--flCADEMIfl ROMANA DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN CULEGERI ŞI STUDII , XXVIII VĂZDUHUL DUPĂ CREDINŢILE POPORULUI ROMÂN DE TU DOR PAMFILE ŞEDINŢA DELA 6 EEVRUARIE 1915 'oE . •-‘'•ii •' .i'o'C ■ ■ ii BUCUREŞTI LIBRĂRIILE SOCEC & Comp., C. SFETEA, PAVEL SURU. LEIPZIG V l"E N A OTTO HARRASSOW1TZ OEROLD ft Comp. 19X6 Preţul 2 lei. www.aigibuo.ro DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN: I. Hora din Cartai, de Pompiliu Pârvescn, 1908 ...............L. 3.- II. Cimilituri româneşti, de T. Pamfile, 1908 ...................... 1.— III. Poezii populare din Maramureş, de Tit. Bud, 1908. ...» 1.- IV. Cântece şi urâturi, de Al. Vasiliu, 1909 ....................... 5.- V. Din literatura populară, de N. Păsculescu, 1909 ..... 6. VI. Jocuri de copii, de T. Pamfile, 1909 ............., . . „ 1.— VII. Sărbătorile poporului, de C. Rădulescu-Codin şi D. Mihala- che, 1Q10.................................................... 1.- VIII. Industria casnică la Români, de T. Pamfile. Premiul „Neuschotz" din 1909, 1910 .................................. 10- IX. Hore şi chiuituri din Bucovina, dfe S. FI. Marian, 1911 . » d2. - X. Legende, tradiţii şi amintiri istorice, de C. Rădulescu-Co- din, 1910................................................„ 1.50 XI. Sărbătorile de vară la Români, de T. Pamfile, 1911. *. . „ 2.- XII. Cântece de ţară, adunate de T. Pamfile, 1913..................... 4. - XIII. Boli şi leacuri la oameni, vite şi păsări, după datinile şi--credinţile poporului român, adunate din corn. Ţepii, jud. Tecuciu, de T. Pamfile, 1911.............................. 1.— XIV. Cântece populare româneşti din Comitatul Bihor (Ungaria). culese şi notate de Bela Bartok, 1913......................... 5.- XV. Vremuri înţelepte. Povestiri şi legende rămâneşti, culese de D. Furtună, 1913............................................ 1.- : ,XVI. Agricultura ta Români, de T. Pamfile, 1915........................ 5.- XVII. Ingewl 'românului, poveşti şi legende din popor, culese de C. Ră$rbescu-Codm, 1913...............................4.- XVIII. Poveşţea’i^pqiţ, de demult, după credinţile poporului român, de' ^/Paiâfiie, 1913.......................................... 2. - XlXk SărbătorileiRomâni; Sărbătorile de toamnă şi Postul ’’ Crăcilînulut, de T. Pamfile, 1914............................ 2.— XX. Sărbătorile la Români: Crăciunul, de T. Pamfile ...» 3.— XXI. Superstiţiile poporului român, de O. F. Ceauşanu. Premiul Adamachi din 1913, 1914.................................... 4.— XXII. Colinde din Ardeal, culese de Alexiu Viciu, 1914 ...» 2.— XXIII. Cuvinte scumpe. Taclale, povestiri şi legende româneşti, culese de D. Furtună, 1914........................................... 1.50 XXIV. Cromatica poporului român, deT. Pamfile şi M. Lupescu, 1914 » 2.- XXV. Diavolul învrăjbitor al lumii, după credinţele poporului român, de T. Pamfile, 1914.................................................. 1.— XXVI. Cerul şi podoabele tai, după credinţile'' poporului român, de T. Pamfile, 1914............................................ 2. XXVII. Credinţi şi superstiţii ale poporului român, de Artur Oorovei » 5.— www.digibuc.ro ACADEMIA ROMAnA DIN VIE AŢA POPORULUI ROMAN CULEGERI ŞI STUDII XXVIII VĂZDUHUL DUPĂ CREDINŢILE POPORULUI ROMÂN DE TUDOR PAMFILE ŞEDINŢA DELA 6 FEVRUARIE 1915 BUCUREŞTI LIBRĂRIILE SOCEC & Comp., C. SFETEA, PAVEL SURU. LEIPZIO VIENA OTTO HARRASSOWITZ GEROLD & Comp. 1816 www.digibuc.ro DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN: I. Hora din Cartat, de Pompiliu Pârvcscu, 1908..............L. 3. — II. Cimilituri româneşti, de T. Pamfile, 1908 ................» 1.— III. Poezii populare din Maramureş, de Tit. Blid, 1908. . . . » 1.— IV. Cântece şi urâturi, de Al. Vasiliu, 1909 .....................» 5. V. Din literatura populară, de N. Păsculescii, 1909 ....,< 6.— VI. Jocuri de copii, de T. Pamfile, 1909 .....................» 1.— VII. Sărbătorile poporului, de C. Rădiilescu-Codin şi D. Miliala- che, 1910..................................................» 1.— VIII. Industria casnică la Români, de T. Pamfile. Premiul „Neuscliotz" din 1909, 1910 ...............................» 10. IX. Hore şi chiuituri din Bucovina, de S. FI. Marian, 1911 . » 2.- X. Legende, tradiţii şi amintiri istorice, de C. Rădulescu-Co- din, 1910..................................................» 1.50 XI. Sărbătorile de vară la Români, de T. Pamfile, 1911 . . . » 2. XII. Cântece de ţară, adunate de T. Pamfile, 1913..............» 4. XIII. Boli şi leacuri la oameni, vite şi păsări, după datinile şi credinţile poporului român, adunate din corn. Ţepu, jud. Tecuciu, de T. Pamfile, 1911..........................» 1- XIV. Cântece populare româneşti din Comitatul Bihor (Ungaria). culese şi notate ne Bela Bartok, 1913........................... 5. XV. Vremuri înţelepte. Povestiri şi legende rămâneşti, culese ^'de D. Furtună, 1913............................................ 1. "XVI. Agricultura'ja. Români, de T. Pamfile, 1915......................... 5. XVII: higerpl românului, poveşti şi legende din popor, culese de & 'RjidiTlescu-Codin, 1913.................................» 4.- XVIII. Povestea 'lumit de demult, după credinţile poporului român, de Pamfije, 1913 . ............................................. 2. XIX. Sărbătorile La Români; Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului, de T. Pamfile, 1914................................ 2.— XX. Sărbătorile la Români: Crăciunul, de T. Pamfile ...» 3.— XXI. Superstiţiile poporului român, de O. F. Ceauşanu. Premiul Adamachi din 1913, 1914......................................... 4. XXII. Colinde din Ardeal, culese de Alexiu Viciu, 1914 ...» 2. - XXIII. Cuvinte scumpe. Taclale, povestiri şi legende româneşti, culese de D. Furtună, 1914............................................. 1.50 XXIV. Cromatica poporului român, de T. Pamfile şi M. Lupescu, 1914 » 2. XXV. Diavolul învrăjbitor al lumii, după credinţele poporului român, de T. Pamfile, 1914.................................................... 1.— XXVI. Cerul şi podoabele lui, după credinţile poporului român, de T. Pamfile, 1914. . ..................................... 2. XXVII. Credinţi şi superstiţii ale poporului român, de Artur Gorovei » 5.— www.digibuc.ro PREFAŢĂ Lucrarea aceasta este menită să ajute Ia întocmirea acelei mari Icoane a lumii, aşa cum se poate zugrăvi după datina, credinţa şi povestirea poporului român (1). împărţirea cuprinsului s’a făcut dintr’un punct de vedere cu totul practic, şi deci, în afară de orice consideraţiune ştiinţifică,— astronomică sau meteorologică,—care nu ne priveşte. 1 (1) Planul de lucru l-am dat în Povestea lumii de demult, p. 4. www.digibuc.ro PARTEA I. VĂZDUHUL 1. Văzduhul, după închipuirea poporului român, este golul dintre pământ şi cer, pe unde umblă şi „bat" vânturile, unde plutesc norii cei ce aduc ploaia sau ninsoarea după vrerea lui Dumnezeu, iar câte odată cu amestecul duhurilor necurate cari uneori au o putere covârşitoare. Se mai numeşte şi zăzduh, zăzduf (1) sau zăduh (2) ; aceste cuvinte însă, de cele mai multe ori se leagă de partea de deasupra a acestui gol, fiind sinonime cu înaltul cerului, seninul, seninul cerului sau cerul; «din văzduh'1, înseamnă »,de sus", ..de foarte de sus". Despre aer îşi dă sama orişicine, dar numele i-1 cunosc numai cei ce ştiu carte; îl cunosc din mişcarea lui, şi prin urmare de ajuns este dacă-1 numesc vânt (3). Unii socotesc văzduhul ca o piedică năzuinţelor omeneşti de a ajunge la cer, — şi prin urmare la Dumnezeu, —cană Dumnezeu dinadins a îndepărtat cerul de pământ, ca să scape de unele supărări cari i le pricinuiau oamenii: „Pe pământ, umbă omul în fel şi chip, şi mai iute, şi mai încet; sub apă se vâră; pe sub pământ nu se ’nspăimântă, da’n văzduh nu poate, că n’are pe ce să se sprijine!"—„Aşi, cum nu poate? Da nu-1 vezi cum sboară cu toroiplanele (4)? Unul, în Bucureşti, ci-că s’a prins c’o aduce scrisoare dela Dumnezeu: a început, aşa, să îndrepte comedia ceea spre cer, şi s’a dus şi s’a tot dus, până când Dumnezeu i-a zis 1 * 3 4 (1) C.. Rădulescu-Codin, O seamă de cuvinte din Muscel, C.-Lung, p. 80. (3) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (3) De aici zicala: „mănâncă vânt", celor ce n’au ce mâncâ. (4) Porecla aeroplanului dată din pricina greutăţii pronunţării, dar şi în batjocură. T. Pamfile, Văzduhul. 1. www.digibuc.ro 2 „ho!"; l-a făcut ghem şi grămadă, şi l-a izbit de pământ! Poftească acuma, şi mai suie-se!“ (1). Numai îngerilor din cer li-i slobod să străbată văzduhul precum şi sufletelor celor răposaţi, cari totuş au a se opri în cele douăzeci şi patru de vămi ale văzduhului ţinute de diavolii caii au rămas spânzuraţi acolo, după izgonirea lor din cer (2). Încolo, cu vrerea lui Dumnezeu, nimănui! 2. Despre stările de căpetenie ale văzduhului, se va vorbi pe larg într'un capitol următor. Aici vom da câteva credinţe cu privire la schimbarea vremii, adică a stării văzduhului, ceeace însemnează de multe ori numai schimbarea în rău, adică stricarea vremii. Vremea se schimbă când: Bufniţa cântă prin luna Fevruarie,—semn de primăvară timpurie (3). Cânele se tăvăleşte; e semn că vremea se va muia, adică gerul va conteni (4). Cerul va fi senin spre miazăzi; e semn că vremea se va în-bunâ (5). Ciocârlanul îşi va lăsă ciocul pe spate; — se va moina, va fi moloşag (6). Ciorile, liniştite şi întocmite în cârduri, vor intră seara în sat (7); 1 2 3 4 5 6 7 (1) Ion Creangă, II, p. 282: „Ne bate Dutnnezeu, că prea ne luăm Ia măsură cu el, că nu ne-ajunge că vorbim pe sârmă, că bate telegrame pe sârmă, acu, mai umblă şi ca paserile lui Dumnezeu. De, eu unul, nu zic ba [ că-i rău], dar iar mă 'ntorc şi zic: prea mare ni-i râsul şi batjocura de Cel-de-sus !". (2) T. Pamfile, Povestea lumii de demult, p. 66: „Dracii cari au rămas în văzduh s’au apucat de au făcut vămile văzduhului, unde opresc sufletele oamenilor cari merg la cer; îi opresc la vamă. La vamă, sufletele morţilor dau fapte bune; dacă nu prea au fapte bune, dau hainele cari li se dau de pomană până la patruzeci zile, şi dacă nu se plătesc de vamă nici cu atâta, mai dau şi paraua dela deget, care li se pune când mor. Şi dacă nici cu astea nu se pot plăti de draci pentru păcatele lor multe, apoi dracii opresc sufletele şi le trimit la iad". (3) Oorovei, Credinţi şi superstiţii, Bucureşti 1915, p. 378. (4) I. A. Zanne, Proverbele Românilor, IX, p. 389. (5) Şezătoarea, IV, p. 120. (6) Oorovei, Credinţe, p. 381. (7) Cred. Rom. din corn. Ciureşti, jud. Tutova, împărt. de d-1 O. V. Şuşnea. www.digibuc.ro 3 alţii spuri că vremea se schimbă când ciorile vor sburâ în toate părţile cârâind şi vâjâind, iar de stau liniştite, vremea se îndreaptă (1). Cocostârcii vor sta pe şes; e semn că vremea se va încălzi (2). Cocoşul va cântă stând într'un picior (3), va cântă mult ziua, — ceeace se socoteşte ca o prevestire că vremea se va muiâ, va fi moloşag (4), —va cântă seara (5), în spre atnurg, — ceeace a -rată că de va fi frig, se va muiâ vremea, iar de va fi moale, se va lăsă frig aspru (6), — sau va cântă de cu noapte, până a nu se lumină de ziuă, — ceeace se crede a fi un semn de vreme bună (7). Curcubăul va apăreâ seara spre răsărit (8). Florile vor mirosi frumos şi uşor (9). Focul pe vreme frumoasă nu va arde: semn că vremea se încălzeşte, sau face a moină (10). Fumul va năvăli din sobă în casă,—după unele credinţe (11),—iar după altele se va ridică drept în sus (12). Gâştele vor face ca şi cum s'ar scăldâ; acesta este semn că frigul se va muiâ (13). Greierii vor cântă (14). Helgile cu blănile negre se vor arătă pe la sfârşitul iernii, — semn de primăvară timpurie; dacă vor aveâ blăni albe, iarna se va prelungi încă (15). 1 2 3 4 5 6 7 8 9 (1) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (2) Şezătoarea, IV, p. 119. (3) P. Papahagi, Megletto-Românii, I, p. 92. (4) S. FI. Marian, Sărbătorile la Români, p. 120. (5) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (6) E. Voronca, Datinele şi credinţele popomlut român, Cernăuţi 1903, p. 437. (7) Şezătoarea, VI, p. 29. (8) Marian, Sărbătorile, I, p. 120, (9) Ibidem, <10) Gorovei, op. cit., p. 381. <11) Şezătoarea, VI, p. 34. {12) Ibidem. {13) Ibidem, p. 35. {14) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. {15) Gorovei, op. cit., p. 379. www.digibuc.ro 4 Luna va fi îngrădită, adică va avea un cerc alb împrejur (l)r sau, după altă credinţă, va străluci curat (2). După alte credinţe,, dacă luna plină va fi curată şi nu va aveâ pete vinete sau ţar-calan roşu împrejur, e semn de vreme bună; dacă va aveâ. 2 — 3 cercuri împrejur, va fi vreme urîtă sau va plouă (3). Măgarii vor sburdâ (4). Mâţa se va spălă (5), se va culcă în mijlocul casei sau pe prag (6); dacă va dormi pe pat, mâţa face a cald (7); dacă şeade în fereastă sau se uită la uşă, face a vreme bună (8), şi tot a cald face dacă se linge şi se uită spre fereastă (9)); dacă se linge şi se uită spre sobă, prevesteşte vreme rea (10), ca şl când se va vârî în sobă, în cotruţă ori va fugi prin casă (11). Mieii vor sburdâ, şi aceasta va fi un semn pentru îndreptarea vremii (12). Mort, de visează cinevâ, însemnează că a doua zi vremea seva muiâ, adică va fi moină (13). Negurile vor cădeâ jos şi se vor lăţi; aceasta prevesteşte că. cerul se va însenină (14). Oile, ger fiind, nu vor mânca cu poftă; aceasta va fi un semn că vremea se va muiâ; dacă vor mâncă bine, ca de obiceiu când este gerul aspru, este semn că frigul va mai dăinui încă multă vreme (15). Picherea va cârcâi;. e o prevestire că vremea se va schimbă tocmai după trei zile (16). (1) Cred. Rom. din corn. Vlăsineşti, jud. Dorohoiu, împărt. de d-1 D. Furtună- (2) Marian, Sărbătorile, I, p. 120. (3) Gorovei, op. cit., p. 382. (4) Cred. Rom. din corn. Ardeoani, jud. Bacău, împărt. de d-1 D. I.Procopie- (5) Gorovei, op. cit., p. 189. (6) Şezătoarea, VI, p. 43. (7) lbidem, IV, p. 120. (8) lbidem. (9) Cred. Rom. din Bucovina, împărt. de. d-1 P. Câţsteam (10) Idem. (11) Cred. Rom. din corn. Ţuţcani, jud. Covurluiu. (12) Şezătoarea, IV, p. 120. (13) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (14) Marian, Sărbătorile, I, p. 121. (15) Şezătoarea, VI, p. 45. (16) Cred. Rom. din corn. Schinem, jud. Tuto va, împărt. de-d-nii fraţi Cahu- www.digibuc.ro 5 Pielea îl va mânca pe om (1). Piţigoii vor cânta veseli în luna lui Faur (2). Porcul va umbla cu paie în gură (3). Rândunelele vor sburâ pe sus (4). Serile vor fi senine sau uscăcioase (5). Soarele, după un cârd de zile urîte, va răsări frumos; aceasta arată îndreptarea vremii (6); după alte credinţe, va străluci senin sau se va uită înapoi (7). O sprinceană luminoasă se va vedeâ la apus; e semn că vremea se va îndrepta (8). Stelele vor părea mai mari ca de obiceiu, sau mai apropiate unele de altele (9). Ţarcele vor ieşi dimineaţa amândouă din cuib (10). Vulturii vor sburâ lin (11). Vremea se va strică, adică, din liniştită cum era, se vor isca iurtuni, din cald se vor lăsa geruri, ploi şi ninsori, din frumos se va face urît, va vremul (12), dacă: Boii se vor încurâ (13); de se întâmplă aceasta pe vreme friguroasă, se va moină (14); dacă broscăie boii, moineazâ (15). Broaştele vor ieşi prin ogradă (16) sau vor cântă înainte de Alexii (17). Caii vor sta întorşi cu spatele spre gard (18), tăcuţi şi îngânduraţi (19). (1) Cred. Rom. din cmn. Ardeoani, jud. Bacau, împart, de d-1 D. I. Proeopie. (2) Gorovei, op. cit., p. 379. (3) Ibidem. (4) Marian, Sărbătorile, 1, p. 120. (5) Ibidem, p. 120 1. (6) Şezătoarea, IV, p. 120. (7) Cred. Rom. din corn. Catane, jud. Dolj, împart, de d-1 Şt. St. Tuţescu. (8) Zanne, Proverbele, IX, p. 390. (9) Gorovei, op. cit., p. 381. (10) Marian, Sărbătorile, I, p. 120. (11) Gorovei, op. cit., p 382. (12) Şezătoarea, V, p. 172. (13) Revista Tinerimea română , VI, 1-2, p. 94. (14) Şezătoarea, I, p. 126. (15) Gorovei, op. cit., p. 381. (16) Cred. Rom. din corn Catane, jud. Dolj. (17) Marian, Sărbătorile, I, p, 122. (18) Şezătoarea, VI, p. 24. (19) Gorovei, op. cit., p. 41. www.digibuc.ro 6 Ciaunului îi va arde scrumul pe fund (1). Ciocârlanii vor ţârâi pe lângă casă (2), se vor izbi în fereastă (3) sau vor ţipă pe sus. Când îl aude, Românul zice despre ciocârlan că Strig’a cioareci şi-a opinci Şi-a obiele câte cinci !(4). Cocoarele se vor călători (5). Cocoşul va cântă ziua, după unele credinţe (6), sau decusearăr după altele (7). Codobatura va veni înainte de Miezul-păresimilor; acesta va fi semn de vânt şi zăpadă; dacă va veni după Miezul-păresimilorr vremea se va îmbuna (8). Fumul va veni înapoi pe hornă (9) sau se va împrăştia pe pământ (10). Funinginea va arde la gura cuptorului (11) sau pe pirostii; unii zic atunci că «se bat Ţiganii" (12). Furnicile îşi vor face muşunoaie sus pe paiele de iarbă,—semn că «iarna va fi geroasă" (13). Gâştele vor sta cu clonţu ’n pene; acesta este semn de frig (14). Haina, din nebăgare de samă, vei îmbrăcâ-o pe dos (15). Horna va hui (16). Huhurezul va cântă în pădure (17). (1) Şezătoarea, I, p. 17. Zanne, Proverbele, IX, p. 389. (2) Şezătoarea, VI, p. 33. (3) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. (4) Marian, Sărbătorile, I, p. 122. (5) Gorovei, op. cit., p. 380. (6) Cred. Rom. din corn. Tâtăruşi, jud. Suceava, împărt. de d-1 Al. Vasiliu (7) Revista Tinerimea Română , III, 1, p. 451. Şezătoarea, VI, p. 29. (8) C. D. Gheorghiu, Calendarul femeilor superstiţioase, P.-Neamţ, p. 57. (9) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (10) Şezătoarea, VI, p. 34. (11) tbidem, p. 30. (12) împărt. de d-1 T. Popovici, corn. Zorieni, jud. Tutova. (13) Gorovei, op. cit., p. 129. (14) Şezătoarea, IV, p. 119. (15) Ibidem, VI, p. 38. (16) Ibidem, III, p. 149. (17) Ibidem, VI, p. 36. www.digibuc.ro 7 Lenele (l) vor începe să umble (2). Luna va avea ţărcălan,—un cerc galben,—împrejur (3). Mâţa se va uita pe fereastă (4) fiind pe vatră, se va uită în cuptor (5), se va sui pe sobă şi apoi se va uita spre uşă (6) sau se va întoarce cu spatele spre foc (7). Dacă se suie în fereastă şi şade acolo mult, vremea de îndreaptă (8). Când se laie cu stânga, vremea se strică; dacă se laie cu dreapta, vremea se îndreaptă (9). Muştele umblă în mulţime mare pe lângă foc (10). Negurile vor fugi în sus (11). Nourii vor alergă pe cer (12). Oile vor mânca cu poftă, ca şi la ger,— chiar fiind vremea moale (13),—vor sări şi vor sburdâ (13). Pădurea va hui (14). Piţigoii vor ţiui pe lângă casă (15). Porcii vor umbla cu gunoaie în gură, ca să-şi facă strat (16) şi vor coviţăi (17). Râmele vor începe să iasă prin ogradă (18). Soarele va răsări în nouri (19), va apune în nouri (20), sau (1) Pompilis viaticus, Latr. (2) Marian, Insectele, p. 229. (3) Şezătoarea, VI, p. 38. (4) Gorovei, op. cit., p. 189. (5) Şezătoarea, IV, p. 119 şi 120. (6) Ibidem, VI, p. 43. (7) Marian, Sărbătorile, I, p. 122. (8) Gorovei, op. cit., p. 189. (9) Cred. Rom. din corn. Catane, jud. Dolj, împărt. de d-I Şt. St. Tuţfescu- (10) Gorovei, op. cit., p. 215. (11) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. (12) Şezătoarea, IV, p. 119. (13) Ibidem, VI, p. 45. (14) Gorovei, op. cit., p. 242. (15) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. (16) Şezătoarea, VI, p. 33. (17) Cred. Rom. din jud. Dorohoîu, împărt. de d-1 D. Furtună. (18) Marian, Sărbătorile, I, p. 122. (19) Şezătoarea, I, p. 126. (20) Ibidem, IV, p. 120. (21) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. www.digibuc.ro 8 apunând, «se va uita înapoi" (1); prin alte părţi, dacă soarele se uită înapoi, se socoteşte ca un semn de îndreptare a vremii (2). Stârcii vor cânta (3). Sturzul va ţipa pe sus (4). Ţânţarii vor umbla prin aer (5). Urechile te vor mânca (6). Ursul îşi strică bârlogul în ziua de întâmpinarea Domnului, cu toate că încă e frig,—semn de desprimăvărare; dacă însă, cu toate că vremea-i frumoasă, ursul urmează să stea în bârlog, primăvara va întârzia (X). Vilele vor sburdâ venind dela păşune (8); pentru aceasta, când şaguesc sau se joacă doi inşi trecuţi de vremea copilăriei, li se spune de un altul: «Astâmpăraţi-vă, că se strică vremea!", cu înţelesul care învederat răsare. Dacă vitele mugesc şi se uită în sus, este semn de cumpănă mare (9). Vrăbiile vor ţârâi (10); dacă vor căuta loc de aciuare sub streşină, vor prevesti un frig mare (11); dacă se vor scălda în colb, vor face a vreme bună (12). In deosebi, semn de frig sau frig mare, va fi când: Călinele vor fi rupte înainte pe Ziua-crucii: «vor fi curând geruri" (13). Jârul va fi din îmbielşugare (14). Jiganiile vor năvăli la sate (15). Iepurii vor veni de asemenea prin sate (16). (1) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (2) Zanne, Proverbele, IX, p. 390. (3) Revista Tinerimea Română , VI, 1 2, p. 90. (4) Marian, Sărbătorile, I, p. 122. (5) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. (6) Gorovei, op. cit., p. 379. (7) Cred. Rom. din corn. Ardeoani, jud. Bacau, împart, de d-1 D. 1. Piocopie (8) Marian, Sărbătorile, I, p. 122. (0) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. (10) lbidem. (11) lbidem. (12) lbidem. (13) Gorovei, op. dl., p. 381. (14) lbidem, p. 380. (15) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (16) Idem. www.digibuc.ro 9 Focul va fâsâi pe vatră (1). Muştele şi furnicile vor ieşi înainte de Sf. Alexie (2). Mâţa se va vârî în sobă, în cuptor, va sgrepţănâ la uşă (3) sau va sgâriâ rogojina (4). Peşte vor visa oamenii (5). Pirostiile se vor înroşi în foc (6). Scoruşele se vor face multe, — când «are să fie straşnică iarna" (7). Şoarecii vor fi în număr neobişnuit (8). Vara va fi călduroasă (9). Pomenim aici următorul mijloc ca sa se curme gerul,—„gerul cel mare, când crapă ouăle corbului, gerul Bobotezii sau gerul lui Marcociu": să înşiri la rând nouă oameni pleşuvi dintr'un sat, şi să le spui pe nume cum îi chiamă; dacă nu-s de-ajuns în-tr'un sat, să urmezi pânăl a nouă, numărând câţi n’ajung, pleşuvii din alt sat (10). In deosebi, semn de vreme bună sau vreme frumoasă va fi când: Apele curgătoare vor hui plăcut şi lin. Broaştele vor cântă (11). Bucatele puse pe masă se vor petrece în întregime. Canele se va culcă pe ornat. Ceaţa „se va lăsă", va cădeâ. Ciocâ/i a va sta tupilata la pământ (12). Fereasta va asudă,—se va aburî (13). Focul nu va arde, iar alţii îl vor visă. Găinile vor umblă pe ploaie. Liliecii vor ieşi în număr mare. (1) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (2) G oro vei op. cit., p. 368. (3) lbidfin. (4) Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu. (5) G oro vei, op. cit., p. 369. (6) Ibideni. (7) Ibidem, p. 380. (8) Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu. (9) Idem. (10) Idem. (11) Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu. (12) Idem a celor din jud. Covurluiu. (13) Idem a celor din com. Ţepu. www.digibuc.ro 10 Mâţa va dormi pe pat. Nourii, după ploaie, se vor lăsă jos, căutând, par’că, să atingă pământul. Peştii vor sări după musculiţe. Rouă va cădeâ groasă, înainte de deplinul asfinţit de soare. Soarele va răsări frumos. Vitele se vor linge una pe alta, sau îşi vor linge botul, picioarele ori trupul (1). 