DINU NIGODIN LUPI ILUSTRAŢII DE AUTOR VIGNETE DE T. M.-B. şi PITZY FOTOGRAFII DE ERNST STAUS «Le soleil de ma vie, en s'abaissant vers l'horizon, me donne une espece de seconde vue: car Ies evenemenfs â venir projeitent au loin leur ombre devani eux». CAMPBELL ACADEMIEI t£)if[icile est saiiram non nscribere\ JUVENAL Sat 1—30 Umbră umedă 'n casă, am eşit să mă plimb oleacă, să mă mai încălzesc puţin; aici în munte simţi mai mult nevoia. Solarul arată ceasurile 3 jumătate, — mai e vreme până 'n seară. Şi — aşa mă plimb şi mă gândesc, mă gândesc..., — nu m-ă g-â-n-d-e-s-c la n-i-m-i-c! Vine. 'Mi amintesc... l'am zărit de cum am sosit. Stătea smerit, după un pom din preajma bătăturii, alb de par'că picase într'o varniţă; cu ochii lui mici cercetători mă măsura din creştet până 'n tălpi, nici duşmănos, nici cu prea mult drag. Şi-aleargă... vine, ce bucurie mare Ta găsit!! — să zici că ne-am cunoaşte de totdeauna şi ne-am regăsit! Mărturisesc... de firea mea îs cam sălbatec şi cunoştinţile -astea noi,... dar n'am ce face, îi lângă mine. Şi mergem împreună şi spune, spune.., nu '1 tălmăcesc prea bine aşa mai dintr'odată. Meleaguri până mai eri străine, sînt ii limbile 'ncurcate aici, şi dac'auzul nu 'ţi-e deprins încă, apoi cu greu pricepi ce ţi se spune. Şi-i umblă gura... şi trăncăneşte, spune..., atâta vorbărie n'am întâlnit de mult! Şi tot nu-1 pot pricepe, 'mi vâjie 'n urechi trei limbi-amesteeate, le strigă, le 'mpleteşte, m-a 'nebunit, mă ameţeşte; sunt şi puţin trudit de-atâta drum: trei zile încheiate, plimbarea pân' la «Borviz» la izvor, a pus capac la drum! In marginea potecii mai sus, o bancă. M'aşez, s'aşează lângă mine; n-a contenit din gură. Nu spune.., latră! Oi vrea sau nu, deacuma trebui să-1 ascult, aşa e sorocit pesemne. Alerga demult să mă 'ntâlnească, 'mi spune; plecase ea să tragă-o raită până 'n vale, şi mi-a zărit cămeşa albă printre pomi, şi într'un suflet s-a întors. Şi gâfâe şi spune.., '1 înţeleg pealocuri, grăieşte mai domol. 'Mi spune că '1 omoară-urâtul şi s-c-â-r-b-a de multe lucruri, de oameni îndeosebi. — Gândeşte... pentru doiî! M-a luat tălmaci, duhovnic, '1 văd pe drumul spovedaniei de-amu. Dar... mă priveşte cu atâta simpatie, cu... prieteşug aş spune, şi se frământă, spune, din ochii lui, <*ând nu 'nţeleg, pricep ce vra să spuie. E măsurat în gesturi, socot că nu-i lipsit de-o creştere 'ngrijită; latinii sînt limbuţi de felul lor, să fie tot din neamul lorî Nu *mi dă răgaz ca să rostesc o vorbă, şi mie... 'mi place să tac* Mă lămureşte: a fost născut la Buda, părinţi-i erau nemţi, germani, în treacăt pe acolo. Maică-sa artistă la şantan; un varieteu cu numere savante, şi ea 1-a învăţat, de mic, o sumă de lucruri importante, — s'a prăpădit de mult, iar tatu-su hoinar s-a dus pribeag prin lume, şi aş'a rămas orfan curând. Un preot din cei uniţi, smerit şi pravoslavnic, 1-a luat 13 sub ocrotire, '1 îngrijea ca un părinte şi dela el mai tine minte cum trebuie să stai cuminte, cum să ghiceşti un gând, să nu prinzi-adevărul doar după buze, să '1 cercetezi în ochi, în interes, pe frunte. Dar... popa-era bătrân, s-a prăpădit şi el. Avea o ţiitoare, — să '1 tină de subsuori când petrecea din casă la umblătoare, afară în ogradă. Vrâstnieă, cu capu 'nf undat în cărţi,—nu bisericeşti, «romane!» — sanchie. zgârcită, ipocrită. 'L giugiulea cu vorba, şi-aşa 1-a iscodit să stea mai mult în casă. Era flăcău, şi 'n... casă toată ziua să clevetească începuse lumea toată pe... socoteala lor; le pricepea pe toate şi îi era ruşine. A năpustit căminul; '1 otrăvise atâtea svonuri murdare, despre el şi guvernanta isterică, citeată şi sanchie. II tflncepând la talpa însăşi a „mulţimii omeneşti „Şi suind în susul scării pân „la frunţile ctăieştil" EMINE5CU Şi... cum le spune toate! — de-acu '1 ascult. Plecat în lumea largă a hoinărit şi el, o vreme 'n-delungată. Prin şcoli... puţin,—«acolo nu-i de haimanale!» Şi mă surprinde vorba aspră ce spune despre el, dară... povestitor cinstit o spune c'a fost aşa, şi gândul mă în- toarnă spre altă... haimana, un scriitor de seamă şi mare haimana, «London»!, şi interesul să-1 ascult m-a prididit de mult. Da, pe străzi, pe maidane, prin fel şi feluri de localuri; şi 'n casa lor cu traiul lor, aşa a învăţat ca să-i cunoască pe... oameni cu deamănuntul. Şi... îi cunoaşte,— pare. Hâlbar, l-au dus paşii prin toate-ungherile târgului; adăpost 'şi găsise 'ntr-o şură uitată, din dosul postii, acolo. Umblet şi vrednic din fire, decum se lumina de ziuă,—'mi spune, o şi croia la drum. Aveau, pân' la o răspântie aceiaşi cale, el şi unul şui, de '1 băteau vânturile toate şi-o geantă mare '1 bătea pe şale. Vecinie grăbit; nu pricepea dece se-oprea la trei-patru case una, 'ntruna, tot scotocind în teşcherea, 'mpărţind pachete şi scrisori, — a priceput că domnu-L. «factor». Târziu, pe-acelaş drum mereu, s-au prins cu prieteşug. 4 15 Şi câte-odată '1 petrecea şi pan5 acasă. Azi aşa şi mâine iară, fomeia lui şi el n'aveau copii, flăcăul le-a plăcut şi ea îl desmierda; — s'a aciuiat în casa lor şi a rămas la ei. Şi zilele treceau senin şi vremea curgea molcom. Venea la ei în casă un domn tăcut, blajin şi subţirel, purta mereu acelaş rând de straie; cu vorba cumpătată şi înceată, privind mereu în jos, părea că iscodeşte. Pe stradă însă.., pe la răscruci şi unde-i forfoteală, 1-a prins odată îmboldind cu cotu 'n sâni pe o cucoană grasă şi iară altădată pe una bondoacă şi pieptoasă. In seara când veni în casa lor întâia oară, decum intră se prinse-a săruta cucoana; era să-i sară 'n beregată, când factorul intrând pe uşă, i-a spus pe limba ungurească: — «Nâ, ia sara b-u-n-ă, mă cumnate!» atunci abia a priceput că-i frate, 'mi spune. Dormea acolo câteodată, aveau doar casă mare, trei odăi cu cuhnie cu tot. Intr'o zi târziu spre sară, zarvă mare 'n mahala, din băutură 'n ceartă, un tregher dela ţug a 'njunghiat un felcer, — Ta ucis. Erau la masă, el alături. Bătea în uşe ele afară, s-o scoată din ţâţâne; Nea Jojka factorul deschise uşa, un aprod şi o catană '1 căutau pe Gheorghe-Baci, să vină la-autopsie. Findcă cumnatul lui Nea-Jojka era acolo substitut de procuror. Aşa a prins a'l cunoaşte, de-atunci, demult. Nu că '1 făcea prea mare haz, '1 pricepuse dintruntâi cu inima 'ndoită, se 'ngăduiau mai mult. El mai retras din fire şi domnul substitut urcând mereu la deal, încet dar fără şovăire, tot strecurat printre măriri şi grofi. Şi s-au certat odată mâi din nimic; era 'n ajun de sărbătoare şi Gheorghe-Baci pleca la vânătoare, avea cu el şi o cotârlă cu coada mare, roşcată şi lăţoasă, prepelicer păsemne, şi javra s-a rânjit la el şi mai era să '1 muşte, şi Gheorghe-Baci a mângâiat tot pe cotârlă, şi asta i-a ajuns! Şi a venit rezbelul. S-a 'mputinat mâncarea, de-acu şi oasele se împărteau în trei, în patru, era nevoie ma>re5 dar nu ţinu prea mult. Primiră într'o zi poruncă să plece 'n plaiul jos, spre Clâdova. O seară înainte s'au despărţit de Gheorghe-Baci; ţintaş cu rânduială, se angajase singur «volintir» pe front. In sear' aceia a venit cu-o flintă lungă, poruncită într'adins cu fernglas peste ţeava, cu cruce rânduită f să ţintească 'n frunte pe valah. Şi a plecat. In urmă au aflat, din blokhaus, din adăpost îi însemna pe frunte şi Arhanghelu-i... primea pe ceia lume. I-a arătat şi lui, pe piept strălucitoare răsplata Cezar-crăiască. Pe-o panglică 'mpletite culori negri şi galben, purtau medalia credinţi!: — «Vezi ucisese», 'mi spune, — «pe frontul din Izonzo opt talieni şi în Carpati o sumă de valahi!» In Serbia aii dus-o bine, norocu le-a 'nlesnit să cadă 'ntr'un ţinut din satul lor şi ei erau tot sârbi, acum veneau la casa lor; ai casi-erau plecaţi, răstriştea-i alungase. Se unguriseră puţin e drept, dar sânge-bragă nu se 16 Diau Nicodia : 1 tipii — 2 Î7 face, erau acum în neamul lor. Un sat micuţ şi-o poştă mică; el hoinărea pe drumuri, Nea-Jojka fervăltea Oficiu, cucoana strângea.., gospodărea prin casă; şi... la ureche.'mi spune: — «şi se prostea c'un feldwebel de aţa şi. mai veneau şi alţii 'n casă, — era aşa o veselie!» Şi s'a sfârşit răsboiul findcă 'ncepuse-o rezmeriţă; plecaseră 'ndelete cu tot ghepecu 'ntr-o boccea, au strâns la geamantane, lăzi, sipeturi; era şi grabă mare-zor, se odihniseră la Corfu sârbii şi se 'ntorceau acasă, grăbiţi şi pricăjiţi; mânau aprig din urmă şi sobot nu era să 'ntârzii, şi-aş'au plecat în grabă. La Temeşvar aflară, sosiseră Valahi la Deva, — şi mai aflară că tot Valahii, — «Trăsni-ar Dumnezeu»! aşa strigau Nea-Jojka şi Cucoana, — se năpusteau spre Buda. La Cluj «Conţiliu-Dirigent» ocârmuia nevoia, dar bucurie mare! tot acolo-aflară, Gheorghe-Baci era 'n Conţiliu: «dă jură şi finanţ»! Şi-aşa purceseră acolo. Şi a venit şi pacea, de-acu erau «români» cu toţii, decând visau să fie iar ceva! III „Non est de pastu ovium quaestio, ttsed de îanaî" PIU II M'am prins ca să-1 ascult cu drag; 'şi mută povestirea din loc în loc, tot pe ţinuturi noi şi 'mi aminteşte povestea 'ntregului răsboi. Scot o ţigară, — n'am chibrit. Din ochi mă 'ntreabă: «N?ai?» şi-a şi pornit, o vijelie pe potecă, o goană 'n jos, o grabă 'n sus, s'a şi întors; politicos negreşit dar... prea; 'mi-aduce 'n gură, — ce obicei!? cutia 'ntreagă cu chibrituri, îi mulţumesc şi îi ofer, nu fumează, dar... gura-i toacă. 'Mi spune: — «Conţiliu pretindea c-a 'nfăptuit «Unirea», şi Brătianu brambura striga c'armata de Va-ţlahi a 'nfăptuit-o şi Domnul să-i descurce! Aşa veni porunca din Bucureşti în urmă, Conţiliu ca să plece; se străduiseră o vreme să se 'mpace, degeaba toate. Baci-Gheorghe opintise, tocmai spre Cronstad, o caravană 18 19 'ntreagă de coroane stampilate 'n grabă, — le-a confiscat şi le-a cărat... acasă spre pază şi a demisionat. Aveau dreptate cei din Capitală! Noi stam nedumeriţi», 'mi spune, — «aveam de toate, vezi dorul însă ne mâna la..* Buda, că sânge apă nu se face! Se înjgheba la Bucureşti orânduiala, bună. Lipseau de-un an, mai mult la Jeşi, şi Vodă şi dregătoria 'ntreagă. O piatră pui întâi atuncia când clădeşti, cu legea 'ncepi orânduiala, dar jura-i jură! şi făr' de carte, n'ai nici parte! Semeţi or fi Valahii dar intelectualitate, carte — n'au, nici jură. Le trebuia dregătoria 'naltă şi pu^ă de păcate, şi n'au oameni de jură, nici n'aveau! Cu dor de trudă şi dreptate Gheorghe-Baci intră şi «volintir de... jură» şi Vodă '1 sprijini cu drag; '1 socotea om bun şi priceput şi încercat la toate. Şi-aşa porni din nou la drum şi 'n ţara asta. Ai noştri, Nea-Jojka, ţaţa, — tu, zii: «Donitza», aşa-i zice acum — noi aşteptam ceasul ăl bun, că Gheorghe-Baci '1 prorocise.» Şi a tăcut, ,,Hic niger estţ hune tu, Rumane, „caveto!" HORATIO Sat. 1. 4 Atât cât să răsufle şi iar începe: — «De-acum părâu-i râu şi mare, aproape Pai văzut crescând mai dintr'odată, aşişderea cu ţara ta, cu-a noastră!» 'mi spune. 20  răguşit, '1 năpădeşte-o tusă; '1 bat încet pe spate, încetişor. Şi mă priveşte blând. — «Mai am să-ţi spun», 'mi zice, — «tu mă 'nţe-^ legi!? Baci-Gheorghe stă la Bucureşti acum şi vara la Castel, aici. Ii ştiu şi casa lui acolo, le schimbă 'ntr'una, cunosc vre-o trei, pe cea din urmă încă, spre parcul Ca-rol, tot acolo are muzăul de fiare împăiate; o casă 'n curte, ferestre cu grătare şi lacăte la uşi, când pleacă. Am fost la Bucureşti cu ţaţa.» Povestea 'ntreagă mi-o spune altădată, răsuflu. — «Dejunu '1 ia la-un doftor mare, ăl mai mare; om bun şi drept, milos de veri-ce fiinţă, ocrotitor de oameni şi lighioane.» A fost şi-acolo 'ntr'o zi, dar 1-a lăsat cu-o L fetişcană în maşin' afară. Fata din casă, o jupâneasă mândră, Emilia o chiamă, i-a poftit în casă pe... altă ecară, a vrut ca să le dea şi de mâncare, porunc' avea de-îa stăpâni; aşa-i dichisul casii lor pe toţi să-i ospăteze, — i-a spus. 1 I-a fost ruşine ca să intre şi au răbdat de foame; fetiţa din maşină răbda mai mult în frig, avea o bluzuliţă doar sub mondirul ferfelit şi se lăsau alene fulgii de zăpadă din văzduh şi era frig. Şoferul Hanţ, stăpânu îi dăduse 5 lei pentru dejun, îi da mereu când nu uita, — plecase ca să mance şi le lăsase 'n grije, s'o păzească, maşina lui. De-acolo au purces colind, tot pe la slujbe: la casa cea mai mare, dihai bina pe cheiul gârlii, acolo a aflat: t I 2! dreptatea se 'mparte. Apoi la Ministerul de Domenii; «Conţiliu-Agrar», aşa părea eă-i zice; la poartă o sumă de jălbari cu fete 'ngrijorate, în mâini petiţii şi biştari. S-au dus pe Grivita, la «Poduri», de-acolo-au luat şi-un geamantan, un «radio»; — n'au zăbovit prea mult, nici-ici-nici-colo, era zi 'ntâi şi adunau, şi-apoi au mers la Banca Generală, la Casa de Depuneri... O geantă plină cu parale 'ncovoia stăpânul. A doua-zi la Minister, — ţaţa era la Giurgiu, el a rămas cu dânsul. A fost ocară mare şi mai pătise-odată una: era sub-secretar un domn, Nea-Chircu, da, — s-au dus să ceară gologani pentru o carte şi 'ncă una, şi ştofe-zahăr pentru brigadieri. Şi domnul le-a cetit rapoarte, a scris şi-a adunat la zdelci semnate un pachet, le-a spus că n'au habar de sărăcia generală, c'a înţărcat «vaca cu lapte»! De data asta nu le-a dat biştari. Abia de s-a 'nvoit ca să-i aprobe contractu cu reviru, şi aista 'n silă. De astădată fu mai rău, era acum sub-secretar un Craiovean isteţ şi potârcos, şi cum striga la ei! dar drept avea dreptate! Pe ce, nici el nu ştie, i-a cerut «şi mintenaş», 'mi spune, — «să se cărăbănească din postul de ? Contiliir-Agrar şi Baciu-Gheorghe ba, n'avea habar. Şi pântecosu s-a răstit, a scos trei acturi-patru, i-a spus: — «le dau buluc pe toate şi în vileag te dau!» şi... a 'n-muiat-o Baciu, ştia de bunăseamă el ce face. Şi schimb pe schimb, a luat trei-sute-patru-zeci de mii, dimisie plătită, să tină minte Statul! I-a dus la B-ca Generală.» N'avea dreptate grosu, toate's cu trudă. El, ve-cinu-mi după bancă, le crede altfel, — nu cred ca el! 'Mi ' pare pătimaş, puţin. Şi gura-i merge... moară: Aici a înfiinţat o «şcoală superioară de brigadiri», — văzui, în vale lângă râu proptită 'n munte, ştiu. Sunt mulţi, au fost vre-o douăzeci şi trei, sunt şaisprezece-acuma, toti studenţi. Au locuinţă, masă, casnă şi morală, în fiştecare zi o oră plină. Şi «jură» 'nvată toti. Dar, le-a scăzut bugetul aşa netâm-nesâm. Don' Jojka îi «direktăr», mi-a spus-o dumnealui. Să ^ cred ce vrau, — 'mi zice, 'mi dă răgaz mai încă-o zi 7n j Castel... «şi-apoi plimbare!» Nu 'mi lămuresc, dar am răbdare. Pe Jojka '1 iubeşte, îi necăjit sărmanul! Dece-o fi trist? Cu două zeci de mii pe lună, — destul pentr'un «direkto-No că doară ţi-am spus că ieşti răcită, ce te*ai dat jos* meri afară sus pu.J'' * -59 vorbieştie. Apăi crunt diespre braconieri ! N'are părie-chie ! Prinde jivini cu capcana, prindiă chiţcani. Mancă şi vulpă şi guzgani mancă şi câni!» Mi-e greaţă. — «Na, văzuşi la el barbă!? Apăi... istoria 'ntreagă, nu zeu nu-i znavă! la ei 'n Tirol au multă sălbătăciunie da-păi urs n-au. Când o venit, l-or spăriet alţii că 's fioroşi urşii rău, că rupie-ursu neveste, le cară, pă om '1 omoară, — se 'ntâmplă. S'a 'nfricoşat omu.Vrednic de nu stă, cutreirâ munţii, potecile toate şi 'n curmeziş văile, zile 'ntriegi. N-a întâlnit ursu, nu '1 credea pe-aproapie. Linişte nu dobândise deplin că-i întâlnia statul, urmiele şi... lăsatul, dar săptămâni întriegi numai chibzuia la iei, curaj dobândise păsiemnie. Intr'o dup' amiază, toamna târziu, la poâlie la Măcărlău, lângă părâu, sta Falger pe-o piatră, răsnit din cărârie, odihnea. Aşa mi-o spus iei. Puşca lângă dânsul, trei paşi mai dieparte, jos. 'Şi dichisea luleaua niamţu, o potrivia din tiutun. Gândurile toate '1 purtau diepartie, în ţara lui; nu privia 'n afară, sta omu pă gânduri. In faţă o stâncă şi o tufă mărie. Trosneştie-o cracă, se prăvălieşte-o cioagă 'n pârâu, tărie. Falger tresare,... na !... lângă iei îi ursu-mkrie ! I-o stat sufletu 'n loc, spâriat târie. Ursu biet borzos, s-o în-foiat mai târie, o răcnit de spaimă, sta 'nlemnit de groază. Barba l-o spăriat! S-o trezit, şi sprijinit în labe sare într'o parte, o fugit la vale. 60 Falgăr şi-o venit în fire iutie, se gândea să '1 puste dară nu-i cu cale, că vânat îi ursu, trebuia păzit. Apăi singur pricepuse că '1 spăriase rău afar' din cale! Trei * luni mai binie n'am mai întâlnit un urs-, îi spăriase... Barba şi s'ou dus... peste grenze 'n sus! Mult l'am năcăjit cu toţii c'alungat toţi urşii ! Şi Falger s-a ras atuncia; — nu '1 plăcea muieria, o 'nţăpa prea tărie. I-a crescut iar barba mai stufuoasă, mărie, aşa cum îl vezi. Acu '1 cu-noaştie urşii, nu se mai spârie, 'şi trec potec' agale, când '] întâlniesc!» Nostimă ispravă şi 'mi place cum o spune. Duh are. De când îl cunosc omul ăsta mi-a părut întotdeauna greoi la vorbă şi domol, mai lămurit însă în graiul românesc decât '1 aud, dar şi «vorbeştie» mult şi repezit acum, prea îi... «vână» tot aici.! îşi freacă mâinile, gazda: — «Apăi... mi-i foamie, cina dăgrabă!» Noi adăstam dejunul. Amu aşteptăm pe Jojka. Şi bas-meşte, 'mi place cum istoriseşte şi multe ştie din metehnele vânatului. «Ocrotirea» lui, în «speţiel», 1-a necăjit mult şi 'ntr'una. — «Ai scris o carte, 'mi pare?», — în... colaborare era să zic, — «despre ocrotirea vânatului mic, dar despre.», ăla mare, când scrii? ce ai scris?» — «Apăi respectiv de ocrotirea lui încă mă ocup în şpeţiel şi la tot ceasul.» 6£ Ce vrednic om! — «Nu-1 iubieşti, vânatul, nu '1 poţi ocroti, apăi nici vrednic eşti de numiele de vânătoriu!» De-aia m'ain lăsat eu, gândesc. — «împuşcarea lui nu-i scop vânătoriului onest, selec-ţionaria lui căz' aia!» Aforisme 'ntregi! Lege! Şi '1 ascult smerit, de câte-am auzit! — «Nu trebui canonit, un patron şi direkt la inimă, unul! Asta-i vânătoriul corect, — apăi nu să bizuie, facă-să hingheriu dă prindie cânii! Cărările de pirsch...» «Pirsch?» — 'mi zic: asta trebui că-i lemn, o fi... molift, mahon o fi? or fi având... cărări de lemn, pe munte, mai ştii? văd bine ce 'ntocmire au; nu 'ntreb şi să mă tai, mi-e teamă să nu spui prostii, şi tac. Şi spune: — «...să fie curate dă pietrie, să nu scârţâiie un bob de nisip sub bocancă, dă gumie 's bunie! Călărie nu-i adjudecat pă muntie, ai ferlast şoseaua naţională te dai jos după cal şi gura-ţi tâcie! Priveşti din gol cu fern-glasu alt chelb pă muntie, la patru-cinci sute metri dai drumu la glonte, puşti! — mai aproapie nu-i vânăto-resc!» — zice... N'o fi, da-i departe! Şi spune: — «Puşti doară cerbu-Capital, să-i cruţi pă cei mărunţi, cerbi tineri dacă puşti ai câştigat «ţuhauzu» şi ciute dac' ucizi meriţi să fii puşcat pedată! Ursul... domni- lor,» şi Mărio 'ascultă, — «încă trebui ocrotit, va să le dai carnie dă cal, hoit, io ie dau cerbi.»... Bine trăiesc! — «Şi câte 's de făcut!» oftează gazda —«mer toate în-jugatie, am vrut să le fac şcoală de vânat, muzău l'am făcut, toate vedieţi ?s pentru «Patrie», aşa le 'nţăleg ieu,. cu sufletiul, cu cugietul; dar nu vreau să 'nţăliagă, — cin' [să priceapă... Săulescu f Ăla 'şi cunoaşte interesul.! Ie ţară păcătoasă, 'mi place să fiu drept, fervaltu altu era la unguri.!» Mă cucereşte omul ăsta! 'mi place cum gândeşte, pătruns şi drept! în lege spune când vorbeşte! Aş zice cu Platon că, fără să fi istovit subiectul, am înfăţişat îndeajuns făptura acestui om, pentru ca să 'mi fie îngăduit să las deacum să vorbească propriile sale virtuţi. Şi aflu.., câte griji! La Cerbi, îi trebuie trei vagoane de sare măcinată; toată? Să nu fie cam mult? O mie de cerbi de o avea, îi potroceşte cu 30 de ocale de sare de fiecare ! Dar ştie el mai bine ce ştie, ce ştiu eu ? şi tac. — «Toate cu cheltuială... mărie! Şi pădurarii, da, sînt \ şi de-ai Statului vre-o 2»,—eu aflasem că sunt 7,—«grije mi-am luat cu ei, dar cine-i îndrumiază la fiştecare pas?! Ce ştiu ei? Ar face dumnealor vre-o treabă făr' de porunca mea.? Ii zăpăcieşte inginerii cu alte treburi pe la 62 63 stat, ba şi cu lucră; mi-a stat odată 'n cale un sylvie..* Inginer dar o sburat!» Cum îi străluce ochii şi pumni-i strânge! Are temperament, 'mi place. Din vorbă 'n vorbă... îl întreb: — «Cu banca Generală cum stai, ştiam, mi-ai spus că... ţi-au luat banii fără de chitanţă şi-acuma neagă, mai două-sute mii?» — «Apăi, le vin de hac, nu vin cu concordatu la secţie la mine? al lor îi Taifăl!» Neostenit, la toate se gândeşte! — «Fazaneria din Vulpeşti, am vrut s-o trec la Stat, model; pă mine mă interesează doar' cât organizez şi «ocrotirea»; mă costă două milioanie mai binie, o dam pă opt-sute-de mii. Cu cin' să te 'nţelegi? Cu... Săulescu? El ştie de-ale lui, eu nu comercializez, s-o facă Alexianu; asta-i «ocară vânătoriască» cu ponos! şi nu-i corect! Io nu iau bani pe-o biată viaţă. Dar... ce crezi dumniata», mă 'ntreabă, — «nu crezi... că Calimak ar vrea să-i dau Fazaneria? Vezi omul ăsta 'mi estie drag, eu ved că iei pricepie «ocrotirea», — nu-i prezident la Generalia? şi d'aia 'mi ieste scump! de '1 viezi mă rog frumos să-i spui, că numai lui i-o dau cu 500.000!» Să-i spuie Moş-Ernest de-o vrea, dar ştiu că nu-i spune nimic, eu ştiu că are moşii destule Calimah. Mi-e drag şi mie, dar drept să spun, eu... n'am fazanerii să-i trec. —«Rău face Alexianu, vinde...» Cu Alexianu, cred că se înşeală. Plăteşte biet băiatul arendă mare, — a cheltuit nesăbuit de mult să 'şi înjghe- \ beze «revirul», vânătoarea, paza. Oferă-i drept, la oameni aşezaţi, pentru 3000 de mărci, vre-o sută mii de lei, împuşti doi Capitali şi-un urs, dacă poţi şi dacă vrei. Dar vezi, vine străinul cu nevasta sau c'un prieten, o lună stă; petrecere şi casă, masă din belşug; băcănie, bucătărie, spălat, cărat, toate coprinse 'n preţ, în sarcina lui Alexianu. Aşa şi-o fi scoţând un pic din cheltuieli, nemăsurat de mari, socoate el. Eu cred că doar se mai 'ntâlneşte cu gologanul dar tot pagubă înoadă. Rămân şi bani străini în ţară şi află şi străinul că sînt şi alte bogăţii aici, vânat ca nicăeri. Cin' l-o fi ponegrit pe Alexianu? Un concurent? Patent! să crezi că-i interes aici, dar nu-i frumos, gândesc în mintea mea. Parcă mi-ar fi foame, de-aseară de când rabd... — «Musai era o şcoală de brigadiri cum ştiu eu, şi le-am făcut!» zice, — «e 'n Sighet, aici fac «praxis». Socatz i cumnatu-i direktăr, e tare priceput! Noi le predăm cursu-rilie toatie şi-apoi Comisia examiniază, io prezidez cu i Socatz şi domnul Ursiu; se minuniază comisia întriagă de câte ştiu! Studenţii capătă apă... locuinţa, hrana încă capătă, cultura toată cu învăţăturia; îmbrăcămintie, masa dă sară, încălzit, luminatiu şi spălatu, toatie gratuit. In- 64 Dinu Nicodin: Lupii — 5 65 vâţă: moralia în fiştecare zi o oriă, io le predau, apăi asta-i baza numai ia, că dacă mintie fură! «Jura» încă-i învăţ; apăi vănătoaria, pescuitul; apăi păstrăvi nu's...!» Le văzui capetele în lada dela bucătărie şi râma mişca 'n cârlig, — 'mi zic. — «Jojka îi învaţă: Silvicultura, Zootechnica, Grăma-i ticum, limba Româniască, — noi primim şi minoritari, — şi Agricultura încă-i învaţă. D'apoi domnii dela Capitală n'au habariu, reduc bugetul, nu 'mi ştiu capu! Noi alergăm mereu pe urma lor, nu's pricepuţi, învaţă, îi îngrijim cu-atenţiă-filială; şi-acum 's la studium în munţi.» însfârşit... multe-a făcut şi multe-ar mai face! Lauda de sine...! Mă 'ncearcă-o bănuială, par'că. Dar... nu! E om socotit şi detreabă, '1 ascult: — «Centru de cultură româniască încă fac aici,... Româniască!, ajungie franţuzeasca la Bucureştii dumnia-voastră, la mine-acasă nu-i permis!» Construcţia 'mi pare..? nu-i prea românească! Fie. — «Nu 'ngădui altă doar' Limba Maternă, pe-asta s-o sfinţim că, ea-i a noastră! Aş'am crescut. Le-aduc cărţi, la anul fac bibliotecă. N-au fonduri zic mereu, — io încă mi-s sătul să dau tot dela minie într'una!» Are dreptate bietul om. In ţara noastră aşa-i.., unul da tot ce are şi altul pe toţi îi jăcmăneşte! — «Dar bâsta! Acum luăm masa, Jojka hai cu vinul — dumnealui îi cu... biblioteca, aşa-i Jozica?» Apare domnul Socatz cu o sticlă de vin, clătinat puţin. — «Regret», zice Venetici, — «că n'avem radio. Apăi am un geamantan, făcut şpeţiel la Politeknicum de ştu-dienţii mei, apăi prindie domnule! unde '1 pui prindie: Anglia, Austrăliile toate, America, Azia încă prindie şi Bratislava, Pesta, Belgradiul, — Bucureştii încă s'aud d'apăi lipsă, iei nu's pentru muzicalitatie!»... Noroc că n'are geamantanul aici! — «L-o dus la reparat la Sighet,» zice, — «mâine 1 aduce.» Dracu m-a luat! Dac-o... prinde Austrăliile-toate, mă ucide! Sînt ceasurile zece şi... foamea creşte. Intră nepoata, o mângâie Unchiu. XII Cina. Ne aşezăm la masă,—Unchiul, nepoata, cumnatul, Mărio şi eu, jos mai în stânga şi lângă mine, Leu. Pâinea e bună, dela cantină. Slănină, ardei. Şoriciu fiert în slană. Jumeri, clefăit. Porumbielu-fiert şi struguri. Găteşte nevasta şoferului, Elji a fost lucrătoare la o tăbăcărie, lângă Arad, Hanţ la un parc de aviaţie; s'au 66 67 cunoscut şi s'au luat. Au casă 'n Vişău, tată bătrân şi olog, dorul de casă-i ţine pe-aproape. Leafă 'mpreună, e şi mecanic, 2000-lei. Oameni detreabă, 'mi cer serviciu, ar vrea ca să plece. Venetici chiamă pe Falger. Intră, — straie şi barbă: — «Zu Befehl Excellenz!» Rostesc mâine inspecţii. Noi şi cu Jojka mergem să pescuim de a rândul, pe unde vrem, zice. întreabă pe... «Barbă», unde-i mai bine? Răspunde răstit, pe nemţeşte: — «Spre Wasser 'n sus, păstrăvi acolo 's mulţi !» Se 'ncruntă gazda, '1 priveşte: — «Păstrăzi nu 's !!» A amuţit Falger; — el ştie mai bine, dar să încercăm. Se scoală patronul, se scuză, are de dat trei telegrame, pleacă. O labă m'atinge pe pantaloni, mă plec, Leu 'mi şopteşte: — «Minte! ai să vezi!» S'a 'nveselit nepoata, râde. Trec cinci minute, uşa se deschide... încet, o ghiară pătrunde, face un semn, — pleacă nepoata. Trei... telegrame, la vârsta lui? Dar, nu '1 cred pe Leu, şi-apoi neme-reală, mi s-a părut. Jojka se scoală. Nimic nu 'nţeleg. Privesc pe Mărio, el mă priveşte. Jojka se 'ntoarce cu trei sticle de vin. Umple-un pahar mare, muşcă o slană, ne lămureşte: «din pohar mic bei numai otrâve!» Bea trei pahare mari pe rând. Răsuflă, sughiţe, oftează, trist } pare. — «Falger,» spune, — «îi om detreabă. A zis merem ». sus, jos o să merem!» Dracu să 'nţeleagă! Iar bea un pahar, mută vinu, '1 toarnă pe gât. — «Muine vinie nebuna..!» N'am înţeles bine. Iar bea un pahar. Cu păhărele bem şi noi nectar. Iar a tăcut. Leu 'mi şopteşte: — «Săracu!» Coate pe masă, capul în mâini, urechile pleoştite, se agită, sughiţe, cască. înţelegem şi ne sculăm: — «Domnule Jojka, îţi dorim noapte bună!» — «Mulţumesc frumos forte, buniie la noaptie, muine '1 omor!» Iar nu 'nţeleg. O dramă grozavă 'ncolţeşte sau creşte demult. Se scoală, se clatină tot... — «Merem se lucrem, facem o carte pentru cumnatu, Venetici spune la el undie muine merem.» — «Par' că fu vorba să mergem în sus, pe apă, să pescuim pe... de a... rândul?» întreabă Mărio. — «Nu-i sobot rându! La el gândieştie la nopte... şi bâsama!» Eh! ba o vrea şi rachiu-acum, bea la vin par' că-i lapte. Plecăm. La noi în odaie. Ferestre deschise. Miroase a brad şi a..î Ace mai miroase!? 68 69 Focul mocneşte în soba de tueiu. El luminează puţin* Caut comutatoare, văzui fire pe casă; nu's. Nici lampă nu-i. Mărio aprinde o lampă de buzunar. Lumină, o roată gălbuie pe peretele din fată. De un fir atârnat, un păianjen negru, burtos, mişca din lăbuţe, încremeneşte. «Bon signe d'espoir!», prindem mult mâine A-prinde o lumânare, Mărio are de toate. Jumate odaie e caldă şi-aiPaltă jumătate rece. închid fereastra, ropotul râului tace. Răceala din casă trece, mirosul creşte... urât. Acum se defineşte, pute! M'apropii de pat, acolo trăsneşte! Isbesc cu piciorul ceva şi sună a... oală, e oala de noapte! uitasem să spun că e noapte! Nasul nu mă 'nşelase... Mă reped spre fereastră-o deschid, mă plec, burta m'apasă şi-un nod în gât opinteşte, era să... dar, trece. Unul de-a stat se... otrăvise. împingem oala 'n... salon şi 'nchid uşa, o 'ncui. Şi iar sgomot de şipot şi ropot din vale, — se răceşte odaia, închid geamul. Mă culc. Sar în picioare şi Mărio din pat, '1 aud, sare... Zbârnâie, aud «Aoleu!» — strigă şi pentru mine. Ce fu Doamne!! «M-a înţepat, m-a înjunghiat!» — se vaită. Aprinde lumina. Fug... batalioane. Mărio sare pe pompă, au dispărut. Brrr! urâte lighioane şi scârbă! umblă par' c-ar.« unge, şi pişcă, mănâncă, scobeşte 'n tine, ba suge; dar ee-a zbârnâit? şi ce ne-a pătruns?! Cearşaful nu stă pe pat, stă cucuiat; '1 netezesc cu mâna: zbârnâie, cântă, înţeapă. Descopăr patul. Apare... salteaua de paie şi colţi de alamă gălbuie! Apăs, se lasă, — dau drumul, cresc. Sînt droturi aşezate şi din păcate noi avem coaste... Târziu înţelegem că nu-i glumă proastă, ne-au suprimat salteaua de lână; în salteaua de paie-somieră spiralele-aistea de sârmă zburdă. Divanul e , strâmt pentru doi Şi noi... crescuţi din belşug, din vremuri mai bune. E noapte demult. Netezim fiecare şi dintr'odată un rând de spirale, ne-aşternem u-ş-o-r, ne culcăm. Petrecem de două zile 'n-cheiate destul' osteneală, stingem lumina, ni-i somn. Şi fum face soba! Ne-alintă, ne... unge, ne pişcă, ne suge. Suflă pompa I 'n zadar; lumina ajută mai mult, o las aprinsă: ploşniţele ■ dispar. ...Sârmele 'mboldesc. Visez.., mă zbat, mă 'nţep mai rău; 'mi dreg aşternutul, mă 'ntorc, adorm iară. Visam... se părea, 'mi amintesc... la Viena, mai acum cinci ani, Apollo.., Breitschwantz ...săracu, produce un număr: colos turnat în bronz, jos pe podele, făr' de saltele, o perie 'ntreagă de cuie, o scândură goală de brad prin care pătrund... cuie; s'aşează cu toată spinarea pe ele, pe piept o piatră de moară, baroase se-apleacă şi cad... pe piatră; tresar şi sar din pat. El, într'o zi, înţepat mai adânc, x vătămat de un cui otrăvit, a murit. Ce-oi fi eu blăste- 70 71 mat să 'ndur fără să fur nimic!! Eu mai puţin, osteneala mai mult, mă cară iar în pat. Şi noaptea, trece 'n... Castel... Se luminează de ziuă, vecernie a fost şi canon, mă scol. Mărio geme. Mă spăl, mă 'mbrac. Mărio 'n pat, mă roagă să îi descânt, — nu mă pricep. Sau să '1 masez, să mă aşez pe el, să '1 trag. Coastele '1 dor, — eu de ele mor, decum mă dor! Ciobotele scot, socot că's mai uşor şi plec în plimbare, 'n picioare pe Mărio 'n jos, — e lung, uitasem să spun! Pornit dela ceafă, ajung la genuchi, mă 'ntorc înapoi, făr' de zăbavă, îi 'nmoi grumazu, să-i treacă ne-cazu, e căzu să spun că sunt greu şi Mărio... flămând înghiţise pesemne şi aer de munte, mult, — îi dă drumul, 1-a răsuflat! Bufnesc afară. Văd se strecoară, pe uşa din faţă-o umbră şi alta ţine de mână; tuşeşte sec, parc' ar zice «trec!» Scârţâie uşa din dreapta, miros răscolit de ...«cămară» pătrunde 'n sală. Trece umbra dintâi, palton cenuşiu şi trage şi umbra... uşoară, fluture de primăvară 'nţolit vişiniu... Acum pricep dece 'n această... «cămară» sînt... două capace pe tronuri, şi-alături! Dar cine sînt! Punct. Fâsâit de hărtie, «pac!» capacul, şi altul tot «pac!», gâlgâit de apă, scârţâit de scaun, zurnet de lanţ şi paşi, scânceşte uşa... plec. Să-i las să iasă fără să-i văd; mă 'ntorc la mine 'n odaie. Mărio se 'mbracă, păs- 73 trează şi el, pe şale şi coaste, urme adânci de gâdilaturi de... sârmă, de păduchi şi de pureci. XIII Eşim afară, zor să plecăm,—ne-au spus aseară; linişte 'n casă şi curtea doarme. Să ştii că năuc şi nedormit, trudit pesemne, mi s-a părut că aud şi-am văzut... N'a fost nimic pe sală! Nici-o făptură şi nici-o suflare. Aprindem câte-o ţigare şi alta. Cresc brazii 'n zare şi munţii se 'nalţă spre cer. Mier-loii se strigă, 'şi răspund, o găinuşe-i îngână. Aşteptăm. Răsuflă pământul zăduful şi abureşte, aburul lui ceru 91 primeşte şi cresc pe el încet rotocoale de vată. Se deşteaptă grădina lui Dumnezeu, ...patronul doarme. Şi-i bine că fiecare 'şi face pe plac, — ne-a venit Unirea de hac! Sînt amărât de-o noapte de somn... amânat! Să tac. Zadarnic încerc să-i aflu gândului un răgaz şi-astâmpăr căscatului; o noapte 'n nesomn, mă chiamă la somn. Suflă-un vânt rece, '1 primesc întreg tot pe faţă, îi apă-ştergar împreună, 'mi limpezeşte mintea, mă răcoreşte şi neodihna trece. Cer de plumb, pe-alocuri topit-'ndesat; se stinge o stea, cea din urmă; un fum creşte pe-o culme, un nor se odihneşte acolo; altă culme se 'nveleşte 'n fum; un vârf se trezeşte din nouri subţiri, — râul 'şi spune tainile 'ntr'una. Măcăie-o raţă, latră un câine, cântă-un cocoş, — departe sturzi se deşteaptă, şi soarele suie... Un | croncănit se aude din cer, din văzduh, un punct... departe, glasul creşte, fâlfâie punctul, — pată pe cer neagră ca corbul. A trecut Corbul, singur. Dece spune... ţipătul lui mereu: «Niciodată! f» Povestea spune că sborul lui poartă... nădejdi, ăsta-i tâlcul. S'a 'mprăştiat dimineaţa, răsuflă iarba din vale parfum. Creşte ziua. Alt corb... «Prezicător, pasăre sau diavol, care croncăneşti într'una «niciodată!», spune-mi fără ocol odată, acum: sunt nădejdi pe pământî» Şi croncăne: «Nicio-dată!» 74 75 Petrece o umbră jos pe pământ, sufletul meu o culege...; încovoiat sub sarcina grea de lemne, flenduros într'o tunică zdrenţuită, un băetan urcă poteca. O pisicuţă 'şi spală blana şi cu lăbuţele-obrazul, dau să o mângâi fnge nebună spre vale, n'a mângăiat-o nimeni? Sunt ceasurile 10 şi dorm stăpânii. Doarme curtea 'a-treagă. XIV ^Der civilisierte Wilde ist der >>schlimmste aller V/iîden!" WEBER — Demokritos. Dar unde o fi Mărio? Eşise cu mine-odată afară, am stat o bucată 'mpreună; s'a răsnit — încotr-o? In casă nu-i. Tai pe lângă bisericuţă şi plec în vale. Până s'ajung în şosea... ce 'mi văd ochii? Aleargă Mărio şi ...sare, — '1 ştiu om de sport, şi-o fi făcând dedania poate? Nu, prea se apleacă şi se opreşte des, — nai s'a lungit tot în iarbă. De ce ţine pălăria cu mâna 'nainte? Se scoală şi iar o repede 'n pământ. Ce-o fi având Doamne!? Era sănătos când am plecat, şi azi dimineaţă. Mă duc să văd, mai de-aproape. Nu '1 mai văd, mi'l ascunde un mal. Urc, *s lângă el, — lungit pe burtă, cu mâinile-amândouâ în- tinse prinse de pălărie, o 'ndeasă în iarbă; acum petrece mâna uşor sub ea, o întoarce strânsă, a sărit o lăcustă. — «După ast' alergai ? Cosaşi vrei să prinzi! ?» îl întreb. — «Dracu s-o ia! 'mi trebuia momeală dar am prins trei, hai!» Şi câte-o fi scăpat nu spune! Şi-a luat cu el dichisul şi undiţa mea, mi-o dă. Şi... findcă le-a prins, pornim pe râu în sus. Ca din pământ, ne iese domnu director 'nainte, şui în haine verzui. Ne îndeamnă să «merem 'n jos», a venit într'adins, a primit raport că la un stăvilar păstrăvii sar «de-i minunie!» 76 77 0 Ne 'ntovărăşeşte, pornim. Mărio 'nainte. Şi... merem şi... merem. Nu-i nici-un stăvilar. Ajungem la un pichet de grăniceri, oborul lor se propteşte 'n râu, şoseaua la deal am lăsat-o cu ochii pe păstrăvi, — nu-i văd. Călărim gardul, '1 trecem. Un plutonier. 'L întreb dacă prind păstrăvi? — «Nu cutezăm, îi oprit», 'mi răspunde. Pare grăbit băiatul, intră în casă, — fereastra deschisă, de-acolo răsbate un gemăt. In fata casii trasă-o căruţă, catane ■ 'mprejur. Stau s'aprind o tigare şi aflu: încă un pichet are postul sus pe «Slănina», pe munte. Graniţa leşiaseă-i aproape, acolo păzesc, de-aia 's grăniceri pe-aici că ro-hatca-i acolo. Astăzi în zori, — un soldat de corvoadă la pichetul din munte, tăia lemne 'n ogradă pentru gătit. Pe locul acela se taie lemne de foc, decând îi pichetul. I-a sărit toporul din coadă şi când a căzut la pământ... a bubuit, a răbufnit pământul odată; ăil'alţi soldaţi şi ăl care 'mi spune l-au văzut împroşcat cu ţărână şi flăcări şi fum. Spăriati s-au tras iute 'n pichet, piuiau gloanţele 'n aer, grindină pe tinicheaua după casă. Când au eşit afară, Marin catana se tăvălea pe jos şi striga cât '1 lua gura. L'au ridicat, l-au cărat în odaie. Nu părea vătămat la oase, nici să '1 lase viata, dar sângera tot. L'au adus la post, jos. Acum îi mai bine, '1 duc la spital. Intru 'n casă să '1 văd, — la uşe brad. Odaia spoită curat, puşti în rastel. In stânga un pat, şi 'n aşternut Marin. Oblojit, primenit, — plutonierul cată la iei ca la un copil. Băiatul îi liniştit, '1 doare puţin, dar rabdă. Pe faţă are vre-o cinci găpurele, ochii i-a păzit Dumnezeu; mâinile stropite de zgrumţi de plumb amândouă; -- ridică cămaşa, 1-a picat cu «vărsat» de sânge 'nchegat şi săminţe de plumb pe tot trupul când a plesnit granata, şi pe picioarile-amândouă. E bine «lucrat», să fi fost dinadins nu era aşa atins. Ii dau o ţigare, se 'nviorează. îmi 4 ^^^^^^^ % spune că şrapnele, ghiulele, granate şi alte acadele din astea, rămase 'mprăştiate, uitate, neculese, dela răsboiul trecut, destule sunt multe pe munte, c'acolo a fost frontul. Dar în curte au strâns pe locul acela într'una şi credeau că numai-i nici-una. Una a rămas şi nenorocul să dea cu toporul în ea; şi atâta-i toată 'ntâmplarea. — «Mai mare spaima decât necazul!» spune. 