r SCRIITORII ROMÂNI CONTEMPORANI j , 7 r ■ '•> îl ; CAM1L PETRESCU II ■ k - - ■S" TEATRU ¥ * ir MIOARA ACT VENEŢIAN D A NT O N EDITURA PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ U3l CdMI L p g f /Z £ St & } ! CAMIL PETRESCU TEATRU ★ * MIOARA ACT VENEŢIAN D A N T O N EDITURA PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ MIOARA PERSOANELE RADU MARIN STEREA DRUMEA BĂLĂNESCU TULPINĂ BĂTRÂNUL CRITIC GABROWSKI PRIETENUL MIOARA LINA DAISY EMA SONIA MAMA MIOAREI D-NA IONESCU D-RA IONESCU O « FETIŢĂ» UN TAPEUR O FLORĂREASĂ UN COPIL Un dansator, o dansatoare, un pitic, vizitatori la expoziţie, chelneri şi clienţi la bar. * 6 ACTUL I TABLOUL I — care e un prolog — Un salon colectiv de pictură şi sculptură. In fund un hali cu scară monumentală, la dreapta, care duce la etaj. încăperea în care se întâmplă c le de mai jos e oarecum deosebită, ar fi cea rezervată artei « noui » : câteva tablouri cenuşii expresioniste, cu subiecte evdente dela distanţă : « Marea întrebare »; Omul (musculos) ; Satan. O sculptură mare în mijloc : un nud defemee planturoasă cu linii simplificate şi carnaţie de gutuie. Un fotoliu în colţul din dreapta şi eventual o banchetă, în stânga altă banchetă. In cintru e un început de perete ca e de parte stânga de dreapta. SCENA I DOAMNA IONESCU şi DOMNIŞOARA IONESCU, pe urmă MIOARA şi EMA DOAMNA IONESCU femeie ca de patruzeci de ani, frumoasă încă, aer « distins » şi onest de mobilă demodată. După ce a privit atent cu face-a-main-ul Ba... nu e rău. . . dar parcă prea e totul cenuşiu. DOMNIŞOARA IONESCU sprintenă, rochie scurtă, nas prompt, ochi prea mari9 e cu catalogul în mână Bine mamă, asta dă impresia de oboseală... de veşnicie. .. gândeşte-te şi d-ta: cerul cenuşiu, casele cenuşii, TEATRU pomii cenuşii — ea vede ceva. — Dă o sensaţie de veşnicie .. . aşa de... moarte şi pustiu — aşteaptă cu ochi mari o confirmare care nu vine. DOAMNA IONESCU amuzată şi plictisită în acelaşi timp Şi asta ce mai e aici ? — priveşte dela un pas, un tablou vizibil tot, şi din sală. DOMNIŞOARA IONESCU care se pricepe ca orice studentă în pictura de avangardă Uf mamă! dacă te apropii aşa de mult, nu-ţi mai face impresie. Vino mai încoace. Pr*veste de departe. . . Nu vezi nimic? DOAMNA IONESCU descrie fidel ceea ce vede O pată cenuşie şi ceva alb cu roşu, . . Altceva, ce să mai văd ? o casă parcă. .. DOMNIŞOARA IONESCU dezolată de atâta nepricepere Ei, zici d-ta aşa! Se vede clar acolo o fată tânără, moartă şi lângă ea un tânăr care o iubeşte şi îi jură că nu are s’o uite niciodată. Şi ea e fericită că a murit iubită. DOAMNA IONESCU nedumerită Doamne, Lizico, unde vezi tu toate astea?—practică — unde e fata ? DOMNIŞOARA IONESCU destul de necăjită Ei, unde e!... D-ta prea eşti terre-a-tcrre. . . Dar asta se înţelege numaidecât. Acum vrei să-ţi deseneze şi cosciugul şi fata şi băiatul — importantă şi convinsă — E des iul să-ţi sugereze asta,.. Uite, pe mine m’a impresionat. . . 8 MIOARA DOAMNA IONESCU convenind, cu o leneşe condescendenţă De, aşa sunteţi voi astea de azi — îşi priveşte lorg- nonul şi precizează cu buze subţiri — mai simţitoare — intră Mioara şi Ema. DOMNIŞOARA IONESCU admirând tot mai stăruitor Nu,., e admirabil mamă. MIOARA intrând a oprit pe Ema în loc şi ascultă literalmente fericită laudele care i se adus lui Radu. E o fată foarte tânără cu un suav aer de madonă italiană şi reclamă de produse cosmetice. Ochi neobişnuit de mari, « bleu » nu albaştri, pieliţa prea albă. Vorbeşte scăzut şi naiv ca intonaţie, gesturi « dulci » şi neîndoios sincere. E îmbrăcată fără intenţie şi grijă deosebită. Acum ascultă şi strânge mâna Emei, fraged fericită. Se recomandă sâ fie imaginată până încă nu vorbeşte. DOMNIŞOARA IONESCU continuând Ah, pictorul acesta trebue să fie un suflet ales, de idealist. — Mioara surâde încă mai mult; răsuceşte mâna Emei. DOAMNA IONESCU Aşa o fi. Şi cum ai zis că-1 cheamă? DOMNIŞOARA IONESCU Radu Vălimăreanu. , , E foarte tânăr, dar e pe cale să devie celebru. — Mioara care a lungit urechile, surâde mereu, ca o dimineaţă fericită. — Ah! aş vrea să-mi facă şi mie portretul. DOAMNA IONESCU Vălimăreanu? O fi nepotul lui M-me Vălimăreanu — explicându-i — M-me Vălimăreanu,. . ? — o priveşte mi 9 TEAT rată că nu pricepe — soră cu cucoana Leonora. . . ? — D -ra tot nu pricepe — Goana Leonora dee!. . . care st îi a treia casă dela noi, în fundul curţii. Ştii. grădiniţa aceea cu iederă ? — îşi aduce aminte — Mi se pare că l-am şi cunoscut, pe acolo. DOMNIŞOARA IONESCU Ah, ce fericită trebue să fii dumneata — pur şi simplu. DOAMNA IONESCU De ce? DOMNIŞOARA IONESCU se lămureşte cu sinceritate Că îl cunoşti. . . DOAMNA IONESCU Aşa îl cunosc şi pe Vasile băiatul lui domnu’ Anghel, cei cu băcănia din colţ. Hai să-l vedem. Mi-a spus chiar ieri domnu’ Anghel.. . Cred că e în sala cealaltă — arată şi ies spre dreapta. SCENA II MIOARA, EMA apoi TULPINĂ MIOARA ridică ochii mari, bleu şi obraji de 18 ani Ai auzit?... «Pe cale să devie celebru >> arată un teanc de gazete - Toate gazetele scriu despre el. EMA nevasta lui Mar în Sterea, fratele Mioarei. e femeia care a slujit de model gipsului cu forme grele de gutuie, vulgar frumoasă. Confirmă fără prea mult interes ceea ce îi spune Mioara. . . Te pomeneşti că ia premiul! 10 MIOARA MIOARA Sigur—îi arată un teanc de gazete.— Uite, cronici proaspete — ceteşte : — Radu Vălimăreanu, un tânăr talentat. . . talentat, vezi ? — şi plin de temperament, expune câteva pânze care opresc atenţia prin concepţia nouă şi îndrăsneala tuşeului. . . Marea întrebare, Umbra lui Satan, Puntea Apocaliptică, Sinuciderea Demonului, sunt pânze de mare valoare — încearcă s’o încălzească pe Ema. — Ai înţeles ? « pânze de mare valoare ». EMA o priveşte lung Şi ce te-ai incendiat aşa? MIOARA după ce a mai gândit vreo două clipe, şop~ teste pe toate coardele fericirii Ema e admirabil să fii femeea unui om celebru. Ai văzut ?, ; , a fost şi numele meu în toate gazetele. . . « Ieri a avut loc logodna tânărului şi talentatului pictor d. R. Vălimăreanu cu d-ra Mioara Sterea ». Şi când om fi amândoi. . să apărem pretutindeni!: D-na şi d-i Vălimăreanu, şi toată lumea să întoarcă privirea după noi — intră poetul Alex, Tulpină. TULPINĂ voinic, sigur de el. O eleganţă reală de chelner de restaurant de noapte, care ziua se plimbă, liber, în sacou la modă, cu floare la butonieră. Când intră, nu e văzut decât de Ema, cu care schimbă o privire elocventă de amant definitiv, şi pe urmă tare Bună ziua t . , sărut mâinile, doamnă. EMA Mioaro, nu cunoşti pe poetul Alexandru Tulpină? MIOARA surprinsă, încântată, acesta fiind felul ei de receptivitate artistică, normal A!? D-l Tulpină? 11 TEATRU EMA mirată II cunoşti? MIOARA ca o mică roză încântată Poetul ? TULPINĂ încasând mândru, ceea ce i se cuvenea Da, domnişoară. MIOARA continuă să fie încântată, contemplând extatic, aducându-şi aminte B-voastră sunteţi poetul Tulpină ?. . * Ah! ce frumoase versuri. . . — Unul din motivele atâtor drame este că dacă rozele tinere sunt o hrană substanţială pentru poezie poezia cu care ele însele se *hrănesc este inconvenabil de mediocră. E aproape sigur că dacă rozele ar avea număr matricol şi ar fi învăţate să cetească, s'ar delecta numai cu versuri de AL Tulpină. TULPINĂ Se vede că domnişoara se interesează de aproape de literatură! EMA nu fără puţin dispreţ Citeşte enorm şi toată ziua face muzică... Ii e capul plin de versuri şi de sonate. MIOARA a rămas, în timp ce vorbesc cei doi, pe gânduri şi ridică spre el ochii alh-albaşiri Aşa dar d-ta ai scris — recită liric şi naiv cum îi e numele... şi emoţionată la fel cu versurile, dar fără « să apese » totuşi. Domniţa mea din visuri, apleacă-te spre mine, Mi-alină blând durerea cu mâna ta suavă. Şi răscolind tot scrumul din inima-mi bolnavă, Mă ’nalţă ’ncet, iubito, mă ’nalţă pan’ la tine. 12 MIOARA TULPINĂ constată, înalt măgulit Aţi cetit «Visuri bolnave»? MIOARA surâzând, cu o suavă invidie Ah! cine o fi fericita care a inspirat o strofă atât de frumoasă. . . Vocabularul critic îi e destul de redus dar sinceritatea e totală... TULPINĂ schimbă cu Ema o privire echivocă, din care se înţelege clar cine e « Domniţa » Secret. . . profesional, d-ră. EMA « ca să revenim » Ai văzut expoziţia? TULPINĂ In parte. Aci trebue să fie Radu şi. . . — privind cercetător nudul de gips — ilustrul d-tale soţ ? EMA Da! Nudul e al lui Marin. .. TULPINĂ fixând atent coapsele şi privind echivoc pe Ema Nu, e al d-tale... — şi mai încet — Iţi seamănă. .. MIOARA Auzi glasul lui Radu. . . Vine — îi iese voioasă înainte spre stânga. EMA profitând de prilej Hai prin expoziţie, că a venit şi bărbatul meu. 13 TEATRU TULPINĂ privind nudul Dragă, o fi el cum o fi, dar e mare sculptor. Eşti tot atât de voluptoasă îu gips, ca şi în came şi oase. EMA amintindu-şi Las’ că m’a plictisit cu atâta poză. Hai — ies, în timp ce din stânga intră Radu, Marin, Daisy. SCENA III MIOARA, RADU, DAISY, MARIN MIOARA certându-l şi răsfâtându-se gingaş De ce ai ven.it aşa târziu? RADU e un « tânăr talentat » ca toţi tinerii de 24 de ani, care au publicat un volum de versuri, şi-au văzut reprezentată o piesă « care făgădueşte » ori au obţinut unul dintre cele 30 de premii sau menţiuni ale unui salon oficial. E fireşte original, face un soiu de « pictură pură », expresionistă cu subiecte apocaliptice, geometrice, eic. Face pictură căci e plin de idei artistice ca o buruiană de gâze, e îndrăzneţ şi mediocru din cauza tinereţii. Crede că Mioara e unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu pe suprafaţa pământului, mai ales că ea îi confirmă, şoptindu-i : « nimeni nu e atât, de bun şi nobil ca tine » ceea ce el bănuia de multă vreme. E înduioşător de sincer, încât nu are ipocrizia unui stil. Altminteri frumuşel şi cu oarecare grije îmbrăcat. Am fost pe la Sindicat — după o pauză şi după ce a privit un tablou. — Ştii,, se discută «aranjarea premiilor MIOARA îl priveşte cu ochii mai mari încă Ai fost să ceri premiu ? 14 MIOARA RADU demn, bine înţeles, şi clar M’au chemat ei. Vor să combine aşa lucrurile ca sa rămâie un premiu şi pentru Grecescu, nepotul ministrului. MIOARA Oh! — cu oroare, rozele fiind eminamente cinstite. RADU Am refuzat hotărît să mă pretez la orice combinaţie. Mai bine renunţ la premiu. MIOARA privirea neliniştită sva transformat într'un surâs plin de admiraţie Ah, admirabil! Eram sigură de gestul tău. DAISY sport-girl, ultimul cuvânt al modei, cu orizont de buzunar, fumează ochind în jurul ei A, în materie de gesturi, e tare. MIOARA Dar tu, Daisy? Tu, la expoziţie! DAISY Te cred dragă. Nimic nu e mai şic în lumea asta de vernisajii, decât să apari în tovărăşia sculptorilor şi pictorilor.,, înţelegi: ocazie fericită să-mi amintesc că am un cumnat sculptor şi—îl măsoară pe Radu satisfăcută — un viitor cumnat pictor. MIOARA mai încape vorba Sigur! 15 TEATRU DAISY vorbeşte direct, cu o simplicitate afectată Ceea ce e inadmisibil... e că avându-i pe amândoi, portretul meu să nu figureze în catalogul expoziţiei — către Radu — Domnule cumnat, ai să mi-o plăteşti. RADU surâzând Nud, bineînţeles ? DAISY perversă ca într'o revistă proastă franţuzească şi mândră de acest lucru Fireşte... nu ţi-am spus « portretul »? MOARA dulce oarecum ca mierea şi revoltată Ah, Daisy, eşti oribilă... DAISY Dragă, să ne înţelegem. . . Eu nu citesc versuri sentimentale, n’arn nici « ochi melancolici » şi nu sunt — comic — « idealistă ». Nu !. . . Fac sport. . . beau ceaiu, dansez şi când aixi nevoe de ceva agreabil, flirtez. Sferele noastre de acţiune sunt, după cum vezi, perfect delimitate. Te rog să nu impietezi asupra concepţiilor mele despre viaţă. Dă-mi voe să fiu o fată modernă cum îţi dau eu voe să fii — scutură scrumul — « Domniţa din visuri ». MIOARA Vrei să zici « oroare » modernă ? — către Marin, care se aşează în fotoliu — Ştii că e şi Ema aici? S’a dus puţin prin expoziţie cu poetul Tulpină... DAISY tresare Tulpină? Da? Unde e? MIOARA Yai Daisy» . , Te interesează un. . . « poet »? 16 MIOARA DAISY Pardon, dragă!,,. Ăsta e un poet la modă. Mă duc să-l caut. Dar ce porţi biblioteca asta.. . la subsioară? — vrea să i le ia. MIOARA apărându-şi gazetele ca un ideal A nu, astea nu se dau. — Marin, un boem bine legat, spate de hamal, ca de vreo patruzeci de ani, fumează din lulea, preocupat de lumea lui. SCENA IV RADU, MIOARA, MARIN MIOARA privindu-l naivă, Jar din păcate cu atât mai agreabilă, luminoasă Ai văzut gazetele? Toată lumea te laudă... RADU simpatic, fără afectare Sunt eu vinovat? MIOARA spunând pe jumătate pentru ea însăşi Şi-două doamne adineauri care te lăudau!... RADU îi face plăcere bucuria ei Iţi pare bine că am succes? MIOARA copilăroasă* dar nu sburdalnică Dacă îmi pare bine ? Nu, de loc. îmi pare chiar rău.. . foarte rău.. . RADU surâzând mereu prins, în această hârjoană gin- gaşe. Ai vrea ca toată umea să mă critice aspru? 11 TEATRU MIOARA îl priveşte cu ochi moi Da! RADU sever şi curios Şi de ce anume? MIOARA are acum toată faţa nou înflorită Pentrucă nu te pot suferi. *. pentrucă eşti omul cel mai nesuferit din lume — se lipeşte de el desmierdatoare, îi ia tnâna. RADU cu o maturitate precoce, protector, amuzat de jocul ei Aşa dar nu mă poţi suferi. O declari formal. ♦ * Şi de ce ? MIOARA nu mai surâde, spune fraged şi firesc deoarece rozele nu învaţă la conservator arta de a declama Pentrucă te iubesc... RADU îşi muşcă buza de jos ; cu un ton neglijent Poţi să-mi spui încă odată minciuna asta. MIOARA fără să-l privească, gravă şi incontestabil sinceră Te iubesc... te iubesc! RADU tânăr nesăţios Mult? MIOARA acum are ochii albaştri~bleu într’aî lui, căci are să-i comunice o mare descoperire Cum n’a mai iubit nimeni pe lume. 18 MIOARA MARIN care se aşezase în fotoliul din dreapta şi îşi cetea gazetele, ascultă o clipă şi apoi îşi scutură pipa sceptic, fiindcă nu pare să aibă încredere în ceea ce afirmă definitiv Mioara. Nu are dreptate, fiindcă se ştie că până azi nu s’a înregistrat niciun caz când o roză fragedă să nu fie sinceră. RADU nu mai are autorilor ^ neverosimil de impresionat Crezi tu că merit eu atâta iubire? MIOARA cu belşug de sinceritate Şi de zece ori mai mult... RADU chiar atât i se pare şi lui prea mult E cu putinţă. . . ? MIOARA confirmând cu proaspătă îndârjire Da. RADU e de douăzeci şi patru de ani si, fiind superior, « neliniştit Mioaro, de ce mă iubeşti atâta? MIOARA sfioasă, neelocventă, emoţionată Pentrucă... nimeni nu e atât de bun, ca tine . *. MARIN se joacă ostentativ cu pipa, şi priveşte neîncrezător pe Mioara, fiindcă el nu e în raza privirii ei, când ea spune asta RADU, e prea mult darul ăsta pentru el Dar sunt aţâţi alţii... — îi ia mâinile TEATR U MIOARA integral convinsă şi având curajul să-şi proclame sincer părerea Nu, nu, toată lumea e egoistă. Tu singur eşti bun — după o clipă — inteligent şi delicat — privind în jos cu mâini calde. — De aceea te iubesc. RADU orice s'ar spune, fericit Ah! ah ! ce minciună! — trece un vizitator. MIOARA aşteaptă să plece vizitatorul, tristă Ai dreptate. Eu n’am cum să-ţi dovedesc iubirea mea... RADU uşor alarmat că e bănuit de neîncredere Dar e o glumă. Mioara, . . cred. . . cred. Ştiu bine că tu singură pe lume, mă înţelegi. MIOARA albă şi fericită Nu e aşa? MARIN în tot timpul acesta în fotoliu afumai, ridicând spre ei priviri blazate indiferente, acum iar subliniază ironic cu pipa. Are aerul că nu prefueşte asemenea literatură. El nu ştie se pare că în asemenea împrejurări, e mai preţioasă gingăşia cupei decât conţinutul. Trebue să guşti fata de 18 ani, nu literatura fetei de 18 ani. E şi mai rău însă când, aşa cum face Radu, te extaziezi de conţinut, fiindcă te vrăjeşte cupa. In principiu e însă mai cuminte ca asemenea scene să nu aibă martori. RADU o priveşte în ochii mari, şi surâde înduioşat, ţinându-i mânuţele Cât de puţin te asemeni cu fetele de azi — enumără cum ar rupe petale — uşuratice, vulgare... — cu un ton familiar — Alaltăeri, în salonul acela plin de lume, până ai venit tu, totul era fad... —zâmbeşte — Cum îmi bătea inima când ai intrat.,. 20 MIOARA MIOARA surâde, după cum am spus fericită Mie mi-era atât de teamă că n’am să te găsesc. RADU o contefnplă cu ochi de pictor Eşti toată plăpândă şi delicată ca o floare — îi lunecă privirea în lături — Cât îmi pare de rău că nu te-am cunoscut mai de mult — regretul i se deschide spre trecut ca un iris de film. MIOARA comic Mai de mult? RADU revine surâzând Când erai mică. Tot ce te priveşte este dreptul meu. Ah ! — obsedat — ce frumoasă trebue să fi fost când erai mică — se întoarce cu bună dispoziţie spre Marin, fratele ei — Ia ascultă Marine, spune: Cum era Mioara când era mică? MARIN ridică fără interes din umeri, cu un aer de cărturar sceptic fiindcă, ignorant, nu a descoperit până acum tă sora lui e o roză. RADU încă întors spre el Nu-i aşa că sora d-tale era o fetiţă mică şi fragedă? MARIN serios, nedumerit şi absent Cam aşa. RADU Cu genunchii mici, îngrijind de flori, ca ieri? MARIN surâde, ca o statuă de geniu absent. 21 TEATRU RADU Cu părul în bucle blonde ?. . . MARIN plictisit şi cu o ironie seacă4 şi prietenoasă în acelaş timp Cam nepieptănată. . . se bătea cu fetele la şcoală. RADU afectat cu intenţie Ah, mititica, o băteau fetele... — o priveşte cald — De ce nu eram acolo să te apăr. MIOARA ridică spre el ochii de madonă curentă Să mă aperi? RADU ca şi când ar fi fost furat de tot ce a trecut Aş vrea să fi fost totdeauna lângă tine — cu ochi afectuoşi -— Aşa cum eşti tu, delicată ca o mimoză, întotdeauna trebue să fi avut nevoie de un apărător. Ah, nu tu, Marine. . . să fi avut eu, o astfel de soră. . . MIOARA întristată, după soiul ei de floare domestică E adevărat că am suferit foarte mult în şcoală. Mă înţelegeau foarte puţin fetele. Una singură era mai bine. Rina: Toată ziua eram împreună. împărţeam amândouă tot ce aveam. Şi vorbeam... — ea ar vrea să spuie altceva fireşte. RADU cu o explicabilă şi concentrată sinceritate Tu nu eşti la fel cu celelalte. Parcă n’ai din lumea asta — a rămas mult timp căutând cu gândul ceva —Te închipui totdeauna numai retrasa, în odăiţa ta de acasă plină de nimicuri frumoase, cu pianul şi cărţile tale, cu flori şi ramuri prin toate colţurile. . . străină de toată vulgaritatea vieţii — Marin are o întrerupere din fumat şi îl priveşte lung — Şi nu gândesc o fericire mai deplină— Marin e şi mai atent — decât să te ştiu alături de mine, apărată de mine, pentru toată viaţa. 22 MIOARA MARIN surâde tot ca un bust de filosof cu cap mare. Este evident că el nu aude coruri nevăzute de roze muzicale. MIOARA Spui adevărul? — înduioşată — Mincinosule! RADU o priveşte în ochi cu o gravitate puerilă, mai convins decât ar fi de îngăduit. ; Mioara, mi-aş da viaţa ca să te apăr. MARIN cu arătătorul suspendat Atenţie la literatură... — cu tâlc şi cu gravitate, ca un avertisment morocănos al Destinului — Nu vă jucaţi cu metaforele... MIOARA pe gânduri Marine, e sincer Radu? MARIN plictisit, scutură pipa Toată lumea e sinceră ia douăzeci de ani! In timpul acesta intră din dreapta Sania cu unchiul ei, criticul, un bătrân ramolit. La intrarea acestora în scenă, cei doi logodnici tac, stânjeniţi, dar îşi strâng mâinile pe furiş. SGENA V Aceiaşi, BĂTRÂNUL, SONI A BĂTRÂNUL bătrân, cu cioc şi cu ochelari Mă mai porţi mult, frate? M’am săturat de atâta pictură proastă. SONIA zărind pe cei doi salutându-i cu privirea Nu, am ajuns. TEATRU BĂTRÂNUL Şi unde e Marin Sterea ? Ăla e singurul talent în negustoria asta. SONI A în timp ce-şi dă ziua bună cu Radu şi cu Mioara Unchiule, dar Radu Vălimăreanu nu-ţi place?—îl prezintă simplu. BĂTRÂNUL El e aici ? — se scarpină în cap nedumerit — Ce-i asta ? — după ce priveşte, ceteşte în programul dat de Sonia — « Marea întrebare »? Hm, . . Şi asta e « Umbra lui Satan»! Nu e destulă siguranţă. Prea multă ideologie. SONIA Bine, dar aşa e arta nouă. BĂTRÂNUL Ei, ai mâzgălit şi tu trei articole de gazetă şi acum vorbeşti de arta nouă. Câtă artă nouă am văzut eu în 40 de ani de gazetărie ... SONIA Nu vezi câtă sinceritate? BĂTRÂNUL Invocarea sincerităţii e de prisos. . . Oamenii sunt sinceri şi când iubesc şi când urăsc... şi când fac revoluţie în artă. Nu există, în principiu, prostie nesinceră. SONIA Dar de asta ce zici? 24 MIOARA BĂTRÂNUL « Puntea Apocaliptică ».. , E.. . hm. .. hm. . . Băiatul ăsta. . . SONIA cu admiraţie pătimaşe E genial. . . — îi ia programul BĂTRÂNUL serios Da, dar nu e grav. La 20 de ani, genialitatea trece uşor odată cu coşurile de pe faţă... — ironic către Radu — Nu e nimic tinere..Ai încredere în d-ta. . . — dă peste nudul de gips şi se opreşte atent, îndelung cucerit — A, dar ai mai mult talent în sculptură. Da. . . Asta nu e rău... — şi mai atent, prins — nu e rău de loc. MIOARA a trecut şi stă pe braţul fotoliului lângă Marin. RADU Nu e al meu gipsul ăsta, domnule director. E al lui Marin Sterea. BĂTRÂNUL surprins, râde tărăgănat, sincer încântat de precizia diagnosticului lui A! Marin Sterea. RADU Domnul de acolo. BĂTRÂNUL Care e, că nu-1 cunosc ? — vine spre Marin Sterea — D-ta, domnule?.. . Sunt foarte încântat că te cunosc. D-ta eşti singurul artist serios in toată întreprinderea asta. Mi-au plăcut şi articolele d-tale—gest cu pumnul— «tari». Ai vrea să-mi dai la ziar o cronică plastică? — se duce la el şi discută în colţ; adică nu-i decât 25 TEATRU un monolog căci Marin are numai joc de fizionomie plictisit: da şi nu. Au rămas în stânga, doar Sonia şi Radu. SONI femeie în serie, către Radu: Ştii că se vorbeşte mult despre d-ta?... pretutindeni... mai ales femeile. . . RADU cu o juvenilă îngâmfare Toată arta, d-nă, trebue să pornească dela femeie şi să se întoarcă la ea. BĂTRÂNUL caută un catalog ca să explice lui Marin. MIOARA simplă ca un înger fără vanitate Un catalog căutaţi. . . ? Vă aduc eu unul,. . —bătrânul mulţumeşte. SONIA în faţa scenei singură cu Radu îi dă o scrisoare Ia asta, ia scrisoarea asta. RADU mai încet, zâmbind prietenos şi cu un calm de înţelept tânăr Sonia, de ce nu vrei să înţelegi că. . . SONIA întrerupe pasionat Trebue să revii * . . trebue... şi ieri te-am căutat. Vream să-ţi dau neapărat scrisoarea asta. RADU cu seriozitatea lui deplasată aproape Sonia, îmi pare imens de rău. . . dar trebue să sfârşim. Iţi sunt recunoscător pentru tot ce ai făcut pentru mine... a fost o iubire întreagă şi frumoasă — priveşte atent, neliniştit spre bătrân — dar trebue să se sfârşească. Fii cuminte, Sonia. 26 MIOARA SONIA m Te iubesc, te iubesc mai mult ca oricând.., Nu-i nicăieri mai frumos pentru mine decât după amiezile dela tine de acasă — cu ochi precişi — Mâine viu iar , , . RADU surâzând molatic şi serios Eşti adorabilă !,,, Dar e imposibil Sonia — reintră Mioara care dă bătrânului catalogul. Sunt îndrăgostit. SONIA îl mai priveşte odată cu ochi care roagă, pe urmă virează brusc — A! iată pe d-na lonescu. Bonjour doamnă — intră d-na şi d-ra lonescu. SCENA VI Aceiaşi, DOAMNA si DOMNIŞOARA IONESCU, apoi TULPINĂ DOAMNA IONESCU Bonjour ! — către fiică-sa — Nu ţi-am spus că îl cunosc pe d-1 Vălimăreanu? DOMNIŞOARA IONESCU surprinsă, ca şi Mioara când l-a cunoscut pe Tulpină Domnul Vălimăreanu? D-voastră sunteţi domnul Vălimăreanu ? RADU încurcat Da, da,,. —fata îl priveşte încântată, el chiamă — Mioara — şi prezintă — D-ra Mioara Sterea, logodnica mea. DOMNIŞOARA IONESCU desiluzionată A! — Sec — Bonjour. 27 TEATRU DAISY sport-girl care irumpe sprintenă A! iată pe Sonia. — Către ea, direct — Unde mi-ai fost de dimineaţă ? pentru ce n’ai fost la canotaj ? Nu, nu, nu vreau să ştiu de nicio scuză. Un comitet constituit ad-hoc, te-a condamnat la trei ore de flirt cu câte o pauză de cinci minute. — In timpul ăsta s'au făcut prezentările. Rămân fără să se cunoască Tulpină, doamna şi domnişoara Ionescu. Fireşte, nu stau aliniaţi. EMA Nu vă cunoaşteţi?... Poetul Tulpină DOMNIŞOARA IONESCU înmuiată de admiraţie, ca şi la Radu Al Tulpină... Poetul V... EMA D-na Ionescu. — Şi vrea să continue. Domnişoara... DOAMNA IONESCU nu-şi aduce bine aminte Tulpină? Tulpină? Parcă am citit undeva numele ăsta... DOMNIŞOARA IONESCU intervenind ruşinată Poetul Tulpină, mamă... autorul... — Dar rămâne cu admiraţia neterminată DOAMNA IONESCU căutând să-şi aducă aminte A! da. . . da. . . alaltăieri în gazetă... — Fără prea mult accent, cu buze subţiri, cu ironie de şuetă, fotoliu vechiu de artă lângă dulap de stejar — Citeam, în gazetă, să văd cine a mai murit şi — uşor de tot comic, — am văzut, între anunţuri, scrisoarea d-tale... — Surprindere, capete întrebătoare. f MIOARA TULPINĂ elegant %i încântat Ati citit scrisoarea mea? DOAMNA IONESCU Da, FEMEILE curioase Dar ce scrisoare? Unde? Ce scria? DOAMNA IONESCU explică, aproape imperceptibil comic mereu O scrisoare a d-lui Tulpină prin care protestează şi denunţă pe un chelner dela restaurant că 1-â bătut* , . pentrucă, , . TULPINĂ brav, gândind la chelner înţelegeţi, nu mai e de trăit cu atâta obrăznicie. DOAMNA IONESCU încheind paranteza .. .pentrucă n’a vrut să-i aducă mai repede, , . TULPINĂ o întrerupe serios şi exact Nu, îi cerusem să-mi schimbe friptura că era arsă. DOAMNA IONESCU convenind cu o amuzantă fineţe A! da! DOMNIŞOARA IONESCU desiluzionată, ca toate femeile de acolo, de altminteri Cum, , , te-a bătut? TULPINĂ iremediabil năuc, lămureşte Nu,, , Mi-a dat numai o palmă. . , că au intervenit câţiva clienţi revoltaîi — nedumerirea e ca să zicem asa > 3 y * generală — când a vrut să mă lovească iar... 29 TEATRU DAISY uimită, jignită în atitudinea ei de sport-girl Şi cum? Ce-ai făcut? DOAMNA IONESCU serioasă, prietenoasă şi infama A scris o scrisoare foarte frumoasă la gazetă, denunţând opiniei publice « barbaria » chelnărului dela Elita şi înfierând pe patron. DOMNIŞOARA IONESCU plat, nerevenindu-şi Şi, cum, ţi-a dat palme? TULPINĂ definitiv convins Dar acum cred că i-a trecut cheful să mai bată lumea. — Tăcere încurcată. DOAMNA IONESCU perfidă ca nişte ghilimele După ce l-ai dat la gazetă. . . cred şi eu. .. — Ifu se mai găseşte niciun subiect de vorbă. RADU după o lungă pauză penibilă, către Tulpină ca să-l scoată din situaţia în care e şi să lase lumea să respire Ai văzut marinele lui Radovici? Hai să ţi le arăt că sunt interesante. TULPINĂ gâscan A! da. Mi-a spus că vrea să ştie părerea mea despre ele. — Plecând — Mergeţi cu noi, doamnelor? DOAMNA IONESCU Scuzaţi, noi mai rămânem. — Toată lumea dă semne că rămâne. TULPINĂ Atunci revenim pe aci. -— Ies amândoi. ■MIOARA SCENA VII Aceeaşi, fără RADU şi TULPINĂ DAISY în tăcerea care continuă încă, desamăgită I-a tras palme! De — asta era la modă.,. MIOARA Dragă poeţii sunt oameni delicaţi nu poţi să le pretinzi ,,, — « Să fie bătăuşi » vrea să zică, dar e între- ruptă. DAISY net Păstrează-i pe toţi, dragă,.. Un om care nu ştie să danseze şi mănâncă palme, îmi taie pofta de mâncare. Mie îmi fac poftă numai cei bine făcuţi. MIOARA nevinovată, roşindu-se Yai Daisy,.. EMA ştie ea ce spune Ei! dragă, dacă te-ai mărita cu un atlet, să-ţi pierzi şi iluziile despre muşchi. DOAMNA IONESCU agreabilă şi înţeleaptă Adevărul e că fetele din ziua de azi visează numai jockei şi campioni de box. Pe vremea noastră,,, DAISY prompt şi cu o modernă nervozitate Pe vremea d-voastră doamnă, era o singură deosebire: Yă plăceau mustăţile ! — se confirmă cu un « da » mimat —Visaţi ofiţeri de cavalerie cu mustaţa răsucită. — Precis — Nouă nu ne plac mustăţile. MIOARA s’a aşezat şi citeşte cronicile 31 TEATRU EMA planturoasă, triumfă Cu Daisy nu o scoţi uşor la căpătâi. SCENA VIII Aceiaşi, intră GARNOWSKI şi TAPEURUL GARNOWSKI intră întovărăşit de Tapeur DAISY rămâne o clipă surprinsă, atrăgând luarea- aminte şi a celorlalte, pe urma lămureşte, senzaţional în şoapte Garnowski. — Capete întrebătoare la femei, pe când cei doi privesc tablourile şi nu observă nimic — Garnowski. — Pătrunsă de importanţa faptului către Ema, şoaptă — Nu-ţi aduci aminte ? cel care a ieşit al doilea la asaltul de scrima de sâmbătă seara ? — 17 ur- măreşte cu admiraţie. # EMA recunoscându-l şi convenind fireşte Da, da. DAISY lămurind şi pe cele din jurul ei Dragă, păcat că are mustăţi. Altminteri are o fan- dare superbă. DOAMNA IONESCU cu o privire mirată, nu ştie ce e « fandarea » Fandare? DAISY ... şi tuşeurile extraordinar de precise „. ♦ De ce nu veniţi sâmbăta seara la sala de arme ? — întâlniţi toată lumea « bine » acolo. GARNOWSKI a început să cerceteze cunoscător pe Mioara cu privirea, în timp ce se preface că vede tablourile. 32 MIOARA DOAMNA IONESCU Prea e sergent major, elegant în haine civile... — Şi cum e destul de adevărată, comparaţia face efect. EMA şi Sonia9 au trecut din centru unde se găseau9 în dreapta. D-na, d-ra lonescu şi Daisy, rămân cam în dreptul gispului. MIOARA a rămas în stânga şi citeşte mereu cronici. GARNOWSKI decis, după ce a aruncat mereu ochii de cuceritor indiscret către Mioara, care nu-l vede Ce scrie în ziar, aşa de interesant? MIOARA nu ba cunoscut niciodată, îl priveşte mirată şi iritată, se afundă mai mult în lectură. TAPEURUL râzând de el Craiule, de data asta nu s’a prins. GARNOWSKI Crezi? N’a ştiut cine sunt... O să vedem noi. EMA epuizată de atâta artă Voi ce faceţi? mai rămâneţi aci? SONIA către unchiu-său Vii unchiule? — lorgu face semn din mână că da, numaidecât. EMA către d-na lonescu ... şi cred că ne întâlnim la ceaiu la coana Leonora ? — jD-ra lonescu a ieşit. TAPEURUL ironic lui Garnowski Ei!? 33 TEATRU GARNOWSKI în şoaptă Are să fie bine... — a scris ceva pe o carte de vizită DOAMNA IONESCU Da, doamnă. — A rămas cea mai spre stânga, din tot grupul, e chiar în dreptul peretelui despărţitor. MIOARA stă jos şi citeşte mai departe. Celelalte în dreapta examinează feminin un inel al Emei. GARNOWSKI care îi dă târcoale Mioarei, îi pune cartea de vizită pe ziar. MIOARA o citeşte, reflex, candid, fără să-şi dea seama câtuşi de puţin de gest, evident necuviincios şi când pricepe, se ridică în picioare, uluită, îndurerată Domnule! GARNOWSKI o ia de talie, spre ieşire Fii serioasă, hai să facem o plimbare cu maşina. DOAMNA IOjNTESCU care a văzut scena Dar domnule, ce apucături sunt astea? MIOARA lăsată de el, cade încet în fotoliu, ca o pă- puşe desarticulată. GARNOWSKI cu sânge rece, obraznic, Mioarei Când faci bărbaţilor semne, nu mai face pe urmă atâtea mofturi. MIOARA plânge încet, complicând pueril situaţia, pe care, mai puţin candidă, o putea evita. DOAMNA IONESCU mereu uimită Nu ştii ce să mai crezi. Bărbaţii din ziua de azi. . . t 34 MIOARA GARNOWSKI De azi... ? Ce-ai vrea să fim dela hala de vechituri ea dumneata? —ies amândoi. BĂTRÂNUL privind lung, apăsat Şi ăsta e sincer. DOAMNA IONESCU complicând şi ea, cu stângăcie vetustă împrejurarea Ar fi meritat o pereche de palme, să-i plesnească obrajii. — Se uită către Marin, care niciun moment nu păruse prea emoţionat. BĂTRÂNUL Dar poţi să te pui cu toţi nebunii!. . . Nu vedeai ce umeri de hamal avea ? — Vin din dreapta Radu şi Tulpină. SCENA IX RADU, MIOARA, EMA, DAISY, SONIA. DOAMNA IONESCU, DOMNIŞOARA IONESCU, TULPINĂ, MARIN, BĂTRÂNUL RADU se opreşte in centru alarmat. Vede pe Mioara, nu pricepe nimic Dar ce e? Ce s’a întâmplat? — E o tăcere apăsătoare. Fme repede lângă Mioara, agitat — Mioara, ce s’a întâmplat?— Aşteaptă, dar foii sunt muţi, nimeni nu-i spune nimic. Aşteaptă mereu şi astfel totul se complică şi mai mult. Nimeni nu are inspiraţia să dea o întorsătură fără importanţă întâmplării. E, din colaborarea tuturor, o tăcere întinsă ca o coardă. ^ DAISY care ridicase în timpul acesta cartea de vizită* î-o întinde l-a dat biletul ăsta... 35 TEATRU RADU nedumerit, tot mai alarmat, mai răscolit Ce-i cu asta? EMA Domnul acela i l-a strecurat în mână, Mioarei, obrasxue. RADU Mioarei ? — Citeşte cu vocea înmuiată — Te aştept.. . Ia cinci după masă. . . — Nu pricepe de parcă a căzut din cer — Garnowski? — Abătut cu toată figura palidă, descompusă — Cum? Cum a fost? EMA punând (aşa din prostie) vârf la toate Mioara citea aci. El i-a dat biletul acesta şi pe urmă a fost obrasnic cu toată lumea. TULPINĂ prost şi inoportun Garnowski? spadasinul ăla tâmpit? Dragă, nu sunt eu sportiv, că l-aşi opri în plină stradă, i-aş trage o palmă pe obrazul stâng, i-aşi trage altă palmă pe obrazul drept, şi,pe urmă i-aşi spune: să mai fii obraznic şi altădată! — Tăcere apăsătoare îi e în tot răspunsul — Ascultă, dă*2! în judecată, să se înveţe minte — Efectul e penibil, toată lumea îl compătimeşte — Sau, ce mai fncolo, angajează câţiva bătăuşi să-l înveţe buna cuviinţă —. - s / RADU tace îndelung, se frământă intens. Oricum, o dragoste frumoasă şi gingaşe este un lucru de preţ, pentru care eşti invidiat şi care se apără de poftele celor cinici şi grosolani. Altfel îndrăgostitul nostru ar trebui să se recunoască un bărbat de categoria a doua, sau şi mai rău, faţă de bărbaţii mai voinici cari au drept seignorial la miresele altora. Sentimentul de protecţie a femeii şi simţul interior al bărbăţiei sunt inerente şi necesare conştiinţei în dragoste. Lipsa unei reacţiuni ar fi fost totuna cu o diminuare morală, cu interzicerea dreptului la feri- 36 / MIOARA eire9 o restrângere a libertăţii omeneşti. Un bărbat tânăr nu poate accepta vieaţa în orice condiţiuni. Nu e mai puţin adevărat că totuşi el ar putea să accepte un act de vasalitate morală, că logice sunt amândouă soluţiile, cum şi o infinitate de alte nuanţe în soluţie. Dar atunci căzut ar fi devenit curent, mai mult un mod de comedie, care nu mai prezenta acelaşi interes, şi mai ales nu putem interesa pe autor, pornit să studieze conduitele omeneşti. Dintre cazurile posibile, el a ales deci cazul cel mai rar (poate) dar şi singurul demn de interes. Această modalitate concretă urmărită oferea în cazul de faţă încă zonă de studiu, şi anume gradul decalajului dintre actul de vorbire sau mai bine zis actul literatură şi actul comportare. Spunând cu câteva minute mai înainte, că «şi-ar da vieăţă ca să apere >> femeia iubită, Radu nu-şi lua propriu zis un angajament, ci doar hrănea cu literatură o conversaţie sentimentală, şi se ştie că în asemenea convorbiri astfel de fraze nu angajează cu nimic. Sunt ca nişte verdeaţă decorativă pusă în jurul fripturii pe tava de argint. E frumoasă dar nu se mănâncă. S’a ales însă şi aci cazul când actul vorbire e un dat organic şi este onorat pmntr'un act corelat în comportare. In modul acesta prologul pune premizele unei înbqmplări anume, în urmărirea cărei se deplasează mereu aparatul de înregistrare concretă, pus în funcţiune. Este deci torba de ceea ce s'ar putea numi o experienţă mintală concretă, fără pretenţii de adevăr fizic. Nu pretindem deci că aşa trebue să se întâmple « în vieaţă ». Acum Radu respiră gr^u, absent parcă, apoi Năsturel are telefon? TULPINĂ speriat Ce, vrei să-i trimiţi martori lui Garnowski? Eşti nebun *— Toată lumea îl priveşte pe Radiş, aşteptând. RADU s’a hotărît definitiv pentru duel Tu treci pe la Bălănescu şi spune-i că îl aştept la mine pe la patru. 37 TABLOUL II — Care e prologul în continuare — Peste vreo două luni, acasă la Mioara. « Salon » lipsit de orice gust, cu scaune şi canapele destul de nearticulate. Are însă destule obiecte care ar vrea să fie « de artă Un pian în dreapta. In stânga uşe, o fereastră, în fund uşa care dâ din antreu. Impresie de burghezesc, mic şi vechiu. SCENA I LINA, EMA, MAMA, IX4ISY \ Ema se pregăteşte de plecare, Daisy, cunoaşte, a venit s’o ia. Mama e adâncită într’un jilţ, lucrează ceva, dar acum toată lumea ascultă cu interes pe bătrâna servitoare a lui Radu, venită dela spital; o bătrână uscată, cu faţa ca un pergament în cute, cam vorbăreaţă şi cu o logică foarte a ei. EMA Şi la ce oră pleacă de acolo, Lino? LINA lămurind binevoitoare Păi nu ştia9 poate să plece aşa cam la 4—5.. „ 39 TEATRU EMA se uită la un ceas mare de perete Atunci trebue să vie, că acum e cinci ?.. ♦ LINA atunci aşa e Păi eu nu ştiu, da’ aşa zic, că dacă e cinci trebue să vie. *. MAMA e o femeie ca de cincizeci de ani, modestă si cu faţa cam îmbătrânită, fixată la serios. Chibzuită, fiindcă a suferit, şi « ştie multe », căci văduvă de funcţionar a trebuit să crească... şi cu mari greutăţi, un băiat şi două fete. Şi care e folosul? Marin, la treizeci de ani abia de câştigă să-şi ţie propria casă (şi încă ar fi multe de zis şi aci). Vrea să-şi vadă măcar fetele, frumoase amândouă, măritate dar nu cu artişti şi mai ales nu cu << artişti plastici». Un sculptor este destul într’o familie. După socoteala ei o fată de optsprezece ani, atât de frumoasă ca Mioara şi «fără nici un ban » «îşi distruge vieaţa», mnt propriile ei vorbe, dacă se mărită cu un pictor sărac. Multe nopţi n'a dormit de când cu logodna fetei. Ce poţi să faci însă cu o îndrăgostită de optsprezece ani, atât de încăpăţânată pe deasupra? Spera că totuşi. . . cu timpul. . . Acum însă îi e teamă că Radu, sluţit în duel, va veni « cu drepturi » şi se va îndârji în stăruinţele lui, că deci nu se va mai putea anula logodna. E de aceea cam îngândurată. Dar dumnealui cum ţi-a spus? LINA pentru ea au foarte multă importantă lucrurile acestea, de aceea pune pasiune şi mişcare Dumnealui nu mi-a spus nimic. Dumnealui mi-a spus numai să duc lucrurile acasă şi pe urmă... DAISY fumând şi jucându-se cu port-ţigareta Tot acolo unde a stat? Tu ai avut cheile? EMA & Ce chei dragă? Dacă ea l-a crescut de mic. Toată casa e pe mâna ei... 40 MIOARA LINA Tot acolo unde am stat. Şi pe urmă să viu sâ vă spun că vine azi pe aici... Adică Radu... DAISY constată şi ea Dragă, întocmai ca în romane, întâiul drum pe care-1 face e la ea... EMA dându-şi lustru la unghii A venit multă lume să-l vadă? LINA lămureşte cu bunăvoinţă şi nu e ea de vină dacă nu se prea înţelege ce spune, mai ales că vorbeşte cu o milenară ritmie Păi lume n’a venit, că n’a dat voie domnu Doctor, adică Radu a spus la Doctor să nu lase pe nimeni să vie şi l-a rugat asta pe Domnu Doctor. — Oftând în gândul ei — Da’ şi era tare bătut de gânduri toată ziua. MAMA stabilită în fotoliu şi căutând prin întrebări pe care le vrea indiferente să creeze o *•taie de renunţare de Ia sine înţeleasă Cum pe nimeni? LINA face tot ce poate ca să lămurească Acum, eu nu ştiu, dar aşa zic că pe nimeni — lămurind inimoasă — că l-a rugat dumnealui pe doctor. Da’ şi domnu Doctor a zis că e rană grea la cap. DAISY Dar florile pe care i le trimitea Mioara în fiecare zi, 1© primea? LINA cu simplitate Da.,. ii w TEATRU DAISY Şi se bucura? LINA « auzi vorbă » Păi da, cum să nu se bucure, da’ era aşa puţin trist... EMA Cum era trist când primea florile? LINA Nu era trist, dar se uita la ele aşa. Odată i-a’ dat lacrimile... DAISY Cu ochiul celălalt vede bine, Lino? LINA Acum eu zic că da... MAMA revenind la ce o interesa anume Ascultă Lino, tu i-ai văzut vreodată rana? Cum e? LINA cu o profundă durere E rău cucoană — şi copleşită începe să plângă, dar fără lacrimi. Doamne Dumnezeule, bietul băiat — vorbeşte în tonul ridicat al celei care boceşte fără lacrimi — Că aşa i-a fost norocul lui mititelul, că întotdeauna îmi spunea: Lino, eu n’am noroc pe lume şi eu îi spuneam, nu mai zice aşa Radule mamă. Da’ el mititelul... — se şterge eu şorţul la ochi de prisos. MAMA Ascultă Lino, spune cum I-a lovit glonţul? 42 MIOARA LINA prima parte din răspuns e relativ simplă L-a lovit lângă ochiu, nu l-ar mai răbda pământul pe hoţul ăla — şi iar parcă îşi aduce aminte cum să bocească — ochişorii lui cucoană dragă, că era bun la inimă ca pâinea caldă. Că mereu îmi zicea, na şi ţie Lino să-ţi cumperi de o rochie sau ghete, aşa. . . MAMA a rămas pe gânduri Biata Mioara, ce o să zică biata fată când l-o vedea? — căci aici erau gândurile ei — Căci ea nici nu ştie măcar ce fel de rană are. EMA planturoasă şi degajată spunând sincer ceeace gândesc şi celelalte La urma urmelor nu e obligată să-l ia. . . n’are decât să strice logodna. LINA speriată Cum să strice logodna coniţă... ? Cum adică ? EMA plat şi gras Adică să nu-1 mai ia de bărbat. LINA uimită Cum să nu-1 mai ia de bărbat? EMA îşi potriveşte jar eter ele Foarte simplu. LINA nedumerită şi alarmată, dar fără să ridice tonul, căci îşi dă seama că nu e decât o servitoare, încearcă totuşi să convingă, arată cum înţelege ea lucrurile Păi cum, Doamne iartă-mă, vine şi asta? Păi adică Radu nu s’a dus în duel, cum îi mai zice, pentru d-ra TEATRU Mioara? Că aşa vine, eă pentru dânsa care va să zică şi-a pierdut ochiu\ că n’a avut altceva nimic cu hoţomanul ăla — invoacă dreptatea nevăzută, abstractă — că el ce să aibă? că era bun ca mielul lui Dumnezeu. MAMA întoarce privirea, până acum absentă şi pare altfel binevoitoare Bine Lino, dar cum o să-l ia aşa? LINA cu inima străpunsă Păi cum aşa? MAMA stânjenită y Aşa... cu obrazul neîntreg ? — şi gândeşte : dar mai ales tânăr şi prea sărac. LINA uimită, cu privirea scurtă Păi coniţă? cum, neîntreg? MAMA Dacă nu vede cu amândoi ochii? LINA « ei asta-i » cu bunăvoinţă, cu inimă Dar ce trebue să vadă cu amândoi ochii coniţă ? Unul nu-i destul ? Slavă Domnului, că vede cu unul mai bine ca mine care nu mai nimeresc să bag în ac — îi remarcă ochelarii — Da’ vede mai bine ca d-ta coniţă, care trebue să pui ochelari. DAISY sec şi concludent Ori cum, cine a pierdut un ochiu. .. LINA îndurerată Ce a pierdut domnişoară, păcatele mele, că n’a pierdut nimic. înţeleg să-l căinaţi pe ăl care şi-a pierdut un 44 MIOARA li picior, ferească sfântul, de nu poate merge, — sau vreo mână, de nu poate o mu’ lucra — mişcător uimită — dar aşa, cum? EMA plutind în carnea ei albă ca un filosof pe gânduri Vezi că el era băiat frumuşel. LINA grăbit Ei, ştiu eu că era frumuşel. Hei, câte ştiu eu, dar las’ că nici acum —şi lămurind — n’o fi el păpuşă, dar e om întreg. Altceva se cere la un bărbat. . . Sănătos să fie şi măcar de ar fi şi alţii aşa cum e el, neîntreg —iar bocindu-se — Că e rău când nu e omul sănătos, că uite, mă uit eu la mine, sunt bolnavă prăpădită şi niiimeni nu mă crede. MAMA resemnată, se opreşte din lucru, către Ema Ce tot vorbim noi, Ema. . . ? O să mai poată sta cineva de vorbă cu el? Are drepturi acum. —Daisy iese spre stânga. LINA pentru ea însăşi Auzi, neîntreg! MAMA Lino, nu mai sfârşim cu tine până mâine. Intră Mioara cu braţele încărcate cu flori. ■ SCENA II Aceleaşi, MIOARA MIOARA o şcolăriţă cu ochi bleu-albaştri, luptând cu florile, gâfâind Am alergat — «extraordinar », vrea să zică — Mi-era teama sa nu vie înaintea mea. — Toate şovăind în re mLa şi ciudă o privesc, în timp ce ea aşează în vase pori. I’ 45 TEATRU MAMA Ascultă Mioară, te mai întreb încă odată, îţi dai bine seama ce faci? MIOARA Iar mamă? Iar începi? MAMA Fetiţo, ascultă... Radu e prea tânăr pentru tine şi pe urmă sunteţi săraci amândoi. Sărăcia otrăveşte dragostea. \ EMA cu pasiune Ascultă pe mamă-ta Mioaro, că ştii cât a suferit până v’a crescut. MIOARA Nu ascult pe nimeni. . . îmi ascult inima mea. Ge are a face că suntem acum săraci ? Mai târziu Radu va fi celebru şi vom fi bogaţi, vom cutreiera amândoi lumea. EMA Eşti o toantă. Radu va cutreiera lumea, dar cu vreo elevă a lui de 19 ani, pentrucă peste 20 de ani când el Va fi, poate, bogat şi celebru, tu vei avea 40 de ani. Şi nu va mai şti ce să facă numai să scape de tine. MIOARA indignată, înfiorată Radu e sincer. EMA Ce are a face aci sinceritatea? Toţi bărbaţii sunt sinceri când vor ceva, că aşa i-a făcut Dumnezeu pe ei. Nu se poate altfel. Şi când nu mai vor, sunt tot sinceri. Aşa i-a făcut Dumnezet| pe ei. 46 MIOARA ţ *" ' ; MAMA \ Taci Ema — duioasă şi gravă, Mioarei — Tu eşti un copil. . . Nu cunoşti viaţa. . . Bărbaţii după patruzeci î de ani rezistă greu ispitelor, mai ales când sunt bogaţi ; şi celebri. Ah! nu ştii de ce e în stare atunci un bărbat, | care vrea să scape de o nevastă de 40 de ani. I EMA furioasă I Să-ţi spun eu. . . Face ca la automobile. . . Dă bu- curos înapoi vechitura, mai dă şi ceva pe deasupra şi [ capătă o maşină nouă, neuzată. I MIOARA indignată Nu-1 cunoaşteţi pe Radu — o vede pe Lina — Şi, Lino, | spune cum era? j LINA speriată, găndindu-se la ce s^a vorbit până acum l Aproape că nu se cunoaşte. . . f i MIOARA jignită, certând-o f £ Nu aşa, Lino ! Era vesel că vine să mă vadă ? I I LINA bucuroasă că nu a întrebat de ce se temea ea I A! cum să nu fie vesel. . . dar era aşa puţin — vrea | să spuie trist — Aşa... pe gânduri... — îşi îndreaptă I gândul — dar era vesel. = [ MIOARA aşează iar florile prin vase i De două luni nu l-am văzut. Credeam că nu se mai | sfârşeşte odată — intră Daisy. I. I DAISY s’a oprit în prag I Gata? Ah! Mioaro... dar ai adus toată piaţa de t flori, dragă — către Ema — Să mergem! L TEATRU EMA e gata şi ea Mergem... Atunci, la revedere — sărutări. DAISY ca şi când ar lăsa-o pentru o operaţie periculoasă. Şi curaj, Mioare.. . MIOARA o priveşte mirată, căci nu pricepe ce fel de curaj îi doreşte. EMA hună, în felul ei Sărut ochii fetiţo... —nu termină, către mamă, aproape — Vezi n’o lăsa singură. Şi oricât o insista el, ocoleşte deocamdată chestia nunţii. DAISY în şoapte mamei Să ne. spui şi nouă cum a fost. Ies Ema, Daisy. SCENA III MAMA, MIOARA, LINA MIOARA neliniştită, o ia de gât Mamă, mamă are să vie. . . peste câteva clipe are să fie aici... de vorbă cu noi. MAMA încurcată şi nu prea bucuroasă, dar tratând-o ea pe un copil Da, da. MIOARA copilăroasă, plină de dor, şi emoţionată, se mişcă în visul ei ca într'o florărie Şi am să-i cânt bucata lui favorită la pian... şi o să povestim atâtea... până la noapte o să vorbim... 48 MIOARA MAMA Da, da — rămâne îngrijorată pe gânduri. MIOARA după un timp Mamă, când l-oi vedea jos pe scară —firesc şi făcân- du-şi o bucurie de asta, — că eu mă duc jos să-i deschid. LINA neliniştită, intervine grabnic Dar ştii d-ră. . . când l-oi vedea. . . ştii adică, atunci când l-oi vedea întâi să nu te miri. MIOARA cu ochii mari Să mă mir? LINA lămureşte ea în felul ei Ştii, e puţin cam tras îa faţă ca omul care a zăcut. . . — deci să ri*aibă nicio grijă — . . .Da ’ncolo. . . MIOARA se aud bătăi în uşe, ascultă surprinsă. L-a cunoscut El e ! — Lina iese la stânga cuminte şi Mioara ascultă, înţelegând de ce el a urcat fără să sune — A fost deschis jos la scară — a rămas o clipă numai încremenită şi a alergat la uşe. Apare Radu. SCENA IY MAMA, MIOARA, RADU, LINA RADU bandajat la ochiu, tras la faţă, are un fel de rezervă melancolică şi întârzieri de om care a luat o hotă- rîre pe care nu o putea ocoli. Ochiul rămas, frumos şi rece contrastează cu surâsul care ar fi vrut să fie prietenos. N’a avut nici pe departe aerul cuiva Care vine să-şi găsească pe a lui, ci al unui camarad sfios şi îngăduit, care aşteaptă o clipă după ce a intrat, încă neştiind ce va face. 4 49 TEATRU MIOARA rămâne în loc lângă eJ, surprinsă, cu ochii mari, îngheţată de surâsul lui rece, nici de cum de bandaj. RADU vrând să pară firesc, îi sărută mâna ca şi cum de două zile n'ar fi văzut-o, numai. întrevederea aceasta, prin hotărîrea lui Radu, contrastează cu totul cu ceea ce îşi închipuiau Mama, Emo şi celelalte că va fi revederea 41 dramatică » dintre cei doi logodnici. In orice caz Radu e departe de cel care vine, să-şi ceară « drepturile », caci situaţia el însuşi o crede schimbată. Cu acelaş surâs străin şi prietenos îi dă bună ziua şi Mamei Sărut mâinile, doamnă. MIOARA îndurerată, mirată, ne mai pricepând nimic Dar de ce nu mă săruţi? RADU asta nu cadrează cu hotărîrea lui, o sărută cu multă rezervă, surâzând trist Ba da. MAMA rar, încurcat, de altminteri şi ea nedumerită Dar stai jos, d-le Vălimăreanu, stai jos. RADU desarticulat, ca un musafir care se simte stânjenitor Da doamnă, sărut mâinile — se aşează şi acum nu găsesc ce să-şi mai spună. In atmosfera acestei mic interior burghez e ceva îngheţat ca într'un interior cu perspective răsturnate. MAMA după un timp bucuroasă că a găsit ce să întrebe Ai găsit deschis jos? RADU rece Da, şi am urcat direct pe scări — şi iar tăcere stânjenitoare. 50 ' MIOARA MAMA explicând cu întârziere de ce a fost deschis . ^ .fetele, când au plecat. . . uituce!. . . — şi iar tăcere de parcă s’ar fi răcit aerul. Mioara e tot timpul derutată că nu a fost întrevederea aşa cum o bănuia ea, caută cu ochii mari să priceapă ; dar nu întreabă nimic. RADU şi el cu întârziere Cine ? MAMA Ema şi Daisy, au plecat chiar acum, la eeaiu... —îşi cârpeşte fraza căci nu are ce mai spune — .. . se duc la un ceaiu dansant — şi după un timp — Ai părăsit de tot spitalul ? RADU Da. MIOARA se uită mereu la el, desaxată, cu mâinile nu are ce face. MAMA nelegat, ca să întrebe ceva Trebue să fi avut dureri mari ? — şi găsind că întrebarea e de prisos răspunde ea însăşi — da. . . de sigur... RADU dă lămuriri cu oarecare indiferenţă politicoasă In primele momente, nu. Am avut impresia numai că m’a lovit, plin, o piatră în obraz. Pe urmă pansa- mantele... au fost.. . dureroase. LINA a apărut aşa încât nu e văzută de Radu şi Mioara. RADU după ce toţi trei s’au privit schimbând surâsuri stânjenite, el şopteşte cu o adâncă resemnare Cine ar fi crezut acum două luni.. . ? în aiua aceea când jm plecat de acasă — iar tăcere îndelungată şi egală. 4* 51 TEATRU LINA stăruitor, cu intenţia de a o scoate pe mama din salon Coniţă, mi-aţi spus că-mi daţi un bilet să mă duc Ia spălătoreasă. . . MAMA vrea să rămână Bine Lino, mai aşteaptă puţin jos că vin şi eu... LINA încurcată, dar nerenunţând s’o scoată pe bătrână de acolo Bine coniţă mai aştept, cum să nu aştept dacă ziceţi d-voastră. . . Da’... ştiţi, eu ziceam că până nu se înserează... că şi eu trebue să fiu acasă... că mai avem de aranjat. . . şi sunt şi eu bolnavă — bocindu-se ut cat — că răăău e să fie omul. . . etc. MAMA mai scurt Bine, du-te, că viu numaidecât... —Lina iese. RADU după un timp urmează uniform Marin nu e acasă? MAMA A fost invitat la Brăila. E vorba de un monument mi se pare — tăcerea cea mai prelungită şi mai stânjenitoare. MIOARA cum ei se privesc cu un anumit zâmbet, un zâmbet de prietenie timidă, ne mai ştiind ce să spuie (resursele ei fiind limitate pentru o situaţie atât de grea) se refugiază într'o naivitate suavă, dar întâlnind tocmai în acest refugiu ultim, abilitatea ancestrală a femeii, şi propune candid şi brusc Yrei să-ţi cânt la pian, Impromptu-ul ? MIOARA RADU zâmbind îndepărtat ca unei vechi cunoştinţe Da. . . sigur că da. MIOARA se aşează la pian şi cântă topită 'de drcgoste, una cu ocolurile dezolate ale muzicei, Impromptu-fantaisie de Chopin. După câtva timp mama iese. Câteva clipe după plecarea ei, Mioara se opreşte sprijinită de pian, abătută. Radu vine lângă ea. Ii ia capul în mâini şi se privesc în ochi lung, regăsindu-se. El îi aminteşte cu un zâmbet bandajul care acum a schimbat situaţia. MIOARA fericită, aceeaşi de dinainte Nu-i nimic — îl ia puternic de gât. RADU mirat şi trist Nu-i nimic ? MIOARA veselă că s'au regăsit Sigur! O rană care are să treacă. RADU cu privirea fixă, pe gânduri Are să-mi treacă? MIOARA vroind să-i dea curaj Fireşte... —îl sărută pe oVraz trăgându-l de păr—• Şi o să fie iarăşi ca mai înainte. RADU îşi opreşte privirea asupra ei, liniştit Dar dacă n’are să-mi treacă? MIOARA pentru ea nu sunt greutăţi Taci. . . are să-ţi treacă. , . nu se poate să nu-ţi treacă — răsfăţat — vreau eu să-ţi treacă. RADU răspicat, cu înţeles, aşteptând răspunsul ei Dar dacă n’are să-mi treacă? 53 TEATRU MIOARA încurcată, sinceră Ce-are a face? Nu-i nimic. RADU trist şi cu oarecare adâncime în glas Mioaro — îşi pironeşte privirea asupra ei — ştii tu de ce am venit azi întâi la tine ? — o priveşte şi mai mult în ochi, ezită, îi scade vocea şi cuvintele coboară unul câte unul, ca mărgelele deşirate Ca să te desfac de cuvântul dat. — Apare aci o nuanţă certă de sublim. MIOARA îngrozită, lovită în plin obraz Să... să ?... — nu poate să termine, slăbeşte. RADU ca un om care ştie ce trebue să facă Să-ţi redau libertatea. MIOARA uimită, se lasă pe scaun Aşa dar... aşa dar, nu mă mai iubeşti ? RADU cu o profundă seriozitate Ba da. MIOARA nedumerită, cu o lumină nestatornică în ochi Atunci ? RADU resemnat şi hotărît Cuvântul tău a fost dat altuia, nu./, nu unui... — nu poate să termine, are o resfrângere crispată în interior. MIOARA îl priveşte cu ochi mari, nedumeriţi! RADU cu o explicaţie Mă mai poţi iubi aşa ? 54 MIOARA MIOARA uimită Dacă te mai pot iubi? RADU cu un surâs straniu, deprimat Aşa cum sunt? MIOARA îl cuprinde de după gât, îl sărută mult Ei bine, te iubesc mai mult ca totdeauna. Niciodată nu te-am iubit atât — este, incontestabil, şi ea destul de sublimă RADU are o privire de fericire, sfioasă ca o pânză de păianjen. Mă mai iubeşti? Tu? MIOARA îl ceartă, sglobie, drăguţă. Vezi cum eşti? Vezi cum eşti? Cât de uşuratică mă crezi... Socoţi că e destul o întâmplare ca asta, ca iubirea mea să se stingă... Vezi că nu mă cunoşti de loc ? / RADU uimit Eşti o fată bună! MIOARA răsfăţată şi bucuroasă Da, dar tu eşti un băiat rău. . . socoţi lumea toată rea, ca tine. RADU cu înţelepciune şi şi emoţie Lumea e rea, Mioaro, dar tu ai un suflet curat ca apa de izvor. MIOARA veselă, ca un şcolar vesel Vezi?. .. Aşa. .. aşa vreau să fii: vesel. Destul ai fost trist. 55 TEATRU RADU cu faţa sfios înflorită, ca după o noapte rea, nişte zori luminoşi, întreabă nesigur Vesel? MIOARA Da vesel... şi să mă iubeşti. . . mult... Să fie toate ca mai ’nainte... — şi ca şi când o viziune i-a flututat, scăzând vocea — mai mult ca mai înainte, RADU cu melancolie străină, înveselită, murmură pierdut, pe gânduri Ca mai înainte... Mai poate fi ceva ca mai înainte ? MIOARA Nu ca mai înainte — îl priveşte fermecător, îndrăsneaţă — acum vreau să fiu nevasta ta. . . RADU sguduit, ca şi când ar vedea într^o străfulgerare, ce-a pierdut Nevasta mea? MIOARA Da, da! RADU dându-şi seama ce vis i s’a spulberat Tu, nevasta mea ? MIOARA îl ia de gât, îl sărută. RADU după sărut cade mut pe gânduri, pe urmă o priveşte în ochi Ai să ma poţi tu iubi întotdeauna? MIOARA ca un mic capitalist care pune tot la bătaie întotdeauna. 56 MIOARA RADU înţelege sdrobit că asta nu se poate E imposibil... imposibil. MIOARA supralicitându-se Totdeauna. RADU încleştează pumnii înnăbuşit Ah! lovitură blestemată. MIOARA Ce-are afaee asta. . ? dacă eu te iubesc? RADU bucuros de gestul ei, dar iremediabil descurajat şi convins că lucrurile se vor întâmpla altfel; îngânând-o Dacă tu mă iubeşti! MIOARA ea e fericită Iar devii nesuferit. RADU cu umerii crispaţi, arătând desarticulat, cu un gest de bolnav Mioaro, nu poţi iubi o viaţă întreagă un obraz ca ăsta. MIOARA caldă, fărjă rezerve, loială Ah! cu atât mai mult am să te iubesc. . . căci pentru mine ai suferit. . . pentru mine ai făcut sacrificiul acesta — Radu ridică ochii mari spre ea, ca spre o apariţie simplu nenaturală. îşi dă oarecum seama că din cauza tinereţii ei gândeşte aşa —- Nu se poate să nu iubească o femee pe cel care face un asemenea sacrificiu. RADU care revine abătut, după un drum în propriul lui suflet Ascultă Mioaro. . . Acum mă iubeşti. Dar mâine ? Dar poimâine ? Ai să încerci s’o faci de milă — crescând— TEATRU din recunoştinţă — pentrtică eşti un suflet drept — ai — accentuiază cu glas amar pe « vrei » — să vrei să mă iubeşti. . . dar., . MIOARA puţintică, protestând însă din toată inima ei de madonă italiană în serie Nu, nu e adevărat... e oribil ceea ce spui, am sa te iubesc întotdeauna. RADU descurajat, agăţat de hotărîrea lui Taci, taci! n’ai să mă poţi iubi — neliniştit şi curajos — Tu încă nici nu ştii cum sunt. MIOARA cu obrajii întinşi, albi, incontestabil sublim ă Oricum ai fi am să te iubesc întotdeauna. RADU abătut, neîncrezător, frământat de muzica asta noua, repetă trist răspunsul ei « Totdeauna, totdeauna » — o priveşte în ochi puternic — Ştii tu ce înseamnă « totdeauna »? — surâzând descurajat — Te-ai gândit bine la ce te hotărăşti? — cu el e altceva — Eu acolo ce puteam face altceva — o priveşte ca un copil căruia îi spui o poveste tristă — Dacă ai şti cât mi-am tot privit în oglindă obrazul — se întrerupe, i se pare că a ajuns la capăt, în întunerecul soar- tei — Mioaro, eu sunt un om mort pentru dragoste, MIOARA toate trec peste ea ca apa peste pietrele din râu Dar e îngrozitor... Cum te poţi gândi la asta ? RADU matur, plin de el însuşi Tu eşti aşa pentrucă nu te gândeşti. Cum pot eu să-ţi cer sacrificiul acesta? 58 MIOARA MIOARA protestează toată lumina din ea Ce însemnează un obraz frumos atunci când e vorba de un suflet ? — stăruie deci amândoi, convinşi, în sublim. RADU cu o loialitate pe care numai cei 24 de ani ai lui o permit, mirat şi ironic Sufletul? să vorbim serios Mioaro—precis — Crezi tu, că dacă n’ai fi fost frumoasă, eu te-aş fi iubit pe tine ? MIOARA Oh! — pauză mare. Mioara e acum şi ea tristă şi descurajată. RADU se întregeşte Crezi că te-aş mai iubi dacă... MIOARA a găsit ea cauza înţeleg acum: nu mă mai iubeşti şi vrei să scapi de mine. RADU uimit, trist, înveselit Ah! dumnezeiască logică *.. Nu te mai iubesc, ai ? MIOARA sincer îndurerată Asta e totul, acum înţeleg — tăcere mai îndelungată ca o lumină care scade. RADU cu gravitate tinerească dar şi de om bolnav care a gândit, a frământat singur, lung, cele spuse Ascultă Mioaro, te iubesc cum n’a mai iubit un om pe lume — ca un inventar simplu şi familiar — Ei bine, pentrucă te iubesc atât, am venit să-ţi redau libertatea. Libertatea ta! Eu însă nu te voiu uita niciodată. Am să lucrez şi tu ai să fii gândul meu unic în artă, singură în t/Dată viaţa mea — are deci câteva puncte înainte, în această întrecere la modul sublim. 59 TEATRU MIOARA uluită, aproape înfiorată Dar e o nebunie! Astea le-ai pregătit acasă — se sprijină abătută pe pian. RADU Dacă vrei da, le-am pregătit — iar o umbră peste ochiu şi peste voce — M’au .pregătit poate ele pe mine — intens. Pentrucă eu întotdeauna am să te iubesc aşa, pentrucă tu, — cald şi descurajat — niciodată — mai ales de acum — n’ai să mă poţi iubi aşa — a rămas parcă singur. MIOARA foarte agitată Te voiu iubi. RADU confirmă surâzând dar refuză totuşi Gând nu mă vei iubi aşa cum te iubesc eu înseamnă că mă înşeli. Eu joc totul pe o carte — cu un ton care ridică în alt plan, ca un obiect oferit pe o tavă — Tot sufletul meu e pe o singură carte —face apel la înţelegerea ei —• Trebue să am şansele unui câştig egal — hotărît — Ei bine MIOARA viu întrebător, intens, toată corola ei sufletească spre el Ei bine? RADU scăzând resemnat vocea Ei bine, şansele aceastea nu le am. Ce-mi pasă că nu vei fi a altuia, când gândurile tale intime nu vor fi ale mele, — după o tărăgănire — când eu voiu fi fără putere asupra simţurilor tale — aceeaşi tărăgănire — când alături de mine vei fi departe ca într’o altă lume , . , ? — şi dintr'odată rănit dar orgolios — Mioaro, nu mă poţi mulţumi cu orice,,, vreau fericirea toată, -ţe vreau întreagă şi vreau să fiu totul în viaţa ta. 60 MIOARA MIOARA perfect, toată fiinţa ei e de acord cu asta Aşa vreau să mă iubeşti. . . aşa am să te iubesc şi eu — hotărît — îţi jur ! RADU deprimat, simţind inutilitatea jurământului îmi juri ! — a intrat Mama MIOARA continuă viu, intens Iţi jur pe tot ce vrei... a să te iubesc întotdeauna ca acum — o vede pe mama ei. RADU înduioşat o priveşte în ochi zâmbind straniu, fericit de răspunsul ei, dar tare în hotărîrea lui, la maxi- mum de sublim Nu, astăzi am puterea să renunţ, dar cine ştie de voiu mai avea această putere mai târziu!. .. Cu bine, Mioaro — scoate inelul pe care-l priveşte emoţionat ca pe un fleac scump, vrea să i-l dea — Să nu încercăm imposibilul — pleacă spre uşă. ş MIOARA disperată, dă un ţipăt inhuman Mamă, mamă, pleacă J—, se frânge de parcă ar fi n:pl ceva..în ea, se sprijină sufocată, gata să cadă. RADU impresionat totuşi, acceptând, aleargă spre ea, o ia în braţe. MAMA gânduri Doamne cât sunt de copii amândoi. Sfârşitul prologului x 61 TABLOUL III Peste vre-o doi ani după întâmplările prologului. Zi de^. Ianuarie, cm soare. Odaie foarte mare, ţărănească, destinatare pare, să fie prăvălie, la Rucăr. E transformată în atelier. O fereastră imă de tei cu obloane, acum deschise, la perete. Intrarea în stânga, altă uşe în dreapta. Se ghiceşte şi aici înăuntru, vidul acela resimţit, iarna în oricare staţie climaterică. încăperea păstrează din caracterul ei ţărănesc de munte : vreo două sarici pe podea, pe spătarul unui scaun; masă şi ladă jos, de lemn lucrat ţărăneşte. Icoane, flori la fereastră, însă, şi un divan mare cu scoarţe, gravuri, vase, cărţi, o chitară într’un colţ reprezintă aportul celor care s’au refugiat aci. Prin fereastra mare de, prăvălie se văd câteva ramuri acoperite de chiciură şi mai ales, mari de tot, apropiaţi, «Păpuşa» şi «Iezerul» albi de zăpadă. Lumina de amiază a soarelui, viu şi rece, e egală şi-şi răspunde cu un foc în sobă. La început cu un foc alb care nu luminează. Până la sfârşitul mesei, lumina soarelui scade dij£ cauza unei înnorări subite, devine rece şi moho- rîtâ, focul s’a trecut. SCENA I MIOARA, -LINA MIOARA pare foarte plictisită, se uită vag, pentrucă n9are ce face, fără scop pe geam, ceteşte câteva clipe într*o gazetă şi rămâne îndelung pe gânduri. Pe urmă îşi aduce aminte ds foc, îl sgândăre şi ia din nou plictisită, gazeta. 63 TEATRU LINA vine cu un braţ de'■ lemne si după ce mai pune vreo două în foc Auzi . .. ? a venit Ilie, bărbatul Vasilichii. . . — as- teaptă să vadă vreo mişcare de interes. MIOARA nu ascultă şi parcă ri*o aude, cu ochii în gazetă. LINA stăruind Vasilichia, nevasta aia, care stă pe ulicioară... spre biserică. MIOARA plictisit mirată Vasilichia ... care Vasilichia? LINA Cum, care Vasilichia? Aia care stă pe ulicioară. . . — lămureşte încăputând — casa mai mică. . . aia fără gard... Dup§ livada cu pruni a lu’ Mitru Spânu — a rămas cu gura strâmbă. MIOARA molatic Acum trebue să-ţi ştiu toţi spânii „din sat. . . LINA eveniment important Vasilichia! Omul ei la tramvaiu în Bucureşti... înţelegi?... câştigă bine... Şi-i om cum se cade... strângător. . .El — el î — mână la tramvaiu. MIOARA se uită mereu fără niciun interes peste gazetă. LINA necăjită puţin că rfo interesează pe Mioara Ea zice că era să vie de Crăciun... da’ ei la tram- vaiu merg şi de Crăciun... C’asa e la tramvaiu.. . 64 MIOARA J)al i-a zis directorial să aştepte. . . că are să-i dea trei zile mai târziu... Cine o fi ăla acolo mai mare... c’aşa-i zice director.. . MIOARA mereu plictisită de darea de seamă cotidiană, a Linei, tace mai de parte, nu răspunde. LINA nu e supărată. Se vede că voia numai s’o învioreze, deci aşteaptă încă şi când vede insuccesul ştirilor eit nu mai ştie ce să facă. îndreaptă un scaun, caută, şi pe urmă a găsit Să pui masa?. . . că Radu trebue să.vie dela primărie. MIOARA tot plictisită Pune-o. LINA Dar de ce o fi întârziat ?... Că el vii*e totdeauna... MIOARA judecând după ea N’a înţârziat... Şi pe urmă, o fi mai schimbat şi el vreo vorbă cu cineva. .. Ce să faci în plictiseala asta? , Nu vezi cum trece timpul — de greu. ^ LINA ştie ea ce ştie Ra eu zic că mulţumim lui Dumnezeu că avem de toate... aşa cum le avem... — iese. MIOARA singură se îndreaptă spre chitară şi pe urmă, încă mai înmuiată în plictiseală, renunţă. * SCENA II RADU, MIOARA, LINA mai târziu RADU atent «încă de pe drum », îngrijorat, căci se vede că a fost reţinut cu sila; când gândul lui era să fie mai curând lângă Mioara. Ochiul rănit e acoperit cu un 5 65 TEATRU mic bandaj negru care-i atenuiază cicatricea abia perceptibilă. Aruncă gazetele pe divan şi îi ia mâinile Ce faci? — privind chitara — Ai cântat? MIOARA cu grabă şi cu oarecare nervozitate Ce scrisori au venit? Am vreuna? RADU Numai ziarele — desbracâ paltonul — M’a enervat no- tarul că avea chef ele vorbă. Mă plictiseşte de nu ştiu ce să fac să scap, . , să pot veni mai repede, , , — afectuos — Ia uite cum mi-au îngheţat urechile — aşteaptă ca ea să-i pipăe urechile. MIOARA nu ţine să se convingă de asta, — aşa cum dorea elv ci caută neîncrezătoare pachetul dela poştă. Nu găseşte nimic şi e nervoasă. Nimic. RADU o priveşte, mirat de importanţa pe care o dă ea scrisorilor. ^ MIOARA cu o lungă tristeţe. Nimic. . . De o săptămână nicio scrisoare, „ , Ne-au uitat, ., — nervos — bigur. RADU blând Ce importanţă are asta ?, .. Mai bine să ne lase în pace. MIOARA închis, după un timp, cu o amărăciune scăzută, dar vrând să ocolească. Nu că-mi pare rău... dar oricum, stii. .. când eşti într’un sat ca ăsta, iarna şi vara, de doi ani de zile, . , îţi face plăcere . . , o scrisoare — căutând insistent — Şi^ uite, .. Nicio revistă ilustrată... 66 MIOARA LINA care a pus masa Hai mamă, aşezaţi-vă la masă. . . să vă aduc supa. . . e cu tăieţei... RADU se aşează, cercetează din obişnuinţă masa şi pe urmă * Hai, madonă plictisită, hai la masă —- Mioara se aşează — Bravo. . . Lino . . . Ne-ai făcut supă cu tăieţei. MIOARA mofturoasă Iar supă cu tăieţei. Nu mănânc. LINA o ceartă blând cu căldură De ce nu mănânci, mamă, că e tare bună? MIOARA nu răspunde, fără să aibă însă aerul supărat ci numai absent. RADU exasperat Nu mai aduce nicio supă, Lino. LINA Atunci, poate că ai să mănânci şniţel?».. — doctoral—- Dar trebue să aştepţi puţin, că ala se face acum. .. nu trebue să stea prea mult în unt . * . că nu mai e bun pe urmă... e unsuros. ..« MIOARA Bine * *, dă-mi ziarele de pe div^n până atunci... RADU i le dă tăcut, el, şi o priveşte, mereu îngândurat. Lina iese. MIOARA desface plictisită ziarul şi pe urmă descoperind ceva, ceteşte cu interes, cu fruntea atrasă de pagină. TEATRU RADU intrigat Ce-ai găsit? MIOARA ceteşte avid, fără să răspundă. RADU se scoală şi el de pe scaun şi ca să citească, o îmbrăţişează ca şi când ar fi fără intenţie aşa, numai ca să poată ceti mai c&mod A, Balul mascat al ziariştilor — se răceşte, nu se mai reaşează la masă. MIOARA Au fost şi Ema cu Deasy. . . Au fost... ia uite ce lungă listă, . . foarte multă lume... — citeşte sărind — Catargi, Garulli, Şuţu, Vişinoiu, Isbiceanu, d-na Sterea, d-ra Vasiliu. . . —rămâne pe gânduri, cu mintea mobilată de viziunea de lux, eleganţă şi animaţie a balului mascat, aşa cum şi-l închipuie ea. RADU o priveşte trist, ghicindu-i gândurile Am fost şi eu de vreo câteva ori la bal mascat. . . E desguşţător. . . E o înghesuială vulgară. . . Un miros de corpuri năduşite ,*. . —dă farfuria la o parte —nu-ţi mai spun că majoritatea măştilor sunt femei care fac trotuarul... MIOARA cu o falsă aprobare Daa? Nu ştiu!... Oricum aş fi vrut să merg şi eu... — cu regret subtiat — Trebue să fie interesant, atâtea costume... domni în fracuri.. . muzică, dans. RADU obosit Da. MIOARA dă cu ochii de alt articol. Ii spune într’un fel de şoapta întinsă, sugestivă Ieri a avut loc vernisajul lui Seianu. 68 MIOARA RADU mirat Daa?— enervat — Vernisajul lui Seianu! Ce mediocritate. MIOARA ridicând ochii de pe ziar, nemulţumită de părerea lui Scrie că a avut succes. . . a fost lume multă..* Ministerul i-a cumpărat trei bucăţi. RADU nervos şi dezolat că e nevoit să pară invidios, dar având curajul să puie mai presus adevărul Mioara, n’aş? vrea să-ţi fac impresia că sunt invidios.. . Dar trebue să-ţi spun ce gândesc cu sinceritate: Seianu n’are umbră de talent. % MIOARA îndoindu-se Crezi cu adevărat că n’au niciun talent? RADU cu o autoritate de care nu-şi dă seama că a scăzut acum Da.. . Mioaro, toată pictura noastră de acum e pe o cale greşită... Expresionismul ăsta pe care îl pot imita şi cei care n’au învăţat niciodată desenul, va fi demodat în doi ani. . . MIOARA 4 Dar şi despre tine s’sT spus că eşti expresionist. RADU cu oarecare căldură Da. . . am fost puţin, dacă vrei. Dar acum m’am convins că nu are a face nimic cu arta. . . Am pictat şi eu destule naturi moârte cubice, geometrice. . . şi destule simboluri. Acum gândesc altfel. . . Nenorocirea asta groaznică m’a schimbat cu totul... Acum înţeleg şi ceea ce nu înţelegeam înainte... înţeleg de pildă ce a gândit anume un mare romancier când a spus că «9 TEATRU boala, infirmitatea îi face pe oameni mai inteligenţi, . . Arta nu e joc... Nu poate să fie glumă, nici meşteşug al colorii sau al cuvântului. Oscar Wilde a paradat, făcând artă pentru artă, până în clipa când, imediat după pronunţarea sentinţei, care îl condamna la muncă silnică, a fost vârît în baia comună a deţinuţilor. Atunci a înţeles şi s’a cutremurat... a scris apoi De profundis. Arta e chin şi întrebare. . . Am plătit scump de tot ca să pricep asta* MIOARA nu-l mai ascultă, ceteşte un ahicol în ziar. RADU observă că ea ceteşte Alta dată ascultai ca o şcolăriţă, părerile mele, acum... -— aruncă pensula pe care o luase, vine îndurerat la masă. MIOARA cetind indiferentă Te-am ascultat... — explicând articolul din gazetă— La Sinaia, la bobsleigh. S’a răsturnat o săniuţă, şi o fată, o prietenă a prinţesei, şi-a sfâşiat pulpa piciorului. RADU o priveşte îndelung simţind că toate gândurile ei sunt ca păsările în migraţie Am putea să facem şi aici săniuţe, nu? MIOARA fără interes, minţind Nu... nu ţiu... — trădându-se — Şi pe urmă acolo e altceva. *. Hotel Palace... lume multă... — nu ştie ce să facă, ce să aleagă şi revine la masă. SCENA III MIOARA, RADU, LINA LINA aducând mândră pe o farfurie V’am făcut un şniţel cum n’aţi pomenit. L-am subţiat ca pe o foaie de plăcintă. A, dar am uitat farfuriile — pune pe masă farfuria mare şi aleargă după farfurii. 70 MIOARA RADU s’a aşezat iar şi spune cu poftă Şniţel... cartofi... — încercând s’o stimuleze — îţi poartă de grijă Lina, dragă—femeii care s’a întors — Lino.. T^ar un şniţeFlTă ăsta se bea cu vin negru. LINAi Lasă, că am avut eu grije şi de asta — scoate sticla. RADU aşezând farfuria dinaintea Mioarei ^ Bucata asta ?... nu ? E mai mare... Yreau să mănânci cu poftă. MIOARA Nu, Radule dragă... nu... nu pot să mănânc... N’am nicio poftă.. mângâie indiferentă mâna — Ia tu asta... — Ii trece friptura. RADU neliniştit Mioaro... tu pari bolnavă! MIOARA plictisită Ce să am? N’am nimic... Nu ştiu, n’am poftă de mâncare. RADU Ar trebui să faci puţină mişcare. Dela o vreme stai toată ziua în casă. MIOARA absentă şi blajină Ce vrei să fac aci? Unde să mă duc? E un pustiu iarna... nămeţii albi... case... E ger... RADU înainte te mai dţiqeai pe la fetele Mantea... — aşteaptă întrebător. TEATRU MIOARA cu vagă tristeţe Au plecat la Bucureşti... Iu Ianuarie, stau acolo. .. la un unchiu al lor... un arhitect, cred — ia ziarul iar. LINA venind să strângă, constată friptura neîncepută Bine mamă, iar n’ai mâncat nimic? Ce-ai să te faci? Ia uite. . . asta se chiamă că n’ai gustat măcar — cu o mare părere dsi râu pentru o mare acţiune inutilă — Si ce carne fragedă... Că mai fragedă nici nu se poate*,. Că eu am ales-o... — sfătuind cu multă competenţă — Nu trebuie să iei ce-ţi dă măcelarul. D’aia m’am duş_acolo cu noaptea ’n cap... De era să mă mănânce câinii. RADU nedumerit Cum să te mănânce câinii, Lino? LINA mânioasă Cum, cum o să mă mănânce? Păi ştii ce câini are Marin ăla de lângă herăstrău? Nişte dulăi... MIOARA Dar, Lino, îi ştiu, câinii ăia.,. sunt nişte căţeluşi... * iii Cum o să te mănânce? LINA încă speriată JD^aşa zici d-ta ! Dacă nu fugeam praf mă făceau... Au alergat după mine până la colţ. MIOARA uimită, râzând Ai fugit ? Ha, ha, ha... zău, ai fugit ? RADU Are Lina asta, o frică jdfe câini... Nici nu-ţi vine să crezi... Odată a alergat-o strada întreagă, trăgând de rochiile ei, un basset, aşajle mic, MIOARA LINA îngânând mânioasă Daa... — se îndreaptă spre uşe cu o tavă cu tacâmuri. RADU face semn încet, de complicitate, Mioarei Stai să vezi... — se apropie încet de Lina şi latră, c imitând foarte bine, viu, duga ea — AuT. . au-au! Au! o LINA cZa drumul la tava de tacâmuri şi fuge întiâun colţ. ^ Aaa ! — şi când vede gluma — Radule, mamă, de asta-ţi arde acum. . . ? MIOARA râde cu poftă nebună A... bravo, Lino! LINA revenindu-şi ca şi când ar fi căzut în pivniţă Vai, cum m’am speriat!. .. — certându-l — Să-ţi mai | port grija !. . . După ce că sunt bolnayă — boceşte uscat — Căăă e rău când nu e omul sănătos... că niiimeni nu {< mă crede... MIOARA viu, speriat, glumind ca să scape de ea Ba da. . . te credem... te credem — râzând mereu şi după ce iese Lina — Frate, da’ cum a sărit în sus... Nici vorbă, şi eu am fost mirată — madonă entusiasmată 1q şi cromolitografică — Ştii ce bine imiţi lătratul ? Nu te-am auzit niciodată. RADU încântat că asta o interesează Daa ? — şi începe o frază lătrată, amuzantă. MIOARA după ce mai râde puţin A, să nu uit, iar am descoperit că Lina încarcă socotelile. ^ 73 TEATRU RADU Cum asta? ai fost la măcelar? MIOARA Nu, a trecut Chiva şlela judecător să mă întrebe ceva. % Nu ştiu cum a devenit voriba şi mi-a spus că a luat carnea jJejyiţel cu 35 lei kg. Lina, ne-a pus nouă la socoteală 2 kilograme cu 80 lei. & RADU Ei, nu se poate. Stai c’o întreb. \o MIOARA N’o mai întreba, că iar plânge. RADU Asta-i Lina, cea mai devotată servitoare din lume, dar are ale ei. MIOARA La urma urmelor e cinstită, că ştii dinainte cu cât te încarcă.. . Niciodată cu mai mult de 10% din socoteală. RADU Adevărul adevărat e că are două mari slăbiciuni, încarcă socoteala şi ascultă la uşă. LINA intră mânioasă, e clar că a ascultat la uşă V’a spus Chiva că a luat carnea de viţel cu 35 de lei kg? A spus ea că eu urc socoteala? MIOARA speriată, amuzată Gata Lino... nu zicejle nimeni nimic. Nu te mai supăra, că iar te îmbolnăveşti. 74 MIOARA LINA fierbând, nu se poate opri Să spună ea desjgre mine aşa ceva ? J)ar că se întâlneşte cu Dumitru dela Primărie, nu spune? De-i fece, mâncare cu cratiţa în petecă... şi tutun de-i Kun dela domnu judecător, nu spune? m RADU paşnic Lino, Lino, lasă. Nu-i adevărat că încarci socoteala şi nici nu asculţi la uşe. Hai du-te, LINA Mă duc, de ce să nu mă duc?— reia—Da’, ea de ce nu spune că poartă pălărie de râd şi curcile de ea, şi era s’o bată femeile duminecă la biserică — ameninţând — Ei, păi când oi ~pune eu — mai încet, mergând spre uşă — Auzi, ascult la uşă — iese. MIOARA Asta-i Lina. . . Dragă, dar ce o fi făcând cu banii? Că nu cheltueşte pe nimic. De doi ani de când o cunosc nu şi-a cumpărat o rochie. I-am mai prefăcut eu din- tr’ale mele. RADU Ascund^banii în toate părţile. Mama îmi spunea că sub toate saltelele şi în toate colţurile, găsea bani ascunşi de Lina. De altminteri, cred că are ceva avere. Are o căsuţa, o dărăpănătură, într’o comună de pe lângă Bucureşti. Numai vreo două odăi, şi le închiriază. Are şi livret la Casa de economie. Ţărancă dela Fagâraş, sgârcită. MIOARA Din Ardeal? Dar cum de-o chiamă, Lina, atunci? 75 TEATRU RADU Nu o chiamă Lina, o chiamă Maria, dar mai aveam o altă Mărie în casă, că ea avea numai grije de mine... Aţ ca să le deosebească mama, îi zicea ei, Lina trece un nor greu dinspre Păpuşa. LINA intrând indignată amărîtă, căci iar a ascultat la uşă Şi să ştiijjdEâ că n’am nicfun ban, că nu sunt sgârcită, n’am^de niciunele, că uite cum umblu, de n’am şi eu o hanţa pe mine. MIOARA amuzată Of,Lino,lasă că îţi iauMarţi o rochie, marţi e zi de târg. LINA Să-mi iei mamă, că uite cum umblu — amărîtă rău — Auzi, mamă, că ascult eu la uşe! MIOARA amuzată Doamne fereşte !. . . ✓ ■ ■ • • • V V /» w asa ca-ţi iau — puţin rasturnata pe scaun, jrumoasa şi plictisită către Radu — Ce-ai rămas aşa, pe gânduri ? Ascultă, hai mai latră puţin ca adineauri. RADU o priveşte îndurerat, pe urmă încearcă să latre, se frânge umilit Nu pot. MIOARA Hai, încearcă... RADU o priveşte cu ochi plouaţi şi cu un surâs care încearcă Mioaro. .. Nu pot... — încearcă încă odată, are un gest de^ silă, şi apoi se frânge în el însuşi cu un fel de 76 MIOARA desnădejj^e desarticulată, cu umerii încovoiaţi pe masă. Până la sfârşit, va sări nervos dela un gest la altul, schimbând, abătut, cărarea gândului T)e ce n’o fi venit nimeni azi în târg ?. . . Ah, norii ăştia. . . MIOARA tî priveşte mirată — Ce e cu tine ? RADU ca un tren pe o linie falsă # Nu venise nimeni. Era gol. Câteva femei cu mere chircite şi covrigi, jucau în loc, de ger. MIOARA îl priveşte întrebătoare, căci îl simte că nu e făgaşul lui obişnuit De ce eşti atât de nervos? RADU vorbeşte ca un om care ar ezita — beat — pp cărările cu gropi ale gândului Nu ştiu... nu ştiu*. . Uiţe. . . — arată pe geam — iar nori, zilele astea noroase mă omoară.. . De ce nu ceteşti ceva, Mioaro ?... — s’a ridicat— Aş vrea să pictez. MIOARA N’ar fi rău, trebue să termini « Ospăţ domnesc ».. . că vine primăvara. RADU Nu ştiu... am nişte pensule moarte... e un alb pe care nu-1 isbutesc dejoc — vine brusc lângă ea, cum s’ar răsuci în locîntâiu^un trup străpuns depumnal — Mioaro te iubesc mult... —rămâne ghemuit, lipit de ea. MIOARA compătimitoare şi în alt plan Radule. .. eşti necăjit că nu ţi-au răspuns la propunerea ta ? TEATRU RADU fără pasiune fără amărăciune numai parcă descompus, împleticit şi lucid totuşi Probabil că nu le-a convenit, , ,. Dar nu e nimic. Era o propunere, , , —se întrerupe — Mioaro, ei de acolo nu pot să-mi dea nici bucurii. .. nici dureri, . , nimic,, . nimic,. . Viaţa mesf e aici,,, Ei şi toţi ceilalţi, nu pot J- să-mi dea nicio satisfacţie — parcă ar suferi dp cancer — Totul se rezolvă pentru mine aici. — Se deslipeşîe de tot dg^ea, o priveşte umilit Sufşr Mioaro, spune-mi că mă iubeşti. MIOARA prea grăbit Te iubesc mult, ,. mult de tot. RADU întreabă clătinându-se, ros jle îndoială şi patimă Crezi? Spune ?,,,—se frânge — Când am trecut azi prin târgul ăla pustiu MIOARA Radule dragă, dar ce ai cu târgul acum ? Te iubesc ?. . . Pe cine vrei să iubesc ?, , . — e şi mai mult răsturnată pe scaun. RADU parcă răstignit pe crucea iubirii Ca întotdeauna? MIOARA sinceră şi indiferentă Ca întotdeauna. RADU revenind pe altă cărare a gândului Mioaro, mă iubeşti ca la început? MIOARA cu un fel jd-e, gratuitate în gest Ca la început, , , ca la început. 78 MIOARA RADU Şi te simţi bine lângă mine?... Aci? MIOARA îl priveşte ca o carte poştală mirată Sigur... lucrează... liniştit... să devii celebru. RADU se îndoaie nervos şi trăsăturile fetei i se frâng scurt, ca ale unui mutunache tras de sfoară în jos Mioaro, mi-e totul indiferent. . . părerea lor, celebritatea. Dacă aş vrea să deviu totuşi celebru, ar fi numai ca să ştii tu că sunt celebru. . . tot ce se întâmplă, oriunde, în lume. . . mă - interesează numai .„dacă are vreo legătură eq#tine. Dacă se întâmplă ceva, de care tu să nu iei cunoştinţă, e ca şi cum n’ar exista. MIOARA Ah. . . mereu. . . mereu cu ideile tale. RADU ca şi când ar fi obţinut la pocher o coloare greşită — « Ideile mele » — ridică dm umeri nedumerit, des articulat de neînţelegerea ei. MIOARA vag Te iubesc. . . Numai pe tine te iubesc... şi mă simt bine numai lângă tine. . . Uite. . . — îl sărută. RADU o îmbrăţişează adânc, încet, pătimaş Doamne cât de uşor şi cât de rar mă mai faci fericit! — îşi îngroapă inseninat fruntea în rochia ei — Gât de rar... —-Se aude un cârâit de automobil. MIOARA tresare şi ascultă cu interes Un automobil ? — sare la fereastră să vadă ce e, cu simplitatea cu care în momentul îmbrăţişerii o femeie ar întreba de preţul chiriei, casei. Dar maşina a trecut. 79 TEATRU RADU jignit, îndurerat, sucindu-şi umerii cu frănger de creangă care arde. Priveşte după ea trist, desfăcut MIOARA senină si degaiată 0. Un automobil. S’a desfundat şoseaua! încotro s’o fi dus prin partea asta? Iar eşti obosit? RADU aprinzând o ţigare Nu, n’am^nimic.. . Hainele astea.. . m’au îmbâcsit, nu ştiu. .. am să le schimb, MIOARA Şi dă-mi şi mie o ţigară — aprinde cu cochetărie plictisită. Se aude iar maşina şi bătăi puternice în uşă. Mioara şi Radu se privesc uimiţi. y DAISY de afară La Castel în poartă, oare cine bate? Noi suntem, Mioaro, rupte, nemâncate... SCENA IV Intră EMA şi DAISY MIOARA surprinsă Daisy! — sare la uşă cu o copleşitoare bucurie... Ema şi Daisy intră îmbrăcate în blănuri de automobile — C°-i cu voi... tocmai aici ? DAISY Nicio explicaţie. .. nicio pertractare.. . până nu ne daijă mâncăm. Am plecat de azi de dimineaţă din Bra- şov. . . o pana la motor. . . Murim- 80 MIOARA MIOARA sărutându-se cu Ema Lino,.. Lino—apoi bucuroasă — Dar nu m’aştep- tiam. . . când... Ia uite ce obraji — pipăie cald obrajii rumeniţi de ger ai lui Daisy, aşa cum ar fi vrut Radu să-i prindă ea obrajii lui, la început. EMA De azi ne gândeam la surpriza pe care o să ţi-o facem. LINA scuturându-şi şorţul Să punem masa, nu? % RADU priveşte cu spaimă tot, ca o invazie a barbarilor Oa, Lina. MIOARA Ce ai jjlk mâncare? Fă ceva repede — trage gingaş pe Daisy de^ urechi — Ia uite ce urechi! LINA Păi avem. . . Şniţel... supă. . . Că e carnea fragedă... Eu am luat-o dela Văraru, de era să mă mănânce câinii... MIOARA o întrerupse Bun. . . Adu repede — ea pune masa în timp ce Lina iese. DAISY Şniţel. . . Admirabil... — îşi scoate haina — Punem astea aici. — Radu le ia hainele. EMA Dar repede. . . Lino . . . — către Radu — Ce faci^ dom- nule pictor ? De ce nu ne scrii ? Marin zice că ai de gând să faci negoţ cu scânduri şi răşină. 81 TEATRU RADU care privise mort, exasperanta bucurie a Mioarei Decât ca el. .. ? Ar putea veni aci. Are piatră cât vrea — surâzând galbşn—Veniţi direct dela bal? EMA glumind Da, dela bal. Am venit să vă inspectăm... Dacă e adevărat că ai fi făcut vreo două sute de bucăţi*., că ai pictat-o pe Lina de zeci de ori ca Rambrandt pe mamă-sa. RADU Două sute? EMA Aşa se crede la Bucureşti — către Mioara — Dragă •> dar tot frumoasă eşti. MIOARA Ema, ştii ce bine-mi pare că vă văd ? Uite şi pe insuportabila asta de Daisy — o sărută dm nou. LINA intră grijulie cu un castron cu supă care abureşte Faceţi puţin loc pe masă... Loc. . . DAISY bate dins palme Aa ! Bravo, Lino — adulmecând — Trebue sa fie grozavă. MIOARA adulmecând şi ea aburii de supă A, mănânc şi eu. . . —toţi o privesc miraţi ■— Mai dă un tacâm, Lino! 82 MIOARA EMA • Păi tu n’ai mâncat? văd că sunteţi la spartul mesei? MIOARA Nu.. . N’am mâncat —grăbită — Supă cu tăieţei. . . — se ser veste după celelalte. RADU o priveşte nedumerit, ca şi când în suflet i s’a disolvat un toxic Eşti dMicioasă,.. începi să mănânci acum? MIOARA stânjenită puţin totuşi E o supă cum n’am mai mâncat... — o vântură cu lingura. — Ia uite. RADU nedumerit, înstrăinat şi melancolic. Eşti uimitoare, Mioaro — se duce fără scop la sobă, sgândăre cenuşa absent. LINA şi ea la sobă E destul de cald acum. RADU gol sufleteşte, îngână E destul de cald acum. ♦ ♦ LINA Silică tot mai bine, s’aduc un braţ de lemne. . . RADU îngână, absent S’aduci un braţ de lemne... — nu se mai regăseşte, descompus, se răsuceşte ca o frunză uscată, îngână scâncit surâzând mort, cu o voce de copil, înlăcrimată, când pleacă Lina. 83 TEATRU Sunt soldat şi călăreţ. , . Se sprijină de sobă doborît, neobservat de femei. EMA sorbind din supa, examinează interiorul Asta-i atelierul lui Radu? MIOARA Da. . . — ocolind — Dar ascultă, cum v’a venit ideea astă ? EMA A fost un concurs de săniuţe la Braşov. DAISY S’a terminat ieri. Eu cu Milovici am luat premiul al doilea * . . după prinţesă. EMA Şi pe urmă. . . ne-au adus băieţii cu maşina până aici... Ei ne-au lăsat singure la voi, că au nişte cunoştinţe pe aici—firesc — Mergeţi şi voi la Bucureşti? MIOARA surprinsă, gâdilată Noi?. . . Lino, mai adu. . . Lino.. . Noi?. . . DAISY scurt Sigur. . . Sunt două locuri în limuzină... La Bucureşti.. . La Bucureşti. RADU îngheai i Dar nu. . . nu. . . aici am de lucru. MIOARA răpită, sceptică şi rezervată totodată Radule, hai şi noi la Bucureşti! 84 / MIOARA f RADU cu un soiu de desnădejde înăbuşită Mioaro, nu putem merge. . . Nu avem ce căuta acolo. .. Ştii cum am hotărît amândoi ? întâi să lucrez aci. . . Să adun material pentru o expoziţie mare. . . Acolo avem nevoie de bani. . . copilăreşte — De bani mulţi. EMA sorbind din supă Fără discuţie, mergeţi cu noi.Bagajele vi le aduce Lina. rad\j încet, lângă sobă, Linei, pierit Lino, pierd pe Mioara. LINA înţelege şi ea, priveşte abătută. Pleacă... EMA Hai grăbiţi-vă cu masa. . . că vine maşina. . . DAISY proclamă înflăcărată La Bucureşti... la Bucureşti. . . EMA La Bucureşti. 