3. La acestea, adăogăm alte credinţe cu privire la strările văzduhului : Dacă la Bobotează vremea va fi moale, oamenii vor fi slabi peste an (2); dacă va fi geroasă, după ieşirea cu Iordanul se va muia, şi se va înăspri dacă, după alte credinţe, vremea a fost mo-loşagâ (3); după altă credinţă, dacă vremea este frumoasă, vara va fi îmbielşugată în pâne şi peşte (4). Luna Fcvruarie înghiaţâ dacă găseşte desgheţat, şi desghiaţă dacă găseşte îngheţat (5). Vremurile geroase sunt prielnice sănătăţii; în deosebi peste vară, nu vor fi bolişti nici la oameni, nici la vite şi nici la paseri (6). Cum va fi vremea la Mucenici, —Măcinici, Patruzeci de Mucenici, Patruzeci şi patru de Mucenici, Patruzeci de Sfinţi sau Sfinţi, — aşa va urma să fie vremea toată primăvara (7), numai patruzeci de zile (8), sau numai patruzeci şi patru de zile după această sărbătoare (9). Cum va fi vremea la Stratenie, — 2 Fevruarie,— aşa va fi toată vara (10). 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 (1) Cred. Rom. din jud. Iaşi. -- Pentru cele fără izvor, a se vedea Gorovei, op. cit., p. 370 - 2. (2) Candrea, Desuşianu, Speranţă, Graiul nostru, I, 1906, p. 535. (3) Zanne, Proverbele, IX, p. 3Q0. (4) Gorovei, Credinţi şi superstiţii, p. 20. (5) Cred. Rom. din jud. Tutova. (6) Cred. Rom. din jud. Tecuciu. (7) C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 55.-Marian, Sărbătorile, II, p. 155.— I;i Proverbele, IX, p. 390. (8) Şezătoarea, III, p. 44. (9) Cred. Rom. din jud. Tutova. Marian, Sărbătorile, II, p. 155. (10) Voronca, op. cit., p. 930. www.digibuc.ro 11 Cum va fi vremea Ia Bunavestire, aşa va fi la Paşti (1). Cum va fi vremea la Florii, aşa va fi la Paşti (2). Cum va fi vremea la Simion Stâlpnicul, aşa va fi tot anul (3), De va fi Ia Ovidenie senin, vara va fi secetoasă şi călduroasă; dacă la această sărbătoare va fi vânt, peste an vor fi bolişti şt moarte chiar (4). Prin alte părţi însă se zice că întocmai cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna (5). Cum va fi vremea la Cuvioasa Paraschiva, aşa va fi până la Sf. Dumitru (6). Dacă la Crăciun va fi cald, va fi frig Ia Paşti (7). Cum va fi vremea în cele patru zile după lună nouă, aşa va. fi întreaga lună (8). Când Vinerea e vreme bună, Duminică va fi rea, şi invers (9)r căci «vremea de Vineri nu ţine" (10). Pe vreme rea, nu se pune cloşcă, deoarece se crede că nu ies puii (11). Dacă buburuza (12) sboară de pe deget, — când cineva umblă cu dânsa şi o pune pe deget, —este semn de vreme bună. Dacă nu sboară, vremea nu va fi bună (13). Dacă vremea rea începe într'o Sâmbătă ori într'o zi de sec, va ţinea mult astfel (14). 4. Vom încheia aceste şire cu două povestiri din cari, una lasă să se înţeleagă că aceste credinţe au mult temeiu de a fi crezute, iar altă, dimpotrivă, le crede fără nici o legătură cu adevărul. întâia sună precum urmează: «Doi prieteni din copilărie merseseră pe la şcoli în străinătate şi * (S) (1) Marian, Sărbătorile, II, p. 223. Voronca, op. cit., p. 933. (2) Zanne, Proverbele, IX, p. 390. (3) Voronca, op. cit., p. 930. (4) Cred. Rom. din eom.Ţăcăni, jud. Covurluiu, împărt. de d-1 I. O. Zugravu. (5) Zanne, Proverbele, IX, p. 390. (6) Voronca, op. cit., p. 390. (7) Cred. Rom. din corn. Schineni, jud. Tutova, împărt. de d-nii fraţi Cahu. (S) Qorovei, op. cit., p. 380. (9) Cred. Rom. din corn. Catanele, jud. Dolj. (10) Idem. (11) Cred. Rom. din corn. Zorleni, jud. Tutova, împărt. de d-1 M. Lupescu. (12) Coccinella septempuuctata L. (13) Marian, Insectele, p. 199. (14) Zanne, Proverbele, IX, p. 389. www.digibuc.ro 12 învăţaseră carte până la brâu, adică se făcuseră burdufuri de carte. După ce isprăviră de învăţat, se întorceau acasă cu gând să procopsească pe toată lumea. Unul era cetitor de stele şi altul doctor. Dar fiindcă erau cam perpeliţi, sfat făcură ei şi se hotă-rîră să nu meargă de-a dreptul în mijlocul cetăţii, ci să înceapă a procopsi mai întâiu pe mărginaşi, dela cari să capete câte ceva, cu care să se mai înţolească şi ei. Aşa hotărîră, aşă şi făcură. Traseră la casa unui mărginaş. Acolo găsiră numai pe femeia casei. Bărbatul ei era la câmp să adune nişte coceni de porumb pentru nutreţul vitelor. Ei centra să-i găzduească. Intre acestea, cum era şi cam în de seară, iată că soseşte şi omul femeii dela câmp. Ii spuseră şiretenia. Omul primi să-i găzduească, şi fiindcă auzise că sunt nişte procopsiţi, le aşternu în casă tot ce avii mai bun pentru culcare, iară el se culcă pe prispă, afară, înfăşurat în ghebă şi în cojocul lui. Până a nu se culcă, femeia casei găti procopsiţilor nişte jumări din câteva ouă, le dete niţel lapte şi niţel untişor, iar pentru bar-batu-său făcu o mămăligă d'alea înfricoşatele, şi i-o puse dinainte, cu un cenac de fasole, fiindcă eră în post. Mâncă omul cu poftă, fiindcă eră flămând şi trase o donicioară de apă, de-i tros-niau utechile. In vremea aceasta procopsiţii ieşiră pe afară. Astronomul, ui-tându-se pe cer, zise: — Ce frumoasă vreme o să avem mâine! Doctorul îl ascultă cu ochii bliojdiţi, apoi zise şi el: — Vezi pe omul acesta? Până mâine n’o să mai fie între cei vii. Are să crape. Văzutu-l-ai tu ce a mâncat şi cum a mâncat ? Apoi intrară în casă ca să se culce. Până a nu adormi ei, intră şi ţăranul şi zise: — Nevastă, ia hai să adunăm ale trancanăi de pe afară, sa le dam pe lângă casă, că mie mi se pare că la noapte o să ningă! Procopsiţii când auziră, se înfundară de râs, însă tăcui ă. Se culcară cu toţii şi adormiră. Peste noapte, cam pe când încep a cântă cocoşii de ziuă, ţăranul intră în casă şi scoală pe nevastă să facă focul la sobă. Doctorul zise tovarăşului său : Aceste sunt semne că nu-i este bine! Aiurează deştept. Mai aşteaptă niţel şi vei vedeă că are să crape! www.digibuc.ro 13 In vremea aceasta ţăranul ieşi afară şi se întoarse cu o crosnă bună de lemne. Până să încarce braţul de lemne, până să vie în. casă, ninsoarea îl albise, căci ningea ca în mijlocul iernii. Când îl văzură procopsiţii plin de ninsoare, o mâlciră. Ţăranul făcu focul şi se puse să se încălzească; femeia se sculase şi luase furca. Ea lucră şi el îi spuneâ snoave pe lângă foc_ Nici că avea de gând să crape. După ce se lumină de ziuă şi văzură că neaua este mare şl ţăranul cu voie bună, procopsiţii îl întrebară: — Cum se poate, îi zise doctorul, că n'ai nici pe dracul, după. ce aseară ai mâncat un cenac de fasole, o mămăligă întreagă şL ai băut o doniţă de apă ? — Iaca, bine, răspunse ţăranul, muncesc toată ziua şi seara vin flămând; totdeauna mănânc aşa. M’am obişnuit cu felul ăsta de mâncare şi mi-e bine, sunt sănătos, mulţumesc lui Dumnezeu! — Asta, bine,—îi zise astronomul —dar de unde ai ştiut tu că are să ningă astă noapte ? — Iată, când mă întorceam dela câmp, am văzut o scroafă care adună paie şi le duceă la culcuşul ei. Aceasta este cel mat nemincinos semh de ninsoare! -- Aide, mă, încolo, zise astronomul către doctor şi atingân-du-1 cu cotul; aci nu e treabă, că nu plătim cât o ceapă degerată unde şi porcii sunt astronomi!" (1). Iată şi a doua povestire care se opune celei de până aici: »Ci-că erâ odată într'un sat un om care, când se nemeriâ să fie ceva mai Cli chef, —şi asta se'ntâmplâ mai în fiecare zi,—mergând pe uliţa satului şi vorbind aşâ cu el însuş, striga ’n gura mare : — De boier nu mă tem, pe Dumnezeu nu-l cred şi iapa mea e mai cuminte decât popa! Şi azi, şi mâni, şi poimâni, tot spunând el aşâ mereu, ajung-vorbele lui odată şi la urechile boierului, care, pentru a putea, afla înţelesul acestor vorbe, chemă pe om la dânsul şi-l întrebă-răstit, după obiceiul boieresc : — Dar bine, mă, ce tot strigi într'una, pe uliţa satului în gura mare ? — Ce să strig, cucoane! Nu strig nimica! Ia vorbesc şi eu (1) P. Ispirescu, Poveştile unchiaşiilui sfătos, Bucureşti 1907, p. 313 6. www.digibuc.ro 14 ■cum vorbesc toţi oamenii când merg pe drum, după ce au pus •o leacă mai mult pe-o parte. Că doară gura omului îi slobodă. •Cine-o poate opri ? — Aşa, vrea să zică acuma te faci că nu ştii? Şi unde se răcâdueşte boierul, şi-i trage două palme, de-i trec scântei verzi pe dinaintea ochilor, omului. — Iartă-mă, cucoane, că doară, păcatele mele, dac’am aruncat şi eu o vorbă la un chef, socot că n’am făcut nimănui nici un Tău. Pentrucă, ce supărare poate fi când spun că «de boier nu mă tem, pe Dumnezeu nu-l cred şi iapa mea îi mai cuminte decât popa?". — Cum să'ndrăzneşti tu, mă, să spui în vileag, că nu te temi de boier? Da cine-i mai mare aici în-sat? Nu eu? — Ba dumneata, cucoane, eşti mai mare; par'că eu neg ? Ferească Dumnezeu de una ca asta. Da de boier de ce m’aş teme, ■dacă n’am pentru ce? Ce, ţi-s dator cu ceva ca să mă tem de ■dumneata ? Boierul, gândindu-se la vorbele din urmă ale ţăranului, şi văzând înţelepciunea lor, zise : — Intr’adevăr, aici mi se pare că poate să ai o leacă de dreptate. Dar cum poţi să spui cu atâta nesocotinţă că nu-l crezi pe Dumnezeu ? — E hei, cucoane, d’apoi tot din păţite vine şi vorba asta, nu ■din chef ori din cine ştie ce. Că mai anii trecuţi mi-am făcut şi ■eu, ca tot gospodarul, odată în vieaţa mea, un cojoc mândruţ care m’a ţinut un porc îngrăşat (l). Fudul, eu, când l-am îmbrăcat întâia oară ca să mă duc cu el, să mă mândresc,- cum îi o-biceiul Românului,—m’am pornit să mă duc la un hram într’un sat vecin. Eră vreme frumoasă, şi de unde să-mi treacă prin gând că Dumnezeu are să se mânie aşă dintfo dată ? Când colo, pe la jumătatea drumului, numai ce se porneşte un vânt c'o ploaie, ■că ne având unde să mă adăpostosc, îmi udă cojocul într’aşâ chip, că nu mai face două parale. Mă uit la cojoc, mă uit şi’n sus la Dumnezeu, şi mă’ntorc apoi acasă, fără ca măcar să gust din praznic. Apoi, n’am eu dreplate, cucoane, când spun că pe Durţinezeu să nu-l crezi ? (1) A dat pe d atâţia bani câţi a luat pe un porc îngrăşat. www.digibuc.ro 15 — Ba mi se pare că aici ai mai multă dreptate. Da ia să vedem acum de ce iapa ta îi mai cuminte ca popa, că asta, drept să-ţi spun, chiar n’o înţeleg! D’apoi iaca, cucoane, fie-vă faţa cinstită şi nu vă fie cu bănat, cum vine şi vorba asta. Eu cumpărasem iapa care-o am, un hă-ram nărăvaş; când da cu picioarele de apă, par’c’ar fi dat de foc. Smunciâ înapoi şi nu vrea nici în ruptul capului să treacă gârla. Azi aşa, mâni aşa, tot am luat-o eu cu binjşorul, doar-doar oiu dămoli-o şi-oiu face-o să-şi lase năravul. Dar ţi-ai găsit! Ea-şi ţinea năravu’nainte. O dată mă mâniiu eu, îmi ies din sărite şi-i trag o mamă de bătaie, că n'o puteam ţineâ; aşâ fugiâ prin baltă. Şi de-atunci nu-mi mai face marazuri şi trece prin apă ca pe uscat. Da pe cinstitul părintele nostru, cu greu nărav, cu toate cele aspre, nimeni nu l-a putut desnărăvl! »Apoi n’am eu dreptate să zic că iapa mea-i mai cuminte decât popa ? “ (1). (1) Impărt de d-1 C. Teodorescu, inst., Roman. www.digibuc.ro PARTEA II. VÂNTUL I. Vântul. 1. Cu ce prilej s'a izvodit întâia dată vântul pe lume? In a-ceastă privinţă, povestirile ne răspund în mai multe teluri. Prin Bucovina se spune că Ia început, Dumnezeu, după ce a făcut lumea, i-a dat lumină, punând soarele pe cer şi născând pe Domnul Hristos. Insă, tot atunci, trăind şi paingănul cel rău la inimă şi pizmuitor al lumii, s'a apucat şi a început să-şi întindă pânzele lui prin copaci, ca doar-doar lumina soarelui nu va puteâ să răsbată până la oameni, ca aceştia să trăească în întuneric şi astfel să se dedeâ la tot soiul de nelegiuiri. Dar Dumnezeu, ca să zădărnicească faptele cele răutăcioase ale necuratului, a făcut vântul, ca prin bătaia Iui să rupă pânzele paingănului, şi lumina soarelui să poată străbate în voie până la oameni (1). Tot prin aceste părţi se aude şi a doua povestire: După ce Dumnezeu şi diavolul au făcut lumea, „s'apucară să împărţească soarele, luna şi stelele. Cu stelele, a zis Dumnezeu, ca să fie tot aşa: să le numere. Dar, sau că se puneâ în dreptul stelelor vreun nour, sau că îl apucă ziua, şi au rămas nenumărate. Iar mânie şi sfadă cu Dumnezeu ! încă luna şi soarele nu şi-au fost împărţit. — Dacă crezi că te înşel, alege tu singur pe care vrai, — i-a zis Dumnezeu. — Eu îmi ieau soarele,—zice diavolul. — Fie şi aşa,—zice Dumnezeu ; a mea va fi dar luna şi cu ea voiu rândul, iar tu cu soarele vei avea de lucru. Dar soarele tare îl frigeâ pe diavol, căci el aveâ de lucru cu dânsul. De focul acela, unde să se ascundă? A alergat să se as- (1) Voronca, op. cit, p. 396-7. www.digibuc.ro 17 cundă în mare, dar Dumnezeu a luat apa. Se ascundea în nisip dar tot îl frigeâ. A început a alerga pe pământ, doar s’ar răcori; şi alergând, îşi făceâ vânt. Aşa a văzut că e bine; şi şi-a făcut două aripi, făcând cu ele vânt peste toată lumea. Fratele său, — Dumnezeu, — l-a învăţat să taie fiecare aripă în două şi să Ie înfigă în cele patru părţi ale pământului, căci singure vor face vânt între ele şi va fi mai bine. Diavolul a făcut.cum l-a învăţat şi astfel s'a făcut vântul"{ 1). A treia povestire ne spune că Ia început, sămănând Dumnezeu sămânţa, aceasta unu creşteâ de Ioc", — cădea grămadă, şi prin urmare nu puteâ să răsară. Văzând acest mare neajuns, Dumnezeu i-a spus Iui Sf. Petru: — Petre, trebue să dăm vânt sămânţii, ca să se împrăştie şi în chipul acesta să poată creşte. Astfel s’a născut vântul şi cu chipul acesta sămânţa a putut să crească. „Jidanii au vrut să precupeţească cu vântul, au vrut să-l cumpere dela Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a alungat: — Du-te, Iudă! Ce? Vrai să-mi vând norocul?“(2). Prin bătaia lui, vântul curăţă rugina de pe grâne, — ne spune a patra povestire, — şi numai astfel acestea pot creşte şi rodî. Odată un Sfânt a cerut voie lui Dumnezeu ca să poarte singur rostul pânilor îr. curgere de trei ani. Dumnezeu i-a îngăduit cererea, dar în niciun an pânea n’a ieşit gustoasă: erâ amară din pricina ruginii (5). A cincia poveste ne arată vântul ca o făptură a lui Dumnezeu menită să răcorească pământul şi să-I curăţe de toate cele rele şi spurcate: «Zice că sunt vânturi rele, cari dau peste om şî pot să-I muţească, să-l ologească, să-l îmbolnăvească, dar el,—vântul cel a-devărat,—nu-i vinovat. Vântul nu-i rău; numai duce multe rele. Descântătoarele ce descântă, ce desfac, nu dau desfăcătura pe pădure şi pe copaci, ci dau pe vânt, şi vântul, peste cine dă cu 1 2 3 (1) Voronca, op. cit., 147.r (2) Ibidem, p. 401. (3) Ibidem. T. Pamfile, Văzduhul. www.digibuc.ro 18 acele răutăţi, boala sau răul de acela se prinde. Din pricina aceasta se întâmplă ca .să se bolnăvească, adesea şi cel nevinovat;" (1). Prin jud. Dolj se spune că vântul este făcut să mâpe nourii dela un qzţp al pământului acolo unde e nevoie de ploaie (2). Prin unele părţi se crede că nu Dumnezeu este jzvodilorul vântului, ci altcineva, nişte duhuri,j necurate cari sufla, şi cari prin aceasta, pjor să nituiceaşpâ pământul. Şufjarea acestor duhuri, se ch iarnă vânt (3), 2. Cine are în s§mă rostul vântului şi cpm este dânsul purtat? Pe pământii) acesta, câtu-j el dq mare, sunt Undeva visteriite vântului. Inţr’o boştiură mare cât toate zilele, cuţţi ar fi o vizuină de bursuc q’o gură ca, de bălauf, în pământ, sălăşlueşte vântul. Cum. iesă el de acolo, ar fi în stare să răstoarne târguri întregi, să smulgă stejarii cei mai bătrâni şi să stângă toată suflarea de pe faţa pământului, dacă ar fi lăsat în voie, să-şi facă mendrele după pofta lui. Dar lui Dumnezeu i s’a făcut milă de noi: dacă a văzut că zidirea lui are putere mare, a pus un înger la gura visteriei, căruia nu i-a dat nici mai piuită, nîci mai puţină treabă, decât să mai mişte aripele ca să mai potolească furia prea mare a vântului (4). După alta credinţă, întru ţi loc nelămurit, stă vântul, de unde la vremea cuviincioasă iesă pe o gaură pe care o supraveghează o babă oarbă (5). Când nu trebue să bată vântul, gaura stă astupată cu un ghem. Când sunt furtijni pe pământ, baba cea oarbă 1 2 * 4 5 (1) Voronca, op. cit, p. 404. (2) Cred. Rom. din corn. Catanele, Jtid. Dolj, îfnpărt. .de d-i Şt. St. Tuţeseu. <3) I. Otescu, Credinţile ţăranului român despre 'cer şi stele, 1907, p. 72. * (4) Culegere din com. Grămeşti, jud. Dorohoiu, împărt. de d-1 M. Barbu. (5) L. Şăineanu, Basmele Românilor, 1891, .p. 97^: ,>yântul antropomorfizat revine şi într’o poveste italiană în care figurează o casa dei venti, -,casă a vânturilor,—în mijlocul tineî prăpăstii, păzită de laVoria, la mandre dei venti. Voria, mama vânturilor, cum intra în casă, iice: Buona sera, mamrna f Benveniiti, figlioli! bine-aţi -venit, fiilor;--răspunde mama lor. Intr’un basm ligur întâlnim le vent Boa, cannibal mărie.___ In basmele ruseşti Vichor e răpitorul fetelor de împărat, precum în mitologia greacă Boreas răpeşte pe fecioara Erithya şi oTransportă în cuprinsurile îngheţate ale împărăţiei sale". www.digibuc.ro 19 pierde ghemul şi până- când îl găseşte şi pune ghemul la locr vântul viscoleşte lumea (1). Prin jud. Botoşani se zice că «vântul se porneşte dela marginea lumii. Acolo nu-s oameni, ci numai două babe surde cu două gheme în mână. Cârld desfac ele ghemele şl prind a le da drumul, vântul porneşte puternic, haîn de mânios. Atunci oamenii (2) strigă la babe «nu mai daţi diurnul'1, iar ele fac [semnj înapoi din mână şi zic: — Lasă, lasă, câ-i dăm drufnul! Şi-i dau drumul, pentrucă-s surde". Prin jud. Brăila se spune că vântul este ţinut de un moş chior, într’un butoiu, de unde-i dă drumul atunci când se supără pe lume (3). Prin Oltenia se crede că vânturile sunt păzite de un moşneag care le ţine gura astupată cu un şomoldoc. Când1 moşul nu ne-mereşte gura, vânturile bat cu mânie peste lume (4). Tot astfel se crede şi prin părţile Moldovii de sus. «Vântul are o bortă pe unde iesă, şi la borta ceea păzeşte un ■om chior cu un şumuiag de fân. Când cade câteodată şumuiagul jos şi el nu-1 poate găsi, vântul scapă şi umblă câte două săptămâni prin lume, pânăce găseşte omul şumuiagul şi îl a-■stUpă. Vântul e voinic tânăr şi aleargă, da moşneagul îi astupă borta cu şumuiagul11 (5). * Prin. jud. Tutova se crede că vântul este ţinut. într’un fluier de -către un moş. Fluierul, având mai multe găuri, vântul îeSă, şi moşul se trudeşte mult până când nimereşte gaura fluierului; până atunci vântul colindă pe unde vrea (6). Prin jud. Tecuciu se spune că vântul ar fi un flăcău tare iu-Joeţ, şi cu dragostea lui făcea mult rău oamenilor. Odată un, sărac s’a plâns lui Dumnezeu că l-a trântit jos pu faina şi i-a risipit-o, lăsându-i copiii nemâncaţi. Dumnezeu l-a pus la po-preală şi i-a lăsat numai o gaură pe Unde să se uite şi el prin 1 2 3 4 5 6 (1) Etymologicum. Magrutm. Romaniae, p. 2274. (2) Cari oameni? Poate că unipersonal: „li se'1. (3) Academia Română, Ms. no. 3418, p. 391 v°. (4) Cred. Rom. din corn. Catane, jud. Dolj, împărt. de d-1 Şt. St. Tuţescu. (5) Voronca, op. cit., p. 398. (6) Cred. Rom. din corn. Zorleni, împărt. de d-1 T. Popovrci. www.digibuc.ro 20 lume. La gaură, ca să-i aţină calea c’un şumuiog, a pus chiar pe săracul căruia i se risipise făina. Astfel, vânturile nu-şi man pot face chefurile decât atunci când săracul îşi mai răsuceşte câte o ţigară: atunci pune dopul jos şi vântul o porneşte năuc peste lume. Iarna însă, îşi face de cap, căci săracul, de frig, veşnic scapă şumuiogul din mână (l). Prin alte părţi se crede că vântul este orânduit de Sf. Simiott Stâlpnicul, cel ce ţine cerul şi pământul. Vântul stă într’o bute şi de acolo îi dă drumul Sf. Simion când socoteşte, şi atât cât socoteşte dânsul. Cu privire la Sf. Simion şi la vânt, iată o povestire moldove-venească: »Se zice că el,—Sf. Simion,—a avut un copil şi a murit. El, de jale mare, s’a mâniat pe Dumnezeu şi n’a vrut să dea drumul vântului în lume. Ziceâ: — Mi-ai luat tu copilul meu, n'am să dau nici eu la lume vânt! Ce l-a rugat Dumnezeu, ce a trimis pe alţi Sfinţi, dară tot nu voi şi pace! — Nu m'a ascultat el pe nime când l-am rugat să nu-mi ieai copilul, n'am sâ-1 ascult nici eu! Amu se făcuse pe lume, că nu mai puteau trăi oamenii de necurăţenii şi de boli, căci vântul e ca o scăldătoare : curăţă totul. A venit până la atâta, că a trimis Dumnezeu pe toate dobitoacele, pană şi pe paseri, la el. Vine rândul şi cocoşului; merge şi el. * 11 (1) Cluegere din com. Ţepu. Acestea întregesc povestea «Borta vântului" scrisă de M. Eminescu, care începe astfel (Ion Creangă, 11, p. 171): „Erâ un om sărac, sărac, şi avea o mulţime de copii. Acu, erâ în vremea foametii, şi el a muncit o săptămână pe un căuş de grăunţe. Apoi s’a dus la râşnit cu ele. După ce le-a râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină. Şi s'a pornit o furtună mare, şi i-a luat toată făină din căuş. Da el straşnic s' a mâniat. — Nu mă las eu, aşâ, cu una, cu două! Şi făcu un şumuiag de paie şi porneşte. 