Biblioteca Universitarii lași •SUS ' k\\i ru: \ n. mi m m:< i ui,nAIU 7 Prețul 1 leu. Analele Societății Academice Române. — Seria I: ț ᵣ Tom. I—XI. — Sesiunile anilor 1867—1878. ¹ , Analele Academiei Române. — Seria II: L. B Tom. I. — Sesiunea extraordinară din 1879. .......................... 3,60 • II. Sec/. I.—Desbaterile Academiei în 1879—80............. ....... 5.— Notiță onomastică topică macedo-română, de A. Mărgărit. III. Secț. A—Desbaterile Academiei în 1880—1.............................. 5.— • III. Secț. II. — Memorii și notiței • . - *.............(Sfârșit.) * IV. Secț. I.—Desbaterile Academiei în 1881-^ ........................... 3.— Memoriu despre Tetravanghelul lui Ștefan cel Mare dela Ilomor și Tetravanghelul Mitropolitului Grigorie dela Voroneț, ambele manuscripte, de Episcopul Melhisedec. » IV. Secț. II.—Memorii și notițe............................. (Sfârșit.) Puiu, legendă de Carmen Sylva................................. —,50 Biografia Prea Sfințitului Dionisic Romano, Episcop de Buzău, de Episcopul Melhisedec. Cromatica poporului român. — Discurs de recepțiune de S. FI. Marian,—cu Răspuns de B. P. Hasdeu.......................• - 1.— Memoriu despre mișcarea literaturii istorice în România și în străinătate, urmată în decursul anilor 1880 și 1881, de U. Maniu. Notițe biografice asupra vieții și activității decedatului membru al Academiei Române Andreiu Mocioni (Mocsonyi), de V. Babeș. —,60 » V. Secț I.—Desbaterile Academiei în 1882 3.......................... 3. - » V. Secț- II.—Memorii și notițe..............................(Sfârșit.) Vieața și operele lui Petru Maior. — Discurs de recepțiune de At. M. Marienescu,— cu Răspuns de F. A. Urechiă................... 1,20 Descântece adunate de G. Săulescu. Raport de 5. FI. Marian. — Din mănunchiul manuscriptelor lui G. Săulescu. Rapoarte de A’. lonescu, lacob Negruzzi, T. Maiorescu. Despre icoanele miraculoase dela Athon de proveniență română, de Episcopul Melhisedec..........................................— ,20 Grigorie Ureche. Contribuiri pentru o biografie a lui, de loan Sbiera VI. Secț. I.—Desbaterile Academiei în 1883—4............................... 2.— • VI. Secț. II.—Memorii și notițe...............................(Sfârșit.) Vieața și scrierile lui Grigorie Țamblac, de Ep. Melhisedec . . . 1,20 » VII Secț. 1.—Desbaterile Academiei în 1884—5 ............................ 3.— Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română,de B. P. Hasdeu. Dare de seamă asupra Marelui Etimologie al României, de B. P. Hasdeu. O vizită la câteva mănăstiri și biserici antice din Bucovina, de Episcopul Melhisedec. * VIII. Secț. 7.—Desbaterile Academiei în 185—86.............................. 3.— Amintiri despre Gr. Alexandrescu. Scrisoare către V. Alecsandri, de Ion Ghica.............•...................... ............ —,30 IX.— Desbaterile Academiei în 1886 — 7.................................... 5.— Discurs pronunțat în 26 Aprilie 1886 la îmmormântarea profesoru- lui și membrului Academiei G. M. Fontanin, de A’. Quintescu. Dicționare și dicționare. Dare de seamă despre Elymologicum Magnum Romaniae, de B. P. Hasdeu. Verbul Am și substantivul Ar din Elymologicum Magnum Ro- maniae. * A'.—Desbaterile Academiei în 1887 — 8 .............................. 4. — Etymologicum Magnum Romaniae. Dare de seamă de B. P.Hasdm. Bibliografia publicațiunilor periodice românești și a celor publi- cate in limbi străine în România sau de Români în străinătate, 1817 — 1887, de Alexandru Pop.................................. 2.- Indicc alfabetic al Analelor pentru 1878—1888 .......................... 2.— Tom. XI—Desbaterile Academiei în 1888—9.............................. 3 — > XII—Desbaterile Academiei în 1889—90 ............. ... 3.— 1 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN » > DEESPR CER ȘI STELE DE I . OTESCU 1’rolesor. ) • B.C.U.- IAȘI 596255 Ședința dela 28 Martie 1907. Țăranii consideră stelele și constelațiunile mai numai după cum răsar ele, după cum sunt ele pe cer, de cu seara, la miezul nopții, și în zori, în timpul lunie-Scptomvrie, și mai ales în Iulie și Au- gust, toiul muncii agricole. Numai ciobanii mai țin socoteală și de restul anului; iar pe stelele pe cari le au ciobanii mai mult în vedere, ceilalți țărani le numesc stele ale ciobanului. * * $ Ce m’a făcut pe mine să mă ocup do cerul românesc și să nu las aceasta altora mai compcntenți, cu o cultură literară, iar nu științifică ca a mea? Găsesc necesar să răspund la această întrebare; căci mă cred dator să mă explic, de ce intru eu într’un domeniu, care nu se atinge decât printr’un mic clin cu al specialității mele. De copil știam multe despre chipul cum împart țăranii cerul în constelațiuni, precum și unele din credințele și legendele țăra- nilor asupra acestor constelațiuni. Părinții mei au fost agricultori; tatăl meu a avut moșii în posesiune în Ilfov, Vlașca și Buzău și a trăit cu mama veșnic intre țărani până la adânci bătrânețe. Mama mai ales, spirit pătrunzător și cercetător, se interesă do toate cre- dințele țăranilor, avea o adevărată pasiune ca să afle tot ce crede și simte țăranul. Femeie relativ cultă, de un desăvârșit bun simț, cu o judicioasă și surprinzătoare memorie, ținea minte, până în Analele A. R.—Toni. XXIX. Memoriile Sect. Literare. 1 2 î. oTEsen 426 rolo mai mici amănunte, orice i se spunea odaia și le povestii cu un deosebii farmec, raci avea și darul do a povesti frumos. Și ca și cum ar fi voit să răsădească în inima mea tot ce eră sădit intr a oi, îmi povestii, cănd eram copil, o mulțime de basme și legende populare, din cari multe, foarte multe, mi s’au întipărit în minte. îmi arăta și cerul, și-mi spunea multe și despre cer; dar, ca copil, nu-mi dam seamă de importanța lor. Totuș, pentru că-mi plăceau, ca și basmele, mi s’au întipărit și acestea în minte; așa că, în mare parte, știam cele ce credeau țăranii din Ilfov, Vlașca și Buzău, cu cari fuseseră în atingere părinții mei. Mi-am închipuit însă că nu putea fi numai atât la întreg poporul și m’am gândit, după cum spusei, că se vor găsi alții mai compe- tenți, cari să culeagă și să scrie toate acestea. Dar văzând că, mai ales cu privire la constelațiuni, așteptam zadarnic, și așteptasem mult; fiind apoi și îndemnat de mai mul ți colegi, cărora le spusesem toate acestea, mă hotărîi să încep eu; și dea Dumnezeu ca acest început să fie spre îmbold celor cu alte mijloace, și materiale și culturale, mai bogate decât ale mele. Ca să fac lucrul cât mai complet posibil pentru mine, mi-am propus să fac o cercetare largă în întreagă țara, luându-mi ca colaboratori pe învățătorii sătești. In acest scop, încă din anul 1896, am făcut o hartă a cerului, proiec- tată pe orizontul Bucureștilor (a se vedea la fine planșa I). In ea am pus toate constelațiunile astronomice cari se văd în România, așa cum sunt ele grupate în Astronomie, adică gruparea clasică greco-latină; și am însoțit această hartă de o explicare amănunțită, pentru a se putea bine recunoaște constelațiunile astronomice. Am trimis harta, împreună cu explicațiunile, la toți învățătorii din țară, nelăsând de o parte nici Dobrogea, cu o adresă, în care-i rugam ca să cerceteze între țăranii mai bătrâni, ce constelațiuni formează ei, cum le numesc, legendele și credințele din moși strămoși asupra lor și asupri cerului în genere, precum și asupra Pământului, Soa- relui, Lunii, eclipselor, tunetului, trăsnetului, norilor, ploii, ele., și lot ce vor afla să-mi comunice. Din comunicările primite, împreună cu cercetările mele proprii și cu cele ce știam, mi-am format ma- terialul, pe care-1 cred destul de interesant și cuprinzător. Vor fi și lipsuri, pe cari unele chiar le voiu semnală; dar cele ce spun sunt convins că sunt exacte. Este adevărat că din comunicările pri- mite multe mai nu spun nimic, sau aproape nimic; p. e. «țăranii din această comună nu mi-au putut spune nimic, căci nici ei nu 427 CREDINȚELE ȚARANI’I.UI ROMĂR DESPRE CER ȘI STELE. 3 știau»; sau «țăranii cunosc numai Carul Mare și Carul Mic», ori cunosc cutare constela(iuno din 50 do stele, și mai știu eu ce; insa in 30 din ele am găsii, dale importante, in concordanță unele cu altele, deși din dixerso localități depărtate una do alta, deci date temeinice. Aceste 39 răspunsuri sunt: câte unul din Mehedinți, Mus- cel, Dămbovița, Buzău, R.-Sărat, Brăila, Putna, Bacău, Botoșani și Tulcea; câte două din Vâlcea, Olt, Halomița și Dorohoiu; trei din Argeș; cinci din Prahova și treisprezece din Neamț. Po lângă acordul dintre ele, aceste răspunsuri erau în acord și cu colo co știam eu, ceea ce m’a încurajat mult; și am mai cercetat și în urmă spre a veri- licâ totul, mai ales acolo undo so iviau oarocari îndooli. înainte do a intră în materie țin să declar un lucru. Nu m’am influențat do loc de colo co s’au mai scris asupra unora din le- gendele ce voiu da. Eu prezent totul, așa cum l-am știut eu, sau cum mi-a fost comunicat. Am ținut să fiu consecvent cu mine în- sumi și cu bravii mei colaboratori învățători, cari au corăspuns așteptărilor mele. In cursul lucrării, la ori ce numire sau credință dată, care este coprinsă și în vreuna din comunicările primite, voiu indică prin note în josul textului numirea comunei sau cătunului și județul din care e comunicată acea numire sau credință, afară, bino înțeles, când o numire sau credință e în deobșto cunoscută. Iar la finele lucrării voiu da și numele tuturor învățătorilor ale căror comunicări le-am întrebuințat, arătând și din co localitate sunt și în scurt și părțile co am crezut mai importante. Acolo undo sunt date și numele și etatea țăranilor, cari au spus colo coprinse în comunicări, voiu da și numele și etatea acelor țărani. De altfel, că la unele din legendele ce voiu da, deși la foarte puține, mai sunt și variante scrise do alții și din alto localități, aceea-i altă chestiune; vor intră și colo date de mine ca o altă versiune, fiind luată tot din gura poporului; dar voiu arătă undo cunosc, și alte ver- siuni scrise, cari să prezente vreun interes din punctul de vedere al scopului urmărit do mine. Și zic toate acestea numai do legende în general, căci asupra constelațiunilor țărănești și a legendelor speciale asupra lor nu s’a scris nimic: eu cel puțin nu am găsit nimic scris. In fine, pe cât voiu credo necesar, voiu da și ideile și credințele celor vechi, mai ales ale Grecilor vechi și ale Romanilor, asupra constelațiunilor, corpurilor cerești și fenomenelor cerești și meteo- rologice, despre cari voiu vorbi. Și, acolo unde va li cazul, voiu în- i otescu 428 cercă și să arăt do unde și cum au ajuns până la noi unele din vechile credințe: încercare poate temerară pentru mine, dar caro mi s a părut utilă. I. CONSTELAȚIUNI. I. Cele două Urse. a) In genere sunt numite Carul Marc și Carul Mic. Cele patru stele ce formează trapezul din ele, se numesc Roatele Ca- rului, iar celelalte trei Proțapul, sau Tânjala Carului, sau Oiștea. In unele părți însă li se zice și Ursul Mare și Ursul Mic (1), tra- pezul celor patru stelo fiind Trupul Ursului și celelalte trei Coada Ursului. Iar Carului Mic i so mai zice și Plugușorul (2) și Grapa (3). Și de însemnat e, că țăranii do mai peste tot au idea, că cele două Care sunt totdeauna spre Miazănoapte, și unii (4) chiar se călăuzesc după ele noaptea. b) Stelei polare îi zic unii și împărat (5), iar alții și Candela Cerului (6), de sigur din cauză că această stea e fixă față de miș- carea diurnă, și e singura stea mai luminoasă în acea parte a cerului. Insă stelei polare i se zice mai în general Stâlpul (7) sau Stea- jărul dela arie, numire din care răsare învederat, că țăranii au conștiința, cel puțin nedeslușită, nelămurită, a fixității stelei polare; și că cerul se învârtește împrejurul acestii stele, ca și caii în arie pi jurul steajărului. c) Alți zic stelei polare și Steaua Ciobanului (8), căci după ea se călăuzesc noaptea ciobanii. Dar mai ales numesc țăranii Steaua Ciobanului (9) pe Venera, ca luceafăr de seară, ceea ce își aro însemnătatea sa, când avem (1) Drăgănești, Olt. (2) Rușavăț, Buzău. (3) Lișna, Dorohoiu. (4) Băsenii-Stârci, Argeș. (5) Cracăul-nogru, Neamț. (6) Drăgănești, Olt. (7) Odăi, Buzău; Marginea-de-sus, Prahova. (8) Cordăreni, Dorohoiu. (9) Odăi, Buzău; Cracaoani și Uscați, Neamț. 429 CREDINfELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 5 in vedere că această numire nu are nici o legătură cu nimic par- ticular ciobanilor, și că și Francezii tot astfel numesc acest luceafăr. In line steaua polară mai o numită (1) și Țâgâră, sau Țagâră sau Țagâra. d) In Carul Maro, lângă a doua stea din Proțap, c o stea mică caro abia so vede, numită Alcov sau Saidac în Astronomie: Saidac fiind cuvânt arab, caro înseamnă încercare, căci do ca se slujiau Arabii ca să recunoască limpezimea atmosferei într’un moment dat; precum și ca să încerce dacă nu și-a slăbit cineva vederea; pcntrucă o vedoro slabă nu poate distinge această stea; și o vedere chiar cât do puternică tot nu o poate distinge dacă atmosfera nu e destul do limpede. Țăranii văd bine și această stea, și o numesc unii Că- răușul (2), care mână boii carului; iar alții o numesc Cățelușa, caro merge pe lângă car; și unii chiar zic po nume acestei cățelușe, nu- mind-o Paloschița (3). Unii însă (4) păstrează și Cărăușul și Că- țelușa, dar pe Cățelușe o văd în steaua ce c lângă Roata Carului, de unde începe Proțapul. Cărăușului îi zic unii și Ucigă-l Toaca sau Ucigă-l Crucea (5), adică diavolul, zicându-i: Ucigă-1 Crucea care mână boii Carului. Și e și o legendă în care intră mai toate constelațiunile țărănești ue pe cer, legendă care, între altele, lămurește și această numire. Această le- gendă, pe care o voiu numi legenda cerului, voiu da-o tocmai după ce voiu fi înșirat toate constelațiunile țărănești; căci e nevoie de cu- noașterea lor spre a fi mai bine înțeleasă această legendă. In fine Cărăușului i se mai zice și Văcarul (6) și atunci cele șapte stele ale Ursei sunt șapte boi pe cari îi paște Văcarul. e) In general Carele sunt formate de țărani, după cum am spus, din cele patru Roate și Proțapul; unii însă își închipuesc și că cele patru Roate formează Carul, iar cele două stele ce urmează sunt Boii Carului: steaua polară, care o steaua din urmă a Carului Mic, fiind Candela Cerului sau Stâlpul, după cum am spus ; iar po steaua din urmă a Carului Mare o numesc aceștia Ursul sau Lupul', și zic că- boii Carului Marc, văzând această dihanie, s’au speriat, și au cârmit Carul Mare spre dreapta, boul dela hăis cârmind pro- (1) Uscați, Neamț. (2) Cordăreni, Dorohoiu. (3) Turcoaia, Tulcea. (4) Suhaia, Teleorman. (5) Bârcu, Neamț. (6) Odăi, Buzău. 6 I. OTESCU 430 țapul spre cea, (1); și iu legenda cerului vom vedea cu ce prilej sa întâmpini aceasta. f) Asupra Carului Maro o prea frumoasă legendă o următoarea (2): Se zice că a fost odată un oarecare Pepelea (3), caro s’a apucat de rămășag cu Dumnezeu, că inlr'o noapte el va împinge înapoi Carul Maro până in Calea Laptelui. Insă pe cât Pepelea împinge Carul, pe atâta Dumnezeu duce Calea Laptelui mai departe; așa că bietul Pepelea împinge mereu Carul, luptând fără preget, ca să câștige rămășagul, și încă până acum nu a izbutit. Și nici nu o să poală izbuti vreodată, căci: ce poate face omul contra voinței lui Dumnezeu? Această legendă simbolizează de sigur învârtirea Carului și a Căii Laptelui împrejurul polului, învârtirea aceasta fiind ca și cum cerul ar li tot dinlr’o sigură bucată; și că această învârtire nu conte- nește de loc. Tot ca să se explice învârtirea Carului împrejurul polului, precum și pentru ce Carul o cu Proțapul strâmb, e și următoarea legendă (4): Carul Mare, care are patru Roate și trei Perechi de Boi (5) suia un deal. Și când cei doi boi dinainte suiseră deasupra în vârful dealului, iacătă și Dumnezeu, și zise cărăușului care mână boii: «La deal, la deal, cu ajutorul lui Dumnezeu». Cărăușul, care crâ cam supărat(6), a răspuns: «De acum, ori o vrea Dumnezeu, ori n’o vrea, eu tot am ajuns în vârful dealului». Atunci Dumnezeu, ca să-l smerească, a făcut ca boii din frunte să înceapă a da înapoi, așa că înainte n’au mai voit să tragă; o roată s’a smintit din loc, și toată greutatea Carului lăsându-se pe acea roată, de atunci Carul Mare se învârtește tot îndărăt. Și mai e încă și o altă legendă asupra Carelor, legenda cu jurătorul (1) Drăgănești, Olt; Ciocăneștii-mărgincni, Ialomița. (2) Cristești, Botoșani. (3) Pepelea e adesea întâlnit în poveștile populare românești; ol o închipuit ca un om isteț, iscoditor, născocitor, îndrăzneț, priceput, îndemânatic și foarte șiret, păcălind pe toți ceilalți oameni; însă nu e chiar Dracul, și nu o rău ca Dracul, deși e câte odată asemuit cu Dracul. In această legendă Pepelea e cel păcălit, de sigur numai pontrucă a avuta face cu Dumnezeu; căci încolo Pepelea și pe Dracul îl păcălește. (4) Negrești, Neamț. (5) Fiecare din cele trei stele ale Proțapului fiind închipuită că este câte o pereche de boi; închipuire pe care am mai găsit-o și în comunicările din Grigoreni, Bacău, și din Cătunul Mănăstirea Bistrița, Neamț. (6) Sau poate pentrucă chiar Ucigă-l Crucea eră cărăușul. CR EIUNȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN (IEȘITE CER ȘI STELE. 7 strâmb, po care voiu da-o când \oiu vorbi do (Jalea Laptelui, căci cu Calea Laptelui stă în mai strânsă legătură acea legenda. Ceea ce însă o mai do însemnat pentru noi ca Romani, fiind și unul din motivele cari m au încredințai de daco-romanismul ce- rului românesc, e telul cum explică țăranii noștri rostul acestor Care'. Ei zic (1) că în Carul Maro, caro o un car ca ori co car, Traian punea pe robii din Dacia și îi ducea la Roma ; iar în Carul Mic puncâ pe căpeteniile Dacilor; în line zic că Paloșchița e Cățelușa lui Traian. Alții (2) însă zic și că cu Carul Marc a dus Iov averile lui de le-a îngropat, iar cu Carul Mic s’a dus Iov la cer; dar această credință pare a Ii do proveniență ovi’coască. li) Afară de aceste două Care, poporul mai numește Care și con- teslațiunile astronomice Vizitiul și Perseu; Vizitiul fiind Carul lui Dumnezeu^, căci se credo că la sfârșitul lumii, când Hristos va judeca lumea, pe coi drepți în acel Car îi va duce la Raiu, iar Perseu fiind Carul Dracului (3), căci, după ce va judecă lumea Hristos, pe cei păcătoși în acest Car îi va trimite la Iad : căci «tot în cer e și Iadul ca și Raiul» (4) zic adesea țăranii. i) De sigur că constelațlunea Carului Mare a trebuit să fie una din întâile constelațiuni pe cari le-a plăsmuit omul, căci a trebuit să izbească mai mult, pentrucă e totdeauna vizibilă și cam într’a- ceeaș parte a cerului, și are și stelele ce o compun destul de lu- minoase. Virgiliu, în Georgice, crede că întâile constelațiuni plăs- muite ar fi: Carul Mare, pe care-1 numește Ursul lui Licaon, Pleiadele și Hiadele. In descripțiunea scutului lui Achille, llomer vorbește de Pleiadele, Hiadele, Orion și Ursul sau Căruța, care singură nu se scaldă în Ocean, adică nu apune. Și negreșit au mai trebuit să fie tot atât de vechi și Cânele Mare cu steaua Sirius, Taurul cu steaua Aldebaran, Văcarul cu steaua Archirus, ș. a. Pe cât se pare, numirea de Car este numirea co i s’a dat pentru întâia dată Ursei Mari, aceasta fiind și numirea cea mai populară nu. numai la noi, dar la toate popoarele și în toate timpurile ; și Mi- (1) Măcăi, Argeș. (2) Călugărenî, Neamț. (3) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. (4) Turcoaia, Tulcea. 