■II ■! ilIIlPifi Iftfillll liltilll jiiîiil Biî: III ÎHSl/TUTUL DE STUDII ŞI CERCETĂRI BALCANICE SERIA ISTORICĂ: Nr. 5 ANDREI OŢETEA PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN IAŞI TUDOR VLADIMIRESCU $1 MIŞCAREA ETERISTĂ IN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI 1821 - 1822 BUCUREŞTI 19 4 5 www.digibuc.ro Extras din „BALCANIA* IV—V www.digibuc.ro INSTITUTUL DE STUDII ŞI CERCETĂRI BALCANICE SERIA ISTORICĂ. Nr. 5 ANDREI OŢETEA PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN IAŞI TUDOR VLADIMIRESCU Si MIŞCAREA ETERISTĂ IN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI 1821 - 1822 BUCUREŞTI 19 4 5 www.digibuc.ro Sofiei mele www.digibuc.ro Le plus gr and deregtement de l’esprit est de croire Ies choses parce qu’on oeut qu’elles soient. Bossuet (Titu Maiorescu către Gh. Panu care, ajungând cu privire la intemeerea Ţărilor româneşti la alte concluzii decât istoricii din timpul său, se întreba dacă e bine să le publice). — Eşti convins de ceeace crezi ? — Da, răspunsei eu. — Credinţa d~tale e bazată pe documente şi acte sigure? — Da, adăugii eu. — Apoi, atunci te sfătuesc să spui adevărul, aşa cum îl ştii şi~l crezi, fără să te preocupi de ceea ce se va întâmpla. Adevărul înainte de toate! (Gh. Panu, Amintiri dela ,Ju~ nimea“ din Iaşi). Depuis trois cents ans t’histoire est une permanente conspiration contre la verite. Joseph de Maistre www.digibuc.ro PREFAŢA Autorul a . 'tei cărţi n’a avut niciodată intenţia să scrie o istorie a lui T Vladimirescu. Intâiu, fiindcă subiectul i-a părut un domeniu re rvat istoricilor olteni, dintre care unii au luat, vorbind de eroul lor, tonul solemn al unui preot care oficiază. Intervenţia, în acest domeniu, a unui profan fără vocaţie sacerdotală i-ar fi părut un sacrilegiu. In al doilea rând, studiile şi publicaţiile făcute de C. Aricescu, A. D. Xenopol, N. Iorga, I. C. Filitti, Em. Vîrtosu şi, last but not least, de D. Bodin, păreau a fi e-puizat subiectul. Problema ni s’a impus cu totul întâmplător, şi cetitorul e rugat să binevoiască a găsi în această împrejurare o chezăşie de imparţialitate. încă din 1936 explorasem, la Arhivele de Stat din Neapole, corespondenţa Legaţiei napolitane dela Constantinopol, dela 1821 până la 1860, când, în urma unificării Italiei, Legaţia napolitana a fost desfiinţată. Schiţa istorică ce trebuia să preceadă publicaţia de documente avea să înceapă cu un capitol despre mişcarea revoluţionară dir 1821. In vederea documentării, am citit principalele studii şi mc ografii consacrate lui Tudor Vladimirescu şi, pentru a da măcar un accent personal povestirii, am răsfoit şi documentele. Care nu ne fu mirarea constatând o diferenţă din. ce în ce mai pronunţată între figura consacrată a lui Tudor Vladimirescu şi imaginea pe care o reflectau documentele ! Originea mişcării, raporturile ei cu Eteria, reacţia comitetului de acârmuire şi a caimacamilor, intervenţia masselor ţărăneşti,, acordul lui. Tudor cu boerii şi relaţiile sale cu Ipsilanti, dezaprobarea mişcării de către guvernul rusesc, programul şi politica lui Tudor, creşterea şi sfâr- . 1 Unde se oprea primul nostru volum, intitulat: Contributton i la Question d’Orient, apărut in 1930, in col. Etudes et Recherches a Academiei Române. www.digibuc.ro PREFAŢA şitul mişcării lui ne-au apărut, încetul cu încetul, într’o lumină cu totul nouă. Dar ceeace era o simplă prezumţie s’a transformat în certitudine când, în cursul anului academic 1942—1943, actele şi proclamaţiile lui Tudor Vladimirescu au fost supuse unui examen critic amănunţit la lucrările Seminarului de Istorie universală de la Universitatea din Iaşi. Legea intimă a întregii mişcări, căreia se conformează toate episoadele şi prin care se explică toate fazele mişcării, ne-a apărut în faptul că Tudor a pornit să răscoale Oltenia ca mandatar al Eteriei. In adevăr, până la dezavuarea ţarului, de care a luat cunoştinţă la 18 sau 19 Martie 1821, mişcarea lui Tudor s’a desfăşurat după planul şi cu mijloacele pe care i le-a pus la dispoziţie Etetia: Proclamaţia dela Padeş şi arzul către Poartă din Ianuarie• 1821 au fost redactate la Bucureşti, înainte de moartea lui Alecu' Suţu, în 'casa vornicului Constantin Samur caş sau în biurourile Consulatului rusesc, unde aveau loc consfătuirile viitorilor şefi ai insurecţiunii. Apelul adresat ţăranilor olteni de a jertfi ,,averile rău agonisite-ale ţăranilor boeri”, dar numai ale acelora care nu se vor alătura mişcării, „precum sunt făgăduiţi”, n’a'fost decât■ un mijloc de a pune în mişcare ţărănimea şi de a exercita o'presiune eficace asupra boerilor. Dar ţăranii au 'luat în serios apelul'lui-Tudor, şi mişcarea din Oltenia, care trebuia să înlesnească lui Ipsilanti trecerea în Peninsula Balcanică, s’a transformat ’într’o redutabilă - răscoală ţărănească. Intervenţia masselor ţărăneşti oferea luii Tudor o bază de acţiune independentă, dar Tudor n’a îndrăznit Să rupă cu boerii, mai ales după ce dezavuarea ţarului lipsea mişcarea sa de sprijinul Rusiei în câre şi Tudor şi Eter ia îşi puseseră toate nădejdile. Dimpotrivă, mai mult decât oricând, ’el a simţit nevoie de sprijinul boerilor, pentru a se justifica în faţa Turcilor şi pentru a• ajunge la o înţelegere cu’ei: Acesta e Sensul acordului din'23 Martie st. v., prin care Tudor Sacrifică boefilor cauza ţăranilor. Urmarea acestei politici e, mai îiitâiu, să reducă pe Tudor la o situaţie de completă şi umilitoare subordonare faţă'de boeri — dela 27 Martie,- după patru zile dela capitularea sa ', ,,Domnul Ttidoi"' nu se mai a-dreseăză Vornicului Alexandru Filipescu, exponentul boerilor, decât cu formula : '„Cu multă plecăciune sărut cinstită mâna Dumitals”— în ăl doilea rând, să-l separe şi de ţărani şi de Eterişti, şi sâ-l lase părăsit de toţi ai săi, în faţa judecăţii răzbunătoare a Eteriei. Aceste rezultate se intemeiază în primul rână pe documente româneşti şi anume pe actele lui Tudor Vladimirescu (proclamaţii, www.digibuc.ro prefaţa scrisori, ordine, etc.). Informaţiile surselor narative au fost Luate în considerare când erau coroborate, datate şi precizate de documente originale sau de ştiri culese din rapoartele consulare franceze, engleze, prusiene şi austriace. Astfel nu vor putea fi contestate pe motiv că emană dela ,.detractorii” .lui Tudor Vladimirescu1. De pildă şi Naum Râmniceanu 1 2 şi Isvoranu 3 au înregistrat ştirea că „toată organizarea, planurile şi orice mijloace înlesnitoare ale revoluţiei elenice”, în Ţara Românească, au fost conduse şi mişcate” pe sub mână de Pini care l-a determinat şi pe Tudor „să ridice revoluţia dincolo de Olt”. „Aceste proclamaţii către panduri şi către toată ţara şi înştiinţările către Turci, scrie Naum, toate s’au isvodit în Consulatul rusesc şi s’au îndreptat de Gheorghe Mo-raitul, dragomanul lui Pini, şi, prescriindu-le, le-au luat Teodor lângă dânsul ca să le pue în lucrare” (Bis. ort. rom., XIII, p. 337). Această informaţie, fiind în contradicţie cu ideea pe care şi-o făcuseră despre originea şi caracterul, mişcării lui Tudor, na fost luată în seamă de istoricii noştri, deşi chiar din analiza arzului către Poartă rezultă în mod sigur că actul a fost redactat la Bucureşti, înainte de moartea lui Suţu, ca şi proclamaţia dela. Padeş care vorbeşte de o înţelegere cu boerii. In sfârşit, informaţia e confirmată de declaraţia caimacamului Ştefan Vogoride — Eterist şi el—către agentul Austriei la Bucureşti, care era în măsură şâ-verifice autenticitatea. Vogoride prezintă ca evident şi incontestabil faptul că „planurile nefaste” ale răscoalei — aici nu e vorba decât de răscoala din Ţările Româneşti—„au fost făurite la consulatul rusesc”, „unde s’au ţinut şi consfăturirile şefilor insurgenţi şi unde s’au centralizat rapoartele acestora” 4. Din alte surse ştim că Tudor era nelipsit dela aceste consfătuiri şi că, până la dezavuarea ţarului, a fost în corespondenţă cu Pini, care îl încuraja în acţiunea sa, îl asigura de protecţia sa şi paraliza toate măsurile luate de guvern împotriva lui. Alt exemplu \ Ilie Fotino a raportat o declaraţie■ a lui Tudor către panduri, în care, pentru a-i opri dela acte de violenţă. împotriva boerilor, le descopere „pricina tainică a ridicării sale”. „Nu de capul meu am luat armele, spune Tudor, ci în înţelegere cu mai 1 V. A. Uree te, (Istoria Românilor, voi. X, pag. ii) pune în gardă pe cititor împotriva unor autori greci ca Tricupis şi Filimon, care trebue evitaţi, ,,fiind detractori'’ ai lui Tudor Vladimirescu. 2 Bis. ort. rom. XXIII, p. '278, 424. 3 N. I o r g a-I svoranu, p. 306. 4 Hurmuzak i-N i s t o r, XX, p. 575. www.digibuc.ro 6 PEEFATâ. marii noştri; şi ie aceea nici nu priveşte această mişcare la stingerea boerilor, cari nici nu ni se împotrivesc cm dinadinsul..: Pornirea noastră e din por'uncâ împăratului Alexandru al Rusiei şi priveşte nu numai mântuirea noastră, ci şi a întregului neam creştinesc. ...Noi vom înlesni trecerea Prinţului Ipsilanti- peste Dunăre ca să meargă spre mântuirea patriei sale, iar Ruşii ne vor ajuta să cuprindem cetăţile turceşti de pe marginea Dunării... şi apoi ne vor lăsa să ne cârmuim singuri după legile noastre” x. Deşi această declaraţie e conformă cu logica internă a evenimentelor şi e coroborată şi de alte documente, printre altele de amintirile polcovnicului Solomon,'cum se va vedea mai jos, ea a fost pusă la îndoială de Aricescu şi ignorată de ceilalţi istorici ai noştri: Altfel cum s’ar mai fi puiuţ susţine că mişcarea' lui Tudor a fost la început socială — şi spontană ! — şi apoi, sub influenţa boerilor, naţională ! - Istoria istoriografiei mişcării din 1821 e ilustrarea tipică a greşelilor la care duc ideile preconcepute şi tendinţa de a izola faptele istoriei noastre de evenimentele din ţările vecine. Expunerea noastră se întemeiază aproape exclusiv pe izvoare tipărite. In afară de rapoartele' consulare engleze, care se găsesc in copii dactilografiate ia Academie, şi de informaţiile culese din fondul Legaţiei napolitane-la Constantinbpol,- autorul rid'adus' nici o contribuţie documentară inedită. Dar materialul tipărit e atât de bogat şi el a fost utilizat atât de superficial sau de tendenţios încât putem spune şi noi cu Renan : ,,Le veritable inedit est Vimprimeque personne ne lil’’: Toate'descoperirile noastre rezultă din apropieri şi din confruntări de texte, care ne-au, dus la o’nouă concepţie, în care faptele se leagă organic 'şi se. explică unitar. In fruntea acestui material şi alături de publicaţiile de texte ale regretatului Iorga, trebue să amintim publicaţiile' de documente şi bogata bibliografie ale mişcării din 1821, datorite d-lui Em: Vîrtosu, care ne-au uşurat în -mod considerabil sarcina. D: Vîr-tosu a săvârşit, cu o perseverenţă şi o competinţă rar întâlnită la noi, un model de lucrare pregătitoare pentru o încercare de sinteză. Suntem fericiţi că-i putem aduce aici o mărturie publică ’ de' preţuire şi de mulţumire. Un serviciu preţios ' ne-au adus cunoscutul savant grec, d, profesor Mihail Lascaris, profesor la Universitatea din Salonic, cate,, în cursul unei vizite făcute în ţară, a binevoit a ne traduce diverse 1 1 Aricescu, II, p. 91," www.digibuc.ro PREFAŢA 7 pasagii din istoria lui Ioan Filimon, şi d. profesor Ioan Nistor care a avut amabilitatea să ne pună la dispoziţie importantele rapoarte consulare austriace, formând voi. XX din colecţia Hurmu-zaki, editat de d-sa la Cernăuţi, dar pierdut în 1940, afară de două exemplare dintre care unul se află în posesiunea d^şale, iar al doilea, încă neaccesibil, la Academie. Foştii mei elevi, — azi distinşi profesori în învăţământul superior — D-nii Emil Condurachi şi Nicolae Corivan, mi-au fost de cel mai mare ajutor la tipărirea şi corectarea textului, fapt pentru care le aduc cele mai vii mulţumiri. In sfârşit, o datorie specială de recunoştinţă am contractat faţă de d. profesor Victor Papacostea care a binevoit să editeze a-ceastă lucrare printre publicaţiile Institutului de Studii şi Cercetări balcanice, unde îşi are locul cel mai potrivit. SIBIEIi, (judeţul Sibiu), 30 Iunie 1944. A. O. www.digibuc.ro INTRODUCERE MITUL LUI TUDOR VLADIMIRESCU A vorbi de mit în legătură cu Tudor Vladimirescu poate părea un act de ireverenţă, chiar de sfidare. Rolul lui în mişcarea de redeşteptare naţională e socotit printre realităţile cele mai solid întemeiate ale istoriei noastre. După expresia celei mai recente sinteze de istoria Românilor, „mişcarea lui Tudor este începutul unei noi epoci în desvoltarea noastră politică... Sângele-lui stă la temelia Statului de azi”1.- ■ Justificarea noastră e că şi noi am împărtăşit această credinţă, până când studii asupra chestiunii orientale ne-au pus în contact cu documentele contemporane şi ne-au silit să confrun—-tăm cu ele icoana, devenită oarecum hieratică, a lui Tudor Vladimirescu. La lumina necruţătoare, a documentelor, diferitele interpretări ale istoriografiei noastre, dela Aricescu până la Xeno-pol şi Iorga,. apar ca simple proiecţiuni în trecut ale ideilor şi sentimentelor generaţiilor din care autorii făceau parte> In faţa documentelor scrutate fără nicio idee preconcepută, figura tradiţională a-lui Tudor s’a retras, ca o simplă plăsmuire a- imaginaţiei, în lumea miturilor. Mit mai întâi figura de pandur chipeş pe care gravura a popularizat-o şi pe care un istoric de artă a numit-o ,,o fantezie lipsită de orice seriozitate. Celebra gravură a lui Aman nu se în-, temeia decât pe descrieri verbale... şi acelaşi defect îl au şi vechile litografii de sub îngrijirea lui Papazoglu” 1 2. Ştefan Scarlat 1 C. C. G i u r e s c u, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea regelui Ferdinand I. Bucureşti 1943, p. 406. ‘ ' 2 A. M a n i u. Adevăratul Tudor Vladimirescu. „Adevărul”, 30 Nov. 1928» www.digibuc.ro 10 introdttceke Dăscălescu care l-a cunoscut pe Tudor şi înainte şi în timpul răscoalei, şi care a trăit destul pentru a putea asista la procesul de transfigurare a personalităţii lui Tudor, a semnalat deja faptul. „Multe am citit despre acest Tudor Vladimirescu, ba l-am şi văzut şi litografiat, dar nu-şi seamănă deloc” x. Mit până şi numele de Tudor. Eroul mişcării din 1821 semna Theodor, şi sub forma aceasta îi întâlnim numele în toate documentele contemporane, în care textul original a fost fidel reprodus. Forma de Tudor, cu care a intrat în conştiinţa publică, e un termen de ţdesmierdareiolţeUese, dovadă neîndoelnică de intervenţie a mitologiei populare în istoriografie 2. Mit mai ales rolul lui în mişcarea revoluţionară din 1821. Rolul atribuit lui Tudor e reflexul transformărilor conştiinţei publice, în cursul unui secol, şi metamorfozele lui pot fi urmărite documentar dela 1821 până în zilele noastre. Schiţând fazele principale .ale acestor transformări-, vom descoperi geneza mitului şi vom putea descrie evoluţia concepţiei despre rolul lui Tudor Vladimirescu în istoriografia noastră. I. ~ ŢUDOR VLADIMIRESCU ŞI CONTEMPORANII SĂI Boerii ocârmuitori care nu eraţi în secretul mişcării sau nu voiau să Se compromită faţă de Poartă au considerat la început „faptele răsvrătitorului Tudor Vladimirescu ca nişte întreprinderi tâlhăreşti” şi, pentru a-1 pedepsi ca pe orice tâlhar, au pornit potere, cu ordinul ca, viu sau mort, să-l aducă înaintea lor. întinderea mişcării i-a silit însă repede să-şi schimbe părerea şi atitudinea. Ei aru văzut atunci pe Tudor în ipostaza mult mai primejdioasă de „vrăjmaş înarmat al stăpânirii” care, insuflând „duh de răzvrătire între locuitori” şi, „momindu-i cu făgăduiala slobozeniei de sub jugul stăpânirii ”şi al boerilor, a rătăcit mintea lor cea proastă şi i-a împins lâ răscoală s. In sfârşit, când au văzut „oamenii duprin sate câţi erau necăjiţi şi asupriţi de 1 N. Iorga, Un cugetător politic moldovean, p. 53, n. 2. 2 Iată un exemplu : „De totdeauna el a iscălit „Theodor", semnătură savantă, ce arăta in acelaşi timp O anumită ştiinţă de carte mai înaltă. Dar contemporanii, legenda şi poezia populară I-au desmierdat cu numele de „Tudor’*: , , . Tudor, Tudor, Tudorel Dragul mamei voinicel... (Em.' Virtosu, Pagini de Revoltă, Ed. II Bucureşti, 1944). . a ' c N. Iorga, Izvoarele contemporane asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu, pp. 22^-23, 38—39! www.digibuc.ro INTBODUOBBE 11 slujbaşii domneşti sculându-se cu mic cu mare asupra boerilor ţării să-i piarză şi să le ia averile” 1, au înţeles că „răscularea popotului român” nu era decât „războiul celor săraci împotriva celor crezuţi bogaţi” 1 2. Alecu Beldiman nu vede nici el în Tudor decât un „în-vrăjbiţor de noroade, un iscoditor de rele, • un înşelător viclean’ ’ care, sub pretextul de a lupta pentru dreptăţile ţării şi de a curma asupririle, a ridicat pe toţi tâlharii şi răii ca să jefuiască ţara. Mişcarea din 1821 n’a fost pentru el decât o ,,Jalnică tra-godie" 3. Pentru serdarul Ioniţă Dârzeanu care a notat, cu o meticulozitate de contabil, actele mişcării din 1821, Tudor n’a avut decât soarta pe care a meritat-o, adică soarta „celor ce ridică apostasii împotriva stăpânirii, invitând şi răzvrătind norodul dintru liniştita lui petrecere” 4 *. < Intr’un manuscris din biblioteca episcopului de Buzău, Dio-nisie, s’a găsit următoarea însemnare, care, prin scepticismul ei dezamăgit, rezumă exact morala pe care contemporanii au tras-o din evenimentele din'1821'; „Iară după moartea Măriei Sale (Alecu Suţu) s’au sculat un Tudor Vladimirescu, slugeriu fiind, în partea Oltului, şi au strâns o samă de nebuni, vrând să facă dreptate- în Ţara Românească” 6 1 II. — TUDOR ŞI GENERAŢIA DELA 1848 - Generaţia care a asitat la evenimentele din 1821 reducea deci mişcarea lui Tudor Vladimirescu la o' răscoală ţărănească împotriva proprietăţii boereşti. „Almanahul Curţii, Statului şi Principatului Valahiei” din 1837 nu vedea încă în ea decât „a-naitiia”. Acelaşi Almanah, în 1842, vorbeşte de „insurecţia României”, iar în anul următor, de „a doua epohă norocită, cu începutul stăpânirii din fiii patriei a fi primiţi stă-pânitori în Ţara Românească”®, ceeace arată o radicală schim- 1 Ibidem, p. 328. 2 C. A r 1 c e 8 c u, II, p. 190. 8 A. Beldiman, Jalnica trag die, după Aricescu, II, p. 273. 4 N. Iorga, op. cit. p. 85. Istoria lui Cioranu nu poate fi considerată ca o mărturie contemporană, fiindcă a fost scrisă mai târziu şi adesea nu face decât să parafrazeze pe Fotino. ■" 6 Revista Istorică, IX, p-, 151 şi urm. s * Em. Virtoiu, însemnări despre 1821 (Arhiv.lt Olteni », IX, 1930) pp. 269—276). www.digibuc.ro 12 INTRODUCERE bare în modul de a considera evenimentele din 1821. Prin urmare, ideea că răscoala lui Tudor Vladimirescu a fost o revoluţie naţională care a pus capăt domniilor fanariote şi a deschis o nouă epocă în istoria noastră apare pentru prima oară pe la 1843 şi a fost pusă în circulaţie de generaţia care avea să facă revoluţia din 1848 şi unirea din 1859. Având nevoie de „părinţi”, adică de precedente revoluţionare, tinerii formaţi în Apus au. transformaţ mişcarea din 1821 după idealul lor revoluţionar, atribuindu-i acelaşi caracter şi aceleaşi scopuri pentru care au luptat" şi ei. Declaraţiile fruntaşilor acestei generaţii sunt concludente. Cea mai interesantă e a lui Mihail Kogălniceanu. „Tudor Vladimirescu, scria el în 1852, revendică dreptu-turile nu numai ale ţării, dar şi ale claselor desmoştenite. El ia arma nu numai în contra Fanarioţilor, dar şi în contra boerilor sau a despuelorilor norodului, spre a întrebuinţa propriile lui cuvinte” *. Francezul Paul Bataillard, care a apărat cu atâta talent şi căldură cauza unirii Principatelor, a văzut în mişcarea din 1821 mai ales o tendinţă spre independenţă. Tudor Vladimirescu, spune el, „a ridicat steagul independenţei sub suzeranitatea legitimă” a Porţii, dar oamenii nu l-au înţeles şi „cel mai mare Român al istoriei contemporane a pecetluit cu sângele său alianţa naţiei sale cu Sultanul” 1 2 3 4 * * *. Vasile Boerescu rezumă sensul „revoluţiei naţionale din 1821” în restabilirea dreptului ţării de a-şi alege Domnii8, I. C. Brătianu spune de asemenea că Tudor a urmărit emanciparea completă şi, dacă n’â izbutit, el a scăpat cel puţin Principatele de Domnii străini. „Ca Român, ca cetăţean activ, declar că, la 1821, aş fi încins paloşul şi m’aş fi pus sub stindardul Domnului Tudor” *. Nicolae Bălcescu, pentru care sensul evoluţiei noastre istorice s’a definit prin „ner voia unei revoluţii democratice şi sociale”, vede în Tudor Vladimirescu „personificarea deşteptării noastre naţionale”. „El a început prin a arăta devotamentul ţării faţă de Poartă, dar a cerut ca Poarta să restitue ţării vechile sale drepturi, să alunge pe 1 Cronicele României, voi. I, Prefaţa, p. VIL 2 D. Sturâza, Acte şi documente, III, p. n. 3 D. Sturâza, Acte şi documente, voi. II, p. 34. 4 Idem, VII, p. 554. Un Toma Brătianu e amintit, alături de Dinica Go- lescu, Uarion de Argeş şi Dionisie Lupu, printre propagandiştii Eteriei in Ţara Românească. In 1833, era ispravnic de Argeş. (E m. Vîrtosu, însemnări despre 1821 (Arhivele Olteniei, 1930, p. 273). www.digibuc.ro INTRODUCERE. n Fanarioţi, să ia puterea din mâinile hrăpăreţe ale ciocoilor şi să stabilească o constituţie în armonie cu tradiţiile democratice ale instituţiilor primitive”. Dar mişcarea din 1821, neputând rezolvi problema împroprietăririi ţăranilor, a rămas o revoluţie „pur naţională şi democratică” x. In sfârşit, iată şi mărturia unui revoluţionar român din Ardeal: August Treboniu Daurian e şi el de părere că scopul mişcării din 1821 a fost „curăţirea ţării de Fanarioţi” şi „restaurarea drepturilor celor vechi de a-şi alege Domn român” 2. Iii. — TUDOR ŞI ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ Prima lucrare istorică închinată evenimentelor din 1821 nu e decât justificarea tezei generaţiei din 1848. E Istoria Revolu-ţiunii române din 1821 de C. Aricescu, apărută la Craiova, în 1874. Chiar şi prin tonul expunerii sale, Aricescu se leagă de revoluţionarii din 1848. Tudor „fu însemnat de degetul Providenţei ca liberator al Românilor' din ghiara Fanarioţilor, după cum fusese odinioară Moise liberatorul Evreilor din ghiara Faraonilor”. Concentrând în inima sa „suferinţele seculare ale unui popor martir” — suferinţi pricinuite de „jafurile şi nelegiuirile' Grecilof şi Turcilor’*— el „medită în secret liberarea lui, preparându-se ani întregi pentru realizarea acestui nobil scop”. Mişcarea eteristă îi oferi prilejul favorabil de a protesta energic „în numele mai multor milioane de Români”; împotriva unui regim arbitrar, de unrlinţă şi de corupţiune”, de a trezi în Români sentimentul patriotismului, şi de a da fanariotismului lovitura de graţie. El „fu fericit a răscumpăra cu sângele său drepturile ţării şi ale claselor desmoştenite”. „Astfel Tudor inaugură era dreptăţii şi a legitimităţii”, căci, deşi după moartea lui Poarta nu recunoscu decât dreptul ţării de a se guverna prin Domni pământeni, „sămânţa aruncată de Tudor pentru emanciparea claselor desmoştenite' răsări mai târziu şi-şi dete fructele sale binefăcătoare”. Astfel împământeniiea ţăranilor în 1864 ar fi fost consecinţa directă a mişcării lui Tudor8. Aricescu şi-a stabilit lucrarea pe o vastă documentare, în mare parte inedită, dar de-valoare foarte inegală. Cu o,credulitate fără margini, el considera ca importante şj adevărate, toate 1 N. Bălcescu, Opere. Ed. G. Zâne, Bucureşti, 1940, voi. I*-„ p. 23 şi voi. I2, p. 119. 2 Citat după N. I o r g a, Izvoarele contimporane, Prefaţa, p. V. 3 Aricescu, I, p. XVIII, 194. www.digibuc.ro 14. INTRODUCERE mărturiile culese din gura martorilor răscoalei după o jumătate de veac dela săvârşirea evenimentelor. Mult mai grav e faptul că, sub imperiul ideilor preconcepute, autorul dă documentelor sensul în loc de a-1 primi el dela documente. Un exemplu-tipic avem în prima proclamaţie a lui Tudor Vladimirescu. Textul original aşa cum a fost restabilit dujpă ciorna autografă a lui Tudor de d. E. Vîrtosu, se adresa „Către tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti” 1. Aricescu care a publicat textul după Dârzeanu, în loc de „tot norodul omenesc”, dă tot poporul românesc” *, deşi în Dârzeanu textul e corect redat1 * 3. Da pagina 77 a volumului de documente, Aricescu reproduce scrisoarea lui Tudor către zabetul din Romanaţi, în care Tudor arată că „toată raiaua împărătească... ne mai putând suferi prăzile şi jafurile ce li s’au făcut de către mai marii lor, s’au sculat împotrivă-le”. Da pag. 127 a istoriei sale, Aricescu rezumă acest pasaj în modul următor: „Cauza acestei răscoale sunt jafurile Grecilor, cari au adus poporul la desperare”. Pornind dela ideea preconcepută că mişcarea lui Tudor avea un caracter naţional, îndreptat împotriva Grecilor, „mai marii” poporului care l-au împins la desperare prin jafurile lor nu puteau fi decât Grecii ! Da pagina 91 a volumului său de documente, Aricescu reproduce după Ilie Fotino o declaraţie a lui Tudor Vladimirescu către panduri, în care le arată că mişcarea sa nu e îndreptată împotriva boerilor, după cum greşit au înţeles boerii, ci „e din porunca ţarului Alexandru şi priveşte mântuirea întregului neam creştinesc” (se înţelege, din Imperiul otoman). Aricescu declară actul neverosimil, ceeace nu-1 împiedecă să redea cuvântul „creştinesc” prin „grecesc”. Astfel, chiar dacă cineva ar lua de bună declaraţia ar rămâne cu convingerea că Grecii nu urmăreau decât scopuri particulare şi nu emanciparea tuturor creştinilor din Imperiul otoman, cum susţineau Eteriştii. In afară de aceasta se arată că autori ca Fotino şi Filimon nu trebue luaţi în seamă, ca fiind ostili lui Tudor Vladimirescu. Dar dacă Aricescu deformează realitatea din nevoia de a o idealiza, Nicolae Iorga o deformează dintr’o prejudecată doctri- 1 E. Vtrtosu, Pagini de revolţi, p. 33. 3 A r i c e s c u, II, p. 27. 3 Iorga — Dârzeanu, p.6. www.digibuc.ro introducere 15. nală, pentru a o face să intre în cadrul teoriei lui despre originea ţărănească a instituţiilor noastre voevodale. Răscoala lui Tudor Vladimirescu a fost, după Iorga, „un episod scurt de iniţiativă şi organizare ţărănească”1, ,,o manifestaţie a ţerănimii re-clamându-şi cele mai vechi drepturi, a căror amintire nu pierise din mintea lor (!), manifestaţie care nu-şi atinse scopul şi din cauza suprimării, prin crima Eteriştilor, a şefului ei, fără de care toată istoria noastră contemporană, incapabilă de a pleca dela o acţiune orăşenească, dela un mic număr de tineri formaţi în Apus şi imitând singur Apusul, ar fi luat alt drum”1 2. Să lăsăm la o parte părerea că un accident personal ar fi putut afecta „toată istoria noastră contemporană” şi să examinăm ce se înţelege prin „vechile drepturi ale ţărănimii”. Iorga nu spune nimic, şi ar fi greu să spună, fiindcă oricât am coborî în trecut nu întâlnim la sate decât „rumănie”, adică o ţărănime aservită, lipsită de drepturi. Ţăranii care au alergat în 1821 sub steagul lui Tudor n’ar fi putut, chiar dacă ar fi căutat, să invoace ni-ciun drept istoric pentru a justifica o mişcare de emancipare. Este adevărat că proclamaţiile lui Tudor vorbesc de restabilirea vechilor drepturi şi privilegii ale ţării, dar prin aceasta contemporanii nu înţeleg decât dreptul boerilor de a alege pe Domn şi privilegiul exclusiv al pământenilor de a ocupa slujbe politice. Faptul acesta, chiar dacă documentele ar permite o ezitare, ajunge să răstoarne teza lui Iorga şi să ne arate că iniţiativa mişcării din 1821 a venit în adevăr dela „acţiunea orăşenească, inspirată de idei apusene”, şi pentru aceasta nici.n'a fost nevoie de existenta unei burghezii, române. Din, moment ce ţările noastre au intrat în relaţii de schimb cu ţările capitaliste din Apus, acestea ne-au impus instituţiile şi ideile burgheziei occidentale, adică programul politic al Revoluţiei franceze. Mişcarea din 1821, organizată de Greci, s’a inspirat direct din acest program. Pornind dela o idee preconcepută, nu e de mirare că autorul a văzut lucrurile prin această idee, şi totdeauna o idee 1 N. Iotga, Izvoarele contemporane asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu. Prefaţa, p. III. Cu titlu de curiozitate reproducem această frază dela Începutul Prefeţei: „Mişcarea lui Tudor Vladimirescu, o revoluţie pentru epoca noastră — şi de fapt a fost o revoluţie, o puternică şi Indrăsneaţă revoluţie, care nu şi-a ajuns scopul din urmă şi care n’a putut da măsura ei”. O revoluţie care nu-şi atinge scopul se numeşte complot sau răscoală, nu o „puternică şi Îndrăzneaţă revoluţie” 1 2 N. Iorga, Istoria Românilor prin călători, voi. III, p. 119 www.digibuc.ro 16 INTRODUCERE preconcepută, schimbă, inventează şi omite faptele. Iată un caz tipic de alterare, de răstălmăcire a unui fapt. Iorga recunoaşte — e adevărat că numai cu jumătate gură : ,,se pare” ■— ,,că Tudor, ofiţer rusesc, purtător de decoraţie împărătească a şi jurat, că-şi va da ajutorul la acest războiu folositor, strângând iarăşi în jurul său cetele pandurilor” *. Iorga ştia deasemenea, şi în mod cert, că Tudor a plecat din Bucureşti cu o ceată de Amăuţi domneşti puşi la dispoziţia lui de Iordache1 2, şi cu banii, luaţi din „Casa Eteriei” 3 pentru a revoluţiona Oltenia, după planul şi la momentul fixat de şefii Eteriei. Dar aceste fapte nu concordă cu ideea pe care autorul şi-a format-o despre rolul lui Tudor, şi atunci Iorga îl sileşte pe Tudor să se deszică : ,,Cel ce vorbeşte în acest act — proclamaţia dela Padeş — nu e, desigur, omul plătit de Eterişti, acela care, primind bani dela dânşii şi făcându-le jurământul, înţelege să-i slujească. Dacă nu în cea dintâi clipă, măcar pe urmă, în acea cale de câteva zile, Tudor se gândise la ce poate îndeplini şi înţelesese ce zadarnice sunt dorinţele, şi planurile şi închipuirile • acelea mari ale Grecilor” 4 *. E nevoie să spunem că toate acestea sunt pure fantezii şi că, atâta timp cât-a crezut-o sprijinită de Ruşi, Tudor a rămas credincios Eteriei ? Dar înseamnă oare a înălţa pe Tudor pre-zentându-1 ca sperjur, din „cea dintâi clipă” a plecării sale din Bucureşti, cu banii şi cu soldaţii Eteriei ? Numai prin această nesocotire a condiţiei lui Tudor, ca membru al Eteriei, relaţiile lui Ipsilanti cu căpitanii Arnăuţilor din oastea lui Tudor pot fi socotite ca „prieteşug trădător” 6. Retrăgându-se din Bucureşti spre Piteşti, Ţudor, „nu voia„ spune Iorga,, să se unească cu niciun chip” cu Eteriştii; „el n’avea de ee să caute a împărtăşi peirea lor apropiată” 6-. Adevărul e pă Tudor, neputându-se înţelege cu Turcii, s'a tras dela Bucureşti „spre întrupare cu ceilalţi fraţi ai noştri creştini” 7, adică cu Grecii lui Ipsilanti, şi la Goleşti reînnoi jurământul de credinţă faţă de Eterie. In sfârşit numai-printr'o deformare a realităţii a putut fi prezentată ca- 1 N. Iorga, Un apărător al săracilor: Domnul Tudor din Vladimir, Bucureşti, 1939, pp. 49—50. 2 Ibident, p. 51. 3 Ibident, p. 129. -4 Ibid, nt pp> 53—54. 3 Ibident, p. 130. 8 Ibident, p. 147. J Iorga.^tPopMcn, p. 194-. www.digibuc.ro INTRODUCERE 17 pitularea lui Tudor faţă de boeri, dela 23 Martie, ca „cea mai însemnată zi de biruinţă din şubreda „Domnie” a lui Tudor1”. De cât prin studiile sale de ansaipblu, Iorga a adus o contribuţie mult mai preţioasă pentru cunoaşterea evenimentelor din 1821 prin publicaţii de documente şi prin articolele şi comunicările sale asupra unor chestiuni de amănunt. După N. Iorga şi inspirându-se în parte din metodele lui, studiile asupra lui Tudor Vladimirescu au marcat tendinţa de a se transforma în hagiografii. „Marele Oltean” a devenit obiectul unui cult, al cărui organizator şi paznic e azi d-1 Bodin. D-sa a adus multe informaţii noi şi unele preciziuni interesante, dar când a fost vorba să interpreteze materialul documentar, în locul procedeelor obişnuite şi fastidioase ale criticei, a ales calea mult mai comodă a afirmaţiei inspirate de credinţă, fiindcă, ne lămureşte d-sa, „acţiunile lui (ale lui Tudor), revolttţiaa, rămân în mare parte enigme, pe lângă care privirile ofilite şi cercetătoare, de cabinet — neobişnuite cu cartea falnică a naturii şi cu sbuciumul vieţii — în zadar caută să pigule adevăruri”. In contact mistic cu forţele elementare ale naturii, rasei şi credinţei româneşti, d-1 Bodin e în măsură să ne desvălue şi nouă, ca printr’o nouă revelaţie, adevăruri la care, „pigulind”, nu ne-am fi putut ridica niciodată. Iată de pildă cum se prezintă intuiţiei revelatoare a d-lui Bodin natura intimă a lui Tudor Vladimirescu. „Tudor a fost deopotrivă : o fire puternică de cârmuitor predestinat al norodului său ; un suflet drept şi urmărind dreptatea peste orice fel de consideraţii; o conştiinţă pură şi activă de creştin cucernic din timpurile începuturilor bisericii lui Hristos; un om sincer, de o aspră şi crudă sinceritate; un mare taciturn, tăcerea şi secretul fiind legile cuvântului său”. Ce rost mai poate avea documentul într'o astfel de concepţie? Cel mult acela de a ilustra afirmaţiile credinţei1 2 3. 1 N. Iorga, op. cit., p. 119. 2 Sublinierile sunt aie d-lui Bodin. 3 Premizele la un curs despre Tudor Vladimirescu (Revista istorică română, ▼ol. XIV, fasc. I (1944) p. 16). Iată un alt exemplu care, deşi, poartă numai iniţialele revistei, e incontestabil de d-1 Bodin: „Tudor Vladimirescu e pentru Români exemplarul cel mai curat şi mai puternic pe care rasa noastră şi le-a dat in clipa decisivă a deschiderii epocei sale contemporane. De aceea, el nu Întruchipează numai o figură strălucită a trecutului, ci şi un simbol al sforţărilor autohtone spre care Românimea îşi va Întoarce intr’una privirile ca spre a www.digibuc.ro INTţtODUgEBE împotriva tendinţei, de a opune scopurile JEteriei şi' ple mişcării lui Tudor Vladimirescu a reacţionat d. I. C. Filitti. Ia „Frământările, politice fi sociale în Principatele române dela 1821 la 1828” 1 şi în două articole : Grecs et Roumains en 1821 (1934) şi Tudor Vladimirescu (1937)». d-sa a arătat că Eteria urmărea unirea tuturor creştinilor din Imperiul otoman pentru a cuceri libertatea tuturor şi că această politică era de acord cu aspiraţiile de .emancipare ale Românilor. „Nu era vorba de a asigura stăpânirea grecească în principate, cum s’a răstălmăcit lucrul de frică, după intrarea Turcilor în principate contra eteriştilor, în. scopul de a nega orice înţelegere cu aceştia”. D. Filitti a înţeles just şi sensul arzului lui Tudor către Poartă şi raporturile, lui Tudor cu Ipsilanţi : „Colaborarea celor doi şefi era condiţionată de intervenţia Rusiei, care nu se produse”. Dar d. Filitti, ocupându-se mai mult accidental cu Tudor Vladimirescu, n’a urmărit în toate amănuntele acţiunea Iui Tudor şi de aceea n’a putut trage toate consecinţele din aceste vederi. Fără justificarea internă a faptelor, ele ră.mân simple postulate ce urmează a fi dovedite.. In fond şi p-sa consideră acţiunea lui Tudor şi mişcarea lui Ipsilanţi, cu toată identitatea de scop pe care le-o atribuie, ca paralele şi independente. De aceea ultima fază a acţiunii lui Tudor, relaţiile lui cu boprii şi politica lui ţărănească îi rămân străine. IV. TEORIA LUI A. D. XENOPOL O concepţie, care s’a impus imediat şi care şi-a păstrat autoritatea până azi, se datoreşte lui A. D. Xenopol. După a-cesta, Tudor a urmărit dela început „mântuirea ţăranului din robia boerului”. Revoluţia din 1821 avea un caracter social nu unul politic, şi de aceea în proclamaţiile şi actele lui el nu face deosebire între boerii români şi greci. „Luptând însă contra o-cârmuirii sub care gemea, el se răsculase implicit contra regimului" neomenos al domniei fanariote. Dela început însă Vladinairescu înţelesese că răscoala lui nu are nimic de împărţiţ cu aceea a uu îndreptar sufletesc”. Cum se vede, d-1 Bodin nu se mulţumeşte să atribue istoriei >0 funcţie de educatoare în sens naţionalist (şi rasist); d-sa vrea să facă. din ea o călăuză morală şi religioasă. Idealul d-sale se coboară la epoca în care. religia şi istoria se confundau. {Revista istorică română, 1943, voi. XIII, fasc, III). Exemple de acestea se găsesc în toate studiile sale. 1 Bucureşti, 1932. . www.digibuc.ro INTRODUCERE Grecilor şi că ar fi expus ţara lui fără niciun scop răzbunării turceşti, 1a Padeş rezultă că Tudor, când a ridicat steagul revoltei, era înţeles, cu: p'ţjarte din .boeri şi a ordonat partizanilor săi să cruţe averile boerilor care, „după cum sunt făgăduiţi”, aveau să-l urmeze. Admiţând teoria lui Xenopol, ar trebui să conchidem că Tudor s’a înţeles de mai înainte cu boerii ca să distrugă clasa bqerească şi să-i confişte moşiile. Xenopol a simţit contradicţia şi pentru a o rezolvi, adaogă că Tudor „reprezenta interesul masselor şi unirea cu boerii o făcuse numai spre a da răscoalei sale o mai mare greutate... Ştia el doară că fără de- ajutorul masselor, boerii nu pot face nimic şi de aceea el, capul acelor masse, se privea drept conducător al mişcării, lăsând boerilor numai un rol de a doua mână şi rămânând la a lui alegere, ca acei ce-1 vor ,urma fie el şă fie apăraţi de urgia mulţimii. El primise apoi dela boeri făgăduinţa de a sta alăturea de el, încât Tudor pjrintr’un atare sprijin al boerilor nu pierdea nimic din.a lui neatârnare, şi întărea numai poziţia lui de conducător al unei mişcări de lăzvrătire” 2. Cu alte cuvinte slugerul Tudor Vladimirescu era în măsură înainte de izbucnirea răscoalei, când nu era decât un simplu vătaf de plaiu, să impună boerilor condiţii care să facă din el şeful răscoalei şi să reducă pe boeri la un rol de mâna a doua. Xenopol nu ne spune pe ce se întemeia forţa lui Tudor şi. ce a putpt determina pe boeri să trateze cu Tudor şi să-i accepte şefia într’o răscoală care, Xenopol o repetă, la începutul ei nu era pici politică nici naţională, ci socială, adică de emancipare, a ţăranilor .din .robia boerilor şi care urmărea desfiinţarea privilegiilor boereşti. Dar şi mai stranie, în teoria lui Xenopol, e afirmaţia că Tudor s’a unit cu boerii şi boerii au acceptat unirea- cu, Tudor * Istoria Românilor, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1930, voi. X, p. 71. 2 Ibidem, pp. 55—56. www.digibuc.ro 20 INTRODUCERE numai „spre a da răscoalei sale o mai mare greutate”. Explicaţia aceasta aminteşte o caricatură din preajma Revoluţiei franceze. Ministrul de Finanţe, Calonne, ajuns la capătul tuturor expedientelor financiare, convoacă în 1787 o Adunare a notabililor pentru a le cere să consimtă, nu la abrogarea privilegiilor lor de clasă, ci la un impozit teritorial de 2 la sută. Caricaturistul reprezintă pe Calonne la tribună, în halat şi scufie de bucătar, cu un cuţit de bucătărie în mână. In faţa Iui, un cârd de gâşte reprezintă Adunarea notabililor. Sub tablou, acest dialog : Calonne: Iubiţii mei administraţi, v'am convocat să vă întreb cu ce sos preferaţi să fiţi mâncaţi? Gâştele: Dar noi nu vrem deloc să fim mâncate. Calonne: Vă rog să răspundeţi la întrebare 1 Boerii lui Xenopol ar fi primele gâşte din istorie care şi-ar fi ales ele înşile bucătarul şi i-ar fi indicat modul în care ar fi preferat să fie gătite. Dar teoria lui Xenopol nu.e în contradicţie numai cu logica, ci şi cu documentele. Una din consecinţele acestei teorii e afirmaţia că mişcarea lui Tudor „pornită contra boerilor jefuitori, cu anume arătare că nu este îndreptată împotriva ocâr-muirii turceşti” ar fi fost fundamental deosebită de a Grecilor care avea ,,un caracter politic şi era îndreptată .contra stăpânirii otomane”. Xenopol nu ignorează că mulţi boeri munteni şi moldoveni, în frunte cu clerul înalt, făceau parte din Eterie, dar adaogă că boerii români nu erau iniţiaţi în secretul Eteriei şi nu aveau de gând să se scoale împotriva Turcilor. El constată „dela început, o mutuală neîncredere între Greci şi Români”. El nu neagă faptul că Mitropolitul Veniamin al Moldovii a încins pelpsilanti cu sabia în biserica Trei Ierarhi, a vărsat zece mii lei în cassa Eteriei, a dat armatei greceşti un soldat înarmat pe cheltuiala sa şi a dăruit lui Ipsilanti patiu telegari, că exemplul lui a fost imitat de Domn şi de majoritatea boerilor moldoveni. Xenopol ştia toate acestea, dar, pentru a-şi salva teoria, susţine că aceste acte nu erau sincere. „Ea început, spune el, Moldovenii trebuiau să se prefacă în faţa Grecilor, care încăl-case înarmaţi o ţară lipsită de orice apărare”. Adevărul e că Ipsilanti a trecut Prutul cu vreo 20 de oameni şi oricât de slabă am presupune forţa militară a Moldovei, cu greu putea fi încălcată de o ceată atât de mică. întrucât priveşte „prefăcătoria” Moldovenilor în faţa Grecilor e destul să amintim că oastea şi www.digibuc.ro INTRODUCERE 21 resursele cu care Ipsilanti a pornit să elibereze Elada s’au constituit în Moldova şi că aproape toţi boerii moldoveni, în frunte cu Mitropolitul Veniamin, erau eterişti. Aceeaşi eroare în aprecierea raporturilor dintre Ipsilanti şi Tudor. Xenopol spune că „la Bucureşti, în mijlocul boerimii aliate cu el, mişcarea pornită de dânsul trebuia să sufere o adâncă prefacere în al ei caracter. Ea nu se mai putea menţine ca o răscoală pornită contra elementului boeresc pentru revendicarea drepturilor poporului". Tudor se înţelege cu boerii pentru izgonirea Grecilor şi suprimarea regimului fanariot. „Mişcarea lui Tudor, socială la început, fu împinsă de boerii cu care el se aliase pe tărâmul politic şi naţional”. Dar, schimbarea caracterului mişcării lui Tudor trebuia să-l pună „în vădită duşmănie cu Ipsilanti”. Adevărul e că Tudor a schimbat orientarea politicii sale — dar nu în sensul arătat de Xenopol — ci în sensul unei înţelegeri cu Turcii, după ce s’a convins că acţiunea lui Ipsilanti nu se bucura de sprijinul Rusiei. Stabilirea acestui fapt ne duce la miezul problemei, la relaţiile dintre mişcarea lui Tudor şi revoluţia eteristă şi la constatarea, care pune într’o lumină cu totul nouă istoria lui Tudor Vladimirescu şi a răscoalei din 1821, că până la 19 Martie, când a fost lovită de dezavuarea ţarului, mişcarea lui Tudor Vladimirescu s’a confundat cu mişcarea eteristă. v. — tudor şi mişcarea eteristă Toate istoriile de până acum se acordă în a considera răscoala lui Tudor Vladimirescu ca o mişcare spontană, pornită din suferinţele unui popor care a atins marginile răbdării. In realitate, mişcarea lui Tudor Vladimirescu a fost îndelung şi minuţios pregătită. Originea ei se confundă cu a Eteriei care, dela început, izbutise să câştige clerul înalt şi mulţi boeri români. Tudor a fost chemat la Bucureşti încă din Noembrie 1820 şi a stat acolo până la vestirea morţii lui Alexandru Suţu, când a plecat cu o ceată de Amăuţi din garda domnească, să răscoale Oltenia. Acolo a găsit trupe recrutate de mai nainte. Eforia din Bucureşti i-a pus la dispoziţie fondurile care i-au permis să plătească totul, rechiziţii, hrană, servicii, „în ducaţi imperiali de Austria”. Abia după ce Tudor a ajuns în Oltenia începe propaganda pentru răscularea satelor. Primii la care Tudor www.digibuc.ro 22 inteoduceee a făcut apel au fost pandurii, care, în ciuda privilegiilor şi constituţiei ţării, fuseseră supuşi la dăjdii. Tudor i-a răsculat făgă-duindu-le „leafă şi slobozenie’'’. Pandurii s’au răspândit la sate şi au chemat p'oporul la arme pentru „jertfirea averilor rău agonisite ale tiranilor boeri”. Cuprinşi de „entuziasmul răsbunării”, cum spune Dâr-zeanu, ţăranii „alergau orbi” sub steagul lui Tudor, care, pentru ei, nu putea însemna decât libertate şi pământ. Dar, se va spune, aceasta e o adevărată mişcare socială şi ea justifică perfect teza lui Xenopol. Aşa ar fi, dacă Tudor' ar fi urmărit în adevăr să scoată pe ţărani din robia „jefuitorilor boeri” şi să schimbe repartiţia proprietăţii în folosul ţăranilor. Tudor nu numai că n’a urmărit acest scop, dar în conflictele dintre boeri şi ţăranii răsculaţi, el a luat partea boerilor. Când o ceată de Arnăuţi şi de panduri au atacat conacul Ote-teleşanu dela Beneşti, Tudor a alergat în ajutorul victimelor şi a pedepsit cu moartea pe principalii vinovaţi. Atunci de ce s’a ridicat Tudor şi ce urmărea mişcarea |por-"nită de el? Tudor a definit el însuşi scopul mişcării sale într’un discurs către panduri : „Până azi nu v’am descoperit' pricina tainică a scm lării mele. Nu dela mine singur am ridicat armele, ci în înţelegere cu mai mării noştri, şi de aceea nici nu priveşte a-ceastă mişcare la stingerea boerilor, cari nu ni se împotrivesc cu dinadinsul, fiind greşită ideea ce v’aţi făcut de dânşii. 1 „Acum, fiindcă se apropie ceasul, iată vă descoper la toţi adevărul, încunoştiinţându-vă ca pornirea aceasta este din porunca ţarului Alexandru al Rusiei; şi priveşte nu numai mântuirea noastră, ci a întregului neam creştinesc* ' „Prinţul Alexandru Ipsilanti, eşind din Moldova, a călcat pe pământul Ţării Româneşti, cu însemnată oştire. In urma să, se aşteaptă şi marea putere a Rusiei, care se află .la Prut. „Noi vom înlesni trecerea prinţului Ipsilanti peste Duhârej ca să meargă spre mântuirea patriei sale. Ruşii ne vor ajuta ca să cuprindem cetăţile' turceşti de pe mărginea' Dunării, ce cad în partea noastră; şi apoi ne vor lăsa'a ne cârmiii singuri curi’egile noastre”1, www.digibuc.ro INTBODCCEBE Sensul acestei declaraţii, a cărei autenticitate a fost pusă la îndoială de Aricescu, fiîndcă-i răsturna 'toată teoria, € confirmat de polcovnicul Ioăn Solomon, căruia Tudor îi comunicase prin căpitanul Iordache, în scris şi cu jurământ, ‘că „nu sunt sculaţi nici asupra boerilor, nici a negustorilor, Ci numai pentru lege, să scăpăm de ce era până atunci” 1. Când şefii Eteri ei, pentru motive tactice, au decis să pornească revoluţia în Ţările Româneşti, aveau nevoe' de o diversiune în Oltenia, care să atragă atenţia Turcilor asupra acestui punct şi să înlesnească trecerea peste Dunăre a Ini Ipsilanti.'JIn caz că acest plan n’ar fi izbutit, cum în adevăr n’a izbutit, conducătorii Eteriei”sperau că turburările din ţară vor determina pe Turci să trimită trupe, ceeace, Constituind o călcare a tratatelor, va provoca intervenţia Rusiei. Omul cel mai potrivit pentru această misiune le-a părut Tudor Vladimirescu, care' era Eterist şi sudit rus, cunoştea bine oamenii şi locurile din Oltenia, şi avea, ca fost comandir de panduri în 1807—1812, mare trecere în mijlocul acestei populaţii războinice. Nenorocirea a fost că ţăranii au luat în serios chemarea lui Tudor şi au căutat să transforme mişcarea eteristă într’un „războiu al celor săraci împotriva celor crezuţi bogaţi” 1 2. 4 Prin originea eteristă a mişcării se explică fazele « ei principale. In primul rând, tactica urmată de Tudor în Oltenia. El a’căutat mai'întâiu să se asigure de mănăstirile întărite şi 'să le înzestreze cu stocuri de hrană şi cu garnizoane'de nădejde, împotriva cui puteau servi aceste cetăţi.? Evident nu împotriva boerilor, ci împotriva Turcilor, dovadă că ’ şi Ipsilânti în ‘ faţa primejdiei turceşti a căutat să pună mâna pe aceste- mănăstiri. In al doilea rând, numai prin afiliaţia la Eterie a mişcării ini Tudor se explică peripeţiile campaniei pornită de ocârmuire împotriva lui. Nu numai toate trupele trimise împotriva lui Tudor, au trecut de partea jui, dar iniţiativa boerilor care voiau să facă apel la’ Turci a fost paralizată, mai înainte de a se fi produs, de consiliul Rusiei şi de boerii care lucrau sub inspiraţia lui. Astfel înaintarea lui’ Tudor spre Bucureşti nu numai că n'a întâmpinat absolut nicio rezistenţă, dar s*a bucuiat de toate înlesnirile. Prin Constantin Samurcaş i s’au trimis'bani, prin Iordache 1 Biografia polcovnicului Solomon, p. 18. 2 Memoriul boerilor emigraţi la Braşov către Piai. (Ari c e s c a, II, p. 190), www.digibuc.ro 24 INTBODUCERE Olimpiotul şi alţi căpitani, arme, muniţii şi hrană, şi prin consulul Pini încurajare şi atestarea că acţiunea lui e sprijinită de Ruşi. Mai e de mirare că mănăstirile oltene n’au opus nicio rezistenţă când Dimitrie Macedonski, în uniformă de ofiţer rus, le-a somat, în numele ţarului Alexandru, să se predea? Evenimentele s’au desfăşurat cu o perfectă logică, ca’ntr’o piesă bine construită şi bine jucată, până când un fapt neaşteptat a răsturnat toate premisele pe cate se întemeia acţiunea. Acest eveniment a fost condamnarea de către ţar a mişcării lui Tudor mai întâiu, apoi a lui Ipsilanti. Condamnarea acţiunii sale de către ţar a fost adusă la cunoştinţa lui Tudor la 18 sau 19 Martie, st. v., o zi sau două după sosirea sa la Bucureşti, printr’un pitac al marelui vistier Al. Filipescu şi printr’o notă a consulului Pini. Tudor a declarat că dezavuarea ţarului şi publicitatea cate i s’ar da ,,pe el nu-1 supără”. In realitate, dezavuarea ţarului şi risipirea iluziilor legate de puterea militară a lui Alexandiu Ipsilanti i-au răsturnat toate planurile. Eipsit de sprijinul Rusiei, Tudor a trebuit să capituleze în-faţa boerilor care i-au impus renegarea tuturor promisiunilor făcute ţăranilor. Tudor e silit să dee ordin norodului din toate judeţele ţării să dea ,,toată supunerea şi ascultarea la stăpânirea ţării”, împotriva căreia îi răsculase, şi să plătească nu numai toate impozitele curente, ci şi rămăşiţele trecutului. In multe judeţe, ţăranii se opun executării acestor ordine. Fapt şi mai grav, ţăranii care se încrezuseră în cuvântul lui Tudor încep să-l părăsească. Ea 2/16 Aprilie, Agenţia austriacă din Bucureşti raportează că ţăranii care, la început, „alergau orbi” la Adunarea lui Tudor, nu-şi mai ascund acum nemulţumirea şi desamăgirea, fiindcă nimic din ceeace li se făgăduise nu s’a împlinit. „Ei s’a promis că la Bucureşti drepturile lor naţionale vor fi recunoscute şi că li se va permite să prade pe boeri, şi acum Tudor vrea să-i întrebuinţeze pentru cauza Grecilor, cu care nu au nimic comun. Mai mult de 400 au părăsit deja steagul lui Tudor”1. Şi acesta era numai începutul. Prin acordul său cu boerii, Tudor a pierdut încrederea şi spirjinul masselor populare şi a fost redus, pentru a-şi salva situaţia să se înţeleagă cu Ipsilanti sau cu Turcii. Tudor a încer- 1 Hurmuzak i-N 1 s t o r, XX, p. 600. www.digibuc.ro INTRODUCERE 25 cat şi una şi alta, dar n’a găsit la capătul desperatelor sale încercări decât moartea. VI. — RAPORTURILE LUI TUDOR CU IPSILANTI Raporturile lui Tudor. cu Ipsilanti au fost ignorate sau răstălmăcite de istoriografia noastră. „Dela început, scrie Xe-nopol, Vladimirescu înţelesese că răscoala lui nu are nimic de împărţit cu aceea a Grecilor”, ,,şi întâmpina cu hotărât gând de respingere pe revoluţionarul grec”. Adevărul e că Tudor l-a primit bine pe Ipsilanti, cu care era în legătură de corepondenţă, i-a pus la dispoziţie superba casă a lui Grigore Ghica dela Co-lentina şi i-a oferit, contra plată în numerar, toate cele necesare pentru întreţinerea armatei sale. Deşi a constatat că Ipsilanti nu venise cu oastea rusească pe care o anunţaseră proclamaţiile sale, Tudor s’a dus să-l vadă, şi rezultatul întrevederii lor a fost un acord de colaborare, care s'a tradus prin stabilirea unui condo-minium : judeţele de sub munte au trecut sub administraţia directă a lui Ipsilanti, iar cele dela câmpie au rămas sub controlul lui Tudor, ca şi cele din Oltenia. Ce a putut determina pe Tudor să accepte acest aranjament atât de prejudiciabil ambiţiei şi intereselor lui ? Teama de a nu „zădărnici eventuale planuri secrete ale unei Puteri mai înalte”, adică ale Rusiei, şi presiunea boerilor. In cursul întrevederii cu Tudor, Ipsilanti declarase că dacă n’a venit cu oastea rusească, a venit cu porunci. Deşi n’a fost lăsat să vadă în ce consistau aceste porunci, Tudor a putut rămâne cu impresia că acţiunea lui Ipsilanti serveşte totuşi cine ştie ce planuri ascunse ale Rusiei. In afară de aceasta, boerii cu care se învoise i-au făcut, fără înconjur, cunoscută dorinţa lor să se înţeleagă cu Ipsilanti, şi înţelegerea s’a făcut cu toată aversiunea lui Tudor, care aflase dezavuarea mişcării lor de către Rusia. In baza aceluiaşi acord, când Ispilanti şi-a mutat tabăra la Târgovişte, boerii cârmuitori trebuiau şă-1 însoţească, iar Tudor să se tragă la Piteşti. Dar Tudor a amânat mereu plecarea şi, când boerii, în frunte cu Mitropolitul, s’au gătit să plece la Târgovişte, Tudor i-a arestat şi i-a închis la Belvedere. Măsura a-ceasta aruncă o vie lumină asupra politicii boerilor rămaşi la Bucureşti şi asupra raporturilor lor cu Tudor şi cu ^psilanti. Boerii, în frunte cu Grigore Băleanu şi Alexandru Filipescu-Vulpe, au rămas la Bucureşti, fiindcă ei erau înţeleşi cu Ipsilanti, nu cu Tudor, şi au înţeles să rămână în serviciul lui până la urmă. Dar, în lipsa Domnului, ei erau depozitarii autorităţii supreme www.digibuc.ro 26 INTiODUCEEE din ţară şi, plfecând la Târgovişte, ei puneau această autoritate în slujba lui Ipsilanti şi lăsau pe Tudor în Vânt fără sprijinul legal la care ţinea atât de mult. De aceea, neputând altfel să-i împiedece'a pleca, Tudor i-a arestat. Această lovitură a rupt şi legătura dintre Tudor şi Ipsilanti. Cum era de aşteptat, condo-•miniul n’a putut dura. Aplicarea lui a dat loc la încriminări amare şi de o parte şi de alta. • ' Dar ceeace a indispus mai mult pe Tudor au fost aerele de Domnitor pe care şi le dădea Ipsilanti. Dela Târgovişte, el a lansat către „nobilii fii ai Daciei”, o proclamaţie în care expune "„temeliile pe care va trebui să se rezime viitoarea legislaţie politică a ţării” şi anume Domn pământean şi regim constituţional. Aceste declaraţii dădeau consistenţă svonurilor după care Ipsilanti ar fi urmărit să obţină tronul Ţării Româneşti. Or, e un lucru mai presus de îndoială, că Tudor râvnea el la această demnitate. De îndată ce „a început să recunoască mai lămurit lucrurile”, spune Naum, Tudor „s’a retras din tovărăşia lui Ipsilanti revenind însă la alte cugetări mai înalte, că el, ca localnic, se cuvine să guverneze singur ca neatâmat, în toată ■întinderea Ţării Româneşti” *. Chiar şi după dezavuarea mişcării sale şi a lui Ipsilanti de .către ţarul Alexandru, Tudor- spera că, dacă se va menţine pacea între Rusia şi Turcia, această va respecta tratatele şi nu va călca .teritoriul ţării, şi va trimite comisarul împărătesc cerut de el în toate arzurile către Poartă. Atunci el, care a fost primul actor -a 1 acestui succes, se Va urca, prin voinţa poporului, pe scaunul Domniei. Iar dacă Turcii vor năvăli în ţară, violând tratatele cu Rusia şi rupând pacea, oştile ruseşti vor trece Prutul, Tudor •va răscula tot poporul şi se va pune'tn fruntea lui, ceeace-i va .permite să cucerească tronul cu armele. ■ Oricare ar fi fost calculele lui Tudor, fapt e că la Bucureşti „noiodul începu-a-i zice Domnul Tudor”, iar el „începu a .porunci şi înăuntru şi în afară ca un stăpânitor” şi-şi- puse căciula de hârşie neagră cu fundul alb „care numai Domnilor era -rânduială a purta”. E probabil, de altfel, că şi şefii Eteriei i-au promis, când .l-au ridicat, scaunul domnesc ca recompensă. 1 1 ţ stor ia Zaverei, p. 549.. ■ www.digibuc.ro introducere 27 VII. — înţelegerea lui tudor cu turcii După ruperea relaţiilor sale cu Ipsilanti, Tudor nu mai avea alt mijloc de a-şi salva cauza decât înţelegerea cu Turcii. Dar mijlocul acesta, silindu'-l să lucreze „într’uu mod cu totul contrar situaţiunii care-1 produsese” avea să fie izvorul tuturor nenorocirilor sale ulterioare. Tudor a intrat în tratative oficiale cu Poarta şi cu paşii serhaturilor de îndată ce s’a convins că mişcarea eter istă"1 nu era susţinută de Rusia. Bazat pe arzurile adresate Porţii, i-a fost foarte uşor să pretindă că mişcarea lui nu a fost îndreptată împotriva stăpânirii otomane, ci împotriva Fanarioţilor care au desfiinţat privilegiile ţării şi au stors până la sânge norodul. Acţiunea de restaurare a dreptăţilor ţării, pornită de Tudor, se confunda deci cu politica de represiune a i.nsurecţiunii greceşti, întreprinsă de Turci. Teza era foarte .abilă şi putea ralia pe toţi patrioţii, mai ales că, aruncând asupra Fanarioţilor toată răspunderea nenorocirilor ţârii, lăsa intacte privilegiile de clasă ale boe-rilor. De aceea, după. dezavuarea mişcării lui Ipsilanti, chiar şi boerii îusofili s’au putut asocia la demersurile lui Tudor. Aşa a ajuns Tudor Vladimireşcu, mai târziu, protagonistul unei politici naţionale de reacţiune împotriva stăpânirii fanariote. Primele tratative ale lui Tudor cu Turcii aveau un caracter oficial şi s’au făcut prin mijlocirea Divanului. Ele cereau în esenţă un Efendi care să asculte plângerile ţării. Turcii au răspuns că „nu se face cerere de dreptăţi cu armele în mână”, şi, înainte de a accepta să trateze, au cerut lui Tudor să depună armele. . Dar Tudor nu s’a oprit aici. El a oferit Turcilor cooperarea sa pentru „prăpădirea” Grecilor lui Ipsilanti. El cerea : Domn român, oaste pământeană de 12.000 de oameni şi trupe turceşti ca să| le;'dea prins pe Ipsilanti. Planul lui Tudor era acesta : ca, trecând în dreapta Oltului, să ia maiginea Carpaţilor din Oltenia, iar Sava să ia marginea Carpaţilor din Muntenia şi, în timp ce Turcii vor fi înaintat dinspre Dunăre, să învălue armata grecească ce se înşira între Câmpulung, Piteşti şi Târgovişte. Dar Sava, cu care întocmise acest plan, l-a trădat şi trupele sale nu l-au urmat. In afară de acesta, corespondenţa sa cu Turcii a căzut în mâinile lui Ipsilanti. Ridicat din mijlocul 1 1 111 e Fotioo, p. 70. www.digibuc.ro 28 INTRODUCERE trapelor sale fără ca nimeni să-i ia apărarea, Tudor a fost judecat de un simulacru de Tribunal şi executat la Târgovişte, la 27 Mai. Părăsind drumul revendicărilor ţărăneşti pe care le-au stârnit proclamaţiile lui, şi cauza grecească care făcuse din el un şef revoluţionar, Tudor avea fatal să se încurce în intrigi pentru caie nu era făcut şi care aveau să-l piardă fără să-i lase măcar aureola de martir al unui crez. Concluzia care se desprinde din aceste consideraţii e că rolul atribuit de istoriografia noastră lui Tudor Vladimirescu în mişcarea din 1821 e un mit. Scopul iniţial al mişcării lui Tudor Vladimirescu n’a fost nici emanciparea ţăranilor, nici schimbarea regimului politic. Misiunea lui a fost să înlesnească, printr’o diversiune provocată în Oltenia, trecerea trapelor eteriste în sudul Dunării. In caz de izbândă, „Ruşii aveau să ne ajute să ocupăm cetăţile de pe marginea Dunării, ce cad în partea noastră, şi să ne cârmuim apoi după legile noastre”. Prin mijlocirea lui Iordache Olimpiotul, Eteriştii au făcut să lucească în ochii lui Tudor nădejdea că ya putea fi numit Domn al Ţării Româneşti. Aceste planuri au fost răsturnate de două fapte neprevăzute: intervenţia masselor ţărăneşti care au luat în serios atacurile'lui Tudor împotriva proprietăţii şi drepturilor boereşti, şi dezavuarea ţarului. Agitaţia ţărănească a aruncat pe Tudor în braţele boerilorr iar dezavuarea ţarului, după o zadarnică încercare de colaborare cu Ipsilanti, în braţele Turcilor. Chiar dacă Tudor n’ar fi căzut victimă răzbunării greceşti, el ar fi avut soarta lui Sava, adică ar fi fost executat de Turci, în ochii cărora nici un serviciu n’ar fi putut compensa crima de rebeliune. Tudor nu putea smulge Turcilor iertarea decât dacă era biruitor, şi biruitor nu putea fi decât cu ajutorul ţării şi cu al Grecilor sau al Ruşilor. Eipsin-du-i acesta din urmă şi lipsindu-se el însuşi de primul, Tudor era fatal condamnat la înfrângere şi la pieire. www.digibuc.ro CAPITOLUL I REGIMUL FANARIOT Mişcarea lui Tudor Vladimirescu a început ca un episod al Eteriei şi al Revoluţiei greceşti. Dar răsunetul pe care l-a produs în toate clasele societăţii noastre se explică prin împrejurările în care se aflau Ţările româneşti, prin organizarea lor politică, economică şi socială, prin situaţia lor în cadrul Imperiului otoman şi prin raporturile lor cu celelalte popoare din Peninsula Balcanică. I. — INSTITUIREA REGIMULUI1 In X7XI, după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, Turcii au numit Domn în Moldova pe Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Mavrocordat, negociatorul păcii dela Carlovitz. In 1716, după mazilirea lui Ştefan Cantacuzino, boerii Ţării Româneşti au ales, la indicaţia Porţii, pe Nicolae Mavrocordat, care avea, astfel, să inaugureze regimul fanariot în ambele ţări. La început, Domnii continuă să fie aleşi de boeri şi confirmaţi de Poartă. In 1731, practica încetează şi Domnii sunt numiţi direct de Poartă, fără alegerea prealabilă a boerilor. Sistemul avea să dureze până în 1821 L Inovaţia era mai mult formală şi consista în abolirea dreptului de alegere a Domnilor. încă din secolul al XVI-lea, Poarta l 1 Joseph Gottvfald, Phanarioţtsche Studien în Leipsiger Vi r-teljahrschrift fur Sudost.urtpa An V (1941), pp., 1—58; M. P. Z a 11 o n y, Essai sur Ies Fanariotes, Marseilles, 1824. (Trad. rom. de I. Balş, Bibi. pt. toţi no. 152—154); W. Wilkinson, An account of the Principalities of Wallachia and Moliavia, Bondon, 1820. www.digibuc.ro 30 REGIMUL FANARIOT a numit Domni fără să aştepte alegerea boerilor şi fără să ţină totdeauna seama de originea lor. Durata domniei, care de regulă avea să fie de trei ani, fusese de asemenea statornicită încă dela sfârşitul secolului al XVT-lea. Sistemul acesta nu putea funcţiona decât printr’un amestec din ce în ce mai direct al Porţii în numirea Domnilor. Defecţiunea lui Dimitrie Cantemir şi a lui Constantin Brâncoveanu . a dat Porţii prilejul de_ a abroga şi formal dreptul de alegere al boerilor, mai ales că exercitarea acestui drept fusese prilej de intervenţie al Puterilor vecine în afacerile Ţărilor româneşti. Mult mai mare însemnătate avea să prezinte modul în care Poarta şi-a exercitat dreptul de numire. Aproape toţi Domnii care s’au perindat în scaunul Ţărilor româneşti, în epoca fanariotă, au fost mai întâi dragomani ai Porţii. Demnitarii turci, necunoscând limbi străine, s’au servit totdeauna de interpreţi în relaţiile lor cu reprezentanţii Puterilor europene. La început, ei au recurs la serviciile Evreilor,sau renegaţilor. Apoi au descoperit, printre supuşii lor .greci, persoane mult mai calificate pentru astfel de servicii. In cartierul Fanarului, unde se aflai sediul patriarhiei dela Constantinopol şi unde locuiseră şi ambasadorii străini înainte de a se fi mutat la Pera, se afla o adevărată-colonie de Greci, descendenţi ai vechilor familii bizantine sau veniţi din toate părţile Imperiului. Ca giranţi ai afacerilor Patriarhiei sau ca negustori/ ei' au dobândit"*aVere, experienţă şi prestigiu. Unii dintre ei au ştiut să se insinueze ca grămătici şi să-câştige încrederea Porţii. Panaiotachi Nicosios, numit şi Mu-rusi, a obţinut, în 1669, dela marele-vizir Kopiuli-Ahmed rangul-anume creat pentru el de terziman sau dragoman al Divanului’ şi favoarea de a purta barbă lungă. Urmaşii lui au adăugat, la aceasta privilegiul de a purta haine lungi şi de a merge călare, ca Turcii de fţunte. In locul turbanului rezervat Musulmanilor,, ei purtau calpacul,. (căciulă îmblănită cu samur). Mai târziu, pe lângă dragomanatul' Divanului/ se creează postul de .dra-, goman al amiralităţii, care avea să însoţească, pe Capudan-Paşa în crucierile anuale din Mediterana pentru strângerea tributului. Când Poarta s’a hotărît să nu mai numească Domni pă-: mânteni, alegerea ei s’a fixat în mod firesc asupra dragomanilor săij .pe care'H‘cunoştea, şi pe devotamentul căror credea că se poate bizui-. "Scaunul Ţărilor româneşti ajunge astfel- să se deâ' ca o răsplată pentru servicii aduse Divanului otoman şi "ca o' înaintare în carieră. Numiţi Domni, foştii,dragomani pun.cwca www.digibuc.ro INSTITUIREA REGIMULUI 31 princiară în locul calpacului şi-şi însuşesc blazonul cu crucea pe, coroană. Averile, strânse în Principate le permit să .aspire la rangul de. arhonţi ai naţiei lor şi de moştenitori ai Imperiului, bizantin *. ... . Domnul avea, în hierarhia otomană, rangul unui paşă cu două tuiuri, egal cu al unui vizir, de aceea, după. numirea lor, Domnii nu jnai puteau rezida înlăuntrul Capitalei şi se aşezau, până ,1a terminarea pregătirilor de plecare, în împrejurimile Con-stantinopolului. Domnii sunt învestiţi la Ppartă cu ceremonialul obişnuit la crearea paşilor şi vizirilor. Muzhar-Aga le pune cuca pe cap, iar marele-vizir îi îmbracă cu caftanul. Apoi ei depun jurământul de credinţă în prezenţa Sultanului. Dela Serai, ei sunt conduşi la Patriarhie, unde sunt unşi ca vechii împăraţi bizantini. Da autoritatea unui Paşă cu doău tuiuri, Domnul adăuga consacrarea Bisericii care conferea domniei caracterul unei autorităţi de drept divin 1 2. Domnii Ţărilor româneşti şe intitulau „Domni din mila lui Dumnezeu” 3 şi exercitau, cât timp erau în funcţie, o autoritate absolută. Ei ţineau Curte proprie, gardă de.corp şi agenţi diplomatici la Constantinppol, care, dela tratatul dela Cuciuc-Cainargi, erau puşi sub scutul,dreptului ginţilor; ei aveau asupra supuşilor lor drept de vieaţă şi de moarte; gestiunea lor financiară nu era controlată decât de Divan, dar aprobarea a-, cestuia era de pură formă.; nimic nu împiedeca pe Domni să. pună dările cele mai gr-ele şi mai extravagante, şi toţi au uzat de- această facultate. Domnul avea, înşfârşit, dreptul de suprem judecător. Pentru ca să nu abuzeze de aceste privilegii şi să se proclame independenţi, Domnii erau mutaţi dintr’o ţară într’alta. Constantin Mavrocordat a domnit de şase ori în Ţara Românească şi de patru ori în. Idoldova. Situaţia Ţăplor româneşti era dintre cele mai turburi şi mai precare, la înscăunarea Domnilor fanarioţi. Veacuri de-a rândul, ele serviseră Turcilor ca poziţii de atac împotriva ţărilor vecine, iar acestora va teatru de războiu în conflictele lor cu Poarta.' 1 ti. Z a 11 o n y, p. 50. 2 Wnkin.son, pp. 4.6—47. 3 Sunt şi excepţii. Conştşntin Racoviţă se intitulează, în 1756, „Domn din darul lui Dumnezeu şi din mila. puternicei împărăţii". D. C. S t UT d z a Sc hei a nu, Acte şi legiuiri privitoare, la chestia ţărăneasca. Bucureşti, 1937* Seria I, voi. I p. 23. www.digibuc.ro 32 BEGIMTO, FANARIOT Situaţia aceasta avea să continue şi în secolul al XVIII-lea. Dela 1711 până la 1821, Moldova avea să fie ocupată de Ruşi de cinci ori (1711, 1736—1739 1769—1774, 1789—1792, 1806—1812). Ea dificultăţile situaţiei externe se adaugă, pentru Domni, ameninţarea permanentă cu mazilirea. In ochii Turcilor, Domnii erau simpli guvernatori civili care puteau fi depuşi oricând şi, în adevăr, soarta lor era în mâna coteriilor influente dela Serai, pe care trebuiau să le cultive pentru a se menţine în favoare şi pentru a anula intrigile concurenţilor care-i pândeau din umbră. Scaunele domneşti erau atât la Constantinopol cât şi la Bucureşti şi Iaşi obiectul celor mai tenebroase uneltiri x. In asemenea împrejurări, ce puteau face Domni fanarioţii ?. Ei ajungeau la domnie copleşiţi de datoriile pe care le contractaseră ca să obţină numirea, urmăriţi de creditori, pândiţi de personagiile influente dela Constantinopol care aveau tot intere-1 sul să scurteze cât mai mult durata domniei. In 1802, sub presiunea Rusiei, Sultanul fixase durata domniei la şapte ani şi stabilise că, înainte de expirarea acestui termen, Domnii nu puteau fi depuşi decât pentru crima de înaltă trădare. Dar Poarta a găsit mijlocul de a eluda şi această obligaţie. Primii Domni numiţi în virtutea hatişerifului din 1802, pe şapte ani, Constantin Ipsilanti şi Alexandru Mo ruşi, au fost depuşi în 1806, sub acuzaţia de înaltă trădare, fără învoirea prealabilă a Rusiei. Rezultatul a fost ocupaţia rusească dela 1806 până la 1812. Ioan Caragea, înainte de a fi fost numit Domn, în 1812, a trebuit să se oblige că, după trei ani, va abdica. Dacă totuşi domnia lui a fost prelungită până în 1818 e că la fiecare înnoire a vărsat atâţia bani încât Poarta n’a mai avut interes să-l schimbe.1 * * * * * * 8 1 ,,X1 n'existe pas sur la terre une race de sc£16rats plus immonde queles Fanariotes ... Les places de Princes de Moldavie et de Valachie sont l’unique but des voeux de tous Ies Fanariotes dfes leur plus tendre enfance. Pour y parvenir, il n'est point de forfait qui leur cdute, ni de bassesses auxquelles ils ne se sou- mettent.... Un prince nouvellement nomm£ part de Constantinople avec deux ou trois millions de piastres de dettes. Aprâs quatre, cinq ou suc ans de r£gne, il revient avec cinq ou six millions de bien, si onlui laisse le temps de le ramasser... La maniâre de s’enrichir est fort simple : ils volent ou confisquent Ies pro- prittSs quand bon leur semble en colorant ces atrocitfis du pretexte d’une trahison ou d’une correspondence 6trangfere . .. et partager avec Ies ministres ottomans le fruit de ces spoliations ... Ils vendent k l’enchâre toutes Ies places subalternes de leurs Principaut^s” ... (Generalul Langeron în Hurmuzaki, Supl. X3, pp. 72—73). 8 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 414. www.digibuc.ro REGIMUL AGRAR 33 Urmaşul lui Caragea, Alecu Suţu (j8ig—1821),vine cu o datorie de 4 sau 5 milioane şi cu o suită de 820 persoane, între care 9 copii şi vreo 80 de rude, care trebuiau căpătuiţi şi care, fireşte, cădeau în sarcina ţării. Din suita lui Suţu mai fac parte 100 de Arnăuţi, aduşi dela Constantinopol, pentru a înlocui pe Arnăuţii lui Caragea, care erau suspecţi de sentimente ruseşti x. Sub imperiul acestor necesităţi, Domnii nu puteau avea altă preocupare, decât aceea de a strânge cât mai repede cât mai mulţi bani, într’un timp cât mai scurt, pentru a-şi plăti creditorii, pentru a se menţine în favoarea Seraiului şi pentru 'a-şi constitui o rezervă destul de însemnată ca, la prima ocazie, să-şi poată pune din nou cu sorţi de izbândă candidatura la domnie. In asemenea condiţii, de o gospodărie raţională şi de or politică culturală nici nu putea fi vorba. Regimul fanariot, la care s’a asociat toată clasa noastră conducătoare, era un sistem de guvernare care storcea până la sânge o ţărănime fără nicio apărare şi secătuia înseşi izvoarele de producţie ale ţării. II. REGIMUL AGRAR Ea sfârşitul secolului al XVIII-lea agricultură românească trece printr’o fază de criza. Regimul economiei naturale închise, întemeiat pe ideea de subsistenţă, începe, după cele două războaie ruso-turceşti din 1768—1774 şi 1787—1792, să se destrame. Solicitaţi de Austria şi de Rusia de a produce grâu şi pentru îndestularea regiunilor limitrofe ale acestor ţări, proprietarii de pământ nu se mai mulţumesc să producă numai pentru îndestularea lor şi a rumânilor de pe moşiile lor, ci caută să producă pentru schimb şi să-şi procure cât mai mulţi bani. Acest fenomen are cele mai grave repercusiuni sociale. Exploatarea ţăranilor care, sub regimul econbmiei naturale, era limitată prin caracterul patriarhal al vieţii, redusă la exigenţele cele mai,modeste, se intensifică în mod simţitor la sfârşitul acestei perioade. Pentru a-şi procura cât .mai, mulţi bani, boerii tind să-şi întărească dreptul de proprietate/ liberând pământul de toate servituţile feudale care apasă asupra lui, deliinitându-1, rotunjindu-1 şi, pentru a-1 pune în valoare, caută să stoarcă cât mai,mult munca ţăranului. Ei încearcă, şi pe alocurea izbutesc, să-şi, creeze un drept de monopol din vânzarea vinului şi a ra- 1 1 Ibidem, pp. 440, 450—*451. www.digibuc.ro 34 REGIMUL FANARIOT chiului şi din exploatarea morilor. Dreptul ţăranilor de a pescui în bălţi şi beleştee, de a lua lemne din pădure pentru trebuinţele lor şi pentru vânzare, de a se folosi nestânjenit de izlazurile comunale, e atacat şi redus. In schimb, numărul zilelor de clacă e sporit şi condiţiile de muncă sunt necontenit agravate \ Prin abuzul proprietarilor de pământ, şerbii au fost reduşi la condiţia de robi. ,,Unii din stăpânii satelor, spune actul de desrobire al lui Const. Mavrocordat, s’au obişnuit a vinde pe vecini ca pe robi, şi a-i împărţi cu împărţeala ca pe ţigani şi a da numele lor în foi de zestre, şi a-i despărţi pe copii de părinţi, luându-i în casă la slujba lor şi a-i muta dela un loc la altul”. Constantin Mavrocordat a desrobit pe rumâni în 1746 şi pe vecini în 1749, dându-le voie să se răscumpere cu zece taleri de cap. El a suprimat apoi scutirea de dări către Stat de care se bucurau unele sate boereşti. Dar obligaţia pentru ţăranii desrobiţi şi pentru satele boereşti supuse la dajdie de a presta claca şi a da zeciuială din produsul delniţei lor se menţine 2. Emanciparea ţăranilor prin Reforma lui Constantin Mavrocordat nu trebuie deci înţeleasă în sensul, de abolire a drepturilor feudale, pe care i l-a dat Kogălniceanu, ci în acela literar de desrobire. Ei nu mai puteau fi trataţi ca robii ţigani, vânduţi* şi împărţiţi ca o marfă, mutaţi dintr’un loc într'altul şi luaţi cu femeile şi copii lor la slujbe domestice — ca Ţiganii. Reforma lui Mavrocordat acordă ţăranilor libertatea personală, dar menţine servitutea reală. Ea statorniceşte că boerul n’are dreptul să scoată mai mult de un om dintr’o casă ; „măcar câţi feciori va avea omul”. „Că vecin va să zică sătean mijlocaş fără moşie, atâta numai că din sat nu este volnic ca să iasă”. Omul desrobit de Mavrocordat e liber în sensul că un poate fi vândut, dar rămâne legat de glies. In Moldova, el este obligat să dea dijmă şi să facă 24 zile * L. Pătrăşcanu, începuturile capitalismului in cele trei Principate române, „Viaţa Românească”, Aug.—Sept. 1937. pp. 51—63 ; R. R os e 11 i. Pământul, sătenii şi stăpânii. Bucureşti, voi, I, 1907. 2 D. C. Sturdza-Şcheianu, Acte şi legiuiri în chestia ţărănească. Bucureşti, 1907. Seria I, voi. I, pp. 17—18, 23. Pentru reforma lui Constantin Mavrocordat cf. I Minea în Cercetări Istoric’, II-—III 1926—27 pp 97—248. 2 Prima reglementare a clăcei se datoreşte Iui Constantin Mavrocordat şi e din 1742 şi 1743, anterioară desrobiriiţăranilor. Ea s‘a făcutlacerereamănăstirilor care se plângeau că nu pot face pe ţărani să lucreze pentru ele. Domnul a fixat claca la 12 zile, fără să schimbe situaţia rumânilor. Numărul zilelor de clacă pentru aceştia a fost fixat, în 1749, la 24. (Acte şi legiuiri, I, p. 17—19). www.digibuc.ro REGIMUL AGRAR 35 de clacă pe an, ,,cu nart... şi la orice lucru se va pune”. Precizarea obligaţiilor fostului ţăran robit, chiar dacă numărul zilelor de clacă pe care trebue să le presteze e de două sau de patru ori mai mare decât a celorlalţi clăcaşi, e un progres faţă de trecut. Cultivatorii liberi, lăturaşii şi coloniştii erau supuşi la un număr variind între 12 şi 6 zile de clacă. In Ţara Românească, situaţia rtimânilor era mai uşoară. Claca e fixată la 12 zile pe an pentru rumâni şi la 6 zile pentru rumânii bo-ereşti şi mânăştireşti care, fugiţi fiind, s’ar întoarce. Dela Reformalui ConstantinMavrocordat, raporturile dintre stăpânii de pământ şi săteni sunt reglementate prin ordonanţe administrative. Datinile interpretate şi aplicate de boeri sunt înlocuite cu dreptul scris care îngrădeşte într’o măsură oarecare arbitrarul boerilor. Totuşi îndreptarea nu trebuie să fi fost prea vizibilă, deoarece pitacul lui Alexandru Ipsilanti din 1780 constată că locuitorii urmează uneori pravilele împărăteşti, iar alteori obiceiul pământului. In realitate, „când cu pravilele strica obiceiurile, când iarăşi cu obiceiurile se împotrivea pravililor”. Alexandru Ipsilanti fixează claca la 12 zile pe an şi acordă proprietarului dreptul de a converti claca în bani (un zlot de casă), fără drept de reciprocitate pentru ţărani1. In afară de clacă, ţăranul e obligat să dea zeciuială din toate rodurile lotului concedat de proprietar (a zecea parte din fân, grâu şi din orz, predate la aria stăpânului, trei bani de stup şi doi bani de capră). Râmătorii nu sunt impuşi, dar ţăranii nu-i pot băga la jir în pădurile stăpânului. Tot astfel se interzice ţăranilor să pescuiască în heleşteele moşiei. In bălţile Dunării pot pescui cu condiţia să dea boerului a zecea parte din peşte. Aşezământul lui Ipsilanti cuprinde şi unele dispoziţii care au fost considerate ca favorabile ţarănilor. Astfel se recunoaşte dreptul cultivatorului asupra ogrăzii şi locurilor defrişate de el (asupra curăturilor) şi, în caz de arendare, drept de protimisis faţă de alţi amatori. In sfârşit, aşezământul acordă, la lucrările efectuate în regie o urcare de tarif : pogonul arat dela 60 bani la un leu; praşila unui pogon de porumb dela 60 la 90 de bani, ziua de coasă dela 24 la 39 de bani, ziua de secere dela 18 la 36 de bani etc. Dar faţă de urcarea preţurilor, majorarea era pur nominală. Dispoziţia care ar fi fost în adevăr 1 Acte fi legiuiri, pp. 23, 72—74, 83. www.digibuc.ro 36 REGIMUL FANARIOT avantajoasă ţăranilor, convertirea clăcii în bani, era numai la latitudinea boerilor. De aceea ţăranii protestează şi vor să li se recunoască şi lor dreptul acordat boerilor. Barbu Văcărescu se plânge Domnului, în 1814, că Ungurenii aşezaţi pe moşia lui refuză să facă clacă, oferind în schimb zlotul de răscumpărare. Aşezământul lui Alexandru Ipsilanti a rămas în vigoare până în 1818, când Caragea îl modifică adăugând la cele 12 zile de clacă încă două ; una primăvara sau toamna, alta la Crăciun pentru cărat lemne. Se acordă apoi stăpânului de moşie dreptul de a cere un leu de zi de clacă şi se desfiinţează dreptul de protimisis al ţăranilor la arendarea moşiei1. Boerul plăteşte 36 de bani ziua de secere şi 39 bani ziua de coasă, şi cere să-i fie răscumpărată la un leu ! După răscoala lui Tudor Vladimirescu, ţăranii se arată mai refractari şi mai dârzi faţă de proprietari. In Octomvrie 1822, Divanul declară că „locuitorii foarte mult s’au nărăvit şi se îndărătnicesc a face claca "pământului cea obişnuită” 2. In Moldova, exploatarea ţăranilor e mai aspră şi mai sistematică. In 1741, Domnul interzice clăcaşilor de a se muta de pe o moşie pe alta şi fixează la şase numărul zilelor de clacă pe moşiile mănăstireşti. In 1742, cultivatorii care nu sunt vecini (ci colonişti sau slujitori) sunt supuşi la 12 zile de clacă, dar li se lasă libertatea de a converti claca în bani şi de a se achita în patru rate. După emanciparea ţăranilor, în 1749, numărul zilelor de clacă se ridică pentru colonişti şi slujitori la 24, pentru vecini la 12 3. Dar în curând şi aceste zile de clacă se dovedesc insuficiente şi Grigore Ghica introduce în 1760 nartul: adică o anumită cantitate de muncă pentru o zi de clacă : zece paşi de arătură, trei clăi- de secere, o jumătate falce de cosit, uscat şi strâns. Ducrul astfel determinat nu se putea face nici în 18 zile. Nartul mărea deci cu cel "puţin şase numărul zilelor de clacă 4. . In 1775, boerii cef Domnului să ordone ţăranilor a face de clacă o zi din zece şi să dea şi Zeciuială. Domnul nu îndrăs-neşte să meargă până acolo, dar în 1777 mai adaugă la sarcinile ţăranilor două zile de clacă pe an, o podvadă, două zile de 1 Acte şi. legiuiri, I, pp. 82—83. 2 X. C. Pilit ti. Proprietatea solului, p. 220. 3 Acte şi legiuiri, I, pp. 18—19. 4 Acte şi legiuiri, I, p. 32. www.digibuc.ro BEGIMtTLt AGRAR 37 cărăuşie şi obligaţia de a ajuta la repararea iazurilor, morilcr şi acareturilor 1. La cele 18 zile de clacă efectivă ee mai adaugă deci cel puţin 9 sau 10, Aşezământul lui Alexandru Morusi din 1792 restrânge dreptul ţăranilor de a folosi pădurile. In vechime numai rădiurile ş’ dumbrăvile erau oprte şiapărate. Din „luncile şi pădurile marei” 2, ţăranii puteau tăia orice lemn, şi nu numai pentru trebuinţa lor, ci şi pentru vânzare- Sub pretext că codrii s’au împuţinat, Alexandru Morusi hotărăşte că ţăranii nu pot lua decât lemn uscat pentru foc şi cherestea pentru construirea caselor lor. Din haraci, nuele pentru cercuri şi din cherestea au a da zeciuială. Aşezământul ştirbeşte drepturile ţăranilor pentru a creea boerilor, în momentul când lemnul moldovenesc începe să fie foarte căutat, un nou izvor de venit. In 1S05, boeiii se plâng din nou că nu li s’a acordat, aşa cum o ceruseiă în 1775, „zeciuiala slujbei anului” şi că au fost siliţi să rămână tot la cele 12 zile de clacă, fixate „când moşiile erau fără preţ, ţara nelccuită, cheltuelile micşorate şi toate întru ieftinătate”. Numai fânaţul pe care-1 primesc oamenii este „vrednic de îndoită slujbă” ! In consecinţă, ei cer înăsprirea nar-tului şi limitarea întinderii de pământ ce se va da locuitorilor pentru fânaţ şi păşune, iar acolo unde n’ar fi fânaţ îndeajuns, un sfert se va rezerva stăpânului, iar restul se va împărţi între locuitori, după numărul .vitelor. Locuitorii care vor trimite la păşune mai multe vite decât numărul prevăzut, vor plăti câte 10 parale de cap de vită mare. Hrisovul lui Alexandru Mprusi din 1805 confirmă aceste cereri. Boerii îşi însuşesc astfel o par.te din fânaţ şi restrâng dreptul ţăranilor la islaz 3. Dela mijlocul secolului al XVIII-lea până la 1821 se observă deci un proces de întindere şi de consolidare a drepturilor stăpânilor de pământ în dauna ţăranilor iobagi şi liberi, şi o înăsprire a condiţiei-acestora, Numărul zilelor de clacă se dublează şi triplează într’o jumătate de secol, drepturile ţăranilor la fânaţ şi izlaz se restrâng, folosirea pădurilor şi bălţilor e supusă la zeciuială. Plin toate mijloacele, boer-ul caută să-şi mărească resursele şi să-şi întindă drepturile de proprietar. In acelaşi timp,.boerii încearcă să transfoime în mpnopol dreptul de a vinde băuturi alcoolice şi de a exploata morile. 1 Acte şi legiuri, p. 35. 2 Ibidem, pp. 41—46. 3 Ibidem, I, pp. 50—58. www.digibuc.ro 33 REGIMUL FANARIOT Boerii şi mănăstirile au avut totdeauna dreptul de a deschide cârciumi pe moşiile lor. începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, ei caută să interzică vecinilor de a se folosi de acest drept. Satul Corbeşti se plânge că mănăstirea Cozia nu-1 lasă să repare o cârciumă, avariată în cursul răscoalei din 1821, deşi cârciuma e zidită pe pământ liber1. „Cartea de clacă” a lui Constantin Mavrocordat, din 1746, rezervă proprietarului dreptul de a vinde vin, holercă şi rachiu pe moşia sa. Numai în caz că proprietarul nu se foloseşte de acest drept, locuitorii pot vinde ei, dând însă stăpânului zeciuială o vadră de butoiu 1 2. Ba fel stau lucrurile cu morile. Dreptul de a construi mori pe moşie aparţine exclusiv proprietarului. ,,Locuitorul nemernic nu poate să facă moară, fiindcă aceasta este a face numai stăpânul moşiei”, spune Alexandru Ipsilanti în „drepturile şi îndatoririle sătenilor”s. Dar pe alte locuri libere sau pe teren anume cumpărat, oricine putea construi şi exploata mori. Monopolul cârciumilor şi al morilor nu e încă un fapt, dar lucrurile evoluiază în acest sens. Un alt fenomen caracteristic al acestei perioade’ e tendinţa spre concentrare a proprietăţilor boereşti. Mulţi boeri aveau satele răsfirate pe întinderi mari. Ei caută să le unească într’un bloc. Această tendinţă se manifestă mai ales în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când se constitue cele mai multe moşii mari. Corpuri mici se aglomerează în latifundii prin căsătorii, cumpărări (voite sau silite), danii, spolieri, şi prin reducerea micilor proprietari liberi, care nu-şi mai pot plăti datoriile către fisc, la condiţia de şerbi. Boerii îşi rotunjesc moşiile confiscând ocinile răzeşilor şi moşnenilor şi moşiile târgurilor. Marele logofăt Bellio a silit pe moşnenii din Prahova, chiar încarcerându-i, să-i cedeze proprietăţile lor pentru a-şi întregi moşia, care ajunse prin acest act de silnicie a se întinde până la Timiş, la graniţa Transilvaniei. Sub Vodă Suţu, moşnenii deposedaţi s’au adresat lui Pini, care i-a primit bine şi le-a promis tot sprijinul său. Ba Târgovişte, în oraş şi în afară de oraş, se aflau de sute 1 M!. Emerit, La question des monopoles seigneuriaux dans l’ancienne Roumănic (Milanges lorga. Paris 1933, p. 243). 2 Acte şi legiuri, I, pp. 72—74. 2 Ibidem, p. 86. www.digibuc.ro EEQXMXTL AQEAE 39 de ani mai multe proprietăţi, considerate ca fără stăpân. Locuitorii care le stăpâneau nu plăteau niciun impozit. Iordacjie Filipescu şi Dinicu Golescu, pentru a-şi asigura bunele graţii ale lui Alecu Vodă Suţu, au luat, fără să consulte oraşul, iniţiativa de a oferi Domnului, în numele întregului popor român, proprietatea deplină a acelor locuri. Domnul a primit darul şi a trimis comisari la Târgovişte să ia în primire şi să delimiteze terenul. Dar combinaţia a fost răsturnată de opoziţia neaşteptată a celor spoliaţi. La sosirea Comisarilor domneşti, locuitorii au tras clopotul de alarmă, au alungat pe comisari şi au trimis la Bucureşti o deputăţie de 300 de persoane ca să protesteze împotriva tâlhăriei care se punea la cale. De teamă ca o deputăţie atât de numeroasă să nu pricinuiască dezordini la Bucureşti, Suţu a trimis înaintea lor pe Mitropolit şi un număr de boeri. Dar Târgoviştenii nu s’au lăsat clintiţi în hotărîrea lor, şi vreo sută au venit la Bucureşti. Un Divan extraordinar s’a întrunit în Curtea Domnească să trateze cu ei. Arnăuţii înconjurau Adunarea, iar Domnul urmărea, tremurând, scena dela o fereastră. Delegaţii arătară că Domnul n’avea dreptul să-i despoaie de o moşie pe care o stăpâneau de veacuri şi pe care strămoşii lor au dobândit-o prin fapte de vitejie. Cu vorbe dulci şi cu făgăduieli, delegaţii au fost convinşi să se întoarcă acasă, dar o comisie restrânsă a rămas la Bucureşti să continue tratativele cu guvernul. Boerii au cerut să vadă documentele pe care se întemeia reclamaţia Târgoviştenilor şi să se ia o hotărîre în conformitate cu documentele. In disperare de cauză, Domnul a făcut apel la Pini şi, în înţelegere cu el, s’a pus la cale unul din cla-sicile expediente ale regimului : favoriţii lui Suţu, Iacovachi Rizo şi spătarul Racoviţă, au prezentat Domnului o anafora pe care, cu toată rezistenţa lor, au trebuit s’o semneze şi Mitropolitul şi banii Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica, Barbu Văcărescu, Constantin Creţulescu şi vornicii Dimitrie Racoviţă senior şi Constantin Bălăceanu. Spolierea căpăta prin aceasta toate formele legale şi devenea definitivă. încurajat de acest succes, Alecu Şuţu continuă acaparările. Tot lanţul de munţi dela Câineni până la Titeşti a fost declarat proprietate a familiei domnitoare. „Pentru a-i mângâia”, proprietarii deposedaţi au fost parte boeriţi, parte scutiţi de bir, parte despăgubiţi cu bani. Suţu trece noua achiziţie pe nu- www.digibuc.ro 40 REGIMUL FANARIOT mele Doamnei care o vinde lui Teodosie Vrana. Astfel, nu vast sistem de spoliere, confiscare şi cotropire se organizază pentru a întări situaţia proprietarilor de pământ în dauna iobagilor, moşnenilor şi târgurilor. Mişcarea lui Tudor Vladimirescu a stricat o paite din aceste socoteli. Da 2 Martie a sosit la Bucureşti o nouă delegaţie dela Târgovişte şi a silit guvernul provizor să convoace Divanul, să aducă hiisoavele de expropiere, să le ardă în faţa delegaţilor şi să dea o declaraţie prin care Târgoviştea era repusă în toate drepturile ei *. Moşnenii dela Câineni se judecă şi ei cu Vrana în 1822. Sarcinile feudale care apăsau asupra ţăranilor noştri erau incontestabil mai grele la începutul secolului al XlX-lea decât cu o jumătate de secol înainte. Totuşi ele erau mai uşoare decât în Transilvania, unde iobagii făceau trei zile de clacă pe săptămână 1 2. Exploatarea ţăranilor în Piincipate era limitată de caracterul înapoiat al economiei noastre agrare, de raritatea populaţiei şi de "concurenţa pe care şi-o făceau stăpânii de moşie pentru a atrage muncitorii. Principalele valori de schimb ale ţăranilor erau vitele. Din vânzarea vitelor îşi plăteau angaralele. ,/Ţăranii, spun boerii în hrisovul lui Morusi, îşi hrănesc vitele pe moşiile noastre şi le vând pâ preţuri bune, printr’în-sele săvârşind toate dobândirile lor”3. Piimele restrângeri de dreptuii le suferă ţăranii cu privire la fâneţe şi la păşuni. Te- 1 Hurmuzalsi-Nistor, XX, p. p, 520, 524, 526, 553—554.; Ignatie Iacovenco, Moldova şi Muntenia dela 1820 la 1829. Trad. Ludovic Cosma, în fteamul Românesc, 1910, p. 499). Cazul cu expropierea Târgoviştei se încadrează într’o serie de alte cazuri asemănătoare. Iată câteva exemple, citate după C. I. Filitti. Constantin Racoviţă (1749—1753) face danii din hotarul târgului Tecuci. Tot el, în 1757, dărueşte mănăstirii Sf. Samoil din Focşani toată moşia târgului Bârlad. La 1764, Ştefan Racoviţă donează mănăstirii Sf. Dumitru din Craîova toată moşia acelui oraş, In 1774, Al. Ipsilanti dărueşte lui Ianachi Morusi moşia oraşului Ploeştj. In 1782, Constantin Morusi dă episcopiei Huşi vatra târgului Huşi. In 1784, Alex. Mavrocordat dă lui Ior-dache Balş ceeace a mai rămas din vatra târgului Bârlad. In 1791, Mihai fiuţu dărueşte lui Const. Filipescu moşia Caracal. 2 ,,The state of the Peasantry has been greatly ameliorated and is actually, as far as concerns the feudal rightâ of the Nobles, infinitely superior to those of Transylvania, Where the peasent must Work three days a week gratis for his ground Landlord, whilst the Wallachs are only compellable to Work one day a month, or twelve days in the year” (Bargrave Wyborn, în Rapoarte consulare englez’, II, p. 13). ‘3 Acte şi legiuri, I, p.' 51. www.digibuc.ro REGIMUL AGRAR -41 renurile necultivate şi libere, siliştile pustii dintre care unele nici n’au fost vreodată locuite, iar altele nu erau cunoscute nici de stăpânii moşiei erau atât de numeroase, la mijlocul secolului al XVIII-lea, încât Constantin Racoviţă dă voie coloniştilor şi bă-jenarilor care s’ar întoarce să se aşeze ,,pe moşia pricui, şi unde le va plăcea” şi, în afaiă de dijma obişnuilă, „nimeni să nu-i supere cu clăci şi boeresc” 1. Braţele de muncă, fiind rare, erau mai de preţ decât pământul. De aceea la sfârşitul secolului XVIII, când agricultura începe să se .învioreze, boerii caută să atragă pe ţărani, oferinduT}e, printre alte avantaje, reducerea zilelor de clacă. Cazurile trebue să fi fost destul de numeroase, de vreme ce Caragea se vede silit să intervină cu botărîrea ca „niciun stăpân să nu poată acorda mai puţin de 12 zile de clacă” 1 2. Chiar şi la începutul secolului al XlX-lea, când. situaţia era mult mai bună la ţară, din punct de vedere economic, lipsa de braţe de muncă .era prea mare pentru ca boerii să poată impune ţăranilor condiţiile pe care le-ar fi dorit ei. După datele cele mai probabile. Ţările Româneşti aveau, la începutul secolului al XlX-lea, cel mult 1.500.000 locuitori, împreună. Cu resursele ei, remarcă Wilkinson, fostul consul englez la noi, ţara ar fi putut hrăni de zece ori atâţia locuitori3. Cum se face atunci că emigraţia a luat forme aşa de grave în secolul al XVIII-lea ? Problema şi-a pus-o şi Constantin Racoviţă. întrebând nişte băjenari întorşi, de ce părăsesc oamenii o ţară cu atâtea silişti libere, a primit următorul, răspuns : „Este din pricina vremelnicei nestări, adică neştiind şi nefiind hotărît ce să dea bir pe an şi aceasta i-au strămutat de s’au dus în ţări străine”. Viciile capitale ale regimului fanariotşi al celui de după fanarioţi tt erau venalitatea funcţiilor, corupţia, administra^ tivă şi fiscalitatea arbitraiă. Cu stăpânii de moşie tot .mai ajung oamenii să se înţeleagă, faţă de agenţii fiscului de multe ori n’au altă scăpare decât ,,strămutarea în ţări străine”4 • 1 Ibidem, p. 25. ,,He may consider the whole country at hisdisposition, he sows and mows hay, where he pleases, merely leaving a tenth «f the crop for the ground Landlord, whoever he may be, a fact of •which he does not al-ways take the trouble of inquiring". ' ([B argrave Wyborn], Mtmoif and con-siderations on the Principalities of Wallachia and Moldavia [1821] Rapoarte-consulare engleze, IX, p: 6). 2 Acte şi legiuri, I, p. 88. 2 W. W i 1 k i n s o n , pi 60. 4 Acte şi legiuri, I, p. 24. www.digibuc.ro 42 BE CUMUL FANABIOT UI. — COMERŢUL Ţările româneşti produceau, după evaluările lui Wilkinson, circa zece milioane cliile de grâu (cjiila avea 36 litri), deşi abia a şasea parte din terenul cultivabil era cultivat *. Pe lângă grâu, ele mai produceau porumb, orz, cai, bovine, oi, porci, lână, miere, ceară, vin, brânză, peşte, piei de iepure şi de dibor, lemn. Aceste produse ar fi putut constitui matena unui comerţ activ. Or, pela 1820, „comerţul de export era lucru neînsemnat”, spune Wilkinson. Bargrave Wyborn merge ş: mai departe declarând că, în Ţara Românească, „comerţul extern era necunoscut” 1 2. Evident, această declaraţie nu trebue luată în sens literal. Cei doi autori, excelenţi cunoscători ai ţării noastre, vor să sublinieze faptul incontestabil că comerţul exterior juca atunci un rol extrem de redus în raport cu resursele ţării şi avea, din cauza măsurilor impuse de Turci, un caracter excepţional şi precar. El se mărginea mai ales să procure boerilor articole de lux. . In adevăr, Poarta şi-a rezervat monopolul tuturor produselor enumerate mai sus, afară de porci, lână, piei de iepure şi de salba (verigariu) pe care Englezii o numesc yellow berries, Francezii Graines d’Avignon, iar naturaliştii Rhamnus inferiori a. Ţara Românească exporta 800.000 piei de iepure, pe care le colectau Evreii, 600.000 ocale de Rhamnus infectoria şi 400.000 chintale de lână pe care Wilkinson o găseşte de excelentă calitate. Celelalte produse nu se puteau exporta decât după ce se îndestula „capanul” şi numai pe baza unei autorizaţii speciale, dată Domnului de către guvernul otoman, şi autorizaţia aceasta se dădea foarte rar3. In fiecare an guvernul otoman îşi trimite corăbiile la Galaţi să ridice grâul capanului (1.500.000 chile) şi celelalte produse de care avea nevoie : 1.500.000 ocale de brânză, un milion de unt, 50.000 ocale de ceară numai din Moldova. Ambele Principate trimit anual la Constantinopol între 250 şi 300.000 oi şi 3.000 de cai. In Muntenia se taie 70.000 boi, pentru a exporta piei, pastramă şi seu (2.500.000 ocale)4. S’a calculat că Ţările Româneşti hrănesc Constantinopolul patru luni pe an 5. înainte 1 W. Wilkinson, An account of the PrincîpolUies of Wallachia and Moldavia, p. 77. 3 [Bargave Wyborn], Memoir etc. (Rap. consulare engleze, II, p. 1). 3 Wilkinson, Op. cit., p. 73. 4 Wilkinson, p. 78;I>erthnsier, p. 82. 1 lauienţon, p. 7; Raicoiisch-Ie jenne, p. 53. www.digibuc.ro COMERŢUL 43 de răşluirea ei, Moldova trimetea 60.000 capete de vite în Austria şi în Polonia; după 1812, exportul scade la 32.000. Păşunile cele mai bogate ale Moldovei erau dincolo de Prut şi cele mai multe vite creşteau acolo. După tratatul din 1812, stocul de vite scade atât de mult încât o vacă costă în Moldova de două ori mai scump decât în Basarabia. Era firesc ca negustorii de vite să se fi îndreptat înspre Basarabia *. Principatele exportă în Austria cel puţin 50.000 porci, şi 800.000 piei de iepure (Ţara Românească 500.000). Moldova exportă în Rusia şi Polonia o parte din producţia ei de vin. Un articol foarte preţuit era lemnul de construcţie din Moldova, mai bun decât cel din Muntenia. Stejarul, mai ales, era de excelentă calitate şi foarte căutat pentru construcţiile navale. Vasele flotei turceşti erau construite în mare parte din stejar moldovenesc şi prevăzute cu catarguri şi otgoane moldoveneşti a. Sudiţi austriaci făceau negoţ cu lemnul de construcţie pe care-1 pluteau pe Bistriţa, Moldova, Şiret şi Dunăre. Dacă-1 exportau în Turcia, ei se asociau cu negustori turci. După 1812, braţul Chilia a căzut sub controlul Rusiei şi lemnul a început să fie căutat în Basarabia pentru construcţia de cetăţi şi de şlepuri. Negustorii austriaci şi-au îndreptat deci comerţul spre Basarabia. Drept represalii, Poarta le-a interzis să mai facă comerţ cu lemn moldovenesc. Sudiţii au produs atunci declaraţii scrise că lemnul exportat e de provenienţă austriacă şi îl tran-sitează numai prin Moldova. Poarta a interzis şi comerţul de transit 3. Acest episod e caracteristic pentru condiţiile economiei noastre şi pentru piedicile ce se puneau în calea comerţului. Arbitrarul cel mai desăvârşit domnea şi în ceeace privea regimul comerţului şi în ceeace privea stabilirea preţurilor. Wilkinson susţine că furniturile pentru Constantinopol erau cumpărate de guvern la un sfert din preţul de pe piaţa internă şi la a şasea parte din preţul dela Constantinopol. Preţul furniturilor se plătea din tribut, dar uneori şi dintr*un impozit excepţional. Chila de grâu se vindea cu 2—2,5 piaştri 4. La nevoia de a asigura aprovizionarea capitalei otomane, 1 1Hurmuzaki-N stor, XX, pp. 235, 255 ;Perthusiei, p. 82. a Wilkinson, p. 77. 8 Hurmuzak 1-Nistor, XX, p. 255. www.digibuc.ro 44 REGIlTOIi FANARIOT se adaugă consideraţii de ordin militar pentru a îngreuia relaţiile comerciale între Ţările româneşti şi ţările vecine. Pentru a nu înlesni intrarea trupelor austriace în ţară, drumurile care duc la graniţă sunt intenţionat lăsate în părăsire, şi Domnii nu în-drăsnesc să facă demersuri la Constantinopol pentru îndreptarea acestei stări de lucruri, de teamă să nu fie suspectaţi de înţelegere cu Austria. Astfel, la 8 Mov. 1814, Caragea-Vodă e sezisat de cererea guvernatorului Transilvaniei, care propune să se deschidă un nou drum de comerţ între Timiş şi Buzău peste Alt-schanz. Caragea se mărgineşte să trimită cererea la Constantinopoll. După Turcia, cea mai bună clientă a Ţărilor româneşti era Austria. Ea absorbea aproape toate disponibilităţile rămase după îndestularea capanului. Austria importa grâu, porumb, bovine, cai, lână, piei, porci, brânză, peşte. Dar autorizaţiile pentru a-ceste articole se obţineau foarte greu. Internunţiul a obţinut, în 1817, când în Transilvania a bântuit foametea, permisul de a importa din Muntenia o cantitate mâi însemnată de grâu şi de porumb. Dar cazul acesta a fost considerat ca excepţional. Inconvenientele care rezultau din acest sistem pentru economia ţării erau în paite corectate prin contrabandă, care se practica pe o scară întinsă şi constituia principalul izvor de venit al vătafilor de plaiu. Domnii au căutat adesea să' monopolizeze unele articole de comerţ, dar Agenţia austriacă a protestat întotdeauna. In tot cazul, ei şi-au rezervat dreptul exclusiv de a aproviziona brutăriile cu făina pe care şi-o procurau prin metodele capanului 1 2. Alt subiect de plângere din partea Agenţiei era abuzul cu perceperea taxelor vamale. In baza tratatului de comerţ încheiat între Turcia şi Austria, în 1784, aceasta plătea şi la intrare şi la ieşire o taxă vamală de 3%. Dar aplicarea tarifului dădea loc la nesfârşite controverse, fiindcă vameşii şicanau asupra valorii mărfii, iar negustorii făceau uz de declaraţii şi ceitificate falşe. Toate reclamaţiile- au rămas fără efect, fiindcă vămile erau o regală a Domnului, care o arenda unui financiar sau • grup de financiari. Acesta o subarenda unor fermieri regionali care, siliţi să scoată în afară de arendă şi1 un beneficiu -pentru dânşii, inventau tot felul de vexaţii pentru a stoarce cât mai mult dela negustor. 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 185. 