să-ţi vorbesc. L-ai reprodus şi în ziare — scoate un ziar. GURĂU Avem nevoie de multă publicitate. . . Astfel de instituţii sunt necunoscute la noi. . . Trebue formată mentalitatea publicului.. . afişul e o splendoare. . . Marcu e un specialist. OMU sever Ascultă Gurău, ne cunoaştem de 25 de ani, am fost colegi de liceu amândoi... am acceptat direcţia acestei case cu toată bunăvoinţa. .. dar te rog... şi te rog... odată pentru totdeauna... să nu-mi mai faci astfel de neplăceri. GURĂU Dar ce ai de obiectat dragă doctore? Eu credeam că ai să fii încântat... 20 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU încântat ? D-ta îţi dai seama ce ai scris acolo ?... Mă compromiţi... Mă faci de râsul colegilor .., GURĂU Nu pricep absolut nimic — ceteşte pe perete — « Casa Snagov ». OMU întărâtat Perfect... ceteşte! GURĂU «Aşezată într’o poziţie magnifică pe malul lacului Snagov. Trei hectare parc modern..» ». OMU nervos Dintr’un hectar ai făcut trei. GURĂU voit rece Aşa se obişnuieşte în prospecte. ♦. —■ ceteşte — « parc modern. .. brazi... ». OMU mânios Parc de brazi? Care parc de brazi? Sunt trei brazi cu totul... GURĂU voit rece Trei, şapte... şaptezeci... vorba e că sunt brazi. Nu mă şicana pe amănunte —- ceteşte mai departe — « Debarcader şi plaje proprie... ». OMU iritat Hm... 21 TEATRU — — —■■ -■* ■■ ■ — - --------- GURĂU sec r- Vrei să spui că nu avem debarcader şi plajă proprie? — continuă — « Două terenuri de tenis şi de voley. .. Sporturi de iarnă: patinaj, bobsleigh, sky.. * » OMU sever # Sky? Ei cum? Nu ştiam că există dealuri la Snagov... r t._ • * ' * ' ' '• /** - „ * v-w % GURĂU Foarte simplu, sky,*» pe câmp,», pe zăpadă... In Norvegia se face sky şi pe lacuri... a, da... să adăogăm şi sky cu cai. OMU face un gest de enervare Pune şi alpinism. GURĂU Âr fi exagerat. 4 OMU exasperat In sfârşit. . . « exagerat ».. . e cuvântul. .. GURĂU ceteşte pedant «Cură de odihnă. Dezintoxicare. Analize integrale. Camere cu tot confortul modern. . . ». OMU aşteaptă Ei... GURĂU cu gura moale «Trei medici specializaţi în psihoterapie — Vede că Omu n'a protestat şi acum continuă umflând vocea crezând că îl flatează — sub direcţia marelui savant profesorul Dr. Omu ». 22 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU consternai > Marelui savant profesor Dr. Omu! Cum ai avut îndrăsneala să scrii asta? GURĂU * Cum, nu eşti profesor la Facultatea de Medicină? Nu ai publicat studii de psihiatrie în revistele străine de specialitate ? Suntem mândri de tine.. . OMU Gurău, nu-ţi dai seama ceJfaci. Ceea c€ numai o grosolănie pe care eu nu o pot care mă face să mă simt prost faţă de colegii mei Auzi « marele savant »? Dar... } GURĂU rog. .. ascultă-mă pe mine.. . Nu te sinchisi de ii d-tale.,. Sunt invidioşi "toţi. '•'vvV W ISilSaă ♦ ♦ ♦ ceea ce faci este şi o gravă încălcare a regu- D-ta nu-ţi dai seama că pot radiat din Colegiul medical? D-ta nu ştii că medicul im-şi poate face altă publicitate decât indicând numele, adresa, specialitatea şi orele de consultaţie? GURĂU Aşa zic toţi... Şi pe sub mână umblă cu agenţi de clientela... Au făcut... lasă mă Lasă-mă, că-i ştiu pe toţi OMU grav, decis, scăzut Gurău, discutăm de prisos. Vei distruge aceste afişe... Iar pe viitor orice afiş şi orice notă de icitate cu numele « Casa Snagov » va fi văzută mai ♦ ♦ ♦ «;.;vy ^,1 .• -V • întâi de mine. 23 t4> TEATRU GURĂU Fie şi aşa. Dar n’ar fi rău.să mă consulţi puţin şi d-ta pe nune. OMU Orice cuvânt e de prisos — a sunat, către Dora Cneama pe Dr. Băllan şi d-ra Micu aici. SCENA VIII Aceiaşi, BĂLLAN, MARI A, DORA GURĂU ^U afişul '1’1 CXpliC' ’ ' Ai să vezi- • • ~ Priveşte necon- + * OMU mergând să-şi ia halatul, apoi către Gurău schitat Nu‘ * ♦ ^iciun cuvânt. . . — dă fără să vn pachet în buzunarul halatului, îl scoate mirat uusi ? nesigur Mâ Parcă e mele . . ' Ce-i asta ? Mânuşile care mi s’au furat alaltaeri. se uita neîncrezător, vrea să le încerce, dă peste un bileţel, îl ceteşte mirat — « Mânuşile, oricât de murdare curăţate cu benzină şi date cu puţină ceară se tac ca noi. Dacă sunteţi satisfăcut adresati-vă , viitor cu încredere Ia casa noastră » — Nervos_______________Ce A m prostia asta? TOŢI tac ca nişte vinovaţi. Mana s’a făcut mică de OMU Nu prea e destulă seriozitat.fi mi-e teamă •Viciul de noapte nu se prea face cum trebue — rce brusc şi totuşi fără răutate — Cum ti-a plăcut piesa lui Pirandello, d-le Băllan’ ' 24 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BĂLLAN hait, a aflat Da... da... — mirat — da... TOŢI schimbă priviri semnificative şi râd pe înfundate. BĂLLAN ca să scape Profesorul Stănoiu ne trimite un bolnav. . . A încercat de două ori să se sinucidă. Crede că e un caz de Lype- manie. OMU Da, mi-a telefonat şi mie, . . — Măriei — Vezi d-ta dacă a venit cumva. Până mă întorc dela 26, — lui Băllan — d-ta fă-i fişa. II văd pe urmă şi eu — Iese cu ceilalţi. BĂLLAN aşează situat’a într'un bibliorapht. SCENA IX iî.. , MARI A, MI HAI, BUNICA r;, v* ■■ i'- . Intră, introduşi de Maria, Mihai şi bunica lui. Mihai eroul celor ce urmează e un tânăr de 27 de ani, de o fru- mu sete palidă şi chinuită. Merge parcă fără să-şi dea seama ce e cu el, fără să se întrebe unde e dus, indiferent );ot ce e în jurul lui. E cu totul istovit, cu umerii încovoiaţi ca un bolnav grav. Capul îi atârnă pe umeri într^o parte. Are privirea lucioasă şi fixă, cu «pleoapele de carton». Trăsăturile feţei s’au adâncit într^o tristeţe, pe care rarele lui zâmbete, vagi, abia schiţate o fac şi mai impresionantă. Face din când în când câte o sforţare să v , atunci istovirea devine si mai evidentă. Bunica, foarte în vârstă, dWfuhrte vioaie, învechită ca o dantelă, cucoană, e foarte demodat îmbrăcată cu lucruri altfel de preţ. Vorbeşte foarte repede, gesticulând expresiv, ' Să se construiască trei pavilioane de vânătoare pe malul lacului... BUNICA tresărind toată Doamnă, nepotul meu e arhitect... a ieşit al doilea la diplomă. ESMERALDA Nu mă interesează diploma. Ştie să construiască pavilioane de vânătoare..'.?! 27 TEATRU BUNICA nu vrea să scape norocul băiatului, agitată Numai asta a studiat. E grozav în pavilioane de vanatoare. Profesorul Tomescu ăla, directorul, i-a spus chiar: d-ta să te specializezi în pavilioane de vânătoare ESMERALDA Bine. , . pavilioane de malul dar să fie pe BUNICA grăbită Ştie de toate... şi pe malul lacului... si si m apa... ESMERALDA Cum şi în apă? Ce-i nebun? BUNICA repară speriată Adică să se vadă in apă.,, pe mal vreau E visul lui aşa ceva. . . ESMERALDA Bine, atunci să se adreseze intendentului şef si să-mi prezinte proiectele cât mai repede... — iese. SCENA XI OMU, MARIA, BUNICA OMU căutând pe birou situaţia A venit un tânăr acum de dimineaţă ? MARIA tresărind se zăpăceşte, intimidată ca totdeauna de Omu Nu... nu... 28 w * IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ofr se uită la ceas acasă că l-a trimis. nu se poate regăsi pacient... da... da... a venit.,. OMU iritat A venit sau n’a venit? MARIA nenorocită N’a venit... dar... e aici,.. OMU î?î • • • MARIA mai nenorocită, cu ochii în lacrimi N’a venit devreme,.. dar a venit acuma. .. OMU Ce, a venit.. . n’a venit? Ce-i bâiguiala asta? Ce îmi tot ieşi în cale la fiecare pas şi te zăpăceşti ca o caraghioasă când îţi vorbesc?» . . Ce-i cu d-ta? BUNICA întrebaţi de nepotul meu? L-am adus, uite scri- soarea • ♦ ♦ OMU speriat Unde e... ? L-au lăsat singur ? BUNICA E cu un domn doctor aci înăuntru... îl cercetează.,, 29 i i TEATRU MARIA Doctorul Băllan îi face fisa. OMU Poftim, iată că ştii să vorbeşti.,. Dacă ştiai că e aci de ce spuneai că nu e aci? MARIA exasperată, vrând s’o repare Să vedeţi, d-le profesor, am vrut să vă explic. ♦* că nu e aici în birou. OMU exasperat şi el Ei, asta-i, aici în birou. . . Unde ţi-s minţile, domnişoară? M’ai rugat să te admit aci şi de trei zile faci numai încurcături... BUNICA neliniştită 9 Domnule profesor, nu vreţi să-l vedeţi şi d-voastră? — arată cu mâna. OMU Nu, doi doctori odată... îl impresionează. . ♦ Dar ce are, anume? BUNICA zăpăcită, caută i Aşaa. . . n’are nimic... Dar nu mai doarme. .. nu mai mănâncă... şi nu scoate o vorbă toată ziua. OMU Şi asta numeşti d-ta nimic ?... O să-l vedem noi... Dar ce-i cu încercarea de sinucidere? BUNICA denunţă inimoasă si zorită Nu ştiu, s’a certat cu ea, vrea să se duca s’o vadă şi pe semne că era cu altul. Nu ştiu ce a fost... A vrut 30 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC «1 să facă scandal... — cu silă — Că ea e o aia . .. o stricată... I-a spus că nu vrea să-l mai vadă nicio^ dată... A încercat el de câteva ori. . . nu-1 primea servitoarea dela use... înţeleşi d-ta. . . avea ale ei. . . • < *V 'iţi* dar el prost — semn cu mâna — .. .uite, cum îl vezi, nici una nici două, să se omoare.. . Că nu poate fără ea... — confidenţial şi senzaţional — Am spart cu vecinii uşa de l-am găsit într’un lac de sânge... Abia mai respira... — clatină din cap — Pe urmă toată ziua murmura ca prostit...: « Să-mi facă ea mie asta ! ». . . Domnule profesor trebue păzit să nu se sinucidă. OMU face un semn vag cu mâna SCENA XII Aceiaşi, MIHAI, BĂLLAN care vin de alături OMU Un caz tipic de Lypemanie. I-am văzut şi buletinul dela Filantropia — apoi enumără — Bradycardie, Oliy-gurie accentuată, liypotermie, insomnie, turburări secre-tionale. OMU cu privire încruntată Amnezie ? BĂLLAN Nu am putut să constat. . . O stare gravă de prostaţie. OMU îl iate pe umăr pe Mihai * « Bine domnule, să faci una ca asta ? Un flăcău frumos ca d-ta? 31 TEATRU MIHAI cu ochii ficşi, cu gâtul moale, palid ca de cearăr cu mâinile pleoştite, surâde ca şi când ri*ar fi vorba de el. OMU cordial Şi Napoleon, a fost înşelat... Şi ce crezi că a făcut ? MIHAI ca şi când or răspunde totuşi... priveşte năuc. OMU \ \ A fugit, domnule, a fugit. A scris şi o cugetare chiar. « In amor singura victorie posibilă e fuga ». De ce n’ai fugit şi d-ta? MIHAI rămâne năuc, cu privirea vagă. OMU Era frumoasă măcar? BUNICA cu dispreţ, scoate o fotografie perforată din poşetă şi i-o întinde Aş ! o aia. . < OMU neînţelegând de ce e perforată Nu-i urîtă, dar ce mai e şi asta? * BUNICA mânioasă dar în şoaptă Nebunia lui — arată cu degetul confidenţial şi grav — A pus-o pe inimă când a tras cu revolverul.. . OMU către Mihai Ce vârstă ai? * MIHAI încet, absent, face un efort să vorbească. 32 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ^^................................. I—li mmimm IU" w - —. I'I.P^PMM»^WI*|# * \ «r BUNICA răspunde repede pentru el 30 de ani. OMU... Nu răspunde d-ta. , . lasă-1 pe el să vorbească. . „ 30 de ani... Păi, eşti bărbat în toată firea. .. ,4 BUNICA indignată Lasă-mă cu bărbaţii... sunt toţi nişte tâmpiţi. OMU o clipă uimit, căci şi el e bărbat Dar taci, madame, că nu te întreb pe d-ta... — către Mihai — Ascultă, te-ai certat cu ea ? ✓ MIHAI apatic, obosit Da... ■* OMU Ţi-a închis usa? MIHAI întârzie să răspundă. » BUNICA furioasă O aia... i-a trântit uşa în nas şi l-a îmbrâncit pe scară. OMU face un gest de protest şi enervare Doamnă. BUNICA explosivă Las’că ştiu eu tot ce-a fost... O matracucă... OMU Ce meserie ai d-ta? 3 33 TEATRU MIHAI absent, cu o privire de idiot Da.., OMU Te-am întrebat ce meserie ai? BUNICA repede, scăzut, cu multă importanţă E arhitect. A ieşit al doilea la diplomă... de nu mai putea de necaz Muntenescu, zicea că fiu-su. .. OMU politicos Madame dragă, nu te-am întrebat pe d-ta. . . BUNICA mânioasă Văd că-1 descosi... Yrei să stii toate... y y OMU Nu madame dragă, nu sunt curios... Nu-1 întreb ca să-l descos. Asta face parte din examinarea lui... Vreau să-i văd reacţiile, să-i pun diagnosticul exact... w / BUNICA şi-a pierdut răbdarea Ce să mai vedeţi ? De două săptămâni stă ca un idiot aşa. . . Nu scoţi o vorbă dela el. . . OMU o priveşte lung, surâde cu simpatie, apoi către Mihai Tinere, bunica d-tale cam are dreptate... Eşti cel mai crâncen idiot din dragoste pe care l-am pomenit în cariera mea. MIHAI surâde absent de parcă ar fi vorba de altul. OMU către bunica Doamnă o să-l ţinem aici vreo două săptămâni la aer. O să vedem ce o să putem face. IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BUNICA şovăind Aş vrea să vă spun vreo două vorbe. OMU mirat Da ? — către Mihai-Maria — Ia pofteşte d-ta cu Domnişoara dincolo. BUNICA cu o voce sec alarmată Să nu-i lăsaţi vre-un revolver la îndemână. OMU mirat Ce revolver? BUNICA Şi să nu ia vreun medicament... Vreo otravă.., • * nu-i lăsaţi în cameră... c’o bea • M 'r-îS-.., ■Ţ.y\ k'[Tu ţ , ;-T-i -V ' Ir <■ ■: \ " • .f* vv - i'-"- '• - b -• - -v V/*-: " avea nicio teamă. Am eu grijă de el. Nu degeaba ili-a fost dascăl tată-său. BUNICA foarte important, foarte confidenţial •» D-le profesor să vă spun eu ce l-ar putea face bine... OMU j Da, spune. BUNICA Lui i-a plăcut nespus de mult... de copil... arhitectura. Idealul lui era să construiască. Dacă ar primi Vreo comandă de lucrări eu cred că ar uita şi de şanteză şi de toate. a* 35 TEATRU OMU Ar fi de încercat... Dar cum s’o facem? De unde să-i luăm lucrarea? BUNICA tot mai confidenţial, inşinuant, rugător A venit adineaori patroana ... Adică proprietara.. OMU mirat Ce proprietară? BUNICA necăjită, insistentă Proprietara, de ! proprietara sanatorului ăsta... A spus că vrea să construiască imediat trei pavilioane. . . OMU Ce proprietară, Băllan? BUNICA convinsă A fost adineaori aci... — explică — une dame d’un certain âge.. . dar e foarte bine... Vrea să construiască trei pavilioane de vânătoare — Intră Gurău. OMU amuzat Pavilioane de vânătoare?... Măcar de ar fi fost pavilioane pentru bolnavi.,. Cine naiba să fie ? SCENA XIII Aceiaşi, GURĂU GURĂU care intrase pe replica bunicii întreabă surprins Pavilioane de vânătoare? — râde — A fost nebuna de Esmeralda. Aia îmi bate mereu capul cu pavilioane de vânătoare. .. IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC *■■■' " ,PBI *" ' "i “ —l J -- -■ ... - . - --r- -.n-rr - ■ - ' _ BUNICA uimită A fost aici adineaori... a şi dat ordin. V BĂLLAN Madam dragă. . . Aia e o nebună. .. E o clientă a sanatoriului. Vai... Părea o persoană foarte bine. OMU Cumsecade sau nebună n’are acum importanţă. Dar ştii că ideea bunicuţii mi se pare excelentă — către ea — Băiatul ăsta îşi iubeşte cu adevărat meseria? BUNICA De copil a fost visul lui să arhitect şi să con- struiască. A fost nemaipomenit de ambiţios până a întâlnit-o pe creatura aceea. .. Acum patru ani după ce şi-a luat diploma, umbla ca un nebun după vreo « comandă de lucrări ».. . OMU Ar putea foarte bine să-l ia în întreprinderile ei. Ce ar fi să-i vorbim ? Ea trebue să aibă nevoie... Gurău, te rog, vorbeşte-i d-ta. GURĂU sare speriat Eu?. .. Nu mă poate suferi... Cum mă vede începe să urle la mine... Mă crede Potemkin. OMU amuzat Potemkin ? fii flatat... A fost amantul ei. ■» 37 TEATRU * GURĂU Dracu ştie ce-o fi fost ... Că de cum intră Sâmbătă la prânz în sanatoriu până Luni la prânz, mă caută în toate părţile şi mă ameninţă că mă spânzură. OMU > * Atunci de ce n’o dai afară? GURĂU # Vai de mine!... de pe urma ei trăeşte tot sanatoriul BĂLLAN ^ Pe e aItceva’ domnule profesor. Azi e Dumi , -- — ^ VXVDV1 • t/ XJ UHU" Aici m sanatoriu nu discută niciodată pentru nimic m lume afaceri. Uita complet că în oraş e conducătoarea marilor întreprinderi Vitex, aşa cum de Luni la prânz pană Sambăta următoare uită complet că două zile pe saptamană este în sanatoriu, Ecaterina II-a* OMU Chiar aşa? Nu m’a interesat prea mult ESMERALDA de afară Să vie primul şambelan. BĂLLAN fQU.zjf'° • • • 0 ctem aici — strigă ~ Majestate! Ma jestate î GURĂU vrea să iasă Stai ies eu ——- dar ami.r.n, sn. inoX /*«/»! «se intră Esmeralda. ~ M Căti P* I J IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ESMERALDA dă cu ochii de el fi Aci mi-erai Gîigor Alexandro viei Potemkin —joro-nuntărPatiomkin — La pământ ticălosule. . . — e crâncen de convinsă, e ceva furios în mânia ei. GURĂU speriat îşi face încet loc spre Am să vă explic. . . ESMERALDA la fel N’ai să-mi explici nimic. Ai să te explici -călăului către profesor — Generale, ţi se va face dreptate . . ^deplină dreptate. . . Gligor Alexandro viei Potemkin eşti cea mai mare bestie din cuprinsul imperiului meu. , . Am să pun să te spânzure. GURĂU Perfect. . . Dar mai întâi mă duc să predau comanda armatei. ESMERALDA conciliantă t _ 9 Bine. . . atunci predă întâi comanda şi pe urmă vino SSL fii spânzurat... GURĂU pripit şi speriat Am înţeles. .. foarte bine... mă duc să mă spânzur şi mă întorc. OMU Doamnă, aş vrea să vă fac o rugăminte. Să angajaţi în întreprinderile d-voastră un tânăr arhitect foarte meritos... ESMERALDA îl priveşte imperial mirată Ce doriţi? 39 TEATRU BĂLLAN luând cuvântul repede căci omul e surprins Majestate, uitaţi despre ce e vorba... Aţi ordonat să se construiască de urgenţă trei pavilioane de vânătoare .. . Am şi găsit un arhitect bun şi vrem să-i comandăm imediat proectele... ESMERALDA Foarte bine baroane... să prezinte imediat proectele. BĂLLAN Miercuri sau Joi se va prezenta Majestăţii Voastre in Capitală. . . Nici nu discutăm chestia angajamentului.. Mărinimoasă cum sunteţi, n’aţi vrea să donaţi însă un premiu acestui arhitect de merit, pentru frumoasele lui proecte? ESMERALDA A... un premiu... de sigur că da... Ce premiu? BĂLLAN % Atunci daţi-mi un cec de trei sute de mii de lei. . . * ESMERALDA rămâne pe gânduri, pe urmă scoate poşeta si iscăleste cecul JL 9 9 9 Poftim — Băllan întinde mâna, dar ea îl preferă pe Omu. OMU ' Daţi-mi voie să vă pun o întrebare şi eu. . . De ce purtaţi d-voastră carnetul de cecuri la d-voastră. . . ? când aţi putea da ordine unui ministru al tezaurului...? ESMERALDA Eşti un întârziat generale. . . Nu ţii seama de progres... Trăim în veacul progresului... Cecul e cea mai comodă formă financiară — iese majestuoasă. IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU se uită mirat E cel puţin valabil? BĂLLAN De sigur domnule profesor, . . Nu e pusă sub interdicţie. Dimpotrivă. , , Se zice că e un geniu într’ale finanţelor. Eu cred că a vrut să vă facă o plăcere d-voastră, , . De aceea a donat premiul. . . Ga să-mi facă mie plăcere ? — rămâne pe gânduri Ascultă d-le Băllan, eu n’am prea avut timp să mă duc pe la teatru... Nu e nici felul meu. . . Dar d-tale îţi place şi ai văzut mult teatru. Ascultă, ai văzut-o pe cabotina asta jucând vreodată? Avea ceva talent? Mă pune pe gânduri. BĂLLAN E greu să vă spun d-le profesor, . , Eram prin liceu acum vreo cincisprezece ani. , . şi. , . o vedeam dela galerie. . . Nu era ră u. . . unii o credeau chiar mare actrită. y OMU Si de ce s’a lăsat de teatru? 5 BĂLLAN A fost un scandal mare. ., Nebună. . . A spus că îi e silă, că se sufocă... A dat nişte interviewuri. . . Cerea * y ca toti actorii să fie ucişi ca să se mântue teatrul. , . y y Mi se pare că fraza e din... o luase dela Duse. . . Mi se pare că s’a şi călugărit. . . Nebună. OMU i Si averea asta mare cum a făcut-o? Se zice că e 9 colosal de bogată. 41 TEATRU BĂLLAN A deschis sau a moştenit, nu stiu, nişte ateliere de filatură... Pe urmă fabrici de ciorapi de mătase... Acum domină toată piaţa, cu firma ei Yitex. Importă din Anglia trenuri întregi de ţesături şi stofe, căci nu-i ajung fabricele ei. . . Dar e nebună. . . BUNICA emotionată 9 Nu e nebună sărăcuţa de ea dacă îmi scapă nepotul. . Y’am spus eu că e o persoană foarte bine. OMU Bunicuţo, poate că ai noroc. Dar ştii că daca nici comanda asta nu-1 trezeşte din starea asta de prostaţie, nu mai e nimic de făcut — către Băllan — Aduceti-1 încoace. BUNICA O să vrea. . . De 4 ani de când şi-a luat diploma aşteaptă bietul de el o comandă de lucrări. SCENA XIV OMU, BUNICA, MIHAI, MARIA, BĂLLAN » OMU către Mihai i r Te rog ia loc. , . Uite ce am dori. .. BUNICA nebună de bucurie Maică, ai să construeşti aci trei pavilioane... OMU cu reproş Doamnă... — către el — Uite, noi avem nevoie aici de un pavilion pentru bolnavi şi vrem să profităm că d-ta ca arhitect, vei sta să te odihneşti aci vreo două 42 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC săptămâni, , , Ne vei face planurile acestui pavilion, . , Iţi oferim pentru aceasta suma de 300.000 lei din care vei cheltui doar costul pensiunii aici. Ei ce zici? Primeşti ? Uite şi cecul., ♦ TOŢI aşteaptă cu încordare rezultatul experienţei MIHAI face o sforţare parcă, dar de prisos, nu poate să-şi adune niciun gând, murmură istovit, absent Un pavilion? BUNICA emoţională 9 Prima ta lucrare, maică! OMU Dar să ştii că vrem o adevărată operă de artă,. MIHAI ca într'un vis greu, zâmbeşte penibil şi murmură absent De artă, ♦. TOŢI aşteaptă, privindu-se unii pe alţii. MIHAI se frânge şi cade iar în starea lui de scapă cehul jos. OMU dezolat, ridică din umeri Nu e nimic de făcut. * BUNICA Mihăiţă, mamă, ascultă,,, — nu mai găseşte nici ea vorbe. 43 TEATRU SCENA XV Aceiaşi, intră ANA ANA intră în ţinuta de oraş, vorbeşte cam din spatele lui Mihai D-le profesor, vă dau acum graficele? sau le aduc mâine la curs? OMU Dă -mi-le... — Ana trece în faţa lui Mihai ca să dea graficele. MIHAI în clipa când o vede se ridică nebun în picioare, nu poate vorbi de emoţie şi pe urmă se repede spre ea urlând sălbatic Bella! Bella! ANA se sperie, nu pricepe întâiu, ce vrea bolnavul, crede că e un atac furios, se aruncă în braţele profesorului Ah! BĂLLAN speriat şi el ca toată lumea l-a prins în braţe pe Mihai care se sbate furios, au intervenit şi doi infirmieri. MIHAI în timp ce e scos, se sbate furios, urlă mereu Bella, . . Bella. . , Vreau să vorbesc cu Bella — cei doi infirmieri îl scot afară. ANA îşi revine, deschide ochii şi întreabă încă în şoaptă speriată Ce-a fost? Ce vrea? OMU linişte * Un bolnav.. . te-a confundat cu obsesia lui, Bella.. * Cine o fi aceea? 44 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA tace o vreme, gândindu-se evident, pe urmă încet E sora mea, Bella. OMU surprifts de tot Sora d-tale? Ai o soră? Bella? Iţi seamănă atât de mult? ANA abia îsi revine s Suntem surori gemene. BĂLLAN Pe el l-ai cunoscut? ANA şovăind s Nu l-am văzut niciodată. . . respiră Vai cum m’am speriat. OMU E un tânăr arhitect... E un băiat foarte bun, d-ră. Profesorul şi colegii lui socot că e vorba de un mare artist. Eu nu mă pricep în arhitectură, dar marii artişti sunt rari si datoria noastră a medicilor e plină de ras» pundere în asemenea cazuri. E pe cale să facă o demenţă melancolică.„ . Nu se mai poate hrăni. Pare-se ca sora d-tale a fost foarte crudă cu el. ANA t 0! cred. .. E o fiinţă foarte rea, lipsită cu totul de inimă. BĂLLAN Cazurile gemenelor sunt foarte turburătoare în ştiinţă.. Dalton pretinde — şi citează zeci de cazuri — că gemenii au nu numai fizicul identic... ci şi personalitatea.. . chiar şi destinul. Citează cazul fraţilor X. . . care au TEATRU O— ■« » ■■■»■ ■«■■II— I ■ '.. M ' ”,IWI !««■!■ 1 ' " "■ I ..i— > >» ^«H. . , — » murit în aceeaşi zi, în oraşe diferite, la 300 km distanţă, amândoi de anghină pectorală. OMU •• Sunt si cazuri contrare. . . Sunt asa numiţii de Ribot «gemeni echivalenţi ». Expresia însă mi se pare greşită . .. Prefer « gemeni complimentări» care au perso-nalităţile perfect opuse... Ca ziua şi noaptea.. . ANA Unde e acum? OMU Lasă-1 în pace. . . a fost dus într’o rezervă până i se face camera. Ascultă d-ră, băiatul acesta trebue salvat... A primit o lovitură prea brutală, o surpriză, un şoc nervos. Niciun refuz nu trebue sporit inutil cu brutalitate şi batjocură. ANA tulburată E odioasă... îşi bate joc de toţi şi de toate... OMU s’a gândit câtva timp Ascultă, mergem amândoi la ea. . . Yoi încerca să-i vorbesc. Am să-i explic şi are să mă înţeleagă. Un refuz brutal exasperează o iubire. Provoacă adevărate rupturi psihologice. E necesară o modulare. . . o amortizare ... a loviturii. . . Organismul are reacţiile lui. . . Despărţirile, în iubire trebue să fie fără traumatisme. BĂLLAN D-le profesor, credeţi că... OMU Uită-te la o pisică liniştită, aproape adormită. . . Intinde-i un ghemotoc de hârtie... Se uită la el plic- 46 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC Ia-i-1 de dinainte încet, fără Pisica rămâne plictisită. .. Smulge-i-1 brusc. . . va repezi laba pe el. Intinde-i ghemotocui şi retrage-i-1 brusc, se va îndârji ca o nebună. Refuzurile bruşte stârnesc reacţii automate. Astea sunt aproape legi fiziologice. . . Dacă rupi brutal cicatricea de pe rană, niciodată nu se va vindeca. Mergem la ea. ., $ ANA sărind în sus speriată şi îndurerată Nu. .. nu.. , niciodată, d-le profesor. . . N’am nimic comun cu fiinţa aceea odioasă. , . n’are nimic sfânt, e o destrăbălată, moartă după lux şi bani. . . mi-a ocorit munca . . . m’a umilit întotdeauna. . . I-am îjflfVMP Iii - < I IT •' ^ ,v 4. ^ spus că niciodată nu-i voiu mai călca pragul. Şi de ani n’am mai văzut-o. . . E o fiară... nu e o femei OMU -» Bine dar trebuie făcut ceva. .. dă-mi mie adresa... mă voiu duce eu la ea... ANA Nu o ştiu... poate o cunoaşte bolnavul OMU * Am să caut eu s’o văd chiar acum de dimineaţă. . A nu, că la 1 mă duc la comitetul permanent. . . Dup masă, pe la 4. BĂLLAN D-le profesor, v’aş face o rugăminte, mă interesează «acest caz de gemene. . . vreţi să-mi permiteţi să viu şi eu? Aş trece să vă aştept acasă la d-voastră. OMU iar se gândeşte < Nu, prefer să mă duc singur... Caută-mi adresa CORTINA TEATRU * TABLOUL II Acasă la Bella. In după amiaza aceleiaşi zile. Un apartament standard într'un bloc de pe B-dul Brătianu. Un fel de hall-salon, mobilat oarecum la moda zilei. Pe o canapea câteva păpuşi de cabaret, subţiri şi înalte cam de un metru, ca nişte mondene de stofă şi mătase. Una reprezintă un bărbat în frac. Două uşi opuse. Un scaun de lux în stânga. O servitoare a condus pe Omu care e puţin solemn, puţin emoţionat, îmbrăcat de vizită. Apare Bella din dreapta într’un deshabille pretenţios„ Are în braţe un căţel de lux. Aferată. Deşi e osoră gea- mănă se deosebeste totuşi în înfăţişare mult de Ana. Chiar ca fizic, deoarece ţinând totdeauna umerii drepţi _ „ .«HV .i. _ pare mai voinica. Are sprâncenele lung trase, cu intenţia de a părea mai vampă. Mult fard pe obraji, o coafură foarte pretenţioasă bazată pe bucle. Unghiile foarte roşii. Priveşte totdeauna demnă* Când zice « eu » sau « cu mine » se vede că are un eu cu totul categoric, fcrc orice caz la ea opoziţia Eu Lumea este foarte puternică. Gesticulează meditat si distins — dar în niciun caz caricatural — si * s vorbeşte într'un mod pe care ea îl crede foarte natural. SCENA XVI OMU, BELLA OMU se înclină cu distincţie profesorală Doamnă, vă rosr. BELLA corectându-l uşor, scurt Domnişoară — II invită să ia loc într'un fotoliu lângă o masă rotundă. OMU rezervat D-ră, vă rog să mă scuzaţi că nu v’am spus la telefon obiectul vizitei mele, dar veţi înţelege numaidecât că nici nu era cu putinţă — e puţin cam încurcat — Yreau să vă spun... — o priveşte lung — E foarte reală asemănarea fizică cu sora dUvoastră. > IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BELLA Ana? E numai o primă impresie. Pi deosebim mult... când Cel puţin aşa era acum am văzut ultima Ce maică? Nu fii prost, . . stai liniştit. . . C foarte plicticoşi. Lu cky Ati vreodată căţei ? OMU o priveşte stânjenit de frivolitatea ei. BELLA inconştientă E de rasă pură... Are un pedigree foarte interesant.. Dar să vă spun o chestie... Rasa asta e puţin cam murdară. .. Stai cuminte, stai cuminte Lucky, să nu faci — în gând : pipi. OMU o priveşte lung, parcă deziluzionat Aşa e se pare rasa asta. BELLA se aşează provocătoare în fotoliu Despre ce voiaţi să-mi vorbiţi domnule ? t' OMU deziluzionat, tace, pe gânduri Despre nimic — ezită — Domnişoară. . . BELLA Cum, despre nimic? să OMU foarte încurcat Mă gândisem la ceva... am renunţat —parcă ar vrea se scoale. A» BELLA vulgar Am impresia că sunteţi cam timid privirea protectoare, mai profesional încurajează 4 49 TEATRU OMU E cu putinţă BELLA Cu ce vă ocupaţi? OMU Sunt profesorul Dr. Omu BELLA Omu. . , mi se pare că am auzit de d-voastră. . . n’aveţi d-voastră un frate. . . Lucky stai cuminte că te arunc cât colo... — sună energic, apoi servitoarei Vino să iei pe Lucky să nu murdărească covorul — servitoarea ia câinele si iese în dreapta• OMU e tăcut şi desgustat de vulgaritatea ei. BELLA crede că e un bărbat timid şi îşi dă aere pro- tectoare Vrei un whisky d-le Omu... e foarte bun... o să vezi. .. OMU s’a decis, deşi cu greutate, uşor, net <-i\ 9 D-ră, uite despre ce e vorba. Vreau să veniţi să vedeţi de vreo două, trei ori, un bolnav al meu, în sanatoriul Snagov. L-ar calma puţin. BELLA E amuzant. Ce bolnav? OMU E vorba de un tânăr arhitect, care are un grav nervos... şi se pare din cauza d-voastră. 50 BELLA IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC Domnule vă rog, drept cine mă luaţi? Ce vreţi să spuneţi? nu îjiţeleg ce-mi propuneţi? OMU Domnişoară, nimic... nimic altceva decât să veniţi să-l vedeţi de două, trei ori. S&-i spuneţi câteva cuvinte de prietenie. BELLA II cunosc foarte bine pe acest domn, m’a pli< destul cu insistentele lui si nu văd acum, când am * > ^ * put de el, dece să îndur să mă bată iar la cap. OMU * E un om care vă iubeşte, domnişoară, care şi-a distrus vieaţa din pricina d-voastră. BELLA Ei, dacă aş sta eu să consolez pe toţi aceia cari pretind că-şi distrug vieaţa din cauza mea... pe toţi cari au poftă de mine, ar trebui să deschid un spital. Nu sunt damă de caritate. ,, V/j OMU A fi soră de caritate e o meserie mai mult decât onorabilă, domnişoară... E de o reală nobleţe. ,. BELLA Posibil domnule, dar nu mă interesează. OMU « Nădăjduiam domnişoară, că aveţi un pic de inimă. 4* 51 TEATRU BELLA Nu este exclus, domnule... dar dece nu lucraţi d-voastră pe cont propriu ? dece... — o întrerupe privirea lui tăioasă. OMU se scoală Domnişoară, eşti femeie şi eu nu-ţi pot spune părerea mea cu aceeaşi francheţă cu care te exprimi d-ta.. # Dar văd încă odată confirmată o veche părere a mea despre sinuciderile din dragoste... Anume, am observat că astfel de drame se întâmplă numai într’un anumit mediu... \ BELLA fără să priceapă 9 f m » OMU Intr’un mediu în care nefericirea despărţirii dintre inimi e nesfârşit agravată de vulgaritatea partenerilor* Unii operează uşor cu bisturiul, atât cât e nevoie, cu regret parcă, alţii răsucesc în rană până şi mânerul cuţitului de bucătărie, apoi mai lovesc şi cu piciorul. BELLA arogantă Dacă am înţeles bine, d-le profesor, ce spuneţi că sunteţi, m’aţi făcut vulgară... Şi dece sunt, mă rog, vulgară? Pentrucă l-am rugat pe acest domn să mă lase în pace?... Să nu-mi explicaţi mie ce am de făcut... Cu mine nu merge... — refuză, agitând convinsă degetul arătător, ca un demn orator. OMU Şi crezi că ai făcut bine? BELLA D-le profesor, cum ziceţi că sunteţi... am şi eu ca d-voastră o veche părere: că fiecare îşi cunoaşte soco- IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC telile lui mai bine decât pretinde că i le cunoaşte un străin, ... A trebuit să-l trimit la plimbare... OMU Şi nu te-a mustrat de loc conştiinţa? BELLA M’a mustrat, cum să nu ma mustre, ce, eu nu sunt .om? Dar am £U un leac straşnic pentru ea... Stai sa ti-1 arăt şi d-tale... OMU aşteaptă uimit, încremenit. v«» BELLA se duce în dreapta şi dintr’un scrin de lux vine cu o boccea pe care e prins cu acul un bilet. I-o trânteşte pe masa din mijloc Yezi biletul ăsta? Giteşte-1. .. te rog, citeşte-1.. . OMU îl ia sfios, ceteşte automat « Madame, dacă până diseară nu aduceţi 5000 de lei, luaţi-vă catrafusele dela portar şi ştergeţi-o! » — el e jenat. BELLA ştiind ce spune, foarte emoţionată sub stăpâ nirea amintirii . %- » Locuiam amândouă îMr’o mansardă, într’o casă veche de pe Brezoianu, care acum s’a dărâmat. Când am venit la prânz, am găsit uşa închisă şi biletul ăsta pe uşe arată biletul — Uite, scrie data, 15 Octomvrie 1937. Am alergat până seara pe la prieteni, la cunoscuţi, dar a fost de prisos. Atunci a fost prima seară că n’am mai dormit cu tâmpită de Ana mtngan Peste trei zile mi-am făcut o garderobă solidă. /. Aveam şi apartament, dar mi-am păstrat şi conştiinţa... Uite-o... — desface acum bocceaua — Uite ! — scoate cu desgust şi emoţie o rochie slinoasă, rufe, pantofi găuriţi în talpă... — Aţi văzut că am conştiinţă? Are şi data: 53 TEATRU i arată iar energic, citind şi restul biletului Conştiinţa Be- llei la 15 Octomvrie 1937 Şi n’o uit,.. O întreb mereu... In seara când protejatul d-tale mi-a făcut o scenă îngrozitoare şi mi-a cerut să mă duc la el, cu leafa lui de mizerie, am scos conştiinţa din dulap, m’am sfătuit cu ea şi apoi i-am spus d-lui să mă lase în pace. . . Şi acum ce vreţi d-voastră? Dece să mai încurc lucrurile ?... OMU rămâne mult pe gânduri Domnişoară... BELLA foarte hotărîtă, dar ca un ecou, scăzut Nu pot — după un timp, cu tristeţe — Ana, proasta aia, e tot aşa? Vai de capul ei: mirosea mereu a tine-tură de iod... Lua două cornuri în buzunar să le mănânce după ce ieşea din sala de disecţie. . . OMU un timp pe gânduri, totuşi nu o aprobă Nu mai vreau nimic domnişoară, bună ziua — spn ieşire. BELLA 0 Bună ziua domnule profesor... şi "dacă într’o zi aveţi poftă de un pahar cu whisky... —: arată cu un gest larg sticla şi paharul. TABLOUL III Cabinetul medicului-şef din tabloul I SCENA I Omu — Băllan — Gurău — Mihai — Dora Medicii îl privesc enervaţi şi dezolaţi că nu pot face nimic. % IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI agitat, aproape nebun, cu hainele şi cu părul în dezordine Domnule profesor, vă rog, spuneţi-mi ce a devenit Bella ? Unde aţi dus-o ? Şi pe urmă aş vrea să ştiu precis ce a căutat ea aici?—îşi frânge mâinile de disperare. BĂLLAN Ascultă domnule odată.. . crede ce ţi s’a spus de atâtea ori. . . Nu era aceea domnişoara Bella. . . Ţi s’a părut d-tale. . . De ieri îţi tot spun asta. Urli mereu. . * şi ţi-ai pierdut şi noaptea de prisos. ■ MIHAI exasperat, într'o nouă sguduire Ea era... pentru numele lui Dumnezeu, ea era... Trebue să fie pe aici pe undeva închisă. . . E un mister care mă înebuneşte. . . — se plimbă agitat, chinuit prin cameră. OMU Dece s’o închidem? Dece s’o ascundem? * MIHAI dezolat, istovit de chin, cu buzele arse Stiu eu? Asta mă întreb nebuneşte de ieri. . . 9 • > m’am întrebat toată noaptea. Ge-a căutat aci? Peste ce amestec de întâmplări am căzut?. . . Dece mi-o as-cundeti? Unde ati închis-o? GURĂU enervat Băiatul are dreptate... Trebue să se termine comedia asta. OMU speriat Gurău, ce vrei ? Pentru Dumnezeu. .. 55 TEATRU GURĂU * Am obosit şi eu... du-te în camera d-tale şi-ţi promit eu că înîr’o jumătate de oră ai deslegarea enigmei acesteia care te roade până la os. . OMU Gurău, ce vrei să spui? GURĂU Vorbim numaidecât... Dora condu pe d-1 Mihai Stănculescu în camera lui... Vin eu imediat acolo. MIHAI merge spre uşe năucit de speranţă şi îndoială în acelaşi timp Dar nu mă lăsaţi prea mult să aştept? GURĂU * Te rog să ai încredere în mine. MIHAI bâlbâit, pierdut Da... da... —iese împleticindu-se. SCENA II OMU, GURĂU, BĂLLAN #■' OMU isbucnind Ascultă Gurău, ai înebunjt tu? • ■ GURĂU la capătul răbdării Dar nici asta nu poate continua... De ce-i ţineţi despărţiţi unul de altul? Ii vom spune cine a fost. ♦ * 56 4 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU ^ f El o vrea pe Bella. GURĂU cu un gest din umeri « asta-i acum )> Ei, când o vedea-o pe Ana... o s’o uite pe Bella. OMU • E foarte" delicat lucru. . ♦ e chiar foarte riscat . ♦. Si $ nici nu ştiu Ia ce rezultat vom putea ajunge... GURĂU Rezultat? — râde aproape isteric—Ce rezultat? Va fi acelaşi de când e lumea. . . Cui pe cui se scoate. O va vedea pe Ana şi o va uita pe Bella. Toate femeile sunt acelaşi lucru... Lasaţi-mă cu prostiile astea... Ce are una.. . au toate. Putea să fie oricare alta, dar dacă mai şi seamănă pe deasupra e cu atât mai simplu. — Furios — Moftangiul ăsta a pierdut o cheie şi a găsit alta la fel. i OMU Gurău, ce te-ai aprins aşa? GURĂU explosiv J Yăd că faceţi o problemă dintr’un fapt de 'toată ^iua... Spuneţi-i băiatului ăsta: Mă, nu fii dobitoc. Ai pierdut una, uite aci alta, identică. ♦ * OMU / Alta, cum alta, Gurău? / * GURĂU exasperacu braţele în tavan Alta... si încă alta. .. zece... o sută . .. Altele. s TEATRU OMU Vorbeşti anapoda. GURĂU Mă rog şi dece să n’o vrea pe Ana? Bineînţeles dacă o vrea ea, şi mai ales cum o vrea ea. Dacă sunt gemene. . . şi dacă seamănă atât de mult? înţelegi d-ta, sunt identice: identice în anatomia lor, în fiziologia lor, în chimismul lor organic. . . Pentrucă de atâtea ori d-ta îmi faci mie filosofie, îţi fac şi eu d-tale... Pentru Leibniz asemenea asemănări şi identităţi constituiau « indiscernabile » — silabisind furios — Indiscernabile..» Dacă idiotul ăsta de băiat, nu pricepe. . . trimite-1 la Leibniz să se explice cu el. OMU Bine dar dacă totuşi au altă personalitate? GURĂU gesticulând uimit De unde vrei să iasă altă personalitate ? Din acelaşi fizic ies aceleaşi reacţiuni şi acelaşi moral. Ribot spune clar: Tel organisme, telle personnalite ! — reluând intenţionat didactic — Cum e organismul aşa e şi personalitatea. OMU O fi spus Ribot aşa, dar s’ar putea să nu fie chiar aşa* BĂLLAN Nici nu e de loc aşa. Chiar dacă au acelaşi fizic*.. doi gemeni pot avea personalităţi deosebite căci mai e şi influenţa mediului. Vieaţa le oferă prilejuri deosebite chiar fraţilor siamezi. Iar gemenii nu merg tot timpul de mână. Fiecare are timpul lui. .. un trecut propriu. In cazul de faţă, uite, Bella e cântăreaţă de varieteu, iar Ana o strălucită medicinistă. Dacă i-am înfăţişa 58 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC pe Ana pur şi simplu, oricât de mare asemănarea fizică, el ar spune că nu-1 interesează decât Bella. Propun însă cu totul altceva: să prezentăm pe d-ra Ana Zadu drept sora ei, Bella, GURĂU Dacă seamănă atât de ce să complicăm, domnilor, lucrurile? Cum le mai descurcăm pe urmă? OMU N’ar fi pentru multă vreme. BĂLLAN Şi bineînţeles, dacă d-ra Ana Zadu primeşte. OMU De primit, primeşte, dece să nu primească. D-ra Zadu e medic, are obligaţii profesionale, şi mai ales e medic al sanatoriului. De altfel nu-i cere nimeni imposibilul. Să se ocupe puţin de bolnav, să fie din când în când prezentă lângă el, atentă ca o soră. Să joace în sfârşit rolul unei femei care a părăsit un bărbat dar nu cu brutalitate, ci cu părere de rău, cu un soi de dezolare că nu poate fi altfel, cu promisiunea unei camaraderii loiale. Principiul e, cum v’am spus, să reparăm efectul traumatismului. BĂLLAN Aşa, ca un soi de soră a lui s’ar putea s’o amuze chiar» GURĂU se ia cu mâinile de păr Nu mai complicaţi domnilor, lucrurile. Ce-i asta să se dea drept sora ei, cântăreaţa? Să joace teatru? Fugiţi de acolo. Este destul ca d-ra Ana să apară aşa cum e, cu personalitatea ei proprie. Numai să zâmbească puţin şi năucul acela o va uita pe cealaltă. 59 TEATRU BĂLLAN Şi dacă n’o va uita ? Pe urmă ce mai putem face ca să-l scăpăm? Nu mai are nicio şansă ca să se vindece. GURĂU vine întins spre el De ce să n’o uite, domnule, nu e tot femeie? Toţi bărbaţii ştiu din experienţă, că nimic nu consolează mai bine de pierderea unei femei, decât tot o femeie. De aceea, întâia grije a unui bărbat înşelat e să se afişeze numaidecât cu altă femeie. Dar chilipirgiul acesta are şansa ne mai pomenită să aibă la îndemână în locul exemplarului pierdut care şi aşa era terfelit rău, un exemplar din aceeaşi ediţie, nou, poate chiar cu filele netăiate. OMU cerceîându-l pudic Gurău! GURĂU ... zic poate. OMU mai pudic, deşi e medic Gurău! GURĂU îi vine parcă să râdă, apoi furios Ei asta-i, ., Sa-mi spună el mie că nu vrea să4 citească —furios de tot — Yă spun eu, e un chilipirgiu... — exasperat — Lua l-ar dracu şi pe el şi pe mine. OMU Dar pe d-ta, de ce să te ia, Gurău? GURĂU asvârle braţele, desgustat de el însuşi Uite, pentrucă eu, om de cifre şi de administraţie, m’am încălzit în mod caraghios într’o chestie ridicolă ea asta. €0 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU Nu e chiar ridicola. E aci o problemă esenţială pentru ştiinţă. BĂLLAN Părerea mea e că nu e cuminte să riscăm prezentând-o pe d-ra Ana Zadu drept ea însăşi, când avem şansa unui rezultat terapeutic pozitiv, înfăţişând-o drept sora ei Bella. OMU ' " Eu aş primi orice propunere. Dar!, gândeşte-te mai bine: Crezi că băiatul acesta, care o iubeşte atâta, nu va observa înşelăciunea? Cele dintâi întrebări în legătură cu trecutul lor şi totul se va da pe faţă. îmi pare rău că trebue să ţi-o spun, dar e o încercare tot atât de riscată. BĂLLAN Dacă e abilă nu se va observa. In primele două trei zile. .. GURĂU ţâşnind iar Complici domnule lucrurile. Să-i spuie pur şi simplu că e Ana şi gata. BĂLLAN Nu o va primi. Personalitatea unui om nu e fizicul său, care se poate transforma prin accidente, prin boală şi aşa mai departe. Este memoria trecutului propriu, capitolul de experienţă proprie. Este şi ceea ce preţuim de fapt la un om. Personalitatea lui Napoleon este istoria lui, sunt faptele lui. Pirandello are dreptate: Cine îşi pierde amintirea propriului trecut şi nu mai ştie cine e, îşi pierde de fapt personalitatea. 61 TEATRU OMU Nu-i mai amesteca pe scriitori, căci dacă ne luăm după ei deraiem cu totul. La Pirandello al d-tale am impresia că personalitatea se pierde ca o simplă umbrelă . .. BĂLLAN Domnule profesor. . . OMU Găsesc că scriitorii cam abuzează de. . . maladiile personalităţii. . . Mi-aduc aminte că am văzut o piesă care se ocupa cu « a doua conştiinţă » sau aşa ceva. . . « ziua procuror. . . noaptea hoţ ». . . Era un simplu « fabricat » literar. Chiar pretenţiile lui Pirandello mi se par cam certate cu ceea ce poate oferi, atât de puţin, e drept, ştiinţa. Fireşte, dacă dăm personalităţii sensul ei temeinic. Altfel o să ajungem mâine, poimâine să cunoaştem vreun autor dramatic care să declare că eroina sa îşi schimba personalitatea după felul rochiilor pe care le îmbracă. Până la 5—6 personalităţi pe oră, iar altul proclamându-şi eroul, după obiectele pe care le are întâmplător în mână. . . Dacă ţine la şold o sabie, omul devine Napoleon... iar fiindcă într’o zi, vizitând muzeul Iui Goethe, şi-a pus în picioare papucii lui de noapte, începe să scrie Faust. .. Chiar pentru literatură e mult prea mult.. . Atâta superficialitate nu poate sluji teatrul. GURĂU Dar în definitiv este atât de interesantă problema asta a personalităţii? OMU Gurău, Goethe a spus. .. GURĂU precis, tăios Personlichkeit ist das hochste Gut. IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU surprins, încântat Da, Gurău, personalitatea este cel mai înalt bine. Este de fapt problema centrală a filosofiei din toate timpurile, căci este în fond vechea problemă metafizică a sufletului. Ca om de ştiinţă eu pot să-ţi spun că o vieaţă merită să fie trăită numai pentru a găsi răspuns la întrebarea: ce e personalitatea? Din păcate mi se pare că o vieaţă de om nu e de ajuns. TJite marele meu maestru Pierre Janet, timp de mai bine de patruzeci de ani a căutat la cursul lui şi în cărţi de specialitate să răspundă la această întrebare, dar n’a izbutit să definească personalitatea. GURĂU caritabil Să lăsăm deocamdată consideraţiile filosofice şi să vedem ce facem cu băiatul acela, că înnebuneşte acolo sus până definim noi personalitatea. OMU rămâne pe gânduri, caută BĂLLAN Domnule profesor, am o soluţie care poate nu e rea. GURĂU scurt Zi-i OMU Da... BĂLLAN Yă era teamă adineaori că propunerea mea nu e realizabilă deoarece d-ra Ana Zadu nu se va putea descurca în privinţa trecutului... Că nu va şti ce să răspundă când el se va referi la trecutul lor. . . 63 TEATRU OMU Exact.. . Se va demasca din primele clipe... BĂLLAN Am o soluţie pentru asta. GURĂU cu vocea seacă Pune-o pe masă. . . BĂLLAN Să născocim o întreagă poveste. Să-i spunem tânărului acesta ca ieri, în clipa în care a aflat că el a vrut să se sinucidă din pricina ei, biata fată a leşinat... a avut un şoc nervos şi. .. GURĂU Şi? — aşteaptă foarte curios BĂLLAN simplu Şi şi-a pierdut personalitatea — accentuând — Şi-a pierdut personalitatea. .. GURĂU Unde vrei să ajungi? BĂLLAN Adică nu mai ştie cine e. . . a uitat câţiva ani din vieaţă. Şi acum e foarte simplu, d-ra Bella nemaiavând personalitate, nu mai are nici trecut şi deci nu mai e obligată să răspundă întrebărilor despre acest trecut. GURĂU iar enervat Altă complicaţie... — s’a săturat S > 9 acum? La Yila Snagov. ANA La Snagov? Ce caut la Snagov? MIHAI speriat Domnule doctor. . .să n’o obosiţi ... a trecut prin atâtea emoţii. Lăsaţi-o să se odihnească. . . Bella stai liniştită. ANA îl priveşte, pe Mihai cu aerul: Dar d-ta cine eşti? BĂLLAN Domnişoară Bella, încearcă să-ţi aminteşti ce-ai făcut ieri. 76 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA Ieri am fost împreună cu... —face o pauză, ca o reticenţă — o prietenă Ana, să vedem pe o mătuşe a noastră, care are un copil bolnav. Stă departe şi cu tramvaiul am ajuns foarte târziu. BĂLLAN Nu, domnişoară Bella, ieri ai venit aci la Snagov cu un automobil albastru, Buick, de două locuri. Erai singură la volan şi aci ai întrebat de profesorul Dr. Omu. Când ai intrat în cabinetul lui, l-ai văzut pe domnul acesta. . . ANA Nu pricep nimic. . . n’am niciun automobil albastru, n’am condus maşina niciodată în vieaţa mea. Nu ştiu să conduc — iar adoarme. BĂLLAN vrând să iasă, face semn lui Mihai să vie şi el. MIHAI rugându-se mult \ Lăsaţi-mă câteva clipe cu ea. BĂLLAN De; eu ştiu? Mi-e teamă de domnul profesor. MIHAI Câteva clipe numai... BĂLLAN Dar nicio vorbă despre trecut. MIHAI Nimic,.. nimic... Nici nu-i vorbesc. . . Stau lângă ea* 77 1 TEATRU BĂLLAN Ascultă încă odată. . . nicio vorbă despre trecut. .. MIHAI Nicio vorbă. SCENA II ANA, MIHAI, PROFESOR OMU MIHAI îşi duce un scaun lângă fotoliul ei. 0 veghează un timp, apoi când ea deschide sensual ochii, el îi spune recunoscător Draga mea, niciodată nu mi-aş fi închipuit că mă iubeşti atât! ANA femeie şi gratuit angelică Eu te iubesc pe d-ta? MIHAI rămâne pur şi simplu interzis Da... Ai suferit din cauza mea... ai avut un şoc nervos şi te-ai prăbuşit pe podea. ANA calm, uimită Am avut un şoc nervos? MIHAI dezolat, ridică din umeri, pe urmă convins Ţi-ai pierdut cu totul memoria. Nu-ţi mai aminteşti cine eşti. ANA surîzătoare, liniştită, în contrast cu emoţia lui Dar ştiu foarte bine cine sunt. MIHAI Nu-ţi dădeai seama că mă iubeşti. Bella, draga mea. Asta spune şi doctorul. A trebuit să vie o întâmplare ca asta, ca să ai revelaţia propriului tău secret... Mă iubeşti. 