8 I. OTESCU 432 lologia oslo caro a scornii, sau cel puțin a căutat să explice numirea de Ursa Maro, po care a căpătat-o mai în urmă. In Mitologic, Ursa Maro o nimfa Callisto, fiica lui Licaon, Regele Arcadiei, și Ursa Mică o cânele ei, fiind chiar numită de Fenicieni Chiosure, adică coada cânelui. Și iată legenda relativă : Zevs (.loc) Zeul cerului, deși având de solie pe Ilera(Junona), a avui însă relațiuni și cu multe alte femei, pe cari IIcra oră foarte geloasă. Zevs, luând forma Artemisei (Dianoi), pentrucă nimfa Callislo eră favorita Artemisei, înșelă po Callisto, care deveni mamă născând pe Arcaș. Artemisa oropsi pe Callislo și o izgoni; iar Zevs, voind să onoreze pe aceste două ființe, Callislo și Arcaș, Ic sui în cer, Callislo fiind însoțită și de cânele ei favorit. Insă Hera, geloasă pe Callisto, metamorfoză și pe Callislo și pe cânele ci în ur- soaice, iar Arcaș deveni Văcarul. Ovidiu în «Melamorfose» spune că Joc a metamorfozat pe Callisto în ursoaică, chiar pe pământ, pentru a nu bănui Junona relațiu- nile ei cu Joe. Și într’o zi Arcaș, Ia vânătoare, erâ să omoare pe mama lui, crezând-o un urs adevărat; însă Joc, intervenind la vreme, răpi ursoaica în cer și duse acolo și pe Arcaș, care deveni Arctophylax, ceea ce înseamnă păzitorul ursoaicei. In fine legenda continuând spune că Junona, văzând pe cer as- trele cari compun Ursele și bănuind lucrul, rugă pe zeii mărilor să nu le dea voie să se cufunde în Ocean: de aceea Ursele nu apun niciodată. Mai în urmă cele șapte stole ale Ursei Mari fură privite ca șapte boi, cari pasc în câmpiile cerești; și astfel această conslc- lațiune deveni pentru Romani Scptem Triones, iar păzitorul Ursei deveni păzitorul boilor, adică Văcarul. Ursa Mică se pare că a fost o constelațiune plăsmuită în urma Carului Mare, căci se pare că ea a avut înlâiu ca nume pe cel do Ursă. Cu șase secole înainte de Hrislos, Thales o numește Ursa Mică, și numai peste trei secole dela Thales, Aratus observă că Ursa Mică se inai chiamă și Carul Mic, din cauza asemănării acestei constelațiuni cu a Carului Mare. După unele legende Ursa Mică nu ar fi metamorfoza cânelui Callistei, ci ar fi chiar Arcaș, metamorfozat în urs ca și mama sa. Nici o constelațiune nu o așa do universală și la toate popoa- 433 CREDINȚELE ȚĂRANULUI RIMĂM DESPRE CER Șl STELE. 9 rolo, și nu a primit atâtea numii i ca Ursa Maro, proba că nici una nu a izbit vederea atât de mult. Grecii vechi o numiau IleUce, din cauza învârtirii ei în jurul polului, care erâ mult mai aprrap j de ea acum trei patru mii de ani (1). Mai târziu a fost numiiă Ursă, probabil pentrucă ursul oră singurul animal cunoscut do cei vechi în regiunile polare. Iar Romanii, după cum am spus, o numiră și Septem Triones. Galii o numiau Misterț, ceea ce n’a împiedicat pe Francezii de azi de a-i zice Carul lui David sau Tigae, și pe cei din evul de mijloc de a-i zice Căruța lui Artur, cum e cântată de ultimii barzi. Egipțenii o numiau și Hipopotam (Horus-Apollon). Atanase Kirchor, celebrul jesuit german, fizician, matematician, orientalist și filolog (1602—1680), numește trapezul celor patru stele Sicriul lui Lazăr, iar pe celelalte trei Maria, Marta și Mag- dalena; această numire se pare a fi do influență orientală, căci Arabii o numiau Sicriu și Familia ce urmează după sicriu. Schiller, în dorința de a creștinizâ cerul, o numește Barca lui Sfântul Petru. Chinezii o numesc Pe-Teu, un fel do măsură do grâne ca banița, sau mai bine ca cupa veche, cele patru stele ale trapezului fiind banița sau cupa și celelalte trei mânerul; însă mai târziu i-au zis și Ti-Ce, adică Carul Suveran. Dela Urs, arctos în grecește, și dela Septem Triones, polul Nord a fost numit Arctic, sau Septcmtrional, ceea ce învederează că în toate timpurile Ursa Mare a fost considerată ca o constelațiune de căpetenie a acestei regiuni circumpolare. Ursa Mică a fost numită și Feniciană, pentrucă Fenicienii, cei dintâi, au băgat de seamă fixitatea ei în regiunea nordică a ce- rului, și s’au călăuzit cu ajutorul oi pe mare, ceea ce le-a asigurat supremația comerțului mediteranian timp do o mie de ani (2). Tocmai ca și Românilor, și Chinezilor li s’a părut că steaua polară e ca un fel do stea caro domină cerul, și împreună cu ea și constelațiunea Ursa Mică; de aceea Chinezii au numit steaua po- lară Marele Suveran al Cerului August, tot împăratul; iar pe ce- (1) Acum patru mii do ani erâ ca stea polară steaua alfa din constelațiunea Drago- nului, stea care este mai aproape do Ursa Marc decât c steaua polară de acum, alfa din Dragon fiind Intre cele două Urso cam la aceeaș distanță de amândouă. (2) Acum trei mii de ani erâ ca stea polară steaua vita din Ursa Mică. După ea se călăuziau Fenicienii. Această stea vita e Roata din urmă și de deasupra a Carului Mic. Ea chiar o numită și azi In Astronomie Kocab, dela numirea ei arăbească Kocab-al- Shemali, ceea ce înseamnă Steaua Nordului. 10 î. OtEAcU 434 lelalto stele ale Ursei Mici le-au numit cu numiri dela curtea im- perială chineză: Steaua Suverană, Principele Imperial, etc. Și am văzut că și Ursa Maro a devenit Carul Suveran. Terminând cu cele două Urse, observ că și la Latini steaua Alcor crâ considerată tot Cărăușul Carului ca și la noi, însă închipuit ca un copil; iar în urmă a devenit Mânzul, care merge vecinie pe lângă mă-sa. II. Dragonul. In general peste tot e numit Balaurul (1), nu însă cu înțelesul de șarpe năprasnic, ci cu înțelesul do smeul baladelor populare, de aceea unii îi zic chiar Smeul; cele două trapeze din el sunt numite Incolăcilura sau Colacul, cel dela mijloc, și Capul Balaurului, cel dela margine (2). Smeul baladelor populare o o ființă do pe alt tărâm; el e un fol de om, însă nu ca toți oamenii. Pielea lui este solzoasă ca pie- lea de șarpe, și să prelungește formând o coadă lungă-lungă, care dă Smeului într’adevăr înfățișarea de șarpe. Poate sburâ prin văz- duh, din care cauză i se mai zice și Sburătorul; însă sub această numire el are însușiri cu totul altele, despre cari voiu vorbi în urmă, când voiu vorbi despre cer în genere (Cap. III.). Smeul când vrea, și mai ales când e numai cu soția lui, care de obiceiu e o fată de pe pământ, se poate desbrăcâ de pielea lui solzoasă, rămânând om ca toți oamenii. De multă bună credință, până la prostie, smeii în multe povești populare sunt adesea păcăliți de oameni poznași. Coca ce însă în- trupează toată faima smeilor legendari este puterea lor de neînchi- puit de mare, din care cauză ei erau îngrozitori, căci erau de ne- învins; numai voinicii Feți-frumoși erau în stare să se măsoare cu zmeii Ia luptă; dar și aceștia, neputând învinge pe zmeii mai voi- nici, decât cu foarte marc greutate și numai cu oarecari ajutoare minunate: p. e. cu al corbului, caro în toiul luptei îl stropește pe Făt-frumos cu apă, ca astfel răcorit și înviorat să doboare în sfârșit pe smeu. Asupra constelațiunii Balaurului, iată ce adaugă comunicarea din cătunul Mănăstirea Bistrița, Neamț: «Dragonul se numește Balaur; (1) Măcăi, Argeș; Cordăreni, Dorohoiu. (2) Cordăreni, Dorohoiu. 435 cnFnixTKi * iAranvuh român hesi-ri crr și rtf.lf. 11 si se zice ca acest balaur in timpuri (le ploi și furtuni mari învie și se luai a prin nori. Dând norii ar li subțiri, sar scapă jos pe pământ, -e spune că m timpurile din vechime s’a scăpat un balaur la locul numit Dealul Balaurului, din județul Neamț; și a stat acolo mult timp, până a putrezit. Lungimea și grosimea îi erau foarte mari, scheletul colosal, o coastă îi eră de două palme domnești de lată, etc». In Astronomic Dragonul din conslolațiuno este șarpele mitologic, păzitor al pomilor cu mere de aur din grădina Ilcsperidelor. Acest monstru a fost ucis de Ilorcule, și 1 Ierculo a fost pus pe cer împreună cu Dragonul, Ilorcule fiind închipuit cu genuchiul drept pe pământ si cu piciorul stâng pe capul Dragonului. Dar pe cât se pare, această explicare a rostului constelațiunii Dragonului c scornită mai în urmă. La Grecii vechi Apollon se confundă adesea cu Hercule, amândoi fiind zei solari: Apollon închipuind razele solare în general, iar Hercule razele Soarelui caro răsare, așa că Hercule era mai mult o altă înfățișare a lui Apollon. Și după mitologie Apollon a ucis cu săgețile pe Python, Dragon groaznic; iar la nașterea lui Apollon, tatăl său Zevs, zeul cerului, îl găti cu o mitră de aur, îi dete o Ură și un car tras de lebede, și în fine îl trimise la Delfi, aproape de fântâna Castaliei, fântâna profeției și a poeziei, ca să-și vestească oracolele. Admițând că numai în urmă a fost pus Hercule în loc de Apollon, dar că la început a fost Apollon, această legendă ar explică rostul pe cer al constelațiunilor astronomice Hercule, Dragonul, Săgeata, Lira, Coroana adică mitra, Carul, Lebăda și Fântâna, cum la început a putut să fie numită conste- lațiunea Pegasul, după cum vom vedea, cari toate sunt constela- țiuni împrejurul polului. Și tot acolo sunt și colo două Urso și Văcarul, constelațiuni în legătură cu un alt fiu al lui Zevs, Arcaș, după cum am văzut. Și vom vedea că și constelațiunea Delfinul, tot poate fi în legătură cu Apollon; iar constelațiunile Vulturul și Vizitiul cu steaua Capra, sunt constelațiuni în legătură deadreptul cu Zevs: așa că regiunea aceasta din prejurul polului ar fi fost primitiv ca un domeniu ceresc al zeului cerului, hărăzit fiilor lui în cea mai maro parte. Și nu pomenii nimic de Perseu, care e un alt fiu al lui Zevs, constelațiunile Perseu, Andromcda, Cefeu, Cassiope, Pegasul fiind toate în legătură cu legenda Andromedei, căci se pare că aceste constelațiuni au fost astfel numite numai în urmă, când și Apollon s’a confundat cu Hercule. p t. otescu 43(j Nu am văzul niciiori scrise acestea, este adevărat, dar mie-mi par scrise iu cer. III. Hercule. E numit ingenoral OmidO), și în închipuirea poporului el o un voinic lainic, un bal-frumos, care c Hercule al legendelor românești, căci după cum vom vedea în legenda corului, omul a avut să lupte, nu numai cu un sniou, ci chiar cu Dracul și și pe Dracul l-a răpus. Asupra legendei mitologice a acestei constelațiuni astronomice, am vorbit când am descris constelațiunea Dragonului. IV. Lira. E numită Ciobanul cu Oile (2), steaua Vega fiind Ciobanul, și cele patru stolo ce par’că vin după el, formând un paralelogram, fiind Oile. Și so zice că: «fiind zi do post se poate rnâncâ brânză după ce a răsărit Ciobanul (3)». «Ciobanul so vede pe cer până la ziuă» (3), zic țăranii. Steaua Voga, o numită și Luceafărul cel Mare de miezul nopții (4), sau Luceafărul cel Frumos (5), precum și Regina Stelelor «căci și stelele pe cor au conducător sau cârmui- tor, după cum au și oamenii pe pământ; și după cum se zice și la Tatăl-noslru: precum în cer așa și pe pământ (5)». Numirea de Liră, dată în Astronomie acestei constelațiuni, poate fi din cauza formei ei. Paralelogramul format do cele patru stele, Oile Ciobanului, poate da închipuirea corpului unui instrument de muzică, ca Lira, Chitara sau Harpa, numiri ce rând pe rând a avut această constelațiuno, steaua Vega fiind gâtul instrumentului. Iar rostul acestei constelațiuni astronomice po cer rezultă simplu din cele co am spus îa constelațiunea Dragonului, deși se dă și ca Lira lui Orphcu în Mitologie (6). (1) Drăgănești, Olt. (2) Taica, Prahova; Hangu.Neamțu. (3) Hangii, Neamțu. (4) Mărginenii-de-sus, Prahova; Cracăul-negru și Crăcăoani, Neamț. (5) Cătunul Mănăstirea Bistrița, Neamț. (G) Constelațiunea Lira a mai fost câte odată numită de cei vechi și Broasca Țestoasă, și se pare că ea a fost numită astfel din cauză că vechile lire se făceau din țesturi de broască țestoasă; dar se poate și că această numire să fie tot din cauza formei conste- lațiunii, steaua Vega închipuind capul Broaștei Țestoase și celelalte patru stele cele patru picioare alo ei, cum se văd ele la o broască țestoasă când umblă. I ț" rRKT»ix,»i «. p ■ t. Kltl’ < ' । : r ?t . TV» ’ 13 | « qm • ■* ■’ vo « r n I tra d«- un \ "Pui care rafie lh» altlel biv । uur. \ «M»n r m Ivgabira eu ac< i lă agâlare. raci mântui \ <‘ga deriva del» arabul Mala constrlițiimca fiind numita .in \rnb« al- naxr-al Waki care înseamnă \idlurul c&zand. mi* huit prin care \rabii vuiau sâ deosebească aceasta constelațiune l. . coi -telahunea cl-narn el-tair. \ uitucului ^burând, dela care a Iernat numirea stelei \llair din cunslelaliunea astronomică a \ ul- t arului. V. Lebăda sau Crucea. E numită in general Crucea (1) sau Crucea Marc (2) sau Crucea Miezului Nopții (3). In închipuirea poporului aceasta e Crucea pe care a fost răstignit Hristos (4). De aceea, când țăranii o văd noaptea, se închină la ea zicând că li s’a arătat Isus Hristos (5). Unii însă numesc această constelațiune și Fata Mare cu Cobilița (6î Coromâsla), Fata fiind închipuită cu capul spre steaua polară. In fino alții (7) văd în această constelațiune numai Cobilița Cio- banului, căci arăsaro și apune odată cu Ciobanul (Voga)». Și zic că Ciobanul arc gălețile două în cobiliță și una în mână. Iar stelei din mijlocul Crucii, numită Albeiro în Astronomie, țăranii îi zic Fântână sau Fântâna din Răscruci, de ea fiind rezemată cobilița Ciobanului. Nu c deplină înțelegere asupra obârșiei numirii de Lebădă, ce s’a dat în Astronomie acestei constelatului. Se poate că albeața a- cestei regiuni a Căii Laptelui, unde e Lebăda, să li stârnit închi- puirea de lebădă. Unii vor să vadă în această Lebădă pe aceea în care s’a metamorfozat Zevs pentru Leda. Am spus însă care e idea mea cu privire la această constela- țiune, vorbind la constelațiunoa Dragonului de legenda mitică a naș- terii lui Apollon. înainte de a termină cu această, constelațiune, observ cu privire la numirile ci românești, că țăranii mai văd o cruce în constelațiunoa (1) Băsenii-Stărci și Scheiul, Argeș; Călugăreni, Prahova; Ulinu, Brăila. (2) Cristoști, Botoșani; cătunul Mănăstirea Bistrița, Neamț; Măcăi, Argeș. (3) Gordăreni, Dorohoiu. (4) Măcăi și Scheiul, Argeș; Gura Boului, Olt. (5) Cracăul-negru, Neamț. (Oi Mărginenii-de-sus și Talea, Prahova; Turcoaia, Tulcca. (7| Ilangu, Neamț; Talea, Prahova. 14 I. OTESCU 438 astronomică Delfinul, și o altă fală maro tot cu cobiliță, Fata do Împărat, pe caro o formează din trei stolo din constolațiunoa astro- nomică Vulturul, și încă și o altă fată maro fără cobiliță, Fata Mare din Horă, și această fală maro o steaua Gemma din conslelațiunea astronomică Coroana Boreală, po care constolațiune țăranii o nu- mesc Hora. Dar asupra acestora voiu vorbi la rândul lor. VI. Delfinul. E numit, după cum am spus la Constolațiunoa Lebăda, Crucea (1) sau Crucea Mică (2). Și observ că tot această numire do Cruce îi dau și Arabii: «al-Salib» caro înseamnă Cruce. Asupra numirii do Delfin, dată acestei constelațiuni în /Astronomie, co o fi simbolizând ea, nu e de loc hotărît. Unii ar voi să vadă pe Delfinul trimis do Poseidon (Noptun) să descopere ascunzătoarea Amphitritei și care aduse po Amphitrita la Poseidon (3). Eu însă, în legătură cu cele ce am zis la conslelațiunea Drago- nului, văd în acest delfin pe delfinul simbolizând pe Apollon în cre- dințele vechilor Greci, și sub forma căruia Apollon a atacat corabia care purtă pe Cretanii dela Gnosos, pe cari apoi îi făcu Miniștrii adică preoții săi în sanctuarul pitian dela Delii. In tot cazul vederea generală a conteslațiunii poate da închipuirea unui poște, după cum o dă și pe aceea de Cruce, «Crucea de mână cu care merg preoții Ia zi întâiu», cum mi-o caracteriza un țăran. VII. Vulturul. I se zice tot Vulturul sau Vulturul Donmului. Insă mai în ge- neral cu steaua Altair, și celo două stolo mai luminoase vecine, cc vin de o parte și de alta a stelei Altair, țăranii formează constela- țiunea Fata de împărat, cu cobiliță (4), Altair fund Fata, iar cele două stole Cârligele Cobiliței, de cari sunt atârnate donițele, cofele sau gălețile, în cari Fata do împărat duce apă spre a răcori sufle- tele celor morți păcătoși și duși în Iad (5). (1) Ciocăneștii-Mărgineni, Ialomița; Butești, Vâlcea; Turcoaia, Tulcca; Crăcăoani, Neamț. (2) Hangii, Neamț; Cristești, Botoșani. (3) A se vedea nota de jos dela constelațiunea Peștii, asupra lui Poseidon. (4) Cilugăreni, Prahova ; Rușavăț, Buzău ; Gaița, Ialomița ; Lișna, Dorohoiu; Negrești, Neamț; Grigorcni, Bacău. (5) Ciocănești!-Mărgineni, Ialomița. 139 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER Șl STELE. 15 ('ei vechi numiau această contoslațiuno Vulturul, de sigur din cauza celor două stolo co vin do o parte și do alta a stelei Altair, cari stele ușor pot închipui două aripi cari ar purtă po steaua Altair. Și la cei vechi acesta oră Vulturul lui Zevs sau Joo, după cum și la noi a trecut ca Vultur al lui Dumnezeu. Cât privește obârșia numirii do Altair, am spus-o la contosla- țiunca Lirei odată cu a numirii do Voga. VIII. Cefeu. E numit Coasa (1). Stolele alfa, gama și o stea mai mică dintre ele și în linie dreaptă cu ele for- mează Coporâia (Coporâșca), adică coada Coasei; (lig. 1) Steaua vita for- mează mânerul sau cornul coporâii: iar stelele mi, scita și delta, fierul coasei. * & \ r ' CĂ'* V'x Fig. 1. c o a s a IX. Perseu. E numit Căpățâna (2) sau, după cum am spus la cele două Urse, e numit și Carul Dracului. # Alții însă îi zic Barda. Steaua alfa, cea mai ■ luminoasă stea din Perseu, cu steaua vita nu- mită Algol în Astronomic și steaua cuprinsă ; între acestea pe linia alfa-Algol, precum și BARDA i . w ¹ i ’ steaua vecina cu Algol, do pe prelungirea acestei linii, (fig. 2) formează Coada Bardei, și în alfa I Z \ I—/ / / y î o Muchia Bardei-, iar încolo Gura Bardei să i ............-4 * vedo dela sine ușor în partea despre Cassiope. • a In loc de Barda i se zice și Toporul. / ₓ Numirea do Algol ce so dă în Astronomie stelei care roprezentă Capul Medusei, derivă Fig. 2. din arăbește, din «al-ghul» caro înseamnă mon- strul sau Dracul, și po mai multe hărți Perseu o chiar numit Purtătorul Capului Dracului. Do alt fel, de sigur, (1) Lișna, Dorohoiu. (2) Drăgănești, Olt; Braniștea, Dâmbovița. ](i i. oteșcu ______44₀ că și numirile |ârâneșli alo acestei constelațiuni, Carul Dracului și Căpățâna, sunt in legătură cu o licărire do aducere aminte despre Capul Medusei dela strămoșii noștri. X. Cassiope. Cassiope o numită Scaunul lui Dumnezeu țVj. Cele șase stele prin- cipale alo acestei constoiațiuni dau bine închipuirea unui scaun, în- chipuire care nu a putut scăpă nici celor vechi; do aceea, în de- semnările astronomice, Cassiope o pusă pe un scaun, scaunul ei regesc, deși soțul ei Cefeu, Regele, stă în picioare. Acestei conste- lațiuni i se mai zice și Mănăstirea (2), do sigur pcntrucă este scaunul lui Dumnezeu. XI. Andromeda. E numită Jghiabul Puțului, Puțul fiind constclațiunea astronomică Pegasul. XII. Pegasul. I se zice Toaca (3) fiind considerate numai cele patru stele cari formează marele trapez al Pegasului, și cari închipucsc o toacă atâr- nată; de sigur toaca Mănăstirii lângă caro o. Insă împreună cu Adromeda se numește, după cum am spus mai sus, și Puțul cu Jghiab, cele patru stele ale trapezului Pegasului liind colțurile ghizdurilor puțului, iar Adromeda jghiabul. Să nu fie cumva în numirea do puț cu jghiab, la care să adapă caii, o rămășiță din Uippocrene caro înseamnă izvorul calului, care izvor a țâșnit dintr’o stâncă a Heliconului, lovită do copita Pega- sului? Ori fântâna Pirene, din care a băut Pegasul? Ori mai de grabă fântâna Castaliei? In fino Pegasului i se mai zice și Gavădul Mic (4), Gavădul Marc fiind conleslațiunea Leul, căreia în popor i se zice și Calul. (1) Cordăreni, Dorohoiu. (2) Cristești, Botoșani. (3) Talea, Prahova. (4) Drăgănești, Olt. 141 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 17 <'mântui gmăd reprezenta aci ceva analog cu herghelie. Domnul profesor ('andrea, coleg cu mine la Liceul Mihaiu Viteazul, om carc s’a ocupat mult do chestiunile filologice cu privire la cuvintele românești, mi-a afirmat câ cuvântul gavâd înseamnă ceva analog cu haită de lupi sau păduchcrniță, și deci turmă, ciroadă, herghelie. Și o curios că în sfera Chinezească a cerului, această regiune a Pegasului o numită Ț’ien-Kiu, care înseamnă grajd ceresc. Și unii comentatori cred, că deoarece aceste stele treceau la meridian Pri- măvara, la epoca când se curățiau grajdurile în China, și se stropiau cu sângele unui cal sacrificat, această conteslațiune ar fi de origine chinezească. Și so poate că așâ a fost considerată la început și la Greci această constelațiuno, Pegasul suprapunându-se în urmă spre a completa legenda Andromedei, dar că în popor tot nu s’a stins vechia idee de grajd cu cai, care apoi a trecut și la Romani și dela ei la noi ca herghelie. Ori cum chestiunea dă de gândit. Legenda mitologică asupra constelațiunilor Cefeu, Perseu, Cassiope, Andromeda și Pegasul, așâ zisă legenda Andromedei, e aceasta: Cassiope, soția lui Cefeu, Regele Etiopiei, cu toată negreala fi- gurii ei, începu să se creadă mai frumoasă ca Nereidele, albele și frumoasele nimfe ale Mării. Aceste nimfe se simțiră atinse de nebuna pretențiune a Cassiopei, și rugară pe Poseidon (Neptun), Zeul Mărilor, ca să le răsbune. Poseidon le ascultă rugăciunea: inundă țara și trimise și pe un monstru de mare îngrozitor, care pustii coastele mâncând oameni și turme. Oracolul Amon, fiind în- trebat ce e de făcut c-ontra acestui biciu dumnezeesc, respunse că el nu putea fi înlăturat decât dacă Andromeda, fica Regelui, va fi sacrificată, fiind dată pradă gurii monstrului. Cefeu consimți și legă de o stâncă pe marginea mării pe fica sa, ca să o mănânce mon- strul. Perseu sosind, văzu pe frumoasa fecioară și se înamora de ea. El propuse lui Cefeu, că va scăpă țara de monstru și va scăpă și pe Andromeda, dacă i-o va da lui do soție. Neapărat că Cefeu primi bucuros propunerea, iar Perseu călare pe Pegas, alergă în ajutorul Andromedei și ajunse monstrul tocmai când eră gata să îmbuce pe Andromeda, care chiar leșinase de groază; el arătă mon- strului capul Medusoi și monstrul muri ca trăsnit. Iar spre ținerea de minte a acestor întâmplări, toată familia fu pusă pe cer îm- preună și cu Pegasul și cu capul Medusei, caro e închipuit prin steaua Algol. Analele A. R.