2 Perthusler, p. 81. www.digibuc.ro COMERŢUL 45 In schimbul produselor pe care le exportă, Ţările româneşti importă toate obiectele de lux de care au nevoie boierii. Ţara nu poseda fabrici, afară de una de postav şi una de hârtie. Dela Constantinopol se aduc şaluri de caşmir, stofe orientale, pantofi de marochin; coloniale : cafea, zahăr, piper, tămâie ; fructe sudice : lămâi, portocale, smochine, stafide; untdelemn, săpun, perle, pipe etc. „Lipscanii” vizitează cele două bâlciuri anuale dela Lipsea, de unde aduc stofe fine, museline, percale, imprimate, bumbacuri, olandă, dantele, parfumerii etc. Dela Viena se aduc trăsuri, mobile,- sticlării, pantofi, obiecte de gospodărie. Rusia exporta la noi blănuri şi ceai, şi importa mari cantităţi de vin 1. Cea mai mare parte din negustori sunt Nemţi, Greci, Armeni şi Evrei, dar şi numărul nativilor e apreciabil. Mulţi s’au făcut sudiţi ruşi sau austriaci dobândind astfel un avantaj nepreţuit pentru afaceri. Cazul cel mai cunoscut e al lui Gheorghe Sachelarie care pe baza unor certificate falşe a fost declarat sudit austriac şi a ajuns sub Caragea unul dintre cei mai bogaţi negustori din Bucureşti2. Volumul comerţului era foarte redus. După evaluările lui Perthusier, Muntenia. exporta produse de 9 milioane de lei şi importa mărfuri de 5 milioane. Exportul Moldovei înainte de 1812 se ridica abia la 6.500.000 lei, iar importul la 4.500.000 lei. Contrabanda era evaluată, pentru Muntenia, la un milion lei3. Abia după tratatul dela Adrianopol (1829), care pune capăt monopolului turcesc, se poate spune că Ţările româneşti au intrat în relaţii de schimb cu, ţările capitaliste din Apus. De aceea, înainte de 1829, nu se poate spune că „Anglia invadează cu fabricatele ei, Principatele româneşti”4. E adevărat că Laurengon, care şi-a. publicat cartea despre Ţările româneşti în 1822, scrie că stofele fine aduse dela Lipsea erau „aproape toate de provenienţă engleză” 5. Dar Wilkinson a arătat că procedeul era lin simplu „truc” negustoresc. 1 taurenţon, pp. 8-n. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp, 287, 469. 8 P e r tE u s i. er, - p. 85. ,,D’aprăs-le relevi des douanes, 1 ’exportation [de la Valacide] monte â seize miile bourses, et l’importation â dix miile”. La fiecare din aceste două sume se adaugă 2.000 pungi pentru contrabandă. Exportul Moldovei înainte de desmembrarea ei era 13.000 pungi; importul de 9.000 la care se adaugă câte 1000 pungi pentru contrabandă. 4 V.' M adge atu, Evoluţia economiei româneşti. Bucureşti, 1940, p. 19. 8Lauren5on, p. 9. www.digibuc.ro 46 REGIMUL FANARIOT „Ţara Românească şi Moldova sunt în momentul acesta [1820] aprovizionate de către Germania cu tot felul de obiecte manufacturate de bumbac şi de lână, cu faianţă şi cu olărie, care sosesc fie pe uscat, fie pe Dunăre. Per cala ,,uni” şi imprime, sticlăria aduse pe pieţele lor sunt fără excepţie lucrate în Germania, dar li se zice de fabricaţie engleză şi astfel se vând la un preţ mai mare decât dacă originea lor ar fi declarată” *. Anglia înfiinţase în 1802 un consulat-general la Bucureşti pentru a înlesni trecerea curierilor din Anglia la Constantino-pol şi pentru a apăra interesele supuşilor săi provenind din Insulele Ionice. Primul Consul general al Angliei în Principate a fost Francis Summerers. Rechemat în 1807, după pacea dela Tilsit, Summerers a fost înlocuit, la 24 Mai 1814, cu W. Wil-kinson, fiul consulului danez dela Smirna 2. Cum Wilkinson a făcut o călătorie la Iaşi şi a luat măsuri pentru înfiinţarea de vice-consulate la Iaşi şi la Galaţi, Agentul Austriei se alarmează. „Numirea unor consuli englezi la Bucureşti, Iaşi şi Galaţi lasă să se presupună că, de vreme ce aceste provincii nu se află în niciun fel de relaţii cu Anglia, numirea s’a făcut din motive comerciale. Această presupunere pare acum a se confirma prin faptul că A nglia, după informaţii sigure, vrea să intemeeze mai multe factorii comerciale în aceste provincii şi să inunde şi aceste ţări cu excelentele sale aiticole de manufactură, spre cea mai mare pagubă a celorlalte naţiuni” 3. Şi din punct de vedere comercial, Ţările româneşti se află abia la începutul transformării lor în centre de aprovizionare cu cereale ale ţărilor industriale din Apus. Dar comerţul cu cereale nu va lua amploare decât după desfiinţarea monopolului turcesc prin tratatul dela Adrianopol. IV. — ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ Serviciile publice erau conduse de marii dregători (ban, vornic, logofăt, spătar, vistiernic, postelnic, clucer, paharnic, comis etc.) care, la început, fuseseră slujitori de curte, apoi cu timpul s’au transformat în slujbaşi de Stat. Ei n’aveau leafă, 1 W il k i ns o n, p. 83. 2 Ibidem, p. 179—182, (Beratul Porţii la Apendice, No. i) 8 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 249. (Depeşa lui Fleischhackl de Hakenau din 30 Octomvrie 1815). www.digibuc.ro ORGANTZABEA ADMINISTRATIVA 47 dar erau răsplătiţi cu venitul unui târg. In Moldova, marele logofăt lua venitul Cetăţii Albe, vornicul de Ţara-de-JTos pe al Chiliei, iar vornicul de Ţara-de-Sus pe al Dorohoiului. Ispravnicii judeţelor n’aveau nici ei leafă, dar primeau o parte din veniturile domneşti şi din gloabele rostite de ei. Cum ei întruneau în mâinile lor atribuţii administrative, fiscale, judecătoreşti şi poliţieneşti, ei cercetau, judecau şi pedepseau, adică ei executau sentinţele şi încasau gloabele. ISfe având pentru a se îmbogăţi decât o parte din gloabe şi din produsul fiscului, ei aveau tot interesul ca justiţia să fie aspră, birurile mari şi gloabele grele. Cea mai mică greşală era motiv de proces, şi vai de împricinaţii care încăpeau pe mâna justiţiei! Venitul rezultând din gloabe fiind cel mai însemnat şi cel mai sigur dintre veniturile lor, slujbaşii întreţineau neînţelegerile şi împingeau la proces care, odată angajat, nu se termina decât cu ruina unuia sau amândorura dintre împricinaţi. Un călător englez, Wyborn1, a fost martor la desbaterea unui proces înaintea zapciului. Un ţăran a fost dat în judecată de vecinul său, fiindcă, găsind în grădina sa o găină a vecinului, a alungat-o „cu prea mare violenţă”. Găina nu făcea zece parale. Zapciul a pedepsit pe imprudentul apărător al proprietăţii sale la o gloabă de zece piaştri, pe care zapciul şi reclamantul i-au împărţit în două. Pârîtul face apel la ispravnic şi obţine în favoarea sa o sentinţă, cu toate cheltuelile sporite. Indignat de această nedreptate, reclamantul originar se duce la Bucureşti şi se prezintă stăpânului influent al unei moşii învecinate care e şi membru în Divan, şi-i promite să se mute cu familia şi poate cu rudele şi prietenii săi pe o porţiune pustie şi neproductivă a moşiei lui dacă-i susţine cauza în faţa Divanului. Boerul acceptă şi câştigă procesul. Reclamantul îşi primeşte cheltuelile înapoi, dă jumătate din sumă noului său stăpân şi se mută cu toată familia pe moşia acestuia. Dar se poate întâmpla ca la sfârşitul anului, când se schimbă slujbaşii, stăpânul ţăranului ruinat să ajungă la putere şi să ofere victimei prilejul de a se răzbuna. Ţăranul îşi vinde ultima oaie, se duce la Bucureşti şi înaintează o petiţie către Di- 1 [Bargrave Wyborn], Memoir and considerations on the Princi-palities of Wallachia and Moldavia. (Rapoarte consulare engleze, I, p. 15—16).— I o a n C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor române. (Extras din Revista de Drept public 1934—1935); R. Rosetti, Pământul, sătenii fi stăpânii în Moldova. Bucureşti, 1907. www.digibuc.ro 48 REGIMUL FANARIOT van, pe care stăpânul de moşie, indignat de pierderea unei familii de clăcaşi, o susţme din răsputeri, şi protejatul său câştigă procesul. Domnul şi reclamantul împart câştigul pe din două. Dar la reînnoirea următoare a slujbaşilor, se poate ca primul protector să ajungă iar la putere, sau Domnul să fie mazilit, şi atunci toate procesele pot fi redeschise. Comedia începe dela capăt1. Corupţia e şi mai izbitoare şi mai dăunătoare în aplicarea legii criminale. Toate pedepsele, pentru orice infracţie sau crimă, sunt preschimbate în gloabe. Niciun eliminai nu e pedepsit dacă partea civilă n’o cere în mod expres dela ispravnicul judeţului sau dela aga Capitalei. îndulcirea, preschimbarea şi iertarea pedepsei se fac în mod arbitrar, după capacitatea de plată a celui inculpat, fiindcă singura normă călăuzitoare e interesul judecătorului care caută să tragă cât mai mult folos din orice proces. Nu e deci de mirare că oamenii se tem de procese ca de foc. Tot Wyborn povesteşte că într’o noapte gratiile dela pivniţa casei unde locuia au fost scoase şi pivniţa umplută cu mărfuri furate prin spargere dela trei prăvălii. Hoţul a fost descoperit în persoana grăjdarului lui Wyborn, care şi-a mărturisit crima şi a restituit marfa furată. Păgubaşii s’au mulţumit să-şi recapete marfa şi au rugat pe Wyborn să nu dea numele lor Agăi, care i-ar sili să facă proces şi le-ar face pagubă mai mare decât marfa furată. Hoţul a scăpat şi peste câteva zile a fost văzut la cârciumă în tovărăşia vizitiului care era probabil complicele lui. jjAşa se face dreptate în Dacia”, încheie Wyborn. Veniturile pe care dregătorii şi le făceau din slujbă se chemau havaeturi. Cum dregătorii nu primeau leafă dela Stat, practica havaeturilor era oarecum legală, şi abuzirile la care dădea naştere n’aveau altă limită decât capacitatea de rezistenţă -fizică a contribuabililor 2. . Constantin Mavrocordat a fixat slujbaşilor leafă şi le-â interzis de a lua havaeturi. Urmarea a fost că slujbaşii luau şi leafă şi havaeturi. Toată lumea considera slujba ca un mijloc de procopseâlă şi căuta să scoată cât mai mult din ea. Domnul . îşi cumpăra scaunul dela Turci şi vindea la rândul său slujbele statului acelora care ofereau mai mult. Marii dregători vindeau 1 Rqpoarte consulare engleze, IX, pp. 15—18. ? „The genuine Wallach scarcely ever pays a para vrithout having pre-viously submitted, to as many blov/s as his posterior can endure” (B a r g a v e Wyborn, Op. cit.. Rapoarte consulare engleze, II, p. 6. www.digibuc.ro ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ 49 slujbele subalterne, şi aşa mai departe până la ultimele grade ale ierarhiei. La cine ar fi putut găsi recurs victimele unui sistem, în care toţi slujbaşii, dela Domn până la ultimul văţăşel, erau complici? Până la Constantin Mavrocordat,, marii dregători aveau sub ordinele lor un număr de slujbaşi subalterni care purtau numele generic de „sluji” sau „slujitori” sau titlul superiorilor lor la diminutiv : vornicei, spătărei, păhărnicei, bănişori, stolnicei, comişei etc. Ei aveau misiunea de a duce la îndeplinire poruncile superiorilor lor, scoţând oamenii la prestaţii (pentru drumuri, cetăţi, poduri, iazuri, mori etc.), executând rechiziţiile de cai şi căruţe pentru oaste, supraveghind lucrările pe moşiile domneşti, strângând gloabele şi birurile. Ei erau atât de numeroşi încât făceau serviciu cu rândul. „Când nu erau de rând, îşi vedeau la ţară de treburile lor. De aceea se deosibesc în sate slujitori şi birnici” D Slujitorii erau oameni liberi, dar fără pământ, — moşneni sărăciţi sau rumâni care s’au răscumpărat — şi se bucurau de oare care avantaje fiscale. In schimb, ei erau obligaţi să îndeplinească cu rândul anume servicii civile şi militare către Stat. Pandurii din Oltenia se bucurau, la începutul secolului al XIX-lea, de o condiţie asemănătoare. Pentru a putea fi supraveghiaţi, ei erau organizaţi în cete sau bresle. Aşa s’a constituit în Moldova ceata curtenilor, iar în Ţara Românească ceata Roşilor., Mai multe cete formau o căpitănie, un pâlc sau un steag şi erau comandate de un căpitan care purta uneori şi titlul turcesc de buluc-başa. Steagurile de curteni în Moldova, depindeau de .marele logofăt, iar steagurile de Roşi şi călăraşi în Muntenia de marele spătar, care comanda şi trupele de seimeni şi lefegii. Constantin Mavrocordat a desfiinţat slujitorii civili lăsând în Ţara Românească numai pe postelnicei, ca o ultimă treaptă boerească, iar în Moldova pe logofeţii de Divan şi de vistierie. El a redus şi numărul slujitorilor militari, afară de cei deştinaţi jandarmeriei rurale, corpului de grăniceri, serviciului de curieri, de perceptori şi de paznici ai închisorilor, Da reşedinţele judeţelor, pe lângă ispravnici, a rămas câte-un post de slujitori de scaun. In afară de căpităniile de scaun, Alexandru Ipsilanti a mai în- 1 1 I. C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor române, (Extras din Revista dc Drept public, 1934—1935) p. 35. www.digibuc.ro 50 BEGIMUIi FANAEIOT fiinţat, in 1775» câte o polcovnicie de judeţ, pentru urmărirea tâlharilor L La Bucureşti şi la Iaşi, în a doua jumătate a secolului al XVTII-lea, funcţia de prefect de poliţie o îndeplinea aga pentru centrul oraşului, şi spătarul la Bucureşti sau hatmanul la Iaşi pentru mahalale. Ei aveau sub ordinele lor o întreagă armată de slujitori, numiţi dorobanţi, lefegii, seimeni, vânători, poteraşi. In 1793, marele hatman e însărcinat cu'supravegherea călătorilor cu poşta. In 1794 se înfiinţează vornicia politiei care avea misiunea să ţină catagrafia locuitorilor, să repartizeze dările şi să facă controlul străinilor 1 2 *. Autoritatea Domnilor era reprezentată în judeţe de către ispravnici. In fiecare judeţ erau doi, unul Român şi unul Grec. Dar regula nu era absolută. Ispravnicii erau cheia de boltă a administraţiei. Ei exercitau în judeţe aceeaşi autoritate pe care Domnul o avea la Bucureşti. „Căci, spune Dinicu Golescu, cum Domnul are pe vistier în toată ţara, aşa şi ispravnicul are pe sameş peste tot judeţul lui; cum are pe ispravnici, ispravnicul are pe zapcii; cum pe logofătul cel mare, ispravnicul are pe condicar şi cum pe boerii divaniţi, ispravnicul are pe judecători şi, în locul spătarului, pe polcovnic şi căpitani, cum şi în locul vornicilor pe vătăşeii de plaiuri”. Şi în aceste posturi, cu răspundere aşa de mari, erau numiţi fii de boeri fără nicio pregătire, fără nicio experienţă. Unii dintre ei nici nu ştiau măcar să scrie şi să citească româneşte !s. Ispravnicii erau numiţi de Domn, la recomandarea marelui vistiernic de care depindeau. Leafa lor era de 5000 piaştri pe an, dar ei în loc s’o încaseze o lăsau, împreună cu alte daruri „cât de mari”, în mâna vistiernicului ca răsplată pentru protecţia lui. Unii dintre ispravnici câştigă dela 30 până la 50.000 piaştri pe an4. Vistiernicul îşi cumpără slujba cu 300.000 şi câştigă 500.000 piaştri într’un an; spătarul şi aga dau pentru slujbele lor câte 200.000 piaştri şi câştigă cam tot atât cât câştigă şi vistiernicul. Aga are controlul brutăriilor, băcăniilor şi măcelăriilor care-i aduc cât şi gloabele. La numirile din 18x9, 1 I. C. Filitti, Op. cit., pp. 34—38. 2 I. C. Filltti, Op. cit., p. 53. 2 C. G o 1 e 8 c u, însemnare a călătoriei mele, p. 64. 4 Rapoarte consulare engleze, II, p. 10. www.digibuc.ro ORGANIZAREA FISCALA. 51 Alecu Suţu a primit dela ispravnicii celor 17 judeţe 300.000 piaştri şi dela sameşi 150.000. Peste cinci luni i-a înlocuit şi a numit alţii dela care a luat aceleaşi sume 1. Toate aceste sume cădeau, sub formă de impozite, asupra ţăranilor. V. — ORGANIZAREA FISCALA 1 2 Stăpân absolut peste toate ramurile administraţiei, Domnul dispunea nestânjenit şi de resursele ţării. Administraţia nu avea, de altfel, alt rost decât să stoarcă bani, pentru îndestularea Turcilor, a Domnului şi a boerilor. Jaful era „temelia întregului sistem de ocârmuire” 3. Formal, orice măsură fiscală trebuia să aibă aprobarea Divanului. Dar refuzul acestuia n’a împiedecat niciun Domn de a pute şi a încasa o dare. Da început fondurile Statului şi veniturile Domnului se confundau. In a doua jumătate a'secolului al XVIII-lea, vistieria Statului şi cămara Domnului se separă pentruca cererile mereu crescânde ale Turcilor să nu înghită, odată cu veniturile Statului, şi resursele Domnului. Fiecare dintre cele două case se alimentau din izvoare deosebite. Cămara Domnului. — Cele mai importante izvoare de venit ale Domnului erau rusumaturile (impozite indirecte), în fruntea cărora stăteau vămile şi ocnele. Veneau apoi oierilul, vinârilul şi dijmăritul (pe stupi şi râmători), care de ob;ce’"u se arendau împreună. Pe lângă acestea mai întâlnim şi alte impozite, mai puţin regulate şi mai puţin lămurite, care apar sub unii Domni şi dispar sub alţii, după starea generală a economiei şi ingeniozitatea cămăraşilor domneşti. Cel mai urgisit dintre toate era văcăritul care se încasa de două şi de trei ori pe an (cel de vară se numea cuniţă). El lovea instrumentele de muncă ale ţăranului, boii, şi celelalte vite cornute care-i permiteau să-şi plătească birul. De aceea ţăranii n’au încetat de a protesta împotriva lui, dar cu toate că a fost adesea desfiinţat cu afurisenie pentru acela care ar fi încercat să-l restabilească, el apărea din nou, 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 453. * Ii. Colescu, Geschichte des rumănischen Steuerwesens in der Epocke der Fanarioten (1711—1821). Hiinchen, 1897; I. C. Pilit ti. Consideraţii generale despre vechea organizare fiscală a Principatelor române până la Regulamentul organic. (Extras din ,,Analele economice ţi statistice”, Ianuarie — Hârtie *935) ; R. Rosetti, Pământul, sătenii {i stăpânii, pp. 280—298. 3 R. Rosetti, Op. cit., p. 393. www.digibuc.ro 52' BEGIMOL FANABIOX fiindcă era productiv. Astfel în 1799, îîicolae Hangerli,’ a poruncit să se facă recensământul vitelor, care s’a efectuat în toiul iernei. Din cauza zăpezii mari Şi a gerului oamenii n’au putut ascunde vitele încât agenţii fiscului le-au găsit pe toate în bătătură. De îndată ce ispravnicii i-au prezentat listele, Vodă a pus doi lei de cap de vită şi a cerut ca dajdia să fie plătită în 15 zile. Bumbaşiri numiţi peste slujbaşi aveau să aducă ordinul la îndeplinire. De unde să ia oamenii bani ? Dela 5 Decembrie până la 25 Martie fusese o zăpadă mare, târguri nu erau ca oamenii să poată vinde o parte din vite, bani nu aveau şi nicio posibilitate de câştig. Atunci s’a pornit împotriva oamenilor o prigoană care, prin generalitatea şi urmările ei, a întrecut tot ce se văzuse până atunci. „Slujbaşii închidea oamenii şi mueri prin coşeri şi-i înneca cu fumuri de gunoiu, şi cu ardei îi afuma şi-i ţinea închişi ziua şi noaptea flămânzi să dea bani. Pe alţii îi lega cu mâinile îndărăt şi cu spatele de garduri, şi-i bătea cu bicele, pre alţii îi băga cu picioarele goale în zăpada geroasă. Aşa chinuia pe creştini !... „Iar boerii, unii şi gelepi, cumpăra vite de pe la oameni pe fie ce, de făcea cirezi să câştige bani însângeraţi, şi lua boi câte 10 sau 12 lei boul ales, mare, vacile câte 4—5 alese, iar mai jos vite câte 2 lei sau 3, încă şi câte 2 zloţi juninici, că oamenii nu avea cui să le vânză iarna, precum am zis, ei le da de mare nevoie, că-i muncea tiranii. „Măcar că au fost poruncă dela Vodă să se ia văcărit şi dela boeri, mari şi mici, şi dela slujbaşi, n’au luat decât dela locuitorii ţării şi dela mănăstiri •’x. In afară de văcărit, mai sunt amintite : ierbăritul (plătit de negustorii de cai pentru păşunatul cailor strânşi de ei pentru export), tutunăritul (pe pogonul de tutun), măjăritul (pe „maja” de peşte) fumăritul (pe prăvălii şi cârciume, deşi cârciumele mai plătiau un impozit, căminăritul), cotârilul (pe cotul de stofă vândut în prăvălii), săpunâritul (pe fabricile de săpun), etc. Bauer evaluiază venitul cămării domneşti, în 1767, la 650.000 lei; Raicevich, în 1782, la un milion. Pentru Moldova, Carra dă, în 1777, 800.000 lei; Raicevich, în 1785, 970.000 lei, Wolf, în 1794, 890.000 lei. Doamna îşi avea caseta ei particulară, alimentată în Mun- 1 1Dionisie Eclesiarhul, p. 193. www.digibuc.ro ORGANIZAREA. FISCALA 53 tenia de o parte din venitul vămilor şi ,de birul pus pe Ţigani. In afară de aceasta ea primea 3.000 drahme de aur dela Ţiganii aurari, care-1 scoteau din nisipul Oltului, Argeşului şi Dâmbo-viţei. In Moldova, Doamna percepea venitul judeţului Botoşani, care se ridica la 30.000. lei1. Vămile, ocnele şi impozitul pe oi, vin, stupi şi râmători se arendau în Ţara Românească, la sfârşitul anului,. în Moldova, la sfârşitul lui Iunie, pe an unor financiari. Rapoartele consulare austriace ne dau în privinţa rendementului acestor impozite preciziuni interesante. Iată care erau în anul 1816 veniturile Domnului Munteniei. Oieritul, vinăritul şi dijmăritul . . . '.......Lei Vămile ........................................„ Ocnele ........................................,, Havaeturile dela 17 ispravnicete................Lei Havaeturile dela vătăşei .......................Lei Concesiuni de export pentru articole alimentare ,, Concesiuni pentru export de vite...............,, Total........ 1- 363-357 7.00.000 530.000 100.000 50.000 120.000 50.000 2- 913-35 7 Birul pe Ţigani aduce Doamnei 200.000 lei, iar contribuţia de 2.000 drahme de aur reprezintă suma de lei 42.000 2. Numărul Ţiganilor e evaluat la 40.000 pentru ambele Principate. Ţiganii sedentari plătesc doi galbeni de cap, cei nomazi câte un galben s. Dar aceasta nu e tot. O foaie volantă răspândită după fuga lui Caragea (29 Sept.—11 Oct. 1818), în greceşte şi româneşte, a publicat un extras din registrele Vistieriei, din care rezultă că Vodă Caragea a vândut 4762 titluri de boeri, plătite cu cel puţin 3600 piaştri fiecare, multe cu de trei sau patru ori atât. El ar fi realizat astfel la acest singur capitol 20 milioane de piaştri. Patru mii de neamuri ar fi plătit între 500 şi 2000 piaştri pentru a fi ridicate în gradele inferioare ale cinului boe-resc. Cu dările mărite, Caragea ar fi realizat 60 sau 70 milioane de piaştri în şase ani de domnie 4. Stoarcerile lui Caragea 'au rămas proverbiale şi e incontestabil că a realizat o avere imensă. Totuşi cifrele de mai sus sunt inverosimile. Fle'ischhackl avusese 1 Colescu, Op. cit. ,pp. 229. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 369. 3 M. Zallony, Op. cit., p. 72. 4 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 437. www.digibuc.ro 54 BEGIMUli FANAEIOT cu Caragea un conflict care era să-l coste postul de agent consular la Bucureşti1. Nu e deci de mirare că el caută să acrediteze tot ce ar fi fost defavorabil lui Caragea. Dovada că datele pamfletului citat de el sunt suspecte ne-o dă Fleischhackl însuşi. In analiza bugetului Ţării Româneşti pe anul 1816, el spune că venitul vânzărilor de titluri boereşti nu e cuprins în tablou, „deşi anul precedent [1815] a fost evaluat la 100.000 lei” 2. Pentru a realiza la acest capitol un venit de 20 milioane în şase ani, Caragea ar fi trebuit să încaseze cel puţin trei milioane pe an, ceeace e absurd3. In Moldova, ocnele au fost arendate, în 1816, pentru suma de 375.000 piaştri vistiernicului Iordacbe Rosetti Roznovanu, iar vămile pentru 265.000 piaştri vornicului Vasile Roset. Oieritul, vinăritul şi dijmăritul, care, înainte de ocupaţia rusească din 1806—1812, abia aduceau 400.000 piaştri, s’au ridicat, în 1814, la 1.230.000 piaştri; în 1815, la 1.275.000 ; în 1816, la I-363-357 i în 1817, la 1.413.357 piaştri, cu toată reducerea teritoriului prin pacea dela Bucureşti4. Vistieria Statului. — In sarcina vistieriei cădeau obligaţiile faţă de Turci şi plata funcţionarilor Statului. Ţara era obligată prin capitulaţii să plătească Porţii un tribut, care a crescut necontenit ; în 1820, el era de 2 milioane pentru Ţara Românească şi de un milion pentru Moldova. Cifrele acestea erau pur nominale ; în realitate, Domnii trebuieau să satisfacă toate cererile Porţii. Sumele de bani vărsate Porţii se strângeau din bir. Birul era un impozit personal (capitaţie), pe care îl plăteau toţi ţăranii de sex masculin, dela vârsta de 16 ani, cu excepţia scutelnicilor 5. Pe lângă bir, Statul mai încasa o serie de impozite extraordinare : ploconul steagului, care se plătea la urcarea Domnului în Scaun; mucarerul mare pentru prelungirea domniei peste trei ani şi mucarerul mic care se plătea în fiecare an. Ele erau destinate să răsplătească favoarea acordată Domnului de către marii demnitari ai Porţii. In 1759 s’adaugă ajutorinţa care se percepea de două ori pe an pentru acoperirea deficitelor ®. 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 368. 2 Ibidem, p. 369. 3 Ibidem, p. 262. 4 Ibidem, p. 367. 8 Wilkinson, p. 60. 8 Colescu, Op. cit., pp. 44—54. www.digibuc.ro OROANTZARF.A FISCALĂ 55 Slujbaşii Statului erau plătiţi de Cassa rasurilor, care se alimenta dintr’o cotă adiţională {răsură) la celelalte impozite. Astfel, în Iunie 1814, Divanul Moldovei a fixat birul la 1.260.000 lei, la care s’a adăugat răsură de 15 parale de piastru, adică 470.000 lei, ceeace făcea, în total, 1.730.000 lei1. Cea mai mare parte din veniturile vistieriei mergea, sub diferite forme, la Turci. In 1766, dintr’un venit de 1.718.021, 1.534.478 erau pentru Turci. In 1827, dintr’un venit de 6.800.000 lei, 4.700.000 lei erau pentru Turci2. Apăsătoare prin massa lor, aceste impozite erau intolerabile prin repartiţia şi perceperea lor. Jumătate din locuitorii ţării erau scutiţi de bir. Boerii, neamurile, clerul şi mazilii nu plăteau deloc sau plăteau puţin. In afară de aceste categorii privilegiate mai erau scutelnicii şi poslujnicii care, în schimbul unor servicii aduse boerilor, erau scutiţi de bir. In 1815, erau în Ţara Românească 22.880 lude (unităţi fiscale) de contribuabili şi 14.346 lude de scutelnici şi posluşnici. Dacă la numărul acestora din urmă adăugăm celelalte categorii de privilegiaţi ajungem la aceeaşi constatare, pe care a făcut-o şi Sulzer, că, anume, numărul scutiţilor egala pe al contribuabilor3. Numărul lor era de circa 30.000 în Moldova şi pierderea pe care privilegiul lor o pricinuia vistieriei a fost evaluată de Mihai Sturdza, în 1818, la 700.000 piaştri4. In 1783, pentru a asigura plata birului s’a introdus unitatea fiscală numită lude şi compusă din cinci familii de contribuabili, solidar responsabile de plata impozitelor. Dacă un contribuabil fugea şi se înstrăina, cota ludei o plăteau cei rămaşi. După registrele vistieriei muntene, numărul ludelor era de 18.000 în 1818. Fiecare lude plătea 600 piaştri, ceeace dădea o sumă de zece milioane opt sute de.mii lei. S’a calculat că în 74 ani birul a fost urcat, în medie, cu 8.78% pe an, în total cu 639.72%. 0 singură excepţie s’a făcut dela această regulă. In Martie 1818, Caragea a convocat Divanul boerilor şi le-a propus să reducă birul la 145 lei de cap. Boerii s’au folosit de prilej pentru a protesta împotriva pensiilor ce se plăteau din vistieria Statului membrilor familiei princiare : cele două fiice ale Domnului, 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 164—165. 2 I. C. Pilit ti. Vechea organizare fiscală, pp. 52—53. 8 Colescu, Op. cit., p. 55. 4 Hurmuzaki, Supl., I6, p. 30. www.digibuc.ro 56 EH GHIUL FANABIOT Raid şi Smaranda, primeau câte 6.000 piaştri lunar, beizadeaua Constantin 5.000 şi alte rude între z'.ooo şi 3.000 piaştri pe lună. Ei s’au ridicat şi împotriva onorariului de 185.000 piaştri' pe care ţara îl plătea cavalerului de Gentz pentru corespondenţa politică ce ţinea cu Domnul şi „din care ţara nu trăgea niciun folos”, (ceeace de altfel ml era exact). Critica boerilor a avut ca efect că, după bir, au fost reduse şi rtf sumat urile şi anume oieritul 'dela 78 la 10 aspri, vinăritul dela 33 la 5 aspri şi dij-măritul dela 51 la 5 aspri de unitate. Urmarea a fost că arenda a scăzut dela 1.500.000 la 285.000 piaştri. Reducerea aceasta a fost o binefacere atât de mare încât, în 1821, Tudor Vladimi-rescu va cere reducerea impozitelor „ca pe vremea lui Caragea”. Pentru Caragea, această reducere era o simplă manevră politică : el îşi făcuse suma şi era botărît să fugă. Scăzând impozitele, el lăsa o amintire bună şi pregătea succesorului său cele mai mari dificultăţi*. Dar Suţu a restabilit pur şi simplu vechiul regim. Pentru a smulge ţăranilor şi ultima leţcaie, zapciii puneau în aplicare torturile cele mai groaznice. Spre deosebire de împăratul Tiberiu care spunea că „un păstor bun îşi tunde oile, nu le jupoaie”, slujbaşii noştri luau şi pielea locuitorilor. Generalul Uangeron a văzut cum oamenii lui Constantin Samurcaş, caimacam al Craiovei şi mare vistiernic, biciuiau copiii şi puneau femeile pe cărbuni aprinşi ca să silească pe părinţi şi pe soţi să dea fiscului tot ce aveau 1 2. Sub Alecu Suţu, strângătorii dăjdiilor „legau copii tineri, de câte unsprezece şi doisprezece ani, spate la spate, afară sub văzduh, în vreme de iarnă şi, turnând apă peste dânşii, se lipea de îngheţa ticăloasele trupuri, şi era o jalnică privire văzându-se pieile rupte şi sângerate când în silă se deslipea trupurile şi părinţii lor erau siliţi -să-şi vândă tot, până şi boul ce-i scotea hrana din pământ, ca să scape pe copiii lor de cumplitele tiranii3. Pe alţii îi căznea cu bătăi, cu fumuri şi cu groaznice închisori friguroase şi puturoase, nemâncaţi şi neadăpaţi” 4. Iată şi mărturia nesuspectă a unui boer care â cunoscut şi rânduelile din Apus’. 1 Hur muzaki, XX, p. 405—6. Morga, Istoria Românilor -prin călători, III, p. 45. 3 D i n ic u Golesc u, însemnare a călătoriei mele. Bucureşti 1910, p. 58. 4 N a u m Romniceanu, (Bis. ort. rom., XIII, p. 275). www.digibuc.ro CLASKlE SOCIALE 57 ,,Birnicul .Ţării Româneşti, care locueşte. într’acel bogat şi frumos pământ este într’d sărăcie şi într’o ticăloşie atât de mare încât un strein este peste putinţă să crează această proastă stare. Şi că’pentru banii de bir s’au urmat şi pedepse ca să dea ceeace. nu are, şi aţâţi câţi nu poate agonisi. O ! se cutremură mintea omului când îşi va aduce aminte că făptura Dumnezeirii, omenirea, fraţii noştri, au fost câte zece aşternuţi pe pământ cu, ocbii în soare şi o bârnă mare şi grea pusă pe pântecile lor ca muşcându-i muştele şi ţânţarii nici să poată a se feri... Alţi creştini, tot pentru dare de bani au fost spânzuraţi cu capu’n jos, şi alţii iarăşi închişi în coşare de vite, unde le-au dat fum, şi alte multe asemenea pedepse” 1. Lăsat pradă rapacităţii tuturor slujbaşilor, dela cei mai înalţi dregători până la cei din urmă strângători de dăjdii, ţăranul a fost redus, cum spune un mare boer şi viitor Domn, Mihai Sturdza, ,,la starea abjectă de brută”2. VI. — CLASELE SOCIALE Care era cifra populaţiei şi repartiţia proprietăţii la începutul secolului âl XlX-lea ? Cifra maximă pe care o dau mărturiile contemporane e de un milion pentru’ Ţara Românească şi de 500.000 pentru Moldova după desmembrarea ei, adică nici a zecea parte din ceeace ar fi putut să hrănească solul.' Din suprafaţa cultivabilă' abia a şasea parte era cultivată şi aceea cu mijloacele şi după metodele cele mai primitive. In ceeace priveşte fepartiţia solului, Perthusier crede Că în Ţara Românească ,.proprietăţile erau împărţite între cele’trei clase, în proporţia următoare : trei sferturi din pământ boerimii şi clerului, celalt sfert clasei agricole. Această din urmă porţiune, tocmai fiindcă e mică, se micşorează pe zi ce trece şi măreşte partea cealaltă” 8. ’ Recensământul efectuat de Morusi, în' 1803, a înregistrat IC. Gol eseu, însemnare a călătoriei mele, p. 58, 2 Kurmuzaki, Supl. I5, p. 30. 8 W. Wilkinson, An account on the Principalities of Wallachia ani Moldavia, London, 1820, p, 60; Bargare Wyborn dă un milion pentru Ţara Românească dar se poate ca el să fi cunoscut cartea lui 'Wilkinson. (Rapoarte consulare engleze, II, p. 1) ; L aure* ţon se ridică la 1.100.000— 1.200.000 (p. 21); Recordon dă abia 600.000 locuitori, dintre care 80.000 pentru Bucureşti. www.digibuc.ro 58 REGIMUL FANARIOT 1713 sate în Moldova, dintre care : 25 domneşti, 215 mănăstireşti, 546 râzeşeti, 927 boereşti1. Dintre acestea din urmă 470 aparţineau unui număr de 28 familii boereşti care constituiau boerimea mare. Deci în Moldova repartiţia solului era aceeaşi ca în Ţara Românească : boerimea şi clerul două treimi, iar răzeşii o treime. Pe baza acestei repartiţii, Pertbusier împarte societatea în trei clase : stăpânii de moşie, clerul şi sătenii sau locuitorii. Dar clerul nu constituia o clasă a parte nici din punct de vedere politic, nici din punct de vedere economic. Clerul superior se corn funda cu stăpânii de moşie, iar clerul inferior cu poporul de jos. Ţăranii liberi, numiţi răzeşi în Moldova şi moşneni în Ţara Românească, deşi nu aveau şerbi pe moşiile lor, erau asimilaţi cu stăpânii de moşie. Rămân deci două clase faţă în faţă : aceia care au pământ şi aceea care n’au. Negustorii şi meseriaşii erau prea puţini şi prea slabi pentru a forma o clasă mijlocie. Boerii. — Ori care ar fi fost originea boerimii româneşti — dregătoria sau moşia — dela Constantin Mavrocordat (1739), legea nu mai cunoaşte decât boeria pe care o conferă slujba. Constantin Mavrocordat a împărţit pe boeri în două categorii: boeri mari (veliţi), dela ban până la clucerul de arie, şi boeri de rangul al doilea. In 1775, Alexandru Ipsilanti împărţi boeriile mari în trei clase : 1. dela mare ban, la mare agă ; 2. dela mare clucer la mare comis; 3. dela mare ser dar la mare clucer de arie. Boer-naşii formau clasa a IV-a şi a V-a1 2. Urmaşii boerilor mari care n’au ocupat slujbe corespunzătoare rangului părinţilor se numeau neamuri şi nu plăteau bir; urmaşii boerilor de rangul al doilea se numeau mazili şi plăteau un impozit special. Această categorisire s’a păstrat până în 1858, când toate distincţiile de clasă au fost suprimate. Numărul boerilor e imposibil de precizat. Domnii veneau înconjuraţi de rude şi de creditori pe care îi ridicau în slujbe, deschizându-le astfel intrarea în rândul boerilor. Apoi ei aveau dreptul de a conferi titluri boereşti, şi cum acest drept constituia un izvor de venit însemnat pentru camera domnească, Domnii au făcut uz larg de el. 1 [C h. Perthusier], La Valachie la Moldav'.e et de l'influ nce poli-tique des Grecs du Fanar. Paris, 1822, p. 28. 2 I. C. F il i 11 i, Clasa conducătoare în Principatele române, Bucureşti, 1940. www.digibuc.ro nr.ARurr.n SOCIALE 59 Boerii trăiau uşor din venitul moşiei lor. Deşi preţul produselor agricole era mic, cele 12 zile de clacă, scutelnicii şi pos-luşnicii le permiteau să-şi cultive pământul fără risc. Boerii moldoveni trăiau în general la moşie şi conduceau ei, cu ajutorul unor vătafi, exploatarea pământului pe care şi l-au rezervat. Boerii munteni, pentru a fi puşi în imposibilitate de a intriga împotriva Domnului, au fost siliţi să se mute la Bucureşti şi să-şi arendeze moşiile 1. Cu începere dela războiul din 1769—1774, influenţa franceză pe care F anarioţii o introduseră în Principate se accentu-iază prin contactul cu ofiţerii ruşi. Prin cunoaşterea limbii franceze şi prin politeţea manierelor, ofiţerii ruşi, printre care erau mulţi Francezi, Germani, Polonezi şi Greci, de educaţie şi tendinţe cosmopolite, au sedus tineretul „moldo-valac” şi i-au impus moravurile occidentale, în primul rând distracţiile : dansurile „franceze”, muzica „europeană” şi jocurile de cărţi internaţionale 1 2. Langeron scrie că în 1806, la sosirea lor, femeile „nu ştiau să meargă” ; într’un an, ele au învăţat să danseze „de minune”. Odată cu dansul, Ruşii introduc muzica europeană. Se organizează „serate” de muzică şi dans, la care femeile vin în contact cu societatea de afară. Urmarea acestor inovaţii e că femeile încep să iasă din recluziunea „haremului” şi să se emancipeze. Se aduc guvernante din Apus care fac din studiul limbei franceze şi al muzicii baza educaţiei tinerelor fete de boeri. Cu toată superficialitatea şi frivolitatea acestor începuturi, ele constituie totuşi un progres faţă de educaţia pe care o primeau, în contact aproape exclusiv cu Ţiganii robi, copiii de boer. Ţotuşi, şi în privinţa occidentalizării societăţii noastre, perioada de care ne ocupăm e mai bogată în promisiuni decât în realizări. Bilanţul din 1820 al unor buni observatori/ ca Wilkinson 1 M. Emerit, Les paysans roumains depuis le traiti d’Andrinople jusqu'â la libiration des terres, Paris, 1937, pp. 24 — 39* — „Aujourd’hui plu-sieurs afferment leurs terres â des Grecs rom£liotes qui, par une cultu e plus soignâe et une meilleure administration, savent beaucoup mieux que 1 s r&g-nicoles accrottre les revenus du mutre ct les profits du fermier Le commerce des bestiaux constitue une des branches les plus productives de leur industrie”. (Perthusicr p 35 — F Recordon p 82) 2 P om piliu Rliade, De l'influence franţaise sur l'esprit public en Roumanie Paris, 1898, pp. 181—190; Hnrmuzaki, Supl. I3, pp. 79—80. www.digibuc.ro 60 REGIMUL FANARIOT şi Eaurenşon, ne-o dovedeşte cu prisosinţă : „puţine rudimente de limba franceză” pentru băeţi şi educaţie aproape nulă pentru fete E Educaţia băeţilor se reduce, în general., la scris şi citit în româneşte şi greceşte. Ea cele două licee din Iaşi şi din Bucureşti, înfiinţate în 1810., se mai învăţa greaca clasică, franceza şi aritmetica. Dar la aceste două şcoli, care n’aveau mai mult de 200 elevi fiecare, nu urmau decât fiii boerilor de clasa a doua şi ai negustorilor. Boerii -mari angajau un preot pentru educaţia în casă a copiilor lor. Cei mai mulţi rămân la aceste rudimente de învăţătură. Cariera politică şi administraţia care se deschide de timpuriu pentru fiii de boer şi intrigile pe care trebue să le pună în lucrare le ia repede gustul de a se instrui. Aceste împrejurări, izvorînd direct din regimul -politic, descurajează orice progres cultural, împiedecă societatea de a se ridica la o treaptă de civilizaţie mai înaltă şi exercită asupra caracterelor cea mai disolvantă înrâurire. Prejudecăţi, menţinute de starea generală de ignoranţă, şi un sistem universal de exploatare şi de corupţie, au format o clasă conducătoare hrăpă-reaţă, zgârcită, leneşă şi frivolă. Banul fiind singurul mijloc de a parveni şi slujba singurul mijloc de a se îmbogăţi, boerii s’au făcut cu atât mai spoliatori cu cât emoţiile zilnice ale unei. situaţii veşnic periclitate nu le lasă altă certitudine - şi altă salvare decât averea cât mai mare şi cât mai grabnic adunată şi cu cât societatea consideră îmbogăţirea prin orice mijloc, chiar desonorant, ca o dovadă de destoinicie şi talent 2. înjosirile pe care trebue să le înghită pentru a ajunge în slujbă şi neomeniile pe care trebue să le comită sau să le îngăduie în exerciţiul funcţiei; explică nevoia bolnăvicioasă de a părea. Trufia lui jignită găseşte .o satisfacţie momentană în etalarea unui lux provocător în îmbrăcăminte, echipaj, casă şi mobilier. 1 „Some few add to thjs superficial stock of learning (la scrisul şi cititul Iu limba română şi greacă), a few of the rudiments of the Preuch language, wkich has been introducedby the Russianofficers among them” (Wilki n s o n, p. 129); ,,ll est fâcheuxr que ce sexe aimable,-dou£ dans ce pays d'unsang si beau et de formes si charmantes, ne re^ive aucun des bienfaits de l’âducation. Les dames valaques joignent k beaucoup d'esprit naturel une grande vivacită et, avec peu de peine, elles pourraient prătendre â lutter avec ce qu’il y a'de plus distingu<5 parini les dames europăennes’’1 (Laurenţon, p. 31). 2Wilkfnson, pp. 131—133 ; P e r t h us i e r, p. 31. www.digibuc.ro CLASELE SOCTALE 61 Boerii nu merg niciodată pe jos. Plăcerea lor cea mare e să se plimbe, de dimineaţa până seara, în trăsură pe străzile Bucureştilor. Pentru a-şi satisface acest gust, ei importă în fiecare an opt sute de căleşti dela Viena. Aceste echipaje sunt de altfel „singurele monumente ale oraşului Bucureşti” h Luxul în îmbrăcăminte e şi mai extravagant. Caşmirul şi diamantele sunt pentru boieroaice podoabe ordinare. Bărbaţii cheltuesc între 4—5000 piaştri pentru a se îmbrăca pasabil1 2, dar cel puţin moda lor nu se schimbă. Femeile urmează deja moda pariziană şi izbutesc să cheltuiască într’o lună ceea ce bărbaţii lor câştigă într’un an. Numai în caşmire şi blănuri aduse din Rusia unii boeri băgau 500.000 piaştri3. Luxul a devenit în Moldova şi în Muntenia un obiect de primă necesitate 4. La luxul îmbrăcămintei se- adaugă pasiunea jocului de cărţi pentru a desechilibra bugetul boerului şi a-1 împinge la expediente. „Prezenţa armatelor străine în ţara lor le-a dat gustul nenorocit al jocului; Câţi dintre ei nu s’au ruinat complet lâ masa de faraon?”5 *. Wolf a fost martor, în 1788, la o partidă de „faraon”, unde un boer a pierdut faţă de un maior rus 4.000 de ducaţi” (50.000 piaştri). Vornicul Manolache, fost caimacam al Craiovei, om îndeobşte iubit şi stimat, pierde în 1811 la o partidă de cărţi cu ofiţeri ruşi suma enormă de 20.000 ducaţi şi moare în urma unui atac de cord. Constantin Samurcaş, care era abia la' începutul carierei sâle politice şi financiare, a pierdut în scuit timp 30.000 ducaţi (12 Februarie 1812) *. Starea de inacţiune în care trăesc persoanele de ambele sexe, şi aversiunea pentru orice ocupaţie serioasă, obiceiul de a mărita fetele dela vârsta de 14 ani, fără să se ţină seamă de înclinările fetei, care de multe ori nu-şi vede logodnicul decât în ziua nunţii, produc mari turburări în familie şi explică uşurinţa şi'frecvenţa neobişnuită a divorţurilor. „In Principate, divorţul e pronunţat atât de des, şi motivele indicate sunt uneori atât de frivole încât nu' atinge reputaţia femeei ca s’o coboare dela rangul ei social” 7. 1 Hurmuzaki, Supl. I3, p. 78. * Laurenţon, p. 31. 3 Wt. Kogălniceanu, Histoire de la Valachie etc. p. 447. 4 Raicevich, p. 65. 5 Laurenţon, p. 30; A. Wolf, I, p: 232» ® Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 2 şi 6. 7 Wilkinson, p. 147.- www.digibuc.ro 62 EEGIMOIi FAKABIOT Când nu se duce la Cuite sau nu face vizite, boerul stă ore întregi întins pe sofa, fumând, bând cafea, parfumându-şi barba şi tainele, fără să spună nimic, fără să gândească la nimic. Boerul e tot atât de incapabil de a se ocupa de administraţia ţării ca de propriile sale afaceri. In toate biurourile domneşte o dezordine inextricabilă. De grija moşiei scapă arendând-o sau lăsând-o în seama logofeţilor care se îmbogăţesc pe spinarea lui. De aceea nu e de mirare că boerii, cu rare excepţii, au pierdut orice credit în ochii streinilor, şi orice respect în faţa sătenilor. Diletantismul administrativ al boerilor e de altfel o caracteristică generală a Statelor care au păstrat o organizare feudală. După vanitate şi lene, nota cea mai izbitoare a boerimii e veşnica nelinişte. Nesiguranţa situaţiei, averii şi vieţii, alternanţa perioadelor de agitaţie şi de prostaţie, teama de Turci şi de Domn, obiceiul de a afla veşti proaste, i-a obişnuit cu o tristeţe de neînvins. „Cincizeci de persoane care s’adună în fiecare zi ba la unul, ba la altul, au aerul că aşteaptă cordonul fatal, şi în fiecare moment auzi spunându-se : aici tatăl meu a fost sugrumat din ordinul Porţii şi acolo fratele meu din ordinul Domnului” 1. D-na Reinhard face, douăzeci de ani mai târziu, aceeaşi constatare : oamenii îi par leneşi ca cei din Sud şi trişti ca cei din Nord. Nicio faţă veselă, niciun râs pe stradă 1 2. Dinicu Golescu însuşi convine că setea de câştig fără muncă, lenea, risipa, luxul şi înstrăinarea de pământ erau principalele defecte ale boerilor din vremea lui. De aceea le recomandă ca „în locul lipsirii acestor câştiguri [dările nedrepte] pue-se gonirea lenevirii, strădania prin acareturile fiecăruia, depărtarea de lux şi îmbrăţişarea iconomiei” 3. Aceste moravuri au îndepărtat şi mai mult pe boeri de ţărani şi au săpat între cele două clase o prăpastie : „Boerii ţării, scrie căpitanul lui Tudor Vladimirescu, Chiriac Popescu, ajunseseră într’o stare că li se părea că locuitorii (compatrioţii lor) nu e om, ci o jivinie de nimic”4. 1 Mărturia prinţului de Ligne (1788). Hurmuzaki, Sapi. I3, p. 77. 2 N. I o r g a, Istoria Românilor prin călători, ed. II, voi. III, p. 58. 3 C. Golescu, însemnare a călătoriei mele, p. 65. — Saint-Marc de Girardin avea să spună mai târ?iu că „Boerii au luat ceva rău dela fiecare din străinii cu care au venit în atingere : divorţul dela Poloni, desfrâul dela Ruşi, pizmuirea şi vanitatea dela Fanarioţi şi lenea dela Turci". (N. Iorga, Istoria Românilor prin călători, p 186J 4 N. Iorga, Izvoarele contemporane, p. 219. www.digibuc.ro CLASELE SOCIALE 63 Clerul. — Aproape o treime din suprafaţa solului aparţinea clerului. Dar această suprafaţă era puţin locuită de vreme ce recensământul lui Morusi din 1803 nu atribue mănăstirilor decât 215 sate din 1713, deci a opta parte. Eparhiile, deşi venitul lor era foarte însemnat, aveau puţine moşii, iar preoţii dela ţară n’aveau nimic. Mănăstirile şi-au constituit moşii întinse din daniile Domnilor şi boerilor. Aceste danii erau făcute cu scop de binefacere. Mănăstirile erau obligate să întreţină spitale, să acorde azil sau să înfiinţeze şcoli. Cu timpul aceste mănăstiri s’au împărţit în două categorii distincte, de importanţă aproape egală : mănăstirile naţionale şi mănăstirile închinate. Primele erau conduse de egumeni români şi stăteau sub controlul Statului. Mănăstirile închinate erau administrate de egumeni greci şi se aflau sub controlul Locurilor Sfinte din Ierusalim şi al patriarhilor din Constantinopol, An-tiohia şi Alexandria, cărora le fuseseră „închinate”, şi care începuseră a considera moşiile acestor mănăstiri ca proprietatea lor şi a le exploata cu scopul de a scoate cât mai mulţi bani din ele. Ei au lăsat şcolile, spitalele şi celelalte instituţii de binefacere în ruină. In schimb, locuitorii de pe moşiile acestor mănăstiri au fost supuşi unor condiţii de muncă mai aspre decât aiurea. ,,Ni-căeri ţăranii nu erau mai exploataţi decât pe moşiile mănăstireşti”. In afară de şerbi şi de 'ţigani robi, mănăstirile aveau la dispoziţia lor pentru executarea diferitelor munci o categorie de slujitori care nu plăteau dăjdii, dar erau obligaţi să facă un număr de zile de lucru. Aceştia erau posluşnidi, provenind din colonişti streini, aşezaţi pe moşiile mănăstireşti. Clerul suferea de aceleaşi abuzuri ca şi societatea civilă : venalitatea, arbitrarul şi ignoranţa. Numirile în fruntea mănăstirilor şi eparhiilor se făceau nu după valoarea şi pregătirea candidatului, ci pentru bani. Fiecare Domn venea dela Constantinopol cu numirea în alb a mitropolitului^ şi în caz că mitropolitul în funcţie nu putea plăti suma cerută era înlocuit cu altul care plătea. Astfel, în 1819 Mitropolitul Nectarie a fost depus şi înlocuit cu Dionisie Lupu, pe care alegerea l-a costat peste cincisute de mii de lei. Episcopul Râmnicului a fost menţinut dar a trebuit să plătească Domnului 418.000 lei. Episcopul de Argeş, Iosif, a scăpat de aceeaşi soartă trecând în lumea drep- www.digibuc.ro 64 EEGIMUL FANAEIOT ţilor (27 Oct. 1820). In locul lui a fost „ales” Ilarion’ care a plătitL Mitropolia din Bucureşti avea un venit de 400.000 lei, episcopia de Râmnic 150.000, cele de Argeş şi de Buzău câte 100.000. Venitul acesta nu rezulta atât din moşiile Bisericii, cât din contribuţia preoţilor. Arhiereii luau bani dela preoţii pe care-i hirotoneau şi percepeau o dare fixă de 15 piaştri dela fiecare preot. In aceste condiţii, nu e de mirare că numărul preoţilor creşte dincolo de orice măsură, iar nivelul lor moral şi intelectual scade în aceeaşi proporţie. O catagrafie, efectuată în 1810, din ordinul mitropolitului Ignatie, a găsit la Bucureşti biserici cu 4 preoţi la 53 de case (Sf. Ioan ISfou). Sfinţii Ierarhi (Colţea) avea cinci preoţi la 18 case. La ţară aceeaşi situaţie : parohia Dudeşti avea trei preoţi şi trei diaconi la 23 de case, Scheia un preot şi trei diaconi la 49 case; Gândeşti, doi preoţi şi patru diaconi la 29 case; Făcăeni, patru preoţi la 28 de case etc. 1 2. Condiţia lor se deosibea puţin de a ţăranilor. Ei erau scutiţi (cu intermitenţă) de unele dări, dar dacă luau pământ, ei făceau clacă şi plăteau dijmă, ca şi sătenii. Şi în caz că nu se achitau cu destulă exactitate de obligaţiile lor, ei erau bătuţi cu falanga, ca şi sătenii. Pentru a remedia aceste rele, exarhul Gavriil Bănulescu face următoarea rânduială pentru preoţi: la 50 de case de gospodari să se scutească un preot, săi se dea opt fălci de pământ de cultivat, să i se scutească 16 vite de imaş, iar pentru celelalte să plătească 20 parale de cap de vită. Preoţii supranu-merari nu vor fi supuşi la clacă, dar vor plăti câte doi lei de casă 3. Mitropolitul Dio'nisie Lupu, a cărui alegere a fost considerată ca o izbândă naţională — el era primul mitropolit pământean, după un lung şir de mitropoliţi greci — promite într’o proclamaţie către ţaiă că ■va depune „toată osteneala” pentru a îmbunătăţi orânduelile bisericeşti, înfiinţând „Şcoala de teologie, 1 După 'Fleischhackl. DionisieLupu ar fi dat 350.000 lei Domnului; 200.000 boerilor şi ar fi făcut un cadou şi lui 'Pini . (Hurmuzaki-Nistor,- XX, 469).; Kreuchely crede a şti că Dionisie a dat ţui Piui 100,000 piaştri. (Hurmu-z aki, X, p. 66). Jîoul Mitropolit s'a despăgubit luând între 50 şi 60 piaştri dela fiecare preot. 2 Biserica ort. rom., XXVIII, pp. 13—14. 2 Ibidem, p. 182. www.digibuc.ro CLASELE SOCIALE de enciclopedie şi de muzică, în limba ţârii”, pentru formarea clerului1, Programul acesta, pus în aplicare, a fost suspendat de evenimentele din 1821 şi de fuga lui Dionisie la Braşov. Răzeşii şi moşnenii. — Un loc aparte în vieaţa noastră rurală ocupau satele de răzeşi, destul de numeroaşe în Moldova, şi de moşneni în Muntenia. Răzeşii erau oameni liberi ; ei erau proprietari deplini ai ocinilor lor şi ai unui petic de- pământ. Restul pământului era lucrat în devălmăşie de toţi locuitorii satului. Satul de răzeşi constituia o persoană morală care putea ataca în justiţie încălcărilor boerilor. In teorie, răzeşul putea ieşi din indiviziune, dar cercetările pentru a stabili partea care i se cuvenea erau atât de complicate încât rareori izbutea cineva să-şi scoată partea. Răzeşii erau asimilaţi în drept cu ceilalţi stăpâni de moşii, dar ei n’aveau decât în mod excepţional şerbi pe moşiile lor, şi aceşteia nu făceau clacă, ci plăteau numai dijmă pentru pământul pe care-1 lucrau. In al doilea rând, răzeşii erau supuşi la dăjdii şi, sub povara-lor strivitoare, ei au început încă din secolul al XVII-lea să-şi vândă ocinile şi să se facă rumâni. Procesul acesta continuă. în secolul al XVIII-lea şi oferă boerilor mijlocul de a-şi rotunji moşiile. Boerii se folosesc de neînţelegerile dintre răzeşi pentru a se infiltra în mijlocul lor şi a-i sili prin „danii”, care de cele mai multe ori erau vânzări camuflate, să le cedeze partea lor şi apoi să le încorporeze satul în moşia sa2. Ba începutul secolului al XlX-lea satele de răzeşi luptă greu împotriva încălcărilor care le ameninţă din partea boerilor şi mănăstirilor. Starea a treia. —Desvoltarea târzie şi lentă a istoriei noastre şi-a găsit expresia cea mai copleşitoare în lipsa de oraşe de tipul acelora care, în Apus, s’au constituit la sfârşitul evului mediu, ca centre de activitate industrială şi comercială. Bucu-xeştii şi Iaşii au fost centre administrative, militare (până la Panarioţi) şi reşedinţe de boeri, cu alte cuvinte, centre de consumaţie, nu de producţie. Deşi, la începutul secolului al XIX-lea, Bucureştii avea o sută de mii de locuitori, şi 366 biserici „cu cinci şi cu nouă turnuri”, înfăţişarea lor n’avea nimic mo-numental. Bnglezul Portcrîl găseşte „murdar în poduri şi murdar 1 Bis. Ort. Rcm, voi. XIII, p. 674—675. 2 Marcel Ener ijb, -Les paysans roumains, pp. 34—37 ; R. Rose 11 i, Pământul, sătenii şi stăpânii, pp. 374—373, , www.digibuc.ro 66 REGIMUL FANARIOT în chiar casele boereşti”. Iaşii, cu toată poziţia lui pitorească şi câteva monumente remarcabile, nu stă mai bine. Şi acolo, „noroiul e îngrozitor”. Iar întrucât priveşte reşedinţele de judeţr ele nici nu merită numele de oraşe. „Portul maritim” şi cea mai mare piaţă de desfacere şi de aprovizionare a celor două Principate, Galaţii, n’avea decât 6.000 locuitori. Focşanii avea abia 5-000. Piteştii era „un târguşor cu străzile înguste”. Toate aceste târguri, ca şi celelalte, au păstrat un caracter rural; locuitorii lor dela margine se îndeletniceau încă cu agricultura. Soţia rezidentului francez, Reinhard, trimis-de Napoleon I în Principate, fiind găzduit într’o casă boerească din Bucureşti, se plânge că n’a putut găsi o oglindă sau o masă de scris. Negustorii şi meseriaşii erau străini şi de provenienţă recentă. Ei n’au putut juca rolul pe care, în Apus, îl jucaseră corporaţiile de meserii şi de comerţ. Cauza principală pentru care răscoala lui Tudor Vladimirescu nu s’a putut transforma într’o revoluţie trebue căutată în această lipsă a unei democraţii industriale. Negustorii cei mari, care se numesc Ripscani, erau Greci. Bancherii, zarafii şi profesorii de greacă, de asemenea. In ordine de importanţă, după Greci, veneau Nemţii, printre care erau mulţi Români din Transilvania, confundaţi cu Nemţii, fiindcă toţi erau sub protecţia consulului Austriei. Numărul lor, pelau 1826, era de vreo unsprezece mii. Cei mai mulţi erau meseriaşi: croitori, cismari, tâmplari etc. Case de comerţ germane erau. puţine. Albanezii ţineau moşii cu arendă ; fiind oameni harnici şi pricepuţi trăgeau mare folos şi pentru ei şi pentru stăpânii de moşie. Ei se mai ocupau cu cârciumăritul şi cu băcănia. După ce făceau bani se duceau în ţara lor, unde cei mai mulţi îşi lăsaseră familia. —Armenii erau bancheri, bijutieri şi zarafi. — Evreii răspândiţi în toate oraşele şi târgurile, posedau câteva case de comerţ şi case de schimb. Dar cei mai mulţi erau meseriaşi : gravori, geamgii, tinichigii1. Cei mai mulţi dintre negustori şi meseriaşi, ca supuşi sau sudiţi străini, se bucurau de favoarea nepreţuită de a fi sub ocrotirea unui consulat. Dar şi aşa nu scăpau totdeauna de ve-xaţiile administraţiei. Sătenii. — „Nu există poate popor mai asuprit de un gu- 1 Laurenţon, pp. 22—24; Raicevich-Lejeune, pp. 52—53- www.digibuc.ro CLASELE SOCIALE 67 vern despotic şi mai strivit de biruri şi de angarale decât ţăranii din Moldova şi Ţara Românească ; nici un alt popor n’ar suferi cu aceeaşi răbdare şi resemnare jumătate din sarcinile care-1 copleşesc. Totuşi, obişnuiţi cu această stare de servitute care ar părea intolerabilă altora, ei nu sunt în stare să conceapă măcar nădejdea unei soarte mai bune. Starea de deprimare sufletească în care sunt ţinuţi s’a prefăcut într’un fel de nesimţire şi de apatie naturală care-i face deopotrivă de nepăsători la bucuriile vieţii şi de nesimţitori la fericire, ca şi la amărăciunile grijilor şi durerilor” 1. Acest pasaj al lui Wilkinson rezumă impresia aproape tuturor călătorilor şi observatorilor străini despre ţărani. Toţi sunt încântaţi de frumuseţea şi bogăţia naturii, toţi «unt uimiţi de condiţia în care trăeşte omul. „Principatele sunt favorizate de natură, persecutate de soartă” 2. In cadrul somptuos al naturii, ei nu găsesc decât colibe sărăcăcioase sau bordee mizerabile, abia mai confortabile decât vizuinele animalelor. Dar descrierea lor rămâne mult în urma faţă de realitatea pe care ne-o înfăţişează un boer român care a trăit-o şi care a putut s’o compare cu realităţile de aiurea. „Intrând cinevaş într’acele locuri unde se numesc sate, nu se vedea nici biserică, nici casă, nici gard împrejurul casei, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici pătul cu semănăturile omului, pentru hrana familiei lui, şi, în scurt, nimică ; ci numai nişte odăi în pământ, ce le zic boidee, unde intrând cinevaş nu are a vedea alt decât o gaură numai în pământ, încât poate încăpea cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrei, şi un coş de nuele scos afară din faţa pământului şi lipit cu balegă. Şi după sobă încă 0 altă gaură, prin care trebue el să scape fugând cum va simţi că au venit cinevaş la uşă-i; căci ştie că nu poate fi alt decât un trimis spre împlinire de bani”3. Toţi ţăranii de sex masculin, dela vârsta de 16 ani, erau supuşi la capitaţie şi la toate celelalte dăjdii. In afară de aceasta, ei trebuiau să facă 12 zile de clacă pe moşia boerului, să dea zeciuială din toate produsele delniţei care le-a fost conce-dată pentru folosinţa lor, să ajute la repararea acareturilor boe- 1 Wilkinson, p. 155. 2 P. E 1 i a d e, De l'influence francaise sur l'esprit public en Roumanie. Paris, 1898. p. 3. 3 C. G o 1 e s c u, însemnare a călătoriei mele, p. 58. www.digibuc.ro 68 REGIMUL FANARIOT reşti, a iazurilor, drumurilor şi morilor. Ei erau siliţi să facă podvezi (transporturi) pentru domnie şi pentru împărăţie, să dea cai de olac pentru cei ce călătoreau în slujba stăpânirii, să ajute la repararea cetăţilor. Astfel, în Ianuarie 1816, când, în urma îngheţului, drumurile au devenit practicabile, Vistieria a dat ordin ca tot meiul ce a mai rămas în mâna ţăranilor să fie ridicat şi transportat în cetăţile turceşti de pe Dunăre, unde aveau să se constitue, mai ales la Vidin, mari magazii de rezervă. Măsura nu ameninţa populaţia numai cu foametea imediată, dar compromitea şi recolta viitoare. „Ţăranul copleşit şi altfel peste măsură de dăjdiile frecvente nu numai că nu primeşte nicio plată dela guvern pentru roadel"1 ce i-au fost luate, dar e silit să le transporte cu propriile sale căruţe, adesea foarte departe, până la Dunăre. Prin aceasta i se prăpădesc şi vitele ce i-au mai rămas şi e pus în imposibilitate de a-şi munci ogorul. In-tr’un cuvânt, niciodată ţara n’a oferit un spectacol mai trist ca acum” x. Arpiralul Tschitschagof (Ciciagof) a calculat că, sub diferite forme, se iau ţăranului între 200 şi 300 lei pe an. Mihai Suţu a fost numit Păpuşoiu-Vodă fiindcă a luat ţăranilor şi porumbul de sămânţă, provocând în anul următor foamete z. Una din sarcinile cele mai grele care cădeau asupra ţăranului era dreptul de găzduire pe care-1 aveau străinii şi slujbaşii. Oricine trecea prin sat, fie străin, fie turc, fie pământean, funcţionar sau paiticular, pricinuia ţăranilor cheltueli şi pagube, fiindcă cei mai mulţi. veneau escottaţi de cete numeroase de slujitori pe care ţăranii trebuiau să-i găzduiască, să-i hrănească şi să-i servească. Ei erau de asemenea siliţi să se îngrijească de hrana cailor. Cheltuelile ocazionate de aceste împrejurări întreceau uneori suma dăjdiilor şi au contribuit şi ele la săiăcirea ţăranului1 2 3. In sfârşit, satele din apropeirea serhaturilor au avut mult de suferit din cauza operaţiilor de pradă ale Turcilor care ridicau recolte, luau vitele şi adeseoii luau robi pe locuitori. Călătorii din Apus care au vizitat ţările româneşti la în-ceputul secolului al XlX-lea sunt izbiţi de aspectul de decădere 1 Hurxnuzaki-Nistor, XX, p. 281. 2 C h. G. Lahovaty, Memoires de l’amiral Paul Tschitschagof, Paris-Bucarest, 1909, p. 115. 3 Memoriul boierilor către Al. Pini, 1822. A rin eseu, II, p 202. www.digibuc.ro CLASELE SOCIALE 69 şi de mizerie pe care îl oferă ţăranii noştri. „Fiinţe degradate de mizerie”, prin toată înfăţişarea lor, ei vădesc „o mare ne-îngrijire şi decădere către animal”. D-na Reinhard, de asemenea, găseşte că ţăranii noştri nu se ridică mai presus decât „animalitatea”. Toţi âu „sufletul însemnat cu pecetea robiei”. „Intre toţi locuitorii Turciei europene, Românul a pierdut mai complet sensul libertăţii şi se sinchiseşte mai puţin de acest lucru”. Medicul englez Mac Michael, în drum spre Bucureşti, e silit, pe la Buzău, să petreacă noaptea într’un bordeiu, unde mai erau două femei cu trei copii. însoţitorul lui Mac Michael nu văzuse nici în ISiubia, nici în Egipt o mizerie mai desăvârşită l. Nu e de mirare dacă, jefuit şi maltratat de toţi, de proprietar şi de slujbaşi în timp de pace, de Turci, de Ruşi, de Austriaci în timp de războiu, el a devenit un om bănuitor şi închis, dela care nu se poate obţine nimic fără bătae. „Cel din urmă caporal austriac loveşte înainte de a vorbi. De aceea vederea unui dregător, a unui străin, face ca toată lumea să fugă”. Dar dacă li se arată bunăvoinţă şi li se câştigă încrederea, devin imediat îndatoritori şi extrem de amabili — extremly civil1 2. Wolf i-a găsit „aspri, leneşi, fără independenţă, sârguinţă şi spirit de întreprindere”, trăind „în frică, înjosire şi cruntă vegetare”3. Benea, apatia, frica, înjosirea şi vieaţa vegetativă exprimă fidel ritmul lent al evoluţiei economice, întârzierea faţă de neamurile din Apus, amorfia raporturilor dintre clase, sărăcia istoriei noastre interne. In condiţiile primitive de vieaţă ale ţării de atunci, ţăranul, economisind, n’ar fi avut cum să-şi ascundă economiile, fără ca agenţii fiscului să nu i le fi scos prin tortură. Da noi, ca în Turcia, nu putea trăi decât omul sărac. „Nu trebue deci să ne mirăm dacă ţăranul nu munceşte cu râvnă, fiindcă dacă 1 N. I o r g a, Istoria Rominilor prin călători, ed. XX, voi. XII, pp. 74, 84. 2 R. Ker Porter, Travels inGeorgia, Persia, Armenia etc. voi. II, p. 778. 3 A- Wolf, Beitrăge zu einer statistisch-historischen Beschreibung des Fiirstenthums Moldav,, 2 voi., Sibiu, 1805, voi. I, p, 3. ,,Je mehr sich das Auge des reisenden Beobachters in diesen Gegenden aufbreitet, vreun er gewahr Wird, mit vfelcher Freigebigkeit die giitige Natur ihre Produkte verbreitet . . . um desto mehr emport sich sein blfcnschengefiihl liber die Schlaffheit und Indolenz der Bewohner dieses gesegneten Landes, Welche ohne Sulbststăndigkeit, Fleiss und UntemehmungSgeist alle Hiilfsquellen zur Aufnahme ihres biirgeriichen Wohlstandes unbenutzt lassen . . . und ihr ganzes Leben in stetter Furcht, ErneidriguUg und stumpfcu Xiinlauten verseufzen”, A. Wolf, Beitrăge, I, p. 3. www.digibuc.ro 70 RECUITUI, FANARIOT ar câştiga mai mult, i s’ar lua mai mult. Aşa, el nu munceşte decât pentru a câştiga ceeace e absolut indispensabil pentru a-şi plăti birul şi pentru a duce o vieaţă din cele mai nenorocite" 1. Pe acest teren, subminat de nejtnulţumiri atât de adânci, avea să cadă sămânţa propagandei eteriste, care chema pe toţi creştinii din Imperiul otoman la o luptă comună de desrobire şi promitea boerilor noştri-conducerea politică într’o ţară independentă, iar ţăranilor slobozenie, dreptate şi pământ. Pentru a izbucni, revolta n’avea nevoie decât de un şef : ea l-a găsit în Tudor Vladimirescu. ^Hurmuzaki, X, pp. 73—74. www.digibuc.ro CAPITOLUL II ÎNCEPUTURILE LUI TUDOR VLADIMIRESCU Originea, condiţia socială, formarea intelectuală şi morală a lui Tudor Vladimirescu, rolul lui militar şi administrativ şi legăturile lui cu toate păturile societăţii din Oltenia prezintă un deosebit interes, fiindcă au exercitat o influenţă decisivă asupra •destinului lui revoluţionar. J. — MOŞNEAGUL Asupra copilăriei şi adolescenţei lui Tudor Vladimirescu până în 1806 nu ştim decât ceeace a putut culege Aricescu din tradiţia orală, pe la 1870. E puţin şi nesigur. Nici măcar anul naşterii nu-1 cunoaştem. „Tudor este născut în Comuna Vladi-mir, districtul Gorj, spune Aricescu 1, cam pe la anul 1770, după -unii, sau pe la 1780, după alţii”. Martorii oculari ai Revoluţiei •din 1821, îi dădeau 40 de ani. El s’a născut deci mai curând pe la 1780 1 2. Tatăl său se trăgea din judeţul Mehedinţi, plaiul Ciobanilor, poate dela Piejna, unde Tudor a ridicat în 1808, împreună cu Gheorghe Duncea, o biserică şi a înzestrat-o cu treizeci de stânjeni de pământ. Acolo se află şi portretul lui de ctitor cu inscripţia „Biv-vel Sluger Theodor, comandir” 3. 1 C. D. Aricescu, Istoria Revoluţiei Române dela 1821. Craiova 1874 •pp. 14—15. 2 Scariat Dăs căi eseu, care l-a cunoscut şi in 1821 şi înainte, spune că Tudor ,,£ă fi avut 40 de ani”. (N. Io rg a, Un cugetător politic moldovean, pag. 51). Un informa'or austriac dfn Bucureşti scrie în timpul Revoluţiei despre Tudor : , Er ist im mittleren Alter". (M. Pope seu, Contribuţie la istoria Revoluţinnii din 1821, p. 13). 3 N. I o r g a, Domnul Tudor din Vladimir, Bucureşti, 1939, pp. 36—37. Jdem, Studii şi Doc. VI, pp. 511—512. www.digibuc.ro 72 începuturile lui tudor vladimirescu Tatăl său Constantin, zis Ursu, s’a însurat cu Ioana, fiica sau sora preotului Grigore Bondoc din Vladimir, şi s’a aşezat în satul soţiei sale. Dela numele satului său de naştere se trage şi numele de familie al lui Tudor *. Pomelnicul Dumnealui Slu-gerului Teodor ot Cerneţ, comandirul pandurilor, aflat la Schitul Cioclovina (jud. Mehedinţi) 2 cuprinde şi pe membrii familiei Bondoc, încât e greu de stabilit ascendenţa lui Tudor, dincolo de Constantin şi Ana, părinţii săi. Pe o filă a Penlicostarului dăruit de Tudor bisericii din Cloşani, la 27 Februarie 1819, a însemnat el însuşi cincisprezece nume din neamul său pentru a fi pomeniţi la liturghie,; dintre acestea, şase sunt ale unor feţe bisericeşti : Dionisie Arhiereul, Varlaam Monahul, Eufrosin Ieromonah, Dionisie Arhiereul, Iosif Ieromonah, Mitrofan Ieromonah 3. Tudor a avut deci, printre ascendenţii săi, preoţi şi călugări, ceeace indică o condiţie socială mai răsărită printre locuitorii satului. Se poate merge până a susţine, cu Mihail Cio-ranu, şeful cancelariei sale din timpul Revoluţiei, că tatăl lui Tudor a fost „mazil”, adică neam de boef fără funcţie? Eucrul e cu atât mai greu de admis cu cât mai jos, însuşi Cioianu spune despre Tudor că era „om din popor şi fără învăţătură” 4. 1 Cu privire la originea numelui de Vladimirescu, martorii contemporani şi istoricii de mai târziu s’au împărţit în două categorii: unii îl deduc din Vladimir, satul de naştere al lui Tudor, alţii îl pun în legătură cu ordinul Sfântului Vladimir care i-a fost conferit de Ruşi pentru partea ce a avut în războiul din 1806—1812. Agentul consular al Austriei la Bucureşti pretinde chiar că „numele obişnuit” al lui Tudor, înainte de decorarea sa de către Ruşi, ar fi fost Vălcă-rescu r .Sludgiar Todoro, der sich ausser seinem gevohnlichen Kamen Wolko-resko auch Wladimiresko zeichuet, Veil er Inhaber des russischen Vladimir-Orden seyn soli” . .. (Hurmuzaki-Nistor, XX, 540). După cum bine observă d-I Bodin, Tudor e menţionat cu numele de Vladimirescu în hrisovul din 20 Decemvrie 1806, prin care e făcut „biv vtori comis", deci înainte de începerea războiului ruso-turc şi, cu atât mai mult, înainte de a fi fost decorat cu ordinul Sfântului Vladimir. In afară de acesta, Vladimirescu se numeşte şi fratele lui Tudor, Pavel sau Papa, care nu era titular al numitului ordin. Numele de familie al lui Tudor era deci Vladimirescu (D. Bodin, Tudor Vladimirescu in lumina izvoarelor italiene, Extras din „Revista istorică română”, voi. XI—XII (1941 — 1942) • 2 E. Vîrtosu, Mărturii noi din vieaţa lui Tudor Vladimirescu, Aşez. Cult. I. C. Brătianu, Bucureşti, 1941, p. 39. La nota 2, vezi indicaţia celorlalte pomelnice. 3C. Aricesc u. Acte justificative, Craiova, 1874 p. 12—13. — D. Bodin, Tudor Vladimiriscu. (In Figuri revoluţionare rom&ne. Aşez. I. C. Brătianu, Bucureşti, 1937, p. 49). 4 N. I o r g a. Izvoarele contemporane, pp. 232 şi 269. www.digibuc.ro MOŞNEAGUL 73. Naum Râmniceanu care, deşi pornit contra lui Tudor, a scris pe bază de informaţii sigure, spune că Tudor „era pământean din judeţul Mehedinţului, născut din părinţi proşti, din neamul pandurilor1”. După relaţia anonimă asupra revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, publicată de N. Iorga 1 2, Tudor a fost „moştean” din Gorj, adică ţăran liber, ceeace este mai probabil3. De aceeaşi părere e şi Dăscălescu. „L-am cunoscut personal, era de felul lui răzeş din judeţul Gorjului” 4. Tudor avea un frate, Pavel sau Papa, şi o soră Dina (Con-standina). Pavel s’a căsătorit în 1820, cu două luni înainte de izbucnirea revoluţiei, cu o fată din Vladimir, Balaşa, ce-şi zicea. de boer. In timpul răscoalei, Pavel a fost ispravnic de Gorj şi la venirea Turcilor, a trebuit să se prezinte spre justificare înaintea silihdarului care l-a trimis la Vidin, unde i s’a pierdut urma. Din ordinul noului ispravnic, Stolnicul Dinu Băleanu, casa lui a fost prădată şi averea lui confiscată. S’a luat tot: „boi, vaci, cai, haine, cazane, harămuri, râmători, capre” 5 6. Nici în 1823, Balaşa nu ştia dacă soţul ei era „viu sau mort” şi se plângea că îndură necazuri „cari la casa părinţilor mei n’am cunoscut” ®. In acelaşi an al pieirii soţului ei, Balaşa a dat naştere unui băiat Ioan, care, în 1835, figurează printre ctitorii bisericii din Vladimir 7 şi trăia încă în 1870, când Aricescu şi-a făcut ancheta asupra neamului lui Tudor. Dina a avut doi copii, Sanda şi Gheorghe, din care se trage neamul Vladimireştilor din Căpreni şi Pageni 8. Puţin importă, de altfel, că a fost sau nu „mazil”, că a avut sau nu ascendenţi preoţi şi călugări; esenţialul e că se trăgea dintr’o familie robustă, dârză şi întreprinzătoare, care de două generaţii se lupta din răsputeri să facă avere şi să se ridice peste condiţia în care se născuse. înfrângerile şi umilirile, 1 Scrisoarea Munteanului ca răspuns la scrisoarea Moldoveanului, (B’s- Reflecţia lui Tudor Vladimirescu dovedeşte că şi el a cunoscut „Congresul dela Viena” şi că era încredinţat şi el de des-membrarea iminentă a Imperiului otoman. Toată problema era ca chestiunea Ţărilor Româneşti să ajungă în discuţia Congresului : „ci mult a fost, puţin a rămas” ! Fraza aceasta ni-1 .arată pe Tudor cu gândul prins în nădejdea fnarilor prefaceri pentru ţara sa, pe care, ca şi Grecii, le aştepta dela iniţiativa şi sprijinul ţarului servit cu atâta vitejie în răsboiul din 1806—1812. Zăbava'lui la Viena, până în Decemvrie, peste toate aşteptările lui Glogoveanu, va fi avut deci ca -motiv nu numai hotărârea de a nu lăsa neisprăvite lucrurile pentru care se dusese la Viena, ci şi dorinţa de a aştepta sosirea ţarului şi de a cunoaşte lucrurile care ni se pregăteau. După un zvon care. a circulat în 1821, în timpul răscoalei, Tudor a aşteptat sosirea ţarului la Viena pentru a se plânge că guvernul Ţării Româneşti nu i-a acordat despăgubirea de 70.000 piaştri pentru paguba pe care i-au făcut-o tâlharii, pe care i-a dat pe mâna autorităţilor, dar pe care aceştia i-au stors şi apoi i-au pus în libertate, fără să-i acorde lui vreo indemnitate 8. După I. Ghica, Tudor ar fi fosţ prezentat împăratului Alexandru de către Capo d'Istria şi Strogonof. Da Viena, de asemenea, Tudor a putut să-şi însuşească 1 Hnrmuzak i-N i s t o r, XX, pp. 180—181. 2 Ibidem, p. 191. 8 „Dieser Domnu Tudor war... beim Gongress 1814 iu Wien und klagte dort beim russiscben Kaiser, dass die hiesige Regierung ibm den Schaden von 70.000 Piaster, welcbe ihm die Râuber gemacht, nicht ersatze, da er doch die Râuber der Regierung ubergaben, die Regierung aber diese Râuber ausgesangt. dann ihnen die Freiheit gegeben bat, obne ihrâ. einen Ersatz zu leisten”. (M, Popescu, Coniribufiuni documentare la istoria. Revoluţiei din 1821, p. 8). www.digibuc.ro ASDESKA, pWK-NEŢlTr.lJl lll sau să-şi precizeze ideile cu privire la „patriotism” la „suveranitatea poporului”, „dreptăţile poporului”, „folosul obştesc”, „Adunarea obştească”, pe care le vor invoca proclamaţiile lui. Totuşi credem că Iorga a mers prea departe când a scris : „Nu vom mai putea spune de acum înainte că scrisul lui, idei politice şi foţmă, e datorit numai inspiraţiei şi chiar redacţiei străine : un episcop Ilarion, un consul Pini, un Petrache Poenaru, poate” 1. Fraza lui Tudor, pe care o avem aici într’o formă autentică, e bine legată, -plină de energie şi de relief, adesea nervoasă, ceeace denotă un temperament viguros, hotărît şi sigur de sine, foarte susceptibil, adesea posomorit, dar capabil şi de sentimente duioase a. Fraza e adăiirabil potrivită pentru a exprima răbufneli de pasiune, dar nu reflecţii şi speculaţii politice. IV. — ARDEREA CERNEŢULUI Tudor se întoarse în ţară prin Banat. Dar la Orşova Veche află că Turcii din Ada-Kale i-au distrus toată gospodăria' dela Cerneţi. Ada-Kală era un important centru strategie^ şi punct de transit pentru mărfurile din Oltenia şi din Sudul Dunării în Austria. Comandantul garnizoanei, Regep-Aga, strânse bogăţii considerabile din taxele de transit şi din transacţiile comerciale la care lua parte. In afară de aceasta, prin talentele şi prin succesele sale militare, el dobândise atâta credit la Poartă încât 1 Vezi „ţâfna” cu care răspunde la bănuiala lui Glogoveanu că s’ar fi întors în taină la Cerneţi : „Şi pentru ce nu judeci, mă mir. Şi iar, cum poţi socoti Dumneata că voi fi eu un om atâta fără de cinste ca să las treaba Dumi-tale jos şi să plec —că ştii bine că eu aici alt lucru n’am avut* ci numai pentru treaba Dumitale am venit, ca să-ţi slujesc. Şi din necazurile ce mi-a făcut acest neam tiran, de trei ori m’am şi bolnăvit tare, văzând că nu pot săvârşi treaba. Şi iar eu, după ştiinţa pravililor care am şi după multă silinţă ce am pus, am isprăvit. Dar trebuia ani să se treacă, şi era să pierzi de tot Dumneata, fiindcă nu ştii cum este aici ... . Iar pentru binele care mi-ai făcut Dumneata acolo, nu aşa curând voi putea eu a-1 uita. Că niciodată, până voi trăi, nu-1 uit” (p. 14). Când vorbeşte de Fălcoianca, dela care li s’au tras toate necazurile, mânia lui trece la invectivă : „Afai bine să fi crăpat Fălcoianca, când a făcut aceasta de ne-au băgat prin judecata drăcească" (p. 11). „Afai bine să-i fi sărit ochii când au făcut blestemata aşa urîtă faptă’” (p. 13). „Aceea ce ne-a băgat într’a-ceste ar trebui arsă în foc" (p. 14). 2 Iată cum vorbeşte, de pildă, de fetiţa lui Glogoveanu : „Dumneaei coconiţeLKasincuţei, pe care milostivul Dumnezeu să o trăiască, i-am croit alte haine şi aşternut. Cocoane, când o vei vedea, toată mâhnirea răposatei va să-ţi treacă r- mare parigorie (mângâiere) în toată vieaţa va să' fie Dumitale această coconiţă. Căci n’are protivnică la frumuseţe şi la înţelepciune : va să fie cea întâiu în Ţara Românească, că ş’aici este aleasă şi vestită” (p. 8). www.digibuc.ro 112 TDDOB LA VIENA putea râvni la postul de guvernator al Vidinului sau al Belgradului. Hafis Aii Paşa din Vidin şi Suleiman Paşa din Belgrad, simţindu-se ameninţaţi, s’au înţeles să-l suprime şi cu ajutorul paşei din-Rusciuc, fratele lui Suleiman Paşa, au izbutit. Sigur de impunitate, Hafis Paşa încercă să pună mâna pe Ada-Kale, dar fraţii lui Regep-Aga ştiură să-l priveze de beneficiul crimei lui. Ei declară că nu vor preda insula decât unui imputemicit al Sultanului. Pentru a-i forţa mâna, Hafis ocupă Cladova, care depindea de Ada-Kale, şi concentra acolo 600 de oameni. Ea rândul lor, Adalâii lui Regep, în frunţe cu Sahilj-Aga, trecură Dunărea, în Ianuarie 1815, ocupară judeţele Mehedinţi şi Gorj şi numiră ispravnici şi zapcii de ai lor ca să le strângă zăhărele. Eocuitorii acelor două judeţe fură prădaţi de toate proviziile: „grâu, orz, miere, unt şi vite din destul”. O ceată de vreo 150 de Adalâi iau cu asalt mănăstirea Strehaia şi o prefac în centru de aprovizionare. Populaţia dimprejur, până la Craiova, fuge cuprinsă de panică. Eocuitorii Craiovei, aflând de această „mare nevoie turcească, au fugit în toate părţile, cu mic, cu mare, sco-ţându-şî boerii calabalâcurile şi familiile şi negustorii mărfurile, de s’au răsfirat în ţară şi peste Olt”. Pentru a pune capăt acestor incursiuni, Vodă Caragea se înţelege cu paşa dela Vidin şi cu Aianul dela Rahova să trimită în Oltenia câte o mie de oameni, la care caimacamul CraioVei trebuia să adauge două mii de panduri. Domnul introduce astfel el însuşi în ţară trupele otomane care se vor dovedi mai prădalnice şi mai silnice decât ale Adalâilor şi de care nu va şti mai târziu cum să scape. In acelaşi timp, la cererea lui Caragea, Fleischhackl a scris lui Salih Aga să renunţe la o întreprindere care ameninţă jDUnele sale relaţii şi cu Poarta şi cu Austria. In răspunsul lor, fraţii Regep au cerut ca Poarta să le acorde armistiţiu deplin şi dreptul de a păstra şi mai departe Noua Orşova şi Cladova ; în schimb, ei promit să fie servitorii cei mai credincioşi ai Sultanului. Şi sub pretext că au fost solicitaţi de locuitori să-i apere împotriva trupelor regulare, ei au ocupat, pe lângă Strehaia, Cerneţul şi Tismana E Poarta i-a declarat atunci rebeli şi a însărcinat pe Iusuf Aga din Bercofcea (Bulgaria) cu represiunea. Iusuf a curăţat Oltenia de trupele lui Hafis Paşa, ale căror atrocităţi au silit în adevăr pe ţărani să treacă de partea Adalâilor. Pandurii s’au 1 Hur muz aki-Nis t or, XX, pp. 190, 195, 196, 201, 203, 207—208, *13—215, 228, 231, 233. www.digibuc.ro AEDEEEA CEBNETUXUX. n3 folosit de prilej pentru a prăda ce a mai rămas, adică populaţia dela munte. „Ei se făcuse hoţi şi omora şi ardea oamenii şi-i prăda, şi au prădat şi mănăstirile muntelui”1. Iusuf Aga s’a mărginit să ţină sub observaţie garnizoana dela Ada-Kale şi .să păstreze ordinea. Ocupaţia turcească s’a prelungit astfel până la sfârşitul anului 1815, şi a costat ţara o sută mii de piaştri pe lună, afară de 400.000 pentru lichidarea .soldei, înainte de evacuare. In aceste turburări s’a mistuit şi o parte din avutul lui Tudor Vladimirescu. Paguba pe care o suferă îi inspiră împotriva stăpânirii din Ţara Românească prima pagină de revoltă pe care o cunoaştem. „Hoţomanii dela Ada-Kale au prăpădit lumea de pe la noi, şi de la mine şi dela D-stră au luat toate bucatele şi tot ce au găsit, încă şi pe oameni i-au pedepsit tare ; Cemeţul l-au ars tot, mimai câteva case de cele boereşti au mai rămas până acum, pe unde sunt ei închişi, dar, când vor ieşi, le vor arde : nu cred că vor scăpa nici acolo, scrie Tudor lui Glogoveanu. „Apoi din nechivernisirea stăpănitorilor ţării noastre vezi câtă prăpădenie ni se pricinueşte ! Ci vor lua plată dumnezeiască! Nus’ar fi putut economisi ca să nu se fi făcut această prăpăduire ? O stăpânire cu aşa ţară mare în mâini, şi un lucru de nimic n’au putut popri, ci ne lăsară de ne prăpădirăm şi ne stinserăm de tot 1 Adalâii au începui a lua şi robi de oameni, spre mai mare bătae de foc !” 1 2. 1 Dionisie Eclesiarhul, p. 209. 2 N. lorga, Scrisori inedite, p. 18. www.digibuc.ro CAPITOLUL V ETERIA ŞI TUDOR VLADIMIRESCU Tudor Vladimirescu a ridicat steagul răscoalei ca membra afiliat al Eteriei greceşti, în clipa, după planul şi cu mijloacele stabilite de aceasta. Ceata de Amăuţi, cu care a plecat din Bucureşti ca să< revoluţioneze Oltenia, i-a fost pusă la dispoziţie de Iordache Olimpiotul şi de Bimbaşa Sava, „obergeneralii” Eteriei în Muntenia. Toate informaţiile cele mai sigure concorda'asupia acestui punct L Banii cu care avea să facă faţă primelor chel-tueli "proveneau de asemenea din fondurile Eteriei. La 13 Ianuarie 1821, cu câteva zile numai înainte de izbucnirea răscoalei, Tudor ia cu chitanţă „dela Dumnealui fratele Tavel Ma-cedonski „taleri 20.000 (doăuzeci mii)” Pavel Macedonski era fratele lui Dumitru, unul din căpitanii lui Tudor — acela cu care a plecat dela Bucureşti în, noaptea, din, Vj spre 18 Ianuarie. Ioan Dârzeanu ştia că „izvodirea, turburării” lui Tudor a fost „cu chip de farmasonie” ®r Iniţierea Îuî Tudor în Eterie s’a făcut prin Sava şi Iordache, în biserica Sfântului Sava 4. De îndată * Vezi dovezile la capitolul următor. 2 Em. Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, Bucureşti, 1927, p. 70. 3 N. I o r g a. Izvoarele contemporane, etc. p. 51. 4 Ghic a, Scrisori, III, p. -68. —„Căpitan Iordache iuiţiă pe Tudor, din partea Grecilor, în secretul Eteriei; însă numai pe jumătate. Tudor făcu jurământ în Biserica Sf. Sava, faţă cu căpitan Ioan Farmache, că va înlesni cu pandurii săi trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre, unde are ’a fi teatrul resbelului, cum. se decise la Ismail". (C. Aricesc u, Ţ, p. 39). Chiriac Popescu confirmă faptul: „In zilele Domniei Suţului, Vladimirescu, atunci aflându-se în Bucureşti, s’au conformat şi dânsul într’o glăsuire cu Eteria Grecilor, prin taină, ca, ieşind Ipsilanti în Ţara Românească, să dea şi Vladimirescu mână de ajutor lui, ca să se înlesnească trecerea peste Dunăre a oştirilor eteriei greceşti"., (I o rg a. Izvoarele, p.. r8g). N, I or ga credea că Tudor a îost introdus în Eterie încă dela Viena, de către Iordache Olimpiotul (vezi mai sus, p. 109 nota 1). I. C. Fiii 11 i , Frământările politice şi sociale în Principatele române dela 821 la 1828» pp. 19—27, arată că Tudor era Eterist. www.digibuc.ro 116 EIEBIA 91 TTTDOB VLADIMIBBSCU ce Alexandru Ipsilanti trecu Prutul, Puşchin anunţă din Chi-şinău că „Ipsilanti merge să se unească cu Tudor Vladimirescu”1. Planul cooperării lui Tudor cu Eteria era deci de notorietate publică în cercurile ruseşti. îndată ce a sosit la Iaşi, Ipsilanti a scris lui Pini să se îngrijească „ca nici un fir de păr să nu .se clintească Slugerului Tudor Vladimirescu" 1 2. Fleischhackl ştia că „cu două zile înainte de moartea lui ► Suţu”, Tudor „era la Bucureşti şi Ia consulatul rusesc"3. Şi dovezile s’ar putea înmulţi, Ştefan Scarlat Dăscălescu avea deci dreptate să spună că pe Tudor nu ura împotriva Grecilor, „ci planurile Rusiei şi mâna lui Pini l-au împins”4» I. — ETERIA LVI RHIGAS Chiar şi originea Eteriei se leagă de Ţările Româneşti. După Prokesch-Osten, primul plan de înfiinţare a unei astfel de societăţi s’ar datora lui Alexandru .Mavrocordat, Domnul Ţării Româneşti, fugit în Rusia în 1784. Constantin Rhigas din Ve-lestino, căruia tradiţia îi atribue meritul de a fi realizat ideea lui Alexandru Mavrocordat, a fost mai întâi secretarul lui Alexandru Ipsilanti, a studiat la şcolile- greceşti superioare din Bucureşti, apoi a intrat în serviciul domnilor Nicolae Mavrogheni şi Mihai I. Suţu şi a boerului Grigore Brâncoveanu B. Mavrogheni l-a numit caimacam al CraioveL Convins că influenţa Revoluţiei franceze se va întinde si în Răsărit, el ar fi întemeiat „Societatea Amicilor", *Etokpix xtov ţpfttov, cu scopul de a răspândi ideile Revoluţiei franceze şi de a desvolta sentimentul naţional grecesc. Chiar şi după moartea lui Rhigas, Ţara Românească a rămas unul din centrele cele mai importante ale acţiunii de redeşteptare a Grecilor. Colecţia lui de cântece populare greceşti care, circulând din mână sub formă de manuscris, a stârnit entuziasm în toată Grecia, a fost-tipărită la Iaşi, în 1814. Visul lui era să unească pe toţi Grecii într’o societate secretă care să organizeze lupta împotriva Turcilor. 1 Puşkin către A. N, Rajewski, (Revista Moldovei, HI, 1924, No. 10 PP- i—3)» 2 F1 e i s c h h a c k 1 către Metternich, 10 Hârtie 1821:. Hurmuz a ki, XX. 55^* ,3 Hurmuz aki-Nistqr, XX,.p. 539- 4 N. J o r g a, Un cugetător politic moldovean, etc., p. 52. 6 I. Filitti, Grecs et Romains en 1821 (Extrait de la revue Ellenica, *934» P- 210). www.digibuc.ro ETEKIA LUI EHIGAS 117 In 1793, Rhigas s’a dus la Viena pentru a da o bază mai largă activităţii sale. Acolo a compus versiunea grecească a Mar-seillaise-i care începe cu ,,L,a arme, fii ai Greciei, ziua glorief a sosit 1” şi care a stârnit un viu entuziasm pentru ideile de, libertate în toate cercurile greceşti. Peste rivalităţile locale, Rhi-gas voia să creeze un curent panhellenic, la care trebuiau să adere şi Bulgarii, Sârbii, Albanezii şi Românii, pentru ca, solidari, să se emancipeze de sub jugul turcesc. Ea Viena, Eteria a luat o formă tot mai pronunţat franceză 1. Eteriştii făceau din Napoleon un Grec născut în Pelo-ponez şi pretindeau că „Bonaparte” e o simplă traducere a cuvântului „Kallimeri”. Napoleon, care nu neglija nici un element susceptibil de a servi politica sa orientală, a dat ordin lui Ber-nadotte, ambasadorul Franţei la Viena, să trateze cu Rhigas. Complicitatea franceză a trezit la Eterişti nădejdi atât de mari încât au nesocotit cele mai elementare reguli de prudenţă. Pentru a fi mai aproape de teatrul evenimentelor, Rhigas s'a dus la Triest. Poliţia austriacă, care-1 supraveghea de 'mult, l-a urmărit şi, punând mâna pe corespondenţa şi hârtiile lui, l-a arestat. Guvernul austriac l-a predat paşei dela Belgrad care l-a executat, împreună cu alţi complici. Odată cu moartea lui Rhigas s’a stins şi mişcarea organizată" de el. Dar amintirea şi numele Eteriei au rămas, şi încercarea lui avea să fie reluată sub altă formă, cu atât mai mult cu cât ea corespundea unor necesităţi politice şi naţionale. Societăţile secrete au existat la Greci de când au ajuns sub stăpânirea străină (chiar şi în antichitate). Clefteria însăşi poate fi considerată ca o formă de apărare naţională. Primele forme de organizare apar în legătură cu frăţiile de cruce obişnuite printre locuitorii din munţi. Doi clefţi jură pe cruce să se ajute cât vor trăi, iar după moarte să se odihnească unul lângă altul: „Vieaţa mea e vieaţa ta, sufletul meu e sufletul tău”. De atunci se numesc fraţi şi luptă împreună. Frăţiile de cruce nu urmăreau decât apărarea cauzei şi intereselor personale a membrilor lor. Prima Eterie naţională, a lui Rhigas, n'ar fi fost * * Asupra Eteriei studiul cel mai temeinic rămâne al lui K. M e n d e 1 s-so hn-B artholdy, Die Hetairie (Historische Zeitschrift, voi. XVI, (1866), pp. 294—344). — Cf. şi A. Prokesch-Osten,Geschichte des Abfaiis derGrie-chen vom t-urhischen Reiche im lakre 1821, Wien 1867, voi. I.— G. G. G e r v i n u s, Insnrrection et rig&n&ration de la Grice. Tr.fr. Paris, 1863. Voi. I.—A. D. X e n o-p o 1, Istoria Românilor în Dacia traiani, Ed. III. Bucureşti, 1930, voi. X. www.digibuc.ro 118 ETEEIA 81 TUDOB VLADUUBESCU după Mendelssohn-Bartholdy, decât concentrarea şi lărgirea a-cestor frăţii de cruce. Insă e greu de admis o filiaţie directă între frăţiile de cruce întemeiate pe o organizaţie primitivă de clanuri şi societatea politică care urmărea idei de independenţă, libertate politică şi uqitate naţională inspirate de Revoluţia franceză. II. — ETERIA FILOMUSILOR In 1812 s’a format la Atena, sub influenţa străinilor care trăiau acolo, o Eterie a Filomusilor. Scopul iniţial al Filomusilor era să reacţioneze împotriva vandalismelor care, pentru a îmbogăţi muzeele Apusului, distrugeau monumentele antice ale Greciei, să înfiinţeze un muzeu naţional pentru păstrarea antichităţilor clasice şi să întemeeze şcoli pentru ridicarea poporului. Filomusii sperau să ridice treptat prin cultură condiţia poporului grec la nivelul popoarelor occidentale. Contele Capo d’Istria a susţinut din răsputeri această societate şi, când a ajuns ministru al ţarului Alexandru, a pus în serviciul ei toată influenţa sa. In 1814, la Viena, el o reorganiză, îi redactă statutele, care nu treceau de programul unei societăţi culturale şi şcolare, şi-s’a străduit să-i câştige sprijinul reprezentanţilor puterilor străine la Congres. Ţarul Alexandru I, principii moştenitori ai Bavariei şi Wurtembergului şi "toţi aceia care îşi aduceau aminte de studiile lor clasice, au aderat la Eterie şi au adoptat inelul de aur sau de fier al legământului de a lupta pentru reînvierea Greciei. Liste de subscripţie au fost lansate în ţările occidentale şi în coloniile greceşti pentru constituirea unui fond de acţiune. O casă centrală s’a înfiinţat la Miinchen, sub egida principelui moş- , tenitor al Bavariei, Eteria Filomusilor era o societate culturală, care lucra pe iaţă pentru promovarea religiei, ştiinţei şi- artelor. -Scopul ei era să răspândească în Grecia cultura'occidentală şi „să procure unui cler ignorant mijlocul de a se instrui, de a răspândi sfânta Scriptură şi de a da credincioşilor greci, dintre care nouăzeci şi unu la sută nu cunoşteau învăţătura Mântuitorului, o instrucţie capabilă să-i ridice la demnitatea onoarei evanghelice . Eteria Filomusilor a rămas o ’ societate savantă, fără influenţă asupra masselor. 1 Scurt istoric al Eteriei, de un Grec ataşat uneia din delegaţiile Congresului, probabil celei ruseşti, In 13 m i 1 Vîrtosu, 1821. Date şi fapte itoiti, pp. 115—117. www.digibuc.ro SOCIETATEA AHIOALl 119 însemnătatea ei practică se reduce la faptul de a fi creeat şi întreţinut credinţa în sprijinul ocult al Rusiei. Credinţa a-ceasta a provocat iniţiativele care depăşeau intenţia Bilomusilor, dar aveau să găsească mare' răsunet în masele populare. III. __ PHILIKk HETAIRIA Astfel trei negustori greci stabiliţi la Odessa, Nicolae Sku— phas din Arta, Athanasie Tsakalof din Ianina şi Pangiotes Anag-nostopulos din Andritsaina (Moreea) au întemeiat, în 1814, o societate secretă, numită Philik£ Hetairia, adică Societate amicala, care-şi propunea să realizeze „uniunea armată a tuturor creştinilor din Imperiul otoman pentru ă face să triumfe Crucea asupra Semilunei” 1. Sub o formă şî pe baze deosebite, Bteria relua vechiul plan al Bcaterinei II de a reînvia Imperiul bizantin cu capitala la Constantinopol. N’a fost o simplă întâmplare că Bteria a luat naştere pe teritoriu rusesc, în marele port al Mării Negre, unde se întâlneau interesele ruseşti şi greceşti. Intemee-torii, luând ca model masoneria, au împărţit Bteria în şapte grade, dela simplii fraţi până la un comitet de conducere secret ai cărui membri aveau un caracter militar. Şeful suprem, #PX^, trebuia să fie ţarul Alexandru însuşi. Iniţierea se făcea noaptea, înfcr'o cameră de lemn — baraca carbonarilor. Un preot ÎUa jurământul în faţa icoanei cu răstignirea Domnului şi în mijlocul unor ceremonii misterioase. Virtuţile recomandate de societate erau credinţa, statornicia, supunerea necondiţionată şi, bine înţeles, secretul absolut. Biecare „frate” trebuia să aibă totdeauna la îndemână o armă şi cincizeci de cartuşe, pentru a putea răspunde în orice moment la apelul superiorilor.' Bteriştii nu s'au sfiit să se laude cu sprijinul Rusiei pentru a recruta partizani. Chiar şi emblemele lor erau astfel alcătuite încât să întreţină această credinţă. Pecetea Bteriei reprezenta două cercuri concentrice. Pe inelul dintre" cele două cercuri erau mai mulţi A[lexandru] şi B [Sfânta Alianţă], iar în mijloc un K[apodistria]. Sprijinul consulilor ruseşti care, în Orient, erau toţi Greci, numiţi de Capo d'Istria, a dat o puternică chezăşie de adevăr stratagemei cu sprijinul rusesc, fără de care „Bteria ar fi rămas ceeace era : zero a”. 1 G. G. Ger vin us, Insurrection et riginiration de la Grâce. Trad.fr. Paris, 1863, voi. I, p. 147. 2 Expresia lui Trikupis, citată deMendelssoh n-B artholdy, p. 316. www.digibuc.ro 120 ETEEIA 01 TUDOB VBADIMIKESCU ţn primii ani, societatea a făcut puţine progrese. Odessa era prea departe de centrul vieţii greceşti. De aceea., în Aprilie 1818, Skuphas s’a stabilit la Constantinopol şi a constituit acolo un Comitet central, care avea să organizeze misiunile de propagandă1. Din momentul acela, adeziunile au început să curgă din toate colţurile lumii greceşti. Episcopi, preoţi şi călugări, căpitani de vase şi armatori, negustori şi meseriaşi, profesori şi studenţi din Grecia continentală şi din insule au aderat la Eterie. Pentru caracterul social al mişcării e caracteristic faptul că din 692 de membri, 251 erau negustori şi 35 căpitani de vase1 2 3. Delegaţi cu titlul de „Efori” au fost însărcinaţi cu organizarea şi conducerea secţiilor ,din provincie şi dţn colonii. In Principatele române, cei mai activi agenţi de propagandă au fost arhimandritul Diceu (Dikeos) şi Gheorghe Eeventis. In afară de clerici, de boeri şi de negustori, ei au câştigat pe comandanţii gărzii domneşti, pe bimbaşa Sava şi pe căpitanul Iordache Olimpiotul. Ferm convins de sprijinul Rusiei, Diceu era pentru atacul prin surprindere, în care vedea cea mai bună chezăşie de succes. Din iniţiativa lui s’au organizat Eforii la Bucureşti, Iaşi şi/ Galaţi. Ea Iaşi, apostolii cei mai activi ai Eteriei erau Teodor Negris şi Eassanis. Conducerea, supremă a luat-o Anagnostopulos însuşi, în timp ce»Tsakalof se ocupa de Grecia continentală, iar urmaşul lui Skuphas, Sekeris, avea direcţia comitetului central dela Constantinopol. Repartiţia aceasta doved-deşte importanţa pe care, dela început, Eteriştii au atribuit-o Ţărilor româneşti pentru izbânda cauzei lor. Propaganda lor a avut succes deplin. După mărturia lui Cioranu, „într’acea Eterie se aflară toţi boerii greci din România şi mulţi încă şi din boerii români greciţi : semnul lor de recunoaştere erau tabacheri, inele şi altele 8”. Consulul austriac din Bucureşti semnalează, încă din August 1816, răspândirea unei societăţi secrete, care se numea „Occa” şi care făcea adepţi şi printre Austrieci 4 * *. 1 G. G. Gervinus, Op. cit., p. 150. 2 I. F i 1 i m o n (citat după Joseph Gottwşld, Phai/iariotische, Studieri, in Leipziger Vierteljahrschrift fur Siid-Ost Europa, 1941, p. 34 n. 48). 3 N. Iorga, Izvoarele contemporane, p. 231. 4 H u r mu z aki-Nis t or, XX, p. 316. Numele de „Occa” e pro- babil alterarea cuvântului „Opincă", care era lozinca de recunoaştere a Eteriş- tilor. (I. Giuca , Scrisori, Ed. P. Haneş, voi. III, p. 63). www.digibuc.ro ETERIA 81 TTOOB VLADIMERESOT 121 III. — ALEXANDRU IPSILANTI ŞEF SUPREM AL ETElflEI Conducătorii- Eteriei au înţeles, dela început, importanţa de a avea/în fruntea societăţii o persoană de mare prestigiu şi influenţă. In primul rând, ei s'au gândit la contele Capo d’Tstria, preşedintele societăţii Filomusilor. încă dela Odessa, Comitetul de conducere a trimis pe Nicolae Galatis la St. Petersburg să ofere contelui conducerea supremă a Eteriei. In zadar Capo d’Istria^s’a străduit să arate lui Galatis deosebirea fundamentală între Eteria Filomusilor, care urmărea regenerarea treptată a Grecilor prin răspândirea culturii occidentale, şi noua Eterie care voia să realizeze emanciparea politică a Grecilor prin răsturnarea Imperiului otoman. Galatis n'a voit să înţeleagă nţmic. Capo d’Istria a dat atunci ordin să i se confişte hârtiile şi să fie cqn-dus peste Trut. Dar a recomandat consulului dela Iaşi, Pisani, să-i acorde protecţia sa şi să-i dea o sumă de bani, ca să nu sufere din partea Turcilor, fiindcă face parte dintr’o societate care urmăreşte răsturnarea stăpânirii otomanel. Ea Iaşi, Galatis a convertit pe dragomanul consulatului rusesc, Gheoighe Eeventis, un patriot activ şi ingenios, care ştia „să convertească plumbul influenţei ruseşti în aur curat ”2. Eeventis a avut ideea de a provoca, odată cu răscoala Grecilor, o răscoală a Sârbilor. In acest scop, el a sondat pe Karagheorghe, care trăia retras la: Kiew şi cu care a avut mai multe întrevederi nocturne la mănăstirea Galata de lângă Iaşi. Karagheorghe avea'să scruteze dispoziţiile poporului sârbesc şi, dacă le-ar fi găsit favorabile, să-l cheme la arme şi să ocupe principalele cetăţi. Acţiunea lui ar fi atras şi fixat atenţia Turcilor până ce Grecii s'ar fi putut răscula şi ei. Cu un paşaport rusesc, Karagheorghe s'a întors, prin Bucovina şi Transilvania, la Semendria, dar a fost descoperit şi asasinat (1817) 8. Planul de cooperare sârbo-grec a fost astfel zădărnicit. încercările ulterioare ale lui Negris, Samurcaş şi Iordache Olimpiotul de a relua negocierile cu Sârbii au dat greş. Miloş era prea prudent ca să se'angajeze şi astfel Eteriştii au trebuit să renunţe la cooperarea Serbiei. Intre timp, cu toată rezerva lui Capo d‘lstria, propaganda în numele lui continuă şi iniţiatorii adaugă în taina că adevă- 1 Gerviius, Op. cil., I, p. 148. 2 M e n d e 1 s s o h n-B a r t h o 1 d y, p. 317. 3 Ed. Blaquiăres, Histoire de la Rivolution actuelle de la Gr&ce. Paris, 1825, pp. 45—46. www.digibuc.ro 122 ALEXANDRU TPHTT.ANTT SEF AL EIERIEI râtul dptfl ar fi ţarul Alexandru însuşi. Cine s'ar fi îndoit de acest fapt, când agenţii consulari ai Rusiei făceau pe faţă propagandă pentru Eterie? Cine era să facă distincţie între calitatea lor oficială şi convingerile lor personale şi să risipească un echivoc pe care se întemeia toată puterea de atracţie a Eteriei ? Contele Capo d’Istria a încercat-o şi experienţa lui a dovedit cât e de greu să spulberi o iluzie de care societatea crede că are nevoie. In Aprilie 1819, cu prilejul unei vizite în insula Corfti, unde se născuse, contele Capo d'Istria publică un memoriu a-supra „Mijloacelor de a îmbunătăţi soarta Grecilor”, în care susţine că emanciparea Grecilor nu poate fi decât opera unei educaţii treptate, sub conducerea unei elite formate în şcolile Apusului şi recomandă conducătorilor să se ferească de o acţiune violentă şi precipitată. Dar efectul memoriului a fost cu totul altul decât cel urmărit. Credinţa în complicitatea Rusiei era atât de înrădăcinată încât nici un Grec n'a crezut în sinceritatea declaraţiilor lui Capo d’Istria 1. Memoriul a fost considerat ca o stratagemă menită să adoarmă viligenţa Turcilor, şi vizita lui Capo d’Istria a ,fost exploatată ca un mijloc de propagandă. Eostul Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Ignatie, care, ca şi Caragea, se afla la Pisa, Theodor Negris din Iaşi şi Eazaf Kinburiotis din Hydra au salutat în el pe şeful suprem al Eteriei şi, la Bucureşti, călătoria contelui Capo d’Istria a fost- pusă în legătură cu „executarea unor planuri vaste care interesau pe Greci” şi principalul colaborator al contelui in executarea acestor planuri era considerat Mitropolitul Ignatie 2. In Ianuarie 1820, Emanuel Xanthos a fost trimis la St. Petersburg ca să ofere din nou lui Capo d’Istria conducerea supremă a Eteriei. Şi de data aceasta; ministrul ţarului a trebuit să respingă propunerea, care nu era compatibilă cu poziţia lui oficială, dar l-a asigurat pe Xanthos că se roagă lui Dumnezeu pentru fericita, realizare a scopului comun s. Xanthos s’a dus atunci la 1 Şi această credinţă era perfect întemeiată. O probă o avem în memoriile lut Ştefan Scarlat Dăscălescu: „Dela anul 1819, până la începutul anului 1821, aflându-mă ataşat pe lângă doctorul Tipaldi, caimacamul Craiovei, în calitate de-secretar în limba greacă, şi căpătându-i încrederea, am avut prilej a cunoaşte din corespondenţele lui cu contele Capo d’Istria, atunci la Petersburg, confident împăratului Alexandru, şi cu alte persoane grece însemnate, uneltirile şi planurile Eteriei greceşti, şi izbucnirea-era iminentă", (N. lor g a. Un cugetător politic moldovean etc„ p. 25). . 2 Hurmuzak i-N i s t o r, XX, p. 449. 