78 79 'L suie 'n căruţă, pornesc la spital şi noi la păstrăvii noştri ne ducem. Oprim la un cot în odihna apii, — după un prăval. 'Muiăm undiţile 'n râu. Trage!... trag şi eu, dintr'untâi mai domol, —Tam prins! Nu se dă 'nvins, nu-i chip de urnit. Când să mă 'nfurii, Mărio pune mâna pe undiţa mea, o răsuceşte din băţ, o întoarnă, scapă cârligul ţine-aninată o zmiceâ din gărduleţul din apă; se prinsese în gard şi eu trăgeam să-1 scot pe mal. Iacă 'mi isprava! asta-i tot ce am prins! Nu's deprins nu e vorba cu meşteşugul aista dar... când veneam, în tren, mi s-a părut că am priceput de-a firu 'n cap ce trebui să fac. Şi-apoi a fost cum a fost findcă s'a nemerit gardu 'n apă, dar... când o fi peşte! Şi mă răscoleşte dorul să '1 văd şi cât de mare să fie, îi-al meu! D-l Jojka pescuieşte 'n tabachera lui Mărio şi Mărio se căsneşte să prindă peşte. Locurile bune pesemne, sînt mult mai sus în munte, aşa-i şi cu cale, pe-alea le caută păstrăvii; — de ce ne-or fi cărat la vale? Or fi ştiind ei mai bine, vreau — aşa cred, nu mă pricep, — să batem râul din jos, să'l adunăm la deal peştele tot la un loc, să ne saturăm de prins, asta-i! Cum se gândesc numai la noi! Şi poposesc pe un mal. Ei pătimaşi nu se 'ndură să stea, pornesc înainte. Se duc, nu-i mai văd. Iau drumu 'napoi spre Castel. Mă întâlnesc c'un căţel, un soi de copoi; — Fam văzut şi aseară, a sărit din maşină când a sosit «boierul» dela râu, de unde mi-a spus că vine. Mergem împreună, urcăm la deal. Lângă garaj, pe jos târhat, bagaj, — o geantă, ţuliali plini de sânge, alt copoi veghiază o ciută, una 'mpărţită-i în saci. Pe iarbă: maţe, ficaţi, sânge o baltă; altă ciută-alături îm-| prăştiată. Ochi veştejiţi mă privesc, roiesc muşte verzi. Pielea 'nroşită toată, chiaguri de sânge, — a fost luptă mare! Carne sfârtecată, cinci găuri pe una, să bagi mâna toată, şi pe-aiPaltă şapte. Coapse şi coaste, ciolane 'ntregi răsbesc din burduvul de piele. Pricep: Alungându-se 'n munţi prin pădure, erau la plimbare sau după mâncare, — noroc n'aveau puii cu ele, i-or fi având poate 'n burtă, — au întâlnit, au dat bietile ciute peste năpastă. N-a fost granată, au nemerit sărăcuţele i peste şrapnel! S-a deşteptat răutatea-adormita 'n el când l-au atins, şi le-a mestecat schijile, le-a sfărmat oscioa- Dinu Ni cod in : Lupii — b Bl rile, aşa le-a ucis! Mai mare păcatu! Că s'au certat oamenii odată, bine, — a fost şi-o să mai fie, — dar ce fură ele de vină sărmanele ciute! — «Waldy!» aud, strigă careva pe cărare. Copoiul îşi lasă straja şi-aleargă 'ntr'acolo. Hanţ şoferul, doi inşi şi-o căruţă, întreb: — «S-a sculat stăpânul?» — «Don Conţiliir odihneşte, o fost la vânătoarie!» 'mi răspunde-un... elev sau slugă, are tunică cu guler verde şi foi de stejar, ghete n'are. — «Când? asear' a fost la râu.» spun. — «La vânătoarie-asară şi-amu a fost iară, aici la pârâu aproape, ăsta-i vânatul!» — «Cu ce-o trage Doamne! şi pe cine răsbună!?» Hahţ bagă maşina 'n garaj. — «Vii dela oraş...?» '1 întreb. — «Nu coconaş, am fost cu domnu la cerbi.» Ei drace! cum le căzură coarnele, aşa dintr'odată, şi s'au despicat la spate? Acum încarcă sacii cu ciute 'n căruţă. Le duc la târg să le vândă. Ii las şi păşesc înainte. Copoiul se ia după mine. — «Waldy, să-ţi fie ruşine, tu după lege, 'n dreptate, n*ai ce câta la vânat. Şi-apoi zău! cum-ţi veni, iac' aşa, să iei parte la aşa mascara!? Căţelul ruşinat se tupilă oploşindu-se jos şi scânci, — 'ini fu?milă, nu era de vină. Aflasem dela stăpân'su asea- ră că-i împotriva aistu-i soi de câini, de copoi, că-i nimiceşte unde-i 'ntâlneşte, şi '1 întrebai pe căţel: — «Şi teamă n'ai c'o să te 'mpuşte?» — «Pe mine!?» 'mi răspunde şi 'şi duce laba la piept, — «m'o omora scârba, necazul, poate-alergatul, dar ^aghionţia, serviciul ce '1 fac, ba! Şi eri, până 'n seară, alergai pe urmă, am dibuit o nurcă, m'am luat după ea, tiptil am ajuns-o, am prins-o, se zbătea, 'mi aluneca din gură şi-am strâns-o, â murit; tot era să moară! m'a lăudat stăpânul şi m-a mângâiat, şi-aşa am plecat la vânat, în grabă la... ciute. Nu! de asta n'am zor, dar vezi să-ţi spun drept, prea-i măcelărie curată, prea-i căsăpia de-a gata; ascultă: a-a-lerg cinci zile, noi: eu şi ăla cu barbă săracu, colindăm coclaurile toate, văile, munţii şi adă-pătorile. Numărăm cerbii, puii şi ciutele toate. Tot însemnăm. Ne cunosc lighioanele, nu se sfiiesc. Pe Falger, —îl cunoşti?—'1 ştiu dobitoacele toate, îl iubesc; n'ar scăpa un foc în ele să ştie că '1 omori! Aşa ne petrecem zilele vara şi-acum într'una. Apoi într-o zi porunca, acuma se ţine lanţ, — «mâine la vânătoarie!», seara ori dimineaţa. Pornim cu maşina: stăpânul al mare, don' Falger şi eu. Opreşte maşina unde-i cu cale rostit dinainte, jos lângă râu. Acolo, dacă «boieru»-i singur, un cal. Dacă-i cu «dama», ori cu vre-un muşteriu de vânat, doi cai. Pornim la deal, Nea' Falger şi eu o întindem pe jos, câteodată aproape, aPdată departe. Noi ştim dinainte unde 83 pasc cerbii şi unde-odihnese ciutele, unde se joacă copiii lor, puii. Pornim într'acolo. Mergem uşor sau mai tare, pe cărare. Studenţii le fac, le 'ngrijesc, ăia cu gulere verzi şi desculţi. Dacă sorocu ne scoate 'nainte, sau '1 simţim pe aproape, un vlăjgan de cerb, tânăr-prostuţ,—ăi bătrâni 's şireţi, se păzesc, — apăi, cum nu sînt sperioşi, '1 ajungem mai ne proptim în el, cât să-1 atingi cu piatra. Stăpânu-i grăbit mereu să se 'ntoarne-acasă, îi place odihna şi geamantanu ăla de urlă şi, când îi singur, cucoana. Se dă jos după cal. Don' Falger încovoiat, îi poartă săneaţa lungă şi bătu 'n trei craci. I le dă, le aşează. Paşte cerbutu sau ciuta-alăptează, lighioanele toate 's deprinse cu noi. Desface bătui, îi pirostrie. Aşează flinta, — blestemul, — îi pune ochianul. Priveşte prin fernglas, socoteşte cu Falger, numără paşii, înseamnă, ochieşte; îi surâde mustaţa, râde, îi tremură mâna; eu 'ntorc capul; trage: bubuie tunul, răsună munţii, greşeşte, alteori nemereşte. Atunci îi mai rău! Sfârtecă oase, trânteşte cerbul sau ciuta, se scoală, geme, în trei picioare sau târâş în două, pleacă. Frântă la şale sau matele-afară, falca zdrelită, sau coarnele rupte de-i cerb, şi ochii săriţi, aşa pleacă.» Mă înfioară ce-aud! Văzui adineaori prigoana ce poartă, ascult: — «Ne luăm după el, gonim spre vale. Cerbu cer-boaica, secaţi de sânge, 'nsetaţi, sleiţi de puteri, coboară spre râu, se târăsc, se opresc şi gloanţele plouă şi vita sărmana, ajunsă în râu, lângă şosea sau sub mal, abia se târăie încă 'n adăpost-unui zid; sunt case văzuşi.., şi-acolo privesc drumeţii, privesc copilaşii şi ăi bătrâni din căşi cum se zbate şi geme; şi-aşa o ucide la zid, acolo nu-i zminteală; nu l'am văzut scăpând focul degeaba, mai niciodată, acolo! De nu-i întâlnim în cale, mergem călare,—el,—noi pe jos, până 'n munte sus; acolo odihnă, . mâncare, mai peste noapte mănâncă cucoana bătaie şi furlă. Dece-o fi bătând-o? nu ştiu; pe urmă nu-i supărat, o pupă şi râde. Apoi dimineaţa, se suie 'n adăpost, pat aşezat între pomi. Noi mânăm vânatul sub el; stârnit încet, fără spaimă, mirosul încă nu '1 poate prinde de jos; ajunge vânatul în preajmă, ciurda întreagă. El odihnit trage, ori nemereşte ori scapă. Acuriia gonim . după ciute, trebui hoit pentru urşi şi la casap la Vişău carne, se vinde cu preţ. Cerbii mai mari încă îi vindem, zic ...noi, păcatele mele! cu ce mă aleg!?» zice Waldy.—«Vin străini să-i împuşte, plătesc zece mii pentr'un corn, de's patrusprezece — şi «capitalii» au mai multe, — ţinem la preţ; amu's arvuniţi cinci; fa socoteală cât face?! Intră 'ntr'un...» înseamnă căţelu 'n nisipu aleii, trage cu laba »şi-adună, — «fac: mai şapte cerbi un milion! Vândurăm patru cu câte 140.000! Şi ştii câţi avem! Află domnule-boier», zice, — «în tot reviru ăsta, optzeci şi cinci mii de lanţuri, sunt cerbi şi ciute, ţi-o spun la ureche: 's peste 84 85 o mie! Pe mine mă tine să aflu pe urmă vânatul când îi însângerat, zice; matale ti-o spui, — lighioane mai mici, văzuşi alung, prind le aportez. Pe-ale mari eu trebui să le stârnesc, să le dibuiesc, să le-acluc; că sânge din ele îi la toate ale 'mpuşcate, nu cărare, gârlă! să '1 găsească şi orbu vânatul lovit. Când e lume străină 'n Castel, de mă nemeresc pe-aco-lo, mă rupe 'n bătăi, să pier. Ştiu, spune că puşcă copaii, zice din gură, îi preţuieşte însă, dar eu m'am răsnit! 'L recunosc stăpân că, aşa-i.., el ne dă de mâncare, tot dela «Stat»; nu ne-a venit rândul la desrobire; eu m'am tras la Falger acasă, îi mai bine. Voi când veniţi? Aflai... şi mai te-aş ruga de-o rugăminte,» 'mi spune căţelul, — «fii bun, Dumnezeu să te-ajute! dacă nu la tine, nă-i mai fi având moşii, dar la vre-un prietin, ori undeva, f ă-ne un rost, mie şi lui Falger, că zău, de canon şi scârbă vrem să plecăm! Nu ştii un stăpân? slugi vrem să fim dar să fie om bun! II slujim în credinţă! Acum, disară îi vine un prieten, un ăla gros, o balercă, umflat; mi-a spus Leu, ăla micu-bălanul, cu care-ai stat la răsfat pe bancă,—eu vă priveam după pomi,—mi-a spus: odihneşte bietul căţel sub patu cucoanii noaptea, — dar Sâmbăta noapte şi a din spre Luni, că regulat vine, l-au frânt sub* pat, aşa se aruncă patul pe el şi geme cucoana şi patu. De-aia-i cătrănit domnul Jojka săracu! Dar treaba lor! ce să m'amestec în ce se petrece sus la Castel. Vorba-i că stăpânu i-a vândut o puşcă, tot o şuşunea soră cu-a de-o are, dar mai grea. In preţul puştii tocmită şi o ciută; mâine-am înţeles trebui să'l ducem, sau să i-o aducem. Trebuie s-o puste, aşa-i porunca; a-i-c-i o să ne ajungă blestemul pe noi!» M-a dus până 'n prag şi a fugit căţelu 'napoi. Sînt iar la ...Castel, doarme. In faţă 'ntocmite două chaise-longue-uri alături, lipite; pricep le-au pregătit pentru noi. Tăcere. Nu s-or fi sculat încă. Fetiţa, peste drum doarme, şi el trudit sărmanul după atât' aprigă vânătoare încă o fi dormind, în cas' ailaltă. Mă aşez pe un scaun, aştept. Se repede un lup înspre mine, — trăiesc atâtea 'ntămplări decând am venit!—sare pe mine, '1 rabd că e mare. Mă linge pe obraji şi pe mâini. — «Mişu!» '1 strigă; sare; Elji suie scara. O întreb : — «S-a sculat conaşul?» — «Mintenaş coboară jos», 'mi răspunde. — «Jos? şi cobo-a-r-ă?» Stă va-să-zică... deasupra?! Privesc fata din casă pe scară, duce o tavă, cafele cu lapte în două ceşti, două! Or că o fi foarte trudit şi flămând, ori nu mai pricep nimic ! Şi mie par'că mi-ar fi foame, şi lui Mărio poate, dar el îi departe şi nu le vede cafelile cu lapte! Mă duc în casă; iau după masă o carte, ies afară; sub balcon m'afund iar în scaun şi aflu din carte că, sunt multe nea- 86 87 muri de peşti şi mai aflu că pentru ca să-i prinzi, trebui dibăcie, la păstrăvi mai ales, ...mă bizui. — «Guttenmorgen!». Glas de argint. Dar îi ziua ju-mătate-aproape. Ridic capul, din balcon 'mi surâde fetiţa, din mâini scapă o floare, şi după ea alta... Mă înclin, troncănesc paşi; sus, fetiţa dispare şi-apare gazda. Zgribulit, ciufulit şi acru, 'n papuci se preling ismene—şireturi, din pardesiu cenuşiu; guler ridicat. Amu... 'ntr-o clipă pricepui iute cine sta sus în odăiţa cu miros de iuft şi Germandree, ai cui erau nădragii, a cui bluzuliţa, pe cine-adăpostea pătuţu, pe cine-am întâlnit pe sală 'n zori, cine-a trântit... capacu, ba pe-amân-două, ei amândoi! Unchiu şi nepoata, — să ştii: «s-a făcut!» Nedeslipiţi şi pretutindeni îi poartă focul gingaş şi sacru-al iubirii, mă 'nduioşez. întorc capu 'n... silă, m'afund în cetit. El ciupos şi acru, plin de sânge pe labe, dela ciute so-cot, suie scara 'napoi. Şi vremea trece... Petrece unchiu şi fata, nepoata 'n Castel. Mă uit la drapel, fâlfâie: roş, galben, albastru! XV Aud glasuri şi paşi pe pietrişul aleii. Mărio şi Jojka. Au prins cinci păstrăvi. Socatz unul, şi prietenul meu patru. La vale 's puţini, n'au ascunzişuri bune. Ii ia Elji, i-aruncă 'ntr'o cratiţă; sticlesc la soare parcă-i lamă de cuţit, oţel albăstrui şi vânăt, picaţi cu sânge picături. Doi din curcubeu parc'au furat mii de lumini; gustos peşte! îi mâncăm acum la dejun. Auzii paşi în balcon, ridic capul, nu-i nimeni. Fata îi duce la bucătărie. O să prânzim curând, e târziu. Mărio mândru păşeşte, undiţa pe umăr, sfoara răsfirată. Răsuceşte-o ţigare, pleacă. Ii alunecă băţul cu sfoara, se prinsese alcaua într-o oală de ...noapte, îi aninase urechea; odihnea vărsat sub brad la umbră cumâru. Descurcă cârligul. Ne facem de lucru la noi în odaie, mai vorbim, mai fumăm, eşim afară; ne-or chema la masă curând, — să nu ne caute mult! Gazda ne iese 'nainte. E voios, ne salută: — «Apăi gândiesc... dacă vă-i voia şi vreţi să priviţi la cerbii să-i vedieţi la un loc, apăi vă propun să merem pe muntiele ăla!» şi-arată spre munţii din faţă. Nu-i departe, aşa se arată. împădurit până 'n vârf aproape, acolo începe golul; se văd, — 'mi întinde ochianul: cioturi, tufe şi trei brazi trăsniţi, negri. Ne spusese omul, încă dinainte, că sînt prilejuri multe să dai peste toată 89 ciurda de cerbi la odihnă, poate să te 'ntâlneşti şi cu ursu; ne spunea aseară că acum umblă, c'au rostit hoituri în munţi pe de a rândul. Mărio ...nu'l mai stăpâneşti, vrea sa meargă, să vadă. Drept să spun n'am venit la vânătoare, n'am nici puşcă şi nici chef n'am de trântitură de urs; n'avem nimic de 'mpărţit. Gazda palavrageşte cu Mărio, îi arată muntele din spatele casii; ditai munte 'mi pare. Mărio '1 întreabă, el lămureşte, spune că drumu-i pe-acolo şi dincolo, drum întocmit; casa pădurii aproape, adăpostu 'ntre pomi, şi cerbi vedem negreşit, dar urşi nu's acolo! Mărio ...nu'l mai ţine pământul, ar reteza-o la drum să vadă cerbii îndată. 'Mi spune — «hai!» Mă gândesc că pentru el am venit şi nu vreau să-i stric cheful. Numai să ne 'ntoarcem curând. întreb cât timp o să punem pân' om ajunge sus î — «De mereţi îndelete trăi sfertiuri de ceas şi cu cobo-râtiu!» răspunde. Aprecierile-aistea despre virtuţile mele pedestre mă 'ncântă, şi-apoi a zis «pe 'ndelete», înţeleg plimbarea-i scurtă, acum sîntem înapoi, dar a zis... «mereţi»; iar plecăm numai noi doi? O fi având omul treabă, destul câ se gândeşte la plăcerile noastre. N'am pus bocancii, am în picioare nişte sandale uşoare, talpa şi două curele; dar fiindcă-i aproape... pornim. Trecem la râu, peste pod şi-apoi pe malul cel'alt. Suim. Greu, dar m'a mai învăţat drumul la «Borviz» şi n'o fi aşa anevoe, nici cât pân'acolo. Urcăm, mai stăm... Mărio mi-arată într'una pâlcuri de ciuperci, culege, şi floricele albastru 'nchis: ghenţiane. Dac' or fi multe flori, odihnesc des. Mai îngenez; 'mi spune să răsuflu adânc până 'mi potrivesc răsuflarea, aşa face el. Urcăm drept în sus, fac cum îmi zice dar suflul nu'mi mai încape 'ntre coaste, mă 'năbuş, opresc* Iar pornim. Coborâm, urcăm, ajungem în vale la părâu. Uite ocolul şi căpiţa de fân! Am ajuns iar la blestematul de ...Borviz! dacă ştiam!? Dar înghit şi tac. Acum încotro ? Ne-am oprit lângă baia de piatră, spartă. La izvor se înfundă poteca, % de ceas au trecut şi mai mult; Mărio spune că drumu-i făcut, puţin mai avem. Dar nu-i nici-o cărare. Ne spusese gazda aseară că poteca de pirş îi ascunsă unde începe, să n-o dibuiaşcă oricare trece. Mărio cată 'n pieptul muntelui, o găseşte în dreapta. E rânduită, curată de buruieni şi de pietre. Pornim pe ea în sus. Adun de jos un horpac, lemnu nu-i lung dar lustruit de mestecătură şi gros. Când poticnesc să dau cu nasul în mal că urcu, m'ajută. Tufe 'ncărcate de smeură. Mai ciupim câte una dar grăbim să ne 'ntoarcem mai iute, că ne aşteaptă cu prânzul şi... mă gândesc la păstrăvii din cratiţă. Or şti să-i gătească cum trebue? Mie 'mi plac fierţi, coaja brumată; să-i opăresc cu unt topit proaspăt. 'Mi lasă gura apă când mă gândesc ce masă m'aşteaptăî Coborâm. Iar flori şi popas. Şi iar urcăm. Mai vorbinu 90 9t mai stăm, petrecem vre-o trei munţi, îi gonim pe lături, cobori unul să urci altul. Dac' om fi greşit drumul? Nu se poate. I-a spus Venetici lui Mărio să ţinem poteca de pirş, ne scoate la «Casa de vânătoare» şi la Observa tor, acolo 's şi cerbii şi altă cărare nu-i. A tăcut râul, nu se mai vede. Privim dintr'un luminiş, se-arată valea şi şoseaua departe; şi 'n vale aproape, pe alt munte drapelul şi Castelul. Bine suirăm! Nu mai e mult până sus şi coborâm iute; o să-i întârziem puţin dar ne iartă. Să fumăm o ţigare. N'avem chibrituri. încerc cu monoclul să fur din soare-o scânteie, nu-i chip; luminează slab după nori. Urcăm. Un cocoş de mesteacăn cârâie-aproape, poteca coteşte; coborâm şi trosneşte o crenguţă uscată; cârâie iar şi se zbate; era într'un pom aproape şi a sburat cocoşul ! Noi u-r-c-ă-m! Simt cum mi se 'nmoaie picioarele şi 'mi stă sufletu 'n loc, 'mi vâjâie urechile şi tot 's o apă, nu mai pot! iar odihnim. încotro am plecat? nu şi-o fi râs de noi? dac am rătăcit drumul? Mă 'ndeamnă Mărio la drum şi iar pornim. La deal greu şi alunec, la vale prind pietricele şi vârfuri de crăci între labă şi talpă şi cureaua mă strânge de gleznă. Oftez. Şi ce sete! nici-un izvor; ne mai astâmpără setea smeura şi zor să urcăm mai iute. Alt luminiş: privim munţii din jur de sus dar sunt şi mai înalţi. Mă- rio 'mi cere ochianul, cată departe spre o poiană în pieptul muntelui din faţă, e foarte pătruns. — «Priveşte!» 'mi spune. Mă uit, nu văd nimica. — «Nu'l vezi? uite acolo spre tufa din dreapta, umblă încet, se mişcă, nu '1 vezi?» — «Nu '1 văd!» o fi trecut în codru. Urs să fi fost? Oprim şi stăm de vorbă; dac' am avea chibrite! 'L întreb dacă s-a mai întâlnit cu ursu? Nu, dar a auzit întâmplări. Când a fost în Muscel, la Bahna, a aflat că pe doi ciobani i-a jupuit cu ghiarile de nări şi de păru din cap şi de piele, atât. Ne-a spus domnul Jojka că şi aici, pe Pietrosu s'a întâmplat o chisnovăţie de-aiasta, mai o săptămână să fie. 92 Am auzit şi eu de necazuri: a râcâit pe cap şi pe umeri pe unul, a aruncat cu cioate după altul, Doamne fereşte! Tresării tot şi Mărio; par'că păşi careva?... nimeri! O beancă din mal, stam rezemat, s'a dus dea rostogoiu la vale. Ne-a spus doar drept omul, pe muntele ăsta nu 'n-tâlnim urs, dacă ...mergeam pe ălăl'alt, da, poate. Şi ră-botim poteca, suim. O taie-un părâu, glod pe potecă. Treo cum pot. Smârc şi nuiele deasupra, pământul ud şi în lături. O urmă adâncă şi mare şi alta. Pe aici a trecut, nu-i îndoială! S-a dus la vale spre râpa din dreapta. Nu ne 'ntâlnim, şi-i mai bine. Dar ne-a străbătut grijea puţin. Zorim. Altă urmă şi repezită par'c-a sărit poteca; urma din urmă teşită, a atins cu cotul ţărâna, şi malul surpat încotro a plecat, spre vale. In stânga, de unde-a venit, un trunchiu putrezit, mai ţinea o cracă, cât ca pe mână; ruptă şi coşcovită 'n potecă, urme 'mprejur. Nu-i lucru curat! Cioata despicată, scorbită toată, râ-câită de ghiare. Nu i-a fost de joacă, că nu făcea aşa is< pravă! cin' l-o fi supărat? Bostină nu-i, stup nu ţine trunchiul, — tulpin' au cărat-o; o fi cătat la furnici... dar dece a frânt craca?! Dac-o fi nebun din fire, năbădăios fără rost şi l'om întâlni? Urât am descălecat! Şi iar grăbim la deal. Mărio culege o pană, îi de cocoş de munte; o 'nfige 'n pălărie. Mare vânător pare, ...mai bine-ar avea puşcă! Afine tufă lângă tufă. Vineţi pe deşte, negri pe buze şi faţa pătată. aşa arătăm. De nu s-o spăria şi ursul, dar mai bine lipsă de aşa nemereală! Afine multe, ne mai astâmpără setea şi foamea puţin. O cărăruie la dreapta, încotro s-o luăm? O sută de paşi 'nainte, 'ntre brazi, la trei stânjeni pe *4> trunchiuri sus, o punte. Observatorul. I-n-c-e-t şi în şoapte. Cerbi 's aproape. Tiptil ajungem. O scară 'nvechită, se clatină toată, n'are speteze; o ţin şi Mărio se suie. Urc şi eu. Se clatină podul de scânduri, e rupt într-o parte. Se vede departe, ...nimic! Coborâm, ajungem iar la răs cruce, de-acolo mai pleac' o cărare 'nainte; poteca noastră spre stânga. O luăm la stânga; coamă de munte şi soare Oprim, răsucim o ţigare; mă căsnesc să prind lumina, de sus, şi Mărio 'şi suge tigarea. N'am auzit-o venind dar nălucă la un pas repezită o văd zburlită toată, dă să sară pe Mărio. S-a speriat, a sărit din potecă pe-o cracă, pă-mătuf de păr roşcat şi de-acolo într'un pom. De nu mişcăm când am simţit-o se căţăra biata veveriţă pe Mărio, a crezut că-i pom. Nu spuneam eu că-i lung? Şi râdem. Smeură multă. Coborâm puţin, umbră adâncă, copaci bătrâni. Un smârc: intru 'n noroi până 'n gleznă. Alături izvorul, un jghiab. Isprăvim însfârşit cu setea. Proptită 'n munte «Casa de vânătoarie!» Cocioabă mică. Un geam. Uşa închisă. Pe tăblie scris cu tibişir: «Kontrol 6 August». In trăm. O cămăruţă curată, grămejioare de lemne 'ntr'un colţ; un pat lat cât îi odaia, cetină aşternută. O uscioară, altă cămară şi iar un pat; aşternut de brad. Nu ne îndeamnă odihna aici. Plecăm. Am terminat ...«inspecţia». Mai a rămas ceva şi Mărio vrea să vedem tot. Cerbi n'am văzut, nici pomeneală! I-a spus gazda că de sus se vede...; 96 'n vale. Asta o ştiam,... vezi şi 'n cer! Suim pe plai. Iarbă 'naltă şi grasă, stau într'o rână. Nu-i chip de aprins o ţigare, vremea-i a ploaie, pică. Atât ne mai trebuia! Ceasul? o fi cinci, mai bine. Mă gândesc la păstrăvii noştri! Am potolit setea, dar foamea? Un tălăncănit de clopote, pe un piept de munte, în vale, o târlă. Acolo au brânză dar e departe. Tolăniţi stăm pe spate; vârfuri de munţi cât prinzi cu ochii. Doi vultani mari rotesc în zări. Plecăm la vale. Iuţim pasul, plouă. Grăbim la vale. Nu-i chip de scurtat, rătăcim drumul; dar povârnişul ne mână. A stat ploaia. Mai poposim la afine, potolim foamea. Mai urcăm, mai coborâm, coborâm mereu. Mărio 'nainte. Iar s-a oprit, s'a lungit pe malul din dreapta, poteca-i scobită 'n mal; în stânga prăvalul. Cărarea coteşte la dreapta în loc. Tufe de smeură, pădure. Cară Mărio cu pumni ila gură, şi eu lângă el, cât pot. Se desface tufa odată şi... s'a zbârlit tot; încotoşmat cu ochii 'nfundaţi şi mărunţi, gulerat, gura căscată şi colţii rânjiţi, şi ghiarele-i văd! A mormăit tufa toată, cogiamite ursul! Mărio a alunecat după mal în potecă şi să te păzeşti! Eu după el, că tovarăşi sîntem nu că mi-i frică; spaima mare-a trecut, dar... să nu'şi facă de drum după noi, să'l ostenim, să se necăjească; am văzut ce urzeşte când îi supărat! Şi fugi! S-a aşternut Mărio pe drum, acum văd şi eu ce-i pot crăcanele, de ce le poartă! Am lăsat poteca, Dinu Nicodin : Lupii — 7 97 era grabă mare. Curg pietrele 'n urmă, împingem mai tare ia fugă, — s'a luat după noi! Dac-o arunca şi cu cioate, ne ucide spurcatul! Par'ca nu erau tufe destule!? Am nemerit peste-a lui, ceas rău! Şi fugi cat ţi-i pute- rea, Mărio îndeamnă, l-am întrecut. Ne-am oprit, ples-! nim; bate inima 'n noi parcă-i clopot! Se mai rostogoleşte o piatră, a stat; altele nu mai vin. ^ Noi le desghioeam din ţărână şi le căram după noi Ce { ţi-e cu spaima! acuma vedem, a fost Urs-detreabă. 0 vul- pe a trecut ferită printre pomi. — «Nu te du la deal!» îi strigăm. Şi findc'am răcnit, iar o pornim să nu ne afle de urmă. Mai ştii ce gând are? \ Acum am dat de greu, cât am coborât avem de suit să i găsim poteca. O croim drept în sus. Urc în patru labe, alunec, mă prind de rădăcini, poticneşte Mărio, se lungeşte pe spate, sanie se duce-o bucată, se scoală. Uft! ce urcuş îndrăcit şi dac-om da peste el în potecă? Dar n'ai w ce alege. Rămâi la noapte aici, te mănâncă! Dacă nu ăsta, altul. Am văzut noi; n-or fi cerbi dar ursăria toată-i aici! Ne-am întâlnit cu poteca, răzemaţi pe coate privim cât te lasă lumina; urechea încă nu ne spune că vine... Buri-căm malul, sărim in drum şi findcă-i vale, 'nainte! Am pierdut ochelarii, nu-i vorbă nu mi-au slujit; am văzut şi cu ochii, nu l'aş mai fi văzut! Ce? glumă-i atâta fugă!? Odihnim puţin. — «Năprasnic era!» zice Mărio. — «O fi fost şi sătul!» răspund. «Asta ne-o fi fost norocul, că ne gineau la «Universul...!» — «Te pomeneşti!» şi se sburleşte pielea pe mine. Din 98 99 ce am scăpat! şi 'mi trec deştele 'n păr. Tresar, — crezui că's ghiarele lui! — «Hai!» îndeamnă Mărio la drum şi pleacă 'nainte. Mai stau şi ...pornesc. — «Oolleu!» aud. Ce s'o fi întâmplat?! Ne-a tăiat drumul, ne-a ieşit blestematu 'nainte! Mărio... îi s-a lăsat pălăria cu pană pe ceafă şi bâlbâie... — «Ur-Ur-Ursu!!» şi-arată cu mâna 'nainte şi spre fundul văii 'ntr'acolo. S'a dus; mă las de spaimă dacă nu-i pe-aproape, nici fricos nu 's de felul meu. II întreb şi 'mi spune că, aşa cum cobora liniştit, — uitase şi pe ăl dela tufă,—a sărit din coasta din dreaptă pe potecă un urs, la trei paşi de el înainte; fugea 'n curmeziş într-o parte şi s-a dus la vale. Infoiat şi crescut dar nu urs prea mare. Speriarăm şi noi unul, ţin minte : asta o spun ! Ii zic să ia o petricică 'n gură, a văzut doară ursu, ba unu geamal.! — «Ba pe dracu! până 'n vale 'mi umplu gura toată cu pietre!» Mă 'nţeleg cu Mărio despre ursul ăl mare nici să suflăm! — «Ei, dar păstrăvii noştri?» — «Să fii sănătos!» 'mi răspunde, — «au mestecat prânzul făr' de noi!» I-or fi mâncat, sînt în stare, — nu cred; îi om delicat, i-a păstrat dedisară, 'mi zic. Auzim râul din vale şi hămăit de câine, şi paşi... Ne 'ntâlnim cu trei brigarieri, merg anevoie duc câte un IOD sac în spinare; mic sacu dar greu pare 'ndesat. Sare, duc la ciute 'n munte. — «Unde sînt?» îi întreb. ■ — «Amu 's la pădurie, dieparte 'n muntie!» '( Şi noi coboram din cer..., când or ajunge sărmanii şi- desculţi?! încovoiaţi pornesc înainte. Is la «studium», fac praxis! Un luminiş, — se vede apa, şoseaua şi podul. O cărăruie, o luăm. Prăvălim drept în vale. Brazi tineri, plantaţie deasă. Se frânge cărarea, maluri surpate; coborâm anevoie, când pe vine, când aruncaţi înainte. Mărio adună ciuperci, a mai adunat, multe, — nu le-am mâncat noi. 'L văd repezit la vale, cu capu 'nainte, scapă pălăria ir » U ACADEMIEI *\ : i \ i ■ r f i cu pană, şi se dă peste cap; crăcanele furcă, sfredeleşte cu devia ţărâna, şi se rostogoleşte ghem; ciupercile terci! S-a oprit, un pom 1-a proptit, altfel grăbit cum era ne-merea devale 'n şosea! Ajungem. Poposim pe-o piatră. A 'nserat. Amu ?mi simt osteneala în şale şi în picioare ; opt ceasuri de drum ! Nu m'aş mai clinti din loc ! Asta fu % de ceas?! Ori n'a fost niciodată pe-acolo sus sau s'a dus călare şi demult o fi fost, că zmeu să fie tot nu făcea drumul într'un ceas, nici în cinci; pe plai n'a fost decând îi, asta o jur! Trecem podul şi urcăm spre Castel. XVI Rupt, frânt, — osteniţi, iată-ne 'acasă, 'nsfârşit! De cum păşesc pragul, mă chiamă căminul, — iar o să'mi spuie «nepoata» cât îi de bun «unchiu», că-i mobilează odaia şi.., decând cu telegramele, trei.., mi-a 'ncolţit bănuiala... Deschid uşa dela sufragerie, intru; încremenesc! Nu sînt sperios din fire, acum un ceas văzui ursu, de-aia am scurtat prin răstoace şi am ajuns mai devreme, dar... ce 'mi vede ochii! M'aşteptam poate să văd nepoata, înaltă şi costelivă, privind şăgalnic prin două viorele. Doi tăciuni stinşi mă înlemnesc; mă priveşte.., scap bascu din mână, alunecase după cap, '1 alungase părul. Mă plec, '1 culeg, mă reculeg. îngân abia: — «Bunăseara...» — «Bună să fie!!» Ea a vorbit, sau s-a stricat vremea, tună? 'Mi iau inima 'n dinţi, 'mi potolesc răsuflarea, privesc... Sub ceasul cu cuc, o canapea albiată. Pe canapea... o arătare-albastrâ, mă 'nseninez; venisem cu groaza din munţi păsemne! Căpuşor rotund, ba pătrat, mare. Poartă cărare, — şi Cleo de Merode purtă, dar era brună. Ea îi stacojie, păru-«apus-de-soare», închis spre cărare, se 'nvoaltă 'n dreapta şi se sbârleşte 'n stânga. De n'aş privi-o 'ntreagă, aş crede că-i leu! M'apropii, mă 'nclin. Sprincenile drepte, ochii ei mă pătrund, par'c-a surâs? Nasul, mai nu se vede. Jos, mult la vale, buze subţiri şi 'ntredeschise au crăpat gura, taie toată figura. Roş mult pe gură şi pe figură. Cercei răs-vrătiţi; mişcă din nări şi din urechi; era s'o sbughiesc afară; acuma oftează, mă 'nduioşez, o privesc toată. Coprinde canapeaua 'ntreagă, şi se revarsă... Proptită 'n pumni, braţe-arcuite, pline, petrec de sub mâneci scurte, din cari gonesc afară câte-un şomoiog de păr gros, să crezi că-i barbă de ţap, se-alintă pe braţe, 'n sus şi 'n jos. Pe piept dantelă, suavă, albă. 0 fundă cărămizie, mare, — zglobie acuma 'mi pare, şi şcolăriţă! Puţine fe- 102 103 mei înţeleg arta, gustul cum să se 'mbrace; ea '1 pricepe, a 'ntinerit dintr-odată ! Rochiţa «bleu-ciel» şi străvezie, foarte! Sânii, vai! cât se văd şi... — «Ştrengăriţo, 'mi pare 'ntradins!» Rochiţa largă, sau «flou» cum s'ar zice, sânii grămadă, mare ! Nu-i prea mlădioasă, dar plină de... «cum... m'aş-da!» Musselina toată îi sărută burticu şi prin ştofa străvezie îi se vede buricu şi alte... puzderii se bănuiesc. Ro-ehiţa-i scurtă, altiţe-o sfârşesc. 0 cataramă şi-un pantalon roşu ştrengăresc afară, se proptesc 'n genuchi, tulei de păr-auriu '1 desmiardă. Picioruşele goale, mor după ...goale! pornesc, se topesc, împlinesc doi ciorăpiei scurţi, coprinşi, umflaţi, dă să crape. Răsfrânţi, creme şi cu bibiluri roz. Pantofii... caice! Laţi pe duşumea s'o rabde, canapeaua nu mai putea! Cât o clipeală, atât am văzut. Mă 'nclin şi ies... dean-daratile-afară; mă car în odaie. Asta-i doamna Socatz, 7mi zic. Frumoasă persoană şi graţioasă dar eu... mi's timidî 105 XVII .JEpicuri de grege por cum" HORATIO. Sat. 1, 4 Eşeam din odaie pe sală, deodată ...s'a 'ntunecat. Bâjbâi spre uşa dela intrare, dop astupată şi beznă 'ntunerec, aşa dintr'odată! — «Cu iertariă mă rog frumos!» Par'c-a răcnit uşa sau ...altă lighioană, dar s'a împrăştiat negura toată, aşa dintr'odată! Burtă, foaie, spete şi dos s'au dat la o parte. Lumină. Ghiulea de popică, ăsta-i capul; trei fire de păr, se răvă-cesc, nu se 'ntâlnesc. Proptită 'n ceafă pălăriuţă verde, pămătuf de păr, doi dinţi de capră. Creţuri pe frunte trei, — gânduri? le rumegă burta toate. Sprincene, ba. Ochi de gânsac. Nas păstârnac, mic şi sărac. Mustăcioară tunsă, ajunsă abia 'n colţul gurii, mari. Ocnă! Obrăjiori? nu, — buci! Ceafa bătută 'n trei cărări, şosele. Cravată vişinie, haine ruginii, reveruri-manşete verzi; floricică 'n butonieră, giletcă albă cât un cearşaf, să-i împlinească coprinsu burţii 'ntregi. Nu-i om, e vacă! Braţe imense, deşte cârnaţi; poartă flori şi le duce ...cui!? Se 'ntoarnă, răstoarnă uşa dela... ospătărie; crapă 'n ţâ-Î06 ţâni, geme pervazul, scânceşte pragul. A pătruns! Mărio păşeşte şi el în casă. ' — «Vai! frumoase flori, ah! Pîşta-Geliebter!» Ea a grăit, cocoana; Mărio 'mi tălmăceşte: «iubitule!» i i-a zis. Mă dumeresc, îi pomenesc. Leu îi latră; ies afară, se ia după mine, 'mi spune: — «Plescăiesc, se pupă!» Am înţeles, şi ăştia se... iubesc. Afar' mă izbesc de Jojka 'ncordat, îi aţin drumul să nu '1 las să intre, dă peste ei şi face omor. Zor să '1 opresc, nu '1 nemeresc. Vântură din mâini, se clatină tot; — nu-i de haz, din necaz bietul om pesemne, să 'ndemne gândurile rele uitării, să ştiţi c'a băut, mult. Damigeana din mâini i-a ţinut ^ de urât. O cărase de sus; se duc amândoi spre casă, el clătinat o poartă. — «Ce soartă! aşa pătimeşte Duminicile toate şi în ajun!» latră Leu. Aşa-i! taman îi ziua odihnii azi şi ei ...se trudesc. Pornesc prin curte încet. S'a înoptat. Au uitat să mă cheme; dau buzna 'n casă. Lumea-adu-nată toată 'n sufragerie. Mărio îi acolo, ce o fi fost de povestit, le-a spus tot. De urs nu le-a pomenit, văd că nu râd. Gazda mă prezintă cucoanii: doamna Socatz; domnul ăl gros — Doctor Pista Hordo, îi doftor de jură, din Mârpod. Se 'nclină cât îi îngăduie burta. O doamnă grasă, sora lui Pista. Un Î07 moşneag, tatăl lor; să-i trăiască prăsila! Un licean, li-i nepot. Şapcă cu cozoroc mare, n'o scoate din cap, ies pletile-afară. Tunică cu număr şi slove pe guler. Ghete-ascuţite, pantaloni largi. Mustăţile mijesc şi faţa-i plină de bube dulci şi de coşuri, cearcăne la ochi, şi pudrat. Acum toţi ne cunoaştem! Nepoata surâde... galeş. Văd şi geamantanul! L'au reparat! Nu 'mi mai tihneşte nimic, l'am mai auzit odată la Bucureşti, răgea ca o vacă! Trec lângă cămin. Acolo, în colţ o cogiamite şuşuneaua eu-o ţeava, lungă şi grea. Mă uit la ea, am mai văzut una aici. E bună de desfăcut hartanele şi ciolanele din ciută, văzui. O privesc în silă. Domnul Pista a priceput bine că de puşca lui mă mir, se aştepta s-o pipăi. S'apropie. Mi-o laudă; îi spun pe de-departe ce cred, şi 'mi mărturiseşte c'o are ...fiindcă o are dar şi el parc'ar crede..., vede că-i prea năbădăioasă. N'a 'ncercat-o încă. Vorbe vorbim. Grăieşte greoi, şi răstit româneşte. Va că nu-i limba lui. 'Mi spune: — «Speţiel nu mi's destrăbălat nici pervers nu mi-s, dar de vânătoarie pătimiesc !» Că e pasionat vrea să spună, dar o pătimi poate la vânătoare, că-i gras. Mă ^ntreabă, cu ocol... Sînt oameni cari vor să pară că toate le ştiu, dintr'aceia se-arată să fie, gogleţ. Ar vrea să ştie cam ce puşcă-i bună? Ii răspund că socot că un Holland... — «Apăi da, ştiu bine, făbricantu-i la Amsterdam!» spune. 108 — «Nu domnule, nu-i vorba de Olanda! acolo se fabrică brânza... a bună, şi pe aia ţi-o recomand! Holland & Holland în Londra, armurier; calibru 275 Magnum 'mpli- I neşte 'n munţii noştri nevoile toate !» zic. ' Cască gura. — «Dumniavoastră undie aţi vânat şi ce v-o succes?» mă 'ntreabă. — «Nicăeri, nu vânez». Cu dispreţ mă priveşte, se albie pe şale şi porneşte, par'că 'noată, spre doamna Socatz. Ea-i surâde visător, o trece-un fior, îi tremură buza şi îi se mlădie glasul: — «No dragule, om mânca mindiârt că 'ţi chiorhăie borhăile, căz' toate li-aud, inima lie prindie!» Şi se re- *-0r pede spre bufet, înşfacă o tăviţă şi-i toarnă din sticluţă rachiu în pahar. Ne 'mbie pe toţi, duc păhărelul la nas, '1 pun jos, îi curat trăscău! nu beau. Ne aşezăm la masă. Cucoana în cap, în dreapta ei Pista, soru-sa, Mărio, Jojka şi ceil'alţi; în stânga coanii-Doniţa eu, şi lângă mine stăpânul, nepoata alături. Decând m'am întors din munte cu gazda n'am schimbat nici o vorbă. Mă 'ntreabă: — «Nu-i o dumniezeirie când privieşti de sus din vârf, acolo simţieşti suflietul curat şi slobozit de mizeriele pă-mânteneşti, culiegi în suflet roua din ceriuri; acolo simţesc mintea mai ageriă şi braţul vânjos!» E plin de poe- ^ zie domnul ăsta dar mie nu 'mi arde de asta! Tac. 10^ — «Aţi fost la căşile de vânat?» mai spune. Asta 'mi lipsea, să ie colind pe toate! — «Da, nemerirăm la o butdulă, pe uşe era scris...» şi-i spun. S'a 'nveselit dintr'odată. — «Apăi asta încă să aflu vream!» Pricep, ne-a angajat «inspectori». Nu-i prost! Eri... «borviz», azi... controlul? Un trai şi-o viaţă pe noi! Dar n'o fi fost dinadins, s-o fi gândit să ne fie pe plac. Eu m'aş fi lipsit! Dar nu's supărat. Nu prea 'mi vine, nu-i vorbă, la socoteală să pricep tot ce spun ...dumnealor, măcar că vorbesc trei limbi: — «No! Dosta vam bila şetnia!» *) strigă unchiu. «Şta cu strajili, su naşii!» **) zbiară altu. Nu 'mi lămuresc. — «Majd megemlegetik a fovârosi grofok!» aud cucoana. Par'că să zic că-i vorba de noi?! Şi findcă m'am prins să vorbesc cu gazda, '1 rog sa ne lase să plecăm în astăseară; să ne ducem în pustiului! om nemeri noi la Falger, sau la alt careva; — văz bine are vălmăşag mare, pe toţi trebui să-i culce. Ne orânduim şi jos bine, să nu-i mai fie de supărare. Mai se 'mpotri-veşte, mai vrea să 'nţeleagă, şi bucuros se 'nvoieste: de i» *) „No ! că le-o ajungie pîimbaria !" ■ „Apăi ce-au căutat or găsit!" „Na ! cor pomeni grofii din capitală I cum isprăvim cina ne luăm şi tălpăşiţa! Aşa hotărâm. Am scăpat de blestematu-ăla de pat! răsuflu, mă 'ntind într'alt pat diseară! A adus ciorba. Fumegă 'n castron. M-a ajuns umezeala în oase. Umplu farfuria plină. Fasole teci înecată 'n zeamă lungă, bucăţi de slănină. Iau trei linguri, prea îi vâscoasă! Vecina mea n'a luat supă; în talger un ardei verde din ăia iuţii, şi un palmuc de slănină cu şorici, gros şi cu păr, — ştiu unde'l ţine, mi-e greaţă; taie şi 'mbucă. Gazda soarbe şi plescăie. Fără să vreau mi s'au pironit ochii pe ăla din faţă, pe grosu: limba vălătuc între dinţi mai soarbe o lingură, jghiab toarnă 'n ea ciorbă; a golit farfuria toată, o prelinge cu un miezoi de pâine, '1 înghite. Ea îl îmbie cu un stacan plin cu slană, un sfert de porc i-1 pune dinainte. A proptit labele-amândouă 'n blid. Grohăie.., îi mulţumit ! Cere..., Elji-i aduce cinci căpăţâni de usturoi tomna-tec; desghioacă căţeii cu unghiile, negre; i-aşează pal cu -şor pe masă; retează drept lângă şoric un picior de slană şi încă trei brazde, le tăvăleşte 'n ardei, hutupeşte cu ochii stacanu 'ntreg. înşfacă pâinea, rupe-un cotor mare, îl răpede temelie 'n gură, n'o 'nchide; prinde căţeii de usturoi, îi vântură după pâine, — nu 'nghite, îl văd răsuflă odată, cască gura mai mare, şură, şi dă drumu ^năuntru la două brazde de-osânză. 