—Tom. XXIX.- Memoriile Sec . Literare. 2 i. otescu 442 XIII. Vizitiul. E numii în general de țărani lot Vizitiul (1), sau Trăsura (2), sau Surugiul (3); steaua Capolia fiind Capra, animalul, iar cele trei stele mai mici, do lângă Capră, fiind Iezii Caprei tocmai ca și în Astronomic. Coi trei Iezi sunt încă considerați și ca constelațiuno aparte, fiind numită Sfredelul Mic sau Burghiul (4), sau Sfredelul Pământului (ty. Iar întreaga constelațiuno Vizitiul mai o numită și Ocol(ty, sau Țarc, precum și Carul lui Dumnezeu, după cum am spus la cele două Urse. Vechii Greci vedeau în constelațiunea Vizitiului pe Erichthonios, Regele Atenei, inventatorul înhămării cailor. In «Almagesta» această constelațiune e numită Heniochus, care tocmai înseamnă vizitiu. El eră desemnat din cele mai depărtate timpuri cu biciul și hă- țurile în mână, do unde și numirea latină ce i s’a dat de Tenens Rabenas; și Capra cu doi iezi, de curând născuți, o ținea pe bra- țul stâng. Această Capră este Capra Amallheia, care a alăptat pe Zevs. Ce a asociat Vizitiul cu Capra, nu a trăsurii, ci animalul, e greu de găsit. Poporul român vede trei iezi, adică în cele trei stele fiecare câte un ied; dar în deseninurile astronomice, cele două stele mai apro- piate sunt șoldurile celor doi iezi, iar a treia e în capul iedu- lui din dreapta. XIV. Văcarul. E tot astfel numit și do țărani. Și asupra obârșiei numirii lui în Astronomie i-am dat legenda mitică odată cu a Urselor. (1) Cristești, Botoșani. (2) Hangu, Neamț. (3) Drăgânești, Olt; Hangu, Neamț. (4) Suhaia, Teleorman. (5) Cordăreni, Dorohoiu. (6) Lișna, Dorohoiu. 443 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 19 XV. Coroana Boreală. Tn general i so zice Hora (1), după cum am spus la conslelațiunea Lebăda; steaua Gemma Hind Fata Marc din Horă, iar cele două stolo mici do tot din interiorul cercului horei fiind numite Lău- tarii (2). Eu însă nu văd decât un singur lăutar și nici pe acela în totdeauna. Acestei constelațiuni i so mai zice încă și Casa cu ograda sau curtea ei (3), steaua Gemma fiind casa, iar celelalte stele din cerc împrejmuirea. Și tot în acclaș șir do idoi i se zice și Coliba sau Cociorva (4). Mitologia explică astfel originea acostii constelațiuni. Ariana, fica lui Minos, fiind părăsită do Teseu pe țărmii mării, plângea cu foc. Dionysos (Bacchus) însă o consolă luând-o de soție și dăruindu-i o coroană minunată; apoi această coroană, sau numai pietrele ei, a fost pusă pe cer. Chinezii numesc această constelațiune Scoica cu Mărgăritar, și e curios că steaua Gemma din această constelațiune eră numită de Romani Perla, adică mărgăritarul coroanei. XVI. Ophiuchus și Șarpele. Unii îi zic Șarpele, închipuind (5) pe șarpele care a ademenit pe Eva (6). Insă mai în general acestei constelațiuni i se zice Ca- lea Rătăciților (7), numire foarte nemerită, căci în adevăr această constelațiune șerpuește în toate direcțiunile. Pe această Cale vor umbla oamenii păcătoși, rătăcind zăpăciți la a doua venire a Mân- tuitorului, când vor auzi de judecata lui. (1) Călugăreni, Prahova; Ciocăneștii-Mărgineni, Ialomița; Cristești, Botoșani. (2) Călugăreni, Prahova. (3) Lișna, Dorohoiu. (4) Crăcăul-negru, Neamț. (o) Măcăi, Argeș; Lișna, Dorohoiu. (6) Acest șarpe e Diavolul, și cuvântul românesc Dracu își are obârșia din grecul dra- kon, care însemnă șarpe, cuvânt caro a trecut la Latini draco, și dela ei la noi dracu și la mai toate popoarele Europei do azi. (7) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. 20 I. OTESCU 444 XVII. Peștii. Suni numiți în popor lot Peștii sau Crapii (1). Și după credința unora aceștia sunt coi doi poști cu cari a nutrit Hristos cele cinci mii do oameni (2). In Astronomie aceștia sunt peștii cu cari fugiră Venus și Amor de porsecuțiunea gigantului Typhon, sau coi doui Delfini cari adu- seră po Amphitrita la Poseidon (Ncptun) (3). XVIII. Berbecul. E numit tot Berbecul (4), dar țăranii nu-i văd decât coarnele. La Romani Berbecul ora Jupiter-Amon și Chryso-Malus, cel cu lâna de aur, sacrificat Iui Jupiter și transportat în cor. Să nu fio însă mai de grabă Apollon Carneios al Dorienilor, care în expe- dițiunoa Dorienilor a mers în capul lor, ca Berbecul în capul tur- mei, sau cum erâ constelațiunea Berbecului în capul constelațiu- nilor zodiacale? Idee la care ne alipim mai mult, când știm că Berbecul n’a fost dintre primele constelațiuni zodicale plăsmuite, ci plăsmuirea acestei constelațiuni e din timpul când s’a hotărît zodiacul, fiind împărțit în cele 12 constelațiuni, înaintea cărora s’a putut închipui constelațiunea Berbecului, căci această constelațiunc precedă atunci echinocțiul și veniâ așa dar înaintea constelațiu- nilor zodiacale, ca berbecul înaintea turmei. Dar se poate și că vederea acestei constelațiuni, în care coarnele berbecului răsar oare- cum învederat, să fi stârnit închipuirea de berbec, sau alt animal cu coarne, și s’a preferit berbecul pentru motivele de mai sus. (1) Drăgănești, Olt. (2) Măcăi, Argeș. (3) Poseidon ca Zeu al mărilor erâ închipuit do cei vechi cu o mutră posacă și încrun- tată. cu părul vâlvoi, și barba încâlcită, închipuire simbolizând marea când c agitată. El avea de soție pe Amphitrita, care e o personificare foinenină a mării; și iată după o versiune mitologică cum s’a făcut această căsătorie. — Poseidon a văzut pe Amphitrita la Naxos, jucând în corul Nereidelor, s’a înamorat do ea și a voit să o iea de soție.— Dar pe cât se pare, Amphitritei nu prea i-a convenit această căsătorie, căci a fugit tocmai lângă Atlas, cum am zice noi, tocmai la sfârșitul lumii maritime, cărei lumi aparținea ea. — Insă Poseidon puse în urmărirea ei, după unii un Delfin, care ar fi simbolizat prin conste- lațiunea Delfinului, după cum am spus la acea constelațiunc ; iar după alții doi Delfini, cari au descoperit ascunzătoarea Amphitritei și au adus-o la Poseidon ; aceștia ar fi sim- bolizați prin constelațiunea Peștii. (4) Drăgănești, O!t. 445 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER 01 STELE. 21 XIX. Taurul. a) 1'1 numii în popor tot Taurul sau Gonitorul (1); însă poporul țărmuroșlo acoastă constelațiune numai la triunghiul ce se aseamănă bine cu triunghiul caracteristic al feței unui cap de taur. Pe steaua Aldebaran țăranii o consideră ca luceafăr, numindu-1 Lucea/arul Porcesc (2), sau Porcarul (3), căci când răsare el se deșteaptă porcii și încep să grohăească, semn că se apropie de ziuă.—Și do altfel Vierii, sau Porcii sau Scroafa cu purcei, după cum vom vedea imediat, sunt lângă ol.—Ii mai zic și Deșteptătorul(4), căci când răsare el, cocoșii încep să cânte de ziuă: și de aceea cred țăranii că e pus de Dumnezeu întradins po cer ca un vestitor prin răsărirea lui, că muncitorul trebuie să se scoale, și că strigoii au reintrat în gropile lor, iar spiritele rele și în special Joimărițele au pierit de pe pământ. b) Din Pleiade, poporul face o constelațiune deosebită, numită în general Cloșca cu pui, sau Găinușa (5), ori Găina (6). Cloșca e constelațiunea de căpetenie a țăranilor, pe caro ei nu o pierd din vedere nici iarna, formând ceasornicul de noapte al lor, în lunile de iarnă (7); deoarece, după înălțimea acestei conste- lațiuni po cer, țăranii își dau seama cât mai e până la ziuă; cum am zice noi, cam cât e ceasul. Unii țărani cred că cel ce va vedea răsăritul Cloștii la Duminica Mare (8), mai ales cel ce va vedeâ-o mai întâiu, va avea mare noroc. — Și cine se scoală în fiecare dimineață în postul Sfântului Petru ca să vadă când răsare Cloșca, acela nu va duce lipsă de nimic, având timpul prielnic să-și facă toate trebile (9). — Când se ivește pe cei’ Cloșca la Drăgaică (24 Iunie), are puterea să facă să crească porumbul (păpușoiul) să-l vezi cu ochii cum crește (10).— (1) Drăgănești, Olt. (2) Stănești, Vâlcea; Călugăreni, Prahova. (3) Dobreni, Neamț. (4) Stănești, Vâlcea. (5) Cristești, Botoșani; Cracaoani, Negrești și Dobreni, Neamț; Oordăreni, Dorohoiu. In comunicarea din Negrești, so zice astfel „E numită Cloșca cu Pui sau Găinușa, din cauză că Cloșca merge înainte și Puii mai mici în urmă“. (6) Băsenii-Stârci și Scheiu, Argeș; Călugăreni, Prahova. (7) Braniștea, Dorohoiu; Dumitrești, R.-Sărat. (8) Băsenii-Stârci, Argeș. (9) Cristești, Botoșani. (10) Bârcu, Neamț. 22 I. OTESCU ___________________________446 — Câlv odată Pleiadelor li so zice și Stolele Ciobanului, căci ciobanii observă primat ara când acolo stolo apun în amurg, și atunci zic că oile pot să so hrănească cu iarbă (1). l)c altfel și sătenii zic: «Când înnoptează și Găinușa o la toacă (adică la înălțimea la care o Soarele cănd toacă do seara la biserică), atunci oamenii știu ho- tărî! că oaia so satură de iarbă» (2). c) llyadele iar formează o constelațiune deosebită pentru popor, fiind numită Vierii (3), sau Porcii (4), sau Scroafa cu purcei.— Numai prin confuziuno unii zic și Pleiadelor tot Scroafa cu Purcei (5). De altfel și la Romani llyadele erau numite Suculae, ceea ce înseamnă scrofițo. Și acest cuvânt latin corespunde cu grecul siades, dela care mult mai bine a putut deriva Hyades, decât din Un care le-ar arătă ca ploioase, deși so întâlnește des în Mitologie dându-li-se acest atribut. d) Pleiadele au ațintit băgarea do scamă a omului din cele mai depărtate timpuri. Iată ce zice Flammarion asupra lor, în Les Etoiles, tezaurul lui de observațiuni asupra cerului, opera lui de căpetenie: «înainte de cunoașterea anului solar, primele popoare își regulau calendarul după stele. Anul începea cu răsăritul în zori al Pleiadelor în primăvară, și iarna cu răsăritul lor în amurg în toamnă; anul eră împărțit în două părți, și aparițiunea lor în No- emvrie eră salutată cu sărbătoarea morților, pe care noi am păs- trat-o în Duminica tuturor sfinților. Egiptenii vechi dau lunii No- (1) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. (2) Călugăreni, Neamț. (3) Băsenii-Stârci, Argeș. (4) Călugăreni, Neamț. (5) In comunicarea din Dobreni, Neamț, săteanul Constantin Boboc, din Cășerie, de 75 ani (în 189G), explică astfel aceste constelațiuni: «Acele șapte stele grămadă se numesc Găinușa. In urma ei este Porcarul cu Porcii. Acei doi luceaferi apropiați (de sigur Castor și Polux din Gemenii), sunt Doi Frați, cari so ajung la trei ani'¹. Această din urmă expresiune, că coi doi frați se ajung la trei ani, ar părea fără nici un sens. Dar se explică ușor, având în vedere că în timpul Septemvrie. Decemvrie 1896, când acest moșneag spunea cele ce preced, planeta Marte eră în con- stelațiunea Gomemeni de tot aproape de Castor și Polux (la începutul lui Noemvrie 1896, eră chiar lângă Polux); și tot cam în aceleași pozițiuni, deși cu mărimi aparente deose- bite, revine această planetă cam din doi în doi ani, exact după un an, 10 luni și 22 zile, revoluțiunea siderală a planetei Marte fiind de G8G, 98 zile. Deci moșneagul nu se înșelă decât asupra perioadei de 3 ani; în colo considerând și po Marte ca al treilea frate, care nu uită pe ceilalți doui și mai dă pe la ei din când în când. 44* CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 23 omwie numelo do Athar-Aye, luna Pleiadelor, sau Athor; și tot așa orâ și la Caldooni și Evroi. Se găsește acooaș împărțire a anului și la sălbatecii Polinozioi: o jumătate de an o numită Matarii i nici, Pleiadele sus, și cealaltă jumătate Maturii i raro, Pleia- dele jos. «Australienii sărbătoresc în acolaș mod în Noemvrie Mormodilek sau Pleiadele. Se găsește acolaș obiceiu în Peru și în Mexic. Marea piramidă dcla Gisoh, caro este exact îndreptată spre cele patru puncte cardinale, și a cărei destinațiune primitivă a trebuit să fie ca să servo do observator, aro două galerii scobite oblic în massi- vul ci: una spre Nord, ochind spre steaua polară (alfa din Dragon, acum patru mii do ani), cealaltă spre Sud, ochind precis la înăl- țimea Pleiadelor, a căror trecere la meridian, la miezul nopții, hotăra atunci începutul anului. La Grecii vechi, Ilesiod fixează lu- crul câmpului după Pleiade, și la vechii Latini ele se numiau Vergiliae, astrele Primăverii. «Se preocupau atunci mai mult do răsăritul lor în zori. Echi- nocțiul do primăvară, care trece astăzi aproape do steaua alfa din Andromeda, trecea prin Pleiade acum patru mii de ani. «Analele Astronomiei chineze ne-au păstrat o observațiune a ace- stui grup de stele, făcute în anul 2357 înaintea erei noastre, și arătând eclunocțiul de primăvară, ceea ce corespunde calculului re- trospectiv ce putem face, astăzi când cunoaștem efectele procesiu- nii. Către anul 570 înaintea erei noastre, Anaximandru fixă apusul lor în zori la 29 zile după eclunocțiul de toamnă. Acum trei mii de ani navigatorii așteptau epoca răsăririi lor în primăvară, pentru a porni la drum, ceea ce a făcut pe etimologiști să conchidă că numele lor derivă din plein, navigator. Așa credea și Laland, Argo, etc. «E mult mai probabil însă că el derivă mai simplu din Pleias, mulțime». Continuând observ că azi nu se văd bine decât șase stele în Pleiade. Cei vechi însă, numărau șapte, și Ovidiu spune că a șaptea a fugit pe timpul răsboiului Troii. Insă cu multă băgare de seamă, și dacă cerul e limpede, se mai vede și o a șaptea, dar mai la o parte spre Sud. Să nu fie asta cea dispărută, a cărei depărtare și micime i-a născut legenda fugii? Sigur o, că vederi puternice disting cu ochiul liber în Pleiade zece stele, și cele cu totul rare chiar 14, după cum sunt și vederi slabe cari disting numai 5 sau și mai puține. Și în realitate sunt peste 1.000. 04 r. otescu 448 Țăranii francezi numesc și oi acest ghem do stoic tot Cloșca cu Pui, ca și ai noștri: însă îi mai zic și Ciorchinele do struguri. De altfel numirea do Cloșcă cu Pui o veche. Acum nouă secole Arabii ii ziceau Dagiâgca al-samd ma banatihi, Cloșca cerească cu puii ei. Steaua Aldoharan iși trage numele său din arabul al- dabarân care înseamnă: ceea co urmează, pentru că această stea urmează Pleiadelor; acesta o principalul calificativ ce-i dau cei vechi acestei stole. Romanii o numiau câte odată și Palilicium, pentrucă Paliile so serbau fixându-se epoca lor după răsăritul acestei stele. Arabii însă o mai numiau și Ochiul Taurului și Ovreii Ochiul lui Dumnezeu. Să nu fio această numire ovreească în legătură cu vi- țelul lor do aur, amintirea lor despre Boul Apis? Constelațiunea Taurului a jucat un rol de căpetenie în Mitolo- giile antice: la Egipteni erâ Boul Apis; la vechii Greci, și mai ales la Cretani, erâ Zevs Asterios, care aveâ simbol taurul, sub forma căruia Zevs răpi pe Europa. Tot așâ erâ și la Romani. De altfel această constelațiune este de sigur cea mai veche din constelațiu- nile zodiacale; întâia pe care cchinocțiul din acele vremuri a pus-o mai la vedere; căci, după cum observă Flammarion, se pare că As- tronomia de observațiune nu a fost croită decât pe timpul când echinocțiul de primăvară treceâ prin steaua Aldebaran, adică aproape cu trei mii de ani înaintea lui Hristos. Cam către această epocă a trebuit să se fi plăsmuit, fără îndoeală, constclațiunile zodiacale, bine înțeles, nu toate do odată, ci treptat, ca și celelalte conste- lațiuni, după strălucirea și importanța lor; și ele numai în urmă au fost reunite teoretic într’un acelaș brâu care s’a împărțit în douăsprezece părți sau semne, străbătute rând pe rând, lună după lună, de Soare. Ordinea formării constelațiunilor zodicale pare a fi aceasta: mai întâiu Taurul, Gemenii, Leul, Virgina, Scorpionul, Săgetătorul și Peștii; și apoi Racul, Berbecul, Capricornul, Vărsătorul și Balanța. XX. Gemenii. Toată constelațiunea țăranii o reduc numai la cele două stele > > principale egale, numite Castor și Polux în Astronomie, pe cari țăranii le numesc Frații (1) sau tot Gemenii (2); însă pentru țăranii (1) Drăgănești, Olt; Dobreni, Neamț. A se vedea și nota 5 dela Hyadele. (2) Călugăreni, Prahova. 449 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 25 români ele nu sunt Castor și Polux ci Hornul și Rom ți). Mama în loc do Rom zicea Romii. Și auzim! acestea, oare s’ar mai putea cineva îndoi de originea noastră? Dar vom mai găsi și alte probe asupra acestei origini și chiar mai temeince. Și să nu uităm și Carele în cari transportă Traian pe robii lui din Dacia și pe Paloșchița, Că- țelușa lui Traian, despre caro am vorbit deja. Polux o numit și Comoara, sau Comoara lui Iov (2) și e și o legendă asupra acestei comori, pe care voiu da-o când voiu vorbi do Spițelnicul Marc din Orion. Cei vechi numiau pe Gemeni Dioscurii, ceea ce înseamnă fii ai lui Zevs. Câte odată, și așa a rămas în definitiv, ei erau Castor și Polux; și câteodată Apollon și Ilercule; și unii și alții fiind fiii lui Zevs. Cultul Dioscurilor eră răspândit în toată Grecia și Italia. Castor și Polux erau fiii lui Zevs, metamorfozat în Lebădă, cu Leda, gemeni născuți din acclaș ou, și Hclena, Aurora radioasă, născută din alt ou, cele două ouă fiind făcute în acelaș timp de Leda. Cas- tor și Polux erau Zeii proctectori ai ospitalității și liniștitorii fur- tunelor. Ei se credeau că apar prin flăcările slabe ce se văd câte odată pe catarturile corăbiilor, așa zisele focuri ale Sfântului Elm. Si curios e, cu referire la această credință, că la rassa sălbatică a Tasmanicnilor din Australia, acum dispărută, care avea și ea oarecari începuturi de Astronomie, Castor și Polux erau înlocuiți prin doi negri, inventatorii focului. XXI. Racul. E numit în popor tot Hacul și are următoarea legendă (3) asupra lui: Când Hristos a fost răstignit pe cruce, schingiuitorii lui voiră să-i bată patru piroane în corp: adică două în cele două palme, unul în labele picioarelor puse una peste alta, și al patrulea mai lung în buric. Racul însă a furat pironul cel mai lung și s’a stre- curat cu el prin fugă, mergând îndărăt. De atunci Mântuitorul, drept recunoștință, a binecuvântat racul ca să se mănânce de toată lumea și în zilele de post ca și în cele de dulce; iar spre a se • păstra amintirea faptului său, Mântuitorul a hotărî t ca racul să umble mereu îndărăt, și l-a pus și pe cer. (1) Măcăi, Argeș. (2) Gura-Hangului, Grințieș, Bistricioara șî Călugăreni, toate din Neamț. (3) Măcăi, Argeș. 