78 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA după o pauză, cu o vagă ironie Desigur că te... iubesc, dacă zici că te iubesc, dragul meu. MIHAI Ah, cât îti sunt de recunoscător. . . Ai să te faci bine şi o să fim fericiţi.. . .O să trecem prin viaţă cântând, cum vin copii de la şcoală. Ai să te faci bine. ANA nedumerită Dar eu sunt foarte bine. MIHAI contrazis Tu... Bella? ANA Da... — se încurcă — domnule. .. MIHAI înduioşat Spune-mi pe nume, Bella... Sunt Mihai. ANA face un gest dezolat Da — stângaci — Mihai. MIHAI e între ei o stânjenire, o lipsă de legătură Ah! ANA rece şi parcă dezolată de răceala ei. După un imp nu mai ştie ce să facă, întreabă jenată Iţi spuneam pe nume înainte? MIHAI înduioşat nervos Bella mă iubeai, . . mă iubeai foarte mult. Am fost marea iubire a vieţii tale... — explicându-i convins se-creţul — însă nu ai avut niciodată curajul să mi-o spui. 79 TEATRU ANA convenind amuzată de incorijibila naivitate a bărbatului îndrăgostit Atunci de sigur că aşa e. . . Ai fost marea iubire a vieţii mele > MIHAI fără margini de convins Din pricină că erai foarte timidă. Niciodată n’aş fi bănuit că eşti atât de timidă. Acum înţeleg totul. Ascundeai cu teamă o mare iubire, surâde uimit în convingerea lui. Şi eu care credeam că nu sunt pentru tine decât un indiferent oarecare, ba chiar, că nu mă poţi suporta, că vrei să scapi de mine — Cu totul luat de apa presupunerilor lui — Acum înţeleg că tot ceea ce făceai, gesturile acelea ciudate, batjocurile tale, nu erau decât ca &ă-ţi ascunzi marea ta iubire. ANA uitucă, îl priveşte mirată Cje iubire ? MIHAI o contemplă fără să o mai audă, ascultându-se numai pe el Niciodată n’aş fi bănuit, Bella — îngrozit, răsucit în el însuşi, la gândul acesta -— Ah, aş fi putut să mor. . . Ar fi putut să se aşaze între noi sensul unic al eternităţii. . . fără să ştiu cât mă iubeşti. . . — cu o nesfârşită emoţie, înlăcrimat — Am fost nebun... . nebun.. „ SCENA III Aceiaşi, OMU OMU care a venit bineînţeles să-l observe pe Mihai Ei, cum te simţi frumoasă d-ră Bella ? Mihai respectuos a trecut în partea cealaltă a fotoliului ANA Mă simt puţin obosită, dar atâta tot. Nu pricep ce are toată lumea asta cu minei. Mi se arăta un interes pe pe care nu-1 înţeleg. încep să cred că mi s’a întâmplat ceva grav. 80 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU amuzat de întorsătura lucrurilor, dar afectând pedanteria profesională Aproape că dimpotrivă. Când te-am examinat de dimineaţă, mi-am dat seama că nu e nimic grav. Şocul nervos ţi-a luat pur şi simplu patru ani din vieaţă, fără să lase nicio altă turbur are. Psychanalisa arată că inconştientul are tendinţa să ascundă, să refuleze anumite amintiri cu caracter neplăcut... Când uităm un obiect, o întâmplare, e din cauză că am avut interes s’o uităm, sau pentru că ne-a fost dezagreabilă întâmplarea, sau am fi vrut să ascundem obiectul. Inconştientul nostru lucrează pentru noi — Mai mult pentru Mihai — Pare-se că d-ta ai vrut din toată inima să anulezi patru ani din vieaţa d-tale. Organismul îşi alege singur maniera. Iată, un şoc nervos şi nu mai ştii nimic din aceşti patru ani. Eşti femeia fără trecut, visată de toţi bărbaţii. Fata adormită din poveste. Domnişoară Bella eşti pur şi simplu « La belle au bois dormant ». ANA D-voastră îmi explicaţi atât de frumos, încât aş putea spune că nu mai mă tem. OMU Iar pe d-ta domnule, îmi pare că nici nu te mai recunosc. S’ar zice că ai suferit şi d-ta un şoc, dar un şoc contrar. Parcă n’ai fi fost niciodată grav bolnav. MIHAI sărută mâna Anei care i-o lasă cu indiferenţă Trebue să urmeze vreun tratament, vreun regim, domnule doctor ? OMU Vieaţa când e ea însăşi, n’are nevoie de tratament şi nici de regim. Bună ziua — Iese. 81 TEATRU TABLOUL V SCENA I ANA, MIHAI, DORA Tot în camera Anei. S’a sfârşit masa. Li se servesc acum ţigări şi cafele, un pahar de vin bun DORA infirmiera, servindu-i D-1 profesor a spus că nu trebue să ţineţi niciun regim* Yi s’a servit menu-ul musafirilor. . . domnul profesor a trimis anume o sticlă de vin pentru d-1 Mihai. . . La început nici nu vă atingeaţi de masă. Uiţe, mesele astea bune v’au redat sănătatea, domnule Mihai. Acum mâncaţi cu o poftă de lup. ANA gustând, ironică E într’adevăr un vin excelent şi masa a fost foarte bună, încât nu mă miră că d-1 Mihai şi-a regăsit sănătatea. MIHAI copilăreşte Bella, de ce eşti răutăcioasă? ANA amuzată Dar nu pari să fi fost bolnav niciodată! MIHAI recunoscător Tu m’ai vindecat. Te-am revăzut o secundă şi în secunda aceea, alcoolul prezenţei tale, făcând dintr’un jăratec aproape stins, o flacără — m’a redat mie însumi. Noroc, draga mea. ANA ca un ecou Noroc, dragul meu. 82 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI obsedat de această idee Ascultă Bella, eşti sigură că nu ai ţinut niciun jurnal ? Ştii, fetele obişnuiesc atunci când sunt îndrăgostite, să scrie în acest fel de jurnal secretele inimii* ceea ce, sfioase, nu au curajul să mărturisească celui iubit — Aşteaptă destul de nervos, ANA nedumerită Nu ştiu... unde vrei să fie acest jurnal ? MIHAI. In apartamentul din bulevardul Brătianu. ANA Dar ce să caut eu în apartamentul din bulevardul Brătianu ? — e oarecum agitată. MIHAI îşi dă seama că a greşit Draga mea, iartă-mă. . * fac o mare greşeală... îţi vorbesc de un trecut pe care inconştientul tău vrea să-l uiţi, care-ţi inspiră oroare ca o faptă ruşinoasă. ANA Nu-mi inspiră niciun fel de oroare, pentrucă nu ştiu nimic despre el. MIHAI cu frică parcă de acest trecut Cu atât mai bine... cu atât mai bine... au fost lucruri înjositoare, care mi-au înegrit pieptul ca o ciumă. — învins totuşi de oroarea amintirii — Ah, când cabii^iera dela teatru” mi-a dat înapoi buchetul şi carteade vizită spunând că d-ra a zis că nu cunoaşte pe acest domn, nu-mi venea să cred. Dar cum mi se mai întâmplase asemenea ciudăţenii din partea ta, am crezut că nu vrei să ştie cei din teatru de cunoştinţa noastră şi te-am căutat apoi acasă. Umblasem cu acelaşi buchet în mână pe stradă, ca o torţă de smoală, toată 6* 83 TEATRU seara. Te-ai întors la două noaptea şi te-am aşteptat pe scară... — agitat şi înfiorat — Ştii ce mi-ai spus Bella ? ANA curioasă şi candidă — Nu ! MIHAI imitând frazele ei vulgare « Te rog domnule să nu mă mai plictiseşti atât. Dacă nu te astâmperi şi te mai prind pe la teatru, pun servitoarea să te arunce în stradă. . .». Te priveam înjunghiat : « Bella, cu mine... cu mine vorbeşti aşa? După cele ce au fost între noi ? ». « Nu prea văd ce a fost între noi, dar, încăodată, să nu mă mai plictiseşti cu insistenţele d-tale. . .». Ai aruncat buchetul pe scară, ca o piatră. . . ai trântit uşa, de parcă ai fi vrut să-mi plesneşti faţa. A'm vrut să sparg totul, să dau foc la casă, nu ştiu! să-mi fac harakiri acolo, la uşa ta — uitând totul, îi reproşază luat de amintire — Cum ai putut să fii atât de rea? ANA senină Eu? Am fost eu aşa? MIHAI îi reproşază amar, otrăvit de amintire Da... da... da... aşa ai fost. ANA splendid femeie, convenind automat Atunci de sigur că aşa am fost. MIHAI din senin, aducându-şi aminte se răsuceşte iar Ah, draga mea, nu te supăra... sunt un mizerabil. Răscolesc un trecut pe care tu vrei să-l uiţi, să-l arunci ca pe o haină slinoasă, de care ţi-e silă. . . iartă-mă dragă şi să nu mai vorbim despre acest trecut... ANA indiferentă ca frumuseţea toată însăşi, îngânându-l moale Te iert dragul meu şi să nu mai vorbim despre acest trecut... 84 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC TABLOUL VI Aceeaşi cameră ANA, MIHAI, MARIA, BĂLLAN ANA aranjează nişte gladiole pe masa verde de metal, e îmbrăcată într’o rochie uşoară de interior MIHAI s’a refăcut cu totul şi e acum un splendid flăcău. Intră foarte important şi plin de taină cu o valiză mijlocie în mână, iar sub celălalt braţ un echer, un teu, o cutie cu compasuri. Se cunoaşte că, influenţat de ceea ce a cetit, vrea să încerce o experienţă hotărîtoare Bella, întoarce-te, nu te uita. ANA femenin bănuitoare, privind valiza Dar ce e asta ? Ce ai aici ? MIHAI foarte preocupat de ideea lui Intoarce-te. ,, ANA mereu femeie Dar să nu mă chinui mult. MIHAI scoate din valiză o rochie n.900 » cu pălăria ei şi o aşează frumos pe fotoliu Gata! — şi aşteaptă teribil de încordat să vadâ dacă se produce minunea. ANA se întoarce, vede costumul şi pare foarte nedumerită O rochie ?! 85 TEATRU MIHAI Uită-te cu atenţie... — aşteaptă mereu, încordat, rezultatul experienţei. AN A, vag O rochie, ce să fie ? — începe să fie nedumerită. MIHAI din toată fiinţa lui Bella, uită-te bine... caută să-ţi aduci aminte..* ANA se uită bine% dar nu-şi aduce aminte. MIHAI dezolat că nu l-a recunoscut Bella, e costumul tău, un costum dela cabaretul la care cântai tu. ANA Dar nu înţeleg ce vrei să spui? MIHAI In rochia aceasta fantezistă, ca şi privirea şi gesturile tale năzdrăvane, cântai la cabaret, acel « Cântec ză-natec ». ANA Cum, un « cântec zănatec »? Ce fel de cântec era ? MIHAI Nu ştiu. . . îl scrisese pentru tine, pianistul ăla bătrân şi beţiv. Era îndrăgostit de tine, avea parcă bale când te privea, râdeau toţi de el.. . ANA Cum, era compus de el? IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI Aşa pretindea el. Unii susţineau însă că e o canţonetă străină pe care o modificase el puţin, şi-i scrisese cuvinte noi pentru tine. O botezase << Cântec zănatec ». ANA tresărind Nu ştiu nimic MIHAI Bella... fă o sforţare, caută în tine cum ai căuta un act într’o casetă răvăşită... poate că ai să-ţi amin» teşti . , , încearcă să-l cânţi iar. . . ANA nervoasă Nu mai stărui de prisos. . . e peste putinţă să-mi aduc aminte. . . De altfel încă nu cred nimic din povestea asta a pierderii personalităţii mele. MIHAI îndârjit, cu regret Ba da, ai cântat acest « cântec zănatec ». ANA a desfăcut rochia şi o cercetează curioasă ca orice femeie Dar de ce ai adus acum rochia asta? De unde ai luat-o ? MIHAI fără să vrea parcă Erai aşa de frumoasă în rochia aceasta fantezistă.. * Când apăreai, plafonul cabaretului devenea un cer înstelat şi explică Am plecat azi de dimineaţă cu camioneta vilei şi m’am întors cu autobuzul după amiază. Dela şosea până aici am venit pe jos. ANA Şi cine ţi-a dat rochia? TEATRU MIHAI Gabiniera. A fost foarte greu. . . spunea că nu a fost costumul teatrului. . . ci al tău personal. . . I-arn dat o sumă de bani şi mi-a spus că dacă îi garantez că nu-1 pierd şi nu-1 ţiu mult, îl va împrumuta dela cântăreaţă de acasă. . . E probabil să-l fi cerut servitoarei tale. ANA Şi de ce ai făcut toate acestea? MIHAI cu o uşoară exaltare Erai atât de frumoasă Bella, în rochia asta. . . făceai un gest drăguţ cu mâna când înaintai spre public şi-ţi răsuceai mijlocul. . . pe urmă melodia asta. . . Aruncai vorbele ca monede de aur în sală. ANA De sigur că exagerezi. MIHAI vrăjit de amintire Ba nu, ba nu... erai de neuitat... Nu se poate spune că ai o voce de mare cântăreaţă, dar era ceva nespus de ispititor în modul în care cântai. O legănare a vocii. Numai a ta. . . ANA vede pe masă uneltele lui Şi. . . ce ţi-ai adus aici ? MIHAI emoţionat Echerul, compasuri. Am afară şi planşeta — Surâzând înduioşat — Instrumentele mele de lucru, Bella. # ANA Vrei să lucrezi? 88 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI cu oarecare căldură Da Bella, vreau să lucrez. E atâta vreme de când n’am mai pus mâna pe echer — mângâe cutia cu compasuri, ANA Din ce pricină? MIHAI surâzând Din pricina ta, Bella — pronunţă ca totdeauna numele Bella cu o voce moale, înduioşată — Eram prea plin de tine, otrăvit de dispreţul tău, nu mai puteam sta în faţa planşetei. ANA serioasă Tocmai fiindcă mă iubeai ar fi trebuit să lucrezi mai mult. MIHAI convenind Dacă te-ar fi interesat ce lucrez eu. . . poate. . . Când ne-am certat tocmai lucram în vederea unui concurs, pentru o mare piaţă. Se dădea un premiu de trei milioane de lei pentru un proiect de sistematizare a Pieţei Naţionale. . . — se joacă mereu cu cutia de compasuri — Am lucrat aproape un an de zile la acest proiect. Totul era pornit în mine, ca într’un galop al încrederii . . . o nădejde nebună — aruncă şi acum, cutia cu compasuri— După ruptura de atunci mi-a fost silă de tot. Nu mi-am mai prezentat proiectul ia concurs. ANA cu ceva de soră în ea Nu se poate. . . De ce ai făcut asta? De ce nu mi-ai spus nimic?. ,. MIHAI Ţi -am vorbit de vreo două ori. . . Ai făcut câteva glume pe socoteala meseriei mele. . . 89 TEATRU ANA uitând, uimită Mi-ai spus mie într’adevăr ? MIHAI Ţi-am spus că aş vrea să câştig premiul ca să repar căsuţa bunichii. Nu-ţi închipui de când plănueşte biata bătrână să-şi repare casa. Şi mai ales vream să con-struesc pentru noi doi o vilă, în parcul de pe Calea Dorobanţilor, la Bordei. Ai râs cu atâta poftă, că mi-a trecut şi mie cheful de concurs. Ţi s’a părut ridicol să* mă aştepţi. . . ANA din toată inima Dar ce importanţă are ce-a fost? Acum e altceva. Iţi spun eu acum că acest proiect mă interesează enorm. Voi sta lângă tine tot timpul cât vei lucra. .. Vom număra împreună zilele, până se va da rezultatul. Dacă va mai fi vreun concurs. MIHAI cuprinde cutia cu compasuri Bella, Bella, există un Dumnezeu al îndrăgostiţilor* Tocmai de aceea mi-am adus planşeta. Rezultatul con» cursului a fost anulat. Se va ţine din nou. Acum premiul e de cinci milioane... ANA cucerită caldă, inimoasă Foarte bine... îl vom lua... MIHAI Da... — e fericit.. . după un lung răstimp privirea îi cade din nou pe rochie, se aprinde iar, dar întreabă doar sfielnic — Ascultă Bella, vrei să îmbraci puţin rochia? ANA nedumerită Da.,, de ce? MIHAI Vrei?. .. ah. . . ar fi minunat. . . haide. . . 90 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA Bine... o îmbrac. .. Cine ştie ce te impresiona în deosebi şi din pricina asta, transfigurai totul — Ana a trecut în camera de bae din stânga. Mihai pândeşte o clipă nervos, încearcă să-şi aşeze compasurile, e prea nervos. Intră Maria în halat. MARIA Doctorul Băllan nu e aici? Mi-a spus că după consultaţii vine aci.* . MIHAI N’a venit încă, dar dacă ţi-a spus că vine, aşteaptă-1 aci... MARIA Nu, că am de lucru. .. Vin mai târziu... MIHAI Nu, nu pleca încă. Aşteaptă puţin, te rog... MARIA De ce ? Nu pot, am de lucru... MIHAI stăruitor Aşteaptă puţin... numai puţin... ai să vezi.. * MARIA Ce vrei să văd? ^ MIHAI copilăros Te rog... aşteaptă puţin*.*—apare Ana. El exclamă vrăjit — Priveşte. .. 91 TEATRU ANA e într'o rochie « 1900 » de catifea neagră, fără umeri, amplă jos, din volane puse pe tulle. Decolteul e acoperit cu tulle înstelat cu metal galben. In jurul gâtului un guler întărit. Acest adaos pe decolteu e prins doar la spate cu o copcă constituind o piesă separată. Mânecile sunt lungi şi se trag ca mânuşile, înăuntru de catifea, deasupra de tulle, spre umeri volane întărite de tafta. Toate acestea de coloare neagră, Rochia mai are două flori mari bleu. i>rc/a poartă şi un manşon de volănaşe de tulle, aceeaşi coloare cu florile. Pălărie mare de epocă, neagră. MIHAI merge vrăjit spre Bella Uite, tot aşa de frumoasă eşti, . . învie mătasa pe tine, ca o plantă, , , Fă câţiva paşi Bella, , . — o contemplă vrăjit, lung — Fă câţiva paşi,, . încă,, . MARIA Dar ce este asta ? De ce te-ai « costumat » aşa ? MIHAI Un costum al Bellei. , , Cânta îmbrăcată aşa « Cântec zanatec ». ANA Nu-mi aduc aminte de niciun costum, de niciun cântec zănatec. MARIA sinceră Dar ştii că eşti frumoasă ? — cercetează de aproape costumul. MIHAI mereu vrăjit Nu-i aşa, domnişoară? Ah, şi dacă aţi fi auzit ce tulburător era cântecul. . . Beai vin cu cerul şi iadul când îl ascultai. . . Bella, fă o sforţare, caută să-ţi aminteşti cântecul. MARIA Dar arată-i cum era acest cântec. IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI Nu ştiu mai mult. Nici cabiniera nu-şi mai amintea... Eu nu ştiu să cânt, n’am voce, dar nu l-aş putea uita niciodată. L-aş recunoaşte. ANA De cântat ştiu să cânt. . . nu prea mult bineînţeles, ca orice fată... N’am ştiut însă niciodată un «cântec zănatec ». MIHAI cade pe gânduri, parcă i-ar reveni boala Te rog fă o sforţare, încearcă să-ţi aduci aminte. Cred că nimeni pe lume nu ar putea să cânte acel « Cântec zănatec » cum îl cântai tu. Dacă l-aş fi auzit în mormânt, aş fi ştiut că ai trecut tu pe aleea nisipoasă. ANA e foarte nervoasă Te rog nu-mi cere lucruri imposibile. . . nu cunosc această rochie, n’am cântat acest cântec — hotărît supărată — Nu... nu. .. nu. . . — rămâne agitată. MARIA certând pe Mihai Ce faci? Ce ţi-a spus profesorul? Să nu o oboseşti, să nu-i vorbeşti de trecutul ei. MIHAI nervos, abătut Păcat — iese. ANA rămâne tot timpul replicelor următoare pe gânduri. MARIA se uită după el surâzând, neluând împrejurarea în serios E foarte ciudat... va trebui, de-acum să-i vorbeşti despre acest trecut... să-l admiţi. . . BĂLLAN intră, amuzat, cu o privire de complicitate Ei ce-a fost? Ce-a adus în geamantan? 93 TEATRU MARIA O rochie a Bellei. . . acum ea nu cunoaşte însă cântecul acela « zănafec » pe care-1 vrea el. ANA întoarce liniştită capul spre el, apoi extrem de enigmatică De unde ştii că nu-1 cunosc? MARIA mirată II cunoşti cu adevărat? BĂLLAN Atunci de ce nu i l-ai cântat? ANA mereu pe gânduri, cu o voce gravă Ce rost are sa mai desgrop un trecut care nu mai prezintă interes ? BĂLLAN Dar e în interesul experienţei. ANA întoarce capul, senină Ce experienţă? BĂLLAN Ascultă domnişoară, te rog, fă tot posibilul ca să izbutim. .. încearcă să-i vorbeşti despre trecut, despre tot. . . dacă el vrea asta.... Insuşeşte-ţi personalitatea Bellei. . . Acceptă. . . Construeşte chiar din elementele pe care ţi le spune el şi pe măsură ce ţi le dă el însuşi. Din două trei elemente furnizate chiar de el, e uşor să construeşti o poveste întreagă. ANA mereu îngândurată, mereu enigmatică Poate că nu e nevoie să construesc nimic. 94 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC TABLOUL VII Un salon-verandă al Casei Snagov prelungit într'o terasă astfel încât scena apare împărţită oarecum în două. In dreapta salonul are mobilier de restaurant de vară : fotolii, scaune şi mescioare de trestie, un secretar pentru corespondenţă, în colţ în fund. Un pian în faţă, vopsit în alb şi gris. Grupuri de globuri luminează viu salonul, în contrast cu terasa. Un fotoliu de trestie pe linia de mijloc, întors, spre salon. In afară de o bază de câteva palme dela pământ, salonul are o enormă fereastră semicirculară, cu figuri translucide fanteziste : dansatoare, doimii, umbrele şi altele. Terasa e înconjurată de jghia-buri cu flori albe, în deosebi. Regina nopţii, în afară de alte plante de tot soiul. Sunt trei mese de joc de cărţi. Toate ocupate. Peretele salonului are afară o lampă cu trei braţe, fiecare cu câte un glob, iar pe fiecare masă de joc e câte un glob. In fund se coboară printre două trepieduri, cu câte un glob fiecare, spre debarcader. . . In fund mai e, chiar şi seara, mobilă de plaje, o umbrelă colorată strânsă.. .In fund în plin, ZacuZ sub lună şi pădurea. Intrările se fac fie prin stânga, din grădină, fie din fund dela debarcader, fie prin dreapta, căci salonul are uşi cu draperii spre interiorul Casei Snagov. Acum e către ora 10 seara. înainte de ridicarea cortinei se aude Ana sfârşind de cântat o romanţă oarecare. Aplauze. Pe linia de despărţire a terasei, Berbecaru a ascultat în picioare. ESMERALDA în splendidă toaletă, vag de epocă, priveşte nemulţumită aplauzele de politeţe ale jucătorilor de cărţi, se ridică apoi dela masa de bridge şi vine în salon spre cei doi, se întoarce să ia cuvântul ca un orator Pentru ca să sărbătorim cum se cuvine această cântăreaţă minunată, propun să ciocnim cu ea o cupă de şampanie. Gligor Alexandrovici binevoeşte şi spune să se aducă zece sticle de şampanie. GURĂU ceremonios Majestate, se va face întocmai. Yă propun însă în loc de nesuferita şampanie franţuzească, vreo câteva 95 TEATRU sticle prăfuite de nectar auriu care, precum ştiţi, este un vin foarte preţuit de cunoscători. Şi pe urmă, zece sticle nu ajung. ESMERALDA imperial Să fie cum zici. GURĂU face un semn Dorei Adu 20 de sticle,,. Notează-le: 5.000 de lei sticla, ESMERALDA când trece spre locul ei îl vede pe Berbecaru, privind intrigat din prag pe cei doi Hai la joc.. . E talie nouă. .. BERBECARU intrigat şi misterios Ascultă, am tras puţin cu urechea. De vreo două zile tot discută între ei. . . d-ta pricepi ceva din chestiile astea cu personalitatea? ESMERALDA Da. . . pricep. . . cred că. . . e foarte simplu. BERBECARU dornic să ştie Ei, cum? ESMERALDA se gândeşte, caută Uite, s’a tras ieri loteria şi lozul cel mare... BERBECARU ... l-a câştigat o fetiţă de nouă ani. ESMERALDA Felicitările mele. ,. 96 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BERBECARU De ce? ESMERALDA Poate că d-ta eşti fetiţa de 9 ani şi nu o ştii. . — ridică din umeri — Ţi-ai pierdut personalitatea. . „ BERECARU uimit Dacă nu ştiu, cum se poate să fiu eu? ESMERALDA Ei asta-i! Ce are a face? Eşti fetiţa de nouă ani şi nu o ştii. . . BERBECARU pentru el, convins Cum să fiu eu o fetiţă de 9 ani, dacă nu ştiu că sunt? ESMERALDA Dacă ţi-ai pierdut personalitatea? BERBECARU Fugi de aicea Majestate, eşti nebună, . . Dacă aşi fi o fetiţă de nouă ani aşi şti. „ . ESMERALDA argumentând serios Atunci nici eu nu sunt nebună dacă nu o ştiu — şi brusc acru — dar d-ta eşti nebun — scurtă pauză, apoi cu tâlc şi triumfătoare — .„„ pentrucă asta o ştiu eu* BERBECARU rămâne aiurit, nu se poate regăsi sub privirea ei triumfătoare UN PARTENER Majestate, hai să faceţi cărţile. * 9T TEATRU ESMERALDA se uită mereu triumfătoare la Berbecaru şi răspunde neglijent partenerului Da, viu — Se duce la masă. MARIA e îmbrăcată într'o rochie de tulle alb, croială de stil, mâneci mariv foarte largă, la braţe şi mijloc bu-chete mari de flori de măr. Pieptarul plisat. Toată e pe fond de tafta albă. Vine mai aproape, o roagă pe Ana Cântaţi minunat. . . Mai cântaţi-ne ceva, d-ră Bella. MAI MULŢI repetă rugămintea Da... da. . . încă un cântec. MIHAI fericit Hai, Bella, mai cântă ceva. ANA în rochia «1900», cântă un alt cântec scurt. Tocmai acum intră doi lachei cu tăvile cu pahare. Esmeralda îi fixează locului ca să nu deranjeze pe cântăreaţă. Ana se poate acompania şi singură la pian. Când a terminat de cântat e aplaudată iarăşi în două moduri diferite : cu o vie participare la cei din salon, cu o politeţe condescendentă de către jucătorii de cărţi. Esmeralda e furioasă, văzându-i cum aplaudă ; în schimb, Mihai care nu ştie ce e pe terasă e foarte mulţumit şi foarte mândru că ea este ascultată cu plăcere. MIHAI când Ana termină se întoarce către Maria Am avut dreptate? Nu-i.aşa că e încântătoare? Ah» păcat că nu-şi aduce aminte Cântecul zănatee. MARIA De ce nu i-1 aminteşti d-ta ?... ■98 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI -Eu nu ştiu să cânt, dar îţi spun că l-aş recunoaşte îndată. . . Am încercat ieri când am fost la Bucureşti vreo zece, cincisprezece plăci, până când n’a mai avut răbdare doctorul Băllan. Nu că aş putea suporta acel cântec zănatec cântat de altcineva. O placă mi-ar face rău s’o aud. Timbrul ei unic era totul. Aş fi adus însă placa numai ca să-şi amintească ea despre ce e vorba. . . — o ia apoi pe Ana de braţ şi o izolează, spre sală. Ea se aşează pe un fotoliu de plajă, el pe un scăunel — Ah, Bella, cum de nu-ţi aduci aminte, fiindcă tocmai în seara când ai cântat acest cântec ţi-am trimis noi un bileţel în versuri şi un buchet de flori prin cabi-nieră. Eram cu Leontescu, dar dedicaţia în versuri ti-o scrisesem eu. El avusese doar ideea să facem din * două şervete înnodate, doi purcei, iar eu compusesem versurile: Domnii ăştia, doi purcei, Spilcuiţi ca vai de ei, De-i primeşti ca să te vadă Se bucură şi dau din coadă. ANA râde cu poftă Ha... ha. . . ha... —şi pe urmă, din râs, căutând^ parcă îşi aminteşte Da... da... da... poezia asta o cunosc... MIHAI grăbit Ne-ai răspuns că vii la masa noastră, după ce te schimbi. ANA nu prea convinsă Da, da, mi-aduc aminte... prietenul tău era foarte amuzant. MIHAI Te-a făcut sa râzi toată seara. Dar n’ai stat mult. 7* 99 TEATRU ANA Da. ♦ ♦ trebuia să mă culc mai devreme. MIHAI Nu, a venit patronul localului şi nu ştiu ce ţi-a spus. ANA A, voia să-mi arate nişte note pentru un cântec nou. MIHAI A doua zi după masă ai fost cu noi la cinematograf. Ne-am amuzat extraordinar. Era un film muzical cu Maurice Chevalier şi Janette Mac Donald... de câte ori ne-am întâlnit apoi ne-ai cântat arii din acest film. ANA Era un film delicios «Văduva veselă»—fredonează câteva măsuri. MIHAI cucerit Da... da... asta e... cât sunt de fericit, Bella — Dora luând paharele de pe tavă a servit pe toată lumea. Când ea a terminat, Esmeralda se ridică dela masa ei, îşi ia cupa şi cu o majestate imperială vine în faţă de tot. Toată lumea ascultă apoi toastul pe care îl ţine ea în cinstea tinerei fete. ESMERALDA Scumpă contesă, închin în sănătatea voastră, această cupă de nectar, pe care — Gurău se ridică în picioare — bestia de Gligor Alexandrovici Patiumkin l-a adus din jafurile lui neruşinate. .. — Gurău se aşează pleoştit. Lui Mihai — Conte, vă felicit pentru încântătoarea d-voastră soţie. 100 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA de altfel în tot acest tablou va fi destul de copilăroasă, făcând o reverenţă comică Sunt fericită Majestate. MIHAI soldat Să trăiţi maică' a tuturor Ruşilor. ESMERALDA oferă braţul Anei şi o duce ca pe o fetiţă pe terasă prezentând-o Această frumuseţe aşteaptă omagiile d-voastră domnilor. . . —îi invită, nemulţumită—Poftim... poftim. . . — domnii aplaudă. UN JUCĂTOR DE CĂRŢI Aplaudăm călduros, Majestate. ESMERALDA cu o nemărginită silă Aplaudaţi? Am văzut cu desgust aplauzele d-voastră... — parcurge terasa cu privirea — Uită-te la ei. . . A-plauze!. . . — cu un imens dispreţ — Suflete de spectatori care aplaudă, se îmbracă la garderobă şi se întorc acasă la orizontul lor de coteţ — agitând degetul arătător cu o mânie plină de dispreţ — Nu aplauze ar fi trebuit, căci nu sunteţi aici spectatori... ci. . . — eliptic, ar fi trebuit — o participare la frumuseţea pe care v’a oferit-o această fată încântătoare — magnifică în mânia şi calda ei exaltare, cu o nesfârşită nostalgie în voce — Plutesc în aer în seara asta. . . toate iubirile moarte şi vii dela facerea lumii şi voi aplaudaţi, lipiţi de scaune. . . Ce spun eu? Intr’o noapte ca asta, cresc aripi până şi larvelor, dar voi sunteţi larve iremediabile, fără har. — Către Ana — Ah, contesă, iartă-i, sboară şi ei câteodată, dar sboară numai cu tichet de avion — Vor să treacă spre salon. JUCĂTORUL DE CĂRŢI vine cu paharul întins, vrând să ciocnească Domnişoară. . . 101 \ TEATRU ESMERALDA deslănţuitâ şi furioasă Cum îndrăzneşti să stai în picioare în faţa unei fete atât de frumoase? — cu dispreţ aspru — Ce, eşti taxator de tramvai?—poruncind ca o adevărată împărăteasă — In genunchi... JUCĂTORUL DE CĂRŢI intimidat, pune un genunchi jos Majestate... ESMERALDA dispreţuitor, imperios Ce eşti d-ta? Ce meserie ai? JUCĂTORUL DE CĂRŢI sfios, bâlbâit Sunt profesor de literatură ... ESMERALDA ridică din umeri nedumerită, cu un fel de silă Profesor de literatură! profesor de literatură... Şi ce cauţi în vila asta? JUCĂTORUL DE CĂRŢI Am venit să fac aci o cură de vitamine... ESMERALDA indignată Auzi.. , n’a venit să evadeze... a venit să facă aci « o cură de vitamine » ■— cu amărăciune — Ah, era o vreme când vitaminele nu se luau cu reţeta. Se sorbeau din privirea femeilor frumoase. JUCĂTORUL DE CĂRŢI rămâne perplex şi caraghios Credeam că. . . 102 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC E SMARALD A dispreţuitor Vii să ciocneşti cu această frumuseţe ? — amar — Eu credeam că vii să-i propui să fugiţi împreună — cu o căldură nespusă, cu o patimă desnâdgj.duită şi amară, cu tot ce ar fi vrut să fie vieaţa ei — Spune-i că numai privind-o pe ea, vieaţa asta merită să fie trăită — crescând — Spune-i... — dar e întreruptă de un jucător bătrân. JUCĂTORUL BĂTRÂN vine întrerupând-o şi înge-nunche puţin cam caraghios, fără elan, după ce şi-a pus batista jos Frumoasă domnişoară, eu vă fac o propunere mai serioasă: un apartament în bloekhaus, un automobil de opt cilindri şi. . . ESMERALDA râzând amar Ah! eşti un bătrân nevropat rezonabil. . . Nu-i spui că eşti în stare să-ţi părăseşti pentru ea sora de caritate si nepoteii. Ii oferi un carnet de cecuri. . . Ce eşti d-ta? JUCĂTORUL BĂTRÂN serios Inginer ESMERALDA Inginer? Şi nu simţi nevoia să oferi acestei tinere zeiţe altceva, ceva nemai văzut? JUCĂTORUL BĂTRÂN surprins Nu înţeleg... Ce să-i ofer? ESMERALDA grande dame Ştiu eu? Dacă eşti inginer oferă-i de pildă feeria unui Mers al trenurilor, dansat cu roatele în sus. 103 TEATRU JUCĂTORUL BĂTRÂN s’a ridicat destul de greu, mirat, scuzându-se serios Sunt inginer la Uzina de Gaz şi Electricitate. ESMERALDA magnifică Foarte bine... Oferă-i atunci... un scurt circuit grandios... o. . . JUCĂTORUL BĂTRÂN Dar asta e o nebunie! ESMERALDA uimită O nebunie? Dar ştii d-ta ce e o nebunie? — către Ana — Contesă, iartă-i — arătând cu dispreţ toată terasa — Ăştia nici nu sunt nebuni adevăraţi. . . Sunt simpli psihopaţi. . . Nu au viziuni aeriene, . . sunt doar aerofagi. UN JUCĂTOR DÂRZ dă la o parte pe jucătorul bătrân şi o ia pe Ana de braţ D-ră, eu nu vorbesc, eu trec la fapte.. ♦ MIHAI a urmărit toată scena aceasta mai întâi încântat. Când a îngenunchiat jucătorul de cărţi tânăr, a devenit însă nervos. Când a venit jucătorul bătrân a fost cuprins de o intensă agitaţie. Are o strâmbătură de des-gust şi furie. Această trecere a Anei la altă masă îi trezeşte în inconştient drojdiile unei dureri trecător uitate. Din-tr’odată se întoarce tot pe dos ca o mânuse. E numai spasm şi încordare. Când jucătorul obraznic ia braţul Anei, Mihai vine cu pumnii încleştaţi, cu o furie foarte greu stăpânită aproape de grupul în care e fata. Tocmai când el e aproape să lovească pe îndrăzneţ, Esmeralda smulge pe Ana şi o conduce în salon. 104 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ESMERALDA care încremenise când văzuse la jucătorul dârz atâta îndrăzneală, isbucneşte mânioasă Ia gbiarele astea de pe fată. . . — către Ana — Contesă treceţi dincolo... Feriţi-vă... La ei dorinţele sunt fiziologice... — o conduce până în salon, se opreşte '— Vă mulţumesc contesă pentru această seară de încântare. . . ANA face o reverenţă foarte graţioasă şi apoi îl aşteaptă pe Mihai. ESMERALDA iese cu o morgă imperială spre stânga. MIHAI care mai fierbe încă de furie, tace puţin îmbujorat, apoi întreabă răscolit şi ars de amintire. . . E „ un moment de răsucire în toată întâmplarea Ascultă Bella, în — cu dispreţ — în acel local. . . ANA nepricepând unde vrea să ajungă Ce local? MIHAI cu scârbă In acel cabaret unde cântai. . . eraţi obligate să mergeţi la mesele clienţilor? ANA evasiv Nu... MIHAI cu un rânjet amar Să beţi cu ei şampanie? Avea drept orice client să vă oblige să staţi la masă cu el-? ANA şovăind Nu. . . fiecare fată făcea ce vrea ea. . . aşa cum îi plăcea... 105 TEATRU MIHAI îi sticlesc ochii Atunci de ce te chema patronul în fiecare seară când erai la masa noastră? ANA încurcată Da. ,. nu... MIHAI sarcastic Când vedea că nu mai cerem a doua sticlă de şampanie . , . ANA jignită Nu vorbi aşa. MIHAI aproape violent Atunci de ce te chema întotdeauna dela masa noastră?.,, de ce venia picolul regulat: Vă pofteşte puţin d-1 Şerbănescu. Răspunde? ANA îl priveşte o clipă în ochi Refuz să răspund la o asemenea întrebare. MIHAI amar Ah, refuzi, , . refuzi, . , îi strânge braţul brutal. ANA Nu mă strânge aşa, . . sălbatec. MIHAI a devenit iar nebun Ah, crezi că am uitat, , , Intr’o seară ploiolasă, nu era mai nimeni în local, te-aifi aşteptat până la sfârşit ca să te duc acasă. , , A venit picolul: Vă pofteşte d-1 Şerbănescu. Din gang am văzut cum te urcai în maşina unui bogătaş bătrân. . . picolul vă ţinea umbrela să IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC nu vă plouă.., —muşcat de amintire — Ah, bine îţi stetea agăţată de braţul lui şi cu umbrela picolului deasupra. ANA indignată Eşti nebun — vrea să plece de lângă eh MIHAI o ţine de mână Ah, credeai c’am uitat, credeai că nu mai muşcă din mine şi azi ca un şarpe, des gustul. ANA ridică din umeri cu dispreţ La urma urmei, poate că am preferat să mă duc acasă, cu o maşină decât să merg cu d-ta prin ploaie, stri-cându-mi pantofii. Nu ştiu zău... — mânioasă — Şi apoi îţi interzic să mai vorbeşti despre aceste lucruri. MIHAI aproape gata s’o lovească îmi interzici ?... Asta e părerea d-tale, dar dacă vrei să o ştii şi pe a mea, ei atunci afl’o. ., ANA îngrozită, uitându-se înjur să nu asculte şi ceilalţi. Taci. .. —Gurău face semn celorlalţi să nu le dea atenţie că sunt nebuni. MIHAI deslănţuit, vrând să-i svârle o injurie brutală Eşti o... ANA încremenită punându-i mâna pe gură Nu... N’ai să spui asta.. ♦ MIHAI o înlătură cu o mişcare a corpului şi pleacă furios, trântindu-se într^un fotoliu în mijlocul scenei 107 TEATRU ANA respiră uşurată că iî*a ieşit scandal, dar pe urmă tot femeie, aţâţată de faptul că l-a chinuit, e ispitită să se joace mai departe cu focul... Se apropie tiptil de fotoliul lui şi imitând ca o ştrengăriţă pe Esmeralda îi spune cu graţie Conte, soţia d-voastră e încântătoare şi vă felicit călduros. . . MIHAI mârâie ca un dulău întărâtat Ai început să te complaci în admiraţiile astea idi-oate... — şi cum ea îl sfidează — N’ai să mai cânţi niciodată. ANA răsfăţându-se Conte, nu vă supăraţi, dar îi găsesc delicioşi cu micile lor manii inofensive... — cu intenţia de a-l mustra — şi cu politeţa lor imperială — îl priveşte neî — pe care n’o regăsesc la unii dintre ceilalţi. — supărată — Ştii că ai devenit imposibil? MIHAI fierbând furios Te rog să încetezi cu teatrul acesta de bâlci... — violent — N’ai să mai cânţi niciodată. . . N’ai să mai cânţi, înţelegi? ANA afurisită Nici nu mă gândesc — începe să fredoneze cu unduiri de şerpoaică în jurul lui, un cântec sensual. MIHAI exasperat Nu-ţi dai seama că mă scoţi din sărite? ANA s’a oprit câteva clipe ca să-şi savureze batjocura9 sfidarea Daaa?—fredonează mai îndrăcit şi schiţează un soi de paşi de dans, aşa după fantezia ei. 108 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI cu un nesfârşit desgust Ah, ai rămas aceeaşi... aceeaşi... In teatrul acesta prost, eşti ca în elementul tău. ANA cuprinsă parcă de un soi de nebunie, înaintează cu intenţie, îi joacă pe sub nas şi îl sfidează accentuând cântecul, cum un toreador tot mai aţâţă un taur înfuriat La bella, la bella signora. . . MIHAI se frământă tot, nu mai ştie ce să facă, îi aruncă desgustat Mi-e silă.. . ANA provocătoare şi ironică, strecurând interjecţia în cântec Oh... MIHAI o priveşte intens, biruit oarecum, cu vocea amară ca o drojdie. Toată fiinţa lui e numai desgust Ai rămas aceeaşi... Femeia pe care o invitau clienţii la masă... care probabil se înţelegea cu chelnerul să sporească sticlele de şampanie goale de sub masă — Răsucit în el, mai amar — Crezi că am uitat ? Crezi că nu înţelegeam când, acasă, schimbai şoapte misterioase cu servitoarea şi apoi te apuca brusc durerea de cap: scuzaţi-mă vă rog, nu mă simt bine. . . ne, vedem mâine. . . Crezi că nu pândeam jos la scară, să'văd cine aşteaptă în maşină? Şi zile, săptămâni întregi când doamna nu avea timp să mă vadă. . . Era, vezi bine, ocupată cu manicureza, cu croitoreasa. . . Aceeaşi, eşti aceeaşi şi mi-e silă şi acum ca şi atunci. ANA brusc, serioasă, bate din picior N’ai decât să pleci şi să mă laşi în pace, dacă nu-ţi plac. MIHAI înebunit de furie Ce-ai spus ? Ce-ai spus ? ^ 109 TEATRU ÂN sec şi fără milă Ţi-am spus că m’am săturat. Dar dela o vreme nu mai e de vorbit cu tiue. Acum înţeleg câtă dreptate am avut în seara aceea când ţi-am aruncat buchetul de flori pe scară şi ţi-am spus să pleci.. . să nu mă mai plictiseşti. MIHAI abia se mai poate stăpâni Bella, nu mă scoate din sărite... Joci pe sticlă sfărâmată. . . ANA răsfăţată şi îndrăcită Lasă-mi trecutul în pace... — cântă iar jucându-se cochet şi copilăreşte cu rochia. MIHAI înfuriat, ameninţător Scoate imediat rochia asta neruşinată de pe tine — vine spre ea brutal şi vrea să-i smulgă rochia. ANA se sbate Lasă-mă.. . lasă-mă. .. Tu mi-ai adus-o. MIHAI într’un paroxism de furie, nebun parcă, stărue să-i desfacă rochia Acum numai decât, pe loc. . . ANA ţipă, se sbate, nu prea puternic însă Dr. Băllan şi eventual şi alţii vin de dincolo alarmaţi, îi despart. MIHAI Am să ţi-o fac praf. . . am să-ţi scot eu din minte acel cabaret abject—îi smulge brutal partea de rochie de pe umeri şi gulerul, ea face un gest de spaimă pudică, deoarece rămâne prea goală. 110 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BĂLLAN Dar a înebunit de-a-binelea. . . Luaţi-1 de aci. MIHAI din prag, ţinut oarecum de infirmieră care l-a împins, o mai priveşte furibund, apoi Acum când te cunosc, când îmi amintesc trecutul d-tale, văd limpede, că eşti femeia tuturor, ca o scară de block. Mi-e silă. . . — cu o sălbatecă hotărîre — ...şi aş vrea să nu te mai văd în vieaţa mea. Niciodată ! Niciodată !.. , ANA îl priveşte sfidătoare, biruitoare Foarte bine ! — Mihai iese. SCENA II ACFIAŞI, MIHAI, GURĂU ANA după ce Mihai a ieşit clocotind de furie, rămâne dintr*odată nemişcată, cu braţul întins sprijinit de pian sau de perete, ca într'un soi de reculegere. Nu priveşte pe nimeni deşi are capul sus. Ochii îi sunt înmuiad în vis, are un aer de femeie răpită şi stă un timp nemişcată BĂLLAN o priveşte impresionat Domnişoară, ştii că eşti curajoasă? DORA nedumerită, ridică de jos petecul ce a fost rupt El i-a adus rochia deşănţată. . . el i-a rupt-o. .. ANA nemişcată, din visul ei Era încântător, nu-i aşa? GURĂU care a venit dela masa de joc, indignat Era nebun. .. HI TEATRU ANA tot nemişcată, în şoaptă, cu duioşie Ce privire de metal... GURĂU uluit Te pomeneşti că te-ai îndrăgostit de el de-a-binelea ? — ia martori pe ceilalţi în indignarea lui — S’a îndrăgostit de el — şi tot nu-i vine să creadă. ANA mereu nemişcată, cu un zâmbet, topită de iubire Ce drăcească furie. . . •BĂLLAN o ia de mână, ca pe un manechin, căci Ana pare într'adevăr căzută într'un soi de transă sentimentală, o examinează emoţionat şi comic Te-ai îndrăgostit de el? — copleşit de uimire — Dumneata ! ANA şi acum nemişcată, beată de o voluptate secretă Era magnific... GURĂU cu un soi de mânie certăreaţă E un chilipirgiu, cum n’am mai văzut. Pierde o vechitură bună de lepădat şi capătă un ceasornic nou nouţ. Vrea să scape de trecutul odios al unei femei şi o recapătă înainte de păcat — către Ana, cu multă simpatie — Şi d-ta mironosiţo ! — rămâne o clipă pe gânduri, măsurând-o compătimitor:—Erai singurul cap sănătos şi cu minte, în balamucul ăsta.. . — către Băllan — Metoda asta dă mai mult decât trebue doctore. . . Unul vrea să-şi lungească un picior mai scurt... şi i-a ieşit mai lung decât celălalt. ANA iese ca în vis, cu privirea caldă, cu mâinile moi ca o somnambulă, îngândurată. 112 ACTUL III Terasa din actul precedent, fără mesele de joc. Câteva trepte coboară dela terasă la debarcader. Fotolii şi mobilă de vară pe terasă şi chiar pe platforma debarcaderului. Apar mai vii câteva mari plante ornamentale. Lămpi frumoase luminează moale terasa, un stâlp înalt cu o lampă la debarcader. O parte din decor e întfo umbră puternică. E a doua zi după actul precedent, cătte 9 seara. \ . TABLOUL VIII SCENA I . La ridicarea cortinei Ana e la debarcader şi priveşte lacul, visătoare. Poartă o rochie de şantung alb, cu dungi orizontale negre, fără umeri, jos două margini de flori brodate de coloare grenat. . . Rochie lungă, strânsă pe corp, în faţă două cute largi, sus două flori grenat. Are un şal negru subţire pe umeri. Gurău şi Băllan îşi iau cafeaua în salon. BĂLLAN Şi pentru asta te-ai supărat? GURĂU Nu cunoşti nuanţele... Plictisit, nu supărat... — către Maria, care a intrat — Au isprăvit cu masa ?... 8 113 TEATRU MARIA S’au adunat toţi în jurul Esmeraldei, care le povesteşte o călătorie a ei în India. . r GURĂU A oferit vin la toată lumea ?... MARIA Ca de obicei... GURĂU Foarte bine, atunci «călătorie lungă»! Domnişoara Zadu unde e? MARIA Mă aşteaptă pe tereasă. ,. Mergem cu barca pe lac. . . GURĂU Şi năucul acela ? MARIA S’a închis în camera lui. 4 , N’a vrut să mănânce nici astăseară.. . BĂLLAN E de vină Ana. Nu ştie ce vrea, îl sâcâie mereu. . . Nu vrea să-i spună încă. .. adevărul. .. GURĂU Sunt nişte caraghioşi amândoi. . . BĂLLAN Asta e şi părerea mea... — mândru şi doctoral — In ceea ce ne priveşte pe noi, experienţa s’a terminat. . . Totul va decurge de acum în ordinea firească. . . IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MARIA Ce vrei să spui? BĂLLAN Ceva foarte simplu... Că ipoteza doctor Băllan a triumfat... Nu era o mare greşeală să încercăm ceea ce ne propunea d-1 administrator ? — urmează o pauză el aşteaptă să vadă ce spune Gurău. Acesta tace într'un fotoliu — Ce părere aveţi domnule administrator ? GURĂU sec N’am nicio părere... BĂLLAN Cum n’aveţi nicio părere? GURĂU Foarte simplu..„ N’am nicio părere, azi e Duminecă şi Dumineca n’am păreri... BĂLLAN Cum asta? GURĂU Aşa sunt eu, n’am Dumineca păreri. MARIA Găseşti că într’adevăr a triumfat părerea d-tale? BĂLLAN Integral... — către Gurău, iar — Ce ziceţi, d-le administrator, nu aş merita o decoraţie? «. 115 TEATRU GURĂU Ce te-a găsit acum cu decoraţia? BĂLLAN Ei asta-i, am glumit şi eu. GURĂU Atunci este şi mai grav, căci îţi trădezi obsesiile secrete. Şi pe urmă rămâne de văzut dacă teza d-tale e cea care a triumfat. BĂLLAN E foarte clar. Acum două săptămâni acest tânăr încerca să se sinucidă căci nu putea trăi fără femeia iubită. Astăzi doar amintirea acestui trecut îl înfurie, iar personalitatea ei, ca trecut, îl desgustă. . . Are oroare de femeia de atunci... şi nu ar mai vrea s’o vadă niciodată. Prin urmare... GURĂU Prin urmare ce ?... BĂLLAN Prin urmare... E momentul să i se spună: scumpe domn, îţi place această fermecătoare femeie? Află că nici ea nu e insensibilă la flacăra d-tale, cum se spune în termeni poetici. Te împiedică trecutul? Află că acest trecut nu există.,. Şi propriu zis nici n’a existat niciodată. Doctoranda Ana Zadu are, mai mult decât sora ei Bella, un caracter de aur şi, mai puţin, un trecut odios. ANA visătoare, preocupată s’a aşezat în chaise-longue GURĂU Şi?... 116 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BĂLLAN Şi să ne pregătim de nuntă... DORA intrase cu o notă Nota doamnei Esmeralda... GURĂU către Dora Las’ că viu eu acolo... — apoi către Băllan — O nuntă la « Casa Snagov ? — Bună publicitate... Sunt naş... — iese. ANA către Maria care trece spre ea din salon Aşa mergi ? MARIA e îmbrăcată într'un costum-rochie de plajă9 dintr'un creton înflorat, colori tari, verzui, violet. Foile lungi şi spatele gol. închisă cu nasturi în faţă până jos Pe căldura asta... Vreau să stau în picioare ^în barcă, să mă bată vântul. Cel puţin cu atâta să ne alegem şi noi că suntem în August pe malul Snagovului. ANA Cine mai vine? MARIA Păi cine să mai vie? Dr. Angliei. Nellyyşi atât... Mihai. ANA plină de iubire în seara încărcată de miresme ca un copac tânăr mustind de sevă Eşti sigură că vine Mihai ? — şi aşteaptă răspunsul cu nelinişte. TEATRU MARIA La început nici n’a vrut să audă de asta. Era furios* Pe urmă i-am spus că tu vei fi în altă barcă. . . Atunci a spus că vine. BĂLLAN care între timp venise îmbrăcat în halat, să fumeze o ţigare pe terasă Nu ţi-e frică să mergi cu el în barcă? ANA De ce? BĂLLAN Nu ştii ce-a păţit doctorul care s’a urcat cu Ludovic al II-lea al Bavariei în barcă? S’a aruncat nebunul cu el de gât în apă. Un medic nu trebue să se plimbe niciodată cu pacientul lui pe lac în barcă. MARIA Ah, de aceea nu vrei să vii cu noi ?... Ţi-e frică ? BĂLLAN Şi cine vrei să rămâie de serviciu aici? ANA cu un fel de bucurie interioară E furios rău? MARIA care a vorbit cu el Rău de tot... Ţi-a rupt sus fotografia în costum, pe care ţi-o făcuse Esmeralda. ANA veselă Da?,.. — dintr'un prea plin sufletesc — Ah, Maria, frumoasă e noaptea asta... Aproape e lacul ăsta viu... 118 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC BĂLLAN Acum ai observat ? ANA cu vocea grea de voluptate Ce ştii d-ta? Ascultă Maria, cum se numeşte floarea asta? — rupe câteva flori albe. MARIA Regina nopţii. ANA respiră puternic florile Regina nopţii? E cea mai frumoasă floare din lume, Maria — soarbe iar în pumni floarea. MARIA Şi de ce te bucuri atâta? ANA caldă, plină de toate miresmele Mă priveşte... MARIA naivă Te-ai îndrăgostit de el? L-ai văzut prima dată acum două săptămâni şi eşti amorezată de el. . . BĂLLAN gustând puternic ţigara Ah, doctoritele astea care fac pe oamenii de ştiinţă... Sunteţi nişte caraghioase. MARIA Nu-şi pune toată lumea ambiţia vieţii în seringă şi în eprubetele cu Wassermann, ca d-1 doctor Băllan. .. de nu mai are timp de nimic. 119 TEATRU BĂLLAN cu înţeles Sau ca nesuferitul de profesor Omu, care nu are vreme să vadă ce e în jurul lui. O VOCE îl strigă Doctorul Băllan... BĂLLAN răspunde Numaidecât!. . . Nu pot să fumez şi eu o ţigare liniştit . . . —apoi Măriei — Pune-ţi tocuri mai înalte să te observe profesorul. MARIA Eşti odios. AN A se odihneşte în fotoliul de trestie, plină de bucurie cu mâinile triumfătoare, împreunate după ceafă. MARIA Ascultă, eşti fericită că nu o mai iubeşte pe Bella? ANA aproape copilăros, repede Da... da... da. . . Bine că s’a terminat. MARIA Mă întreb ce cap o să facă... Ascultă, spune-i astă-seară în barcă... Spune-i că nu eşti Bella. ANA glumind, cu simţurile turburate Bine, dacă zici tu îi spun în barcă. MARIA De ce eşti ironică?. . . Vreau să ştiu, îi spui? Vreau să fiu şi eu de faţă. . . Are să fie nebun de bucurie. 120 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ANA îşi muşcă buza de jos, apoi îşi dă capul pe spate Nu ştiu cum e el .., dar eu sunt fericită Maria. MARIA copilăreşte Logodiţi-vă astăseară pe lac. ANA privind cu infinită recunoştinţă cerul Frumoasă e seara asta de August . . . MARIA mereu copilăroasă Şi la urma urmelor ce-ţi place atâta la el? Mie nu mi se pare atât de frumos, cât spune lumea că e... Şi pe urmă Ana, e nebun, e nebun rău. . . ANA cu o veselie voluptuoasă E nebun ? Nu-i aşa că e nebun rău ? Ah, nebunia asta a lui îmi place... furiile astea delicioase... Ai văzut aseară ce amuzant scandal a făcut... Azi n’a vrut să ia masa cu,noi... s’a închis toată ziua în camera lui. MARIA gravă Mie îmi plac bărbaţii mai potoliţi. . . ANA tachinând-o prietenos Ştiu. . . gravi şi distinşi... Să aibă dacă se poate patruzeci şi cinci de ani şi să fie neapărat profesori de psihiatrie la Universitatea din Bucureşti. MARIA Ana, eşti nesuferită... De ce râzi de mine ? ANA Nu râd dragă... vai de mine... Amorul nu e*ceva de râs... 121 TEATRU MARIA cerându-i îngenuu un serviciu Ascultă, invită-1 tu mâine seară pe profesor la a plimbare cu barca... ANA Rămâne şi mâine seară aici la Snagov? MARIA A spus că rămâne aici toată săptămâna, dacă nu se mai potolesc căldurile astea... —copilăroasă — Pro» pune-i mâine seară să se plimbe cu noi pe lac... SCENA II MIHAI, BĂLLAN MARIA auzind voci şi paşi Hai în barcă repede. Vine Băllan cu Mibai —fug amândouă pe trepte în jos. BĂLLAN trăgându-l pe Mihai Vino, domnule, că Bella a plecat cu altă barcă!..