110 ill Aprig mâncău! Ii s'au împăienjenit ochii şi m-i-t-i-+eil Huruie ca o râşniţă, clefăie; sprincenile îi se mişcă când sus când pieziş; mai aruncă un solz de slană 'n gură, rămâne-afară, se zbate şoricul pe buză, buza răsfrântă par'că i s'a 'ndesit mustaţa 'ntr'o parte! Cu deştele tăvălite 'n untură până 'n monturile pumnilor î-î-m-p-inge slana pe gât, o 'mbrânceşte; picături mari grase pe frunte şi roş ca un rac. Ăsta plesneşte ori crapă! Ea '1 soarbe din ochi! Arcuieşte braţul, graţios îi întinde un bulz: brânză topită cu slan' afumată; cu laba reşchirată în slavă o prinde, în ail'altă labă ţine un pal-mac de osânză tăvălită 'n papricaş; repede labele-amân-două în gură, 'ndeasă şi pâine, a prăpădit o jimblă întreagă; împinge ca 'ntr-o vârtelniţă, dar nu-i mere pe beregată, se îneacă sughiţe... — «Pista te pomenieşte diavolul, dragule! mâncete bielşugul!» spune cucoana, îi face cu ochiul şi '1 alintă pe braţ. I-a scăpat slana din gură, o prinde pe pantaloni şi o aruncă 'napoi; sprincenile îi s'au grămădit ponciş spre nas, iar pielea după nări ca 'n fiorul unui strănut îi s-a 'ncreţit în dungi curmezişe; ochii nu se mai văd, luceşte tot, tot îi sudori. Iar un grindei de slană, cotor de şoriciu; trăncăne din fălci parcă-i ţug la macazuri, clefăie şi uruie, a golit blidul tot; cască, sughiţe sau dă să... — «Ţitron!» strigă cucoana şi îi întinde trei felii de 112 lămâie; le-aruncă 'n gură. peste ele un pahar mare de vin, gâlgâie, horcăie, se strâmbă, răsuflă, geme... M'a speriat! ăsta dacă n-o fi mâncat de trei zile şi te-o prinde 'n pădure, te putrezeşte tot... în burtă! XVIII Cu ochii la el am uitat să mănânc; privesc în farfurie... un zbârciu de piele zbârcită; crezui din-tru'ntâi că-i pacea de vitei, aia 'mi place. Aş! e piele de porc opărită 'n untură, n'au ras-o bine, stă nasturi pe sori c grăsimea, nasturi cu păr; mi-a trecut foamea! Gazdi-i întinde, soru-sa, pe o farfurioară zgribulit un peşte rece prăjit; mă priveşte cucoana şi gazda şi Mărio, eu mă fac că nu-i văd, dar pricepui: e unul din ăi prinşi dimineaţa, din păstrăvii noştri şi le-a rămas dela dejun unul; cum le-o fi rămas!? Noi n'am gustat din ei, mâncare aleasă pare să fie, nu-i pentru noi. 'L curăţă unchiul şi drăguţ '1 împarte cu nepoata. Aduc alt fel de mâncare, miros plăcut. Cucoana umple cu vârf talgeru lui Pista; pân' nu 1-a 'mplinit a 'nceput să îmbuce. Liceanul munceşte 'n colt la geamantan, la radio, şi Hant îi ajută. Nu i-ar învrednici Dumnezeu să'l repare! Mărio spune glume păsemne, pe ungureşte, cocoana de lângă el râde de se prăpădeşte, şi tremură masa, s'a vărsat un pahar; ÎÎ4 Jojka repezit înmoaie palma 'n vin, o prelinge pe frunte, se linge pe deşte, strigă: «Noroc! Vereş bor!» *) — priveşte nepoata şi face cu ochiul ...şi iar dă de duşcă un pahar plin. Domnul bătrân înghite cuminte. Gazda soarbe dintr'o ulcică... jântită sau smântână, — e porţia lui; sughiţe, râgâie, s'a desfăcut la brăcinar, se întinde, se 'nvoaltă pe scaun, se-apleacă; i-au alunecat labele sub masă, şi râde zglobiu nepoata, se gâdilă toată! Mâncăul din faţă a prelins farfuria; îi mai varsă-o grămadă, «Kioseinem seipen!» — mormăie şi 'nghite. In farfuria mea cocoana mi-a pus, e drăguţă, — plutesc în sos roşcat bucăţele vinete de carne şi pătrăţele mici de cartofi, miros de vânat. Carne de ciută, scămoa-să şi tare. Mâncarea e bună şi iute. Vecinica mea mai vrea să 'mi dea. — «Kioseinem seipen!» zic şi refuz. Mi-a zâmbit... Era să intru sub masă! — «No căz' ştiţi ungurieşte?» Mă scuz... — «Noi,» spune, — «vorbiăm limbiele toatie, numai franţuzenieşte speţiel mă abţin.» Şi ne-am prins a vorbi, îi torn vin în pahar, 'mi mulţumeşte. 'Mi spune c'a fost pe la Bucureşti, — ştiam de la Leu; cunoaştie Căpitalia toată, o fost peste tot, la Reş-torantu-Modern, — ştiu, ăla cu porţiile mari; apăi la ^ *) ,iVia roşu!" ! i 115 Cariul-eu-berie, la Gambrinus încă a fost; în şpaţir la grădina Episcopiei, — departe a fost! apăi la Ştrand, la Oşpătăria Şviţerană, la Parcul Carol... Cunoaşte Capitala pe deşte, văd. Nu-i place. Oftează... — «Apăi Peşta-i brilantul peste toate orăşile! Oraş clasic domnulie drâghe şi aşa frumoase cafane!» Şi iar oftează... îmi spune din vremea rezbelului, ce frumos era în Serbia şi cum petreceau! şi... gândul mă duce la feldwe-belul de aţă, ce-or mai fi ...depănat împreună! S'a 'ntors către Pista, iar îi varsă 'n farfurie. Dintr-o căpăcică de lemn îi toarnă prunişoare murate, — şi mie 'mi plac, nu's pentru noi. A umplut Pista gura toată, carne şi prunişoare trei. Mestecă şi 7mproaşcă cu măruntaie de pătlăgele. Cu gura căscată la el, înghiţii şi eu din ele, sâmburi pe obraz şi mă ustură ochii. Meşterii din colţ n'au dibuit rostul. Mărio spune la snoave. Veselie mare şi trei limbi împletite; vorbesc ungureşte, sârbeşte, şi încă ...o limbă? Ascult... frânturi... — «beşnâia beşli puşli cotor pană!» ...!? Ooleu! să ştii că sînt ţigani, urât am dejugat! Dar... şi, ...au fost ei şi dregători mai mari: Razvan nu fu domn în Moldova? Ţigani să fie? Dar.... «romanes» ...ştiu, — «janâu!» şi pe ei nu-i pricep şi ce să fie!? Să ştii că — i pe croata, fir'ar la ea să fie! — «Ghedrghie!» şi-i întinde cocoana o farfurie cu pui fripţi; rupe cu deştele gazda o aripă şi-o propteşte 'n guriţa nepoatii; el se 'nţelege cu altu prăjit în pesmeţi. Câteva bucăţele de tort, nici unul nu ia. Srau săturat la dejun din bogaci. 'Mi oferă cucoana... — «Toartă cu nuci!» 'Mi scânteie prin minte, că Yu-supoff tot «tortă cu nuci» i-a dat lui Rasputin, şi ...numai lui; asta n'are nici zahăr presărat să mă scape, nu iau nici mort! Trag de mânecă gazda, îi spun şi cocoanii, o rog să ne lase să ne cărăm după masă, am rostit bagajul şi vrem să le facem loc; au lume multă vedem, şi nouă ni-i bine şi jos, la Falger. O 'ndeamnă şi Gheorghe, findcă aşa vrem. Cucoana priveşte spre Pista, tot '1 sărută dintr-o privire, Jojka se uită la ea oftează şi 'nghite o cană mare cu vin. — «Căz' nu se poatie, domnu drâghie..!» Intervine gazda, ţine cu noi... — «No căz' nu'mi mai batie toaca 'n cap Ghedrghie, nu se poatie domnu drâghe, staţi fore graba cât poftieţi, ieste loc pentru toată societatia; casa âi mică, mică-i dar la noi merem tot un drac, ne strângiem; no staţi frumos şi odihniţi aici!» Galeş priveşte spre Pista, ...am înţeles, sîntem... «elefanţi!» Tac, ce să fac. Şi mă bucuram că plec! Conversaţie foarte-animată, sârbeşte, ungureşte şi limba ail'altă.., cum i-o zice; vorbim şi nemţeşte. Centru ...românesc de ...cultură! Cucoana-i proptită toată 'n Pista. Nepoata s'a sculat şi stă cu coatele pe umerii lui 116 117 Nenea, Nenea 'şi vântură mâinile pe sub fustele ei şi fata râde că se gâdilă... — «Ei ! ? dar noi ce...! î» întreb pe Mărio pe franţu-zeneşte. Nu-s toate felurile pentru noi, văzurăm. Aduc poamă, harbuz. Nenea curăţă-o pară, se topeşte 'n guriţa nepoa-tii. Cafele. Gazdii i-aduce o lingură mare de supă; m-a lămurit c'aşa-i cu cale să se bea cafeaua, toarnă lingura plină pe gât, jumătate din ceaşcă odată. Multe 'nvaţă omul! Cer şi eu o lingură mare, mai cer şi un ardei sârbesc; muşc din ardei şi sorb din lingură cafea. Or învăţa şi ei dela mine ceva ! Pista... congestionat doarme pe scaun, coate pe masă, cap prăvălit în blid. Cu un măr în gură bine i-ar sta! Toţi se scoală, îmbrâncesc scaunele, scutură masa, cad şervete; se 'ntind, râgâie, cască, — gazda sbârnâie din chitară, a luat-o din cui, cu ochii 'n-chişi priveşte nepoata, îi gâdilă coardele şi-i râde mustaţa. Mă 'ndrept spre uşe, mă chiamă: — «Na ... vezi dragule, dumniavoastră simt ieu nu sântieţi încă satisfăcuţi dieplin, vrieţi să viedieţi Cerbii î» — «Mi's cocoşat de satisfăcut şi ostenit încă mi's deplin, mulţumesc nu vreau să mai văd ni-mic!» — «Apăi, merem la foc afariă, i minunat! să viedeţî cum ardiă!» Şi eşim. Vorbim. — «Fata asta-i drăguţă ! numai trei păcatie arie...,» zice unchiul. 118 —.....î — «Apăi întâi mi-i nepoată...» Hopul ăsta 1-a sărit, 'mi zic. — «Apăi îi prea tânără...» Acum vorbeşte despre ...neputerinţele lui ! — «Şi al 3-lea ...arie limba prea scurtă!» Ghiuj bătrân şi libidinos! — «Fata să nu se vaite... încolo... aistea ţi-s sculele de-acum!» spun şi trec înainte. La o parte în faţa bucătăriei, bănci rânduite, frei. Bănci înguste şi lungi, fără spătar, 'mi par bănci de şcoală. Şubrede, se mlădie când te-aşezi. Stau, mă ridic cu spaimă, dacă s-o aşeza pe a mea şi ăla Burtosu, crapă banca, se sfarmă. Mă uit, nu-i. întorc capul: saci înfundaţi au plecat la braţ, au pornit spre casa mică şi albă, se proptesc unul într'altul, se opresc şi iar pleacă; '1 duce să '1 culce, poate '1 şi leagănă. S'au dus să se... culce. Mă 'neacă fumul şi mă ustură ochii, mă mut la alt cap de bancă. Despicături mari de brad cât o bârglă, sprijinite 'n cap surlă, multe. Fum gros şi flacăre jos. Se împletesc limbi de foc pe ele. Trosnesc, se aşează, sar scântei semănate 'n lături şi aruncate 'n slavă. A coprins focul lemnele toate, arde 'n năbădăi! S-a luminat zidul din faţă şi casa din spate toată, perdelele trase, — cuibuşorul lor! De n'o fi Leu su'pat, că'l surpă. Mă uit.., şi el mă căta, vine lângă mine. N'aud ce 'mi spune, spune încet şi trosnesc lemnele tare. Bătrânul, cucoana grasă şi liceanul s'au dus, nu-i văd. Waldy stă grămădit, ferit, culcat la o parte cu botul pe labe. Un elev-brigadier trece cu o sarcină mare de lemne, în uşa bucătăriei le-aşează. Altul cară apă dintr-o putină 'n alta şi unul, tot brigadier se vede după tunică, rosteşte clada cu lemne, le-a 'mprăştiat focul. Flăcău-i mărunt şi oacheş; i-au fugit mânecile surtucului până 'n coate, braţele: pielea şi osu. Desculţ. Băieţii ăştia 'mi par cam slăbuţi, hrană ştiu ...abundentă; abuz de aer de munte, pesemne! Unchiu îngână un cântec, şi ea o lălăitură: «Pepiku-Pepiku topaghele Câtscke, Vona seghi na laviţe La-la-lâ, Potpârdel si plâcie! Le-le-le !» Stau la o parte; pe genuchi 'şi tine nepoata, mâinile scarmănă 'n poala fetiţii, cu gura îi desmiardă tuleii din ceafă şi fata râde. S'a potolit focul dar luminează, suflă vântul încet. Leu se 'ndreaptă spre ei, s'a oprit. A ridicat un picior şi uşor a ...stins focul acolo. Ruşinos căţel! Mă urnesc după bancă, dau să plec. Sporovăieşte.., începe-o poveste, — o şterg! Şi iar la 120 I noi în odaie: lumină, 'ntunerec, — fum, pişcături... Căs- * nim să dormim. Adorm... Tranc! — tresar, s'a rostogolit un pahar, s'a spart. { — «Nu mi-i d'a buna!» spune Mărio. — «Toată noapte-ai clămpănit din dinţi, ai bulguit te-ai zbătut, ai gemut, ce-ai avut?» î — «Nu'mi vezi cămaşa-i lac pe mine, ce să'ti spun? 1 Slavă Domnului că... dar, ce-am alergat! — sînt frânt de ostenit şi-abia 'mi trag sufletu-acum!» — «Dar ce păţişi omule? Te-a durut ceva?» '1 întreb. | — «Mă dor picioarele de alergătură, spaim' a trecut dar să'ti spun: mă dusesem la pescuit şi ca să nu '1 mai ^ acresc pe ...ăla, lăsasem părâul şi păstrăvii şi plecasem în sus pe cărare, în munte.» — «Când bre!?» — «Nu-ti spun., astănoapte-acum! nu mă mai zăpăci!» — «Acum?» — fac o cruce. — «Zic, o luai pe cărarea de pirş. Ai văzut tăblia galbenă pe care -i scris: «Vânătoarea Oprită»? pe-acolo am trecut. Cât oi fi umblat nu ştiu, cine-a pătruns vacul din!?... De-odată s'a făcut că se prăvăleşte pământul, m'a înecat duf de pucioasă, m-a orbit lumina albastră şi dogorea pe de a rândul, se clătina muntele tot şi uruia i văzduhul, şi s-a aprins pământul! Necuratul!» Iar fac trei cruci. — «Smolit, cătrănit se rânjea la mine, sim- ţeam cum 'mi intră picioarele 'n burtă şi 'mi creşte părul pe cap, numai aveam sânge 'n vine, dar mai era loc de spaimă, să vezi... A bostogărit din gură, a scormonit cu-o furcă brădetul, a răcnit din puteri. Ucigă'l toaca nu-i?! Am auzit ropotind, parcă să scuturau cinci munţi de zăpadă, sau se surpase zăgazul de sus şi ...şi când i-am v-ă-z-u-t... Mamă! au ţâşnit picioarele din mine, m'au repezit la vale, nu mai fugeam, scăpăram, nu ajungeam pământul! Stârnise blestematu un ciopor de 6000 de mistreţi după mine!! Fugeam..., ce fugă! şi aburul lor înainte, ei mai să m'ajungă, mestecau din măsele şi grohăiau într'un glas. Uite... la alt vânat m'aş mai duce, dar la mistreţi nu mă las dus nici legat, prea am alergat! Zic..., 'mi spuneam: de-oi poticni acum, uruială mă fac! Când să ies din pădure, colo lângă tăblia cu aviz, m'a secat la maţe spaima, — îngiulgită într'o maramă albă, o aia nemaipomenită, ochii verzi şi cât farfuria, roşcată la faţă şi cu pliscul cât iataganu, vântura din aripi, 'mi tăiase drumul!! Am cotit între pomi şi m'am plesnit cu capul de unu, — m'am trezit proptit cu căpăţâna în colţul pietrii... după masa de noapte, uite cucuiul!» — Frumos vis, bine-ai dormit!» îi zic. Şi iar am veghiat toată noaptea; lumina aprinsă nu-i mai îndeamnă să iasă la masă pe noi, ?tau grămădiţi în saltele, la 'ncheieturi. Purecii mai îndrăzneţi, vecinie drumeţi nu s'au astâmpărat, şi-au făcut de cap, tot l-au băşicat şi Mărio 'njură; aşa fură păcatele toate pe noi noaptea 'ntreagă şi droturile 'n noi. Ne sculăm, ne 'mbrăcăm, să pornim la drum, numai noi amândoi. Spre stăvilarul ăl mare... dacă om prinde, o s'avem de mâncare. Luăm o bucată mare de pâine, şi sare. Coborâm pe cărare spre râu, — o luăm la picior pe râu în sus. In poarta lui Falger doi copilaşi. Copiii lui: Ida fetiţa cinci ani şi Max şease. Bălani amândoi şi drăguţi. Neaoş români, aşa ne vorbesc limba, vorbesc şi nemţeşte. N'avem momeală pentru vânat, ne prind copiii lăcuste. Pornesc fuguliţa 'n livadă, alături. Sar cosaşii prin iarbă, copiii sar după ei; Max îi potoleşte cu pălăriuţa, o umple, o ţine 'ncheiată şi strânsă la piept, ne-o aduce. Ida ţine mânuţele strânse, printre deşte petrec mustăţile verzi de locuste. Am pregătit cutia, să-i descărcăm pă- 122 123 lăria. Bagă iar în ea mânuţa Max să le scoată, ...vax! «Zâzzz!» scântei verzi, toate-au sărit, s'au răspândit pe şosea şi prin iarbă. Max cu gura căscată, fetiţa aleargă, dă să pună mâna pe una, scapă ce are în mână. Acum gonim câte şi patru după cosaşi şi locuste. Iarba 'ncăr-cată de rouă, stă aplecată, lighioanele mici ruginii sau verzi subt ea 'n adăpost. Te pleci, întinzi mâna, casna şi-atât! S-a proptit în picioare, un stânjen-doi sare cosa şu şi-alergi, vreme să ai! Patru la pândă, la goană, am prins trei, i-au prins copiii; sînt în cutie. Pornim, copiii s'au luat după noi. O 'ntăritură 'n mal, la un cot. Buşteni întocmiţi, unul pe altul în lung aşezaţi, şi 'n lungul apii; curmaţi la un capăt se 'ncheie cu alt rând de bulumaci: perdeaua spre apă, şi altă perdea de buşteni sprijină malul. Golul umplut cu pietroaie. Clăditura 'ntreagă taie curentul, să n'aibă pluta popas să se-anine, nici să dărâme malul, sau să se sfărâme, potopită 'n pietroaie. Şivoiul o mână, ajunsă pluta aici, în ap' adormită, loveşte uşor, lunecă şi curge la vale. Intărituri de aistea sunt pe de a rândul unde-i un cot în loc. Lăsăm şoseaua, păşim printre pietroaie pe malul de grinzi, ne oprim. Mărio 'mi spune să stau mai la fereală, că peştele mare-i isteţ şi aici sînt numai din ăia, şi 'mi vede cămaşa că-i albă şi piere. Stau cum 'mi zice, un pas înapoi; la I doi stânjeni sub mine şi înainte, apa adâncă şi odihnită; | la vale gâldăul, iar fierbe apa. Lăcusta 'n cârlig şi un- diţa 'n apă, şi-aştept... Cinci paşi mai la vale, înţepenit în crăcane, undiţa lungă, alungă sfoara pe apă departe, Mărio la pândă, gândeşte pesemne la peştile-ăl mare. Simt că mă trage de băţ şi de mână. încet cum îi rostul, trag încet. A stat din zmicit, dac'a zmucit; trag iară, trage. Iar stă. Cu gândul la gard, n'o fi iar gardu!? gândesc că iar s-o fi aninat undreaua şi răsucesc odată din băţ şi dau drumul uşor; se deşiră iute mosorul, uruie morişca cu sfoara, privesc spre apă, capătul sforii 'nmuiat în apă fuge la vale. — «Trage!» 'mi strigă vecinul, — 4* «Uşor!». Prind repede sfoara de băţ, să-i astâmpăr goa- na, şi 'ncep să 'nvârtesc morişca cu sfoara. Zmuceşte tare, mai stă cât ai clipi şi 'mi îmbrânceşte mâinile-amân-două băţul din mâini, gata să '1 scăp. Se 'ndoaie de vârf, acuma-i una cu sfoara întins, şi să te ţii, trage! Or îi Ne-curatu ori peşte-mare/ Porneşte cu sfoara la vale, mi-a scăpat de sub deşt firul, mă zăpăceşte 'ntâmplarea. Acu ce-o fi să fie! dar ...dac'o fi Vidră? Când oi iscoate-o la mal sare cu dinţii pe mine! şi ţin de undiţă tare şi de-păn de zor. S-a scurtat sfoara, trage 'n putere, fâşiie lungă de-argint şi mare, sare din apă, undiţa '1 ţine. T scot capul afara, — ei?! nu spuneam eu că '1 prind? Mă uit la Mărio, blejdit mă priveşte. Are de ce, ditai păstrăvu 124 125- 4* mare, trage-o oca, şi mai bine. Zmuceşte, 'nţepenesc mâi-nilc-amândouă pe băţ, mă las pe şale, svâcnesc odată, Fam repezit afară din apă, să '1 arunc sus pe mal! întind mâna să '1 iau, s'a mai zmucit odată, a scăpat şi-a sărit... în apă. După el! Dau să m'arunc, mă prinde de brăcinar Mărio: — «Unde vrei să '1 mai prinzi, dacă l-ai scăpat după mal?» Săream îmbrăcat şi degeaba, să prind pe naiba? O fi ajuns la Vişău! A plecat răsbuzat, m-o ţi ie minte, şi eu pe el; m'a lăsat cu buzele umflate. Râde şi Mărio şi Ida, şi Max râde. Mă căsnesc, şi-o pornesc în sus pe râu. Şi merg tot într'una, un ceas mai bine. Trage de mâneca cămăşii, Max lângă mine. Micuţ şi desculţ, nu l'am auzit păşind 127 după mine. Mă acrise 'ntâmplareâ şi îmi vedeam de drum. 'Mi-arată cu degetul, sub mal, jos în râu, cât îi de lat pe fund de pietroaie un gard, '1 petrece apa, tot '1 acopere; dar Ia vale de el a săpat apa locul adânc, şi-i adâncă apa şi potolită. — «Aici 's iar păstrăvi mari!» spune copilul. Păi dacă, sînt, să-i ...luăm, nu sunt eu tartorul lor?! înmoi undiţa 'n apă şi-aştept ca stârcul, ce-o soroci norocul. Fuge-spumegă momeala cu apa, o trag şi-o arunc înapoi şi iar pleacă. Zvâcnesc de băţ s-o întorc, a sărit şi s'a prins cârligul în gard şi departe de mal. Ce-i de făcut? Jos în prăval şi în apă, se-acaţă pe gard puiu de om, Max. 'Mi r stă inima 'n loc, nu l'am văzut când a sărit după mal. Şi- \ voiul e tare, dacă l-o fura apa! M'aţin la vale să săr în l gâldău după el. A descurcat alcaua şi sfoara din gard şi 'mi strigă: — «Trage!» şi râde şi vine. 'L cert şi '1 sărut. Rupt ii cârligul, am scăpat de belea şi de pescuit, şi-i mai bine! Nu 'mi era d'a buna, văd. Max 'şi face de joacă. M'aşez pe o piatră şi rămân cu gândurile mele... ! XIX i „He was a mani" SHAKESR Sub picioarele mele râul nebun şi grăbit spală spinările albe de stânci şi pietroaie, şi curge la vale cu ...peşte, pesemne. Suflă vântul pe vale şi geme pădurea. Un trăsnet departe, un bubuit, răsunetul lui însutit '1 aduce pădurea şi munţii şi valea-aproape. S'a prăvălit un copac undeva în munte. Bietul copac! L-a ajuns neodihna; de un veac o fi stat la vânt împotrivă, For fi ajuns şi anii. A purtat fruntea sus o vreme, acum..? dar în drum a ucis, a sfărâmat alţi brazi înalţi şi voinici; i-a dărâmat bătrânul să-şi facă pat să se cul- 128 Dhu Nicodin : Lupii — 9 129 ce. A trăit în picioare şi moare alături neîngropat. Dacă şi vedea groapa alături, nu trăia atât! Curge mâzga din trunchiuri zdrelite şi frânte, sângele pădurii curge pe pământ. — «Copacule frânt, ai trăit o viată 'n picioare, mereu la un loc, nu neastâmpărat ca oamenii. An de an ţi-a însemnat un inel pe trunchiu, te-a 'ngroşat şi ti-a 'nălţat tulpina. Gândurile tale dacă ai avut nu le cunosc, dar gemătul tău când te-ai frânt, şi crăcile tale toate tremurând îmi spun cât ai suferit sărmane! Ani de a rândul vei fi trăit cu spaima 'n munte. Cu-noşteai glasul cu care-ti vorbeşte omul, glas de fier, lim-bă-topor; câţi ai văzut căzând sau ţipând desnădejdea cu crăcile rugă spre cer, pe câţi i-oi fi auzit plecând spre pământ, spre mormânt! Fii liniştit, tu cazi singuratec, nu eşti în văzul, nici în auzul veri-unui om, eu uit şi nu spun nimic. Ai scăpat de foc şi de fum şi n'ai să fii cenuşe. Dacă te ucideam noi? Apoi aflai ce-i canonul: mână, picioare, crăcile toate, toate le pierdeai şi pe rând, deşt cu deşt, fiştecare crenguţă. Şi pielea după tine, scoarţa 'ntreagă jupuită. Plin de răni, scăldat în sângele tău, ud de mâzgă, înoroiat de ţărână, târâş prin răstoace, dea-valma cu alti fraţi de-ai tăi, rostogolit pe jghiaburi, lovit, stâlcit sau târâş tras de boi până 'n vale, gol rostogolit pân' la râu, de ce te-ai scuturat într'una, de ploi, de 130 ape aveai parte, de apă! Bătut în cuie, întocmit plută cu alţii, însemnat de bardă, zdrelit de pietre, înecat în apă i dar lustruit şi spălat, călătoreai tot râul, tu răzeş din ^ munte, ajungeai la oraş! Acolo odihneai până-ţi venea rândul. Toate 's rânduite la oraş. Apoi cunoşteai o roată cu dinţi, toporu-i unealtă de tară şi numai avea ce să-ţi facă; roata 'ti împărţea trupul şi născocitura ceal'altă, ferăstraiele 'mpreunate te despicau tot. Tot trupul scânduri! Mai păstrai tu o picătură de viată sau de simţire în tine? Aflai că oamenii lacomi peste măsură, f indc'au tăiat prea multe păduri şi copaci, n'au ce face cu lemnul acuma şi zac buştenii grămadă şi putrezesc. Par'că nu puteau să zacă şi în pădure! ? N'au bolile lor sau să crească dacă-i lăsau în obor? ^ fiecare 'şi are oborul, atât cât îi umbra, i-a lui şi-i ajunge. Stive de scânduri zac, putrezesc în gări şi prin porturi; te purta nenorocul poate şi pe acolo... Dacă treceai ho-pul, gândeşti ce noroc întâlneai? întocmit scânduri, dacă n'ajungeai ladă, scăpai o vreme de foc; dar altfel numeri anii decât noi, ai altă răbdare, dar vremea te-ajur.ge, şi tot la foc ajungeai sau, purtat pe valuri departe, te înghiţea adâncu 'ntr-o zi! Scândură... petreceai clavir sau vioară, învăţai să plângi iară, şi 'n bucăţele sau../pat | aflai cum odihnesc oamenii, puţini de-un cârd de vreme. Cum 'şi trudesc ...nesomnul! Aflai şi cum iubesc, dar câte suferinţi aflai: în pat pă- > 131 timese oamenii şi cei mai mulţi dintre ei mor tot în pat; eşti răsbunat, cutia cu care-i petrece la groapă, şi ii îngroapă tot de brad. Acolo bradule mort purtai în tine alt mort, putrezeaţi împreună! Pământul are căi nemărginit de multe dar şi cei de 'şi fac rău se 'ntâlnesc şi ăi de 'şi fac bine, — 's puţini. Iată soarta de care-ai scăpat^ şi sunt mulţi ca tine cari-au căzut în ghiarile noastre, — şi eu sînt om, nu mă blestema 'n zadar, n'am amestec cu ăi de te taie!» Dela oraş pân'aicia toţi munţii s'au golit de pomi. Dece i-o fi tăind într'una dacă's sorociţi să putrezeasc* aiurea? Bucovina era o pădure, acum un cimitir de trunchiuri smulse şi strâmbe. S-au deprins oamenii să verse la sânge, — «păcatul tău îi că ai, de-aia '1 varsă că văd nu mai trag folosul din tine. Hrăneai o lume din trupul şi viaţa ta, acum sărăcia îi suge şi mor de foame şi de frig mor, c'au cheltuit alţii parale prea multe să te doboare şi să te care şi lemnele 's scumpe, şi 'n paguba 132 nu vor să le vândă. Sărmane copac, te-am auzit murind şi mă doare, am odihnit poate 'n umbra ta, şi...» Vorbesc copiii, a sosit din urmă şi Ida şi Mărio, a prins un păstrăv de-o şchioapă, tot în locul unde '1 scăpai pe al meu. Pornim înainte, copiii cu noi, de casa lor sînt departe. Ar fi cu cale să prânzim, copiilor le-o fi foame îi târziu, dar un peşte, o bucată de pâine şi ...sare? Unde-i «minunea»!? O vrea Dumnezeu! Şi pornim înainte. Mai stăm, Mărio mai prinde doi peştişori de-o litră, Max face haz şi Ida bate din palme. XX ..Was blieb? — Ein schlichtes Kreuz Ifaus Holz und — ei ne Muttertrâne.*, ERNST STAUS. Se desparte râul în două, lasă pe dreapta o şuviţă de apă. O trecem, sîntem pe prundiş. Apa mai mare şi multă curge sub malul din faţă. Mai sus de noi şi departe un podeţ peste râu. 'Mi par doi Sfinxi şi negri. Ajungem. Aşezaţi pe grămezi întocmite din lemne cioplite şi încheiate, la doi stânjeni unul de altul, doi cerbi — coarnele rupte, culcaţi cu capul pe labe par'că | dorm sau veghiază. Ciopliţi din bardă dintr'un trunchiu >» de copac, crăpaţi de ploi şi de soare, mâncaţi de putregai 133 şi de cari, înegriţi de vreme,—acoperişul a fost, 1-a suflat vântul, — păzesc intrarea pe pod. Trei trepte, urcăm. Nu-i pod cum se face; doi buşteni lungi cât copacul, alăturaţi, 'şi sprijină trunchiul aici pe prundiş şi fruntea pe malul din fată. Apa curge doi stânjeni sub ei, curge şi plânge... Păşim, se clatină, se albie şi tremură podeţul. Copiii pe mal înapoi. Malul din fată munte. Un cot de munte; în stânga pârâul, curge în râu, curge şi plânge. Netezită coama de munte, spre râu şi spre părâu. Din pod un prag. Cinci trepte, acoperite. O santinelă. Trup falnic de om. Cască nemţească, german. Puşcă şi baionetă. Smirna stă. Fata înegrită şi tot trupul, tot dintr-o bucată, lucrat din daltă dintr'altă viată de pom. Strajă stă şi veghiază, şi altă strajă un pom, uscat şi mort între morţi. O bancă şi urme de paşi cari-au stat: trupuri pe bancă au odihnit acolo, şi-au plâns bieţii oameni poate copiii lor. Urcăm iar şease trepte. Când intri 'n împărăţia spaimii vezi dintruntâi un nemărginit deşert în care se zbate-un schelet, iată ce-ti spune închipuirea! O cetitorule, aici îi locaşul durerii, uitarea urzeşte put fără roată, plâng morţii căzuţi într-o noapte de groază. Ce linişte-adâncă sub crengile 'mpreunate şi grele! Sub o ulucă îngustă, crăpată, pe o cruce 'negrită, plecată, un Christ răstignit, pe coltul gurii săpată 'n lemn s'a prins durerea adâncă şi mută, se 'ntreabă par'că: «Dece-am îndurat atâta!? şi pentru cine!?» In lături, departe, doi îngeri, aripile 'ntinse, crăpate de soare şi ploaie; sunt veştejite aripioarele lor. Păzesc sau se roagă. Şi jos morminte. Multe şi mari, cruci rânduite. Nume pe ele şi zile 'nsemnate. Crucile spun cine-i stăpânul vremelnic pe loc, de odihneşte unul; dar sunt şi cruci înfipte multe, şi numai câte una pe o movilă mare, acoP odihnesc mulţi, sub câte una o sută. Ofiţeri şi soldaţi la un loc. Pe soclul crucii toţi însemnaţi, nume şi grade, toţi odihnesc împreună. Jăger = Reg. 3.., batalionul... 8, 5... Aici... «Ce va fi» îi lene şi-odihnă de veci; abia o gâză mică şi verde, o văd, scobeşte încet, î-n-c-e-t-i-ş-o-r în ţărâna uscată, pe o movilită. încolo somn. Viaţă 'mbătată de nemărginire! Sufletul meu '1 credeam adormit, şi iată cum se deşteaptă 'ntre morţi! Cad spice de pin şi se 'nfig în ţărână, un gorun se desbracă de frunze să-i învelească, e toamnă şi iarnă curând. Amărăciunea-i lină şi mintea senină, o simţi liniştită. Morţii 's bine aici, îi încălzeşte pământul, le-a supt tai-nile toate. Remuşcări, dor, îndoială, avânt, sfârşite toate! Alt popor... de rădăcini de copac mişună, ei dorm. S'au topit; argila roşie a supt făptura albă. Harul vieţii a tre- 134 135 cut în flori, — sunt floricele, — şi 'n pomi. Gândurile lor, vorbele? fraza obişnuită fiecăruia? — toţi avem una 'ntre toate, — farmecul, sufletul, simţirea, unde? Toate sfârşite! Viermii au scobit cuibul privirii lor. Ochii, gura, faţa întreagă şi trupul s'au topit în ţărână, au reintrat în jocul prefacerii fără sfârşit. Slabă imortalitate neagră şi aurită de glorie, cum vrei să faci din «Moarte» un sân de «Mamă», odihnă?! Amară minciună şi pios şiretlic făurit să-i mâne la groază şi să-i aşterne 'n odihna de veci! Privesc o cruce vopsită proaspăt, o placă mică smălţuită alb spune: «45. Bleibtreu Thomas *) fr. Jăger = Reg. 3. geb. 23/XII 1899 gef. 24 *) 45 Max Fleisch. 1-e Kamp. Mimchen. Dez. 1916 am Coman». Voluntar, a căzut. Şaptesprezece ani! Un copil blând şi bălan, n'ar fi vărsat o picătură de sânge, aşa l-au crescut; a venit să ucidă şi l'au ucis! Flori pe mormânt; nu s-au uscat încă. Alături, în nisipul aleii, proptite 'n măluletul de muşchi şi iarba strivită, două urme rotunde, alături şi-adânci; sub povara durerii în genuchi aici a plâns «Mama» copilului care doarme. Când a pornit, o lună sau câteva zile 'nainte să cadă, amăgit, râdea, sbura, '1 mâna nebunia care ne prinde, din când în ...când. A trecut, dar mama lui plânge până 'n mormânt! şi vine să 'şi vadă copilul aici. Scurt ceas e viata! Ce «va să fie» văl nepătruns; puţina credinţă ce am mi-o spulberă judecata 'ntr-o clipă şi ...tot mintea o pune în suflet la loc... sau sufletu 'ndreaptă ce a strâmbat mintea? M-o-a-r-t-e, taină neagră, rit nepătruns, cult neînţeles, cei cari te-au aflat vor tăcea în veci! Limba topită, zăvorită gura, stinse simţirile, cad trăsniţi când pătrund în împărăţia ta, privirea lor se stinge când te-au privit; aşa-i culegi, aşa-i primeşti, să tacă 'n veci! Şi 'mi plimb paşii prin cimitir, privesc la malul dinspre râu. L'au întocmit, l'au întărit. Aflasem: ...sînt doi ani, când s'a dărâmat stăvilarul, ploua de două săptămâni încheiate; curgea şivoiul nebun, umflat peste maluri, fără odihnă, a urcat apa să se odihnească aici. Cimitirul era plin de... ce'l împlineşte; a scobit apa ma- 136 137 !, a măcinat pământul, a dat peste cutii, le-a rupt fun- ţmută! îi păstrase varul din mal. Toţi trei îmbrăcaţi şî încruntaţi la faţă, tigvile sparte la toţi trei de şrapnel. 138 încolo întregi şi ţapeni. Gata să-i ia apa. Falger le-a purtat de grije, consemnul era să nu-i lase să plece. I-a adunat, le-a cetit popa odihna, şi i-a mutat mai în deal şi a întărit malul; altfel fugeau mulţi, se răspândeau pe vale toţi. 0 iau spre stânga, trec spre părâu. Aici cimitirul închis cu... sârmă ghimpată! Nici aici n'au scăpat de ...zămislirea de iad; câţi a ucis născocirea asta drăcească! S au răzimat morţii pe ea sus pe creasta de munte. Plecaţi din tranşee, porniţi la asalt să alunge pe ruşi din şanţurile lor, s'au proptit unii 'n sârmă, acolo-au murit, şi alţii s'au întâlnit cu cei eşiţi din şanţul din faţă. Le scăpărau ochii la toţi de mânie, s-au prins în strânsuri sălbatece, scrâşnind din dinţi şi-au strigat ura, gura 'n gură, şi fierul-cuţitu 'nsetat de sete nebună de sânge s'a săturat din trupurile lor; şi-au împrăştiat maţele-aco-lo şi pe paturi de puşcă şi-au golit tigva toată; s'au liniştit, sărmanii! N'au fost certaţi dinainte dar s'au ucis să ..Jmpace pe alţii. I-au cărat în vale. I-au adus aici, rânduri rânduri nesfârşite. Au stat să se adune, mulţi pentru o groapă. Le-a spălat ploaia feţile 'ngălbenite şi reci şi s-a scurs apa 'n râu să '1 crească. Ei au stat din crescut, bieţii copii! Şi totuşi,... 'mi spun, aveai putere Doamne să stăvileşti iscoada şi necazul! Să ţărmureşti ura, s-o stingi. S'alungi Î39 năpasta, să 'ndepărtezi moartea! poate, dac'ai fi vrut!? Ai lăsat să domnească ail'altă lege aspră: tot ce-i prevedere, numai şi pentru ce va să se nască, încolo nici-o oblăduire, niciuna! Dar copiii ăştia cari-au murit, n'avuseseră încă timp nici să ...iubească!? Oeârmuirea e prea aspră, Doamne! Sărmanii copii şi sărmanii nemţi! Ne-au fost vrăşmaşi, aşa au sorocit alte 'ntâmplări, n'ar fi vru t-o; aveam cu noi, între noi, pe cel mai bun dintre ei, a fost să fie aşa! Plec, părăsesc cimitirul şi... «j'ai crie le coeur tres bas: «la vie est triste ici-bas! «L'eeho m-a repondu: «Bah!» De când au murit... ce s'a schimbat pe valea asta? Ii mai bine? Trage folos cineva? Poate... încolo... „Curae non ipsa in morte relinquttm" XXI Plecăm pe pod înapoi. Copiii se joacă 'n prundi?. — «Hunger copii?» Răspund într'un glas: — «Jâ!» Pornim spre vale; aproape, acolo la cot în liniştea apii, poate ne-ajută norocul să împlinim patru, un păstrăv de fiecare. Mărio îi dibaci şi noi avem nădejde. Pe şosea, ne tragem sub o stâncă eşită din munte în lături. In adăpost vrem să facem focul. Adunăm surcele şi lemne, să rostim prânzul. Dac'am avea şi smeură, puţină? Dincolo-i multă, pe malul cel'alt. Pornesc copiH 'ntr-o goană; din piatră 'n piatră păşesc, sar şi fug. Au trecut, acum se caţără amândoi pe malul din faţă. Au urcat şi aleargă, se pierd prin tufişuri, se pleacă, se 'nalţă, culeg şi cântă. Smulg din râu două pietre curate şi lătăreţe: plita. In adăpostul stâncii le aşez culcate pe două pietroaie, pirostrii. Maşina de gătit îi gata. Supt ...plită şi 'n lături grămădesc găteje, surcele. Aprind focul. O flacăre slabă, limbă subţire de foc, fâsâie, atinge şi linge surceaua mica; flacărea creşte, afumă surceaua, o 'negreşte, o despică şi-o răsuceşte; fum izvorăşte, pătrunde grămada de lemne întreagă şi se înalţă. Sfârâie: gem gate jele, trosnesc beţişoare şi crapă, bufneşte flacăra mare, ţâşnesc limbi de foc şi sar scântei peste tot. S'au întors copiii. Mânuţele 'mpreunate, şi 'n frunze boabe roşii de sânge, o grămăjioară de boabe varsă fetiţa 140 141 clin poală şi Max ne aduce pălăria plină de smeură, de frunze de tufă şi de urzici. A mistuit flacăra lemnele toate. Două sarcini de crăci aduc iute copiii şi focu-ador-mit se deşteaptă: fum şi scântei, s'a încălzit plita. Vine şi Mărio, aduce încă un păstrăv, s'a împlinit minunea! Priveşte la foc şi ne spune că taică-su, Dumnezeu sâ-i odihnească ţărâna! într-o zi, şi el era mic ca un nod sau cât Max, şi îi era foame cumplit, — erau la pescuit; le-a fript pe o piatră păstrăvi. Copiii ascultă povestea trăită demult, şi mestecă 'n guriţe ce or să pape. Mărio scoate din geantă peştii câte-şi patru, călăreşte şoseaua, coboară la râu să-i golească de măruntaie, să-i spele curat. Acum ne-am strâns toţi la foc, împrejur. Pietrile-plită sînt calde, ard. Am rânduit peştii pe ele, la rând patru, presăraţi cu sare; doi au şi icre şi unu are lapţi. Dogoriţi pe o parte, Mario-i bucătar, îi întoarce pe ail'altă parte. Solzii mărunţi s'au pârlit şi pe pielea arsă, cojită, se-aprind mai tare picăturile roşii care le presară trupu-şorul lor de peşti împărăteşti. Friptura e gata, îi desli-pim după plită. Unul s-a lipit de piatră, 'şi ia partea ei; deslipim o bucată. Avem trei păstrăvi şi o bucată. Tm-părţim pâinea 'n patru, bucăţele mici. Copii capătă doi peşti întregi, şi-i papă cu pâine la repezeală. Căpcăunii mici ar mai păpa încă patru! Izvorul alături în stânca, bem apă rece. Mărio deslipeşte coaja de peşte rămasă pe piatră, Max '1 priveşte... şi-o papă şi trei firimiturele de pâine. Trecem pe feluri la smeur' adusă de copilaşi, lăbuţele roşii şi guriţa toată; mănâncă cu poftă copiii. Nu-i glumă atâta alergătură pe ei! Şi-au amăgit foamea; acasă pe masă, şi masa-i gata la ceasul ăsta, acolo îi aşteaptă o gâscă pe varză, ne spune Ida. Trece-o căruţă, 'i oprim să le dăm buclucul, copiii. Pân7 să oprească au sărit în cotigă tovarăşii noştri; râd, ţipă, vorbesc, ciripesc şi tălmăcesc ălor din butcă zaiafetu dela foc lângă plită. Pe şoseaua de piatră hodorogeşte şi sună, ropotesc copitele, uşor se duc la vale. Noi ne-am potolit foamea bine, aprindem câte-o ţigare din tabachera lui Mărio. Fu masa cea mai gustoasă de când am venit! Ne 'ntindem la soare, ne cântă râul alături; aromim, ne prinde somnul. Şi tot râul ne deşteaptă, pornim iar în sus pe şosea. Ajungem la un canton. Ni-e sete şi cerem apă. Lângă portiţă o bancă şi umbră. No aduc un urcior, tot îl golim. Stăm de vorbă cu pădurarul, şi ăsta ne spune păsul şi multe... Aflăm că pârâul din faţă, ăl de curge pe lângă cimitir, îi plin de păstrăvi. Pornim. Trecem podeţul de bârne, intrăm iar în cimitir. Umbră şi jale. Copaci negri şi mari, nici sgomot, nici şoapte, umbră-aşternută, noapte. Cotim la stânga, tre- 142 143 cern gardul de sârmă, coborâm în părâu şi suim. Jghiab lat de butuci, a fost şosea clădită din trunchiuri de brad pe care târau brazii ciopliţi, când mai erau brazi în munte. Au chelbit munţii 'mprejur, s'au isprăvit copacii. Neumblată şoseaua, a năclăit-o apa, nomolul, şi-a putrezit-o ploaia; şivoiul a umplut-o cu pietre şi a năpădit-o muşchiul verde şi buruieni; umbli-anevoie prin pietre-ascuţite, cufunzi în noroi şi pe-alocuri o 'neacă pârâul. Şi urci tot într'una. Umbli mai greu ca pe munte. Apa m'am făcut tot de osteneală şi de zăduf, scot cămaşa, o anin într-o cracă. — «Aici», ne spune pădurarul, — «boierul ăla cărunta şi meşter mărie la prins peştie, a prins mai anu patrusprezece păstrăvi tot de-ăia marii! Tot aici o ucis stăpânul aseară o ciuhă şi alta azi dimineaţă, jos lângă cimitir o căzut, s-o târât pân' acolo. Lacurile 's mai în muntie, merem sus pe gârloacă?» începe să plouă, ne 'ntoarcem. Ajungem la râu, a stat ploaia. Trecem podeţul. Pe şosea huruie-o căruţă, vine; sar copiii din ea. Ida şi Max, sătui odihniţi s'au întors. Mai e un pătrar de poşte până la stăvilar. Ne-au spus, ăi depe-aicia, că-i lucrarea cea mai de seamă din Europa întreagă. O ?L. Plecăm cu cotiga, urcăm încet. De la o vreme se frânge şoseaua, înoroiată, înecată de râu şi măcinată de apă. Pe prund stive de lemne, cladă 'ntreagă de trunchiuri. Un podeţ pe stânga, şi din munte curge în albie largă pârâul, chilăvit odihneşte. ...Acum şoseaua îi clădită 'n bârne, în curmeziş aşezate. Troncănesc roţile şi caii alunecă, ne scutură căruţa, oprim. Pornim pe jos şi ajungem. A rămas sus şoseaua, s-a prăvălit albia râului toată. Vale adâncă; în sus şi în fund de-a curmezişul şi cât îi valea întreagă un zid, clădit din piatră; înalt de opt stânjeni sau zece şi lung de şaizeci poate; capetile proptite 'n maluri de stâncă. In mijloc, deasupra o hrubă sau casă o fi. In dreptul ei, la 2/i din cât îi zidul de 'nalt, măsurat de sus, în zid stăvilarul şi jghiabul de blăni, '1 împlineşte apa repezită pe gura deschisă doi stânjeni în lat. O prispă 'n beton şi se răsfiră apa domol spre scoc corleşte, lac odih neşte acolo şi-adâncă. Privii din vale. Suim. In stânga o casă cu două caturi şi 'n dreapta... stăvilarul—clădirea. Prispă lată, cinci stânjeni mai bine, te mână spre adăpostul din mijloc, acolo sfârşeşte. Spre vale privirăm; spre munte, în sus, ...de uiţi unde te afli, apăi crezi într-o clipă că te-ai deşteptat aiurea, în Şviţera poate. Un iaz mare, lat cât îi zăgazul, se lăţeşte mai mult şi de opt ori mai lung. Apa adâncă ajunge un metru sub 144 Dinu Nicodin : Lupii — 10 145 mine, la dig. Adâncă şi 'ntunecată. Munţi împrejur, pornesc drept în sus îmbrăcaţi cu arbori înalţi. Brazii bătrâni 'şi scaldă umbra în iezer şi '1 înegresc. Şapte stânjeni de apă spre fund şi rece. Doream să mă scald dar nu mă îndeamnă. Baia aici îi mai tristă de cât cimitirul. Intru în casa din mijloc. Uruit şi sgomot de apă căzând. Crezi că e moară. Praf, — nu de făină, încolo rostit. Două cruci de cumpănit lanţul. O stângă de fier, canghela soroceşte nivelul. In podele o gură, beznă 'ntunerec. Coborâm o scară 'n spirală, adâncă, îngustă şi pe treptile din urmă udă, urlă apa şi 'mproaşcă; în stăvilar înăuntru o fereastră goală, goneşte pe jghia-bul de piatră apa nebună să fugă pe jghiabul de lemn de-afară, dar lasă să treacă lumina. Urcăm scara, ajuns pe podele ies pe ail'altă uşe; prispa te duce la mal. Frumoasă lucrare, 'ntocmită să strângă apile din şivoi şi din ploi, din râu să crească un iaz. Când se strâng plutele 'n vale, dau drumul la iezer, creşte apa pe râu de o jumătate de stânjen, saltă plutele toate şi le porneşte 'n grabă; trei ceasuri până 'n Vişău, mai două postii. Acum îi oprită apa, curge doar sporul. In trei zile se umple lacul şi se scurge 'n trei ceasuri... Şi-aici aduni greu şi cheltueşti dintr'odată! Lipseşte paznicul, îi bătrân, optzeci de ani, şi de treizeci e paznic. A plecat, aflu, la oraş să 'şi târguiască merinde. 