85 ACTUL II După câteva luni, într’un bar destul de luxos de noapte. Scena reprezintă numai un colţ din el, atât căi permite spaţiul, dar restul se ghiceşte din sgomotele car ac* teristice altor mese, din privirile celor vizibili, care comentează urmărind ce se întâmplă în sală. Niculescu Drumea, Mioara, Marin Sterea cu nevastă-sa Ema, Sonia, Daisy, Radu, Bălănescu vin dela teatru ca să supeze. Intră în grupuri de doi-trei, conversând şi după ce Drumea a fost salutat de personal, grupul e condus la masa rezervată, spre dreapta, aşezată eklvc într*un fel de boxă cu canapea la perete cu un podium dedesubt. S’au aranjat cu oarecare socoteală, în regia Emei. In capul meseiîn stânga în profil Radu, pe canapea Ema, Drumea, Mioara, bine văzuţi din faţă. Apoi Daisy. In capul mesei în dreapta Sonia. In dreapta lui Radu -singurii cu spatele la salt j) scaune mici de bar, Marin Sterea şi Bălănescu. Aceştia nu trebue să-i mascheze pe ceilalţi. In timp ce ei se aşeaza, chelnerul umple cupele cu şampanie. Toată lumea eîn haine de seară, afară de Radu care e în haină de stradă cu lavaliera si are în ocfiiul drept un monoclu de sticlă neagră care îi maschează rana, lăsând însa mai mult sau mai puţin vizibilă o cicatrice poa e prelungită în obraz. Regisorul are libertatea^ d^...a mări^ sau dimpotrivă de a atenua până la un semn neobservabil, urma rănii, după cum îi dictează ansamblul pe care-l are. In orice caz Radu, pare palid, urîţit, iritat. Afară de, canapea, nu sunt decât scaune fără spătar. La o masă vecină, doi domni graşi, dar nu de o grăsime 87 TEATRU dintre cele vii, spirituale, ci cu înfăţişare animalică, surit cu două femei frumoase cu ochii duioşi şi trăsături de pasteTTcapete de copii fragede şi visatoare. Un tip „de tapeur e cu ei, client obişnuit. Se va evita prea muHa mişcare la celelalte mese, în orice caz va fi restrânsă la momentele indicate, când se va /ace şi serviciul. E cazul acestui început întovărăşit de muzică. Intrarea e în stânga, seivmul se face prin dreapta. SCENA I DRUMEA, MIOARA, MARIN, EMA, SONIA, DAISY, RADU, BĂLĂNESCU BĂLĂNESCU duvă ce toţi s’au aşezat şi au gustat şampania Ce zici de ^spectacolul de astă seară? Ţi-a plăcut Radule ? ^ RADU explicându-se firesc Am impresia că Shakespeare nu e înţeles cum trebue. Vorbesc, bine înţeles d£w interpreţi. Faimosul monolog e ridicul, dacă e considerat ca filosofie şi debitat ca atare. Ca expresie a unei simple stări sufleteşti, a unui personaj anume, e însă admirabil. Şi mai cu seamă. . . EMA tăindu-i vorba, frumoasă, vulgară şi planturoasă; Radu va avea un gest de enervare nu numaj pentrucă părerea lui n’o interesează, dar şi pentru nepoliteţea ei Ce credeţi despre Shakespeare, d-le Drumea? DRUMEA tip de belatru «foarte distins », cu mustaţa îngrijită, în oraş are o brăţară de aur la mâna dreaptă, care de pbiceiu e la volan. Vorbeşte cu suficienţa şi deci cu multă amabilitate — A, c- foarte bine — toate femeile îl ascultă cu interes,jdar el, după ce a fost amabil cu Shakespeare, nu mai spune nimic. { MIOARA RADU reluând mai mult către Bălănescu Vream să spun, de pildă, că în scena eu regele... EMAj tăindu-i dm nou vorba, şi aplecându-se puţin Şi eu îl găsesc admirabil, păcat că mulţimea nu-1 înţelege. DRUMEA pe care femeile îl ascultă, înainte de a vorbi, prevenitor, le spune> amabil şi competent Are unele greşeli, dar încolo e foarte bine. BĂLĂNESCU către Radu, care» profund jignit de nedelicateţa Emei se închide în el Ce ai vrut să spui adineauri? Regele nu avea? RADU jignit şi plictisit, face un gest că a renunţat căci simte că aici e de prisos, dar când vede că Bălănescu remarcă chiar gestul de om jignit pe care l-a făcut, caută să îndrepte cu un surâs polim&s. Continuă mişcarea în har, şi serviciul, atenuat. EMA către Mioara, care în rochie de seară, se simte îmbătată puţin de lumină şi de atenţia care i se dă Vezi dragă ce bine e în Bucureşti? Ai un concert, un teatru. Poftim, aveaţi voi restaurantul ăsta acolo, în satul ăla de munte? Nu e aşa d-le Niculescu? Î3RUMEA blamt şi competent: meditând grav ceea ce spune A d(»^nin,ă, e foarte mare deosebire între oraş şi sat. Asta e, cel puţin, părerea mea — a ridicat uşor jKg* umeri* ca un savant obiectiv care emite păreri. EMA plină de ea însăşi Eu, de când 11 spui. îmi tot scria că se plictiseşte de moarte acolo, că i se pare că e îngropată de vie. — Radu 89 TEATRU fixează asupra Mioarei o privire surprinsă şi umilită — I-am răspuns, şă vie la Bucureşti. Până la urmă i-am adus cu sila — ca şi când şi-ar lăuda marfa — Ia te uită la ea... E alta de când a venit... DRUMEA fără intenţie Eu (|oaniiiă9 mă mir chiar, cum de v’aţi hotărît să staţi atâta timp la ţară? RADU fumează pe gânduri nervos, sporind urzitura, al cărui rezultat e dezastrul lui sufletesc. EMA foarte doctorală Fumuri. Bărbatul său vrea... MIOARA drăguţă, vroind în acelaşi timp să-l cruţe pe Radu P-|e Niculescu, bărbatul meu dorea să lucreze liniştit, mai ales dupa acel duel, şi atunci ne-am retras într’un sat de munte. Era foarte frumos acolo, numai că eram prea singuri — Drumea aprobă amabil. DAISY cere teatrală^şi sigură de ea însăşi, cu siguranţa acelor femei care cred că orice fac le prinde O ţigară, domnilor! DRUMEA amabil, scoate o tabacheră de aur, pe care o întinde a elegant» Luaţi din acestea duduie — continuând cu acelaşi ton de profesor, care invitat, da calm, lămuriri profanilor A, nu por spune însă că la ţară, e urît. Am luat de curând în exploatare o pădure,— nu singur, cu frate-meu, o pădure de peste 5000 de hectare pe lângă mănăstirea Gheia. Ei bine, doamnelor, pot să vă spun că e o frumuseţe vara. Să vezi copaci şi apă... şi o — accen- tuiază — mulţime de stânci—femeile îl ascultă cu interes şi aprobă cu întrebări mirate, respectuos mimate, savanta expunere. Da^? Ah ! 90 / ( MIOARA DRUMEA politicos către Radu Mi-ar face mare plăcere d-le Vălimăreanu, dacă aţi veni cumva la vară pe acolo. La Mânecii Pământeni am un adevărat castel. RADU stânjenit, ca un om care s’ar fi aşezat din gre- şală pe un scaun pe care e o pălărie Da, da, vă mulţumesc, numai... — ar vrea să refuze, dar e solid întrerupt de Ema EMA A, Mioaro, să vă duceţi, e foart\ frumos. SONIA perfidă, şi în felul ei rea Tu ai fost Ema? ^ EMA încurcată puţin Da ! e foarte frumos ! CHELNERUL s’a apropiat de masă ş\pentrucă Radu e mai aproape îl întreabă Să mai vie şampanie, domnu9? s RADU nervos, stâjenit, desgustat, vroind să evadeze chiar în clipa asta, căci ştie că nu plăteşte el, pentrucă n’are bani si situaţia asta de parazit profitorii înebuneşte. Mda... Nu. EMA comandă ca dela ea Să mai aducă, de sigur. DRUMEA observând şi reproşându-şi parcă t neatenţia Şampanie? Sigur căjda. Cafele, coniţelor? — căci s’au adus cafelele. 91 TEATRU EMA triumfând, ea însăşi parcă Vezi Mioaro? daca rămâneai la ţară? Uite, ce frumos e aici — sorbind"Sîn^ cafea — Iată, de când eşti în banda noastră eşti în fiecare seară la teatru, la restaurant, la bar. înţelegi şi tu ce-i viaţa, nu-i aşa? MIOARA zâmbind sfioasă, confirmă, fără şa observe privirea lui Radu fixată trist asupra ei. SONIA care sorbea şi ea cafeaua, se întrerupe şi arată Emei, cu invidie mai mult decât dispreţ Uite pe Durovici. Nevastă-sa cu baba la brat! — toţi se uită spre stânga urmărind cu expresii diverse ; Sonia reia lămurind : — le-a cumpărat baba şi casă. EMA Ştiu: Vila din parcul Ioanid—firesc ca o funcţie a corpului, cu regret — De dragă!... —pe gânduri, căutând să facă educaţie Mioarei — Ia uite ce colier, Mioaro. DRUMEA privind tot competent şi tot amabil Nu e rău — către Mioara fără atenţie, mai mult ca să-şi arate priceperea — D-voastră v’ar sta bine cu un colier. EMA improvizând prost comparaţia Cu ochii ei de căprioară şi cu tenul ăsta. . . r MIOARA candidă, desvăluind fără să vrea un colţ de gânduri, care o frământau, o dorinţă intimă Mă gândeam adeseori la un colier de chihlimbar. RADU care asculta ce-i spunea vecinul, întoarce capul nervos şi priveşte pe Mioara cum ar privi o floare albă pe care umblă un vierme. MARIN stă ca întotdeauna parcă de s vorbă, în gând, cu el însuşi. 92 MIOARA EMA precis Până la colier, sărăcuţa de ea ar trebui să-şi facă două, trei rochii acolo... (JaTn’are nimic pe ea. MIOARA stânjenită Ema! EMA Dar, ce, nu-i aşa? Uite rochia asta de pe ea e a lui Daisy. Mantoul e al meu. MIOARA mereu stânjenită Ema! Ema! DRUMEA A, vai de mine,*cfar sigur că da. Părerea mea doamnă e să preferaţi o croitoreasă mare, care să aiBe gust. Nu vă duceţi la oricine. I ' * SONIA Ştii că mâine e o expoziţie de rochii la#Bulevard? — către Mioara, vrând să fie amabilă-cu ea, ca să facă plăcere lui. . . Drumea — Mergeţi M-me Vălimăreanu? MIOARA ispitită de lumea asta, de perspective noi, dar simţind suferinţa lui Radu, acceptă numai cu regret Aş merge... SONIA Vin mâine pe la cinci să vă iau, tot am liber de vreme. MIOARA blondă şi devenită mai femeie, mai frumoasă ca în primele tablouri, păstrând în orice împrejurare 93 TEATRU însâ o anume delicateţe, căci or cum e altfel de femeie decât toate celelalte Iau ceaiul la mama. Puţin mai târziu, pe la şase doamnă ? SONIA * In cazul acesta am să viu mai târziu. RADU are o umbră de hotărîre, căci simţind că se scufundă eva în el, doreşte, o verificare a posibilităţilor care i-au rămas De ce? Veniţi mai de vreme, pe la 5..* doamnă. Eventual până ce vine ne vastă-mea, vă creionez un portret — Aşteaptă nervos ca un om care a jucat pe răspuns. SONIA fără să reţie măcar invitaţia, căci nici nu-l asculta, ca şi cum nu l-ar fi iubit niciodată Bine, atunci la şase. Tocmai bine, la şase, viu prin parc — Radu e trist şi nervos că ri*a avut din partea ei nicthn surâs măcar. DAISY Ia uite, cum îşi etalează perlele. . . —priveşte pe invizibila babă. Serviciul la masă trebue făcut numai în clipele* care nu se vorbeşte. SONIA Aţi cunoscut-o mi se pare pe Dora, d-le Drumea? DRUMEA ca prezident, şi cucoanele îl ascultă cu respect şi admirativ interes Pe Dora? am cunoscut-o. Avea mănuşile spălate cu benzină, — altminteri era « deşteaptă » — asta in’a omorît — Sonia e enervată că nu aude bine, bărbaţii, chiar Raduv ascultă politicoşi — Din cauza asta.,. MIOARA SONIA necăjită că nu aude bine jP-l RADU înfiorat şi el, respicat Nu pot trăi fără ea. 106 MIOARA BĂLĂNESCU care îşi coborîse privirea, impresionat Cu toate acestea — a(lu-ţi aminte — vreai să strici logodna? RADU zâmbind amar, ridică mâna cu ţigara care desenează o linie neagră Atunci! Câte s’au schimbat. Pentrucă atunci renunţam eu, acum pleacă, a plecat, ea. BĂLĂNESCU pe gânduri Fireşte. Te-ai obişnuit cu ea. Bărbat şi nevastă. Greu să te desparţi. RADU cuprins de gând ca de puroiu Şi pe urma e altceva, Dumitre — îl priveşte în ochi — Eu sunt un .. — şovăie mult, apoi şoptit — schilod. BĂLĂNESCU îl împiedică să termine Eşti nebun ♦. ♦ n’ai nimic. Nenorocirea e că ţi-a pierdut încrederea în tine. RADU Dragul meu, nu face literatură pe spinarea mea — întors cu el însuşi — Eu sunt un schilod. Dacă pierd femeia asta — nervos, crispat — Ei bine, pierd singura femeia pe care o pot avea. BĂLĂNESCU Dar, atâtea femei.. ? Ţi-ai pierdut încrederea în tine asta e. In dragoste e ca şi în războiu: Vai de cei învinşi... RADU neconvins Atâtea femei — râzând amar — Nu, e altceva. E un paradox stupid, dar tocmai nenorocirea asta groaznică 107 TEATRU m’a făcut să pătrund mai adânc viaţa şi oamenii. Acum când mi-am pierdut un ociiiu, văd lucruri pe care înainte nu le vedeam — înnebunit, răsucit în el însuşi —• Ah. nu merge nimeni fără motiv, fără motiv, până la rădăcinile vietfi. V, * SGENA III Aceiaşi, O FLORĂREASĂ FLORĂREASĂ o florăreasă cu ochi frumoşi, către Bălănescu Avem flori frumoase boierule. BĂLĂNESCU plictisit îi face semn să plece. FLORĂREASĂ Ei, ia o floare dela mine — vrea să i-o puie în piept. RADU priveşte lung, cunoscător, melancolic Frumuşică florăreasă. Ia da coşul încoace —floră- reasa i~l dă — Ar fi un model admirabil — alege încet, foarte încet, si o măsoară cu ochii — Hai, pentrucă eşti frumoasa să-ţi iau trei trandafiri — aşteaptă un surâs. FLORĂREASĂ sec Ia domnule, odată, că sunt grăbită, mai am muşterii. RADU îngălbeneşte, cu privirea ridicată, îi scapă florile din, mână. Ţiganca pleacă, îşi sprijină abătut capul în palme. Bălănescu îl priveşte compătimitor, pe urmă îi zâmbeşte, parcă ar vrea să scuze gestul inconştient al femeii. - 108 MIOARA SCENA IV RADU, BĂLĂNESCU, MARIN RADU Era şi asta o femeie şi nici n’a surâs măcar — zâmbind pierit — Tu ştii, Dumitre, că eu nu mai găsesc nici portrete măcar. . . ? BĂLĂNESCU îşi toarnă singur,*, bea prea mult Bine azi, modelele sunt inaccesibile.. . RADU viu Nu profesioniste. Femei «bine » care să-mi pozeze pentru portrete. înainte toate prietenele şi cunoscutele se îmbulzeau să-mi po&eze — refăcând timpul în gând — Oh! trei ani ăştia. Când te gândeşti că, acum trei ani — gândeşte alb, la ceea ce era acum trei ani, ca un con- damnat care se ştie pierdut din cauza unui amănunt, se crispează, sufocat — şi acum, . . acum. BĂLĂNE SCU privindu4 hotărît Regreţi, Radule? RADU ridică privirea, râzând abătut, parcă indiferent, parcă resemnat şi iar închide în el un iris de durere. BĂLĂNESCU el însuşi pe gânduri, după un timp Eri m’am kffalnit cu Gheorghiu — exphcdndu-i — Gheorghiu care i-a fost martor. Cu care am discutat duelul. A venit vorba despre tine. Mi-a spus că în ziua în care a venit la expoziţie Garnowski, pierduse trenul, că vrea să plece la Iaşi — trage trist din ţigare. RADU o clipă uimit, încremenit apoi, căci înţelege că toată suferinţa lui de acum putea fi evitată, dacă nu se întâmpla un lucru de nimic, un fapt domestic. Are viziunea, 109 TEATRU netă, halucinată a felului în care ar fi rămas întreg. Dm umeri până ’n genunchi e un fior, o răsucire A vrut să plece la Iaşi în ziua aceea şi a pierdut trenul f, . . -—• rămâne crispat ca o meduză. v BĂLĂNESCU simplu & A ajuns prea târziu la gară. .. chestie de un minut. RADU într’un crescendo de înfiorare, ca după o descoperire năucitoare, întreabă întins Dacă omul ăla nu pierdea trenul, eu eram azi un om cu chipul şi cu sufletul întreg?—se răsuceşte în el ca un vierme rănit — Se răceşte carnea pe mine, Dumitre. înţelegi tu ? ceri un bilet dela un ghişeu, şi viaţa ta devine altceva — rămâne cu privirea încremenită. BĂLĂNESCU dându-i simplu dreptate Ţi-aduci aminte povestea aceea orientală?. . . Nu ştii, dacă nu ţi-ai salvat viaţa — sau poate ai omorît un om, făcând un pas la dreapta ori altul la stânga. RADU potolit în afară, dar răscolit în el de ceea ce a aflat Ţi-a spus Gheorghiu asta? BĂLĂNESCU pe gânduri Era şi el impresionat de întorsătura lucrurilor. RADU şoptit, trăind în gând, urmărind în gând Nu-ţi dă la timp legătura la telefon şi poate ai scăpat de a fi nutrit toată viaţa printr’o gaură făcută în gât — privind trist pe Marin — Te joci cu o metaforă şi . viaţa ta nu mai e viaţa ta. MARIN nu ia notă. 110 MIOARA BĂLĂNESCU impresionat de frământarea lui Exagerezi" şi tu. Viaţa ta, dacă ai fi înţelegător, ar fi... RADU intens, galvanizat, şi, în- acelaşi timp, gândind Dumitre, nu ştiu cum sunt ceilalţi oameni, dar viaţa mea fără un zâmbet de femeie e o moarte de fiecare clipă. Toată copilăria mea am visat mâini albe şi ochi înduioşaţi. Şi toată arta mea era pentru ele, pentru toate — scăzând deprimat — Orice privire a lor mă turbura — el însuşi — Nu ştiu, dar atunci când îmi vorbea o femeie, oricare, o străina, o trecătoare, înflorea ceva în mine. Şi acum. , . — bea mereu. BĂLĂNESCU Şi acum ? RADU râde Şi acum ? — a ridicat întâmplător privirea nervos — Uite-le — arată masa vecină, pe urmă revine în el — sau în automobil, sufocându-1 pe... Drumea,. ♦ Ah! le urăsc. BĂLĂNESCU Dar ce ai tu cu ele, toate? RADU cu o convingere elementară M’au trădat. Toate m’au trădat. BĂLĂNESCU zâmbind Toate? RADU plin, fără rezerve Toate. In toate credeam. In sufletul tuturora credeam. 111 TEATRU BĂLĂNESCU Te-ai jertfit pentru o cauză a ta personală... RADU15 neagă hotărît Cauzator o apăram. . . Nu era de loc cauza mea. . . Prin j;» stul lui, îiţeiegi? năvălea urîţenia® în lume. Era deci cauza logodnicelor, a surorilor, a mamelor. Am vrut să le apăr, să pedepsesc un tip brutal care sporea bestialitatea şi urîţenia în această societate şi aşa de gu tă- tqare* . . Ah, ţi-aduci aminte butada pamfletarului : Fleurs sans odeur, femmes sanş pudeur, hommes sans honneur. Aveam dreptul la înţelegerea şi la gingăşia lor. Am vrut să fie o clipă de frumuseţe în această lume lacomă şi fără demnitate. Şi uite-i. . . Uite-le... Sau gândeşte-te la cei care vor veni înapoi. — Şi-a oprit gestul şi în planul acesta merge firesc aşa ca unul care după ce s’a urcat pe un podiş merge obişnuit — Yezi tu femeia aceea de acolo, mimoza aceea fragedă cu ochii mari şi languroşi. . . cu gură de copil? Are să doarmă la noapte cu traficantul acela de permise — se închide în el, strâmb de desgust. BĂLĂNESCU Stăpâneşte-te omule. Te-a observat lumea. Uite cum se uită la tine tipul ăla. RADU vede că toţi cei dela masa vecină îl privesc cu oarecare curiozitate şi desgut Ah, mi-e silă de lumea asta « deşteaptă », care se hrăneşte şi înfloreşte din sacrificiul altora. BĂLĂNESCU Stăpâneşte-te. Toată lumea a observat în jurul nostru, că eşti agitat. . . RADU înfrigurat Sigur, un nenorocit care se agită. Ah, lumea asta ! Are estetica subţire. . . o jigneşte orice nevaliditate. Ar trebui să mă scol în picioare, să le strig în faţă. . . 112 1# MIOARA BĂLĂNESCU Dar linişteşte-te, omule. RADU Dumitre, să le strig în faţă: Ceată de nemernici, traficanţi scârboşi, — reia amar cu vocea muiată de durere — grăjdari eleganţi şi frumoşi ca nişte viţei... Am avut şi eu cândva un obraz întreg şi frumos, un obraz jertfit pentru sentimentalitatea jignită — eîn el o suferinţă lucidă, totul e văzut ca prin sticlă — ca o floare a unei femei. —priveşte cu ură pe Marin şi spune amar — Sunt un om care s’a jucat cu metaforele. Merit toată scârba voastră. Eu nu pot trăi fără voi, fără surâsul vostru — simţind aceasta cu adevărat — Voi trăiţi fără mine. MARIN ascultă impasibil. BĂLĂNESCU încurcat Dar omule linişteşte-te — se întoarce către Marin — Ar trebui să plecăm, mi-e teamă. Radu a devenit prea nervos. MARIN ridică indiferent din umeri. RADU idolatru al poeziei legate de femeie Eu nu pot trăi fără un surâs de femeie. Pentru ele am gândit tot şi astăzi mai mult ca oricând, mai aprig decât poţi să crezi, nu-mi pot închipui viaţa fără ele — obosit scade tonul. Ar fi greu de lămurit dacă el are dreptate afirmând că lumea l-a părăsit din cauză că desfigurat sau poate, numai i se pare lui că e desfigurat din cauză că e părăsit de femei. De altfel monoclul negru nu înseamnă o desfigurare, care există numai—poate — când fără monoclu, se priveşte în oglindă, şi numai pentru el însuşi. E un complex prea subiectiv ca să poată fi judecată împrejurarea. Iar pe de altă parte poate că nici nu e cazul unei «părăsiri ». Nici el şi niciun autor nu ar putea preciza ceva în această 8 113 TEATRU privinţă. Fără îndoială e şi o autosugestie, care îi dă un chin sensibil figurii, îi răpeşte puterea de seducţie, care presupune linişte şi stăpânire de sine. Mai ales că sensi- U bilitatea lui exagerată, dublată de o luciditate febrilă, * îl face să reacţioneze neîntrerupt, dureros. Ca în jocurile scării mobile şi ale salonaşului cu oglinzi, într'un astfel de suflet nimic nu e stabil, efortul duce la rezultat contrariu, cu cai e mai vehement, iar ieşirile sunt în număr infinit, toate aparente, pe câwd |ea adevărată e găsită sau nu, întâmplător. In asemenea %ondiţii ochiul e numai cauză incidentală şi putea oricare alta — cauza reală fiind prea marea şi prea complexa lui mobilitate sufle- 3> tească, sursa de desechilibru funcţional, în care lipsite de o bază sigură, actele şi gândurile i se angrenează ca într’un teoretic perpetuum mobile — Ştiu c’ar trebui să fiu « altfel » — după o pauză priveşte iar vecina cu chip de înger bolnav — Uită-te la ea — o priveşte cu ochi calzi — Nicio tresărire, nicio undă a unui gând în privire. Cine a vorbit de ^telepatie, de comunicare simpatică. . . Uită-te la ele. * . la frumuseţea aceea fragedă şi catifelată — are un zâmbet amar, abătut. BĂLĂNESCU Dar nu sunt decât nişte întreţinute... RADU ca o linie. ca un imn trunchiat adresat esenţei femeii Sunt femei frumoase. Nu se poate ca într’un trup atât de fraged, cu nişte ochi atât de catifelaţi, care mă înfioara în fiecare clipă... să nu adie, măcar un ecou, o undă de impatie. In mine vibrează orice început de sensaţie, râmătorul acela nici nu ştie s’o preţuiască măcar.. . BĂLĂNESCU simte şi el că Radu e acum ca într'un cerc viţios, că suferă şi cu cât se sbuciumă mai mult, cu atât se scufundă în suferinţă, cum se scufundă cel care vrea să scape din mlaştină. Dar eşti absurd. Astea au trupuri de regină, suflete * de bucătărese. 114 MIOARA RADU cu vocea crispată, alb de durere şi desnădejde Sunt un lepros. BĂLĂNESCU Eşti nebun, dai importanţă exagerată unui fapt care aci nu joacă niciun rol. ♦. o părere a ta care se întoarce în tine, creşte şi te roade în adânc. RADU Ochiul acesta e o părere? Indiferenţa femeii mele, părere ? BĂLĂNESCU In orice caz, nu e nicio legătură între ele. . . RADU Crezi tu asta? BĂLĂNESCU Ascultă Radule, când a întâlnit pe Lady Hamilton, cea mai frumoasă femeie din Europa, Nelson nu avea numai un ochiu pierdut, ci şi braţul retezat din umăr. Asta nu i-a împiedecat pe cei doi să se iubească nebuneşte până la moarte. • |g| RADU Poveşti. N’au existat niciodată. Pe când suferinţa mea e reală — cu o crâncenă frângere — E aici şi acum. BĂLĂNESCU Eşti nebun! sau nu, eşti sărac. Dacă ai avea bani/. . Ai avea tot ce vrei. Tot. RADU dovedind fără să vrea maladia gravă acelor care au cetit cărţile cu sinceritate. E boală relativ modernă ca şi s# 115 TEATRU cancerul, inexplicabilă pentru vechea ştiinţă care declara livrescul o simplă poză superficială. « Livrescul» aceasta este urmarea epidemiei romantice ca şi donchijotismul urmarea epidemiei literaturii cavalereşti. Să cumperi un surâs de femeie? o privire? BĂLĂNESCU | Ii cumperi trupul cu gânduri cu tot. . . Atâtea câte are. Şi surâsul. N’ai idee cum surâd unele femei, bijuteriilor. CHELNERUL s’a apropiat să toarne, cu ceva iritant în ţinuta lui, altfel fără cusur. RAD U ameţit de tot îl priveşte nervos şi după câtva timp Te uiţi la mine? Te întrebi — nu-i aşa? — ce caut eu aci? Nu eşti obişnuit cu oameni ca mine aici? nu? CHELNERUL corect Nu m’am întrebat nimic, domnule. RADU sarcastic Foarte rău. . . Pentrucă uite. . . mă întreb eu singur, ce caut în lumea asta?. . . De ce sunt astă seară aici? BĂLĂNESCU face semn chelnerului să plece şi îl pH veste tot mai neclintit pe Radu care bea mereu. Creşte mişcarea şi rumoarea harului. SCENA Y Aceiaşi, DOI DANSATORI, UN PITIC lX Vor intra o dansatoare şi un dansator iar odată cu ei, un pitic cocoşat, isteţ care le va parodia dansul căutând să-i încurce, dar pe care ei nicio clipă nu-l vor observa. Radu măsoară un moment, fix, ros interior, 116 MIOARA perechea cu linii curgătoare şi muşchi rotunzi sau împletiţi sub pieliţa fragedă. Pe urmăîşi lasă capul pe piept abătut. Bălănescu îl priveşte căutând să răzbată în sufletul lui şi cu un surâs vag se întoarce apoi spre dansatori. După un timp, când el e cucerit de mobilitatea plastică a celor doi, Radu ridică privirea, se uită si surâde văzând toată lumea imobilă şi pe cea din sala desigur, cu ochii întinşi spre cei doi dansatori. BĂLĂNESCU după ce a începui muzica şi a încetat mişcarea din bar Vin cei trei dansatori — trece în capul din dreapta al mesei ca să poată vedea dansatorii, şi e acum în stânga lui Radu şi rămâne în picioare. După un timp se întoarce simţind privirea lui Radu şi explică inutil şi încurcat —.Da, ea e foarte bine. Picioarele. . . Are picioarele lungi şi coapsele totuşi pline — trece în capul mesei să vadă mai bine şi se aşează. RADU duce paharul la buze melancolic. Dar el? E şi mai bine. Toate încheieturile îi sunt libere, ca la o maşină bineîngrijită. ironic De ce nu el? Priveşte-i pântecul... Cum îi lunecă muşchii pe sub piele —- ca şi când ar totaliza, — lame şi bile de oţel. . . BĂLĂNESCU privind mai departe, se întoarce o clipă Ai dreptate. RADU zâmbeşte când vede interesul cu care Bălănescu se uită, iar târziu cu un surâs amar Uită-te la pitic -— descurajat, alarmant —- Uită-te la pitic... BĂLĂNESCU fără să întoarcă de loc capul Da... — şi după un timp — Sunt minunaţi amândoi. } Dansul e în adevăr o artă. 117 TEATRU RADU Fireşte este un dans artistic, dans pur. «a BĂLĂNESCU Nu poţi să spui că nu există şi o emoţie pur artistică... Un dans de artă. RADU dur, fără să cedeze Plastica e în primul rând motiv de artă pentrucă sub forma asta se doresc în deosebi bărbaţii şi femeile — cald — ... Uite se aleargă... şi înfrâng totul prin prezenţa lor — amar, privind aproape provocator pe Marin — Altfel, arta e deasupra. « Artă pentru artă ». E pură... ignorează totul. .. Numai noi suntem stupizi că suferim atât. MARIN rămâne senin. BĂLĂNESCU întors cu spatele spre dansatori Dar adineauri, ai văzut că femeile, deşi ştiau că va veni o pereche de dansatori, au plecat totuşi... la şosea. . ? Mărturiseşte, ca această frumuseţe masculină goală nu e invincibilă. . . Drumea a fost preferat. RADU 1 Femeile au o acţiune ilogică doar în aparenţă... dar practică în realitate. Ele nu fac nimic desinteresat... Acel belatru bovin reprezintă pentru ele mai mult decât toată această sală... BĂLĂNESCU surâzând îi dă dreptate, apoi, deoarece nu i s’a aprins bricheta, cere foc chelnerului Uită-te la pitic... Uite cum îi parodiază de amuzant. RADU cu dispreţ Amuzant? — cu gura coclită — Consultă dicţio&iure Dumitre... E un încornorat.. , Cum îi parodiază, când MIOARA el e mult mai bun dansator decât ei? Dar caraghiosul ăsta e un filosof.. * Vrea să ridiculizeze frumuseţea care inspiră dorinţe. Vrea să facă artă « deasupra»,., joc absolut. . Vrea să ne ofere un dans pur, care nu inspiră nicio poftă. Nu-şi dă seama că e păcălit. BĂLĂNESCU Uite Radule.. . întotdeauna ai exagerat. Arta este într’adevăr deasupra.. . Arta e ceva... RADU imperios Ceva? Ceva? — ridicând tonul, se întoarce cu ură spre Marin — Toţi artiştii sunt nişte încornoraţi dacă dis- preţuesc realitatea, dacă se socotesc senini « deasupra » — strâmba din buze —. Toate se petrec cu adevarat peste capul lor — şoptind intens ca şi cum ar plimba o lampă de buzunar în întunerec — Priveşte sala — cu nesfârsita dragoste — Frate piticule, eşti un nerod. . . BĂLĂNESCU întors pe jumătate, jumătate sâcâit, căci pricepe cauza « ieşirilor», lui Radu Dragă, dar de unde atâta greutate pe frumuseţea trupului? De unde asta?... Când s’au văzut de atâtea ori bărbaţi urîţi care au isbutit să placă unor femei de o frumuseţe celebră ? — spre dansatori — Ia uite ce mândru e piticul. . . RADU râde Tu crezi asta, chiar aşa cum o spui? Crezi imbecilitatea asta repetată pe toate tonurile? Ascultă, să-ţi \ spun eu, ce deosebire e să se cheltuiască femeile în mofturi izmenite şi figuri în text, ca să izbutească să-ţi placă, ţie, pentrucă eşti frumos, şi câtă inteligenţă — cu umerii contractaţi, — câtă inteligenţă trebue să chel- tueşti — ca o monetă depreciată prin partea locului — ca să isbuteşti, — urît — să placi vreuneia dintre ele. .. — cu buze subţiri — mai capricioasă... Priveşte în jurul tău. Priveşte. 119 TEATRU BĂLĂNESCU ' Şi la urma urmelor, adevărata înţelepciune e să ştii să renunţi. Aţâţi inşi, aţâţi filosofi au dispreţuit frumuseţea femeii. RADl/1 cu umerii drepţi, dar cu ton firesc Sliigile şi filosofii îşi îngrădesc dorinţele, ca să nu-şi simtă nemernicia... N’ai dreptul să dispreţueşti frumuseţea asta vie — priveşte fără ocol, intens — decât în momentul în care ţi s’ar oferi. . . E ridicol să renunţi la ceea ce nu-ţi aparţine. . . Slugile şi înţelepţii renunţă la ceea ce nu le aparţine — şi ca un cal prins în arie revine necontenit abătut. — înţelegi tu ce-a făcut din mine rana asta ? Mi-a răpit posibilitatea de-a mai putea renunţa la ceva. Eu care eram plictisit de femei. . . Ah, tu n’ai văzut — ca mine acum trei ani — femeile umilite că nu le priveam — şi brusc întors în el însuşi, ca şi când s’ar fi răsucit un cuţit în el — Ascultă, când ţi-a vorbit Gheorghiu de Gabrowski? BĂLĂNESCU face un gest, nu vrea să mai spuie. SCENA VI RADU, BĂLĂNESCU, MARIN RADU după ce dansatorii au ieşit, se uită neliniştit la ceas De ce întârzie atât? Unde or fi? Tu crezi că nu se puteau duce la Drumea acasă? MARIN cu o falsă cordialitate şi un ton înţelept De ce te agiţi matale atâta? De ce te frămânţi tot timpul? Şi dacă s’ar întâmpla lucrul acela de care te temi atâta? Ce-ar fi? Ţi se pare că are atâta importanţă? Crezi că s’ar produce vre-o schimbare în ordinea din lume? — cu o anume obsechiozitate — Ai matale cunoştinţă de un proverb arab, plin de înţelepciune, care spione 12 0 MIOARA că trei lucruri nu se pot cunoaşte: urma săgeţii în zbor, urma şarpelui în apă. . .şi urma bărbatului în femee? RADU îl întrerupe cu o anume tensiune, fie după ,şarpelui în apă44 fie eventual, după ce spune aproape tot proverbul Ah, lichea înţeleaptă. . . acolo unde tu plăteşti cu o piruetă glumeaţă, eu plătesc cu viaţă din viaţa mea — Când se întorc ceilalţi, apărând treptatpicolul mută scaunul fără spătar al lui Bălănescu la capătul mesei în dreapta, ca să nu-i supere pe ceilalţi. Se aşează în ordinea dinainte şi începe mişcarea şi serviciul. SCENA VII Aceiaşi, MIOARA, EMA, DAISY, SONIA, DRUMEA EMA exploatând, planturoasă, un succes personal Nu v’am spus eu ? A fost o plimbare admirabilă.. . DAISY care şi ea a fost câteva minute pe calea idealului ei, dar nu face « prea mult » caz Mergea automobilul cu o viteză nebună. Mioara săraca, neobişnuită, ţipa. . . MIOARA încă sub impresia faptului acesta plăcut, care e alunecarea vertiginoasă şi masivă, într’un fotoliu de piele îmi plăcea foarte mult, dar mi-era o frică nebună să nu ne ciocnim... DRUMEA condescendent, întorcându-se spre ea ca un suveran când pozează amabil Dar la ora asta şi pe o vreme ca asta nici n’ai de cine să te ciocneşti, la Şosea — către chelner, care aşteaptă 121 TEATRU comanda, face semn distins, cum ar da cuvântul unui orator la Cameră, să^ aducă. $ EMA gata si pentru o a doua satisfacţie Cine mănâncă fetelor ? Eu mor de foame. . . t DAISY Adu-mi mie— caută — SONIA Şi mie — altă comandă lacomă — Şi mie... — comenzi. Se toarnă în cupe, se examinează listele. DAISY un timp ce „încetează mişcarea şi serviciul Dacă mergem mâine... — şi rămâne pe gânduri chinuita de o problemă, pe care o rezolvă cu o altă întrebare — E greu de condus d-le Niculescu? DRUMEA fără bunăvoinţă, plictisit Nu e atât de greu. DAISY Ah, cum aş vrea să conduc şi eu.. . — e vorba de un adevărat ideal — E de un şic. . . Vrei să mă înveţi să conduc, d-le Drumea? DRUMEA tot fără entusiasm, ba chiar cu o uşoară ezitare Da, de ce nu... ? DAISY practică, ştiind care pedală răspunde cu sunet, o priveşte pe eroină Poate că învaţă şi Mioara. * 122 MIOARA MIOARA surprinsă şi gâdilată Eu să învăţ să conduc maşina ? Dar e imposibil. . . Cum ? DRUMEA de data asta mai mult decât amabil A, e foarte uşor. . , foarte uşor, doamnă. . In zece lecţii. . . —ar vrea să continue, dar e întrerupt. MIOARA înflorită, pusă uşor în mişcare de această ispititoare ofertă Da? SONIA care nici ea n’ar vrea să se strice « combinaţia » D-le Niculescu, numai în zece lecţii? DAISY care are interes ca târgul să se încheie Sigur. Atunci de mâine... Tocmai bine,.. începem lecţiile, la Mânecii Pământeni... Nu d-le Drumea? / V EMA şi-a adus aminte că la urma urmelor tot e nevoie să-l anunţe şi pe bărbat A, da. *. Ştii Radule că mâine plecăm pentru trei zile la conacul d-lui Drumea. Merge şi Mioara. Yii şi tu? RADU îşi da. seama ce urmăreşte această « bandă » (cum îşi spun ei singuri) interesată... Prevede trei zilejle familiari tate continuă, de intimitate promiscuă, de acete libertăţi pe care le îngădue viaţa în comun9 cu prilejurile provocate şi sporite, de complicitatea perfidă a celorlalţi, care l-ar îngropa în suferinţi şi ridicol.., Faptul că nici măcar n’a fost consultat când s’a luat hotărîrea, că l-au considerat cape o simplă anexă, îl face să şi presimtă la ce se poate aştepta Dar bine ?.. . Cum asta ?. . . Mioara ! v 123 TEATRU EMA Niciun « dar », , . Plecăm mâine şi ne întoarcem Duminecă seara... RADU pierit Bine... dar... Gând aţi Hotărît asta? De ce nu m’aţi fistrebat si pe mine? EMA De ce să te maji întrebăm? Cum o să refuzi o invitaţie atât de amabilă? RADU uluit, pierit Dar cum o să stăm trei zile acolo ? DAISY Va fi splendid, . . Tu şi cu Marin pictaţi în pădure şi noi facem excursii cu maşina... RADU care vede tot rfiai îhult iţele acestei „combinaţii^ Dar nu se poate. . . Cred că deranjăm. .. Toţi acolo? EMA Ge nu se poate? De ce nu se poate?,. . Nu deranjăm pe nimeni. . . E un conac cu peste 20 de camere. ,7 Dacă vrei poţi să stai liniştit în camera ta şi lucrezi fără să te ştie nimeni. RADU închipuindu-şi mereu cum vor fi nopţile acolo, cu complicitatea Emei, şi a celorlalţi Dar e cu neputinţă Mioaro. Gum o să petrecem nopţi întregi într’o casă străină? DAISY $ Va fi delicios 124 MIOARA RADU creşte fierberea dm el Dar, tu. . . e cu neputinţa. * . Ştii. . . Ştii Mioaro... La ora 5 era vorba să te duci la mama ta la ceaiu. .. Era o chestiune de aranjat cu Lucica. . . EMA care nu mai pricepe nimic şi e sincer scandalizată de purtarea neobişnuită a acestui om Ah; ce bărbat! Ce cântec!... MIOARA simţind ca o mustrare, ca un apel din trecut, cu prietenie adevărată pentru Radu şi vocea uşor tremurată de emoţie, ceea ce agravează şi mai mult teama lui Uitasem să-ţi spun că Lucica nu poate veni mâine. RADU tot căutând nenorocit un motiv de anulare şi de salvare pentru el Şi pe urmă nu sunt locuri... E greu... Mioaro te rog. . . gândeşte-te — pentru el acest ,*gândeşte-te“ e ca o desnădăjduită invocare. EMA plictisită N’avea d-ta grijă de locuri. . . S’a aranjat şi asta — Radu se închide ros în el, căci bănueşte că un plan întreg nu-i e ştiut, că hotărîrile s’au luat fără el, se întreabă ce spital sau închisoare se pregăteşte mândriei lui jle bărbat. Simte că această excursie cu automobilul aduce mai mult sânge şi un fior mai cald în femeia lui decaţ toate disperatele mângâieri ale trecutului — Noi plecăm cu automobilul pe la zece. In locul liber punem alimente. Yoi mergeţi cu trenul, la gară vă aşteaptă trăsura d-lux Drumea... BAibY aduce convinsă un argument care i se pare ei irefutabil Mergem toată banda. 125 TEATRU RADU sfredelit de o idee fixă, totuşi cu grije pentru politeţe Dar e cu neputinţă* * * Mioara. . * e cu neputinţă* * * DAISY într’adevăr nu înţelege un asemenea om Ah! Radule jxu mai încurca lucrurile, frate *. * Cum Uf lipsa de gust să strici o partidă atât de interesantă ? Noi le aranjăm şi tu... —vrea să spuie, strici totul, dar găseşte inutil să continue. Radu se strânge ca de o atingere. Bălănescu îl priveşte cu milă, cum tace răsu- cindu-se în el însuşi. începe iar oarecare mişcare şi serviciu în bar. SCENA VIII Aceiaşi, UN COPIL % * Apare un copil care vinde cărţi poştale, cerşind, când să ajungă la ntasa lor ba şi înfăşcat chelnerul, care servea alături, ca să-l dea afară. E MA mânioasă De ce-1 dai afară domnule ? Ce ţi-a făcut ? CHELNERUL E interzis cerşitul în local. EMA Lasă-1 — caută în poşetă, la fel Sonia şi Daisy. RADU scurt, amar Nu-1 lăsa domnule! — sec ca o ţâşnitură dmtr’o arteră tăiată — Ar putea consuma toată inima fcestor nobile doamne. MIOARA SCENA IX Tot grupul lor MIOARA nedumerită, îndurerată Dar, Radule! EMA cu superioritate şi cu mirare sinceră Ce ai cu bietul copil, frate ? — îl măsoară cu privirea — Ce Dumnezeu? Atâta inimă să aveţi şi voi... DAISY aproape tot atât de dispreţuitoare Ai devenit atât de nervos ! DRUMEA prost şi distins Doamnele au o inimă atât de bună, că e o fericire pentru nenorociţii aceştia... — s’a întors orchestra, căci se aude sgomot de instrumente care sunt acordate. BĂLĂNESCU către Mioara Ar trebui să mergem. Radu a băut cam mult şi mi-e teamă de vreo izbucnire a lui. DAISY se înalţă să vadă mai bine Ah! a încetat pauza... Admirabil... Am boală să dansez — Radu o priveşte uimit, descoperind acum parcă vulgaritatea ei, cum ai descoperi un nou simptom al unei boale bănuite — Dansezi, d-le Drumea ? EMA care vrea să păstreze pe Drumea lângă Mioara Dar Deaisy, ai înnebunit? Lasă pe d-1 Drumea în pace—în loc de dans începe însă un solo de vioară Liebesleid de Kreisler. încet, încet, sgomotul restaurantului încetează şi se simte dm toate părţile cum se formează atenţia generală. Toate capetele devin sentimentale şi ochii languroşi. Chiar cei dela masa vecină ascultă răpiţi, şi mai ales ei. Serviciul a încetat dejot. 127 TEATRU EMA Ce bucată & asta d-le Drumea ? SONIA D-l Bălănescu e compozitor, cunoaşte toată muzica. EMA Crezi că d-l Dri^nea nu cunoaşte muzica? DRUMEA De sigur! Doar e ceva... e un solo de vioară... o. . . o. . . BĂLĂNESCU E Liebesleid de Kreisler, doamnă. EMA Ce înseamnă Liebesleid, d-le Drumea? BĂLĂNESCU sâcâit, întarâtat Suferinţă în dragoste. Chin din dragoste şi altele. . . Doamnă. - EMA Aa.. . E splendidă. RADU încet, chinuit, nervos, frământat de obsesia lui, ca de un şurub, jocul e mai mult mimică Mioaro, nu te duci mâine? nu-i aşa? Rămânem... EMA ascultă sentimentală, şi nervoasă, face lui Radu semn să tacă : «pentru muzică ». * 128 MIOARA RADU.'după un timp rugător, în şoaptă, ceva mai tare totuşi Nu te duce... E cu neputinţă. Cum o să petrecem nopţile în casă străină? EMA în timp ce sunetele calde ale viorii se aleargă pasionate şi rugătoare, sau prelung trist, Ema se întoarce necăjită de scânciturile lui Radu, agasată E muzică omule, ce Dumnezeu!. .. RADU tot mai chinuit, tot mai nervos, tot mai încet, caută să se stăpânească, nu-şi mai dă seama totuşi că întrvun restaurant de lux sunt admise numai chinurile muzicale Mioara ! — cei dela masă îl privesc — ascultând muzica— compătimindu-l nervoşi, dispreţuitori pe cel care, orice s’ar spune, trăia incomparabil mai viu decât vioara, durerea iubirii — Mioara... EMA după ce s’a sfârşit bucata şi tace muzica . . " \ V ' V • Bine frate, nici când se cântă o bucată ca asta n’ai astâmpăr ? — Domnul cel gras dela masa vecină a chemat chelnerul şi a trimis violonistului, vizibil, trei sute de lei. DAISY ca să aleagă, mândră apele de uscat Muzica nu e pentru oricine, dmgă — Radu o priveşte aiurit, ea se întoarce prevenitoare spre cel dm,:a capul mesei — Vă place muzica d-le Drumea? DRUMEA filosof monden De sigur domnişoara... Muzica înnobilează pe om. EMA care nu-şi revine, care nu vrea să-şi mai revie, tot mai scandalizată, cu accent grav*»* Atâta nesimţire, frate! TEATRU RADU primeşte cuvântul ei de parcă e plesnit de o palma în jaţa Nesimţire ? — cum niciodată nu i s’a mai spus asta, decătre nimeni, se îndoieşte în prima clipă, dacă e vorba el, pe urmă crispat ca o meduză, alb de durere — Ah!... bunătatea voastră.. . Stârpituri laşe — şi se încocâr- jează tot mai mult, ca o frunză uscată. MIOARA speriată, s’a ridicai Radule! EMA indignată Bine, dar ce e asta... ? E revoltător... ' 0KW&t9OW. SONIA E un scandal... DAISY \ In lume ... ? ne compromitem toţi. BĂLĂNESCU îndurerat Radule... RADU crispat, înnăbuşit, se frânge, a pierdut sensu realităţii curente, totuşi izbucnirea lui are ceva interior Laşi... laşi! — amar, ironic — bunătatea voastră ? — surâde — stârpituri idealiste — răspicat, jfajr întors în adânc — Pofte poetice — are în vocea îndurerată o prelungire obosită — Bestii amabile... — îi priveşte cujj^şgust* şoptind parcă pentru el — Bunătatea voastră *. . — pe obraz îi curg lacrimi. E o alarmă mondenă. SONIA cum toţi se scoală să plece ; ia mâna Mioarei % Biata fată. 130 MIOARA DAISY Să te ferească Dumnezeu de sacrificiul unor asemenea oameni. ^ _ MARIN explicativ Nu aruncaţi metaforele uzate. Vopsite ţjjgk nou şi bine ajustate mai pot fi de folos 1). \ t x) Dacă im e spusăjbine, această replică, e de preferat să fie suprimată la ^spectacol.! 131 !' NV 1. ACTUL III SCENA I RADU, MIOARA, LINA Acasă la Radu Vălimăreanu. Interior modest care ar putea fi luat drept atelier. Oarecare desordine. Divan, covoare (destule, asa cum au pictorii de obiceiu), flori. Portrete creionate, cărţi, câteva mulaje « obiecte de artă ». Un birou mic opus divanului, un fotoliu. In stănga e întâiu fereastra, apoi intrarea. In fund uşe spre dormitor, în dreapta altă uşe spre o cameră vagă eventual cu baie. La ridicarea cortinei în semi întunerecul atelierului lui Radu, Lina moţăie pe un scaun obişnuit şi incomod. Se aprinde lumina şi intră, venind dela restaurant Mioara şi Radu, îmbrăcaţi aşa cum au fpst în actul II. 'A LINA se trezeşte şi se ridică dupjă scaun. Bolnavă, e fără o picătură de sânge în faţa, slăbită. MIOARA îndurerată Femeia lui Dumnezeu, nu ţi-am spus să nu ne mai aştepţi seara? De ce nu te duci în odaia d-tale să te culci ca oamenii? TEATRU LINA morocănoasă, căci acum când e grav bolnavă se supără de orice compătimire Cum o să mă culc până nu vă culcaţi d-voastră? Dacă vă mai trebue ceva? MIOARA Cum poţi să te chinui pe scaun până la 3 dimineaţa, femeie fără minte? LINA albă de tot la faţă Poate că vreţi să mâncaţi ceva? Pe acolo pe unde aţi fost cine ştie de aţi găsit ceva. MIOARA N’avea nicig^grije, nu vezi cât eşti 4$ bolnavă, nu vezi că abiatemai ţii pe picioare ? de ce nu ne-ai aşteptat măcar în fotoliul ăsta? Ţi-am spus să nu te mai prind pe scaunul ăla! Eşti grav bolnavă de stomac, înţelege. LINA cu buzele strânse Ei, lasă. .. şi nu mai crede şi d-ta tot ce spune doctorul ăla. Ce nu spune el pentru Bani! MIOARA cu gingăşie Uite* ce sucită eşti. înainte te văitai toată ziua, iar acum când îţi spune doctorul nu vrei să înţelegi — aproape de ea în şoapta, ca un grav avertisment — Ai o boală grea de sţomac, daca ai o hemoragie poţi muri în câteva ceasuri. Trebue să te fereşti de oboseală, de supărări, să sţai în camera ta. LINA Cum asta? Da, de ce îmi plătiţi leafă? MIOARA MIOARA Asta-i acum! Mi-a spus iar portarul că nu vrei în ruptul capului să iei ascensorul. Ţi-e frică de el că e cam hodorogit? LINA, încăpăţânată Cum o să iau ascensorul, ascensorul nu e pentru servitori. MIOARA Dar tu eşti bolnavă. Proprietarul şi chiriaşii ţie îţi dau voie în ascensor. LINA Cum să mă sui eu singură, ca dracu’în ascensor, dacă nu se suie ceilalţi oameni ? MIOARA Cum singură? Auzi?... ce? numai servitorii sunt oameni? Eşti încăpăţânată, asta eşti. Să ştii că jjgcă ai hemoragie, s’a sfârşit cu tine, mori într’un ceas, două. RADU aprig Yrei să spui că adunătura dm taverna aia unde m’ai târît, erau oameni? LINA bombănind Păi, o să mor, că aşa vrea doftorul d- tale — pleacă spre uşe. MIOARA liniştită şi egală cu ea însăşi, vede că el e agitat şi pornit pe ceartă. Adânca neînţelegere 4mtre ei se va manifesta sub forma unui acut di^rMnişm. psihic De cate ori unul isbuteşte să-şi găsească împăcarea cu ceeace dă soarta şi clipa celălalt devine instantaneu TEATRU crispat, iritat, nemuHumit. De altfel e aci o cauzalitate interioară dialectică alternativă, Astfel în toată partea întăiu a celor ce vor urma, ea e calmă şi aparent împăciuitoare, iar el e într o fierbere continuă şi agitat. Ascultă, Radule, ce e cu tine astă seară? RADU mocnind Ce vrei s’ascult? Am înţeles ceea ce trebuie înţeles— se duce în dormitor. EMA a intrat pe uşe prudentă Lui Costy îi e frică să nu ţi se întâmple ceva. . . Să ştii că aşteaptă jos până se stinge lumina. LINA urmăreşte mută şi speriată scena, vrea să priceapă. MIOARA protestează N’are niciun sens. * # Plecaţi. Vă rog. EMA ( Noi mai aşteptăm jos în maşină — iese —. LINA se închină RADU care s’a întors de dincolo cu un pahar de apă pe care-l bea cu sete, urmărind pe Mioara. SCENA II RADU, MIOARA RADU stă pe gânduri într’un fotoliu. De câte ori ea trece pe lângă el o urmăreşte cu privirea, dar nu vorbesc unul cu altul; el e în aceeaşi erupt re şt febră ca la restaurant şi în figură i se ghicesc vechile gânduri : « Stârpituri » / E desgustqtşi strâmb de sarcasm. Lângă el pe o mes- cioară e o carte. 0 ia, îi ceteşte titlul şi furios o aruncă, pe jos. . . în foc. MIOARA MIOARA care tocmai a intrat dm camera jj,§ baie aleargă si o scoate Dar ce-i asta? Romanul meu... Radule, ce ai astă seară ? RADU o măsoară întâi cu privirea, pe urmă surâde Nu mai ceti.. . S’ar putea să păţeşti şi tu ce am păţit eu. Suntem toti victimele visătoriilor de modiste ne- * roade şi ale imaginaţiilor de furieri sedentari — O aruncă din nou în foc — De ce te uiţi aşa ?. .. MIOARA indignată Eşti. .. — vrea să spuie « extraordinar ». RADU fals calm, întinzând ca un fir dur, tors din sufletul lui Bănuesc că sunt victima unei vecine. . . Era bolnavă si de aceea era necontenit melancolică şi visătoare, împrumuta cărţi «idealiste » dela un funcţionar dela Primărie. . . şi pe urmă mi le trecea mie — aruncă şi aîte cărţi — şi asta. . . şi asta. . . Urăsc toate cărţile din lume. MIOARA iritată şi argiloasă îşi ridică, îngenunchiată volumele Te rog să-mi laşi cărţile. . . te rog să-mi laşi cărţile. . . RADU mereu crispat şi nervos Uite că ţi le las... — privind-o surâzând — Sunt bune. . . Poţi să scoţi d.jn ele un suflet elegant ca să-l pui când ieşi în lume, cum pui altă rochie când ieşi, Dumineca. Pentru asta sunt bune. Din ele învaţă lumea ce sunt pasiunile. Şi cum se procedează ca să dai poftelor aparenţe « poetice » — măsoară cu privirea *cărţile. Eîn el toată amărăciunea înfrângerilor, tot rezidulul de ură al desamăgiţilor — Librarii fac comerţ cu asta. TEATRU MIOARA enervată şi sinceră, nepricepănd nimic. Radule, ce e cu tine astă seară? RADU brusc, intens ca şi când i s'ar fi stabilit în suflet un curent de înaltă tensiune, foarte calm în aparenţă cu un soiu de ăuSlu al conştiinţei Ascultă, ^Bălănescu mi-a spus Ia masă că Garnowski — în ziua duelului —- pierduse trenul — înfiorat, sîm- ţindu-se halucinat alt om. — Nu e deştul ? înţelegi ? dacă nu pierdea trenul. MIOARA enervată şi amorfă Radule, ce vrei? X RADU rânjeşte mocnit Ce vreau?—şi brusc deschis, privind-o liniar — Aş vrea să mai fiu ca acum doi ani —îi caută ochii violent — Dacă. . . dacă aş mai putea fi acum, ca în ziua expoziţiei!— exasperat şi sec, cum s’qr frânge ceva în el — dacă aş fi ca acum doi ani!. . . MIOARA nu răspunde pentrucă nu pricepe nimic şi se duce dincolo să-si aranjeze lucrurile pentru culcare. *■*»*' * « RADU rămâne iar singur, muncit de aceeaşi frământare lăuntrică. Vine Servitoarea şi întreabă din atelier pe Mioara, care e dincolo. $ LINA Coniţă, spuneaţi că vă dipeţi mâine la ceaiu la coniţa mare. Să vă aduc rochia plisată dşla călcătorie? RADU alarmat, ca un soldat care, aşteptând să se ivească pericolul îl vede acum declanşat; se scoală în picioare pândind cu groază răspunsul Mioarei, căci dacă nu trimite după rochie, înseamnă că se duce lu Mâneeii- Pământeni. 138 MIOARA MIOARA Nu, n’am nevoie de rochia plisată. Nu mă duc la ceaiu — Radu cade desarticulat în fotoliu, rămâne lisa*un timp, Mioara apare^în "prag — Să pregăteşti geamantanul cel mic. RADU către Mioara care vine de dincolo cu o perină în mână, îndurerat, stins, ca un apel Mioaro, de ce tii să te duci mâine la Mânecii-Pă- manteni r MIOARA Radule, nu înţeleg — şi nu înţelege întradevăr — de ce te opui atât. Ai văzut ce frumos ne-au invitat*"toţi? RADU rugător, alarmat Mioaro, de ce tii să te duci mâine la conacul acela? MIOARA Nu văd ce găseşti extraordinar în.. # — vrea să spuie: într^Q simplă excursie în automobil. Şi poate că totuşi ea nu-şi dă seama, cât poate face pe cineva să sufere o excursie ca asta. RADU Nu ţi se pare extraordinar să fii mâine seară prin toate colţurile unei case străine?—frica de a nu o pierde îl face dureros de prevăzător — Mioaro, nu te duce mâine la Drumea. MIOARA bună şi rugătoare Bine frate,jiar am şi eu nevoie de plimbare, de o distracţie. . . Un drum cu automobilul... — «( Mi-ar face bine » ar vrea să spuie dar dintr'o incapacitate de a se analiza Mioara nu se exprimă decât pe jumătate uneori. TEATRU RADU abătut, căci descopere în vorbe atât de sterse, . . mmm > simptome sigure Distracţie. „ . distractie. . . te poate drt a «Drumea»... şi .hma şi ceilalţi — tăcut, inj»orat, înţelegând tot mai mult, ca un infirm căruia i se spune că i s’a laiat piciorul— şi eu... nu *— cade moale în jilţ. MIOARA 1 Eu nu înţeleg cum vezi tu lucrurile. RADU O, le văd foarte bine — râde amar — şi sunt uimit că tu nu le vezi tot atât de bine ca mine. MIOARA n’are ce să-i facă Radule, fii înţelegător! RADU întoarce capul către ea cu grabă, că şi când ar vrea să ocolească o vedenie, crqşcută în el Mioaro, moare tot în mine... mi se rupe ceva în suflet, nu putem merge mâine. Tu nu înţelegi ce aşteaptă oamenii aceia dela tine? MIOApA liniştită ca aerul Nu aşteaptă nimeni nimic. Ţi se pare ţie. Sunt oameni care vor să petreacă şi atâta tot. RADU înfiorat \ Atâta tot ? — înnebunit, şoptit — Mioara dacă tii să te duci mâine se poate întâmpla o nenorocire. MIOARA Ei bine frate, parcă ţii cu tot dinadinsul, ♦ . — « să-mi faci împotrivă » vrea să zică ; sec, alb — Poftim, uite, nu mergem — pleacă dincolo în cealaltă cameră. MIOARA RADU rămâne pe gânduri bucuros, şi umilit ca un melc, că a obţinut astfel ceea ce vrea, o caută cu privirea dincolo şi când iar revine, încearcă un lamentabil surâs cW ŞT când i-ar întinde mâna spre împăcare Mioaro! MIOARA oprindu-se fără chef, întrebătoare Da? RADU umilit şi sincer, ca carad firele de urzeală din suflet i svau încrucişat, greşit lucrate Mioara . . . ascultă — bâlbâie şi constată, mediocru — Eşti supărată Mioaro. /■ MIOARA Nu. RADU simte cât de precară este victoria obtinută a&twkt* * Ascultă... Trebue să înţelegi Mioaro... — şi ri*are cum, nu prea poate să-i explice — Ai dreptate. Şi la restaurant adineauri.. . Dar nu mai pot. . . neliniştea. .. — caută un cuvânt mai precis — teama asta continuă # MIOARA femeie şi plictisită Teama asta? Teamă de ce?... RADU explicându-se dificil, cum revine un tramvaiu care a sărit de pe linie Că te înstrăinez^ d^ mine... — tot penibil — Că mă părăseşti parcă. . . Mă face să-mi pierd capul. . . Poate am depăşit măsura... — sincer apel la un for scump Mioaro, îartă-mă ! MIOARA tace ca o zi care durează. 141 TEATRU RADU dându-i dteptate Da, eşti supărată. MIOARA care întrvadevăr nu e supărată ci plictisită şi închisă în ea, indiferentă Nu sunt supărată. RADU îi sărută mâna ca şi când ea l-ar fi iertat. Căci deşi răspunsul ei nu-l mulţumeşte, îşi încearcă silnic9 norocul. MIOARA Hai să ne culcăm. .. —pleacă dincolo. RADU rămâne singur, surâde nervos, caută să se convingă pe sine însuşi că trebuie să se însenineze, se duce la fereastră şi cân^Mioara revine prin cameră, el are inspiraţia, iar nefericită, ca sî cemd un demon al umilinţei nu i-ar da pace, să încerce să o invite, prietenos Ascultă Mioaro, vino să vezi pe profesorul acela bătrân de vis-â-vis. Uite, iar a adormit în fotoliu, cu lampa aprinsă. MIOARA vine plictisită, căci nu e rea şi îşi aruncă ochii. RADU e în alt «ton » decât ea E de altminteri o noapte aşa de adâncă. .. Uite Crucea ... “— cu o bucurie deplasată în clipa asta — Am căutat-o, ţi-aduci aminte, o noapte întreagă la Rucăr? MIOARA pleacă dela fereastră cu un mers ds femeie Da. “ ■ 142 / MIOARA RADU umilit, vrând s’o aducă la gradul lui dg^ mulţumire şi comiţând gafe ca toţi cei care. scoşi dintr'ale lor, sunt capabili de o serie infinită de stupizenii Hai să cetim ceva. .. MIOARA fără să caşte totuşi E târziu. RADU cu veselie voită de nenorocit, împins de un duşman interior Nu ştii câte nopţi am petrecut minunat, cetind amândoi pe dormeză ? Cetind, comentând, seara când ne în- torceam? Ascultă Mioaro... Hai fă cafea şi să cetim din Gide — dând importanţă şi ca un îndemn la ceva nou. MIOARA Nu pot... Sunt obosită. Şi mai am ceva de orânduit. RADU fericit totuşi, că măcar a obţinut dela ea o explicaţie , Ei bine, atunci... Eu am să scriu o cronică pentru gazetă. MIOARA îl priveşte întrebător. RADU se explică Mi-au cerut, la gazetă să le dag, o cronică în fiecare sâmbătă... a expoziţiilor. Tu du-te şi te culcă... — Ea trece dirpcolo tot atât de absentă sufleteşte. El îmbracă un halat de atelier. Scoate apoi monoclul de sticlă neagră şi se pregăteşte să-l înlocuiască printr^aît monoclu de ştofă neagră petrecut pe după ceafă cu şnur. 0 clipă şi-a privit nervos, cicatricea în oglindă dar chiar în clipa aceea Mioara a venit de alături ca să aducă vasele cu flori din camera de dormit. Radu se întoarce brusc pentru ca sâ nu-i vadă rana şi îşi încheie bandajul, pe urmă se 143 TEATRU duce la masa de scris, priveşte relativ bucuros, garoafele roşii pe care Mioara le-a pus pe masă,t altele-s pe jos, înainte de a trece iar în camera de alături ca să ducă unele otiiecte necesare acolo. După mici pregătiri făcute cu oarecare dispoziţie, începe sa scrie atras şi dornic să fie atras, de ceea ce face. Peste câtva timp şi-aduce aminte, ca un bolnav, care uitase că are un junghiu, se întrerupe brusc, devine palid, se întreabă în gând nervos; lasă tocul, pe masă, vrea sa ia o Jiotârîre, se frământă, în cele din urmă se scoală dela masă, ezită la uşe, şi se aşează iar jos. Dar chinuit de îndoială nu mai poate relua. Aspiră puternic umilinţa, ca o inhalaţie, şi pe urmă palid, tn lacrimi, îşi culcă obrazul pe mâna lungită pe masă, ca un câine lungindu-şi botul pe labe, rănit. Intre timp Lina, cercetătoare, a^ intrat şi nemulţumită de risipă a stins lampa dm tavan. Rămâne cea de pe birou. MIOARA care până la sfârşitul actului va pregăti totul pentru seară, rămâne totuşi îmbrăcată cu rochia cu care a venit, apare de dincolo şi din nou ia ceva de prin cameră. RADU e surprins şi foarte mulţumit că ea a revenit, dar tot nu are curajul, îşi muşcă buzele, pe urmă se decide [ surâzând prosteşte Ascultă Mioaro... ştii... Spune-i Linii să-ti aducă rochia.. . dă-i nota... — tonul are ceva de umilinţă, gestul e aproximativ; prea se vede că e gelos, ca e cel care se roagă. E lucid în demersul lui penibil. MIOARA plictisită şi grav superioară Ei lasă acum, că om vedea mâine... Mai e timp destul. RADU a pierdut iar o mică bătălie Da. . * dar... ziceam.. * Ea te-a întrebat adineauri... daca mergi la ceaiu. MIOARA superioară, irealmente superioară f Lasă, nu te îngriji de asta, scrie-ţi articolul — şi caută mai îndelung într’un crin. 144 MIOARA RADU încearcă să scrie, nu poate, gândeşte nervos, vrea s*aprindă o ţigară, o Zasâ j/isa brusc dela gură şi pe urmă tot ezitând, scâlciat Şi pe Drumea, — ezită ca şi cum numele acesta ar păta ceva — cum îl anunţăm, că nu mergem? — explică deslânat, jenat că insistă : La zece era plecarea *.. MIOARA cu superioritatea simplă a celui care nu iubeşte Scrie-ţi articolul... om vedea mâine... — îşi scoate cameliile din păr. RADU completând dela el, urmărind gândul, la care nu poate renunţa Adică scriu eu o scrisoare. .. Mâine de dimineaţă, i-o las servitorului... — explicând prosteşte — Mă prefac că n’am timp să stau, că sunt grăbit — s’a împotmolit în propria lui stângăcie. MIOARA tresare Ei lasă acum. Om vedea mâine... Mai avem timp să ne gândim. RADU uluit de acest pas câştigat de ea, străpuns de îndoială Cum să ne « gândim »? Ce să ne mai gândim? — bănuitor, a înţeles că ea tot n’a renunţat, devine tot mai nervos, se plimbă prin casă. In cele din urmă ia o hotă- rîre şi galvanizându-se brusc, recâştigându-şi linia, frântă până acum de jumătatea de înfrângere — Ascultă Mioaro... trebue să plecăm din nou la Rucăr. MIOARA ridică spre el, — oprind celelalte gesturi, — privirea Cum să plecăm? 10 145 TEATRU RADU hotărît şi autoritar Plecăm din nou ... — adaugă, întărind — mâine chiar. MIOARA uluită, surprinsă de autoritatea lui şi deranjată în gândurile ei, devine, ea, nervoasă Nu... nu,.. e imposibil. RADU grăbit, nervos Ba,.. da... Părăsim oraşul ăsta desgustător. MIOARA nerevenindu-şi, nu poate să-şi fixeze privirea Dar asta e imposibil, — caută - ~ imposibil. RADU Ba da .. ba da. . . Nu mai pot... Gândul că o să ascultăm diryiou prostiile lui Drumea. . . — nu termină — Nu pot să sufăr — cu adevărat simte asta — ca tu să-l priveşti şi să-i surâzi pentru tot ce spune, . . Mergem la Rucăr. MIOARA a luat o hotărîre, îl priveşte apoi simplu Eu nu pot să merg — ezitând sub privirea lui întrebătoare ; după un timp : Du-te singur. RADU nu pricepe, căci oamenii nu pricep decât ceea ce au interes să priceapă Singur? Cum să mă duc singur? MIOARA ezitând Da, singur. & RADU când înţelege are o clipă de uluire, încremenit Singur! ? — si pe urmă cu o sinistră veselie — Ha! ha! ha! 146 MIOARA MIOARA ea acum desarticulată de veselia lui Ai să poţi lucra liniştit... — parcă ar patina — mai liniştit. . . RADU vine spre ea foarte stăpân pe el Dar de ce linişte crezi că am eu nevoie? MIOARA pierde toate atourile celui care conducea discuţia* caută, nu găseşte, e nervoasă Cum?... Ai nevoie de linişte... RADU, stăruitor, foarte bărbat9 liniştit dejkot De ce linişte crezi tu că am eu nevoie? MIOARA a cetit cărţi proaste Să fii lăsat în pace să lucrezi. RADU îi sticleşte privirea, are vocea intensă, crescând în mirare Linişte ? linişte ?, — deşnădăjduit — Ştii tu cum o doresc eu liniştea asta? Fără ea nu pot lucra, sunt un ratat. MIOARA, ea cu lumea ei Nu poţi lucra penticucă nu vrei. RADU senin, stăpân pe el însuşi dintr’odată, surâde melancolic, întreabă mirat Pentrucă nu vreau ? — crescând încă în mirare — Pentrucă nu vreau... nu vreau... — vine spre ea — dar n’ai văzut cum mă chinuesc? n’ai văzut cum mă Iramânt în faţa pânzei acesteia fără să pot da nimic ? — explicând cu tristeţe, un adevăr care l-a obsedat mult — Artistul trebue să conceapă în durere poate, dar trebue să realizeze în bucurie, în beţia de a crea. Sufletul meu 10* 147 TEATRU e înfrânt.., necontenit fugărit de griji. Teama că te pierd mă înnebuneşte — vine lângă ea melancolic; îi mângâe părul — Mioaro, dă-mi o clipă, — cu vocea în lacrimi — o singură clipă .T. o clipă de linişte şi ai să vezi ce sunt în stare să fac. . . MIOARA dintr’o dată impenetrabilă ca o manta de cauciuc Eu îţi dau toată liniştea să lucrezi — s’a aşezat în fotoliu. RADU, iritat, nădăjduind că, explicându-se, şi-o va apropia ca în alte rânduri Mioaro, poate că tu nu-ţi dai seama ce spui. Mi-ai da liniştea atunci, când m’ai face să simt în jurul meu atmosferă de încredere... de prietenie, — caută obosit, şi încejşfându-se să se menţină — de înţelegere pentru sufletul meu, pentru ceea ce năzuesc. MIOARA încăpăţânată şi găsind că are dreptul să pledeze pentru ea însăşi Radule du-te şi lucrează acolo. . . lasă-mă pe mine aci. RADU uimit de placiditatea ei brutală Cum? dar eşti nevasta mea? cum o să te las aici? MIOARA se pregăteşte să spuie ceva grav, ceva gândit jdeu ea mai de mult; el o ascultă pândindu-i bănuitor, înfiorat, vorbele ; privind-o în ochi Să ne despărţi jn Radule — vorbele ei au căzut încet dar ca o sentinţă bogată în urmări. RADU se înneacăv i-alunecă de sub picioare scândura pe care sta Să ne despărţim? Să ne despărţim? — rămâne trăsnit. 148 MIOARA MIOARA duvă un timp vede şi ea că a mers prea departe ; cauta să-l consoleze Sigur, ai să-ţi recapeţi liniştea. RADU, o trecere extraordinară în figura lui : durere, uimire, ironie, furie ; pe urmă simţind că nu mai e o luptă de uzură, ci o bătălie dezastruoasă, a luat o hotărîre şi denunţă, sarcastic Acum când mi-ai pătruns în toată viaţa? MIOARA fără să simtă trecerea lui Are să fie mai bine. RADU decis, întreg Eşti femeia mea. Pentru tine am jertfit totul. . . —- accentuând — Eşti femeia mea. MIOARA găsind că e suficient ceea ce spune, ca o sinceră cetitoare de romane proaste Dar dacă nu te mai iubesc?. . . dacă eu. .. RADU uimit de îndrăzneala mărturisirii ei Nu mă mai iubeşti? ! Nu mă mai iubeşti! -— o priveşte halucinat, cade iar obosit pe divan. MIOARA nedumerită, tot ea vrea să se explice. RADU Nu mă mai iubeşti... —1 râzând amar şi trist, ducând fără să vrea mâna la obraz — Ha! Ha! MIOARA jignită că el crede că din cauza asta,.. Dar fii rezonabil Radule. Asta n’are aface nimic cu ■— ri*are curajul să pronunţe obrazul — Toate dragostele sfârşesc. 149 TEATRU RADU revenind galvanizat, aprig A mea n’a sfârşit. MIOARA crezând mereu că are dreptul Dar uite eu *.. eu nu te mai iubesc.. . — ba chiar a vrut să i-o spună de mult — Am tot şovăit. RADU gândind intens, ca sub presiune Ah! — se sprijină de fotoliu. MIOARA regretând puţin fără să ştie ce Ei vezi, nu mă înţelegi. RADU cu înţeles, melancolic şi ironic Te înţeleg. Cum să mai iubeşti un obraz ca ăsta! MIOARA cu adevărat sinceră, căci nu acesta e motivul .. .Dar... nu e asta... pentru Dumnezeu... nu e asta. Cum să te fac să înţelegi! Uite, sunt trei ani de atunci. Chiar dacă ai fi fost. ♦ . — caută cuvântul —1 sănătos şi tot s’ar fi sfârşit poate... gândeşte-te la atâtea iubiri care s’au sfârşit... atâtea iubiri care s’au sfârşit. RADU abătut Oh!... Trebuia să vie şi clipa asta! — înnebunit, trist amant care. credea în eternitatea iubirii — Clipa asta! Sigur, acum, „cum să mă iubeşti... ?! MIOARA sinceră şi superficială Dar eşti absurd. Ascultă, cum să-ţi explic, ce pildă vrei să-ţi dau uite Alfred de Musset era frumos ca un zeu,.. şi George Sand l-a lăsat. 150 MIOARA RADU înfiorat de livrescul ei Taci, *, taci,, , cu prostiile tale infame. MIOARA Şi atâţia alţii — conchizând Toate iubirile,,, —dar nu termină fraza, RADU pentru el tot restul întâmplărilor din lume nu mai are niciun punct de reper Nu, nu! Mi-e indiferent! Eu te iubesc, ,, înţelege că te iubesc — vine la ea şi scade tonul ca pentru o explicaţie dar în înterior e străbătut ca de un curent de înaltă tensiune. Ascultă, — Mioaro, oamenii aceia erau întregi. Puteau găsi alte iubiri, alte femei — net, dur, — dar eu ? eu? — cu vocea înmuiată de durere — Nimeni, nimeni, nu mai are curiozitatea să ştie ce suflet ascund, ca o rană sub un pieptar ■— dezolat că trebue să-i pretindă ei ceva — Nu pot. Te iubesc — şi gândind acum, crescând înfiorat — gândul că mă laşi, rupe ceva în mine —- e în sbuciumul lui violent ceva din îndârjirea sterilă cu care o pasăre se loveşte de sârmele coliviei. MIOARA ca o apă egală cu ea însăşi Radule, fii înţelegător, , , ceea ce spui,,. — că nimeni etc— nu e adevărat,, , ţi se pare. Eu,„. aş vrea din toată inima — ce, nici ea nu prea ştie. RADU deprimat, stăruitor ca un desnădăjduit apel Nu Mioaro, tu nu mă poţi lăsa.,. Cum să nu mă mai iubeşti? Mioaro, tu nu eşti oricine.,. Gândeşte-te. MIOARA nemişcată şi aparent pe gânduri Ştiu eu ? poate sunt şi eu femeie, ca toate femeile — Ea a spus asta cum ar spune, justificându-se cineva : «poate că sunt şi eu un excroc ca toţi excrocii ». 151 TEATRU RADU, o clipă uimit e dintr’un salt în picioare ca un om căzut într'o cursă întinsă de tovarăşul lui! Tu? MIOARA îl priveşte cu o blândeţe implacabilă şi sănătoasă . ; * RADU Ah! până acolo. . . Şi la argumente din acestea poţi să recurgi!. . . Cum poţi să spui ceva atât de inconştient? Eşti «femeie» ca toate «femeile». Câtă infamie — cade în fotoliu, abătut, ca şi când i s'ar fi de sar- ticulat scheletul. MIOARA pipăie cu antenele calme şi «altfel» ale sufletului ei să priceapă de ce e vinovată. RADU după un timp, înţelegând toată întinderea falimentului, cu ironie continuă, obosită, imitând-o, priveşte lung, stins « Mă crezi ia fel ca celelalte femei » — surâde, când o vede întrebătoare. — Aşa protestai.. . MIOARA tace acum plictisită. RADU întărâtat, treptat, de imagini din trecut « Totdeauna », « totdeauna ! » — s’a ridicat şi râde amar. MIOARA vag, neliniştită Nu înţeleg ? RADU nervos şi acut Pricepi? aşa îmi jurai... aşa îmi jurai — o descrie, trăind ironic scena — Erai de gâtul meu. MIOARA MIOARA nervoasă Rine, atunci RADU brusc serios ca un judecător de instrucţie Cum « atunci »? Cum « atunci ? ». Dar ce erai atunci ? Şi azi. . . Cum? se uită aşa uşor? —precis, dur ca într^o totală răfuială. De ce m’ai minţit? MIOARA Nu te-am minţit. , . ştii bine că nu te-am minţit — şi e adevărat. RADU Dar? MIOARA !? recunoaşte acum şi ea că s’ar putea ca el să aibă dreptate, dar i se pare de prisos orice analiză logică. RADU Cum nu te întrebi nici tu, măcar, cum e cu putinţă asta ? MIOARA mereu liniştită ca o zi normală • !? RADU Tu însăţi? nu eşti, tu, uimită? MIOARA nu răspunde, cum nu răspunde un perete. 153 TEATRU RADU Cum? numai eu mă sbucium? Numai eu mă lovesc zăpăcit de toţi pereţii gândului! Numai eu sufăr că nu pot pricepe cum s’a transformat totul? Dar dacă ai un suflet — aveai un suflet Mioaro — nu e cel puţin uimit el, sufletul acela, de tonul tău de acum, de cele ce spunem astă seară — aşteaptă un răspuns, suspendat ca o rachetă care aşteaptă mingea de tennis — Aştept zadarnic. Ce să-mi răspunzi? Sufletul l-ai lăsat la garderoba restaurantului. Te stânjenea. MIOARA exasperată Ce tot amesteci aci restaurantul ? De ce te înverşunezi fără niciun rost? Nu înţelegi că e vorba de altceva. Sfârşeşte odată cu restaurantul acela. SCENA III RADU, MIOARA, LINA LINA intră destul de încurcată, dar cu intenţie Conită, dati-mi nota să vă scot rochia. > 7 .. > MIOARA sec Nu-i nevoie. RADU o priveşte încremenit apoi cu un soiu curior zitate liniştită şi sporită. LINA, stăruind Păi mâine trebue să mergeţi la ceaiu. MIOARA furioasă Ce-ti pasă d-tale unde mă duc eu? 154 MIOARA LINA încăpăţânată Nu ştiu. *. dar spuneaţi că vreţi să mergeţi la ceaiu. MIOARA Ge-i obrăznicia asta ? — agresivă — N’am să-ţi dau socoteală d-tale unde mă duc eu. . „ Ţi-am spus să pregăteşti geamantanul. . . LINA II fac, cum să nu-1 fac — şi totuşi. . . — Dar vreau să... MIOARA cu desnădeide Ce vrei? Ge vrei? Ce vreţi toţi dela mine? Ce, sunt la stăpân ? N’am voie să fac ce vreau. . . ? Nu mi-e îngăduit să-mi trăiesc şi eu viaţa ca orice altă femeie? Trebue să închid ochii la tot ce e în jurul meu? N’am şi eu dreptul în viaţa asta, singura pe care o am, la puţină fericire ? Sunt o condamnată ? — cu ochii în lacrimi, intens şoptit — Dar care mi-e vina ? Ce crimă am făptuit? De ce nu pot să ies şi eu într’o seară la un restaurant, să fac o plimbare cu maşina. ., fără să îndur un scandal? LINA Yream numai să vă spun. .. MIOARA în culmea exasperării Să nu-mi răspunzi... Cum de îndrăzneşti sâ te amesteci în viaţa mea... ? — brutal, răstită — Să nu-ţi mai permiţi asemenea obrăznicie. Radu urmăreşte vocea Mioarei cu o privire surprinsă, de parcă ar auzi-o întâia oară certându-se, aproape dela egal, cu servitoarea. Faptele au întotdeauna o semnificaţie, alta9 după condiţiile în care se produc. Câteva pete pe corpul unui copil bănuit de scarlatină sunt mult mai caracteristice decât rănile pe care şi le face la genunchi, căzând la joc. 155 TEATRU SCENA IV RADU, MIOARA RADU pentru el, uimit, parcă desmeticit dintr un acces. Şi pentru femeia asta?. . . — sguduit — pentru femeia asta mi s’a răsucit calea vieţii? —îşi pipăe bandajul — pentru femeia asta! — Lina iese neobservată. MIOARA jignită, ca o continuare a supărării cu ser- vitoarea, în acelaşi ton; şi-a pierdut cu totul calmul Foarte rău ai făcut că m’ai luat de nevastă dacă îţi plac atât de puţin. RADU o pnveste o clipă, nemişcat, surâde şi pe urmă senin, ca o gănăire de astronom, precizează. . . hotărît Dar pentru Dumnezeu, erai alta. Nu mai pricep nimic.. Mî-aş fi închipuit eu că într’o zi ai putea să-mi vorbeşti aşa cum îmi vorbeşti astăseară?-—ridică sprânceana, nedumerit, pe urmă ca şi când ar privi o imagine — tu, cea de atunci? Tu care te credeai insultată când ţi se părea că te cred «la fel cu toate femeile »? — rămâne îndelungă vreme pe gânduri, în timp ce amintirea îi sondează sufletul ca o navă care caută loc să arunce ancora. A trecut şi s’a aşezat la masă, surâde trist — O singură dată am mai fost nedumerit în viaţa mea. . , — nervos — la fel de nediftnerit — povesteşte scăzut cu o familiaritate tristă, cu o dezamăgire amuzată, obiectivată, fără urmă de patetism : Eram mic de tot. . . de vreo cinci ani şi acasă aveam pui de găină. . . toţi aurii, gălbui. Fiecare dmtre fraţi ne alegeam câte unul: « ăsta e al meu » si numai lui îi purtam de grije — şi cu un zâmbet mic — Când s’a îmbolnăvit Yasile de scarlatină, ne-au dus la o mătuşă la ţară. . . Peste patru luni când m’am întors, prima mea grije a fost: « unde mi-e puiul?» — mereu familiar, scăzut şi foarte repede — Mi-au arătat o găinuşe pestriţă, aproape neagră. Am crezut că-şi râd de mine. Am început să plâng. . . dar mi-au explicat pe urmă, că aşa se schimbă puii... —s’a oprit şi 156 MIOARA surâde — Ore întregi îl priveam, mai târziu, cu ochii plânşi,., fără să înţeleg nimic,,, stupid, . . Fără să pricep cum dintr’un puiu auriu şi micuţ, poate să iasă o găină bleagă şi pestriţă, . . Toţi râdeau de mine ca de un hoţ păcălit, , , — ridică ochii spre Mioara, o măsoară de sus până jos şi pe urmă râzând, rânjind — Cum a putut — din fetiţa aceea fragedă — să iasă o femeie care-ţi spune pur şi simplu că e « femeie »! —rămâne iar pe gânduri, întrebând şi confruntând amintirea, zâmbind nedumerit. Caută apoi abătut şi amuzat în birou, caută, găseşte cu întârziere melancolică ; un teanc de scrisori — Câtă cale dela scrisorile acestea — le priveşte lung cu regret şi dragoste, ca pe un tezaur scump şi deosebit — şi până la femeia de astăseară care vrea să meargă neapărat cu Drumea ia conacul acela ! — începe să caute printre ele, găseşte una -— Uite, e scrisă în ajunul deschiderii expoziţiei,,, —explică surâzând — Toată ziua am fost fericit pentrucă o aveam în buzunarul dela haină — Mioara stă îmbufnată în fotoliu. El începe sa cetească — « Răducule » — surâde sgâriat — E adeva at că a trebuit, ţi-aduci aminte? să te rog să nu-mi mai diminutivezi numele — citeşte — « Gâiţde- şte-te la mine cât mă gândesc eu latine şi aş fi fericită — uită la Mioara cam stânjenit de platitudinea frazei — ştii că toate gândurile şi tot sufletul meu, sunt ale tale pentru veci — e cam contrariat de atât loc comun — Ah, ce frumos succes ai avut. Nu-t închipui cât ne-am bucurat că ţi s’au primit toate tablourile la salon » — e din ce în ce mai nedumerit, rămâne îngândurat, cu scrisoarea în mână — Ce mi se părea mie excepţional în toate astea ? Pentru ce te credeam deasupra tuturora ? —• ridică desamăgit din umeri -— Extraordinar ! Aşa scrie orice fată celui pe care-1 iubeşte. Elocvenţa vine odată cu 18 am — iar ceteşte — « Am învăţat numai pentru tine, Im» promtu-ul de Chopin » — surâde ironic — Făceai muzică numai pentru mine ! — ceteşte — « Yino negreşit la cinci, te aştept cu nerăbdare. A ta care te adoră şi te va adora întotdeauna, Mioara ». Cade pe gânduri, nedumerit şi trist de_ golul descoperit, Sunt ţărani care au pus de o parte teancuri de hârtii 157 TEATRU monetă, şi ele dela valoarea aur, au ajuns simplă hârtie imprimată; iar averea lor nu mai reprezintă nimic când după ani de zile tăinuita comoară e scoasă la lumină. Tot atât de surprins e Radu recetind, prea târziu, scrisorile iubim dintâi — A fost aici un suflet. . . Nu mai eşti nici în scrisori măcar!. — rămâne cu privirea obosită şi fixă. MIOARA care tot timpul cât povestise şi citise el scrisorile, stătuse aparent liniştită, doar cu o privire iritată bănuitoare, şi din ce în ce mai alarmată, vme şi îi smulge furioasă scrisorile din mână cu un gest sec9 de pudoare Te rog, dă-mi scrisorile. RADU foarte liniştit Nu, să vorbim rece, Mioaro,.. Să-mi aduc aminte ce făceai, de te credeam o făptură altfel decât celelalte. Spuneai că sunt singurul om care te înţelege. . . că mă adori — ai văzut? Asta spune orice fată celui pe care îl vrea de bărbat—îi face semn să tacă — Dacă te sărutam, ma sărutai, ne strângeam mâinile pe furiş şi căutam sa fim amândoi singuri — surâzând amar — Făceai muzică numai pentru mine. Ha ! ha! ba ! — râde dm plin şi brusc se răceşte înfiorat, înnebunit la gândul că a plătit atât de scump banala aventură — Constatarea îi e ca de ghiaţă — Şi pentru asta! MIOARA agitată Te rog să nu-ţi baţi joc de mine.. . Te rog* . . N’ai decât să mă laşi daca nu-ţi plac. RADU deodată violent şi material, cum îşi revine o lamă de spadă, câteva clipe îndoită ; bărbat şi femeie f$ţă în faţa A, acum nu ! — ea îl priveşte surprinsă, căci se apropie brusc de ea, îi vorbeşte dur — Mioaro, trebue să înţelegi că nu mai pot trăi fără tine — Mioara îl priveşte îngro 158 MIOARA zită — Acum eşti singura femeie pe care mai pot s’o am.. * — net, brutal, fără menajamente — Eşti nevasta mea... — ca un ordin pasional — Mâine mergi cu mine la ţară... MIOARA îngrozită la gândul acesta A, nu! RADU autoritar Trebue să mergi cu mine,, , — elementar — Vreau, .. — aprig, orbit — Te vreau, înţelegi? MIOARA privindu-l, îşi confirmă hotărîrea S’a isprăvit... nu te mai iubesc. .RADU orbit, lucid numai la glasul simţurilor Nu ştiu, poate că nici eu nu te mai iubesc cu adevărat — amar, interceptând un gând secundar, sarcastic — Cel puţin in clipa asta nu — aprigv viril — Dar te vreau. .. MIOARA uimită de ceea ce descoperă„ cum el era uimii mai înainte de tonul ei placid, cum sunt uimiţi amanţii când şe descoperă cu adevărat Dar e o sălbăticie ce-mi spui.. . Tu eşti cel care te-ai schimbat. RADU convenind net, cu indiferenţă Poate să fie sălbăticie,., poate,.. M’am schimbat... — explicând— Nenorocirea asta m’a schimbat cu totul... — vibrând egal — înainte când roiau femeile în jurul meu, mă lăsau toate, rece. , , Nu vedeam decât forme ideale,,, — ca şi când s’ar fi derivat curentul, aprins — Azi când ele mă ocolesc, musteşte în mine numai dorinţă. MIOARA uimită, desgustată, ca toate femeile cărora le e impusă dorinţa lor, de către bărbaţii pe care ele nu-i 159 TEATRU mai iubesc, devine stăpână pe ea tocmai prin desgustul pe care îl resimte. Asia e? Asta-i ceea ce îmi ceri? Şi pentru această dorinţă a ta vrei să mă păstrezi cu orice preţ?, . . Pentru astfel de sentimente, îmi ceri mie să-mi sacrific ceea ce socot eu că e frumos şi tinereţea mea? Pentru o asemenea iubire care nici nu-şi merită numele, îmi ceri să renunţ eu la propria mea viaţă, să trăiesc singură ca umbra ta într’un sat de munte, privind pe fereastră ? — cu o desnădejde aprigă, clocotind de mânie — Ei bine, nu! nu! RADU încleştat La urma urmelor, trebuia să mă schimb. MIOARA înnăbuşitâ Dar e oribil, e oribil ce spui — strigă, exasperată — Ei bine te urăsc,,, te urăsc. RADU din plin, hotărîtor ; zăgazurile drojdiei din el s’au rupt Dar eu? eu nu te urăsc? Ah, dacă ai şti cât te urăsc —- crescând exasperat — Dacă ai şti cât mă înfurie câteodată numai inflexiunile vocii tale — căci îşi aminteşte obsedat9 de cum vorbeşte ea cu Drumea. MIOARA deschişă, uluită, ca în faţa unui lucru pe care nici nu şi l-a închipuit vreodată. Dar!? RADU continuă, descărcând umilinţe refulate, dominând-o prin excesul lui de furie, acum când nu mai aşteaptă nimic de la iubirea şi nici de la bunăvoinţa ei. Datele crizei sunt schimbate şi alta va fi evoluţia ei, de cât până aci. Ca într un dereglaj dialectic fufia lui năvalnică domină încercarea ei simplă dp. a lichida totul, şi astfel ajung la un paroxism în încordare care nu mai poate ocoli desnodămânîul Dacă ai şti tot ce simt pentru tine! când mă târăşti ca pe o epavă prin restaurantele de noapte. . . la mese 160 MIOARA pe care ştii că nu le pot plăti — legând ca o remorcă— ca să asculţi serioasă prostiile lui Drumea — răsucit în el însuşi ca un şarpe călcat gândind la ridiculul iubirii lui — Atu.. Dacă ai înţelege odată toată mânia mea aprigă împotriva pretextului sentimental care mi-a zădărnicit viaţa—şi, extenuat, recade în el însuşi. MIOARA îl priveşte mereu uimită, căci ea la rândul ei descoperă în el un altul Dar. RADU cu braţul încleştat, cu privirea ageră cu o furie de dincolo de el însuşi Te urăsc pe tine şi urăsc toată lumea asta care e la fel cu tine... care e complicea ta... toată lumea asta pentru care sunt un îngropat de viu —se frânge brusc merge şi se sprijine cu fruntea în mâini la fereastră, sfâşcat, sdrobit. MIOARA rămâne un timp încremenită Foarte bine! atunci plec. RADU, cu un nou spasm, furibund Pleacă... MIOARA cu totul hotărîtă Să ştii că'pţec. RADU prăbuşit cu totul în furie Pleacă ... pleacă — urlă LINA a intrat la aceste ţipete, neobservată de ei9 si ' v * 7 v • • • 9 urmăreşte cearta cu faţa ei de ceară, nimicită sufleteşte. MIOARA întărâtată de violenţa lui N’avea nicio grijă plec imediat... acum când m’am lămurit ce sentimente ai pentru mine, nu mai stau o TEATRU RADU încă deraiat Foarte bine,,, poţi să pleci când vrei... Să se sfârşească odată comedia asta, MIOARA stă o clipă în Ide, şovăind puţin, pe urmă se hotărăşte şi concentrată, se îndreaptă spre încăperea vecină ca să-şi adune câteva lucruri. Se aude ca un ecou departe câteva măsuri din tangoul « C’est Capri ». RADU rămas singur, se desmeticeşte parcă, simte că hotărîrea ei e luată de-a bineled, dar nu pricepe cum poate pleca imediat, la o oră atât de târzie. MIOARA apare de dincolo, cu mantoul, cu o valiză mijlocie pe care o pune Tângă uşă. RADU o priveşte cu pumnalul unei bănueli în inimă, se duce la fereastră, vede maşina jos în stradă ; premizele acceptării lui sunt schimbate, ar fi prim it ca ea să plece, doar ca o urmare a discuţiei, dar premeditat, cu complicităţi calculate, tiu; se întoarce urlând desnădăjduiîr Ah! te aşteptau. .. te aşteaptă încă. ,. Totul era aranjat de mai înainte. . . Târgul era încheiat şi arvuna dată,,» Nu se mai putea schimba nimic. Eram condamnat, dinainte şi judecata era doar o glumă. Nebunia mea era de prisos — un strigoiu al eulvi lui . capă din adâncuri, drojdia nebuniei îi tulbură privirea, o flacără îi încinge creştetul. 0 pironeşte cu privirea pe Mioara, vine spre ea sălbatic, îi pune mâinile pe umeri, strânge s’o sugrume — Ţi-ai bătut joc de mine. LINA albă ca de ~eară, cu ochi sticloşi a dat un strigăt şi cade moale, ca o pasere, jos pe godea. RADU întoarce capul şi încremeneşte se trezeşte parcă dintro altă stare, când nu mai era el. MIOARA care-l privea, pierdută, paralizată, îşi revine, aleargă spre Lina. 162 MIOARA SCENA y MIOARA, LINA, RADU, DOCTORUL MIOARA o cercetează, vede un fir de sânge la coltul gurii, strigă îngrozită Doamne, moare Lina. Un dogtor —în îi mp ce amândoi 0 ciduc în fotoliu. Are hemoragie. RADU nervos, grăbit Lino, unde sunt prafurile pe care ţi le-a dat doctorul, unde le-ai pus? LINA crispată, nervoasă, cu o voce scăzută Lasă... vedeţi-vă de treabă... nu am nimic — se linişteşte o clipa. MIOARA o şterge cu batista de sânge, /a colţul buzelo Are hemoragie — Zui Radu — Adu ghiaţă, repede. RADU a alergat şi vine cu ghiaţă. LINA are un nou junghiu ca un nou val de sânge, acum speriata Mor... mamă... Radule... RADU îi dă ghiaţă, cu linguriţa, din farfurie. LINA dupa ce a înghiţit ghiaţa se linişteşte puţin, apoi foarte nervoasă, tot scăzut Radule, du-te în odaie, repede, .. .vezi... sub saltea 1 V V . A • *&SSW8SS»î» 1 A „ • T la capataiu... o hârtie... livretu... MIOARA preocupată, numai să o poată salva Uite, înghite încă puţină ghiaţă — îi dă cu linguriţa. TEATRU RADU îndurerai şi furios, încet Mioarei Ii e încă frică să nu-i fure cineva banii,,. — tare mânios către Lina : Lasă acum banii ♦., LINA gâfâind speriată Fugi sus, să nu umble cineva acolo.. . adu-mi aici. . . Radu, şovăind iese, Mioara îşi scoate mantoul şi îşi trage un scaun mic alături de fotoliu. MIOARA Ţi-e mai bine, Lino? LINA Mi-e mai bine, ., — se uită în jurul ei şi scoate din sân un teanc de bancnote, îi spune nervos, ca o taină: Uite mamă, să-ţi iei de rochii, să fii frumoasă. . . Că ştii cum sunt bărbaţii. “ I— $e fereşte mereu să nu vie prea repede Radu. MIOARA încremenită, a luat banii, îi priveşte lung, îi lasă să cadă jos şi sguduită de emoţie, nu poate vorbi, îi dau lacrimile Lin,.. Lino ! LINA cu un gest d^ complice Taci, ascunde-i repede, să nu ţi-i vadă Radu. - RADU se întoarce, îndurerat, grăbit, aduce un braţ de lucruri «K Nu ştiu ce vrea, a adunat acolo tot soiul de hârtii, capete de sfoară» si fel de fel de petice. Sunt la ea o mulţimeTde cutii de bomboane, goale. LINA sfătuitoare Să fie, mamă, acolo, că nu se ştie când vă trebue odată — caută greu în hârtiile pe care le ţine Radu. 164 MIOARA RADU Ce vrei să găseşti? spune-mi mie. LINA pierită Actu’... şi o scrisoare de moştenire. RADU caută nedumerit O scrisoare de moştenire ? — a găsit ceva — Asta ? — înlemnit, cu vocea intensă, Mioarei — A făcut testament l LINA respirând greu Aşa, aşa, testament. RADU ceteşte titlul şi apoi îl trece Mioarei zâmbind Uite LINA mai uşurată Am făcut, că aşa m’a învăţat, că I-ârn întrebat pe Ilie, nepotu Măriei, djjg, uzină, că el^e acolo portar şi ştie, mi-a spus adică să fac o scrisoare, asta... testament, cum îi zice. MIOARA a cetit în gând şi apoiJl^pq trei, patru rânduri cutremurată de emoţie, se înnăbuşe, nu mai poate ceti Ascultă,.. RADU nedumerit Ce e, ce-a scris? MIOARA face o sforţare să vorbească şi abia poate din cauza lacrimilor — Ascultă.,.— iar se înneacâ, face & nouă sforţare şi pe urmă ceteşte cu o voce luminoasă şi înlăcrimată — TESTAMENT. Eu subsemnata, Maria lui Banţu din comuna Sona jud. Făgăraş, după numele bărbatului, Maria Gândea de-mi zice şi Lina că aşa îmi zicea cocoana, adică mama moale jrfe tot, foarte repede, lui Radu las, adică eu, cu limbă de moarte averea \ 165 TEATRU mea dela lacul Tei cocoanei lu domnu Radu cucoana ^Mioara, casa cum stă scris în actu de cumpărare de am cumpărat-o acum treizeci de ani cu banii ce i-am luat dela frate-meu Lazăr pentru pământ, că i-a cerut şi lui Ilie Leoacă da Ilie nu a vrut să vândă nu l-a lăsat nevasta, am dat noi şi am luat trei sute de fiorini adică şase sute de lei şi am dat la Tei de am făcut act că era casă cu două odăi şi prispă de lemn de-a stricat-o hoţii de chiriaşi, au stricat şi grădina că era mare un pogon, adică cu locu de casă o las Mioarei cucoana lui domnu Radu s’o stăpânească pe veci adică să fie a dumneaei că mai bine e să fie averea pe numele femeiei ca e mai păstrătoare că bărbatu e uşor de mână şi risipitor... că eu îi spuneam lui Toader al meu să nu mai fie aşa de am pierdut tot şi am rămas numai cu casa care să fie a dumneaei a Mioarei şi să-mi facă pomenile cuvenite ca eu n’am mai avut pe nimeni pe lume afară de Radu de l-am crescut de când era mic. Cucoana Fănuţa a mai avut copii da eu numai pe Radu. . * — Mioara îşi lasă braţele jos. Lina a ascultat cetirea ca şi când fiecare freză îi reînoieşte propria ei viaţă. LINA a găsit şi actul Uite şi actu.. . păstrează-1 cu grije.,. Aici e livretu lui Radu de i-am făcut livret la Casa de economie. RADU nedumerit ceteşte şi apoi, înmărmurit, priveşte lung, îngheaţă A depus pe numele meja, toată leafa ei de 20 ani încoace a rămas năucit LINA moale, simplu Că eu ce eram să fac cu leafa că aveam.de toate, că îmi zicea cucoana; Uite Lino, ia şi rochia asta sau... ia papucii ăştia. . . RADU ra’a ascultat-o, îi arată Mioarei altceva Uite aici — respiră şi el greu, — tot ce ne-a încărcat la socoteală. 