11 întreabă un om : Unde te duci, cumetre? — Mă duc să astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuş. — Da unde-i nimeri-o? — Unde o fi, acolo mă duc...." www.digibuc.ro 21 — De ce nu dai drumul vântului, Sfinte Simioane, căci uită-te «ce rău e pe lume? —Nu dau, pentrucă mi-a luat Dumnezeu copilul; am să-i fac şi eu! — Arâ’l ce posnaş mai eşti! Pentru aceea nu-i dai drumul? Da mie câţi copii mi-a luat Dumnezeu! Dacă aş sta eu să mă mâniiu ca dumneta, ce-ar mai fi! Dară mie nici nu-mi pasă! Dacă moare unul, fac altul în loc! Şi iea un puiu şi-i suceşte capul. — Vezi ce-ain făcut ? Iacă azi fac altul şi până în trei săptămâni vei vedea ce puiu am să am ! Ia aşa fă şi dumneta! Sf. Simion se uită la cocoş şi începe a râde: — Că bine zici! Pe nimeni n’am ascultat, dar pe tine am să •te ascult! Şi a luat şi a dat drumul la vânt. De şapte ani de zile vânt nu fusese prin lume,—cât a jelit el copilaşul lui! Şi de aceea, când moare cineva, se jeleşte şapte ani şi pe urmă se uită. Dumnezeu, după ce i-a făcut cocoşul treaba asta, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: — Pentrucă mi-ai făcut tu un astfel de bine, îţi dau dela anine ca să poţi ţinea patruzeci de femei, şi prin sat să umbli! Şi de atunci e cocoşul aşa de voinic" (1). In sfârşit, după alte credinţe, purtătorul vânturilor este Iuda, ■Sfântul care, pentru acest cuvânt, se serbează la 19 Iunie (2). Acel locaş al vântului, care uneori se crede a fi pământul, de unde iesă pe o gaură (3),—fireşte, este foarte departe: »,la capătul lumii"; porţile acestui locaş se deschid la vremuri legate de a-numite rosturi, cum cetim într'o colindă: La porţile vântului Vine Mama Pruncului (4); După Mama Pruncului, Vine bunul Dumnezeu, Vine şi Ion Sfântul; Iar după Ion Sfântul, Vin toţi sfinţii de-a rândul (4). (IJ Voronca, op. cit., p. 413-4. (2) C. D. Gheorghiu, Calendarul femeilor superstiţioase, p. 76. Revista pen-Iru istorie arheologie şi filologie, I, 2, p. 38S. (3) Academia Română, Ms. no. 3418, p. 174 v°. (4) Maica Domnului. (5) T. Pamfile, Crăciunul, p. 81. www.digibuc.ro 22 3. Ce înfăţişare are vântul ? Pupă o credinţă botoşaneană vântul este un «copil făcut de 0 fată de împărat, fără bărbat, ci nutijai aşa, din vis( Câne} s’a; născut, Dumnezeu a mers şi l-a botezat şi i-a pus numele Ion Vântul. Apoi a mers Dumnezeu într’o pădure, unde ştia că şeade într’un copac un smău şi i-a cerut sa-i dea copacul. Smăul \ J-a dat, şi Dumnezeu aducând pe Ion, l-a pus în copac, cu voia lui, l-a cercuit cu cercuri de fier, lăsându-j o răsuflătoare şj l-a aruncat în mare. Şi el acuma umblă purtat de valuri. Şi pe răsuflă-toarea ceea suflă, căci altfel, de-1 lăsă aşa, nu mai eră lume: pământul ar fi răsturnat" (1). După alte credinţe, pe cari le întâlnim atât prin Bucovina,, cât şi prin Moldova, vântul este un flăcău frumos şi sburdalniq,. care trăeşte în văzduh cu mania lui. El este neînsurat; ţotuş, de când e lumea, caută să se însoare, fără ca să poată izbuti. Când aleargă prin lume,—atunci când noi zicem că „bate vântul", um- blă după însurătoare, iar când osteneşte, —când nu bate vântul pe lume,—vântul şeade acasă, se odihneşte şi-şi caută de gospodărie, ca orişicare om, până ce îl apucă din nou tuia (2) însurătorii. Alergând prin lume în lung şî’n lat, vântul pătimeşte multe. Adesea se sgârie prin parii gardurilor sau se înţeapă în spinii lor. Pentru aceasta se crede că nu este bine să ascuţim parii gardurilor Ia amândouă capetele^ ci numai Ia acer ce intră în pământ De asemeni se zice că nu este bine să punem mărăcini pe gard. «Când şuieră tare, atunci el jipă, că se sgârie". Pe un om care-şi face gardul din spini, Dumnezeu nu-l primeşte. mCenuşa, gunoiul, să nu se arunce în vânt. El zice: — Nu destul mă'nspinez, mă sângerez eu, da ei încă îmi aruncă cenuşă şi gunoiu în ochi, să nu văd pe unde merg"? (3). Tot ca să nu se încurce calea vântului, femeile nu trebue să umble despletite pe afară, căci este un mare păcat. Vântul aduce prea multe foloase omului, şi de aceea nimeni nu trebue să 1 se pună în. cale. El poartă nourii de ne aduce ploaia, el mâ * 2 3 ţi) Voronca, op. cit, 397. (2) Dorul, slăbiciunea, patima, durdura. (3) «Spune [vântul] acolo unde stau [femeile de vorbă] sărbătorile, la utt loc".— Academia Română, Ms. no. 3418, p. 74 vt www.digibuc.ro 23 na sloatele pe păduri şi mări, ca să nu strice samătiătUrile, el ne. răcoreşte faţa, vara, când arşiţa soarelui ne pârleşte şi ne arde, el poarta corăbiile pe mări şi curăţă văzduhul de răutăţi; el suna clopotul pus de Alexandra Machedon deasupra dealurilor, în cari stau închişi Câpcânii, ce vor ieşi la Vremea de apoi (l); pe a-ripele. vântului se ridică sufletele răposaţilor spre cer, la raiu ori la iad, pânăce ajufig la vămile văzduhului. Pentru toate acestea, vântul se socoteşte a fi sfânt (2). O povestire moldovenească ne spune următoarele, în legătură cu cele de mai sus : „Vântul e sfânt, măcar că e însurat. Odată a mers fratele femeii vântului la soră-sa, când el nu eră acasă. El s’a speriat că va venî vântul şi-l va rupe în bucăţi. De frica l-a pus într’un dulap. El când a venit, a zis că miroasă a cevă străin. Femeia i-a spus la început că nu-i nimeni, da pe urmă i-a spus că e fratele ei, şi l-a scos de acolo. El a stat cât a stat de vorbă şi pe urmă a spus că se culcă, că-i ţâre trudit. A arătat cum eră de sgâriat şi, plin de sânge, şi blăstamă pe oamenii ce pun spini pe gard şi fac-, deasupra parii ascuţiţi" (3). Pripi jud. Botoşani şe şpune că vântul este omul lui Dumnezeu, şi când Dumnezeu se mânie asupra lui, îl sbuciumă pe faţa pământului. Deci e mare păcat pentru cel ce ocărăşjte vântul, şi se înţelege uşor pentruce : fpentruca prin acea ocară se supară Cel ce l-a orânduit a se sbuciumă, ca pilda pentru lumea pământului (4). ' Vântul nu trebue blăstam^, căci cine îl va blăstamă, la moartea lui va aveâ parte de ploaie ^i de vânt, astfel ca oamenii nu-1 vor putea duce uşor Ia mormânţ. Altora, daca vor blăstamă vântul, li se vor întâmplă alte năcazuri şi nenorociri. . , • (t) Pe larg în T. Pamfile, Povestea lumii de demult, p. 35 6. (2) ,/Vântul e sfânt; e tare bun. Pe dânsul e tare păcat să-l blăstămi. Ba încă. dacă vezf ca vâjâie tare şi e furtună, Sâ te rogi la Dumnezeu să-l ierte, că el tare se rupe prin garduri şi crengi, dat trebue să-şi facă slujba lui"j „Pe vânt să nu-1 blăstămaţi, că e tare păcat, că el t la mare muncă. El e slujbaş: trebue să-şi facă slujba lui. A adormit o leacă, şi a doua zi, până 'n ziuă, iar sla sculat şi s’a dus». (3) Vordnca, op. cit.,• p. 405. *• (4) Cred. Rom. din corn. Mânăstireni, culegere de d-1 ţ). Furtună. www.digibuc.ro 24 »0 femeie, în Moldova, a blăstămat vântul,—spune o poves-ire; dintr'această pricină, ea şi bărbatul ei au zăcut o vară întreagă, „din senin", ba încă şi un copil le-a murit. Pe altă femeie a „luat-o vântul cu doi copii, cum se jucau, cu merişoare". Cu cuţitul, în vânt, nu trebue nimeni să se răstească, pentrucă vântul, care nu se vede, este înjungheat, şi aceasta este un mare păcat: „înjunghem un suflet de om lăsat de Dumnezeu spre binele şi folosul lumii". Astfel de mari greşeli se întâmplă des, şi prin urmare povestirile nu vor lipsi: „Un om a vrut să vadă odată pe vânt. Tot alergă'după dânsul, şi nu-1 putea vedea, şi de ciudă, a aruncat cu cuţitul după el. Merge omul la pădure, şi vede un foc,—eră noapte,—şi la foc un moşneag, care îşi cârpiâ pielea şi cămeşa; iar cuţitul lui eră înfipt în pulpă". Altă povestire spune că omul, după ce a aruncat cuţitul, a venit acasă şi s'a culcat. Un om s’a cerut noaptea la dânsul, la dormit, şi în opinca lui eră cuţitul. Omul l-a cunoscut şi vântul i-a zis ca să nu mai arunce cât va trăi după vânt, căci vântul e cel mai bun om din lume. Omul s’a rugat de iertare, şi vântul l-a iertat. Vântul are curţi, femei şi copii. Odată un om îmblătiâ, şi vântul îi tot împrăştia pânea; omul a dat cu cuţitul după vânt. Odată a mers la vânt in pădure, s'a rătăcit şi a ajuns la curţile lui. Femeia vântului se temea să nu-1 rupă şi l-a ascuns. El a zis că miroasă a carne de om. Şi abiâ după ce i-a făgăduit că nu-i va face nimic, l-a arătat. Vântul l-a cunoscut şi i-a spus că de când i-a aruncat cuţitul în şold, de atunci e şchiop. Un altul întâlnind după aceea pe vânt în pădure, şi punându-se jos ca să mănânce, i-a zis: — Poftim la masă, vântule! — Ai noroc, i-a zis vântul, că m’ai poftit la masă; dar altfel eră vai de tine ? Şi a chemat pe om să-i scoată cuţitul din picior. Un om făceâ căpiţi şi vântul le răsturnă. El a aruncat în vânt cu un topor. Mergând la pădure, a văzut lumină la o casă; s’a www.digibuc.ro 25 uitat pe fereastă şi a văzut un moşneag cu barba până în pământ. Cu barba s’a acoperii şi barba şi-a aşternut. S’a rugat să-l primească, să doarmă, şi a văzut toporul sub pat. — Ai avut noroc,—zice vântul,—că eram atunci cu voie bună, şi ţi-am luat numai toporul, dar dacă te luam şi pe tine şi te izbiam de copaci prin pădure! Un om vântură şi nu avea vânt când îi trebuia. Omul l-a suduit şi a aruncat cuţitul în el. Mergând în pădure, a văzut pe vânt şezând jos cu o rană la coastă. —. Ce să-ţi fac?—a zis el omului-pentru aceasta? Dacă vrei să nu te stric, slujeşte-mă jumătate de an. Altă treabă nu ai decât, când voiu fi trudit şi mă voiu culcă pe hat, tu să păzeşti, şi când vei vedeâ că vine alt vânt, atunci să mă scoli: să mă tragi, să mă târâi cât vei puteâ! Omul l-a slujit. Zice că tare se bat când dă un vânt peste altul!“ (1). După o povestire bucovineană se spune că vântul a avut 12 feciori şi când vântul, cu toţi feciorii lui porniă peste lume, se păreă că pământul este gata să se piardă. Dumnezeu, văzându-1 aşâ de primejdios, a făcut ce-a făcut, şi cei 12 feciori ai vântului au murit. Pentru aceasta vântul s’a mâniat şi n’a mai bătut după aceasta trei ani, încheiaţi, astfel că pânile au rămas moarte,— după cum am văzut,—din pricina ruginii. După ce au trecut cei trei ani, Dumnezeu l-a chemat şi i-a zis : — De ce te-ai mâniat? Nu ştii că cei 12 feciori ai tăi sunt în împărăţia mea? Ei stau aici în tot binele: tu mergi şi fă-ţi slujba ! Auzind acceasta, vântul a pornit din nou să umble, după cum îi eră datoria. După unele credinţi, vântul are doi feciori cu cari, la sfârşitul lumii, va suflă laolaltă cenuşa pământului care va fi ars, spre a-1 lăsă curat, cum a fost la început (2). După altă povestire, vântului, care odată a avut două aripi 1 2 (1) Voronca, op- cit., p. 405 6. Şezătoarea, V, p. 139 - 40. (2) T. Pamfile, Sfârşitul lumii, p. 61. www.digibuc.ro 26 şi din cari Dumnezeu i-a luat una fiindcă eră prea de temut; nimeni nu i se împotriveşte pe pământ, nici astăzi, nici la sfârşitul lumii. Totuş: «Sfârşitul lumii are sa fie cu vânt. Atunci are să fie vântul aşâ de mare, că va face una, dealul cu valea, şi toate celea se vor prăpădi. Da boul va fi aşâ de tare, că va pune piciorul în malul măi ii şi nu se va da aruncat, nu-I va putea doborî vântul. A-tunci el va zice: Ei, ca tare am fost! Cum n'am ştiut eu mai înainte că am. aşâ putere! Pe mine mă băteâ şi copilul cel mic, dară, să fi ştiut eu de puterea mea, îl luam într’un corn şi cine ştie unde îl aruncam !" (1). După. o credinţă, vântul, prea supus la poruncile lui Dumnezeu, sta în al treilea scaun, sub scaunul Ziditorului, care îi spune când trebue să bată şi cât de tare anume. Doamne! zice vântul câte odată, —eu nu mai pot; rnă îna- duş! Dumnezeu atuncea îi porunceşte: Sloboade pâcla ! Când pe vânt îl mănâncă pielea, se uită iar la Dumnezeu, şi Dumnezeu îi strigă: Sloboade ploaia! Când e frumos şi bine, vântul zice: Ar trebui să dăm acum o leacă de vânt! Şi Dumnezeu îi îngădue: Sloboade, dar potrivit, să fie treaba cum se cade1 (l). La acestea adăugăm următoarele credinţe: Unii spun că vântu-i duhul lui Dumnezeu (2); Alţii că-i gândul lui Dumnezeu ; Alţii că-i Sfântul Ion. «Ziua e vântul; asta o ştie toata lumea, dar noaptea se face şi flăcău, şi femeie". După unele credinţe, vântul umblă călare pe un cal într’aripat; 1 2 (1) Voronca, op. cit, p. 401 2. (2) Sau: „Vântul e duhul lui Dumnezeu şi mama lui e Mama-pâdurii". www.digibuc.ro 27 dacă se întâmplă să deoache pe cineva, descântecul de deochiu zice: -..De te-a deocliiat vântul, Sa i crape calul, Sa ramâie pede tru... (1). Tot astfel, după alte credinţe, vântul ar fi un unchiaş năzdrăvan, care colindă lumea tot calare pe un cal într’aripat. Văzând multe în călătoria lui, el se miră câteodată, şi prin urmare poate să deoache. De aceea, în descântecele de deochiu, este blastamat şi dânsul ca orişicare deochetor, ca şi mai sus: De-o fi deocliiat de vânt, Sa-i pice-aripele... (2). Plin Banat se crede că vântul este o hală sau balaur mare care sufla numai pe o nare de nas, căci de ar suflă pe amândouă, ar prăpădi tot pământul (3). 4. Vântul bate câteodată mai domol, mai încet, mai potolit; de-abiâ trage, de-abiâ olorcşte-, când şi când „te lovesc aripele lui, palele lui", de-abiâ ujueşte, cum zice cântecul: Bate vântul, ujueşte, Mîndra'n deal se odihneşte... (4); de-abiâ abură (5) sau aburează vălurăle dulci, cum iarăş zice un cântec: Bate vântul valurile, Şi-mi aduce-un dor şi-o jele...(6); de-abiâ foieşte, când i se zice, în glumă fditiş. Atunci vântul e vesel, are inimă bună. Când îşi are supărările lui, suflă, urlă, este furtunatec, cum face iarna, când, de frig, îi este inima rea, şi cum face când. vede vreo nedreptate sau alt lucru care nu-i place (7). « (1) Voronca, op. cit., p. 412. (2) Vieaţa literară, I, no. 11. (3) Gorovei, op. cit., p. 385. (4) I. P. Reteganul, Chiuituri, Gherla 1898, p. 24. (5) Familia, XXVI, p. 6. Al. Viciu, Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al Ardealului, p. 15. (6) El. Sevastos, Cântece moldoveneşti, p. 48 şi 79. (7) Voronca, op. cit., p. 402 3: „Vântul de aceea face câteodată aş'i furtuna că poate în casă se face huiet, huieşte pe cineva care nu-i vihovat. Atunci el e mânios şi bate tare de mânios ce-i, pentru păcat, că doar e păcat a supăra de geaba pe cineva". www.digibuc.ro 28 După o credinţă moldovenească, vântul trebue să dea într'o zi ocol pământului: atunci merge potrivit de repede. Când însă se întâmplă şi mai zăboveşte prin unele locuri, ca să-şi isprăvească seara ocolul, trebue s’o iea mai repede. Pentru aceasta vântul merge aşa de încet, că nici nu-1 simţi, iar alteori o iea prea nebuneşte, — atunci când bat furtunile (1). 5. Vântul este nevăzut. Numai copilul până la şapte ani îl poate vedea, dacă însă este păzit şi nu i se dă să mănânce ceapă şi usturoiu. Prin unele părţi se crede că chiar omul în vâstră ar puteâ să vadă vântul, dacă s’ar feri şi n’ar mânca ceapă şi usturoiu, a căror peliţă se pune pe ochiul omului şi-i taie astfel din vedere (2). Prin alte părţi se zice că ceapa şi chipăruşii mâncaţi împiedecă vederea vântului. Prin altele se spune că dacă o femeie îngreunată n'ar mânca ceapă toată vieaţa ei, dacă ar naşte o fată care nici ea n'ar mân-câ, copilul acestei fete ar vedeâ vântul. Prin altele se crede că cine doreşte să vadă vântul, să se ferească măcar un an, să nu mănânce pelicioară dela ceapă (3). Prin jud. Tecuciu, se spune că peliţa oului se pune, la omul care mănâncă ou, pe lumina ochiului şi-l împiedică de a vedeâ vântul. Cine nu mănâncă ouă, vede vântul; copiii îl văd, dar nu se pricep să spună cum este acesta. Prin jud. Muscel se crede că cel ce nu mănâncă Lunia ceapă şi usturoiu trei ani de-arândul, poate vedeâ comoara vânturilor (4), — poate că o confuzie pentru cămările vântului (5). In sfârşit, prin Bucovina se spune că ori cine ar puteâ vedeâ vântul, dacă în curgere de şapte ani n'ar mâncâ usturoiu şi n’ar spune visurile cari le visează noaptea (6). (1) Cred. Rom. din corn. Mânăstireni, jud. Botoşani, împăn. de d-1 D. Furtună. (2) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (3) Voronca’ op. cit., p. 413. (4) Gorovei, op. cit., p. 344. (5) Voronca, op. cit., p. 413. www.digibuc.ro 29 Astfel, ca o fiinţă ce nu se poate vedea, vântul este cimilitr Ce trece pe sub soare şi nu face umbră ? (1). Ce sboară pe sus şi nu-1 vezi ? Ce-i în mână Şi-i minciună ? Ce trece prin vamă Şi nu se bagă’n samă ? (2). 6. Binefăcătoarele însuşiri ale vântului au dat naştere la o sumă de povestiri îndestul de bine cunoscute. Iată una care arată duşmănia dintre soare şi vânt: «Soarele s'a luptat cu vântul,—voia ca vânt să nu mai fie. L-a chinuit tare, l-a tras pe roata morii şi voiâ să-l prăpădească, să rămâie soarele singur. Atunci Maica Domnului i-a spus soarelui: — Ai văzut cofă fără toartă? Ai văzut casă fără de fereşti? Şi tot aşa mai departe. — Ba n'am văzut,—zice soarele. — Dacă n'ai văzut, apoi tot aşâ nu se poate lume fără vânt! Şi i-a dat drumul vântului, dar l-a rupt bucăţi, că a zis Dumnezeu, ca să fie numai cât trebue, să nu fie aşâ de tare, că ferească Dumnezeu, ce putere aveâ. Năruiâ ziduri, case. Dumnezeu l-a fost trimis să facă poduri, dar ce folos, că nu l-a lăsat soarele. Şi astăzi, de ce se pune la poduri şi la case, ca să ţină, suflete? Lui îi dau, diavolului [de vânt]. Că înainte oamenii tot zi-diau şi zidiau, şi se strică tot ce se făcea. Pe urmă le-a venit în minte să-i dea şi lui ceva şi amu au pace" (3). A doua povestire ne arată deasemeni întâietatea de care se bucură vântul faţă de soare : «Un om zice că odată a întrebat pe femeia lui: — Ţi-s drag eu ţie, femeie ? — Tare-mi eşti drag! — Cum ţi-s de drag? — Aşâ ca vântul cel din postul Sâmpietrului! — Ce vorbă-i asta? 1 2 3 (1) N. Păsculescu, Literatură populară română, p. 104. (2) A. Oorovei, Cimiliturile Românilor, p. 396 - 397. (3) Voronca, op. cit., p. 401. www.digibuc.ro 30 Şi trosc! o palma femeii ! Femeia a şi rămas moartă pe loc. Rămâne el singur cu copiii, munceşte, chinueşte. lată că vine vremea prăşitului; eră tocmai prin postul Sâmpietrului. Eră o .aşa de mare fierbinţeală, că nu mai putea răbda; tot îşi ştergea sudorile. Trage un vântişor lin pe lângă dânsul, şi îndată i-a fost mai uşor, s'a răcorit. — Ei, zre el, —bine a zis femeia mea, biata, şi eu am omo-rît-o! Eu n’am ştiut ce bun e vântul în postul Sâmpietrului ! Totuş, câteodată, prin pbaie, care se zice că-i a lui, Soarele răsbeşte vântul şi-l potoleşte: „ Odată, soarele, luna şi vântul au avut răsboiu înaintea lui Dumnezeu. Luna zicea ea ea e mai mare, dar Sf. Soare i-a zis: — Dacă-i aşa, de ce când luminezi tu, nu se vede sub gard, că se poate ascunde cineva, —dar când luminez eu, se vede peste toata lumea ? Vântul e răsboinic. El a venit mare, vâjâind, şi a zis că el e cel mai tare. Atunci soarele i-a răspuns: — Eşti tare şi răstorni lumea, nu ceva, dar atâta până nu sunt •eu; ian să dau eu numai o ploaie, şi te faci îndată cârlig!" (1). A patra povestire ne arată legătură dintre vânt şi foc, la care, mai târziu, s’a alipit şi Sf. Ilie. »Sf. Ilie e neam cu vântul şi cu focul, sunt veri. Zice că s’au fost pornit vântul cu focul, să-şi cerce puterile. [Şi Dumnezeu, văzând primejdia, a poruncit lui Sf. Ilie:] Ian du-te tu, Ilie, şi le ieşi înainte, să nu facă vreo poznă! Da Sf. Ilie s’a făcut tovarăş cu dânşii. Atunci Dumnezeu i-a luat o mână şi-un picior, că de-1 lăsa aşa tare, cum erâ, cu vântul şi cu focul, ferească Dumnezeu ce făceau" (2). A cincea povestire ne arată întâietatea vântului faţă de ger: «A fost un om şi o femeie; el a'veâ o mamă, dar baba ceea tare-i mânca pe dânşii, şi mai cu samă pe noră-sa. Ce să facă ommul? Se apucă şi o duce la pădure, doară va 1 2 (1) Voronca, op. dt.,p. 401: «Şi aşâ-i ca vântul, fie furtuna cât de mare, cum începe ploaia, se liniştete. Gerul e om bun, dacă e uscat. Atunci, iarna, poţi merge unde vrai, numai să nu fie ploaie şi vâut In Martie, n’a îngheţat o femeie sub fereastră, la o casă"? (2) Ibidem, p. 402. www.digibuc.ro 31 degeră. O amăgeşte că el merge să taie lemne. Se duce şi leagă o scară de un copac, să sune. Baba şi-a făcut un foc şi şedea. Vine gerul: ' Buna vremea ! Multămesc! — Da nu te temi, baba, că te-oiu degeră? — lan fugi de aici, prostule; eu de tine să mă tem? Se duce gerul şi vine vântul. Buna vremea, mătuşa! Multămesc! Da nu te temi c’oiu da un vânt ? — Lasă, nu mai da, domnule, că eu mai vreau sa traesc! S’a dus vântul şi se întâlneşte cu gerul. — Ce ţi-a zis, ţie? întreabă vântul. — Mi-a zis : »prostule !