146 Tot plecat era şi acum doi ani; ploua de două săptămâni încheiate şi se umflase iezerul rău. S-a grămădit apă multă, împingea şivoiul, dar răbda zidul de piatră. Necăjit torentul urla; i-au venit ajutoare din munţi şi» voaie, au adus trunchiuri de brad multe şi grele, şi le-a repezit pe zăgaz. A sfărâmat faţa şi o poartă, a înecat prispele-amândouă, a măcinat tencuiala şi a înghiţit pietrile mari şi a surpat binaua. Şi-a croit prin zid două şosele largi, de ambele părţi, mai să dărâme tot stăvilarul; a curs râul înebunit la vale, a înecat şoseaua, a mestecat maluri, a rupt podeţe şi a desgrcpat morţii, — a fost apă mare. Nu s-a înapoiat paznicul; ...de n'ar afla şivoiul, şi s'ar trezi 'ntâmplarea! Pornim înapoi, înserează. Ajungem iar la canton, o-prim. Ne-a ajuns şi pe noi foamea. Ne dau pâine şi unt şi au scos proaspăt din stup un fagure de miere. Ne dau şi cafele cu lapte; bieţii oameni ar vrea, ne spun, să taie o pasăre iute, s-o fiarbă. Le mulţumim, ospătăm din belşug. Soţia lui Falger încă-i aici, nemţoaică detreabă şi bună; slăbuţă, căsnită cu grijile casii şi blândă. Ii de prin partea locului, bărbat'su a mai fost însurat, i-a murit soţia dintâi, i-a lăsat două fete mari, sînt la oraş la stăpân. Ne 'ncărcăm toţi în căruţă, plecăm. S-a răcorit vremea şi plouă. Avem două plocaduri, înfăşurăm copiii în ele, 147 r osteniţi adorm. Mai să ajungem acasă la ei, mă dau jos din căruţă să-mi desţepenesc picioarele. Porneşte căruţa, şi 'ncet plec şi eu înainte... XXII „God made himf and therefore îet hun pass for a mari' SHAKESR Roşcovan şi greoi urcă malul din râu, intră 'n şosea, mă priveşte; e breaz şi 'nfoiat. Mugeşte înfundat şi vine spre mine domol. Ăsta vrea să 'mi vorbească, pricep. — «Meri la Castel sau poposeşti la noi?» mă 'ntreabă boul. — »Mă duc în deal dar m-oi opri şi la voi oleacă.» 'i răspund. Păşim împreună, nu sîntem înjugaţi dar ne 'nţelegem. 'Mi spune necazuri mărunte. Vorbim de una de alta, de multe. 'L ascult: — «Reviru 'i are domnu-boier de mai doisprezece ani. 'L avuse Tissa 'nainte, era socotit revir înmpărătp.sc, din toată 'mpărăţia ăl mai vestit ăsta era! L-a luat dintr'un-tai pe zece ani cu peste o mie cinci sute de lei arendă pe 148 an! Eram toţi mulţumiţi, dar când mai era un an să se 'ncheie sorocul, au venit nişte grofi, domni de ăia marii din Pesta: un baron Kornfeld şi altul Gutmann şi-au vrut despieliţaţii să dea pentr'un sfert din revir un milion trei sute mii, să'şi ia asupră-le tot personalul şi an-garalile toate. Umbla boierul nostru topit! A cercetat, a iscodit şi-a aflat, — că-i iscusit tare, — că domnii amatori din Pesta plăteau din prisos şi-ar fi plătit şi mai mult fiindcă... puseseră la calea jupanii să sape un tunel, larg şi mare, cu-o gură 'n Pesta şi cu ail'altă sus pe Pic-trosu aici! Să treacă cu grosu armaţii din Pesta 'ntr-o noapte, să ne cotroape ţara şi să ne prade!» Mă înfior de groază, de ce se putea întâmpla! — «Ei! dar n'a mers cu stăpânul, amarnic veghiazâ», spune boul, — «îi patriot mare cu suflet pentru ţară; a lăsat toate baltă, era 'ntr-o Marţi, dar nu şi-a cumpănit nici viaţa şi la drum a pornit spre Bucureşti. A răsturnat ciorna, gata să găsească contracţii 'ncheiat; a mai luat reviru pe-un termen mai lung, l-a luat singur; a împins ce-i dreptu la preţ, ce nu faci pentru ţară!? I-au făcut case, Castelul; dar amu '1 costă o mie opt sute de lei cât îi anul, dar am scăpat de duşmani! Ii le-o răsplătit tara pe toate?... Şi câte mai face!? Cu pescuitul n-a nemerit-o! aici numai erau interese înalte; negustorie curată, aşa 'nţeleg eu, să iei cât mai eftin, să scoţi 149 folos înzecit. Nu era zor să 'şi râdă de parale ! Şi-a luat sarcină mare, auzi: cu cheltuiala lui să pescuiască peştele tot, singur să'şi-J vândă; să supraveghieze tot personalul plătit ele stat, să le 'ntocmească dumnealui însărcinarea la fiştecare, la toţi să le dea de lucru, — fie! S-a apucat şi s-a 'nglodat să mai plătească la Stat şi arendă pe an pentru peşte: trei-zeci-şi-şease de lei! Pe unde o scoate cămaşa, nu ştiu!? 'L socoteam mai deştept decât mi's dar cred că s-a 'nşelat tare! De-aia mă vezi amărât, şi toti sîntem îngrijaţi! Mie mi-i drag boierul, omoară ciute, le taie, le vinde; mă lasă să trăiesc, Domnul să-i ajute!». Credeam că aici cel puţin la munte, departe de grijile şi de necazurile dela oraş, să găsesc lumea mai mulţumită! Poveste! Auzisem cle-acasă încă că'n Maramureş e sărăcie şi mare nevoie, dar nu mă ducea gândul să fie 'ntr'atâta! Şi mai gândesc că boul aista greoi, roşcovan şi" breaz, trebui că are părechie în capitală la minister, altfel...!?... —- «Da, viu!» Mă strigă Mărio, din curte. Am ajuns la casa lui Falger. 'Aii iau rămas bun dela bou şi intru 'n ogradă. 150 S-au strâns în faţa şopronului toţi. La un stat de om înălţime, o fereastră tăiată 'n ulucă, nare geamuri dar are gratii. — «Friţ!» '1 chiamă nevasta lui Falger, pe un băţ îi întinde-o bucată de carne. Nu văd mare lucru, s'a înoptat aproape, îi întunecată fereastra de bezna dinăuntru. Un mârâit înfundat şi aspru. O ghiară mare, o labă lată păroasă şi ghiare-ascuţite căsnesc să acaţe bucata de carne; aduc o lumânare, sticlesc doi ochi gălbui şi aprinşi şi scânteiază răutate, colţi albi de fildeş mari şi'ascuţiţi; rânjit şi zburlit la mustăţi. Nu-i văd trupul dar capii i rotund, mare şi vânăt, în urechi cercei, moţ vărfuiesc urechea. Ii rău. Sînt trei săptămâni 'nainte, lucrau oamenii la lemn-?, sus pe părâu. A trecut o femeie de râs, avea cu ea doi puişori, mari cât un mâţ. Au păşit părâul, unul din pui — s'o fi temând de apă? a rămas în urmă. Au alergat tăe-torii, a fugit mama şi puiu ăPalt. Asta s'a ascuns într'o tufa; l'au căutat, se zbătea inima 'n el de spaimă, numai văzuse lighioane-aşa multe şi drepte şi mari laolaltă; şi cum sbierau! S'a oploşit cu capu 'n ţărână şi labele strânse sub burtă. L'au dibuit; a aruncat unul tundra pe el, l'a 'năbuşit; a crezut că-i ceasul din urmă. S'a pomenit într-o traistă, 151 mirosea a ceapă şi brânză şi slabă lumină; munci cu ghiarele şi cu dinţii 'n zadar. L'au purtat, l'au clătinat de-i venea ameţeală; s'a po menit aruncat într'o şură, aici. Şi-acum puiu de râs îi după gratii; el sărmanul de unde stă socoteşte că noi de '1 privim — ne-a învăţat răutatea! — stăm după zăbrele de... rei, să nu sărim pe el să'l înăbuşim iară. Şi mârâie 'ntr'una. Iată ce-am înţeles, din trista-i poveste, din ce mârâind pomenea. Mai aflu, nu dela el, el nu ştie săracul, mai aflu că or să '1 vândă sau să '1 împăieze. N'am să i-o spun, — vin ale rele destul de devreme! E târziu şi ne facem de drum spre Castel. XXIV tJUle diese Leute sonnen sich in rom' scher Abkunţt Scheint Diese Serben~llngro~Croaten woîlen Trajans Enkel seini'* SCHROFF — EMINESCU /\ jungera. Nu-i nimeni afară, toţi 's năuntru. In-trăm în sufragerie. Toţi 's adunaţi acolo. Le spunem «bună-seara», abia ne răspund; toţi încruntaţi, nepoata surâde. Tac toţi, tăcem şi noi. 'Mi lipesc spinarea de sobă. Stăpânul cată cu ochii 'n pământ şi 'şi burgheleşte cu un deget palma. Ce gânduri l-or fi muncind ? — «Na v-a succes a prindiie păs-trăvi?» ne 'ntreabă cucoana. Toţi 's atenţi. — «Abia patru !» răspunde Mărio. Boierul priveşte spre Jojka, par'că '1 mustră din ochi; n-o fi ţinut consemnul, a uitat să... se ia după noi? Oftează biet domnu-Jojka, se saltă din scaun, nu-i mai înalt acuma; se cată 'n nădragi, a scos o ţidulă, se uită pe ea, — 'şi face de lucru se vede. Nu ştiu ce-i spune cucoanii, nevesti-si, îi întinde petecul de hârtie; ea-i da peste labe şi-i strigă: — «Belieşte-ţi ochii şi cetieşte căz' doar viezi!!» Cum '1 iubeşte ! Şi iar tăcerem toţi. Acum văd, unul lipseşte, unul cât zece, domnul ăl gros. Târziu ne întreabă. Venetici, spune : — «Aţi prins peştie mâne?» —«Aş! toţi patru % de kil!» îi răspund. — «Ne găsise foamea şi dacă n'aveam de hrănit şi plozii lui Falger, ne mulţumeam poate cu doi!» zice Mano. — «Jăvrile alia încă s'or învăţa să mâncie la peştie...!» răbufneşte cucoana. Jojka se strecoară pe uşe. Pe uşa crăpată intră Waldy copoiul. Păşeşte uşor şi smerit, dar a scârţâit uşa... — «Târliască dracu 'n coşu!» zbiară cucoana şi s+ăpâ nul sare 'n picioare roşu de mânie până 'n albul ochilor. 152 153 Spăşit, cu coada 'ntre vine s'a tupilat căţelul după cămin, oploşit jos pe scânduri şi le-a udat. — «No ! arzămni-te trâznetiu javră!» şi-i repede-un picior în şolduri; scânceşte căţelul şi plânge. Se răpede ia uşe, larg o deschide, prinde pe Waldy de ceafă, grăpiş '1 târăşte spre prag, bate din tălpi după câne şi zbiară : — «Meri de-aicia mâncete-ar bursucii!» Pe duşumele şi-a însemnat bietul căţel drumul cu spaima. I-o fi fost frig şi o fi fost şi ostenit poate, aştepta vre-o răsplată? — nu pe asta; făcuse poate-o ispravă, trăgea nădejde la un os poate? Nu se au bine, Domnul să-i înţeleagă! Necăjit se plimbă prin odaie: — «Nu-i pot răbda cânii ăştia: am să '1 'mpuşc!». — «Minte! are nevoie de el.» 'mi suflă de lângă mine, Leu. Le spun păţania cu peştele ăl mare, cum l'am scăpat. — «No căz' doar viezi l-o scăpat Glieorghie!» şi leşină cucoana de râs, râd toţi şi toţi se 'nveselesc. — « Minghiart mâncăm acuma căz' ciasurile nouă ! Pista încă-i sosit, c'o venit Waldy; mindiart '1 chem...-» zice cucoana şi iese afară zorită. S-a rupt gliiaţa. Bănuiesc erau înciudaţi să afle ce ne-a... «succes să prin-diem»; acum au aflat, s'au liniştit. Şi stăm la sfat, ne spune ce a făcut şi ce o să faca... Erau altă dată peşti mulţi şi numai din ăia marii, pâu* nu venise potopul de apă. A ucis înecul, ne spune, peste 154 două-sute-de-mii de ocale de păstrăvi, şi-acum nu's! Eu , cred că se 'nşeală, douăzeci de vagoane de peşte n'a răbdat râul nici-cândvâ dar şl când spune că s'au dus [ toţi, iară nu '1 cred, că doar lădiţa de lângă bucătăria | mi-a spus ...şi mi-a arătat oscioare şi căpăţâni de păstrăvi mulţi. Eu înc'am văzut ce poartă râul. Nu sînt dibaci la prins, dar ochiul îmi prinde ce se arată şi câte odată şi... ce s'ascunde. Sunt păstrăvi mulţi. Liceanul scormone în colţ la ...geamantanul cu sârme şi lămpi. Zbârnâie ...hârâie. De nu i-ar fi succes să '1 repare! Mi-a stat inima 'n loc ; toţi tac. Viori, ţambale, glasuri de om, răcneşte gvo< sau ţipă subţire, şi iar tace. — «Minunat!» spune gazda, — «aviem conţert disarâ!» ^ scoate ciasul, se uită, — «Elji, pune masa; spune-i tu lui cocoana să aducă şi radio din casă şi Jojka s'aducă vinul!» Şi iar cântă şi iar tace. Sfredeleşte liceanul într'una, desleagă şi leagă la fire. Intră cucoana: — «Pista '1 doarie capu, s'o culcat; îi ostenit şi nu vinie, o alergat dar i-a succes a puşca...» O priveşte Gheorghie şi ...tace. Rcsteşte o tavă, tacâmuri, din du1 ap o farfurie cu uscături, murături şi slană; oftează şi pleacă cu tava. Intra Jojka şi pune pe masă o sticlă. Elji aduce castronul cu «zupe» şi cu polonicu-o 'mparte 'n farfurii; curge gros, *ifr> se aşează pe fund jos în târboace şi ochiuri, soioasă şi 153 neagră; acum toarnă 'ntr'a mea. Par'eă-i ţiţei, cu rântaş trebui să fie; s'a umplut farfuria, prinde rumeneală şi abureşte gros. Miroase-a osânză prăjită şi ceapa, o fi bună dar ştiu că fri-g-e! Nu pun gura pe ea pân' nu s-o răci. S'a întors cucoana şi ne aşezăm la masă: domnul bătrân, sora lui Pista, grasă şi ea; liceanul, nepoata-Un-ehiu, eu şi cucoana în capul mesii; în faţa mea Mărio şi lângă el Jojka. Lingurile mari pe comandă, cară din supă. Sorb şi 'nghit; cum nu i-o frige!? Mărio gustă ferit. Eu aştept. Noroc nu ne bagă nimeni în seamă. Tar un rând de supă la toţi, toţi o deşartă, sorb, clefăiesc înmoi lingura 'n ciorbă, muncesc s-o scot, s-a sleit! Aduc nit fel de mâncare; Elji strânge tăierile, şi când ajunge la mine, uşor aşez deasupra lor farfuria 'mi plină cu supă, şi-i cer un — «pohar vizeat», să-i mut gândul aiurea că dacă m-or nevoi să înghit supa acuma, cornea mă ia! Vecinul meu, gazda, cară cu lingura la gură jân-tiţă dintr-o ulcea ; îi la păstrare pesemne. Cucoana-i dusă pe gânduri, pare-amărâtă. Leu era lângă mine, între cucoană şi mine, se saltă pe labe, cere, — «Kukio blăstemat meri că 'mi pute-a câne şi min-diart mă 'ncinge migrenia! meri 'pugă 'mni-tie străchia şarlă!» şi-i răpede cucoana un pumn. S'a vârât bietul Leu sub scaunul meu. Se 'nvoaltă cucoana, se scoală şi Jojka: — «Apăi draghie...» — «No holgoş! tu nu'mni lătra mai mult că mni-i ros capul die năcazuri!» strigă cucoana către Socatz, trânteşte uşa, s'a dus. Eu cred că Pista ori îi mort ori trage să moară; — biata cucoană! Jojka bea din gros, a golit sticla. Alt fel de mâncare. Pilaf cu bucăţele. Scot în farfurie şi gust. Are ardei necojit verde şi iute, pătlăgele roşii şi piper, boabele de orez alese şi arse puţin, minunată mâncare! Mai iau odată din plin. Pilaf sârbesc, halal mâncare, o pomenesc! Şi lui Mărio îi place, mănâncă cu poftă. Vorbesc sârbeşte şi ungureşte. Aud frânturi... — «Voledu pirimâci..» — «Pista faradt... kover ember nehezen mâszik hegyet!» *) — «I-o succes ciuta a bătrână...» zice Jojka. #) „Le place piilafull.." —- „Pişta-i ostenit... când eşti gras îi greu la muntie!" 157 156 Nu 'nţeleg mai nimic, ungureşte 'nţelege şi vorbeşte Mărio. Liceanul umblă la geamantan, Elji aduce încă un radio. 'L aşează stăpânul. Prinde liceanu... ţambalul din Pesta. Se 'nseninează ăi dela masă. Urlă şi cântă. Huruie, stă. Iar începe: bodogăneşte unul gros şi ruseşte. Un glas de şantan, piţigăiat şi 'nflorit şi un clavir, altul. Răsună toată odaia şi casa: tobe, fanfare, trompete, vioare; un marş militar sau un imn. — «Radetzky-Marş!» Toţi bat din palme, Leu latră, zbârlit, a eşit de sub scaun. — «Apăi ăţi auzi un potpuri, cum nu-i îngăduit să auzi decât la muntie, îi aerul curat şi prindie domnule, tot prindie!; le-om punie toate să vedieţi conţert mândru!» Aleargă liceanul. Potriveşte la cutii, gazda. Se 'ntoar-ce băiatul cu o cărţulie cu copci şi găurele pe scoarţe, 'mi pune pe cap o cască, anină de-o ladă sârma ce-atârnă, şi de o pilă, au grămădit trei-zeci înodate pe masă; gazda suceşte şuruburi, rotile, au şi amplificatoare, le-aşează. Huruie - tăcăne - miorlăie - şuieră - scârţâie - zbiară - flu-ieră-urlă! Acum ...drăngăne toate! Unul, geamantanul ăl mare, încarcă, descarcă şi cântă «Leitmotiv-ul» din Tannhăuser; a prins Colonia din ţara nemţească. Radio adus de Elji răcneşte: «Radetzky-marş!» şi casca 158 'mi ţipă 'n urechi: «Ce te liegi-âni codrule!?» Au sucit un şurub şi «Tannhăuser» a tăcut. Ţambale şi ciardaş; sare gazda 'n picioare rupe nepoata din scaun saltă 'n călcâie şi bate din tălpi se roteşte se lasă pe vine plesneşte din deşte şi chioie, s'a 'nveselit! Scot casca din cap; ori visez, ori îi balamucu, cântă şi cucu şi-a răguşit Leu lătrând. Au terminat ăia de-acolo, de unde cântă, noi n'am isprăvit de îndurat! — «Cum 'ţi plăcu?» mă 'ntreabă gazda, — «nu-i mi- nun-nât?!» — «Este!» răspund, — «dar eu cred că patrusprezece radio-uri, toate 'mpreună ar spune mai mult!» — «I-este!» afirmă şi iar a prins trei staţii sau nouă. O zbughiesc afară. Lună şi stele. Multe rabzi, Doamne! Mă plimb, e răcoare şi bine. Nu mai răsbate dănănaia din casă. 159 Şi ...iar o aud, s'a deschis uşa, vin dintr'acolo. El şi cu Mărio. — «Vezi drag...ă, dumniavoastră ...simt ieu ...nu's sân-tieţi încă satisfăcuţi dieplin...» — «Sunt.., mi's.., cum să nu fiu?» păcatele mele! — «Na că vrieţi să vedieţi cierbii!?» — «Vrem! spune Mărio. Gândeşte o clipă şi... — «Apăi ieu încă m'am socotit că cierbii nu să văd cum aţi vrut dumniavoastră...» — «Noi... am vrut?» — «Apăi era târziu tărie, erau la mancă şi la odinâ; până 'n ciasu şasie dimineaţa de vă niemeriţi sus, gata! îi vedieţi, — apăi mai târziu nu's!» Eu, mai să mă 'nfurii.., nu i-o fi bâznit să ne pornească la cerbi acum? — «Apăi... plecăm... cu toţii, cu Falger; îl vestiesc de 'ndată şi când o fi ciasul trei, apăi pornim dar numai sama binie, fără şoaptă!» zice. Bine. — «La 3, rămânie 'nţăles?! să fiţi gătaţi!» strigă gazda. — «La ţanc sîntem sculaţi!» spune Mărio. Şi... «Noapte-bună!» Au plecat» Cucoana stă peste drum, în casa mică şi albă, acolo zace şi... Pista, săracul! Fereastra de-acolo 'mi spune mai mult, îi roşie toată, n-o fi de ...ruşine!? După pereţii odăiei înăuntru, 'n pervazul ferestrii se reped două căpăţâni mari, una sburiuă şi aiTaltă chiaiă, se proptesc în gură, să crezi că se muşcă.... dacă naş ţii cine-s acolo. Se... pupă. Un ciuf departe 'n pădure, buhaie; 'şi caută iubita sau 'şi zbiară urâtul. Mă duc să mă culc. Melodiile toate se scurg din văzduh, e «conţertul ăl mărie!» Mă lungesc pe divan, vine şi Mărio năuc, isprăvit. Fumăm o ţigare... Un matoc sbiară pe casă, o mâţă '1 îngână, alte cinci, sau cincizeci or fi, tălbăcesc, au ciomăneală mare! — sus cotrobăie paşi; urlă un câine; cucumaiele cântă! Zăbav-nică odihnă ne-aşteaptă! Sîntem trudiţi şi chef de vorbă n'avem! Am mai auzit ciufi, huhurezi şi cucuvele, dar aşa cântat, descântat, parcă-i prohod; ce-or avea să 'şi spună sau cui cobesc a bine-amestecat? Ne-or pomeni pe noi?? — «Mi-iu.. miniaraauu... maulaiâff... affrauaş!» Asta-i blestem, nu mai e odihnă. Spurcate lighioane şi năbădăios glas! Nuntă au, — nu le-o ajunge pădurea, revirul tot? S-au molipsit dela catul de sus pesemne, nuntă fac şi ele. Trag plapăma pe cap şi 'mi încerc norocul cu somnul. Găsile-ar otrava, par'că 's aici în odaie! Bag capul sub pernă, — aş! tot le aud. 160 Dinu Nicodin : Lupii —- 11 161 — «Mi-iu... miniâraauuu...!!» Ce-o fi clămpănind aşa? Ce s-o fi târând pe podele? M'apasă pe genuchi şi pe burtă. Miorlăie urât... în odaie, şi scrâşneşte din măsele, — nu sunt ele!? Mă 'ntorc în stânga, o ditai lighioană verde cu solzi, cu ochii jăratec, poartă o alta călare, văpaie. Un mât deşirat, deşălat şi negru se 'ncontrează la ele. De n'ar sări pe mine! 'Mi trag picioarele 'n plapămă, zdup! de pe genuchi o pisică lungă, bălană, murdară; trag perna de sub cap şi i-o trântesc în cap, alte trei negre sar peste pat. S'a luminat odaia... verde*. Mi-^au stat inima 'n loc... Plecată pe mine... Asta-i... mireasă! luceşte beteala, maramă albastră. Nebună o fi de s'arată goală?! Trup frumos, ce să spun?! Cum stă 'nclinată asta văd întâi. Mijlocul să '1 treci prin inel, — nu i-o fi frig, nici ruşine? Dau s-o privesc mu bine şi 'mi înghiaţă sângele 'n vine. Ţine-mă Doamne! Sfinte Petre ocroteşte-mă! Are ghiare... şi plisc, se uită urât, pofteşte la mine... Sar din pat, m'a ciocănit în cap, bat din aripi, se duc, le văd... două bufniţe mari; m'am trezit. Acum cântă afară, cânta-şi-ar moartea! şi mâţele se 'ngână pe acoperiş, se. spovedesc, se vaită... 162 XXV Vai de coastele noastre! încolo ...ne-a mai păzit lumânarea pe ...de-asupra, —ce să mai vorbim! — «Ai bolborosit toată noaptea...» zice Mărio. % — «O fi fost rândul meu.. » Ne 'mbrăcăm, să ne găsească pregătiţi. Sînt ceasurile 3V2, — am întârziat! Nu s-o fi 'ndurat să ne scoale. Grăbim. Noapte afară şi toţi dorm buştean. Şi frig; baremi dac' ar arde căminul! Deschid uşa, miros de fum rece de tutun şi de... ju-mere. Păi şi atâta untură! Mă arde pe gât. Pe bufet fumeg' o lampă, 'şi arde feştila; canapeaua din colţ sfo-^ răie toată, ghete cu bumbi şi-ascuţite sub scaun şi şapca pe el, «liceanul!» Ies afară. Mă 'nvărtesc prin odaie, pe sală, prin curte, intru 'a casă, ies iară. Nimine, ţipenie de om! Să mai aşteptăm, dar cum omori urâtul? In pat? nu m-â m-a-i culc să ştiu de bine c'au murit toţi ...ăia vii din saltele! Am câteva cărţi, le-am luat cu mine: Decius Juvenalis şi trei volume din Istoria Frânţii. Caut o lampă, găsesc în ...cămară, de toate 's acolo. Trec în salon, m'apuc de cetit... ...«Scrisori...., Memoriile Regilor...» Două, peste altele trei, mai patru veacuri aproape-au trecut şi totuşi, multe îmi par scrise... de eri! 163 A. «După ce am pierdut pentru tine tot ce puteam avea fără de tine, dacă te-aş pierde rămâi încredinţată că nu aş mai cerceta alt leac decât să mă pierd..!» — Răvaşul aista '1 primea Diana de Poitiers dela galantul rege Francisc I. Podoaba sufletească a acestui curtenitor suveran se tălmăcea toată în sbuciumul închegat în aceste rânduri, dar... ţărmurile toate, viaţa-i rămâne 'nchinată şi grijile toate norodului său! 1. «Am trecut peste... ziduri de oraşe. Mă pricep la nevoie să trec şi pe baricade!» — Răspicat avertisment şi întemeiat sună apostrofa cu care Enric al IV-lea întâmpină micile răsvrătiri ale Parlamentului, în a 7-a zi a lui făurar din anul 1599. 2. «Fii neînduplecat cu financiarii, căci odată înzdrâve-niţi ne vor pune călcâiul pe grumaji!» — către conetabilul duce de M...ontmorency. 164 3. «Acei care 'şi urmează conştinta sînt de o credinţă ca Mine şi Eu sunt de una cu cei bravi şi buni!» — Solidaritatea aceasta în cuget curat este de bunăseamă o pildă de urmat. 4. Principesei de Toscana îi scrie: «întrucât priveşte acţiunile soldatului însă, nu cer sfaturi dela muieri!» 5. Iar maicii Sale, Reginei: «Nu te 'ndoi de dragostea Mea, căci faci tot ce vrea^i Eu; iată de altfel mijlocul cel mai bun de a Mă ocârraui!» 6. «Sînt furios când voi credeţi că Mi-ar ajunge să vreau!» — îi spune d-nei de Gramont; şi mărturisirea este atât de firesc omenească. 7. Către ducele de Luxenbourg: «Să'ţi ruinezi poporul este să te destrami cu propria-ţi mână!» Î65 — Iată unde se oglindeşte instinctul de conservare al regilor, dragostea şi oblăduirea ce poartă poporului lor. 8. «Regii nu dau socoteală de sceptrul lor decât Domnului!» — înţeleaptă trufie şi mai abitir în gândul unui suveran atât de lipit de supuşii Săi. Ducelui de Nevers îi tălmăceşte învăţătura: «Regii sunt orânduiţi să 'mpartă dreptatea, nu să împărtăşească patimile particularilor!» 10. «Utilitatea publică îmi va sta întotdeauna înaintea altor interese!» — îi reaminteşte Papii, în anul 1595. 11. Şi doamnei de Verneuil: «Franţa îmi este îndatorată, pentru ea Eu lucrez mult! 12. «într'un Regat ajunge o religie! şi fundamentul statului este credinţa. Ea nu poate fi peste locurile acelea unde Dommul este în felurite chipuri slujit!» atunci... îngăduinţa e prea mult încercată! Ca şi.., 13. Tot Enric al IV-lea, nouă ani mai târziu Parlamentului: «...Căci întâmplându-se o schimbare de domnie său vre-o pricină de rezbel în regatul acesta, cum vă închipuiţi că ar fi cu putinţă să faci faţă la atâtea nemăsurate cheltuieli când toate izvoarele lui de venituri, oricât de încărcate sînt dăjdiile, abia mai pot răbda anga-rălile zilnicei! Când regii predecesorii Mei s'au întâlnit cu asemeni răstrişte, şi-au înstrăinat domeniile, şi-au micşorat singuri foloasile; au mărit dările; dar acum toate aiste izvoare sunt secătuite şi nu se mai poate din ele trage reazăm! Neştiind de unde să culegi mijloace, fiţi încredinţaţi că se va recurge la... «Rente», ca cel mai la 'ndemânâ din mijloace, dar Mă tem că nestăvilind aceasta, se va rupe aţa! Ei (copiii mei) sau Eu însumi vom fi silniciţi de nevoie, care-i legea tuturor orânduielilor, să ne găsim neplatnici cu acest soiu de datorii: întâmplare ce voiesc să împedic din toate puterile Mele, şi o voi ocoli negreşit, dacă Mă ajutaţi, ceace străvechea voastră credinţă Mă încumetă să adăst dela voi! M'am hotărât pentru a preîntâmpina asemenea greutăţi să purced la răscumpâra- 166 167 rea, la aşezarea şi stingerea datoriilor... atât de silnicită astăzi, căci păstrarea acestui stat este încătuşată şi mult legată de... măsuri chibzuite!» —■ Şi astăzi.., peste mulţi şi peste toate, tot... «un gând» măsurat cântăreşte şi împarte! A. Şi mai departe... Altul, Ludovic al XlII-lea despre îndatoririle regeşti, scrie Maicii Sale: «Bunele sfaturi ce 'Mi dati în epistola Voastră, îmi sînt tot atâtea dovezi despre dragostea Voastră pentru Mine. Dacă pe de o parte aceasta Vă dă temeiuri în cele ce îmi arătaţi, aceiaşi dragoste nu Vă poate lipsi de năzuinţa de a Mă vedea domnind cu cinstea şi faima cari, fiind cele mai nestimate podoabe ale regilor, aşişderea sunt tihna şi bunul tării Lor. încrederea Mea toatâ-i în Domnul, care atât de vădit M-a sprijinit până 'n ceasul acesta, încât socot că nu am a Mă teme decât de El!» B. Tot El, în umbra marelui său Ministru, către acesta: «Lucrez la proiecte şi 'ncerc ca, în anul care vine, infanteria să fie mai înzestrată decât fu în anul acesta şi cu cheltuieli mai strânse». 168 C. 1 Acelaş, — ne dă o înţeleaptă pildă de drămuire: «Preţuiesc mai mult ascultarea decât isbânzile!» D. Şi d-lui de Metz, întrucâtva propriul său frate, pe dedeparte: «Iubesc deopotrivă pe toti câţi Mă slujesc şi nu voi căuta avansarea unora în paguba altora!» ) 1. Şi... Regele-Soare: «Toate relile-aistea, desmătul bisericii, al visteriei, al justiţiei şi al boerimii, ori pricinile şi urmările lor, potopesc mai ales pătura de jos, încărcată de biruri şi istovită de sărăcie în multe ţinuturi, vătămată negreşit în cele mai multe de propria-i puturoşenie dela răsboi încoace, şi având peste toate nevoie să fie uşurată dar şi rostită la treabă!» 2. Tot El: «Ostenindu-Mă pentru îndreptarea finanţelor, Mă silnicisem, după cum v'am spus, să semnez singur toate poruncile de plată cari se hotărăsc pentru cele mai mici cheltuieli ale statului. Găsii că nu-i deajuns, şi 'Mi v 169 i dădui osteneala să însemn cu propria'Mi mână, într ui* catastif, pe care '1 cercetez într'una, pe de o parte fondurile cari 'Mi soseau în fiecare lună, pe de alta sumele -.xţ**.* plătite...» 3. Şi mai departe: «Intre alte nenoroace cari pot prăpădi o armată..., poţi învinui întotdeauna ori nemernicia soldaţilor, ori vitregia soartii. Dar în lipsa de hrană, neprevederea este singura de care să te legi; căci după cum ostaşul datoreşte oarb' ascultare celui care '1 comandă, aidoma şeful este îndatorat trupelor sale să le îngrijească subsistenţa! 4. Nu odată le fu dat regeştilor feciori să'şi îngenuche avântul tinereţii domoliţi de chibzuita poruncă a Marelui Rege: «Când îţi dai inima va să rămâi stăpân întreg pe capul tău; să ne deosebim răsfăţurile de ibovnic de îndatoririle de principe! Frumuseţea care 'mplineşte plăcerile noastre să nu'şi ia niciodată voia să ne vorbească despre... orânduieli şi treburi, nici despre cei cari ne slujesc; şi aceste două să rămână necurmat osebite!» **** 170 5. «Nimic mai de căpetenie, nici mai greu pentru principe decât să ştie cât şi până unde 'şi poate preţui pro-pria-i părere... Căci atâta timp cât sîntem puternici mi ne lipsesc niciodată oamenii cari 'şi dau toată râvna să ne ghicească gândul şi în totul să pară de o părere cu noi. Dar să luăm aminte că, la nevoie, ne pot lipsi oamenii cari ne pot contrazice, căci dispoziţia noastră este adesea atâta de făţiş pornită, încât cei mai detreabă se tem să 'ncerce să o abată şi totuşi, este atât de salutar să se găsească cineva care să 'şi ia această voie!» 6. Copiilor săi le grăia astfel: «Când eşti fraged, socoteşti învăţătura ca un nespus canon; când te înhami la treabă o priveşti ca pe un lucru de nimica şi făr' de folos; dar când ţi se închiagâ mintea, îi pricepi preţul, simţi o dreaptă şi arzătoare părere de rău atunci că'ţi sînt necunoscute sumedenie ştiu« te de alţii!» 7. Iar întâietatea în zămislirea orânduielii, o tălmăcea astfel: 171 ■i 12. «Un adevărat rege mare, trebuie să fie şi propriul său prim-ministru!» 8. «..încoronarea... deşi nu ne dă prin ea însăşi Domnia, o înfăţişează norodului iar în noi o înrădăcinează mai august, mai solemn, mai inviolabilă şi mai sfântă!» 9. Limbuţiei un indemn spre înfrânare: «Nu te poţi îndoi că, unul dintre cele mai primejdioase obiceiuri ce 'şi pot îngădui principii este acela de a vorbi peste socoteală. ...Rezerva nu 'ţi va fi prea apăsătoare dacă gândeşti cât de uşor îţi aduce cinstirea!» 10. O doftorie... să ştii să ocoleşti şi clevetirea îndrituită: «Singurul mijloc de a fi într'adevăr slobod şi deasupra oamenilor este să nu faci nimic, nici în public, nici în secret, din cele ce pot, legitim, să cenzureze-aceştia!» 11. Şi... o constatare asupră'Şi, negreşit: «Meseria de Rege este mare, mândră, şi încântătoare când te simţi vrednic să împlineşti ce te obligă!» Lui Amelot îi spovedeşte: * «...Sînt cotituri când trebuie să sacrifici poporului sen- ^B"t timentele tale!* 4 i 13. «Domnule, — findcă credinţa, cinstea, interesul, alianţa, şi propria-ţi semnătură le nesocoteşti între noi, trimit pe vărul Meu ducele de Vendome, în capul oştirilor Mele, să'ţi tălmăcească intenţiunile Mele. Iţi va îngădui 24 de ore să te hotărăşti. L.» ...«Să nu te joci cu focul!» grăieşte-o zicătoare. «Această virtute (statornicia) să n-o 'nţelegi făcând necontenit acelaş lucru, ci necurmat pe acelea cari duc la acelaş sfârşit!» — Şi toată activitatea suveranului este coprinsă în această formulă pătrunsă de întreg realism politic. 15. «De bună seamă sunt mulţi foarte buni cetăţeni cari ar fi răi suverani. Căci e mai lesne să asculţi de mai ma- 173 172 rele tău decât să-ti porunceşti ţie; şi când poti tot ce vrei, abia nu-i uşor să nu vrei decât cea ce se cade!» A. ■ \ Şi după el... Ludovic al XV-lea: **r, 15 Iulie 1743 «...dar socotiţi vă rog întâmplările ivite în acest răstimp şi dintre cari «agio» nu-i cea mai neînsemnată, find-că a zăpăcit toate minţile şi a gonit «Creditul»; cât timp va trebui să ne revie! Apoi... bolile cari au prăpădit atâta omenire, foametea de care am fost ameninţaţi; şi dacă sîntem nevoiţi să ne întârziem plăţile, şi să facem unele oneroase transac-tii pentru noi, cum negreşit vom fi silniciţi, adio Credit! şi banul, care şi astfel s'a rărit, va fi şi mai de negăsit! Vă spun toate aistea, nu pentru a nu face ce trebui sa fac, dar pentru a îl face cum trebuie, şi mai ales peniru ca să nu ne folosim de el cu risipă şi jăcmăneală cum făcurăm până acum!» — Politeţea regelui este delicioasă dar Mareşalul a priceput! B. Tot Mareşalului de Noailles: «Nu aş avea de dat alt răspuns... la atâtea remonstran- 174 i ! ■5? ţe cari Mi-au fost făcute în această privinţă, dacă întrunirile, neruşinarea stilului, îndrăsneala... principiilor celor mai greşite şi afectarea de expresii noi pentru a le caracteriza, nu ar înfăţişa urmările primejdioase ale acestui... sistem de... unitate pe care Fam proscris (prin prezenta Mea) şi pe care s'ar încerca să îl statornicească în principiu, în acelaş timp în care se îndrăsneşte să '1 anunţe... «în practică!» — Cât de neşovăitor şi cu câtă pătrundere judecă tânărul Rege! 1. întemeiat spune cinstitul Ludovic al XVI-lea cine a tras întâi... clopotul «Revoluţiei franceze!»: «Dacă Rousseau, cu firea lui atrabilară, ar fi bănuit răul pe care într'o zi îl vor face scrierile sale, sunt convins că acestea nu ar fi văzut lumina zilii, în aceasta osebindu-se de Voltaire, care şi-ar fi spus gândul chiar dacă ar fi ştiut că... «isprava» 'i prăpădeşte o lume! Era un om care avea mai mult orgoliu decât spirit.» — Şi netăgăduit că astfel marele scriitor a dovedit că nu avu din prisos ceace singur preapretuia în el! 2. Acelaş rege blând ne spune: «Ori-cât s'ar înmulţi legile şi reglementele, dacă clerul 175 nu 'şi merită prin propria-i purtare consideraţiunea la care aspiră, este cu neputinţă să îi se dea aceasta pe altă cale, căci unui corp nu îi poate veni cinstirea decât di a proprii virtuţi!» 3. I-a fost dat sărmanul să ispăşească multe greşeli neîmpricinate de el dar... cât adevăr mai departe: «Baza unui stat este poporul, dacă temelia aceasta nu-i decât ţărână şi noroi, statul nu poate dăinui multă vreme!» 4. «Nimic între poporul Meu şi Mine, care să Mă împiedice să'l văd!» — Şi dorul aista e în sufletul fiecărui Rege! 5. «Impunerile sunt drepte în pricina lor, când sunt neapărat trebuincioase; drepte în distribuţia lor, când, împărţite de o potrivă cu puterile fiecăruia, lasă acestora spre folosinţă tot ceace nu este de netăgăduită nevoie apărării şi păzii obşteşti; sunt însfârşit drepte în per- ceperea lor, când executarea se săvârşeşte cu blândeţea datorită nevoiei, şi călăuzită de omenia care ea cel puţin să mângâie pe nenorocit dacă nu '1 poate ajuta!» 6. Tot El: «Voi ierta murmurul, niciodată minciuna!» Ierta ce L-a ucis pe... El, nu putea ierta ce ucide! 7. «Disimulaţia unui rege nu trebuie să treacă dincolo de tăcere!» — Şi a murit nespus de demn. 8. «De câte-ori cărturarii bănuiesc o piedică pusă înfăţişării sistemului lor, ei ţipă că se atentează la libertatea gândului şi vor sfărâmarea stăvilii. Dar cum nu simt ei ce osebire este între gând şi expresia acestuia?! Primul scapă cercetărei ori-cărei puteri temporale. Singur Dumnezeu îi este stăpânul; a 2-a îi de resortul suveranităţii; ea trebui să veghieze necontenit ca să răspândească ce este util şi să stăvilească ce este vătămător. Presa este 176 Dinu Nicodia: Lupii ~ 12 177 mijlocul cel mai sigur şi cel mai grabnic pentru a înfăptui această împrăştiere; este socotinţă să-i laşi depliaă libertate? E ca şi când ati întreba dacă se poate îngădui unui spiţer libertatea să dea deopotrivă din toate şi facf de socoteală...! îngăduind o libertate nicidecum înfrânată toate prevederile cari s'ar lua pentru a... opri abuzul, vor fi din păcate prea târzii şi prea adesea fără de folos.» A. Spiritualul Ludovic al XVIII-lea scuză şi-acuză, dar închiagă un netăgăduit şi vecinie adevăr: «Purtarea curtenilor era poate ciudată, dar moravurile celor cari-i cenzurau pe aceştia cu atâta rigoare erau ele pure? 