166 MIOARA MIOARA liniştită, prăpădită de emoţie Şi noi, cum ne-am purtat cu ea. Credeam că ne fură. LINA cu buzele strânse ca o mucenică V’aţi purtat bine mamă, că sunteţi copii cuminţi. Am făcut economie ca să aveţi. .MIOARA o ii^ângâie înduioşată, apoi către Radu Fugi la doctor — Linei — Uite ghiaţă, Lino. LINA îi sfătueste sever ca de obiceiu Lăsaţi doctorul în pace, nu mai cheltuiţi de geaba, păstraţi-va Tbami că vă trebue. RADU înfrigurat, zăpăcit Dacă nu-1 găsesc pe Anghelescu dela etajul II, tele- tonez în toate părţile — iese. MIOARA a rămas mult timp pe gânduri apoi adânc mişcată * Ascultă Lino, tu ştii că erai o femeie bogată ? nu ţi-a spus nimeni cât face casa ta? LINA mai liniştită S’a dărâmat de tot de nu mai găseam de zece ani niciun cKirîaş — © sfătueşie cu devotament simplu — Să o repari şi să o stăpâneşti sănătoasă mamă. MIOARA surâzând uşor, cu vocea gravă şi tristă Nu casa, ci locul, pogonul pe care l-ai cumpărat acum treizeci de ani, în marginea Bucureştiului. Acum e în oraş — scăzut şi simplu, din tot adâncul fiinţei ei — Ai fost bogată . şi te-ai trudit 25 de ani pe un pat de bucătărie . . ai purtat lucruri purtate de altele şi ai slujit ca o roabă din zorii zilei până la miezul nopţii — zice în gând cutremurată : ca o sfântă. 167 TEATRU LINA împăcată cu destinul ei, vorbeşte cu o simplitate biblică Eu am fost mulţumită. MIOARA copleşită de emoţie* acum cu ochii în la- | crimi, cu mâinile moi Nici numele pe care ti l-a dat mama ta când te ţinea la piept, nu ţi l-au lăsat — se jrange cutremurata LINA cu o autoritate blândă de stareţă la-ţi mamă, o rochie, să nu o mai porţi pe asta împrumutată, şi să păstraţi banii, că e rău să nu aibă omul de niciunele, că eu când mi-a murit bărbatu-meu numai ştiu cum am duş-o, că lumea e rea. MIOARA cu vocea moale, îngândurată Nu e chiar asa de rea, Lino, dacă mai există făptuiri ca dumneata -— dupa un timp — Spune. . . te simţi mai t bine ? eu — îi încearcă colţul buzelor cu batista LINA albă cum e ceara Mă simt ceva mai bine — închide ochii. MIOARA rămâne mult pe gânduri, căutând o hotărîre, se aude îndepărtat, tot timpul Liebesleid, pe urmă ca şi când şi-ar fi înţeles destmuL încet se duce dincolo. ^ RADU intră după un timp, cu doctorul adus dtn aceeaşi casă. Priveşte cu teamă bolnava, arătând că doarme. DOCTORUL face un mic examen apoi spune cam fără speranţă Telefonez la spital. O operăm chiar în noaptea asta — apoi iese. 1 168 MIOARA MIOARA reintră eventual chiar când e medicul de faţă într'o rochie modestă de a ei, pieptănată cuminte. ~ RADU înţelege, cu emoţie, uimit şi după ce medicul a plecat îi ia mâna. Rămâi? Cu adevărat rămâi? CORTINA ACT VENEŢIAN V PERSOANELE ALTA PIETRO GRALLA MARCELLO MARIANI NICOLA O SERVITOARE ACTUL 1 Sala cea mare, în stil Renaştere uşor modificat, a pala- tulţii Pietro Gr alia, la Veneţia în ultimii ei ani de republică independentă. Aspect monumental. Ferestre cu tendinţa ogivală în fund, între ele o uşe duce spre loggia palatului, deschisă spre Canale Grande, alte două uşi în dreapta^acestea masive, cu frontoane bogat sculptate, cu blazoane coloratev duc spre apa tamente, iar în stânga o singură uşe, Za mijloc, mai mare, duce spre intrare... Pereţii au chenare mari de lemn sculptate care înca drează picturi din şcoalele veneţtene... La fel tavanul Sculptat împărţlt îh patrate numeroase e pictat. Pardoseala este 'de, marmoră albă, aşternută în parte cu somptuoase covoare orientale. *. JDe,, altfel, după obiceiul veneţian, mobilele şi accesoriile sunt mai curând orientale şi bogate, cu excepţia unei mese mari masive şi două jilţuri din şcoala lui Palladio, adică linii simple cu râuri bogat sculptate, formă dulap... O femeie de marmoră încadrată în colţul stâng aT sălii .. . Pe masă tot ceea ce este necesar scrisului şi un gong frumos lucrat, * . Spre vecernie, soarele cade spre apus incendiind sus ferestrele şi toată Veneţia privită dm loggia; jos, în sală însă e mai curând o lumină egala si liniştită. . , La ridicarea cortinei, mobila a fost dată puţin la o parte ca să se aşeze pe jos vreo 17 corăbii în miniatură, opt albastre, nouă roşii. *. Două paravane scunde de tot, verzi, închipuiesc ţărmurile unei strâmtori în **care sunt cuprinse navele... Intr’un jilţ Pietro concentrat, judecă situatia. Are la îndemână un baston lung, subţire, cu care da indicaţii TEATRU lui Nicola. . . Acesta în genunchi, alături, aşteaptă mis- cările poruncite. . . PIETRO este un bărbat ca de 40—45 de ani, înalt, nas puternic, gura mare, nervozitate bărbătească, impulsiv. Dă o impresie de loialitate. de nrofundă şi aspră bunătate, poruncitoare. IVici eZ, ca s& ylZra, nu poartă peruca epocei. Trecutul lui de fost sclav şi pirat, îi e acum întipărit pe faţă, care pare să fi fost angelică în adolescenţă. Are un fel de sinceritate moale în voce, rapidă, gândită, care încurajează uneori pe partener. O teribilă detentă nervoasă, spontană ca o hotărîre irevocabilă, face din el un om în luptă, copleşitor. Atunci privirea lui devine de oţel. Faţa lui, paralizează prin paloarea ei însăşi, pe adversar. Pare mult mai mare la trup, decât e, fiind pro- porţionat şi cu autoritate. Aparent foarte calm, şi echilibrat, dar numai decât se ghiceşte în el o fierbere interioară fără egal. Gândeşte, lucid până şi în clipele de febră. ALTA, femeie de o frumuseţe neliniştitoare, voinică dar mlădioasă, cu mişcările sensuale. Are ochii mari în cearcăne vinete, care îi dau un aer de profundă melancolie când priveşte stăruitor, fără să vorbească. Fiecare frază, o precede cu privirea, aşa că pare că vorba nu repetă decât ce au spus îniâiu ochii. . . NICOLA e un fel de uriaş tăcut, parcă mereu încruntat. Vorbeşte numai cât e nevoie, rar de tot se iluminează la faţă ca un copil, dar numaidecât apoi se întunecă si devine din nou acelas uriaş tăcut. SCENA. I PIETRO, ALTA, NICOLA * PIETRO către Nicola, după un timp de reflexie Schimbă, apropie ţărmurile. . ♦ Roşiile pe o coloână, albastrele pe două coloane. . . NICOLA sobru, în genunchi La ce depărtare ?... 174 ACT VENEŢIAN PIETRO u Opt leghe depărtare... NICOLA Opt leghe, Signor? Dar atunci mai este de folos una din coloane? «feste».* PIETRO potrivind încă nâvile cu bastonul Nicola, nu câştigă pe mare decât cei îndrăzneţi... 5* Cei care fac pe dos decât se aşteaptă, după încercarea j trecută, duşmanul. . . Acum, suntem înspre amurg. Co- ■ loana din stânga trece între soare şi navele duşmane, în timp ce coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziţie de tragere. . . Apoi imediat virează şi ea —face~semn cu bastonul şi aşteaptă ca Nicola să execute ceea ce îi spune. NICOLA Pagă Ali-Reis face greşeala asta... înseamnă Signor că aţi avut un mare noroc... PIETRO Norocul ar fi al Veneţiei, Nicola... ALTA într’o rochie de casă, se întrerupe din brodat şi priveşte zâmbind jocul ^ * Se întâmplă vreodată Pietro, să se petreacă lucrurile aidoma aşa cum le calculezi la acest joc.. . ? PIETRO Vrei să spui... vrei să întrebi, dacă vreunul din planurile de acasă se brodesc pentru situaţii reale.. ? — surâde melancolic — Foarte rar, Alta... Numai când îndurarea Domnului adie ca un svon şi stă ca o tăcere între corăbiile tale, . . Rar. . . Atunci folosul 175 TEATRU e însă atât de mare, încât merită să faci ore întregi acasă astfel de presupuneri. * . Mi s’a întâmplat de trei ori în vieaţă. acest lucru şi atunci au fost cele mai mari biruinţe ale mele,,. —face semn să strângă şi după ce servitorul a strâns navele — Nicola pune două*"roşii lângă ţărm, ., — dupa ce Nicola face întocmai, el aruncă o eşarfă neagră paralel cu ţărmul, vasele fiind în lungimea lor lipite de eşarfă şi astfel cuprinse între ea şi ţărm, ,, — Unsprezece nave albastre în coloană, cinci vase roşii, împotriva lor tot în coloană... NICOLA execută şi priveşte cu ochi strălucitori, surâde beat de amintire ţ * Isola Nera,,. ? PIETRO surâzând liniştit Isola Nera, Nicola,., — către Alta — Acest plan mi-a reuşit "Întocmai. A fost cea mai îndrăzneaţă, cea mai sângeroasă şi cea mai bine răsplătită dintre biruinţele mele,,, întâia pe care am câştigat-o pentru ordinul Cavalerilor de Malta... Acum 12 ani... Eram foarte tânăr, nu împlinisem treizeci de ani şi foarte greu Consiliul Ordinului aprobase să mi se dea comanda acelei mici escadre. ,. Kheir Paşa se întorcea din Gibraltar cu 11 corăbii de linie şi 14 nave capturate,,, Am făcut planul în cabina mea, mai întâi ca acest servitor credincios al meu Nicola, de care nu m’am despărţit nici când am căzut sclav împreună cu el, la Barbare spi ,, . Am pus două vase lipite de insulă, bine ascunse cu verdeaţă, , , — le arată — Am trimes cea mai repede navă a mea înaintea lor, prefăcută cu iscusinţă în corabie de negoţ, cu tunurile toate ascunse, , , Când i-a văzut, ea s’a întors, speriată credeau ei, şi ei s’au luat grăbiţi după ea, , , întreaga lor coloană au defilat pe lângă Isola Nera,, , . Atunci s’au descărcat dmtr*odată cele 60 de tunuri dela tribord, , , Xn timpul acesta noi am atacat capul coloanei care trecuse de insul i , A fost un măcel pe care nu-1 poate uita nimeni. 176 ACT VENEŢIAN NICOLA uriaş naiv Pe Paşă l-aţi ucis cu mâna voastră Signore,., şi asta a supărat pe cavaleri,,. PIETRO Aveam cu el o veche socoteală, de când eram sclav la Alger,,. Ucisese trei sute de femei şi copii, când cu asediul cetăţii, ca represalii. ?7 NICOLA încălzit dar copilăros Ce a fost când ne-am întors cu toata prada şi cu i 1400jde^sclavi, eliberaţi, acasă.,. Ardeau focurile şi ff chiuiau oamenii de-a-lungul Maltei ca la nuntă când treceam încet pe îângă ei.., S’au făcut slujbe în toate bisericile... Marele Maestru al Ordinului v’a îmbrăţişat plângând în portul Lavallette.. . V’au mai dat vreo două cordoane,., / PIETRO îl priveşte lung Nicola, ce s’a întâmplat,vorbeşti atât astăzi? — bagatelizând — Atunci m’a făcut Papa, conte roman — aruncând bastonul şi luându-i mâinile — Dar Alta, iârtă-mă, îţi vorbim de lucruri atât de puţin femeeşti. . . Ce te pot interesa aceste planuri de lupta, care din , nenorocire în Veneţia de azi nu mai interesează nici pe marinari?,,, ’ ALTA cu un surâs femenin Nu Pietro, nu vorbi aşa. . . Mă jigneşti. . . Asemenea explicaţii mă prind cum nu poţi să-ţi închipui. . . Tot ceea ce priveşte viaţa ta e pentru mine ca o ţarte pe care aşi ceti-o de zeci de ori. . . Sunt foarte mândră că sunt soţia ta f. , iar încrederea pe care mi-o arăţi mă măguleşte ;i mai mult... Mai ales acum când te pregăteşti să dai o nouă bătălie... întâia ta bătălie pentru Veneţ a 12 177 TEATRU PIETRO mirat Dar am mai luptat pentru Veneţia, Alta... ALTA Da, ştiu... ca băiat tânăr, simplu marinar... Nu, vorbesc de când ai revenit aici, chemat la comanda flotei... De când ai părăsit Malta.. . Chiar vroiam să te întreb un lucru pe care nu-1 înţeleg.,. Mi-ai vorbit totdeauna cu foarte multă prietenie de Keir-Bey şi acum aflu că l-ai ucis cu propria ta mână — aşteaptă un răspuns... NICOLA râzând naiv ^ " 0 Numai pe Keir l-a omorît ?.. . Când se înfurie nu mai ţine socoteală de nimic. . . De câte ori ajungeam câte o corabie străina, sărea cel dintâiu pe puntea ei, împreună cu noi. . . Puţini scăpau cu vieaţă dintre cei de pe ea... — Alta ascultă cu groază şi admiraţie — Am învăţat amândoi dela necredincioşi să lucrăm cu paloşul... Dar pe când eram la cavaleri, a fost rănit la braţul drept... era atins osul şi s’a vindecat greu. . . Atunci a învăţat să lupte şi cu mâna stângă, dar numai cu sp^tda. . . Şi pe urmă a ajuns să lupte cu amândouă mâinile, de i s’a dus vestea peste toată marea cea de jos, şi vorbeau toţi cu spaimă ca de o minunăţie... PIETRO Văd Nicola, care vorbeşti atât de rar, că vorbeşti acum ceea ce nu trebue, şi nu spui tocmai ceea ce s’ar fi cuvenit, să-i spui, Signorei.. . Am ucis eu cu mâna mea pe bunul nostru prieten Keir-Bey?... NICOLA Iertare Signor, dar mintea mea zăpăcită e mai cu luare aminte la alteţe, decât e în stare să dea o lămurire cinstită... 178 ACT VENEŢIAN PIETRO Nu. Alta, e mare păcat să-i confunzi. . . Keir din Alger era un creştin renegat, un olandez care se turcise după ce fusese cel mai sângeros corsar şi intrase în pirateria barbarească numai ca apoi sa fie făcut paşă de către sultan * . . ALTA candidă Dar ce deosebire este între corsari şi piraţi?. . . PIETRO E foarte mare, Alta, corsarii sunt. . . piraţi creştini. . . care luptă şi pradă corăbiile necredincioşilor. . . cum sunt de pildă Cavalerii Ordinului Sf. Ion dela Malta. . . ALTA uimită Dar atunci, Pietro, ai fost şi tu puţin pirat. . . NICOLA cu umeri voinici şi cumsecade Corăbii am jefuit noi destule că odată am mers până aproape de Bosfor. . . dar n’am luat cu noi bărbaţii, femei şi copii. . . decât ca să putem face apoi schimb cu sclavii creştini. . . PIETRO lămureşte încurcat Era necesar ca să putem face apoi schimb cu sclavii creştini. ALTA cu o voce moale ca un surâs Ai fost pirat Pietro, — râzând — ai fost un groaznic pirat... Dar cum se deosebeau cei doi Keir?.. . PIETRO cu oarecare duioşie Keir-Bey, era un bătrân arab din Damasc, de foarte mare neam şi mare cărturar... Dar ce om de omenie. 12* 1/9 TEATRU DioTprimul ceas, ca să nu mă despart de Nicola, i-am spus că suntem fraţi. .. să-l cumpere şi pe el. .. S’a uitat cu ochii buni la noi şi l-a cumpărat şi pe el.’. . A fost ca un părinte pentru noi. . . patru ani şi jumătate cât am stat la el... Am învăţat multe dela acest om,.. 4 Să desleg probleme de algebră, sa spun pe vătaful cu bicele pe pielea goală. . . Mai târziu a des- coperiţ că sunt un bun pilot şi m’a deslegat dela rame. . . Dar tot în lanţuri mă ţinea, şi tot mă biciuia.. . Din câine**, nu mă scotea... Mi-a ajutat însă faima, de pilot bun... Nişte sclavi care ochiseră o barcă mare trasă la iernat 1 S m’au chemat să fug cu ei căci altfel le era frică pe mare... L-am luat fireşte şi pe Nicola... După patru zile de furtună am ajuns la Malta... Vremea era prea rea şi n’au avut curajul să ne caute... Mai ales că la început stăpânul bărcii a crezut ca i-o furaseră valurile şi n’a V* vestit pe nimeni. .. m ALTA cu ochii mari Totul pare doar închipuit... Şi cum au avut încredere Cavalerii în tme.. * Pietro? Asta m’a mirat totdeauna... 180 1 ACT VENEŢIAN PIETRO Totul a fost apoi nespus de uşor... Ştiam limba barbarească, eram un bun pilot, mă pricep bine la pânze, ştiam şi multă carte. . . A fost greu până când mi-au încredinţat întâia corabie, fiindcă nu eram decât frate laic. Cu această corabie, am intrat în Tunis, am incendiat şase nave, şi am capturat galera care s’a luat după mine, pitindu-mă după o stâncă la Pante- laria... NICOLA N’a fost chiar aşa de simplu Signor.. . In cei 14 ani cât am fost la Malta de vreo două ori ne-au luat comanda ... ALTA Cum asta, de ce?... NICOLA Fără motiv. . . Găseau că signor Pietro este prea aspru, cu echipajul. Nu admite neascultarea. . . Odată a pus în fiare şaizeci de oameni din echipaj şi a retezat mâna cu paloşul, el însuşi, secundului < are cCOcesţe sabia... Atunci i s’a luat comanda întâia data... ilA doua oară nu i s’a: luat comanda ce să zic asa, dar o parte dm echipaj, ştiindu-1 atât de aspru la orândueh, nu a vrut să se îmbarce, cerând alt comandant... PIETRO ; G Ostaşii care nu sunt disciplinaţi sunt cauză de mari pierderi de vieţi omeneşti... Mai ales marinarii trebue să fie ascultători şi să îndeplinească fără şovăire poruncile... Altfel tot echipajul e în primejdie şi corăbiile sunt pierdute în flăcări şi sânge. . . înţelept e să fii tare atunci când nevoia porunceşte. . . Din păcate Ordinul Sf. loan dela Malta şi-a pierdut toate virtuţile care i-au făcut marea lui faimă... Mi s’a întâmplat 181 TEATRU când am atacat într’un an, ca marinarii care căutau pradă prin oraş, să se îmbete şi să nu execute ordinul de a veni pe corăbii. A trebuit să împuşc zece inşi drept pildă pentru ceilalţi. Aşa s’au strâns în grabă toţi cei împrăştiaţi., . După câte ştiu în marina engleză care este cea mai bună din lume, neascultarea marinarilor se pedepseşte fără mîfa şi fără şovăire. Cei aduşi în fiare sunt de regulă spânzuraţi de catarg, ,, Pe aci prin părţile noastre asemenea străşnicie ar speria — cu tristeţe — Aci, la Veneţia. . . NICOLA Veneţia, Signor ?—are o strâmbătură de desgust. ALTA Nu-ţi place de loc Veneţia, Nicola?, .. NICOLA \ Nu,.. ALTA De ce Nicola?,,, NICOLA Miroase urît. , . PIETRO Nu poate să sufere Veneţia,, . Mereu îmi spune că-i e dor de mare. ALTA Dar aci nu e mare, Nicola?,,., NICOLA cu desgust ridică din umeri, şi surâde« 182 ACT VENEŢIAN PIETRO Nicola vrea să spue că marea canaturilor nu e mare iar gondolierii nu sunt marinari... ALTA Dar atunci cum vei lupta, dacă nu ai încredere în ■ ••»£«/*•• •**«*» marinam noştri r PIETRO | La asta mă gândesc şi eu toată ziua ... şi... ALTA îl întregeşte surâzător Şi toată noaptea, aşi putea spune. . . Fiindcă de atâtea ori când mă trezesc noaptea te văd umblând încruntat prin încăpere sau ştând gânditor în jilţ. . . PIETRO Dacă înving două greutăţi, aş putea nădăjdui să izbândesc. . . Daca voiu obţine ascultarea fără şovăire în cele mai grele clipe şi dacă tunarii veneţieni-vor şti să tragă şi altfel decât pe mare calmă... In ceea ce priveşte atacul pe puntea inamică, asta depinde de modul în care se dă iureşul... Cei buni tarase şi pe cei răi.. . Iar, e drept că n’am încredere în iscusinţa piloţilor noştri, de a naviga împotriva vântului. ALTA N’am ştiut cum eşti atunci când te pregăteşti de o bătălie... In aceşti trei ani de când sunt soţia ta, n’am avut încă acest prilej... Dar nu pricep cum poţi fi atât de neliniştit... NICOLA Dacă Signor Pietro îmi îngăduie să spun atunci voiu spune eu. . . 183 TEATRU PIETRO nedumerit Ce Nicola ?... NICOLA înainte de bătălie parcă nu mai este om. . . Ai zice că e cel mai fricos comandant. , . Ma trimite de câte două trei ori în spionaj. . . Schimbă de zece ori planurlie. . . Dar când lupta a început, nu-Tmai recunoşti. E hotăfîl ca moartea însăşi.. . PIETRO O bătălie trebue pregătită cu grije.. . E o răspundere copleşitoare. Câştigi cu mintea dacăv e trează în tine, nu cu mintea beată.. . Ceea ce mă face să desnădăj- duesc aproape, e Jgsă că de data aceasta nu-mi pot pregăti eu însu-mi luptaÎoate vasele sunt în revizuire şi reparaţie la Arsenal. . . Predarea lor întârzie mereu. Danielo mă tot asigură că vor fi gata la timp. . . dar pare iritat când îi cer să vizitez Arsenalul şi să văd de aproape cum sporeşte lucrul. . . Are aerul că vede în asta o neîncredere în el, se pretinde jignit. . . O înclinare proprie mie mă face însă bănuitor cu toţi cei care apelează la încrederea altora. . . Toţi oamenii aceştia care ocolesc orice control şi-ţi spun la fiece pas « ai încredere în mine » sunt de regulă nişte şarlatani şi mi-e teamă că Danielo vreiTsă-mi predea flota în ultima clipă ca să nu mai poată fi o recepţie reglementară... Trebue să închizi ochii şi să pleci cu ce ai, în clipa când inamicul a fost semnalat... ALTA Dar mi se pare că de două luni piraţi se mişcă în toâffe părţile în Adnatica şi prin arhipelag...? Nu-i aşa Nicola ?... V PIETRO întocmai, ar trebui să fim gata să plecăm chiar şi la noapte... 184 ACT YENEŢIAN ALTA La noapte ?... PIETRO La noapte, Alta, căci ar fi nevoie să-i surprindem,, . Dar fireşte că nu vom putea fi gata. .. Dacă însă mâine de dimineaţă luăm în primire navele, vom pleca mâine noapte de la Chioggia, anunţând o falşe plecare pentru poimâine seară. ALTA profund tulburată Cum? e cu putinţă să pleci aşa?, . ♦ la luptă? PIETRO De sigur, Alta, cum vrei să fie altfel ? *. ALTA uimită, înspăimântată Ştiam că vei pleca.,. dar nu ştiu cttm. ,, chiar clipa acestei plecări nu mi-am închipuit-o până acum... N’am să mai pot dormi o singură noapte până când te întorci — şi încă mai îngrozită neputând să crmdă — S’ar putea să nţi te mai întorci Pietro?.. PIETRO tace. NICOLA Yieaţa de marinar nu-i vieaţă de om Signora... O corabie în luptă uneori se scufundă foarte uşor.,. cu tot ce este pe ea„,, PIETRO Alta, nu te mai gândi la asta. . . 185 TEATRU ALTA mereu tulburată, înspăimântată Acum abia parca văd adevărul întreg» . . Vei pleca la luptă Pietro ? Mâine sau poimâine.. . PIETRO Dar ai ştiut că voi pleca, Alta. . . Toată această lupta "a fost pregătită aci lângă tine. . . aproape cu tine. . . Nu ?. . ALTA straniu desmeticită Dar o vedeam de departe. . . Eram mândră că sunt lângă tine... Că eram puţin amestecată în gândirea şi în planurile tale, . . Te priveam adeseori şi îmi spuneam în sinea mea.. . Va fi o mare bătălie, în scurtă vreme, care va uimi lumea şi va ctitremura Veneţia. . . iar eu am văzut, diiy^itâia clipă, cum s’a urzit această bătălie.. . pentrucă bărbatul meu avea îijci^dere în mine... Am văzut de aproape cum se aleg firele întâmplării, care nu va mai fi niciodată pe lume aşa cum a fost, în timp ce lucram aci la dantelă . . . Pentrucă bărbatul meu a avut încredere în mine. Dar^ acum, plecarea ta adevărată mă înspăimântă. . . PIETRO foarte mişcat Da, Alta, lângă tine a fost gândită bătălia care va fi. . . Nu ştiu care va fi norocul nostru ^de marinari, dar pot să spun că niciodată nu am simţit încă, în adâncul meu, atâta uşurinţă „de lucru.. . Parcă puteri noui neştiute au fost chemate liniştit dintr’un adânc nebănuit până acum... E în tine o lumină uşoară care sporeşte vieaţa în jurul tău... De aceea lângă tine se trăieşte mai plăcut şi se gândeşte mai uşor. . . chiar când brodezi fără să spui o vorbă... Obiceiul tău de a lucra lângă mine aceste dantele gingaşe, m’a deprins cu bucurii, pe care nu le-am bănuit niciodată înainte de a te cunoaşte pe tine — se îndreaptă—Sau poate le-am bănuit numai — copleşit de amintire, — Bunul meu 186 ACT VENEŢIAN Keir îmi spusese că miile de aştri, în mişcare perfectă în spaţiile cereşti, produc o muzică atât de armonioasă, cum nu poate fi vjtuna pe lume... Această muzică nu poate fi auzită însă niciodată din pricina zgo- JL A O motelor pământeşti... Când eram pilot, şi vegheam învăluit în singurătate pe corabie, în nopţi spuzite de stele, îmi încordam auzul şi pândeam să surprind armonia sferelor cereşti în mişcare. . . Rămâneam aşa ore întregi . . . Acum gândesc la fel. . . ore întregi lângă ti»e şi armonia mişcărilor tale tăcute îmi dă o ideie despre armonia celestă care mă întovărăşa ca pilot,fără să o aud. . . ALTA Nu. . . nu, eu sunt cea câştigată. . . Tu m’ai învăţat să văd lucrurile pe care eu înainte nu le vedeam. . . Tu mi-ai descoperit această plăcere de a şti cauzele şi legăturile. . . Acum patru ani nu eram decât o actriţă frivolă, zăpăcită de glorie, care credea că la 25 ani ştii toate şi poţi să ai păreri despre toate... — cu o umbră în privire •— ah, ce biată disperată eram în vremea aceea... Când la balul Procuraţiei, unde te-am întâlnit întâia oară, bătrânul profesor mi-a ll spus: «Divino, aşa îmi zicea glumind pe atunci, te-am văzut stând de vorbă cu bărbatul cel mai inteligent din aceasta Republică — i-am răspuns ca o toantă: •— Era contele, Piero Gralla. . . — întocmai. . . Ce gânduri ai ? — Ei bine, i-am spus râzând, vreau să dorm o noapte întreagă cu cel mai inteligent bărbat din Veneţia». A zâmbit şi el, dar a trebuit să treacă încă un an de zile, până să ajung să-ţi fiu soţie. Suferisem prea mult şi eram hotărîtă să fiu în vieaţa ta... O asemenea inteligenţă face bine ca soarele celor bolnavi. Azi sunt soţia ta, şi lumea îmi pare alta.. . PIETRO Ce noroc fără seamăn este prezenţa de toată ziua într’o casă, a unei femei frumoase... — o priveşte îndelung fericit, apoi se întoarce către Nicola, care rămăsese ca un steiu tăcut — Nicola, de ce nu vrei să ai şi tu un cămin al tău ?.. . Ar fi timpul să te însori din nou... 187 •f^EATRU NICOLA încruntat se întoarce în el însuşi Nu*. * PIETRO prietenos Nu e un motiv că dacă nu ai avut noroc întâia dată să renunţi pentru totdeauna. . . NICOLA tot mai încruntat, un uriaş răsucit din toate rădăcinile lui NICOLA nu ştie ce să răspundă, apoi cu o p&ce moale adâncă, venită parcă dintr’o noapte grea îndepărtată Am fost într’adevăr însurat, Signora... Aveam 20 de ani.. . Am iubit o fată dm satul nostru. . . Avea 18 ani O, atât jde tineri amândoi. . . Era frumoasă si erai de sigur tot atât dg voinic ca acum, şi tot atât de credincios cât eşti... Ce binecuvântat lucru este dragostea tinereţii. Ce a devenit această femeie.. ? NICOLA cu umerii crispaţi, totul e încleştat în el E moartă, Signora... ALTA încremeneşte, cu fior nelămurit Oh... A fost bolnavă ? De ce a murit? NICOLA şovăie, parcă l-ar stingheri mâinile lui grele de uriaş, cuvântul cade cu întârziere.. Am ucis-o eu Signora. .. Nu... ALTA ALTA ACT VENEŢIAN ALTA îngrozită îşi strânge braţele la piept Nicola, tu ?... — se uită, copleşită, întrebătoare, /a Pietro. NICOLA încleştat şi trist, totul vine în el ca dela capătul lumii De 17 ori am înfipt cuţitul în ea... Am prins-o cu iubitul ei — simplu — întâi l-am omorît pe el.. .N ALTA năucită, nu se poate regăsi Nicola, cum ai să afli bar înaintea Prea Sfintei? De aceea eşti fugar ?.. 1 NICOLA senin ca un strigoiu N’am fugit. M’am dus în faţa judecătorilor. Ei au găsit că nu trebue sa fiu pedepsit. Ei m’au iertat, dar eu nu m’am putut ierta —cu o durere întoarsă — Era frumoasă —îi cade capul în piept — Am plecat dm sat. Am vrut să intru la galere... Să vâslesc zi ¥$ şi noapte. Am devenit marinar. Şi acum sunt aci — se frânge din umeri, dm tot trupul lui $$ uriaş, uşor ca o planta ce se închide — Au trecut de atunci 18 ani, 7 luni şi 23 zile. ALTA rămâne adânc îngândurată, nu se regăseşte. N’am crezut. . . n’am bănuit. PIETRO E timpul să găseşti împăcare, Nicola. Ai plătit ce era de plătit, pentru greşeala înfăptuită. Erai prea tânăr, *3eci nu destul de priceput ca să-ti alegi o femeie potrivită. Acum la 40 de ani, ai alţi ochi... Uită-te la cer. NICOLA mereu încruntat subt apăsarea unei sentinţe pentru trei vieţi Nu, Signor... Cerul e înjunghiat — urmează o îndelungă tăcere strivitoare. . . 189 TEATRU ALTA — cu un ţipăt uşor de spaimă — Nu Pietro, nu sta acolo. . . PIETRO — priveşte şi constată că e chiar sub un greu lustru florentin de fier bătui cu multă frumuseţe; suri de— Iar spaimele tale? Dar am adus meşteri care l-au verificat. Cu toată vechimea lui, este sigur că tine. . . ALTA — nervoasă — Nu ştiu., poate că e aşa, dar nu pot îndura să te ştiu chiar si > el... Când mă uit şi-l văd deasupra capului tău, i ji dă un fel de ameţeală . . . Trebue înlocuit cu altce iu NICOLA iese cu braţele încăJ:ate de nave. PIETRO Am vorbit despre lucruri prea grave, Alta... Nu uita că astă seară ai o cină foarte importantă. A invitat la masă pe Spallazini şi toată Universitatea de la Padua... Trebue să ai grije de musafirii tăi... ALTA dezamăgită Nu va veni niciun profesor dela Padua... Au primit ordin dela Senatori să plece numaidecât înapoi, toţi cei veniţi în Veneţia, fiindcă săptămâna asta au fost mari dezordini studenţeşti. Au devastat unele cafenele din cauza unui conflict cu sbirii şi au asediat localul poliţiei... Dogele este foarte supărat... PIETRO Dar atunci ce faci?.. ALTA Nu ştiu ce să fac... Nu mai am la masă decât pe Spallazini şi pe acel tânăr savant Volta... E nevoie să invităm altă lume.. , Şi trebue o lume în care cei doi să se simtă bine... 190 * ACT YENEŢIAN PIETRO In privinţa asta n’avea nicio grije.. . Dacă eşti tu de faţă se vor simţi de sigur nespus de Bine V.. N’ai văzut ce a fost alaltăseară la Garani. . ? Erau toţi în jurul tău ca în jurul unei lămpi. Bătrânul meu profesor m’a luat deoparte.. . Era fericit... « Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini care este azi cef mai mare naturalist al lumii astăzi, alături de Buffon, şi care ne-a primit foarte frumos când am fost la el la Pavia... Avem şi pe acest Volta care de pe acum este celebru prin experienţele lui în domeniul electricităţii... Nevasta mea era foarte îngrijorată că se vor plictisi la noi.1.. Din pricina Carnavalului nu avem decât câţiva bătrâni camarazi de ai mei dela Padua cu nevestele lor. . . Fiecare nu ştie decât de ale lui. . . Eram sigur că Delatti avea să vorbească toată seara despre monadele lui Leibniz. . . Mărturisesc că v’am făcut invitaţia aşa într’o doară. .. Nevastă-mea îmi spunea « cum crezi că o femeie de 27 de ani o să vie între moşnegii tăi plictisitori ?». Iţi mulţumesc dragul meu elev că aţi venit.. . Sunt în seara asta de carnaval, în palatele veneţiene două mii de supeuri strălucite unde cea mai frumoasă femeie din Veneţia şi cea mai mare actriţă a Italiei ar fi fost primită ca o regină. .. Ea a preferat să vie la o masă modestă de savanţi maniaci şi plictisitori .. . Uită-te la ei... Bieţii oameni sunt nebuni de bucurie... Fiecare vrea să arate tot ce ştie şi priveşte cu câtă convingere şi seriozitate ascultă contesa. Volta se roşeşte ca un şcolar de câte ori ea îi pune câte o întrebare. Uite Spallazini, cum se cheltueşte şi se agită. Contesa a arbitrat între noi şi restul Veneţiei... Un veac de aci încolo, ştiinţa îi va fi recunoscătoare...». ALTA Dar nu i-ai spus bunei noastre Garani că nu mă plictiseam de loc ? Că de când am renunţat la teatru nu caut decât să mă instruiesc?., Că mă interesează asemenea lucruri nespus ?. . 191 TEATRU PIETRO Parcă ea nu ne-a văzut la cursuri ca pe nişte cuminţi studenţi... Totuşi nu-i vine să creadă că într’o seară de carnaval, preferi asemenea dizertaţii. . , ALTA râde amuzată Dar ştii despre ce ne vorbea marele Spallazini când tu erai în colţ cu profesorul Garani ?, , O certa pe bătrâna Garani că n’a gătit cartofii pe care i-a adus el, , , El susţine că această buruiană are un fel de fruct în pământ care se poate mânca şi că, bine gătite , aceste fructe ar fi delicioase şi foarte hrănitoare... Cei mai mulţi dela masă susţineau însă ca acest cartof este otrăvitor... că nu se mănâncă nicăieri în Europa şi că de când buruiana a fost adusă din America, din greşeală, creşte aşa în neştire pe marginea drumurilor. . . I-am făgăduit lui Spallazini că la masa de astă seară, dacă îmi trimite cartofi, — surâzând — că-i poartă cu el în cufăr în scop de propagandă, vom mânca amândoi, cartofii, chiar dacă toţi ceilalţi vor refuza. Era încântat şi mi-a spus că vine mai devreme ca să-mi arate cum să-i pregătesc . . . Mă duc să dau ordine la bucătărie... PIETRO Cu alte cuvinte vei mânca o plantă care se bănueşte otrăvitoare, fără să mă inviţi şi pe mine? Asta este iubirea ta ?,. ALTA surâzînd Tocmai de aceea. . . tocmai de aceea. . . —iese, dar se reîntoarce — Şi nu uita că după cină, după ce pleacă musafirii, mergem un ceas cu gondola pe mare, să dormim în chioşcul nostru ca într’un cuib înconjurat de ape... SCENA II PIETRO, CELLINO PIETRO s’a aşezat la masa cea mare de. lucru. 192 ACT VENEŢIAN NICOLA care ieşise şi el, revine şi anunţă A venit acel cavaler — Pietro îi face semn cu mâna că poate să intre. CELLINO intră înzorzonat cu maniere de cavâler de curte. Face un salut graţios şi sigur de el Am plăcerea să vă salut, Signor Proveditore. PIETRO Nu mă interesează plăcerea d-tale. Cine eşti d-ta?.. CELLINO Excelenţă, m’aţi chemat... PIETRO nervos, iritat, bate cu pumnul în masă Cine eşti d-ta?. . CELLINO intimidat şi-a pierdut alura de graţie Sunt cavalerul Marcello Mariani din familia Mariani înscrisă în Cartea de aur dela 1214, iar dela 1534, baroni ai Sfântului Imperiu... PIETRO Nu mă interesează familia d-tale. Mă interesează să-mi spui cine eşti d-ta... CELLINO scuzându-se Am crezut că de vreme ce m’aţi chemat, ştiţi cine sunt... PIETRO Dacă nu mi-ai părea prost ca un păun, aş putea lua asta drept obrăznicie Dar s’ar putea să fie amândouă CELLINO consternat Signor... 13 193 TEATRU PIETRO Din nefericire eşti şi comandantul fregatei Vello- citta... CELLINO Da, Signor... PIETRO Asta e mai mult decât să fii rămăşiţa unui neam ilustru. . . In orice caz ar fi trebuit să ştii că acesta-i titlul pe care trebue să ţi-1 dai când eşti chemat în interes de serviciu. . . Te rog deci să-mi spui cine eşti?.. CELLINO nesigur de el Sunt căpitanul Marcello Mariani comandantul fregatei Vellocitta. . . PIETRO Bună ziua, te rog stai jos. . . CELLINO are un aer cu totul buimac. Se vede că nu e obişnuit să fie tratat astfel, se aşează. Dar, excelenţă... PIETRO sever Câte vele, câte tunuri şi ce echipaj are Vellocitta ?. . CELLINO interzis, nu ştie ce să spună Nu m’am interesat încă... — şovăie — N’am văz ut-o încă... PIETRO De când eşti comandantul ei?. . . CELLINO De şase ani. . . 194 ACT VENEŢIAN PIETRO De şase ani, şi n’ai văzut-o niciodată?.. CELLINO Trei ani am fost pe lângă ambasada noastră din Franţa. .. De doi ani sunt ataşat pe lângă persoana Dogelui. PIETRO Şi m aceşti doi ani n ai găsit niciodata timpul Şi n’ai avut curiozitatea să vezi această corabie, şi să cunoşti oamenii pe care îi comanzi?. . CELLINO Aşa cum e obiceiul, echipajul mi-a făcut vizite de anul nou, în fiecare an. Atunci am împărţit bani trupei şi daruri ofiţerilor... PIETRO Şi acum cine se ocupă de vas? CELLINO Secundul ei. . . locotenentul... — caută şi nu găseşte — Ştiu că toată flota este însă în revizuire şi reparaţie, fiindcă este în mare parte avariată. . . PIETRO Da, flota este în reparaţie. .. Dar aceasta nji ne-a împiedecat să constituim ordinea de bătaie şi să lucrăm, în aşteptarea vaselor. . . Toţi ofiţerii îşi instruesc echi- pagiile... Se lucrează la aprovizionarea cu muniţii, se fac situaţii de efective. . . Eri s’au făcut exerciţii de tragere. . . D-ţa n’ai fost niciodată prezent în decursul acestor trei luni, d^«i la început ai fost anunţat ca toţi ceilalţi şi apoi poftit de către camarazi să vii.. . 1 195 TEATRU CELLINO Ocupaţiile mele pe lângă Doge m’au împiedecat să viu, . . — \ PIETRO Ocupaţiile d-tale sunt foarte nelămurite pe acolo, in timp ce pe vas se va simţi lipsa comandantului. Şi chiar dacă vei veni, mă întreb dş câtă pricepere are acest comandant.,. Câte călătorii de cursă lungă ai făcut până acum. . ? CELLINO N’am avut prilejul unor asemenea călătorii,. . PIETRO E un prilej pe care un marinar îl caută anume. . , In câţi timpi se strânge vela superioară?. . CELLINO Nu mi se pare necesar ca un comandant să ştie un lucru pe care îl pot executa subalternii lui, , . PIETRO Este din ce în ce mai lămurit pentru mine că d-ta nu ai călătorit pe mare decât ca pasager şi totuşi eşti comandantul unui vas de războiu, , . CELLINO Acesta-i cazul tuturor tinerilor înscrişi în Cartea jdc aur dijOL Veneţia,,. Vorbesc de cei care sunt comandanţi de vase... PIETRO Nu acesta a fost cazul cavalerului Gregorio Mariani, care la Lepante a stat în atac cu spada în mână, la 196 ACT VENEŢIAN prora navei lui, şi a sărit în fruntea oamenilor pe puntea navei turceşti din faţă... Şi după ce a curăţat această navă, din pricina că strâmtoarea toată era închisă de - sute de nave de luptă, n’a putut să se mai descurce cu nava lui şi a luptat mai departe sărind de pe vas pe vas. . . Aşa s’a câştigat cea mai mare bătălie navală a creştinătăţii.. . -— Apasă pe « acest » — Acest Mariani a fost făcut baron al Sfântului Imperiu. . . CELLINO surprins, încurcat Era străbunicul meu. . . PIETRO Nu, dumneata eşti lepădătura lui. . . CELLINO ar vrea să spuie ceva, dar privirea tăioasă a lui Pietro îl înghiaţă Signor... PIETRO Oamenii ca acest Gregorio Mariani luptând peste mări departe, au făcut gloria Yeneţiei şi i-au adus palatele de pe canaluri, San Marc. . . bisericile, toate cheiurile şi Arsenalele. . . Ei au adus totul, cei de aci n’au adus decât mlaştina. Erau căpitanii care iubeau căile de apă înspumate şi fără sfârşit. . . Cei care lipseau trei sferturi de an... şi câte odată şi trei ani de acasă. . . Ai auzitjde Marco Polo?. . . —■ surâde amar — Pe atunci Republica era apărată în Egipt, pe insula Cypru, pe Bosfor, căci Mediterana era un lac veneţian. . . Azi ne apărăm la Lido şi în băltoacele dela Mestre. . . CELLINO Ingăduiţi-mi să vă spun că Republica a durat 1400 de ani. Poate va mai dura încă o mie. . . 197 TEATRU PIETRO uimit încă o mie de ani?. . Vrei să spui încă 20 de ani. . . Şi nici aceştia siguri. Nu ştiţi nimic din cele ce se întâmplă în lume. Nu. . . Cu un tineret de stârpituri gătite ca nişte căţei, aşa cum e tineretul patrician de azi mergem spre sfârşitul sfârşitului. . . « Vellocitta » va pleca poate peste câteva ore, în recunoaştere înaintea flotei... Cine va comanda fregata? CELLINO Secundul vasului va fi fericit de sigur să comande această recunoaştere... PIETRO Cu alte cuvinte d-ta ai titlul, dreptul de a porunci, dreptul de a răsplăti, avantagii de tot soiul, vei avea şî onorurile în caz de biruinţă, dar în luptă nu vei fi cu oamenii d-tale, nu le vei simţi fiorul pe care îl dă pavilionul înălţat brusc pe catargul navei amiral, ca semn de începerea luptei, nu vei retransmite palid, ordinul 3e atac pentru oamenii de pe vasul d-tale. Vei fi în ceasul acela fără seamăn, în cine ştie ce alcov. Tragi totuşi nădejdea secretă că «Vellocita» va străluci în luptă, chiar de se va scufunda şi că vei fi sărbătorit, în calitate de comandant în saloanele Seigneuriei şi în budoarele patriciene... CELLINO De ce aş merge să comand eu acolo unde nu mă pricep? Comanda mea, dacă îmi permite excelenţa voastră să remarc, are un caracter reprezentativ. . . Actele Republicei ţin socoteală de aceşti 14Q0 de ani, de acest trecut fără care Veneţia nu ar fi Veneţia, iar forma acestei recunoaşteri este menţinerea în faţă a acelor familii care în trecut, aşa cum aţi spus, au adus gloria şi bogăţiile cetăţii. . . Secundul meu şi la fel ceilalţi comandanţi care sunt în aceeaşi situaţie, înţeleg ce avantajii înseamnă pentru ei să fie sub comanda directa a unui nobil din apropierea Dogelui. .. 198 ACT VENEŢIAN PIETRO Nu tăgăduiesc că din nefericire sunt şi ofiţeri care găsesc de folos să fie astfel protejaţi. . . Dar nu e nici cinstit, nici cuviincios şi nici frumos... In orice caz eu nu merg la luptă cu astfel de comandanţi. . . Vreau ca meritul să fie merit... răspunderea, răspundere; şi răsplata, răsplată.. . Vreau la comandă oameni întregi, nu păpuşile altor păpuşi caraghioase — se ridică în picioare să-i facă loc la masă, apoi îl pofteşte sever — Aci pe masa asta, ai hârtie de scris şi o pană. Scrie te rog şi semnează o scrisoare către Proveditorul flotei, prin care arăţi că nefiind marinar, nici prin chemare nici prin pregătire, renunţi la comanda fregatei «Vel- locitta » şi la orice grad ofiţeresc în flotă. . . CELLINO uimit, nu-i vine să creadă, are o bruscă mişcare de indignare, dar se stăpâneşte şi răspunde sfios, căci e dominat mereu de privirea aspră a lui Pietro Nu pot semna astfel de scrisoare... PIETRO dur, vine un pas spre el E dorinţa mea... asta. . . •> ... «W-.; CELLINO luptă cu el însuşi, şovăie dar găseşte totuşi puterea de a rezista îmi cereţi un lucru nedrept. . . PIETRO Nu pot discuta cu d-ta chestiuni de dreptate şi nedreptate . . . Alfabetul meu n’are nicio literă comună cu al d-tale, ca să fie posibilă o lămurire. . . Este dorinţa mea ca d-ta să scrii şi să semnezi această scrisoare. . . înţelegi ? Dorinţa mea... CELLINO şovăind, disperat aproape Nu pot să renunţ la gradul de ofiţer al flotei... E atributul familiei mele de patrician... TEATRU PIETRO vine furios spre el, e gata să-l lovească, se stăpâneşte, dar cu fiecare gest aproape că îl pălmuieşte Dar dacă nu-mi place mie să întâlnesc acest cap de berbec frezat ? Dece să risc să mă găsesc obligat să stau de vorbă cu un cap care îmi inspiră greaţă — cu bastonul cel lung de pe masă, îi dă jos peruca, aşteaptă un gest de protestare din partea lui. Cellino care e îngrozit nu mai ştie ce să răspundă. Vine spre el cercetător. — Porţi aluniţe false ca o curtezană ? — Ii ia propriu lui jabot şi îi freacă obrazul de-i scoate pata neagră. S’a murdărit de pudră, şi-i spune cu scârbă — Eşti pudrat ca o paiaţă.. . CELLINO se frânge ca un vierme, dar groaza de Pietro e mai mare Vă rog. . . PIETRO cu desgust Mă rogi?., ha... ha... ha... mă rogi?.. E şi clipa să mă rogi. . . Ascultă, eşti cel mai josnic poltron pe care îl cunosc. . . Am auzit multă lume găsindu-te totuşi simpatic. CELLINO a renunţat la orice intenţie de a răspunde, e mulţumit şi cu atât Signor, nu mă cunoaşteţi. . . Dacă nraţi cunoaşte. . . PIETRO vine la el, îi cere cu un gest moale sabia Da-mi puţin sabia d-tale. CELLINO îi dă sabia încurajat oarecum de acel « simpatic » şi de gestul moale. De obiceiu port pumnal. . . Am primit-o în dar acum A ve trei am m Jbranta. . . Ai primit-o în Franţa ?. . — o examinează — Ciudat, PIETRO Ai primit1 ştiam că pe acolo săbiile sunt altfel... Tocmai că vream 200 ACT VENEŢIAN să văd anume ce fel de sabie ai d-ta. A mea ar fi sărit singură din, teacă # . . oricine ar ff fost acela care mi-ar fi vorbit aşa cum ţi-am vorbit eu d-tale... — i-o svârle cu dispreţ înapoi şi îi arată cu un gest tăios masa de scris Treci şi scrie scrisoarea. CELLINO înţelege că nu poate să-l înduplece, ia un soiujde hotărîrej totuşi foarte prudent Acest titlu şi această însărcinare mi-au fost conferite conform legii, prin ordinul Dogelui şi nu am dreptul să renunţ la ele decât cu respectarea aceloraşi forme. . . PIETRO îşi muşcă uşor buza de jos Bine. . . dar dacă rămâi comandant al fregatei, tot conform legii te previn ca daca mâine nu te înfăţişezi la serviciu, te vor aduce oamenii mei în fiare, oriunde te vor găsi... — a vorbit iritat. CELLINO vag încurajat Având în vedere că sunt necesar în însărcinările mele dela Seignorie, se va găsi poate cine să mă scoată din fiare... PIETRO palid cu o violenţă groaznică Scoate sabia şi vino numaidecât după mine în gră* dină. . . CELLINO încremeneşte, îngrozit nu mai ştie ce să creadă Signore... PIETRO cu o voce hotărîtă şi aspră Porneşte înainte. . . am să-ţi arăt eu ce înseamnă să insulţi pe Pietro Gralla... CELLINO cu un soiu de disperare N’am vrut să vă insult, am vrut numai să mă apăr. . . 201 TEATRU PIETRO M’ai insultat.. . Când îţi închipui că o măsură luată de mine poate fi anulată prin astfel de intervenţii şi mai ales când îndrăsneşti să-mi spui mie acest lucru, este o neruşinare, care nu poate fi pedepsită „decât într’un singur mod. . . Scoate sabia, căci altfel îţi retez urechile şi-ţi scurtez nasul aci, pe loc — şi-a scos sabia— Te voiu vindeca de cuceriri de femei şi de intervenţii prin ele. . . CELLINO şi-a pierdut cu totul capul, nu mai ştie ce să facă Am vrut să vă spun. . . PIETRO cu un gest scurt, ca o concluzie Treci şi scrie... CELLINO a trecut la masă şi scrie, pe urmă semnează PIETRO îl urmăreşte domolit, iar după ce Cellino s’a ridicat dela masă examinează hârtia şi o asvârle apoi cu dispreţ într'un colţ al mesei... Cellino mai aşteaptă parcă năucit în picioare. După un timp, după ce s’a uitat lung pe fereastră îi face semn să se aşeze, destul de bine- voitor... Vocea lui are acum o caldă tristeţe, ca o nostalgie a unui lucru imposibil — Eşti mulţumit de d-ta însuţi?. CELLINO simte schimbarea din vocea lui Pietro, răspunde uşor îndurerat Nu înţeleg întrebarea pe care mi-o puneţi... PIETRO cu un ton uşor melancolic, cu o ironie prietenoasă Am văzut că de faînilia d-tale, înscrisă în Cartea de aur dela 1214, eşti nespus de mulţumit. . .Te-ai întrefiat vreodată dacă acest şir de strămoşi este şi el tot atât de multumit de d-ta?. . 202 ' i. ACT VENEŢIAN CELLINO justificându-se Duc vieaţa pe care o duce orice tânăr patrician... PIETRO cu tristeţe, parcă binevoitor Ţi-ai cercetat-o vreodată mai de aproape, această vieaţă de tânăr patrician?. . în felul ei, în satisfacţiile pe care ţi le oferă ?. . — aşteaptă câteva clipe şi pe urmă îşi răspunde singur — Ce întrebare?. . —surâde — Dar este destul să te privească omul câteva clipe ca să vactâ, nu te supăra, că te topeşti de admiraţie pentru ceea ce eşti, pentru cine eşti, şi pentru cum eşti. . . Capul acesta este un cap care se priveşte toată ziua în oglindă, găteala d-tale dovedeşte ce subţire îţi socoteşti persoana şi cât de mândru eşti de locul care ţi se oferă în anume anticameră . . . Drumul până în acea anticameră ţi se pare şi el o izbândă pentru care crezi că meriţi să fii invidiat şi ştii bine că eşti invidiat de alţii, care sunt mai puţin înzestraţi ca d-ta, pe linia d-tale. Sunt mai puţin frumoşi, nu atat de bine dichisiţi, de familie mai puţin nobilă, mai puţin isteţi ca d-ta, cum să spun, în slugărnicie ... — surâde trist şî obosit — Altminteri ştiu că în felul d-tale eşti o fală a aristocraţiei veneţiene... CELLINO foarte sincer Ce pot să fac decât ceea ce se cere unui tânăr de rangul meu ? PIETRO Adică să te îmbraci, să mănânci, să te desbraci şi să te culci? CELLINO Sunteţi din nou batjocoritor... PIETRO Nu, te întreb sincer, cu dorinţa de a afla un răspuns. Spune-mi ce faci altceva mai cinstit decât obositoarele isprăvi de a te îmbrăca, de a mânca, de a te desbraca şi a te culca iarăşi ? 203 TEATRU CELLINO Cred că principalul lucru este să nu faci nimănui rău... Şi socot că nimeni nu se poate plânge de mine. . . Nu iau nimănui nimic din ceea ce i se cuvine. . . PIETRO zâmbind obosit, îi vorbeşte uşor, fără ură Hm. . . hm. . . Chiar aşa să fie ?. . Ai văzut că nu erai comandant de fregată decât răpind acest drept unui tânăr merit os care nu avea privilegiul d-tale de a se fi născut cu diploma de nobil tipărită pe spate. . . Eşti primit în* secretele Seigneuriei pentru serviciile şi meritele câştigate de familia d-tale, fără ca d-ta să moşteneşti dela aceasta familie şi ştiinţa datoriei împlinite şi fără truda cu care ea a plătit onorurile Cărţii de aur. . . Misiunile fastuoase cu care te onorează Republica, sunt posibile în primul rând fiindcă Republica există. . . dar d-ta n’ai făcut nimic personal pentru ca această Republică să existe. . . Cheltuieşti bani, mai mulţi decât ai, mai mulţi decât ai moştenit, se pare, şi după câte mi s’a spus, iei bani şi dela femei, bani munciţi, să zicem de alţii. . . Iată deci că nu eşti. . . că nu e chiar atât de cinstit ceea ce faci... Dar nu despre cinste şi moralitate vreau să-ţi vorbesc. . . Latina asta, ştiu că nu o prea înţelegi d-ta. . . Vreau să vorbim pe limba d-voastră a tinerilor patricieni de azi. . . CELLINO lovit mai curând jde amărăciunea cu care i s’a vorbit, se îndreaptă spre uşe Sunt în casa voastră excelenţă şi-mi este foarte greu să pot vorbi... Am fost chemat în Interes de serviciu. Cred că e mai nimerit să plec ca să evit în modul acesta situaţia de. .. Ir PIETRO il ceartă fără supărare De ce ţi-ai adus aminte că eşti diplomat?. . Nu, iscusinţa d-tale diplomatică nu te poate ajuta. . . Ţin foarte mult să spui tot ceea"ce gândeşti. . . De multă vreme vreau să ştiu şi eu ce se petrece sub o frunte veneţiană de azi. 204 ACT VENEŢIAN CELLINO Ei, bine. . . asta-i Veneţia. . . De câteva sute de ani asta-i Veneţia. . . De aceea nu înţeleg ce aveţi cu mine . . . ? De ce îmi cereţi mie. . . socoţeală pentru tot ce se întâmplă azi în Veneţia. PIETRO Pentru ce ?. . — cu o nespusă părere de rău pentru ceea ce nu e — Pentrucă eşti tânăr. . ? Pentrucă ai fi putut fi tânăr. . . CELLINO surprins Tânăr?. . PIETRO Da. .. A fi tânăr înseamnă a fi de oţel. . . A privi totul în faţă. A nu putea minţi niciodată. . . A nu putea îndura să fii minţit de alţii... A nu putea îngădui minciuna oriunde ai întâlni-o. A urî nedreptatea. . . Când eşti tânăr nu poţi fi legat de nimic. .. Incaleci tu vieaţa cum vrei... Fiindcă îi poţi da cu piciorul... Nu te târăşte ea ca pe o epavă, care nu mai ştie să renunţe... CELLINO Poate să spună ce gândeşte azi, cineva în Veneţia?. . PIETRO Când eşti tânăr nu mai este nimic între Dumnezeu şi lume, decât fiinţa ta. . . Poţi zice: Nu. .. CELLINO uimit Poate să zică cineva « nu » azi la Veneţia?.. Cu Consiliul celor zece şi cu cei trei inchizitori ?.. 205 TEATRU PIETRO Da *. . ar fi putut s’o spuie cei tineri dacă ar fi fost tineri... Ah!. . tineretul acesta veneţian... Câte speranţe nebuneşti am pus în el. . . CELLINO Tinerii patricieni de azi nu pot fi vinovaţi. . . Oare ei au adus Veneţia în starea în care ziceţi că este acum? Tinerii patricieni?. . PIETRO uimit Tinerii patricieni ?. . Ce cuvinte fără sens.. . Tinerii patricieni?. . Nu, voi nu sunteţi tineri. Nu există tineri patricieni . Voi v’aţi născut bătrâni. . . Aţi moştenit putreziciunea tot mai urîtă a înaintaşilor. . . Sângele vostru s’a subţiat, organele voastre albicioase au frumuseţea florilor de putregaiu. . . Mintea voastră este anemiată şi funcţionează numai la suprafaţă. . . Tot corpul este întărâtat de o mâncărime permanentă... Când oasele sunt moi ca sgârciul şi strâmbe, judecata este copilăroasă. Când câte un exemplar izbuteşte un corp întreg, de poate să stea în picioare, cârtiţa sapă în altă parte... El are atunci mintea nelegată. . . Nu poate să stea singură $£epţ... — cu silă — Oasele voastre se rup uşor ca tulpinele de flori uscate. Voi nu sunteţi tineretul veneţian. . . Patricienii aceştia putrezi nu mai pot da naştere unui tânăr. Progenitura lor seamănă ori la trup ori la minte, cu o lipsă şi cu un plus, cu progenitura maimuţelor. ,. Dar undeva ar trebui să fie tineretul adevărat veneţian... Cu mintea ageră, cu trupul sprinten şi sănătos. . . Pier însă neştiuţi, în fiecare an, pier nenumăraţi (Jii* acest tineret aci în cetate, cum piere orice sămânţă bună în mlaştina putredă unde nu prind decât burueni târîtoare. .. Nu Ie prieşte locul... — a rămas pe gânduri, adânc îndurerat, e ca o lumină stinsă de mult în el, se duce iar la fereastră, parcă ar căuta ceva. 206 ACT VENEŢIAN SCENA III PIETRO, CELLINO, NICOLA NICOLA intră cu o colivie în care este închis un porumbel. Vrea să o puie pe masă. PIETRO furios, întărîtat j Nicola, iar?. . NICOLA puţin speriat Ştiţi că este dorinţa Signorei să primiţi această scrisoare. .. PIETRO gata parcă să sfarme colivia Nicola, trebue să se termine odată comedia asta. .. NICOLA Signor, porunciţi-mi ce să fac.. . PIETRO stă mult pe gânduri, se frământă ca să ia o hotărîre Unde a fost depusă colivia ?. . Tot sub portic ?. . NICOLA De data aceasta nu a mai fost adusă pe canal... A fost găsită în grădină chiar... Nu-şi poate lămuri nimeni cum a ajuns acolo... PIETRO resemnat Bine, Nicola... Du-te... — Nicola iese. PIETftO furios Asta-i Veneţia !. . — a arătat colivia — Sau acel tineret lacom şi desmăţat.. . 207 TEATRU CELLINO V Cine este de vină că la Veneţia domneşte numai teroarea inchizitorilor şi legea plăcerii TI. Fiecare caută să guste cât mai plin din toate plăcerile vieţii. . . PIETRO ishucnind Plăcerile vieţii?. . Foarte bine, să fie plăcerile vieţii... Nu mă sperie legea plăcerii — vine aprig spre el — Dar ştiţi voi care sunt adevăratele plăceri. . . Bănuiţi voi care sunt marile plăceri ale trupului măcar?. . Organele voastre istovite le mai pot gusta?.. Vă cunosc şi vă plâng. .. Nici plăcerile mesei nu le mai puteţi simţi. . . Sunteţi îmbuibaţi. . . Resturile mâncărilor dela prânz, întârziate, vă strică masa de seară. . . Cer al gurii vă e ca sacâzul şi trebue gâdilat cu prafuri iuţi, tari, şi băuturi arzătoare. . . Nu puteţi dormi de putreziciunea din voi şi vă sculaţi cu gâturile năclăite şi mirositoare. . . Cum să ştiţi voi ce este o masă voinicească şi un somn sănătos ?. . — strigă înfierbântat — Nicola.. . Nicola. . . NICOLA intră voinic şi liniştit PIETRO aprins Nicola, ia povesteşte acestui tânăr putred, ce fel erau mesele noastre când ne întorceam din larg. .. NICOLA arată modest Câte o lună, două, mâneam pe apucate, ce se găsea pe corabie. . . Pe ici pe colo, mai luam de pe coastă şi nici atunci nu era rău. . . Dar când ajungeam acasă, mâneam câte trei zile şi trei nopţi, ca lupii flămânzi. . . PIETRO către Cellino Ai auzit ?.. Mâneam ca lupii flămânzi. Ştii cum mănâncă un lup flămând ? — râde bârbâteşte — Sfâşie de poftă opt oi, ca să mănânce una singură... — se întoarce îndârjit — Cum a fost când ne-am întors după Isola Nera, Nicola ?.. 208 ACT VENEŢIAN NICOLA cu o linişte voinică Ne aşteptau cei diii^Lavalette cu butoaie de vin nou că era toamnă, cu viţei fripţi la frigare şl suliţe de chebap turcesc. . . Am mâncat, am băut şi am cântat o săptămână întreagă. . . PIETRO fierbând Ai auzit? suliţe de chebap turcesc. . . Nicola, spune-i ce este cheb ap-ul turcesc. . . NICOLA lămureşte cuminte Sunt nişte suliţe mari cu friptură de berbec şi mirodenii. PIETRO prins de amintire Nicola, spune-i cum am dormit noi când ni s’au rupt navele în furtună, în anul când am bătut pe beiul din Suza. NICOLA Am stat trei vile şi trei nopţi în viscol pe lângă insula Canea. . ^m pierdut catargele, a intrat apă în cale. « Ochioasa » s’a rupt în două şi cu greu am cules oamenii de pe valuri. . . Când am ajuns în port, abea ne ţineam pe picioare. . . Am dormit trei zile şi trei nopţi în şir. Ca în mormânt. , . PIETRO ca un ecou Ca în mormânt... — înflăcărat — Ai auzit ce înseamnă plăcerile trupului. . . ? — aprig — Ce cunoaşteţi voi din toate astea în Veneţia?.. —râzând — Iţi place Veneţia, Nicola?. . NICOLA cu silă E murdară... şi oamenii se scarpină. . . Mi-e dor de mare. . . TEATRU CELLINO Dar la Veneţia, nu e mare.. ? NICOLA Nu e bună nici să-ţi speli picioarele... Când vrei să înoţi în apa ei, ţi se întoarce stomacul pe dos... La Veneţia e baltă, nu e mare... PIETRO lui Cellino Du-te cu Nicola să te scalzi lângă stâncile Maro- % oului.» . Să-l vezi hârjonindu-se ca un delfin, cu valurile cât dealurile Florenţei. .. Urlă ca un nebun pe apă. . . Vânează peştii cu suliţa... NICOLA Acolo vezi 50 de stânjeni până în fund ca într’un pahar... Iei apa în mâini, e ca roua, te mângâie... PIETRO Uită-te la el.. . Gol e frumos ca un cal arăpesc şi miroase a ierburi marine... A bătut aci într’o seară când s’a supărat, o bodegă întreagă pe Mercerie... Voi sunteţi nespălaţi, aveţi păduchi pe sub peruci şi vă suportaţi mirosurile numai cu risipă de parfumuri... Vorbiţi voi de plăcerile trupului.. . Nu le mai puteţi cunoaşte... Sunteţi prea becisnici ca să cunoaşteţi. . . plăcerile trupului. . . Şi parcă sunt numai acestea ?. . Sunt unele jJjî care nu aţi auzit niciodată, nici nu le bănuiţi... —batjocoritor-— Vă plimbaţi, înzorzonaţi şi încântaţi pe canalele astea no roioase... Hei.. Să pluteşti pe lângă coasta africană, atunci când apune soarele şi să vezi aur pe munţi şi păduri de stofe scumpe, şi stânci care ard... — a rămas nemişcat pe gânduri, cu privirea pironită înapoi — Am întâlnit odată într’un port spaniol, un englez care a fost cu oamenii lui cel dmtâiu european, pe fluviul Congo în inima Africei. . . M’am gândit la 210 ACT VENEŢIAN plăcerea fără seamăn ce o va fi simţit el fiind acolo, şi am râvnit la ea cu ciudă şi păcat — cu un rânjet — Auzi, plăceri! Bine, să fie plăceri.. . Am cunoscut la Geneva când am fost anii trecuţi pe acolo, un doctor cam nebun — explicând firesc — îmi place, orîunHe, mă duc să caut oamenii deosebiţi şi să am bucuria de a-i cunoaşte... Acest doctor nebun, Saussure tot încearcă de vreo zece ani să ajungă cel dintâiu, pe cel mai înalt pisc al Alpilor, pe acel Mont Blanc alb de zăpezi vecinice, pe care n’a călcat niciun picior omenesc dela facerea lumii... Cheltueşte averi organizând expediţii în fiecare an şi mereu se întoarce cu faţa plesnită de ger, aproape orb de arsura zăpezii, uneori împuţinat de tovarăşii căzuţi prin prăpăstiile gheţarilor, dar fericit, că a urcat de fiecare dată câteva sute de metri mai mult.. * CELLINO Am auzit şi eu de încercările doctorului Saussure la Geneva... îmi închipui ce plăcere va simţi când va cuceri cel mai înalt pisc al Alpilor. PIETRO cu un râs sarcastic Iţi închipui? Asta-i... Dar poţi să scotoceşti în, dumneata oricât... să înădeşti plăcerile tuturor banchetelor şi tuturor cuceririlor dumitale... şi nu vei găsi nimic care să-ţi poată da o idee de plăcerea năprasnică pe care o va simţi el când se va fi căţărat . . . când va fi cel dintâiu în lume, la o înălţime de 15.000 de picioare... —râde iar — Astea nu sunt plăceri pe care să şi le poală închipui un om ca dumneata. vine aproape de toi de el; e parcă tot crescut trupeşte, fierbe ca vinul, beat de amintirea plăcerilor posibile — Ai comandat vreodata o sută de oameni în luptă ca să simţi înainte de atac plăcerea unei asemenea răspunderi, ca o apă grea în tine?.. Ai stat vreodată rezemat Hde catarg, istovit după o zi de luptă, cu tunul şi sabia, pătruns plăcerea de a te gândi încă viu ?.. Ai eliberat vreodată convoaie de sclavi, 14# 211 TEATRU ca să te înebunească şi pe d-ta, bucuria lor? Ai bătut drumuri prin pustiu, aC sărit în ascuns ziduri ţie cetăţi păzite, ca să-ti , scoţi cel mai bun prieten înlănţuit în beciuri de temniţă. . . ? Şi pe urmă să te vezi alături de el pe mare? —ca dintfun prea plin al gândirii voluptoase, al tuturor poftelor — Dacă vreodată ai să încerci asemenea plăceri, adu-ţi aminte de cele ce-ţi spun eu acum şi ai să mă înţelegi. Vei şti atunci că sunt plăceri binecuvântate şi plăceri becisnice. Ah, dacă ar trebui să-ţi vorbesc încă de o altă plăcere, cea mai rară dintre toate şi despre care mă gândesc cu ciudă că nu o voiu cunoaşte niciodată. . . A trăit cam acum o sută de ani, un evreu sărac, tuberculos, care se întreţinea din poleitul lentilelor comandate şi era excomunicatjje Sinagogă.., Desi era nespus de sărac îl vizitau cei mai iluştri savanţi ai lumii şi îi scriau regii, căci era filosoful Spinoza... A refuzat toate plăcerile lumii pentru una singură. . . Aceea de a gândi. T. Cât de mare va fi fost această plăcere când el şi-a dat seama că în cămăruţa lui cu UD pat tare şi un singur cearceaf, gândeşte lucruri care n’au fost gândite de 3000 de ani? —se plimbă prin casă — Dar chiar la aceasta nu putem năzui noi ceştilaîţi — se opreşte drept în faţa lui Cellino— Ei, ai înţeles? Legea plăcerii o vreu şi eu, dar mă desgustă micimea, precaritatea poftelor voastre. . . SCENA IV PIETRO, CELLINO, NICOLA NICOLA Signore, Marchiza Caratesta aşteaptă în gondolă sub portic şi vă roagă să aveţi bunătatea să îngăduiţi cavalerului Mariani să coboare la intrare. . . PIETRO încremenit, uluit . , Marchiza Caratesta, cumnata Dogelui?. . jos la portic? NICOLA Aşteaptă de un sfert de oră. . . 212 ACT VENEŢIAN PIETRO îşi duce mâna prin păr nedumerit, neve- nindu-i să creaăa ^ Marchiza Caratesta te-a trimis sus la mine ?. . Cumnata Dogelui ? CELLINO explică Va trebui să întovărăşesc pe marchiză la operă... Ştia că sunt aci. PIETRO ishucnind brusc, fierbând, răbufnind Nicola, svârle pe neruşinata aceea, cu gondolă cu tot în canal. . . — către Cellino cu desgust — Cumnata Dogelui ? Ce neruşinare. . . Până aci s’a coborît ?. . Vrea să se ştie că se interesează de d-ţa?. . S’a speriat că ai întârziat ?. . Pe ea te bizuiai adineaori când aveai inconştienţa să-mi spui că va avea cine să te scoată din fiare, dacă te voiu aresta ?. . Ah. . . r îngerul păzitor era în funcţiune încă dela răsăritul soarelui... şi da târcoale casei. Nu-şi mai dă seama, otreapa asta, că locuinţa unui comandant în ajun de luptă nu poate fi necinstită astfel?. . CELLINO Excelenţă, cred că nu mai aveţi nimic cu mine... Trebue să plec. . . Sunt sigisbeiul acestei doamne, şi trebuie s’o conduc la operă... PIETRO deslănţuit, cu o mânie care scapără, hohotind Eşti sigisbeul ei?.. Eşti sigisbeul ei?.. Eşti căţeluşul ei înzorzonat. . . şi amantul ei domestic?. . Şi nu ţi-e ruşine să spui asta?. . CELLINO Nu văd ce găsiţi neobişnuit în faptul că sunt sigisbeul acestei doamne. , . 213 TEATRU PIETRO Desgustătoare comedie... O scoli dimineaţa din pat, o îmbraci, eşti pe urmele ei toata ziuă. Seara o des- braci, o culci şi o predai bărbatului, mulţumindu-te cu fărămiturile care cad dela masa lui... CELLINO ca şi când şi-ar apăra amanta Marchizul Caratesta este şi el sigisbeul contesei Cari- guani şi deci înţelege foarte bine îndatoririle acestei gingaşe funcţiuni... PIETRO amar, obosit Va rămâne un motiv de uimire sute de ani de aci încolo, chiar când va dispare această republica, acest cuvânt « sigisbeu », ca un semn al decăderii şi al depravării veneţiene — se aşează îngândm^-*~tn jilţ CELLINO * Acestea sunt la Veneţia regulele iubirii şi ale bunelor maniere. Datoria unui sigisbeu este să se arate un adorator delicat şi stăruitor. .. PIETRO isbucnind, se ridică aprig Bune maniere ? Iubire ? îndrăzniţi să vorbiţi despre maniere voi care sunteţi laşitatea însăşi?.. Ce valoare poate să aibe nişte maniere dacă ele sunt aşezate pe un temeiu de intrigă şi infamie ?.. Ce poate fi iubirea voastră decât nevoia de a se scărpina a tuturor animalelor. . ? Numiţi dragoste, goana asta oarbă şi întărâtată după femei... cât mai multe femei... CELLINO A cuceri o femeie cere mult talent şi e cea mai frumoasă răsplată pentru un cavaler.. . PIETRO « Cuceriri »? «A cuceri »? — hohoteşte sarcastic — Ha... ha... ha... 214 ACT YENEŢIAN Mi-e milă de o femeie care se lasă cucerită, care are sentimentul ca e un obiect urmărit, încolţit, aparţinând celui ce l-a cucerit. . . O femeie nu aparţine ca un obiect casnic, nici nu se cucereşte ca un vânat... 0 femeie iubeşte sau nu... — cu dispreţ — Să cucereşti să cucereşti cât mai multe, asta eT ambiţia fiecăruia ?. . Să cucereşti,câte?*. O sută?. . 0 mie?. . Trei mii. .. ? Mintea voastră este atât de plafonată încât nici nu vă daţi seama de zădărnicia goanei voastre... Orice a-ţi face numărul este limitat. Când eram sclav eram veşnic înfometaţi, dar mai ales era între noi unul nătâng şi veşnic chinuit de amintirea meselor bune... Jurase că daca scapă vreodată n’are să mai mănânce toată vieata lui decât bomboane. . . Ei, în mintea lui de sclav înfometat, vedea munţi de bomboane de care niciodată îi’o să se sature. Esteadevărat că, întors, a mâncat câteva pungi pe zi. . . Dai după vreo două săptămâni într’o zi s’a oprit şi azi îl îmbolnăveşte numai cuvântul bomboană... Tot ceea ce este al trupului are o limită şi nu are nicio importanţă dacă limita asta este mai departe sau mai aproape... în definitiv dacă nu poţi sa cucereşti toate femeile, şi a la ar fi c v u ce importanţă mai are numărul ?.. Când ţii să treci înot oceanul ce importanţă mai are că ai înotat treizeci de leghe, cincizeci sau chiar nouăzeci ?. . Când e vorba de femei.. . numărul nu poate avea nicio însemnătate. Dragostea e preferinţă exclusivă, sau nu mai e nimic, CELLINO cu un soiu de dezolare Conte, aşi vrea... nu ştiu... nu pot să vă vorbesc .. . Aşi vrea să mă înţelegeţi... PIETRO râzând şi aratându-i ţinuta Să te înţeleg eu pe dumneata ? Crezi că e atât de greu ? CELLINO încurcat, nu ştie ce să spună Peruca aceasta, credeţi că eu am inventat-o? Jaboul acesta, batista asta, pudra asta, eu le-am născocit? Dar acestea, fleacuri cum le zigeţi, se poartă 215 TEATRU la toate curţile europene, mai ales la curtea franceză. . . Aţi trăit numai în orient şi pe mare. . . Aci, la Veneţia chiar, aţi fost totdeauna izolat... Ce vreţi ? Acesta-i veacul nostru. . . E un veac de rafinament în maniere, în care mai presus decât orice, femeia e o podoabă, care e tratată şi cucerită cu gentileţe, cu curtoasie, şi. dfxă vreţi, şi cu puţin spirit flosofic mai sceptic. PIETRO surâzând Galanteria voastră ? — râde uşor — Am mai cunoscut un galant, un «cuceritor » care mi-a inspirat milă cu cuceririle lui. — tot ce urmează e spus foarte repede, cu o mişcare familiară ca o broderie, cu un ton scăzut, cu o căldură intimă. —Acum vreo zece ani mă aflam la Neapole-şr vizitam din curiozitate o sală de bal. . . M’am oprit lângă o masă de joc şi priveam. . . TJn bărbat voinic, negricios şi cu nasul mare, altfel foarte gătit, dădea o bancă de faraon. . . M’a poftit că dacă nu joc, să trec mai departe şi să fac loc altora care joacă, . . Am luat un ducat de pe masa lui şi am început să-l învârtesc ca pe un titirez. S’a ridicat furios în picioare şi m’a poftit jos în grădină ca să aflu cine este. Pe când coboram o femeie mi-a şoptit speriată. . . «Fereşte-te, este cavalerul Casanova de Seingalt». Din nume auzisem într’adevăr multe despre el. . . Dupa al treilea angajament, i-am smuls sabia din mână si am pus piciorul pe ea, spunându-i râzând: «Dacă şi la femei eşti tot atât de neîndemânatec ca la spada, nu mai pricep nimic ». Mi-a răspuns cu un zâmbet amar. « Mi se pare că au început să mă lase şi femeile şi spada » N’a vrut să mă lase să mai plec. A părăsit jocul şi am mers de am cinat împreună. . . Altfel, era un tovarăş plăcut, un amestec de cavalerism şi viclenie... Vreo zece zile am fost nedespărţiţi. Atunci am văzut ce înseamnă un cuceritor. . . Se ţineau de el nişte şirete fără ruşine, care-i speculau galanteria — avea galanteria cunoscută a jucătorilor de cărţi — care-i spuneau toate minciunile, care-1 duceau, jucând tot felul de comedii. . . False contese, false artiste, false virgine. . . Totul credea, bietul om. . . De altfel trecând în grabă din oraş în 216 ACT VENEŢIAN oraş, n’avea timp de nimic şi nici nu ar fi putut să cunoască altă lume decât aceea care umplea sălile de joc sau rămâneau datoare prin hanuri. . . Nu pot uita o întâmplare cu el. . . Intr’o zi m’a dus la o baie turcească, de abur fierbinte, numai pentru femei. Ştia acest Casanova cum se deschid toate porţile. . . Nu m’a lăsat până când n’am mers cu el. . . Ascunşi bine, printr’o plesnituri a unei uşi, am privit amândoi înăuntru. . . Erau vreo treizeci, poate patruzeci de femei desbrăcaţe, la un loc goale, dii| familii foarte bune... zâmbeşti, Parcă erau o turmă... Semănau într£ ele ca oile. . . lângă el Ce poate fi să cucereşti turme întregi de astfel de trupuri ?. . Toate la un loc nu înseamnă cât o femeie adevărată. . — râde — Spusesem odată unui polonez care nu văzuse niciodată o rodie, că rodia... este aşa ca un fruct mai mare, parcă plin de coacăze, . . Omul meu a mâncat câteva mii de coacăze ca să afle ce este o rodie. . . CELLINO uimit Credeţi sincer că la Veneţia nu se iubeşte? Că în aceste palate nu se sufere din dragoste? PIETRO amar Taci, taci din gură — surâde — Suferinţă din dragoste?— se apropie de colivie — Vino mai aproape. . CELLINO parcă şovăie Dar.. . PIETRO insistă aproape poruncitor Vino mai aproape — ia colivia — Ştii ce este acest porumbel?.. Este un sol... Poartă o scrisoare — desface colivia, prinde porumbelul, desface biletul — O descreerată din Veneţia, care-şi închipuie pare-se că iubeşte numai fiindcă are mâncărime sentimentală, se dedă unui desgustător şantaj — ceteşte biletul — « Nu uitaţi conte că dacă acest mic sol nu aduce un răspuns, TEATRU oricare ar fi el şi oricât de crud, i se va reteza gâtul.. * Nu uitaţi că vă iubesc. . . » Soţia mea însăşi este aceea care, din mila acestei vietăţi, părăsite în colivia ei, sub porticul nostru, îi trimite răspunsuri, încercând să-i arate ce greşeală face. . . Nu, aceasta nu e o femeie.. . şi aceste iritatii sentimentale nu sunt iubire. Zece mii de femei din acestea la un loc, nu fac o femeie.. . Sunteţi mândrii când cuceriţi atâtea femei, tocmai fiindcă na ştiţi ce este femeia... Cine aleargă şi na se opreşte la una singura, pierde din femeie ceea ce e mai bun. 0 femeie nu e numai trupul ei, fiindcă 0 orice femeie are o frumuseţe mărginită. . . în definitiv un trup supus şi el boalei. Cea mai frumoasă femeie e rare ori frumoasă trupeşte, în clipe fericite... şi numai cu puţină ameţeală, ca unele tablouri care nu trebue privite prea de aproape — caută în el însuşi — Dacă n’ai văzut însă o femeie care iubeşte, atunci n’ai văzut niciodată o femeie frumoasă — surâde — Când o femeie preferă. . . când în privire îi apare o lucire vie şi pe buze îi joacă o lumină, atunci ea transformă orice e al trupului ei, într’o minune, deosebita de tot ceea ce a fost şi va fi. SCENA V PIETRO, CELLINO, ALTA Pe aceste cuvinte intră, chemată parcă, Alta. El o priveşte aproape extaziat, înainte de a mai putea să spuie ceva. ALTA a dat cu privirea de Cellino, ochii i s^au mărit şi parcă nu-şi poate lua faţa dela el Vreau să te rog.*. PIETRO întâlnind iar privirea Altei întoarsă asupra lui Cellino Alta, acest răţoi gătit, este un « cuceritor».. . se pare că veneţienele mor după el... Vorbeşte chiar despre 218 ACT VENEŢIAN iubire... Spuue Alta, crezi că aceste orătenii sunt în stare să iubească?.. —îşi dă răspunsul singur — Ce glumă ?.. Nu, iubirea are nevoie de dorinţe tari şi de substanţă multă din care să se Hrănească. . . Are ; nevoie de timp şi de deplinătatea unei vieţi întregi, ca să prindă rădăcini puternice. . . Tot una-i un foc de găteje sau unul care a încins palatul întreg şi arde | dogorind? Trebue să arunci în flacăra iubirii totul; tot ceea ce ai fost, tot ceea ce eşti, tot ceea ce vei fi. .. Dureri şi biruinţe trecute, toate trofeele amintirii, tot miezul minţii, ambiţiile fără margini. . . Abia atunci 1 'i simţi dogoarea ei. . . CELLINO exasperat, parcă umilit mai rău, acum Conte este cu neputinţă să mai rămân. . . Nu trăim în aceeaşi lume şi nu mă puteţi înţelege. . . Nu ştiu cum să fac să înţelegeţi. PIETRO Dar mai presus de toate trebue să ai norocul să întâlneşti o femeie adevărată — se uită topit de dragoste la ea — Ah, nici eu n’am cunoscut preţul femeii, Nu bănuiam cum există o femeie.. . . Crezusem că marea este tot ce e mai frumos pe lume. . . Acum ştiu ca este ceva deasupra mării, pentrucă are în ea şi esenţa mării, cum are în ea esenţa întregii creaţii. . . Astfel femeia este cheia naturii. . . Toate tainele sunt rezumate în ea şi când un suflet de femeie ţi s’a deschis ţi s’a deschis toate înţelesurile lumii. . . CELLINO fără astâmpăr Contesă, vă cer îngăduinţa să plec... Contele.. . PIETRO privind pe Alta Poţi să cucereşti toate femeile de pe pământ, dacă n’ai câştigat privirea unei asemenea fiinţe, n’ai câştigat nimic — râde amar — Ce nebunie îmi trece prin cap.. ? Până la o asemenea femeie, astfel de larve nu ajung... 219 TEATRU şi chiar dacă s’ar vânzoli la picioarele ei, ea n’ar avea ce reflecta dintr’un asemenea vierme. . . O asemenea femeie are o pricepere a lucrurilor nepământească. . . şi ştie să aleagă... — brusc poruncitor cătixi Cellino iar — Poţi să pleci. . . — Cellino iese SCENA VI PIETRO, ALTA PIETRO Alta, acuma după ce a plecat acest răfoi gătit, aş vrea să-ţi dau un răspuns la o întrebare a ta, de zilele trecute, un răspuns pe care numai tu l-ai putea pricepe. . . Eram la Padua amândoi, plecaserăm dela cina de seară, dela profesorul i elaxti care ne vorbea despre Leibnitz... Mi-ai spus că totuşi nu ai înţeles bine ce este o monadă. Acel punct care reflectă în el toată existenţa universului. . . ALTA Dădea drept pildă o picătură de rouă în care se resfrânge tot ce există... Sau o frunză de stejar în care e toată pădurea. PIETRO Făcea şi unele deosebiri subţiri. . . Nu ţi-am răspuns, fiindcă nici eu nu prea sunt sigur dacă am priceput totul. . . Dar un lucru am înţeles, mai ales după ce m’am gândit multă vreme la el. . . In acea ierarhie de monade, care are deasupra pe Dumnezeu, monada supremă, ştiu că mai este o monadă în care ne este dată toată existenţa lumii, o monadă, care vine imediat după Dumnezeu şi care este femeia. . . Iar deasupra lor, a tuturor celorlalte femei eşti tu, monada mea. care mi-ai descoperit iubirea. . . Asta aş fi vrut să-ţi spun. . . Nu-mi răspunde nimic. De altfel trebue să plec. Vreau să mai trec iar pe la Arsenal. . . —iese. 220 ACT VENEŢIAN SCENA VII ALTA, apoi FANIA ALTA a rămas singură palidă, cu o privire halucinată. Chiamă intens, bătând gongul. FANIA o servitoare în vârstă Nicola a plecat cu signor Pietro. ALTA mereu tulburată Fania, pe dumneata te-am chemat. Ai văzut pe acel cavaler care a fost aci ? L-ai putea recunoaşte ? FANIA Da... II şi cunosc. . . ALTA cu patimă II cunoşti într’adevăr? FANIA Am slujit acum şase ani la baroana Gettinger. . . Venea deseori pe acolo. . . ALTA luptă puternic Ascultă Fania, caută să—şovăie crâncen ispitită — Nu, poţi să pleci... Fania... FANIA a plecat spre uşă Da, Signora. . . ALTA s’a hotărît, ca halucinată Fania-, aleargă şi caată să ieşi prin Mercerie, înaintea acelui cavaler. . . Vezi să nu te recunoască, pune-ţi o mască. . . Spune-i să aştepte mâine dimineaţă la F3o- rian. . . G mască în galben îi va pune mâna pe umăr... Să urmărească fără să întrebe nimic — Fania face semn că 'a înţeles şi iese, Alia rămâne răscolită■ şi agitată, cu faţa parcă devestată de îndoieli şi presimţiri. 221 ACTUL II r* Interiorul unui mic chioşc, izolat pe mare, ca o sin- gură încăpere şi un vestibul care doar se bănueşte, în formă de trifoiu, secţionat acum în lungime şi mobilat cu un * gust neobişnuit — în sensul de prietenos si de simplu — pentru Veneţia, mai ales în anii ei de a- gonie, carae? se petrece acţiunea. Draperii grele (roşu întunecat) un divan larg, carii ~S??ifr’o bibliotecă, de stejar şi altele deschise pe scăunele mici. Tablouri puţine, o pendulă florentină. F/ori bogate înlr’un vas mare, cfe China. In stânga o uşă lucrată, de stejar, ca o mică lucarnă de privii intrarea, în dreapta, pe Zo&uZ stâng ai trifoiului, pieziş, o fereastră mare. SCENA I ALTA, CELLINO Alta urcă, trăgând de mână pe Cellino CELLINO In sfârşit! Câte trepte am urcat?» . Dacă ne-a văzut cineva... ? ALTA a căzut în genunchi lângă divan, s’a sprijinit de el. Se uită parcă şi ea cu teamă spre uşe, se întoarce încet cercetător în jurul ei. E ca şi când ar descoperi, uimită, propria lor prezenţă aci. II măsoară lung şi cald pe Cellino, pe urmă scoate un inel de pe deget9 îl sărută şi îl aruncă în mare. 223 TEATRU CELLINO Inelul. . . De ce ai aruncat inelul? ALTA a rămas nemişcată cu sufletul între două oglinzi paralele I s’a împlinit sorocul. . . CELLINO caută iar în jurul lui Credeam că nu mai ajung. ALTA cu o privire surâzătoare, lungă Dar acum eşti aici! CELLINO nemulţumit Trebue să fie bărbatul tău, ca să-şi aleagă chioşcul acesta aci, la capătul cetăţii... Nu-i colţ în Veneţia mai retras şi mai întunecat ca ăsta. . . ALTA i-a luat mâinile, îl duce la fereastră, care nu e în lumină Te-am aşteptat cu atâta înfrigurare Cellino ! Noaptea asta e până la capătul lumii. CELLINO scărmănat de teamă Uite ! In faţă nu vezi nimic de zidurile negre ale Arsenalului. O milă am mers de-a-lungul canalului pustiu. . . pe lângă ele. . . Abia se lămureşte campanila San Giorgio... — se uită mai mult pe fereastră — în stânga marea asta oarbă şi portul. . * Nu vezi nimic. . . ALTA Priveşte sus cerul. Cellino. . . lasă marea şi Arsenalul. Ard stele pretutindeni. CELLINO tot mai aplecat pe fereastră Da. . . daţr pe sub zidurile acelea vechi şi negre. . . Nu? ce nu se poat^ întâmpla? 224 ACT VENEŢIAN ALTA îngândurată, şi trist fericită, rezemată de umărul lui Noaptea dela Zara... Iţi mai aminteşti de noaptea din parcul dela Zara? CELLINO Da.. . ce frumoasă erai*.. — cu un val de dorinţă — dar mi-ai părut şi mai frumoasă... alaltăieri când ai apărut în sală, neaşteptată... — bâlbâit — Şi parcă totuşi niciodată ca astăzi. . . Când te-am văzut alunecând, spintecând valurile, cu barca, Âiu rămas înmărmurit . .. Eram şapte-opt pe terasa Ridotto. Coboram anapoda treptele tocite spre canal.. . Ai trecut pe lângă noi... cu ochii mari,jcu buzele întredeschise... — Alta îl priveşte surâzând caldv el e intimidat dar reia — parcă ţineai în dinţi o garoafă roşie — iar ezită — în spatele tău San-Giovani nu ştiu.. . luase foc cu toate turlele lui. . . Alta. . . Toţi te priveau împietriţi... ALTA Când apune soarele îmi place mult să respir în saltul bărcii, aerul sărat al mării. . . îmi place mai mult decât gondola. CELLINO o priveşte viu Nu m’am mai putut stăpâni şi te-am salutat întâia oară fără mască după ani de zile. Când mi-ai făcut semnul acela... Cei de pe terasă au tresărit. Cornelio Rana care purta mască şi-a smuls-o dela ochi. Eu nu pricepeam nimic... Nici nu ştiu când am fost în piaţetă. . . Am smuls biletul din mâna lazaronului... eram beat — o trage spre sofa9 cuprinzând-o frământat, în braţe — Yino... vino... Alta... ALTA îl ceartă melancolică şi bună Şi totuşi ai şovăit atât până să vii... A trebuit să-ţi scriu trei pagini... 15 225 TEATRU CELLINO pe gânduri Poate că era mai bine să vii tot la Florian sau la orice altă cofetărie. Mascată nu te-ar fi cunoscut nimeni, e o lume imensă. Aici e, nu ştiu cum... e prea pustiu. . . nici nu ştiu unde sunt. . . Cred că pavilionul ăsta, pe mare, nu are decât încăperea asta? Nu? Am văzut un semenea chioşc izolat pe Bosfor. ALTA privindu-l în ochi, glumind Ce-ţi pasă unde eşti, . . când eşti cu mine !. . CELLINO Da ! Numai că tu eşti nevasta proveditorului general al flotei, şi proveditor generai al flotei este Contele Pietro Gralla... care acum doi ani a ucis pe Galain- bero numai pentrucă nu-i făcuse loc pe stradă, iar acum câţiva ani a împuşcat pe mare cincisprezece cavaleri. . . —privind în jurul lui — Fă mai multă lumină, Alta. ALTA cald şi scăzut în acelaşi timp E mai plăcut aşa.. . mai prietenos — căci interiorul are draperii moi de seară. CELLINO priveşte etajerele, biblioteca Ia uite, cărţi... Când toată Veneţia petrece... tu cu bărbatul tău cetiţi. . . Ce bine v’aţi nimerit. Amândoi aveţi nişte ochi!. . Alaltăeri vă priveam, cum staţi alături în loje, la San Benedetto. îmi venea să iau ia bătaie pe economul teatrului, că tocmai în dreptul vostru nu ajungea lumina dela făclia de seu. Ah. ce umeri ai Alta — îi strânge în podul palmelor — Cum cădea lumina pe ei. ALTA firesc E o piesă frumoasă şi Recci era foarte bine; d^r n’am înţeles nimic. . . toate femeile, jos în parter, făceau o gălăgie ca în port — din raftul de jos al bibliotecii scoate o casetă lucrată. 226 ACT VENEŢIAN CELLINO superior Ei bine, m’am uitat. . . voi singuri ascultaţi din toată sala. . . Ceilalţi vorbeau, făceau vizite. . . Cât vă potriviţi. . . N’are dreptate Gozzi când spune că nu mai sunt bătrâni în Veneţia ! Nu vă ştia pe voi, . * — comic — Bărbatul tău şi-a pus în cap, nici mai mult nici mai puţin, decât nebunia să refacă Veneţia. ALTA înourată, căci cuvântul face legătura cu 0 altă lume, altfel preţuită Nebunie! CELLINO brusc, răscolit de dorinţă E, dar vino. . . vino. . . Alta — vrea s*o trasă din nou spre divan. ALTA care s’a aşezat înlr’un jilţ la fereastră îl sileşte să rămână lângă ea, îl priveşte lung, cercetându-l, pe urmă îl face să îngenunche alături. Ii ia capul în mâini îngândurată, îi mângâie părul, îl priveşte în ochi. Vorbele î i cad îndurerate ca nişte petale ofilite Stai aşa!. , Stai încă aşa.. . Să rămânem aşa!. . — zâmbind — Uite vrei să scotocim în caseta asta. . . CELLINO Ce-i acolo? Ce să scotocim? ALTA O mulţime de fleacuri care-mi amintesc de Zara» *. de dragostea noastră... ia uite — desface capacul» CELLINO Asta-i! lasă»le acum — închide cu mâna uşor capacul casetei. ALTA jignită puţin, îl priveşte mirată şi dă, cu părere de rău, caseta la o parte. \ e,* 227 TEATRU CELLINO se ridică pentrucă nu înţelege asta Eu nici pe tine nu te mai înţeleg, Alta. .. Una din cele mai mari artiste ale Italiei, că Doici şi nici Mara dela Florenţa nu se pot compara cu tine, să părăseşti scena. . . aşa... ca să te închizi în casă cu un om ca Gralla!.. Am auzit că odată ai încercat să te străpungi cu pumnalul?. . ALTA învinsă Ai dreplâţe Cellino. .. ne înţelegem puţin... ne-am înţeles întotdeauna atât de puţin —cu un fior de părere de rău — ne-am înţeles totdeauna atât de puţin. CELLINO Pentrucă ai devenit o pusnică... o filosoafă... Să părăseşti tu scena. . . unde la lumina torţelor te urmăreau palpitând privirile tuturor bărbaţilor din sală... — lămureşte — Acum trei ani toată Veneţia era împărţită în două partide... Partidul tău şi partidul Dolciei. ALTA cu o sinceritate de plantă Dacă ai şti tu cât mă desgustau lucrurile astea... CELLINO Ca să devii o pusnică... o filosoafă. .. ALTA surâzând îndepărtat O filosoafa! CELLINO Culmea e că m’am îmbolnăvit şi eu jJj^boala asta... Uite, de un sfert de ceas, cu tine aici, singuri amândoi şi. . 228 ACT VENEŢIAN ALTA ridicând privirea spre el Şi?.. CELLINO Şi.., şi... ei drace!., de ce am venit aici?.. ALTA îl îngână melancolic « De ce am venit ? ». Ca să vorbim Cellino... de dragostea noastră... ca să vorbim... CELLINO uimit Ca să vorbim? ALTA Da ! de trecutul nostru, ,de parcul din Zara... să ne întoarcem spre ce a fost. . . Toată vie aţa noastră, e înapoi... — cu o bucurie dureroasă —■ După zece ani suntem iarăşi împreună. . . CELLINO Ca să vorbim... Ha... ha... ha. .. Pentru asta să pierdem atâta timp? Toate femeile din Veneţia ar râde dacă ar şti că am făcut cinci mile pe canaluri la o femeie rumoasă... ca să stau de vorbă. ALTA jignită Ce-ţi pasă de ce vor zice femeile p = CELLINO în clătinarea morţii Alta. . . de ce atâta grozavă nebunie? ALTA cu un calm de judecător Vino încoace — cu mâna pe umărul lui — Aici în tabloul acesta este Titania din piesa iui Sliakespeare. . . Oberon o blestemase să se îndrăgostească de cel dintâi qap care îi va ieşi în cale... — surâzând strâmb, crispat — Şi cel dintâi cap pe care l-a întâlnit, era un cap de măgar — se întoarce spre el — L-am cumpărat gândindu-mă la mine. . . gândindu-mă la tine... la dragostea noastră. . . — cade un timp iar pe gânduri — Dar pe urmă s’a găsit soldatul brav care — împotriva tuturor, împotriva legei, m’a luat în casa lui, mi-a dat numele lui. CELLINO grăbit, fericit că are prilejul să o înduplece Da, da, şi eu am fost mulţumit. . . am fost fericit. . . când âin auzit asta... 16* 243 TEATRU ALTA scurt Da, dar l-ai batjocorit. Te-ai lăudat la masă la Maro, că^ţPam Tost amantă. . . te-ai lăudat.. . căci eşti lăudăros... eşti fanfaron... cine ar crede, auzindu-te, cât eşti de netrebnic. CELLINO îngrozit, că ea a aflat, protestând Eram ameţit de băutură. . . Nu ştiam ce fac — bate din nou ornicul San Marc — da-mi drumul. . . da-mi Şruinul odată, Alta — Când vede că ea, care a rămas adâncită pe gânduri nici nu aude vorbele lui, disperat îşi scoate haina şi încearcă să se arunce pe fereastră. ALTA o clipă surprinsă, desmeticită, împietreşte toată, cu ochii măriţi, pe urmă, văzându-l Kotărît, cu un picior pe pervazul ferestrei, are un ţipăt cu rădăcini în suflet. Nu, nu, Cellino — aleargă aiurită să-l ia în braţe — Ce vrei? ce vrei să faci? CELLINO sbătându -se Lasă-mă. . . lasă-mă. Am să înot până la zidul Arsenalului, până la gondolă. Dar lasă-mă, vreau să ies de aici. Simt că înebunesc. ALTA frământat, rugător, un fel de plâns nervos, fără lacrimi Nu, nu Cellino. Gondola nu e jos. Nici n’ai cum să te ridici pe zidul Arsenalului. Ce vrei să faci? E o nebunie. S’ar putea să te îneci* Nu vreau asta —îşi încleştează braţele în jurul umerilor lui. CELLINO înmărmurit în fugă Alta, ce e asta? ALTA îngrozită, îmbrăţişându-l ca pe un lucru pe care era gata să-l piardă Să mori?.. Dar ce mi-ar fi vieaţa fără tine? 244 ACT VENEŢIAN CELLINO mereu nedumerit Alta, ce mai e şi asta? ALTA din adânc, din genunchi, din şolduri, di» umeri Nu ştiu. . . nu ştiu nimic, dar ştiu că aş înebuni dacă ai muri. CELLINO Si Gralla? y ALTA Ha, ha, ha! A fost o nebunie — aproape sâ-i cadă în genunchi, insistând — Nu-i nimic adevărat. . . nu-i nimic adevărat. CELLINO nu ştie încă dacă a scăpat Cum? ALTA Contele a plecat. CELLINO bucuros A plecat? A plecat Pietro? ALTA grăbit, crescând în aceeaşi pornire pătimaşe Toată flota pleacă astă seară, dar nu s’a spus nimănui nimic. Are să fie luptă pe mare. ^ CELLINO Bine, dar era vorba să plece mâine seară? ALTA A fost un svon dinadins răspândit... s’au luat măsuri cu gândul ca să zapăcească pe spioni şi pe piraţi. 