—de tine să mă tem"? — Ba mie mi-a zis : «domnule, mai lasă-mă să trăesc!". Vezi că eu sunt mai tare 1 Se trece aceea. Altă dată merge feciorul omului aceluia, aşâ ca de vreo cincisprezece ani, în pădure, şi taie lemne numai în cămeşi Gerul se sloboade pe jumătate. El nu se sperie. Se sloboade pe trei părţi de tare. El tot nu se teme. Se sloboade tot, da băiatului nu-i pasă. Vine vântul şi zice; — Vezi, da ian să alignesc eu numai o leacă! Cum a alignit, băiatul apucă cojocul. — Stăi, să mai slobod, zice vântul gerului, că are să se îmbrace şi cu sumanul! Băiatul, chiar, haţ! sumanul, se îmbracă şi se încinge peste brâu. — Da, aşteaptă să mai suflu odată, că ai să vezi că îndată fuge acasă! Băiatul leapădă totul, şi, la fugă! — Amu, vezi tu cât de tare eşti, că tu nu i-ai putut face lui nimica,da eu, numai o leacă să mai suflu, şi-i gata aici pe drum! A suflat, şi băiatul a picai mort. www.digibuc.ro 32 Gerul să fie cât de tare, da dacă nu-i vânt, nu-ţi pasă. Da vânt, dacă este la ger, măcar cât de puţin, atunci te arde" (1), In sfârşit următoarea povestire nu-i decât o contopire a unora din cele de mai sus; ea este cunoscută sub numele de „soarele, vântul şi gerul*. In loc de soare, avem căldura. „O fată dela ţară, frumoasă şi isteaţă nevoie mare, se întâlneşte pe un drum cu trei flăcăi, cari îi spuseră câte trei: — Bună dimineaţa, fată mare! Fata, care cunoscîi că cei trei flăcăi erau unul vântul, altul căldura şi al treilea gerul, răspunse la bunadimineaţa lor: — Mulţămesc la unul din voi! Şi îşi căută de drum. Flăcăii însă se opriră în drum şi începură să dispute între ei, căruia anume i-a mulţămit fata. Flăcăul căldură spuse: — Mie, căci ştie dânsa că de-oiu prinde-o vara la munca câmpului, îi răscoc creierii în cap, de o fac să cadă jos la pământ întinsă moartă. — Ba mie, — zise flăcăul ger,—căci ştie fata, că de-oiu prinde-o iarna pe drum, o fac de înţeleneşte de frig, de rămâne moartă buştean în drum. Dar vântul, mai împăciuitor, zise : — Ştiţi ce ? Haideţi s’o întrebăm pe ea, că după vorba voastră, par’că fiecare aţi avea dreptate. Şi eu cred că şi eu aş avea dreptăţile mele să cred că mie mi-a mulţumit. Toţi se învoesc la această propunere şi luându-se după fată cu toţii, şi iuţind paşii, o ajunseră. Şi unul din ei o întrebă cui a mulţămit ea. Fata răspunse că vântului. Căldura îi zise: — Lasă, te-oiu prinde eu la vară, pe câmp ! Dar fata îi tăia vorba şi îi răspunse scurt : — Nu-mi pasă; numai vântul să bată! Gerul, la rândul lui, începu şi el să-i zică: — Te-oiu prinde eu la iarnă! Dar şi lui fata îi tăiă tot aşa de scurt vorba, răspunzându-i şi lui: — Nu-mi pasă, numai vântul să nu bată ! (1) Voronca op. cit., p. 400, www.digibuc.ro 33 Şi plecă, şi îi lăsă pe flăcăi să mai dispute între ei, dacă vor mai avea poftă" (1). In Bucovina, varianta acestei povestiri sună astfel: „O dată mergeau trei oameni: soarele, gerul şl vântul. Trece un om pe din partea vântului şi zice: — Buna ziua ! După ce a făcut omul câţiva paşi, întreabă soarele pe tovarăşii Iui: — Ni-a zis omul acesta „buna ziua". — Ni-a zis,—răspunde vântul. — Da oare căruia din noi trei ? — Mie,—zice vântul. Soarele zice: — Ba mie. Gerul: — Ba mie! — Haide înapoi şi l-om întrebă! — Haide !. Se duc ei şi-l întreabă, şi omul spune că vântul eră din partea Iui şi el vântului i-a spus. — Nu mi-ai spus mie ?—zice soarele. — Nu! — Lasă, c’a veni el vara ; ţi-oiu arătă eu! — Nici mie ?—zice gerul. — Nici dumitale ! — Aşteaptă dară până la iarnă, şi vei vedeă ce am să-ţi fac eu! — N’ai grijă nici de unul, nici de altul,—zice vântul; cât voiu fi eu pe lângă tine, nu-ţi va fi nimic! Vine iarna şi omul merge în pădure după lemne. Da eră un ger, că i-au fost îngheţat picioarele. EI începe a umblă să se încălzească. Gerul începe a-i îngheţă tot trupul omului. Atunci un vântişor cald trece pe lângă dânsul. El prinde la inimă, desbracă cojocul şi-l prinde a bate, că s'a fost băgat gerul în el. N’a avut gerul ce face şi a ieşit. Acu-i eră cald cum se cade. (1) I. Otescu, op. cit., p. 72-3.—La fel şi în Şt. SL Tuţescu, Taina ăluia, Piatra-Neamţ 1906, p. 24-5.-Intercalată în povestea «Voinicul fără tată“ de Ispirescu, cf. L. Şăineanu, Basmele, p. 657. T. Pamfile, Văzduhul. 3. www.digibuc.ro '34 Vine vara şi el iesă Ia prăşit. Unde nu dă soarele o fierbinţeala ! Omul gândiâ că leşină, nu altceva. Atunci a trecut un vânti-şor răcoros pe lângă dânsul şi îndată şi-a venit în fire. — Vezi? —zise el femeii, —tot mai puternic e vântul; bine a zis el că să nu mă tem!" (1). Povestirea aceasta o întâlnim şi la Macedo-Români (2). Intr’o variantă bănăţeană, vântul, soarele şi luna se întâlnesc cu un Ţigan. lntr’alta, moldovenească, intră şi alte amănunte, nu îndestul de bine legate. V, Alexandri o versifică, arătând că o fată, dintre cei trei, îşi alege mire pe vânt, cu toate ameninţările celorlalţi doi: Nu-mi pasă, mândre Soare, de focul arzator, Cât mi-a sufla în faţă un vânt răcoritor; Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gltiaţă, Cât vântu'n miezul iernii nu mi-o sufla în faţa! Povestirea aceasta o întâlnim şi la Ruşi; cu alte amestecuşuri, o au şi popoarele orientale (3). 7. Vântul se mai întâlneşte şi în multe alte povestiri, din cari răsar, cu toate că nu întotdeauna limpezi, unele din însuşirile soarelui. Dintre acestea, urmează întâia, unde este vorba de însurătoarea soarelui, precum şi despre vieata lui casnică: »Un moşneag şi o babă aveau o fată şi trei feciori. Fata eră acum stătută şi nimeni nu veniâ s'o ceară; şi ei erau tare supăraţi că nu se putea mărita. Intr’o zi merge moşneagul să-şi caute un ginere. Mergând el prin o pădure, trece ceva pe deasupra capului şi-i zice : — Moşule, dai fata după mine ? Dar fiindcă n’a văzut pe nimeni, nu i-a dat nici un răspuns. Mai merge moşneagul pânăce dă de nişte curţi mari; da în-tr’însele nu erâ nimeni. Se întoarce înapoi, Vine acasă şi spune babii cum l-a întrebat, dar n’a văzut pe nimeni. Baba îi zice : 1 2 3 (1) Voronca, op. rit., p. 399 400. Variantă şi din jud. Brăila (Graiul nostru, I, p. 254). (2) P. Papahagi, Basme aromâne, p. 335-6: Vimtul, dzerlu şi soarle. (3) L. Şăineanu, Basmele Românilor, p. 996 7. www.digibuc.ro 35 — De ce n’ai spus că o dai ? — Merge moşneagul a doua zi, [şi vântul] îl întreabă iar aşa. Moşneagul spune c’o dă. Noaptea vine cineva şi bate la uşă. Nu vrea nimeni să deschidă : moşneagul trimite pe babă, baba pe feciori, feciorii pe fată, fata merge şi deschide. Atunci vântul a luat-o şi a dus-o în pa-laturile lui. Aşteaptă cei din casă pe fată, aşteaptă, dar ea nu mai vine. După vreo şase luni porneşte feciorul cel mare s’o caute. Mergând prin codri, dă de palaturile cele deşerte şi intră. Acolo era soră-sa. O întreabă el cum trăeşte şi cum se afla, şi ea îi spune că bine, numai nu ştie cu cine trăeşte, că atâta vine, —la miezul nopţii, mănâncă, şi fără să vadă pe cineva, se dtice. Fratele său a mâncat şi s'a culcat. Pe la miezul nopţii vine vântul: — Bine ai venit! Ce mai faci, cumnate ? — zice el flăcăului. Ştii ce ? Fă-mi o treabă. Du-te în grajd şi iea calul meu de a-colo, da-i o dimerlie de jăratec şi du-te la podul de aramă. Calul nu va voi să treacă, se va da înapoi, dară tu dă-i câtevâ ghionturi şi el va merge. Cum s'a făcut ziuă, a luat cumnatul său calul, dar s’a temut să-i dea jăratec, şi i-a dat cărbuni stânşi. Au pornit spre podul de aramă, dară calul nu a voit să meargă şi s’a întors înapoi. Pe urmă a mers acasă la părinţi şi le-a spus ce a văzut. S'a dus fratele cel mijlociu, dară şi acela a făcut tot aşa. Porneşte şi cel mic. Acela eră mai prost între ei, dar eră năs-drăvan. El a dat calului jăratec şi a pornit la podul de aramă, a trecut peste pod pe ceea lume, ca să asculte ce se vorbeşte a-colo. Acolo erau fel de fel de pomi şi feldefel de paseri. Unele ziceau: Ferice de noi, Şi de noi, Şi de cei ce ne-au făcut pe noi! Da altele ziceau : Vai de noi, Şi de noi, Şi de cei ce ne-au făcut pe noi !(1) Mai încolo doi moşnegi se sfădiau cu unul mai tânăr. Unul .zicea că e a lui lumea, da cel mai tânăr, ba, că e a lui, că lui i se dau oamenii. (1) Cf. Pamfile, Cerni şi podoabele lui, p. 117, 126, 133, 135 6 şi 142. www.digibuc.ro 36 Cum a auzit el acestea, s'a dus înapoi şi a adus veste cumnatului său. Atunci vântul i-a zis: — Cei doi bătrâni erau unul: Dumnezeu şi unul Sf. Petrea, iar cel mai tânăr era dracul care zicea că Iui i se dau oamenii. Paserile ce ziceau că-s fericite erau copiii cei morţi botezaţi, dar cele ce ziceau «vai de noi şi de noi", erau copiii cari mor nebotezaţi ! De atunci vântul s’a făcut om, pentru treaba ce i-a făcut-o-cumnatul său şi au trăit fericiţi" (1). Acestei povestiri moldoveneşti, îi urmează varianta bucovineană:. «Era un om sărac care avea trei fete. Mergeâ el într’o zi în pădure, da cineva îl strigă: — Moşule, moşule! Ii da fata cea mare după mine ? EI tace. Vine acasă şi spune babii. Baba îi zice: — Când ţi-a mai spune aşa, să-i zici şi tu : «Dacă eşti om de cojoc, voiu da-o, dar dacă nu, mai în fund te afundă!“ Merge moşneagul iar Ia pădure şi iar aude. Ii spune aşâ cum a zis baba. — Sunt om de cojoc, —a zis acela. — Apoi dar vino şi ţi-o iea! Intr’o seară, cum stau ei la masă, vine un vâjâit şi un vânt,, stânge lumânările şi se deschide uşa. Când aprind lumânările, fata cea mare nu-i. Plâng ei, plâng, dară dela o vreme au mai uitat-o. Intr’o zi, face fata cea mijlocie un cuptor de plăcinte şi porneşte s’o caute pe soră-sa. Merge ea, merge şi o găseşte. Soră-sa. şedeâ în raiu. Se bucurară ele. Soră-sa o iea şi-i arată totul ce e în raiu: mere de aur,—merele cari au fost date aici de pomană,— şi alte lucruri, dar îi spune: — Să nu cumvâ să furi ceva, că mai mult nu poţi intră, şi pe drum să nu spui la nimeni ce ai văzut, că tot ai să uiţi. Da ea, în Ioc s’o asculte, a făcut tocmai cum n’a trebuit. Merge cealaltă. A dus-o şi pe dânsa şi i-a arătat prin toate părţile şi i-a spus şi ei cum să se poarte, să nu fure nimic şi si nu spună pe drum la nimeni, dar a sfătuit-o că, cum va ajunge acasă, să facă un praznic mare, şi atunci să spună tot ce a văzut. (1) Voronca, op. cit., p. 406 7. —Cum se vede, încheierea e cam tulbure. www.digibuc.ro 37 Aceasta a ascultat, a făcut praznicul şi pe când spunea, a venit iun vânt mare şi-a stâns lumânările şi-a luat-o şi pe ea în raiu" (1). A doua povestire, care se aude prin Moldova de âus, arată chipul cum vântul a răsplătit un nevoiaş căruia îi. luase fânul din •căpiţă. Ea sună precum urmează: »Erâ un om sărac, cu o mulţime de copii. Dă Dumnezeu că-i mai face femeia un copil. El iea cumătru pe un om şi acela îi «dă o falce de câmp fânaţ. Omul a cosit şi-a pus în căpiţi, da vine o vântoaică mare şi i le iea. Se duce el mânios la cumătrul său: — Uită-te ce mi-a făcut vântul, cumetre! Eu, fânul acela îl vindeam şi mă hrăniam ! — Da eu ce-ţi sunt vinovat? Poate n'are finul noroc. Du-te la "vânt; ce vii la mine? Se duce omul la vânt şi a douazi ajunge la casa lui. Vântul mu eră acasă, numai mă-sa, o şerpoaică mare, încolătăcită de sobă, •care, când întindea mâna, ajungea de-o prăjină. — Ce-ai venit aici ?—îl întrebă mama vântului. — Iată cum şi iată cum...,—îi spune omul. — Ascunde-te de grabă că vine feciorul meu ; să nu te găsească ! Da pe afară se auziâ un vâjâit Cum intră vântul în casă, începe a întrebă: — Mamă, pe aici miroasă a om pământean! — Nu-i nimic, dragul mamii, numai omul cela ce i-ai luat căpiţele : zice că-i sărac şi tu mai tare l-ai sărăcit! — Ş’apoi,—zice vântul,—par’că numai lui i le-am luat? De ce •alţii n'au venit? Pe urmă s'a îmbunat vântul şi a zis mâne-sa să-i deie berbecul cel ce scutură bani. Merge vântul iar la trebile lui, îi scoate mama vântului un berbec şi i-1 dă, dară îi spune să nu zică până acasă »scutură-te, lerbece!" El leagă berbecul cu brâul şi se duce, până ajunge la o gârlă. Da Dumnezeu sta sus pe deal cu Sf. Petrea şi se uitau ce va face. Intră în gârla ceea şi zice: — Scutură-te, berbece! <1) Voronca, op. cit., 407 8. www.digibuc.ro 38 Când a început berbecul a se scutură şi au început a curge la galbeni, el s’a prins cu mânile de cap. — Strânge-te, berbece! Şi berbecul a stat de scuturat. A luat din banii ceia ce a putut şi a mers până a înnoptat. A ajuns la o crâşmă. — Iaca, jupâne, am un berbece ; să-l pui într'o casă curată, dar să nu-i zici cumva „scutură-te, berbece!". Jidovul, bine că a auzit. Când dormiâ omul, se duce cu jupâ-neasa şi zice aşa. Când au văzut atâţia bani, cum curgeau, s'au spăriat. — Vai de mine va fi, că amuş ne găseşte omul! Berbecul, când a auzit „va fi", a stat. Ei au ascuns berbecul acela şi i-au dat alt berbece în loc. Acasă, strigă omul să măture ograda, că au să vadă ce n’au mai văzut. Când îi zice berbecului să se scuture, berbecul face: Beee! Taie omul berbecul şi-l mănâncă. Merge iar la vânt şi vântul îi dă o masă, să zică „masă, în-tinde-te", dar omul păţeşte tot ca şi cu berbecul. A treia oară îi dă o măciucuţă, să zică „dă, măciucuţă !" Merge el cu măciucuţă până la gârlă şi zice: -- Dă, măciucuţă! Dumnezeu cu Sf. Petrea se uitau de sus. Când a început măciuca a da în el, a fost uitat de spaimă cum să zică să steie, şl tocmai pe urmă şi-a adus aminte, când era măr. Se duce la Jidan şi-i spune să nu zică „dă, măciucuţă!" Jida— danul merge noaptea cu jupâneasa şi zice : Dă, măciucuţă! —când a început a-i bate şi a-i ucide! Omul ştiâ şi tăcea. — Mă rog dumitale, ţi-oiu da de toate, numai nu ne omorî f Când a auzit aceasta, a oprit măciucuţă. A luat el berbecul şl l-a legat de brâu dinapoi, şi masa în cap, da măciucuţă în mână. Şi când le-a adus acasă la copiii flămânzi, au avut ce vedea!" (1). După a treia poveste, vântul însoară un flăcău : (1) Voronca, op. cit., p. 411 2. www.digibuc.ro 39 »Un om a blăstămat pe băiatul lui că atunci să se însoare, când l-a însura vântul, că el nu-1 va mai însura. Amu, băiatul crescuse, era holteiu trecut şi nu se putea însura. Porneşte el în lume şi se întâlneşte cu un om. — Unde te duci ? — îl întreabă omul. — Mă duc în lume; poate mă voiu întâlni cu vântul, să mi însoare, că iată cum m'a blăstamat tata. Şi-i spune. Omul cela eră vântul. — Suie-te în spate la mine şi ţine-te bine, că am să te duc pe o toloacă mare; acolo vei vedea oameni câtă frunză şi iarbă, şi vei vedea şi o fată cu ştergar pus costeşet, deîa umăr în spre brâu. Aceea-i ursita ta. Să o ieai. Se suie el în spate la vânt şi-l duce până la locul unde i-a spus şi acolo îl lasă jos. El merge şi găseşte fata, şi-i spune să meargă cu dânsul, că e partea lui. — Eu voiu merge, zice fata, — dar tu să nu-mi bănueşti nîci odată când voiu face ceva, că rnai mult n'ai să mă ai. Să mă laşi să fac ce voiu vrea eu ! După aceea s’au suit amândoi în spatele vântului, şi vântul i-a dus la părinţii lui, acasă. Acolo s’au însurat şi au avut un copil. Dă Dumnezeu că moare tata omului nostru. Da nevasta, aşa plângea şi aşa bociâ, de nu ştiai ce-i pe lume. Moare şi copilul lor. Atunci începe a bate în palme, a râde, a chiui şi a cânta, cât putea. El s'a mâniat şi i-a zis: — Tata a fost om bătrân ce şi-a trăit traiul, şi când a murit, tu ai bocit şi te-ai frânt, da la copilaşul nostru, că a murit fără de vreme, tu cânţi ? — La tatăl tău de aceea am plâns,—zicea ea, că, să fi văzui cum îl rupeau dracii, când îi luau sufletul; îţi era mai mare mila! Da la copilul nostru au venit o mulţime de îngeri de l-au luat şi drept la Dumnezeu l-au dus, şi de aceea sunt veselă şi cânt. Dar pentru aceea, că tu nu ai ţinut cuvântul meu în samă cum te-am rugat eu, acum trebue să mă duc. Rămâi sănătos ! Şi s’a dus! (1). In sfârşit după a patra poveste, vântul, în chip de cal, ajută u- (1) Voronca, op. cit., p. 40S 9. www.digibuc.ro 40 * nui voinic să săvârşească minunate isprăvi. Aceasta sună precum urmează: A fost un împărat şi aveâ trei feciori. Intr’o seară,—spre ce zi va fi fost aceea, — le-a spus el să se culce şi a douazi să-i spue visurile ce vor visă. Unul a visat că va fi împărat. — Bine,—zice tatăl său,—tu chiar ai să fii împărat! Altul s’a visat într’un oraş, negustor. — Tu, să faci lui Dumnezeu o biserică şi îţi va da şi ţie împărăţie. Da al treilea s’a visat pe un munte cioban la oi, c’un harapnic de douăzeci de chite de cânepă în mână. — Tu ai să fii câner,—a zis tatăl său, — şi mai mult să nu-1 văd în ochii mei. Chiar îndată luaţi-1 şi-l duceţi în pădure, de-1 omorîţi; numai inima şi degetul cel mic să mi le aduceţi acum dela el! L-a dat unei slugi (2). Acesta a luat un câne sub straiu, şi pe băiat, şi l-a dus. In pădure a tăiat cânele şi i-a scds inima iar băiatului numai degetul i-a tăiat şi l-a lăsat acolo. Băiatul s’a dus peste hotar şi a dat de un moşneag orb ce păşteâ o mulţime de oi. — Buna ziua moşule! Nu mă-i primi cioban la oi ? — Ba de ce nu! Să trăeşti, dragul moşului! De-amîi tocmai vor aveâ oile mele stăpân. Dar iea sama bine, în lanul cel de grâu şi cel de mălaiu să nu intri, că va veni balaurul şi-ţi va lua ochii, ca şi mie, şi te va orbi. — N'oiu uită, moşule, dar du-te acasă şi adă-mi douăzeci de chite de cânepă, să-mi fac un harapnic! Moşneagul a alergat la babă şi i-a spus: — Măi babă, tocmai acum avem la oile noastre stăpân. Avem cioban ! I-a adus cânepa şi băiatul şi-a făcut harapnic; apoi a intrat în lanul de mălaiu. Bălaurul cu două capete a venit. Băiatul a învăluit biciul de vreo două ori şi când l-a învârtit în jurul unui cap, i l-a retezat din loc. (1) In text: «unui lacheu". www.digibuc.ro 41 — Un cap îţi las, —zice el, —să-mi spui unde-s ochi moşului şi ai bunicăi. — Ochii moşului sunt la el acasă, afară pe poliţă, da ai mă-tuşii în casă, pe poliţă. Şi [se pot lipi cum au fost, dacă se vor unge cu] untul lor. I-a tăiat voinicul şi cela cap şi a venit acasă voios de-a spus la moşnegi ce ispravă a făcut. Apoi luând ochii şi ungându-i cu unt de acela, i-a pus la amândoi în cap şi au văzut (1). Moşnegii aceia erau Sf. Mihail şi Sf. Ana. Se ieau ei într’o .zi şi se duc la biserică în târgul unde era tatăl băiatului împărat şi-i dau de grijă ca ori unde să meargă, numai în cutare odaie să nu intre, că va fi vai de el. El tocmai acolo a intrat şi a găsit un cal, dinainte c'un ciubăr de jăratec şi unul de apă, mâncând. Calul acela era vântul. — Ei, stăpâne, zice calul, la tatăl tău acasă este mare paradă; se mărită surorile tale cele două, mari; vei vedea că-ţi vor a-duce moşnegii veste, iar în ceea Dumincă vom merge şi noi! Băiatul a ieşit degrabă, şi moşnegii, când au venit, n’au cunoscut c'a fost el acolo. Ei i-au spus că pe Duminica viitoare tatăl său a poftit toţi tinerii să vie, şi care se va putea sui pe rnuntea neagră, după acela va da şi pe fata cea mică. In Duminica viitoare, moşnegii i-au dat calul, şi i-au dat trei felii de pâine şi trei creiţari să dea la trei poduri, la nişte moşnegi flenduroşi, să-i dea straile lor. Aceasta era pe cea lume. El a făcut aşa şi a căpătat dela unul straie, dela altul o pălărie ruptă şi dela al treilea un ham de cal fenduros şi-o bicuişcă de teiu. Aşa gătit, s'a dus la paradă între feciorii de’mpăraţi. Fiindcă era poftit, l-au lăsat. Toţi s’au încercat să se suie, dar n'au putut. El a dat biciu calului cu băţul acela şi a fost tocmai de-asupra. A trebuit ca împăratul să-l poftească în palat şi să-i dea şi lui o odaie ca şi la ceilalţi şi grajd pentru cal. Când a intrat, a şi dat mâna cu servitorul şi acela l-a cunoscut. Seara, în odaia lui, s’a făcut o lampă ce plăteâ toată împărăţia împăratului, şi el, îmbrăcat tot în aur. Moşnegii l-au fost îmbrăcat. înaintea lui s’a fost făcut pâne ■din grâul cel mai curat şi vin din pânea ce-a fost dat la ceşitori (1) Variantă în T. Pamfile, Graiul vremurilor, p. 121 şi urm. www.digibuc.ro 42 lângă pod. Şi el bea şi mânca, iar calul lui a mers la mare,şi-a adus cincisprezece cai din mare, cari cântau ca lăutarii. Văzând slugile, au alergat la împărat şi i-au spus. A doua zi împăratul l-a adus de mână înaintea împârătiţei (1) să-i dea fata. El aluat-o de mână, şi viind l'a mama lor a zis: Acest pântece ni-a purtat şi din pieptul acesta amândoi am supt. Oare se cuvine să se iea soră cu frate? Şi-a arătat împăratului degetul. împăratul l-a crezut, i-a căzut în genunchi şi i-a pus coroana lui de împărat pe cap, lăsându-1 pe dânsul în loc. Şi a fost împărat şi este şi în ziua de azi. El totuna trăeşte şi cât lumea va fi, [va trăi]. El şade pe un pat de aur şi sub dânsul este o apă de aur. La el a fost şi Alexandru Machedon să se spele cu apa ceea, doar ar trăi. Şi el i-a zis: - Hotărniciile, paşnicule, creminalistule! Te-ai apucat şi-ai măsurat cu paşii pământul şi-ai pus hotarele, pentru ca oamenii dela hotară să se bată, să se ucidă, să umble în judecăţi şi să înfunde creminalurile. Că dela Dumnezeu nu era aşa, ci, cât cuprindea omul pământ şi cât putea, atâta lucra şi se hrătiiâ. Şi-ai pus câte douăsprezece ocă de fier pe manele şi picioarele ares-tatiţilor! Dar va veni o vreme că va fi un împărat a cărui împărăteasă le va ridica. Şi iată că s’a împlinit! N'a ridicat împărăteasa noastră dela arestanţi fiarele? (2). Dar lui Alexandru i-a zis : — Ce-ai venit? Ce, gândeşti că vei trăi mult? La patruzeci de ani ai să mori. ■Şi aşa a fost. El a murit pentru hotărnicie, că a masurat pământul şi a pus fiarele pe hoţi, căci pe dânşii Dumnezeu i-a trimis să omoare. Pentru aceasta Dumnezeu l-a pedepsit (3). 