2(î ____________________r. otesch 450 In Astronomic, racul din conslolațiuno o cel trimis de Hora ca să muște po Heroide, când Horculo ucidea Hidra; acest rac însă a fost omorit do Horculo, iar Hora îl puse po cor. XXII. Leul. Rar o numit Leul. Mai în deobșto însă o numit Calul (1). Si e numit și Gavădul Mare, Gavădul Mic fiind Pegasul, după cum am spus la acea constelațiunc. In Mitologie Leul paro a fi apoteoza leului omorît de Hercule în pădurea Nemeei. In evul do mijloc mai erâ și leul tribului lui Iuda, și leul din groapă al lui Daniel. Steaua Regulus a fost numită de Greci Basiliscos, adică regișorul, pentrucă se credea că aceia, la nașterea cărora presidâ mai ales această stea, erau de viță regălă. La Arabi Regulus erâ Al-maliki, regala. Copernic a latinizat pe regișor prin Regulus. De mult timp însă i se zice și Inima Leului. XXIII. Virgina. In popor e Fecioara, ceea ce e lot Virgina. Și în credința lui această constelațiune reprezenta pe Fecioara Maria (2), mama Mân- tuitorului; steaua Spicul prin albeața lucirii ei arătând inima cu- rată a Fecioarei. Grecii cei vechi au numit această constelațiune Parthenos (Athena), zeița veșnic fecioară a Grecilor, Minerva a Romanilor, zeița în- țelepciunii. Și curios e că poporul nostru păstrează încă în minte atributul acesta de feciorie al zeiței înțelepciunii, pe care din această cauză o confundă cu Fecioara Maria. Astfel mitul Arachneei a rămas în mintea poporului nostru, iată cum: Țăranii cred, că dacă omoară cineva un păianjen, Maica Domnului îi iartă nouă păcate, pentru că păianjenul e blestemat de Maica Domnului, fiindcă s’a lăudat că poate toarce firul mai subțire ca Maica Domnului. Atunci erâ fată frumoasă păianjenul; și, numai ca pedeapsă, a ajuns o lighioană așâ de scârboasă. La Romani erâ numită această constelațiunc Virgo, adică tot Vir- gină, și deveni în poezie: Ceres, zeița semănăturilor; Themis, zeița (1) Lișna, Dorohoiu. (2) Măcăi și Scheiu, Argeș. 451 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER Șl STELE. 27 dreptății, căci are balanța dreptății, adică constelațiunca balanței, la picioarele oi; Astroa, ai cărei părinți sunt Joo și Thomis, și care scârbită de crimele oamenilor s’a reîntors în cer la linele cpocei de aur; Diana din Ephcs; Isis din Egipt; Atorgatis sau Fortuna; Minerea, caro o tot Atbena; Erigone, fiica lui Arcaș (Văcarul); și Sibila lui Virgiliu, caro cu o ramură în mână se pogoară în infern, adică sub cmisfcrul Nord. I s’a pus câte odată și un copil în brațe ca la Isis Egipteana, ceea ce ușor se poate transformă în Fecioara Maria cu Isus în brațe. In treacăt observ că Spicul și Regulus au făcut pe Hyparc să descopere fenomenul procesiunii. XXIV. Balanța. E numită tot Balanța sau Cântarul (1). Cu el va cântări Hristos la judecata de apoi faptele oamenilor (2). In Mitologie, această Balanță e, după cum spuserăm, Balanța justiției a Zeiței Themis, sau și a Astreei. Unii scriitori spun că această constelațiune nu ar fi introdusă în zodiac decât de pe timpul lui August, dar aproape cu trei secole înainte ea există la Egipteni cu acest nume. Virgiliu îi dă o altă obârșie, care ar rezultă din explicarea numelui acestei con- stelațiuni, că ea face zilele egale cu nopțile; deci că ea a fost creată când echinocțiul de toamnă trecea prin ea; dar această constela- țiune exista cu acest nume înainte do a trece echinocțiul prin ea. Numele ei a trebuit să fie rezultat din egalitatea celor două stele principale ale ei, căci Balanța cea mai veche a trebuit să fie cea cu două talere; iar Balanța cu un singur taler, așa zisă la noi cân- tarul, și aiurea balanța romană, este relativ mai nouă; și nu pentru că e de origine romană i s’a zis balanța romană, ci pentru că o de origine arabă, numele ei rezultând din arabul rominana, care înseamnă greutate. Maneton, cu trei secole înaintea lui Hristos, scrie că Ghiareie Scorpionului au fost schimbate în balanță; deci constelâțiunea este mai veche decât Maneton, dar nu cu mult, sau e chiar din timpul lui. (1) Drăgănești, Olt. (2) Măcăi, Argeș. 28 r. oțescu _ ₄f₎₂ XXV. Scorpionul. Aeeablâ constelațiuno o numită do țărani Scorpia (1), cu ochiul ei do sânptt și gh ia rele ei întinse, vom vedea de ce, la lₑ. genda cerului. Scorpionul de sigur a fost pus pe cer de către un popor din cli- mole calde, unde acest animal o bine cunoscut, și unde această constelațiuno se urcă mai sus deasupra orizontului. Totuș Scorpia par’că ar li cu lotul familiară și țăranului nostru, deși el n’a avut cum s’o vază și mai n’ar ști să spună ce-i scorpia. Știo că e o di- hanie fioroasă și cu niște ghiaro năpraznice, nesățioasă de sânge, și atâta tot. Sigur că acest animal a impresionat mult pe stămoșii noștri Romani, așa că nici până azi această impresiune nu s’a putut șterge din memoria stănepoților lor Români. «Slabă și rea ca c scorpie» când zice Românul despre o femeie, vrea să arate tot ce poate scârbi și îngrozi mai mult. Scorpionul simbolizat prin constelațiunea astronomică e în Mi- tologie cel ce a înțepat pe Orion în momentul când era să prindă pe Artemisa, pe care o urmăriâ. Steaua lui principală e numită Antares: cuvânt care înseamnă că această stea e rivală a planetei Marte, Ares fiind Marte la Greci; și Antares cu Marte rivalizează în coloarea lor roșie, Marte fiind cea mai roșie astră. XXVI. Săgetătorul. E numit Arcașul (2), care în credința poporului e un Războinic Roman (3). Tradițiunile vechi egiptene și grecești vorbesc de un fel de mon- ștri jumătate oameni și jumătate cai, având trupul de cal cu cele patru picioare și coada, iar în loc do gâtul calului și cap fiind o jumătate de om dela mijloc în sus, cu cele două mâni și capul; acești monștri erau numiți centauri, și erau socotiți ca foarte voi- nici și buni arcași. Unul din ei, numit Chiron, eră medic și un fel de profesor al zeilor, și lui i se atribuia de vechii astronomi in- vențiunca sferei cerești, adică prima reprezentare a cerului pe un (I) Drăgănești, 0!t. (2) Drăgănești, Olt. (3) MS căi, Argeș. 453 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 29 glob pentru studiul Cosmografiei. După cât so vede, cei vechi cre- deau serios că acești monștri au existat: naturalistul Pliniu spune, că chiar in timpul său so arătă la Roma un centaur păstrat în miere; ceea co arată numai că și po vremurile acelea so găsiau unii șiroți, cari speculau credințele. Acești monștri nu au putut există, căci nu ar fi putut așă de odată să dispară o rassă întreagă și destul do numeroasă, fără să rămâie nici o urmă de existența acestei rasse, vreun schelet măcar; astfel că no aflăm în fața unei legende; și mai mult decât probabil, această legendă a centaurilor s’a născut de când omul a început călăria. Primii călăreți probabil vânători, fiind văzuți cum alergau călări urmărindu-și vânatul, pe care-1 loviau cu să- gețile lor și cu lăncile, făcură de sigur asupra celor ce nu aveau idee de calul călărit, impresia că au a face cu o singură făptură, caro e și cal și om voinic și bun arcaș. De altfel legendele asupra centaurilor îi dau și ca răsboinici. In desemnurile din cele mai vechi timpuri până azi, săgetătorul din această constelațiune e fi- gurat printr’un centaur cu arcul întins, și săgeata din arc țintind spre Scorpion. Acest centaur e supozat a fi Chiron. Arago chiar numește această constelațiune Săgetătorul sau Chiron. Cu toate acestea unii zic că acest săgetător nu ar fi centaur ci ar fi Crocus, vestit vânător care locuia pe muntele Helicon lângă muze. XXVII. Capricornul. E numit Țapul (1). I se mai zice și Cornul Caprei (2). Și e credința în popor că atunci când fulgeră la Cornul Caprei ploaia e sigură (3). Capricornul din constelațiunea astronomică o monstrul mitologic jumătate țap și jumătate pește, închipuit ca având capul și picioa- rele dinainte de Țap, și restul corpului terminându-se ca o coadă de pește. El reprezentă lighioana în care s’a metamorfozat Zeul Pan, când, pentru a scăpă de gigantul Typhon, s’a aruncat în apa Nilulului. (1) Drăgănești, Olt. (2) Măcăi, Argeș. (3) Idem. I. OTÎ HCU XXVIII. Vărsătorul. E numit lot Vdr.sulorul. Aceasta constolațiuno in Astronomie reprezenta pe Ganymodo. După Iradlțiunea omorică, zoii au înălțat pe Ganymodo la cer și l-au transportat în Olimp, spro a încântă ochii și a înveseli inimile zeilor prin frumusețea lui, și spro a fi paharnicul caro varsă nectar zeilor, și mai ales lui Zevs. După alto tradițiuni mai populare, Zevs chiar, metamorfozat în vultur, a răpit pe încântătorul tânăr în cer, din câmpiile Troii, undo Ganymedo oră păstor sau vânător. Și de altfel pe cer constelațiunea Vulturului o deasupra și aproape de a Vărsătorului. * * * Terminând șirul constelațiunilor zodiacale, observ că poporul numește aceste constelațiuni Zodii; și-și închipuește că «sunt niște ființe cu înfățișarea numelui ce-1 poartă. Ele țin în mânile lor soarta oamenilor. Fiecare om are o soartă după zodia în care s’a născut (1)». In fine voiu cită următoarele din Les Etoiles a lui Flammarion, spre a compîetâ istoricul acestor constelațiuni. «E încă un punct al Istoriei Astronomiei, care poate să ne intereseze cu drept cuvânt: acela al antichității zodiacului. «S’au scris dizertațiuni interminabile asupra antichității zodiacului, unii făcând-o să se ridice la 15.000 de ani, alții la 22.000. După studiul direct pe care-1 făcurăm asupra cerului și istorici lui, am văzut că formațiunea zonei zodiacale este posterioară creațiunii constelațiunilor, și că constela- țiunile au avut origini diverse și' succesive. S'a băgat de seamă mai întâiu drumul descris de Lună, și s’a împărțit această circumferință în 28 de părți, reprezentând locuința Lunii în fiecare noapte a lunii. Apoi s’a recunoscut că planetele se mișcă în lungul aceluiaș brâu, și că în cursul său anual aparent Soarele urmează și el acelaș drum, ceea ce nu a putut fi constatat decât tocmai în urmă, deoarece nu se observă direct mersul astrei zilei prin fața stolelor, și nu a putut să se aprecieze decât prin comparațiunile făcute după apusul sau înaintea răsăritului său. Astfel s’a putut face să treacă, printre constelațiuni preexistente, o zonă măsurând 15 grade de lățime, în mijlocul căreia trece calea Soarelui sau Ecliptica. (1) Răstoaca, Putna. 455 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 31 «E sigur că din timpul lui Humor și Hesiod nu eră decât un mic nu- măr do constclnțiuni denumite, și că aceasta Străbun a avut grijo să o sub- linieze pentru a împiedică pe contimporanii săi ca să-l acuze că c ignorant, l'ndemus dela Rodos, elevul lui Ariost, atribue introducerea zonei zodiacale in sfera greacă lui Ocnopido din Chio, contimporanul lui Anaxagora. Numai către al șaselea secol, înaintea eroi noastre, zodiacul a primit numirile cari ne-au fost păstrate ; ba încă Balanța nu a fost detașată de Scorpion decât în al treilea secol înaintea erei noastre. «Fără îndoeală, răsăritul în zori sau în amurg al oarecăror stele sau oarecăror grupe situate către ecliptică izbise pe observatori, și am văzut că, mai ales Pleiadele, au jucat principalul rol, în stabilirea primelor ca- lendare. Sunt mai multe inii de ani de când drumul zodiacal este tras de cursul lunii și al planetelor; dar nu e mai mult de trei mii de ani de când zodiacul nostru actual este hotărît.... , «Să notăm asupra acestora că Aldebaran din Taurul, Antarcs din Scorpion, Regulus din Leul și Fomalhaut (din Peștele austral) se găsesc aproape în unghiu drept una cu alta și împart cerul în patru părți egale. Aceste patru stele, strălucitoare și remarcabile, numite și stele regale, erau venerate de Perși, 2.500 ani înaintea erei noastre, ca cei patru gardieni ai cerului. Atunci Aldebaran, sau Ochiul Taurului, eră în echinocțiul de primăvară și gardian al Răsăritului; Antares, sau Inima Scorpionului, se găsiâ precis în echinocțiul de toamnă și eră gardian al Apusului; în fine Regulus, Inima Leului, nu era decât la o mică distanță de solstițiul de vară, și Fomalhaut, la o mică distanță de solstițiul de iarnă, astfel ca să arate pentru Perși Miază-zi și Miază-noapte. Fără îndoeală tot do aceste stele vorbește Chou- King, monumentul istoric cel mai vechiu și cel mai autentic al Chinei, când el raportează că împăratul Yao, către anul 2.357 înaintea erei noastre, ordonă astronomilor Hi și Ho să observa steaua Niao a primăverii; steaua Ho a verii; steaua Hiu a toamnei și steaua Mao a iernii, verificând în a- celaș timp și umbra Soarelui». XXIX. Orionul. E una din constolațiunile pentru cari țăranul a fost cu o deo- sebită luare aminte; însă el a grupat și altfel stelele acestei cons- telațiuni, decât cum sunt grupate în Astronomie, păstrând și ceva din grupele astronomice și formând și mai multe constelațiuni nouă. Cele trei stele din mijlocul Orionului se numesc de țărani: de unii Tresfetitele (1), adică cei trei sfinți, Vasile, Grigore și loan; (1) Turcoaia, Tulcea. 32 I. OTESCU 456 iar do alții TrifctUHc, precum și Cei Trei Crai, sau Craii dela lirâsârit. adică cei trei magi cari au adus lui Hristos daruri, numiri cari amintesc po coi trei regi, Saul, David și Solomon din Astronomie. Unii Io mai zic și Toiege (1), iar alții și Cingăloarea Regelui (2), numiri cari amintesc Toiagul lui Aron și Contura lui Orion, cum iar so mai numesc aceste trei stele în Astronomic. Tresfetitele cu steaua Rigel și steaua mai luminoasă care o de aceeaș parte cu steaua Rigel, (fig. 3) precum și steaua ce e de aceeaș parte cu steaua Bctolgouse, însă fără steaua Bctelgeuse, formează constelațiunea Rarița (3), zisă mai dos la plural Rarițele (4). Ră- rită vestește țăranului sfârșitul nopții: «Scoală mă, că a răsărit rarițele», se aude des pe la țară înainte do culesul porumbului.. ^BEIELGEUSE -----------RAR|p -----------SPIȚELNICUL MARE Fig. 3. Alții (5) însă formează Rarița din Tresfetitele, steaua ce vine de aceeaș parte cu steaua Rigel, însă fără steaua Rigel, și cele trei stele din constelațiunea Iepurele, cari vin în dreptul acesteia, formând un arc aproape perpendicular pe linia Tresfetitelor (fig. 4). Iar alții (6) reduc întreagă Rarița la Tresfetitele. In fine alții mai zic în loc de Rarița și Plugul (7) și Grebla (8). Intre Rigel și Tresfetitele o un arc de șapte stole. Acestea for- mează Secera (9) și seamănă dc minune cu o seceră. (1) Almăjelul, Mehedinți. (2) Gaița, Ialomița. (3) Băsenii-Stârci și Scheiul, Argeș. (4) Ciocăneștii-Mârgineni și Gaița, Ialomița; Eierile, Prahova; Călugăreni, Neamț. (5) Lișna, Dorohoiu. (6) Seheiu, Argeș; Eîerile și Călugăreni, Prahova; Cracaoani, Neamțu. (7) Lișna, Dorohoiu. (8) Gaița, Ialomița. (9) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. 457 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 33 Trosfotitolo cu steaua Botelgouse formează constolațiunea Sfre- delii! Mare (1), Spițelnicul sau Spițelnicul Mare, care are vâr- ful în steaua Botelgouse, mânerul fiind Tresfetitelo. Spițelnicul este îndreptat cu vârful spre comoară, adică spre steaua Polux din con- stolațiunea Gemenii, și iată ce cred țăranii (2): Către sfârșitul lumii, Spițelnicul se va apropiâ de Comoară și în sfârșit va găuri Comoara. Atunci toți banii din Comoară se vor vărsă po pământ, dar în schimb va pieri apa do po fața pămân- tului. Și oamenii ne mai având apă, setea ii va înteți; și vor alergă în uibul locului căutând apă; iar văzând de departe lucirea aurului și a argintului căzut din Comoară, vor alergă într’acolo, căci vor credo că o apă, ca să bea, să li so potolească jarul setei; însă ajungând aproape vor vedea că s’au înșelat amar și vor plânge cu foc. Atunci le va ieși înainte Antihrist, sau Antihârs, sau Anti- hârț (3), cum îi zic mai toți țăranii. Și Antihrist va da celor ce vor voi să se închine lui căto un butoiu do apă și un car cu pâine. Cei lipsiți de credință și cei slabi do înger și lacomi se vor înșelă și-l vor crede, și se vor închină lui; însă vor vedea că, bând apa lui Antihrist și mâncând pâinea lui, vor ajunge și mai cu sete și mai cu foame: și va li vai și amar de ei. Dar oamenii cei pioși, tari de înger și buni la Dumnezeu, nu se vor închină lui Antihrist, ci vor voi mai bine să moară. Atunci Ie va ieși înainte Hristos, caro le va da câte un colț de prescură și un păhărel de vin, cu cari le va astâmpără și setea și foamea. Aceasta va fi vremea de apoi. Și Hristos va începe ju- decata din urmă sau judecata de apoi. E curios cum fantazia cade de multe ori de acord cu știința. Neapărat, țăranul, care nu odată o fi avut prilegiul să vadă ce e setea, mai ales vara la munca câmpului pe arșița dogoritoare a soarelui, a putut să-și dea seama ce grozav ar fi pentru om să lipsească apa de pe pământ. Do aci însă, până la a crede că odată și odată pământul va fi lipsit de apă, e ceva. Și totuș știința pro- bează că pământul pe cât îmbătrânește pe atât se împuținează po suprafața lui acest lichid indispensabil vieții; și aceasta so întâmplă nu pentru că apa piere într’adevăr, dar pentru că ea pătrunzând în (1) Scheiul, Argeș; Gura-Hangului și Grințieș, Neamțu. (2) Gura-Hangului, Grințieș, Bistricioara, Călugăreni și Uscați toate din Neamț; Ver- nești, Buzău. (3) In revista Șezătoarea, an. 1, pag. 221, e o altă legendă asupra lui Antihârs, dar care se vede că nu e de proveniență românească. Analele A. R.—Tom. XXIX.—Memoriile Sec(. Literare. 3 31 i. otescu 458 interiorul scoarței pământului, hidrateazâ diversele roce subterane Incorporându-sc lor. Acosta o un proces natural în orice planetă; și avem un exemplu viu de împuținarea apei pe o planetă, în Marte, planeta \ ocină a noastră, mai bătrână și relativ mai de timpuriu îmbătrânită decât Pământul, căci a fost mai mică și deci s a răcit relativ mai repede ca Pământul. Asemenea avem un exemplu viu și în Lună care, deși poate mai tânără ca Pământul, e îmbătrâ- nită cu totul din cauza micimii oi. Și cu toate că ideile sunt îm- părțite asupra cauzei pentru caro Luna nu mai aro apă po supra- fața ci, dar tot nu o mai puțin adevărat că și ea o tot o planetă, și totuș a ajuns că nu mai are apă. Și dacă nu pătrunderea în subsolul Lunii a făcut să piară apa, cel puțin apa în stare lichidă, do pe suprafața Lunii, asta ar proba numai atât că mai pot fi și alte cauze cari să producă lipsa apei lichide de pe suprafața unei planete, fiind nevoie pentru aceasta numai de un timp destul de îndelungat; dar timpul pentru știință, în astfel de chestiuni, nu so ține în seamă. Și iată cum poporul, luând înaintea știiței, a între- văzut aceasta prin fantazia lui. In comunicarea din Ursați, Neamț, sunt cuprinse următoarele, ca o variantă la cele ce preced: «Asupra constelațiunilor Sfredelul și Carul Mare, țăranii povestesc următoarele: In vremea de demult un om căuta comoara lui Iov în cer, și găsind-o a înlipt sfredelul, care se vede și astăzi în apropierea Drumului Robilor. Pe urmă s’a în- tors acasă do a luat carul cu boii spre a merge să-și iea comoara găsită. Și pe unde mergea el cu acel car fiind drumul cotit, de aceea se vede proțapul cârmit în partea dreaptă. Spun că dacă acel om va ajunge să-și încarce comoara, atunci lumea se va schimbă. Dumnezeu va seca toate apele de pe fața pământului și va fi ploaie într’o parte a lumii, numai cu bani de argint; iar oamenii, crezând că plouă cu apă, vor alergă acolo ca să-și potoale setea; și găsind bani în Ioc de apă au să se încarce cu banii și să plece înapoi. Apoi po drum în calea lor au să găsească pe Sfântul Petrea cu un coș (paner) de prescuri și cu un pahar de apă ținându-1 în mână; din coș și din pahar va da la fiecare om care nu va fi fost prea lacom la luat bani, și la acei cari au fost prea lacomi, nu le va da nimica, și acei ce vor mânca și bea din mâna Sfântului Petrea nu vor mai înseta și flămânzi niciodată, iar cei ce nu vor mânca și bea, vor fi însetați și flămânzi totdeauna». Constelațiunea Orion la cei vechi a fost prilejul multor legende. Orion eră închipuit sub figura unui gigant cu armură de aur, cu 459 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 35 sabia scântoitoaro, înzestrat cu o putere do nebiruit, și mergând cu pași mari pe calea lui cerească. Întovărășit de câinele său, adică constolațiunea Câinelui Mare, caro o lângă Orion, acest gigant, în fantazia celor vechi, urmăriâ pe celelalte astre, cari păliau la lu- mina lui. In special el urmăriâ Pleiadele. Vara răsărind în zori, adecă odată cu Aurora, se povestiâ de cei vechi că el erâ aman- tul Aurorei, și că ea îl ridicase în cer. Marinarii făcuse din el un liu al lui Poseidon (Neptun), zeul mărilor. Când în mersul lor noaptea pe mare, aci înălțați pe vârful va- lurilor, aci cufundați în profunzimile lor, marinarii vedeau strălu- citoarea constelațiune a Orionului, aci că se ridică, aci că dispare la orizont, oi ziceau că gigantul umblă cu pași mari, aplecându-so când pășește, și trece din insulă în insulă, făcându-și drum printre valuri cu capul în cer și picioarele în mare. O parte din an con- stelațiunea Orionului ncfiind vizibilă, aceasta disparițiune a dat naștere legendelor cari povestesc moartea gigantului răpus de să- gețile Artemisei, sau omorît de Scorpionul, pe care Artemisa îl făcu să iasă din pământ, și care a înțepat pe Orion. Numele stelei Betelgeusc derivă din arabul Ibt-jusa, umărul gi- gantului, de unde s’a făcut Btaljause și Betelgeuse. Numele stelei Rigel derivă din arabul Ridjl-al juza, piciorul gigantului. De aceea se mai zice acestor stele și Umărul drept și Piciorul stâng alo lui Orion. Steaua Bellatrix aro nume latinesc care înseamnă răsboinica. In Astrologie aceasta e steaua femeilor oratoarc. XXX. Câinele mare si Câinele mic. Sunt numite Câinele (1) sau Dulăul și Cățelul. Steaua Sirius, frumoasa stea din Câinele Marc, cel mai mare și mai sclipitor bri- liant al cerului, e numită de țăranii Zor Hă (2) sau Luceafăruldin Zori, căci răsare tocmai în zori; și pe când lumina zorilor șterge treptat treptat lumina celorlalte stele, Zorilă singur se luptă până în celo din urmă cu zorile și se vede falnic până începe de se luminează bine de ziuă. De altfel tot Zorilă îi zic unii câte odată și Venerei ca Luceafăr do dimineață, dar numai pentru că o cred că e steaua Sirius, căci poporul român nu dă în general Venerei decât numirea (1) Drăgănești, Olt. (2) Călugăreni, Prahova. 