'Mi pare că ...Parisul, cămin vecinie al frondei, oferea în proporţii statornicite mai multe scandaluri decât ...Versailles. Dealtfel ce este un «curtean»? Un om al Curţii! Vreţi ca un rege să n'aibă Curte? să nu fie nimeni în preajma lui care să-i fie mai legat? Lucrul n'ar fi de înfăţişat. Ei bine, din moment ce are Curte, Casă, se va vedea că toti acei cari vin la Curte sau toti acei măhniti că nu au o slujbă onorifică sau •..lucrativă mai ales, ţipă, tună împotriva curtenilor! Nechibzuiţi îngâmfaţi! cum n'ati înţeles că ridicau-du-vă împotriva distincţiilor Curţii, încumetaţi voi pe acei cari sînt sub voi să fie 'mpotriva voastră! Ati implorat un principiu metafizic, a fost urcat din treaptă i > *n treaptă în toată rigoarea, dela ...ducele de Orleans care m râvnea la Coroană, până la ţăranul care râmneşte la pâinea mai albă a vecinului!» Da, cei mai mulţi fură pregătiţi, oneşti, serioşi, pricepuţi, aveau prestigiu suprem şi genialitate unii. Şi-d in propriile lor slove apar, peste cronicarii părtinitori, sociologii himerici, ori istoricii polemişti, astfel cum au fost, nu cum i-au putut zugrăvi socotiţii subversivi din neştiinţă, sau cum din proselytism s'au străduit să ni-i arate eftini literaţi; — nu subiect de milă, dar răsfrân-* gător de bunătate! — milos peste fire! ceia-ce nu-i *ot una; nu timid, dar rezervat şi 'ntelept; nu slab, dar bun! Astfel vezi Omul cu propria-i fire şi cu însuşirile proprii firii Lui. Unul..., înţelept între toti, neînţeles în ceasul... clin urmă, îşi tălmăceşte în tot ce-a clădit şi în ultima-I sloră netăgăduită iubire pentru norodul Său. Altul, covârşit de meritele marelui său Ministru, apare totuşi unul din Regii Mari. Truda Sa egalează casna ministrului Său şi hotărârile Sale zămislesc întregirea po- 178 179 porului peste care domneşte. Atenţie genială, nestrămutat în prieteşug pentru cine-I slujeşte credinţa iar în cele milităreşti neşovăitor şi în faţa răstriştei neîndoit. Modestia şi abnegaţia lui ating sublimul! Şi după El... Re-gele-Soare. La toţi francheţă, luciditate, mărinimie! Gândul Lor, Li-i mintea şi sufletul împreunate. N'au timp să mediteze, nici să scrie prea mult. Trudesc, muncesc singuri, ceasuri nesfârşite. Necontenit pe drumuri, în căminuri, în sate, sînt pretutindeni. Pentru a-I osândi, zadarnic unul caută pricini glumeţe în mici slăbiciuni, altul încearcă să le întunece gloria în umbra gloriei unui ministru, altul IL arată şovăitor şi aplecat ispitei când a ştiut să se 'nf rangă! Din vorbele Lor, din cugetul Lor îi poţi cunoaşte, căci adeseaori istoricul e pătimaş, nestatornic, sau nepăsător ori neprevăzător cu judecata viitorului şi cu cele cântărite de prezent. Ascultându-i pe Ei, cârtelile injurioase, mincinoase despre Unul, uricioase despre Altul, slăbiciuni bănuite şi neîndreptăţite 'nvinuiri, toate se şterg... Norodul, prin simţământul lui curat, prin instinctul şi judecata lui chibzuită, el singur cinsteşte pe Cine-i al lui, iar prin credinţa-i în misiunea regească, prin încrede-rea-i mistică în sacerdoţiul monarhic al unei Case Dom nitoare, îi impune continuitatea împotriva vericui! Căci 180 în regele-său poporul priveşte însărcinarea şi voia Domnului, simbolul credinţii sale în dreptatea divină! Când ne-au lăsat pentru ...o lume mai îngăduitoare, după istovitoare muncă, plecaţi spre o hodină preacâşti-gată în slujba nevoilor noastre, să-I cercetăm în slova Lor; în propria Lui vorbă când ne grăieşte! Cu femurul lui Cuvier s'a stabilit principiul corelaţiei formelor, — pe Regi de vrei să-i cunoşti: în expresia gândului Lor cată să le afli sufletul, adesea doctrina, care le-a călăuzit drumul. Dar peste toate: nu judeca pe Principi ca pe oamenii de rând, căci după ce ţi-ai ales stăpân, te cobori în propria-ţi judecată iar nici decum nu te 'nalţi de-i judeci astfel!» „Baruch ată adonai, Elohem meîech Huolam aser misam michvodo levasar vuodom!" (Berachot Berachtâ p. 58. Talmud) Fumegă lampa, s'a scorojit fitilul; şi-a dat gazul toată lumina, mai pâlpăie-odată flacăra slabă şi moare... E ziua deabinelea, aud troncănind sau... Nimeni... S'o fi aşezat în pod o grindă. Ies afară, mă plimb, iau drumurile 'n lung,—şerpuiesc potecile, cotesc într'una. M'apro-pii de biserică, dac'aş intra? Mă 'ndrept spre uşe, ...a scârţâit uşa! Mă dau 'ndărăt, se deschide uşa şi domnul 181 Jojka trece spre casa de-alături; se răsgândeşte, coteşte şi pleacă spre bucătărie. 'L strig, nu m'aude, ori... Par'c duce în subsuori un plocad sau alt aşternut duce. Te pomeneşti săracul e-o fi dormit în bisericuţă! In casa mică şi albă alături sînt deşi şi... 'ndesaţi! O iau spre garaj. Jos în iarbă o ciută ruptă toată, praf ciuruită. — «Isprava lui Grosu!» 'mi spune Waldy, şi 'mi arată hoitul cu laba; nu '1 văzusem. — «A mai rănit una, s'a dus în trei picioare; a tras departe peste 50 de metri; mă duceam după ea, dar eu nu pot să i-o car în gură, şi dumnealui abia din maşină coboară. Şi pe-asta a căsăpit-o tot în şosea; dar tot trăgând în ciută 'ntr'una, nemerind prost, greşind des, s'a luat după ea şi a colindat oleacă, nu mult. Când ne-am întors aseară zăcea potopit în maşină; m'am dus ...acolo unde luaţi masa, să le spun c'am venit, că lui Pista îi rău, că zace. Făcusem trei drumuri, mai fusesem devreme, eri, şi cu ştăpânu, — ciuta lui, nu te mai du s-o vezi că'ţi face rău, parcă-i ruptă de câini! Au cărat-o 'n zori în spatele bucătăriei. Tu nu le-auzi toate câte spun cerboaicile şi alel'alte lighioane când '1 simt călare 'n pădure; arc şi poreclă, nu ştiu ce-o 'nsemna: «Hirschhauer» îi zice toată suflarea din munte! Va că-i vorbă de ocară, şi-o şoptesc la ureche numai. Şi cum 'ţi spuneam venii şi eu aseară. 182 eram ostenit, mi-era frig, foame, — treabă le făcusem, serviciu-am făcut! S'a-a pus cu călcâile pe mine, ai văzut bătaie?!» Şi-a luat bietul căţel capu 'ntre labe, îi curgeau lacră, mile şiroaie, şi unde a început să schiaune, să urle! Mi se rupea inima de jalea lui, — am plecat. Mărio stă pe-o bancă, o grămadă de cenuşe dinainte, scormone cu un băţ în ea, se saltă praful a lene şi iar S3 aşează, — la ce s-o fi gândind? Par'că mi-i ruşine să dau ochii cu el, eu l'am cărat pân' aici! Mă uit în dreapta, 'n stânga, nimeni! Ceasul opt. O plec spre vale, trec pe lângă cantină. Un elev sau slugă, — nu mă dumeresc ce o fi, — încarcă un sac cu pâine, '1 ia în spinare şi pe cărare o porneşte pe unde venii. Or fi având porci, dau la raţe, ...gospodărie grea! O iau în sus pe şosea. Merg o bucată. Pe dreapta ...Instituţia, ...Academia, ...nu ştiu cum îi zice, «Institutul de brigadieri...» însfârşit! Casă de bârne, micuţă, temelia de piatră; aplecată 'n şosea, — dar are proptele, — şi răzemata *n munte; stă 'mpărţită şi la deal şi la vale. O băltoacă 'n faţă, — nu le-o fi Ştrandul? — şi bolovani mari lângă prispă; ...ăştia învaţă şi petrografie? O uşe la capătul dinspre vale, trei trepte de piatră până 'n ea. Pe prag un student ofilit, stă cu capul în palme, un ciurel lângă el; s'a sculat în picioare. De-asupra uşii scrie: «Internat». Lângă uşe, afară, o putinică de 183 4 brad cu uscioară; atârnată de bagdadie o căldare. Au făcut focul, — 'năuntru, — şi-or fi rostit de mâncare, nu intru, poate 's la masă; iese fumul pe coş şi pe uşe. Iese şi prin ferestrele sparte şi prin acoperiş pe de a rândul: casa 'mi pare bine aerisită. Trei ferestre chioare, toate dau pe prispă. O poartă 'n două uşi, deasupra scrie/ «Ateii eru l» şi mai deasupra şi cât tine pragul de sus şi ferestrile toate, cât lungul casii până 'n uşa din capăt o tăblie lată, pe ea scrie: «Şcoala Superioară de Brigadieri Silvici. — Gheorghe Venetici». Intru în atelier, — ăsta-i şopron, şură sau zâmnic, — miroase a mucegai, şi 'ntr'un colt cinci ciuperci din ţărână eşite; pământ rodnic, au crescut frumos! O grămadă de talaşi, dar veche. S-o fi făcut tâmplărie aici, poate înaintea răsboiului, cred. Câteva doage, o buturugă, un topor şi o movilă de rumeguş şi de aşchii. O stivă de lemne scurte, pentru gătit. Ori 's pentru Castel ori învaţă elevii «menajul». Ies afară. Pe şosea trece un student în tunică, desculţ; o nuia lungă 'n mână, goneşte la deal trei boi şi o vacă, — pricep: ăsta face «praxis»... Zoothekknika! Scot o ţigare, o aprind şi întind alta studentului din prag, îi pe prispă. Ii dau foc, sfiit o aprinde. Şi vorbim. Băiatul îi basarabean, vorbeşte curat ...«românieşte». 'Mi spune că sediul şcoalii-i la Sighet, cursurile le fac în două serii, una dimineaţa şi ceal'altă după amiază, că's 185 mulţi: au fost 23, au rămas 16; stă şi direcţiunea în j şcoală cu toată «famelia»,... pricep, cămăruţa de cursuri ; îi mică. Domnul Jojka îi direktor şi învăţăcel de «toatie». Amu o duc greu, s'a redus bugetul la 600.000 şi n'a-junge. D-l Direktor ia 20.000 lunar şi sînt cheltueli; alo-catia-i mică, 7 lei pe zi... Socotesc în gând: 38.400 le-ar fi hrana pe an la toti; au cheltuieli mari! 'Nainte 'mpli-neau pentru uniformă 1800 lei, acum o plătesc toată şi costă parale multe. Aici fac practică cât îi tot anul. Cară sus lemne, apă, răbotesc în curte,—învaţă «menajul». «Traşportul» încă '1 învaţă: duc cu sacii sare la cerbi; şi pe loc au cursuri de «şosele»: despietresc potecile, le netezesc, le taie 'n munte, le ţin curate. Au cursuri de «vânătoarie»: cară 'n spate ^ ciutele 'mpuşcate. «Pescuitul» încă '1 studiază: 'mi-arată «putina), 80 de ocale ţine, cu ea «traşportă» păstrăvii dintr'un râu într'altul. învaţă «paza»,—fac de caraulă. «Zootechnica»: păzesc vitele, — am văzut. Apăi Botanica, — văd pe lespedea scării un blid cu fasole, alegea pământul şi pietricelile, să rămână boabele, — puţine. Agricultura, — grădina de sus îi în grijea lor. «Creşterea de vite», — am văzut o scroafă avea şi purcei, mai sînt; de toţi trebue să vadă. «Ocrotirea» 'nvaţă: — văd cum «...stârpeşte» mai în fie-care zi o ciută. Silvicultura, — lemnile de foc tot ei le taie. Şi câte nu învaţă! Apăi Higiena: să se ţină curaţi făr' <ţp de săpun şi nespălaţi. «Moralia» tot d-l Conţiliir îi învaţă: — să nu părască, să nu reclame că, Dumnezeu pedepseşte şi de-aia ei radă; — îi învaţă şi «Jura»: să nu înjure. Dau şi examen, D-l Conţiliir îi prezidente şi d-l Socatz membru 'n comisie şi încă unul, care se nemereşte; de vine «binie!», de nu lipsă!... Băieţii ătia ies burduf de carte şi cotonogiţi de «praxis!» j A fugit scroafa 'n pădure, aleargă studentul, 1 las să 'şi vadă de cursuri şi sui spre Castel. XXVI ,Jn flagranţi..." e-apropie nămiezul, să ne mai ducem? degeaba ne ducem. Ajung. Toamnă-i, dar bate aici la castel şi în curte un vf.nt de primăvară nebun, ce să spun?! Mişu câinele-lup se ...zgândără sub scară. Chaise-longue-rile pline, s'au lipit, s'au aplecat, s'au făcut pat. Chitara 'n iarbă alături, şi grafomonul pe-un scaun; pe altul cozonac şi bomboane. Un student străbate aleea cu două căldări cu apă. Un răţoi călăreşte-o raţă albă: măcăie raţa, o tine cu ciocul de ceafă. Un cocoş sârbesc, trufaş şi bătrân, roşcat la pene, în- 186 187 sângerată creasta, înalt pe ghiare, — s'a năpustit turbat-nebun după-o puică bălană. S'a pitulat puica 'n ţărână, jos lângă bradul din colţ şi... zdup! a sărit cocoşul pe ea7 a prins-o cu ciocul de pielea şi puful de sub creastă; a cârâit puica cât a luat-o ciocul; s'a încordat cocoşul sârbesc şi s'a albiat odată de şale, i-a acoperit cu coada spinarea şi dosul şi... a făcut-o găină!... Casaţie! Ea s'a scuturat de praf şi... 'ntâmplare, şi el cântă! Fata e îmbujorată toată şi el ...clătinat pe picioare: «Bună-di-mi-nea-ţa!» sughiţe. — «Bunăziua!» le zic. Nici-o lămurire despre socoteala deaseară. — «Apăi propun...» spune. Ce-o mai propune? Ascult: — «...să merem la pescuit!» Nu-i sănătos? n-a dormit bine? ori ce l-a apucat? Mărio ese din casă cu undiţile-amândouă. Or fi înţeleşi. Bine! Vine şi Falger. — «Na, că... toată noaptia gândintu-m'am la el, na numai'i bleot că nu primeştie; apăi nu-i onorabil să fi-gurieze 'n muzăul naţional?» întreabă Venetici: — «Zwolf-tausend, ja? also fiinfzehn-tausend Falger, einverstanden!?» S'a'ncruntat neamţu tot, se uită 'n-tr'aiurea, îngrijat îmi pare, nimic nu-i răspunde. Nu pricep ce socoată-o avea tocmeala. Plecăm spre garaj. — «Mehet!» strigă Hanţ, avea de reparat şi a isprăvit. Ne suim în maşină. In fund Mărio, Jojka şi eu, aşa ne-aşează şi 'n faţă unchiul, — conduce; la teasc nepoata 'ntre el şi Hanţ. Pe scară ...«Barba» cu Falger. Coborâm cu grije. Gazda ţine volanul cum ar ţine-o madamă pe bicicletă ghidonul: sprijinit bine 'n mâini, săltat pe buci, ţeapăn şi capul nemişcat, zgăurat înainte. Târâş, frânat am ajuns în vale. A luat cotitura greşit, a trecut şoseaua; dă 'ndărăt, prindem drumul şi o pornim pe râu în sus. Oprim la... «Şcoala superioară de...»; un brigadier 189 188 mititel cu putina mare 'n braţe ne iese 'nainte. Pricep... «cursul de pescuit!» dar nu '1 înţeleg încă. Jojkak trece 'nainte, Fulger între noi, şi studentul pe scară. Pornim. La Măcărlău ne oprim aproape de stăvilar, — mai sus, la părâul din dreapta. Trecem podeţul. Ne latră de-a răguşit o javră lătoasă, coada plină de dupuri bătută cu scai. — «Hoâ! mânce-te gălbaza!» strigă, şi de după încuş-mătura malului, sare 'n potecă ciobanu: — «Hoâ! soar-bă-mni-te căpuşile! meri cotârlă căz' doar viezi că's domni!» S-a tras sub mal cu coada 'ntre vine bietul câine. Suim mălutul; în găvană un băetan păzeşte doi cai înşeuati. Pe unul încalecă unchiul cocoţat pe târhaturi, şi nepoata călăreşte 'ntr-o parte pe cel'alt. Erau porunciţi caii. Şi plecăm pe părâu. Studentul cu putina 'n braţe, a umplut-o jumătate cu apă, '1 zoreşte din urmă stăpânul. Drumul lat dar răscolit de răstoacă. A fost odinioară jghiab, şenal de cărat butucii, — Fa năpădit şivoiul, l-a umplut cu cioate, a spart podeaua şi l'a 'ncărcat cu buturugi şi cu pietre; mergi anevoie. Apa încă '1 spală şi '1 îneacă. Sărim peste bârne, ne căţărăm pe stânci, ocolim pietroaie şi ne afundăm în mâl, —ei călăresc. Mai rău de ăl care cară butoiul săracul! «Unchiul» călare, — îi s'au sumes nădragii pân' la genuchi, — s'a oprit; aruncă undita 'n apă, pescuieşte de-a 190 'n calările! Auzisem că patru 'ntâmplări sînt greu de 'ntâlnit: Chelner cu ochelari, cotoi în trei farburi, evreu bragagiu, şi măgar mort, dar asta le 'ntrece... «călărie la peştie!?» Mărio a prins un păstrăv, gazda cu ochii pe el, strigă îa brigadier; aleargă cu putina 'n braţe, era să se surpe, ajunge la Mărio; el 'şi rostea traista; îi ia peştele din cârlig şi prin uscioara de deasupra îi dă drumul 'n putină viu. Mărio cu gură căscată! Mai prinde unul; aleargă şi i-1 ia, şi... iar unu. Am înmuiat şi eu undiţa 'n râu, apa curată, se văd pietrile până 'n fund. S-a clătinat sfoara, l'am prin*. Acum ştiu, am învăţat cum să '1 scot. Uşor trag, şi 'nvărtesc morişca; se saltă undiţa din mâner, mi-aruncă băţul şi sfoara şi păstrăvul, mic, departe pe mal. Sînt furios, mă 'ntorc, mă ...ajutase un pădurar, venise din urmă, mi-a săltat mâna; se chiamă că el l-a prins! ăla cu puţin' aleargă... Mă las păgubaş, mă trag în sus, m'aşez pe o movilită, undiţa jos în iarbă. Mai prinde Mărio un păstrăv mare, '1 cară la putină singur, — l'au dresat, aportează! Ba^e Jojka din palme. Şi iar mai anină vre-o patru şi iar la putină-i duce. — «No, umpli-o binie cu apă, să nu 'năbuşi pieştii, căz' mu-mă-ta!» sbiară Unchiu. A coborât studentu 'n părâu, toarnă cu pălăria, umple 192 putina toată. Boierul călare, pe lângă râu, undiţa 'n apă, M duce calul la pas. Zău! parcă-i la «Moşi!» cu mâna la gură râd şi ciobanii, m'a umflat râsu. Brigadierul săracul, vai de mama lui! Pietre-ascuţite, '1 frământă putina 'n ele, '1 cufundă 'n nomol; s'a 'ncocârjat tot şi trudeşte la deal. Mă scol, Mario-a mai prins trei păstrăviori; cum :i pcoate cum îi dă. Cărarea îi frântă şi 'mpotmolită. Nu mai merg caii; descăleca boierul şi fata 'şi dă drumul din şea, o strânge la* piept unchiul. Sloboziţi de povară, ris-besc caii pe mal, noi sărim peste pietre. Ajungem într-o livadă, mică. Se pleacă gazda, smulce o floricică albastră «Nu mă uita!» şi o dă fetii, ea priveşte spre... Mărio. Şi-i mai dă una şi alta, o... «amintire» întreagă i-a dat unchiul; 'mi spusese fata că-i darnic. Strigă: — «Caii!» şi 'ncalecă iar şi zoreşte nepoata 'nainte, s-o răsnească de Mărio. Cum pleacă fata... '1 găseşte norocul, iar prinde puLi-nii patru! Ii las şi pornesc înapoi. Ajung la podeţ, '1 trec şi iau şoseaua la vale. Mă clt?c încet, nu mă zoreşte nimeni. Aproape-am ajuns în dreptul «şcoalii superioare...»; 'mi iese 'nainte Waldy. Asta nu stă deloc, colindă într'una. Sare pe mine, latră; 'mi prezintă alt căţel, stătea după poartă ferit. Gălbui, urechile clăpăuge i-acoperă gâtul, fălcile căzute, cute pe frunte şi nasu 'ncreţit, coada cât el, şi schioapătă 'ntr'una. Dinu Nicodin : Lupii - 13 ^ — «încotro Waldy?» — «Veneam după tine, nu m'am putut ţine după maşi- nă, goneşte urât; am încercat odată să o ajung şi mi s'a pus nădufu 'n piept, era să mor. Am învăţat, o las în 194 plata ei să se ducă nălucă, c'aleargă pareă-i nebună! Iţi aţineam calea, 'mi făcusem eu socoteala că o să te apuce sila: ai văzut ...panoramă!?» — «Văzui...» zic, — «hai să ne plimbăm, vrei?» — «Pe schiopu nu îl mai luăm, îi pasă la drum, i-a intrat o aşchie 'n labă,» căţelul o linge şi schiaunâ, — «când l-a trimes după ciute. Hai la vale! mergi?» Plecăm. Neastâmpărat căţel! Aleargă 'n stânga, goneşte 'ntre pomi, sare şoseaua. Miroase o urmă, alta lasă, şi alta apucă. — «Waldy, asta-i plimbare în doi?» A stat din fugă, umblă cuminte pe lângă mine. Am ajuns la şopronul cu postamentul de «Gatter». A 'mprăş-tiat vântul şindrila toată, stau păreţii 'n picioare proptiţi unu 'ntr'altul, gata să cadă. Firma pe jos. — «Vezi», ...zice Waldy, — «asta-i Uzina. Făceau treabă neghioabă inginerii dela Exploatare. Cărau trunchiurile de brad, — auzi?! plute pe apă, le udau toate! Le-a deschis stăpânul capul, i-a 'nvăţat să facă «fabrică» aici. N'au priceput băeţii dintr'odată. Nu ştiu ce îuştiri-ţare le-o fi adus dela Centru boieru, dela Administrator; le-a tălmăcit-o, că-i priceput stăpânul, şi au clădit fabric' aici. Lumina 'n Castel o trimetea uzina pe sârme. Mândrie zău! era luminată casa şi curtea noastră noaptea 'ntreagă, şi ziua ardeau lămpile toate! Se tăiau scându-rile-aici şi le cărau cu carul, nu-i departe până 'n Vişău, 195 iată piatra 'n şosea; 30 de kilometri până acolo, cam ajungi la târg se vede şi oraşul. Şi mergeau lucrurile strună. Aveam şi scânduri, şi lumin' aveam! A venit unul ...Rang, se vedea om de ispravă, nu ştiam ce căta; însemna omul într'una. A plecat. In urmă am aflat, era deputat, şi a interpelat Ministerul c'aici îi jas şi risipă: că înainte apa transporta lemnele gratis, că cheltuiesc milioane degeaba. Vezi.., la asta nu bau gândit inginerii, — se gândise biet boieru, aşa cred, căi deştept, dar îi trebuia lumină! A fost răbufnealâ mare la Cameră-acolo, — aud că zbiară ăia cum zbiară nebunii! — ce să'ţi mai spun? ăla, Opranu, nu era vinovat, nu dăduse ordinu-aşa, om cinstit peste măsură, prea simţit, '1 amaraseră prietenii; şi-a dat demisia şi aplecat A venit porunca: au desfăcut ferăstrăul şi au îăi.ifc sârmele. Cum te 'mpaci cu lampa cu gaz? Că de atunci de aia avem parte 'n Castel, altă lumină nu-i!» Neastâmpărul nu-1 lasă, iar a luat-o rasna 'ntre pomi, '1 aud cum chifneşte 'n pădure. Urc poteca la deal, mă. aşez pe banca din coastă. Valea asta dacă n'ar fi aşa de înăbuşită te-ar îndemna să mai stai. Claxon şi ţăcănit de motor. Vin, urcă. Au zăbovit, — spun, au stat de-au adăstat până să ducă, s'aducă elevul putina; au împrăştiat păstrăvii 'n părâul de sub coas!ă„ Mă uit, putina-i goală, — mult peşte-a prins Mărio, o'a .ales cu cât prinsei cu! 196 Ne ducem la masă: scrob, slană, gulaş de ...ciută, — o felie de lubeniţă, o ia unchiu şi-i dă şi nepoatii. Ies în curte, — s'au dus să se ...culce. 'Mi fac ...indigestia, mă plimb. Leu cu mine. N'am chef de vorbă. Latră, ţine sub labă un mototol de hârtie, aruncat o fi sau sburat de vânt; '1 desface cu botul, îşi încruntă sprinceana, iar latră şi 'mi face semne cu laba. Isteţ căţel! l-a cetit în grabă. Ia răvaşul în gură, mi-1 dă. Privesc: un petec de scrisoare, '1 arunc. Iar latră, '1 ia şi mi'l dă iară. Poartă pecetea consulatului român din Lipsea, citesc: «...şi proprietarul reclamă că nu i-aţi plătit chiria şi că i-aţi hor-telit cu belciuge ferestrile toate şi două uşi... (s.) Pra....... nu desluşesc. Arunc hârtia. Nu ştiu ce o vrea să 'nsemne, nici Leu nu ştie... Vine şi Mărio, şi-a împachetat undiţele, pescuitul nu '1 mai îndeamnă. Plecăm la vale. Am pleca noi detot, dar prea a fost lung drumul; am mai sta o zi-două, ah! dacă n'ar fi patul! Dece nu ne-o fi lăsat să ne mutăm la Falger? Acum slabă nădejde! le-a plecat l&ota toată, casele 's goale, odăi destule; a plecat şi «grosu»! Cucoana u'a venit la masă, îi bolnavă. Apăi şi-aşa greutate de om, nămilos peste poate! 197 XXVII I J unem la cale să facem, mai în seară, o baie 'n râu, să mai aflăm şi noi ce e scalda. Trecem, podul, pornim pe malul din stânga la deal. Mergem. Ne 'ntin-dem pe iarbă şi ne povestim... întâmplarea cu ursul, cu borvizul, pe a de astăzi. Nu le făcu dinadins, dece să cârtim? N-or şti să primească, cum primesc ai noştri, osteneală 'şi dau. N-au obiceiurile noastre toate, nici noi însuşirile lor. Sînt păstrători dela ei şi dela alţii, adună, vrednici sunt. Cărturari, muzicali, intelectuali, dar ...prea le place «slana!» Şi miloşi sînt şi plini de «Ocrotire» pentru ...ai lor, dar pentru noi şi dobitoace, ba! Ne-or face cu vremea şi pe noi la fel, — şoselele lor, nu-i vorbă, le-am dreguit noi ca pe-ale noastre; le aveau dela unguri bune, acum 's frânte, scobite, şleau şi brazde pe de a rândul. — «Vremea o spune care pe care!» — «Şoseaua-i lucru mare!» zice Mărio. 'Mi par pismaşi şi ascunşi. Or fi 'nvăţat dela stăpân cum să te porţi cu sluga? Şi dela care? Că's neamuri amestecate. O mie de ani într'una!? Vreme! Nu te des-veţi doar 'ntr-o zi! S'au ungurit, şi s'au ungurit proet. Le-au luat slana, şi-au uitat «boieria». Unguru-i primitor, cavaler, onest; se 'nciudează iute, repede uită. Ei o coc. Foc făr' de scântei, ard în spuză ...necazul. Ce amă- 193 făciune-or avea ? Ce rău le-am făcut ? I-am desrobit, — las' ce spun ei, ăsta-i adevărul! Erau la stăpân, blând, acum se vede; amu noi furăm slugile lor mai până cri. — «Mărio, tu ai cetit ...edictul lui Boilă?» — «Nu citesc aşa gugumanii!» răspunde 'ndesat. — «Ai dreptate, dar ai lor '1 citesc şi mulţi judec'aşa...» Noroc că sînt şi oameni detreabă şi mulţi, ăia duc greul! La Conop bună-oară am întâlnit un cuib de oameni drăguţi, şi români ca şi noi! Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, să ne dea gândul ăl bun, suntem fraţi de'acum!» — «Mă, nu luarăm o carte cu noi!!» spune Mărio, — «mai omoram urâtul...» — «Am un prieten în buzunar, Juvenalis vrei?» — «Piperat om şi acră vreme, zii...» — «Ei, n-o să ţi '1 citesc tot acum! aşa la 'ntâmplar?, uite 'ncercăm...» Desfac cartea la mijloc: «Decând luntrea lui Deuoalion fu 'nălţată de apele potopului...» —«Grozavă apă! Era la pescuit?» — «Taci şi'ascultă:» «...până 'n culmile Parnasului; decând acel fiu al lui Prometeu cercetă oracolul din Themis; decând pietrile netezite prinseră î-n-c-e-t încet căldura simţirii, decând Pyrrha înfăţişă zăpăcelii oamenilor fecioarele goale, tonte faptele muritorilor, toate simţirile lor: dorinţă, frică, 199 ■7i 'nciudare, desfăt, bucurii, vrajbă, uneltiri, lăcomie, toate vor fi prilej cărţii mele. Când fu şivoiul viţiului mai repezit, groapa avariţieî mai adâncită, molima jocului mai nestăpânită!? ...Cât de 200 -fi* mincinoasă-i fruntea omului! Nu 'ntâlneşti aici decât m toată inima, cu tot respectul poftiţi!» Am mai mers o bucată şi am intrat pe poartă 'n ogra da lui. A retezat-o 'nainte, a sărit prin uşe; — ce le-o fi spus înăuntru nu ştiu; au eşit copiii, ne-au tras un cântec, ne-au sărit de gât, strigau parcă le sosise Moş-Crâciun, aşa de veseli erau. In prag, voioasă, blândă, bucuroasă să ne aibă în gazdă, femeia lui Falger. Dinu Nicoc'ia: Lupii — 14 209 Ne pofteşte 'n casă, dar vrem să pornim la gârlă, să ne scăldăm; aşa fuse vorba. Ne luăm în grabă două peşchire, o coaje de săpun, un burete, plecăm. Mărio 'şi-a luat şi costumul, e vioiet; o să i ţină de cald când o fi ...vânăt de frig. Simt răceala de-acum dar mi-e drag să mă spăl. Se 'ngână ziua cu noaptea, ajungem la râu, acolo unde-i apa adâncă. Mă despoi, sub perdeaua de bulumaci, în odihna apii; intru... mă taie, e rece ca ghiaţa, s'a brobonat pielea pe mine şi mi-a stat răsuflatul, suflă vântul, mă cufund până la gât, apa dă să mă dea peste cap. Mărio intră şi sare par'c-ar fi dat peste arc, '1 aruncă fundul afară, ') goneşte răceala pe mal, dârdâie tot şi-i clămpăne dinţii Scurtă ne fu baia, ghiaf afar' din cale, dar ne-am scăldat! Cu noaptea odată ajungem acasă. Străbatem o sală mare şi goală, sîntem la noi în odaie, — cald. S'a potolit pielea pe noi, am stat din tremurat, — poruncisem de eri câteva sticle de bere, — ne-a sosit berea, chemăm pe Falger. ne cinstim. Năprasnic stuf de barbă! detreabâ om 'mi pare. Odaie mare: faţă 'n faţă 'n colţuri câte-un pat. Paturi de nuc, aşternut din belşug. O masă 'n mijloc, reviste de vânătoare, o lampă. Altă măsuţă sub fereastră, alături de uşe. Un ditai ochianu, — măreşte de 12-ori: o ciută departe la o sută de paşi, o creşte cât dealul Mitropoliei. Privesc pe păreţi: doi purcărei, un smoc de lăstar şi un bolovan; un colţişor de râu. Un jder împăiat. Colţi de mistreţ. Coarne de capră, — au sus pe Pietrosu. Ramuri de cerb... — «Domnule Falger, tigva asta-i de ciută, şi coarnele-ftistea, şi ale din colţ, şi ale de sus, şi jos mai văd unul, 'ini par de cerb ...tânăr, doi ani sau trei? Ce faceţi cu «.Ocrotirea»!? Aflasem că eşti milos tare?» — «Da, au doi şi trei ani, dar prea onorate domn, eu îj am împuşcat şi nu puşc nimic!» 'mi răspunde tirolezul, 210 211 — «înainte, pân' n'am venit în ţară, am ucis, la stăpâni, după rânduială şi după poruncă cerbi peste o mie dar.., numai bătrâni. Aici îi cresc, altu-i ...dărâmă. Cerbii mai tineri 'şi lasă coarnele-aici, nu sînt în văz, aşa-i porunca; ertaţi ce-aţi văzut, nu-i vina mea!» Pricep, iar... «Ocrotirea!» Pe jos două blăni de lup şi una de bursuc. Uu scrin în colţ şi, cât îi păretele dintre uşi, un dulap şi în -;afturi alături teancuri de reviste vânătoreşti. Poze în cadre de lemn. Fereastra deschisă, râul aproape, — spune că curge. Aşează masa, ne poftesc, îi gata. Supă de găină cu găluşte de griş, — ne-a 'ncălzit; acum uităm răceala din gârlă. Papricaş de pui, minune! O raţă 'năbuşită, ştru-del. Sirop de smeură, cafele. Bairam curat! Halal să le fie! Să tot mănânci la oameni săraci, ne-au ospătat sărmanii pe trei zile 'napoi! Râdeau copilaşii, prin uşa 'ntredeschisă clopoţei de argint; nu se mai aud, au adormit. Ne 'ntreabă Falger ce hotărâm pentru mâine, 'ncotroîî — «Să ne lămurim oasele, să ne odihnim!» — «Ca la dumneavoastră acasă, ertaţi-ne numai sărăcia,» ne spune. îşi umple luleaua cu tutun din tabachera lui Mărio. Fum albastru, — «gut!» zice neamţul, îi s'a 'nceţat barba toată vată, şi'aruncă fumul pe nări. Avea serviciu bun, &P spune. Bătrânul taică-su a fose vânătorul bătrânului Ir»părat; i-a dăruit o puşcă, zace 'n sicriu lângă al; când era copilandru de zece ani, se ţinea la vânat după Arhiducele Rudolf, cel care-a sfârşit, cum s-o fi sfârşit, cine-o să ştie? 'ntr'o noapte la Meyerling. Odată i-a dus arma, '1 ţine minte bine, era blând şi voios. Pe lângă Arhiducele Fxctutz Ferdinand încă a servit. Era tăcut, închis, — în ţinuturile Vienii, spre Baden, trăgea adesea 'ntr'o dimineaţă o mie de focuri în potârnichi şi în epuri; în-tr o zi a ucis 56 de cerbi, îi plăcea să ucidă mult. L'au •ucis şi... a 'nceput răsboiul ăl mare, aşa o fi fost sorocit >iu-i demult, într-o noapte... se răsnise de cu seară pesemne, o fi 'ncercat sărăcuţa să intre 'n casă, serviciul meu mă gonise de'acasă. Când m'am întors dimineaţa, urmă de lup prin ogradă; pornii pe ea, ajunsă în fund lâiîjşă ulucă, petrecută 'nainte printr'o spărtură; pe-acoio a trecut lupul şi urmele căprioarii tot pe acolo: îi luase urma spurcatul! Puţin mai încolo 'n poiană a mâncat-o. Au plâns copiii dar le rămăsese puiu de urs; acum dormea el cu copiii. A venit un domn din ăi mari, l-a văzut, l-a alintat, s'au împrietenit iute; îi sărea pe genuchi; mi l-a cerut, avea un băiat, mi-a spus; domnu mi-era stăpân, sînt slugă la mulţi, — am trimes copiii la un vecin, şi a plecat ursuleţul cu domnul; mi l-a luat. Au plâns copiii, — copiii plâng iute, — drept să vă spun toţi eram trişti. Ne-a 'mhunat, pe ei joaca, pe noi treaba şi alte griji. O fi trecut o săptămână mai bine, m'au chemat la oraşr 213 219 mă duc la soroace cu catastifile la socoteală. Mi-am luat registrele şi m'am dus. Pentru alte răfuieli mă chemau: nepoţelul pe care'l aştepta boierul să vină, mi-a spus domnu că n-o să mai vină. Mi-a răsărit bucuria în suflet e'o să ma 'ntorc cu ursuleţul acasă. Se juca sub birou, Max 'mi dăduse trei bucăţele de zahăr să-i duc. M'a cunoscut. Era dolofan şi lucea blana pe el, sta 'n şezut şi cu labele-amândouă mă mângâia pe genuchi. D-l şef mi-a limba, gândea la zahăr şi cu mâna ...cerşea; mi-am înghiţit apa din ochi, mă 'neca plânsul; «nu! să nu '1 omoare cu parul!» Am ochit şi am... şi am zbughit-o afară. M'au întrebat copiii de el, mi-a fost teamă să nu 1 vadă: când a venit domnu '1 purta la haină, '1 făcuse guler. Ii stătea bine; avea dreptate; mie nu 'mi dăduse 'n gând!»... spus că şi-a făcut un palton, mi l-a arătat, gulerul nu era împlinit; m'a trecut un fior. Mi-a zis să '1 împuşc că se face rău şi-i trebue şi guler de blană. Ce să vă spun? Poţi să cârteşti!? Poţi să n'asculţi? — «De nu vrei tu, pun să '1 ucidă cu păru!» a răcnit... Mi-a 'ntins o puşculiţă cu glonţ, am luat ursuleţul în braţe, l'am proptit cu spătuţu 'ntr'un colţ; mă privea sărăcuţul cu ochişorii lui ruginii şi 'şi spăla năsucu cu 220 XXXI Mai bem câte-o cană de bere, răsfoiesc o revistă, între foi un desen în cărbune, minune! Falger vrea să mi-1 ia, îl rog... Schiţa înfăţişează..., cum să zic? «O execuţie Capital...ă în munţii «SMnina»!» Să vă spun/in munţi, o poiană; brazi împrejur şi ce ruî senin; Vefteiici... vai! cum seamănă! ...şi-a proptit şu-şuneaua pe crăchne, — Falger, e 'n spatele lui Seme-Ex-cellenz; ţine 'ntr-o mână sfoara întinsă, de capătul ei căruciorul, l-a tras aproape; pe cărucior ...zgăurat la ei, cer-bu! Nu pare sfios, Waldy răsnit priveşte 'ntra-iurea; boieru voios ochieşte prin fernglas cerbuţul în frunte şi... îi retează coada! Semnat: Virgil Mendonide. Nepreţuit umor! omul aista a văzut multe şi 'şi-a 'nehc- 22Î gat greaţa aici pe hârtie, — copoiul biet aidoma 'mi tălmăcise tot caraghioslâcul! Dar... ce mă bate peste tur-loaie? A! gândeam la ...dracu şi Waldy-i aici, asculta de sub masă săracul. — «Domnule Falger lupi ai ucis mulţi ?» întreabă Mărio. — «Vedeţi dumneavoastră, de împuşcat îi greu destul în munte. E locul întins, desiş mare şi se păzeşte jivina Dar cad la capcane, dacă 's puse cu chibzuială şi cu băgare de seamă. Cu ei duc răsboiul ăl mare. Sunt în tot anul şapte, opt, umblă 'mpreună; şi-aseară-au urlat, mai jos pe râu, la răscruce, unde suie poteca în munte. S>it hicleni rău. Gonesc tot un drum, dar se păzesc. Am scule multe, capcane de lup. Plec cu ele 'n spinare, le duc, le aşez pe unde ştiu că au vad. Să vă spun: mai în pragul ernii trecute, pornisem seara târziu, odihnisem după amiază şi mă mânau picioarile la drum. într'un piept de deal, sub munte, am aşezat în curmezişul potecii lor patru capcane, şi alte vre-o cinci mai la vale; eram necăjit: ne stricase rău la ciute şi pui, umblau spurcaţii mereu după cerbi, şi-aşa aveam răfuială mare. 'Mi îndoisem grijea toată să nu mă afle, să nu miroase cursa. Le-am rostit aşa cum îi cu cale şi cum m-a deprins meseria. Am mai dat o raită prin munte şi când am ajuns acasă 'n-cepuse ninsoarea. Aveam nevoie de ea să'mi împlinească treaba, să 'mi acopere urma şi capcanelor faţa mai bine. 222 I-am visat prinşi vre-o patru. Chibzuisem bine locul şi mă ajuta vremea. M'am sculat mulţumit, grăbit să ajung, ştiam că nu 'mi scapă. Am ocolit dealul, curând le-am întâlnit urma, urmă 'n urmă călcată, — mulţi. Urmele toate, potecă, duceau într'aoolo. Stătuse ninsoarea, omătul de-o palmă. Când am ajuns... Nimic! Capcanele toate 'nşpănate cum le-am lăsat, nu se vedeau din zăpadă. In dreptul lor urmele toate păşite, sărite; au trecut peste ele făr' să le-atingă, cum le-or fi simţit? spuneţi 'mi dumneavoas-stră, eu nu mă pricep! pe-acolo au trecut, peste ele! Ce simţ le-o fi spus să se păzească? Cu ochii să le fi văzut, — şi nu se vedeau, — nu se păzeau mai bine; nasul nu i-a vestit şi au trecut totuşi. Mi-am strâns capcanele şi am coborât, la fel şi-acolo; în vale detot o clupsă 'ncheiată, bătătorită zăpada şi înroşită de sânge, şi în ghiarele cursii o labă de vulpe; şi-a retezat-o cu dinţii, s'a dus în trei picioare; deşteaptă lighioană! Ştie să scape de ce nu-i mai trebuie! Am zăbovit prea mult şi vulpea de vrei s-o prinzi s-o cauţi 'n grabă, altfel ştie să se sloboadă. Lupii nu i-am putut prinde, dar o săptămână mai târziu am prins doi, unul cogiamite lup!» — «Cât cântărea? Profesorul Juvara a ucis la Cara-Omer, unu mare, mai mare n'am măi văzut, trăgea 40 de ocale f» 224 — «D-l Profesor mă cunoaşte, a fost şi pe-aici cu Maiestatea Sa Regele Ferdinand, au stat câte-va zile... Lupii pe-aici sînt mari, ăsta cântărea 156 de funţi; vedeţi dv., sunt mai hrăniţi la munte, trăiesc viaţă lungă, se 'ntâlnesc rar cu vânătorul şi dibăcia 'i păzeşte de curse; când le e foame, grăbesc pasul şi doar deschid gura. Vânează 'n bătaie, vânează pe urmă, şi la pândă prind. Ei au învăţat pe om meşteşugul, şi răutatea au luat-o oamenii tot dela ei; au asemănare, se sfâşie 'ntre ei tot ca oamenii, şi tot ca ei prăpădesc mai mult decât le coprinde burta. Sînt lacomi ca ei! Dumnezeu i-a lăsat, şi a ştiut ce face; împuţinaţi trebuiesc dar stârpiţi nu! Omul fără de griji lâncezeşte, 'şi pierde avântul; aidoma şi vânatul: grija de lup, de fiare '1 ţine deştept, îi oţeleşte piciorul la fugă, îi ţine sănătoasă făptura. Legea Celui înţelept sel'mplineşte astfel! Lupul oricât de dibaci nu goneşterîîTlna cerbului vrednic, ştie că aleargă 'n zadar şi 'ntâlneşte împotrivire, poate să piară; fiara linge sângele pe urmă, adună ce-a nemerit prost vânătorul, scurtează prihana şi suferinţa, aici mai aies fac mult bine!! Ităsneşte din ciurdă ciuta plăpândă, puiul nevolnic, pe ăla '1 ucide; ne scuteşte de prăsila neghioabă, ne-ajută. Da, prăpădesc şi la noi, cincizeci de căpriori, de ciute, de cerbi într'un an, clar sînt peste o mie, şi ce ne ucide? Ce trebue să moară! De 'şi prinde cerbul din Dinu Nicodin : Lupii — 15 ^25 fugă picioru 'ntr'o cioată, '1 rupe, sau focul de puşcă n'a fost dibaci; rabdă chinuri, moare de sete; atunci se 'n-dură lupul şi pune capăt durerii; 'şi-astâmpără foamea; n'are drept să mănânce!? Când nu's prea numeroşi, nu-i socot vătămători. Vulpile încă mănâncă la stârvuri, stârpesc guzgani, şoricei, rar câte o găină. Apoi... deşi mă 'ncearcă necazul pe ei, cum a fost când mi-au ucis căprioara, nu mă pot stăpâni să nu le recunosc pricepere mare; le ştiu obiceiurile toate, îndelung i-am păscut, ne cunoaştem ! Preţuiesc bătrânul, pe cel încercat; ascultă de el; le e călăuză. Nas după coadă, aşa duc poteca. Ştiu când să fugă, dar au îndrăzneală ! Odraslele, încă ştiu să le crească...» — «Ştii... «Crezul» pe care '1 spune lupoaica puilor ei? Crezul lui Droonberg?» — «Ştiu drăcovenii multe... N'am ...auzit.» — «Să... ţi'l spun, aşa le grăieşte: «Păziţi-vă necurmat de ochiul omului căci el este duşmanul vostru înverşunat. Nu vă atingeţi niciodată de ce îi păstrează mirosul, sau de vre-un lucru zămislit din fier: fierul îi făurit de om, şi unde-i fier e primejdie! Mai mult decât în ochii voştri, încredeţi-vă 'n nasul vostru! Nu vă 'njugaţi niciodată cu vântul, dar împotrivă-i să mergeţi, şi ocoliţi limpezişul când vă puteţi strecura : prin hăţiş! | Nu luaţi niciodată drumul drept, dacă şi ocolul vă ^ duce la ţintă! De ce vi se pare străin: păziţi-vă; ce îi neînţeles priceperii voastre primejdie-ascunde!» — «Dar asta-i suma învăţăturilor să-i servească lupului viaţa 'ntreagă pildă,» spune Falger, — «acum îmi lămuresc mai bine de ce 'mi scăpau 'ntr'una. «Crezu»-i păzeşte; înţeleaptă lighioană!» — «Ai prins fiare vii în capcană?» '1 întreb, — «ce fac când te apropii?» — «Vulpile scapă multe, v'am spus, dar am prins şi f vii. Stă căţelandrul în lanţ, se zbate, se pitulează. Rasul pufneşte ca mâţul, se zdobeşte rău, pleacă cu cursa; de-ar scăpa când eşti aproape, nu-i bine de tine! Lupul stă... doborât, cuminte, îi se bate pieptul şi limba afară din gură tremură tot...» . — «Ce-o fi simţind săraianul?» — «Simte, n'are s^aiC, simţire şi judecată are, simte \ spaima ca omul,» spione Mărio. ...Ca omul? o simte? 