* MIHAI neîncrezător A plecat cu altă barcă? Spui sincer? BĂLLAN A plecat domnule. .. Bella a plecat. MIHAI mulţumit şi grav Foarte bine, atunci merg. BĂLLAN Dar, în definitiv, ce ai cu ea ?... IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI mânios şi destul de îndurerat Acum m’am lămurit ... ştiu în sfârşit cine e ? BĂLLAN Ce vrei să spui? Cum, ştii în sfârşit cine e? MIHAI Mai aveam oarecari iluzii. . . Acum mi s’au deschis definitiv ochii. BĂLLAN Dar la urma urmelor ce-i reproşezi anume, ce te înfurie acum la ea? MIHAI cu un soiu de încrâncenare Tot. . . toată făptura ei.« . tot trecutul acela odios de cântăreaţă de varieteu. BĂLLAN Poate că a făcut-o de nevoie. . . Poate că nu i-a plăcut. . . Cine ştie cât a suferit din cauza asta ? In vieaţă nu facem numai ceea ce vrem noi. . . Ştii d-ta ce nevoi au silit-o la asemenea vieaţă? Poate că a fost o învinsă. , . MIHAI amar, cu un imens desgust Taci, doctore, taci din gură. . . Cu asemenea gânduri idioate m’am amăgit şi eu.. . — cu vocea coclită — Ah, ştiu povestea « crinului din mocirlă ». E plin pământul de bărbaţi idioţi care îşi impun misiunea să mântuie femeile căzute, să le refacă vieaţa. BĂLLAN O misiune emoţionantă... Cam aşa ceva făceau şi cavalerii în evul mediu. 123 TEATRU MIHAI cu vocea moale, cu o nesfârşită dezolare Poate... dar cu o condiţie... ca şi în sufletul femeii căzute să fi rămas un mic petec de azur. . . un petec de cer... — cu o emoţie familiară — Gândeşte-te că oricât îi sunt prinse rădăcinile în mocirlă. . . crinul acela de care vorbim înalţă din el un fir spre cer şi firul acela se termină cu o floare... — cu tristeţe adâncă — Femeia asta, pe care am avut nenorocirea s’o întâlnesc nici nu ştie că există un cer deasupra. Se simte bine numai acolo la fund... în balta aceea călduţă şi cleioasă — rămâne copleşit. BĂLLAN Credeam că o iubeşti. .. MIHAI Am încercat. .. Dar înţelegi, o asemenea femeie nu poate fi iubită... E în fiecare din noi o sete de ceva mai curat. S’a sfârşit... Nicio iluzie nu mai poate fi îngăduită. BĂLLAN Hai în barcă... Hai să ne plimbăm. MIHAI nervos de tot Merg, dar nu cu Bella... Mi-e silă. BĂLLAN Vino fără grije... Bella nu va fi în barcă... S’a sfârşit cu Bella. MIHAI foarte hotărît Viu, dar să ştii că nu admit glume în privinţa asta... BĂLLAN uimit Cum domnule, vorbeşti sincer? Nu vrei s’o mai vezi niciodată ? IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI din adâncul lui, cu un soi de desnădejde S’a sfârşit.,. Ţi-am spus... m’am săturat... BĂLLAN îl ascultă foarte impresionat de accentul lui îndurerat şi sincer Du-te în barcă... Ai să ai o surpriză. . . îmi pare rău că nu pot să viu şi eu. . . MIHAI bănuitor şi nervos Surpriză? Ce surpriză? — cu pumnii strânşi, hotărît —> Nu merg... BĂLLAN s’a decis să-i spuie pe loc Văd eu că nu mai e chip să amânăm povestea. Află domnule Mihai Stănculescu că fata asta frumoasă pe care eşti furios —face o pauză mare, apoi net — ...nu e Bella... MIHAI scurt, încremenit, ca pătruns de un curent electric Cum, nu e Bella? BĂLLAN Nu e Bella, pur şi simplu. MIHAI uluit / Ce mai e şi asta? Ce vrei să spui? BĂLLAN Nu e Bella... E Ana, sora ei geamănă. .. cea mai cinstită fată pe care am cunoscut-o eu. . . cea mai harnică medicinistă şi cea mai modestă camaradă din toată facultatea de medicină... MIHAI se clatină, caută un sprijin de scaun Nu e Bella ? — nu mai poate respira. 125 TEATRU BĂLLAN E Ana. .. sora ei geamănă. . . Adică tot ce are bun Bella, minus un trecut odios cum zici d-ta.. . MIHAI năucit, nu-şi poate aduna minţile Pentru Dumnezeu, cum nu e Bella? Dar ce a fost asta? Ce e tot ceea ce s’a întâmplat de două săptămâni cu mine? BĂLLAN Ascultă, ai fost adus aci grav bolnav din pricina ei. .. Profesorul a vrut să te salveze. . . Ruptura fusese prea brutală, raita nu se putea închide şi atunci a făcut o încercare de o îndrăsneală ne mai pomenită... A rugat pe sora ei Ana să joace rolul Bellei. . . MIHAI palid, parcă descompus, vorbeşte aproape sufocat Aşa dar Bella, n’a leşinat din cauza mea? Nu şi-a pierdut personalitatea numai aflând că am fost pe moarte ? BĂLLAN Ce importanţă are asta? MIHAI înebunit, o nebunie intensă, încă interioară Aşa dar aţi glumit ? A fost o farsă ? o farsă.. . Auzi: o încercare îndrăsneaţă. . . — E o întoarcere totală. BĂLLAN Ca să te salveze. MIHAI crescând într’o revoltă clocotitoare; scos din minţi Când e vorba să fie operat un bolnav e întrebat el, e întrebată familia... Pe mine cine m’a întrebat ? IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC Ce sunt eu, un animal de laborator. . . să se experimenteze pe mine metode fără să fiu întrebat? — cu desgust — Ah, doctorii aceştia, care n’aţi iubit, care nu ştiţi ce e iubirea, dar care trăiţi de pe urma iubirii, vă urăsc —fierbe tot, de parcă s’au deşteptat în el şi se agită toţi şerpii patimei. BĂLLAN Nu fi nebun. . . Ana e un înger. . . MIHAI furibund Nu-mi trebue nicio Ană. . . niciun înger... — urlă ca un animal înjunghiat — Ah. . . Bella. . . Bella. . . au vrut să te omoare în mine. . . Au vrut să te ucidă. . . în gândurile şi în iubirea mea — ca un mesaj exaltat, din toate rădăcinile fiinţei lui — Ascultă Bella, oriunde eşti acum, la capătul pământului. . . şi orice ai făptui, dincolo de judecata lor, vreau să auzi strigătul meu: Te iubesc... te iubesc... te iubesc.., — fuge ca un nebun în dreapta. BĂLLAN rămâne năucit, nu ştie într* adevăr ce să mai creadă. TABLOUL IX Aacelaşi loc, a doua zi, Luni pe la opt dimineaţa SGENA I OMU, BĂLLAN, DORA OMU e în halat, i-a adus Dora cafeaua în salon Dora, pofteşte aci pe Dr. Băllan şi pe d-ra Ana Zadu... DORA Domnule profesor, nu ştim unde e d-ra Dr. Zadu. TEATRU OMU Cum nu ştiţi unde e d-ra Zadu? DORA Nu ştim. . . Am căutat-o toată noaptea şi eu şi d-ra Maria şi d-1 Dr. Băllan. Când a aflat ce scandal a făcut arhitectul acela... a dispărut deodată. .. Uitaţi-vă, că vine doctorul Băllan. . . OMU îngrijorat, către Băllan care vine de pe terasă Ce-i asta Băllan, unde-i d-ra Zadu? BĂLLAN nesigur de el, tulburat adânc Domnule profesor am căutat-o pretutindeni. . . D-râ Sinu o caută şi ea.. . Cu neputinţă de găsit... O fi plecat pe jos la Bucureşti... O fi undeva în pădure. . . OMU uluit, destul de speriat Dar ce mai e şi asta? Ce se întâmplă aci? BERBECARU tot în jachetă, dar cu haina pe braţ, intră cu o undiţă în mână şi se aşează pe un scaun, cam în mijlocul terasei, nu prea în fund. BĂLLAN Domnule profesor, aseară când a văzut ce scandal a făcut Mihai aflând că ea nu e Bella.. . după ce a rămas un timp aşa prăbuşită în fotoliul ăsta de pe terasă. .. a dispărut fără de veste dintre noi. . . iar când ne-am dat seama n’am mai găsit-o nimeni. . . Am căutat-o toată noaptea prin parc, prin apropiere. OMU nu se poate regăsi, frânt de spaimă Ascultă Băllan. .. să nu se fi întâmplat vreo nenorocire ... Lacul ăsta... înţelegi ?... Băllan, e cea mai 128 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC bună elevă a mea. . , Avem o mare răspundere în toată afacerea asta.. . Poate că experienţa asta nu trebuia făcută. Trebue s’o găsiţi neapărat... trimite şi infirmierii. Aştept veşti în birou. .. —se îndreaptă spre dreapta« DORA Să vă aduc cafeaua în birou, domnule profesor? OMU nervos Nu... nu mai iau nicio cafea... — iese. SCENA II MARIA, BĂLLAN, ANA, GURĂU, ESMERALDA, BERBECARU, MIHAI Băllan şi Dora au rămas în salon privind impresionaţi după profesor. In stânga pe terasă Berbecaru, care se aşezase într*un scaun de paie, începe să pescuiască cu undiţa. Apar după un timp Ana condusă de Maria, amintind oarecum de intrarea lui Mihai în actul I. Vin dela debarcader spre salon. Ana, în rochia din tabloul precedent, dar cu un halat pe deasupra, se aşează într’un fotoliu, are privirea năucă a lui Mihai de atunci. Băllan le întâmpină nervos şi surprins MARIA e în halat şi ea Era pe o bancă din spre capătul golfului. Toată noaptea stătuse acolo. Am găsit-o în zori. Ii era frig şi i-am dus halatul. De abia am convins-o să vie aci. .. BĂLLAN uimit Cum e cu putinţă asta? Domnişoară Ana, cum poţi să iei în serios asemenea întâmplare ? ANA deprimată, aşa cum era Mihai în actul I. Nu răspunde şi nu va scoate o vorbă tot timpul acestei scene. TEATRU GURĂU vine din birou Ei, ai venit? — o priveşte lung—Ăla s’a baricadat în cameră... Asta îi ţine hangul aci... — către Băllan — Asta-i medicina d-voastră. . . Aţi reuşit să faceţi dintr’un nebun doi, ca la înmulţirile prin sciziparitate. . , BĂLLAN De unde să poţi prevedea că o medicinistă se poate îndrăgosti de pacientul ei? GURĂU i Decoraţia aia o meriţi din plin, doctore, dar o să ţi-o pun de coada halatului — In timp ce în salon e o tăcere concentrată apare pe terasă Esmeralda cu o carte în mână. ESMERALDA către Berbecaru, pe care-l priveşte uimită Ei, ai prins vreun peşte? BERBECARU Eşti aiurită. Cum o să prind peşte pe terasă? ESMERALDA Atunci de ce pescueşti aci? BERBECARU convins Pentrucă mi-au luat banca de pe malul lacului.. * ESMERALDA tot mai uimită Şi de aceea pescueşti pe terasă? BERBECARU mirat Ce vrei să fac? Dacă n’am bancă pe malul lacului? Aci am bănci destule... 130 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ESMERALDA Eşti nebun de tot, Berbecarule... BERBECARU înţelept Te-ai prostit de tot Majestate... nu pricepi nimic,. * Eu pot să renunţ la peşte... Ce nevoie am eu să prind peşte ? ESMERALDA Dar atunci ? BERBECARU profund convins Eu pescuiesc ca să mă concentrez... Vreau să meditez. .. ESMERALDA încremenită, convinsă Berbecarule, retrag termenul « de tot». Nu eşti chiar aţâţ de nebun — se duce sub umbrelă să-şi ia haina albă. MIHAI a intrat din dreapta. E palid la faţă, concentrat. Se apropie de Gurău Aş dori să plec imediat, spuneţi vă rog să mi se facă socoteala... —Nimeni nu răspunde. Tăcerea e mereu apăsătoare. ESMERALDA după ce şi-a luat de subt umbrelă mantoul alb de vară Gligor Alexandrevici Potemkin, unde e Gligor Alexandro viei? GURĂU plictisit, fără să se mai sperie Asta mai lipsea acum... Uf... azi e Luni... Bine că pleacă peste două ceasuri. 9* 131 TEATRU GRĂDINARUL apare la debarcader Domnule Berbecaru. . . Domnule Berbecaru. .. s’a pus banca la loc. . . BERBECARU iese foarte preocupat. ESMERALDA vine de pe terasă spre salon si vorbeşte singură în timp ce toţi ceilalţi tac intensîmpovăraţi parcă de cele întâmplate în cursul nopţii Nu e nimic de făcut cu d-ta Gligor Alexandrovici Nu eşti om de înţeles. . . Ţi-am cerut să clădeşti trei pavilioane de vânătoare şi n’ai clădit niciun pavilion. . . Te-am rugat să construeşti în fundul parcului, un muşuroi de furnici, căci vreau să studiez vieaţa furnicilor. . . şi nici nu te gândeşti... Nu mai protesta zadarnic. . . şi nu mai recurge la şireteniile d-tale deochiate... —-către Băllan — Şi d-ta de ce îi iei apărarea?... Taci din gură... — către Gurău — De o lună te rog să cum» peri la bibliotecă, opera întreagă a lui J. Henri Fabre, căci vreau sa studiez viaţa insectelor. . . pentracă insectele sunt călăuzite numai de instinct şi nu greşesc niciodată ca nişte simpli medici... Te faci mereu că nu înţelegi... Mi-ai luat doar rezumatul acesta — se uită lung şi cu înţeles la Ana — Ţi-1 dau d-tale contesă că mie nu mai îmi trebue... — cu o ascuţită intenţie — Ceteşte-1.. . ceteşte mai ales capitolul despre iubire la o anumită specie de mante. . . Sunt foarte înţelepte. . . Au un mod foarte sigur de a-şi rezolva conflictele sentimentale ... — cu un anumit ton pătrunzător — îşi mănâncă bărbaţii... — priveşte cu amărăciune pe Gurău — Am să plec Gligor Alexandrovici.. . Am să plec... — cu o nesfârşită' melancolie— ...Abia târziu o să vă daţi seama cât de puţin m’aţi înţeles... Ce suverană aţi pierdut... O să regretaţi, dar o să fie prea târziu.. ♦ GURĂU respectuos, dar cu un soi de indiferenţă, mereu îngândurat de cele ce s’au întâmplat Majestate, veţi avea Sâmbătă când vă întoarceţi cel mai modern muşuroi de furnici... 132 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC ESMERALDA îi aruncă o privire, apoi aproape din Prag Contesă, nu uitaţi să cetiţi capitolul despre iubirea mantelor... —iese. GURĂU o clipă de stânjenire tăcută, după un timp, privind lung pe cei doi, face semn lui Băllan şi Măriei să vie cu el. SCENA III ANA, MIHAI Ana e în fotoliul de trestie. Mihai în picioare o priveşte lung, are faţa pustiită de suferinţă, vocea înceată extenuată, e în el ca un peisaj devastat de furtună. Nu e propriu zis supărat pe Ana, dar nu pricepe cum a putut să se poarte uşa cu el. Nu mai are nici măcar puterea să-i ceară socoteală. Ana e dezolată de acea întâmplare, nu ştie cum să se facă înţeleasă. E obosită şi ea de atâta suferinţă. Din tonul lor obosit se simte că a trecut o noapte groaznică peste ei. E acum o răfuială parcă, Un şoaptă ca după o catastrofă MIHAI privind lung îngândurat De ce ai făcut asta domnişoară ? ANA îşi strânge la gât halatul ca şi când i-ar fi frig. Descurajată, nu ştie dacă să răspundă Dacă ţi-aş spune, poate că nici nu rn’ai înţelege. MIHAI nesfârşit de obosit Vrei să înţeleg că am fost victima unei glume, a unei « experienţe »? că am fost un cobai pentru d-Voastră. v pentru dr. Băllan, poate şi pentru profesorul Omu? ’ ANA Poate că pentru ei da,,. pentru mine însă nu. TEATRU MIHAI Atunci, de ce gluma asta? Dacă nu sunt îngăduite experienţele asupra trupului omenesc, cu ce drept poate fi tratat cu acizi de laborator şi secţionat un suflet omenesc ? ANA Nu ştiu de ce au făcut-o ei, ,, dar nu ştiu nici dacă ai putea să mă înţelegi d-ta pe mine. MIHAI mereu obosit Crezi că e de înţeles? îmi dau toată silinţa, dar nu pricep nimic. ANA simplu şi cuminte, după o limgă pauză în care l-a privit sfioasă. Adânc, sincer Pentrucă te iubeam — lasă capul în jos. MIHAI se dă înapoi uimit Mă iubeai d-ta pe mine? Dar nici nu ştiai că exist? ANA încet De ce eşti atât de sigur? MIHAI De unde să mă cunoşti?, ,, Zici că nici nu veneai pe la sora d-tale ANA vorbeşte destul de repede, dar cu acelaşi ton scăzut până la sfârşit Nu e chiar atât de adevărat,,. oricum suntem surori. Erau diferite chestiuni de familie, care trebuiau să fie aranjate. Nu pot să spun că mă duceam des la ea* totuşi am fost de multe ori în B-dul Brătianu. 134 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI Cred că nu te-am văzut pe acolo. ANA • Eu, da. Deşi nu apăream niciodată. Ştiam de altfel multe despre d-ta, prin Mina, servitoarea ei — se explică stânjenită — Nu-mi făcea nicio plăcere să întâlnesc vreun musafir de al ei, dar de multe ori aş fi dorit să fiu faţă în faţă cu dumneata şi să-ţi spun doar atât. . . —îndurerată şi acum — Eşti nebun. . . Nu vezi cum îşi bate joc de dumneata, cocheta asta? Pe de o parte se plângea că o plictiseşti toată ziua... MIHAI jignit, iritat Spunea ea asta? ANA Da... iar pe de altă parte îi plăcea anume să se arate năvălită de adoratori, să ridiculizeze pe cei ce se târau în pulbere după carul ei de triumf. Asa am ştiut despre d-ţa o mulţime de lucruri care ei i se păreau caraghioase, iar mie îmi sfâşiau inima — cu o actuală durere — E adevărat că ai pierdut un an de diplomă 1a construcţii? nu ştiu, ce piedică ai avut?. . . Ea povestea veselă că a fost din pricina ei — cu multă melancolie — In anul acela eram şi eu foarte amărîtă, de două ori căzusem la fiziologia comparată. . . Nu aveam aproape ce mânca — aşa e în primii ani la medicină — şi citeam în mansarda din Belvedere până îmi plesnea capul — surâde trist — Era frig şi mă gândeam: dacă băiatul ăsta simpatic ar avea mai mult cap, ar fi acum în chilia asta. Ar citi la masă. . . eu pe divan. . . şi când ne-ar răsbi frigul ne-am lua la bătaie ca soldaţii. MIHAI tulburat E de necrezut.. * m’ai iubit d-ta astfel pe mine ? TEATRU ANA şovăie puţin Am sa-ţi arăt ceva... — se duce prin uşa din fund şi aproape imediat revine cu poşeta ei. Scoate o jumătate de coală de hârtie împăturită — Cunoşti asta ? MIHAI citeşte Domnii aceştia, doi purcei, Spilcuiţi ca vai de ei De-i primeşti ca să te vadă Se bucură şi dau din coadă. uimit — Poezia pe care am trimis-o noi ?. . ♦ ANA explică Am văzut-o într’o casetă cu fel de fel de rămăşiţe, de amintiri din vieaţa ei de cântăreaţă, aruncate anapoda. Am făcut cu ochiul Minei şi am şterpelit-o. MIHAI mai curând perplex, oarecum amuzat. Aşa dar m* ai iubit? ANA îl priveşte lung Nu ştiu dacă te-am iubit, dar vream să ne găsim alături, să fim doi camarazi, doi tovarăşi de vieaţă. Când vedeam nebuniile pe care le făceai pentru Bella, o invidiam, aproape cu ură. . . Te dispreţuia pentrucă erai sărac. Eu, dimpotrivă, mă gândeam cu mândrie: să-i fac munca mai frumoasă şi mai uşoară, eu Ana, veghind lângă ei ca o lampă credincioasă. « Ce are a face că acum mâncăm ouă fierte şi mezeluri într’o mansardă ». Voiam să citim şi să studiem unul lângă altul. « Intr’o zi el va fi un mare arhitect, eu voi fi un doctor căutat de toată lumea. Vom avea două maşini, o casă luxoasă — şoptind stângace — copiii noştri ». . * Ah ! ron-ţăiam covrigi cu susan dela simigerie şi făceam planuri până mă durea capul. . . 136 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI N’ai căutat niciodată să ne cunoaştem? ANA cu o strângere melancolică Aranjasem cu Mina să fiu eu acasă într’o zi când Bella era invitată nu ştiu unde. . . Să mă găseşti pe mine în locul ei. . . Dar n’am avut curajul să merg până la capăt... — cu o infinită tristeţe — Tot curajul familiei noastre l-a acaparat Bella... — altă întâmplare Intr’o zi i-ai telefonat că ai două locuri la un match de foot-ball." Eram la ea. Vorbiserăţi ca să aştepte acasă telefonul d-tale, dar ea preferase în Duminica aceea, o plimbare cu maşina la Sinaia. Ah, cum îmi bătea inima — şi acum emoţionată — Eram ispitită să mă ofer în locul ei. MIHAI ia un scaun, se propteşte de el, ca şi cum şi-ar căuta echilibrul, cu amândouă mâinile. E puţin uluit, dar nu « profund turburat » Ar fi fost drăguţ. . . era un match internaţional şi era foarte plăcut să-l urmăreşti în aerul curat al stadionului, alături de o femeie frumoasă. ANA surâde, tăgăduind cu tristeţe Alături de o femeie «iubită ». . . am citit eu dela distanţă în gândurile d-tale... şi n’am mai avut curajul să mă propun. MIHAI Ar fi trebuit să te văd... să ne vedem cât mai des.. . ANA Când te-am văzut în cabinetul doctorului acum o lună... aci.. . am încremenit de spaimă. Ei mi-au oferit atunci o lună de prezenţă alături de d-ta — vine din relativa depărtare dela care povestea întâmplarea cu TEATRU match-ul, la un pas de el, îl priveşte puternic — înţelegi acnm de ce am primit să joc aci rolul ei? — aşteaptă nervoasă — Voiau să te vindece de Bella şi asta voiam şi eu din toată inima, din toate rădăcinile fiinţei mele... MIHAI evasiv De aceea ai primit? ANA crescând puternic şi pătimaş Vrei să-ţi mai spun cât de fericită eram când mă certai eri seară pentru trecutul meu, când îmi urlai desgustul d-tale pentru acest trecut ? — cu nesfârşită tristeţă, intens — Te întreb iar.. . înţelegi acum domnule Mihai Stănculescu? MIHAI întinde o mână evasivă spre ea, vag, vrea s’o mângâe poate, dar mâna îi cade moale Domnişoară... — se frământă, dar cealaltă biruie. După un timp spune încet, dar hotărît. — Nu aveai totuşi dreptul să faci ce ai făcut. Nu aveai dreptul să transformi în teatru o suferinţă reală — are o crispare de mânie bruscă şi iese concentrat. ANA rămâne profund îndurerată. Cade moale într’un fotoliu... Nu ştie ce să facă... întinde mâna care caută parcă un sprijin, nimereşte o carte, încearcă să citească, nu poate. Ii curg lacrămile pe obraji. SCENA IV ANA, OMU OMU intră după un timp. 0 priveşte lung Ana... suferi într’adevăţ-? Eşti atât de copilăroasă? ANA încurcată Nu... nu... mă gândeam numai.. . E altceva. 138 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU liniştit, dar cu oarecare emoţie Atunci de ce eşti atât de tristă? ANA turburată, protestează, confirmând fără să vrea că sufere mult Nu, domnule profesor. E cu totul altceva.., OMU cu multă bunătate Ce? ANA cu o iremediabilă părere de rău, cu o melancolie amară ca şi cum şi-ar regreta destinul şi care va fi ca o drojdie de lacrămi până la sfârşitul acestei piese Mă gâ^Sesc că s’ar fi putut să fie altfel. E aşa de trist că nu poate fi frumuseţe adevărată pe lume — îi cade capul pe piept. OMU L-ai cunoscut mai de mult? Vă vedeaţi şi în vremea aceea? t ANA cu o emoţie uşoară, familiară, vorbeşte moale şî repede L-a cunoscut mai întâiu soră-mea, la teatrul acela de varietăţi,, , OMU Asta a fost nenorocirea lui,.. ANA clatină din cap şi vocea ei e şi mai amară. Cu o revoltă interioară Nu 4.,,nu... asta a căutat el,. ♦ asta a vrut, , , asta i-a plăcut, ,, Teatrul acela. , , luxul de acolo, , , Femeia dorită de o sală întreagă^ multiplicată de oglinzi, . . , Măsurată şi desbrăcată de toate privirile. .. TEATRU OMU suferind el, care e o fire nespus de loială, de această întâmplare Cine ştie. . . poate că nu a avut prilejul să te vadă. . . Eşti o specie care apare numai în singurătate". ANA Chiar dacă m’ar fi văzut nici n’ar fi observat că sunt de faţă. Era fascinat de Bella ca un şoarece paralizat de» un şarpe. . . OMU cu o voce caldă, prietenos Tocmai,.. N’a avut norocul să te cunoască mai înainte. . . să te fi întâlnit pe d-ta aşa drăguţă şi modestă, pe stradă. . . într’o sală de curs. . . Să fi schimbat două vorbe amândoi... să fi văzut cât de cinstită şi curajoasă eşti. . . ANA surâzând cu ochii în lacrămi Ne-am întâlnit de vreo două ori amândoi în tramvai. Aşa-mi închipuisem eu că trebue să fie întâlnirea noastră. Aşteptam sufocată de emoţie să-mi vorbească. Eram unul lângă altul. M’a privit... şi nici n’a tresărit. . . nici n’a observat măcar că seamăn cu Bella — cu un lung fior de durere — Nici atât măcar — ca o consolare inutilă — E adevărat că nu eram într’o zi prea bună. Eram foarte tristă, obosită de spital, prost îmbrăcată, prost pieptănată — îşi lipeşte tristă palmele de obraji — Oamenii nu văd decât ceea ce e conform visului lor. . . El nu visa decât femei de lux, dorite de toată lumea. OMU uimit de durerea ei, e surprins şi el cât e de emoţionat şi parcă nu pricepe de ce Domnişoară Ana, plângi? Cum e cu putinţă asta? ANA ruşinată, totuşi cu ochii în lacrămi Domnule profesor, glumiţi? 140 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU încă mai uimit Plângi, domnişoară Ana ? ANA muşcându-şi buzele ca să nu isbucnească în plâns9 cerându-şi parcă scuze Domniile profesor, faceţi-vă că wi observaţi... E ceva stupid. . . E peste puterile mele — se face o lungă pauză în care amândoi rămân pe gânduri. OMU cu o profundă tristeţe, căci e un om de ştiinţă cinstit şi e jignită în el logica Bărbaţii snnt idioţi câteodată. Nu descoperă decât emeile descoperite de alţii. . . ANA se frânge furioasă brusc şi desgustată Ah... De aceea nu au decât ceea ce merită. OMU savant loial şi plin de gingăşie sufletească, se bâlbâe oarecum turburat de o emoţie străină, pe care totuşi nu o înţelege Domnişoară.— cu vocea moale — Ana Zadu. . . ANA fierbând de o mânie parcă inactuală continuă Uneori o certam că se poartă atât de rău cu el. Dar ea râdea de mine, . . Eşti o proastă. . . Habar n’ai... Tu nu cunoşti bărbaţii... De ce crezi că femeile nu mai pot renunţa la ciorapii de mătase?... OMU uimit II iubeşti mult Ana?,.. lartă-mă că îţi spun aşa. ANA iar cuminte, emoţionată, cu o nesfârşită dezolare Am nutrit multă vreme nădejdea stupidă... că dacă mă va cunoaşte,.. mă va prefera pe mine., , Ah, eram destul de idioată ca să cred că se va simţi mai fericit la 141 TEAŢRU o masă gătită la maşina de spirt, în mansarda mea, decât la un supeu cu şampanie într’un bar cu oglinzi şi lume multă. * OMU copleşit de emoţie, aproape comic Domnişoară Ana. . . Domnişoară Ana Zadu. .. Cum poate să iubească un om serios ? ANA cu patimă de aci încolo, chiar cu o isbucnire violentă Bine că ştiu, în sfârşit . . . Bine că am înţeles... Că nu mai poate fi îndoială. Acum e limpede. Vreau să mă pătrundă înţelepciunea asta în toate fibrele fiinţei mele. Ah, să mă satur şi eu acum... Să mă îmbib de desgust, ca un burete de venin. OMU îl doare suferinţa ei Nu merge aşa. Suferi prosteşte Ana... Am să-i vorbesc eu. ANA toată crispată de durere, de amărăciune, de desgust, dreaptă în picioare, cu pumnii strânşi Vă rog, domnule profesor... Nu... nu... s’a sfârşit... Acum sunt eu desgustată... înfiorată, cu o sălbateca hotărîre ca o declaraţie de război — Nu le plac bărbaţilor mâinile mele când miros a iod? Vor parfumuri tari? — crispată cu coatele lipite de corp — Ah... am să le plătesc până la centimă... — silabisind — până la centimă — se frânge de durere. OMU o priveşte cu spaimă Fii cuminte... Nu te zbuciuma atât... Am să-i vorbesc eu mai târziu... — Intră Băllan şi Maria. ANA iese nervoasă ca să nu o mai întrebe aceştia « de ce suferă ». Ei o privesc lung. 142 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC SCENA V OMU, BĂLLAN, MARIA OMU Ce e cu băiatul acela? BĂLLAN S’a închis în camera lui, furios. Cum îi vorbesc, urlă indignat. MARIA Să nu se îmbolnăvească iar, domnule profesor. BĂLLAN Duceţi-vă la el, domnule profesor, explicaţi-i... GURĂU ascultând din uşe Lasă-1 în pace, domnule... Asta nu mai are niciun pe dracu. . ♦ face pe nebunul. Mi-a spus acum că pleacă... Să plece sănătos... Face pe nebunul. BĂLLAN Crezi d-ta... ? Ii sticlesc ochii în cap şi trânteşte pe jos tot ce-i cade sub mână. OMU Gurău are dreptate. Nu mai e un caz grav... Şocul periculos a trecut... Dacă e furios şi strigă înseamnă că fi’a vindecat de psichastenie. MARIA Credeţi că are să fie fericit? TEATRU OMU pe gânduri Nu cred că are să fie fericit. . . Dar de aci încolo, ce urmează e literatură. . . E destul de nebun ca să-şi otrăvească zece ani din vieaţă. . . GURĂU Te-aş felicita pentru reuşita dumitale, doctore. . . dar îmi pare rău de fata asta. * . Experienţa asta a zăpăcit*o rău. OMU Dacă a căzut peste un astfel de idiot... Şi mie mi-e milă de biata fată. . . Ah, desgustător lucru e, dragostea asta. . . Cum îndobitoceşte pe om. GURĂU cu o stranie căldură Pune mâna pe lemn doctore... Să nu te vedem mâine, poimâine. . . MARIA în spatele lui Omu, strânge mâna lui Băllan şi aşteaptă să vadă dacă pune mâna pe lemn Doctore! OMU cu nesfârşită şi bărbătească hotărîre, scurt Nu... spectacolul e prea ridicul. ♦, Niciodată ! MARIA fericită îşi muşcă buzele Ah... GURĂU care are poate darul prevederii, compătimitor Mai bine puneai mâna pe lemn.. ♦ MIHAI apare îngândurat în fund, se vede prin uşa rămasă deschisă dela Gurău, după el vine servitorul cu două geamantane. 144 H6* IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC TOŢI se uită încordaţi şi aşteaptă plini de curiozitate• OMU Lăsaţi-mă pe mine cu el singur.;. Am eu o vorbă cu domnul acesta. BĂLLAN Domnule Stănculescu.. ♦ Stai... Poftim aci... MIHAI Băllan şi Maria ies prin stânga. MIHAI intră nervos, încruntat şi extrem de palid* Priveşte nedumerit. Urmează o pauză încărcată, cei trei ies puţin încurcaţi. SCENA VI OMU, MIHAI, apoi ANA OMU Te rog stai puţin jos. MIHAI se aşează nedumerit, aşteptând cu privirea intensă OMU a rămas în picioare, se apropie de el, îi vorbeşte cu o emoţie conţinută, cu un măreţ calm bărbătesc Fac apel la judecata d-tale de om... de om de ştiinţă dacă vrei, căci ani de zile ai studiat... ai crezut în ceea ce aveai de cercetat, de făcut. Suntem datori cu o anumită loialitate în comportare... Intr’o lume haotică parcă, fără niciun sens şi plină de lucruri hidoase, ne rămâne ca o supremă frumuseţe, mândria de a impune legea gândirii noastre... Kant a cerut, cu un nemărginit orgoliu, să i se pună pe mormânt menţiunea celor două mari minuni aîe existenţei «cerul înstelat deasupra 10 145 TEATRU mea, legea morala în mine ». Trebue să facem să birue în noi, legea aceasta a binelui, a frumuseţii şi a adevărului. MIHAI nervos şi dezolat că nu poate altfel D-le profesor, ce pot să fac? Ce pot să fac? OMU cu aceeaşi măreţie liniştită a raţiunii Sunt în faţa d-tale două femei, identice ca fizic, atât cât pot sa fie două surori gemene. Una, o destrăbălată, iubitoare de plăceri şi lux, care te dispreţueşte, care te-a umilit şi care în definitiv fuge de d-ta. Cealaltă, o fiinţă plină de curaj, devotata, care şi-a sacrificat vieaţa pentru alţii, care urăşte compromisurile şi echivocurile, care te iubeşte. . . — ca un imperativ categoric — Eşti dator să alegi, . . şi eşti dator să alegi cinstit. MIHAI s’a ridicat în picioare cu o hotărîre gravă, liniştită ca un destin ales. Prima frază are exact acelaşi ton ca a profesorului Ei bine d-le profesor, am ales — Ana întinsă ca un arc al durerii a intrat în scenă fără să fie văzută de el, face un semn profesorului — Am ales-o pe aceea cu care acum trei ani am fost în noaptea de înviere la biserica Boteanu — din ce în ce mai pătimaş şi mai exaltat, , , —o vreau pe aceea care într’o zi de Aprilie m’a purtat cu ea prin douăzeci de magazine ca să-i ţin pachetele, pentrucă în după amiaza aceea am fost fericit ca niciodată în vieaţa mea. — Ana e încordata şi mută în spatele lui — Dacă eşti numai om de ştiinţă, ştiu bine că nu ai să înţelegi acest lucru, d-le profesor. , . L-ai înţelege însă, poate, dacă ai fi şi d-ta însuţi îndrăgostit „ . . OMU are un gest de om nervos nimerit în plin Totuşi nu suntem ♦ ., — animale, vrea să zică, dar e întrerupt. 146 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC MIHAI enumerând repede, pătimaş exaltat Ei bine, poate să fie harnică, devotată, loială, domnişoara Ana. Dar eu o vreau pe necredincioasa aceea, care mă ţinea un ceas singur în vestibul până se îmbrăca... O vreau pe femeia aceea care mă minţea cu neruşinare şi care într’o seară m’a trimis şi m’a fixat două ore în hall-ul unui cinematograf, pentru ca ea să se poată duce liniştită la alt cinematograf, unde o aştepta cine-i plăcea ei. .. Pe aceea o vreau. , . căci ea e fericirea şi nefericirea vieţii mele. ANA trece energic în faţa lui, îl priveşte adânc în ochi şi îl fixează intens cu arătătorul Pe ea o vrei deci, pe aceea care ţi-a aruncat buchetul pe scară şi care ţi-a trântit uşa în faţă ? Pe aceea o vrei ? MIHAI nebun Da, pe ea... pe ea o vreau... ANA întinsă mereu ca un arc al durerii Pe aceea care a spus servitoarei să te îmbrâncească pe scară dacă mai îndrăsneşti să mai vii pe acolo? MIHAI fanatic Pe aceea o vreau. ANA amar, dar hotărîtă Foarte bine, o vei avea pe aceea. OMU nedumerit, neliniştit Domnişoară Ana... ANA svârle şorţul de pe ea, îşi schimbă cu mâinile pieptănătura, făcând-o aproape ca a Bellei în tabloul II, suceşte puţin umerii, se uită la el şi cu milă şi cu dispreţ în acelaşi timp. După ce ha fixat mult, zâmbeşte cu o bună dispoziţie pentru ea însăşi, închide ochii pe jumă- 10* 147 TEATRU tate. El o priveşte nedumerit căci nu ştie unde vrea să ajungă. Ea surâde provocător devenind tot mai mult Bella. Nervos, neîncrezător el o priveşte cu multă intensitate. După o aşteptare tăcută şi încordată, ea se apropis de el şi îi spune ceva la ureche. El tresare tot ca pătruns de un cuţit, se dă doi paşi înapoi, devine palid. Ea începe să cânte cu înverşunare şi desgust; are în ochi o strălucire grea ca un vin al desnădejdii. Surâde Bella, măr domnesc, Aci sunt toţi câţi te iubesc Surâde Bella, de ce plângi Când dai de ochii lor nătângi? Mai fă un pas, mai fă un semn încă doi paşi, un mic îndemn, Ridică rochia puţin. .. In ochi au stele de venin. Ai vrut să ştii ce-i dragostea Ai pus pe masă inima, Dar jocul lor e măsluit, De aripi ei te-au jefuit. Zănatec ţi-e cântecul şi.. ♦ Te arde dorul de-a iubi. Lunatec ţi-e surâsul, dar E totul, Ana în zadar. . * MIHAI ascultă uluit, apoi încremenit de emoţie după întâia strofă Cântecul zănatec — strigă desnădăjduit parcă — Bella, eşti Bella... OMU nedumerit Domnişoară Ana, ce glumă e asta? ANA cântă mai departe cu un fel de furie dezolată cum ar deşerta o cupă cu otravă, nu-i ascultă. MIHAI nebun Cântecul zănatec.. . Ah, e Bella... Bella... 148 IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC OMU dându-se înapoi cu spaimă Domnişoară Ana ce vrei să spui? Nu poate să fie Bella ... e d-ra Ana Zadu ... MIHAI într’o frenezie dementă, către Ana Nu... nu,., eşti Bella... ANA a terminat de cântat, se ridică, fremătând toată şi rămâne un timp ca o statue a frumuseţii, apoi şopteşte simplu. E rezemată de coloana despărţitoare Sunt Anabella. MIHAI exaltat Ah, eşti Bella... Bella căreia îi aruncam flori din sală, care îmi surâdea numai mie; naivii de la mese credeau că lor le surâde... Eşti Bella... ANA dreaptă nemişcată, mirată numai, puţin, acum explicând cu un mic zâmbet cochet răspunde cu întârziere, în timp ce ei aşteaptă intens. Sunt Anabella... —când spune « Anabella » nu întoarce decât puţin capul spre cel care i~a vorbit. OMTJ îngrozit D-ta eşti aceea care m’a primit* în salonul ei cu un căţel în braţe... ? Nu e cu putinţă... aşteaptă totuşi încordat un răspuns ANA mereu dreaptă, nemişcată, dar acum, în zâmbet şi în voce cu un soi de dezolare copilăroasă Sunt Anabella... — mereu, spunând Anabella nu dă replica imediat, ci lasă un timp de aşteptare intensă. MIHAI fierbinte şi totuşi uimit, descoperind-o şi iar descoperind-o Tu eşti... Tu eşti... Acum ştiu... Mi-ai dăruit o noapte întreagă,.. bogată ca o rodie... singura noapte a vieţii mele. Tu eşti Bella... TEATRU ANA mereu nemişcată, acum cu un zâmbet nedumerit, îndurerat dar răscolitor femeiesc, după ce lasă un timp Sunt Anabella. OMU uluit, imediat Dumneata eşti aceea din pricina căreia şi-a tras un glonţ în piept? ANA nemişcată, cu un zâmbet răsfăţat şi îndurerai de fetiţă, stăruind Sunt Anabella. MIHAI în continuă exaltare Privirea asta o ştiu ca dintr’o altă lume. A fost creată o singură dată... la începutul începuturilor... Nimic între cer şi pământ nu poate fi asemenea ţie* Bella... Nu e altă femee în lume... ANA mai nemişcată, fără niciun zâmbet, după un timp cu ochii umezi, cu un soi de gravitate, cu aceeaşi stăruinţă Sunt Anabella.. ♦ OMU uluit, desnădăjduit, neputându-se regăsi Nu, nu, dumneata eşti doctoriţa strălucită şi devotată care a schimbat pansamente putrede şi mirositoare,, care a salvat oameni dela moarte. Nu e cu putinţă să fii Bella. ANA îl priveşte nemişcată, răsfrântă în ea însasi* are lacrămi pe obraz, cu un soi de lumină dinăuntru, cu vocea gravă şi silabisând Sunt Anabella — rămâne ca o statue. SFÂRŞIT 150 Prof. dr. OMU vindecă de dragoste 151 PERSOANELE PROFESOR Dr. OMU ALEX. GURĂU-DCITEŞTI Dr. VALERIU BĂLLAN BERBECARU BOLDENACHE DAGOE ÎNTÂIUL INFIRMIERĂ AL DOILEA INFIRMIER GRĂNULESGU MEROIU ŞTEFĂNESCU SECRETARUL CONGRESULUI DELEGATUL SPANIOL STOICA PICOLO PORTARUL UN ARBITRU MARIA SINU ESMERALDA LIANA D-NA GRĂNULESCU D-NA MEROIU O PACIENTĂ O DOAMNĂ DE COMPANIE DORA D-NA BOLDENACHE SPANIOLA ANETA Personal medical. Pacienţi ai Casei Snagov. Participanţi ia Congres. 153 ACTUL I Cabinetul medicului-şef al Casei Snagov. Arhitectură geometrică foarte modernă. Interiorul e totuşi oarecum asimetric din intenţii de originalitate. Esenţial e ca decorul să aiba ferestre enorme, eventual una concavă în stânga şi trei uşi de sticlă mată. Una în fund spre hali, alta spre camera de consultaţie, alta spre biroul administratorului, spre dreapta. Pe un perete, pe cel din fund\ e agăţat un enorm panou, reprezentând originalul pla-catului-reclamă. E înfăţişată o clădire în stil excesiv modern, cu o imensă verandă, aşezată pe malul unui lac şi are, pe aliniate, următorul cuprins cetibil din sală : «CASA SNAGOV» «Aşezată într^o poziţie magnifică pe malul lacului Snagov. Trei hectare parc modern de brazi. Debarcader şi plajă proprie. Două terenuri de tenis şi 4e voley, sporturi de iarnă : patinaj, bobsleigh, sky ... Camere cu tot confortul modern ... Cura de odihnă ... Desintoxicare ... Analize integrale. Trei medici specializaţi în psihoterapie sub conducerea marelui savant prof Dr. Omu ». Un birou de metal lăcuit verde în dreapta, pe care s£au cărţi de specialitate, mici aparate medicale, un telefon, caiete, un mic vas cu câteva flori. Un safe de metal pentru 155- TEATRU acte în dreapta. Un cuier de care spânzură câteva halate albe. Din cauzaj asimetriei camerei biroul uşor e mascat faţă de uşa din fund şi e necesar să fie aşa. Pe pereţi, fotografii în halat ale profesorilor şi grupuri de medici. ACTUL I SCENA I BERBECARU după ce a cercetat atent din prag biroul , intră aducând după el un bărbat ca de cincizeci de ani îa loc p|î scaun -— îşi pune unul din halatele atârnate pe perete — Ai luat prafurile pe care ţi le-am dat ? DAGOE Da, domnule doctor... Mi-au făcut foarte bine, ziceam c’a să-mi mai daţi... BERBECARU Nu mai am aci altele, dar am să ţi le prescriu în reţetă , să le faci la Bucureşti ... DAGOE Chiar mâine mă duc la Direcţia generală şi atunci -am să fac şi reţetele ... Că am nişte contravenţii. .. BERBECARU Dumneata ce eşti? inginer? DAGOE Nu, sunt agentul ocolului silvic .. . Când m’aţi întâlnit alaltăeri dimineţa îmi făceam inspecţia în pădure . . . îmi venise rău. Am avut noroc că m’aţi văzut eu batista plină de sânge la nas şi mi-aţi spus să viu cu dumneavoastră la Sanatoriu ... 456 PROF. DR. OMU BERBECARU Te-ai dus cu reţeta la farmacie ? ... DAGOE Da, am şi luat doctoria. Mi-a făcut-o foarte bine ..... BERBECARU Bun ... Stai jos — Z-a aşezat în fotoliu dela masăy ia un auscultator. DAGOE M’a întrebat domnul farmacist dacă am albumină .. BERBECARU Poate DAGOE Şi oxalurie ... BERBECARU indignat A, nu ... că asta am eu . .. DAGOE Şi cal ce mie. BERBECARU Nu că eu am şi calcemie... —îl ascultă — Respiră adânc —îl mai examinează în diverse moduri — Ascultă., ai dureri de cap ? DAGOE Da, mă doare capul de vreo două luni mereu .. . 157 TEATRU BERBECARU Iţi vâjie uneori urechile? DÂGOE uimit Da, îmi vâjie deseori urechile . . . # BERBECARU îl mai palpează, Dagoie scânceşte : «flw».... * Uneori îţi amorţeşte degetul mic? DÂGOE câştigat cu totul Da... BERBECARU Ai impresia că îţi sboară uneori muşte pe dinaintea ochilor ? DAGOE' iar uimit Da, domnule doctor ... — a intrat Băllan, care priveşte încremenit. BERBECARU foarte grav Ascultă, dumneata suferi de ficat... DAGOE răsturnat cu totul Păi, data trecută mi-aţi spus că sufer de rinichi? BERBECARU Poate . . . Dar de atunci medicina a mai făcut şi ea progrese ... BĂLLAN indignat Bine, domnule Berbecaru, n’a fost vorba să nu mai calci pe aci prin cancelarie ? . . . 158 PROF. DR. OMU BERBECARU speriat a şters-o pe uşă BĂLLAN către Dagoe Qe-i cu dumneata? DAGOE M’a întâlnit domnul doctor prin pădure şi m’a luat cu dumnealui la consultaţie ... BĂLLAN Nu e doctor domnule, e pacient, nu e doctor. . . Aşteptă dumneata puţin că te voiu examina eu — trece în sala de consultaţii. BERBECARU revine din vestibul, îl trage de mânecă pe Dagoe Fugi, că e un nebun care se crede doctor — ies amândoi, intră mai târziu *Omuv în ţinuta de oraş, îmbracă halatul în vestibul, apoi se aşează la birou şi sună. SCENA II OMU, DORA, apoi MARI A OMU a sunat, apare Dor a Să vie internul de serviciu .. . DORA Yrea să vă vorbească şi domnul doctor Popescu . *. OMU nervos Trec eu pe la laborator după vizită ... Să vie internul de serviciu . . . —Dora iese, el începe să cerceteze hârtiile de pe birou. 159 TEATRU MARIA intră speriată, nu îndrăsneşte să-i spue că a venit OMU când o vede Am spus să vie internul de serviciu ... MARIA se pierde cu totul Eu ... eu . . . sunt internul de serviciu ... OMU stupefiat, indignat Dumneata eşti internul de serviciu? MARIA Da ... să vedeţi ... OMU întărâtat Cine a făcut gluma asta de prost gust? Mi-ajunge de un an şi jumătate. Până când am să mă împiedec la tot pasul de dumneata? Cum poate fi încredinţată soarta unor bolnavi în mâinile du mit ale, fie şi pentru o noapte ? . . .— iese indignat. SCENA III MARIA şi fotografia lui OMU de pe perete, apoi GURÂU MARIA a rămas aproape năucită, îi dau lacrimilev dar după un timp se îndreaptă furioasă spre fotografia din perete Şi, ce? Dacă eşti profesor trebue să dai totdeauna lecţii ? Să cerţi ? — indignată — Cu ce drept jigneşti dumneata pe toată lumea?... Ei bine, ţi-o spun dela obraz: Aci nimeni nu te poate suferi... Şi la curs, la fel...— nu vrea să asculte răspunsul lui9 bate din picior autoritară ■— Nu, nu acum eu vorbesc ... -— apoi cu un soiu de ironie, crede ea — Ei, şi ce-i dacă eşti 160 PR0F. DR. OMU celebru şi eşti citat prin tratatele streine ? Pentru asta trebue să ţii tot timpul fruntea în tavan, să nu mai vezi pe nimeni în jurul dumitale ? <— cu vocea moale de tot, nedumerită — Ce vrei, să ţi se vâre o biată fată subt ochelari ca s’o vezi?—bate din picior — Nici o vorbă . . . Am terminat cu dumneata .. , Eri, ce au fost observaţiile acelea şi mizeriile pe care mi le-ai făcut faţă de toată lumea, de au râs începătorii şi pacienţii de mine? Eşti odios... n’ai pic de inimă».. Ai în locul inimii un tratat cu gravuri patologice şi cazuri rare. .. .N’am nevoie de explicaţiile dumitale .., M’am săturat... Te previn că dacă o singură dată îţi mai baţi joc de mine, faţă de toată lumea, nu mai calc pe la cursul dumitale ... Ca s’o ştii ... — se corijează calmă — Ba nu . . . am să te pun ia locul dumitale să te înveţi minte — vine mai aproape de fotografie, înfrântă, îndurerată, nici nu a observat că Gurău a intrat din dreapta şi o priveşte de multă vreme — Ai să vezi că o să mă cauţi zadarnic ... Ai să-ţi suceşti gâtul, uitându-te după mine prin sală .. . Pentru că nu meriţi ... Nu eşti nici măcar în stare să bănueşti cât te urăsc, cât te iubesc... cât m’a înnebunit purtarea dumitale — îi scânteiază iar ochii — Asta am vrut să-ţi spun ... — aspră — Am terminat. Dă-i şi două palme. MARIA îl priveşte încremenită, apoi fuge prin fund, GURĂU caută în biblioraft, GURĂU, DORA, apoi ESMERALDA, infirmierii DORA intră din dreapta speriată Domnule Administrator, a venit nebuna de Esme-ralda şi vă caută în toate părţile, ca să vă omoare ... GURĂU calm SCENA IV 11 161 TEATRU GURĂU speriat Cum? a venit Esmeralda? — nedumerit — Cum o sa vie, Dora ? ... Azi e Joi. - DORA mirată şi ea A venit... S’a instalat în apartamentul ei, s’a îmbrăcat cu rochia de împărăteasă şi s’a dus numaidecât în grădină. Acum vă caută furiosă să vă omoare, că spune că nu i-aţi pus ce-a cerut ea, nu ştiu, naiba s’o ia, un ochian de-alea, să se uite la cer GURĂU mereu nedumerit Dar nu ştiu de ce a venit Dora, că azi e numai Joi, nu? DORA Aşa-i, de obiceiu ea nu vine decât Sâmbăta şi nu stă decât până Luni... Domnule, n’o fi vreo sărbătoare mâine ? ^— GURĂU s’a lămurit Asta-i Dora, mâine e 1 Mai, şi Bursa nu lucrează. Sunt închise şi fabricile nebunei ... Face punte, sâmbătă. DORA Dar acum ce facem, că vă caută în toate părţile? Mi-e teamă să nu vă dea cu ceva în cap . . . S’o punem în cămaşă de forţă ? ... GURĂU Fugi de-aci cu cămaşa de forţă ... Să se ţie vlajganii aceia după ea până se potoleşte ... Du-te la bucătărie şi vezi cât zahăr se pune la compot pentru diseară — Dora iese prin fund. 162 PROF. DR. OMU GURĂU caută iar în biblioraft şi verifică date ESMERALDA intră din dreapta, îl apostrofează furiosă Aici mi-erai, bestie •.. ? GURĂU speriat Să vedeţi, Majestate ... ESMERALDA Ce’să văd Gligor Alexandrovici Potemkin? Văd că eşti cea mai neruşinată bestie din tot cuprinsul imperiului meu ... Văd ... Unde este telescopul pe care ţi l-am poruncit? Ţi-am spus că vreau să studiez vieaţa insectelor ... Unde este muşuroiul de furnici pe care trebuia să mi-1 instalezi în parc? GURĂU Majestate, n’am ştiut. •• ESMERALDA mai înfuriată Indrăsneşti să deschizi gura în faţa mea? Ticălosule.. . Am să pun să te spânzure ... — au intrat cei doi servitori vlăjgani şi sunt gata s’o înhaţe, Esmeralda se sperie şi caută să se ascundă după birou, strigând — Garda, Ajutor ... ! Garda ... ! — Cei doi infirmieri se opresc împietriţi în poziţie de grenadiri, cu picioarele depărtate, mâna stângă pe inimă, braţul drept întins. întâiul infirmier Majestate, garda e aici... Al DOILEA INFIRMIER Să trăiţi, Majestate ... ! ii» 163 TEATRU ESMERALDA brusc liniştită Au vrut să mă răpească ticăloşii... E complotul acestui scelerat de Gligor Potemkin... Să fie numaidecât încarcerat... ÎNTÂIUL infirmier Vă vom apăra cu preţul vieţii noastre Majestate .. * ESMERALDA Să-l încarceraţi imediat... AL DOILEA INFIRMIER Va fi imediat încarcerat... Urmaţi-ne, Majestate ! — Pleacă prin fund toţi trei, solemn în formaţie : al doilea infirmier, apoi Esmeralda plină de majestate şi după ea întâiul infirmier. GURĂU se scarpină mulţumit în cap, dar peste câteva clipe vine din dreapta furios, Omu. SCENA V GURĂU, OMU OMU scoate un ziar din haina lui, i-l pune mânios sub nas Ce-i asta? GURĂU calm şi în fond ironic Un ziar de seară. OMU Şi asta . •. ? 164 PROF. DR. OMU GURĂU Pare să fie un articolaş ... OMU furios, se duce pe la masa lui şi începe să scrie, GURĂU puţin îngrijorat, se duce să vadă ce scrie şi nenorocită Să vedeţi domnule profesor... OMU furios de tot, strigând la ea Să părăseşti imediat sanatoriul... Caută-ţi alt profesor, alt curs, fă ce ştii... MARIA Domnule profesor, vreau să vă explic... PROF. DR. OMU * OMU Domnişoară, nu e imposibil să-mi explici. .. Toate prostiile se pot explica, dar eu nu mai vreau să te văd pe aci ... Asta-i ... — către Liana — Domnişoară, aşteaptă-mă în parc ... Vad un bolnav şi plecăm împreună la Băneasa — iese prin fund. MARIA — iese năucită,, pierdută, nesigură pe picioare* SCENA III GURĂU, ESMERALDA, apoi DORA, BERBECARU ESMERALDA intră furioasă Ascultă Gligor Alexandrovici Potemkin, răbdarea mea nu e fără margini... GURĂU calm Tocmai vream să vă explic .., <— sună grăbit. ESMERALDA Nicio .explicaţie ... La pământ, netrebnicule ... GURĂU Majestate, vream să vă fac o rugăminte... ESMERALDA O singură rugăminte poate să-mi facă un neruşinat ca dumneata: să-i schimb pedeapsa prin spânzurătoarei cu execuţia prin împuşcare .. . GURĂU In privinţa asta mă abandonez înaltei voastre clemenţe, dar acum vream să vă fac o rugăminte — către Dora care a intrat — Ascultă, Berbecaru unde e ? TEATRU DORA In hali. .. GURĂU pripit Adu-1 repede aci... —către Esmeralda care nu prea pricepe ce vrea — Majestate, faceţi-mi un serviciu ... Domnul Berbecaru are de vânzare o vie pe rod de aproape 40 de pogoane... Sfătuiţi-1 să mi-o vândă mie ... ESMERALDA Ce vie? GURĂU O vie la Chiţorani, lângă Valea Călugărească. .. — intră Berbecaru — Uite-1 că a şi venit... Domnule Berbecaru, explică-i Majestăţii sale ce e cu via pe care o ai de vânzare .. . BERBECARU net N’am nicio vie de vânzare ... GURĂU iritat Lasă domnule goangele acum... Via despre care discutăm de o lună ... Explică-i Majestăţii sale ce e cu ea ,.. ESMERALDA autoritară Ce să-mi explice? N’am nevoie de nicio explicaţie . . . Să-mi aducă actele viei să le studiez ... Iar cu dumneata te anunţ că nu voiu mai sta de vorbă până când nu-mi vei instala pe terasă un telescop ... Ţi-am arătat de zece ori că vreau să studiez Calea lactee ... Intră- profesorul furios şi el. . . 