35 I. OTESCU do Luceafărul do scara și Luceafărul do dimineața; numai celui de scara mai zicându-i, după cum am spus, și Steaua Ciobanului. Steaua Sirius o caro in August, toiul muncii agricole, se îngână cu zorile; pe când Venera, când o, când nu o, în zori în acest timp, când țăranul trobuo să se scoale cu noaptea în cap. Unii numesc pe Câinele Mic și Sfredeliți (1) sau Spițelnicul mic (2). In așâ caz steaua Procion, care o cea mai luminoasă stea din aceasta constelațiune o Mânerul Spițelnicului, și steaua ce urmează în mă- rime după Procion o Vârful Spițelnicului. Linia Tresfetitelor trece și prin steaua Sirius și prin steaua Alde- baran, Tresfctitole fiind între aceste două stele cam la aceeaș depăr- tare de fiecare din ele, aceste două stele fiind cei doi Luceferi ai Zo- rilor, cel dintâiu chiar fiind numit Zorilă. Și de băgat seamă e că țăranii confundă adesea acești doi Luceferi între ei, zicând pe unul în locul celuilalt, adică numind pe Sirius Luceafăr Porcesc și pe Aldebaran Zorilă. Importanța constelațiunii Câinele Mare și mai ales a stelei Si- rius mă face iar să recurg la Flammarion care dă asupra lor lu- cruri foarte interesante.—Iată ce zice Flammarion tot în Les Etoiles: «A întreba la ce epocă oamenii pământului au băgat în seamă pe Sirius pentru întâia oară, ar fi a întrebă de cât timp sunt oamenii pe această pla netă, căci prima privire omenească, care s’a ridicat către cer, a trebuit să fie izbită dc superioritatea acestei lumini cerești, și, chiar dela originea con- templațiunilor astronomice, soarele cerului înstelat a trebuit să primească aclamațiunile cugetării admiratoare și mărturiile venerațiunii omenești. Numele pe care această splendidă stea îl poartă încă și astăzi vine din grecul Setr, care înseamnă esențial a străluci, și caro altă dată eră aplicat și Soarelui ca și lui Sirius. — Adjectivul seîrios a devenit calificativul or- dinar al unei astre strălucitoare și arzătoare, cum se vede în toți vechii poeți. Dacă am voi să ne urcăm și mai sus, am găsi că cuvântul grec Seîr vine dela sanscritul Svar, care are aceeaș semnificațiune, a străluci, alumină,și care la vechii noștri străbuni din Asia însemnă cerul însuș. — Cum toată lumea o știe astăzi, Soarele purtă în această limbă primitivă numele devenit clasic de Surya; e tot acelaș radical, aceeaș impresiune primă a naturii asupra cugetării omenești. «Din Svar, a străluci, a derivat Seîr, apoi Sirius. (1) Scheiul, Argeș. (2) Călugăreni, Prahova. 401 CREDIEȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 37 «Din Varuna, boltă, a derivat Uranos, cer, apoi Uranus. «Din Dyaus, aer luminos, a derivat Theos, marca ființă, apoi Zevs, Deus, . Dieu (1). «Din Zeus și Pater s’a format Jupitcr.... etc., ctc. «Acum mai mult de cinci mii de ani, 3285 ani înaintea erei noastre, adică cu un secol și jumătate aproape înainte de construcțiunea marei piramizi a lui Cheops, și 940 ani înaintea datei ordinare fixată deluviului, Sirius regulă calendarul egiptean: răsăritul său heliac (2) coincideă cu solstițiul de vară, și revărsările Nilului începeau cu prima zi a lunii Pachon (luna inundațiilor). Strălucitoarea stea se numiă la Egipteni Soțhis, cuvânt care înseamnă tot care radiază. Rolul său de a anunță creșterea Nilului a fost simbolizat printr’un Câine prevestitor. «Homer și Hesiod au cântat pe Sirius ca și moșii lor din Egipt, Chaldeia, Asia și China. Hesiod recomandă a se culege viile când Orion și Sirius au ajuns la mijlocul cerului. — Strălucitoarea stea răsăriâ altădată dimineața către 21 Iunie, și cu toate că ea anunță creșterea Nilului, ea eră în acelaș timp și semnalul sosirii marilor călduri.—Din această cauză chiar, numele Câinelui, caniș, și acela al stelei Câinelui, Stella Canicula, au devenit la rândul lor sinonimele marilor călduri ale verii, și vedem pe autorii latini, Virgiliu, Horațiu, Maniliu, recomandând depărtarea de marile orașe și mer- gerea la răcoare la țară în timpul zilelor caniculare.—Canicula începea atunci, dacă credem pe Theon din Alexandria, 20 de zile înainte de răsăritul lui Sirius și se termină 20 de zile în urmă, această perioadă având privilegiul de a da turbare câinilor și friguri oamenilor.— Sirius nu mai răsare acum la 21 Iunie, ci tocmai la finele lunii August (3) începe a apărea înaintea ră- săritului soarelui. — Totuș de două mii de ani prescripțiunile astrologice au păstrat vechea dată a zilelor caniculare, și astăzi încă se poate ceti în al- manahurile noastre din fiecare an, că ele se întind dela 3 Iulie la 11 August, perioadă care nu mai are acum nici un raport cu imperiul lui Sirius.— Bizară metamorfoză a ideilor și a cuvintelor: canicula cât de arzătoare și cât de înăbușitoare e, nu derivă din idea căldurii, ci dela cuvântul câine; regiunile arctice nu mai înseamnă de loc ținuturile frigului, dar cele ale ursului; septentrion nu-i de loc astfel numit pentru că indică Nord, dar pentru că aduce aminte pe cei șapte boi ai constelațiunii boreale...... «Cea mai mare parte din vechii autori au simbolizat în Sirius constela- ți) La noi Dumnezeu e format din Domnul Zeu. (2) Răsăritul în zori, înaintea soarelui, căci soarele, la cei vechi erâ Helios. - (3) Stil nou. î 3S r. otescit | iu ura introagii a Câinelui Mare; dar din zilele noastre calificativul se aplici , exclusiv stelei». Acest Câine Maro o, după cum am văzut, câinele gigantului Orion. Cât privește însă po Câinele Mic, observăm că numele stelei Pro- cion înseamnă înaintea câinelui, pentrucă răsăritul în zori al lui Sirius, câinele, erâ așteptat, pândit, cu multă grije de Egipteni; și ' Procion apărea înaintea lui Sirius, vestindu-1. In urmă i s’a zis Câinele j Mic, rămânând Sirius Câinele Mare. XXXI. Balena. I se zice Chitul și, pentru țărani, acesta este chitul care a ținut pe lonas trei zile în pântecele său (1). Ei nu prea știu ce este chilul, zic că e un pește mare și atâta tot; de altfel chiar și în legenda biblică cu lonas se vede tot această confundare a balenei ¹ cu un pește mare; și Balena din constelațiunea astronomică nu e । chiar o balenă, ci e considerată ca un monstru marin, care nu are a face cu balena, căci de balenă nu aveau idee vechile popoare, cari nu cunoșteau mările polare de nord,* unde locueșle balena. In evul de mijloc chiar se zicea acestei constelațiuni monstrul marin și peștele de mare. XXXII. Porumbița. I se zice tot Porumbiță (2) și țăranul își închipue că e porum- bița pe care a trimis-o Noe din corabie, la sfârșitul deluviului, care apoi s’a întors cu ramura de măslin în cioc (3). Și lucrul de ținut în seamă e, că aceasta este singura constelațiune de origine nouă, cel puțin așa se crede, care e și în gura țăranu- lui român. Credința în literatura științifică e că această constela- țiune a trebuit să fie închipuită de navigatorii portughezi în al XV și al XVI secol, în amintirea deluviului; și dela ei, probabil prin comerț, a ajuns și la noi; sau, poate mai degrabă, această con- stelațiune n’o fi atât de nouă pe cât se crede. Terminând cu constelațiunile, observ că țăranul mai are și alte (1) Măcăi, Argeș. (2) Gaița, Ialomița; Măcăi, Argeș; Ulmu, Brăila. (3) Măcăi, Argeș. 463 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DHSPRE CER ȘI STELE. 39 constelațiuni, do ox. Corbul, probabil că lot Corbul din Astronomie, caro iar so crodo că o col trimis do Noe, ca și porumbița, dar caro nu s’a mai întors; Lupăria sau Haita do lupi, probabil Leul Mic, și Luceferii cei mici, cărora nu le pot indică sigur locul (1). Și vor mai fi poate și altele. Do altfel, deși am pus toată stăruința pentru a da cele mai precise date, nu mă prind că nu voiu II făcut și oarecari confuziuni sau erori. Lucrarea prin natura oi o do așă fel, că ar fi imposibil ca să se prindă cineva că a spus dintr’odală ultimul cuvânt. In tot cazul însă, sunt convins că am dat datele cele mai exacte și complete posibil, omisiunile fiind foarte puține și confuziunile sau erorile și mai puține. * * * In rezumat, din cele de până aci, rezultă cu multă siguranță, că poporul formează următoarele constelațiuni, al căror loc și a căror grupare le-am dat (2): (1) In comunicarea din Cracăul-Negru, Neamț, se numește cu numele de Luceferii cei Mici constelațiunea astronomică Ophiuchus și Șarpele; am însă toate motivele să mă îndoesc de exactitatea locului indicat, și să bănuesc mai de grabă că Luceferii cei Mici sunt steaua Antares și stelele cari formează Ghiarele Scorpionului. Așă cel puțin mi-a arătat un țăran din Cheia din Prahova; dar nici el nu eră sigur, căci altădată prefăcându-ină că am uitat ce-mi arătase el, și arătăndu-i eu pe cei trei Regi și stelele Rigel și Betel- geuso din Orion, și întrebându-1 dacă cumva aceștia sunt Luceferii cei Mici, el mi-a răspuns, că aceștia sunt; și la îndoeala mea el singur mi-a mărturisit că nu e sigur de locul lor. Și orice alți țărani am întrebat în diverse localități, nu au știut să-mi arate Luceferii cei Mici, deși spuneau că au auzit de ei. Asemenea într’o comunicare din Cristești din Botoșani e dată sub numirea de Rază, constelațiunea astronomică Săgeata, căreia îi precizează bine locul pe cer. Dar nu am putut verifică această numire, căci pe cine am întrebat, nu știă nimic despre ea, nici nu auzise măcar de ea; cu toate acestea cuvântul Rază o cu totul popular, nu ca rază de cerc, ci ca rază de lumină; și așă privit lucrul se poate asemui ușor o rază do lumină cu o săgeată, raza de lumină țâșnind din corpul luminos ca săgeata din arc. De mirat e că țăranii, cari încolo au pus pe cer toate uneltele agricole mai întrebu- ințate, n’au pus și sapa care servește atât de mult mai ales la lucrul porumbului. Și sigur că nu au pus-o, căci am întrebat într adins, și toți pe cari i-am întrebat mi-au răs- puns că nu e pe cer nici o sapă. Să fie sapa o uneltă agricolă mai nouă, sau cel puțin care s’a introdus la noi după ce deja fusese completat cerul românesc cu toate conste- țiunile lui, și se fixaseră ideile asupra acestui cer? (2) Numerele latine ce pun aci înaintea fiecărei constelațiuni corespunde cu numărul acelei constelațiuni din harta constelațiunilor țărănești ce dăm la fine (planșa II); iar numerele în cifre arabe sunt stelele. In acea hartă am pus doar numirea mai obișnuită a constelațiunilor și a câtorva stele, între cari și cei trei luceferi ai cerului țărănesc. 40 T. OTESCH I. Constolațiunoa Carul Maro, cu stolele Cărăușul, sau Ucigă-l-Toaca, Ucigil-I Crucca.Cățelușa Paloșchița, și Ursul sau Lupul (1). Această constelg.¹ țiune so mai numește și Ursul Mare, și Cei Șapte Boi, cu steaua Văcarul I2ț II. Constelațiunea Carul Mic, sau Ursul Mic, sau Plugușorul, sau Grapa; cu steaua Stâlpul, sau Candela Cerului, sau împăratul, sau Steaua Ciobanu-' lui, sau Țâgâră, ori Țagâră, ori Țagâra. III. Constelațiunea Balaurul sau Smeul. IV. Constelațiunea Omul. V. Constelațiunea Ciobanul cu oile, cu steaua Ciobanul, care e numită și Luceafărul cel Mare de miezul nopții, sau Luceafărul cel Frumos, sau Regina Stelelor. VI. Constelațiunea Crucea Mare, sau Crucea miezului nopții, sau Fata j Marc cu cobiliță, sau Cobiliță Ciobanului; cu steaua Fântâna din răscruci^ VII. Constelațiunea Crucea Mică. VIII. Constelațiunea Vulturul, sau Vulturul Domnului, sau Fata de împărat । - ... cu cobiliță. IX. Constelațiunea Coasa. ¹ X. Constelațiunea Căpățâna, sau Carul Dracului, sau Barda, sau Toporul. XI. Constelațiunea Scaunul lui Dumnezeu, sau Mănăstirea. XII. Constelațiunea Jghiabul puțului. XIII. Constelațiunea Puțul, sau Gavădul Mic. Puțul se zice și împreună cu Jghiabul, Puțul cu jghiab. XIV. Constelațiunea Vizitiul, sau Trăsura, sau Surugiul sau Carul lui Dum- nezeu, sau Ocolul sau Țarcul; cu steaua Capra, și cele trei stele Iezii Caprei (1); aceste trei stele se consideră și ca constelațiune separată, numită Sfredelul Mic, sau Burghiul, sau Sfredelul Pământului. XV. Constelațiunea Văcarul. XVI. Constelațiunea Hora, cu steaua Fata Mare din Horă, și cele două stele, Lăutarii (4). Această constelațiune mai e numită și Casa cu Ograda, sau Coliba, sau Cociorva. XVII. Constelațiunea Șarpelui, sau Calea Rătăciților. XVIII. Constelațiunea Peștii sau Crapii. XIX. Constelațiunea Berbecul. XX. Constelațiunea Taurul, sau Gonitorul cu Luceafărul porcesc, sau Porcarul. I I c r f (1) Pe hartă Cărăușul e notat cu numărul 1, Paloschița cu 2 și Ursul sau Lupul cu 3. (2) Steaua Văcarul e tot steaua Cărăușul. A nu fi confundată această stea cu coriste- lațiunea Văcarul, pe care o dăm la numărul XV, (3) Pe hartă Capra e notată cu numărul 1 și Iezii Caprei cu 2, 3, 4. (4) Pe hartă Fata Maro din moară e notată cu 1 și un Lăutar cu 2. •^1 I 11 g Și cnr.PiNȚM.R tAhami.vi uomAx nr?rni: <~r.n șt orrxr. 41 ,\.\l I on-|f1ațiiim'a < lota. «mu (huna XMI. I nii>h’la(iimra \ htii. -an l’orrii. -nu S< rnafa ru purcel. XXIII. I'mi-lrlaliiuica l,'nmi, >au Griurnii, -au Kainul și Reni iRoiuil): cu steaua 1'nliieani. m*U Comoara lui Iov. X\l\ Ci>u>l1 lo al» loi mi 407 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 43 hățurile vechiului frunchiu,și do mușchiul mucigăit și infect al unor credințe josnice și desfrânate. Acest fluviu care curgea năvalnic și clocotind în gândirea vechiu- lui păgân, nu putea să fie oprit deodată și întreg prin stăvilarul creeat de noua lui credință, cu toată tăria convingerii neofitului în această credință. Și astfel acest fluviu, deși împuținându-și și do- molindu-și undele, tot a trebuit să urmeze a curge, măcar ca un pârâu, însă croindu-și o nouă albie, curgând mai lin și limpezit, fiind lipsit în acest nou curs de cascadele și turbureala potmolului pestifer al materialismului brutal și imoral al vechilor credințe. Și se știe că în legiunile lui Traian, cu care acest Mare împărat a cucerit Dacia, erau foarte mulți creștini, așa că originea poporu- lui român se confundă cu începutul creștinării lui. Și numai în Dacia se putea practică mai în tihnă creștinismul, care atunci eră încă în ' fașă, și eră prigonit vajnic în toate celelalte provincii ale vastului < imperiu roman. Astfel pentru legionarii neofiți creștini ai lui Traian rămași în Dacia, această nouă patrie le era cu atât mai scumpă, și recuno- ștința lor pentru Traian, care le cucerise această patrie scumpă creștinească, le eră cu atât mai maro. De aceea ei iubiră pe Traian ca pe un tată; și către el și către stabilirea lor în Dacia, nouăle mlă- dițe răsărite din trunchiul fantaziei lor își îndreptară creșterea ca către lumina dătătoare de vieață; și asupra lui Traian și asupra stabilirii lor în Dacia își revărsară ei, ca într’un Ocean al recuno- știnței, cursul lin și cristalin al pârâului acum creștinesc, rămas din fluviul acelei fantazii vechi: plăsmuind acele sublime legende asupra lui Traian și Dochiei și asupra lui Făt Frumos, în care se vede că ei au asemuit pe Traian cu Soarele figurat prin chipul frumos al lui Apollon sau Hercule, legende în cari acest popor își spuneă o- riginea lui, după cum în vechile legende, devenite mituri locale, cei vechi spuneau originea vechilor stătișoare presărate pe tot litora- lul european și asiatic al mării Mediterane. Și în definitiv, Mitologia însăși chiar în vederile ei generale, nu c decât o legendă a ori- ginii întregului univers, așa cum își închipuiau cei vechi această origine, bazați pe observațiunea tuturor fenomenelor, așă cum le ex- plicau și și le figurau ei, închipuire ce formă geneza lor, religiunea lor, care în fond eră o apoteozare a fenomenelor cerești și mai ales meteorologice, și în care naturalul, în conformitate cu firea’ lor, înăbușiă adesea așă de crud moralul. La aceste străvechi mituri, când toată lumea veche a litoralului mediteranian a început 44 t orrscu 468 să vină inir un nun dos contact, mai ales din cauza comerciului mereu crescând, se adăugară apoi unul câte unul miturile locale, adesea transformândibse pentru a se putea adapta, și gonerali- zându-se si ele. Aceasta explică de ce in Mitologie, din cauza con- flictelor diverselor mituri locale, sau a necompletei lor adaptări, se întâlnesc atâtea con fuziuni sau controverse sau lucruri fără nici un înțeles; de ce un cuvânt, adesea numai prin forma lui, a putut să dea naștere la credințe chiar destul de complexe; de ce Mitologia este o știință grea și vastă, in care explicarea fenomenelor apoteozate trebue să meargă mână în mână cu explicarea fenomenelor istorice și filologice, pentru a fi mai bine înțeleasă. Și după cum coi vechi și-au pus episoade din miturile lor în cer, așa făcu și Românul cu originea lui în Dacia, punând în cele două Care, în Paloșchița, în Romul și Rem, în Arcașul răsboinic Roman, amintiri ale acestei origini, și de cari amintiri vom mai vedeâ încă și alte exemple, când vom vorbi de Calea Laptelui. Apoi pentru- că acestea în definitiv erau puține, mai recurse și la noua lui re- ligiune; iar golurile, ce tot mai rămaseră, le umplu cu agricultura lui, pe caro o puse în cer. Acesta e de sigur mersul istoric în care s’a format cerul românesc, și care explică de ce în el se vede Cruce, Toacă, Mănăstire, Plug, Coasă, Seceră, ș. a., alături cu reamintiri despre Traian și Dacia, și alături cu unele din vechile numiri păgâne. De altfel această apoteozare a agriculturii, agricultura rezumând, orice s’ar zice, vieața țăranului român, nu trebue să ne sur- prindă. Romanii, este adevărat, încă erau un popor la care agri- cultura erâ în mare cinste. Dar ei nu au putut să o pună în cer, pentrucă cerul lor erâ plin de mituri de origine greacă, căci dela Greci ei au împrumutat cerul pe deantregul; și Grecii vechi nu erau, cum nu sunt nici cei de azi, în țara lor, agricultori; deoarece pământul lor ingrat nu le-o putea permite. Erau însă marinari, și de aceea Mitologia lor vedem că nu se referă, in cea mai mare parte a ei, decât la cele ce interesează pe un popor de marinari: marea, norii și mai ales vânturile, fiind reprezentate sub nenumă- rate feluri, și la ele referindu-se cele mai multe și cele mai va- riate mituri. Și iată de ce Românul, creator propriu a unei părți din cerul lui, nu a putut uită agricultura lui, după cum Grecul vechiu n’a uitat marea lui, cu toate ale ei, deși părinții Românului, adică Ro- manii, nu au avut agricultura în cerul lor. In fine observ că grupările nouă de stele din constelațiunile 4G9 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 45 închipuite de țărani cele mai multe au oarecare asemănare cu obiectul închipuit, lucru care nu so întâlnește decât foarte rar în conste- lațiunile astronomice: Scaunul, Crucile, Secera, Barda, Coasa, ș. a, so pol ușor recunoaște urmărind stelele din cari sunt formate aceste constelațiuni. Legenda cerului. (1) La facerea lumii, cerul era foarte aproape de pământ; însă