245 TEATRU CELLINO nu-i vine să creadă Adevărat ? — cu o nemărginită bucurie — adevărat ? ALTA îmbrăţişăndu-l fără să mai vadă nimic Da, da. CELLINO nedumerit Dar ce a fost?.. caută tot? tot? ALTA Nu ştiu, nu ştiu nimic... decât un singur lucru, ca te iubesc. .. că eşti tot ce am purtat vreodată în suflet... CELLINO aiurit, nu-şi revine încă Oh, femeile! ALTA strâns legată de el Nu ştii cum te aşteptam . ! Niciodată nu m’am vindecat de tine. Uite, braţele te-au recunoscut site cuprind fără voia mea. . . Cellino... buzele îşi amintesc şi aleargă spre gura ta. . . Nimic nu le poate opri... — toată o încleştare — Trupul meu îţi păstrează urma şi a tresărit — resemnat — Tu eşti, Cellino, întâia şi ultima mea dragoste. CELLINO buimăcit Bine, dar ce mi-ai făcut adineaori? Palma aceea? S ALTA Nu ştiu, nu ştiu nimic, am fost o nebună, — cu o patimă nemărginită — sunt sclava ta pe veci. . . ăsta-i adevărul. . . eşti stăpânul meu — îi cade în genunchi, lipită genunchii lui — loveşte-mă ca pe un sclav răsvrătit —frângându-şi pocăită, tulpinile mândriei — Sau iartă-mă, iartă-mă. . . ACT VENEŢIAN CELLINO nu-şi poate reveni Bine, dar tot, tot ce-a fost adineaori! ? ALTA aplecând privirea M’a durut că vrei să pleci. . . Asta. . . Asta a fost cauza. CELLINO inventariind uimit Atâtea ameninţări ? «a ALTA freamătă încă Mă înebunea gândul că vrei să pleci. CELLINO o priveşte nedumerit Şi nu mă urăşti?. . Nu mă urăşti?. . ALTA uimită Pe tine? Să te urăsc ! ? Ţi-am spus adineauri că atunci când am auzit că ai vorbit despre dragostea noastră la Maro... CELLINO speriat, protestează Dar eram ameţit de vin. .. ALTA râde nervos Nu... nu... taci... acum vorbeşti prostii... A fost cea mai mare bucurie a vieţii mele. Mi-o spunea cu răutate bătrâna Sarma... îi râdeau ochii... şi eu aş fi luat-o în braţe de bucurie.. . Tu îţi aminteai. .. vorbeai de dragostea noastră. CELLINO Aş vrea acum să mai văd vre-un bărbat atât de neghiob, încât să creadă că pricepe sufletul femeilor. 247 TEATRU ALTA mângâindu-l, cu mâna prin părul lui Cellino... am fost rea cu tine.cu tine care eşti singura bucurie răscolitoare* adâncă a vieţii mele. Cum ai putut crede?.. Dar aşteptam seara asta înfrigurată. Mi se părea că * Sarma, n’are să mai plece niciodată. E singura care^vine uneori... pe la mine. Nu ştiu ce i-aş fi făcut ca s’o gonesc, ca să pot pleca mai devreme ca să te pot aştepta în acest cuib înconjurat de apă. . . să te aştept pândind, să te am lângă mine . . să-mi lipesc obrajii de ai tăi—îi îmbrăţişează cu o copilărească bucurie a mâinilor obrajii. CELLINO prietenos şi ironic, în felul lui îmi dai voe să te sărut? ALTA uimită, cu un surâs surprins Să mă săruţi ?.. CELLINO « băiat bun » Ştii cum strigai la mine adineauri! ALTA dăruindu-se în plinul unui râs hohotat Ha, ha, ha! Dar dragule, sunt a ta... — bucurie de lalele roşii — a ta întreagă, oricând, toată — ar vrea să se desbrace febril, îşi desface rochia. CELLINO S Nu, nu încă — îi sărută lacom braţele pe care ea le ţine întinse şi umerii — întâi braţele. . . braţele şi umerii aceştia, care de trei ani au înebunit toată Veneţia — o cuprinde în braţe puternic. ALTA smulgându-se din braţele lui, se duce spre un scrin Stai. Am aci Tokay şi Rodos.. . Să bem. .. Să bem Cellino pentru dragostea noastră reînviată. 248 ACT VENEŢIAN CELLINO Nu vine nimeni? ALTA râzând drăgăstos O nimeni... flota trebue să fie în larg — toarnă în două cupe vin roşu, aprins— Să bem,... să bem Cellino, pentru clipa asta — constatând singură şi parcă uimită — Ah, ciocnesc cu tine! S’au dus visurile urîte! Nu mai speram niciodată — cu cupă în mână îi sărută lacom gura — Pentru dragostea noastră, pentru bucuria nouă Cellino — se aude afară un cântec de tenor acompaniat de chitară. CELLINO Vre-o gondolă. . . Ce nebuni s’au mai rătăcit pe aci? ALTA surprinsă f De mult nu s’a mai întâmplat asta... Se abate nebunia pe aci... — privesc amândoi îmbrăţişaţi pe fereastră, nu sunt decât puţin luminaţi — Uite-o, e lângă zid acum... pare un cuib de lumină pe apa întunecată — ascultă amândoi mult. CELLINO îşi plimbă privirea pe ea Cum eşti tu?! Nu eşti la fel cu toate femeile. .. Cât te sbuciumi când toată lumea petrece. . . Astă seară e concert pe Canale Grande. . . sute de gondole iluminate de torţe tremură pe apă! Numai perechi... ALTA îl desmiardă, căptuşind cuvintele Nu sunt la fel! — surâzând sensual — Prostule, nicio femeie de aci nu ştie să iubească aşa cum iubesc eu. . . — îşi trece mâna, gânditoare, mereu surâzând, prin părul lui. CELLINO o măsoară lacom, pe urmă priveşte neliniştit pe fereastră Flota a plecat direct dela Chioggia? 249 TEATRU ALTA jucându-se cu părul lui Da — rămâne pe gânduri. CELLINO ingenuu A plecat fără mine. ALTA râzând şi îmbrăţişându-l Oh! fără tine. CELLINO Şi care ar fi fost, la urma urmelor folosul să mă ia ai pe mine? ALTA tot râzând Da! se duc cei însuraţi. CELLINO mereu ingenuu Eu drept să-ţi spun nici nu ştiu să mă bat, mai rău aşi încurca poate lucrurile acolo — inconştient —Eu sunt născut să iau o şocolată pe zi la Florian şi să scriu scrisori de dragoste. ALTA 0, pentru asta eşti bun... —râzând cu dmti strălucitori — Şi eu ţi-am aruncat pumnalul în ma~e! CELLINO Pumnalul? II purtam aşa de fudulie. Nici nu ştiu să lovesc cu el. ALTA Tu nu ştii să răneşti decât cu ochii. Dar rana făcută de tine nu se vindecă niciodată, Cellino... ACT VENEŢIAN CELLINO Dar, fără răutate... Nici nu-ţi închipui Alta, femeile mă învinuesc că le înşel. Eu nu înţeleg cum. . . ALTA Ha, ha, ha! Nu înţelegi cum? CELLINO Da, nu înţeleg. ALTA sârutându-l cu drag Dar eşti un mincinos prostule. CELLINO Ei bine Alta, n’ai dreptate, crede-mă că n’ai dreptate . . . Eu mint femeile ? Dar unde e păcatul ? Şi dacă le-aş spune adevărul? Când mi s’a dat mica Diata, mi se părea că am s’o iubesc o vecînicie. .. După o săptămână eram obosit de ea. ALTA cu şăgalnică iertare Te-ai îndrăgostit de mătuşa ei? CELLINO E atât de bună mica Diata, că n’aş fi vrut s’o mint. I-am spus a doua zi că am înşelat-o, cum. . . când şi cu cine... — candid — Ei bine, crezi că a fost mai fericită ? ALTA Probabil, că nu. 251 TEATRU CELLINO De loc! Altădată. . . aveam în braţe o fetiţă fragedă şi proaspătă ca o madonă. . . îmi spunea că sunt Dumnezeul ei. I-am spus că sunt un mare ticălos. . . i-am spus toate ticăloşiile mele» . . socoţi că m’a crezut ? Socoţi că m’a crezut, Alta? ALTA se joacă prinsă, cu el Eşti ticălos, Cellino. . . Eşti ticălos. . . Eşti cel mai fermecător ticălos din Veneţia... Nebuniile şi capriciile tale au înebunit toate femeile. CELLINO Dacă mă iubesc, ce sunt eu de vină? ALTA întins, fără să vrea Câte femei ai iubit? Câte femei ţi-au trecut prin braţe ? CELLINO Nu ştiu, multe! ALTA Toate femeile dm Veneţia? CELLINO adorabil Nu ştiuj|gică toate. .. am fost multă vreme la Paris cu Veiner, la ambasadă. ALTA pisică sentimentală Te-au iubit franţuzoaicele? 252 ACT VENEŢIAN CELLINO Nu ştiu. . ! Odată regina Maria Ântoneta m’a făcut să câştig 50 de mii de ducaţi de aur la jocul de cărţi la Trianon. ^ ALTA arcuit Şi pe urmă te-a adus înapoi la Veneţia nevasta lui Danini? Se topea de dorul tău? CELLINO Bar bărbatul ei era procurator pe atunci şi, ca să scape de mine, m’a trimis tocmai dincolo de Constantin© poL pe gurile Dunării, lângă împărăţia rusească. ALTA Insă şi de acolo te-a adus nevastă-sa înapoi — îi răstoarnă capul pe spate, îl priveşte lung în ochi. . . şi, iar cu o drojdie de nelinişte. Ascultă, de mine ti-ai amintit vreodată ?! CELLINO Da. ALTA cu o fericire şubredă Cum ? Când ?. . DJL multe ori ? CELLINO Da. ALTA curioasă, cu un lamentabil neastâmpăr Spune-mi, când.. ? f CELLINO Când am venit din orient. Toată lumea vorbea de tine. . .Erai la teatrul San Benedetto. Am venit şi eu să te văd. 253 TEATRU ALTA Ah! şi cum ţi-am părut? CELLINO Te mai îngrăşaseşi. . . Te lăsasem o copiliţă slabă, negricioasă. Acum parcă erai un fruct copt, . , Toţi bărbaţii îti urmăreau mişcările lacomi — îi sărută umerii Ah, umerii si braţele! / t « / ALTA cu ochi arşi, prinsă în copcile iubirii Si mai când ti-ai adus aminte de mine? CELLINO De multe ori. / ALTA i Spune-mi — rugătoare şi gravă — Dar să nu bea tristă tot paharul umilinţelor — Uite, acum nunti mmti CELLINO 6 La Ascensiune. * . Când se întorcea Bucentaurul dela Lido. Erai cu Catina în gondolă. Toată lumea vă bătea cu flori. Credeam că o să se răstoarne gondola. ALTA creste în ea aluatul amărăciunii & Si mai când?. . spune, când ti-ai adus aminte de mine 9 CELLINO i ■ De multe ori, când te vedem la Florian sau la Ridotto. ALTA se joacă mângâindu-l Si ce ziceai ?.. 254 -i*-' ACT VENETIAN CELLINO As fi vrut să te am în braţe... ALTA râzând bucuroasă Ha, ha, ha! Şi de ce n’ai făcut-o? 'iu CELLINO In mijlocul lumii? ALTA V Da în mijlocul lumii, . . CELLINO M’ai fi lăsat. . ? Nu ai fi, . ? ALTA năpădită \ Oricând.. . oricând. . , sărutul tău ar fi fost un dar! lacomă — Aşa cum te sărut eu acum pe tine. . . Numai tu erai în rădăcinile fiinţei mele. . Şi când ră mâ - 9 y neam singură.. eram noi amândoi faţă în faţă. Dar nimeni nu ştia ce e în adâncul meu — îi povesteşte firesc, lui Eram acum cinci ani la banhetul dat de Catarina Longhi. O sală orbitoare "de lux, oglinzi şi lumini. După miezul nopţii toată lumea îşi pierduse capul. Se ciocneau cupe din toate părţile. Atunci au cântat vio oniştii serenada de Rondeli. Aceea pe care mi-o cântai tu la Zara, noaptea, sub balcon. Şi parcă mi-a desprins cineva pojghiţa de pe rana inimii. Nu am mai scos o vorbă. ,, Mă durea si carnea si sufletul. .. Două ceasuri am rămas aşa, pierdută, cu ochii nemişcaţi, cu buzele răsfrânte. Târziu, episcopul Ronii care era alături de Catina, m’a întrebat: «De ce esti tristă, siora Alta ? Uite o cupă de r .. ^ Tokay auriu ». « O băutură care să mă facă să uit, Monsegniore. O cupă din Lethe! ». Mi-a răspuns, zâmbind: 255 * TEATRU —« In Veneţia găseşti oricând o cupă de otravă. Uitarea o cauţi în dragoste nouă»... Căpitanul de fregată, Gracci, ameţit de băutură îşi plimba mâinile pe sub rochiile mele. Mi-am încleştat pumnii în umărul lui: « Aid o, sunt a d-ţale, dacă acum, numaidecât, mă iei în braţe ca pe-o pradă şi alergând mă duci aşa. . . pe braţe, la d-ta acasă. . . sau până la mare ca să mă arunci în valuri. CELLINO Toată cetatea a vorbit de nebunia asta a ta. ALTA într’o cămaşă de foc Nu ştiu... nu pot să mă înţeleg nici eu—sfâşiată de un spasm, de durere -— Ca să te uit. . . pentru tine. . . Ca să te uit, Cellino. Tu ai fost întâia şi singura mea dragoste — îl sărută apăsat pe gură. CELLINO vrea să-i desfacă rochia.. . ALTA într^un joc, întârziat voluptos Mă mai ţii minte? CELLINO Acum eşti o grenadă plină de sevă. . . grea de soare. Dar atunci erai o biată fetiţă, care ţineai tot timpul ochii închişi şi te roşiai... ALTA vie, înveselită Ha, ha, ha! Ţineam ochii închişi şi mă roşeam? Şi. .. CELLINO privindu-i sânii Aveai nişte sâni mici ca două mere crude — îi sărută prin ştofă sânii — Şi şolduri!., şolduri n’aveşi de loc — îi cuprinde şoldurile lacom, îşi umple braţele cu ele. 256 ACT VENEŢIAN ALTA ispititoare, cu ochi grei Şi încă. .. CELLINO Nu-ţi mai spun nimic pentrucă ai vrut să mă uiţi. ALTA Să te uit? Să te uit pe tine, Cellino?.. Dar cu cât căutam să fug de tine, cu atât simţeam mai mult că numai pe tine te iubesc. Pe tine. . . Numai pe tine. . . —cu o nemărginită sinceritate — Acum înţeleg că m’am dat de nevoie, m’am dat de milă, m’am dat din duioşie şi recunoştinţă, m’am dat din disperare... ori din sfială/.. dar n’am dorit niciodată. . . carnea mea n’a înflorit dornică decât pentru tine, Cellino — îi vorbeşte ţinându-l în braţe — Am fost a ta şi sunt a ta de totdeauna. . , Alegeţi sânii ca altădată... — îi dărue strânşi între coate, un sân e cu totul afară — palpită numai pentru tine —îşi sfâşie haina de pe sâni înfiorată de voluptate — Răscoleşte-mi trupul întreg, frânge-mi braţele şi mijlocul. .. pentru dragostea nouă... — se svârcolesc îmbrăţişaţi, ea îi răstoarnă capul pe spateîl priveşte lung — Gură dragă., gură fără seamăn de frumoasă, eşti a mea din nou.. . ochi mari.. . — că suit bolţi de patimă şi tristeţe — ochi frumoşi, golul vostru întunecat. . . mi-e mai drag decât toata înţelepciunea lumii. SCENA II ALTA, CELLINO, 0 VOCE DIN AFARĂ VOCEA DIN AFARĂ, vocea Faniei, oarecum înăbuşită, dar alarmată, de dincolo de use. Siora,.. Siora, Sior Pietro!.. Yine Sior Pietro!.. ALTA dintro mişcare sunt amândoi în picioare Pietro! 17 257 TEATRU CELLINO încremenit, o priveşte, se privesc năuciţi VOCEA DIN AFARĂ speriată Vine, Sior Pietro. ALTA buimăcită, îngrozită nu se poate aduna Nu. . . nu. . . e peste putinţă. . . a plecat cu flota ! e peste putinţă! — arzând, spre cea din afară — Fania, te înşeli, nu se poate să fie. VOCEA DIN AFARĂ stăruitor Cunosc gondola. . . E Nicola la lopată, în picioare. . . La colţul Arsenalului. . . Ii luminează torţa faţa. . . CELLINO se sbate ca o sălbăliciuoe încolţită Ce mi-ai făcut?. . ce mi-ai făcut!. . — isbucnind des- nădăjduit — Ah, cum ai putut să minţi atât de hain femeie vicleană! ALTA refăcându-şi grabnic îmbrăcămintea Crede-mă, era vorba să plece. . . Toată flota trebuia să plece. VOCEA DIN AFARĂ neliniştită Siora, gondola a trecut de aripa arsenalului..; Siora Pietro este în picioare lângă Nicola. ALTA nefericită înţelege, toată flota trebuia să plece. . . CELLINO pierit Ai minţit şi minţi şi acum. . . —cu o desnădejde şi cu o sinceritate fără ură — Ah, am ştiut totdeauna că ţi-e sufletul un nod de vipere — bâjbâie cu mâinile — Negru a fost ceasul când m’am încrezut în tine — vrea să-i ia mâinile — ascultă... 258 ACT VENEŢIAN ALTA într’o fierbere care o năuceşle Lasă-mă. . . lasă-mă — spre uşă — Fania ce gondolă e aici? VOCEA JMN AFARĂ speriată şi mai mult Niciuna, i-aţi spus lui Giorgio să nu aştepte... să vie mâine dimineaţă. CELLINO paralizai acum de groază Ce câinoasă prefăcută — cu un rânjet îndurerat şi totuşi fără ură — Tare trebue să fii mândră de mârşăvia ta — cu un spasm şi cu un scâncet înnebunit — Cum am putut să mă încred în cuvântul tău? — caută de prisos — Pumnalul meu... se frânge că nu mai are nici alât ALTA sguduită Ţi-am aruncat pumnalul? — cu un chiag de nădejde — Fania, vezi, nu se îndreaptă spre Arsenal? VOCEA DIN AFARĂ A trecut de poarta * Arsenalului. . . Vine încoace... Sior Pietro este în picioare, rezemat cu bărbia în spadă. ALTA desnădăjduită, bâjbâind cu mâinile Nu e nicio scăpare. . . Crede-mă, crede-mă, n’am vrut asta. Nu mai văd nimic. . , Mi-e inima pe jăratec şi mintea mi-e orbită de flăcări, . , Sfâşie din mine părerile de rău... CELLINO—pierit, părăsit în voia soartei—Fiece cuvânt al tău nu e decât minciună şi teatru neruşinat. Ah, mai spune-mi tu mie, tu, că eu sunt un ticălos. . , ALTA tresare înjunghiată, îi ia calmă şi aiurită mâinile 17* 259 TEATRU N’am minţit — cu privirea năucită — Te voiu scăpa! Ascultă, de jur împrejur e numai mare. . . suntem ca mtr un turn, dar... CELLINO nu poate să asculte De ce... ai făcut asta? de ce Alta? Ah, cât ţi-am spus să te gândeşti. . . ALTA Taci şi înţelege că asta e singura scăpare. . . Jur împrejur e un brâu de zid lat de o palmă. Poţi sta acolo în picioare... Te prinzi cu mâna de grindă. Nu privi în jos ca să nu căzi în mare. Fania, caută cheia jos şi deschide. . . CELLINO cu un dispreţ crispat, fără nici un fel de nădejde Te-ai înnecat acum în propriul tău venin, ca o reptilă. Ah, dacă nu te-aş fi rugat atâta!., are ca un junghiu în inimă, dacă. . . —iese paralizat aproape prin fereastră. VOCEA Gondola a oprit la punte. ALTA nu poate* respira Repede. . . repede... Ai să scapi. . . Am să te scap ! — apoi rămâne, mereu aiurită, cu privirea îngheţată. , . Intră Pietro. SCENA III ALTA în timp ce Pietro umblă agitat prin încăpere N’a mai plecat flota ? PIETRO Va pleca fără mine — o lămureşte — am fost întâi acasă şi mi s’a spus că ai plecat să dormi aci în chioşc. 260 ACT VENEŢIAN ALTA încă resimţindu-se de sbuciumul de adineaori Nu înţeleg nimic. PIETRO tras de alte ape Şi eu înţeleg tot atât de puţin ca tine, Alta*. . — după un răstimp — Republica e pierdută. . . Putregaiul se prăbuşeşte, . . — amar— Stăpâna mărilor, . . — asvârlă spada într’un jilţ. ALTA fără să priceapă ceva Dar bine ?! PIETRO aprig De doi ani vasele Republicei sunt atacate. . . jefuite, de o mână de piraţi îndrăzneţi ca lupii. ALTA neliniştită, toată frământată Ei bine, ştiam. . . ştiu. . . PIETRO San Gabrielle cu 1200 de baloturi de ştofă a fost capturată lângă Lido — de necrezut — lângă Lido..! Ca lupii, au îndrăsnit să se apropie de porţile cetăţii. ALTA nu are ce face cu mâinile Dar toate astea le ştiu, şi tot nu înţeleg nimic. PIETRO Ei bine, după doi ani de consilii şi paraconsilii. . . ALTA Republica ţi-a încredinţat o flotă, cu care sa cureţi marea de piraţi, . . 261 TEATRU PIETRO O flotă? O flotă! Crezi tu, Alta? pe hârtie. . . 20 de nave pe hârtie şi astăzi după amiază la Chioggia când trebuia să se formeze flota am primit nouă vase. . . mari şi late. . . nouă. . . lemn vechiu. . . putred. . . Tunuri ruginite, pânze sfâşiate. Vechituri cumpărate pe apucate — s’a oprit în faţa ei — Am rămas îngrozit. . . Dela trei după amiază, până la şapte seara am trecut de pe vas pe vas... O ticăloşie fără seamăn — umhlă din nou prin casă — Republica e pe ducă, Alta... nu mai e cinste nu mai e omenie. . . Inşală magistraţii. . . senatorii. . . jefuesc proveditorii. . . Veneţia e azi, jumătate din şarlatani şi jumătate |lin destrăbălaţi. ALTA agitată Bine, dar cum s’a întâmplat de n’ai plecat? Cum? PIETRO căutând să se liniştească La opt seara am cexuL Dogelui să convoace Consiliul de zece... având de făcut comunicări importante. . . La 9 s’a întrunit Consiliul. . . lipsea numai Alviso Mo- cenigo. Am cerut să asiste şi Danielo, proveditorul general al Arsenalului. Două ore, le-am arătat situaţia flotei. M’au ascultat îngroziţi dintâiu, pe urma abătuţi. Danielo sgâria cu pana pe hârtie... La urmă m’am ridicat în picioare, l-am privit în adâncul ochilor şi i-am spus răspicat: « Sior Danielo, în doi ani ţi s’au încredinţat pentru flotă 24 de milioane de ţechine » — se uită la mine albă ca jje ceară. « Sior I)anilo, bunicul d-tale a distrus o flotă turcească în Bosfor, tatăl d-tale a rezi tat doi ani la Canea... Fratele d-tale a murit sfâşiat de acelaşi obuz, care mi-a rupt şi mie două coaste — aspru, aprig — Dar d-ta eşti un ticălos, care ar trebui să fie aruncat în mare ca un câne gâtuit ». S’a ridicat în picioare şi a vrut să-mi răspundă. . . dar nu m’am mai putut stăpâni şi l-am pălmuit. ALTA încremeneşte cu braţele ridicate L-ai pălmuit? 262 ACT VENEŢIAN PIETRO cu o scădere intimă Da. . . Consiliul a ţinut apoi o şedinţă secretă. . . şi "ffiî-ă luat comanda. . . I-au dat-o lui Elmo... — cu un surâs înrourat — prietenul ineu 'Cel mai bun... Şi el a primit. . , L-am întâlnit apoi pe cheiul Schiavonni, ieşea dela Consiliu — mereu scăzut, omenesc şi îndurerat — l-am spus: — « Elmo... ai primit comanda ? ». — « Da ». — * 9 J gondolierul pe care-1 iau de pe eheiu. Nu că nu aş putea să fiu minţit o clipă, dar după sfertul de oră de farsă pe socoteala mea, ar veni drama răfuelii care ar restabili lucrurile. Victima este de multe ori ridicolă, dar peste acel sfert de oră aş aranja eu lucrurile ca să nu mai fiu victimă... N’avea nicio grijă, nici d-ta nici amantul d-tale n’ati fi râs multă vreme. . . iar Veneţia * * şi mai puţin. ALTA Ridicol? nu-i [adevărat, tu nu poţi fi un astfel de bărbat. 19* t TEATRU PIETRO  fost cu totul altceva. . . ALTA neştiind ce să gândească Cu totul altceva? PIETRO desarticulat Am crezut în tine. . . Nu în vorbele tale, ci Im fiinţa ta. ALTA înfiorată Pietro... PIETRO Am crezut în tine. . . Nu m’ai înşelat, ci m’am înşelat ... şi asta rupe totul în mine azi. . . ALTA Ce să înţeleg de aci? PIETRO Ai fi putut să-mi placi ca femeie, fără să am încredere în tine... Ai fi putut să fii nevasta mea, fără să pun temei pe tine. . . Poţi să mângâi cu plăcere o fiară, fără să uiţi că este o fiară. Sunt soţi cari îşi doresc soţiile atât de mult, că fac mari sacrificii materiale şi morale, pentru ele, fără să-şi facă iluzii asupra lor. Ei ştiu că vor fi minţiţi, alţii ştiu sigur că sunt minţiţi, dar gustă cu deliciu atât cât le poate dărui clipa... O slăînciune, o infirmitate adesea, îi ţine legaţi de o anumită femeie şi ei acceptă situaţia cu resemnare şi luciditate. . Iau lucrurile ca nişte filosofi... Aş da tot aurul meu să fiu şi eu în cazul acestor bărbaţi, pe care acum mai ales îi înţeleg prea bine. . . 292 ACT VENEŢIAN ALTA Nu trebue să spui tu asta. PIETRO Pricepe, dacă totul se prăbuşeşte în mine azi, nu e pentrucă am fost minţit sau înşelat cum spuneai tu. . . ci fiindcă m’am înşelat. . . m’am înşelat singur, înţe- legi? ALTA De ce iei totul asupra ta ?. . . PIETRO arzând în toată fiinţa lui lăuntrică Da m’am înşelat, şi astăzi ai putea să-mi arzi pieptul cu un fier înroşit, dar n’ai ajunge până la veninul acestei nedumeriri. . . Cum a fost cu putinţă. . . totul ? ALTA A fost o otravă care mi-a încălzit sângele, care mi-a aburit gândirea. Omul acela. . . PIETRO Nu, încă odată, amantul nu joacă niciun rol în gândurile mele... E adevărat că la început am avut şi eu bănuiala asta, dar numaidecât apoi am văzut limpede. . . Chiar mă gândisem o clipă să-ţi cer ca in declaraţia pe care o dai, să nu pomeneşti nimic despre un bărbat străin în această întâmplare. . . ALTA Atunci ? PIETRO Să nu fie de loc vorba că m’ai înşelat, ca să zicem astfel... Să reiasă din declaraţia dată Inchizitorului că 293 TEATRU ai vrut să mă omori numai aşa" din... — caută şi enumera rărit, cu gura coclită de stta —din perversitate.. . din ură. . . din motive de neînţeles. . . ALTA uimită Şi? PIETRO Şi mi-am dat seama că nici asta nu e cu putinţă. ALTA pe gânduri Atunci e într’adevăr altceva? Ce ar putea să fie? PIETRO încearcă sguduit ca de o revelaţie să se ridice,• cade iar învins Tocmai faptul că am fost nevoit să recurg la o minciună, îţi dă măsura înfrângerii mele... Ca să vă ucid n’ar fi fost nevoie să recurg la o minciună. . . Am urît — atâta lucru poţi să convii — toată vieaţa, situaţiile tulburi şi false... şi iată că acum accept să mă acopăr cu o minciună... să mă refugiez* într’o situaţie falsă. . . Numai acest fapt singur şi mă face să mă simt umilit de parcă s’ar târî lipitori pe mine... Să te rog, să-ţi cer atât de stăruitor să minţi ca să-mi uşurezi situaţia, îţi arată cât de slab sunt. Cât de ridicol m’am amăgit totdeauna că sunt altfel de om, că sunt afară din rânduri. Nu, acum e limpede, n’am recurs până acum 1a minciună numai fiindcă nu fusesem pus la nicio încercare adevărată. . . Acolo unde eram lovit până acum, nu mă resimţeam, . . Eram în stare să răspund limpede şi înzecit. Vânătorul de cristal de pe piscurile Alpilor se caţără fără frică pe cele mai ameţitoare stânci. . . Pare că dispreţueşte moartea. . . Este însă numai sigur de piciorul lui. Când îl apucă furtuna pe lacul Lema- nului, el care nu ştie să înoate, cuprins de spaimă îşi pierde toată bărbăţia, şi devine laş. . . Dimpotrivă. . . pe marea cea mai înfuriată eu mă simt liniştit şi sigur de mine. . . Privesc totul în faţă... A trebuit să viu aci, 294 ACT VENEŢIAN între oameni... ca să-mi cunosc mărginirea şi să mă recunosc atât de slab ca să recurg la mijloacele desgustă- toare ale laşităţii. . . Iată ce ai făcut din mine. . . Da, te-am rugat să dai acea declaraţie neadevarată, şi încă nu îndrăsnesc să arăt de ce te-am rugat să depui o mărturie mincinoasă pentru mine. . . ALTA Dar dacă nu este în joc cinstea ta de soţ. .. dacă nu acesta este motivul acestei arderi din tine, ce poate să fie alxceva? PIETRO Să-ţi mai spun ? Cum ne-am putea înţelege ?.. Şi nu ştiu ce aş mai putea dori să ştiu dela tine — şovăie — Totuşi ţi-am cerut complicitatea în schimbul lămuririi şi, oricât de greu îmi e acu^n, trebue să-mi ţin cuvântul ... — caută câtva timp — Ar fi totuşi o posibilitate care ar înlesni orice explicaţie şi ar uşura discuţia între noi. . . Dacă ai putea să legi din nou un fir, unul singur dintre nenumăratele fire care ne legau înainte. ALTA Aş fi nesfârşit fericită să pot găsi o rază de lumină care să mă ducă prin întuneric spre tine — cade în genunchi — Pietro, dacă este cu putinţă să îndrept o parte cât de mică din răul pe care l-am făcut, te implor, arată-mi ce trebue să fac. . . PIETRO şovăie multă vreme, o priveşte atent şi în sfârşit îi răspunde cu vocea moale Spune-mi de ce, de ce anume, ai făcut asta? De ce, având de ales, mi-ai preferat pe acel tânăr? ALTA care aştepta încordată întrebarea lui, se frânge Pietro, mă sfâşie toate părerile de rău, dar dacă încerc să lămuresc ceva, îmi dau seama că, acum sunt prea 295 TEATRU încleştată ca să pot vedea în mine, ca să am curajul de a judeca. Nu e cu putinţă. Sunt prea arsă de friguri că să pot gândi mai adânc. PIETRO tot cu vocea moale Ai avut de sigur motive puternice ca 6ă faci asta. . . Oricare ar fi ele, arată-le lămurit. . . Nu mă cruţa. . . Numai dacă mi-ai da un răspuns aci, mintea mea chinuită ăr găsi o potecă spre un luminiş de linişte. ALTA caută mult Nu ştiu. . . Nu pot să văd acum nimic limpede în mine. .. Nu pot să-mi adun gândurile, nu pot găsi cuvintele. Vederea acelui om, din nou, pe neaşteptate, a fost pentru inima mea ca arsura unui fulger. PIETRO care aşteaptă înfrigurat Alta, caută. . . caută mult, oricât de greu ar fi răspunsul. ALTA cu dezolare, îngândurată Nu ştiu, nu pot să văd nimic. Ar trebui să se întâmple ceva neaşteptat poate ca să mă pot limpezi. PIETRO Răspunsul acesta al tău îmi întăreşte motivul des- nădejdii mele şi îmi sporeşte tristeţea... —rupe un fir din franjurile pernei — Bacă ar fi fost în tine ceva puţin de tot, din femeia închipuită de mine. . . din femeia care am crezut că eşti... ai şti — sec şi aspru"— Nici în drojdia amărăciunii mele nu te mai găsesc. — constată abătut — Nu poţi să-mi ajuţi în niciun fel. ALTA Şi totuşi nu aş vrea să trăesc, decât ca să te ajut, dacă mai e cu putinţă în vreun mod oarecare. Pentru asta nici măcar nu-ţi cer, să nu mă mai dispreţueşti. 296 ACT VENEŢIAN PIETRO revenind, răsucit în el însuşi Caută în tine şi vezi dece mi-ai preferat pe acel bărbat ? îmi este cu adevărat^uperior ? ALTA Nu l-am preferat. . . Acolo unde eşti tu în inima mea, nu e preferinţă. PIETRO cu o amară ironie Bine, atunci să coborîm mai jos de acest loc, unde nu e preferinţă. In panica asta în care m’a aruncat fapta ta, nu mai ştiu nici măcar unde să caut motivul răului, ce rotiţă în fiinţa mea s’a rupt de multă vreme fără să bănuesc. . . Nu ne cunoaştem niciodată îndestul. . . Trăim alături de noi înşine cu fiinţa noastră urîtă, părându-ne firesc să fie aşa, cum ni se pare firesc să ne întovărăşească propria noastră umbră. ALTA Nu înţeleg ce vrei să spui. . . Eşti cel mai puternic suflet pe care l-am întâlnit şi e în tine o perfecţiune care mă umileşte... şi admiraţia mea pentru acest suflet e ceea ce mă târăşte după tine. . . PIETRO Nu la suflet mă gândeam. . să coborîm mai jos. . Mai sunt şi lipsurile trupului şi ele sunt cele mai grele, căci ele ne fac vieaţa cu neputinţă alături de cei pe care îi iubim. Sufletul tot nu poate face nimic împotriva unui miros neplăcut al pielii, de pildă. . . Poţi să calculezi cu dibăcie distanţa până la Sirius, dar în acelaşi timp să fii nesuferit din pricină că năduşeşti. . . ALTA Pietro, ce vrei să spui. . ? 297 TEATRU PIETRO o priveşte puternic în ochi Te rog, spune-mi, e în mine ceva respingător, de care eu nu-mi mai pot da seama?. . Am fost un nesimţitor, ani de zile, şi tu m’ăi îndurat cu o suferinţă dospită ? ALTA uimită Cum te poţi gândi la asta? PIETRO Fapta ta m’a aruncat în vârtejul tuturor îndoelilor. . . Te rog încă odată, spune-mi. . . ALTA mereu uimită Cum să răspund la asemenea întrebare? PIETRO stânjenit, dibuind Ştiu că asemenea lucruri nu se spun niciodată — desnâdăjduit — Niciodată, f Ele merg lângă tine ca o umbră invizibilă până la mormânt, dându-ne aşa ca o aură neagră de urîciune şi ridicol) tocmai prin neştiinţa noastră. . . înţelegi acum ce ajutor mi-ai da deschi- zându-mi ochii. ALTA fără şovăire Iţi repet că o asemenea întrebare e fără sens. PIETRO îndârjit şi stânjenit în acelaşi timp Şi eu îţi repet că ştiu cât de greu se mărturisesc asemenea lucruri. . . Sau le spun rareori părinţii şi eu am fost singur. . . Nimeni nu spune cuiva, puternic, şi cam prea sever, cum se pare că sunt eu, că are o respiraţie încărcată. . . ţ)acă aş fi fost mai slab, asemenea lucruri mi s’ar fi spus, cine ştie, în batjocură. . . Spada mea a fost poate aci duşmanul meu, dacă m’a împiedicat să aflu adevărul. . . 298 ACT VENEŢIAN ALTA sigură de ceea ce spune Nu era aci niciun adevăr de aflat... O femeie — ca şi un bărbat de altfel — observă asemenea lipsuri înainte de a se decide să-şi lege vieaţa de un bărbat. . . Eu mai ales, nu aş fi suportat lângă mine, o zi măcar, un astfel de logodnic, cu atât mai puţin un soţ. PIETRO senin şi amar în acelaşi timp Mi-e teamă ca tocmai admiraţia pe care pretinzi că o ai pentru ceea ce numeşti tu sufletul meu, să nu te fi făcut prea indulgentă şi primitoare la început. . . aşa încât ceea ce ai primit întâi îngăduitoare să nu-ţi fi devenit cu timpul de neîndurat. ALTA tresare Nu... PIETRO întrvun haos al desnâdejdii şi al orgoliului o imploră Atât cât cred că ar mai putea să dăinue în mine din ceea ce ai fost, Alta, te rog să mai crezi şi tu în cel care am fost, Pietro Gralla. . . Anume să crezi că deşi pustiit în fiinţa mea, mai sunt încă atât de puternic ca să pot primi în faţă drept, ca totdeauna, un răspuns . . . oricare ar fi el, numai să fie cel adevărat. . . şi că merit un răspuns adevărat. . . ALTA Pietro, mi-a plăcut întotdeauna apropierea ta şi dacă te-ai depărta ţi-aş simţi lipsa. PIETRO rămâne mult pe gânduri, caută chinuit Ascultă, e între noi o diferenţă de vârstă de 15 ani. . . — surâde stânjenit •— Mă găsesti un bărbat bătrân ?. . Sunt un om sfârşit pentru dragoste ? 299 TEATRU ALTA îşi apropie faţa de faţa lui Eşti un soare la ceasul cel mai înalt al zilei. PIETRO surâde rece Te rog nu aduce în aceasta convorbire un termen care ar putea arunca o urmă de bănuială asupra sincerităţii tale. . . Gândeşte-te adânc şi răspunde cu măsură. . . ALTA cu privirea dreapta Acesta e răspunsul meu gândit. . . Nu mai sunt eu atât de tânără ca să fiu nevasta ta. PIETRO a rămas pe gânduri, apoi caută mereu torturat Nu aş vrea să trec drept un fanfaron. Poate că am înşelat aşteptările tale ^ . . Nu ştiu. . . aci nimic nu mai poate fi exprimat. Dar eu vreau să ştiu totul... — hotă- rît şi grav în întoarcerea frazei — Spune-mi, sunt mai puţin bărbat decât acel tânăr ?. . — surâde stânjenit -— Ar putea să fie aci o cauză gravă de neînţelegere. ALTA cu ochii limpezi Ai putea să fii soţul unei fecioare de 17 ani. PIETRO bănuitor Vrei să spui că pentru o altă femeie aş fii un soţ mulţumitor, 4ar ntl pentru tine anume ? Yezi, sunt fel de fel de preferinţe intime în faţa cărora trebue să ne închinăm... Ar fi o explicaţie şi mi-ar înlesni mie să-mi regăsesc şi să adun tot restul împrăştiat în mine fără noimă... ALTA dintr’un prea plin sufletesc Am vrut să-ţi spun adineaori că meriţi să fi soţul unei fecioare de 17 ani... Aş vrea să ştii că regret că la 17 ani, eu nu am avut norocul să întâlnesc un bărbat ca tine. . . Alta ar fi fost vieaţa mea. . . 300 ACT VENEŢIAN PIETRO stăruind Crezi că n’am fost ridicol batjocorindu-1 pe acel tânăr, că n’am fost un fanfaron inconştient? Că n’am fost şi eu, cum să zic ? un caraghios fudul ca atâţia bărbaţi—şovăie, surâde scăzut—încornoraţi? ALTA Cum poţi să întrebi asta? PIETRO Ar avea multă. . . foarte multă importanţă, căci dacă ar fi aşa, atunci înseamnă că ar mai putea fi şi alte împrejurări în care să mă comport ridicol şi nătâng. — se întunecă şi se strânge în el însuşi — Aci e pârghia morţii. ALTA îl priveşte cinstit Pietro, nu trebue să te mai frămânţi atât... nu au 7 > niciun sens îndoielile tale. . . M’ai întrebat si ti-am * y răspuns cu toată fiinţa mea... In această împrejurare n’a fost vorba de nicio preferinţă. . . Iţi repet. . . eşti bărbatul pe care şi-l poate dori orice femeie... Ce vrei să fie superior, cum zici, la acel om ? Privirea ta ageră, mersul puternic, braţul tău voinic făcut să pedepsească dar acel care întârzie. PIETRO simte adânca ei sinceritate, stă mult în cum- pana, şi pe urmă vrea parcă să se ridice, simte din nou muşcătura ranei, nu mai găseşte nimic, refuză să accepte, căci îndoiala a biruit în el Rămâne totuşi, posibilitatea ca tu însăţi, chiar sinceră fiind, să nu-ţi dai seama limpede de aceste lucruri... Să le vrei numai să fie aşa, cum le arăţi acum — se frânge desnădăjduit — E de prisos. .. Nimic, nimic, nu-mi poate ajuta. . . Ceea ce a destrămat din greşeală o femeie, nu mai poate reface tot ea. . . — cu capul întors priveşte într'altă parte, arde mereu mocnit. şi să frângă un trup femeie, nu le poate avea nevolnic... — îl priveşte lung, aşteaptă un răspuns 301 TEATRU ALTA Nu te pricep de loc... Parcă eşti nemulţumit că ţi-am respins îndoielile tale neîntemeiate. PIETRO Tocmai asta mă nimiceşte. . . Dacă aş fi fost numai un om nechemat pentru iubire, ar fi o descoperire care mi-ar înnegri inima. Aş renunţa fireşte la dragoste pentru totdeauna, dar restul fiinţei mele ar rămâne în picioare. . . aşi fi în ceea ce sunt, mântuit. SCENA IV PIETRO, ALTA, NICOLA NICOLA intră cu o colivie, fireşte diferită de cele de până acum, dar cu acelaşi porumbel Signor am găsit din nou aceasta în grădină. PIETRO în prima clipă furios Iar a început această femeie. . ? Spuneai că atât timp cât am fost — îşi muşcă buza — că în sfârşit, de vreo trei săptămâni nu s’a mai primit nicio scrisoare. . . NICOLA Signor, într’adevăr cât timp aţi fost în stare mai gravă nu s’a adus în palat nicio astfel de colivie. . . PIETRO îngândurat Nicola, nu aţi putut descoperi în ce chip ajung aceste colivii în grădină ?. . V’am spus să păziţi... cu toată grija... 302 ACT VENEŢIAN NICOLA A fost peste tot închis... Porticul a fost supraveghiat.. Nimeni nu poate pricepe în ce chip ajunge o asemenea colivie aci. . . Totuşi, Signor, eu am o bănuială. . . PIETRO mereu mânios Da? NICOLA Cred că vreunul dintre oamenii noştri e plătit ca să strecoare această colivie în grădină şi chiar în palat. PIETRO isbucneşte îndârjit Aceştia sunt oamenii în care avem încredere Nicola ?. . Trebue să descoperi numai decât cine e acel ticălos — dar deodată se frânge îngândurat, ca şi când un gând nou i-a interceptat furia. Se vede acum că este ispitit să vadă despre ce este vorba. I se năzăreşte că în starea în care ^'se află, i-ar fi o mare uşurare, să cunoască şi altă femeie decât soţia lui. . . Are un surâs ca o concluzie amară — Nicola, da-mi scrisoarea — Nicola desface biletul dela piciorul porumbelului şi i-l dă. Pietro îl ceteşte îngândurat, apoi izbucneşte — Nicola, această femeie ştie tot ce se întâmplă în casa noastră. NICOLA Signor, voiu face cercetări. . . PIETRO Dă-mi să scriu — Nicola îi dă să scrie, pe măsuţa pe care a jucat şah — De ce nu deschizi ferestrele Nicola, de ce nu deschizi uşa dela îoggia? — iar rămâne pe gânduri. Ceteşte din nou biletul surâde cu oarecare simpatie, dar când să înceapă, mâna i se înmoaie şi din nou crispat—-Nimic... nimic nu-mi poate ajuta. Nu este nevoie de răspuns — renunţă — Nicola, ea care ştie toate după cum vezi, va afla şi aşa, că am plecat. Până atunci pastrează porumbelul — Nicola iese. 303 TEATRU SCENA Y PIETRO, ALTA ALTA parcă jupuită de vie, cu ochii aprinşi Pietro, chinul acesta al tău mă înebuneşte. . . Spu- ne-mi ceva. . . lămureşte-mă. Un gând limpede spus ar fi în mine acum ca un strop de apă, căzut pe o piatră arsă. Nu e nimic pe lumea ăsta ce ţi-ar putea reda liniştea ?. . Trebue să te privesc la nesfârşit aşa mistuit de veninul gândurilor? PIETRO ca dela capătul unui lung drum S’a iscat în mine un gol pe care nimic nu-1 mai poate umple. Ar trebui să mă pot reda pe mine mie însu-mi, dar nu mă mai pot regăsi. Ar trebui să mă adun poate din sfărâmături. ALTA cu fervoare Nu s’a putut întâmpla nimic ireparabil... PIETRO cu furie şi desgust Am intrat prosteşte într’un joc neghiob, murdar şi grosolan măsluit. . . Asta e. Acum desfac totul, mă trudesc cu întreaga maşinărie, să văd care sunt rotiţele rupte... Să văd cum a fost cu putinţă o asemenea întâmplare de necrezut. ALTA gândind cu amărăciune la propriul ei destin La ce-ţi folosesc aceste întrebări fără nicio noimă ? — cu o nesfârşită silă — Aşa e dragostea. . . Un joc, un joc stupid, murdar şi măsluit. PIETRO surâde, de pe poteci înalte Vrei să spui că asta numiţi voi dragostea? Foarte bine... dacă asta e dragostea, pot să spun că nu mă inte 304 ACT VENEŢIAN resează... că nu mă voiu întoarce niciodată în acest joc măsluit. . . dar am tot dreptul să mă judec pe mine însumi şi să mă întreb cum îe m’am prins în această încâlcitură de rotiţe, cum am putut să fiu, fără să bag de seamă, târît atât de mult la vale. . . —o priveşte cu un surâs aspru — Ceea ce este grav este nu numai că mi-ai plăcut — şi asta este uşor de explicat — nu numai că ţi-am găsit farmec femeiesc, căci e de netăgăduit că eşti plină de farmec. . . dar am crezut pe deasupra, aşa fără niciun rost, că eşti şi o fiinţă întreaga, o monadă, cum îmi plăcea să spun ca un nerod... capabilă de discernământ, curajoasă, responsabilă în cel mai înalt grad, loială faţă de ea însăşi şi faţă de tot ce există pe lume. . . înţelegi? Yedeam în tine in mod uimitor, esenţa femeii însăşi... —ars de amintire — Te alesesem, uimit de darurile făpturii tale lara seamăn, arbitrul valorilor din vieaţa mea — un gest moale cu mâna — Acum trebue să trag toate consecinţele acestei greşeli. . . să mă supun la toate verificările necesare. Nu intri fără să dai socoteală într’un asemenea joc. ALTA ameţită de mătrăguna amintirii Pietro eu însumi dacă stau înaintea ta ca o sdreanţă, dac|w aştept resemnată botărîrea legii. . . este fiindcă âm fost la fel victima acestui joc murdar şi măsluit. PIETRO rece şi neînduplecat Josnica ta întâmplare îmi arată încă şi mai mult pe ce drum greşit m’am dus prosteşte. . . Gândul că aş putea merge pe aceeaşi cărare alături de tine, îmi sporeşte desgustul de mine şi mă sileşte să mă judec şi mai aspru.. . Nedrept lucru ar fi să seamăn într’adevăr cu tine... şi totuşi în clipa asta nu. văd cum ne deosebim. ALTA Cum să îndrăznesc să mă cred asemeni cu tine ? Sentinţa faptei mele e de mult primită. . . Nu pot să uit nicio clipă că eu sunt o ucigaşe. . . care-şi aşteaptă pedeapsa... 20 305 TEATRU PIETRO o priveşte lung, bănuitor Ce vrei dela mine. . . acum ? Ce mai pot face eu pentru tine? d<£ aci înainte ? ALTA Nu despre mine este vorba aci. . . Pentru mine nu-ţi cer nimicrVoiu încerca să mă împac cu soarta mea. . . Dar pentru tine. . . Nu vreau să te mai chinui atât — cu ochii uscaţi de durere — Eu am greşit şi nu vreau decât să plătesc, dar vreau ca tu să nu mai suferi atât. . . Nu trăiesc decât fiindcă am bănuiala că ţi-aş mai putea fi de vreun tolos oarecare. Fără gândul acesta m’as fi aruncat în mare ori m’aş fi străpuns cu pumnalul dm cea dintâi clipă. . . Am şi încercat. . . Am ştiut ca va trebui să mor şi eu, chiar din clipa în care am ridicat pumnalul să te lovesc... Nici nu puteam gândi alt sfârşit şi hotărîrea mea era luata atunci când erai cu faţa în jos; dar ai întors capul. PIETRO cu un soiu de furie desnădăjduită Spune tot ce vrei. . . dar vorbeşti de prisos. . . Altădată orice cuvânt al tău deschidea lacăte şi lega toată vieaţa de câte un sens al lui. Acum vorbele tale suni fără utilitate ca nişte chei găsite — cu un soiu de furie desnădăjduită — Cum am putut să te văd altfel decât eşti? ALTA Trebue să plătesc... M’am simţit prea bine astfel idealizată... Jocul acesta cu otrava lui îmi devenise de nelipsit. . . Am făcut o crimă că te-am lăsat să mă înalţi atât de sus... pe un tron nemeritat... Poti să mă asvârli în ţărână din nou, dar nu te mai chinui atât. PIETRO Ce mai poţi tu să faci acum? Nici măcar nu te găsesc vinovată. Dacă vrei, nu sunt nici eu vinovat cum nu e vinovat şoarecele că nu e leu. 306 ACT VENEŢIAN ALTA îndurerată Pietro. . . PIETRO Ce vrei să facă un biet şoarece care s’a crezut leu tot timpul, când descoperă că n’are nici coamă, nici piept puternic şi mai e şi mic pe deasupra ? ALTA cu inima caldă Pietro, tu eşti acelaşi bărbat neasemănat pe care l-am cunoscut acum trei ani. PIETRO cu o privire haină, tăioasa Cum îţi îngădui să spui asţa? Cum îndrăzneşti să mai ai păreri? Nu-i o nebunie să-ţi închipui că mai pot lua în serios ceea ce spui tu? Ce te pricepi tu la bărbaţi? Tu l-ai socotit de bună seamă şi mai « neasemănat » pe acel Cellino? ALTA se frânge îndurerată Pietro. . . PIETRO surâde desgustat Nu poate să fie numai o poftă care nu se mai termină. Tu trebue să-l crezi de sigur, după atâţia ani un ce de neînlocuit. . . Orice altceva ţi s’ar oferi, ţi se pare lipsit de preţ pentru tine — aspru — Nu mă mai interesează ce gândeşti tu. . . Părerea ta ţi-ai exprimat-o atunci, când într’o clipă de hotărîre, cu pumnalul în mână, ai ales. ALTA răsucită pe roata imposibilului Pietro, cum să te fac să simţi tu însuţi care e adevărul ? PIETRO o priveşte scurt, aprig Dar îl simt. . . L-am descoperit şi continui să-l des- coper în fiece clipă acest adevăr... II simt ca pe o 307 TEATRU cămaşe otrăvită lipită de tot corpul meu — zâmbeşte amar, împinge cu un gest nervos gongul — Când eram mic, m’am dus să văd la teatrul San Moese, o feerie pentru copii. lErau pe scenă fel de fel de personagii încrezute şi groteşti, ca şi numele lor căci aveau nume răsunătoare şi pompoase. Nu erau stânjeniţi de nimic., fiindcă în ţara aceea de legendă nu erau oglinzi ca să se vadă fiecare. Către sfârşitul piesei, un vraciu aducea în dar împăratului o oglindă mare de se vedea omul întreg. Răutăcios, împăratul a poruncix tuturor colabo ratorilor lui să se «privească în oglindă în faţa curţii întregi. Şi astfel fiecare se vedea cu adevărat întâia dată... Nu ştiu care era trucul teatrului, dar era foarte vesel. Când s’a uitat, cel dintâiu, generalul Leone cel falnic, a apărut în faţa lui, în loc de leu, o javră de câine năpârlit. Omul s’a luat cu mâinele de păr şi a fugit în hohotele de râs ale tuturor. Amiralul «Vulturul de mare » a văzut în faţă o cioară sburlită. « Frumoasa florilor »v se uita prostită la o ceapă degerată şi toţi râdeau. Toţi, bieţii oameni — apasă — simţeau înţelegi, simţeau întâia dată adevărul şi priveau năuciţi. ALTA copleşită Pietro, ce vrei să spui cu asta? PIETRO ^ Ei bine, contemplă-mă ca pe un ţap desfigurat, căci şi mie, mi-a pus dragostea oglinda ei în faţă şi iată acum, . . văd întâia dată, simt, ceea ce sunt cu adevărat. ALTA Nu, nu-i adevărat. Ei bine, eşti acelaşi bărbat măreţ. . . * PIETRO zâmbeşte amar Iubirea ta, în felul în care o presupuneam, a sporit prea mult încrederea pe care o aveam în mine însumi, dar şi aşa, dinainte de a te cunoaşte, aveam o prea Bună 308 ACT YENEŢIAN părere despre mine. Mă socoteam din cale afară d inteligent, cu o judecată sigură, bun cunoscător ai oamenilor. Eram grozav de fudul că sunt un bun conducător . . . Ştiam în cine să mă încred şi de cine să mă feresc. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. Mi se părea că şi alţii îmi recunosc aceste însuşiri — întărîtat ■— oh., eram nespus de mândru. ALTA cu un strigăt frenetic Acesta eşti... aşa eşti, Pietro. Inteligenţa ta... PIETRO amar Inteligenţa mea? Vai de ea dacă a putut să vadă în tine o femeie inteligenta. ALTA surâde cu bunătate De ce amesteci inteligenţa în jocul acesta amăgitor al dragostei? Dragostea este vraje şi beţie, iar inteligenţa omului ca şi judecata, nu au ce căuta în dragoste. . . PIETRO E după cum vede fiecare. Eu socot că nu iubim numai cu inima sau numai cu alte organe. Iubim cu totalitatea fiinţei noastre. Vorbeai că dragostea este beţie, ei bine omul inteligent nu se îmbată . . . —se uită la ea lung şi râde — Mă credeam bun cunoscător de oameni şi iată am descoperit floarea omeniei într’o asasină. ALTA îngrozită Taci. . . Taci. . . PIETRO îndârjit Credeam că sunt în stare să judec, că am ochiul sigur şi pot alege răul de bine, că pot discerne unde e meritul că pot recunoaşte ceea ce e frumos şi loaial cu adevărat 30» TEATRU deosebindu-se de prefăcătorie şi minciună — în clipa t; aceasta candelabrul cel mare, florentin, se desprinde din tavan şi se prăbuşeşte cu sgomot, la picioarele Altei, care n’a clintit deşi putea fi ucisă, de altfel nici unul nici altul adânc~p'reocupaţi de cele ce-şi spun, n’aw- dai a- tenţie acestui fapt — Âzi, când aş mai vorbi de judecata mea şi de ochiul meu sigur, ar hohoti toată Veneţia. ALTA Pietro, în numele prea Sfintei, nu vorbi de Veneţia. .. PIETRO După cum vezi au fost în joc toate funcţiile fiinţei mele gânditoare. . . necesare şi în alte împrejurări ale vieţii, adică tot ceea ce făcea privirea mea puternică, pasul meu sigur, miezul însuşi al personalităţii mele. . . Falimentul iubirii, dacă iubire a fost, este şi falimentul minţii... ALTA îşi muşcă buzele îndurerată Dar, Pietro asemenea însuşiri nu joacă niciun rol atunci când iubim. . . atunci când un bărbat iubeşte. . . PIETRO Nu pot accepta acest mod josnic de a considera iubirea... Eu am iubit altfel. Mintea trebue să ne dicteze ceea ce e de iubit. Bucuriile adevărate ale dragostei sunt bucurii ale minţii. ALTA Iubirea e oarbă. . . nu judecă, nu cântăreşte cu mintea. PIETRO Dimpotrivă judecă şi cântăreşte cu mintea, numai că atunci când judecă şi cântăreşte prost nu se observă că şi-a jucat prost rolul. Asta-i totul. Abia atunci este nevoie de explicaţia orbirei. Tu-1 iubeai pe acel berbec 310 ACT VENEŢIAN împodobit fiindcă îl admirai. . . Pentru ce îl admirai, te priveşte, dar îl admirai. . . Simpla poftă nu explică iubirea, ci justifică doar dorinţa. Fără complicitatea minţii nu există iubire. De sigur e posibil să dispreţuim ceea ce iubim, dar acest dispreţ, e numai umbra care dă valoare luminii. E un dispreţ parţial. Fondul adânc rămâne admiraţia. Eşti vinovată că ai admirat un astfel de om şi eu nu. pot fi iertat că am preţuit o femeie ca tine. Cât n’aşi da sa vă văd o clipă alături, bine înţeles după ce voiu spune şi eu ceea ce am de spus. ALTA Eşti prea aspru Pietro. . . Bieţii oameni iubesc aşa cum pot. PIETRO E posibil ca ceilalţi bărbaţi să iubească aşa cum spui tu. . . dar eu nu vreau să seamăn cu ceilalţi bărbaţi. ALTA Ştii bine, totuşi, că iubirea este o vraje... PIETRO Nu credeam că este nevoie să fiu vrăjit ca să iubesc. . . ALTA Şi zeii au iubit aşa cu patimă fără judecată. PIETRO Dacă şi zeii au iubit aşa, atunci nu vreau să iubesc la fel cu zeii. Cred însă mai curând că aşa îşi închipuie oamenii că iubesc zeii. . . E mai comod... In orice caz, mi se pare că dacă au iubit fără lumina minţii, aşa cum pretind unii oameni că iubesc ei, atunci în clipele acelea cel puţin, zei nu mai erau zei, aşa cum matematicianul Newton nu mai era matematicianul Newton, în clipele când făcea ceea ce face toată lumea. 311 TEATRU ALTA Nu ai libertatea să alegi în dragoste. . . PIETRO cu orgoliu întors Nu e adevărat. . . Eu am ales. Adu-ţi aminte că eu nu ţi-a in spus că te iubesc decât după un an de prietenie ... Cu cât mă simţeam mai atras către tine, cu atât simţeam mai mult răspunderea pasului pe care îl fac. La început am cercetat, am şovăit... Eram tot atât de bănuitor, ca un negustor care vrea să-şi depuie toată averea la o bancă. După ce am chibzuit muît, după ce am văzut risipite toate nedumeririle, după ce bănuitor te-am privit, luni şi luni, mi-ai apărut ca frumuseţea însăşi, toată, şi numai atunci te-am rugat să fii soţia mea. Acum văd îngrozit că am chibzuit prost, că am şovăit zadarnic, că am fost un nătâng fără pereche ... Şi vrei să fiu mândru de puterea de pătrundere a minţii mele? Ah, înţelepciunea popoarelor ştie ce face când râde de încornoraţi. Toţi ne merităm soarta. ALTA Pietro, suntem oameni şi asta e soarta noastră omenească, să greşim. PIETRO întărâtat Eu nu înţeleg limpede ce urmăreşti tu. . . Yrei să susţii că am fost un ins năuc, ameţit, în stare să se amăgească într’atât, în cât să vadă într’o femeie de rând, o făptură unică prin strălucirea şi frumuseţea minţii ei ? Ei bine, din punctul tău de vedere pot accepta şi asta. . . Dar cu cât eşti mai câştigată ? Ce aş putea urmări şi ce trebue să fac acum când m’ai trezit din amăgeală? Spune. . . Unde vrei să ajungi ? Am crezut că sunt altfel decât ceilalţi. .. Ţii să mă readuci în rânduri. .. lată-mă readus în rânduri. Aş fi vrut să mă izolez cu femeia iubită, în înălţime. Actul tău îmi demonstrează că nu a fost aci decât vanitate prostească şi închipuire copilărească. Hai, înapoi în rânduri... ca într’un mormânt. ACT YENEŢIAN SCENA VI Aceiaşi, NICOLA NICOLA deschide violent uşa, intră uluita de parcă ar fi văzut o arătare, închide cu grabă trântit, si abia vor- fresţe rfe emoţie Signor, este aci. . . este jos. . . în vestibul. . . PIETRO surprins, nedumerit Nicola, ce vrei să spui? Cine a venit? NICOLA pripit, bâlbâit aproape, abia se stăpâneşte Acei cavaler... este jos în vestibul... —ca sa se şlie ca acum nu-i mai scapă — Am închis uşile jos. . . şi am urcat pe scara din grădină. PIETRO Este singur? NICOLA ridică din umeri, ca să arate că e uimit şi el. Singur. ALTA priveşte deasemeni nedumerită, neliniştită. PIETRO Ce ţi-a spus? NICOLA ridică din umeri Doreşte să-l primiţi. . . PIETRO rămâne un timp pe gânduri, întrebând iasmele din el Chiamă-1 aci, Nicola — acesta iese. 313 TEATRU ALTA înfrigurată Mă vei lăsa pe mine să-i vorbesc întâiu. . . Sunt fapte care trebue lămurite acum. . ., Yei fi martor şi poate că vei înţelege. . . Poate fi aci lumină. . . şi inima mea avea nevoie de lumină. . . pentru ca eu însămi să văd în mine până în adânc. . . Vreau să-i vorbesc eu. NICOLA s’a întors mereu tulburat Acel cavaler, doreşte să vă vorbească numai d-voastră. Spune că nu mai vrea să 0 întâlnească niciodată pe Signora. PIETRO se uită lung la ea Nicola, adu-1 pe acel cavaler aci... — către Alta— Te rog să ne laşi singuri. ALTA cu o voinţă crâncenă, ca jupuită de vie, totuşi dreaptă Nu. Voiu rămâne orice s’ar întâmpla. . . SCENA VII ACEIAŞI, NICOLA urmat de CELLINO CELLINO intră şi după ce se înclină în faţa lui Pietro, descopere pe Alta, tresare şi rămâne cu privirea asupra ei. Este îmbrăcat sobru cu o mantie neagră pe el; nu mai poartă perucă, fata îi e palidă, privirea înfrigurată. i^Am venit sa dau socoteala pentru ceea ce socotiţi ca este de dat socoteala... PIETRO rece Ce socoteală doriţi să daţi? 314 ACT VENEŢIAN CELLINO care priveşte mereu stânjenit spre Alta S’ar putea să gândiţi că sunt vinovat de cele întâmplate şi în cazul acesta repet că sunt la dispoziţia d-voastră... —apoi stânjenit — Aş fi dorit totuşi ca sa nu mai întâlnesc pe această doamna... şi mai ales aş fi dorit să vorbim fără ca. . . PIETRO bârbăteşte liniştit Eşti atât de bună să ne laşi singuri. . . ALTA nu ascultă, nu vorbeşte, rămâne nemişcată ?? PIETRO stăpânindu-şi iritarea, se scuză către Cellino Sunt foarte nemulţumit de această întâmplare. . . Consideră-o totuşi absentă. Hu e decât un cadavru . . . Ai vorbit adineaori de o presupusă vină a d-tale... Nicio clipă nu m’am gândit să te învinuesc pe d-ta de ceva în toată întâmplarea asta neplăcută... CELLINO Poate că totuşi aveţi vreo îndoială asupra rolului pe care l-am jucat în această împrejurare.. ? Aţi avu când am fost aci, cuvinte pline de dispreţ şi ironie pentru ceea ce pe drept cuvânt aţi numit laşitatea mea. . . PIETRO N’am niciun motiv să neg cele ce ţi-am spus atunci. Iţi repet şi azi că % sa dumitale de curaj în acea zi, a fost desgustătoare, iar pentru felul dumitale de aţi trăi vieaţa am şi azi cel mai adânc dispreţ... Dar cu atât mai mult nu te pot socoti vinovat de cele întâmplate în seara aceea. In genere nu văd cum ar fi amanţii preferaţi, vinovaţi, faţă de bărbaţii respectivi, bineînţeles câtă vreme nu au întrebuinţat mijloace neper- mise... In ceea ce mă priveşte, niciodată nu am considerat-o pe acea femeie un soiu de infirmă care TEATRU poate fi păcălită, o biata neputincioasă de care poate abuza cel dintaiu tânăr lipsit de scrupule... O femeie superioară poate să seducă ea pe cei din jurul ei, dar nu să fie sedusă ca o pasăre cu pene . . . Toată mândria mea era ca femeia, pe care o doream şi o preţuiam, să fie dorită şi preţuită de toată lumea. . . Nu m’ar fi mulţumit să ştiu că nu mă părăseşte numai fiindcă nu are prilejul, ci tocmai fiindcă oferindu-i-se tot, nimic nu o mai poate ispiti in afară de mine. . . CELLINO a rămas în gol Mărturisesc în clipa asta că. . . PIETRO Nu numai că dorinţele din jurul ei nu mă puteau supăra, dar o clipa dacă" aş fi bănuit că nu e virtual în afară de orice şovăire, aş fi căutat eu să o supun la grele încercări. . . Toată dragostea e un act de preferinţă, credeam eu... restul nici nu merită o privire măcar. Te-a preferat pe d-ta, d-ta ai acceptat. . . nu văd care ţi-e vina aci. Nu, pentru altceva am trimis să te caute... CELLINO uimit, răsturnat în presupunerile lui gaia să se prăbuşească, se dă un pas înapoi Aţi trimis să mă caute pe mine? — nu-şi poate reveni PIETRO De trei săptămâni, Nicola te caută pretutindeni. . . A fost şi la Padua şi pe Brenta, la Trevizo, apoi la. . . CELLINO uimit mereu La început, timpjie trei zile am venit în fiecare zi în jurul palatului excelenţei voastre. . . Când am înţeles cum aţi reacţionat, am plecat din Veneţia, copleşit cu totul. . . Ca şi când aş fi auzit glasuri ne mai auzite de mine şi de nimeni până atunci. Am fost lângă Cbioggia, 316 ACT YENEŢIAN la o vie pe care o am acolo moştenită dela mama mea, aveţi sa vedeţi de ce,., acum însă revine, mereu surprins şi iritat — 1)ar mai întâiu aş vrea să ştiu de ce m’aţi căutat atât de stăruitor? PIETRO nedumerit de tot lartă-mă, dar n’ai ştiut că te-am căutat? CELLINO Nu, nicio clipă. E o descoperire neaşteptată pe care o fac — nervos — şi care contrazice totul în mine. PIETRO stupefiat Atunci, venirea d-tale aci? CELLINO cu un soiu de împăcare bărbătească Credeam că înţelegeţi. . . PIETRO foarte nedumerit Da. . . în sfârşit. . . Mărturisesc totuşi că nu pricep, dar poate că azi nici nn mai văd limpede. . . CELLINO hotărît, cu privirea arzătoare Aţi convenit că am fost batjocorit aci, aşa cum puţini oameni de vârsta şi de rangul meu, cred că au fost batjocoriţi vreodată . . . Cu cât m’am gândit mai mult la felul în care v’aţi purtat cu mine, cu atât mai din adânc a venit răscolirea şi cu atât mai mult am înţeles că trebue să cer satisfacţie pentru injuria pe care am suferit-o şi pe care nu mai pricep cum am îndurat-o. Dacă vreţi să ştiţi pentru ce nu am fost găsit nicăieri vă pot spune. M’am dus împreună cu un maestru de arme la acea vie a mea de lângă Chioggia şi am reluat învăţătura de unde o lăsasem în anii adolescenţei... Conte, credeţi că am dreptul să obţin satisfacţie? 317 TEATRU PIETRO nu poate răspunde imediat, e prea surprins, i se pare, o clipă, de necrezut, apoi îl priveşte lung, drept în faţă Suntem alcătuiţi din propriile noastre fapte, câte sunt şi cum sunt. Dumneata eşti fapta dumitale de azi şi ai deci dreptul să obţii dela mine satisfacţie. Vreau să ţi-o ăau întreagă şi oricând vrei. . . Pot lupta foarte bine şi cu mâna stângă, aşa încât acest lucru se poate întâmpla numaidecât... — vrea să se scoale, cu oarecare greutate. CELLINO Nu am niciun drept ia o astfel de satisfacţie. Un bărbat ca d-voastră nu poate fi obligat să dea personal satisfacţie unui nevolnic ca mine. . . De altfel poate că şi aşa, dacă aţi lupta numai cu mâna stângă nu cred că aşi avea vreo şansă în această încercare. . . Nu am îndrăznit nicio clipă să mă gândesc că veţi încrucişa spada cu mine. . . Dar sunt gata să lupt cu orice adversar hotărît de d-voastră.. . După câte ştiu, servitorul d-voastră Nicola este un bun meşter al spadei. . . Voiu considera ca o mare cinste, dacă veţi consimţi să-i cereţi să lupte cu mine şi dacă el va primi această luptă. . . Dacă voiu izbuti să ies cu cinste din această încercare, voiu lupta mai departe pe rând cu alţi adversari hotărîţi de d-voastră, conte, până voiu împlini şase întâlniri cu spada. Atunci voiu socoti umilinţa mea spălată şi, de veţi binevoi, voiu încrucişa spada cu d-voastră. . . PIETRO cu o adâncă seriozitate, cu ceva solemn l n vorbire Nicola este într’adevăr un mare meşter al spadei, mai bun decât oricare altul care ar putea fi întâlnit în Veneţia, şi deci nu văd de ce ar mai fi nevoie să lupţi după aceea cu alţi adversari. Nu ar fi însă drept să lupţi acum cu Nicola. . . Acest servitor şi frate al meu mi se pare că te urăşte nespus de mult. Crede-mă, o asemenea încercare nu e la locul ei. . . gândesc, că mai târziu. . . 318 ACT VENEŢIAN CELLINO cu faţa dreaptă, hotârît ca izvoarele noui ale vieţii. Cu orice preţ, acum, înainte de orice. PIETRO Intr’o luptă — care poate să fie luptă pe vieaţă şi pe moarte, dar trebue să fie o luptă cinstită — se cuvine să aibă deopotrivă sorţi de izbândă amândoi luptătorii. CELLINO Nu aveţi nicio teamă pentru vieaţa mea. . . De trei săptămâni de când v’am întâlnit, am învăţat lucrul cel mai de seamă pe care-1 poate învăţa un om întreg. . . Că această vieaţă nu merită să fie trăită cu orice preţ. . . PIETRO l-a privit mult timp, foarte mişcat, apoi a bătut gongul, vine Nicola Nicola, cavalerul Marcello Mariani vrea să obţie satisfacţie cu spada. . . Eu, deşi onorat de această cerere, nu pot acum să i-o dau. . . Cavalerul primeşte însă ca să-i dai d-ta satisfacţie în locul meu... — îl priveşte mai întâiu lung — Primeşti să lupţi pentru mine ? NICOLA cu modestie sobră Da... PIETRO Atunci veţi lupta chiar aci sub supravegherea mea.. . — după ce măsoară cu privirea interiorul —Nicola, dă la o parte aceste scaune şi ia spada mea... NICOLA Da — începe să dea scaunele la o parte şi dacă e nevoie chiar jilţul lui Pietro9 apoi ia spada. 319 TEATRU PIETRO Deoarece îngustimea terenului agravează condiţiile luptei, veţi primi să conduc această luptă în mod echitabil —face semn si cei doi încrucişează spadele. Cellino atacă la început. După câteva angajamente în care a fost mereu în atac, Cellino cedează teren — în clipa în care el e aproape de perete Pietro opreşte lupta — Opriţi. . . — ei revin în mijlocul sălii şi luptă din nou ca mai sus. Mai târziu când faza se repetă, Pietro intervine iar — Opriţi, . . —după câtva timp când Cellino, care atacase mereu, este uşor rănit — Opriţi. Lupta s’a sfârşit. . . Mulţumesc Nicola. . . Acum te rog îngrijeşte de rana cavalerului,. . — Nicola leagă la braţ pe Cellino. ALTA a asistat la luptă încremenită cu o privire absentă. Nimic nu se poate descifra pe faţa ei neomenesc împietrită, decât durerea de a fi străina, ţinută departe. CELLINO Nu pot să nu-mi dau seama cât de mult m’aţi cruţat... după cum nu am " putut să nu-mi dau seama cât de puternic meşter este acest credincios al d-voastră, Nicola. . . Aş fi totuşi mulţumit, mult mai mult decât mulţumit, fericit conte, dacă această încercare mi-ar da acum dreptul să vă spun ceea ce niciodată nu mi-ar îi fost îngăduit altfel. Să vă spun cât de sguduit am fost după întâmplarea din acea seară, când v’am lăsat cu un pumnal înfipt în inimă... O poartă de moarte şi blestem s’a deschis, dincolo de care am trecut, gol, ca la o judecată nepământească. Nu ştiam ce să fac şi când am văzut, stând la pândă trei zile, pândind necontenit, sfârşit ca un bolnav de lingoare, că nu sunteţi la fel cu oamenii pe cari i-am cunoscut până acum, am simţit că un duh, prezent şi nevăzut decât în gând, m’a făcut să mă nasc din nou. Dar acum când suntem faţă ’n faţă trebue să vă vorbesc omeneşte, şi nu pot să vă spun nimic decât să vă arăt aşa, cu vorbe uscate, cât de nemărginită este admiraţia ce vă port. PIETRO uimit, obosit, îndepărtat Dumneata mă admiri pe mine? Dumneata? De ee? 320 ACT VENEŢIAN CELLINO O singură spaimă am avat că nu sunteţi cel ce cred că sunteţi, când am aflat că m’aţi căutat în toate părţile . . . Nu pot înţelege de ce. . . PIETRO îngândurat Dumneata mă admiri pe mine? De ce? CELLINO Pentrucă în apropierea voastră vieaţa cuiva capătă toate sensurile ei. E ca o descoperire a unei realităţi nebănuite. . . Tot aşa uneori priveliştea cea mai frumoasă este acoperită de o ceaţă cenuşie. . . Când se ridică această ceaţă... vezi ceea ce n’ai fi bănuit că este. . . Vreau să fiu lângă dumneata pentrucă lângă dumneata vieata e frumoasă si demnă de trăit. Numai lângă un asemenea om vieaţa merită să fie trăită. ALTA nemişcată, plânge. PIETRO ■' i N’au trecut decât douăzeci de zile nu numai. . . Ceea ce mi se părea poate cuvenit atunci, acum când mă simt ca un vas gol, mi se pare o scrisoare greşit adresată. Ce sens are să-mi spui acestea, astăzi când eu nu mai sunt decât umbra unui om pe care-1 credeam că există ? CELLINO » Dorinţa mea cea mai îndrăsneaţă este să mă primiţi ca pe un tânăr şi ascultător învăţăcel. . .' Nu voiu fi tot atât de puternic ca Nicola, dar nădăjduesc să fiu tot atât de credincios ca el. Dispuneţi de vieaţa mea, cu o poruncă, PIETRO cu o sforţare s’a ridicat din jilţ, se plimbă agitat prin încăpere, pe urmă se opreşte chiar în faţa lui Cellino 21 321 TEATRU Ce vrei să spui ? Cu cine crezi că mai vorbeşti. .. ? Ce ai d-ta să mai înveţi dela un om ca mine? CELLINO Să privesc spre cer... să fiu loaial şi brav... Să nu mă încleştez bicisnic de vieaţă. . . Nu e nevoie decât să mă laşi în apropierea d-tale căci apropierea d-tale transformă oamenii. . . singură. Invaţă-mă, te rog, meşteşugul de a fi puternic ca d-ta. PIETRO fierbând Puternic ca mine — se frânge desnâdăjduiî — Ah, prea târziu, prea târziu — cade în jili — prea târziu. . . CELLINO cu o inimă de brad care descoperă înălţimile Sunteţi omul pe care nu numai ai lui şi prietenii, ci un popor întreg ar trebui să fie fericit că-1 are. . . Conte, nu v’am spus totul. . . S’au mai întâmplat şi alte fapte care vă luminează ca pe un munte. N’am stat la acea vie decât două săptămâni. . . Vinerea trecută am plecat cu flota,* după ce am cerut înapoi comanda fregatei « Vellocitta »... Luni, flota veneţiană a întâlnit flota pirată ţn dreptul insulei Corfu. Mi-a fost ruşine de ce am văzut. . . Navete noastre se încurcau unele pe altele, atacau pe rând şi greşit... O laşitate care m’a abătut... Se trăgea de formă dela distanţe atât de mari încât ghiulele cădeau în apă. . . Norocul nostru a fost că nici duşmanul nu era mai priceput, nici mai îndrăzneţ. . . Lupta, ca să zicem că a fost luptă, aşa cum pretinde comandantul, s’a terminat nedecisă. . Luni seara, pe când navigam înapoi, trist, în spre Veneţia, am înţeles ce nesocotită a fost Republica şi ce au pierdut toţi câţi nu te-au înţeles. PIETRO Astăzi nu mai cred că eu aş fi izbutit mai mult decât Elmo Starotti. . . 322 \ ACT VENEŢIAN CELLINO cu un zâmbet de nemărginită admiraţie Numai faptul că aţi fost nemulţumit de armatura vaselor şi arată că nu aţi fi mers pe acelaşi drum cu Starotti. Dar chiar dacă aţi fi pornit cu aceeaşi flotă şi aceeaşi oameni. . . altul ar fi fost rezultatul. . . pen- trucă n’ar mai fi fost chiar aceeaşi oameni... ar fi fost şi ei schimbaţi ca mine. . . PIETRO întârziat în îndoială şi pustiu Cât mă îndoiesc... CELLINO N’ar-mai fi fost laşi. . . Ar fi înţeles şi ei ceea ce am înţeles eu. Ar fi înţeles ce preţ are propria ta vieaţă anume când te poţi deslipi de ea . . . Când eşti gata oricând să renunţi la ea. . . Atunci abia poţi înfăptui lucruri fără seamăn şi tocmai prin aceste înfăptuiri vieaţa îşi capătă preţul. Gândul becisnic de a o păstra neapăiat, fereala continuă, te face să faci greşeli peste greşeli şi te paralizează când eşti atacat. PIETRO clătinându -se în cuget ca un om care a avut ţeasta despicată Cavalere, crezi oare cu adevărat că eu pot schimba oamenii. . . ? CELLINO Da. . . Numai simplul fapt că se poate descoperi că există oameni ca d-ta pe lume şi sporeşte puterile, limpezeşte gândurile. . . Am văzut odată la o lecţie la Padua, nişte pilitură de fier asemenea cu cenuşa, risipită pe o foaie de hârtie. . . Profesorul a apropiat* dedesubt un magnet şi atunci această pilitură a căpătat pe hârtie o formă de crin cu două capete. . . Fiecare fir de praf de fier alerga singur pe hârtie ca să-şi găsească locui în această floare neagră. . . Sunteţi ca acel metal neasemănat Conte. . . prezenţa voastră are darul să aleagă. . . conte. 21 323 TEAIKU PIETRO dujpo ce a zâmbit amar rămâne pe gânduri. S’ar putea să fie o urmă de adevăr, însă d-ta nu ai spus totul... Amestecat cu praful de fier era şi nişte rumeguş de lemn. Pe când floarea de fier s’a ales, rumeguşul â rămas amorf alături de hârtie... Dacă d-ta ai fost schimbat de magnetul care socoteşti că sunt eu, e mai ales fiindcă în d-ta era un metal bun, care venea din strămoşii d-tale, poate din acel Gregorio Marciani dela Lepante. . . — cu o strâmbătură de desgust — Dar rumeguşul a rămas în nimicnicia lui... ALTA care şi-a simţit cu fiece vorbă a lor, o nouă lovi ură de biciu peste obraji, dar a rezistat, dârză în durerea ei, îşi muşcă buzele ca să nu plângă. CELLINO Spuneţi un cuvânt şi vor veni în jurul vostru nenumăraţi bărbaţi veneţieni, ridicaţi din praf de apropierea voastră. PIETRO Prietene, dă-mi voie să spun acum aşa... e cu putinţă ca uneori în vieaţă să fi izbutit isprăvi mai deosebite. . . Dar astăzi ştiu bine că nu sunt omul pe care-1 crezi.'. . Te amăgeşti singur. A fost o întâmplare în vieaţa mea care avea menirea şă decidă între cel mai mare bine şi cel mai mare rău. .. Şi a decis cel mai mare rău. CELLINO cu o smucitură a sufletului care nu vrea să accepte Când vă cunoaşte cineva cât de puţin de aproape, înţelege că toate biruinţele strălucite pe care le-aţi realizat, au avut un temeiu adânc... PIETRO Simple întâmplări. . . In miezul adânc al vieţii mele am dovedit că nu sunt omul potrivit.. . Am dovedit că nu pot cunoaşte oamenii, că îmi pun nădejdea 324 ACT VENEŢIAN tocmai în cine nu trebue. .. Ce să cred eu de un general care nu ştie să-şi plaseze încrederea, înainte de luptă? Căci înainte de luptă trebue să ghiceşti meritul, nu după ce lupta însăşi a făcut alegerea şi cei greşit aleşi au năruit totul. Am dovedit că pot să iau fantasme ale minţii mele drept realitate şi asta e prost... e foarte prost. . . CELLINO De multe ori poţi să fii un bun meseriaş, fără să cunoşti oamenii, dar nici de asta nu poate fi vorba aci. . . PIETRO Depinde de meserie. . . Dar poţi fi educator, poţi fi ^ conducător dacă eşti un prost cunoscător de oameni? Aş fi în stare să comit numai nedreptăţi şi să ajung la catastrofe. CELLINO Eu nu înţeleg motivul amărăciunii d-voastră. Merită o femeie să ocupe atâta loc în inima d-voastră? PIETRO Tocmai, nu merită... In orice caz femeia pe cars eu ca bun cunoscător am ales-o, nu merita. . . Nu d-ta ai de învăţat dela mine, ci eu dela d-ta. . . Aci, ai avut o vedere clară, o mai justă înţelegere a realului, ai cunoscut mai bine meandrele caracterului femeiesc... In acea împrejurare ai fost nesfârşit mai inteligent decât mine. . . Asta nu m’a împiedecat să mă port ca un nătărău ridicol care ţinea cu orice preţ să-ţi dea lecţii. . . despre femei şi despre iubire. . . când ar fi fost nesfârşit mai cuminte din partea mea să te rog eu să-mi dai dumneata mie lecţii despre femei şi despre iubire. Cred că dacă aş mai putea râde azi, ar trebui să mă strâmb de râs, contemplând un asemenea caraghios... şi ceea ce e şi mai penibil, am abuzat de gradul meu de comandant ca să te jignesc în mod grosolan. . . Ai vrut să ştii de ce am trimis să te caute în toate părţile, .. Ei bine, a fost 325 i TEATRU numai ca să ştii cât am salvat dm atâta bălăceală de prostie şi ridicul, din ziua când ţi-am dat lecţii «îespre dragoste şi despre femei. Te-am căutat ca să ştii ca n’aşi fi mers orb, în mormânt, cu asemenea podoabe ale prostiei, că am avut totuşi câteva clipe de luciditate. Ţineam neapărat să ştii că din mlaştina neghiobiei mele a mai rămas măcar o mână afară, în stare să facă un semn. Era o mică revanşă pe care mi-o datorai, aceea, să binevoeşti să mă asculţi — strepezit — încă odată îţi cer iertare, şi de câte ori îmi voiu aminti jdş acea întâmplare nefericită, de acea «lecţie » ridiculă care-mi strâmbă gura de cocleală, am să-ţi cer iertare. Pentru asta te căutam. CELLINO uluit Pentru asta m’aţi căutat? PIETRO Abia acum înţeleg subtilitatea d-tale. . . Sunt un marinar prost şi nespus de încrezut, o brută. . . încă odată, iartă-mă... — se încruntă, priveşte spre Alta, priveşte apoi în altă parte — Pe acea femeie, d-ta ai cunoscut-o nesfârşit mai bine ca mine şi ai preţuit-o cum merita. . . Naiv şi îngâmfat, credeam că numai eu am norocul — surâde amar — graţiilor ei. . . Dar d-ta ştiai că zâmbetul ei este zâmbetul unei profesioniste a zâmbetului. . . pe când eu găseam în el delicii, cuvenite mie, pentru meritele mele unice — se strâmbă de desgust—Vrei să devii învăţăcelul meu? Foarte bine, daca socoţi că aceasta este cu putinţă... —râzând greu — Dar mai întâi te rog eu să fii maestrul meu şi să-mi desvălui cum se cunosc femeile. .. CELLINO obosit ca şi când ar fi stat cu cugetul întins ca un braţ, coboară într'un plan mai jos In orice caz nu sunt atât de complicate cum le vedeţi, conte. PIETRO strâmbându -se sarcastic Desgustător lucru sunt femeile, prietene. 326 ACT VENEŢIAN CELLINO cu modestie altfel Totul este să nu le dai prea multă importanţă şi mai ales să nu iei în serios smiorcăelile lor. . . Am părăsit totdeauna femeile privind rece şi hotărît, fără să ţiu seamă de comedia pe care o joacă. . . ascultând liniştit şi amuzat plânsetele lor. . . Femeile nu iubesc. . . ele sufere, numai fiindcă sunt părăsite. . . Sau, mai bine, femeile nu iubesc şi nu sunt frumoase decât dacă sunt părăsite. . . Atunci recurg la nemaipomenite născociri ca să-şi capete reparaţia pe care o doresc: lacrimi, ameninţări, joc disperat pe funie, umilinţi şi rugăminţi desnădăjduite. . . şi devin astfel frumoase... Au şi bucurii luminoase uneori, atunci când sunt pe cale să obţie ceea ce vor cu ambiţie copilărească, şi asemenea bucurii pot zăpăci pe un bărbat, care şi le atribue farmecului lui, ceeace este de asemeni şi periculos fiindcă atunci el crede că i se cuvin. PIETRO cu fruntea coborîtâ Eu am fost un asemenea amarnic nerod. CELLINO cu o simplă voie bună care înfige cuţite în inima Altei In asemenea împrejurări bărbaţii nu-şi dau seama că rolul lor este indiferent, câtă vreme nu părăsesc o femeie... O femeie cu care rămâi mai mult decât trebue, te dispre- ţueşte căutând neapărat pe un altul capabil s’o părăsească... Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei. . . O doare superioritatea şi nici nu vrea să fie protejată. . . ALTA plânge desnădăjduită. CELLINO fără urmă de răutate, cu o minte firesc obiectivă Această voluptate pe care o gustă bărbaţii din sentimentul superiorităţii ior, le turbură fericirea şi nu vor 327 / TEATRU decât s’o guste şi ele, căutând jos de tot ca să nimerească pe cineva, neapărat inferior lor, pentru ca să-i poarte grija şi să se sacrifice. . . Un profesor spunea că vacile îşi ling viţeii nu din dragoste, ci fiindcă le face lor bine la limbă... Femeile nu iubesc, ci vor să fie materne cu orice preţ. Trebue să joci comedia acestei inferiorităţi şi pe urmă să le părăseşti fără milă. . . Dacă vrei mai ales să guşti liniştit frumuseţea femeii e neapărat nevoie s’o faci să sufere... Numai suferinţa o înfrumuseţează. . . aşa cum numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele. Altfel femeia e minunată pentru petreceri uşoare,împreună cu vinul şi cântecul. . . PIETRO surâzând unui paradis pierdut Ah, de ce nu te-am întâlnit mai de mult. . . de câtă suferinţă şi ridicai aşi fi fost cruţat. . . deşi eram atât de îngâmfat, încât poate că chiar dacă te-aş fi întâlnit, nici nu aş fi stat de vorbă cu d-ta. . .Acumînţeleg ce neghiobie te sfătuiam atunci când te certam că schimbi mereu femeile. CELLINO cu o nesfârşită simpatie, cu o înţelegere plină de admiraţie pentru o lipsă inerentă unui geniu, cum îl socoate el pe Pietro Gralla Aţi trăit prea mult pe mare şi nu aţi avut de unde cunoaşte femeile, asta e tot. . . Cea dintâi femeie mai iscusită pe care aţi întâlnit-o, vi s’a părut că e şi femeia cu care aţi plecat în gând de acasă când eraţi copil. . . Femeia ideală. . . Eu ştiu că femeia ideală există totuşi pe lume şi de aceea o caut. . . Dar mai ştiu că nu e într’o singură fiinţă, ci e risipită în toate femeile. . . Trebue s’o aduni, luând dela fiecare câte ceva, de la sute şi din sute de femei. Nu e una măcar, oricât de urîtă care să nu aducă mica ei contribuţie la femeia pe care o caut. . . Greutatea cea mare este să rămâi lucid şi să nu iei astfel dela o femeie mai mult decât ceea ce are cu adevărat frumos. Să te fereşti de amăgeală. Dacă-ţi place numai glezna unei femei, să nu te consideri obligat să-i adori şi vocea şi inteligenţa. . . 328 ACT VENEŢIAN PIETRO fierbând de părere de rău, fără nicio privire pentru Alta, care a stat şi sta răstignită, primind fiece gând al lor ca arsura unei palme, ca un lat de sabie peste obraji, nemişcată şi plină de lacrimi Ah, dacă te-aş fi cunoscut mai de mult. . . dacă aş fi fost mai inteligent ca să-1 înţeleg din timp pe acel Casanova. CELLINO Conte, femeile nu trebue să ocupe decât un loc fără însemnătate în vieaţa d-voastră... Mintea şi braţul d-voastră trebue să vă rămâie libere pentru alte posibilităţi - se sileşte să spună ceva, e foarte stânjenit — Aş dori să vă transmit o veste, dar nu în prezenţa Signorei. PIETRO Ţi-am spus să o socoteşti ca şi mine moartă. Nu e decât un cadavru. CELLINO stăruind Nu pot vorbi atâta vreme cât e de faţă. . . ALTA a mers până la capătul desnădejdii şi e acum ca o statuă a durerii care a izbutit să articuleze gânduri... dar acestea mai nu vin din jocul minţii, ci din lumina de dincolo de lucruri a unei inimi mereu sfâşiate Vă voiu lăsa singuri. . . Voi, doi. . . Unul care a fost călăul vieţii mele, altul care are drept de vieaţă şi de moarte asupra mea. . . Dar aş vrea să ştiţi şi să înţelegeţi un singur lucru abia privindu-vă împreună am găsit tâlcul soartei şi al umilinţelor mele. am înţeles că n’a fost în mine decât iubire. . , Iubire întoarsă poate şi rătăcită, dar necontenit iubire. . . N’am vrut decât să dăruiesc. . . N’am vrut decât sa aduc bucurii. . . Asta a fost vieaţa mea de când m’am dâruit întâia oară, ca fată neş iutoare ^ de răutatea omenească, şi iubire a fost vieaţa mea zi de zi... Am greşit şi recunosc toată 329 TEATRU grozăvia nebuniei mele. . * Nu vreau decât să ispăşesc. . . N’am nevoie de judecata voastră pentrucă m’am judecat şi m’am osândit singură. Dacă aţi fi loiali, iau m’aţi tortura lungind orele, otrăvimlu-mi clipele una după alta. . . Dar nu sunteţi. . . Ascultă, Pietro, dacă nu m’am ucis încă este pentrucă încă mai simt că îţi pot fi de ajutor. Dacă stărui atâta este că nu vreau să te mai vad suferind din pricina mea. . . Iar moartea mea; <|in voinţă proprie nu te-ar ajuta. . . Nu pot îndura să sufere nimeni din pricina mea. . . PIETRO amar Nici atunci când înfigeai un pumnal ?. . . ALTA o durere încleştată Pietro, eşti singurul om din lume care ar putea pricepe dece am făcut asta şi dacă tu nu pricepi asta, atunci nu mai e. nimfei pe lume Hela care să aştept înţelegere. Nu aş fi putut să-ţi spun asta, pentrucă ştiu că e greu de înţeles, şi n’am avut curajul să cred că aşi putea fi înţeleasă; dar acum nu mai e în mine decât limpezime, Iată. .. acest om a crezut atunci că l-am atras într’o cursă. . . Aveam o răspundere. . . I-aruncasem şi purd- niilui în upă. . . îmi ardea mintea în clipele acelea, căci nimic nu mă înebunea mai mult decât bănuiala unui asemenea sentiment josnic de prefăcătorie şi minciună. PIETRO Faţă de el? ALTA Faţă de oricine pe lume. Regret fără margini că în clipele acelea nu am ştiut să aleg. . . Dar tu trebue să recunoşti că am lovit eu un pumnal . . . Un fapt de curaj... Voi sunteţi laşi... aţi putea să mă ucideţi dintr’o lovitură şi nu aveţi curajul. . . Mă ucideţi fibra cu fibră. . . E de preferat călăul care retează dintr’o dată, -capui, celui care, de milă, taie un ceas gâtul condamnatului — iese dreaptă, îndurerată, caşi când şi-ar pnrta inima, în mână. 330 ACT VENEŢIAN CELLINO după ce a plecat Alta Conte Pietro Gralla, iată ce doriam să spun. . . Poporul e profund nemulţumit de înfrângerea flotei noastre lângă Corfu. . . Cu toate să Seigneuria a vrut să provoace confuzie, vestea a venit limpede şi străbate toate straturile Republicii... 0 parte dintre ofiţerii de marină cu care am vorbit îndelung, îţi cer sa te pui m fruntea poporului şi să răstorni această aristocraţie putredă, fiindcă altfel vom cădea cu toţii în sclavia vreunui stat vecin. . . Dă o proclamaţie chemând tot poporul la luptă şi flota va fi cea dintâiu care va veni alături. . . PIETRO gânditor dar indiferent In Yeneţia o mişcare a poporului este foarte greu de realizat. . . Şi de altfel nu mai simt înţelegere pentru astfel de fapte. CELLINO O mişcare a poporului nu e greu de realizat dacă e dela început susţinută de flota, iar hotărîrea flotei este luată. . . Vorbesc de cei buni, de cei care au sângerat văzând ruşinea dela Corfu. . . Am ţinut până acum trei consfătuiri în taină, . , întâlniri secrete. Vom bombarda Veneţia. . . ei n’au cum să se opună. PIETRO desprins de tot ceea ce altădată îl ilumina Cavalere, totul este prea târziu. . . E în mine ceva sdroBit. . . sunt ca un animal cu şira spinării sfărâmată şi nu am decât o singură dorinţă. . . Să mi se piardă urma. . . sa nu mai îmi ştie nimeni de nume. . . Hotărîrea mea e luată mai de mult şi totul e pregătit. . . Voiu pleca. . . Voiu pleca acuma chiar, fiindcă nu aşteptam decât această explicaţie cu d-ta, ca să pot pleca. . . Nici în mormânt n’aş fi fost fără tresăriri, dacă nu aş fi izbutit să te regăsesc şi să-ţi cer iertare, pentru cât am fost de ridicol, tocmai când te cunoşteam greşit, ... în sfârşit, eiiiar nu erai cel de azi. . , Altceva nu mă poate interesa. . . Poate că într’o zi. . . cine ştie ... — bate gongul, intră Nicola — Nicola este totul gata de plecare . . ? 331 TEATRU NICOLA Am chemat gondolele şi am trimis, pe acea corabie,, tot ceea ce mi-aţi poruncit să orânduesc din vreme. . . Vă este pregătită cabina de lângă aceea a căpitanului. . . Putem pleca oricând doriţi. PIETRO liniştit, îndepărtat Bine, pofteşte pe Signora aci... — Nicola iese — Trebuia să plec încă de mult. . . Veneţia nu-mi prieşte . . . rana se închide mai greu ca de obiceiu. . . Vreau aerul tare al mării. . . Vreau arsura soarelui dela Malta. ALTA intră şi rămâne într’o aşteptare dreaptă CELLINO după o lungă şovăire Cer prea mult dacă vă cer să mă luaţi şi pe mine. . . E în mine o sete 3e a sluji care cu cât a fost mai târzie cu atât e mai arzătoare. . . Vreau să vă fiu tovarăş în luptele viitoare şi vreau să trăiesc toată vieaţa pe care aţi trăit-o. PIETRO mereu desprins de tot ceea ce fusese vieaţa lui Nu ştiu ce voiu face... şi doresc să rămân câtă va vreme singur... Nu-ţi pot spune nici unde mă voiu duce. Dacă mă voiu restabili însă, şi mai ales dacă voiu izbuti să mă regăsesc... îţi făgăduesc că vei primi semn dela mine... la d-ta acasă. . . poate prin Nicola. . . care te va aduce la mine... Şi atunci vom hotărî în spre ce parte a pământului necălcată încă de nimeni vom merge... — se întoarce către Altav pe care o priveşte îndelungă vreme — Signora voiu pleca. . . Pentrucă în faţa lui Dumnezeu căsătoria noastră nu se poate desface, vei rămâne soţia mea... Vei locui cât limp vei dori acest palat şi vei putea lua din el tot ceea ce vei vrea să iei, în ziua când vei pleca. 332 ACT VENEŢIAN ALTA cutremurată Pietro, pleci într’adevăr? PIETRO Da — dă mâna lui Cellino — Cu bine, Cavalere, cu nădejdea că veştile mele te vor ajunge. CELLINO îi strânge mâna, copleşit Le voiu aştepta necontenit — se înclină şi iese fără să salute pe Alta. ALTA cu ochii mistuiţi Şi eu ce voiu deveni. . ? PIETRO îndepărtat Nu ştiu ce vor deveni toate femeile pe care nu le-am întâlnit niciodată în vieaţa mea, din toate ţările pământului — zâmbeşte — înainte de a te cunoaşte eu, se spunea că eşti o mare artistă. . .Poate că vei mai putea fi pentru ei, ceea ce ai fost. . . Până unde voiu merge eu nu va veni nicio ştire despre faima d-tale. . „ iar pentru mine vei fi aşa cum ţi-ani spus. . . de mult înmormântată ... ALTA a înţeles că totul e pierdut... Cum se pare că unii oameni în clipa morţii, au viziunea întregii lor vieţi, ea îmbrăţişează cu o privire, ruinele calcinate, ale trecutului, iar după un timp, frântă de durere Lasă-mă să te întreb un lucru... Vorbeşti despre mine numai ca despre o moartă... Dar spune-mi... nu sunt nici măcar o moartă pe care o regreţi.. ? Nu e în tine nicio părere de rău că femeia care, până în seara aceea, a fost aevea... pe care ai iubit-o... e totuşi moartă ?. . Nu-ţi pare rău că nu va mai fi niciodată, în niciun mod, ceea ce a fost cândva atât de mult ? Nu regreţi măcar ceea ce ar fi putut să fie? 333 TEATRU PIETRO liniştit Nici această întrebare nu are niciun sens pentru mine... Ceea ce este esenţa firii mele este tocmai de a nu visa treaz, dg a nu mă amăgi cu năluci. . . de a nu-mi pierde controlul vederii... Dacă ar fi vorba să mă hrănesc cu ceea ce nu e. . . aş fi tot atât de ridicol c a acel cardinal bătrân care se găteşte ca o femeie şi se crede irezistibil... E sigur că el se amăgeşte pe e însuşi şi se crede iubit. . . E o laşitate în această nevoie de auto-amăgire şi încă mai am puterea să n’o accept, dar accept orice îmi va oferi vieaţa: încercări grele, urîţenie, moartea însăşi, dar nu amăgirea. Dimpotrivă, sunt bucuros că acest vis prost s’a sfârşit şi sunt recunoscător — nu ştiu cui — că totuşi a jjat un sfârşit întâmplării. Ah, d§că şi la sfârşit... spada ar veni dreaptă în pieptul meu, în luptă limpede. . . ALTA Acum când ne depărtăm ca două suflete care se despart, pornind fiecare pe o mare deosebită, eşti sigur totuşi că, dincolo de ce s’a întâmplat, nu sunt eu totuşi femeia pe care trebue s’o iubeşti? Că nu suntem, aşa ca în cer, şi aici pe pământ, oriunde am fi, într’adevăr uniţi pentru totdeauna? Poate că nu a fost oricum, decât o clipă de slăbiciune. Am fost prinsă încet... mereu mai mult decât aş fi vrut. . . m’am prăbuşit apoi dintr’odata. PIETRO se gândeşte mult, liniştit Nu, femeia aceea era gândită fără slăbiciuni. .. Cel puţin aceea pe care am iubit-o eu, era fără slăbiciuni. . . Era şi’singura care mă interesa. . . şi. . . ALTA Şi? 334 ACT VENEŢIAN PIETRO Şi dacă s’a întâmplat ceea ce s’a întâmplat, înseamnă că m’am înşelat, ca un trecător care ia pe altul drept o cunoştinţă mai veche a sa... Iar când vede că s’a înşelat. . . nu mai e nimic, în mod sin.ph;, din ce i se năzărise. NICOLA a intrat şi aşteaptă PIETRO Eşti gata, Nicola? NICOLA Da—îi pune o pelerină pe umeri. PIETRO se îndreaptă spre uşă fără să spună o vorbă, cu pas sigur, încet. ALTA îl priveşte plecând şi când el a trecut pragul se prăbuşeşte moale pe podeaua de marmoră. SFÂRSIT 9 335 D A N T O N PERSOANELE DANTON ROBESPIERRE MARAT CAMILLE DESMOULINS FABRE D’EGLANTINE WESTERMANN HERAULT DE SECHELLES PHILIPPEAUX SAINT-JUST COUTHON prieteni ai lui Danton | prieteni ai lui Robespierre FOUQUIER-TINVILLE acuzator public HERMAN BILLAUD-VARENNE COLLOT D’HERBOIS VADIER HENRIOT TALIEN preşedintele Tribunalului revoluţionar revoluţionari extremişti ROLAND GRAN GENEUVE GUADET SERVAN MONGE CLA VIERE LEBRUN revoluţionari moderaţi 339 TEATRU DUSAULX LOUVET GARAT BEUGNOT LASOURCE PERNlfiRES BIROTEAU DELMAS THURIET BALOU revoluţionari moderaţi LAMETH X... regalişti PANIS FRfiRON SANTERRE LEGENDRE ROBERT ANTOINE şi SIMION DE STRASBOURG alţi prieteni ai lui Danton LINDET GAMBON CARNOT BARERRE alţi revoluţionari moderaţi PREŞEDINTELE CONVENŢIEI UN PREŞEDINTE DE TRIBUNAL GRIVOIS UN OM DE LEGĂTURĂ DELEGATUL COMUNEI UN AGENT ŞEFUL GĂRZII I COMISAR II COMISAR I OFIŢER II OFIŢER UN SANS-CULOTTE 340 DANTON ALT SANS-CULOTTE YÂNZĂTORUL DE ZIARE UN DOMN UN DOMN BĂTRÂN UN BĂIAT A. . . UN LACHEU ALT LACHEU. RICHARD SANSON DOAMNA ROLAND LUCILE DESMOULINS GABRIELLE LOUISE GELY M-me CHARPENTIER M-me ROBERT CONTESA DE R... MARCHIZA DE T... FELICIE DOAMNA DE SEDEUIL O TÂNĂRĂ O DOAMNĂ ALTĂ DOAMNĂ O FATĂ O DOAMNĂ IN NEGRU GINA CLAIRE PAULINE MĂRIE COPILUL LUI DANTON deţinute la Conciergerie Alţi membri ai celor două Comitete, convenţionali, juraţi, membri ai Tribunalului revoluţionar, jandarmi, soldaţi, femei Ia Conciergerie, mulţimea revoluţionară. I [ I I' f l i l I I s Ir ACTUL I TABLOUL I La Danton. Apartamentul din„ Curtea Comerţului. Interior de burghez cu stare. Un hali-salon cu două uşi în fund, iar între ele o bibliotecă. Uşa din stânga e mascată (căci duce la scara de serviciu). In peretele din stânga un cămin cu oglindă în ramă aurită deasupra şi o altă uşe care duce în sufragerie. Peretele din dreapta are două ferestre. *Intre ele o vitrină cu ceşti de porţelan pictat şi alte obiecte. Pereţii tapetaţi. Şase fotolii mici cu atlas verde. Se aud sgomote de tacâmuri şi voci vesele din sufragerie. Policandrul e aprins căci e seară. Un servitor a trecut de-a-curmezişul scenei şi se întoarce introducând o femeie, îmbrăcată cu intenţia să nu fie recunoscută. Ea aşteaptă9 un moment singură în picioare. Apare Danton, oarecum neliniştit, curios şi masiv, cu şervetul de masă la gât. SCENA I DANTON nedumerit, dar în clipa când priveşte mai bine, o recunoaşte D-ta? DOAMNA ROLAND liniştit semeaţă Da. 343 TEATRU DANTON caută puţin, pe gânduri, pe urmă cu o politeţă afectată Atunci poftim la masă... Abia am luat supa... Sunt aci: Lucile şi Camille Desmoulins, Robespierre. . . Are să le facă plăcere. DOAMNA ROLAND autoritară si nervoasă, îl măsoarăo clipă Da e Camille, Desmoulins, e Robespierre, dar mai e şi Westermann. .. Santerre... DANTON simte unde ţinteşte ea, stăpânit şi simplu Da, sunt şi ei..