210 PROF. DR. OMU OMU deadreptul Domnule Gurău a câtea oară vrei să-ţi explic pentru ca să pricepi... ESMERALDA îl potoleşte cu un calm imperial Generale ţi se va face dreptate. OMU exasperat de această intervenţie Aici nu mai e de lucrat... — se aude o rumoare în hali, apoi urmat de un grup numeros de curioşi emoţionaţi, întâiul infirmier aduce pe braţe pe Maria, scoasă din apă, după el Dora. OMU înmărmurit Ce s’â întâmplat? DORA speriată A încercat să se sinucidă ... a scos-o din lac. ÎNTÂIUL INFIRMIER . Eram la debarcader... A venit alergând şi am crezut că vrea să se suie în barca mică ... S’a aruncat în lac şi dintr’odată s’a dus la fund ... M’am aruncat în apă şi deabia am scos-o... Se prinsese în brădiş dedesubt... sub debarcader.] OMU năucit I Dar bine P ... BĂLLAN foarte impresionat, intervenind energic, o examinează sumar Repede în camera de consultaţie • • • Respiraţie artificială ... 14* 211 % TEATRU DORA A speriat-o, că aţi gonit-o din Sanatoriu ... — Maria e trecută dincolo de Băllan şi Dora. OMU e cu totul năucit, nu e în stare de nimic, trece o clipă dincolo la consultaţie, apoi revine, tot năucii — E moartă ... V*- GURĂU se rosteşte la ceilalţi Plecaţi de aci... — ies toţi încet. OMU vrea, dar nu îndrăsneşte, să deschidă iar, uşa9 iar când iese Gurău din camera de consultaţie, nu poate scânci decât — Doctore. GURĂU Se pare că va putea fi readusă în viaţă... Băllan şi Dora îi fac mereu respiraţie artificială — ia dintr’un dulap o sticluţă. ^ OMU respiră uşurat, rămâne totuşi abătut la birou, chinuit de răspunderea pe care şi-o atribue, iar când Gurău, vine din nou — Scapă doctore ? SCENA IV OMU, GURĂU... OMU s’a aşezat iar copleşit la birou, nu scoate o vorbă profund îngândurat O nenorocire provocată de mine — imploră ferm — Gurău ! GURĂU după ce l-a privit îndelung se duce la fe+ reastră, apoi se întoarce şi-i spune cu un zâmbet sever Nu mă priveşte. « Sinuciderea din dragoste este o afacere internă între doi proşti neinteresanţi ». 212 PROF. DR. OMU OMU ca din vis Ce vrei să spui? GURĂU continuându-şi ideia Iţi repet că nu mă priveşte, pentrucă: « Orice refuz brutal exasperează şi numai fiinţele vulgare ca suflet şi ca inteligenţă mai îşi răsucesc cuţitul în rană, cu o sudalmă când izgonesc pe cineva . .. ». OMU dezolat surprins Te întreb încăodată, ce vrei să spui ? GURĂU Nu e dela mine. Citez ... cu oarecare aproximaţie . . . OMU obosit, nedumerit Nu înţeleg ... GURĂU « Nu trebue să dispreţuieşti sentimentele pe care nu le poţi satisface •..». OMU iritat Gurău, ce vrei să spui? GURĂU Eu propriu zis, nimic ... Sunt afirmaţiile unui mare psichopatolog ... de reputaţie europeană chipurile, care susţine cu luciditate maximă o teorie pe care o explică de câte ori are prilejul: «O iubire respinsă sporeşte hrănindu-se tocmai din brutalitatea refuzului... fiecare preţueşte şi mai mult, supraevaluează, tocmai ceea ce i se refuză ... ceea ce îi scapă . „. ». OMU se frământă si nu este în stare să răspundă nimic 213 TEATRU BĂLLAN reintră aferat Va fi greu ... dar scapă ... GURĂU lui Băllan Cum e cu exemplul acela cu pisica? BĂLLAN pricepe, apoi mai scăzut, cu un soiu de emoţie, imitându-l respectos pe profesor « Uite-te la o pisică liniştită, aproape adormită .. * In,tinde-i un ghemotoc de hârtie ... Se uitş la el plictisită ... Ia-i-1 de dinanite, încet fără nicio intenţie .. * Pisica rămâne plictisită ... Smulge-i-1 brusc ... se va repezi cu laba pe el, .. Intinde-i ghemotocul şi retra-ge-i-1 brusc ... se va îndârji ca o nebună ... Ya suferi că nu-1 are '!>. OMU tulburat, cu gravitate Mă socotiţi pe mine vinovat de această dramă? BĂLLAN îl priveşte lung, nu spune nimic şi trece în camera de consultaţii. OMU se adresează direct lui Gurău insistând, şi mai tulburat Ascultă, doctore, mă crezi vinovat? GURĂU surprins, cu vocea moale Cred că da ... OMU îndurerat Gurău, mă crezi vinovat? GURĂU Fata asta te iubeşte .«. 214 PROF. DR. OMU OMU Unde vrei să ajungi? GURĂU Mi se pare şi mie cert că iubirea acestei fete este îndârjită şi exasperată tocmai de refuzul tău continuu şi brutal... OMU Ce vrei să spui? Ce refuz? Iţi închipui cumva că am vorbit vreodată cu ea despre dragoste? GURĂU Nu e nevoie ... O întărâţi cu lipsa ta de atenţie o sdrobeşti cu autoritatea ta dispreţuitoare ... Se simte ca un vierme când tu îi apari ca un astru inaccesibil l OMU Dar pentru Dumnezeu, ce vrei să fac? GURĂU Ai vindecat de dragoste atâta lume, ... Vindecă-o şi pe eal OMU cu totul nedumerit Cum? GURĂU uluit Fantastică întrebare ... Fă ceea ce ai recomandat altora ... Ceea ce îţi dictează propria ta teorie. Ai fost în stare să te duci acasă la acea Bella ca să o rogi ca să vie să mângâe prin simpla ei prezenţă, iubirea desnădăjduită a tânărului aceluia. îmi spuneai că o găseşti vulgară din pricina refuzului ei brutal ... Poate 215. TEATRU că era într’adevăr vulgară ... Dar aş vrea să ştiu ce crezi despre modul în care te porţi de un an şi jumătate cu această fată?.. OMU ciudat de naiv, neputincios parcă să fie judecător în propria lui cauză Ei bine, spune odată ce pot să fac ? GURĂU Aplică-ţi propria teorie .. .Fii mai prietenos cu ea .. . mai înţelegător. Fă să'nu mai simtă povara dispreţului tău. Prea e mare distanţa dintre ea şi tine. Ii răpeşti puterile de a judeca rece, de a se stăpâni. OMU Sunt dezolat... S’ar putea să ai dreptate ... Dar pot eu să-mi neglijez cât dt ât preocupările ... să-mi pierd vremea aşa cu ea.?., să-mi impun o penibilă corvoadă de bunăvoinţă şi atenţie când nu mă interesează în niciun fel? GURĂU Eşti dator să faci asta ... ca om, ca medic şi în sfârşit ca teoretician. Trebue să fii consecvent cu tine însu-ţi, cu teoria ta; « fără traumatisme, fără jigniri inutile ». OMU nemulţumit lată-mă acum încurcat într’o neroadă întâmplare de dragoste ... GURĂU încă odată ... Doctore, trebue să fii consecvent cu tine însuţi... Ai, încredere în teoria ta ? ... OMU Aşa mi se pare ... 216 PROF. DR. OMU GURĂU Atunci ce înseamnă o experienţă de două-trsi săptămâni?. .. Vei avea mulţumire şi ca medic, si ca om, sşi ca teoretician •.. S’o vezi vindecată şi recunoscătoare încă înainte de sfârşitul lunii... \ OMU Iţi promit că am să încerc ... Numai să-şi revie. BĂLLAN vine de alături obosit, dar mulţumit. OMU Ei? BĂLLAN Ya scăpa... ACTUL II TABLOUL IV Biroul lui Omu, acasă la eh O masă lungă şi îngustă, cu scaune de ambele părţi cu multe cărţi groase deschise* căci el lucrează ca toţi savanţii, mai ales medicii, consultând paralel mai multe texte. Rafturi cu tomuri, vreo două fotolii, ura scaun lung, m/i vas cm flori, ochelari pe masă şi tot felul de accesorii şi dosare„ t/rc fişier. Ceşti de cafea. SCENA I MARIA, STOICA apoi Br. OMU MARIA intră condusă de Stoica Dar domnul Profesor nu e acasă? Spunea că până nu termină comunicarea, nu mai iese după amiaza din casă. STOICA Nu ştiu... domnişoară ... Mi se pare că nu poate să lucreze. Şi-a făcut de trei ori cafea, căci nu lasă pe nimeni să i-o facă, apoi nu ştiu ce a tot căutat în colecţia de reviste ... s’a enervat... La urmă a coborît în grădină ... acum se ocupă de flori. 219 TEATRU MARIA s’a desbrăcat în timpul acesta de pardesiu, vrea să se aşeze la masa de scris, cercetează, si vede ca jiu are decât câteva pagini scrise Dar se-i asta ? N’a scris aproape nimic cât am lipsit eu ? STOICA Mi-e teamă că aste trei după amieze cât aţi lipsit dumneavoastră n’a prea lucrat ... A fost mereu în grădină ... Mă duc să-l anunţ că aţi venit. OMU intrând Nu e nevoie — către Maria — Te-#m văzut intrând, dar m’am dus de mi-am spălat mâinile, căci m’am ocupat puţin de un Asparagus rebel, jos în grădină. MARIA Dar în aste trei după amieze n’aţi scris nimic ... Nici n’am ce să transcriu. .. V’a indispus ploaia? OMU M’am poticnit la pagina 26 ... îmi trebue articolul lui Manicov din Presse Medicale pe care n’am mai putut să-l găsesc ... De trei ori am răscolit toată colecţia, şi de prisos. II aveam înaintea ochilor... cu litera titlului pe două coloane, cu linia din mijloc . . . dar nu l-am putut găsi. MARIA se duce la colecţia de reviste, caută un moment, . în timp ce el o priveşte intrigat, apoi aduce colecţia deschisă Acesta e ? OMU stupefiat Cum l-ai găsit? L-am căutat trei zile ! 220 PROF. DR. OMU MARIA Nu vă supăraţi, dar articolul nu a apărut în Presse Medicale ci în Hygiene Mentale. OMU cercetează articolul, o cercetează pe ea uimit Dumneata ai auzit de Manicov? Dumneata ai citit articolul lui ? D-ta ţi-ai amintit de el după atâta vreme ? MARIA ferm De ce nu? Nici nu era greu. L-aţi comentat la curs acum doi ani. Ne-aţi spus unde a apărut, şi l-am cumpărat dela librăria franceză ... Evident că dacă l-am cumpărat... l-am şi cetit... OMU tulburat E de necrezut. Mi-era imposibil să te iau în serios ca medicinistă. Totdeauna răspundeai anapoda. Şi acum descopăr că ştii mai multă carte şi pari mai pasionată decât multei dintre colegele dumitale. MARIA Era destul să-mi vorbi|i, ca să-mi pierd cu totul firea. Parcă mă prezentam în orice clipă la examen. Orice mă întrebaţi îmi găsea creerul gol, aşa ca o puşcă descărcată. Mi-era o frică straşnică de dumneavoastră* OMU uimit Frică de mine? MARIA Mă cuprindea o spaimă, un păeănit al pulsului ori de câte ori mă hşteptat să-mi vorbiţi. OMU mai uimit Frică de mine ? 221 TEATRU MARIA Cred că totul mi se trage dela o zi de curs, de prin Noemvrie acum doi ani... Vorbeaţi încet şi ca de obiceiu tot amfiteatrul vă sorbea şoaptele ... La un moment dat v’aţi oprit şi toţi au încremenit miraţi, pe uriiiă foarte sarcastic aţi arătat spre mine: «Să rugăm pe domnişoara în rochie albastră, din banca treia, să ne spună şi nouă anecdota care o face să râdă cu atâta poftă ». Două sute de capete s’au întors spre mine, amuzate dar mie îmi venea să intru sub bancă. OMU amuzat puţin Mi-aduc aminte ... Dar ai dat un răspuns atât de aiurit că toată lumea a izbucnit în hohote şi se tăvălea de râs — imită — « Domnule profesor aşa sunt eu .. . Eu şi când plâng, râd * .. ». N’am mai putut continua cursul.. . MARIA actualizând naiv Zău, nu eram eu de vină ... OMU o imită îngândurat « Eu şi când plâng, râd ...». Azi când te cunosc îmi vine şi mie să cred că ilogismul e numai aparent. Ai dreptate. Dumneata şi când plângi râzi ... Râzi mereu ca o primăvară —începe să scrie mai departe din revista adusă de ea. MARIA găseşte o pagină, pune hârtia în maşină , .. Surâde mulţumită. OMU după un timp Şi la maşină, când ai învăţat să scrii ? PROF. DR. OMU MARIA Una din colegele de cameră, dela litere, e funcţionară la Stat... are şi maşină acasă ... am învăţat şi noi celelalte, ca s’o ajutăm să scrie, căci lucrează şi suplimentar în orele libere, acasă.. . OMU amuzat Cine sunt celelalte? MARIA Muşchetarele din Izvor 2 ? A... Olga şi Lenţa, sunt delicioase — glumind — dacă vreţi vi le prezint — joacă preMffîtarea—Olga, vino mai aproape, nu mai face pe minorosiţa, hai vino mai aproape ... Ce ziceai că i-ai spune dacă l-ai cunoaşte ? ... Domnule profesor, dumneaei este d-ra Olga Stănescu, revoluţionară, care şi pe baricadă ar fi la o maşină de scris, cu o mână bătând literele, cu ochii citind textul, cu cealaltă ţinând un sandwich, cu urechile ascultând la radio, iar cu gura mestecând şi ţipând să fie linişte. Femeia minune dela Wintergarten. Atracţie mondială. — arată altă fată imaginară — Dumneaei care face pe femeia sfioasă, e Lenţa Dumitrescu, tot dela litere; e îndrăgostită iremediabil, dar îl înşeală pe Gary Cooper cu Robert Taillor, sau dimpotrivă, după cum are bilete gratuite la cinematograf. OMU Ei, dar năstruşnice fete.. . Şi care e prezidenta republice! ? MARIA Aceea care are bani de masă pentru toate trei. OMU răspunzând la telefon Da... eu. — mirat — Astăseară la 9% ... con- sult ... bine dragă v.. dar vream şi eu să mă duc la 223 TEATRU teatru ... îmi reţinusem o lojă ... Bine că n’am apucat să-mi invit prietenii... da ... da ... bine ... — rămâne plictisit pe gânduri. % MARIA Vreun consult astăseară? OMU * * Ce să fac? Uite, ţin la dispoziţia republicanelor o lojă Ia Naţional, astăseară .. MARIA uimită » Pentru noi?... Ah, se va cânta imnul naţional al republicei în cinsteâd-voastră ... Cât e ceasul ? 12% . * * îmi dati voie să telefonez? * f ' - OMU încuviinţează cu mâna. » MARIA a făcut numărul Domnule Costică — către Omu — Portarul... — telefonând — Vezi te rog dacă d-ra Lenţa e acasă, chiam-o jos la telefon. Da ... mulţumesc — către Omu — Tre~ bue să aştept, că sunt 7 etaje . .. « Ascensor nu e decât la urcat ». MARIA la telefon triumfătoare m «Lenţa, călcaţi-vă rochiile că diseară mergem la teatru ... nu, la Naţional... nu dragă... nu mai tragem la sorţi.. . nu, avem o loje întreagă, fără sorţi . . . mergem toate trei » — lui Omu — Am să vă explic. Ce? să-l invităm pe Nicolae, ca să plătească garderoba ? * OMU şopteşte amuzat E fără garderobă ... 224 PROF. DR. OMU MARIA repede Nu, e fără garderobă ... mergem numai noi ... stăm toate trei în faţă, că e o loje de rangul întâiu ... S’a făcut... Cine mi-a dat-o ? secret mare ... zău ... zău! « X ... Secret mare » . OMU Ce-i cu tragerea la sorţi? ce complicaţie e şi asta? ARIA Biletele de favoare au de obicei 2 locuri, iar noi suntem trei... atunci tragem la sorti cine rămâne o .* acasă... Acum i-am explicat că avem o loje, nu două OMU Dar X? cine e X? / pot să spun* « X secret mare ». OMU ???? Vre un coleg. •. MARIA îl priveşte stânjenită Dumneavoastră. Aşa mă tachinează ele când viu dela clinică. L-ai văzut pe « X ... Secret mare amuzat Va să zică asta e părerea d-voastră despre mine? MARIA să vă spun o taină. Chestia cu mânuşile noi am -o. Eu le-am furat, Olga le-a curăţat cu ben- 15 225* TEATRU zină, iar Lenţa ?< scris biletul. Olga era chiar de părere, ca într’o expediţie nocturnă, să facem o inspecţie şi să procedăm eventual la o dereticare radicală aci, în biroul d-voastră, cu un bilet lăsat. « Dacă sunteţi mulţumit recomandaţi-ne şi prietenilor d-voastră ». OMU Ya să zică, întreaga celulă muşchetară ? ... ah răzbunarea mea ar fi să vă văd pe toate trei diseară aliniate şi ceremonioase în marginea lojii... — amuzat — Şi chiar o fac ... In ce priveşte dereticarea casei .. . să-mi daţi un prospect al firmei ... sa văd ce e de făcut... MARIA exaltată Yeniţi în loje cu noi? OMU A nu, că nu vreau să râdă sala de noi toţi, vreau să râd numai eu de cele din loje . . * Dacă scap de vreme dela consult îmi iau un loc la parter, vis-a-vis ... —cu părere de rău — dar nu cred să scap. MARIA Domnule profesor, cred că lucraţi prea mult. Cursul, clinica, sanatoriul, articole în revistele de specialitate ... de când lucrez cu d-voastră îmi dau seama că sunteţi foarte obosit... aveţi numai grija altora. OMU N’avem decât o viaţă, mica mea prietenă, şi timpul trece îngrozitor de repede ... e adevărat că tinereţea asta muşchetară îmi aduce aminte de vremea când şi eu mă ţineam de şotii cu camarazii de şcoală. MARIA entusiasmată Vă luăm ca al patrulea muşchetar ... Veţi fi votat în unanimitate. 226 PBOF. DR. OMU OMU cu o firească si plină de semnificaţie curiozitate De unde eşti de felul d-tale, domnişoară Sinu? MARIA Din Banat..* maică-mea e profesoară la o şcoală profesională din Oraviţa. OMU Profesoară, de ce? MARIA De geografie ... De fapt nu suntem de acolo, dar biata mama e mereu mutată dintr’un oraş într’altul.. • OMU Pentru ce? e pedepsită? MARIA Nţi, dar aşa e politica ... Ea e văduvă ... tata, tot profesor, a murit când eram noi mici, şi veşnic are cineva interes să-şi aducă o rudă chiar în locul ei. OMU Câţi copii sunteţi? MARIA Patru. Eu sunt cea mai mare, un frate în jşcoala militară şi două surori mai mici, acum4 în liceu ... Noi avem casa noastră la Timişoara, unde a fost mama câţiva ani. Acolo era bine, că mai putea lua ore suplimentare. Pe urmă, inspectorul regional şi-a adus soţia lui în locul ei. Atunci ne-a mutat la Oraviţa .. * Dar şi de aci o va mută, uite-mi scrie — scoate ]o scrisoare si i-o dă. -9 15* 227 TEATRU OMU citind « Fata mea, sunt disperată ... Becheru vrea să-şi aducă nepoata aci, că vrea s’o mărite cu Dumitriu .. . Zice că el e om bun şi mă sfătueşte de acum din Mai ca să mă aranjez în altă parte. Am de ales între Sân-pietrul Mare şi Huşi... L-am implorat pe inspectorul regional, care m’a adus aci, să mă lase pe loc ...» — Omu rămâne pe gânduri. MARIA Dar o să se aranjeze, ea, biata mamă ... când o vedea că nu se poate altfel. Parcă o văd: lasă că o să se facă băiatul meu mare !... Şi o să-i puie la locul lor pe toţi. OMU face un număr de telefon îngândurat. MARIA E grozav de mândră de el. OMU vorbind la telefon Da ... Dă-mi te rog pe d-1 Ministru ... Da ... da .. * doctore ... eu sunt Omu ... Am o rugăminte. Ştiu că eşti un om drept. Interesează-te în ce condiţii a fost mutată dela catedra ei din Timişoara, d-na — întreabă cu privirea — Stella Sinu — răspunzând —la Oraviţa, şi dacă poate fi mutată înapoi la Timişoara. MARIA a încremenit OMU Iartă-mă, n’am putut veni la consiliu, dar Joi viu neapărat... Chiar acum ? Dacă e directorul acolo ... aştept... MARIA e în prada unei adevărate emoţii 228 PROF. DR. OMU OMU calm, ţine aparatul Dar celelalte muşchetare de unde sunt, tot din Ardeal ? MARIA zăpăcită, emoţionată Nu ... Lenţa e din Moldova ... Olga e dela ... — abia îşi ţine lacrimile — dela ... nu ... Lenţa e din Mol" dova şi Olga e ... dar nu ... — moale, disperată — dela Târgovişte. OMU reluând aparatul Da, eu ... Da ? chiar el recunoaşte că era în neregulă ? — încurcat — Atunci ? — uimit — Ai şi dat ordinul ? Mulţumesc din toată inima ... Atunci, pf Joi ? -— către Maria — Cred că a şi dat ordinul de mutare, pe 1 Iulie, la Timişoara. MARIA plânge încet, liniştit Mamă ... mamă OMU încercând parcă o justificare înţeleg ce înseamnă să se mute biata femeie în casa ei proprie. MARIA Trebue să-i scrku imediat. OMU Să-i dăm chiar acum o telegramă ... Uite, scrie mult *— minte râzând — că o plăteşte Sanatoriul. MARIA scrie « Mamă eşti mutată pe 1 Iulie la Timişoara. Viu şi eu să mă joc iar în grădina noastră ». Mă duc s’o dau — se aranjează pripit. OMU surăzând Nota ... la Sanatoriu ... 229 TEATRU MAMA emoţionata, abia poate vorbi se tntoarce din. prag Am vrut să spun adineauri că Lenţa e din Târgovişte şi Olga din Oraviţa ... nu ... OMU contagiat de emoţia ei Ascultă, fugi că trebue să vă călcaţi rochiile pentru teatru ... — o ia familiar de chică şi o dă pe uşe afară. MARIA se întoarce iar din prag Nu mai aveţi şi alte mânuşi de spălat ? OMU râzând Nu, fugi — ea ese, el rămâne îndelung pe gânduri9 moale, mulţumit, visător, către servitorul care intră -—-Ascultă Stoica, e câte odată bine să fii puternic. In sfârşit, să poţi face şi tu câte o mică minune ... Să muţi pe cineva dela Oraviţa la Timişoara ... TABLOUL V Acelaş interior peste o lună OMU, MARIA OMU intră şi vede un aparat de radio, mare, frumos* pe masă sau pe un scaun Ce-i asta? MARIA posacă L-am adus înapoi. OMU intrigat, nemulţumit Cum, de ce? MARIA Toate trei ... am hotărît să te rugăm să-l primeşti înapoi. 230 PROF. DR. OMU OM13 Dar de ce? scumpă secretară voluntară? MARIA Nu mai putem trăi împreună, de când ni l-aţi făcut cadou. In după amiaza când ne-a venit dela magazin, eram toate nebune de fericire. Acum e numai ceartă . . . Eri am vrut să prind un concert al filarmonicii din Miinchen. Olga a protestat... a spus că ea nu poate scrie la maşină decât in refren de vals ... îmi închidea mereu aparatul... eu îl deschideam... şi asta nu era întâia oară ... pe urma, nici eu nici ea nu putem dormi noaptea, fiindcă Lenţa stă până la patru dimineaţa să prindă posturi americane .. . Nu mai era de trăit. OMU Bată-vă să vă bată, fetelor ... şi asta ce-i ? MARIA Trebue să scoateţi placa aceasta ... Am pus-o noi săptămâna trecută şi n’am avut daltă fină să o scoatem. OMU citeşte placa « FUNDAŢIA X SECRET MARE, pentru educaţia muzicală a muşchetarelor entuziaste » — râde — Dar sunteţi nebune rău ... Şi acum o să fie iar pace ? MARIA Cred că da ... Mai mult sau mai puţin . . . Ieri Lenţa ne-a povestit că te-a visat şi i-am spus că dacă te mai visează am să-i scot ochii. OMU Ia vino încoace? Eu ce să-ţi fac dumitale că terorizezi lumea ? 231 TEATRU MARIA Dacă eu aş fi în locul du mi tale, aşi şti eu ce ar trebui să-mi faci. OMU râde amuzat, ea aşteaptă aţâţată, apoi, eZ devine hrusc grav La ce pagină am ajuns? MARIA dulce şi deziluzionată, acrişoară apoi Nu ştiu, prea mari progrese nu cred că am făcut. ■OMU Cred că la pagina 24. .. MARIA femenină, furioasă 24, domnule profesor ... TABLOUL VI Acasă la Omu, tot în birou MARIA a adormit într'un fotoliu, o deşteapta soneria telefonului A, da ... vai, sunteţi nesufeiite ... Nu, n’a venit încă ... să mă uit la ceas ? Yăd, e aproape 11 .. . Lenţa, mâncaţi torta fără mine ... Ei, cum nu se poate ? . .. A dus Ştefan 5 sticle de vin? Hai, dragă .. . beţi vinul şi fără mine ... Ei şi, dacă-i ziua mea .. . Cine ? Yladimir cu versuri?... Bine, să-mi ţie toastul la telefon... nu, nu vă supăraţi ... Atunci voiu căuta să viu . . . trebue să sosească dintr’un moment într’altul -— se duce la birou, mal răsfoeşte un pachet de foi transcrise de ea .. . mai «gustă » interiorul... E un răstimp de tăcere. OMU intră grăbit, cu un aer dezolat lartă-mă că te-am făcut să mă aştepţi.. . Până acum a ţinut consultul acela. E afară o ploaie. Ce-ai făcut, două ore şi jumătate? 232 PROF. DR. OMU MARIA somnoroasă, pisică voluptoasă şi totuşi harnică Am lucrat, am aşteptat, am şi dormit ceva. Am transcris toată conferinţa. OMU îmi pare rău că te-am. lăsat singură aci. Ai putut să descifrezi fără mine textul? MARIA Nu ... câteva pasaje au mai rămas, am făcut încercări furioase dar n’am izbutit. OMU Şi aşa, sunt uimit... am un scris patologic de indescifrabil ... Nici eu nu-1 pot reciti fără plictiseală şi enervare. De aceea lucrez greu. MARIA Eu acum am început să mă descurc. OMU Yăd, şi sunt uimit . . . grozav îmi era teama de re-transcrierea lucrărilor. Cu dumneata, nu numai o conferinţă ca asta, dar chiar jumătate din volumul cerut de dumnealor pentru Paris, a mers de două ori mai repede ... căci am făcut corectura pe pagina dactilografiată. Sunt fericit de când te am. MARIA Orice dactilografă v’ar putea face acest serviciu. OMU Imposibil... am încercat. .. Trebue să cunoască bine şi medicina. 233 TEATRU MARIA bucuroasă Cu adevărat ? .. . numai eu ? ... OMU Trebue să fie şi dactilografă şi medicinistă. MARIA deziluzionată A... OMU Te superi dacă’ţi spun sincer că nu numai că m’am obişnuit să lucrez cu dumneata, ceea ce niciodată nu mi-aş fi închipuit că ar fi posibil... dar ... MARIA Cum asta ? dece ... nu cu o secretară de pildă ... ? OMU Nu aşi putea suporta o secretară cu niciun preţ, in timpul când lucrez ... Prezenţa unei femei în toată casa, când scriu m’ar împiedeca, m’ar stânjeni ca o pietricică în pantof când merg. Iar ca să vie mai târziu şi să transcrie, ar fi greu, căci nu-mi poate înţelege nimeni scrisul. Aşa că mă chinuiam singur, enervat, plictisit, să-mi copiez pe curat mâsgăliturile* MARIA .., Care revoluţionează ştiinţa. OMU o ameninţă prietenos Pe când dumneata, nu numai că-mi descifrezi scrisul, nu numai că îţi pot dicta chiar, dar m’am obişnuit într’atât, încât mi-e necesară prezenţa dumitale, în birou, ca lampa asta pe care n’am mai putut să o schimb niciodată... ca tocul ăsta pe care nu l-am putut înlocui cu niciun stilou. PROF. DR. OMU MARIA ca şi când ar fi vorba de ea, bucuroasă Nici să nu-1 înlocueşti OMU Uite ce curat e textul acesta . . . citesc cu plăcere conferinţa, de parcă ar fi scrisă de altul. — soneria telefonului. MARIA tresare cu privirea şi gestul: iar! OMU răspunde încurcat Cine? Da? A, da, da, e aici. MARIA Da, da, eu... Imposibil, nu mai pot veni... am de lucru ... Fără mine. Tocmai bine, într’o jumătate de oră nici n’aş fi avut timp să viu. OMU Despre ce e vorba? ... du-te, dacă vrei . ..— a auzit ceva — Am înţeles că sunt fete ... băieţi. .. MARIA nu răspunde, încurcată. OMU Păreau vesele şi pornite pe ceartă. MARIA arată pagina calendarului de birou. OMU caută nedumerit 9 Iunie MARIA cu un gest stânjenit, lămuritor E o dată importantă istorică. 235> TEATRU OMU "???? Ce dată? MARIA E ziua mea şi s’au adunat un grup de băieţi şi fete la noi acasă. OMU perplex Şi de ziua dumitale... te-£^ ţinut toată seara aci ... singură în fotoliu cu lampa şi maşina de scris ?... dar e monstruos... lartă-mă te rog?... De ce nu mi-ai spus? . . . cum ai putut tăcea? MARIA foarte emoţionată Aş vrea să vă spun ... OMU Nu, dar trebuia să pleci ... să-mi laşi un bilet. •. MARIA De ce să plec? Niciodată, decând, eram mică nu am petrecut aşa de bine de ziua mea ca astăseară. .. Acum un an, ideia că aş putea fi o seară întreagă în biroul dumitale, mi se părea o ipoteză irealizabilă, absurdă. Acum — nu găseşte cuvintele — ... somnul de adineaori ... în fotoliul acesta ... în liniştea deplină a casei... mă moleşea ca un vis realizat... Cei care mă chemau la telefon ... — se întrerupe — Era ca şi când mi-ar fi cerut să cobor dintr’o caretă aurită şi să urc în tramvai. OMU perplex, emoţionat Eşti un copil. Du-te, uite mai ai timp o jumătate de oră ... Şoferul nu s’a culcat... te duce şi soseşti la timp ... să ciocneşti un pahar de vin de ziuă dumitale. 236 PROF. DR. OMU MARIA cu foile în mână Trebue să-mi lămureşti câteva pasaje încurcate... uite aci . OMU e foarte mişcat, parcă ar întinde mâna s’o mângâe MARIA citează o frază confuză Un tratament... dela Yiena. OMU a sunat Nu e tratament... e un «tratat vienez », dar uneori pun mai multe litere, repet silabele . . . alteori fac economie. MARIA Ca de pildă aci... OMU către servitor care a intrat Adu dela frigidaire o sticlă de şampanie şi pregăteşte câteva gustări... dar repede ... Uite, în câteva minute ... să vii cu serviciul aci. MARIA turburată Domnule profesor ... OMU Nu se poate să nu ciocneşti un pahar de ziua dumitale. MARIA moale ca o cârpă Nu mai am nevoie să beau nimic. Sunt ameţită de parcă am băut zeci de pahare . . . nu-mi vine să cred ... — caută să descifreze în text. OMU Lasă acum conferinţa ... 237 TEATRU MARIA Nu se poate . . . mâine la 10 trebue prezentată la radio ... aşa mi se pare că e regula — scrie mereu, el nu o poate întrerupe. OMU Sunt acolo oameni cumsecade, şi se vor mulţumi şi cu textul prezentat doar cu o jumătate de ceas înainte de ora programului — servitorul intră cu serviciul de gustări — Nu acolo ... aşează totul aici pe birou ... Ascultă Stoica, de ce laşi căţelul să doarmă în dreptul uşii. L-am lovit când am intrat... STOICA Domnule, aşa vă aşteaptă el în fiecare seară, oricât de târziu, până veniţi. Stă cu botul sub uşe ... vă simte de pe scară ... astă seară însă, se vede că din cauza ploii a adormit şi l-aţi lovit, OMU înduioşat Bietul căţel... dă-i ... puţin zahăr. MÂRIA a ascultat pe gânduri, surâzând OMU ridică paharul Scumpă secretară benevolă, tot ceea ce doreşti. MARIA Din tot sufletul? OMU Da, din tot sufletul... MARIA emoţionată Iţi mulţumesc ... OMU golind cupa Ai putea să-mi spui şi mie ce ţi-ai dorit ? 238 PROF. DR. OMU MARIA Da —şovăe mult, dominată de privirea lui întrebătoare, spune în cele din urmă cu vocea scăzută, firesc — .. .Să te pot aştepta şi eu îu fiecare seară, alături de căţel, cu inima lipită de uşă ... OMU tulburat, zăpăcit de emoţia ei Ah, prostuţo ... — o ia în braţe şi o sărută uşor. MARIA rămâne nemişcată în braţele lui, cu ochii în-c/usi, parcă ar dormi OMU o priveşte un lung răstimp Trebue să trimet să aducă o maşină ..« MARIA mirată De ce? OMU Pare să fi obosită ... — surâzând — puţin ameţită .. ♦ MARIA Obosită ? Nu, mă gândesc aşa ... la ce era acum o lună de zile, şi ... la, ce e acum ... — surâzând moale -— Ameţită ? da, sunt... OMU Să sun să-ţi aducă puţină apă? MARI tresare, cu oroare Nu ... Am băut destulă în fundul lacului... OMU surprins Din pricina mea ... — îi zâmbeşte stânjenit, ea ridică din umeri, răspunzându-i cu un surâs copilăros, el o sărută din nou. 239 TEATRU TABLOUL VII Hallul unui mare hotel la Stockholm, rezervat pe jumătate participanţilor « Congresului internaţional de psicho-pa-thologie ». Diverse grupuri în fotolii şi pe canapele. Un dute-vino spre scara principală şi spre ascensor sau spre loja portarului. In salon mai izolat, e grupul românesc, constituit la început din doi profesori universitari, de psichologii Grănulescu şi Meroiu, împreună cu secretarul de legaţie, Ştefănescu. Mai târziu soseşte grăbit Omu* apoi sosesc doamnele încărcate de pachete. SCENA I GRĂNULESCU, MEROIU, ŞTEFĂNESCU, OMU, apoi doamnele GRĂNULESCU se iw£a nervos la ceas Ei bine, e ora 7 ... Să ştii că întârziem dela banchet.. Femeile astea au înnebunit. MEROIU Eu ţi-am spus să venim singuri la Congres ... GRĂNULESCU Cum să viu singur dragă? Nevastă-mea dela Paşti de când s’a hotărît delegaţia românească nu visează decât Stockholm şi numai Stockholm ... UN PICOLO încărcat cu pachete Monsieur le profeseur... On a apporte des paquets du grand magasin Nordiscka ... est-ce qu’on peut le& porter dans votre chambre? 240 PR0F. DR. OMU GRĂNULESCU cercetează îngrozit pachetele în braţele comisionarului Ce-i asta ? I-a uite, Meroiule, cât au târguit . . . Cre~ de-măr femeile astea sunt nebune. MEROIU Nu vor să ţie socoteală de nimic . . . Eu i-am spus. nevesti-mi că dacă mai cumpără ceva, riscăm să rămânem pe-aici. Mă omoară cu argumentul că totul costă pe jumătate ca în ţară . . . GRĂNULESCU lui Ştefănescu Suedeza dumitale e de vină ... le poartă în maşina dumitale prin tot StockJh.oImul, prin toate magazinele, le arată de unde să cumpere, le conduce pretutindeni . . . ŞTEFĂNESCU Complicitate femenină internaţională . .. Iubeşte româncele dela Bucureşti. MEROIU Da, dar de dimineaţa până la ora mesei şi toată după amiaza, când noi lucrăm bieţii de noi la Congres, ele nu fac altceva decât să cutreere magazinele. E şi asistenta cu ele. GRĂNULESCU Ce l-a găsit pe Omu să-şi ia asistenta cu el? E cam suspect... MEROIU Explicaţiile lui mai mult încurcă lucrurile. Aci spune că îi e de mare ajutor la corespondenţă şi la lucrările ie 241 % TEATRU congresului, aici arată că a fost impresionat de dorul ei să vadă -în sfârşit străinătatea . .. căci nu trecuse în^ă frontiera. GRĂNULESCU Âi observat? Multă lume o crede nevasta lui... Nevastă-mea o găseşte şi ea adorabilă ... Nu se mai despart toată ziua. MEROIU ironic Parcă numai nevastă-ta ? ... Lasă, că te-am văzut eu, ce serviabil erai cu ea în vagonul restaurant.. . GRĂNULESCU Uite-1 pe Omu ... De unde o fi venind ? OMU grăbit Scuzaţi-mi întârzierea ... am avut o lungă discuţie cu Jean Delay şi cu preşedintele congresului... Mă duc repede să mă schimb . . . MEROIU De ce să te schimbi? Domnul Ştefănescu secretarul legaţiei spune că nu-i nevoie. OMU Păi nu avem astă seară banchetul Primăriei? ŞTEFĂNESCU Ba, da . .. Dar nu e în ţinută de seară. Vi se oferă, o masă de seară la un restaurant pe deal în insula Scansen «La Bellmansro» Azi e Marţi şi se adună acolo 10 mii de perechi de logodnici. E un punct din programul de astăseară. Vă conduc cu maşina mea. 242 PROF. DR. OMU MEROIU nepricepând Zece mii de perechi de logodnici? ŞTEFĂNESCU Toţi logodnicii şi toate logodnicele frumoase din Stockholm. Aleg «cea mai frumoasă pereche» şi pe urmă dansează până la miezul nopţii. Adică până la apusul soarelui ... GRĂNULESCU Cum, apusul soarelui la miezul nopţii ? ŞTEFĂNESCU Astăseară da ... Căci de pe terasa Belmansro vom vedea cel mai frumos apus de soare peste mare şi peste stânci — profesional — E un al doilea punct al programului... GRĂNULESCU Apusul soarelui la miezul nopţii, frate? ŞTEFĂNESCU Da... E Noaptea sfântului Ion... Se sărbătoreşte în ţările nordice noaptea cea mai scurtă a anului. Miezul verii... Tineretul se risipeşte prin pădurile de molid şi mesteacăn şi aprinde focuri mari pretutindeni. Cântă şi joacă în jurul lor, aruncând flori în văpaie. . . Apoi trec îmbrăţişaţi prin flăcări... E cultul păgân al focului şi al dragostei. Nu vă aduceţi aminte de «Visul unei nopţi de vară»? MEROIU îngândurat In noaptea asta. ŞTEFĂNESCU De altfel, înainte de a se împrăştia prin păduri, la sfârşitul balului, în aer liber, cele zece mii de perechi de logodnici vor defila astăseară în cinstea delegaţilor, prin faţa terasei banchetului. E ceva de neuitat. i6* 243 f TEATRU GRĂNULESCU cu un regret comic Zece mii de suedeze de astea albe ca zeiţele ... Aici să fi venit, eu, acum 18 ani... MEROIU Să nu te audă nevasta ... Intră cele patru cucoane încărcate de pachete. DOAMNA GRĂNULESCU Ce? să nu-1 aud? M’am lămurit... Dar dacă suedezele sunt frumoase, nu sunt rău nici suedezii ăştia bălani şi înalţi ... Asta ca să ştie domnii care regretă... MEROIU îngrozit de cumpărături Ce sunt astea ? Mi s’au mai trimis dela magazin câteva rânduri de pachete ... Unde le mai punenof pe toate ? ... DOAMNA MEROIU N’avea nicio grijă..« Am cumpărat nişte saci englezeşti, o minune ... GRĂNULESCU învins Nu zău, că exageraţi <— suedezei — Doamnă, v’am reclamat domnului Ştefănescu... Domnule Secretar soţia dumneavoastră ne-a înnebunit nevestele ... Sper totuşi, că nu înţelege ... ŞTEFĂNESCU înţelege româneşte. A stat doi ani în ţară •. • MEROIU Acolo a învăţat să cheltuiască atât? MARIA aprinsă, lui Meroiu Domnule Profesor, sunt atât de ieftine şi de frumoase lucrurile pe aici, că nu poţi să treci pe lângă ele, fără să nu ţi se rupă inima ... Dacă aţi fi mers cu noi şi dumneavoastră ... 244 PROF. DR. OMU OMU care citea nişte pagini dactilografiate, o priveşte cu interes Şi dumneata ? DOAMNA MEROIU desface un pachet, arată nişte veste şi un pullover de angora Vezi dumneata astea? In ţară nu le poţi avea fără 10—12 mii lei bucata, şi nici n’ai modele atât de multe şi de frumoase... Aici originale dela Jâger, costă câte 3—4000 mii lei bucata ... MEROIU Şi acolo ce ai? DOAMNA MEROIU Tot din astea, veste şi pulovere, dar de coloare albăstrie ... MEROIU face un gest de exasperare. GRĂNULESCU arată un pachet Aici ? DOAMNA GRĂNULESCU Două duzini de ciorapi « Kaiser ». Mult mai ieftini ca în ţară. GRĂNULESCU speriat Dar, două duzini? MARIA aprinsă Era la Nordiska o jachetă de piele ... o frumuseţe ... GRĂNULESCU Şi ai cumpărat-o ? MARIA Nu ... E prea scumpă ... TEATRU MEROIU Nu zici că totul e ieftin, aici? OMU s’a întrerupt din lectură şi priveşte pe Maria* MARIA stingherită Dar . Nu'... MEROIU priveşte cele două pacheţele pe care le ţine Maria. Dar ce ai acolo? Ce ţi-ai târguit? MARIA stânjenită Două perechi de ciorapi, şi un pullover de lână.. • OMU priveşte înduioşat cât e de stânjenită MEROIU Pentru asta ţi-ai pierdut toată după-a miaza ? DOAMNA MEROIU Ne-a ajutat nouă ... A ales pentru noi. MARIA îmi place să umblu cu lucrurile expuse prin magazine, şi să discut cu vânzătoarele... Te ameţesc atâtea lucruri frumoase ... Şi sunt aşa de politicoase vânzătoarele aci. OMU o priveşte mereu înduioşat 246 PROF. DR. OMU SCENA II Intră un grup spaniol, femeile sunt încărcate şi ele de cumpărături. GRĂNULESCU Uite-i şi pe Spanioli. . .— uimit — Şi ele, încărcate de cumpărături.. . Toate femeile din lume sunt la fel. . * UN DELEGAT SPANIOL exuberant Bonsoir La Roumanie ... ,, MEROIU la fel Bonsoir L’Espagne. O SPANIOLĂ Chere Madame, ailez dans la Newgatten il y a lâ un magasin extraordinaire . . . Des parfums franţais, meii» leur marche qu’â Paris. UN DELEGAT SPANIOL face un gest de exasperare Elles vont acheter tout Stockholm. SPANIOLA cu simpatie către Maria Avez-vous achete ce manteau que vous avez essaye? Monsieur le professeur, votre femme est la plus jolie femme de ce Congres ! MARIA emoţionată, nu ştie ce să spună OMU foarte încurcat Yous ... Yous etes bien gentille, Madame ... ■— Toţi românii sunt foarte încurcaţi. DOAMNA MEROIU o îmbrăţişează pe Maria Oh, e delicioasă. Nu mă mai pot despărţi de ea ... mi TEATRU SECRETARUL CONGRESULUI cu un teanc de imitaţii şi programe M-mes et MM. Les autos vous attendent devant l’hotel pour la Scansen . . . Voici les invitations et le programe pour demain — salută şi iese. GRĂNULESCU a luat ca toată lumea programul şi invitaţiile Atenţie la programul de mâine -— citeşte -— La ora 10 toată lumea la debarcaderul Nibrovicken. Plecarea cu vaporul spre Saltjobaden. Dejunul la prânz acolo, la Grandhotel... La 4 întoarcerea la Stockholm ... La 5 şedinţa congresului . . . Soţiile delegaţilor, la aceeaşi oră, vor fi primite în audienţă de principesa moştenitoare a Suediei şi reţinute la ceai. DOAMNA MEROIU Mergem mâine la palat — speriată — Cum ne îmbrăcăm? MEROIU 'Ascultă, că trebue să vă spună în program . .. GRĂNULESCU citeşte mai departe Ţinuta: Robe de viile avec chapeau . . . Ce-o fi asta? DOAMNA GRĂNULESCU simplu Rochie de stradă şi pălărie .. . GRĂNULESCU mai departe La orele 9 seara, banchet oferit de Ministerul Instrucţiunii, la restaurantul Soliden . . . urmat de o recepţie. Ţinuta de rigoare ... frac şi rochii de seară ... DOAMNA MEROIU încântată Ah ! Mâine mergem la Palat — către d-na Grănulescu— Am o pălărie delicioasă ... Cum vii ? 248 PROF. DR. OMU DOAMNA GRĂNULESCU Cu rochia maron şi pălăria pe care am cumpărat-o adineaori. îmi vine, o minune. DOAMNA MEROIU către Maria Dumneata cum vii? MARIA foarte stânjenită, nu răspunde. DOAMNA-MEROIU mirată Aha, eşti emoţionată că mergi la Palat? DOAMNA GRĂNULESCU încet doamnei Meroiu Nu poate să meargă . „. Nu merg decât soţiile delegaţilor ... — scuzându-şi gafa — Ah ! MARIA se duce tristă într'un fotoliu. OMU care a văzut că e amărîtă, dar n'a auzit ultimele replici, vine lângă ea Domnişoară Maria te rog un lucra. Dă-mi voie să-ţi dau un avans din, onorariul dumitale pe un an întreg ... Pe zece dacă e nevoie ... şi cumpără-ţi tot ce-ţi place ... MARIA Dar, domnule Profesor ... OMU Te rog. Yei avea mâine 4000 de coroane. Cumpără-ţi mantoul acela care ţi-a plăcut atât de mult. MARIA stânjenită, cu gingăşie A, nu că nu mi-a pîăcut... Era ... 249 TEATRU OMU Mi-a spus spaniola că o jumătate de oră l-ai tot încercat şi umblai de colo până colo prin salonul magazinului, cu el. Te rog să ţi-1 cumperi neapărat... Cum» pără-ţi rochii, jacheţica aceea de piele . . . Cumpără-ţi şi toate fleacurile astea de lână moale. MARIA vrăjită, protestează totuşi Domnule Profesor ... Dar nu ... E prea mult. N’am să pot c. . OMU Nu, nu e prea mult.. . Şi la Bucureşti şi aici, mi-ai fost de folos peste aşteptările mele ... Am economisit multă trudă şi mult timp. Te rog stăruitor, să primeşti. Nu te îngriji de socoteli ... MARIA Nu pot să primesc ... Mă simt prost când mi se fac daruri atât de mari. OMU surâzând cu duioşie Te simţi prost ? •— cald, din toată inima — Primeşte tot, Maria . . . Nici nu ştii cât de tristă eşti când doreşti fleacuri din astea pe care nu poţi să le ai, şi cât de frumoasă ti-e bucuria, când ti se face un dar. Prin bucuria asta plăteşti dublu decât primeşti. Te frângi uşor de emoţie şi înfloreşti dintr’odată. Ţi se aprinde toată făptura ... Ţi se umezesc ochii şi buzele ... Ştii să devii atât de copilăros fericită, încât apropierea du-mitale are ceva contagios. E tonifiantă, ca o cupă de vin ,. . Nu cunosc sentimentul pe care-1 încerci când primeşti. .. Mie mi s’au făcut prea puţine daruri în vieaţă ... dar acum văd că n’am pierdut mare lucru, fiindcă dumneata mi-ai descoperit o altă voluptate . . . nouă, mai bogată, voluptatea de a dărui . . . De a nimeri o dorinţă, şi de a te bucura de emoţia împlinirii ei* N’am să uit niciodată explozia de bucurie cu care ai 250 PROF. DR. OMU primit ştirea că vei merge la acest congres, la Stockholm. Alergai prin cabinetul medical, râdeai parcă fără să vrei, îţi scuturai veselă părul.. . Maria, eşti tânără şi când doreşti ceva eşti frumoasă.. . căci doreşti din toate fibrele tinereţii dumitale ... biruitoare. Ia tot ce râvneşti din magazinele astea pe care le cutreieri—fireşte în limitele posibilităţilor noastre de aici — îmi place când te întorci ameţită de plăcerea de a fi hoinărit, prin,oraşul ăsta bogat şi nespus de frumos, cu recunoştinţa asta copilărească ’n priviri, care e o răsplată pentru oricine... Yreau să te ’ntorci la Bucureşti încărcată de lucruri frumoase .. . MARIA a rămas mult pe gânduri, îl priveşte lung7 pe urmă copilăreşte Yoiu lua tot. . . dar mai întâi, dacă am bani, vreau să trec pe la Noriska să achit un pachet pe care l-am făcut pentru dumneata, eri .. . OMU Cum asta ? MARIA Eri după masă rai-am. închipuit că târguiesc pentru dumneata .. . M’am dus în raionul domnilor, şi m’am jucat de-a doamna care târguieşte pentru soţul ei... Am ales, mai întâi un raglan de ploaie. Trebue să aruncaţi umbrela aceea nesuferită . . . Erau apoi nişte pălării splendide ... D-voastră o purtaţi mereu pe aceea decolorată ... diformată ... Am pus de-oparte un LocE gris. Are să vă vie ca unui lord. OMU O să iau acest « Lock », dar prefer să rămân profesor de psihopathologie . . . 251 TEATRU MARIA surâde Am găsit şi o mulţime de lucruri foarte utile ... Un pieptar de piele pentru cămăşile scrobite ... O casetă de piele .. . Un sac englezesc pentru ghete şi pentru lucrurile purtate . . . OMU A ... E prea mult... Am eu nevoie de atâta bagaj ? MARIA Nu mai protestaţi, căci bagajele d-voastră mă îngrozesc. Cămăşile aruncate la un loc cu ghetele, aparatul de ras printre ciorapi ... Am ales o mulţime de lucruri practice ... Englezii ştiu să călătorească. OMU Cum ai ales? Zici că n’ai avut bani? MARIA Am ales vreo două ceasuri... Am discutat toate preţurile ... zadarnic de altfel, căci erau fixe ... Am cerut la urmă nota . . . OMU uimit Cum ai cerut nota? MARIA Foarte simplu ... Ei au trimis lucrurile la ambalaj, iar eu am ocolit cassa şi am ieşit din magazin... Uite nota ... OMU o ia,*o citeşte 320 de coroane — o priveşte pe Maria cu căldură — Eşti un copil năsdrăvan... Plăteşte-le şi ridică-le mâine ... 252 PROF. DR. OMU MARIA bate din palme de bucurie Foarte bine ... La 9 sunt acolo! ŞTEFĂNESCU intră vesel, comunică o veste celor doi, si vin toţi trei spre Omu Domnule profesor, viu dela biroul Congresului ... GRĂNULESCU Ţi se va transmite la radio, comunicarea ta de mâine «Les interactions et Ies chronaxies psicho» somatique ». ŞTEFĂNESCU Yice-preşedintele congresului afirmă că este o lucrare revoluţionară în ştiinţă . .. Mi-a spus, dacă am înţeles bine, că este vorba de o răsturnare a paralelismului psicho-fizic a lui Descartes. Mă duc imediat să anunţ Bucureştii. De altfel postul din Ziirich şi cel din New» York vor retransmite emisiunea Stockholm-ului. Cred că la fel va face şi Radio România ♦ . . MARIA a leşinat de bucurie Yi se transmite comunicarea la Radio ? TABLOUL VIII Acelaşi decor, câteva ore mai târziu, spre două noaptea... Hotelul e pustiu, o lumină difuză ca de amurg străbate prin perdelele albastre ... SCENA I OMU, ŞTEFÂNESCU ŞTEFĂNESCU căutând să-l liniştească pe Omu, care se plimbă agitat Nu trebue să fiţi atât de îngrijorat, domnule profesor •— aprinde lumina — Nu i se poate întâmpla nimic .. . Aţi văzut, portarul restaurantului Soliden a văzut-o trecând, i-a descris rochia întocmai... ^53 TEATRU OMU ■ Bine dar de ce n’a sosit până acum ? Portarul spunea că era singură şi aproape fugea. .. După cum vezi aci nu ştie nimeni nimic despre ea ... Singură la miezul nopţii pe străzile Stockholmului — sună, speriat, nervos — Trimit tot personalul hotelului s’o caute. Mi-e teamă de o nenorocire ... Nu pricep de ce n’am ajuns-o r din urmă.. . ŞTEFĂNESCU Nu se poate să nu vie . . . OMU către picolul care a intrat Envoyez-moi tous les chasseurs de l’hotel. PICCOLO ţeapăn, ridică din umeri Midsommarsnatt. . . OMU priveşte nedumerit, iritat spre Ştefănescu Ce spune? ŞTEFĂNESCU explicându’i « Noaptea din miezul verii...» — ridică din umeri. OMU Unde s’o fi rătăcit? — Piccolo iese. ŞTEFĂNESCU Probabil că după ce a trecut podul, părăsind insula, a luat din greşeală în oraş vreun drum ocolit... Mă duc s’o mai caut cu maşina, pe cheiu. . . Aşteptaţi aci — se frământă nervos. OMU Domnule Ştefănescu, vă sunt recunoscător... Yă spun drept că sunt disperat de această întâmplare ... Şi la masă a fost tot timpul tăcută, n’a mâncat nimic. 254 PROF. DR. OMU ŞTEFĂNESCU Nu mai fiţi atât de neliniştit... O voiu găsi... — iese. OMU rămas singur, nu poate sta locului, se plimbă prin încăpere, se frământă abătut. SCENA II OMU, MARIA MARIA intră după câtva timp, cu obrajii aprinşi de mersul repede. OMU o priveşte respirând lung, de parcă i s'ar fi luat de pe umeri o piatră care-l sdrobea Unde ai fost ? Te caută şi Ştefănescu cu maşina ... MARIA L-am întâlnit de cealaltă parte a portului. .. El an’a adus până la poarta hotelului.. .  plecat... OMU Ce-a fost asta? Ce-a fost copilăria asta? MARIA îngândurată Am venit pe jos ... OMU Dar cum, ai avut curajul să pleci aşa singură de acolo, noaptea. MARIA Ce, aceasta-i noapte? OMU Da, dar e pustiu peste tot . . . lumea doarme. Nu ti-a fost frică? * 255 TEATRU MARIA .. .Nu ... OMU Dar te întreb iar ... Ce a fost la urma urmelor copilăria asta . . . ? # MARIA Nu mai puteam îndura ... OMU Bine, te-am văzut eu cam fără niciun chef, dar nu pricep de ce . . . Nu ţi-a plăcut restaurantul acela? Era minunat, cu teresa lui spre mare, cu mesele acelea împodobite cu lămpi joase. Era o eleganţă şi o bogăţie de colori care m’a tulburat. MARIA absentă oarecum Mă simţeam prost... OMU Priveliştea era imensă ... Valurile acelea de perechi care dansau; pe urmă defilarea logodnicilor care se ţineau de braţ prin dreptul terasei noastre . . . MARIA enervată, îndurerată Nu ... Nu ... Nu mi-a plăcut... OMU Erau aşa de tineri. Era aşa de frumos totul. MARIA enervată Da, da ... OMU Atâtea perechi însufleţite, vesele ... MARIA izbucnind aproape Da, zece mii de perechi de logodnici veseli, şi eu singură . . . 256 PROF. DR. OMU OMU surprins, uimit Maria ? MARIA îndârjită Era peste puterile mele să-i mai privesc . . . OMU Maria, îmi pare rău, eu sunt vinovat... MARIA simplu Da. OMU Nu trebuia să te duc acolo, .„ Trebuia să-mi închipui c’o să te simţi prost. .. MARIA Nu de asta eşti vinovat... OMU mirat Dar atunci, de ce? MARIA întărâtată Eşti vinovat că stăteai de vorbă cu doctorii aceia, că te simţeai bine acolo unde erai, în loc să-mi spui: Maria, caută să dispari neobservată... Te ajung şi eu numaidecât. . . Mergem să ne amestecăm printre perechile astea. .. mergem să dansăm cu ei, să ne plimbăm amândoi prin parc, singuri... Nu cu tot congresul după noi în fiecare clipă. .. OMU rămâne îndelung tăcut, tulburat, gânditor Ai dreptate Maria. Ai dreptate — şi parcă ar descoperi un ţinut nou -— Maria, ai vrut asta ? Ai vrut într’ade-văr să fim noi singuri amestecaţi în mulţimea aceea tinerească, plină de neastâmpăr? 