8 G. G. G e r v i n n s. Op. cit., I, pp. 153, 164. www.digibuc.ro SPBIJINTXL BUSIEI 123 Moscova şi s’a adresat lui Alexandru Ipsilanti, fiul fostului Domn al Ţării Româneşti, Constantin Ipsilanti. Prin calitatea sa de general în armata rusă şi de aghiotant al ţarului, Alexandru permitea Eteri ei să întreţină credinţa în sprijinul Rusiei; prin legăturile sale de rudenie cu cele mai însemnate familii din Fanar şi din Principate, el aducea considerabile mijloace de propagandă. Dar, mai presus de toate, el oferea chezăşia ajutorului rusesc, şi încordarea relaţiilor dintre Rusia şi Turcia păreau a justifica aceste prezumţii. Consulii dela Iaşi şi Bucureşti nu vorbeau decât de mişcări de trupe în Basarabia şi Gahţia *. Grecii n’aveau decât să procure, prin acţiunea lor, pretextul, pentru ca armatele ţarului să. treacă Prutul şi Dunărea şi, împreună cu armatele Ete-riei, să alunge pe Turci din Europa. Alexandru Ipsilanti a primit, după ce a fost asigurat de aprobarea ţarului1 2. V. — SPRIJINUL RUSIEI După mărturisirea lui Mettemich către Trautmannsdorff, din 25 Februarie 1828, Capo d’Istria ar fi declarat lui Alexandru Ipsilanti că toate cuvintele lui erau conforme cu .voinţa ţarului : ,,Sa Majeste n’avâît pas cru se mettre en avant Elle-meme en-vers le prince Ipsilanti, mais qu’il devait lui suffjr de ^recevoir le mot d’ordre par 1’organe de son ministere’*. Metternich a primit această declaraţie dela Ipsilanti puţin înainte de moartea sa. Ambasadorul Austriei la Petersburg, Rebzeltern declarase, încă din 1821, pe baza informaţiilor primite dela Nesselrode, că ,,motorul principal al insurecţiunii greceşti" a fost Capo d’Istria 3. Opt zile după ce a luat conducerea Eteriei, Alexandru Ipsilanti a fost confirmat în hotărîrea sa de către contele Capo d’Istria, care l-a asigurat că n’ar trebui decât apariţia câtorva mii de Greci revoluţionari pentru ca Rusia să sară imediat în ajutorul lor 4. Diferite manifestaţii ale ţarului eiail de natură să dea consistenţă unor astfel de interpretări -şi nădejdi. Astfel Alexandru I declarase odată, în prezenţa lui Alexandru Ipsilanti, „că n’ar 1 Hurmuzaki, XVI, p. 1031. 2 Denkschrift ies F tir sten Georg Cantacuzeno, pp. 137—138. 3 G. G. Gervinus,0p. c»<,,I,p. 167.— Scrisoarea lui Ipsilanti din 14 Ianuarie 1828, către ţarul Nicolae, In I. Filimon, H, p. 224. 4 Rapoarte donsulare engleze, voi. I, pp. 439—440. www.digibuc.ro 124 ETEKIA 81 TUDOR VLADIMTEESCTI muri liniştit, daca n’ar face -ceva pentru nenorociţii săi de Greci, că n’aşteaptă decât un semn din'cer, pe care nu l-ar- recunoaşte decât din purtarea poporului grec, ca să se simtă îndreptăţit a-1 înfăţişa lumii ca pe o naţiune demnă de libertatea la care aspiră”. Ţarul ştia de existenţa şi de scopurile Eteriei încă din 1816 şi totuşi a continuat să repete asigurările care umpleau sufletul Grecilor de însufleţire şi care, „formând cann ecou profetic, răsuna în toate colţurile Greciei”. Oricât de schimbător şi de nesigur ar fi fost caracterul ţarului Alexandru, căpeteniile Eteriei care-1 cunoşteau sperau că,. exploatând slăbiciunea lui pentru Greci, vor putea să-l atragă în mişcarea lor. . Numai aşa se explică faptul că Alexandru Ipsilanti şi-a putut risca averea, familia şi cariera pentru cauza Eteriei. El era cel mai mare dintre cei cinci fii ai lui Constantin Ipsilanti, fostul Domn al Ţării Româneşti (180a—1807). El susţinea de mai mulţi ani un proces la Constantinopol pentru recuperarea averii tatălui său, confiscată de Turci, în urma fugii acestuia în Rusia (1807). Cu titlu de compensaţie, el mai cerea dela guvernul otonlan o sumă de mai multe milioane de piaştri. Cum cererea era susţinută de guvernul rus, el avea toate motivele să speie că cel puţin averea sechestrată îi va fi restituită. Răzvrătirea lui împotriva Porţii avea să anuleze toate aceste strădanii h Contesa Thurrheim, care l-a cunoscut la Viena, în 1817, ne-a lăsat despre el o descriere din cele mai măgulitoare, „Avea un cap expresiv, ochi splendizi, dinţi frumoşi, un tip de frumuseţe absolut orientală, maniere distinse; era modest, plin de fantezie, ceva nostalgic şi totuşi eroic în ţinuta sa; el îşi pierduse braţul la Kulm: toate acestea făceau din Ipsilanti o figură de roman” 2. Ea încercare, el avea să dovedească, că nu era decât un erou de salon. Generozitatea, elocvenţa, bravura nu i se "pot contesta, dar îi lipseau însuşirile esenţiale prin care se disting adevăraţii conducători : sângele rece, perspicacitatea, sensul răspunderii şi, mai presus de toate, simţul posibilităţilor. El era' însufleţit, dar lipsit de clarviziune. Şi ceeace era şi mai rău, avea prea puţină reflecţie şi stăpânire de sine pentru ca, într’un moment de criză, să nu se lase ispitit a recurge la disimulare şi la înşelăciune3. 1 G. G. Gerviius, Op. cit., pp. 165—167. — A. Stern, Qeschichte Europas von 1815 bis 1830, II, p. 195, nota 1. 2 K. I o r g a, La rfoolution grecgue sur le Danube (Bulletin de l’Institut pcur l’ituăe de l'Ewope sud-orimtale, VIII (1921), pp. 90—100). ® MendelsQhn Bertholdy, Loc. citat, pp. 333—334. www.digibuc.ro SFEIJtNtlli BTFSIEX 125 - El n’a prevăzut revirimentul pe care revoluţiile din spania şi-din Italia aveau să-l producă în politica Rusiei. împăratul Alexandru nu putea susţine alăturea de Greci, 6 cauză pe care avea s’o combată alături de Mettemicb în" Spania şi Italia. Alexandru Ipsilanti a cerut ^direcţia supremă şi absolută a Eteriei. Deşi n’avea nici un mandat pentru aceasta/ XanthoS, i-a acordat-o, împreună cu corespondenţa, actele şi socotelile Etexjei. La 12 Aprilie 1820, Ipsilanti a fost proclamat .„Efor general al Arheei şi generalissim al războiului sfânt”. Trecerea conducerii în mâinile unui singur om s’a resimţit imediat în organizarea şi -vieaţa Eteriei. Examenul de admitere în gradele inferioare ale Eteriei a fost înăsprit, disciplina interioară întărită şi caracterul militar al organizării a fost accentuat. Ipsilanti a ajuns centrul de unde porneau toate iniţiativele. Delegaţi din ţoate provinciile şi colo^ niile greceşti au. venit la el să-l informeze şi să ia’instrUcţii. Cbiar şi Ali-Paşa din Ianina a trimis un delegat. Pentru a se apropia de viitorul teatiu al operaţiunilor, Ipsilanti şi-a luat, la sfatul lui Capo d’Istria, un concediu nelimitat şi s’a dus la Moscova, unde a fost primit cu triumf, şi apoi la Kiev? pentru a-şi lua rămas bun dela mama sa Elisabeta, născută Văcăreşcu. înainte de pasul decisiv, el a luat principalilor săi colaboratori din nou jurământul de,credinţă, exact cum va face şi Tudor la Goleşti, apoi a numit pe Iordacbe Olimpiotul comandant suprem al armatelor de pe Dunăre, iar pe Perrevos comandant .al armatei din Epir. El vizitează Odessa pentru a se asigura de contribuţia puternicei -colonii de acolo. El procedează ca şi cum guyeruţxl rus ar fi la dispoziţia sa. Şi trebue să recunoaştem că totul -eontribue să-l menţină în această iluzie, încurajarea îi vine din cercurile cele mai înalte ale Curţii. Ţarina Elisabeta vorbeşte de întreprinderea lui Ipsilanti ca de o chestiune, familiară, pe care o cunoaşte în toate amănuntele şi o urmăreşte de aproape în toate fazele ei de desfăşurare. înainte de plecare, îl invită la curte să-şi ia rămas bun dela el. Şi, dacă ex-, pediţia lui nu s’ar fi amânat ,,de pe o zi pe alta”, i-ar fi dat o scrisoare pentru generalul Wittgenstein, comandantul trupelor ruseşti din Basarabia 1. Ipsilanti a trecut Prutul în uniformă’ de general rus, cu un pasport semnat de ministrul de externe, con- 1 N. I o r g a, Acte şi fragmente, voi. II, p. 562. www.digibuc.ro 126 ETERIA SI TUDOE VLADIMERESCU tele Nesselrode 1. Recrutările şi colectele de bani se făceau la Odessaj chiar şi după intrarea lui Ipsilanti în Moldova, sub ochii autorităţilor. Muniţii şi aime se încarcă, ziug^ ’namiaza mare, pe Vase,, fără ca ocârmuirea oraşului să pună vreo piedică a. V. — PLANUL DE ACŢIUNE Credinţa în sprijinul rusesc a influenţat şi planul de răz-boiu al Eteriei. Ideea iniţială a lui Ipsilanti era să se ducă la Triest şi de acolo să ajungă în Peloponez pe un vas grecesc. Pe-loponezul îi- fusese prezentat ca o tabără întărită, unde 150.000 Greci puteau uşor să înfrunte-ioo'.ooo de Turci. Fără să conteste exactitatea cifrelor, trimisul Peloponeziacilor şi al lui Ali-Paşa au obiectat că cei 100.000 de Turci erau disciplinaţi şi bine înarmaţi, iar din cei 150.000 de Greci abia jumătate erau combatanţi şi numai un sfert înarmaţi. Armata greacă din Peloponez n'ar avea sorţi de izbândă decât dacă Ipsilanti ar creea o diversiune în Ţările româneşti şi ar sili astfel Poarta-să-şi concentreze forţele pe Dunăre- Un plan de războiu întocmit la Bucureşti, în Septemvrie 1820, de căpitanul Sava, un veteran al războaielor cu Turcii, se întemeia pe aceleaşi considerente şi pleda pentru gceeaşi soluţie. El voia să câştige pe Sârbi, pe Muntenegieni şi pe Bosniaci pentru o luptă comună contra Turcilor, să răscoale Principatele iomâne şi să sperie pe Turci cu intervenţia Ruşilor. Pentru a alege între aceste două planuri, Ipsilanti a convocat la o consfătuire pe principalii şefi eterişti. Consfătuirea s'a ţinut, la 1 Octomvrie 1820, în cimitirul dela Ismail şi au luat jparte Dikeos, Perrevos, Ueventis, Xanthos. După ce s’au discutat cele mai fanteziste planuri — debarcare prin surprindere la Constantinopol, arderea flotei turceşti, luarea arsenalului şi capturarea Sultanului — s’a hotărît ca Ipsilanti să coboare în Moreea şi să dea de acolo semnalul revoluţiei. El avea să treacă prin ţările Austriei şi să se îmbarce pe un vas grecesc la Triest. In acest sens au fost redactate mesagiile pe care emisarii trebuiau să le ducă tuturor Eforiilor şi tot în vederea acestui plan au fost pregătite adresele prin, care Grecii de pretutindeni acordau lui Ipsilanti depline puteri1 2 3. 1 Pestei către Kisselef, 3 Martie 1821. (Kurmuzaki Supl. I4 pp. 317—318). 2 Von Miltitz, 31 Martie 1821, (Iorga, Acte şi fragmente, 'II, pp. 572). 1 Ioan Eilimon, Philiki Hetairia, p. 293. —V. Papacostea Ilie Fotino, Extras din Revista istorică română, IX (1929), p. 9, nota 2. . • www.digibuc.ro BOIiDXi TĂEILOE EOMANBŞTI 127 0 vie agitaţie a cuprins, lumea grecească. Preoţff predicau de pe amvon războiul de eliberare. Pamflete împotriva stăpânirii turceşti au fost. introduse chiar şi sub porţile consulatelor străine1. Corespondenţele secrete şi curierii dintre diferitele colonii greceşti s'au înmulţit şi primejdia ca întregul complot să fie descoperit a crescut. Poarta avea de mult bănueli de uneltirile pteriei, dar scopul urmărit de Eterişti păru atât de extravagant încât nu l-a luat în serios. Dar dovezi materiale ar fi putut schimba dispoziţiile Porţii. Teama de această descoperire a contribuit să precipite lucrurile. Ipsilanti se duse la Chişinău, la cumnatul său, Catacazy, guvernatorul civil al Basarabiei şi, în Oc-tomvrie 1820, avu o întrevedere secretă la Sculeni cu postelnicul Iacovachi Rizo, căruia îi comunică hotărîrea de a pleca la Triest şi de a debarca de acolo în Moreea. „Dar Ipsilanti, sctie Rizo, fie că m’a. înşelat, fie că şi-a schimbat planul, s'a hotărît să înceapă răscoala în Ţara Românească şi în Moldova” 1 2. Ipsilanti şi-a schimbat planul de teamă să nu fie prins de poliţia austriacă şi predat autorităţilor turceşti, ca Rhigas, In afară de aceasta, conflictul care izbucnise între Miloş şi Divanul dela Cons-tantinopol l-a făcut să creadă că Serbia şi Bulgaria erau gata să ridice armele. Eforii din Constantinopol stăruiau de asemenea să înceapă răscoala "în Ţările Româneşti3 * * * * 8, VI — ROLUL ŢĂRILOR ROMÂNEŞTI Ipsilanti se lăsă cu atât mai uşor convins cu cât era sigur să găsească aci o boerime pregătită, prin influenţa Rusiei, prin 1 Astfel în noaptea din 4 spre 5 Ianuarie 1821 s’a găsit sub poarta consul latului rusesc din Bucureşti un pamflet grec împotriva guvernului, care „poate da o.idee despre administraţia ţării, ai cărei locuitori nu sunt în generâl mulţumiţi de tutela străină". Eurmuzali, p. X, 97. 2 Rizo s-N ă r o u 1 o s, Histoîre moderne de la Grâce, p. 279. — Al. Ipsilanti a justificat astfel schimbarea hotărârii sale :■ „După revoluţiunea din Nea-pole şi Piemont era imposibil a opri impulsiunealiată Eteriştilor, încât am fost şi eu târît de curent, mai ales după descoperirea conspiraţiei de către Poartă; apoi Grecii trebuiau să profite de războiul Porţii cu Aii Paşa, care abătea în altă parte atenţia Turcilor, am fost deci silit a da semnalul aruncându-mă în Principate, pentru motivul că, atrăgând asupra acestora atenţia Porţii, provin- ciile greceşti se puteau, mai uşor pregăti". (V. Papacostea, Ilie Fotino R v. ist. rcm. An. IX (1939), p. 95J, 8 .Denkschrift des Fursten Georg Cantacuzeno, p. 142. www.digibuc.ro 128 ETEKIA 81 TUDOR VLADIMIRESCU cultura ei grecească şi prin înrudirea ei cu cele mai de seama familii fanariote, să îmbrăţişeze cauza Eter iei, o Curte cu un Domn fanariot, cu o gardă de Amăuţi comandată de şefi afiliaţi la Eterie, oraşe pline de negustori, meseriaşi, preoţi şi dascăli greci, şi, în sfârşit, o administraţie, împănată de Greci, care avea să ajute la strângerea armelor şi 'proviziilor şi la recrutarea voluntarilor. Pini a avut grijă ca toate funcţiile importante să fie în mâini sigure. Administraţia, justiţia, finanţele, poliţia, 'poşta şi garda domnească erau, în preajma izbucnirii răscoalei, în mâinile Eteriştilor. Ştirile venite din Principate arătau apoi că cetăţile de pe Dunăre, lipsite de forţe suficiente, puteau fi uşor luate prin surprindere. Dar, mai ales, răscoala în Principate ar fi împins pe Turci să trimită trupe şi ar fi oferit Rusiei pretextul de a declara războiu Turciei. Astfel condiţia esenţială pentru izbânda cauzei ar fi fost realizată x. Această credinţă a inspirat fraza fatidică din Proclamaţia lui Ipsilanti: „Iar dacă, din întâmplare, ticăloşii de Turci ar face incursiuni pe teritoriul vostru, să nu vă speriaţi, căci o forţă atotputernică e gata să pedepsească îndrăzneala lor” 1 2 3. Răscoala trebuia să izbucnească la 14/26 Noemvrie 1820. Aşa se explică prezenţa lui TudorVladimirescu la Bucureşti, unde a stat din Noemvrie 1820 până la 18 Ianuarie 1821, sub pretextul unor procese ce şvea- de susţinut în faţa Divanului domnesc. In acelaşi timp, Ipsilanti a trimis la Iaşi pe secretarul său Eassanis, pe Duca şi pe Pendedeca ca să câştige în secret trupele albaneze ce se aflau în serviciul ţării, să strângă fonduri şi să recruteze partizani. Manolacbe Drăgbici a povestit cu umor procedeele şi rezultatele acţiunii acestor emisari. Mibai Suţu, care până atunci ignorase ceeace se urzea în jurul lui, fu pus şi el la curent cu planurile lui Ipsilanti. Adeziunea Domnului Moldovei dădea Ete-riei o bază de acţiune puternică8. Domnul Ţării Româneşti* Alecu Suţu, bătrân şi fricos, nu s’a lăsat atras în Eterie, dar. libertatea lui 4e mişcare a. fost complet îngrădită de Pini, fără autorizaţia căruia el nu îndrăs-nea să ia nicio iniţiativă. încă din Mai 1819, Fleischhacld observă 1 I o an Filemon, Aoxijnoviaxopixiv etc. I, p. 84. — N. Iorga, „Domnul Tudor", p. 43. 2 Proclamaţia lui Ipsilanti către naţia moldovenească din 11/23 Februarie 1821 în A. Oţetea, Contribution ă la Question d’Orient, p. 336. 3 Gervinus, Op. cit., p. 177. www.digibuc.ro BOLUL TĂBILOE BOMlNEgTI 129 cu îngrijorare că Suţu nu mai păstrează decât aparenţa Ţintii Domnitor. Toate numirile se fac după recomandarea lui Pini; toate veniturile Statului — dăjdii, taxe şi vămi — sunt arendate unor supuşi sau protejaţi ruşi. Marile dregătorii, ispravnicatele, vătăşiile sunt ocupate de partizani ai Rusiei. Astfel dintre mai mulţi ispravnici numiţi în acelaşi timp, numai căminarul Ni-colae Rasty, fostul agent al lui Caragea la Viena, n’a fost, la Argeş, numit la propunerea lui Pini x. Boierii bătrâni sunt înlăturaţi din slujbe pentru a face loc unor tineri fără experienţă şi fără pregătire, dar de care Rusia se poate servi după plac. Astfel'Nicolae Rosetti Roznovanu a fost făcut vistiernic, în Moldova, la vârsta de 24 de ani. „Eu nu mă pricepeam de loc în finanţe, povesteşte el mai târziu, dar ei mi-au înfierbântat capul, le eram devotat, considerându-i ca liberatorii Orientului” a. Astfel Ruşii îşi conŞ-tituiră în ambele Principate partide puternice şi devotate vare aveau să devină instrumente cu atât mai utile pentru Eterie cu cât în afară de principalii boerr, ca Iordacbe şi Alexandru Fili-pescu, Grigore Brâncoveanu, Grigore Băleanu şi ginerii săi Ni-colae Văcărescu şi Constantin Herescu, Alecu Gbica, Constantin Samurcaş etc. în Ţara Românească, de Iordacbe şi Nicolae Rosetti Roznovanu, -Sandu şi Grigore Sturdza, vornicul Conacbi, Iordacbe Balş, Şerban Negel din Moldova, capii clerului -din ambele Principate erau afiliaţi la Eterie. „Ruşii ne făcuseră pe toţi să intrăm în Eterie. Ei ne spuneau : ,,Noi suntem Romanii de azi! Toate popoarele supuse din Orient îşi vor redobândi libertatea şi vor înflori sub umbra măririi noastre.., „In 1821, elementele de răzvrătire depuse în ţară de Ruşi şi de Eterie au atins punctul de maturitate * un singur sentiment, acela de a sfărâma un jug nesuferit, însufleţea toate popoarele creştine supuse Sultanului” 3. Dionisie Eupu este ales mitropolit al Ungro-Vlabie'i şi Ila-rion episcop de Argeş, cu sprijinul lui Pini, faţă de care se obligă, •în scris, să fie servitori devotaţi .ai Rusiei A Garda de Amăuţi, agia şi spătăria au fost umplute cu creaturi ruseşti; poşta din ambele Principate pentru a servi mai bine cauza Eteriei e arendată aceluiaşi personagiu, Skuffo, protejat 1 2 3 4 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 504 şi 515. 2 Hurmuzaki, XVII, p. 401. 3 Hurmuzak i, XVIII p. 401. 4 Biserica ort. rom., XIH, 672. www.digibuc.ro 130. ETEBIA 81 TUDOE VLADIMIBESOT rus. In acelaşi timp se observă în ţară un mare număr de ofiţeri superiori ruşi, generali şi ofiţeri de stat major, unii născuţi în ţară, alţii ruşi sadea. Scopul vădit al acestor măsuri era ca, „în cazul unei schimbări brusce, al unei răscoale sau al unei alte împrejurări, ei să poată pune stăpânire pe ţară până la sosirea trupelor ruseşti” x. Rezistenţa lui Suţu avea să fie înfrântă printr’o lovitură de Stat. In noaptea de 26 spre 27 Woembrie, Iordache şi- Sava trebuiau să formeze un guvern provizoriu şi să intre în legătură cu Miloş. Sava 1 2 se legase să răscoale Bulgaria cu emisarii săi şi să stabilească o cooperate cu Serbia. In acelaşi timp, Vasile Caravia avea să. apară în faţa Iaşilor şi o răscoală generală să izbucnească în Peninsula Balcanică. Dar în ultimul moment, ordinele au fost revocate. Miloş, căruia Alexandru Ipsilanti îi oferise dela Chişinău titlul de rege şi „un tratat de alianţă defensivă şi ofensivă împotriva Sultanului” 3, nu s’a lăsat ispitit de asemenea făgăduinţi, iar între Sava şi Iordache au izbucnit neînţelegeri din cauza Serbiei. Sava găsea indispensabilă participarea Serbiei la răscoală, iar Iordache susţinea că Sârbii pot fi atraşi în luptă şi fără Miloş, prin mijlocirea tovarăşilor lui Velco,. sub ordinele căruia luptase şi el4. Insfârşit, Mihai Suţu aştepta semne dela St. Petersburg. Motive imperioase cereau însă să se ia o hotărîre grabnică. Planurile Eteriei fuseseră revelate poliţiei turceşti de nişte 1 Rapoartele agentului consular austriac, Fleischhackl. von Hakenau, din 3 Mai şi 20 Octombrie 1819, 26 Ianuarie şi 16 Decemvrie 1820, în fiurmu-z a k i-N i s t o r, XX, pp. 466, 489 şi 526. 2Sava era grec din Patmojs şi şi-â început cariera militară ca soldat în corpul Amăuţilor din Ţara Românească. In timpul luptelor cu Pasvan-Oglu, el_a fost rfdicat de Mihai Suţu la rangul de colonel (bimbaşă). In timpul războiului din 1806—1812, el a luptat, alături de Mihai Suţu şi Scarlat Callimachi, în rândurile Turcilor. Un firman al Porţii'i-a recunoscut serviciile de slujitor brav şi credincios al Porţii. Scarlat Callimachi, numit domn în Moldova, a luat pe Sava cu sine, l-a înălţat la rangul de serdar, apoi de căminar şi l-a numit comandant al gărzii domneşti. După înlocuirea lui Callimachi (1819), Sava s’a aşezat la Bucureşti, unde a fost iniţiat în Eterie. Când Tudor s’a apropiat de Bucureşti, guvernul provizor l-a însărcinat cu paza Bucureştilor, însărcinare de care Sava s’a achitat în chipul cel mai lăudabil. 8 Scrisorile lui Ipsilanti au fost publicate de Ioan Filimon, în notele istoriei sale. Cf. A r i c e s c u, I, p. 81. 4 N. I o r g a. La rioolution grecque sur le Danube. (Bullelin de VInstitut pour l’itude de VEurope Sud-orientale, VIII (1921), p. 94). www.digibuc.ro BOLUL ŢĂBILOB BOMÎNBŞTI 131 trădători şi toată acţiunea putea fi compromisă, dacă nu se luau grabnice măsuri. Ultimul emisar al Eteriei către Miloş, preotul Aristides, a fost prins, xiar în drum spre Vidin a izbutit să scape -şi să se arunce depe stânca dela Fetislam. Adjutantul lui Ipsi-lanti, Ipatios, trimis la Ianina, a fost şi el prins de Turci şi omorît. Insfârşit, delegatul Eteriei la St. Petersburg, Kamerinos venea să anunţe Eteriştilor că nu pot conta pe ajutorul Rusiei* Pentru a nu distruge iluzia pe care se întemeia toată forţa de propagandă şi de coheziune a Eteriei, el a fost asasinat de proprii săi mandatari. Toate aceste trădări şi asasinate ameninţau să discrediteze şi să slăbească Eteria. Numai conflictul ireparabil cu Turcii mai putea salva autoritatea şefilor. Eteriştii se mai gândeau să profite de conflictul Porţii cu Aii Paşa din Ianina, care imobiliza cele mai bune trupe ale sultanului. Aii de Teţ>e-lena (Albania) se aşezase lâ Ianina, de unde îşi întinsese stăpânirea asupra Albaniei şi Macedoniei, întreţinuse relaţii cu Bona-parte şi luase în serviciul său ofiţeri francezi ca să-i construiască cetăţi şi să-i instruiască trupele. Neputând să-l combată din cauza războiului cu Rusa şi cu Sârbii, Sultanul îl numise beg-lerberg de Rumelia. Dar, de îndată ce a rezolvit chestiunea sârbească (1815), Sultanul caută să aducă la supunere pe paşa rebel. Aii fu declarat rebel; armata şi flota otomană încercuiră Macedonia şi Albania jpe mare şi pe uscat şi asediară cetăţile lui Aii de pe malul lacului Ianina (1820). Aii ceru ajutorul Grecilor, Sârbilor şi Muntenegrenilor. Acesta fu momentul aşteptat de Eterişti. Boala lui Alexandru Suţu fu de asemenea un element care grăbi izbucnirea crizei. Vacanţa tronului oferea un excelent prilej de a provoca, pentru motive locale, o răscoală care să atragă spre Dunăre ultimele trupe disponibile ale Sultanului şi să înlesnească răscoala Grecilor în Peloponez şi în Insule. Misiunea de a produc^ această diversiune fu încredinţată lui Tudor Via'—» dimirescu 1. 1 N. I o r g a, Iordache Olimpiotul, vânzătorul lui Tudor Vladimirescu. Bucureşti, 1916 [An. Âoad. Rcm., Sect. ist., tom. XXXVIII). www.digibuc.ro CAPlTOIyUI/ VI. IZBUCNIREA RĂSCOALEI ÎN OLTENIA Impresia pe care o lasă istoriile tradiţionale ale răscoalei din 1821 e că mişcarea a izbucnit spontan, din suferinţe care atinseseră marginile răbdării. Cel mult dacă s'a admis un „paralelism” accidental1 între răscoala lui Tudor şi mişcarea lui A-lexandru Ipsilanti. Autorul prim al acestei legende a fost Tudor însuşi. In răspunsul său din 24 Februarie 1821 la adresa Divanului, Tudor scrie textual: „Şi eu, de capul meu, nicidecum n'am plecat, fără cât tot norodul cel amărît şi dosădit al acestei ticăloase ţări, atât cei de loc cât şi cei străini, văzând că stăpânirea... i-a adus la cea mai desăvârşită prăpădenie şi ne mai putând suferi arzimea focului care le-au pus peste capete, cu toţii intr’un gând s’au unit şi au hotârît să se scoale, cu mici cu mari... şi, ştiindu-mă pe mine, dintr'alte vremi, că' sunt un adevărat fiu al patriei mele, cu silnicie m’a luat a le fi şi la această vreme chivernisitor, pentru binele şi folosul tuturor1 2”. Acelaşi" lucru îl susţine în scrisoarea sa, din 5 Februarie, către Nicolae Văcărescu: „Eu alta nu sunt decât numai un om luat de către tot norodul ţării, cel dosădit din pricina jefuitorilor, ca să le fiu chivernisitor în treaba cererii dreptăţilor3” In realitate nici o mişcare n'a fost mai din vreme şi mai minuţios pregătită decât a lui Tudor. I. — PREGĂTIREA RĂSCOALEI In Noemvrie 1820, când, după hotărîrea dela. Ismail, trebuia să isbucnească răscoala Grecilor, Tudor Vladimirescu era 1 V. A. U r e c h i a, Istoria Românilor, voi. X, p. 15. — D-lD. Bodin scrie încă şi acum : „Legătura ce s’a făcut între Tudor şi Ipsilanti e, ca atare, întemeiată pe motive superficiale”, ca de exemplu, faptul că aceste mişcări „au coincis ca moment al deslănţuirii lor şi ca teatru de operaţii”,,, etc. (Tudor Vladimirescu în lumina izvoarelor italiene, Riv. ist. rcm., 1943, p. 55). 2 Arie eseu, II, p. 52. 3 Ibid., p. 75. www.digibuc.ro 134 IZBUONIBEA BĂSCOALEIIX OLTENIA, la Bucureşti, unde, sub pretextul unui proces ce avea de susţinut în faţa Divanului veliţilor boeri, a stat până la începutul răscoaleix. De data aceasta el nu mai trage, ca de obiceiu, la Brâncoveanu, ci la Constantin Samurcaş 1 2 *, care „avea mare putere în sufletul lui Tudor, fiind fost în slujba D-sale şi om al casei de aproape" 8. Nu ştim că Tudor să fi fost altfel în slujba lui Samurcaş decât ca vătaf de plaiu, când acesta era caimacam al Craiovei. Dar am văzut cât de energic a fost susţinut Tudor de Samurcaş în procesul său cu fraţii Răescu, în 1810. Mai târziu, vedem pe Tudor întreţinând cu Samurcaş o corespondenţă secretă prin mijlocirea marelui negustor craiovean, Hagi Enuş 4 5. ■■ Constantin 'Samurcaş era unul din fruntaşii Ete-riei din ţară; el şi Iordache Olimpiotul au prezentat pe Tudor consulului Pini şi Eforiei din Bucureşti ca cel mai indicat să provoace o răscoala în Oltenia 6 *; şi, probabil, tot el l-a pus în relaţii cu Alexandru Ipsilanti. In casa lui se ţineau consfătuirile secrete, şi Tudor era nelipsit dela aceste consfătuiri, la care luau parte şi Impiegaţii consulatului rusesc şi capii Ajrnăuţilor, Ior-dache Olimpiotul, Ioan Farmache, Hagi Prodan, Polcovnicul Iova, Bulucbaşa Ghencea, care, fiind trimişi de stăpânire să-l combată pe Tudor, aveau să treacă de partea lui. Printre funcţionarii consulatului rusesc se semnalau, prin zelul lor pentru cauza Eterieij, Mihai Cbristaii şi Ioan Nicolopulo, casierii Efo- 1 „Aşadar, Teodor Vladimirescu aflându-se in Bucureşti încă din luna lui Noemvrie ... a petrecut la Bucureşti până la moartea lui Alecu Vodă Suţu şi atunci, luând toate cuviincioasele povăţuiţi dela complot şi o sumă de bani ca să-şi înlesnească începuturile”... (Naum Râmniceanu, Bis. ort. rom., voi. XIII, pp. 337). — „Tudor într’acea vreme, adecă la 1821, avea o judecată la Divanul veliţilor boeri (cum se numea pe atunci) şi, zăbovindu-se mai multe luni în Bucureşti, cunoştea propaganda Grecilor; când, deodată, chemân-du-se de vornicul Constantin Samurcaş, care îl cunoştea de aproape, şi de episcopul Argeşul, Harion, şi de Râmnicul, Galaction, l-au rugat să se ridice, dimpreună cu pandurimea ce va putea, încredinţându-1 că vine armata rusească supt comanda feltmareşalului Graf Vichenştain (Wittgenstein) şi că această mişcare a Românilor va fi pentru mântuirea patriei lor” (I o r g a-C i o r a n u, P- 233). 2 I o r g a-I z v o r a n u, p. 356. 8 Naum Râmniceanu, Bis. ort. rom., voi. XIII, p. 337. 4 E m. Vîrtosu, Mărturii noi, p. 31. 5 11 i e Potino, p. 34—35. Pentru Tudor ar fi pledat şi dragomanul consulatului francez la Bucureşti, Grigore Zalyk sau Zalicoglu, grec din Salonic, dar crescut în Pranţa. (I. C. P i 1 i 11 i, Frământările, etc. p. 20). www.digibuc.ro PBEGĂTIBEA EĂSCOALEI 135 riei din Bucureşti, dragomanul consulatului Gheorghe Eeventis 1 şi secretarul său, Domnando. „Toată organizarea, planurile şi verice mijloace înlesnitoare ale revoluţiei elenice au fost conduse şi mişcate pe sub mână” de aceştia doi din urmă, care „din patriotism şi iubire de libertate” au pus totul în mişcare 2. Dar pentru iniţiaţi şi pentru observatorii perspicaci, pârghia care-i mişca şi pe aceştia era consulul general Pini 3. Probabil la consfătuirile dela consulatul rusesc sau dela Samurcaş s’au redactat proclamaţia dela Padeş şi primul arz către Poartă, fiindcă aceste acte au fost compuse la Bucureşti, cum vom dovedi mai jos. „Ciorna” după care D-l E. Vârtosu a publicat textul autentic al proclamaţiei este copia pe . care şi-a luat-o Tudor : ea nu e o dovadă că textul a fost compus de el 4. Cu două zile înainte ca moartea lui Alexandru Suţu să fi devenit publică, Tudor a fost văzut la consulatul rusesc *. In noaptea următoare, la 18 Ianuarie 1821, el plecă din Bucureşti cu o ceată de Arnăuţi din garda domnească, prevăzut cu bani din casa Eteriei şi dela membrii Eteriei ®. 1 I. Ghica pretinde că Leventis era nepotul lui Capo d’Istria (Scrisori, III, 66). — -In legătură cu numirea lui Minciaki în postul de consul general al Rusiei, la Bucureşti s’a vorbit şi de întoarcerea dragomanului Gheorghe Leventis, care, spune Pleischhackl, „allgemein verabscheut, als der vorziiglichste Urheber des Theodor Wladimireskoiscben Aufstandes tind Haupt der Haeterie in diesen E iirstenrhumernist ”. pepeşa din 18 Ian. 1823, Hurmuzak i-N i s t o r, XX, 792). 2 „Muscalii căutau mijloace să ridice o revoluţie : Consulul rusesc şedea pe Podul Târgului-de-Afară, în casele Vasilescului. Samurcaş era în înţelegere cu consulul şi îi spunea ca nimehea nu poate ridica revoluţie dincolo peste Olt decât numai slugerul Teodor pe care îl şi duse la Consulul". (larg a-I z v o r a nu, p. 356). 8 „Le plan qu’il suit, ainsi que ses d6march.es (de Thăodor Vladimi-rescu), sont au-dessus des connaissances qu’on lui connaît, ce qui porte gdnăra-lement â croire qu’il n’est que le levier que d’autres font mouvoir, on assure meme que c’est le consul de Russie" (Hurmuzak i, XVI, pp. I033—1034. Raportul consulului francez, Pagă). — Vogoride de asemenea ştie că toate planurile Eteriştilor au fost elaborate la consulatul rusesc, unde s’au ţinut consfătuirile şefilor revoltaţi(Relaţiunea lui Pleischhackl, Hurmzaki XX, 575). Iordache Golescu spune că Tudor a plecat din Bucureşti ca să răzvrătească ţara pentru iege, „învăţat fiind de Pini”. (Em. Vîrtosu, Viaţa Românească, Sept.-Oct. 1930, p. 251). 4 E m. Vîrtosu, Pagini de revoltă, ed. I, pp. 33—34. 5 Hurmuzak i-N i s t o r, XX, 539. 8 I. E o t i n o, Op. cit., pag. 34 n. 1. — E. V î r t o s u, Tudor Vladimirescu. Prin Macedonski a primit bani, din acelaşi fond, şi Iordache Olimpiotul. In 25 Mai 1821, Iordache scrie lui Hagi Enuş să-i procure bani ca să-şi poată trimite www.digibuc.ro 136 IZBUCNIREA RĂSCOALEI IN OLTENIA. Dece Eteriştii şi-au fixat alegerea asupra lui Tudor şi care era misiunea pe care i-au asemnat-o? Tudor se semnalase în timpul războiului rus-turc din 1806—1812 prin iniţiativa, energia şi vitejia lui şi prin ascendentul dobândit asupra pandurilor. In urma funcţiilor avute în Oltenia, el cunoştea ca nimeni altul oamenii şi locurile de acolo. In sfârşit, fiind eterist, ofiţer şi sudit rus, prezenta toate garanţiile de fidelitate pentru cauză. Cu privire la scopul mişcării, Naum şi Ştefan Scarlat Dăs-călescu au susţinut că şefii eterişti n’au revelat lui Tudor fondul planurilor lor. Ei nu i-au descoperit că scopul lor e independenţa Greciei, căci pentru aceasta nici Tudor, nici Oltenii lui nu s’ar fi mişcat L Scopul Eteriei era într'adevăr independenţa Greciei, dar conducătorii ei ştiau că nu-1 pot atinge decât prin ridicarea tuturor creştinilor din »Emperiul otoman şi cu ajutorul Rusiei. Lucrul acesta îl ştia şi Tudor, dar cu un astfel de program el nu se putea prezenta în faţa Oltenilor şi de aceea le-a vorbit de uşurarea dăjdiilor şi de „jertfirea averilor rău agonisite ale tiranilor boeri”. Numai când mişcarea deslănţuită de el ameninţa să se transforme într’o mare răscoală ţărănească, Tudor a revelat pandurilor săi „pricina tainică a ridicării sale”, care nu tindea la stingerea boerilor, ci la emanciparea ţării de sub soţia şi copiii în Basarabia.. „Să ţi-i dea, spunând că-s strânşi de pe moşia ta, că-s din fondurile tale-şi că sunt 350.000 groşi ai d-tale. Dacă mor să-i dai copiilor mei să nu rămână pe drumuri; să-mi plăteşti datoria acolo unde am dat poliţă, mai ales fratelui Machedonski; ai grijă şi de sufletul meu”. (Revista Istorică, II (1915). P- 347—35°)• Text grecesc. Traducerea a fost făcută de d-1 Cicerone Călinescu, asistent universitar, căruia îi exprim aici mulţumirile mele. 1 „Iar lui Teodor Vladimirescu, ştiindn-1 român, nu-i descoperea ceea ce avea ei în socoteală pentru IVÎoldova şi Ţara Românească, fără numai l-au învăţat să scoale pe panduri în picere şi pe tot norodul cu proclamaţii spre dărîmarea şi stingerea stăpânirii fanarioţeşti ce a jefuit ţara şi cu moarte asupra tuturor boerilor pământeni, ca unii ce au fost uniţi şi împreună lucrători cu fanarioţii". (B s. ort. rom.*. XIII, p. 279). —„Prostul pandur Teodor, neştiind cele mai adânci uneltiri ale complotului grecesc şi că pe dânsul îl avea numai organ până să-şi înlesnească ei treaba lor, crezând numai cele ce i s’au arătat, au trimis cu bucurie să le pue în lucrare”, (Bis. ort. rom., XIII, p. 337). —„Dar pentru ce această revoluţie, cine o face şi cu ce mijloace ? Afară de Greci şi câţiva boeri greciţi, nimeni nu ştie nimic, şi toţi o atribue planurilor Rusiei şi că în curând oştile ruseşti, de care gemea Basarabia, au să treacă Prutul”. (N. lor ga, Un cugetător politic moldovean, p. 25). —-Aceasta e şi părerea d-lui N. A. Con s tantinescu: „Un lucru însă ni-r confirmă toţi istoricii Eteriei: că iui Tudor nu_i s’a destăinuit niciodată ce este Eteria şi care e adevăratul scop nrmărit de dânsa; prin urmare el nu poate fi socotit de fel părtaş al Eteriei”, (Revoluţia tui Tudor Vladimirescu din 1821, p^ 24). www.digibuc.ro PREGĂTIREA RĂSCOALEI t37 jugul otoman. „Pornirea noastră este din porunca şi cu voia ţarului Alexandru al Rusiei” şi ea urmăreşte emanciparea întregului neam creştinesc din Imperiul otoman. Misiunea lui Tudor era de a înlesni, trecerea prinţului Ipsilanti,- care avea să vină urmat de oaste rusească, peste Dunăre, ca să meargă pentru eliberarea patriei sale. „Iară nouă ne vor ajuta Ruşii ca să luam cetăţile de pe pământul ţării noastre, şi apoi ne vor lăsa liberi şi cu legile noastre1”. Un plan de emancipare a ţării de sub stăpânirea turcească în cadrul mişcării eteriste, bazate pe ajutorul Rusiei, iată ceeace a putut determina botărîrea lui Tudor. Acest plan era în perfectă concordanţă cu interesele naţionale şi ar fi putut seduce spiritul oricărui patriot. Punctul slab era că toate şansele lui de izbândă depindeau de sprijinul Rusiei. Dar, cum emanciparea creştinilor din Imperiul otoman era una din temele favorite ale propagandei ruseşti şi servise de atâtea ori ca pretext războaielor ruso-turceşti, nimeni nu se putea îndoi de asigurările agenţilor ruşi. Pe lângă aceste consideraţii, Eteriştii ar fi fluturat dela început în faţa ochilor lui Tudor mirajul domniei pe care el ar fi dobândit-o odată cu emanciparea ţării sale 2. Din Noemvrie, data sosirii sale la Bucureşti, până la vestirea morţii lui Alexandru Suţu, Tudor s'a pregătit pentru mişcarea pe care avea s’o înceapă. Planul acţiunii lui a fost discutat şi întocmit în toate amănuntele în cursul consfătuirilor dela Samurcaş şi dela consulatul rusesc. Da Bucureşti i s'a organizat cancelaria, care avea să-l însoţească şi să-i redacteze ac— tele. Tudor scria bine româneşte, dar era violent, pătimaş şi inexpert în arta diplomaţiei. Prudenţii săi îndrumători nu puteau lăsa în voia acestor impulsiuni corespondenţa lui Tudor cu ocârmuirea dela Bucureşti, cu Turcii şi cu reprezentanţii ţărilor vecine. Consulul Prusiei la Bucureşti, Kreuchely anunţă, la 20 Februarie (1 Martie), că „Theodori, provăzut cu sume considerabile, plăteşte totul în ducaţi imperiali de Austria şi este urmat de o cancelarie organizată” *: Această cancelarie, fiind menţionată chiar dela îpceputul Revoluţiei, nu poate, fi considerată ca o creaţie spontană, izvorîtă din necesităţile diviziunii muncii4. Ea face parte din măsurile de prevedere ale Eforiei din Bucureşti. 1 Fotino, p. 57. 2 Iacovacli Rizo, p. 284. 3 HurmuzakJ, X, p. 109. *Em. Vîrtosu, Tudor VladimirescU, p. 30. www.digibuc.ro 138 IZBUCNIREA EĂSCOALEIIN OLTENIA Alexandru îpsilanti însuşi era urmat de o tipografie'care-i multiplica manifestele. Ea început, cancelaria a fost condusă de Io-niţă Kinopsi, fostul grămătic al ispravnicului de Gorj; Kreţie-scu-Ortopan, Aurel Ghica „şi alţii” serveau ca scriitori sau copişti 1. ha. aceştia s’au adaos logofeţii Dumitracahe Protopopescu şi Dinu Bâldea care făcuseră parte din garnizoana Strehaei şi, după capitularea mănăstirii, au fost puşi de Tudor, „să scrie în cancelaria lui” 2. In timpul cât a stat la Bucureşti, între 18 Martie şi 15 Mai, Tudor a avut ca secretar pe Petrache Poe-naru. Cele mai multe dintre scrisorile lui dintre 20 Martie şi 14 Mai, adresate lui Alexandru Eilipescu, Mitropolitului Dionisie sau Divanului, sunt scrise de mâna lui Petrache Poenaru8. Stolnicul Geani Orăşanu şi episcopul de Argeş, Ilarion, erau sfetnicii lui f Prin Samurcaş a intrat Tudor în relaţii şi cu boerii care făceau parte din Eterie şi au promis să-l urmeze. Ei aveau să-i sprijine mişcarea şi, în schimb, Tudor avea să le garanteze a-verea. Acest pact, la care face aluzie ultima frază a proclamaţiei dela Padeş, explică severitatea lui Tudor faţă de ostaşii săi care s'au dedat la jafuri. Dar preocuparea de căpetenie a lui Tudor, în intervalul de timp dintre Noemvrie 1820 şi 18 Ianuarie 1821, a fost constituirea linei armate. Garda domnească, comandată de Sava, Ior- 1 Aricescur I, p. 105. 2 Aticescu, II, p. 35—6. 3 B m. Vîrtosu, Note despre cancelaria lui Tudor. In Tudor Vladi- mirescu, pp. 29—38. 4 Ilarion (1777—1845) s’a- născut la Bucureşti, ‘din tată bulgar şi din mamă grecoaică. A urmat şcoala grecească dela Domniţa Bălaşa şi a învăţat franceza cu Mr. Babe. Mitropolitul Dositei Fi'itis, care Ba fost cald sprijinitor în toată cariera, l-a hirotonit arhidiacomal Mitropoliei, iar în 1808 l-a făcut arhimandrit la Mănăstirea Dealului. După moartea episcopului de Argeş, Iosif, Ilarion a fost ales episcop în scaunul vacant şi, cu toată împotrivirea Mitropolitului Dionisie şi a celor mai mari boieri, a fost confirmat de Al. Suţu, la 3 Noemvrie 1820. Ilarion care era eterist îşi datora alegerea consulului Pini, căruia i-ar fi promis, în caz de succes, o pensie de 50.000 piaştri. Opoziţia Mitropolitului Dionisie explică resentimentul lui Ilarion care a răbufnit chiar şi în arzul lui Tudor către Poartă, din Ianuarie 1821. Ilarion era un om învăţat şi orator de mare valoare. Bl a fost unul din sfetnicii cei mai influenţi ai lui Tudor. Când acesta şi-a aşezat tabăra la Cotro-ceni, Ilarion s’a mutat cu el, în aceeaşi casă, şi a rămas în nemijlocita apropiere a lui Tudor până la 13 Mai, când, apropiindu-se Turcii, a fugit la Braşov. (Preot V. G h. D u r a k, Ilarion, episcop al Argeşului, 1820—1821,1829—1845. Bucureşti, 1900. —Hurmuzak i-N i 81 o t, XX, pp. 525 şi 809. www.digibuc.ro TUDOB PLEACĂ IN OLTENIA 139 dacbe şi Farmacbe, era la dispoziţia Eteriei prin afilierea şefilor ei. Tudor s’a ocupat de recrutarea pandurilor, cum rezultă din-tr’o scrisoare a lui către omul său de afaceri, Nicolae Zoican, din 13 Decemvrie 1820. Tudor însărcinează pe Zoican să scoată banii ce avea de încasat şi, până-i va trimite el alţi bant, să mai ia dela „prietenii aceia din Ostrov” şi „să-i împartă pe capre” : „o mie de vite deplin”. „Pe vreo două sute şi mai miilt să dai bani la căprar Mihailă. Am vorbit şi cu căprar Dumitru ca să-ţi facă tot felul de înlesnire” l. Conţinutul scrisorii — cine a mai văzut turmă de o mie de capre! Şi Tudor avea să le cumpere tocmai în momentul când era să facă irupţie în Oltenia pentru a provoca o răscoală generală ! — sublinierile din text pe care le-am reprodus, cuvântul căprar care în limbajul popular are accepţia militară de caporal, data şi împrejurările scrisorii şi, în-sfârşit, obiceiul Eteiiştilor de a-şi ascunde planurile sub o terminologie comercială, —- toate acestea ne arată că avem de a face cu o scrisoare cu chee. Prin cumpărare de capre, Tudor înţelege recrutare de panduri. Numele „căprarului Mibailă” nu-1 cunoaştem, dar „căprarul Dumitru” e Dumitru Gârbea, vătaful său dela Cloşani, care avea să-l aştepte la Padeş cu o sută de plăeşi, recrutaţi şi înarmaţi de mai nainte. II.— TUDOR PLEACĂ IN OLTENIA In noaptea de Marţi, 18 Ianuarie, Tudor a luat pe Iova, nepotul lui Iordacbi Olimpiotul, cu 25 Amăuţi din garda domnească, şi a plecat din Bucureşti în cea mai mare taină! Ea mar- 1 Arhivele Olteniei, I, pag. 60—61.—La 1 Mai 1821, Tudor cere marelui vistier Al. Filipescu-Vulpe să plătească, prin Nicolae Zoican, 40.000 taleri lui Ghiţă Opran şi 19.600 lui Fote Popovici din Orşova. E m. Vîrtosu, Tudor Vladi-mirescu, p. 141. —Cf. scrisorile lui Iordache Olimpiotul publicate de N. Iorga in An. Acad. Române. Iată un exemplu de scrisoare cu chee din aceeaşi vreme, La 12 Decemvrie 1822, Paşa din Vidin a arestat o caravană de negustori greci, care i s’a părut suspectă. La percheziţie s’au descoperit mai multe scrisori pentru Bucureşti. Intr’una era scris : ,,Kâtez-vous de nous faire tenir telle quan-tit6 de zîbelines (samours); nous Ies attendons avec impatience, et surtout n’ou-bliez pas de nous envoyer avec euxles mulets que vous savez”. Paşa a chemat pe Mustafa-Efendi (Iancu Samurcaş, sau fiul turcit) şi l-a întrebat ce poate însemna aceasta. Mustafa-Efendi a răspuns că prin samuri se înţeleg Ruşii, iar prin catâri Valahii, Moldovenii şi Bulgarii. Din ordinvl Porţii, toţi negustorii au fost decapitaţi (Hurmuz aki, X, p. 199—200. Kreuchely c. Miltitz 14 Dec. 1822). www.digibuc.ro 140 IZBUCNIREA RĂSCOALEI IN OLTENIA ginea oraşului s’a împreunat cu. Dimitrie Macedonski, care era ofiţer şi sudit rus, şi, după războiul din 1806—1812, se stabilise la Bucureşti cu toată familia lui1. El va fi avut de asemenea vreo 15 Amăuţi, încât s’a ajuns la numărul de 40 pe care-1 dau cele mai» multe informaţii, printre care şi aceea oficială a Divanului către Poartă 8. Ea Piteşti, unde sosesc a doua zi, 19 Ia- 1 I o r g a-D I r z e a n U, pag. 4. 2 „îndată după ce*şi-a luat sfârşitul răposatul Domnul ţării, fără câtuşi de puţină zăbavă, s’au ivit iu ţară ca la 40 inşi călări înarmaţi, având de căpetenie pe Teodor Vladimirescu ... încă şi cu unul Machedonschi ofiţerul” (Arzul boerilor către înalta Poartă, din 30 Ianuarie 1821, Iorga, Izvoarele contemporane, p. 20).—„Tudor dar, la 17 Ianuarie, când Domnul Suţu se afla în agonia morţii, luând douăzeci şi cinci de Amăuţi din trupa comandată de căpitan Iordache Olimbie, a ieşit din Bucureşti într’ascuns. Capii acestor douăzeci şi cinci de Amăuţi au fost Machedonschi Sârbul, sin Iova pocomnicul. Pe drum, mai întâlnindu-se şi cu alţii, ce au fost pregătiţi, s’au făcut treizeci şi şase” (Mihail Cioranu, în N. Iorga, Izvoare, p. 233.)—„Intr’o noapte, pe la miezul nopţii, [Cr Samurcaş] îi dă lui Tudor douăzeci şi cinci Amăuţi sub comanda lui Hagi Prodan şi a lui Machedonschi şi plecă”, (C. Izvoranu în Iorga, Izvoare, p. 356). — „Un Teodor Vladimirescu .. . însoţindu-şi şi alţi 40 de Amăuţi lângă dânsul, s’a sculat la 18 ale lui Ghenarie, Marţi noaptea, de au ieşit 'din Bucureşti cu toţii, pe la sfârşitul iernii, având cu dânsul şi un ofiţer rusesc, anume. Machedonschi, ce rămăsese în zilele Huşilor petrecând cu familia sa în politia Bucureştilor” (Dârzeanu, în Iorga, Izvoare, p, 4). — „Şi depărtându-se atunci Vladimirescu din Bucureşti, s’a dus la Gorj, peste Olt, acasă, şi îndată au ridicat pe toţi pandurii în picioare, aducându-i la mănăstirea Tismana” (C tiriac Popesc n, în Iorga, Izvoare, p. 189),—In raportul său din 3 Februarie 1821, consulul austriac anunţă sosirea cetei la Piteşti. „La Piteşti a apărut o ceată de treizeci Amăuţi bine înarmaţi, care s’a îndreptat spre Vâlcea” (K u rntu-z ak i, XX, p. 537).—Secretul 3 fost atât de bine păstrat încât Fleischhackl n’a aflat de rostul acestei cete decât mai târziu, la 9 Februarie. Atunci comunică guvernului său zvonul că Tudor a fost îndemnat chiar de Pini să turbure ţara, pentru ca apoi el, Pini, să-şi facă meritul de a o fi potolit. (H u r m. XX, p 539)—Foarte preţioasă e şi mărturia lui Ştefan Scarlat Dăscălescu, care din 1819 până Ia începutul anului 1821 a fost ataşat pe lângă „doctorul Tepaldo”, caimacamul Craiovei, ca secretar de limba greacă şi în această calitate a cunoscut „din corespondenţele lui Tepaldo cu contele Capo d’lstria... şi cu alte persoane grece-însemnate uneltirile şi planurile Eteriei greceşti, şi izbucnirea era iminentă”. Iată ce spune. Dăscălescu : „Intre alte căpetenii sau unelte ale revoluţiei s’a aflat şi un Tudor Vladimirescu ... Ca răzeş iubitor de şicane, mai tot timpul îşi petrecea în Bucureşti, şi adesea îl vedeam la consulatul rusesc în vremea gene-ral-consulului Pini. Pe acesta l-au ales capii revoluţiei greceşti şi d-1 Pini şi l-au trimis cu 40 de Amăuţi peste Olt, ca să revolteze poporul”. (N. Iorga, Un cugetător politic moldovean, p. 53)—— „Purcedând RĂS UNE TUL ■ CHEMĂ RII LUI TUDOR Poporul care n’avea de unde să cunoască dedesupturile politicii eteriste, a reţinut din proclamaţia lui Tudor mai ales apelul împotriva -căpeteniilor, „atât cele bisericeşti cât şi cele politiceşti” care i-au supt sângele,, şi îndemnul de p. jertfi „averile cele rău agonisite ale tiranilor boeri”. Şi pentru ţărani, „cu al cărui sânge s'a hrănit şi s'a poleit tot neamul boeresc”, cum avea să spună Tudor în scrisoarea sa către Nicolae Văcărescu, care moşie boerească nu era „rău agonisită” şi prin urinare nu trebuia „jertfită”? 1 NaumRâmni o~e ani, Bis. ort. rom., voi. XXIII, p. 427 — Hurmuz a k i-N i s t o r, XX, p. 550. 2 Bagot către Castlereagh, 23 Martie 1821. Rapoarte consulare engleze, I, pag. 450—451. 3 Rapoarte consulare engleze, voi II, pp. 44 şi 48—51.-' www.digibuc.ro 150 IZBUCNIREA RĂSCOALEI IN OLTENIA Nu e deci de mirare că proclamaţiile lui Tudor au aprins în sufletul ţăranilor, „entuziasmul răzbunării”1 şi „au început cu toţii a se scula şi tot Principatul a se clăti”- Având impresia că însuşi „glasul patriei le vorbeşte prin gura lui Tudor”, „alergau cetele de panduri sub steagul lui Tudor, strigând: Să trăiască libertatea ! Să trăiască Domnul Tudor !” 8 Slujbaşii nu mai erau ascultaţi, drepturile proprietăţii nu mai erau respectate. Pandurii cutreerau în cete satele, îndemnând poporul să se răscoale. Ţăranii primeau cu ciomege, cu furci şi cu topoare pe ipistaţii moşierului şi pe slujbaşii stăpânirii. Aceia care nu se supuneau injoncţiunilor ţărănimii erau insultaţi, maltrataţi şi jefuiţi fără cruţare. Dările nu se mai plăteau, iar zapciii eiau jefuiţi de banii strânşi s. Ţăranii din Mehedinţi „cu toţii alergau la Adunarea Slugerului Teodor, ducându-le prin care şi prin cai cele trebuincioase ale mişcării. încă şi marr ginea învecinatelor judeţe, ascultând din. depărtare propovă-duirea asiedosiei, s’au abătut la nesupunere” *. Ţângă mănăstirea Motru, un conac boeresc a fost dărâmat din temelie. In judeţul Gorj a fost călcată casa lui Broşteanu, iar în judeţul Mehedinţi mai mulţi arendaşi au fost jefuiţi „până la piele” 1 2 3 4 5 *. Cum se întâmplă, de obiceiu în asemenea împrejurări, la panduri s’au alăturat toate elementele turburi sau desmoştenite ale societăţii, „împreună se înhăitară Grecii şi calicii toţi, opincarii, Ungurenii, iobagii şi Oltenii... Pe mic, mare au despoiat. Şi cu zeghi au îmbrăcat... Toţi strigară cu un cuvânt, nimeni să nu aibă avut. A, lor să fie averea că s’au sculat cu zavera” ®. După ce a strâns ntynai din plaiul Cloşanilor 6oo de oameni, Tudor i-a lăsat în seama căpitanilor Macedonski şi Gârbea, iar el s’a întors la Tismana, de unde a, scris căminarului Gheorghe Văcărescu, ispravnicul judeţului Gorj, precum şi medelniceruluî Zamfirâche şi serdarului Dinu Bălteanu, la Târgu-Jiu, chemându-i‘ să vină să se întâlnească cu el, că are să le arate poruncile aduse dela Bucureşti şi să le spună prin graiu viu „şi alte lucruri, în privinţa binelui obştesc, pe care ei nu le cunoşteau” 7. Dar pă- 1 I o r g a-C iotasui p*. 236. 2 Ibidem, pp. 237—8. 3 Potino, p. 15. 4 I o r g a-Dâ tzeauu, p. 18. — Hurmuzaki, XX, 544. 3 I o r g a-D â 1 z e a n u, p. 49. ” ^ ® N a u m Râmniceanu, I.’ £ o tino, p. 13. — lor g'a-C ioraan, p. 237. www.digibuc.ro HĂSTXNETDXi CHEMĂEII LTJI TUDOK 151 ţania lui Oteteleşanu le deschise ochii. In loc de a se duce la întâlnire, ei au trimis Divanelor dela Craiova şi Bucureşti rapoarte amănunţite asupra situaţiei şi au început a strânge panduri pentru a asigura paza târgului până la sosirea ajutoarelor cerute dela Divan. Dela Tismana, Tudor s'a dus din nou la Padeş, unde a găsit toate satele plaiului Ciobani adunate şi gata de revoluţie. In faţa acestei adunări, Tudor proclamă desfiinţarea birului şi făgădui că, după ce „prin ajutorul lui Dumnezeu şi cu concursul tovarăşilor săi de arme”, va fi restabilit drepturile şi privilegiile de care se bucura ţara din vechime şi va întemeia- dorita dreptate şi libertate, va face să se restitue fiecăruia ceeace i s'a luat pe nedrept şi va extermina pe- toţi apăsătorii poporului, iar averile acestora le va împărţi- acelora care au suferit apăsări şi nedreptăţi. Fotino pretinde chiar că Tudor a promis să ridice „o altă clasă boerească dintr'aceia care se vor lupta cu dânsul” L. La-.16 Februarie, plecând dela Tismana, Tudor se duse la Baia-de-Aramă, şi sili să .se scoale chiar şi pe ţăranii care ar fi preferat să rămână liniştiţia. Zapciii plăşii, cu toţi banii pe care îi strânseseră, au fost ridicaţi şi trimişi la Tismana3. Apoi, cu vreo 600 panduri ce se înrolaseră în cetele lui, Tudor a pornit spre-Cerneţi. Dar, la Ciovărnişani, el s'a izbit de polcovnicul Paul Nicolicescu, trimis,, de ispravnicii judeţului să oprească pe răs-vrătitor şi, viu sau mort, să-l aducă în faţa lor. Tudor împresură trupa, făcu prizonier pe comandant şi puse de-1 bătu de moarte, apoi încorporă trupa în oastea sa şi coborî la Cerneţi. Orăşenii care, la apropierea lui Tudor, îşi trimiseseră familiile la Orşova şi Cladova,- s’a'u împrăştiat acuma şi ei. Ispravnicul s'a tras la Craiova de frică să n'o păţească şi el ca Dinicu Oteteleşanu. Tudor a căutat să. liniştească lumea asigurând-o că el nu urmăreşte decât să scape poporul de dăjdii şi de podvezi 4, La Cerneţi, numărul ostaşilor săi ar fi atins cifra de X.500, „cei mai mulţi dezertori din Transilvania”, printre nare şi un German, Franz Klinger, care-i servea de inginer’ *« Dela Cerneţi, 1 2 3 4 1 Ibidem, p. 14. — I o r g a-C i o r a n u, p. 237. 2 11 i e Fotino, p. 20. 3 Dârzeanu .pretinde că Tudor, le-a luat banii. Faptul.e contestat Şi. de Tudor („Şi zarafiile oraşelor erau încărcate cu bănici nici de cum nu a’au clintit”, A r i c e s c u, XI, p. 48) şi de celelalte mărturii contimporane. 4 Aricesc u, X, p. 104. 6 M. Popescu, p. 7. www.digibuc.ro 15? IZBUCNIREA RĂSCOALEI IN OLTENIA Tudor s’a dus la Strehaia, care fusese ocupată, din ordinul Di* yanului Craiovei, de 70 de Arnăuţi şi plăeşi, comandaţi de ceauşul Costache. Aci s’a petrecut un lucru, de deosebită semnificaţie. Dimitrie Macedonsjd, în uniformă de ofiţer rus, s’a prezentat la poarta Mănăstirii şi, în numele ţarului Alexandru, a somat garnizoana să. se predea, ameninţând-o că la cea mai mică împotrivire toţi vor -fi măcelăriţi \ Cei dinlăuntru, în frunte cu ceauşul Costache, „spăimântându-se de mulţimea-norodului) iară mai ales amăgindu-se întru deşartele • maglisele ce le-a arătat Machedonschi cu Slugerul Teodor, au deschis porţile de au intrat apostaţii” 1 2 * *. Garnizoana a fost încorporată în cetele răsculaţilor. VI. — AGITAŢIA ŢĂRĂNEASCĂ După ce umplu şi mănăstirea Strehaia cu provizii şi orân-dui pe fratele său Papa comandant al garnizoanei, cu 200 panduri, Tudoi se îndreaptă cu gloatele sale spre mănăstirea Motru, unde cei doi ispravnici de Mehedinţi, Barbu Viişor^anu şi căminarul Ştefânică Bibescu, se închiseseră cu oamenii lor. Cetele de insurgenţi fură primite cu focuri de arme, şi şapte-opt oameni căzură morţi. Tudor trimise atunci pe Macedonski şi pe Iova la Ţânţăreni, ca să ocupe cu o ceată de Albanezi-şi de Sârbi bine înaimaţi" poziţiile strategice, să taie cdnducta de apă şi să intercepteze toate comunicaţiile cu lumea din afară. După o blocadă de o săptămână garnizoana isprăvi toate proviziile. Divanul din Craiova trimise pe serdarul-Diamandi cu 150 de Arnăuţi în ajutorul garnizoanei împresurate şi aviză Divanul din Bucureşti de cele întâmplate. Diamandi s’a închinat lui Tudor şi a obţinut eliberarea ispravnicilor. Garnizoana şi trupa lui Diamandi s’au unit cu cetele lui Tudor. O parte din pandurii strânşi, din ordinul Divanului Craiovei, de vistierul Constantin Crăiniceanu, au trecut cu căpitanul lor cu tot de ^partea lui Tudor 8. In tot cursul drumului, dela Cerneţi la Motru, Tudor- a fost „salutat-dd popor ca un mântuitor şi un zeu ocrotitor”. Ce- 1 Hurmuzaki-Nistor,' XX, f>. 545.----Kreuchely -a reţinut şi el’ acest fapt: „Makedonzki porte l'uniforme russe, et ÎModori, numi de sommes considârables, paye tout en ducats impâriaux d'Autrich.e”. (Hurmuz a ki, X, 109). 2 Iorga-D ârze a nu, p. 18; 8 I o r g a-D â r z e a n u, 18. — 1 o r g a-C-i o r a nu,1 p. 242. — I, E o tino, 20—21. www.digibuc.ro AGITAŢIA. ŢAbAOTIASCA 133 tele Iui creşteau zilnic. Tudor asigura .pe ţărani că-i va scăpa de tirania boerilor şi că nu vor mai avea să plătească dăjdiiL . După căderea mănăstirii Motru, Tudor şi-a aşezat tabăra la Ţânţăreni, iar trupele guvernamentale au luat poziţie la satul Coţofeni. Dela Ţânţăreni, Tudor trimetea },oameni dintr’ai Adunării şale de amăgea şi prilostea sate întregi, trăgând în prăpastia nesupunerii şi ridicându-i întru apostasie, precum şi pe alocurea prăda şi jefuia". Divanul Craiovei. a trimis pe Ioan Solomon, cârc-serdarul. judeţului, „cu şaizeci de ostaşi buni”, să pună capăt -acestor neorândueli, Solomon a atacat în două rânduri pe sătenii răsvrătiţi din satele Băileştii Sârbeşti, Băi-leştii Româneşti şi Cioroiul din judeţul Dolj şi, după. ce „vitejeşte i-a înfrânt prin.viednice mijloace”, i-a silit să se întoarcă la vetrele lor, iar pe agitatori i-a prins şi i-a trimis la căimă-cămia Craiovei. întâmplarea aceasta arată cât de uşoară ar fi fost, la începuturile ei, potolirea mişcării, dacă armata n'ar fi fost de mai nainte câştigată pentru cauza lui Tudor. Boerii ocârmui-tori au răsplătit isprava lui Solomon cu un contaş îmblănit cu znib şi cu 50Q taleri z. . Dar a fost de ajuns ca Solomon să se întâlnească fcu Ior-dache Olimpiotul pentru ca atitudinea Iui să se schimbe. întâlnirea avu loc, între patru ochi, lângă Craiova. Iordache dădu lui Solomon o scrisoare de încredinţare din partea lui Tudor. Apoi în faţa. oştirilor lor,.cei doi căpitani jurară pe o icoană să fie fraţi şi să se susţină până la ultima picătură de sânge. Soldaţii urmară exemplul şefilor. Astfel uniţi, ei intrară cu toţii -în Craiova şi a doua zi 'jurară, solemn în faţa Catedralei că vor lupta cu toţii ca fraţi, pentru lege şi patrie 1 2 3. înrolările în armata lui Tudor n’au fost totdeauna spontane. La Cerneţi, Tudor trimise după vătaful Iancu Enescu, care avea mare influenţă asupra pandurilor. Iancu refuză să se prezinte,-spunând că nu mai vrea să mai pună mâna pe arme. O ceată de panduri îl calcă şi-i pradă casa. Ca să-şi redobândească lucrurile, Iancu. se înrolează, Oarcă şi nepotul -său Dinu Pestriţul sunt mai prevăzători : ei se prezintă la prima somaţie 4 Astfel Tudor îşi formează căpitănii de câte 100 de panduri. 1 Hnimnitfki-Nistor, XX, p. 544. 2 î o 1 g a-D â r 2 e a n u, p. 49. ® Biografia .polcovnicului loan-Scl mon p. 17. 4 I o 1 g a-12 y o r a a u, pi. 356—357. www.digibuc.ro 154 IZBUCNIREA. RĂSCOALEI IN OLTENIA Meseriaşii, negustorii şi moşnenii care nu voiau sau nu puteau servi ca soldaţi erau obligaţi să plătească câte 25 de lei de om. Dintre ţărani mulţi s’au înrolat ca să scape de dăjdii. Tudor hotărâse ca toţi aceia care se înscriu în Adunarea obştească să fie scutiţi de bir. Această hotărâre a servit ca mijloc de presiune împotriva recalcitranţilor. Vasile Moangă stoarce cu atâta asprime pe cei ce rămân pe loc încât mulţi se înrolează numai pentru a scăpa de dăjdii1. Cetele de panduri organizate de autorităţile locale pentru a* fi trimise împotriva răzvrătitorului sunt atrase în oştirea lui Tudor sub cuvânt că e construită pe bază de firman, adică cu învoirea Porţii; recalcitranţii sunt înrolaţi cu forţa. Când Tudor apăruse la Târgu-Jiu, Clucerul Costache Ralet, ispravnicul judeţului Mehedinţi, trimise în grabă pe logofeţii Du-mitrache Protopopescu şi Dinu Bâldea să aducă dela Bucureşti pe Vistierul Crăiniceanu şi pe căpitanii Dumitrache Colţan şi Nicolae Bolboacă, cu cei trei sute de panduri ai lor, care slu* jeau la Bucureşti. In .două zile„.cei doi emisari au fost cu ceata comandată la Cemeţi, unde aflară că Tudor ajunsese la Cort cova. Ispravnicul Ralet şi sameşul Poroineanu tocmai se urcau în căruţă să fugă la Craiova.. _ ■ Cei trei căpitani, la- care se alăturase şi Protopopescu, se îndreptară spre Tâmna, pentru a ieşi în calea lui Tudor care se apropia de Strehaia. Da Tâmna, au fost înconjuraţi de panduri şi de Arnăuţi „de ai Zaverei’/, Şi somaţi să se predea, „că • au firman”. Retranşaţi într’o curte, Protopopescu şi alt căpitan încearcă să li se împotrivească, dar, povesteşte. Protopopescu, „zavergii strigau pe nume pe pandurii noştri, fiind iarăşi dintre fraţii lor, au început toţi ai noştri să întoarcă puştile către mine, zicând : „că şi acum ţin cu ciocoii ?” De frică, Protopopescu „s’a făcut mort”, iar „rebelanţii” au pătruns în curte, au pus mâna pe Vistierul Crăiniceanu, pe Colţan, pe- Bâldea şi pe Protopopescu, i-au bătut zdravăn şi le-au luat tot ce- aveau: bani, cai, arme şi haine, „lăsându-ne în cămăşi; iară lui căpitan Bolboacă cu toţi pandurii lui nu le-au zis nimic rebelanţii”. Bolboacă era, evident, - înţeles cu zavergii. . Duşi înaintea lui Tudor, la Strehaia, Vistierul Crăiniceanu, 1 Hurmuzak i-N i s t O r, XX, p. 610. ,,Th. Vladimiresco .. hat in den ffinf Distrîcten der kleinen Wallachey auf alle jene Jaideri, dieţ, nicht zVei Mann za seinem Truppenkorps stellen, ein Steuer, von 40 Piaster gelegt.'Durch diese Maassregel wird seine Volksm&cht beţjeutend. vermehrt”. www.digibuc.ro AGITAŢIA TĂBĂUEASCĂ 155 . şi Dumitrache Colţan au fost din ordinul lui Tudor, băgaţi în fiare şi închişi în clopotniţa bisericii, unde se aflau şi ciauşul Is-trate, Paul Nicolicescu şi Bărbuceanu Prisăceanu. Dinu Bâldea şi Dumitrache Protopopescu au fost puşi la scris în cancelaria lui Tudor t Astfel, făgăduind pandurilor restabilirea privilegiilor de care se bucuraseră înainte de domnia lui Vodă Caragea, dintre care cel mai important era scutirea de dăjdii şi de podvezi, clă-caşilor împărţirea „averilor cele rău agonisite ale tiranilor boeri” şi încetarea mâncătoriilor dregătorilor, tuturor slobozenie şi uşurare de sarcini,. Tudor a izbutit să ridice în picioare toată Oltenia, şi să-şi constitue o armată căreia nici o forţă locală nu-i mai putea rezista. Dar, înainte de a se simţi stăpân desăvârşit pe situaţie, Tudor mai avea de înfruntat opoziţia ocârmuirii dela Bucureşti. 1 1 Memoriile lui Dumitrache Protopopescu din Severin, îa Aticescu, II P« 34—35- www.digibuc.ro CAPITOLUL VII MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL Măsurile de represiune preconizate de Comitetul de oblăduire s'au dovedit ineficace, fiindcă au fost sabotate de Ete-rişti şi de Pini, iar trupele trimise împotriva lui Tudor, comandate de căpitani afiliaţi la Eterie, au trecut de partea rebelilor. Astfel măsurile guvernului n'au făcut decât, să arate întinderea complotului şi şă întărească poziţia lui Tudor. i. — Comitetul provizoriu de ocârmuire La 15 Ianuarie, „când avea încă minţile întregi şi era în dreptul său”, Alexandru Suţu constitui un comitet provizoriu de ocârmuire, compus din Mitropolitul Dionisie Lupu, din boerii Gr. Brâncoveanu, C. Creţulescu, Gr, Ghica şi Barbu Văcărescu, la care Pini adăugase pe Vistierul Grigore Filipescu şi pe marele postelnic Iacovacbe Rizu. După moartea lui Suţu, Comitetul provizoriu luă în mână cârma Statului, conform notificării consulului rusesc care declară boerilor ocârmuitorî că una din „îndatoririle slujbei sale” este a face „pe cinstitele mădulare ale Comitetului de oblăduire, în deobşte şi în deosebi, răspunzătoare pentru orice vătămare s'ar întâmpla obiceiurilor şi orânduelilor în- fiinţă, precum şi liniştii obştii” K Comitetul provizoriu avea să rămână în fiinţă o lună de zile, până la sosirea caimacamilor noului Domn (24 Februarie 1821). Competiţiunea în jurul‘ scaunului Ţării Româneşti a fost, de data aceasta, mai aprigă ca de obiceiu. In baza Hatişerifului 1 1 Pitacul lui Alexandru Suţu din 15 Ianuarie 1821, în Em. Vîrtosu, Tudor VladimirescU, pp. 70—71. — Notalui Pini din 19 Ianuarie. Ibid.,pp. 72—73. Versiunea contemporană a notei lui Pini în N. I or g a, Izvoarele contemporane, pp. 13—14 ; traducere modernă înAricescu, II, pag. 114—115. www.digibuc.ro 158 MĂSURILE GUVEBNOLUI CENTRAL din 18/28 Ianuarie 1819, succesiunea revenea de drept fostului Domn al Moldovei, Scarlat Callimachi. Dar fratele său Ioan, care era dragoman al Porţii, râvnea de asemenea la scaunul Ţării Româneşti \ In sfârşit, familia Suţu făcea toate sforţările să obţină scaunul pentru fiul defunctului Domn, Nicolae, măcar până la terminarea perioadei de şapte ani începută de tatăl său. Da Bucureşti se spunea că Doamna văduvă ar fi oferit Porţii treisprezece milioane pentru alegerea fiului săua. Pini susţine din răsputerT candidatura beizadelei Nicolae Suţu şi, în acţiunea sa a fost ajutat de treizeci şi trei de tineri boeri care, la 18 Ianuarie, i-au adresat o suplică asigurându-1 că în el îşi pun toată nădejdea în aceste vremuri turburi 3. Prin protecţia exercitată asupra noului Domn, a cărui nulitate politică era cunoscută de toată lumea 4, Pini ar fi ajuns stăpân absolut al Ţării. In cazul numirii lui Nîcoale Suţu, spunea Fleischhackl, „nu va mai domni un voevod în Ţara Românească, ci un consul rus într’o provincie rusească” ®. Cu toate intrigile abil urzite ale lui Pini şi ale boerilor care-1 secundau, Poarta a numit Domn pe Scarlat CaUimaclii (începutul lui Februarie 1821)- Dar, cum noul Domn era însărcinat cu negocierile foarte spinoase ale Porţii cu Rusia, plecarea lui a fost amânată : el n’avea să se urce niciodată în scaun. Evenimentele din Ţara Românească aveau să-i aducă disgraţia şi moartea. Problema de a face faţă unei situaţii excepţionale a căzut deci în întregime în sarcina Comitetului provizoriu. II. — PRIMELE MĂSURI DE ORDINE ALE GUVERNULUI Primul act al acestui Comitet, după ce a trimis anafora de înştiinţare către Poartă pentru moartea Domnului, a fost 1 2 3 4 * 6 1 Depeşa ministrului celor Două-Sicilii din 10 Februarie J821, în A. Oţetea, Contribution â la Question d’Orient, p. 325. 2 Kr euchelycătre vonkflltitz, i3Februarie 1821 (Hurmuzaki, X, p. 103). 3 H u r m u z a ki-N is t o r, XXI pp. 537, 541—3. — N. Iorga, „Domnul Tudor”, p. 63. 4 „Selon toutes probabilites, ce âemier (Nicolae Suţu), qul est nul ă tou Zgarda, et qui, pour se maintenir, se soumettrait avec une ăgale docilitd auz caprices du Divan et auz volontăs tr£s prononcăes du 1 onsul gănăral russe, Mon-sieur de Pini, qui exerce un pouvoir presqu’illimită dans Ies deux principautăs, l’emportera sur Ies dfeux concurrents" (Miltitz către Regele Prusiei, 10 Februarie 1821, în Iorga, Acte şi frag., II, p. 563). 6 Hurmuzak i-N i s t o r, XX, p. 537. www.digibuc.ro MĂSURILE DE ORDINE AT.E GtTVEBîTDLDI 159 să ia măsuri de stăvilire a mişcării lui Tudor. Boerii neiniţiaţi în planurile Eteriei au considerat la început .mişcarea lui Tudor ca o glumă, în tot cazul nu ca ceva mai grav decât obişnuitele „întreprinderi tâlhăreşti” ale cetelor de haiduci împotriva cărora era de ajuns să trimită o poteră. Ei au cerut deci mitropolitului o anatemă scrisă împotriva lui Tudor şi au pus pe capul lui un premiu de 50a piaştri. „Dar abia s'au luat aceste măsuri, şi sosi la Bucureşti ştirea că Tudor a intrat în Cerneţi cu 1500 oameni, în cea. mai mare parte dezertori din Transilvania, a înlocuit pe ispravnic cu un om al său şi a ocupat toate mănăstirile şi cetăţile1”. Da un caz atât de excepţional se impuneau măsuri excepţionale. Straşnice porunci au fost trimise către ispravnicatele de peste Olt ca să facă străjuirile necesare, să dubleze efectivele beşliilor fiecărui zabit şi să împrăştie pe răzvrătitori. Dumitrache Bibescu a fost orânduit comandir asupra tuturor pandurilor din. judeţele Dolj şi Mehedinţi, iar în judeţul Gorj a fost trimis un anume sluger Costi, „om devotat al lui C. Samurcaş” şi care locuia de mai mulţi ani în acel judeţ a. Misiunea lui era să strângă toţi pandurii din Gorj şi să atace garnizoana dela Tismana. Patru căpetenii de Arnăuţi, şi anume Delibaşa Mihali, Bu-lucbaşa Iani, Hagi. Prodan şi serdaxul Iamandi Giuvara, fiecare cu câte cincizeci de soldaţi plătiţi cu o lună înainte, au fost orânduiţi la Bucureşti pentru a fi trimişi unde ar fi fost nevoie de ei^Ispravnicii judeţelor Gorj şi Mehedinţi, cele mai contaminate, au fost înlocuiţi. Clucerul Nicolae Glogoveanu, numit ispravnic de Mehedinţi, demisionă de- îndată ce sosi la Craiova şi văzu /.apucăturile” lui Tudor 3. In locul lui fu numit căminarul Ştefan Bibescu. Da Gorj a fost orânduit iostul comandir de panduri, Barbu Viişoreanu, dar, la obiecţia Divanului din Craiova, el a fost mutat la Mehedinţi şi, în locul lui, a fost numit serdarul Dinu Bălteanu. Slugerul Ioan Solomon a fost însărcinat cu paza Craiovei. Insfârşit, locuitorii care s’ar fi lăsat amăgiţi de cuvintele răzvrătitorului, au fost ameninţaţi cu „blesteme şi afurisenii” de clerul înalt al ţării, care califica pe tovarăşii lui Tudor „de iabangii (vagabonzi) fără Dumnezeu”, iar pe căpetenia 1 2 3 1 M\ Popesc u, Op. cit., p. 7. 2 I 01 g a-D âr z-e a.nu, p. 15. — Hit mu2 aki-Nistor, XX, P- 539- 3 El şi-a dat desigur seama de „relaţiile" lui Tudor cu alte „Puteri mai mari" şi a găsit prudent să nu se compromită printr’o acţiune contrară. www.digibuc.ro 160 ;MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL răscoalei de „orbitor al mulţimii”, care „rătăceşte lumea cu minciuni” pentru a-şi asigura sie-şi „lauda şi bunurile pământeşti”. Oricine îi va da sprijin şi ajutor, procurându-i arme, muniţii şi provizii, va fi aspru pedepsitx. Prin adresa lor din 30 Ianuarie, boerii ocârmuitori sfă-tuesc pe Tudor să se lase de faptele sale, „păgubitoare ţării, aducătoare de sminteală liniştei locuitorilor şi pricinuitoare de mare nevoie asupră-ţi”. In caz că se va supune, ei îl încredinţează cu jurământ că vor interveni pe lângă Domnul ţării ca să-i treacă cu vederea urmarea ce a cugetat. Dacă nu se va supune, va fi lovit de trupele trimise împotriva lui, „apoi şi osânda morţii îţi va fi grozavă şi cumplită, Ca unui turburător şi amestecător de liniştea locuitorilor”. Răspunsul lui Tudor trebuia dat, în soroc de două ceasuri, curierului ce-i adusese scrisoarea boerilor. Adresa avea deci un caracter ultimativ. Tudor a primit scrisoarea la 3 Fevruarie, dar n’a răspuns decât a doua zi, la 4 Februarie. Experienţa îi arătase în ce măsură guvernul poate conta pe fidelitatea trupelor sale şi ce valoare pot avea ameninţările lui. El discută deci toate punctele din adresa boerilor şi le întoarce pe toate împotriva lor. „Norodul cel amărît şi dosădit al acestei ticăloase ţări, răspunde Tudor, atât cei de loc, cât şi cei străini, văzând că stăpânirea subt care sunt încredinţaţi... i-a adus la cea mai desăvârşită prăpădenie, şi, ne mai putând suferi arzimea focului care ne-a pus pe capete, cu toţii într’un gând s’au unit şi s’au botărît să se scoale cu mici cu mari şi să se adune în oraşul cel de căpetenie al ţării şi, acolo stând, Să ceară împărătească milă” 2. El, Tudor, nu s’a ridicat de bună voia lui, ci „ştiin-du-mă norodul pe mine dintr’alte vremi, că sunt un adevărat fiu al patriei mele, cu silnicie m’au luat a le fi şi la această vreme chivernisitor pentru binele şi folosul tuturor”. Supus cum era, de îndată ce a primit porunca guvernului,•„m'am ridicat pe loc ca să plec; iară Adunarea norodului, nu numai că nu m’a lăsat, ci încă subt mare pază m'a pus”.1 Ea acuzaţia că prin mişcarea lui turbiiră liniştea poporului, Tudor răspunde că, cetind poporului scrisoarea boerilor, „cu un glas răspunseră că aceasta nu este nimic pe lângă tiraniile cele 1 2 1 Textul, în traducere germană, e redat de Hurmuzak i-N i s t o r, XX, pp. 548—549. — Rezumatul în N.Iorga, „Domnul Tudor” pp. 63—64. 2 Aricesc u, H, pp. 50—51. — N. I o r g a, Izvoarele contemporane, pp. 18—20. www.digibuc.ro MĂSURILE DE ORDINE ALE GUVERNULUI 161 cumplite pe care le pătimesc dela dregători”. „Şi când, şi de acum 'înainte, dregătorii şi ocârmuitorii locului se vor purta tot asemenea şi nu vor îngădui pe norod a-şi cere împărăteasca niilă pentru lipsirea jafurilor şi a tiraniilor, ei sunt hotărîţi ca pe toţi să-i jertfească ; pentrucă ei, din multă desnădăjduire, sunt mai bucuroşi ca mai bine să piară cu toţii decât să trăiască precum au trăit dela o vreme încoace”. Tudor termină cu tm apel la boeri, să se facă „patrioţi -adevăraţi, iar nu vrăjmaşi ai patriei, precum aţi fost până a-cum”; să oprească pornirea armelor împotriva norodului şi să imite pilda strămoşilor lor, adică „să vă învoiţi cu norodul la cererile ce face, pentrucă ei nu cer vreun lucru necuviincios sau care să nu fi avut, ci cer o dreptate care poate fi D-stră de mare folos” ^ Insfârşit, boerii caută să bată pe Tudor cu propriile sale arme. Ei îşi aduc aminte de „câtă slujbă şi vrednicie au arătat •după vremi tagma pandurilor din cele cinci judeţe de peste Olt, încât putem zice că, în multe rânduri, s'au cunoscut izbăvitori .şi apărători ai ţării de relele şi nevoile ce o înconjuraseră, cu chiar primejdia vieţii lor”. Boerii pământeni au dorit ca aceste servicii să fie răsplătite „cu facere de bine şi privilegiuri din partea Stăpânirii, potrivit cu slujba şi cu vrednicia fieşte-căruia“; când pandurii au fost aruncaţi în dăjdie, ei s’au adresat cu rugăciuni către Domnii oblăduitori ai ţării ca să-i scoată din dăjdie şi „să-i mângâe pentru slujbele şi ostenelile lor, rămânând tot în starea ce au fost mai nainte”. Alexandru Suţu era tocmai să dea curs cererii lor, când s'a îmbolnăvit şi „au rămas treaba nepusă în lucrare”. Acum că oblăduirea ţării a rămas în seama lor, boerii „cu sfat de obşte au chibzuit cu cât mai în grab să-i izbăvească de sub jugul dăjdiilor”. Divanul a dat deci ispravnicilor ordin ca toţi pandurii din judeţ, care vor fi fost în slujbă după vremi, să fie scutiţi de dăjdii în veci şi sâ iî se aducă la cunoştinţă această poruncă a. Dar toate măsurile de pacificare luate de guvern s’au dovedit ineficace. Garnizoanele dela Strehaia şi Motru s'au predat după. un simulacru de rezistenţă. Trupele guvernului au trecut de partea răscoalei. „Costi, trăgând de-a dreptul la casa sa în judeţul Gorjul, unde locuia de maî mulţi ani, au lăsat cu totul 1 2 1 Iotga-Dâlzeann, pp. 32—34. — Aricesc a, II, pp. 52—54. 2 Arie eseu, H, pp. 57—58. www.digibuc.ro 162 MĂSURILE GUVERNULUI GENERAU în nelucrare poruncile ce i se dăduse de Divan” *. Stolnicul Barbu. Viişoreanu, trimis cu 20 de Arnăuţi ai Curţii în judeţul Mehedinţi ca să strângă câţi panduri va putea, abia ajuns în Gorj* „s’a întors la casa lui fără nicio ispravă”2. Dintre căpitanii trimişi împotriva lui Tudor, unul singur şi-a luat misiunea în serios : stolnicul Dinu Bălteanu, ispravnicul de Gorj, numit în locul lui Oteteleşanu. Bălteanu venise cu o ceată de panduri la Coţofeni, în ajutorul Arnăuţilor stăpânirii. Dar, „simţind duhul capilor” şi încredinţându-se de complicitatea lor cu Tudor, fugi noaptea la Târgu-Jiu, unde întâlni pe slugerul Costi, cu 200 panduri, şi înştiinţă Divanul din Bucureşti de toate constatările ce făcuse- El ar fi fost primul care revelă stăpânirii secretul conspiraţiei şi trădarea căpeteniilor Arnăuţilor 3. Informat de acţiunea lui Bălteanu, Tudor trimise pe Dumitru Gârbea la Târgu-Jiu, cu 400 de panduri, „ca să spargă gaşca boerilor greciţi” ce intrigau, acolo împotriva lui. Dinu Bălteanu, colegul său Gheorghe Văcărescu, slugerul Costi şi alţi boeri au căutat să scape fugind în munţi. Dar aproape de mănăstirea Tainici au fost ajunşi din urmă de Gârbea şi, afară de cei doi ispravnici, au fost prinşi toţi şi închişi în mănăstirea Tismana, iar cei două sute de panduri ai lui Costi au fost încorporaţi în armata lui Tudor 4 înaintarea lui Tudor şi defecţiunea trupelor guvernamentale au produs panică la Craiova. Oraşul a început „a se sparge”. Alarmat, Divanul se adresează, la 31 Ianuarie, ocârmuirii din Bucureşti cu cererea să întâmpine, cu orice mijloc, întinderea răzvrătirii. Boerii ocârmuitori răspund, la 2 Februarie, printr’o severă mustrare pentru „lucrurile nesăbuite şi pline de micşorime de suflet” ale Craiovenilor şi-i îndeamnă să se înarmeze „cu chipul cel mai bărbătesc şi înţelept... Aicea tot ce trebuia să se facă s’a. făcut cu prisos”5. III. — MISIUNEA VORNICULUI NICOLAE VĂCĂRESCU Comitetul provizoriu şi boerii de obşte hotărăsc totuşi să. trimită împotriva lui Tudor pe toţi Sârbii şi Bulgarii aflători 1 I o r g a-C ioranu, p. 236- 2 Ibidem, p. 237. 3 F o t i n o, p. 27. 4 Ibidem, pp. 27—28. 5 I o r g a-D ârzeanu, p. 25- www.digibuc.ro MISIUNEA voenicdeui nicolae văcăuescu 163 în slujba Statului. Căpitanii Iordache Olimpiotul, Ioan Far-mache şi Hagi Prodan, consideraţi ca cei mai devotaţi şi mai viteji, au fost însărcinaţi cu conducerea ’ expediţiei. Odată cu ei au plecat Deli-Başa Mihali, Tufecci-Başa Bozin şi Buluc-Başa Gbencea, cu o sută de oameni. Plătiţi înainte şi aprovizionaţi cu toate cele necesare, ei au fost expediaţi cu poşta pentru a se uni cât mai repede cu trupele stăpânirii din Oltenia. Comandant suprem al tuturor acestor trupe a fost orânduit Vornicul Nicolae Văcărescu, pe care Divanul îl ştia ,,cu durere de patrie, cu iscusinţă şi cu bune măsuri” x, dar pe care publicul nu-1 cunoştea decât ca „bun călăreţ şi bun vânător”, deşi îl poreclise „Cocoşatul”. El avea să coordoneze măsurile Comitetului provizoriu şi ale Divanului din Crai ova şi era înzestrat cu depline puteri pentru a stăvili „turburătoarea mişcare” a lui Tudor. însărcinarea lui a fost adusă la cunoştinţa Divanului Craiovei, aga-lelor ogeacului şi pandurilor printr’o adresă din 2 Februarie 2. In acelaşi timp, „Obşteasca Adunare a clerului şi a boerilor” se adresează consulului general al Rusiei dela Bucureşti şi-i aduce la cunoştinţă că, „faţă de înaintările uriaşe ce pe tot minutul le face răzvrătitorul”, nu mai văd alt leac decât intervenţia armatei turceşti. Adresele către paşalele dela Vidin şi Nicopole fuseseră întocmite şi nu se aştepta decât încuviinţarea consulului pentru, a fi expediate. Mehmendarul (Comisarul) pentru primirea oştilor a fost numit şi s’au dat dispoziţii pentru constituirea magaziilor de aprovizionare. Consulul Rusiei le anulează pe toate. El arată boerilor că Hatişeriful din 1802 „chezăşueşte ţările amândouă împotriva oiicării călcări de hotare”. El recunoaşte că hatişeriful admite excepţia de forţă majoră, „când, adică, siguranţa ţării este ameninţată de o primejdie mare şi după ce stăpânirea a întrebuinţat toate mijloacele localnice spre a o înlătura”; pe baza scrisorilor Divanului Craiovei, el mai recunoaşte că măsura preconizată de „Obşteasca Adunare a clerului şi a boerilor“ e singurul mijloc de salvare. Dar lasă întreaga răspundere a urmărilor în saicina Adunării, fiindcă, dacă aceasta ar fi întrebuinţat mai puţină zaveră şi mai puţină întârziere în chibzuirile sale pentru treburile obşteşti, nu s’ar fi ajuns la măsurile extreme” 3. Boerii au trebuit să renunţe la intervenţia Turciei şi să 1Iorga-Dârzeanu, p. 26. 2 Ibidem, pp. 26—27. 3 Iorga-Dârzeanu, pp. 29—30. — Textul In Hurmuzaki-*1 i s t o r, XX, pp. 537—538. www.digibuc.ro 164 MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL ia ei măsurile cerute de împrejurări. Cea mai urgentă era să se înlăture frica şi bănuiala de primejdie din sufletul Bucureşte-nilor. Căminarul Sava, Serdarul Iordache şi căpitanul Farmache au fost însărcinaţi cu paza ordinii în capitală şi, pe lângă oştirea orânduită, li s’au dat 600 hargiuri, ,,de tocmit imediat din Bulgarii sălăşluiţi în ţară cu familiile şi namestiile lor şi din alţi oameni pe care îi vor cunoaşte vrednici de arme” şi de care se vor face ei înşişi chezaşi răspunzătoiih Dar, la cererile tot mai stăruitoare ale Craiovenilor, ser-darul Iordache şi căpitanii Farmache şi Ianache, cu două sute din cei şase sute de hargiuri adunaţi, au fost trimişi în Oltenia să se unească cu trupele ce erau deja concentrate acolo. In acelaşi timp, boerii ocârmuitori reiau negocierile directe cu Tudor. Ei trimit pe Paul Macedonski ca să îndemne pe fratele său Dumitru şi pe Tudor să înceteze cu mişcarea lor. Ei adresează lui Tudor şi o scrisoare printr’un lipcan expres. Tonul lor e de dojană şi de ameninţare. „Urmările ce faci sunt urmări răzvrătitoare, iar nu de patriot cum zici, pentrucă turburi norodul. Ii dai în osânda judecăţii ca pe nişte însoţiţi la fapte rele şi, în loc de a-i face bine, precum zici că-ţi este râvna, îi vei aduce mare foc şi peire la cap”... Astfel „din pricină-ţi se vor pricinui omoruri şi vărsare de sânge a creştinilor nevinovaţi”. Boerii revendică apoi pentru ei termenul de patriot, cu care Tudor îşi justifica acţiunea. ,.Patrioţi suntem noi, căci niciodinioară n’am voit vărsare de sânge. Şi te hulim, cu osebire într’acea^tă vreme, când te faci pricinuitor acestei vărsări, în vreme ce starea în care te afli nu te iartă să faci acest fel de lucru cu mijlocul pe care-l crezi” 1 2. Ce însemnează aceste cuvinte din urmă ? Ea ce fac aluzie boerii ? Ea condiţia inferioară a lui Tudor, a cărui obligaţie primă e supunerea, şi la ajutorul Rusiei? Naum Râmniceanu vorbeşte în Istoricul Zaverei de aluziile lui Tudor la ajutorul Rusiei şi la o înţelegere cu Moldova3. Boerii au şi scris Domnului Moldovei şi Mitropolitul Dionisie Mitropolitului Veniamin, dar n’au obţinut decât un răspuns evasiv. Abia după intrarea lui Ipsilanti în Moldova s’au dumirit ei că „relaţia” se referea în adevăr la acesta şi la Mihai Suţu. 1 lor ga, pp. 30—31. 2Dârzeanu, p. 35. 8 Biserica ortodoxă română, voi. XXIII, p. 427. www.digibuc.ro MISIUNEA VORNICULUI NICOLAE VÂCARESCU 165 Tudor a răspuns prin Pavel Macedonski, care a făcut boe-rilor şi un raport verbal asupra misiunii sale. Tudor cerea, „prin graiul trimisului său”, trei lucruri pentru a înceta orice mişcare : 1. „încetarea cu desăvârşire a mâncătoriilor din ţară; 2. „Despăgubire pentru locuitorii ce s’au nedreptăţit”; 3. „Garanţii de imunitate pentru el şi pentru cei de pe lângă dânsul, şi plata unora din oamenii săi” *. Până la primirea răspunsului, Tudor „va sta pe locul în care se află, fără a se mişca măcar cu o palmă”. In ceeace priveşte „despăgubirea năpăstuiţilor şi păzirea dreptăţii”, boerii se declară cu toţii „într'aceeaşi cugetare” I Ei hotărîseră deja să trimită cercetători, „pe cari îi şi găsisem din oameni vrednici şi cinstiţi, ca nu numai să cerceteze faţă cu locuitorii şi cu ceice se vor fi aflat în dregătorii, ci încă să şi în-toaică înapoi celor ce vor fi năpăstuiţi jafurile ce vor fi cercat. Dar s’au poprit această lucrare, din pricină că ai turburat satele şi tahturile dregătoriilor cu amăgiturile ce ai pus în lucrare. îndată însă ce îţi vor înceta netrebnicele urmări, să ştii că o asemenea urmare negreşit trebue să se facă, pentrucă o cere iubirea de dreptate”. In ceeace priveşte garanţiile de amnistie, boerii socotesc că e mai bine să aştepte sosirea caimacamilor noului Domn. Atunci i se va trimite încredinţarea în scris, printr’un trimis anume 1 2. Condiţiile derizorii pe care Tudor le-a prezentat ocârmuirii ar denota o enormă naivitate, dacă ar fi sincere. Ele lăsau intact regimul împotriva căruia pretindea că s’a ridicat. O anchetă ordonată şi executată de beneficiarii regimului şi o vagă promisiune de amnistie aveau oare să dea satisfacţie miilor de ţărani spoliaţi şi maltrataţi care s’au ridicat la chemarea lui Tudor cu strigătul „Trăiască dreptatea?” Dar este evident că Tudor negocia pentru a câştiga timp, în vederea sosirii lui Alexandru Ipsilanti şi a oştilor ruseşti. Iar sentimentele boerilor ocârmuitori se văd lim- 1 Anaforaua boerilor către Scarlat Calimah la X o r g a, Izvoarele, p. 43. In răspunsul lor către Tudor, boerii rezumă în două puncte cererile acestuia : „Unul că, supt numire de bun patriot, ceri îndestularea năpăstuirilor ce ar fi cercat locuitorii şi temeinică păzire a dreptăţii; şi, altul, încredinţare cu jurământ din parte-ne că şi viaţa-ţi va fi sigurepsită şi oarecari folosiri şi drepte împărtăşiri vei dobândi şi vreo câţiva oameni din ceice îţi vor fi alăturaţi cu asemenea căutare se vor privi din partea stăpânirii, şi, până îţi va veni ace3t răspuns, vei sta pe locul întru care te afli, fără de a te mişca măcar de o palmă" (I or g a-D â r z ea nu, pp. 36—37). 2 Scrisoarea boerilor din 9 Februarie. N. I o r g a, Izvoarele, pp. 36—38. A r i c e s c u, II, pp. 64—65. www.digibuc.ro 166 MistrarLE guvernului centeal pede din anaforaua lor către Vodă Scailat Callimachi, din ziua următoare, io Februarie, în care Tudor este tratat de „tâlhar”, „răzvrătitor”, „făcător de rele” şi „vrăjmaş”, care trebuie „sfărâmat”, la nevoie, cu „preaputernicul braţ al împărăţiei” 1. In timpul acestor negocieri, Văcărescu ajunse trupele guvernului la Şerbăneştii Domneşti din judeţul Olt şi-şi continuă drumul împreună cu ele. Dar înainte de a fi ajuns la Craiova, el trimise pe Dflibaşa Mihali, Tufecci-Başa Bozin şi Buluc-Başa Ghencea la Coţofeni, cu ordin expres de a se uni cu trupele lui Ioan Solomon şi ale serdarului Diamandi şi de a aştepta acolo, fără a se mişca, sosirea lui Iordache Olimpiotul cu restul trupelor. După instrucţiile boerilor ocârmuitori, Nicolae Văcărescu a încercat — ori s’a prefăcut că încearcă -r— să dezarmeze pe Tudor prin mijloace paşnice şi apoi să înduplece pe locuitori „a înţelege cu întregime înşelătoarele sale povăţuiri, după care să-şi vină în cunoştinţă şi cei ce până acum s’au întovărăşit relelor sale cugetări” 1 2. El a trimis lui Tudor o âcrisoare din care acesta n’a înţeles decât că „toate pornirile cele vrăjmăşeşti ale mai marilor noştri, cari le-au pornit asupra patriei, le grămădeşti asupră-mi;... ci, pre semne, D-ta pre norod, cu al căruia sânge s’a hrănit şi s’a poleit tot neamul boeresc, îl socoteşti nimic; şi numai pre jefuitori îi numeşti patrie !... Dar dacă este tagma jefuitorilor dreaptă, şi norodul vinovat, cum de nu trimiteţi D-stră şi pe la învecinatele neamuri ca să vedeţi pe cine categorisesc, pre norod sau pre D-stră ?” Tudor închee cu un apel la amintirea părinţilor lui Văcărescu, „care niciodată nu s’au ridicat cu arme de moarte împotriva patriei” şi îl invită la o întrevedere pentru a discuta orânduelile pe care le aşteaptă norodul. „Fiindcă norodul nu cere altceva decât numai o dreptate ce poate fi folositoare şi tagmei boereşti” 3. Proclamaţiile lui Văcărescu pentru lămurirea norodului au avut acelaşi rezultat: ţăranii continuau să îngroaşe rândurile partizanilor lui Tudor. Dar când toate pregătirile de luptă au fost terminate şi Văcărescu se pregătea să atace tabăra lui Tudor dela Ţânţăreni, sosi un curier dela Bucureşti cu ordinul de rechemare a lui Vă- 1 N. lor ga, Izvoarele, pp. 38—44. —Ar ic eseu, II, pp. 67—72. 2 Io r g a-D â r z e a n u, p. 26. — Aricesc u, II,pp. 61—62. 3Iorga-Dârzeauu, pp. 47—48.—A r i c e s c u, II, pp. 74—75. www.digibuc.ro INSĂBCINABEA YOENICULUI CONSTANTIN SA1IURCAS 167 căi eseu 1 care, deşi ginerele lui Băleanu, afiliat sau cel puţin la curent cu scopurile Eteriei, îşi luase rolul de pacificator în .serios şi, cu zelul lui intempestiv, ameninţa să strice socotelile Eteriştilor din Bucureşti 2. IV. — însărcinarea v-ornicului constantin samurcaş Guvernul l-a rechemat şi l-a înlocuit cu Vornicul Constantin -Samurcaş, „unul din membrii cei mai însemnaţi ai Eteriei greceşti”. „Om obscur din Constantinopol” 3, Constantin Samurcaş”, -a venit la Bucureşti în timpul domniei lui Constantin Ipsilanti, care l-a numit caimacam al Craiovei. In timpul războiului ruso-turc din 1807—1812 a ocupat funcţia de vistiernic şi, pentril serviciile aduse armatei ruseşti, a fost decorat cu ordinul sfântului Vladimir. „Eiind bărbat cu învăţătură şi ritorică”, ambiţios şi energic, însurat cu o pământeancă, a urcat repede toată scara onorurilor şi s’a menţinut în slujbe sub toţi Domnii. Vodă •Caragea şi Alecu Suţu făceau mare caz de talentele lui şi îl consultau în toate chestiunile financiare. El avea reputaţia, pe deplin justificată, de a şti să mulgă şi o vacă stearpă. El a cumpărat în 1819, Ciorogârla domnească în care Caragea investise peste un milion şi jumătate de piaştri. In 1807, el organizase un corp de 3000 panduri care luptaseră în rândul Ruşilor. Relaţiile sale cu Tudor Vladimirescu de atunci datează. Samurcaş era in corespondenţă cu un d. Pignot care-i comunica ştiri politice din Viena şi primea pentru aceasta 2.800 florini pe an. Aceste relaţii făceau din el o autoritate şi în materie 1 F o t i n o, p. 24. 2 După versiunea oficială, Văcărescu ar fi dat ordin trupelor guvernamentale să atace tabăra dela Ţânţăreni. Dar la primele focuri, Amăuţii lui Tudor tincepură să strige : „încetaţi cu focurile că suntem toţi creştini, şi ne-am sculat numai pentru lege şi dreptate”, Amăuţii din cele două tabere începură a se •-îmbrăţişa, şi căpitanii fură siliţi să se retragă la Coţofeni. (Iorga-Dârzeanu, p. 51. — Hurmuz a*k i - N i s t o r, XX, p. 554). Văcărescu informă guvernul ■de cele întâmplate, alăturând şi scrisoarea primită dela Tudor, şi declară că cu trupele ce are nu poate ţine piept rebelilor. Mai verosimil e că şi Nicolae Văcă-irescu era eterist. El a rămas la Bucureşti, a semnat petiţia boerilor către Rusia şi Cartea de adeverire dată lui Tudor. (C. A r i c e s c u, II, pp. 128 şi 133). Dimitrie Macedonski, la intrarea sa în Bucureşti, la casa lui a tras. (H u r-muzaki-Nistor, XX, p. 577). 3 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 512—513. — Naum Râmnic e a n u, Istoricul zaverei {Bis. crt. rom., XXIII, p.p. 428—429. — D. B o d i n, Tudor Vladimirescu şi Constantin Samurcaş (In aminiir. a lui C. Giurescu, Bu- •cureşti, 1944, pp. 157—165). www.digibuc.ro 168 MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL de politică externă. însărcinatul de afaceri al Rusiei la Constan-tinopol, baronul Strogonof însuşi, îl aprecia destul pentru a se ţine în relaţii permanente c.i el. Samurcaş fusese în şase rânduri caimacam al Craiovei, cunoştea foarte bine „firele hălăduitorilor acelor părţi” şi se zicea în stare să restabilească ordinea prin mijloace paşnice, fără vărsare de sânge. El era înzestrat cu depline puteri şi ducea şi carte deschisă de iertăciune pentru Tudor 1. Samurcaş anunţă că a intrat în tratative cu Tudor îndată. ce sosi la Craiova, dar că exigenţele acestuia sunt atât de exagerate încât nici nu îndrăzneşte să le spună, sigur fiind că nu vor fi primite. Tudor cere anume, în afară de 70.000 piaştri, pe care îi reclamă de mai mult timp dela guvern, o sumă enormă ca despăgubire pentru sine şi pentru ai săi 2. Samurcaş ceru Divanului să-i trimită prin curier expres 172.000 taleri, fără altă explicaţie. Boerii ar fi amânat, după obiceiul lor, trimiterea banilor, dacă Pini n’ar fi făcut presiune asupra lor 3. Aşa, s’au executat şi, la 25 Februarie, i-au trimis 102.000, iar a doua zi restul de 70.000 lei. „Dar, adaugă Dârzeanu, se vede că, cu un chip de farmasonie fiind izvodirea acestei turburări, nicio ispravă nu s’a făcut” 4. In adevăr, rezultatul misiunii lui Samurcaş n’avea să fie-decât să întărească poziţia lui Tudor, punându-i la dispoziţie bani şi trupe noui — tocmai pe acelea care erau menite să-l combată. Imediat după sosirea sa la Craiova, Samurcaş a intrat în corespondenţă cu Tudor şi i-a trimis 90.000 lei prin Hagi Prodan, care a şi rămas de atunci în tabăra răsculaţilor. Samurcaş a expediat apoi pe căpitanii Iordache şi Farmache la Coţofeni, pentru a se uni cu trupele de acolo,, dar le-a poiuncit să nu înceapă cumva lupta înainte de a fi primit instrucţii în acest sens. Toate măsurile de prevedere au fost deci luate pentru ca eroarea dela Motru sa nu se mai repete. Intre Coţofeni şi Ţânţăreni era o distanţă de patru ore. Iordadhe trecea adeseori, noaptea şi pe ascuns la Ţânţăreni, pentru a se sfătui cu Tudor şi se întorcea la Coţofeni în revărsatul zorilor, după ce, de fiecare dată, lăsa lui Tudor o parte din trupele şi din. proviziile sale B. 1 Iorga-Dârzeanu, p. 46. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 555. 3 M, Popesc u, Op. cit., p. 20. 4 Iorga-Dârzeanu, p. 51. 5 F otino, pp. 26—27. — Iorga-Cioranu, pp. 245. www.digibuc.ro MISIUNEA VORNICULUI CONSTANTIN SAMURCAS 169 „Insă Tudor, adăugă cu naivitate Cioranu care ne-a păstrat acest amănunt, cu toate făgăduelile ce va fi dat lui căpitan Iordache, în inima sa a rămas fierbinte şi hotărît Român pentru patria sa. Asemenea a adormit Tudor şi pe Fanariotul Samur-caş” 1. In realitate, totul s’a petrecut după un plan prestabilit. Soldaţii din tabăra dela Coţofeni dezertau noaptea în tabăra dela Ţânţăreni. Toţi aceia care doreau măsuri energice împotriva rebelilor sperau că lucrurile se vor schimba de îndată ce vor sosi caimacamii domneşti. Poarta era de aceeaşi părere şi, cum Scarlat Calli-machi se afla încă reţinut la Constantinopol de negocierile cu Ruşii, se grăbi plecarea celor trei caimacami desemnaţi de Callimachi în persoana lui Costache Negri şi Ştefanache Vogoride pentru Bucureşti, şi a lui Iancu Samurcaş pentru Craiova. Caimacamii au sosit la Bucureşti în ziua de 23 Februarie (7 Martie st. n.) şi au tras de-a dreptul la Mitropolie, unde era sediul guvernului provizoriu 2. Ei aduceau firmane care-i autorizau să facă apel la paşii serhaturilor împotriva rebelilor. A doua zi după sosirea lor, ei au ţinut o consfătuire cu boerii asupra măsurilor de luat pentru restabilirea ordinei şi li-niştei şi au hotărît să ceară intrarea trupelor turceşti. Dar, deşi hotărîrea a fost aprobată de toţi, aducerea ei la îndeplinire a fost amânată, căci boerii au început să şovăe şi să se gândească la urmări, mai ales că scrisori primite dela Samurcaş lăsau să se creadă într’un aranjament paşnic. La rândul lor, caimacamii, pretextând că nu cunosc încă împrejurările, nu luau nici o iniţiativă, ci stăteau pasivi şi aşteptau ca boerii să dea un răspuns categoric şi unanim cu privire la aducerea trupelor turceşti 8. Şi mai surprinzătoare a fost atitudinea caimacamilor faţă de o notificare a consulului austriac, Fleischhackl. Acesta trimisese pe cancelarul Udritzky să întrebe pe caimacami ce au de gând să facă în cazul unei crize de guvern, fiindcă el (Fleischhackl) nu va recunoaşte decât guvernul instituit de Poartă, iar dacă acesta va fi răsturnat, el îşi va suspenda funcţia. „Spre marea mea uimire, scrie Fleischhackl, postelnicul Negri a răspuns numitului Cancelar (Udritzky)... că se miră de declaraţia 1 Iorga-Ciorann, p. 245. 1 Hurmuzaki, X, p. 112. —H u r mu z ak i-X i s t o r, XX, 5, 555. 3 Postelnicul C. Vlahutzi către socrul său I. Caragea, la Pisa, Sibiu, 5/17" Martie 1821, în M. P op e s c u, Op. cit., p. 20. www.digibuc.ro H70 MÂSTTEILE GUVERNULUI CENTE Al mea, întru cât el credea că Austria e de acord cu Rusia în tot ce se petrece aici”1. Explicaţia acestei stranii atitudini a caimacamilor ne-o dă Doamna lui Mihai Suţu, într’o scrisoare către tatăl ei, fostul Domn Ioan Caragea. „Caimacamii au declarat imediat după sosirea lor la Bucureşti că fac parte din Societate (din Eterie) şi ştiu totul în legătură cu Tudor. Astfel ei au liniştit spiritele. Cine ar fi putut spera ca Negri, Vogorides, Iancu Samurcaş să fie de mult membri ai Societăţii!”2... Cazul caimacarfiilor lui Scarlat Callimachi arată cât de întinse erau ramificaţiile Eteriei şi cu câtă abilitate au fost sabotate toate măsurile preconizate împotriva lui Tudor. Când a aflat de sosirea caimacamilor3, Samurcaş s’a întors şi el la Bucureşti (în noaptea de 5 spre 6 Martie) şi, înfăţi-şându-se Divanului, a arătat că nimic n'a putut săvârşi „nici prin puterea armelor, nici piin dare de bani”. Boerii Divanului văzând că toţi Arnăuţii trimişi împotriva lui Tudor s’au unit cu dânsul şi că banii care trebuiau să-l dezarmeze mai mult l-au întărit, au înţeles, spune Naum Râmniceanu, că „Samurcaş a voit să stingă para focului cu untdelemn” *. Samurcaş a fost învinuit că jumătate din banii care i-au fost trimişi să cumpere pe Tudor i-ar fi băgat în buzunar. Dar acuzaţia e gratuită, fiindcă chitanţa din 5 Martie prin care a restituit vistieriei suma de .35.887,6 taleri, „din cei o sută şaptezeci şi două mii taleri care s’au trimis Domniei sale la Craiova”, ni s’a păstrat 5. Pentru a dovedi sinceritatea eforturilor sale, Samurcaş prezentă Divanului corespondenţa ce avusese cu Tudor 8 şi un 1 H u r m u’z a k i - N i s t o r, XX, p. 570. 2 M. Popesc u, Contribuţiuni documentare, p, 19. 3 Hurmuzaki --N i s t o r , XX, p 557. 4 Bis, ort, nm,, XIII, p. 344. 8 E m. Vîrtosu, 1821, p. 65. 6NaumRâmniceanu afirmă, în legătură cu misiunea lui Samurcaş, •că acesta, dupăce s’a întors la Bucureşti, „fără nicio ispravă, zicând că neputând să întoarcă gândul lui Tudor, a dat banii unui Hagi Prodan, Sârb de lângă Teodor, fiindcă i s’a făgăduit să omoare în taină pe Teodor, şi încredinţă Samurcaş pe boeri că negreşit se va omorî Teodor în puţine zile şi se va întemeia obşteasca linişte”. (Biserica ort. rom,, XIII, p. 343). Intr’o scrisoare din 28 Pebruarie, adresată unui mare boer, care deşi nu •e numit, e fără îndoială Constantin Samurcaş, Tudor se plânge că boerul, după ce l-a invitat să vină la Craiova, a trimis pe Hagi Prodan să-l omoare pe el, pe Tudor, şi să-i năimească oamenii pentru căimăcămie, plătind, noaptea, câte .250—260 taleri de fiecare Amăut şi câte 500—600 taleri de fiecare ofiţer. Com- www.digibuc.ro însărcinarea vornicului constantin samurcas 171 rezumat al propunerilor pe care acesta i le făcuse. Fotino le-a rezumat în cinci puncte : 1. Boerii veliţi ai Divanului să intervină, prin anafora către Poarta otomană, pentru desfiinţarea obiceiului de a se trimite Domni numai dintre străini şi pentru restabilirea dreptului de a se alege Domni dintre pământeni, „ca, odată cu aceasta, să înceteze grelele dăjdii şi nesuferitele împilări făcute de dânşii asupra ţării”. 2. O armată de 12.000 să se organizeze, pe cheltuiala ţării, pentru menţinerea ordinei şi liniştei interne. plotul ar fi fost denunţat de un Sârb devotat lui Tudor. Cercetările ar fi descoperit la Kagi Prodan „contractul” Încheiat între acesta şi boeri, şi, fără intervenţia „becherilor”, Kagi Prodan ar fi fost făcut bucăţi de norodul înfuriat. (E m. Vîrtosu, Pagini d' revo'tă Ed I, pp. 43—45). • Se poate întemeia pe aceste date acuzaţia de încercare de asasinat adusă lui Constantin Samurcaş şi pretinsului lui complice, Hagi Prodan, cum a făcut-o D. Bodin ?. Zvonul a circulat şi la Bucureşti, în legătură cu misiunea lui Samurcaş şi Fleischhackl l-a consemnat în raportul său din 17 Martie. Vornicul Samurcaş, scrie Fleischhackl, a sosit noaptea târziu dela Craiova la Bucureşti, fără să fi putut duce la îndeplinire planul, pe care, după propria sa mărturisire, îl formase de a prinde sau omorî pe Tudor şi pentru executarea căruia primise dela guvern, la cererea sa, 170.000 lei. Planul n’a izbutit fiindcă şefii Amăuţilor, Iordache şi Iamandi, au trecut de partea răzvrătitorului, cu trupele lor cu tot (Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 561) — 570). Tot Fleischhackl notează că la Bucureşti lumea era încredinţată că cei 150.000 piaştri (în realitate 172.000) ceruţi de Samurcaş aveau să servească lui Tudor pentru a pregăti unirea trupelor sale cu Eteriştii care veneau din Moldova {Ibidem, p. 562, Cf. Supt. I4, p. 314). Un alt observator străin, Popovich, scrie că boerii ar fi amânat, după obiceiul lor, trimiterea banilor ceruţi de Samurcaş, dacă n'ar fi fost siliţi de o autoritate mai mare, adică de Pini (M. P o p e s c u , Contribuţiuni documentare, p. 20). Trebue să amintim că Nicolae Văcărescu a fost rechemat şi înlocuit • de Samurcaş tot în urma intervenţiei lui Pini. Care era scopul acestei manevre? Să pună la dispoziţia lui Tudor o sumă mai mare de bani scoşi chiar din vistieria Statului. Pentru aceasta era nevoie de un maistru în diplomaţie ca Samurcaş. Povestea cu omorul e una din farsele de care abundă istoria Eteriei. De remarcat că niciunul dintre intimii lui Tudor, nici Cioranu, nici Chiriac Popescu, nici Izvoranu nu ştiu nimic de încercarea lui Hagi Prodan, deşi fapta lui stârnise furia norodului, care era să-l linşeze de nu interveneau Sârbii lui l De altfel nici Naum nu credea în povestea cu omorîrea lui Tudor, pe care o declară „minciuni slabe şi copilăreşti” şi, după Naum, n’au crezut-o nici boerii. In al doilea rând, Hagi Prodan a fost dintre toate căpeteniile de Arnăuţi cel mai intim colaborator al lui Tudor, care i-a arătat şi după pretinsul complot, o încredere desăvârşită. Da audienţa din 4 Aprilie a lui Udritzjd la Tudor, Hagi Prodan -era de faţă, deşi întrevederea avea un caracter strict confidenţial urmărind să sondeze pe reprezentanţii! Austriei cu privire la o eventuală schimbare de front •care să separe mişcarea lui Tudor de a lui Ipsilanti. „Slugerul Tudor şi Hagi www.digibuc.ro 172 MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL 3. Dările sătenilor să se fixeze pe şapte ani, fără ca în interval să se mai poată face vreo schimbare. 4. Să se ierte tuturor locuitorilor birurile pe trei ani, afară de obligaţiile ce le au faţă de proprietari. 