'Mi-aduc aminte... — «Să vă spun o 'ntâmplare trăită de Th. S..? — «Spune-ne-o zău!» ; — «Aşa cum a spus-o...» 226 227 — «Erzehlcn Sie bitte!» — «O clipă s'aprind o ţigare, a-ş-a: «In lungul ernii trecute, am prins mulţi lupi şi vulpi multe... Capcanele pentru lup sînt meşterite din oţel tare, şi au câte două arcuri fiştecare putând răbda peste cinci zeci de ocale. Le aşezi câte patru, îngropate, acoperite cu bumbac, nisip şi brazde... ...Aşişderea cum am făcut de o sută de ori înainte le-am rânduit. Aruncai cheia capcanii în lături spre căluţul meu,—descălicasem,—şi zărind puţin nisip, mă 'n-dreptai într'acolo să iau un pumn, să'l pun, să 'mi isprăvesc treaba. 0! năstruşnică nechibzuinţă! nenorocită nebăgare de seamă, izvorâtă dintr'o prea lungă îngăduinţă! Nisipul era. taman pe cursa următoare, şi într'o clipă fui apucat... Deşi nu mă zdrelise rău, findcă capcanele nu au colţi şi mânuşile mele groase 'mblânzeau strânsura, totuşi fusesem prins zdravăn de mână. Nu m'am speriat peste seamă, încercai să ating cu piciorul drept cheia capcanii; îungindu-mă pe burtă, mă târâi spre ea 'ntinzând cât puteam braţul meu încătuşat. Prins cum eram nu puteam vedea ce căutam, trăgeam nădejde să ating cu vârful piciorului cheiţa ele fier. Zadarnică 'mi fu prima 'ncercare; lanţul cât de 'ntins nu 'mi îngăduia sa ating cheia. Căsnii iară, bâjbâind... cercând astfel cu dreptul, — de piciorul stâng uitasem, — «clamp!» auzii un ţăcănit şi fălcile de oţel se strânseră cumplit în jurul piciorului meu. Nu'mi dădui socoteală dintr'odată de grozăvenia aflării mele; curând 'mi dădui seama insă că nu mă puteam cotorosi din clupsă, nici să scap din ceal'altă, nici să le mişc împreună; şi aşa rămăsei prins acolo 'ntre ele, întins, lipit de pământ. Ce avea să se 'ntâmple cu mine? Nu mă muncea gândul prea mult că de frig am să mor. Gerurile mari trecuseră. Dar în afară de tăietorii de lemne, mai toată iarna nu trecea nimeni pe-aici. Nimeni nu'mi ştia de urmă, şi dacă nu isbuteam să mă scap singur, eram sorocit să fiu sfâşiat, mâncat de fiare sau să mă sfârşesc de foame. Curând, soarele cobora spre brădetul dinspre smârc; cu toată amorţeala care 'mi coprinsese braţul şi frigul care mă pătrundea... gândurile mă 'ntoarseră 'napoi acasă; 'mi spuneam că: acum frige porcul şi se pregătesc să s'aşeze la masă... Căluţul meu era 'n acelaş loc unde '1 lăsasem, cu dâr-logi-atârnând spre pământ aştepta, liniştit să pornim spre casă. Nu pricepea nici el dec| zăbovim atât; când îl strigai, conteni din păscut |i mă privi rugător, cercetător şi mut. încă dacă i-ar îi dat în gând să se 'ntoarcâ singur, şeaua goală ar fi tălmăcit cumplita 'ntâmpiare şi mi-ar fi venit ajutor. Credinţa lui îl silnici să m'aştepte, şi eu mă istoveam de frig şi de foame! 228 229 Atunci mi-am amintit cum s'a prăpădit unchiaşul.., cum i-au găsit ciolanele 'n primăvară tovarăşii, laba prinsă 'ntr-o cursă de urs. Mă 'ntrebam care fâşie din toalile mele o să le spovedească cine ...am fost!? Apoi alt gând îmi răsări: «ce o fi simţind lupul când e prins în capcană?» ...De câte suferinţi mă făcusem vinovat! Sosise ceasul să le plătesc toate!... încet se făcu noapte. Urlă un lup, căluţul ciuli urechile şi se apropie de mine, capul cătând spre pământ. Alt lup urlă şi iar altul, şi pricepui că se adunau în preajmă. întins fără ajutor, mă chibzuiam dacă nu era sfântă dreptate să vină dac'or veni să mă sfâşie. Pân' nu'mi dădui socoteală că ...umbre se târau,... îi auzii chemându-se. înaintea mea îi văzu calul şi nechezatul lui înspăimântat îi risipi dintr'untâi; dar sfârşiră iar să se strângă în jurul meu, cerc întocmiţi, proptiţi în labele dinainte, stau pe şezut. Curând unul din ei, mai îndrăzneţ, decât ceil'alti, tiptil se apropie de lupul mort în capcană şi începu să '1 zgâltâie şi să tragă de el. Strigai, ţipai; se de părtă mârâind. Căluţul înspăimântat o rupse de fugă. Lupul se 'ntoarse şi tot trăgând şi zmucind trase stârvul, îl sfâşiară 'ntr-o clipă. Iar se grămădiră în jurul meu, cerc mă priveau... Unul râcâi pământul, stropşi cu ţărână şi se apropie detot. Bătând pământul cu piciorul care'mi rămăsese slobod, îl îndepărtai, dar îndârjindu-se pe măsură ce mă lăsau puterile s'apropiiă de-i simţii suflarea. într'un glas ur-lară toţi înfundat şi toţi năvăliră spre mine: pricepui că mă ajunsese ceasul din urmă...» XXXII «I i grozăvenie!.. De vânat m'am lăsat», spune Fal-ger,—«dar dumneata ai să mă faci să mă las şi de prinsuri, să dau naibii capcanele toate... mai de milă, mai de frică. Ăla dela care ştiţi întâmplarea, v'o spui eu: aşa a trăit-o!... Mai mare groaza, dar dac'a apucat s'o povestească păţania, apoi a scăpat teafăr, şi-i bine!» închid geamul, s'a lăsat friguleţ afară; luceşte luna 'n râu. In odăiţa noastră-i cald, miros de brad, de gutui şi de mere. — «Aşa domnule Falger, nu te maj necăji pentru noi, nu 'ţi călcăm nici în munte mărar, o să ne plimbăm pe şosea; să ne mai rabzi vre-o zi, două; prea am cheltuit vreme şi bani să venim, şi-acum că... am dat de bine!? Să'ţi trăiască peştii, să se 'nmulţească şi lighioanele toate, la fel şi boierul de sus din Castel! Fără el n'ajungeam aici, noroci-Par Domnul!., halal paturi!» 230 231 Când mă gândesc, mă zburlesc de ce-am pătimit pân* acum! — «Şi te-ai deprins cu locul, rămâi la noi, tragem nădejde!?» 'i spun. — «Rămân bucuros! ...aş ...rămâne de n'ar ...fi necazuri! Cum să mai plec?! Zece ani decând am venit, mi-am luat nevastă, femeie bună, s-o tină Dumnezeu! fetele 's mari, la oraş la stăpân, Ştefi se mărită. Ăştia mititei ii cresc români, vă place cum vă vorbeşte limba? M'a încetăţenit şi pe mine, — zice boieru; mă port cum trebui, cred că îmi merit slujba. Leafa nu-i mare, 'mi -vine vre-o două mii şase sute de lei, dar am locuinţă; ne-au luat păşunea, pământul, trebui să ne strângem; se 'ovată omul cu greul. Mai rău că nu pot pe toti să-i împac. Slujba îi slujbă! Toată ziua pe drum pe poteci, cantelaria încă trebui s-o ţin, toate 'nsemnate: plutele cari trec, lemnele ce coprind, parchetele 'n tăietură, tăietorii, — lucru '1 facem în regie; apoi socoteala tainurilor, îngrijirea plantaţiei... Şefii sunt buni dar cer serviciu, nu mă plâng, sănătate să fie!» — «Câţi ani ai?» — «Sechs und fiinfzig... 56 de ani dar vâna-i bună, urc sănătos, mă duc degrabă picioarile. Pieptul mă mai supără câte-odată; nu fumezi o viată 'ntreagă nepedepsit... Mai rău..., să vă... spun: mă 'mpac cu şefii mei, sînt oameni cu rost şi detreabă, serviciul meu încă-i mulţumeşte, de alergătură nu mă sparii, dar să le poti face toate la rând şi la rost... Seine-Excellenz a bine-voit să mă 'nsărcineze cu paza vânatului tot; la fel şi pe ceil'alti brigadieri dela stat, şi pe pădurari; eu sînt cum îmi zice: «Oberjăger Seiner-Exceilenz», peste toti mai mare, am dreptul s'alerg peste tot. N'ar fi cine ştie ce treabă, o jumătate din zi din fie-care-ar ajunge: sunt potecile de pirş de îngrijit, studenţii de supraveghiat la lucru, dar muncesc sărmanii cât li-i puterea. Apoi, capcane, otravă la răpitoare, sare la cerbi, fân când îi ninsoare; mai noaptea o raită, sînt braconieri, — s'au mai lăsat de tâlhărie, m'am tot ţinut după ei. Seara la raport, ziua la peşte. Cu seine Excellenz peste tot la vânat; o raită singur până să mergem, să-i aflu urma, să '1 aflu unde a mas... Toate ar merge, Seine Excellenz îi om chibzuit, primesc din vreme porunca, se poartă în lege cu mpe; e drept, fusese vorba să'mi dea pe an o piele de cerbjm 'mi fac încălţăminte, dar nu prea s'a tras în cerbi mari şi din ăi mărunţi n'ai ce alege, pielea-i subţire ş( o siartecâ gloanţele rău, dar spun drept, nu-i an dela Dumnezeu să nu'mi dee la zi-'ntăi cinci ţigănite de foi, dinadins le 232 233 aduce tocmai din Bucureşti. De nu poate veni mi le tri-mete; vedeţi şi dumneavoastră, 'mi primesc simbria întreagă şi făr' de zăbavă. Mă ocăreşte Frau Falger că îi împut casa, dar simbrie slujită! le fumez toate "ntr-o zt şi la adăpost în odaie, mă costă mult... şi nu pot să 'mpart fumul cu vântul. Nu-i leafa mea!? Ar mai fi ei gologani de câştigat şi ...încă buni! dar... intru la griji şi dau de belea! Mi-a spus boierul să mă vând lui pe 15000 de lei; când oi muri să mă 'mpăieze pentru muzău. Cheltuiala ar fi pentru dumnealui, mie tot una 'mi face, de n'o scădea numai «leul» prea rău? încolo... tot or să mă 'ngroape 'ntr-o zi. Dar ...aflai că deschide muzăul curând, şi mă gândesc ca omul, ba mă mai ţine şi nevasta de rău... Dela un cârd de vreme prea jindeşte la mine stăpânul şi mă întreabă des să-i dau răspunsul mai iute? Dacă o vrea să'şi aibă muzău 'ncheiat, mă 'mpăiază 'nainte de vreme! Mi-e teamă. Vorba nevestii: — «Max, mai bine să te laşi păgubaş, sîntem în ţară străină, e boier cu putere!» Să mă mulţumesc cu simbria...» oftează, — «şi cu serviciul! Ei..., dar se nemereşte că tot în vremea când trebui să plec la vânat, vin inspecţii, ordine, rapoarte, tree plute, se 'ncarcă lemne... Păs' de le împacă pe toate! Aşa s'a 'ntâmplat... Acum port de formă o armă, o puşcă de vânătoare, mai acum doi-trei ani n'aveam. Ne dăduse pentru paza revirului arme vechi din rezbel, n'aveam nici cartuşe. 'Mi făceam serviciul, rebeaga 'n spinare. Aveam gloată, lucru peste măsură, domnii in gineri toţi în păr aici la recepţii; puteam să lipsesc? Primisem ordin, e drept, de cu seară dela Castel, să merg la vânat; nu m'au lăsat. S'a supărat foc domnu Conţi-lier, de mine nu s-a legat dar a pătimit altul mai mare, l-a gonit, l-a mutat. Mă ertase pe mine, să-i dea Dumnezeu sănătate! Mai cu drag îl slujeam, când... au venit şi m'au ridicat jandarmii. Proces... cum că cutezasem să umblu cu armă mi-litărească! Păcatele mele! Ce ştiam eu? umblam cu ce 'mi dăduse stăpânu. Ordin aveau, m'au ridicat. Waldy după mine săracul. M'au cărat la instrucţie, domnul ju decător om blajin, m-a lămurit... N'am prea înţeles, spunea că-i «denunţ». Was soli das heissen? A stăruit domnul Conţiliir cât a putut, l'am zărit şi eu în două rânduri când părăseam cabinetul; nu s'a putut! Pricep legea-i lege, dar eu păzitor de lege, proaspăt român să mă pomenesc osândit 15 zile la puşcărie! 'Mi venea să mă spânzur, 'mi pierdusem faţa, mai mare ocara! Mi-am făcut osânda, n-a fost chip să mă scape; stăruise domnul Conţiliir ...cum ştiuse. 234 235 Ce vină aveam, cum puteam să ştiuî cum să lo 'mpac toate? şi tot am mai tras... Să vă cer un sfat findcă veni vorba,» — se scoală şi-aduce o condică, «Jurnalul de ordine», 'mi dă să citesc: „0/763. — Brigadierul Max Falger va supraveghia în persoană . . ♦ va azista.....va raporta» Ii se interzice a avea altă ocupaţiune decât atribuţiunile sale de funcţionar In serv. Statului & c, Nu îi este îngăduit să se ocupe de paza vânatului particular. (ss) log. Z..... — «Aţi văzut şi dumneavoastră, acum ce mă sfătuiţi să fac? încotro ...s'o iau!? Am poruncă să plec mâine cu Seine Excellenz, mi-a spus-o din gură, şi Hant a venit să 'mi aducă aminte, îi afară. Canonită viată am!» S-a luat cu mâinile de cap şi oftează. — «Eu cred domnule Falger să asculţi de ...sfântul care-i mai aproape; te-a chemat, du-te la... Castel!» — «Bine mă 'nvăţaţi, dumnealui îi domn mare şi suflet bun are; iac'asear' m'a chemat în Speisesaale, a destupat o sticlă de vin, mi-a dat un pahar; se 'ncontrase cucoana şi lui domnu Jojka-i lăsa gura apă... după vin, ce mai vin! Mi-a spus că din ăsta bea Majestatea Sa şi cu dumnealui, numai dumnealor amândoi; I-a trimes o ladă, pân' o să vina; bun vin! zău vă spun, mi-a arătat «Coroana / Regală» pe sticlă. Cinste mare şi mare putere are, cum să nu '1 ascult!?» 1 L'am învăţat strâmb, şi s'a nemerit bine. r ■ I XXXIII tjCastello... tonantem credidimus Jovem regnarcl'0 FALGER « I unde oi scoate cămaşa? nu ştiu! cu domnul ingi-j -ET ner o păţesc! Dar mai bine plec cu domnul Conti- 4, lier, altfel îi mai rău! De-oi avea norocul să n'am inspecţie mâine, le împac eu pe toate; dar nu-i cinstit să 'mi înşel şefii, văzurăti boieri-dumneavostră, mi s'a interzis, ordi-nu-i scris!» — «Ţi-o îngădui poate stăpânul ...ăl mare, să lipseşti mâine dela vânătoare?» spun. — «Nici nu cutez, Doamne-fcreşte! Cum oi lipsi, cum | lasă toate şi pleacă ...la Bucureşti.» — «Ei, şi dacă pleacă,... pleacă, — o avea omul tre-[ buri.» — «Cum pleacă ...Seine-Excellenz, cum am sburat! Te-I legrafic mă dă afară din Ţară!» — «Din ...Ţară? Bre omule, nu 'ţi mai face bănuieli! 236 | 237 Nu-i şi ţara ta? Iti faci griji degeaba, îi om bun, blând îţi vorbeşte...» — «Blând ...porunceşte, dar pedepseşte crunt!» Să vă spun...» Se scoală, se 'ndreaptă spre uşe; din gherocu-aninat în cuiul din părete, scoate din buzunar o sticluţă groasă-al-băstruie, mi-o dă. Rece o simt pe deşte. O căpăţână de mort, sub ea două ciolane încrucişate: «StricJcnin!» — «Otravă pentru ...lupi?» '1 întreb. — «Balsam pentru desnădăjduiţi! Pentru mine-o păstrez!» E galben ca ceara, şi-i tremură glasul. — «Sînt... mai trei ani acuma să fie... Ca şi 'n astă-seară, mă poruncise la vânătoare pe ...mâine; dela Ocol 'mi venise porunca să fiu la tăietură 'n parchet, la recepţii. Nu m'am putut duce la vânătoare, m'am dus în munte, la lemne. M-a muncit grija ziua 'ntreagă, 'mi-era drag stăpânul, şi mă căinam rău că nu i-am putut face voia. Eram năuc de necaz. Domnul inginer m-o fi crezut bolnav dealbinelea, s'a 'n durat bietul om, — era 'nspre seară, — şi mi-a dat slobod să plec. Am ajuns, alergând am trecut pe lângă casă, gonind am suit spre Castel; să îl văd, să îl rog să mă erte... Plecase, supărat peste socoteală, am aflat. Tăcuţi cu mâna la gură mă priveau ăi din curte, şi a jale clătinau din cap, priveau ca la ...mort! Vorbă 'mi lăsase că, mi-au spus: — «O să 'mi aibă de ştire!» a răcnit când s'a suit în maşină. N'am înţeles dintr'odată, era 'ntr-o Vineri, dar până Luni înspre seară am priceput tot... De trei zile nu 'mi tihnise nici masa, nici somnul, — tresăream ca lighioana când începe «bătaia»... 'Mi spunea nu ştiu ce, că mă goneşte pe urmă... dibaci vânător, şi prigoană mare. 'Mi făceam ca prostu de lucru prin curte, gându aindi-nea, n'aveam astâmpăr. Când i-am văzut ...intrând pe poartă, era s-o zbughiesc prin uluca din fund în pădure; ţineau puştile în mână şi mi-au strigat: — «Eşti arestat!» Nu făcusem nimic! Abia mi-au dat răgaz să 'mi iau pălăria, să spun o vorbă nevestii, şi m'au pornit. După un ceas de drum, am întâlnit o căruţă. Dela ei nimic n'am putut să aflu, decât că... «făcusem ispravă mare, că avea să fie rău de mine!» Inoptase când am ajuns la târg. M'au dus la poliţie. M'au sucit şi m'au spovedit noaptea 'ntreagă. Poliţaiul om bun, mă cunoştea, dar mi-a 238 230 spus că e poruncă venită dela Centru, de sus, că au acolo ştiri, ce-or fi ştiind!! M'a întrebat dacă vin străini pe la mine? şi ce nfa 'ndemnat să vin în ţară? Mă căsnise canonul şi sărăcia, şi cetisem... «înştiinţarea»; m'au chemat, n'am venit! Iubesc Ţara şi 'mi fac datoria! Eu spuneam şi doi scriau. Am iscălit, că isprăvise de scris coala din urmă; un teanc au scris. N'am aflat mare lucru; din bunătatea domnului comisar doar mi-am lămurit că, năpasta căzuse pe mine! atât mi-a putut spune, şi că aveam să înfund ocna, dacă nu s-o 'ndura domnul Conţilier să mă scape. Domnul Contilier? Şi eu care ...crezusem?!... Mă zăpăcise necazul, îmi turburase mintea; nu mai ştiam ce să cred. Poate dela ...Ocol?! Cerui răgaz să-i întreb. Domnul inspector aflase; când l'am văzut intrând, mi s'a luminat! Om bun, 'mi preţuia munca; le-a spus că împotriva mea n'au nici-o pricină, că 'mi văd de slujbă cinstit. S'a rugat bietul om, şi vre-o doi negustori dar... era poruncă să mă pornească la Bucureşti. Când stam de vorbă, eu mă rugam, veni telegrama să fiu expulzat din ţară în două-zeci-şi-patru de ore. Şi casa?... Nevasta, copiii?!.. Mi-a stat inima 'n loc, m'a proptit masa şi domnul inginer mă ţinea în braţe, — milos om săracu! I-am rugat să mă lase; nu se putea, era ordin! Un evreu săracu, mă mai ajutase.., ce le-o fi spus? a mijlocit şi Ocolu, şi s'a 'nvoit d-l poliţai să 'mi dea răgaz două zile, — să raporteze că nu m'au găsit, — să 'ncerc de-oi putea căpăta învoire să mai rămân... Dar nu prea credea că se poate, era ordin straşnic, aşa '1 primise, dar îl încerca mila. M'am legat cu jurământ să nu fiu lipsă la soroc, să mă întorc, — muream şi nu '1 înşelam! — şi mi-a dat şi o strajă... Era spre nămiezi. M'am socotit cu jupanul, ne-am dus la domnul prefect, era 'n târg; la un domn deputat, — a intrat evreu, au discutat... Părea mulţumit jupanul, mi-a spus că... — «Poati... s-a aranjat dacăă...?» Ne-am întors la poliţie, când să păşesc pragul, mi-a suflat la ureche: — «Cinci-zeci de mii ceri, cu trei-zeci si faâce, era Ia masăă domnu-diputat, — m'o văzut cucoană pi sală, s'a regulat! a acciptat domnu diputat, ni cunoaştem; acum banii?» Păcatele mele! de unde să-i scot!? Şease sute de lei îno-daţi într'o basma, atât aveam acasă, şi pe mine trei poli! Iar jupanul săracul, să m'ajute cu sfatul: 240 Dinu hicodin : Lupii —- 16 241 — «Ai o fată mări la stăpân,... economii ari?» Stefi? Da, de doi ani în serviciu la casă mare, la domnul profesor Juvara, leafă prea bună dar o primeşte regulat şi ni-o trimete toată. — «Tatăă?» m'a 'ntrebat jupanul, — «atunci nu's pa-râli?!» Mi-aş fi vândut şi sufletul. — «Bini.., am să trec mai în sară, dar bati numaidicăt o tiligramă lui Stefi, să vină, spunei-i: «caz gruzâv şi foârti urgent!» Şi a plecat evreul. Domnul poliţai mi-a spus că mai am răgaz până a doua zi-seară; l'am rugat să 'mi dea voie să plec pân' acasă. S'a învoit, dar ...cu garda. Am adăstat să vină jupanul. Mult nu l'am aşteptat. Mi-a spus: — «Stefi o să intri în sirviciu la domnu prifect; casă uşoară, nă-i însurat; dumneata ai doi cai buni şi cotigă, trei vaci şi ...doi boi? Bini! Alti datorii n'ai? Ai să faci chitanţă, pluteşti în dăi ani, dacă n'ai săă ...poti? pluteşti în trii, dar vezi iu n'am 'mpliniţi decât 22.000, opt luăm dila un prietin, îi om bun, sarie la năcaz, iau asupra mia! Numai... fii înţelept şi ditreabă, nă'ti pierde curaju! Domnu ...diputat ...a aranjat! Iu aşa ...cred, îl ştiu om diştept, tini la ...angajament, 'l-ajută şi duduca! Spui că 242 poti să ple-e-ci? Fii cuminţi, tineti di vorbă... dacă trcbue 6ă ti 'ntorei?!» I M'a trecut un fior. I-am mulţumit, mi-a strâns mâna îi tremura, şi îi lăcrăma un ochi, eu ...plângeam din amândoi, şiroaie. — «Muini dup' amiază ai să ştii ruspuns!» şi a plecat jupanul. 'Mi trimesese nevasta căruţa, şi primenele. Am luat drumu 'napoi, mi se părea că nu mai ajung! Atât mai aveam de trăit poate, până ...mâine seară?!.. Răsunau copitele şi şina pe piatră, par'că 'mi băteau în cuie coşciugul. 'Mi răsărise năluca, eram hotărât! Aşa te prinde gândul ăl rău, la colnic. Cotea tocmai drumul, în dreapta ^ prăpastie-adâncă, mă chema ...golul şi mă 'ndemna des- nădejdea. M-a păstrat dorul de ăi de-acasă şi voia de Sus! Ajunserăm. Mut am stat toată noaptea, cu pumnii la gură, şi stăpânindu'mi gândul ...ăl rău. Nevasta plângea 'nfundat, alături, copilaşii dormeau. Şi s'a făcut ziuă. Ce-or fi simţind ăi de ştiu că au să plătească cu viata păcatul, şi 'şi ştiu ziua că 'ncepe?... Dar eu nu făcusem nimic!! Cu coatele pe masă, stam răpus în scaun, cu capul în mâini, apa gârlă pe mine, sudori. 'Mi zvâcneau tâmplile, şi mi se uscase gâtlejiu, gândeam cum... să isprăvesc mai curând? atât mai gândeam! T 243 De scârţia pragu, de intra careva, săream în picioare, mi se părea că ...vin să mă ia! Am întins mâna la armă, prin crăpătura uşii mă privea ...soţia, am fugit afară. Waldy după mine, l'am luat la goană; toată noaptea uriaşe... Am intrat în grajd, caii rodeau la grăunţe, au stat.., ăla cu felinaru 'n frunte, roibu din stânga a nechezat ...încet. Mi s'au pironit ochii pe-o grindă, de un piron atârna o funie, am luat-o... In prag nevasta cu copiii în braţe, tăcea, nu m'a mustrat. Am eşit afară, m'am scurs în casă, mă ţineam de păreţi să nu cad; m'am prăvălit pe un pat. Cât oi fi stat? Am sărit în picioare, mi s'a părut că mă prind... Nu făcusem nimic!! 'Mi pusese nevasta un aşternut pe spinare. Nu! nu mai puteam! Era ceasul 4, nici-un răspuns!? Trebuia să plec sau ...să se isprăvească! Am trecut în cănţălarie-alături, în colţ răzimată puşca pădurarului Am luat-o... Dass ist Telîs Geschoss! SCHILLER Am încărcat ţevile-amândouă cu poşuri de lup, bine 'ncărcate. Am răzemat puşca de dulap. Din sipetul ăla micu din colţ, — m'am lăsat în genuchi, am scos o cutie. într'ânsa erau două sticluţe, una o aveţi dinainte; stăpânul, Domnu să-i ajute! otravă 'mi trimesese din vreme ...pentru răpitoare şi lupi. Mi-a năzărit să...'l, să... fug în munte, dar făgăduisem! M'am ridicat cu sticluţa 'ntr-o mână, am luat puşca... Suna telefonul. 'Mi tremurau picioarile, am încercat să... aud, nimic nu 'nţelegeam. A ascultat nevasta, mi-a sărit de gât sărăcuţa! — «In Ordnung!» Telefonu, ...jupanul, Domnu să-i ajute! că... — «a venit porunca să te lase 'n pace!» Domnu deputat m'a scăpat! şi să vin astăseară încă la oraş. Am plecat. Acolo — amanet vitile toate şi simbria, le-am rânduit toate; ce nu poţi rosti cu treizeci de mii?! M-a scăpat evreul, numai de bine să aibă parte! Stefi cu serviciul, intră la d-l prefect; eu cu munca, să ne ţină Dumnezeu! avem bani de plătit, nu glumă! M'am oprit la o crâşmă, m'am cinstit cu jupanul, — am înţeles, nu 'mi ia dobândă mare. Mult m-a ajutat, suflet de om! Era târziu... noapte, am 'mas la jupânu. Din zori am pornit spre casă, la deal într'una, dar par'că goneam la vale! Departe de casă, la intrarea pe pod, mă aştepta nevasta cu copilaşii. Ne-am liniştit...» 244 245 — «Dar ...puşca ...dece-ai încărcat-o î» întreabă Mărio. Ne priveşte Falger. — «Ja,... sof!» îi picură două lacrămi din ochi, se rostogolesc... le suge barba; se scoală, trece 'n odaia de alături, intră şi trage nevasta de mână, îi spune: — «Tu, spune tu acum Reghina, să ştie şi domnii.., ştii nu este-aşa? Dacă nu suna telefonul? 'mi luase Dumnezeu minţile, da!... Dar era hotărât! atât mai putea mintea mea, şi mâna mea săvârşea... Puşca domnilor... era, ...pregătisem două focuri să 'mi ucid în şosea la poartă cu unul nevasta şi cu cel'alt copiii; să nu-i las pe drumuri findcă ...plecam! Iar sticluţa aiasta, de care nu mă mai despart...», o înfăşoară 'n basma şi o vâră la loc în buzunarul hainii, — «otrava era pentru mine!» Ea '1 alintă cu mâna pe cap, oftează; el o tine de mijloc, s'a sculat: — «Somn uşor!» — «Noapte bună!» Au plecat, s'au dus să se culce. S'a răcit odaia. — «Mărio, ia vezi ...nu-i fereastra deschisă?» — «Ai închis-o demult.» A trecut Moartea pe-aici, de-aia-i ...frig. — «Ei, ce mai zici de ...Seine-Excellenz?» mă întreabă. — «Zic că... 'i om energic şi dacă dă peste ...boi de-1 ascultă...» — «A nemerit sat făr' de câini!» spune Mărio. — «Satu-i din hotar în ...hotare, dar câinii rod la ciobne!» — «Atunci... câne-i! Să ştii!» Se scutură Waldy ...de pureci, mă priveşte blând, '1 mângâi. Bietul căţel! nu's toti la fel! Şi-acum... la culcare! Sting lumânarea, — «Proslăvit fii Doamnei» Somn fără vise! — «Bine-am dormit!» — «Şi fără ...Flyt!» mormăie Mărio. O fi ceasul 9. Mă uit pe fereastră, ai casi 's afară, ne-au păzit odihna săracii! Falger aleargă spre râu, şi Hant după el, şi doi pădurari. In vad ...maşina, au dus-o s'o spele, dar dece-or fi alergând? Se-aude un vuiet din sus. Au ajuns la maşină, împing clin puteri cu toţii s'o scoată, ajung aproape de mal, — soseşte şivoiul, ei cu apa la brâu; s'a umflat râul din mal în mal, spumegă tot, val 246 247 după val. Au dat drumul la iezer, să curgă plutele 'n vale, şi apa pornită năvalnic a ...ajuns! De mai întârziau o clipă, 'şi jelea «boieru» maşina. Mare urgie-i şi apa! Trec repede plute. Dacă ştiam? Când am venit, ne-am înţeles să ne 'ntoarcem pe plută când om pleca. Nu ne-au vestit, n'am ştiut că-i pe astă-zi sorocit să dea drumul la apă, şi până s-o umple iezerul iară, mai trec patru zile. Plecăm... după masă sau mâine. S'au suit în maşină, pornesc spre Castel. Da, au vânătoare. Ne-a spus Falger aseară. Eşim afară. In pragul casii Frau-Falger, aduce o tavă: cafelile noastre, miere, dulceaţă. — «Poftiţi şi ouă, friptură?» ne 'ntreabă. Am dat de trai noi aici! Se-aude o maşină: — «Seine Excellenz!» Suflă vântul în barba lui Falger, toată-i zburlită. Vi-jelie-au trecut. Indură-te Doamne, de... ciută! Ne spălarăm bine, apă caldă multă; odihniţi, ospătaţi, primeniţi, eşim afară la soare. — «Vrei să pornim pe munte?» mă 'ntreabă Mărio. — «Las' să mai pornească şi alţii, — ai vre'un zor să te întâlneşti iar cu ăla la ...tufă?» Nu mai stăruie... Urlă sirena, vine maşina. Opresc; pleacă... Falger intră pe poartă, în mâini ...şuşuneaua 'mproş- 248 | cată de sânge; Waldy îi calcă 'n urmă, limba afară din [ gură, suflă. Ciuta 'n ...maşină. % Noi colindăm curtea. Mă opresc la zăplazul din fund, ^ o ulucă lipsă şi încă una, alături... Pe aici a trecut că- prioara, şi după ea ...lupu! I In ocolul de lângă grajd, caii slobozi se 'ncură. O ladă goală. «Coroana», — îi tot dela ...Domenii; zugrăvită o sticlă. «Fragil-Ramburs». N'a desluşit-o Falger, altfel... ! Stăm pe ladă, cu fata spre casă. Max 'şi face de joacă prin curte, cu un ciob tesală căţelu, şi căţelul urlă. Pe o movilită, Ida strânge cu mânutele-amândouă târână, propteşte-o nuia, toarnă apă pe ea dintr'o cănută. Frau Falger pe prispă, s'au strâns puii puzderii şi rate, de-ale mari albe; — le-aruncă boabe, mălai; vin şi porumbei, se lasă din sbor pe prispă. In pervazul ferestri, cât îi fereastra o ...barbă şi fum; par'că s-a aprins casa: Falger 'şi fumează luleaua. Din staul mugeşte o vacă, şi alta. Grohăiesc ...doi, puşi la 'ngrăşat. O scroafă 'şi plimbă prăsila, şapte purcei, toti şapte cârni şi mititei, codita sfredel. Boul roşcat! ăl de-atunci ...seara. Nu m-a văzut. încet străbate curtea în lung, o ia rasna la dreapta, pe lângă şură; sare 'ntr-o parte, coada drug pe spinare, proptit în copite, fum scoa-. te pe nări şi gălăgie pe... De după gratii... râsul pufneşte, j\ 249 I îl scuipă, — nu se au bine. Max face haz, bate din palme, căţelul scapă şi fugi!., sub patul. Multe lighioane în curte, ograda curată. Miros de băii-gar, de fân şi de paie, mirodenii de staul. S'a mai potolit râul, de când curge apa mare! Trei ceasuri curge în plin. O pisicuţă albă, par'c-o cunosc? Se uită sfiită la mine. — «Piss-piss-p-i-ss!» Mă scol şi-i aduc într'o strachină lapte, calcă uşor pe lăbuţe şi vine; mă trag la o parte; lăsată pe coate, grăbeşte limbuţa-i şi cară la lapte, îi place. Un motan griv şi gras cât se poate, se 'ndeamnă spre blidul cu lapte. Se sborşeşte la el pisicuţă, el se aruncă pe spate, se vaită lung, — cotoi? o fi fost! Pisica '1 priveşte 'n silă şi vine la mine şi toarce. O iau în braţe, se-alintă. — «Ne-am întâlnit într'o dimineaţă sus la ...Castel, dece-ai fugit?» — «Mmiu! ...Mi-era frică, m'au smintit în bătăi, toată 's vânătăi pe sub blană, m'au prins la slană *n cămară, «acolo»; a alergat «boierul ăl mare» cu nădragii pe vine după mine. Erau să mă ucidă! Mi-era foame! Nu umblu 'n dulapuri, dar era prăvălită slana jos pe podele, din a din cui nu gust, e tăvălită'n ardei...» — «Apoi, datoria matale îi să mănânci şoricei!» — «De unde?.. Când au ridicat castelul, mai anţărţi, l'au clădit pentru Vodă sărmanul! era curăţenie mare, I nu găseai şoricei. A dat jos tăbliţa, pe ea era scris r «Casa M. Sale Regelui». Şi ...s'a mutat. Acu s'au prăsit J şobolani de-ăia marii, vin şi la cantină, tot prăpădesc, — cât o păgubi Statul! dar ...mă 'ntrec în puteri! nu cutez,» 'mi spune pisica. Legănată trece-o răţuşcă albă, şiret ne priveşte, mă- căie 'ncet: — «Mâc-Hâ-hahâf — macmâc! ştiam c'aţi sosit, mă so-I coteam c'o să nemeriţi la noi. Nu v'a priit la ...Castel?» şi j fn felul ei râde de noi. Mă fac că n'aud. Ea ştie ce ştie! Mărio fluier'a pagubă. Un curcan înfoiat, apopletic, moţul înfipt peste cioc, guşa 'mbrobonată umflată, '1 k ^> ocărăşte într'una, ne'njură. j S'au împrăştiat păsările toate, fug la coteţ şi sub pă- \ tule, o cloşcă 'şi chiamă puii, grămădită 'n ţărână, le face loc subt aripe; — goală-i curtea de pasări; numai ea a rămas, cotcodăceşte şi strigă. — «Gaia!» ţipă Max. Hulubii rotesc departe. Falger iese cu puşca, o umbră a petrecut pe pământ, iute. S'a stârcit găina 'n ţărână, printre pomi a trecut ...Uliu, s'a dus păgubaş; l-a speriat ...Barba! Mai fumăm o ţigare. Ne chiamă la masă. Sui scara, l trei trepte. De grind'atârnată, prinsă 'n speteze, întinsă • să se usuce o piele de ...jder? Ba-i nurca lui ...Waldy, 250 25 î mi-a spus povestea. Şi două vulpi, tot la ...uscat le-a mânat triştea. De-asupra şi 'n lungul prispii, două ...»sârme. Au ...radio? M'a luat grija! Asear' ne-au cruţat, disearâ nu mai scăpăm! 'Mi zbârnâie 'n cap şi-acuma... «conţiertu ăl mârie!» Nu, era telefonul, — răsuflu, Doamne-fereşte! .Bună masă; acum la culcare! Trudiţi am fost, ne chiamă odihna... Abia ne scularăm, o scurtă plimbare pe şosea, nu în munte; luarăm şi masa de seară. Din greu am muncit, erau trei feluri de mâncare şi toate gustoase! Mărio şi Falger povestesc despre vânatul ...ăl mare. Am eşit la aer oleacă. Mă plimb. Noapte senină, cuişoare de argint strălucesc pe cer şi râul domolit îi plin de lumini, le saltă apa. Sus, neclintite şi reci, puzderii. Departe de focurile-aistea strălucitoare, frigul acela neînchipuit; în preajma lor mistuitoare, căldura! Fosta făurit î-n-t-r-e-g-u-1 să coprindă «Viaţa»? Atât îi de nemernic lăcaşul nostru în nemărginit, înfăţişat alături de substanţa totală a Universului! Ne înspăimântă prin imensitatea lui ameţitoare, prin neînţeleasa lungime a perspectivelor vremii nesfârşite, care restrânge întreaga istorie a omenirii abia la durata unei clipite! Iar viaţa ...unui om?! 252 | Şi cum au învăţat să urască oamenii? să se 'nvrăj- bească, cum?! / Singurătatea noastră, prin neînsemnătatea materială f8* a ...locuinţii noastre în spaţiu, — a infinit de mica parte dintrun grăunte de nisip din pulberea totală, — ar fi putut să clădească înţelegerea noastră. Nemărginire nesimţitoare la toate strădaniile noastre, la tot ce-i viaţa noastră, — de toate străină! Nu pare mai curând potrivnică chiar oricărei vieţi asemănătoare vieţii noastre? Şi totuşi, în nemărginirea timpului toate 'n-tâmplările închipuite ori nu, se vor petrece la vremea lor. , ■ ' Din cei câţi au luptat aici, cât loc foloseşte fiecare aici> §p cât toţi la un loc? Şi cine 'n locul lor, — şi cât? şi cum? | Ce văd aici nu-i o 'ntâmplare!? | Cinci şubeci, neştiutori să se folosească de maşina de \ scris, dacă ar lovi fără preget miimi de veacuri slovile, I vremea le-ar îngădui negreşit să scrie cărţile coprinse | în toate bibliotecile lumii, — Huxley a spus-o şi are drep- tate. Dacă pe ultima pagină scrisă de veri-una din aceste maimuţe, vom afla că s'a încheiat unul din sonetele lui Petrarca, am putea socoti întâmplarea nemaipomenită! dar răsfoind milioanele de file scrise în răsmiimi !de veacuri, negreşit că ea rămâne firească. Aşişderea sumedenii de stele cari rătăcesc în nemărgi-^ nire şi timp, se pot întâlni; zămislesc ...întâmplări şi cu 253 vremea închiagă ...lumi! Iar pe ...pământ: energii nestăpânite, ambiţii neînfrânate, oblăduiri, nedreptăţi, multe, răvăcesc cele aşezate, — negreşit câteodată dintr'o năzuinţă de a le aşeza mai bine poate, şi de cele mai multe ori isbutesc abia să le năruiască! După furtună, îi linişte şi pe întinsul mării, nu dintr'odată dar vine... Intre oameni înţelegerea nu este cu putinţă când cel prea-sătul nu crede sărmanului! Nu, negreşit nu sînt stăpânit de revoltă, firea mea nu cunoaşte necazul aista gol care macină doar sufletul celui care '1 coprinde, dar... î-m-i p-a-r-e rău! Re odihneşte valea, a fost sbuciumată mult ...altădată Au trecut anii, nu s'ar mai întoarce ...povestea petrecută pe locul aista! Pe munţii din lături s'au răsboit amarnic nemţii cu ruşii, sutimi de mii au pierit! Cu ce se aleg? Abia ...ăl de a stat de o parte la pândă, se-alege cu hrană: corbul pe stârv, câinii la hoit! Dece s-o fi răsboind lumea? Există oare pornirea aceasta de atac în fisiologia individului? Nicidecum. Da, organismul nostru coprinde şi dispune de o combativitate, dar defensivă. Când cel... rău, dinafară, ne-atinge, vrea să pătrundă 'n noi, organismul nostru se apără; dar mistuindu-se singur, în propria-i alcătuire, adesea se istoveşte trupul omenesc atins de boală, încolţit de vrăşmaşi pe cari nu i-a chemat, nici nu-i vrea! Nu, negreşit nu în structura organică a individului 254 trebuie cercetată pornirea de a distruge pe altul. Veacuri întregi pe'alocuri, pântecile lui a preţuit poate hrana lesnicioasă pe care i-o îngăduia ospătarea din trupul semenului său, dar şi aici nefirească pornire; şi apoi, acei cari mai gustă din carne de om, sînt mărginiţi astă-zi la un pumn de oameni becisnici, împrăştiaţi în uriaşile păduri ale Argentinei, şi în două mici gramejioare de insule din Oceanul Indian. Mâncători de suflete, asupritori de viaţă, pe-aceştia îi găsim între noi! Şiretlâcul le dublează instinctul de conservare iar concesiuni reciproce le înlesneşte drumul. Prima impulsie a omului fu să'şi înfăţişeze natura după propria-i imagine; socoti astfel cursul aparent, erratic şi desordonat al universului hotărât de patimile şi smintelile zeilor, răi — sau binevoitori. Trudă şi învăţătură multă au lămurit principiul cauzalităţii: răspunderea noastră, a fiecăruia dintre noi, siă la obârşia atâtor necazuri şi nenorociri, dar... „Unser Wahnt dass Wahrheit oder sonsi ein andec unniîtz Ding Je im Stande sei, zu ândern der Natur und Dinge Wessen, Ist seit lang ein grosses Heimnis fur die Wahrheit stets gewesen!" EMINESCU, — Schroff 255 XXXV Mi-a încărcat roua cămaşa, pornesc spre casă, intru 'n odaie. Mărio şi Falger beau bere şi spun: — «Şi alt necaz mare a mai dat peste mine, acum un an. Primisem poruncă dela stăpân, să duc un domn mare, un străin, la vânat. Cumpărase un cerb, îl plătise scump şi se cădea să '1 împuşte! Eu aveam poruncă să '1 ocolesc şi de s-o ivi să ...tuşesc, să'l gonesc. Şi pe ăl cumpărat şi pe alţii i-am întâlnit, tuşeam din vreme de mă spărsesem! Şi... se răsneau din drum. Răguşisem tuşind şi mi-am stricat burta înghiţind la pastile de... tuse; 'mi dădea boieru să ...tac; mă apucase coleţu, mă secau la stomac! M'am răsnit la o parte... Dudui o puşcă, am încremenit! Ucisese cerbu! am crezut... Alergai... — «Schweinerei!» striga d-l baron..., şi cu măn' arăta înspre golul din faţă. Huruind printre pomi, pe râpa din stânga, fugea speriat cerbul teafăr!» — «L'a scăpat? Se 'ntâmplă...» spune Mărio. — «Nici nu trăsese 'n el, abia '1 ajunsese pe urmă; era ţintaş mare-dibaci; dar ...din golul din faţă ...pândea, privea al tu prin fernglas şi a tras ...să sparie cerbu, să fugă... — «Tuşise ..^din puşcă?» 'nţeleg. — «M'a obrăsnicit vânătorul, n'a mai dat pela Castel, a plecat; nu şi-a luat nici «ziua-bună», şi stăpânul m'a ocărât rău, că trebuie să'mi dee-ajutor să punem cerbu W pe fugă 'ncolo era vesel! I Dar ştiţi, boieri-dumneavoastră că, miezu-nopţi-i tre- cut? Să vă zic... Noapte-bună?» — «Bună să fie, domnule Falger!» Ne culcăm şi sloboziţi de griji findcă n'am pus la cale nimic pe ziua de mâine, iute-adormim... Ne-am sculat târziu, bine-odihniţi. — «Ce-ar fi să plecăm astăzi?» spune Mărio. " — «Dacă ...zici.» ; Ne strângem lucrurile: plecăm după masă. Eşim afară. Râu îi pare se afle că-i părăsim, îi se umezesc ochii şi 'nvârteşte pălăria verde în mâini, toat'a mozolit-o; lângă Falger un conductor dela telefoane, ne 'ntreabă: — «Şi dumniavoastră oţi descălecat dintruntâi tot la... Castel? Apăi... îi bine că tot aici ăţi agiuns!» ! Ce-o mai vrea şi ăsta să ştie? Ori... le ştia dinainte? I — «Să'mi fie iertat să vă fac o întrebârie: dacă se poate, v'aş ruga cu respect frumos să mă luaţi şi pe mine la târg?» ; — «Bucuros!» — «Masa degrabă!» strigă Falger. Iar ne-a răsfăţat cucoana lui, şi cozonaci ne-a făcut. Falger mi-arată un zapis, mai pune în plic nişte bani, 256 LittJ Nicodin: Lupii — 17 257 şi rnă roagă să le duc toate jupanului care Ta scăpat de necaz, — când oi ajunge la târg să le dau vizitiului că, îi le duce: — «Vedeţi, îi om bun jupânu, mi-a lăsat vitile toate &ă mă hrănesc.» XXXVI Atras căruţa, lungă cotigă. Un leagăn în fund, o scândură 'n fată, pe ea stă vizitiul şi nevastă-s' alături; o duce la târg în călătorie de nuntă, sînt luaţi de curând. încărcăm bagajul, şi domnul conductor vine cu noi, ne urcăm şi noi. Luăm şi trei saci goi, să le tri-metem păpuşoi şi ovez. Trosneşte din bici, smucesc caii, pleacă. Noi era să ne dăm peste cap, cu leagăn cu tot. — «Mergeţi sănătoşi!» ne spune Frau-Falger, şi copilaşii ne strigă: — «Kommen Sie wieder!» Oprim la poartă, ne descuie poarta. — «Suim la Castel, să ne luăm rămas-bun!» spun lui Falger. Vine şi el. Pântecoasă căruţă! Pornim. Urcăm domol, am ajuns la Castel, tragem ...saivanul la scară, ne dăm jos. Boierii dorm, nu se arată. Zăbovim puţin. Vine cucoana, a încins-o «O migrenie turbată!» zice. Vine şi fetişcana : fâşneată, zglobie, coboară scara ; 258 zburlit, cătrănit, cu cărarea 'neâleită, buhăit de somn, zgribulit în pardesiu cenuşiu vine şi ...Unchiu: — «Na păi cum? Na ...pliecati numai 'ndată!?» ne 'ntreabă. — «Na păi făcu-tu-v'am diestftl deranj!» — «No căz' sîntiem deprinşi...» — «Şi-âpăi călătoriului îi stă binie la drum!» prind a spunie. — «Căz' aia! Mindiart adjiungieti!» se smiorcăie cucoana. — «Am a vă face o rugămintie...» spune stăpânul, — «de aveţi bunătâtie să luaţi butoiul, altuminterea vă of e-riam maşina...» — «Să plecăm cu ...butoiul, de-a rostogolu?» Zău ăsta-i nebun! — «Păi avem phaeton!» — «Die avieti bunătâtie... am gătat toată bienzina... tată-i scursă, n'arie un pic.» S-a fâstâcit tot. — «A! ...bucuros!» îi răspund, — «loc avem din prisos, 'ti trimetem butoiul plin! şi'ti mai trimetem...» — «Apăi ...mulţumesc ...fru-mos...» priveşte 'n pământ şi nu ştiu ce 'ndrugă. Mărio a scos aparatul. I-aşează lângă căruţă, în spate ...Castelul şi drapelul, — Leu s'a tras la o parte. Trei poze-a tras, le mulţumeşte şi îi salută... Născut fotograf! Ne luăm rămas bun şi-i spun: 259 — «Iţi păstrăm amintirea, să 'mi dai voie să'ti trimet o carte f-o-a-r-t-e interesantă, clasică, de...» — «Apăi, clasieă-i făină, aici nu pria aviem...» — «...de Frhr. von Knigge: «tîber den Umgang mit Menschen», îi zice...» Se uită 'n pământ. Am vrea să spunem o vorbă lui Jojka, dar îi plecat peste munţi; simpatic băiat! Strâng mâna lui Falger: — «Iţi mulţumim mult dumitale pentru ospitalitate!» 