omul, cum e nosinchisit din fire, nu și-a dat seamă de această bunătate dumnezească, că nu eră puțin lucru pentru om să aibă pe Dumnezeu în preajma lui, ca să-i poată cere sfatul, ca unui bun părinte, ori când avea vreo nevoie. Nesinchiseala a ajuns așâ de departe, că într’o zi o femeie a aruncat spre cer o cârpă murdărită a unui copil, cârpă cu care eră cât pe aci să mânjească cerul. Și atunci Dumnezeu s’a mâniat foc, și a depărtat cerul atât de mult, că nu degeaba zicem noi: «departe cât cerul de pământ». Depărtându-se cerul, căzând această nouă pacoste pe capul bietului om, și tot din cauza femeii, că do aia-i femeia «poale lungi și minte scurtă», omul, pentrucă nu putea pune mult preț pe sfatul femeii, mai ales că «femeia nu prea-i pricepută decât poate doar la rele», și gândindu-se că i-ar fi fost foarte de folos povețele lui Dumnezeu, de cari simțiâ multă lipsă, a plecat să se ducă la Dumnezeu, ur- cându-se până la El, sus, în cer. Știind că o să-i fio drumul lung, că dela pământ până la cer e mult, mult de tot; și că va avea zăbavă nu glumă, până s’o în- toarce acasă, plecând, omul și-a luat cu dânsul: carul mare cu patru boi, carul mic, candela din părete, crucea de pe biserică, fântâna din răscruci, barda, sfredelul, spițelnicul, secera, coasa, plugul și rarița, dulăul dela târlă, cățelul din curte, cloșca cu pui, scroafa cu purcei, ciobanul dela oi, văcarul dela vaci, vizitiul dela cai, porcarul dela porci și hora din sat: căci vrea să se arate înaintea lui Dumnezeu ca bun creștin ce erâ, și a căutat să-și iea și cele trebuincioase la drum, să aibă de toate; și nici să nu fie singur pe drum, să mai aibă omul cu cine schimbă o vorbă, pe atâta amar de cale, și să aibă și po cine să-i fie în ajutor la vreo nevoie. Apoi luă și grâu și porumb de semănat, ca intrând în câmpiile întinse ale corului, să are și să semene, când o fi să i (1) Drăgănești, Olt; Vernești, Buzău. —--------------------------- se isprăvească merindele, și să aștepte până s or coace roadele, ca secerând grâul și culegând porumbul, să-și faca merinde, sa aiba cu ce-și urmâ calea mai departe. Așâ și făcu omul, și a mers și a tot mers astfel mult timp, până către mijlocul drumului sub cer. Aci însă îi ieși înainte Ucigă-1 Crucea. , — Unde te duci? — Nu-i treaba ta. — Pe cine cauți ? — Cată-ți de drum și cară-te mai iute. — Ești un arțăgos. — Ba tu ești un viclean și un rău. Și cu «tu ești», «ba tu ești», se luară sdravăn la ceartă. Diavolul scoase atunci din traista lui: balaurul și șarpele nă- prasnic, ursul, scorpia blestemată, calul furios, căpuțâna do om, și , pe toate le asvârli înprejurul omului, ca să-l înspăimânte. Omul însă nu se înspăimântă, și fără să-și piardă cumpătul, că doar Românul nu se sperie cu una cu două, se încăieră la luptă vitejește cu dracul: atât de vitejește că dintr’un fleac de trânteală se făcu sub cer o vijelie mare, că și azi durează acolo sus, și va durâ în veci acea vijelie, pe care noi o numim vântul turbat, pentrucă orice sburătoare ajunge până la acest vânt, turbează pe loc și cade jos moartă; și orice lighioană mănâncă din ea, turbează și ea. In toiul luptei omului cu dracul,'!) cățelul, deși mic dar vânjos nevoie mare și rău de mama forului, se repezi la cal ca să-l muște; și calul încolțit de cățel, când mai văzu și pe dulăul dela târlă că vine în urma cățelului, ii trecu furiile pe loc și o croi la fugă. Ciobanul dela oi, sdrobi capul balaurului cu cobiliță. Văcarul puse pe goană pe șarpe cu ajutorul horii, și sxârco- lelile fugii șarpelui se văd și azi pe cer; iar vizitiul sdrobi căpâ- țâna cu barda. Scorpia, care-și întindeâ ghiarede spre om, vrând să vie in aju- torul dracului, când vâzii că omul răpune pe drac, infuriindu-se ii țâșni sânge din ochi; și de blestemată și rea ce e, înțeleni cu ghia- rele întinse, plesnind fierea în ea de atâta necaz. Numai boii dela carul mare nu sau purtat bine, căci s’au (1) De aci înainte, cât durează lupta, legenda capătă un deosebit farmec, dacă sunt ur- mărite pe harta constelațiunilor țărănești, ce o dăm la fine, situațiunile relative ale con- stelațiunilor despre cari se vorbește în legendă, căci așâ se vede că povestirea luptei ur- mărește aceste situatiuni relative ale constelațiunilor. nu iea lucrurile la întâmplare, fără nici un rost. 471 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN bRRPRE CER Șl STELE. 47 speriat de urs și au cârmii proțapul, boul dela hăis cârmind spre coa^ Dar și ursul îngheță de frică, când îl văzii pe om cum stâlciae pe dracul, și doar dracul oră lângă urs; și vedea bine ursul că și lui are să-i vină rândul acuș-acuș, do aia nici nu mai crâcni ursul. Toate acestea se văd și azi pe cer. In mijlocul acestor chipuri omul biruitor se vede falnic și măreț; iar dracul s’a stâlcil, sgri> bulinduso atât de mult, că abia să mai zărește. Și și acolo sus, omul lot regele firii o, cum l-a hărăzit Dumnezeu să fie pe pământ, căci chiar și dracul îi știe de frică, și-l ține de stăpân. Omul mai are mult până să ajungă la Dumnezeu; însă pentru că i-a ajutat Dumnezeu să învingă și pe diavolul, căci omul nu . poate face nici o ispravă fără ajutorul lui Dumnezeu, omul e în- credințat că Dumnezeu tot nu l-a uitat, deși și-a depărtat cerul de el; și că Dumnezeu îl va ajută pe om, ori când omul se va ruga, la Dumnezeu, cu credință și suflet curat. In sfârșit, drumul pe care a mers omul îl cunoaștem bine: căci — se vede bine în nopțile senine și fără Lună. El se numește Calea Laptelui, pentrucă a fost albit cu laptele vărsat din gălețile cio- banului : ciobanul, când a avut nevoie de cobilița lui, ca să lovească pe balaur, din pripă a răsturnat gălețile, trăgând cobilița - repede, și laptele s’a vărsat pe drum, și a curs, și a tot curs, îm- prăștiindu-se pe tot drumul. Nici nu îndrăznesc să comentez această legendă, așâ-mi pare de sublimă; și de altfel ar fi și greu. Observ numai, că idea de a face un drum lung de ani, semănând și strângând roadele, în cursul drumului, pentru a-și reface merin- dele de drum, am întâlnit-o și în Istorie, dar numai odată: când cu înconjurul Africei făcut sub Necao, sub care domnia egipteană a Faraonilor mai dete ultima licărire de vieață a lampei ce se stinge. Asemenea idea cu caii furioși, și termenul e absolut din gura ță- ranului, am mai întâlnit-o doar în Mitologie: caii furioși ai lui Dio- mede, cari se nutriau cu carne de om. Calea Laptelui. La legenda cerului găsirăm o explicare a acestei numiri ce se dă acelei fășii alburii, care despică cerul în două cam pe la mijloc, și care, după cum s’a spus, se vede bine și complet numai în nopțile senine și fără Lună. Vederea ei par’că, nu știu cum, te mișcă: par’că-ți insuflă un fel de respect pentru cer; îți umple inima de un 48 i. otescu 472 fel de maiestate, pe caro o simte un drept credincios când intră într un templu măreț, undo vede o lume întreagă plină de o mută evlavie. Această maiestate evlavioasă nu a putut scăpă poporului român; și ca să nu fi întrevăzut prin ea po Traian, nu ar fi fost în firea și simțirea lui. De aceea cî numi această fâșie alburie și o numește mai de obște Troian, (1) sau Troianul cerului, (2) sau Calea lui Traian, sau Drumul Robilor, poporul închipuindu-și că prin Troianul ceresc e arătat pe cor drumul po caro a venit Traian în Dacia, și că tot pe acest drum ducea el pe robii din Dacia la Roma, punându-i în cele două Care, Carul Mare și Carul Mic. Cei ce zic acestei bande numai Drumul Robilor, iată ce explicări dau acestei numiri: a) Drumul Robilor (3) o însemnat do Dumnezeu pe cer, pentru numeroșii robi luați de împăratul Traian, când cu răsboaiele lui în Dacia; și de aceea i se mai zice și drumul lui Traian. b) Se spune (4) că în vechime locuitorii de aci au fost duși în robie într’o împărăție depărtată spre Apus și Miază-zi; și desrobin- du-se, nu știau pe undo să se mai întoarcă acasă. Atunci Dumnezeu le arătă pe cer drumul. c) Traian, (5) robind po Daci și ducându-i la Roma, aceștia au fugit înapoi venind numai noaptea pe Troian. In aceste explicări, luate chiar din gura poporului, se vede precis că o vorba de robii Daci, duși de Traian la Roma; căci chiar în cea de a doua din explicările acestea, împărăția dela Sud-Vest nu poate fi decât la Roma. Sunt însă și alte explicări în cari aceasta nu mai e așa de pre- cis, sau e cu totul altceva. Aceste explicări se văd însă că au fost născocite mai în urmă ca o explicare a numirii de drum al robilor deja existând, alta însă fiind’ obârșia acestei numiri. Iată câteva din aceste explicări: a) Drumul robilor(6) aduce aminte scăparea robilor pe acea calc arătată de cer. (1) Scheiui, Argeș. (2) Scorțeni, Prahova. (3) Braniștea, Dâmbovița. {4) Ciocăneștii-Mărgineni, Ialomița. (5) Scheiul, Argeș. (6) Bârcu, Neamț. 473 CRED1NȚEI.E ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI RTELE. 4<) b) In vcchtmo(l), (lupii cum «pun bMrânii, popoarele robilc pu- teau sâ lio duse do dușmani mai departe cu ajutorul acestui semn ceresc, rare de aia-i drumul robilor. c) Drumul robilor (2) o numit așa, căci pe acest drum trebue sâ meargă la împărăția corului toți aceia cari sunt robi pe pământ. Se mai zice și drumul lui Traian, pontrucă se crede că pe această dunga albicioasă s’a ținut Traian când a venit aci. d) E numită drumul robilor (3), căci pe acest drum se luau robii ca să poată veni în țara sau locul de unde au plecat(4); și acest drum are să piară de pe cer, atunci când o pieri robia de pe pământ. e) Drumul robilior(5) e drumul pe care se vor duce oamenii la judecata de apoi, căci oamenii sunt toți robii lui Dumnezeu. f) Pe acest drum (6) se duc sufletele morților la Raiu. . De altfel și în Mitologia greco-latină, Calea Laptelui e drumul la palatul lui Zevs sau Joe, și pe care cale intrau eroii în cer; iar pe dreapta și pe stânga acestei căi erau locuințele zeilor mai prin- cipali. Poezia egipteană salută în Calea Laptelui drumul eterat care duce la locuința Zeilor. «Și chiar acum, zice Flammarion, Creștinii miștici cred că au descoperit într’însa drumul sufletelor către miste- rioasele regiuni ale eternității». Asupra numirii de Calea Laptelui, țăranii, afară de legenda cu (1) Băsenii-Stârci, Argeș. (2) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. (3) Răstoaca, Putna. (4) In revista Șezătoarea, an. I p. 233, se zice «Se crede că e lăsată de Dumnezeu pentru călăuzirea înapoi spre țara lor a oamenilor ce scăpau dela robia păgânilor. Pe această cale se îndreptau și veniau și creștinii noștri moldoveni care se întâmplau de scăpau dela robia Tătarilor». Și se dă apoi o foarte gingașe povestire cu scăparea unei fete moldovence din robia tătărască. In loc de Tătari sunt puși câte odată iu povestirile ță- rănești din Moldova, Capcânii sau Căpcăunii. In comunicarea din Uscați, Neamț, se ex- primă aceasta astfel: „Capcânii erau niște sălbatici, cari veniau prin aceste locuri de luau pe oameni, și-i duceau în țara lor, care se află spre Răsărit; acolo cum ajungeau îi puneau într’un zemnic sau beciu, făcut adânc în pământ, unde-i țineau noaptea închiși, iar ziua îi scoteau de-i puneau la tot felul de munci grele și asupritoare. Acești robi, când scăpau din mâna Capcânilor, se luau după calea albă a cerului și veniau spre casă urmărind-o toată noaptea; iar în timpul zilei stau ascunși prin codri, gropi și altele, ca nu cumva să-i zărească acei nelegiuiți; și așa urinau ei în fiecare noapte, până ajungeau în țara lor, unde se născuseră și crescuseră¹¹. Analoage sunt și unele credințe din Muntenia. Astfel din Almăjelul din Mehedinți primesc că «drumul robilor e semn după care se că- lăuziau Românii robiți de Turci, întorcându-se în Țara-românească». (5) Gura-IIangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. (6) Cristești, Botoșani; Mărgineni, Prahova. Analele A. R.—Tom. XXIX.—Memoriile Sec}. Literare 4 __________I. OTE8CU 47^ laptele vărsat din gălețile ciobanului, pe caro am văzut-o cuprinsă în legenda cerului, mai au și alto legende. Mi-aduc aminte de una ce mi-o spunea mama, dar nu o țiu minte toată; și în nici una din comunicările ce am primit dela învățători nu am văzut-o, și nici țăranii pe cari i-am întrebat eu nu o știau. îmi reamintesc numai atât, că în acea legendă erâ vorba de laptele curs pe acea cale din șanurile unei mame, care-și căuta, mergând tocmai până în cer, pe copilașul ei răpit dela sânu-i, mi se pare de un Vultur; dar nu-mi reamintesc de loc circumstanțele. De altfel legenda mitologică a Căii Laptelui cam aduce cu aceasta, deși par’că tot e mai fru- moasă cea românească, chiar sub această formă esențială. In legenda mitică Hera, după sfatul Athenei, dete să sugă lui Hercule, pe care-1 găsise pe câmp, unde Alcmene, mama lui, îl părăsise tocmai de frica Herei. Voinicul copilaș însă supse cu atâta putere, că începu să țâșnească laptele; și mai ales, când săturat lăsă țâța din gură, curse atât de mult lapte, că se formă acea cale, în care stelele sunt picăturile acestui lapte zeesc. Mai iată și o altă legendă românească: Odată (1) un om a furat paie de grâu dela altul, și fiind tras la judecată, a jurat că nu a furat, cu toate că păgubașul mersese pe urma paielor până la casa hoțului. Dumnezeu ca să arate lumii pe jurătorul strâmb, înfierându-1 pe veci, și ca să se știe în veci ce mare păcat e să juri strâmb, a așezat pe cer chipul carului și al căruței cu care furase jurătorul strâmb paiele, precum și paiele vărsate, dela locul lor și până la casa hoțului. După o altă versiune (2) hoțul erâ chiar finul păgubașului, și paiele furate au fost duse într’un coș.—In această versiune carul și căruța de pe cer pierd astfel orice amestec (3). Asupra numirii de troian, observ că nu e vorba de troian ca omăt de zăpadă, căci s’ar puteâ zice luîndu-se lucrul ușor, că, pentrucă albeața acestei fâșii alburii cerești e ca a zăpezii unui troian de zăpadă, de aceea a fost numită troian. Ar fi tocmai o confuziune de asămănări de cuvinte, confuziune de care avem multe pilde în Mitologie. Nici prin gând nu i-a trecut poporului troianul de zăpadă, și el numește tot troian și toate drumurile vechi și (1) Almăjelul, Mehedinți. (2) Turcoaia, Tulcea. (3) A se vedea, și în Papahagi, Literatura populară a Armânilor, pag. 812, sub titlul de «Calea Lactee» o variantă foarte frumoasă a acestei legende la Armâni. 475 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DEHPRE CER șl HTELR. 51 mai ales valurile vechi, adică înlărilurilo do șanțuri cu parapete, < din această țară, pe cari drumuri sau valuri le credo câ sunt ale lui Traian, sau făcute do ol, sau din timpul Romanilor. Căii Laptelui i so mai zice și Crângul Cerului (1) de unii, iar alții confundând, îi zic și Drumul Orbilor, în loc de al robilor. II. PĂMÂNTUL, Țăranii nu au de loc idea sfericității Pământului și izolării lui în spațiu, ci au asupra lui credințe cari reamintesc pe ale celor vechi. Astfel pentru ei (2) Pământul e plan, sau cum zic ei «în- tins ca fața unei mese»; și la marginile lui Pământul se îmbină cu cerul. Dedesubt pământul stă rezemat pe ceva: Unii cred că stă rezemat pe stâlpi, cari sunt mai de regulă în număr de trei, fiind după unii de fier, iar după alții de lemn, sau de ceară. Pe acești stâlpi, (3) chiar de fier, îi roade din când în când o sgripțuroaică bătrână de când lumea, și rosul ei produce cutremurile de pământ. Această sgripțuroaică se hrănește numai cu mălaiu și apă date de oamenii de pe pământ și iată cum: Mălaiu îi dă atunci când, după ce femeia a cernut, bate cu mâinile amândouă capetele căpisterii sau copăii, ca să se scu- ture mălaiul de .pe ea; și numai acel mălaiu, ce se scutură de pe marginea căpisterii e al sgripțuroaicei. Iar apă îi dă atunci când se duc femeile la fântână să aducă apă: mai înainte de a umplea donițele, ca să ducă apă acasă, femeile toarnă puțină apă ca să le clătească, și pe urmă o dau încolo; apa, pe care o dau ele încolo, e a sgripțuroaicei. De aia e bine, adaugă țăranul, ca omul să facă economie din toate, chiar și din cele mai neînsem- nate lucruri, până și de apă, ca să nu-și strice obiceiul bun al economiei: căci orice risipă, cât de mică, folosește vrășmașului și poate clinti pământul din loc. Alții pun în locul sgripțuroaicei pe Iuda Iscariotul. (1) Cristești, Botoșani. (2) Braniștea, Dâmbovița. (3) Ezeriie, Prahova. 52 I. OTESCU 476 Iar alții (1) spun că Pământul o făcut din felurite lucruri la un loc, pe cari le-a amestecat Dumnezeu, și le-a pus pe apă ca să slea. El c ținut ca să nu se scufunde pe spinarea unui pește mare (2); iar când se cutremură Pământul, o pontrucă atunci se mișcă peștele. Ca probă că Pământul o așezat pe apă, țăranii zic că, dacă Pă- mântul nu ar fi pus pe apă, nu ar izvorî apă din el peste tot lo- cul, dacă sapi destul de adânc. Și cutremurul îl aduc ca probă că Pământul e pe pește, căci mișcarea peștelui, caro stă la porunca lui Dumnezeu, face cutremurul. Unii pun împreună cu peștele și stâlpi ca să susțină Pământul, zicând că Pământul e pe spinarea unui pește și sprijinit de trei stâlpi. Iar alții pun doi pești în loc do unul, sau doi bivoli, (3) că și bivolii stau bine în apă. In fine unii explică cutremurul de Pământ și astfel (4): Pământul se cutremură atunci când se uită Dumnezeu în jos. Dacă Dum- nezeu se uită numai cu coada ochiului, Pământul se cutremură mai încet; iar dacă se uită drept, atunci Pământul se cutremură tare, de frica lui Dumnezeu: «fiindcă Pământul se vede că e pă- cătos, căci pe el să făptuesc tot felul de păcate și nelegiuiri; și de aia nu poate da Pământul ochii cu Dumnezeu, fără să se cu- tremure». Voi termina aceste credințe asupra Pământului cu o legendă asupra plăsmuirii munților și văilor pe Pământ. Dumnezeu (5) făcu Pământul; și când să-l isprăvească deabi- nelea, a băgat de seamă că nu o să încapă întreg sub cer, spre a-1 face șes peste tot locul, cum îl croise; și a trimis pe albină la ariciu ca să-l întrebe ce să facă. Când albina s’a dus la ariciu, și i-a spus pentru ce a venit, acesta a răspuns: — De! Auzi vorbă! ’Și-a găsit și Dumnezeu pe cine să întrebe; pe un biet înghemuit ca mine. Du-te, albino, îndărăt și îi spune lui Dumnezeu că eu nu mă pricep la astfel de lucruri. Albina însă șireată, a sburat numai până la un pom, în apro- piere de ariciu; și acolo s’a pitit subt o frunză, ca să nu o vază (1) Lișna, Dorohoiu. (2) Braniștea, Dâmbovița; Ezerile, Prahova; Lișna, Dorohoiu. (3) Braniștea, Dâmbovița. (4) Ezerile, Prahova. (5) Ezerile, Prahova. CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 53 ariciul. Acosta crezând că albina a plecat de tot, a început a vorbi singur. •— Mă! Cum nu au ei atâta cap! Așteaptă să afle astfel de lu- cruri, tocmai dela un biet mototol ca mine.... Nu le vine lor în gând atâta lucru, că, dacă nu încape Pământul să-l facă neted în tot locul, să-l mai strângă grămadă pe unele locuri, mai ghemuin- du-1, și mai sbârcindu-1, și să facă dealuri, munți și văi... Albinei care era pitită supt frunza de pom, atâta i-a trebuit să afle; și bâzzz, sbură tocmai la Dumnezeu. Ariciul cum auzi bâzâb tura, a înțeles că albina a fost ascunsă în apropiere și a auzit tot. De aceea necăjit zise: Du-te, mâncâ-.ți-ar ce iese din tine, cine te-a trimis; că ai auzit tot ce am vorbit eu. Albina, ducându-se înapoi la Dumnezeu, i-a spus tot ce a aflat dela ariciu; și în urmă Dumnezeu a isprăvit Pământul, așă cum îl vedem, cu dealuri munți și văi. Și de aia noi îi mâncăm mie- rea albinei, fiindcă a voit Dumnezeu ca să facă în totul pe placul ariciului, și deci i-a ascultat și blestemul (1). (1) Alte variante ale acestei legento sunt: în Insectele Părintelui Sim. FI. Marian, edițiu- nea Academiei Române, 1903, pag. 122, titlul Albina; și în revista Șezătoarea, anul II, sub titlul „Cosmogonia poporului*⁴, precum și în Magnum Etymologicum sub titlurile Al- bină și Ariciu. In revista Șezătoarea, an I, pag. 232, se explică formarea munților și văilor astfel: «In- tr’o vreme peștii cari țin Pământul în spinare, înfuriindu-se, au început să se svărcolească tare, și atunci pământul clătinându-se și cutremurându-se cumplit, pe unele locuri a crăpat tare, formând văile, iar pe alte locuri valurile mari dedesupt ale apei l-au ridicat în sus, formându-se munții și dealurile. Tot atunci se spune că s’ar Ii deschis în Pământ și izvoarele, cari hrănesc cu apă râurile ce curg prin văi». Această explicațiune a for- mării munților și văilor are meritul că se aproprie de cea științifică, punându-se cu- tremurele de pământ ca o cauză primordială. Tot în revista Șezătoarea, anul III, pag. 25, iată cum se explică » fost adusă de legionarii romani și păstrată prin legenda noastră, până în zilele noastre. Fazele Lunii, cum nici nu se putea altfel, au impresionat pe Analele A. Ii.