* DOAMNA ROLAND caută în jur să vadă dacă se poate vorbi Danton, ce intenţii ai ? — îl priveşte ca o stăpână în ochi. DANTON brusc, nervos Intenţiile mele le cunoaşte toată lumea — dur ş cinic — N’am ascuns niciodată nimic. DOAMNA ROLAND A! Atunci, putem sta de vorbă. Recunoşti deci... E aci o conspiraţie... DANTON precis D-nă, am făcut eu vre-odată un secret din faptul că vreau să detronez pe Ludovic Capet? Doamnă vă înşelaţi. Nu e conspiraţie. Danton nu conspiră... DOAMNA ROLAND îmblânzindu-se ironic Să vorbim serios... dar comitetele secrete dela Glia- r enton ? 344 DANTON DANTON cu ochi mari, batjocoritor A, nu. . . aceea era conspiraţia d-voastră a Girondinilor, a Brissotinilor. . . Nu, d-nă Roland, Danton nu se întâlneşte noaptea, afară din oraş, în case părăsite... Eu am declarat război, celor ce ne vând. Asta e. Nu sunt decât 20 de zile de când bravii mei Cordelieri,— nu în ascuns, în sala de întruniri din curtea mănăstirii — au votat o moţiune prin care se cerea detronarea regelui — apasă — trădător... şi eu însu-mi am prezentat petiţia la Primărie şi la bara Parlamentului. . . Asta-i conspiraţie ? DOAMNA ROLAND îl priveşte lung, surâzătoare Nu de asta este vorba. Sentimentele d-tale pentru rege le cunoaşte toată lumea. Nu vrei să mă înţelegi. Nu eşti d-ta singur care ai cerut detronarea la Comună şi, dacă vrei, şi la Adunare. Din partea noastră, Ver- niaud a cerut-o încă de acum un an, după încercarea de fugă a lui Ludovic. Adu-ţi aminte. . . Adu-ţi aminte că bărbatul meu a fost gonit din Minister chiar din 'cauza scrisorii lui curajoase. DANTON Adică, — cu glumă şireată, brutală — scrisoarea d-tale, — că de d-ta era scrisă — surâzând — el numai a pre- zentat-o. DOAMNA ROLAND îşi priveşte mâinile, stânjenită, nervoasă. mDANTON Ei bine, atunci suntem perfect de acord — candid şi uriaş — îmi daţi voie deci să vă invit din nou la masă. . . Gabrieîa a făcut o supă de pasăre delicioasă. . . Avem nişte friptură să te lingi pe degete... Vin la pivniţă de şapte neamuri.,. Aşa cum se cuvine unui proprietar din Ckampagne... TEATRU DOAMNA ROLAND îl priveşte enervată, studiindu-l ca pe un jucător şiret, pe urmă ochii mari îi înfloresc într'un surâs ironic, fără să spuie o vorbă. DANTON simte vag ironia Gabriela de altfel, are să fie foarte mulţumită. De atâtea ori eu am luat masa la d-voastră şi ea nici nu vă cunoaşte încă... — îi sclipesc ochii, aşteaptă. DOAMNA ROLAND enervată, cu hotărîre bruscă Danton, vreau să vorbim serios. DANTON cu o violenţă răsucită în el, crescut dar aparent calm Da. — aşteaptă împietrit. DOAMNA ROLAND Ascultă-mă. . . Ştii bine că nu despre aceste agitaţii anti-regaliste e vorba... Toţi am pierdut de mult nădejdea că această Legislativă va vota vre-odată detronarea lui Capet. Toţi ştim că a mai prezenta moţiuni e zadarnic. Austriaca rămâne mai departe pe tron, ducând Franţa şi Revoluţia în prăpastie. DANTON cu nişte ochi enormi Atunci ? DOAMNA ROLAND Ceea ce urmăreşti d-ta este să execuţi însuţi o hotărîre pe care Adunarea legislativă nu are curajul, sau nu vrea s’o ia. DANTON s’a ridicat hotărît căci nu vrea să discute. 346 DANTON DOAMNA ROLAND Sa vorbim precis Danton. . . Aţi botărît pentru Vineri 9 August, seara. . * atacul Tuilleriilor. . . Azi e Duminică. La d-ta acasă sunt acum şefii conspiraţiei. . . DANTON Conspiraţie !! Hm, Hm ! Dar să admitem întâia parte — ascultă în el o clipă, apoi onctuos, cu o politeţe cordială — Cu ce vă putem fi de folos, frumoasă doamnă, de vreme ce ne refuzaţi supa? DOAMNA ROLAND Danton, vreau să vorbesc cu d-ta serios. . . Dar mai întâi îţi cer să-mi spui un lucru: DANTON Da... DOAMNA ROLAND energic, îl priveşte drept în ochi Ai încredere în mine, în patriotismul meu? DANTON Mai multă decât în toţi girondinii, decât în toţi partizanii bărbatului d-tale, cu el cu tot, la un loc. DOAMNA ROLAND Nu aşa, vorbim serios Danton. DANTON ocolind scurt, aproape violent Ei bine, doamnă, atunci nu mai am pic de încredere în nimeni — rămâne tăcut. DOAMNA ROLAND a rămas în gol, tace şi ea, îşi potriveşte şalul. 347 TEATRU DANTON s’a ridicat din nou, îngândurat. DOAMNA ROLAND Atunci, dă-mi voie să-ţi dau un sfat. Vreau să zic dă-mi voie să te rog în numele acestei ţări, pe care o iubim cu toţii, un lucru... DANTON priveşte, aşteptând. DOAMNA ROLAND Amână mişcarea. . . Trebue s’o amâni neapărat!. .. DANTON îşi revine, aşteptând ironic A! DOAMNA ROLAND Ironia d-tale e ne la locul ei. Dacă am făcut pasul acesta, dacă am străbătut tot cartierul acesta negustoresc, atât de umblat... DANTON Ei bine, doamnă, cred că rău aţi făcut, vreau să spun că de prisos aţi părăsit la ora asta pe amicii d-voastră. O seară pentru ei agreabilă e zadarnic pierdută... iar aci nu mai puteţi schimba nimic. DOAMNA ROLAND face un gest dezolau DANTON E încă vreme astă seară, doamnă să vă reluaţi locul în frumoasa d-voastră sufragerie, să brodaţi mai departe, supraveghind această adunare de tinere talente delicate şi strălucitoare, Jj.ar incapabile să salveze Franţa. Pentru asta sunt necesari umeri ca aceştia, şi o figură ca a mea, brăzdată de coarne de taur—îşi simte tot trupul de uriaş sluţit. 348 DANTON DOAMNA ROLAND fără să vrea îi priveşte fruntea. DANTON are acum toată frumuseţea în ochii strălucitori. DOAMNA ROLAND Ei bine, când recunoşti singur că sunt la un loc atâtea talente frumoase. . . DANTON aşteaptă aplecat, să vadă unde vrea să ajungă. DOAMNA ROLAND Când recunoşti singur că regele nu are adversari mai hotărîţi decât pe noi. . . DANTON ca o cădere îndesată pe nicovală A! nu, n’am zis « hotărîti ». 7 » DOAMNA ROLAND rămâne iar în gol, fără sprijin Cum? DANTON Fireşte ! — o priveşte precis — Am zis talente a delicate şi strălucitoare ». . . Poate că era mai bine să zic lucioase... In orice caz nu am zis « botărîte »— şi cu un pas de joc -— Dar încă odată, doamnă cu ce vă pot fi de folos? DOAMNA ROLAND scăzut, dar cu hotărîre şi autori ate Danton, e absolut necesar ca mişcarea pe care o proectaţi să nu aibă loc. E o greşală. . . Cu ea nu se va rezolva nimic. Ar putea să compromită totul. Nimic mai primejdios acum decât o mişcare de stradă. .. Ai văzut unde a dus mişcarea de acum o lună... Ai făcut atunci, la 20 Iunie... 349 TEATRU DANTON fierbând în el, răspicat N’am avut absolut niciun amestec în mişcarea dela 20 Iunie. DOAMNA ROLAND continuând ca şi când el ri*ar fi replicat A fost un eşec dureros al poporului... Ca să credeţi că ajungeţi la ceva dacă năvăliţi, fie şi până în dormitorul regelui, şi chiar dacă, după ce l-aţi insultat, îi puneţi boneta roşie de revoluţionar în cap — lui şi moştenitorului — este o greşală... DANTON nervos, violent Doamnă, n’am avut niciun amestec la 20 Iunie. D-ta faci o confuzie între întrunirile pe care le ţin Cordelierii şi DOAMNA ROLAND pe aceeaşi linie, iritată ca el De doi ani eşti neîntrerupt preşedintele acestui cuib de dezordine... Eşti singurul preşedinte menţinut atâta timp de vreo secţiune. DANTON Doamnă, vă repet că nu mă privesc pe mine toate excesele cordelierilor. Eu nu i-am folosit decât de două ori.. . şi nu în manifestaţii de stradă, ci în calitate de comandant al batalionului lor civic... Când am oprit trăsura regelui, care voia să fugă la St. Cloud şi când am refuzat să predăm gărzii naţionale pe Marat, refugiat cu ziarul şi tipografia lui, pe teritoriul secţiei noastre. . . DOAMNA ROLAND fără să ia în seamă desminţirea Este cea mai mare greşală, Danton să îţi închipui că vreunul dintre cluburi, fie el nu numai al Cordelierilor, ci chiar cel mare al Iacobinilor, ar putea decide singur, 350 DANTON cu ajutorul străzii, jd^, soarta Franţei întregi. Asta n’o poate face nici Comuna ori cât s’ar agita consiliul ei... N’o poate face decât Adunarea legislativă. DANTON îi sclipesc ochii intens, ironic Pentrucă acolo ţin discursuri frumoase Roland, Ver- niaud, Brissot, Guadet şi atâţia alţii? Ah, ie e frică să nu ie ia alţii înainte. Să nu le ia «revoluţia lor ». Jucăria lor... Pentru asta vor să ne oprească pe noi? DOAMNA ROLAND liniştită, sfătuitoare, măsurată, sigură de ea însăşi Nu, dar pentrucă e firesc să fie aşa . . . Şi te conjur în numele acestei Franţe pe care o iubim cu toţii: renunţă la planurile d-tale. Ai răbdare. Cu toţii lucrăm pentru salvarea ţării. DANTON nu poate stăpâni frământarea din el Să am răbdare ? Dar ce e vorba de mine, de metresele mele, — brusc şi sincer — Crede-mă, doamnă Roland, că dacă ar fi vorba de mine aş fi nesfârşit mai bucuros să mă duc la ţară, să-mi văd de livezi şi fâneţe... Să pescuesc în Aube... Dar nu e vorba nici de mine, nici de d-voastră, nici de fătălăul acela de Ludovic, cu creier de capră. E vorba de Franţa... De libertatea asta atât de greu cucerită... — cu adevărat îndurerat —^ Să mai aştept? Dar n’am aşteptat destul? Sunt trei ani de când stăm împărţiţi în două.. . De o parte un rege, care după ce a încercat să gonească parlamentul e nevoit să jure pe Constituţie — în aceeaşi frază — jură pe Constituţie dar încearcă să fugă ca să vie cu armate străine — mereu legat, în creştere... — primeşte declaraţii de înfrăţire, însă trimite disperat emisari la mo- narchii vecini... E şeful unei nobilimi şi a unui cler care renunţă la orice privilegii, — cu ochii aprinşi de ironie — plângând de fericire istorică, în Adunarea naţională. . . dar pe urmă refuză, toţi Ia un loc, să cedeze de fapt cel mai mic şi mai nedrept privilegiu... Ascunde declaraţiile de război pe care ni le trimit vecinii, dezorganizează armata, refuză sancţiunea regală de câte ori e vorba de vre-o reformă mai serioasă. 351 TEATRU DOAMNA ROLAND Asta am spus-o cu toţii... A spus-o dela tribună ^ _ «a - ^ u' 'A. - Yerniaud şi s’a votat afişarea discursului iui în toată tara. > -A4"\ş DANTON ridică, rânjind, din umerii largi i • . v Ah, şi cu asta aţi terminat? DOAMNA ROLAND Ştii bine că luptăm cu toţii... Tocmai de aceea te rog aşteaptă. DANTON întins ca o lamă de spadă oamnă, d-ta îmi ceri să aştept, când? Când, au ecut frontiera 40 mii de prusaci şi 30 de mii de au- striac!! Când 20 de mii de emigraţi li s’au alăturat.. . Când la Tuillerii se aşteaptă înaintarea lor cu înfrigurare nestăpânită. Când la Palat se fac toate pregătirile pentru primirea învingătorilor. . . Când regele a concediat pe miniştri populari şi plăteşte din lista civilă pe ofiţerii dezertori, când refuză sancţionarea decretului care vrea sa formeze o tabără pentru apărarea Parisului.. . ? DOAMNA ROLAND pasionată Ei bine, dar tocmai de aceea Adunarea a declarat _ 9 _ > . « Patria în pericol ». Dela 11 Iunie şedinţele ei sunt permanente. La toate răspântiile se înrolează voluntari. DANTON privind un tablou Voluntarii nu vin prea mulţi, căci oamenii nu-şi pot lăsa linistiti familiile, când stiu că, la cea mai mică în- y > 7 s 7 frângere pe câmpul de luptă, ele vor fi masacrate de regalişti. .. Iar Legislativa d-tale e o adunare de flecari ! Deasupra intereselor ţării, ei pun ambiţiile şi intrigile lor copilăreşti — amar — Doamnă, sunt răi şi 352 * t DANTON i proşti frumoşii — îndurerat şi trist, cu ochii calzi — d-tale talentaţi... Se ceartă ridiculi în timp ce pe toate drumurile, înaintează armata duşmană tpre inima Franţei; .. DOAMNA ROLAND cu o închipuită autoritate Danton, sunt lucruri de care d-ta nu-ţi dai seama lămurit... De ce nu vrei să înţelegi că avem acelaşi ideal ? I fi ? DANTON copleşitor, crescut încă sufleteşte Atunci veniţi alături de mine. DOAMNA ROLAND în primul moment surprinsă, uimită, pe urmă cu condescendenţă feminină, cu gingăşie ironică Danton, d-ta eşti un om îndrăzneţ şi hotărît... Dar trebue sa înţelegi: cu atât nu se duce la v apăt o mişcare... D-ta poţi să înflăcărezi o adunare populară, dar o acţiune, pentru răsturnarea regelui şi pentru sal varea ţării, cere şi altceva, . . DANTON cu privirea mărită, aşteaptă i H DOAMNA ROLAND D-ta nu eşti omul care să pregăteşti o mişcare — şi ca o fină paranteză — iar o mişcare serioasă cere organizare — surâzând iar — Să vorbim sincer: d-ta esti minunat om de stradă DANTON fără să se supere, zâmbeşte îngăduitor pentru înţelegerea ei. DOAMNA ROLAND i 4 t Crede-mă, îţi vorbesc din toată inima... Şi îţi vor- beşte cineva care te cunoaşte... D-ta poţi conduce « o mişcare de stradă ».. . mişcare 23 353 TEATRU ţionară », — şi-l priveşte binevoitoare, aşteptând să vadă dacă el este atât de inteligent, ca să înţeleagă. • . . i DANTON surâde îndelungat şi ascultă în el însuşi, melancolic. DOAMNA ROLAND '. Cred că mă înţelegi? DANTON scăzut a Da, da, desigur că da,. . . dar se pare că d-ta nu m’ai înţeles pe mine... Te rog sa mă priveşti drept în ochi: Iţi jur pe viaţa copiilor mei că adineaori nu am înţeles să chem pe nimeni sub « şefia » — rămâne nemişcat. DOAMNA ROLAND protestează slab \ \ i , A DANTON si reia acum, încleştat 9 J 9 Nu. Am vrut să înţeleg altceva: Că aceeace am ho- tărît este de neînlăturat... Haideţi pe acelaşi drum cu mine, fie că veţi porni înainte, fie că veţi veni după mine... DOAMNA ROLAND tace îndelung alegând firele salului. DANTON s’a plimbat greoi, doi paşi prin casă. DOAMNA ROLAND cu un ton familiar, nu mai are nirtiic de spus Si crezi că Franţa va fi salvată? DANTON Nu ştiu. . . Dar între Paris şi armatele năvălitoare voi fi eu — creşte din el însuşi, ca un fel de simţ interior 354 ■ DANTON al statuii lui herculane, pare o statue cioplită în granit colturos. DOAMNA ROLAND nu mai are nimic de spus Cd femeev parcă se resimte de această voinţă virilă, neîn fi DANTON a rămas fără să vrea nemişcat. DOAMNA ROLAND cu totul alt ton ■■ » Ei bine, atunci cu ce aşi putea fi eu folositoare? DANTON Da #. Şi uite cum. «,. Partizanii bărbatului d-tale dacă mişcarea reuşeşte — să o confirme în Adunare..» Tu J DOAMNA ROLAND puţin pe gânduri •/v t ' • ' ‘ 1 M... da. Atunci o întrebare: Dacă răstorni pe Lu dovic, pe cine pui în locul lui? DANTON Nu ştiu. DOAMNA ROLAND ironică şi fină ca o broderie ■ ‘ ’ i’» . ■■ ■ t Ducele de Orleans? DANTON Nu m’am gândit încă^ DOAMNA ROLAND si mai ironică S’au gândit alţii. DANTON \ Ceea ce ştiu, e că nu vor înceta frământările câtă vreme vom avea pe tron un rege căruia i s’au luat juma- 23* 355 TEATRU tate din privilegii. Trebue să aducem un altul, căruia să-i pară că şi jumătatea acordată e chiar prea mult. DOAMNA ROLAND plecând plutitoare, neîncrezătoare Succes DANTON conducând-o De ce surâdeţi? DOAMNA ROLAND Pentrucă nu cred că o să isbutească — în prag şi cald de tot — Amână pentru 15 August mişcarea, Danton. DANTON E prea târziu. Regele a şi trimis Cavalerilor Pumnalului, semnul convocării: o scrisoare albastră... DOAMNA ROLAND e impresionată, surprinsă.. . !? DANTON îi sărută lung mâna. SCENA II DANTON rămâne în scenă pe gânduri. SERV. după ce a închis Nu poftiţi la masă? DANTON Spune că am terminat... că nu mai mănânc. . . Vin mai târziu de dincolo, sgomotoşi, Lucile, Camille, Fabre, Santerre, Legendre... Pe urină, ca doi inşi care DANTON au făcut grup aparte, Westermann şi Robespierre. Ceva mai izolat, Grangeneuve. LUCILE ştrengărită, floare veselă, destinată morţii Nu, nu Gabrielle... e de neertat. , . Asta nu mai era cremă, era cocă. Nu-i aşa Fabre? GABRIELLE gospodină modestă şi necăjită, aşteaptă cu ochii îndureraţi Lucile, e adevărat? FABRE Ce cocă, dragă, piftie... GABRIELLE dezolată şi naivă Piftie ?... LUCILE ca şi când ar fi găsit Da, piftie... GABRIELLE Şi i-am spus zăpăcitei aceleia — amărâtă... — Dacă acum nu mai pot să mă duc eu la piaţă. . . Trebue să faci coadă la toate. . . Nu se mai găsesc de nici unele. . . DANTON familiar, alarmat Gabrielle ce e?... ce s’a întâmplat? GABRIELLE A greşit Maria prăjitura — e mereu cu ochii îndureraţi. LUCILE Danton, nu poţi să-ţi închipui ce ne-ai dat în loc de cremă... TEATRU DANTON Lucile Tăvălug1), te rog să nu mai îmi necăjeşti nevasta... FABRE Dacă nu ştiţi să gătiţi. . . Ia să vă spună Santerre cum a gătit el astă iarnă — e o întâlnire de priviri întrebătoare — Cum ? nu ştiţi ? VOCI la bărbaţi Lasă că ştim... LUCILE Ei, ştiţi d-voastră, dar noi nu ştim. . Fabre, spune-ne.. FABRE A, nu, să povestească Santerre însuşi — se întoarce către el — Santerre, ia povesteşte... — către un vecin încet — De ce să nu-i facem o plăcere omului ?,.. N’ai idee cât îi place lui Santerre să povestească asta... LUCILE stăruitoare Povesteşte, povesteşte. . . SANTERRE mare aer de flăcău cumsecade se grăbeşte naiv să povestească Să vedeţi. Camille scrisese la gazetă că ar trebui ca toţi cetăţenii, ca fraţii, să mănânce îa un loc... Să puie masa în mijlocul străzii. . . Fiecare să aducă ce are, sărac şi bogat... Asta-i egalitate... GABRIELLE casnică, uimită In mijlocul străzii? *) Ca aproape toate amănuntele, poreclele din text sunt material istoric. 358 DANTON FABRE bun regisor Lăsaţi-1 să povestească.. . SANTERRE fălos şi simplu Atunci, ca să pot găti pentru toată lumea am cumpărat tot orezul care se găsea de vânzare, am luat 200 de miei şi am transformat cazanele mele de fabricat bere, în căldări de bucătărie. . . Am fiert orezul şi am aruncat toţi mieii în el. LUCILE cu ochii vii, încântată, mirată Ai... Ai... FABRE Staţi, că mai are de spus. SANTERRE Pe urmă, pentrucă nu era loc în berărie, am pus masa în stradă... Adică pe două străzi. FABRE îl întregeşte amuzant şi biruitor, repede Şi d-lui, călare pe un cal uriaş, în uniformă nouă de căpitan de gardă civică, supraveghea serviciul. . . LUCILE cu ochi mari de copil Călare ? FABRE Pe un cal uriaş... E un cal pe care Santerre îl împrumută vara unui vecin sărac. Acesta îl îmbracă într’o piele de elefant şi îl expune la bâlci, aşa ca elefant. LUCILE uimită Serios, e adevărat asta? 359 TEATRU SÂNTE RRE grav ca un călugăr Sunt numai vorbe, doamnă. Nu eram pe calul acela atunci. LUCILE Ce rău îmi pare că n’am fost şi eu — lui Camille — Domnule Hon! Hon! de ce nu m’ai dus şi pe mine ? CAMILLE cu înţeles Pentrucă noi aveam altceva de făcut... LUCILE îi dă o palmă peste gură Obraznicule. . : GABRIELLE Mărie, ia pe Tony la culcare. .. Haide. . . MĂRIE Nu vrea să meargă — copilul într'*adevăr nu merge. GABRIELLE Bebe, te spun lui papa . .. Haide... — îl reclamă — Uite, papa. . . DANTON teribil şi glumeţ Danton, ţhi-tş la culcare că-ţi bag tava în burtă — tocmai s’a adus o tavă cu cafele acolo — Ai înţeles ? — copilul rămâne înlemnit. Danton îl ia în braţe şi îl sărută copleşitor. WESTERMANN dă cu ochii de Manifestul lui Brunswick pus în ramă, face un gest ca şi când ar vrea să-l sfarme cu pumnul Canalie ! —fierbe în el însuşi. DANTON DANTON îl opreşte. TOŢI se apropie Dar ce e? Westermann? DANTON calm, masiv De ce să-l sfarmi ? Eu l-am pus acolo ca să-l văd toată ziua. Să nu-1 uit o clipă. GR AN GENEITVE Manifestul lui Brunswick! DANTON simplu, dar încleştat Am scos potretul tatii din ramă şi am pus gazeta lui Souleux cu Manifestul lui Brunswick. II voiu pune la loc numai când pericolul va trece... CAMILLE exuberant Ah, neruşinatul, va plăti scump îndrăsneala de a ameninţa Parisul si Revoluţia... — îsi muscă buza de y y y » » jos. DANTON surâzând amar şi masiiţ In orice caz, cel care va plăti, mai sigur, e acest intrigant de Ludovic, care plânge îmbrăţişându-se cu deputaţii, în timp ce duşmanul, chemat de el, cu disperare, înaintează cu optzeci de mii de oameni asupra Parisului. . . GRANGENEUYE mirat, domol ^ E adevărat. Săptămâna trecută, când cu discursul Abatelui Lamourette plângeau, dimpreună cu noi, toţi. V* Nu era decât un strigăt: « Să uităm totul şi să salvăm Patria ».. 361 TEATRU DANTON Fireşte, îmbrăţişa pe aceiaşi deputaţi, pe cari îi ameninţă cu execuţia militară. . . Citeşte Camille — arată — la punctul ăsta. . . CAMILLE citeşte răspicat, subliniind prin întinderea vocii f Oraşul Paris şi toţi locuitorii lui, fără distincţie, vor fi ţinuţi să se supună neîntârziat, fără ezitare, să pună ? pe domnitor în plină şi deplină libertate, să-i asigure lui, ca şi tuturor persoanelor regale, inviolabilitatea şi respectul pe care dreptul naturii — se întoarce ironic9 nedumerit — îl impun oricăror supuşi faţă de suverani. Majestăţile lor imperiale şi regale, al Austriei şi Prusiei, fac personal răspunzători de orice eveniment cu preţul capului lor, pe toţi membrii Adunării Naţionale, ai departamentului, ai districtului, ai Gărzii naţionale a Parisului, pe toţi judecătorii de pace şi oricare vor aparţine » . WESTERMANN se întoarce şi rânjeşte. DANTON clocotind Citeşte mai departe. CAMILLE cu vocea sonoră, uşor metalică, alarmată .. .vom proceda la o răzbunare exemplară şi pe vecie memorabilă, predând oraşul Paris unei execuţii militare şi unei răsturnări totale. . . t DANTON nervos, complectându-l Sigur, Franţa întreagă va fi distrusă, dacă se va atinge cineva de persoana — ceteşte arătând, — sfântă a regelui. . . — ironic—Ei cred că regalitatea e ţje origină divină. 362 DANTON CAMILLE Ascultă, aci că e mai extra-ordinar — accentuând — « Că gărzile naţionale, care vor fi combătut împotrivă şi vor fi prinse cu armele în mâini, nu vor fi tratate ca inamici — subliniind şi mai mult, cu vocea întinsă — ci soldaţii lor pedepsiţi ca răsculaţi împotriva regelui lor... şi tulburători ai ordinei publice... WESTERMANN hotărît şi strâmb de furie Trebue executat imediat Capet! CHABOT Acum pricepeţi de ce de 15 zile Curtea a ridicat capul ? de ce nobilimea şi preoţii au devenit atât de îndrăzneţi? de ce regina spunea lui Dumouriez, « s’o mai lase în pace cu Constituţia »? LUCILE care a privit cu atenţie manifestul, zăpăcită Pe Camille nu-1 execută. TOŢI nedumeriţi .•.!? CHABOT De ce... ? LUCILE cetind Vor fi executaţi: Membrii Adunării Naţionale ai departamentului, ai districtului, ai municipalităţii şi ai Gărzii naţionale, judecătorii de pace şi cei ce aparţin. CEILALŢI surâd. LUCILE zăpăcită şi fermecător bucuroasă Sigur... 363 TEATRU FABRE Cum? dar Camille nu e «procuror al Felinarului»? LUCILE Ce-are aface? E un nume pe care i l-a dat poporul, aşa, pentrucă denunţă la gazete pe duşmanii Revoluţiei... FABRE amar Şi cei denunţaţi de el, sunt în stradă, pe loc, spânzuraţi de felinar. Asta ţi se pare puţin, Lucile ? — e o destindere generală. LUCILE brusc întristată Nu, taci! DANTON a luat deoparte pe Fabre Ia femeile cu tine, ca să rămânem singuri. FABRE Şi unde să le duc? DANTON La teatru, la Palais Royal, la piesa ta, vezi tu unde. . . FABRE face semn că a înţeles, se îndreaptă spre cele două femei. DANTON Westermann, ai adus cu tine planul? LUCILE căreia Fabre i-a spus ca şi Gabriellei, ceva Ah, Fabre are un plan infernal. Vrea să ne ducă să vedem piesa lui... Vi-1 denunţ... 364 DANTON GABRIELLE gospodină, bucuroasă de teatru La teatru ? A, e foarte bine ? Dar... nu e prea târziu ? LUCILE neastâmpărată, cu o groază comică Să vedem piesa lui Fabre, Gabrielle? Nu înţelegi? mai bine să vie Brunswick cu armatele lui. FABRE Răutate, vom merge ca să te pedepsesc. . . LUCILE cu o falsă dezolare Fabre, fii serios, pe căldura asta? DANTON grăbit să le facă să plece Tocmaijie aceea, staţi să vedeţi un act şi pe urmă vă duceţi la Palais Royal, să luaţi câte o îngheţată, acolo venim şi noi mai târziu. . . LUCILE sclipitoare de ironie, fragedă Vine şi Maximilien ? — cu o exagerată uimire — La Palais Royal? Auziţi, Maximilien la Palais Royal. . . ! ROBESPIERRE palid, atins Doamnă sunt oameni — cu intenţie tăioasă şi ascunsă — care gândesc că împrejurările de azi cer pe tron pe Ducele de Orleans —priveşte în jurul lui, ca un mort — Câna însă o rudă a regelui merge până acolo, încât îşi transformă palatul şi dependinţele într’o întreprindere publică, instalând jocuri de noroc, săli de dans, cafenele, restaurante frecventate de tot ce are Parisul mai dezonorant, acolo unde întâlneşti pe toţi agitatorii, pe toţi îmbogăţiţii furniturilor. . . toate femeile pierdute. CAMILLE gazetar cu voe bună .. .frumoase şi elegante. 365 TEATRU ROBESPIERRE ca o linie severă .. .ale Parisului, unde nu se mai stie de zi si noapte, pe sub galeriile acelea cu prăvălii, sau în grădinile cafe- nelelor, unde femeile iau îngheţată... Eu nu pot să merg într’adevăr... CAMILLE cald, bon gargon Si totuşi Maximilien, acolo e inima Franţei. De acolo y y 7 y **k,0 a pornit Revoluţia. Acolo, urcat pe o masă, acum trei ani am cerut eu dărâmarea Rastiliei, acolo am declarat cocarda verde, Chiar ducele, ca uri adevărat prieten al poporului, ca un simplu cetăţean, se numeşte azi Philippe Egalite şi a schimbat şi numele grădinei: nu e Palais Royal, cum zici tu, ci e Palais Egalite. LUCILE prietenoasă Vino, Maximilien. . . E o zăpuşală groaznică» Tot Parisul e acum acolo. . „ Ei, Gabrielle, te-ai îmbrăcat? GABRIELLE mare, sentimentală şi harnică Da, dar mi-e frică. . . Am auzit că iar a omorît pe cineva acolo.,. WESTERMANN aspru, colţuros, fire poruncitoare Un regalist a împins îndrăsneala până acolo că, pe când lumea era îngrămădită în jurul manifestului lui Brunswick, a strigat în plină promenadă << Jos Naţiunea, trăiască Regele ! ». A fost înfăşcat de popor şi înecat într’un avuz. GABRIELLE maternă Se zice că era tânăr si frumos. GRANGENEUYE care e un fel de Gabrielle bărbat t Eu am auzit, mi-a spus o vecină, că el nu a strigat nimic dar că Therogne de Mericourt a descoperit în el pe nobilul care a sedus-o şi apoi a părăsit-o... 366 DANTON LUCILE neastâmpărată mereu Poftim, ce mai e şi asta ?. . . Cine e această Therogne ? CAMILLE e cea mai frumoasă fată galantă de la Palais V" A fost sedusă de un tânăr nobil şi nevoită să fugă de acasă. Dar mereu s’a gândit la răzbunare. S’a făcut acum revoluţionară. Tot ce câştigă dela galanţii ei bogaţi, dă poporului. A luat parte la toate mişcările. Era şi la 20 Iunie la Tuilerii — - se întoarce ca să întrebe, — nu, Santerre ?. . . SANTERRE Da, era îmbrăcată ca amazoană, şi cu o suliţă în . . .v -..„'Aţ ..?«• mână. ţ CAMILLE exact Ăsta e costumul ei. E idolatrizată de popor LUCILE copilăroasă Ah, amazoană şi cu o suliţă... Aş vrea să fiu şi eu. . . CAMILLE necăjind-o Dar dragă, tu n’ai niciun motiv să faci asta. . . întâi, că eu nu te-am sedus pe tine. . . LUCILE fraged indignată Mizerabil Hon, Hon. CAMILLE ii Pe urmă tu esti cea nobilă, iar nu eu. . , Dar în orice caz, întâi te-am luat de nevastă şi pe urmă te-am sedus. Asa că n’ai de ce să te răzbuni. . . LUCILE îl trage, înciudată, de păr Hon-Hon !... TEATRU DANTON nerăbdător, dar domol Ei hai, vă duceţi? Fabre, ia-le de aici. . * GAMILLE Mă duc şi eu. . . DANTON neplăcut surprins De ce? Tu rămâi. Ai treabă cu noi. Lasă-1 pe Fabre cu ele. El e autor dramatic şi se pricepe la intrigi. CAMILLE glumind tot gazetăreşte Mi-e frică de el. E şi intrigant, şi e şi mai urât decât mine... E în stare să placă Lucilei. . . Mă înşală. DANTON cu un zâmbet strâmb Ah, Camille fii serios... CAMILLE Bine rămân, dar să nu mă înşeli, Lucile, auzi? ^ LUCILE Nu, mizerabil urât, nu — îl sărută lung, Danton îi desparte . ROBESPIERRE cu o decizie rece, liniştită Vă întovărăşesc şi eu câţiva paşi. TOŢI îl privesc încremeniţi uimiţi Cum? pleci? ROBESPIERRE rece, fără gesturi, afectat Nu văd de ce ar fi necesară prezenţa mea aci... — se salută şi se despart. 368 DANTON SCENA III DANTON, CAMILLE DESMOULINS, WESTERMANN, CHABOT, GRANGENEUVE, BILLAUD- VARENNE SANTERRE, târziu MARAT şi X * WESTERMANN pe gânduri, nemulţumit, bănuitor Robespierre ăsta! —îşi muşcă buza de jos. CAMILLE In ceea ce priveşte virtutea lui, e hipocrizie curată. Când eram în liceu, era îndrăgostit de o verişoară a. lui şi în orele de clasă, îmi arăta pe sub bancă toate scrisorile lui de dragoste... ţi Deodată simpla figură imobilă a Iu i Danton provoacă tăcerea tuturor, încarcă atmosfera. DANTON masiv, nervos, dă impresia că are vocea grea de o intensă viaţă chinuită, dospită în adânc Prieteni, la ora asta cea mai mare parte a Parisului petrece. Alta aşteaptă cu înfrigurare armatele străine. Cei sortiţi să salveze patria îşi petrec timpul între spaima copilăroasă şi petrecere — cu o înfiorare simplă, scăzută. Dar Franţa nu e nici Capet, nici Girondinii, nici chiar toată populaţia de azi a Parisului. Şi pentrucă ea trebue să fie cineva, astă seara suntem noi — simţind ca dintr'un început, realitatea De cei adunaţi aci, XH depinde mântuirea patriei noastre şi libertatea lumii — sunt toţi cuprinşi de o nouă emoţie — Vineri seara? WESTERMANN întărind Danton am jurat cu toţii. DANTON Atunci Westermann să trecem dela vorbe la fapte... c. Scoate harta — se trage o masă în mijloc, se desfăşoară harta — Ce-ati hotărît, Camille ? TEATRU CAMILLE Santerre are să-ţi arate planul şase. Eri la Cadranul Albastru nu s’a putut ţine şedinţă decât până la opt seara. Pe urmă ne-am dus cu toţii la Antoine. . . DANTON Au venit toti membrii comitetului? > \ CAMILLE fără « tragic » Toţi. DANTON Ei şi ? CAMILLE O să-ţi arate Santerre ce s’a hotărît — şi vioi ca totdeauna — Eu vreau să vă spun o întâmplare. Ştii că Antoine stă pe Rue Saint-Honore, în aceeaşi casă cu Robespierre. Pe la miezul nopţii, ne pomenim cu bătrâna Duplay îngrozită — aci o imită aproximativ — Ce faceţi aci? Vreţi să pierdeţi pe Robespierre? Plecaţi din casa mea. . . Antoine i-a răspuns: Da, e vorba de el! Şi n’are decât să se ascundă dacă îi e frică. TOŢI se miră de întâmplarea asta. DANTON prezident prin fizicul lui9 de c dop parcă Ei, Santerre. SANTERRE Să-l explice Wjestermann că a însemnat planul pe hartă. . . I WESTERMANN lămureşte Santerre va aduce 30.000 jie oameni din foburgul St. Antoine, iar Alexandre va aduce 10.000 din cartierul 370 DANTON St. Marceaux. Prima coloană sub conducerea lui San- "V terre şi a mea, debuşează pe la Primărie, pe sub arcada St. Jean. Ne întâînmi cu coloana formată din Marsi- liezi, Bretoni şi Cartierul St. Marceaux, la podul St, Mi chel. pe acolo ne îndreptăm spre piaţa CarousseL Dm ordinul Primarului un convoiu cu muniţii şe va găsi, ca din întâmplare, în drumul Marsiliezilor. Cum garda va fi slabă, — cu intenţie — vom pune mâna pe el. DANTON adaogă, mulţumit Am obţinut ca secţia noastră cbiar, a Teatrului Francez, să facă paza parcului de artilerie dela Pont- Neuf — toţi surâd cu înţeles. WESTERMANN ■ tDa? Atunci totul se simplifică. După câte ştim sunt acolo opt sute de lăzi de cartuşe, afară de cele 4 tunuri. DANTON Primarul, cere precis şi o gardă care să-l aresteze, de formă, fireşte, ca să fie situaţia lui în regulă. . . ^WESTERMANN O mie de oameni vor rămâne să înconjoare Primăria, 400 de oameni vor ocupa directoratul departamentului. Mici detaşamente vor ocupa Arsenalul, hala de grâu, Palatul Invalizilor, Casele miniştrilor... podurile de pe Sena. DANTON ascultă, gândind concentrat câtva timp, căutând Unirea coloanelor nu e bine fixată la podul St. Michel — toţi se miră — De două zile strada Leduc e înfundată. 24* 371 TEATRli WESTERMANN caută pe gânduri Ai dreptate. DANTON Se va fixa la Pont-Neuf? Ce zici? WESTERMANN E într’adevăr mai bine. DANTON dându-şi seama de gravitatea lucrului Santerre, eşti sigur de cei 30 de mii de oameni? SANTERRE flăcău fără grije şi încrezător Danton, răspund de ei. DANTON preocupat Westermann, batalionul Marsiliezilor ? WESTERMANN Am stăruit cu Panis, pe lângă Barbaroux şi ni l-au adus aci, la îndemână. Sunt peste drum în curtea mănăstirei, la Cordelieri. DANTON se înseninează şi el A, bun... Şi Bretonii ? WESTERMANN Şi ei sunt siguri — mai departe — Am comandat 6 placarde mari, cu inscripţia: «Moarte celor care vor trage în popor ». CAMILLE Să se facă şi o mie cinci sute de afişe.. . Am să le fac eu. 372 DANTON WESTERMANN cuminte şi bun ostaş Yom avea un drapel roşu. DANTON Cum stă apărarea Palatului ? Pe ce forţe pot conta ei ? WESTERMANN de asta e sigur Un regiment de elveţieni şi 500 de regalişti, oameni ai Curţii, « Cavalerii Pumnalului », care vor lupta toţi până la unul... DANTON Garda naţională? WESTERMANN legat 16 batalioane destul de nesigure pentru ei. Cel mult dacă două batalioane le vor fi credincioase. Tunarii iarăşi, la primul semnal, vor trece de partea noastră, cu tunuri cu tot. . . DANTON mereu cu grija amănuntelor, minte de comandant înăscut Cine comandă Garda naţională, Sâmbătă? Al cui e rândul? WESTERMANN întunecat Mandat, constituţional, dar devotat regelui — descurajat — E partea slabă a întregului plan. DANTON ca o pecete grea II vom înlocui... WESTERMANN Acum, Danton, spune-ne d-ta, ce măsuri ai luat? TEATRU GRANGENEUVE sfătos, inimos Daţi-mi voe prieteni, să întreb eu mai întâi ceva... iar pe urmă cetăţeanul Danton ne va da lămuririle necesare... şi va risipi desigur şi îndoelile pe care le am eu. DANTON cu deferenţă, prietenos Grangeneuve, vorbeşte. GRANGENEUVE inimă cinstita Vă rog să nu vedeţi în tot ce voi spune, decât grija mea cea mare, că o mişcare de care depinde salvarea patriei, s’ar putea să nu reuşească. Şi uite ce mă îndritue să cred asta. Ziua de 20 Iunie a fost o mare greşală.. . Ea a întărit regalitatea. Asta o simţim cu toţii, nu-i aşa ? — toţi convin — Această nefericită manifestaţie ne-a înstrăinat simpatiile provinciei, care a manifestat pentru Curte, a dat prilej regelui să suspende pe primar şi pe procurorul"general. . . Şi, vi-o spun cu durere, a descurajat într’atât pe prietenii noştri Girondini, încât i-a făcut să se gândească la o posibilitate de înţelegere cu Regele. E vorba numai de câteva ministere. CAMILLE cunoaşte şiretenia Şi cum regele nu vrea decât să câştige timp * „. GRANGENEUVE la punct Cum regele nu vrea decât să câştige timp, — trei săptămâni — va acorda orice, sigur fiind că va lua înapoi totul — şi ei ştiu că e profund adevărat. DANTON politic Grangeneuve, ai toată dreptatea când judeci mişcarea neroadă dela 20 Iunie, dar acum e vorba despre altceva. Am să vă explic amănunţit. 374 DANTON GRANGENEUVE cu grije să nu nemulţumească Nu te supăra dacă te întreb. *, DANTON face un gest de reproş amical Grangeneuve... GRANGENEUVE Santerre crede că va ridica 30 de mii de oameni. Asta se putea luna trecută. In definitiv să nu uităm un lucru: că acest plan de insurecţie, ^exact acelaşi — cu aceleaşi promisiuni ale lui Santerre — a eşuat acum 10 zile, de ne-am trezit la miezul nopţii singuri, încât era să compromitem totul. WESTERMANN dându-şi seama de importanţa lu- crului pe care-l spune Grangeneuve... astăzi e Danton care conduce. GRANGENEUVE Dacan’arfi el, n’aş mai încerca din nou o mişcare care a Hat greş atât de jalnic. DANTON cu toată greutatea, cu coatele puternic pe masă Aşa dar.iată care e situaţia: Atacul pe care Santerre şi — accentuiază, căci are mai multă încredere — Westermann îl vor conduce, nu va fi o simplă navală de stradă... Va fi, cetăţeni, o mişcare politică — toţi îl ascultă cu interes, privirile sunt aţintite asupra lui — Adunarea naţională va detrona pe Ludovic care va deveni prizonierul nostru şi va fi trimis la Vincennes. TOŢI senzaţia produsă e felurită, dar nu e unul să nu fie impresionat şi atent. GRANGENEUVE uimit Dar Adunarea naţională e constituţională! 375 r TEATRU DANTON lămurind un plan adânc gândit Consiliul comunei va vota detronarea şi pe urmă în corpore va merge în fruntea poporului, la Adunare, cerând convocarea unei Convenţii care să decidă de tronul Franţei — mereu uimire şi nedumerire. SANTERRE extrem de surprins Dar Consiliul comunei e «moderat» Danton? Lafa- yette-ist. Nu sunt nici 3 luni de când te-a ameninţat, şi pe d-ta şi pe Manuel, când aţi cerut scoaterea bustului.. DANTON face o pauză lungă intenţionată. Yom disolva Consiliul comunal şi vom numi altul, al nostru. . . TOŢI urmăresc încordat9 nu pricep nimic şi toate privirile sunt întrebătoare. GRANGENEUVE Bine, dar asta când? DANTON Chiar în noaptea dintre 9 şi 10 August. Toate secţiunile electorale ale Parisului, se vor întruni spontan şi se vor prezenta vechiului Consiliu declarând că poporul îi retrage încrederea şi că a numit alţi 4elegaţi — acum înţeleg şi ei, din această cauză sunt mai surprinşi însă. GRANGENEUVE Crezi că are să reuşească ? — sfios — Ştiu că acum 5 zile secţia Mauconseil a votat nerecunoaşterea regelui, dar din cele 43 de secţii, numai 14 au aderat la hotărîrea ei... —argumentul e convingător pentru toată lumea şi atmosfera e nesigură. 376 J» DANTON DANTON Grangeneuve... Obiecţiunea d-tale e foarte îndrep- ^ tăţitâ... Dovadă chiar în seara aceea, în calitatea mea de preşedinte al secţiei Teatrului Francez, am prezentat-propunerea că —pauză nervoasă ... şi pe urmă spune cele ce urmează căci aceasta constitue prima realizare de sufragiu universal — de vreme ce toată lumea, acum când Patria e în pericol, e chemată să ia armele, e nedrept ca numai cetăţenii bogaţi să aibe drept de vot — categoric şi bărbăteşte — Dacă toţi luptă^ atunci toţi trebue să aibă drept de vot — scăzut — Pot să vă spun că majoritatea secţiilor ne-au imitat. Prin urmare convocând să voteze pe toată lumea, nu numai cei cu avere, cum vor — ironic — constituţionalii, alegem noui ^ ^ delegaţi, ^nouii (Jelegaţi se prezintă la Primărie şi se constituie înf consiliu, notificând celui vechiu că e di- solvat, noul Consiliu se prezintă la Adunare şi îi pretinde detronarea — cu ochii plini de viaţă — E o mişcare politica, nu numai jje stradă.. . Lovitura apare genială şi toţi sunt sub impresia expunerii. GRANGENEUVE uimit, cu admiraţie Să voteze toată lumea, nu numai cei bogaţi? nu e rău! Asta ar fi adevărata revoluţie — se întoarce către ceilalţi cari aprobă cald. DANTON a fost urmărit cu o atenţie aproape fluidă de către toţi, adaogă acum ca o paranteză neglijentă A, trebue să vă mai spun un lucru. Ca să putem fi siguri de garda naţională — nu de oameni, ci de ofiţeri, bine înţeles — eri secţiunea noastră a obţinut supri- ' marea statului major al gărzii. Acesta nu va avea decât 3 t şefi de secţie şi — subliniază masiv cu buza lui sfâşiată de, corn de taur... —nu va putea executa niciun ordin fără cererea autorităţii civile... % CHABOT uimit de această abilitate îl întregeşte, cu ochii scănteetori Municipale ?! 377 TEATRU DANTON din toată figura neregulată, de uriaş slut, se adună o privire precisă, sî, Jupa o secundă, rezolvată într'un surâs larg Municipale — Toţi se privesc între ei, căci înseamnă că în cazul acesta ei înşişi vor fi comandanţii. . . forţele de apărare ale Palatului. Se aude mişcare pe scară, toţi tresar, dar fără frică aşteaptă — E Marat — capetele se întorc spre uşe. SCENA IV Aceeaşi, MARAT Marat, trup îndesat, cu umeri laţi, dar desarticulat, ros de febră. Dacă într*adevăr cancerul e boala provocată de o celulă care se înmulţeşte dezorganizat, atunci tot trupul lepros al lui Marat e parcă devorat de inima lui care creşte necontenit, distrugând restul. Are ochii încinşi de o continuă panică. E singurul dintre şefii revoluţionari sordid îmbrăcat. In tăcerea întrebătoare care l-a întâmpinat, aruncă pe masă un plic albastru, şi plimbă o privire ca o amară învinuire. CAMILLE nervos, viu, ceZ mai tânăr dintre ei Ei? MARAT rânjind A fost găsit în buzunarul unui aristocrat ucis pentrucă era susppct. E semnul prin care Curtea convoacă pe « Cavalerii Pumnalului » ănunţându-i să fie gata să măcelărească pe revoluţionari, căci trupele lui Brunswick sunt la porţile Parisului! DANTON scoate şi el un plic la fel şi i-l aruncă pe masă Da. # MARAT violent Atunci ce mai aşteptaţi? 378 DANTON DANTON a cărui privire e material masivă şi căruia buza necrestată de jos, îi dă un început de surâs calm Marat totul e pregătit. Toţi cei cari suntem aci ne-am jurat să facem totul ca să salvăm Franţa. Vineri vom ataca Tuileriile. MARAT destins, descurajat, simţind nevoia să caute sprijin Nu e nimic de făcut. «Vom ataca ». Ah! când legiunea laşilor petrece, când se varsă la Paris Royal cupe de şampanie pe sânii femeilor pierdute', când în toate casele nobililor se fac pregătiri pentru primirea Prusacilor ... — se îneacă de silă şi descurajare, nu termină fraza — Toată sforţârea noastră e de prisos. DANTON îi priveşte lung, matur Dar Marat, exagerezi.., Fireşte, situaţia e dintre cele mai grele dar nu e ireparabilă.. . Tu, acolo în subterana ta umedă, vezi toate prea în negru. . . Wester- mann care e situaţia la frontieră? westerMann trist, dă un raport automat ~l-& Trupele noastre bătute în Belgia se retrag dincoace ^ de frontieră... Armatele lui Lukner sunt în descompunere, vin în fugă spre Paris, — aerul parcă se îngroaşe toate privirile se întunecă tăcute. MARAT se ridică din nou, reluând cu o relativ linişte Am mai făcut un ultim apel către acest popor de laşi. Apare în numărul de mâine din « Amicul poporului ». Am o corectură la mine. DANTON prietenos Citeşte-o. TEATRU # MARAT citeşte cu gura arsă, — aci contopite în- tr'unul singur — cele două atroce şi memorabile articole, care au provocat şi exasperat masacrele halucinantă amintire, aZe nobilimei şi preoţimei adunate în închisori. Inima şi sânii fragezi ai principesei de Lamballe, purtaţi în suliţi pe străzile Parisului peste câteva zile, inima caldă şi devorantă, a Zu£ Marat, iată cele două coordonate sufleteşti, aZe timpului. Ceteşte într’o încălecare de respiraţii, care corespunde încălecării frazelor în articol Amicul poporului către Francezii patrioţi. * . Scumpii mei concetăţeni, hoardele numeroase de despoţi conjuraţi înaintează împotriva noastră Patria e gata să sucombe sub loviturile lor, în 15 zile ea nu va mai fi, noi înşine vom fi dispărut din numărul celor ce trăiesc, dacă nu încetăm imediat toate urile, dacă nu amânăm toate neînţelegerile, dacă nu impunem tăcere tuturor micilor pasiuni, ca să ne unim împotriva duşmanului comun, ca să luăm, în sfârşit, toate măsurile ca să scăpăm casele noastre de jaf şi foc, femeile şi fetele noastre de brutalitatea soldateskei prusace, copiii noş- trii de jugul ruşinos al sclaviei şi vieţile noastre de fierul asasin. Vă roagă aceasta, amicul poporului în genunchi, acum în ora grea a primejdiei. Vă roagă cel care v’a prezis că armatele noastre vor fi inutil conduse la măcel de generali perfizi şi iată trei ruşinoase înfrângeri au semnalat deschiderea campaniei v’a prezis că frontierele ţărei vor fi predate inamicului şi iată inamicul a luat cetăţile din nord, v’a prezis că acei care se declarau prietenii libertăţii şi ai Revoluţiei nu fac decât să le submineze şi iată că sunteţi nevoiţi să luptaţi cu armate străine ca să apăraţi ce aţi dpbândit cu atâtea sacrificii — s’a oprit să respire, dar reia parcă fără să sfârşească respiraţia. Nu vă faceţi nicio iluzie... S’a sfârşit cu noi pentru totdeauna dacă, astăzi chiar, toţi prietenii libertăţii, toţi cei din garda naţională, toţi bravii sans culottes, toţi cei care pot să ţină o armă în mână, nu se vor înscrie în pieţile publice ca să meargă împotriva duşmanului, dacă toţi caii disponibili în Capitală nu sunt luaţi ca să le facă o cavalerie uşoară, dacă jandarmeria nu primeşte 380 DANTON ordin să meargă, dacă Ministrul de război nu ocupă imediat înălţimile din jilrul Parisului şi nu lucrează ca să puie în stare de apărare. . . pe astă seară începând, sub ameninţarea pedepsei cu moartea, toate atelierele, toţi meseriaşii să lucreze arme şi muniţiuni — ochii lui văd în interior Franţa transformată în uzină. Şi să cerem ca numaidecât comisari speciali să fie însărcinaţi să facă percheziţii inchizitoriale în orice casă — toţi îl urmăresc neliniştiţi — şi să aresteze, executând pe toţi cei înţeleşi cu armatele duşmane, pe cei care împiedicând apărarea, nu aşteaptă decât victoria Prusacilor ca să se răzbune, măcelărindu-ne femeile şi copiii rămaşi acasă — legat, desbătut deja în sufletul lui şi cu hotărîrea luată — Nimeni mai mult ca mine nu are groază de sânge, dar ca să îl împiedicăm să curgă în valuri, vă îndemn să lăsaţi să curgă câteva picături — enumerarea care urmează, menţinută mereu la « înaltă tensiune » dă celor de fală o senzaţie care nu se mai poate preciza, de extreme, cum un fier înroşit şi aerul lichefiat prin frig produc aceeaşi senzaţie — Ga să acordaţi datoriile de umanitate In grija siguranţei publice vă propun să * decimaţi pe membrii contrarevoluţionari ai municipa- lttaţîi, pe judecătorii de pace, pe membrii departamentului şi al Adunărei naţionale — energic răspicat — * Declaraţi regelui că dacă în 15 zile Austriacii şi Pru- sienii nu sunt la 20 leghe de frontieră, îl vom duce la eşafod! Iar toţi ceilalţi, la frontieră !. .. — şi ca şi când s’ar fi sfârşit curentul, cade descurajat, îndurerat — Dar toate, toate sunt de prisos... — şuerat — Popor flecar, nu te vei mişca niciodată. Totul e pierdut. . . — Toţi rămân multă vreme sub impresia articolului, privirile ocolesc şi tristeţea e copleşitoare. WESTERMANN gânditor E greu să mişti poporul ăsta, pentru ceva conştient... CAMILLE murmură pe gânduri s’ar putea întâmpla un fapt care să-i desmeti- ceaşcă pe toţi... . 381 TEATRU MARAT Până să se desmeticească toţi, vom fi prinşi şi executaţi noi. DANTON pe gânduri O asta n’ar fi prea grav. Ar fi poate singurul lucru care ar trezi din lâncezeală poporul... — tăcere îndelungată. GRANGENEUVE încă tânăr, burghez, cu aer cumsecade, cu vorba molatecă. II ghiceşti mărginit, dar chinuit de frământări interioare. E ascultat de toţi cu bunăvoinţă Aveţi dreptate. Poporul nu se va ridica singur, îi trebuie ceva care să-i provoace un acces de mânie şi groază. Cum să i-1 dăm? — cu o emoţie uşoară, largă — Cred că l-am găsit în inima mea. Trebue ca o victimă să cadă sub cuţitul aristocraţilor, că e necesar omorul să fie comis la porţile Tuileriilor. Dar cine să fie cel sacrificat ? — respiră, puţin asmatic — Să fiu eu. .. — toţi încremenesc — Cuvântul meu e nul, viata mea este inutilă libertăţii. Cel puţin moartea mea îi va servi. O tăcere grea; în acelaşi sfert de secundă toate privirile au devenit umede. Danton emoţionat ar vrea să spuie ceva, să facă un gestv dar negăsind nimic surâde cu buza crestată. Calzi, ochii lui mari şi iluminaţi învălue cu o adâncă simpatie pe Grangeneuve. CHABOT Ei bine, dacă trebue două victime. . . voi fi eu a doua — tăcere apăsătoare căci toţi sunt sub întâia impresie. GRANGENEUVE Nu, tu vei fi cel care va executa planul. CAMILLE Grangeneuve, nu sunt vrednic să te îmbrăţişez—în timpul acesta lui Danton i se aduce un bilet. II citeşte, 382 DANTON face un semn afirmativ şi pe urmă revine la convorbirea generală. GRANGENEUVE Aşadar prieteni, mă duc acasă să-mi scriu testamentul iar la miezul nopţii voi fi la Tuilerii. Cadavrul meu, găsit mâine acolo, va fi, să nădăjduim. . . WESTERMANN muşcându-şi tulburat buza de jos Atunci. . . ? — se scoală — Mergem cu toţii nu ? — se scoală rând pe rând toată lumea, căci toţi au impresia că după gestul lui Grangeneuve trebue « ridicată şe- dinţa». DANTON Westermann, mâine de dimineaţă, înainte de plecarea mea vii, pentru stabilirea amănuntelor. Conducând pe oaspeţi, rămâne puţin în urmă, reţine, cu mâna pe umărul lui, pe Chabot, îi spune încet; — Cha- bot nu vei pune în aplicare planul. Sunt fapte care nu se fac. Dar aş vrea să ştiu, de curiozitate, decă vine la Tuilerii 1 . . Du-te, la noapte, numai ca să vezi — ca un rezultat al propriei experienţe — Cunoaştem atât de puţin oamenii... — vorbind apoi tare, ca să fie auzit pe scară — Camille, eu plec mâine dimineaţă la Arcis. CAMILLE revenind surprins, uluit Danton! DANTON stânjenit, încurcat E neapărat nevoe să mă duc. Nu se ştie ce se poate 1 întâmpla. Vreau^ să fac un act de donaţiune la Notar. Trebue să asigur bătrâneţile mamei, Şi pe urmă, am nevoe jde o plimbare cu trăsura. Aci nu pot gândi nimic. ^ Nicăeri nu pot gândi mai bine decât trântit în droşcă V pe şosea, aşa printre dealuri şi ogoare. . . 383 TEATRU SCENA V DANTON a luminat cu un sfeşnic scara, pentru ca să poată coborî toţi; pe urmă revine, fără să observe că Marat s'a ascuns după o draperie. Stă puţin pe garduri şi apoi se duce la uşa opusă, care dă pe scara slugilor. Revine cu X, şi urmărind parcă o idee fixă, tace câtva timp ; apoi Te-am primit numai ca să-ţi spun că e ultima dată când mai calci la mine. X Trebuia neapărat, să vorbim astăseară. Am intrat pe cealaltă uşe, căci ştiam... DANTON aspru, cu o duritate masivă, fără să-l privească Cu regele d-tale, cu un rege care aduce armatele străine în ţară nu se poate sta de vorbă. . . De altminteri de trei luni, n’ai mai fost pe aci şi bine ai făcut. De ce ai venit azi? X Danton eşti hotărît să răstorni pe rege! Astăseară ? DANTON privindu4 precis Nu... Vineri seara... X uimit, de-abia se aşezase şi sare în picioare Danton, la Palat se contează pe d-ta. DANTON Repetă-le şi din partea mea întrebarea lui Guadet: Are regele mijloace să salveze ordinea publică şi impe- 384 i DANTON I riul? — X înţepeneşte surprins—Ei bine, dacă nu, să | plece! Orice guvern e mai bun pentru un stat, decât ?; cel anarhic. X nu-şi mai găseşte echilibrul \ Dar simpatiile tale, Danton? Aveai alte sentimente pentru rege şi regină... !? \ DANTON I Ce înseamnă un rege înconjurat de aţâţi proşti cu | creer de găină. . . ? Ce înseamnă simpatiile mele, atunci k când e vorba de Franţa? \ X recăpătând curaj | Dar ştii cât iubeşte regele această Franţă? \ DANTON mânios, profund îndurerat [ Atunci de ce o dă legată duşmanilor? De ce pune [ interesele lui mai presus de ale ei. Nu vezi ? tJn Ludovic l e mai întâi monarh şi numai în urmă francez — desparte ţ gânduri vechi — E atât de ipocrit... — cu o strâmbătură f de silă — Asta mă desgustă. Prefer îndrăsneala conţilor [ Anglemont şi d’Herville — trist — I-am spus lui Lu- I dovic să aleagă între Franţa şi Coblenz. El a ales CoblenzuL S’a sfârşit... —L-a condus pe X — pur şi j- XX simplu — vorbind. Rămâne apoi singur în scenă. Deodată f apare de după perdea Marat. > DANTON uimit l Marat... Ce-i asta? { MARAT înfrigurat, ruşinat de fapta lui, pătimaş, $ bâlbâie I Danton toată lumea trădează... 25 385 TEATRU DANTON, tot trupul lui uriaş înfloreşte, ca un arbore, în surâs Marat ? MARAT tot mai ruşinat, dar cu privirea ca de fier, hotârît Nu ştiu... toţi trădează... de toţi mi-e frică. DANTON privindu-l mirat, surâde mereu. TABLOUL II Seara de 9 August. — Acelaşi interior. Gabrielle în- cearcă să culce pe Antoine. E în atmosfera încărcată, în neastâmpărul tuturor o nervozitate, ca Za începutul unei înfăptuiri mari. Gabrielle, gospodină necăjită, trece din cameră în cameră, orânduind, căutând. Danton stă, cu buzele nervoase, cuprins de o tăcută şi mistuitoare febră, într’un fotoliu. SCENA I DANTON, GABRIELLE. M-ME CHARPENTIER GABRIELLE mângâietoare, cZar jfarâ « calinărie » (7‘: \ ■■'Ci Tony, haide micule, haide culcă-te — strigă servitoarei care e dincolo — Mărie, fă patul lui Tony. MADAME CHARPENTIER mama Gabrielei Mărie deschide puţin fereastra, e o căldură înnăbuşi- toare aci.. . GABRIELLE Nu se poate,^miroase de nesuferit vede pe Danton frământat de gânduri şi întreabă 386 DANTON ochi neliniştiţi.. . — Mamă, ce-o să fie diseară ? — pe urmă ascultă, cu sufletul pe buze şi cu ochii în lacrimi, ce spune curierul care intră şi, pe care cum îl vede, Danton se scoală. OMUL se şterge de sudoare 4* * ' ' v . * *1 • Uf. .. e o căldură şi o înghesuială pe stradă. .. DAJNTON neliniştit, dar masiv i '.« v Ei? OMUL puţin cam fonf şi domolit Au început să viejgărzile. .. Toţi elveţienii înarmaţi, au fost scoşi xn curte... Se vede lumina multa m tot Palatul. .. N’am putut să vorbesc cu nevastă-mea că era prea târziu. . . Şi la bucătărie nu se mai poate trece... ar în balcon era lume... Acum nimeni nu mai poate intra acolo... — aşteaptă, privind prin casă. DANTON Bine, du-te înapoi GABRIELLE priveşte lung şi plânge fără să spue o vorbă, mângâie, ca şi când ar vrea să-l apere, băiatul. Danton începe să se plimbe prin casa, mereu nervos, preocupat. FABRE intrând încălzit şi, ca de obiceiu, puţin afectat i Unde e Danton. . . ? — îl vede — Am fost cu trăsura până la han. . . L-am căutat pe Henriot, a spus că vine negreşit, dar are impresia că nu poate conta decât pe * 3ouă sute de oameni — Danton, « se aştepta », zâmbeşte ironic — Mă duc acum la St. Marceux. Gabrielle dă-mi te rog un pahar cu apă. . . — i-aduce apă te-i asta plângi? Gabrielle, n’am făcut nimic, dacă începem 4!' 25* 387 TEATRU GABRIELLE lasă totul şi fuge să ia copilul în braţe, copilul plânge şi el, când o vede pe mamă-sa plângând. FABRE Danton, mă duc la St. Marceaux... — Ca şi când şi-a adus aminte, şi mai scăzut, mirat — L-a chemat pe primar la Palat. Petion era foarte necăjit că nu a venit încă garda să-l aresteze. . . Spune că dacă ar fi fost arestat, nu ar mai fi fost nevoit să se ducă la Tuillerii. Yezi de dă ordin, — Danton îl asigură, cu un gest absent, de preocupat — La revedere, dacă vine Camille să mă aştepte — iese. Se aud apoi voci pe scară. Vin Lucile şi Desmoulins, sunt amândoi bine dispuşi. CAMILLE Unde e Danton ? Ei... — Danton tace, vede pe Gabrielle — Lucile, uite cum plânge Gabriella... LUCILE nebunatecă şi nervoasă E imposibil. Ţi se pare ţie, Gabriella e spartană — se apropie, isbucneşte în râs — Dumnezeule, plânge ? Gabriella plânge... — râde ca o nebună — Gabriella ! uită-te la mine — o ia de mână — Nu, serios, plânge... "j -— ia cu degetul lacrimile de pe obrazul Gabriellei —- da... — isbucneşte iar în râs nestăpânit, arată pe M-me Char- pantier — Uite şi maman plânge.. * GABRIELLE îndurerată Cum poate să râdă cineva aşa? LUCILE Ce ne ameninţă? Nimic... Totul merge admirabil,, . Nu-i aşa, Danton? — Danton surâde preocupat — Şi tu — băiatului — mormolocule, ce-i cu tine, de ce stai aşa ?... Culcă băiatul. Gabrielle. Ce-i cu asta ? Dacă n’aţi venit la noi la masă... N’aţi mai sta aşa * „. 388 DANTON DANTON întreabă destul de absent, zâmbind Ei, i-aţi montat pe Marsilliezi? CAMILLE Nicio teamă. .. Acum ne-am sculat dela masă... Barbaroux a plecat direct la oamenii lui*.. Freron s’a dus la Westermann... LUCILE prea veselă, pentru asemenea atmosferă Nu serios, Gabrielle, de ce n’ai venit? A fost o masă minunată. Ştii, ca în pragul unui mare eveniment. Flori, am scos vesela de argint. . . Ne-a dat mama nişte vin!.. ♦ DANTON necăjind-o Şi bine înţeles, tu între toţi... —către Camille — Uite o aristocrată care slujeşte, tocmai cu eleganţa ei cauza poporului — Lucile râde bucuroasă. GABRIELLE uimită şi amărâtă Cum poate să râdă cineva aşa? LUCILE brusc serioasă şi cu ochii mari umeziţi Vai, asta înseamnă poate că am să plâng mult în noaptea asta — tremură în ea ca o presimţire, rămâne pe gânduri. CAMILLE fără să fie prea pătruns de greutatea clipei Cât e ceasul? DANTON contînuându-şi socotelile şi îndoelile din el, face semn că mai e vreme. MAMA e gata de plecare Gabrielle.. . TEATRU GABRIELLE Pleci mamă. . . ? Cum pleci aşa singură?. . . Doamne, Dumnezeule, nu mai ştiu unde mi-e capul... LUCILE Hai s’o conducem noi. . . Maman Charpentier, te conducem noi până la cafenea. . . Hai, Gabrielle. . . — ies toate trei. DANTON priveşte nervos pe fereastră, Camille e acum liniştit că nu înţelege situaţia. FRERON intră, Camille îi iese înainte Danton. CAMILLE fără ocol la ceea ce e important Ce face Santerre? FRERON Au început să se strângă oamenii. . . Berăria e plină de lume. . . A desfundat Santerre două butoaie de bere... Westermann cere să-i trimiteţi mereu veşti de aci. . . MADAME ROBERŢ intră Ce lume... Ce lume pe stradă. . . Toate casele sunt iluminate... CAMILLE Ce zic oamenii, ce se vorbeşte? MADAME ROBERT Pe unde am trecut eu... că n’am venit direct, am trecut întâi pe la... 390 DANTON CAMILLE o întrerupe nervos Şi? MADAME ROBERT Oamenii au ieşit pe la porţi şi aşteaptă... să vadă încotro ies lucrurile. Bărbatu-meu s’a dus la biroul secţiei ca s’o convoace... De acolo vine, cu delegaţii, la primărie. CAMILLE Mă duc jos să iau cheia de la clopotniţă. Vreau să trag chiar eu clopotele. . . Hai, Freron — iese împreună cu Frerdn. MADAME ROBERT Dar unde e Gabrielle? , DANTON se plimbă greu îngândurat dela un capăt la altul S’au dus, ea cu Lucile, să conducă pe mama — şi o clipă întrerupt iar se plimbă. Lucile şi Gabrielle se întorc chiar acum. MADAME ROBERT mirată că ele s’au întors Ei aţi şi condus-o? GABRIELLE Nu, că e cu neputinţă — şi-acum e uimită — E o lume pe stradă... De altfel, tocmai venea Pierre s’o ia. . . I s’a făcut frică Lucilei de atâta lume... LUCILE lui Danton, ca un copil mirat Au trecut nişte soldaţi călare.. . Cântau toţi cântecul cel nou, adus de Marsiliezi—fredonează o măsură... 391 TEATRU Danton are o sclipire în ochi — Ah, Dumnezeule, ce are să fie astă seară! Intră Antoine şi Simion de Strassburg. ANTOINE grăbit, are multe şi importante de spus Unde-i Danton? DANTON neliniştit Da? » ANTOINE după ce a venit aproape In timp ce noi ţinem şedinţă subcomitetului, a intrat la noi un regalist... Chiar în casa alăturată ţin şi ei şedinţă, iar ăsta, se vede, a greşit uşa... — toţi se adună interesaţi — Ce facem ? Tallien vrea să-l omoare... şi să atacăm casa vecină... DANTON mereu potolit, ca pornit pe un drum mare Ţineţi-1, fără să-i faceţi nimic... Supravegheaţi numai casa... ANTOINE ii Ei, când tragem clopotele? DANTON îndreaptă un tablou atârnat în perete care se strâmbase După ce-1 auziţi pe al nostru, pe al Cordilierilor — rămâne iar absent. ANTOINE ironic Ştii că Robespierre a «dispărut»— dar nu mai aşteaptă răspuns. SIMION după ce nu ştie ce să facă o clipă Bună seara — ies. 392 DANTON DANTON surâde unei privelişti din el însuşi, se înou- rează apoi şi se plimbă iar prin casă. Femeile îl privesc cu coada ochiului, vorbind între ele. CAMILLE intră cel dintâi, prea impresionat, prea prompt, are o armă în mână Gata. FRERON care vine după el fHai. Danton. LUCILE când îl vede pe Camille înarmat ţipă Ah! — îl priveşte aiurită şi fuge într'un colţ ca să nu se vadă că plânge. FRERON Danton. Hai la Cordelieri. Trebue să ne chemăm oamenii — nemulţumit — Consiliul Comunal s’a adunat şi deliberează. DANTON cu ochii grei, fără grijă Petion ? FRERON E reţinut la Palat drept zălog că nu are să se întâmple niiftic. DANTON acum nervos, se răsuceşte în el, stă un moment pe gânduri, pe urmă se vede că acceptă situaţia Haide. / CAMILLE prea prins de ceea ce vede şi face Jos, Marsilliezii s’au format în stradă — se duce la fereastră — Uite-i. Au cu ei şi pe Bretoni... şi tunurile ... Marat şi-a adus aminte că e doctor şi şi-a instalat 393 TEATRU un spital la mănăstire... Barbaroux mi-a dat şi mie o armă *.. Hai, te aştept la secţie. Cordelierii noştri au venit cu toţi.. . E sala înţesată — însă ceea ce e important o spune în şoaptă — Trebue să punem mâna pe Primărie... FABRE intră, cu o mutră speriată, se apropie întins de Danton Danton, pune să sune clopotele... Canalia de Mandat a întărit palatul şi vrea să atace mulţimea, chiar aci la noi... Pont-Neuf e barat cu tunuri... Hai, mai ^ !j repede, că de nu,, totul e pierdut... —totul scade, JL / y X / respiraţiile se înjumătăţesc de teamă, Danton rămâne singur aşa cum a hotărît, pentru el însuşi. Se uită zâmbind la cei abătuţi. FRERON deodată înflăcărat de pericol s Ei bine, de va fi nevoie vom muri cu totii. . . eu cel 7 > * puţin sunt sătul de viaţă — aşteaptă surâsul dorit al Lucilei — Nu caut decât să mor. * DANTON îşi toarnă un pahar cu apă şi către Fabr* De unde ştii astea? FABRE Fournier a venit ocolind pe la Palat. M’am întâlnit cu el la St. Michel. Regele şi toţi miniştrii sunt în sala de consiliu... Regina şi prinţesele privesc din balcon — această amintire a femeilor, măreşte ochii Lucilei şi ai Gabriellei. t FABRE frământat de teamă Du -te la Primărie... trebue revocat imediat Ădandat — l-a luat mai departe şoptit — Hai repede... Secţiile, îmi pare că se mişcă greu. . . 394 DANTON Camille, te rog, te rog să nu faci nicio nebunie... CAMILLE usuratec 9 Lucile, voi căuta... 7 LUCILE Ah, Dumnezeule... Mai bine rămâneam la ţară... CAMILLE ştiind că o linişteşte 9 9 9 Lucile, voi fi necontenit lângă Danton. 4. LUCILE către Freron care se apropie Freron, iepure dragă, ai grije de Camille. FRERON 4 Lucile — o priveşte cu nemărginită dragoste — Camille mi-e ca un frate.. . FABRE stăruind mereu Trebue înlocuit numaidecât Mandat şi contramandat ordinul de apărare... — ca obsedat — Dacă secţiile nu se mişcă şi nu trimit delegaţi, totul e pierdut... t DANTON se scoală hotărît de plecare. E un gest care provoacă mişcare atentă în toată casa. Privindu-l pe Freron Tu du-te spre Palat — către Fabre — Du-te din nou la Westermann. / A ( LUCILE ♦ Freron, să vii să ne aduci veşti, că de nu, nu te mai iubesc... Rămân numai femeile, topite de nelinişte, pradă veştilor aduse de Fabre. TEATRU GABRIELLE plânge si se roagă Ah, ce bine ar fi fost să mergem Ia ţară... Ce ne trebuia nouă atâta frământare?. . . Să ne vedem de pământul nostru, de gospodărie... « LUCILE Dar parcă eu n’aşi fi vrut să rămânem şi noi la Bourg la Reine ? Chiar plănuiam să mergem Duminecă să botezăm acolo pe Horace. MADAME ROBERT limbută si cobind * Acum văd şi eu că ne-am încurcat degeaba. . Să ştiţi că dacă se întâmplă ceva lui bărbatu-meu . îl străpung cu pumnalul, pe Danton. GABRIELLE rfascultă, căci tulburarea din ea rCo lasă Şi toate astea Lucile, din cauza lui Camille. El cu articolele lui, la gazetă. . . Ce vrea? LUCILE Dar Gabrielle, de ce vorbeşti asa? * 1 . Se aude clopotul Cordelierilor sunând în noapte dintr*o- dată, violent, alarmant, pe urmă domolindu-se, lăsând să se audă numai cel dela Saint-Anders des Arcs. Femeile încremenesc ascultând, nu îndrăznesc să mai spună o vorbă. Când a încetat şi clopotul de al doilea, continuă altul. . . pe urmă altul. # . i TABLOUL III LUCILE, GABRIELLE, MADAME ROBERT, apoi treptat WESTERMANN, CAMILLE, FABRE, FRERON Două ore mai târziu. Se cunoaşte că a trecut atâta timp. Femeile s,au lungit, una pe o canapea, adusă în micul hali, alta într’un fotoliu... Lucile e jos lângă fereas- 396 DANTON tră; Nu-şi vorl esc... Se înţelege, din modul cum stau, ca ar fi voit să se odihnească, dar că ri*au putut; du- reros neliniştite. E o tăcere apăsătoare. Se aude tot mai puternic un cal în galop. Toate tresar, ascultă speriate... Când aud că urcă pe scară cineva, îes speriate înainte : intră Westermann. LUCILE cu sufletul pe buze Westermann! Ce e? WESTERMANN aspru, grăbit, întărâtat Danton! Unde e Danton? GABRIELLE Vai... Ce e? LUCILE stăpânindu-se Cred că e la Primărie... Ascultă, Westermann, ce e? — Westermann fără să răspundă pleacă trântind uşa, fugind. Femeile rămân din cauza asta într’o spaimă nebună. * GABRIELLE după ce au stat un timp tăcute Vine cineva, iar.. . Intră Camille, Panis, animaţi. i LUCILE bucuroasă de parcă nu bar fi văzut de ani Camille, Camille! — bărbaţii se trântesc pe scaune. GABRIELLE A fost Westermann pe aci. CAMILLE Westermann? Ce a spus? 397 *• V TEATRU i GABRIELLE i A întrebat de Danton... Era speriat ... Trebuie să se fi întâmplat ceva. S’a dus la Primărie... Ce e acolo?... CAMILLE cu capul culcat pe umărul Lucilei, vorbeşte în şoapte, foarte simplu, cu tonul scăzut, obosit, cu care spui un lucru care te-a uimit. Danton a fost extraordinar... ' LUCILE 4 ► Ei, cum a fost? CAMILLE tot scăzut întâi ne-am coborît la Marsiliezi. Când a strigat: « La <*ime », am crezut că se cutremură mănăstirea. .. Toţi au fost în picioare.... . In curte, la club n*a vorbit decât câteva fraze. . . dar a fost destul... am plecat grămadă la Primărie... Aci, eu am avut un moment de groază... Nu veniseră decât câţiva delegaţi de-ai noştrii... Atunci Danton s’a hotărît să se folosească chiar Consiliul legal, care era în număr şi delibera.. . I-a cerut ca imediat să cheme pe Mandat ca să dea socoteală de intenţia lui infamă, de a ataca poporul, chiar la Primărie si la Pont Neuf. Dar de ce ti-e mâna aşa rece! ? LUCILE prinsă de cele povestite, nervos Spune. . . CAMILLE După primele fraze — dar cum a vorbit! — Consiliul speriat a votat rechemarea lui Mandat. In | timpul acesta veniseră şi delegaţii cei noui. Când au fost în număr, Danton si colegul lui, celălalt procuror, au trecut la ei, în sala de alături, declarând că recunosc voinţa poporului în noua Adunare comunală şi că o proclamă 398 r DANTON pe cea veche dizolvată — Lucile vede că e sângere a mână şi el explică firesc — Când am trecut prin curtea lui Gamat ca să nu ocolim. . . Am sărit nişte garduri. Cum a intrat în sală trădătorul de Mandat, i s’a cerut socoteală şi pe urmă a fost arestat, — mai scăzut încă — Pe scară i-au sburat creerii. LUCILE e abătută Ah e groaznic. CAMILLE adoarme pe umărul ei. GABRIELLE femeie înainte de toate, pe care o crimă o doare Ce păcat, ce păcat... Cum pot să fie oamenii aşa de răi ?... MADAME ROBERT acum foarte curajoasă şi bon- doacă Ce vrei, aşa e în revoluţie! ' LUCILE resemnată şi ea Ei, Gabrielle... FRERON intrând, dela use 7 9 Ce-i cu Westermann, ce-i cu Fabre? N’au trimis pe nimeni pe aci ? — se frământă enervat. LUCILE Ascultă Freron, spune-mi adevărul, ce-i la Palat? Aici înnebunim, de ce nu ne spuneţi ceva... ? Nici cu Camille nu e de vorbit. Uite-a adormit... * 1 FABRE Lucile situaţia e neclară. . . Din partea Palatului & nu ar fi prea mare teamă. Apărarea e cu totul dezorga- X X -.r.......... .. îjdzat ă, Ei nu pot conta decât pe garda elveţiană, iar din garda naţională pe batalioanele Filles Saint Thomas 399 TEATRU şi Bottes des Moulins. Din rest o bună parte au trecut de-a-dreptul de partea noastră. Batalionul dela St. Denis a trecut, iar, în întregime de partea noastră din cauza prostiei celor dela* Palat, care au adus cinci sute de Cavaleri ai Pumnalului ca să jure în faţa gărzii credinţă, austriacei. Bine înţeles că asta a deschis chiar ochii ofiţerilor din garda naţională, iar eând unul dintre Cavaleri — mi se pare chiar contele d’Herville — s’a adresat acestora: Curaj, domnilor din garda naţională! Căpitanul Marceaux a răspuns, privindu-1 în ochi: Curaj? Yom avea fiţi liniştit, domnul meu... dar nu alături de d-voastră. Şi imediat urmat de întreg batalionul, a trecut curtea şi a venit în rândurile noastre. A fost o consternare generală. Regina, ne-a spus mai pe urmă un servitor, om de-ai noştri — s’a dus sus, la ea, şi a început să plângă. A îmbrăcat copiii şi plânge, împreună cu prinţesa de Lamballe. GABRIELLE plânge Sărmana de ea. , . Plânge .. . Şi copiii! De ce nu duc undeva copiii, Freron? FRERON revoluţionar fără răutate, fireşte Unde să-i ducă? LUCILE Dar ai noştri ce fac? Unde sunt? FRERON Aşteptăm de două ceasuri — noi, cu Danton — să vie Westermann şi Santerre cu cei din cartierul St. Antoine. Nu ştim nimic despre ei... FABRE intră obosit, tăcut descurajat Unde e Danton?. «,. Poftim. De ce nu stă aci, să ştie de unde să-l ia lumea? FRERON E la Pont-Neuf, aşteaptă să vie cei din St. Antoine, de două ceasuri? Ce-i acolo?—femeile ascultă speriate 400 DANTON ca de orice venire nouă, căci fiecare veste poate fi o nenorocire. FABRE E bine... Au să vie. .. totul merge bine... — se vede clar că minte, ca să nu alarmeze femeile. FRERON Poate e şi timpul... FABRE îl ia deoparte Freron. Totul e pierdut. Santerre nu vrea să se mişte... N’au venit decât vreo şapte mii de oameni... Berarul, speriat de insuccesul acesta, nici nu vrea să audă de plecare. FRERON abătut Fabre, ce spui... ? — Camille se trezeşte. FABRE nemulţumit că nu a fost ascultat I-am spus lui Danton, să-l numească pe Santerre.. . ceva. . . Să-l cheme la Primărie. Să rămânem noi acolo. Westermann vrea să-l omoare. Alsacianul a spus că-i vâră sabia în piept. Dacă Danton m’asculta pe mine ! — Camille s’a apropiat... —II lua de acolo. Trebuia să-l numească la Primărie. CAMILLE enervat Pe cine, Fabre? Pe Santerre? — uimit că nu se ştie asta — De două ceasuri Consiliul comunal l-a numit « şeful gărzii naţionale »în locul lui Mandat... — rămâne nedumerit pe când afară se aud tobele bătând în neştiutul nopţii, alarma. FRERON surprins Alarma ! — toţi rămân încremeniţi, femeile speriate nu ştiu ce să creadă, stau să cadă ameţite. 401 TEATRU CAMILLE Alarma. . * Totul s’a aranjat.. • —fugei din uşă — Haide... haideţi toţi.., LUCILE speriată Camille unde te duci? Cewfaci? Camille... Freron.. . FABRE o reţine m Ce faci ? Lasă-1 acolo... e mai în siguranţă... Ce vrei? In noaptea asta cine ştie ce Cavaleri cutreeră cartierele pe la şefii mişcării, pe acasă. Aici în centrul oraşului e mai periculos... Lasă-1 acolo, până mâine de dimineaţă... —pleacă şi el. LUCILE Fabre !... Şi tu te duci.. . ? Ah, Dumnezeule. . . Rămânem noi... FABRE ... la Adunare... Lasă că lucrurile de abia au în- ceput — iese. LUCILE strigă de prisos Fabre. . . Fabre... — rămâne învinsă de desnădejde — x^mnezeule... — se aud tobele departe în noapte, Lucile cade în genunchi lângă fereastră, cu o voce scăzută şi plină de emoţie — Ce vom deveni? Nu mai pot respira. Noapte fatală... — cu vocea muiată de lacrimi cade, mică, în genunchi — Doamne, dacă e adevărat că exişti, mân- tuie atunci pe oamenii care sunt demni de tine. . . Vrem să fim liberi. .. Câte greutăţi. .. —femeile rămân din nou în noapte, se vede că le e frică să vorbească. După un timp se aud lovituri de tun. Gabrielle leşină — Gabriella ce-i asta ? — speriată aleargă şi-i dă ajutor, frământat, vrând să facă puţin curaj Gabriellei, are un râs nervos — Gabriella. . . Ah dragă, nu-i nimic ascultă... — şi brusc - deprimată, ca o tulpină frântă — Gabriella. . ♦ X DANTON TABLOUL IV GABRIELLE, LUCILE, MADAME ROBERT, Fine DANTON, pe urmă FRERON şi ceilalţi H Acelaşi „decor în zorii zilei, femeile dorm, veghează, cum pot, LUCILE încremenită * Gabrielle, uite a venit Danton. , . DANTON tot aşa de potolit ca la plecare, dar acum surâzător, luminat Dar ce e?. ., — aleargă, îi ia mâinile — Ei, Gabrielle, fata mea ce e? Yrei s’o dai în comedie?.,. Dragă, nevasta lui Danton nu are voe să leşine, decât cu el în pat. . . Ei, drăcie... — o ia de bărbie — Ia uită-te la mine... — Gabriella deschide ochii, Danton se lini- ^teşte — Luaţi-o de aci.. . Impachetaţi-o şi trimiteţi-o la Arcis. .. FRERON intrând * Ascultă Danton, ce a fost cu Santerre? DANTON cu voie bună, scoate haina de pe el Eh ♦.. ce-a fost... FRERON Ce-i acum acolo? j DANTON De unde vrei să ştiu ? N’ai auzit tunul ?. . . Am aşteptat până s’a rânduit totul... In clipa când Westermann a bătut cu sabia în poarta Carousselului, eu nu mai aveam nimic de făcut şi am plecat. îmi daţi şi mie voie să dorm puţin? Nu? 26* TEATRU FRERON ros de gândul lui Bine, dar ce e acolo?... Camille s’a dus să vadă. DANTON mirat Camille e acolo? FRERON A vrut neapărat să vadă cu ochii lui... Eu când am aflat că ai plecat... DANTON domol Nu ştiu nimic... Eu mi-am făcut datoria.. . De-acum începe treaba lui Westermann... FRERON Dar Camille, Fabre sunt alarmaţi... Noi ştiam că nu se mişcă Santerre... DANTON A venit. L-a găsit ordinul de comandant al gărzii şi l-a lăsat pe Westermann cu oamenii... Ei, îmi daţi voe să mă culc. .. ? că uite se face ziuă ? — cu surâsul lui crestat — Vrei să se supere Robespierre că ne pierdem nopţile ? FRERON nu pricepe de loc Şi Westermann? DANTON cu o profundă şi glumeaţă admiraţie E cel mai blestemat general, pe care l-am văzut. Să fi văzut ce ordine a făcut cu sansculoţii noştri... — amuzat — i-a aliniat, i-a muştruluit, i-a împărţit. .. A format — ştii, ceva savant — « careuri » — Ferron sii- râde, Danton înveselit — Dacă nu l-ai văzut pe Westermann călare pe calul lui negru — nu ştiu unde Dumnezeu 404 DANTON l-o fi găsit, dar îi atârnau picioarele de pământ. ♦. Mai lipsea Santerre cu namila lui ca să facă o pereche fără pereche — trece dincolo — Gabrielle. . . Ce-i asta. . . ? De ce nu mi-aţi făcut patul? Din stradă strigă cineva : Danton. FRERON Fabre, el e... FABRE din jos, pe fereastră A venit domnul ministru? FRERON Fabre, fii serios, ce năsbâtie mai e şi asta..? FABRE urcă în fugă, îl sărută pe Danton Dragul meu, eşti ministrul Justiţiei — Danton devine grav si puţin trist — Regele, imediat ce au forţat poarta, s’a refugiat în mijlocul Adunării. Verniaud va ceti decretuL pentru suspendarea lui Ludovic, şi va propune lista nouilor miniştri. Adunarea se dizolvă, şi se va convoca o Convenţie care să decidă de tron. Eşti în frunte, la Justiţie, Roland la Interne. . . Cred că n’ai nimic de obiectat dacă mă ofer să fiu secretarul tău general ? DANTON e profund îngândurat, rămâne lung nemişcat are parcă ochii în lacrimi. CAMILLE intrând spune, crezând că aduce o noutate * Regele a fugit cu toată familia în sala Adunării» FABRE şmecher oarecum 9 Ştim. Danton e ministrul Justiţiei... — ironic Poate că nu stii? 405 TEATRU CAMILLE cu ochi mulţumiţi Aşa dar... biruinţa?. DANTON adânc tulburat Ce ai lăsat la Palat? CAMILLE cuprins dintr’odată de tristeţe A început un măcel groaznic... — îndurerat adânc şi el, scăzut — S’a încăerat poporul cu garda elveţiană. .. DANTON uimit Şi Westermann?... E un măcel inutil, de vreme ce regele e suspendat! » CAMILLE Westermann nu poate face nimic. . . Cine mai poate opri mulţimea? Am spus însă la toţi să aducă răniţii la Mănăstire unde şi-a instalat spitalul, Marat... — adânc trist ca un copil — Lucile, — cu ochii în ochii ei, cu un surâs resemnat, obosit — Ştii care e cel dintâi cap pe care l-am văzut retezat? LUCILE îngrozită, aşteaptă Da?! CAMILLE Al lui Soullaux. LUCILE palidă, încremenită, pierdută căci e şi soarta lor Al ziaristului? FABRE trist si cu ochii mari Ce frumoasă nevastă avea! 406 I ACTUL II Invazia prusacă TABLOUL V Cabinetul ministrului în Palatul «Departamentului Justiţiei » din Piaţa Vendome. Un biurou Louis al XV-lea, în dreapta, un alt biurou simplu în stânga, fereastra mare în fund, parchet, covor, . , Doi lachei « stilaţi » (frac, peruci, pudraţi, înmănuşaţi îşi îndeplinesc cu eleganţă şi cu condescendenţă serviciul, căci se cunoaşte că dispre- ţuesc pe nouii stăpâni. După ridicarea cortinei Camille şi Fabre intră preocupaţi, urmărind o discuţie, încălziţi, CM pălăriile în cap. Servitorii se privesc, fără să trădeze măcar un zâmbet, aşteaptă apoi pălăriile, pe care cei doi ' i X J. JL JL Ze pun fireşte pe masă. De acolo lacheii le iau şi le scot afară. CAMILLE arătând în perete un placat pe care l-a măsurat, mai ÎTifai cu privirea Dragă, dacă nu vrei să mă asculţi pe mine.. , Alea nu sunt afişe. E o literă care nu se poate ceti. Caracterele sunt prea înghesuite. Şi pe urmă trebuia găsită o altă hârtie, de o coloare mai vie.. , Pe ea numai atât, fără «votaţi », fără niciun alt cuvânt: Danton, Robespierre, Fabre d’Eglantine, Camille Desmoulins, etc. FABRE Camille, dacă ai să te alegi deputat,,. 407 >• TEATRU CAMILLE Cum, tu mai stai la îndoială? Dar o să datorăm lui Marat. Placatele lui au un succes îndrăcit... In faţa casei mele era lipit cel în care publică întâi lista briso- tinilor — la fiecare cu o mică lămurire — şi o lămurire aşa cum ştie Marat să dea: Chepy josnic parazit, pupă mâna lui Lameth şi, ulterior, linguşitor brisotin. . . FABRE scăzut, amuzat - Nu, e alta care mi-a plăcut... « Bordin » necunoscut... CAMILLE Dar Lepaux « necunoscut în revoluţie ».,. Ca şi când ai zice: « necunoscut pe strada asta ». FABRE r In faţa Teatrului Francez era o lume imensă. . . Un băiat suit pe o căruţă răsturnată acolo... citea cu voce tare şi toţi râdeau. .. — către Robert care aştepta în picioare — Ce-i Robert ? ROBERT afectat Domnule secretar general... Trebue să rezolvăm astăzi treizeci şi cinci de rapoarte.. . FABRE Dragul meu. . . Eu sunt vinovat? Dacă patronul nu are timp ? — caută între hârtii — asta — şi asta — dincolo la domnul secretar al Sigiliilor — arată pe Camille — Şi asta.. . — necăjit — Ce-i asta?.. . Robert, astea merg la Interne toate.. . N’au ce căuta aci, poftim şi asta... Este ofertă de furaj... La război... Să ne lase odată în pace... ROBERT^schimbă tonul In definitiv, mon cher ami,* eu i-am spus. E un, tip de negustor tocmai de pe la Lyon.. . Acum e aci: vrea neapărat să vorbească cu d-ta. 408 / DANTON FABRE stă puţin pe gânduri Spune-i să se întoarcă pe la prânz... — afară se aud aclamaţii şi strigăte. — Alţi voluntari... Trec spre Verdun. CAMILLE Auzi, ne chiamă la fereastră... — amândoi ies la fereastră iar când apar ei, se aud strigăte entusiaste — Victorie! Trăiască Franţa — mereu aclamaţii. t FABRE venind dela fereastră Trec mereu... CAMILLE Era o mare de capete, toată piaţa... FABRE abătut r Şi totuşi Prusacii înaintează necontenit... CAMILLE s’a instalat ca la el acasă în fotoliu, răsturnat Dragă, bine e să fii secretar al Sigiliilor. Ce-ar zice bietul tată-meu, dacă m’ar vedea cum stau aşa, răsturnat în fotoliul acesta... Când el, biet locotenent judiciar, nici în anticameră nu era primit... Ştii că i-am scris o scrisoare în care i-am arătat că preşedintele de tribunal din Guise poate solicita o audienţă secretarului Sigiliilor, pentrucă are şanse să i se aprobe — servitorii s’au privit—Ia ieşiţi afară domnilor— amuzat şi discret — Ascultă Fabre, acum patru ani, — eram în epoca aceea grozavă când nu aveam ce mânca şi dormeam la hanul ăla infect, unde mi-am petrecut cei mai frumoşi ani — mi-a trimis tata într’o scrisoare un raport, ca să-l depun la minister. Ei bine, am trecut pe culoarele astea, am intrat în trei-patru birouri — ţi’n- chipui cum se uitau toţi la mine, chiar cei mai mici funcţionari — surâzând — Eram aproape jerpelit... t TEATRU « - I I I. " I —" ' ' " ■ ■ - - ■ . - FABRE f Nu serios, ce dracu a găsit Lucile asta la tine, mă băete ? 0 aristocrată îndrăgostită de un fluerăvânt! Şi nenorocitul de tată-său care ţi-a dat nu numai fata, ci şi o sută de mii de livre zestre. . . CAMILLE Femeile au instinct, dragă. Simţea ea că într’o zi am să fiu secretar general... — se aude pe fereastră « Sentinella — Auzi « Sentinela » lui Guadet... Ce infamie mai scrie şi azi ? — sună pripit, către lacheu — Cumpără-mi repede « Sentinela ». 'i LACHEUL se înclină Afară, o mulţime de lume aşteaptă să fie primită. . . — către Camille, anume — Un domn Fouquier - Ti n viile care pretinde că e rudă cu d-voastră. CAMILLE Spune-i să intre... — Lacheul se înclină protocolar. Cu Fouquier, odată, se împinge disperată o mulţime de lume ca într'un desiş de trupuri. O DOAMNA cu faţa albă, sărăcăc os îmbrăcată * Cetăţene, ai milă, eliberează-mi bărbatul, am patru copii. , . UN DOMN « bine », cam bolnav, nervos, emoţionat, continui 9 m Domnule secretar, acordaţi-mi măcar două minute. . . CAMILLE amical Fabre, vezi despre ce e vorba... 410 DANTON FABRE oficios Cetăţeni, toate închisorile Parisului ţin de municipalitate. De prisos veniţi la noi. . . UN DOMN care se stăpânea e aproape să isbucnească în lacrimi Dar domnule, acolo nu putem vorbi cu nimeni... De acolo porneşte toată nenorocirea. . . Aci e departamentul Dreptăţii.. . FABRE scărpinându-se în cap Dar dacă noi. . . ALTĂ DOAMNA Vă implor, cetăţene secretar general. . . Băiatul meu! E singurul... — speriat, bâlbâit — Se spune că diseară vor fi masacraţi toţi‘ prizonierii. . . FABRE Nu vă luaţi după svonuri absurde... In orice caz, pentru eliberare, noi nu putem face nimic. . . Aşteptaţi să vie cetăţeanul Danton. . . — se aude tunul, toţi încremenesc. CAMILLE se uită la ceas si constată 9 Precis — către Fouquier cu prietenie — Nu te-am văzut de zece ani... — îi strânge mâinile, îl jnăsoară cu privirea cald. FOUQUIER sincer, evident Nu-ţi închipui cu câtă emoţie am aflat că ai fost numit secretar al Sigiliilor — scade tonul, intim — Am avut tot felul de nenorociri. Te rog... — dar se întrerupe si, revenind — Ştii că m’am însurat din nou ?. . . Nevastă-mea, ai s’o cunoşti... ce să-ţi spun. . ? îmi 411 TEATRU faci un serviciu imens... O ducem greu... E păcat de femeia asta. *. CAMILLE cam fără grije ca de obiceiu Fii liniştit. Vorbesc eu cu Danton şi are să se facă. .. Iţi găsim un post bun.. . Mai aşteaptă numai puţin,... — servitorul i-a adus Sentinela. Fouquier s’a aşezat, respectuos pentru loc şi oameni, pe un scaun foarte îndepărtat. FABRE lucrând la birou 5 Camille, tu ai trecut azi pe acolo, s’au pus drapele la Notre-Dame ?... Danton... FOUQUIER intervine, zâmbind timid, ca să se facă agreabil Erau două enorme drapele negre... FABRE Şi la Primărie? FOU QUIER încurajat, bucuros că poate face un serviciu % La primărie un perete întreg era acoperit cu doliu. CAMILLE înfuriat se scoală de pe fotoliu, trânteşte cu pumnul în masă Canalii... Canalii... Canalii... FABRE surprins ridică doar capul din hârtii Ce e? CAMILLE Asta-i scris chiar de nevasta lui Roland... E întorsătura ei de frază.. . Ah, regină Coco.. 412 DANTON SCENA II Aceiaşi, DANTON V * DANTON intră violent, masiv, merge întins la Camille Camille... te-am rugat ceva... Te-am rugat ca pe un frate... CAMILLE Dar Danton am scris... 1000 de placate au fost lipite azi în oraş... DANTON înfierbântat O mie? Zece mii... Ze< \ de mii. Camille, de ce nu vrei să mă înţelegi?. . . Vreau ca toţi pereţii să fie acoperiţi de afişe în roşu, prin care ultimul om în stare să poarte arma, să fie chemat în ajutorul Patriei, — către Fabre — Fabre, să se tragă tunurile. FABRE Adineaori. . . \ DAIvi. ''N prins de sforţarea pe care o face Nu — de Ici înainte din oră în oră... — către Ca- s t«iu miile iar — Te-am rugat să pui doliu la Notre-Dame... CAMILLE Sunt două drapele uriaşe... A DANTON pătimaş Camille, până la ora 12 — îi arată ceasul — toată faţada Catedralei să fie îmbrăcată în negru. CAMILLE mai curând pueril decât ironic Vrei să scrim şi noi placate cu sânge, ca Marat şi Hebert ? 413 TEATRU DANTON grav, serios Da! E un război funebru. Ascultă Camille, tu eşti un mare talent, dar eşti un copil care nu vrea să înţeleagă. . . Armatele lui Brunswick înaintează. . . 100.000 de oameni sunt în marş acum asupra Parisului şi tu eşti uşuratec ca un şcolar — către Fabre — Chiamă servitorul — cu vocea acum scăzută, obosită — Brigada lui Dumedon a fost capturată toată lângă Longvy — încălzit mereu, Lacheului — Orice curier vine de pe câmpul de luptă, intră, numai decât. Ai înţeles sau nu? l acheul se înclină. Danton s’a aşezat în fotoliu. Fabre îi dă hârtiile la semnat. CAMILLE îi întinde Sentinela Ai văzut ce scrie Coco Roland? DANTON dispreţuitor Inconştienţi*.. Du-te la Notre-^ ^e. CAMILLE Danton, vreau să te rog ceva... Uite vărul meu, Fouquier-Tinvilîe, are casă grea şi e din cauza unor întâmplări nenorocite fără nicio slujbă. DANTON către Fouquier, care e extrem de respectuos Cetăţene, revino puţin mai târziu... — se uită preo- cupat în hârtii. CAMILLE Vino.