'ntr'un glas am grăit. Şi tot cu brek-ul Castelului pornim spre oraş. La capul aleii din fund, ferim în lături: vine maşina sburând; ...or pleca la plimbare, sau la vânătoare poate; de le-ar ajunge ...benzina! Trecem podul şi luăm şoseaua la vale. Mă strigă, 'ntorc capul, — pe malul din dreapta coboară gonind şi mă chiamă. Oprim. Cobor, las şoseaua, şi mă aşez jos sub o stâncă. In goană soseşte: — «Nu aici, hai mai încolo. Stânca asta vezi, nu-i mult de-atunci, două catane poposiser' aici, unde stai, trei paşi înapoi. S-a rostogolit din munte stânca prăval peste ei, i-a supt pământul, i-a învelii stânca! Priveşte! nu s'a aşezat bine, o să coboare la râu, acolo se-opreşte, nu-i sta în cale!» 'L ascult. Purta în gură un sul de hârtie, ţine laba p3 el: — «Venii să'ţi urez drum bun şi să'ţi spun...» — «Dar ce-ai acolo?» — «Ţi-aduci aminte ziua 'ntâi, când starn pe bancă j colo sus? ! . Ţi-am spus atunci că, m'au luat şi pe mine la Bucu- reşti odată; ţaţa era la Giurgiu şi eu am rămas acasă, la el, cu ...madama. Grăsună şi durdulie, — am aflat că... «preoteasa» era! Baci-Gheorghe plecase de-acasă, lăsase obloanele la fereşti şi zăvorise uşa...» spune Leu. s — «Ce casă? ăi fi stat la puşcărie!?» | — «Ast'am aflat-o, pân' nu intrasem nu ştiam! Dar sînt cu ochii pe mine, mult nu pot lipsi, — iată, ia sulul aista, multe-ai să afli! Am zugrăvit odaia şi ce coprin- * dea, cum le-am văzut, aşa-'i să le ştii. Pecetluită sărmana, se văicărea prin odaie, o apucase nevoile toate şi ...păs' de le fă! Plecase Baci-Gheorghe la masă, la doftoru ăl mare, — pe ea o prinsese 'n peceţi; o bănuia oare? Nu J ştiu, dar zăvorise fereastra şi uşa... Auzi-i! Mă strigă... ' M'a luat dracu!» j Şi fugi căţelul la deal... | Desfac sulul, cât îi foaia tot zugrăvit: o odaie, ta^eş- balmeş stau lucrurile toate, perdelele lăsate, obloanele închise şi zăvorite. Un bec aprins. într'un colţ patul, tot | răvăcit, ochelarii pe pernă, şi pe cearşaf se plimbă alte I lighioane, mici. Grămădit lângă tăblia dela picioare, tot ^> în pat, ...Leu! El e! Cu capu pe labe priveşte 'n odaie. 263 261 Deasupra: portretul gazdii, în haine vânătoreşti; coarne de cerb, multe. Atârnate de coarne: o cogiamite puşcă, un ochian şi alte ...belele, un rezervor de tablă din care porneşte un maţ de gumă, atârnă pe podea, şi curge din el... albăstrui; nu-i scrobeală. Un fazan împăiat. O diplomă ungurească în cadru. In evantai aşezate o sumă de femei despuiate, cărţi poştale 'n culori, pe ales toate. Pe tăblia ferestrii un ciob de oglindă, un borcan de căneală, o cutie cu pastile ...orientale, pentru miros frumos. Un trandafir veştejit într-o cană. Sub pat o ...oală, plină. Un lighian pe scaun, şi jos o găleată. O uşe în dreapta, în chisă. Deasupra o reclamă 'n culori: «Expoziţia de Vânătoare din Lipsea». Cuie bătute 'n tăblia uşii, atârnate: o tichie roşie, un mondir lung de purpură, o blănuţă albă, parc' ar fi ermină; spânzurată 'n cui alături o ...slană. O masă, o faţă albă, murdară. Pe masă: telefonul, o sticlă cu cerneală; — cerneală şi pe faţa de masă. Pe o coală albă, trei rânduri sus, împlinite, scrise pentru: «......Literar» ...nu desluşesc, privesc printr'o lupă ce port mereu la mine, citesc: «O zi de vânătoarie la Cerbi... «Apăi îi o dumnezieirie faină călătoria la muntie! Pă-«sările cântă pe crăci şi pârîiul ciripieşte mândru 'ntre «pietrie şi bolovani, cu apă rece de izvor. Iţi umplie plă~ «mânii de aer de muntie şi tot te ynveseleşti! «Cerbii încă 's la boncănit, şi Călin vânătoriu meu per-«sonal îi lângă minie, apăi ...s-u-i-m...» Drace! parcă am auzit pe unui grăind cum scrie ăsta! întocmai! Atât a apucat a scrie, o seri mai mult când s-o 'ntoarce. Tot pe masă mai sînt: într'un blid, răsucită o pieliţă de salam, trei sâmburi de măsline, un cotor de slană, un ardei verde şi o bucată de pâine; un pămătuf de ras, o custură, un roş de buze, o periuţă de mustăţi, două cărţulii. Jos pe scânduri, prăvălie 'ntreagă! O ladă cu sticle de la ...Domenii. Maldăre de doctorii, probe. Ziare: Nemţeşti, sârbeşti, ungureşti. Petiţii, sentinţe, rapoarte, manuale de vânătoare, programe de cursuri; un pămătuf de pudră, un baston de ceară, o stampilă, cremă de ghete, un cauciuc, o roată; două camere, o cheie, o clupsă, un cotoi împăiat, ouă de fazan, papuci, ciobote, un ibric... multe... şi 'n mijlocul odăii, o ...aia... 'n pielea goală! Asta-i preoteasa? Grăsuţă, tânără pare, dar grozav se strâmbă! Mâinile 'mpreunate pe burtă, dar ce are? Văd... chiloţi de chembrică albă, sus petrecută o sfoară, o pecete de ceară o 'noadă, şi pe pulpe atârnă iar câte-o sfoară petrecută 'n băiere, poartă câte două pecete. Boscărie 'ntreagă, — sărmana! Pricepui dintr'odată ce mi-a spus... Leu. Năstruşnică invenţie să te ferească de cornărie, dacă 262 263 zăvoreşti fereastra şi uşa; dar canon mare pentru cine poartă peceţile şi o încearcă ...nevoia... mare! Ce ţi-i şi cu gelozia! Mă sui în căruţă, plecăm. Caii 'ndeamnă, căruţa-i zoreşte, că-i vale într'una până la târg. Un drumeţ ne strigă, oprim. Să '1 luăm, findcă şi el merge 'ntr'acolo, ne spune. Loc în cotigă s-o umplem cu vârf! S-a urcat, am pornit. Intre noi s-a 'ndesat şi amicu lui ...Waldy, şchiopul pe care l'am întâlnit pe şosea, când mă 'ntorceam de la ...pescuit; l-o fi speriat grămădeala, a sărit din caleaşca, aleargă, se 'ntoarce şi iar porneşte. 'Mi spune vizitiul că drum la târg fără el n'a pomenit; nu cunoaşte odihnă până nu se 'ntorc iar acasă, apoi zace trei zile. Eu aş zace o lună! In dreapta, sub mal odihnesc plute: — «Când dau drumul la apă?» ne 'ntreabă plutaşii, au coborât pe Wasser-ul mic. — «Peste trei zile abia!» Vestea nu 1-i pe plac, se scarpină 'n ceafă, or aştepta; ce să facă?! La stăvilarul din vale, proptim un pietroi în roată; lăsăm caii să mai răsufle. Copoiul mai are de alergat, n'a stat. lezeru-i scăzut tot, abia eri l'au secat. Ruteni, băştinaşi, — au oboarele-aici şi pământul pe dealul din faţă; strâng şi cară, din căpiţi întocmesc şiruliţe de fân. Grăbim spre oraş. Tari arcuri are... trăsura, ba n'are deloc! ne-am măcinat măseliie 'n gură, ne-au intrat coastele 'n burtă. Hodorogeşte şi sare, halal saivan! Sute de lucrători clădesc malul pe care-or să aşeze drumu-de-fier, — mai de-fler ce e ăsta! Unii sparg piatră, alţii cară pământ; au spor la lucru nu-i vorbă; dc-or îndemna tot astfel ajung până 'n iarnă cu drumul sus la Castel. Un ceas mai avem până la târg. Bune-ar fi nişte prune! ne taie de sete. Mai în vale-om găsi. Pe dreapta trei case, una 'n alta, dau pe şosea; proastă chiverniseală, — ruteni. Altă gospodărie, — coteşte spre poartă în curte o că rută lungă cu cai, un evreu îi mână; în spatele lui trei copii bălani, un plug şi o grapă; ţipă copiii şi urlă, alţi doi s'au cocoţat pe ulucă 'ntre vrejuri, îi aşteaptă şi zbiară, parc'ar pălăvrăgi o sută. Pârguită de vânt şi de soare, gura aprinsă, pe prispă o fată voinică, cămaşa 'inplinită de rod, ^trupul puţin aplecat înainte de povara capului cu ochii în g.ehle pleoape, greii de farmec" C. BALTHAZAR Ruth, spune'mi tu... povestea vieţii tale!? Ne-a surâs... ţărăncuţa. Noi trecem. 264 265 In stânga, din creasta malului de sus, văd pornind -lunecând un copac în picioare, abureşte ţărâna; pe rădăcinile lui stau doi flăcăi cu braţele 'mpreunate pe trunchi; nevătămaţi au ajuns în vale cu pomul făr' să se răstoarne; dibaci negreşit, dar aşa se 'ntâmplă că din neehibzuinţă se curmă câte unu la lucru. Oprim să cumpărăm prune. Pentru doi lei vizitiul ne aduce o pălărie plină cu ...corcoduşi. Sunt răscoapte şi moi, fleaşcă. Căţelul, îl luasem în căruţă, îi sete şi foame i-o fi, îmbucă, par'că numai corcoduşi a mâncat! Intrăm în târg. O ogradă mare, ulucă 'ngrijită, meri încărcaţi, printre pomi stăpânu 'n caftan şi papuci, se plimbă. Curţi împlinite cu pomi, căsuţe 'ngrijite. Trec căruţe la deal şi altele spre oraş; răscolesc colbul, alene se-aşează iar pe şosea; flăcăi şi madame 'n plimbare. 'L frământă rău corcoduşile, a sărit din cotigă, des se opreşte; paşte iarbă, o alege, — se ...doftoreşte bietul căţel! Am ajuns la «Casină». Dau vizitiului plicul, bani să cumpere păpuşoi şi grăunţe, ne luăm rămas bun şi urcăm scara. E prea târziu să pornim înainte. Unde-om mâna la noapte? Din sala mare, pe uşa din dos trecem pe tinda care dă 'n curte. Hanul are cinci-şase odăi, dar odăile or fi având...? Oberkelner, ţal, ce-o fi, ăla scurtu şi grosu, ibovnicu fetii, par'că v'am spus? ne iese 'nainte pe sală, nu ne 'ndeamnă să petrecem noaptea acolo findcă, ...'nţelegeml Dar masa aici o s-o luăm. Ne salută, gura pân' la urechi, ne surâde aleargă din stradă şi vine... Bercu, «omul nostru de-afaceri»: — «Ştiam c'aţi susiit!» — «De unde ştiai?» — «Eei... m'am sucutit ...dăouă zili răbdaţi, una ...staa-ţi, pi urmă plieaţi, par'că ...şi 'n altă parti nu-i bini?» şi râde. — «Şi ăsta ...ştie ce ştie!» oftez. — V'am adăstat şi-aseară, amu am zis ...azi viniţi ne-grişit! Rabdă omu cât poati... şi di lehâmiti pleacă!» — «Ce ne facem de vin? din ăl de-aici numai gust!» spune Mărio. Bercu ne face cu ochiul, ne 'ndeamnă spre poartă. Eşim. — «Mergim la cramă, ari vinaţ bun!» şi se suie pe capră, noi în trăsură. Sîntem pe uliţa mare. — «Ştii un ...bărbier bun?» — «Iuu?... ştiu patru!» La ăl mai prost ne duce. — «Du-ne la altul f» — «Văă ...duc ...la unu «fain!» Iar trei bice pe gloabă, nu'şi iese din fire. înapoi luăm 266 26T iar uliţa 'n lung. Lume pe stradă ca la bâlci, Bercu-i cunoaşte pe toti, pe unu '1 salută: — «Hapt'ăr der rich!» pe altu '1 înjură: — «Di, Keilif vu di bist!» însfârşit am ajuns! Prăvălie curată. Mârgit-crem, Birkenwasser. într'un borcan albastru: «Antiseptik». In cl bălăceşte briciul, l-a şters pe şervet şi pe pantaloni; ■săpuniţi, ne rade: — «Puudră?» — «Nu, mulţumesc!» Acum, încotro? XXXVII nOn rtest jamais si bien servi que par soi meme.'* BRUCYS et PALAPRAT lylecăm să ne târguim vinul. Călăuză Bercu, «omul nostru de-afaceri». Petrecem prin uliţa mare, cavaleri în caftane, fete, madame. Lume pe trotuare şi strada-i plină, lumină puţină. Dugheni. Oprim pe stânga. Bercu se dă jos după capră şi noi din ...caretă. Calu-i cuminte, stă. Bercu 'nainte, noi după el. Intrăm într-o curte mică, o uşă deschisă, miros de ...vinat Bercu dIo^ Coborâm o scară, 'ntunerec. Se luminează treapta din urmă, s-a deschis o uşă, unul clătinat suie. Intrăm. Pim- niţă mare, răcoare. Boloboace pe stânga, multe, înşiruite şi altele pe deasupra. Rânduri de butoaie. Un grilaj în faţă, o portiţă. O trecem. Alt beciu, dichisit şi curat. Lumină mai multă. Bolte-reci. Pe stânga tejgheaua. Dracu-o păzeşte, aşa-i de urât! Haine negri. Pantofi de pâslă. Nas coroiat şi plete. Ochii scântei. Perciuni, răsculaţi, lucioşi şi învoiţi, curg din tichie. Fată de ceară. Pistrui. Urdori şi picături se preling din nas, mare. Tânăr. Trei paşi înainte o fată poartă o damigeana, mică. Fata mare şi grasă, păr auriu şi «jantilă», aşteaptă şi'i soarbe din ochi. Ne surâde jupanul, nu-i jupanul, îi fi-su; — ne 'ntreabă: — «Ce puftiiiţi?» — «Vin cinstit şi curat!» spune Mărio. Cu pas tărăgănat porneşte spre alt beciu, alăturat. Păşim după el, ne opreşte, nu-i voie, stăm. Spovedeşte trei boloboace, ne aduce probă, nu ne place. Cuviincios ne roagă s'aşteptăm: — «Acum suseşti taată!» Privesc: a luat o pâlnie, o aşează; dintr'un clondir mare toarnă 'n damigeana fetii, ea îi surâde, acum plăteşte, — el pipăie gologanii, îi numără, «zdranc!» cu ei pe tejghea sună. Fata pleacă, se uită 'napoi. El serie... In umbra bolţii din dreapta, un comisar la o masă, chipiul pe ceafă, deschis la surtuc şi bâlbâit.., haine de dricar, uniforma-veche, şi-un cetăţean. Beau, c'evetesc. Aud... crâmpeie:—«Maniu ...a per'cractat.» ĂFalt oftează: 263 263* —«pă...pă...că...pă...cat!» Pe zid afipte: «Vinaţ albe...» altul: «Votafi cu semnul: Cruce.» Peretele, zidul plin de îndemnuri şi semne. Mese grele 'n stejar, scaune cu spătar şi lustruite. Caldarâm, lespezi, pietre largi, rece. O casă de bani boită verde... — «Cu ce vă pot servi vă rog?» Curat româneşte şi voce plină. Mă 'ntorc. Ovreiul de lângă tejghia zice: — «Ii taată!» Ni-1 recomandă pesemne. Barbă albă 'ngrijită. Privire deschisă, blajină. Fata plină de sănătate, senină. Jachetă lungă, curată, neagră. Tichie, îl prinde. înfăţişare de patriarh şi portul la fel. Ne salută, îi strâng mâna. Ştie, pleacă în beciul de-alături. Cu trei şipuri vine: alb şi roşu. Gustăm. Ne aşezăm la masă, '1 poftim, primeşte, ne face plăcere. Vinu-i curat, cinstit, bun. Unul mai bun decât altul. 'Mi place bătrânul. Ne spune că, — «...domnul ...unde ati fost, încă a cumpărat dela mine vin, demult când a fost pe acolo Vodă, Regele Ferdinand, Dumnezeu săi odihnească, a fost Rege mare şi bun!» spune jupanul. Şi bem vin şi vorbim. 'L ascult. Ştie că sînt în regat vinuri bune dar... trebui să tii socoteală de gustul ălor de-aici. Aduce vinul dela Arad, e acid dar le place. Lui, nu. Pân' s-or deprinde, mai trece. Transportu-i scump şi se fură pe drum; ştim. Ne cinstim. E criză mare. Din lemn se hrănea toată lumea şi-acum..? A învăţat româ- neşte sunt opt ani; a 'nceput încet, vorbeşte corect. Birurile sunt mari, administraţia bună. Oamenii detreabă, români şi evrei — spune, trăiesc ca fraţii 'mpreună. S'a-jutâ cum pot şi nu-i nici-o vrajbă. In Maramureş nu's cămătari, dar sînt samsari de vorbe-otrăvite, le poartă, şi cine vra culege ură şi cu dobândă! Are două localuri, şi unul de «en gros», aşa ceri legea. Flăcăul de lângă tejghea îi fii-su. — «Nu dă semni bune! nă-ivideti portul, pafcă-i «spaimă!?» zice. — «Şi eu 'mi ţin credinţa, dar numi batjocoresc înfăţişarea. Vin răsvrătiti din Rusia, îi... îndeamnă, le acresc minţile şi le zăpăcesc portal; când '1 văd mi-e silă! şi citeşte praştii, vai de capu lui! Digea-ba-i spui. Nu-i haina om, omul schimbă de haină. Toti sîntem rumâni. Eu sunt mulţumit. Dacă's necăjit odată, vina-i vremea grea! O murit atâţia şi nevinovaţi, noi care trăim, noi le purtăm vina, au murit sărmanii tineri în răsboi, trebuie să ispăşim păcatul noi!» L'aş asculta o noapte 'ntreagă. 'Mi place bătrânul. Ne luăm rămas bun, prieteni sîntem. Plătim, puţin, — vin bun, luăm două sticle, plecăm. S-a înoptat. Să ne 'ngrijim de gazdă, mânăm la noapte aici. Aproape afar' din oraş, oprim la un han; «omul n/ dc-afaceri» ...zice că-i: — «curaat-rinovat!» Oprim în 270 271 stradă, chiamă hangiu, vine; ce şi-or spune, ei înţeleg. Hanu nu ne îndeamnă, Bercu pocneşte din bici: — «Poati venim negrişit, poati diioc!» Umbră neagră în stradă, rămâne singur hangiul, parc'a oftat? Şi acum la masă, iar la ...Casină. Nu e devreme! Urni beau bere, alţii cafele. Patronul ne-aduce rachiu de ...brad, miroase-a molift, în baie bun de... turnat! Porc cu cartofi, salată de sfecle şi struguri acri. Bercu plecase, s'a 'ntors, ne-a adus şi jurnale. 'L cinstim, se-aşează la masă şi cere şi-o bucăţică de brânză, şi puţin salam; spun să-i aducă şi o friptură. — «Domnule Bercu, unde tragem la noapte? La han nu ne-ai lăsat.» — «Par'căă ghepecu nu ieraa ...aici? Tăt tribuia să ni 'ntoareim, dice să fie sigurr că mergim la el? N'avim trăsurăăă? Mergim undi ni cunviine, ce? avim cuntract cu dumnealui?» — «Dar ...de maşin'ai îngrijit? Ştii că plecăm mâine...» — «Am! dăoi suferi suunt afaară, li-am dat ordin s'aştepti, amândoi stupuni, au maşini prima!» Ne-am tocmit noi, s-a mai ciorovăit Bercu, concurenţii erau să se 'nhaţe de păr, s'au spurcat în sudalme. Am rămas înţeleşi: o mie opt sute de lei până la Dorna, maşina e pentru noi, toată plătită; mâine la zece plecăm să ajungem la două, să prindem trenul. .Bercu 'ncarcă bagajul. Ii mai dăm un pahar de vin, I ne sculăm şi plecăm. ; Tare-a trosnit din bici, a tresărit gloaba; încet por- ^ neşte brişcă. Colindăm zece străzi, printr'una abia răsbim, se har j şie-aripa de ziduri. Troncănesc roţile pe caldarâm, latră ! câinii. Oprim pe rând la trei case, gazdă ne caută Bercu. Iar a oprit, — luminată fereastra; bate 'n poartă şi strigă. S'au deschis trei ferestre, şi peste drum două; figuri palide, bărbi şi perciuni. Ii descuie portiţa, bodogănesc, întră 'n casă. In fereastră o madamă grasă, a 'ntunecat ! fereastra toată. Se 'ntoarce Bercu: — «Au o canape în ...saloon şi undi dorm dumnealor ^ mai au un pat liber...» ! — «Bercule, mergem la han!» — «Aveem trăi cameri rezirvati la hutel, la şei mai bun! volst efşăr ghivolt az mir zolăn du blabân? *) ce pufteşti!?» strigă ălui din poartă şi se aruncă pe capră. Hâţ-hâţ iar am pornit. Drum făcurăm, drum împlinit într'un ceas. Cum am oprit s'a deschis uşa. Dau baga-[ jele jos. — «Aveţi nivoie di trăsurăă muini? mergim la ...baii-e? Cum vă sculaţi sînt aici, a ghită nacht!» S'a dus. *) „ai pretenţie să rămânem la tine?" 272 Dinu hicodin : Lupii —- 18 273 XXXVIII Nu-i supărat că plecarăm, mai adineaori, abia dacă şi-a astâmpărat o nădejde. Nu-i trufaşă mulţumirea ce arată că ne-am întors tot la casa lui. Cu acelaş zâmbet măsurat ne primeşte. Trăgea nădejde spune, ...ştia că trebui să ne-aştepte. Ne-a pregătit odaia aicia jos, şi pe-a de sus dacă o vrem pe-aceia, şi ne-a făcut şi focul. — «Puftiţi, vedeţi ce vesil arde! Sunteţi trudiţi de drum, afară îi răcoare, frig acum; aşternuturile 's calde, le-am încălzit cu stecle...» Când m'am oprit întâi, în întunerecul străzii, nu Fam văzut mai deloc. In odai' asta mare păreţii 's prea departe să prindă lumina, stă toată pe el şi pe noi. îmbrăcat îngrijit, ca un director de «Palace»: jachetă neagră, cravată neagră, guler curat, ghete de lac, totuşi modest, încovoiat puţin. In cap tichie neagră-verzuie, — o fi respectul unei tradiţii, un obicei localnic al lor, ori f ind-că-i noapte-târziu? nu ştiu, nici nu'l întreb. In dreapta 'n colţ, un pat lat. Un copilaş geme; două tuse se 'ngână; un picioruş şi o mână uscăţivă se preling de sub oghial afară; — tuşesc într'una. Hangiul ţine lampa 'ntr-o mână, oftează, trece 'nainte. Străbatem sala toată, apoi o sală 'ngustă, intrăm... Miroase-a brad, — călduţ şi aer proaspăt. Scânduri frecate, albe. Covoraşe. Păreţii zugrăviţi: viţe împletite 274 şi foi de viţă, în ton închis de toamnă. Mobilier nou, îngrijit. Şi aşternutul... să te răsfeţe noaptea toată, aşa-i de moale şi curat! O masă 'ntr'un colţ şi două scaune. r Pune pe masă două ţidule, toc şi cerneală. Cuviincios ne cere să ne trecem pe lista de călători. Scrim nume, profesii, adrese. Ne mulţumeşte frumos şi dă să plece. j 'L întreb dacă ne poate-aduce două cafele? — «Da-numâ-'ndaâtă!» şi pleacă. Uşa crăpată. Aud lampa de spirt alături, — pe o tavă mică un ibric, două ceşcuţe, ne-aduce şi un şip cu vişi-nată, două păhăruţe. Mărio s'a culcat, sforăie. | 'L rog să'mi ţie de urât, bem cafelile 'mpreună. Şi faţă *n faţă stăm la masă. Răsucesc o ţigare, o aprind, îl f privesc... Figură palidă, nopţi de veghie, meserie de zi şi de noapte; hangiu, nu-i? Perciuni.., dece-or purta toţi per- | ciuni? Mă lămureşte.., 'ncearcă, nu mă convinge. Lege? I Ce lege? Hassidimii? Nu. Slabă orânduire, obicei. Păr I castaniu, perciuni aurii, şi ...cum să spun? Perciuni aşe- I zaţi însfârşit, îl prind; am văzut şi perciuni răsculaţi, perciuni cari cad, cari potopesc faţa toată, care fug de cap; perciuni cari ţâşnesc din tichie, înzornoraţi, prelinşi, învoiţi, răzvrătiţi, blajini, zburliţi; perciuni obloa- i; ne cari plâng peste urechi, îmbujoraţi, falnici, inelaţi; | perciuni sunători, soioşi, lucioşi ...dar, fel de fel de per- I 275 i ci uni am văzut decând sunt aici! Ai lui sunt modeşti şi cuminţi. Oehii-safire. Nasul? Cuceritor peste izvorul vorbirii, spiritual, generos, nas frumos. Mustaţa cât buza, o 'm-bracă şi-atât. Gura, — cred că grăieşte numai vorbe blânde. Barbă. Am uitat fruntea! O podoabă. Abia perdea peste gânduri, uşoară. Urechile... puţin depărtate de cap. Stigmat? Care? Mai curând cred că, părinţii lor ca să-i înveţe carte, i-au tras mult de urechi. Fac ...rău, iar phrenologii noştrii aştern premize 'ncâlcite, trag concluzii falşe: Degenerescentă! — acolo unde nu-i decât dăscălească ...urechială înverşunată, moştenită. De veacuri cunosc şi casna 'nvăţăturii, şi silniciile ei toate! Nu, Spotzheim, Campi, Gali au cercetat neamurile toate, şi numai al lor să fie hărăzit cu metehne? Rasa, cred îi sănătoasă, prea mult ţinută 'n umbră poate; proptiţi în tejghele, încovoiaţi de sarcini, sau prea îndelung feriţi în casă de ocara din stradă. Abecedarul îl ştiu de două-mii de ani, mai bine, 'naintea noastră, şi nu-i vina lor! Sforăie Mărio, fumegă lampa. O scoate-afară. Aduce o lumânare. O spovedanie: i-am socotit altădată poate şi eu pe evrei vinovaţi de relile pământului toate, aşa-i în viaţă: împrumuţi păreri, târziu se închiagă ale tale proprii! — am cunoscut mulţi oameni buni între ei! Aici, în 276 <<«ghetto» de câteva zile, îmi cercetez părerea ce trebui să am despre ei. Stăm de vorbă... A avut in gazda pe domnul general T. «Om ditreabă şi bun!» îmi spune. Pe domnul Bercowitz... Ce gândesc despre el? Despre... «'ntâmplare»? Că.., răspund, socot casa lor era veche, încercată în multe nevoi, că trebuia păstrată ...muzău, la nevoie, adică 'n sarcina statului, dar nu lăsată să cadă! Că deponenţi' îs jidani, şi datornicii mai toţi neaoşi creştini! Iată ce cred, şi ce-i spun. Şi mai cred că, bancherii ăştia dacă mai aveau ...mijloace să ...ungă la vreme ...lăbuţa întinsă să ia, căruţa lor mergea ş\ astăzi!... Au mai fost pe aici şi alţi granguri, şi alte măriri, după treburi puţini, — mai mulţi după rosturi, şi alegeri... — «Cu cine votezi?» îl întreb. — «Cu ocârmuirea, cu guvernul, ce... am di cear-t-ă-ă! ?» Admir judecata. Ce-i alături îi răsvrătire, îmi spune. Ce este legea ? In definiţia ei pură... Dreptate? ...poate. Dar... ce este? Vrerea celor mulţi. In regimul parlamentar, dreptatea ...lor, a celor mulţi ...de-acolo. Premergătoare, ...opinia? Nu-i cercetată! Abia are drept să se ...vaite.—«Supune-te!» asta-i legea. Sînt cetăţeni admirabili! Problema locală...? Ei ...n'o cunosc, o trăiesc: Mizeria! Camătă?—«Aici s-a 'nchegat, aici înfloreşte!» aud, se strigă la noi. Am aflat, de-acum ştiu! Eu însumi am plătit băncii E... 37%, e drept în acelaş timp alte bănci mari 277 luau 12%, şi-acum sînt strânse de gât. Unde e camătă că cei depe-aici iau 24%? împlinesc nevoile toate, dau cât li se cere, cât trebui..., findcă numai ei dau. Văd ce văd! Industria forestieră toată 'n spinarea lor. Tarife urcate, peste măsură. Un pas vrei să faci, — nu-i chip făr' de bacşiş să te mişti! Pădurile-au dat tot ce-aveau, pământul doar l-au mai păstrat şi cioturi. Acum stau Gatter-ile toate; muncitorii stau făr' de lucru, zac în nevoie. Cum pot trăi? Rătăcesc pe şosele, cerşesc de lucru 'n pădure. De zeci de ani, mai mult, pornesc din fiecare casă-aproape, un biet pribeag, departe peste mări. De cei râmaşi aeas' au milă, din ce pot rupe dela gură, — din ei sînt încă mulţi săraci, şi-acolo 'n depărtări, — trimit ce pot. Mulţi un dolar abia pe săptămână, o casă 'ntreagă îi aşteapt'aici, de vine-o zi întârziat, rabdă bătrânii, şi copiii plâng de ...foame! Cu un dolar poţi cumpăra: opt pâini, trei litre de legumă, două de brânză şi o oca de carne, şi o găină, şi fără lăcomie, de's zece într'o casă înşeală gura şapte zile, dar sînt şi case şi mai pline ! — «Aşa trăim!» şi mai îmi spune: — «Ho ...telul, iertaţi, hanul aista, l'am renovat, l'am curăţat, spoit curat şi zugrăvit, şi mobilat cu lucruri noi, şi aşternut curat...», — se scoală şi se-apleacă, 'nfundă mâna 'n aşternut, — «şi numai fulgi şi puf, videţi!.. <_o să vă spun? acum vă zic: aşa am fost do amărât când n£t plicat întâi! Am cheltuieli, o servitoare am», — se-opreş- te şi ascultă, — «acuma doarmi, şi eu muncesc cât pot; taată se stinge, şi tanti nu mai vede, nevastă îi bulnavâ şi un cupil, şi ceil'aţi trei la şcoală; un frate la învăţâ-| tură 'n Praga, şi cheltuelile sînt mari; videţi, şi birurile f trebuiesc plătite, şi lemne, şi gaz şi reparaţii... Cu hanul, \ — are opt udăi, —eu trebuie să scot o sută-şapie-zeci-şi trei de lei pe zi ! altfel io intru 'n datorii, şi am intrat; mi-1 vinde şi rămânem taţi pe drumuri!» — «Bine ...da'i scoţi de bunăseamă, şi cu prisosinţă !». — «Ii scot? Mă credeţi.., di două zile, alţi muşterii eu n'am văzut decât pe dumneavoastră; puftiţi vedeţi că-i goală tătă casa ! Şi domnul care-a fost în urmă, a ars covorul cu ţigara, a spart ligheanul, a rupt pirdeaua, şi-a ^ luat şi cheia... Şi l-am rugat ca să plutească, şi m'a 'u- | jurat; era aşa de supărat că a uitat-o 'n buzunar, şi a plicat. Ce vină am ? Când nu-i câştig diloc, paguba-i mari! Distul cât sunt eu di trudit, şi capu când îl pun * pi pernă mi's doborât de somn, şi tot ascult s'aud de nu opreşti o trăsură; mă rog la Dumnezeu să vie-un pasa-i ger, parâli mulţi eu nu cer, dar cheltuiala trebuie s-o scot, ne scot altfel din cas'afară, mi-o vând, rămânem ; taţi pe drumuri ! Şi gânduri pişti gânduri, şi somnwl j fugi şi si faci ziuă, şi truda 'ncepe, — aşa trăiesc nica- y zul!» — «Dece to-ai apucat de han?» M>. — «I-i-u? hhâ! ba el s-a apucat di mine, di nu '1 făceam 278 279 se dărâma pi noi ! Dece m'am mai făcut hangiu ? Şi ce vroiaţi să f-a-a-cf Carte-am învăţat, prea muită, chitanţă n'am luat; împingea anii pi fraţi la şcoală; a trebuit ca să muncesc. Slujbă? Nici nu ne primesc, nici nu trebui necăjiţi. Sunt cereri pentru slujbe distul şi fără noi ! Parali... puţine, casă era prea mare, adică ...zidurile, pentru nevoile de-acu, şi stătea gata să cadă... M'am gândit, şi am socotit că o să fie bine. Avea târgu viaţă, amu-i mort, umbla lume multă şi conăcea pi la gazde. Am făcut hanul, m'a îndimnat banul la ...cheltuială! amu se răs-bună... Rămânem taţi pi drumuri!» S-a luat cu mâinile de cap şi greu oftează biet sărmanul! — «Jupâne, să nu-ţi pierzi nădejdea niciodată! Să-ţi spun... o 'ntâmplare, demult, dar să-ţi spun unde, — la o căşărie, lângă zidul din fund, afară, o putină plină cu lapte muls de curând; zidul tot îmbrăcat în viţă, să ţină răcoare 'nlăuntru. Era spre seară şi vremea a ploaie, doi brotăcei urcaseră viţa, 'şi cântaseră prevestirea şi coborau spre pământ; ...a început să sufle vântul, viţa se clătina toată. Au alunecat după viţă şi s'au prăvălit în putină; i-a scos laptele iară deasupra la faţă, o clipă, cu burticu plin şi niclăiţi de lapte, cu smântână pe bot şi pe ochi, şi îngroziţi sărmanii! Unul, — o fi fost ăl mai mic, nu ştiu, dar nevolnic a fost, — s'a apucat să'şi lase gura să 'ncerce să golească putina toată de lapte, s-o sece; i-a crescut burta şi îi s-au bolboşat ochii, îi s-a pus năduful şi i-a stat răsuflarea; zăpăcit sărăcuţul şi-a pierdut nădejdea, îl trăgea fundul; lăbuţele cruce împreunate pe piept, l-a supt adâncul, l-a găsit odihna de veci, acolo. Cel'alt ...şi-a astâmpărat frica şi s'a pus pe muncă. Se lăsase noaptea; a ortocăit noaptea toată pe ...marea de lapte, într'una bătând din lăbuţe. Mai era un ceas până 'n ziuă când... i s'a zămislit podeaua sub labe, prinsă de margini jur-împrejur. Şi mai abitir a împins brotăcelul la treabă. Ce să-ţi mai spun? Când s'a făcut ziuă, stătea ghemuleţul de broască ...sus, cocoţat pe un munte de... unt! S-a aşezat pe şezut, şi-a dat drumul la vale, a ajuns iar pe tufa de viţă, — ostenit o fi fost, dar scăpase teafăr; il mântuise nădejdea!» — «Broas..c..ă..ă?! Nu mai mănânc unt!» Se scoală, mai pune două găteje în sobă; amorţise focul. — «Ei da! aşa-i orânduit, să munceşti toată viaţa, dar ...noi, evreii o ducim greu...» — «'Ţi pare rău că eşti evreu?» — «Rău mi-a părut ...altădată, amu 'mi pare rău că's om!» Simt ei desnădejdea 'ntr'atât? 230 281 — «Şi-apoi eşti ivreu findcă ai născut evreBWW — «n'ai voit-o, şi nu poti schimba nemici dar lămurirea ţi-ajungi dacă nu ti mai simţi ivreu?! Când am sfârşit gimnazium, eram la Lemberg, m'au trimis la Praga, — aveam un unchiu acolo, foarte 'nvăţat prifesor. Şi-am învăţat... Bătea alt vânt, şi-avânt di tinereţe, eram student... şi socoteam că nu mai păstrez nici-o legătură cu Izrael; mai mult, eram convins că va dispare şi că curând va fi sfârşit cu ei! 0 viaţă de om, de câine, am petrecut de-atunci şi, ...sînt evreu mai mult cât nu si poate!» — «Ce ţi-a strâmbat ...credinţa şi ce te-a îndreptat?» — «'Mi trăiesc bătrâneţea începe, şi grijile ...sunt mari. Dar findcă vreţi să ştiţi, mă 'ntorc 'napoi... Ce mi s-a întâmplat mie, şi altuia si poate. Şi cine 'şi credi flacăra lui Izrael stinsă 'n el, şovăitoare, s'aştepte! Intr-o zi se aprinde!» — «Poveste veche şi fiecare veac o reîncepe...» — «Aşa-i! Izrael a avut o mie de prilejiuri să moară» de-atâtea ori s'a renăscut!» Şi totuşi, au supravieţuit Faraonilor, lui Nabucodono-sor, lui Constantin, lui Titus! lui Mahomet, Inchiziţiei, şi legii asimilaţiei; vor supravieţui şi radiofoniei şi des-agregării materiei ...când se va realiza. — «Ziceai?» — «Ascultă cum... s-a stins în mine, — drept îi, la o vârstă când nu '1 tălmăcisem, — şi cum s'a renăscut! Dacă ai fi evreu, ţi-aş spune: odihneşte-ţi cuvintele mele în inima şi în sufletul tău, atârnă-ţi-le semn de mâna ta şi fruntar să 'ţi fie dinaintea ochilor; tălmăceş-te-le copiilor tăi, petreci-le învăţătura !» 'Aii pare iluminat de bunătate şi credinţă, par'că spune-o rugăciune... — «Mă 'ntoarce gândul spre copilăria mea... Era pe uliţa din capu străzii, acolo stam, — casa care-a fost aici şi locul, le-am moştenit dila bunica, — da, acolo stam.- In târgu ista, ne-am pripăşit di două veacuri şi mai bine... Părintile meu, cum spun Scripturile, era un drept şi, în căminul lor, maică-mea o slujitoare surâzătoare vecinie. Pe vreme 'aceia riligia 'ntovărăşea toate actele vieţii, semplu... astfel că însăşi înfăţişarea ei n'o vedeai. Atâta de firesc mi se părea ca taică-meu să se acepere, la primul ceas al dimineţii, în şalul său de lână albă, vărgat cu negru, să'şi înconjoare braţul stâng în benzi şi în curele, şoptind cuvinte cari nu erau vorbe! Bine-cuvântarea după cină o socoteam aidoma de necesară ca însăşi hrana; iar Vineri sară, eram deprins s'o văd pe maica mea cum îşi întinde degetile străvezii peşti feştila care plutea în undelemnul candelii... Şi Vineri după Vineri, mereu. Tot ce orânduia bucătăria era-erarbic întocmit. Să nu mănănci unt după carne, nici să te fuluseşti, ca să tai puiul, de cuţitul de brânză; două 282 2:3 rânduri de tacâmuri, dăouă di farfurii, — unul pentru post, — nelegiuire să le amesteci! Aşa se deprinsese mintea mea cu ce vedeam. Ştiam că e ocară Sâmbăta să pleci la drum, şi f ără-de-lege să stingi în ziu'aceia o lumânare, să sufli 'n soare!» — «Picatul jos, îndrăsneala ...sus!...» — «Da, şi ...riturile se succedau ca şi^ano timp urile pe cari le 'nsoţeau. Odată 'n an, mâneam singur la prânz, iar fraţii mei, vrâstnici pentru post, se întorceau cu faţa trasă, suptă de rugă, dela Sinagogă. Le admiram mândria! Alteori, maica şi bătrâna Zuri, scotoceau prin unghere şi în buzunările veştmintelor noastre, le goleau de orice urmă de firimituri. In locul azimii, lipii fără drojdie, necrescute; voi le numiţi... «matzes»? Apoi, în timpul cinei, tatăl meu, cu capul acoperit, psalmodia cântece ebraice, — ne-ar fi lipsit, ne deprinsesem, — şi le spunea aşa de blănd, le susura, le îngâna... Din mână 'n mână noi treceam pisălogul şi buruienile amare, goleam patru pahare, şi uşa larg deschisă, noi aşteptam pe... Cineva... care nu mai sosea... Şi ce 'nsemnau toate acestea? nu pricepeam, nu întrebam pe nimeni, le coprinsese sufletul meu tot, nu mă 'ntrebam nici chiar pe mine. Apoi, priveam cum li se-aş-terne pe faţă, părinţilor mei, atâta mulţumire nesfârşită, senin... cum n'am văzut, în bisericile voastre, nici pe fe- 284 ţile sfinţilor voştri consacraţi. Şi mulţumirea îmi ajungea şi mie, mă cop rindea!» — «0 simţi şi-acum?» — «Acuma ...da! li retrăiesc. ...Dar, nu numai alimentele impure erau prohibite, tot astfel: minciuna, trufia, lăcomia, grosolănia, răutatea* toate formele răului, iar solidaritatea...» — «Cât rău v'a făcut!» — - «Ce pavăz' a fost!... zic, ...bunătatea, erau proslăvite, erau una cu însăşi gesturile obişnuite cultului casnic. Morală neînfăţişată în vorbe, în prelegeri, dar adănc practicată ca şi riturile zilnic obişnuite, astfel făceau parte din viaţă.» — «Duceaţi o viaţă blândă...» — «Intre părinţii mei, eu n'am prins odată o vorbă rostită mai tare, o singură vorbă care să fie altceva decăt dragoste şi prevenire. In preajma lor n'ai fi putut ca să cârteşti, nici să te cerţi, sau să grăieşti sudalme... 0 dreptate înţelegătoare, nicidecum aspră dar ...pe-dipsea greşala şi răsplătea bunăvoinţa. La fişte-ce ceas pilda economiei şi a muncii. Plăcerea 'şi avea negrişit locul dar nu era scop.» — «Şi ...mila?» — «O însuşire firească! ...'L cercetau pe tatăl meu, el li» ascultă neînţălegerile, le cântărea, le drămuia şi lumea se 'ntoroea 'mpăcată; atăta bunătate radia bătrânul!» 285 — «Eraţi ajunşi?... belşug?» — «Insuşirile-aistea, distincţia măsurată a inimii şi a spiritului, erau lumina unui cămin foarte mudest. Intrai din fundul curţii 'n casă, urcai o scară 'ntunicată joasă, strâmtă, gemea sub paşi de veche, trei cămăruţe,... podul. Dumnezeu era cu noi, trăiam cu El, prezenţa lui era subînţeleasă; nu '1 pomeneam noi niciodată. Atât, la rugăciunea de sară... o rugăciune scurtă, abia câteva cuvinte ebraice, le spuneam fără să le 'nţeleg rostul, şi-apoi o frază, una: «ocroteşte Doamne pe cei ce iubesc!» Altul se ruga pentru tine...» — «Scurtă rugăciune...» — «Ea a scurtat şi respectul meu pentru cultul familial!» — «Şi totuşi, cum vezi altfel o ...societate?» — «Am spus: ...pentru cultul... Familie? — am. Am văzut, aşteapt' ai să vezi! Lumina stinsă, rămâneam singur cu Domnul... Atunci îi vurbeam. In ce chip, în ce fel? In ce limbă? Trebue să cunoşti pornirile spre Nevăzut, — dacă ai simţit ca mine atingerea de ...dincolo, dacă ţi-ai rostit cândva rugăciunea astfel, îţi vei lămuri cuvintele cari 'mi slujeau să ...spun! Ştiam, simţiam, — diparte şi aproape, — Dumnezeu era pretutindeni în sufletul meu. Ii spovedeam greşalile şi-i cercetam ertarea. Vroiam să fiu mai bun, şi fără El, pricepeam că nu e cu putinţă!» — «Era firesc dar, ...nu'ţi văd desamăgirea?» — «Aşteaptă şi-ai să vezi!.. ...Făgăduiam să fac mai bine, îl rugam să m'ajute. Şi mă ajuta. Mă ridicam până la el. Mă coprindea, mă lua la el, şi adormeam în braţele lui.» — «Dar... ai avut o copilărie delicioasă!» — «Am a-vuut? Nimeni nu mă 'nvăţase să mă rog astfel. Dar ce preţ păstrau neînţelesele litanii şi nelămuritele gesturi pe lângă rugăciunea aceasta?... Hei,., spun cuvinti fără rost poati, dar să 'mi limpezesc gândurile cari şi-atunci erau turburi, şovăitoare, ...vezi, începeam să simt un cuntrast între rugăciunea mea, care îmi era tuvarăşe şi rugăciunea ...lor!» — «O primă desbinare...» — «...pe care n'o înţelegeam. A mea singură 'mi părea o rugăciune, ceal'altă un obicei spre care Domnul nu 'şi pleacă urechea.» — «Crede şi nu cerceta!» — «Crede, cr-e-e-di... dar ...când ti lasă!? Se năştea simţul meu critic...» — «'L aveai, demult, ...