—Tom. XXIX - Memoriile Secț. Literare. 5 I. OTESCO 490 |ârani; insă oi nan pulul să-și doa seama ce sunt aceste faze, nici nu lo-a venit in gând nici o legendă, col puțin ou nu cunosc nici una asupra lor, și nici din antichitate tradițiunoa nu le-a dat nimic. In așâ caz fâranul drept orice explicare spune că e faptul lui Dumnezeu, adăugând câte odată și vreun motiv de ordine morală. Cea mai im- portantă afirmațiuno țărănească în acest sens asupra fazelor Lunii e aceasta(1): «Dumnezeu în fiecare lună înnoește Luna prin puterea lui. ca să arăte la oameni că din mic poate face mare și din mare poate face mic». Când e Lună nouă, țăranii caută să vază dacă au bani în pungă; și dacă au, bat punga ca să sune banii, căci cred că așâ vor avea bani toată luna aceea. Unii chiar scot câte un ban din pungă și-și fac cruce cu el uitându-se spre Lună, și se roagă de ea ca să facă să li se îmmultească banii. Petele de pe Lună le văd țăranii și sigur că nu-și dau seama că-s munți și văi, după cum nu-și dau seama nici de ce e în sine Luna. Unii, din cauza acestor pete, asemuesc Luna cu fața unui om, căruia zic că i se vede pe lângă rotundul obrazului, dat de marginile Lunii, și ochii și nasul, formați de pete. Insă cei mai mulți explică aceste pete și în alte feluri: toate aceste explicări având ca fond comun că în Lună se vede un om, care mai de regulă e un cioban, și anume Abel, care a fost primul cioban pe Pământ, după credința biblică, și a fost omorît de Cain, pe care încă-1 văd unii împreună cu Abel. Iată câteva din aceste explicări: a) Petele (2) ce să văd pe Lună sunt un păstor cu fluierul în gură și cu oile. Acest păstor e blândul Abel. Dumnezeu l-a pus pe Lună ca să-l vadă oamenii cât a fost de blând; și de atunci se plimbă pe Lună cu fluierul în gură și cu oile. b) Petele (3) de pe Lună închipuesc doui frați: cel mai mare uci- gând pe cel mai mic, îi poartă ca pedeapsă corpul în spinare; si în mână ține o căldare, în care curge sânge din capul celui mort. c) In Lună (4) sunt doi frați din cari unul e pedepsit să bea ne- contenit păcură dintr’un ciubăr, pentrucă a omorît pe celălalt. d) Petele ce se văd pe Lună (5) sunt Cain, care suge sângele (1) Lișna, Dorohoiu. (2) Stănești, Vâlcea; Cracăul-negru, Neamț. (3) Ciocăneștii-mărgineni, Ialomița. (4) Cristești, Botoșani. (5) Negrești, Neamț. CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER Șt STELE. fratelui său Avei, căci după ce l-a ucis, ia stors sângele într'un vas (ciubăr) și do acolo boa. e) Iu Lună (1) se vede un cioban cu oile stând rezemat in bâtă și cu obiolelo opincilor întinse ca să se usuce; iar alături do ol este o fântână, lângă caro șade o femeie, caro a venit să ioa apă și mai stă de vorbă cu ciobanul. Această din urmă închipuire asupra petelor din Lună o cea mai răspândită; și totuș ea s’ar potrivi mult mai bine asupraconstelațiuni! Ciobanului care are lângă el Fata Mare cu Cobilița și Fântâna din Răscruci; dar cu fantazia nu se discută. VI. ECLIPSELE. Eclipsele sunt numite întunecimi de Soare sau do Lună. Eclipsele de Lună crede poporul că se întâmplă din cauză că Luna e mâncată de niște dihănii, cum nu sunt pe pământ, numite Vdr- colaci sau Svărcolaci. Vârcolacii sunt explicați însă în diverse feluri. După unii, ei sunt un fel de animale mai mici decât câinii. Am auzit aceasta de atâtea ori și dela atâția; unii chiar zic că sunt niște căței, și anume doi. Iar după alții sunt niște balauri sau smei (2), sau un fel de animale cu mai multe guri (3), cari sug ca niște ca- racatițe ; sau sunt niște stafii, și mai sunt numiți și Pricolici (4). Acești vârcolaci au diverse origini. Unii spun că ei se fac din copii cari mor nebotezați (5); sau din acei oameni, cari se nasc din părinți necununați (6), și Dumnezeu îi blestemă de se fac vârcolaci. Alții spun că vârcolacii se fac dela sine, dacă cel ce mestecă mămăliga dă cu făcălețul (mestecăul sau melesteul) în foc (7); sau dacă, măturându-se casa în asfințitul Soare- lui, se dă gunoiul spre Soare (8). Iar alții spun (9) că vârcolacii (1) Călugăreni, Prahova. (2) Cristești, Botoșani; Negrești, Neamț. (3) Cracăul-negru, Neamț. (4) Braniștea, Dâmbovița. (5) Bârcu, Neamț. (6) Turcoaia, Tulcea. (7) Cristești, Botoșani. (8) Cristești, Botoșani. (9) Lișna, Dorohoiu. fig i. otescu 492 so fac din văzduh, numai din cauză că torc femeile noaptea fără lumânare, mai ales la miezul nopții, și mai ales cu scopul de a face niște vrăji cu firul tors astfel. Pe acele fire stau vârcolacii; și acele lire se fac dela sine în calea unui vârcolac. Cât aceste fire nu se rup, vârcolacii rozomați pe ele sunt puternici, și merg în- cotro vor: atunci ei atacă corpurile cerești și rup cu dinții din ele; și așâ rup și din Lună, pe care uneori o prefac toată în sânge, alteori par’că nici nu mai rămâne. Dacă însă se rupe firul pe care stau, vârcolacii, atunci ei își pierd puterea mai de tot și se duc în altă parte prin văzduh. Cum de rămâne Luna după eclipse tot întreagă, cu toate că o mănâncă vârcolacii? Unii (1) o explică zicând că Luna, fiind mai voinică decât vârcolacii, ei nu pot decât să o muște, dar în de- finitiv birue Luna, căci dacă s’ar întâmplă ca vârcolacii să mănânce Luna de tot, atunci s’ar sfârși lumea. De aceea în multe părți ță- ranii au obiceiul să facă un sgomot infernal, că auzind vârcolacii să se înspăimânte, și de frică să lase Luna și să fugă; trag clo- potele la biserică, fac sgomot cu clește, frigări, pirostrii și fiare în genere, bat în. tingiri sau tăvi, trag cu puștile, țiganii lăutari cântă cu viorile și instrumentele lor lăutărești; se face în fine sgo- mot cu orice, numai să fie sgomot, și cât de mare. Alții zic că Luna fiind mare, deși vârcolacii trag de ea de toate părțile, însă nu o pot înghiți și, învinși de oboseală, îi dau drumul și ea se vede tot întreagă. In fine alții pun totul în fugă: Luna fugind foarte repede, vârcolacii n’au vreme decât să piște puțin din ea și o scapă. Eclipsele de Soare sunt explicate de unii ca și cele de Lună: adică vârcolacii mănâncă Soarele cum mănâncă și Luna. Iar Soa- rele scapă de ei ca și Luna, sau pentrucă leul (2), pe care călă- rește Soarele, se luptă cu vârcolacii și-l scapă pe Soare din gura lor. Alții (3) însă spun, că în timpul eclipsei de Soare, Luna trece repede pe lângă Soare, iar Dumnezeu îl întunecă pe Soare, ca să nu vadă Luna, ceea ce e tot în legătură cu vechea dragoste a Soa- relui cu soră-sa Luna. E însă foarte adevărat că în timpul eclipsei de Soare, Luna trece în dreptul Soarelui, și tocmai aceasta e cauza eclipsei: să fie în această credință o întrevedere a realității aceș- ti) Gura-Boului, Olt; Lișna, Dorohoiu. (2) Stănești, Vâlcea. (3) Ezerile, Prahova. 19$ CREDINȚELE. fĂRANULVI ROMÂN DRHFRE CER Șt STELE. Q0 lui fenomen? Cu oarecare bunăvoință sar putea răspunde a- firmativ. Iu line alții (1) spun, că Soarele se întunecă, pcnlrucă văzând răutățile oamenilor, și no mai putându-le privi, își ascunde fața ; sau do scârbă își întoarce fața. Sau (2) că întunecimea de Soare e un semn dat de Dumnezeu, pentru ca oamenii să se pocăească. In legătură cu această idee, unii (3) zic, că întunecimile de Soare si de Lună se fac atunci, când Dumnezeu poruncește vârcolacilor să le mănânce, că lumea văzând aceasta să se înfioreze, și să se mai abată dela rele. Iată și o explicare cu puțină poezie (4): De frumoși ce sunt Sfântul Soare și Sfânta Lună, niște lighioane, cari trăesc acolo sus în cer, râvnesc la ei și vin să-i sărute; dar îi înghit și-i scot apoi și mai frumoși do cum au fost. Alții (5) însă, mai prozaici, zic că dihăniile de vârcolaci se apucă de rod din Soare și din Lună pentru a ne face rău nouă; dar după cum am spus mai sus, avem noroc că Soarele și Luna fug repede, că altfel am fi pierduți. Când se întâmplă eclipse mai ales de Soare, țăranii spun că a- tunci e bine să se aprinză în case lumânarea dela Paște (6), și să se facă rugăciuni și mătănii. Pe cât se vede, cu tot creștinismul de care poporul nostru este absolut convins, tot a mai rămas ici și colo câte o reminiscență a vechiului Roman, care vedea în Soare și în Lună niște zeități. Alt- fel Sfântul Soare și Sfânta Lună de ce ar fi niște Sfinți? Credința însă că disparițiunea Soarelui ar însemnă sfârșitul omenirii, își are logica ei. Sublima poemă «Visul» a lui Lord Byron a dat sub cea mai măeaslră formă teribilul tablou al unui astfel de sfârșit al omenirii. însă nu e nevoie de o imaginațiune byroniană, ca să-și poată cineva închipui ce ar rămânea Pământul și ce s’ar alege cu viețuitoarele de pe el, dacă într’un moment dat Soarele ar în- cetă lumina și căldura lui. Și dacă poporul crede, că acelaș ca- taclism ar fi și dacă Luna nu ar mai lumină, aceasta vine din cre- dința ce are el în frăția dintre Soare și Lună, credință care nu-i permite a deosebi în gândul lui pe aceste două corpuri cerești. (1) Ciocăneștii-mărgineni, Ialomița, (2) Negrești, Neamț, (3) Răstoaca, Putna. (4) Călugăreni, Prahova. (5) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. (6) Bârcu, Neamț. 70 t. otuscu 494 .ții do nil fol, Luna so vede numai pentru că e luminată de Soare, și deci sfârșitul luminii Lunii ar fi premers de acela al luminii solare, cum o observă și Lord liyron in poema sa. In line voiu încheia aceste crbdințe populare despre eclipse cu credinla(l) că într’un caz do răsboiu, dacă s’ar întuneca Soarele, ar li rău do neamul creștinesc, iar dacă s’ar întuneca Luna, ar fi rău de Turci; caro-i cam tocmai vorba lui Alexandru cel Mare asupra eclipsei do Lună din ajunul bătăliei dela Arbela. Și în legătură cu aceste idei, sunt unii țărani cari cred că întu- necimile do Soare și de Lună sunt prevestitoare de răsboiu și de mari vărsări de sânge, sau de mari calamități (2). Acestea însă le văd mai ales în Comete, despre cari vom vorbi îndată. In privința credințelor celor vechi asupra eclipselor, Adolphe Pictet, autorul scrierii Originile Indo-Europene, se miră că nu se găsește la scriitorii vechi Greci și Romani nici o mențiune despre mitul lor primitiv asupra eclipselor. Totuș de sigur că credințele vechilor Greci și ale Romanilor trebue să fi fost tot ca ale po- porului nostru, adică că vreunul sau mai mulți monștri ar fi atăcând Luna și Soarele în timpul eclipselor, deoarece sgomotul ce se face la noi în timpul eclipselor îl făceau și ei. Astfel Tacit în Annales descrie un adevărat tărăboiu dela o eclipsă de lună, și Juvenal încă vorbește de așâ ceva. Despre vrăjitoarele Tesaliene se spunea că ele se lăudau că au multe relațiuni cu Luna, și că ele prin vrajele lor o scăpau pe Lună de Dragonul care voia să o înghită, iar că aceste vraje vrăjitoarele le făceau în timpul eclipselor chiar și bă- tând în căldări spro a face sgomot. Dar credința în monștri cari atacă Luna și Soarele în timpul eclipselor e universală și a fost în toate timpurile până și la vechii Ari. In Mahabhârata, vechea poemă arică, se spune că demonul Râhu a băut pe furiș din băutura nemuririi destinată zeilor, și fiind văzut de Soare și de Lună, aceștia l-au spus lui Vișnu. Vișnu supărat tăia capul lui Rahu. Insă capul tot rămase nemuritor, și el urmărește mereu pe cer pe cele două astre, cari l-au denun- țat, pentru a le înghiți (3). Aceeaș povestire o face și Vișnupurâna. (1) Bistricioara, Neamț. (2) Talea, Prahova. (3) Și de sigur, când acest cap drăcesc ajunge și prinde ori Luna, ori Soarele, aceștia se aleg numai cu ceva mușcături, căci încolo, ele fiind înghițite intră prin gură si ies prin ceafa capului: ceea ce explică destul de nostim de ce Luna și Soarele rămân tot întregi după eclipsă. 495 CREDINȚEIE ȚÂEANVLIH ROMÂN DtSNiF. CER Șl flTFJ.E. 71 Mitul a trecut din India la Mongoli, undo Hahn a devenit Araho; și Mongolii do asemenea fac maro sgomot in timpul eclipselor, pentru a alunga monstrul. Și lot astfel, și mai ales din cauza potrivirii de sunete, Raliu a putut deveni draho sau draco, confundându-so cu drâkon la vechii Greci și cu draco la Latini, devenind astfel Dragon sau Balaur. Deci credința poporului nostru că vârcolacii ar fi balauri, își gă- sește astfel o origine cu totul veche, deși in această origine a fost un singur balaur. Insă etimologia cuvântului românesc vârcolac indică pe vârco- laci ca lupi, așa că cei doi vârcolaci căței ar fi doi căței de lup. Și și această credință de vârcolaci lupi trebue să fie veche, și probabil tot arică, căci e până și la Scandinavi. VIL COMETELE. In popor cometele se numesc Stele cu Coadă; și pentru el, ele nu sunt decât niște semne dumnezeești puse pe cer, prin cari lumea este vestită că o așteaptă mari nenorociri, ca: răsboaie sân- geroase «între Crai și împărați» (1), epidemii mari în oameni și vite, foamete ș. a, și acestea au să aibă loc în partea încotro se vede steaua cu coadă (2). Și sfârșitul lumii va fi vestit de o stea cu coadă: de aceea multi văzând o astfel de stea, oieau și ca semn că poate s’a apropiat sfârșitul lumii, și se pregătesc de moarte, trecându-și timpul, cât se vede steaua pe cer, în post și rugăciuni (3). De altfel credințele în prevestirile rele ale cometelor sunt comune la toate popoarele și au fost în toate timpurile, poate numai cu mici excepțiuni. Ce să mai zicem de bietele credințe populare, când se găsesc chiar și în timpurile noastre Falbi, atotștiutori, cari pre- vestesc cometa, care are să distrugă Pământul, precum și timpul când se va întâmplă aceasta. Dar ea, șireata, nu vrea să le facă pe plac. Răsboiul din 1877—78 a întărit și mai mult credința poporului nostru în prevestirile, de cari am spus, ale cometelor. In una din comunicările ce am primit, iată ce spunea un țăran (4): «Se văd (l) Negrești, Neamț. (2) Bârcu, și Călugăreni, Neamț. (3) Braniștea, Dâmbovița. (4) Stănești, Vâlcea. 72 E OTESCU 496 câte odată stele cu coadă, cari prevestesc role, ca răsboaie, ciumă ș. a. Așâ, în anul 1877, in timpul răsboiului Românilor cu Turcii, so văzu po cer o stea cu coadă, care la început fu mică; după aceea a început să so lungească și să se apropie tot mai bine de noi; și tocmai aproape de sfârșitul răsboiului această stea cu coadă pieri». VIII. METEORE ATMOSFERICE. Țăranii au foarte puține idei, și foarte limitate, asupra meteore- lor atmosferice în genere. Astfel: a) Vântul, se formează pentru țărani (1) din suflatul unor dihănii rele, cari ar voi să nimicească totul de pe fața pământului, și să rămână numai ele singure. De sigur că aceste credințe se refer numai la vânturile tari, cari usucă totul vara și îngheață totul iarna, cum sunt mai ales Crivățul și Austrul; căci încolo se pare că ță- ranul, deși având o oarecare teamă de vânt, îl crede însă și fo- lositor în anumite împrejurări. Așâ se spune următoarea poveste: O fată dela țară, frumoasă și isteață nevoie mare, se întâlnește pe drum cu trei flăcăi, cari îi spuseră câte trei: — Bună dimineața, fată mare. Fata care cunoscii, că cei trei flăcăi erau, unul Vântul, altul Căl- dura și al treilea Gerul, răspunse la bună dimineața al lor: — Mulțumesc la unul din voi. Și își căută de drum. Flăcăii însă se opriră în drum și începură să dispute între ei, căruia anume i-a mulțumit fata. Flăcăul Căl- dură spuse: — Mie, căci știe dânsa că, de-oiu prinde-o eu vara la munca câm- pului, îi răscoc creierii în cap de o fac să cadă jos la pământ în- tinsă moartă. — Ba mie, zise Flăcăul Gerul, căci știe fata că, de-oiu prinde-o eu iarna pe drum, o fac de înțelenește de frig, de rămâne moartă buștean în drum. Dar Vântul mai împăciuitor zise: — Știți ce, haideți s’o întrebăm pe ea; că după vorba voastră par’că fiecare ați avea dreptate; și eu cred că și eu aș avea drep- tățile mele să cred, că mie mi-a mulțumit. ( 1) Lișna, Dorohoiu. __i Cam^rannpr 4<)7 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESt’RR CER ȘI STELE, 73 Toți se învoiră la această propunere, și hiându-se după fală cu toții și iuțind pașii, o ajunseră; și unul din ei o întrebă cui a mul- țumit ea. Fata răspunse că Vântului. Atunci Căldură îi zise: — Lasă, te-oiu prinde ou la vară pe câmp... Dar fala îi tăiă vorba și ii răspunse scurt: — Nu-mi pasă; numai Vântul să bată. Gerul la rândul lui, începu și el să-i zică: — Te-oiu prinde eu la iarnă . . . Dar și lui fata îi tăiă tot așâ do scurt vorba, răspunzându-i și lui: — Nu-mi pasă, numai Vântul să nu bată. Și plecă, și îi lasă pe flăcăi să mai dispute între ei, dacă vor mai avea poftă (1). In legătură cu vântul trebue pusă și o credință a țăranilor asupra Ielelor. In popor este credința că vârtejul format câte odată de vânt, care ridică în sus praful, (nu e vorba de uragan ci de vârtejul obișnuit de praf), este foarte primejdios, căci e dracul în mijlocul vârtejului; și de aia nu e bine să te prindă vârtejul în mijlocul lui, căci dracul te poate ridică în sus, de unde dându-ți drumul de odată, să te schilodești căzând. Nu odată am auzit povestindu-se că vârtejul ar fi ridicat astfel pe cineva, dai¹ că nu a văzut aceasta cel ce povestiă, ci altul i-a spus că a văzut cu ochii lui. Unul chiar preciza că cel prins de vârtej fusese ridicat cât înălțimea unui stâlp de telegraf. In genere însă și fără această ridicare, tot e cre- dință că dracul din mijlocul vârtejiului poate face mare rău celui prins în vârtej, mai ales paralizii: «îi iea o mână, sau un picior, sau îi strâmbă gura», cum zic țăranii. Acelaș rău îl fac și Ielele, vârtejul de vânt fiind înlocuit cu hora lor. Ielele, Dânscle, Șoimanele, Dobrele sau Sfintele, și mai ales Joi- mărițele, în poporul român fiind numite indeferent cu una din (1) In revista Șezătoare, an. II, sub titlu Vântul, iată ce să spune: „Vântul c un flăcău frumos și sburdalnic, a cărui locuință eîn văzduh. El șeadc cu mama sa și e neînsurat. De când lumea cată să se însoare și nu mai poate. Când q ostenit de alergat prin lume după însurătoare șade acasă de-și caută de gospodărie și atunci în lume e liniște; când îi abate iar de însurătoare, o iea iar prin lume și atunci bate vântul". Și mai departe: „Pe aripile vântului se urcă sufletele spre Raiu și Iad, până ajunge la vămile văzduhului¹*. „Tot pe aripele vântului călătoresc și smeii“. „Când vântul suflă cu putere și vreme multă, jelește un suflet caro s’a spânzurat ori înnecat¹¹. „Vântul nu bate în Raia**. Dealtfel și la cei vechi Hermes (Mercur), zeul vântului, eră și zeul Psychopompos sau Psychgogos, adică zeul conducător al sufletelor. * 74 T. OTESCU 498 aceste numiri, sunt închipuite ca niște zâne răutăcioase, foarte fru- moase și frumos îmbrăcate, dar cari nu iartă ochiu de muritor să ie vază. Ele trăesc sus în aer, însă noaptea se pogoară și pe pă- mânt și merg împreună în horă cântând și jucând, dar fără să atingă pământul decât rareori, și atunci se pălește iarba de sub picioarele lor, îngălbinindu-se ca cum ar fi fost dogorită de foc, și locul se bătătorește. Și «Doamne ferește să te întâlnești cu ele!». Căci credința generală e că ele te strigă pe nume dela spate, și dacă te întorci să le vezi, ele te pocesc, sau cum se zice altfel, te șoi- mănesc. Tot ele șoimănesc și pe oamenii cari dorm noaptea afară pe câmp, sau sub vreun copac: atunci ele fac mai întâiu horă îm- prejurul celui culcat în așâ locuri. Această credință explică locuțiunea țărănească: «e luat din (de) Iele», vrând să se zică că cineva e schilod. Insă ceeace le-a¹ meritat în deosebi numele de Joimărițe, este că ele pedepsesc șoimănind pe fetele leneșe, cari nu și-au tors cânepa și inul până la Joia-Mare, adică Joia din săptămâna patimelor (1). Astfel țăranii sunt departe de a vedeâ pe Joe și Mărie, cele două divinități păgâne, pe cari le-ar pune ca spirite rele împreună, spre a denumi aceste zâne rele, cum susțineâ răposatul G. Dom. Teodorescu, căci e evident Joi-Mare, în cuvântul Joimărițe, care primitiv a trebuit să fie pronunțate Joimărițe, cu accentul pe a, și pe urmă s’a mutat accentul, devenind Joimărițe; căci credința sus zisă cu fetele leneșe, nu mai lasă nici o îndoeală asupra for- mării acestui cuvânt. Și de ce e tocmai Joia Mare în această cre- dință, cu toate că nu ar fi de discutat, căci fantaziile nu se discută, dar aci se înțelege ușor, având chiar o logică și încă, importantă. Țăranca romană iea și ea parte la munca câmpului împreună cu bărbatul; și deci lucrările ei casnice de iarnă, între cari e și torsul, ea trebue să le isprăvească înainte de a se începe lu- crarea mai intensiv a câmpului, care începe cam pe după Paște, că apoi nu mai are când toarce până la toamnă târziu, când va aveâ altă cânepă și alt in de tors. După cât se pare, aceste zâne rele sunt reminiscențele zeităților, vântului, Harpiile sau Hrăpitoarele, zeițele tempestelor sau ale morții, confundate și cu Dryadele, nimfele protectoare ale pădu- rilor, cari pedepsiau pe cei ce tăiau arborii mari, cari erau sub protecțiunea lor, și în jurul căror arbori ele făceau horă cântând și (1) Măcăi și Scheiul, Argeș. 