17 25? TEATRU MARI cu o linişte neînduplecată acum Nu m’am gândit toată seara decât la asta .. . Am plecat chiar, puţin cu nădejdea secretă că îmi vei descoperi repede lipsa şi că mă vei ajunge din urmă . . . Am rămas câtva timp în pragul restaurantului... OMU înduioşat îi ia mâinile Dacă aş fi ştiut că îţi face plăcere să plecăm amândoi . . . MARIA sâcâit Ah « dacă ai fi ştiut.. .». Dacă ai fi ştiut... Iţi spun ^u ... Te-ai fi aşezat şi mai împietrit pe scaun*. ♦ Te cunosc. * . Te cunosc . . . Ţi-ar fi fost frică să nu pierzi câteva grame din glaciala dumitale demnitate, dacă ai fi fost văzut hoinărind fără grije cu o fată ... Domnul Profesor e aşa de mândru... OMU îi mângâe mereu mâinile Dacă aş fi ştiut că dumneata aştepţi asta . . . N’am bănuit. . . Am aici atât de puţin timp liber . . . MARIA Da, eşti foarte ocupat. Dar atunci de ce-mi tot spui «dumneata»? De ce nu-mi spui pur şi simplu «tu» — imilându-l — Tu, Maria. OMU oarecum înduioşat Tu, Maria. MARIA ironică şi gingaşe Pentru un om care are atât de puţin timp liber e mult mai comod ... « Dumneata » are şapte litere, iar «tu », numai două. Dacă-mi spui în fiecare frază « dumneata >> în Ioc de «tu », risipeşti 5 litere, într’un minut între 20 ?şi 30 de litere . . . Intr’o oră între 800—1000 litere —el o ia în braţe, ea convinsă, afurisită — în două ore 2000 . . . într’o zi — nu mai poate vorbi căci el o sărută pe gură. 258 PROF. DR. OMU OMU se privesc amândoi uimiţi de această descoperire Tu ... MARIA ca o mâţă încăpăţânată Domnule Profesor ... OMU se înfurie si o sărută iar Tu ... MARIA cu o privire înduioşată « X Secret Mare ». OMU îi ţine capul îndelung în mâini Tu ... MARIA îl priveşte lung parcă ar vrea să-i mai spuie ceva, apoi îl sărută. Tac un timp amândoi aproape îmbrăţişaţi, trece prin hali picolul hotelului aproape somnoros. OMU Ah, prin ce spaimă am trecut adineaori. •. MARIA fericită, căci vede în asta teama lui că ar putea pierde iubirea ei, că ea l-ar părăsi Te-ai speriat? OMU Am plecat de acolo în fugă . .. Gândul că ţi s’ar fi putut întâmpla ceva mă înnebunea ... MARIA puţin nedumerită Ce să mi se întâmple? OMU încă tulburat amintindu-şi Nu ştiu ... Aş fi fost răspunzător ... MARIA stupefiată Răspunzător? 17* 259 TEATRU OMU Sigur... Nu eşti aici sub răspunderea mea ? MARIA desilusionata ca un lujer de floare frânt A, ţi-era teamă că ai fi fost silit să dai socoteală, că s’a pierdut o vietate încredinţată atenţiei dumitale distrate?. .. OMU Maria, tu eşti un copil... N’aş fi avut niciodată scuză, dacă din lipsa mea de atenţie s’ar fi întâmplat vreo nenorocire ... Mi s’ar fi cerut socoteală .... MARIA tăcută, îngândurată, se duce la o maşină de scris care e pe o măsuţă « secretar » şi scrie. OMU o urmăreşte intrigat Ce-i asta? Ce scrii acolo? MARIA a terminat. I-o aduce Citeşte ... OMU citind «Domnule Profesor, vă rog să-mi înmânaţi chiar acum, biletul de tren şi paşaportul meu. Mâine cu acceleratul de ora 1 plec spre Bucureşti *— nedumerit, tulburat — Ce-i asta ? MARIA Vreau să plec acasă chiar mâine... OMU Dar cum o să pleci? Cum te poţi gândi la nebunia asta ? MARIA Vreau să vă scap de această răspundere care vă tulbură, care vă poate stânjeni tocmai mâine când 260 PROF. DR. OMU aveţi de făcut o comunicare atât de importantă ... Vă veţi simţi probabil mult mai bine singur... Mai liniştit... Mai ales că aveţi de gând să vă odihni ţi câteva zile, la Copenhaga şi la Bruxelles. OMU stăpânit Maria, nu poţi să pleci •.. E foarte greu ... MARIA De ce e greu ? Am biletele de tren şi vapor pentru tot drumul până la Varşovia ... Am dela Varşovia bilete 3e ăv^idii până la Bucureşti.... Joi seara sunt acolo .. . OMU stânjenit Nu-i vorba de asta, Maria. MARIA Atunci ? OMU tace un moment, concentrat, stânjenit, încăpăţânat. MARIA vrea parcă să-i smulgă o mărturisire Atunci de ce n’aş pleca mâine cu acceleratul de ora unu? OMU învins Pentrucă nu se poate Maria ! MARIA Pentrucă e interzis din motive . diplomatice ? — îl priveşte înainte. OMU cu privirea în altă parte Nu pot să mă despart de dumneata. 261 TEATRU MARIA dând un strigăt uşor de surprindere şi bucurie Cum, ţii cu adevărat să rămân,? OMU învins, nervos, nemulţumit că trebue să mărturisească Nu se poate să pleci. Mi-ai lipsi prea mult... Aş fi prea singur ... MARIA cu ochii strălucitori Singur la un congres ? E paradoxal domnule profesor* Doar eşti înconjurat de toţi românii de aici şi de prie^ tenii străini ? Legaţia e mândră de dumneata ... OMU iritat Nu mă înţeleg nici eu prea mult, dar de când eşti dumneata cu mine — căci am mai fost cu aceşti prieteni şi la alte congrese — e cu totul altceva. Intre orele oficiale aşteptam în vreo cafenea pustie, singur, cu un şwartz dinainte, să treacă ore lungi care nu se mai sfârşeau până la deschiderea şedinţelor ... Seara mă plimbam puţin şi mă culcam devreme. Cel mai frumos lucru mi se părea atunci congresul. Azi —: caută lung. MARIA nerăbdătoare Azi?? OMU Azi, e cu totul altceva. Viaţa mea este alta ... MARIA batjocoritoare Fireşte viaţa dumitale este alta ... Ai o tovarăşă, cu care să împărţi, plictiseala scurgerii încete a timpului ... cu care să te duci şi să vii dela teatru ... Vă miraţi poate că nu simt nicio fericire, simţindu-mă ridicată la rangul de utilitate ? Şi vă miraţi că vreau să plec acasă. Dar nu v’aţi întrebat ce cred eu despre 262 PROF. DR. OMU perechile astea ce urcă scările la braţ, după ce au dat bunăseara la toată lumea ... ? — îl imită — La revedere Maria » — se imită — « Noapte bună, domnule Profesor...». Am insomnii într’o cameră pregătită pentru doi. . . Stau singură şi parcă mi-e frig în miezul verii. . „ OMU încurcat Maria, ce vrei să-ţi spun mai mult? Nu ştiu . . . De ce vrei ca anumite cuvinte să fie spuse în mod inutil. . . ? MARIA Şi de ce să nu fie spuse?... Pentrucă ai spaima demnităţii dumitale. Pentrucă suferi cu gândul că ai putea să fii în altă parte decât Ia curs, egalul unei fete care te iubeşte ca o nebună? Mândria dumitale nu se poate decide să întoarcă vorbele care-ţi plac să vie dela o fată nervoasă . . . M’ai sărutat în seara aceea Ia dumneata . . . Eram toată ca o cupă întinsă spre gura dumitale ... A două zi păreai stânjenit, considerai parcă întâmplarea ca un accident al demnităţii dumitale. Voiai să consider acel sărut ca un gest amical, frăţesc . . . Ţieera parcă teamă să nu se afle că ai sărutat o fată ! — se ridică furioasă — Ei bine îţi repet, plec mâine la Bucureşti — se ridică hotărîtă, merge spre dreapta. OMU Maria, nu poţi să pleci — i-a prins mâna, o ţine în loc, şovăie — Te iubesc. MARIA cu ochii strălucitori încă odată ... OMU surâzând învins Te iubesc ... Te iubesc ... —- o ia în braţe şi o sărută. MARIA după acest lung sărut Noroc că nu ne vede cineva . .. Te-ai speria ca o elevă de liceu ... ca mâine, să nu afle lumea. 263 TEATRU OMU hotărît Ascultă Maria, te iubesc, şi o voiu spune mâine la toată lumea. MARIA Eşti sigur că nu-ţi va fi teamă să se afle la Bucureşti? OMU Dimpotrivă, vreau să afle şi la Bucureşti şi, lumea întreagă că te iubesc. MARIA Lumea întreagă ? OMU Lumea întreagă ... — grav, concentrat — şi ştiu ce spun ... *— râzând ea se agaţă de gâtul lui. TABLOUL IX Un salon-verandă al Casei Snagov prelungit într'o terasă astfel încât scena apare împărţită oarecum în două. In dreapta salonul are mobilier de restaurant de vară : fotolii, scaune şi mescioare de trestie, un secretar pentru corespondenţă, în colţ în fund. Un pian în faţă, vopsit în alb şi gris. Grupuri de globuri luminează viu salonul, în contrast cu terasa. Un fotoliu de trestie pe linia de mijloc, întors spre salon. In afară de o bază de câteva palme dela pământ, salonul are o enormă fereastră semicirculară, cu figuri translucide fanteziste : dansatoare, clowni, umbrele şi altele. Terasa e înconjurată de jghia-buri cu flori albe, în deosebi Regina nopţii, în afară de alte plante de tot soiul. Ih mijloc pe terasă e o masă de ping-pong. Peretele salonului are afară o lampă cu trei braţe, fiecare cu câte un glob, iar pe fiecare masă de joc e câte un glob. In fund se coboară printre două 264 PROF. DR. OMU trepieduri, cu câte un glob fiecare, spre debarcader... In fund mai e, chiar şi seara, mobilă de plaje, o umbrelă colorată strânsă... In fund în plin, lacul sub lună şi pădurea. Intrările se fac fie prin stânga, din grădină, jfie din fund dela debarcader, /ie prin dreapta, căci salonul are uşi cu draperii spre interiorul Casei Snagov. Acum e către ora 9 seara. SCENA I ESMERALDA, LIANA, BERBECARU, GURĂU, ARBITRUL şi alţi pensionari ai casei... Esmeralda solemnă, Gurău, Berbecaru, si alţii asistă la jocul de Ping-Pong în jilţuri de trestie, Liana în short, joacă Ping-Pong cu altă fată, Za fel în short, iar după un timp un arbitru improvizat anunţă sfârşitul partidei. ARBITRUL Au intrat în finală pentru cupa oferită de M. S. Ecaterina II-a, D-ra Liana Boldenache şi D-ra Jocky Stănoiu — aplauze. Cele două protagoniste fac reverenţe Esmeraldei. LIANA obosită, tristă Yă rog să amânăm finala, pentru diseară, ori pentru mâine ... Sunt prea obosită ... GURĂU îl ia deoaprte pe Berbecaru Ascultă Domnule, ce zici? Facem afacerea aceea. ..? Am văzut actele şi sunt în regulă ... Cumpăr via .. . 37 de pogoane lângă Valea Călugărească e tocmai ce-mi trebue. BERBECARU Nu vând nicio vie ... N’am nicio vie de vânzare .. . 265 TEATRU GURĂU nervos, şiret Ascultă, domnule Berbecaru, am văzut că dumneata eşti foarte priceput în medicină ... Mie-mi plac reţetele pe care le scrii dumneata dar ei, medicii, sunt geloşi şi te calomniază ... BERBECARU Nu-i aşa că mă calomniază? Nu-i aşa că mă pricep în medicină? L-am făcut bine pe silvicultor şi încă o sută de inşi... GURĂU mereu şiret întocmai ... Acum ascultă ... — ca un secret — Dacă îmi vinzi via ... ţi-o plătesc cu acţiuni de ale Sanatoriului ... şi astfel devii coproprietar. BERBECARU atras irezistibil Şi atunci pot da consultaţii chiar la direcţie* şi în sala de consultatie ? ... % * GURĂU Ori când vrei. .. Hai amândoi la Esmeralda să vedem ce zice ... — se duc la Esmeralda care încerca jocul de ping-pong, el o ia puţin deoparte — Majestate, ati citit actele mele dela Chitorani? » > ESMERALDA imperială Da ... GURĂU Sfătuiţi-1 pe domnul Berbecaru să-mi vândă via .. . ESMERALDA autoritar Nu ... 266 PROF. DR. OMU GURĂU Majestate, speram că . ,. ESMERALDA Lasă afacerile, Potemkin,. . . Priveşte cerni, priveşte stelele . .. Hai ... — se îndreaptă spre telescop — Hai să vedem telescopul... GURĂU se apropie de o lunetă lungă de vreo 3 metri, si cu un diametru de vreo 25 de cm., aşezată pe un tri-pied, cam în mijlocul scenei ; trage de pânza cu care e acoperită, în timp ce toată lumea face cerc în jurul lui Am plăcerea să vă încredinţez acest formidabil instrument astronomic pe care direcţiunea acestei case este fericită să vi-1 puie la dispoziţie ... — aplauze... ESMERALDA încearcă să privească prin lunetă * foarte atentă, foarte preocupată De unde l-aţi cumpărat ? ... — îl examinează GURĂU Din străinătate, fireşte . . . Este cel mai nou model de telescop ... Are aparatura completă. Se pot vedea prin el cele mai îndepărtate stele, invizibile cu ochiul ' liber şi chiar cu lunetele obicinuite . . . BERBECARU Vreau să mă lăsaţi să privesc şi eu . .. Am vizitat şi observatorul dela Paris — se uită în locul Esmeraldei ... Dar nu se vede decât câte-o stea, tot cum ai vedea-o cu ochiul liber ... GURĂU cu aplomb Exact... 267 TEATRU BERBECARU nedumerit Atunci ? ... GURĂU Nu poţi vedea decât câte-o stea pe rând ... Steaua pe care o vezi este invizibilă cu ochiul liber... Toate stelele care se văd prin acest telescop sunt invizibile cu ochiul liber... Sunt dincolo de Bettelgeuse ... ESMERALDA absentă, înalt preocupată Dincolo de Anthares .., BERBECARU amărît 11 Nu sunt şi alte stele mai apropiate ca să le vedem mai mari? — Arată un grup de stele -— ... Acelea, dece nu se văd prin telescop ? GURĂU Ba, da .. . se văd ... dar sunt atât de mărite că nu intră în câmpul obiectivului... BERBECARU convins A... GURĂU Yă rog să-l păstraţi în perfectă stare şi să-l folosiţi pe rând — se depărtează şi cii el ceilalţi. BEFJECARU îndreptând luneta spre altă stea Majestatef ce stea e aceea de acolo? ESMERALDA desgustată N’are nicio importanţă, Berbecarule . Nu te lăsa prostit... — arată aparatul cu dispreţ — Telescopul acesta nu are nicio lentilă ... obiectivul e o sticlă de 268 PROF. DR. OMU geam... — îi scoate capacul şi arată că tubul gol e găunos, şi are înăuntru o ţeavă— E tot de lemn, şi atât de îngust că nu prinde decât câte o singură stea, la capătul tubului — i-a arătat şi lui *— Dar n’are nicio importanţă . . . Nu pentru ca să examinăm stelele în parte i l-am cerut eu lui Potemkin... ci ca să ne amintim aci, în mizeria noastră de viermi pretenţioşi, că există un cer deasupra ... să ridice capul şi ăştia preocupaţi toţi numai de analizele şi intestinele lor şi să vadă imensitatea de deasupra ...— îl arată acum cu orgoliu — Telescopul ăsta nu ţi se pare un deget uriaş, care de aci de pe terasă ne arată marginile lumii ? ... Şi-am să-ţi mai spun un secret... Să-l ştii numai tu . .. Astă seară e solstiţiu de vară . . . Noaptea sânzâienelor, când se întâmplă minuni — Aşteaptă minunile. ^ T LIANA alarmată Ora 9 ... Gata ... începe emisiunea comunicării profesorului Omu, la Stockholm... GURĂU Potriviţi repede aparatul... VOCEA PREŞEDINTELUI în aparat Je donne la parole au grand savant roumain le professeur Omu, qui va nous faire une des comuni-cations Ies plus extraordinaires qui aierxt ele faites contre le parallelisme psycho-physique de Descartes. VOCEA LUI OMU în aparat Monsieur le President, Mesdames, Messieurs—o pauză destul de lungă -— « Maria, te iubesc, te iubesc şi vreau să afle nu numai Bucureştii, ci lumea întreagă, că nu mai pot trăi fără tine ». Probablement vous n’y avez rien compris. Mais une telle suite de mots dans une langue incomprise presente ... etc. etc. — Toţi ascultătorii din jurul aparatului sunt de necrezut surprinşi, stupefiaţi, se privesc unii pe alţii, ne mai ştiind ce să creadă. 269 TEATRU GURĂU mai surprins decât oricare, aleargă speriat şi închide aparatul Dora, Dora, pregăteşte camera 23, cu gratii... pentru profesorul Omu. E cea mai nouă victimă nefericită a amorului. ESMERALDA entusiasmatâ întorcându-se de jur împrejur Vestea a sburat pe unde, înconjurând pământul cu cele două emisfere ale lui. Iată un îndrăgostit cu imaginaţie —- imperială, exaltată — l-a vorbit şi vorbele lui au străbătut universul cu spaţiile îngheţate dintre aştri, ca o cameră nupţială. Logodna lor carnală a avut darul ubicuităţii, ca spiritele descărnate, de parcă buzele lui de demiurg, ar fi fost prezente în aceeaşi clipă în constelaţii antipodice — Ridică o cupă de pe masă — Vă propun să ciocnim numaidecât o cupă de şampanie, pentru cea mai magnifică declaraţie de dragoste, din câte s’au făcut vreodată... şi pentru fericirea celor doi îndrăgostiţi. Eri a fost Drăgaica şi noaptea care vine e noaptea Sânzienelor... noaptea minunilor. BERBECARU pedant nedumerit N’a fost eri, Noaptea Sânzienilor? E S ME RALDA nepământească Eri, azi... ce importanţă are ? Aci orice noapte trebue să fie o Noapte a Sânzienelor. .. 270 ACTUL III TABLOUL X Acasă, la Omu, biroul lui MARIA la telefon Nu cred că te-a văzut, dar te rog nu mai face imprudenţe. Ţi-am spus, nu telefona în niciun caz înainte de trei, căci nu pleacă niciodată înainte de ora asta de acasă ... Nu, nu te rog, fii serios ... Te rog, te rog mult, nu trebue să te vadă nimeni, absolut nimeni, când intri aci şi în niciun caz nu-ţi lăsa pardesiul în vestibul, intră îmbrăcat, căci s’ar putea să se întoarcă pe neprevăzute .. . Ieri am trecut printr’o spaimă grozavă, când ai plecat... El tocmai intra ... — grav, scăzut — Nu, azi aşteaptă, lângă grădina vecină până apar eu la fereastră şi-ţi fac semn să intri . . . Da . . . Aneta ştie, dar servitorul nu trebue să te vadă . . . Nu, nu îţi descind chiar eu ... Te rog nu te supăra, lasă-mă pe mine să fac cum cred eu că e mai bine ... — speriată de tot — Ascultă, s’a întors ... — energic — Nu ... nu . .. mai bine nu mai telefona astăzi, e mai prudent — intră Omu, întovărăşit de Gurău, închide telefonul în grabă şi caută * să-şi stăpânească emoţia — Te-ai întors dragul meu, ai uitat ceva ? OMU o priveşte bănuitor, ea e încurcată Am uitat să iau nişte note care-mi trebue la consiliul consultativ. 271 TEATRU MARIA Ar trebui să porţi o servietă ... Mereu uiţi câte ceva .. * GURĂU De şase luni de când s’a însurat, doctorul a devenit foarte uituc . . . Are alte preocupări ... Ar trebui să poarte pe spate, ca în America automobilele celor din luna de miere: Just married ... Don’t disturb ». OMU indispus, îl priveşte greu Lasă glumele, Gurău ... MARIA Eu trebue să mă îmbrac, mă iertaţi...— iese. GURĂU aştepta în picioare să-şi ia Omu notele dar vede că el trântit în fotoliu nervos, încruntat Nu-ţi iei notele doctore, să mergem ... ? E aproape ora patru ... OMU încruntat, obosit parcă N’am venit să iau niciun fel de note ... GURĂU mirat Dar atunci de ce te-ai întors ? OMU adâncit în gânduri, nu răspunde, vine Aneta, el tresare şi o întreabă scurt Unde e Stoica? ANETA L-a trimis doamna cu un bilet să ducă nişte cărţi la domnişoara Lenta. 9 > 272 PROF. DR. OMU OMU a strâns cu mâna crispată tamponul de pe birou De mult a plecat? ANETA stânjenită parcă De zece minute . . . OMU după un timp M’a căutat cineva de când am plecat? ANETA Nu v’a căutat... — adaogă cu un soiu de exces de precizare — N’a fost nimeni pe aci .. . - OMU restit Nu te-am întrebat dacă a fost cineva pe aci . . . Te-am întrebat dacă m’a căutat cineva .. . ANETA Am crezut domnule că vreţi . .. OMU Nu, nu vreau nimic . .. ANETA Atunci pot să plec, domnule, vă rog ... ? OMU chinuit, când ea era la usă * V Ascultă ... N’a fost nimeni aci, în lipsa mea ? N’a căutat-o nimeni pe coniţa? ANETA încurcată Nu ... nu ... N’a fost nimeni... — iese. 273 TEATRU GURĂU stupefiat Ce-i asta? Nu mai pricep nimic—se uită la Omu care e prăbuşit în fotoliu — Hai, că ne aşteaptă advocatul . . . OMU sleit Nu pot merge ... GURĂU Gogule, îmi vine să râd ... OMU De mii de ani şi la toate popoarele se râde pe chestia asta ... GURĂU Fugi de aci cu asemenea copilării. . . Nu sunt decât şase luni de când te-ai însurat...—grăbit se uită la ceas — Hai, ia-ţi notele acelea şi vino, că ne aşteaptă advocatul... OMU N’am niciun fel de note de luat... M’am întors acasă, să văd ce se întâmplă aci în lipsa mea . . . GURĂU Dragostea asta dacă nu e nebunie curată, n’are niciun haz ... Şi ce te face să crezi că « se întâmplă ceva în lipsa ta ? ». OMU scoate două scrisori pe care i le arată Citeşte astea . . . 274 PROF. DR. OMU GURĂU citeşte nedumerit « Stimate domn — Soţia dumneavoastră vă înşeală .. . Cum plecaţi de acasă ... cheamă un bărbat la telefon şi apoi acel bărbat vine pe furiş acasă la d-voastră . . . Un admirator ». Gogule, aci am ajuns ? Te iei după scrisorile anonime ?... OMU ars Ar fi desgustător ... Trebue să aflu .. . GURĂU Ar fi dar nu e ... Ţi-o spun eu ... Cum crezi că o femee care s’a aruncat în fundul Snagovului pentru un bărbat... îl poate înşela după câteva luni? OMU Cu femeile te poţi aştepta la orice ... GURĂU Hai la avocat, nu fii copil... Cât e ceasul ? — şi deodată, fulgerat de un gând scoate .din servietă, după ce caută puţin un act, compară, pricepe, începe să zâmbească, râde chiar — Uită-te aci . . . Uită-te, compară .. c OMU nedumerit Ce vrei să spui? GURĂU Compară. OMU Ce? GURĂU surâzând E scrisul lui Berbecaru ... 18» 275 TEATRU OMU uimit Scrisul lui Berbecaru? se înseninează. GURĂU Da, Gogule, nu e numai anonim admiratorul tău, e şi nebun . . . Ei, te-ai lămurit ? Hai — ies amândoi. SCENA III MARIA, BĂLLAN, apoi ANETA MARIA a intrat să se convingă dacă au plecat cei doi* apoi se duce la fereastră şi pândeşte, peste câteva clipe a văzut pe cine-l aşteaptă, face semn cu înţeles că poate intra. Intradevăr intră pe uşă Băllan, cam îngrijorat. BĂLLAN l-am văzut plecând, s’au suit în maşină ... MARIA Dacă se întorcea câteva minute mai târziu, te găsea aci .. . Am tras o spaimă ... BĂLLAN nervos Cred că am putea să ne întâlnim într’altă parte şi cel mai bun lucru ar fi, tot la Sanatoriu . .. MARIA Acolo ne-ar spiona toţi... Mai bine aci... Am încredere în Aneta ... BĂLLAN care şi-a desbrăcat pardesiul, şi-a pus servieta pe birou Nici acolo nu ne-ar vedea nimeni, sau ar crede cu totul altceva ... 276 PROF. DR. OMU ANETA intră foarte speriată S’a întors domnu’... Are cheia dela intrare ... MARIA cuprinsă de panică Spuneai că s’a urcat în maşină ...? BĂLLAN speriat şi el L-am văzut cu ochii mei... Te-am rugat să nu-mi faci asemenea încurcături... Ce ne facem acum ? MARIA hotărîtă Sări pe fereastră ... Sări repede pe fereastră .. . BĂLLAN îngrozit Pe fereastră ? ... Cum îţi închipui asta ? MARIA cu o autoritate isterică Te rog ... repede ... pe fereastră ... — a închis cu eheia uşa. BĂLLAN intimidat, pripit, zăpăcit Eram sigur că într’o zi are să se întâmple asta — se suie pe fereastră, sare. OMU vrea să deschidă, vede că e închis, sgâltâne uşa furios. MARIA ascunde servieta după un fotoliu, bagă par-desiul pe care ba uitat BăUan, într’un coridor-placard Da* numaidecât... OMU sgâlţâne mereu uşa. * 277 TEATRU MARIA aleargă la uşă deschide, apoi încurcată Nu găseam cheia ... OMU intră, nervos, palid Ce înseamnă asta? De te închizi în biroul meu? MARIA foarte încurcată Vream să lucrez liniştită ... OMU bănuitor, cercetător In biroul meu? MARIA nesigură E mai bine aci ... Am şi cărţile la îndemână .. * OMU căutând, scotocind cu privirea Ce cărţi ? ce lucrezi dumneata ? MARIA mirată « Dumneata » ? OMU Răspunde la ce te întreb ... MARIA Dacă mă întrebi cu tonul acesta, nu vreau să răspund ... OMU furios Cum, n,u vrei să răspunzi? MARIA Foarte simplu, nu vreau să răspund ... 278 PROF. DR. OMU OMU începe să caute, se duce Ia fereastră. MARIA afurisită, batjocoritoare Caută pe uşa din dos ... OMU aspru Nu-ţi lipseşte îndrăsneala ... — mai caută, pe urmă se apropie de ea, chinuit crispat — A fost cineva aci. ? . „ MARIA N’a fost nimeni ... cine vrei să fie ? ... OMU dur A fost... — întrerupe fraza apoi brutal — E şti sigură că n’a fost nimeni? MARIA uimită Nu cumva eşti gelos ? ... — întărâtată — Spune, nu cumva eşti gelos? OMU îndârjit Răspunde la ce te întreb ... MARIA ricanând y Ha ... ha ... ha ... Eşti gelos ... OMU dur, cu gestul scurt, venind lângă ea Cine a fost aci... ? MARIA speriată, acum, căci înţelege că e grav N’a fost nimeni... OMU Te întreb încă odată, cine a fost aci ? — îi suceşte brutal braţul pe care i-l luase. 279^ TEATRU MARIA speriată de tot Nimeni ... n’a fost nimeni... OMU îndârjit,. o îmbrânceşte şi începe să caute prin casă. MARIA îl priveşte năucă, speriată. OMU a descoperit servieta, se opreşte încremenit Ce-i asta? MARIA înainte ca el s’o ia, încearcă să puie stăpânire pe ed E servieta mea . . . sunt cărţile mele . . . OMU brutal, îi smulge servieta, vede cărţi de medicină, nu se poate lămuri Tratate de medicină ? ce cărţi sunt astea ? . . . MARIA bucuroasă, ca să scape din încurcătură Este o servietă veche a mea, sunt cărţi de medicină pe care vreau să le citesc ... OMU mereu nedumerit Citeşti tu cărţi de medicină? MARIA Da, mi-am adus cărţi de medicină — şi vream să le citesc aci în birou, mai liniştită ... OMU înmuindu-se, sarcastic totuşi Şi pentru asta te-ai închis în birou? 280 PROF. DR. OMU MARIA mai răsuflă acum Se citeşte mai bine aci decât la mine ... OMU potolit puţin Dar de când ţi-a venit gustul acesta, să citeşti tratate de medicină? — sarcastic — Când erai studentă, nu prea citeai ... MARIA îl priveşte indignată De ce eşti atât de rău? OMU tot iritat Adevărul este că pe când erai studentă . .. MARIA cu un gest de protestare Şi acum nu mai sunt? OMU mirat Ra, da eşti şi acum — vrea să intre pe uşa mascată u coridorului, o vede închisă — Dar ce-i asta ? Cine a închis uşa aci ? — se înfurie, vrea să sfărâme uşa. MARIA speriată Te rog ... te rog ... Nu-ţi dau voie ... OMU îndârjit De ce-ai închis uşa asta? De ce-ai închis? MARIA rugătoare speriată Nu vreau... nu trebue să intri aci...” OMU furibund De ce-ai închis uşa aci? Deschide imediat... 281 TEATRU MARIA învinsă, speriată Nu ..'. nu... te rog... E secretul meu... OMU Secretul tău ? — i-a smuls cheia, a deschis îndârjit* iese stupefiat, cu pardesiul lui Băllan în mână — Al cui e pardesiul ăsta ? . . . MARIA scâncind copilăreşte Am să-ţi spun tot... OMU furios Spune numaidecât ... Spune-mi al cui e pardesiul acesta. MARIA învinsă de tot Al doctorului Băllan ... OMU se frânge cu o strâmbătură de desgust A ... el era .. Aşa dar el era — se prăbuşeşte cu capul în mâni, sdrobit în fotoliu; după un timp, întreabă extenuat, pierdut pe gânduri — Unde e ? MARIA speriată, ingenuă A sărit pe fereastră... OMU îngrozit, desnădăjduit de amar A fugit pe fereastră ? MARIA obosită, ingenuă Ca să nu-1 găseşti . .. 282 PROF. DR. OMU OMU mereu prăbuşit în fotoliu, frământat de păreri de rău, foind de gânduri A trebuit să mi se întâmple asta. .. Câtă oroare am avut... Ah, dacă mi-aş fi închipuit că aşa — apasă — va fi . j. Totul trebue să se întâmple . . . Lucrurile acestea cresc inevitabil ca zilele unele după altele ... Ştiam că într’o zi am să fiu înfrânt prin ceea ce am mai bun în mine . . . Profesor doctor Omu batjocorit ca o paiaţă. Toată gingăşia ... toată frumuseţea sunt de prisos ... MARIA îndurerată, cu ochii aproape în lacrimi îmi pare nespus de rău ... OMU surâzând sdrobit La ce îmi mai poate folosi părearea dumitale de rău ?... Un măr cu viermele în el... e un măr care a fost... Ce sens mai pot să aibă acum părerile de rău . . . când ai sdrobit un om . . . care se ştia un om întreg ? MARIA suferind sincer Iţi spun că sunt foarte îndurerată. OMU îndepărtat Ce mai poate schimba asta ?. .. — după un timp — De când durează...—şovăie — De multă vreme?... MARIA simplu, scăzut Acum, în toamnă... —vrea să-l sărute. OMU o respinge cu oroare Păstrează astea pentru amantul dumitale ... MARIA uimită Pentru amantul meu? Ce vrei să spui cu asta? 283 TEATRU r OMU lasă îndurerat capul în piept. MARIA vine viu spre el Ascultă ... crezi ?... crezi că Băllan este amantul * meu? OMU exasperat Sfârşeşte această comedie. MARIA uimită, îndârjită Asta este nemaipomenit... Crezi că Băllan este amantul meu ? ... i OMU se uită la ea dârz Ascultă, un om ca mine poate fi minţit... Orice om loaial are în el material din belşug ca să fie victima oricărui ticălos ... Dar ea să-ţi închipui că mă poţi şi prosti .. . asta întrece limitele neruşinării ... | . MARIA uimită, sdrobită George, îţi jur pe tot ce vrei ... că doctorul Băllan nu e amantul meu ... că n’âm niciun amant... E o nebunie bănuiala ta ... OMU amar Un om sare pe fereastră... lăsându-şi servieta şi pardesiul aci ... şi vrei să spui că nu e vinovat, că nu eşti vinovată ? ... MARIA N’am spus că nu sunt vinovată ... dar nu e ce crezi tu ... OMU Cum poţi tăgădui cu atâta îndrăsneală evidenţa ? . *. Cum e cu putinţă? ... 284 PROF. DR. OMU MARIA amărâtă, sinceră Nu credeam că fac atâta rău... Ţi-am spus că am şi eu secretul meu ... OMU încremenit, nedumerit Ce secret? Ce secret poţi să ai închizându-te cu un bărbat. şi tăgăduind evidenţa ... ? MARIA Mi-a fost frică de tine ... OMU uimit Frică de mine ? ... Cum a putut să-ţi fie frică de mine? MARIA De câte ori ţi-am spus că vreau să-mi reiau studiile şi să termin medicina, ai râs de mine... Mi-ai spus să-mi văd de casă, sau mai bine să mă plimb ... OMU nedumerit Da ... nu cred că eşti potrivită pentru studiile grele de medicină ... MARIA îndurerată Niciodată n’ai avut încredere în mine ... OMU nemulţumit Şi ce legătură poate avea asta cu fuga pe fereastră a lui Băllan ? ... MARIA stânjenită De două luni am început să prepar cu el examenele de anul patru fără ştirea ta ... La început, el n’a vrut. .. dar eu i-am spus că prefer să renunţ decât să afli tu ... 285- TEATRU OMU încremenit, nu-i vine să creadă MARIA Şi atunci el a primit.. . De două luni, vine de trei ori pe săptămână după amiaza şi citim şi discutăm împreună... E un băiat nefericit, dar foarte bun.. . Ştie multă carte şi... OMU Ai ticluit asta acum ? E de crezut o asemenea poveste ? MARIA adânc sinceră E numai adevărul... Cum poţi să nu mă crezi ? OMU Ai tăgăduit că a fost aci, .. Ai spus că servieta este a ta ... Ai apărat cu disperare uşa dela coridor .. . MARIA scoate caiete şi cărţi din servietă Servieta e a lui, dar uite caietele mele ... Uite scrisul meu îl cunoşti... Am lucrat şi ieri la Sanatoriu ... El mi-a adus azi caietele, căci am plecat ieri cu tine în maşină şi nu vroiam să le vezi. OMU cercetează caietele, convingându-se, oarecum ; e totuşi nesigur de parcă ar dansa pe sârmă . . . Cursul lui Stoianovici. .. MARIA văzând că începe să fie crezută Ţi-am spus că vreau să dau anul patru. .. El mi-a făcut rost de cursul lui... Stoianovici. OMU cu un fel de fior Eşti o inconştientă . . . .286 PROF. DR. OMU MARIA Nu am crezut că fac vreun rău . .. OMU cu un fel de bucurie înnegurată de supărare ... Cum ai putut să minţi atât ?... MARIA Nu credeam că fac vreun rău ... OMU De ce nu mi-ai spus că vrei să-ţi dai examenele? MARIA Mi-a fost frică l OMU uimit Frică de mine ? — are un gest de dezolare — I-a fost frică de mine ... —- se întoarce spre ea — Ce puteam să-ti fac? 9 MARIA Mi-era teamă... OMU indignat Ah, creier de pasăre ... Nu vreai să mă superi . .. Acum, nu m’ai supărat?... Nu îţi dădeai seama în ce încurcături intrai ? ... MARIA Nu bănuiam că eşti atât de gelos... —surâzând candidă Ah, ai crezut că am un amant ? 287 TEATRU OMU convins acum cu totul, o priveşte în ochi, îi mângâie părul Curo. poţi să fii atât de neserioasă? E cu putinţă să nu-ţi dai seama până unde poţi fi târîtă când mergi pe asemenea cale? MARIA Doamne, ce furios ai fost... Cum ai scotocit toată casa? . . . — oftează — Şi acum mă doare mâna de când mi-ai smucit cheia ... OMU devenind din nou mânios Cele mai bune dintre voi sunt încă destul de rele .. * MARIA Nu e adevărat, nu sunt rea ... OMU Eşti înspăimântător de rea Maria, eşti rea prin inconştienţa asta a ta ... Farmecul ăsta de femeiuşcă este o armă încărcată, în mâna unui copil. Cum a putut Băllan om în toată firea să sară pe fereastră? MARIA ingenuă Parcă era după el? OMU se duce spre uşă, examinează pardesiul lui Băllan Nu te-ai gândit deloc că se putea întâmpla o nenorocire ? In asemenea clipe cine mai poate păstra măsura?... Am simţit „o adiere de nebunie când am văzut pardesiul ăsta ... MARIA cu căldură Atât de mult mă iubeşti? Ai putea să ucizi din dragoste ? 288 PROF. DR. OMU OMU Nu e vorba numai de dragoste aci, Maria, nu-ţi dai seama ? Nu pricepi că acum nu mai eşti studenta boemă de astă primăvară ? Eşti acum d-na profesor Omu ... Nu te-ai întrebat ce gândesc despre faptele tale cei care le văd? Cum le interpretează? In ce lumină apar eu? MARIA Mu ştia nimeni... OMU Cum nu ştia nimeni? Dar servitoarea care îi deschidea *uşa ? Dar.servitorul care bănuia de ce e trimis de acasă ?... ' Creier de rândunică . . . eşti aşa de -sigură că nu vă vedea v nimenea ? — aruncă furios pe masă scrisorile anonime — * Uite, am primit şi scrisori care vă denunţa . . # care arată că nevasta profesorului Omu îşi înşeală bărbatul.. . — iar furios — Căci eşti doamna profesor Omu şi trebue să fii demnă de asta ... ? MARIA descurajată, întărâtată Sunt « doamna profesor Omu » ... . OMU Da, eşti doamna profesor Omu .. . E un nume care până azi a fost ferit cu grijă de ridicul, de orice pată . . . Un nume care te obligă la oarecare ţinută ... la anume demnitate. MARIA mânioasă Nu ştiam că m’am măritat cu un nume ... Ştiam că m’am măritat cu un om pe care-1 iubesc ... Doar atât ştiam » .. Aflu acum că sunt un fel de portdrapel şi că trebue să fiu mândră, din alte motive decât îmi închipuiam eu până acum. 19 28» TEATRU f ' OMU Maria, cum poţi vorbi aşa? MARIA Eu mă întreb cum mi se poaH vorbi aşa? Ei bine, îţi răspund acum pe loc... * ' OMU Maria, Maria nu spune vorbe de care s’ar putea să-ţi pară rău mai târziu ... \ MARIA S’ar putea să-mi pară rău ... dar" s’ar putea să mu-mi pară atât de rău. OMU violent îi suceşte rhâna Taci odată din gură . .. MARIA M’a apăsat destul personalitatea marelui profesor... Vreau să ştie şi ilustrul savant că nu e între noi chiar distanţa dela vierme la astru ... OMU au dispreţ Vierme, nu... Să zicem că eşti o inteligenţă de floare... 1 MARIA Pe care o obligi să fie mândră că are onoarea să fie purtată la butonieră de dumneata ... ? Ei, bine, ce-ai ^ice dacă într’o zi această inteligenţă de floare ţi-ar spune că s’a săturat de asemenea cinste ... ?— cu o violenţă extremă — M’am săturat... 290 PROF. DR, OMU OMU îi suceşte mâna brutal, cu furie, până o îngenunche Ai să taci odată? MARIA a rămas îngenunchiată, 2Z priveşte ca un copil speriat OMU autoritar Nu-1 vei mai întâlni în secret pe Băllan... Nu vei # mai lua lecţii cu el... De aci înaijpite lucrăm trei după amieze împreună, pentru examenele tale... MARIA în genunchi, mirată, copilăroasă Îmi dai voie să dau examenele? OMU înmuiat Nu ţi-am interzjs niciodată să-ţi dai examenele — s*a lăsqt în fotoliu. MARIA veselă mereu copilăroasă Şi n’ai să mai râzi de mine ... ? OMU cucerit de graţia ei * Inteligenţă de floare . MARIA o sărit în braţele lui O să vedem dacă tot aşa o să spui şi după ce îmi voiu fi luat doctoratul. TABLOUL XI In acelaşi loc peste o lună. E o zi ploioasa^de Octomvrie, spre şapte seara. Biroul e în întunerec doar o lumânare pâlpâie într'un pahar, fiindcă e o pană de electricitate ; 19# 291 TEATRU intră Aneta cu o a doua lumânare în mână, o pune într’un pahar pe birou. ^)MU care stătea scufundat în gânduri, în fotoliu Nu ţi-a spus coniţa la ce oră vine acasă ?... ANETA Nu, domnule... OMU Nici nu ştii unde s’a dus? Nu ţi-a spus nimic? ANETA Nu, nu mi-a spus nimic ... Dar poate că s’a dus la d-na doctor Meroiu. Au vorbit la telefon după masă. OMU nervos ** Nu, nu a fost pe acolo, am telefonat adineaori... .ANETA Sau la doamna Ştefaniu ... Ziceau că vor să meargă împreună la probă la croitoreasă.,.. OMU tot mai nervos Nu e nici acolo ... Am telefonat... Doamna Ştefaniu e de eri la Predeal... ANETA O fi poate la prietena dumneai, domnişoara aceea dactilografă ... E telefon jos, la portar ... OMU aproape mânios Nu e nici acolo ... 292 PROF. DR. OMU ANETA Mă mir că n’a venit... A spus că azi vine mai de vreme ca să mergeţi împreună, nu ştiu unde ... OMU scurt Nu te mai mira de nimic ... ANETA îl priveşte surprinsă, iese. OMU face un nou număr de telefon Dumneata eşti doctore ? — vrea să ia un ton degajat -— Ascultă, nu-i nevastă-mea pe acolo ? ... Nu, nu mi-a spus că vine pe acolo dar credeam că e în treacăt. Acum o aştept... că trebue să mergem la Institut.. . — râde silit —p Ha ... ha ... ha ... Nu eşti departe de adevăr, cu nevestele de azi... N’ar suna prea rătrrrr ai dreptate: «Rătăcit nevasta, aducătorului recompensă bună...»—1 se strâmbă — Da.,. —râde în silă — Da, «şi discreţie absolută». Scuză-mă doctore că te-am deranjat... Bună seara ... — trânteşte receptorul telefonului şi se frânge cu o grimasă de umilinţă şi desgust. SCENA II OMU, LIANA ... LIANA intră grăbită Gata, domnule profesor, că e târziu ? ... OMU Da, numai decât... 293 TEATRU LIANA Am venit să vă iau cu maşina mea... Ştiu că aţi trimis eri maşina la revizuire. OMU E un taxi care aşteaptă jos să ne ia .... LIANA Numai de n’ar fi pană de electricitate şi la Institut.. & Am trac .... Doamna, nu e încă gata? OMU stânjenit 86 Yine numai decât... — se face lumină. LIANA bate din palme copilăroasă Lumina ... — se uită la ceas — Dar e trecut de şapte... e târziu ... Vă aşteaptă*, acolo de sigifr toată lumea. N’am văzut niciodata o asemenea solemnitate şi sunt foarte emoţionată ... OMU ^ Literatură copilărească ... LIANA Ambasadorul are să vă prindă personal decoraţia în piept? O să vorbiţi cel dintâiu, nu? ' OMU Se obişnueşte ca individul, care primeşte decoraţia, să vorbească la urmă ... LIANA Ştiţi că am anunţat pe ai mei, că în Februarie plec la Paris ?... Vreau să asist neapărat la lecţiile pe care 294 PROF. DR. OMU le veţi face la Sorbona... — se uită la ceas — Dar cum poate să întârzie atâta doamna Omu? Eu v’aş fi aşteptat acasă, lipită de uşă ca un căţel. . . OMU sguduit tot Lipită de uşă ca un căţel? Vorbele noastre nu stau pe aceeaşi stradă cu noi înşine ... O iau rasna. Ia mai spune odată .. . spune fraza întreagă: « Te-aş aştepta lipită de uşă ca un căţel. . .». LIANA Te-aşi aştepta ...— îşi dă seama că se întâmplă ceva cu doctorul şi se întrerupe privindu-l — Poate să fie cineva sincer ... OMU E nebunie să clădeşti pe sinceritatea făpturii omeneşti. Gurău are dreptate . . . Aşezi un palat pe stâlpi de trestie ... Du-te domnişoară, te rog ... du-te, voiu veni şi eu «numaidecât... — aproape că o împinge spre uşă. SCENA III OMU, MARIA MARIA intră foarte stânjenită, îl vede îmbufnat, şovăe apoi Am întârziat puţin ... Era departe .,. am contat pe maşină ... şi n’am găsit niciuna ... OMU Ai putea să-mi spui şi mie unde ai fost?... MARIA ' întrebarea clasică pe care o pun bănuitori, toţi bărbaţii soţiilor lor ... 295 TEATRU OMU Pentrucă am devenit şi eu un dobitoc clasic, ţi-o pun deci şi eu ... Unde ai fost până acum? ... MARIA Probabil că m’ai căutat la telefon în toate părţile şi azi ? . .. 0 să râdă lumea de noi... OMU M’am obişnuit şi cu asta ... Unde ai fost până la ora asta când ştiai că eşti aşteptată? » MARIA se gândeşte parcă o clipă să mintă, îşi muşcă buzele, frământă câtva timp poşeta, pe urmă ridică spre clmo privire liniştită, limpede, îi spune cu voce scăzută La doctorul Băllan...»îşi susţine luni examenul de docenţă ... OMU greu de durere, ca de o povară, la fel de liniştit ca ea Mi-ai promis acum o lună că ai să-l eviţi . . . MARIA Nu pot, are nevoie de mine ... OMU Băllan are nevoie de tine ? . . . MARIA Lucrează mai uşor dacă sunt eu lângă el. . . OMU Ascultă, cineva, din noi doi, e nebun. . . Tu că îndrasneşti să-mi spui asemenea lucruri, ori eu că te ascult fără să te sugrum . . . PROF. DR. OMU MARIA Ştiam că nu poţi înţelege nimic . .. OMU N’am înţeles niciodată prea bine tonul de farsă şi cu atât mai puţin îl înţeleg acum... Ai aerul că ai uitat că eşti încă nevasta mea ? MARIA Sunt nevasta ta şi nu am să-mi reproşez nimic ... OMU Nici măcar că mă duci pe mine în pragul nebuniei €u inconştienţa ta? MARIA Nu pot să-l părăsesc ... e prea nefericit... OMU uimit Acum aflu că Băllan e nefericit... MARIA stăruind E cel mai nefericit om din lume ... De ani de zile ... OMU tremurând de indignare Ştiu la ce şiretenii şi ocoluri recurge inteligenţa omului câtă are, ca să-şi poată satisface patimile. Mi se pare ridicul modul în care te amăgeşti ca să-ţi justifici rătăcirea. Ai decretat că flăcăul acesta robust şi plin de el, ca un vânzător de pepeni, e nefericit... Şi acum o crezi tu însăţi. E desgustător. 297 TEATRU MARIA Ştiu că niciodată nu l-ai preţuit şi nu ţi-ai dat osteneala să-l înţelegi ... Eu sunt cea mai bună prietenă a lui, de ani de zile ... şi-l cunosc. OMU Ce vrei să înţeleg? Este o mediocritate domestică plină de pretenţii juvenile . . . Are o vocaţie de megafon al «noutăţilor » şi e mândru de asta ... * MARIA Băllan este foarte capabil... Este de pe acum un savant. OMU exasperat Este un prost... MARIA Ştiu că totdeauna l-ai persecutat. OMU uimit Eu l-am persecutat pe Băllan?... Te pomeneşti că sunt un invidios ?.. . că îl pismuesc fiindcă îl simt superior ? . . . MARIA E altceva ... El încă nu şi-a dat măsura şi are nevoie să fie sprijinit... E un deschizător de drumuri. Intr’o zi ţara românească are să fie mândră de el... OMU Te-a zăpăcit atât de rău cu prostiile lui ? ... cu psihanaliza prezentată ca o revoluţie ? ... cu aceste apucături de arivist în ştiinţă ?... cu procedeele de şarlatan în profesie ? ... — constată furios, amar — Ah, tu ai devenit arbitru între noi. 298 PROF. DR. OMU MARIA Ştiu părerea dumitale despre psyhanaliză... Dar mai sunt şi alte multe păreri ... Claparede, care nu e oricine, a spus că « opera lui Freud constitue unul dintre evenimentele cele mai importante din câte a înregistrat până azi spiritul omenesc... ». OMU pierit sufleteşte, bănuind îndelungul lor comerţ intelectual Cu ce glas ţi-a cetit acest pasaj şi cu ce gest l-a tămâiat, de l-ai învăţat pe dinafară ? Ce mărgele inte» lectuale ţi-a pus la gât de te simţi şi tu o inovatoare, un spirit liber de prejudecăţi ? . .. Sunt atâtea moduri în care mediocritatea simte nevoia să fie linguşită, ca să-şi uite destinul de serie . . .— sună telefonul, el ridică receptorul — Da ... eu ... nu ... nu ... rugaţi pe d-1 ministru să mă scuze, dar nu pot veni — închide. MARIA George, eu te admir, dar ai o personalitate prea tiranică.. . Nu poţi tolera pe nimeni în jurul tău. .. Nu admiţi alte păreri decât ale tale, orice te contrazice te înfurie ... Invaţă-te să respecţi şi părerea celorlalţi . . . OMU furios Cum o să respect această părere nătângă a ta, în, numele căreia îmi ceri să respect părerile tuturor proştilor?... Nu-ţi dai seama ce neghiobie îmi ceri? La ce incoherenţă mă îndemni? Ce poate însemna această frază neroadă: «să respecţi şi părerea altuia?». Nicio părere din lume n’are drept la stimă numai fiindcă e o părere ... Singurul lucru care trebue să fie stimat e adevărul ... N’am cerut nimănui niciodată să-mi respecte părerile, căci nu sunt infirm intelectual, ci dimpotrivă să le combată, onest, dacă li se pare că e cazul... 299 TEATRU MARIA Şi când ţi le combate cineva te înfurii şi jigneşti... ‘ OMU Să mi se răspundă la fel şi aşa până la sfârşitul sfârşitului— cu o ironie scăzută — Maria, am să-ţi spun un secret pe care dacă faci un mic efort, ai să-l înţelegi: Eu cred că există un adevăr indiferent la milioanele de păreri, un adevăr obiectiv, supraindividual, dar nu mai spune la nimeni secretul acesta... Deocamdată îmi pare că vrei să mă convingi că eşti şi tu o personalitate persecutată de mine şi că te simţi infinit mai bine în tovărăşia lui Băllan, care ştie să-ţi administreze balsamul linguşirii, găsindu-te probabil şi pe tine un posibil x geniu neînţeles. MARIA fierbând Iţi repet că nu sunt alături de acest om decât pentru că e nefericit. .. Nespus de nefericit... Dar nu vrei să înţelegi... OMU Nefericit flăcăul acesta care respiră sănătate prin toţi porii? Nefericit temperamentul acesta de jucător de poarcă? Ei bine, până şi comedia asta pe care o joacă numai ca să te înduioşeze şi astfel să te cucerească, îmi dă măsura josniciei lui . . . Acum o sută de ani când nu se ştia că tuberculoza e contagioasă, mulţi, ca să câştige graţiile vreunei femei mai slabe de inimă, făceau pe tuberculoşii, pe blestemaţii de soartă, pe nenorocoşii, pozau în marile figuri ale nefericirii... —şi dintr'odată cu o furie exasperată vine spre ea o cuprinde brutal cu amândouă mâinile, o sguduie crispat Ce inteligenţă de moluscă îţi îngăduie să vezi în el un om cinstit şi nefericit, dar în acelaşi timp să chinui în mod bestial un om ca mine ?... Uite ce-ai făcut din căsnicia asta în câteva luni: un iad ... 300 PROF. DR. OMU' MARIA înspăimântată Nu ... nu vreau să pui mâna pe mine ... Nu admit să te porţi cu mine astfel. .. Sunt în stare de orice ... OMU Atunci înţelege că nu mai poţi să rămâi nevasta mea .. ... MARIA exasperată Ei bine, prefer să nu mai fiu nevasta ta ... OMU totuşi îngrozit Maria, nu-ţi dai seama ce spui... MARIA Ba îmi dau foarte bine seama ce spun şi ce fac ..... Nu voiu mai fi doamna profesor doctor Omu ... Am şi plecat... Prefer să mă întorc într’o odaie săracă la prietenele mele, cu care am stat ani de zile. OMU privind-o amar Mi s’a spus totuşi că ai încercat să te sinucizi din pricina mea ... ^ MARIA iritată, întărâtată Poate ... Nu-mi mai aduc aminte ... Nu te mai # iubesc — iese. OMU rămâne încremenit în mijlocul camerii, nu-i vine să creadă, apoi se prăbuşeşte în fotoliu, palid istovit Si ferocea asta a încercat totuşi să se sinucidă s din pricina mea... se prăbuşeşte tot mai mult în el însuşi. 301 4+ TEATRU SCENA IV OMU, GURĂU GURĂU intră scos din sărite, se cunoaşte că a venit în fugă cu maşina Ascultă, mă Gogule ce e cu tine? Te-aşteaptă un amfiteatru întreg, să te sărbătorească. Un ministru .. . un ambasador ... rectorul şi decanul au umplut cancelaria Institutului de fum de ţigare aşteptându-te... şi tu... şi tu — Omu nu face niciun gest, în fotoliu, parcă nici nu bar vedea — dormi ? ... ce e cu tine ?... OMU absent Spune-le că nu pot să viu •.. GURĂU furios Cum nu poţi să vii ?... Lasă mofturile •. • O să creadă că găseşti prea mică decoraţia ... OMU izbucnind Ascultă, Gurău, nu găsesc că e nimerit să primesc o decoraţie în ziua în care nevasta îmi mărturiseşte că mă înşală ... GURĂU stupefiat Ce mai e şi asta? Ce vrei să spui? OMU Eşti sadic... vrei să-ţi detaliez nenorocirea •. • Ţi-am spus ... Gata ... GURĂU nedumerit Maria te înşală ? ... — devine grav — De, sunt riscurile meseriei — se corijează — Ale (meseriei de bărbat, 302 PROF. DR. OMU nu de medic . .. Intr’o lună mă însor şi eu şi am însemnat asta ca o posibilitate, aşa cum în bugetul Sanatoriului am şi rubrica « neprevăzute . . .» Nimeni nu poate împiedica se pare creşterea unghiilor şi a părului ... E un mod de a vorbi, fireşte ... Şi acum, hai la Institut... OMU slab dezolat Nu pot, Gurău ... S’a rupt ceva în mine ... Nu mă pot gândi la nimic ... Sunt un naufragiat dus de puterea şi voiului. Nu pot măcar întinde mâna să mă prind de o epavă ... GURĂU impresionat Maria, unde e? OMU fără să-l privească A plecat... adineaori .. i GURĂU Zici că ţi-a mărturisit ea că iubeşte pe altul ?... — reflectează — De Gogule, din nefericire nu suntem singurii bărbaţi în hemisfeml nordic .. . OMU şuerat £ Nici singurii măcar pe aceeaşi stradă ... * GURĂU brusc melancolic Nu pot totuşi să uit că fata asta a încercat să se sinucidă pentru tine... — nu-i vine să creadă parcă -— Acum şase, hai şapte, luni. •. Ţi-a spus şi numele lui? OMU sdrobit, în fotoliu mai mult în şoaptă Băllan. 303- TEATRU GURĂU sărind în sus Băllan?—aleargă, îi ia pardesiul şi pălăria din coridor — Nu te înşeală ... Hai la Institut... Hai repede ... OMU Nu merg . .. GURĂU Ba mergi... Şi-a bătut nevastă-ta joc de tine .. * Nu te înşeală .. . OMU nervos Cum nu mă înşeală? GURĂU .. .Hai, repede la Institut... Nu te înşeală ... Ştiu eu ce spun ... OMU Gurău, nu fii stupid ... Cum poţi să « ştii » tu ? .. * GURĂU Iacă ... ştiu ... îmbracă pardesiul. . . OMU Gurău, tu judeci după tine ... Tu eşti un rudimentar..