1 2 3 (1) In text: „împărăţiei". (2) De bună sama că avem de a face cu o credinţă populară în atotputernicia capetelor încoronate. Nu ştim dacă desfiinţirea fiarelor în penitenciarele bucovi-nene se atribuie împărătesii Elisaveta. Pomenim că la noi succesiva scurtare a serviciului militar activ se crede a se datora feluritelor întâmplări fericite din sânul familiei regale, cum de pildă ar fi naşterile de pmnei: „Acu, dacă o mai face principesa un băiet, se aude că are să mai ierte un an din miliţiei". (3) Voronca, op. cit., p. 409 -11. www.digibuc.ro 43 II. Vânturile. 1. Cel mai năpraznic dintre feluritele soiuri de vânturi este vântul turbat (1) care bate «tocmai deasupra", foarte sus, pe sub nouri şi pe deasupra lor. Prin jud, Botoşani se crede că vântul turbat este cald (2). După o credinţă din jud. Olt şi Buzău, vântul turbat s’a iscat nu mult după ce Dumnezeu a ridicat cerul mai sus de cum se află la început, din pricina femeii unui om, care a murdărit cerul cu necurăţenia unui copil. Bărbatul femeii, luându-şi de toate câte socotii că va avea nevoie, din vietăţile pământului şi din lucruri, a pornit să se ridice la Dumnezeu în cer. «Şi a mers şi a tot mers astfel mult timp, până către mijlocul drumului sub cer. Aici însă îi ieşi înainte ucigă-l-crucea. — Unde te duci? Nu-i treaba ta! — Pe cine cauţi? — Cată-ţi de drum şi cară-te mai iute! — Eşti un arţăgos! — Ba tu eşti un viclean şi un rău ! Şi cu, «tu eşti", «ba tu eşti", se luară sdravăn Ia ceartă! Diavolul scoase atunci din traista lui balaurul şi şarpele năprasnic, ursul, scorpia blăstămată, calul furios, căpăţina de om, şt pe toate le svârli împrejurul omului, ca să-l înspăimânte. Omul însă nu se înspăimântă, şi fără să-şi piardă cumpătul,— că doar Românul nu se sperie cu una, cu două, se încăieră la luptă vitejeşte cu dracul, —atât de vitejeşte, că dintr'un fleac de trânteală, se făcu sub cer o vijelie mare, că şi azi durează acolo sus, şi va dură în veci acea vijelie, pe care noi o numim vântul turbat, pentru că ori ce sburătoare ajunge până la acest vânt 1 2 (1) Totuş cetim în Voronca, op. cit., p, 398. «Pe lume sunt trei vânturi : vântul acesta al nostru, care poartă şi nourii, apoi vântul turbat care e mai deasupra şi la care, cum ajunge vre-o pasere, îndată turbă. Până la el numai ciocârlanul se suie, dar cade mort la pământ; şi al treilea e şoimul, aşâ se numeşte vântul cel mai de sus care e şi pe cea lume, de-asupra noastpă, Acolo* copacul şi orice creşte într’o zi cât ar creşte la noi într'un an". (2) Acad. Rom., Ms. no. 3418, p. 87 v". www.digibuc.ro 44 turbează pe loc şi cade moartă; şi orice lighioană mănâncă din-tr’însa, turbează şi ea" (1). Intr'adevăr e o credinţiă obştească aceasta, că paserile, cari în sborul lor ajung până la vântul turbat, ameţesc şi cad jos. Astfel păţeşte, de pildă, şi ciocârlia, ibovnica soarelui, care s’ar urcă până la dragul ei, dacă n'ar fi vântul turbat (2). Cânele care o mănâncă, după ce cade jos moartă, turbează (3). Când bate vântul turbat, mai ales primăvara, în luna lui A-pril (4), oamenii ca şi celelalte animale, fac nişte căţei sub limbă, cari după 40 de zile se suie în cap, şi vietatea turbează (5). Pe Sf. Filofteia se zice că un vârtej a luat-o şi-a căutat s’o ridice la cer. Vârtejul a ajuns însă numai până la vântul turbat de unde a scăpat-o, astfel că Sfânta, ale cărei moaşte se află astăzi la Curtea-de-Argeş, a căzut moartă la pământ (6). • Vântul turbat nu trebue să se confunde cu vânturile rele, ca-ri-i poartă câte o dată numele lui, şi cari bat pe jos (7). 2. n Vânturile rele sunt nişte vânturi însoţite de duhuri necurate",—de cele mai multe ori de Iele. Aceste vânturi bat numai anumite locuri, şi dacă se întâmplă că prin acele părţi dau peste oameni, îi vântuesc, adică îi înnebunesc, îi muţesc, le ieau vreo mână sau vreun picior, cu alte cuvinte, nu-i lasă „teferi şi întregi". Aceasta se întâmplă nu numai cu oamenii, ci şi cu tot soiul -rămida, şi cari trebue izgoniţi, ca să înceteze seceta, - negustorii şi Jidovii, de pe la târguri, cari vor vreme frumoasă pentru face-rerea negoţului lor şi cari, pentru împiedicarea ploilor, se slujesc-de strigoaice (2). Cărămidarii, ieau un burduf, îl umplu cu apă. şi îl băgă înr pământ, făcând foc deasupra. Atunci porneşte seceta. Casă deslege ploaia, scot burduful şi îl înţeapă cu un piron; apa: curge cu încetul, căci dacă ar vărsă tot burduful, ar înnecâ lumea ploile (3). Alţi cărămidari pun o femeie de cloceşte ouă şf tot ei o scoală; dacă ar sparge atunci toate ouăle, iarăş ar înnecâ ploile lumea (4). In afară de aceştia, ploile mai pot fi legate şi de alţi vrăjitori sau solomonari. Fel de fel de svonurl se aud. S'aude, zic unii, că în vârful unui copac înalt s’a fost găsit o babă clocind două pietroaie. Copacul a fost tăiat din rădăcină,, şi aşa baba a picat moartă jos. Pietroaiele au fost asvârlite în Dunăre şi ploile s'au deslegat apoi prin părţile'acelea ! Zic alţii că lângă nişte cărămidării s’au aflat trei broaşte priponite de către nişte Cărămidari, ca să nu-i necăjească ploile la lucru; de îndată însă ce broaştelor li s'a dat drumul, ploile au început să curgă. Alţii spun că într’un loc seceta a ţinut mult, din pricină că pe acolo un călugăr a greşit cu o oaie. Prin alte părţi se zice că Dumnezeu i s'a arătat unui flăcău şi i-a spus toate relele de cari suferă pământul* Flăcău acela cutreieră acum toate satele şi învaţă pe oameni ca să se pocăească-El trăeşte c’un ou şi c’un pahar de apă. pe zi! (1) Acad. Rom,, Ms. no. 3418, p. 305 v". (2) Voronca, op. cit., p. 859. (3) Acad. Rom. Ms. no. 3418, p. 305. (4) Ibident, p. 305 v°. www.digibuc.ro 126 Şi pe unde lumea se îndreaptă, plouă" (1). Sirigoaicele, pentru ca să lege ploile, pun într’o strachină tot soiul de pâne, strică un ou şi fac o turtă pe care o acopăr cu cânepă. Dacă această turtă o ţin Ia udeală, plouă; dacă o ţin Ia uscăciune pe cuptor, este secetă (2). 2. Ca să ploaie, fie că ploaia este legată, fie că nu, poporul nostru cunoaşte următoarele mijloace: Românii din stânga Dunării aşează pirostia pe dos (3) sau o aruncă în curte, ca să cadă cu picioarele în sus (4). Când se aud cântând brotăceii, oamenii să se dea de trei ori peste cap, spre a nu fi anul secetos (5). Se omoară broaşte (6). Se strică muşuroaiele furnicilor (7). Se fură tiparele Ţiganilor cu cari fac cărămidă şi se aruncă în puţuri. Se fură câte o cărămidă nouă, arsă sau nearsă, şi noaptea sau (1) I. Otescu, op. cit, p. 75-6: „Cât priveşte numirea de solomonari, cred că vine dela aceea că la ţăranii Români înţelepciunea lui Solomon, deşi mai nu ar şti să spue bine cine a fost Solomon, e închipuită ca un ce cu totul extraordinar; şi ei cred că Solomon, cu înţelepciunea lui, ştia ca să domine spi-ritile rele, cari i se supuneau necondiţionat. Pe unele din aceste spirite rele, Solomon, ca să scape lumea de ele, le-a închis în sticle, pe dopul cărora a pus sigilul său şi le-a aruncat în fundul mării, şi oricât sunt ele de puternice şi rele, când văd sigilul lui Solomon, nu îndrăznesc să scoată dopul sticlii sau să spargă sticla şi să iasă afară, inai ales că ele cred ca Solomon trăeşte încă. Pe altele Ie-a închis în fundul pământului şi numai câtevâ, cari au scăpat a-tunci lui Solomon sau au scăpătat mai în urmă cine ştie cum din închisorile în cari au fost închise de Solomon, mai sunt libere şi fac toate relele, şi pe pământ şi în cer. Aceste credinţi asupra lui Solomon le au însă Mahometanii mult mai înflorite, cu mari minunăţii, adevărate poveşti mitice, ba încă şi mai fantastice şi fără vreun substrat în legătură cu fenomenile din natură cum erau miturile". (2) Cred. Roin. din Bucouina. (3) P. Papahagi, Megleno-Românii, I, p. 98. (4) Cosniulei, op. cit, p. 54. (5) Gorovei, Credinţi, p. 37. (6) Revista Tinerimea română , IV, 1, p. 449 şi 450. Şt. St. Tuţescu şi P. Danilescu, Monografia corn. Catanele, p. 129. Cred. Rom. din corn. Afumaţi, jud. Ilfov, împărt. de d-1 S. P. Colibaşi şi a celor din corn. Voiceşti, jud. "Vâlcea, împărt. de d-l 1. N. Popescu. (7) Goi ovei, Credinţi, p. 129. www.digibuc.ro 127 în revărsatul zorilor, se aruncă în puţuri (1); prin unele părfi se crede că Pentru a curma seceta, este destul dacă se iea o cărămidă pe furiş şi dacă se îngroapă (2). Se aruncă în fântână, o cană nouă, furată (3). Se aruncă lingura tigaii în fântână, fără ca să vadă cineva (4). Fetele fură dela o femeie însărcinată un ţest (5). Tot ele, trei la număr (6),—fură dela trei femei borţoase câte trei linguri cu toartele nouă, pe cari le aruncă în fântână (7). Prin Bucovina se fură nouă măciulii de mac din nouă grădini, o oală nouă din târg, se pun măciuliile în oală şi se aruncă în fântână; pe cea care a legat ploile, se crede că o detună Dumnezeu (8). Se udă o femeie îngreunată (9), o copilă până ce plânge (10), sau o strigoaicâ (11). Prin Bucovina, vornicii scot oamenii la scăldat şi dacă printre dânşii se află un strigoiu, ploaia începe de îndată ce strigoiul se vâră în apă (12). Prin jud. Dorohoiu, dacă se află laolaltă trei femei însărcinate, şi dacă una dintre ele udă pe celelalte două, se crede că va plouă îndată. Tot spre acest scop, prin jud. Tecuciu, se crede că este bine ca să uzi Ţiganii cari-ţi ies în cale, atunci când vii cu apă dela fântână (13). Prin jud. Suceava se toarnă apa pe un câne (14). (1) Ion Creangă, II, p. 271. (2) Ghiluşul, I, no. 2. p. 13. (3) Voronca, op. cit., p. 931. 14) Cred. Rom. din corn. Voiceşti, jud. Vâlcea, împărt. de d-1 I. N. Popescu (5) Ion Creangă, II, p. 271. (6) împărt. de d-1 Şt. St. Tuţescu, corn. Catane, jud. Dolj. <7) Ion Creangă, II, p. 271. P. Papaliagi, Basme aromâne, p., 604. (7) Voroncn, op. cit., p. 15°. (8) Miron Cos tiu, II, p. 15. www.digibuc.ro 141 «Piatra e a lui Dumnezeu; o poată Sf. las pentru pocăinţa oamenilor, când pu cred în Dumnezeu, cârd sunt răi şi fac pă- cate. Dujnnezeu îi pedepseşte cu piatră^ca^s r fie foame.e, că doar cu băţul nu-i batet" (1). (1) Von.icr, oj. c\ , p. 7 7. www.digibuc.ro Fig. 2. Procesje cu Sfiînfa dela Adamj în Eărlad, la 5 Junie 1015, 142 Piatra se mai dă şi împotriva strigoaicelor cari leagă ploile, ■după cum am văzut: «Dumnezeu şi cu Sf. llie, de aceea dau grindina; din pricina strigoaicelor căci se pun împotriva lui Dumnezeu şi opresc ploaia; dar când se porneşte Dumnezeu cu tunete, cu trăsnete, cu grindină asupra lor, ele nu mai pot ţinea, şi-o scapă, şi a-tuncea plouă. La Dumnezeu este un cal şi un bou care duce piatra. Când o poartă calul, nu e aşa tare, căci calul fuge repede şi piatra cade numai ici şi colo. Dar când merge boul, căci boul merge încet, $i atunci cade multă şi e ca nucile. Pietrarii însă o alungă unde vreau ei. Boul sau calul se roagă ca să-i sloboadă, că crapă, şi pietrarul ii sloboade pe apă, pe drumuri, pe păduri; musai s’o sloboadă. Pietrarul alungă piatra cu furculiţa, cuţitul şi lingura cu care a cinat el în seara de ajun" (1). Piatra mai bate strigoaicele dirv pricină că acestea fură lucea-Jărul (2). Când se întâmplă ucideri între oameni sau când şi-a făcut cineva singur samă, deasemeni bate grindina (3): «In satul în care se împuşcă cineva singur, se omoară, musai să bată pe locurile a-■cele şapte ani de zile piatra, pentru păcatul ce s’a făcut, căci Dumnezeu urăşte fapta aceasta şi trimite acolo pedeapsă" (4). Grindina vine şi din pricina femeilor şi fetelor ticăloase că nu cruţă -sfântul pământ, că îşi pun flori pe cap şi umblă cu capul gol, măcar că sunt păcătoase (5). Prin jud. Neamţ se crede că dacă s’a spânzurat cineva şi s'a înmormântat, şi nu a fost desgrogat la trei zile, încep numai decât să bată ploile cu piatră (6). In sfârşit, de foarte multe ori piatra este fapta diavolului care & rămas spânzurat în văzduh, atunci când Dumnezeu i-a asvârlit (1) Voronca, op. cit., p. S66. (2y Ibidem. ' (3) Marian, Sărbătorile, I, p. 116. (4) Voronca, op. cit., p. 800 1. (5) Ibidem, p. 801. <6) Cred. Roin. din corn. V'ânatori, împărt. de d-1 A. Moisei. www.digibuc.ro 143 seminţia lui din cer, odaia cu pornirea furtunilor, cu cari de altfel grindina se întovărăşeşte mai întotdeauna. 2. Cu privire la izvodirea pietrii, prin Bucovina mai alşs, în-tălnim foarte multe socotinţi, pe cari le şi dăm în următoarele şire. Prin unele părţi se spune că Sf Ilie şi Sf. Mihail fac piatra. wSf. Ilie orândueşte cu piatra. El ridică ghiaţa în nouri, de sub pământ şi în cer merg lostopane de ghiaţă întregi pe nouri, dar Sf. Ilie umblă cu căruţa şi c'un maiu tot o sfarmă, iar Arhanghelul Mihail merge înainte cu sabia şi tot o tae". Prin alte părţi se crede că Arhanghelul Gavriil este acel ce poartă piatra şi rândueşte cu tunul (1). Prin altele se spune că piatra ar fi a Sfântului Petru: el o fierbe trei zile, ca să fie mai mărunţică şi face să fie însoţită de picături de ploaie calzi. Acesta, a Sfântului Petru, este piatra a-devărată] şi nu grindină, din care se face piatra adevărată! Sf. Ilie face focul şi Sf. Petru o fierbe. Pentru aceasta ziua de Sf. Petru se serbează trei zile (2). In legătură cu aceasta pomenim credinţa musceleană care ne spune că piatra arde în apă la Precup (3). Pe-alocuri se zice că Sf. Ioan este acel care fierbe pratra (4). Prin alte părţi se spune că Iuda,—cel ce se serbează la 19 Iunie,—orândueşte piatra, odată cu furtunile (5). Bălaurii, tot astfel, sunt socotiţi ca urzitori de piatră. Bălaurul •care se vede întins pe cer ca o pată neagră, face piatra undeva, jos pe pământ, într'o prăpastie, şi apoi o urcă în cer, unde o sfărâmă. «Când clocoteşte piatra", bălaurii se sparg şi piatra se sfărâmă. Uneori bălaurii sfarmă piatra mărunţel, după porunca lui Sf Petru, care o împrăştie apoi pe pământ. După alte credinţi, „piatra o dă sf bălaur, când îi dă Dumnezeu drumul din lanţ, când îi mânios pe oameni. Odată s’a fost pus sf. bălaur pe un nour şi a fost piatra ca nucile. De a-ceea e păcat a zice: „bată-te mânia lui Dumnezeu",„bată-te var- (1) Voronca, op. cit., p. 792. (2) Ibidem, p. 803. (3) R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 79. (4) C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 79. (5) Ibidem, p. 76. Revista pentru istorie, tirhelogie şi filologie, II, 1, fasc. 2, p. 389. www.digibuc.ro 144 ga lui Dumnezeu O! Ferească Dumnezeu de mânia lui Dumnezeu !“ (l). Umblând prin toate părţile, balaurul împrăştie piatra mai ales ■pe unde îşi poartă coada (2) Când slăbeşte bălaurul, el se vede căzând jos ca ceva negru. El este acela, în care, după alte credinţi Sf. Ilie trage cu tu-îiul. Uneori, în legătură cu balaurii, stau şi farmazonii sau solomonarii. „Piatra o fac farmazonii. Sunt de acei cari ieau bani dela boieri şi dau piatra fc>e moşiile altora. Anume învaţă cum să facă. Sunt oameni solomonari cari poartă piatra pe unde vreau, dar cu piatra, balaurii rânduesc. BălauruL e şarpe; daca n’a văzut om şapte ani, el se face bă-laur. Toţi şerpii suflă la un loc şi fac o mărgică şi acela [care trebue să se facă balaur], o iea şi se suie la cer; acolo dl slobade piatra şi pe dânsul, omul «are ştie,—solomonarul, um- blă călare. Odată un solomonar s'a sfătuit cu Jidanii, să bata pânile oamenilor, ca să cumpere dela Jidani. Oamenii au ştiut şi i-au zis: — Tu vei da piatră pe pânile noastre, dar nici tu să nu te scobori de acolo! El s'a temut, a dat piatră într’o fântână şi a făcut încă două stoguri. De cădea Joe ogoare, numai pământul rămânea!" (3). Prin jud. Botoşani se vorbeşte despre o mare îngheţată unde sunt locuri de ghiaţă cu nişte bălauri. Dacă aceşti balauri sunt descântaţi de solomonari, ghiaţa îi strânge aşa de tare că-i face să sară în sus, cu ghiaţă cu tot, să se urce în nouri şi de acolo să curgă pe pămând în chip de ploaie cu piatră (4). Fireşte că dela o astfel de faptă, nici dracul nu poate lipsi : „Pe cer se cunoaşte care e nour de ploaie şi care de ghiaţă. Sf. Ilie trage nourul cel de ploaie cu un bou, ca să dea apă printre piatră. Câte o dată, boul acela aşa de greu mugeşte, că (1) Voronca, op. cit., p. 802. (2) Ibidem, p. 809. (3) Ibidem, p. 807 8. (4) Acad. Rom., Ms. no. 3418, p. 110 vn. www.digibuc.ro 145 se aude până aicea [tunetul], da necuratul trage ghiaţa cu putere de foc" (1), adică cu o maşină cu aburi. Şi mai departe: „Piatra o fac diavolii cu ciocanele, ca să n'aiba oamenii pâne; dar dacă ţin cele nouă Joi de după Paşti, ei atunci n’au putere a o face, căci în Joile acelea o fac" (2), Sau: „In cer sunt grămezi de piatră: o strâng dracii, o fac în chip de cal, în chip de bou, şi pornesc călare prin cer, să q arunce asupra oamenilor, să-i ucidă, să deie foamete, dar sunt oameni cari o ştiu întoarce dela hotar. Când e piatra cal, li-i mai uşor de întors, dar când e bou, tare e greu, că dă cu coarnele să-i împungă pe cei ce voesc să o întoarcă. Dracii totuna sfărâmă în cer ghiaţă şi fac piatră. Ei, dacă nu s'ar teme de Dumnezeu, ar turnâ-o de odată toată, dar Dumnezeu dă ploaie şi o mai înceată. Piatră, ori că-i pe berbec, ori pe cal, pe porc, nu-s tare rele; dar când e pe - buliaiu e tare rea. Dracul vine cu piatra pe cal, la pietrar şi zice: — Sloboade-mă! — Nu te slobod! — Pocneşte! Da Dumnezeu tot umblă cu săgeata în urma lui, de-1 trăsneşte. Piatra o fac dracii vara, când e fierbinţeală mare; atunci ei se strâng mai mulţi la un iaz şi suflă până se face ghiaţă. Ghiaţa o sfărâmă şi o ridică în nouri şi-o dau pe satul care vor ei. Sf. Ilie, de aceea umblă cu tunul, ca să-i omoare. Dacă trece ziua lui Sf. Ilie, nici tunul nu are atâta putere, că piatra nu cumpăneşte aşa tare putere asupra pământului" (3). . Sau: „După Bobotează nu se spală cămăşile două săptămâni, pentru că apele-s sfinţite. Atunci femeile să nu meargă să bată cămeşile la pâraie, că din pricina lor e grindina mare şi sfărâmă pânile oamenilor. Pentru că dracul, la Bobotează, când strigă preotul chiraleisa, cade în fundul apelor, cum va bate vre-o femeie cu (1) Voronca, op. cit., p. 793. (2) Ibidem, p. 796. (3) Ibidem, p. 801 2. T. Painfile, Văzduhul. 10. www.digibuc.ro 146 niaiul, la cea dintâi lovitură, el iesă în sus, şi câtă ghiaţă prinde sub unghii, o duce în cer şi din aceea se face vara grindină" (l). Dracii se folosesc de sufletul copiilor îngropaţi nebotezaţi de multe ori la făcutul pietrii: «Piatra o fac copiii,cei pe cari-i fac fetele şi-i îngroapă nebote-zaţi. Dacă nu-i botează nimerii când strigă, se duc de slujesc dracului. O fată a făcut odată un copil şi l-a îngropat sub boz. După ce s'a măritat, a făcut cu bărbatul ei alt copil. Acesta eră năzdrăvan. Intr’o zi îi zice băiatul mâne-sei : — Mamă, eu mă duc să caut pe frate-meu! A luat el şi s’a dus până a ajuns acolo unde fac copiii cei nebotezaţi piatră şi a luat şi un tovarăş de drum, dar pe tovarăşul său l-a înnecat. Acolo a văzut cum sfărâmau copiii la ghiaţă, iar un drac mai mare, tot le strigă: — Mai mărunţel, mai mărunţel! — Ce faci frate? — l-a întrebat el pe frate-său. — Ce se fac! Ia năcăjesc! Da mama ce face? Să-i spui că poimâni am să mă duc cu mare alaiu la dânsa! Băiatul a venit acasă şi i-a spus. Când a treia zi, numai ce vine un nour de piatră şi deasupra un cal de argint,— acela eră băiatul,—şi cu un domnişor călare pe dânsul, — dracul, — şi â dat o piatră, că i-a sfărâmat toată grădina; n’a avut nici un popuşoiu Inestricat]; şi la nimeni altul n’a mai bătut, fără numai la ea. Astfel a rămas săracă, şi a murit şi ea, căci nu avea ce mâncâ. Şi tot la draci s’a dus, pentru păcatul ce a făcut. Este un loc departe, unde nu luminează niciodată soarele; acolo fac ei piatra. Piatra, e păcat să o ieai în mână sau în gură, că-i dela dânşii. Cine iea piatră în gură, acela nu are voie să intre în biserică şapte ani; aşa mare păcat are. Un om mergând prin Munţiinegri, în Galiţia, a dat de nişte băieţi ce tăiau ghiaţă în munţi. Toţi au sărit la dânsul să-l omoare, dar unul le-a zis: Lâsaţi-1 că-i neam cu mine! Şi i-a zis să se dea la o parte. (1) Voronca, op. cit., p. 7§4. www.digibuc.ro 147 Apoi au ridicat ghiaţa cât cărămizile de mari, în cer. Dumnezeu o blagosloveşte şi se face mică. Piatra, numai atunci bate într’un sat, când în satul acela vreo ‘lată o avut copil şi Na pierdut şi apoi l-a îngropat undeva. Pe Socul acela trebue să vie piatra; ea ucide pământul, îl sfarmă, -ca să desgroape ce este ascuns într’însul, să se arăte la lume ce .s'a făcut, că nimic nu se poate trece aşa. Când se face vreo primejduire—ce vânt se stârneşte!