5. Să se verse lui Tudor 500.000 lei pentru Întâmpinarea cheltuelilor militare şi să i se promită că i se vor da şi în viitor sumele de care va avea nevoie pentru susţinerea oştirii sale. In caz de acceptare a acestor condiţii, Turdor cere să i se dea o declaraţie scrisă şi să i se trimită câte un reprezentant dela fiecare isnaf. Boerii nici nu socotiră aceste propuneri demne de răspuns. Dar, cuprinşi de teamă, trimiseră Porţii un al doilea arz cerând ajutor pentru înfrânarea mişcării lui Tudor. In acelaşi timp s'au Frodan, scrie Uc^ritzki, ţinură să exprime din nou faţă de mine asigurarea lor de supunere şi devotament pentru Poartă şi să-mi comunice că . . . chiar dacă Tudor şi Frodan ar fi convinşi că Ipsilanti ar fi întreprins acţiunea sa cu voinţa şi conlucrarea curţii imperiale ruseşti, dânşii în nici un caz nu ar face cauză comună cu mişcarea grecească" (Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 587). Omul care, după Fleischhackl, era „însoţitorul credincios şi inseparabil" al lui Tudor, pe care acesta îl asocia la planurile saje cele mai secrete, putea fi asasinul plătit de boeri ca să omoare pe Tudor ? Şi dacă ar fi fost aşa, Tudor i-ar mai fi acordat încrederea sa, chiar dacă l-ar fi iertat ? D-l Bodin explică prin mărinimia lui Tudor faptul că Hagi Prodan a fost iertat: „Din fericire, complotul a fost descoperit, iar cel ce l-a pus la cale, tratat cu mărinimia şi duhul creştinesc ce înnobilează întreaga vieaţă a Vladi-mirescului". Toţi cei ce au urmărit cariera revoluţionară a lui Tudor ştiu că numai mărinimos şi inspirat de duh creştinesc n’a fost. Bulucbaşii Iova şi Ienciu şi căpitanul Urdăreanu au fost executaţi numai fiindcă au rezistat voinţei lui Tudor. D-l Bodin mai adaugă că Samurcaş fuge la Braşov la apropierea lui Tudor de Bucureşti. Adevărul e că Samurcaş pleacă la Braşov, odată cu Pini şi cu o seamă de boeri, după dezavuarea mişcării eteriste de ţarul Alexandru şi de teama intrării Turcilor în ţară. Banii pe care Samurcaş îi primise dela Divan fură în cea mai mare parte trimişi prin Hagi Frodan lui Tudor şi pentru a justifica întrebuinţarea lor s’a inventat povestea asasinării lui Tudor prin Hagi Prodan. Citit cu atenţie, textul lui Haum justifică această interpretare, singura conciliabilA cu tot ceeace ştim până acum despre rolul lui Samurcaş şi Hagi Prodan în mişcarea revoluţionară eteristă, Scrisoarea lui Tudor n’avea decât rostul de a confirma versiunea lui Samurcaş şi va fi figurat printre scrisorile pe care, după Dârzeanu, Samurcaş le-a prezentat spre justificare divanului. Astfel istoria că Samurcaş ar fi urmărit uciderea lui Tudor prin Hagi Prodan, mai înainte ca Tudor să fi rupt cu Ipsilanti, trebue considerată ca o legendă. In realitate nu era vorba decât de : „Spiegel-fechtereyen aus denen Niemand als der Eingeweihte klug iverden kann” (Fleischhackl, Loc. cit., p, 582). www.digibuc.ro CAZUL DELA BENEŞTI 173 întocmit scrisori către paşii dela Serhaturi. Dar consulul rus, prevenit de Samurcaş, opri pe Băleanu şi pe alţi boeri de a semna cererea, şi astfel ocârmuirea a fost silită să renunţe şi de data aceasta la intervenţia trupelor ruseşti. După capitularea mănăstirii Motru, Tudor nu mai era decât la opt ore depărtare de Craiova, unde nu mai rămăseseră decât divaniţii caimacamului, păziţi de slugile lor. Boerii ocâr-muitori se temeau că, dacă şi aceştia ar fi siliţi să fugă, toate judeţele Olteniei ar cădea sub stăpânirea răzvrătitorului. Pentru a preîntâmpina primejdia aceasta, Divanul Craio-vei recurse şi la zabetul Olteniei. Da ameninţarea acestuia că va veni singur să-l lovească cu trupe împărăteşti, Tudor răspunde : „Toată raiaua împărătească din această ţară, ne mai putând sufeii pră ile şi jafurile ce li s’au făcut de către mai marii lor, s’au sculat îrgpotrivă-le”. Norodul n’are nicio pricină cu oamenii împărăteşti, nici cu altcineva, de aceea zabetul nu poate să ridice armele împotriva raialei credincioase şi supuse Prea înaltei Poiţi, fără să se expună urgiei Sultanului D Da 22 Februarie, Tudor a părăsit tabăra dela Ţânţăreni şi lăsând la o parte Cxaiova, s’a coborât încet spre Slatina. El îşi potrivea înaintarea după a lui Ipsilanti, cu care era în corespondenţă 1 2. In proclamaţia sa din 16 Martie, Tudor pomeneşte de armata lui Ipsilanti, care trebuia să fi sosit, pe sub munte, Ia Focşani. Când s’a aflat la Bucureşti că Tudor a trecut Oltul, banii Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, logofătul Ştefan Bellu şi vistierul Ioan Mânu au apucat drumul Câmpinei spre Braşov, urmaţi în curând de vornicii Grigore şi Iordache Filipescu, Constantin Samurcaş, Alecu Ghica şi hatmanul Nicolae Mavru 3. V. — CAZUL DELA BENEŞTI Spaima lor era în parte motivată de excesele comise de trupele lui Tudor. Cazul cel mai caracteristic este acela dela Be-neşti. Vreo opt familii boereşti s’au retras la conacul lui Iordache Oteteleşanu din Beneşti şi s’au întărit acolo de frica unei cete de 73 Arnăuţi ce se desprinsese din oştirea lui Tudor. Când 1 Aricesc u, XI, p. 77. 2 Ilie F o tino, p. 59. 3 Iorga-Dârzeanu, pp. 55—57. www.digibuc.ro 174 MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL Costache Samurcaş sosi la Craiova cu misiunea ocârmuirii de a opri înaintarea lui Tudor, boerii dela Beneşti l-au întrebat ce să facă : să rămână la Beneşti sau să fugă şi ei peste graniţă ca alţi boeri. Samurcaş le-a răspuns să n’aibă frică de Tudor, că el nici nu omoară, nici nu jefueşte pe nimeni, dar să se păzească de hoţomanii ce s’au rupt din oştirea lui. Boerii s’au aplicat să facă metereze la ferestre, să ridice zid între stâlpii foişorului şi în clopotniţa bisericii din apropiere. Nici n’au terminat bine lucrările de apărare şi au fost a-tacaţi. Arnăuţii au împresurat curtea şi au început a trage din pistoale. ,,Cu rebelii veniră şi sătenii cu topoare şi taiară câţiva stoburi în dosul grajdului şi sloboziră caii prin curte.” Doi Ar-năuţi încercară să-i scoată din curte, dar boerii comandară foc şi-i doborîră. Noaptea, spre Miercuri 23 Februarie, boerii izbutiră să trimită o scrisoare lui Tudor şi să-l cheme in ajutor. A doua zi sosi la conac Hagi Prodan, care, cunoscut fiind ca omul lui Tudor, inspiră asediaţilor destulă încredere ca să i se predea : ei i-au dat armele, caii şi tot ce i-a plăcut din lucrurile lor. Dar abia a plecat Hagi Prodan la conacul lui Nicolae Ote-teleşanu, unde se stabilise, şi sosiră căpitanii Iova şi Ienciu, cu Arnăuţii lor şi cu mulţime de ţărani, care umplură curtea. Cum boerii nu mai aveau arme, Arnăuţii au năvălit în case, i-au jefuit de tot ce le mai rămase şi i-au lăsat numai în cămăşi. Rebelii dădură foc grajdului şi şopronului, sub care strânseseră toate trăsurile ca să ardă lemnul şi să poată lua fierul, şi se pregăteau să facă de seamă proprietarilor, când Tudor sosi la marginea satului şi făcu cunoscut că acela care se va atinge de boeri cu moartea se va pedepsi. Boerii fură conduşi la conacul lui Hagi Prodan, unde se dusese şi Tudor cu oastea sa, compusă numai din călăreţi. Tudor le exprimă regretul său de cele întâmplate şi-i sfătui să se refugieze la mănăstirea Horezu. El dădu poruncă să li se pună-la dispoziţie şase care cu boi şi doisprezece panduri care să-i însoţească până la Horezu, şi le dădu şi 200 lei din punga sa, ca să aibă de cheltuială 1. După aceea, Tudor strânse pe toţi Arnăuţii şi-i trimise sub escortă la Slatina, la 11 Martie, unde ajunsese şi el, cu Prodan. şi Macedonski. Joi dimineaţa, Tudor chemă la dânsul, în qasa. 1 Arie eseu, II, pp. 77—89. Descrierea lui Iordache Oteteleşanu. www.digibuc.ro CAZOIi DELA BENEST1 175* protopopului judeţului, pe bulucbaşa Iova. In odaie, lipită de pereţi, era „garda uciderii”, compusă din 45 oameni „foarte grozavi”, şi comandată de Sârbul Chuiac Popescu. Membrii acestei gărzi erau îmbrăcaţi în haine roşii, înarmaţi cu puşti scurte, cu pistoale şi cu iatagane. Mihai Cioranu, aghiotantul lui Tudor, care ne-a păstrat aceste interesante amănunte, spune că „nici când erau trupele pandurilor în marş, nici când staţionau la un loc, nimenea n’o vedea, nici nu ştia unde se află această gardă, decât numai la execuţii de ucideri, atunci ieşea ea ca din pământ şi-şi împlinea lucrarea poruncită” 1. Tudor stătea întins pe pat şi oferise aghiotantului său Cioranu şi comandantului artileriei, Cacaleţeanu, care se aflau de faţă, dulceaţă şi cafea, apoi trimise să cheme pe bulucbaşa Iova. Acesta veni îndată şi, cum era foarte înalt şi spătos, a trebuit să se aplece ca să poată intra pe uşa strâmtă : „Dar îndată i s’a aruncat ştreangul de gât de către garda ce păzea înăuntru şi, fiind dezarmat de Chiriac şi lungit jos, într’acel minut fu descăpăţinat de şeful arătatei garde, în ochii lui Tudor. După aceea, ascunzând trupul sub patul unde şedea Tudor, a trimis acesta de a chemat şi pe bulucbaşa Ie nciu 1 2, care, cum a intrat în odae, a avut şi el tot soarta tovarăşului său”. Tudor a poruncit apoi ca, înfipte în pari, capetele celor doi vinovaţi să fie expuse în vederea întregii oştiri. Iar el, adre-sându-se pandurilor şi Arnăuţilor, înşiraţi în două rânduri, le-a explicat că mişcarea lui nu este îndreptată împotriva boerilor, ci, din porunca împăratului Alexandru, împotriva Turcilor, pentru mântuirea noastră şi a întregului neam creştinesc. Deaceea oricine se va deda la jafuri şi la omoruri va păţi ca Iova şi ca Ienciu 3. Tudor a trimis apoi capetele celor doi căpitani la Beneşti să dovedească boerilor că, „deşi nu e din sânge de evghenist, tot simte durerile celor evghenişti”, şi că „cugetul lui n’a fost, nici este a se urma unele ca acestea”. El roagă pe boeri ca să pună capetele la răspântii „spre pilda şi a altora” şi-i informează că 1 N. I o r g a, Izvoarele contemporane, p. 25 8. 2 In text: Hristea. In titlul capitolului: Stoiciu. Deci e evidentă greşaiă. de transcriere. Ex cuţia a avut loc la Slatina, după Ilie Fotino. Din memoriul. Iui Iordache Oteteleşanu şi dina lui Dumitrache Protojopescu (Aricesc», II, pp. 34—47 şi 77—89) rezultă că faptul s’a petrecut >a Otetehşi. (Cf, V-Papacostea, Ilie Fotino, Loc. cit. p. 105). 3 A r i c e s c u, II, p. 91. www.digibuc.ro 176 MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAL le trimite toate lucrurile ce s'au putut găsi la tâlharii ce i-au jefuit. Exemplul a impresionat pe cei ce se înrolaseră în „oastea izbăvirii” numai pentru a prăda. Maiorul Ciupagea, Protopo-pescu şi alţi unsprezece, toţi parte boerească, văzând capetele celor executaţi de Tudor, au fugit peste Olt şi au prins doi zapcii, cărora le-au luat caii, armele şi „vreo trei-patru mii de lei”. Apoi, aflând că un căpitan, anume Barbu Ţapu, şi vreo 15 panduri, vin dela Câineni, unde au ţinut drumul la mulţi boeri şi i-au jefuit, maiorul Ioan Ciupagea le-a propus să le ţină calea : „că acum e vremea; că cum au luat alţii dela noi, să luăm şi noi dela ei”. Şi aşa au făcut : „I-au luat în puşti, dinainte şi după urmă” şi i-au prins pe toţi, şi le-au luat tot ce jefuiseră : „cai, arme, argintării, haine boereşti şi banii”. Apoi Protopopescu s’a întors acasă, unde a fost atacat de alţi panduri : „că aşa era vremea, pe împuşcat” i. La 11 Martie, Tudor ajunse la Slatina şi se opri câteva zile acolo pentru a aştepta trupele căpitanilor Iordache, Far-mache şi Solomon. Acolo se hotărî ca Tudor, Iordache şi Far-mache să meargă la Bucureşti; iar Solomon să se întoarcă la 'Ciaiova şi, cu tiupele ce i se vor pune la dispoziţie, să împiedice intiaiea Ţuicilor în Oltenia. încă de a doua zi Ion Solomon se întoarse la Ciaiova, întâii mănăstirea Jitianu şi lasă la Craiova o ceată de panduri, iar el cu grosul trupelor sale aşeză tabăra lângă Craiova r. Iordache şi Farmache, au fost trimişi înainte, pe două •drumuri diferite, pentru a tăia boerilor calea de retragere din Bucureşti 3, primul a luat-o prin Piteşti şi Găeşti, al doilea prin Talpa şi Vadulat. Cetele lor de Arnăuţi comiseiă, în tot cursul drumului, cele mai mari excese : violuri, jafuri, tâlhării, spargeri •de biserici, atentate împotriva organelor fiscale şi administrative etc. Arnăuţii lui Iordache Olimpiotul, întâlnind pe vistierul Ştefan Bilciurescu, ieşind cu soţia sa din satul Clejani, l-au dat jos •din căruţă, i-au luat tot, lăsându-1 pe el şi pe nevasta lui, numai în cămăşi. Ceilalţi, trecând prin Piteşti şi prin Găeşti, au luat tot ce au găsit : „cai, arme, borfe, bani”. Apoi s’au abătut pe .la Târgovişte, unde au stors dela ispravnici o sumă de bani, 1 Aricescu, II, pp. 37—38. 2 Biografia polcovnicului Solomon, p. 16. —Ar ic eseu, I, p. 140. 3 Rapoarte consulare engleze, I, p. 457. www.digibuc.ro EMIGRAREA BOERILOR 177 şi au jefuit tot ce au putut. In sfârşit, coborând spre Bucureşti, au prins pe z,apciii plăşii Cornăţelul şi i-au despoiat de tot. La moşia Şanţurile au jefuit casa clucerului Iordache Deşliu luân-du-i şaluri, argintărie, cai, arme şi bani... La moşia Cârsteasca au jefuit pe Fundăţeanu şi l-au bătut de moarte; în satul San-dagiu, au jefuit pe Bujoreanu şi pe bejenarii ce se refugiaseră acolo L De îndată ce au ajuns la Bucureşti, Arnăuţii au cerut să li se plătească solda. Vornicul Gheorghe Filipescu le-a răspuns că Vistieria e goală, fiindcă prin toate judeţele încetase plata dăjdiilor. Arnăuţii nu vor să audă de nimic ; dela sosirea lui Ipsilanti în Moldova, ei încep să ridice capul, ,,să se arate cu ursuzlâc” şi să nu mai cunoască nicio stăpânire; ei ameninţă pe Filipescu cu moartea. Acesta cere un răgaz de câteva ore pentru a se sfătui cu Mitropolitul şi cu boerii Divanului şi, profitând de răgaz, se duce cu Samurcaş să se plângă consulului Rusiei. Pini cheamă la sine pe Iordache şi-l mustră pentru faptele Arnău-ţilor săi care pot compromite cauza Eteriei 2. Aflând că Alexandru Ipsilanti a sosit cu Adunarea sa la Focşani, căpitanul Iordache, Delibaşa Mihali şi Aga Ghencea, cu o trupă de 600 oameni au pornit, la 25 Martie st. n., întru întâmpinarea lui şi la 26 dimineaţa au fost la Ploeşti. La apropierea lor, orăşenii, instruiţi de jafurile săvârşite de ei aiurea, se ridică împotriva lor cu arme şi le interzic intrarea în oraş. Ei trec Teleajenul şi, după un scurt popas la Bucov, lasă drumul mare la dreapta şi o iau pe sub munţi la Buzău, pentru a nu se mai expune la primiri ca aceea dela Ploeşti8. VI. — EMIGRAREA BOERILOR La vestea intrării lui Alexandru Ipsilanti în ţară, exodul boerilor se înteţi. Alarmate, isnafurile se strâng la Curte, unde erau adunaţi boerii şi caimacamii, şi întreabă de cauza acestor 1 Iorga-Dârzeanu, pp. 54—55. Acelaşi lucru îl susţine şi Fleisch--hackl. ,,Auf dem Lande werden von denen Auhăugem des Farmaki, Gentsi Aga und Capitain Iordaki abschâulicfre Grăuelthaten veriibt Reisende und ruhtge Bewohner werden rein ausgepliindert und sogar Weiber und ilădcben gescbăudet. TTnter den Anhăngern des Tbodor soli die beste Mannszuciţt bestehen, in dem •dieses Oberhaupt, sichem Nachrichten zu folge, bereits 13 Mânu, die Frevel-“thaten auszuiiben sich erlaubten, aburtheilen und erschiessen Hess” (H u r m u-.zaki-Nistor, XX, p. 577). 2 Iorga-Dârzeanu, p. 57. 8 Aricesc u, după Fotino, I, p. 142. 12 www.digibuc.ro 178 MĂSURILE GUVERNULUI CENTRAI turburări. Boerii îi încredinţează „cu jurământuri” că nu e nimic şi-i sfătuesc să-şi vadă de treburi, „căci pentru străjuirea. şi paza poliţiei sânt întocmite destule puteri”. Aşa s’au potolit pentru moment spiritele. Dar, în fiecare noapte „se strecura dintre haremurile boe-reşti, ieşind pe taină din politie şi cacerdisindu-se în părţile muntelui”. In urma unei falşe alarme că vin Turcii, s’a făcut „mare spaimă şi turburare în politia Bucureştilor; au început, ziua nămiaza mare, a fugi toţi în toate părţile, şi era mare jale să fi văzut femei cu copii în braţe, oameni cu desagi la spinare, a-lergând să iasă din politie numai cu trupurile... Şi, fiecare încărcând prin care, au ieşit din politie, apucând care încotro au. putut, vestind de ce fug, încotro merg şi care le este spaima. Dintre care unii s'au dus la mănăstirea Căldăruşani, unii la schitul Cernica, unii la schitul Ţigăneşti, unii la Ploeşti şi unii la Vălenii de Munte, unii la Câmpina şi alţii la moşiile lor, cercând, cu toţii greutatea vremii ce era : noroiu, zăpadă şi ninsori cu ploi amestecate 1”. Autoritatea centrală n'a fost deci mai norocoasă decât autorităţile locale din Oltenia în sforţările lor de a stăvili mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Comandanţii trupelor trimise împotriva lui făceau parte din complot şi au trecut cu trupele lor de partea răscoalei. • Iar mijlocul care ar fi putut înnăbuşi instantaneu mişcarea n’a putut fi pus în lucrare din cauza opoziţiei lui Pini, cu care Tudor era în legătură neîntreruptă 1 2 * * * *. Marele vizir, într’o scrisoare către contele Nesselrode, a caracterizat exact situaţia spunând: „Consulul Rusiei... prin diferite demersuri contradictorii pe lângă agenţii guvernului, cu scopul de a nu permite intrarea trupelor înaltei Porţi în ţară pentru a a-lunga pe rebeli, a împiedicat multă vreme această intrare” 8. Tudor Vladimirescu a putut deci să înainteze spre Bucureşti fără să întâmpine cea mai mică rezistenţă. 1 Iorga-Dârzeaau, p. 54. 2 „Unmittelbar von. dem russischen Consulat begiinstiget, welches unun— terbrochen von Thodor Wladimiressk Boten erhielt und an ihn absandte”_ (Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 722. Raport din 18 Iunie 1822). 8 N. I o t g a, Acte şi fragmente, II, pp. 584—585. Scrisoarea e din 28' Iunie 1821. www.digibuc.ro CAPITOLUL VIII MIŞCAREA ETERISTĂ ÎN MOLDOVA Lumea politică spera că sosirea noului Domn, Scarlat Cal-limaclii, va pune capăt turburărilor din Ţară Românească, când un eveniment mult mai grav s’a produs în Moldova L I. — INTRAREA LUI IPSILANTI IN MOLDOVA In seara zilei de 22 Februarie (6 Martie st. n.) 1821, Alexandru Ipsilanti, în uniformă de general rus, trecu Prutul la Sculeni, însoţit de vreo 20 persoane, printre care fraţii săi Gheorghe şi Nicolae, şi cumnatul său, prinţul Gheorghe Cantacuzino-De-leanul, colonel în armata rusă şi aghiotant al generalului Ben-nigsen. Pasportul lui Ipsilanti era semnat de contele Nesselrode, ministrul de externe al Rusiei, iar al lui Cantacuzino de Cata-cazy, guvernatorul Chişinăului 1 2. La graniţa Moldovei, Ipsilanti a fost primit de o gardă de 200 Arnăuţi, care l-a condus până la Iaşi, unde a descins la Domniţa Ralu Cantacuzino, mama prinţului Gheorghe3. Dar 1 The Times, 11 Aprilie 1821 (Rapoarte consulare engleze, voi. III, p. 1). 2 Hurmuzaki, Supl. I1, p. 316. — Brieje eines Augenzeugen der Grve-chischen Revolulion, Halle, 1824, p. 28. 3 Locul descinderii lui Ipsilanti a dat loc la confuzii, din cauza impreci-ziunii informaţiilor. Vice-consulul prusian, Harţe, scrie că Ipsilanti a fost găzduit ,,1a Domniţa Ralu”, fără altă precizare. (Hurm., X, p 110). Dragomanul său, Raimondi, scrie, la 1/13 Martie, că „generalul Ipsilanti locueşte la Galata”. {Ibid,, p. 115). Iacovachi Rizo spune că Ipsilanti a descins la Marghioala Cantacuzino (Histoire de la Grece etc., p. 188). N. Iorga credea că „Domniţa Ralu" era o Callimach.1 (H u r m., X, p. 100). Consulul Austriei, Raab, spune că Ipsilanti a fost găzduit la Ralu Cantacuzino (H u rm., XX, p. 556). Precizarea, lui Pestei (H u rm., Supl. 1°), p. 316) că Ralu Cantacuzino era mama prinţului Gheorghe permite a rezolvi chestiunea în sensul lui Raab. www.digibuc.ro 180 MIŞCAREA ETERISTĂ IN MOLDOVA peste două sau trei zile s’a mutat în frumosul palat al tatălui său dela Galata,' de unde datează proclamaţia sa din 25 Februarie 1. Arnăuţii şi servitorii domneşti au trecut de partea lui Ipsilanti 1 2. In aceiaşi noapte un incendiu a izbucnit în cartierul Podul-Roşu, fără să i se fi putut determina cauza. Deşi focul a fost stins repede, lumea a rămas pe străzi, neîndrăznind să se culce înainte de revărsatul zorilor, parcă ar fi fost cuprinsă de presentimentul unor mari nenorociri. Nu e deloc exclus ca focul să fi fost pus pentru a distrage atenţia publicului dela mişcările Eteriştilor 3 4 5. In noaptea sosirii sale, Ipsilanti avu o întâlnire cu Mihai Suţu în casa postelnicului Iacovachi Rizo. El a dat cele mai categorice asigurări că în urma lui vin 70.000 de Ruşi. Faţă de vice-consulul austriac, Raab, el a declarat că scopul mişcării sale e să libereze Grecia de sub jugul otoman şi că împăratul Rusiei se măguleşte cu nădejdea că sforţarea sa de a ridica o naţiune atât de bună şi de veche ca a Grecilor se va bucura nu numai de sprijinul împăratului Austriei, ci şi de al celorlalte Puteri aliate * Ipsilanti a comunicat lui Rizo intenţia sa de a desfiinţa, printr’o proclamaţie, toate privilegiile de clasă din Principatele române. Rizo a obiectat că o asemenea măsură ar ridica împotriva lui toată populaţia Ţărilor româneşti. ,,Dela prima clasă a boerilor până la târgoveţii oraşelor, dela Mitropolit până la ultimul călugăr, toţi au privilegii. A le desfiinţa, înseamnă a ataca stările cele mai influente, ceeace ar stârni împotriva Domniei Voastre un popor ignorant şi incapabil să aprecieze generozitatea iiitenţiilor voastre” 6. Proiectul acesta trebue apropiat de apelul lui Tudor împotriva clasei boereşti : ele făceau parte din tactica revoluţionară a Eteriei. Ipsilanti se lasă convis de argumentele lui Rizo şi, a doua zi, publică alt manifest tipărit clandestin la Chişinău ®. El de- 1 Aricescu, II. pp. 97—98. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 556. 8 hurmuzaki, X, p. 110. 4 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 556. 5 Iacovachi Rizo Năroulos, Histoire moderne de la Grice, Geneve, 1828, p. 289. 6 Afirmaţia lui Rizo (p. 290) e confirmată şi de Ch. Bagot, ambasadorul Angliei la St. Petersburg: , „I am informed (but of this I have no certain infor-mation) that the Proclamation of Prince Ipsylanti is dated from Kichinau, which is within the Russian Territory” (Rapoarte consulare engleze, voi. I, p. 448). — G. G. G e r v i n u s, Op. cit., voi. I, p. 183. www.digibuc.ro INTRAREA. LUI IPSILANTI IN MOLDOVA 181 clară că nu face decât să străbată Ţările româneşti în drum spre Grecia şi îndeamnă populaţia să-şi vadă liniştită de treburi, fiindcă „siguranţa averilor şi persoanelor va fi garantată”. De Turci să nu se teamă, fiindcă vor fi aspru pedepsiţi de „o putere straşnică”, dacă ar îndrăsni să calce teritoriul ţării. Ipsi-lanti renunţa deci la prima lui intenţie de a ridica masele populare şi de a le asocia la mişcarea Eteriei. Această bruscă schimbare arată lipsa totală de reflecţie şi de sens politic a „comandantului suprem”. Ipsilanti n’a avut curajul să angajeze populaţia Ţării Româneşti într’o acţiune cu adevărat revoluţionară care să declare războiu privilegiilor boereşti şi abuzurilor administrative şi să deschidă ţăranilor robiţi un viitor mai omenesc. El a rămas deci străin de sufletul poporului şi a jignit şi pe boeri prin atitudinea lui distantă şi rece *. Pe lângă aceasta, Ipsilanti mai comitea greşala de a compromite public onoarea ţarului care, la Laybach, tocmai se străduia, împreună cu ceilalţi membri ai Sfintei Alianţe, să înnăbuşe mişcările revoluţionare din Italia, şi silea guvernul rus să-l dezavueze. Ea 24 Februarie, Ipsilanti a dat alte două proclamaţii, una către Greci, Moldoveni şi Munteni, a doua către fraţii „Societăţii amicale” pe care-i vestea că toată Grecia a ridicat armele şi-i chema să se înroleze în armata izbăvirii 1 2. Ipsilanti prezenta răscoala tuturor provinciilor greceşti ca o revoluţie plănuită de mult, pregătită de mai mulţi ani de societăţi secrete şi patriotice şi ajunsă acum la maturitate, ceeace, pentru partizanii Sfintei Alianţe, era un motiv în plus de a o dezaproba 3. In acelaşi timp când vorbea de ajutorul Rusiei, el prezenta Grecilor, ca o pildă vrednică de urmat, „popoarele Europei care au luptat pentru drepturile şi libertatea lor”. „Ea prima apa-îiţie a legiunilor patriei, continuă el, Grecii vor vedea căzând anticele coloane ale despotismului în faţa drapelelor lor victorioase... Sângele tiranilor va curge ca O jertfă expiatorie şi plăcută manilor unui Epaminonda şi unui Thrasybul, unui Mil-tiade şi unui Eeonida”. Un duşman care ar fi voit să piardă 1 A. Stern, Geschichle Europas von 1815 bis 1830., Berlin, 1913, Voi. III p. 201. 2 Text în C. Aricesc n, II, pp. 92—93. —T. Codrescu, Vri~ cariul, V, pp. 90—91 şi 94. — A. Oţetea, Contribution ă la Question d'Orient, PP- 336—337- 3 The Times din 11 Aprilie 1821. (Rapoarte consulare engleze, voi. I, P- 453). www.digibuc.ro 182 MIŞCAREA. ETERISTĂ ÎN MOLDOVA cauza Eteriei în ochii Rusiei şi Austriei n’ar fi putut inventa fraze mai potrivite 1. In aceiaşi zi, 24 Februarie, Ipsilanti şi Suţu au scris ţarului la Eaybach pentru a-1 pune la curent cu ultimele evenimente şi a-i solicita sprijinul. Ipsilanti arăta că, împins de datoria către Patrie şi de ultima dorinţă a tatălui său, a ascultat apelul semnat „de şase sute de mii de notabili din toate clasele şi provinciile Greciei” şi s’a pus în fruntea mişcării care tinde să scuture jugul stăpânirii otomane. Anarhia din Imperiul otoman şi războiul Porţii cu Ali-Paşa din Ianina întăresc curajul Grecilor ; oştile Sultanului sunt bătute în Epir, Sulioţii şi Parganioţii se întorc liberi în ţara lor; toate provinciile Greciei sunt pline de apărători ai libertăţii : „nici o putere din lume nu va putea opri acest sbor generos al Grecilor !” El îşi exprimă credinţa că Providenţa va ocroti cauza Grecilor şi că împăratul Rusiei este sortit să pună capăt suferinţelor poporului grec. „Nu respingeţi, Sire, rugăciunile a zece milioane de creştini!” Ipsilanti închee prezentându-şi demisia din toate serviciile M. Sale şi solicitând protecţiunea imperială pentru mama, fraţii şi rudele sale 1 2. Scrisoarea era redactată în sensul înţelegerii dintre Ipsilanti şi Capo d’Istria. Aluzia la războiul Porţii cu Ali-Paşa era <0 justificare a momentului ales pentru deslănţuirea răscoalei, iar apelul celor „zece milioane de creştini” la protecţia Rusiei reamintea ţarului făgăduelile de atâtea ori reînnoite creştinilor din Imperiul otoman. Era un procedeu indirect de a insinua că scadenţa acestor făgădueli a sosit. Dar ceeace se putea spune într’un act secret nu se putea trâmbiţa într’o proclamaţie. Deaceea, aluzia manifestului din 24 Fevruarie la sprijinul Rusiei a fost considerat chiar de Ruşi, ca o „profanare” 3. Tot dela Iaşi, Ipsilanti a scris baronului Strogonof, ambasadorul Rusiei la Constantinopol, aproape în aceeaşi termeni ca şi ţarului, şi a recomandat în modul cel. mai insistent consulului general Pini să vegheze ca slugerului Tudor Vladimirescu 1G. Gervinus, Op. cit., I, p. 184. 2 A. Prokesch-Osten, Geschichte des Abfalls der Griechen vom (iirkiscken Reiche im Iahre 1821 und der Griindung des hellenischen Kdnigreiches. Wien, 1867, voi. IU, p. 61—62. 3 Expresia e a lui Strogonof. Cf. A. Oţetea, Contribution ă la Ques-tion d'Orient, p. 335. — N. I o r g a, Acte şi fragmente, II, p. 567. www.digibuc.ro BOERII SI IPSILAUTI 183 să nu i se clintească nici un fir de păr în cap x. Recomandaţie ■de prisos, cum am văzut. Scrisoarea Domnului Mihai Suţu către ţarul Alexandru respiră mai puţină încredere decât a lui Ipsilanti. El roagă pe Împărat să ia sub protecţia sa ,,o ţară care, în diferite epoci, şi-a datorat salvarea şi propăşirea bunăvoinţei M. Sale”. Grecii din .Moldova s’au pregătit de mult de luptă, ca şi fraţii lor din restul Imperiului otoman, şi el însuşi ar fi alergat în ajutorul patriei sale, dacă Moldova n’ar fi expusă la cele mai mari primejdii după plecarea lui Ipsilanti. „Dezarmarea” Turcilor din Iaşi şi evenimentele din Galaţi, adaugă el către contele Capo d'Istria, ar putea îndemna pe Musulmani să facă irupţie în Moldova pentru a răzbuna pe coreligionarii lor. „Un corp de armată rusesc e indispensabil pentru siguranţa Moldovei”, de aceea cere ţarului să ordone generalului Wittgenstein să intre cu trupele sale în Moldova 2. II. — ATITUDINEA BOERILOR FAŢĂ DE IPSILANTI In aceeaşi zi, Mihai Suţu a convocat pe toţi boerii la spătăria cea mare a Curţii şi, după ce le-a prezentat un tablou al situaţiei, le-a propus să îmbrăţişeze şi ei cauza Eteriei ca, prin acest mijloc, să poată dobândi eliberarea ţării de sub Turci. S'au întocmit adrese către ţarul Alexandru, către baronul Strogonof şi către generalul Wittgenstein, prin care se cerea intervenţia trupelor ruseşti. Boerii erau atât de convinşi de complicitatea Rusiei încât au semnat, fără şovăire, adresele propuse 3. In acelaş timp s’au săvârşit acte care trebuiau să facă ireparabilă ruptura între Turci şi rebeli. Toate insigniile autorităţii turceşti, ca drapele, tuiuri etc., au fost înlăturate şi înlocuite cu embleme revoluţionare. In noaptea de 23 spre 24 Februarie, Turcii din Beilic, au fost arestaţi, dezarmaţi şi măcelăriţi. Din vreo 70 de Turci câţi se aflau la Iaşi, ca negustori sau soldaţi în garda domnească, numai Baş-Beşli Aga şi doi neferi au scăpat cu vieaţa, refugiindu-se la Curte, şi vreo şapte negustori adăpostiţi la con-.sulatele străine 4 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 558. „Dafiir zu sorgen, damit Sludgiar Todor Wladimiresko auch nicht ein Haar gekriimint v?erde”, 2 A. Prokesch-Osten, III, pp. 63—65. 3 N. Iorga, Acte şi fragmente, II, p. 571.—M. Drăghici, Istoria Mcldivei II, p. 114. 4 I. Bianu, Catalogul manuscriptelor româneşti, I, p. 644.—Hurmu-zaki, X, p. in. —Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 557. www.digibuc.ro 184 MIŞCAREA ETERISTĂ IN MOLDOVA Aceiaşi soartă au avut-o Turcii din Galaţi, ceeace dovedeşte-că s’a procedat după un plan prestabilit, Da 21 Februarie, deci mai nainte ca Ipsilanti să fi trecut Prutul, Grecii şi Arnăuţii din Galaţi, în număr de vreo 700, se unesc sub conducerea lui Vasile Caravia, şeful poliţiei greceşti1—numit tocmai în acest scop !— şi atacă pe Turci care se închid în localul poliţiei şi susţin lupta patru ceasuri. Pentru a le înfrânge rezistenţa, Grecii aduc tunuri de pe vasele din port şi dau foc casei. Toţi Turcii, în număr de vreo 70, sunt măcelăriţi sau arşi. O moschee e profanată şi un iman omorît. Grecii iau apoi cele unsprezece vase turceşti din port şi douăzeci şi opt de tunuri. De teama represaliilor turceşti, mulţi locuitori părăsesc oraşul, şi panica se întinde şi la ţară 2. In loc de a blama această fără-de-lege, Ipsilanti citează pe Ca-iavia într’un ordin de zi special şi-l înaintează „comandant al primului corp de armată grecesc”. „Patria, eu şi fraţii suntem mulţumiţi de strălucita D-tale acţiune 8.” Astfel de fapte aveau să trezească ura inexpiabilă a Turcilor şi să înstrăineze Grecilor multe simpatii. Ele aveau să îngrijoreze mai ales pe Moldoveni. Boerii moldoveni primiseră bine pe Ipsilanti şi-i acordaseră tot concursul atâta timp cât crezuseră în intervenţia Rusiei. A doua zi după sosirea lui, ei s’au dus să-l salute. Iordache Roz-novanu, cel mai bogat proprietar al ţării, a jertfit pentru cauza Eteriei 10.000 ducaţi olandezi şi 300 cai cu tot harnaşamentul loi4. Mitropolitul Veniamin a înarmat şi echipat pe cheltuiala sa. un voluntar eterist, a vărsat 10.000 lei în cassa Eteriei şi a dăruit patru telegari lui Ipsilanti B. Ceilalţi boeri au dat cai, arme, provizii şi bani. In câteva zile s’au strâns la Iaşi trei milioane de lei • Dar contribuţiile voluntare s’au dovedit insuficiente pentru a acoperi nevoile unei armate care ducea lipsă de toate. De aceea, Eteriştii au recurs repede la rechiziţii. Ei s’au împrăştiat la ţară, luând dela locuitori cai, boi, arme şi provizii încât nu mai ştiau bieţii oameni unde să se ascundă de groaza lor. Bancherul Andrei * * „Dans chaque viile un peu importante, il y a une police grecque et une-police turque” (Hurmuzaki, Supl. I4. p. 315). 2 Hurmuzaki, Supl. I4, p. 3i 5.—Idem, XX, p. 557. (Raportul viceconsulului Raab). — Ilie Fotino, jp. 33_34. 3 Hurmuzaki, XX, pr. 560, 572. 4M. Popesc u, Contribufiuni documentare, p. 32. (Relaţiunea lui. Karl Goli). 6 C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 106. 8 Doamna lui Mihai Suţu către tatăl său Ioan Caragea, M. Popescu, Op. cit., p. 18. www.digibuc.ro BOEMI SI IPSILANTI 185- Pavli, denunţat că deţine un importănt depozit din colectele Eteriei, a fost somat să verse 40.000 galteni. La refuzul său Ar-năuţii i-au închis banca, i-au înconjurat casa şi l'au ţinut sechestrat până ce a vărsat 200.000 lei după unii, 600.000 după alţii L La fel s’a procedat cu recrutările. După informaţiile lui Duca, Pendedeca şi Lassanis, Ipsilanti trebuia să găsească la Iaşi 2000 de voluntari; el n’a găsit decât 250 de Arnăuţi 1 2. Grecii din Iaşi şi din împrejurimi, elevii şcoalelor greceşti şi mulţi străini, mai ales Arnăuţi, s’au înrolat de bună voie. Grecii din Odessa au dat un contingent însemnat de voluntari. Ei veneau în cete de câte 200—300, mulţi pe jos 3, după ce şi-au lăsat prăvăliile şi au strâns bani, arme şi muniţii. Guvernatorul Odessei, contele Langeron, a fost atât de alarmat de acest exod, încât a cerut avizul generalului Inzof, guvernatorul militar al Basarabiei. Acesta a găsit că nu e nici un motiv să se refuze solicitanţilor pasportul şi astfel Grecii putură trece în voe Prutul „ca să libereze Grecia de sub jugul otoman” 4 *. Eforii au dat proclamaţia că primesc ostaşi cu leafă. Proclamaţia a fost lipită pe toate uliţele oraşului „cu această urmare că s’au curăţit târgul de toţi răii” 6. Totuşi, până la completarea efectivului mai era. Deaceea a fost nevoie să se recurgă la conscripţie. Servitorii Curţii domneşti, covrigarii, plăcintării, băeţii de prăvălie, masalagiii, „cei mai răi oameni din Iaşi”, au fost înrolaţi cu sila. Toate stocurile de stofă din prăvălii au fost confiscate pentru uniforme, iar croitorii evrei rechiziţionaţi ca să le confecţioneze *. Fierarii au fost puşi să fabrice lănci şi suliţe. Toate aceste măsuri arată pe de oparte uşurătatea extraordinară cu care Ipsilanti a pornit să răstoarne împărăţia otomană, iar pe de alta, încrederea nemărginită în oştile ruseşti care aveau să-l urmeze. Când a trecut Prutul, el n’avea nici bani, nici arme, nici soldaţi. Ţările româneşti trebuiau să i le procure pe toate ! La 27 Februarie s’a celebrat în biserica Trei-Ierarhi un Te-Deum. Mitropolitul Veniamin, convocat prin ordin expies 1 Hurmuzati, X, pag. 110—112, 115. 2 Denkschrift des Fiirsten Georg Canlacuzeno Halle, 1824, p. 144. 3 Ml. Popesc u, Op. cit., p. 18. ® Hurmuzaki, Supl. I1, p. 316. ®E. VIrtosu, Despre ,,Tragodia" vornicului Alecu Beldiman {Arhiva-Românească, 1940, IV, p. 137). ®Manolache Drăghici, Istoria Moldovei, H, p. 123. www.digibuc.ro 186 MIŞCAREA ETERISTĂ IN MOLDOVA pentru această ceremonie \ a încins pe Ipsilanti cu sabia, după ritualul dela încoronarea Domnilor, şi a sfinţit drapelul revoluţiei eteriste (roşu, negru, alb), care înfăţişa pe o parte chipul împăratului Constantin şi al mamei sale Elena, cu deviza : Prin aceasta vei învinge ! iar pe cealaltă parte, un Phoenix, cu inscripţia : Din cenuşa mea renasc ! Pe acest drapel, sfinţit de Mitropolitul Moldovei, ostaşii au jurat să lupte până la moarte pentru renaşterea Greciei. In fruntea acestei armate de abia 2000 oameni Ipsilanti a plecat, la 1/13 Martie, prin Bârlad, Roman şi Focşani, •spre Bucureşti. III. — DEZAPROBAREA ŢARULUI ALEXANDRU După plecarea lui Ipsilanti, Mihai Suţu a continuat, cu aceeaşi energie, recrutarea voluntarilor şi strângerea armelor. In acelaşi timp căuta să menţină ordinea şi să liniştească populaţia, din ce în ce mai îngrijată de întârzierea oştirilor ruseşti. El se plimba zilnic, în trăsura deschisă, pe străzile oraşului, afectând cea mai desăvârşită încredere şi siguranţă 1 2. Dar zilele treceau şi armata rusească ce trebuia să susţină acţiunea lui Ipsilanti nu mai venea. Boerii trimit pe consulul rus, Andrei Pisani, cu o scrisoare la generalul Wittgenstein. Acesta răspunde că tot ce poate face e să ceară, printr’un curier special, instrucţii dela St. Petersburg. Pisani mărturiseşte lui Pestei, corespondentul contelui Kisselef, la Sculeni, că nu îndrăsneşte să comunice Moldovenilor răspunsul generalului Wittgenstein, ştiind bine că acest răspuns îi va arunca „într'o mare consternare, ale cărei urmări ar putea fi fuga precipitată a tuturor locuitorilor şi turburări nelipsite în asemenea împrejurări”. Pestei l-a sfătuit să arate Moldovenilor că teama lor de năvălirea Turcilor e fără temei, „deoarece Turcii nu vor cuteza niciodată să calce tratatul şi, din moment ce nu-1 vor călca, Moldova va fi ferită de vizita lor” 3. Aşa dar, după ce au încredinţat, în chipul 1 „Mâine să vii la biserica Trei Ierarhilor pentru ca să săvârşeşti serviciile prestabilite, şi P. S. Ta să nu pretextezi şi ordin, pentrucă Ia aceste vrând sau nevrând vei merge. Iar aceasta după poruncă". In C. E r b i c e a n u, Mitropolia Moldovei, p. 105. Ordinul acesta, atât de ireverenţios pentru Mitropolitul Moldovei, e al Şefului Eteriei pentru un membru al ei. — Kurmuzaki-X i s t o r, XX, p. 559. 2 H u r m u z a k i, X, p. 117. — „Depuis le dăpart d’Ipsilanty, c’est Soutzo 3ui-meme qui fait aller Ia conscription et qui s’occupe de continuer 1'annement commencă par Ipsilanty. (H u r m. Supl. I4, p. 317). 3 Hurqiuzaki, Supl,, I4, pp. 317—318. www.digibuc.ro DEZAPROBAREA TARULUI ALEXANDRU cel mai categoric, pe boeri de intervenţia Rusiei, agenţii ruşi căutau să-i liniştească prin sofisme1. Dar în curând nici sofismele nu vor mai putea fi susţinute. In ziua plecării lui Ipsilanti, Suţu primi dela ispravnicul de Tecuci vestea că trei sau patru mii de Turci au sosit la Brăila şi că un alt corp de şase mii de oameni e în drum. Boerii care semnaseră adresa către ţarul Alexandru ori se compromiseseră cu Eteriştii se pregătesc să fugă, ceilalţi se tem să nu fie făcuţi solidari cu Suţu. Groaza de represaliile turceşti creşte şi mai mult când se află că ţarul Alexandru a dezavuat acţiunea lui Ipsilanti şi a admis ca Turcia să intre în Principate. Strogonof osândeşte .sever conduita lui Pisani şi-i ordonă să părăsească Iaşii cu întreg consulatul 1 2. Pisani rupe relaţiile cu Suţu şi se retrage în Basarabia, urmat de un mare număr de boeri 3. Ea 28 Martie, el invită, în numele ţarului Alexandru, pe Moldovenii care s’au abătut dela datoria lor de supunere şi de credinţă faţă de înalta Poartă, să se întoarcă şi ,,să se supună autorităţii legitime a Puterii suzerane” 4. De această supunere, împotriva căreia nu încetase a unelti, Pisani face acum să depindă mântuirea şi fericirea Moldovei. In acelaşi timp, Ipsilanti şi partizanii săi, care erau supuşi ruşi, fură invitaţi, sub ameninţarea celor mai aspre sancţiuni, .să se întoarcă în Rusia 5. Răspunsul guvernului rus nu lăsa Domnului şi Divanului ■decât speranţa în milostivirea Porţii şi asigurarea unui azil pe teritoriul Basarabiei. împăratul a primit înştiinţarea lui Suţu .şi cererea Divanului ,,cu mare şi vie necăjire”. Turburările din .Principate, coincizând cu mişcările revoluţionare din Sudul Europei, au reţinut atenţia ţarului, dar ceea ce l-a surprins mai mult a fost atitudinea autorităţilor (adică a Domnului) şi abuzul care s’a făcut de numele Rusiei. „Niciodată această vinovată revol-tarisire nu putea să cheme numele Rusiei în ajutor”. Strogonof 1 Iată ce scrie, în această privinţă, Doamna lui Mihai Suţu tatălui ei, la Pisa: „Die russischen Truppen sind gleich nacb der Heriiberkunft des Ipsilanti -an die Ufer des Pruth berab und formiren dort eine Linie von 30.000 Ulann. Sie erWarten einen zweiten B efebi, baben aber indess die Ordre sicb, sobald ein "Tiirke einen Puss heriiber setzt, berein-zubrecben • die zWeite Ordre wird Stunde .fur Stunde erWartet in dem aucb von den zwei Provinzen ein Bericbt iiber die •Eacbe abgeschickt worden ist”. M. P o p e s c u, Op. cit., p. 18. 2 Kurmuzaki-Nistor, XX, pp. 576. 3 Hurmuzaki, Supl., 1°, p. 2—3. 4 C. E r b i c e a n u, Mitropolia Moldovei, p. iii. 3 C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 112. www.digibuc.ro 188 MIŞCAREA ETERISTĂ ÎN MOLDOVA fu însărcinat să declare guvernului otoman că numai el este îndreptăţit a restabili liniştea în Principate. „Nici un ajutor nu vi se va da dela armia rusească, şi oştile lui Wittgensteîn nu vor lăsa locul sălaşurilor lor”. Tot ce poate face împăratul Rusiei pentru locuitorii Principatelor e să-i asigure că, dacă se vor supune autorităţii legitime a Sultanului, nimic nu va fi cruţat pentru a-i feri de urmările la care altfel s’ar putea aştepta şi că se va acorda azil în Rusia Domnului şi boerilor care nu s’ar simţi în siguranţă în ţara lor 1. A doua zi, Divanul a fost convocat la Mitropolie pentru a lua act de abdicarea lui Suţu şi de adresa lui Pisani. Poporul a fost înştiinţat de cele petrecute printr’o proclamaţie şi invitat să păstreze ordinea. „Cocardiştilor” li s’a pus în vedere că, dacă după şapte zile dela plecarea lui Suţu, vor mai fi găsiţi în ţară vor fi trataţi ca criminali de drept comun. Divanul a redactat apoi un memoriu către Poartă în care aruncă toată vina de cele întâmplate asupra lui Suţu. O declaraţie asemănătoare a fost trimisă paşei din Brăila. Boerii caută un mijloc de a curăţi ţara de Eterişti pentru a preveni o ocupaţie turcească 1 2 3. Boerii care semnaseră adresa către ţarul Alexandru, temân-du-se de intervenţia Turcilor, s’au grăbit, în frunte cu Mitropolitul Veniamin, să fugă peste graniţă. In ţară n’au mai rămas decât boerii de mâna a doua şi, dintre principalele familii, acelea care n’au putut străbate ştrăjile aşezate de Greci pe toate drumurile 8. începutul l-a făcut marele vistier Iordache Rosetti Roz-novanu care, dupăce a primit vestea că împăratul Rusiei dezaprobă răscoala grecească, a trecut cu familia sa Prutul. Plecarea primulţii boer al ţării a provocat o panică generală. Cine a avut cai a fugit înspre graniţă. Agentul Austriei, Raab, aleargă la Curte, unde găseşte pe Suţu înconjurat de boeri şi declară că nimic nu îndreptăţeşte panica, dar cuvintele lui nu mai au niciun efect. Toată noaptea de 27 spre 28 Martie st. v,, Raab a fost asaltat de cereri de pas-port. Dimineaţa a căutat să vadă pe Pisani, dar nu l-a mai găsit, Dupăce adresase nota din 28 Martie (9 Aprilie) către DivanuL 1 Ibidem, pp, 112—113, 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 595—596, 3 hi. Drăghic-i, II, pp. 115—116. www.digibuc.ro EXCESELE ETEEIŞTILOE 189 Moldovei, a trecut Prutul. La Curte, Domnul şi familia lui plângeau 1. Impresia lui Raab e că emigraţia boerilor urmăreşte în primul rând să oblige pe Suţu să plece şi să-l împiedece a-şi realiza averea; în al doilea rând să se poată j ustifica în caz că planurile uriaşe ale Grecilor nu vor izbuti. Pentru aceleaşi motive, Suţu nu vrea să părăsească ţara şi domnia. El caută să lase impresia că n’a fost înţeles cu Ipsilanti şi că n’are nicio răspundere pentru ceeace s’a îmtâmplat. Dar puterea lui de rezistenţă e frântă. E foarte abătut, îngrijat de soarta sa şi a familiei sale, încurcat din punct de vedere financiar 1 2. Pentru a putea trăi în exil, va fi silit să-şi vândă aigintăria. La 29 Martie (10 Aprilie), boerii în frunte cu Mitropolitul s’au prezentat la Curte şi a cerut lui Suţu să plece. Domnul şi-a dat demisia plângând. Intr'o adresă din aceeaşi zi el anunţă pe cbiriarhii şi pe boerii ţării că „din motive cu totul personale” se retrage din domnie şi „lasă vremelniceşte ţara”. El se declară nevinovat de turburările ivite după intrarea lui Ipsilanti, „care s’a făcut în faptă stăpân oblăduirii, având lângă sine o putere armată destul de mare”. El, Domnul, nu s’a supus decât pentru a feri ţara „de ticăloşiile” pe care o zadarnică rezistenţă le-ar fi adus. El propune, însfârşit, să se constitue „o vremelnicească căimăcămie” din Mitropolit, din episcopi şi din „cei dintâiu boeri bale şi proin”, care să justifice ţara înaintea înaltei Porţi şi să-i câştige milostivirea, după asigurările Sultanului. Aşa s’a sfârşit domnia celui din urmă Domn fanariot în Moldova. In locul vechii ocârmuiri a ţării s’a instalat administraţia revoluţionară a Eteriei. Pendedeca, care însoţise pe Ipsilanti până la Târgovişte, s’a întors în Moldova ca să strângă trupe 3. Aci, el s’a instituit guvernator al Iaşilor. Agă al oraşului a fost numit dascălul Hrisochefal, iar ispravnic paharnicul Pomeris. 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 579. 2 Ibidem, ţp. 585. — 595. 3 M!. Drăghici, urmat şi de Xenopol şi de Iorga, susţine că guvernul -eterist a fost instituit chiar de Ipsilanti, înainte de a fi părăsit Iaşii. Cum ar fi fost posibilă aceasta când Ipsilanti recomanda Moldovenilor pe Suţu ca pe un Principe model? Cârmuirea lui Pendedeca n’a fost posibilă decât după fuga lui Suţu In Basarabia. Aceasta rezultă şi din memoriul lui Gheorghe Cantacuzino •(p. 160). www.digibuc.ro 190 MIŞCAREA ETEBISTĂ IN MOLDOVA Grigore Rizu a fost orânduit prefect la Botoşani, iar Vasile Ca-ravia guvernator la Galaţi. Arhimandritul Treisfetiteanul, şeful cassei Eteriştilor din Moldova şi filosoful Ştefan, care era profesor la şcoala domnească din Iaşi, exercitau un fel de control moral asupra acestui guvern *. Acest sistem de administraţie, ,,cu sabia în mână, cu ma-vrofori şi cu Arnăuţi”, avea să dea rezultate deplorabile. Jafurile, tâlhăriile şi silniciile se înmulţiră. „Drumurile seîmpănase-de Eterişti, scrie postelnicul Manolache Diăghici, colindând satele după cai, după arme şi după hrană ce stiângeau de la locuitori pentru oastea lor cea în parte compusă de dzi (1), încât nu ştiau oamenii în ţara lor unde s’ar adăposti ca să scape de prădă— ciuni şi de primejdia vieţii, mult mai sigur fiind care l-au apucat vremea în fundul pădurilor şi în munţi, după turbăciunea vo-lintirilor, decât prin oraşe şi sate” 1 2 Pentru a împiedica emigraţia, Eteriştii făceau strajă pe toate drumurile şi opreau pe fugitivi. Astfel vistiernicul Grigoraş-Sturdza, care voia să treacă în Austria, a fost prins şi consemnat în dugheana unor Greci, de unde n’a scăpat decât prin intervenţia. Domniţei Marghioala 3. Boerii care n’au avut prilej să fugă peste graniţă s’au tras parte la Botoşani, unde Grecii nu se prea grămădeau de teama Austriacilor, parte la Sud de Bârlad şi la Focşani, în preajma serhaturilor. Printre aceştia erau Vornicul Teodor Balş, vornicul Ioniţă Sturdza, spătarul Petrache Sturdza, boerii Cuzeşti( căminarul Iordache Răşcanu( căminarul Cerchez, serdarul Iancu Sta văr şi alţii 4. Ei îşi puneau nădejdea de scăpare în intervenţia Turcilor şi au făcut mai multe încercări de a intra în contact cu autorităţile turceşti şi de a disculpa ţara de orice legătură de solidaritate cu Eteria. IV. — MIŞCAREA NAŢIONALĂ DE RE ACŢIUNE ÎMPOTRIVA ETERIŞTILOR După plecarea lui Suţu şi dezavuarea ţarului, boerii rămaşi în ţară au întreprins o dublă acţiune pentru a se justifica în faţa Porţii şi a înlătura bănuiala că şi Moldovenii ,,au fost hră- 1 M, Drăghici, Istoria Moldovei, II, p. 117. 2 Ibidem, II, p. 118. 3 Ibidem, p. 117. 4 M. Drâghici, Op. cit., jp. 118—119. www.digibuc.ro EEACTIUNEA NAŢIONALĂ ÎMPOTRIVA ETERISTELOR 191 ni ţi în cugetul de răzvrătire al Grecilor”. Boerii din Nordul Moldovei s’au strâns la Botoşani, iar cei din Sud la Focşani, „în preajma serhaturilor”, pentru a putea, la nevoie, să treacă mai uşor în „Ţara nemţească”. Ei au hotărît, pe deoparte, să ceară intervenţia trupelor turceşti, iar pe de alta să organizeze înlăuntru o mişcare de reacţiune naţională împotriva Eteriştilor. Ea sfârşitul lui Martie 1821 \ doi boeri din Ţara-de-Jos-au fost trimişi la paşa din Brăila cu un arz în care arătau sentimentele lor de supunere faţă de Poartă şi cereau ajutor împotriva Eteriştilor. „Raiaua, spuneau boerii, stă în împlinirea datoriilor sale de credinţă şi de supunere şi nu are nici cea mai mică participare la aceste neaşteptate şi neplăcute mişcări”. Paşa a răspuns că raiaua credincioasă n’are să se teamă de-nimic, dar că rebelii îndârjiţi vor fi exterminaţi fără cruţare. Pentru a se concerta cu guvernul Moldovei asupra măsurilor de luat în vederea restabilirii ordinei, Paşa cere să i se trimită o-delegaţie de trei boeri mari. Divanul desemnează pe vornicuL Teodor Balş şi pe banii Ioan Tăutul şi Petrache Negri care propun să se unească cu ei şi episcopul de Roman, Gherasim. Dar acesta se recuză şi, probabil, în locul lui e trimis Ghenadie Russet. Delegaţia, aleasă la 1 Mai st. n., nu pleacă însă decât după 7 Mai. Drumurile, păzite de Eterişti, erau primejdioase şi acesta va fi fost un motiv serios de întârziere. Dar cu siguranţă n’a fost unicul. Gherasim al Romanului era Eterist notoriu şi scrupulele lui de a negocia cu Turcii au fost cu siguranţă împărtăşite şi de alţi membri ai Divanului. Mai târziu, când Far-mache, făcut prizonier la Secul, a fost adus la Iaşi, a declarat că numai boerii şi unii prelaţi sunt de vină că ei (Eteriştii) nu s’au împrăştiat mai de vreme. Raab numeşte direct, printre a-ceşti boeri, pe Theodor Balş. Totuşi delegaţia a plecat şi, la 16 Mai st. n., era în drum spre Iaşi, dar la Fălciu Balş şi Tăutul au fost prinşi de Eterişti, duşi la Iaşi şi închişi la Trei Ierarhi, unde au fost supuşi la cercetare de către şefii rebelilor. Dar, în urma înfrângerii Eteriştilor dela Galaţi, mare parte a acelora dela Iaşi au 1 1 Pentru data şi discriminarea diferitelor arzuri moldoveneşti vezi I. C. F i 1 i 11 i, Frământări politice şi sociale în Principatele române dela 1821 la 1828.. Bucureşti, 1932, j,p. 61, 77—8o.-Raab scrie la 4/16 Aprilie că „zilele acestea, boerii divanului Moldovei au trimis un arz către paşa din Brăila” (H u r m u — zaki-Nistor, XX, p. 602). www.digibuc.ro 192 MIŞCAREA ETERISTĂ IK MOLDOVA evacuat oraşul şi cei doi prizonieri dela Ti ei Ierarhi au fost puşi în libertate 1. Rezultatul delegaţiei trimise de Divanul Moldovei la Brăila e din cele mai interesante. Paşa a cerut boerilor să dovedească sentimentele lor de credinţă prin acte, care să desolidarizeze întregul popor de mişcarea eteristă 1 2 3. In urma acestei sugestii, Teodor Balş scrie dela Bârlad, clucerului Alexandru Ureche, sameş de Piatra, că ,,a sosit timpul să se ridice satele din ţinuturile unde nu sunt Greci eterişti şi să-i aducă ispravnicii înarmaţi cu coase, topoare şi orice fel de arme” şi să izgonească pe Grecii care au mai rămas în ţară” 8. înştiinţaţi de acest plan prin clucerul Ureche, boerii din ^para-de-sus s’au întrunit la graniţă, într’un cătun al Svoriştei, cu boerii refugiaţi în Bucovina şi au hotărît ,,să ridice satele şi să pornească războiu asupra Grecilor puindu-i între două focuri până vor curăţi ţara” 4 * * *. Apelul spătarului Sturdza, ispravnic al judeţului Neamţ, dela 30 Aprilie, „către toţi de obşte neguţătorii şi locuitorii Moldovei” ni s’a păstrat *. „înarmaţi braţul vostru dela cel mai mic, strigă el sătenilor, începând cu orice arme aveţi: puşcă, coasă, lance, topor, şi să mergem, unde ne vom întâlni cu alţi simpatrioţi şi să izgonim numai decât pe tâlharii aceştia din pământul nostru.... Drumul ne va fi drept spre oraşul Iaşi, şi nu mai departe”. Căminarul Ştefanachi Gherghel şi paharnicul Ga-vril Istrati, pornind dela Svoriştea, izbutesc să ridice vreo trei mii de săteni. In frunte cu steagul lor roşu, „semn de războiu şi de moarte”, cetele ţărăneşti coboară valea Şiretului până la Stănceşti şi pun tabără pe înălţimile ce domină şesul. Da apropeirea lor, locuitorii Botoşanilor s’au înarmat şi, ducându-se la isprăvnicie, au izgonit pe ispravnicul Eteriştilor şi au pus în locul lui un Român, Vârnav. Acest început plin de făgăduinţi n’avu nicio urmare, fiindcă boerii, întruniţi la Botoşani, au lăsat în părăsire cetele ţărăneşti care aşteptau dela ei 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 613—615, 626, 629. 2 Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pp. 90—101. La întoarcere, •Ghenadie Ruset a fost prins de Eterişti şi numai cu greu a scăpat. 3 V. A. Urechiă, Istoria Românilor, voi. X, pp. 102—104. 4 M. Drăghici, H, p. 119. 6 Publicat în ,'.Buciumul Român", Iaşi, 1875, pp. 65—70. — T. Co- .drescu, Uricariul, voi. XV, pp. 254—256. — V. A. Urechiă, Op. cit., X, pp. 108—109. www.digibuc.ro INTRIGILE CNEAZULUI CANTACUZINO 193 „hrană şi povaţă”. Lipsiţi şi de una şi de alta, ţăranii s’au împrăştiat pe la casele lor 1. Piiveliştea celor trei mii de ţărani înarmaţi şi strânşi în jurul steagurilor lor roşii, „semu de răz-boiu şi de moarte”, a trezit în sufletul boerilor întruniţi la Botoşani o frică mai mare decât aceea de Eter işti şi de Turci: frica de propriii lor clăcaşi. De aceea, după ce i-au mobilizat, n’au avut dorinţă mai fierbinte decât să-i vadă împrăştiaţi. După neizbânda acestei încercări, Moldova râmase pradă celei mai cumplite anarhii. Pendedeca, de cum pusese mâna pe administiaţia ţării, încasă veniturile Statului prin oamenii săi, sechestră clădirile boerilor dela Iaşi şi dela ţară şi expulsă pe agenţii consulatului austriac. Cetele lui cutieerau ţara, prădau satele, dădeau foc conacelor şi spărgeau mănăstirile unde oamenii cu stare îşi ascunseseră avutul2. O ceată de Eterişti atacară casa vice-consulului prusian, Harţe, dar fură respinşi cu focuri de arme 3. Vitele şi lucrurile furate se vindeau la graniţa Bucovinei pe preţuri de nimic : „zece lei boul, cinci lei vaca, un leu oaia”, şi toate celelalte lucruri în aceeaşi proporţie. Un număr de boeri refugiaţi în Bucovina se plâng prefectului de Suceava şi cer să se interzică acest trafic scandalos 4 V — INTRIGILE CNEAZULUI GHEORGHE CANTACUZINO Aflând de lucrurile acestea, Ipsilanti numi pe cneazul Gheorghe Cantacuzino comandant militar al Moldovei, „cu deplină plenipotenţă ca să pună la cale cele de acolo pricini ale patriei şi să aducă cea dintâi linişte”. El avea să fie ascultat „ca o altă persoană” a lui Ipsilanti 6. Dar Cantacuzino avea mai ales să strângă pe' toţi ostaşii răsfiraţi în ţară şi să formeze un corp organizat după modelul hierolohiţilor. După calculele lui Ipsilanti, Cantacuzino trebuia să găsească la Galaţi 2600 de ostaşi şi 28 tunuri, la Iaşi 1400 soldaţi şi să primească dela Odessa 3.000. La 9 Mai, Cantacuzino porneşte la drum, cu intenţia de a lua cu sine la Ploeşti pe Orfano şi pe Duca. Dar amândoi a-ceştia refuză să-l însoţească, şi la Mizil nu e ajuns decât de _375 de oameni6. 1 M. Drăghici, II, pp. 119—121. 3 Denkschrift des Fiirsten Georg Cantacuzeno, p. 172. 3 Hurmuzati, X, p. 128. 4 X. Bălan, Refugiaţii moldoveni în Bucovina, p. 56—57 5T. Codrescu, Uricariul, V, p. 77. 6 Denkschrift etc., p. 155. www.digibuc.ro 194 MISCAHEA ETEKISTĂ IN MOLDOVA La Focşani, e atacat de o ceată de Turci şi numai cu greu. scapă prin munţii Vrancei, unde plăeşi şi puşcaşi vrânceni caută să-i taie calea. La 19 Mai ajunge la Bacău şi a doua zi la Iaşi. Intr’un manifest, cu data de 19 Mai, el anunţa măsurile de ordin „politicesc” pe care le va lua pentru a curma abuzurile Ete-riştilor răsleţiţi de trupul cel mare al armatei *. In diurn spre Iaşi, el aflase că Galaţii fusese ocupat prin surprindere de Turci şi armata grecească măcelărită sau împrăştiată. La Iaşi, în loc de efectivul scontat, nu găseşte decât pustiul şi pe Pendedeca cu 70 de Albanezi, 50 de Greci şi vreo-70 de Moldoveni şi Ţigani, neînarmaţi şi aproape goi. In loc de 4000 soldaţi, la câţi se aştepta, n’a putut strânge în toată Moldova decât 1000 1 2. Aceeaşi dezordine şi necinste în seiviciile intendenţei. Risipa ce se făcea cu aprovizionarea era îngrozitoare. Deşi cneazul Cantacuzino n’avea la Iaşi decât 350 soldaţi se împărţeau zilnic, pentiu aprovizionarea acestei trupe, 4000 pâini. La fel cu. carnea : în patru zile s’au tăiat 5000 capete de vite ,şi oamenii se plângeau că lipsesc pâinea şi carnea. Căpeteniile îşi împărţeau proviziile şi le vindeau 3. Afară de aceasta, el a găsit partea de jos a Moldovei cuprinsă de Turci, boerii şi mitropolitul fugiţi peste graniţă, locuitorii îngroziţi de primejdia turcească. La 24 Mai, el lansează un manifest „către toate stările locuitorilor Moldovei”, în care caută să liniştească populaţia. Dar manifestul cuprinde şi un plan de reforme, prin care cneazul încearcă, după defecţiunea boerilor, să câştige masele largi ale poporului pentru cauza Ete-riei. După ce înfierează p»e Mitropolit şi pe boerii pământeni fiindcă, „lăsând pe simpatrioţii lor cei săraci şi slabi fără nicio-mângăere, la întâmplări ca acestea, au alergat în ţări străine”, el se adresează turmei părăsite de păstorii ei: „Fraţilor, veniţi întru cunoştinţă, judecaţi care sunt foloasele ce au dobândit pământul nostru, aflându-se sub jugul ocârmuirii otomaniceşti ? Unde sunt dreptăţile noastre? Toate sunt călcate şi întru nimica socotite !... După toate dar acestea, ce fericire mai nădăjduiţi voi?... Uniţi-vă împreună cu fraţii voştri ca să apăraţi patria voastră. 1 T. Bălan, Op. cit., pp. 56—57. 2 Denkscrift des Fiirsten Georg Caniacuzeno, j p. 173—177. 3 Ibidem, p. 175. www.digibuc.ro INTRIGILE CNEAZULUI CANTACUZINO 195 şi să- câştigaţi dreptăţile acelea pe care de atâtea veacuri le aveţi pierdute. Nu scăpaţi prilejul acesta, că şi celelalte puteri vor întinde braţul lor ca să sprijinească slobozenia unui popor....... Folosul şi uşurarea voastră, birnicilor, la nişte vremi ca acestea, am socotit a fi de binecuvântată ridicarea scutelnicilor şi de astăzi înainte această numire şi îndatorire va lipsi de asupra voastră, rămâind ca toţi deopotrivă să vă sârguiţi pentru folosul patriei voastre. O dare de bir măsurată este neapărat trebuitoare spre întâmpinarea celor trebuincioase, iarăşi spre al vostru bine. Aceasta dar se va alcătui cu cea mai mare cumpănire şi se va strânge de către dregătorii orânduiţi, cărora cu străşnicie s'a poruncit ca să fie feriţi de orice urmare asupritoare săracilor. Zilele boerescului le veţi împlini întocmai după legiuirile pământului ca să nu rămână pământurile moşinaşilor stearpe” x. Reformele cneazului Cantacuzino se reduceau deci la restabilirea „dreptăţilor ţării” (ca la Tudor Vladimirescu), la uşurarea birnicilor prin suprimarea scutelnicilor şi la limitarea abuzurilor săvârşite cu perceperea impozitelor. încolo, Cantacuzino lăsa neatinsă întreaga organizare socială şi politică a ţării1 2. Cu un astfel de program nu se puteau ridica massele ţărăneşti, mai ales după spulberarea oricărei nădejdi de sprijin din partea Rusiei şi după intrarea trupelor turceşti în Moldova. Acţiunea lui Cantacuzino, condamnată de mai nainte de împrejurări, avea să fie discreditată de atitudinea şefului ei în faţa primejdiei. La apropierea Turcilor, cneazul Cantacuzino şi-a părăsit, fără luptă, tovarăşii de arme şi a fugit în Rusia, iar Moldova a rămas, fără nici o apărare, pradă Turcilor... 1 V. A. Uree hi ă. Istoria Românilor, X, pp. no—112. — T. C0-drescu, Uricariul, V, j p. 78—83. 2 Cantacuzino îşi luase şi dreptul de a face boeri, „după pilda Domnilor" (Dră ghici, II, p. 123). www.digibuc.ro CAPITOLUL, IX MARILE PUTERI ŞI RĂSCOALA DIN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI Primele ştiri despre mişcarea lui Tudor Vladimirescu au ajuns la Constantinopol puţine zile după numirea lui Scarlat Callimachi ca Domn, probabil la 6/18 Februarie1. Poarta nu i-a dat prea mare atenţie, fiind încredinţată că o va putea stăvili prin mijloacele obişnuite : cincizeci de sate distruse prin foc şi sabie şi câteva sute de capete expuse în faţa Seraiului aveau, ca şi în alte împrejurări, să pună capăt îăscoalei1 2. I. — MĂSURILE PORŢII ÎMPOTRIVA LUI TUDOR VLADIMIRESCU Dar ,,Tudor Vladimirescu şi-a permis să susţină că mişcarea lui e sancţionată de Curtea dela Peteisburg şi nu e descurajată de aceea dela Viena” 3. Poarta a cerut deci Internun-ţiului şi ambasadorului Rusiei, prin notele verbale din 7/19 Februarie, să dezavueze, în numele guvernelor lor, mişcarea lui Vladimirescu şi să ordone consulilor lor din Bucureşti să coopereze cu Costache Negri şi Ştefanache Vogoride, caimacamii noului 1 La 7/19 Februarie, Poarta informează pe ambasadorul Rusiei despre aceste evenimente. (Prokesch-Osten, IU, p. 81). Expunerea negocierilor între Rusia şi Turcia, în 1821—1822, se întemeiază în primul rând pe actele diplomatice publicate de A. Prokesch-O s t e n, în voi. HI din Geschichte des Abjalls der Griechen vom tiirkischen Reiche im Jahre 1821, Wien, 1867. Acest volum conţine şi un rezumat ai tuturor rapoartelor adresate de baronul Strogonof guvernului său, între 3 Martie şi 9 Iunie 1821, rezumat foarte preţios pentru fixarea evenimentelor petrecute în acest interval de timp decisiv (p;‘. 104—121). 2 The Times, din 24 Aprilie 1821 (după o corespondenţă din Constantinopol), Rapoarte consulare engleze, voi. III, p. 14. 3 Depeşa lui Strangford din 10 Martie 1821. Rapoarte consulare engleze, II. P- 435- www.digibuc.ro 198 MARILE PUTERI ŞI R.iSCOALA DIN ŢĂRILE ROMANEŞTI Domn, la opera de reprimare, Aceştia erau pe punctul de a pleca spre Bucureşti şi aveau dela Poartă ordinul „de a întrebuinţa toate mijloacele eficace pentru restabilirea ordinei şi pentru asigurarea liniştei locuitorilor, cu trupele ţării, fără să fie nevoie de intervenţia trupelor musulmane”. Baronul de Strogonof 1 n’a şovăit să trimită lui Pini scrisoarea cerută de Poartă, asigurând în acelaşi timp pe Reis-Efendi că ţarul va dezaproba „conduita vinovată a lui Vladimi-rescu şi-l va abandona pedepsei pe care o merită” 1 2. In seara zilei de 22 Februarie (6 Martie), Strogonof primi noi rapoarte dela Pini, pe care se grăbi să le comunice Porţii. Ele anunţau întinderea răscoalei lui Tudor. Strogonof se oferi să facă o declaraţie publică „prin care să lămurească spiritele rătăcite şi să lovească cu cea mai înaltă reprobare pe turburătorii ordinei în Principate, deopotrivă de vinovaţi faţă de Rusia şi de Poartă 3”. Această declaraţie avea ca scop să descurajeze acţiunea rebelilor şi să-i facă să depună armele. Poarta nu răspunde la această propunere, dar a doua zi prezintă ambasadorului Rusiei o notă oficială prin care-i face • cunoscut că a dat ordin comandanţilor cetăţilor dela Dunăre să intre cu trupele lor în Principate de îndată ce vor fi solicitaţi de către Caimacami 4. Strogonof declară, la 25 Februarie (9 Martie), „că măsura e derogatorie, în principiu, tratatelor existente şi nu poate fi admisă, nici măcar ca excepţie, decât de comun acord, şi după o înţelegere prealabilă cu Rusia” 5. Era un asentiment condiţionat de observarea tratateloi. In timp ce negocia cu Poarta asupra mijloacelor de a înnă-buşi răscoala lui Tudor Vladimirescu, Strogonof ajuta pe complicii lui Ipsilanti să fugă în Rusia. înainte de a se fi aflat la Constanţinopol de mişcarea lui Ipsilanti, Strogonof primise dela acesta, prin consulul Pini, un pachet de scrisori adresate conjuraţilor din Constantinopol, de rudele lor din Moldova sau din Rusia pentru a-i înştiinţa să fugă. Aceste scrisori puneau pe Strogonof în faţa alternativei de a primejdui pe destinatari pre- 1 El avea titlul de „însărcinat cu afaceri”, dar s’a bucurat de toată autoritatea unui ambasador. 2 Prokesch-Osten, m, p. 105. 3 Ibidem, m, p. 105. 4 Nota din 24 Februarie, Prokesch-Osten, III-, p. 105. 5 Ibidem, p. 106. www.digibuc.ro EFECTUL INTERVENŢIEI LUI ALEXANDRU IPSILANTI 199 •dându-le scrisorile sau de a-i lăsa fără avertisment reţinându-le. El le predete Patriarhului cu rugămintea „de a împlini o datorie de umanitate pe care el, ambasadorul, n’ar putea-o face fără să greşească ţinta”. Cu ajutorul lui Strogonof, prinţul Hangerli, Ioan Scliina, Nicolae Suţu Şi alţii au putut să fugă la Odessa pe vase ruseşti *. II. — EFECTUL INTERVENŢIEI LUI ALEXANDRU IPSILANTI ha 2/14 Martie, Poarta primi vestea intrării lui Alexandru Ipsilanti în Moldova. A doua zi, curierul lui Pini confirmă ştirea. Toate sforţările lui Strogonof de a degaja răspunderea Rusiei în tulburările din Ţara Românească se năiuiau. Evenimentele din Moldova aruncau o lumină nouă asupra mişcării din Ţara Românească. Nu mai putea fi vorba acum de complotul unor rebeli care lucrează pe cont propriu, ci de răscoala, de mult pregătită pe solul Rusiei, condusă de un general rus cu legături cunoscute la Curte şi urmărind, în numele religiei, emanciparea a zece milioane de creştini din Imperiul otoman. Ipsilanti şi Suţu solicitau ajutorul diplomatic şi militar al Rusiei •ca pe un fapt dela sine înţeles şi dădeau astfel consistenţă svo-nurilor cu privire la complicitatea Rusiei. Guvernul otoman se văzu atacat, în mod perfid, prin surprindere, după o secretă -şi îndelungată acţiune de subminare a autorităţii sale interne. Răscoala Muntenegrenilor şi a Sulio-ţilor, fierberea din Bosnia, revolta din Candia, complotul Grecilor •din Moreea, mişcarea de independenţă a Sârbilor, turburările din Ţările Româneşti şi atitudinea rigidă a ambasadorului rus în negocierile sale cu Poarta luau, la lumina evenimentelor dela Iaşi, aspectul unei insurecţiuni generale împotriva Imperiului otoman. Pentru Turcia, ca şi pentru restul Europei, mişcarea din Principate nu era decât semnul prevestitor al războiului cu Rusia. Nimeni nu-şi închipuia că Grecii s’ar fi putut gândi măcar, fără îndemiţ şi ajutor străin, la un râzboiu cu Imperiul otoman 1 2. In această situaţie delicată, pentru a încredinţa Poarta de buna credinţă a Curţii sale, Strogonof luă iniţiativa de a prezenta lui Reis-Efendi rapoartele consulare dela Bucuieşti şi scrisorile ce i-au fost adresate de către Alexandru Ispilanti şi Mihai 1 G. G. Getvinus, Op. cit., j p. 182 şi 250. 2 A. Oţetea, Contribution ă la Question d’Orient, pp. 327—328. www.digibuc.ro 200 MARILE PUTERI RĂSCOALA DIN TĂRII.E ROMÂNEŞTI Suţu dela Iaşi şi de a reînnoi Porţii asigurai ea dispoziţiilor a-micale ale guvernului rus. Poarta a fixat pentru a doua zi, 4/16 Martie, conferinţa cerută de Strogonof *. Reis-Efendi a comunicat ambasadorului Rusiei bănuelile Porţii şi probele pe care se întemeiau. Strogonof a respins toate acuzaţiile ce se aduceau guvernului său şi a vorbit de întreprin--derea lui Ipsilanti ca de un act de înaltă tiădare. El se . declară dispus să facă o declaraţie publică de dezavuare a mişcării revoluţionare din Principate şi să dea cel mai sever avertisment supuşilor ruşi care s’ar lăsa ademeniţi de propaganda rebelilor 1 2. In acelaşi timp, el asigură Poarta că poate lua toate măsurile pe caie le va crede necesare pentru înnăbuşirea răscoalei, adică poate trimite trupe în Principate, şi confiimă prin-tr’o notă oficială declaraţiile verbale făcute în conferinţă3. Concesiunea aceasta, de importanţă capitală pentru relaţiile ulterioare ale Rusiei cu Poarta, pe care atât Pini cât şi Strogonof o refuzaseră sistematic până atupci, n’a putut fi smulsă decât în starea de confuzie totală pe care o produsese intrarea lui Ipsilanti în Moldova şi care dădea Porţii dreptul de a pune la îndoială însăşi bună credinţa ţaiului. Poarta 11’a aşteptat să i se ofere de două ori ceeace dorea aşa de mult, şi imediat a dat ordin trupelor să înainteze spre graniţă şi amiralităţii de a echipa o escadră puternică 4. Sultanul a declarat ingrat, rebel şi trădător pe Mihai Suţu şi pe toţi aceia care au luat parte la răscoală. Ea 24 Martie s’a citit în palatul agăi Ienicerilor firmanul prin care se ordona Ienicerilor să se înarmeze pentru a răzbuna sângele fraţilor lor Musulmani vărsat mişeleşte în Moldova, mai ales la Galaţi 5. 1 Prokesch-Osten, III, p, 106. 2 Vezi manifestul, din 22 Martie 1821, în A. Oţetea, Op. cit. p. 335, — N. I o r g a, Acte şi fragmente, II, p. 567, 3 Prokesch-Osten, IU, p. 106. — Strogonof rezumă către-ambasadorul Angliei în acelaşi sens rezultatul conferinţei: „The details of this conference, or at least of the share which the Russian Envoy took in it, Were supplied to me by that Minister, four days ago. ,,They amounted to the most positive and formal assurances, on his part, of the utter Want of participation, on the side of Russia, in the affairs of thedis-turbed Provinces ; and to a pressing invitation, or rather demand, that the Porte should inunediately send strong reinforcements of troops to that quarter”.. (Rapoarte consulare engleze, I, p. 439'. 4 Rapoarte consulare engleze, I, p, 440. 8 A. Oţetea, Op. cit., p. 328. www.digibuc.ro DEZAVUAREA MIŞCĂRII LUI TUDOR 20t Unii membri ai Divanului nu s’au mulţumit cu atâta. Ei au cerut ca toţi Grecii din Constantinopol să fie ucişi, şi numai teama de reprobarea celorlalte naţiuni şi de urmările pe care asemenea orori le-ar fi avut asupra Musulmanilor au împiedicat Divanul să autorize măcelul. Dar patru notabili greci, bănuiţi de complicitate cu Mihai Suţu, şi anume : Scanavi, Mânu, Teodor Rizo şi Alexe Fotino au fost decapitaţi şi expuşi timp de trei zile în stradă III. — DEZAVUAREA MIŞCĂRII LUI TUDOR In aceiaşi zi, 24 Martie, sosi la Constantinopol contele Tolstoi cu depeşe dela Laybach care nu se refereau încă decât la mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Suveranii întruniţi la congresul dela Laybach aflaseră, la începutul lui Martie, prin depeşele lui Pini şi prin adiesa lui Tudor către împăraţii Rusiei şi Austriei, de evenimentele din Ţara Românească. Motivul întrunirii lor — înnăbuşirea răscoalelor din Italia — avea să le dicteze atitudinea şi faţă de iăseoala din Oltenia. Apelul lui Tudor care, în numele religiei, pretindea să facă din ei protectorii unei mişcări revoluţionare în Orient, a fost socotit ca un act de „neruşinare” a, împăratul Rusiei a răspuns prin depeşa contelui Capo d'Istria, din 23 Februarie (7 Martie). Ţarul vede în evenimentele din Oltenia „o funestă asemănare” cu turburările revoluţionare din Spania şi din cele Douâ-Sicilii. „In Ţara Românească, ca şi la Madrid, la Lisabona ca şi la Neapol, o mână de soldaţi a deschis scena dezordinilor şi caută să prăbuşească Imperiul în anarhie. Aci şi acolo, revoluţionarii caută să pună mâna pe putere şi să execute planurile lor de subversiune păstrând toate aparenţele unui respect profund pentru autoritatea Sultanului şi afectând o încredere fără margini în justiţia lui 3... Puterile aliate sunt hotărîte să nu trateze cu ei şi să se împotrivească la progresele răului în măsura mijloacelor lor respective”. împăratul aprobă atitudinea lui Pini faţă de Divan şi faţă de Tudor şi-l autoriză să 1 2 3 1 Ibid., pp. 329—330. 2 „Les factieux ont eu l’impudence de reclamer l’appui et l’interveution des deux Empereurs, sous Ie nom usurpe de la natiou valaque". Regele Prusiei către ministrul său la Constantinopol, Laybach, 6 Martie 1821. (N. I o r g a, Acte fi fragmente, II, p. 566). 3 Tudor alăturase la cererea adresată ţarului copie după arzul trimis Porţii- www.digibuc.ro 202 MARILE PUTERI ŞI RĂSCOALA DIN TARILE ROMANEŞTI declare că , .locotenentul Vladimirescu e degradat din calitatea de cavaler al unuia din ordinele ruseşti şi că nu mai posedă nici un titlu la protecţia Majestăţii Sale Imperiale”. Ţarul regretă că Divanul n’a avut curajul să primească trupele pe care i le oferise paşa dela Vidin şi recomandă consulului să stăruie prin caimacami ca Scarlat Callimachi să-şi ocupe cât mai curând postul pentru ca boerii să se poată strânge în jurul Domnului şi să înnăbuşe răscoala fără ajutor străin. „împăratul reprobă deci tot ceeace s’a întâmplat în Ţara-Românească şi veţi declara că, hotărît să unească sforţările sale cu ale Aliaţilor săi pentru a combate revoluţia, el îi va opune invariabil acelaşi sistem, dacă ar cuprinde Principatele” 1. IV. — DEZAVUAREA MIŞCĂRII LUI IPSILANTI Dar abia plecase depeşa lui Capo d’Istria către Pini, şi au sosit la Laybach scrisorile lui Alexandru Ipsilanti şi Mihai Suţu ■din 24 Februarie. După înseşi declaraţiile acestora, nu mai putea ii vorba de un simplu complot, ci de o revoluţie generală, de mult pregătită, care tindea la răsturnarea Imperiului otoman. In afară de aceasta, Alexandru Ipsilanti mai comitea imprudenţa de a vorbi, în pioclamaţiile sale, de ajutorul Rusiei. Membrii Congresului dela Laybach avură impresia că toţi creştinii din Imperiul otoman au ridicat armele împotriva Sultanului şi că „o nouă scenă uriaşă" se deschide Revoluţiei, împărtăşind convingerea generală că mişcarea revoluţionară din Principate e organizată şi susţinută de Rusia, Mettemich se temea ca guvernul rus să nu profite de imprejurare pentru a realiza scopurile politicii sale orientale. Dar atitudinea ţarului, care-i apăru din nou ,,în toată gloria sa", îl linişti. Alexandru I n’a stat la îndoială să condamne, în termenii cei mai categorici, întreprinderea lui Ips'lanti şi să rupă orice legătură cu el1 2. Dar ţarul nu s’a mulţumit cu această dezaprobare particulară. Sub presiunea cabinetului austriac, el a făcut să se însereze în oficiosul lui Metternich, Oesterreichischer Beobachter, 1 Text în FrokeschOsten, III.jp. 58—60. 2 „Aucun secours, direct ou indirect, ne saurait vous etre accorde par l’Euipereur, car . . . il serait indigne de lui de saper le fondement de l’Empire turc pour la honteuse et coupable action d’une sociăt6 secrete .. . Vous n’âtes plus, ni \ ous, ni vos freres au service de S. M. Imperiale”. Prokesch-Ostca, III, pp. 65—67. www.digibuc.ro DEZAA UARKA MIŞCĂRII IX'I IPSII.ANTI 203 •din 17/29 Martie1, şi în gazeta elină delaViena următorul comunicat, reprodus şi de ziarul londonez, The Times, din 11 Aprilie 1821. Ţarul declară că el nu poate considera întreprinderea prinţului Ipsilanti decât ca „efectul spiritului neliniştit care caracterizează epoca actuală şi al inexperienţei şi uşurinţei tânărului prinţ”. Tn consecinţă, ţarul dispune următoarele : ,,1. Prinţul Ipsilanti va fi scos din serviciul Rusiei. ,,2.1 se va face cunoscut că M- S. împăratul dezaprobă în chip formal întreprinderea sa şi că nu se va putea aştepta niciodată la vreun ajutor din partea Rusiei. ,,3. Ordinele cele mai precise vor fi transmise contelui Wittgenstein, comandant suprem al trupelor ruseşti de pe Prut şi din Basarabia, de a observa cea mai strictă neutralitate cu privire la turburările care au izbucnit în Principate şi de a nu lua, sub nici un pretext, vreo parte, directă sau indirectă, la ele. „4. Aceste hotărîri vor fi comunicate ambasadorului rus la Constantinopol, cu ordinul de a le aduce la cunoştinţa Porţii, şi de a reînnoi, în acelaşi timp, asigurările sincere şi leale care i-au fost deja date cu prilejul răscoalei din Muntenia. Baronul Strogonof va declara anume că politica M. Sale împăratului este şi va rămâne străină de uneltirile care ar putea ameninţa să turbure liniştea unei ţări oarecare ; că orice participare la asemenea mişcări ar fi contrară rectitudinii intenţiilor împăratului, şi că, în relaţiile • sale cu Poarta, M. Sa nu are alt scop şi altă dorinţă decât menţinerea şi executarea strictă a tratatelor existente între cele două Puteri. „Ba rândul său, Curtea imperială austriacă a ordonat Internunţiului M. Sale la Constantinopol să se explice în acelaşi sens şi să declare în ^termenii cei mai liniştitori intenţia serioasă a M. Sale împăratul de a garanta de orice atingere relaţiile de pace şi prietenie între Austria şi Poarta prin menţinerea inviolabilă a fidelităţii tratatelor” 2. Răspunsul ţarului la acţiunea lui Alexandru Ipsilanti a sosit la Constantinopol, Vineri, 14 Aprilie. Ţarul însărcina pe baronul Strogonof „să asigure din nou Poarta de sentimentele de mirare, durere şi indignare cu care împăratul a aflat că prinţul 1 Fleisclihackl către Metteruich, 16 Aprilie 1821. (Kurmuzaki-X i s t o r, XX, p. 599'. 2 Rapoarte consulare engleze, voi. III, p. 2—4. • www.digibuc.ro 204 MA1ULE PUTERI SI RĂSCOALA DIB ŢĂRILE ROMĂNrşTI Ipsilanti e în capul insuigenţilor”, să arate guvernului otoman scrisoarea destinată lui Alexandru Ipsilanti şi să grăbiască plecarea lui Scarlat Callimachi în ţară. Ţarul îşi exprima convingerea că, „ajuns la faţa locului, învestit cu puteri extraordinare şi susţinut de forţe suficiente”, noul Domn ar putea restabili liniştea în Principate. Dar — şi această rezervă avea să anuleze tot efectul comunicaţiei ruseşti, — ţarul înţelegea să reducă la această unică măsură iniţiativa Porţii. „Orice altă măsură şi, mai ales, orice măsură violentă, provocând inevitabile reacţiuni, ar aduce cu sine inconvenientele grave pe care le-a atras totdeauna intervenţia exclusivă a puterii publice şi militaie în afacerile interne ale Principatelor”. Ţarul dezaprobă intervenţia militară a Turciei şi retrage concesia pe care, sub impresia răscoalei lui Tudor Vladimirescu, Stiogonof o făcuse Porţii . In sfârşit, Strogonof e informat că împăratul Austriei, „împărtăşind vederile ţaiului şi formând aceleaşi urări pentru securitatea Turciei, a trimis internunţiului instrucţii asemănătoare celor primite de el” L Strogonof s’a grăbit să le comunice Porţii, aşa cum îi cereau de altfel şi instrucţiile ţarului. Ele n’au produs efectul aşteptat. Credinţa în complicitatea Rusiei era prea adânc înrădăcinată în sufletul Sultanului şi al miniştrilor săi pentru ca o simplă declaraţie s’o mai poată schimba 1 2. Poarta interceptase scrisori din corespondenţa contelui Capo d’Istria cu Mihai Suţu şi Alexandru Ipsilanti şi din aceste scrisori se încredinţă că promotorul răscoalei greceşti a fost Capo d’Istria care a asigurat pe Ipsilanti de sprijinul Rusiei. Faptul că guvernul rusesc dezavuează acum mişcarea nu dovedeşte decât că Ipsilanti a ales rău momentul 3. Trădarea lui Mihai Suţu şi acţiunea agenţilor ruşi din Levant au exasperat spiritul şi aşa extrem de bănuitor al Turcilor. Oriunde izbucneau turburări, Poarta descoperea mâna Rusiei. Influenţa rusească nu creea dificultăţi Porţii numai în Principate, ci şi în Rumelia, Albania, Moreea, Arhipelag şi chiar în capitală. Ambasada rusă dela Cons-tantinopol era centrul intrigilor greceşti. Consilierul de ambasadă Catacazy, cumnatul lui Alexandru Ipsilanti şi fratele guverna- 1 Capo d’Istria către Strogonof, i4/26Martie 1821 (P r o k e s c h-0 s t e n„ III, pp. 68—70). 2 Prokesch-Osten, III, pp. 68—70. 3 Rapoarte consulare engleze, voi. I, pp. 439—440. www.digibuc.ro DEZAVUAREA MIŞCĂRII LUI TUDOK 205 torului civil al Basarabiei, era în contact permanent cu Grecii ■din Constantinopol şi în legătură cu cei din Rusia. Un alt consilier, Daşkof, în cursul unei călătorii de inspecţie a consulatelor ruseşti din Levant, luase contact cu şefii clerului şi notabililor greci. Dragomanul Porţii, Constantin Morusi, extrem de rezervat cu dragomanii celorlalte misiuni, era numai amabilitate şi zel faţă de personalul ambasadei ruseşti. Strogonof însuşi era considerat ca un mare prieten al Grecilor. Poarta mai observa apoi că invazia Moldovei a fost pregătită la Chişinău, în casa lui Ca-tacazy, de unde s’a trimis lui Miloş Obrenovici îrdemnul la răscoala comună 1. Pe de altă parte, scrisoarea de dezavuare a ţarului conţinea prea multe menajamente pentru Ipsilanti ca să dea deplină satisfacţie Porţii. Ea cuprindea mai ales un pasaj care putea fi interpretat ca o recunoaştere a dreptului Grecilor de a aspira la •o situaţie politică mai bună 1 2. In aceste condiţii dezavuarea ţarului avea aerul de a se referi mai mult la momentul ales decât la scopul mişcării. In sfârşit, „Turcii nu-şi ascundeau deloc surpriza penibilă pe care o aveau văzând că toţi şefii principali ai rebelilor, ca Ipsilanti, Caliarchi, Arghiropulos (vice-consul rus la Galaţi), VladimirescU, etc. etc., erau indivizi mai mult ruşi decât greci, •decoraţi şi întrebuinţaţi de Rusia, bizuindu-se pe protecţia ei şi înşelând poporul prin asigurarea că această Putere ar încuviinţa răscoala lor”3. Strogonof răspunse că dacă Rusia ar vrea să declare răz-"boiu Turciei nu s’ar folosi de mijloace aşa de josnice ; că, deşi promotorii mişcării au aparţinut cândva Rusiei, nu sunt decât tot atâţia emigraţi, împotriva cărora Poarta poate lua toate măsurile pe care le va crede potrivite şi necesare, fără să se expună la reproşul de a fi violat tratatele, dela protecţia cărora rebelii trebue excluşi. In scrisorile interceptate de Poartă, el nu voia să vadă decât plăsmuiri menite să turbure bunele raporturi între Rusia şi Poartă. Ambasadorul confirmă prin notă oficială ceeace susţinuse în Conferinţă 4. 1 Prokesch-Osten, I, p. 38. 2 ,,I1 est dans l’homine de desirer l’amelioration de son sort . . . et plus •d’une circonstance inspire aux Grecs le voeu de ne pas toujours rester etrangers â leurs propres destinees”. 3 N. I o r g a. Acte şi fragmente, H, p. 570. 4 A. Oţetea, Contribution â la Question d'Orient, p. 328. www.digibuc.ro 206 MARILE PUTERI ŞI RĂSCOALA DIN TARILE ROMANEŞTI V. — REACŢIUNEA PORŢII Reis-Efendi acceptă explicaţiile lui Strogonof, dar ceru, ca dovadă a sincerităţii lor, extrădarea rebelilor refugiaţi în Rusia, dreptul de a vizita vasele navigând sub pavilion rusesc, pentru a împiedica fuga: persoanelor compromise în complot, şi o declaraţie solemnă prin care ţarul să dezaprobe mişcarea eteristă x. Afară de extrădarea transfugilor, Strogonof primi toate condiţiile Porţii: declaraţia solemnă de reprobare, dreptul de vizită (cu condiţia să se aplice tuturor vaselor trecând prin Strâmtori) şi, ceeace costă mai mult pe Ruşi, intervenţia trupelor otomane în Principate. Chiar şi în chestia transfugilor, Strogonof promise să refere cât mai favorabil. El refuza însă tocmai lucrul la care Poarta ţinea mai mult: extrădarea transfugilor. Ea se văzuse trădată de oameni în care îşi pusese toată încrederea, pe care-i copleşise de favoruri şi de atenţii. Sufletul otoman, adânc jignit, nu respira decât răzbunare. Ceeace exaspera mai ales furia Turcilor eia trădarea lui Mihai Suţu. Domnul Moldovei, Mihai Suţu, n’a fost iniţiat în Eterie decât cu câteva luni înainte de izbucnirea Revoluţiei, după ce garda sa fusese cumpărată şi când, probabil, nu mai avea altă alegere. Nicio adeziune la Eterie n’a surprins mai mult pe contemporani şi n’a indignat mai mult pe Turci. Mihai Suţu fusese copleşit de favoruri din partea Sultanului. El era membru în consiliul secret care, sub prezidenţia lui Halet Efendi, ţinea şedinţe sub ochii Sultanului şi hotăra în toate chestiunile însemnate. Independenţa şi curajul de care dăduse dovadă în acest post de încredere, departe de a-i fi dăunat, l-au ridicat în stima Sultanului. El pledase împotriva războiului cu Aii Paşa din Ianina şi împotriva exterminării Ayanilor, ceeace nici un Turc nu îndrăs-nise să facă, şi totuşi a păstrat favoarea Sultanului. Poziţia lui oficială era atât de strălucită încât îşi putea permite visul de a adăuga la scaunul Moldovei şi pe acela al Ţării Româneşti. Dar ce nu-şi putea îngădui acest favorit al sorţii care dispunea de tot ceeace poate asigura succesul în vieaţă : tinereţe, farmec personal, inteligenţă, bogăţie şi familie frumoasă? El a sacrificat totul pentru a asigura fiilor săi o vieaţă liberă într’o ţară independentă !1 2 1 Rapoarte consulare engleze, I, p. 447. 2 Prokesch-Osten, I, pp. 23—24. — Iată de pildă ce scria Doamna lui Mihai Suţu Prinţului Caragea, tatăl său, la Pisa: ,,Warum. www.digibuc.ro REACTIUNEA PORŢII 207 Fapta lui Miliai Suţu mai era agravată de complicităţile Iui la Constanţinopol. In noaptea de 14 spre 15 Aprilie au fugit pe un vas rusesc la Odessa Nicolae Suţu şi Ioan Schina, fratele şi cumnatul Domnului Moldovei L. In aceste condiţii, orice înţelegere pare imposibilă. In zadar Strogonof face apel la mediaţia contelui Dutzow; în zadar Grecii oferă chezăşii de lealitate ; în zadar guvernul ot.oman caută să potolească furia mulţimii. Excesele fanatismului deslănţuit nu mai pot fi oprite. In ziua de 11/23 Martie, se ţine în palatul Patriarhiei o adunare a tuturor Grecilor la care iau parte noul Domn al Ţării Româneşti, Scarlat Callimachi, dragomanul Porţii Constantin Moruzi şi dragomanul Amiralităţii Nicolae Moruzi. Dragomanul Porţii citeşte firmanul prin care Sultanul declară ingrat, rebel şi trădător pe Mihai Suţu şi pe toţi aceia care au luat parte la răscoala din Principate. Patriarhul citeşte apoi o pastorală prin care îndeamnă pe toţi credincioşii la supunere şi-i desleagă de jurământul prin care s'ar fi legat faţă de rebeli. Insfârşit, .Patriarhul, Scarlat Callimachi şi dragomanul Porţii se pun garanţi pentru purtarea Grecilor din capitală şi împrejurimi, în afară de Grecii deveniţi sudiţi sau protejaţi ruşi, excepţiune care a îndemnat pe mulţi să fugă în cursul nopţii următoare 2. Da rândul său, guvernul otoman caută să liniştească populaţia şi ia măsuri de pază. Gărzile sunt împătrite, patrule orânduite de Capudan-Paşa şi de Topci-Başa circulă toată noaptea. Dai glasul acelora care piedică indulgenţa şi cuminţenia e în-năbuşit de fanatismul plebei şi miliţiei. Ienicerii ameninţă pe Sultan, pe miniştri, pe Greci, chiar pe Frânei. Plebea capitalei se dedă la acte de violenţă şi la jafuri, pe care guvernul nu le poate nici opri, nici reprima. Negustori şi marinari străini sunt molestaţi, jefuiţi şi omorîţi. Chiar şi palatele ambasadelor Rusiei şi Spaniei au fost ameninţate. In noaptea de 23 spre 24 Martie, ei plănuesc să măcelărească pe toţi Grecii din Constanţi nopol 8. Sultanul e silit să declare religia în primejdie şi să cheme pe Ieniceri la luptă pentru răzbunarea fraţilor lor musulmani măcelăriţi prin trădare în Moldova sollen wir also noch lânger ihrer GegenWart beraubt sein, da wir mit Gotteshilfe-die Freiheit unseres Vaterlandes hoffen konnen” (M. P o p e s c u, Contribu-fiuni documentare, p. 18). 1 A. Oţetea, Contribution ă la Question d'Orient, p. 326. 2 A. Oţetea, Contribution ă la Question d’Orient, p. 328. 3 N. I org a, Acte şi fragmente, II, p. 569. www.digibuc.ro 208 MARILE PUTERI ŞI RĂSCOALA DIN T \RILE ROMANEŞTI şi Ţara Românească 1. Această măsură fu semnul unor înarmări febrile. Se dau milioane pentru concentrarea şi înarmarea unei armate de 36.000 soldaţi în cetăţile de pe Dunăre. Arsenalele lucrează de zor pentru întărirea flotei de războiu. VI. — CHESTIUNEA OCUPĂRII ŢĂRILOR ROMÂNEŞTI DE CĂTRE TRUPELE TURCEŞTI Strogonof căută să prevină represaliile Turcilor exploatând două acte pe care, probabil, tot el le-a provocat, Da 10 Aprilie, Mitropolitul Moldovei şi boerii rămaşi în ţară s’au adresat Porţii pentru a o asigura de sentimentele lor de supunere şi devotament. O cerere asemănătoare s’a primit şi din Ţara Românească 1 2 3. Pe de altă parte, Ipsilanti propusese autorităţilor turceşti dela graniţă un aimistiţiu care să permită ambasadorului rus stabilirea condiţiilor de pacificare a Ţărilor româneşti şi, atât timp cât Turcii nu vor înainta, el promitea să stea pe loc 8. Strogonof se prezintă, la 25 Aprilie, înaintea Divanului -cu cele două note şi susţine că, de vreme ce Mihai Suţu a plecat, iar Ipsilanti s’a retras, nu mai e nici un motiv ca trupele otomane să intervină în Ţările româneşti. El propune deci ca Poarta să numească un nou Domn în Moldova şi să-l trimită imediat la post. Pentru rezolvarea chestiunilor în suspensie, între Poartă şi Ipsilanti, Strogonof îşi oferă bunele sale oficii. Poarta respinge cu indignare ideea unei negocieri cu Alexandiu Ipsilanti, „raia din tată în fiu”. „Da fel stau lucrurile cu yiadimirescu. El ridică de capul lui steagul revoltei în Ţara Românească şi comite tot felul de excese ; acţiunea lui e de acord cu pasiunile multor oameni simpli dinţie boerii şi locuitorii ţării, care se împreună şi pricinuesc atâtea turburări şi desordini. Cum ar putea înalta Poartă să se încreadă azi în afirmaţiile cuprinse în cererea lor”4? Poarta rămâne ferm hotărîtă să restabilească ea însăşi ordinea şi liniştea în cele două Principate, să prevină reînnoirea unor astfel de dezordini, să ceară extrădarea fugitivilor şi să tri- 1 Firmanul s’a citit în palatul Agăi Ienicerilor, la 12/24 Martie. A. Oţetea ■Op. cit., pag. 328. 2 Scrisoarea boerilor munteni către Strogonof, în Hurmuzaki, X, pag. 565. O traducere românească în Bis. ort. rom. XVIII, ] p. 98—99. 3 Proke’sch-Osten, I, p. 45. — N. I o r g a. Acte şi fragmente, II, p. 577- 4 Prokesch-Osten, III, jp. 72—75. www.digibuc.ro chestiunea ocupaţiei turceşti 209 mită muhafizi (guvernatori militari) până la numirea şi instalarea Voevozilor. Strogonof insistă ca cererea boerilor şi Mitropolitului să fie considerată ca o dovadă suficientă de supunere; respinge proiectul de ocupare şi administrare militară a Principatelor ca potrivnic tratatelor, reînnoeşte propunerea de a se lăsa lui Ipsi-lanti o uşă de scăpare, ca „o măsură de politică sănătoasă, pentru a nu împinge la desnădejde un om hotărît la orice” şi persistă în afirmaţia că numai numirea şi instalarea imediată a Domnilor pot restabili ordinea în Principate * Prin protocolul dela 12/24 Martie, ambasadorul Rusiei îşi dăduse asentimentul la trimiterea unor forţe armate în Principate, dar numai „pentru a însoţi pe noii Domni şi pentru a restabili ordinea, respectând în totul şi pretutindeni populaţia paşnică”. Atunci n’a fost vorba nici de muhafizi, nici de administraţie militară, nici de răzbunare. Turcii trebue să se mulţumească cu restabilirea ordinii, adică cu instalarea celor doi Domni, şi să nu recurgă la acte de ostilitate decât în caz de opoziţie; ,,ei trebue să se conformeze în totul măsurilor autorităţilor locale... Comandanţii trebue să ştie că n’au fost trimişi într’o ţară cucerită în care pot comite orice acte de violenţă fără să fie pedepsiţi”. Reis-Efendi nu neagă excesele trupelor, dar le scuză prin nerăbdarea şi zelul soldaţilor. „Ele ar fi demne de laudă, răspunde Strogonof, dacă ar fi moderate de legile dreptăţii şi de iubirea de ordine. Dar excesele comise chiar în mijloţul capitalei şi sub ochii autorităţilor supreme, jafurile şi masacrele săvârşite pretutindeni pe unde au trecut sunt semne de rău auguriu pentru purtarea lor în provinciile aşezate sub egida Rusiei de tratate solemne” 1 2. In rezumat, Strogonof propune : 1. Trimiterea imediată a unui Domn sau a doi Domni pentru a însoţi trupele otomane, fără ca Poarta să-i poată înlocui cu muhafizi, paşi sau orice altă formă de administraţie militară. 2. Ordine pozitive şi severe către comandanţii turci de a respecta persoanele, privilegiile şi proprietăţile Moldo-Valahilor, de a nu urmări decât rebelii în massă şi de a limita acţiunea trupelor la restabilirea păcii şi la instalarea .autorităţilor constituite. 3. Abţinere dela orice fel de execuţie 1 Prokesch-Osten, IU, pp. 76—77. 2 Prokesch-Osten, HI, pp. 75—79. www.digibuc.ro 210 MARILE PUTERI Şl RĂSCOALA DIN ŢĂRILE R01IĂNEŞT1 militară, în afară de cazul de rebeliune făţişe sau de recurs formali din partea Domnilor pentru a-şi întări puterea legitimă. 4. De îndată ce ziua plecării Domnilor va fi fost hotărîtă, consulii Rusiei se vor întoarce în cele două Principate, pentru a veghia ca. voinţa înaltei Porţi faţă de locuitori să fie urmată întocmai. Şefii forţei armate vOr ţine seamă de reprezentările lor atât pentru, repartiţia echitabilă a sarcinilor cât şi pentru reprimarea exceselor de tot felul” 1. In timpul acestor negocieri sosi ştirea că Peloponesul s’a răsculat. Atunci furia Turcilor nu mai cunoscu. margini. In ziua de Paşti, 10/11 Aprilie, toţi preoţii ortodocşi din Fanar au fost arestaţi. Patriarhul şi trei mitropoliţi au fost smulşi de lângă altar. Sub învinuirea de înaltă trădare, Patriarhul a fost spânzurat, în odăjdii, de poarta palatului său, iar cei trei mitropoliţi au fost supuşi aceluiaşi supliciu în trei cartiere deosebite. Cadavrul patriarhului după ce a fost expus trei zile, a fost aruncat Evreilor care l-au târît cu faţa în jos pe străzi şi apoi l-au aruncat în mare 1 2. Aceste atrocităţi au şters în ochii lumii civilizate greşelile Grecilor, au închis drumul oricărei încercări de împăcare şi au dat războiului un caracter de luptă pe vieaţă şi pe moarte. In instrucţiile adresate internunţiului şi într’o scrisoare către contele Nesselrode, ministrul de externe al Rusiei, prinţul Metternich, declară că ofensa adusă Bisericii ortodoxe în persoana capului ei e o ofensă adusă religiei creştine şi că guvernul dela Viena o resimte ca şi când ar fi fost adusă Papei 3. Guvernul rus se prevală de aceste declaraţii pentru a se înfăţişa ca apărător atitrat al religiei şi al civilizaţiei. El acuză. Poarta de intenţia de a extermina nu numai pe rebeli, ci pe toţi creştinii ortodocşi din Imperiul otoman, şi invită Puterile europene la o acţiune comună împotriva Turcilor. El le asigură că nu urmăreşte nicio cucerire teritorială, ci numai restabilirea păcii, păstrarea Sfintei Alianţe, consolidarea echilibrului european şi „o poziţie separată pentru poporul grec”. Apelul acesta, care se termină cu o semnificativă aluzie la puterea armatei ruseşti, gata de luptă, suna ca un manifest de războiu. Statele europene, în primul rând Austria, avură impresia că Rusia sondează terenul, 1 Prokesch-Osten, I, p. 45; III, p. 78. 2 Pouque viile Histoire ds la riginfratun de la Grice III, p. 104.. * P roit es c h - Os t e a, III, pp. '87—88. www.digibuc.ro CHESTIUNEA OCUPAŢI KI TUKCEŞTI 211 pentru a se asigura de dispoziţiile marilor’Puteri faţă de eventualitatea unui iăzboiu al Rusiei cu Turcia. I,a rândul sau, Strogonof încercă şi el, exploatând sentimentul de indignare pe care excesele turceşti l-au produs asupra misiunilor străine la Constantinopol, să smulgă ambasadorilor Franţei, Austriei, Angliei şi Prusiei o declaraţie comună care să -ameninţe Poarta cu o demonstraţie navală. Hotărîrea avea să fie luată la o masă dată de contele Lutzow, la ambasada Austriei. Strangford răstoarnă combinaţia obţinând dela Poartă o declaraţie liniştitoare, al cărei efect a fost imediat. Lu zow a cerut să fie rechemat, poziţia lui Strogonof a devenit şi mai critică, iar creditul lui Strangford a crescut considerabil. Strangford s’a folosit de trecerea sa pentru a aplana diferendele între Poartă şi Rusia şi pentru a lua acesteia orice pretext de războiu. In primul rând, el a căutat să prevină ocuparea Principatelor. Dar Reis-Efendi opunea la această cerere două motive : primul era dorinţa de a zădărnici planurile Eteriştilor refugiaţi în Basarabia, care ar fi putut oricând năvăli din nou în Moldova ; al doilea era necesitatea de a forma din corpul de ocupaţie o miliţie de pază până când Domnul va putea constitui o miliţie naţională. Da aceste argumente Ruşii răspundeau că Eteriştii refugiaţi în Basarabia erau supraveghiaţi de autorităţile locale. Astfel un grup de 200 de Eterişti care voiau să treacă în Moldova au fost toţi arestaţi. Poarta nu poate deci invoca acest pretext pentru a prelungi ocupaţia. Iar întrucât priveşte necesitatea de a constitui o miliţie naţională, ea s’ar fi putut creea de mult cu sumele absorbite de trupele de ocupaţie. Cele două teze erau inconciliabile. Şi cum nici Rusia, nici Turcia nu voiau să cedeze, evenimentele păreau conduse de o inexorabilă fatalitate spre războiu, cu atât mai mult cu cât, în Mai, la vechile neînţelegeri s’adăugară două noi cauze de conflict : hotărîrea Porţii de a opri exportul de grâu prin Strâmtori şi cererea lui Strogonof de a avea la dispoziţia sa un vas de războiu în Bosfor. Corsarii greci din Arhipelag împ'iedecau vasele de comerţ să ducă grâu la Constantinopol. Poarta se văzu silită să reţină pentru aprovizionarea Capitalei şi la preţul fixat de ea, toate transporturile de grâu din Marea Neagră în Marea Mediterană. Vasele care-i refuzau încărcătura erau oprite de a trece prin Strâmtori. Măsura Porţii era unilaterală şi stânjenea comerţul de grâne, www.digibuc.ro 212 MARILE PUTERI 51 RĂSCOALA DIN ŢĂRILE ROMANEŞTI violând tratatele de comerţ încheiate între Poarta şi celelalte Puteri. Strogonof şi von Lutzow protestară în numele guvernelor lor1. La cererea lui Strogonof, care afecta că vieaţa lui şi a personalului ambasadei ruseşti ar putea fi ameninţate de furia mulţimii, guvernul rus trimisese un vas de războiu care, la _2I Mai, ancoră la Buiucdere, sub pavilionul unui vas de comerţ. Autorităţile turceşti, luându-1 drept ceeace se dădea, au făcut o per-cbiziţie, şi căpitanul a fost arestat. La refuzul lui Strogonof de a retrage vasul, Poarta ameninţă că, la nevoie, îl va îndepărta cu forţa 1 2. Aceste două incidente exasperară din nou pasiunile politice. Strogonof, iritat peste măsură de atacurile personale al căror obiect era şi dornic să părăsească Constantinopolul, împingea din răsputeri la o ruptură. La 22 Mai (3 Iunie 1821), el prezintă Porţii două note redactate într’o limbă neobişnuit de vehementă. In prima notă, el protestează împotriva exceselor trupelor turceşti în Principate şi arată Porţii atitudinea pe care, în virtutea tratatelor, ar fi trebuit s’o observe faţă de Ţările româneşti. El aduce apoi la cunoştinţa Porţii că rebelii se vor putea refugia fie în Transilvania, fie în Basarabia, ceeace era în dezacord cu angajamentele luate de el prin protocolul din 12/24 Martie şi cu asigurările formale date la Laybach de cei doi împăraţi că domeniile lor nu vor putea servi ca asii pentru rebeli. Prin nota a doua, Strogonof răspundea cu un refuz categoric la cererea Porţii ca Mihai Suţu şi boerii refugiaţi în Rusia să fie extrădaţi 3. Sforţările lui Strangford tindeau a convinge Poarta să-şi modifice ea însăşi politica încât să ia Rusiei orice pretext de războiu. Oiicare ar fi fost vinovăţia promotorilor revoluţiei, popoarele târîte în vârtej trebuiau ferite de represalii şi Poarta silită să ia măsuri de îndreptare a administraţiei din ţările locuite de creştini. Pentru atingerea acestui scop, două condiţii trebuiau împlinite. Intâiu, ca şefii răscoalei să se abţină dela orice act de ostilitate faţă de Turci şi să încredinţeze marilor Puteri sarcina 1 Rapoarte consulare engleze, H, j p. 145—154. 2 Notele ruseşti din 20 şi 24 Mai 1821. Prokesch-Osten. III, p. 113. 3 Depeşa lui Strangford către Londonderry, din 12 Iunie 1821. Rapoarte consulare engleze, II, ) p. 52—53, Cf. depeşa lui von Miltitz către regele Prusiei, din 12 Iunie 1821. (N. I orga, Acte şi fragmente, II, jp. 580—581). www.digibuc.ro RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE INTRE RUSIA 81 TURCIA 213 de a obţine dela Poartă concesiile indispensabile pentru asigurarea viitorului lor naţional. La rândul ei, Poarta trebuia convinsă să coopereze cu marile Puteri la reforma administraţiei în provinciile creştine ale Impeiiului. Aceste condiţii n’au putut fi realizate, fiindcă acordul între Puteri n'a durat. Sub impresia evenimentelor care culminaseră în executarea Patriarhului dela Constantinopol, marile Puteri trecură peste preocupările lor interne şi se uniră printr’o declaraţie de principii comună care reafirma dreptul Puterilor aliate de a interveni pentru a apăra autoritatea legitimă împotriva revoltei, „schimbările folositoare sau necesare în legislaţia şi administraţia Statelor neputând emana decât din voinţa liberă, din impulsiunea cumpănită şi luminată a acelora pe care Dumnezeu i-a făcut responsabili de putere" 1. Declaraţia, publicată în numele Rusiei, Prusiei şi Austriei, a fost aprobată şi de cele două Puteri liberale din Apus, de Anglia şi de Franţa. Revoluţia greacă era deci condamnată de congresul european, în numele respectului tratatelor şi în interesul păcii generale. Motive de ordin comercial şi economic pledau în acelaşi sens. Anarhia, devastările şi masacrele, urmări inevitabile ale Revoluţiei, aveau să compromită pentru multă vreme relaţiile comerciale cu Turcia. Pentru acelaşi motiv, Anglia avea să facă din integritatea Imperiului otoman baza politicei sale orientale. 2 VIII. VIII. — RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE INTRE RUSIA ŞI TURCIA Dar, de îndată ce suveranii şi plenipotenţiarii lor s’au întors dela Laybach, acordul între marile Puteri, cu privire la evenimentele din Turcia, a încetat. Ţarul Alexandru I a căzut din nou sub influenţa cercurilor liberale şi filelene care susţineau cauza răsculaţilor şi-l îndemnau să intervină. In drum spre capitala sa, ţarul a putut vedea, la Varşovia şi la Petersburg mai ales, cât de populară era cauza Grecilor. Masacrele creştinilor din Imperiul otoman şi atentatele săvârşite asupra capilor Bise-licii ortodoxe impresionaseră adânc poporul rus. Partidul războinic, condus de Capo d’Istria, Strogonof şi Pozzo-di-Borgo, cerea ca ţarul să răzbune ofensa adusă crucii şi să profite de îm- 1 A. Debidour, Histoire diplomatigue de l'Europe. Voi. I, p. 158. 