„. am eu o idee. Lucile are să vie să mă caute. / dincolo la mine. Revino cu ea... »> DANTON cu aceeaşi voce scurtă, caldă, fără « dicţiune > Fabre, ce veşti ai dela Freron? cum merge? - *• * 414 DANTON FABRE Dela Freron toate sunt bune. A făcut ordine, a numit un comitet revoluţionar. . . DANTON cu ochii vii Ei. .. * FABRE Pe Billaud Yarenne însă l-a reţinut Roland. A contramandat ordinul. , . DANTON face un gest aprig de om înfuriat, dar, pe urmă rerolvându-se interior, zâmbeşte cu milă M Este cel mai senin dobitoc., pe care l-am cunoscut atfest Roland. întâi pentrucă avem neapărat nevoie f*> de un om energic la Chambry, şi în al doilea^ rând, pentrucă prin numirea asta vream să îndepărtez pe Billaud Yarenne de Paris, — se plimbă întărâtat prin birou — Şi dacă diseară vor fi măcelăriţi toţi prizonierii din închisori, pe mine are să cadă vina — Descurajat — Fabre, toate străduinţele noastre sunt de prisos. . . Unul măcar dintre aceşti brisotini nu are o idee propriu zis, unul nu e capabil de hotărîrea unui gest. . . Şi când vezi, totuşi, seriozitatea de catâri cu care iau măsuri de şicană, . . \ FABRE măgulindu-l comun f t Eu te înţeleg, Danton... dar dacă ai vedea ce se petrece aci.. . DANTON amărât Dar la Comună? dar la Comună, Fabre? — se apropie cu ochii trişti de el — Tu stii că vor să măcelărească y y diseară pe toţi prizonierii regalişti?. . . De abia am luptat ca să amân nebunia. . . Marat, Hebert, Billaud Yarenne vor sânge cu orice preţ. . . De aceea am vrut 415 TEATRU să-l trimet pe ăsta din Paris — descurajat — Şi Roland ... — intră doi comisari, e îngrozit că-i vede — Ce-i cu voi? UN COMISAR vrea să explice Danton. .. DANTON energic Ce căutaţi aci ?... Trebuia să porniţi pe câmpul de luptă. UN COMISAR căutând să lămurească Danton... DANTON înfuriat bate cu pumnul în masă Nu-mi trebue nicio explicaţie. . . Diseară trebue să porniţi cu cele cinci mii de echipamente spre Châlons... Nu vreau să vă văd aci. . . AL DOILEA COMISAR Ascultă Danton, ai să vezi că n’ai dreptate.. . Aseară totul era gata.. . Ne-am dus la Ministerul de Finanţe să luăm banii. Era şi Roland acolo. A spus că noi nefiind numiţi în regulă — spune rărind — de Consiliul apărării, nu putem ridica niciun ban. Am fost şi la Servan. DANTON cât e de mare, uimit Roland a făcut asta ? Dar el nu e nici măcar ministru de finanţe ! — se lasă abătut în fotoliu — Nu-i nimic. Prostia politicianilor noştri e de plumb. Contrabalansează entusiasmul unei ţări întregi. Dumouriez prin trei scrisori mi-a cerut disperat echipamente... soldaţii sunt goi, marşurile se fac prm mlaştinile Ardenilor şi au început ploile. E zadarnic orice. . . 416 DANTON ÎNTÂIUL COMISAR Nevasta lui Roland a vorbit ea însăşi cu Pacha, cerând să nu ne dea niciun ban. DANTON înfuriat Nevastă-sa? Iar d-na Roland? — către Fabre — Hei dacă bărbatu-său ar obosi-o mai mult noaptea, cum ar mai sta ziua acasă ... — intră patru dgMM corecţi : A. B. C. D... el ridică privirea întrebător — D-voastră ? A. Suntem comitetul pentru redactarea discursurilor ministeriale. DANTON ciclop nedumerit Ce-i asta Fabre? FABRE Da, încă de alaltăeri trebuiau să vie.. . — lămureşte — Pe lângă fiecare minister, este un comitet însărcinat cu redactarea discursurilor miniştrilor. DANTON uimit, zâmbeşte, cu buza crestată, râde pe urmă Duceţi-vă cetăţeni şi apucaţi-vă de altceva mai serios — râde mereu — Ah, eleganţii miniştri ai regelui Ludovic. FABRE abil Ştiam că ai să râzi, de-aceea i-am adus tocmai acum. DANTON cu oarecare voie bună Dă-i afară. .. caraghioşii... — râde iar — Numeşte în locul lor patru comisari care să meargă în provincie să explice sensul Revoluţiei. 27 417 TEATRU FABRE Bine. Dar uite, pentrucă veni vorba despre asta. De aseară aşteaptă la tipografie corecturile discursurilor tale pentru Monitor. . . DANTON a rămas surprins cu âosaT.ulin mână Cum asta? Ce corecturi? FABRE Cum, ce corecturi? —şi-iîntinde şpalturile de corectură. DANTON se uită nedumerit peste ele Discursurile mele la Adunare. .. FABRE Da... or să apară în Monitor... şi e obiceiul ca deputaţii şi miniştri să-şi facă singuri corecturile. DANTON uimit Dragul meu, fiţi serioşi. . . n’am timp. . . FABRE ştie el ce spune Nu, Danton. Asta-i altceva. Toată lumea face corecturile astea... Şi Yerniaud şi Robespierre. Absolut toată lumea. Una e ce spui în frigurile tribunei. Sunt repetiţii, sunt mici goluri, greşeli de informaţie. Discursul vorbit e greu de controlat. Acolo trece orice, dar în scris e mai greu. Ştii, pentru posteritate. Mai piaptănă puţin fraza. Robespierre face câte trei patru corecturi deastea. DANTON hotărît şi Serios Eu am altceva mai bun de făcut. Adu-mi hârtiile de iscălit. 418 DANTON FABRE i le pune dinainte şi când vede că Danton se miră, e şi el de acord Sunt cam multe. . . DANTON alege, ceteşte Domnule ministru. . . vă rog să admiteţi o probă cu martori... — o trece deoparte, ia alta — pădurea e situată la două leghe de — o trece deoparte — socotim că strămutarea procesului — o trece, trece multe. FABRE Dar astea sunt în întârziere. . . trebue. . . DANTON Rezolvă-le tu. Alege-mi numai pe cele în legătură cu armatele şi comisarii trimişi. FABRE stăruind Trebue să poarte semi^tura ta. .. DANTON nici vorbă să revie Când armatele duşmane înaintează asupra Parisului ar trebui să fiu nebun sau Roland, ca să-mi pierd timpul cu astea... Iscăleşte-mă, pe mine, şi pace — revenind la ceea ce-l obsedează — Ce-i cu cei 60 de mii de saci de grâu dela Piron? Au pornit spre front? FABRE S’a dus acolo. DANTON scurt ca un judecător Câţi voluntari s’au înrolat eri? FABRE In piaţa St. Antoine 4.300. 27* 419 TEATRU DANTON bucuros cu ochii vii Da? FABRE Acolo, azi Duminică, vom avea şi mai mulţi. La St. Marceaux 1.800. DANTON Mda... FABRE La Bastillia 2.735. DANTON surâde, înduioşa Da? FABRE Un bătrân Mouliez... a venit cu patru băieţi, toţi au plecat... a fost o însufleţire... DANTON surâde fericit, gândindu-se că trebue să dea o răsplată Cine e Mouliez acesta ? FABRE Un pantofar bătrân şi sărac de pe lângă... DANTON Au suflet oamenii aceştia... Fabre... fă imediat o hârtie şi să-l numim pe bătrân, inspector al atelierelor Statului. Apare Lucile, o priveşte nedumerit şi pe urmă, scurt — Ce e cu d-ta? 420 DANTON LUCILE luminoasă şi încântătoare, tratând Nu. . . întâi lasă-mă să viu aproape. .. aşa... — scoate o cerere din buzunar şi i-o pune pe masă — Iscăleşte numirea asta... DANTON o priveşte cu o mânie frăţească Nu ţi-am spus să nu mai vii la minister? Ce cauţi aici? LUCILE N’am voie să viu să-mi iau bărbatul?—pe urmă rugătoare — Danton, Fouquier-Tinville are trei copii şi biată nevastă-sa e bolnavă. Trebue să-l numeşti. . . # DANTON necăjit în aparenţă Nu... nu fac nimic. Ce cauţi aici ? Nu vezi cum eşti ? Nepietănato !. . . Fă dragoste cu bărbatu-tău acasă... nu la minister. Nopţile i le las libere. . . bai fugi. . . — se întoarce către Fabre — Astea sunt rapoartele. . . ? — Lucile se apropie ca o pisică neastâmpărată, cu coatele de masă. Danton o vede iar — N’ai plecat ? — Se scoală o ia pe braţe, ajunge cu ea la uşă tocmai când intră servitorul — Pe doamna asta să n’o mai laşi să intre aci — către Fabre — Mai ai hârtii ? FABRE Nu. . . Dar sunt cereri de audienţă. *. Aşteaptă multă lume afară... ? ? DANTON se întoarce dăj*u ochi de o petiţie. Petiţia tot a lăsat-o, drăcoaica,.. Fabre ce am putea să-l numim pe. . . cum îl chiamă? FABRE Fouquier-Tinville... E vacant locul de acuzator public la Tribunalul extraordinar... TEATRU DANTON ca să scape şi să facă serviciul cerut de Luciile Numeşte-1 acolo. . . Fă-i actele. . . Ce vor cei de afară? FABRE Sunt mai toţi cu cereri de eliberare din închisori. DANTON se întunecă, rămâne adânc pe gânduri Nu se poate face nimic Fabre. . . Comuna are dreptate ... Se complotează pretutindeni. . . toţi funcţionarii din ministere sunt spioijii armatelor duşmane. . . Voluntarii au dreptate. Când ei îşi lasă copiii, nevestele şi părinţii în seama noastră... nu putem lăsa libertate conspiratorilor. . . — rămâne mereu pe gânduri, lasă tocul din mână. FABRE Sigur. DANTON Altfel, închiderea porţilor Parisului, percheziţiile şi arestările, înseamnă că n’au avut niciun rost. FABRE Ii chem să le-o spui. . . DANTON hotărît să fie sever Chiamă-i! Introduşi de Fabre, apar toţi. Femei tinere, bătrâne, j oameni bătrâni. Se desluşeşte acel « domn bine » care însă când dă cu ochii de Danton se dă dintr'odată înapoi, cu oarecare grijă, căci e cuprins de teamă. Toţi au priviri de implorare desnădăjduită. DANTON le iese hotărît şi liniştit înainte Cetăţeni, intervenţiile voastre sunt de prisos. Siguranţa Patriei noastre cere ca acei suspecţi să rămână 422 DANTON închişi. De altminteri Justiţia îşi va spune cuvântul. . . cei vinovaţi vor suferi rigorile ei, iar cei nevinovaţi vor fi imediat puşi în libertate. . . Chiar azi am dat ordin Tribunalului extraordinar să-şi accelereze lucrările. UN DOMN disperat Tribunalul extraordinar nu pronunţă decât condamnări la moarte, cetăţene ministru. Mor nevinovaţi. DANTON înfuriat, cu capul mare, groaznic Ceeace-mi spui este o îndrăsneală infamă — când mişună trădători aci ca şi pe câmpul de luptă !. . . Dacă unii au fost pedepsiţi, înseamnă că au fost vinovaţi -— îi priveşte mânios — Ieşiţi afară ! — toţi se dau înapoi, îngroziţi, înmărmuriţi, o singură femeie a căzut în genunchi cu ochii mari care roagă, de durere nu poate vorbi, are gura parcă paralizată — Do. . . m. . . DANTON îi întâlneşte privirea şi deodată i se umezesc ochii, e profund emoţionat Doamnă — caută să-şi ascundă emoţia, vrea să fie energic — ce vrei ? O DOAMNĂ nu poate vorbi, bâlbâe Domnule Ministru. . , băiatul meu. DANTON mânios pe el însuşi, că nu poate rezista milei Fabre, trimete să-l scoată din închisoare... —ceilalţi au căpătat curaj. UN DOMN Domnule ministru. .„ O FATĂ Excelenţă, .. 423 TEATRU DANTON o întreabă D-ta pe cine ai in închisoare? O FATĂ fără respiraţie Tata domnule ministru. . . DANTON Fă-i actele Fabre... d-ta? UN BĂIAT Mi-e mama închisă la S-te Pelagie. DANTON Dă-i drumul Fabre. . . brusc întors către Un domn— Dumneata, pe cine ai? Dă-le drumul. . . Fabre, rezolvă toate cererile... şi ieşi cu ei de aci. . . treci la tine. . . — mulţi vor să-i mulţumească. Danton rămas singur se plimbă înduioşat, îngândurat prin birou. Apare un * ofiţer descălecat, plin de praf sfârşit de puteri. OFIŢERUL dela uşe, fără să strige, sugrumat. . . ca o veste groaznică A căzut Yerdunul. DANTON s’a ridicat în picioare uluit, îngrozit, descompus Nu... nu,,, OFIŢERUL Dillon m’a trimis. DANTON ar vrea să alerge, să lovească, îşi frânge mâinile, pe urmă din adâncul desnădejdii lui Cine ?... cine a trădat ? 424 DANTON OFIŢERUL speriat şi sincer Nicio trădare cetăţene ministru. . . Suntem 20.000 S de oameni d(^zarmati_în faţa a 30.000 de prusaci şi austriaci... — Danton se plimbă, fierbând în el, dela un capăt al sălii, la celălalt. Fabre intră, priveşte pz cei doi, înţelege vag. DANTON cu un surâs nervos A căzut Yerdunul!—hotărît ca de fier — Stai la masă şi scrie — dictează plimbându-se — La ora unu se va da în tot Parisul alarma... Yor suna apoi toate clopotele. . . Salve de artilerie se vor trage din oră în oră. Toţi cetăţenii disponibili se vor aduna, azi Duminică, ia ora 6 în câmpul lui Marte. Cei ce vor lipsi vor fi pedepsiţi cu moartea. Toţi vor petrece restul nopţii acolo... Toate forţele poliţieneşti vor face întreaga noapte rechiziţii. Se vor confisca toate armele, !Ţ~ toate depozitele de alimente şi îmbrăcăminte. Mâine de dimineaţă 80.000 de oameni vor porni sub zidurile Verdunului. Femeile se vor strânge în biserici să lucreze pentru echipament. Vor fi pedepsiţi cu moartea toţi cei care într’un fel sau altul vor împiedeca realizarea vreunuia din aceste ordine. . . Ghiamă, consiliul de miniştri aci. . . FABRE E convocat de eri, pentru azi la 12. SCENA II Aceiaşi, MARAT MARAT intră, privirile celor doi se întâlnesc precis, amândoi ştiu despre ce e vorba — Verdun — Marat se aşează pe scaun, apăsat sufleteşte iar după un răstimp de tăcere grea Trebue să sfârşim... 425 TEATRU DANTON a rămas mereu pe gânduri. MARAT cu ton scăzut acum când cele susţinute de el s’au dovedit adevărate Era o copilărie să-ţi închipui că dacă ai închis pe rege — aşa cum l-ai închis — pentrucă jumătate din gardienii dela Temple sunt spioni — să-ţi închipui că ai distrus un întreg partid. N’ai văzut pretutindeni privirile^lor tăcute şi ameninţătoare. . . ? Şi încă ai să vezi când o cădea Châlons, din toate casele au să iasă oameni înarmaţi — aprig — Toate casele sunt depozite de arme. DANTON nervos, tot scăzut Marat, am făcut tot ce ai cerut, tu şi Comuna. Ţi-am ţinut două zile oraşul cu porţile închise. Ţi-am pus chiar pe Sena douăzeci de vase la dispoziţie, ca poliţie pe apă. Nimeni n’a putut să fugă de aci. Toată noaptea ferestrele au fost luminate şi uşile deschise. Circulaţia a fost cu totul oprită. A fost pedepsit cu moartea oricine nu a fost acasă, oricine nu a dat armele... Ai zece mii de oameni în închisori. Mai mult, ce era de făcut ? MARAT rânjind amarnic dispreţuitor Uneori mă gândesc că i-ai adunat, ca să fie toţi la la un loc, — mai uşor de înrolat în armată, când le-or veni prusacii lor. DANTON sâcâit Atunci ? MARAT Atunci ?. . . — zâmbeşte şi zâmbetul lui are luciul unui cuţit de ghilotină. 426 DANTON 4 DANTON fără să răspundă, fără să d^mpxjoha^ numai pentrucă nu poate lua hotărîrea, întoarce capul, fără nicio mimică, şi-şi continuă gândurile. E un răstimp de linişte. MARAT plin de suflet, ironic Poate că timp de gândit, mai ai câteva ore. . . Prusacii nu sunt chiar la două zile de Paris. . . Sunt la trei. DANTON mototoleşte şi frământă nervos, pe gânduri, coala de hârtie, închide şi deşchiÂe călimara. MARAT recapitulând cu un ton mai ridicat, categoric Dela începutul campaniei, trupele noastre se retrag de pretutindeni, la Gharleroi voluntarii noştri sunt conduşi la atac şi în acelaşi timp trădaţi de propriul lor comandant. La 20 August, iar, Lafayette comandantul armatei, trece cu tot statul major la Austriaci. La 20 August cea mai puternică cetate, cade după o oră jumătate de bombardament. . . Un general pune trupele să strige; jos Naţiunea şi să jure din nou credinţă regelui — apoi cu ochii flacără, dar scăzut -— Generalul acesta, nu-i aşa, nu numai că nu e executat, dar i s’a dat o nouă comandă — i se văd dinţii în rânjet, ca unei fiare. DANTON cu superioritate şi deodată precis * Marat, te poţi amesteca în toate. . . Dar nu discuta măsurile lui Dumouriez... MARAT ca o larvă, deadreptul , scăzut Gând crezi că are să treacă şi el la inamic? DANTON gânditor Nu ştiu. . . dar azi e comandantul armatelor, şi singura noastră nădejde. . . MARAT Mai bine puneam comandant al armatei un simplu soldat... un meseriaş... Aş fi avut mai multă încredere în el.. * 427 TEATRU DANTON încrezător Şi pe urmă e acolo Westermann. . . — cade iar pe gânduri şi din nou tăcerea e îndelungă. MARAT se ridică să plece, pe urmă firesc de tot, spune ca un detaliu Am dat ordin ca în toate închisorile să se servească azi masa la ora 11 şi să li se ia cuţitele, la toţi deţinuţii —Danton holbează ochii. Marat are o privire ca un pumnal ochii lor se întâlnesc ; s'au ridicat, nu ajung la o ciocnire. Marat pleacă. DANTON s’a gândit adânc şi înţelegând nenorocirea care va veni, sguduit Fabre scoate din închisoare pe Dupont. Trimete imediat pe' cineva. . . FABRE pricepând Danton... E la Carmes un fost profesor al meu. , . DANTON abătut Scoate-1 şi pe el. Vezi că mă reped la Adunare. . . Neîntârziat sunt aci. Să mă aştepte cine vine. . iese. Fabre ia notă, se pregăteşte să plece şi el. SCENA III DOAMNA ROLAND, pe urmă Consiliul de miniştri DOAMNA ROLAND ‘ Bună ziua, — mirată — Danton nu e aci? FABRE Acum nu, cetăţeană. .. 428 DANTON DOAMNA ROLAND cu o permanentă solemnitate Dar cred că i-aţi comunicat că vreau să-i vorbesc. . . FABRE minte Adineaori cetăţeană, chiar când îi prezentam hârtiile la semnat... DOAMNA ROLAND mirată Şi? FABRE A spus că va veni... A fost chemat la Primărie. . . De altminteri a şi convocat Consiliul de miniştri aci. DOAMNA ROLAND iritată, dar distinsă şi reţinută Domnul ministru al Justiţiei nu are nicio calitate să convoace Consiliul de miniştrii. . . Pe urmă, « domnul » Danton este foarte puţin politicos cu o doamnă. încă de eri era vorba să stăm câteva minute de vorbă. . . Şi dacă îşi închipuie că eu voiu alerga după dumnealui. . , FABRE şmecher şi protocolar Dar cetăţeană Roland, ce idee. . . Danton e numai extrem de ocupat. . . DOAMNA ROLAND inspectează biroul E ciudat că e atât de ocupat şi totuşi nu are timp să rezolve hârtiile ministerului. . . FABRE enervat Dar doamnă... — intră Servan şi Monge, Fabre se stăpâneşte dar trece, nervos, într'altă cameră. 429 TEATRU SERVAN bonom, scurt Dar ce e? De ce s’a supărat? DOAMNA ROLAND cu dispreţ surâzător Pentrucă nu m’am mai putut stăpâni şi le-am reproşat dezordinea ministerului. . . Nicio hârtie nu e în regulă. . . Nimic înregistrat ca lumea. . . SERVAN pe gânduri, căci nici la el nu-i altfel, clatină din cap De... DOAMNA ROLAND ironică, cercetând mereu biroul De altminteri când ai împănat cabinetul ministerial cu toţi prietenii dela cafeneaua Procope. SERVAN protestează Bine; dar sunt. . . DOAMNA ROLAND întrerupe cu autoritate Nu. . . Una-i să fii un agitator de stradă şi alta e să guvernezi... — surâzând acru — Cred că venind aci, d-1 Danton ar fi putut să-ţi taie coada. % SERVAN căutând împăciuitor şi molatec Trebue să vă gândiţi că sunt împrejurări excepţionale. DOAMNA ROLAND pornită pe observaţii De altminteri şi cu d-ta aş avea de lămurit ceva. . . Ai primit eri şi-ai vrut să trimiţi spre câmpul de luptă, dându-le bani, doi comisari, fără să aibă actele în regulă ! SERVAN scuzându-se Danton ţinea ca ei să plece neîntârziat. . . 430 DANTON DOAMNA ROLAND poftim! Eh... Danton... Danton.. . SERVAN mereu împăciuitor şi nul Doamnă», ce vreţi ?. .. A fost necesar Revoluţiei şi poporul îl iubeşte. . . Trebue să ştim să-l folosim. . . DOAMNA ROLAND mânioasă Faceţi-vi-1 atunci stăpân, .. SERVAN întrerupând-o Şi pe urmă mie mi se pare un om sincer, cam violent e drept, dar oricum, gata de înţeles. DOAMNA ROLAND cu o strâmbătură de oroare Cu figura aceea de monstru? SERVAN Eh... —face un gest vag. In timpul acesta Monge se uită la tapeturi, intră Roland, Claviere. Le Brunn. ROLAND direct lui Servan Domnule coleg. . . ce ştiri ai dela Yerdun? SERVAN fără prea multă vorbă şi bonom Ce ştiri să am?. . . Că a căzut. . . Era de prevăzut. . * Ce vreţi să se întâmple. . ? Avem abia 25.000 de oameni... Au în faţă regimente de prusaci, soldaţi de-ai lui Frederic şi încă 40 de mii de Austriaci. . . D-voastră ştiţi ce înseamnă soldaţii regelui sergent? — bonom şiîn admiraţie — Sunt ceva formidabil — altfel, simpatic şi inconştient. Merg la atac în rânduri strânse, în pas de defilare. Tăcuţi ca dfe fier. Nimic nu li se poate opune. Au câştigat toate răsboaiele pe care le-au purtat. 431 TEATRU CLAVIERE Atunci plecăm. SERVAN aprobând cu amândouă mâinile Eu de când vă spun asta. . . Dacă n’ai armată, cu ce-o să lupţi ?... Părăsim Parisul şi pace... ROLAND cu solemnitate vag arivistă Domnule ministru... Te rog în şedinţa de azi să faci un expozeu complet al stărei în care se găseşte armata... D-ta LeBrunn, al situaţiei exterioare. . . LEBRUN familiar şi el Ce expozeu?. . . O frază: Suntem în război cu toţi vecinii... cu toată Europa. . . şi n’avem niciun aliat. ROLAND dornic 'de solemnitate Nu-i nimic... O să discutăm situaţia în consiliu. . . îndată ce va veni Danton începem şedinţa. DOAMNA ROLAND mirată şi fals conciliantă De ce imediat ce vine el? Trebuia să fie aci de un sfert de oră. . . Poţi să ştii vreodată când vine d-1 Danton şi când întârzie? Sau nu vine, pur şi simplu, deloc?. .. Sunteţi toţi aci. Discutaţi şi nu aveţi decât să-l puneţi la curent când va veni . . . ROLAND de acord Atunci? Putem începe, nu-i aşa?... Aşa dar, Servan SERVAN acum mai solemn în familiaritate Domnilor, aproape că şi eu v’aş putea rezuma situaţia tot ca Le Brunn, într’o frază. .. 432 DANTON ROLAND stăruind * Făne te rog, o expunere completă... SERVAN în picioare la masă Cum ştiţi, la zece August, când am venit la minister, am găsit armata împărţită între 3 corpuri de armată pe frontieră. .. Luckner la Nord, Lafayette la centru, Montesquiou la Sod. Ofensiva în ţările de jos a fost o grea înfrângere pentru noi. La 20 August Lafayette, comandantul armatei din centru a trecut cu tot statul major la inamic. Am numit în locul lui pe Dumouriez şi i-am dat armata de Nord. Kellerman comandă acum în locul lui Montesquiou, la Sud — surâzând de prisos — Mareşalul Luckner a rămas generalissim, rol mai mult onorific. Partea cea mai grea este că toată armata lui Brunswick, împreună cu regele şi armata prusacă, în număr de 80.000 de oameni, la care se adaugă cei 10.000 de emigraţi sub comanda lui Conde, s’au năpustit toţi asupra armatei lui Dumouriez, care nu numără decât 25 de mii de oameni. .. Ajutor dela celelalte armate, în mai puţin de o săptămână nu poate veni, şi în cinci «ile Brunswick, e sub zidurile Parisului — aci denunţând o catastrofă — Şi încă asta nu-i nimic... Dumouriez însă nici nu acoperă măcar drumul către Paris — ceilalţi sunt uimiţi — El se găseşte cu armatele Dillon şi Gabaud în defileiirile Ardenilor. Acolo, unde a chemat şi pe Kellerman, vrea să dea o bătălie decisivă. .. Ei bine, asta este o curată nebunie... I-am dat ordin ca imediat să se retragă, să treacă la stânga, să acopere Capitala, căci dacă duşmanul ocupă Châlons, drumul spre Paris îi e deschis... —uimit, necăjit — Danton însă a contramandat ordinul.. . Doamna Roland aruncă lui Roland o privire seacă şi face un gest de enervare.. . susţinând că din moment ce am încredinţat unui general soarta armelor, trebue să-l lăsăm să facă ce crede de cuviinţă. . . sau să-l înlocuim.. . Am cedat, dar i-am atras luarea aminte că Châlons este centrul nostru de ravitaliere, că într’a- colo îndreptăm toate muniţiile toţi voluntarii şi toate alimentele — mereu uimit de această « greşală » — Că # 28 433 J TEATRU acest oraş nu e totuşi păzit decât de o garnizoană de 1.500 de oameni... Dacă Prusacii pornesc pe acest drum — speriat de tot, — cel mai scurt spre Paris, sunt aici cel puţin cu două zile înaintea lui Dumouriez. ROLAND Bine, dar ceea ce spui d-ta este uimitor... — consultă cu toţii harta de pe masă — Nu ne rămâne decât ^evacuarea Parisului... SERYAN Asta am cerut-o încă de acum 10 zile. MONGE E fără îndoială singurul lucru rezonabil care ne rămâne de făcut. LEBRUN E într’adevăr inevitabil... ROLAND trăgând prezidenţial consecinţele Atunci nu rămâne decât ca după amiază să propunem mutarea Adunării Naţionale la Orleans. . . SERYAN bucuros că e ascultat Dau ordin în cazul acesta ca să se mute... — se aude un sgomot în stradă, mulţimea se apropie parcă de fereas- stră — mai întâi depozitele... — Monge s’a dus la fereastră. DOAMNA ROLAND Ce e? MONGE surâde ironic, cu înţeles « Poporul ». 434 DANTON DOAMNA ROLAND indignată Dar bine, pentru Dumnezeu, ce mai e şi asta? Trebue să se sfârşească odată şi cu revoluţia asta... Regele e închis, acum ce mai vor? ROLAND în curând se vor linişti. . . Dar acum. DOAMNA ROLAND consideră acum Revoluţia ca o necuviinţă Trebue pus capăt. E intolerabil ce se întâmplă. Trebue să se înţeleagă odată că s’a sfârşit cu revoluţia... LACHEUL intră speriat Yor să vină aici, sus.. . ROLAND autorita r Ce vor? LACHEUL speriat Nu ştiu,. . dar vin aici sus. . . Năvăleşte o mare mulţime de sans-culoîtes. Strigăte de « trăiască Naţiunea », jos tiranii ». ROLAND le iese înainte Ce e cu d-voastră? Ce căutaţi aici? ÎNTÂIUL SANS-CULGTTE cu îngâmfare şi precizie Noi suntem poporul. .. DOAMNA R nflict cu poporul tot, vezi bine Dar bine, ce căutaţi aci? Duceţi-vă pe câmpul de luptă. 28# 4:35 TEATRU ÎNTÂIUL SÂNS-CULOTTE zeflemitor şi popular Şi, aici acasă, aristocraţii să ne omoare nevestele şi copiii? AL DOILEA SANS-CULOTTE' ameninţător şi şmecher Şi ce? vă supără? DOAMNA ROLAND fără frică Aici lucrează Consiliul de miniştri, d-voastră n’aveţi ce căuta aici. AL DOILEA SANS-CULOTTE făcând cu ochiul înapoi Yrem să vedem şi noi cum lucrează miniştrii. ALTUL ameninţător, sec Trebue să daţi socoteală poporului... — mulţi vociferează. DOAMNA ROLAND mânioasă Miniştrii dau socoteală Adunării. AL DOILEA SANS-CULOTTE ameninţător mereu, cu gust de răfuială Si acolo sunt toti trădători... O să terminăm si cu » > » ei... — miniştrii sunt speriaţi, singură d-na Rolland are curaj. DOAMNA ROLAND Bine, dar cum puteţi să năvăliţi aşa, într’o casă ca asta ? ÎNTÂIUL SANS-CULOTTE familiar Ei, noi am fost până în odaia de culcare a regelui, — clipeşte şiret — Ce?... d-voastră sunteţi aristocraţi? 436 DANTON Dacă sunteţi, spuneţi, ca s’o ştim şi noi —face cu ochiul înapoi, miniştrii sunt ca pierduţi, intră Danton. DANTON uriaş, rdomolr sigur de el, înaintează, foii se dau într'o parte. E o bună tăcere, iar după ce a privit un timp ca să înţeleagă Ce-i cu voi aici? TOŢI se mişcă şi nu răspunde nimeni DANTON privindu-i bărbăteşte şi sigur De ce aţi venit? AL DOILEA SANS-CULOTTE ca un oracol de periferie Noi suntem poporul. . . DANTON firesc, fără să clipească Şi ce vreţi? AL DOILEA SANS-CULOTTE inspector în sdrenţe Am venit să vedem cum lucraţi. . . DANTON cu faţa schimonosită de ’e zâmbet Cum asta, mă urâtule? Aici în birou la mine? — certăreţ . Uite hârtii... Ce vrei să vezi. . . ? Munca se vede după^rezultat... Ce să vedeţi. . ? Mă ? Mâine, poimâine, o să veniţi şi acasă, noaptea să « vedeţi » cum lucrez cu nevasta — râsete prietenoase în mulţime — Hai, căraţi-vă de aici. . . Pe câmpul de luptă, acolo e locul vostru. AL DOILEA SANS-CULOTTE acru Dar dumnealor — arată pe ceilalţi miniştri — de ce nu merg? DANTON firesc şi hotărît Pentrucă ei sunt miniştri... au altceva de făcut. . . 437 \ TEATRU AL DOILEA SANS-CULOTTE l-a prins cu ocaua mică Păi asta-i egalitate? Cum adică, noi mergem să luptăm şi ei rămân. .. ? — cu amărăciune populară — Aşa şi noi am vrea să fim miniştrii. Asta nu-i egalitate. . . — murmure de aprobare în mulţime: Aşa-i. . . Nu e egalitate. DANTON de-a-dreptul Ce-i aia egalitate, mă? ÎNTÂIUL SANS-CULOTTE cu încăpăţânare Adică toţi să fie egali, să nu mai fie săraci şi bogaţi. DANTOPf uriaş, sigur de el Cum o să fie, mă, toţi egali. . . aşa? Constituţia dă egalitate drepturilor, nerodule, nu a averilor. . . Ce, natura i-a făcut pe toţi oameni egali ?. . . Tu nu vezi ? că eu sunt de trei ori cât tine? — râsete — Se potriveşte tărtăcuţa ta cu — arată cu degetul — capul ăsta ? — râsete puternice, râde toată lumea, dispoziţie generală, unul strigă : « trăiască Danton », strigătul se repetă. Danton râde mulţumit — Râdeţi ? Ai ? Dacă aţi râde aşa şi pe câmpul de luptă, n’ar mai veni Prusacii aici. . . O YOCE cu lăudăroşenie Râdem şi acolo. . . Nu ne e nicio frică. .. Numai să poftească Prusacii... DANTON batjocoritor Cum să poftească. . . aici? —şi brusc serios — Nu aici, acolo înaintea lor — bărbăteşte, retoric —Arătaţi că râsul vostru e mai tare decât pasul lor de defilare. . * TOŢI înflăcăraţi Aşa e, mergem. DANTON bănuitor Cu toţii ? 438 i DANTON TOŢI înflăcăraţi mereu Cu toţii... La Châlons. . . DANTON îndesat Bravo, aşa. . . cu toţii. . , — arată pe unul din mulţime— Tu nu eşti Grivois din St. Marceaux? GRI VOI S bucuros că e recunoscut Da, eu sunt.. * Da, da, Grivois, eu sunt. . . DANTON nu le dă timp de gândit Du pe toţi aceşti viteji în piaţa St. Antoine..* Inscrieţi-i pe toţi ca voluntari — şi către ei, cu o falsă îndoiala care se vrea confirmată — Toţi, nu-i aşa?... Ori e vre-unui care ar vrea să stea acasă ? — îngăduitor cu şiretenie — poate, cine ştie ? TOŢI într’un suflet Niciunul... mergem cu toţii... DANTON îndemnându-i cu satisfacţie Aşa, trăiască Franţa. TOŢI Trăiască Franţa... — urale continue. DANTON părinteşte Şi acum plecaţi. Rămânem aci numai miniştri ca să facem planul de luptă... Că fără plan nimic nu se poate... TOŢI de aceeaş părere şi ei Aşa e. *. aşa e. .. Trăiască Danton... Trăiască miniştrii Republicei... — ies cântând « Ca ira » — Ah! ţa ira, ţa ira Les aristocrates â la lanterne. Ah! Qa ira, ţa ira Les aristocrates, on les pendra. TEATRU DANTON caută prin hârtiile pe care le are dinainte, vede că au mai rămas câţiva, acum autoritar — Haide, plecaţi... — cu înţeles — Nu rămân aci de cât numai miniştrii... — au plecat şi cei doi, Danton aşteaptă mereu în picioare. SERV AN începe o frază dar vede că Danton aşteaptă mereu Am făcut o expun. . . DANTON cu faţa încruntată aşteaptă mereu în picioare, fără să asculte pe Servan. . . Dintr’odată toţi înţeleg despre ce e vorba şi privirile tuturor se îndreaptă spre d-na Roland, care dela început a înţeles ce aşteaptă Danton şi numai după un timp iese penibil jignită. După plecarea ei figura lui Danton se destinde şi Servan vrea să continue. SERVAN Am făcut o expunere. DANTON Mai întâi, dragul meu Servan, să terminăm ce am hotărît eri. Trebuia să-mi aduci nişte acte... contractul cu măcelarii dela Dijon. SERVAN Să vezi, Danton... Nu sunt încă gata... se lucrează... sunt cam multe formalităţi... funcţionarii. DANTON redevine nervos, febril Dar bine Servan, când armatele duşmane sunt la porţile Parisului, te pierzi în formalităţi? Nu ştii că toţi funcţionarii sunt regalişti? Dacă ar fi după ei. . . Unde ţi-e secretarul general? — strigă — Pacha... Pacha... 440 DANTON ROLAND sec Şi pe urmă chestiunile de bani sunt delicate... Tre- buesc îndeplinite toate formele... DANTON fără să bănue că din cauza asta va merge la ghilotină Ei şi dacă n’ar fi formele îndeplinite?... Dar bine, Roland, dacă într’adevăr guvernul nostru nu ar putea justifica, nu un milion, nu două... dar chiar cincizeci. . . şi ar putea salva, totuşi, Franţa, crezi d-ta că ar avea cineva mişelia să ne reproşeze că nu am făcut — şuerător de ironic — contabilitate ? Atunci când totul e de pierdut. Gând îţi arde casa, amicii mei, întâi cauţi să stingi focul şi pe urmă faci inventarul lucrurilor rămase şi socoteşti apa risipită... ROLAND mereu sec ^ Dar nu se poate tolera dezordinea... e nevoie de organizare... DANTON isbucnind clocotitor E o singură ordine adevărată azi: Toate privirile, toate sforţările, toate posibilităţile spre inamic — Cu hotărîre încleştată — Organizare ? Ei bine să organizăm victoria, nu fuga... ROLAND timid O retragere nu înseamnă fuga... A evacua Parisul... DANTON teribil, i-au ieşit ochii din cap, cu pumnul ameninţător Rolland. . . Roland... ia seama când vorbeşti de evacuare — Dar brusc se opreşte, comprimă în el mânia, şi continuă căutând să fie calm — Cetăţeni, colegi, un războiu nu se poate face, când n’ai armată şi muniţii, TEATRU cu retrageri. Un asemenea războiu nu se poate face decât cu entusiasm. De altminteri, cetăţeni, situaţia nu este atât de grea. Patria va fi salvată. Totul se mişcă, totul se sgudue, totul arde dornic de luptă. Yerdunul, contrariu primei ştiri,nu a căzut încă, e numai înconjurat. Garnizoana lui şi-a propus să măcelărească pe cel care va vorbi de predare. Parisul va seconda sforţarea armatei ... O convulsiune ne-a sc ăpat de un rege fără autoritate. . . tot o convulsiune violentă, va arunca pe inamic dincolo de frontieră. Comuna a luat măsuri supreme. Tot poporul va fi chemat azi după amiază în câmpul lui Marte. Tunurile, menite să amintească greul clipei vor bubui din oră în oră, plop oţele tuturor bisericelor vor suna. . . Mâine, zeci de mii de oameni vor pleca spre câmpul de luptă, iar alte zece mii vor rămâne aci. . . căci nenorocirea cea mare nu e numai că luptăm cu o armată de trei ori mai numeroasă, nu e numai că vin împotrivă Prusacii şi o legiune de zece mii de aristocraţi care se întorc să-şi cucerească dreptul de a domni absolut, ei şi rudele şi prietenii lor. . . Bar. . . preoţii şi aristocraţii rămaşi aci, îi aşteaptă ca pe nişte eliberatori. . . Suntem între două focuri dintre cari cel mai periculos nu e cel din afară. Cu atât mai mult cu cât nu îl putem preciza acest pericol interior. Dar pentru a-1 înlătura, e necesar. . . trebue — cu o privire groaznică, precisă — trebue să înspăimântăm pe trădători şi pe laşi — toţi îngheaţă. TABLOUL VI DANTON, FABRE CAMILLE, GRANGENEUVE, DUSAULX si încă doi deputati. Apoi MARAT si GRIVOIS/ Acelaşi decor ca în tabloul precedent, a doua zi, (3 Septemvrie) după amiază, lumină vie fără căldură de început de toamnă. Danton ascultă pe gânduri, refugiat în lumea lui, copleşit ca de o dureroasă fatalitate, povestirile. Numai ceilalţi pun întrebări. 442 DANTON SCENA I Masacrele DUSAULX Nn aşa... — lămureşte cu gesturi — Deasupra coşului aproape de acoperiş, e de obiceiu un fel de grătar. . . — se duce la cămin ca şi când ar vrea să vadă, pe urmă ca şi când şi-ar fi dat seama că e absurd, că nu e acelaşi lucru, renunţă — Ei bine, când a ajuns acolo a trebuit să se oprească. GRANGENEUVE Dar atunci era sigur că îl prind. DUSAULX De loc. După două zile, când totul ar fi încetat, s’ar fi coborît de acolo. In capelă nu se face focul decât la începutul lui Octomvrie. GRANGENEUVE Dar cum a putut el să se urce până acolo, dacă era rănit ? ^ DUSAULX Fusese numai uşor rănit, la pulpă. încă de când îl smulseseră din cuibul acela de mătase dela Dubarry, era vindecat. 2J GRANGENEUVE doritor de indiscreţii Ascultă,, era amantul ei? FABRE râde Dar de unde. . . Un copil de 18 ani. . . Ea, de când a murit Ludovic al XV-lea, trăia cu Brissac, iar Montsa- bray, era ofiţer adjutant pe lângă el. Ea îl iubea ca pe un copil. 443 TEATRU CAMILLE zâmbind Curtezanele acestea au un mod de a iubi copiii.*. 3 GRANGENEUVE curios, deşi 4esaprobă cele ce s’au întâmplat Ei, şi cum l-au omorît ? cum l-au prins acolo ? DUSAULX După ce au fost măcelăriţi toţi prizonierii. . . Mail- lard, care judeca după apel, — îl ţinea singur în mână*»— a făcut socoteala că lipseşte unul. Au numărat din nou toate cadavrele din grădină — că le târau lângă scăriţa din grădină — când unul dintre ei şi-a adus aminte de Montsabray. L-au căutat la infirmerie, în capelă, şi nu l-au găsit, l-au căutat în toată curtea, nicăieri. t Atunci paznicul, care cunoştea obiceiurile deti^tilor, a tras focuri de puşcă pe coş. Un glonţ l-a lovit şi-a rupt pumnul. De groază a avut tăria să nu ţipe şi să se ţină numai cu o mână. Ei au plecat, era ca scăpat. Atunci un ghişetier a adus paie. Au făcut focul. Din cauza fumului a căzut ca un liliac, desprins din tavan. Leşinat şi mutilat, l-au adus în curte şi l-au culcat pe o grămadă de cadavre. Pe urmă, — stăruind asupra infamiei — ca să fie treaz când l-ar omorî, au hotărît să aştepte şi s’au apucat să mănânce. .. GRANGENEUVE abătut, uimit, frânt de milă Unde mâncau ? DUSAULX Chiar acolo. . . Nevestele lor, ca la lucru, le aduseseră de mâncare. Dela o vreme băiatul s’a trezit. Dar tot nu l-au omorît, acum ca să nu se scoale ei dela masă. .. El aştepta deci... şi se uita le ei, — ce să mai lungim ? — Abia după un sfert de oră i-au tras cinci gloanţe în piept. 444 DANTON GRANGENEUVE Iţi sleeşte sufletul. . . N’am ştiut nimic. Eram aseară la teatru cu Verniaud şi Barbaroux. Nimeni n’a ştiut... — Danton tace mereu mistuit de gânduri, iar ceilalţi îi respectă tăcerea — Şi cum, în toate închisorile ? — se întoarce uimit către ceilalţi pe rând. DUSAULX La Garmes au omorît 200 de preoţi, la Force 175. La Bicetre — şi acolo s’au dus, la Sf. Pelagie, la Abbaye.. GRANGENEUVE amărât Dar Comuna ce zice? DUSAULX dacă-ţi vine să crezi Billaud Varennne a ţinut discursuri de încurajare, ucigaşilor. MARAT intră cu aceeaşi ochi arzători şi e primit de toţi cu tăcere şi răceală Roland a înnebunit. . . A chemat pe Santerre şi l-a ameninţat. A scris o scrisoare violentă primarului, în paginele căreia curg toate balele lui de ministru neputincios ... — scurt — Ar trebui sfârşit cu domnul acesta ... — cu un rânjet — Are aerul că i-a pierit întreg partidul azi noapte. DANTON mereu preocupat de frământarea din el, întreabă vag, ca o paranteză, ca o dorinţă de precizare A scris primarului? MARAT cu multă mişcare Aleargă ca un smintit în toate părţile. . . Ţi-am spus... Nu mai merge cu jumătăţi de măsură. Să terminăm şi cu toţi Rolanzii, cum am terminat cu mişeii din închisori — Danton s’a sculat fără să răspundă. 445 TEATRU GRIVOIS intră, sfios oarecum, dar dornic să primească laude, se adresează lui Marat Vreau să vorbesc cu amicul poporului. L-am văzut când a intrat aci — şi lămureşte că merită să fie ascultat — Am omorît pe toţi aristocraţii. Am tras în ei ca la măcelărie — vede nemişcarea celorlalţi, plimbă privirea pe la toii, şi scade şi el tonul — Ştii, i-am omorît... MARAT aruncând înapoi coada tulpanului cu care e legat la cap ca o femee N’aţi omorît nimic. . . Franţa e plină de trădători. . . In închisorile Parisului au căzut 900 de canalii regaliste şi pe câmpul de luptă — cu ochii de foc — în aceeaşi noapte, au căzut 9000 de soldaţi ai Republicei, *—înlăcrimat, tremurând de desgust şi indignare — fără nicio vină, lăsându-şi copiii şi nevestele — cu voce îndurerată — nu în castele, ci în colibe, fără o bucată de pâine... Viitoare slugi — fără putinţă de schimbare — ale vlăstarelor aristocrate — răsucit în el însuşi, ars de gânduri — Ah, mila de lichele sentimentale — cu pumnul încleştat — Trebue lovit... GRIVOIS fanfaron i Marat... Am lovit noi eri! — şi deaăâtă vine la ceea ce-l durea — Ştii cu Gazotte... L Toată lumea are o tresărire de atenţie. MARAT sec Ge-i cu Gazotte? GRIVOIS a scăzut tonul, lămureşte încurcat Ştii, cu fata? Tocmai d’aia am venit, numaidecât să-ţi spun, ca să nu crezi. . . MARAT cu dispreţ Spune. 446 DANTON GRIVOIS Să vezi. . . Mai târziu, spre seară, m’au trimis pe mine să mă fac judecător. . . GRANGENEUVE nedumerit Judecător ? GRIVOIS lămureşte binevoitor, firesc Ca să judecăm adică, pe vinovaţi. . . GRANGENEUVE parcă s’ar lua cu mâinile de păr de uimire D-ta ai fost judecător? GRIVOIS mereu firesc Da, că tocmai de aceea... — se bâlbâe — asta vream să-ţi spun. *. Ştii... ei au văzut că eu am curaj: pentrucă dintâi cu Elveţienii, toti încremeniseră — vede că ceilalţi nu ştiu despre ce e vorba, lămureşte deci, şi mai de aproape, familiar cum ar povesti despre o ispravă de acasă — La început cu cei 150 de Elveţieni n’au făcut judecată. . . — ca şi când apoi ar fi făcut. . . — Când a intrat Maillard la ei, au căzut toţi în genunchi şi cereau plângând, iertare. Maillard le-a spus că nu îi omoară nimeni, numai să treacă prin gang în curte, că de acolo îi transportă la altă închisoare... —face semn cu ochiul — Ştiţi că acolo fla uşa dinspre grădină erau ai noştri cu săbii şi suliţe... Care cum ajungea — împunge aerul — îl luam ca în frigare. . . Elveţienii, mereu în genunchi, cereau iertare. Atunci unul dintre judecători a deschis puţin uşa şi i-a poftit: Haide, domnilor, poporul nu are răbdare.. . Curaj ! Dar ei au dat înapoi ca o cireada care vede abatorul: « Trebue să se termine odată, a strigat un judecător»... Cine iese cel dintâi ? Un subofiţer tânăr, aşa chipeş — frumos băiat — a eşit în faţă: —îl imită — Eu, arată-mi cum să ies. . . A aruncat pălăria înapoi camarazilor şi a 447 TEATRU venit deodată în prag... Avea nişte ochi... toţi se dădeau în lături... A venit aşa până în mijlocul curţii, înconjurat de săbii şi suliţe. Pe urmă s’a oprit cu braţele pe piept. Ai noştri n’aveau nimeni curaj să lovească. Dar eu, când am văzut asta, am tras cu sabia şi i-am retezat umărul. . . Atunci abia toţi fricoşii au năvălit pe el, de l-au făcut bucăţele — acum se lămureşte — De aceea — înţelegeţi— când cu achitările... — toţi ascultă uluiţi, cu ochii măriţi. MARAT neimpresionat Ce achitări? GRIVOIS Maillard lăsa din când în când să scape câte unul. . . Ai noştri din curte, au dat atunci năvală peste judecători şi au cerut ca eu să fiu de faţă... să nu las « muierile » să judece. De... ca să zicem aşa, « muierile », că erau şi muieri cu noi, dar ele erau mai aprige chiar decât bărbaţii. . . Iar când a venit Cazotte, eu eram acolo. . . Pe el l-au condamnat: adică ne-a spus nouă: Domnul e transferat la Force —face iar cu ochiul — Dar când să iasă în curte, fata s’a atârnat de gâtul lui tată-său: S’o străpungă întâi pe ea. Şi asta vream să-ţi spun, că eu am zis atunci să fie iertat, că m’am uitat şi toţi judecătorii plângeau... şi l-au iertat, dar Guigrot a cerut ca să i se dea şi ei un pahar cu sânge de aristocrat, să bea, cum -au dat fetii lui Sabreil. .. Eu am zis atunci să o lase, să nu-i mai dea să bea. . . numai să strige «Trăiască Naţiunea»... Şi de aceea venisem, ca să nu crezi cumva, că eu nu sunt patriot — cei mai mulţi zâmbesc, îndepărtat ca de pe altă lume, de moarte şi tristeţe, dar diferiţi unul de altul. Marat a ascultat şi el cu interes. MARAT imparţial Că aţi cruţat-o pe ea, foarte bine aţi făcut! 0 asemenea fată, merită să trăiască — neînduplecabil în logica lui — 448 DANTON dar Cuzotte e vinovat şi trebue să moară... — către cel ce-l însoţea cu autoritate — Să-l aresteze din nou şi să nu-1 lase să fie la un loc cu fata... GRIVOIS A! Danton e mereu parcă pe altă lume. DUSAULX Dar unde e Robespierre? MARAT Nu l-a văzut nimeni... A fost numai la închisoare eri de a scos un preot: pe Leperac. CAMILLE înduioşat în culmea bucuriei L-a scos?... E fostul nostru repetitor la liceul St. Louis. . . L-am căutat eri în toate închisorile. . . Eram disperat. . . MARAT cu un rânjet, ca o lamă de sabie Dar acest preot putea să depună jurământul că respectă legile ţării, mon cher Camille? CAMILLE omenos Marat . .. nu mai fi atât de mânios. . . Chiar tu ai scos eri câţiva... > MARAT gata de plecare Danton, ai să treci pe la primărie, nu? DANTON obosit Nu pot să trec azi pe la primărie. Dar de ce? TEATRU MARAT Pentru ca să vorbim — rCar fi vrut parcă să spuie — S’a hotărît acolo arestarea imediată a lui Roland şi Brissot — îi arată mandatul pe care-l scoate din buzunar. DANTON uimit, ia mandatul, face un gest de « sunteţi nebuni » Du-te în piaţă şi vezi mai departe cum stăm cu înrolările — Marat şi tovarăşii lui ies. GRANGENEUVE, DUSAULX nedumeriţi, speriaţi, după ce au aşteptat înlrebându-se parcă în gând ceva, ies şi ei. DANTON Camille, du-te la primărie şi vezi ce e acolo — ia mandatul şi îl face fâşii — Au turbat— oftează adânc —Fabre ce faci tu acum? FABRE Am câteva hârtii urgente. . . Dar ce? vrei să pleci? DANTON mereu obosit Nu ştiu. FABRE Aşteaptă pe culoar — adică, am dat ordin să-l bage în salonul mare, ca să nu dăm mereu cu ochii de el. DANTON Ce vor ? FABRE Eliberări... sunt rude, părinţi disperaţi... cer eliberări. . . 450 DANTON DANTON Eliberează, Fabre. . . Dă-le drumul^ la toţi... ori cui e cerut de cineva, dă-i drumul. .. FABRE cu un reproş vag, fără răutate Atunci să le dăm drumul la toţi, Danton? DANTON Nu, asta nu se poate. .. Cine are norocul să fie cerut, să scape. . . Nu putem renunţa la o măsură necesară, dar putem da o mână de ajutor norocului orb. . . — scăzut ca o concluzie, ca o lămurire a luptei grozave din sufletul lui — Tu ştii că a căzut Châlons. . . ? FABRE împietrit scapă hârtiile din mâini A căzut Châlons ? DANTON face semn Sst. Azi noapte. Să nu te audă nimeni. . . Sunt în stare să fugă toţi până diseară. . . Am luat măsuri să nu se afle.. FABRE cu ochii speriaţi Dar atunci Prusacii sunt la două zile de Paris? DANTON întrebarea e în el ca un şarpe, nu poate admite asta Nu. —formidabil, cu gura încleştată —- Nu, asta nu. . . SCENA II DANTON, intră DOAMNA ROLAND DOAMNA ROLAND după un timp, de-a-dreptul, vehement \ Ceea ce ai comis. . . dezonorează pe toţi acei care au făcut greşala să-ţi întindă vreodată mâna. 29* 451 TEATRU DANTON rămâne drept în picioare calm, cu privirea oprită asupra ei, îndurerat Fiti liniştită doamnă, această mână nu vi se va mai y > 7 întinde niciodată. DOAMNA ROLAND cerându-i socoteală 1 Domnule ministru al Justiţiei, viu să-ţi amintesc că în discursul dela 11 August ai declarat în faţa întregei Adunări, în timp ce regele şi regina aşteptau în loje, că «unde începe Justiţia trebue să înceteze răzbunarea populară » — silabisind — că îţi iei răspunderea — aspru — Ei bine îţi cer să-ţi ţii cuvântul — Danton tace copleşit — D-na Roland uimită — Aşa dar ? — cu o ironie teribilă — Fii un om de onoare, « d-le Danton ». DANTON istovit Onoarea mea nu poate să treacă înaintea aceleia a Franţei, doamnă — rămâne frânt ca un ciclop învins. DOAMNA ROLAND cu ochii sclipitori de mânie Ha, ha, ha! Cum îndrăsneşti să spui că Franţa a dorit DANTON întrerupând-o obosit Franţa a dorit Revoluţia, doamnă... şi înţelege ere împotriva oricui. . . 4* 2. * v'-v DOAMNA ROLAND surâde cu ochii trişti Ah, Revoluţia asta! Cum am visat-o eu! Cum a visat-o Franţa întreagă A . Un veac întreg. . . Oribil lucru, dacă aceasta e Revoluţia... —ca o viziune de groază — Oameni dezarmaţi, goniţi ca animalele prin închisori şi ucişi prin colţuri, femei decapitate şi trupurile lor batjocorite în faţa tuturor, capete şi bucăţi de carne purtate în suliţă... — cu vocea frântă de durere « D-le Danton » noi am gândit un stat nou, în care ade 452 DANTON vărul, dreptatea şi binele, călcate’n picioare de cel vechiu, să înflorească libere. . . — cu un imens desgust — Nu un stat în care ministrul Justiţiei să îndemne la asasinat . . * DANTON ca un tigru trezit i Ceea ce spui d-ta este o infa. . . — se răsuceste în el JL * şi se opreşte. DOAMNA ROLAND l -a prins din nou, cu altă vină Continuă,.. Să insulte o femee nu e decât foarte firesc pentru « noua republică ». DANTON stăpânindu-se, regretând Sunt clipe când nu poţi asculta orice — îşi muşcă nervos buzele — Şi apoi nu uitaţi doamnă, că noi nu suntem. în fond decât canalia... — amar — canalia străzii — o priveşte în ochi, emoţionat vorbeşte cu buzele crispate cu o patimă care înseamnă poate şi o mărturisire de dragoste — Nu ne putem schimba mijloacele chiar atunci când întâmplător avem sentimente ceva mai deosebite. DOAMNA ROLAND e lovită în plină figură, uimită ca şi când ar privi într’o prăpastie * Dar... t DANTON emoţionat crispat Nimic... nimic doamnă — se uită obosit în pământ. DOAMNA ROLAND înduioşată, aproape să-i ia mâna Danton! — Danton zâmbeşte îndepărtat; ea, încurcată — Eşti o fire atât de ciudată. TEATRU DANTON Foarte ciudat, desigur să ai o figură de monstru şi să... DOAMNA ROLAND protestând Dar DANTON surâde prietenos Ştiu doamnă, tot dispreţul pe care vi-1 inspir.., DOAMNA ROLAND tulburată Dar te înşeli. , . Te-am chemat la noi în casă, ai fost la masa noastră DANTON * 4 1 Pentrucă a fost o necesitate. .. Asa cum iei o doctorie, cu sila. . . M’ai chemat ca să faci să simt şi mai mult câtă deosebire pui între mine şi ceilalţi. .. DOAMNA ROLAND mirată, scuzându-se Dar pentru Dumnezeu... Ai făcut aluzie la ce am spus eu. . . odată. . . ? Ar fi inutil să-ţi amintesc cum ai vorbit şi d-ta despre casa noastră. Câte ironii. . . DANTON cu o părere de rău îndepărtată » Veneam cu atâta suflet, cu multă dorinţă de a fi fi acolo în casa, în care prezenţa d-tale — se întrerupe şi reia brusc — Nu doamnă, nimeni nu a înţeles atât de mult ca mine... poate, nu ştiu. . . acel interior.. . prezenţa d-tale seara în sufragerie. . . —-nervos scăzut — Nimeni n’a fost întâmpinat cu atâta bănuială. DOAMNA ROLAND « rezonabilă » Danton, suntem obişnuiţi să judecăm oamenii după faptele lor... şi recunoaşte şi d-ta că n’ai fost tocmai 454 « DANTON amabil nici cu mine, nici cu bărbatu-meu... Şi pe urmă sunt atâtea lucruri care nu se pot explica la un om de de inimă... Danton, ce s’a întâmplat eri... ne dezonorează pe toţi... Danton zâmbeşte melancolic, ca un om care are dreptate si nu e înţeles. 9 9 Nu. . . nu. . . Fii un om brav. . . Sunt lucruri, a căror gravitate d-ta se pare că nu o înţelegi. . . Sunt greşeli, pe care, dacă ai avea cine să te sfătuiască, nu le-ai comite — zâmbind prietenos, măgulită de sentimentele pe care le bănueşte — Danton, dă-mi mâna şi promite-mi atunci, că, din bruma de prietenie pe care o ai pentru mine, ai să mă asculţi din când în când. Danton rămâne tăcut, ea ia asta drept o confirmare. Nu-i aşa ? — zâmbeşte copilăroasă aproape, Danton îi răspunde cu un zâmbet descurajat — Şi începi iar să vii la noi. . . Pentru mâine seară te aşteaptă o supă cum îţi place d-tale. .. Nu... — îi întinde mâna, el i-a sărutat mâna pe gânduri şi rămâne după ce ea pleacă în scenă pe gânduri, surâzând trist. i SCENA III t A intrat un ofiţer plin de noroi, abia descălecat, cu o scrisoare în mână. Danton tresare Ce e? 4 OFIŢERUL .9 i Dela generalul Dumouriez. . . DANTON o desface nervos şi o citeşte în gând, lăsând să se vadă fie-ce sentiment. . . cum se cunosc muşchii bine formaţi prin piele. Scrisoarea cuprinde : confirmarea dureroasă a căderii Verdunului. Explicaţia ei : insuficienţa înarmării, numărul inferior al combatanţilor. Soldaţii si-au făcut datoria. Comandantul si-a sburat creerii 9 9 J 9 decât să iscălească căderea cetăţii. Inamicul şi-a făcut intrarea, după ce garnizoana a ieşit cu onorurile cuvenite, 455 TEATRU ducând cu ea corpul lui Beaurepaire. In timp ce ei ieşeau, au văzut pregătirile făcute pentru primirea împăratului : 20 de fete în alb cu ramuri de triumf o mulţime în haine de sărbătoare. Danton rămâne pe gânduri. Ii curg lacrimile. Pentru întâia dată face impresia că e sfârşit, descurajat. FABRE intră cu hârtii în mână Ce e? Ce s’a întâmplat Danton? DANTON îi întinde scrisoarea şi spune ca o poveste streină A căzut Verdunul. Populaţia regalistă a silit garnizoana să se predea. Colonelul comandant Beaurepaire în momentul când i s’a întins actul de predare, în loc să puie mâna pe condei ca să semneze şi-a dus revolverul la tâmplă — Fabre tresare cu admiraţie. Danton surâzând abătut. Ascultă,> în timp ce garnizoana ieşea cu onorurile cuvenite, Prusacii au salutat cu 21 de lovituri / de tun cadavrul lui Beaurepaire — râde acum deprimat, nervos şi cu desgust — Populaţia în haine de sărbătoare ieşea înaintea inamicului. Douăzeci de fete în alb aruncau flori în calea regelui Prusiei — adânc convins — Câtă dreptate are Marat — rămâne abătut. FABRE abătut şi el Totul e zadarnic, Danton... Joi, Prusacii sunt aci... DANTON sare ca ars, mai uriaş ca oricând, cu ochii eşiţi din orbite, dă cu pumnul în masă Nu. Ascultă. Dă imediat ordine — şi când Fabre e gata — Două zeci de mii de oameni vor eşi să întâmpine mâine cadavrul lui Beaurepaire la barieră. Inima i-o vom duce la Panteon. Pe urmă. LACHEUL intră ca să anunţe Cetăţeanul Breard, preşedinte al Tribunalului, vă roagă să-l primiţi înainte de audienţă. 456 DANTON DANTON scurt Cheamă-1. BREARD Domnule ministru, vă rog să mă scuzaţi dacă mi-am luat libertatea să vă deranjez. . . — Danton protestează de politeţă — Dar e în interes de serviciu. . . — Danton întreabă cu sprâncenele ridicate — Nouă sute de oameni au fost măcelăriţi azi noapte în închisori. . . DANTON are o strâmbătură stăpânită. BREARD S’au petrecut lucruri care întrec orice închipuire. DANTON nervos dar stăpânit, condescendent La secţia Il-a, sunteţi, nu-i aşa? BREARD ^ Da — continuă iară — O haită de derbedei a asaltat... DANTON iar îl întrerupe Dacă nu mă înşel, la secţia I-a tribunalul nu e complet . . . ? BREARD Da. . . Serizan a demisionat acum 2 săptămâni. . . Yream să vă rog d-le ministru să-mi daţi autorizaţia să iau măsuri pentru paza închisorilor. . . DANTON vag Da, da... BREARD Fapte ca acelea, de a târî cadavre de femei goale pe stradă... 457 TEATRU DANTON are o sinceră strâmbătură de oroare împrejurările sunt atât de grele. . , atât de grele d-le preşedinte — preşedintele aşteaptă. Danton nervos, după un timp îl priveşte întrebător. BREARD după un timp Domnule ministru... — Danton stăpânit — Aştept răspunsul d-voastră. DANTON Domnule, dar nu înţelegi?! Intoarce-te la postul d-tale. . . nu te priveşte nimic din ceea ce se întâmplă la închisori — violent dar conţinut — Nu înţelegi că dacă aş fi avut alt răspuns ţi l-aş fi dat din primul moment ? — preşedintele după ce a rămas câteva clipe locului iese uimit, fără o vorbă. DANTON necăjit Fabre, unde-i Camille ? FABRE E dincolo, cu un grup întreg. DANTON Ştie că îl aştept. . . Dece nu vine să-mi spuie ce a făcut ?. . . — către un servitor care intră Ce e băiete? LACHEUL Câţiva cetăţeni doresc să fie primiţi de d-voastră. DANTON Să nu mai vie nimeni. Aici avem de lucru. . . Camille..* 458 DANTON FABRE care a fost dincolo Vine numaidecât. Ascultă Danton, ce facem cu cele trei sute de chesoane cu muniţii care trebuia să plece azi noapte, dacă a căzut Cliâlons ? DANTON hotărît Muniţiile se duc acolo unde se aude tunul. Să-l caute pe Dumouriez. . . S’au cumpărat cele cinci mii de echipamente complete dela Dijon? FABRE Da... şi ni s’au promis încă cinci mii. . . Dela Orleans am adus două sute de căruţe pe care le-am trimes direct pe câmpul de luptă cu echipamente şi cu muniţiile. DANTON Tu ai făcut asta? FABRE Da. DANTON se strâmbă Rău ai făcut, Fabre... Avem un comandament al aprovizionării. . . 200 de care pe drumul Châlons-ului ar putea să înfunde drumul — brusc către Camille care a intrat — Camille, cum stăm cu angajaţii voluntari? CAMILLE Tocmai facem tabloul dincolo la mine... Toată noaptea am alergat. DANTON Dă-mi-1. 459 TEATRU CAMILLE Nu e complect, ţi-1 dau mai pe urmă. . . Sunt aproape 14 mii de înscrieri. DANTON are o sclipire de bucurie 14 mii... CAMILLE Dar vin mereu. . . Sunt destui. . . N’avem cu ce să-i îmbrăcăm însă... Tocmai că vorbea Fabre de nişte echipamente. . . DANTON Nu, nu, nu. . . Acelea sunt pentru Dumouriez. Nu te amesteca în asta... Vor fi expediate direct de către Ministerul de război. Nu încurcaţi lucrurile. . . Tu pro- cură-ţi totul singur, din Paris.. . CAMILLE enervat Dar de unde? DANTON mânios şi clocotind Devastează, desbracă lumea în stradă. Mizerabilii care-şi permit luxul să rămâie acasă, când alţii mor la hotare, să plătească... Nici nu discuta măcar. Ia tot ce ai nevoe — către servitor — Ce e băiete ? LACHEUL Cetăţenii deputaţi au spus că aşteaptă oricât, până îi primiţi. DANTON se strâmbă plictisit, iar către Camille Profită de entuziasmul înscrierilor şi provoacă şi entuziasmul doflatorilax. Vorbeşte-le direct... 460 DANTON CAMILLE Nu vezi că am şi răguşit? Pe urmă am luat tot ce am putut. Străzile sunt pline de trăsuri rămase în drum, am luat caii, pe loc, pentru artilerie. DANTON Vorbeşte de-a-dreptul mulţimei, obţine tot ce se poate obţine în momentele de însufleţire. . . De altminteri îndată ce oamenii au în mână o armă — trimite-i pe câmpul de luptă. . . CAMILLE 6000 dintre cei patrusprezece, au şi pornit din câmpul lui Marte. . . spre Châlons. DANTON îl mângâie Bun, asta da — sună — Eşti tu cam neastâmpărat puţin, dar băiat de ispravă. . . — către lacheu — Cheamă pe cetăţenii aceia — către Camille — Trebue să ne pierdem timpul acum, cu deputaţii. Thuriot intră cu vreo 7—8 inşi, toţi deputaţi girondini. SCENA XIV THURIOT solemn Bună ziua cetăţene Danton. , DANTON tranşant Bună ziua... Ce v’aduce la noi ? THURIOT Danton, venim la d-ta ca la omul de stat care îş dă seama de răspunderea pe care o are... ca la ministrul capabil să ia o hotărîre şi s’o execute — Danton 461 TEATRU devine nervos — Ceea ce s’a petrecut azi noapte în închisori este înspăimântător — toţi aprobă — Sunt lucruri care sub niciun cuvânt nu se pot permite. . . DANTON nervos Cetăţeni, dacă s’au petrecut eri excese, le regretăm cu toţi. Suntem hotărîţi să facem tot ce e omeneşte posibil — murmure, sunt nesatisfăcuţi de făgăduiala asta. THURIOT Danton, trebue ca pe viitor să fie absolut exclus ca. . . DANTON între%upăndu-l, reluând Vom face tot ce omeneşte e posibil şi chiar — ridicând tonul — imposibil, ca să salvăm Franţa şi Revoluţia — aşteptare enervată la ceilalţi. THURIOT iese un pas înainte nervos, vorbeşte ca şi când ar ţine un discurs, pentru ai lui Danton, iubesc Revoluţia, da, ador Revoluţia, dar declar că dacă ea nu ar putea triumfa decât printr’o crimă, aş lăsa-o mai curând să piară decât să mă mânjesc ca s’o scap — mare impresie şi aprobare. DANTON masiv, nervos şi stăpânit Frumoasă frază. Acum zi aşa: Dacă aş şti că pentru ca să scap pe mama bolnavă e nevoe să tai un pui, ei bine, aş refuza să tai un pui — destindere la amicii lui, ceilalţi sunt încurcaţi. Intră Servan, pe urmă treptat ceilalţi miniştri, deputaţi numeroşi, Dusaulx, care se găseşte mai târziu alături de d-na Roland. SERVAN se înneacă de spaimă Danton, totul e pierdut... A căzut de eri de dimineaţă Châlons. . . Trupele noastre se retrag în dezordine.. 462 DANTON Toate carele cu muniţii s’au întors eri, din drum. Danton ce facem? Danton? DANTON un timp pe gânduri Cum ţi s’au comunicat astea? SERVAN Comandantul coloanei de muniţii. *. S’a întors odată cu fugarii. . . Tunurile fug peste câmp — abătut mânios— Când i-am spus lui Dumouriez să aibă grija Parisului, el s’a băgat cu armata înadins parcă, în Ardeni. . .Ce facem Danton? Intră Roland şi Claviere, d-na Roland. ROLAND cu ochii în lacrimi, abătut, abia vorbeşte, se sprijină Danton, uite unde ne-a dus lipsa d-tale de îuţelegere. E deci din cauza acestei prime invazii prusace, aceeaşi panică, repetată în 1914 şi în 1918 — şi ca şi atunci se cere evacuarea Parisului. DANTON scăzut Nu e decât luptă. . . Aşa e în luptă. . . ROLAND plângător Acum nici evacuarea nu mai e măcar posibilă. DANTON întâi dă cu ochii de d-na Roland, pe urmă trecând peste orice, ameninţător, aproape înfiorător Roland... Roland ia seama când vorbeşti de evacuare. S’ar putea ca laşitatea d-tale să mă scoată din sărite — ca să repare — Nu uita că Adunarea a votat pedeapsa cu moartea, pentru cine într’un oraş asediat vorbeşte de predare, de evacuare — intră câţiva deputaţi. 463 TEATRU DOAMNA ROLAND deprimată Ah, uite-1. Ce poţi să faci cu omul acesta care nu se poate stăpâni...? Fără ameninţări nu poate face... DUSAULX Numai ameninţări ? Hm. După câte ştiu are în buzunar mandatul de arestare împotriva lui Roland. DOAMNA ROLAND cască ochii Ah . . . ce murdărie... — amintindu-şi — Avea adineauri mandatul în buzunar. . . ? Ce josnică ipocrizie. . . Intră însă Baiou deputat cu hainele strâmbe, cu mutră speriată. BALOU cu gura uscată Să fugă cine poate... — înfrigurat — Prusacii au intrat... au ocupat Meaux. DANTON priveşte crunt pe noul venit, apoi călm către Servan Cetăţene ministru de război — întâia măsură pe care o vei lua: Niciun fugar nu va intra în Paris, ca să nu demoralizeze populaţia... BALOU şi încă un altul care a intrat E prea târziu. . . străzile sunt pline de fugari şi che- goane fugite... DANTON drept, de piatră, mereu către Servan Anunţă neîntârziat că vor fi împuşcaţi toţi fugarii prinşi la Paris... — acum definit şi calm — Cetăţene, de aci nu plecăm! Asta să vă iasă din cap. Nu părăsim Parisul—încleştat — Aci e Franţa — cu o hotărîre de moarte — Duşmanul chiar de va învinge, nu va cuceri decât mormane de cenuşe şi cadavrele noastre — intră un grup de soldaţi fugari, către ei, teribil —Ce e cu voi? 464 DANTON SOLDAŢII, extenuaţi, descurajaţi Trădare. Danton, generalii ne-au trădat. . . Châlons a fost vândut. DANTON stăpân pe el Camarade, fii liniştit Toţi trădătorii îşi vor primi pedeapsa —privindu-i groaznic, tintindu-i cu arătătorul, — începând cu voi. Soldaţii simt că li se înmoaie picioarele Noi? DANTON de parcă le-ar fi încleştat pumnul în gât Ce căutaţi aci? Pentru voi nu e decât un răspuns orice s’ar întâmpla acolo: Să muriţi pe loc. ALŢII Dar ce vom face acum? — murmure. DANTON singura nădejde, mare ca un profet de fier şi piatră, desfigurat dar înălţat. . . Cetăţene ministru de războiu. Ai în câmpul lui Marte şase mii de voluntari cu care astă seară vei ocupa înălţimile din jurul Parisului. Mâine dimineaţă vei avea încă 7 mii şi mâine seară 20 mii. Vei ţine socoteală că Parisul are 800.000 de locuitori adică 120 de mii de bărbaţi valizi... — cu un rânjet teribil — Nu e niciun pericol cetăţeni. .. — se întoarce şi, scăzut — Fabre, trimite să aducă aci mâine, dela Arcis, pe mama. . . — reia cu gura strâmbă — Nu e niciun pericol. FABRE uimit Dar are şaptezeci de ani? 30 465 TEATRU DANTON întors, el însuşi aprobă cu capul, după un efort suprem Nu-i niciun pericol... — intră un grup de voluntari, cu un căpitan. Afară se aude mulţimea lor, cu tobe CĂPITANUL grav şi fără fanfaronadă Danton, cetăţenii Parisului merg să salveze Franţa. Ei au trecut înadins pe sub fereastra ta, ca un omagiu şi în acelaşi timp ne-au trimis pe noi să-ţi spunem, că îşi lasă nevestele şi copiii în seama ta. . . Fii o pavăză teribilă împotriva infamiei care trădează, împotriva tuturor care aşteaptă o nenorocire pe câmpul de luptă, ca să iasă la iveală aci. . . DANTON întunecat Brav cetăţean, poţi pleca liniştit. .. — simplu şi masiv îmi voiu face toată datoria... Cetăţeni — către ceilalţi, acum când a luat rece, o hotărîre ca de mormânt — Vreau să vă fac o mărturisire. .. —firesc şi greu — Chiar de nu o vei crede, vă voiu spune azi, că nu am niciun fel de ambiţie... Poate că mai târziu vă veţi convinge de asta... O dorinţă însă tot aveam — cu ochii umbriţi de părere de rău — Să las copiiilor mei un nume, numai un nume.. . care să le deschidă calea în lume... şi a cărei simplă pronunţare să-i înfioare de mândrie — cu respiraţia grea, cu sufletul plin — Ei bine cetăţeni, dacă Franţa îmi cere şi acest sacrificiu* fie — cu vocea ca sentinţa de aramă — Blestemat să-mi fie numele în amintirea oamenilor. Chiar dacă nimeni nu va recunoaşte frumuseţea intenţiilor mele, chiar dacă acei care îl vor purta, acest nume, îl vor îndura ca pe o povară ruşinoasă. Treacă dela mine — trist şi singur în faţa istoriei — Singura cauză e mare şi ea nu poate pieri — către ceilalţi — Plecaţi liniştiţi — continuă rar, răspicat, acum sigur de el după ce a făcut marele sacrificiu — Cetăţenilor, de altminteri, pe toţi cei de aci vă cunosc. . . Sunteţi suflet din sufletul Franţei. Turbura rea de acum este explicabilă. Vi s’a exagerat pericolul momentului. Totul nu e încă pierdut. Măsuri au 466 DANTON fost luate în grabă, pentru îndreptarea situaţiei. Totul se mişcă. . . Am şi pornit spre biruinţă — ca un stâlp de flăcări — Clopotele pe care le auziţi nu sunt semnalul de alarmă, sunt numai — încleştat, dur — şarja noastră asupra duşmanului... Ca să învingem — cu ochii vii? cu vocea ca de oţel, copleşitor, crescând uriaş — Ca să salvăm Franţa... ne trebue — crispat, scăzut, întâia dată « îndrăzneală » — îndrăzneală, — apoi alarmant, dur, — mereu îndrăzneală, — faşlantuiţ, elementar, formidabil— necontenit îndrăzneală... —ultimele cuvinte au trezit toate sufletele. Ar fi o isbucnire de furtună dacă afară ri*ar fi început, departe abia murmurat să se cânte, de către trupele care se apropie, Marseillesa. Acum se aud clar ultimele două versuri din primul cuplet. Când începe al doilea : « Amour sacre de la Patrie rând pe rând, în câteva clipe, toţi cad în genunchi, şi cântă marşul răsboinic, ca pe o supremă şi desnădăjduită rugăciune. Danton singur rămâne în picioare ca o statue de granit, adânc aplecat. - 467 ACTUL III Duelul cu Girandinii TABLOUL I CAMILLE, WESTERMANN, apoi DANTON, FABRE si GUADET Un fel de biurou cu mobilier puţin, pereţii goi. CAMILLE intrând dă lămuriri Aici e un fel de odae de odihnă. Ce s’a putut găsi. E aproape gol. Când vrea să se lungească pe canapea — ştii cu oboseala lui după masă, — sau mai ales pentru convorbiri osebite. . . Stai aci, că ţi-1 trimit eu îndată, — iese, Westermann rămâne adâncit pe gânduri pe canapea. DANTON s’a oprit în prag, uimit, căci se cunoaşte t că nu ştia cine îl aşteaptă Westermann! Tu? Ce-i cu tine... Aici? WESTERMANN îi joacă privirea , place să mă vezi? DANTON bonom, voinic La dracu’, Westermann!.., Mi-ar place chiar să şi vorbeşti. 469 TEATRU WESTERMANN nu lasă de loc să se vadă cât e de mulţumit A, nu, sunt obosit. . . De zece ore călare mi-ajunge Un galop am ţinut-o... DANTON cu capul mare, rânjind prietenos, cu buza crestată Fugar de pe câmpul de luptă? WESTERMANN încet Am învins. DANTON cu figura înflorită de bucurie nu poate vorbi Westermann! — Westermann îl priveşte sfârşit de oboseală, surâde fără nicio vorbă. Danton e mereu nedumerit — Westermann!? WESTERMANN tot cu jumătate glas Bătălia a durat eri toată ziua... —şi apei deadre- ptul — La Valmy... i 'y DANTON nu spune o vorbă, are ca o largă destindere sufletească, pe urmă îl priveşte cu ochi fericiţi şi plini de acrămi, surâde. WESTERMANN e mişcai şi el, rămân amândoi tăcuţi, un răstimp. Nimeni n’are voie să părăsească linia de luptă până azi la prânz. Ca tu să afli cel dintâi vestea. . . Dumouriez a vrut asta. . . ca s’o anunţi TU Adunării? DANTON surâde pe gânduri De ce? — cu o mulţumire tristă — Vestea e pentru noi. . . Mâine sau poimâine tot or s’o afle... Ce importanţă are pentru ei ? — rămâne iar pe gânduri — Aşa dar, minunea s’a întâmplat... 470 DANTON WESTERMANN întoarce capul spre el, mirat Şi tu te-ai îndoit? DANTON Nicio clipă. . . Nici chiar după vestea falsă, despre căderea Châlons-ului. Nici chiar după panica stupidă.. . — cu fălcile puternice — Dar admite şi tu că o realizare e, oricum, mai plăcută decât cea mai sigură nădejde — şi iar, după un răstimp cade pe gânduri ca un şcolar care nu are ce spune — Aşa dar. . . Victorioşi? — râde parcă fără voie. WESTERMANN devinegrav Acum, altceva, Danton... — ca în taină — Am o însărcinare precisă din partea lui Dumouriez. . . — Danton îl priveşte întrebător — Vrea să înceapă imediat tratative cu inamicul. Are propuneri. . . DANTON preocupat Asta-i grav. . . înseamnă că mergem cu toţii la ghilotină. — Westermann îşi muşcă buza de jos... — Nu. . . Spune-i lui Dumouriez că nu se tratează cu duşmanul atât timp cât e pe teritoriul nostru... Ga la Romani... — sună şi spune servitorului— Thomas caută în Adunare pe cetăţeanul Fabre d’Eglantine şi spune-i să vie aci numaidecât. WESTERMANN care e foarte mulţumit de răspunsul primit. Danton, tot eu te cunosc mai bine. .. Ştii ce răspuns i-am prevăzut lui Dumouriez ? întocmai ăsta... — Danton surâde. WESTERMANN după un timp Pe aci cum stati? y 471 TEATRU DANTON se întunecă, nedumerit Eri s’a întrunit Convenţia. WESTERMANN Da? Care-i situaţia? DANTON ridică din umeri Ca în toate adunările e greu să vezi ceva lămurit.. . Pare-se că majoritatea c cu girondinii, rolandiştii care sunt numeroşi. Iacobinii adevăraţi nu suntem decât cincisprezece, cel mult douăzeci de inşi. E probabil că mai târziu or să fie lupte înverşunate. Pentru moment însă nu prea mi-e teamă. Girondinilor le place mult să ţie discursuri frumoase şi eu nu am nimic împotriva acestui lucru — către Thomas care a intrat — Ei ? THOMAS A spus că vine numaidecât. . . —Thomas iese. WESTERMANN De altminteri văd că sunt aici mai toţi ai noştri Au reuşit şi Camille şi Fabre şi Robespierre, Marat, Freron, Roland, Billaud, Chabot, Collot d’Herbois. . . DANTON plictisit Ai noştri? E un mod de a vorbi Westermann... Tare mi-e teamă că tot răul o sijL ne vie dela aceşti « ai noştri ». Vrei să-ţi spun drept? Am tot atât de puţină încredere în cei 20 de Montagnarzi, cât în cei 60 de Girondini. Prefer, cum au botezat-o « Câmpia ». Şapte sute de oameni cum se cade, care nu vor să audă de nicio facţiune, de niciun partid şi care nu vor decât să lucreze pentru fericirea Franţei. Dacă lucrurile vor ieşi totuşi prost, să ştii că numai din cauza partidelor a fost. Căci s’ar putea întâmpla şi asta: Ca 700 de deputaţi să fie împiedecaţi să lucreze de 80 de incon- 472 DANTON ştienţi gălăgioşi. Personal contez mult pe această « Câmpie ». Cu ea vreau să punem baze noului stat. . . De altminteri eri am venit cu o adevărată bombă ? — Westermann întrebă cu privirea — Ah, de le-ai fi văzut capetele! Tu ştii care a fost cel dintâi vot al Convenţiei, imediat după constituire? Că: «toate proprietăţile teritoriale, individuale şi industriale vor fi menţinute». Etern menţinute, cerusem eu. .. Ei bine, să fi văzut. . . Nu le venea să creadă urechilor... Montagnarzii. . * WESTERMANN uimit şi el, dar fără să fie împotrivă Ai propus tu asta ? tu ministrul revoluţionar, ministrul adus pe o ghiulea de tun, cum îţi place să spui. .. ? Tu oratorul Cordelierilor ? părintele sans-culoţilor ? DANTON cu greutate şi cu sens adânc Am ţinut cu asta să precizez un lucru. .. Că Revoluţia de-acum s’a sfârşit şi că trebue să procedăm la organizarea noului stat. Yoiu face tot ce-mi stă în putinţă ca să unesc toate forţele Adunării. Ca să putem organiza victoria dinăuntrii, ca şi pe cea din afară... Unirea tuturor — intră Fabre — Uite-1 pe Fabre... FABRE se îmbrăţişează cu Westermann şiv mirat Când ai venit? DANTON nu aşteaptă, cu ton familiar Ascultă Fabre... Am învins eri la Yalmy — Fabre face un cap de nedescris — Stai liniştit. Ai să ai timp destul pe urmă să-ţi desumfli băşica de toată îngrijorarea. . . Acum ascultă.. . Dumouriez vrea să înceapă imediat tratative şi ne cere consimţământul. FABRE tresare Asta înseamna ghilotina. 473 TEATRU DANTON tocmai Eu i-am dat răspunsul cuvenit prin el — arată p Westermatin — Odată cu el pleci însă şi tu. Ii comunic lui Dumouriez aparte, că ai din partea mea însărcinarea să tratezi orice. FABRE încremeneşte speriat, Westermann rămâne cu gura căscată DANTON Păstraţi cel mai mare secret. Capetele noastre sun t în joc. Toată lumea ştie că tu te-ai dus să împaci pe Dumouriez cu Kellerman. FABRE nu mai pricepe nimic Păi ce, sunt certaţi? DANTON sigur de el Trebue să fie. Unde sunt doi generali, cearta nu lipseşte— Vorba aia, nu ştii? — «Două săbii într’o teacă ». WESTERMANN uimit Nu, fără glumă. . . Ştii că sunt foarte porniţi unul împotriva altuia? Vreau să vorbim şi despre asta... DANTON Bine... — lămureşte profesoral — Dacă se află cumva despre tratative, se pot întâmpla două lucruri: Sau rămâneţi în lagărul inamic... şi aci vă condamnăm la moarte în lipsă. . . WESTERMANN îl întrerupe cu oroare t Dezertor. . . ? 474 DANTON DANTON necăjit, tranşant Sau veniţi aci să vi se taie capul — după o pauză, mai scăzut — In orice caz, ca să nu demoralizăm poporul, eu am să deşmint orice tratative, şi am să vă declar eventual trădători. FABRE nedumerit Atunci de ce să mai începem tratativele astea? DANTON hotărît Dumouriez le crede necesare. . . Trebue să ştie e ceva. . . De aici nu pot să-mi dau seama... In or ce caz, voi sunteţi acolo. . . Fiţi cu ochii în patru. . . WESTERMANN Dumouriez crede că în cazul tratativelor va fi nevoie de mulţi bani. . . DANTON Ii vom trimete. . . Fabre ia tot ce poţi. . . O să mai cerem şi dela Monge, dela Gla viere. In orice caz nu din cauza banilor o să compromitem soarta Franţei. . . — cu jumătate voce — E cineva de vânzare dincolo ? WESTERMANN îşi mai aşează hainele pe el Nu ştiu. . . N’am vorbit prea mult.. . Am plecat azi noapte târziu. . . DANTON Când porniţi? WESTERMANN Cred că la noapte. Aş vrea să mă odihnesc şi eu un ceas-două. 475 TEATRU DANTON către Fabre Până aranjezi tu totul, el doarme la tine... La noapte luaţi o berlină şi plecaţi. . . Scrieţi-mi zilnic Fabre. . . — uitase, se trage fără să vrea de păr — Ah, de săptămâna viitoare, am anunţat-o: nu mai sunt ministru... — cei doi îl privesc uimiţi — Nu luaţi deci angajamente precise — lămureşte — Vreau să dau un exemplu ambiţioşilor. . . Dacă am câştigat Valmy, pot să nu mai fiu ministru. . . CAMILLE intră agitat Danton, vino repede în Adunare — se pregăteşte o infamie... Vino imediat... Buzot vrea să depue o moţiune care te vizează direct. . . DANTON liniştit dar curios Cum asta? CAMILLE înfrigurat Ştim sigur. . . Acum se pregătesc... Se va cere o comisie de anchetă cu privire la masacrele din închisori. DANTON aproape palid, contrariat Dar.. . Buzot... e Roland ? — uluit, ridică din umeri — Ce vor. . . pentru numele lui Dumnezeu, ce vor ? WESTERMANN soldat Si ti-e frică? 9 9 DANTON surâde descurajat Nu mi-e frică, dar asta înseamnă... — sleit — în- eamnă războiul civil... — se ridică în el însuşi ca şi când ar fi stat pe pumnale — Războiu civil, Westermann. . . WESTERMANN plecând cu Fabre, face semnul tăierii capului Ascultă-mă pe mine... E singura soluţie. „. 476 DANTON CAMILLE Danton trebue să vii imediat în Adunare.,. DANTON Nu.. . Cheamă-1 aci pe Barbaroux. .. Spune-i că vreau să-i vorbesc neapărat. . . — Camille pleacă şi rămas singur Danton se plimbă prin cameră abătut, vorbeşte pentru el, privind în pământ — Ce vor ? — cu capul mare, greu de tristeţe Ah, prostie... Prostie de sticlă, prostie de humă, prostie de plumb. CAMILLE revine mai uimit încă Barbaroux spune — îi vine greu să spuie — că nu are nimic de vorbit cu tine. E chiar aci pe culoar. DANTON înfuriat dă cu pumnul în masă I-ai spus să vie că-1 chem? CAMILLE Zice că dacă ai de dat lămuriri, ai să le dai — subliniază — Comisiei de anchetă. DANTON neliniştit Camille, vor să prezinte chiar azi moţiunea? CAMILLE Da. Aşteaptă numai pe Roland. DANTON fierbând Ascultă, cheamă aci pe oricare dintre ei, să vie unul. Trebue să le vorbesc neapărat. CAMLLE Hai, tu acolo... 477 TEATRU DANTON Nu, între patru ochi. Sau, însfârşit, aci ntre noi. Chiamă-i, Camille. Când intră Guadet. DANTON voinic ca un taur, fără să-i dea timp să vorbească Ascultă Guadet, ce nebunie se pregăteşte? Ce vreţi? GAUDET vag, diplomat Nu ştiu. Buzot va propune o comisie de anchetă cu privire la masacrele din închisori. DANTON uluit Cum e cu putinţă asta ? Brissotinii ăştia şi-au pierdut minţile ? GAUDET e şi el de părerea celorlalţi Toţi cred că o explicaţie e necesară. DANTON cu o logică de fier, sguduitor de convins Dar o explicaţie înseamnă discuţie şi discuţie înseamnă apostrofe, ameninţări—precis, brutal, cu orgoliu sălbatec — Nu e vorba de mine, Gaudet, dar o discuţie înseamnă să ridicaţi Franţa împotriva Parisului. Cum nu vedeţi asta ?— abătut — Franţa, împotriva Parisului. . , GUADET impresionat Ascultă, nu-ţi spun părerea mea. E hotărîrea lor, a tuturor. Asta vor şi ei. Spun că trebue să se termine cu supremaţia Parisului — Danton încremeneşte la afirmaţia asta — De altfel ei au toţi siguranţa că tu urmă- f reşti dictatura. Zilele din August, când băteai cu pumnul în masă nimeni nu le uită. 478 DANTON DANTON zâmbeşte îndurerat t Eu? Dar mi-am dat demisia şi din minister. Nu mai vreau nimic. O voiu repeta în fiecare zi. Cum să-i conving că nu am nicio ambiţie? Ah, Guadet spune-le *<*că în loc de ^cţjttură? prefer ori când, un chef straşnic cu fete frumoase. Ţi-o jur. GUADET hotărît Danton, ei n’au pic de încredere în tine mai ales. . . DANTON uimit, desarticulat Cum pot să priceapă atât de greu oamenii aceştia, care vorbesc atât de frumos ? — rugându-l — Guadet, ştiu că ai oarecare trecere în partid — umilit — Te rog, vorbeşte-le, explică-le. GUADET ridică din umeri Are să fie imposibil Danton. Sunt foarte porniţi împotriva ta. Aseară la d-na Roland DANTON înfuriat Ah, d-na Roland. GUADET Aseară la d-na Roland, Grangeneuve a vorbit despre tine. A fost o protestare unanimă şi înverşunată. Mai ales cei tineri din jurul d-nei Roland. Barbaroux s’a sculat şi a spus: Orice, orice, numai iertarea asasinilor şi a complicilor lor, nu. Războiu, şi o parte sau alta să piară. DANTON mişcat, înaintea prăpastiei care se deschide, înfiorat el însuşi de teribila profeţie, cu ochii înlăcrimaţi, viziunea Franţei însângerate, ia mâna lui Guadet Guadet, Girondinii au vrut războiul — brusc — au vrut moartea, Guadet — urmează o tăcere apăsătoare. 479 TEATRU Guadet iese, către Camille, abătut, îngândurat — Oamenii sunt răi şi proşti Camille — mai trist — Iremediabil răi şi proşti. CAMILLE La urma urmelor, dacă vor războiu, să-l aibă. Pentru asta nu-ţi trebue două zile. DANTON scăzut, obosit Nici nu e vorba de asta Camille. Războiu înseamnă două armate faţă în faţă şi — cu un imens dispreţ — flecarii ăştia talentaţi nu înseamnă nici măcar o armată. Tu nu înţelegi Camille, cât de nerozi sunt aceşti talentaţi oratori — ştie bine ce spune - In două ceasuri Marat şi Robespierre pot aduce patruzeci de mii de oameni, care să măcelărească Adunarea ca o simplă închisoare — uimit — Ce pot ei opune nebuniei Parisului pe care îl întărâtă cu atâta imprudenţă? Că n’au măcar un batalion al lor —îi scade privirea. — In schimb răii aceştia pot face altceva, pot să zădărnicească orice operă de organizare — nervos — Hai în Adunare să împiedecăm ce se mai poate împiedeca. CAMILLE Ascultă Danton, la urma urmelor de ce vrei să a de-aface numai cu interpuşii. — O explicaţie limpede cu d-na Roland! Era adineauri în tribună. DANTON surâde amar gândindu-se D-na Roland! A venit să supravegheze şedinţa. CAMILLE Vorbeşte cu ea, e cel mai bun lucru. DANTON absolut neîncrezător Crezi că are să vină? Femeia asta are oroare de mine. 480 DANTON CAMILLE Fac eu tot posibilul s’o aduc. Ii spun că e vorba să se ia aici de către consiliu, o hotărîre cu privire la familia regală. Danton surâde, pe urmă rămâne adâncit în gânduri, intră ferindu-se, Lameth. SCENA II LAMETH, DANTON Danton n’aude şi nu-l vede pe Lameth intrând. Acesta întâi depune un pachet pe care-l are la el, pe urmă se apropie de Danton, care obsedat de ceea ce e în el, pare absent. LAMETH Danton... DANTON nu pricepe în primul moment, pe urmă dur, tranşant D-ta ce cauţi aici? — Lameth vrea să spue ceva, dar e apostrofat furios — Lameth găsesc că orice îndrăzneală trebue să aibă o limită. Ceea ce faci d-ta nu poate rămâne nepedepsit — hotărît. — La ghilotină. Thomas — mai violent încă — Thomas vino încoace — dar când Thomas a intrat Danton şovăe prelungit. LAMETH care, palid, se credea pierdut, vede şovăiala şi spune servitorului Domnul ministru ordonă să nu intre nimeni aici neanunţat — Servitorul iese. DANTON dur şi strâmb Lameth, trebue să fii nebun. Regalist proscris şi să ai curajul să te prezinţi ministrului Justiţiei chiar? 31 481 TEATRU LAMETH zâmbind sfios, dar zâmbind Danton te crezi mai fără inimă decât eşti. N’am riscat trecând frontiera decât să fiu recunoscut de cineva \ până aici. Dar aici? Nu d-ta ai să denunţi un adversar. De altfel odată ajuns ştiam că două lucruri te vor dezarma oricând: îndrăzneala şi încrederea fără limită n d-ta. DANTON nedumerit, nu mai ştie ce să spună. E de neînchipuit. LAMETH Am venit deci să-ţi spun că regele are încă încredere în d-ta. DANTON face un cap enorm şi pe urmă încremeneşte uimit Sunteţi.. . sunteţi.. . nevinovaţi ca nişte prunci. LAMETH Trebue să scapi familia regală. DANTON pe gânduri şi ca o scuză Regele e azi în mâna Comunei. Nimeni nu are voie şă pătrundă la închisoare... la Temple. ,. decât autorizat de ea. Cine ar îndrăzni, azi, nu să-l scape, căci asta ar fi o imposibilitate, dar măcar să se lase bănuit de indulgenţă ? LAMETH cald, scăzut însă D-ta singur îţi poţi permite asta. .. De aceea am venit la d-ta. DANTON precis, hotărît Nu, Lameth, nu cunoşti situaţia. 482 DANTON LAMETH cu convingere Niciodată un. om n’a fost atât de puternic în Franţa. Eşti ^icfcator, ai mijloace să dispui de totul. Poporul te urmează orbeşte. DANTON surâde descurajat Nu Lameth. E aici o situaţie foarte ciudată. Mijloacele care mi-ar permite să-mi păstrez popularitatea contrazic convingerile şi sentimentele mele... Eu nu pot să fac ceea ce fac Marat şi Robespierre. Azi am de ales. La dreapta Girondinii proşti şi neînţelegători, la stânga supralicitaţia demagogică a iacobinilor puri. Dacă mi-ar oferi autoritatea ei morală Convenţia şi dacă s’ar folosi de braţul meu puternic. . . unirea n oastră ar însemna salvarea regelui şi a tuturor, organizarea Republicei, orânduirea statutului. . . LAMETH înmuiat de mirare Sunt atât de răi? E Robespierre atât de canalie? DANTON Nu, dar e fanatic şi prost* . . Câtă vreme Girondinii Sknt sentimentali şi proşti. . . LAMETH Şi nu poţi să te împaci cu ei? Nu poţi să-i convingi? DANTON amârît Sunt conduşi de o femeie sentimentală şi înverşunată. Cine a convins vreodată o femeie sentimentală şi înverşunată ? LAMETH impresionat, confirmând oarecum Şi peste frontieră se vorbeşte de ea. Se zice că e un fel de regină a Parisului.-. . că în salonul ei se decide totul. .. 483 TEATRU DANTON se joacă gânditor cu tocul de scris E întocmai aşa,.. LAMETH Ei, bine, de unde influenţa asta? Cum de i se supun bărbaţii aceia? > DANTON Hdică din umeri nedumerit Sunt toţi îndrăgostiţi de ea. LAMETH uimit Dar e o femee aproape bătrână... 40 de ani... DANTON cu o părere de rău ascunsă, dar caldă Femeie... hm... dar e femeie, adevărată... Femeie ... La 70 de ani dacă vrei, femeile acestea — eh, sunt rare — au ceva... un farmec, ştiu eu?.. . Vezi, asta, nu se explică... Ele disting... împart nobleţă iubirii. Ele aleg şi pentru cele tinere. Trecutul le dă un fel de autoritate... Ele judecă întărâtat. Prostii, Lameth. .. %încă frumoasă Lameth... e «regină »... LAMETH Eu am cunoscut-o.. . Mi-a displăcut însă din cauză că mi se părea prea plină de cărţi... DANTON A! nu... chiar aşa... Eh... Rousseau. . . Acum toată lumea ceteşte cărţi şi iubeşte. . . iubeşte... şi ceteşte cărţi... E albă Lameth... E destul şă-i vorbeşti despre Rousseau ca să-ţi ierte orice — zâmbind strâmb — Să ştii de altfel că dacă o să ne ducem de râpă, literaturii proaste a acestui prostănac o s’o datorăm. . . Mai sunt şi alţii. . . Rea e literatura proastă, Lameth. 484 DANTON LAMETH Dar ea? Are vreo preferinţă? DANTON trist, cu ochii în birou E amanta lui Buzot. LAMETH Aşa dar de femeia aceasta depinde soarta familiei regale ? — nu poate primi asta — Nu, nu, Danton, glasul d-tale e ascultat ca un oracol elementar. Niciodată n’ai cerut ceva fără să obţii, . . Apără pe rege la Convenţie... DANTON îl priveşte lung în ochi, definitiv Dacă regele e judecat. . . e pierdut. Un rege care a ajuns la bara Justiţiei e un rege mort. LAMETH Atunci ? DANTON ridică din umeri. LAMETH Dar în definitiv Danton, ce vrei d-ta? Ce poţi? DANTON nedumerit mereu, vorbind parcă despre un altul Mă întrebi, ce vreau? Ce pot? In ceea ce priveşte ce pot, nu ştiu. In situaţia în care suntem, ce poate să afirme pentru a doua zi omul cel mai popular? Dar să sfârşim. N’aş vrea să mă arăt nici mai bun, nici mai rău decât sunt. Am toată încrederea în caracterul d-tale. Iată adâncul gândurilor mele. Sunt convins că regele e vinovat.. . Un rege prost e totdeauna vinovat. Bunătatea nu e o scuză.. . Căci după câte ştiu nimeni nu e obligat să fie rege... cum nimeni nu e obligat să fie chiar surugiu. TEATRU Un om cumsecade se poate apuca şi de altceva,.. Dar mai găsesc că e just, că e necesar, să-l scoatem din situaţia în care se află — rărind cuvintele — Voiu face cu prudenţă şi îrtdrăzneală, tot ce voiu putea. ,, — cu înţeles puternic — Mă voiu expune dacă văd cea mai mică şansă de succes, dar dacă pierd orice speranţă - cu ochii măriţi — şi judecata e în cazul acesta — îţi declar că voiu fi printre acei care îl vor acuza — ca de piatră — care îl vor condamna. LAMETH De ce adaugi ultimul cuvânt. DANTON Ca să fiu sincer. LAMETH Atunci ? DANTON Atunci ? LAMETH Nu mai e nicio scăpare. DANTON firesc cu ochii întrebători De ce nu vă gândiţi la o evadare? LAMETH surprins O evadare — Danton întreabă iar, cu privirea. — Cred că o evadare a întregei familii regale dintr’o închisoare atât de straşnic păzită, e ceva imposibil. Adu-ţi aminte că n’au putut fugi dela Tuilleries unde erau ca şi liberi... dar dela Temple? DANTON ca o concluzie Atunci nu-i rămâne decât să se facă uitat în închisoare. In fond, Lameth nimeni nu se mai gândeşte la el. 486 DANTON Cel mult dacă chestiunea o să fie vânturată fără niciun rost de agitatorii de stradă... — cu perspicacitate — Mi-e teamă de o supralicitaţie politică. .. LAMETH Aşa dar... DANTON a sta e gânduri, pe urmă brusc, ridicân- du-se în picioare slut, cu buza crestată, cu un ochiu puţin nchis Ascultă, du-te la Yiena şi fă să ni se transmită o propunere de pace, în schimbul punerii în libertate a familiei regale, LAMETH surprins, convenind E o soluţie. , . DANTON cu autoritate prietenească Atunci, pleacă. LAMETH gândind mereu E o soluţie — scoate din pachetul cu care venise — Danton., . Vreau să te rog ceva. Ştiu că-ţi place foarte mult Shakespeare. Ţi-am adus pe i Hamlet» volumul meu, dăruit şi însemnat de|tata. E un obiect fără valoare, dar preţuit în familia|'noastră. DANTON se uită la el Nu mai am timp de cetit Lameth.. . Mi-am adus şi eu din Anglia anul trecut tot teatrul lui Shakespeare şi Marlowe. Le-am trimes la ţară... la Arcis... Am acolo şi o colecţie prăfuită de poveşti italieneşti —cunoscător — E o italiană veche, tare gustoasă... Dar^acum nu mai am timp de cetit. Ieşi pe aci... pe din ,dos. . .e o altă uşe — singur, melancolic, ceteşte — « To sleep! perhaps to dream. . . ». 