* Amorul tău e campestru .. . ancilar ... Numai pentru tine poate exista o asemenea frază: « Nu te înşeală . • * ştiu eu ». GURĂU Nu mă plictisi aci cu dialectica ta psihologică.. * PROF. DR. OMU OMU Nu mă plictisi nici tu cu vorbe ... atunci când eu sunt sdrobit de fapte ... GURĂU Eu, vorbe ?... Toată viaţa mea nu am pus preţ decât pe fapte. OMU exasperat Ei cum, fapte, Gurău.. . Ce vrei să spui? Unde sunt faptele aci? GURĂU Fapte, domnule, nimic de cât fapte... OMU Ai vorbit tu cu el? cu ea? GURĂU Până nu mi-ai spus tu, nici n’am bănuit că e ceva între ei... OMU Atunci ? GURĂU Nu pot să-ţi spun... E un secret pe care nu ţi-I pot spune. OMU Gurău, n’aş putea să-ţi spun că e în joc viaţa mea . . . Dar mă tem că mi-e în joc miiitea . . . Simt că înebunesc, Gurău... Nu mai există pentru mine altceva nimic .. . 305 TEATRU GURĂU a rămas mult pe gânduri, se frământă, pe urmă se decide Dar e un secret medical... Fac apel la conştiinţa ta profesională ... OMU în picioare, sprijinit, şopteşte Da ... GURĂU se uită spre uşă, apoi îi spune ceva la ureche. OMU tresare, mai curând îngrozit De unde ştii asta ? ... GURĂU Mi-e nepot. . . Eu l-am dat la medicină».» Un accident de motocicletă în vara în care şi-a dat bacalaureatul .. . Era un mare sportiv... OMU stupefiat se lasă moale în fotoliu. N’aş fi crezut niciodată... Avea o figură de biruitor ... GURĂU E profund nefericit. . . Ascunde totul... dar am ochii asupra lui... De două ori a încercat să se sinucidă .. . Hai la Institut... OMU sfârşit, obosit, sincer Nu pot Gurău . .. Nu mă interesează nimic *. • nimic . . . 306 PROF. DR. OMU TABLOUL XII Salonul de lectură al Sanatoriului, de astădată întreg. Lacul rămâne deci vizibil numai spre dreapta. In afară de pian, de masa de corespondenţă, acum e în scenă şi o masă de rummy cu plăci, o altă masă de safe, fotolii ici colo. E de fapt o imensă verandă acum închisă• Toamnă târzie, siluete negre de copaci, pădurea peste lac, frunzişuri mai rezistente galbene roşcate. Pensionarii casei sunt toţi la masă... Singur Omu, neliniştit, Iras Za faţă, cu ochii mistuiţi, cu gesturi desarticulate e în picioare la masa de rummy se joacă absent cu plăcile, construind unele figuri pe care le dărâmă cu gesturi întărâtate. SCENA I OMU, apoi DORA, mai târziu DAGOE DORA Domnule profesor, nu veniţi la masă ?«• • OMU Nu, Dora, mulţumesc ... n’am poftă de mâncare „ •« DORA Eu credeam că sunteţi flămând... Toată noaptea aţi avut lumină în cameră ... Cred că aţi lucrat mult... N’ar fi bine să vă duc prânzul sus ...? Poate că veţi mânca mai târziu ... OMU Nu, Dora, mulţumesc, nu pot să mănânc... E de prisos ... DORA ridică din umeri şi vrea să plece, el o opreşte din prag. 20* 307 e TEATRU OMU Pe cine ai trimes cu scrisoarea mea ... ? DORA A plecat un om dela magazie, căci şoferii sunt amândoi ocupaţi ... A plecat până la şosea, pe jos dacă nu găseşte vreo ocazie .. . Acolo ia autobuzul... OMU Văd că nu s’a întors . .. DORA A plecat abia acum o jumătate de oră« .. Nu cred că va fi aci înainte de patru . .. Ştiţi ... e şi domnul Administrator plecat de azi dimineaţă la Bucureşti. OMU construieşte iar figuri, întărâtat Mulţumesc ... — se duce apoi şi priveşte câteva clipe spre lac, pe urmă revine la masa de rummy. Intră Dagoe, în jumătate uniformă de silvicultor, nedumerit9 cu un plic în mână se uită la Omu, îl vede prea agitat şi-l priveşte cu teamă. Omu îl descopere brusc, vede plicul şi vine nervos spre el, îi smulge plicul din mână, vede că e altceva şi îşi iese din sărite — Ce prostie e asta? «Vă rugăm să luaţi măsuri, odată cu venirea iernii...». Unde e scrisoarea pe care ţi-a dat-o doamna ? DAGOE speriat E la mine ... OMU scurt Dă-o încoace ... DAGOE deşi poartă o scurtă, neştiind ce să mai spună E ... e ... în haină ... 308 PROF. DR. OMU OMU Ai găsit-o acasă? DAGOE Da ... da ... am găsit-o acasă ... OMU l-ai dat scrisoarea chiar în mână? ... Te-a lăsat portarul să te urci sus ? ... DAGOE cu o falsă certitudine Cum să nu mă lase ? I-am spus că am o scrisoare pentru doamna ...— pripit — Mă duc s’o aduc din haină ... OMU Ascultă, mai era cineva ... ? DAGOE grăbit şi fricos Mă duc s’o aduc .. . numaidecât... — iese repede. OMU aşteaptă nervos, se plimbă prin cameră, vede că Dagoe nu mai vine, iese în prag, strigă spre culoare Unde e omul ăla cu scrisoarea ? ... -— intră Gurău, aruncând pardesiul într’un fotoliu. SCENA II OMU, GURĂU GURĂU Nu e nicio scrisoare, Gogule ... OMU încremenit Cum nu e nicio scrisoare ? ... A fost un om aci cu «ea ... 309 TEATRU GURĂU îl priveşte scurt, compătimitor Ir ai speriat, te-a crezut nebun şi nu a mai ştiut cum să scape de tine. L-am întâlnit aproape fugând, pe culoar. OMU uluit Mă credea nebun ... * GURĂU Şi dacă îmi dai voie să ţi-o spun, cred că nu e nici singurul care crede asta, în sanatoriul acesta . . . Pensionarii noştri au început să te considere cam camarad ... OMU aprins Gurău, lasă prostiile ... Omul acela era dement sau imbecil___A fugit cu o scrisoare dela Maria, trebue să-l găsesc neapărat... GURĂU N’are nicio scrisoare... Eu viu acum chiar dela Maria ... OMU încordat Ai văzut-o ? ... Ce spunea ? .«. GURĂU_ Era de serviciu ... pregătea masa prietenelor ei .. * costiţă rumenită pe mazăre şi compot..,. Era greu, că nu au decât o lampă de gaz ... OMU De ce nu vine acasă? GURĂU E greu din punct de vedere tehnic ... Altfel părea foarte mulţumită... Dacă ai contat pe nevoia ei de 310 PROF. DR. OMU lux, pe ispita belşugului... te înşeli... Se mulţumeşte cu puţin ... Am impresia că n’ai izbutit s’o epatezi plimbând-o prin palace-urile şi hotelurile de lux ale Occidentului... Dacă ai contat pe asta ... OMU Gurău sunt nefericit... Nu mai pot să adun nimie din toată fiinţa mea. . . Nu pot să mai calc singur pragul casei, în care până acum şapte, opt luni, mâ simţeam cu voluptate singur, izolat, de lume... Nu mai înţeleg nimic din toată viaţa mea... % GURĂU pentru întâia dată mişcat Ascultă Gogule, fata asta te iubeşte •. • OMU Cum mă iubeşte, când mă chinue atât? Cum mă iubeşte, când nu e lângă mine, când toate preocupările ei de azi, sunt străine de mine...? Gurău, de ce nu vine înapoi, acasă ? ... GURĂU întunecat, ridică din umeri, vag nedumerit Spune că nu poate veni până nu-şi trece Băllan examenul de docenţă ... OMU amar Şi tu spui că femeia asta mă iubeşte? GURĂU stăruie închis în el Te iubeşte ... OMU iritat Nu fii stupid Gurău, câtă vreme şovăie între noi doi, nu poate fi vorba de iubire ... 311 TEATRU GURĂU Numai tii eşti în stare să complici atât de fără rost totul ? OMU De ce nu vine acasă?... GURĂU Am întrebat-o şi mi-a spus că nu poate suporta să fie suspectată necontenit . . . Faci rău că o întăriţi atât, prin tot felul de scene fără rost ... O înţeleg şi eu . . . Cum îţi închipui că o astfel de femeie îl poate iubi pe Băllan? OMU furios şi abătut Pe el îl iubeşte < . . Lângă el se simte bine, vocea şi fraza lui o doreşte ... Gândurile ei cu ale lui se împacă ... Pentru el, riscă totul... Poate că nici ea nu-şi dă seama, dar pe el îl iubeşte. In clipa în care a avut de ales ,.. când a fost silită să aleagă, pe el l-a ales .. . GURĂU Dar nu pricepi de ce l-a ales? Eşti de un egoism sălbatec ... OMU Tu nu mă înţelegi pe mine ... Nu e niciun egoism în tot ceea ce fac. Dimpotrivă, nu e decât dorinţa ca o făptură ca asta să nu se piardă . E un copil... îşi supraevaluiază posibilităţile . . . Nu e în mine decât o nesfârşită dorinţă de a-i fi de folos ... In copilăria ei, crede că s’a emancipat... Că nu mai are nevoie de nimeni... Nici nu ştie cât îi mai pot fi de folos ... Salvarea ei e numai în încrederea în mine . . . Altfel e pândită de toate rătăcirile. Eu ştiu că îi pot influenţa soarta, ştiu că e o făptură rară, care merită să fie 312 PROF. DR. OMU scutită de brutalităţile vieţii... Dacă sunt chinuit atât, este pentrucă ştiu că în faţa conştiinţei mele sunt răspunzător de tot ce se întâmplă unei asemenea femei de esenţă rară . .. Nu o pot lăsa fără apărare, învinsă tocmai prin ceea ce are mai bun în ea. Asta e tot. . . Cum poţi să mă acuzi de egoism când e tocmai dimpotrivă? Altfel in’as mulţumi s’o am ca amantă ... .Nu? GURĂU încet Pricep ... OMU exasperat Nu înţelegi nimic ... GURĂU cu o îndârjire continuă Pricep ... Suferi ca un câine, fiindcă nu mai are nevoie de bunătatea ta . .. OMU se opreşte din mers înmărmurit. GURĂU Iţi făcea atât de bine să fii bun ... Cunosc otrava asta ... Ai fost grădinar vreodată ? Ei, eu am făcut şi grădinărie ... căci am făcut de toate ... Nu e plăcere mai ucigătoare decât să vezi un arbust plăpând, între-mându-se sub îngrijirea ta . . . să descoperi relele care-1 duceau spre pieire, să-l plămădeşti cu mâna ta într’o formă nouă, poate mai frumoasă decât ar fi realizat-o cu oricare alt noroc ... De ce crezi tu că stau atâtea mii şi mii de maniaci în extaz în faţa nouilor varietăţi pe care le izbutesc ? De ce contemplă cu faţa iluminată, deschiderea treptată a unei corole invoalte ? Există şi un sadism al plăcerii de a perfecţiona pe alţii ... Şi mai ales o fată tânără... de soiu bun... Asta poate da sens câtorva ani de vieaţă . .. Voluptatea de a proteja . .. e şi ea o formă a posesiunii, a egoismului... O nobilă perversiune ... dar perversiune t.. 313 TEATRU OMU Trebue să ai mintea cu totul încâlcită ca să ajungi la astfel de concluzii. GURĂU Partea proastă pentru tine este că s’a contagiat şi ea probabil dela tine . .. voluptăţile se învaţă ... Bunătatea ta a deşteptat în ea latenţe de bunătate ... care se vor cheltuite . . . Vrea şi ea să . . . protejeze .. . Protejând pe Băllan ia cunoştinţă cu bucurie deasă, de propria ei putere ... De altfel, în treacăt pot să-ţi spun că n’am nicio stimă pentru oamenii buni. După mine bunătatea este caracteristică marilor excroci şi criminalilor multipli. OMU înnebunit Gurău ... fugi... de aci ... fugi repede că îţi dau cu ceva în cap. GURĂU gata să plece Vrei să cunoşti acum şi punctul meu de vedere, al Sanatoriului ? . . . Ascultă, trebue să se termine cu această comedie ... In situaţia asta nu mai putem anunţa că aci se vindecă lumea de dragoste. . . Un farmacist chiel nu poate recomanda decent, loţiuni pentru creşterea părului ... — iese, Omu rămâne sdrobit pe gânduri* Intră Esmeralda şi Berbecaru. SCENA ESMERALDA, BERBECARU ESMERALDA Berbecarule, hai prin parc să vedem culcuşul ariciului. BERBECARU care se aşezase într'un fotoliu Nu pot, că acum citesc ziarul... — scoate o foaie. 314 PROF. DR. OMU ESMERALDA Ce ziar? Azi n’au venit ziare, că a fost eri sărbătoare ... BERBECARU nedumerit Nu pricep ce spui... ESMERALDA s’a aplecat şi a cetit data ziarului Asta-i vechiu de o jumătate de an . . . Eşti nebun?... Aruncă-1. BERBECARU uimit Cum o să-l arunc, dacă e bun? Nu e încă rupt... ESMERALDA înmărmurită Dar e vechiu . .. Uită-te la dată . .. BERBECARU Şi ce importanţă are dacă e veclxiu ?. . . Toate ziarele scriu mereu acelaşi lucru: crime, sinucideri, înmormântări, întruniri politice, discursuri, vizite ministeriale ... ESMERALDA exasperată Ascultă Berbecarule, tu mă scoţi din sărite.. -Atunci de ce mai citeşti gazeta ?... BERBECARU Aşa am obiceiul, Majestate. Trebue să citesc în fiecare zi gazeta ... ESMERALDA Ascultă, omule, tu ai să mă duci pe mine în mormânt ... De ce trebue să citeşti gazeta ? ... 315 TEATRU BERBECARU Sigur, trebue să ştiu şi eu ce se mai întâmplă pe lume. .. ESMERALDA furioasă Eu nu pricep ce cauţi tu aci, de ce nu te duci într’un ospiciu de nebuni? BERBECARU Eşti o proastă ... Crezi că de două sute de ani s’a schimbat ceva pe lume? ESMERALDA scade tonul până la şoaptă, foarte tulburată Berbecarule* crezi că de două sute de ani nu s’a schimbat nimic în lume ? Tu crezi că sunt împărăteasă ? BERBECARU firesc Te îndoieşti de asta? Ţi-am spus că eşti o proastă. ESMERALDA Nu, dar am impresia că sunt unii pe aci care nu cred asta ... BERBECARU tulburat şi el N’are nicio importanţă ce cred cei de aci. — o ia puţin deoparte ca să-i spună un secret — Ascultă, tu nu simţi unde suntem ? ... ESMERALDA intrigată Unde vrei să fim? BERBECARU bate cu degetele, în rezemătoarea fotoliului Tu n’ai observat nimic ? 316 PROF. DR. OMU ESMERALDA caută Nu ştiu ce vrei să spui... BERBECARU Hm ... hm ... ESMERALDA Ce să observ? BERBECARU Tipii suspecţi, care se dedau la tot felul de comicării grave ? ESMERALDA convenind Da, e ceva destul de incoherent în modul lor de a se purta ... BERBECARU Ei?—aproape de ea de tot — Tu nu simţi că noi suntem într’un ospiciu de nebuni? ESMERALDA stupefiată E cu neputinţă ... BERBECARU Daa? Şi gratiile la ferestre? Şi cei trei vlăjgani care se uită speriaţi la toată lumea? Şi cămăşile de forţă? Ai stat vreodată serios de vorbă cu vreunul din ăia îmbrăcaţi în alb ? Toţi se socot medici ... îngrijitori ... şi nu li se pare de loc suspect că nu vindecă niciodată pe nimeni... Am să-ţi dau un exemplu. Eu am tratat vreo câţiva bolnavi care s’au făcut bine. Ei ce crezi? Unul din ăia în alb mi-a spus că nu pot să fac pe nimeni bine dacă n’am un fel de hârtie în buzunar..« Era unul care avea nebunia diplomei, mi se pare ... 317 TEATRU . ESMERALDA Ya să zică suntem într’un ospiciu de nebuni ?... De aceea nu pot eu să-i guvernez — se frânge îndurerată — Nu pot să mă înţeleg cu oamenii. Nu mă pot prinde de mintea lor, ca de muchile unor pietre tocite, încercările mele nu izbutesc şi truda mea e de prisos. E o mare nefericire să fii un monarh neînţeles. BERBECARU Nu trebue să faci oamenilor bine cu sila ... E necorect. De ce nu abdici, Majestate? ESMERALDA Cum o să abdic dacă sunt monarh? Un şef de stat nu poate să abdice ... BERBECARU Da, dar şefii de state omoară lumea... fac războaie ... ESMERALDA Cei la care te referi sunt nebuni ... Din păcate ai dreptate... Dar niciodată o suverană ca mine n’a 'tunorît lumea, n’a făcut războaie ? ... BERBECARU Dar Crimeia? ESMERALDA Bestia de Potemkin... De aceea am şi vrut să-l spânzur ... E foarte greu să guvernezi... azi... Iţi dă multă bătaie de cap ... BERBECARU De ce nu laşi miniştrii să guverneze ?... ESMERALDA Toţi miniştrii sunt periculoşi... In toamna trecută unul a omorît cinzeci si trei de mii de oameni... ♦ * -318 PROF. DR. OMU BERBECARU îngrozit Cum asta ? ... ESMERALDA A dat ordin să nu se samene grâul... până nu iscăleşte el o hârtie. A iscălit prea târziu şi zeci de mii de oameni au murit în vara următoare ... de foame . . . Toţi vor să semneze . .. orice... pe orice petec de hârtie. BERBECARU Cunosc un inginer foarte cumsecade care . .. ESMERALDA Atunci nu e ministru. . . Un inginer ministru, al meu, a omorît câteva sute de oameni, acum o lună de zile ... BERBECARU Şi asta, cum? ESMERALDA Avea nebunia discursurilor... A ţinut un discurs la inaugurarea unui pod şi podul s’a prăbuşit... SCENA OMU, LIANA LIANA vine, cu un şervet, cu o farfurie, cu un tacâm, pe care le aduce cum poate, ca să-l silească pe profesor să mănânce A, nu mai merge aşa ... Azi e a treia zi de când nu mâncaţi ca lumea ... 319 TEATRU OMU abătut Nu pot... LIANA Ce înseamnă asta, domnule profesor ? Trebue să aveţî voinţă . ..— aşează masa. OMU istovit Eşti o fată nespus de drăguţă... îţi mulţumesc* dar nu pot... LIANA Poate că ar fi mai bine să vă întoarceţi acasă? OMU Mi-e cu neputinţă să rămân singur în casa aceea . . * Aş aştepta încordat în fiece clipă, aş distila minutele,, Aş sta spânzurat de clopoţelul soneriei... LIANA adânc impresionată Suferiţi atât de mult? OMU după un timp, sfârşit Da ... LIANA Ei bine daţi-mi voie să vă dau un sfat... Cine suferă din dragoste ... OMU o întrerupe stupefiat Dumneata dai sfaturi? Dumneata eşti o biată fetiţă ... LIANA De sigur ... Dar eu am vechime, căci am suferit înaintea d-voastră din dragoste ... 320 PROF. DR. OMU OMU surâde vag amuzat, îi mângâie părul Asta-i cam adevărat... LIANA Ei, bine, fruntea sus... Trebue să vă ascundeţi suferinţa ... — el încearcă în zadar să mănânce — Ea nu trebue să ştie nici pe departe cât de mult vă lipseşte ... Să nu bănuiască nimic... Uite, a început lumea să vie dela masă — se întorc cei dela rummy — Luaţi din compotul acesta... Are zahăr mult... şi zahărul e bun la gelozie ... ştiu asta din experienţă» OMU zâmbeşte îndepărtat. Am nevoie? LIANA Pentru Dum,nez:eu, domnule profesor, puţină ţinută... OMU zâmbeşte iar. Nu pot... LIANA Zâmbiţi mereu ... aşa ... Trebue să păreţi nepăsător ... Mai ales ... mai ales . •. nu trebue să vă vadă ea în halul acesta ... — îi îndreaptă ţinuta — Dacă intră acum pe uşă ? ... OMU Cine ştie unde o fi acum? LIANA mirată E aici... nu ştiţi ? A venit cu domnul Gurău ... E cu doctorul Băllan la masă... * OMU pierdut, parcă E aici?—împinge tacâmul într’o parte, se prăbuşeşte în fotoliu — E cu Băllan ? TEATRU GURĂU care a intrat şi sva oprit ascultăndu-i Ascultă doctore, gelozia asta stupidă e fără niciun sens. Nu pot să mi-o închipui alături de acel bărbat... GURĂU Atunci e bine. Inchipue-ţi că nu e lângă el. LIANA Domnule administrator, dumneavosatră nu ştiţi ce y 9 cupa jos. . . îşi frânge mâinile sguduită de o disperare subită. . . Cine să-l apere de câinii din pădurea Renados De lună. . . de primejdii. . . Să-i fulgere Vinerea, fulgerul nădejdii?... — e cuprinsă de un soiu de agitaţie. DIANA o arată cu un gest de compătimire şi descu-rajare, apoi se întoarce către Martin Martin, te rog încearcă de poţi să treci uşor Pe lângă ea. Caută să fii nepăsător. Nu-i vorbi dacă nu te vede sau tace ... Iar când te ’ntorci, la fel. Trebue să ştim ce va face. % MARTIN face semn că a înţeles şi' apoi încearcă să traverseze cu un pas indiferent sala FENICIA nu4 vede Până la moarte, negru.,, şi dincolo de moarte,.. ■— îl vede pe Martin, se fâsticeşte speriată — pune cupa jpe mescioară şi caută o ţinută firească, zadarnic. ^Martin aşi vrea să... — nu găseşte — Ştii..* Mergi departe? MARTIN înţelegător şi respectuos Da, prinţesă ştiu — bâlbâit — până la moarte... i -334 DONA DIANA y i i -i — 0 FENICIA şi-a pierdut şirul gândirii Am să-ţi explic Martin... înţelegi ? MARTIN vorbindu-i ca unui bolnav întocmai prinţesă... că e negru mă gândeam şi eu* o priveşte cu respect, dar sever E curtea, ’ngrijorată, că n’aţi dormit azi noapte. FENICIA aiurită... caută Dincolo de moarte — a găsit — .Martin, ce flori frumoase. MARTIN compătimând-o Da, prinţesă. .. florile sunt foarte frumoase. . . o priveşte iritat, dar respectuos Rodiile vor fi şi ele, azi, mâine coapte — iese FENICIA rămâne des articulată, încurcată, iar se «apropie de masă, îşi plimbă buzele pe buza cupei, o priveşte în extaz * 11 DIANA care a urmărit din partea cealaltă, către ceilalţi 9 * Ce tristă nebunie. FENICIA mai priveşte cupa, o mai sărută El trebue să vie. . . După bal Era seară, el era alb.., s’a asvârlit în fugă pe cal. \ MARTIN intră iar şi vrea să treacă tot indiferent * FENICIA tresare, abandonează cupa în panică, si Să se îndrăgostească deabinelea? DIANA Ol Mi-aş da coroana, Numai şi numai să-l văd la picioarele mele. MARTIN încet Să fie oare pregătită atât de bine? tare Alteţă, aşa* între noi, Poţi să ai încredere în mine, Nu ai putea să vezi limpede? alege Ceea ce te frământă e doar mânie, Nu cumva o fi şi dragoste? Spune, Intre noi e uşor, ne putem înţelege . „ . DIANA îndârjită, însă cu ochii în jos Taci, taci Nu e nimic în mine decât ură. Decât dorinţa aprigă Să-l văd la picioarele mele Murind de dragoste, cu inima la gură. Murind să-şi ispăşească îngâmfarea. MARTIN lui însuşi Chiar aşa? tare 405 TEATRU Mi se pare just. Aşa cred şi eu. De altfel vă spun cinstit Dacă ar fi iubire — nu m’ar bucura de fel. Cu atât mai bine dacă-i răutate. DIANA Acum ascultă, Martin Mi se spune că bărbatul acesta de marmoră... MARTIN De gresie. . . DIANA iritată Insfârşit, de gresie, Ar fi simţitor la muzică ♦ ♦ ♦ MARTIN Se poate să fie, nu ştiu, dar mă ’ndoesc Căci piatra rămâne piatră, pare-se Oricum ai încerca-o. DIANA Nu! Ştiu sigur, aşa el... Ascultă, ştiu că pot să mă încred în tine. MARTIN Ce Alteţă? Spuneţi-mi repede ce pot să|fac? Pentru Alteţa voastră într’un foc, o ştiţi^prea bine, DIANA Fii cu grije şi puţin şiret Să nu bage de seamă că ne-am înţeles. MARTIN Drept cine mă luaţi? Vă par copil? 406 DONA DIANA DIANA Atunci caută-1 repede. MARTIN gata îndată, bucuros. DIANA Vorbeşte-i, ţine-te de el, Mă duc, şi-am să mă îmbrac aşa de ’ncântător. Cu o rochie atât de ispititoare, Cum n’am făcut-o nici odată. In câteva clipe sunt în grădina dinăuntru, Adu-1 negreşit acolo. MARTIN Am înţeles, prea bine ! DIANA Din alăută, nu-i aşa Martin, nu cânt prea rău ? MARTIN Sunteti maestră. j DIANA Spune-i de vrea, că poate să m’asculte Din parc, în taină. Pricepi? Dar să nu ştie că eu ştiu. . MARTIN Voi face întocmai. DIANA nedecisâ, cu toane Dar pentrucă o să-i spui Că nu e voie să mă stingherească TEATRU Am să cobor eu. . . Ba nu. . . Las’că Ei mai bine să decidem după timp şi loc. MARTIN Bine. . . straşnic plan. Chestia cu alăuta e grozavă, L-am dat gata. Când o auzi cum cânţi din alăută S’aysfârşit cu el. Nu una, ci o sută O sută de coarde la inimă să aibă Şi tot se înmoaie. DIANA Eă treaba deci cu iscusinţă. MARTIN Ca şi făcută. Vi-1 aduc îndată. Dar bine v’aţi gândit la alăută... Duceti-vă acum, y ' De vă alegeţi cu grije un costum, Aşi vrea să mă pricepeţi!... Ceva aşa Ca atunci când un bărbat, oricare, l-o vedea Să fie năucit, să nu mai poată respira. Apoi cu alăuta ’n mână Să staţi gingaş ca ’ntr’un tablou o zână. . . Uf, când mă gândesc la asta sunt năuc. Nu mai pot sta locului, mă duc ... DIANA Cu grije ... să nu ne afle nimeni. Nu avem prea mult timp. Mă grăbesc şi eu... mă duc să mă schimb. Martin, ah, dacă ar cădea... Nicio clipă n’ar mai fi pe lume la fel Ca atunci când l-aşi vedea la picioarele mele, Svârcolindu-se la picioarele mele. . . Ca să-l umilesc.. . să-mi bat joc de el — iese. 408 DONA DIANA SCENA II MARTIN singur MARTIN Şireată socoteală femeiască, De nu l-oi prev V’am spus tot ce e acum în inima mea. se duce după Laura DIANA extrem de agitată, face un gest ca şi cum ar vrea să-l cheme înapoi, rămâne însă, mută şi adânc turburată. MARTIN uitându-se după Cezar, cu mândrie, încet Ce-i lipseşte? E un viteaz şi jumătate In toată Catalonia nu are pereche. V SCENA VI DIANA, MARTIN DIANA îndurerată, ei însăşi Iubire iscusită, totuşi ai învins. MARTIN mucalit, suspină tare. 452 / DONA DIANA DIANA fără să-l privească Martin, nu se mai întoarce? MA RTIN fără să vrea Atât ar mai lipsi. Merge unde-1 aşteaptă norocul! Neruşinatul l N’ar trebui să v’o spun, Dar mă uimeşte câte mai înduraţi, dela un nebun. £ Taci! Nu-mi vorbi despre asta. Martin, nu mă mai cunosc. Dumnezeule, m’a zdrobit în picioare! MARTIN Stai liniştită, Măria Ta! Să privim lucrurile mai de aproape Cazul e serios, după cât se pare. Ce e cu Alteţa Ta? E numai supărare Că mândria ti-e înfrântă de a lui? Sau.. . ? înţelegi, ce vreau să spui ? DIANA îndurerată, ei însâsi ' 3 Ruşinată, dispreţuită !.., MARTIN clătinând din cap Alteţă, ceea ce aud şi văd, înseamnă, Iertati-mă, Că însfârşit vă predaţi? DIANA izbucnind O w s-/ 1 O • O ba ma predau r Cui : MARTIN Mi se pare.. . iubirii.. ♦ 453 TEATRU DIANA tremurând Eu. să iubesc? MARTIN cu o îngrijorare prefăcută Să judecăm liniştit, Alteţă. . . Dacă nu e iubire, atunci ce e? DIANA Nu mai ştiu nici eu ce e. Ah, Martin, Sunt turburată, mintea mi-e topită de ruşine II urăsc şi m’aş sfăşia pe mine însămi. Nu pot să mai înţeleg ce e cu mine. MARTIN perfid şi serios Nu e numai iubire, da, Se vede limpede că s’a ivit şi gelozia. DIANA ridkându se mânioasă Cum, neruşinatule ? îmi spui asta în faţă? Eu, geloasă? MARTIN îndulcind speriat, vocea Alteţă! DIANA isbucnind furioasă Ticălosule, dispari din ochii mei! Repede, pleacă îţi spun, pleacă 1 Dacă mai spui o vorbă, ţi-e capul în joc. MARTIN se retrage aparent îngrozit, ea sdrohită îşi acopere îndurerată faţa cu palmele, el din prag contemplă Bea cupa umilinţei,» strâmbându-se. La ce-i ajută ? — zâmbeşte, apoi hotărît. E timpul. Să sară în aer ultima redută. iese prin cealaltă parte. 454 DONA DIANA SCENA VII DIANA, MARTIN, LAURA, FENICIA, LI/JS, GASTON, apoi CEZAR Laura, Fenicia, Luis şi Gaston intră în scenă râzând însufleţit. Când văd pe Diana conversaţia lor scade dar rămân grup. Diana e gânditoare şi nervoasă. O irită că grupul şi-a întrerupt convorbirea. E ca şi când cei patru ar avea un secret din care (a e eliminată. Şovăie o clipă şi apoi bănuitoare şi îndurerată, iese din scenă, Intre timp a intrat şi Cezar. LUIS Nu mai poate îndura Să simtă în jiu ui ei Plăcutele taine ale iubirii. LAURA compătimind-o Biata fată, nu mai doarme Nu mai mănâncă Se plimbă gânditoare, oftează şi încă Asta n’ar fi nimic. Tot timpul o vezi însă cu ochii roşii, Se supără fără motiv, Ba aseară ani văzut-o ^ Strângând pumnii şi vorbind singură, Conte — lui Cezar — ce aveţi de gând să faceţi? FENICIA Biata fată suferă nespus Dar e prea mândră ca să recunoască adevărul, CEZAR Credeţi că sufere din dragoste, întvadevăr? 455 TEATRU FENICIA Dacă n,ici asta nu e suferinţă din dragoste Atunci eu primesc să fiu vicarul episcopului din Toledo. CEZA R cu elan A, nu, nu vreau ca Diana să sufere Din pricina mea. Un înger nu trebue întristat Chiar dacă e un înger atât de copilăros încât din când în când se poate mânia. DIANA se întcarce, nervoasă preocupată, ca şi când i-ar pare rău că adineaori a fost slabă şi a plecat, acum hotărîtă să-i înfsunte. Ei o privesc nedumeriţi, tot în spirit de grup, şi apoi ies încet cu toţii privind-o lung. Diana devine şi mai nervoasă. Martin care o urmăris\ apare în fund. CEZAR care a rămas, foarte tulburat Prinţesă sunt bucuros că v’aţi întors Cred că unele lucruri trebue neapărat lămurite aci . . . DIANA Da prinlule, bine ai făcut că ai rămas îmi dau seama acum că mi-ai putea da un sfat preţios. CEZAR Bucuros, prinţesă numai să mă ajute cugetul Să pot fi de folos unei minţi atât de înzestrate. DIANA cu o îndârjir stăpânită Ei bine, Don Cezar, da. Am încredere în dumneata Mă simt mai aproape De un bărbat cu spiritul liber Decât de oricine. Află deci că 456 DONA DIANA Mă gândesc să mă mărit. . . Motivele pe care le-am combătut atât M’au învins în cele din urmă. Rugăminţile poporului meu, dorinţa tatălui Nu le mai pot amâna, trebue să le ascult. Voi aduce o jertfă acestui popor. Pe mine însămi, Şi libertatea la care ţineam atât de mult. De vreme ce trebue să aleg un bărbat, Fără nicio înclinare, mi-am zis Că ar fi mai potrivit, decât ori care altul Principele Bearnului, Don Luis. Spune-mi dacă e o,alegere nimerită?... MARTIN încet lui Don Cezar Glumă şi basta! Nu-i decât clei, cunoaştem asta. DIANA Ca naştere cred că nimeni nu e mai presus Nu e altul la fel înzestrat de natură înţelept şi viteaz, gingaş şi puternic La minte în acelaşi timp... Aşa l-am descoperit şi am fost uimită Că o prejudecată m’a orbit într’atât Că n’am văzut dela început ceea ce toată lumea preţuia cu laudă. CEZAR turburat lui Martin Sper, Martin, că se preface doar. E totuşi o glumă cu gustul prea amar. MARTIN văzând pe Cezar atât de tulburat Ei, scutură-te, prinţule, Nu e nimic, . . .Vorbe goale, O lovitură de scrimă. 457 TEATRU DIANA pândind expresia figurii lui Cezar Şi astfel m’am hotârît să-l aleg pe ei. Acum spune-mi. Nu ţi se pare Don Luis demn să primească Mâna Dianei şi această ţară? Pe dumneata nu te orbeşte iubirea... Spune deci dacă fac bine.... Pari încurcat? Te miră alegerea mea? uimită, ei însăşi A amuţit şi e palid. Fără să vreau, jocul a prins. Stiletul ajunge până la inimă Tremură, ah. . . Doamne, poate că ani învins. MARTIN încet lui Cezar Fii bărbat, prinţule! CEZAR istovit Nu, nici în glumă nu pot îndura Ca ea să prefere un alt bărbat Orice vorbă, această descriere mă înebuneşte tremurând tot Soţia lui don Luis? Prinţesă e o glumă spusă la mânie? DIANA O glumă? Dacă vrei dumneata neapărat să fie 0 glumă, — întârzie — poate să fie şi glumă, Dar eu îţi repet că voiu lua de soţ pe don Luis. CEZAR Prinţesă nu pot să-mi închipui că, aşa fără motiv, Puteţi lua o hotărîre atât de gravă. DIANA De unde ştii că nu am motive tot atât de grave? Voiu face acest pas, cu hotărîre 458 DONA DIANA De vreme ce, aşa cum ştii, interesele principatului o cer Şi de vreme ce este şi dorinţa tatălui meu.., CEZAR neliniştit Dar motivele acestea pe care Ie invocaţi existau şi mai înainte... Nu e azi cumva o pricină nouă? DIANA sinceră, cu vocea moale Nu ştiu. . . Cred că a sosit timpul. Sunt foarte obosită, Văd că nu sunt de loc înţeleasă. > Cei din jurul meu mă tot sâcâie Cu fleacurile lor. Vreau să scap de frământarea asta fără rost Nu mai găsesc nimic. Sunt obosită. CEZAR zăpăcit, întreabă uimit Dar aţi fost întotdeauna împotriva iubirii.. ? DIANA Şi acum mai mult ca oricând, O urăsc, Când din propria mea experienţă Văd ce desgustătoare sunt meandrele ei. Nu-1 iubesc pe don Luis, vă mărturisesc, Dar găsesc şi eu că ar fi un soţ potrivit Şi un conducător binevenit acestui principat. CEZAR mânios îndurerat Principatul Barcelonei nu mă priveşte Nu mă privesc nici calităţile de netăgăduit Ale prinţului din Bearn, dar. . . DIANA îl întrerupe Şi de ce nu? E tot ce mi-a mai rămas De vreme ce într’o zi tot va trebui Să fac un asemenea pas ? 459 TEATRU CEZAR bâlbâit Pentrucă,.. nu se poate. DIANA obosită, resemnată Don Cezar, toate sunt cu putinţă pe lumea asta. Şi pe urmă îţi repet Nu mai pot îndura ceea ce se întâmplă. CEZAR o priveşte încremenit, înduioşat Atât de mult suferiţi principesă. . . ? DIANA Mărturisesc că da. Temperamentul meu Se împacă, te rog, crede-mă, foarte greu Cu neseriozitatea celorlalţi. > Am ajuns la capătul răbdării, Nu mai pot îndura.... CEZAR mereu uimit Nu mi-am închipuit niciodată Că aţi putea suferi atât de mult. DIANA De altfel, dă-mi voie să-ţi întorc întrebarea, De ce pari atât de surprins dumneata, Că eu vreau să deviu soţia lui don Luis? CEZAR năucit Prinţesă, nu e cu putinţă. . . Şi apoi. . . . foarte încurcai Uite, trebue să vă mărturisesc că eu însumi Mă mângâiam cu gândul că îmi va fi îngăduit Să rămân în apropierea voastră multă vreme, Mi-e greu să arăt de ce anume... Acest palat are un farmec greu de lămurit. . . 460 DONA DIANA DIANA mirată Să rămâneţi aci multă vreme ? CEZAR fără să clipească Toată viaţa. . . DIANA foarte tulburată O prinţule, aceasta mi-ar face nespusă plăcere obrajii i-au devenit iar roşii, parcă nu poate să iasă din încurcătură, apoi dintr'odată, perfid femeie Dar credeţi că aci nu ar avea un cuvânt de spus, Şi verişoara mea Laura, pe care o adoraţi? aşteaptă încordat. CEZAR uituc, năucit Prinţesa Laura? Ce vreţi să spuneţi? DIANA foarte nervoasă Da, prinţesa Laura, sub a cărei fereastră Aţi aşteptat şi aţi suspinat nopţi întregi. . . CEZAR uimit, încremenit, fericit totuşi Ah, la asta vă gândiţi Din pricina asta vă e faţa frământată Şi suferiţi atât? Şi înainte ca Diana să poată spune ceva, el se aruncă desnădăjduit şi cu elan, la picioarele ei Prinţesă, trebue să vă mărturisesc adevărul Pentrucă nu mai pot îndura Să suferiţi o clipă mai mult Din pricina asta. Martin care urmărise toată discuţia Zor, nevăzut de ei şi cu o mimică apropriată, rămâne acum stupefiat, ridică exasperat mâinile în tavan 461 TEATRU Toată întâmplarea cu veghea de sub fereastră Nu e adevărată, DIANA uimită Ce vreţi să spuneţi? CEZAR Este o născocire a lui Martin Dintr’o prea mare prietenie pentru mine. . . MARTIN se ia cu mâinile de păr. CEZAR Acest inimos slujitor, Cunoaşte dragostea fără margini ce vă port, Ştie suferinţa care-mi mistuie viaţa. Dar el şi-a dat seama Cunoscând mândria voastră De până acum, Că sunt pierdut Dacă vă mărturisesc ceea ce simt, Şi atunci pe loc, Inimă de aur, Ei a născocit povestea de sub fereastră, Ca să abată mânia care mă ameninţa Şi raza aspră, fără seamăn A dispreţului vostru. DIANA regenerată în mândria ei redevenită cea de dinainte, ca un resort căruia i s'a înlăturat piedeca. Aşa dar, nu a fost adevărat? CEZAR Nu ştiam, nu bănuiam, Că o să vă jignească această născocire, Şi mai ales nu vroiam să suferiţi 462 DONA DIANA Nicio clipă din această pricină. Palida şi mândra voastră frunte O vreau numai frumoasă Nu chinuită de amărăciuni şi îndoeli. . . MÂNA dreaptă ca o tulpină, arzând Prinţule, nu te înşeli ? N’o iubeşti pe verişoara mea? E o născocire că ai aşteptat sub fereastra ei? C E ZAR dăruindu-se cu totul, cu o adâncă şi naivă sinceritate Nu există pe lume de cât O singură fiinţă Care mi poate face din alb, negru, Zilele ploioase, zile însorite, Care-mi întoarce bucuriile în suferinţă Şi din durerile cele mai vii îmi dărue năprasnice bucurii. . . Şi aceea e prinţesa Diana, Pana la pălărie a vieţii mele. DIANA care se reface în cruzimea ei, respirând încă greu. . . .Asta e tot ? CEZAR la capătul puterilor .Asta e tot. . . .Am ţinut să vă spun adevărul Orice s’ar întâmpla, Mă puteţi dispreţui, mă puteţi alunga, Dar frumuseţea de crin a iubirii mele, Nu vreau s’o văd pătată de minciună Şi mai ales nu vreau Nu pot îndura să văd aceşti ochi neasemănaţi Suferind din pricina mea. 463 TEATRU DIANA îl măsoară lung, cu privirea aspră,'cu obrajii palizi, cu umerii drepţi, si după un timp îi spune rece : Dar cine-ţi spune că eu am suferit Anume din pricina dumitale? CEZAR stupefiat Singură aţi spus că nu mai puteţi îndura Că vreţi să se sfârşească aceste chinuri, , , DIANA nu lipsită de logică Da, am spus că nu pot să mai îndur, Aceste dulcegării sentimentale, Aceste cârăeli amoroase, Şi toate aceste manevre, Care au făcut de nelocuit acest palat,.. Că nu mai pot primi să fiu mereu sâcâită Cu presupunerile unora sau altora, Cu acest păenjeniş de şoapte. Atâta ... Nu că am suferit din pricina dumitale. râde rece sporindu-si dispreţul Ah, ce îngâmfare fără măsură. . . Să mă vezi pe mine suferind Pentru un semeţ ca dumneata. > Ei bine prinţule, te-ai înşelat, Şi dacă nu te superi Am chiar în neseriozitatea acestei născociri, Ridicule, despre care îmi vorbeşti, Un motiv mai mult Să privesc cu desgust ceea ce numiţi iubire, Da, găsesc chiar în ea încă un îndemn, Să nu mă încred decât In răceala sigură şi mândră a judecăţii. *» Mi-aţi răpit prea mult timp, conte, Cu necazurile voastre personale Si cu avatarurile inimii voastre. s II priveşte schimbat, cu un zâmbet compătimitor îmi pare rău că eşti 464 DONA DIANA Atât de îndrăgostit de mine Că mă iubeşti, cu toată fanfaronada dumitale Ce pot să spun, mi-e jale Când te văd atât de agitat. dumitale îmi provoacă mi ce pot face, când ştii ce silă Mi-e de iubire, decât să-ţi interzic pe viit Să mă mai sâcâi cu amarul inimii dumi Ţi-ai ridicat prea sus privirea Pentru sufletul dumitale atât de lipicios Coboară-o, te sfătuiesc, ceva mai jos, Sunt atâtea fete duioase şi pornite pe oftat, Cu care cred că te-ai potrivi de minune. . . CEZAR rămas în gol, nu se poate regăsi Prinţesă, credeam, nădăjduiam. .. DIANA revoltată, numai la gândul acesta V Ah, să-ţi închipui serios Că aş putea suferi din pricina un,ui bărbat? E într’adevăr nespus de ridicul Si-ti arată cât de imensă e vanitatea 5 y Acestor purtători de sabie . . . mai îndulcită, parcă, dar si mai ironică Ei cum, ai fost nefericit Fiindcă îţi închipuiai că sufer din pricina dumitale ? Asta mi se pare ceva atât de comic şi de naiv Că nu e de întâlnit Nici măcar în farsele de bâlciu. . . Părăseşte conte palatul Cât timp ridicolul nu te ucide încă. MARTIN intervenind între cei doi, teatral cu falsă admiraţie ocupând parcă toată scena Prinţule ai câştigat î Eşti un actor şi jumătate. . . Să vie aicea un măgar să-l duc în spate. 30 465 TEATRU DIANA surprinsă, a rămas înmărmurită de uimire, CEZAR şi el uimit nu pricepe la început nimic. MARTIN fierbând mereu de o falsă admiraţie N’aş fi crezut nici când că o voce mincinoasă Poate fi atât de caldă şi prefăcut disperată. Prinţesă am pus răniaŞag cu Don Cezar Că nu va isbuti niciodată Să născocească o drăcie, atât de bine ticluită Şi cu atâta inimă — falşă fireşte — spusă încât să o luaţi de-a bună. I-am spus că dacă aşa ceva se poate. Eu urc pe ziduri cu-un măgar în spate. Dar singur recunosc acuma c’am pierdut Şi nu mă mir că l-aţi crezut sincer Că prea cu multă vervă şi talent s’a prefăcut, Oh, chestia cu «inima de aur » m’a dat gata. CEZAR îşi recăpătă respiraţia. DIAN A uluită Cum n’a fost de cât un rămăşag? Nu-i adevărată disperarea dumitale? CEZAR care o ascultase pe ea sdrobit, care urmărise pe Martin năucit, şi-a recăpătat respiraţia, o îmbrăţişează pe Diana, cu o lungă privire, care ar spune, « asta-mi eşti, sgripţoroaică adorabilă? », zâmbeşte amărît şi pe urmă stăpân pe sine, îi explică liniştit Prinţesă, Martin exagerează. Cum să vă spun? N’a fost chiar un rămăşag, Am vorbit amândoi, numai, l-am spus aşa într’o doară, Că tare aş fi curios să văd, Ce s’ar întâmpla cu mine dacă aş fi atât de nerod încât să vă iubesc într’adevăr, Si să vă mărturisesc totul. . . 5 466 DONA DIANA Yă spun, eram nespus de curios, Greutatea cea mare era însă Numai să vă pot convinge Că sunt în stare să iubesc, Fiindcă vă ştiam foarte neîncrezătoare. Era doar o simplă curiozitate, repet, Să ştiu cum aţi reacţiona în asemenea împrejurare. . . DIANA mereu uluită Un simplu rămăşag? CEZAR Martin afirma îndârjit că aţi fi fără milă Pe când, eu vă mărturisesc Vă cam bănuiam de oarecare înclinare Spre dragoste. DIANA umilită, readusă în ţarcul iubirii Aşa dar, n’a fost decât o încercare? Un joc de teatru *— Ei bine, conte, ce te face să crezi Că nu mi-am dat seama de asta ^ Şi că nu ţi-am admirat şi eu talentul de actor? Ştiam prea bine cât o iubeşti pe Laura Dar fiindcă ai exagerat puţin Expresia sentimentelor dumitale, presupuse, Punând prea multă mişcare şi căldură, Am exagerat şi eu poate vehemenţa Şi asprimea indignării mele... CEZAR ironic Am remarcat şi eu prinţesă Că înţelegând tonul meu Aţi Vrut să-mi răspundeţi In consonanţă cu el. . . Era foarte uşor de văzut asta de altfel. 30* 467 TEATRU DIANA jignită de ironia lui, dură întocmai ... prăbuşită, cu o furie rece N’a fost prin urmare decât un joc. Aci Martin a avut deplina dreptate. Se pare că ai fost excelent In prefăcătoria dumitale. Atât de bine ai fost, In cât pot să-ţi spun că m’ai desgustat pentru tot» deauna, De bărbaţii în stare să se prefacă, Şi dacă îţi spun că pe viitor Folosind această iscusită lecţie, Yoiu evita să te întâlnesc, Socot că nu vei găsi exagerat desgustul meu... pleacă mânioasă. CEZAR respiră lung, oe uită amândoi triumfători după ea, apoi el se întoarce cald spre Martin De-ti mai trebue un măgar de dus în spate II ai aci pe loc fârtate, Numai că acuma ar fi mai nimerit Ca eu să port în spinare şeaua, îndrumat din urmă cu nuiaua. TABLOUL IX Altă galerie a palatului SCENA I DIANA singură DIANA vine adâncită în gânduri, din cealaltă parte* Mersul ei e încet şi nesigur, se opreşte în mijlocul scenei Să fie acest foc din piept iubirea? Nu pot şi nu vreau să cred asta. 468 DONA DIANA Să mi se răpească nobila mea mândrie? De sigur nu sunt în stare de porniri de rând Totuşi să nu cred ceea ce simt? Oare pot să mă mai îndoiesc? Ce altceva ar putea să fie? E limpede^ pentru oricine că iubesc. Ceea ce îmi sfâşie adâncul inimii Sunt durerile ne mai încercate ale Iubirii. Se răzbună pe mine începutul nelegiuit Când am vrut să-mi râd de săgeţile ei Să trezesc simţiri pe care nu le împărtăşesc. Şi să câştig o inimă doar ca-s’o chinui. Mă sfâşie rănile care nu se mai vindecă niciodată, îngâmfatul pe care l-am urmărit Ea îl face scăpat. Şi întoarce asupra mea Săgeata pe care i-am trimis-o — cade iar pe gânduri. Intră Martin SCENA II DIANA, MARTIN DIANA Martin, hotărârea mea e luată „.. Voiu lua de soţ pe don Luis. MARTIN sincer nedumerit Vreţi să-l luaţi de soţ, într’adevăr Pe don Luis, prinţesă? Nu faceţi, hotărîndu-vă aşa în răspăr, Un pas greşit? DIANA Nu cred 469 TEATRU ^^mmmm^^w*w—^**»»■* MARTIN Poate că totuşi, iubiţi? > 7 J DIANA încurcată, abătută cu privirea absentă Nu mai ştiu nici eu, .. MARTIN Poate că îl iubiţi pe don Cezar Si socotiti totuşi că e necesar 9 9 9 Să-l luaţi de soţ pe don Luis ? DIANA Nu ştiu, nu cred... Nu pot să mai judec. ♦* Totul e ca într’un vis. MARTIN uimit Nu credeţi? nu ştiţi? DIANA Dar chiar dacă ar fi aşa, Povestea asta trebue să se sfârşească. A durat prea mult Sunt obosită. . . ' S’au întâmplat prea multe lucruri . . . împrejurările sunt neobişnuite... Nu mă mai pot regăsi. . . '~r\ * B w a w i w Dar pentrucă pana la urma După atâtea peripeţii Cineva trebue să fie pedepsit. Vreau să mă pedepsesc singură. Din toată mândria de odinioară îmi cer doar dreptul de a mă pedepsi Eu însămi. Dacă iubirea m’a învins Dacă mă chinuie acest foc de nestins De nu-mi pot găsi odihnă inimii, J 470 0 DONA DIANA Vreau să arăt eu însămi călăului, nelegată la ochi, Unde trebue să lovească Deci, pentru a mă pedepsi Voiu lua de soţ pe don Luis. Şi te rog să mi-1 trimiţi Numaidecât aci... «• MARTIN iritat Altetă, să fie asa cum doriţi. el iese, Diana se plimbă frământată, abătută. SCENA III LUIS, DIANA, MARTIN în fund LUIS intră repede şi hotărît Iertare prinţesă! Dar mi-e cu neputinţă Să ştiu cel mai înalt noroc venind spre mine Şi să nu alerg spre împlinirea lui, La picioarele voastre. Vă mulţumesc Pentru omagiul care în mod nesperat Mă ridică deasupra tutulor—îngenunchiază» DIANA ca din vis V Ce s’a întâmplat prinţule ? Cu mine vorbiţi ? Ce fel de noroc? Ce omagiu? LUIS Norocul de care m’a vestit Don Cezar, anume. Omagiul, prinţesă, care îmi acordă Această mână, cea mai frumoasă din lume. DIANA după câteva cilpe, cu un ton amar Prinţule, fericirea dumitale mă încântă Găsesc gingaşă şi de preţ arătarea ei Toată vieaţa voiu căuta să corespund Visului pe care îmi spui că îl visezi. TEATRU LUIS dat parcă peste cap, şovăie. Totuşi... în sfârşit cum să vă spun? Sunt dator să vă mărturisesc Că norocul de a vă fi soţ, E întunecat oarecum de faptul că iubesc Pe verişoara voastră Laura. DIANA Nu are prea multă importanţă, prinţule Nici eu nu te iubesc, Dar fiindcă tatăl meu Şi fericirea poporului nostru ne impun această Căsătorie, trebue să ne sacrificăm. Cere deci tatălui meu mâna mea — uluit, el se înclină şi iese SCENA IV DIANA singură Ce sunt acestea noi suferinţe îngrozitoare? Ard, văpaia aceasta n’am mai simţit-o niciodată. . * Ah, niciodată nu va putea fi stinsă ? Ce vrei dela mine iubire Nu m’am dat oare învinsă? Trebue să jinduesc după ceea ce am dispreţuit? O iubeşte? Acum poate că ea îi ascultă Jurămintele. Ce să fac ca să-l iau înapoi pe cel ce l-am urît ? Am s’o văd, am să mă deşţăiime.sc ei numaidecât. Ii va fi milă oare ?. . . poate se va îngrozi de mine. Să-i mărturisesc ei Ceea ce aş dori să-mi ascund mie însă-mi?. . . Ceea ce am vrut să ascund topită de mânie ?. . . Focul neîndurat care-mi mistue fiinţa? Vine, bucuria îi dă aripi în mers Eşti pierdută inimă — să mântuim cel puţin Cuviinţa — se dă ceva mai înapoi. 472 DONA. DIANA SCENA Y LAURA, FLORETA, DIANA, kr MARTIN apare mai târziu în fund FLORETA încet, Laurei E pe aci pe-aproape şi ne aude, fiţi cu grijă. LAURA Fii fără teamă, voi fi cu luare aminte. . .— tare. Totul mi se pare de necrezut, Floreta. FLORETA tare Ţine-ţi norocul pe care-1 aveţi în mână, signora Chiar dacă nu credeţi în el. Dar tocmai ca să păstraţi pe don Luis. . . Trebue să-i cereţi pe don Cezar. . . LAURA Totul e întors ca într’un vis. . FLORETA se întoarce .Acolo e prinţesa, nu şovăiţi în zadar. . . DIANA venind în faţă, ei însăşi îngrozită Mă caută. Deci el i-a cerut mâna ... st LAURA Dianei Vin sfioasă, scumpă verişoară Să-ţi cer o favoare. Cezar se strădueşte Să obţină mâna mea. Se gândeşte să mă ceară Acum dela tatăl tău de soţie. Yreau să-ţi mărturisesc că faima prinţului, Naşterea, obiceiurile lui, nu mi se par nedemne De casa căreia îi aparţin. 473 TEATRU Voiu face deci tot ceeace epitropul Şi unchiul meu hotărăşte pentru mine. Totuşi, nu voiu să spun încă da, înainte de a obţine încuviinţarea ta. . . > 9 DIANA ei însăşi v E prea mult. Cum să îndur asta? Prea rău mă pedepseşte crâncena iubire. LAURA Dona Diana, nu răspundeţi? DIANA stăpânindu-se, cu ton dulce Uite, Laura! M’am cumpănit cu mine însă-mi. Gât de ciudate sunt toanele iubirii. O biată inimă se simte dintr’odată Crâncen tulburată Patima creşte şi viu se trudeşte omul După un bun, care îi sboară înainte In timp ce acest bun se predă fără mulţumire Acelui care nu îl caută. Mândria lui Don Cezar-—vreau să ştii-—m’a fermecat, îmi dau seama că am dorit din toată inima, Să-l pot câştiga. . . Tu, uite nu te-ai gândit la asta Şi norocul, după care eu mă străduesc S’a aşezat de bună voie la picioarele tale*—încălzita din ce în ce, până la cea mai înaltă patimă <— Sunt jignită, sunt lovită crâncen. Prietenia pe care o ceri tu dela mine O cer acum dela tine, eu. Răzbună-mă pe don Cezar, Fă-1 să simtă dispreţul pe care eu l-am simţit. Pedepseşte-1 pentru îngâmfarea lui, Nepăsătorul. Să găsească la tine o inimă De marmoră la fel cu a lui. Laura, lasă-1 să sufere, să suspine 474 DONA DIANA Să fie sfâşiat de mânie, Bate-ţi joc de durerea lui Râzi amarnic de lacrămile lui. Fă-1 să se frângă de ruşine. MARTIN se arată înapoi LAURA Diana, ce îmi ceri? Dacă mă vrea Cum eă fiu cu el rea şi crudă? Critici lâ el ceea ce îmi ceri să fac şi eu. Dacă nerecunoştinţa e o greşeală Ar fi la fel şi din partea mea. Dacă mă iubeşte, trebue să încerc şi eu să-l iubesc. FLORETA care l-a văzut pe Martin îi face semne la care el răspunde mulţumit DIANA nu se mai poate stăpâni, desarticulată Don Cezar să fie soţul tău In timp ce eu mor de dragoste Pentru el? Chiar mândria lui m’a fermecat. Prăbuşită de el II ador cu toate acestea. Ah, dar ce nerozii vorbesc. . . Nu 1 Nu ! Limba minte Nebunia vorbeşte în mine. Nu e adeyărat ce spun Nu credeţi pe jumătate pentru ea, ca după o sforţare mare. Vreau să pedepsesc această pervertită inimă Să sângereze dacă trebue Numai să-mi mântui demnitatea, reputaţia, Ceea ce mai am bun în mine. — se răsuceşte în ea ca o frunză uscată LAURA în şoaptă Cerule, mi-e frică! 