2 Ii ar ol d Temperley, England and the dogma of Turî.eŢs inde-pendence from Palmerston to Disraili (1856—1875). ,,Bul Unu c ngre.ului VIII de istorie”. Ziirich, 1938, jp. 213—214. www.digibuc.ro 214 MARI LX POTERI ŞI RĂSCOALA DIN ŢĂRILE ROMANEŞTI prej urări pentru a realiza programul istorie al politicii ruseşti în Balcani. Sacrificiile pe care Rusia le adusese Sfintei Alianţe în general şi Austriei în special, susţinând planurile acesteia în Italia şi oferindu-i chiar o sută de mii de soldaţi ruşi pentru pacificarea celor Două-Sicilii, îndrituiau guvernul rus să creadă că. politica sa nu va întâmpina nicio rezistenţă din partea marilor Puteri. Sub influenţa acestor elemente, Alexandru I aprobă, la 28 Iunie, ultimatul pe care Strogonof avea să-l prezinte, în numele său, PorţiiL După ce înşiră toate diferendele între Rusia şi Imperiul otoman, guvernul rus caută să dovedească Porţii că chestiunea greacă e o afacere europeană care nu interesează numai Curtea dela St. Petersburg. ,,înalta Poartă pune creştinătatea în alternativa de a se întreba dacă poate rămâne spectatoare nemişcată în faţa exterminării unui popor creştin, dacă poate tolera asemenea insulte aduse religiei, dacă poate admite existenţa unui vStat care ameninţă să turbure pacea pe care Europa a cumpărat-o cu preţul atâtor sacrificii” 2... Guvernul rus declară apoi că Turcia va ajunge în conflict cu toată lumea creştină, dacă, în termen de opt zile, nu va accepta condiţiile următoare : 1. Restaurarea bisericilor distruse sau stricate de fanatismul musulman ; 2. asigurarea unei garanţii şi protecţii serioase pentru cultul creştin ; 3. discriminarea, în provinciile răsculate, între vinovaţi, cruţarea acelora care au rămas supuşi sau se vor supune într’un timp determinat; 4. restabilirea regimului prescris de tratate în Principatele române şi evacuarea trupelor turceşti. La 4 Iulie, guvernul rus adresă aliatelor sale o notă colectivă prin care justifică politica sa faţă de Turcia şi le întreabă care ar fi atitudinea lor dacă războiul ar izbucni între Rusia şi Turcia şi ce sistem ar propune pentru a înlocui stăpânirea turcească, dacă, în urma războiului, această stăpânire ar fi răsturnată. La 14/26 Iulie, înainte ca termenul fixat de ultimatul rusesc să fi expirat, răspunsul Porţii era gata şi Reis-Efendi trimise după dragomanii ambafeadei ruseşti pentru a li-1 remite. Sub diferite pretexte, toţi s’au eschivat... A doua zi, ei s’au prezentat la Reis-Ffendi pentru a-i declara, din partea lui Strogonof că, termenul de opt zile fiind trecut, nu mai poate primi nota Porţii şi va pleca cu tot personalul ambasadei la Odessa pentru a aştepta acolo ordinele ţarului. 1 A. D e b i d o u r, X, pp. 166—167. 2 A. Debidour, I, jp. 167—168. www.digibuc.ro RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE INTRE RUSIA 81 TURCIA 215 In nota sa, Poarta declară că mobilizarea e o măsură de ordine internă, care nu ameninţă pe nimeni, că, dacă a trimis trupe în Principate, a făcut-o exclusiv pentru a curăţa ţara de rebeli şi că n’aie de gând să calce privilegiile şi constituţia Principatelor. Poarta respinge acuzaţia că ar persecuta pe Gieci din cauza religiei lor şi le-ar face un războiu de exterminare numai fiindcă sunt Greci. Patriarhul a fost executat ca trădător, nu ca şef al Bisericii ortodoxe. După sfabiliiea ordinei, bisericile dărâmate sau avariate vor fi restaurate şi, de îndată ce Principatele vor fi fost curăţate de rebeli şi fugitivii extrădaţi de Ruşi, trupele otomane vor fi retrase. Cu toate ca Poarta nu făcea nicio concesie exigenţelor ruseşti, ambasadorii Angliei şi Austriei au insistat pe lângă Stro-gonof să primească nota Turciei şi să-şi amâne plecarea. Dar Strogonof a rămas inflexibil şi, după ce a lăsat pe supuşii ruşi în grija internunţiului, la io August, s'a îmbarcat pentru Odessa r. Războiul între Rusia şi Turcia păru inevitabil. Sforţările combinate ale Austriei şi ale Angliei au izbutit să-l înlăture. Aceste două Puteri nu puteau admite ca existenţa Imperiului otoman să fie pusă în primejdie de ambiţiile Rusiei şi au pus totul în joc ca să evite conflictul pe care ultimatul din 26 Iunie ameninţa să-l provoace. înainte de a răspunde oficial la nota din 4 Iulie, lord Cas-tlereagh şi cancelarul Metternich încercară să schimbe hotărîrea • ţarului arătându-i, prin scrisori confidenţiale, că evenimentele din Imperiul otoman au fost provocate de acelaşi spirit revoluţionar pe care aliaţii l-au combătut în Italia, că trebuia lăsată autorităţii legitime, adică Porţii, sarcina de a restabili ordinea şi că ţelurile Grecilor erau incompatibile cu menţinerea sistemului politic instituit prin tratatele din 1815. Cu prilejul vizitei regelui Gheorghe IV la Hanovra (Oc-tomvrie 1821), Castlereagh s’a întâlnit cu Metternich. Un acord desăvârşit s’a stabilit asupra mijloacelor de a menţine pacea între Rusia şi Turcia, acord care şi-a găsit expresia în răspunsul comun la nota Rusiei din 4 Iulie. Austria şi Anglia declară că ele n’au de făcut nicio propunere cu privire la înlocuirea regimului existent în Răsărit, şi că orice încercare de desmembrare a Imperiului otoman ar întâmpina împotrivirea unanimă a Puterilor europene (Octomvrie 1821) 2. 1 Prokesch-Osten, XIX, pp. 131—133. 2 Debidour, X, pp. 169—170. www.digibuc.ro 216 MARILE PUTERI 81 RĂSCOALA IN TARILE ROMANEŞTI înţelegerea austro-engleză, secundată de Franţa şi de Prusia, potoli imediat pornirile războinice ale Rusiei. Pentru a restabili pacea şi a înlesni Rusiei reluarea relaţiilor diplomatice cu Turcia, cabinetele dela Viena şi dela Rondra se stiăduiră să obţină dela Turci satisfacţiile la care Ruşii aveau drept în virtutea tratatelor, în primul rând evacuarea Principatelor şi numirea noilor Domni. Pe acest fond se vor desfăşura evenimentele din Principate, influenţate direct de conjunctura internaţională şi de intervenţia marilor Puteri. www.digibuc.ro CAPITOLUL X ACORDUL LUI TUDOR CU BOHRII La ii Martie, după ce se încredinţase de trecerea lui Ip-silanti în Ţara Românească, Tudor porni spre Bucureşti şi, la. 16, sosi la Bolintin. Conform înţelegerii sale cu şefii Eteriei, el avea să se unească cu Ipsilanti, să cucerească scaunul Domniei şi să ajute trecerea armatei greceşti peste Dunăre. Dezavuarea mişcării sale şi a lui Ipsilanti de către ţarul Alexandru îi răsturnă toate planurile şi-l sili la o înţelege cu boerii care-1 subordona „vremelnicei stăpâniri” şi la o politică de colaborare cu Turcii care avea să-i cauzeze moartea. I. — PANICA ŞI EMIGRAŢIA BOERILOR Apropiindu-se de Bucureşti, mişcarea lui Tudor se apropia de momentul critic care avea să-i fixeze caracterul, scopul şi destinul. Prin proclamaţiile sale, Tudor trezise nădejdi imense în sufletul ţăranilor : fi-va în stare să le satisfacă? Agitaţia ţărănească, la rândul ei, stârnise îngrijorarea clasei boereşti pe care Tudor a urmărit dela început să şi-o facă prietenă, nu duşmană t între boeri şi ţărani, pentru cine va opta Domnul Tudor ? Insfârşit, aşteptările Eteriştilor realiza-se-vor încât Tudor să poată fi în situaţia de a dicta condiţiile sale boerilor şi de a răspunde liber la toate aceste întrebări ? La apropierea lui Tudor de Bucureşti, boerii au fost cuprinşi de panică. Unii se temeau să se compromită faţă de Turcia, alţii faţă de Rusia. încurcătura lor era cu atât mai mare cu cât consulul Pini, care până atunci se amestecase direct în toate afacerile ţării1, luă faţă de Tudor o atitu- 1 , ,Les boyards sont... dans une telle stupeur, qu'ils ne savent quel parti prendre, craignant de se compromettre soit envers la Porte soit envers-la Russie ; car le consul de Russie, qui jusqu’â ce jour s'6tait mel£ de toutes Ies affaires du pays a pris la negative dans celle-ci”. (Pagă c. Montmoreucy,. 4 Martie st. n, H u r m u z a k i, XVI, p. 1034). www.digibuc.ro 218 ACORDUL LUI TUDOR CU BOEMI dine plină de mister şi de echivoc care-i deconcerta. Pe de o parte, într’o scrisoare din 18 Februarie (2 Martie), adresată vornicului Constantin Samurcaş şi destinată să fie răspândită în public, el protestează împotriva afirmaţiei lui Tudor că mişcarea sa n’ar fi numai ,,o îndrăsneală de sine-şi pornită, ci că ţine şi de alte •cu tărie Puteri şi că stă adăstând poruncile Prea înaltei Porţi” -şi declară că, pe baza instrucţilloi primite dela baronul Strogonof, el nu poate privi mişcarea lui Tudor decât ca „un sfârşit de răz-valnică turburare şi hrăpire” 1; pe de alta, el scria lui Tudor să persiste în mişcarea sa şi să conteze pe sprijinul său 2, iar când a sosit dezavuarea ţarului şi autorizaţia pentru guvern de a face apel la trupele turceşti, Pini „nu numai n’a făcut caimacamilor comunicare scrisă de instrucţiile primite, dar n’a înştiinţat nici poporul român că guvernul rus consideră mişcarea lui Tudor ca subversivă” 3. Atitudinea lui Pini n’a deconcertat numai pe boeri ; consulii Austriei şi Prusiei, cu care era în contact permanent, îl găseau de asemenea „incomprehensibil” 4. Pregătirile lui de plecare au contribuit mai mult decât toate svonurile la crearea stării •de alarmă. Ta 3/15 Martie, după plecarea soţiei sale la Braşov, Pini a fost găsit de Fleisehhackl grozav de îngrijat de intrarea trupelor turceşti pe care ştia că n’o mai poate împiedeca. Ta 16/28 Martie dimineaţa a plecat atât de precipitat încât abia a avut -vreme să anunţe pe Fleisehhackl, care trebuia să meargă odată cu el. Motivul acestei plecări a fost sosirea la Bucureşti a detaşamentului lui Tudor, comandat de Dimitrie Macedonsky, care s’a aşezat la Băneasa, ca pentru a tăia drumul de retragere spre Câmpina-Braşov. Faptul că Pini nu s’a dus la Ruseiue, eum se pare că-i poruncise Strogonof, ci la Braşov, unde se refugiaseră toţi adversaiii Porţii, a fost interpretat ca un act inamieal faţa de Turcia şi a mărit îngrijorarea la Bucureşti 8 întrebat cu privire la scopul mişcării lui Tudor Vladimi- 1 G. I. I/aliovary, Ad acta anni 1821 (Conv. lit., XX (1886), pp. 935—949)- 2 Kurmuzaki-Nistor, XX, p. 669. 3 Ibidem, p. 571. 4 Kreuchely se miră că Pini, părăsind Bucureştii, s’a dus la Braşov, nu la Rusciuc, că n’a declarat nimic din ce i s’a poruncit, „qu’en tout, enfin. il etait incomprăhensible dans sa maniăre d’agir”. Fleisehhackl de asemenea a declarat: ,,ich kann ilun nicht vorgreifen” (Hurmuzaki, X, p. 122). 8 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 569 şi 583. www.digibuc.ro PANICA ŞI KXKlUATIA BOKKILOK 219 reseu, „generalul Pini s’a mărginit să nege că ar fi avut vreo cunoştinţă de Tudor şi de planurile lui, dar în secret a dat ordin Tioerilor filoruşi să fugă, ceeace ei au şi făcut, determinând prin fuga lor emigraţia generală a clasei superioare şi mijlocii” x. In ziua de 2/14 Martie s’a răspândit în oraş svonul că vin Turcii şi a stârnit o panică atât de mare încât locuitorii au fugit să caute adăpost în păduri sau în mănăstirile apropiate. „Era o jale să vezi cum la un simplu zvon — „Turcii au intrat în oraş şi ucid pe cine întâlnesc în cale” — mici şi mari s’au împrăştiat în toate părţile ca să scape cu fuga. Din fericire, svonul era fals şi oamenii s’au întors. In aceeaşi zi, caimacamii au primit un firman adresat paşei din Vidin, prin care i se poruncea să trimită o mie de ostaşi ca să împrăştie Adunarea lui Tudor, dacă, la primirea firmanului, nu izbutiseră ei să reprime răscoala lui Tudor. Caimacamii n’au voit să facă uz de el înainte de sosirea lui Constantin Samurcaş dela Craiova”. Pentru a potoli neliniştea stârnită de această veste, paşa dela Silistra a făcut, la 4/16 Martie, o declaraţie prin care desminte că ar fi primit vreun ordin de a ataca Ţările româneşti. Declaraţia lui n’a avut efect decât câteva zile 2 Svonurile care sosesc din Moldova trezesc din nou îngrijorare. La 10 ftjartie se află la Bucureşti că Grecii au omorît pe toţi Turcii din Galaţi. La 11, dimineaţa, se îăspândeşte vestea că Ruşii au trecut Prutul, au intrat în Iaşi şi se pregătesc să pornească spre Bucureşti. Ştiri suplementare, sosite în aceeaşi zi, lămuresc lucrurile : e vorba de intrarea lui Ipsilanti în Iaşi, şi faptul acesta explică sensul mişcării lui Tudor. Boerii şi agenţii consulari aleargă la Pini să afle amănunte : Pini confirmă măcelul dela Galaţi şi intrarea lui Ipsilanti în Iaşi, dar declară pe cuvânt de onoare că împăratul Alexandru dezaprobă aceste întâmplări 3. La vestea că trupele lui Alexandru Ipsilanti au sosit la Buzău şi se îndreaptă spre Bucureşti, începe emigraţia. Primul care a părăsit capitala a fost banul Grigore Brâncoveanu. In zorii zilei de 12 Martie (28 Februarie) 4, el s’a retras la moşia sa 1 Hurmuz aki-Kistor, XX, pp. 568—570. 2 Rapoarte consulare engleze, II, p. 37. 3 Hurmuz aki, X, p. 113. 4 Kurmuzaki-Nistor, XX, p. 561. — M. Popescu, Op. cil. p. 11.— Grigore Brâncoveanu era considerat ca şeful partidei austrofile. Fleisch-liackl scrie despre el, la 30 Dec. 1812, când a fost făcut vistiernic : „Caracter independent şi drept, şi credincios Austriei, unde are avere" (Hurmuzaki-Kistor, XX, p. 64). Faptul acesta nu l-a împiedecat să adere la Eterie. www.digibuc.ro 220 ACOliDUL LUI TUDOR CU BOEEII Mogoşoaia, de unde a plecat apoi la Braşov. Cum el era cel maî cu vază dintre boeri şi unul din principalii membri ai Eteriei din Bucureştifuga lui a stârnit mare turburare în suflete. Boerii care au avut la dispoziţie cai şi căruţe i-au urmat exemplul. Doamna fostului voevod Alexandru Suţu a cerut şi ea pasport pentru Braşov. Negustorii au început să împacheteze 1 2. Tot oraşul era în fierbere. Unii se temeau de Tudor, alţii de Turci, „cei mai mulţi de plebea (popttlace) care n’are nimic de pierdut şi e totdeauna gata să se folosească de asemenea ocazii”. Breslele s’au strâns la Curte, tocmai când boerii ţineau sfat cu caimacamii şi, „ca mare strigare”, au întrebat ce înseamnă, că unii sudiţi „se sigu-ripsesc” (se pun în siguranţă), alţii se pregătesc să plece din oraş, iar cei mai mulţi dintre boeri „îşi pornesc haremurile pe afară”. Boerii răspund, „prin încredinţări de jurământuri”, că nu e nimic, să n’aibă nicio grijă, căci pentru paza oraşului sunt forţe suficiente Şi-i asigură „că niineni nu se strămută nicăeri”. Astfel alarma breslaşilor se potoleşte pentru câtva timp. Dar exodul boerilor continuă în fiecare noapte, „pe taină”. Unii se refugiază la mănăstirile din jurul Bucureştilor, la Cernica, Căldăruşani, Ţigăneşti, alţii în valea Prahovei sau a Teleajenului, iar alţii la moşiile lor, „cercând cu toţii greutatea vremii ce era : noroiu, zăpadă şi ninsori cu ploi amestecate” 3. Mănăstirile' Căldăruşani şi Cernica erau atât de pline de fugari încât cei veniţi mai târziu au trebuit să-şi caute adăpost „în chiliile de afară” 4 *j, „Oraşul e deşert, scrie Kreuchely la 11/23 Martie; tot ce a putut fugi a fugit, şi în curând se va simţi mizeria, fiindcă, oamenii de jos au rămas fără lucru”. Dintre aceştia, mulţi se vor alătura lui Tudor Vladimirescu, care „prin cuvintele de libertate şi patrie a ştiut să trezească entuziasm” 6 *. Agitaţia în oraş creşte pe măsură ce veştile despre apropierea lui Tudor şi Ipsilanti de Bucureşti se confirmă. Da 25 Martie st. n. cei doi caimacami anunţă consulilor străini că se 1 Cf. Scrisoarea lui Grigore Brâncoveanu din 2/14 Martie în Em. Vîr-t o s u, 1821, ] p, 59—61. 2 Kurmuzaki-Nistor, XX, p. 561. 3 Iorga-Dârzeanu, jp. 53—55- 4 N. Iorga, Un boer de provincie în timpul Eteriei [An. Acad. R m. Mem. Secţ. Ist., seria III, Tom. IX (1928—1929), ] p. 239—253). s Surmuzaki, X, p. 118. — Kurmuzaki-Nistor, XX, pp. 576—577. 583- www.digibuc.ro SOSntEA LUI TUDOR LA BUCUREŞTI 221 Tetrag la Giurgiu, din cauza progresului spiritului de revoltă şi anaihiei, care paralizează activitatea guvernului legitim1. Tot atunci a început să apaiă la Bucureşti volintiri de ai lui Ipsilanti, iar marele spătar Băleanu mergea, la cererea lui Ipsilanti, dela o casă de boer la alta şi punea sigilul pe fânul, orzul şi făina ce găsea 2. Ba 16/28 Martie, Fleischhackl şi Pini pleacă la Braşov, însoţiţi de Iordache şi Grigore Filipescu, Alecu Ghica, Nicolae Mavro, Constantin Samurcaş şi alţii. In ajun, caimacamii se trăseseră . la Giurgiu, excortaţi de 200 Albanezi din corpul lui Bim-başa Sava 3. După plecarea lor emigraţia a luat forme de panică oarbă. Numai la Sibiu şi în regiunea dimprejur s’au refugiat 17.000 persoane4. Ba Bucureşti n’au mai rămas decât o seamă de boeri care sau nu voiau să se compromită faţă de Turci, sau erau prea angajaţi faţă de Ipsilanti. Ei aveau să înfrunte mai întâi pe Tudor. II.— SOSIREA LUI TUDOR LA BUCUREŞTI Ba 8 Martie, Tudor adresase locuitorilor din Bucureşti o proclamaţie, în care-i invita să-i trimită din toate isnafurile (breslele) câte un delegat, cu adeverinţă înscris, şi să pregătească conace pentru oştirea lui s. Proclamaţia fusese încredinţată, la Slatina, lui Iordache ca s’o ducă la Bucureşti. Dar Iordache, fie că n’a mai găsit la Bucureşti pe boerii cărora trebuia s’o remită G, fie că n’a socotit-o oportună, n’a dat-o nimănui. Şi aşa, proclamaţia a rămas necunoscută. Ba 16 Martie, Tudor sosi la Bolintin, lângă Bucureşti, ,,eu Adunarea cea mare”, -adică cu corpul principal al armatei sale, din care un detaşament fusese trimis la Cotroceni, iar altul la 1 Huimuzaki, X, ] p. 119—120, 2 Ibidem, p. 122. — M. P o p e s c u, Contribuţiuni documentare, p. 30. „Keute Abends zog ein kleiner Trupp von Tkudor seine Heute hier în Bukarest ein, alle Kloster ausser und in Bukarest sind mit H'eu und Hafer fiir ■die Truppen des Ipsilanti und Thudor angefiillt, alles Heu und Hafer von den gefliichteten Bojaren ist in Bescklag genommen, und beide vorgenannte H'ăupter sollen an einem Tage bier einriicken. Was weber geschehen wird, wollen wir -erwarten". 3 M. P o p e s c u, Op. cit., p.u. 4 T. B u 1 a t, Mărturii din timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. (Rev. istorică, XII, jp. 199—203.) ® C. Ar i c e s c u, II, p. 122. ,,Incă dela opt ale următoarei v’am înştiinţat ca, pe de o parte, să-mi trimiteţi din toate isnafurile câte un om cu adeverinţă în scris, spre încredinţare ; şi nicio urmă văd că nu aţi făcut”. 8 11 ie Fotino, p. 60. www.digibuc.ro 222 ACORDUL LUI TUDOR CU BOE1U1 Ciorogârla Domnească, proprietatea lui Constantin Samurcaş,. urmând ca joncţiunea tuturor trupelor sale să se facă la Bucureşti. In aceeaşi zi, 16 Martie, Tudor adresează „către toţi dumnealor cinstiţii boeri, către toţi negustorii şi către toţi locuitorii din oraşul Bucureşti, atât cei de loc cât ţi cei străini, câţi locuiesc acolo”, o nouă proclamaţie, prin care le vesteşte că a sosit cu o armată de 16.000 de oameni la marginile oraşului, unde are să se adune toată ţara, cu mic cu mare, şi acolo au să aştepte până când vor sosi trimişii, oameni credincioşi ai prea-puternicei împărăţii, ca să cerceteze jalnica lor stare şi să le facă dreptate şi orâuduială bună”. El accentuiază din nou că norodul Ţării Româneşti s’a ridicat „pentru dreptăţile folositoare la toată obştea”, hărăzite din vechime „dela prea-puternica împărăţie, stăpâni-toarea noastră”, care dreptăţi, „dela o vreme încoace, din pricina unirii pământenilor boeri cu cei după vremi trimişi Domni,, cu totul s’au înghiţit şi s’au stricat, avându-le numai spre folosul lor”. Proclamaţia închee invitând „părinteşte” pe toată lumea, „mici şi mari, parte biseiicească şi mirenească, veri de ce neam şi lege va fi”, ca să trimită lui Tudor „răspuns în scris, iscălit de toate isnafurile, şi de toţi, mici şi mari, precum şi de toţi ostaşii câţi vă aflaţi în Bucureşti şi vă hrăniţi dintr'această ţară, ca să ştim de voiţi binele de obşte sau nu”. Ca şi în proclamaţia dela Padeş, toţi aceia care „fie oricine, boer sau ostaş”, „se vor uni cu obştescul norod”, adică cu mişcarea lui Tudor, se vor considera buni patrioţi şi „nu vor rămânea căiţi”; iar aceia care i se vor împotrivi vor fi trataţi ca vrăjmaşi1. Scopul proclamaţiei este deci să deteimine populaţia bucureşteană a trece de partea lui Tudor. Apelul îşi păstrează caracterul cosmopolit şi general pe care l-a avut dela începutul Revoluţiei. Tudor nu face, nici acum, deosebire nici de clasă, nici de avere, nici de neam, nici de profesiune, nici de credinţă : el se adresează tuturor locuitorilor ţării, ori de ce neam ar fi, indigeni sau străini, mici sau mari, boeri sau negustori, clerici sau mireni, militari sau civili — toţi câţi trăesc şi se hrănesc pe pământul acestei ţări. Da 20 Martie, înainte de a intra în Bucureşti, Tudor dă o nouă proclamaţie, în care iarăşi arată pricinile care l-au silit să ridice armele : pierderea privilegiilor ţării şi jafurile organelor administrative. Jn numele norodului, el promite amnistie generală 1 C. Arie eseu, H, jp. 121—122. www.digibuc.ro NEGOCIERII,® LUI XUDOK CU BOERII 223. şi invită pe toată lumea să se alipească la mişcarea lui şi să contri-bue la „obşteasca fericire, fără de care norocire în parte nu poate fi”. Proclamaţia adresează apoi acelora care n’au uitat că sunt „părţi ale unui neam” un vibrant apel la unire pentru „câştigarea şi naşterea a doua a dreptăţilor noastre”. „Fraţilor! Câţi n’aţi lăsat să se stingă în inimile D-stră sfânta dragoste cea către patrie, aduceţi-vă aminte că sunteţi părţi ale unui neam; şi că, câte bunătăţi aveţi, sunt răsplătiri din partea neamului către strămoşii noştri pentru slujbele ce au făcut. Ca să fim şi noi vrednici acestei cinstiri ale neamului, datorie netăgăduită avem să uităm patimile cele dobitoceşti, şi vrăjbile care ne-au defăimat atât, încât să nu mai fim vrednici a ne numi neam. Să ne unim dar cu toţii, mici şi mari; şi, ca nişte fraţi, fii ai uneia maici, să lucrăm cu toţii împreună, fieştecare după destoinicia sa, câştigarea şi naşterea a doua a dreptăţilor noastre”. Aceia care se vor împotrivi acestei acţiuni se vor pedepsi cumplit; iar legământul adevăraţilor patrioţi care doresc să servească cu dreptate se va întări cu jurământ, care se şi trimite „adevăraţilor fii ai patriei spre iscălire” *. In toate proclamaţiile sale până la aceasta, din 20 Martie, Tudor văzuse în „unirea pământenilor boeri cu cei după vremi trimişi Domni” izvorul tuturor nenorocirilor de care suferise ţara. In proclamaţia din 20 Martie nu mai e vorbă de boeri sau de Domn. „Balaurii însetaţi de sânge” şi victimele lor de ieri sunt invitaţi să uite „de istov cele mai nainte lucrate” şi să-şi aducă aminte că sunt părţi ale aceluiaşi neam şi să lucreze cu toţii împreună la întronarea obşteştii fericiri. III. — NEGOCIERILE LUI TUDOR CU BOERII . Ce a putut să determine această radicală schimbare de front, între 16 şi 20 Martie? Faptul capital pe care Tudor l-a urmărit dela începutul mişcării sale : «Fa ajuns la înţelegere cu. boerii. Asupra acestei înţelegeri, afară de elementele ce se pot deduce din rezultatele ei, nu avem decât mărturia lui Naum Râm-niceanu din Frăţească îmbrăţoşare 2 şi din Istoricul zaverei în Va-lahia 3. Această mărturie e mai mult o interpretare subiectivă^ 1 C. Ar ic eseu, II, pp. 128—129. 2 Bis. Ort. Rom., XIII, p. 353. 2 Ibidem, XXIII, pp. 547—549. www.digibuc.ro 224 ACORDUL LUI TUDOR CU BOERII bazată pe fapte ulterioare, decât o dare de seamă. Dar cum ea emană dela un om perspicace şi bine informat, merită să fie relevată. In primul document autorul spune, în esenţă, următoarele : Mitropolitul şi boerii rămaşi la Bucureşti iau ,,cu toţii ho-tărîre ca să aştepte venirea lui Tudor şi atunci ori să-şi primejduiască vieaţa, sau să îndupleci pe Teodor a se trage din urî-tele lui lucrări şi porniri asupra (sim)patrioţilor lui’'. La 18 Martie, ei trimit pe Alexandru Filipescu ca ,,să-l înduplece a nu intra în oraş până va sosi şi Principul Ipsilant” şi „până seara s’a prigonit cu dânsul”, arătându-i că intrarea lui în Bucureşti ,,se va face pricină de maxi turburări şi vărsare de sânge, căci orăşenii şi paznicii sunt sub arme... gata spre împotrivire” x. Iată acum cum sunt prezentate faptele în Istoricul Zaverei. Mitropolitul Dionisie, episcopul de Argeş Ilarion şi cel de Buzău, Gherasim, s’au hotărît împreună cu marele vornic Grigore Bă-leanu, vornicul Iordacbe Slătineanu şi logofătul Alexandru Filipescu, să aştepte pe Tudor şi să caute să-l despartă de Ipsi-silanti şi să-i împingă la luptă încât sau unul sau altul să piară, „sau şi amândoi, şi să se mântue Valabia de această mizerabilă privelişte a înfricoşatelor nenorociri”. Şi în adevăr, când a sosit Tudor la Bucureşti, Mitropolitul şi boerii amintiţi s’au dus întru întâmpinarea lui „şi din acea zi au început a-1 trezi spre a-şi aminti că-i Român şi că acel loc unde pradă este patria lui”. Ei i-au arătat că Ipsilanti urmăreşte detronarea Sultanului şi emanciparea Gieciei, „iar noi acum n’avem nicio neînţelegere cu Poarta otomană, -ci numai ne plângem, că ni s’au desconsiderat prerogativele pământului şi strigăm contra dinastiei greceşti, care a afanisit ţara şi a înjosit-o după cum arată anaforalele sale trimise către Devlet prin paşa-lele de pe malul Dunării” Nu e necinste pentiu un Român să se asocieze cu un străin ca să jefuiască fără îndurare avutul corn patrioţilor săi şi să uşureze „scopurile tâlhăreşti ale străinilor pentru sfărâmarea patriei sale” ? Ipsilanti are prea puţini oameni pentru a putea trece Dunărea şi a se opune Imperiului otoman, dar destui pentru a subjuga Ţara Românească. Insfârşit, îşi poate închipui cineva că Rusia să fi îndemnat pe Ipsilanti să aducă sfărâmarea celor două Principate a căror protectoare este ? „Cu aceste cuvinte sfătuitoare şi îndemuătoare, care nu -sunt departe de adevăr, luptându-se bunul Păstor cu boerii din 1 1 Bis. ort. rom., XIII, p. 353. www.digibuc.ro NEGOCIERILE IUI TUDOR CU BOERII 225 jurul său, a deşteptat din buimăcire spiritul îngust al incultului şi grosolanului Tudor. A început şi el să recunoască mai lămurit lucrurile şi s’a retras din asociaţia lui Ipsilanti, revenind însă la alte cugetări mai înalte, că el, ca localnic, se cuvine să guverneze singur ca neatârnat în toată întinderea Valahiei” l. Dacă aceste două documente emană dela acelaşi autor, Naum Râmniceanul, — şi, pe baza unor pasagii care uneori merg până la identitate, se poate afirma cu toată siguranţa că ele sunt de acelaşi autor—deosebirea dintre ele nu se poate explica decât prin faptul că au fost scrise la date diferite şi reflectează două situaţii deosebite. Primul, care ni s’a păstrat sub formă de scrisoare, a fost scris mai aproape de evenimentele pe care le relatează, înainte de ruperea relaţiilor dintre Ipsilanti şi Tudor; al doilea reflectează situaţia creată în ţară după săvârşirea acestei rupturi. Mitropolitul Tionisie Ipăiăsească. La 4/16 Aprilie, agenţia austriacă raportează că ţăranii care, la început, „alergau orbi” în „Adunarea” lui Tudor, nu-şi mai ascund acum nemulţumirea şi dezamăgirea, fiindcă nimic din ceea ce li se făgăduise nu s’a îm-pilinit. „Li s’a promis că la Bucureşti drepturile lor naţionale vor fi recunoscute şi că li se va permite să prade pe boeri, şi acum Tudor vrea să-i întrebuinţeze pentru cauza Grecilor, cu care nu au nimic comun. Mai mult de 400 au părăsit deja steagul lui Teodor” L Şi acesta era numai începutul. Prin acordul său cu boerii, Tudor a pierdut încrederea şi sprijinul masselor populare şi a fost redus, pentru a-şi salva situaţia, să se înţeleagă cu Ipsilanti sau cu Turcii. Tudor a încercat şi una şi alta, dar n’avea să găsească, la capătul disperatelor sale încercări decât înfrângerea şi moartea. 1 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 600. www.digibuc.ro CAPITOLUL XI ALEXANDRU IPSILANTI ŞI TUDOR VLADIMIRESCU După dezavuaica publică a ţarului, unirea cu Alexandru Ipsilanti nu mai avea pentru Tudor interes decât dacă venea cu o oaste puternică şi cu dovezi că, măcar în secret, el este ajutat de Ruşi. Ipsilanti n’avea să aducă nici una nici alta, de aceea toate încercările de colaborare între cei doi şefi revoluţionari aveau să fie zadarnice. I.— ÎNAINTAREA LVI IPSILANTI SPRE BUCUREŞTI Cu cei două mii de Greci, Sârbi şi Albanezi strânşi la Iaşi, Ipsilanti se îndreptă, la 1/13 Martie, spre Bucureşti. Cetăţile de pe Dunăre, în frunte cu Brăila, erau slab apărate din cauza războiului cu Ali-Paşa şi, după părerea specialiştilor, s’ar fi putut uşor lua prin surprindere L Brăila, ar fi putut deveni o puternică bază de acţiune şi ar fi permis lui Ipsilanti să controleze tot cursul inferior al Dunării şi să-şi constitue o numeroasă armată de mercenari. Dar Ipsilanti ţinea, mai ales, să se unească cu Tudor Vla-dimirescu, care îl asigura că-i aduce 16.000 oameni bine echipaţi şi bine înarmaţi1 2. La Roman, Ipsilanti află că locuitorii din judeţele Râmnic şi Buzău fug la apropierea trupelor lui. Intr’o adresă către Divanul ţării, el îşi exprimă mirarea pentru acest fapt: nu vine el ca liberator şi nu garantează el securitatea averii, persoanelor şi stăpânirii locale? El asigură din nou ocârmuirea că „străşnicia şi marea Putere ce are sub protecţia sa aceste două eparhii nici într’un chip nu poate permite să se facă înti'însele cea mai mică 1 I. Rizo-Năroulos, Histoire moderne de la Grice, p. 283. 2 Puşkin către A. N. Rajewski (Revista Moldovei, XII (1924), p. 1—3. — Proclamaţia lui Tudor din 16 Martie (A r i c e s c u, II. p. 122). www.digibuc.ro 240 ALEXANDRU IPSILANTI ŞI TUDOR VLADIMXRESCU năvălire barbarilor” şi-i cere să liniştească populaţia care n’are niciun motiv de îngrijorare. Generalul Wittgenstcin a primit ordin să coboare cu trupele sale la graniţa Prutului şi ordinul a fost executat. In sfârşit, fiindcă armata grecească are să treacă prin Muntenia, Divanul e rugat să pregătească „cele de mâncare în belşug şi multe”, pentru zece mii de oameni (deşi el n’avea decât două mii)1. Da 7/19 Martie, Ipsilanti ajunge la Focşani, unde îl aşteptau eroii dela Galaţi, \ asile Caravia şi Anastasie Arghirocastro, cu 200 de Eterişti şi câteva tunuri luate dela Turci. Pentru a lăsa trupelor, caie se anunţau din Basarabia, dela Odessa şi dela Viena, timp să sosească, Ipsilanti zăbovi aci aproape două săptămâni şi se folosi de această zăbavă ca să organizeze, după model teban, o „legiune sacră”. Membrii acestei legiuni se recrutară dintre elementele cele mai entuziaste şi mai devotate ale Eteriei, aproape toţi elevi ai şcolilor greceşti. Ei adoptară uniforma neagră, în semn de doliu, capul de mort pe căciulă şi pe drapelul tricolor, şi deviza : Libertate sau moarte ! Cneazul Gheorghe Cantacuzino fu numit comandant al legiunii 1 2. In clipa când părăsi Focşanii, la .13/25 Martie, pentru a călca pe pământul Ţării Româneşti, Ipsilanti adresă „Dacilor” o nouă proclamaţie şi, schimbându-şi din nou atitudinea faţă de Români, se prezentă ca „un vestitor al neatârnării şi fericirii lor politice” şi îşi exprimă nădejdea că Muntenii îl vor primi tot aşa de bine ca şi Moldovenii. „E timpul, amicii mei Daci, să vă deşteptaţi... şi să cereţi fireştile şi politiceştile voastre drepturi, pe care natura le-a dat omului, şi pe care societatea politică e datoare să le apere şi să le asigure”. O naţiune mare, a Grecilor, „aleargă în strălucita carieră a neatârnării... Voi ce mai aşteptaţi ? Când veţi putea găsi timp mai favorabil pentru recăpătarea sfintelor voastre drepturi, călcate de atâtea veacuii?”3 Fapt demn de remarcat, în clipa când semna această proclamaţie, Ipsilanti se credea sau se pretindea, ceeace pentru nci e tot una, în drum spre Grecia („ducându-mă unde glasul patriei mă cheamă”) şi numai în trecere prin Ţara Românească („în trecerea mea prin scumpa D-stră patrie”...). De aceea, când nfl ă de sosirea lui Ipsilanti la Bucureşti, Tudor era, chiar ca membru 1 Aiicescu, II, pp. 101—102. — Iorga-Dârzeanu, pp. 58—59. 2 Denhwiirdigkeiten des Fiirsten Georg Cantacuzeno, p. 147. 3 Aricesc u, II, pp. 100—101. www.digibuc.ro ÎNAINTAREA LUI ipsxlanii ip. 361—362. www.digibuc.ro 242 AIiEXANDRtr IP^ILAim ŞI tudor vlammieescu La 25 Martie, Ipsilanti sosi la Colentina. Mitropolitul ş£ boerii îl invitaseră să intre în Bucureşti. Tudor îl împiedică să-intre în „capitala sa”, dar îl trată cu cel mai mare respect, îi puse la dispoziţie casa superbă a lui Grigore Ghica, viitorul Domn, şi-i oferi, centra plată în numerar, toate cele necesare pentru întreţinerea armatei sale 1, Ipsilanti primi casa şi se instală în ea împreună cu fraţii săi şi cu cneazul Cantacuzino-Deleanu, iar oastea sa fu încartiruită în mănăstirile dimprejur. In casa lui Grigore Ghica se duseră boerii, episcopii şi mitropolitul să-l salute şi să-i arate „toată ticăloşia ţării, cum şi. jafurile şi prăpădenia ce s’au făcut de către oamenii slugerului Teodor şi de către Arnăuţi” 1 2. Ipsilanti le-a promis că va îndrepta lucrurile, i-a asigurat că mişcarea sa e sprijinită de Rusia şi le-a propus să alcătuiască un guvern provizoriu, căci pe viitor nu vor mai fi cârmuiţi de Domni străini trimişi dela Constantinopol, ci ţara se va guverna după legile ei. El le-a cerut apoi două milioane de piaştri pentru întreţinerea armatei sale. Pentru acoperirea acestei sume, mănăstirile trebuiau să dea, în 24 de ore, 100.000 piaştri şi Evreii 5.000 piaştri3. Bcerii care ştiau de o săptămână că ţarul dezaprobase mişcarea lui Tudor Vladimirescu erau nerăbdători să scape de o tovărăşie „tiranică” şi compromiţătoare şi voiau să se încredinţeze că Ipsilanti vine în adevăr însoţit de trupele ruseşti pe care le anunţaseră proclamaţiile şi agenţii lui. Desamăgirea lor a fest deplină. In loc de 60.000 trupe ruseşti, ei n’au văzut în jurul lui Ipsilanti decât cel mult 5000 de oameni din care abia câteva sute în uniforme, iar restul îmbrăcaţi ca Bulgari şi Arnăuţi, sub comanda „unei vestiţi tâlhari”, ca Scufo, Duca, Mano, etc.4 1 „It appears th.at Theodore has succeeded in preventing tfte entry of the army of Ypsilandi into Buccarest (his capital), but treats Ypsilandi himself vfitit great respect, has givenhim a superb house for his residence, and offered him aii ne-cessary supplies, upon payment of ready money. This may be a farce of the Russians, but it is Well planned and well executed” {Rapoarte consulare engleze, II, p. 37). 2Iorga-Dârzeanu, p. 61. 3M. Popesc u, Contribufiuni, p. 38. — Hurmuzaki-Nistor,. XX, 600. 4 „The busy Mr. Skoofo, of v/hose conduct Your Exc. will recollect I complained to Genl. Pini two years since, (he protâgâ and publicist of Capo. d’Istria, is With Ipsilandi”. „Tânărul Mănos, fugit din Bucureşti pentru datorii,. www.digibuc.ro ' intAlnibea lui tudok cu IPSILANTI 243 Atunci au cunoscut că „au hrănit zadarnice nădejdi” şi au pregătit ţării cele mai mari nenorociri *. In afară de reprezentanţii Ţării Româneşti, trei Bulgari dela Filipopol, Sliven şi Csman-Bazargic au venit la Colentina să salute în Ipsilanti pe crainicul emancipării popoarelor creştine din Imperiul otoman a. 11. — întâlnirea lui tudor cu ipsilanti Tudor şi Sava, mai bine informaţi de situaţia militară a lui Ipsilanti, nu s’au grăbit să se prezinte în tabăra dela Colentina. Ipsilanti a trimis pe Rassanis la Sava ca să-l liniştească. Lassanis i-a arătat că, pentru a avea un motiv plausibil de răz-boiu, Rusia trebuie să aştepte intrarea trupelor turceşti în Principate. Sava se lăsă convins şi nu se prezentă numai el în faţa lui Ipsilanti, dar determină şi pe Tudor să o facă, rămânând el, Sava, ca ostatic în tabăra lui Tudor 3. întrevederea între Tudor şi Ipsilanti avu loc în casele dela cişmeaua Mavrogheni, lângă bariera Podului Mogoşoaei. Tudor, veni însoţit de vătaful Iancu, de patru polcovnici şi de vreo cincizeci de panduri. Ipsilanti de asemenea se prezentă cu o excortă de oameni bine înarmaţi, ceeace nu era semn de încredere reciprocă. La întrevedere a asistat şi episcopul Ilarion, ca interpret de greacă al lui Tudor. Cum a decurs întrevederea, ce s’a discutat în cursul ei şi la ce rezultat s’a ajuns? Fiindcă nu s’a redactat nici un proces-verbal şi participanţii nu ne-au lăsat nicio declaraţie, suntem reduşi la mărturiile pe care, din auzite, ni le-au lăsat contemporanii4. Totuşi fondul şi rezultatul discuţiei pot fi uşor deduse din destăinuirile lui Udiitzki şi din logica faptelor. Pe Ipsilanti îl interesa să ştie care e forţa armatei lui Tudor şi întru cât poate ccnta pe fidelitatea lui. Tudor dorea să ştie dacă acţiunea lui Ipsilanti se întemeia în adevăr pe ajutorul şi e secretar, iar fostul agent diplomatic al lui Aii Paşa la Bucureşti, Duca, e general” (Rapoarte consulare engleze, I, p. 458). — Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 583. 1 Bis. ort. rom., XIII, p. 356. 2 E m. Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p. 115 ;—Idem, 1821, pp. 66—67 nota 1. ®G. G. Gregorovius, Op. cit., p. 188—189. 1 Dârzeanu (p. 66) ; Kiriac Popescu (p. 190) ; C i o r a n u (pp. 266—267, 273); Scarlat Dăscălescu (p. 52); Jalnica cântare a lui Zilot (p. 94); I o r g a -1 2 v o r a nu (p. 362). www.digibuc.ro ALEXANDEU IPSILANTI ŞI TUDOE VLADIM1HESOT sprijinul Rusiei, „fiindcă el, Tudor, n’ar fi voit să zădărnicească eventuale planuri secrete ale unei Puteri mai înalte” 1, adică ale Rusiei. După Izvoranu, Ipsilanti a primit pe Tudor în picioare şi i-a propus să fie uniţi. Tudor a răspuns că e dispus să accepte propunerea, dar mai întâiu ar vrea să ştie dacă mişcarea eteristă e susţinută de Rusia şi dacă, în urma lui, vin trupe ruseşti. „Căci pe mine când m’au ridicat, mi-au zis că o să vii cu 60.000 oştire regulată rusească”. Ipsilanti răspunde evasiv că n’a venit cu oştire, ci cu porunci din partea Ruşilor. De altfel, nu ştie Tudor cât de mare e dorinţa Rusiei de a ajuta Ţările Româneşti? Tudor a răspuns că această înclinare a politicii ruseşti datează de pe timpul Ecaterinei II, dar el mai ştie şi aceea că totdeauna Anglia, Austria şi Franţa i-au stat împotrivă. Ca să încredinţeze pe Tudor că „are porunci”, Ipsilanti a scos o pretinsă scrisoare a contelui Capo d'Istria, pe care însă a refuzat s'o dea episcopului Ilarion ca s’o traducă lui Tudor 1 2. După Izvoranu, Tudor ar fi răspuns : „Dacă eu, în ţara mea, în fruntea a 24.000 de oştire, nu sunt vrednic să văz poruncile Măriei Tale, rămâi sănătos'!” Şi, supărat, Tudor ar fi încălecat, şi, împreună cu oamenii săi, s’ar fi întors la cartierul său general3. Dimpotrivă, Cioranu crede că întrevederea s’a terminat printr’un acord. Tudor ar fi răspuns : „Prinţule, fără ajutorul Rusiei, noi nu cutezăm a ridica steagul împotriva Turcilor, căci ştii ce cruzi sunt ei ! Şi apoi ei sunt suzeranii noştri şi avem tratate cu dânşii pe care trebue a le respecta şi vrem să scutim nenorociri sărmanei noastre patrii”. Adresându-se lui Ilarion, Ipsilanti conveni, în greceşct: „Bine zice, sărmanul!” 4 Dârzeanu, de asemenea, susţine că chiar după ce a văzut „împuţinarea adunării prinţipului Ipsilanti şi că nu este nicio 1 Snrmuzaki-Nistor, XX, p. 581. 2Iorga-Izvoranu, p. 362. Acelaşi e şi sensul relaţiunii lui Zilot: „Iar Tudor, cum înţelese de sosirea lor (a Eteriştilor), se duse de-i văzu întâiu numita oaste a lui Ipsilanti, apoi merse de-1 întâlni pe faţă şi pe dânsul şi fără de a lungi vorba ... îi zise : „Oaste rusească soseşte ?” Ipsilanti răspunse : „Deocamdată, nu !”. Atunci ticălosul Tudor, cunoscând amăgirea lui, iar zise lui Ipsilanti cu desnădăjduire : „Ne-am prăpădit şi noi şi am băgat şi ţara în foc”. Şi aşa se întoarse la Cotroceni amărît şi căit”. (Jalnica cântare, p. 94). 3 N. I o r g a, Izvoarele contemporane asupra mişcării lui Tudor Vladi-mirescu, jp. 362—363. 4 Ibidem, p. 267. www.digibuc.ro DUBLA cAEMUERE A LUI TUDOK ŞI IPSILANTI 245 întocmire după cum s’ar fi nădăjduit, nu a cutezat a se uni întru toate acelei adunări, precum ar fi fost dintru început clădirea lucrurilor”, dar a continuat totuşi a se arăta „soglăsuitor ridicării” 1. De aceeaşi părere e şi Fotino. „Astfel se păru că s’ar fi făcut între dânşii un fel de împăcăciune, în urma căreia, rămânând înţeleşi în planurile lor, îşi jurară pentru a doua oară credinţă reciprocă 2”. Suntem deci în faţa a două versiuni. Prima, reprezentată prin Izvoranu şi Zilot, duce la concluzia că întrevederea între cei doi şefi revoluţionari s’a terminat cu o ruptură. După a doua versiune, înfăţişată de Cioranu şi, cu oarecare rezerve, de Dâr-zeanu, rezultatul întrevederii a fost un acord de colaborare. Aceste două versiuni, care par a se exclude, nu sunt de fapt incon-ciliabile. Ele caracterizează raporturile dintre Ipsilanti şi Tudor la două momente diferite. III. — ŢARA ROMÂNEASCĂ SUB DUBLA CÂRMUIRE A LUI TUDOR ŞI IPSILANTI Tudor şi Ipsilanti „s’au desbinat” în adevăr, dar numai la sfârşitul lui Aprilie, şi nici atunci complet. Un timp, chiar şi după retragerea lui Ipsilanti la Târgovişte, ei au colaborat. Prin mijlocirea comitetului de ocârmuire, ei şi-au împărţit administraţia ţării. Judeţele dela munte au trecut sub controlul lui Ipsilanti, cu excepţia unor plaiuri pentru care Tudor a primit „cărţi deschise” 3, iar judeţele de câmpie şi cele din Oltenia au rămas sub autoritatea lui Tudor. S’a stabilit apoi ca, odată cu plecarea boerilor ocârmuitori la Târgovişte, Tudor să meargă cu ostaşii săi la Piteşti, dar Tudor nu s’a ţinut de învoială şi, când boerii au voit să se tragă la Târgovişte, i-a sechestrat şi închis la Belvedere 4 * * Ibidem, p. 66. 2 11 i e Fotino, Op. cit., p. 83. Raybaud, vorbind de întrevederea lui Sava şi Tudor cu Ipsilanti, închee : „Les deux chefs lui preterent serment'' (p. 211). 3 E m. Vîrtosu, Tudor VladimirescU, p. no. 4 Iorga-Dârzeanu, pag. 61, 65 ; N. I o r g a, Acte şi fragmente, II, pag. 575—576. „Des nouvel es officiel < s de Bucbarest, en date du 13 du cou-rant, arriv6es â l’internonce, nous informent. . . qu’ Ipsilanti avait transferi son quartier-gdn£ral & Târgovişte, l’ancienne capitale de la principaut£, ou devait se r£..nir Ies notables des deux provinces pour delib£rer sur Ies affaires publi-ques. Plusieurs des principaux membres du clcrge grec s'y £taient deja rendus. II paraît se confirmer que Vladimiresco refuse de seconder Ies projets d'ţpsilanti www.digibuc.ro 246 ALEXANDRU1 IPSILANTI SI TC7D0R VLADIMTEESCTX De altfel oamenii iniţiaţi în toate secretele Eteriei, ca postelnicul C. Vlahutzi, ginerele lui Vodă Caragea, nu credeau în sinceritatea desbinării între Tudor şi Ipsilanti \ „Tudor declară că nu recunoaşte pe Ipsilanti şi că, luptând pentru patria sa, recunoaşte pe Sultan ca stăpân, scrie Vlahutzi prinţului Mavro-cordat. Se bănueşte că această desbinare e numai aparentă şi că, în secret, ei au stabilit un plan şi o înţelegere; alţii spun că, cu voie sau fără voie, cele două partide trebue neapărat să se împace, altfel s’ar produce cele mai rele urmări, mai ales dacă Ţuicii ar intra în ţară” 2. E deci mai mult decât probabil că întrevederea între cei doi şefi revoluţionari s’a terminat cu reînoirea din partea lui Tudor a jurământului de credinţă faţă de Eterie şi cu stabilirea unui plan de colaborare 3. Acordul, încheiat mai mult sub presiunea partizanilor lor care îşi dădeau seama că neînţelegerile între cei doi şefi nu fac decât să agraveze anarhia, sâ-i împiedice a trage folos din toate avantagiile ce le oferea ţara şi să mărească primejdia invaziei turceşti, n’a durat, din cauza neîncrederii care se încuibase între ei. Ipsilanti învinuia pe Tudor că nu se ţine de învoială amânând mereu retragerea sa la I'iteşti. Tudor se plângea că a fost înşelat cu privire la sprijinul Rusiei, că Ipsilanti a înlocuit cu creaturile sale pe ispravnicii şi vătafii numiţi de el, că a căutat prin vicleşug, să pună mâna pe mănăstirile din Oltenia şi că trupele lui pradă ţara. Tudor şi-a exprimat nemul- qu’il a meme fait arracher et bruler plusieurs de ses proclamations et que lom de vouloir agir hostilement contre la Porte, il pretend seulement libărer la Valachie de la servitude des Grecs concussionnaires” . . , 1 Fleischhackl, de asemenea, chiar şi după sechestrarea boerilor ocârmui-tori la Belvedere, se îndoia de realitatea conflictului între Tudor şi Ipsilanti: ,,Er ist jedoch beynahe gar keinem Zweifel unterworfen, dass beyde Insurgenten-Hâupter ganz miteina der einverstanden seyen” (Hurmuzaki-Nistor, XX, 622, Depeşa din 12 Mai st. n. redactată pe baza rapoartelor lui Udritzki din 7 Mai). 2 M. Popesc u, Contribuţiuni documentare, p. 24. 8 Aceasta e şi părerea lui Raybaud : „Malgrâ leur dessein bien formei de ne pas reconnaître la supremaţie du prince Ipsilanti, Ies deux chefs, Theodore et Sava, viennent de le visiter â son quartier genăral. C'est dans cette premiere entrevue que l’union se'serait decid£e". (Memoires sur la Gr&ce etc., p. 210). După Raybaud, Ipsilanti ar fi făcut o nouă încercare pe lângă Tudor pentru a şti precis la ce se poate aştepta din partea lui. El a încercat să-i arate că Grecii şi Românii au tot interesul să facă cauză comună, dar toate încercările lui au fost zadarnice (Loc. cit., p. 212). www.digibuc.ro DUBLA -CÂRMUIRE A LUI TUDOR 91IPSILAUTI 247 •ţumirea în scrisori adresate lui Ipsilanti prin mijlocirea boerilor •ocârmuitori. Una din aceste scrisori ne-a fost păstrată de Agenţia austriacă, în traducere germană. Ea poartă data de 14/26 Aprilie •şi e un răspuns la o scrisoare a lui Ipsilanti din 10/22 Aprilie. JBoerii Divanului se plâng că toate reprezentările lor n’au avut aerul să risipeacă neîncrederea lui Ipsilanti. „Ce făgădueli am făcut şi n’am observat în modul cel mai scrupulos ? Ospitalitatea de care v’aţi bucurat e cea mai bună dovadă a încrederii şi corectitudinii noastre”. In schimb, proclamaţiile şi circularele lui Ip-•silanti sunt în contrazicere cu tot ce au sperat boerii şi cu tot ce li s’a făgăduit. „Dar de ce să mai vorbim prin pilde? să ne fie îngăduit a vorbi deschis, fiindcă lucrurile au ajuns prea departe.... Ce poate fi comun între Greci şi Daci? Ce folos poate aduce acestora viitoarea prosperitate a Grecilor? Ţara noastră era liberă şi tihnită sub ocrotirea unui împărat bun şi se bucura nestingherită de privilegiile ei”. Grecii au trăit fericiţi la noi şi au posedat tm scaun domnesc ; ţara noastră a fost pentru ei ca o mamă bună; dacă ei ar fi fost drepţi, ar fi trebuit s'C iubească şi s’o apere. In loc de aceasta ce vedem? „Ne-au promis că vin numai în trecere pe la noi şi acum se întăresc pe pământul ţării noastre, dispreţuesc guvernul legitim, distrug orânduelile, calcă în picioare datoriile ospitalităţii, cer lucruri imposibile dela un popor lipsit, şi, într’un cuvânt, îşi bat joc de o ţară care i-a primit cu braţele deschise”. In sfârşit, ei somează pe Ipsilanti să spună drept cât timp are de gând să mai stea în ţară, să le lămurească declaraţia ţarului Alexandru şi să revcace ispravni :ii numiţi de el1. 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 607—609; Dârzeanu rezumă astfel scrisoarea pe care o atribue exclusiv lui Tudor: „Ipsilanti era îngrijat i vedea cineva” x. Recliiziţiile ordonate pentrh „îndestularea Adunării şi hrana tuturor celor împreună cu 'dânsul’’, au fost alt prilej de abuzuri şi de jafuri. Oamenii' lui Tudor şi ai lui Ipsilanti luau pe întrecute, cate cum apucau, „vitele cu cârdul şi, osebit, oi, vaci şi porumburi boereşti şi negustoreşti şi mănăstireşti mai vârtos pătulele cu porumburi, după ce le spărgea, le da drumul de se făcea mai multă prăpăduire. Dară buţile cu rachiu şi vinuri, pe unde le găsea, după ce bea dintr’însele şi Căra cu doniţele până se sătura, apoi slobozea puşti şi pistoale într’în-sele, de vărsa tot ce rămânea”1 2. Un martor anonim care a observat evenimentele a schiţat un tablou şi mai sumbru : „jafuri ce au cercat ţara într’această diastimă, crez că nu va mai fi cercat de când este i mueri şi fete batjocorite şi moarte;' toată ţara împrăştiată; arături nu s’au făcut nici de cum; timpul se arată frumos; luările de cai nu mai contenează.:. In mare jale au catandisit Ţara Românească, ticăloasa, şi riu rămâne alt decât Dumnezeu să-şi-facă milă. Ştiu că niciun om n’a scăpat nejăfuit în feluri de chipuri” 3. Pentru a examina plângerile tot mai numeroase,1 pricinuite de excesele soldaţilor, şi pentru a pedepsi pe vinovaţi, Tudor propune Divanului să se institue un „pretOrion”' de trei boeri judecători ai „Cremenalionului”, cu un condicar vrednic4 *. Dar măsura n’a fost realizată sau. nu s’a dovedit eficace, fiindcă în scurt timp s’a'simţit nevoia altor măsuri şi mai radicale. După plecarea lui Ipsilanti, Tudor dădu o poruncă '„prin care se da voie locuitorilor bucureşteni că ori unde se va ivi vreun pandur sau vreun Arnăut că jefueşte casa vreunuia, de nu-i vor putea prinde vii, slobozi sunt să-i împuşte şi morţi să-i aducă la dânsul” 6. Locuitorii s’au organizat pe cartiere şi au constituit gărzi civice. Membrii gărzii se strângeau searâ la biserica din cartier : jumătate rămânea-acolo, iar ceilalţi patrulau pe străzi, Dacă o patrulă descoperea o spargere, dădea alarma celor dela biserică 1 Iorga-Dârzeanu, p. 67. 2 Iorga-Dârzeanu, p. 67. 3 E. Vîrtosn, Tudor Vladimirescu, p. 126. 4 Adresa lui Tudor către Divan, din 31 Jfartie st. v. Ibidem, pp. 93-—94. 8 Kurmuzaki-Nistor, XX, p. 603. www.digibuc.ro 272 DOMNIA LUI TUDOB şi alergau cu toţii să prindă pe răufăcători. Aşa au fost prinşi nişte Arnăuţi care intraseră în Curtea Căminarului Ştefănică şi sparseră pivniţa 1. In cele două luni de zile cât „a domnit” la Bucureşti, dela 16 Martie la 15 Mai, Tudor Vladimirescu a căutat să facă ceva şi pentru ţărănimea căreia îi promisese „slobozenie de sub stăpânirea Domnilor şi a boerilor”. In proclamaţia din 20 Martie, către toţi locuitorii satelor şi oraşelor ţării, Tudor se felicită că „ne-au ajutat milostivul Dumnezeu până acum, şi nu numai cele cinci judeţe ot prez Olt se văd mântuite de mâncător iile şi jafurile prădătorilor ocârmuitori şi felurimi de slujbaşi, ci pre unde am ajuns şi am propovăduit, au încetat relile jăfuitorilor” 2. După încheerea acordului cu boerii prin care dăjdiile au fost restabilite în vechea lor formă, de o uşurare fiscală nu mai putea fi vorba. Tot ce mai putea promite Tudor era încetarea abuzurilor administrative şi judecătoreşti. Câteva cazuri cunoscute atestă sincera dorinţă de îndreptare a lui Tudor. Da 5 Aprilie, ispravnicul de Vâlcea înştiinţa pe locuitorii plăşii Cerna de Jos că „mituirile şi gloabele cu totul de acum înainte hotărît vor fi desrădăcinate şi şterse chiar şi din pomenire” 3. Da 11 Aprilie, în urma unor jalbe primite dela locuitori, Tudor intervine pe lângă Alexandru Filipescu ca vătafii să nu supere satele din plaiul Dâmboviţa pentru clacă mai mult decât câte zece parale de casă” ; ca „Ţiganii domneşti să dobândească oareşcare uşurare şi mângâiere, a cunoaşte şi ei silinţa întru care ne aflăm spre îndreptarea supărărilor celor peste putere; iar masalagiii (purtătorii de facle) asemenea să-şi câştige oareşcare mângâiere şi îndestulare dreptăţii lor” 4 Da 14 Aprilie, Tudor cere, în favoarea satului Creţeşti din plasa Sabajul de Sus (jud. Ilfov) care se afla în proastă stare din cauza multelor cheltueli ,,ce au cercat cu oştirile”, să se reducă măcar cu jumătate „aruncarea ce este asupră-le” 5. Simple-paliative care nu puteau modifica situaţia. VI. — „REVENDICĂRILE POPORULUI ROMÂN" Tudor a încercat şi printr’un fel de „Constituţie” să remedieze abuzurile de care suferea ţara şi să-şi asigure în Stat 1 Iotga-Izvoranu, pp. 360—361. 2 N. I o r g a. Izvoarele conlempoarne, pp. 383—384. 3 Em. Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p. 106. 4 Ibidem, p. 115—116. 6 Ibidem, p. 119—120. www.digibuc.ro REVENDECĂRILE POPOREFOTI ROMAN 273 rolul proeminent la care visa. Din această perioadă (mijlocul lui Aprilie) datează curioasele „Revendicări ale poporului român” pe care ni le-a păstrat, în traducere germană, agenţia austriacă din Bucureşti. Domnul să nu poată aduce cu sine mai mult de patru boeri greci şi anume un consilier, un vistiernic, un comandant de gardă şi un secretar. Familia şi servitorii fostului Domn Alexandru Suţu să fie siliţi a părăsi ţara, din cauza tâlhăriilor şi omorurilor pe care le-au comis. Grecii să fie scoşi din toate demnităţile ecleziastice. Actualul Mitropolit, adică Dionisie Lupu, să fie caterisit, fiindcă n’a fost numit cu voia poporului. Slujbele şi demnităţile să nu se mai dea pe bani, ci după merit. Havaeturile să se desfiinţeze. Simonia la numirea preoţilor să înceteze; candidaţii la preoţie să primească o instrucţie potrivită şi să nu fie hirotoniţi decât dacă o merită Marele număr de privilegii introduse de Caragea să fie desfiinţate ; numai ale lui Ipsilanti să rămână în vigoare Toate legile lui Alexandru Suţu să fie desfiinţate; numai ale lui Caragea să fie menţinute, ca folositoare ţării. Din cele şase impozite introduse de Caragea, două să fie şterse, iar celelalte patru să fie plătite în patru sferturi. Zeciuelile şi taxele să rămână cele stabilite prin statutele lui Caragea, fără a se putea spori. Subsidiile să fie abolite, iar taxele pe cereri, privilegii şi documente, să fie reduse, ca pe timpul lui Alexandru Ipsilanti. Taxele introduse în oraşe de căpitănii să fie reduse ca pe timpul lui Alexandru Ipsilanti. Vămile instituite la intrarea mărfurilor în oraşe să fie desfiinţate. Taxe vamale să nu se plătească decât la graniţă şi să fie mai reduse decât sub Alexandru Ipsilanti. Intrarea mărfurilor în Imperiul otoman, adică trecerea mărfurilor din Ţara Românească în Sudul Dunării, să fie liberă. Articolele alimentare să nu se vândă în oraşe cu un câştig mai mare de 10%. Pentru construirea poduiilor din capitală, provincia să nu fie pusă la contribuţie. Funcţionarii să fie plătiţi după statutul lui Morusi. Sa-meşii vistieriei să fie înlăturaţi, fiindcă ei sunt vinovaţi de mizeria poporului. Căpităniile să fie desfiinţate. Privilegiile străinilor să fie abrogate. Străinii să fie scutiţi de dări un an, iar după expirarea acestui termen numai dacă nu sunt căsătoriţi. 18 www.digibuc.ro 274 DOMNIA LTJI TUDOR Pentru paza graniţelor, pentru apărarea ţării şi pentru podoaba oraşelor să se creeze o armată de 4.000 panduri şi 200 Arnăuţi, scutiţi de dări. Toţi lefegiii străini să fie licenţiaţi. Toate proviziile luate de Adunarea obştii poporului, adică de oastea lui Tudor, dela mănăstiri, boeri şi negustori să fie plătite de Vistierie. Carete împodobite cu aur şi argint şi pălării mari (filei magni) să nu întrebuinţeze decât membrii familiei domnitoare. I,a aceste revendicări se adaugă o listă de proscripţii : Domnii Cananău, Bibica 1, Stolnicul Viişoreanu să fie ostracizaţi pe zece ani, fiindcă au omorît cu armele oameni nevinovaţi, fără să se întrebe de ce s’a răsculat poporul. Hagi Enuş, care nu s’a purtat ca un adevărat vistiernic, ci s’a unit cu tâlharii şi a prădat ţara, să fie trimis de unde a venit. Bivello care a trădat ţara şi a răpit moşiile oamenilor să fie cercetat şi pedepsit. Averea câştigată pe nedreptul să fie confiscată în folosul ţării. Alecachi Vlllară şi stolnicul Kiriac să fie scoşi pe viaţă din slujbă; la fel să se procedeze cu toţi aceia care au piădat ţara. „Slugerul Teodor Vladimirescu, care este ales şi orînduit de întregul popor al Românilor, ca un părinte binefăcător, să ne fie căpetenie şi ocârmuitor (Oberhaupt und sorgfaltiger Regie-rer) să poarte, împreună cu ceilalţi fruntaşi (praepositis), grijă de binele intern şi extern; toţi aceia care l-au urmat, trebue să servească ţara şi poporul, şi să fie scutiţi de dări. Ei trebue să fie respectaţi de autoritatea superioaiă şi cererile lor să fie satisfăcute”. Toate aceste puncte să fie întărite printr’o diplomă şi confirmate de Sublima Poartă, cu ştirea Rusiei şi Austriei. Orice Domn nou nu va putea intra în ţară decât după ce va fi jurat să respecte diploma pe care o delegaţie de arhierei şi boeri i-o va prezenta la Dunăre 2. 1 Bibica a fost apuchehaia lui Vodă Caragea la Constantinopol (II, XX, 75). 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 592—594. La pagina 619. raportul lui Fleischhackl din 9 Mai st. n. vorbeşte de o proclamaţie a lui Tudor, lansată de SI. Paşti, ,,care cuprinde punctele principale ale unei constituţii a ţării, care insă, spre deosebire de proclamaţia lui Ipsilanti, preconizează ascultare şi supunere faţă de Poartă". Cum Paştile ,în 1821, cădeau la 10/22 Aprilie şi „Revendicările sunt inserate între 7 şi 14 Aprilie st. n., cum des se întâmplă şi în aceste publicaţii, fără să se ţină seamă de deosebirea de stil, se poate conchide că proiectul de constituţie al Iui Tudor, „lansat de Paşti” purta o dată apropiată de 10/22 Aprilie, sau chiar data de 10/22 Aprilie. O singură dificultate o constitue pro- www.digibuc.ro MĂSURI ÎMPOTRIVA PRIMEJDIEI TURCEŞTI 275 Revendicările acestea sunt o probă de ceea ce ar fi putut da, în materie de speculaţie politică, spiritul lui Tudor Vladi-mirescu, redus la propriile sale resurse intelectuale : un amestec incoherent de revendicări retrograde şi de utopii naive. In afară de libertatea comerţului şi constituirea unei armate naţionale, nu găsim nicio idee de progres. Dorinţa lui de mai bine se exprimă prin înlocuirea măsurilor rele ale lui Alexandru Suţu cu acelea care, în perspectiva timpului, păreau mai puţin rele, ale Iui Caragea, Constantin Ipsilanti sau Alexandru Morusi. Reglementarea întrebuinţării Caretelor aurite şi a pălăriilor cu bordul mare, înlocuirea şi ostracizarea câtorva mari demnitari şi obligaţia pentru Domnul numit de Poartă de a jura, înainte de a fi trecut Dunărea, să respecte diploma în care s’au consemnat aceste revendicări, dau măsura maturităţii politice a spiritului care le-a conceput. Dar culmea incoherenţei o constitue coexistenţa unui Domn — probabil tot fanariot, de vreme ce i se admite să aducă cu sine patru sfetnici Greci — şi a lui Tudor ca şef suprem şi guvernator, un fel de „Oberkneaz al Sârbilor”. VII. — MĂSURI ÎMPOTRIVA PRIMEJDIEI TURCEŞTI Dar problema care a dominat situaţia lui Tudor la Bucureşti a fost aceea a raporturilor cu Turcii. Da sfârşitul lui Martie, se află la Bucureşti că soldaţi turci au trecut Dunărea dela Vidin la Calafat şi se îndreaptă spre Craiova, însoţiţi de IancuSa-murcaş; că alţi Turci înarmaţi au apărut la Daia, în judeţul Vlaşca, şi cutreeeră împrejurimile; că, însfârşit, 150 de Turci, în frunte cu un muselim, aşteaptă la Călăraşi întăriri dela Si-listra pentru a pătrunde în Ţara Românească. „Toţi aceşti Turci, scriu boerii 'mareşalului Wittgenstein, pradă şi omoară parte din nenorociţii locuitori pe care-i întâlnesc şi, prin creşterea numărului lor, ameninţă Ţara Românească cu o cotropire totală” *. Aceste veşti pe care Tudoi le crede simple svonuri, au fost motivul sau pretextul unei serii de intervenţii pe lângă ţarul Rusiei, baronul Strogonof, însărcinatul cu afaceri al Rusiei la Constantinopol, mareşalul Wittgenstein, comandantul forţelor ruseşti din Basaiabia şi cancelarul Metternich. Boerii cer ţarului Alexandru să ordone intrarea trupelor damaţia Iui AI. Ipsilanti, care, după Pleischhakl, era simultană cu a lui Tudor şi care era datată din 19 Aprilie. Dar cum noi n’avem sub ochi decât textul lui Dârzeanu, care nu e totdeauna sigur, s'ar putea ca dificultatea să nu existe. 1 Adresa boerilor către Wittgenstein, din 30 Martie (11 Aprilie) în H u r -muzaki, X, p. 566. www.digibuc.ro 276 DOMNIA LUI TUDOE sale în Ţara Românească „care se află în cel mai mare pericol” 1 şi roagă pe mareşalul Wittgenstein ca, de îndată ce va piimi ordin în acest sens, să se grăbească ,,a acoperi cu aripile acvilei impeiiale Muntenia ameninţată de cea mai mare primejdie”. Baronului Strogonof, ei se adresează cu rugămintea de a îngriji ca cererea lor să ajungă la Poartă şi de a folosi toată autoritatea sa pentru a împiedica intrarea trupelor turceşti in ţară şi pentiu a se permite b cerilor să aducă la cunoştinţa Porţii dreptele plângeri ale poporului şi să ceară restabilirea dreptu-îilor şi privilegiilor ţării 1 2. Tudor nu vede în svonurile despre intrarea Turcilor în ţară decât „o stratagemă fanarioţească”, menită să asigure mai departe Fanarioţilor domnia Ţărilor Româneşti. „Tot interesul fa-nariotesc într’aceasta razimă ca să le dăm prilej să se aşeze odată în Bucureşti şi apoi, cu chipuri înşelătoare, să tragă tot norodul lângă dânşii”. Decât să ajungă aci, Tudor preferă moartea : „Ci mai bine este, scrie boerilor Divanului, ca să-i lăsaţi să mă bată, precum sânt hotărîţi,... căci eu sunt bucuros ca mai bine să pier cu cinste în casa mea decât să umblu prin păduri după pohtele şi planurilor Fanarioţilor” 3. El face cunoscut vistiernicului Alexandru Filipescu că nu se ridică dela Cotroceni „până ce nu vor veni cei de dincolo (lucru nenădăjduit) ca să vorbesc însumi cu dânşii, pentru ce au venit, ce caută şi din a căruia povaţă şi cuvânt s’au îndemnat, căci, dintr’o auzire neînfiinţată (şi această stratăghimă fanarioţească), cu ruşine ne va fi ca să ne spăimântăm, încă să ne şi tragem, în vreme ce 1 Aricescii, II, * p. 126—128. Data acestui document nu poate fi 18, ci 28 st. v. O simplă comparaţie a documentului cu adresa către Wittgenstein arată că au fost scrise In acelaşi timp, au acelaşi obiect şi aproape aceeaşi formă. Invocând, dealtfel o cerere anterioară adresată ţarului, boern adaugă către Wit-genstein : „Nous râ tărons ă present, par une autre supplique dont copies nous insărons ici. . 2 Hurmuiaki, X, p. 565. 1 E, Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p. 102. — Acuzaţiae atât de categorică şi de precisă, încât Tudor trebue să fi avut cunoştinţă de demersul boerilor la Poartă în favoarea Fanarioţilor. Ministrul Prusie' la Constantinopol comu-n'că guvernului său, la 9/21 Aprilie, că , .boerii celor două Principate oferiseră, cu câteva zile mai nainte, capetele lui Ipsilanti şi Vladimirescu, obligându-se să ştab lească autorităţile legitime, cu condiţia unei amnistii generale pentru toţi Grecii, şi anume pentru Fanarioţi, care ar trebui să-şi păstreze influenţa în Principate. Această din urmă cerere, pentru care s’a încercat să se obţină şi sprijinul ministrului Rusiei, nu va glsi desigur primire favorabilă la Poartă”. (Iorga, Acte şi frag. II, p. 577). www.digibuc.ro MĂSURI ÎMPOTRIVA PRIMEJDIEI TURCEŞTI 277 sântem datori să ne jertfim pentru patria noastră, pentru care şi sânt eu venit dimpreună cu noiodul”. Tudor invită pe Alexandru Filipescu şi pe Mitropolitul Dionisie să rămână şi ei pe loc şi le oferă pază bună de panduri1. Cei „de dincolo”, nu pot fi decât Turcii de peste Dunăre, în venirea cărora Tudor nu crede şi de prezenţa cărora, de altfel, nu s’ar teme. Numai Grecii fanarioţi, pentru a-şi păstra privilegiul de a ocupa scaunul Ţărilor româneşti, au interes ca Turcii să intre în ţară. Svonurile cu privire la mişcările de trupe turceşti nu pot fi decât o intrigă a lor. Primedjia turcească inspiră totuşi lui Tudor o serie de măsuri, care trebue amintite în legătură cu această ameninţare pentru a înţelege adevărata lor semnificare. In piimul rând se cuvine să pomenim măsura izvorîtă dintr’o foarte clară conştiinţă a solidarităţii dintre Moldova şi Ţara Românească. Tudor propune Mitropolitului şi boerilor să intre în relaţii cu boerii moldoveni, pentru a stabili o acţiune comună cu ei, ca „unii ce sântem de un neam, de o lege şi subt aceeaşi stăpânire, şi ocrotiţi de aceeaşi Putere. Aşadar urmează să ştim cele ce se fac acolo şi să le vestim ce este de aici ca, fiind la un gând şi într’un glas cu Moldova, să putem câştiga deopotrivă dreptăţile acestor prinţipaturi, ajutorîndu-ne unii pe alţii”1 2. In al doilea rând vin măsurile destinate să întărească oştirea. Tudor propune Divanului să aplice în toate judeţele măsura ispravnicilor de Olt, Vasile Moangă şi Papa Vistierul (fratele lui Tudor), care izbutiseră, luând de fiecare lude câte doi oameni, să strângă un mare număr de ostaşi pentru Adunarea lui. Dudele caie nu vor putea înarma doi oameni, să fie obligate a plăti o taxă militară de 40 piaştri 3. Mult mai mare efect a avut declaraţia că toţi cei ce se vor înrola vor fi scutiţi de dăjdii : jumătate din locuitorii Olteniei s’au înrolat. In acelaşi timp, Tudor cere lui Alecu Filipescu să poruncească „tuturor vă-taşilor de plaiuii ca jumătate din plăeşii ce-i vor fi având, care vor fi mai vrednici şi deprinşi la arme” să-i trimită fără ză- 1 Ibidetn, pp. 99—101. Textul, foarte obscur, nu poate avea alt înţeles. De Ruş: nu poate fi vorba, întrucât pe intervenţia lor era întemeiată toată pornirea lui Tudor, iar de Grecii lui Ipsilanti nimeni nu s'ar fi înspăimântat. 2 E. Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p-. 102—103. Scrisoarea din 5/17 Aprilie. 3 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 609; I. N i s t o r, Tudor Vladimirescu şi Sfânta Alianţă, p. .18. www.digibuc.ro 278 DOMNIA LUI TUDOR bavă la Cotroceni înarmaţi cu pistoale şi puşti” L Udiitzki pretinde că Tudor ar fi încorporat în armata sa pe seimeni, pe copiii de casă şi pe călăraşii români 1 2. „Să vie aici toţi polcovnicii şi căpitanii cu toţi oamenii lor într’armaţi bine şi cu merinde pentru 20 de zile, ca să putem cu dânşii întâmpina trebuinţele, atât cele politiceşti cât şi cele ostăşeşti; că, precum se vede lucru, făr’ de arme nu o să putem izbăvi ţara din mâinile celor ce au mâncat-o atâţia ani, până când au adus-o într'această stare ticăloasă şi în desnădăj-duirea cea mai după urmă” 3. Mănăstirile din Oltenia, şi anume Tismana, Ţânţăreni, Motru şi Cula, au fost aprovizionate din nou, ceeace trăda intenţia lui Tudor de a se retrage în munţi, în caz că nu se va putea înţelege cu Turcii. La y/ig Mai au sosit din Oltenia la Cotroceni 400 panduri şi au anunţat că alţi 600 erau în drum spre Bucureşti. A doua zi, Ilarion a făcut în cinstea noilor trupe o sfeştanie solemnă şi artileria lui Tudor a tras trei salve de tun. E posibil ca în cursul acestei ceremonii Tudor să fi fost aclamat ca Domn. In aceeaşi zi a ridicat şi Sava steagul libertăţii. VIII. — NEGOCIERILE CU TURCII La 27 Martie, boerii adresează Porţii o cerere în care justifică mişcarea lui Tudor. Ei arată că Tudor a sosit la Bucureşti „însoţit cu mulţime de norod, cu lacrăme de umilinţă, îmbrăcaţi în veşmântul jălii, şi acei desăvârşit prăpădiţi şi săraci, acum când era vremea muncii câmpului, pentru jafurile ce în multe chipuri au cercat, şi pentru pierderea dreptăţilor şi a pri-vilegiurilor ce din vechime a avut ţara aceasta,... iar acum călcate şi ajunse mai cu totul a se pierde, nu din pricina noastră a boerilor pământeni, precum bănuia norodul, ci din pricina oblă-duitorilor Domni ce au stătut”. Ei, „boerii pământului” n'au încetat a se plânge prea-puternicei împărăţii de împilările Dom-*nilor, „precum şi acum am fost siliţi, după datorie, a asculta dreptele plângeri ale ticălosului norod, nu cu chip de împotri-vitori către prea puternica împărăţie, ci cu chipul celei mai a-dânci supuneri şi plecăciuni; privind dar la vrednica de jale plângerea lor... îndrăsnim a face cunoscut către prea-puternica 1E. Vîrtosu, Loc. cit., p. no. 2 I. N ist or. Loc. cit., p. 16. 3 E. Vîrtosu, pp. 101—102. Scrisoarea din 4/16 Aprilie. www.digibuc.ro NEGOCIERILE CU TURCII 279 împărăţie ale sale drepte rugăciuni, însoţite şi de cele cu fierbinţeală -din parte-ne, ca cu milostivire să ni se dea voie a arăta mai pe larg greutăţile ce a suferit acest norod din pricina numiţilor oblăduitori şi a pierderii dreptăţilor şi a privilegiurilor ce din vechime a avut” *. In acelaşi timp, boerii scriu şi prinţului Mettemich şi împăratului Rusiei pentru a legitima mişcarea lui Tudor Vladimi-rescu şi a-i ruga sa le susţină cererea pe lângă Poartă. Ei aruncă toată vina răscoalei asupra Domnilor greci şi nu uită, în scrisoarea către Metternich, să adauge că aceştia, prin taxe abuzive, au lezat şi comerţul de vite cu Austria. Scrisoarea către ţarul Alexandru se termină cu rugămintea de a ocupa ţara cu un mic număr de trupe, „suficient pentru apărarea şi mântuirea noas-stră” 2. Da 9/21 Aprilie a sosit din paftea caimacamilor la Gu-ştinar, unde erau avanposturile lui Tudoi, un antpne Căminar Aleco’ însoţit de doi Turci. Pandurii l-a condus la Cotroceni, în faţa lui Tudor, care l-a trimis cu o escortă de 400 oameni la reşedinţa Mitropolitului Dionisie. Acolo, căminarul a confirmat vestea relativă la cartea de afurisenie a Patriarhului şi a dat boerilor sfatul să se adreseze paşei dela Giurgiu pentru trimiterea unui comisar turc care să asculte plângerile poporului român. Propunerea a fost primită, dar Tudor a insistat ca adresa să fie semnată şi de Mitropolitul şi de boerii rămaşi la Bucureşti. Dar cum printre privilegiile revendicate de Tudor era şi aceea ca Fanarioţii să fie excluşi dela domnie, sau dacă lucrul acesta nu se putea, Domnii fanarioţi să-şi aibă reşedinţa la Constantinopol sau la Rusciuc, boerii n’au îndrăsnit s’o semneze fără rezervă. Ei au declarat chiar la o consfătuire care s’a ţinut la căminarul Aleco şi la care a asistat şi Udritzki, că „toate măsurile pe care Tudor le-ar lua împotriva Porţii, în aparenţă de comun acord cu ei, trebue considerate ca fiind luate fără libera lor voinţă şi impuse prin constrângere”. Dupăce, prin această protestare, s’au lepădat de orice răspundere, boerii au semnat adresa şi căminarul Alecu a fost însărcinat s’o trimită, prin paşa dela Giurgiu, la Constantinopol *. Dârzeanu confirmă faptul, raportând şi motivele prin care 1 C. Aticescu, II, pp. 134—135. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 609—611. 8 Hurmuzak i, Supl. I», p^. 319—321 www.digibuc.ro 280 DOMNIA LUI TUDOB Tudor şi-a justificat propunerea. Tudor, spune el, a aruncat toată răspunderea nenorocirilor de care se plânge Porţii asupra Grecilor, ,,tălmăcindu-i de haini şi voitori de rău ai împărăţiei, prin multe pilduiri, aducând paradigma şi pentru fugiţii Domni ce după vreme au pribegit, cum şi pentru prinţipul Ipsilanti ce venise cu aspotasie în ţară, pe care nu l-ar fi cunoscut, cerând înaltă poruncă de urmare şi adăugând că tot neamul Grecilor fiind adăpaţi întru legătura aidicării prin mari jurământuri, nu poate împărăţia a se mai încrede ca să orânduiască Domn dintre neamul Grecilor, mai vârtos într’o astfel de vreme, ci bine ar fi la Ţara Românească să se orânduiască Domn dintre pământenii Ţării Româneşti, cum şi la Moldova să se orânduiască dintre pământenii Moldovei” 1. După raportul ministrului celor Două-Sicilii la Constanti-nopol, din io Martie st. i^., Tudor ar fi formulat chiar dela începutul mişcării sale, cererea ca Domnii fanarioţi să fie înlocuiţi cu Domni pământeni. Prin „aghiotantul său” Macedonski — Giovan-Battista Navon confundă pe Dimitrie Macedonski cu fratele său Pavel — ar fi făcut cunoscut vremelnicii stăpânirii că „el nu urmărea decât să pună capăt dezordinilor şi abuzurilor introduse în administraţie şi să înfrâneze stoarcerile Domnilor, de care se plânge ţara, reclamând instalarea unui Principe naţional şi o constituţie potrivită cu nevoile ţării” 2. Documentul a-acesta, ca şi acela încredinţat căminarului Aleco, nu s’a păstrat. Rămâne totuşi stabilit cu certitudine că cel dintâiu care, în ciuda opoziţiei boereşti, a cerut instituirea unui Domn pământean, a fost Tudor. Această cerere, cum vom vedea mai jos, a fost inspirată de ambiţia lui Tudor de a ajunge Domn. Arzul boerilor către Poartă, prin care legitimează mişcarea lui Tudor, în loc să uşureze situaţia ţării, a agravat-o. El a discreditat şi pe Mitropolit şi pe boeri şi a servit Porţii un argument în plus pentru a implica ţara întreaga în mişcarea eteristă 3. 1 Hiirmuzaki-Nistor, XX, p. 609—610. 2 A. Oţetea, Contribulion â la Queslion d’Orient, p. 326. 8 ,,I1 arriva que d'abord le mătropolitain de Valachie et ses boyards, rap-portant tantot Ies menăes răvolutionnaires du dit Thăodore comme dangereuses et criminelles, aunonţaient qu’ils allaient employer tous leurs moyens pour le combattre, â l’aide des propres forces du pays, et tantot, reprăsentant sa conduite comme nullement contraire â l’ăquită, mais purement fondăe sur des des-seins utiles â la Principaută, ils soli ici taient l’adhăsion de la Sublime Porte & ses propo itions”. (Marele Vizir către contele Nesselrode, 28 Iunie 1821, în N. lorga. Acte şi fragmente, II, pp. 584—585). www.digibuc.ro NEGOCIERILE CU TURCII 281 Potrivit cu recomandarea căminarului Aleco, la 12 Aprilie, boerii Divanului cer şi paşei dela Giurgiu personal să se milos-tivească ,,a trimite fără zăbavă un Efendi din cei mai d’aproape credincioşi şi supuşi ai înălţimii Tale, carele să ştie ori greceşte sau româneşte, de va fî prin putinţă, iar de nu, să ştie şi numai turceşte, spre a da ascultare plângerilor şi dieptăţilor ce cere acest ticălos şi năpăstuit noiod” *. In acelaşi timp boerii s’au adresat şi celorlalţi paşi din serhaturi. Una dintre aceste scrisori a fost publicată de d. Vîr-tosu a. „Cu toate că şi mai în trecutele zile, prin mahzar al nostru în scurt am arătat cea desăvârşită ticăloşie întru carea le-au adus domnii cei orînduiţi, baini fiind şi chiar înaltei Porţi şi vânzători acestei ţări, îndrăznim să le arătăm înălţimii Tale, ferbinte rugându-ne ca prin tacvir să o faci cunoscut către Prea înalta Poartă, cu acest chip şi să mijloceşti a o porni spre milostivire către noi”, şi a trimite un Efendi care să asculte plângerile ţării. Dar dintre toţi paşii serhaturilor, cel dela Giurgiu s'a bucurat de o atenţie deosebită din partea lui Tudor. Un anume Nuri Aga venise la Bucureşti cu un cavas al paşei să caute un armăsar ce i se furase. Dus în faţa lui Tudor de străjile de panduri, Nuri fu tratat cu mare cinste, „facându-i-se şi îndestulare de armăsar”. Apoi Tudor i-a desluşit prin graiu viu scopul mişcării ete-riste şi starea armatei prinţului Ipsilanti şi s’a declarat dispus să depună şi armele, dacă i-o va cere Poarta, „căci nu sunt ridicaţi împotriva împărăţiei”. „Şi aşa, mulţumind lui Nuri-Aga, cu gardie de către Slugerul Teodor s'au trimis la Giurgiu, întovărăşit cu pază rânduită a nu se supăra la drum de către cineva” 3. Amănuntul acesta e caracteristic pentru grija cu care Tudor căuta să cultive pe oricine avea vreo influenţă asupra autorităţilor turceşti. Activitatea lui de propagandă e surprinzătoare în toate împrejurările. Tudor a intrat în tratative oficiale cu Turcii de îndată ce s’a încredinţat că mişcarea eteristă nu era susţinută de Rusia. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de nenorocirile la care răscoala lui o expusese. Atât Porţii, cât şi paşilor 1 2 3 1 Arie eseu, II, p. 139. 2 1821, j p. 96—98. Referirea la arzul din 27 Martie (8 Aprilie) şi la incursiunile din 29 Martie (10 Aprilie) ne permite să. fixăm data acestui arz înainte de a arzului către paşa din Giurgiu. 3 Iorga-Dâizeanu, ]p. 66—67. www.digibuc.ro 282 DOMNIA LDI TUDOB dela Giurgiu, Vidin şi Silistra Tudor caută, prin mijlocirea' boe-rilor, să le arate că mişcarea lui n’a fost îndreptată împotriva stăpânirii otomane, ci împotriva Fanarioţilor care au desfiinţat privilegiile ţării şi au stors până la sânge poporul. Acţiunea de restaurare a dreptăţilor ţării pornită de Tudor se confunda deci cu politica de reprimare a insurecţiunii eteriste întreprinsă de Poartă. Teza era foarte abilă şi putea ralia pe toţi patrioţii, mai ales că, aruncând asupra Fanarioţilor toată răspunderea nenorocirilor ţării, lăsa intacte privilegiile de clasă ale boerilor. De aceea, după dezavuarea lui Ipsilanti, chiar şi boerii rusofili s’au putut asocia la demersurile lui Tudor. Mai mult, teza a devenit principiul unei politici naţionale care prezenta avantajul do a disculpa clasa noastră conducătoare de s'tarea deplorabilă a ţărănimii şi de a arunca toată vina asupra Fanarioţilor. Aşa a devenit Tudor Vladimirescu, mai târziu, protagonistul unei politici naţionale de reacţiune împotriva stăpânirii fanariote, iar mişcarea lui prima revoluţie naţională, de care mişcarea „paşoptistă” s’a prevalat ca de un precedent şi de un exemplu. Este adevărat că Tudor s’a adresat Turcilor şi în prima fază a mişcării sale, dar atunci a făcut-o cu ştirea şi după planul conducătorilor Eteriei, pentru a adormi vigilenţa Turcilor. Acum însă politica de apropiere de Turci se făcea pe spatele Grecilor şi avea ca scop imediat distrugerea armatei lui Ipsilanti. Tudor făcuse boerilor toate concesiile la care ţineau pentru a obţine dela ei semnarea arzului către Poartă care-i legitima mişcarea. Arzul, semnat la 27 Martie, a fost'trimis a doua zi prin-tr’un curier expres1. Uverturi pe lângă paşii serhaturilor trebue să se fi făcut de mai nainte, fiindcă la 29 Martie Divanul era în posesia răspunsurilor paşilor dela Silistra şi dela Giurgiu, pentru examinarea cărora Tudor propune ca Mitropolitul şi boerii să se întrunească la sfat cu ela, şi răspunsurile de mai sus nu puteau fi relative la arzul din 27 Martie, expediat abia la 29. Corespondenţa cu Turcii devine atât de intensă, încât se simte nevoia unui chiatip turcesc pentru cancelaria lui Tudor. In scopul acesta, Tudor. cere, la 6 Aprilie, lui Alexandru Filipescu yulpe să aducă dela Cernica pe un Armean, Martinac Bohor, „care nu numai are ştiinţa de carte şi vrednic de loghi, dar îmi este şi mie prieten” 3. 1Em. Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p. 89. 2 Ibidem, p. 91. 3 Ibidem, p. in. www.digibuc.ro NEGOCIERILE CU TURCII 283 ha. 18 Aprilie, stolnicul Constantin Borănescu şi pitarul Ioniţă Jianu, aduşi din ordinul lui Tudor dela Cernica şi dela Radu-Vodă, sunt trimişi „din partea ţării” cu cărţi la paşa din Silistra. Prin ordonanţa din 18 Aprilie, Divanul le acordă 500 taleri ca indemnizaţie de călătorie x. Dar cum, până la 27 Aprilie, Divanul nu primise nici o ştire dela ei, un anume Mihali, isac-ciul agenţiei austriace dela Silistra, e trimis să vadă ce s’a întâmplat cu ei. El a raportat că paşa din Silistra i-a reţinut1 2. Da 23 Aprilie, Tudor cere lui Alexandru Filipescu să desemneze câte doi boeri care să ducă la Vidin şi la Brăila arzurile, ce „eu încă mă silesc a se isprăvi până mâine seară... de mare grab' şi trebuinţă fiind” 3. Un alt arz se trimite, prin lipcan expres, paşii dela Vidin, „la 31 (sic !) Aprilie 4”. Din răspunsurile care s'au primit la aceste demersuri nu cunoaştem, în formă autentică, decât pe al paşei dela Giurgiu 5. Acesta recunoaşte îndreptăţirea cererii ce i-a fost adresată, dar adaugă că până ce apostaţii nu vor depune armele şi nu se vor întoarce liniştiţi la casele lor, el nu poate interveni la Poartă în favoarea norodului. Naum rezumă răspunsul paşei într’o frază scurtă şi expresivă: „Cu mâini într’armate nu se face cerere de privilegiuiri şi de dreptăţi”6. Negocierile oficiale duse de Tudor cu Turcii, prin mijlocirea boerilor ocârmuitori, pot fi considerate ca rupte, la sfârşitul lui Aprilie, prin refuzul autorităţilor otomane de a trata înainte ca rebelii sa fi depus armele şi prin internarea boerilor la Belvedere. Tudor nu numai n’a depus armele, dar s’a întărit şi mai mult la Cotroceni. El a orânduit să se facă în jurul mănăstirii „şanţuri cu tabie şi meterezuri”. Pentru aceasta a rechiziţionat oameni din toate părţile şi a scos din temniţe puşcăriaşii ce mai rămăseseră, după ce cei mai mulţi fuseseră eliberaţi de fătre Arnăuţi 7. Lucrările începuseră, imediat după sosirea lui Tudor la Bucureşti, la 26 Martie, când Tudor cere Divanului „un meşter evropienesc pentru făcutul băstăriilor, o mie de oameni, sau din oraş, sau din satele după împrejur, cu topoare, sape şi lopeţi pentru 1 E m. - Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p~. 122—124. 2 Ibidem, p. 133. 3 Ibidem, pp. 128—129. 4 Ibidem, pp. 140—141. 5 Ibidem, pp. 120—121. 6 Bis, ort. rom., XIII, p. 427. 7 Iorga-Dârzeanu, pp. 61. www.digibuc.ro 284 domnia lui tudoe făcut băstarii” şi „zece lăcătuşi pentru dresul armelor” \ ha 30 Martie, Tudor cere să se pună la dispoziţia lui Meimar-Başa, arhitectul Curţii domneşti, cherestea, cuie, dulgheri şi care de transport la Cotroceni 1 2. ha 28 Aprilie, lucrările de fortificare continuau, cum o atestă o mărturie contemporană : „Slugerul Teodor se află la mănăstirea Cotroceni şi tot face şanţuri să nu saie vacile peste ele” 3 4. In acelaşi timp, Tudor grămădea provizii nu numai la Cotroceni, ci şi în mănăstirile din Oltenia, şi făcea instrucţie cu armata sa. Tudor avea şapte tunuri vechi, părăsite de Ruşi, între care unul mare, dar spart. încercarea lui Tudor de a-1 repara a dat greş. In jurul lui Tudor se învârteau ingineri ca Moritz von Ott şi Freywald, foşti ofiţeri austriaci ca Bîin-teler care-i propuneau fel de fel de proiecte costisitoare şi, prin urmare, inaplicabile. In cursul acestor pAgătiri, Tudor primeşte dela paşa din Giurgiu „o scrisoare particulară, cu asigurarea că Sultanul e dispus a desrădăcina abusurile din Ţara Românească şi a lua în seamă toate dreptele sale cereri”. In aceleaşi timp sosi la Bucureşti un trimis al paşei „cu însărcinarea de a comunica în secret lui Tudor că Turcii nădăjduesc în credinţa şi cooperarea lui pentru alungarea lui Ipsilanti din Ţara Românească şi de a-1 înştiinţa că Turcii vor veni în Bucureşti şi, dacă el va coopera cu ei şi nu-i va trăda, Sultanul îl va face chiar Domn peste acest principat. Tudor, deşi a dat un răspuns satisfăcător, totuşi a început a face demersuri pentru a-şi garanta securitatea personală” f Pe această bază, Tudor a început noi negocieri cu Turcii. Dar aceste negocieri, conduse în secret şi pe cont propriu, nu aveau numai să-l opună foştilor săi aliaţi, dar să-l aducă în conflict cu propiiii săi căpitani şi să-l expună, fără nicio apărare, răzbunării eteriste. 1 E. Vîrtosu, Tudor Vladimirescu, p^. 86—87. 2 Ibidem, p. 92. ^ Ibidem, p. 136. Expresia a avut succes, de vreme ce am regăsit-o la Karl Goli, corespondentul din Bucureşti al Iui „Augsburger Allgemeine Zei-tung" (M. Pop eseu, Contribuţiuni, p. 38). Iată mărturia lui Goli : Inginerul V. Ott se oferise să împresure Bucureştii cu şanţuri ca să pună oraşul în stare de apărare. Dar planul lui implica cheltueli atât de mari încât Tudor l-a respins, ,,und blos einen Graben forderte, 'Welcher so tief und breit seyn soli, dass eine Kuh nicht hiniiber springen hann”. (Subliniat în text). 4 Scrisoarea lui Iacovenco, Neamul Românesc Literar, II, ip, 516—517. www.digibuc.ro CAPITOLUL XIII SFÂRŞITUL LUI TUDOR VLADIMIRESCU Tudor încercase să ajungă pe cale legală, adică prin negocieri oficiale, conduse de Divan, la o înţelegere cu Turcii care să evite ţării o ocupaţie militară. Dar Turcii au cerut, înainte de orice negociere, ca Tudor să depună armele. Fără să se expună a fi redus la discreţia Turcilor, de buna credinţă a cărora avea toate motivele să se îndoiască, Tudor nu putea lepăda armele. La propunerile Turcilor el va fi răspuns ceeace l-a sfătuit şi pe Ioan Solomon să răspundă într’o situaţie asemănătoare. Pe la mijlocul lui Martie, Derviş Paşa dela Vidin somase pe Solomon, care era însărcinat cu paza Olteniei, să se predea. Solomon ceru avizul lui Tudor. „Dânsul (Tudor) îmi răspunde ca să le făgă-duesc că ne vom preda mai târziu puţintel, dar aceasta să nu o fac niciodată şi, văzând că oştirile otomane vin asupra mea, sa mă retrag asupra mănăstirilor dela munte” L Planul acesta de a nu depune cu niciun preţ armele, de a evita pe cât posibil un conflict armat cu Turcii şi de a se retrage în caz de nevoie la mănăstirile de care dispunea în Oltenia era principiul tactic fundamental al lui Tudor. In împrejurările creeate prin defecţiunea rusească, acest plan era tot ce putea fi mai raţional şi mai oportun. In sensul acesta trebuie să fi răspuns Tudor şi propunerii de colaborare pe care i-a făcut-o paşa dela Giurgiu printr'un emisar trimis la Bucureşti: „Tudor, deşi a dat un răspuns satisfăcător, totuşi a început a face demersuri pentru garantarea securităţii sale personale” 1 2. 1 Biografia Polcovnicului Ioan Solomon, p. 20. 2Ignatie Iacovenco, Moldova fi Muntenia dela 1820 până la 1821. (Rezumat în Neamul românesc literar, II (1910) pp. 516—517). www.digibuc.ro 286 SFÂRŞITUL LUI TUDOR VLADIMXRESCU I. — TUDOR $J SA VA Prima măsură de garanţie personală pe care a luat-o Tudor faţă de un eventual atac turcesc a fost intensificarea lucrărilor de fortificare a Cotrocenilor, de care am vorbit deja. A doua a fost încercarea de a stabili un plan de cooperare cu Sava, care de asemenea încercase zadarnic să se înţeleagă cu Turcii 1 Prin versalitatea şi intrigile sale, Bimbaşa Sava a exercitat o netăgăduită influenţă asupra destinului lui Tudor. Informat de veniiea Turcilor de cătie Scarlat Callimacbi, protectorul său, Sava a înceicat să se înţeleagă cu paşii serhaturilor de pe Dunâie şi cu bătrânul vizir Silistra-Valesi. Era firesc ca Tudor şi Sava, angajaţi în aceeaşi politică, să caute să se apropie. Dar cum încrederea între ei lipsea, ei căutau pe întrecute ,,a se înşela unul pe altul”. Sava, cu toate că trata cu Turcii, continua să întreţină raporturi strânse cu Ipsilanti. El voia să-şi rezerve toate şansele şi să se asigure şi pentru cazul că ar birui Turcii şi ar aduce Domn pe Scarlat Callimacbi, şi pentru eventualitatea că Ruşii tot ar interveni în favoarea Grecilor. Prin aceste manevre, el pierdu încrederea tuturor şi se pierdu pe sine însuşi. înţelegerea între Sava şi Tudor fusese stabilită în faţa lui Hagi Prodan şi Dimitrie Macedonski, înainte de 8/20 Mai. Cei doi şefi conveneau să n’aştepte atacul Turcilor în Bucureşti, pentru a nu expune oraşul pericolului de a fi ars şi ruinat, ci să scoată toate trupele din capitală, din Cotroceni şi din mănăstiri şi, unin-du-le într’un singur corp, să atace pe Turci în timpul marşului lor. Udritzki era şi el de acord cu acest plan. înţelegerea aceasta n’avea sens decât dacă se baza pe o politică de colaborare cu Ipsilanti. Şi, în adevăr, ea a fost pecetluită, la 8/20 Mai, printr’o manifestaţie publică de solidaritate cu Eteria. După o slujbă săvârşită la Mitropolie, Tudor şi Sava ridicară steagul elefteriei (libertăţii) 2. Punerea în aplicare a acestui plan a fost zădărnicită de neîncrederea între Tudor şi Sava. Sava a refuzat să se prezinte la Cotroceni, unde se afla Tudor şi n’a luat parte la consfătuirea care avuse loc la consulatul rusesc. Apoi, profitând de confuzia pe care o provocase în capitală vestea apropierii Turcilor, Sava ieşi pe furiş din oraş şi, cu un corp de o mie de oameni, se în- 1 II ie Fotino, Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti, p. 133. ! Aticescu, I, p. 222 ; F 11 i m o a, II, 156 ; Iorga-Dârzeanu, p. 175. www.digibuc.ro TUDOB Şl 8AVA 287 ţări provizoriu în mănăstirile Plumbuita şi Mărcuţa, dar lăsă în Bucureşti destui oameni ca să păzească de panduri mănăstirile Şerban Vodă şi Sf. Gbeorgbe, unde se refugiaseră mai multe familii 1. Sava s’a tras apoi la Târgovişte, unde, după un svon consemnat de Dârzeanu, ar fi vărsat în casa Eteriei 30.000 piaştri şi ar fi propus lui Ipsilanti să atace împreună pe Turci. Dar Ip-silanti a respins propunerea, din respect pentru angajamentul luat faţă de Strogonof de a evita un conflict cu Turcii sau cin neîncredere în Sava ale" cărui negocieri cu Turcii le cunoştea. Atunci Sava s’a retras la mănăstirea Măigineni, de unde a scos pe oamenii lui Farmache, şi s’a închis el în ea cu oamenii săi 1 2. II. — TU DOR SE TRAGE SPRE PITEŞTI Tudor rămase la Cotroceni până la 15 Mai st. v. La 13, se auziră din depărtare bubuituri de tun. Iscoadele trimise de Tudor pe drumul Bucureşti-Silistra văzură corturile turceşti albind câmpia dela Obileşti. Alte trupe veneau pe drumul dela Giurgiu şi, la 14 Mai, ajunseră la Copăceni, la patru ore depărtare de Bucureşti, unde panica şi confuzia erau la culme. Locuitorii care se întoarseră dela mănăstiri şi de prin sate se pregăteau din nou să fugă. Supuşii străini se îngrămădeau la consulate. Consulul Prusiei şi cancelarul agenţiei austriace stăruie pe lângă Tudor să plece pentru a nu pricinui ruina oraşului. Tudor ezită şi aruncă vina pe Sava, căruia nu vrea să-i cedeze terenul. Sava refuză să plece pentru a nu lăsa, zice el, Bucureştii pradă pandurilor lui Tudor3. Toate acestea sunt pretexte menite să ascundă adevăratele motive. Părăsirea capitalei înseamnă pentru amândoi ruina ambiţiilor lor cele mai înalte. Deaceea, chiar şi după plecare lui Sava, Tudor nu se poate hotărî să plece. Udritzki anunţă, la 15/27 Mai, că Tudor a plecat de două ori din Cotroceni şi tot de atâtea ori s’a întors 4. In sfârşit, la 14 Mai, când Turcii nu mai erau decât la o depărtare de patru ore de capitală, dădu ordin de plecare. Hagi Prodan şi Dimitrie Macedonski evacuiază mănăstirile din Bucureşti şi se unesc cu trupele lui Tudor dela Cotroceni. Caii şi căruţele din curţile boereşti fură rechiziţionate. Prizonierii dela Belvedere fură puşi în libertate şi lăsaţi 1 I o r g a - P o p e s c u, p. 193; I o r g a - D â r z e anu, p. 75. —Io r g a. Izvoarele contempota-tte p. 342; Ilie Fotino, p. 133—134. 2 Ioiga-Cioranu, p. 289; 11 ie Fotino, p. 138.. 3 Kurmuzaki-Nistor, XX, p< 633. 4 Ibidem, p. 634. www.digibuc.ro 288 sfârşitul lot tudor vladimirescu să plece la Braşov. Tudor expedia apoi muniţia, calabalâcul şi familiile Bulgarilor din oastea sa1. In sfârşit, la 15 Mai, plecă şi oastea, formată din 4.000 panduri, cinci tunuri şi 500 călăreţi, Cazaci, Sârbi şi Bulgari, toţi bine înarmaţi. Cuvântarea pe care, după Chiriac Popescu, Tudor ar fi adresat-o ostaşilor săi îi defineşte bine situaţia şi intenţiile: „Până în ceasul acesta am economisit, fraţilor, treaba cu Turcii a nu călca pământul nostru, când cu una când cu alta, fără a ne arăta revoluţionişti către Poartă, cerând numai a apăra drepturile patriei noastre. Dar ne-fiind primite rugăciunile noastre care am făcut de mai multe ori către Poartă prin jălbile noastre, şi vedem foarte bine că vrăjmaşii noştri au ajuns afară din capitala noastră, cu gând a face cu noi răsboiu, suntem siliţi dar a lăsa acest oraş Bucureşti, ca să nu fim pricina noi singuri a arderii lui, şi să ne tragem spre întrupare cu ceilalţi fraţi ai noştri creştini... şi că de acum încolo, fraţii mei panduri, Bulgari şi Sârbi, conlocuitorii noştri, trebue să deşertăm puşca noastră în came de Turc, de vor năvăli pe noi şi să facem numele nostru lăudat a ne vesti toate noroadele că am stătut voinici împotriva vrăjmaşilor noştri” 2. Dacă aceste cuvinte au fost, în adevăr, rostite la data şi în împrejurările relatate de Cbiriac Popescu, rezultă că, la 15/27 Mai, când era pe punctul de a părăsi Bucureştii, Tudor nu era încă înţeles cu Turcii. Dimpotrivă el pornise să se unească „cu ceilalţi fraţi creştini”, adică cu Grecii lui Ipsilanti, pentru a se lupta cu Turcii. Cioranu afirmă acelaşi lucru, în termeni mult mai precişi: „Deci acuma mergem a ne uni cu fraţii noştri cari se află la Piteşti” 3. Da 14 Mai, Mitropolitul şi boerii au fost eliberaţi dela Belvedere şi trimişi, sub o excortă de zece panddri, comandată de căpitanul Simeon, la Târgovişte, unde se afla Alexandru Ipsilanti. Măsura aceasta înseamnă că Tudor punea la dispoziţia lui Ipsilanti guvernul ţării şi constitue cea mai bună dovadă că era botărît să facă cauză comună cu Ipsilanti. 4 1 Iorga-Popescu, p. 195; II ie Fotino, p. 137. 2 Ioiga-Popescu, p. 194. 3 Iorga-Cioianu, p. 196. 4 Ordinul lui Tudor către căpitanul Simeon eîn E. Vîrtosu, Tudor VladimirescU, pag. 147—148. Boerii au izbutit să scape şi de Simeon şi de oamenii arhistrategului Duca, care le ieşiseră înainte la Câmpina, şi au trecut la Braşov. www.digibuc.ro TUDOR SE RETRAGE SPRE PITEŞTI 289 Direcţia pe care o luase e de asemeni o indicaţie în acest sens. Drumul cel mai scurt spre Oltenia, era „drumul poştei", care trecea prin Şerbăneşti şi Slatina, pe care Tudor venise la Bucureşti. In loc de a lua acest drum, Tudor s'a îndreptat prin Găeşti spre Piteşti, unde era corpul lui Iordache şi Farmache. Această mişcare corespundea, de altfel, cu dispozitivul de lupta al armatei lui Ipsilanti. Da începutul lui Mai, Ipsilanti făcuse o călătorie de inspecţie la Câmpulung, Curtea de Argeş, Piteşti şi Râmnic. L,a io Mai st. n., el s'a întors dela Câmpulung şi s'a dus la Găeşti 1. Ispravnicul de Argeş primi ordinul să pregătească provizii şi mijloace de trecere peste Olt, şi trupele eteriste au fost eşalonate între Piteşti şi Râmnic. Tudor a văzut în aceste deplasări indicaţia că Ipsilanti are de gând să se tragă în Oltenia. Cum, în momentul acela, relaţiile lor erau din cele mai încordate, Tudor dădu ordin ca, sub pedeapsă cu moartea, nici un zavergiu să nu fie admis în cetăţile sale oltene. Şi în adevăr, când serdarul Iamandi a încercat să pună mâna-pe Cozia, oamenii lui Tudor l-au respins2. Această incursiune într’un domeniu care forma suprema rezervă a lui Tudor a înăsprit şi mai mult relaţiile între cei doi şefi revoluţionari. Agenţia austriacă raportează, la 7/19 Mai, că Tudor ar fi gata să-şi întoarcă armele împotriva lui Ipsilanti, dacă Poarta i-ar satisface cererea relativă la încetarea stoarcerilor şi silniciilor Fanarioţilor 3. Dar Poarta nu s'a arătat dispusă să-i satisfacă cererea şi, vrând-nevrând, Tudor a trebuit să se resemneze la o politică de colaborare cu Ipsilanti4. Tudor se ridica dela Cotroceni, cu toată oştirea sa, în amurgul zilei de 15/27 Mai, după ce se săvârşise la Mitropolie o slujbă religioasă şi .se sfinţiseră steagurile 5. Noaptea o petrecu dincolo de apa Ciorogârlei, într’o poziţie favorabilă. In tot timpul marşului, Tudor lua cele mai potrivite măsuri pentru a preveni un atac prin surprindere. Noaptea, oştirea 1 Hurmuzaki-Kistor, XX, p. 625. 2 Ibidem, p. 627. 3 Ibidem, p. 633. 4 „Die Spannung zWischen beyden Anfiihrern ist so gross, dass Tfrodor vieleicht geneigt Wăre den Ipsilanti anzugreifen und zu verjagen, Wenn die Pforte seinem Ansuclţen Wegen Abstellung der BeschWerden und Klagen des Walla-chischen Volkes gegen die Bedriickungen und Erpressungen der Phanarioten geneigtes Gehor verleihen wollte". (Ibidem, p. 628). 8 Arie eseu, I, p. 230. www.digibuc.ro 290 SFÂRŞITUL LTJI TUDOR VLADIMUtESCU era aşezată în careu cu tunurile şi cu carele de muniţii şi de provizii la mijloc : de o parte şi de alta, erau cavaleria şi rezerva; tabăra era înconjurată, până la o distanţă de un sfert de oră, de sentinele călări. Tudor dădea personal, în fiecare noapte, cuvântul de ordine şi toată noaptea inspecta tabăra pentru a se încredinţa că ordinele sale au fost executate. Pe lângă carele cu muniţii, el avea totdeauna ,,şi trei care mari cu sape şi târnăcoape, topoare, tesle şi lopeţi de fier şi alte dichisuri trebuincioase, cum şi potcoave şi cuie de potcovit caii”, încât, la nevoie, „îndată se făcea şanţ pe câmp la o poziţie cuviincioasă” 1. Chiriac Popescu, care ne-a păstrat aceste amănunte, pomeneşte şi de o stratagemă — un atac simulat din partea Turcilor — pentru a verifica executarea dispozitivelor sale de luptă şi pentru a deprinde pe ostaşii săi cu atacurile prin surprindere 2. Fapt semnificativ, stratagema lui Tudor, pusă în lucrare, la Bo-lintinul din Vale, a doua zi după plecarea sa din Bucureşti, simula un atac din partea Turcilor, nu a Grecilor lui Ipsilanti. „Astfel de stratageme făcea Tudor mai multe în două — trei zile şi până la Goleşti” 3. III.— O ULTIMĂ ÎNCERCARE DE COLABORARE CU IPSILANTI Ba Găeşti, Tudor află că Nicolae Ipsilanti, împreună cu căpitanii Iordache, Ghencea, Delibaşa Mihali, Sava şi cu mulţime de Arnăuţi i-au tăiat drumul la Goleşti şi-i opresc trecerea spre Piteşti4. Zvonul acesta fu confirmat printr’o scrisoarea lui Iordache care-1 avertiza că, dacă va înainta spre Piteşti, se va izbi de rezistenţa Amăuţilor săi. Tudor a citit scrisoarea lui Iordache în auzul căpitanilor săi şi a adăogat: „De multe ori gândesc că v’am spus că lor- ‘ dache îmi este vrăjmaş şi că de faţă mă goneşte şi că dânsul trebuie să-mi fi prins scrisorile ale Paşei Diiului care-mi lipsesc de o poştă, şi că dânsul îmi vrea moartea... ce trebue să face'm cu astfel de om ? Eu nu ştiu. Noi avem de patru ori putere mai multă decât dânsul şi mai vârtos şi tunuri, şi cum au cutezat să ne scrie cu astfel de chip” ? 8 Care poate fi semnificaţia gestului lui Iordache? Simplă 'lorga-Popescn, p. 218; Iorga-Cioranu, p. 290. • 2 Ibidetn, p. 195—198. 8 Ibidetn, p. 198. 4 Iorga-Cioranu, p. 291. 8Iorga-Popescu, p. 200. www.digibuc.ro ULTIMA ÎNCERCARE DE COLABORARE CU IPSILANTI 291 măsură de precaţiune faţă de Tudor, de fidelitatea căruia avea atâtea motive să se îndoiască, sau Iordache era deja în posesiunea corespondenţei dintre Tudor şi paşa Vidinului, cum crede Chi-riac Popescu? Pare limpede, că după evacuarea Bucureştilor, o schimbare s’a produs în raporturile lui Tudor cu Turcii. Tudor intră în relaţii cu Chehaia-bei al paşei din Silistra, comandantul trupelor de invazie în Ţara Românească, şi ajunge cu el la un acord de cooperare militară împotriva lui Ipsilanti. Pentru a răspunde la injoncţiunea lui Iordache, Tudor s’a sfătuit cu Hagi Prodan, Macedonski şi Alexandru Fficolaevici, comandantul Bulgarilor din oastea lui Tudor. Rezultatul consfătuirii lor a fost hotărîrea ca Macedonski şi Alexandru să plece la Piteşti cu o căruţă de poştă şi, până la întoarcerea lor, oastea să rămână pe loc. Cei doi trimişi s’au întors în aceeaşi zi, către seară, cu răspunsul ca Tudor să se apropie cu armata sa până la Goleşti, unde aveau să-l aştepte Iordache şi Farmache pentru a avea cu el o explicaţie. Când ajunse la Goleşti, Tudor îşi aşeză armata în poziţie de luptă. Iordache veni cu un detaşament de cavalerie şi, apro-piindu-se ca la o bătaie de puşcă de oastea lui Tudor, invită pe acesta la o consfătuire. Tudor primi, şi ambii şefi, înaintară unul către altul, însoţiţi de câte 24 soldaţi de încredere. In faţa excor-telor lor, rămase la treizeci paşi depărtare de locul consfătuirii, cu puştile la ochi, gata de a trage la cea mai mică atingere ce s’ar fi adus comandantului lor, Tudor şi Iordache se explicară. Tudor ceru socoteală lui Iordache de scrisoarea sa şi de motivele care l-au făcut să interzică trecerea oştirii sale spre Piteşti. Iordache răspunse că Ipsilanti îl bănueşte de necredinţă şi-i arătă o scrisoare a sa către Turci. Tudor a declarat că „venirea lui la Piteşti nu priveşte alta decât numai a se uni cu toţi fraţii lui şi să serbată cu Turcii îjnpreună cu toţii, care s’au apropiat de Bucureşti”. Al doilea motiv e că ,,Sava s’a arătat necredincios către dânsul şi trădător”, nerespectând învoiala de a ieşi în acelaşi timp din Bucureşti şi de „a izbi pe Turci, călcându-i fără veste în ordia lor la Dudeşti”. Discuţia s’a terminat cu îmbrăţişeri şi jurăminte de credinţă x. După împăcarea şefilor lor, cele două armate s’au unit şi s’au tras focuri de bucurie şi de înfrăţire şi au mers împreună 1 1 Iotga-Fopescn, p. 201; Iorga-Cioranu, p. 292 www.digibuc.ro 292 SFÂRŞITUL lui tudob vladihirescu până la casele lui Dinicu Golescu. Aci Tudor şi-a aşezat oastea în coloane, după obiceiul lui, iar el s’a urcat în chioşcul de deasupra porţii, însoţit de Iordache şi Farmache. Gheorghe Ipsilanti a venit şi el să întărească frăţia, prin graiu şi înscris. Ei au convenit să alunge din inimă orice urmă de bănuială, iar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei şi să atace pe Turci cu corpul său peste Olt1. IV. — înţelegerea lui tudor cu turcii Dar prinderea unui al doilea curier, trimis de Tudor chiar dela Goleşti lui Chehaia-bei, dovedi lui Iordache că scena înfrăţirii n’a fost decât o comedie şi că intenţia lui Tudor era de a face cauză comună cu Turcii pentru a alunga pe Ipsilanti şi pe aderenţii lui din ţară. Conduita lui Chehaia-bei faţă de Sava ne îndreptăţeşte să credem că el va fi promis lui Tudor tot ce a cerut, numai să-l poată rupe de Eterişti, urmând ca la sfârşit să-l trateze exact ca pe Sava. Planul concertat între Turci şi Tudor era ca acesta, înaintând spre Câmpulung, să cadă fără de veste peste corpul puţin numeros al lui Nicolae Ipsilanti şi apoi să taie retragerea Ete-riştilor spre munţi. In modul acesta, Tudor îşi va fi dovedit credinţa faţă de Turci şi îşi va fi putut justifica acţiunea, ca fiind fost determinată exclusiv de motive de interes obştesc. In acelaşi timp, corpul principal al lui Alexandru Ipsilanti avea să fie atacat din faţă de Turci şi din flancul stâng de Sava care se înţelesese şi el cu Turcii 1 2. Toţi scriitorii contemporani sunt de acord asupra faptului că Tudor s’a înţeles cu Turcii pentru a lovi pe Ipsilanti 3. 