—când se .spânzură cinevâ, atunci necuratul porneşte cu bucurie că are un suflet, că e biruitor asupra lui Dumnezeu. Tot aşa şi cu piatra; par’că Dumnezeu ar da pe lume piatră,— ian cată ce mândreţuri, ce flori şi ce roade dă Dumnezeu pe lume oamenilor! Oare după ce ne-a dat de toate, Dumnezeu ar wenî şi le-ar sfărâmă? Piatra o fac numai moroii, adică diavolii acei ce se fac din copiii nebotezaţi: ei sunt cu diavolii la un loc, dar tot nu-s ca •dânşii, căci se chiamă că-s din trup botezat. De aceea ei pot să se ridice în nouri,—nici un necurat nu se poate sui cu nourii în cer,—dar cel din copil prăpădit, se poate. S/. Ilie nu dă cu săgeata în acei draci, dar dă în cei necuraţi, cari sunt din necuratul făcuţi. Ei fac ghiaţa în cer sau o ridică de prin bălţi şi o sfarmă mâ-runitel şi apoi merg să o dea pe ogoarele oamenilor, în satul unde s'au întâmplat păcatele. Dacă, poate, fata n’a fost vinovată, dar feciorul a îndemnat-o, atunci merge pe ogorul lui. De aceea se zice în descântece; — Piatră de fată, ori de fecior, ori de vădană !.."(1). 3. Pentru ca să fie ferite câmpurile cu roade de piatră, trebue să se păzească următoarele: Podgorenii să lege primăvara câtevâ viţe din vie cu salcie dela Florii (2) sau să îngroape în vie un ou din seara Domnului Hristos (Vineria mare) (3). Să se sărbeze ziua de Joi mari (4), iar în ziua de Vineria mare să nu se coase nimic (5). (1) Voronea, op, cit., p. 799 800. (2) Qorovei, Credinţi, p. 142. (3) Ibidem, p. 353. (4) Marian, Sărbătorile, II, p. 268. (i) Qorovei, Credinţi, p. 356. www.digibuc.ro 148 La Paşti, cine vrea să nu fie supărat de piatră, să tragă clopotele (1); cine are vie şi vrea să nu i-o bată piatra, să nu ciocnească ouă în întâia zi a Paştilor K2). f Marţile şi Joilt după Paşti, nimeni nu trebue să-|i opărească, sau "să-şi spele rufele (3). Să se sărbeze Joile de după Paşti; prin unele părţi se sărbează Joia întâia, prin altele a treia sau a noua; prin alt'el^ se crede că este bine sa se păzească şaste Joi, prin altele şapte, iar plin aîtele toate Joile din cincizecimba luminata (4). Prin Bucovina se spune că rufele nu trebuie să se spele, — să se bată,—\h aceste Joi (5). Privitoi la aceste Jo^, iată ce se povesteşte prin jud. Botoşani r „Zice că a fost un împărat, Joiatt, şi acela, când a ajuns la slăbiciune, a lăsat cu limbă de moarte că acea zi [în care va muri el]r feto ţină oamenii pentru binele lor. Şi în ziua aceea măcar să fii dator, să nu te duci la lucru, că piatra, de o ţii, va bate ogorul toealâturi şi al 'tău “nu va fi bătut. Atunci, în ziua aceea, fierbe mai tare piatra, e mare cumpănă,, şi de aceea a zis împăratul să \> ţinem. Atunci e Bâlciul cel mare şi fee chiamă fierberea pietriif (6). Prin jud. Mehedinţi se serbează trei Marţi, trei Joi şi Irei Sâm-bete de după Paşti, una după alta (7). Să se sărbeze Vanghelistul Marca, 27 Aprilie (8). Până pe vremea fânului, femeile n'âtl voie sa meargă cu furcar în brâu, trecând pe câmpuri, că bate piatra (9). Să se sărbeze Izvorul tămăduirii (10); aceasta sărbătoare cade- __C____________ (1) Marian> Sărbătorile, III, p. 114. (2) Cred. Rom. cţiu jud. Tutova. (3) Revista «Tinerimea română", VI, I 2, p. <33., (4) Marian, Sărbătorile, III, p. 162. ^ (5) Voronca, op. cit., p. 795. —Cf. T. Pamfile, Sărbătorile de vară, p. 2 4.— Zanne, Proverbele, IX, p. 315. (6) Voronca, op. cit., p. 795. (7) Semn de cinstire lui Serafim Ionescu, Bârlad 1914, p. 67. (8) R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 63. (9) Oorovei, Credinţi, p. 128. (10) Marian, Sărbătorile, III, p. 165. www.digibuc.ro 149 "Vineri, în săptămâna luminată şi deci se spune: Vineria din săptămâna luminată să nu se ţeasă, căci cum vei baţe cu vătalele, -aşa va bate piatra; să nu coşi, căci cum vei sparge pânza cu acul, aşa va sparge grindina samănaturile; şi să nu zoleşti rufet căci cum clocoteşte uncropul în zoiniţă, aşa va clocoti piatra (1 . Prin unele părţi se serbează zertru piatră nouă Vineri de după Paşti (2). Să se sărbeze Vanghelistu Ioan, 8 Maiu (3). Să se sărbeze Gheormanul, 12 Maiu: «In ziua asta nu se lucrează nici în câmp şi nu se pliveşte nici în vie. Mai ales în vie nu se lucrează, căci curând curând se stârneşte o ploaie groaznică cu piatră, care prăpădeşte via, viţi ■cu viţă, par’că ar îndemnâ-o cineva: Mai jos, Gheotmane, Ca mai c o viţa în vale! Adică: tot, tot, să nu mai rămâie o viţă zdravănă! Ci-câ era bdată, încoâ spre Vlaşca, un om bogat putred, care "în ziua de Gheorman, a băgat vreo 20 de oameni la sapa p -rumbului. Pe seară, vine, nene, o hală, de-i face arie tot ce săpase. Ce era să mai facă ? Se uita şi el cu mânile în sân cum îşi râdea naiba de munculiţă lui. Dar el de colo îşi mai făcea din când în când coraj ca Ţiganul: Pe el, Gheormane, Ca mai sunt şapte pogoane! Atât porumb îi mai rămăsese nesăpat" (4). Să nu se depene până la Ispas (5). Să se serbeze lon-fierbe-piatră, 25 Mai, căci el o fierbe şi o iduce unde vrea (6). (1) Mari: n, Sărbătorile, III, p. 166. (2) C. D. Gheorghiu, op. cit, p. 64. (3) R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 63. (4) Ibidem, p. 65. Cf. R.-Codin, O samă de cuvinte din Muscel, p. 34. (5) Voronca, op. cit., p. 795. (6) Marian, Sărbătorile, III, p. 333. www.digibuc.ro 150 Să se serbeze Iuda, între 10 şi 20 Iunie, Vârtolomeiu, 11 Iunie (1) şi Precupul (2); Să se serbeze ziua a doua şi a treia după 5/ Petru (3). Merele să nu se arunce în sus (4) până la această zi. Tot astfel să se păzească şi din partea altor poame (5). Morţii să nu se aducă dintr’alt sat,—să nu fie deci trecuţi peste* un hotar,—atunci când s’au spânzurat, înnecat sau au murit de altă. moarte grabnică, spre a fi înmormântaţi în ţintirimul satelor îni cari au trăit, căci grindina, în vara ce vine, va prăpădi necontenit sămănăturile de pe moşia în care s’a făcut îngroparea (6).. 4. Pentru oprirea ploilor cu piatră sau pentru abaterea lor, întâlnim următoarele datini şi credinţi: Prin unele părţi se trag clopotele, dela biserică, cu care chip* se socoteşte că ploile se vor abate spre alte moşii; aceasta trebue să se facă înainte de a intră în hotarul satului la a cărui biserică se trag clopotele, căci altfel nu mai poate avea nici o înrâurire asupra ploii. Prin Bucovina se crede că nu toate clopotele au puterea de a alungă piatra. «Pentru alungat piatra se toarnă anume clopote, cari se sfinţesc, şi la sunetul cărora fuge nourul" (7). Să se înfigă în pământ un cuţit (8), o sapă sau un topor (9),. punâqdu,-se pe muche puţină sare( 10). Prin jud. Botoşani, când plouă cu piatră şi-i cumpănă mare când trebue să se înfibgă toporul în pragul casiir se zice: Fugi, fugi, ploaie mare, Câ te-ajunge sfântul soare C’un maiu, (1) R.-Codin, Mihalache, op. cit,, 73. (2) Ibidem, p. 79. (3) Gorovei, Credinţi, p. 34. (4) Cred. Rom. din corn. Ardeoani, jud. Bacău*,, fmpart. de d-I D. l.Procopie, (5) Voronca, op, cit,, p. 796. (6) Cred. Rom. din corn. Hânţeşti, jud. Dorohoiuţ împart, de d-1 N, V. Hân" ţesciu (7) Voronca, op. cit., p. 807. (S) Revista Tinerimea română , III, 1, p. 120. (9) Şezătoarea, III, p. 120. Zanne, Proverbele, IX, p. 315. (10) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. - Şezătoarea, II, p. 194 şi XV, p. 10. www.digibuc.ro 151 C'un paiu, Cu sabia lui Mihaiu (1), Cu toporul Domnului, Hârşti! capul omului! (2). Prin Macedonia, ca să înceteze grindina, se obişnueşte a se lua piroştia şi a se; arunca anapoda în curte, dinaintea porţii, punându-se un deşte pe ea, Alteori, când grindineadză grindină — când începe să cadă cu furie, se dă cu puşca, «ca să se întoarcă, după cum se creder pe vulturul care aduce grindina. Dacă vulturul se întoarce, grindina încetează îndată (3). «Când vezi că vrea să mănânce un şarpe pe o broască, să ieaî un beţişor şi să-i desparţi, şi beţişorul acela e bun de alungat piatra. Unde ameninţi cu el, într’acea parte fuge. Pentru piatră, toamna, după Ziua-crucii, care şarpe a muşcat pe cineva, rămâne afară de pedeapsă; pământul nu-1 primeşte pentru păcatul ce l-q. făcut. El atunci iesă la drum să-l ucidă o-mul, să-i iea păcatele. Cine a ucis aşa un şarpe, să strângă băţul acela şi când vine piatra, să încunjure casa de trei ori cu băţul şi piatra fuge" (4). Prin jud. Botoşani şe zice că acel băţ trebuie să fie de alun (5^ Se pun pe foc mâţişoare, — flori de salcie, — dela Flora! (6); «alţii, când văd că se apropie vre*o grindină mare de sat, oraş, sau ce este, şpun că e bine să ieai mâţişoare sfinţite, să ieşi cu dânseie înaintea grindinii pânăce nu apucă aceasta a trece pe hotarul satului sau al oraşului, şi ,se rosteşte cuvintele întrebuinţate la ajuquri, când postesc, ca să se poată opri, şi cum ai făcut aceasta, grindina îndată apucă în alte părţi" (7). Prin Bucovina se folosesc de către pietrari «trei crengi de mâ- ţi) Este de sigur vorba de sabia Arhanghelului Mihail cu care iea sufletele oamenilor ; cf. Pamfile, Sărbătorile de toamnă, p. 77 şi urm. (2) Impărt. de d-1 D. Furtună, corn. Mânăstireni. (3) P. Papahapi, Din lit. pop. a Aromânilor, p. 340. (4) Voronca, op. cit., p. 807. (5) Acad. Rom., Ms. no. 3418, p. 110 v°. (6) Marian, Sărbătorile, II, p. 264. (7) Ibidem, p. 265. www.digibuc.ro 152 ţişori dela Florii şi trei crengi de teiu dela trei Dumineci mari", dar numai până când piatra n’a tteclif hotarul (1). Prin Botoşani „cu ştâlpărilq ££ se dau in ziua de Florii,—un fel de lozie,—poate să alunge o fată fecioară piatra. Când vine dela biserica, crenguţa sâ n’o aducă in casă, dar să o puie afară sub streşina casei şi să zică un descântec, şi când ^a vedeâ nourul, să iea creanga^ şi în care parte va ameninţă, ea slt cadă, într’acolo se. întoarce îndată nourul" fe). u Prin Bucovina, unii ştiu pa folosească clocoticiul,•—1 emn sfânt, pe care nici tunetul nu-I loveşte,—încingându-sâ cu el, ^i având în mână un băţ din acest lemn, cu care se poate abate piatra (3). Prip unele părţi se cred^ ca e bine să se aprindă lumânarea dela aer,—dela îngroparea Domnului Hristos, —căci fuge diavd-lul (4), să se înconjoare grădina cu lumânarea delâ Paşti (5j, să se pună în cele patru cornuri ale ogorului ndfură dela Paşti, sa se afume cu sfinţituri dela Paşti, adică oua, pască s. a. (6). Să se pună in fereastă ouă dela Paşti, cUm bbîşnuesc Macedo-Romanii ^7). „Când tună, femeia să ţi ni cuţitul în mâna, în stis, şi lumânarea dela Paşti aprinsă, în jujr cu buruiene sfinţite dela Paşti,— flori,—şi sa afume cu ele, ca îndată fuge tunul, piatra. Sau să arunce afară cociorva şi lopata, crucip" (8j. „ O dată, când va fi tost"aceea, a ars lumea, $ Maica 'Domnului a aruncat cociorva şi lopata afara, şi numai în locul acela n'a putut sa ardă pământul. Şi de pe bucăţica ăceea s'a făcut apoi pământul ce-1 avem astăzi. Altfel ne-am fl prăpădit. De aceea aruncă şi femeia cociorva şi lopăta câd e piatră, şi atunci grindina se mai potoleşte, căci femeia e pe partea Maicii “Domnului. Şi (1) Voronca, op. cit, p. 806. \2) Ibidem. (3) Ibidem, p. 547. (4) Marian, Sărbătorile, II, p. 305. (5) Cred. Rom. din com. targa, jud. Bacău, impărt. de d-1 C. Oh. Varfolo-meiu: «Lumânarea dela Paşti este bună să se aprindă la grindina şi la alte pripisthiii mari". (6) Voronca, op. cit, p. 805. (7) Cosmulei, op. cit, p. 54. (8) Voronca, op. cit, p. 805. www.digibuc.ro 153 de aceea şi femeia are dreptatea ei în lume, şi bărbatul trebue şi pe ea s’o asculte, măcar cât de puţin" (1). «Când e piatrarsă arunci afară cociorva şi lopata, cu care scoţi din cuptor nafura, că stă; uneori ele se pun şi cruciş; în lipsă de lopată, se pune mătura şi în locul lor, orice lemn, cruciş" (2). Prin jud. Botoţani, când bate piatra, femeile închid uşa, după ce mai întâiu au asvârlit afară cociorva şi lopata, înfigând întie ele toporul (3). Tot prin jud. Botoşani, unii ştiu să alunge piatra cu trei ml?-diţe de alun; două dintr'însele sunt ţinute cruciş, iar cu a treia se taie spre partea de unde vine ploaia (4). Solomonării sau vrăjitorii pot să lege piatra înainte chiar de a se ivi într’un sat. Solomonari pricepuţi nu lipsesc. Iată arătanile unui învăţător sucevean, din 1893, cu privire la solomonarul Ion Liciu: «Acest om e din Râşca, unde îşi are locuinţa. El s’a angajat mai cu toţi sătenii de pe malul Moldovii, până în hotarul judeţului Neamţ. Fiecare cap de familie trebuie să-i dea câte 50 bani şi în unele sate, câte un franc pe vară. In schimb el se obligă a păzi holdele lor de grindina. Pe cei ce se opun a plăti, îi ameninţă. In Oiuleşti făcuse angajaqient cu câte 50 bani de familie. Le puse şi nişte condiţiuni : să sărbătorească Joile până la Sf. Iile, în care zile, mai cu samă, să nu întindă pânză pe iarbă la soare. Preoţilor le ceru să nu sune clopotele la biserică când vor vedea o cumpănă, nor cu tunete şi trăsnete. A cerut sătenilor de i-au arătat margenile ţarinei lor, şi le-a însemnat cu nişte steaguri înalte de draniţă. La împlântarea aces-t-ora, spuneau cei ce au fost faţă, că i-a oprit a se apropia de el In acest timp zicea încetişor din gură, scotea ceva din traista dela şold, şi repede o împlântă în pământul de pe hotar. La cerinţele sătenilor de a le arătă vro minune de puterea sa, le-a spus: — Să vă păziţi, când veţi vedeâ vro greutate, nori cu furturi) Voronca, op. cit., p. 806. (2) Ibidcm, p. 805-6. O) Acad. Rom., Ms. no. 341S, p. 110. (4) Cred. Rom. din eoni. Mânastireni, împart, de d-1 D. Furtu rt. www.digibuc.ro 154 nă,—că am să torn piatra pe prund,—locul de imaş dintre sat şi malul drept al.Moldovii. Ce groază straşnică a băgat... în văcarul satului! Cum înnoura şi tuna, văcarul o tuliâ în spre sat. Intr’o zi, nişte nouri grozav de întunecaţi, despre munţii diir apus, se lasă repegior pe de-asupra satului, vărsând ploaia în două cu pocnete şi fulgere. Văcarul, ca şi cuprins de toate boaleler nici se mai gândeşte la vite: le lasă şi o iea la sănătoasa înspre sat, cătând scăpare. Credea că acum a venit timpul să se acopere prundul cu piatra făgăduită de proorocul lor. Cum s’a întâmplat, că piatra n’a bătut pe locurile acelea, nici prin împrejurimi,, toată vara". Toate acestea sunt bine crezute, lată şi spusele ţăranilor: „La câmp,— jud. Botoşani şi Iaşi, unde merg vara la lucru, — era un boier cu moşii, şi în tot anul îl băteâ piatra, de n’alegeă nimic. S'a găsit un solomonar de s'a dus la el şi i-a zis : — Cucoane, să-mi dai 50 de frânţi, şi să-mi faci un ocol marer şi las’, dacă ţi-a mai bate piatra ! Boierul i-a dat aşa. El a pândit când a venit o zloată, şi şi-a luat în spate o lopată şi-un topor. Ce-a zis din gură, nu ştiu, dar atâta: a grămădit piatra în ocol, că nu mai ţineau gardurile.Cum o stat, repede cu lopata, de dă într'o parte piatra. Când dedesubt,, numai dă de un bălaur care mai mişca din coadă. Haţ! toporul şi taie capul bălaurului! Boierul i-a dat cei 50 de franci şi el s’a dus în drumul lui. Şi din vara aceea, n’a mai bătut piatra pe moşia boierului" (1). «Cine posteşte cele trei ajunuri-, al Crăciunului, al Anului nou şi al Bobotezii, are mare putere înaintea lui Dumnezeu şi multe celea poate face : acela poate înturnâ şi piatra. Când vede că vine nourul, să se desbrace în pielea goală, să iea două cuţite, câte unul în fiecare mână, să le întoarcă cu ascuţitul la spate, şi mergând, ca şi cum ar vrea să sparie pe cineva, să zică : Ho, Sfinte Ilie, opreşte-ţi buhaiul! Şi nourul fuge !" (2). Astfel postesc pietrarii-. „La ajunul cel întâiu, face pietrarul O1 2 (1) Şezătoarea, II, p. 141 2. (2) Voronca, op. cit., p. 792. www.digibuc.ro 155 turtă din cel întâiu ^lpat şi pune în ea de toate bucatele ce sunt pe masă ; ieră apoi cu turta în prag şi zice : — Poftim, piatră, la mine, la masă ţ Qim nu vezi tu amu pânde mele, şi Ji'ai nici o putere, aşa să n’ai putere vara, în câmpuri, când vei veni! Aşa chiamă el cu turta ceea piatra în trei ajunuri, şi apoi vara, când merge la alungat piatra, iea turta într’o mână şi mâţişori dela Florii în alta, şi tot în una dă din mâni,—o alungă, unde vrea el, că are drept: de ce n'a venit atunci când a chemat-o? (1). „Piatra o leagă pietrarii de ajunul Crăciunului. Toată ziua postesc iar seara pun pe masă din toate roadele pământului. Masa. lor e ţarină atunci. Înainte de a se pune la masă, se pun în genunchi şi chiamă să vie piatra, că de nu va veni atunci când ev chiamă ei, la vară n’are dreptul să vie ea. Zic astfel de trei ori şi înnoadă noduri pe aţă de cânepă uitată pe ogor, şi piatra e legată. Cu acele noduri şi cu coasa, merg apoi ei vara şi-o alungă descântând" (2). „In Ostriţa eră un om ce ştiâ a întoarce piatra. El se lega peste trup în cruciş cu lemn de clocotici şi aveâ o vargă de clocotici în mână. Piatra veniâ în chip de bou până la hotar şi-l ruga: — Dă-mi drumul, că crăp! Dar el n’o lăsa. Trebuia numaidecât să se ducă peste păduri, peste ape, unde o trimetea el. Dacă n'ar fi aVut varga cea de clocotici în mână, nu l-ar mai fi întrebat: ar fi bătut. Dar aşar nu se putea apropia" (3). Prin unele părţi se crede că sunt oameni cari ştiu să alunge piatra cu beţe de alun trimiţind-o spre păduri (4). 5. Pentru încheiere, adăogăm următoarele credinţi : Dacă tună primăvara, înainte de a se fi luat zăpezile, este semm că peste vară va bate piatră multă (5). Dacă la Paşti plouă cu piatră, anul va fi mănos (6). 1 2 3 4 5 6 (1) Voronca, op. cit., p. 801. (2) Ibidem, p. 800. (3) Ibidem, p. 801. (4) D. Dan, Staja, p. 100. (5) Şezătoarea, XV, p. 10. (6) Marian, Sărbătorile, III, p. 102. www.digibuc.ro 156 Când plouă întâiu cu piatră, prin unele părţi din jud. Tutova bişnuesc unii a se muia la cap cu fire din acea piatră, ca să fie scutiţi de durere de cap peste vară (1). „Până la Sf. Ilie, piatra merge asupra vântului, dar după Sf. llie, după vânt. Pititra are vântul ei, afară de vântul acesta" (2). (1) Cred. Rom. din corn. Schineni, împart, de d-nii fraţi Caliu. (2) Voronca, op. cit., p. 802. www.digibuc.ro PARTEA VII. CURCUBEUL 1. Curcubeul, numit şi curcubău, curcu-boului (1), brâul Maicii Domnului (2), brâul cerului (3), curuna cerului (4), brâul lut Dumnezeu (5), brâul Cosânzenii (6) sau brâul popii (7), acea Nafrania vargata, Peste mare aruncată (8), este, după unele credinţi, un semn lăsat de Dumnezeu că ploaia va înceta (9). Aceasta provine poate din legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Noie, după potop, dacă nu cumva atât credinţa populară, cât şi versiunea biblică, nu vor avea acelaş. izvor. Iată ce scrie Biblia: „Şi Dumnezeu vorbi lui Noe şi fiilor lui cari erau cu dânsul,, zicând: — Şi eu, iacă eu întăresc legământul meu cu voi şi cu sentinţa voastră după voi, şi cu toate vieţuitoarele cari sunt împreună cu voi: cu paseri, cu vite, cu toate fiarele pământului cari sunt împreună cu voi, cu toate câte au ieşit din corabie, cu toate animalele pământului. Da, eu întăresc legământul meu cu voi, că nu se va mai pierde tot corpul de apa potopului, şi că. nu va mai fi potop, ca să strice pământul. (1) Voronca, op. cit., "p. 869. (2) Dicţionarul limbii române, la cuv. (3) Voronca, op. cit., p. 868. (4) Ghiluşul, I, no. 2, p. 12: „Curcubeul e un brâu alb, galben şi verde cu roşu: cununa cerului". (5) Şezătoarea, I, p. 125. - Idem, VI, p. 30. Zanne, Proverbele, IX, p. 299. (6) Dicţionarul limbii române, la cuv. (7) Şezătoarea, VI, p. 30. (S) A. Gorovei, Cimiliturile Românilor, p. 123. (9) Şezătoarea, IV, p. 119.