475- TEATRU DIANA se linişteşte după un timp, Laurei acum duios Ascultă Laura, când Don Cezar îţi va cere Mâna, dă-i-o, sunt mulţumită. Iar tu să fii fericită, fetiţă bună. Numai din egoism am viut să mi-1 fac sclav M’am purtat fără minte. Ştiam totuşi că nu meritul şi frumuseţea Aduc răsplata iubirii ca şi a gloriei, Ci numai norocul. Nu un bărbat, ci zodia m’a învins. Du-te, scumpă verişoară şi întinde-i mâna. Bueură-te liniştită de un noroc Pe care tie stelele ti-1 dau Când pe mine m’aii respins. — iese abătută SCENA VI LA URA, FLORETA... intră MARTIN, LUISt GASTON, CEZAR. LAURA mişcată Doamne! Nu e în toată firea ei! FLORETA cam speriată La asta nu mă aşteptam. . . A renunţat la don Cezar. . . LAURA după o pauză Floretei Toate socoteleîe noastre au ieşit pe dos. MARTIN foarte îngândurat Trebue să constatăm că e grav Am jucat prea tare. E bine ca o fată să nu se joace cu flacăra, 476 DONA DIANA Dar e bine ca nici meşterii cari aţâţă focul Să nu întreacă măsura. Aşa cum au ajuns acum lucrurile Cred că am făcut o greşeală, Am sărit dincolo de cal. Biata fată arde ca pe rug. . . Asta e, ne birue propriul nostru meşteşug . . . GASTON E atât de îndârjită. . . Crezi Că îl va lua de soţ pe don Luis? MARTIN destul de îngrijorat, foarte serios Femeile sunt după cum ştiţi încăpăţânate Iar prinţesa e şi mai şi de cât toate. Este atât de orgolioasă încât din mândrie îşi va dicta singură pedeapsa. . . O cunosc destul de bine. Sunt convins că dacă într’o zi Portocalele se vor mânca Presărate cu zahăr, Şi un descendent din sângele şi orgoliul ei Va pune din greşeală Sare în loc de zahăr pe portocală, O va mânca toată aşa îmbibată de sare, Felie cu felie, hotărît şi rece, Numai ca să se pedepsească. FENICIA Aşa cum s’au întors acum lucrurile Ar fi o nenorocire pentru toată lumea. LAURA Nu poate fi vorba de asta, Aş fi disperată... II iubesc pe don Luis 477 TEATRU LUIS Alături de o femeie mândră, jignită, Care nu mă iubeşte întreaga vieaţă? „ Aş fi un soţ nefericit O spun de pe acum, cinstit, pe faţă.,. CEZAR Asemenea lucru nici nu poate fi gândit. Tot restul vieţii îmi va fi o povară Dacă Diana nu va fi soţia mea... MARTIN Dar mai ales nefericită ar fi ea, Această biată fată, * îndârjită în lupta ei cu dragostea. . . LAURA Nu mai vorbim cât ar suferi Principele, tatăl ei Dacă unica lui fiică ar face un asemenea pas, Măritându-se împotriva oricărei Judecăţi sănătoase? MARTIN Prinţesă, odată cu părerea voastră, Ne-aţi dat şi deslegarea cea bună. Yom merge la stăpânul acestui principat Si-i vom arăta 9 Care e fata adevărată a lucrurilor. II vom lămuri că prinţesa Diana Numai fiindcă îl iubeşte pe don Cezar Vrea să-l ia de soţ pe don Luis; Acesta însă iubeşte pe prinţesa Laura îndrăgostită de el cu tot focul inimii* Contele are astfel şi răspunderea Şi puterea de a hotărî. -478 DONA. DIANA TABLOUL X Galeria Dianei SCENA I DIANA, LAURA, FENICIA, FLORETA, CEZAR, DON DIEGO, GASTON, LUIS, MARTIN DIEGO Fata mea, am dorit întotdeauna Să te fac arbitrul propriilor tale fapte. . . In vieaţă Ţi-arn. lăsat totdeauna libertatea De a decide, fără ocol, pe faţă In tot ceea ce te priveşte, Deşi uneori aş fi avut poate şi eu Un cuvânt de spus. Dar mi-a plăcut mândria ta, In care eu văd o însuşire A viţei noastre însăşi, Mi-a plăcut am zis Să văd că pui preţ, Chiar mai mult decât ar trebui uneori, Pe propria ta judecată. DIANA întrerupânduA Trebue să mă înţelegi şi acuma tată. DIEGO Ascultă ce-ţi spun de data asta. . . Ai refuzat până azi, aţâţi prinţi Aţâţi cavaleri de merit care ţi-au cerut mâna Şi nu ai fost silită în niciun fel. . . Era însă, doar o atitudine negativă Şi răul era limitat prin negaţia lui însăşi. Dar azi toti cei de fată 479 TEATRU îmi spun că te-ai hotărît Pentiu pasul cel mai mare în vieaţă, Şi azi e cu totul altceva. DIANA îndârjită Da, tată m’am hotărît şi vreau să ştii Că n’am făcut asta făiă o luptă dârză Cu mine însămi. A fost greu. A trebuit să sacrific năzuinţe de preţ In mine, Să înnăbuş un îndemn scump cugetului meu. DIEGO Dar tocmai acest lucru nu-1 pot admite Draga mea fată. Tot ceea ce e făcut în mod silnic, împotriva înclinărilor fireşti E legat de mari primejdii. Intr’o zi ai putea să te căeşti, Căci o pornire greşită când e vorba de un Asemenea drum, Duce la încurcături sporite mai târziu. Nu se poate aşeza nimic temeinic Pe o răzbunare copilărească. DIANA tot mai îndârjită Ba, da, tată trebue să mă răzbun. N’am dormit două nopţi chinuită de întrebări Şi îndoeli. Am înţeles şi eu că este un pas hotărît or. . . Vreau să pedepsesc pe acel care Mi-a înfrânt amorul propriu Vreau să mă săzbun pe bărbatul care M’a umilit, mi-a rănit inima Mi-a călcat mândria în picioare, Pe acel dârz Care m’a făcut să scrâşnesc de mânie Şi să plâng aceste nopţi singură Faţă ’n faţă cu mine însămi. \ 480 DONA DIANA DIEGO nemângâiat Nu, nu, fata mea, Nu vei face un asemenea pas Atât de hotărîtor în vieaţa ta Numai din răzbunare. DIANA Ba, da tată, Trebue să mă răzbun pe acel om mândru Care m’a călcat în picioare Şi nu găsesc răzbunare mai cruntă Decât ca, ascultând sfatul nopţii, Să devin soţia lui -— o mare mişcare de nedumerire printre cei de faţă. DIEGO nu pricepe Soţia lui, , , ? Cum ? DIANA îndârjită, cu căldură Soţia lui Cezar, răutăciosul tiran Numai dacă azi el nu mă dispreţueşte Şi mă mai vrea, acum. . . DIEGO uluit II vrei pe Don Cezar ?. . . FENICIA Asta-i mai bună decât toate. GASTON Pe mine drept să vă spun Mă doare capul — Toţi cei de faţă îşi manifestă prin mişcări şi priviri de tot felul surprinderea. TEATRU CEZAR mai surprins decât toţi, nu poate vorbi în primeij clipe, apoi cade în genunchi la picioarele ei Dacă te mai vreau, dumnezeiască fată? Dar cum aş putea renunţa la aerul pe care-1 respir? Să te dispreţuesc Diana? Dar nu admir Nimic mai mult pe lume Decât mândra ta făptură. Nu pot îndura gândul că aş putea fi Viu pe lume şi totuşi fără tine».. Noi doi vom fi în eternitate..,. Căsătoria noastră a fost hotărît ă în cer. DIANA fericită Ah, nici nu mai îndrăsneam să sper. Dulci sunt sufletului cuvintele. . . Care cad ca ploaia pe florile însetate. CEZAR Mă vezi astăzi la picioarele ta'e Cerească fată Şi totuşi nu voiu renunţs niciodată La propria mea mândrie Voiu înfrunta orice, Dar vreau să ştii că tot imperiul voinţei mele Se va exercita îndurând cu voluptate Tirania acestor mici picioare Şi adorând această semeaţă frunte. Voluptatea de a ii bărbat întreg, de a porunci Nu poate fi întrecută Decât de voluptatea de a se supune De bună voie, a învingătorului. DIANA cu obrajii aprinşi Nu ştiu ce se mai întâmplă cu mine. . . Niciodată nu mi am închipuit Că poţi să găseşti atâta fericire dându-te învinsă* 482 DONA DIANA Am trecut parcă un nevăzut prag Şi mă simt alta. . . Iţi mulţumesc soţul meu drag Că mi-ai descoperit o constelaţie nouă Dulcea plăcere de a fi învinsă, Care azi mi se pare Că e visul cel mai de preţ Cuvenit nouă, Femeilor. . . DIEGO Cu câtă bucurie îţi dau învoirea. Eşti Atât de mulţumită, că mă întinereşti. LUIS luând mâna Laurei Acuma Laura . . . * LAURA arătând pe Diana Această pildă o urmez şi eu. GASTON Feniciei Don Gaston rămâne satelit al acestei stele. FENICIA Dacă vrea să rămâie, atunci steaua va străluci şi mai viu. DIEGO Vă binecuvintez pe toţi.. . N’aşi fi sperat să fiu Atât de ascultat de Cer. FLORETA Şi domnul Martin? 31* 483 TEATRU MARTIN vrând să pară serios Să ne mai gândim. FLORETA jumătate mânioasă Ce? după atâtea toate să mai aştept? MARTIN De, fetiţo, chiar aşa de repede nu merge. Eu mă mişc Ia pas, iubirea poate, Şi n’are decât să mai alerge. . . Ţi-am spus că sunt un om înţelept. Am şi puţin cap nu numai piept, . . Dar fireşte, dacă până la urmă tu. . . Ai să zici mereu da, cum o să zic eu nu ? — Ii întinde comic mâna, Floreta i-o dă pe a ei. Martin g cuprinde in braţe. SFÂRSIT 484 ADDENDA LA FALSUL TRATAT 4 Paginile care urmează, am vrut, dintâiu, să fie o simplă înşirare de note cronologice la sfârşitul celui de al treilea volum din această ediţie definitivă de « TEATRU ». Amplificate prin interpolări treptate, s’au re» vărsat peste tiparul iniţial,. încât -am socotit acum că e mai bine să le adăogăm unui vechiu capitol în legătură cu aceleaşi preocupări, chiar dacă nu le mai putem schimba structura dela început şi rămânem astfel debitori orânduirii timpului. De altfel dela Racine, cu prefeţele sale, şi Moliere care a polemizat în comedii ad-hoc, înverşunat, cu criticii şi adversarii săi, şi până la B. Shaw, comentariile autorului dramatic pe marginea lucrărilor sale de teatru sunt o tradiţie şi o necesitate, de sigur şi din pricină că, spre. deosebire de poezia lirică ori de roman de pildă, scriitorul pentru scenă nu se înfăţişează în genere el însuşi, celor cărora ie adresează scrisul său, ci prin interpreţi, asemeni unui individ interzis, care ca să-şi exercite profesiunea trebue să ia o stare civilă de împrumut. Procesul e deci dela cuvântul * scris până la ceea ce înfăţişează pe scenă, şi pe acest parcurs întortochiat se pot întâmpla devieri care impun lungi explicaţii ulterioare şi dorinţa de a le evita pe viitor. « JOCUL IELELOR» Greu aşi putea să uit vreodată rădăcinile sociale' ale carierii mele de trudnic într’ale scrisului. Student, solicitat de toate contradicţiile şi mirajele, mă întorceam, 487 TEATRU « pe înserate, într’o Sâmbătă din Mai 1916, cu obrajii încinşi de invidie şi desgust, cu pumnii strânşi de înfrigurare, dela o «bătaie de flori» dela «rondul al doilea » dela « Şosea ». . . Ultimele echipaje, cu podoabele florale sdrenţuite de «bombardamente », se întorceau şi ele, stârnind curiozitatea pietonilor; în picioare, pe perne, evantalii de femei tinfcre şi fete cu obrajii aprinşi de bătălie aruncau rămăşiţele coşurilor, garoafe, mărgăritare, bujori. . . Zdrobite în picioare corolele erau împinse spre rigolele trotuarului, amestecate cu resturi de ziare, pe care privirea ageră a tânărului de douăzeci şi doi de ani putea descifra din mers, cniar la ora aceea, titlurile ştiute de altfel pe din afară, despre gigantica măcinare dela Verdun. . înţelegeam atunci că lumea asta nu e «cea mai bună cu putinţă », că Leibnitz nu avea dreptate. In Sâmbăta aceea s’a desprins în mine însumi autorul dramatic şi într’o săptămână, lucrând însetat zi şi noapte, am scris, într’o cameră mobilată de pe lângă Arsenal, prima versiune din « Jocul ielelor » care trebuia să fie drama imperativului violent şi categoric al « Dreptăţii sociale ». . . A doua versiune a fost scrisă până pe la mijlocul lui Iunie şi cu ea m’am încâlcit în jocul inextricabil al antinomiilor în aşa măsură, că întocmai ca şi eroul meu, n’am mai putut să mă desprind pentru tot restul vieţii de «jocul ideilor » întrevăzute în sferele albastre ale conştiinţei pure, care mi-a apărut încă de atunci ca «jocul ielelor». Am mai scris două versiuni în cursul lunei Iulie, cu aceeaşi iuţeală înfrigurată care intra pe atunci în mijloacele mele (până pe la treizeci de ani scriam o gazetă întreagă singur într’o noapte, « Falsul tratat. . . » de altfel a fost scris şi el în două nopţi, «Actul Yeneţian » în trei zile). Am fost mobilizat la 1 August, m’am întors, rănit, în Septemvrie, am citit piesa întâiului meu ascultător, Marin Iliescu, am discutat-o cu el lângă patul lui de zăcere grea în nopţile când se dădea alarma şi când Zeppelinul apărea ca o «havană » de argint, ideală în înălţimile cercetate de proiectoare, iar în două săptămâni am scris-o din nou. Am reluat lucrul când m’am întors din Moldova, în Iulie 1918, citind din două în două săptămâni câte o versiune nouă, lângă 488 ADDENDA LA FALSUL TRATAT patul în care gândea în gips Marin Iliescu, cu auditori în jur sporiţi ca număr. Presa era în această formă mereu structurată pe tablouri, erau cred, vreo şapte, opt. Am citit-o într’o zi şi în casa fostului meu profesor de româna, care a fost surprins de ce poate încăpăţânatul său elev, dar mi-a recomandat să accentuez in deosebi partea sentimentală, dându-mi drept pildă, cu un soiu de emoţie, pe H. Bataille. O altă «lectură», făcută în casa unui mare scriitor, mi-a adus din partea acestuia observaţia, că o piesă bună de teatru trebue să fie neapărat în trei acte şi mi l-a dat ca exemplu, pe Bernstein care sguduia în timpul aceia teatrele bucureştene şi din piesele căruia de altfel în treacăt fie zis, studiasem tehnica dialogului. M’a convins, iar pe la începutul lui Octomvrie citeam lui Marin Iliescu, noua versiune în trei acte, pândind pe sub gene norul sau lumina pe fruntea lui. N’aşi putea spune că până la urmă a fost consternat, dar avea privirea întărâtată a cuiva care e îndrăgostit de o fată fragedă de şaisprezece ani, când aceasta, convinsă că îi va face lui impresie, vine cu ruj pe buze, genele date cu cărbune şi cu obrajii sulimeniţi, aşa cum a auzit ea că trebue să fie o femeie frumoasă. «Ai stricat piesa ». «Fă-o la loc în tablouri ». Marin Iliescu era cel mai bun elev ai lui Mihaii Dragomirescu, abia terminase universitatea când a fost ţintuit în pat de o tuberculoză a şirei spinării, cu tot trupul aproape în gips. Era negru şi îndesat ca un precupeţ oltean, cu faţa rotundă şi sprâncenată, încă mai înnegrită de barba rasă la trei zile, dar când râdea porneau din centrul figurii lui cu dinţii albi, iradiaţii până la urechi, ba încreţea cordial şi fruntea. De trei ani de când era în pat era de o voie bună nepământească, cel puţin când era lume de faţă. Altfel fraza îi era totdeauna muşcătoare şi informaţia neaşteptată. . . Mai târziu aşa mi-1 închipuiam de departe, fizic pe Thibaudet... La discuţiile nesfârşite de pe la feluritele institute de critica înfiinţate de a Mihalache » Dragomirescu, dialectica lui Marin Iliescu, altfel jovială, era greu de biruit. Nu-mi aduc aminte dacă a publicat ceva, dar niciunul dintre elevii profesorului, nici cunoscutul Trivale, nu avea nici pe departe 489 TEATRU posibilităţile de intuiţie artistică ale lui Marin Iliescu şi bine înţeles nici Mihail Dragomirescu însuşi.  murit chiar prin toamna aceea după ce fusese transportat acasă pe Olt, la Drăgăşani cred, în podgoriile iubite, căci anii de războiu nu îngăduiau o cură solară la mare. Dar amintind dintre puţinii tovarăşi de acum 30 de ani-----nu pot uita, dintre cei dispăruţi prea de vreme, un alt prieten, cald şi impetuos, âl << Jocului Ielelor », care după strămutarea de pe lângă Arsenal, era musafir zilnic în bucătărioara din strada Plantelor, transformată în locuinţă de d amaturg debutant, Henri Gad. Pamfletar de îndârjit talent, preţuit în redacţiile de stânga, în deosebi, el făcuse din această lucrare « o cauză » pentru care lupta cu ardoare, mergând până acolo că într’o zi s’a prezentat, întovărăşit de camaradul francez din tranşeele de pe Valea Şişiţei, Neviere, acesta încă în uniforma lui de locotenent, domnişoarei Maria Ventura, argumentându-i agresiv că trebue neapărat să joace această piesă a unui tânăr talent necunoscut, de care garantează el că va fi un mare autor dramatic. Henri Gad a şi publicat de altfel într’o revistă săptămânală un articol despre « Jocul Ielelor », pe care el o anunţa ca o mare lucrare de virtuţi ibsenicne sau aşa ceva, cum de altfel în noaptea premierei « Sufletelor Tari », după căderea cortinei pe ultimul act, avea să scrie în foaia d-rului Lupu al cărui redactor era, un articol de impresii, arzător ca o torţă. Nu mai e nici acest preţios prieten astăzi în vie aţă, care după ce se impusese, la Paris, printre vizionarii revoluţionari ai regiei filmului, se prăbuşea lovit de o maladie fulgerătoare. Aşa în trei acte, piesa a fost citită în urmă la Tudor Arghezi, acasă, şi faptul a fost notat de un asistent cu un comentariu binevoitor în ziarul Argus, la care aveam să scriu eu însumi cronica dramatică, peste vreo cinci ani. Am obţinut după oarecare stăruinţe o lectură la Teatrul Comedia, la care au asistat Tony Bulandra, Ion Manolescu şi Storin. S’a hotărît juparea neîntârziat a piesei. Efectiv a fost pusă în repetiţie prin Ianuarie, cu o distribuţie care cuprindea pe d-na Lucia 490 ADDENDA LA FALSUL TRATAT Sturdza Bulandra, Ion Manolescu, G. Storin, AL Mi-halescu (acum la Paris), I. lancovescu, I. Constantiniu (o mare revelaţie în Fraţii Karamazov) şi alţii. Direcţia de scenă o avea Tony Bulandra. Refuzând să modific, la cererea autoritară a d-nei Bulandra, unele replici (trei, patru) după ce scrisesem atâtea versiuni, am preferat să retrag piesa cu vreo zece zile înainte de premieră. Intransigenţa mea, care azi mi se pare deplasată, era aţâţată şi de tonul imperios şi intransigent el însuşi, al interpretei principale. Am trimis o scrisoare dârză şi dezolată direcţiei şi am plecat Ia Timişoara. Am reluat « Jocul Ielelor » în 1945, refăcând piesa din nou într’o succesiune de tablouri din convingerea că tot forma iniţială era cea mai indicată pentru subiect, chiar dacă arată mai puţina eficienţă tehnică, decât o piesă în trei acte. După ce a fost culeasă şi paginată, cu îngăduinţa nepreţuită a editorului şi a tipografiei, am redactat-o din nou, în 1946, la treizeci de ani după întâia versiune păstrând mereu în titlu şi în intenţie, apropierea « Jocul ideilor, jocul ielelor », acţiunea dintâiţ şi structura personajelor, dar îmbogăţind aspectele cadrului (redacţiei socialiste, iniţiale). « ACT VENEŢIAN » Prin Ianuarie 1919 aşteptând premiera « Jocului Ielelor», am scris un act de teatru, pe care atunci l-am vrut izolat şi pe care am încercat întâiu să-l situez în trecutul românesc. M’am împiedecat de o dificultate care şi azi mi se pare de netrecut în teatrul istoric: problema limbii. Nu puteam folosi un lexicon arhaic nepotrivit cu subiectul şi am căutat îndelung o epocă de exces analitic şi de decadenţă politică. . . într’o ţară străină, obţinând astfel şi scuza aparentă a unei translaţii. . . De altfel în decursul anilor, am vrut să realizez scenetic drama iui Constantin Brâncoveanu/ pentru care am adunat sertare întregi de materiah Fireşte, o piesă istorică, după convenţia curentă, aşi fi putut scrie oricând, dar eu doream o lucrare concret istorică şi asta nu era cu putinţă nici de cum, folosind TEATRU un limbaj convenţional.* Aşi fi putut să scriu un alt Constantin Brâncoveanu decât cel ştiut, de libertate creatoare, deci de libertate creatoare şi în vocabular, dar atunci mă întrebam de ce mai e nevoie să aleg un anume personaj real istoric. . . Lasă că nu ştiu dacă sensibilitatea românească ar îngădui un domn de fantezie istorică, asemeni eroilor de operetă din regatele balcanice imaginare. Nu mică îmi era şi teama de a nu cădea în ceea ce se numea cu emfază « specificul naţional » (mod foarte propus între cele două războaie şi refuzat de noi cu hotărîre, căci pe noi ne interesează, cmn am mai spus, substanţa românească, nu opusul ei, specificul românesc). Neînchipuit de grea mi-a fost la «Act Yeneţian» totuşi pregătirea, realizarea cadrului, deoarece în anii aceia nu văzusem încă Veneţia (nu am trecut pe canalele ei decât prin 1935). Am făcut stăruitoare sforţări de imaginaţie, studiind luni de zile cu îndârjire reproduceri din Canaletto şi pictorii veneţieni, redactând apoi actul tot, în trei zile, cu vreo două nopţi, întregirea până la trei acte, din 1945—1946, a căutat să respecte scrupulos, asemeni datelor unui sonet, actul scris în 1919, acum devenit actul doi şi impu-nându-mi chiar să nu sporesc numărul personajelor. «SUFLETE TARI» Experienţa cu « Jocul Ielelor », la teatrul soţilor Bula ndr a, mi-a fost de mare folos. . . Am înţeles atunci că preocupările ideologice ale unei lucrări trebue să fie susţinute de o armătură dramatică atât de solidă, încât să înfrunte toate piedecile inerente trecerii la spectacol şi să excludă, aci, orice surpriză. . . Chiar dacă prin insuficienţa mijloacelor scenice, prin carenţa interpreţilor, desbaterea ideologică va fi sacrificată, dacă stilul propriu va fi schimonosit de interpreţi, dacă suavitatea tranziţiilor se va îngroşa, dacă va mai semăna cu forma originală, cât un poet pur, proaspăt îmbrăcat răcrut, cu el însuşi, dacă orice intenţie transcendentală va deveni opacă, să rămână totuşi ceva, care să ţie spectacolul în picioare. 492 ADDENDA LA FALSUL TRATAT Spuneam secretarului companiei care mă decepţionase : « Mă duc în provincie şi voi scrie acolo o piesă care nu va putea să cadă, oricum ar fi interpretată, aşa ca un automobil de campanie care merge pe orice drum, oricât de măcinat de noroiu sau accidentat-de gropi de obuze ». Ştiam liniştit că, după lungi studii, sunt unul dintre cei mai iscusiţi meşteşugari' ai teatrului, din câţi au fost, şi-mi spuneam că tre~* bue să debutez neapărat cu o piesă asigurată, dacă* vream să nu-mi închid porţile teatrelor pentru multă vreme. S’a remarcat adeseori, cu intenţie răuvoitoare, dialectica livrescă a muncii mele literare. . . Lucrez cu predilecţie în opoziţie cu ceva, întărîtat să opun propria mea viziune, unei viziuni insuficiente, eronate ori falş 3 cu totul. . . Eram încă de ani de zile, şi am rămân un preţuitor statornic al lui Stendhal, dar mi s’a părut că laborioasa tactică a lui Julien Sorel ca să seducă pe d-ra de la Mole, ar putea fi tematic înlocuită cu o irupere psihică atât de clocotitoare, atât de neprevăzută, încât să izbândească, în 40 de minute, acolo unde eroul stendalian avusese nevoie de luni (şi poate ani) de manevre calculate şi dibuiri de tot soiul. Am preferat tot cadrul epocei « Jocul Ielelor », adică anii 1913—1914, pentrucă doream să creez, şi eram obligat, personajele cu totul felurite, dar mai ales un erou cu totul opus celui din roman, nu un ambiţios rece şi calculat, căci nu mă interesa în primul rând un « caracter », ci dimpotrivă un chinuit al revelaţiilor în conştiinţă. Esenţial mi se părea să păstrez numai Ioanei Boiu, aşa cum îmi propusesem tematic, cât mai aproape linia d-rei de la Mole şi chiar o trăsătură din roman transpusă la modul tradiţiei româneşti (în fapt împrumutată dela Maria Glogojeanu). Aşa cum prevăzusem, eroul piesei nu şi-a găsit interpretul nici pe departe (nu l-a găsit nici azi, după 25 de ani) tot ceea ce voisem transcendental în ea s’a volatizat, suflul de nebunie voit a rămas doar în textul scris, şi în 1922 ca şi în 1937, iar « Suflete tari » a biruit ca o primară dramă socială, şi aceasta la un nivel normal teatrului românesc, fără vreun soiu de rezistentă. TEATRU « MIOARA » Experienţa reuşită cu « Suflete Tari» m’a dus la o imprudenţă de neiertat în anii următori. Convins că dovedisem în piesa reprezentată o ştiinţă a tehnic ei tc nle, care rămânea un bun câştigat faţă de lumea de teatru, şi că deci îmi pot îngădui să merg spre experienţe noui ideologice şi pur dramatice, am încercat în «Mioara » să fiu atent numai la dramaticul în stare esenţială, fără să mai recurg la sWportul ttnei tehnice de teatru. De altfel, în afară de rolul principal, piesa nu oferea nicio dificultate spectaculară. Aveam motive să fiu încrezător şi pentrucă interpretul acestui rol era un actor de incontestabil talent şi cu totul potrivit personajului. Din păcate, directorul Teatrului Naţional a ţinut în mod inexplicabil să joace piesa înainte de întoarcerea mea în ţară, iar regizorul n’a avut răbdarea să aprofundeze lucrarea. Peripeţiile premierei din 1926 sunt de altfel cunoscute din «Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici » şi nu voi mai reveni asupra lor aci. împotriva celor ce s’au scris, « Mioara » n’a fost, totuşi, ceea ce se chiamă o cădere. ’ O piesă cu material de creaţie, chiar nesusţinută de o tehnică teatrală, nu se poate prăbuşi niciodată, căci participarea publicului este de ordinul intuiţiei. Singure piesele fundate exclusiv pe abilitatea teatrală pot cunoaşte deopotrivă succese sgomotoase ori prăbuşiri iremediabile. A fost însă înnăbuşită de o reacţie fără precedent a intelectualităţii locale şi a lumii de specialitate. « Pretenţiile » ideologice ale piesei au părut inadmisibile, jignitoare pentru estetica zilei, altfel neînduplecat de pretenţioasă. Mioara — aşa diformată, mutilată — care făcea reţete normale şi nici ca « spectacol » nu era mai slabă ca un spectacol obişnuit, a fost totuşi scoasă de pe afiş, după 7 reprezentaţii, de un director debil, intimidat de campaniile de presă. E drept că violenţa acestei campanii întrecea tot ceea ce se văzuse până atunci la noi. Opacitatea artistică era dublată de meschinăria mistificării, de agresivitatea amorului propriu jignit... şi mai ales găsea un material bun trans-miţător, în docilitatea opiniei culturale a timpului. 494 ADDENDA LA FALSUL TRATAT Precaritatea acestei critici nu poate fi înţeleasă decât cunoscându-se modul ditirambic în care erau salutate celelalte piese ale stagiunii, azi cu totul uitate. Nu e mai puţin adevărat că această campanie a fost de o •eficienţă, în sensul urmărit de ei, totală. A izbutit să facă din mine un autor dramatic ridicul pentru aproape^ 'cincisprezece ani, de atunci încolo, căci pentru câteva, succesiuni de intelectuali după chipul şi asemănarea* Înaintaşilor lor din 1926, procesul «Mioarei» era uir proces judecat şi definitiv închis, faţă de care erau' permise numai zeflemele pline de aroganţă intelectuală. Explica şi scria convins unul dintre aceşti critici ai * timpului: «domnul Cam ii Petrescu e un fericit. D.1 Cezar Petrescu e de vină, fiindcă din pricina confuziei •de nume ce se face, i se furnizează d-lui Camil Petrescu * iluzia că-I cunoaşte cineva ». Au fost zile prin acei ani, când am fost mâhnit şi jicnit din cauza acestei ostilităţi îndârjite, permanente şi neînduplecate, pe care o întâlneam oriunde îmi întor- * cearn privirea şi am scris lucrul acesta cu amărăciune întărâtată. Un poet neînţeles poate continua, întors în el însuşi, să se realizeze pe succesive, dar intermitente, foi albe, însă izolarea prelungită nu poate constitui climatul posibil pentru o operă dramatică, care e o modalitate de proporţii, cu complexe implicaţii în epocă. * Eram sărac aşa cum numai un scriitor român poate fi . .sărac, sâcâit de lipsuri scabroase, de impedimente tri- s viale, singur, iar lungii ani de trudă înverşunată, de ins •condamnat la muncă silnică, nu mi-au fost răsplătiţi, în teatru, decât cu insulte şi intrigi stupide care frizau . adesori cu zâmbet cordial ticăloşia. Scrisesem în aceşti zece ani 1916—1926, cele dintâi şase piese din întâiele două volume ale ediţiei de faţă, « Suflete Tari % Jocul Ielelor, «Act Yeneţian », Mioara, « Danton », « Mitica Popescu »; aveam sentimentul că adusem literaturii dramatice o contribuţie esenţială, constituitivă, dar în toţi aceşti zece ani şi nici alţi doisprezece după aceea, nu mi se acordaseră decât 15 spectacole cu Suflete Tari, 7 cu Mioara şi 5 trunchiate cu « Act Veneţian », piesele ■fiind scoase de pe afiş de fiecare dată în mod arbitar. 4Jn autor dramatic nu poate presta o muncă de diletant, 495 TEATRU în orele libere de reverie, aşa cum îngăduie pasiunea lirică, pentru care un petec de hârtie şi un colţ de masă în cafenea, sau zece, douăzeci de nopţi în viaţă, turburate de insomnii şi inspiraţie, sunt adesea de ajuns, ci e îndatorat la un monoideism paralizant social, la a muncă excesivă, absorbitoare, extenuantă şi mai ales organizată (material greu de consultat, fişe, mijloace de transcriere, lungi ore de lucru la masă) ceea ce exclude altă meserie şi chiar alte preocupări, traducându-se deci indirect prin învestirea unui întreg capitol, echivalentul existenţei materiale (cel puţin în anii de scris o piesă), în tot acest răstimp. Sănătatea scriitorului e în joc, viaţa lui de ins social e destrămată. Sunt fireşte şi piese întemeiate exclusiv pe iscusinţa lirică ori intelectuală a replicilor, pe colecţii de aşa zise «mots d’auteur», sau pe ierbare de esenţe; asemenea piese se scria de sigur cu facilitate fericită, în câteva săptămâni de lucru de birou, dar, oricât de strălucite* ele nu sunt creaţii autentice. Privirea autorului dramatic trebue să fie mult mai amplă, ca să surprindă dinamica dialectică a vieţii măcar, inteligenţa lui trebue să fie în stare să resolve ecuaţiile mai complicate ale istoriei, nu să rămâie la sclipiri astmatice, sau la discursuri, fie şi epatante, de vervă lirică, dar lipite cu pap între ele. Asemenea constatări nu mă împiedecă să recunosc limpede că e de mare folos ca autorul dramatic (şi chiar romancierul) să facă un stagiu de ucenicie lirică, în care să înveţe valoarea şi meşteşugul cuvântului, pentru frumuseţea lui proprie, dar ei no trebue să rămână la preţiozitatea inerentă unei asemenea îndeletniciri, ci să păstreze deprinderea şi să folosească acest meşteşug numai colo unde structura personajelor îngă- . duie virtuositatea verbală. Arta cizelorului este desigur de maro preţ, dar un cizelor nu poate construi palate şi domuri, pentru asta e nevoie de privirea dominantă a arhitectului, apt să creeze perspective de semnificaţii. La fel, simfonia şi drama muzicală, depăşesc şi implică, oricât de iscusit ar fi el, cântecul de unul singur. « Celula românească nu rezistă » afirmase odată un critic, referind n se la trista epuizare a poeţilor români, candidaţi ( ia ospiciu şi spital, la 40 de ani. Ce ar fi de zis despre - 496 ADDENDA LA FALSUL TRATAT dramaturgi? Mie însă, în cei douăzeci de ani, din 1916 până prin"1938, din cauza ostilităţii agresive şi mai ales vigilente a intelectualităţii din această epocă, cele şase piese,' scrise cu o voinţă însângerată, nu mi întorseseră nici costul hârtiei utilizate pentru atât de numeroasele retranscrieri la maşină. Din cauza marilor elieltueli necesitate, autori, dramatici, în ^ t* " , nu pot fi decât scriitorii bogaţi din alte surse, ou 1 s t r donaţi, sau în cazul cel mai simplu cei care câşag i d~ „eatru un minimum Ia început, devenind bogaţi după trei, patru lucrări, aşa cum e cazul mai tuturor autorilor dramatici străini, (Moliere câştiga anual echivalentul a 400.000 de franci aur azi, un miliard şi jaiPiiate de lei pe lună, când scriem aceste rânduri). Nu mai vorbesc de sprijinul moral pe ca/c-1 pcato aduc? înţelegerea şi statornicia unui grup de ren*. f 4ar cu eivn* prea izolat, m.V<\oam niciun sprijin, nr eram st Iveî.ln/nal şi nici nu e*ai» jucat în aplauzele criticei dramatice si ale sălilor pliiu*, căci prietenii scrisului meu, cu o (excepţie, două, erau. puşi pe gânduri, turburaţi şi intimidaţi de insultei» şi atacurile directe, la care er^u expuşi, când iîtd’-ăoiieau să afirme o preţuire condamnată de exponenţii autorizaţi ai zilei, care d anunţau ninel pe cei care curajul să~şi exprime faiuu1 /Ira c *Tpă cel de al 1 ’ războiu şi mai a ?ef c „ * ă «. ilit? Ist o. iei Literatur P mâne a lui Călinec e ^^ i1 "i is/f ] j i iţini prieteni risipiţi au mai avut curajul sa se; tNs să se recunoască astfel unii pe alţii. Când în 1943, din pricina unui interview d;U unei gazete literare, Liviu Kcbreanu, întărâtat, a ve-ât să-mi ceară o piesa pentru Teatrul Naţional, i-am arătat sertarele încărcate cu manuscrise matematice şl i-am repetat hotărîreg^xjffimată în acel interview, de a rupe orice leg^Saaa^Tra literatura şi scena. I-am explicat că atmosfera în teatru mi-e atât de ostilă din pricina aşa zisei prese de specialitate, încât practic vorbind, nici n’ar fi posibilă reprezentarea vreuneia dintre piesele mele fără să se iste din nou scandal. . . I-am amintit sub ce teroare a fost scoasă de pe afiş piesa în 1926. Mi-a răspuns că el im e un director care să se impresioneze de isteria estetică a presei teatrale. In cele din urmă 497 TEATRU ea un argument hotărîtor, i-am amintit că în notele care însoţeau publicarea « Mioarei» în volum, anunţasem că faţă de ostilitatea intelectualităţii româneşti, de lipsa unui cât de mic semn de înţelegere, luasem hotărîrea de a nu mai scrie şi de a nu mă mai ocupa niciodată de teatru. . . Mi-a ripostat că au trecut de atunci 17 ani, că orice liotărîre e supusă revizuirii. A amintit anume că în 1937 s’a reluat « Suflete Tari» care a făcut un important număr de spectacole. I-am răspuns că nu pot împiedeca fără motiv Teatrul Naţional să-şi reia piesele din repertoriu. Atunci mi-a propus să reia chiar « Mioara ». « Va fi din nou scandal». « N’are nicio importanţă, cu condiţia să-ţi fii singur însă director de scenă ». Am împachetat cărţile de specialitate, am catalogat în dosare manuscrisele matematice hotărît să întrerup pentru câtva timp. orice altă activitate decât teatrul. S’a vorbit deseori despre pluriactivitatea mea, dar cred că nu s’a remarcat esenţialul şi anume că atenţia mea a putut fi orientată spre cele mai felurite zone ale artei şi ale ştiinţei, unele atât de îndepărtate de celalte, că aproprierea lor îolr’o plenitudine creatoare apare contradictorie, dar că niciodată această atenţie nu s’a împărţit simultan, iar activitatea nu a fost propriu zis multiplă. N’am putut să fac niciodată mai multe lucruri în acelaşi timp, nici măcar două de moduri alăturate. In ultimii zece ani nu mai avusesem niciun soiu de preocupare literară. Din 1933 până în 1936, studiasem numai şi numai fenomenologia, cu monoideis-mul unui student la politeclmică. . . Alţi doi ani îmi luase teza de doctorat în filosofic, din nou trei ani îi petrecusem într’o muncă îndârjită pentru redactarea unui op de ideologie strictă «Doctrina Substanţei», pentru ca doi ani după aceea să stau câte paisprezece ore pe zi în faţa tratatelor de matematici. . . Niciodată n’am să pot arăta groaza care m’a cuprins când am înţeles că va trebui să evacuez din pnţinul spaţiu al minţii, imensul material acumulat în decurs de zece ani, fără să am siguranţă că mă voiu mai putea vreodată întoarce, cu posibilităţi de a relua din nou dela punctul de întrerupere . . , Căci era o rupere de ţesuturi structurale, care 498 ADDENDA LA FALSUL TRATAT făcea aproape inutilă o muncă de un deceniu... Că nimeni nu luase în serios această muncă, nu avea prea multă importanţă, căci în decursul anilor mă obicinuisem cu asta şi ştiam că aci «la porţile orientului nimic nu e luat în serios », şi de altfel ceea ce mă copleşea era drama mea lăuntrică, furia de a fi silit să fac altceva decât ceea ce puteam hrăni acum din străfundul convingerii mele şi merita mobilizarea puţinelor mijloace intelectuale de care dispuneam. Ştiam că deşi scopurile literare şi dramatice nu ikgi puteau găsi în mine ecoul adânc de altădată, ca o iubire abolită, eram un prea cinstit artizan, ca să nu mă trudesc să fac tot lucrul cu toată aplicaţia, cât mai conştiincios, chiar dacă obiectul obligaţiei mele era altceva decât ceea ce doream, decât ceea ce socoteam că e necesar. Trebuia să accept propunerea prietenoasă a lui Liviu Rebreanu şi din pricină că eram la capătul posibilităţilor materiale, iar inflaţia se şi vestea. Premiera a fost fixată peste patru săptămâni, la 9 Aprilie, «ca să nu intrăm în vară» şi din pricina asta, sarcina directorului de scenă a fost literalmente infernală. C rentate a cea mai mare venea din faptul eă, întocmai ca Ja « Suflete Tari», îmi lipsea şi de data asta interpretul principal, axa întregei piese, şi trebuia să improvizez, din depozitul teatrului, cei puţin un surogat de mare actor. Lucram aproape zi şi noapte sub presiunea notelor arogante şi perfide din gazetele de specialitate, care mistificând informaţia pretins obiectivă, anunţau viitoarea premieră la modul ironic, «lucrând » atmosfera pentru o răsunătoare cădere. . . S’a făcut destul haz de caricaturile apărute prin gazetele lui Şeicaru, dintre care într’una, în ajunul premierei eram înfăţişat ca luând lecţii de paraşută, ca să cad mai uşor dela înălţime. Un anume haz la rece, galben, pregătind înfrângerea dorită cu duşmănie, pe o muche, căci în genere autorii dramatici români îşi joacă şi existenţa materială, nu numai piesele, în seara premierei. Fac excepţie dela aceasta fireşte cei comercializaţi cu totul, vreun M. Ştefănescu, debutant cu respiraţie scurtă, evoluat într’un vesel şi conştiincios producător de vaselină dramatica, şi alţi doi, trei, colegi de stil cu el. 32* 499 TEATRU Şi cu toate acestea, premierea a fost un succes, datorită ansamblului, excelent pus la punct (cu toată carenţa rolului principal, al cărui interpret pusese totuşi o dramatică bunăvonfCă). Dificultatea cea mai mare a fost stăpânirea sălii de spectacol înseşi, din pricina continuului, scandal provocat de cei ostili, care urmăreau să intimideze actorii de pe scenă. Trecuseră însă 17 ani dela premiera propriu zis, şi acum, cei câţiva prieteni ai lucrărilor mele de teatru, până aci foarte timoraţi şi intimidaţi de orice campanie agresivă, au reacţionat, pentru întâia dată, pe loc. . . Cred că atmosfera acestei săli de premieră a fost sugestiv înfăţişată de următorul articol, apărut, spre surprinderea mea, a doua zi după premieră, într’o foaie care în restul timpului îmi fusese şi ea hotărît ostilă. «Am uf lat că la curse se pot face eludate combinaţii, care,. tLebue ha ’îuhU'kc simţitor rezultatele fireşti şi, de sigur, nu mi-am puiuţ Opii admiraţia pensru abilitatea omenească: ştie să eluci-deye fi j'?•<>]>i mă. Ln { n r*kiă cronicarii dramatici dan o bătăii ». a (.-ii i i'Af'ti' ;la?< d< p aeşte uneori adâncimea conflictului ciijji:1 ‘ r V' >»’( ( [iva. . . .Lucrurile s’au petrecut cam aşa: personal am lipsit dela s-pc* U col, <:ar ecoul întâmplării m’a ajuns ■—din izvoare diferite* In *a înainte cu câtcva jjie, de premieră, se simţiau acordurile i/îi•ierior-'-e ale unui p* ei’.ie in, al (t 11 \it motiv este triumful pa ti inilor per^ot-alr c.supta obiectiv j IN oţele unei muzici « de a » i rcau şi coborau ]>e iik'-m r t1 portativ al eonsideren-personale. Pariurile, prcsenlir filt c, prevestirile şi profeţi 5 ’ u r cruci sat ca săbiile de ele oglinzilor, ce se sfi- dează fcJ.a m faţă. .. In .sfârşit, soseşte mult aşteptata zi a premierei. In jurul Studioului, uc abia se în cola ee.se umbrele şerpilor, ce-şi varsă veninul îfis-v rării şi luptătorii de pe eu Io a ie A,i fac apariţia, cu trupul mai impecabil învestmântat decât jianul 1, care li se sbatc răzbunător în Iranş-'ieie circumvoluţiilor enel ale. Spectacolul începe înainte de ridicarea, cor linei, la bufet şi în foyer. Este de abia un joc de mimică între cele două tabere, care se adulmecă. Ochii sticloşi insinuează victorii şi prăbuşiri, in vreme ce gura sileşte buzele să se uveu iască într’un surîs de superioritate sau de ironie. Primul, al doilea şî al treilea act sunt pauze, în care activitatea încetează. antractele însă fac să crească adevăratul conflict. Autorul are prieteni puţini dar duşmani mulţi şi nemiloşi, purtători ai unor condeie magice, ce ştiu să scrie şi singure la nevoie, şi nu numai supraveghiate de inexpresivul gardian al obiectivităţi!.. Făpturile înverşunate cunosc strategia modernă şi procedează printr’o infiltrare lentă în rândurile celorlalţi, care nici nu-i bă- 500 ADDENDA LA FALSUL TRATAT miiesc. Se aruncă un proiectil la întâmplare, pentru a pipăi terenul şi pentru a provoca mici focuri care să împresoare sala. Apoi, minţile acestea destoinice ştiu să utilizeze o armă de mare fineţe. O prefăcută compasiune pentru autorul mare dramatic, care «e foarte profund dar nu e înţeles de public», pătrunde ca un . spion, minunat travestit, în sufletul interlocutorului, căruia încearcă, pe această cale piezişă, să-i smulgă o infimă adeziune. E lume multă, multă de tot. Regizori, actori şi actriţe, oameni de teatru, autori dramatici, lipsiţi fireşte de cea mai măruntă gelozie dar mai presus de toţi şi toate gazetari şi cronicari, risipiţi ici şi colo, încearcă, întocmai ca aşchiile, să despice butucii grei şi anonimi ai marelui public, ce nu se prea lasă intimidat de acest asalt împotriva conştiinţei sale. Partizanii autorului, prieteni care îl admiră cu sinceritate, încearcă o atitudine de contrapondere. Sunt şi ei câteva figuri proeminente ale vieţii noastre intelectuale. în pauza care desparte ultimele două acte, un filosof şi matematician în acelaşi timp, năvălise pe coridor şi rosteşte o vorbă de duli: — « In toată afacerea asta este o conspiraţie pro şi contra ». Şi totuşi destinul piesei nu poate fi pătat de coaliţia călimărilor. . ». Campania de presă anunţată, care urmărea în primul rând intimidarea acelor puţini prieteni, a depăşit în vehemenţă şi diversitate de manifestări toate aşteptările. Reviste întregi, pagini . complete de gazetă an irnpt pline de revoltă estetică, cu chenar de doliu artistic. . . Baza atacurilor erau gazetele Ini Şeicaru, împreună cu foile de teatru, dar li se alăturaseră acestora şi alte ziare din spirit mutonier. Este destul să latre în sat un singur câine estetic, fiindcă pe urmă se pornesc îndârjite, în neştire toate potăile subţiri ale ogrăzilor. Unul dintre mentorii acestei reacţii, să-i zicem, dacă vreţi, Ylad Tomescu, exponent intelectual şi critic foarte preţuit de ai lui, expunea «cazul Camil Petrescu» pe două pagini de gazetă, mari şi late cât pogonul, începând în acest an 1943, care încheia o întreagă viaţă de trudă literară, cu o neînduplecată convingere, dela înălţimi ameţitoare: Cuvântul «nulitate» — dar absolută, perfectă — este cel dintâi pe care trebue să-l scriem când ni se cere să-l definim pe d-1 Camil Petrescu şi când mai ales ne găsim puţin obligaţi să facem concesia de a discuta serios un atât de amuzant, un atât de hilar personaj. r TEATRU Nulitate... şi poate numai atâta. Este cuvântul just, potrivit, singurul care se cere cu un fel de riguroasă necesitate* aingurul mai ales în care d-1 Camil Petrescu se cuprinde întreg, aşa cum îl ştiţi, cu toată « opera ». Un mesianic poet, sguduit de «mesajul» său, se cutremura de indignare lirică pe lungi coloane făcând cor în jeremiadele sale, cu un confuz eseist universitar pe jumătate anglo-saxon, pe jumătate călărăşan, de pe balta Borcea. . . Mai ales unul dintre adversarii cei mai tenaci, care timp de un deceniu a stat neclintit la postul său de campion al bunului gust şi al artei în teatru, un oarecare Garandino (de vre ne ce este totuşi inevitabil să-i dăm aci numele) care se bucura de o nediscutată autoritate în lumea criticilor de teatru, (era chiar preşedintele criticilor dramatici) director de foaie de specialitate, om subţire a cărei sensibiliate estetică era jicnită până la continue nevralgii intelectuale, de orice manifestare în teatru a «domnului Camil Petrescu de tristă memorie» închina aprig, pagini întregi în gazetele pe care le dirija, conchizând fără şovăire: « Deoarece, să fim înţeleşi, n’am întâlnit în decursul celor trei acte nicio ideie interesantă, nicio replică de oarecare sens intelectual sau numai dramatic, nicio realizare care să justifice cât de cât pretenţiile reformatoare ale pretinsului om de teatru. Paupertarea textului ne-a apărut evidentă ia lectură. Piesa tipărită conţine şi o seamă de indicaţii regizorale, autorul căutând la aproape fiecare intervenţie a vreunui personaj, să susţie caracterul lânced şi inexpresiv al dialogului, prin meterezele unor explicaţii de stil dubios. Iată bunăoară câteva indicaţii hilare, culese la întâmplare din suma acelora care sunt menite să lămurească profundele intenţii ale eroilor: « Se deschide în trecut ca un iris de film », « Surâde ca o statuă de geniu absent », « Cuprins de gând ca de puroi», «Tandră ca un înger bolnav de stomac », «Iritată şi argiloasă », «Perfidă ca nişte ghilimele», etc., etc., etc. ». Obiectivitatea ne sileşte totuşi să recunoaştem că orice li se poate reproşa acestor oameni, dar nu li se poate tăgădui sinceritatea indignării, încrederea îndârjită în gustul propriu (bun sau rău, asta e altă chestiune), devotamentul faţă de un ideal de artă, fie el oricât de obtuz şi inconsistent, care-i împingea la îndreptăţite. 502 ADDENDA LA FALSUL TRATAT din punctul lor de vedere, manevre de culise gazetăreşti» şi la atitudini care aveau scuza, şi deci şi explicaţia, unui imens răsunet, fără nicio rezistenţă în opinia publică.. Multă vreme am îndurat greu îndelunga ostilitate a semenilor mei, cu toată mângâierea pe care mi-a adus mult în urmă cariera de romancier, mai puţin vulnerabilă la « campanii vaste » deşi aceste « campanii » de « distrugere radicală » aveau un ritm să zicem .