1 Iorga-Popescu, p. 201—202 2 Laurenţoa, p. 92 ; Ilie Fotino, p. 138. 3 „In adevăr, planul lui Tudor a fost acesta : ca, trecând Oltul dincolo, să ia marginea Carpaţilor din România-Mică. Sava, asemenea, dela Mărgineni luase marginea Carpaţilor din Valahia Mare. Ipsilanti şi Grecii, goniţi de Turci la vale, erau să cază, desigur, în mâinile lui Sava sau ale lui Tudor. Dar norocul părăsi pe Tudor şi protejă pe Ipsilanti” (Iorga-Cioranu, p, 298—299). „Tudor a fost omOrit prin dicasteriul lui Ipsilante, în Târgovişte, dupăce s’a dovedit că se făcuse una cu pandurii a nu ajuta Eteria Grecilor şi.s’au prins scrisorile Turcilor scrise către dânsul a se trage cu trupul său peste Olt" (Iorga-Popescu, p, 215—216). Şi Izvoranu ştie că Tudor ţinea corespondenţă cu paşa din Silistra, „din care corespondenţă se prinse de Greci vreo câteva, şi se dete pe faţă că este cu Turcii, iară nu cu Ipsilanti” (Iorga-Izvoranu p. 363). La Târgovişte, Tudor ar fi mărturisit „câte au lucrat spre aducerea Tur- www.digibuc.ro ÎNŢELEGEREA lui tudor cu turcii 203 In acest scop, Tudor a căutat să-şi concentreze toate trupele sale de elită. El a scris lui Solomon „ca îndată ce va primi scrisoarea lui să se scoale cu toţi pandurii lui şi să se ducă la dânsul la Goleşti, fiindcă toţi pandurii cei mai vechi şi mai buni erau cu el” (cu Solomon). Tudor adaugă în scrisoarea sa ca la mănăstirea Cozia să lase o sută de panduri care să îngrijească de zăhărelele ce erau acolo, „şi orice Sârbi şi Greci vor fi prin mănăstiri să-i dea afaiă şi să rămâie numai panduri” x. Solomon a primit scrisoarea lui Tudor la Râmnic, prea târziu pentru a putea da curs ordinului cuprins într’însa. In adevăr, peste două ceasuri, el se pomeni cu un curier arnăut care-i aducea o scrisoare dela prinţul Ipsilanti şi dela Căpitanul Iordache, care-i aduceau complimente pentru luptele sale cu Turcii şi-i făceau cunoscut că Tudor Vladimirescu era sub judecata lor şi „că i-au prins toată corespondenţa ce a avut cu Turcii spre a ne vinde lor”. Peste trei zile, Solomon a aflat că „pe Tudor, ducându-1 la Târgovişte, l-au tăiat”. Din relaţiunea lui Solomon se vede cât de repede s’au precipitat lucrurile : acordul lui Tudor cu Turcii, interceptarea corespondenţei sale de-către Eterişti (sau poate trădarea ei de către Turci), aiestarea, judecarea şi executarea lui Tudor — toate acestea în răstimp de câteva zile. Rămâne acum de lămurit faptul cel mai turburător din istoria lui Tudor Vladimirescu : cum de a putut să fie el, pe care pandurii şi ţăranii, în „entuziasmul răsbunării” şi în elanul nă-dejdiilor, lor, l-au numit Domnul Tudor, din mijlocul oştirii sale şi predat dicasteriului lui Ipsilante, ca un simplu delicvent ? Dacă considerăm, cum s’a făcut până acum, mişcarea lui Tudor Vladimirescu ca independentă de revoluţia grecească, întâmplarea dela Goleşti, unde comandantul suprem al unei armate a fost arestat în văzul armatei sale de o mână de oameni fără ca cineva să schiţeze măcar un gest de împotrivire, ar fi de neînţeles şi unică în istorie. cilor In ţară şi tot planul ce a avut, după cum şi scrisorile sale se prinseseră de către serdarul Iordache” (Iorga-Dârzeanu, p. 85). „Mulţi zic că el (Tudor), dupăce a văzut că oştiri regulate ruseşti nu vin şi pe Ipsilante tâlhăreşte purtându-se ... s’ar fi ajuns cu Turcii... să-l lovească şi cu toată ceata tâlharilor lui să-l prăpădească, care înţelegând Ipsilante au făcut mijlocire prin chiar tainicii lui ce-i avea în preajma lui Tudor de l-au dat morţii’’ (Jalnica cântare a Iui Zilot Românul, Reo. pt. istorie, arheologie şi filologie, voi. VI (1891), p.105). 1 Biografia polcovnicului Ion Solomon, p. 23. www.digibuc.ro 294 sfârşitul lui tudor vladimirescu Faptul a fost posibil, întâiu fiindcă Tudor, sacrificând cauza ţărănească acordului său cu boerii, a pierdut încrederea şi sprijinul maselor, în al doilea rând fiindcă Tudor nu era în ochii căpitanilor săi ■— şi vorbind de aceştia nu ne gândim numai la Hagi Prodan, Dimitrie Macedonski sau Alexandru Nicolaevici care erau străini şi puteau fi consideraţi ca simpli mercenari, ci şi la căpitanii ridicaţi din mijlocul ţărănimii noastre ca Solomon, Ionescu, Cuţuiu, Urdăreanu, Fruntelată, etc. — decât un mandatar al Eteriei, care i-a ridicat pentru desrobirea ţării de sub jugul turcesc, într'o luptă comună cu Grecii şi cu ceilalţi creştini din Imperiul otoman şi căreia l-au văzut de atâtea ori, şi nu mai departe decât la Goleşti, jurându-i supunere şi credinţă ; în sfârşit, fiindcă prin severitatea sa excesivă, Tudor şi-a înstrăinat simpatia tuturor ostaşilor săi. Toate aceste elemente se combină la Goleşti, şi în faţa încercării de a întoarce împotriva Eteriştilor braţele care fuseseră înarmate de Eterie pentru un ideal care era şi al nostru, provoacă prăbuşirea aceluia care a nesocotit obligaţiile fundamentale ale condiţiei sale. Adversarii lui Tudor s’au folosit de această din urmă cauză pentru a-1 pierde. Şi Tudor, prin severitatea lui care mergea până la cruzime, i-a servit par'că anume1. In Bolintinul din Vale, Tudor a omorît,,.chiar cu mâna lui”, doi flăcăi panduri în vârstă de douăzeci de ani, pentrucă luaseră dela o casă de ţărani dintr’acel sat două trombe de pânză. De la Bolintin până la Găeşti pe o distanţă de trei poşte, Tudor a omorît, pentru astfel de furtişaguri, ,,cu ştreang şi cu glonţul, douăzeci şi doi de panduri în vârsta tinereţii, bravi şi făcuţi pentru răsboi” l. Ea Cârcinov a mai spânzurat doi panduri. La cruzimea represiunii s’adaogă odiozitatea modului de execuţie. Pe unii îi punea să-i spânzure, pe alţii îi omora el cu mâna lui în faţa ostaşilor săi. Nu e de tnirare că, „cu aceasta a adus pe toţi căpitanii acelei oştiri la nemulţumire şi la desăvârşită disperaţie şi ură împotrivă-i” 1 2. Dar ceeace a împins la exasperare spiritul căpitanilor a fost omorîrea căpitanului Ioan Urdăreanu, şi încercarea de a 1 „Trebue să spunem adevărul. Tudor era un om sever, şi -de multe ori şi la mai multe împrejurări, foarte crud”. Iorga-Cioranu, p. 290). 2 Iorga-Cioranu, p. 290. — Chiriac Pqpescu ridică cifra la treizeci: ,,Vă încredinţez că dân ul a omorît treizeci de inşi :unii cu spânzuratul, şi alţii i-a omorît singur cu mâni lui înaintea tuturor ostaşilor (faţă fiind şi eu)” (Iorga-Popescu p. 199). www.digibuc.ro înţelegerea lei tudor cu TURCII 295 omorî pe alţi trei, dintre care doi s’au ascuns, iar al treilea a fost scăpat de tovarăşii săi. Cioranu povesteşte că, înainte de Goleşti, la Cârcinov, Tudor a cerut căpitanilor oştirii sale să-i dea făgăduiala înscris că vor răspunde cu vieaţa lor de neorânduielile ce se vor produce în companiile lor. Toţi căpitanii au dat făgăduiala cerută, afară de patru şi anume : Ioan Oarcă, Ghiţă Cuţuiu, lene Ienescu şi Ioan Ur-dăreanu. Aceştia au răspuns că Tudor n’are nevoie de înscrisul lor, devreme ce îi omoară în toate clipele fără de niciun înscris. ,,Tudor a tăcut şi, pornind de acolo, a ajuns la Goleşti”, unde s’a răzbunat crunt. Purtarea lui Tudor în această împrejurare e stranie, şi explicaţia lui Cioranu nu ne satisface deloc. Dorinţa lui-Tudor de a întări disciplina prin înăsprirea răspunderii căpitanilor putea fi realizată printr’un ordin de zi. Pentru aceasta nu era nevoie să se ceară căpitanilor un consimţimânt înscris, ceeace dă întregii afaceri aspectul unei conspiraţii. Cheia problemei ne-o dă Chiriac Popescu. Tudor aflase că Hagi Prodan, Macedonski şi Alexandru Nicolaevici formaseră planul de a-1 preda în mâinile lui Iordache. El a chemat atunci câţiva căpitani de panduri pe care îi credea mai credincioşi şi, revelându-le planul susnumiţilor căpitani, le-a poruncit ,,a împrăştia tuturor pandurilor, prin taină, de vor cei mai sus împo-trivnici lui a trimite pe dânsul la Ipsilanti singur, să stea împotriva acestei hotărîri şi să nu-1 dea, ci să se arate nemulţumiţi şi... să se pue şi cu armele împotrivă”. Dar căpitanii în loc de a primi propunerea lui Tudor, ,,1-au ocărît de faţă, zicând că el este nevrednic a fi mai mult a lor căpetenie” 1. Ce vroia în fond Tudor Vladimirescu ? Să-şi asigure fidelitatea căpitanilor de panduri împotriva căpitanilor de Arnăuţi care voiau să-l predea lui Ipsilanti din cauza înţelegerii sale cu Turcii. Prin refuzul lor, căpitanii de panduri exprimau voinţa oştirii de a rămânea credincioasă scopurilor iniţiale ale mişcării şi condamnau cu atât mai aspru politica de înţelegere a lui Tudor cu Turcii, cu cât Poarta declarase printr’un firman hotărîrea sa de a „curăţa ţara de făcătorii -de rele şi de a extermina din aceste provincii pe toţi oamenii infernali” care s’au strâns în jurul lui Tudor şi Ipsilantia. Refuzul căpitanilor de panduri de a-şi 1 2 1 Iotga-Popescu, p. 202 ; Ra y b a u d p. 232—233. 2 11 i e P o 11 n o, p. 144. www.digibuc.ro 296 SFÂRŞITUL LUI TUDOR VLADIMXRESCU urma şeful în politica în care acesta se angajase, consuma ruptura între oştire şi comandantul ei şi pecetluia soarta lui Tudor. Şi acum înţelegem furia cu care Tudor a încercat să se răs-bune pe căpitanii care i-au stat împotrivă şi uciderea lui Ioan Urdăreanu. Mihai Cioranu, care a fost de faţă, povesteşte astfel întâmplarea; înaintea chioşcului, în care stătea Tudor, la vreo trei-patru sute de paşi, pe o muche de deal, se afla un şir de sălcii. Tudor, care nu putea uita afrontul celor patru căpitani, avu ,,ideia că acele sălcii ar putea servi la planul său” de răzbunare. „Era în amurgul sării; din afara porţii, la stânga, lipit de zidul curţii, era un post care se ocupa de comandirul artileriei şi de aghiotantul lui Tudor pentru acea noapte, şi pe care post sta mai sus arătatul comandir şi aghiotant, care în acel minut îşi aprindea ciubucul, când, fără veste, se pomeneşte cu Tudor pe la spatele său că-i cere ciubucul, zicând că ar fi voit şi el să fumeze pentru puţin. „Tudor, sara însă, după ce se împărţea lozinca de ofiţerul de rând, avea de regulă să viziteze tot lagărul şi să încerce sentinelele dupe la posturi dacă îşi împlinesc datoriile lor. „După primirea ciubucului dela aghiotant, Tudor porunceşte acestuia ca să meargă dimpreună cu dânsul spre vizitarea posturilor, întrebând unde sunt căpitanii Oarcă, Cuţuiu, Urdăreanu şi Ienescu. Doi dintre aceştia, cunoscând pe Tudor mai bine (Oarcă şi Cuţuiu) se ascunseră. Iar Ienescu şi Urdăreanu s’au înfăţişat îndată. Tudor, plecând cu dânşii şi cu mai mulţi căpitani şi ofiţeri ai săi spre vizitarea posturilor, răspunzând singur parola ce i se cerea de sentinele, au ajuns la arătatele sălcii, unde acei căpitani au fost înconjuraţi de trupa uciderii, şi în puţine momente, căpitanul Ioniţă Urdăreanu a fost şi spânzurat de o salcie dintr’acelea. Iar pe căpitanul Iancu Ienescu cu mari rugăciuni l-au scăpat mai sus arătatul comandir şi aghiotant. După depărtarea de câţiva paşi dela sălciile unde spânzurase pe Urdăreanul, Tudor a poruncit de a legat pe Ienescu, zicând că a doua zi va pune să-i dea patruzeci to-poraşe şi-l va trimite la ocnă. Tudor de acolo s’a suit iarăşi în chioşcul de deasupra porţii”. In aceeaşi noapte, după câteva ceasuri, căpitanii în care pandurii îşi puneau toată nădejdea şi credinţa, Vasile Crăpatul Barbu Urleanu, Vasile Ghelmegeanu, Ioan Creţescu şi alţii, s’au www.digibuc.ro PRINDEREA ŞI UCIDEREA. LUI TUDOR 297 adunat la poartă. „Prin lagăr focurile încă nu se stinseseră; soldaţii îşi fierbeau mămăligile şi îşi frigeau carne sau ce aveau de mâncat”. Din întâmplare, două din acele focuri ardeau chiar înaintea sălciilor, unde fusese spânzurat Urdăreanu. Dela poartă unde era postul aghiotantului, Mihai Cioranu, şi al comandirului artileriei, Cacaleţeanu, şi unde se adunaseră căpitanii „se vedea la lumina focurilor cadavrul lui Ioniţă Urdăreanul, spânzurat de salcie. El era de o statură robustă, în cea mai frumoasă vârstă a juneţei sale, cu un păr galben ca beteala, care ajungea la genunche, şi de o frumuseţe nespusă. Cu această moarte grabnică şi fără cercetare se dăduse cel mai urît exemplu celorlalţi capi de panduri”. Ea aceasta se adaogă moartea pandurilor ucişi între Bucureşti şi Goleşti şi faptul că Urdăreanu era rudă cu cei mai mulţi dintre căpitanii care se adunaseră la poartă, mâhniţi de moartea tovarăşului lor şi revoltaţi împotriva lui Tudor1. V. — PRINDEREA ŞI OMORÎREA LUI TUDOR Izvoranu adaogă că, după ce sloboziră dela moarte pe lene Ienescu, ,,se strânseră polcovnicii şi căpitanii la Hagi Prodan şi-i spuseră că nu mai primesc pe Tudor de comandir al lor. Hagi Prodan le zise : „Daţi înscris !” şezură şi făcură înscris şi îl iscăliră toţi polcovnicii şi căpitanii şi îl deteră în mâna lui Hagi Prodan”. Hagi Prodan trimise cu acest înscris un om lalordache2. După altă versiune, Macedonski însuşi ar fi plecat la Iordache să-l informeze de dispoziţiile căpitanilor. Hagi Prodan şi Dimitrie Macedonski, care urmăreau mai de mult acţiunea tot mai independentă a lui Tudor, se aflaseră în noaptea aceea, în casele cele mari din lăuntrul curţii. In timp ce căpitanii se jeluiau de Tudor către comandirul artileriei şi către aghiotantul Cioranu, „privind cu înverşunare cadavrul Urdă-reanului spânzurat de sălcii”, se auzi bătând la poartă dinlăuntru : era Macedonski. Ea porunca lui Cacaleţeanu, sentinela deschise şi Macedonski ieşi trăgând un cal alb după sine. El întrebă pe căpitani dacă e adevărat că Tudor a spânzurat pe Urdăreanu. Căpitanii îi arătară cadavrul ce se vedea între focuri. Atunci Macedonski i-a făcut proşti că suferă asemenea procedee şi le-a declarat că pandurii sunt împotriva lui Tudor şi că aceia care vor rămâne cu dânsul vor pieri cu dânsul. Revoltaţi de uciderea lui Urdăreanu, căpitanii răspunseră că sunt gata să primească poruncile lui. 1 Iorga-Cioranu, p. 293—294 ; Ilie Potino, p. 144. 2Iorga-Izvoranu, p. 372—373 ;Ilie Fotiao pag. 144—145. www.digibuc.ro 298 -sfârşitul lui tudob vladimirescu Cu acest răspuns „hotărîtor”1, Macedonski se aruncă pe cal şi dispăru în întunericul nopţii. Căpitanii se făcură şi ei nevăzuţi Şi, într’un ceas, răsturnară situaţia. Pandurii care aveau misiunea să păzească lagărul dinspre Turci şi dinspre Gieci se transformară în paznici ai lui Tudor, care dormea sus în foişor, fără să bănuiască nimic din ceea ce se pregătea în jurul lui. Cioranu pretinde că, împreună cu Gacaleţeanu, a încercat toată noaptea să comunice cu Tudor şi să-l prevină, dar n’au izbutit, fiindcă chiar şi sentinelele aşezate la uşa lui erau hotărîte să tragă dacă ar fi încercat să iasă din chioşc înainte de ziuă. Mult mai probabil e că le-a fost frică, atât de pornite erau spiritele şi atât de generală ura. „Domnul Tudor” era prizonierul propriilor săi panduri şi condamnat, înainte de a fi fost predat lui Ipsilanti, de toţi aceia care au crezut în cuvântul lui de izbăvire şi pe care el i-a părăsit pentru un vis deşert de mărire personală. A doua zi dimineaţa, 21 Mai, ieşind în faţa lagărului, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Descoperit-a ceva neobişnuit în atitudinea lor sau reflecţia din timpul nopţii i-a schimbat sentimentele, destul că, văzând cadavrul lui XJrdăreanu, a dat ordin să fie dat jos din ştreang şi îngropat la biserică cu onoruri ostăşeşti. încă înainte de săvârşirea ceremoniei au sosit căpitanii Iordache, Farmache, Delibaşa Mihali şi Ghencea, cu vreo douăzeci şi cinci de Arnăuţi, şi au urcat în chioşc la Tudor. Aci, după ce i-au amintit ajutorul pe care i l-a dat Eteriei şi jurământul de credinţă pe care l-a călcat, Iordache a întrebat pe Tudor cu ce drept a spânzurat pe Urdăreanu şi douăzeci şi cinci de panduri dela Bucureşti până la Goleşti ? „Tudor i-a răspuns că se află cu sabia sa în patria sa”. Iordache l-a întrebat apoi de ce a trimis cărţi la Turci şi, la cererea lui Tudor, a arătat scrisorile adresate paşei din Silistra prin Borănescu şi alte scrisori trimise chiar dela Goleşti lui Chehaia-bei. Tudor nu tăgădui că a trimis acele scrisori, dar spuse că va da socoteală de faptele sale când va trebui şi cui va fi în drept să i-o ceară. Căpitanul Iordache ieşi atunci în faţa taberei şi. arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor, spunându-le că Tudor voia să-i dea pe mâinile Turcilor ca să-i omoare pe toţi. I_,a sfârşit îi întrebă pe cine vor comandir, tot pe slugerul Tudor Vladimirescu sau pe gospodarii Macedonski şi Hagi Prodan. „Căpitanii şi pandurii, proşti şi supăraţi pe nechibzuita asprime a lui Tudor, au început să strige toţi într'o glăsuire : „Ba pe gospodar Mace- 1 Iorga-Cloranu, p. 294. www.digibuc.ro PRINDEREA 81 UCIDEREA LUI TUDOR 299 «donski şi pe gospodar Uagi Prodan ! Iar pe slugerul Tudor nu-1 mai voim”. „Atunci căpitan Iordache, intrând la Tudor, i-a cerut armele. Tudor, văzându-se părăsit chiar de ai săi, a dat armele”. Apoi a urcat pe un cal străin, ai cărui dârlogi îi ţinea Ghencea ^şi, înconjurat de Arnăuţi, a pornit spre Piteşti. După o oră, porni şi armata lui Tudor, în frunte cu- Mace--donski. Mihai Cioranul a-fost trimis înainte să ceară lui Iordache -dispoziţii de încartiruire. In casele lui Iancu Mavrodol din Piteşti, unde stătea Iordache, Cioranul spune că a zărit într'o cameră pe Tudor şezând pe un pat, sub paza lui Ghencea, în timp ce Iordache se plimba prin odae. Cioranul pretinde a fi auzit pe "Tudor spunând : „Şi ce vreţi dela un om pe care, după vicleniile •ce aţi urmat, aţi întors chiar oştirea lui de l-au dat în mâinile voastre, voi, oameni fără căpâtâiu şi străini cu totul de această ţară. Gândiţi-vă singuri voi printr'aceasta la ce căpătâiu o să ieşiţi ? Vreţi să mă omorâţi ? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m’am îmbrăcat cu •cămaşa morţii. Turcii sunt în ţară, dar nu sunteţi în stare şi nu •veţi fi niciodată a vă bate cu dânşii cu ispravă”. A doua zi dimineaţa, Tudor fu pornit, prin Câmpulung, Ia Târgovişte, într’o căruţă de poştă, cu un Arnăut înarmat la spate, şi alte trei sau cinci căruţe cu Arnăuţi în urmă. Ea Târ-jgovişte, unde a intrat pe un cal prost, cu picioarele legate sub burta calului, fu închis în vechea Mitropolie şi dat în paza lui Va sile Caravia. Pentru a-1 judeca, Ipsilanti a format un tribunal ■de nişte boeri ce se ziceau pământeni, ca Geartol şi alţii. „Dar de teamă ca pământenii să nu se răscoale şi să-l libereze, Ipsilanti a poruncit lui Caravia de l-au omorît noaptea, în taină, pe malul iazului ce curge pe lângă oraş şi i-au aruncat cadavrul într’un puţ de lângă grădina Geartol” E După mărturia unui contemporan „care a văzut cu ochii Iui când l-au scos (pe Tudor) din lanţuri şi l-au dat în mâna lui Vasile Caravia”, Tudor ar fi fost împuşcat în ziua în care a fost •adus la Târgovişte, la trei sau patru ore, după înserare. „Am 1 1 Iorga-Cjoranu, p. .297—298; P o t i n o p. 153 ; I» a u r e n-<9011, 167. Nauia Râmniceanu vede în moartea lui Tudor pedeapsa lui Dumnezeu. „Gheorgache şi Farmache, prinzându-1 cu vicleşug la Piteşti, l-au trimis legat la Târgovişte şi acolo, judecându-1 Ipsilante după pravila sa ca pe www.digibuc.ro 300 8FÂE8ITUL LUI TCDOB YLADIMIBBSCO auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de puşcă, spre odaia, lui Caravia, ce era în fundul curţii Mitropoliei unde şedea şi egumenul Chirii. A doua zi de dimineaţă s’au svonit în toată curtea. Mitropoliei c’au împuşcat pe Domnu Tudor Vladimirescu şi că l-ar fi asvârlit în taină într’una din umblătorile de sus (din fund) ale-Mitropoliei” x. Tribunalul instituit de Ipsilanti condamnă pe Tudor la. moarte, pe baza articolelor 3, 7, 8 din codul justiţiei militare aL Eteriştilor, pentru părăsire de drapel, legături cu inamicul şi conspiraţie secretă împotriva Eteriei 2. Dacă se admite, şi cred că nici un cercetător informat nu mai poate azi refuza să admită, că. Tudor a făcut parte din Eterie, că a pornit mişcarea sa din iniţiativa şi cu ajutorul Eteriei şi că, în calitate de membru al acestei societăţi, era obligat să-i respecte legile, cum ajurat în mai multe rânduri, nu se mai poate arunca asupra Eteriei acuzaţia că a ucis pe Tudor prin tiădare. In fond Tudor, ca şi Ipsil; nti dealtfel, au fost victimele aceloraşi fatalităţi inexorabile care i-£.u lipsit pe amândoi de condiţiile esenţiale de succes pe care fsi irt-nu iaseră acţiune''. un călcător de jurământ cu deslegarea unirii în faptele tâlhăreşti, l-au omorît: la 17 Mai” {Bis. ort. rom. XIV, p. 429). ,,In faţa primejdiei de a fi prins întrer doi duşmani, Ipsil ante a dat ordin lui Iordache să pună mâna pe Tudor şi să-L aducă la Târgovişte. Părăsit de ai săi, Tudor a fost arestat la Goleşti şi dus. călare la Târgovişte, prin Câmpulung, unde a fost judecat după statutele Ete— riei şi condamnat la moarte, de o comisie de boeri prezidaţi de Vasile Caravia. Ipsil ante confirmă sentinţa” (N. I orga, La rivolution grecgue sur le Danube-Buletin de l’Institut pour l’âtude de l’Europe sud-orientale VIII (1921) p. 98).— ,.Vestea că Tudor Vladimirescu a fost condamnat milităreşte' şi executat în. Curtea Mitropoliei din Târgovişte, la 7 Iunie, din ordinul lui Ipsilanti, se confirmă. Corespondenţa lui cu comandanţii turci de pe marginea Dunării a fost interceptată şi prezentată lui Ipsilanti care l-a considerat şi tratat ca trădător”. (Fleischhackl către Mettemich, Sibiu, 16 Iunie 1821. Hurmuzaki — N ist or, XX, p. 643). 1 G. P o s a, Omorirea lui Tudor Vladimirescu după mărturia unui contemporan (Curentul, 21 Februarie 1944). Martorul contemporan e Pârvu Meşu-nescu şi mărturia s’a păstrat printre hârtiile maiorului Dimitrie Papazoglu. Alţi autori, ca Filimon (II 167) şi Raybaud (I 236) susţin că Tudor-a fost omorit fără judecată. După Dârzeanu, Tudor a fost pus „la popreală”, într'o* odaie din Curtea Mitropoliei din Târgovişte şi cercetat „cu scumpătate” de Vasile Caravia şi de alţi patru orânduiţi, care l-au silit a mărturisi, cu desăvârşire, câte-au lucrat spre aducerea Turcilor în ţară şi tot planul ce a avut, precum şi scrisorile sale (ce) se prinseseră de către serdarul Iordache. Şi atunci, după examenul-cercetătorilor, a poruncit principiul Ipsilante ca să-l omoare, chinuindu-1 asupra, uciderii ca să-şi mărturisească averea” (I o r g a - D â r z e a n u) p. 85. — Ray— baud scrie că nu s'au găsit decât patru taleri asupra lui Tudor. ! Aricescu II, p. 140—141; F o t i n o, p. 152. www.digibuc.ro PRINDEREA SI UCIDEREA LUI TUDOR 301 De altfel, dacă Tudor ar fi scăpat de răsbunarea Eteriştilor ar fi avut soarta lui Bîmbaşa Sava, care a jucat acelaşi joc ca Tudor şi a împins politica de colaborare cu Turcii până la urmă, rirea şi exterminarea Eteriştilor din ţară şi care, drept răsplată, a fost omorît în mod perfid la cartierul lui Chehaia-hei, împreună cu Delibaşa Mihali şi Aga Ghencea. Soarta lui Tudor a fost pecetluită din clipa când a sacrificat cauza ţărănimii pentru a se învoi cu boerii şi a rupt cu Eteria pentru a se înţelege cu Turcii. Contemporanii au întrezărit clar acest lucru. ,,Văzându-se părăsit de ai săi, scrie Cio-ranu, Tudor a dat armele” lui Iordache1. La 18(30) Mai, deci cu trei zile înainte de arestarea lui Tudor, Udritzki raporta din Bucureşti că Tudor era părăsit de aproape toţi tovarăşii săi şi astfel serios ameninţat de Ipsilanti1 2. De altfel proslăvitorii lui Tudor nu l-au putut disculpa decât copleşind poporul care s’a încrezut în cuvintele lui şi l-a uimat3. Cu toată defecţiunea şefului ei, mişcarea lui Tudor Vladi-mirescu a lăsat urme adânci şi trainice în sufletul poporului. Mult timp după moartea lui, pandurii au refuzat să creadă că Tudor a fost ucis de Greci. Ei spuneau că a fost trimis în Rusia spre a se desvinovăţi înaintea ţarului 4 şi nu se îndoiau că odată se va întoarce, tare şi mare, pentru a înfăptui ceeace făgăduise: Să gonească dintre noi şi pe Turci şi pe ciocoi5. Fapt curios, autorul acestui zvon pare a fi fost Ipsilanti însuşi. Intr’un sac de scrisori care aparţinuse probabil lui Iordache şi care fusese găsit în Iulie 1821 de un soldat turc, s’au descoperit, între altele, două scrisori ale lui Ipsilanti către Iordache prin care primul asigură pe al doilea că Tudor Vladimirescu n’a fost executat prin el, ci trimis în Rusia. Scrisorile lui Ipsilanti confirmă astfel versiunea după care Iordache ar fi cerut şefului său suprema indulgenţă pentru căpetenia pandurilor. 1 Iorga-Cioranu, p. 297. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 635. 3 N. lor ga, ,,Domnul Tudor” p. 130—151. ,,E o veşnică pată pe oastea lui că nimeni nu se ridică spre împotrivire". 4Iorga-Popescu, p. 216. 6 In textul lui Aricescu, în loc de Turci, e „Nemţi", ceeace n’are nici un sens. www.digibuc.ro 302 SFÂRŞITUL LUI TUDOR VLADIMIRESCU Armata lui Tudor a pornit din Piteşti spre Craiova sub comanda celor trei „gospodari”, Hagi Prodan, Macedonski şi Alexandru, cu trei tunuri mici. Materialul de răsboi, adică trei tunuri mari, muniţia, proviziile şi celelalte efecte au rămas la Piteşti, în grija căpitanului Iordacbe. Ajungând la Olt, comandanţii oştirii auziră că la Drăgăşani se află un corp de 3000 de Turci; ei se. îndreptară într’acolo şi astfel fură angajaţi în bătălia dela Drăgăşani, unde corpul lui Oarcă avea să poarte, împreună cu mavrofofii, tot greul luptei. După dezastrul dela Drăgăşani, Hagi Prodan rănit şi Macedonski s’au tras la Tismana, iar pandurii s’au împrăştiat pe la casele lor, unde aveau să fie urmăriţi şi de autorităţile româneşti şi de cele turceşti pentru participare la rebeliune. www.digibuc.ro CAPITOLUL XIV. INTRAREA TURCILOR ÎN ŢARĂ ŞI LICHIDAREA MIŞCĂRII ETERISTE In urma discuţiilor cu Rusia, Turcii au făcut o chestie de prestigiu din ocuparea militară a Ţărilor Româneşti. Cură-ţind ţara de rebeli, ei au voit să-şi afirine autoritatea asupra Principatelor şi independenţa faţă de Rusia. Ocupaţia Principatelor a devenit astfel o problemă internaţională, care nu s’a rezolvit decât cu restabilirea domniilor pământene şi cu evacuarea trupelor turceşti. I.— INTRAREA TURCILOR lN ŢARĂ Turcii au intrat în ţară, la 1/13 Mai, prin trei părţi: primul corp, sub comanda paşei din Brăila, Iusuf Percofciali, din Brăila în Moldova; al doilea, corpul seraschierului Selim MTehemet dela Silistra, prin Giurgiu şi Călăraşi, în Muntenia; al treilea, dela Vidin, Ada-Kale, Lom Palanca şi Rahova, prin Calafat şi Bechet, în Oltenia, sub comanda lui Derviş-Paşa din Vidin, la care s’a alăturat şi renumitul cârjaliu, Cara-Seiz, cu 1500 oameni x. Selim Mehemet orândui comandant suprem al oştirilor turceşti din Ţara Românească pe Cara-Ahmet Efendi, Chehaia-beiul său, şi-l trimise direct spre Bucureşti. In acelaşi timp pomi, cu corpul fratelui său, Chehaia-beiul paşei dela Giurgiu, pentru a se uni cu corpul dela Silistra. Aceste două corpuri aveau xo.ooo soldaţi de infanterie, cu artileria lor, şi 4.000 călăreţi. Derviş-Paşa dela Vidin trimise în Oltenia 6.000 de soldaţi, în afară de detaşamentul lui Cara-Seiz. Iusuf-Paşa intră în Moldova cu un corp de 6.000 de oameni, 1 Ilie Fot in o, p. 126—140, i65._ www.digibuc.ro 304 INTRAREA TURCILOR IN TARĂ călăreţi şi pedeştri. Trecând prin Galaţi, el nimici detaşamentul de soldaţi greci care se concetrase acolo şi care, sub comanda căpitanului Athanasie, s’a apărat cu vitejie, trecu prin sabie o parte din populaţie şi dădu foc oraşului de nu mai rămase decât localul vice-consulatului austriac. Dela Galaţi, armata turcească se împărţi în doua coloane, dintre care una, sub Cioban-Oglu, se îndreptă spre Focşani, iar a doua, sub Iusuf-Paşa însuşi, spre Iaşi, prin Tecuci şi Bârlad. Intr’un firman adresat caimacamului, Mitropolitului, epis-copilor, egumenilor şi boerilor Ţarii Româneşti, Poarta declară că a trimis oştile sale din Ru'melia şi Anatolia, la cererea boerilor, ca să cureţe ţara de rebeli şi să restabilească „obşteasca linişte şi siguranţă”. Firmanul adaugă că oştile otomane au poruncă să nu se amestece decât „în dărăpănarea şi prăpădirea insurgenţilor şi a reaşeza obşteasca linişte şi a despărţi pe cei asupriţi de asupritori” L Autorităţile locale, în frunte cu caimacamulNegri, erau invitate a coopera cu autorităţile militare pentru atingerea acestui scop. Un firman identic a fost adresat ocârmuirii moldoveneşti 1 2. # Invocând cererea boerilor şi limitând misiunea armatei la restabilirea ordinei şi la pedepsirea vinovaţilor, Poarta ţinea seamă de reclamaţiile ambasadorului rus şi lua măsuri de pre-cauţiuni pentru viitor. Dar justificarea cu cererea boerilor nu mai putea fi susţinută de vreme ce, încă, dela io Aprilie, boerii ocâr-muitori din amândouă Principatele au cerut să nu se trimită trupe şi, pentiu a evita această calamitate, au făcut apel la intervenţia Austriei şi Rusiei 3. Dar Poarta făcuse o chestiune de prestigiu din urmărirea apostaţilor şi, pentru a răzbuna măcelul Turcilor dela Iaşi şi Galaţi, n’avea să ţină seamă de niciun sfat şi de niciun avertisment. La 13/25 Mai, corpul principal de sub comanda lui Cara-Ahmed ajunse la Obileşti, jumătate distanţă între Călăraşi şi Bucureşti; a doua zi, corpul dela Giurgiu era la Copăceni, la o depărtare de patru ore de capitală. Când trupele turceşti au ajuns la Căţelu, la 16/28 Mai, spătarul Mânu şi aga Nicolae Golescu, însoţiţi de reprezentanţii clerului şi ai breslelor, au ieşit întru întâmpinarea lui Chehaia-bei şi i-au închinat Bucureştii4. După 1Iorga-Dârzeanu. p. 287—288. 2 C. Erbiceanu. Mitropolia Moldovei, p. 97—98. 3 Hurmuzaki, X. p. 565—566. 4 Hurmuzaki-Nistor, XX. p. 634. www.digibuc.ro INTRAREA TURCILOR IN TARĂ 305 ce a trecut cu escorta sa prin oraş, Hagi-Ahmet şi-a aşezat tabăra la Coientina, unde s’au dus consulul Prusiei şi agenţii consulari ai Austriei şi Rusiei să-l salute. Apoi a luat o serie de măsuri de ordine. Mitropolia şi mănăstirea Radu-Vodă au fost ocupate cu trupe turceşti. Populaţia a fost invitată să predea toate armele. Soldaţii turci care se dăduseră la jafuri au fost spânzuraţi sau traşi în ţepe L Cara-Ahmed Efendi nu zăbovi decât zece zile la Bucureşti. La 25 Mai, el porni cu 5.000 de călăreţi şi 4.000* de pedeştri spre Târgovişte, ca să-l alunge pe Ipsilanti. Un detaşament grec, sub comanda lui Colocotroni şi Orfano, a căutat să-i taie drumul la Nucet, dar a fost bătut şi împrăştiat mai naiirte ca Ipsilanti să-i fi putut veni în ajutor. Această înfrângere a determinat pe Ipsilanti să se retragă cu toată oastea sa dela Târgovişte la Râm-nicul-Vâlcii, unde pretindea că se va putea apăra mai uşor şi de unde, în caz de înfrângere, va putea ajunge mai repede la graniţa Transilvaniei 1 2. Armata grecească fu împărţită în două coloane : una, sub ordinele lui Duca, fu îndreptată prin Găeşti spre Piteşti; a doua, sub comanda lui Alexandru Ipsilanti însuşi, o luă pe un drum de două sau de trei ori mai lung, „peste munţi şi prăpăstii”, peste Câmpulung, unde se afla fratele său Nicolae, spre Piteşti 3. In drum, căpeteniile primei coloane, Duca, Mânu şi alţii, şi-au părăsit trupele şi au fugit în Transilvania, ceeace dovedeşte că adevărata intenţie a lui Ipsilanti, când a ordonat retrageiea spre Râmnic, nu era de a căuta o mai bună poziţie de luptă, ci de a se apropia cât mai mult de graniţa Transilvaniei. Cei mai intimi colaboratori ai săi o ştiau sau o bănuiau şi i-au luat-o înainte. Ipsilanti lăsase la Târgovişte lucrările de apărare intacte, magaziile pline de provizii, un mare număr de vite mari şi mici,— toate pregătirile la care se lucrase două luni şi pentru executarea cărora populaţia judeţelor învecinate fusese copleşită de corvezi şi rechiziţii, de ce? Ca să mute teatrul de luptă într’o regiune, prin nimic mai avantajoasă, din punct de vedere strategic decât Târgoviştea, şi unde nim;c nu era pregătit? La 29 Mai, a doua zi după plecarea lui Ipsilanti, sosi la Târ- 1 I. N ist or, Tudor Vladimirescu şi Sfânta Alianţă, p. 23. 2Ilie Fotino, p'. 154—162; N. Iorga, Izvoarele contempo- rane (Relaţia lui Dârzeanu, pp. 94—97 ; a lui Cioranu, ] p. 306—310); G. G. Gervinus, Op. cit. I, pp. 202—206. 3Iorga-Dârzeanu, p, 301. www.digibuc.ro 306 INTRAREA TURCILOR IN TARĂ govişte Chehaia-bei şi, pentru a feri populaţia de jafuri, îşi aşeză, tabăra în afară de oraş. Aci i se înfăţişară Bimbaşa Sava, Deli-başa Mihali şi Buluc-başa Ghencea, cu o mie de Arnăuţi. Conform înţelegerii lui Sava cu Turcii, ei veniră să se închine şi să se supună. Chehaia-bei îi primi cu bunăvoinţă, le orândui soldă şi tainuri şi-i încoipoiă în armata sa. Pentru a-şi dovedi zelul, Sava porni cu Arnăuţii săi şi cu o ceată de Turci în urmărirea lui Ipsilanti, ajunse în judeţul Muscel o ceată de Greci care nu putuse trece Dâmboviţa umflată de ploi, făcu vreo 20 de prizonieri, îi decapită şi se întoarse cu capetele lor la Târgovişte. Informat de către Sava de mişcarea trupelor lui Ipsilanti, Cbebaia-bei porni în grabă spre Piteşti. Dar la Găeşti îl ajunse curierul paşei din Silistra care-i ordona să treacă comanda lui Salif Efendi, silictaiul (adjutantul) numitului paşă, şi să se întoarcă la Bucureşti. Astfel Ipsilanti avu timp să se unească la Piteşti cu Ior-dache Olimpiotul, cu Hagi Prodan, cu Macedonski şi cu restul armatei lui Tudor V^dimirescu şi să treacă Oltul cu toată armata sa. II. — LUPTA DELA DRĂGĂŞANI Cea mai mare parte a Olteniei fusese deja ocupată de Turcii dela Vidin. Dar cetele de Eterişti, sub comanda unor şefi energici, au opus o vie rezistenţă şi n’au cedat decât pas cu pas terenul. Primele trupe turceşti care debarcaseră laCleanov au fost decimate şi împrăştiate. Aceia care au scăpat cu fuga au fost prinşi şi dezarmaţi de Ioan Solomon la Ceret. Un prieten al lui Miha-loglu, Zotu, ţinu piept, lângă Caracal, mai multe zile unui detaşament turc. Apoi, pe punctul de a fi copleşit de numărul superior al inamicului, se retrase la Zevedeni, situat la Nord de Dră-găşani, unde se uni cu Solomon şi cu Mihaloglu, care de asemenea se retrăseseră spre Noid. Da Zevedeni, ei fură atacaţi de un corp de 3.000 de Turci şi, după o frumoasă rezistenţă, fură învinşi şi împrăştiaţi. Solomon şi Mihaloglu trecură la Sibiu, iar Turcii se instalară în mănăstirile care apără intrarea văii Oltului dinspre Sud, în Şer-băneşti, Străjeşti, Stănceşti şi Mamul.Când sosi Alexandru Ipsilanti la Râmnicul Vălcii, cu 4000 de pedestri şi 250o călăreţi, Turcii erau instalaţi în poziţii solide şi uşor de apărat. Pentru a nu da răgaz lui Chehaia-bei, care venea în urma Mui, să se unească cu trupele lui Derviş-Paşa, care luaseră poziţie lângă Drăgăşani, Ipsilanti se hotărî să atace. El trimise înainte www.digibuc.ro LUPTELE DELA DRĂGAŞANI 307 pe Iordache Olimpiotul şi pe Vasile Caravia cu trupele lor „să izbească pe Turci la faţă”; alte trupe, dintre care una sub comanda lui Anastasie, fură aşezate în dreapta şi în stânga pe nişte înălţimi, ca să atace în flancuri. Batalionul sacru, format din vreo 300 studenţi neexperimentaţi, fu aşezat în centru. Ipsilanti, cu rezerva, „făcea pe generalisimii sau fertmareşal, stând la o distanţă foarte mare de teatrul luptei, ca nu. care cumva să-l ajungă vreo ghiulea sau vreun glonţ” x. Planul era ca, în zorii zilei, armata grecească să atace mâ-năstrirea Şerbăneşti, unde o parte din Turci erau închişi, iar dandurii, ocolind poziţiile turceşti, să le taie drumul spre Cra-iova. Dar se vede că Turcii au prins de veste şi au atacat detaşamentul lui Anastasie. Fiind respinşi, au dat foc Drăgăşanilor. Caravia crezu că Turcii se retrag şi porni atacul, fără să mai ţină seamă de ordinea de bătaie stabilită. In fruntea batalionului sacru, el atacă mănăstirea Şerbăneşti. Dar Turcii îi împresoară şi „năvălind asupra lor cu toată îndrăzneala, au făcut mare pră-pădenie, încât dintre mavrofori puţini au rămas”. Trupele de rezervă, în loc să sară în ajutorul trupelor ce se aflau în pericol, o luară la fugă, târând cu ele şi pe Alexandru Ipsilanti până la Râmnic. Dacă Turcii nu i-au urmărit, meritul e al lui Iordache Olimpiotul care, cu Arnăuţii săi şi cu pandurii lui Ion Oarcă, a năvălit în foc şi a silit pe Turci să se întoarcă în mănăstiri. Bupta dela Drăgăşani (7/19 Iunie 1821)1 2 pecetlui cariera revoluţionară a lui Ipsilanti. Cuprins de groază şi de desnădejde, ameninţat nu numai de Turci, ci şi de propriii săi soldaţi care, bănuindu-i intenţia de a fugi, îi ţineau calea şi-i cereau solda, el s’a refugiat în mănăstirea Cozia, unde a stat trei zile „cu străji şi pază îndestulă”, până i-a venit autorizaţia de a trece în Transilvania. In drum spre Turnu-Roşu, resturile armatei sale — 7.000 soldaţi, spune Chiriac Popescu care era printre ei — s’au ţinut de el, ameninţându-1 cu moartea dacă nu le plăteşte leafa. Ca să scape de ei, a recurs la una din obişnuitele sale stratageme : a arătat o scrisoare plăsmuită, pe care pretindea că ar fi primit-o dela comandantul armatei austriace din Sibiu şi în care se spunea că Austria a declarat războiu Turciei şi a trimis lui Ipsilanti şase regimente de hrsari, cu tunufi şi muniţii din belşug. In timp ce se făcea slujbă de mulţumire lui Dumnezeu, Ipsilanti fu che- 1 Iorga-Cioraau, p. 307. 2 N. Iorga, Izvoarele contemporane, pp. 220—223. www.digibuc.ro 308 INTRAREA TURCILOR IN TARA mat prin ştafetă de comandantul carantinei austriace şi trecu graniţa cu Lassanis şi cu cei doi fraţi ai săi. Dar Ipsilanti nu s’a mulţumit să-şi părăsească, în chip laş şi trădător, armata; el a crezut că se poate spăla de infamia dezertării aruncând răspunderea insuccesului său asupra foştilor săi tovarăşi de luptă. De îndată ce s’a simţit în siguranţă pe pământul Austriei, el a lansat un ordin de zi, antedatat dela Râmnic, 8 Iunie, în care tratează pe membrii oştirii sale de ,,laşi, fricoşi, turme de norod” care i-ar fi răpit chiar şi gloria de a fi căzut în luptă. „Alergaţi la Turci, continua el, sărutaţi mâinile lor... Cumpăraţi robia cu viea.ţa voastră, cu onoarea femeilor şi a copiilor voştri !” 1 Dar blestemul acesta l-a ajuns întâiu pe el. Austriacii, în loc să-l trimită în Grecia, cum spera el, l-au închis în fortăreaţa dela Munkâcs. In 1823 a fost transferat, la cererea mamei sale, în închisoarea dela Theresienstadt, de unde n’a scăpat decât în 1827, la intervenţia ţarului Nicolae I. In anul următor, a murit la Viena, în vârstă de 36 ani. Resturile oştirii lui s’au împrăştiat în toate părţile. Vreo opt sute au depus armele şi au intrat în carantina austriacă dela Turnu-Roşu. Hagi-Prodan şi Macedonski, pe care Austriacii au refuzat să-i primească, s’au tras spre Tismana. Farmache şi Iordache s’au închis la Curtea-de-Argeş. Dintre pandurii făcuţi prizonieri în cetăţile din Oltenia şi în luptele din munţi, câteva sute au fost trimişi la Constantinopol. şi închişi în „Bagno”. Da cererea Domnului Ghica, ultimele două sute au fost eliberaţi la începutul anului 1823 şi predaţi capuchehaiei Domnului care i-a repatriat ! Fratele lui Tudor Vladimirescu, Papa, şi Ghiţă Haiducul au fost şi ei trimişi la Constantinopol, unde li s’a pierdut urma. Alte patru căpetenii de panduri au fost decapitate la Vidin. Ceice s’au putut întoarce acasă au avut de suferit tot felul de persecuţii din partea autorităţilor locale. In Iulie 1826, „cinci dintre tâlharii apostaţi sunt trimişi la ocna”. „Ghiţă ce-i zic Cuţuiu, şi Ion, dela Broşteni, căpitan de panduri, din porunca gospod s’au spânzurat”. Alţii, ca Dumitru Roşul dela Botoşeşti, jud. Mehedinţi „fiindcă au fost între apostaţi”, după intrarea Turcilor, s’au făcut haiduci 1 2. 1Iorga-Dârzeanu, p. 97 2 Kurmuzaki-Nistor, XX, p. 684—811 ; E m. Vîrtosu, Actele dep. Criminelion din Bucureşti. (Arh. Olteniei, Ian.—Februarie, 1931, pp. 84—88). www.digibuc.ro OMOEtREA LTJI SAVA 309 Cei mai mulţi dintre Eteiişti au rătăcit prin păduri până ce foamea i-a scos în calea Turcilor şi i-a pierdut x. Mai mulţi Arnăuţi ş’au strâns în jurul egumenului sârb Ivanciu şis’au adăpostit într’o poziţie fortificată în Valea Muerii, lângă Rucăr, unde au ţinut mult timp piept Turcilor. După ce au isprăvit muniţiile, au trecut graniţa la Bran. Dar grănicerii austriaci l-au predat pe Ivanciu Turcilor care l-au trimis la Cons-tantinopol, unde a fost executat2.. Ultimele cete de Greci din Muntenia au fost urmărite, şi nimicite de Sava şi de Hassan-bei- Siricoglu, adjutantul paşei din Silistra. Prizonierii erau legaţi şi fiimişi lui Chehaia-bei la Bucureşti, care-i dădea pe mâna călăului sau îi expedia la Silistra, unde aveau aceeaşi soartă. Cel mai odios episod al acestei goane după foştii tovarăşi de luptă s’a petrecut la Cozia. Aflând că Ip-silanti s’a oprit în acea mănăstire mai multe zile, Sava s’a dus să vadă dacă n’au mai rămas Greci şi Arnăuţi acolo şi a găsit mănăstirea întărită de Serdarul Diamandi, care se închisese în ea cu 70 de Arnăuţi. Turcii şi Amăuţii lui Sava o împresurară. Dar mănăstirea avea ziduii groase şi două tunuri lăsate de Ipsi-lanti. Asediul se arăta deci lung şi anevoios. Atunci Sava recurse la un vicleşug. El promise lui Diamandi că-i va respecta vieaţa şi familia, dacă va depune armele. Diamandi şi toată garnizoana s’au predat, dar au fost aruncaţi în lanţuri şi, cu tunurile şi cu steagurile lor, au fost duşi la Bucureşti şi de acolo la Constan-tinopol, unde au pierit cu toţii de ştreang şi de sabie. III. — OMORÎREA LUI SAVA Dintre toate căpeteniile Eteriei din Ţările româneşti n’a mai rămas în vieaţă decât Sava. Prin trădarea lui şi prin zelul cu care urmărise pe foştii săi camarazi de arme, el spera să obţină graţia şi favoarea lui Chehaia-bei. Dar Turcii n’au uitat trădarea lui şi nu i-au iertat-o3. După ce Sava şi Silictar-bei au curăţat toate judeţele Ţării Româneşti de Eterişti şi, conform dispoziţiilor lui Chehaia-bei-au orânduit în toate oraşele câte zece-cincisprezece Turci, 1 lorga-Chifiac Popesc u, pag. 223—224. 2 Iorga-Dârzeanu, p. gg. 3 N. Iorga, Izvoarele Contemporane (Relaţiunea lui Dârzeanu, p-, 101—105 ; a lui Cioranu, ] p. 314—320 ; a lui Izvoranu, pag. 375—381).— Hur-muzaki, X, p. 124. — Rapoarte consulare engleze, III, p. gg. N. Iorga, Acte şi fragmente, II, j p. 738—740; Ilie Fot in o, 1 p. 184—186. www.digibuc.ro 310 INTEABEA TUECILOE IN TAEĂ cu titlul de beşlii, pentru menţineiea ordinei, Sâmbătă, 6/18 August, s’au întors la Bucureşti. Ei au descălecat la Cbebaia-bei care s’a mulţumit să le spună : „Bine-aţi venit !”. Trupele au fost apoi împăiţite pe la conacele lor. Bimbaşa Sava, Delibaşa Mi-hali şi Baş-bulucbaşa Gbencea au tras la casele lui Sava din mahalaua Tabaci, iar cei opt sute de Arnăuţi ai lor au fost încartiruiţi prin mahalalele Olteni şi Protopopul. A doua zi dimineaţă, cei trei şefi de Arnăuţi au fost poftiţi la Chehaia-bei, ,,ca să le facă cunoscut fiecăruia mulţumirea înaltei Porţi prin firmanurile ce i-au venit” x. îmbrăcaţi în hainele lor cele mai scumpe, „numai în firuri”, excortaţi de 25 Arnăuţi dintre cei mai viteji, toţi călări, cele trei căpetenii de Arnăuţi se îndreptară spre casele logofătului Ştefan Belu din Podul Mogoşoaei. Chehaia-bei îşi alese reşedinţa tocmai în casele unde Sava, cu trei luni înainte, făcuse jurământ pentru-Eterie şi înălţase steagul libertăţii Grecilor. Curtea era plină de Turci înarmaţi, aduşi ca pentru paradă. Sava, Mihali şi Ghencea descălecară şi urcară în sala de aşteptare, care era plină de orăşeni veniţi pentru treburi, dar şi de soldaţi turci. Ei se îndreptară spre uşa camerei în care se afla Chehaia-bei, dar în clipa aceea fură doborîţi fără de veste de focurile de revolver ale Turcilor. Capetele lor fură tăiate, iar corpurile lor aruncate pe geam în curte. Turcii învinuiau pe Sava că i-a trădat şi mai ales că i-a înşelat. Anume, „uneori făţărindu-se cu credinţă şi cu supunere către înalta Poartă, alteori unindu-se cu apostatul Ipsilanti şi arătându-se într’o glăsuire cu faptele aceluia, s’a meşteşugit mai în urmă şi prin făţărie şi s’a făcut că se întoarce iarăşi în slujba înaltului Devlet: cu toate acestea, abia după trecere de o lună s’a înfăţişat către Chehaia noastră, Hagi-Gheghen-Aga”. In afară de aceasta, din scrisorile lui către Ipsilanti şi către Diamandi, care au fost interceptate, s’a văzut că declaraţiile lui de supunere şi propunerile lui de colaborare cu Chehaia-bei „erau numai înşelăciune şi făţărie”. In sfârşit, Turcii pretind că, în casa lui Sava s’au găsit ascunse trei tunuri şi semnul de apostasie al lui Diamandi 1 2. Chehaia-bei a declarat lui Udritzki că uciderea lui Sava şi a celor doi tovarăşi ai săi s’a făcut în urma unui ordin autograf 1Iorga-Cioranu, p. 317. 2 Ordinul Paşei dela Silistra către Cheheia-bei prin care se justifică moartea lui Sava. Ar ic eseu, II, pp. 105—108. www.digibuc.ro OMORÎREA LXTI 8AVA 311 al Sultanului şi că toate intervenţiile paşei din Silistxa pentru a-i salva au fost zadarnice1. Ea pocnetul revolverelor, Tucii din curte s’au repezit asupra celor 25 de Arnăuţi şi i-au măcelărit pe toţi, afară de unul sau doi. Apoi a început în tot oraşul o goană nebună după Arnăuţi. Cbehaia-bei făgăduise de fiecare cap de Arnăut o mahmudea de aur (25 lei de atunci). Timp de trei zile, Bucureştenii asistară la cel mai hidos spectacol. Cu mânecile cămăşilor legate în spate, plini pe mâini şi pe haine de sânge omenesc, cu iataganul în gură şi cu câte cinci-şase capete ţinute de păr, Turcii se duceau la curtea lui Chehaia-bei ca să-şi ia răsplata făgăduită. Măcelul n’a încetat decât când s’a văzut că s’au adus mai multe capete decât numărul Arnău-ţilor lui Sava. Mulţi creştini nevinovaţi au căzut atunci jertfă furiei şi lăcomiei turceşti. Arnăuţii, deşi luaţi prin surprindere, şi-au vândut scump vieaţa. Vreo cincizeci de Arnăuţi urmăriţi de Turci s’au refugiat în biserica Oltenilor. Alţii s’au închis în’ casa lui Filipescu-Bu-zatu din apropiere. Pentru a-i scoate, Turcii au dat foc casei; de aci, focul s’a întins la biserica Oltenilor şi la casa unde, înainte de răscoală, stătuse Udritzki şi unde se aflau lucruri de ale lui, de ale Sudiţilor austriaci şi de ale Mitropolitului Dionisie1 2. Che-haia-bei dădu ordin să se stingă focul şi veni personal la casa lui Udritzki să asiste la operaţiile de stingere. Totuşi au ars zece case. Arnăuţii împresuraţi în biserica Oltenilor s’au apărat cu vitejie. Ei trăgeau în Turci, deşi bolta ardea de asupra capului lor. Turcii au trebuit s’aducă tunuri, să spargă o breşă şi să ia biserica cu asalt. Toţi Arnăuţii au fost măcelăriţi, dar şi Turcii au pierdut mulţi oameni. Peste opt sute de cadavre acopereau podurile, străzile şi pieţele oraşului. Mrntă case au fost jefuite. Multe biserici au fost sparte. Timp de trei zile cât a ţinut măcelul, Bucureştenii au trecut prin momente teribile. Dar ţara a fost curăţată pentru totdeauna de Arnăuţi. IV. — LICHIDAREA MIŞCĂRII ETERISTE DTN MOLDOVA Cetele Eteriştilor din Moldova au fost distruse la Sculeni. Ea apropierea Turcilor de Iaşi, Cantacuzino s’a retras la castelul dela Stânca al marelui vistier Iordache Rosetti Roznovanu, sub 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, pp. 677—678. 2 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 678. www.digibuc.ro 312 INTRAREA TURCILOR IN TARĂ pretextul că aşteaptă acolo sosirea unor trupe de întărire dela Odessa. El pretindea că 3.000 de volintiri, cu 60 de tunuri şi mare cantitate de muniţii, au fost trimişi prin Ismail la Eeova, unde aveau să treacă Prutull. In realitate, el nu pândea decât momentul potrivit ca să fugă în Rusia, deşi, în jurul lui se strânseseră vreo 600 Eterişti, hotărîţi să lupte până la unul. In ziua în care Turcii intrau în Iaşi (14/26 Iunie), el trecu în adevăr Prutul. Tovarăşilor săi le spusese că se duce numai să-şi vadă, pentjru ultima dată, mama şi se întoarce înapoi. Dar de îndată ce se văzu dincolo de Prut intră în carantină şi de acolo asistă la lupta foştilor săi camarazi de arme care, prin jertfa lor eroică, au salvat măcar onoarea Eteriei greceşti. Ea 16/28 Iunie, Turcii atacă castelul dela Stânca şi, după o luptă înverşunată, silesc pe Greci să se retragă la Sculeni, unde fuseseră pregătite în grabă şanţuri şi metereze. Atacaţi de patru mii de Turci, ,,într’o tabie ticăloasă de pământ, cu singurul tu-nişor al Moldovei”, ei susţinură o luptă disperată, dela 2 ceasuri din zi până la 4 ceasuri din seară, şi, ,,de n’ar fi adus Turcii două tunuri, putea să mai ţie bătălia”. Meterezele fură doborîte, Grecii siliţi să iasă din tranşee şi „făcând Turcii iuruşi asupra Grecilor, i-au trecut pe toţi sub sabie, scăpând numai optsprezece Greci care au trecut Prutul în stânga 1 2”. Ceilalţi au fost măcelăriţi de Turci ori s’au înnecat în Prut. Niciunul nu s’a predat. Târgul Sculeni fusese, în cursul luptei, incendiat de Greci şi arse până la pământ. Ea sfârşitul bătăliei, sosiră dinspre Roman, Vasile Tufecci-başa şi Sârbul Mladen Milanovich cu vreo 600 de Arnăuţi. Turcii i-au grămădit şi pe ei într’un cot al Prutului, înspre o pădure, unde puteau trage fără să atingă cu ghiulele teritoriul rusesc, şi pe cei mai mulţi i-au omorît. Aceia care au izbutit să scape, au refuzat bărcile de salvare pe care li le oferiseră Ruşii şi, în frunte cu Mladen, s’au retras în munţii Doinei unde aveau să întărească trupele lui Iordache Olimpiotul. „Guvernatorul Basarabiei care fusese martor al luptei a adus un omagiu strălucit vitejiei lor, 1 Den'isckrift des Fiirsien Georg CantacUzeno, pag. 176—191. Asupra luptei dela Stânca şi Sculeni, vezi relaţia marelui vistiernic Iordache Rosetti Rozno-vanu care, dela Sculenii Basarabiei, asistase la mistuirea în flăcări a acareturilor sale dela Stânca şi la sfârşitul mişcării eteriste, al cărei membru de samă a fost şi eL (C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pp. 135—140). 2 M. Drăghici, Istoria Moldovei, II, p. 124. www.digibuc.ro omobArea lui sa va 313 spunând că, cu astfel de oameni, Ipsilanti ar fi trebuit să reziste unui duşman de patru ori mai numeros decât el''1. După bătălia dela Drăgăşani, căpitanul Iordache se retrase la Curtea-de-Argeş, unde se uni cu prietenul său Farmache. Dar, aflând că Turcii şi Arnăuţii lui Sava vin să-i atace, o luară, cu vreo cinci sute de oameni, pe sub poalele munţilor spre Moldova, cu gândul de a trece în Basarabia. Presimţindu-şi sfârşitul, el îşi lăsă soţia şi copiii în grija lui Hagi-Enuş1 2. In munţii Vrancei, Iordache se îmbolnăvi atât de greu încât trebui să fie dus pe targă până în ţinutul Dornei, unde trupa ajunse la mijlocul lui Iulie şi zăbovi mai multă vreme din cauza bolii comandantului. Pentru a nu fi. surprinşi de Turci şi, de sigur, pentru ,,a se aproviziona”, ei trimeteau cete de recunoaştere în toate părţile. Astfel pârjoliră şi piădarâ Târgul-Neamţ şi Fălticenii. Paşa din Brăila trimise atunci pe Silictar-beiul său să cureţe Moldova de aceste cete de Eterişti. Silictar-bei concen-tră toate trupele turceşti din această regiune şi atacă la Fălticeni o ceată de Eterişti care se trăgea spre Dorna, cu o pradă bogată (vite, care cu mărfuri, butoaie de rachiu şi altele). Părăsind prada, voluntarii izbutiră să se refugieze în mănăstirea Slatina, unde veni şi ceata dela Dorna. Aci primiră propunerea episcopului dela Roman, Gherasim, şi a stareţului mănăstirii Secul, Vene-dict, care ofereau lui Iordache 15.000 piaştri dacă va apăra mănăstirea de Turci. Episcopul Romanului şi mai mulţi boeri moldoveni, printre care Dracachi Rosetti şi Dimitrie Sturdza, încredinţaseră stareţului Venedict lucrurile lor cele mai de valoare, documentele, giuvaefurile, argintăria şi banii, ,,ca să le sigurip-sească în tainiţile acelei mănăstiri”3. Iordache primi şi, cu vreo două sute de soldaţi, se închise între zidurile mănăstirii. Alţi două sute de soldaţi se aşezară în ordine de bătae, în valea de lângă mănăstire. Dar la cea dintâiu atingere cu Turcii, aceştia se împrăştiară şi, părăsindu-şi carele, caii şi bagajele, se refugiară pe teritoriul austriac. Mănăstirea era înconjurată de ziduri puternice şi bine aprovizionată. Turcii o atacaseră cu trei, apoi, după sosirea ajutoarelor 1 G. G. Gerviaus, Op, cit., I, p. 208. 2 N, I o r g a, Iordache Olimpiotul, vânzătorul lui Tudor Vladimirescu, 3 T. Bălan, Refugiaţii moldoveni în Bucovina, p. 15; I. N ist or. Călugăriţa Elisabeta Sturdza. Un episod din timpul Zaverei (An. Acad. Rom. Mem. Secţ. ist. Seria III. Tom. XXIII, pp. 81—94. Bucureşti, 1940) ; Hurmuzaki-N i s t o r, XX, pp. 684—686. www.digibuc.ro 314 INTRAREA TURCILOR IN TARĂ trimise de paşa dela Iaşi, cu şase tunuri şi izbutiră să-i dea foc din patru părţi. Toate construcţiile de lemn şi toate furajele au ars încât jumătate din cai au murit de foame. De teama focului, trupa a căutat refugiu în biserică şi în alte locuri mai adăpostite. Iordache s’a urcat cu zece oameni în turn, dar scările de lemn s’au aprins şi toţi au pierit în flăcări, în primele zile ale asediului. Versiunea, universal acceptată, că Iordache ar fi dat el foc butoaielor cu pulbere şi s’ar fi aruncat el însuşi în aer, după ce tovarăşii săi se predaseră Turcilor, e o legendă. După moartea lui Iordache, Farmache a continuat lupta. Timp de treisprezece zile au bătut Turcii, zidurile mănăstirii fără niciun rezultat. Insf ârşit ei izbutiră să spargă o breşă în poartă, şi Ienicerii au încercat s’o forţeze. Dar Eteriştii o întăriseră pe dinăuntru cu grinzi şi cu pietre, şi asaltul Turcilor a fost respins cu grele pierderi. Un asalt general în ziua a doua n’a fost mai norocos. Atât de numeroase erau cadavrele, încât nimeni nu se mai putea apropia de poartă. Turcii au recurs atunci la bunele oficii ale starostelui agenţiei austriace din Bacău, Wolf, pentru a negocia cu Farmache. Cadavrele au fost ridicate şi Wolf s’a apropiat de poartă cu patru soldaţi îmbrăcaţi în uniformă austriacă. Farmache a cerut să fie lăsaţi liberi cu armele lor cu tot, promiţând că, după ce vor ajunge în siguranţă la graniţa Austriei, vor depune şi armele. Turcii nici n’au voit să audă de asemenea condiţii. Intre timp sosi şi Salih-Paşa dela Iaşi, ceeace arată îndeajuns importanţa afacerii dela Secul. După ce verifică toate pregătirile de asalt, Salih-Paşa adresă voluntarilor un ultimat prin care-i soma să depună armele în două ceasuri, asigurându-i că vor fi trimişi cu vieaţă la Constantinopol, unde vor obţine iertarea Sultanului şi libertatea de a se întoarce în ţara lor. După ce Wolf a garantat că paşa îşi va respecta cuvântul, Farmache s’a prezentat cu doi adjutanţi în tabăra turcească pentru a stabili formele predării şi pentru a primi chiar din gura Paşei asigurările date de Wolf. Paşa le-a confirmat promisiunea sa şi, după ce i-a dezarmat, i-a pus sub pază într’un cort deosebit *. 1 1 Expunerea noastră se întemeiază pe relaţiunea starostelui Wolf din 27 Octomvrie 1821. (M Popesc u, Contribufiuni documentare, pag. 45—51) şi pe a Eteristului Hristu Anastasie, care a luptat la Secu şi a izbutit să fugă în Bucovina (T. Bălan, Op. cit., pag. 71—73). Versiunea legendară în August Scriban, Căpitanul Iordache la mănăstirea Secul. După un martor ocular, (Arhiva, www.digibuc.ro lichidarea mişcării eteriste 315 Tovarăşii lui Farmacie au fost măcelăriţi de Turci, afară de yreo treizeci care, neîncrezători în cuvântul Paşei, au. fugit noaptea şi au trecut graniţa Bucovinei. Farmache însuşi, a fost dus la Constantinopol, unde a murit de sabia călăului. Aşa s’a sfârşit cu ultima ceată de Eterişti în Ţările româneşti K Iaşi, III (1892) pag. 424—427). Egumenul Venedict, refugiat în Bucovina a fost urmărit de boerii care îi încredinţaseră averea şi Ia cercetare n’a putut da decât răspunsuri ,,cu îngăimeală". Cf. C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pp. 175—176, *78—179; T, Bălan, Op. cit., p. 15. 1 La 7 Noemvrie au fost aduşi la Constantinopol dcuăzeci de prizonieri, în frunte cu Farmacbe. A doua zi ei au fost d capitaţi la rera. (Rcp artele consulare englexe, n. p. 103). www.digibuc.ro CAPITOLUL XV OCUPAŢIA TURCEASCĂ Turcii intraseră în ţară, în Mai 1821, cu scopul mărturisit de a o curăţi de rebeli. In Octomvrie, ultimele cete de Eterişti fuseseră distruse la mănăstirea Secul. Cu toate acestea, Turcii mai ţinură un an sub ocupaţie Ţările româneşti şi, în acest interval, desăvârşiră ruina începută de Eterişti. • I. — REGIMUL OCUPAŢIEI ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ La intrarea lor în principate, efectivele armatei turceşti se ridicau la 17.000 soldaţi în Ţara-Românească şi la 19.000 pentru Moldova, dintre care 14.000 călăreţi, 5.000 infanterişti şi 10 tunuri de campanie. După împrăştierea rebelilor, trupele de ocupaţie au fost reduse la 9.000 pentru Ţara Românească şi la 11.500 pentru Moldova. Prezenţa Turcilor a impus Ţărilor româneşti sarcini extraordinare sub formă de furnituri pentru întreţinerea trupei şi pentru hrana cailor, corvezi pentru transportul furajelor, proviziilor, lemnelor, corturilor şi bagajelor, şi impozite mari pentru plata soldei. Pentru 9.000 soldaţi turci, solda se ridica la 180.000 piaştri, iar furniturile la 210.000 piaştri pe lună 1. încă înainte de intrarea Turcilor, orice autoritate legală încetase de a mai exista în Principate. Domnul Moldovei, Mihai Suţu, părăsise ţara la 29 Martie, Divanul se descompletase prin 1 Răspunsul lui Cook la chestionarul lui Strangford cu privire la efectivul, conluita, cheltuelile de întreţinere şi evacuarea trupelor ruseşti din Principate. Rapoarte consulare engleze, II, pag. 198—203. Asemenea chestionare au fost adresate prin ambasadorii lor dela Constantinopol consulii sr prusian, austriac şi francez. www.digibuc.ro 318 OCUPAŢIA TURCEASCĂ emigrarea boerilor, iar Ştefanache Vogoride deşi numit de Sultan şi de Scarlat Callimachi caimacam al Moldovei, la 21 Mai1 nu sosi la Iaşi decât la 29 Iunie. In Ţara Românească, dubla autoritate exercitată de Tudor şi de Ipsilanti agrava anarhm produse pe-uni» emigrăsir boeriieţr şi consulilor austriac şi rus 1 2 3 şi pe urma plecării caimacamilor la Rusciuc (16/28 Martie). Şi Tudor şi Ipsilanti îşi aveau ispravnicii, vătafii, zapciii lor, trupele şi partizanii lor în Divan. Confuzia era la culme când au intrat Turcii. Fiindcă „rebelii” se îndepărtaseră din Bucureşti şi din Iaşi la apropierea Turcilor, oraşele au fost cruţate de ororile luării prin asalt. Prezenţa Turcilor la Bucureşti n’a fost semnalată decât prin faptul că vreo cincisprezece persoane prinse cu armele în mână au fost spânzurate. In urma asigurărilor date de Che-haia-bei dragomanilor consulatelor austriac, rus şi prusian, magazinele s’au deschis. „Dacă într’o parte sau alta, scrie Kreu-chely, s’au săvârşit excese, ele au fost aspru pedepsite când autorii lor au putut fi descoperiţi; în tot cazul, aceste excesele au fost mult mai puţin frecvente decât pe timpul răsculaţilor”8. Sub presiunea misiunilor străine la Constantinopol, Poarta repetă mereu comandanţilor ordinul „de a înfrâna purtarea nebunească şi nesupusă a soldaţilor, de a restatomici prin prudenţă conform voinţei noastre, ordinea şi liniştea şi de a închezeşui pe sărmanele raiale despre împilările armatei” 4 5. Mulţumită vigilenţei şi energiei lui Chehaia-bei, aceste dispoziţii au fost, în-general, respectate în Muntenia. Paşa se plimba adesea deghizat prin oraş şi excesele care se săvârşeau din când în când erau aspru pedepsite. Locuitorii Bucureştilor s’au bucurat, până la sfârşitul anului 1821, de o linişte pe care numai teama de un războiu ruso-turc o turbura 6. Chiar şi trupele din Anatolia, de care lumea se temea aşa de mult, au fost ţinute în frâu de şeful lor, Hagi-Suleiman Aga. 1 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 658—659, dă decretele de numire în traducere germană. 2 „Les autoritds ont, pour ainsi dire, totalement cessâ”, scrie Kreuchely la 23 Martie. ,,ha viile est dăserte; tout ce qui peut fuire, a fui” (Hurmu-z a k i, X, p. 119). 3 Hurauzaki, X, p. 135. 4 Hatişeriful Sultanului din 26 August (7 Septembrie) 1821 către Iusuf Paşa (T. C o dr esc u, Uricariul, VI, i-p. 44—45). In nemţeşte, Eurmu-zaki-N istor, XX, p. 682. 5 Kreuchely C. Miltitz, 4 Noemvrie 1821 (H u r m u z aki, X, p. 130). www.digibuc.ro OCUPAŢIA TURCEASCĂ 319 II. — REGIMUL OCUPAŢIEI ÎN MOLDOVA Moldova, dela început, a fost tratată cu cruzime. Ţurcii au considerat-o ca mai vinovată. Domnul şi boerii cei mari au îmbrăţişat cauza Eteriei şi s’au făcut vinovaţi de „hainlâc”. Caimacamul Vogoride o spune fără înconjur către Devlet-Efendi din Silistra: „întocmai ca şi Grecii, boerii cei mari ai Moldovei şi ai Ţării Româneşti necunoscând stăpânirea lor şi cea peste măsură milă a Devletului de care n’au fost mulţumiţi şi au călcat pâinea, care au adus asupra lor mânia lui Dumnezeu şi blăstămul împăratului, mai ales urmările Moldovei căutându-le cineva cu deamănuntul din vechime se găseşte mai mult plecată şi cu părtinirea duşmanului decât stăpânului său, pentru care, cu bună dreptate s’au trimis Ieniceri aice” E Ea 27 Aprilie s’a răspândit la Iaşi strigătul de groază : „Vin Turcii !” 1 2 Ea vestea aceasta, populaţia a început din nou să se împrăştie. Au fugit atunci nu numai boerii care mai rămăseseră, afară de câţiva de ultimul rang, ca Iancu Stavâr şi Gheorghe Brăescu, care s’au pus la dispoziţia Turcilor, ci şi supuşii străini. Mitropolitul Veniamin însuşi, care era' de drept şeful ocârmuirii după plecarea lui Mihai Suţu, „dă şi el dosul urgiei şi trece peste hotar într’o căruţă proastă, îmbodolit peste obraz cu un brâu de lână şi cu o manta nemţească îmbrăcat, şi cu o pălărie pe cap... şi îşi alege loc de tristă petrecere satul Colincăuţi” 3, din ţinutul Hotinului, care aparţinea Mitropoliei din Iaşi. Astfel, la intrarea lor, Turcii aveau să găsească Iaşii fără ocârmuitori. Ştefanaki Vogoridi care, la 21 Mai, fusese numit caimacam al Moldovei, n’a sosit la Iaşi decât după intrarea Turcilor, la 29 Iunie. El a încercat să organizeze un guvern şi să aleagă comisari (miermurizi) care să se îngrijească de aprovizionarea şi încartiruirea armatei turceşti 4. El a invitat pe boerii emigraţi să se întoarcă în ţară, asigurându-i din partea seraschierului, 1 Ştefan Scarlat Dăscălescu subliniază şi el tratamentul mai sever aplicat Moldovei: „Turcii au trimis la Moldova, ca mai culpabilă. Ienicerii, şi relele ce au făcut sunt de notorietate publică, iar Muntenia au dat-o asupra lui Mehemet Aii, Paşa de Silistra, care în adevăr s’a purtat mai blând şi ţara n’a prea pătimit” (N. I o r g a. Un cugetător politic moldovean, p. 26). 2 Raportul lui Karte, vice-consulul Prusiei la Iaşi. Kurmuzaki, X, p. 129. 2 C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. LXX. 4 Ibidem, J p. 381—383. www.digibuc.ro 320 OCUPAŢIA TURCEASCA „pe numele profetului şi pe capul Sultanului”, că nu li se va întâmpla nimic 1. Boerii au dat un răspuns evasiv şi au rămas pe loc. Trupele regulate turceşti au fost precedate de bande de voluntari care „au făcut pe aici totul înfricoşare, tăind Moldoveni curaţi, făiă nicio pricină, luând şi toate avuţiile lor; asemenea spărgând şi altora casele, dughenele, luând toate cele bune ce găsea”. Printre victime au fost şi supuşi austriaci 1 2. Moldovenii sperau că trupele regulare, care au ajuns la Copou la 14/26 Iunie, aveau să fie mai disciplinate. Dar s'au înşelat. Mănăstirea Râşca a fost prădată de n'au mai rămas decât zidurile ; călugării au fost bătuţi, legaţi şi jefuiţi. Unde sunt găzduiţi, ei cer să li se dea mâncare „ce nu este cu ce o cumpăra” 3. ha Iaşi, Turcii găsesc oraşul fără ocârmuitori şi, cum n'are cine să se îngrijească de aprovizionarea lor, ei se cred îndreptăţiţi la toate excesele. Ei sparg dughenele, mai ales băcăniile, şi vând totul pe preţ de nimic. Cele mai multe case boereşti sunt prădate şi devastate. Din unele case s'au făcut grajduri de cai 4. Nici bisericile n’au fost cruţate. Biserica Bărboiu a fost stricată până în temelie. Din biserica Banul s'a făcut depozit de pulbere, alte biserici au fost transformate în grajduri. Pentru a pune la adăpost mănăstirile din Iaşi, autorităţile militare le-au sigilat. Aşa au scăpat neprădate Golia, Trei Ierarhi, Sf. Sava, Sf. Nicolae şi Sf. Spiridon5. Turwi au intrat în Iaşi la 16/28 Iunie, în număr de 7.000, între care 3.000 de pedeştri şi 4.000 de călăreţi, sub comanda lui Salih-Paşa. După ce au defilat pe străzile oraşului care avea aerul deşert, şi-au aşezat tabăra la Copou. Până la mijlocul lui Iulie, ei au fost ocupaţi cu urmărirea Eteriştilor şi, în această îndeletnicire a lor, ei se străduesc să facă „alegerea celor vinovaţi de cei nevinovaţi”6, aşa cum le recomandase firmanul Sultanului. Chehaia-bei face cunoscut Mitropolitului Veniamin şi boerilor emigraţi că „Măria Sa n’are nimic cu boerii şi cu raiaua; ci au 1 C E bic anu, 0c' , j p. 384—385. 2 Starostele austriac Wolf către Paşa din Brăila, 18 Iunie 1821, în C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 124. 3 Scrisoarea lui Isaia Gi ş ă, vicarul Mitropoliei, din 6 Iulie 1821. Ibidem, j p. 130—131. 4 Ibidem, i p. 138, 145. 8 Ibidem, p. 135. ®Hurmuzaki, X, p. 129. www.digibuc.ro REGIMUL OCUPAŢIEI IN MOLDOVA 321 venit ca să izbăvească ţara de desnădăjduiţii Greci... şi să o liniştească despre supărările ce au pătimit până acum” L Rechiziţiile indispensabile pentru întreţinerea armatei aveau să se facă prin „înadins trimişi” dela centru, dar ispravnicii aveau să trimită şi ei „oameni cu ştiinţă de carte, ca să ţie izvoade de toate cele ce se vor lua şi se vor aduna din ţinut şi să trimită aici dela cine s’au luat şi câtă sumă, fiind cu siluire şi împlinind po-ronca, ferindu-vă de cea mai mică asuprire sau interes, căci cine va cuteza a se abate într’acest fel de urmare se va pedepsi fără milostivire” 2. Repetarea ordinelor atestă ineficacitatea lor 3. La început, lucrurile au mers relativ bine. Lumea a primit cu atâta groază vestea intrării Turcilor, încât abaterile izolate dela disciplină n’au fost luate în seamă. „Toţi despre acolo (din Moldova), scrie Eteristul Grigorie al Irinupolei, din Chişinău, către Mitropolitul Veniamin, la I Iulie 1821, vorovesc şi vestesc că Turcii acum nu fac nimic şi că-i pace şi linişte, însă boerii se tem a merge ; şi de acolo mulţi caută prilej să fugă şi nu pot scăpa” 4. In adevăr, Românii care n’au fost amestecaţi în „zurba-lâcul” Grecilor n’au fost supăraţi la început, afară de cazurile când au fost luaţi drept Eterişti sau denunţaţi ca atare. Mănăstirile şi dughenele au fost sigilate pentru a fi ferite de prădăciuni, şi populaţia a fost invitată să-şi vadă liniştită de treburi. Dar Grecii au fost declaraţi în afară de lege şi averile lor confiscate. Chehaia-bei a ordonat ca pe Greci „să-i prindă şi să-i ducă la isprăvnicie, iar averile lor să le oprească”. Atâta timp cât au fost Greci de prădat, ordinul a fost respectat. „La Botoşani, spune un martor ocular, lucrurile Grecilor se vând la cel mai jos preţ” f Pe urmă toţi aceia care posedau ceva au fost trataţi la fel cu Grecii. Caracteristică în această privinţă e păţania Arhimandritului 1 C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 138. Cf. şi ordinului Chehaia-bei către ispravnici. Ibidem, pp. 141—142. 2 Ibidem, pp. 141. 8 La 23 Februarie 1822, Poarta trimite un nou firman prin care se ordonă trupelor ca nu cumva să supere pe boeri, negustori şi raia „că or da samă, cu capetele". Ibidem, p. 209. 4 C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pag. 135. Interesant e că această frază liniştitoare e urmată de veşti care-i slăbesc considerabil valoarea. „Pe Pobrateanul" — adică pe stareţul mănăstirii Pobrata — întorcându-se dela Cordon ca să-şi mai ia din Mănăstire nescaiva lucruri ce avea îngropate, bani şi argintării, în Mănăstirea lui apoi năpădindu-1 Turcii, l-au muncit prin feluri de chinuri ca să le arate lor averile sale, şi după ce le-au dat în sfârşit, de munci au murit. Se vorbeşte încă că Turcii până acum [1 Iulie 1821), ar fi trimis la Brăila cam la cinci mii de robi, femei, fete, şi băeţi de prin ţară". 21 www.digibuc.ro 322 OCUPAŢIA TURCEASCĂ Isaia, lăsat de Mitropolitul Veniamin ca „vechil şi epitrop al Mitropoliei”. La intrarea Turcilor, Isaia s’a dus cu un iconom la Copou, la via Mitropoliei. Acolo a găsit o ceată de vreo 44 Turci, care îndată i-au înconjurat şi, zicând că sunt Greci, „unii ne judeca să ne tăie, alţii căutau frânghii să ne spânzure”. Spre norocul bieţilor călugări, dinspre Cârlig au apărut nişte Eterişti, şi Turcii s’au luat după ei, lăsând pe prizonieri în paza câtorva soldaţi. Informat de cele întâmplate, paşa i-a pus în libertate şi le-a dat şi „teşcherea” de garanţie pentru celelalte posesiuni ale Mitropoliei. Dar a doua zi, când s’au întors la vie, au găsit servitorii tăiaţi în bucătărie, „şi tot stricat, şi uşi şi geamuri şi toate scaunele şi canapelile toate în mijlocul caselor, aşternutul, carăta, dărădaica, cai, hamuri, şi tot luat. Pivniţa spartă şi vasele împuşcate şi vinul vărsat”. Acelaşi spectacol la Sineşti şi la Cârlig: „au prădat casele, şi-au făcut râs de femei şi de fete şi de băeţi; asemenea şi la Cârlig au făcut: au spart biserica, au tăiat icoanele”1 La 12 Iulie, tabăra dela Copou s’a coborît în oraş şi soldaţii au fost încartiruiţi în casele particulare. Majoritatea caselor boe-reşti, părăsite de proprietari, au fost evacuate şi transformate în grajduri. Un an mai târziu, la plecarea Ienicerilor, Iaşii erau de nerecunoscut. Casele nu mai aveau nici porţi, nici uşi, nici ferestre, nici garduri. In timpul iernii, totul a fost prefăcut în combustibil, cu toată enormitatea furniturilor de lemne. Multe case boereşti au fost incendiate, fiindcă proprietarii n’au vrut sau n’au putut vărsa ocupanţilor sumele de bani cerute. Astfel, splendidul palat al marelui logofăt Constantin Balş a fost mistuit de flăcări. Castelul lui Constantin Ipsilanti dela Galata, la fel. Parcul minunat al lui Alecu Balş şi clădirile din el, devastate ; baia şi conducta de apă, distruse. Ienicerii au încercat să dea foc şi palatului Roznovanu, din faţa Mitropoliei, dar focul, pornit dela bucătărie şi dela grajduri, a putut fi stins înainte de a fi ajuns la palat. Primejdia pândeşte de pretutindeni şi în permanenţă încât oamenii nu mai sunt siguri că vor apuca ziua de mâine : „Şi dacă ajungem seara, zicem: slavă ţie Dumnezeule, că am trăit ziua de astăzi ! Dacă ajungeam dimineaţa, iarăşi mulţumeam lui Dumnezeu c’am văzut lumina soarelui răsărind”2. 1C. Eibiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 146. 8 E. Vîrtosu, Despre ,,Tragodia” vornicului Alecu Beldiman. (Arhiva Românească, IV (1940), p. 150). www.digibuc.ro REGIMUL OCUPAŢIEI IN MOLDOVA 323 Nici personalul consular n'a fost cruţat. Consulul Rusiei din Iaşi, Andrei Pisani, se retrăsese în Basarabia, la 19 Martie; consulul Austriei, Ioseph von Raab, fusese rechemat, la 25 Aprilie, şi se aşezase la Cernăuţi; numai pastorul Harţe, vice-consulul Prusiei, mai rămăsese la Iaşi, după intrarea Turcilor. Harţe era pastorul comunităţii evanghelice şi nu primise decât cu greu, „dintr'o anume ambiţie”, postul de vice-consul. Dar dacă ambiţia lui a fost satisfăcută prin însărcinarea de vice-consul, veniturile lui au rămas extrem de modeste, încât, pentru a-şi procura resursele indispensabile, era nevoit să dea lecţii în oraş. Aceasta îl obosea cu atât mai mult cu cât sănătatea lui era cam şubredă şi casa lui situată „la capătul extrem al unei mahalale”, ceeace îl obliga să străbată „lungimea unui drum groaznic” x. Da intrarea Turcilor în Iaşi, Harţe s'a dus întru întâmpinarea lui Chehaia-bei şi a fost bine primit. Cu atât mai semnificativă e agresiunea comisă împotriva lui. In noaptea de 14 spre 15 Noembrie st. n., vreo treizeci de Turci au atacat localul vice-consulatului şi, după ce au dezarmat servitorii, au spart uşile şi au pătruns în casă. Cu revolverul în piept, Harţe şi soţia sa au trebuit să asiste la jefuirea casei lor nu numai de lucrurile ce le aparţineau, ci şi de lucrurile lăsate în păstrare de supuşii Prusiei şi de mulţi Moldoveni. A doua zi, Harţe s’a plâns lui Salih-Paşa de această violare a capitulaţiilor şi, în semn de protestare, a cerut să i se dea pas-portul şi o escortă până la Constantinopol. Salih-Paşa —„om cum se cade, cumpătat, afabil şi în toate privinţele demn de respect” —i-a răspuns : „Nici pasport, nici escortă. Ai fost tratat de noi cu respect, dar hoţi sunt în toate armatele. Cazul va fi cercetat, vinovaţii pedepsiţi, iar pentru daune se vor da despăgubiri”. Pentru mai mare siguranţă, s'a promis consulului o casă în oraş şi, până avea să se găsească una potrivită, i s’au pus la dispoziţie şase jamere la Curtea domnească, unde locuia şi Paşa. Dar când i s’a găsit casă, nici Paşa, nici Aga Ienicerilor n’au putut evacua soldaţii care erau instalaţi acolo, şi Harţe a trebuit să împartă casa cu ei. A doua zi după săvârşirea spargerii, o parte din lucrurile furate au fost găsite şi restituite victimei. Dar vinovaţii au lămas nepedepsiţi. Vice-consulul a recunoscut pe unii, dar n’a îndrăznit 1 1 Kreuchely către von Miltitz, 18 Ianuarie 1821. Hurmuzaki, X, pp. 96—97. ,.I,a maison situăe â la deraiere eztrămită d’un fauboarg”. www.digibuc.ro 324 ocopatia turceasca să-i denunţe, fiindcă, dacă vreunuia i s’ar fi tăiat capul, nici al lui n’ar mai fi fost în siguranţă1. Dealtfel Turcii care comiteau nereguli sau crime erau aproape totdeauna acoperiţi de camarazii lor. Un Turc din Anatolia venise să vândă în piaţă nişte argint furat. Păgubaşul îl descoperi şi-l denunţă colacului de Ieniceri, care-1 arestă şi-l deferi paşei. Anatolienii se revoltară, atacară pe Ieniceri şi o încăerare sângeroasă se produse. Paşa şi Aga Ienicerilor nu izbutiră să restabilească ordinea decât după ce vinovatul a fost pus în libertate 1 2. III. — SARCINILE OCUPAŢIEI întreţinerea armatei de ocupaţie cădea în sarcina Ţărilor româneşti. Moldova şi Muntenia plăteau, la început, câte 150.000, apoi, deşi efectivul fusese redus la sfârşitul anului 1821, câte 180.000 piaştri lunar, afară de sumele pe care le primeau, personal, comandanţii trupelor. Osman Paşa primea dela Vistierie 20.000 piaştri pe lună, iar Aga Hagaler şi Baş-beşli-aga câte 10.000, în afară de articolele alimentare (unt, miere, cafea, etc.) pe care ispravnicul Curţii le furniza pentru bucătăria lor 3. Da contribuţiile în bani s'adaugă furniturile în natură. In afară de solda lunară, ţara trebuia să se îngrijească de hrana trupei şi a cailor. In Decemvrie 1821, Turcii din Moldova au cerut să li se furnizeze 75.000 chile de porumb, 40.000 care de lemne, 40.000 care de fân, 45.000 oi, 7.500 vaci, „iar grâu, orz şi ovăz cât se va afla până la un fir” 4. Valoarea acestor furnituri se ridica la trei milioane lei, afară de 120.000 kile de grâu luate mai nainte (chila avea în Moldova o capacitate de circa 20 baniţe, în Muntenia de 24 baniţe). Pentru transportul acestor produse era nevoie de 150.000 de care. Turcii au instituit două magazii în Moldova de Jos : una la Bârlad şi alta la Fălciu. Judeţele Fălciu, Tutova, Covurlui şi Tecuci trebuiau să verse la aceste magazii 2.500.000 ocale de făină de grâu, 500 merţe de grâu, 18.000 merţe de orz şi ovăz; 11.000 oi, 12.500 care de lemne. Ţinutul Putnei a fost însărcinat cu aprovizionarea garnizoanei din Brăila. Judeţele din Ţara de 1 Humu:aki, X, p. 131—132. 2 Ibidetn, p. 147. 3 Pentru Muntenia, raportul lui Kreufhely, Hurmuz aki, X, p. 143 Pentru Moldova, raportul lui Raimondi, Hurmuz aki, X, p. 148—149. 4 C. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pag. 185—186, www.digibuc.ro 8AECINILE OCUPAŢIEI 325 Sus trebuiau să aprovizioneze magazia din Iaşi D Numai la Botoşani s’au cerut, pentru Iaşi, 8.000 care de fân şi dela Herţa 4.000, „lăsând în tânguire pe săraci” 1 2. Dar Poarta nu s’a mulţumit să impună Ţărilor româneşti sarcina trupelor care le ocupau efectiv; ea le-a pretins să întreţină şi garnizoanele din cetăţile depe Dunăre. Da cererea paşei din Silistra, care era comandantul suprem al trupelor din Turcia europeană, Moldova a trimis în şase rânduri câte 100.000 piaştri, şi în Aprilie 1822 a primit o cerere nouă de 120.000 piaştri, care s’a acoperit dintr’un impozit excepţional, repartizat asupra tuturor locuitorilor, după o cotă variind între 12 şi 50 piaştri de familie. Abia a fost vărsată suma şi, în Iunie, sosi un bumbaşir dela Silistra cu o nouă cerere de 800.000 piaştri care trebuiau plătiţi în 45 de zile. Boerii întruniţi în Divan au botărît să roage pe boerii refugiaţi în Bucovina şi Basarabia să contribue şi ei cu ceva la această sarcină. Da refuzul acestora, s’a pus o contribuţie de nouă piaştri de cap de bou 3. După socoteala dragomanului vice-consulatului prusian din Iaşi, Moldova a plătit, până la plecarea Ienicerilor, în Iulie 1822, cinci milioane de piaştri în numerar. Aproape totalitatea acestor bani au fost scoşi de pe spinarea sătenilor 4. Abuzul şi risipa care se făceau cu furniturile rezultă limpede din următoarea întâmplare. In Aprilie 1822, Turcii cer guvernului Ţării Româneşti o mie cinci sute chile de porumb şi o mie care de fân. După lungi discuţii, Turcii se mulţumesc cu cinci sute chile de porumb şi trei sute care de fân. Da 14 Mai, Turcii cer 10.000 care de fân pentru ca la urmă să reducă cifra la un sfert5. Nevoia de a plăti dăjdiile, contribuţiile excepţionale, taxele ispravnicilor şi prelevările de tot felul, silesc pe ţărani să-şi vândă vitele pe nimic. Toţi aceia care speculează şi au ceva bani cumpără vite. In Mai 1822, o vacă se vinde cu 15—20 piaştri, o vacă cu viţel cu 30 —35 piaştri; cea mai frumoasă bivoliţa costă 50 piaştri. Turcii profită pentru a trece peste Dunăre un mare număr de vite. Da fel s'au petrecut lucrurile cu caii : cea mai mare parte a cailor ce posedau clasele de mijloc şi de jos, chiar şi clasa superioară, au trecut în mâinile stăpânilor momentului, Eteriştii 1 T. Bălan, Refugiaţii moldoveni in Bucovina, jp. 69—70. 2C. Erbiceanu, Op, cit,, p. 181. sHurmuraki, X, p. 166. 4 Ibidem, X, p. 169. 5 Hurmuzaki, XVI, p. 1039. www.digibuc.ro 320 Ocupaţia tuecească mai întâiu, Turcii mai apoi. Reducerea stocului de vite a avut ca urmare reducerea suprafeţelor însămânţate şi mizeria eşalonată pe mai mulţi ani. Turcii nu lasă nici o formă de activitate publică în care să nu se amestece şi din care să nu tragă folos. Deşi ei n’au venit decât ca forţă armată, deşi vechile instituţii administrative şi judecătoreşti s’au păstrat, deşi comandanţii trebuiau să se subordoneze autorităţilor civile, ei comandă în toate. In Muntenia, caimacamul şi Divanul rămân în funcţiune, dar nimic nu se face fără ordinul paşei, încât ţara e pusă efectiv sub regimul militar turc, cel mai arbitrar şi mai tiranic dintre toate. Turcii numesc ispravnici, zapcii, sameşi, vătafi, şi intervin în toate afacerile civile. Divanul decide în sensul ordinelor date de paşă şi, prin urmare, acela care dă mai mulţi bani, acela câştigă dreptate \ „Ca-vaşii, ştiindu-se susţinuţi de superiorii lor, împing insolenţa până acolo încât ameninţă pe judecători cu pumnalul sau cu pistolul, pe care le poartă totdeauna la brâu, dacă nu dau hotărîri conforme cu interesele clienţilor lor, care devin astfel ale lor” 1 2. Boerii rămaşi în ţară au căutat să tragă maximum de folos din amestecul Turcilor în administraţia ţării şi să obţină cu bani adjudecarea tuturor funcţiilor, demnităţilor şi lucrărilor. „Un simplu ispravnic care mai nainte câştiga între 4.000 şi 5.000 de piaştri pe an, câştigă acum 60.000 sau 80.000, împărţind cu oamenii paşei care, în schimb, îi lasă să facă ce vrea” 3. In felul acesta ,,se storc aprovizionări de tot felul şi se apasă din ce în ce mai mult locuitorii dela ţară; multe sate au rămas pustii, fiindcă locuitorii au fugit în munţi” 4. IV. — RUINA ŞI ANARHIA Sarcinile copleşitoare, rechiziţiile, corvezile, nedreptăţile, abuzurile de putere, desperarea şi mizeria alungă în codri tot felul de oameni. Graniţa dinspre Transilvania e plină de haiduci cu care beşliii se luptă în zadar, fiindcă poporul e de partea haiducilor împotriva apărătorilor ordinei. Cele două Principate, mai ales 'Ţara Românească, sunt bântuite de cete de tâlhari. „Ţăranii români, cărora nu le-a mai 1 Hurmuzaki, XVI, p. 1039. 2 Ibidem, p. 1049. 3 Hurmuzaki, XVI, p. 1032. 4 Ibidem, p. 1057. www.digibuc.ro BUJNA 31 ANABHIA 327 rămas decât desnădejdea, fug în codri şi, grupaţi în cete de câte douăzeci sau treizeci, înarmaţi numai cu ciomege, atacă indistinct toţi locuitorii. Aproape nu trece zi fără să se aducă în capitală nenorociţi de aceştia care, la un simplu ordin al paşei, sunt spânzuraţi sau decapitaţi. Cadavrele sau capetele lor rămân expuse trei zile, şi e greu să ieşi fără să întâlneşti acest hidos spectacol” 1. In Mai 1822, apare, în împrejurimile Focşanilor, o ceată de 150 tâlhari. Un detaşament de Turci, după o vie ciocnire, izbuteşte să facă câţiva prizonieri şi să trimită patru sau cinci capete la Bucureşti. Comandantul turc din Râmnicu-Sărat, care primise ordin de evacuare, a cerut, în urma acestor evenimente, suspendarea ordinului de plecare. împrejurimile Câmpulungului de asemenea sunt bântuite de tâlhari, români şi ţigani. La 2 Iunie, Turcii au adus la Bucureşti 24 de tâlhari şi i-au depus în închisorile oraşului \ In regiunea Câmpinei domneşte un şef de bandă, cu numele Dimo (?), care percepe o contribuţie foarte modestă dela săteni şi dela călătorii străini, dar e fără milă faţă de boeri şi de Turci, Cunoscând perfect locul şi fiind tăinuit de săteni, el sfidează nepedepsit pe Turci 1 * 3. 0 bandă de tâlhari, sub conducerea unui anume Constantin Amăutul, a comis mai multe jafuri şi omoruri. Urmărită de Turci, a fugit în Transilvania. La cererea lui Udritzky, membrii ei au fost extrădaţi lui Silictar Paşa din Silistra, trimişi la Bucureşti şi spânzuraţi4 *. La 4 Iunie 1822, mai mulţi Cazaci zaporojeni din garnizoana Bucureşti au asasinat, nu departe de oraş, pe sameşul unui judeţ vecin şi i-au luat toţi banii, pe care el însuşi îi aducea la vistierie 6. Arnăuţi refugiaţi în Transilvania fac mereu incursiuni pe teritoriul Ţării Româneşti, pradă pe călători, şi se întorc cu prada în Transilvania 8. Beşliii trimişi la ţară ca să pună capăt tâlhăriilor, fac mai mult rău decât tâlharii înşişi. Ei despoaie pe ţărani cu rechizi- 1 Hurmuzaki, p. 1047—48. 3 Ibidem, XVI, p. 1045. 3 Ibidem, p. 1055. 4 Hurmuzaki, X, p. 170. 6 Hurmuzaki, XVI, 1045. 6 Ibidem, XVI, p. 1054. www.digibuc.ro 328 OCUPAŢIA TURCEASCA ţiile şi, dacă se întâmplă să aresteze vreun tâlhar, calitatea de Musulman e totdeauna un titlu de impunitate. „Numai Românii şi Ţiganii sunt spânzuraţi” L Astfel ţăranul e ruinat şi de spoliatorii şi de apărătorii lui. Excesivă în ea însăşi, mizeria dela ţară devine şi mai mare prin dezordinile pe care le provoacă. Tancoigne, însărcinat cu girarea consulatului frâncez din Bucureşti, soseşte în ţară la sfârşitul lui Mai 1822. In drum, dela graniţă până la Bucureşti, nu vede peste tot decât „mizerie şi jale”. Satele pustii, casele şi conacele arse sau părăsite, şi, în multe locuri, pădurile bântuite de tâlhari, turci, cazaci-zaporojeni, români sau ţigani. Pentru a scăpa de intolerabila lor mizerie, vreo trei sau patru mii de ţărani au trecut la religia mahometană, iar alţii trec graniţa Transilvaniei şi se înrolează în armata austriacă 2, V. — FLAGELUL INCENDIILOR Altă calamitate a ocupaţiei turceşti a fost frecvenţa incendiilor. La orice nemulţumire sau contrarietate, Turcii răspundeau cu incendii. Pentru a împiedica un proces care lua o întorsătură defavorabilă, pentru a se răzbuna de un denunţ sau de o plângere, pentru a putea mai uşor prăda, ei dădeau foc unei case sau unui cartier întreg. Fiecare chiriaş din oraş trebuia să le plătească lunar între 1 şi 3 piaştri. Chiar şi sudiţii străini. Dacă agentul consular se plânge la paşă, unul dintre sudiţi se trezeşte noaptea următoare că-i arde casa în cap. Boerii, fie prezenţi, fie emigraţi, trebue să le plătească, la cerere, sume variind între 500 şi 4.000 piaştri. Altfel se pomenesc că le ia casa foc 3. Incendiile mărunte, cadavrele spânzurate şi capetele înfipte în ţepe sunt spectacole atât de obişnuite încât, când nu se produc, vice-consulul dela Iaşi menţionează faptul ca ceva excepţional. „Incendiile nu mai sunt atât de dese, totuşi se produc mereu”... 4. Numeroase şi la Bucureşti, ele au fost deosebit de frecvente la Iaşi. Două, mai ales, au luat proporţii catastrofale. La 9 Iunie (st. n.) 1822, pe un vânt puternic, s’a aprins o casă pe malul Bah-luiului. Focul a cuprins biserica şi hanul Vanghele şi s’ă întins până la Podul-Roşu : mai mult de o sută de case au fost prefăcute în scrum şi cenuşă. In timp ce lumea se străduia să stingă focul, 1 Hurmuzaki, XVI, p. 1042. 2 Ibidem, p. 1043. 3 Hurmuzaki, X, pp. 140, 147, 163—4. 4 Ibidem, p. 167. www.digibuc.ro FLAGELUL INCENDIILOR 329 un alt incendiu a izbucnit înTârgul-de-Sus, dar aci n’au ars decât câteva case. Pentru Harţe, nu încape îndoială că focul a fost pus şi că intenţia incendiatorilor era să prefacă tot oraşul în cenuşă. Atunci a ars şi mănăstirea Cetăţuia, şi la Galata n’a rămas decât casa Germanului Duelner, păzită de o gardă turcească foarte bine plătită. „Ne culcăm tremurând şi ne sculăm la fel. Dacă mai merge aşa, nu se va mai cunoaşte nici locul unde a fost Iaşii” 1, Două luni mai târziu, temerea lui Harţe fu aproape integral realizată. In ziua de 9 August, un incendiu izbucni la Hanul Armenesc. Apa lipsind din cauza secetei îndelungate, focul se întinde cu atâta repeziciune încât în câteva ceasuri cuprinde Târgul-de-Sus1 2, Târgul Cucului, Târgul-de-Jos, Podul-Vecliiu, strada Evreilor şi Beilicul, mare parte din Târgul Sării; trei sferturi din oraş, 500 de case, după Harţe, 4.000 după Raimondi (care numără toate magherniţele) şi 4.500 după relaţia unui corespondent al agenţiei austriace din Bucovina au fost mistuite de flăcări. Au ars 11 biserici, biserica armenească, sinagoga cea mare şi cinci sinagoge mici. Mănăstirea Golia cu magaziile de cereale şi conducta de apă; Sf. Nicolae, Sf. Vineri, Vovidenie, Sf. Pantelimon, Sf. Ştefan şi 36 case boereşti au căzut pradă focului. Casa Daniel a suferit o pagubă de 40.000 ducaţi. Mulţi copii, femei, bătrâni şi bolnavi au pierit în flăcări. Cei rămaşi în vieaţă rătăcesc încoace şi încolo făiă căpătâiu şi întind mâinile a des-nădejde. Mulţi se gândesc să părăsească Iaşii pentru totdeauna. Şi unii ar fi făcut-o în adevăr, dacă caimacamul Teodor Balş nu le-ar fi pus la dispoziţie toate casele şi acareturile boeriloi emigraţi3. Focul se poate să fi izbucnit din întâmplare, cum crede Harţe. Dragomanul său, Raimondi, afirmă că focul a izbucnit abia trei ore după ce boerii s’au plâns la paşa că o ceată de Ieniceri, care fuseseră evacuaţi, s’au desprins de orta lor şi s’au întors la Iaşi. Vornicul Andronache Donici a declarat lui Raimondi că a văzut din casa lui cum Turcii au pus foc din trei părţi4. Chiar dacă nu e adevărată, versiunea e caracteristică pentru starea de spirit creată de Turci. încercările de a provoca incendii se reînnoiesc, şi la Bu- 1 Hurmuzali, X, pp. 165—166. 2 Târgul de Sus corespunde străzii Brătianu de azi, Târgul de Jos străzii Rosetti; Podul Vechiu străzii Costache Negri; Beilicul e strada Ghica-Vodă, Târgul Sării e Sărăria, strada Evreilor n'am putut-o identifica. 3 Hurmuzaki, X, p. 174. 4 Hurmuzaki-Nistor, XX, p. 742. —X, p. 175—176. www.digibuc.ro 330 OCUPAŢIA. TURCEASCA cureşti, aproape în fiecare noapte, în August 1822. Incendiatorii aleg de preferinţă casele Europenilor, mai ales ale Germanilor, care oferă tâlhăriei lor o pradă mai bogată. Negustorii au hotărît să stea de pază cu schimbul pentru a-şi apăra proprietăţile 1. In noaptea de 20 spre 21 Septemvrie, imediat după plecarea Zaporojenilor, focul s’a aprins sau a fost pus la două case din Târgul-de-Afară, dar nu s'a întins mai departe1 2 *. Dar incendiile nu erau numai acte de protestare şi de răzbunare, ci şi prilejuri de jaf, şi incendiatorii nu erau totdeauna Turci. Poliţia din Iaşi a prins doi, care au făcut mărturisiri şi au denunţat alţi patru care izbutiseră să fugă. Unul era servitor la Rosetti Roznovanu, altul la Costache Ciuntu-Balş s. Incendiile continuă, de altfel, şi după plecarea Turcilor. In noaptea de 14 la 15 Noemvrie arde o casă la Podul-de-Pământ, în ziua de 15 alte două case. Ea 24 Noemvrie, Kreuchely anunţă că au ars atenanţele casei postelnicului Filip Eenş (Einchoult) din Podul Mogoşoaiei4. VT —EVACUAREA PRINCIPATELOR Poarta a făcut cunoscut misiunilor străine dela Constan-tinopol că ziua de 23 Aprilie (5 Mai ) 1822 a fost fixată pentru evacuarea Principatelor 5. Ea Iaşi, ordinul de evacuare a fost cunoscut la 30 Aprilie6. In Ţara Românească, evacuarea n’a început efectiv decât la 8 Mai, când au plecat din Bucureşti 3.000 de Anatolieni. Tot atâţia aveau să plece şi din Moldova. Ordinul de evacuare a fost dus de Hagi-Emin-Aga, Divan-Efendi al se-raschierului din Silistra şi supraintendent al furniturilor din Muntenia. înainte de sosirea lui, la simplul zvon al ordinului de evacuare, 400 de Anatolieni s’au răspândit la ţară şi s’au dedat la obişnuitele lor jafuri şi silnicii. Dar ordinea a fost restabilită şi măsurile de evacuare au fost duse la îndeplinire. Din 8.000 soldaţi ai armatei de ocupaţie au plecat 3.000 7. Iluzia unei evacuări totale şi imediate s’a spulberat în vânt. Alte decepţii aveau să urmeze. Tătarii care fuseseră eva- 1 Hurmuzaki, XVI, p. 1066. 2 Hurmuzaki, X, p. 178. 8 Idem. X. p. 173» 4 Idem, X, p. 191. 6 Idem, X. p. 149—150. 8 Ibidem, p. 149. 7 Idem, XVI, p. 1041. www.digibuc.ro EVACUABEA PItINCIPATELOB 331 cuaţi odată cu Anatolienii au fost înlocuiţi cu alţii, încât Divanul n’a fost uşurat decât cu 5.000 de piaştri pe lună (din 150.000) şi cu proviziile pe care trebuia să le furnizeze trupelor, peste solda lor ordinară. In afară de aceasta, Turcii care răniâneau, convinşi că zilele şederii lor în Principate erau numărate, se foloseau de toate mijloacele pentru a stoarce cât mai mulţi bani. Dar abia se vărsa suma cerută şi Turcii veneau cu noui cereri *. Hassan-bei care, din 2.000 soldaţi, nu mai rămăsese decât cu 600, a declarat Divanului că nu pleacă până nu i se dau 200.000 piaştri. In August, paşa a cerut Divanului 400.000 piaştri, pentru a satisface cererile căpeteniilor a căror plecare se anunţase de atâtea ori1 2. Prin astfel de mijloace şi prin rechiziţiile operate pentru aprovizionarea armatei, supraintendentul Hagi-Emin-Aga ar fi câştigat o mie de pungi (500.000 piaştri), iar sub-comisarii lui din Bucureşti câte 300.000 piaştri. Firmanul cuprinzând ordinul de evacuare a Ienicerilor din Moldova a fost citit la Osman-Paşa, în ziua de 7 Iulie. „Ziua aceasta, scrie Harţe, a fost una din cele mai fericite pe care eu şi locuitorii Iaşilor le-am trăit de şasespiezece luni”3. Ienicerii au părăsit Iaşii la 13 Iulie, la data şi în ordinea fixată de firman. Dar dela mijlocul lui Iulie şi până la mijlocul lui Septemvrie, cu toate promisiunile autorităţilor turceşti, n’au mai plecat alte trupe, nici din Muntenia, nici din Moldova. Comandantul militar al Iaşilor, Osman-Paşa, n'a părăsit Moldova cu trupele de sub comanda lui decât la 9 Septemvrie. In cea mai perfectă ordine, el s'a îndreptat peste Bârlad şi Galaţi spre Silistra. Da Iaşi n’a mai rămas în urma lui decât Cuciuc-Mehemet cu un detaşament de vreo 3.000 de oaiheni, care avea misiunea să păstreze ordinea până la sosirea noului Domn. In adevăr, el a plecat la 9 Octom-vrie, când şi-a făcut intrarea în Iaşi, Ioniţă Sandu Sturdza. Acesta a venit însoţit de un corp de 1.000 de Turci, în frunte cu Baş-beşli Egup-Aga, care avea să înlocuiască vechea gardă de Ar-năuţi a Domnilor4. Cazacii zaporojeni, în număr de o mie sau o mie două sute, au părăsit Bucureştii la 21 Septemvrie. Ei au săvârşit multe furturi, silnicii şi crime. Dar au fost totuşi mai puţin brutali decât 1 Ibidem, p. 1042. 2 Hurmuzaki, X, p. 1066. 8 Ibidem, p. 167. 4 Hurmuzaki, X, pag. 176, 179; N. Iorga, Acte şi fragmente, II, p. 657 şi 661. www.digibuc.ro 332 OCUPAŢIA. TURCEASCĂ Tătarii. Ei erau hoţi mai destoinici şi mai subtili. „Omorurile pe care le-au săvârşit, le-au săvârşit aproape totdeauna în umbră, în timpul nopţii şi în cartierele cele mai îndepărtate ale oraşului sau pe drumurile mari” 1. Cei mai mulţi au venit lipsiţi de tot, unii pe jos, alţii călări; toţi s’au întors călări pe cai buni sau cu căruţe pline cu lucruri de valoare. Unii au luat cu ei femei care şi-au lăsat bărbaţii pentru a-i urma 2. După ce au plecat şi ultimii Cazaci şi Tătari, n’au mai rămas la Bucureşti decât Turci, în număr de trei sau patru mii. Ei aveau să plece la 27 Septemvrie, împreună cu Paşa Hagi-Ahmet, afară de forţele de poliţie ale beşliilor, după soirea noului Domn al Ţării Româneşti. Grigore Ghica-Vodă a intrat în Bucureşti la 13/25 Septemvrie. Şi el a venit însoţit de un corp de două mii de Turci, dintre care şapte sute erau pentru Craiova. Acest corp, sub comanda lui Capigi-başa Cavanos-Oglu, avea să formeze, ca şi în Moldova, garda domnească3 4 *. Cavanos-Oglu a curăţat ţara de ultimele resturi ale trupelor de ocupaţie. Un ordin al lui, din 27 Septemvrie, pedeapsea cu moartea orice soldat din unităţile evacuate care ar fi fost prins, după această dată, în Bucureşti sau împrejurimi i. Intr’o scrisoare adresată lordului Strangford, ambasadorului Angliei la Constantinopol, Mihai Eilipescu confirmă faptul că „la 15/27 Septemvrie, a avut loc evacuarea completă a Ţării Româneşti. Da 14/26 a intrat în acest oraş (în Bucureşti) Hassan-bei (Cavanos-Oglu) cu o mână de soldaţi care au să cons-titue garda Domnului, şi au să fie sub ordinile imediate ale Alteţei Sale” 6. Unii Turci s’au lăsat greu, când a fost vorba să evacueze Principatele, fiindcă aici, ca trupe de ocupaţie, puteau să calce prescripţiile Coranului şi să se plece înclinărilor lor spre beţie şi desfrâu. In Bucureşti, „prostituţia e la culme”, scrie consulul francez Tancoigne. „Nici o clasă n’a fost scutită, şi nu e rar să vezi mame de familie părăsindu-şi bărbatul şi copiii pentru a se da Turcilor. Unele au îmbrăţişat chiar religia mahometană şi au împins până acolo delirul sau spiritul de răzbunare împotriva familiei lor încât şi-au asasinat bărbaţii sau fraţii prin pro- 1 Hurmuzaki, XVI. p. 1072. 2 Jbidem, p. 1072. 3 Ibidem, p. 1073. 4 Hurmuzaki, XVI, p. 1074. 6 Rapoarte consulare engleze, II, p. 173. www.digibuc.ro EVACUAREA PRINCIPATELOR 333 tectorii lor. Casele boerilor emigraţi au fost transformate în case publice de desfrâu, în care Turcii trăesc cu aceste nenorocite. Autoritatea închide ochii asupra acestor nereguli monstruoase şi, dacă uneori pedepseşte un scandal prea public, o face totdeauna în persoana prostituatei şi niciodată în aceea a protectorului ei” L Cele mai multe dintre aceste nenoiocite au avut un sfârşit tragic. La Iaşi, cadavrele a peste o sută cincizeci de femei, dintre acelea care trăiseră cu Turcii, au fost găsite la cantine sau aruncate în puţuri. Cele mai multe au fost luate cu sila dela locuitori, mizeria altora a fost cumpărată cu bani 1 2. In grajdurile palatului domnesc din Bucureşti, evacuat de Turci, s’au găsit cadavrele a şaptesprezece femei asasinate. Un boer întors dela Braşov a descoperit în puţul casei sale trei sau patru cadavre de femei. Un alt boer, în casa căruia sute de Turci, îşi stabiliseră cartierul, a declarat de asemenea că puţul lui era infectat de cadavre. Multe cadavre au fost scoase din Dâmboviţa. Aceste asasinate s’au înmulţit la plecarea Turcilor. ,,0 prevedere sălbatică împinge pe Turci la asemenea crime de teamă ca copiii lor, lăsaţi în voia mamelor, să nu fie crescuţi în religia creştină” 3. Ocupaţia turcească lasă Ţării Româneşti o datorie de cinci milioane de lei. In această cifră nu sunt cuprinse furniturile şi corvezile. In total, ocupaţia a costat cincisprezece milioane de piaştri, cifră enormă pentru resursele ţării. Pentru a plăti datoriile cele mai urgente, guvernul a pus un bir excepţional de 2.500.000 care cu greu s'a putut acoperi din cauza mizeriei generale 4 Moldova, deşi mai mică şi mai săracă, a cheltuit de asemenea, până la plecarea Ienicerilor, în Iulie 1822, cinci milioane de piaştri. In afară de aceasta, Iaşii a fost în mare parte distrus prin marele incendiu din 9 August 1822. Nici Bucureştii nu stau mult mai bine. In Iunie 1822, oraşul are aspectul unei cetăţi luate cu asalt. ,,Cele mai multe case sunt fără uşi, fără ferestre, la discreţia primului venit care ar dori să se aşeze în ele. Mai multe car- 1 Hurmuzaki, XVI, p. 1054. 2 Idem, X, pp. 168—9. 3 Idem, XVI, p. 1068. 