—Idem, VI, p.30. Zanne, Proverbele, IX, p. 869. P. Papahagi, Din Ut. pop. a Aromânilor, p. 193. Ghiluşul, I, no. 2, p. 12* www.digibuc.ro 158 Şi a zis DUmnezeu: — Acesta este semnul legământului care-I pun eu între mine *şi între voi şi între toate vieţuitoarele cari suni cu voi pentru toate generaţiunile. Eu am pus curcubeul meu în nouri şi acesta va fi semn de legământ între mine şi între pământ. Şi când eu voiu acoperi pământul cu nouri, curcubeul se va arăta în nouri. Şi-mi voiu aduce aminte de legământul meu ce este între mine şi tine şi între toate vieţuitoarele de verice corp; şi apa nu se •va mai face în potop ca să piardă tot corpul. Şi arcul va fi în nouri şi eu îl vou vedea pe el spre a-mi aduce aminte de Eter- nul legământ care este între Dumnezeu şi între toate vieţuitoarele de verice corp care este pe pământ. Şi Dumnezeu zise lui Noe: — Acesta este semnul de legământ pre carele l-am întărit în-1re tot corpul care este pe pământ" (1) De aici fireşte iesă credinţa pe care o întâlnim aproape la toate poparele creştine, care arată că curcubeul este semn că nu va mai fi un al doilea potop. Mai numeroase sunt însă alte socotinţi cari dau curcubeului alte obârşii. Foarte multe întâlnim prin Bucovina: Curcubeul este o fată de om bogat care păştea odată vite pe 'lângă un pârău; deodată a venit un nour care a ridicat-o în ■cer şi acolo s’a prefăcut în brâul frumos pe care îl vedem şi -astăzi. Curcubeul este făcut din om. Curcubeul este o fiinţă minunată care stă cu gura într'un Iă-cuşor (2). Curcubeul este un drum pe care merg bălaurii când duc apă în cer, pentru ploaie. Curcubeul este făcut din trei surori: „una roşă, una galbenă şi una albastră. Una-i creştină, alta-i catolică şi alta-i jidaucă. Ele se sfătuesc pe cari ţări să dea ploaie. Şi pe o ţară dau, da pe alta nu. Ploaia o scot din mare" (3). (1) Facerea, — Q17 (2) Acad. Rom, Afs. no. 3418, p. 244. (3) Voronca, op. cit., p. 868 9. www.digibuc.ro 159 Curcubeul este făcut din Duminica jidovească şi cea creştinească. E tare păcat, c’o coc şi-o frig pe sf. Duminică. La Sf. Toan din Suceava este icoana ei cu copilul în braţe şi zice că e toată neagră, tăiată şi supărată. Numai Jidanii pe Duminica lor o cintesc, şi de aceea, cât e de veselă pe curcubeu ! căci dunga roşie de pe curcubeu este Duminica jidovească, iar cea albastră, cea creştinească (1). Curcubeul este făcut «din soare şi din apă". Prin jud. Vâlcea se spune despre curcubeu că are trei colori: roşu, galben şi verde. Dacă se vede roşu mai mult, este semn că în acel an va fi vin din îmbieşugare; de va fi mai mult galben, este semn de multă roadă în grâne, i^r de va fi verde, vor prisosi fâneţele (2). Prin jud. bâmboviţa se spune că dacă curcubeul e mai mult roşu, prevesteşte bielşugul de vin; de va fi mai mult verde, va •fi frumos grâul, iar dacă va fi mai mult albastru, este o prevestire pentru secetă şi moarte (3). Prin jud. Botoşani se crede că dacă predomneşte coloarea roşie, este semn de vânt; cea verde prevesteşte bielşugul în grâu, iar cea albastră, secetă şi moarte (4). El are o gură ca a boului (5), cu care suge apă din pâraie şi mare, atunci când oamenii se roagă pentru ploaie sau când Dumnezeu soroceşte ploaia, şi apoi o răvarsă asupra pământului (6). După cât de mare este apa din care bea curcubeul, aşa va fi şi ploaia: dacă apa va fi mare, şi ploaia va fi mare (7). Prin Ţara Haţegului se crede că curcubeul bea apă cu amândouă capetele din câte un râu (8). Când apa suptă, ca de obiceiu, este gata să se isprăvească, (1) Voronca, op. cit., p. 265. (2) Cred. Rom. din corn. Voiceşti, împart, de d-1 I. N. Popescu. (3) Gorovei, Credinţi, p. 93. (4) Cred. Rom. din corn. Truşeşti, împărt. de d-1 C. Atanasiu. (5) Voronca, op. cit., p. S69. (6) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu: „Prutul este adăpătorul curcubeului când se arata la răsărit şi Şiretul, când se arată la Apus. Voronca, ■op. cit., p. 8b§. — Ghilnşiil, 1, no. 2, p. 12. (7) Voronca, op. cit., p. S6S: Când e Dunărea mare, toamna, n’are să fie ploaie, dar când e mică, da, căci a băut din ea curcubeul. (S) Densuşeatiu, op. cit., p, 2S5. www.digibuc.ro 160 curcubeul începe să sugă cu mai multă putere. Atunci se vede Cum partea lui he deasupra este maî neagră. Când trebue să ploaie,mai mult şi un dfttcUbeu nu dovedeşte cu suitul apiir Dumnezeu porunceşte sa ^e inai facă un curcubeu, şi acesta se şi arată deasupra celui dintâiu, dat el este mai slab (l). Dacă nu se spune că de multe oA suge broaşte şi bălaurir cari cad apoi din nouri odată cu ploaia, cum face sorbuî,\o{\x^ se spune că s'a întâmplat §ă sugă oameni: „O fata spăla cămeşile la pârău şi curcubeul a tras-o şi a slobozit-o tocmai de cea parte. Fata nu ştia altă limbă decât* îtalientşte. Cu mare greu s'a găsit un italian şi a’nţeles-o şi a trimis-o în tara ei (2). Pe Sf. Varvara, faia de păgân, a luat-o Dumnezeu la cer prin ajutorul curcubeului, că s'o scape de urgia celor ce-o urmă-riau (3). De este vreun om aproape, când bea, îl trage şi-l sloboade de cela capăt; atunci, acel om e o lună bărbat şi o luna femeie, îşi cunoaşte orişice în stele (4). Curcubeul nu bea apă de-a dreptul, ci printr’o pietricică găurită. Prin jud. Vâlcea (5) aceste pietricele (fig. "3) se strâng* şi se păstrează ca şi în Bucovina, pentru tămăduitul vacilor cu u-gerul bolnav. „Oamenii, când găsesc această piatră, prin care a băut curcubeul apă, o strâng ca pe un odor scump şi o lasă moştenire din tata în fiu. F. buna de muls vaca, de trei ori, în cruciş,, aând e laptele cu sânge. E bună de descântat de gâtci, de guşâr — tot sufla pe piatră şi o lipeşte de gâlca. Iar când fată întâiu vaca, de va mulge-o prin aceea şi va spălă vaca şi viţelul cit lapte, şi le va da să bea, nu le mai strică nime" (6). Apa din care bea curcubeul are o mare priinţă roadelbr câmpului. Dacă se udă bucatele la o secetă cu o astfel de apă, bu- (1) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuci u, — Şezătoarea, XIV, p. 71. (2) Voronca, op. cit., p. 868. (3) T. Pamfile, Sărbători de toamnă, p, 153—4. (4) Voronca, op. cit., p. 865. (5) O frumoasa colectiune de aceste pietre găurite am văzut la d-1 C. N, Mateescu, profesor în R.-Vâlcea. Aceste pietre se folosesc ca plumbi, ca greutăţi, pe partea de jos a voloacelor de prins peşte, ca să meargă ’pe pământ, să nu treacă peştele pe sub ele. (6) Voronca, op. cit., p. 869. www.digibuc.ro 161 căţele cresc minunat. «Odată s'a găsit undeva locul unde bea curcubeul deschis şi oamenii au luat apă şi au stropit câmpul şi anul acela a fost tare bună pânea; da altă dată au găsit închis şi a fost secetă" (1). Cine merge în genunchi până la locul unde s’adapă curcubeul, întinereşte ca un copil (2); dacă merge până acolo în genunchi, şi bea apă, se face fată, de-a fost băiat, şi băiat, de a fost fată (3). Românii macedoneni cred că aceasta se în- FiS- 3• Pietre Prin cari suSe curcubeul apă. tâmplă atunci când o fată sau un flăcău trece pe sub curcubeu Megleniţii adaugă însă că unul ca acesta, care-şi schimbă firea trupească, trebue să moară după trei zile (4). Prin Moldoya se crede că cine bea apă dc unde bea curcubeul, se face o lună băiat şi o lună fată (5). Credinţa în această schimbare o aflăm şi la Francezi (6). Cine merge călare pe porc unde bea curcubeul apă, şi se dă de trei ori peste cap, se face o lună băiat şi o lună fată. Şi care femeie îngreueată va merge în genunchi până unde bea apă curcubeul, să zică «tatăl nostru" de trei ori şi să bea apă mai la (1) Voronca, op, cit., p. 869. (2) Cred. Rom. din corn. Larga, jud. Bacău, împărt. de d-1 C. Oh. Varto-lomeiu. (3) Şezătoarea, VI, p. 31. Zannt, Proverbele, IX, p. 299. —Acad. Rom., Ms. no. 3418, p. 244: Cine merge până la locul unde stă curcubeul cu gura în lăcuşor, de-i bărbat se face fată, şi dc-i fată se face bărbat. Desuşeanu, op. cit., p. 285: „Cine merge în coate şi în genunchi până la locul unde bea el apă, să bea de acolo şi să se întoame peste cap, din fecior se face fată şi din fată se face fecior". (4) P. Papahagi, Din Ut. pop. a Aromânilor, p. 190. (5) Şezătoarea, XIV, p. 71: „Cine bea apa dintr’un loc cu curcubeul, acela într’o lună e prunc şi alta fată". (6) Măusine, II, p. 12, după P. Papahagi, Din Ut. pop. a Aromânilor, p. 190. T. Painfile, Văzduhul. 11. www.digibuc.ro 162 vale, copilul acela ce-1 va face, are să fie o lună fată şi o lună băiat, şi are să ştie tot ce-i pe lume, are să fie năzdrăvan" (1). De asemeni se face năzdrăvan cel ce va merge în genunchi până la gura curcubeului, zicând de asemeni „tatăl nostru" (2). •Credinţa aceasta o întâlnim şi la Polonezi (3). Cine vrea să aibă peliţa albă şi lucie, să se spele cu apă din coada curcubeului '(4). Cine va vrea să găsească o comoară, să iea două cofe de apă şi să meargă în coate şi în genunchi până unde bea curcubeul apă (5). De multe ori curcubeul îşi are numai un capăt mai frumos: acesta este gura lui (6); despre celalt capăt Macedo-Românii cred că se odihneşte pe o colină sau o măgură, —o dzeană (7). Prin Ţara Haţegului, când copiii văd curcubeul, cântă: Curcubeu, beu, Bea apă din tău; Curcubiţă, biţa, Bea apă din viţă! (8). 2. In legătură cu credinţa pe care o întâlnim pretutindeni că curcubeul suge apă din ape, —credinţă care o au şi Francezii (9), —găsim şi descântecul pentru secarea guşii, la cei ce o au. Acei guşaţi, 6ând văd curcubeul, freacă guşa şi zic: Curcubeu, Curcubeu, Bea de unde-i bea, Bea din guşa mea ! (10). (!) Voronca, op. cit., p. 86S. (2) Ibidem. (3) Revue des iraditions popidaires, XXVII, p. 65. (4) Şezătoarea, V[, p. 31. Zanne, Proverbele, IX, p. 299. (5) Ibidem. (6) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. (7) P. Papahagi, Din lit. pop. a Aromânilor, p. 1S9 90. (8) Desuşeanu, op. cit., p. 2S5 6. (9) Revue des traditions populaircs, XVIII, p. 374. (10) Voronca, op. cit., p, 870. www.digibuc.ro 163 Prin. jud. Bacău se strigă: Curcubeu, Curcubeu, Nu bea apa din pârâu, Ci ţi-oiu da, Dintr’o ulcea: Bea apă din guşa mea! (1). Prin alte părţi, descântecul se rosteşte de cel ce are guşă a--tunci când vede întâiaş dată curcubeul, bătându-şi guşa cu un .ac sau un os, şi este aceasta: Curcubeu, de unde bei? Bea din guşa mea ! (2). 3. wCând vezi întâiu curcubeu, să zici: Curcubeu, Curcubeu, Acel roş, al meu, Acel verde-al tau!, că cel roş e mai frumos, e vesel şi eşti vesel tot anul" (3). Ca să le crească părul, copiii macedo-românii când văd curcubeul zic: Cureubei, bei, Pon s-ti pleţî si .bel Una pică di apu, La minii-nl criscură perili pon di bron! Adică: Curcubeule, beule, Până să te pleci sa bei O picătură de apa, Mie-mi crescură perii până la brâu! (4). Tot pentru aceasta se roagă şi copiii Românilor din Meglenia (5), :şi tot aşa. ’La acestea adăugăm şi următoarele credinţi: Dacă se arată curcubeul dimineaţa pe pâclă, este s.emn că lung timp vor fi pâclele cu buri (6). (1) Cred. Rom. din corn. Larga, jud. Bacău, împărt. de d-1 C. Gh. Vartolo-imeiu. (2) Şezătoarea, I, p. 126. (3) Voronca, op. cit., p. 869. (4) P. Papahagi, Din lit. pop. a Aromânilor, p. 189. (5) Idem, Megleno-Românii, I, p. 47. (6) Marian, Sărbătorile, 1, p. 119. www.digibuc.ro 164 Dacă curcubeul se arată dimineaţa, se.socoate ca un semn prevestitor de secetă (1). Dacă curcubeul se arată seara, prevesteşte vreme bună (2). Macedo-Românii cred că dacă curcubeul se iveşte de mai multe ori, e o prevestire că măslinele se vor face din bielşug (3). (1) Cred. Rom. din com Ţepu, jud. Tecuciti. (2) Marian, Sărbătorile, I, p. 120. (3) Cosmulei, op. cit., p. 46. www.digibuc.ro PARTEA VIII. ZĂPADA. 1. Zăpada, omătul sau neaua se face din apă, «din aburi", ca ^i ploaia, şi stă astfel în nouri până când dă Dumnezeu să ningă, căci, după cum «sunt nouri de ploaie, sunt şi nouri de nin--soare". «Iarna nu poate plouă din pricina frigului; de aceea ninge". «Zăpada cade din nouri, din cer. Dumnezeu o face. O samănă ca şi cum ar cerne mălaiul prin ciur, căci are şi ciur, şi sită!" (1). Dumnezeu trimite ninsoarea ca să acopere pământul, ca să ferească de îngheţ sămănăturile făcute de toamna şi rădăcinile ierburilor cari în primăvară trebue să dea colţ şi să înverzească pământul ca de obiceiu". O ninsoare prea de timpuriu venită, se înseamnă ca ceva minunat: „Să să ştie, că în anul acesta 1777, înaintea Vinerii[i] mari, au nins omăt mare cât au pus oameni toată marha (marja, vite de negoţ?) şi le-au dat fân. Şi De[a]că au nins, au stătut omătul pe pământ o săptămână, şi au fost frig ca iarna. Scri-s-am eu mnogo greşnii (mult păcătosul) popa Ioanichii ot Băr-gău ot Gioseni" (2). Când timpul se răceşte bine, trebue să ningă. Ori cum, Sfântul Nicolae, dacă nu găseşte pământul alb, aduce el ninsoarea : El vine pe cal alb şi „îşi scutură barba" de ziua lui (3). Altfel e o minune să apuce Sf. Nicolae şi Crăciunul iarna goală, pământul neîmbrăcat. (1) Ghiluşul, I, no. 2, p. 14. (2) T. Codrescu, I, p. 62. (3) Cred. Rom. din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. -C. D. Oheoi^hiu, op. cit., JJ. 10L www.digibuc.ro 166 Întâia zi când ninge trebue ţinută minte; în acea zi a săptămânii trebue să se samene bostanii, ca să crească mari şi frumoşL Omătul de primăvară se numeşte omătul mieilor, adăogându-se, pentru Bucovina, şi al pasărilor (1). Umezeala care rămâne în pământ după ce omătul s’a luat,— s’a topit, se numeşte must, — mustul omătului,—care, oricât de mult ar fi, nu se socoteşte bun pentru câmp : „Mustul omătului nu-i bun pentru arătură; e tare, ca un fel de leşie. După ce o-mătul s'a luat, trebue ploi, să spele pământul de must" (2). 2. Semnele de ninsoare sunt de obiceiu acele pe cari le-am văzut la schimbarea sau stricarea vremii, atunci'când urmează să vremueascâ (3). La acele credinţi adăugăm şi pe cele ce urmează Dacă broaştele cântă înainte de Alexă, este semn că va ninge de timpuriu (4). Când cânele se tăvăleşte pe jos, are să ningă (5). Dacă ceaunul va arde pe fund, este semn că va ninge (6). Dacă ciorile se vor strânge grămadă şi vor croncăni, ori dacă vor sburâ pe sus (7), va ninge. Dacă ferestele vor asudă, va ninge (8). Dacă florile vor înflori toamna, este semn că va ninge în grabă (9). Dacă huhurezul cântă în postul mare, vor fi omete târzii (10). Dacă visezi luptă (11), va ninge. Dacă mâţa se va pune cu spatele la foc, va ninge (12). (1) Gorovei, Credinţi, p. 249. (2) Cred. Rom. din com. Ţepu, j'ud. Tecuciu. (3) Şt. St. Tuţescu, Taina ăluia, p. ti2. (4) Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu. (5) Şezătoarea, IV, p.-120. (â) Cred. Rom. din com. Ardeoani, jud. Bacău, împart, de d-1 D. I. Pro-copie. (7) Şezătoarea, 1, p. 121; IV, p. 119. Voronca, op. cit., p. 140. (S) Gorovei, Credinţi, p. 369. (9) Şezătoarea, VI, p. 31. (10) Gorovei, Credinţi, p. 369. (11) Cred. Rom. din jud. Muscel. (12) Gorovei, Credinţi, p. 369. www.digibuc.ro 167 Dacă pomii vor face roade multe, iarna va fi cu multă zăpadă (1). Dacă scroafa adună paie, va ninge (2). Când şoarecii îşi fac cuiburi sus, are să cadă omăt mare (3). Dacă slănina lăcrămează în pod, ninge (4). Dacă vrăbiile se vor strânge la un loc şi. vor ciripi (5) sau vor sburâ în toane va ninge (6). Dacă visezi ouă (7), oi albe, gâşte, raţe sau brânză (8), va ninge a doua zi. 3. Fulgii de omăt când sunt mai mari, se numesc în glumă foloştine, lostopane sau obiele; deci, când ninge cu fulgi mari» se va zice că Dumnezeu se descalţă şi atunci îi curg obielele. Altfel, când ninge, obişnuit, se zice că Dumnezeu sau iarna, îşi bate cojocul. Dacă nu-i frig, când ninge, copiii sar şi fug, strigând: Ninge, Ninge, Popa 'ntinge, Preoteasa plânge! îşi fac gogoloaşe, se bat cu ele, fac oameni din zăpadă şi se dau cu sania. Ninsoarea se cimileşte: Câte stele Logoştele Lucesc sub picioarele mele! Dela noi în lumea mare, Vezi tot stele sclipitoare! Vin oile dela munte Cu steluţele în frunte (9). (1) Cosmulei, op. cit., p. 50. (2) P. Ispirescu, Poveştile anchiaşului sfătos, Bucureşti 1907, p. 316. (3) Şezătoarea, IV, p. 119. (4) Idem, p. 63. (5) Marian, Sărbătorile, I, p. 121. (6) Gorovei, Credinţi, p. 369. (7) Şezetoarea, VI, p. 61. (8) Voronca, op. cit., p. 931. (9) A. Gorovei, Cimiliturile, 239. www.digibuc.ro 168 Sau: Vin oile dela munte Cu steluţe mândre ’n frunte. Dela munte PânJ la munte, Steluţe mărunte (1). Ninsoarea cu soare: Mii de păsărele sbor: Vine un om fără mâni, fără picioare Şi le mănâncă fără gură (2). Despre troianul aşternut: Ce se zideşte fără cărămidă Şi sboară fără fulgi ? (3). S’a dus Chică-Vodă la Vodean, Să-i înceapă un izvor Cu mare cusutură, Fără leac de tivitură (4). 4. Când fulgii cad rari şi numai un timp scurt, se zice ciful-guie, iar acea ninsoare se chiamă fulgueală, prăşeau (5), pârş-cău (6) sau fluştureală, care, uneori este amestecată şi cu ploaie (7). Când ninsoarea este mare, se chiamă’’ ningău (8). Stratul aşternut pe pământ poartă iarăş numele de nea, omăt sau zăpadă, sau homete, omete, pl. omeţi (9), nămete, pl. nămeţi, nămat, pl. nămeţi (11) sau troian (12). De aici, acoperirea cu totul a drumurilor, localităţilor şi vietă- ţi) N. Păsculescu, op. cit., p. 103. (2) A. Gorovei, op. cit., p. 238. (3) N. Păsculescu, op, cit., p. 103. (4) Gorovei, op. cit., p. 238: corectă poate fi: S'a dus Ghica-Vodă la vodeasă Să-i înceapă un izvod lat Cu mare cusătură, Fără leac de tivitură. (5) R.-Codin, O samă de cuminte, p. 60. (6) Culegere din corn. Voiceşti, jud. Vâlcea, împărt. de d-1 I. N. Popescu. (7) Idem, îngerul Românului, p. 342. (8) Şezătoarea, V, p. 114. (9) Viciu, Glosar, p. 63. (10) Vârcol, op. cit., p. 94. (11) R.-Codin, O samă de cuvinte, p. 52, 55. (12) Culegere din corn. Ţepu, jud. Tecuciu. www.digibuc.ro 169 ţilor se chiamă/W zăpezire, înnămeţire, întroienire sau zăpezire, nă-meţire, troienire, cu verbile respective. Când fulgii sunt înlocuiţi prin nişte bobiţe, ninsoarea aceea se chiamă ţârţâră. Ninsoarea amestecată cu ploaie, cum e acea din zilele babelor se chiamă lâpovlţă (1), zloată (2) sau şlepolţă (3). O lapoviţă, încă mai apoasă, îngheaţă de multe ori de îndată ce cade pe pământ, se preface într’un soiu de gheţuşcă foarte alunecoasă. Aceasta se chiamă policie (4) sau poliviţă (5)", Şleaul este noroiul amestecat cu zăpadă (6), când despre ninsoare se poate zice că Naşterea mi-i sclipicioasă, îngropăciunea mi-i tinoasă (7). Prin unele părţi acestui noroiu i se zice flioşcâealâ, mişelie, ş. a. 5. Credinţi felurite mai adâogăm : Dacă la culesul popuşoilor cuiburile de şoarece vor fi pe pământ, iarna va fi goală de omăt, iar de va fi pe strujan, sus, până acolo va fi omătul de mare (8). Când iarna fulguie cu soare, se zice că va ninge târziu (9). De va fi iarna omăt mult, nu vor fi furtuni şi viscoliri peste •vară, iar anul va fi mănos (10). Dacă în ziua de Sf. Trifon (1 Fevruarie), căruia i se zice şi_ uTrif cel nebun", nu este omăt, se crede că se va pune: dacă însă atunci este omăt, se crede că se va sparge (11). Câtă vreme va ninge la sfârşitul câştegilor de carne, atâta vreme va plouă în postul Sântă-Măriei (12). (1) Pretutindeni. (2) Al. Vasiliu, Cântece şi urâturi, p. 207. Nu credem să fie prea bine definită: «Ploaie cu ninsoare, un fel de ninsoare udă care se ţine de crengile copacilor, îngreunându-i să-i darme" ; aceea-i promoroaca. (3) Viciu, op. cit., p. 78. (4) In Ţepu, jud. Tecuciu. (5) Viciu, op. cit., p. 69. (6) In Ţepu, jud. Tecuciu.' (7) Gorovei, Cimiliturile, p. 238. (8) Idem, Credinţi, p. 321. (9) Şezătoarea, VI, p 62.. <10) Marian, Sărbătorile, I, p. 116. <11) Gorovei, Credinţi, p. 378. <12) Cred. Rom. din Bucovina, împărt. de d-1 D. Dan. www.digibuc.ro 170 Dacă la Sf. Vasile va fi omăt cu steluţe şi ger, anul va fi slo-tos (1) ; dacă la această sărbătoare vremea va fi moale sau va ninge, anul va fi îmbielşugat (2). Dacă va fi omăt la Sfinţi, 9 Martie, anul va fi tot astfel, îmbielşugat de toate (3). De asemeni, dacă va fi pământul acoperit cu omăt în seara de-Ovidenie (4), sau dacă va fi ninsoare la Crăciun (5), peste an nu va fi lipsă de nimic. (1) Marian, Sărbătorile, I, p. 149. (2) Cred. Rom. din eoni. Ţepu, jud. Tecuciu. (3) Şezătoarea, VI, p. 21. (4) Cred. Rom. din com. Fârţăneşti, jud. Covurluiu, împărt. de păr. I. C-Beldie. (5) R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 97. www.digibuc.ro INDICE ŞI GLOSAR A. Abiu-ă, v. a vântul, p. 27. abureală, s., 53. aburel, s., 53 aburi, v. a |27. acioaie, s., 130. adăoră, v. a , 67. «cfere, s., 53. aer, s., 1. agostru, s., 55, 58. ală, s., 47. alătrâ, v. a ,130. albină, s., 57, 96, 112. albinărel, s., 96. alergă, v. a (despre nori), 63. Alexă, s., 166. Alexandru Machedon, 23, 41. XfeK# s. pi., 5. alîgni, v. a , 31, 55. alun, s., 76, 128, 151, 153. alună, s., 92. an, s. Anul nou, 66, 106. Ana Sana, 91. apă, s., 9,50, 51, 97. argint, s., 90. arie, ş. a face ceva, 149. ascuţit, s. ascuţiş, 154. aşeză, v. a se-vremea, 86. asudă, v. a—(despre fereastă), 9,166. aur, s., 90. austru, s., 54, 55. B. Babă, s. oarbă, ce păzeşte vântul, 18; surdă ce păzeşte vântul, 19; 111. babarugă, s., 134. babaruge, s., 134. băbură, v. a ,109. babură, s., 109. balaur, s., 40, 47, 62, 86, 94, 96, 109, 118, 143 şi urm., 154, 158, 160. baltă, s., 97. băltag, s., 54. băltăgan, s., 54. băltăreţ, s., 54. bardă, s., 79. bârnă, s., 64. barză, s., 49, 97. bastara, s., 64. băţ, s., 151. bătătură, s., 97. bate, v. a vântul, 27 ; clopotul, 130' rufe, 148. bâtlan, s., 99. berbece, s., 37, 97, 145. beşică, v. a plouă cu beşici, 108. beţiv, s. 128. biserică, s., 78. boa, s. nume de vânt ligur, 18. boaghe, s., 64. boală, s., 65, 68, 123. boare, s., 53. Bobotează, s., 9,10, 55, 66, 68, 106, 107. holbară, s., 50. bolişte, s., 11. borână, s., 45. • boreas, s., nume de vânt grec, 18. borilâ, s., 53. borşişor, s., 81. bostan, s., 88, 166. www.digibuc.ro 172 bostănoaică, s., 88. boştiură, s., 18. bou, s., 5, 26, 142, 144, 145, 155; boul lui Dumnezeu, 97, curcubeului, 157. boz, s., 135 138. brânză, s., 167. brâu, s., lui Dumnezeu, Maicii Domnului, cerului, popii, —Co-sânzenii, 157. bricinariu, s., 52. broasca, s., 5, 9, 62, 94, 97, 126, 128, 151, 160, 166. broatec, s., 97. broscăl, v. a ,5. broştic, s., 97. brotăcel, s., 97, 126. brumă, s., 66, 69. brumă, v. a , 66. brumui, v. a , 66. bubuî, v. a — , 81. bubuit, s., 81. buburuză, s., 97. bubuşoară, s., 11, 97 bucate, s. pi., 9. bufniţă, s., 2. buhaiu, s., 64, 145. Bulciul cel mare, s., 148. Bunavestire, s., 11, 66. bungineală, s., 64. bur, s., 108. bură, s., 45, 64, 66, 108. buracă, s., 66. burână, s., 45. burat, s., 108. buratic, s., 97. bureală, s., 108. burhăeală, s., 64. burhaiu, s., 64. huria, s., 45. burliţă, s., 108. burniţă, s., 108. burueală, s., 108. biiştină, s., 108. C. •Caie, s., 100. căinar, s., 54 - 5. cal, s., 5, 41-2, 57, 97, 142, 145-6. călcâiu, s., 98. căldură, s., 32. calian, s., 33. călină, s., 8. călugăr, s., 125. caloian, s., 128, 132, 135. căluian, s., 95. cămară, s.