487 TEATRU SCENA III DANTON, DOAMNA ROLAND DOAMNA ROLAND intrând priveşte neîncrezătoare biuroul vede că nu e vorba de niciun consiliu Ştiai prea bine că nu-mi face nicio plăcere să stau de vorbă cu d-ta DANTON nemişcat Doamnă, nu e vorba despre mine, ci despre Revoluţie. DOAMNA ROLAND hotărît, privindu4 cu dispreţ D-ta nu mai ai dreptul să vorbeşti în numele Revoluţiei ... DANTON rămâne buimăcit de acest atac brusc Dar DOAMNA ROLAND reluând cu tărie Da, d-ta, nu. Din greşeală, ţi-am lăsat-o o bucată de vreme şi ai făcut-o — îl priveşte măsurându-l amar... şi-i spune şuerat... — după chipul şi asemănarea d-tale — asvârle din mână cartea pe care pusese mâna. DANTON îndurerat Doamnă, trebue să înţelegeţi... DOAMNA ROLAND îi taie vorba cu un dispreţ care se apropie de silă Ce să înţeleg? Ce ar putea să justifice fapta d-tale odioasă, fără pereche în istorie? ce să înţeleg, decât că timp de cinci zile şi cinci nopţi, oameni dezarmaţi au fost măcelăriţi... 488 DANTON DANTON o întrerupe destul de umil Era vorba de Franţa... DOAMNA ROLAND se plimbă acum prin biurou, fierbând, îl opreşte cu ironie Ştiu, ştiu !! «In numele Franţei ! » — surâde amar — Instinctele d-voastră sanguine nu se puteau manifesta decât « în numele Franţei ». . . —înfiorată — Ah, să ai pe buze cuvântul sfânt, iar în ochi priviri însetate de sânge şi în mână pumnalul asasin... — râde nervos. DANTON nu se poate regăsi, caută cu privirea. DOAMNA ROLAND femeie îndurerată, sentimentală, ndignată Nu «domnule Danton ». Franţa nu este o fiară setoasă de sânge. Franţa nu sunt asasinii aceia laşi care au băut sânge şi au purtat pe străzi, bucăţi din trupul batjocorit şi sfâşiat al prinţesei de Lamballe... DANTON e copleşit, a rămas cu privirea în pământ Doamnă. DOAMNA ROLAND după ce s’a plimbat agitată, rămâne o clipă pe gânduri Ah, Revoluţia asta, cum o vedeam eu în visurile mele de fată şi ce au făcut din ea oamenii care n’au nimic sfânt... Oamenii care n’au decât pofte vulgare — e cu ochii aproape în lacrimi. DANTON aproape întărâtat de «pofte vulgare » Doamnă... DOAMNA ROLAND vede asta şi continuă mai apăsat, ţocmai ca să-l lovească Ce puteai să înţelegi d-ta dintr’o idee, pentru care s’au consumat cele mai nobile minţi?. .. Ce puteai să 489 TEATRU simţi — şuerat — d-ta, din toată nobleţă gândirii lui Rousseau... ? DANTON crescând de mânie, frământă hârtii găsite pe masă, gata să isbucnească Doamnă, DOAMNA ROLAND Oh, dar eu îţi vorbesc de acestea şi d-ta crezi eă Revoluţia e numai măcelarul Legendre, Maillard, Jour- dain şi ceilalţi — biciuitor — « amici » ai d-tale. DANTON o priveşte clocotind, are privirea încinsă Doamnă. DOAMNA ROLAND sfidându4 Ştiu, ştiu, cât risc vorbindu-ţi, aruncându-ţi toate acestea în faţă. Nu-mi fac nici măcar iluzii asupra ecoului pe care îl au în sufletul d-tale. . . Ţi-ar trebui I b pentru asta o undă de conştiinţă. . . Ceea ce deosebeşte pe om de animai e un sentiment al răspunderii faţă de sine însuşi, o constrângere în faţa adevărului, a frumosului, o luptă interioară... In d-ta e numai pofta de a speria — de a ucide şi pe urmă de a te urca pe umerii celor cari au înjosit chiar crima. DANTON e în el o fiară întărâtată, pe care face vădite sforţări să o stăpânească. Doamnă... DOAMNA ROLAND magnifică în indignarea ei, mai ales acum când îl vede întărâtat Ei bine, trebue să ţi se spună toate astea.., Orice s’ar întâmpla. Trebue să se ştie că în vremea aceea, când deputaţii ţării nu mai puteau dormi acasă de frica — rânjind de silă — unei bande de asasini, — pătimaş, 490 DANTON clocotitor — a fost o voce care a strigat în faţă adevărul, chiar aceluia care punea la cale totul. .. Ştiu, ştiu cât risc. . . Dar. . . DANTON s’a înfrânt pe el, acum deşi e amar şi violent, se stăpâneşte, ironic Doamnă dacă îndrăsniţi să-mi spuneţi lucrurile acestea aşa cum mi le spuneţi, este că în fond, ceva sigur în d-voastră, vă spune că — orice mi-aţi arunca, acum, în faţă — nu riscaţi nimic. DOAMNA ROLAND îl măsoară cu ochii scânteetori. DANTON continuând cu acelaşi zâmbet de dispreţ Că încă, dacă într’adevăr aş putea dispun,e de viaţa şi moartea oamenilor, dacă dintr’un capriciu de tiran numai aş putea trimete oamenii la moarte — şi acum scăzut, dar ca mărturisirea umilitoare a unei patimi — dumneata orice ai face, n’ai risca nimic — surâde, acum trist. DOAMNA ROLAND râde batjocoritor după un timp Ce, vrei să repeţi scena de acum trei săptămâni? Ah, ce ieftină şiretenie — i se crispează ironic ochii, i se strepezeşte zâmbetul — Ce murdară ipocrizie. DANTON uimit nu înţelege. DOAMNA ROLAND Ce neinteligentă prefăcătorie... DANTON înţelege acum, dar greşii Doamnă e adevărat că după convorbirea cu d-voastră, isbucnirea mea violentă în şedinţa Consiliului ar fi părut —şovăe, caută. —Dar în clipele acelea nu vedeam decât Franţa. * 491 TEATRU DOAMNA ROLAND dispreţuitoare Lasă Franţa... Ea a avut norocul să fie salvată chiar împotriva d-tale... Nu... de altceva e vorba DANTON sincer Nu pricep. DOAMNA ROLAND batjocoritoare In clipa când încercai să mă înduioşezi, când aveai aerul că nu cauţi decât drumul spre sufletul meu — surâde ironic — căutai un loc în care să înfigi pumnalul — îl priveşte drept în ochi.— In ziua când mi-ai vorbit de « sentimentele » d-tale. . . aveai în buzunar mandatul de arestare a lui Roland. DANTON e uimit, nici nu poate vorbi. DOAMNA ROLAND îl priveşte rânjind, e o revoltă de sentimentală înşelată Ah, am aflat... am aflat — cu silă — ce vulgară şiretenie. .. Ştii, vorba lui Beugnot. « Iţi iartă orice d-na Roland dacă recunoşti că virtutea şi sentimentele cele mai alese, nu înfloresc decât în colibele umile * . . — râzând sarcastic — Şi atunci îi vorbeşti despre « Canalia străzii » de o « aparenţă » vulgară şi brutală, care ascunde un « suflet gingaş ». .. ah.. . ah.. . ce murdară ipocrizie să se speculeze tocmai ceea ce ai mai frumos în simţire — energic, viu... — Ei bine, domnule Danton, multe s’au schimbat.. . Multe convingeri a trebuit să revizuiesc în aceste două luni de revoluţie... — terminând hotărîtă.— Jocul d-tale nu mai prinde. DANTON calm acum Doamnă, e adevărat că dela Comună mi s’a adus mandatul de arestare, dar l-am rupt. 492 DANTON DOAMNA ROLAND ironică Când te-ai convins ca n’ai să-ţi poţi pune planul în aplicare?.. . Sau cine ştie, dacă şi atunci? — zâmbind — Poate că îl păstrezi încă. DANTON L-am rupt îndată şi pot să spun — el acum ironic — că atunci când vorbeam nu-1 « aveam în buzunar». DOAMNA ROLAND întorcând capul într'o parte îmi ceri prea mult când îmi pretinzi să te cred — şi ocolind parcă brutal — Nu Danton, nici un fel de înţelegere nu mai e posibilă între noi. . . Asta ar presupune încrederea şi.. * DANTON Doamnă, vreau acum o convorbire politică. DOAMNA ROLAND fără îngăduinţă Nici politică, nici nepolitică. In niciun fel. . . Cu duni- neaJ^Ljiu se poate vorbi... DANTON are iar o tresărire de revoltă. Totuşi. . . DOAMNA ROLAND Noi nu avem nevoie să fim şireţi.. . Vorbim limpede. Ne ceri prea mult — cu desgust năprasnic — Nu putem deveni complicii d-tale... DANTON şi dintr’odată descurajat, abătut, ca şi când ar pricepe zădărnicia oricărei trude. Doamnă... DOAMNA ROLAND hotărît, privindu-l în ochi Preferim ura d-tale... 493 TEATRU DANTON Ura mea ?... — simplă, cinstită şi bărbătească mărturisire — N’am urît niciodată,.. —grăbit ca să nu creadă că îşi face un merit — din temperament, nu — dispreţuitor — din virtute. . . Iar prostia te poate necăji, te poate exaspera, te poate abate, dar nu poate provoca ura. . . Pedeapsa ei, e în ea însăşi, cum e viermele în măr.. . — revenind cu glas adânc — şi totuşi, n’aşi putea spune, Doarmă că pe dumneata na te urăsc — o priveşte amar. DOAMNA ROLAND la cuvântul «prostie » avusese un gest de uimire indignată, pe urmă, după « urăsc », numai uimire. Danton, uiţi. . . DANTON cald şi amar D-ta trebuia să fii altfel. . . Trebue să fie o deosebire între d-ta şi toţi proştii aceia frumoşi şi răi. Eşti femeie — în acest uriaş învins de prostie, o duioşie~plină de tristeţe — Viaţa e urîtă, oamenii sunt neînţelegători şi nedrepţi. . . Cine vrei să fie arbitrul între noi? Trebue să avem nădejdea unui apel... Să ştii că tot ceea ce faci, fără oameni şi fără Dumnezeu, aduce un surâs prietenos în sufletul cuiva, care e deasupra. . . împrejurările te-au adus în luptele politice, adică acolo unde oamenii sunt mai nedrepţi, mai pătimaşi, mai neînţelegători.. . Eram mic la şcoală — surâde strâmb — era între noi o singură fetiţă şi — mi-aduc aminte — aş fi preferit — îşi scarpină fruntea — să mor decât să aibă ea o părere proastă despre mine. . . Dacă tot ceea ce dorim frumos şi drept în viaţă, nu e ca să fie înţeles de femei, atunci de ce e? Doamnă eşti o amară deziluzie pentru mine şi o răscruce în înţelegerea mea despre femei... Se zice —tot Beugnot a spus-o mi se pare — că d-ta judeci cu inima. . . Am avut încredere în judecata inimii. . . DOAMNA ROLAND a urmărit cele spuse de el, tot mai nedumerită şi oarecum neliniştită. Unde vrei să ajungi? 494 DANTON DANTON închis, cu jumătate voce Am avut încredere în judecata inimii... —ca o cumplită profeţie — Acum înţeleg, că dacă nenorocirea se va abate asupra acestui popor, asupra acestei ţări, e din pricină că raţiunea a întâlnit în calea ei o inimă. DOAMNA ROLAND e nervoasă, nedumerită ea acum. De unde ştii dumneata ce e o inimă? DANTON Gât de curând doamnă voiu pleca. . . Mă voiu face cum voiu putea folositor pe lângă armată. Am impresia că d-ta, şi cei din jurul d-tale, aveţi în mine o ţintă, care îi întărită. . . Părăsesc ministerul şi mă duc. Dacă plecarea mea va alunga norii care ne ameninţă, cu atât mai bine. . . Ea se împacă şi cu desgustul meu. . . Yă cer însă un singur lucru. Pe mine personal mă puteţi ataca oricât, dar nu împingeţi imprudenţa până la o luptă cu populaţia Parisului. . . Nu mai cereţi socoteală pentru greşeli pe care nu le-a dorit nimeni şi care de altminteri erau inevitabile. . . Niciodată un tron nu s’a prăbuşit fără să nu zdrobească şi câţiva nevinovaţi cu ţăndările lui. Lăsaţi Septemvrie în pace... E una cu Valmy. Părăsiţi şi ideea nefericită de a împărţi Franţa în cantoane, ca să contrabalansaţi Parisul... Federalismul d-voastră * va fi. . . DOAMNA ROLAND biciuitoare, neînţelegătoare Danton nu observi că ai început să dai sfaturi ?. . . DANTON Atunci nu mai am nimic de adăugat. DOAMNA ROLAND de neînduplecat Poţi pleca liniştit, nu avea grija Franţei, soarta ei e în mâini bune — iese, cu acelaşi mers orgolios. 495 TEATRU DANTON rămâne abătut, desgustat cu gura amară. CAMILLE intră Ei? Ce-a spus? DANTON Comandă pe diseară o masă la Palais Royal. Cheamă şi câteva fete. . . TABLOUL VIII Cimitirul, seara DANTON, LUCILE, CAMILLE, FABRE, MARAT LUCILE Vine acum Camille, cu groparul. . . Dar e pe aici prin partea asta. . . Cunosc eu zidul. . . FABRE Trebue să fie prin apropiere. . . Portarul mi-a spus că e dincoace de aleea mare. . . MARAT Mizerabili brisotini. . . Trebue ghilotinaţi toţi, Danton... ei au omorît-o. Calomniile lor mizerabile... Tu nu ştii, de când ai plecat, ce a fost.*. Gorsas îţi făcuse o caricatură în care erai înfăţişat ca un măcelar furibund, care spintecă oamenii şi dedesubt scria: « Justiţia în Septemvrie ». Ii trimeteau Gabrielei astea... In fiecare zi primea teancuri de gazete şi scrisori de ameninţare... DANTON rămâne abătut, pe gânduri. 496 DANTON MARAT Sfătuiau rudele ei, să nu-i mai intre în casă... A vrut să se ducă să-şi vadă o prietenă şi a găsit uşa închisă. . . LUCILE Nu, Marat. . . acolo a fost o greşală. . . MARAT întărâtat, violent Lasă că ştiu eu ce-a fost. . . I-a trimis prea târziu vorbă să nu vie, dar cauza asta era. . . Ah, ie vor plăti, le vor plăti toate. . . Alaltăeri la Iacobini, Collot d’Her- bois a şi propus o moţiune prin care se denunţă poporului, actul infam al Girondinilor care prin calomniile lor nemernice au provocat moartea Gabrielei Danton. DANTON are un gest de oboseală. MARAT Toată adunarea a aplaudat furtStnos şi a ridicat pumnii ameninţând... Asta e, Danton.., Voiau să răzbune în modul acesta moartea Tiranului şi mai ales voiau să se răzbune că l-am silit pe Roland să-şi dea demisia... Dar au să plătească... Au să plătească... DANTON Lucile, de ce nu m’aţi anunţat la timp?. . . Cum de n’aţi avut grijă. . . ? LUCILE Dar nu ni s’a părut atât de grav. . . Tu ştii că ea de vreo trei luni încoace era mereu slăbită. . . obosită. . . Ţie nu-ţi spunea, dar ne spunea nouă — cu ochii umezi — Buna Gabriella... Suferea, Danton, dar nu vroia să ştii tu.. . Spunea că eşti destul de necăjit. .. Plângea numai când eram noi amândouă... DANTON Trebuia să-mi spuneţi... Să mă anunţaţi neîntârziat ... 497 TEATRU LUCILE Dar asta a venit de ne-a surprins şi pe noi. .. Acum zece zile, seara, nu părea mai rău decât de obiceiu. . . Pe urmă starea în care se găsea. . . După miezul nopţii noi eram lângă ea, a început să geamă, a doua zi de dimineaţă a chemat la patul ei pe Louise Gely şi i-a dat în braţe copiii rugând-o să le fie mamă. . . Atunci am expediat noi primul curier. . . Dar până la Bruxelles . .. Peste o oră a murit. . . Aid ţinut-o trei zile. . . Credeam că printr’o întâmplare ai să vii. . . DANTON Am părăsit Belgia numaidecât, am alergat ca un nebun, dar e sfârşitul ăsta de iarnă, ploios... Toate drumurile sunt desfundate. .. GROPARUL venind cu Camille, domol Este aici, uite, al optulea mormânt dela Alee... Uite, chiar aici. .. Mai e un mormânt... ăsta e alături, acoperit de coroane, de eri... DANTON Ea e aci ? — gâfâind îngrozit, crispat din cap până în picioare — Nu... e cu neputinţă — si, ars de friguri, halucinat o strigă pe nume ca şi când ar aştepta un răspuns — Gabrielle... Sunt eu... Danton... — aşteaptă, pe urmă se întoarce către ceilalţi, cerând cu privirea să fie lăsat singur. Toţi se retrag — Gabriella trebue să-mi vorbeşti. . . Sunt între noi lucruri— rămâne cu ochii fix — nelămurite... — rămâne cu capul în piept rece9 blând, simplu după un timp — Gabrielle te-am înşelat şi nu te-am înţeles.. . Tu ai fost totuşi aproape de sufletul meu.. . Mi-ai dat copiii mei — sumbru şi înduioşat — Gabriella iartă-mă... Am plecat, ca să nu mai fiu în lumea lor meschină... Ca să scap de ura lor măruntă şi ei m’au lovit prin tine.. . Sufletul tău de soră a tuturor, l-au călcat în picioare, l-a rănit prostia lor crudă... Naivitatea ta a suferit... Tu nu ştiai că 498 DANTON e numai un joc de ambiţie şi ai crezut... Naivă şi bună... Cum cred copiii ce văd la teatru... Nu sunt asasin, Gabrielle. .. Tu o ştiai, dar inima ta blândă n’a putut suporta ceea ce suportă umerii mei de piatră. . . Gabrielle, infamia lor ţi-a îmbolnăvit sufletul de mamă. .. — abătui — Am înţeles Franţa întreagă şi n’am înţeles femeia cu care în fiecare seară dormeam... Mama copiilor mei. Aceea pentru care eram rostul vieţii. . . — surâzând — Tu mă credeai frumos, Gabrielle. . . Iar- tă-mă... —tace un timp, vin ceilalţi şi deodată, după răstimp, Danton priveşte halucinat mormântul — Cum e într’adevăr aici jos. . . dedesubt?.. . —înfiorat — Ea e aici ? — are mâini convulsive — Stă de şapte zile aici dedaşubt,femeia mea. . . — năprasnic — S’o desgroape... — ceilalţi îngheaţă uimiţi — Băiete, desgroap-o. TOŢI au încremenite gesturi de nedumerire. LUCILE îngrijorată Danton.. . -Danton, ce vrei să faci? DANTON scos din fire, nebun Lucile trebue s’o văd — nu mă pot despărţi trei palme de pământ pentru totdeauna. O ultimă dată. Trebue s’o văd o ultimă dată. Haide băiete. .. :> Totdeauna-i prea mult. .. Dulăul pământului să-şi ţină botul.. . A fost ca o zi bună şi caldă. . . — a luat pe gropar de guler — Haide băiete. . . Lumina să străbată până dincolo... — se frânge — Gabrielle... FABRE Danton... E greu... Nu e voie... DANTON cu ochii măreţi, cu gura căscată şi strâmbă Nu e voie să-mi văd nevasta... când e aici dedesubt?— aproape că se repede asupra mormântului, o pus mâna în ceafa groparului care merge să scoată pământ. 32* 499 TEATRU TABLOUL IX Sala Convenţiei la 10 Martie 1793. Sală joasă, cu tribunele încărcate de lume revoluţionară şi de femei elegante. DANTON vorbeşte grav, ascultat de toată lumea, la tribună. E o linişte încremenită. f Consideraţiile generale asupra cauzelor dezasjxîdui, pe care le faceţi azi cetăţeni, sunt juste — vorbeşte răspicat, Zogic — Dar nu e vorba acum de cercetat cauzele. E necesar mai întâi să lecuim răul. Când îţi arde casa întâi stingi focul şi pe urmă faci cercetări şi evaluări — se încălzeşte — Dumouriez a conceput un plan care onorează geniul lui. Acum trei luni el a anunţat i nterii executive, la Comitetul apărării generale, că dacă nu avem îndrăsneala să năvălim în Olanda, chiar în iarnă, ca să declarăm imediat războia Angliei —face o paranteză9 scăzând tonul — care ni-1 făcea de multă vreme, o să avem greutăţi îndoite, dând timp duşmanului să se pregătescă —greu, cu suflet greu ca şi fizicul — Pentrucă n’am înţeles această trăsătură de geniu, să reparăm acum greşelile făcute. Dumouriez nu e descurajat. El e acum în mijlocul Olandei. Acolo găseşte muniţii destule. Ca să dea peste cap pe inamic, îi trebue francezi şi Franţa e plină de francezi. Vrem să fim liberi? — Dacă nu mai vrem, să pierim căci am jurat-o. — Dacă vrem să fim liberi trebue să ne apărăm însă independenţa. Pitt simte bine pă având totul de pierdut, Anglia n’are nimic de cruţat —ţinând subt privirea lui toată Adunarea — Să cucerim Olanda şi. . . Cartagina e distrusă — cu o răspicare caldă — Anglia va fi câştigată pentru libertate şi revoluţie — poruncă a sufletului lui şi rugă în acelaşi timp — Trimiteţi imediat comisari în toate părţile. . . Susţineţi-i cu energie — cald stăruitor — Să plece astă seară, astă noapte chiar — susţinut, legat — Să spună celor bogaţi — ca între paranteze, imitând — Poporul nu are decât sânge. II dă cu prisosinţă — rânjind cu buza crestată, 500 DANTON cuvintele sunt lovituri de măciucă — Haide mizerabili, daţi bogăţiile voastre —pare de granit încins, pe urmă ^ desdeştează dinţii, deschide mari ochii, înmuiat puţin, cald ca si când ar arăta un peisagiu — Vedeţi cetăţeni, ce frumos destin vă aşteaptă... — cu fruntea dreaptă — Ce ? Aveţi o naţiune întreagă dxepţ pârghie, raţiunea drept punct de sprijinişi—întrebare de pară — încă n’aţi răsturnat lumea ? Pierdeţi vremea discutând ? — răsucit, scăzut iar, în el însuşi — Dar am mai spus-o în împrejurări grele când duşmanul era la Porţile Parisului:— aspru, de-a-dreptul ca o înşfăcare de piept— « Discuţiile voastre sunt mizerabile. Eu nu cunosc decât duşmanul ». Scade, însemnând prin jtăcerea vocii, un nou paragraf Pe voi care mă obosiţi cu argumentele şi certurile voastre, în loc să vă ocupaţi de mântuirea Republicii, eu vă resping ca pe nişte — aprig, cu gura strâmbă — trădători, — trece cu privirea ca o spadă dela girondini la montagnarzi, dela Verniaud la Robespierre — Vă pun pe aceeaşi linie — fără tranziţie curentă, ca la marile temperamente — Vă spuneam: — ca şi când ar rupe din el — Ei! Ce mă interesează reputaţia mea. . . — ca un blestem — Să fie numele meu terfelit, — ridică fruntea — numai Franţa să fie liberă — bărbăteşte, cinstit, cu hotă- rîre — Ce-mi pasă că mi se spune că mă adăp cu sânge, când fac asta pentru libertate? — chemare din adâncul veacurilor — Puneţi Franţa în mişcare şi vom merge glorioşi spre vremea care vine — larg, ca un sbor de sânge peste adunare — îndepliniţi aceste mari destine. v !Fără ^deşbaţeri, fără certuri — sec, tranşant, cu capul în piept — Şi Patria e salvată —formidabile, ovaţii generale, mai rezervate e drept la girondini. PREŞEDINTELE Propun Adunării ca după o astfel de cuvântare să suspendăm câteva minute şedinţa — Adunarea aprobă, dar în timpul pauzei au loc cele ce urmează : apostrofe violente între deputaţi. 501 TEATRU GUADET furios Cum vrei împăcare. . . unire. . . ? Gând de două zile niciunul dintre ai noştri nu mai poate dormi acasă. . . ? Când suntem căutaţi de bandele asasine conduse de Marat? Două mii de haimanale furibunde, eri, după ce au devastat prăvăliile cu alimente, au încercat să asasineze pe Roland şi Petion. MARAT aprig Poporul a aşteptat destul. . . Dacă nu îi faceţi dreptate şi-o face singur. GUADET indignat Auzi. . . auzi neruşinatul *.. MARAT ameninţător, cu un rânjet bolnav N’aveţi nicio grije. . . Ne vom răfui cu toţi speculanţii cu toţi acaparatorii, cu toţi agiotorii — mânios — Când foametea cea mai cumplită bântue în Paris, voi, care sunteţi tovarăşi cu negustorii, refuzaţi să fixaţi preţuri maxime. . . Poporul nu are ce face cu banii voştri de hârtie. . . Aţi dat drumul la maşină şi tipăriţi într’una. . . Puţin vă pasă că banii voştri nu sunt bani de nimic. . . hârtie goală. . . BALOU arătând pe Marat Trebue trimis înaintea Tribunalului mişelul acesta care îndeamnă poporul la asasinat. MARAT cu ochii încinşi A! Tribunalul! Tribunalul pentru tine agiotor neruşinat . . . Spune cu ce bani ai cumpărat, în doi ani, palat şi echipaj ?. . . BALOU Canalie — scoate pistolul, se repede la Marat, se încaeră, deputaţii sar şi îi despart. DANTON GRANGENEUVE apelând Cetăţeni. . . V’aţi întrebat’ unde oare o să ajungem, dacă vom continua aşa?. . . La crimă. . . Ne vom omorî între noi... VOCI Aşa e. . . Aşa e. . . Trebue să se termine. LINDET Daca s’ar împăca. . . Dacă s’ar împăca partidele între ele. . . GARAT cere prin gest să fie ascultat Prieteni, eu am o propunere!... VOCI Spune-o... S’o auzim... Spune-o. GARAT Nu văd decât o singură scăpare. . . Printr’un mijloc eroic. Ştiţi că la Greci în antichitate luptele dintre Temistocle şi Aristide, împărţind cetatea în două frac- ţiuni duşmane, era s’o ducă de pieire. Atunci Aristide a găsit salvarea în mărinimia sufletului lui: Atenieni, spuse el poporului, nu veţi fi liniştiţi şi fericiţi atâta timp cât nu veţi fi asvârlit în prăpastia asasinilor şi pe Temistocle şi pe mine. DANTON însufleţit Ai dreptate... Ai dreptate — Garat. Trebue ca unitatea Republicii să se restabilească chiar peste capetele noastre. VOCI însufleţite Bravo. .. da, da. .. 503 TEATRU DANTON Propun jieciLca număr egal de fruntaşi dmţre ai gijrpndinilor şi dintre ai noştri, să se exileze din Adunare. Să lăsăm altă generaţie în loc, o generaţie care nu are în sânul ei certuri fără sfârşit. . . Eu cel dintâi mă ofer prizonier, zălog, la Bordeaux. . . Acasă la girondini chiar dacă mi-ar fi viaţa în pericol.. . Girondinii primesc ? VOCI voci la girondini Da... Da... DANTON către Robespierre Robespierre auzi ? Totul e salvat. . . Nu-i aşa ? — aprobări la girondini. ROBESPIERRE cu ochi de mort, cu vocea albă, în mijlocul celorlalţi care aşteaptă tăcuţi, înfriguraţi Logica mea nu-mi permite să abdic... Nu dela putere, căci nu am niciuna — ci dela mandatul pe care mi l-a încredinţat poporul. . . Nu e vorba de mine, ci de ideile mele, la care nu pot renunţa, ca la o haină. . . N’am dreptul să renunţ la ele, mai curând îmi ofer capul. . . De altminteri prăpastia lui Aristide nu era decât un sublim sofism. . . Sau se credea periculos Patriei şi atunci trebuia să sară el însuşi în prăpastie, sau credea dimpotrivă, că salvează Patria şi atunci trebuia să arunce în ea pe adversarii lui. Se face o linişte de ghiaţă, după un timp deputaţii se îndreaptă spre ieşire. L,,: DANTON ‘ -1 - Logică... Mereu logică.,. Necontenit logică şi în timpul acesta Patria se prăbuşeşte — nervos —^ Ia uite colegii noştri « entuziasmaţi » pleacă . . . Ah, numai în aplauze sunt harnici. . . Nu merge aşa —formidabil — Somez toţi bunii cetăţeni să nu-şi părăsească posturile — toţi membrii Adunării, intimidaţi îşi reiau locurile, 504 DANTON o linişte adâncă domn&şţe în sală — Constat, cetăţeni că ştiţi, nu numai să discutaţi frumos, să oferiţi argumente, dar şi să aplaudaţi furtunos şi inutil. Cum? — cu mâna întinsă — In clipele când Miranda e bătut şi când Dumouriez e ameninţat să fie învăluit, vă puteţi despărţi fără să luaţi măsurile cerute de mântuirea publică?» . . Trebue să hotărîţi imediat, cea mai urgentă măsură. Tribunalul revoluţionar.. . Şi chiar în această şedinţă să-l organizaţi. Inamicii libertăţii ridică fruntea... — cu o mişcare largă, dar precis — Nu văd mijlocie între formele ordinare şi un tribunal revoluţionar. Nimic nu e mai greu de decât o crimă politică, — şi fără să ştie că şi-a semnat cu asta sentinţa de moarte — dar cel puţin trebue să înspăimântăm, chiar exagerând, pe rebeli, şi pe vinovaţi. E un procedeu politic. Istoria atestă acest adevăr. YOCI din dreapta vehemente, ameninţătoare Septemvrie, Septemvrie. . * DANTON hotărît, convins Ei bine dacă acest Tribunal ar fi existat în Septemvrie, masacrele, pe care cred că nicio putere din lume nu le-ar fi putut opri, n’ar fi avut loc. Să facem ceea ce n*a făcut Adunarea legislativă. Situaţia e aproape aceeaşi ca în Septemvrie. Să fim teribili ca să scutim poporul de a fi el. Să organizăm un tribunal. . . Nu bine, asta e imposibil. . . Dar cât se va putea mai puţin rău. . . LINDET Acest tribunal este o monstruozitate... Unde e garanţia legalităţii? DANTON cumplit, fără să-şi bănuiască soarta In conştiinţa juraţilor — consternare profundă la girondini. TEATRU LINDET Dar asta e moarte sigură. . . ! DANTON neînduplecat Sunt lucruri inevitabile — cu o convingere de fier. Dacă în timp de pace se zice că e mai bine să scape zece vinovaţi, decât să se condamne un nevinovat, când Patria e în primejdie, e mai bine să condamnăm un nevinovat decât să scape cel periculos. De altfel Tribunalul nu trebue să pronunţe decât pedeapsa cu moarte sau achitarea — oroare în spre dreapta — Această mare operă terminată, ocupaţi-vă de comisari, de ministere şi daţi-mi voe s’o repet: înfiinţarea unui Comitet al Mântuirii publice, este o necesitate imediată. Creaţi o marină ca să lovim în regatul britanic. Nu fiţi sgâr- ciţi în oameni şi bani. Pe urmă năvăliţi în Olanda, eliberaţi Belgia, ruinaţi Anglia — aplauze mari. Cer deci Adunării să aprobe imediat propunerea următoarelor proiecte de lege: 1) Crearea unui Tribunal extraordinar; 2) Instituirea unui impozit progresiv pe venit; 3) înfiinţarea a 42 de comisiuni, din câte doi deputaţi fiecare, care să meargă în fiecare departament să supravegheze înrolările pentru armată — Adunarea în picioare, aclamând, aprobă. TABLOUL X Peşte 20 de zile Tot sala Convenţiei, înţesată. Danton în picioare, vorbeşte. Se cunoaşte că e la ordinea zilei o chestie de extremă gravitate. E un suflu de moarte în atmosferă, o atenţie 9 crispată. DANTON cu un calm întins, voit Nu e niciun pericol ca armata să se solidarizeze cu Dumouriez. Putem să vă asigurăm că toate măsurile au fost luate. Ministrul de războiu întovărăşit de câţiva 506 DANTON colegi ai noştri a plecat încă de trei zile ca să procedeze la arestarea lui Dumouriez şi la constituirea noului Comandament. Acuzaţia colegului nostru este absolut nedreaptă, căci nu puteam proceda la arestarea unui general atât de iubit de armată, fără să avem în mână toate elementele trădării. . . GUADET întovărăşit de râsete sarcastice Sigur, nu puteaţi să-l arestaţi până nu fugea. . . —iar râsete amare — Complicii la ghilotină. BALOU se ridică aprig în picioare Sunt complici? dacă sunt, mă jur că-i voiu străpunge aci în Adunare. DANTON Nu puteţi bănui patriotismul nostru. . . Nimeni mai mult ca noi nu a suspectat pe Dumouriez. GUADET acuzând energic Facţiunea Parisului l-a sustinut, . . ; > MARAT se scoală Ah, neruşinaţilor, când eu din prima zi l-am denunţat ca trădător, când m’am dus să-l arestez în plin bal, după Yalniy — cu un rânjet amar -— cine i-a luat apărarea? Nu oare la Roland acasă erau mesele bogate şi — ironic, cu ochi vii — « intime ». . . ? — crunt, cu pieptul gol — Da, la ghilotină cu complicii lui Dumouriez. . . — îi priveşte pe girondini apăsat — Asta vrem şi noi. . . VOCI La ghilotină orleaniştii. . . PENIERES ** Cetăţeni ca să lămurim puţin situaţia am să vă destăi- nueşc un fapt — linişte desăvârşită^ atenţie activă — Câ- TEATRU teva zile după sosirea lui Danton şi Delacroix din Belgia, s’a primit, la Comitetul apărării generale, din partea lui Dumouriez o scrisoare. Dintr’însa se puteau vedea toate planurile criminale ale acestui general — atenţie mai mare. Imediat după propunerea lui Breard, Comitetul a hotărît să aducă această scrisoare la cunoştinţa Adunării Naţionale —face o pauză abilă — Doi inşi din Comitet s’au opus, — altă pauză9 şi pe urmă, indică rar, uşor — Danton şi Delacroix — enormă senzaţie — Ei au cerut să le dăm timp să meargă la Dumouriez ca să obţină o retractare şi garanţii de credinţă sau să-l aresteze imediat, — cu privirea ca o linie dreaptă — N’au făcut nici una nici alta. Au mai dat trădătorului 16 zile ca să lucreze armata, — urmează o tăcere mormânîală penibil prelungită. DANTON abătut Am să mă explic. BALOU ironic A ! cred şi eu !. .. LASOURCE se ridică precis, parcă 4-UpÂ* wn plan anume. . . Vorbeşte tot liniştit Cetăţeni, să mai precizăm încă, pentrucă acum se explică toată purtarea lui Danton. Ne aflăm fără îndoială în faţa unui teribil complot pentru restabilire# " regalităţii, iar Dumouriez era în fruntea acestui plan. . . DANTON e uluit că e atacat şi încă atât de precis. LASOURCE face impresia unui orator extrem de abil. Ca să poată izbândi conspiraţia urzită de Dumouriez, trebuia câştigată încrederea populară, trebuiau ţinute cele două extremităţi ale firului. . . Aci şi la Armată. . , Mai întâi vă amintiţi cu câtă insistenţă Danton a cerut, dela început, să meargă în Belgia la cartierul generalului ... 508 DANTON VOCI aprobă energic, înfierbântat Da, da. . . DANTON sare de pe scaun gata să sfâşie, ca un tigru, dar se aşează frânt, imediat. LASOURCE foi liniştea îngrozitoare care apasă greu Timp de mai bine de trei luni el stă numai în apropierea generalului — ironic — Şi nu observă nimic. Mai mult. . . La un moment dat când. Danton părăseşte Belgia — insinuant — o face fără să-şi dea demisia — precis — ca să nu poată fi înlocuit. . . DANTON are ca o crispare furibundă a întregului corp. LASOURCE " Una dintre condiţiile de reuşită ale conspiraţiei era ca Adunarea Naţională să fie compromisă în ochii poporului. Danton apare deci ia tribună şi de acolo reproşează Adunării că, e sub datoria ei. . . VOCI protestări violente, ironii. LASOURCE Anunţă o nouă insurecţiune — grăbit — pe care o şi pregăteşte. O VOCE cu sălbatecă energie Să cadă masca! LASOURCE descurcând firele Ca să protejeze conspiraţia, trebuiau exagerate pericolele Patriei. Trebuia alarmat şi zăpăcit poporul. . . DANTON se închide în el, crispat ca o meduză. 509 TEATRU LASOURCE Dar atacurile lui împotriva «oamenilor de stat» cărora fireşte le sunt de preferat generalii care nu aşteptau decât să năvălească asupra Parisului! Iată lucruri care, apar azi limpede. VOCI A Foarte bine. . . Trebuia demascat odată. . . — aprobări numeroase — Da. , . da. . . Lasource ai dreptate. LASOURCE senin ca Justiţia însăşi Cetăteni, cer ca să numiţi o comisie ad-hoc ca să examineze faptele şi să descopere pe vinovaţi. — pauză— Şi pentru liniştea acestei ţări, atât de sbuciumate mai cer încă un lucru: — vorbeşte înalt, răspicat, cu mâna întinsă — aduceţi printr’o ordine de zi la cunoştinţa tuturor că dacă armata a fost bătută, că dacă incomparabila noastră armată a fost bătută, a fost numai pentrucă a fost trădată — aplauze îndelungate, iarăşi strigăte de bravo. DANTON uluit, descheiat sufleteşte încearcă să se ridice şi cade jos. LASOURCE neînduplecat şi senin Termin cu o observaţie: Vedeţi acum dat la iveală planul celor care cereau poporului să se taie capetele. Vedeţi că ei nu tindeau decât către regalitate. Eu ştiu că poporul nu voia, dar era înşelat. Ii se cerea fără încetare să se ridice — şuerător de ironie, groaznic — Ei bine ! popor francez ridică-te, urmează sfaturile perfizilor tăi duşmani şi făureşte-ţi singur lanţurile... VOCI înfiorate, protestări îndârjite Nu. .. nu... DANTON LASOURCE Şi voi colegii mei, amintiţi-vă că soarta libertăţii este în mâinile voastre. Amintiţi-vă că poporul vrea dreptate — aplauze — A văzut îndestulă vreme ( api- toliul şi — cu mâna întinsă — Tronul — teribil — Vrea acum stânca tarpeană şi eşafodul — aplauze îndelungate, afară de stânga sus. DANTON are o privire ca de sticlă. E ca si când s*ar fi decis. LASOURCE Propun deci — aproape solemn — 1. Pentru ca Tribunalul revoluţionar pe care l-aţi creat să fie în regulă, să fie obligat să trimeată din trei în trei zile rapoarte despre cei condamnaţi la moarte. PREŞEDINTELE Pun la vot. Adunarea întreagă, fără stânga, în picioare, aprobă — Votăm: PREŞEDINTELE S’a votat. LASOURCE energic 2. Comisia de anchetă în privinţa complicilor lui Dumouriez să fie imediat votată — se votează sgomotos cu strigăte. DANTON are faţa descompusă de uimire, se uită spre stânga Dar, 511 TEATRU PREŞEDINTELE pune la vot S’a votat! LASOURCE Mai cer de asemeni ca toţi cei de aci — încleştat, cu ochi puternici — să juraţi că nu vom capitula niciodată în faţa unui tiran. . . şi că vă luaţi asupra voastră să ucideţi pe cel care va râvni să devie dictator sau rege. 0 aclamaţie unanimă : Da, da! Membrii Convenţiei se ridică viu în picioare, întind cu toţii braţele şi repetă în cor : Jurăm că nu vom capitula niciodată în faţa unui tiran şi că vom pedepsi cu moartea pe cel care va râvni să fie rege sau dictator — aplaudă şi tribunele, RIROTEAU se scoală încet — după plan — vorbeşte / scăzut, cu perfidie, ascultat de toţi Pot să adaug că la Comitetul apărării publice, Fabre d’Eglantine pe care îl ştiţi foarte legat cu Danton, a anunţat că ştie el un mijloc sigur de a mântui Franţa dar că nu îndrăsneşte să-l comunice. L-am asigurat spunându-i că opiniile sunt libere şi că aceea ce se spune la Comitet rămâne îngropat. Atunci el ne-a propus un rege — uimire, apoi protestări şi ameninţări violente. DANTON sălbatec, îndârjit Cer cuvântul — e dintr’un salt la tribună. DELMAS rece, precis ca un ceasornic, tăios In numele mântuirii ţării, cer cuvântul — i se dă căci toată lumea se aşteaptă la fapte noi — Cetăţeni cred că explicaţiile care se provoacă aici în acest moment, vor pierde Republica — aplauze. DANTON urmăreşte neliniştit cu ochii mari să vadă ce vrea Delmas. 512 DANTON DELMAS Cer deci, ca mai întâi Comisia să fie aceea care să facă toate cercetările —subliniind—şi numai după aceea pe urmă rezultatul să fie adus la cunoştinţa Franţei. DANTON se clatină, uimit, lovit în inimă. VOCI vii aprobări precipitate Aşa-i. . . Aşa. La G o misie! La Comisie! — ca un strigăt teribil, ca o sentinţă de moarte, peste sala Adunării - La Comisie, nu aici. DANTON uriaş, descompus, ameţit, se întoarce la locul lui împleticindu-se. MARAT întovărăşit de alţi montagnarzi, coboară, sărind sălbatec jos şi îl îndeamnă cu patimă îndârjită, speriată, epileptică, pe Danton să nu plece Vorbeşte Danton.. . —înfiorat—Danton. .. Nu pleca. .. Eşti pierdut... DANTON revine târît de Marat, tot împleticindu-se la tribună. Aplaudă slab o parte din montagnarzi şi tribune. PREŞEDINTELE toatălumea înţelege că asistă la o dramă unică, se restabileşte ordinea şi tăcerea Cetăţeni, aţi votat o Comisie de anchetă. Danton însă vrea să se explice aci. Consult Adunarea. . . COTjTHON de sus din stânga, energic Nu! Nu! Are cuvântul de drept — sgomot. VOCI energice din dreapta La Comisie... La Comisie... Şi de acolo la eşafod. . . Jos... — sgomot, protestări. TEATRU LASOURCE îngâmfat, sfidător, solemn Cer ca Danton să fie ascultat — se face o tăcere nesfârşită. DANTON şi-a revenit, din ameţeală,- priveşte lung, şi stăpâneşte cu privirea Adunarea, pe urmă calm şi masiv ridică privirea încet spre fundul sălii, sus încep prin a vă aduce omagiul meu, ca unor adevăraţi prieteni ai mântuirii poporului, cetăţeni cari sunteţi acolo, sus —profund, aşezat ca o sentinţă — Aţi judecat mai bine ca^ mine — îi cade capul greu pe piept, ascultarea sălii e deplină, activă. — Am crezut multă vreme că, oricare ar fi impetuozitatea caracterului meu, trebue să temperez mijloacele cu care m’a dăruit natura, că trebue să mă acomodez împrejurărilor dificile — cu un calm de uriaş — M’ati acuzat de slăbiciune. Aveţi * j> » dreptate — ridică sus privirea — Recunosc în faţa Franţei întregi — surâde uimit, arătând spre dreapta — Ei ne acuză pe noi! — Un mare număr de deputaţi din stânga aprobă ironic: Da! daj Ei... DANTON crescând puternic Ei bine, oamenii aceştia care iau astăzi atitudini de acuzatori. . . BALOU din dreapta, şuierător Conspirator, conspirator... DANTON face semn cu mâna surâzând cu buza crestată O să răspundeţi, o să răspundeţi. . , GUADET din dreapta Explică-te mai bine. . * Explică-te. . . De asta eşti acolo... 514 DANTON DANTON cu o ridicare a capului de leuv stăpân de tot pe el, ironic Sunteţi nerăbdători — viu, scurt — Ei bine, iată mai întâi faptele: Lasource găseşte straniu eă am rămas la Paris în timp ce misiunea mea mă chema în Belgia? — redă ironic fraza — Că «am rămas la celălalt capăt al firului conjuraţiei » *— scurt — Lasource e de rea credinţă. Lasource ştie că eu venisem aci să obţin luarea unor măsuri şi că nu puteam să plec fără rezultat — ridică puţin tonul — Suntem acuzaţi că n’am aplicat decretul de arestare al lui Dumouriez — drept ca o statue masivă — Dar a existat acest decret? — uimire generală în Adunare? căci are dreptate. GUADET din dreapta, surprins şi el De ce ai ascuns scrisoarea? DANTON scăzut scurt Da, asta e adevărat — ridică tonul în continuare — Pentrucă în momentul acela armata era în retragere — răspicat ca o sentinţă — Nu poţi aresta pe Comandantul unei armate în retragere, fără să nu distrugi armata. Dar am cerut să se ia măsuri ca totul să devie public după terminarea retragerii *— amar, privindu-şi adversarii — Ah, mă acuzaţi că sunt complicele lui Dumouriez. Dar eu nu am căutat în el decât pe generalul de geniu care să salveze Patria pe când voi aţi căutat un aliat — aplauze la stânga şi în jumătatea Adunării aproape — Aţi căutat să-l aţâţaţi împotriva mea, să-l faceţi instrumentul ambiţiilor voastre — cald— Eu nu vedeam în el decâţ pe comandantul armatei, iar în interior toate măsurile luate de mine contraziceau dorinţele lui — hărhăteşte -— Cine a creat corpurile de voluntari, Tribunalul revoluţionar ? — ca de granit — Eu, — scurtă pauză — Cine s’au opus societăţilor populare, Tribunalului revoluţionar? — afirmă scurt — Girondinii şi Dumouriez. Am căutat până la capăt să separ pe general de omul politic şi dacă am ajuns unde am ajuns e pentrucă guvernarea voastră a desorganizat 33* 515 TEATRU armata — aplauze — Am căutat să înjosesc Convenţia — priveşte uimit Adunarea — Dar cine mai mult decât mine, a căutat să-i întărească autoritatea ?. . . — priveşte mereu ca un stăpân. BERSTEAU din dreapta Adineauri ai dovedit respectul d-tale. DANTON continuă scăzut Adineauri da! Pentrucă şi răbdarea are o limită. . . — viu — Când sunt atacat chiar şi de cei care ar fi trebuit să aplaude rezerva mea, îmi e permis să atac şi eu la rândul meu — aplauze. Continuă cu uimire adânc îndurerată — Am exagerat pericolele Patriei ? — groaznic ca un blestem — Inconştienţi şi criminali care nu mai alegeţi armele — aplauze puternice, generale, îl acoperă ca pe o statue, continuă amar — Am exagerat pericolele Patriei ! — e o cădere de ovaţii în salve. COUTHON din stânga Ei voiau să predea Parisul. . . N’au să-ţi ierte niciodată că ai apărat Parisul. . . — aplauze puternice generale — Da, da. . . DANTON masiv, întrebător, ameninţător Eu vreau să turbur poporul? Şi o spuneţi — uimit — voi asta, care doriţi războiul civil ? — ridicând vocea lui formidabilă, asasin de abil — care vreţi să creaţi o armată a departamentelor, ca să atacaţi Parisul? — încă o treaptă — ca să-l pedepsiţi pentru civismul lui ? . . . şi fraza îi stă desfăşurată ca un steag înnebunind Adunarea şi tribunele hotărînd soarta girondinilor. MARAT care a sărit mereu ca o broască de entusiasm urmărind cuvântarea lui Danton cu ochii vii, sgomotos Aşa-i.. * Aşa-i... 516 DANTON COTJTHON din stânga Au vrut războiul civil — stânga a coborit în bună părte jos. DANTON viu, fulgerător Ah! Pe Delacroix pe care îl atacaţi azi, l-aţi întrebat precis, dacă vrea să voteze transferarea Convenţiei dela Paris. . . — batjocoritor — îl atacaţi azi ? — aplauze entuziaste la stânga — Vă înţeleg — cu umerii puternici — Noi trădători ? — se întoarce către ai lui, formidabil de ironic cu aceeaşi asasină abilitate — Noi am vrut să împărţim Franţa în departamente!?... MARAT sărind mereu, pe vine Aşa-i. . . Federaliştii —furios — Mizerabilii federa- lişti. DANTON tunând Calomniatori nemernici.. . Vă văitaţi necontenit de ameninţarea noastră, dar victimele sunt totdeauna din rândurile noastre, când niciunul dintre voi n’a fost atins. VOCI mare număr de voci aprobă violent de tot, cu uimire Da, da. . . —Danton aşteaptă iar aşteptarea lui e ca o cădere de paloş. MARAT arată crispat, cu pumnul Lepelletier şi Leonard Bourdon străpunşi pu pumnalul de ei.. . — aplauze mari. DANTON ca un colos deasupra furtunei Ei bine, vreţi un cuvânt care să lămurească totul? — aşteaptă. VOCI din stânga Da, da. . . TEATRU DANTON ca o cădere de lespede iar Ei bine cred că între cei care au creat Revoluţia si cei care o calomniază nicio înţelegere nu mai e posibilă — stânga e în picioare aplaudă furtunos — Eu sunt obişnuit cu calomnia — enumără masiv şi scăzut — Am ridicat poporul la începutul revoluţiei şi am fost calomniat de aristocraţi; am făcut 10 August şi am fost calomniat de moderaţi. Am împins Franţa la frontieră şi pe Dumouriez la victorie şi am fost calomniat de falşii patrioţi — înfuriat — Acum predicile mizerabile ale bătrânului şiret Roland ridică textul unor noui acuzaţii. De altminteri în delirul lui nu vede decât duşmani — insistând cu cruzime — El visează împreună cu amicii lui distrugerea Parisului — are o atitudine de profet — Ei bine, când Parisul va pieri, va pieri şi Republica — aplauze formidabile şi generale, el se întoarce către tribune şi către montagnarzi — Strângeţi-vă rândurile, chemaţi poporul ca să sdrobească pe inamicii comuni dinăuntru, copleşiţi prin vigoarea şi impetuozitatea caracterului vostru pe toţi sceleraţii, toţi aristocraţii, toţi moderaţii, pe toţi cei care v’au calomniat în departamente — cu pumnul energic, arătând — Nici armistiţiu nici compoziţie cu ei — tranşant, dur — Au dorit războiul, să-l aibă — scade tonul, dar răspicat — Cer cu stăruinţă ca această Comisie de anchetă să ne judece pe toţi şi complet. Coboară în aplauze nesfârşite, dus pe braţe de montagnarzi. TABLOUL XI Tot sala Convenţiei, la 2 Iunie Sala e asediată de popor. Convenţia care, în frunte cu preşedintele ei Herault de Sechelles încercase să iasă, şi fusese respinsă, reintră în cea mai mare dezordine în sală, La bară apare un delegat al Comunei în carmagnolă, DELEGATUL cu superioritate Cetăţeni deputaţi, Parisul de patru zile n’a părăsit armele. De patru zile locuitorii lui cer mandatarilor 518 DANTON naţiunii respectarea drepturilor lor şi de patru zile, mandatarii îşi bat joc de popor. Trebue să ştiţi că Adunarea e înconjurată şi de aci nimeni nu va ieşi până când nu veţi preda pe cei 22 de conspiratori. Deci încă odată: niciun deputat nu va părăsi Adunarea până nu se va vota arestarea Federaliştilor — sgomot mare în tribune. O VOCE puternică din tribuna publică Franţa e una şi indivizibilă — aplaudă nesfârşit tribunele. GOUTON pe cărucior cu glas ţipat când se face linişte Este limpede că nicio altă ieşire nu mai e posibilă din această situaţie. Adunarea este complet asediată. Vă propun deci ca imediat să se satisfacă cererea poporului. VOGI montagnarde Da, da... — îndemnând — Marat, ceteşte lista conspiratorilor ... — se alcătueşte la tribună lista — La moarte cu autonomiştii. ... Franţa e una şi indivizib-la — iar aplauze. MARAT însemnând cu creionul Acum... Acum... DANTON a rămas tot timpul ca o statue de piatră, biruitor îndurerat, minte lucidă. LINDET Danton, fii generos, salvează pe girondini, arestarea asta înseamnă ghilotina... E de neînlăturat... Uita atacurile de acum o lună... DANTON cu braţele încrucişate Ce pot să fac ?... Iţi jur că am uitat infamia lor de acum o lună... Dar ce pot să mai fac ? Am rupt zăgazurile şi azi nimeni nu mai poate opri puhoiul... Puteam să nu rup zăgazul. Ah! E prea târziu, prietene. 519 TEATRU LINDET Ya fi destul să ceri cu vocea ta de tunet şi poporul se va da înlături ca o apă... DANTON Poveşti, poveşti... Nimic nu mai e de făcut. . , O VOCE îndrăsneaţă Propun ca imediat să fie arestată şi femeia Roland — aplauze. ALTĂ VOCE la tribună S’a votat, se vor lua neîntârziat măsuri. MARAT ceteşte cu zâmbet de satisfacţie Pentru motive care se vor expune ulterior, se declară arestaţi ca vinovaţi de conspiraţie împotriva unităţii Republicei, următorii 22 deputaţi. Brissot, Guadet, Yerniaud, Roland, Lasource, Buzot, Barbaroux, Louvet, Petion, Biroteau, Carra, Grangeneuve, Philippe Egalite — ceteşte încă în timp ce se lasă cortina. TABLOUL XII O cameră separată într'un restaurant dela Palais Egalite Sfârşit de petrecere. . . Pe masa în dezordine flori, fructe, ceşti de cafea, şampanie. . . Târziu după miezul nopţii. DANTON, CAMILLE, FABRE, HERAULT DE SECHELLES, G UIA, CI AI RE, PAULINE;pe urmă... PANIS si ROBESPIERRE DANTON beat, cu hainele în dezordine către Panis care aşteaptă în picioare Dacă te mai prind pe aici... Te asvârl pe fereastră. . . Aici nu e Comitet, nu e nimic... — cu dispreţ — Nu mai vreau să ştiu nimic. 520 DANTON PANIS aşteaptă mereu, stăruitor DANTON Aici nu mai vreau să ştiu nici de Republica, nici de partide nici de nimic... Când încep să vorbească femeile, cealaltă prostie, politica, e de prisos. PANIS s’a apropiat de Herault Cetăţene, toate aceste rapoarte trebue neapărat semnate până mâine de dimineaţă, căci trebue să trimitem ordinele cuvenite. De alaltăieri îl caut pe Danton şi nu vrea să iscălească nimic. DANTON Ce vorbeşti cu Herault? N’are decât să semneze el. Dar atunci să plece de aci. Să nu pângărească acest refugiu de vin şi de femei, cu amintirea timpului pierdut cu politica. HERAULT mare seigneur, chiar la chef Du-te. . . Mâine de dimineaţă voiu aranja eu totul. PANIS îngrijorat Dar dacă nu doarme nici în noaptea asta acasă ? DANTON cu o furie de beţiv, dar cu o sensibilitate rănită Să mă lăsaţi să dorm unde vreau eu. Nu mai vreau să ştiu de nimic... Politica voastră nu face nici cât un pahar de poşircă — după ce Panis iese — De ce nu ne lasă în pace, Herault? PAULINE proastă, fără să ştie fireşte cu cine e la masă Uriaşul are dreptate... Ce caută aici ?. . . Palais Egalite e republica noastră... Ce caută Comitetul 521 TEATRU aci ? — se suie oratoare pe scaun — Eu cred că poporul Iv are nevoie şi de petreceri ca să i se descreţească fruntea şi toţi să se împace. DANTON o priveşte amuzat, cu ochi mari Bravo, Pauline... Tu ai mai multă minte decât toţi girondinii la un loc,., —surâzând strâmb -—Dar vorbeşti ceva mai prost... PAULINE ca o viţică Nu-i aşa uriaşule, că am dreptate? DANTON cu o convingere amară Negreşit. Şoldurile tale sunt, în orice caz mai solid aşezate decât Republica noastră... ROBESPIERRE intră îmbrăcat cu grije,frac albăstrui, obraz fără sânge privirea stinsă. Toţi încremenesc când el îşi plimbă ochii prin cameră. DANTON se scoală beat, împleticindu-se, îl priveşte sfidător şi apoi îi întoarce spatele, ducându-se la fereastră. ROBESPIERRE ţeapăn, plimbă o privire de mor peste tot, peste umerii femeilor, pe urmă se vede că ar vrea să-l roage ceva pe Danton, se reţine şi se mulţumeşte să se adreseze lui Camille Camille, părăseşte acest loc. CAMILLE tace şi rămâne în loc cu oarecare ostentaţie. ROBESPIERRE îşi frământă mâinile, priveşte toate capetele şi pe urmă iese. DANTON uriaş mânios Era la uşe.. . venise cu Panis. . . 522 DANTON HERAULT cu o indiferenţă de filosof amabil, sceptic şi loaial Am impresia că totuşi vă iubeşte. . . Era îndurerat adineauri... Ce vreţi ?. . . Are principiile lui. DANTON Eh ! Să sfârşim cu politica — bea cu patimă, sărută femeia. HERAULT Mă duc să arunc zece mii de livre la bacara. . . GINA Ai că merg şi eu cu tine. CLARA Şi eu. .. excelentă idee ! DANTON orgolios învins Rămâi, rămâneţi aici. . . E mai bine cu voi la masă. —- Ele pleacă, el se uită lung după ele «— Eh, când ai un obraz ca ăsta, slut. CAMILLE Danton, te supără că au plecat? DANTON Eu nu pot trăi fără femei. CAMILLE Marius.. . De ce nu te însori ? DANTON tresare, rămâne pe gânduri. 523 TEATRU CAMILLE De ce nu împlineşti dorinţa Gabrielei. . ? cu Louise. . . DANTON Louise ? CAMILLE Cu Louise, cu Louise Gely. DANTON priveşte în farfurie, surâde trist Louise e un copil. . . Are şapteprezece ani. . . CAMILLE Gabrielle singură în clipa morţii, Gabrielle care te cunoştea, a spus tuturor dorinţa asta a ei. DANTON surâde, repetă Dar Louise e un copil. . . Mă gândesc la ea aşa cum te gândeşti la o floare pe un ram —încă surâde — Louise, nevastă?. . . CAMILLE Şi familia ei ar vrea. . . Am reface grupul nostru. DANTON ca şi când s’ar fi răcit ceva în el . . . Nu, nu. . . De altminteri eu doresc altfel femeile. .. — surâde — cu şolduri largi să te îngropi în ele ca într’un mormânt — emoţionat — Louise. . . Mă gândesc numai şi-mi pare că din suflet îmi creşte un nufăr. Ah! — se strâmbă — Gina, Gina, *— iar când peste un moment Gina vine, furios — De ce ai plecat ? — smulge rochia de pe ea şi o priveşte lung cu silă şi ură, goală. 524 ACTUL IV Faţă în faţă cu Robespierre TABLOUL XIII Curtea femeilor în închisoarea la Conciergerie cu grilajul faimos înfund. Zidurile vechi umede, leproase şi coridoarele vizibile dincolo de grilaj. Banca şi masa de piatră. Câteva femei de lume prizoniere, stau de vorbă. Dimineaţă frumoasă de Octomvrie. CONTESA de R. A, bună ziua d-nă marchiză. . , Dar ce ?. . . aşa de dimineaţă ? MARCHIZA de T. Da. Vreau să-mi spăl rochia — cu graţie — Eşti bună să-mi dai peste un ceas sau două fierul d-tale de călcat ? CONTESA de R. Nu mai am cărbuni, dar am dat aseară lui M-me Richard să-mi aducă dela piaţă. . . Nu ştiu dacă mi-a adus. . . Că ii e frică şi c J. până când nu e bărbatu-său dus la grefă ... Pe urmă la iânt ană e atâta lume acum. . . 525 ■TEATRU MARCHIZA de T. Cine e pe lista Ini Fouquier-Tinville astăzi? CONTESA de R. —în şoaptă D-na Roland. MARCHIZA de T. uimită Sărmana. CONTESA de R. Fouquier nu o ceruse, dar a adăugat-o Comitetul Mântuirii publice, aseară. . . După girondini, era sigur.., MARCHIZA de T. Ce-a zis. . . nu ştii ? când i-au comunicat ? Plângea ? CONTESA de R. Nu! Era abătută, dar surâdea — ca pentru ea — Are să fie mai urîtă acum închisoarea... MARCHIZA de T. Acum trei săptămâni Maria Antoineta. . . acum ea. . . CONTESA de R. Doamnă, e adevărat că nu era decât fata unui ceasornicar, dar ar fi fost o podoabă la orice curte. FELICIE O credeaţi o mejeră şi acum toate sunteţi îndrăgostite de ea. MARCHIZA de T. Cât o fi ceasul? A plecat la Tribunal? 526 DANTON CONTESA de R. Nu încă. . . Mai e până la ora 10, dar ea e gata. S’a făcut frumoasă şi dela opt aşteaptă la grilaj... ca o şcolăriţă care vine prea de vreme la examen. E în alb ca pentru împărtăşanie. . . Acum s’a dus numai să-şi ia nişte scrisori. . . A chemat pe un prieten, Beugnot. MARCHIZA de T. Săraca de ea. . . —îngândurată — Poate că o achita... CONTESA de R. surâde ca pentru o imposibilitate Nici o nădejde. MARCHIZA de T. Pe urmă eu credeam că o mai ţine. . . Nu a adus-o aici decât de şase zile... — brusc îngândurată — De altminterea, rând pe rând mergem cu toatele. CONTESA de R. Eu cred dimpotrivă Doamnă, că multe vom scăpa, . . Nu poate să mai continue aşa... Se spunfe că poporul sătul de sânge se va revolta. . . MARCHIZA de T. Poporul? Poporul scumpă Doamnă întovărăşeşte în fiecare zi caretele cu condamnaţi spre piaţa ghilotinei, cântând şi jucând. DOAMNA ROLAND vine surâzând Bună ziua ! doamnă. . . Bună ziua, Felicie. . . Cum ai dormit ? FELICIE îi ia mâna, emoţionată Manon! Azi ? TEATRU DOAMNA ROLAND surâde cu un soiu de tâlc trist şi nervos « Azi ». FELICIE Dar poate că. . . Am auzit că Rinaudin e bolnav şi vine alt jurat în locul lui. DOAMNA ROLAND face un semn comic A uite pe d-na de Sedeuil — se duce. . . şi cu ea tot grupul. . . la masa de piatră unde e bătrâna. Vin şi câteva tinere după ea. DOAMNA de SEDEUIL Bună ziua d-nă Roland... — o priveşte — Dar ce frumoasă te-ai făcut azi! DOAMNA ROLAND surâde ca o fetiţă. DOAMNA de SEDEUIL Dar cine vine să te vadă azi ?. . . Nu mai stai închisă ? Te-ai mai schimbat. FELICIE care observă că d-na de S. nu ştie, şoptit Merge la Tribunal. DOAMNA de S. ceaşca de cafea din mână îi scapă. se sparge pe piatră Nu... DOAMNA ROLAND Ba, da. Celelalte o îmbrăţişează, una îi ia o mână, Feîicic îi sărută cealaltă mână Nu, nu. 528 DANTON MARCHIZA de T. Dar Doamnă, nu se poate — ca şi când ar goni un gând —* Are să vă achite... DOAMNA ROLAND face semnul tăierii capului O, sigur că da,.. — direct — Doamnă spuneaţi că o rudă a d-voastră care v’a vizitat, v’a dat amănunte despre execuţia prietenilor mei... Aş dori să ştiu... CONTESA de R. sfioasă Despre girondini? DOAMNA ROLAND îi e teamă că nu i se va spune Spuneţi... — Apare la grilaj Beugnot. BEUGNOT la grilaj Sărut mâinile. Doamnă. . . DOAMNA ROLAND A, d-le Beugnot e drăguţ că ai venit la timp... Ce veşti ai? Ce face fata? Să nu-i spuneţi nimic. BEUGNOT nervos Doamnă, trebue să încercăm totul. . . daţi imediat câteva rânduri pentru Robespierre, am prin cine să le trimit... Aseară după Comitet, cineva i-a amintit că în casa d-voastră şi-a început cariera politică, că l-aţi salvat după chestia petiţiei din Câmpul lui Marte. I-a amintit de serile când lua masa la d-voastră şi el a rămas pe gânduri. . . Daţi-mi repede. . . Daţi-mi două rânduri. E încă timp, până la 11, ca el să trimeată un cuvânt juraţilor. 34 529 TEATRU DOAMNA ROLAND surâde Nu, Beugnot nu... E de prisos... Nu pot să-l rog., * N’am rugat niciodată pe nimeni — tristă cu privirea în pământ — Şi nu acum în clipa morţii am să fac aceasta. BEUGNOT stăruitor Doamnă,.. gândiţi-vă... DOAMNA ROLAND hotărît Nu... de altfel, mila lui Robespierre, acum când toţi prietenii noştri sunt morţi, e de prisoa — şi scăzut — Trimite vorbă să nu afle nimic fetiţa, azi.,. Vreo imprudenţă de servitor.. . BEUGNOT cald Doamnă... Numai câteva zile să câştigaţi... Aici la noi sperăm mult. Se aşteaptă venirea lui Danton dela ţară... S’au dus după el. El e împotriva Teroarei. DOAMNA ROLAND brusc lovită Danton... — rămâne cu privirea fixă, surâde — Nu se mai poate, Beugnot.. . Nu vreau să cer nimic.. . Şi totuşi e adevărat că eri m’am gândit şi eu la asta — scoate o scrisoare — Uite îi scrisesem lui Robespierre — îşi strânge buzele, rupe scrisoarea... — Dar nu! BEUGNOT întinde mâna. DOAMNA ROLAND Nu — îi dă alte foi — Uite ai aici ultimele pagini ale memoriilor mele... Trimite-le şi pe acestea lui Mcns. BEUGNOT Da, da. 530 DANTON DOAMNA ROLAND Âi Yei face totul să ajungă celui destinat ? BEUGNOT Da. DOAMNA ROLAND Şi acuma la revedere d-le Beugnot — cu ochii în lacrimi, nepatetic — Sărută. . . Ah, ce soare. .. sărută fetiţa... un sărut de azi. Scrie lui Roland că până la capăt mi-am făcut datoria — îi cade capul pe piept, vrea să-şi oprească lacrimile. BEUGNOT îi sărută mâna prin gratii. DOAMNA ROLAND îi dă un inel Păstrează-! ca amintire a zilei de azi: Ce soare!.. . E zece dimineaţa nu ? — şi pleacă dela grilaj. FEMEILE au urmărit scena plângând mut. CONTESA de R. Doamnă, de ce vrei să mori? DOAMNA ROLAND încruntă sprâncenile, rămâne o clipă pe gânduri Nu. MARCHIZA de T. E adevărat Doamnă că aţi fost eliberată câtva timp? DOAMNA ROLAND râde trist Nu ştiţi ce a fost ? — după ce aşteaptă un răspuns — Acum două săptămâni, la Abbaye unde eram, mi s’a TEATRU comunicat pe la prânz, într’o Miercuri, că sunt liberă. Simţeam că mă înnec, nu puteam vorbi. Mi-au adus ordinul de eliberare. Mi-am strâns repede lucrurile, m’am despărţit de cele din închisoare. Era o zi tot aşa plină de soare. , . soare de toamnă.. . Pe urmă într’o goană am pornit spre casă ca să-mi văd fata. . . Să mă văd la mine... — se întunecă, dar surâde — In prag am găsit garda care mi-a explicat că nu sunt liberă. . . că numai fusesem greşit arestată. . . Nu erau îndeplinite toate formalităţile. Se constatase asta acum, când trebuia să fiu transportată aci şi deci am fost pusă doua ore în libertate... ca să se poată îndeplini formalităţile. FEMEILE cu fiori de oroare. Oh! FELICIE Ce infamie... ce infamie. . . CONTESA de R. De ce nu scrii lui Robespierre ?... De ce nu încerci.. ? FELICIE (deprimată) Parcă ţii să mori DOAMNA ROLAND se apleacă surâzând trist spre ea Nu, nu. . . N’aş vrea să mor micuţo... Aş vrea să mai văd multă vreme soarele ăsta pe cer. . . Ferestrele cu flori. Dar trebue să ne resemnăm.. . Revoluţia are nevoie de victime... Ar putea fi oricare alta... Sacrificiul femeilor trebue s’o facă mai frumoasă — după un timp cu ochii ficşi — Dar Doamnă mi-aţi promis câteva amănunte despre execuţia girondinilor. CONTESA de R< stânjenită Da..„ Da. . . Ştiţi că procesul lor s’a terminat seara ?... DOAMNA ROLAND Da... Da... 532 DANTON CONTESA de R. Că pe urmă au avut un banchet noaptea în închisoare ?. .. DOAMNA ROLAND surâde. CONTESA de R. Bertrand d’Aville le promise o masă bogată. Dacă îi achită, să fie banchetul de sărbătorire, dacă nu,. . — se întrerupe — Deci când ei au venit la miezul nopţii au găsit o masă cu flori, cu şampanie, cu mâncăruri fine. DOAMNA ROLAND Bine, dar unde asta?... Unde a fost loc? CONTESA de R. arată dincolo de grilaj In temniţa lor. . . Pentrucă erau mulţi i-au lăsat acolo noaptea aceea... — Doamna Roland e nedumerită încă şi contesa arată — Yezi celula aceasta în care a stat regina ? dincolo la bărbaţi e alta tot aşa., . mai mare. DOAMNA ROLAND Ei, da. . . spune. CONTESA de R. S’au aşezat toţi 21 la masă... că au pus în faţa unui tacâm şi cadavrul lui Velaze. . . TOATE au o mişcare de oroare. CONTESA de R. explică In clipa când s’a dat sentinţa... Velaze şi-a înfipt un cuţit în inimă şi a murit pe loc. . . Fouquier a cerut atunci, iar juraţii au admis imediat, ca, aşa mort, să fie prezentat la ghilotină, . . — ridică privirea — să fie considerat ca viu» 533 TEATRU FEMEILE îşi strâng mâinile ca în faţa unui pericol CONTESA de R. Pe urmă au stat la masă toată noaptea. . . Au ţinut discursuri, au povestit amintiri. . . Asta a fost Miercur', nu?, săptămâna trecută. . . Joi a doua zi la 10 dimineaţa i-au dus la eşafod în carete... Tot timpul pe drum au cântat cu înfrigurare Marseilleza. . . Au decapitat întâi cadavrul lui Velaze... pe urmă Ducos. DOAMNA ROLAND cu ochi mari Ducos. CONTESA de R. Ceilalţi 19 cântau mai departe... Pe urmă au cântat numai 18, numai 17. . . Ultimul a fost Verniaud. Aşa, cu gulerul cămăşii tăiat, cu picioarele în sânge până la glesnă, a cântat cu înverşunare . .. singur... — toate sunt abătute. DOAMNA ROLAND Libertate. . . libertate! Câte crime se comit în numele tău! DOAMNA de S. Ce oameni! Şi cât au fost de calomniaţi! DOAMNA ROLAND Oamenii sunt atât de răi. . . DOAMNA de S. Şi pe d-ta, cum te-au atacat gazetele! DOAMNA ROLAND Şi mă atacă încă!. . . eri mi-au adus o foaie aici. . . — surâde — Nu ştiu. Nu înţeleg nimic. . . De ce m’or DANTON fi urând atât oameni cari nu m’au văzut niciodată!. . . De ce mă urmăresc cu răutatea lor ?. . . de ce mă deşfir gurează cu insultele lor ? Cine ştie... — s’a gândit o clipă — E poate mai bine ca femeile să rămână departe de vălmăşagul ăsta. . . — după un timp — Cine vine să te cheme de obiceiu ? CONTESA DE R. Tot Richard şi cei dela grefa. DOAMNA ROLAND De acolo, mergi pe coridor, pe scara în formă de burghiu? — înfiorată —* La întoarcere te mai aduce aici? CONTESA DE R. Nu, rămâi la grefă. DOAMNA ROLAND ... Până vine călăul ? Atunci ?... Atunci e ultima oară?. . . —- întinde mâinile, eh o ţin îmbrăţişată. FEMEILE plâng mut. DOAMNA ROLAND către o tânără Ce-i cu tine ? de ce ai plâns eri în celulă . . . ? de ce n’ai ieşit la plimbare. . . ? Toate erau în curte. Scriam şi te auzeam plângând. O TÂNĂRĂ protestează ruşinoasă Nu, nu. FELICIE Să vă spun eu. .. N’a vrut să iasă pentru, că n’avea rochie de plimbare şi îi era ruşine de Cavalerul de Rohan.. TEATRU O TÂNĂRĂ si mai frumoasă Nu... Nu... DOAMNA ROLAND Vai, cum se poate! Sărăcuţa de ea? Vrei să-ţi dau eu una ?. . . Dar ştii. . . trebue s’o prefaci — se uită la talia ei surâzând — Poţi face chiar două din ea — pleacă — Vin, numaidecât. MARCHIZA de T. La patru sau la cinci. Nici n’o să apună soarele. . . Ultima zi — plâng toate. DOAMNA ROLAND se întoarce Uite... Dacă ai să-ţi alegi, nu-i aşa ? una din ele.. , DOAMNA de S. O ce rochie frumoasă... Păcat că nu mai am 20 de ani. DOAMNA ROLAND Doamnă. . . Uite pentru d-ta asta... Iţi place cafeaua — către o tânără — Să faci Jeanne cafea bună d-nei Sedeuil şi — are în mâini un caiet — şi Felicie vino, câteva clipe — trec amândouă în stânga. DOAMNA ROLAND Felicie dacă scapi, ai să faci să ajungă aceasta d-lui J. Buzot? FELICIE tresare, o fixează, sfios L-ai iubit? 536 DANTON DOAMNA ROLAND ezită, pe urmă liniştit Iţi jur acum în clipa morţii că l-am iubit cum n’a iubit cineva pe lume. . . Dar îţi jur încă pe viaţa copilei mele, că mi-am respectat bărbatul. . . Duc cea mai arzătoare.,, cea mai nesatisfăcută dragoste în mormânt — are o crispare groaznică a întregului corp. RIGHARD apare la grilaj, deschide o portiţă, vrea să spuie numele, dar e şi el emoţionat Cetă. . . d-na Roland. TABLOUL XIV La Arcis sur VAube o odaie imensă ca o verandă cu ferestre multe mici cu obloane verzi, în fund uşi mari cu ferestre largi duc în balconul de fier. Noembrie 1793. DANTON urcă de jos cu cisme, groase, cu haine de ţară, vine dela pescuit Louise, Louise... Ia uite ce am prins. . . Parcă sun purcei, — arată mândru doi crapi. LOUISE fetiţă de şaisprezece ani cu şorţ de gospodină, se miră copilăreşte Vai ce mari sunt. . . Cum i-ai prins ? DANTON fălos Când îţi spui eu că ştiu un loc. . . Nu l-am spus la nimeni. Berat moare de necaz —povesteşte prins de cele ce spune — Se uita la crapi, vânăt. Eu de colo: « Eh Berat. .. Te-am tăiat... Iţi place » — « Nu că vin şi eu mâine » — « Te cred ». Dar Louise, mai e timp până la masă să-i prepari? Vreau să le facem surpriză lui Camille şi Lucilei. 537 TEATRU LOUISE Dar oare când sosesc?. . . Că trebuiau să vie. . . DANTON Acum trebue să sosească. Rudot care a venit azi dimineaţă călare spune că plecaseră dela Mery, de azi noapte încă.., —admiră lacom crapii-—E, ce zici? Gătiţi â la grenobloise? Că aşa-i facem, nu? cu puţine ciuperci şi unt. LOUISE Oh, atunci e timp... că le dăm ceva să guste acum iar masa mai târziu. . . Nu-ţi închipui cât am alergat. . . De dimineaţă nu mai stau locului — e harnică asemeni unei puici cochete. DANTON Vai sărăcuţa de ea — o sărută — gospodină mică. . . ia uite, nu băgasem de seamă... ai şorţ nou. . . -— ea râde copilăreşte — ia uite-te, domnule, şi saboţi — o răsuceşte ca s’o admire — Par’că ai fi o actriţă, îmbrăcată ca gospodină. LOUISE suavă Să mă schimb ?. . . Nu e bine ? DANTON o strânge râzând la piept Ah! nevinovăţie... Şi zău, îţi stă bine... Ai dat poruncă să se prepare camerile? LOUISE Oho!. . . te cred. . . am spus să aducă rufărie, le pregătim camera dela colţ, aceea cu ferestrele spre pădure. 538 DANTON DANTON Da, da. . . Cu privelişte spre pădure. . . Lucilei îi place să privească pădurea şi dealurile* . . LOUISE Am pus să taie un curcan. DANTON lacom Umplut cu castane?. . . Vezi să fiarbă bine mai întâi, separat castanele. . . Să nu se usuce curcanul în cuptor, apoi. . . Crapi grenobloise şi curcan umplut. . . Ah! — îşi linge buzele — şi nişte vin, scoatem din ăl vechiu. . . Rino !. . . Rino ! — strigă spre curte — scoate din pivniţă şase sticlei mpletite — se simte că e fericit trăind din plin viaţa asta de ţară. LOUISE Vinul alb îl pun în carafe ? iar pe cel vechiu negru. . . DANTON Pe cel negru îl aduce în sticle aşa cum e. . . Nici să nu le şteargă măcar de mucigai — se aude o trăsură, clopote — Ce-i asta . . . Au şi sosit... VOCEA LUCILEI Louise. . . Louise. . . DANTON privind jos în stradă din balcon enumără încântat, surprins Fabre, Westermann, Philippeaux. . , Ce-i asta? Louise pregăteşte toate camerile... — sosire sgomotoasă, Lucile are flori, mici cadouri. . . femeile se îmbrăţişează, bărbaţii îşi strâng cu multă căldură mâinile. 539 TEATRU SCENA II CAMILLE, LUCILE, FABRE, WESTERMANN, PHILIP PEAU X, DANTON, LOUISE CAMILLE Nu ne aşteptai?. . . hei? DANTON cu dragostea aceea puţin certăreaţă, de uriaş bonom Pe voi, da. . . totul e pregătit. . . Dar nu ştiam că vine toată ceata. . . Philippeaux.. . iată-te, şi la Arcis. Louise du-i să se spele că sunt murdari ca nişte derbedei şi adu-ne aci o gustare, ceva... că trebue să fie morţi de foame. FABRE ca la el acasă Şi ceva de băut dacă se poate. . . DANTON Hei... ce zici... nişte Barsac? FABRE face semn fin cu degetele Aşa... şi cu vre-un păstrăv afumat... că am auzit că la Arcis. . . Unii s’au aşezat pe scaune, alţii s’au dus să se schimbe. PHILIPPEAUX privind pe fereastră Dar şti că e minunat aci... şi satul,.. satul e foart e frumos. CAMILLE fire impresionabilă Nicăieri nu e toamna atât de frumoasă ca în Cham- pagne. E mare parcul?. . . 540 DANTON DANTON Cu fâneaţă cu tot, vreo zece hectare.. . Dar e frumos, nu? FABRE Numai atât ai furat? La Iacobini se spune că ai aci un domeniu de o mie de hectare. DANTON încruntat, fără să se supere Vrei să pleci grabnic înapoi. . . ? Nu-mi mai vorbi aci de Paris şi de proştii de acolo... — către Louise care a intrat harnică în şorţul ei albastru — Louise, spune lui maman să se gătească. . . Avem musafiri azi. O VOCE RĂGUŞITĂ PE FEREASTRĂ He, Danton!... Danton! DANTON merge la fereastră şi strigă vesel Hei, Louboulot. . . ţi-ai pornit burta la plimbare ? Urcă dealul Louboulot, că dacă nu, până la anul, dai cu fundul de pământ. . . VOCEA Luăm paharul cu vin după masă? Facem un trie trac. DANTON Mâine Louboulot să-mi scot paguba de eri... Azi avem musafiri... — către Philippeaux — întrebai de pământ Philippeaux?. . . O parte e moştenită... cealaltă am cumpărat-o când mi s’a răscumpărat de către Stat, cancelaria de avocat. . . şaptezeci de mii de livre. . . Pe toate le-am băgat în fâneţuri, parc şi casă.. . Totul e făcut din petece — cu o fericire casnică — Dar e frumos? Nu? — e adânc prins de bucuriile vieţii de aci. 541 TEATRU WESTERMANN posomorit.., şi brusc, cu o hotărîre de soldat Trebue să mergi la Paris, Danton... — scade ceva în atmosferă. DANTON necăjit, cu buzele crispate De asta aţi venit toţi? CAMILLE Neapărat—şi el stăruitor — Trebue să vii. Tu nu ştii ce-i acolo... Se iirzeşte împotriva ta. Robespierre a devenit de şase luni de când ai părăsit Parisul, tiranul Comitetelor. DANTON revenindu-şi Eb! puţin îmi pasă... Ca Achile... n’am nevoie decât să strig de trei ori, ca să se ascundă fugind cu toţii. PHILIPPEAUX mişcat, cald Ei bine, strigă... E timpul. . * DANTON scade scurt tonul Nu, încă nu. .. — nemulţumit că e tulburat—-Nu ştiu... mă simt atât de bine aci. . . Lasă-i să-şi facă de cap. . . — pentru el, ca un gând — Dar n’o să îndrăsnească ... WESTERMANN aprig Tu ştii că au răspândit svonul că nu-i adevărat că eşti la Arcis, să-ţi cauţi de sănătate, ci că eşti în Elveţia, să duci averile furate ?. . . DANTON dintr'odată tulburat Cine a spus asta? CAMILLE Urlă Parisul.., eşti atacat la gazetă... la iacobini... la cordelieri. 542 m DANTON DANTON se scoală indignat, îndurerat, vorbeşte simplu Ce au cu mine ? De ce nu mă lasă în pace ? Nu vreau să aud de nimic. Aci sunt mulţumit. . . Intre apă şi piatră... Să rămân îngropat la Arcis. In trecut vocea mea a fost megafonul — subliniază — convingerii mele, azi nu vreau să fiu megafonul — amar — prostiei tuturor. CAMILLE Oricui îi e permis să stea deoparte. Cui a fost însă Danton... nu! DANTON ca scuturându-se de friguri Nu... nu,., lăsaţi-mă, în pace... Nu mai vreau nimic... Nu mai sunt Danton... Mă cheamă Louboulot — e întărîtat în el, abătut. WESTERMANN De altminteri, nu vor să creadă că te-ai retras definitiv. Robespierre şi Billaud spun mereu că te-ai retras aci numai ca să complotezi... Le e frică. DANTON nedumerit, desgustat Ei bine, dacă sunt acolo le e frică.. . Dacă sunt aici, iar le e frică.. . Atunci. . ? FABRE convins, Un titan nu se poate ascunde. . . Ba încă mai multă teamă inspiră când nu-1 vede nimeni... îi nelinişteşte pe toţi. CAMILLE zâmbind amar Collot d’Herbois a spus la Club că a venit timpul sâ se rupă măştile. DANTON se plimbă greoiu, apăsat prin odaia mare 543 TEATRU CAMILLE De altminteri e o luptă în toată regula, pornită contra noastră. , , Toţi prietenii tăi sunt urmăriţi de haita lui Robespierre, , . Herbert în gazeta lui ne atacă sălbatec. Lui Westermann i-au luat comanda. DANTON uimit, stă’n loc Ţi s’a luat comanda? Cum asta? PHILIPPEAUX Ascultă, ca să vezi ce infamie, , . Brigada lui Westermann ocupase Chatillon, . , Cu toate ordinele Itii însă, peste noapte nu s’au luat măsurile de pază şi un atac puternic al răsculaţilor a pus toată brigada pe fugă, „ , înfuriat, Westermann a format un grup de 200 de călăreţi, şi a contra-atacat cu ei atât de înverşunat, că a dat peste cap pe cuceritori, a reluat oraşul.,, —face o pauză anume — Dar a şi pedepsit exemplar pe cei care nu şi-au făcut datoria,,, —ridică din umeri— E acuzat acum că s’a purtat aspru cu soldaţii voluntari. DANTON înfuriat Ei de aceea nu se mai termină luptele de acolo.,, Iată, într’un an de zile nu b’a puiuţ potoli răscoala!... Să nu vă miraţi, dacă niciodată Vendeea nu va fi înfrântă... CAMILLE De altfel în privinţa asta,, , Philippeaux are lucruri uimitoare, . . are acte, . , Ştii că el a fost reprezentat al Convenţiei acolo? Dă peste cap Comitetul într’o singură şedinţă a Adunării... FABRE de aceeaşi părere, hotărît A re acte.., Le-a strâns într’un memoriu. ,. Pe care îl p ublicăm,, , o să-l vezi. 544 DANTON DANTON îndoindu-se S’au petrecut nereguli. . . acolo ? PHILIPPEAUX bărbat hotărît, îndârjit Ce nereguli ? . .. Infamii. Trebue să sfârşim cu Ronsi n şi cu toată haita lor. DANTON iar cu fruntea în pământ oftează, e tot mai mare desgustul Nu merg. . . Lasă-i să-şi facă de cap,., O să mă atace, dai în cele din urmă n’au să îndrăsnească. FABRE cu înţeles Tribunalul revoluţionar?. DANTON zâmbeşte fără să creadă Danton în faţa Tribunalului revoluţionar ? Gum o să îndrăsnească ? CAMILLE cu aluzie îndrăsneală, necontenit îndrăsneală.. * FABRE Te înşeli Danton, dacă îţi închipui că infamia lor se poate opri. . . N’au nimic sfânt... au orbit şi poporul. DANTON iar râde pentru el însuşi când îşi aduce aminte de îndrăsneală Mi-e silă, şi de ei şi de popor — şi iar ca un joc al gândurilor *— N’or să îndrăsnească. CAMILLE hotărît, cald Nu, Danton, trebue să mergi... De altfel, eu cred că ai să mergi. . . Nu ştii, la Palais Egalite, ce spuneai, 5 545 TEATRU în Iunie.. ? Că s’a isprăvit... Dar a fost destul pe urmă ca să ţi se dea Comitetul peste cap, pentru ca, în zece zile, în August, să frămânţi poporul cum n’ai făcut-o niciodată. Mi-aduc aminte la iacobini acum trei luni când părea că se dărâmă sala de aplauze. Robespierre care te crezuse « âemonetizat » râdea galben şi Yadier nu mai putea sta locului. PHILIPPEAUX nemângâiat De ce n’ai profitat de această revenire a popularităţii? A doua zi din nou Convenţia ţi-a propus Comitetul ? DANTON cu o adâncă sinceritate, obosit de amintire Pentrucă mi-era silă. .. Mi-era silă de oameni, Philippeaux — iar pe gânduri — Nu cred că o să îndrăs- nească. FABRE Atunci ai făcut mai curând rău cu revenirea aceea oratorică, pentrucă le-ai dovedit duşmanilor tăi, că, atunci când te cred desfiinţat, e destul să ridici fruntea, ca să redevii întreg cum ai fost... Că eşti deci un pericol statornic. DANTON mereu obosit şi desgustat N’am vrut să fie decât o încercare... Vedeam că m’am depărtat mult de popor. . . îmi ziceam. . . poate J că s’a depărtat poporul de mine. . . mi-era teamă că găseam strugurii prea acri pentrucă nu ajungeam la ei. Când după ce căzuse Comitetul, am văzut şi capetele voastre abătute, începusem să mă îndoiesc de mine. .. Aveam nevoie de o încercare — cu oarecare însufleţire, strâmbându-se. Ajungeam foarte bine. . . Dar strugurii erau cu adevărat sălcii. I-am lăsat lui Robespierre — violent crispat — Nu vreţi să pricepeţi că mi-e silă de tot. . , ? de poporul ăsta pe care îl poate zăpăci oricine vrea. . . pentrucă-i făcut din proşti, din lacomi, din răi... 546 DANTON CAMILLE impresionat, totuşi ca o încercare Dar la zece August ? Dar în Septemvrie ?... DANTON cu ochii grei de gânduri, plin de viată ca de o sevă turburată A, a fost cu totul altceva... La zece August, în Septemvrie poporul vrea ceea ce vream şi eu, sau dacă vreţi, eu vream ceea ce vrea poporul... Astăzi gândurile noastre sunt diferite^ . . Nu pot să lupt împotriva lpropriilor mele convingeri de poporului... Eu vreau ordine, poporul vrea desordine... Trebue fixată Revoluţia şi poporul nu o vrea... Iar dacă el nu vrea, am să-i dau eu cu deasila ordinea ? CAMILLE îşi toarnă din carafa adusă pe tavă Ei, aci te înşeli. Danton. . . Poporul vrea ordine. . . Cei care nu o vor sunt o seamă de pescuitori în apă turbure... Robespierre, Billaud Yarrenne, Yadier, Collot d’Herbois, Herbert şi toată haita lor. Poporul e sătul... Haita asta face să curgă râuri de sânge, pentru ca să poată domni ea prin teroare — îi sclipesc ochii de indignare. DANTON neîncrezător, luând lucrurile cu uşurinţă Teroare... E un mod de a vorbi. CAMILLE energic, de-a-dreptul Teroare, ăsta e cuvântu 1 — subliniază — anunţat oficial. FABRE întăreşte viu Cum nu ştii,. ? Robespierre e de părere că oamenii nu ştiu decât de frică... Că trebue legi draconice şi execuţii exemplare. Au hotărît oficial «Teioarea». DANTON răcit, nedumerit, pe gânduri Ideile sunt ale mele... 35* 547 TEATRU TOŢI surprinşi îl privesc, descoperindu-l parcă slut şi copleşitor. DANTON cu o tristeţe îndepărtată, privind lung pe fereastră Dar aveau un sens. . . Eram în plină luplă cu duşmanul în ţară. . . Dar azi? suntem victorioşi la toate hotarele azi nu mai e niciun fel de opoziţie.. . WESTERMANN vine energic la el, îl prinde de umerii uriaşi Atunci nu e decât un singur lucru cinstit. . . Să mergi să iei armele — propriile tale arme — din mâna asasinilor. . . Tu le-ai făurit, ca să ucidă acum ei cu elo ? DANTON nu se poate regăsi, e adânc turburat, parcă ar primi. CAMILLE îndurerat, viu, spontan De la 1 Octomvrie, Teroarea e «legală»... Mii de oameni au fost aruncaţi în închisori. . . Fouquier Tin- ville trimite la ghilotină în fiecare zi convoaie întregi. . . După regină. . . girondinii. . . DANTON l-au executat şi pe ei ? — îi sunt ochii umezi, surâde unei amintiri îndepărtate — Guadet! Aţi vrut războiul. . . aţi vrut moartea, Guadet. CAMILtiE cu un val de tristeţe în voce După amiază când am plecat noi. . . duceau la eşafod pe nevasta lui Roland. DANTON lovit în inimă, se ridică în picioare Doamna Roland: — vine spre Camille — A executat Robespierre pe d-na Roland ? 548 DANTON CAMILLE confirmă cu o clătinare a corpului, pe urmă obosit Şi zeci şi zeci de nevinovaţi, . . Stai să-ţi arăt că am aci instrucţiunile de arestare trimise secţiilor . . . — se duce să le caute în haină. FABRE ca o taină, în şoaptă îndurerată Ştii că pe Camille erau să-l execute acum zece zile. Când a auzit sentinţa în procesul girondinilor, el a strigat, isbucnind în hohote d e plâns... «Eu... eu i-am omorît ». Intr’adevăr în loc de rechizitoriu, Fouquier Tinville a cetit raportul lui Amar care nu era de fapt decât « Brissot demascat » al lui Camille — au trecut prin clipe de spaimă — De abia l-am scos din sală. Unii cereau să-l adauge şi pe el pe listă. DANTON s’a sculat şi se plimbă fierbând în el, prin odaia luminoasă Robespierre... CAMILLE înjiţriat arată ceva scris pe pagini întregi Uite... uite... — răspicat — 12 paragrafe — ceteşte viu — « Suspecţi cei cari » — la punctul 8 — vorbesc cu milă de soarta poporului şi răspândesc ştirile rele cu o durere « afectată » — toţi se privesc cu uimire, ceteşte mai departe — Cei cari au legături cu regaliştii, cei cari — iar răspicat — « afectează », ca să pară republicani, o austeritate şi o severitate studiată — râde nervos de această enormitate — Cei cari compătimesc cu cei condamnaţi ... — Danton e uluit, ridică din umeri. FABRE către Camille Yezi din ce ai scăpat? CAMILLE într'un crescendo de mirare indignată Cei cari au avut rude condamnate, cei cari au avut prieteni printre girondini şi moderaţi » — ascultă — şi 549 TEATRU aci ridică tonul, cum ar ridica fraza pe un scut — « Cei cari au primit cu indiferenţă Constituţia republicană » — mai sus —«Cei ce n’au făcut nimic împotriva libertăţii, dar nici pentru ea n’au făcut nimic » — cetirea acestor instrucţii deşi cunoscute de către toţi, afară de Danton, e deprimantă. DANTON uluit, descheeat, abătut Au înebunit! Au înebunit! FABRE cu ochi vii de indignare Cred, că au înebunit. . . Hebert, care a luat locul lui Marat — mai bine îl nimerea pe el Charlotte Corday — cere prin « Pere Duchesne» sute de capete în fiecare zi şi a propus înlocuirea religiei prin « Cultul Raţiunii ». E un iad la Paris. Nu mai sunt permise ceremoniile la înmormântare DANTON oprindu-se în loc, mirat, scurt Cum, Cultul Raţiunii? FABRE 13 «Cultul Raţiunii». Religia a fost decretată drept fanatism criminal. Arhiepiscopul Gobel şi toţi vicarii au fost duşi la bara Con venţiunii şi siliţi să abjure religia. . . Cu festivităţi « raţionale » o actriţă, « zeiţa raţiunii », a fost instalată la Notre Dame, iar în locul Fecioarei a fost pus bustul lui Marat! DANTON uimit iar Au făcut asta ?. .. FABRE firesc Acum 25 de zile. . . Hebert şi cu ai lui terorizează şi pe Robespierre. 550 DANTON PHILIPPEAUX îndurerat Hai la Paris, Danton... DANTON f iindcă, să mai asculte e peste puterile lui, cu o indignare conţinută însă Hebert trebue dus la ghilotină. TOŢI ceilalţi au un strigăt de satisfacţie. PHILIPPEAUX cu ochii vii Iată-1 din nou pe Titan. WESTERMANN bucuros, energic Nu. .. Danton. . . trebue. , . CAMILLE îl întrerupe, încălzit In două luni victoria e a noasţră. . . eliberăm poporul. FABRE hotărît Trebue făcut un plan de luptă. CAMILLE cu suflet involt Ce plan?... Cerem ca în locul Teroarei să constitue un « Comitet de clemenţă ». TOŢI primesc, surprinşi de justeţea ei, ideea Da... da... CAMILLE oratoric Danton va fi la tribună, Phillippeaux publică memoriul, Westermann are armata iar eu... Ah! îmi reiau condeiul — cald — Danton, scoatem gazeta. 553 TEATRU FABRE precis Revoluţiile Franţei şi ale Brabantului > ? CAMILLE Da. DANTON după o clipă de gândire Nu, boteaz-o «Vechiul Cordelier*. Să se ştie!... să afle 6târpiturile astea, că noi suntem aceeaşi. TABLOUL XV O alee într’un parc la Paris Un vânzător de gazete, un grup de bărbaţi şi femei. Mai târziu vine Robespierre cu Tallien şi pe urmă Danton cu Desmoulins. VÂNZĂTORUL strigă «Vechiul Cordelier». Număr nou... Camille Desmoulins cere « Comitet de clemenţă ». « Danton revine dela ţară ». Câţiva năvălesc să-l cumpere. O DOAMNĂ rugător Domnule, — tresare, se uită speriată în jur — cetă- ţene, dă-mi te rog un număr... UN DOMN BĂTRÂN Dă-mi şi mie.,. dă-mi băiete şi mie. .. VÂNZĂTORUL strigă mereu « Vechiul Cordelier ». « Hebert e făcut harcea-parcea Ei, cetăţene. E 3 franci numărul... 552 DANTON UN DOMN BĂTRÂN indignat Dar costă cinci zeci de centime. VÂNZĂTORUL nu-l ascultă, dă altuia foaia Vechiul Cordelier Nr. 3. « Danton a vorbit la Convenţie ». O DOAMNĂ IN NEGRU împăturează bucuroasă foaia O duc la închisoare... de abia o aşteaptă toţi — râzând fericită — S’a întors Danton. O VOCE o voce speriată dă alarma Robespierre!... — pleacă toţi îngroziţi căutând să nu pară însă că fug. După un timp intră Robespierre şi Tallien. Robespierre e bine îmbrăcat, rece «ţeapăn» are un câine mare de rasă cu el. Nu ascultă ce-i spune Tallien. TALIEN bărbierit frumos, linguşindu-l convins şi vulgar Le-am spus: « Dar Robespierre e geniul Republicii .. . Ce ar fi azi Franţa dacă nu l-ar asculta? Când toţi jefuesc cu neruşinare — Robespierre crispat, absent, se uită la scoarţa unui copac — Când Danton, petrece în orgii, când totul e corupţie, unul singur veghează: Incoruptibilul ! El singur are curajul să trimeată la ghilotină nu numai pe trădători, dar şi pe cei conrupţi, pe necinstiţi. ROBESPIERRE stă locului privind ceva, o cutie de mucava căzută pe jos. TALIEN continuă vorbăreţ O, încă prietenii mei m’au felicitat după ce am propus îa* Convenţie afişarea discursului tău, Robespierre. «Foarte bine ai făcut», îmi spuneau... «Trebue ca toată Franţa să ştie azi cine e omul care e asemănător eroilor antichităţii ». Mâine, iau iar cuvântul în Adunare ! 553 TEATRU ROBESPIERRE rece Tallien — vrea să scape de el — D-ta mergeai mi se pare încolo ? TALLIEN nu pricepe Da, tot încolo merg şi eu... De altfel cu toate că ştiam că în fiecare zi faci plimbarea asta... mi-a făcut o mare bucurie că ne-am întâlnit. Mă gândeam ca mâine la Convenţie să... ROBESPIERRE s’a aşezat pe o bancă şi a deschis o carte, îşi pune ochelarii. TALLIEN se uită la carte fără să puie mâna pe ea Rousseau ? Cât de bine l-ai înţeles! ROBESPIERRE rece, cu buze crispate, întins ca 0 lamă, privind pe deasupra ochelarilor Tallien, d-ta, trimis în calitate de proconsul la Bordeaux, ai furat giuvaericalele celor pe care i-ai ghilotinat... — Tallien a îngheţat, se clatină, se depărtează împleticindu-se, Robespierre citeşte. Danton şi Camille vin. Danton are o mişcare de repul- siune, vrea să se întoarcă, Camille îl opreşte... se apropie de Robespierre. ROBESPIERRE Te-am rugat să vii acasă la mine, Camille...— are tonul acru şi simplu. CAMILLE Cred că*e de prisos să mă întâlnesc cu St. Just... Voiai să-mi spui ceva? Ştiam că treci pe aci... că într’o zi o să te întâlnesc. 554 DANTON ROBESPIERRE precis9 superior Da, vream să-ţi amintesc că numai cu greutate am obţinut să nu fii radiat dela jacobini... Dacă mai scoţi un număr din « Vechiul Cordilier », însă... CAMILLE zăpăcit, ironic Ce? te supără succesul foii? — Robespierre îl priveşte dispreţuitor, sumes — Niciodată o gazetă nu s’a vândut atât... 50 de mii de foi de fiecare număr. ROBESPIERRE linie dură, dreaptă Asta dovedeşte numai, ce mare e numărul celor care au nevoie de un —cu ironie rece — «comitet de clemenţă » — îl priveşte cu o linişte de moarte pe Danton. CAMILLE Trebue să fii bun Robespierre, trebue să ai milă. ROBESPIERRE mereu cu o ironie teribilă de mort O femeie care se dă oricui din milă, fără să o păstreze pentru cel ce o merită, nu provoacă decât desgust. Un conducător de stat care e «milos % şi cu buni cu şi răi, face nenorocirea tuturor. CAMILLE Indulgenţa e omenească Maximilien. ROBESPIERRE Indulgenţa e totdeauna un fel de scuză şi avans propriilor tale păcate. Ea e plăcută în vremuri de pace şi înflorire, dar e criminală atunci când e în joc soarta unui popor. Franţa nu poate fi lăsată la voia bună a unor oameni care mănâncă şi chefuesc bine — se uită cu înţeles la Danton. 