4 Huimuzaki, XVI, p. 1080. www.digibuc.ro 334 ocupaţia turceasca tiere sunt pustii şi jumătate din populaţie, încă tot împrăştiată la Sibiu şi la Braşov, nu îndrăzneşte să se întoarcă acasă” \ Vor trebui ani de muncă liniştită pentru a repara urmările ocupaţiei turceşti, şi ţara nu va avea decât foarte puţini, înainte ca o altă ocupaţie, cea rusească din 1828—1834, să se abată a-supra ei. 1 1 HnrtKVxaM, XVI, p. 1045. www.digibuc.ro CAPITOLUL XVI RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE Restabilirea domniilor pământene a fost, în general, înfăţişată ca o pedeapsă aplicată de Poartă Fanarioţilor pentru participarea lor la revoluţia din 18211. însuşi firmanul de numire a piimiloi Domni nu e decât un rechizitor împotriva Fanarioţilor, „din mijlocul căroia au pornit ramificaţiile şi căpeteniile revoluţiei şi care, dupăce au comis nenumărate fărădelegi, şi-au aiătat necredinţa fugind în ţări străine". In schimb, despre boerii ţări se spune că nu s’au îndepărtat dela datoria de supunere şi de credinţă şi, prin venirea lor la Constantinopol, au dat o nouă dovadă de nevinovăţie. De aceea, Sultanul a hotărît să Tevină la obiceiul din vechime şi să aleagă Domni din mijlocul boerilor pământeni1 2. Explicaţia aceasta e o simplă ficţiune diplomatică. înlocuirea Domnilor fanarioţi prin Domni pământeni a fost incontestabil o consecinţă a revoluţiei din 1821, în sensul că împrejurările create de această mişcare au făcut-o posibilă. Dar această soluţie nu eia nici unica, nici cea mai agreată de Poartă. Intrarea lui Alexandru Ipsilante în Moldova, defecţiunea lui Mihai Suţu şi complicitatea aproape tuturor familiilor fanariote în mişcarea eteristă, dovediră Turcilor că nu se mai pot bizui 1 Documentele pe care se întemeiază expunerea negocierilor diplomatice din acest capitol se află în A. Prokesch-Osten, Geschichte des Abfalls der Griechen etc., voi. III. — Rapoartele consulare engleze, voi. II. — N. Iorga, Acte ţi frag■ mente, II. —•Metternich, Mimoires, documente et icrits divers. voi. III. Paris, 1881. H urmu z aki--Ne st or. voi. XX. Lucrări: B. Dungu, Les grandes Puissances et Ies Principautis roumaines de 1821 ă 1826. Paris, 1935.—E d. Driault—M. Lk^ritier, HistoirediplomatiquedelaGrice depuis z82Ijusqu‘ănos jours. voi. I. Paris, 1925. ■— G. W eill, L’tveil des nationalitis et le mouvement libiral (1815—1848). Paris, 1930. — A. S te rn, Geschichte Europas von Z8X5 bis X8$0. Berlin, 1913. Voi. II. 2 Sutm.uzaki-Nistor, XX, pp. 736—737 www.digibuc.ro 336 RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE pe credinţa Fanarioţilor, din mijlocul cărora se alegeau dragomanii Porţii şi Domnii Ţărilor româneşti. Marele dragoman Iancu Callimachi a fost ucis în exilul său dela Cesareea. Fratele său Scarlat, numit Domn al Ţării Româneşti, a fost exilat la Boli, în Asia Mică, unde a murit în împrejurări suspecte. Constantin Morusi şi alţi fruntaşi greci au fost executaţi la Constantinopol şi cadavrele lor au fost expuse trei zile insultelor plebei. Fratele şi cumnatul lui Mihai Suţu ar fi avut aceeaşi soartă dacă n’ar fi izbutit să fugă la Odessa pe un vas rusesc. Dar această explozie de ură împotriva Grecilor fanarioţi n’a avut ca urmare restabilirea automată a domniilor pământene, „după vechiul obiceiu” al ţării, cum spune firmanul. Poarta îşi dădea foarte bine seama de primejdiile unei schimbări de sistem în administraţia Ţărilor româneşti. Ea se temea ca domniile pământene să nu favorizeze mişcarea de independenţă şi să nu ofere Rusiei noi pretexte de intervenţie în afacerile interne ale Turciei. Aversiunea Porţii pentru această soluţie era atât de evidentă, încât a redeşteptat intrigile fanariote pentru domnie. Aristarchi, Arghiropol şi Nicolae Şuţu au putut, la un moment dat, să se creadă aproape de treptele scaunului domnesc. Şi iluzia lor nu trebue să surprindă, dacă ne gândim că, la io Iulie 1822, când Grigore Ghica şi Ioan Sandu Sturdza erau deja desemnaţi de Divan şi n’aşteptau decât confirmarea Sultanului pentru ca numirea lor să devină publică, 'ord S rang-ford, ambasadorul Angliei la Constantinopol, care condusese toate negocierile cu Poarta şi era iniţiat în toate secretele politicii otomane, nu. socotea exclus ca tot Fanarioţi să fi fost numiţi Domni1. Soluţia care ar fi convenit mai mult Turcilor era transformarea Principatelor în paşalâcuii, dar ei îşi dădeau seama că lucrul acesta era cu neputinţă din cauza opoziţiei Rusiei. Şi atunci au căutat să câştige timp, guvernând Principatele mai întâiu prin muhafizi (comisari militari), apoi prin caimacami. Pentru ca Poarta să consimtă la restabilirea domniilor pământene, a fost nevoie să fie supusă, mai bine de un an, unei duble presiuni, din partea Puterilor europene şi din partea poporului român, şi să i se arate că refuzul ei ar determina marile Puteri să facă cauză comună cu Rusia şi ar expune-o la riscurile unui războiu, în cele mai neprielnice condiţii pentru Imperiul 1 Rapoarte consulare engleze, II. p. 157. www.digibuc.ro NEGOCIERILE DELA CONSTANTINOPOL 337 otoman. Astfel chestiunea Principatelor române a format principalul obiect al negocierilor diplomatice care au avut loc în 1821 şi 1822, la Constantinopol, Viena şi Verona. I. — NEGOCIERILE DEL4 CONSTANTINOPOL Plecarea lui Strogonof (10 August 1821) şi ruperea relaţiilor diplomatice între Rusia şi Turcia au deschis o criză pe care împăratul Austriei o considera ca „cea mai gravă din câte au ameninţat vreodată societatea” 1. Problema care se punea era de a împiedeca Rusia să profite de turburările din Imperiul otoman pentru a ocupa Principatele şi, ameninţând existenţa Turciei, să creeze noi complicaţii europene. Pentru aceasta era nevoie să se pună capăt neînţelegerilor dintre Rusia şi Turcia. Cancelarul Metternich s’a făcut exponentul acestei politici şi a susţinut-o împotriva propriilor săi agenţi şi a opiniei publice europene care erau ostili Turcilor, nu din părtinire pentru Rusia, ci din simpatie pentru cauza emancipării Grecilor. Metternich a găsit un sprijin puternic în cabinetul dela Tondra care a făcut cauză comună cu Austria de îndată ce Rusia şi-a manifestat, prin nota circulară din 4 Iulie 1821, intenţia de a desmembra Imperiul otoman. Austria şi Anglia s'au pus de acord să înlăture toate cauzele care ar fi putut justifica intervenţia militară a Rusiei. Guvernul rus încercase să exploateze emoţia pe care atrocităţile comise de Turci împot iva clerului şi poporului grec o produsese în ţările creştine pentru a smulge aliaţilor săi învoirea de a ocupa Principatele. Prin serviciile pe care, susţinând politica de intervenţie a Austriei în Italia, ea le adusese la congresul dela Raybach, Rusia se ciedea îndreptăţită la compensaţii în Orient. Dar, ca şi în 1854, Austria avea s'o uimească prin ingratitudinea ei. „Invocând interesul Europei şi al Imperiului otoman”, Metternich a pus totul în mişcare pentru a evita războiul şi a izbutit să organizeze în faţa Rusiei un front comun al tuturor Puterilor europene. Sforţările lui au fost ajutate de disen-timentul care exista, cu privire la politica oiientală, între ţar şi unii membri ai cabinetului său. Alexandru I se simţea mult mai legat de politica Sfintei Alianţe decât de ambiţiile balcanice ale predecesorilor săi. Dar el nu putea dezavua public conduita rrokesch-Osten, III. p. 156. www.digibuc.ro 338 RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE lui Strogonof care procedase după instrucţiile guvernului său. Acest dezacord a silit pe ţar să se angajeze într’o politică personală şi să treacă Austriei şi Angliei conducerea negocierilor cu Turcii. Metternicli a ştiut să exploateze această situaţie şi, cu ajutorul Angliei, a izbutit să smulgă Turciei concesiile indispensabile pentru a lua Rusiei orice pretext de războiu1. Metternicb şi-a început campania diplomatică pentru menţinerea păcii, reducând exigenţele Rusiei din note dela 6(18) Iulie 1821 la patru puncte. El a pus astfel discuţia pe o bază precis delimitată, care a fost acceptată şi de Rusia. Cele patru puncte erau următoarele : 1. Evacuarea Principatelor şi reorganizarea lor în conformitate cu spiritul tratatelor, numirea noilor Domni şi restabilirea unei administraţii reparatoare; 2. Reclădirea bisericilor creştine distruse de populaţia musulmană; 3. Ocrotirea religiei creştine ca şi în trecut şi garanţii pentiu viitor; 4. Discriminare între vinovaţi şi nevinovaţi1 2 *. La conferinţele pe care le-au avut cu reprezentanţii Porţii, la 25 Iulie, 25 August şi 3 Septembrie 1821, ambasadorii Austriei şi Angliei au insistat în modul cel mai energic ca Poarta să primească aceste puncte. Poarta condiţionă acceptarea sa de extrădare transfugilor (în frunte cu Mihai Suţu, „trădătorul blestemat în vecii vecilor”) şi de pedepsirea rebelilor din Principate. Ea repetă în deosebi declaraţia făcută reprezentanţilor Rusiei, că prin suplicierea Patriar hului n’a voit să aducă „nicio atingere cultului şi religiei creştine” 8. Cu toată intransigenţa ei pe chestiunea transfugilor, Poarta a putut fi înduplecată să facă primele concesii. La 15 August 1821, ea a adresat tuturor guvernatorilor civili şi militari un firman care echivala cu un adevărat act de amnistie. 4 Acest act, contrar tuturor principiilor religioase, legii musulmane şi obiceiurilor ţării, era fără precedent în istoria Imperiului otoman. El silea Imperiul otoman „să gratifice pe Greci cu noi privilegii, fiindcă s’au răsculat şi să răstoarne vechile temelii ale organizării 1 Prokesch'Osten, voi. I. op. 85. a Ibidem, p. 88 . 8 Ibidem. III, pp. 134—137- 4 Ibidem, III, p. 137. www.digibuc.ro NEGOCIERILE DELA. CON8XANTINOPOL 339 sale sociale. ”1 Decretul de amnistie satisfăcea una diu condiţiile esenţiale cuprinse în nota ambasadorului rus dela 6(18) Iulie şi permitea Austriei şi Angliei să atace celelalte diferende care separau Rusia şi Turcia, în primul rând chestiunea extrădării transfugilor şi a evacuării Principatelor. Internunţiul insistă ca Poarta să renunţe la dreptul, pe care şi Metternich îl declară „consfinţit prin tratate”, de a cere extrădarea transfugilor, pentru a nu da apărării sale caracterul unui războiu religios şi a nu provoca reacţiuni ostile în toate ţările creştine. In cele din urmă, el izbuteşte a convinge Poaita să nu facă din această chestiune o condiţie sine qua non a reluării negocierilor cu Rusia. Rămânea problema evacuării Principatelor şi numirea unor noi Domni. Unul din motivele prin care Divanul justifica amânarea restabilirii vechilor stări de lucruri în Principate era lipsa totală de persoane care să merite încrederea Porţii şi care, totdeodată, să fie demne şi capabile să ocupe scaunul domnesc. „Dintre toţi Grecii din Fanar, care-şi împărţeau dra-gomanatele şi Principatele, nu e unul care să nu fi fost amestecat în comploturi sediţioase... Neputând încredinţa administraţia acestor provincii unor paşale, Poarta n'ar fi contrară ideei s'o lase în seama unui Domn pe care l-ar alege printre boerii respectivi ai celor două Principate, şi această soluţie ar fi mult mai potrivită decât administraţia unui individ cu totul străin de ţara pe care e chemat s’o cârmuiască şi unde, de cele mai multe ori, pare a nu cunoaşte alt scop decât acela de a stoarce şi de a se îmbogăţi”1. Da conferenţa dela 3 Septembrie, Reis-Efendi declara ambasadorului englez că ar evacua Principatele dacă Anglia şi Austria ar garanta că Rusia nu se va folosi de prilej ca să ocupe Principatele. Strangford răspunde că prezenţa sau absenţa trupelor otomane nu poate nici împiedeca nici încuraja Rusia să ocupe Principatele. Dar prezenţa lor, constituind o infracţie la tratate, ar putea justifica intervenţia militară a Rusiei2. Strangford avu impresia că cererea de garanţie era un simplu expedient menit să asigure Porţii o retragere onorabilă. Veştile care veneau din Principate cu privire • la moralul trupelor otomane întăreau această impresie. Trupele originare din 1 Piolcesch-Osten, III, pp. 418. 8 Raportul contelui Liitzow către Metternich, din 18 August 1821. Pro-kesch-Osten, III p. 140. www.digibuc.ro 340 EEŞTABILFREA DOIINIILOE PĂMÂNTENE Peninsula Balcanică, mai ales, dar şi cele din Anatolia, se plângeau că sunt reţinute departe de casă peste termenul de şease luni pentru care au fost recrutate şi că nu li se plăteşte regulat nici solda. Mulţi soldaţi dezertează, iar alţii se dedau la jaf pentru a fi trimişi acasă *. Dar nădejdile întemeiate pe această impresie s'au dovedit înşelătoare. Poarta a înlocuit trupele nesigure şi chestiunea a rămas în picioare. încercarea Internunţiului de a ajunge la o clarificate prin-tr'un examen general al situaţiei cu miniştrii Porţii n'a fost mai norocoasă decât intervenţia lui Strangford. In urma instruc-ţiilor lui Metternicli dela 14 Octombrie, Internunţiul s’a prezentat la Poartă şi a examinat atât cererile Rusiei cât şi modul de a le satisface. Rusia se plânge că Turcia nu-şi manifestă intenţia de a restabili bisericile distruse de populaţia musulmană; Austria propune Porţii să înceapă cu aceasta pentru a-şi dovedi bunele intenţii. Rusia acuză Poartă că n'a condamnat atacurile comise împotriva religiei ortodoxe, cum o obligau tratatele din 1774, 1792 şi 1812. Austria sfătueşte Poarta să răspundă că nu ea a călcat tratatele, ci Grecii, şi să dea galanţii pentru viitor. Rusia pretinde că firmanele care ordonau comandanţilor trupelor de ocupaţie să facă deosebire între vinovaţi şi nevinovaţi au rămas ,,cuvinte neconfirmate de fapte”. Austria recomandă Turciei să înfrâneze mai bine excesele trupelor sale. Rusia protestează că nota Porţii nu cuprinde nicio asigurare cu privire la dreptul său de a participa la pacificarea Principatelor şi se plânge că evacuarea e condiţionată de o măsură inacceptabilă pentru Rusia (extrădarea fugitivilor). Ştiind că Poarta e dispusă să renunţe la această condiţie, Austria îndeamnă guvernul otoman să nu mai pomenească de extrădare şi să declare false consecinţele trase din tăcerea lui. In sfârşit, Rusia declară că nu va relua relaţiile diplomatice cu Tuicia până când aceasta nu va recunoaşte tra-i aţele pe care se întemeiază relaţiile ruso-turceşti. Austria insistă ca Poarta să îestabilească stătu quo ante pe care Rusia avea dreptul să-l ceară 2. Toate mijloacele de persuasiune încercate de Austria şi de Anglia rămânând zadarnice, guvernele celor două ţări s'au hytărît să avizeze la alte mijloace de acţiune. In Octombrie 1821, regele Angliei s’a dus, însoţit de Castlereagh, să viziteze Hano-vra. Metternich s’a folist/de ocazie să-i vadă şi să discute cu ei 1 Prokesoh-Osten, III,' p. 116. 2 Ibidem, pp. 210—218. www.digibuc.ro NEGOCIEBILE DELA CONSTANTINOPOL 341 situaţia politică. La conferenţa dela 29 Octombrie, ei s’au înţeles să-şi unească sforţările pentru a menţine integritatea Imperiului otoman şi, în consecinţă, pentru a evita războiul între Rusia şi Turcia. Ei au hotărît să comunice ambasadorilor lor dela St. Pe-tersburg că Austria şi Anglia vor pune în cumpănă toată influenţa lor pentru a determina Poarta să recunoască cererile drepte ale Rusiei, dar că, în caz de războiu, Rusia nu poate conta pe sprijinul lor1. întrevederea dela Hanovra a stârnit cea mai vie îngrijorare la St. Petersburg. Ţarul se temea ca Austria şi Anglia să nu închee o alianţă împotriva Rusiei, de aceea s’a grăbit să ia unele măsuri menite să producă o destindere. Mihai Suţu a fost invitat să părăsească teritoriul Rusiei, iar ceilalţi transfugi au fost îndepărtaţi dela graniţa Moldovei. Ambasadorul Angliei la Vienâ, Gordon, anunţă pe Strangford că Mihai Suţu a sosit în Austria şi-l previne că Metternich se pregăteşte să exploateze faptul pentru a obţine dela Poartă să evacueze Principatele2. Susţinut de Strangford, Internunţiul izbuteşte în adevăr să smulgă Porţii o concesiune importantă. Prin nota dela 2 Decembrie, Reis Efendi face cunoscut că, pentru a da dovadă de sentimente paşnice, guvernul său consimte să amâne cererea de extrădare a transfugilor. „Dar în ceeace priveşte evacuarea Principatelor şi numirea unor noi Domni, nu poate, înainte ca să fi înnăbuşit răscoala Grecilor, să ia din mijlocul acestora Domni şi să încredinţeze mâinilor lor perfide două ţări mănoase şi importante” 3. Caracterul conciliant al notei dela 2 Decembrie a fost accentuat de o serie de măsuri luate de Poartă în jurul aceleiaşi date. La 30 Noembrie, o proclamaţie anunţa restabilirea liniştei şi securităţii la Constantinopol. In acelaşi timp s’au trimis comandanţilor trupelor de ocupaţie din Moldova şi Ţara Românească firmane pentru înăsprirea măsurilor de ordine şi pentru înfrâ-narea actelor de violenţă4. In sfârşit, tot atunci s’au luat 1 Driault-Lhâritier, voi. I. p. 161 — B. Iiungu, p. 39. 2 Rapoarte consulare austriace, II, p. 134. 3 Prokesch-Osten, III. pp. 242—-244. 4 „Dans la nuit du 14 au 15 decembre, le Kihaia-Pacha qui revenait de Siiistrie, fit partir pour cette place beaucoup d’infanterie de notre gamison. Dans le matinâe du 16, un cotps de miile hommes environ, avec artillerie et bagage. prit la mânie direction et fut suivi le lendemain, 17, d’un grand nombre de Tar-tarts et d'autres troupes... Sur vingt-quatre 4 trente miile hommes de troupes otto-manes, qui âtaient en Valachie et Moldavie, Ies deux-tiers ont 6vacu6 ces provinces. www.digibuc.ro 342 RESTABILIREA. DOMNIILOR PĂMÂNTENE primele măsuri de evacuare şi, la mijlocul lui Decembrie, o parte din trupele de ocupaţie au fost în adevăr retrase x. Metternich a încercat să profite de aceste dispoziţii conciliante pentru a lichida definitv conflictul ruso-turc. La 24 Ianuarie 1822, el a timiş Porţii un proect de notă, care ar fi aplanat toate diferendele dacă Poarta şi l-ar fi însuşit. El prevedea evacuarea imediată şi completă a Principatelor; restabilirea vechii stări de lucruri prin numirea unor noi Domni şi trimiterea unor comisari .turci care să discute cu comisarii ruşi sistemul de administraţie care ar conveni mai bine acestor ţări. Prin aceasta, încheie Metternich, Poarta ar da o dovadă neîndo-elnică de dorinţa sa de a întreţine relaţii paşnice cu vecinii şi ar pune capăt agitaţiei care turbură Imperiul. 2 Lord Strangfoid susţine din răsputeri nota Austriei, dar nu obţine decât la 16 Februarie o conferinţă cu Reis-Efendi. El cere Porţii să considere nota Austriei ca şi când ar fi emanat dela cabinetul dela Londra. Strangford a pus în joc toate resursele artei diplomatice, dela insinuare până la intimidare, pentru a convinge pe Turci să accepte nota Austriei. „Executaţi tratatele pe care le aveţi cu Rusia sau, în mod inevitabil, veţi avea războiu.... Chestiunea se pune azi în limitele cele mai înguste. Evacuaţi Principatele ; restabiliţi vechea ocârmuire; reparaţi daunele şi lecuiţi rănile pe care prezenţa trupelor voastre indisciplinabile le-au pricinuit în aceste ţări nenorocite; numiţi Domni noi (dacă nu Greci, boeri pământeni) şi dovediţi-ne că nu luaţi o atitudine de ostilitate virtuală faţă de sistemul de pacificare generală, şi toate Puterile europene vor fi alături de voi... Refuzaţi sau amânaţi aceste măsuri şi, într'o lună, Imperiul otoman va fi cotropit de cea mai puternică armată pe care Rusia a mobilizat-o vreodată. Voi veţi pierde tot odată prietenia Puterilor europene care, prin sforţările lor, au izbutit până acum să împiedece războiul”. Reis-Efendi a răspuns că Principatele vor fi evacuate de cu sorte que’il n'y a plus aujourd'hui que huit A dix miile, ayant ordre de se bor-nerstrictement ălapolicedupays ;Iesdeux autrestierssesontreplic6surWiddin, Roustschouk, Silistrie, Yergheni (Giurgiu). Tous Ies toptchis oat 6t£ deportfe A Ibraîl "(Iorga, Acte şi frag., II. pp. 611—612). 1 Idibem, pp. 607—-6og — Prokesck-Osten, I. p. 108. 2 Iorga, Acte şi fragmente, H. pp. 620—621. — Prokesch-Ostea, III. pp. 260—264. www.digibuc.ro conferinţa dela viena 343 îndată ce răscoala Grecilor va fi fost înnăbuşită şi retragerea trupelor se va putea face fără primejdie. „Dacă am retrage acum trupele din Principate, poporul ar spune : Voi pierdeţi din vedere focarul rebeliunii; el va izbucni din nou acolo. Iar dacă am numi Domni greci, fiecare Musulman ar striga : Voi încurajaţi şi răsplătiţi pe trădători în loc să-i pedepsiţi”. Mai mult nici Strangford n’a putut să obţină, iar când, la 23 Februarie 1822, a sosit la Constantinopol silictarul lui Kurşid Paşa cu capul lui Ali-Paşa din Ianina, intransigenţa Turcilor a crescut. înfrângerea Grecilor le păru apropiată şi sigură. Nota Porţii dela 28 Februarie către ambasadorii Angliei şi Austriei era un refuz categoric de a evacua Principatele şi de a numi noi Domnil. Totuşi, primind noi instrucţii, ambasadorii Angliei şi Austriei fac o ultimă încercare, prezentând Porţii, la 10 Martie, o notă comună, în care repetă că „evacuarea imediată a Principatelor, desemnarea Domnilor şi restabilirea vech’i administraţii în aceste provincii, sunt condiţiile indispensabile pentru menţinerea păcii2. Şi această silinţă a fost zadarnică. „Eu nu mai aştept nimic, absolut nimic dela sforţările pe care am putea să le încercăm”, scrie ministrul Prusiei la Constantinopol, exprimând descurajarea generală. Războiul părea în adevăr de neînlăturat şi Capo d’Istria întăreşte această impresie cerând ocuparea Principatelor „cu o forţă impozantă” pentru a putea dicta Turciei condiţiile păcii şi a smulge aliaţilor,,garanţii comune” pentru Greci3. II. —MISIUNEA LUI TATISCEF ŞI CONFERINŢA DELA VIENA Pentru a înlătura primejdia războiului, ţarul a luat hotă-rîrea de a trimite la Viena un om de încredere al său, pe cavalerul Tatiscef, ca să caute cu Metternich o ieşire onorabilă. Tatis-cef, avea să negocieze cu Metternich peste capul contelui Golow-kin, reprezentantul oficial al Rusiei la Viena. Aceste împrejurări dădeau misiunii lui Tatiscef caracterul unui. complot îndreptat împotriva propriului său cabinet şi, în adevăr, rezultatul ei avea să fie înfrângerea partidei războinice şi concedierea lui Capo d’Istria. 1 Prokesch-Osten, III, p. 279. 2 N. I o r g a. Acte şi frag. II, p. 632. 3 Ibidem, pp. 632—333. www.digibuc.ro 344 restabilirea domniilor pământene Conversaţiile au început la 8 Martie 1822. Tatiscef a declarat că ţarul vrea pacea şi nu se gândeşte să asigure Grecilor un statut asemănător cu al Principatelor române, ci numai libertatea religioasă, o justiţie nepărtinitoare, raporturi de supuşenie mai precise şi garanţii împotriva exceselor Turcilor. Tatiscef a întrebat apoi de sprijinul pe care Austria l-ar da Rusiei în caz că Turcia n’ar executa cele patru puncte. Metternich a refuzat să admită că Turcii ar putea comite o asemenea greşală, şi a precizat că, în cazul cu totul improbabil al unui conflict armat, Rusia nu va primi niciun sprijin din partea aliaţilor. Tatiscef a întrebat, însfârşit, care ar fi atitudinea Austriei dacă Rusia ar ocupa o porţiune oarecare din teritoriul otoman (adică Principatele) cu promisiunea solemnă de a le evacua de îndată ce Turcia ar fi executat cele patru puncte. Metternich a declarat această idee ca inadmisibilă în interesul păcii generale1. Ta sfârşitul conferinţei dela 8 Martie, Tatiscef a remis lui Metternich o notă verbală, scrisă sub ochii împăratului Rusiei, chiar pe biroul lui, şi cuprinzând condiţiile minimale ale Rusiei. Rusia cerea ca Poarta să declare, printr’un act adresat direct guvernului rus, că acceptă condiţiile enunţate în nota dela 6 (18) Iulie şi anume inviolabilitatea religiei creştine, restaurarea bisericilor devastate, discriminare între vinovaţi şi nevinovaţi şi asigurări pentru împlinirea tuturor acestor condiţii. însfârşit, Poarta va adauga că, din cauza împrejurărilor în care se află poporul turc, e silită să se mărginească, pentru moment, la executarea următoarelor puncte : 1) să evacueze complet Principatele; 2) să încredinţeze, în mod provizoriu, cu administraţia Principatelor Divanuril • respec ive, sub prezidenţia unor caimacami greci, aleşi ca şi Domnii; 3) să trimită în Principate unul sau mai mulţi Plenipotenţiari şi să invite Rusia a proceda la fel; 4) să acorde plenipotenţiarilor săi depline puteri pentru a putea discuta cu plenipotenţiarii ruşi asupra mijloacelor de a restabili ordinea în „provinciile creştine ale Imperiului otoman pe care tratatele le-au aşezat sub protecţia Rusiei” şi a asigura acestora o existenţă liniştită şi fericită 2. Analizând această notă, Metternich n’a găsit nimic de observat asupra punctelor 1 şi 2. Dar termenul de „plenipotenţiar’* 1 N. lor ga, Acte ţi fiag. II, pp. 305—308. * Prokesch-Ostea, III, p. 311. www.digibuc.ro CONFERINŢA DELA VIENA 345 introdus la punctul 3, în loc de acela de ,,comisar”, întrebuinţat până atunci, constituia o inovaţie, şi Metternicb prevedea că Turcii vor ridica obiecţii. Şi mai inadmisibilă i-a părut calificarea de „provincii creştine ale Imperiului otoman pe care tratatele le-au aşezat sub protecţia Rusiei” 1, care nu se putea aplica la propriu decât Moldovei şi Ţării Româneşti. „Orice încercare de a extinde asupra unei alte părţi din teritoriul său o definiţie care nu se aplică decât celor două Principate va surprinde, cu drept cuvânt, pe Turci”. Impresia pe care această primă conferinţă a produs-o asupra cabinetului dela Viena a fost că Tatiscef a venit fără »ici-un plan precis, fără nicio idee limpede cu privire la mijloacele de a „evita războiul cu onoare” şi că, întocmai ca aceia care l-au trimis, el a speculat exclusiv asupra dispoziţiilor amicale ale Curţii dela Viena şi asupra dorinţei ei de a găsi o soluţie paşnică. Această impresie e întărită de nota verbală prezentată de Tatiscef la 14 Martie 1822. Sub formă de concesii făcute Porţii, Tatiscef strecoară în text expresii care, admise de Poartă, ar fi adus grave atingeri drepturilor suverane ale Porţii. Analizându-1, Metternicb îi demască intenţiile ascunse şi incongruenţele, şi sileşte, pe Tatiscef să retragă textul în întregime2. In timp ce negocierile continuau la Viena, ambasadorul Rusiei la Berlin, contele Alopeus, a ajuns, la 14 Martie, să încbee cu contele Bernstorff, ministrul de externe al Prusiei, un protocol care dădea satisfacţie cererilor Rusiei3. Protocolul a fost comunicat prin miniştrii Prusiei la Viena, Londra şi la Paris cabinetelor respective cu declaraţia că Prusia „nu e obligată cu nimic faţă de Rusia, dacă celelalte Curţi nu sunt de acord”. Principiul intervenţiei colective la Poartă, susţinut de Austria, a fost deci respectat. Totuşi Metternicb ar fi preferat să nu se fi semnat un „protocol formal”. El critică în deosebi condiţia pusă Porţii de a accepta toate punctele enunţate în nota din 6 (18) Iulie, ceeace constitue un angajament „prea vag şi prea vast”. 1 Ibidem, pp. 315—317, 2 Iată textul : ,,Que la Porte conserve la suzeraineti sur la nation grcque ătablie en Morăe et autres pays qui se sont soulevăs et demandent leur affranchis-sement absolu; que ces pays soient compris dans la circonscription de l’Empire ottoman ; que le domaine utile reste au profit du Grand-Seigneur, et que le repos de l’Europe ne soit plus troublă â l’avenir par une guerre intestine d'un des co-tlats; complication qui renaîtrait sans cesse si l’on ne parvenait pas & ătablir entre Ies parties contendentes des rapports nouveaux”. • 2 Prokcsch-Osten, III. pp. 347—350. www.digibuc.ro 346 RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE Obligaţiile Porţii trebuiau reduse la cele patru puncte formulate în instrucţiile Curţii dela Viena din 17 Septembrie pe care cabinetul rus le-a declarat conforme cu vederile sale. Cu toate rezervele acestea, Austria aderă şi ea la pro ocolul dela 2 (14) Martie şi astfel cele cinci Puteri aliate se declară bo ă-rîte să rupă relaţiile lor cu Poarta şi să-şi recheme misiunile dela Constantinopol, dacă guvernul turc nu ar accepta „substanţa” cererilor prealabile ale Rusiei sau dacă, odată negocierile începute, ar refuza să primească condiţiile formulate de Rusia pe bază tratatelor existente 1. In urma acestui acord, Tatiscef a consimţit ca chestiunea orientală să fie discutată într'o conferinţă a plenipotenţiarilor marilor Puteri la Viena sau într'un congres, în care s’ar fi examinat situaţia generală a Europei2. In acest scop, Metternich a redactat un memorandum confidenţial pe care Tatiscef trebuia să-l remită personal ţarului. Memorandul prevedea: evacuarea completă şi imediată a Principatelor, restabilirea vechii stări de lucruri, nou act de amnistie pentru răsculaţi, desemnarea de către Poartă a unor plenipotenţiari care să trateze şi să stabilească cu plenipotenţiarii celor cinci Puteri măsurile considerate ca necesare pentru restabilirea relaţiilor normale între Rusia şi Turcia. In locul conversaţiilor directe între plenipotenţiarii ruşi şi turci, Metternich încearcă să aducă discuţia în faţa conferinţei marilor Puteri şi să anuleze presiunea pe care Rusia ar fi putut s’o exercite direct asupra Porţii3. Memorandul a fost remis lui Tatiscef, la 19 Aprilie, cu o scrisoare în care Metternich îşi exprima dorinţa ca ţarul să accepte aceste propuneri şi să fixeze cât mai repede data conferenţei. La 22 Mai, ţarul a făcut cunoscută aprobarea sa la toate propunerile lui Metternich, şi prin ambasadorii săi la Londra, Paris şi Berlin, a adresat Curţilor respective ivitaţia de a trimite plenipotenţiari la Viena. Poarta a fost invitată şi ea, prin Strangford. Invitaţia a fost acceptată de toate Puterile, afară de Turcia, şi conferenţa s’a deschis la 28 Iunie. La prima şedinţă, Tatiscef a declarat că Rusia nu cere, pentru a relua relaţiile diplomatice cu Poarta decât evacuarea Principatelor şi numirea unor noi Domni. Cum aceste două condiţii erau deja în curs de executare, Metternich a exclamat : „Procesul e câştigat”. 1 Prokesch-Osten, pp. 355—361. 8 B. t/ungu, Op. cit. p. 61. 8 Prokesch-Osten, III. pp. www.digibuc.ro RESTABILIREA DOMNIILOB PĂMÂNTENE 347 III. — CONGRESUL DELA VERONA Sarcina de a convinge Poarta să accepte acordul dela Viena a fost încredinţată lordului Strangford. La 27 Iulie, el încercase deja să înduplece Poarta să trimită plenipotenţiari la Viena. Dar Reis-Efendi i-a răspuns că Turcia n'are nimic de cerut şi nimic de dat; ea a împlinit toate condiţiile tratatelor şi a făcut toate concesiile compatibile cu onoarea ei. Participarea ei la conferinţa dela Viena ar permite cel mult aliaţilor, în caz de eşec, să arunce asupra ei responsabilitatea rupturii. Punctul de vedere al Porţii era atât de drept şi argumentele ei atât de irefutabile încât Strangford a mărturisit că niciodată nu s’a simţit mai prost decât în cursul acestei conferenţe de cinci ceasuri şi jumătate1. In drum spre Viena, împăratul Alexandru a rugat pe Strangford să mai facă o încercare şi, în caz de succes, să vină şi el la Viena. Strangford a avut, la 27 August, o nouă conferenţă cu reprezentanţii Porţii. El a declarat că, de vreme ce Poarta nu vrea să trimită pelnipotenţiari, se va face el ambasadorul Turcilor şi a întrebat ce să spună în numele lor. Gianib a răspuns : „Foarte puţine lucruri. Va fi destul dacă veţi spune că Poarta a executat tratatele cu riscul de a se expune celor mai mari piimejdii” Criza politică nu e opera Turcilor, ci „a guvernelor care nu respectă obligaţiile pe care li le impun tratatele”’. Strangford n’a relevat această aluzie şi n’a replicat nici la acuzaţia directă a lui Gianib că agenţii Rusiei au pregătit şi provocat răscoala Grecilor, ceeace avea să stârnească cea mai vie nemulţumire în cercurile ruseşti1 2. Strangford a părăsit Constantinopolul la 5 Septembiie 1822 şi, după o opriie de trei zile la Bucureşti, la 21 a ajuns la Viena 3. La 26 Septembrie, el a prezentat confeiinţei o scurtă dare de seamă asupra conversaţiilor sale dela 27 August. Nesselrode s’a plâns într’o notă circulară că Strangford, în care ţarul îşi pusese toată nădejdea, a lăsat fără răspuns insinuările Porţii şi a declarat că va opune insinuărilor Divanului „mărturia irecuzabilă a faptelor” 4. Strangford a replicat că „s’a abţinut să întreprindă sarcina romantică de a apăra puritatea agenţilor ruşi”, convins fiind că „nu există aproape nici un agent greco-rus în Imperiul otoman, 1 Prokesch-Osten, III. pp. 374—390. 2 Ibidem, pp. 416—427. 3 Rapoarte consulare engleze, II, 178. 4 Driault-Ifhăritier, Op. cil. I, p. 187. www.digibuc.ro 348 EESTABILIEEA DOMNIILOB PĂMÂNTENE care să nu fi luat o parte mai mult sau mai puţin activă la conspiraţia care urmărea să provoace şi să susţină răzvrătirea Grecilor” L Acest conflict ameninţa să destrame opera cu atâta abilitate şi trudă înjghebată de Metternich. Guvernul rus a prezentat noi cereri care agravau condiţiile de mai înainte şi a declarat că nu va relua relaţiile cu Turcia decât după ce toate cererile sale vor fi fost împlinite. Tatiscef a vorbit chiar de necesitatea de a se recurge la tunuri pentru a curma conflictul cu Poarta. Cererile formulate de Rusia erau : 1. Negocieri directe între plenipotenţiarii turci, ruşi şi aliaţi pentru stabilirea garanţiilor pe care Grecii le-ar dobândi reîntor-cându-se sub suveranitatea Sultanului, sau o serie de fapte dovedind că I oarta respectă religia creştină. • 2. Notificare oficială şi directă prin care Poarta să anunţe evacuarea Principatelor şi numirea unor noi Domni. 3. Revocarea tuturor măsurilor luate împotriva comerţului şi navigaţiei libere în Marea Neagră. Spania, Sardinia şi cele Eouă-Sicilii, care n'aveau tratate de comerţ cu Poarta, navigau sub pavilic ane străine. Cum acest uz dăduse loc la nenumărate abuzuri, Poarta a interzis trecerea prin Dardanele a vaselor aparţinând acestor State. Măsura, de ordin pur intern, nu era contrară literei tratatelor cu Rusia, dar efectul ei a fost să excludă din Marea Neagră corăbiile Spaniei, Sardiniei şi celor Două-Sicilii. Faţă cu întorsătura pe care o luau lucrurile, Metternich socoti prudent să grăbiască plecarea laVerona, sperând că timpul şi călătoria vor potoli supărările. La Verona conversaţiile au fost reluate într’o atmosferă mai senină. La 9 Noembrie, Austria, Anglia, Franţa şi Prusia se declară hotărîte să susţină la Constantinopol cererile Rusiei. Ţarul a avut o întrevedere cu Strangford, i-a mulţumit pentru serviciile aduse în trecut şi a adăugat că şi pe viitor îl \ a socoti ca pe unul din propriii săi miniştri. La 21 Noembrie, Franţa a primit mandatul de a restabili ordinea în Spania, iar la conferenţa dela 26 Noembrie aliaţii s’au înţeles să recomande ambasadorilor lor la Constantinopol toate silinţele pentru izbânda negocierilor. Ţarul le lasă toată libertatea de a conduce, cum ar crede ei de cuviinţă, mersul negocierilor la Constantinopol1 2. 1 Strangford — C a n n i n g, 5 Oct. 1822 (Prokesch-Osten, III, p. 428). 2 Prokesch-Osten, Op. cit. III, p. 446—467. www.digibuc.ro AH8CAEEA ANTIGBECEAŞCĂ. ÎN PEINCIPATE 349 Războiul între Rusia şi Turcia a fost evitat. Dar Rusia a pierdut, în favoarea Angliei şi Austriei, „influenţa insultătoare” pe care o avusese la Constantinopolx. Rezultatul acesta s’a datorat în primul rând resurselor diplomatice şi neobositei activităţi a lui Metternich, care a ştiut să transpună conflictul dintre Rusia şi Turcia pe plan internaţional şi să-l aplaneze ridicând între cei doi adversari blocul celorlalte Puteri europene. Sub presiunea lor, Poarta a numit noi Domni şi a evacuat Principatele, luând astfel Rusiei orice pretext de a declara războiu. Succesul acesta a fost ultimul şi cel mai strălucit din câte obţinuse Metternich. IV. — MIŞCAREA ANTIGRECEASCĂ IN PRINCIPATE Ţările îomâneşti se compromiseseră nu numai prin răscoala lui Tudor Vladimirescu, ci şi piin participarea clerului înalt şi a multora dintre boieri la revoluţia greacă. Atât timp cât au fost încredinţaţi că mişcarea eteristă era sprijinită de Ruşi şi că pe urmele lui Alexandru Ipsilanti aveau să treacă Prutul trupele generalului Wittgenstein, boierii au putut concepe o colaborare cu Eteria pentru a obţine emanciparea de sub stăpânirea străină, turcească şi fanariotă. Ipsilanti însuşi prevăzu, în proclamaţia sa din 19 Aprilie către poporul român, ca domnia să se încredinţeze unui pământean, să se creeze o armată naţională şi şcoli pentru toţi şi să se institue un fel de regim constituţional \ Dar de îndată ce s’a văzut că ajutorul rusesc lipsea, instinctul de conservare şi prudenţa dictau să se lapede de orice legătură de solidaritate cu revoluţia grecească. Boerii moldoveni au mers şi mai departe în această direcţie. Ei nu s’au mulţumit cu declaraţia de desolidarizare, ci au înarmat cete de ţărani pentru a alunga pe Eterişti şi pentru a preveni astfel intrarea trupelor turceşti. In acelaşi timp, ei_ au adiesat Porţii mai multe arzuri prin care aruncau asupra stăpânirii fanariote toată răspunderea nenorocirilor abătute asupra ţării şi cereau înlocuirea ei cu Domni pământeni şi admihistraţie pur indigenă. Aceste cereri erau susţinute de o puternică acţiune internă. Clasa noastră conducătoare s’a folosit deci de răscoala Grecilor, pentru a cere dela Turci restabilirea Domniilor pământene şi energia cu care această cerere a fost sprijinită de massele po- 1 2 1 Driault — I/h^rietier, Op. cit. p. 191. 2 Iorga'—Dârzeanu, pp. 82—83. www.digibuc.ro 350 RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE pulare şi de Puterile străine, au silit Poarta s’o încuviinţeze. In strădania lor de a desolidariza naţia de mişcarea eteristă, boierii au putut invoca, în materie de manifestare antigrecească, unele precedente istorice care datau încă din secolul al XVI-îea, când Grecii, veniţi ca negustori, se înmulţiseră aşa de mult şi dobândiseră ca creditori ai boierilor şi ai domnilor o influenţă atât de mare încât apărură ca o primejdie publică. Prin intrigi şi bani, unii au isbutit să ajungă Domni. Ostilitatea împotriva lor se manifestă la toţi cronicarii, dela Nicolae Costin şi Ion Neculce până la Naum Râmniceanul şi Zilot Românul. Pe timpul lui Matei Ba-sarab, t oierii cer Porţii să-l întărească şi adaugă că ei „nu vor mai primi de aci înainte Grec să le fie Domn”, La alegerea lui Constantin Brâncoveanu, boierii cer iarăşi „Domn din pământ”. La 1718, la încheierea păcii dela Passarovitz, între Austriaci şi Turci, boierii propun să se însereze în tratatul de pace un articol care să excludă pe Greci din scaunul domniei. In 1754, soborul Moldovei decide să nu mai tolereze metropob'ţi greci şi obţine dela Poartă un firman în acest sens. In 1772, la Congresul dela Focşani, se cere de asemenea domn pământean şi, în 1774, când se încheie pacea dela Cuciuc-Cainargi, boierii, considerând restabilirea pro-nomiilor ţării ca o recunoaştere a vechiului drept de a alege pe Domn, susţin candidatura lui Ştefan Pârşcoveanu *. In 1802, boierii smulg Porţii hotărîrea înserată într’un hatişerif, că „dre-gătoriile se vor da de preferinţă pământenilor, şi numai lăturalnic Grecilor cinstiţi şi nvăţaţi”. In 1805, agentul francez Parant constată că „boierii se împacă greu cu cârmuirea unui Grec”. După fuga lui Caragea, în 1818, boierii susţin candidatura lui Grigore Brâncoveanu la scaunul Ţării Româneşti. Curentul grecesc n'a fost deci înnăbuşit nici în timpul domniilor fanariote. El a isbucnit, cu o putere necunoscută înainte, după nenorocirile ce a pricinuit Ţărilor româneşti revoluţia grecească din 1821. V. — PROIECTE DE REFORMĂ CONSTITUŢIONALĂ După răscoala din 1821, manifestările de ostilitate împotriva Grecilor se în eţesc. In diferitele memorii, proiecte de constituţie şi pamflete care au apărut la sfârşitul anului 1821 şi în anul următor, Grecii sunt făcuţi responsabili de toate nenorocirile ţării. Memoriul boerilor refugiaţi la Braşov către împăratul Rusiei 1 1 A. D. Xenopol, Istoria Românilor, X. p. 81. www.digibuc.ro PROIECTE de EEEOEHĂ CONSTITUŢIONALĂ 351 merge şi mai departe şi denunţă în ei întruchiparea geniului răului. Prin intrigile lor, Grecii au dezbinat Biserica creştină într’o biserică apuseană şi una răsăriteană, au ruinat Imperiul bizantin şi au provocat turburări în toate ţările în care s’au aşezat. Ei au stricat vechea legătură care dădea ţării dreptul de a-şi alege Domni dintre pământeni şi au determinat Poarta să numească Domni aleşi din neamul grecesc. Ajunşi stăpâni pe Ţările româneşti, ei au desfiinţat miliţia pământeană, au oprit comerţul liber şi au numit capuchehăi greci în loc de pământeni. Domnii fanarioţi au favorizat tendinţa Grecilor de a cuprinde moşii boereşti şi mănăstireşti, şi de a dobândi, prin căsătorii cu pământene, avere şi influenţă. Grecii au socotit că anul 1821 le oferă prilejul de mult aşteptat de a pune stăpânire desăvârşită pe Ţările româneşti şi de a le preface într’o Nouă Grecie 11 Pe aceste premise s’au întemeiat şi revendicările boerilor: domni pământeni, izgonirea Grecilor, Sârbilor şi a celorlalţi străini oploşiţi în ţară, secularizarea averilor mănăstirilor închinate, slujbele, privilegiile şi scutelnicii rezervaţi exclusiv pământenilor, desfiinţarea raialelor dunărene şi întinderea hotarului ţării până la thalwegul Dunării, libertatea comerţului, dreptul de a înfiinţa fabrici şi de a deschide mine, vase de comerţ româneşti, revizuirea tarifului vamal şi arendarea vămilor mari la pământeni, încorporarea negustorilor şi meseriaşilor străini în breselele ţării şi supunerea lor la dăjdii, ret’ibuţie fixă pentru Mitropolit, episcopi, egumenii mănăstirilor şi pentru toţi membrii clerului, restul veniturilor bisericeşti urmând a fi vărsat la Visterie, şi desfiinţarea havaeturilor . Un plan de reforme constituţionale atribue boerilor mari toată puterea politică, exercitată printr’un Divan întâiu, compus din Mitropolit, episcopii de Argeş şi de Buzău, din patru boeri mari şi un legist. 1 2 1 Memoriul boerilor din Braşov către Rusia pentru reorganizarea Ţării Româneşti, dela sfârşitul anului 1821 sau începutul anului 1822. Em. V â r t o s u, I82I, pp. 117—140.—îndreptarea ţării (1822) Ibidem, pp. 178—183.—Memoriul lui Al. Vilara (Aricescu, II, pp 187—205).—I. T & u t u, Strigarea Moldovei (Viaţa Românească, 1930, p. 87).— Naum Râmnice anu, Istoricul Zaverei in Valahia (Bis. ort. rom. XXIII).—Cugetul adevăratului Român către fraţii săi (1822). (Idibem, pp. 197—202).—H u r m u z a k i-N i s t o r, XX, pag. 712 şi urm.—I. C. Filitti, Câteva documente politice muntene dela 1822. (Arhivele Olteniei, X. (1931) No. 54—55).—Idem, Frământările politice şi sociale in Principatele române dela 182X la 1828, pp. 83—126. 2 Memoriul lui Alexandru Vilara cere Domn pământean pe vieaţă, ales de boeri, şi de cler (Aricescu II. p. 199). www.digibuc.ro 352 RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE Un al doilea Divan, compus din opt boeri mari, era învestit cu puterea judecătorească. In locul unui singur vistier se instituia ,,o comisie a vistieriei”, formată dintr’un boer mare, doi boeri mici şi un deputat de fiecare judeţ care să ia parte la examinarea cbeltuelilor judeţelor. Uiudele se desfiinţează şi se înlocuesc cu o dare personală. Numărul zilelor de clacă se ridică dela 12 la 24 pe an. Ispravnicii judeţelor sunt orânduiţi de către Divanul întâiu, care controlează şi gestiunea finanţelor. Se înfiinţează „o miliţie de ostaşi pământeni”. Oltenia va fi guvernată de un Divan compus din un boer mare trimis dela Bucureşti, episcopul de Râmnic şi cinci boeri localnici1. Toate aceste memorii se disting prin caracterul lor aristocratic şi naţional. Ele tind că concentreze toată puterea în mâinile boerilor mari şi ,,să cureţe tot pământul şi văzduhul ';'r rii Româneşti de turbarea şi răutatea străinilor”, pentru a asigura boerilor pământeni toate slujbele şi beneficiile Statului, înăsprirea stăpânirii boerilor asupra clăcaşilor şi consolidarea privilegiilor boereşti. In acelaşi timp, ele prevăd o serie de reforme menite să adapteze organizarea Statului la noile condiţii economice ale ţării şi la intensificarea relaţiilor de schimb : libertatea comerţului şi obligaţia capanlâilor de a se aproviziona în târgul liber, dreptul ca „vasele de comerţ ale Ţârii Româneşti să plutească liber pe apele Imperiului otoman, cu orice marfă vor fi încărcate”2, larif protuţionist pentru mărfurile fabricate în ţară, recuperarea cetăţilor dunărene şi transformarea lor în porturi pentru promovarea comerţului, înfiinţarea de şcoli, cu tot felul de învăţături, ca să lumineze pe fii patriei; carieră liberă tuturor capacităţilor, înfiinţarea unei gărzi naţionale, alungarea străinilor şi desfiinţarea domniilor fanariote fiindcă era pricinuitoare de scoaterea boerilor din ţară” şi toată străinătatea câtă se află încuibată în pământul ţării, adică Grecii — de orice treaptă vor fi,— Sârbi şi alte neamuri, să fie în veci depărtaţi cu totul de orice treabă politicească şi de toate cinurile boerilor” 3. împotriva acestor tendinţi ale boerilor mari se ridică, şi în Moldova şi în Ţara Românească, boerii mici. Agentul Austriei la Iaşi, refugiat la Cernăuţi, vorbeşte de spiritul de duşmănie care domneşte între cele două stări boereşti. Fleischhackl constată acelaşi lucru printre boerii refugiaţi la Braşov şi la Sibiu. 1 Em. Vîrtosu, 1821, pp. 117—140 2 C. Arie eseu, II, pp. 195—199. ®Em. Vîrtosu, 1821, p. 178. www.digibuc.ro PROIECTE DE REFORMĂ CONSTITUŢIONALĂ 353 Boerii mici complotează împotriva boerilor mari şi caută să câştige şi pe cei rămaşi în ţară pentru a transforma regimul politic în sensul vederilor lor 1. Boerii de starea a doua şi a treia au format un adevărat partid care, la Iaşi, ţinea noaptea întruniri, unde se discutau proiecte de reformă şi se făceau legăminte pentru .realizarea lor. In timpul ocupaţiei turceşti, boernaşi neînsemnaţi, •ca Iancu Stavăr şi Gheorghe Brăescu, se ridicaseră la cele mai înalte slujbe şi profitaseră de împrejurări \ entru a se îmbogăţi. Ei nu se dovediseră mai puţin capabili decât boeiii mari şi acum nu înţelegeau să renunţe la avantagiile dobândite. Scopul acţiu-niilor era să deschidă boerilot mici accesul la slujbele şi onorurile ■care, până la 1821, formaseră privilegiul boerilor mari 2. Acţiunea boerilor mici din Moldova se aseamănă aşa de mult cu aceea a boerilor mici din Ţara Românească încât ele par a fi fost concertate de mai înainte. Aflând că Mitropolitul, episcopii şi boerii mari, refugiaţi la Braşov, au luat hotărîrea înscris ,,de a statornici pe temeiuri bune o adevărată şi veşnică unire pentru binele patriei şi al obştii locuitorilor săi”, boerii de treapta a doua şi a treia, dimpreună cu cei de stările de jos”, au protestat împotriva acestei osebiri, afirmând că unirea numai între clerul înalt şi boerii mari „nu poate fi nici desăvîrşită, nici temeinică până nu va fi înclinată şi cu unirea noastră a tot trupul neamului". Această „osebire de toiimea trupului compatrioţilor şi de sine-şi alegere de câteva •obraze” care-şi dau numele de „nobilita a ţării”, vădesc aceeaşi tendinţă „de a trage în partea Domniei lor voinţa şi de a lăsa în partea celorlalţi fraţi sila spre supunere”. Or, întemeerea „fericirii neâmului românesc” nu poate sta decât în unirea tuturor „compatrioţilor” şi în comunitatea sforţărilor pentru cele folositoare obştii” 3. Anul 1821‘a dovedit tuturor că „cele mai multe răutăţi şi felurimi de ticăloşii ce s’au lucrat cu sălbăticie la toată obştea au fost săvârşite de boierii mari care alcătuiau Divanul şi semnau anafoialele. Dar, în nădejdea că, în urma crudei experienţe ce au făcut, s’au hotărît sincer, „să depărteze de acum înainte tot •duhul silnic, hulitor şi asupritor către cei mai mici", cuprinşi fiind şi ei „de asemenea râvnă spre învierea şi îndreptarea patriei”, se asociază la acţiunea marilor boeri, „ca să fie o unire între toţi fiii patriei, precum şi neamul nostru este unul”. 1 Hurmuzaki— N ist or, XX, pp. 712—713, 737, 750—751. 2 Hurmuzaki—N ist or, XX, pp. 764—765. 3 Em. Vîrtosu, 1821, pp. 205—207. www.digibuc.ro 354 BESTABILIBEA. DOMOTILOB PĂMÂNTENE Dar, pentru a cimenta această unire, boerii mici cer ca şi ei să fie consultaţi în afacerile obşteşti şi anume ca, din toate judeţele ţării să se trimită la scaunul stăpânirii câte un deputat, , ales de obştea judeţului", şi învestit „cu deplină putere a grăi. şi a săvârşi în locul lor". Aceşti deputaţi, la care se adaogă câte doi din Bucureşti şi din Craiova, să fie chemaţi „la sfaturile-pentru pricini obşteşti" şi, fără aprobarea lor, nicio măsură a. guvernului să nu fie valabilă. Ei mai cer „drum deschis tuturor-patrioţilor" la toate slujbele, libertatea de a întreprinde orice-acţiune cu singura rezervă de a nu atinge interesele obşteşti sau particulare, şi o pravilă întemeiată pe punctele de mai sus, la care să se supună ,toţi locuitorii fără deosebire de stare şi de treaptă."" Pe aceste bune temeiuri are să se păzească, întărită în veci, unirea tot trupului neamului nostrux. Sentimente şi idei asemănătoare au inspirat „proectut de o ganizare al ciocoilor şi cărvunarilor moldoveni ” Acest proiect, atribuit lui Ioniţă Tăutul, reclamă egalitatea de drepturi a bce-rilor mici cu boeiii mari Boerii mici aveau să facă parte din sfatul obştesc care trebuia să aleagă pe Domn şi să legifereze, să compună divanul al doilea, departamentul pricinilor străine şi departamentul crim'nalicesc. Boe'ii mari nu păstrau decât divanul întâiu. Proiectul prevedea autonomia ţării, toleranţa religioasă,, libertatea individuală, expropierea pentru utilitate publică, „cu despăgubire potrivită”, slujbă în serviciul obştesc, „nu de c.i-ronomie sau de chiverniseală”, libertatea negoţului şi a meseriilor,, înfiinţarea de şcoli şi de spitale, „o tipografie obştească în limba patriei" şi pravila în limba ţării. Inspiraţia acestor revendicări din „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” e evidentă. Dar aceste revendicări nu sunt cele mai caracteristice din proiect. Spiritul proiectului nu e al „Declaraţiei drepturilor”. El păstra toate privilegiile boereşti cu scutelnicii, breslaşii şi slugile dela moşii, schimbarea funcţionarilor în fiecare an şi obiceiul havae-turilor, pentruca toţi boerii să se poată împărtăşi din beneficiul, slujbelor, arunca vălul tăcerii asupra raporturilor dintre boeri şt săteni şi confirma monopolul boeresc de fabricare şi de vânzare „a holer ei şi a rachiului”. Ideile Revoluţiei franceze nu erau invocate decât pentru a justifica pretenţiile „ciocoilor" la egalitatea de drepturi cu boerii mari 1 E m. Vîrtosu, 1821, pp. 209—210. * I. C, F il i 11 i, Frământările politice şi sociale pp. 9C-102.—E. Vîrtosu. Un pamflet moldovenesc din vremea Eteriei. (Viaţa rom. 1930, pp. 83—ioo_ www.digibuc.ro RESTABILIREA DOMNI ILCR PĂMÂNTENE 355 VII. — NUMIREA PRIMILOR DOMNI PĂMÂNTENI Presiunea Puterilor mediatoare pentru a obţine dela Poarta numirea unor noi Domni şi restabilirea administraţiei civile în Principate a determinat Poarta, în Martie 1822, să convoace la Constantinopol câte o delegaţie de boeri din Moldova şi din Ţara Româneasc. pentru a le consulta asupra doleanţelor ţării. Boerii au avut astfel pr lejul de a-şi expune ideile cu plivire la reorganizarea ţă ii. Fa 21 Martie, Chehiia Paşa a înştiinţat pe Giigore Ghica, Barbu Văcărescu, Mihail Florescu, Iancu Cocorăscu, Nicolae Golescu, Scarlat Dăscălescu şi Filip Fenş, că sunt chemaţi de urgenţă la Silistri. Fi au plecat a doua zi şi, la 24 Martie, au fost la Silistra. Mehemet Paşa, seraschierul Silistrei, i-a primit „cu blândeţe şi destulă cinste” şi le-a arătat firmanul Porţii prin care erau chemaţi la Constantinopol pentru reorganizarea ţării şi restabilirea pronomiilor ei. Ridicaţi fără de veste, boerii nu erau pregătiţi pentru o călătorie atât de lungă. Ei au cerut voie seraschierului să se întoarcă la Bucureşti şi să-şi ia cele necesare pentru drum şi pentru împlinirea misiunii lor. Dar Paşa nu s’a învoit decât să trimită un curier cu scrisori pentru liniştirea familiilor lor şi pentru aducerea lucrurilor de care aveau nevoie F Fa Iaşi, invitaţia paşei a sosit la 22 Martie (3 Aprilie st. n.). Alegerea a căzut asupra următorilor boeri de rangul al doilea : Ioniţă Sturdza, Ioan Tăutul, Gheorghe Cuza, Iordache Răşcanu, Costache Cerchez şi Ioan Greceanu. A doua zi, ei au pornit la drum şi, la 30 Martie, în Joia Mare, au ajuns la Silistra. Fa 3 Aprilie, a doua zi de Paşti, ambele delegaţii au pornit spre Constantinopol, unde au sosit la 17 Aprilie 2. Boerii munteni duceau cu ei un memoriu, redactat la Bucul eşti şi compus din 24 ponturi. Ei cereau domnie pe viaţă, fără drept de succesiune; consulii Rusiei şi Austriei să fie ruşi şi nemţi, iar nu greci; toţi arhimandriţii, vlădicii şi egumenii greci să fie izgoniţi din ţară, ca şi Armenii şi Sârbii; Domnul să nu acorde boerii, scutelnici şi posluşnici la stiăini, şi să nu facă mazili şi neamuri fără ştirea boerilor; clauzele tratatelor şi poruncile Porţii relative la Principate să fie publicate la toţi 1 Em, Vîrtosu, 1821, pp. 146—155.—Iorga-Dârzeanu, pp. 132—134. * Hurmuzache—Nistor, XX, pp. 712—713. www.digibuc.ro 356 RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE pământenii de obşte ; isparvnicii să fie numiţi dintre boerii cu ştiinţă şi să aibă a răspunde de judeţele lor; slujbele să se dea în ordinea vârstei, fără ruşfet şi cu sfatul tuturor boerilor ; vistieria să fie condusă de patru boeri, şi spătăria la fel; Domnul să nu poată ordonanţa nicio sumă de bani fără aprobarea boerilor, şi pentru cheltuelile sale să se mulţumească cu rusumaturile; toţi străinii fără privilegii să fie puşi la dajdie; comerţul să fie liber. Aceste ponturi tindeau să concentreze toată autoritatea în mâna boerilor mari şi să transforme principatul într’o oligarhie de mari proprietari, care să controleze finanţele, administraţia şi poliţia, şi să-şi rezerve toate beneficiile puterii. Domnul nu mai putea angaja cheltueli, numi în slujbe, conferi boerii şi privilegii fără aprobarea boerilor. El nu mai era decât un Domn „in efigie”. Toate slujbele, din care străinii aveau să fie excluşi, erau pentru eimănăstirile închinate din care călugării greci aveau să fie izgoniţi, trebuiau să fie încredinţate administraţiei lor; toate drepturile, beneficiile şi privilegiile Grecilor izgoniţi aveau să fie atribuite lor. Chiar şi comerţul avea să fie proclamat liber mai ales pentru a permite o mai bună valorificare a produselor lor agricole. Poarta luă ca bază de discuţie arzul Moldovenilor, dar delegaţii au fost autorizaţi să prezinte propuneri scrise. Rezoluţiile finale ale celor două delegaţii erau aproape identice. Ele cuprindeau : Domni pământeni, izgonirea Arnăuţilor şi constituirea unui corp de pază indigen; interdicţie pentru sudiţii străini de a dobândi imobile în ţară, administrarea mănăstirilor închinate prin pământeni, drept exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbele statului şi libertatea de a se jelui Porţii. D.'n aceste cereri n’au fost admise decât o parte. Ea i Iulie, Poarta a numit Domn în Moldova pe Ioan Sandu Sturdza, iar în Ţara Românească pe Grigore Ghica. Domniile pământene erau restabilite. Poarta justifica măsura prin abuzurile şi trădarea Fanarioţilor, ceeace era de acord cu punctul de vedere al boerilor. In afară de aceste, Poarta n’a mai acordat decât trecerea mânăst rilor închinate sub cârmuirea pământen lor, înlăturarea Grecilor din slujbe, izgonirea străinilor amestecaţi în Eterie şi revizuirea suditenţelor abuzive. De libertatea comerţului şi a industriei, de desfiinţarea laialelor şi de libertatea navigaţiei pentru vasele româneşti, nici pomenire. Cu toate că reformele www.digibuc.ro NUMIREA PRIMILOR DOMNII PĂMÂNTENI 357 acordate de Poartă nu puteau lecui rănile adânci ale ţării, ele constituiau totuşi un mare pas înainte. Prin energia, dârzenia şi simţul politic cu care a reacţionat împotiiva unor condiţii aproape disperate, popo-ul român din ambele p incipate a dobândit recunoaşterea vechilor sale privilegii, în primul rând a dreptului de a fi guvernat piin oameni săi. El inaugura în acelaşi timp era reformelor care treptat-treptat aveau să ducă la creearea Statului român modern. www.digibuc.ro CONCLUZIE Constatarea cea mai sigură şi cea mai generală care se des-jninde din cercetările noastre e că mişcarea lui Tudor Vladimi-rescu nu poate fi înţeleasă decât ca un episod al Eteriei. Eteria i-a dat şeful, programul, organizarea, impulsul iniţial, tactica •de propagandă şi de luptă, primele mijloace de realizare şi a încadrat-o în mişcarea generală de insurecţiune care urmărea emanciparea tuturor creştinilor din Imperiul otoman. Perspectivele care se deschideau Principatelor române erau independenţa politică şi economică, desfiinţarea raialelor de pe malul stâng al Dunării, libertatea de a se guverna după legile lor : cine n’ar fi putut adera la acest program, mai ales că agenţii consulatelor ruseşti din Principate lucrau pe faţă pentru izbânda lui -şi confirmau astfel credinţa universal răspândită că Eteria era nu numai susţinută, dar şi condusă de Rusia? Mai e de mirare că mitropoliţii, episcopii şi cea mai mare parte a boerilor au aderat la Eterie şi au piimit pe Alexandru Ipsilanti ca pe reprezentantul ţarului Alexandru I ? Ridicând steagul revoltei, boerii noştri au fost încredinţaţi că gestul lor va fi imitat de „zece milioane de creştini" din Imperiul otoman, şi că Alexandru Ipsilanti va \ eni urmat de o puternică oştire rusească, în stare nu numai să oprească, •dar să pedepsească orice încercare a Turcilor de a călca teritoriul ţării. In această concepţie se integrează organic toate actele şi toate episoadele mişcării revoluţionare din 1821. Dimpotrivă, teoria care înfăţişează mişcarea lui Tudor Vladimireseu ca o mişcare spontană şi antigrecească, determinată •de cauze exclusiv interne, nu duce decât la contraziceri, incoerenţe şi echivocuri. Cum se poate explica, în această ipoteză, faptul că Tudor a pornit să răscoale Oltenia dela Bucureşti, unde au fost redactate de mai nainte şi proclamaţia dela Padeş şi arzul •către Poartă ? Cum se potriveşte pretinsul caracter social al .mişcării cu declaraţia lui Tudor că s’a înţeles de mai nainte cu www.digibuc.ro 360 CONCLUZIE boeiii? Cum se împacă făgăduelile lui Tudor de a scoate pe ţărani din robia boerilor cu reprimarea severă a tuturor actelor de violenţă săvârşite împotriva aceloraşi boeri ? Dar protestările de supunere ale lui Tudor către Turci cu declaraţia lui că mişcarea sa e pornită din porunca ţarului Alexandru? Ce sens putea avea ocuparea», întăiirea şi aprovizionarea mănăstirilor din Oltenia şi constituirea unui coip de observaţie la Craiova, sub comanda polcovnicului Ion Solomon, dacă mişcarea lui Tudor era îndreptată împotriva boerilor şi nu a Turcilor ? Ce interes aveau Pini şi boerii eterişti de a veghia „ca nici un fir de păr din capul lui Tudor să nu se clatine?” Şi, dacă mişcarea lui Tudor era îndreptată împo-tiiva Grecilor, cum se face că toate măsurile de represiune ale guvernului provizoiiu au fost sabotate tocmai de memebrii Eteriei şi de Pini ? Ce interes avea acesta să ţie douăsprezece zile ascunsă declaraţia prin care ţarul dezaproba mişcarea lui Tudor Vladi-mirescu şi-l ştergea din cadrul ofiţerilor şi protejaţilor Rusiei? Cum se face că trupele guvernamentale, comandate de ofiţeri eterişti, au trecut cu arme şi cu bagaje de partea lui Tudor» încât acesta a putut să ocupe Oltenia şi să ajungă la Bucureşti fără să întâmpine nicio rezistenţă ? Cum se poate ca Tudor, care nu era om bogat, să fi plătit toate rechiziţiile „în ducaţi imperiali de Austria”? Pentru ce boerii, cu care Tudor doar se înţelesese», •au refuzat să i se prezinte în corp şi au căutat să-l împiedece să intre-în „capitala sa” şi pentru ce aceiaşi boeri s’au grăbit să-şi prezinte omagiile lui Ipsilanti şi să-l invite a intra în Bucureşti?' Pentru ce Tudor, stăpân pe Oltenia şi susţinut de ţăranii care-L priveau ca pe „un zeu ocrotitor” a capitulat atât de complet faţă de boeri încât le-a subordonat până şi întreţinerea armatei sale? Dece Tudor s’a înfăţişat lui Ipsilanti, şi, deşi aflase că nu venise cu caste rusească, i-a reînoit jurământul de credinţă şi a. acceptat un plan de colaborare care instituia în Ţara Românească un adevărat condominiutn? Iar când Ipsilanti s’a retras la Târgovişte, dece boerii şi Mitropolitul au voit să-l urmeze şi de ce Tudor i-a închis la Belvedere ? De ce Tudor, după ce negociase public cu Poarta, retrăgându-se din Bucureşti, la apropierea Turcilor, declamă partizanilor săi că va merge să se unească cu ceilalţi fraţi creştini ai săi, adică cu Grecii lui Ipsilanti,. şi să descarce puştile lor în carne de Turc ? Cum se explică, după această declaraţie, încercarea lui Iordache de a opri, la Goleşti, înaintarea lui Tudor spre Piteşti? Insfârşit, cum se poate ca un. comandant de oştire, ca Tudor, să fi putut fi ridicat din mijlocul www.digibuc.ro CONCLUZIE 361 oştirii sale de douăzeci şi cinci de oameni şi cum se explică faptul că, după moaitea lui Tudor, oştirea lui trece sub steagul lui Ipsilanti şi luptă în rândurile Eterici până la înfrângerea şi fuga lui Ipsilanti în Transilvania? Toate aceste contraziceri dispar dacă admitem, cum o cer documentele cele mai sigure, că mişcarea lui Tudor n’a fost, până la dezavuarea ţarului, decât faza iniţială, piimul act, al Revoluţiei eteriste, care avea ca obiectiv desrobirea tuturor creştinilor din Imperiul otoman. Acest fapt îndreptăţeşte pe Ipsilanti să vorbească în numele ,,a zece milioane de creştini" care şi-au pus nădejdile lor de libertate şi de independenţă în intervenţia Rusiei. Clerul înalt şi boerii români au aderat la Eterie, fiindcă o credeau sprijinită de Ruşi, cu ajutorul cărora sperau, cum a declarat-o Tudor, să redobândească cetăţile de pe Dunăre, şi apoi să se guverneze singuri, adică independenţi de Poartă, după legile şi datinile ţării. In schimb, Tudor avea să ajute lui Ipsilanti să treacă Dunărea şi ,,să alerge spre mântuirea patriei sale”. Dar Eteria n’a căutat numai să inglobeze Ţările româneşti într’o mişcare generală de emancipare de sub stăpânirea turcească, ci le-a dat şi programul de organizare internă. Acest program, se intemeiază pe ideile burgheze şi liberale ale Revoluţiei franceze. In porturile Mediteranei şi ale Mării Negre se constituise,, în timpul Revoluţiei franceze, o clasă de negustori bogaţi, întreprinzători şi energici, care s’au făcut exponenţii ideilor de emancipare politică şi naţională şi au exercitat o influenţă covîrşitoaie în sânul Eteriei. Prin ei a căpătat şi mişcarea lui Tudor Vladimi-rescu un caracter ,,burghezo-democratic”. Dar, cel puţin în ceeace priveşte Ţările româneşti', programul mişcăiii s’a mărginit la revendicări de natură pur politică. Reforma socială a fost înlăturată, fiindcă ar fi divizat forţele de opoziţie care trebuiau mobilizate împotriva Turcilor. Toate sforţările au fost concentrate în vederea emancipării politice. Pentru a câştiga massele populare, Ipsilanti voise să proclame,, la Iaşi, abolirea tuturor privilegiilor de clasă, dar la obiecţia lui Rizo că o asemenea declaraţie ar ridica împotriva lui toate elementele influente ale ţării, el a renunţat la ideie şi s’a mărginit la o declaraţie liniştitoare de asigurare a averii şi vieţii locuitorilor. La Roman, el se prezintă ca „un vestitor al neatârnării şi fericirii noastre politice”, şi îndeamnă pe „iubiţii săi Daci” să-şi ceară drepturile naturale şi politice, pe care „societatea politică er datoare să le apere şi să le asigure”. www.digibuc.ro 362 CONCLUZIE Insfârşit, la 19 Aprilie, Ipsilanti lansează dela Târgovişte’ o proclamaţie, în care schiţează liniile mari ale unei constituţii liberale : Domn pământean, separarea puterii legiuitoare de cea executivă, sistem reprezentativ cu unul sau două corpuri legislative, bazat pe reprezentarea tuturor claselor sociale, şi armată naţională. Programul acesta, aplicat, ar fi transformat Ţările româneşti în monarhii constituţionale. Existau la noi condiţiile materiale pentru realizarea acestui program? Fără îndoială că nu. Toate memoriile şi proiectele constituţionale ale boerilor mari se disting prin caracterul lor conservator şi şovin. Ele tind .să concentreze puterea în mâinile câtorva familii şi să le întărească privilegiile. Toate slujbele şi beneficiile Statului, dela care străinii au să fie complet excluşi, vor fi rezervate lor, iar ţăranii ■vor avea să facă de două ori mai multe zile de clacă decât înainte. Dar cum ,, nu sunt vremile sub cârma omului,” boerii sunt siliţi .şi ei să se plece şi să se facă chiar interpreţii vremii noi. Intr’un memoriu remarcabil adresat consulului-general rus, Pini, în 1822, boerii refugiaţi în Transilvania atacă stăpânirea turcească pe motiv că înnăbuşe vieaţa economică şi pricinueşte _,,scoaterea banilor din ţară”. Ei arată că prin Domnii străini şi prin sateliţii lor, trimişi dela Constantinopol, prin dreptul de stăpânire exercitat de străini asupra mănăstirilor închinate, prin îngrădirile •comerţului extern în favoarea Constantinopolului şi a Domnului, prin „vicioasa organizare a sistemului administrativ” din Ţara Românească şi prin lipsa „meseriilor pentru obiectele de neapărată trebuinţă” s’a ajuns la „sleirea de bani a ţării”, la paralizarea •comerţului particular, la deprecierea tuturor produselor ţării şi Ja perpetuarea regimului de „nedreptăţi şi jafuii”, din pricina •cărora naţiunea, „în loc să se cultive pentru fericirea sa, cade în demoralizare ...şi poporul se ruinează în tot felul”. Aceste consideraţii, formulate de cei mai mari boeri ai ţării, dovedesc că stăpânirea otomană devenise incompatibilă cu gradul de desvoltare a condiţiilor de existenţă materială. Pentru satis-iacerea nevoilor pe care desvoltarea relaţiilor noastre de schimb -şi contactul cu armatele ruseşti în timpul războiului din 1806—1812 le trezise în pătura noastră conducătoare, boerii se străduesc să-şi valorizeze mai bine produsele agiicole. Dar tendinţa lor se izbeşte de restricţiile impuse comerţului particular prin politica vamală a Turciei şi prin obligaţiile capanului. De aceea ei cer libertatea comerţului, desfiinţarea raialelor dunărerne, transfor-anarea cetăţilor (Brăila, Giurgiu şi Turnu) în porturi fluviale www.digibuc.ro CONCLUZIE 363 pentru comerţ, creearea unei flote de comerţ care să plutească pe toate apele Impeiiului otoman, dreptul de a deschide mine .şi de a înfiinţa fabrici, tarif protecţionist pentru toate mărfurile fabricate în ţară şi secularizarea averilor mânăstiiilor închinate. Programul acesta, pe care l-ar fi putut semna orice partid liberal din Apus, a fost formulat de un mare boer — Alecu Vilara— şi exprima vederile celor mai reacţionare elemente ale Tţării, ceeace dovedeşte cât de puţin diferenţiate erau atunci raporturile economice şi sociale la noi. In lipsa unei clase mijlocii care să reprezinte ideile democrate, boerii mari sunt siliţi să asume ei sarcina de a introduce la noi reformele liberale, fără de care nu mai puteau face faţă nici cheltueliîor Statului, nici nevoilor lor sporite. Aşa se explică rolul, în aparenţă paiadoxal, al unei clase ■de maii proprietari feudali care luptă pentru introducerea unui xegim a cărui funcţiune va fi tocmai aceea de a disolva raporturile feudale de producţie şi de a ruina supremaţia politică a boerilor. S’a susţinut că elementul revoluţionar în mişcarea din 1821 a fost reprezentat la noi de boerii mici şi de negustorii oraşelor. Deşi rolul negustorilor nu poate fi negat —ei au susţinut mişcarea revoluţionară cu sume mari de bani— acest rol n’a fost destul de însemnat pentru a trage în cumpăna evenimentelor. Boernajii nu se afirmă decât după emigraţia boerilor mari, în timpul ocupaţiei turceşti. Atunci un Iancu Stavăr, un Gheorghe Brăescu, un Pomer se ridică la situaţii înalte pe care vor să le păstreze şi după evacuarea trupelor turceşti. Ei sunt inspiratorii proiectelor de reforme „cărvunare”, în care se vorbeşte de libertatea personală, de toleraqţă religioasă, de expropiere pentru motive de utilitate publică, de slujbe exeicitate nu pentru chiverniseala titularului, ci pentru folosul obştesc, de libertatea comerţului şi industriei, de spitale, de şcoli şi de cărţi în limba ţării. Dar acelaşi memoriu menţine toate privilegiile boereşti, funcţiile anuale, obiceiul havaeturilor, raporturile feudale dintre boeri şi ţărani. Ideile Revoluţiei franceze nu erau invocate decât pentru a justifica pretenţiile „ciocoilor” la egalitatea de drepturi cu boerii mari. Boerii mari şi mici erau apoi însufleţiţi de aceleaşi sentimente xenofobe. Mişcarea lui Tudor Vladimirescu a avut un caracter •comsopolit, ca şi elementele care o compuneau. Ea făcea doar parte dintr’o mişcare generală care trebuia să unească, într’o luptă comună împotriva stăpânirii turceşti toate popoarele creştine din Imperiul otoman. Dar de îndată ce sorţiTde izbândă ai .acestei mişcări au scăzut, în urma dezavuării ruseşti, boerii au www.digibuc.ro 364 CONCLUZIE început să se lapede de orice legătură de solidaritate cu revoluţia-grecească şi, în Moldova, ei au încercat chiar să înarmeze pe ţărani pentru a izgoni pe Eterişti. In arzurile adresate Porţii, ei au căutat -să arunce asupra stăpânirii fanariote toată răspunderea nenorocirilor care se abătuseră asupra ţării şi au cerut înlocuirea ei cu o administraţie pur românească, în frunte cu Domni pământeni. Prin această diversiune xenofobă, boerii sperau să escamoteze revendicările ţărăneşti, să scape de răspunderea răscoalei şi de ocupaţia turcească şi să-şi întărească poziţia economică, socială şi politică prin excluderea concurenţei greceşti. Stăpâni pe Scaunul domnesc şi pe toate slujbele, boerii aveau să rămână singurii beneficiari ai unui sistem întemeiat pe exploatarea ţăranilor. Restabilirea autorităţii lor asupra ţăranilor preocupă în chip deosebit pe boeri după răscoala din 1821. Ei recunosc că instigatorii revoluţiei n’ar fi avut atâta succes, dacă poporul n’ar fi fost copleşit de atâtea nedreptăţi şi jafuri. Revoluţia a deşteptat în ţărani „un spirit de îndărătnicie şi de nesupunere” pe care nici prădăciunile şi nici omorurile săvîrşite de Turci n’au fost în stare să-l înnăbuşe. înainte, cei îndărătnici erau aduşi la datoriile lor de supunere cu puterea armelor. „Acumeis’au desprins şi cu aceasta, pierzând sfiala lor de mai nainte; şi astfel nu se mai tem nici de ameninţări, nici de biciu, ci numai de pedeapsa cu moartea. Cunoscând din experienţă ce este nedreptatea, ei nu vor mai suferi a fi nedreptăţiţi întru nimic ; iar agenţii guvernului, împinşi de lăcomia lor naturală, vor continua a-i asupri”. ,,Un asemenea popor, cu totul necultivat şi aplicat la răpiri, care şi-a pierdut cu totul sfiala de biciu şi de despotism”, pretind bcerii, ar pune în pericol un sistem de guvernământ oricât de drept şi de leal. De aceea boerii refugiaţi la Braşov şi Sibiu nu văd altă scăpare decât o ocupaţie rusească pe un timp anumit, în cursul căreia să se realizeze reformele necesare şi poporul să fie readus la datoria lui de supunere şi să se deprindă cu noile reforme 1. Mişcarea revoluţionară din 1821 a însemnat în adevăr înăsprirea exploatării ţăranilor care au trebuit să plătească nu numai sarcinile enorme ale ocupaţiei turceşti, ci şi datoriile boerilor emigraţi. Astfel, la abuzurile şi stoarcerile regimului fiscal, men- 1 ITemor u' lui Alexandru Vil ara. Arictscu, II, p 187. www.digibuc.ro CONCLUZIE 365 ^inut integral şi sub domniile pământene, s’au adăugat exigentele tot mai inexorabile ale moşierilor sărăciţi prin emigraţie. De aceea, departe de a se ameliora, soarta ţăranilor a mers agra-vându-se după răscoala din 1821. S’a pus întrebarea : de ce a izbucnit răscoala tocmai în Oltenia? Răspunsul a fost căutat fie în starea mizerabilă a ţărănimii oltene, fie în desvoltarea mai precoce a unei clase de negustori în Oltenia. E de netăgăduit că soarta ţărănimii oltene a fost şi mai nenorocită decât a ţăranilor din alte părţi, fiindcă, pe lângă sarcinile sdrobitoare pe care trebuia să le susţină împreună cu ţăranii -din alte provincii, Oltenii mai erau expuşi jafurilor periodice şi exigenţelor teribile ale Turcilor din ser haturi. In ceeace priveşte explicaţia a doua, deşi pe la Ada-Kale şi Orşova se făcea un întins comerţ de contrabandă, nu se poate susţine că în Oltenia s’ar fi format o clasă burgheză mai puternică şi mai conştientă decât în restul ţării. Principalele căi de comunicaţie între Ţara Românească şi Transilvania erau Valea Oltului şi Valea Prahovei, şi ele nu deserveau decât indirect Oltenia. Iar în ceea ce priveşte argumentul că ,,breslaşii” erau mai numeroşi în judeţele oltene decât aiurea, el se întoarce împotriva tezei pe care ar trebui s’o susţină. Breslaşii nu erau atât negustori sau meseriaşi organizaţi în bresle, cât slujitori sau foşti slujitori grupaţi în cete. ■Organizarea lor avea o importanţă mai ales fiscală 1). Dar întrebarea cu privire la cauza izbucnirii răscoalei în Oltenia n’are sens decât în ipoteza că răscoala a izbucnit spontan şi din motive locale. De vreme ce nimeni nu va mai putea susţine acest lucru, poziţia problemei se schimbă. Dacă e adevărat că răscoala a fost provocată de Eterie, întrebarea e : ce interes avea Eteria s’o provoace în Oltenia ? Motivele au fost două : întâiu, ea voia să fixeze atenţia Turcilor asupra Olteniei şi să permită astfel lui Ipsilanti să treacă mai uşor Dunărea ; în al doilea rând, *) *) „Breslele cuprind pe contribuabilii privilegiaţi.’./ vantajjl lorconstăîn faptul că plătesc o sumă determinată şi la o epocă anumită. In breaslă intră toţi aecia care o'upă sau oeupastră o slujbă. Sunt o mulţimr de br.slo. Brta'.la log'f ţi or, a vameşilor, a posteluiceilor, a armăşeilor etc. Cetele rce-tea cari alcătuesc ş' clementul militar cel mai important sunt răspândite în toa ă ţara .şi alcătuesc o breslă în grupe pe judeţe şi plăşi. Mai sunt, apoi, breasla n •-£us!or,Ior, a preoţi or, mănăstirilor etc. Toţi aceştia din breaslă ni dau tirul cu consătenii lor, ci cu breslaşii dii alte sate”. (C. Giurtscu, Oiganizar.a socială în Ţara Românească. Curs litografiat. ^Bucureşti, 19-5^1916, Bibi. Acal. JRom. Cota II, 52358). www.digibuc.ro 366 CONCLUZIE în Oltenia exista o miliţie — a pandurilor — care adusese excelente servicii militare în războiul din 1806—1812, avea un rudiment de organizaţie militară şi era profund nemulţumită fiindcă privilegiile ei, consfinţite prin legi şi tradiţii, au fost călcate de Caragea şi de Alecu Suţu. Eteriştii erau siguri că, dacă s’ar adresa pandurilor un apel în numele ţarului Alexandru, ei s’ar ridica până la unul, mai ales că şi în 1821 ei aveau să lupte sub acelaşi şef, sub care se acoperiseră de glorie între 1807 şi 1812. Iată motivele pentru care Tudor Vladimirescu a primit însărcinarea de a răscula în Oltenia pe panduri, şi, odată cu ei, ţărănimea. Dar, acceptând dela boerii eterişti mandatul de a răscula ţărănimea şi căutând să-l aducă la îndeplinire prin făgădueli de emancipare economică şi socială, Tudor s’a pus dela început într’o situaţie falsă care avea să apese asupra întregii lui cariere revoluţionare şi, în cele din urmă, avea să-l ducă la peire. Regimul de sângeroasă exploatare şi de jaf nu putea fi desfiinţat decât prin „jertfirea averilor rău agonisite ale tiranilor bc ieri” şi pnn deposedarea acestora de supremaţia lor politică şi socială. Or, pentru a nu-şi diviza forţele, Eteria a renunţat la reforma socială şi şi-a concentrat toate sforţările asupra emancipării politice — singura căreia Rusia ţaristă .putea să-i acorde sprijinul său. Agitaţia ţărănească a rămas deci un simplu mijloc de presiune pentru a sili pe boeri să adere la mişcarea revoluţionară. Astfel Tudor a fost pus în faţa dilemei insolubile : pe deoparte, să susţină şi să facă ceea ce era în contradicţie cu tot trecutul său, cu convingerile sale personale şi cu ihteresele ţărănimii, iar pe de alta să recunoască că ceea ce trebuia să facă era irealizabil ; cu alte cuvinte, el s’a văzut silit, în interesul mişcării în care se angajase, să servească clasa asupritoare şi să amăgească clasa ţărănească cu fraze, cufăgădueli şi cu asigurarea că interesele clasei boereşti erau interesele propriei sale clase. „Găsind, spuse Tudor, mulţi patrioţi boeri întru asemenea bune cugetări cu ale norodului asemănate, am hotărît, ca un voitor de dreptate, să recunosc vremelnica stăpânire a ţării.” Mai e de mirare, după această declaraţie, că ţăranii l-au părăsit ? Ca toţi aceia care au căzut în asemenea situaţii false, Tudor a fost iremediabil pierdut. www.digibuc.ro TUDOR VLADIMIRESCU1 ET LE MOUVEMENT. HfiTAJRlSTE dans les principautEs roumaines 1821 —1822 L’bistoi iographie roumaine a considere l’insurrection qui, tn 1821, a bouleveise Ies Piincipautes roumaines, comme un mouvement naţional, determine par des causes exclusivement internes, independant de la revolution grecque. Les deux mou-vements auxaient poursuh i des buts entierement differents, meme opposes : les G <_cs auraient voulu renveiserla domination otto-mane pour retablir l'ancien Empire byzantin. D'aucuns leur attribuaient le jiessein de transformer les pays roumains en une "Nouvelle Grece. Par contre, le mouvement de Tudor Vladimirescu serait reste loyaliste et se serait borne â vouloir remplacer la domination des Phanaiiotes par celle de piinces indigenes et â mettre fin au systeme d’exploitation administrative et fiscale lie au regime pbanariote. Tout au plus admit-on, entre les deux mou-vements, un parallelisme accidentel. Comme il arrive souvent, nos bistoiiens avaient pris le resultat pour la cause iniţiale du mouvement. La difficulte venait de ce que ces vues n’etaient pas d’accord avec les documents. On la resolut par un piocede aussi simple que radical, Les documents grecs furent ecartes en bloc comme provenant de ..detracteurs” de Vladimirescu; les documents. roumains furent expurges des elements trop genants. La premiere proclamation de Tudor Vladimirescu, par exemple, s’adres-sait â tous les habitants de la Valachie, sans distinction de race ou de nationalite (către tot norodul omenesc, â tout le genxe liumain). Or, l’auteur de la premiere Histoire de la Revolution roumaine de 1821, C. Aricescu transmit' A tout le peuple 1 I/u en ro.m in ae irononce o-,. On pron n •• donc Tindo: M di--mi ea o 1. www.digibuc.ro 368 EfiSUMÎ! EN FBAUC-US roumain. Le caractere naţional du mouvement est ainsi mar que Cbs le debut. Dans une lettre adressee â un commandant turc, Vladimi-rescu avait ecrit que „Ies raias, ne pouvant plus supporter Ies rapines et Ies exactions de leurs seigneurs, se sont souleves contre eux” : Or, Aricescu resume ainsi ce passage : „Les causes de ce soul&vement ont ete les pillages des Grecs”. Les autres historiens ne vont pas aussi loin qu’Aricescu. Mais, par prejuge naţional ou doctrinaire, ils negligent, omettent ou deforment ce qui ne s’accorde pas avec leur theorie. N. Iorga avait soutenu, â un certain moment, que nos institutions primi-tives, y compris le principat, sont d’origine paysanne. Aussi, dans .le soulevement de 1821, ne vit-il qu’ ,,un couit episode d’initiativ'e et d’organisation paysannes”, „une manifestation de la paysan-nerie reclamant ses droits les plus anciens, manifestation qui n’at-teignit pas son but, â cause, entre autres, de la suppression de son chef par le crime des hetairistes, sans lequel toute notre histoire contemporaine, incapable de partir d’une action bourgeoise, d’un petit nombre de jeunes gens formes en Occident et imitant 1'Occident seul, aurait pris une toute autre direction”. » Passons sur l’opinion qu’un simple accident personnel aurait pu changer „toute notre histoire contemporaine” et exa-rninons ce que l’on entend par „les anciens droits de la paysan-nerie”. Iorga ne donne aucune precision lâ-dessus, et il lui aurait ete difficile de le faire, puisque, aussi loin que l’on remonte dans le passe, on ne trouve â la campagne que des boîars et des seifs. Les paysans qui etaient venus se ranger sous les drapeaux de Tudor Vladimirescu, n’auraient pu invoquer aucun droit histo-rique pour justifier un mouvement d’emancipation. II est vrai que Tudor parlait du retablissement des anciens droits et pri-vileges du pays, mais, comme tous ses contemporains, il n’enten-dait par lâ que le droit pour les boîars d’elire le Hospodar, et que le privilege, pour les seuls indigenes, d’occuper les fonctions publiques. Ce fait, meme si les documents etaient moins expli-cites, suffirait â renverser la these de Iorga. L’initiative du mouvement de 1821 a ete due effectivement a l’action bourgeoise inspiree par les idees de la Revolution franţaise dont les repre-sentants parmi nous ont ete les Grecs de l’Hetairie. Iorga savait que Vladimirescu etait protege russe, avait un grade dans l’armee russe, faisait pârtie de l’Hetaiiie et que www.digibuc.ro EESUME EK EBAUCAIS 369 «c’est de Bucarest qu’il partit pour soulever la Petite-Valachie, •qu’il etait accompagne de quarante soldats de la garde prindere et pourvu d’assez d’argent par l’Hetairie pour pouvoir payer toutes ses iequisitions „en ducats imperiaux d’Autriche”. Mais, comme ces faits ne rentraient pas dans le cadre de sa doctrine, Iorga, forţa Vladimirescu â se dedire et a renier son serment. „Celui qui parle dans cet acte” —il s’agit de la premiere proclamation de Tudor—„n’est certainement pas l’homme paye par Ies Hetairistes, celui qui ayant reşu leur argent et leur ayant p: ele serment, entend Ies servir. Si ce ne fut pas des le premier moment, ce fut plus tard, au cours de ce voyage de quel-ques jours, que Tudor reflechit â ce qu’il pourrait realiser et qu’il comprit combien Ies plâns et Ies aspirations des Grecs etaient vains“. Iorga prefere savoir Tudor parjure que d’admettre qu’il ait pu collaborer sincerement avec Ies Grecs. Or, la verite est •qu’aussi longtemps qu’il a cru l’Hetairie soutenue par Ies Russes, Tudor Vladimirescu lui est reste fidele, et que meme apres le desaveu du tsar, il accepta de collaborer avec Ypsilanti. Iorga ecrit encore que, en se retirant de Bucarest vers Piteşti, Tudor „ne voulait nullement s’unir aux Hetairistes, pour partager leur ruine imminente”. La verite est que Tudor, n’ayant pu s’entendre avec Ies Turcs, se retira de Bucarest „pour nous unir â nos autres freres chretiens”, c’est-â-dire aux Grecs d’Ypsilanti qui se trouvaient â Piteşti, et qu’â Goleşti il renouvela son serment â l’Hetairie. Enfin, ce n’est que par un parti-pris syste-matique que la capitulation de Tudor en face des boîars a pu etre presentee comme „le plus important jour de victoire de l’ephemere „regne” de Tudor”. M. Jean C. Filitti a compris Cxactement le caractere de l’Hetairie comme mouvement d’emancipation de tor.s Ies chretiens de Turquie et Ies rapports de Tudor avec l’Hetairie. Mais il n’a pas cherche â verifier si Ies faits s’accordent avec sa theorie, â laquelle il manque donc la justification intime qui seule peut lui conferer de la valeur. Au fond il considere, lui aussi, Ies mouvements de Tudor et Ypsilanti, milgre l’identite de leur but, comme independants. Mais de toutes Ies histoires de Tudor Vladimirescu celle de A. D. Xenopol a joui de la plus grande faveur et a garde jusqu’â nos jours son autorite. Selon cet auteur, le but de Tudor •a ete „d’affranchir Ies paysans de l’exclavage des boîars”. L’in- 24 www.digibuc.ro 370 BfiStTMfi EN FHANCAIS surrection de 1821 a eu pour lui un caractere social et non poli-tique; elle n’a etabli au debut aucune difference entre boîars grecs et roumains. Mais, s’etant souleve contre Ies abus sociaux, Tudor devait fatalement s’attaquer au regime phanariote au— quel ces abus etaient lies. Des le debut, il comprit que son mou-vement n’avait rien de commun avec Ies Grecs. „Mais, dâs que Vladimirescu commence â collaborer avec Ies boîars, il donne â son mouvement un caractere plus nettement hostile aux Pha-nariotes, changeant le but social de sa revolution en un but naţional et politique”. Or, il resulte des proclamations de Tudor qu’avant de lever l’etendard de la revolte, il s’etait entendu avec Ies boîars. Par suite„ l’expropriation dont il menace „Ies tyranniques boîars”, ne devait s’appliquer qu’â ceux qui ne le suivraient pas. De programme social de Tudor n’etait donc qu’un moyen de pression sur Ies boîars pour Ies forcer a adherer â son mouvement. Cela est si vrai, que lorsque Ies paysans, pour qui tous Ies boîars etaient „tyranniques”, et tous leurs biens „mal acquis”, se livrerent â des actes de violence contre Ies biens et Ies personnes des boîars, Tudor s’y opposa categoriquement. Mais si on pense qu’il n’avait rien de commun avec les-Hetairistes et que son mouvement tendait â l’affranchissement des paysans, on pe comprend pas ce qui a pu determiner Ies boîars-â s’entendre avec lui et â l’accepter comme chef. „Tudor, repond Xenopol, representait l’inteiet des masses et il s’unit aux boi'ars. uniquement pour donner plus de poids â son mouvement. II savait que, sans le concours des masses, Ies boîars ne pouvaient rien_ entreprendre et c’est pourquoi lui, le conducteur des masses, se considera comme le chef du mouvement, attribuant aux boîars. un râie de second plan, et gardant pour lui la faculte de proteger,. selon sa convenance, contre la fureur populaire ceux d’entre Ies boîars qui le suivraient”. C’est ainsi que Tudor, qui n’etait qu’un simple sous-prefet, aurait pu imposer aux boîars ses conditions qui faisaient de lui le chef d’un mouvement tendant â renverser le pouvoir economique et politique des boîars et a affranchir Ies paysans de toute exploitation. Des boîars se seraient ainsi eux-memes donnes le maître qui devait mettre fin â leur domi-nation. Une autre consequence de la theorie de Xenopol est que l’insurrection valaque, „tournee contre Ies boîars spoliateurs”“ n’etait nullement dirigee contre la domination ottomane. www.digibuc.ro EfiSUMfi EN FRANCAI S 371 Par cela, elle aurait ete essentiellement differente de la revolution hetairiste „qui avait un caractere politique et tendait â renverser la domination ottomane”. Xenopol savait tres bien que le băut clerge, ainsi que la plupart des boîars, faisaient pârtie de la Hetairie et avaient fonde de grands espoirs sur la revolution hetairiste, qu’ils croyaient patronnee par Ies Russes, mais pour sauver sa theorie, il affirme que la solidarite de nos boîars avec Ypsilanti n’etait pas sinc&re, ,,Au debut, dit-il, Ies Moldaves durent dissimuler en presence des Grecs qui avaient envahi un pays denue de toute defense.” La verite est qu’Ypsilanti avait franchi le Pruth escorte de 23 hommes et que, si faible que l’on puisse supposer la Mol-davie, elle nTaurait tout de meme pas pu etre, contre sa volonte, envahie par une simple escorte. Pour ce qui est de la „dissimulation” des Moldaves en face des Grecs, il suffit de rappeler que l’armee et Ies ressources avec lesquelles Ypsilanti partit â la delivrance de la Gr&ce furent, pour la plupart, constituees en Moldavie, et que Ies boîars avaient fait cause commune avec Ies Grecs, tant qu’ils Ies crurent soutenus par la Russie. Meme erreur dans la description des rapports de Vladimi-rescu avec Ies boîars et avec Ypsilanti. Xenopol dit que, „â Bu-carest, au milieu des boîars ses allies, le mouvement declenche par lui devait changer pofondement de caractere”. II ne pouvait plus revendiquer contre Ies boîars Ies droits du peuple. II s’entend avec Ies boîars pour chasser Ies Grecs et renverser le regime pba-nariote : „Le mouvement de Tudor, social au debut, fut aiguille sur le terrain politique et naţional”. Mais le changement de direction devait mettre Tudor en conflit avec Ypsilanti et, selon l’expression de Iorga, causer sa mort „par la trahison de Geor-gaki” et „le crime d’Ypsilanti”. La theorie qui presente le mouvement de Tudor Vladimi-rescu comme un mouvement spontane et naţional n’aboutit donc qu’â des contradictions et â des incoherences. Elle est une pure construction de l’esprit qui ignore ou violente Ies documents. Elle est la creation de la generation de 1848 qui, ayant besoin de precedents, inventa l’histoire d’un Tudor Vladimirescu levant Ies armes non seulement contre Ies Phanariotes, mais aussi contre Ies boîars, ,,ces spoliateurs du peuple” (Kogălniceanu). Mais, dans cette hypothese, comment expliquer le fait que le soulement fut organise â Bucarest, que Vladimirescu partit www.digibuc.ro 372 R&SUH& EN FRANCAX8 de Bucarest, avec l’escorte et l’argent mis â son disposition par l’Hetairie, pour soulever la Petite-Valachie ; que sa proclamation â tous Ies habitants du pays et sa supplique â la Sublime Poite furent redigees â Bucarest, au consulat de Russie ou dans la maison de Samurcasch, l’un des principaux membres de l’Hetairie? Comment concilier le caractere soi-disant social du mou-vement, avec l’entente prealable de Tudor avec Ies boi'ars ; Ies pro-messes de celui-ci aux paysans de lşs affranchir de la servitude des boi'ars, avec la repression impitoyable des actes de violence commis par eux; ses protestations de soumission et de fidelite â la Porte, avec Ies assurances donnees â tous que le soulevement fut declenche sur l’ordre de l’Empereur de Russie? Quel sens pouvait bien avoir la fortification des monasteres de la Petite-Valachie et la constitution d’un corps d’observation â Crai'ova sous le commandement de Jean Solomon, si ce n’est de se pie-munii contre une attaque des Turcs ? Quel interet pouvaient avoir Pini et Ies boi'ars hetaiiistes â paralyser l’action repressive du gouvernement contre un mouvement qu’i n’avait rien de commun avec Ies Hetairistes ? Pourquoi le gouvernement fut-il empeche de faire appel aux troupes turques pour le retablissement de l’ordre ? Pourquoi Pini garca-t-il secrete, du 17 au 28 Marş, la de-peche par laquelle le tsar Alexandre desavouait le mouvement de Vladimirescu ? Pourquoi Ies troupes gcuvernementales com-mandees par des officiers affilies â l’Hetairie passerent -elles â Tudor ? Comment se fait-il que Tudor qui n’etait pas un homme riche ait pu payer toutes ses requisitions ,,en ducats imperiaux d’Autriche’ ’ ? Pourquoi Tudor a-il ralenti sa marche pour donner a Ypsilanti le temps d’arriver en Valachie? Pourquoi Ies boîars avec lesquels Vladimirescu s’etait entendu, voulurent-ils l’empeeher d’entrer dans Bucarest et pourquoi Ies memes boi'ars s’empresserent-ils de presenter leurs hommages â Ypsilanti, pourquoi Tudor renouvela-t-il â celui-ei son serment de fidelite et accepta-t-il un plan de collaboration qui etablissait en Valachie un veritable condominhim ? Pourquoi le metropolitain et Ies autres membres du gouvernement provisoire voulurent-ils se rendre â Târgovişte aupres d’Ypsilanti et pourquoi Tudor Ies consigna-t-il â Belvedere? Pourquoi Tudor, apres avoir publiquement ne-gocie avec Ies Tutcs, declara-t-il, en abandonnant Bucarest, qu’il allait s’unir â ses autres freres chretiens et decharger ses fusils dans la chair des Turcs ? Enfin, comment Tudor put -il e ;re enleve du mileu des ses troupes par un detachement de 25 hommns et www.digibuc.ro TlESTJMt EN FRANCAI 6. 