499 CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DESPRE CER ȘI STELE. 75 jucând. Și sunt unii țărani cari cred că au auzit cântul Ielelor prin văzduh, mergând noaptea pe câmp, sau prin pădure, cum credeau și cei vechi de Dryade. Iar fluierele puse în scorburile copacilor, împrejurul cărora ar cânta și juca Ielele, devin fluiere fermecate, din cari, când îți cântă cineva, nu te poți stăpâni să nu joci, și poți juca până vei muri, dacă cel ce-ți cântă din fluierul fermecat n'o vrea să înceteze cântecul și o cântă mereu înainte. Să nu fie cumva Elo (Aello), Harpia reprezentând suflarea ura- ganului, cuvântul dela care a derivat numirea de Iele, ce se dă la noi acestor zâne? Greu de admis. Căci am auzit pe unii țărani spunând că nu e bine să li se zică pe nume; și dacă Ii se zice Iele, este cum se zice iele sau ele la ori ce femei; și sunt destule motive de crezut că țăranii aceștia să aibă dreptate, pentrucă am văzut că li se mai zice și Dânsele. b) Ploaea, o dă Dumnezeu când vrea, iar când nu, dă secetă. Tot Dumnezeu face și norii. Numai de grindină spun că o fac Solomonarii (1), cari umblă prin nori călări pe balauri, purtând cu ei norii cu grindina. Solomonarii fac să cadă grindina pe moșia cui voesc ei. Nu cumva acei norișori mobili, cari afectează diverse forme, formându-se și desfăcându-se repede, numiți de Italieni As- citizi, nori cari apar pe cer înaintea norilor furtunoși, și mai ales de grindină, au dat idea țăranilor despre Solomonarii călări pe balauri, cari ar merge înaintea celorlalți nori, ca cum ar alege locul unde să bată grindina? E tot ce poate fi mai posibil. Cât privește numirea de Solomonari, cred că ea vine din aceea că la țăranii români înțelepciunea lui Solomon, deși mai nu ar ști să spuie bine cine a fost Solomon, e închipuită ca un ce cu totul extrordinar; și ei cred că Solomon, cu înțelepciunea lui, știa ca să domine spiritilo rele, cari i se supuneau necondiționat. Pe unele din aceste spirite rele Solomon, ca să scape lumea de ele, le-a închis în sticle, pe dopul cărora a pus sigiliul său, și le-a aruncat în fundul mării; și oricât sunt ele de puternice și rele, când văd sigiliul lui Solomon, nu îndrăznesc să scoată dopul sticlei, sau să spargă sticla și să iasă afară; mai ales că ele cred că Solomon trăește încă; pe altele le-a închis în fundul pământului; și numai câteva cari au scăpat atunci lui Solomon, sau au scăpat mai în urmă, cine știe cum, din închisorile în cari au fost închise de Solomon, mai sunt libere și fac toate relele și pe pământ și în (1) Bârcu. Neamțu. 76 r. OTEsetr 500 cer. Aceste credințe asupra lui Solomon le au însă Mahometahii mult mai înflorite, cu mari minunății: adevărate povești mitice, ba încă și mai fantastico și fără vreun substrat în legătură cu feno- menele din natură, cum erau miturile. c) Tunetul, Fulgerul și Trăsnetul sunt operele Sfântului Ilie. După credința țărănească (1), Sfântul Ilie urmărește prin cer spiritele rele, pe diavolul, plimbându-se pe norii cerului cu cai, trăsură și biciu de foc. Tunetul e huruitul roatelor trăsurii și tropotul cailor Sfântului Ilie, când caii o ieau mai repede la goană prin nori. Când fulgeră, Sfântul Ilie amenință caii cu biciul său de foc ca să-și iea avânt caii; de aia după fulger urmează imediat și tunetul; iar când trăsnește, atunci Sfântul Ilie a lovit pe diavolul cu săgeata. Lumina o mai mare la trăsnet decât la fulgerul simplu, căci săgeata e mai iute asvârlită decât amenințatul biciului, și e mai plină de foc; iar fulgu- ritele sunt vârfuri din săgeata aruncată astfel. Diavolul încolțit, ca să scape de urmărirea Sfântului Ilie, caută să se ascundă în ce-i iese înainte: om, vită, pom, casă, sau ori ce alt lucru; dar Sfântul Ilie tot îl vede și așâ ascuns și tot trăsnește după el; și așâ, trăsnește și ființa ori lucrul în care s’a ascuns diavolul. De aceea, când fulgeră, oamenii își fac cruce ca să nu să apropie dia- volul de ei și să fie și ei trăsniți odată cu diavolul (2). In privința tunetului unii (3) mai cred și că, atunci când tună, se bat norii cei groși și întunecoși în capete; și din bătaia lor cade pe pământ un fel de spumă, care e bună pentru vătămătură. încheiere. Creștinismul nu a șters cu totul din gândul Românului toate vechile credințe și legendele în legătură cu acele credințe ale Ro- manului păgân. Din ele, unele s’au furișat ici și colo și tot au mai rămas, câte odată mai străvezii și mai lămurite, altă dată mai înne- gurate și mai tulburi: am văzut atâtea în cursul acestei lucrări, și mai sunt multe altele despre cari nu am vorbit, căci nu ar fi fost la locul lor în această lucrare. Și această furișare s’a întâm- plat nu numai la noi, ci la toate popoarele lumii nouă creștine: la fiecare popor s’au furișat câteva din credințele și legendele în (1) Ezerile, Prahova; Lișna, Dorohoiu. (2) Bârcu, Neamț. (3) Gura-Hangului, Grințieș și Bistricioara, Neamț. ___vA/ith Cam^can ᵣ₎0j CREDINȚELE ȚĂRANULUI ROMÂN DERPRE CER Șl RTELE. 77 legătură cu acele credințe ale strămoșilor necreștini ai acelui popor. Neapărat, cu aceste credințe vechi furișate pe lângă creștinism, nu e chiar un sincretism în adevăratul înțeles al acestui cuvânt, aceste credințe furișate rămânând numai ca niște crezuri, iar nu credințe alipite rcligiunii creștine; dar tot e ceva aproape de un sincretism, căci ele fac parte din convingerile poporului, el ne- dâdu-și seama că aceste erezuri nu sunt în nici o legătură cu cre- dința lui creștinească, și că din contră ele sunt vrășmașe acestei credințe. Numai știința de carte va scoate pe popor din această mare rătăcire. Dar pe lângă această parte rea a acestor erezuri, că ele lovesc în credința creștinească, mai sunt și altele. Unele din aceste ere- zuri împiedică pe țăran dela munca câmpului în anumite zile, cari nu sunt sărbători creștinești; altele îl fac superstițios, vârîndu-i în cap tot felul de frici și ipohondrii; altele înlesnesc tot felul de înșelătorii cu cari sunt furați deabinelea câte odată bieții țărani de unii oameni leneși, răi și șireți, cum sunt Solomonarii și vră- jitorii în genere; și mai sunt și alte rele. Aceste erezuri au însă și o parte bună, dar nu pentru țărani, căci pentru ei, ele nu au decât părți cu desăvârșire rele; ci această parte bună o au pentru Istorie; căci ele, prin ele înșile, vorbesc de obârșia fiecărui popor, deoarece sunt dela strămoșii acelui popor: astfel ele dau la iveală a’uatul din care s’a plămădit acel popor, adică, cari sunt popoarele vechi din al căror amestec s’a născut el, și cam în ce proporție au intrat ele în plămădirea lui, bine înțeles, ținând seamă și de gradul de cultură al acelor popoare, precum și de împrejurările în cari s’a format și s’a desvoltat noul popor, căci toate aceste diverse cauze au lăsat urmele lor în alcătuirea erezurilor lui. Și aceste erezuri ale unui popor, luate împreună cu vechile le- gende plăsmuite chiar de acel popor, legende cari poartă ștampila unor timpuri îndepărtate, de când acel popor erâ încă în fașe, și- cari legende, în cazuri când s’ar putea naște vreo îndoeală, pre- cisează de unde s’au furișat unele erezuri, cari sunt rezultate din unele credințe cari au fost comune la mai multe din popoarele vechi; luate împreună și cu graiul acelui popor, toate împreună formează, alături de Istorie, Cartea de Aur a originii acelui popor, carte de care și Istoria trebue să țină socoteală, fiind unul din cele mai sigure izvoare ale ei, deși izvorul poate cel mai gingaș, căci trebue umblat cu el cu multă băgare de seamă și reclamă mult discernământ. Iar văzând din cele cuprinse în această lucrare atâtea t. On.nCV payine prepoa^e, cAci dau date categorice ale acestei Gărfi de Aur a originii noastre. rine de bună credin(â ar putea pune la îndoealâ originea noastră daco-romană ? Antici, eu fruntea sus, putem zice ca V* "tnliu, deși el a .spu>-o din alt punct de vodero: «Et documenta damiit. 7 Stâlpii cerului. Cele șapte planete....................................... 58 Cerul la cei vechi........................................................ „ Cap. IV. Soarele.............................................................................. 60 Călăria zilnică a Soarelui și depărtarea de noi Iarna. Credințele celor vechi asupra Soarelui în comparațiune cu credințele țăranului român. „ Cap. V. Luna . . . •........................................................................ 63 Legenda dragostei Soarelui pentru Lună șj Ariciul......................... „ Legenda fugirii Lunii de Soare și ascunderea ei în mare.................... 64 Legenda cu zeița Britomartis la cei vechi................:............... # Fazele Lunii............................................................... 65 Petele Lunii. Ciobanul din Lună .............................. . - ... 66 Cap. VI. Eclipsele...................................................................... . 67 Eclipsele de Lună. Vârcolacii . . •....................................... „ Eclipsele de Soare........................................................ 68 Ce ar fi dacă Soarele sau Luna ar fi mâncate de tot do vârcolaci . . 69 Credințele celor vechi asupra eclipselor.................................... 70 Cap. VII. Cometele............................................................................ 71 Cap. VIII. Meteore Atmosferice................................................................ 72 a) Vântul. Legenda cu Vântul, Căldura și Gerul ....................... Vârtejurile de praf ....................................................... 7$ Ielele...................................•........................ b) Ploaia. Grindina și solomonarii ......................... c) Tunetul, fulgerul și trăsnetul . . ...........• . . încheiere................................................................... 7^ Indicațiuni asupra hărții constelațiunilor astronomice .... 70 Comunicările întrebuințate................................................... „„ I CONSTELAȚIUNILE PRINCIPALE VIZJBILE IN ROMÂNIA ȘI IN ÎMPREJURIMI CU GRUPĂRILE FĂCUTE DE ȚĂRANII ROMANI -A î '■«TXAACwCOBa 5tî» O-$T MS CCSCV CONSTELAȚIUNILE PRINCIPALE AS TRONOMICE VIZIBILE IN ROMÂNIA Șl IN IMPKfJl 'RM I. Ursa mare fa.p. Custozii). II. Ursa mică (Steaua Polară). IES. Dragonul sau Balaurul. IV. Hercule (S. punctul către care merge Șoarele în spațiu). V. Cefeu. VD. Lira (Vega). VII. Crucea. • HII. Vulturul (Altair). IX. Opihiudtusși Șarpele. X. Coroana boreală (Gemma) XI. Văcarul (Arcturus). XII. Leul mic. XIII. Vizitiul (Capra). XTV. Perseu (Algol, variabilă). L E G E N D A XV. Cassiope. XVI. Pegas. XVII. Andromeda (a. din Pegas e și tn Andr.) XVIII. Peștii (V. e punctul vernal.) XIX. Berbecul. XX. Taurul (Aldebaran,Pleiadele și Hiadele). XXL Gemenii (Castor și Polux). XXII. Bacul. XXIII. Leul (Begulus). XXIV. Virginea (Spicul). XXV. Balanța (a$, Talerele). XXVI. Scorpionul (Antares). XXVII. Săgetătorul. XXVIII. Capricornul. XXIX. Vărsătorul. XXX. Peștele austral (Fomalhaut). XXXI. Balena (Mira.variabilă). XXXII. Fluviul Eridanul. XXXIII. Orionul (Bigel și BMgeuse). XXXIV. Iepurele. XXXV. Porumbița. XXXVI Cânele mare (Sirius). XXXVII. Cânele mic (Procion). XXXVIII. Corabia. XXXIX. Hidra. XL. Corbul. XLI. Centaurul (a nu se vede la noi). XLII. Delfinul. iMSTXMOb C6BU* S — iOh $T RAS IOC SC v Analele Academiei Române. L. B. Tom. XII—Memoriile Secțiunii Literare............................... 2,50 Medicina babelor. Adunare de descântece, rețete de doftorii și vrăjitorii băbești, de Dimilrie M. Lupașcu.— Cu un raport de Prof. I. Bianu. Două manuscripte românești din secolul XVlI-lea, descrise de P. S. Sa Episcopul Ghcnadie al Râmnicului-Noul-Severin .... 1.— » XIII. -Desbaterile Academiei în 1890-91 ........................... 4.— Raport asupra activității Academiei Române cu ocaziunea serbării de 25 ani a existenței sale, 1866—1891, de D. A. Sturdza. Sola, de Carmen Sylva. DesrobireaȚiganilor.—Oborîrea pronomiilor și privilegiilor de naș- tere și de castă.—Emanciparea țăranilor.—De M. Kogălniceanu. Prânzul regal dat în onoarea Academiei Române la 1 Aprilie 1891. Scrisori adresate Academiei Române la serbarea aniversării a 25 ani dela fundarea ei. Odă la jubileul de 25 ani al Academiei Româno, 1 (13) Aprilie 1891, de Zaharia Boiu. La jubileul Academiei Române, 1 (13) Aprilie 1891, de losif Vulcan. » AVE—Desbaterile Academiei în 1891—2................................ 2,50 Versuri adresate Academici Române pentru aniversarea de 25 ani, de Daniil Almășanu. » XIV.—Memoriile Secțiunii Literare.............................. . 4 — Fabula în genere și fabuliștii români în specie, de Th. D. Spe- ranția. Strat și substrat.—Genealogia popoarelor balcanice, de B. P. Hasdeu 1.— Dimitrie Cichindeal. Date nouă despre vieața și activitatea lui. —- Discurs de recepțiune de losif Vulcan— cu Răspuns de V. A. Urechiă............................................................. 1,50 • XV.—Desbaterile Academiei în 1892—3 ........................... . 4,50 Altețelor lor Regale Principelui Fcrdinand și Principesei Maria ai României, de D. C. Ollănescu. Omagiul artelor, o scenă lirică după Fr. Schiller, adaptată Prin- cipesei de coroană Maria a României, cu ocaziunea căsătoriei și venirii în țară a Alteței Sale Regale, de N. Ch. Quintescu. Românii din Asia-mică. Relațiune de călătorie, de T. T. Burada. ■» XV.—Memoriile Secțiunii Literare.................................... 1,50 Jocuri copilărești culese dela Românii din Macedonia, de P. N. Papahogi- Vardună ........................................—,75 Vrăji, farmece și desfaceri, adunate de S. FI. Marian................ 1.— » XVI.—Desbaterile Academiei în 1893--4. . •................. . 4,50 Satira I c.afa actualei direcțiuni a poeziei române, de Dumitru C. Oliamscu. Odă cu prilejul nașterii Principelui Carol al României, de Du- mitru C. Ollănescu. » XVII.—Desbaterile Academiei în 1894—5 ................................ 7.— Satira IV, de D. C. Ollănescu. Ospățul iui Nasidienus. Satira VIII (Cartea II), de D. C. Ollănescu. Satira V (Carmen Amoebeum), de D. C. Ollănescu. O formațiune adverbială introdusă «fuiorul popii» în limba ro- mână, de A. Ch. Quintescu. » XVIII— Desbaterile Academiei în 1895—6 .............................. 5.— Notă despre invitarea congreselor științifice internaționale la Bu- curești, de I). A. Sturdza. » XVIII.—Memoriile Secțiunii Literare ................................ 1,50 Românii Bănățeni din punctul de vedere al conservatismului di- alectal și teritorial, de B. P. Hasdeu....................—,70 Teatrul la Români. Partea I. Datine, năravuri, jocuri, petreceri, spectacole publice, și altele, de D. C. Ollănescu...........—,85 * XIX.—Desbaterile Academiei în 1896—7................................ 4,50 » XX.—Desbaterile Academiei în 1897—8 ............................ 4,50 * XX.—Memoriile Secțiunii Literare................................ 3,50 Un poet Moldovean din veacul XVIII. Mateiu Millo, de I. Tanovi- ceanu.......................................................—,30 Teatrul la Români. Partea II. Teatrul în Țara-Românească, 1798— 1898. întâiul memoriu, de D. C. Ollănescu.................. 1,60 Analele Academiei Române. L. B. Teatrul la Români. Partea IT. Teatrul în Țara-Românească, 1798 1898. Al doilea memoriu, de D. C. Ollănescu.................... 1,00 Indice alfabetic al Analelor pentru 1889—1898 ............................. 2.— Toni. XXL—Desbaterile Academiei în 1898—9 ............................... 5 - » XXII.—Desbaterile Academiei în 1899—1900.................................. 6 — » XXIII.—Desbaterile Academiei în 1900—1901 .................. 6 — » XXIII.—Memoriile Secțiunii Literare . .... . ............. 1,20 Manuscrisele grecesci din Biblioteca Academiei Române, de Con- stantin Litzica.................................................. 1.— Cine sunt Albanezii? de B. P. Hasdeu.....................................—,20 » XXII'.—Desbaterile Academiei în 1901—2 ... .................. 6 — » XXV—Desbaterile Academiei în 1902—3 .................................... 5,59 » XXV—Memoriile Secțiunii Literare.........................................3,60 Me^leno-Românii. Studiu etnografico-filologic. Partea I, de Pericle X. Papahagi.............................. .........................1,40 Meglcno-Românii. Studiu etnografico-filologic. Partea II, de Pericle X. Papahagi........................................................... 1,40 Despre articul și declinațiune, de Dr. Al. M Mariencscu...................-20 Dimitrie Cosacovici și Aromânismul, do C. I. Cosmcscu....................- *60 » XXVI. — Desbaterile Academiei Române în 1903 —4 .......................5’— » XXVII. — Desbaterile Academiei Române în 1901—5. . . . . . n _ » XXVII. — Memoriile Secțiunii Literare...................................... . Din istoria amuțirii lui «u» final în limba română, de Ovid Den- sușianu.......................................................... Așezarea vorbelor în românește, de loan Slavici....................... . - .30 Alfabetul Secuilor și slovele cirilice, de loan Pușcariu. .... - ,20 Câteva observațiuni referitoare la scriitorii clasici greci și latini, de luliu Valaori..................................................3^ Graie aromâne, de Per. Papahagi . . ..................' fr/) XXVIII.— Desbaterile Academiei Române in 1905—0. ... . g.— XXVIII.—Memoriile Secțiunii Literare...................................5 _ Ritmica cântecelor de copii de Dr. Alexandru Boqdan . . . . 1 - Câteva documente de cea mai veche limbă românească, do A. lorga . 1 - Studii istroromâne, de Strtil Pușcariu, in colaborare cu d-nii M. Bartoli. .1. Behdoriei și .1. liyhau......................................_ țq Contribuții la istoria literaturii române în veacul al XVIII dea si al XlX-lea I. Scriitori bisericești, de X. larga................' —,t»i Contribuții la istoria literaturii române în veacul al XVIII-lea ,-i al XlX-lea. II. Scriitori mireni, de A'. lorga..................\ jo Jocuri de copii, adunate din satul Țepii (Jud. Tecuciii), (ie Tudor Pamfile....................................................’ 1 Poezii populare din .Maramureș.adunate de Alexandru Tipica . 1 'n XXIX. — Desbaterile Academiei Române în 190(5—7 . . . <^5 presă XXIX. — Memoriile Secțiunii Literare................ (Sub presă) Contribuții .'a istoria literaturii române ta începutul secolului XIX III. Scriitori greci, de .V. lorga................... " !{ Contribuții la istoria învățământului in țară si iₙ străinătate 1780—1830, de X. lorga...................... ' ‘ .. o Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal, adunate și explicate de Alexia Viciu 1 o - Cărți și scriitori români din veacurile XVII—XIX, de V lorga P Notițe etimologice, de Per. Papahagi............. ’ J Jocuri de copii, aduna.e din satul Țepii (jud Tecuciii) Meni II de Tudor Pamfile .... .......... I