—vânturilor, 28. cămaşă, s., 90. cană, s., 127. câne, s., 2, 9, 77, 78, 80, 92, 98, 127, 166 ; musca cânelui, 98 ; zicală : „cânele flocos, lui i-i de folos [că de-1 baţi, nu-1 doare|". căner, s., 40. cap, s., durere de-89; moalele capului, 89. capră, s., 78. cărămidă, s., 126, 128. cărămidar, s., 125. capcăne, s., 23. carpen, s., 77 8. casă, s. zicală:„casă cu chirie [e tot una ca şi] marfă pe datorie". căţel, s.—sub limbă, 44. căuş, s. foaie de ceapă despicată în două, 106. Cazac, s. vânt dela , 55. ceapă, s., 28, 106. ceaţă, s., 9, 64. ceasovoiu, s., strajă: „doar n’ăi crede c’am să-ţi stau toată ziua ceasovoiu la uşă!". ceaun, s., 6, 98, 166. ceea-lume, s., 35, 43. cenuşă, 3-, 22. cer, s., 1, 2, 95, 98, 124; cununa sau brâul cerului, 157. cerne, v. a—ploaia, 108. chiciură, s., 66. ciudă, s., 66, 69. ch'idie, s., 66. chipăruş, s., 28. chiraleisa, 5., 78, 145, chirostii, s. pl., 98. www.digibuc.ro 173 chişav, adj., 107. chitie, s., necuratului, 51. cioară, s., 2, 98. ciocârlan, s., 1, 2, 6, 43. ciocârlie, s., 9, 44, 57, 65. ciocoti, v. a—, 58. ciorap, s., 98. Circovi, s. pl., 49. ciupercă, s., 112. s., 151. clocoticiu, s., 152, 155. clopot, s., 46, 80, 109, 150. cloşcă, s., 11, 59, 98. coarbă, adj. fem. lână , lână neagră cu lustru. coase, v. a , 79. cociorvă, s., 90, 120, 152, 153. • cocoară, s., 6, 48, 57. coco;, s., 6, 20, 57, 65, 98. ^ cocostârc, s., 3, 99. codărie, s., codorâşte la năpatcă. codobatură, s., 6. codru, s., 58; codru de pământ—bucată de pământ, de câmp. cofă, s., a turna cu cofa = a plouă tare, 108. coldoşi, v. a-, a fură, a şterpeli. comoară, s., 162;- vânturilor, 28. copil, s., 99. corb, s., „când crapă ouăle corbului", când e ger cumplit, 9. corcolan, s., 62. cornaciu, s., 77. Cosânzeana, s. brăul Cosânzenii, 157. coşavă, s., 53. costeşef, adv., 39. Crătiun, s„ 11,58, 62, 115, 155, 170. cremene, s., 75. crivăţ, s., 54. cruce, s., 72, 77 8, 128. crucea paştii, s., 49. cucuvea, s., 99. culici, s. pl., 99. cumpănă, s. primejdie, 50. cunună, s., cerului, 157. cnrcubău, s., 3, 55, 157. curcubeu, s., 3, 95 6, 118, 157. curcu-boulut, s., 157. curea, s.—de pământ, fâşie de moşie- cuşcă, s., 113. cuţit, s., 89, 90, 120, 150, 152. cutremur, s., 87, 124. D. Dadaloaie, s., 134. depănă, v. a ,149. detună, v. a ,84. despoiâ, a—, desbrăcâ, 137. destoî, v. a se—, 46. diavol, s., 47, 84, 142, 145, 152. Dochia, s., 49. dodole, s., 134. dodoloiu, s., 134. Domiuil Hristos, 16. drac, s., 92, 94, 111, 144, 146. ducă-se ’n bolovani, dracul. duh necurat, s*. 1, 18; rău, 71, 82. dumbravnic, s., 74. Duminică, s., 159 ,—mare, 80,85,140. Dumnezeu, s., 1, 26, 36, 37, 51, 90r 113—4, 125; brăul lui , 157. dunărinţ, s., 54. dură, v. a—, a tună, 81. durat, s., tunet, 81. F. Făină, s. zicală: „a se împrăştia ca făina orbului". fălăi, v. a , 57. fân, s., 116, 117. fântână, s., 118, 127. fasole, s. zicală: „a ajunge de batjocură ca fasolea ’n ziua de Paşti". farmazon, s., 144. fată, s., 111. fereastă, s., 99, 166. feregă, s., 137. Fevruarie, 10. fier, s., 89, 90. fierării, s., 129. fieraş, s., 129. fierosteie, s., 57. flioşcăeală, s., 169. floare, s,, 3, 166. foarfece, s,, pl. 89. www.digibuc.ro 174 Florii, s. pl., 11, 79, 151, 155. Jliiier, s., 19. jliiştureală, s., 168. foc, s., 3, 9, 30, 57, 99, 102. . joi, v. a-vântul, 27. foiţiş, s., 27. Joloştină, s., 167. fortuna, s., 45, 49, 63. /nea, s., 81. J77£l adv., 8, 9. frigare, s., 74. frumoase, s. pl., 51. frumuşele, s. pl., 51. fudulie, s. zicală : „fudulia seacă, nimănui nu-i dragă". fulger, s., 57, 71, 73, 96, 99. fugău, s., 99. fulgerat, s., 71. fulgerătură, s., 71; numele durerii de oap, 72. fulg, s., 167. fulgueala, s., 168. fum, s., 3, 6, 99. funingine, s., 6. fur, s., 49. furcă, s., 148. furişor, s., 116. furnică, s., 6, 9, 10, 126. furnicar, s., 128. furtună, b. a , 50. furtună, s., 45 şi urm., 59, 73, 85, 143. G. Gaie, s., 100. găină, s., 9, 100. s. pl., 161. găleată, s. a turnă cu , a plouă tare, 108. gândac, s„ 124. gard, s. zicala; „ţine cu mine ca gardul cu cămeşile", adică îi sunt tot una, după cum îi este şi gardului pe care se întind rufele Ia uscare. gâscă, s., 3, 6, 100, 167. Gavril, s. Arh. , 143. geană, s., 62, 63, 100, 109. ger, s., 8, 30, 32 3. Gheorman, s., 149. ghiafă, s., grindină, 94, 140. ghicol, s., 46. ghihornifă, s., 46. ghionoaic, s., 100. ghivorniţă, s., 46. gigul, s., 46. givăr, s., 46. givorniţă, s., 46, 58. gog, s., 134. gorneag, s., 53. groapă, s., 128. grâu, s., 65, 159. graur, s, 100. greier, s., 3. greutate, s., 153. grindină, s., 47, 87, 88, 140 şi urm. gulerat, adj. soare—, 103. gunoiu, s., 22. guşă, s., 61 2. H. Haină, s., 6. hală, s., 45, 149. haot, s., 108. hărmăsar, s. a plouă cu-, 108. hat, s., 25. helge, s., 3. homete, s., 168. hopoiu, s., 109. hornă, s., 6. hrai, adv. hraişte, vraişte. hrăni, v, a se , a se săturâ: m’am hrănit de-atâta sărăcie! hrean, s., 87. hripcui, a , a tuşi: toată noaptea, hripca! hripca!; a hrăchi. huhurez, s., 6, 100, 106. hui, v. a - , 27. I, î- Iarbă, s., 59; , tunului, 81. icoană, s., 118, 123, 139. Iele, s. pl., 44, 46. iepure, s., 8. www.digibuc.ro 175* iematec, s., 48. îmbourat, adj., 107. îmbuna, v. a s* vremea, 2. împroor, s., 79. încărcat, adj. [de bruma], 66. inel, s., 80. înger, s., 2, 18, ^8, 83. îngrădit, adj.soare—, 103; luna ă, 4. înnec, s., 109. înspină, a. a se , 22. întâmpinarea Domnului, 8, 64. întunecime, s. eclipsă, 124. întuneric, s. „-de lume", lume foarte multa. Ion-fierbe-piatră, s., 80, 149. Ispas, s., 80. Iuda, s. o zi de sărbătoare, 48, 143, 150. Izvorul tămăduirii, 53, 140, 148. J- Jări, v.a focul, a-1 jârighi ca să se lase cenuşa sub cărbuni, să se înmulţească cărbunii. jelită, s., 54. jelniţă, s., 54. Jidan, s., 17, 144. Jidov, s., 12d. jiganie, s., 8. Jihoroasă, s. nume de zână, 46, jir, s., 8. Joi, s., 48, 80, 81, 147, 148. Joian, s. împăratul , 148. junghiu, s., 74. L. Lăcusta, s., 124. îapoviţa, s., 169. lapte, s., 79. lăsat, s,, — de sec, 116. legă, v. a ploile, 125. lene, s. pl., 7. licuriciu, s.,- 100, 110. liliac, s., 9. limbă, s. de trăsnet, 75. lingură, s., 118, 127. linguraş, s. nume de păsărică. logodnă, s., 66, 63. lopată, s., 90, 120, 152, 153. lostopană, s., 167. luceafăr, s., 124, 142. lulea, s., 100. lumânare, s., 79, 90, 152. lumină, v. a se de ploaie, 109, 110. lumină, s., 16, 107. lună, s, 7, 16, 30, 55, 100, 107, 124. lung, adj. ploaie ă, 108. Luni, s., 59, 112. luă, v. a se , 146; a se- rouă, 67. lup, s. zicală: «ori îi urla ca lupul, ori îi' cânta ca cucul, [tot una-i[. luptă, s., 166. M. Mac, s., 126. măciucă, s. ce bate singură, 38. măgar, s., 4. Maica Domnului, 50, 152. mama-pădurii, s., 26. mămărufă, s., 134. mană, s., 62, 63. mână, s., 101. manevră, s., ploaie la , 115. mânică, adv., 91. mânicător, s., 91. mânie, s., 109. mănos, adj. ploaie manoasă, 108. măr, s., 36, 150. mărăcine, s., 22. Marcociu, s., 9. mare, s. marea îngheţată, s., 144 ; neagră, 61; cea mare, 61. măritat, s. » ul aştfeaptă luatul" căsătorie fără vrerea bărbatului nu se poate. Marţi, s., 80, 90, 148. măsea, s., 90. măslină, s., 164. mâţă, s., 4, 7, 9, 10, 56, 77, 92, 101, 116, 166. mâţişor, s. dela Florii, 49, 79, lbl, 155. mătură, s., 153. melc, s., 89. www.digibuc.ro 176 melifâ, v. a—, 49. miel, s., 4 ; zicală :„mai multe piei de miei se văd, decât de oi" — mai mulţi tineri mor decât bătrâni. mişelie, s., 159. moarte, t., 11, 47. moaşte, s. pl., 139. mocirlă, s., 64. moină, s., 137. molan, s. nume de peşte de râu. moloşag, adj, 10. momiţă, s., 1.1. mort, s., 4, 58, 124. moroiu, s., 147. moş, ce păzeşte vântul, 119. Moscal, s. vânt dela—, 55. Moşi, s. pl., 113. mosorî, v.: La urma urmei, ce-i junghiul ? Se mosorăşte sângele în vine, stă pe loc şi atunci pui lipitoarea de-1 suge pe cel stricat, de dă drumul vinelor să umble [sângele]". moţăi, v. a , a apuca pe cineva de păr şi a-1 sgâlţii. Mucenici, şi alte forme, 13, 58. muma-pădurii, s., 133; muma-ploii, 133. munte, sf.: muntea neagră, 41. muntean, s., 54. muscă, s., 7, 9, 121; cânelui, 98. must, s. ul omătului, lo6. miţzicuş, s., 113. N. Nafură, s., 152, 153. nămete, s., lo8. nas, s., 101. nea, s., 155, 168. nealtul, pron. »face treaba ca ". Neamţ, s. vânt dela—, 55. necurat, s., 1), 46, 71, 83, 145. Nedeie, s., 80. negură, s., 4, 7, 64, 101. negurifă, s., 64. negustor, s., 125. nemeşele, s. pl. 130. nittgău, s., 168. noor, s., 61. nor, s., 48, 58, 61 şi urm. noroc, s., 68. noruţ, s., 61. nour, s., 7,10,57,61 şi urm., 86, 101 _ nouraş, s., 61. nourel, s., 61. nourişte, s., 62. nucă, s., 92. nueâ, s., 122. O. Oaie, s., 4, 7, 56, 101, 125, 167. oală, s., 101, 115, 126. ob/ală, s., 157. ochiu, s. de cer, 139. olar, s. „neam de : pune toarta [la oală], unde vrea"—bun de ticluit minciuna repede. olorî, v. a , 27. om, s. ce păzeşte vântul, 19. omăt, s., 155;-ui mieilor şi al pasărilor, lo6. omor, s., 123. osiac, s., 130. ou, s., 147, 152, 157. Ovidenie, s., 11, 66, 113, 170. P. Păclă, s., 26, 64. pădure, s., 7, muma-pădurii, 133. paingăn, s., 15. paltin, s., 80. palotie, s., snoavă. pălugă, s. prăjină, drug. pământ, s., 152. pâne, s., 10, 25. pânză, s., 52. pânziş, adj. ploaie ă, 198. papalugă, păpălugă, $., 134. papamdă, păpărudă, s., 132, 134,. 136. papamgă, păpărugă, s, 134. păpuriş, s., 104. păpuşă, s., 118, 128. par, s., 22. www.digibuc.ro 177 para, s, 90. pară, s., focului, 102. Paraschiva, s. Cuvioasa , 11, 79. părpără, s., 108. părşcău, s., 168. Patruzeci de sfinţi, 69, 88, 106, 112. Paşti, s. pl., 11, 112, 113, 116, 148, 152. păun, s., 102. pecingine, s., 72. peria, v. a-, 49. Perun, zeitate slava, 74. peşte, s., 9, 10, 57, 77, 102. piatră, s. trăsnetului, 74; grindină, 80, 85, 90, 96, 102, 109, 148 şi urm. pichere, s., 4, picior, ş., 102. piele, s., 5, 102. pietrar, s., 154. pin, s., 79. pirostii, s., pl. pirostie, s., 9, 49, 118, 126, 151. pişcare, s. lunii, 107. pisică, s., 80, 102. pifigoin, ş., 5, 7, 102. plantă, s., 102. ploaie, s., 23, 26, 30, 53, 57, 59, 62, 63, 65, 73, 85, 94 şi urni., 101, 108, 111, 113, 115, 116, 117; muma-' ploii, 133. ploicică, s., 108. plointe, s., L06. plouă, v. a cu beşici, 108; a Cu hărinasari, 108. pocoti, v. a , a cohâlti, a cad ca de foame. pod, s. de arama, 35. poftă, s. zicală: „n'are pofta gust". Pohvintu, s. zeitate slavă, 46. poleiu, s., 66. pom, s., 166. pomăf, s, 55. popnşoiu, s., 88. porc, s., 5, 7, 56, 102, 145, 161. portofel, s., 90. porumb, s., 59. T. Pamlile, Văzduhul. porumbel, s., 102. post, s., postul Sântă-Măriei, 113. potop, s., 109. Pozvizdă, s. zeitate slavă, 46. prăpăd, s., 109. prâşcău, s., 168. Prenip, s., 143, 150. preot, s., 123. prigorică, s., 182. prigorie, s., 102. prinsoare, s., locul unde s’aţine pcs-caml cu cârsnicul. Procopii, s. pl., 93. promoroacă, s., 66. protocâr, s., 97. puhoier, s., 102. puhoiti, s., 109. puia, s., 102; de vântişor, 53. purece, s., 103. puşcă, v. a , a trage cu puşca, 85. puşcă, s., tun, 82, 151. putred, adj. ploaie putredă, 108. R. Răcădui, v. a se , 14>. racatef, s, 97. răchită, s., 77. râmă, s., 7, 95, 103. râmnic, s., vale, 70. rândunică, s., 5, 57, 103. răpăeală, s., 108. Răpotini, s., pl., 81, 118. răsboitt, s., 123. răsbunâ, v. a se vremea, 110. rafă, s., 103, 167. râtul, v. a , a lua ’n hiolâ, în râs, peste picior pe cineva. riveneală, s., 53. ridică, v. a se rouă, 67. roată, s. căraţii, 79. roşeafă, s., 56. rouă, s., 10, 67; îngheţată, 66. rufă, s., 117. rugină, s. cerealelor, 17, 25- rumejue, s., 108. rupe, v. a se —un nor, 108. Rus, s. vânt dela , 55. 12. www.digibuc.ro 178 Rusalii, s. pl., 113. S, Ş. Săcuiu, s, traistă. săgeată, s. de trăsnet, 75; de piatră, 82. salcie, s., 49, 147. sămânţă, s., 17. Sâmbătă, s., 11, 148. Sămţi, s. pl., 58. Sânziene, s. pl., 80. sapă, s., 120, 150. sărbătoare, s.,-jidovească, 113. sare, s., 103, 118, 150. şarpe, s., 57, 59, 96, 109, 128, 144, 151. sbărgău, s., 46. scăpără, v. a ,71. scăloian, s., 133. scăpărare, s., 103. scoruş, s., 9. scrijill, v. a se , 85. scroafă, s., 13, 167. scuipă, v. a , 50. seară, s., 5. secetă, s., 53, 85, 93, 123 şi urm., 159, 164. Sfânt, Sf. Ana, 41; Sf. Filoftea, 44; Sf. Gheorghe, 66, 68 ,Sf. Haralam-bie, 112 ; Sf. llie, 63, 71, 75,81 2, 85, 90, 94, 107, 141, 143 5, 147, 156; Sf. loan, 26,143 ; Sf. Iuda 21; Sf. Mihail, 41,143; Sf. Nicolae, 165; Sf. Paul, 114 ; Sf. Petra, 17, 36 7, 72, 82, 95, 113, 114, 123, 143, 150; Sf Simio/t, 20; Sf. Varvara, 49, 160; Sf, Vasile, 106, 170, Sfântă, s.’icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, 139. Sfinţi, s. pl., 10, 170, sfinţitură, s., 152. sgremţânâ, v, a , a sgârii a râcâi, (despre mâţă) la uşa, ca s’o audă cei din casa şi să-ia dea drumul. sguli, v. a se , a se şgrebuli de frig. sieş, s., 54, Simion Stâlpnicul, s., 11, 91, slănină, s., 103, 167. şleau, s., 169. sloată, s., 23, 58, 140. smău, s., 22. smeu, s., 77, 85, 95, 96, 109, 125. soare, s., 5, 7, 10, 16, 29, 32 34, 44, 55, 103, 124. şoarece, s., 9, 167. sodom, s., 108. şoim, s, nume de vânt, 43. soldat, s., 57. solniţă, s., 103. solomăsdră, s, 103. Solomon, s., 126. solomonar, s., 86, 125 6, 144. somn, s., 103. şomoldoc, s., 19. şouţ, adj., pocit, beteag, sluţcnie, drac. sorb, s., 62, 94, 160. spărgău, s., 46. sparge, v. a se norul, 107. sprinceană, s., pe cer, 5. spumă, s., dela balauri, 86. stârc, s., 8, 57. stârni, v. a se fortuna, 18. stea, s., 5, 16, 124. stejar, s., 77. ştirică, s., nume de păsărică. ştirici, v. a , a află din auzite. Strntenie, s., 10. streşină, s., 106. strică, v, a se vremea, 5. strigoaică, s., 68, 108, 111, 124, 126, 127, 142. strigoiu, s., 124, 128. stuh, s., 104. stup, s., 58. st ură, v. a ,61. stură, s., 66. sturz, s., 8, 104. suflă, v. a vântul, 27. sudui, v. a , 80. suflet, s., de când se zideşte , 29. şuleanca s., înşelătorie: şi-a făcut a- www.digibuc.ro 1?9 verea cu şulean sumeni, s. ]■>!., 113. T, Ţ. Tăciune, s., 57. tufă, s., 100. tălălău, s., 113. tămâie, s., 29, 79. fârtfar, s., 8, 104, 106. tăpă/ăî, v. a ,103. (ară, s. ti Ho, ţară! Unde vă duceţi nebunilor? Staţi să ne ’nţelegem! ţarcă, s., 5, 104. farcalan, s., 4. ţârtără, s., 169. teiu, s., 78, 80, 152. teşmechiuri, s. pl., minciuni, fleacuri, şurubării: moşie căpătată cu , cu hapca. ţest, s., 118, 127. tigaie, s., 65. Ţigan, s. 127. tivăă,’ s., 65. toacă, s., 128, 131. toamnă, s., 91, 113, 115. tomoroagă, s., 107. topor, s., 89, 120, 150, 153. toroiplan, s., 1. trage, v. a vântul, 27. traistă, s., goală, 54: s'au luat două trăîşti-goale (doi săraci); l-a prins cu mâţa ’n traistă (cu minciuni). trăncănaie, s., 12. trântor, s., 104. tras, s., în vale, 138. trăsnet, s., 73; piatra trăsnetului, IA. trebelnic; adj., harnic, priceput: am o slugă mai trebelnică şi una mai aşa, pentru mai uşor. tren, s., 104. troian, s., 168. trup, s., 104. tufă, s., alun, 89. tuia, s. f. art., 22. tulnic, s., 107. tumănî, v. *a —, a zăpăci: de când s’a dat în dragoste cu fata, umblă tumănit de cap pe toate drumurile (jud. Suceava). tun, s., 81, 96, 143, 145, 152; îarba tunului, 81. tunet, s., 81. turbă, v. a—, când turbează o vietate, 44. Turc, s. vânt dela , 55. turnă, v. a cu găleata, cu cofa, a ploua tare, 108. U. Ucigă-l-crucea, s., 43. udătoare, s., 128. uită, v. a se soarele ’napoi, 5. ujuî, v. a vântul, 27. uliu, s., 104. Ungur, s. vânt dela , 55. ureche, s., 8, 56, 87, 104; soare cu urechi, 124. urlă, v. a vântul, 27. urs, s., 8, 87. urzică, s., 80, 118. uşă, s., 104. usturoiu, s., 28, 45. , ' *■ VacâQs., 1"04, 160; T>cp>j)lu{ui, 104. valvărpiog, adv. valvârtej. ^ vamă, s., văzduhuKii, 2D &■ vâlvătae, s., 57. V «c. vânt, s., 1, 16 şi 43, 44, 45, 48, 63, 104, 14?r 159. vântoaică, s., 37, 45. vântoasă, s., 45, 46, 51. vântul, v. a , 44, 46. văntuleţ, s., 53. vântuţ, s., 53. vară, s., 9. văratec, s., 48. vârtej, s., 46, 50, 124. vârtecuş, vârtiaiş, s., 50. Vârtolomeiu, s., 48, 150. văzduh, s., 1 şi urm, vichor, s., nume slav de vânt, 18, 46. vicol, s., 46. vie, s., 147, 148. www.digibuc.ro vierme, s., 96. vifor, s., 46. viforniţă, s., 46. Vihornifă, s., 46. bUtură, s., 102. vin, s., 159. Vineri, s., 11, 79, 81, 93, 112, 124, 147, 149. vis, s., 28, visterie, s., visteriile vântului, 18. vită, s., 8, 10, 57, 104. vlog, vloh, s., 108. v'ocot, s., 46. volvură, s., 50. voria, s., mama vânturilor (Italia), 18. vrabie, s., 8, 58, 104, 167. vrăjitor, s., 153. vrăncean, s,, 55. vreme, s., 2 şi urm.; tard, 46! >i murgi, cu coada lungă" plouă. vremuî, v. a ,5, 166. vultur, s., 57, 151. Z. Zăblăa, Si, (ol. zăduf, s., 104. zăduh, s., 1. zăpadă s., 165. zăprl, v. a se , 59. zăpuşeală, s., 104. zăton, s. zăpor de apă la moară. zăzduf s., 1. zăzduh, s., J. zăuăt, s., 131. zi, s., mare, 113. zloată, s., 58, 154, 169. www.digibuc.ro CUPRINSUL Pag. PREFAŢĂ........................ IU PARTEA I. Văzduhul ... 1 PARTEA II. Vântul. I. Vântul............... 16 . II. Vânturile .... 43 III. Semne de vânt . . 56 IV. Credinţi mărunte şi ' altele.............. 58 PARTEA III. Nourii. I. Nourii şi pâcla . . 61 II. Promoroaca ... 66 PARTEA IV. Rouă şi bruma. I. Rouă................. 67 II. Bruma ..... 69 Pag. PARTEA V. Fulgerul, trăsnetul, tunetul. I. Fulgerul ..... 71 II. Trăsnetul .... 73 IIŢ Tunetul .... 81 PARTEA VI. Ploaia. I. Ploaia................. 94 II. Semne de ploaie . 96 III. Calendarul ploilor 105 IV. Ploile...............107 V. Curmarea ploilor . 117 VI. Seceta...............123 VII. Piatra...............140 PARTEA VII. Curcubeul . . 157 PARTEA VIII. Ză/fătfa . . 165 INDICE Şl GEQSAR .... 171 www.digibuc.ro DIN PUBLICAŢIUNILE ACADEMIEI ROMÂNE _ L. B. Crăiniceanu Dr. Oh., Igiena ţăranului român. Locuinţa, încălţămintea şi îmbrăcămintea ; alimentaţiunea în diferite regiuni ale. ţerii şi în diferite timpuri ale anului. 1898 '....................... Gorovei Artur, Cimiliturile Românilor. 1898 . . . . ...... Grigoriu Or.. Medicina poporului- I. Boalele oamenilor Anal. Acad. XXX ’LU. . . ...................................................... -II Boalele vitelor. — Anal. Acad. XXX Lit. ...................... Jarnîk Dr. I. U. şi A. Bârseanu, Doine şi strigături din Ardeal cu un glosar complet de Dr. I. U. Jarnik. Buc. 1895 ..................... Lupaşcu D. P., Medicina babelor. Adunare de descântece, reţete de doftorii şi vrăjitorii băbeşti. Cu un raport de- Praf I. Bianu. - Anal. Acad. XII LU. ......... y ........ . Manolescu Dr. N., Igiena ţăranului. Locuinţa; iluminatul şi încălzitul . ei. îmbrăcămintea, Încălţămintea, Alimentaţiunea ţăranului. 1895 . Marian S. FI., Cro maţi ca “po porului român. - Discurs de recepţiune,-cu răspuns, de B. 'P. Haşdeu. - Anal. Acad. IV. 2 . . . . ^ . . — Descântece adunate de O. Săulescu. Raport Anal. Acad. V. 2. . — Vrăji, farmece şi desfaceri. -Anal. Acad. XV Lit..................... — Insectele în limba, credinţa şi obiceiurile Românilor. 1903. . . . — Legendele Maieei Domnului. 1894 ..................................... — Naşterea la Români. Studiu etnografic.-1892 ..................... t- ..Nunta la Români. 1892 ........................................ . .' • - /înmormântarea la Români. 1892 . . . .......... /Sărbătorile Ia Români: , i-Vol. /. Cârnelegife. 1898 ..:...................................... Voi. //.--Pâresimile. 1899 . . . ... . . .. ........................ — Voi. III. - Cincizecimea. 1901 .................................... . Obedenaru Dr.' M. G’., Texte macedo-române, basme şi poezii poporale dela Cruşova. Publicate după manuscriptele originale, cu un glosar complet, de Prof. /. Bianu. Buc. 1891 .................. . Otescu l., Credinţele ţăranului român despre cer şi stele. — Anal. Acad. xxix ut...................... 3.~ 1.60 0.50 0. — 1. - 4,- 1.- Pamfile Tudor. jocuri de copii, adunate din satul Ţepu (jud.- Tecuciu). . Anal, Acad. XXVIII Lit. ........ .......................... 1.40 Jocuri de-copii, adunate din satul Ţepu (jud. Tecuciu) Meni. II . 1.60 Papahagi-Vurdună P. N., Jocuri copilăreşti culese dela Românii din , Macedonia.— Anal. Acad. XXV Lit. . . ■ .-/............... . . 0.75 -- Megleno-Românii. Studiu etnografico-filologic. Partea I. - Anal. Acad. XXV Lit. .'...............................................1.40 - Partea II. Anal. Acad. XXV Lit. . . . , . . . . . . . 1.40 - Graie axomkac.—Anal. Acad. XXVII Lit.............................1.60 - Basme aromâne şi glosar. 1905 . . ' . v . . . . . . . 8. -- Şăineanu Lazăr. Basmele romane în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice. 1895 ................................10, ~ Sevastos Elena. Nunta la Români. Studiu istorico-etnografic comparativ. 18S9 . ........................................*..... --- Ţiplea Alexandrii. Poezii populare din Maramureş. — Anal. Acad. XXVIII Lit................................................... 1.20 Viciu Alexiu. Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal. Anal. Acad. XXIX Lit....................... 1.50 TIPOGRAFIA Şl LEGĂTORIA DE CĂRŢI, TORICELI C. SLOBOZIANU, BARLAD. www.digibuc.ro