373 condamne â mort par Ypsilanti sans que personne ne se fut leve pour le defendre? Toutes ces contradictions disparaissent si l’on admet, comme Ies documents Ies plus suts l’exigent, que Tudor etait hetairiste et que son action s’integrait dans le mouvemeut general de l’Hetairie. Ee but de ce mouvement etant la liberation, avec l’aide de la Russie, de tous Ies chretiens de l’Empire otoman, le băut clerge et Ies principaux boi'ards des deux Principautes avaient adhere â l’Hetairie. „Ees Russes nous avaient tous fait enroler dans l’Hetairie”, declare Rosetti-Roznovanu, le premier boîar de la Moldavie. „Ils nous disaient: Nous sommes Ies Romains d’aujourd’hui! Tous Ies peuples soumis de l’Orient vont re-couvrer leur liberte et fleurir sous l’ombre de notre grandeur”. Ees agents russes, tous d’origine grecque, avaient ecarte des emplois Ies vieux boiars qui leurs etaient hcstiles et Ies avaient remplaces par leurs creatures. En 1820, Ies charges de l’Eglise, de justice, de finances, de pclice, Ies postes, Ies fermes des douanes et des impots indirects, le commandement de la garde princiere, toutes etaient attribuees aux adeptes de la Russie qui, en meme temps, etaient Ies affilies de l’Hetairie. Ypsilanti decide de declencher le mouvement insurrectionnel dans Ies Principautes roumaines, parce qu’il etait sur d’y trouver une aristocraţie toute devouee a la cause de l’Hetairie, une Cour et un prince phanariotes, une garde d’Albana’s commandes par des cbefs hetairistes, des villes peuples de negociants, de pietres, de fonctionnaires grecs, et, enfin, une administration controlee par Ies Grecs. Îîn outre, Ies nouvelles reţues des Principautes faisaient croire que Ies forteresses du Danube, depourvues de forces suffissantes, seraient faciles â prendre par un coup de surprise. Mais, surtout, le soulfcvement de la Valachie aurait force Ies Turcs a y envoyer des troupes, ce qui aurait fourni â la Russie le pretexte pour declarer la guerre â la Turquie. Ea condition essentielle de la victoire etait ainsi realisee. Ea mission de soulever la Valachie fut confiee par l’Hetairie â Tudor Vladimirescu qui etait hetairiste et officier dans l’armee russe. II connaissait, en autre, la Petite Valachie ou il etait ne et oh il avait exerce, pendant de longues annees, Ies fonctions de sous-prefet. Mais, surtout, il a\ait des relations tres etendues parmi Ies pandours, qu’il avait commandes pendant la guerre de 1806 â 1812 et qui etaient tres mecontents parce que le gouver-nenient, malgre leurs privileges, Ies a\ait soumis â l’impot. Ees www.digibuc.ro 374 RfiSUMfi EN FRAKCAIS pandours offraient â la revolution des cadres tout faits et, effecti-vement, ce sont eux qui ont organise l’agitation â la campagne. Ea tâche qui fut assignee â Tudor etait de faciliter le passage du Danube au prince Ypsilanti, „afin qu’il put courir â la delivrance de sa patrie”. E’armee russe qui devait suivre Ypsilanti aiderait Vladimirescu â reconquerir Ies forteresses de la rive gauche du Danube et elle laisserait ensuite Ies Roumains se gouverner eux-memes, suivant leurs propres lois. Aussi, lorsque Ies paysans souleves, prenant â la lettre Ies diatribes de Tudor sur „Ies biens mal acquis des tyranniques boîars”, commencârent â saccager Ies domaines seigneuriaux et â molester Ies boîars, celui-ci declare-t-il que „il n’avait pas leve Ies armes de lui meme, mais aprâs entente avec ses superieurs, et que son mouvement ne tendait pas â siipprimer Ies boîars, qui ne leur etaient pas reel-lement bostiles”. En cas de succes—qui pouvait en douter puis-que le soulâvement etait ordonne par le tsar Alexandre — Tudor Vladimirescu serait place sur le trone de Valaciie. Ea date de l’insurrection ayant ete, tout d'abord, fixee au 26 novembre/8 decembre, Vladimirescu fut appele a Bucarest. Ea date ayant ete reportee au 18/30 janvier, il resta â Bucarest et assista â toutes Ies reunions des chefs hetairistes qui avaient lieu soit au consulat russe, soit chez un boîar. Au cours de ces reunions Ies plâns de l’insurrection furent arretes, Ies roles distribues et Ies proclamations redigees ; Tudor n’eut qu’â en prendre copie. Bour endormir la vigilance des Turcs, Tudor devait leur adresser une declaration de loyalisme et Ies persuader que son mouvement etait dirige exclusivement contre Ies boîars et Ies princes qui, d’un commun accord, avaient exploite le peuple. Ea maladie du prince Alexandre Soutzo precipita Ies choses. Avânt meme que sa mort fut connue du public, Tudor Vladi-mirescu quitta Bucarest, le 18/30 janvier 1821, avec quarante Albanais de la garde prindere et, apres quelques jours, lanţa sa proclamation de guerre contre Ies spoliateurs du peuple. Pendant le trajet, Tudor ne fit de dommage â personne et paya toutes ses requisitions. En Petite-Valacbie, il trouva des troupes de pandours mobilisees et armees d’avance. Ee mouve'ment de Tudor que l’on represente comme une explosion irreflechie et soudaine du mecontentement populaire fut en realite longuement et minutieusement prepare par l’Hetairie. C’est par l’origine betairiste du moment que s’explique .aussi la tactique de Tudor et celle du gouvernement qui devait www.digibuc.ro BfiSTJMfi EN FBANCAIS 375 le combattre. Le premier souci de Tudor fut de s’emparer des monasteres fortifies de Petite-Valacbie, de Ies pourvoir de vivres et d’y placer des garnisons : contre qui pouvaient-elles servir ? Contre Ies Grecs d’Ypsilanti qui n’avaient pas encore franchi le Pruth? contre Ies boîars avec lesquels ils s’etait entendu ? Evi-demment non, mais contre le Turcs. Ypsilanti lui-meme, en face du danger d’une attaque turque allait essayer de mettre la main sur ces monasteres. Ce n’est egalement que par son affiliation â l’Hetairie que s’explique la campagne du gouvernement contre Tudor. Toutes Ies mesures prises contre Tudor furent sabotees par le consul general de Russie, Pini, par Ies boîars affilies a l’Hetairie et par Ies chefs des troupes envoyes contre lui. Tous veillerent soigneusement â ce que, selon la formule meme de l’ordre donne par Ypsilanti, „aucun cheveu de sa tete ne soit derange”. Mieux que cela: Tudor reţut des troupes, des armes, des munitions et de l’argent des commissaires du gouvernement. Les commandants des troupes gouvernamentales passerent de son cote avec armes et bagages. Comment expliquer, sinon par l’affiliation de Tudor â l’He-tairie, que son lieutenant Demetrius Macedonski ait ose se presenter en uniforme d’officier russe devant les monastdres-foiteresses de Petite-Valacbie, les sommant au nom du tsar Alexandre de se rendre sous peine des plus cruelles represailles, et que • ces monasteres se soient rendus sans aucune resistance? Apres cela, les evenements se seraient succedes comme les differentes scdnes d’une farce bien composee, si les paysans n’avaient pas pris au serieux la proclamation de Tudor et n’avaient pas menace de tout gâter par leur intervention. En effet, dans la proclamation de Padeş (fin janvier 1281), Tudor avait declare que „aucune loi n’interdit de combattre le mal par le mal” et avait invite les babitants de la Valachie, „de quel-que nation qu’ils fussent”, â prendre les armes et â sacrifier „les biens mal acquisdes tyranniques boîars”, „â l’exception toutefcrs, des biens de ceux qui nous suivraient, comme ils l’avaient promis”. II promettait en outre de liberer le peuple des impots, des corvees et, en particulier, de la capitation qui pesaient exclusivement sur les travailleurs, et de partager, en guise de dedommagement pour les exactions subies, les biens des oppresseurs. II aur ait meme promis de former une nouvelle classe nobiliaire avec les elements les pms devoues a sa cause. Dans l’intention de Tudor, le soulc-■vement des paysans ne devait etre qu’un moyen de pression sur www.digibuc.ro 376 besumB en francai s Ies boîars pour Ies determiner âs’associer âlarevolution hetaii iste_ C’est pourquoi il allait repriiner avec une extieme ii^u ur tout acte de violence contre Ies boîars. Mais Ies paysans n’allaient pas s’embarrasser de ces considerations tactiques, ni des distinctions entre boîars patriotes et autres, entre biens justemcnt on injuste-ment acquis. Pour eux tous Ies biens des tyraniques boîars. etaient mal acquis. Ils commencerent donc â ne plus respecter le droit de la propiete et â ne plus obeir aux autorites. Pes impots. ne rt ntraient plus et Ies co1lecteurs etaient reţus â coups de bâton. Pes demeures des proprietaires nobles ou de leurs regisseurs etaient pillees. Pes paysans sentaient confusement que leur sort etait lie au regime archai'que de la propriete, aux droits des boîars sur Ies serfs, et aux rapports etroits qui unissaient proprietaires et hauts dignitaires qui Ies spoliaient. Ils voyaient dans le mouvement de Tudor l’occasion de renverser cet etat de choses et c'est pour— quoi ils se pressaient sous ses drapeux. Ce mouvement, mâine biem organise et bien dirige, aurait -il pu se transformer en une ve-ritable revolution, susceptible de modifier la repartition de la propriete et de moderniser la structure de la societe? Ce n'est pas probable. Pa Russie et l’Autriche s'y seraient opposees. Et, d’ailleurs, il manquait au mouvement, pour reussir, un Tiers-Etet.. En outre, cela aurait localise le mouvement et l’aurait de-tourne de son but, qui etait, ne l’oublions pas, de renverser la domination ottomane parl’effortconjugue de tous Ies peuples chre-tiens soumis â la Porte. De plus, cela lui aurait fait perdre l’appui de la Russie tsariste, en meme temps que cela aurait prive Tudor de tout moyen de s’entendre avec Ies boîars. Or, il voulait etre-prince de Valachie avec l’appui et par l’election des boîars. D’ailleurs Tudor n’avait ni la preparation tfreorique, ni la liberte d’action suffisantes pour concevoir et diriger un pareil mouvement. Sa dependance des chefs de l’Hetairie, ses prejuges conservateurs, ses ambitions personnelles le pousserent â repriiner l’agitation paysanne qui menaşait de le brouiller completement avec Ies boîars. I/echo du mouvement de Tudor â la campagne et Ies formes prises par l’agitation paysanne avaient, en effet, rempli d’effroi Ies boîars, mettant fin â leurs rivalites intestines et Ies unissant en face d’un mouvement qui, visiblement, selon l’expiession de l’un d’eux, se transformait en „une guerre des pauvres contre Ies riches”. C’est pourquoi, lorsque Tudor arriva avec ses troupes â Bucarest, la premiere condition qu’ils lui poserent fut de ,,re- www.digibuc.ro KfiSUMfi EN FRANCAI S 377 noncer â ses abominables entreprises” contre eux et de ne pas entrer dans Bucarest avant l’arrivee d’Ypsilanti. Or, comme l’agitation paysanne n’avait ete dans la tacti-que de Tudor qu’un epouvantail, l’entente se fit rapidement sur ce point. II lui fut beaucoup plus penible d’accepter le second point, car il considerait Bucarest comme sa capitale. II fit donc son entree solennelle le 21 marş (3 avril), mais ne put occuper la Metropolie ou etait le siege du gouvernement provisoire, et il dut se contenter d’une maison privee qu’il dut quitter, d’ailleurs,. aussitot apres l’arrivee d’Ipsilanti, pour reintegrer son câmp de Cotroceni. Le 20 marş (1 avril), Tudor conclut son pacte avec Ies boîars. II Ies mettait borş de cause, reconnaissait „le gouvernement provisoire” et s’obligeait â ramener â leurs devoirs de soumission et d’obeissance „tous ceux qui avaient ceint l’epee du salut.” Ce pacte fut porte a la connaissance du pays par une proclamation que le gouvernement tira â trois miile exemplaires et diffusa dans tout le pays. Tudor y disait qu’il s’etait leve â l’appel du \ cuple opprime, pour retablir ses droits et faire cesser „Ies pilleries et Ies injustices subies du fait des princes qui avaient regne jus-qu’alors” (il n’est plus question des boîars „leurs associes”). Ayant trouve a Bucarest beaucoup de boîars patriotes animes-d’intentions analogues aux siennes, il se decidait â reconnaître le gouvernement provisoire et a ramener tous Ies insurges au respect des lois et des coutumes du pays. II invitait enfin le peuple â payer tous Ies arrieres des impots. Ce pacte fut scelle par le serment de ne plus jamais „attenter, ouvertement ou par la ruse, â la vie ou â l’bonneur de quelqu’un de mes compatriotes ou a la securite de ses biens”. Tudor s’obligeait â demander au gouvernement tout ce qui etait necessaire â l’entretien de son armee. En echange, Ies boîars reconnaissaient la legitimite du mouvement de Tudor, dont ils garantissaient la vie et l’bonneur, et lui faisaient une vague promesse de col-laboration. Cet accord constitue la negation de tout ce que Tudor avait promis. Les paysans repondirent par des revoltes locales contre Ies collecteurs de l’impot, les gendarmes et autres employes-cbarges de faire rentrer impots arrieres et requisitions. Les prefets ordonnerent de ramener les recalcitrants â l’obeissance „par n’importe quel moyen” : la torture comme moyen de faire rentrer l’impot etait ainsi retablie. www.digibuc.ro .378 EfiSUitE EN FRANC AI 3 Des lors, il n’est pas etonnant que Ies paysans aient commen-ce a abandonner le drapeau de Tudor. D’Agence d’Autriche rapporte, le 2/14 avril, que Ies paysans ne cachaient plus leur deception et leur mecontentement. ,,On leur avait promis que leurs droits nationaux seraient reconnus a Bucarest et qu’on leur permettrait de pilier Ies boîars.” Or, rien de ce qui leur avait ete promis n’avait ete tenu. Da capitulation de Tudor devant Ies boîars n’a qu’une seule explication : le desaveu du tsar Alexandre. Tudor apprit ie 18 ou 19 marş (30 ou 31 marş), deux jours apres son arrivee devant Bucarest, que le tsar, de commun accord avec l’Empereur d’Autriche, desapprouvait son mouvement. Au lieu d’imposer ses conditions aux boîars, il etait reduit a subir celles des boîars. Mais par cette capitulation, il perdit la confiance des masses jpopulaires et il fut reduit, pour sauver sa situation, â s’entendre avec Ypsilanti ou avec Ies Turcs. II allait tenter l’un et l’autre, mais il ne devait trouver au bout de ses tentatives desesperees que la defaite et la mort. Bien qu’Ypsilanti eut ete lui aussi reniepar Ies Russes et qu’il n’eut pas amene Ies forces annoncees dans ses proclama-tions, Tudor lui fit bon accueil, mit â sa disposition une grande maison et lui offrit, contre payement en numeraire, toutes Ies choses necessaires a l’entretien de son armee. II fit plus : il alia le voir dans son câmp, a Colentina, tres probablement renouvela son sefment de fidelite â l’Hetairie, et etablit avec lui un plan de collaboration. De pays fut divise en deux parties : Ies departe-ments du haut pays passerent sous le controle d’Ipsilanti; Ies' departements de la plaine sous le controle de Tudor. Ce partage ne pouvait durer parce que chacun des deux chefs revolutionnaires, voulant etre le maître, intervenait dans le domaine reserve a l’autre. D’ou des recriminations de plus en plus acerbes des deux cotes. En outre, lorsque Yspilanti transfera son câmp â Târgovişte, le gouvernement provisoire et Ies membres du Divan, en vertu du meme accord, devaient le suivre, et Tudor se retirer â Piteşti; mais Tudor differa sans cesse son depart et, lorsque Ies prelats et Ies boîars voulurent partir pour Târgovişte, Tudor Ies fit arrecer et consigner dans une maison des environs de Bucarest. II ne voulait pas que le gouvernement mît son autorite et Ies ressources du pays a la disposition d’Ypsilanti. Da tentative de •collaboration, fondee sans doute sur l’espoir d’un conflit russo- www.digibuc.ro b£suh£ en FllANCAIS 379 turc et imposee par Ies boîars, s’avera donc impraticable. Elle fut abandonnee et Tudor se tourna alors vers Ies Turcs. II avait entame des negotiations avec Ies Turcs des qu’il avait ete convaincu que l’insurrection hetairiste n’etait pas sou-tenue par Ies Russes. Tes memoires qull avait adresses â la Porte lui permirent de soutenir que jamais il ne s’etait ecarte de ses devoirs de fidelite et de soumission â la Porte. Son mouvement etait dirige contre Ies Phanariotes qui avaient laisse disparaître Ies privileges du pays et ruine le peuple par leurs exactions. T’action reparatrice de Tudor se confondait donc, d’apres lui, avec la politique repressive des Turcs. Pour echapper aux repre-sailles turques, il essaya de rejeter sur Ies Grecs la repsonsabilite de la rebellion, et de se rapprocher des Turcs en exploitant leur iaine contre Ies Grecs. Ta these etait tres habile et elle pouvait rallier tous Ies patriotes, d’autant plus qu’en rejetant sur Ies Phanariotes toute la responsabilite des miseres du peuple, on mettait hors de cause Ies privileges et l’autorite des boîars et qu’on ouvrait â ceux-ci, par l’exclusion des Grecs de toutes Ies charges publiques, de nou-velles sources de revenu. C’est ainsi que Tudor devint le protagoniste d’une politique naţionale de reaction contre Ies Phanariotes et contre Ies etrangers etablis dans le pays. Tes premieres ouvertures furent faites officiellement aux Turcs par Ies organes du gouvernement. Ta Porte etait priee •d’envoyer un commissaire turc pour recueillir Ies voeux du pays. Elle repondit qu’on ne demandait pas justice l’arme â la main et, le 13/25 mai, Ies troupes turques penetrerent dans le pays. Tudor dut evacuer Bucarest et se retirer vers Ploeşti. N’ayant pu s’entendre avec Ies Turcs, il se retourna vers Ypsilanti et declara -â ses soldats qu’ils allaient rejoindre leurs freres chretiens, c’est-â-dire Ies Grecs concentres â Piteşti, et dechaiger leurs fusils dans la chair des Turcs. A quelques km. avant Piteşti, â Goleşti, Tudor se heurta â Georgaki qui, ayant intercepte sa correspon- 139. 331 ! în administraţia tării. 190; în slujba stăpânirii, 162; pentru pază, 274 ; la consfătuiri secrete, 134 ; isgonire din Ţările Româneşti, 365 ; lui Dimitrie Macedon-sld, 140; lui Iordache Olimpiotul, 231 ; lui V. Caravia, 184; arestarea lui Dinicu Otetelcşeanu, 141,, 142; lui Alecu Suţu, 33 ; lui A. Filipescu, 229; ocuparea Streliaiei de, 152; la Tâmna, 154; revoluţionarea Olteniei, 115; în Eteric, 185, 312; jefuiesc, 174, 176, 232, 237, 242, 272 ; în Transilvania, 327; lui Sava, 270, 309, 310, 313, în biserica Oltenilor, 311, omorîţi de Turci, 311. Asia Mică, 336. Atena, 109; formarea Eterici, 118. Athanasie, căpitan al detaşamentului grecesc dela Galaţi, 304. Austria, 5, 21, 33, 44, 46, 66, 72, 110, iii, 112, 143, 152, 171, 179, 180, 188, 201, 204, 213, 218, 241, 305, 323. 337. 352. 355 ; pentru aplanarea conflictului ruso-turc, 210, 215, 339, 34°, 341, 343.' 344. 345. 346. 348; raporturi cu Rusia, 170, 244;. cu Italia, 214 ; Tudor către împărat, 147; revendicări'e lui Tudor, 274; consul din, despre Tudor, 270; Ipsilanti şi, 126, în, 308; raporturi cu Eteria, 182, 250, 262; raporturi cu Poartă, 203, 211, 307, 338, 342, 349; boerii din Principate apel la, 304 ; comerţ, 279. Austriaci, 69, 190; şi Eteriştii, 308; în societatea Occa, 120; pacea dela. 1718, 35°; ocupaţia Olteniei, 93. Ayanii, exterminare, 206. B Bacău, 194, 314. Bacica, soldaţi din, 93. Bagno, la Constantinopol, 308. Bagration, general, 97. Bagot, ambasadorul Angliei la Pe-tersburg, 149, 180. Bahlui, 328. Baia de Aramă, Tudor, la, 74, 151. Balaşa, doica fetiţei lui Glogoveanu, 104. Balaşa, cumnata lui Tudor, 73, 84. Balcani, programul politicei ruseşti în, 241. Balş, Alecu, parcul lui, 322. www.digibuc.ro 383- Balş, Constantin, mare logofăt, pal-latul lui din Iaşi, 322. Balş, Costache Ciunlu, 330; I. 29. Balş, Iordache, boer moldovean eterist 40, 129. Balş, Teodor, vornic, 191, 192, la Botoşani, 190, caimacam la Iaşi, 329. Balta, sat, S2, 86. Banat, iii. Banul, biserică din Iaşi, 320. Basarabia, 43, 123, 135, 185, 203, 205, 212, 275, 312, 313, 323 ; boeri refugiaţi în, 325; eterişti refugiaţi în, 211, ; trupe din, pentru Ipsilanti, 240, 251 ; Pisani în, 187. Basarabof, v. Sf. Dumitru Basarabof. Bataillard, Paul, despre revoluţia din 1821, 12. , Battista Navon, Giovanni, 280. Bauer, despre venitul cămării domneşti, 52- Bavaria, principii de, şi Eteria, 118. Băileştii Româneşti, sat (Dolj), 153. Băileşti Sârbeşti, (Dolj), 153. Băfăscu, Hristache 7.et, la boerii din Braşov, 267. Bălan, T., 193, 194, 313, 314, 325. Bălăceanu, Constantin, vornic, 39. Bălcescu, Nicolae, despre revoluţia lui Tudor, 12, 13. BăleanU, Dinu, Stolnicul, ispravnic de Gorj, 73. Băleanu, Grigore, mare voinic, eterist, 129, 173, 225, 263 ; socrul lui Vă-cărescu, 167; rămas în Bucureşti, 261 ; la Câmpulung, 256; întâmpină pe Tudor, 224 ; mare spătar, 221 ; consfătuire la, 279; 230; la Târgo-vişte, 253. Băileanu. Dinu, serdar şi Tudor, 150; stolnic, ispravnic de Corj, 162. Băneasa, Tudor la, 218. Bănescu, N., 79, 85, 143. Bănui eseu, C aer iii, exarh, 64. Bărloiu, biserică din Iaşi, 320. Bărcăcilă, Al., 81. Băşica, tovarăş al lui Tudor, 74. Bâldea, Dinu, logofăt, în cancelaria lui Tudor, 138,155 ; la Bucureşti, 154. Bârlad, 40, 192 ; Ipsilanti prin, 186 ; Turcii prin, 304, 331 ; magazie turcească la, 324. Bechel, Turcii prin, 303. Beilicul, din Bucureşti, 260. Belicul, la Iaşi, 183, 329. Beldiman, Alecu, vornic, autorul „Jalnicei tragedii,” 11, 322. Belgrad, 95, 112 ; execuţia lui Rliigas la 117. Bellio (sau Betlu) Ştefan, la Braşov, 173, cartierul lui Farmache, în caself lui 231 ; grădina lui, 253, 310. Belvedere, 25 ; boeri închişi la, 245, 246, 256, 266, 269, 283, 287, 288. Beneşti, boeri retraşi la, 173, 174 ; conacul Oteteleşanu dela, 22. Bennigsen, general ru'., 179. Bercofcea, localitate în Bulgaria, 112. Berlin, 345, 346. Bernadotte, ambasadorul Franţei la Viena, 117. Bernstorff, conte, ministru de externe al Prusiei, 345. Beşli-Aga, Bas, dela Iaşi, 183. Bestii, în oraşele Ţării Româneşti, 310. Bianu Ion, 82, 183. Bibescu Dumilrache, logofăt, prizonier, 94; comandir al pandurilor, 159. Bibescu, Ştefan, căminar, comandir al pandurilor, 152, 159. Bibica, capuchehaia lui Caragea la Con-stantinopol, 274. Bilciurescu, Ştefan, vistier, jefuit de Amăuţi, 176. Bistriţa, râu, 43. Bivello, 274. Bizanţ, 231. Blaquieres, Ed., 121. Boboc, Nicolae, căpitan de volintiri, 97- Bociog, moşneanul, 85. Bodin, D. 3, 17, 18, 72, 81, 93, 97, 133. 167, 170, 263, 269. Boerescu, Vasile, 12. Bohor, Martinac, Armean din Cemica, 282. Bolloacă, Nicolae, căpitan de panduri,. 154- www.digibuc.ro 384 Boli, localitate în Asia Mică, 336. Bolintinul din Vale, Tudor la, 217, 221, 231, 290, 294, Borănescu, Constantin, stolnic, la paşa din Silistra, 267, 283, 298. Borgo, Pozzo di, 213. Boria, Iancu, căminar, 96. Bosfor, 211. Bosnia, 199. Botoşani, judeţ, 53 ; oraş, 192 ; Grigore Rizu prefect la, 190; adunarea boerilor, la, 191, 193; Turcii la, 321. 325- Botoşeşti (Mehedinţi) pandur dela, 308. Bozin, Tufecci-Başa, comandant în armata lui Ipsilanti, 163, 166, 248. Bran, Eteriştii trec graniţa la, 309. Braşov, 65, 90, 170, 262; refugiaţi la Braşov, 23, 38, 173, 218, 220, 221, 234, 241, 252, 255, 261,.262, 267, 288, 333, 334, 350, 351, 352, 353; trecere de vite spre, 269, Brădiceni, 142 ; Tudor, în, 141, Brăescu, Gheorgke, boer moldovean, în slujba Turcilor, 319, 353. Brăila, 192 ; slab apărată, 239 ; Turcii la, 187; garnizoana turcească de la, 241, 324; paşa din, 188, 303, 313, 320 ; arzul către paşa din, 191, 283 ; robi trimeşi de Turci la, 321. Brătianu, I. C., despre Tudor, 12 ; stradă în Iaşi, 329. Brătianu, Borna, eterist, 12, Brăncoveanu, Constantin, şi Poarta, 30, ales Domn, 350. Brăncoveanu, Grigore, boer muntean, eterist, 129, 134, 157, 263; Rliigas în serviciul lui 116; la Braşov, 173 ; la Mogoşoaia, 219; ban, 39; candidat la tronul Ţării Româneşti. Brăncoveanu, Zoi;a, casa în Bucureşti, 227, 260, 261. Breaza (Prahova), Eteriştii la, 241 ; ocupată de Ipsilanti, 254, Eroşteanu, călcarea casei lui în Gorj, 150; pandur din, 308. Brutarul, Ioan, 233, Bucov, 177. Bucovina, 193, 329 ; refugiaţi în, 192, 3I3. 3!4. 315- 325; Karagheorghe în, 121. Bucureşti, 4, 5, 14, 16, 21, 24, 25, 32, 39, 39, 4°, 45- 46> 47, 50, 54, 57, 59, 60, 61, 65, 66, 69, 72, 74, 75, 79, 83, 99, 100 101, 103, 106, 107, 108, 109, 116, 120, 126, 127, 134, 135, 138, 139, 140, 141, 150, 152, 154, 155, 159, 162, 163, 166, 173, 178, 197, 199, 218, 219, 238, 284, 287, 297, 298, 301, 304, 237, 328, 352, 354, 355; eterişti din, 167, 220; Ipsilanti, spre, la, din, 186, 221, 228, 239—42, 248—50, 255 ; Tudor, spre, în, din, 23, 128, 134, 135, 137, 138, 139, 147, 217, 218, 221, 222, 226, 231, 235, 237, 253, 259, 261, 264—67, 270, 272, 275, 278, 281, 283, 289, 290, 291; Turcii, spre, în, din. 266, 276, 303—305, 309, 318, 330—333; boeri rămaşi în, 221, 224, 261, 263, 269, 279; retragerea boerilor din, 176, a consulilor, 198; Cazacii zaporojeni în, 331 ; Mace-donski în, 115 ; trupele lui Iordache în, 177; Sava în, 130, 310; Strang-ford la, 347; caimacamii la, 169, 170; jaf, 271; incendii la, 328, 330. Bucureşteni, 164 ; apel al lui Ipsilanti către, 241. Budeşti, pe Olt, 141. Buiucdere, 212. Buforeanu, jefuit de Arnăuţi, 177. Bulat, T., 221. Bulgari, 117, 139; în armata lui Ipsilanti, 241, 242 ; la Ipsilanti, 243 ; în armata lui Tudor, 248, 288, 291 ; în slujba statului, 162 ; . Bulgaria, 127, 130, 257. Buonauguri, Luigi, misionar, despre Tudor, 263. Biinteler, fost ofiţer austriac, în armata lui Tudor, 284. Butculescu, Maria, isparvnic de Teleorman, 237. Buzău (judeţ), locuitori din, 239 ; oraş. www.digibuc.ro 385 -44> 69, 177• episcopia, 64 ; episcopul ■de, eterist, 225, 252, 263 ; în Divan, 331 ; rămas în Bucureşti, 236, 261 ; trupele lui Ipsilanti la, 219; plaiu, 268, 269. C •Cacalefeanu, comandirul artileriei lui Tudor, 175, 297, 298. •Calafat, 95, 98; Turcii la, 275, 303. •Caliarchi, şef eterist, 205. -Caliari, Grigorie, mare postelnic, 96. •Callimachi, Iancu, mare dragoman, 158, omorîrea lui, 336. •Callimachi, Scarlat, Domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, 130, 158, 165, 166, 170, 179, 197, 202, 204, 207, 249, 318; la Constanti-nopol, 169; exilat la Boli, 336; protectorul lui Sava, 286. •Calonne, ministru de finanţe al Franţei, 20. •Cananău, proscris de Tudor, 274. ■Candia, revolta din, 199. Canning, George, min:stru ce externe al Augliei, 348. • Cantacuzino-Deleanu, Gheorghe, cnea- zul, comandant militar al Moldovei, 179, 193; reforma 195; comandant al „legiunii sacre”, 240, 242, 251 ; la casteulul dela Stânca, 311. •Cantacuzino, Ral-U, Domniţa, mama prinţului Gheorghe, 179Ştefan, mazilit, 29. •Cantemir, Dimitrie, 29, 30. • Qapo d’Istria, conte, 100, 103, 109, no, 119, 122, 135, 140, 183, 201, 202, 204, 213, 244; şi Eteria, 118, 121 ; şi Ipsilanti, 125; scrisoarea de dezavuarea lui Ipsilanti, 249, 250, 251; cere ocuparea Principatelor, 343; în insula Corfu, 122. •Capudan-Paşa, 30, 207. Caracal, moşie, 40; oraş, 95, 306. Caragea, Constantin, beizadea, 56. •Caragea, Ioan, Domnul Ţării Româneşti, 32, 33, 36, 41, 44, 45, 54, 55, 78, 79, 83, 99, 100, 103, 106, 112, 129, 169, 170, 274, 275; socru al postelnicului C. Vlahutzi, 246; la Pisa, 122 ; raporturi cu C. Samurcaş, 167; fuga lui, 53, 350; desfiinţarea privilegiilor lui, 273. Caravia, Vasile, eterist, comandant în armata lui Ipsilanti, 130, 184, 190, 240, 300 ; la Drăgăşani, 307 ; omoară pe Tudor, 299. Carlovitz, zg. Carpafi, 27, 292. Carra, 52. Castlereagh, lord, xţg, ; în Kanovra, 215. 34°- Catacazy, guvernator al Basarabiei, 127, 179, 20Ş. Catacazy, fratele guvernatorului Basarabiei, 204. Catendachi, Nicolae, 104. Cavanos-Oglu, capigi-başa, 332. Cazaci zaporojeni, în Bucureşti, 288, 327. 33i. 332. Călăraşi, 304 ; Turci la, 275, 303. Căldăruşani, mănăstire, 178, 220, 241. Călinescu, Cicerone, 135. Căpreni, sat, 73. Cătunul, moşie, 82. Călelu, Turci la, 304. Cdineni, 39, 79, 176; moşnenii dela, 40; ispravnicul de la, 269. Cămpina, 173, 178, 218, 288; ocupată de Ipsilanti, 254; Turci în regiunea, 327; plaiu, 268, 269. Câmpulung, 27, 94, 266; Al. Ipsilanti la, 254, 256, 289; N. Ipsilanti la, 305 ; Tudor, spr<, la, 292,299; împrejurimi 305 ; Tudor, spre, la,292,2 ; 99 împrejurimi. Turcii în, 327. Cărcinov, Tudor la, 294, 295. Cârlig, Turcii la, 322. Cdrsteasca, moşia boerului Fundă-ţeanu la, 177. Ceganu, Ioniţă căpetenie dt volintiri. 97; despre Tudor, 98. Cerchez, Costacke, căminar, 190; la Constantinopol, 355. Ceret, Ioan Solomon la, 306. Cerna de Jos, plasă, 272. Cernăuţi, 7, 323, 352. Cerneţi, 72, 107, iii, 112, 151—154; 26 www.digibuc.ro 386 Tudor, la, 159; proprietăţile lui Tudor, la, 85, iii ; prădat de pas-vangii, 95; ocupat de fraţii Regep, 112 ; distrus iu războiul 1806—1812, 84. Cernica, schit, 178, 220, 282, 283. Cesareea, 336, Cetatea Albă, venitul, 47; Cetăţuia, m-rea., incendiată, 329. Chilia, venitul, 47. Chilia, braţul, sub controlul Rusiei, 43. Chirii, egumen la Mitropolia Târgo-viştei, 300. Chişinău, 116, 179, 180, 205, 321 ; Al. Ipsilanti la, 130, 180. Chitecian, furnizor de-al lui Tudor, 80. Christari, Mihai, doctor, et'rist, 134, 227. Cihoiu, Pârvu, preot din Vladimir, 74. Cioban-Oglu, spre Focşani, 304. Cioclovina, Schit, 72. Cioranu, Mihail, aghiotantul şi şeful cancelariei lui Tudor, 11, 72, 89, 120, 169, 175, 244, 245, 264, 265, 288, 295, 296, 297, 298, 299, 301 ; Ciorogărla, apă, 289. Ciorogărla Domnească, 167, 222. Cioroiul, sat (Dolj), 153. Ciovărnişani, 151. Cireşul, sat, 83. Ciupagea, Maior, fuga lui, 176. Ciuperceni, 98. Cladova, 98, 112, 151. Cleanov, iarmarocul de.a, 94, lupta dela 306. Clejani, sat, 176. Clerul, Organizarea, 63. Cloşani, plaiu, 71, 72, 75, 77, 79, sat 81, proprietăţile lui Tudor, 85 101, 139, 150, 151 ; prin carte deschisă lui Tudor,268, 269;moşneni, 85 Cocordscu, Iancu, boer muntean, la Constantinopol, 355. Codrescu, I., 181, 192, 193, 195, 318. Colentina, Ipsilanti la, 242, 243, 252 ; tabără turcească la, 305; casa lui Grigorie Ghica dela, 25, Colescu L., 51, 53—55. Colincăufi, sat din ţinutul Hotinului„ 319. Colocotroni, comandant etcrist la Nucet,, 3°5- Cloţan, Dumitrache, căpitan de panduri,154, arestarea lui, 155. Comerţul, în Ţările Româneşti, 42,. 352- Conachi, vornic di.: Moldova, afiliat: Eteriei, 129, Condurache, Em,, 7. Constantin, Arnăutul, comandant de-tâlhari, 327. Constantin, zis Ursu, tatăl Iui Tudor,. 72. Constantin, împăratul, chipul de pe drapelul Eteriştilor, 186. Constaniinescu, N. A., 136. Constantinopol, 3, 6, 30, 31—33, 42— 46, 63, 101, 103, 120, 126, 167, i68_ 182, 198, 201, 203—205, 207, 211, 228, 229, 230, 242, 249, 251, 257, ' 266, 274, 275, 279, 314, 317, 318,. 323. 33°. 332, 236, 341, 343, 346; executarea Patriarhului din, 213 ~ Eterişti la, 309, 315, 336; scrisoarea, de dezavuarea lui Ipsilanti, 249, 250; influenţe europene, la, 349;: negocieri pentru aplanarea conflictului ruso-turc, 348; Strangford pleacă din, 347; Strogonof, pleacă, din, 212 ; ştiri despre mişcarea lui Tudor, 197; negocieri diplomatice în legătură cu Principat le, 337 -boeri din Ţările Româneşti la, 335, 355; Scarlat Ca’Kmachi la, 169 r panduri închişi la, 308; contele Tolstoi la, 201. ,,Constituţia" lui Tudor, 273, 274. Contalucu, Gheorhge, strânge voluntari! la Câmpulung, 256. Cooh, 317. Copăceni, Turci la, 287, 304. Copou, Isaia la, 322; trupe turceşti la, 230. Corbeşti, 38. Corcova, Tudor, la, 154. Cordon, 321. www.digibuc.ro 387 •Corfu, 122. Corivan, N., 7. Cornăţelul, plasă, 177. Cornescu, Elenco (Fălcoianca), 104, 106. Cornescu, Mihail, mare vornic de poliţie, 262. Corzi, 80. Cosma, Econ. Ludovic, 40, 261. Costache, ceauşul,comandant deAmăuţi 152. Cosii, sluger, comandir al pandurilor din Gorj, 159, 161, 162. Costin, Nicolae, cronicar împotriva Grecilor, 350, Cotroceni, Tudor la, 138, 221, 244, 253, 259, 262, 264, 276, 278, 279, 283, 284, 287; se proclamă Somn la, 266; pleacă dela, 289; întărire, 267, 286; Ipsilanti la, 271. Coţofeni, sat în Oltenia, 153, 162, 166— 169. Covrea, logofăt, 74. Covurlui, judeţ, 324, Cozia, m-rea; 38, 94 ; Xamandi la, 289 ; Ipsilanti la, 269, 307; atacată de Sava, 309; Tudor şi, 293, Craiova, 13, 56, 61, 74, 78, 80, 81, 95, 101, 112, 122, 159, 162, 170, 302, 307' 332 ; prădată de pazvangii, 94 ; m-rea Sf. Dumitru din, 40; Divanul din, 151—153, 163; Tudor la, 74, 170, 173; caimacami, 134,140, 167, 169, 174, 219; Ralet şi Poro-ianu la, 154 ; Solomon la, 176; Văcă-rescu, la, 166; Turci la, 275; deputaţi din, la sfaturi, 354. Craioveni, 164. Crăiniceanu, Constantin, vistier, 152, 154- Crăpatul, Vasile, căpitan de panduri, 296. Crefescu, loan, căpitan în oastea lui Tudor, 296. Crefeşti, sat, plasa Sabarul de Sus şi Tudor, 272. CrefulescU, C., membru în comitetul provizoriu de ocârmuire al Ţării Româneşti, 157, 262. Crefulescu, Istrate, mare vornic, 262. Cuciuc-Cainargi, pacea dela, 31, 350- Cula, m-re din Oltenia, aprovizionată de Tudor, 278. Curila, deal, lângă Cerneţi, 85. Curtea-de-Argeş, Eterişti la, 308, 313 ; Ipsilanti la, 289. Curtea Veche, biserică în Bucureşti, 231. Cufuiu, Ghiţă, căpitan al lui Tudor, 294, 295; la Goleşti, 296; moartea, 308. Cuza, Gheorgke, boer moldovean, 1& Constantinopol, 355. Cuzeştii, boeri, 190. » Daci, 240, 247. Dacia, 26, 48, 247, 257. Daia (Vlaşca), Turci în, 275. Daniel, casa lui, din Iaşi, 329. Dardanele, 348. Daşh r/, consilier de ambasadă rus, 205. Dălboaca proprietăţile lui Tudor la, 85. Ddnciulescu, Constantin, din Obârşia, relaţii comerciale cu Tudor, 81. DăscălescU, Ştefan, Scarlat, contemporan şi martor al lui Tudor, 10, 71, 73, 82, 87, 88, 116, 122, 136, 140, 243, 319; secretar al doctorului Tipaldo, 147; la Constantinopol, 355- Dămbovifa, râu, 53, 260, 306, 333. Dămboviţa, plaiu, judeţ, 272 ; sub Ipsilanti, 231; oameni rechiziţionaţi din, 254, Dărzeanu, Ionifd, serdar, cronicar al mişcării din 1821, 11, 14, 29, 115, 142, 147, 168; despre întrevederea Tudor-Ipsilanti, 244, 245; despre Tudor (Domn), 263, 265 ; despre atitudinea lui Tudor faţă de Greci, 292 ; despre propunerea lui Tudor către Turci 279; despre omorîrea lui Tudor, 300; despre Sava, 287; passim. Debidour, fi.., 213, 214, 215, Decebal, 263. Den is-Paşa, 147, 306; dela Vidin. 285, 303. www.digibuc.ro 388 Deşliu, lordache, clucer, jefuirea casei lui, 177. Devlet, Ina'.tul şi Sava, 310; Efendi, 319; anaforale tr mese către, 224. Diamandi, serdar, din armata lui Ipsilanti, 166 ; închis la Cozia, 309; la Motru, 152 ; scrisori dela Sava, 310; la Constantinopol, 309. DiceU (Dikeos), arhimandrit, eterist, 120 ; la Ismail, 126. Di iul, vezi Vidin. Dimitrie, Sli. 93. Ditno, şef de bând» fir regiunea Câm-pinii, 327. Dinte (Constandiua), sora lui Tudor, 73. Dionisie, Arhiereul, rudă cu Tudor, 72. Dionisie Eclesiarhul, 52, 94—96, 113. Dionisie, episcop de Buzău, despre mişcarea lui Tudor, 11. Dionisie Lupu, Mitropolit, 12, 63—65, 129, 138, 157, 164, 225, 236, 252, 273, 311 i eterist, 263; Căminarul Aleco şi, 279; Tudor şi, 138, 224, 253. 277. Dolj, panduri din judeţul, 159. Domnando, secretarul lui Gheorghe Leventis, 135. Donici, Andronache, vorn’c, despre incendiile dela Iaşi, 329. Dorna munţi, 312. Dorohoi, 47. Dositei Filitis, Mitropolitul, 95, 138. Drăgănescu, vezi F. Ştirbei. Drăghici, Manolache, postelnic, despre evenimentele din 1821, 128, 183, 185, 188—190, 192, 193, 195, 312. Drăgăşani, bătălia dela, 302, 306, 30;. 313- Dri .al!, Ed„ 335, 341, 347, 349. Drugănescu, Dumilrache, j aharnic, recomandat ispravnic la Târgovişte, 267. Duca, Constantin, comandant în armata lui Ipsilanti, 148, 193, 185, 242, 305 ; la Iaşi, 128; la Ploeşti, 256; oamenii lui, 288. Dudeşti, in Bucureşti, 291 ; parohia, 64. Duelner, casa lui, din Iaşi, 329. Dumitru Basarabof, sfântul, moaşte, 252. Dumitru, Sf., m-re din Craiova, 40. Dututrea, 6, 22, 27, 28, 35, 43. 43, 68, 94. 95. 97. m, 112, 115, 123, 124, 128, 131, 137, 198, 208, 217, 224, 229, 239, 241, 251, 252, 258, 264, 269, 273—275, 325 ; hotar al Ţării Româneşti, 351. Duncea, Gheorghe, prieten cu Tudor, 7i. 73. 74- Durak, V. Gh., preot, 138. E Eciterim Il-a a Rusiei, planuri, 119; 244. Egipt, 69. Egup, Baş-beşli, Aga, 331. Eluda, 21, 247, 252. Elena, împărăteasa, chipul ei pe drapelul Eteriştilor, 186. Eliade, P., 67. Elisabeta, Ţarina Rusiei şi întreprinderea lui Ipsilanti, 123. Emerit, M., 38, 59, 65. Emin-Aga, Hagi, supraintendent in timpul ocupaţiei, 330, 331. EnescU, Iancu, vătaf, 153. EngleA, 42. Enu}, Hagi, mare negustor cralovean, şi Tudor, 85, 134, 135, 267, 274, 313. Epaminonda, 181. Epir, 182. Erbiceanu, C., 93, 9S, 97, 184, 186, 187, 192, 304, 312, 314, 319, 320—322, 324, 325- Eteria, 3, 12, 13, 16, 18, 20—23, 26, 29, 109, 115—118, 120, 121, 123, 126, 127, 131, 135, 136, 139, 143. 17I. 177, 180, 182—184, 189, 206, 240, 241, 246, 254, 319; planuri, scopuri, ‘22, I24, I30, 147, 148, 159, 167; Sava şi, 130, 286, 287; Tudor ,şi, 4, 101, 115, 135, 143, 217, 233, 246 282, 286, 292, 294, 300; membri, şefi, 138, 157, 170, 181, 220, 225, 233, 256, 259, 263, 349, 356. www.digibuc.ro 389 Eterişli, 5, 14, 16, 28, 120, 127, 135, 139 157, 171, 180, 188, 190, 193, 194, 211, 217, 241, 244, 312 ; exces, jafuri, 234, 255! rechiziţii, 184; boerii şi, 187, 191 ; în Bucovina, 314; duşi la Constantinopol, 315; Ia Focşani, 240; la Nucet, 305 ; trec Oltul, 306; la Secu, 314; la Turnu-Roşu, 308; la Trg.-Neamţ şi Fălticeni, 313; în Moldova, 311, 313, 321 ; în Ţările Româneşti, 325,263; ITudor şi, 15, 115, 136, 137, 293, 298, 300, 301; Ruşi, şi, 312; dezavuarea, Ţarului, 250; Turcii şi, 309, 317. Eufrosin, Ieromonah, rudă cuTudor, 72. Europa, 109, 214, 337. Europeni, 330. Eiacuarea Principatelor de Turci, 330, 332. Evrei, 13, 248, 329; negustori, 42, 45, 66; pângăresc cadavrul Patriarhului de Constantinopol, 210; contribuţii pentru Ipsilanti, 242; în serviciul Turcilor, 30. F Fanar, 30, 123 ; Orecii din, 158, 339; arestarea preoţilor greci din, 210. Fanariot, regimul 29. Fanarioţi, 12, 13, 27, 32, 51, 59, 62, 65, 248, 258, 279, 336; Tudor şi, 276, 277, 282 ; Poarta şi, 335, 356, Farmache, loan, căpitan în armata lui Ipsilanti, 115, 134, 163, 177, 287; Tudor şi, 292, 298, 299; comandant al gărzii domneşti, 139 ; în casele lui Bellio, 231 ; însărcinat cu ordinea în capitală, 164 ; plecarea la Bucureşti, 176; la Constantinopol, 315; la Coţofeni, 168 ; la Curtea de Argeş, 308, 313; la Piteşti, 256, 289; la Secul, 191, 314; moartea lui, 315. Făcăeni, 64. Fălciu, judeţul şi Turcii, 324. Fălciu, oraş, magazie turcească la, 324. Fălcoianca, Fălcoianu,(Elena Cornescu), 104, 105, 106, 108, iii. Fălticenii, pârjoliţi de Eterişti, 313; atacaţi de Turci, 313. Fetislam, stâncă, 131. Filituon, loan, istoric grec, 5, 7, 14, 120, 123, 126, 128, 130, 286; despre încercarea de fugă a Mitropolitului Dionisie, 253 ; despre Tudor (Domni, 263 ; despre omorirea lui Tudor, 300. Filipescu-Vulpe, Ale*., mare logolăt, 225; eterist, 129, 263; rămas la Bucureşti, 261, 262 ; mare vistier,. 24, 139, 226,229,230,253, .67:282, închis, 269 ; Tudor şi, 138, 224, 267, 268, 269, 270, 272, 276, 277, 283 ; vornic, 4. Filipescu-Buzaiu, casa lui, 311. Filipescu, Constantin, 40. Filipescu, Dinu, 262. Filipescu, Cheorghe, vornic, 83, 177. Filipescu, Crigore, vistier, membru al comitetului provizoriu de ocârmuire 157; la Braşov, 173, 221. Filipescu, lordache, eterist, 39, 129; plecarea la Braşov, 173, 221. Filipescu, Mihai, despre evacuarea Ţării Româneşti, 332. Filipescu, Nicolae, mare agă, 262. Filipopol, 243. Fililti, I. C., 3, 18, 36, 40, 47, 49, 50, 51, 55, 58, 115. Il6> I34, 191, 227, 35U 354- Fleiţyihackl, ion Hakenau, consul austriac la Bucureşti, 46, 53, 54, 64, 79, 106, 109, 110, 112, 116, 130, 135, 140, 146, 158, 169, 170, 177, 218, 227; despre Suţu 116, 128; despre scrisoarea de dezavuarea lui Ipsilanti, 250, 251 ; despre proclamaţia lui Ipsilanti către Ţara Românească, 256; despre Tudor, 246; despre procalmaţia lui Tudor, 274 ; despre omorirea lui Tudor, 299; despre pandurii lui Tudor, 255; despre duşmănia dintre boerii mari şi mici, 352 ; pleacă din Bucureşti, 262; la Braşov, 221. Florescu, A^a Manolache, se întoarce dela Braşov, la Bucureşti, 262. Florescu, Mihail, boer muntean, la Constantinopol, 355. Focşani, 40, 66; Ipsilanti la, 173, 177, www.digibuc.ro 390 186, 240, 241 ; boem strânşi la, 191; Cantacuzino atacat de Turci, la 194 ; Cioban-Ogla spre, 304; împrejurimile sub Turci, 327; congresul dela, 3 .■)<►• Fotino, Alexe, notabil grec, bănuit de complicitate cu Suţu, 201. Fotino, llie, 5, 11, 27, 75 114, 126, 127, 151, 171 ; despre întrevederea Ipsi-lanti-Tudor, 245, 263 ; etc. passim. Francezi, 42. 59. Francisc, împărat, la I.aybach, 227. Franţa, 134, 213 ; raporturile cu Poarta, 211; înţelegerea austro-engleză,' 216 ; împotriva politicii ruseşti, 244 ; pentru aplanarea conflictului ruso-turc, 348; mandat de restabilirea ordinei în Spania, 348. Frânei, 207. Freywald, inginer al Ini Tudor, 284. Fruntelată, căpitanul lut Tudor, despre Tudor, 294. Fundăţeanu, boer, jefuit de Amăuţi, 177. G Gabrovo, oraş, 148. Galaction, episcop de Râmnic, 134. Galata, mănăstire la Iaşi, 121, 322 ; incendiată, 329. Ipsilanti la, 179, 180. Galatis, Nicolae, la Petersburg, 121. Galaţi, 42, 46, 66, 120, 183, 193, 200, 219; Vasile Caravia, guvernator la, 190; Eteriştii la, dela, 191, 240; Turcii la, 184, 194, 304, 331. Galenţi, 98. Galiţia, trupe ruseşti, în, 123. Garbrecht, gravură de, 9. Găeşti, Eterişti prin, 305; lordache prin, 176; Tudor la, 289, 290, 294; Turci la, 306. Gărzi civice, în Bucureşti, 271. Gdzdaru, D., 263. Gândeşti, parohie, 64. Gârbea, Dumitru, vechilul lui Tudor, vătaful dela Cloşani, 79, 8i, 97, 139, 142, 150, 162. Geartopol, boer în tribunalul de judecare a lui Tudor, 299; Ipsilanti în casele lui, 231. Gentz, cavalerul de, 56; despre armata lui Tudor, 255. Geninus, G, G., 117, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 128, 199, 305, 313. Germania, obiecte manufacturate pentru Ţările Româneşti, 46. Germani, 59; la Bucureşti, 330. Gheghen-Aga, Hagi, chehaie în Principate, 310. Ghelmegeanu, Vasile, căpitan în oastea lui Tudor, 296. Ghencea, Haş-buluc-başă, 134, 163; la Chehaia-bei, 306; la Coţofeni, 166; la Goleşti, 290; la Ploeşti, 177; în mahalaua Tabaci, 310; Tudor şi, 90, 229, 298, 299; omorîrea lui, 301, 310. Gheorgache vezi lordache. Gheorgke, fiul Dinei, sora lui Tudor, 73. Gheorghe al IV-lea regele Angliei, vizitează Kanovra, 215. Gheorghe Moraitul, dragomanul lui Pini, 5. Gheorghe, Sf., biserică în Bucureşti, 93, 230, 287, Gheorghe, SI., pe steagul armatei lui Tudor, 260. Gherardoilu, căminar, ispravnic la Târgovişte, 254. Gherasim, episcop de Buzău, 224. Gherasim, episcop de Roman, 191 ; la Secu, 313. Gherghel, Ştefanachi, căminar, 192. Ghica, Alecu, boer, muntean eterist, 129; spre Braşov, 173, 221. Ghica, Aurel, din carcelaria lui Ipsilanti, 138. Ghica, Costache, ban, socrul lui N. Glogove anu, 104, 107—109. Ghica, Grigorie, ban, 39; membra al comitetului provizoriu de ocârmuire, 157; spre Braşov, 173; Domn al Moldovei, 36; la Coustantinopol, 355; Domn în Ţara Românească, 253, 336. 356; intră în Bucureşti, 332 ; cere eliberareapandurilor închişi www.digibuc.ro 391 la Constantinopol, 308; casa lui, 25, 242, 249. Ghica, /., 98, no, 115, 135. •Chica- Vodă, stradă în Iaşi, 329. Ghifă Haiducul, trimis la Constantinopol, 308. Giani, la Cotioceni, 253. -Gianib, în conflictul ruso-turc, 347. Giuşcă, Isaia, vicarul Mitropoliei din Iaşi, 320. Gigârtu, căpetenie de volintiri, 97. Girardin, Saint-Marc de, 62. GiUrescu, C. C., 9. -Giurgiu, 253, 303, 304, 341 ; Caimacamii la, 221 ; paşa dela, 279, 281 ; Tudor şi paşa dela, 282—285. -Giuvara, Iamandi, căpetenie de Arnă-uţii 159- -Glogova, Tudor administrator la, 74. Glogoveanu, Elenco, soţia lui Nicolae G., 104, 105, 106. •Glogoveanu, loan, boer din Craiova, 74. Glogoveanu, Nicolae, clucer, ispravnic de Mehedinţi, 74, 81, 82, 84, 87, 103, 105, 107, 108, no, 111, 113, 159. GolescU, C., 57, 62, 67. GolescU, C-tin., mare vornic, logofăt, 262; rămas în Bucureşti, 263; la Braşov, 269. Golescu, Dinicw, logofăt, 50, 56, 62 ; eterist, 12 ; faţă de Alecu Vodă Suţu, 39; casele lui, 269, 292. Golescu, Iordache, mare vornic, 135; despre boerii rămaşi în Bucureşti, 261; despre Tudor, 263. Golescu, Nicolae, mare logofăt, 262 ; rămas în Bucureşti, 261, 263 ; închină Bucureştii lui Chehaia-bei, 304 ; la Constantinopol, 355. Goleşti, 16, 297, 298; Tudor la, spre, 290, 293—295 ; 299. •Golia, m-re din Iaşi, sub ocupaţia turcească, 320; arde, 329. Gali, Karl, corespondent de presă în Buc., 184, 284. Golowkin, conte, reprezentantul oficial al Rusiei Ia Viena, 343. Golumbeanu, Duntitrache, al doilea soţ al Balaşei, 84. Gordon, ambasadorul Angliei la Viena, 34i- Gorj, judeţul, 71, 73, 100, 112, 140, 150. 159- Gotlwald, Joseph, 29, 120. Govora, via lui Tudor, 85. Grădişteanu, Scarlat, mare logofăt, 262 ; rămas în Bucuri şti, 231 ; 263; epi-statul casei lefilor 267. Greceanu, loan, boer moldovean, la Constantinopol, 355. GrecescU, loan, postelnicul, 79. Greci, 13—16, 19—20, 24—28, 30, 50, 58—59, 89—90, 96, 110, 115, 117—119, 124, 126—127, 134, 136, 149, 180, 182—183, 185, 189—192, 194, 199, 201, 205, 207, 210, 213, 215, 231, 238, 240, 246, 251, 273, 275. 293—294, 298, 310, 321, 339, 341—342, 347—349, 356; negustori, în Principate, 45, 66, 350; Domni în Principate, 350; în administraţia Principatelor, 128; boeri români despre, 319, 351—352 ; lui Ipsilantî, 16, 181, 239, 241, 255, 288, 290; Tudor şi, 147—148, 247, 264, 280, 292 ; uciderea lui Tudor 301; relaţii cu Turcii, 121, 123, 133, 219, 336, 338, 340, 348; protejaţi de Ruşi, 286; şî desaprobarea ţarului, 250; Aii Paşa şi, 131 ; Mettemich şi, 337; lui Caravia, 184 ; lui lordacdc Olim-piotul, 231 ; ucişi de Bimbaşa Sava, 306 ; nimiciţi la Galaţi, în Muntenia, în lupta dela Sculeni, 304, 309, 312; şi biserica creştină, 351 ; abuzuri în Ţările Rom,, 350, 351 ; izgoniţi din Ţările Rom., 351, 355, 356. Grecia, 116, 119, 120,121, 186,179—182 185, 186' 199, 224, 228, 239, 240, 252, 257, 308, 335, 351. Grigorie al Irinupolei, eterist, despre Turcii din Iaşi, 321. Guştinar, avans posturile lui Tudor, la, 279 ; panduri la, 253. II Hafis, Aii Paşa, din Vidin, 112. Hagaler, Agă, în Ţările Româneşti, 324. www.digibuc.ro 392 Halet, Efendi, preşedintele consiliului secret otoman, 206. Hangerli Nicolae, Domn, 52. Hangerli prinţ, fuge în Odessa, 199. Hanovra, vizita regelui Gheorghe IV, în, 215, 340, 341. Hanul Armenesc, în Iaşi, arde, 329. Harţe, pastor vice-consul al Prusiei la Iaşi, 179, 193, 319, 323 ; despre incendiile din Iaşi, 329; despre evacuarea Turcilor din Moldova, 331. Hassan-bei Siricoglu, adjutantul papei din Silistra, 309; în timpul ocupaţiei turceşti, 331. Hassan-bei (Cavanos-Oglu), 332. Hcţsg, 74. Hauptmannsberger, avocatul Elencăi Glogoveanu, 106. Hârgot, Ioni fă, Z ape iu, 79. Hărvafi (Sclavonţi), 96. Herculane, Tudor, la băile, 82. Herescu, Constantin, boer muntean afiliat Eteriei, 129; la Tudor Vladimi-rescu, 229; ginerele spătarului Gr. Bălianu, la Târgovişte, 253, 256. Herfa, Turcii la, 325. Horezu, mănăstire, 174; trupele lui T. V. la, 141. Hotin, ţinut, 319. Hrisochefal, dascăl, agă al oraşului Iaşi, 189. Hristea, Grecul relaţii comerciale cu Tudor, 81. Hristu, Pancu Hagi, căpetenia oştilor din Zimnicea, 148. Hurmuzaki-Nistor, 5, 7, 24, 32, 40, 43—46, 51, 53—55; etc. passim. Huşi, târg, episcopiei 40. I Iacovenco, 40, 261, 263, 284, 285. Iakchitsch, Greg., 95. lamandi, serdar, şef de arnăuţi, 171 ; serdar la Cozia, 289. Ianache, căpitan, în Oltenia, 164. IancU, vătaf, cu Tudorla Ipsilanti, 243. Iani, Bulucbaşa, căpetenie de Arnăuţi, I59> Ianina, 343 ; Aii Paşa, la, 131, 182. Iaşi, 4, 32, 46, 50, 60, 65—66," 96,. no, 116, 120, 128, 182, 187, 189,. 192—194, 199—200, 219, 267, 328"-352—353. 355 caimacam în, 3l8P Vasile Caravia la, 130; Farmache la. 191 ; Ipsilanti la, 116, 185, 239; Iusuf paşa spre, 304 ; Salih paşa dela, 314; Turcii spre, la, 183, 311—312 . 3*9—320; 322—323, 325, 330—331,. 333 ; incendii la, 328—329, 333. Ibrahim, Mustaţa, 94. Ibrcil, 341. Ienciu, căpitan, la conacul lui Otete-leşanu, 174; executat din ordinur lui Tudor, 172, 175. lenescu, lene, căpitan al lui Tudor_ 294, 295, 297; la Goleşti, 296. Ierarhi, sfinţii, (Colţea), biserică din_ Bucureşti, 64. Ierusalim, locurile sfinte dela, 63. Ignatie, mitropolitul Ungrovlahiei, 64.. 99, 122. Ilarion, episcop de Argeş, 12, 64, 89,. iii, 129, 134; biografie, 138; refugiat la Braşov, 138; sfetnic al luf Tudor, 138; în întâmpinarea lui. Tudor, 224; la Cotroceni cu Tudor„ 138, 253, 266, 278; interpret de greacă la întrevederea Ipsilanti— Tudor, 243—244 ; asistă la primirea, lui Udritzki de către Tudor, 227.. Ilfov, ispravnicul de, 241 ; judeţ al lui Tudor, 269. Iliat, Iancu, strânge voluntari la Câmpulung, 256. Imperiul bizantin, 31, 119, 351. Imperiul otoman, 14, 18, 29—30, 70,.. 95, 106, 109—no, 182; creştinii, din 137, 202, 210, 240; şi Eteria, 121, 338; şi Mettemich, 337; şl Rusia, 214 ; mărfuri din, 273- Impozitele, în ,,constituţia” lui Tudor, 273. Insulele Ionice, supuşi englezi din, 46- Inzof, general, guvernator militar al Basarabiei, 185. loan, nepot de frate al lui Tudor, 73_ Ioan Nou, sfântul, biserică dinBu— cureşti, 64, 230. www.digibuc.ro 393. Ioana, mama lui Tudor, 72. Ion ăela Broşteni, căpitan de panduri, 308. lor dac hi, preot, 233. lorga, Nicolae, 3, 6, 9, 10, 16—17, 73, 109, etc. passim; părerea lui d spre îevoluţ'a lui Tudor 14—150. Iosif, episcop al Argeşului, 63 138. Iosif, ieromonah, rudă cu Tudor, 72. Iova, polcovnic, nepotul lui Iordache Olimpiotul şi Tudor, 134, 139 140 ; la Tănţăreni 152; la conacu1. lui N. Otete'eşianu, 174; ta: cutat de Tudor, 172, 175. Ipatios, aghoitantul lui Ipsilanti, 131. Ipsilanti, Alexandru, 4, 6, 16, 22, 26, 38, 40, 49—50, 58, 75, 88, 100, 115, 127, 131, 134, 148, 165, 171, J73, 183, 198—200, 229—230, 240, 245, 247,-249, 251—252, 255, 259, 262, 264, 277, 280, 290, 292, 298, 313, 349; şi Eteria, 121, 123—125, 225; Ţarul dezavuează mişcarea lui, 24, 187, 203—205, 229, 249, 282; şi Turcii, 208, 284 ; în Ţara Rom.; 22, 217, 245, 318; reorganizează Ţara Rom., 256—257 ; alcătueşte un cod militar, 254 ; despre numirea Domnilor şi conducerea Principatelor, 349; privelegiile lui, 273 ; Aşezământul Iui pentru raporturile dintre ţărani şi proprietari 35—36; şi impozite, 255 ; faţă de-plângerile locuitorilor, 254 ; stăpânirea lui ; 269 ; armata lui, 271 ; în Moldova, 126, 147. 177. 179. 181, 184, 193, 335; raporturi cu Tudor, 16, 18, 25, 133— 134, 225, 228, 239, 243—248, 251, 269—270, 288, 291, 295, 299—300; spre, la Bucureşti, 220—221. 224, 226, 231, 239, 261 ; ocupă Breaza, Câmpina, M-rea SiDaia, Câmpulung, 254; inspecţie la Câmpulung, 256, 289; la Chişinău, 127, 130; la Co-lentina, 242, la Cotroceni, 271 ; la m-rea Cozia, 307, 309; în lupta dela Drăgăşani, 307; la Focşani, 240; la Găeşti, 289; la Iaşi, 20, 179 185— 186, 219; trece Oltul, 306: ocupă m-ri în Oltenia, 269 ; la Piteşti, 306; la rioeşti, 241 ; trece Prutul, 20, 116; la Râmnicul Vâlcii, 306—307 ; la Roman, 239; la Târgovişte, 189, 245. 250—251 ; 253, 288, 305; des-veleşte mitropolia din Târgovişte, 254 ; în Transilvania, 308 ; la Vără-şti, 241 ; moare la Viena, 308; şi Pancu Kagi Kristu, 148; şi Sava, 243, 287; şi iîtrogonof, 209, 287; întâlnirea cu Suţu, 180; în casa lui Grigore Ghica, 242, 249; proclamaţii, 128, 138, 180, 241, 247, 257, 274; corespondenţa, 95, 123, 130, 182, 204, 247—248, 250, 293, 301, 310. Ipsilanti, Constantin, domn în Muntenia, 32, 75, 95—97. 124. J67: dispoziţii de ale lui, 275; castelul lui, 322. Ipsilanti, Elisabeta, mama lui Alexandru Ipsilanti, T25. Ipsilanti, Gheorghe, fratele lin Alexandru Ipsilanti, 179; la Câmpulung, 256; întrevedere cu Tudor,. 292. Ipsilanti, Nicolae, fratele lui Alexandru. Ipsilanti, 179, 256, 290, 292, 305. Irinupolea, 321. Isaia, Arhimandritul, vicarul Mitropoliei din Iaşi, şi Turcii, 322. Isaiev, general rus, 95, 97. Ismail, 312, consfătuire eteristă la. 115, 126; hotărîrea pentru isbuc-nirea răscoalei, 133. Istrate, ceauş, arestarea lui, 155. Islrali, Gavril, paharnic, 192. Italia, Austria, şi, 214, 337; răscoala, din, 125, 201 ; combaterea spiritului în, 215; unificarea, 3. lupca, 80. Iusuf, aga, 112—113; 318; spre Iaşi, 303, 304. Ivanciu, egumen sârb, în Valea Muerii, 3®9- Isvoranu, Constantin, 5; pregăteşte-casă de găzduire lui Ipsilanti, 241 ; despre întrevederea Ipsilanti-Tudor, 244—245 ; despre pandurii lui Tudor_ 255 ; despre boerii fugiţi la Braşov* www.digibuc.ro 394 26i ; despre căpitanii lui Tudor, 297; despre atutudinea lui Tudor faţă de Greci, 292, etc., passim. J Jianu, Ioni fă, pitar, 267, 283. K Kamerinos, delegatul Eteriei la Petcrs-burg, 131. Karagheorghe, 95; întrevederi cu Le-ventis, 121. Kieiv; Karagheorghe la, 121, Ipsilanti la, 125. Kinl’uriotis, Laur, din Kydra; la Pisa 122. Kinopsi, Ioniţă, conducătorul cancelariei lui Ipsilanti, 138; la Cotro-ceni, 253. Kirdjali, şef de bandă, 94, ' Kiriac, stolnicul, destituire, 274. Kirlian, baron de Lagehfeld 104, 109. Kisselef, 126. Klinger, Franz, german dezertor din Transilvania, 151. Kogălni-eanu, Mihail, părerea lui despre revoluţia lui Tudor, 12, 34, 61. KoprUH, Akmei, mare vizir, 30. Komeasca vezi Comescu. Kreuchely, consulul Prusiei la Bucureşti, 64. >5. 137. 139. 143. 152, 158, 323. 324; despre starea oraşului Bucureşti, 220; despre comportarea Turcilor la Bucureşti, 318; despre incendiile din Ţările Româneşti, 330. Kreliescu, Ortopan, scriitor al cancelariei lui Ipsilanti, 138. Kuhn, 124. JCurşid, Paşa, silictarul lui, la Con-stantinopol, 343. L hihovary, Ch. G., 68. Lahovary G., /., 148, 218. Lainci, schit, 103, 162. -Langen/eld, vezi Kirl.au. Langeron, conte, general, guvernator al Odessei, 32, 56, 59, 185. Lantz, Ioseph, 104. Lascaris, Mihail, 6- Lassanis, eterist, la Iaşi, 120, 128, 185; la Sava, 243 ; în Transilvania, 308. Laurenţon, F. G., preceptor în familia lui Al. Suţu, 42, 45, 57, 60, 61, 66, 76, 88, 260, 292, 299; despre Tudor (Domn), 263 ; despre panduri, 270. Laurian (August Treboniu), părerea lui despre revoluţia lui Tudor, 13. Laybach, 182, 201, 212, 250; congresul dela, 146, 147, 181, 202, 413, 251, 337. Lăcusetanu, P., 73. Lebzeltern, ambasadorul Austriei la Petersburg, 123. Lejeune, 42, 66. Lenş, Filip, postelnic, sluger, (_,in-choult), 262, 330; la Constantinopol, 355- Leonida, 181. Leova, 312. Leventis, Gheorghe, dragomanul consulatului rusesc, eterist, 120—121, 135, 250. 253. LhSritier, M., 335, 347, 341, 349." Ligne, prinţ de, 62. Linchoult, ve:i Lenş. Lipsea, 45. Lipscani, negustori mari, 66. Lisabona, 201. Lom Palanca, Turcii prin, 303. Londra, 345—346; şi Austria, 337; pentru evacuarea Principatelor, 216. Lungu, B., 335, 341, 346. Lupu, condicar din Craiova, 74 ; vezi Dionisie L. Liitzow, conte, 207, 211—122, 339. M Mac, Michael, medic englez, 69. Macedonia, 131, 257. Macedonski, Dimitrie, căpitan al lui Tudor, 24, 115, 140, 152, 164, 218, 280, 298, 259, 302 ; şi Tudor, 135» www.digibuc.ro 395 286—2871 291, 294—295, 299; în Bucureşti, 167, 260; în plaiul Ciobanilor, 150; căpitan la Iordache, 297 ; la Piteşti, 306 ; la Slatina, 174 ; la Strehaia, 152 ; la Tismana, 302, 308; cerat de panduri comandir, 298. Macedonski, Pavel, frate cu Dimitrie, 85,115, 143, 280; intermediar între boieri şi Tudor, 165 ; misiunea sa la Tudor şi Dimitrie M. 164. Madgearu, V., 45. Madrid, dezordinile din, 201. Mamul, m-re din Oltenia, Turcii, în, 306. Maniu, A., 9. Manolache, vornicul Craiovei, 61. Manolescu, Aga-Persianul, 96. Mânu, notabil grec, bănuit de complicitate cu Suţu, 201. ManU, loan, vistier, plecarea spre Braşov, 173. ManU, vornic, rămas în Bucureşti, 261 — —263. Mânu, spătarul, închină lui Chehaia-bei Bucureştii, 304. ManU, căpetenie în armata lui Al. Ipsilanti, 142, 305. Marea Mediterană, transporturile de grâu din M. Negară în, 30, 211. Marea Neagră, transporturile de grâu din, «ii, 348. Marghioala, Domniţa, pentru eliberarea lui Grigoraş Sturdza, 190. Marine seu, Neagoe, şi Dumitrache Protopopescu, 233. Masaniello, revoluţionar italian din sec. XVII-lea, 88. Masinca, fata lui N. Glogoveanu, 104, 106—108, ni. Matei Basarab, boerii din vremea lui, despre Greci ca Domni, 350. Mavro, Nicolae, la Braşov, 173 221. Mavrocordat, Alexandru, Domn al Ţării Româneşti, 29, 40, 116, 143, 246. Mavrocordat, Constantin, Domn, 31, 34—35. 38, 48—49. 58. Mavrocordat, Nicolae, Domn în Moldova, 29. Mavrogheni, Nicolae, Domn, 93, 116; case dela cişmeaua, 243. Mavrodol, Iancu, casele lui, 299. Mărcuţa, Sava la m-rea, 287. Mărgineni, Tudor, la, 292. Mehedinţi, judeţul 71—73, 79, 83, 85, 94, 112, 142; arendaşi din, 150; ispravnici de, 84, 104, 152, 154 ; pandurii din, 159, 308; ţăranii din, 150. Mehemet, CiuciUc, la laşi, 331. Mehemet, Selim paşa, seraschierul dela Silistra, în Muntenia, 303, 319, 355. Meimar-Başa, arhitectul Curţii domneşti, 267, 284. Mendelsohn, Bartholdy, istoricul Ete-riei, 117—119. Merişescu, Ion, 83. MerişescU, Laţcu, 83. MeşUnescU, PărvU, martor la uciderea lui Tudor, 300. Metternich, cancelar, 116, 123, 202, 299. 235. 239 ; şi Principatele româneşti, 338, 341 ; 344; intervenţii româneşti la, 275 ; boierii către, 279 ; părerile lui despre revoluţia lui Tudor, 149 ; faţă de revoluţiile dia Spania şi Italia, 125 ; faţă de Greci, 337; faţă de ofensa adusă Bicericii, 210; şi Ţarul, 215, 251; pentru mnţinerea păcii între Turci şi Ruşi, 337—338 ; în aplanarea conflictului dintre Turcea şi Rusia, 340, 342 — 346, 348—349. Mihai-Vodă m-rea din Bucureşti, cerută de Tudor, 259. Mihăilă, căprar, omul de încredere al lui Tudor, 81, 139. Mihali, Delibaşa, căpetenie de Amăuţi, 159, 163, 166, 229 ; la Chehaia bei, 305, la Goleşti, 290; la Ploeşti, 117; în mahalaua Tabaci, 310; la Tudor, 298 ; omorîrea lui, 301 ; 310; isacciul agenţiei austriace dela Silistra, 283 ; la Sibiu, 306. Milanovich, Mladen, sârb eterist, retras în munţii Dornei, 312. Miliţia naţională, 93. Miloradovici, general rus, 75, 97, 100. Miltiade, 181. www.digibuc.ro 396 Miltitz, C., von, 126; către regele Prusiei 158; raport, 256, 318, 323. Minciaki, consul general al Rusiei, 135. Minea, Ilie, 34. Mitrofan, Ieromonahul, rudă cu Tudor, 72. Mitropolia din Bucureşti, venit, 64; ocupată de Tudor, 253 ; 261 ; ocupată de Turci, 305 ; m-re în Buc., cerută de Tudor, 259. Mizil, 193; Al- Ipsilanti la, 241. Moangă, Vasile, ispravnic de Olt, 154, 277; sameşul judeţului Gorj, 141. Mogoşoaia, moşie la, 220. Mola, Aga, 97. Molajoni Giuseppe Maria, despre Tudor (Domn), 263. Moldova, rîu, 43. Moldova, 12, 29, 32, 40, 41, 43, 46, 47, 49.55. 57. 58. 61, 69, 95, 96,100,136 149, 183, 186, 187, 189, 192, 193, 194, 198, 205, 206, 207, 211, 219, 250, 312, 332, 341, 345, 355 ; Domn pământean în, 280, 356; caimacam în, 318; comandantul militar al, 193 ; măsurile de ordine ale guvernului din, 191 ; Eteriştii în 311, 313 ; administraţia Eteriştilor din, 190; soborul din împotrivia mitropoli-ţilor greci, 350; legături cu Ţara Românească, 277; boerii mici din, împotriva hotărîrii boorilor din Braşov, 353 ; boerii mici din, împotriva celor mari; 352 ; Ipsilanti în, 22, 127, 164, 177, 179, 199, 200, 335 ; voluntari din, pentru Ipsilanti, 251 ; soldaţi strânşi în, 194. Turcii în, 195. 303. 313. 317. 319. 321, 324. 325. 33°. 331. 333: comerţul cu Austria şi Polonia, 43, 45; starea ţărilor din, 34, 36 ; ţăranii din 67 ; răzeşii din 65; ocnele din, 54, păşunilor din, 43; faptele din, 250; venituri din, 52, 53. Moldovenii, 20, no, 139, 149, 194, 320; Ipsilanti şi, 181, 240; Poarta şi 187, 190, 356 ; Wittgenstcin şi, 186. Moldo- Vlahi, 209. Moreea, loc fixat pentru începerea revoluţiei greceşti, 126,127, 199. 345 p dificultăţile Porţii în, 204. Moruzi, Alexandru, Domn al Moldovei, 32, 37. 40. 57. 273. 275- MorUzi, Constantin, Domn, 40; dragoman al Porţii, 205, 207 ; executat la Constantinopol, 336. Moruzi, Ianachi, 40. Moruzi, Nicolae, dragoman al Amiralităţii, 207. Moscova şi Eteria, 123; Ipslanti la, 125- MotrU, mănăstire, 150, 152, 153, 1-61 168, 173 ; ocupată de Ipsilanti, 269 T Aprovizionată de Tudor, 278. Muică, Radu, logofăt al lui Tudor, 77. 78. Munkdcs, fortăreaţă în Ungaria, 308- Muntele, plasă, 79. Munte, proprietăţile lui Tudor, la, 85. Muntele de Sus, plaiu, 104. Muntenegrenii, 199; Aii Paşa şi, 131. Muntenia, 40, 42, 44,52,53, 61, 95, 96, 99, 203, 250 ; volintiri din, 93 ; Greci. în, 115, 240, 309, Ipsilanti în 181, 240; Turcii în, 303, 318, 324, 326, 33°. 3311 protecţia lui Wittegensteirr în, 276; exportul, 45; comerţul lemnului, 43 ; moşnenii în 65; poştele din, 250. Muscali, 98. Muscel, judeţ, 306; sub Ipsilanti, 251, oameni recheziţionaţi din, 254. Mustafa, Cara, 95. Mustafa, Efendi, tălmăciul paşti din Vi din, 139. Musulmani, 30, 138, 201. Muzhar-Aga, 31. N Nani, casa fraţilor, 85. Napoleon I Bonaparte, 66, 117, 131. Natamenia, casa unde avea Tudor cârciuma, 82. Naum, vezi Râmniceanu. Neamţ, 192. Ncapole, 88; revoluţia din, 127, 201 ; arhivele de Stat din 3. www.digibuc.ro 397 Nectarie, Mitropolit, 63. JNeculce, Ion-, împotriva Grecilor, 350, Negel, Şerban, boer moldovean, afiliat Eteriei, 129. Negotin, 98. Negri, caimacam, membru al Eteriei, 170, 197, 304; la Bucureşti, 169; stradă în Iaşi, 329. Negri, Petrache, ban. 191. Negr'.s, Theodor, negocieri cu Sârbii, 121, la iaşi, 120, ; la Pisa, 122. Nemţi, 45, 66, 94, 106, 301 ; în trupele lui Iordache Oliinpiotul, 231. Nenciulescu, mare vornic de poliţie, rămas în Bucureşti, 261, 262 ; închis, 269. Nesselrode, conte, ministrul de externe al Rusiei, 123, 126, 210, 280; corespondenţa cu marele vizir, 178, semnatarul pasportului lui Ipsilanti, 179; despre Strangford, 347. Jficolae, Sf., mănăstire din Iaşi, 329 ; sub ocupaţie turcească, 320, Nicolae I, Ţarul Rusiei, intervine pentru Ipsilanti, 308. .Nicolaescu, St,, 93, 97. Nicolaevici, Al., comandantul Bul-garlior din oastea lui Tudor, 291, 294. 295. 3°2< NicolaU, Răducanu, corespondent de afaceri al lui Tudor, 80, 83, 85. JficolicescU, Pani, la Ciovârnişani, 151 ; arestarea lui, 155. Nicolopulo, Ioan, funcţionar al consulatului rus, 134; şi dezavuarea Eteriei, 250. Nicolae, paşaleie dela 163. Nicosios, Panxiotachi, zis Murusi, 30. Nistor, Ioan, 7, 24, 43, 45, etc. passim. Novaci, plaiu al lui Tudor, 268, 269. Nubia, 69. Nucet, ciocnire între Greci şi Turci, 3°5- Nuri, Aga, la Bucureşti, la Tudor, 281. O -Oarcă, Ion, căpitan al lui Tudor, 153, 295 ; la Drăgăşani, 302, 307; Tudor şi, la Goleşti, 296, •Obileşti, Turci la, 287, 304, Obrenovici, Miloţ, 121, 127, 130, 131, 205. Occa, societate secretă, eteristă, 120. Ocnele Mari, Tudor la, 141. Odessa, 109, 120, 121, 193, 214, 215, 250, 251 ; şi Eteria, 119, 126; Grecii din, 125, 185 ; Greci refugiaţi la, 336; fuga lui Suţu la, 199, 207; trupe dela, pentru Ispilanti, 240, 312. Olimpiotul, Iordache, căpitan, 16, 23 28, 90, 109, 115, 120, 125, 135, 139, 140, 143, 163, 177, 230, 253, 312; la Bucureşti, 176; la Coţofeni, 166, 168; la Curtea de Argeş, 308, 313; în ţinutul Dornei, 313 ; la Drăgăşani, 307; la Goleşti, 290; la Piteşti, 256, 289, 302, 306; la Slatina, 176, 221 ; apărămânăstirea Secu, 313 ; şi Sârbii, 121, 130; şi Solomon, 153, 293; în întâmpinarea lui Ipsilanti, 177; şi Tudor, 90, 115, 131, 134, 139, 169, 171, 229, 263, 290, 291, 292, 298, 299, 300, 301; şi căpitanii lui Tudor, 295. 297! Şi Turcii, 307, 164, 237; moartea lui, 314. Olt, judeţ, al lui Tudor, 269. Olt, rîu, peste, dincolo, judeţe, despre, 5. 27, 53. 96. 99. 112, 135. 140. I4I> 159, 161, 173, 176, 272, 289, 292, 302, 306. Olteni, biserică în Bucureşti, Aniăuţi în, 311; mahala în Bucureşti, 31c. Oltenia, 4, 16, 21, 23, 27, 28, 71, 75, 77, 83, 94, 93, 97, 98, 101, iii, 112*, 163. 173. 178, 308, 352; guvernare, 352 ; revoluţia în 115, 133. 134- I55. 201 7 plecarea lui Iordache, Far-mache şi Ianache, 164 ; sub ocupaţie austriacă, 93, plecarea lui Tudor, în, 139; funcţiunile lui Tudor în, 136; sub Tudor, 25, 154, 245, 269, 289; pandurii din, 49, 278; volintiri din, 93, 97, 277; mănăstiri din, 246, 278, 284 ; Turcii în 23, 176, 303, 306. Oltenii, 136, 150 ; proclamaţia lui Tudor către, 147, 148. Opran, Ghiţă, 139; împrumută ben’ lui Tudor, 267. www.digibuc.ro 398 Orăşanu, Geani, stolnic, sfetnicul lui Tudor, 138^5^ Orfano, comandant eterist, 193; în cale? Turcilor la Nucet, 305. Orşova, 80, 81, 83, 85, 107, 139, 151. Orşova Nouă, 112. Orşova Veche, iii, Osman-Bazargic, la Ipsilanti, la Co-lentina, 243. Osman-Paşa, în Ţările Româneşti, 324 ; şi ordinul de evacuarea Turcilor din Moldova, 331. Ostrov, 139. Ostroveni, 82, Oteteleşanu, clucer, 142. Oteteleşanu, conacul dela Beneşti, 22. Oteteleşanu, Dinicu, ispravnic, 141, 151. Oteteleşanu, lordache, 174, 175; casa lui 173. O eteleşanu, Nicolae, 174. Otetelişi, localitate, 175. Ott, Moritz von, inginer al lui Tudor. Oţetea, A,, 128, 143, 158, 181, 182, 199, 200, 205, 207, 208, 280. P Padeş, proclamaţia dela, 4—5, 16, 19 135, 138, 144—145, 147, 222, 231— 232, 236, 263, 265; T. Vladimirescu la, 142, 151. Pagi, consul francez, 135. Pageni, sat, 73. Panaitescu, P. P., 95. Panduri, semnificaţia şi etimologia cuvântului, 93. Pangal, JVicolae, 96—97. Pantelimon, Sf., m-re din Iaşi, 329. Papa, vistierul, fratele lui Tudor, 73, 152 ; ispravnic do Olt, 272 ; la Con-stantinopol, 308. Papacostea, Victor, 7, 126—127, 175, 263. Papasoglu, editor al litografiei Ini Tudor, 9. Papazoglu, Dimitrie, maior, 300. Parant, agent francez, în Principate, despre neînţelegerea dintre boeri şi Greci, 350. Parganiofi, 182. Paris, 345—346. Passalrovitz, despre Domnii Greci la pacea dela, 350. Pasvan-Oglu, paşa din Vidin, 94, 130. Patmos, 130. Pavel, vezi Papa. Pavli, Andrei, bancher, 185. Păpuşoiu-Vodd, porecla lui Mihai Şuţu, 68. Pătrăşcanu, Lucreţiu, 34. Pătru, Logofăt, omul lui Glogoveanu, 82. Părşcoveanu, Ştefan, susţinut de boieri, pentru a fi ales Domn, 350. Peloponez, 126; răscoala Grecilor din. 131. 210. Pendedeca, sol al lui Ipsilanti la Iaşi, 128, 185, 193—194; la Târgovişte, 189. Peninsula Balcanică, 4, 29; trupe din, în armata turcescă, 340. Pera, 30. Percofciali, vezi Iusuf aga. Perrevos, comandantul armatei din Epir, 125; la consfătuierca dela. Ismail, 126. Perthusier, 42—43, 45, 57, 59. Pesta, Tudor, la, 107;. Pestei, corespondentul contelui Kis-selef, 126, 179, 186. Pestriţul, Dinu, 153. Petersburg, 122, 130, 149, 180, 186; ţarul Alexandru la, 213; delegatul Eteriei la, 131 ; Curtea dela, 197;. Curtea dela P. în chestiunea greacă, 214; şi întrevederea dela 'Hanovra,. 341- Piatra, 192. Piemont, revoluţia din, 127. Pignot, informatorul lui Samurcaş-dela Viena, 167. Pini, Alexandru consul rus, 5, 23—24, 38—39, 64, 68, 86, 100, 109, iii, 157 —158, 171, 177,199, 218—219, 225— 226, 250 corespondenţă, 198, 2011— 202 ; Ipsilanti şi, 116 ; 200; scrisoarea de dezavuare a lui Ipsilanti, 249 ; faţă. de Domnul Alecu Suţu, 128; T- www.digibuc.ro 399 Vlad'mirescu şi, 135; 139—140, 148, 178, 182, 217; pleacă din Bucureşti; 227, 262; la Braşov, 221; memoriul boierilor adr< sat lui, 234. Pisa, 169; adunare cteristă, 122. Pisani, Andrei, consul rus la Iaşi, 121, 188, 323; la Wittgenstein, 186; Strogonof şi, 187. Piteşti, 16, 27, 66, 140—141, 176, 253— 254, 256, 288, 290—291, 302, 3C5— 306; Iordache la, 289, 302; Ipsi-lanti la, 289, 305—306; Tudor la, 25. 90, 140, 245—246, 256, 287, 299. Pleşuva, apă, 84—85. Plevna, asaltul, 97. Ploeşti, 178, 193; moşia oraşului, 40; Ipfilanti la, 241 ; voluntari pentru, 256; Iordache, Delibaşa Mihali şi Ghencea, la, 177. Plumbuita, la ra-tea, 287. Poarta Otomană, 10, 13, 18, 26, 29, 31—32, 43, 54, 62, 95, roo, 103, iii—112, 126—2127, 130, 138, 140, 169, 171, 199, 206, 211, 213—215, 229—230, 295 318, 342; arzuri, memorii, către, 4—5, 135, 146—147, 171—172, 188, 252, 278; Austria şi, 203 ; conflictul cu Aii Paşa din lanina, 131, 182; relaţii cu Rusia, 158, 200, 205, 215, 250, 338—339; Tudor şi, 37, 149, 197, 228, 274, 289 ; despre Fanarioţi, 335, 356; relaţii cu Principatele, 30, 190, 198, 204, 208—209, 338—339; 349—350. 355—357; comerţ, 42, 212, 356; despre mănăstirile închinate, 356. Pobrata, m-re, 321. Podul-de-Pământ, 330. PodulMogoşoaei, bariera, 243, 310, 330. Podul Roşu, la Iaşi, 180, 328. Podul Târgului de Afară, 135. Podul Vechiu, 329. Poenaru Petrache, secretar al lui Tudor, iii, 138. Poiana Hoţească, via lui Tudor, 84—85. Polonia, comerţul cu Moldova, 43. Polonezi, 59, 62. Pomeris, eterist, 189. Pompiliu, Eliade, 59. Popa, Gheorghe' 77—78. Popa, Joniţd, preot din Cerneţi, 84. Popescu, Chiriac, căpitan al lui Tudor, 62, 89, n5, i45, 171, 175, 243, 288, 309 ; despre Al. Ipsilaati, 307; despre Tudor, 290—291, 294—295; passim. Popescu, M., 71, 107—108, 110, 143, 146, 151, 159, 168—170, 184—185, 187, 219, 221, 229, 231, 242, 246, 250, 263, 284, 314. Popovich, agent austriac în Bucureşti, 107, 171. PopoviciFota, 139; împrumută bani lui Tudor, 267. Poroţanu, sameş la Craiova, 154. Porter, R. Ker, 65. 69. Posa G., despre omorîrea lui Tudor, 300. Pouqueville, 210. Prahova, 220; judeţ, 241 ; moşnenii din 38; sub Ipsilanti, 251 ; oameni rechiziţionaţi din, 254. Prep n, localitate, 71, 73. Principatele române, 31—32, 34, 40— 43. 45. 47. 53. 57—59. 61, 66, 106, 110, 120, 123, 127, 135, 150, 227, 338. 357; turburări şi dezordini, 188, 198, 200, 202, 203—204, 209; numirea Domnilor în, 216, 339, 341 — 342. 344. 348—350, 355 ! Turcii şi, 187, 206, 211—212, 214—215, 229, 241. 330—331, 333, 339, 342—343. 346, 348—349, 355, Rusia şi, 252, 340; Muttemich şi, 338; Ipsilanti şi, 180. Prisăceanu, Bărbuceanu, 155. Prodan, Hagi, căpetenie de Arnâuţi, 134, 140, 159, 163, 230, 253, 302; şi Tudor, 168, 170, 174, 286—287, 291, 294—295 ; şi căpitanii lui Tudor, 297; cerut comandir de panduri, 298—299 ; la Piteşti, 306; la Tis-mana, 308. Prokesch-Osten A., istoric, 100,116—117 147, 182—183, 197—198, 200, 202, 204—206, 208—210, 212, 215, 335. 337—348. Protopopescu Dumitrache, logofăt, 138, 154—155. 175—176, 233. Protopopescu, Meiţd, fratele lui Dumitrache, 233. Protopopul, mahala în Bucureşti, 310. www.digibuc.ro 400 .Prusia, 137, 158, 213, 218, 276. 287, 305.319. 323. 343 î Ş» Rusia, 216; şi Turcia, 211 ; pentru aplanarea conflictului ruso-turc, 345, 348. -Prut, 12, 26, 43, 121, 123, 136, 188-189, 203, 219, 240, 266, 312, 342, Ipsi-lanti trece, 20,116,125,179,184—T85 Puşkin, 94, 116, 239. Putna, 324. n Jîaab, Joseph von, consulul Austriei la Iaşi, 179, 180, 184, 188, 189, 191, 323- Racovifă, C-tin, Domn, 31, 40, 41. Itacoviţd, Dimitrie, senior vornic, 39. Racoviţă, spătarul, 39. Pacovifă, Ştefan, Domn, (1764), 40. RăducanU, vezi Nicolau. Radu-Vodă, m-re, în Bucureşti, 260, 283; ocupată de Turci, cerută de Tudor, 259. Răescu, Antonie, 77, 78, 134. Răescu, Gkifă, 77, 78, 134. Raffenel, despre Tudor, 263. Pahova, 98, 112 ; Turcii prin 303. Raicevich, 42, 52, 61, 66. Paimondi, dragomanul lui Harţe, 179, 324. 329- Rajewski, A. N., 116, 239. Paiet, Costache, clucer, ispravnicul judeţului Mehedinţi, 154. Ralet, Isac, m-re vornic, 79. Pally, Doctor, no. Ralu, domniţa, fiica luiCaragea Vodă, 56, 179- Rasiy, Nicolae, căminar, 129. Raybaud, 245, 246, 263, 295, 300. Răşcanu, Iordache, căminar, 190; la Constantinopol. 355. Râmnic, judeţ, 239. Rămniceanu, Naum, 5, 26, 56, 73, 79, 89, 96, 98, 99, 100, 134, 147, 149, 150, 164, 167, 170, 171, 223, 225, 252, 255, 259, 261, 262, 263, 266, 283, 299, 350, 351. Pâmnicul-Sărat. Turcii în, 327. Rămnicul-Vălcii, episcopul de, 63, 64 263, 352 ; Ipsilanti la, 289, 305—308; Solomon la, 293: Tudor la, 253. Răşca, m-re, prădată de Turci, 320. Recordon, F., 57. 59. Regep-Paşa, din Ada-Kale, 77, 83, iii, 112. Reinhard, Doamna, soţia rezidentului francez din Principate, 62, 66, 69. Reis-Ejendi, 198—200, 209, 214, 249 ; şi Eteria, 211 ; despre rumirca Domni or şi evacuarea Principatelor, 339. 341 >' despre conferinţa de! a Viena, 347 ; şi Lord Strangford, 342 ; şi extrădarea transfugilor, 206, 341. Renan, Ernest, 6. Rhigas, Constantin, din Velestino, 109, 116; la Viena, 117; şi Turcii, 127. Rizo-Neroulos, /., postelnic, 39, 137, 157, *79. 180, 239; la Braşov, 262; la Sculeni, 127; despre Tudor, 263. Rizo, Teodor, şi Suţu, 201. Rizu, Grigore, prefect la Botoşani, 190- Robescu, Barbu, 83. Rogotete, fraţii, 83. Roman, 312; episcopul de Roman, 191> 313! Ipsilanti la, 186, 239. . Romanafi, 14. Români, 13, 18, 20, 94, 98, 129, 134, 228, 234, 246, 274, 312 ; din Transilvania 66—în cadrul trupelor lui’ Iordache Olimpiotul, 231 ; Ipsilanti faţă de, 240 ; lui Tudor, 255 ; părerea lui Rhigas despre, 117; şi Wittgen-stein, 275; şilurcii, 328. România, 59, 67, 120, 292. Rosei, Vasile, vornic, 54. Rosetti, Dracachi, boer moldovean, 313. Rosetti, Radu, 34, 47, 51, 65, 94. Rosetti-Roznovanu, Iordache vistier, eterist, 129, 154, 184, 188, 311, 322-330; despre lupta dela Sculeni, 312. Rosetti-Roznovanu, Nicolae, vistier al Moldovei, 129. Rosetti, stradă la Iaşi, 329. Roşii, ceată în Ţară, 49. Roşul, Dumitru, pandur, 308. Rucăr, 309. Rumelia, 131, 204; oşti turc. şti di 3°4- www.digibuc.ro 401 Rusciuc, 341 ; Pgşa din, 112 ; caimacamii la, 318; reşedinţă pentru fanarioţi, 279. Rusia, 4, 6, 18, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29. 32, 33. 45. 61, 80, 87, 95, 96, 97, 100, 109, 116, 131, 135, 136, 137, 148, 163, 1C4, 168, 170, 180, 184, 187, 188, 195, 197, 198, 2or, 202, 204, 207, 213, 241, 250, 305, 312, 323, 355 ; Şi Eteria, 27, 119, 122, 123, 180, 181, 182, 183. 205, 236, 244, 250, 251, 262, 263, 281; extrădarea transfugilor, 206, 212, 341 ; şi Ipsi-lanti, 124, 203, 224, 242, 244, 246, 251, 257; relaţii cu Principatele, 43, 129, 167, 177, 199, 210, 217, 252, 275. 3°4. 34°. 344. 35°; fafă de revoluţiile din Spania şi Italia, 125; şi Sfânta Alianţă, 214; la congresul dela Laybacli, 337 ; Tudor şi, 74, 85, 100, 147, 274, 301 ; relaţii cu Turcia, 128, 158, 200, 211, 213, 214, 215, 216, 243, 251, 266, 303, 336—349. Ruşii, 6, 16, 22, 28, 69, 72, 79, 96—^8, i°3. J35. I39, 140, 167, 169, 215, 219, 262, 284, 339; şi Eteria, 129, 230, 286, 312, 349; şi Ipsilanti, 239, 244; relaţii cu Principatele, 32, 59, 129; Tudor şi, 77, 226, 266. Russet, Ghenadie, 191. S Sabar, rîu, 253. Sabarul de Sus, plasă, 272. Sachelarie, Gh., 45. Sahib-Aga, 112, Salif Efendi, adjutantul paşei din Silistra, 306. Salih-Paşa şi pastorul H'arte, 323 ; la Iaşi, 320; la Secul, 314. Sallos, general rus, 97. Salonic, 6. Samoil, Sf., mănăstire din Focşani, 40. Samurcaş, Constantin, vornic, caimacam al Craiovei, 4, 23, 56, 61, 78, 99, ici, 103, 140, 159, 167, 168, 170, 173, 174, 177, 219, 222, la Braşov, 221 ; cor^spond'nţă, 148, 169, 218 ; eterist, 129; negocieri cu Sârbii, 121 ; relaţii cu Tudor, 134, 135, 137, 138, 141. Samurcaş Iancu, caimacam la Craiova, 169; eterist, 170; r-laţii cu Turcii, 275- Sanda, fata Dinei, sora lpi Tudor, 73. Sandagiu, sat, 177. Sardinia, navigaţie pe Marca Neagră, 34». Sava, Bimbaşa, căminar, 28, 126, 138, 241, 245, 253, 267, 278, 310, 313; biografia, 130 ; la Bevedere, 270; la Cozia, 309; la Goleşti, 290; la mănăstirea Mirgineini, 287; se înă-tăreşte în mănăstirile Plutnbuita şi M'ărcuţa 287; la Târgovişte, 287; în mahalaua Tabaci, 310; la Mitropolie, 252, 260, 261 ; Albanezi de ai lui, 221 ; şi Eteria, 115, 120, 130, 286, 287, 301, 30j, 310; şi Ipail-v li 286, 306, 310; si („hehaij b< 1, *92, 306, 309, 310; şi Turcii, 286, 287, 301, 310; relaţii cu Tudor, 27, 115, 243, 248, 260; 286, 287 291; însărcinat cu ordinea Capitalei, 164, 259, 270; omorîrea lui, 301, 310. Sava, Sf., biserica, în Bucureşti, 115, Sava, Sf., mănăstire dîn Iaşi, 320. Sdcucni (judeţ), 254. Sărdria, stradă în Iaşi, 329. Sârbii, 94, 97, 117, 152, 162, 275, 293, 352 ; Aii Paşa şi 131 ; în Eteric, 230, 312 ; în armata lui Ipsilanti, 239, 309 ; în armata lui Tudor, 248, 288 ; răscoala împotriva Turcilor, 95, 121, 199; din Ţările Româneşti, izgonire, 35i. 355- Scanavi, notabil grec, 201. Scheia, parohie, 64. Schina, Ioan, 199, 207. •Scriban, August, 314. Scufo, vezi Skuffo. Sculcni, Ipsi’anti la, 127; 179; lupta dintre Tur’i şi F.t -r’şti, 311, 312; Pisani la, 186. Secuienii, judiţ, 231. Secul, mănăstire 191 ; lupta dela, 313, 314; Eteriştii la 317. 27 www.digibuc.ro 402 Seiz-Cara, 303. Sekeris, 120. Semendria, 121. Serai, 31, 33. Serbia, răscoală, 95, 127, 257; cooperarea cu Bulgaria, 130. Severin, moara lui Tudor, la, 85. Sibiu, 169, 307; refugiaţi la, 221, 306, 334. 352. Sicilii, cele Două-, 158, 201, 214, 280, 348- Siliclar-bei, 309, 327. Silislra, 267, 287, 331 ; întăriri,. 275 ; bo.ri români la, 355 ; eterişti trimişi la, 309, paşa scraschierul din, 219, 282, 283, 292, 298, 303, 306, 310, 311, 319, 325, 327. 330, 341. Silislra-Valeşi, vizir, 286. Simion, căpitan, 269, 288. Sinaia, mănăstire, 254. Sineşti, 322, Sion, sinior, 267. Şiret, 43, 192. Skuphas, Nicolae, din Arta, 119, 120. Shuffo, arendaşul poştelor din ambele Principate, 129, 242, 250. Slatina, 174, 289; Tudor spre, la, 173, 175, 176, 221. Sldtineanu, Gkeorghe, vornic. Slălineanu, Iordache, vornic, 224, 262, 269. Sliven, 243. Smaranda, domniţă, fiica lui Caragea-Vodă, 56. Smirdan, 93. Smirna, 46. Solomon, po’covnic, 6, 97, 153, 166, 241 ; biograf a. 23, 98, 100, 153, 176; ş. Tudor, 176, 293, 294; la Ceret, 300 ; la Râmnic, 293 ; la Sibiu, 306 ; însărcinat cu paza O teniei, 159, 285. Spania, 207 ; revo'uţia din, 125, 201; navigaţie pe Mar a Neagră, 348. Spiridon, Sf., mănăstire din Iaşi, 320. Stanciu, Abagiul, relaţii cu Tudor, 81. Starea economică a Ţărilor Româneşti în timpul ocupaţiei turceşti, 324, 325. 326. Slavăr, lancu, s rdar în s’ujba Turcilor, 190, 319, 353. Slănceşli, în Moldova, 192. Slănceşli, mănăstire din Oltenia, 306. Stânca, castelul dela 312. Stern, A., istoric, 124, 181, 335. Stoian, căpitan, 93. Strangford, ambasadorul Angliei la Constantinopol, 211, 317, 332, 347, 348; în aplanarea conflictului ruso-turc, 340, 341, 342, 343, 346, 347; scrisoarea de dezavuare a lui Ipsi-lanti, '50 ; şi Principatele, 336, 339 ; părăs-şte Constantinopolul. 347; la Bucureşti, 347; la Viena, 347. Străjeşti , mănăstire din Oltenia, 306. Strambeanu, Vasile, creditor al lui Tudor, 85. Strghaia, mănăstire, 112, 138, 152, 161 ; Tudor la, 154, Strogonof, baron, însărcinat cu afaceri al Rusiei, la Constantinopol, 101, no, 168, 182, 183, 199, 200, 203, 204, 206, 207, 208, 209, 211, 212, 215, 229, 338; şi Grecii, 205; şi Ipsilanti 182, 250, 287 ; şi scrisoarea de dezavuare a Ţarului, 249 ; şi Pini, 198, 218; şi Pisani, 187; Românii şi, 252, 275, 276; ultiînatul către Poatră, 214; pleacă dela Constantinopol, 337, Sturdza, Dimitrie, boer moldcvean, 12, 313- Sturdza, Elisabeta, călugăriţa, 313. Sturdza, Grigore, boar moldovean, afiliat Eteriei, 129, 190. Sturdza Ioan Sandu, Domn a! Moldovei, 331, 336, 356; la Botoşani, 190; la Constantinopol, 355 ; afiliat Eteriei, 129. Sturdza, Petrache, spătar, 190, 192. Sturdza-Scheianu, D, C., 31, 34. Suceava, 193. Suleiman Aga, Hagi, şeful trupelor turceşti din Anatolia, 318. Suleiman-Paşa, din Belgrad, 112. Sulitţi, 182, 199. Summerers, Fran-is, consul general englez în Principate, 46. Surdul, Constantin, 97. Su'u .Alexandru, Domn al Ţării Rom. 4. 5. 11. 21. 33- 38, 39. 51* 56. 88. n5. www.digibuc.ro 403 n6, 128, 129, 131, 134, 135, 137, 138, 147, i6r, 273, 275; r.porturi cu Samurcaş, 167 ; constitue un comitet provizoriu de ocârmuire, 157 ; moartea lui, 140, J41 ; Doamna lui, 220. Suţti, Mihai, Domn al Moldovei, 68, 100, 116, 130, 186—190, 201, 206, 208, 317, 319, 335, 3„6, extră- darea lui, 212, 341 ; corespondenţa, 182, 183, 200, 202, 204 ; în Austria, 341; relaţii cu Ipsilanti, 128, 164, 180; şi Poarta, 200, 207, 338; şi Tudor, 148—149; Dcamîa lui, 170, 184. Su/u, Nicolae, candidat lâ domnie în Principate, 158, 336; la Odessa, 199, 207. Svorişle, cătun, 192. ş Şanţurile, moşie, 177. Şerban-Vodd, han în Bucureşti, 230. Şerban-Vodă, mănăstire din Bucureşti, 287, Şerbăneştii Donneşti, în jud. Olt, 166, 289. Şerbăneşti, mănăstire din Oltenia, 306— 307. Şişlov, 94, 148, Ştefan Filosoful, profesor la şcoala domnească din Iaşi, 190, Ştefan, Sf., mănăstire din Iaşi, 3:9. Ştefânică, Căminar, 272. Ştefulescu, Al,, 73. Ştirbei, Fotache (Drăgăncscu), mare vornic, 262—63. Ştirbei, Ioan, mare vornic, 262. T Tabaci, mahala în Bucureşti, 310. Talpa, localitate, 176. Tancoigne, consul francez la Bucureşti, 328. 332- Tatargic, calitate, 97. Tatiscef, cavaler rus, la Viena, 343 — 46. 348. Tătari, 330, 332, 341. Tăutul, Ioan, ban, 191, 351, 354 ; la Constantinopol, 355. Tdmna, localitate, 154. Tdrgovişte, 26—27, 38—40, 176, 252, 255—56. 269; Ipsilanti la, 25, 225, 241, 245, 249—251, 253, 263, 288, 305; ispravnic de, 254, 267; Mitropolia din, 254, 300; Sa va la, 287 ; Tudor, la, 28, 292, 293, 299; Turci la, 306. Tdrgovişleni, 39. Târgul Cucului, în laşi, 329. Tdrgul-de-Afard, în Bucureşti, 330. Tdrgul-de-Jos, la Iaşi, 329. Tdrgul-de-Sus, la Iaşi, 329. Tdrgu-Jiu, 103, 150, 162; prădat de pasvargii, 95 ; Tudor la, 140, 141, 143. 154 Tdrgul-Neamţ, 313. Târgul Sării, la Iaşi, 329. Târnava, oraş, 148. Tecuci, târg, 40, 187, 304. Tecuci, judeţ, 324. Teleajen, râu, 177 220. Teleajen, p'aiu, 268—69. Teleorman, judeţ, 269. Temperley, Harold, istoric englez 213. Teodor, Tiron, Sf., 93, 260. Tepaldo, doctor, caimacam al Craiovei, 122, 140. Tepelena, localitate, 131. Thercsienstadt, 308, Thrasybul, 181. Thurrheim, contesă, 124. Tiberiu, împărat roman, 56. Tilsit, 46, Times, 203. Timiş, 38, 44. Tipaldi, vezi Tepaldo. Tismana, mănăstire, 94, 112, 142— 43' 159, 162 ; Ipsilanti la, 269 ; Mace-donski la, 302, 308; Tudor la, 140, 150—151, 278. Titeşti, 39. Tolsloi, tontei, 201. Topală, sat, 95. Topci-Başa, ^07. Topolvg, 78. Torino, 263. www.digibuc.ro 404 Transilvania, 38, 44, 74—75, 103, 121, *5*. 326, 328; fugari din Ţările Komâneşti în, 212, 254, 261, 305, 308, 327 ; iobagii din, 40; Ipsilanti in, 307; Românii din, 66; Tudor în, 74. Ttaulmannsdorff, 123. Trei Ierarhi, biserică din Iaşi, 20, 185, sub ocupaţia turcească ; bo _-ri închişi la, 191—92. Treisfetiti ai U, Arhimandritul, 190. Trenck, baron, 93. Tricupis, autor grec, 5, 119. Triest, 126—127; Rhigas la, 117. Tsakalof, Athanasie, conducător ete-rist, 119—120. Tschils"higof (Ciciagof), Paul, amiral 68, 98. TUbingen, 109. Turcii, 4—5,13,16, 20, 23—24, 28—31, 42. 48. 51. 54—55. 62, 68—69, 73. 77—78. 85. 93—97. 101. 104, 109, 116, 121, 127, 130, 131, ,138' 175, 178, 181, 188, 190—191, 193, 206, 208, 210—212, 219—-220, 252, 257, 262, 275, 277, 290, 298, 304, 31°. 335, 337, 340, 344, 350; dela Ada-KalC, 83, iii ; la Brăila, 187; la Bucureşti, 263, 266, 318, 330, 332 ; la Că'ăraşi, 275; la Cleanov, 306; la Cozia, 309; la Daia, 275; la Drăgăşaui, 302, 307; Eteriştii şi, 240, 309. 315, 320; şi Fanarioţii, 335—336: la Focşani, 194—195 ; la Galaţi, 184, 194, 219, 304; la Iaşi, i83, 312, 319—323, 329; şi Ipsilanti, 124, 250, 284; în Moldova, *86, 311, 317, 319, 321, 324, 331 ; ÎH Muntenia, 317, 326; la Obileşti şi Copăceni, 287; în Oltenia 176, 306; la Rîşca, 320; relaţii cu Rusia, 13-, 266, 303, 342, 347; lui Sava, 31*» 313; relaţii cu Sava, 286, 301, 309—10; la S-cu, 313—14; la Se~uieni, 312; la Stânca, 312; re-lativ cu Tudor, 27, 137, 147—148, 217, 236, 244, 249, 258, 266, 275, 278, 281—285; 288, 292—293, 301; relaţii cu Ţările Rom., 18, 32, 128, 187, 209, 246, 251, 266, 299, 300, 303. 309. 324.—325. 327—328, 330— 333. 336. 342. 343. 349- Turcia, 26, 43—44, 69, 163, 199, 204, 213, 215, 217—218, 325; Austria ŞÎ. 3°7! relaţii cu Rusia, 205, 214, 216, 266, 336—339; conflict între Rusia şi, 211, 213, 214, 215, 251, 339—34*. 343—349! Tudor şi, 236; refuză să participe la conferinţa dela Viena, 347. TurnU-Roşu, 307—308. Tutova, judeţ, 324. Ţ Ţapu, Barbu, căpitan, 176. Ţara Românească, 5, 11, 12, 26, 29, 35. 42. 46. 48. 49. 53—55. 57—58. 83, 88—89, 98, no—iii, 115, 127, 130, 136, 144, 149, 157, 158, 199, 201—202, 206, 208, 226, 228, 233, 243, 247, 256, 263, 266, 273, 284, 29), 304, 345, 350; adunarea Grecilor în, 207; Arnăuţii din Transilvania şi, 327; boerii din, 319, 352, 353, 355 ; conducători ai Ete-riei, 101, 309; comerţul, 352 ; Divan, 35*. 352; Domn pământean în, 280, 356; Ipsilanti în, 22, 217, 224, 240, 249, 257, 271 ; legături între Mo'dova şi, 277; reforme, 352; co iiominium Tudor-Ipsilanti în, 251, 318; Turci în, 275, 317, 325, 330, 332—333, 341 > ţăranii din, 67. Ţara Ungurească, 80, 83. Ţările Româneşti, 5, 23, 29—31, 46, 110, 116, 126—127, 181, 185, 197, 199, 212, 219, 326, 349; boerii din, 3^.6, 35*. 353. 354: comerţul, 44—45: D omni în, 336, 351; Eterişti din, 315 ; populaţia în sic. XtX-lea 41 ; Ruşii şi, 95, 244 ; Turcii în, 208, 303, 325. 327—28. ŢJn'ăreni, în Oltenia, 152, 153, 166— 169. 173, 233, 278. Ţigani, 34, 53, 59, 194 ; Turcii şi, 328. Ţigăneşti, schit, 178, 220. www.digibuc.ro 405 u Udritzky, cancelar al agenţiei austriace, 169, 227, 230, 246, 279, 286, 310, 311, 327; la, despre, Tudor, 171, 229, 243, 278, 287, 301. Ungro-Vlahia, 129. ■Ungureni, 36, 150. Urdăreanu, Ioan, căpitan al lui Tudor, 295, 296; despre Tudor, 294; uciderea lui, 172, 294, 296—98. Ureche, Alexandru, clucer şi sameş de Piatra," 192. Ureche, V. A., 5, 133, 192, 195. UrleanU, Barbu, căpitan din oastea lui Tudor, 296. V Vadulat, localitate, 176. Valahi, 139. Valachia, 29, 41, 42, 45, 47, 57, 58, 61, 76, 79, 96, 10o, 146, 147, 223, 224, 225 ; Mare, 292 ; Mică, 73. Valea Muerii, lângă Rucăr, 309. Vanghele, han la Iaşi, 328. Varlaam, Monahul, rudă cu Tudor, 72. Varlam, Constantin, ban, 99. Varşovia, 213. Vasile, Tufecci başa, eterist, 312. VasilescU, 135; VăcărescU, Barbu, 36, 157, 173; la Constanfinopol, 355. VăcărescU Gh’orghe, căminar, 150. VăcărescU, Iorgu, căminar, 141, 142. VăcărescU, Nicolae, boer muntean, eterist, 129, 133, 166, 167, 171, 253, 256; vornic, 162, 163, 262, Vălenii-de-Munte, 178. Vdrăşti, lângă’ Câ'dăruşani, 241, Vâlcea, judeţ, 140, 141. Vâlcea, ispravnicul de, 272. Vârnav, ispravnic, 192. VârfanU, Ghifă, 97. VîrtosuE., 3, 6, 10, 11, 12, 14, 79, 135, 260, 262, 267, 269, 281, passim. Velco, 130. Vellară, Alecachi, vezi Vilara. Venedict, stareţul mănăstirii Secul, 313. 314. Veniamin, Mitropolitul Moldovei, ete-rist, 20, 21, 184, 185, 321, 222; Chehaia-bei şi, 320; corespondenţa, 164, 267; fuge, 188, 319. Verona, congresul dela, 337, 347, 348. Vidin, 68, 73, 95, 97 112, 131, 275, 306, 341 ; paşa din 94, 139, 103, 202, 219, 285, 303 ; Tudor şi paşa din, 282, 291 ; căpetenii de panduri decapitaţi la, 308. Viena, 45, 61, 104, 105, 106, 167, 197, 203, 210, 341 ; congresul dela, 103, 108, 109, 110; conferinţa dela, pentru aplanarea conflictului ruso-turc, 343, 346, 347; Eteria la, 118; Ipsilanti la, 308; trupe pentru Ipsi-lanti, dela, 240; şi Principatele, 216, 337, ; Rhigas la, 117 ; Stiangford la, 347 ; Tatiscef la, 345 ; Tudor la, 103-110, 115. Viişoreanu, Barbu, stolnic, comaudir de panduri, 81, 97, 142, 152, 159, 162, 274. Vilara, Alexandru, 229,274, 351 .‘mare agă, 262. Vineri, S~ta, mănăstire din Iaşi, 329. Vladimir, Sf., ordin, 72, g8, 167. Vladimir, comună, 71, 72, 73 ; proprietăţile lui Tudor, la, 85. VladimirescU, Tudor, copilăria, 71 ; originea numelui, 72, 73; familia, 74; portretul, 71, 88; în istoriografia romantică, 13—18; arendaş, 80, comerciant, 80, 81 ; vătaf de p’aiu, 75—79, ; catagrafia averii lui, 85; diata lui, 80; proprietăţile lui, 82, 85 ; severitatea lui, 294 ; zapciu, 79 ; comandir de panduri, 93, ridică steagul revoltei, 208; scopul mişcării lui, 28; încercări de reprimare a mişcării, 174, 178, 219; măsurile guvernului central, împotriva lui, 157—172; protagonist al politicii naţionale, 27, 282; în conducerea Ţării Româneşti, 274, 318 : ia măsuri pentru stăvilirea jafului, 271 ; armată şi armament, 143, 242, 255, 267— 269; 277, 278, 284, 295, 296, 306; şi Eteria, 16, 23, 29, 115, 116, 136, 246, 282, 286, 29:, 294, 300, 501 ; www.digibuc.ro 406 Domn, 17, 26, 28, 263, 265—267, 270 ; în Bucureşti, 16, 21, 23, 79, 115, 128, 130, 134, 135, 137, 138, 140, 221, 230, 253, 260, 26r, 264, 265, 270, 272, 281, 283, ; la Controceni, 138, 248, 253, 259, 261, 262, 264, 276, 279, 283, 284, 286, 287, 289; relaţii cu boerii, 16, 17, 19, 86, 180, 217, 220, 223, 224, 226, 229, 231, 234—238. 245, 259, 263, 264, 267, 268, 279, 282, 294 ; şi Mitropolitu, din Bucureşti, 252, 269, 277; şl ţăranii, 36, 153 154, 220, 233, 272i 294; şi Divanul, 267, 269, 283; relaţii cu Ipsilanti, 18, 25—27, 133, 148, 225, 239—248, 251, 257, 259, 270, 288, 289, 291, 292 ; şi Fanarioţii, 264, 276, 277, 280; şi Rusia, 100; dezavuarea de Ţar, a mişcării lui, 24, 226; relaţii cu Alexandru Filipescu, 267, 268, 272, 276, 277, 282, 283 ; şi Hagi Prodan, 291 ; şi Macedonski, 259, 291 ; şi Iordachc, 290—292, 301; Pini şi, 202, 218; şi Sava, 248, 286, 287; relaţii cu Turcii, 27, 137, 147—48, 197, 198, 217, 236, 244, 249, 258, 266, 275, 277—279, 281—285, 288, 291—293, 295, 298, 301 ; corespondenţă şi proclamaţii 4, 14, 18, 81—83, 93, I03. 135. 139, 144. 145. 150. 151. 221—223, 228, 232 ; la Baia de Aramă, 151 ; la Bo’intinul din Vale, 290, 294; la Cârciuov, 294, 295; pe Ciorogârla, 290 ; şi satul Creţeşti, 272 ; la Găeşti, 290, la Goleşti, 125, 291, 293—295; şi Moldova, 149, 182, 277; în Oltenia, 139, 173, 245, 269; la Piteşti, 299; la Strehaia, 152, la Târgovişte, 28, 292, 293, 299, la Târgu-Jiu, 141 ; la Viena, 103—no; arestarea şi omorîrea lui, 27, 28, 109, 170, 293, 297, 299—301. Vlahutzi, C., postelnic, 169, 246. Vlaşca, judeţ, 269. Vogoride, Ştefan, caimacam al Moldovei, 5, 135, 197, 318, 319; la Bucur şti, 169 ; relaţii cu F.teria, 170. Vovidenie, mănăstire din Iaşi, 329. Vrana, Teodosie, 40. Vrancea, munţi, 194, 313. Vulcan, plaiu al lui Tudor, 268, 269.. XV Weill, G., 335. Wilkinson, W., consul englez în Ţările Române, 29, 31, 41, 43, 46, 54, 57, 59—61, 67 ; despre comerţul Ţărilor-Române, 42. Wittgenstein, general, comandant al trupelor ruseşti, din Basarabia, 125, 134, 183, 186, 188, 203, 240, 349; intervenţii româneşti la, 275, 276. Wolf, starostele agenţiei asutriace din Bacău, 52, 61, 69, 314, 320. Wiirtenberg, principii de, 118. Wyborne, Bargrave, 40—41, 47, 48, 57, X Xanthos, Emanuel, la Capo d’Istira, 122, 125; la Ismail, 126. Xenopol, A. D., 3, 9, 20, 22, 25, 117, 145, 350; concepţia despre Tudor, a lui, 18, 19. Y Yeames, James, consul general englez, la Odessa, 251. Yergheni, (Giurgiu), 341. Z Zalicoglu, vezi Zalyk. Zalyk, Gr., dragoman, 134. Zallony, M. P., 29, 31, 53. Zamfirache, medelnicer, 150. Zâne, Gh., 13. Zaporojenii, la Bucureşti, 330. Zevedeni, ciocnire între Turci şf Eterişti la, 306. Zilot, Românul, 89, 243, 244, 263, 267, 292; la Braşov, 90; împotriva Grecilor, 350; despre înţelegerea lui Tudor cu Turcii, 249; despre întrevederea Ipsilanti-Tudor, 245. Zimnicea, 148. Zoican, Nicolae, tovarăş de afaceri al lui Tudor, 80, 139. Zotu, prieten al lui Mihaloglu, 306. www.digibuc.ro BIBLIOGRAFIE SUMARĂ întrucât d- Emil Vîrtosu a dat, in stud'ile fale, o bibliografie amănunţită .-şi sistematică, noi ne mărgiaim să enumerăm aici, în ordine atfabatică, cărţile mai des citate sau citate în formă prescurtată, pentru ca cititorul să pc atăidenti-tifica mai uşor referinţele ncastre, ARICESCU, C. D., Isteria revolufiunii române dela i8si. Craiova, 1874. Citat: Aricescu, I. ARICESCU, C. D„ Acte justificative la isteria revolufiunii nmâne dela 1821. Craiova, 1874. Citat: Aricescu, II* BODIN, D., Tudor Vladimiresiu (în „Figuri Revoluţionare române” Aşez. Cult. I. C. Brătianu). Bucureşti, 1937. BODIN, D., Tudor Vladimirescu in lumina izvoarelor italiene (Extras din „Revista istorică română”, voi. XI—Xll (1941—1942). BODIN, D., Premizele la un curs despre Tudor Vladimirescu (Ibidem, voi. XIV. 1940).' CANTACUZENO, G„ Briefe eines Augenzeugen der griechischcn Revoluticn vom Jahre 1821. Nebst einer Denkschrift des Fursten Georg Cantacuzcno. Ha'!', r824- CODRESCU, TH. C., Vricariul, 25 voi. Iaşi, 1852—1895. COLESCU, L„ Geschichte des rumănischen Stauerwesens in der Epoche der Fa-narioten (ijii—1821). Kunchen, 1879. ERBICEANU, C„ Cronicarii greci carii au scris despre Români în epoca fa-narictă. Bucureşti, 1888. ERBICEANU, C , Isteria Mit.cpcl'.ei Moldovei şi Sucevei. Bucureşti, 1888. ERBICEANU, C., Nete asupra istoriei bisericeşti a Românilor pentiu secolul al XlX-lea. Bis. ortodoxă română, voi. XXVIII (1904). FIUTTI, I. C., Frământările politice şi sociale in Principatele Române dela 1821 la 1828. Aşez. Cult. Ion. C. Brătianu, 1932. FIUTTI, I. C„ Grecs et Roumains cn 1821. Extras diu revista 'EXXyjVtXde 1924 FIUTTI, I. C., Tudor Vladimirescu. Rostul răscoalei lui. Bucureşti 1938. FIUTTI, I. C., Despre vechea organizare administrativă a Principatelcr române. (Extras din „Revista de Drept publice, 1934—1935). FIUTTI, I. C., Consideraţii generale despre vechea organizare fiscală a Princi-patelcr Române până la Regulamen’.ul organic. (Extras din „Analele economije şi statistice”, 1935). FOTDnO, IUE, Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti în revoluţiunea din 1821, supranumită zavera. Trad. rom. Bucureşti, 1874. GERVINUS, G.-G., Insurrection et rSgSnSecticn de la Grice. Paris, 1863. HURMUZAKI, EUDOXIU, Documente privitoare la Istoria Românilor. Tom. X, XIII, XVI, XVIII, XX, Supl. I, 3—4. www.digibuc.ro 408 BIBLIOGRAFIE ŞUMARA IACOVEKCO, IGNATIE, Moldova şi Muntenia dela 1820 până la i82g. In 53 scrisori. („Neamul Românesc literar. An. II (1910). IORGA, H , Acte şi fragmente cu privire la istoria Eonatu7or.Vol.il. Bucureşti, 1896.. IORGA, N., Un apărător al săracilor ,,Domnul Tudor” din Vlădimiri. Bucureşti, 1906, 1921, 1939 (Bibi. Steaua). IORGA, N., Istoria Rotnănilcr. Voi. VIII. Revoluţionarii. Bucureşti, 1938. IORCA., N., Izvoarele contemporane asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu. Cu un istoric al scrierilor a;upia lui Tudor. Bucureşti, 1021. Conţine: Ioan Dârzeanu. Cronica revoluţiei din 182T. Chiriac Popescu, Memoriu-despre mişcarea lui Tudor Vlad'm'rescu. Mihai Cioranu, Revoluta lui Tudor Vladimirescu. Anonim, Istoria jeţuitcrilor Ţării Româneşti. Citat de noi sub forma : Iorga, Izvoarele contemporane, sau Iorga-Dârzeanu, Iorga-Popescu, Iorga-Cioranu, etc. IORGA, N, Scrisori inedite ale lui Tudor Vladimirescu din anii 181I—181$. Bucureşti, 1914. (An. Acad. Rom. Seria II.Tom. XXXVII. Men. Set. Ist.). IORGA, N., Studii şi documente cu privire la istoria Rcmâniltr. Bucureşti, 1901. L[AURENCON], E. G., Ncavei Ies observatiems sur la Valackie. Paris, 1822. MEKDELSS OHN-BARTHOLDY, K., Die Hetairie(Historische Zeitscbrift, voi. XVI(i866). OŢETEA, A., Contributicn â la Question d'Orient. Bucureşti, 1930. (Col. Etudes et Recherch.es. Acad. Rom.). PĂTRĂŞCANU, L. Un veac de frământări sociale. 1821—.907. Bucuri şti, 1945. IERTHUSIER, CH., La Valachie, la Moldavie etde l’influence politique des Grecs du Fanar. Paris, 1822. * PROKESCH-OS'IEN, A., Geschichte des Abfalls der Griechcn vcm turkischen Reiche im Jahre 1821 und der Grundung des hellenischen Iionigreiches. Wîen, 1867. Voi. I şi III. fRAMNICEANU, NAUMl, Istoricul zaverei în Valakia (Bis. ort. rom. XXIII). [RĂMNICEANU NAUM], Scrisoarea unui Moldovan către un Muntean şî răspunsul Munteanului sau Frăţească îmbrăţoşare. (Bis. ort. rom. XIII). Rapoarte Consulare engleze. Voi. I—III. Acad mia română. RAYBAUD, MAXIME, Mimoires sur la Grice... Avec une introduction hisloriquer par Alph. Raabe. Paris, 1824—1825. RECORDON, F., Lettres sur la Valachie. Paris, 1821. RIZO NISrOULOS, J., Histoire moderne de la Grice. Genâve, 1828. URECHI Ă, V. A., Istoria Românilor. Revoluţiunea lui Tudcr Vladimirescu 1821— 1822. Tom. XIII. Bucureşti, 1901. VÎRTOSU, EMIL, Tudor Vladimirescu. Glose, Fapte, Docum'nte noi (z8az)~ Bucureşti (Casa Şcoalelor). 1925. Bibliografie. VÎRTOSU, EMIL, 1821. Date şi Fapte noi. Bucureşti, 1932. (Azeş. Cult. Ion C. Brătianu). Bibliografie. VÎRTOSU, EMIL, Tudor Vladimirescu. Fa gini de revoltă. Ed. I. Bucureşti, Fundaţia Reg. Carol I. 1936. Ed. II. 1944. VÎRTOSU, EMIL, Mărturii noi din viaţa lui Tudor Vladimirescu. Bucureşti (Aşez. Cult. Ion I. Brătianu). 1941. WILKINSON. W„ An account of the Principalities of Wallachia and Moldcvia„ London, 1820. XENOPOL, A. D., Isteria Românilor. Voi. X, Ed. „Cartea Românească”-Bucureşti, 1930. ZALLONY, M.-Ph., Essai sur Ies Fanariotes. Karseille, 1824. www.digibuc.ro TABLA DE MATERII Pag. PREFAŢA............................................................... 3 INTRODUCERE...................................................... 9 CAP. I. — Regimul fanariot...................................... 29 I. Instituirea regimului, 29. — II. Regimul agrar, 33. — III. Comerţul, 43. — IV. Organizarea administrativă, 46.— V. Organizarea fiscală. 51. — VI. Clasele sociale, 57. CAP. II. — începuturile lui Tudor Viadimlreseu................... 71 I. Moşneanul, 71.—II. Vătaful de plaiu, 75.—III. Negustorul şi Arendaşul, 80. — IV. Personalitatea lui Tudor Vladiinirescu, 86. CAP. III. — Tudor Comnndir de panduri................................. 93 I. Primele înjghebări de miliţie naţională, 93. — II. Pandurii în războiul ruso-turc din 1806—1812,97. — III. Soarta pandurilor după pacea dela Bucureşti, 99. CAP. IV. — Tudor Viadimlreseu la Vlena........................... 103 I. Ho ti vu! călătoriei la Viena, 103. — II. Succesul lui Tudor, 106. — III. TudorşiCongresuldela Viena, 108. — IV. ArdereaCemeţului, m. CAP. V. — Eterla şi Tudor Viadimlreseu........................... 115 I. Eteria lui Rhigas, 116. — II. Eteria Filomusilor, u8. — III. Philiki Hetairia, 119.—IV. Alexandru Ipsilanti şef suprem al Eteriei.— V. Sprijinul Rusiei, 123. — VI. Planul de acţiune, 126. — VII. Rolul Ţărilor Româneşti, 127. CAP. VI. — Izbucnirea răscoalei In Oltenia....................... 133 I. Pregătirea răscoalei, 133. — II. Tudor pleacă în Oltenia, 139- — III. Proclamaţia dela Padeş, 144. — IV. Arzul către Poartă, 146. — V. Răsunetul chemării lui Tudor^ CAP. VII.—măsurile guvernului central............................ 157 I. Comitetul provizoriu de ocârmuire, 157.—II. Primele măsuri de ordine ale guvernului, 158. — III. Misiunea vornicului Nicolae Văcă-rescu, 162.—IV. însărcinarea vornicului Constantin Samurcaş, 167. V. Cazul dela Beneşti, 173. —VI. Emigrarea boerilor, 177. 28 www.digibuc.ro 410 TABI.A 1)E MATERII Fa«- CAF. VIII-—Mişcarea eterlstă In Moldova........................... 179 I. Intrarea lui Ipsilanti în Moldova, 179.—II. Atitudinea boerilor faţă de Ipsilanti, 183. —III. Dezaprobarea ţarului Alexandru, 180. — *IV.—Excesele Eteriştilor, 189.—V. Mişcarea naţională de reacţiune Împotriva Eteriştilor.—VI. Intrigile cneazului Cantacuzino-Delcanu 193. CAP. IX. —Marile Puteri şl răscoala din ţările Homăneştl............. 197 I. Măsurile Porţii împotriva lui Tudor Vladimir^scu, 197. — II. Efectul intervenţiei lui Alexandru Ipsilanti, 199. — III. Dezauvarea mişcării lui Tudor, 201 .— IV. Dezauvarea mişcării lui Ipsilanti, 202. — V. Reacţiunea Porţii, 206. — VI. Chestiunea ocupării ţărilor Româneşti de către trupele turceşti, 208. — VII. Ruperea relaţiilor diplomatice între Rusia şi Turcia, 213. CAP. X. —Acordul Iul Tudor CU lioerii...................................... 217 I. Panica şi emigraţia boerilor, 217. —II. Sosirea lui Tudor la Bucureşti, 221. —III. Negocierile lui Tudor cu boerii, 223. — IV. Dezauvarea mişcării lui Tudor de către Ruşi, 226.—V. Bazele acordului, 231. VI. Urmările acordului. 236, CAP. XI.—Alexandru Ipsilanti şl Tudor Vladlntlreseu. ...................... 239 I. înaintarea lui Ipsilanti spre Bucureşti, 239.—II. întâlnirea lui Tudor cu Ipsilanti, 243. —III, Ţara Românească sub dubla cârmuire a lui Tudor şi Ipsilanti, 245. — IV. Retragerea lui Ipsilanti fa Târ-govişte, 249. CAP, XII, — „Domnia” Iul Tudor............................................. 259 I. Intrarea lui Tudor în Bucureşti, 259. — II, Rezistenţa boerilor şi chiriarhilor, 261, — III. Secretul lui Tudor, 263. — IV. Autoritatea lui Tudor, 267, — V. Administraţia lui Tudor, 270. — VI. ,',Revendicările poporului român”, 272. — VII. Măsuri împotriva primejdiei turceşti, 275. — VIII. Negocierile cu Turcii, 278. CAP. XIII. — Sfârşitul lui Tudor Vladimirescu.............................. 285 I. Tudor şi Sava, 286. — II. Tudor se trage spre Piteşti, 287 — III. O ultimă încercare de colaborare cu Ipsilanti, 290. — IV. înţelegerea lui Tudor cu Turcii, 292. — V. Prinderea şi omorîrea lui Tudor, 297. CAP. XIV. — Intrarea Turcilor In ţară şi lichidarea mişcării etcrlstc . . 303 I. Intrarea Turcilor în ţară, 303. — II. Lupta dela Drăgăşanl, 306. III. Omorîrea lui Sava, 309. — IV. I.iehidarca mişcării eteriste dia Moldova, 311. CAP. XV. — Ocupaţia turcoaică.............................................. 317 I. Regimul ocupaţiei în Ţara Românească, p, 317. — II. Regimul ocupaţiei în Moldova, 319. — III. Sarcinile ocupaţiei, 324. — IV. Ruina şi anarhia, 326. — V. Elag Iul Incendiilor, 328. — VI. Evacuarea Principatelor, 330. www.digibuc.ro T.VBf.A DE MA.TBKII 411 CAP. XVI. — Restabilirea domniilor păm Antene................. I. Negocierile dela Coustantinopol, 337. — II. Misiunea lui Tatiscef şi conferinţa dela Viena. 343.—-III. Congresul dela Verona. 347.—IV. Mişcarea antigrecească în Principate. 749. — V. Proiecte de reformă constiTu',io::a'ă 350. CONCLUZIE..................................................... R&srong EN ERANCAIS........................................... BIBLIOGRAFIE SUMARĂ........................................... Tinărit îi atelierele S A. R. „Cartea Românească" din Bucureşti Calea Moşilor Nr 62. Reg- comerţ. Nr. 311/931 Soc. Ilfov, în luna Iulie 1945. Pa». . 335 359 367 38t www.digibuc.ro www.digibuc.ro jfjg. It — Casa unde s’a născut Tudor Vladimirescu Comuna Vladimir, judeţul Gorj. Fig. 2. — Ttidor Vladimirescu Tabloul votiv dela Prejna (1808). (După N. Iorga, Izvoarele contemporane). www.digibuc.ro Cab. Stampe. Acad. Kom. Fig. 3. —■ Tndor Vladimirescit Institutul litografie A. W. Garbrecht. Lipsea. www.digibuc.ro Cab. Stampe. Acad. Rom. pig. 4. — ,,Domnul Tudor” După un tablou în uleiude Teodor Aman, cumpărat de Institutul naţional al Cooperaţiei dela d. general Ştefănescu-.A mza. Tabloul a aparţinut în trecut lui Em. Porumbar.u, fost ministru de externe. Eîn mărime de 120 pe 80 cm. şi se află la Goleşti în muzeul înfiinţat de Institutul Kaţional al Cooperaţiei. www.digibuc.ro După C. Obedeanu. Fig. 5. —. Tudor Vladimirescu Portret de Teodor Aman. (Fantezist) www.digibuc.ro Cab. Stampe. Acad. Kom. Fig. 6.—■ Tudor Vladimirescu (1821). Colecţia I,t. Col. Papaz.oglu (Fantezist). www.digibuc.ro pig. 7. — Tudor Vladimirescu Colecţia Georges Olszewslci Editat de Casa Sander (Eantezist). www.digibuc.ro ■7^ C..^. ^ig. S. — Slugerul Tudor Vladimirescu '* ’ anie *s* c „Originalul portretului s’au găsit'la un prieten al său, părintele Mihai, ce au fost pe acea vreme eclesiarli www.digibuc.ro Fig. ţ). — Pandurul lui Tudor Vladimirescu Col. Olszewski, reprodus după C. Obedeanu. (Fantezist). www.digibuc.ro P. M. Postemacioglu. Cab. Stampe. Acad. Rom. Fig. io. ■—• Rhigas însufleţind pe Greci pentru libertate Litografie. Brăila, 1890 (Fantezist). www.digibuc.ro Marin fecit. Cab. Stampe. Acad. Kom. Fig. ii. — Alexandru Ipsilanti In uniformă de şef suprem al Eteriei. Litografie de Langlume. www.digibuc.ro Fig. 12. — Schitul Lainici Defileul Jiului. 1‘olu Acad. Rom. www.digibuc.ro www.digibuc.ro l.ith. dc Czerny. Cab. Stampe. Acad. Rom. Fig. 13.— Vedere din Bucureşti. Lupă natură de R. Bielitz. Litografie de C/.erny. Lela stânga la dreapta : Curtea arsă, Bis. Sf. Antim, Episcop. Râmnic, Mitropolia, Bis. Sf. Sa va, Bis. Sf. Vineri, Mănăstirea Radu-Yodă (Azi Arhivele Statului). I Cab. Stampe. Acad. Rom. Fig. 14.— Mănăstirea Radu-Vodă. Gravură din secolul al XlX-lea. www.digibuc.ro www.digibuc.ro j* r^eîHHf i nrteK* ^^TpHMkieM^lXWyj |« mrtmih ţW&tâ&MWi 1g2j ^ AWMaMiiiMfân^pTc Fig. 15. ■—■ Steagul lui Tudor [(După N. Torga. Izvoarele contemporane). SWMSSSc» .v,,^ Foto O. N. C. Fig. iO.—Goleşti : Poarta dela intrare cu chioşcul tmde a stai Tudor. (Reconstruire actuală.) www.digibuc.ro www.digibuc.ro Fig. 17.—Goleşti’. Casa din interior. (Reconstruire actuala). Foîo O. N. C. c. Facsi ed. nat. . . Cab. Stampe. Acad. Kom. Pig. 18. —, .Fugitivi greci din armata lui Ipsilanti” Litografie de I. Btodmann Pe planul întâiu dela stânga la dreapta : i. Carabuli adjutant al lui Iordache; 2. Un Suliot; 3. Un Atenian. Pe planul al doilea tot dela stânga 4. Un Albanes; 5. Un Sârb ; 6. Un Rumeliot. www.digibuc.ro P. M. Postemalcioglu. Cab. Stampe. Acad. Rom. Fig. jg, — Măcelul celor patru sute hierolchiţi la Drăgăşani. Litografie. Brăila, 1890 (Fantezist). www.digibuc.ro Gravură de Allais. Cab. Stampe. Acad. Rom. Fig. 20.—Alexandru Ipsilanti In 1828, anul morţii. Desen de D-na Lebreton (Acierl. www.digibuc.ro www.digibuc.ro Mg. 21. — Credinţă turcească” Omorîrea Căminarului Sava şi a Arnăuţilor săi. (Gravură germană). P. M. Postemalcioglu. Cab. Stampe. Acad. Rom. Fig. 22. — Iordache dă joc pulberii care-l va arunca in aer la mănăstirea Secul Litografie. Brăila 1890 (Fantezist). www.digibuc.ro DE ACELAŞI AUTOR* Franqois Guichardin. Sa oie pubtique et sa pensee politique. Paris, 1926. 393 p. în 8°« Lettere inedite di Francesco Guicciardini a Bartatomeo Lanfredini. (1530 — 1532). Aquila, 1927, XXXV+247 p. în 8°. Contribution ă ta question d'Orient. (Academie Roumaine. Col. fitudes et Recherches). Bucarest, 1930. 366 p. In 8°. Renaşterea şi Reforma. Fundaţia regală pentru literatură şi artă. Bucureşti, 1941. 359 p. în 8». L'etablissement de ta Le gat ion napotîtaine ă Consfanfinopte. (1740). (Bulletin de la Section historique. Acad. Roumaine, 1929). Agonia Vechiului regim francez şi formarea spiritului revoluţionar. („Minerva” Iaşi, 1930). Războaiele religioase în Franţa şi triumful ideei de tolerantă. (Revista Fun» datiiior Regale, Iunie 1936). ,La Supplique" de Guichardin â Franţois Fer, (Mâlanges Hauvette. Paris, 1934). Concepţia materialistă a istoriei ca metodă de cercetare şi de expunere. (însemnări ieşene, 1938). Marile Puteri şi Unirea Principatelor. (Omagiu Lupaş, Bucureşti, 1941). Kogătniceanu istoric. (Revista Fundaţiilor Regale, Sept. 1944). www.digibuc.ro INSTITUTUL DE STUDII ŞI CERCETĂRI BALCANICE Director. VICTOR PAPACOSTEA APĂRUTE: 1. N. Bănescu, Les duches byzantins de Paristrion (ParadounaoonJ et de Bulgarie. 2. H. Dj. Siruni, Monetele turceşti in Ţările Române. 3. H. Dj. Siruni, Armenii în oiafa economică a Ţârilor Române. 4. George Longinescu, Feria. 5. A. Oţetea, Tudor Vladimirescu şl mişcarea eteristă în Ţările Româneşti (1821—1822). SUB TIPAR: I. STUDII. 1. D. P. Bogdan, Glosarul cuvintelor româneşti în documentele slavopromâne. 2. Â. Camariano, Influenta spiritului revoluţionar francez asupra Grecilor şi Românilor. 3. AL Bărcăcilă, Dacia. Moesia şi Tracia în opera Geografului Ravennat. 4. Factori de unitate în viata popoarelor balcanice (in colaborare). II. MONOGRAFII. 5. V. Diamandi^Aminceanu. Monografia oraşului Mefova (Aminciu) din Fpir. 6. Th. Trâpcea, Românii dintre Timoc şi Morava. m. DOCUMENTE. 7. Victor Papacostea şi M. Regleanu, Documentele redeşteptării macedoromâne. 8. V. Mihordea, Documente privitoare la suveranitatea otomană în Principate. PREŢUL LEI 2500. — C. R. 56191 www.digibuc.ro