« sezonier », repetându-se însă acum numai din cinci în cinci ani, pare se după timpul de revoluţie saturnian. Cu timpul am înţeles însă că oamenii erau cu mult mai puţin vinovaţi de neînţelegera lor, că dificultăţile erau în altă parte. Cercetate obiectiv, aceste rezistenţe îmi apar azi ca inerenţe lucrărilor înseşi care vizau o zonă greu abordabilă. Stăruind să depăşească deopotrivă tragicul acelui Fatum al tragediei antice ca şi tragicul fatalităţii biologice, al eredităţii, în teatrul modern, şi identificând drama cu actul în conştiinţa pură (câtă conştiinţă pură atâta dramă) întreaga optică dramatică a timpului era surprinsă şi silită la o sucitură în sus. Mie însă, lucrurile acestea lipite de ochi îmi luau din câmpul observaţiei toate, căile de acces, cu cataractele lor, şi de aci nedumerirea dezol&tă.cu care luam act de inaderenţa contimporană., Abia mai târziu, când am luat contact cu Fenomenologia, în care eu m’am regăsit ca într’un peisaj firesc (« Dar eu, eu am văzut iclei ») am înţeles ce lucru aproape imposibil pentru mijloacele lor, cerusem unor oameni care desigur nu erau toţi de rea credinţă. Spunea Husserl undeva că menţinerea privirii în câmpul conştiinţei pure e atât de dificilă, încât nu se mai mira că c atât ele puţin înţeles şi că de altfel el însuşi, teoreticianul ei, nu-s’a putut menţine, totdeauna cu uşurinţă, în orizontul ei, că a greşit cldar, în primele lucrări. Cum am putut deci să cred că impunând unei opere, de teatru să fie autentice şi substanţiale, un cronicar dramatic va putea înţelege spre ce năzuiesc, când în decurs de zece ani, şi încă alţi cincisprezece socotiţi recent, cercurile universitare înseşi nu au putut răzbate, atunci când au încercat, până la sensul autenticităţii (Autenticitatea este totuşi prezenţa în conştiinţă) şi când nu mai departe decât zilele trecute, unul dintre dialecticicnii 503 TEATRU tinerei generaţii de filosofi mă denunţa într’o serie de articole că, impunând criteriul autenticităţii, fac con* curenţă fotografiei -sau cam aşa ceva, întorc ându-niă, după el, la teoria imitaţiei în artă a lui Aristotel? Sporind intensitatea dramei prin descoperiri succesive de noui orizonturi în conştiinţa personajelor primordiale, şi ex-cLisiv prin această alimentare interioară, nu prin motive -ioare conştiinţei (în acest sens nici ispăşirea tragică i .mpulsul biologic, nici cataracta de crime, nu. sunt i___latice în ele însele) se impune participantului o ____...re dincolo de materialitatea faptului şi în adâncuri, neajutat de intervenţiile dogmei rituale. Fiindcă, trebue spus, un motiv serios de rezistenţă a fost şi este că între cele două războaie, lumea de teatru pjru «eană„ cea «revoluţionară », redescoperea cu multă emfază temele tragediei antice, foarte mândră să le reactualizeze la gabaritul zilei. A fost o avalanşe de Antigone şi Electre. Pentru această epocă, opera lui O’jNeill, altfel nu lipsită de o vigoare specios naturalistă, «este o forţă care a prefăcut fundamental tiparele şi mijloacele de expresie ale unei arte, construind un univers propriu, menit să înfrunte vremurile ca o desăvârşită recitate estetică şi spirituală ». Petru asemenea crainici ai revoluţiei artistice, «Din jale se întrupează Electra este din punct de vedere al teatrului por poate cea mai puternică lucrare a nouii poezii dramatice lucrarea cea mai bogată şi mai realizată tehnic poate din toată literatura universală ». Motivul tragediei în teatrul lui O’Neill este arătat ca fiind «lupta omului cu destinul său biologic », când « natura şi biologia sunt mai tari decât meşteşugurile oamenilor ». Individul este victima eredităţii lui. « Destinul stă la pândă»... Solicitată atât de impetuos într’un sens cu total opus, atenţia epocei nu mai putea fi valenţă pentru un teatru care năzuia spre o dramă absolută a cărei esenţă nu este lupta omului cu d tele exterioare conştiinţei lui, fie ele destin theogonic. fie fatalitate telurică, ori numai conflict biologic mtre personaje... Intelectualitatea acestei epoci chiar de ar fi avut bunăvoinţă, nu mai putea să facă sforţarea să înţeleagă o cauzabilitate dramatică absolută, adică 504 ADDENDA LA FALSUL TRATAT imanentă conştiinţei. . . în care acţiunea este condiţionată exclusiv de acte de cunoaştere, iar evoluţia dramatică este constituită prin revelaţii succesive, în care conflictul în esenţa lui, în loc să fie dirijat de un Fatum de dincolo de lume, sau prin determinismul, biologic, ori ca de ol>iceiu să fie între personajele dramei, era în conştiinţa eroului, cu propriile lui reprezentaţii. Nevoia de absolut este aci întoarsă dela exteriorul theoretic, la conştiinţa în ea însăşi, absolutul ■dorit cu necesitate fiind căutat în interior, şi această necesitate interioară apărând ea însăşi generatoare de conflicte. Numai în acest sens drama fiind autentică. Faţa de cea mai mare tensiune, eterna nevoie de absolut, în loc să fie deci orientată în afară, spre certitudini şi explicaţii theomorphe, este întoarsă spre sferele cele mai adânci ale conştiinţei pure însăşi, sprijinul absolutului fiind solicitat în interior şi imposibilitatea de a găsi certitudini aci, provoacă drama. Sunt distincţii greu de făcut, dificultăţi, sporite încă de faptul că nu e aci vorba doar de simple stări eso-tcrice cu cheie, atât de iubite de amatorii de dificultăţi aparente. Una dintre puţinele drame absolute, anterioare, « Hamlet», şi cea mai substanţială dintre toate, a fost atât de controversată în decurs de trei veacuri, tocmai fiindcă eroul dramei nu e în conflict nici cu fatalitatea cerească, nici cu determinismul biologic, si ceea ce e surprinzător nici eu celelalte personaje din aceeaşi piesă. E un fiu care nu concepe să nu pedepsească pe ucigaşii tatălui său, dar în decurs de patr\X acte, nu se poate decide să execute această hotărîre, fiindcă voinla lui nu se poate declanşa decât printr’un declic în conştiinţă. . . E într’o permanentă hulă interioară fiindcă în conştiinţa Iui se luptă imagini şi judecăţi contradictorii despre cei vinovaţi, despre sensul vinovăţiei în lume, etc. Această incapacitate de a cunoaşte, de a şti, de a desprinde din multiplicitatea concretă adevărul, atunci când omul ar avea nevoie mai mult ca oricând să cunoască, este drama, lui Hamlet (confruntă aci «Electra» lui O’Neill atât de rigidă, deşi cu aceeaşi problemă în faţă). în clipa în care prin revelaţii succesive ajunge la «certitudinea vinovăţiei unchiului său, drama în conştiinţă 505 TEATRU s’a încheiat şi începe desnodământul, o hecatombă de morţi, un final tragic, dar nu dramatic. . . Hamlet este drama lucidităţii. Este una dintre cele mai sguduitoare reprezentări ale lumii. In sensul văzut de noi nu e dramatică decât confruntarea între sferele conştiinţei pure, iar intensitatea dramatică este în funcţie de amploarea acestei sfere şi de orizontul ei în cunoaştere. Iată de ce o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalităţi puternice, a căror vedere îmbrăţişează zone pline de contraziceri. Urmează de aci o consecinţă poate surprinzătoare. Tocmai din pricina acestei ample şi deci dialectice reflectări a lumii în conştiinţă, personajele de dramă nu pot fi « caractere » în înţelesul normal al teatrului, şi iată de ce Hamlet nu e un « caracter ». Un caracter nu e în funcţie de jocul revelaţiilor conştiinţei sale, nu e deci în funcţie de acte de cunoaştere, ci reprezintă o forţă unitară neinfluenţabilă. «Andrei Pietrarii. » nu este nici el un caracter, aşa cum sunt de altfel cei din jurul lui, căci o dramă absolută trimite pe al doilea plan crearea^de caractere, ceea ce nu înseamnă că el este lipsit de voinţă, dar capacitatea lui de acţiune este în. funcţie exclusiv de reprezentarea pe care şi-o face des» pre Ioana Boiu. Când, după revelaţii succesive, în actul al doilea, a cunoscut-o, el e în aşa măsură hotărît şi capabil de acţiune încât hotărîrea lui copleşitoare răstoarnă linia rigidă de « caracter », a eroinei şi a celorlalte caractere (Matei Boiu) din jurul său. Câtă luciditate, atâta dramă. Condamnaţii la moarte, ca şi operaţii fără anestezie, în trecut, au avut totdeauna dreptul să ceară înainte de execuţie alcool, însă Danton refuză dârz să bea « ca să vadă totul până la capăt Ca să se evite unele confuzii e necesar de asemeni de precizat că drama absolută depăşeşte şi conflictul de ordin etic din sfera conştiinţei morale, desbatere clasică într’o anume tragedie, între datorie şi sentiment, ca neesenţial dramatic. . . Ar mai fi de adăogat la explicaţiile acestei adversităţi, de un sfert de secol, printre faptele care creeau premizele inaptitudinei de a înţelege, că în afară- de «tragedia naturalistă», teatrul dintre cele două răz- 506 ADDENDA LA FALSUL TRATAT boaie a proclamat, cu emoţie admirativă, sub obsesia nevoii de originalitate, un teatru de zonă pathologică (psichanalist, freudian, ori de forţe telurice şi sexualitate fiziologică, alternat cu piese despre pierderea personalităţii, sau « dublă personalitate » şi alte « cazuri rare », gratuite, etc.), adică un teatru'opus plenitudinei personalităţii, antipodic tensiunii în conştiinţă, solicitate de drama absolută, aceasta refuzând anume, liminar, cazurile aberate, ca motiv central, ele neputând prezenta interes dramatic. In asemenea condiţii, tocmai menţinerea unui teatru în zonele concrete şi esenţiale, şi în deosebi lipsa de originalitate, în loc să fie recunoscute ca un merit al lucrărilor mele, au devenit motiv de refuz pentru o intelectualitate debilă, care-şi alimenta interesul prin anomalii. Nu se poate lupta însă cu acele problematici din dramaturgia contemporană atât de atrăgătoare prin iluzia profunzimii şi a singularizării, şi în orice caz interesante prin experienţele de regie exterioară la care se prestează, ceea ce nu e de pildă cazul cu « Hamlet » despre care un regizor român scria că «e foarte supărat în vreme ce-1 citeşte, pentrucă îşi dă seama că nu va putea face nimic original din el ». Deci exponenţii diverselor curente erau nespus de mândri de recomandarea de" oameni de gust pe care o indicau asemenea preocupări; sentimentul de a face parte dintr’o elită intelectuală se purta indicat cu ostentaţie pe frunte şi pe cartea de vizită, împingând la paradă şi intoleranţă agresivă.-Trecerea ar fi fost prea grea pentru aceşti oameni, (care făceau cu puţin capital o bună afacere estetică şi profesională), către ascuţişurile aride ale unei mentalităţi ierarhic concrete, esenţiale, structurale şi substanţiale în acelaşi timp (dacă e vorba să spunem, până la urmă, lucrurilor pe nume) care con-stitue condiţia teoretică a creaţiei artistice. Dificultatea e aci împinsă până la stânjenit o ar ea inaptitudine de a trece dincolo de fragmentar şi de a intui substanţa în autenticitatea ei. Şi poate că punctul cel mai greu, pragul acestei modalităţi, era tocmai trecerea condiţiei liminare, a concretitudinei. Tradusă într’un cifru aproximativ, această condiţie impune crearea unui cadru, concret, de infrastructură normală, analoagă supor- 507 TEATRU tului cranian faţă de gândire. Sunt acele pasaje «incolore >;, prost scrise care plictisesc în Sliakespeare şi Moli ere, interminabilele descripţii din Ralzac şi Tolstoi (sărite la lectură) stilul de cod penal al Ini Stendhal (ţinut în anonimat o jumătate de veac sub motivul platitudine! stilistice) frazele încâlcite de câte două pagini din « Swann » (care au plictisit şi pe Andre Gide făcându-1 să recomande editurei N.R.F. să refuze să publice romanele lui Proust), etc., etc. De fapt mai toţi marii romancieri şi dramaturgi au fost neînţeleşi şi nedreptăţiţi anume din cauza pie-tinse: lor platitudini şi a lipsei de originalitate, a insuficienţei stilului. Afirmaţia asta poate să surprindă fiindcă toată lumea ştie că geniile sunt de obiceiu neînţelese tocmai din pricina originalităţii lor, aşa e, cel puţin tradiţia transmisă de estetizanţi. . . De fapt nu e decât o prejudecată paradoxală, justificată de lenea intelectuală a istoricilor literari, de incapacitatea lor de a întregi semnificaţii. Refuzaţi pentru ermetismul lor au fost numai poeţii exclusiv lirici, cei zişi « puri » din ultima jumătate de veac. Cu titlu de curiozitate amintesc, că nici Baudelaire în Franţa, nici de pildă Arghezi la noi, n’au întâmpinat rezistenţă pentru ermetismul lor, ci tocmai din pricina unui pretins « prozaism », (« mâzga », « rachiul » şi « deştul » lui Arghezi,- gramatica lui au fost prea « vulgare » pentru esteţii timpului). Maimuţa calofilă aruncă dispreţuitoare nuca fiindcă i se pare coaja rebarbativă şi nu va cunoaşte miezul nebănuit, decât târziu, când se va găsi cineva ca să-i ofere o nucă spartă, analizată. Această zonă aridă şi ternă este însă tot atât. de necesară operei de artă ca şi rădăcina şi scoarţa, pentru copac, ca şi coloana vertebrală pentru substanţa medulară 1). Este în genere şi partea cea mai dificilă a 1) Explicând prin 1922 unui cunoscut critic de ce consider «poezia » ca un mod de «cunoaştere plastică» şi arătându-i că în mod necesar «poeziile » cuprinse în volumul «Versuri» încep întotdeauna cu o zonă ternă de notaţie, pentrucă numai aşa are valoarea elevaţia esenţială din restul poeziei, nu am izbutit probabil să mă fac înţeles, căci spre stupefacţia mea, m’am trezit catalogat, în opera sa, ca « poet de notaţie ». 508 ADDENDA LA FALSUL TRATAT creaţiei artistice, dar a oferi o iluzie de esenţă fără suportul de structură concretă, este ca şi când ai oferi copilul în soluţie condensată, biftecul în buline şi Hamlet în rezumat esenţial. Prezenţa acelei infrastruc* turi concrete, conjugată cu esenţa, este seninul puterii creatoare, fiindcă esenţele în libertate sunt de domeniul unei relative facultăţi şi se pot realiza industrial în cantităţi oricât de mari, de atelierele mai de soiu, însă copacul are legile lui de creştere. Aşi vrea să spun aci un lucru pe care condeiul îl tot evită de un sfert de oră neîncrezător că ar putea să-l exprime sumar, aşa cum trebue, şi neîncrezător că ar putea întâlni înţelegere. Iată despre ce e vorba. Condiţia concreţi” tudinei este semnul genialităţii creatoare nu prin ea însăşi, ci fiindcă ea este dovada activităţii sub condiţia individuaţiei. . . E o realizare subordonată limitării prin determinare. Aci e libertatea de a arunca cu piatra, dincoace este pomul cu mere. Piatra poate fi. aruncată oricum, după jocul întâmplării, căci în orice caz ea va lovi ceva, dar acest simplu fapt nu va fi un semn de iscusinţă. Dacă va lovi în pom chiar, şi va doborî mere la întâmplare, va fi ceva mai mult decât nimic, dar dacă, dintr’o singură lovitură anunţată, va lovi unicul măr dintr’un pom,, atunci se poate vorbi de o adevărată iscusinţă. Ceea ce trebue reţinut aci este că meritul vine din realizarea unui conjunct între două libertăţi, a actului de a arunca şi a unului de a fi el însusi. . . Cele două libertăti în modul în discuţie al creaţiei sunt concretitudinea şi esenţa. Un cadru concret este dificil ele realizat, dar nu excesiv meritos; .pe de altă parte elaborarea de esenţe în libertate este şi ea dificilă, dar abia ceva mai mult decât cea din-nainte, ca merit. Cadru fără esenţe este ceea ce realizează literatura bună realistă, naturalistă; esenţa fără cadru este ceea ce a încercat, ameţită la rece de propria ei ispravă, fi literatura expresionistă. îmi aduc aminte de mândria cu care un autor dramatic « revoluţionar », proclama acum 20 de ani «nevoia » unui teatru « exclusiv de esenţe ». . . Ambele aceste modalităti. de merite relative, sunt infinit depăşite, în parte şi laolaltă, de conjunctul integrăm esenţei m concret. Tocmai 509- TEATRU noţiunea de conjunct nu e teama că nu va fi înţeleasă pe liniile ei de semnificaţie potenţializată. Ea nu este adunarea a două cifre, nici măcar simpla înmulţire a lor, ci este o operaţie de ordinul calculului probabilităţilor şi dacă e vorba de găsit o comparaţie, ea ar putea fi familiară mai curând celor care joacă la cursele de cai şi cărora li s’ar explica anume că un conjunct este echivalent cu a nimeri un « dublu-event » din două curse în care ar alerga, nu un număr limitat, ci un număr quasi infinit de cai— Si încă aci ar fi încă vorba de a nimeri, deci un simplu joc, dar în integrarea esenţei este vorba de o certitudine, de certitudinea creaţiei, şi de aceea opera de geniu, integrarea unei esenţe în concret este nesfârşit mai rară decât orice event la curse. Faptul că două date, oarecare în ele însele, dar indispensabile, dau ceva cu totul excepţional în conjunct, este cel mai greu de înţeles şi de aci au ieşit toate rătăcirile în critica timpurilor. Trebue precizat cu stăruinţă că, din condiţia concretitudinei structurale, drama absolută implică un cadru al esenţei conjugat, anume o infrastructură ontogenetică (sens modificat) cu prezenţe din toate modalităţile depăşite filogenetic (sens modificat) şi aceasta o deosebeşte de celelalte modalităţi anterioare, care sunt simple aspecte, exclusive unele faţă de altele, ale substanţei. Intr’o dramă absolută deci, nici motivele fatalităţii antice, nici cele ale fatalităţii biologice nu sunt excluse, cum nu sunt excluse nici personajele « tip », reprezentând « caractere », nici cazurile patologice, telurice ori chiar aberate, ci sunt numai subsumate esenţei şi în acest sens aii un rol subsidiar, iar observaţia este valabilă şi la roman. (Vezi în privinţa depăşirii noţiunii de caracter « Noua structură şi opera lui M. Proust » în «Teze şi Antiteze»). Dificultatea pentru dramă este sporită sub acest aspect, din pricina spaţiului structural limitat de care dispune o lucrare de teatru şi care nu îngăduie des-voltări ce ar duce la copleşirea eroului prin personaje secundare mai solide ca aspect, mai conturate, necesare structurii unei drame în conştiinţă, aşa cum scheletul e necesar celulelor cerebrale ca suport. Iată de 510 ADDENDA LA FALSUL TRATAT ce însăşi drama absolută, ca şi romanul de nonă structură, abundă în «tipuri », « caractere », cazuri particulare, modalităţi theoiogice şi tematice, dar asemenea opere nu se pot resolva totuşi, culminând, decât în imanenţa conştiinţei, în personajul pisc care urmează fluctuaţiile conştiinţei, aşa cum înălţimile alpine, implicând mai jos toate modurile topografice normale, nu se pot realiza ca esenţe decât în convulsiuni ameţitoare de stânci, gbiaţă şi zăpadă perenă. Oferite numai ele însele, chiar în centrul operei, cu intenţia de a le promova dela uh rol subsidiar la unul esenţial, aceste modalităti exterioare constiintei, aceste y ' y 9 y v cazuri patologice ori aberate, aceste tipuri şi caractere rămân tot personaje secundare, iar opera în care sunt înfăţişate rămâne tot la periferia artei substanţiale. « Otlielo » ca «tip » al gelosului este un personaj secundar, prin faptul însă că suflul shakespearean îl amplifică în imanenţa conştiinţei, îl menţine între marile creaţii. E ceea ce Moliere izbuteşte în « Mizantropul » şi nu izbuteşte în « Avarul », căci un personaj esenţial dramatic nu poate fi, trebue spus, decât un intelectual (dar nu un specios al intelectului, căci sensul curent e lateral) fiindcă niciun mod al conştiinţei nu este posibil în afară de intelectualitate. Ştim că identificând personajul esenţial dramatic cu intelectualul, fluctuant în conştiinţă, suntem în conflict cu tradiţia ■seculară care opune intelectul şi pasiunea, făcând din intelect o frână a pasiunii şi chiar a capacităţii de acţiune sau văzând în pasiune o anihilare a intelectului. La nivelul degenerat, academic, al criticei, se opune cu ostentaţie în opera de artă tipul « viu » care e cel exclusiv pasional, instinctiv, voluntar, tipului cerebral, considerat ca artificial, neviabil, inconsistent. Nu e locul să discutăm aci în ce măsură Bergson însuşi confundă esenţa instinctului cu intuiţia, opunând* o intelectului. Evitând să legăm aci fire, pe care le dorim deocamdată încă deosebite, nu putem totuşi întârzia să subliniem caracterul noocratic al dramei absolute şi să declarăm că personajul ei autentic este un om de specie nouă, capabil de crize în conştiinţă, de ordin cognitiv, nu moral, în. esenţă. Pentru un ase- 511 TEATRU menea personaj, conştiinţa şi intelectualitatea- nu sunt epifenomene,, ci motive 'generatoare ale Intregei. vieţi /sufleteşti, care ..•nu: e ' constituită .din; elemente/ori' «fundâmeiite », intensitatea pasională fiind, ea. însăşi: în funcţie de • conştiinţă,; într’un..proces invers- deci .decât, cei socotit normal; Gâtă conştiinţă .atâta pasiune,.deci'atâta, dramă1). . . "i. : ;N’are-' niciun .sens, să mai prelungim acest; început de-început lămuritor. Problemele de acest’ soiu sunt azi, cu nqrij Io acele pe care le are ştiinţa timpului,-insolubile,! indicaţiile date sunt. numai primii' paşi din perspectiveV imense. In lipsa luminii: teoretice nu este .eficientă aci-decât intuiţia substanţialităţii,; însă 'aceasta'.1 .e tot '.atât de- rară ca şi actul de, creaţie,. cu care ’e .con-genială.;. . « Mioara » în~. această a ■ doua -serie, s’a jucat până în mijlocul verii ; aproape, încheind stagiunea la 2 \ Iulie,-. -după; un număr de 25 de reprezentaţii, cu ; săli, pline,. 'N'u s’a,-mai reluat în toamnă-ca să facă loc,pe afiş, pieselor ţnoui• pregătite.' de-' direcţie în timpul- vacanţei ,şi,.'unei. noui lucrări cerute- - autorului. : :: ; ■ . ; ■ '. ' ' «baMtow» ■ .începută în- 1924 şi continuată până în toamna,liii 1925' « BANTON» înseamnă-pentru mine; re velaţia,. Macrei Revolu^ Franceze . . Aproape zi şi. iioapţe, -.citind .sau scriind, am lucrat: într’un soiu de uitare ..concentrată,.. 2) Referitor la acest mod al dramei, expunând, pentru programul teatrului,- subiectul «.Mioarei' », scriam, într’o vreme când. ţineam şi. -maimult - decât azi să v ocolim o ’explicitareV’-în-.■ţer^e:Ilii . .ptopiii . vederii noastre, teoretice: . « Intrăm şi mai mult în spiritul piesei când, după ce am văzut, faptele- înseşi, adică dupa ,ce am văzut ce se întâmplă cu; 'jnră^ mintele, trecem mir’alt plan al conştiinţei, care e tocinai cel care a interesat mai muk pe autor, şi conţine conflictele personajelor cu ele însele. In acest sens, piesa. .de. faţă este drama, iscată între ceea ce vedeau şi ştiau despre lume înainte' de.":faptul ireparabil-, şi ceea ce descoperă după, confruntarea între aparenţă şi realitate, între ceea ce e cu putinţă şi' 'ceea ce este irealizabil. Jocul acesta de contraste este dublat de un anume soiu de sentimente şi acest soiu de sentimente constitue «drama cunoaşterii» - care este substanţa piesei de faţă» (Volumul «Distribuţii», Stagiunea Teatrului Naţional 1942—1943). DANTON SCHIŢAT DE DAVID, PARE-SE IN TIMPUL PROCESULUI. ADDENDA LA FALSUL TRATAT mai bine de un an. Reproduc şi aci lămuririle date în prefaţa primei ediţii, în 1931. «Lucrarea de faţă nu este o dramă istorică, ci o reconstituire dramatică. Drama istorică ia numai ca pretext faptul istoric,, pentruca pe temeiul lui să se clădească o întâmplare fictivă, care-şi invoacă preţuirea, din nelimitarea funcţiei artistice. Pretenţiile noastre sunt nesfârşite mai modeste şi ele nu ajung decât la folosirea maximă a unui material istoric şi la o minimă adaptare scenică. E adevărat: că subiectul însuşi a fost ales pentru caracterul lui neasemănat dramatic, că episoadele cele mai multe sunt copleşitoare doar prin datele lor, şi deci nu a fost simplă întâmplare ci preferinţă. Tocmai din aceasta cauză intervenţia personală a autorului s’a căutat a fi cât mai mărginită. Ba încă grija respectului adevărului a fost împinsă poate la exagerare. Limita a fost numai ideea că totuşi « Danton » e o piesă de teatru. In aşa mod că din douăzeci de tablouri abia câteva sunt neindicate de nicio sursă şi introduse ca verosimile. Unele sunt întregite de autor, cele mai multe sunt transcrise după izvoare aproape cu fidelitate, pe mari întinderi (de pildă ziua atât de dramatică dela 30 Martie 1792, transpusă după notele «Monitorului»). Poarte numeroase replici sunt de asemeni împrumutate naraţiunii istorice. Licenţa pe care ne-am permis-o a fost o deplasare a momentelor şi o reconstituire, alta decât cea convenită în izvoare, a faptelor. Este această deplasare a momentelor o absolut necesară, concesie faptului căi totuşi Danton e o lucrare de teatru. r Găsim însă că pentru adevărul sufletesc n’are o importanţă prea mare dâcă el a ţinut discursul: «Indrăsneală. . numai îndrăsneală... necontenit îndrăsneală» la ministerul de Justiţie, în faţa deputaţilor, miniştrilor, poporului sau la Adunarea legislativă (cum a fost în realitate),, sau de pildă că întâlnirea cu Lametli e anticipată cu trei luni, că şedinţa faimoasă a Comitetelor reunite a avut loc în biroul lui Robespiere sau aiurea. Sau dacă fraza adresată călăului Sanson: « Să ridici capul meu în mâini şi să-l arăţi poporului... Merită!» 33 51» TEATRU a fost spusă în clipa când i se lega mâinile, ori când se urca pe'basculă. Se va zice că dacă invenţia dramatică este aproape nulă în tot cursul acestor 20 de* tablouri, meritul autorului dramatic e şi el îndestul de redus. Negreşit că da, însă lectura cu blocul de fişe alături, a foarte multe mii de pagini de istorie a Revoluţiei Franceze, ni se pare că, totuşi, constitue un merit peste care nu se poate trece atât de uşor. ........ Mai revindicăm deasemeni şi reorganizarea interioară a întregului material. Noi credem într’un principiu de penetrabilitate şi de coordonare în structura psicho-logică aproape tot atât de strict ca o determinare morfologică. Este ceea cse noua filosofic şi psichologie germană numeşte « Die Gestalttheorie », adesea « Ges-taltpsychologie » şi care singură poate permite reconstituirea unei personalităţi din elementele disparate şi ades contrazicătoare^ furnizate de istorie. Numai printr’o intuiţie esenţială a întregului, nesfârşit mai preţioasă de cât atâtea date, care pot fi simple înregistrări eronate a unor martori care chiar când sunt de bună credinţă, se dovedesc adesea sau prea pasionaţi sau chiar destul de mărginiţi, o figură istorică poate fi pe deplin lămurită. O condiţie premergătoare, de nelipsit, pentru posibilitatea unei intuiţii esenţiale ni se' pare însă aşezarea personagiului în cadrul lui adevărat şi nevoia de a-i cuprinde totalitatea momentelor de seamă. Este o condiţie care foarte rare ori se îndeplineşte atunci când e vorba despre eroii Revoluţiei Franceze, întotdeauna ei suferă o inacceptabilă micşorare, fiind reduşi când la gabaritul intelectual al autorului, când 3a cel presupus al mulţimii. In privinţa cadrului ce să mai spunem decât să relevăm cât de trivial, cu ce concesii de pitoresc dubios şi cu ce totală neînţelegere e reprezentată Convenţia, care a fost una dintre cele mai capabile, mai savante adunări legiuitoare ale tuturor timpurilor ? Ea a realizat numai în doi ani, în ordinea exterioară, biruinţa complectă asupra armatelor engleze, olandeze, prusace, austriace, piemonteze şi spaniole —iar în ordinea in- 514 AU nom de la rspublique. r.irai d* ta Jorce armtt pamttnne, ------~rmmmntKKmmn-- JLj'acCusateur public, pres le Tribunal criminel-revolutionnaire, 6tabh â Paris par Ia loi du io marş 1793^ ex£cution du jugeraeot du Tribunal d4L4j^a*A^//i^y ——— requicri Ic citoyen co&mandant- g^n^raî de Ia foree arm£e partsiennc, de pr£ter marn-forte mcttre sur pied !a force publique, n^cessaîre a /l^< £cu tionjhid itjugermen t rcadu ct qU[ jc^ condamn*: â Ia pcine de /Wt-o tA*. ' % / ' ex^cuUon aura Jieu qui icf .---- îaquellc fu*y Q&sp***k*^ heure, de f/L'st&p'eJLJ —*•«. ------ heure.de------------- _ ur la place publique de - - de cette viile. Le cîtoyen commacdant~g4ndraI est requis d’envoyer ladile force publique, ccur du Palais, ledit jour*â eures precises Faît â Paris, J'an §1.-------de la Republice lran<;at:ie , une e< iimTî- «riSiblc. ACCUSATKUR ORDINUL ACUZATORULUI PUBLIC CĂTRE FORŢA ARMATĂ PENTRU EXECUTAREA SENTINŢEI TRIBUNALULUI REVOLUŢIONAR. i ADDENDA LA FALSUL TRATAT terioară, a creat, fără model, un stat din nou. Ei i se datoresc: Marea Carte a datoriei publice, redactarea unui Cod unic. Introducerea sistemului metric, obligativitatea şi gratuitatea învăţământului. A creat, «şcolile centrale» din care au ieşit liceele. A creat, conservat şi reorganizat instituţiile superioare : Museul Luvru, Colege de France, Ecoles des langues orientales, Bureau des Longitudes, Museum, Conservatoire des arts et Metiers, Bibliotheque et Archives Naţionales, Ecole de droit et de medecine, Ecole des mines, Ecole des Travaux publics (devenită Şcoala Politechnică), Ecole Normale, Ecole du Genie, de la Metz (astăzi la Fontain-bleau), etc. De asemeni a reorganizat academiile existente într’un Institut de France. Lucruri consemnate dealtfel chiar de tratatele de istorie. Instituţiuni care ulterior au fost adoptate de cele mai multe state de astăzi, state în care se reprezintă totuşi filme înfăţişând această Convenţie ca o adunătură de derbedei cretini şi însetaţi de sânge, care într’o desordine de neînchipuit iau măsuri nesăbuite şi bestiale după simple aiureli. In asemenea ambianţă un erou adevărat al timpului apare fireşte de neînţeles. De altfel ceea ce ne-a îndemnat să facem această istorie dramatică este şi faptul că, în întregime, concepţia care a dominat celelalte lucrări dramatice ni s’a părut greşită. Aproape în toate Danton apare numai în ipostaza de învins, în preajma judecăţii Ia Tribunal. Dar momentele sufleteşti se valorifică prin antecedentele lor. Şi în orice caz adevăratul Danton nu poate fi închipuit şi înţeles fără 10 August, fără respingerea întâiei invazii prusace, fără duelul lui cu Girondinii. Cum Napoleon nu poate fi adevărat luat numai în preajma bătăliei dela Waterloo şi la Sf. Elena. In realitate, tot geniul, Danton şi l-a arătat în momentul culminant al revoluţiei, nu în anul Thermidorului. El e o sinteză întreagă, complexă, formată din fire împletite contradictoriu, nici unul dintre ele în parte nu-1 caracterizează. Astfel dacă e luat ca un simplu «megafon» al revoluţiei şi un chefliu diform (aşa cum ni-1 înfăţişează nu numai autorii de piese şi vieţi romanţate de până acum; dar chiar 33* 515 TEATRU majoritatea istoricilor) nimeni nu va şti că Dantou a fost în realitate unul dintre cei mai mari oameni de stat pe care i-a avut Franţa, un diplomat de mare fineţe. Unul din adevărurile temeinice impuse de acea Gestalttheorie este că nici una dintre părţi nu se poate explica decât prin întreg. Dar cu atât mai adânc şi mai bogat e întregul, cu cât diversitatea elementelor e mai mare şi acest lucru este mai adevărat în figura cu totul excepţională a lui Danton. Este fără îndoială una dintre cele mai complexe personalităţi pe care le-a înregistrat istoria. Astfel sperăm că va apare, reîncadrată în atmosfera şi întâmplările vremii ei, această figură, şi din lucrarea din faţă. P. S. — Rămâne să fie puse la punct câteva amănunte, dacă, eventual, autorul va avea posibilitatea să cerceteze deadreptul colecţia de manuscrise şi documente a Biblioiecn Naţionale şi arhivelor franceze ». Scris la îndemnul lui G. Storin, în 1924—25 « Danton » a fost pus în studiu de compania Bulandra la cererea acestuia, dar, după ce rolurile au fost scoase, piesa a fost înlăturată în ziua primei repetiţii de d-na Lucia Sturdza Bulandra intimidată de eventualitatea unui « scandal » pe care îl bănuia iminent. Primită în anul următor « cu elogii şi în unanimitate » de comitetul de lectură al Tratrului Naţional, n’a fost înscenată în decursul celor douăzeci de ani trecuţi, şi fiindcă autorul este convins că nu se poate realiza în teatrul românesc climatul unui asemenea spectacol. Desgustat de « vieaţa teatrală », anunţam în cursul unui interview anul trecut, că în nici un caz nu voiu accepta să mi se joace « Danton » până ce nu vor dispare foile de teatru « Bis », « Scena » şi « Cortina »* «MITICĂ POPESCU» Descurajat de nereuşita tuturor încercărilor de a găsi interpreţi potriviţi pentru lucrările mele anterioare (şi mai ales actorul care să poată realiza dramele efective de luciditate în pasiune, şi de patetic în plenitudinea 516 ADDENDA LA FALSUL TRATAT conştiinţei, şi care ar fi putut interpreta deopotrivă, pe Andrei Pietraru, pe Gelu Ruscanu, pe Pietro Gralla, prof. dr. Omu, într’un anume înţeles, mai târziu, pe Mihai Stânculescu si Radu Vălimărescu, condiţia fizi-cului cerând pentru Danton un tip de actor anume) şi prevăzând că multă vreme, poate timp de decenii, nu se vor ivi asemenea interpreţi, am scris prin 1925—1926, o comedie ai cărei interpreţi mi se părea că vor fi găsiţi eu uşurinţă oricând în teatrul românesc. Socot de oarecare interes pentru arătarea motivelor care m’au dus spre Mitică Popescu să reproduc în notă x) lămuririle ocazionale, date în programul teatrului. *) « Mitică este bucureşteanul par excellence afirmă undeva Cara-giale, care este de altfel şi naşul acestui «tip » a cărui caracteristică este « că face spirite nesărate ». Dacă mai adăogăm şi restul familiei, pe faimoşii «Lache, Mache, Sache, Tache» atunci după Caragiale, fizionomia morală a bucureşteanului apare ca aceea a unui personaj cu totul neserios: mucalit dar fără sare, lăudăros fără pereche, chiulangiu incorigibil, craiu de mahala, farseur de prost gust, etc. Să fie oare acesta «bucureşteanul par excellence?». Dar «Mitică Popescu?». Mitică Popescu este pentru străini, în genere, tipul însuşi al românului, nu numai al bucureşteanului, aşa cum Dupont este tipul franţuzului, Smith al americanului, Meyer al germanului. Numai că acest « Mitică Popescu » se bucură de o reputaţie foarte proastă, spre marele nostru regret «Baron Popesco » este un student întârziat, care trăieşte din expediente, care fuge fără să plătească hotelul, care trage chiulul croitorului, păcăleşte femeile pe care le seduce cu farmecul lui semi-oriental şi câteodată şi mai rău. Chiar fără să trecem frontiera, în cuprinsul ţinuturilor româneşti, « Mitică Popescu » este cu dispreţ ironizat de către ieşenii aristocraţi şi culturali, care îl găsesc mahalagiu şi lipsit de sensul poeziei, dar mai ales sever judecat de către ardeleni şi bănăţeni, care văd în acest personaj tipul « regăţeanului », « şmecher », afacerist, destul de corupt de « fanariotismul» ultimelor două veacuri. Autorul acestei comedii este şi bucureştean şi «regăţean» şi român. El nu s’a putut împăca în niciun mod, deci cu această lamentabilă reputaţie a lui Mitică Popescu, cu care se simte frate bun. El crede că dacă nu e la mijloc o calomnie a acelui perfid şi incomparabil Caragiale, e în tot cazul o gravă neînţelegere. Fireşte, el nu poate tăgădui, ci recunoaşte că toate trăsăturile compromiţătoare enumerate mai sus se găsesc cu adevărat în caracterul lui Mitică Popescu. 517 TEATRU Prudent, ca tehnică teatrală, am încercat metoda reluării pe planuri succesive în ascendenţă, a unor idei care se puteau întrupa dela comicul cel mai accesibil, până la subtilităţile de intuire, pe care le adresam unui număr cu totul restrâns de spectatori. Prudenţa mea s’a dovedit îndreptăţită: jucată prin 1938 în condiţii lamentabile, cu excepţia actului I, piesa a întrunit Susţin însă că ele nu sunt esenţiale, că apar numai la un examen superficial. Tipul românesc reprezentat prin Mitică Popescu este cu alte cuvinte altul, care trebue căutat în profunzime, cu mai multă putere de pătrundere. Teza acestui autor este că un om trebue judecat nu după ceea ce spune, ci după actele lui. Judecat după flecăreala lui şi după spiritul lui de auto calomnie* românul luat reprezentativ este într’adevăr neserios, fanfaron,, etc. Dar judecat după faptele esenţiale ale vieţii lui, este un adevărat lord al loialităţii, un prinţ al bravurei, un cavaler fără prihană. Mai mult chiar, forma voit vulgară pe care o adoptă cotidian acest Mitică Popecu este un simplu mod de apărare a vieţii lui adevărate şi intime, aşa cum unii timizi sunt obraznici, iar unii bătrâni cumsecade, morăeănoşi. El are pudoarea marilor lui sentimente şi de aceea se autocalomniază. Legând aci de definiţia pe care autorul, în lucrările sale de specialitate, o dă stării poetice şi anume că « Poezia este pudoarea în expresia marilor sentimente », rezultă limpede că Mitică Popescu este prin candoarea şi sensibilitatea lui ascunsă, poezia însăşi. Să dăm câteva exemple: Mitică Popescu se laudă că e bătăuş teribil, dar nu pomeneşte niciodată că este erou din războaiele, naţionale; sâcâie toată ziua pe ardeleni (şi mai ales pe admirabilul lui subdirector), dar nu spune că a fost rănit în luptele din Ardeal, unde mersese voluntar. Cu prietenul lui Jean, se ceartă toată .ziua, dar sunt nedespărţiţi» Se laudă cu succesele lui la femei ireale, dar nu spune o vorbă despre cele reale. Trage chiulul la slujbă dar lucrează nopţi întregi când i se arată că e un moment greu. Se laudă toată ziua că face afaceri « că dă lovituri », dar când îi cade în mâini o adevărată avere, o dărueşte băncii lui. E necuviincios cu patroana lui, îi zugrăveşte mustăţi pe portret, dar este îndrăgostit de ea nebuneşte, fără nicio speranţă, etc. Rezultă după această concepţie de extrem optimism naţional* că Mitică Popescu, ale cărui trăsături tradiţionale au fost şi ele păstrate (ca forma obligatorie a sunetului), este un fel de erou necunoscut, un adevărat înger contabil, care-şi petrece tot timpul liber în faţa cafenelei Capsa, urmărind cu privirea toate trecătoarele frumoase. Are autorul dreptate? Iată ceea ce trebue să decidă, ascultând această comedie, publicul... bucureştean şi poate celălalt». 518 ADDENDA LA FALSUL TRATAT un număr suficient de reprezentaţii, lipsite însă de orice semnificaţie. Reluată în anul 1945 pe scena Teatrului Naţional Studio, a cunoscut unul dintre cele mai mari succese» pe care le-a înregistrat până azi teatrul românesc, fiind încă pe afiş, în continuare, în Ianuarie 1947, când scriem aceste rânduri. «IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC» Piesele despre care ne-am ocupat în notele de până aci, respectând nu gruparea în volume, care a fost călăuzită de alte criterii, ci cronologia redactării lor, sunt toate scrise între anii 1916—1926. In timp ce «Mioara » era încă pe afiş, prin Mai 1943, încurajat de succesul reluării, Liviu Rebreanu, aflând că am un bogat material, încă din. anii mei de activitate literară dramatică, m’a îndemnat cu stăruinţă, să-i scot din ei o piesă de teatru, pentru toamna anului acela. Intrat de acum în volbura teatrului şi hotărît să dau o formă definitivă, gândită mai ales sub forma tipa» rului, întregii mele producţii dramatice, am redactat până prin Octomvrie « Iată femeia pe care o iubesc », stăpânit de ideea de a respecta neapărat tehnica orhes» trării dificultăţilor cu reluări în planuri succesive şi cu hotărîrea de a renunţa să mai sprijin întreaga piesă pe un rol-axă, al cărţii interpret, prin carenţa lui, putea să-ini provoace dificultăţi. îmi propusesem de asemeni să implic în infrastructura piesei şi modurile despre «pierderea personalităţii» curente în teatrul dintre cele două războaie, cu intenţia depăşirii demon-strative a tematicei acestor moduri, devenite deci sub» sidiare esenţei acestei drame. Premiera — pregătită sub direcţia de scenă proprie — a avut loc la 28 Februarie 1944 şi mi-a adus pentru întâia dată în carieră, înainte de « Mitică Popescu », ceea ce se numeşte un triumf în teatru. Fireşte că rezistenţa « intelectualităţii » care se declara responsabilă de soarta culturii româneşti a fost aceeaşi (sala de premieră a fost continuu agitată de hulă, apostrofe au pornit din loji, aşa încât un cronicar, de altfel cu totul 519 TEATRU ostil, îşi putea începe articolul, amintind de seara premierei « Hernani »), dar de data asta prin însuşi eşecul vastei campanii împotriva «Mioarei» publicul spectator era prevenit. . . Biletele erau vândute mereu cu câteva zile înainte şi piesa părea pornită pe o serie menită să treacă de sfârşitul stagiunii. După 16 reprezentaţii, spectacolul dela 5 Aprilie n’a mai avut loc, căci din seara de 4 Aprilie activitatea Teatrului Na- ţional a fost întreruptă până la o dată ne decisă. La 24 August, bombardamentul în picaj german a năruit şi incendiat clădirea întreagă. Decorurile piesei au fost arse şi, date fiind şi schimbările la conducere, am pre- ferat să nu mai continui în niciun mod seria reprezentaţiilor întrerupte, preferând o înscenare nouă, altădată. «PROF. Dr. OMU» îmbelşugatul material adunat cu douăzeci de ani înainte în jurul « Casei Snagov » mi-a îngăduit să redactez, în 1946, o nouă piesă cu aceleaşi personaje. Dificultatea pe care mi-am propus s’o înving era ca ambele comedii să fie cu totul independente una de alta, şi ca acţiune şi ca expunere a modului eroilor lor, una neimpiicând neapărat reprezentarea anterioară a celeilalte, deşi, în timp, «Iată femeia»... este totuşi, anterioară. « DONA DIANA » Prin 1938, Ion Marin Sadoveanu, întors dela Yiena, mi-a cerut să traduc pentru Teatrul Naţional o comedie spaniolă în versuri libere şi proză, pe care o văzuse reprezentată la unul dintre Teatrele lui Rein-hardt, punându-mi la dispoziţie versiunea germană. Era « El des den con el desden » a lui Moreto, în traducerea lui Cari August West (publicată încă din 1816 şi pe care eu o aveam în ediţia «Reclams Universal Biblio tr-k » cu No. 29). Niciodată nu mi-am putut explica încântarea cu care am citit şi am tradus această graţioasă comedie. Nu cunosc spaniola şi nu am putut merge la original, decât aproximativ cu concursul binevoitor al unor prieteni competenţi. Versiunea lui Mo- 520 ADDENDA LA FALSUL TRATAT liere cu titlul « La princesse d’Elide », e mult prea slabă, şi probabil că îi era superioară versiunea încercată de Gozzi: «Principessa Filosofa», pe care cu toată truda pe care mi-am dat-o nu mi-am putut-o procura. Dar să lăsăm pe West însuşi să lămurească raporturile dintre cele patru versiuni. Moliere a imitat această comedie în « Princcsse d’Elide » dar nu cu geniul său ştiut, şi în genere atât de superficial, că de abia «e mai poate recunoaşte aci originalul. Mult mai meritorie este prelucrarea lui Gozzi, care în a sa « Principessa Filosofa » a urmărit magistralele date ale poetului spaniol pas cu pas, ba chiar ici colo îmbunătăţindu-le, mai ales în scenele de expoziţie. « Eu, continuă West, am folosit în prelucrarea actuală, schimbările lui Gozzi, dar în ansamblu m’am ţinut aproape de originalul spaniol, âtât cât îmi îngăduia diversitatea gustului naţional. In deosebi am ţinut să redau caracterului prinţesei nobleţea sa originală, sacrificată în parte de înclinarea spre burlesc a lui Gozzi. Dimpotrivă, am păstrat în Perin (Polila în original, Giannetto la Gozzi, Martin în versiunea românească) numeroase trăsături de caracter fericite ale autorului italian. De asemeni şi în ceea ce priveşte pe Cezar ». După ce am terminat traducerea, mi-am dat însă seama că intriga piesei rămânea puerilă, că acţiunea lâncezea lipsită de gradaţie, că unele date ale conflictului erau prea cursiv trecute. Căutând să păstrez farmecul livresc al personajelor poezia plină de graţie a convenţionalului academic al Renaşterii, am remaniat, amplificând-o, acţiunea întregii piese, am căutat să adâncesc trăsăturile de caracter ale eroilor şi mai ales ale lui Martin, am introdus astfel unele scene şi tablouri noui, şi am intensificat, pe cât mi-a fost cu putinţă, datele conflictului. Nu pot să fiu judecător în această situaţie, sunt prea robit farmecului acestei comedii, pe care o recitesc cu o încântare totdeauna proaspăta şi care, la urma urmelor, s’ar putea să fie un joc cu totul subiectiv, dar după atâta trudă de a scrie pentru alţii, mi-am spus că îmi poate fi îngăduit să mă joc, pentru mine însumi, de unul singur, aşa cum îmi place mie. Nici nu mai ştiu în ce măsură mai poate fi cineva autorul acestei comedii şi indicaţia de pe frontispiciu e oarecum la întâmplare, supusă unei eventuale modificări. AUTORUL 521 TEA1RU NOTĂ REGISORALĂ Felul în care o parte din critica literară a comentat parantezele atât de numeroase ale textelor dramatice anterioare, publicate, ale unora dintre lucrările de faţă, impune oarecare precizări. Se atrage astfel luarea aminte că textul dat în paranteză reprezintă concretitudinea însăşi a personajelor şi a piesei întregi. Se va ţine seamă totuşi că sunt două soiuri de indicaţii în paranteză, unele exprimând, evident, simple deziderate (cum ar fi de pildă coloarea ochilor eroului sau ai eroinei) altele constituind însă necesităţi structurale. Cele dintâi vor fi respectate deci numai în măsura posibilităţilor şi ne gândim aci şi la anume deplasări în scenă, chiar şi la anume forme ale decoraţiunii, ca intrări, grupări de personaje care rămân la felul de a vedea al regisorului. Indicaţiile necesare, şi care constitue materialul unor adevărate caiete de regie, sunt cele care privesc mişcarea interioară a interpreţilor, ritmul debitului, tonalitatea şi intensitatea vocii, intenţionalitatea gesturilor. Ele sunt mai importante chiar decât textul vorbit, fiindcă numai ele dau semnificaţie reală acestui text vorbit. Cetitorii obişnuiţi le pot sări, aşa cum sar probabil paginile de roman cu descrieri pe care le găsesc plictisitoare . . . Interpreţii sunt însă neapărat obligaţi să ţie socoteală de ele şi dacă declară că asemenea paranteze «îi încurcă » atunci dovedesc că nu au înţelegerea necesară rolului şi mai ales nu au intuiţia trăirii necesare, care fiind un concret e deci unică. E preferabil ca asemenea interpreţi să renunţe la rolurile lor. Dacă e de înlocuit actorul care nu are posibilitatea de a intui real trăirea personajului său, se mai poate ivi cazul interpretului care are intuiţia justă, dar nu are mijloacele de realizare permanentă, sau nu poate cuprinde totalitatea rolului... In cazul acesta, şi când nu e altul mai potrivit, interpretul va fi păstrat, Jar dacă regizorul nu poate obţine ca să se treacă repede peste ele, se vor tăia din text toate pasagiile care nu au fost asimilate, adică acelea care par lungi ori dau 522 ADDENDA LA FALSUL TRATAT impresia că se repetă (fiindcă nu au fost suficient nuanţate). Altfel, pentru un bun interpret nu există text nerealizabil scenic, fie el, acest text, înşiruire de consideraţii filosofice sau ştiinţifice. Acest lucru explică faptul că o seamă de autori au fost declaraţi multă vreme ca nerealizabili pe scenă, ca de pildă, în comediile şi proverbele luiv A. de Musset în veacul trecut, pentru ca mai târziu când el şi-a găsit interpreţii cu înţelegere şi mijloace potrivite, sa efei;ie autor de mari succese. Vrem să spunem încheind, ca preferăm ca un eventual regisor să realizeze textul care urmează intenţiile şi vieaţa indicate în paranteză, si tiu textul vorbit, fiindcă socotim că arta teatrului este mai curând arta actului, decât arta cuvântului, deci nu cum ni se pare că se crede în deobşte, cuvântul nefiind cu alte cuvinte decăi completarea actului şi întru cât este el însuşi act. Sperăm că prin « acte » wa se înţeleg, fireşte, acte elementare, « ac£e naturale », ci actele vieţii substanţiale. Nu se va pune în joc nicio intenţie ostentativă de comedie sau de dramă patetică. Aceste piese sunt doar întâmplări cu oameni conduşi de revelaţii în conştiinţa lor. Această interdicţie este valabilă pentru toate lucrările, chiar pentru « Mitică Popescu » unde orice ostentaţie de comedie e dăunătoare, si care deci trebue jucată cu seriozitatea cuvenită unei drame. In ceea ce priveşte textele îngăduite pentru reprezentaţii, /ira sa atrag atenţia că orice alt text în afară de acela al ediţiei de faţă trebue considerat ca anulat. înştiinţarea aceasta mi s’a părut necesară de când am constatat, ca dintr'un soiu de inerţie condamnabilă, zme/e teatre din provincie preferă să împrumute, vechi caiete de regie mutilate, perimate. Neapărat deci, orice anterior aflat în biblioteca oricărui teatru, va trebui să fie în-locuit cu textul ediţiei definitive. C. P. P. s. Compunerea tipografică a unui text manuscris este, din pricina vremilor excepţionale, neînchipuit de grea. Si ?ze gândim spunând asta nu numai la clipa de faţă, ci Za întreaga perioadă dela sfârşitul celuilalt răz- 523 TEATRU boiu până azi, Ştiind ce ştiu, îmi dau seama că niciodată nu se va putea bănui care a fost faţa adevărată a scrisului,, înfăţişat după redactare, cu literă tipărit, Nu mă gândesc la greşelile de tipar evidente, ci la sensurile întoarse pe dos din lipsa unei negaţii, sau a vreunui prefix alterat sau la acele desarmante metamorfoze (scară în loc de seară, naţional în loc de raţional) care înşeală ochiul oricărui corector, atât de abundente în ediţiile anterioare ale acestor piese, Pe acestea am căutat să le evităm în această ediţie care s’ar vrea definitivă, Ştim însă că în toate trei volumele abundă greşeli de tipar curente, Autorul roagă pe cititorii binevoitori să le adune pe un petec de hârtie şi să le comunice cum vor găsi cu cale. Autorul va primi însemnările cu recunoştinţă şi le va colecta pentru ameliorarea exemplarului său propriu. 524 TABLA DE MATERII VOL. I Pag. SUFLETE TARI ................................. S JOCUL IELELOR ................................ 177 MITICĂ POPESCU ............................... 378 VOL. II MIOARA ....................................... 5 ACT VENEŢIAN ................................. 170 DANTON ....................................... 339 YOL. III IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC.............. S PROF. dr. OMU VINDECĂ DE DRAGOSTE............ 151 DONA DIANA ................................... 329 ADDENDA LA FALSUL TRATAT............... 487 AFARĂ DIN TEXT DANTON SCHIŢAT DE DAVID. ORDINUL ACUZATORULUI PUBLIC CĂTRE FORŢA ARMATĂ. 525 DE ACELAŞI AUTOR VERSURI VERSURI (Ciclul morţii), Ed. « Cultura Naţională », 1922. TRANSCEDENTALIA, Ed. «Cultura Naţională», 1932. ROMANE ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOIU. «Cultura Naţională », 1930 şi 1931; Editura « Contemporană », 1942; Ed. «Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă», 1946. PATUL LUI PROCUST, Ed. «Naţionala Ciornei», 1932 şi 1933; Ed. « Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă », 1946. PROZA LITERARĂ RAPID-CONSTANTINOPOL—BIORAM (Taina Cipreşilor), Ed. « Cartea Românească », 1932. EUGEN LOVINESCU, Ed. «Cetatea Literară», 1932. TEZE ŞI ANTITEZE. Ed. « Cultura Naţională », 1933. LUCRĂRI FILOSOFICE MODALITATEA ESTETICĂ A TEATRULUI, Ed. «Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă >), 1937. HUSSERL, O INTRODUCERE IN FENOMENOLOGIE, (Extras din Istoria Filosofiei Moderne), Ed. < Societăţii Române de Filosofie », 1938. TEATRU (ediţii anterioare) SUFLETE TARI, Ed. « Casa Şcoalelor», 1925; ed. «Vremea», 1937. MITICĂ POPESCU, Ed. «Cetatea Literară», 1929. MIOARA, ACT VENEŢIAN, Ed. « Cetatea Literară », 1929. DANTON, Ed. « Vremea », 1931. MONITORUL OFICIAL Şi IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI 1947 V