555 TEATRU DANTON stă pe gânduri, apoi deodată Robespierre, eu nu te mai înţeleg. ROBESPIERRE rece, cu obraz stins Asta am văzut-o de mult. DANTON abate o figură teribilă şi nedumerită asupra lui Robespierre, revoluţia e sfârşită, duşmanul e dincolo de toate frontierele, ce rost mai are ameninţarea asta a morţii, ce rost atmosfera asta de panică? ROBESPIERRE ca/m, precis Ce înţelegi prin Revoluţie sfârşită ? — Danton rămâne nedumerit — Şi ce înseamnă că duşmanul e dincolo de frontieră ? Dacă eşti în războiu « aici » sau « dincolo nu-i tot una? DANTON rămâne mai departe pe gânduri, oftează Ascultă, Robespierre... Cruzimea pentru apărarea Patriei era necesară atunci când aveam în ţară un partid contra revoluţionar, un partid regalist, — vreau să zic un partid care putea, nu numai trăda, dar şi ataca din spate... Dar azi?... Nobilii cari au rămas, au fost măcelăriţi mai toţi. .. Ai dus la eşafod chiar pe girondini. .. Lasă lumea să răsufle Robespierre... Apăsarea asta cumplită a morţii paralizează totul... Lumea înnebunită nu ştie ce să mai facă... ROBESPIERRE insinuant Nu sunt neliniştiţi decât cei care nu au conştiinţa curată — nu-Z ascultă, se uită în carte. DANTON crispat cu ochi teribili, cu pumnii strânşi A ta nu-ţi spune nimic? DANTON ROBESPIERRE calm, cu fruntea sus Conştiinţa mea singură mă ţine în picioare în împrejurările grele de azi... DANTON La Nantes oameni, au fost urcaţi în bărci, pe urmă scufundaţi cu tunurile în apă. La Arras, dar lor bine le faci, că ei te-au trimis în Adunare, Le Bon a lăsat străzi întregi deşarte... Parisul e plin de mame şi soţii disperate — desnădâjduit, amar, — şi conştiinţa ta e limpede !—încleştat — Ai o conştiinţă de sticlă, Robespierre. ROBESPIERRE cu asprime subţire Omul care a patronat. Septemvrie îmi spune asta? , DANTON înfuriat Septemvrie a fost o nenorocire... un naufragiu, o cumplită deslănţuire, Septemvrie a fost când se aştepta din clipă în clipă intrarea Prusacilor în Paris. Acum se asasinează încet şi cu premeditare... Le Bon pune masa în balcon, ca să aibă jdistracţie, când mănâncă, privind cum ghilotina retează zeci de capete.. . ROBESPIERRE cu limpezime Nimeni nu a fost executat până nu a fost mai întâi judecat. Niciun cap n’a fost retezat, fără să se facă asta conform legii.. . DANTON strâmb, hidos şi omenesc Glumeşti, Robespierre... Vorbeşti de judecată !? dar judecata ta condamnă tot aţâţi vinovaţi cât nevinovaţi... S ^ROBESPIERRE convins, rece, fără mişcări cari deplaseazăliniile Cine ţi-a spus căja pierit vreun nevinovat? 557 TEATRU DANTON îl priveşte uimit, ca pe un monstru îi întoarce dispreţuitor spatele şi pleacă. ROBESPIERRE lui Camille Camille, nu mai ceti pe Tacit. .. — şi pleacă în direcţie opusă. TABLOUL XVI La Robespierre, într’un birou la Convenţie, peste douăzeci de zile SCENA I ROBESPIERRE, U2V AGENT AGENTUL demd raportul Erau aseară la o masă la Palais Egalite, Danton, Camille, Herault, Lacroix şi Philippeaux, beau şi vorbeau despre tine, cetătene. . . 9 m ROBESPIERRE cu ochi mici, nervos, dar fără gesturi Spune! AGENTUL Danton spunea că Franţa are nevoie de pace.. . că însă niciodată Comitetul actual nu o să fie în stare să obţie pacea, pentrucă e un comitet de. . . — şovăie. ROBESPIERRE rece întins, automat Spune. AGENTUL Spunea că e un comitet de*. . de. . . proşti. 558 ‘U. DANTON ROBESPIERRE abia se observă uşor de tot că e nervos Da. AGENTUL Pe urmă spunea că la — şovăie — Robespierre nu-i nicio nădejde, că trăeşte numai între cumetre bătrâne, la Duplay. ROBESPIERRE automat A spus chiar « cumetre ». AGENTUL Da... şi cei adunaţi în jurul mesei râdeau. . . ROBESPIERRE cu umerii ridicaţi Ai notat pe cei care râdeau? AGENTUL Da. ROBESPIERRE rece scăzut Unde-i nota? % AGENTUL O am aici — i-o pune pe masă. ROBESPIERRE Ce se spunea despre executarea hebertiştilor ? * AGENTUL % Toti erau mulţumiţi. . . Iar Delacroix a spus: « a fost 'jl* * * * destul ca să smulgem pe Danton d ela ţară şi să scoată 559 % TEATRU Camille gazeta. S’ar mai putea să le vie rândul şi altora. Bine că se ştie: cine cade sub condeiul lui Camille Desmoulins, merge la ghilotină»... Danton e prietenul şi biciul Comitetului — îşi aduce aminte — A, toată masa — pe urmă am aflat — a fost ca să sărbătorească triumful de ieri al lui Danton la Convenţie când l-a îmbrăţişat preşedintele şi l-a aclamat Adunarea în picioare. ROBESPIERRE nervos Bine, du-te. Nota asta poţi s’o comunici şi lui Vadier la Comitetul siguranţei... Pe urmă anunţă că la şedinţa de astăzi iau parte comitetele reunite: al Mântuirii publice şi al Siguranţei — rămas singur, ceteşte numele de pe listă şi înseamnă cu creionul. SCENA II DANTON, ROBESPIERRE ROBESPIERRE când îl vede intrând pe Danton, rămâne locului plictisii, fără niciun gest, ca un manechin n frac albastru. DANTON cordial, vine spre el Maximilien, am venit cu inima deschisă ca să ne mpăcăm: Am trecut peste orice. ROBESPIERRE rămâne rece, nu dă mâna. DANTON cald Maximilien puţin îmi pasă că rămâi aşa înţepenit. E o mască. In fond eşti un om cu care se poate vorbi. . . Hotărîrea ta, de a trimete în sfârşit, haita lui Hebert la ghilotină. . . 560 DANTON ROBESPIERRE cu buze nervoase Hotărîrea n’a fost luată «în sfârşit ». Comitetele nu au avut nevoie de imboldul nimănui ca să-şi facă datoria — cu aluzie la spusa lui Danton — Şi cei care se cred « prietenul » şi biciul Comitetului, se înşeală. . . DANTON râzând bonom Ţi s’au raportat năzdrăvăniile dela masă ? — se apropie de el prietenos — Robespierre, nu lua în seamă vorbe de chef. . . ROBESPIERRE cu umerii drepţi Ar fi mai simplu să nu faci chefuri într’o vreme când ara sângerează şi când trebue să dominai]^ pe trădători şi corupţi prin Teroare. . . DANTON cu căldură si sinceritate, deosebindu-se de Robespierre, ca şi îmbrăcămintea lor Robespierre, încă odată îţi spun, măsurile acestea teribile erau bune când Patria era în pericol şi când Revoluţia era ameninţată —gesticulând familiar — Astăzi — una e biruitoare pe toate câmpurile de luptă alta domină nediscutat înăuntru. . . Cu alte cvivjiâc şi-au mp lini ic menirea... ROBESPIERRE precis, cu gâtul ţeapăn Te întreb şi azi: Ce te face să crezi că Revoluţia e sfârşită? DANTON Pentrucă toate ţeluri e ei sunt atinse.. . ROBESPIERRE mereu cu ochii micişi buze nervoase Adică? 561 TEATRU DANTON scăzând brusc, conţinut, violent şi ameninţător totuşi Ai dreptate, Maximilien. Ţelurile ei nu sunt încă. .. ROBESPIERRE are un surâs de mort dar se simte în ceea ce spune o rană ascunsă, lasă să se vadă în el adâncimi de omenie şi vis, întrerupe. Au devenit cumva oamenii mai buni? Sunt pe lume mai puţini săraci?. .. Au mai multă omenie cei bogaţi? Se înşeală mai puţin? — enumără şi aşteaptă trist DANTON a rămas întrerupt, cu mâna în aer Ai dreptate Maximilien, ţelurile Revoluţiei nu sunt atinse.. . Piedici mari mai sunt încă în calea lor... — viu, grăbit — Drepturile omului au fost punctul de plecare al Revoluţiei şi tu nu le respecţi... libertatea de opinie a fost o clauză importantă şi tu o calci în picioare, respectarea voinţei poporului era dogma Revoluţiei şi tu nu vrei să ştii de ea, proclamarea unei Constituţii era punctul cardinal al Revoluţiei şi tu îi suspenzi aplicarea — teribil, cu înţeles — Ai dreptate... ţelurile Revoluţiei nu sunt atinse — îl priveşte groaznic — Ia seama, Robespierre, ROBESPIERRE nu ia în seamă ameninţarea, cu ochii biruitori, căci are logica cu el Da, ai dreptate, Danton, dar acest program fusese realizat chiar sub rege, de către partidul constituţional al lui Barnave... — perfid, precis cu ochii de pasăre de pradă, ridicând fraza ca pe un talger de oţel — De ce ai mai cerut un << supliment de revoluţie ? » — aşteaptă DANTON se clatină sub lovitura acestui argument. Pe urmă şovăind Pentrucă aceia nu erau sinceri... în hotărîrea de a aplica legile. 562 DANTON ROBESPIERRE a crescut, pare un mort biruitor A!!! DANTON îl priveşte uimit, neliniştit căci nu pricepe ce vrea Bine *.. ROBESPIERRE sentenţios O Revoluţie nu e consolidată până când nu e garantată prin sinceritatea oamenilor... Şi garanţia de sinceritate e Virtutea — se frânge abătut — Dar deocam- t 0 dată Virtutea nu poate domni decât prin Teroare... — cu o imensă tristeţe — Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. .. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vie, după ei potopul... — nebănuit de îndurerat cu gura coclită — Ii cunosc pe toţi şi mi-e silă de ei... Sunt virtuoşi numai atunci când ştiu deasupra capului lor cuţitul îngrozitor al ghilotinei — neînduplecat — Ei bine, principiul unui stat este Virtutea, iar până la realizarea ei, Teroarea — are ceva limpede şi ultim în privire. DANTON a ascultat pe gânduri, cu mâna la falcă, pe urmă întreabă, conţinut — privindu-şi unghiile dela mâna dreaptă Şi după ce ai să cunoşti tu oamenii virtuoşi? Care, anume, sunt virtuoşi? ROBESPIERRE nervos, direct, perfid Cred că nu acei care petrec în orgii la Palais Egalite f —cu înţeles — Nu cei care trimet deş£joueu murdare fetelor nevinovate. DANTON gata să-l lovească, se stăpâneşte, pe urmă, cu aluzie, viu Dar acei care au vicii ascunse? Dar cei care sapă în întunerec? Dar intriganţii cu aer de abate? Dar ce 563 TEATRU care toarnă încet, pe nesimţite, surâzând otrava infamii lor? Dar cei care clocesc tăcut ambiţii criminale? Pe ăştia cum îi cunoşti ? — insinuant — Cum o să-i cunoaştem ? — drept, rămâne cu degetele crispate în aer — ca să-i demascăm? — stă ca o statue un timp, pe urmă după un ocol interior, destins, cald, rugător parcă — Robespierre, ascultă-mă pe mine. . . Lasă viaţa să curgă mai departe. Ea singură e mare... şi bună. . . şi dreaptă — cu ochi frumoşi — Lasă Robespierre, omenirea să iubească, să cânte, să se bucure. . . Niciodată n’o să vie Virtutea ta. . . Mai întâi că nici nu ştim ce e, anume, acea Virtute. De ce crezi tu că un om e mai bun, numai pentrucă, suferind de stomac, nu poate mânca? de ce crezi că un om care are testiculele uscate e mai bun cetăţean decât cel care dă naştere la copii? ROBESPIERRE cu febră Pofte şi vicii! DANTON larg, aşezat, cu emoţie stăpânită Tu ai o inteligenţă ciudată Robespierre, dar nu ştiu cum, e prea, prea geometrică... A mai fost în antichitate, un om cu inteligenţa geometrică. . . Era un uriaş. Avea un pat şi prindea pe trecători, pe care îi măsura cu patul lui... Pe cei mai scurţi decât patul, îi întindea până la măsură. . . pe cei prea lungi, îi scurta de picioare — ridică tonul ca pentru un apel — Nu măsura poporul francez cu patul ideilor tale. . . Robespierre.. . Nu e destul ca să ai o noapte de insomnie şi să faci un plan pentru fericirea societăţii! Tu tragi linii ca un inginer... Dacă nu ţi se pare că ai tras destule mai chemi şi pe St. Just.. . Dar viaţa nu merge în cămaşa de forţă a socotelilor voastre... ROBESPIERRE, dur, sticlos Şi totuşi pentru cei nebuni şi răi. . . cămaşa de forţă e necesară... 564 DANTON DANTON cu caldă înţelepciune Hei, Maximilien, numai morţii sunt cuminţi,.. şi oamenii care seamănă cu ei. Cei vii mănâncă, pipăie femeile, asudă, se. .. ROBESPIERRE ridică privirea să-l întrerupă. DANTON Când un om nu mai poate asuda chiamă doctorul. .. că dacă nu, începe să delireze... — ironic — are « idei ». ROBESPIERRE are o privire de nedumerire şi oroare, pe urmă începe să foileteze dosare. DANTON rugător Robespierre lasă Virtutea. Să ne mulţumim să organizăm astfel Societatea, încât să ni se pară că prezintă mai multe garanţii politice de dreptate... — precis — Acesta-i ţelul unei Revoluţii. ROBESPIERRE la «garanţii politice)) s’a oprit Crezi că e de ajuns? DANTON Şi cea mai bună garanţie politică este, că odată instituţiile republicane fixate, noi conducătorii să ne înţelegem frăţeşte. . . pentru binele Patriei... — cu ochii în lacrimi, cald, frăţeşte — Robespierre îţi întind din nou mâna. . . ROBESPIERRE rămâne rece ca un manechin în frac albastru. DANTON îngrozit, teribil Vrei război — abea se stăpâneşte, comprimă greu ceva în el, pe urmă iar împăciuitor — Robespierre vreau 565 \ TEATRU să-ţi pun o întrebare anume: Crezi tu că — şi caută mişcat — dacă ai să mă duci pe mine şi pe toţi prietenii mei la ghilotină — să admitem, căci cu tine nimic nu e imposibil — crezi tu că Republica va fi salvată ? — cu un ocol teribil — Adică vreau să văd dacă eşti numai canalie, sau şi prost... — are gura crestată şi crispată. ROBESPIERRE e lovit în plin, dar rămâne cu privirea ca o lamă. DANTON lămureşte, stăpănindu-se Din punctul tău de vedere. Adică: eşti sigur că peste o lună, peste două sau peste trei, nu ai să mergi şi tu la eşafod lăsând totul pe mâna lui Tallien şi a lui Bar ere ? Lăsând Republica asta pentru care a curs atâta sânge eroic pe mâna unor farsori de bâlciu? — aşteaptă — Eşti sigur că ea va dăinui dacă.., ROBESPIERRE convins definitiv, ca un fel de loialitate logică Da... DANTON încremeneşte, îl măsoară lung Pari siiicer — înţelege simplu — Eşti numai prost — teribil, din prag acum — Robespierre eşti cel mai mare duşman al Republicii, dar şi cel mai norocos .. . Pentrucă eu niciodată nu voiu avea tăria să te duc la ghilotină. Cel mult dacă o fi să te închid într’o casă de nebuni iese. ROBESPIERRE după un timp, sună şi către cel care intră S’au adunat Comitetele? 566 DANTON TABLOUL XYIÎ Tot un birou ROBESPIERRE, SAINT-JUST, CAMBON, COt/T- tfOiV, BILLAUD, VA REN NE, LINDET, VAD IER, BARRBRE, e*c. ROBESPIERRE îndată ce sosesc colegii noştri, vom asculta pe colegul St. Just, care întors de pe câmpul de luptă, are să ne facă o expunere a situaţiei armatelor noastre. . . De aceea s’au convocat Comitetele reunite. YADIER schimbând prin surprindere ordinea de zi hotă- rît. Găsesc că pericole mai mari decât cele din afară ameninţă Republica dinăuntru. . . Danton conspiră. Mare mişcare, căci întâia oară, Danton e acuzat în şedinţă. ROBESPIERRE a avut o iluminare de satisfacţie, pe urmă prefăcut, strâns Ar fi de dorit să nu schimbăm ordinea de zi a lucrărilor noastre... De altminteri socot că Yadier exagerează puţin... — perfid — E adevărat că Danton e înconjurat de oameni pe care îi bănuim în slujba Engli- terii,—fals, — dar trebue să ţinem socoteală că el a fost un republican. SAINT-JUST arhanghel aspru al Revoluţiei A căutat să salveze pe Maria Antoineta,.. ROBESPIERRE simplu, ipocrit Nu cred. . . Aşa se zice că ar fi avut intenţia de a aduce pe tron pe ducele de Orleans. Trebue să ne gândim însă că alături de noi, Danton a luptat foarte adesea. 567 TEATRU SAXNT-JUST tot mai hotărît Cine a fost alături de noi şi trădează, e cu atât mai vinovat. BILLAUD clocotitor Herault de Sechelles, mâna dreaptă în Comitet a lui Danton are legături cu emigranţii şi este la închisoare. . . Fabre mână stângă a lui Danton, a falsificat decretele Convenţiei pentru bani. . . —întins — Cine îl mai crede nevinovat pe cel care i-a patronat? CAMBON împăciuitor Fără îndoială cetăţeni colegi că argumentele voastre sunt temeinice.. . Cred însă că trebue să fim foarte prudenţi. Danton e încă idolul poporului. ROBESPIERRE cu obrazul ca o mască Şi eu sunt de părerea colegului nostru... — după o mică pauză — Chiar dacă e vorba de un idol putred. CARNOT Fiţi cu grije. Un cap ca al lui Danton, trage şi altele după el. YADIER Pot să vă spun că alatăeri la Palais Egalite, Danton, înconjurat de ai lui, bea vin şi glumea pe socoteala membrilor Comitetului, spunea că Robespierre e — ezită, pe urmă perfid şi rău — un prost feroce, că Billaud Yarenne e un revoluţionar « rectilign » — după o pauză abilă — Iar despre Saint-Just, Camille spunea —zâmbeşte cu o perfidie otrăvită — că îşi poartă capul pe umeri solemn ca pe Sf. împărtăşanie. SAINT-JUST cu un cuţit în inimă Şi eu am să-l fac să şi-l ducă pe al lui pe mâini... Ga St. Denis. 568 \ DANTON ROBESPIERRE autoritar Vă rog să încetaţi... — cu o suavă perfidie — Aveţi aerul că aveţi chestiuni personale cu cei pe care îi acuzaţi... Poate că încă de mult aş fi propus să se examineze situaţia lui Danton, dacă nu mi-ar fi fost mereu teamă că îl judecaţi cu ură... LINDET Tocmai şi eu socot că încă nu e timpul.. . că nu e cazul să luăm măsuri... — cei mai mulţi membri din comitet aprobă — Danton şi prietenii lui au fost prea de aproape în Revoluţie. Nu avem autoritatea să-l judecăm. .. ROBESPIERRE vede surprins, că falsa lui intenţie a fost luată în serios Autoritatea noastră nu depinde de tovarăşii noştri. .. Ea ne este conferită şi impusă de Republica pe care o reprezentăm. .. Nu aceasta e cauza şovăelii noastre. GAMBON sincer In orice caz ar trebui mai multă grije atunci când judecăm pe foştii revoluţionari. ROBESPIERRE Poate că totuşi ar trebui examinate odată în plenul Comitetelor, situaţia lui Danton şi a tovarăşilor lui, şi poate că avem obligaţia să ascultăm raportul pe care mi se pare că vrea să ni-1 prezinte în această chestiune colegul nostru Saint Just — o sensaţie enormă, surâsuri cu înţeles, căci ei înţeleg că totul a fost pregătit, ordinea de zi fiind doar un pre exJ — chiar dacă pentru moment nu trecem Ia măsuri, imediat. COTJTHON pe căruciorul lui de paralitic Ce să-l mai cetim aici?. . . Să-l cetească mâine în Adunare şi pace. De altminteri convingerea noastră e desigur formată, iar celor care mai ezită eu le pun TEATRU aşa fel chestiunea — care e pentru mine criteriul ghilotinei — «când cineva nu a făcut pentru Republică cel puţin atât, ca în caz de contrarevoluţie să fie condamnat la moarte, — teribil dar scăzut — e vinovat. . . Ori astăzi, aristocraţii nu au mai multă simpatie nici pentru emigraţi, decât au pentru Camille Desmoulins. . . deci. . . ROBESPIERRE atins sincer Camille Desmoulins — şovăie — Mi-a fost coleg de şcoală. BILLAUD pătimaş, aspru Şi colegii tăi de şcoală au privilegiul să atace nepedepsiţi Republica? ,ROBESPIERRE tulburat Poate că în locul lui ar fi mai bine să punem pe Philippeaux. COUTHON Cel care a aţâţat pe Philippeaux e chiar Camille Desmoulins. Ar fi imoral să pedepsim pe unul şi să lăsăm pe celălalt. Amândoi deci... —tranşant lui St. Just — Adu raportul să-l iscălim, iar dacă va fi ceva de şters, o va face mâine Adunarea. CAMBON neliniştit Adunarea de obiceiu nu discută aceste rapoarte, socot că tot ar fi mai bine să-l cetim noi aici. ROBESPIERRE îl măsoară, cu gâtul ţeapăn, cu o privire de strigoiu. CAMBON îngheaţă Sau îl semnăm acum, dar cel puţin să ni-1 dea după şedinţă să-l cetim, cei cari vor. . . dintre noi. 570 DANTON SAINT-JUST hotărît Atunci mâine la Adunare — triumfând cu anticipaţie — Ah, îl voiu face să se svârcoîească mărturisind, aşa cum se svârcoleşte un şarpe al cărui cap e prins sub călcâi. VADIER vulpoi bătrân, îl priveşte lung Ce să mărturisească? Cum? vrei să aduci pe Danton la Adunare ? — ironic — Ei, tinere, se vede că ţi s’a urît cu viata. SAINT-JUST rămâne înmărmurit. YADIER mirat Cum vrei să te măsori mâine cu Danton în Adunare ?... — cu joc de figură — Atunci nu mai joc pe cartea d-tale... — de-a-dreptul — Ai uitat ce a fost anul trecut cu Lasource? SAINT-JUST uimit Bine, dar atunci cum? YADIER neted II arestăm îa noapte... —ei a$ta-i acum—Să se explice la Tribunal.. . SAINT-JUST indignat Dar este ilegal, numai Adunarea are dreptul să aresteze un deputat... — invoacă rugător — Maximilien. ROBESPIERRE Fără îndoială că Saint-Just are dreptate — infinit perfid — E adevărat însă că Aduuarea are libertatea să ratifice, sau nu, o arestare executată deja—toţi îl privesc cu oroare — Nu avem decât să-l punem în libertate, — cu ochii morţi — dacă Adunarea o va cere... 571 TEATRU SAINT-JUST fierbând de indignare Nu.. . nu, asta niciodată nu. ,. în ruptul capului nu... — dă cu pălăria în sobă — Atunci de ce mai facem legi? Să le călcăm în felul ăsta? ROBESPIERRE cu ochi mici, se apropie de el, ca un şarpe Crezi pe Danton vinovat? SAINT-JUST sincer Notele furnizate de tine pentru raport nu lasă nicio îndoială. . . ROBESPIERRE ca şi când l-ar fi luat de guler Crezi că e în interesul Republicei ca el să fie ghilotinat ? SAINT-JUST tot sincer Da. & ROBESPIERRE cu sprincenele ridicate Atunci ? — cu logica lui teribilă — Dacă interesele Republicei, credem noi cu convingere, dictează naoartea lui, — uimit — ce importanţă are restul ? Scrupulele noastre personale ? — surâzând — nu trebue să treacă înaintea Republicei — drept — Care lege ? — ca un tăiş de sabie — Salus rei publicae suprema lex. SAINT-JUST învins Atunci de ce îi mai judecăm? Să-i executăm de-a- dreptul. ROBESPIERRE încă mai logic Tot interesele Republicei cer ca să se execute formele aparente ale judecăţii — toţi îngheaţă. 572 DANTON LINDET descheiat sufleteşte Dar bine, acelaşi procedeu ni se poate aplica şi nouă... ? ROBESPIERRE după un răstimp, trist, scăzut Ni se va aplica desigur. . . — surâzând mort — Vreţi să conduceţi destinele poporului şi să ocoliţi moartea ? — e ceva de dincolo de moarte în el. YADIER Propun ca odată cu Danton şi ai lui să fie judecaţi şi falsificatorii Campaniei Indiilor, Chabot, Fabre, Bazire, Frey. CAMBON uimit, indignat Bine dar nu e nicio legătură. . . Procesul lui Danton e un proces politic şi al bancherilor e un proces de. . . hoţie. YADIER întrerupe scurt Cu atât mai bine. . . Ştii, poporul tot ştie că Danton s’a îmbogăţit din Revoluţie. , . CAMBON abătut, rugător Fiţi umani. . . Trei zile cât cere legea pentru proces, abia dacă vor ajunge pentru ascultarea bancherilor. . . când să mai fie judecat şi Danton şi ceilalţi deputaţi ? — rugător — Robespierre! ROBESPIERRE neînduplecat Cred că aci, Vadier şi Comitetul siguranţei e mai în măsură să judece. Ceilalţi sunt abătuţi. BARRERE indiferent şi « elegant ». Atunci noi care suntem aci, semnăm de pe acum... trece şi semnează. 573 ACTUL V Tribunalul şi Execuţia TABLOUL XVIII Un colţ acasă la Danton• Un cămin, două fotolii lângă fâc9 o masă. Ora de dimineaţă când se îngână ziua cu noaptea. Două lumânări ard în sfeşnic pe masă. O pisică lângă lumânări. SCENA I DANTON, LOUISE, ma£ târziu P^iV/S apoi garda DANTON sîa de multă vreme adâncit, muncit de gânduri, îw fotoliu. Pe faţă i se ceteşte o continuare de sentimente felurite : urmărirea unei idei, fixarea ei, ura surâs de neîncredere, o senzaţie de desgust care-i contractă tot corpul, un rânjet epileptic şi iar urmărirea unui gând. Apoi brusc se scoală şi se plimbă, uitat, prin casă. LOUISE apare, o6£a îmbrăcată, îZ priveşte cercetător Danton... ce s’a întâmplat ? De ce te-ai îmbrăcat dela miezul nopţii? Ce e? 575 TEATRU DANTON nervos şi masiv Nimic — o îmbrăţişare şi o ia cu el în fotoliu, iar după un timp — Louise tu ştii că din clipă în clipă trebue să vie să mă aresteze? LOUISE înmărmurită Cum asta? DANTON priveşte într’altă parte ca şi cum ar răspunde la altceva * Se pare că totuşi, Robespierre a îndrăsnit... LOUISE nedumerită, îşi frământă mâinile mici Dar . . . dar cum ai aflat ? DANTON cu ochi grei Un prieten a venit dela Comitet şi m’a anunţat — cade într'alt vad de gânduri. LOUISE ca să deducă gravitatea cazului Cine? DANTON nu vrea să fie indiscret Un prieten — şi deodată îşi dă seama că îşi jigneşte nevasta — Panis, Louise, Panis, secretarul Comitetului. Nu a asistat la şedinţă, dar i-a auzit de alături discutând. LOUISE cu tot corpul moale Aşa dar... — revine uşor înfiorată — Cum ? ai ştiut de aseară? M’ai ţinut în braţe toată noaptea şi. .. şi nu mi-ai spus asta?... DANTON cu tristeţe Erau ultimele clipe în care te mai puteam avea. Poate, când te mai vedeam — surâzând — La ce le-aş fi tulburat ?... 576 DANTON LOUISE plăpândă De ce ? de ce nu mi-ai spus ?. . . Şi de ce ai fugit în urmă de lângă mine? DANTON firesc, scăzut 5- Ca să mă îmbrac. Nu vreau sa mă găsească desbrăcat; căci. . . după miezul nopţii puteau — şi pot — sosi din clipă în clipă. — ca, abătut ae un suflu de nebunie — La Arcis, în noaptea asta de primăvară. . . LOUISE îngrozită, cu ochii mari Vin aici? DANTON cade iar în jilţ, vorbeşte stăpânindu-se Vreau acum să vorbim câteva lucruri de oarecare importanţă pentru mine, Louise. — s’a aşezat mai bine în fotoliu — Testament n’am făcut. . . pentrucă ştii că averea celor condamnaţi e confiscată în folosul Republicei. Casa dela Arcis, cele câteva hectare de pământ şi mobila de aci vor fi deci confiscate — ca răspunzând unei întrebări în gând — De altfel nu e cel mai de preţ lucru pe care l-am dat acestei Republici. . . — o priveşte, îi ia mâna ca o vrabie în mâna lui puternică şi osoasă — Am doi copii, care n’au mamă, şi vor rămâne orfani, şi de tată. . . fără nicio avere, goi în stradă. . . LOUISE îngrozită Dar. . . George. . . voiu fi mama lor. . * DANTON categoric Nu ! — surâzând trist — De ce să-ţi iei povara a doi ^ copii?... Louise, n’ai decât 17 ani — iar dedublat, se strâmbă de tristeţe — Ce pământoasă era Sena ieri... LOUISE protestează, strânge haina de casă pe ea Nu. . . nu asta nu se poate, Danton. . . Sunt ca şi copiii mei. . . 37 577 V TEATRU DANTON hotărît, căci ştie că altfel e o imposibilitate Nu, Louise... Neîntârziat după execuţia mea... LOUISE îl întrerupe, plăpândă şi revoltată Cum vorbeşti despre asta! DANTON Louise, fii cu sânge rece — cu o durere stăpânită — E vorba de copiii mei... — zâmbeşte tris — De ce aş vârî capul sub cuvertură ?. . . ca să nu văd ?. . . Imediat după ghilotinarea mea—ei n’au să priceapă,— surâde trist — unul nu are decât 4 ani, celălalt numai doi — trimite-i mamei la Arcis. . . Fără nicio întârziere. LOUISE buzele ei mici şi calde au o crispare Am să-i iau la noi... la mama. . . Nu fii atât de rău acum. DANTON surâde ca un om plecat de-acum Nu, nu v Louise. — stânjenit dar stăpânit — Altceva aş vrea să te rog. . . — mai stânjenit — Pentru cheltu- elile drumului, pentru primele zile acolo. *. mama e săracă. . . I-am făcut eu o rentă viageră, dar nu o va mai primi —îşi întoarce privirea — Vreau să te rog un lucru... — îşi muşcă buza — Eu nu am bani... LOUISE indignată, că poate fi stânjenit ca să spuie asta Ei bine? DANTON îndurerat că trebue să mărturisească Louise, n’am decât 4000 de livre. . . Nici tu mi se pare că... 578 DANTON LOUISE bucuroasă că poate fi de folos Dar Danton, eu am încă banii aceia de aur pe care mi i-ai dat dar de nuntă... DANTON surâde înseninat cu ochii umezi Louise, asta vream să-ţi spun. . . Dă jumătate din ei copiilor mei... — scoate nişte bani — uite şi cele patru mii de livre, din care eu nu opresc decât 1000, pentru cât voiu sta la închisoare. , . LOUISE cutremurată Cum poţi să-mi vorbeşti aşa ? Niciodată nu m’ai lăsat să mă apropii de tine... — cu privirea sfârşită — Ce puţin mă iubeşti. . . DANTON a rămas cu faţa nemişcată, o priveşte simplu Te iubesc mult, Louise... — lasă capul greu în jos* se gândeşte — Eşti ultimul dar al vieţii. Intru în întunericul pământului cu surâsul tău în faţă*,, cu ochii tăi... ca o lumină — îşi trece mâna prin păr ca sufocat* uriaş slut, se frânge hidos, cu capul pe piept — Ah, în noaptea asta călduţă, d primăvară, plesnesc pe rând mugurii... în toate părţile. . . LOUISE îl priveşte cu emoţie, cu ochii mari înlăcrimaţi, îl strânge cu mâinile ei mici şi albe Da. . . da. . . DANTON îşi revine şi, firesc, cu o emoţie limpede Ai venit la mine — fragedă şi nouă — surâde — Eu eram cu sufletul coclit de prostia oamenilor. Mi-era inima arsă de răutatea lor. Eram istovit, bolnav şi mă apăsa gândul morţii. . . Atunci ai venit tu — o priveşte surâzând, clătinând din cap, adânc răscolit, cu ochii umezi — Iţi mulţumesc, Louise. 37* 579 TEATRU LOUISE plânge moale în braţele lui Poate că nu te-am înţeles totdeauna, poate că nu te-am cunoscut cât trebuia... DANTON surâde, mereu, calm, cald Să mă înţelegi? Să mă cunoşti? Pe zidul dărâmat din fundul livezii dela Arcis, creşte în fiecare an o iederă, Louise. Dacă-1 face mai frumos, ce nevoie are să-l înţeleagă? Tu m’ai făcut atât de fericit, fără să mă cunoşti. . . Eu am fost întotdeauna singur, Louise. . . Apropierile de ceilalţi au fost numai întâmplătoare sau dictate de împrejurări. . . —priveşte trist un fotoliu — Fotoliul ăsta trebue reparat — cu părere de rău — Am tot amânat mereu. LOUISE în lacrimi Da, e adevărat nu te-au înţeles... nu te-au ‘ înţeles„, . DANTON repetă Neînţeles? — surâzând pe gândite — Asta nu-i nimic, Louise ! Să fii greşit înţeles... să fii pe jumătate înţeles, e nesfârşit mai rău. . . LOUISE cald Dar George. . . mai târziu fără îndoială că vor înţelege ... ce crimă au făcut. DANTON cu umeri mari, cu gânduri grele, trist Nici acum, nici mai târziu, Louise.. . Până în veacul veacului se vor găsi imbecili care să explice cu condeiul în mână că am luat atâtea şi atâtea livre dela nu ştiu cine. , . şi ştiind ei anume pentru ce. . . Cine va putea şti resortul sufletesc al acţiunilor mele ?. . . Când cei de azi, care văd, nu le ştiu ?... de unde le vor şti în viitor ? Dreptatea posterităţii?. . . Copilărie, Louise. . . Ca şi în viaţă, jumătate din imbecili îmi vor reproşa Septemvrie, iar 580 DANTON cealaltă jumătate vor idolatriza pe Robespierre.. ,-r- strâmb — Şi, cine ştie ? dacă nu mă vor uita e din cauză că am fost atât de slut — închide crispat ochii. LOUISE îl ceartă uşor, cu suflet de floare Vezi George.,. de aceea ţi-am spus întotdeauna să te gândeşti la Dumnezeu... El numai, vede... el numai, ştie ce e în sufletul nostru. DANTON Dumnezeu ? — surâde larg — Neant şi pământ, Louise — calm — Dar nu de asta mi-e frică... Am privit atâtea lucruri în faţă... Sunt singur, Louise, în faţa dispariţiei definitive... singur între oameni şi istorie. . , ca o pasăre între cer şi ocean. .. LOUISE înmărmurită de atâta tărie Cum priveşti moartea? DANTON Am privit totdeauna, totul, în faţă... şi crima şi dragostea şi moartea — surâde cu aer de copil — De un singur lucru, mi-e totuşi teamă Louise... — s’a oprit — Că în clipa când voiu pune piciorul pe scara eşafodului, să nu te văd — halucinat — pe tine venind la Arcis pe potecă, — respiră greu — prin soare, să mă chemi la masă... —i se încleştează umerii, i se înclină capul. LOUISE cu ochii tulburaţi Ce-am să fac?.. . Ce-am să mă fac... când nu vei mai f i ?... DANTON repede, mereu liniştit în tristeţea lui Fă-ţi viaţa din nou, , , Toată viaţa. . . E prea mult şi ceea ce mi-ai dat. . . De altminteri aşa are să fie.. . 581 TEATRU Mai mult, Louise,... Vreau să ştii un lucru... S’ar putea — şi eu cred asta — că mai curând sau mai târziu să vie o răsturnare a lucrurilor — vorbeşte rar, obosit -— Cu prostia incoruptibilă a lui Robespierre te poţi aştepta la orice. . . Franţa nu va rămâne numai republică. . . Vor veni iar regii. Şi numele meu, calomniat de revoluţionarii de acum, va fi în viitor şi odios. Vor suferi toţi cei care mi-au fost scumpi — înfiorat până în adâncul lui, dar liniştit — Dacă vei avea nevoie, reneagă-mă — Louise a împietrit — Reneagă-mă Louise... — şi grăbit ca să n’o jignească, dar cu capul căzut pe piept — Spune asta şi copiilor mei. . . LOUISE suferind ton*" Nu, nu se poate. . . n’au să te condamne... Ai să te aperi. . . ai să spui Convenţiei. . . DANTON o întrerupe surâzând Ei, dacă m’ar lăsa să mă apăr la Convenţie . . . —se strâmbă — Şi pe urmă mi-e silă. LOUISE înmărmurită Dar. . . DANTON ştiind sigur ce-l aşteaptă Dacă sunt arestat înseamnă că nu voiu merge la Convenţie.. . LOUISE Atunci?, la Tribunal? DANTON cu ochi ficşi Are să fie foarte greu. . . Poporul nu admite decât chestiunile limpezi. .. — rămâne răsucit în el însuşi — Pământ. . . nimic decât pământ. 582 DANTON LOUISE nedumerită Ei şi ? DANTON liniştit Mi se pare că într’adevăr Fabre şi Delacroix au făcut afaceri nepermise, mi se pare că într’adevăr Philippeaux a fost pătimaş şi nedrept în discursurile lui, mi se pare că într’adevăr Herault a călcat legea, forţând uşa închisorii în calitatea de membra al Comitetului ca să ajute un emigrat, pe fratele femeiei pe care o iubeşte. . . LOUISE Cum, toţi prietenii tăi ? — Danton ridică îngăduitor din umeri — Dar George, apără-te protestează — des- parte-te de ei în faţa Tribunalului... DANTON cald, firesc Oamenii aceştia au avut o calitate mare. Nu există greşală în faţa ei. M’au iubit pe mine... — vede în gând — Şi-au legat soarta de a mea... E ca şi când mi-aşi fi legat-o pe a mea de a lor... — se aude sgomot pe scară. LOUISE sleită S’a sfârşit... — ascultă — Dar cum au intrat ?. .. DANTON cu ochi limpezi Am lăsat înadins deschis... — apare însă Panis — Tu? dece te-ai întors Panis? PANIS se opreşte să respire Ascultă Danton, trebue să fugi. . . Am pregătit totul... DANTON ridică din umeri, trist Unde să fug? 583 TEATRU LOUISE îl îndeamnă, tremurând toată Fugi George. .. PANIS frăţeşte In şase zile eşti peste frontieră. . . Vino. . . DANTON crescut, cu ochii din zilele mari Să pribegesc... să renunţ la tot ? La Franţa ?.. . La Sena asta murdară ?... La Arcis ?... — îi pune mâna pe umăr — Prietene, nu iei Patria pe talpa ghetelor când ai fugit — rămâne împietrit, ceilalţi doi îl privesc înmărmuriţi. PANIS îşi revine Danton, te rog fugi.. . dacă nu, rămâi aci. . . te vom ascunde undeva... Chiar înt o pivniţă, pregătită, poţi să stai câteva luni... până ce trece furia clipei. DANTON cu nesfârşită mândrie Mă vezi ferindu-mă să nu fiu descoperit? Mă vezi pe mine ghemuit sub pat ? Cu ciolanele şi umerii ăştia ? — zâmbeşte — Acum, numai decât, fugi tu — loial — Ţi-ai putea pierde capul până trece furia clipei. . ♦ PANIS vrea să spuie ceva Ascultă. DANTON îl ia în braţe, îl strânge cald la piept, îl împinge spre uşă Coboară pe scara" cealaltă, cheia e în uşe... — îl împinge mereu afară. După ce Panis a ieşit, către Louise — Viaţa asta totdeauna m’a contrazis.. . Mă scoate din sărite. . . Uite un prieten la care nici nu mă gândeam. . . — înduioşat — Panis... şi ce prieten, încă! 584 DANTON LOUISE în lacrimi Nu, Danton, toţi ştiu ce ai făcut pentru Franţa. DANTON se aud oameni care urcă scara, tot corpul i s’a încleştat, ochii i s’au mărit Acuma da. .. s’a sfârşit — rămâne o clipă nemişcat, pe urmă o târăşte — Vino să-ţi dau inelele şi cerceii din casetă — iese; garda de 6 oameni intră... Se vede că şovăe, că e cu grije, gata de luptă. ŞEFUL GĂRZII în şoaptă Fiţi gata pentru orice. . . Nu vă fie frică. , . Voi doi să-i prindeţi mâinile. Vedeţi, dacă vrea cumva să lovească... — a deschis puţin uşa dela dormitor. DANTON îl scoate cu pieptul afară Cum de îndrăsneşti să intri la Danton fără să baţi la uşă? —şeful s’a dus grămadă jos, cu ordinul de arestare în mână. Garda a îngheţat, Danton ia de jos ordinul şi îl ceteşte, porunceşte scurt gărzii după asta — Haide. . . — iese fără să se uite la nevastă, care a încremenit în uşe. TABLOUL XIX Tribunalul revoluţionar. O masă sus pe estradă, în stânga. Acolo stă Herman, prezidentul. Dedesubt o masă mai mică pentru Fouquier Tinville, Locuri pentru apărători neocupate de nimeni. Banca juraţilor. Pe banca acuzaţilor Danton, Camille, Herault, Philippeaux, Fabre, Westermann, Chabot, Bazire, etc. pe banca acuzaţilor; Generalul Henriot şi pictorul David în sală. Vadier la ghişeu în spatele preşedintelui încât pot vorbi între ei. Public, cât poate permite spaţiul, în uşa deschisă pe culuar, mereu public care nu mai încape în sală... TEATRU PREŞEDINTELE autoritar, cu pretenţie de a lămuri Fabre, memoriul d-tale nu conţine un răspuns precis... Ştim foarte bine că ai protestat cu violenţă împotriva Companiei Indiilor... Ai cerut ca lichidarea ei să se facă de către stat FABRE îl întrerupe desnădâjduit Atunci pentru orice minte omenească e limpede că nu puteam fi cumpărat de această companie. . . PREŞEDINTELE liniştit, cu autoritate Compania tocmai de aceea ţi-a oferit o sută de mi de livre... ca să-ţi închidă gura... ca să încetezi campania. FABRE înfierbântat, îndurerat Dar acele o sută de mii de livre, Chabot —tl arată — mărturiseşte că nu mi le-a dat... că le-a oprit el. PREŞEDINTELE domol, sigur E adevărat. . . dar există un decret de lege atât de categoric modificat în favoarea Societăţii,-încât devine cert lucru, că în cele din urmă ai fost cumpărat.. . Compania trebuia lichidată. . . căci interesele ei loveau într’ale Republicei şi totuşi tu. . . FABRE îl întrerupe viu Eu am cerut această lichidare. PREŞEDINTELE calm cu socoteală Foarte bine. . . — deosebeşte un fir — Mai era necesar ca această lichidare să se facă de către stat. .. pentru că altminteri, lăsată în seama companiei Indiilor ea ar fi prelungit-o la nesfârşit. 586 DANTON FABRE categoric Eu am cefrut ca Statul s’o lichideze. PREŞEDINTELE tacticos Foarte bine. Exact.., Dar după ce Convenţia a votat proectul de lege conform propunerii pe care ai făcut-o chiar d-ta... — apăsând intens cuvântul — pe proectul votat, — ai adăogat cu creionul un rând abil, care înlătura tocmai clauza aceasta. . . FABRE protestează vehement Nu pe decretul votat... pe proectul de decret. . . pe cel care urma să fie votat. PREŞEDINTELE cu privirea tăioasă Nădăjduiaţi că deputaţii vor fi uitat ce au votat.. . FABRE cu vioiciune, îndurerat Nu-i adevărat. . . am modificat proectul de decret nevotat încă, nu decretul. . . Am iscălit eu şi Cambon. FOUQUIER prompt Lasă-1 pe Cambon — ironic — Fabre, abilitatea şi spiritul tău de intrigă sunt cunoscute... Dacă le-ai fi folosit mai mult în piesele tale, şi mai puţin în comploturi ... ai fi câştigat de două ori. FABRE întorcându-se spre el, domolindu-se Fouquier, dacă mă resemnez să-ţi aud rechizitoriul... nu-mi cere să-ţi ascult şi părerile critice... E peste puterile mele — râsete în sală. FOUQUIER vânăt Eşti necuviincios. . , 587 TEATRU FABRE surâde batjocoritor Nu ştii să dai replici Fouquier... Dar nu te mai trudi zadarnic... Recită ce ţi-a spus sufleurul, împotriva mea.. . Joacă-ţi rolul — cu privire vie — Hai, rechizitoriul Fouquier. .. Avem numai trei zile de judecată. . . — ca o ameninţare — Şi rişti să pierzi plăcerea de a-1 auzi pe Danton. FOUQUIER sprijinit în coate, dur Ai răbdare.. . PREŞEDINTELE lui Herault Acuzat: numele şi domiciliul. HERAULT cu o solemnitate jucată Herault Sechelles. Am locuit în foarte diferite locuri: ca avocat, înainte de revoluţie — măsurând sala — chiar în această sală, a Parlamentului. La 14 Iulie pe zidurile Bastiliei. . . îndelungă vreme în fotoliul prezidenţial al Convenţiei. . . De trei zile — surâde cu elegenţâ — dato- s riţă excelenţilor mei prieteni, cărora le-am împrumutat, între altele, chiar textul Convenţiei republicane, la închisoarea Conciergerie — am terminat. PREŞEDINTELE îl acuză tăios Eşti un aristocrat. Enorma avere, pe care o posezi, nu ţi-a slujit decât ca să-ţi cumperi prieteni.. HERAULT gesticulează cu mâini subţiri, cu o amabilitate sceptică Cetăţene preşedinte. . . Nu insulta pe membrii Comitetului Mântuirii publice... — cu un zâmbet — Le-am făcut adesea servicii, — lămurit — fără să-i cumpăr. PREŞEDINTELE enervat Aceşti colegi te-au demascat din clipa în care au descoperit că divulgi secretele consiliilor. 588 DANTON HERAULT zâmbind cu superioritate Cetăţene, d-ta crezi că poţi spune unui om ca mine că are obiceiuri de fată’n casă? PREŞEDINTELE mereu enervat De altminteri te-ai demascat deplin când ai dat adăpost unui emigrat. . . când ai mers până acolo — indignat — că te-ai dus chiar la închisoare... ca să-i ceri eliberarea. HERAULT simplu E «adevărat. . . PREŞEDINTELE autoritar Şi ce explicaţie dai acestui fapt? HERAULT zâmbind Mi-era prieten. . . PREŞEDINTELE categoric Dar era lovit de lege. HERAULT enervat Cetăţene prezident, ai nevoie să-ţi explic ce înseamnă obligaţiile de prietenie? PREŞEDINTELE privindu-l hotărît Dar ţi-ai dat seama că e o crimă care se pedepseşte cu moartea ? HERAULT neted îmi dau seama de tot ce fac. 589 TEATRU PREŞEDINTELE nedumerit Atunci ? HERAULT zâmbind Atunci! — ridică din umeri — Treci la alt acuzat — scoate o carte şi ceteşte. PREŞEDINTELE după o clipă de nedumerire, către Danton Acuzat: numele. DANTON se gândea la răspunsul lui Herault şi întrebarea îl surprinde, surâde ironic, surâsul se comunică în dreapta şi stânga, accentuându-se devenind râs, râde şi Danton, râd şi juraţii şi tribunalul, pe urmă nu e decât un râs formidabil. PREŞEDINTELE înfuriat Acuzat, numele d-tale, domiciliul... vârsta. DANTON scăzut ironic Domiciliul meu? curând în neant. Numele meu în panteonul istoriei... — şi surâde închis, pentru sine însuşi. PREŞEDINTELE energic, furios Acuzat numele şi domiciliul tău. . . DANTON ridicând din umeri Dacă ţii cu orice preţ: Danton, nume de altfel cunoscut în revoluţie. Locuinţa mea o cunoşti, e tot în curtea Comerţului, strada Cordelierilor, ai venit de atâtea ori. Vârsta: 34 de ani. 590 DANTON PREŞEDINTELE stăpânindu -se, cu ton susţinut Danton, eşti acuzat de către Convenţie că ai favorizat acţiunea lui Dumouriez... că nu l-ai demascat şi că ai împărtăşit proectul lui liberticid, de a veni cu forţa armată asupra Parisului, ca să distrugă guvernul republican şi să se restabilească regalitatea. DANTON cu o violenţă voită, largă Vocea mea care de atâtea ori s’a făcut auzită pentru apărarea cauzei poporului, şi ca să-i apere interesele, va respinge fără greutate orice calomnie. Laşii care mă calomniază, ar îndrăzni să mă atace în faţă? Să se arate i imediat îi voi acoperi de ruşine — îndârjit — Cer deci să fiu ascultat de comisari ai Convenţiei cărora am să le fac un denunţ care interesează Republica — pe urmă descurajat, căci nu crede că va fi satisfăcut, se frânge desgustat — Ah ! De altfel v’am spus şi vă repet. , . Locuinţa mea va fi în curând în neant, numele meu în Panteonul istoriei — cu capul pe piept — Am slujit prea mult. . . Nu mai pot suporta viaţa. . . Ceilalţi acuzaţi îl văd cu groază abdicând. CAMILLE cald Danton! Adu-ţi aminte cum ai dat peste cap pe Lasource anul trecut — Danton îşi aminteşte trist. PREŞEDINTELE Danton eşti acuzat că ai lucrat în înţelegere cu Mira- beau. . . DANTON Am cerut o comisie a Convenţiei care să precizeze acuzaţiile şi căreia să-i... răspund. PREŞEDINTELE autoritar Este inutil să ceri o comisie a Convenţiei de oarece însăşi Convenţia în baza raportului făcut de cetăţeanul 591 TEATRU Saint-Just, te-a declarat suspect de trădare şi te-a trimis aci înaintea Tribunalului. Expune deci juraţilor apărarea ta... DANTON omar, scăzut A, Convenţia nu vrea să mă audă ! — uimit — Convenţia, adică Saint-Just, mă acuză — şi frânt — Hai să vedem de ce mă acuză! PREŞEDINTELE deşi actul de acuzare trebuia cetit probabil, de grefier, totuşi preşedintele personal îl face cunoscut ; se şlie de altfel, că Herman nu a făcut decât să citească, chiar raportul lui Saint-Just Eşti acuzat că necontenit ai conspirat împotriva poporului, că ai servit tirania... Ai apărut ameninţător în primele timpuri ale revoluţiei, dar Mirabeau s’a priceput să te facă să taci. . . Ai sprijinit la iacobini Moţiunea Laclos, care aducând poporul în câmpul lui Marte, a dat pretext lui Lafayette să masacreze 2000 de cetăţeni — acuză mereu energic — La 10 August când ai văzut furtuna ce se prepară ai fugit la Arcis sur Aube. De ruşine numai, ai venit în noaptea de 9 August şi te-ai culcat — reproşându-i cu totul ridicat, amar — Tu dormeai în timp ce poporul sângera pentru libertate. După 10 August ai început tratative cu Anglia, trimiţând acolo un contrarevoluţionar pe Noel. Tu ai făcut ca ducele de Orleans să fie ales deputat al Convenţiei. Ai refuzat evacuarea Parisului în timpul bătăliei dela Yalmy ca să fii mai aproape de ducele de Orleans. Ai îmbogăţit pe Fabre în timpul ministeriatului tău. Pe urmă ai căutat tot timpul un compromis între Montagnarzi şi Girondini. Niciodată nu te-ai pronunţat hotărît împotriva lui Gensonne, Guadet şi Brissot. Ai cerut necontenit ridicarea poporului în masă şi trimiterea lui spre frontieră ca să rămână aci, stăpâni, regali ştii şi aristocraţii — uimire între acuzaţi, citeşte — Făceai complimente lui Brissot: «Aveţi mult spirit, dar aveţi şi pretenţiuni » , . . — autoritar — Aşa « cu spirite » tratai pe duşmanii patriei! — acuzând mereu — Ai văzut cu oroare ziua de 31 Mai şi pe cea de 2 592 DANTON Iunie când au fost arestaţi girondinii. Ai vrut mai târziu să scapi de moarte pe girondini. Ai acuzat pe Roland mai curând ca pe un imbecil meschin decât ca pe un trădător. De atunci ai complotat necontenit... — auditorul e influenţat de actul de acuzare. Preşedintele îl priveşte pe Danton cu superioritate în ochi tot timpul. DANTON a aşteptat neclintit '% Da. Văd acuzarea... Acum dovezile?—Preşedintele îl priveşte intimidat. Danton teribil cu vocea tunătoare Dovezile că am trădat, ca am complotat, dovezile. . . -— o linişte uimită în public. Vadier, David, Henriot, schimbă semne disperaţi. PREŞEDINTELE speriat face feţe-feţe Fără îndoială că Acuzatorul public — arată pe Fouquier — va aduce dovezile necesare ca să lumineze pe juraţi. MULŢIMEA mulţimea murmură Dovezile ! — e un tumult de murmure. FOUQUIER se scoală, şi îi e aşteptat cuvântul într^o linişte de mormânt r J3ovezile Tribunalului revoluţionar sunt de ordin moral. Justificarea hotărîrii stă în conştiinţa juraţilor. Ei sunt aleşi din popor. . . •— susţinut, hotărît — A te îndoi de ei înseamnă a te îndoi de popor. De altfel dacă în unanimitate Convenţia a trimis pe acuzaţi înaintea Tribunalului, înseamnă că avem dovezi morale de neînlăturat — către preşedinte -— Continuaţi din actul de acuzare... — perfect legal — Şi, încă odată nu uitaţi că sunteţi un tribunal revoluţionar. DANTON privindu-l mânios Fouquier, nu ai să mă înveţi tu pe mine ce e Tribunalul revoluţionar. . . Eu l-am înfiinţat. TEATRU FOUQUIER sec Tocmai pentrucă tu îi cunoşti principiile ar trebui să i le respecţi. Să nu te îndoeşti de Justiţie. DANTON amar Fouquier, tribunalul e un cuţit. . . Un cuţit e acelaşi şi în mâna unui doctor şi în mâna unui ucigaş. FOUQUIER hotărît Cetăţene preşedinte, continuă cetirea din actul de acuzare. PREŞEDINTELE continuând Cei acuzaţi n’au cunoscut niciodată Patria. — Danton are o strâmbătură groaznică a întregii feţe, de uimire —S’au îmbogăţit prin furturi şi n’a fost crimă pe care să n’o protejeze. Avari, egoişti apologeţ ai viciului, retori, dar nu amici ai poporului, de pe spinarea căruia s’au îmbogăţit. Au nevoie de petreceri care însă nu se pot face decât în paguba egalităţii. Au nevoie de bani care nu se pot obţine decât prin trădare. . . DANTON brusc, crispat, amar dar şoptit oarecum Saint-Just eşti o canalie cinstită. PREŞEDINTELE sună violent Te invit să respecţi. . . DANTON repetă intenţionat, acum tare, cu o cruntă amărăciune Saint-Just eşti o canalie cinstită — încleştat tot — Adu- ceţi-1 aci să-l îngrop sub propria lui infamie. PREŞEDINTELE sună clopoţelul, autoritar Danton, îţi interzic să insulţi aci pe reprezentaţii Naţiunei, Tribunalul, sau poporul suveran. Ei au dreptul 594 DANTON s£ ţi ceară socoteală. Marat a fost acuzat şi el. . . La acuzaţii precise, el însă a răspuns în aşa fel, că juraţii uminaţi l-au desvinovăţit în unanimitate — şi scurt — I a pildă deci dela el şi prezintă-ţi apărarea. DANTON înfuriat, formidabil, cu gura strâmbă, cu ochii măriţi Să mă apăr? Un om ca mine are nevoie să se apere? Şi de ce să mă apăr? Să vă strig în faţă că la St. Cloud eu am oprit pe rege ca să nu fugă? că pe Lafayette, că pe Mirabeau eu i-am denunţat ? — uimit — Ce să vă spun despre zece August, dacă nici nu ştiţi ce a fost atunci ? Unde era Robespierre ? St. Just ? — amar, cu o căldură tristă — Saint Just, stârpitură cinstită, sunt un om fără Patrie ! — sleit parcă — Ce vreţi să răspund la atâta nemernicie? Un om vândut eu? — crescând iar — Poate fi cumpărat un om ca mine? — cu un surâs de desnădejde — Să vie aci o singură dovadă. . . un indiciu. FOU QUIER prezentând ca dovezi Ai luat dela rege 80 de mii de livre. Te-ai vândut! DANTON Ce înseamnă asta? Lui Danton Statul îi poate oferi 80.0 livre dar Danton nu se vinde pentru 80.000 de livre... FOUQUIER Luxul în care trăiau acuzaţii, orgiile cărora se de- deau... sunt cunoscute de toată lumea... N’au avut nici măcar ruşinea să le ascundă acum când poporul suferă atâta... — mari aprobări în public. DANTON uriaş clocotitor Ha... ha... ha. . . de unde cunoşti tu poporul ? 38* 595 TEATRU PREŞEDINTELE autoritar mereu Danton, nu uita respectul pe care îl datoreşti Justiţiei. Păstrează măsura, care este semnul nevinovăţiei. Indrăsneala e arma celui care se simte vinovat. . . DANTON cu mâinile ridicate batjocoritor Ah, vă c frică de îndrăsneală!... Francezilor le e frică de îndrăsneală !. . . Nu le mai place fruntea înălţată şi privirea în adâncul ochilor — cu dispreţ adânc —1 A trebuit ca Franţa să ajungă sub călcâiul lui Robespierre şi să meargă cu picioarele lui Couthon ca să vedem şi asta — râde amar — Ha, ha, ha . . . PREŞEDINTELE sună energic Acuzat, nu auzi clopoţelul? DANTON rânjind mereu, din tot trupul lui de uriaş Cetăţene prezident, puţin îi pasă unui om în ceasul morţii de clopoţelul tău. PREŞEDINTELE cu ochii sticloşi Când spui că eşti sigur de moarte insulţi Justiţia, căci înseamnă că n’ai încredere în ea... DANTON jumătate ironic, întins-ca o lamă de spadă Am atâta încredere în ea încât vă spun că peste trei luni, toţi câţi mă condamnă azi mă vor urma la ghilotină — întâi a avut o pri ire în gând, pe urmă priveşte treptat tot Tribunalul care îngheaţă — Ah, cetăţene preşedinte, nimic nu se plăteşte mai sigur ca prostia. PREŞEDINTELE sclipitor Nu ai avea decât de câştigat dacă în loc să faci profeţii, ai răspunde la acuzaţiile precise de jaf în averea statului şi de viaţa desfrânată, care ţi se aduc. DANTON cu pumnii încleştaţi formidabil Cum, precise? 596 DANTON FOUQUIER se ridică şi intervine nervos, uscat Acuzatul a deturnat în folosul său personal fondurile Ministerului de Justiţie în sumă de 400 de mii de livre, iar în Belgia a jefuit până a înstrăinat simpatiile populaţiei pentru Franţa. Acum e precis?. « * Iar în ceea ce priveşte orgiile pe care le făcea, martor e întreg poporul francez — se aşează scurt într'o linişte de moarte. DANTON se domoleşte brusc, se strânge în el Acuma da. — lămureşte — In consiliul de miniştrii am justificat oral întrebuinţarea acestor bani. 2.000.000 de livre — subliniază — fonduri secrete, au fost împărţite între ministere. Ministerului meu i-au revenit 400.0 de livre — scurt — întrebuinţarea fondurilor secrete nu se justifică prin însăşi definiţia lor. FOUQUIER perfid, cu mâna întinsă A! A!, . . —poporul murmură ironic şi el. DANTON încurcat puţin De altfel ele ag slujit la răscularea câtorva departamente ... şi nici nu le-am mânuit eu, ci Fabre şi Billaud, Varenne. Mi s’a răscumpărat de către Stat cancelaria de avocat cu 80.000 de livre. Tot ce am, nu face mai mult — ridicând am umeri — Intru cât priveşte jaful din Belgia, sunt fatalităţi ale revoluţiei. Trimiseserăm acolo o armată neechipată. . . ştiu că s’au oprit două căruţe la Aras. Au găsit în ele vesela trimisă de Delacroix pentru bufetul Convenţiei şi în cufăr, la mine, rufele mele şi un corset de molton — rânjind batjocoritor — Ei bine, ori când riscaţi să găsiţi printre rufele mele un corset de femee — râsete în mulţime — De altfel vorbiţi mereu de « orgiile » mele — limpede — N’am tăgăduit niciodată că mi-au plăcut bucuriile vieţii . . . —înduioşat, adânc sincer — De oameni mi-a fost uneori silă. Dar viaţa mi-a plăcut — cu o mândrie simplă, emoţionată — Uit aţi-vă la mine. Natura m’a zămislit cu dărnicie, mi-a dat forme atletice şi dorinţe 597 TEATRU aprige — simţindu-se mare, copleşitor — Ga să dobori poarta robiei, îţi trebue umeri ca ai mei. Ga să aduni şi să trimiţi la luptă o ţară întreagă, îţi trebue o voce ca a mea. . . — cu o dreaptă sinceritate — Gă am nevoi arzătoare şi pofte largi ? Cred... — ca un uriaş elementar —r- Stejarii puternici au rădăcini aprig înfipte în pământ — cald, cu ochii înlăcrimaţi — Dar ajung mai sus. . . mai liber, spre soare — scăzut — Nu sunt bolnav de ficat — larg, adânc emoţionat — Am sădit pomi şi am făcut copii — are o crispare a umerilor, amintindu-şi, apoi — Ce ? îmi daţi drept pildă pe Robespierre ? Eu n’am moştenit dela tata, neputinţa. Numai cine are curajul să strângă în braţe o femeie, are curajul să atace în faţă un duşman. v PREŞEDINTELE cu o energie abia adunată încă odată, nu ataca pe reprezentanţii poporului. DANTON râde strâmb, depărtat de lume Ha, ha, ha! Reprezentanţii poporului? Nu, aceia nu-1 reprezintă — cald şi ironic — Poporul iubeşte viaţa, iubeşte cântecul şi jocul, poporul face copiii — în mulţime se râde sgomotos, priveşte lung, cu îngăduitoare ironie şi tristeţe, mulţimea din sa/â, — poporul se adună să petreacă chiar atunci când e vorba de capiul unui om — surâde amar — Poporul e şi el o târfă pe care dacă o iubeşti trebue să ştii s’o strângi în braţe —poporul râde, Danton zâmbeşte cu imensă înţelepciune... — şi tot te înşeală — râsete sgomotoase. PREŞEDINTELE Aşa dar, insulţi poporul, aci în plin tribunal? DANTON râde şi arată poporul care râde şi el, acum veselia creşte. FOUQUIER strepezit Luaţi notă că de altminteri, acuzatul nu numai că nu îngădueşte ceea ce i se impută. . . dar... 598 DANTON DANTON înfuriat, cu pumnii încleştaţi, strigă Ce? N’am recunoscut nimic. Nu face pe prostul cu mine. . . N’am recunoscut nimic. . . Tot ce mi se impută sunt nişte infamii. . . Dacă nu vă ajunge cele ce v’am spus, aduceţi martorii pe care vi-i cer — cu putere — De ce fugiţi de lumină?. . . de trei zile cer necontenit martori. Acuzatorul public insultă Tribunalul atunci când îi refuză mijloacele prin care ar putea afla adevărul. — poporul aprobă sgomotos. FOUQUIER timid Eu nu mă opun ca martora să fie chemaţi. Preşedintele sună. DANTON Uite, poporul întreg vrea să se facă lumină. POPORUL frământat se agită, e un tumult puternic Martori... Să se aducă martori. PREŞEDINTELE speriat Tăcere, tăcere. . . CAMILLE surâzător Poporul cere martori. . . Nu poţi să treci peste voinţa poporului. . . PREŞEDINTELE hotărît Aci e un Tribunal constituit care decide. . . DANTON cu judecată Poporul are dreptul să retragă încrederea lui oricăruia dintre reprezentanţi, dacă nu execută mandatul pe care i l-a dat — aprobări sgomotoase, energie în public. Fouquier şi Herman schimbă între ei bilete alarmaţi. 599 TEATRU YADIER speriat la ghişeu Henriot, vezi ce fac ăştia? HENRIOT «fii liniştit » Avem afara două batalioane. POPORUL strigă mereu sgomotos « Martori » ! Să vie martori ! FOUQUIER se scoală hotărît E timpul să înceteze aceste desbateri scandaloase. . . Voiu scrie la Convenţie ca să-i supun cererea acuzatului. Ne vom supune, dispoziţiilor Convenţiei — aplauze. întinde lui Herman un bilet care pe urmă îl trece lui Vadier. PREŞEDINTELE anunţă Am trimis la Convenţie cererea acuzatului Danton. Vom continua acum interogatoriul celorlalţi, rămânând ca pe urmă să-i dăm din nou cuvântul să-şi ducă mai departe apărarea. . . Acuzat, cum te chiamă — atenţie mare în public. CAMILLE Lucie-Camille-Simplice-Desmoulins, deputat al Convenţiei. PREŞEDINTELE Vârsta ? CAMILLE 33 de ani, vârsta fatală revoluţionarilor. . . Vârsta marelui sans-culotte Isus când a fost răstignit. 600 PREŞEDINTELE Eşti acuzat că într’o gazetă infamă ai calomniat Republica... —autoritar, automat — Ai batjocorit în acea gazetă măsurile de apărare ale Statului, ai insultat pe reprezentanţii poporului şi ai luat apărarea celor condamnaţi. Simulând umanitatea şi clemenţa ai întreţinut îndârjirea contra-revoluţionarilor. . . —s’a oprit acum direct — Ce ai de răspuns ? CAMILLE liniştit, cu ochii limpezi, fără gesturi Am denunţat în « Vechiul Cordelier » pe falşii prieteni ai poporului, pe cei care îndeamnă la asasinate, compromiţând libertatea, pe cei care au călcat în picioare sentimentele de pietate ale poporului şi au gonit din catedrală cultul Fiinţei supreme, introducând cultul brutal al Raţiunii — cu ton lămuritor — Adică am atacat cu toată violenţa indignării pe Hebert şi banda lui — ca o concluzie — Acum opt zile Tribunalul în faţa căruia mă aflu azi a condamnat la moarte, pe baza acuzaţiilor mele pe Hebert şi banda lui — neted — Justiţia nu poate greşi—precis—Dacă mă veţi condamna pe mine dovediţi că aţi greşit acum o săptămână ... — aplauze îndelungate la public. Danton îl priveşte cu admiraţie pe Camille. PREŞEDINTELE impresionat şi el, cu voce scăzută Dacă te-ai fi mărginit la acest atac ai fi bine meritat dela Republică şi nu ai fi fost trimis aci să dai socoteală Justiţiei. Dar ai îndrăsnit să ataci şi actele Comitetului public. Târît de torentul unui talent recunoscut, ai săpat înseşi temeliile Republicei — privind cu ochii aspri, aprig — Ai cerut un Comitet de clemenţă după ce ai fost « Procurorul lanternei ». CAMILLE dintr’o dată trist Da... şi acum în faţa tuturor cer iertare pentru nebunia mea dela început — cu o adâncă şi simplă sinceritate — Eu eram făcut să scriu versuri şi să cânt TEATRU iubirea — uimire nemaipomenită, toţi se privesc unii pe alţii — nu să fiu revoluţionar. PREŞEDINTELE strigând, bucuros că a prins un argument Aşa dar regreţi lupta pe care ai dus-o alături de popor la început şi dela care te-ai abătut numai sub influenţa nefastă a unui rău prieten? PRIETENII mai toţi prietenii, fără Danton, speriaţi Camille, Camille vezi ce faci ?... ţi se întinde o cursă ?.. CAMILLE totuşi, hotărît pentru această mărturisire, de apropierea morţii Regret, regret totul — cald — Era în mine numai iubire... iubire care-şi greşea calea.. . când iubeşti nu poţi să păstrezi măsura... Am iubit prea mult poporul... şi în numele lui am cerut măsuri extreme — cu o nesfârşită oboseală — Astăzi văd cu groază că toate certurile, neînţelegerile, cruzimile sunt nefolositoare — ca/d, hotărît — Nu, legea de fier nu poate da oamenilor fericirea! Numai iubirea le-o poate da. . . se aşează jos abătut. PREŞEDINTELE mânios Ceea ce spui acum este o nouă sfruntare... Să trecem la aîtul. . . Acuzat, numele. . . PHILIPPEAUX Pierre-Nicolas Philippeaux, fost judecător prezidial la Mons, deputat al Convenţiei. PREŞEDINTELE Vârsta ? PHILIPPEAUX 35 de ani. 1)02 DANTON PREŞEDINTELE acelaşi ton susţinut Eşti acuzat că prin intrigi ai încercat să paralizezi Apărarea Naţională în Vendea. Că ai folosit calitatea de reprezentant ca să ataci pe generali, că prin pamflete în urmă ai căutat să discreditezi pe membrii Comitetului Mântuirii Publice, că ai conspirat pentru restabilirea regalităţii cu Danton şi Fabre. Ce ai de zis? PHILIPPEAUX simplu, hotărît, cu dispreţ Denunţând pe generalii incapabili nu mi-am făcut decât datoria. . , Acum o săptămână aţi condamnat la moarte pe generalul denunţat de mine. . . Dacă Tribunalul s’a înşelat atunci m’am înşelat şi eu. . . aplauze. PREŞEDINTELE Dar ai acuzat şi pe membrii Comitetului? PHILIPPEAUX găsind că avea dreptul Dacă au aşteptat patru luni până să-şi recunoască vina? Din prostia lor a curs însă patru luni sânge nevinovat în Vendea. Răscoala s’ar fi potolit într’o lună... FOUQUIER înfuriat dă cu piţmnul în masă Aici nu eşti adus să acuzi. . . aci eşti adus sa te aperi... PHILIPPEAUX cu fruntea sus, zâmbind Să mă apăr că am acuzat?. . . Fouquier, Fouquier, eu nu ţi-aş dori însă ţie să te aperi cândva, că ai acuzat — căci apropierea morţii dă vedenii de profet. PREŞEDINTELE furios Mai departe. Acuzat, cum te chiamă, vârsta ? 603 TEATRU WESTERMANN cu oarecare pedanterie, ca în tot ce face Westermann, general de brigadă. 43 de ani, cinci luni. PREŞEDINTELE Eşti acuzat că. , . WESTERMANN grăbit De ce sunt acuzat? PREŞEDINTELE Eşti acuzat că ai ameninţat Comitetul public cu forţa armată. Intre conspiratori ţi se rezervase rolul de conducător militar. De altminteri întotdeauna ai dovedit sentimente de contra-revoluţionar. WESTERMANN candid şi absolut convins Nu-i adevărat — toată lumea zâmbeşte cu simpatie. PREŞEDINTELE Ai fost instrumentul lui Dumouriez şi complicele lui în trădarea care a înlesnit retragerea Prusacilor. WESTERMANN furios Nu-i adevărat, n’auzi !. . . — mârâie — Un alsacian nu poate face asta. PREŞEDINTELE Cumpărat de Prusaci atunci, eşti consecvent cu tine însu-ţi acum când te găseşti pe banca acuzării la un loc cu agenţii lui Pitt — Westermann de abia se stăpâneşte — Om fără patrie. WESTERMANN isbucnind brusc Taci odată, nemernicule Rumoare, scandal, chiar amicii încearcă să-l potolească, şi abia se potoleşte închis în el. . . 604 DANTON PREŞEDINTELE către Westermann Credeai că ora când să dai socoteală poporului va întârzia. Astăzi eşti în faţa Justiţiei neînduplecate. WESTERMANN potolit şi dispreţuitor se întoarce către sală Poporul? da, voiu da socoteală poporului... Mă voiu desbrăca în faţa lui şi va vedea că am primit şapte răni, toate din faţă. , . Una singură din spate: actul de acuzare... — aplauze în public. Vadier şi Billaud Varenne intră în sală. VADIER Nemernicii, ticăloşii, îi avem în mână — lui Fouquier Uite, cu ce să scapi din încurcătură. FOUQUIER Era şi timpul — citeşte în mijlocul unei tăceri du mharte — Convenţia Naţională, după ce a ascultat raportul Comitetelor Mântuirii publice şi al Siguranţei generale decretează că Tribunalul revoluţionar va continua instrucţia relativă la conspiraţia lui Danton şi a celorlalţi, şi că Preşedintele va întrebuinţa orice mijloace, pe care legea i le dă, ca să facă să i se respecte autoritatea şi să reprime orice tentativă a acuzaţilor de a tulbura liniştea publică şi de a împiedeca mersul Justiţiei — subliniază — decretează că orice acuzat de conspiraţie care va rezista sau va insulta Justiţia naţională — subliniază energic încă — va fi scos imediat din sală şi judecat în lipsă — uluire generală, pe figurile acuzaţilor se ceteşte groaza morţii, Herauld care ridicase ochii din carte, surâde palid, ironic. PHILIPPEAUX desnădăjduit Atunci, asasinaţi-ne pur şi simplu fără judecată! — poporul ameninţător, copleşitor, murmură, preşedintele sună ameninţător. 605 TEATRU DANTON dorind să precizeze Unde-i răspunsul la cererea mea? Răspunsul Convenţiei ? — Preşedintele sună scurt copleşitor. FOUQUIER ceteşte pe altă foaie, sala întreagă aşteaptă• Comuna Paris. Noi administratorii departamentului poliţiei, în baza unei scrisori, care ne-a fost scrisă de portarul închisoarei Luxembourg, ne-am transportat la zisa închisoare şi am făcut să se prezinte în faţa noastră cetăţeanul Laflotte, fost ministru al Republicei la Florenţa, deţinut în zisa închisoare de nrai multe zile, şi care ne-a declarat că eri, între 6 şi 7 seara, fiind în camera cetăţeanului Artur Dillon, zisul Di Ion, după ce l-a luat deoparte, i-a spus că trebue să reziste opresiunii, că oamenii cu cap şi cu inimă deţinuţi la Luxembourg şi la alte închisori, trebue să se adune la un loc — că soţia lui Desmoulins le pune la dispoziţie o mie de galbeni, cu scopul ca să adune popor în jurul Tribunalului revoluţionar. CAMILLE năucit de groază Nu! Nu ! Vor să omoare pe Lucile — leşină aproape — Nu! Nu!.., St. Just vrea să asasineze pe Lucile,., ACUZAŢII sunt într'o fierbere de moarte Canalie, născocitori, nemernici... FOU QUIER vrea să cetească mai departe, dar acuzaţii protestează îndârjiţi. DANTON amar, cu pumnul întins, arătând pe Vadier şi Billaud Ah, corbii ăştia ne vor urmări până la mormânt. VADIER energic lui Fouquier Cere închiderea desbaterilor. PREŞEDINTELE sună, cere să se facă linişte, se face o clipă linişte. 606 DANTON FOUQUIERS a cetit un bilet Trei zile ale procesului fiind trecute, cer juriului să declare dacă e luminat. ACUZAŢII înspăimântaţi, e în grupul lor un urlet de fiare înjunghiate Al Cum? DANTON uluit, înecat Cum o să se închidă desbaterile? Dar nu s’a cetit nicio piesă, nu s’au audiat martori, n’a avut loc nici măcar rechizitoriul. Cum să se închidă desbaterile? PREŞEDINTELE dominând sgomotul Invit pe juraţi să delibereze —juraţii se ridică şi ies. DANTON se frânge’n două, dar fără disperare Totul s’a sfârşit. CAMILLE înnebunit Dar e cu neputinţă — imploră — Robespierre. . . Poporul protestează împotriva măsurii. PREŞEDINTELE către popor Juraţii sunt reprezentanţii poporului. . . Aveţi încredere în ei. ., ■— se face linişte, dar mulţimea fierbe. CAMILLE rupe un memoriu pe care îl pregătise, scris şi îl aruncă în capul lui Fouquier Canalie. . . YADIER aprig lui Henriot Adu jandarmii în sală... Să nu se pronunţe verdictul faţă de acuzaţi. . . TEATRU HENRIOT Dacă poporul vede jandarmi, totul e pierdut... YADIER Adu-i subt pretextul evacuării acuzaţilor — Fouquier să ceară evacuarea acuzaţilor. . . Să nu se pronunţe verdictul cu ei aci... de fată... că e nenorocire cu poporul. Ar trebui să li se împartă ceva pâine. . . FOU QUIER care acum primeşte cocoloşi de hârtie Indrăsneala cu care acuzaţii insultă Tribunalul, cere necesare măsuri de rigoare. Cer prin urmare ca întrebările să fie puse — răspicat — şi judecata pronunţată, în absenţa acuzaţilor. . . Alt răcnet de uimire, până şi Mulţimea încremeneşte. Preşedintele dă un ordin, apar jandarmii. Danton e uluit, rânjeşte cu ochii sticloşi, teribil. CAMILLE Camille urlă, se sbate Nu, nu se poate, Danton. . . —jandarmii îl scot afară. DANTON sfârşit E de prisos Camille. . . Camille nu putem lupta cu asasinii atât de şireţi. E istovitor... — sunt scoşi afară în timp ce cade cortina. TABLOUL XX In aceeaşi zi Grefa dela Conciergerie, o încăpere simplă, înegrită, de casă veche, în stânga perete gros, în dreapta un vitraliu şters, de sticlă, cu un geam care se dă la o parte ca un mic ghişeu. In fund uşa. O bancă de lemn de-a-lungu 608 DANTON peretelui din stânga. Pe jos o ulcea de băut apă. Lumina scăzută de tot. Se văd vag prin geamlâc teancuri de hârtii dincolo, la grefa propriu zisă. DANTON, CAMILLE, FABRE, HERAULT, PHILIP PEAUX^ WESTERMANN, DELACROIX, CHABOT, B AZI RE şi încă doi-trei bărbaţi, aşteaptă aci să vie călăul « ca sâ le facă toaleta » şi sâ-i urce în caretă pentru eşafod. E ora patru după amiază, dar aci e întuneric aproape, arde numai lumânarea lângă perete. — Westermann e încruntat într’un colţ. Fabre e jos, m faţă. Herault pe banchetă citeşte. Danton se plimbă agitat. Camille e descompus de durere, jpe gânduri. DANTON vede pe Fabre, preocupat, nervos Ge-i Fabre? şi tu? — Fabre tace, părăsit gândurilor şi tristeţii lui. HERAULT se întrerupe din citit, întreabă liniştit pe Danton care a ajuns în dreaptul lui Aici?... Aici, au aşteptat toţi condamnaţii? WESTERMANN cu uu sentiment de soldat disciplinat Aici, la grefă !. . . HERAULT acelaşi filosof amabil, îndepărtat Dar dacă se termina procesul noaptea, ca al girondinilor, aşteptam tot aci ?r-wu vede paturi — până vine călăul? WESTERMANN s’a informat meticulos Mi-a spus Richard. .. Toţi condamnaţii au aşteptat pe Sauson aici. . . Afară de girondini, care erau prea mulţi şi au aşteptat în odaia cu pereţi groşi. . . Şi afară de Gharlotte Gorday care a aşteptat într’o celulă, în faţa uşii, la dreapta. .. TEATRU HERAULT priveşte mirat, uimit, uşor înduioşat Aici a plâns Maria Antoineta! ducele de Orleans! Manon Roland! De gratiile acestea s’a atârnat la Dubary. . . Custine, Bailly, Manuel. . . aţâţi şi atâtea. . . — pe gânduri o clipă, apoi citeşte mai departe. WESTERMANN enervat că Herault cîteşte şi el nu face nimic Dacă ar veni Sanson precis la 4. . . Mai e un sfert de oră.. . HERAULT surâde filosofic De ce atâta precizie? Eu cred că trebue să vie mai devreme, ca să ne facă toaleta, pentrucă la 4 plecăm. . . Caretele — mi se pare — sunt de pe acum în curte. WESTERMANN adevereşte scurt Două, vopsite’n roşu... — Herault citeşte iar. CAMILLE frământat, istovit, neputând să creadă Danton ! Danton e definitiv ? — Danton îl mângâie surâzând ca unui frate. Camille înţelege, strigă înăbuşit în el — Lucile. . . Lucile... — ţgi frânge mâinile. DANTON frăţeşte Fii liniştit Camille. . . Las-o pe Lucile... CAMILLE cu febră, încleştat Mi-e cu neputinţă, Danton. . . E destul să gândesc că mor, ca să-mi apară ea. . . la un pas... — cu o viziune sensuală — Toată... -— abătut cade în el însuşi — E destul să mă gândesc că nu o voi mai vedea, ca să simt că moartea e cel mai monstruos lucru. . . DANTON îi mângâie obrajii Camille, tu mori din cauza mea? 610 DANTON CAMILLE regâsindu-se puţin Danton... — vorbeşte liniştit — ştiu bine că din cauza prieteniei cu tine mor. Dar când moare cineva cu un geniu ca tine, e încă o fericire... — învoindu-se parcă — Nu Danton, dacă sufăr atât, e numai pentrucă mă despart de ea. . . Eu dacă nu o vedeam câteva ore eram neliniştit — cu o nesfârşită desnâdejde — Mi se pare acum că îmi stoarce cineva inima, că îmi sfărâmă craniul. .. -— îşi dă seama de nenorocirea lui — M’am crezut cel mai fericit om că am întâlnit-o şi azi tocmai faptul acesta îmi face — mie singur dintre toţi — moartea cel mai neînchipuit chin — dintr'o dată grav, convine — De altfel nici acum nu cred că mor — toţi îl compătimesc, văzându-l aşa, nepământesc în speranţa lui — Trebue să se întâmple ceva!. . . — are ochii ca de sticlă. PHILIPPEAUX constatând mirat oarecum Ce groaznică e moartea, * xccutat! WESTERMANN aspru, scurt Ce? Dar cum ţi-ai închipuit-o? PHILIPPEAUX convins, îndurerat Cât e de adevărat. . . Niciodată nu ştii nimic, până nu eşti aici.. . WESTERMANN dârz, de felul lui Dar cum ai crezut că e, tu, care ai trimis atâţia la moarte ? PHILIPPEAUX uimit şi abătut Dacă aşi fi ştiut,!... Facem răul pentrucă nu îl cunoaştem, nu îl simţim. . . DANTON Unii îl fag, e drept, pentrucă n’au imaginaţie. TEATRU HERAULT care se întrerupe din lectură şi gândeşte o clipă Philippeatix are dreptate. . Nu poţi să fii în două locuri dintr’o dată. . . Intr’un loc eşti cu toate simţurile şi cu corpul, cu toate posibilităţile de viitor, cu toate interesele, iar într’alt loc eşti simplu excursionist cu imaginaţia. Dela teatru te întorci când vrei acasă.. . Acum suntem aici, şi ia ora asta — e patru fără un sfert sici Westermann? — dincolo de pereţii camerii, dincolo de poartă — e o lume care trece pe stradă în aer liber, în soare, aşteaptă să întâlnească amici, are planuri pentru ora 6 diseară la masă, pentru mâine. , . Noi am pornit într’altă direcţie. La ora 6!. . . gândiţi-vă ce vom face Ia ora 6, când ei îşi vor lua prăjitura la Palais Egalite. . . PHILIPPEAUX încremenit Peste două ore. *« Danton ascultă adânc pe gânduri. HERAULT Peste două ore î — afară de Fabre şi Camille toţi, prinşi, ascultă — ... vom fi în spaţiile interplanetare — — propune, pe jumătate serios — Să ne aşteptăm unul pe altul la ghilotină, ca să fim toţi diseară la un loc. . . Se zice că dincolo de Saturn e un întuneric atât de groaznic şi de rece... că nu se văd nici sufletele. .. $ PHILIPPEAUX nu-i vine să creadă Cum peste două ore vom fi în haos dincolo de Saturn ? HERAULT ^ Peste două ore? Adaogă şi cele patru ore de când am pornit. . . de azi de dimineaţă de când s’a dat sentinţa —- toţi îngheaţă, palizi — Ce vă miraţi ?. . . de patru ore am şi pornit pe lumea cealaltă. Dar n’am simţit. 612 DANTON Cum se întâmplă uneori să nu simţi că a plecat corabia dacă eşti în burta ei, ca noi acum. Nu te mai poţi întoarce, a dispărut ţărmul. PHILIPPEAUX cu umerii ridicaţi Cu toate astea mai trecem peste o jumătate de oră prin oraş, printre şiruri de oameni?. . . HERAULT surâde Dar ce avem noi cu oamenii aceia care sunt vii! O să ne simţim străini, în lumina soarelui, cum ţi se pare străină populaţia înghesuită când mergi cu corabia de-a-lungul coastei în India. DANTON brutal, cu privirea puternică Vorbe, la ora 6 vom fi în carul cimitirului cu gâturile ciuntite. Vom fi sânge şi came la fel cu aceea a animalelor tăiate la abator. Astăzi, când cei care au asistat la execuţie, se vor aşeza la masă... Vom fi acoperiţi cu pământ, cu picioarele amestecate, în cimitirul Erancis. Asta va fi tot. .. Sticla goală o arunci la gunoiu., . CAMILLE îngrozit, cu ochii măriţi Danton tu nu crezi că vom mai trăi într’altă lume ? Tu nu crezi în nemurirea sufletelor? DANTON drept ca o statue întunecată Nu... astăzi la 6 se termină totul... — respiră cu pieptul larg. CAMILLE se frânge desnădăjduit Ah, nimic nu poate opri apa asta care ne târăşte? HERAULT Ascultă Camille. . . ascultă, uită-te la mine. Cea mai frumoasă maximă a lui de La Rochefoucduld e aceasta: TEATRU Soarele şi Moartea nu se pot privi fix. De ce-o priveşti atâta? Gândeşte-te la altceva. CAMILLE Nu. . . nu. . . peste o jumătate de oră. . . peste o oră... HERAULT Gândeşte-te că tot trebue să murim odată. Vor muri sigui —face o pauză — vor muri, sigur, şi Robespierre şi Just. Yor muri toţi cei care vor asista peste o ora la execuţia noastră. Toţi cei care vor scrie despre Revoluţie. . . cei ca vor ceti ce s’a scris despre Revoluţie. Yor fi tot atât de morţi ca si noi. . . i > * CAMILLE cu o sinceritate elementară, care ţine de revelaţie Ştiu: milioane şi milioane de oameni au murit... milioane şi milioane vor muri — înnebunit, plesnesc în el arterele — Dar numai moartea mea e moartea adevărată. WESTERMANN în timpul acesta citeşte liniştii inscripţiile de pe pereţi. HERAULT Uite, Westermann ce liniştit e... PHILIPPEAUX Westermann? Cum o să-l mai înspăimânte cuţitul ghilotinei când el e străpuns de şapte ori? CAMILLE s’a dus să se trântească pe salteaua de paie. DANTON Nu... Westermann moare uşor din altă cauză... Nu are imaginaţie. E ca unul care trece în amurg peste o punte, fără să ştie că e deasupra unei prăpăstii de 1000 de picioare adâncime. 614 HERAULT Avem leac şi împotriva conştiinţei pericolului. Riehard are sa ne aducă vre-o două sticle de cognac. DANTON Nu... eu nu iau.. . Vreau ca întreaga mea conştiinţă să mai trăiască un ceas şi jumătate. Va privi moartea drept ^înainte. Pe urmă va fi pământ — lumânarea pâlpâie, jucând umbrele. La ghişeu apare Riehard cu sticle şi alte lucruri. TOŢI dar pe rând Riehard... a venit Riehard ! FABRE neliniştit Ei, Riehard? RICHARD lui Fabre, scuzându-se oarecum Nu s’a găsit nimic.. . s’au ridicat hârtiile... PHILIPPEAUX viu Dar mie ?... mi-a adus ? RICHARD N’a putut nevastă-mea să se ducă nicăeri. . . Suntem foarte supravegheaţi... Pentru cetăţeanul Herault o doamnă a vrut să dea un buchet de flori. . . dar nu e permis, fie când cu garoafa dată Măriei Antoineta, să aduci flori. . . Ne e frică. . . facem şi noi ce putem. .. Doamna, atunci a rupt o ramură din pom şi a rugat-o pe nevastă-mea, plângând, să v’o aducă... — dă lui Herault o ramură de cireş înflorit; cea mai mare parte din acuzaţi privesc halucinaţi ramura de cireş, ca pe o mică minune din afară. TEATRU HERAULT surâde cu ochii umezi. Asta-i din lumea cealaltă. DANTON se frânge slăbit, priveşte ramura cu buze arse. CAMILLE înnebunit Dar dela Lucile ?. . . dela Lucile nimic ? nimic ? ~— fuge şi se loveşte de un perete. Richard în timpul mimicei lui Danton, mai aşteaptă încă, nehotărît la ghişeu. DANTON ca un om care ar sfărâma ceva în el, cum ai trântit de pământ un pahar, cu o veselie lugubră Eh. . . Richard eşti un cerber cumsecade. Ai inimă de târfă cinstită. Cu bani buni se înmoaie sincer — îi mulţumeşte. RICHARD Cetăţene, — sfios v şoptit — soţia lui Camille Desmou- lins e aici. . . Yrea să-i vorbească.. . — Camille n’a auzit. DANTON încet, uimit / Cum a pătruns aici? Ce caută aici? RICHARD Au arestat-o azi noapte. Dela secţie ne-au trimis-o adineauri aci. A căzut în genunchi în faţa nevestei mele... O mai ţinem acolo sub cuvânt că îi căutăm loc în celulă. DANTON îndurerat, stăpânindu-se Şi ce să caute aici?Băiatul ăsta e în pragul nebuniei. Când o şti-o şi pe ea arestată. . . Lasă-i... — surâzând, sdrobit de durere — Ei cred în Dumnezeu. Peste cinci zile au să se culce împreună, pe iarbă, în rai... 616 RICHARD Vine... f DANTON neliniştit, dar masiv Scoate-1 pe Caînille de aici. . . Spune că-1 cheamă la corpul de gardă să-i dea o scrisoare dela Lucile — înduioşat, enervat — Eh, copiii ăştia! Trimite-o pe ea înăuntru, ea poate să intre... E ca şi moartă... e de-a noastră. . % Jandarmii sunt înţelegători? — răsuflă greu. RICHARD S’a aranjat —face semnul banilor. DANTON Poate să meargă singură ? ori o aduceţi pe braţe ? — tare — Camille du-te la corpul de gardă să-ţi dea ceva dela Lucile... CAMILLE care într’un acces de nebunie tăcută îşi sfâşia hainele, halucinat Unde ? Unde ? —- s’a deschis uşa şi l-au scos jandarmii. DANTON Pregătiţi-vă. . . că vine o femeie. LUCILE are un aer de nebună calmă Unde ? — îl caută cu privirea din prag, scâncit — Camille... — cu ochii uimită — Unde e ? DANTON emoţionat şi familiar Lucile. . . Cum naiba să-ţi explic. . . ? Ascultă, nu se poate să-l vezi pe Camille. .. N’ar mai putea să moară, cum nu mai pot unii să doarmă... TEATRU LUCILE limpede, tristă şi halucinată Suferă ? DANTON E în pragul nebuniei ...nu trebue să-l vezi. .. LUCILE Ii voi vedea. . . peste zece zile îl voi vedea, — surâde, ridică în accent circonflex sprîncenele cu emoţie — M’au arestat şi pe mine. . . DANTON abătut, cu capul în piept Şi tu mori din cauza mea! JANDARMUL Repede, că trebue să vie călăul... LUCILE cu sufletul încremenit, cu ochii măriţi Atunci ? DANTON îi sărută mâna copleşit, se « redresează » Lucile dă ceva pentru Camille. L’am dus la corpul de gardă... LUCILE caută nervoasă, înfrigurată, îi dă apoi, negăsind altceva, din sân, batista. JANDARMUL S’a sfârşit — o scoate. HERAULT Ce frumoasă ar fi moartea dacă. . . 618 DANTON DANTON îl întrerupe spunând lui Philippeaux I)ă-i tu batista. .. FABRE (lui Camille care e adus înapoi) Camille, Lucile ţi-a trimis o batistă. CAMILLE sfârşit, nenorocit Unde e? La cine e? FABRE fără să se întoarcă La Philippeaux. CAMILLE ia batista, o priveşte cu ochii vii, i se pare că a primit cel mai cumplit dar. După ce priveşte lung, sărută într^un tragic elan mâna lui Philippeaux, nu recunoscător, ci surâzând e o mână frumoasă, căci i-a dat batista. Toţi sunt înduioşaţi şi se frâng abătuţi. CAMILLE surâzând cu o nesfârşită durere Lucile-Tăvălug drag, a fost în mâna ta, i-ai râs, i-ai zâmbit. . . ai purtat-o pe sân. . . sânul tău mic şi neastâmpărat — înghiaţă, devine palid, gâfâie — şoldul rotund şi ochii. . . — rămâne fără răsuflet, pe urmă crispat îşi strânge haina pe piept — Nu pot să mor. . . Nu. . . nu... e cu neputinţă — cu ochii de sticlă — trebue să se întâmple ceva — se loveşte de perete — Ah! să te loveşti de imposibil ca de un perete de plumb — strigă cu rădăcini în suflet — Nu pot să mor. . . DANTON înfuriat, voit grotesc Ba poţi... e foarte simplu. .. Ghilotina trebue să-ţi demantibuleze coloana vertebrală, între a treia şi a patra vertebră — i-arată serios pipăindu-i gâtul — Uite vezi... aici cade satârul după ce a basculat planşa. La mine o să fie mai greu de nimerit — se pipăie — că sunt gras... — Camille îl priveşte nemişcat, aiurit, 619 TEATRU Danton continuă cu acelaşi ton lugubru, serios — Un bun călău trebue să te potrivească sigur pe basculă. In privinţa asta Sanson îşi cunoaşte meseria şi nu greşeşte... La Lyon însă, erau nişte cârpaci. . . Lui Giiâlier numai după a cincea încercare i-au retezat complet gâtul. . . Potriveau mereu greşit bascula şi satârul neascuţit cădea pe vertebre — Camille zâmbeşte ca idiotizat — Tu să treci cel dintâi că e mai bine . . . Pe urmă se plictisesc măgarii de călăi şi dau rasol — mai toţi ceilalţi râd, el continuă ironic — Ai gândit pe Tacit, ai gândit omenirea şi viitorul societăţii, dar e mai bine să nu se pripească deloc călăul — trist, întunecat, deodată — Când ai ieşit din pământ, nu trebue să te întorci împotriva pământului. PHILIPPEAUX cu o nesfârşită admiraţie Şi un cap ca ăsta — priveşte pe Danton, — pleacă din lume fără să se realizeze. FABRE la fel Gândirea asta devine pământ! DANTON Capetele sunt de prisos pe lume, prietene. Pentrucă lumea nu se conduce cu capele, ci cu pasiuni. Noi n’am avut ndârjirea patimei. . . Şi aici e superioritatea celor ce ne-au trimis la ghilotină. . . E adevă al că nici ei nu sunt întregi. De aceea Franţa are să cunoască nenorociri mari... A. . . dacă aşi putea lăsa paraliticului Couthon picioarele şi lui Robespierre... ce-i lipseşte — surâde — Franţa ar li salvată—poate că vreodată s ar putea spun întocmai cum a spus el. CAMILLE priveşte uimit, potolit, e cu totul sleit, DANTON lui Camille Hei, te-ai potolit ? — râde şi îi dă o palmă prietenoasă — La dracu, te-am oprit pentrucă te apucaseşi să faci 620 \ \ D A.NTnN inventarul farmecelor Lucilei — zâmbesc toţi. Se plimbă tăcut, nervos doi paşi, dâ cu ochii de ramură şi rămâne lung încremenii, zâmbeşte sfârşii de durere — Louise —pe urmă se contractă încet, cu ochii întorşi spre pământ, ca să se apere parcă de emoţie, murmură — Louise. . . — pe braţul drept al cărui pumn îl muşcă, cad lacrimi, are un rânjet care devine iar râs — Să fie afurisite femeile astea.. . după ce că nu te Iasă să trăieşti, nu te lasă. nici să mori... HERAULT Ce-i Fabre? Eşti prăpădit de tot? Ţi-ai găsit manuscrisul ? FABRE convins Nu, cred că mi l-a furat Saint-Just. . . De-aceea mi-au confiscat hârtiile. Mi-a furat versurile. . . DANTON îl asigură, bătându-l pe umeri Versuri?, rime?.. n’avea nicio grije.... în opt zile ai să faci... rîme... Cât e ceasul Westermann? WESTERMANN mirat 4 şi cinci minute. DANTON zâmbind d L Ce înseamnă să decazi! Până şi călăul te face să aştepţi. WESTERMANN Tot tu l-ai numit şi pe ăsta, când erai ministru. DANTON Pe Sanson nu — nu e sigur — Nu-i aşa Fabre? Pe ceilalţi îi am pe toţi pe conştiinţă. Pe Billaud Varene, 621 TEATRU Gollot d’Erbois, Fouquier — pe asta nu, l-a sprijinit Lucile — Herman, Dumas, toţi, juraţii —gândind — Vezi, o deosebire între oameni şi animale*. Câinele pe care l-ai crescut, totuşi nu te muşcă niciodată. . . omul, da — sgomot de paşi afară, toţi se cutremură şi devin galbeni — Ţinută, domnilor, puţină ţinută — grav lui Sanson care intră — Altă dată, Sanson, nu te mai aşteptăm. . . Să faci bine să vii la timp — Camille a rămas încremenit de groază. Danton examinând un coş adus —f Ce-i cu coşul ăsta, Sanson?. . . Aci ne strângi capetele, ca pe sfecle ? — se uită la coş —dar m pui tărâţe, ca să nu ne curgă sângele pe jos ? — se uită la capetele celorlalţi — Nu încap toate ! SANSON E numai pentru păr ăsta — caută cu privirea cu care să înceapă. Camille a fugit tocmai în fund. HERAULT vine cel dintâiu Nu vă supăraţi dacă încep eu? Mi-au plăcut întotdeauna debuturile. SANSON îl caută la ceafă, vede că părul nu e mare Bun... — îi taie gulerul cămăşii, îl leagă cu mâinile a spate. HERAULT Danton... ai fi putut să fii mai prevăzător ca ministru al Justiţiei. . . puteai pune să facă operaţia asta o femeie... N’ar fi fost fără farmec... — Sanson vine spre Camille. CAMILLE fuge desnădăjduit Nu !. . . nu. .. mai lăsaţi-mă un minut nelegat. . . Westermann vine singur cu mâinile la spate, pregătit parcă. 622 DANTON S AN SON lui Camille Acum d-ta... trebue să sfârşim odată. . . CAMILLE tresare încleştat cu gura căscată, pe urmă Danton, e definitiv! Nu... nu se poate. . . cum o să mor? Maximilien, cum poţi?.. . am fost... în aceeaşi bancă — au pus mâna pe el dar îşi sfâşie hainele, se smuceşte — Nu se poate.. . Mai am de spus... Vreau să iubesc. . . să gândesc. . . — l-au scăpat, îl prind din nou — Cum poate fi cineva omorît dacă nu vrea să moară? — patru inşi abia îl ţin«— Horace, Adio. . . Adio, Lucile... Ţărmul vieţii mi-a scăpat de sub picioare. . . micuţule, adio... — se sbuciumă legat, violent — Danton, da-mi din sân batista. . . batista Lucilei *— imploră — Dă-mi-o Danton în gură. . . Dumnezeule, primeşte-mă. . . DANTON îl sărută pe gură, îi pune apoi batista în gură. Cămile se potoleşte. Ajutoarele au legat, mai pe toţi prizonierii afară de Danton. HERAULT emoţiont, l gat Danton, adio, în forma omenească! DANTON vrea să-l sărute, dar călăul îl împiedică Dobitocule ai să poţi împiedica tu capetele noastre să se sărute, în coşul cu tărâţe ? — au pus mâna pe el tresare definitiv — Aşa dar s’a sfârşit. . . Irevocabil neant... — închide ochii, gândeşte o clipă, pe urmă ca o totalizare şi un semn ultim — Eh! Am iubit viaţa, am iubit femeile. Hai la culcare, Danton. . . SÂNSON indică şapte inşi întâia caretă... — alţii — A doua. . . DANTON Ascultă Sanson, după ce îmi vei reteza capul, să-l ridici şi să-l arăţi poporului. . . Merită. SFÂRSIT MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI, 1946 # BIBLIOTECA FACULTĂŢII de Limba şi literatura română Cota ✓/ ♦ • • Inventar