în sânge. Nu-i ce ne deosibeşte?» — «Să vezi... Nu scriam Sâmbătă. Era oprit. Dar la 286 287 şcoală fraţii mei mai vrăstnici scriau în ziua Sămbetii, ca toţi ceiFalţi, aşa cerea învăţătura...» — «Programul, disciplina...» — «Era făcut de ...vo... de ei! ...şi tot Sâmbăta, părintele meu se ducea dela Templu la ...birou!» — «Orânduiala lui, a ...voastră!» — «...Lucra, afacerile sale cereau astfel! Şi-atunei care mai era odihna, Sabbatu? învăţătura n'avea valoare decât pentru cupii? M'am revoltat!» — «Nu crezi că 'ntâia ...răsvrătire te-o fi deprins...?» — «??? M'au luat în călătorie odată. Postul şi dulcele erau amestecate pi la birturi, la hanuri se servea brânză după carne, şi pi masă ...şuncă! Părinţii mei mâncau acum din bucătăria proscrisă şi îmi îngăduiau...» — «Aceiaşi îngăduinţă ar fi trebuit să le-o păstrezi în judecată, — era bună mâncarea ...oprită?» — «...Oare felurile blestemate acasă nu mai erau ele aici, de 'ndată ce eşeai din casă?» — «Rămânea să vă deprindeţi doar cu ele, şi ...acasă!» — «...Legea nu mai era legi?» — «Cine-o făurise? Şi cine-o călca?» — «...La şcoală dascălul: suflet-barbă-glas-frumos, prifesor de religie şi cantorul Sinagogii mă învăţa că limba ebraică n'are... gramatică!» — «Ei Doamne, dacă'ţi legai de crud încă desamăgi- rile de-asemenea lucruri. Ce n'aş fi dat eu să nu mă 'n-tâlnesc în şcoală cu ...sintaxa!» — «Bine, dar... «Limba Ebraică»?! învăţasem latina, i»' elina, eram măndru! ...m'am îndoit de dascăl şi de... «ebraică». învăţasem pe dinafară, nu pricepeam, şi... tatăl meu 'mi spunea adesea: — «Ce frumoasă e!» Nu '1 mai credeam. Cum aş fi răspuns altfel?» — «Pornit astfel, de câte-aveai să te 'ndoieşti ...în urmă!» — «Rabinul e desăvârşit neştinţa...» — «Necredinţa...» — «...mea! Era glumeţ, causeur, de spirit. Dumneata | ştii patima evreilor să spună şi s'asculte glume despre I ...Izrael şi rabini? Aş'am trecut dela rispectul cultului, la... familiarizare!» — «Şi totuşi, singur spuneai că familia ţi-1 înfăţişase desăvârşit?» — «Spuneam... Am cercetat procesul lui Christ, şi întâia mea durere fu să aflu cum si poate acuza o rasă *n-treagă pentru un ...păcat?! Şi astfel singurul meu Dumnezeu pe care în simplicitatea...» — «In ...complexitatea...» — «...mea '1 numeam...» — «Necredinţa!» — «Binele, şi el părăsi sufletul meu. Cercetai să afiu 288 Dinu Nicodîn: Lupii — 19 239 în ...Cartea ...Marilor Doctrine, fără călăuză, să aflu ce s'a spus, ce s'a gândit despre Dumnezeu? Despre Dum-. nezeul nostru? Nemic! N'avea impurtanţă?» — «Un Dumnezeu... special? Şi ai aflat că ...Protagoras vrea să ignoreze dacă au fost sau nu d-zei.» — «Critias îi socotea născociţi de un legislator şiret...» — «...dar prevăzător!» — «Socrate a relevat dumnezeul moral...» — «...al naţiunilor civilizate. Platon îl aşeză în sfera ideilor.» — «Aristote îl identifica cu actul pur.» — «Te-apropii... Stoicienii îi confundau unitatea cu Universul şi ...Plotin realiza o trinitate.» — «Ce să crezi? In evul mediu aceleaşi contra verse, tălmăcite în jargon scolastic. Sf. Augustin se ceartă cu Sf. Toma...» — «Averrhoes nu se 'nţelege cu Scot Erigene.» — «Mai târziu... Malebranche împotriva lui Descar-tes...» — «Leibnitz contra lui Spinozza...!» — «Erau negrişit marile pilde ale existenţii Domnului, dar din păcate cetisem prea mult...» — Fără călăuză, ...ai spus.» — «...şi probele nu 'mi mai probau nimic!» — «Te satisfăcea ...negaţiunea lui Kant?» — «Acum pricepeam cum ...impuneam lucrurilor legile spiritului nostru! nu le concepeam prin ele; nu cunoşteam nici fiinţa, nici materia, nici absolutul...» — «...nici pe Dumnezeu?» — «Ca un prestigitator sosi Spencer cu... «evoluţionis-mui» ...Scamatorie! văzui... «Hocus!» Unul produce 'mul-ţitul, simplul făureşte complexul, dela şei mai nevrednic atom până la cele mai desăvârşite podoabe 'nchegate ale spiritului! «Pocus!» şi ...planta iese din mineral, omul din animal, iar din ereditate şi asociaţii di idei se zămisleau: Binele, răul, ilbertatea...» — «Confunzi cu revoluţia din 89!» — «...Dumnezeu!» — «L-a negat, l-au proscris! Auguste Comte ţi-aduce cu pozitivismul său certitudini?» — «Umanitatea petrecuse trei stadii succesive, în perioada teologică 'şi lămurea fenomenele naturii prin cauze supranaturale: minuni...?» — «Nu crezi c'au fost?» — «Minunile ...noi nu le 'nţilegem!» — «Bine dar... huria?» — »Kabbală...» — «Becht, Belchem? şi tot în ţara asia...» — «Şcoală...» — «Şi Hassidim-ii?» — «Dervişi! Copiii extazului!» — «Şi ai minunilor!» 290 291 — «Eu nu cunosc minuni, dacă dumneata ştii, spu-u-ne!» — — «Am auzit de una mare între toate, aidoma ţi-o spun: într'o zi, demult, un rabin mare făcător-de-minuni se preumbla cu unul din discipolii săi, un fiu preacredincios al lui. In umbra unui zid înalt, un netrebnic evreu mânca carne de porc. La această spurcată înfăţişare, prea credinciosul fiu răstit grăi: — «Să se dăr-r-r-â-me zidul pesti-acest nelegiuit, care din bran' oprită s'a ospătat!» Minunatul Tsadik, Făcătorul-de-minuni, întâmpină blestemul: — «Să fim îngăduitori, fiul meu! Din contră, eu mă voi ruga ca zidul să'l cruţe: să nu se dărăme peste el!» Şi zidul nu s'a dărâmat! Şi credinciosul fiu proslăvi minunea, şi lumea 'ntreagă s'a . ..minunat!» — «Ei ...d-a-a, unde-i mi-n-nune ...ieste! dumneata eşti aşa de şugubăţ că, drept să-ţi spun la aşa minune nici nu m'am aştiptat... N'am ci să răspund, eu cred dijâ ca 292 fost aşa! Ei, cum să nu râdă rabinii? Spuni şi dumneata...» — «Nu, dumneata ziceai..., vorbeai de stadiile succesive...» — «...Apoi, în epoca metafizică ...abstracţiuni realizate, «esenţă divină».., accidente; determinism ...în a treia, însfârşit ne mulţumim să judecăm prin observaţie şi experimentare legătura aparenţelor între ele. Ultima a creiat ştinţa modernă, a lăsat la o parte pe veci metafizica, teologia...» — «Iar religia?» — «N'a rămas decât aceia a Umanităţii, — afacerea s'a judecat! credeam...» — «Adhuc sub judice lis est...» — «Descoperisem în realitate un nesfârşit vid, viaţa mea spirituală se fărâmiţa toată. Eram însă mândru că filosofez!» — «Trebuia să ...mă previi!» — «Conciliabulele mele nocturne cu Domnul schimbară. «Arată-te...» deveni o somaţiune ! Blestemăm pe Dumnezeu... Apoi ostenit părăsii tăcerea lui. Departe de Izrael...» — «Te-apropiai de...?» — «...mă depărtam mai mult... Diletantismul meu găsise apă proaspătă de izvor în Renan...» — «Dece nu Tai urmat până la sfârşit?» 293 — «Nu l'am cunoscut ...persunal. Zic, ...Renan, France, toţi eram diletanţi. Morala, binele, răul... himere. Principiile eterne? aşişderea! Arta şi numai ea importa, în tot cumplexul ei...» — «In toată puritatea ei.» — «Dar unde ? Rătăcii... Cuvânt, culoare, f o-o-rmă ? Dar peşti toate ...Puterea de a zămisli cu clipele propriei tale vieţi lăuntrice o Operă demnă di contemplaţie!» — «Halucinaţia asta a avut-o Lenin, — a împlinit-o?? Şi totuşi, nedesbinat de bine, lucru-i posibil...» — «Cu-um!?» — «Fă copii frumoşi! şi împlineşti o lege...» — «Detaşat de contingenţele pământeşti..., mă trezi brutalitatea atâtor nedriptăţi!» — «Dar judecata pentru... ce-ai văzut acasă, dreapf a fost?» — «Aşteaptă... Batjocorâţi veac după veac, acum ne hulea iar lumea 'ntreagă! Ovreiul prăpădise prea mult, ne striga toată lumea. El semăna dizastrul, el mistuise imperiul roman, se 'ntovărăşise cu barbarii, îi cumpărase cu aur. Numai din vina lui Spania... Vizigoţilor se nă-ruia în mâna Arabilor. Polonia lui Poniatowsky se împărţea, findcă aşa voise el! Răscoala "din 907 el o făcuse. In evul mediu storsese tot aurul lumii. Urzise Revoluţia Mare: ea îl făcea cetăţean pritutindeni. 'Şi asigura începutul dominaţiunii. Cupid, senzual, hoţ, falsificator, tră- : dator, — ştii dumneata că un fraţi al meu, om di datorie ;{ şi brav distul, căpitan di stat-major, a murit în capul ilflL cumpaniei la Cârlibâba aici? ...di zece ani îi caut oscioa-' * '.' rile, a fost luptă cruntă acolo! — da, trădător prin fire | şi vocaţie, avea sărmanul ivreu distule peceţi să fie so- cotit pretutindeni vinovat! Dar ...filozofia aceasta 'n su-dălmi n'ar fi fost îndestul să mă convingă, să mă ...întoarcă; mă cercetam pe mine, pe alţii, cu asprime şi totuşi, — dumneata înţelege-mă! — nu mă regăseam în zămislirea întregită de cele spuse! Eram mâhnit, atât! Antisemitismul aista mă surprindea... Dar... poate... dumneavoastră ? » — «Nu, eu nu!» — «Sănteţi ...filo-se-m-i-t?» — «Nici atât! Pe-aiştia îi socot şi mai împotrivă-vă; când socoteala nu îi mai duce, i-aveţi de-a gata în contra voastră! Nu, 'ţi mărturisesc ...osebirea aceasta n'o pricep.» — «Vă mulţumesc! Zic, auzisem despre masacrele ruseşti, după asasinarea Ţarului Alexandru; femei spintecate, prunci arşi de vii. Aflasem... Riches, aţi cetit?... Apoi, «Vei iubi pe Dumnezeul tău din toată inima ta, ; din tot sufletul tău, din toate puterile tale!» fraza lui 1 Christ este întreagă din Moisi! tot astfel cuvintele toate t din... «Tatăl ...Vostru»! 294 295 — «Dar dacă di a păcate sînt şi dintr'aceia cari-au uitat şi... izvorul?» — «Rătăciţi sunt pritutindeni!» — «De bună-seamă, ...dar atunci între Creştinism şi Iudaism unde ar fi osebirea?» — «In cearta dintri rabini...» — «Cu ...popii?» — «Ose-bire? Dragostea di aproapile tău? Ei, mari născocire creştinească şi ...pios împlinită! Nu, evreul era bun cu sclavul, trebuia să '1 libereze după şapte ani, să'l răsplătească; să redea pentru noapte haina luată zălog, să lase plante în ogorul nevoiaşului, văduvii, orfanului; să iubească şi să cinstească pi străin ca pi propriul său frate. Să deschidă drumeţului uşa, să fie milos, să cinstească pi bătrâni, să şteargă lăcră-mile cui plânge. Să aline... «Să iubeşti pe aproapile tău, ca pe tine!» — porunca'i dela Moisi!» — «Şi dacă ...sufletul nu ne desparte... atunci?» — «Spune dumneata... naţia poatee?» — «Cred mai puţin. Vezi, găseşti între fiii lui Izrael toate, dat-o-a-t-e tipurile anthropologice...» — «...Evrei brachycifali, dolicocifali.» — «...ovrei galbeni, albi, negri. Unde vezi rasa ?» — «Nu mai înţeleg nemic!» — «Să curgă numai ...aceiaşi gândire?» — «Şi-atunci visul acestui popor rămâne numai un vis?... dar locul pe care aceasta îmzie '1 dădea în lume? Şi eu mă diştiptam din visul marelui răsboi...» — «Omenirea întreagă se deştepta, toţi oamenii plângeau...» — «Şi evreii plâng... Apoi, ce a urmat: ...evreii sînt bolşevici, — bulşevicii sînt evrei! Au vrut rezbelul, au făcut astfel di pace! Ură, sudălmi, clevetiri... Cauza antisemitismului?... Legea romană a celor 12 tâbeli!» — «Negreşit nu pretinsul antisemitism ...creştinesc, Christ ordonă ertarea evreilor, doctrina lui Paul ii absolvă.» — «Dar, nu s'a spus că ...Judaismul este în isenţă re-voluţiunar?» — «S'au desminţit atâtea presupuneri! Omorul ritual, — cine mai crede? Iţi conced: rămâne, şi din păcate, o speculaţiune urâtă! şi-atât. Rapacitatea ...măestrit descrisă de Shakespeare, n'a pecetluit niciodată numai pe evreu cu această meteahnă. Legea romană? Da, poate... Totuşi, o firească pornire spre ...răsvrătire, nu crezi?» — «Dar ...prugresul moral, social, internaţiunal...» — «A-i-c-i!» — «...cum si poate desăvârşi? Dacă asta înseamnă revoluţie..?!» — «Nu, nu, — violenţa!» — «Karl Marx?» 296 297 — «Intr-o măsură... Originea... aiurea: Blanc, S-t Si-mon, Babeuf, Proudhon...» — «Erau evrei şi ...dumnealor?» — «Nu, — nici Luther şi nici Calvin, dar... au recitit Biblia şi... s'a născut critica. In veacul lui Christ evreii au strigat: «Christos nu-i Domnul!» — «Şi au adăstat douăzeci di veacuri, — cine ştie? Vor reveni creştinii, dumnealor, la Unităţi! Rousseau a visat? Robespierre a vurrbit!» — «Marx a scris!» — «Wilson a predieâat!» — «Ce au clădit?» — «Mă rog erau evrei ...şi domnii?» — «De bună-seamă nu! Gândeau puţin... amestecat, atât!» — «Dar Grecii au spus ei dinainte că vor realiza frumosul?» — «Romanii spus-au că vor revela dreptul?» — «Ne-au ucis!! Vezi.., sunt ivreu, născut evreu, ■— am simţit că '1 pierd.., l'am regăsit trăind în mine! Vreau să'l ştiu supravieţuindu-mi mai viu ca 'n mine! Vreau... findcă religia mea nu 'mi cere nici-o abdicaţie; findcă îmi cere toate abdicaţiile inimii mele. Pritutindeni unde plânge o suferinţă, evreul plănge! Peşti tot undi se strigă o desnădejde, evreul speră!» 293 — «Când sacrifici toate pornirile inimii, fireşti ori... altoite, omenirea 'ntreagă plânge!» — «Vreau! findcă cuvântul lui Izrael este şei mai vechi, findcă făgăduinţa lui esti uni-versâlă ! Findcă pentru noi ivrei lumea nu-i isprăvită!» — «Şi dărâmându-o ...crezi că poate fi 'mplinită?» — «Pentru noi omul nu esti creiat, oamenii creiază!» — «Şi după ce ţi-ai isprăvit ...hanul?» — «Ei ...da, aştept muşterii...» — «Creiaţi ...de?» — «însfârşit ...findcă peşti... naţiuni, aşezăm pe Om şi Unitatea lui! Findcă peste imaginea divinităţii, Izrael aşează Unitatea divină...» — «Şi divinitatea lui...» — «...pe pământ...» S'a răcit odaia. — «Mă duc să mai aduc lemni... Puftiţi un ceai?» — «Bucuros, mulţumesc, dacă iei şi dumneata...» Pleacă. 'Mi vin în minte cuvintele luiTMaimonide: «Nu 'ţi făcea din învăţătură cunună să te 'mpodobeşti, nici cazma ca să te 'ngropi!» — el a voit să aierisească «ghetto»-ul; să tălmăcească cu raţiuni filozofice ori istorice, prescrip-ţiunile religioase. In «Călăuza Rătăciţilor» acelaş gând ca şi la Sf. Toma, să împaci religia revelată cu filozofia 2» lui Aristote, şi astfel aduce judaismuiui elemente ale gândirii greceşti. Diletantismul şi-a găsit ...hrană mestecată de-a gata. Gazda mea îi om cetit, mi-a spus-o singur. Nu ştiu ...ce mă face să cred că, a dumicat mai mult decât..? da, bro-tăcelul cu burticul plin de lapte ! Şi răsvrătit a fost... Etapă firească ...lor? Ori-cum o nesfârşită tristeţe se destramă din ce îmi spune, şi vorbele lui sînt blânde, — aşa'i-e firea! Alte conjoncturi puteau să'l înfăţişeze ...semeţ, poate!? Poezia religiei mozaice... nesfârşită! Situaţiunea evreilor în omenire rămâne un subiect prea vast pentru ca să poată fi tălmăcit cu amărăciune, cu reticenţe, cu ură, împotrivire ori batjocură... „Seele des Menschent Wie gleichst du dem W as ser ! Schicksal des Menschcn. Wie gleichst du dem Wind. T* GOETHE — Mă duc s'adue şi ro-om?» — «Nu, mulţumesc...» — «Şi nu ...vi-i somn?» — «Nu, şi conversaţia cu dumneata...» — «Eu drept vă spun, mi s'a părut dijâ i»ă ...mă 'nţi-îegeţi?» 300 — «Da, plăcere mi-ai făcut c'ai stat de vorbă, ...'mi pare numai rău că plec curând, — vezi, te aş fi rugat ...ca să mă duci, să '1 văd cu phylacterile pe braţ, cu tal-lis-ul pe cap...» — «Barba nitunsă, prinsă 'n tulpan..?» — «...şi într-o parte; firul de păr să nu atingă pergamentul?» — «Ca să '1 videţi cum ...scrie o fâşie lungă ? Sunt rari, şi sephorim-ii stau ritraşi...» — «Marile Rabin să'şi pună'ntâi cămeşa ...ş'apoi nădragii, cum îi îngăduiala?» — «Calcanul cum îi mai gustos? cu capere sau so-os??» — «In ziua Sabattului poţi să ucizi o pasăre, sau să omori un... purice?» — «Şi când ...Bizanţul fu potopit de Turci?» — «Câte fire de păr alb este îngăduit să aibă o vacă roşcată destinată sacrificiului?» — «Ca să rămâie ruşcată?... Ei ! di când discută dumnealor !» — «Dar dacă Talmudu-i atât de 'ncâlcit, cum se recunoaşte în el ...un evreu?» — «Nici decum! Şi-aici îi tată voluptatea lui, ca să ridice noi şi noui prublcme!» — Un Talmud vechi e un erbar de păr...» — «Zbucium şi ...nedumerire! dar ce cată nicazul?» — «O pricină de căpetenie a ...ostilităţii ce spui că 30Î 'ntâmpinaţi, nu crezi c'ar fi voinţa voastră ca să rămâneţi pretutindeni, cu viaţa voastră... particulară, izolaţi?!» — «Şi dacă ducem o viaţă ritrasă, avem ci vă de-ascuns?» — «Nu...» — «Vorbe... şi bănuieli, cât născoceşte mintea! Păstrezi pi cap... pălăria, ei zic: «...fiindcă ai coarne!» — «Au zis... Bernard Lazare n'a spus că voi aveţi şi coadă?» — «Un şoltic! Ştia ca să glumească... Şi-aş'a crescut prigoana... demult...» — «Oraşele papale: Roma, Avignon, — nu v'au cruţat mereu?» — «Peşti Sinagogă îi trebuia o strălucire bisericii catolice! Nu împotriva persecuţiilor şi-a păstrat Izrael neatinse caracterile, dar din pricina lor!» — «Iar diverginţă...» — «Graez ...face pomelnicul violenţelor; videţi ...masacrele ...ne readuc mai mult la obârşia suferinţilor, la tradiţii!» — «La ...refugiu?» — «Aduţi aminte: înainte de a începe cruciadele...» — «Sînt ortodox...» — «Mai îngăduitor, ştiu! zic, ...'ţi faci mâna pe noi, încerci cuţitul, taie? La York, în Moravia, Austria, Ita- lia, Mayenţa, Strasburg... Di ce? Eram noi ...făcători-di-rele? Era limba spurcată?» — «Limba? O podoabă! Reuchlin, Pic de la Mirando-le preţuiesc doar limba voastră ca şi latina, greaca.» — «O sumă de gândiri noui cari prefac Europa din punctul di vedere filozofic...» — «Prea devreme!» — «...şi religios, vin dela Izrael...» — «...sau din gândirile ...arabe interpretate în ebraica!» — «Cu-atât mai mult!» — «Critica dogmelor ...catolice: exegeza cărţilor sfinte, n'a fost creaţiunea iniţiatorilor reformelor...» — «Exista dimult în cărţile arabe şi ...ebraice!» — «Reformatorii luterieni şi calvini şi-au însuşit majoritatea argumentelor...» »— «...literaturii semite...» — «...cari atacă principiile însăşi ale credinţii catolice..» — «Ce vină aveam noi?» — «Corpurile coprind căldura; din osebirile de ...temperatură se zămisleşte ...vântul şi ...el purta acuma rodul! Nu, ascultă: adevăraţii voştri duşmani sînt ...coreligionarii voştri convertiţi: înainte încă de rebeliunea lui Luther, un evreu din Colonia, fiul unui măcelar ritual..» — «...Pfef-fer-korrn? ...un pezivenghi!!» 302 303 — «...trece la catolicism, — denunţă cărţile religioase ale evreilor, Talmudul...» — «Ştiu.., Hochstracht obţine dila împăratul Maxi-milian edictul... di confiscare al cărţilor sfinte, în case şi în Sinagoge...» — «Nimica special, acelaş vânt! Galileu nu l-a 'ncer-cat? Pe voi vă scapă Reuchlin...» — «După Erasm, şei mai di seamă U-manist!» — «Da, făliţi-vă, ...cere cruţarea, căci... cărţi le-aistca slujesc tălmăcirei şi 'nvăţăturii religiei creştine!» — «Ei vezi..!?» — «Dar şi ...desbinării ei!» — «Nu s'a străduit Luther să convirtească ...evrei?» — «Şi ce fruct i-a adus casnaî Religia lui ...i-a poruncit-o Vechiul Testament...» — «Bine, dar ...să arzi ...Talmudul când nu'l pricepi?» — «Şi dumneata '1 pricepi?» — «Nu, dar îl discut, şi ...lumina...» — «Se stinge... când n-o 'ntreţii..?» — «Luther era un viulent!» — «Cetise vechiul Testament... şi când nu isbuteşti, te 'nvaţăî» — «Cerea ca Sinagogile să fie arse; spunea că's cocini şi evreii brute...» — «Isaac Abrabanel, ministrul Isabelei, făcea orân- duire şi ...Moses Mendelsohn, produs curat din «gheUo», ...teorii; sînt fel şi fel de oameni, şi vor mai fi!» — «Când Dumnezeu a zămislit pământul, n'a făurit decât un singur om, pentru ca nici-unul să nu poată spune celuil'alt: eu sunt mai di neam decât tine!» — «Dar fiecare călătoreşte cu proprii însuşiri, şi fic-cine-i stânjenit de firea lui, — unde ţârmureşti egalitatea? Ideologul o poate visa, colectivitatea no dovedeşte. Nu vezi nici-un popor... ales?» — «Ar trebui să fie!» — «In natură..., cresc la o măsură toţi copacii ? Nu sunt munţi şi-adâncuri pe pământ?» — «Pe mine mă rivoltă nedreptatea!» — «Socot... pe ori-şi-cine, dar nivelul ce '1 visezi... abia pe baltă îl găseşti; acolo, — sub bale de broasc'aşternulă, în adânc: putreziciune!» — «Nu, dar dreptatea 'ntre ...popoare!» — «Nu-i tăgadă! când eşti mai tare, ţi-o faci...» — «Aşa în silnicie? Aia-i dreptăţi!?» — «N-o fi, da-i omenească!» — «Mă rog ...deşe armată?» — «Mă rog ...dece comerţ?» — «Dar cei cari ...produc, cu cei cari consumă nu tre-bui-ajutaţi? Profitul...» — «...şi interesul, avutul tot ca să '1 păzească, şi... viaţa?» 304 Dinu Nlcodin: Lupii — 23 305 — «Armata o înţileg, dar... «militarismul»! şi câte vorbi goale, şi ce-i patriotismul?» — «Nimica special, instinctul de conservare al ...noroadelor, atât!» — «Dar nu-i prilej de ură? O înfrăţire genirală, nu poate-a jungi?» — «Sau una ...internaţională?» — «Tocmai!» — «Răsare altă vorbă ...goală: naţionalismul!» — «Mari scofală! Şi ură şi mai mare... Vorbe!» — «In lume nu-i egalitatea ce ...visăm, dar este-un echilibru! 306 Pe-aiastă ...vorbă goală, Jupâne iart-o; ascultă: de veacuri multe, cu preţul a sute de răsboaie, în cari au pierit zecimi de mii şi milioane de pământeni, am isbutit abia să ne păstrăm un patrimoniu naţional. Vorbim aceiaşi limbă, ne înţelegem de minune, să ne 'mbrăcăm la fel, şi-acelaş gând ...cu voie bună înainte!» — «Eu bucuros! Sunt vorbe.., omul dis-cută...» — «Şi s'aprinde... La ce bun?» — «Acum vă las să v'odihniţi, e ziua gata, — Noapti-bună!» Şi pleacă. — «Odihnă bună să dea Domnul!» şi ...gânduri bune!.. XXXIX I-aş vrea hanul plin de călători. Oricât s'ar strădui sărmanul să-i mulţumească, nu Tar mai acri baremi grija 'ntr'atât! Par'că auzii paşi în săliţă, nu s-a culcat încă? Un ceas de-o mai fi până 'n ziuă! Mă arde pe gât untura ce înghiţii de când sînt pe-aici, m-a mai clătinat şi ...trăsura; drum făcui în căruţă prin bolovani şi pietroaie, poate că... m'aş fi lipsit de-aşa plimbare! Nu mi-i bine. Deschid uşa, încet să nu-i scol. Prin uşa cu geamuri lumina, dela noi din odaie, pătrunde şi în săliţă. Par că 307 geme sau ...suflă; mi-arunc ochii... lângă perete un pat, oghialul stă gheboşit, laţe de păr pe perne. O pălărie şi un surtuc pe scânduri, o pereche de papuci şi una de... cizme. Ies afară. Colind prin curte, pe stradă. Par'că trecu unu prin poartă? Treaba lui! Mă 'ntorc, intru n casă. Papucii nu s'au clintit, dar cizmele-au şters-o, au luat şi haina şi pălăria. Hanu-ăsta îi vrăjit!.. Vreau să mă culc, nu-i chip! Mă 'nvârtesc prin odaie. De nu l'aş trezi şi pe Mărio, noroc că sforăie tare. Iar plec în curte, pornesc pe stradă mă 'ntorc. Hangiu în uşe, blând mă priveşte: — «Nu vi-i bine? Poati vreţi un cuniac?» — «Dacă zici dumneata...» — «'Mi pari rău că nu v'ati putut odinî, v-a supărat ...civâ?» — «Nu, dragă jupâne, dar nu mi-a priit ...plimbarea pesemne!» Intră 'n casă; eu m'aşez pe scară, bărbia proptită 'n genuchi. Se luminează de ziuă. — «Puf ti ti în udaie, să nu ră-citi, îi aeru tari; v'ara preparaat un ceai ferbinti, luaţi o bucăţică di zahăr cu puţin cuniac, o să videti că treci...» 'L ascult, prea are grije de mine, săracu! Când s-o fi odihnind? 1; — «Fug să v'aduc şi corn proaspăt!» * — «Lasă te rog...» | A păşit pragul, s-a dus. Tot îi ceaiul fierbinte; să mă mai plimb. Ne 'ntâlnim în poartă, a alergat, suflă. — «Am zăbuvit ...mult?!» şi mă priveşte trist. j l — «Nu, deloc. Acuma plecaşi, dar dece nu eşti cumin- I te, când te odihneşti?» — «Când ...am ..triabă! ...Videti că sînt caldi...» Tnfă-; surate 'n hârtie tine 'n mână două cornuri şi un covrig. Intrăm în curte. Lângă ulucă o fată cât un voinic, despică lemne. Părul zburlit, — par'că 's ...laţile alea?! şerpi împletiţi, părul negru cărbune. Braţele ridicate 'n slavă l:: ţin în mâini toporul sus, o clipă: inf — «Hhâân!» A sărit în zăplaz jumătate din ciotul ce "1 avea la picioarele goale, l-a retezat dintr'odată, şi iar ridică toporul. Fusta 'n vânt i-ajunge abia la genuchi, o sfoară o 1noadă de trup. O cămaşe de stambă albastră, un sân a ţâşnit afar' din cămaşa desfăcută la piept ; 'l ascunde ; braţul căzut; i-a acoperit părul fata; grămădită pe coap- "l se şi slobode braţele; a trecut toporul prin lemn şi s-a :l 'nfipt în pământ! Un vraf de lemne are dinainte, toate despicate. | I-a priit odihna!... 308 309 XL | ^ormii puţin, şi ostenit mă deştept. Mărio intră pe uşe, când s-a 'mbrăcat? Berc»! după el, vecinie surâde. Cară ghepecu. A venit maşina. Grăbesc; vreme multă nu-i de pierdut. Plătim, ies afară. Bună maşină, dar ce cată ...cucoana? Ne spune şofcurul că: «...domnişoară ...a fost în vizit la tanti ...şi esti fănc-tionară la poşte şi ...mergi numai pană la Iacubeni, şi-aşa s-a ru-gaat să miargă cu ...noi! facim pumană, lui i-a fost... milă şi noi să dicidim.» Bercu nu se bagă, — trage cu urechia. Ba n'o s'o dăm jos! Noi mergem la Dorna, Iacobeni's alături, dacă merge numai ...pân'acolo? Are şi bagaje destule: un cufăr mare, o ladă şi două boccele. Şi noi avem câteva. Roată 'mprejur s-a strâns mahalaua toată. Fata se pupă cu tanti şi încă cu două madame. Ne prezentăm: pe noi ştiţi cum ne chiamă. Frăuloin Fanny Leiser o chiamă pe fată. Subţirel îmbrăcată pon-tru drum lung. Bălaie şi pistruiată. Ne luăm rămas bun dela gazdă, îi strâng mâinile-amândouă, spunem «bon-jour» lui Bercu, şi ne răspunde: — «Servus!» Încet răsbatom prin gloată şi ne luăm drumul, iute. Ln maidan, o băltoacă. Cu mingea se joacă copiii, aler- gând după ea a poticnit unu 'n baltă, urlă. Mânjit pe faţă, şi straile ude. Ce bătaie-1 aşteaptă acasă! lute-am oprit. O roată... Munceşte şofeurul, trece unu degeaba. 'L pune la lucru; sfârşesc. L-a angajat ...ajutor; întoarce capul ne spune: — «Pentru-u orei eventualităţi!» L-a luat lângă el, fata 'ntre noi. Pornim. Făgaşuri şi hopuri, cam răscolită şoseaua. Trecem prin două sate, ajungem la Borşa: zgură, fum, cenuşe, gâşte; perciuni, astereală, binale; madame, caftane, copii. In stânga şi dreapta şoseli-au fost case, şi vor mai fi; de trei ori se reînoiesc într'un veac: le mistuie focul, ie rrclăcleşte ...pantahuza! Şofeurul 'mi spune că le-au ars «studenţii»; am mai auzit povestea, nici el n-o crede! Adevărul e altul, se pare. Intre cetăţenii orăşelului isla, sînt câte unii cari-i doresc propăşirea, 'i vreau mai frumos şi mai bine zidit; trăiesc ritmul vremii! Asiguraţi sunt toţi, findcă's oameni prevăzători. Socoteala r*u asigurarea o lămureşte ...lumânarea. Ia foc o casă în capul aista şi alta la capătul cel'alt; dacă se 'ntâmplă ca să so schimbe vântul, să nu fie munca 'n zadar. Casile "s dese, ce zic? lipite! Stă focul într'una cât are do lucru şi 'n alta se mută. Stau bieţii oameni grămădiţi în şosea, sau afară din târg pe lături, bătrânii clatină capul, dau din mâini, bodogănesc şi oftează; copiii fac haz, surceaua 310 311 aprinsă, răvăcită de vânt, o culeg şi cuminţi, peste ulucă o aruncă 'n ograda. : Oameni necăjiţi ! Au presimţirea din vreme, strâng din case ce pot, le grămădesc lângă uşi, şi când vine ...sorocul, să nu le ardă focul, le cară departe. Asigurarea plăteşte, dar ce poţi clădi cu ce'ţi dă?! Se întruneşte sfatul, pornesc delegaţii prin ţară şi 'n alte ţări, povestesc spaima, şi toată 'ntâmplarea grozavă, strâng gologani, şi orăşelu 'nviază şi mai frumos! Era din bârne şi chirpici, din cărămidă '1 clădesc. întâlnesc un şir de căruţe şi camioane cu saci de ciment. Sînt câteva luni decând l-a mistuit focul: unii vopsesc tabla nouă pe casa 'mplinită, şi alţii se mută. L'am străbătut tot, peste tot se lucrează. Bună şosea! Acum urcăm, dar trage bine maşina. Suim în munte, răcoare. Mărio desprinde din legături o haină şi 'mbracă fetiţa, ea îi surâde. Ne-a rugat să oprim, a văzut un izvor, îi sete. S'a dat jos. Aprindem câte-o ţigare, aşteptăm până şi-o potoli setea. S'a urcat, am plecat. Drumul coteşte într'una, departe sub noi şoseaua pe care abia trecurăm; acum coborâm şi urcăm iară, sîntem sus pe coamă. O târlă zidită 'n piatră, pustie. Vremea rea poate să vină şi mâine, au coborât mocanii la şes. Iar face fata semne, iar a văzut un izvor, iar am oprit. Ageră privire şi răsbită fata de sete! S'a dat jos, noi fumăm. Târla frumos întocmită; dar stau să mă 'ntreb: gospodărie 'mplinită dacă au şi fântână în preajmă; dar pe creastă sîntem, de unde le-o veni apa? Ce 'mi pasă! Privesc spre munţii din jur, în dreapta răsnit un pisc răsărit între toţi, se pierde 'n nori, — sub ei, privesc prin ochian: coama toată frământată de şanţuri şi pâlnii, şi alt vârf de munte în faţă, departe. Pe ăst'au stat ruşii, şi pe-ălăl'alt nemţii, ne spune şofeurul: — au rămas mulţi sus pe munte. Acum coborâm. Sus ne 'ncălzise puţin soare, puţin; ne-a îngheţat umbra din vale. 'Mi clămpăne dinţii, şi fata moare de sete, iar a oprit maşina! a văzut un izvor; cu fat'asta aş străbate pustiul, nu mori de sete, unde nu crezi şi unde nu '1 vezi, '1 găseşte! S-a dat jos, a trântit uscioara; pleacă pe spate 'napoi: s'a prins cordonul haini 'n uşe. Ii dau drumul, târâş pleacă cu el încotro ştie. In adăpostu unui pietroi, floricele albastre, să 'ntinzi mâna le ai. Cobor şi culeg, Mărio 'n maşină, fumează. Mă 'ndeamnă, m'aşez lângă el, aşteptăm. A venit şi fata, se-aşează 'ntre noi, cingătoarea atârnă din haină pe jos, udă, şi pantofii stropiţi de cişmea. «Nu mă uita» — floricica albastră i-o dau lui Mărio s-o prindă în cingătoare; îi poartă noroc ...şi-aminte 'şi aduce! Avea dreptate Bercu, bună maşină, sboară! Intre şosea şi şanţul din dreapta, o cale ferată îngustă, a rămas urma, au scos şinele; în spatele frontu- 312 313 lui s'au slujit de ea să care muniţii, şi la cimitirul din vale, morţii. Ajungem la Cârlibaba. Mă poartă gându 'napoi, la prietenul meu, hangiu; prin locurile-astea şi-a măcinat trupul şi viaţa fratele lui, căpitanul! Oprim la o berărie, pe stânga; şi la dus no-am abătut. In capu scării jupanul, zâmbeşte. Ne petrece din tindă in sală, cu mâneca şterge masa, erau trei rotocoale umede. — «Puf-tiiţi?» 'L rugăm să ne-aducă: bere şi puţină brânză. — «Salaam, sardeli?» ne 'ntreabă. Din toate-o să luăm. Fata cere «Sifon!» Dacă tot aşa des o să oprim, pierdem trenul! Uşa din stânga deschisă, în salon la masa din mijloc, două fete şi trei cavaleri beau limonada. Ne-a adus ce poruncisem şi ce-a mai vrut. Foarte coafată, zugrăvită guriţa, sprincenile smulse, rochie de catife, — o duduie plină de ...«nonchalance» intră; peste umăr priveşte: •— «Z' allons!» spune domnului care-o urmează, au trecut în salon. — «Domnul Jidicătorr,—fata me... A voii purăl! >*) ne lămureşte jupanul. înţeleg, a lăsat «Ocolul» şi s'a apucat de ...curte. Ne-am sculat, plecăm. Mă prind a vorbi cu fata de lângă mine, 'mi spune că'i *) .,Fb:i:ă pereche]" din Cernăuţi, are serviciu la poştă la Năsăud, mătuşe 'n Vişău şi alta unde se duce, logodnic la Câmpulung, — ibovnic la Dorna, aflu mai târziu, — toate mi le spune. Ştie-o mulţime de istorii, din ...şcoală le ştie, şi le spune cu haz, le ţin minte, dar ...nu le pot spune! Ii pare bine că a avut prilej să vină cu noi, altfel nu putea să fie la noapte la ...Dorna. Păcat ar fi fost! Singură n'ar fi putut să plece, aşa s-a 'nţeles cu şofeurul, numai... 503 de lei i-a luat. Şi-a făcut... «pomană!?» întind mâna să '1 apuc de urechi, fata mă roagă să nu-i spun nimic, aş'au fost înţeleşi şi ...vine s'o ia, s-o ducă şi la ...noapte la ...Dorna, altfel... Pricep, află mătuşa, şi niei nu mai vine s-o ia. Nu ne-a fost fata belea prea mare, şi dacă mă roagă să tac, aşa o să fac! Cotim la stânga, în loc la dreapta, oprim. Se dă fa+a jos, îi cară băieţii cufărul sus; ne face bezele, ne strigă: — «adie !», pornim spre Dorna, mai avem jumătate de poşte. Bistriţa curge zorită, pe lângă şosea, Mărio mi-arată..., nu văd nimic, păstrăv era? Trecem podui, intrăm în oraş. Lume puţină, a trecut sezonul. Avem roroc de odihnă, gol o să fie trenul. Oprim la cofetărie, birtu-i în fund. Lista? Dac' aş şd să citesc dela dreapta spre stânga, aş şti ce s'aleg. Bat în masă. Vine. Ne salută foarte politicos, desprinde biai-vazu de după ureche, '1 plimbă pe listă: — «Harţe cier? Hinerân iouch? A ghităn marachân- 314 315 bein? Ghefiltăfiş? Ghihactă Ghenzănleibăr? Kişche mit farfăăl? #) Fain! Rânderăn bratân? A tină-hering! Ex-ira II Ciulând ? ...Ghireihărtă ţink ? A ţimes meiriâch î A ...fleşăll broufân?!» Ne-a ...lămurit! Vreme multă nu mai avem. O mâncare de ştiucă, şi o friptură de gâscă; curat, eftin şi bun. Şi-acum la gară! — «Dăouă minuti mai sănt!!» ne strigă hamalul. Vijelie prin sală, am ajuns pe peron. Aici... cum mai râs-bim? Lume 'n neştire! Toţi conversează cu ăia din tren, ferestrile pline, stau şi pe scări. 'Şi dau... «cumplimente», spun ce-au uitat, ce să le-aducă, şi tot ce-au de spus; ne ajutăm din coate şi sărim în vagon; claie bagajile toate, gata de drum. S'a smucit vagonul odată, şi mi a căzut în brate-o madamă, unul m-a călcat pe picior: «pur-don!» O cabină goală, dar pe sală lume s-o umple 'ntreit! Am ocupat două locuri lângă fereastră. Cu noi în cupeu mai sînt: lângă mine-o cucoană, se vaită rău că, a foot în alt vagon, din greşală se suise 'n a Il-a, şi i-a că^ut un «ja-mantan pişti cap»; — un şip lung ţine 'n mână: «Lilas blanc»; stropeşte 'n basma şi'şi-alintă cucuiul; alături de ea, jumătate 'n cupeu şi jumătate pe sală, o persoană mai corpolentă, între ei unu slab, ochelari negri. Pe ca- *) Găt de găscă umplut cu tăiţeî. napeaua din faţă, şi lângă Mărio, — norocos e băiatul ăsta! — o persoană foarte simpatică, aş putea zice «jan tilă». Ochii albaştri, privesc în pământ, câte-odată spre uşe, şi pe furiş spre Mărio. Apoi, unu 'ntr'altul doi negustori, unul pipăie 'n deşte mostre de ştofă şi le trece vecinului; lângă ei o cocoană nemai pomenit de grasă, pe genuchi un paner; scoate şi 'mbucă. Intre ea şi fereastră, strivită o «Frăulein», ţine 'n braţe im băieţel, urlă şi-i curge nasu; părul creţ şi bălan. Proptit în uşe un intelectual, pălărie neagră cu borduri de-o palmă, favoriţi ...des-lipiţi, ochelari americani, în subţioară o carte, în mână umbrela, redingotă neagră; priveşte 'nciudat spre Mărio şi mustrător spre vecina cu care vorbeşte prietenul meu. Ii face semne, şi fata se scoală,—nu'ţi spuneam eu, dragă Mărio, că sînt împreună!? Zăduf în vagon! par'că-i cuptor. Ne duce trenul spre şes. Toţi vorbesc «jargon» şi ruseşte, nu le stă gura. Convoiul ăsta duce călători în două direcţii: Cernăuţi şi Chişinău; — la Dărmăneşti 'şi iau drumul; curg în râuri, două, proptite în Nistru, încheie o «deltă»; apa, ...pă-râuri, macină «glia». Va trebui vremea s'aducă pământ proaspăt din munte! altfel... când s'o vărsa Nistru?!... Toţi vin dela băi: buhăiţi, congestionaţi, apoplectici; cum or fi fost până n'au fost? Doamna de lângă mine s-a mai astâmpărat, — ce i-aş mai arunca flaconul pe geam, ăla cu «Lilas blanc»! 31? — «A tricut, nu esti-aşaa?» Aş! miroase teribil! ea mi-arată cucuiul... — «Se desvoltă ...normal!» îi răspund. — «Se dis-volltăă?» şi iar se boceşte şi iar îl stropeşte, — mai bine tăceam! 'Mi spune că, dacă ştia ce o să îi se 'ntâmple, mai bine nu mai venea. — «Par'că crediti că ...mălt bini am c'am cliiltuit pa-râli la băi? Şi mă rog ce fulos am avut? Ăst-aa?» şi iar 'şi propteşte mâna 'n cucui, — «puteam să'l am şi-acasă, mai eftin şi poati mai mic! Aşa păţeşti cănd ti iu după medici! nîmăr argher! Zici că sănt săngiroasă, şi... mai bini să fiu amenicăă? M'am duus, am fost, şi ce prucup-scal'am vuzut? Când am intrat în ...cadă, aşa o apă reci! şi fugeau beşicuţi pe mini de aşid-boric...» — «...carbonic.» — «Par'căă ...am di nivoie... să'l ţin mintee? Aşa m'am gădilaat pişti ...tăt c'a tribuit să plec din baie afară, be-letu plăti-it; a seină, reină, capură!» Şi tot ce-a păţit îmi povesteşte. A scos un pachet cu prăjituri, nu pot s'o refuz. — «Dumniavoas-trăă ...sănteţi din ...rigat!» — «...Da, doamnă.» — «Eu ...am ştiut di când v'am vuzuut!» şi dă din cap. De ne-am asimila mai curând, prea sîntem deochiaţi!... Ies pe sală, — s'au mai rărit, und' s-or fi dus? Intelec- tualu-e foc de 'nvrăjbit, iar fetii ţi s'au umezit ochii; dece-o fi certând-o? dece s'au răsnit!?... — «Hitah! der roiter colnăr idîi!»#) strigă unu, şi-o şterge. Alţi doi, răzemaţi de ferestre, se trag înapoi, «aferaţi» părăsesc vagonul. Toţi se frământă par'că i-a pişcat strechia. — «Biletu dumniavoastră, mă rog frumos!» Mărio le dă pe-amândouă. In compartimentul nostru, o jale! Toţi se caută în buzunare, toţi îl aveau, şi toţi l'au ...avut; cocoana lângă care stam l-a dibuit, arată biletul: e de a Il-a; — i-a mai crescut cucuiul. Negustorii au bilete de clasa... IH-a; martor sînt că săracii de când s'au suit stau grămădiţi amândoi pe un loc. Frăulein: două bilete de 'ntâia, pentru ea şi copil. Namila de lângă ea are un bon de călătorie pentru clasa Il-a, — ţine resto-iant într'o gară, spune, — face reclamă, îmbucă; două locuri ocupă. Ăl de lângă uşe, stacojiu şi 'necat, spune că... a dat banii hamalului şi a uitat să i'l ceară; i-au eşit ochii din crug, şi vinele pe tâmple stau să-1 plesnească, aşa-i ...di exaspirat! Toţi au o pricină. Conductorul şi-a scos catastiful de-amenzi, — hărbăriţi îs toţi. Eu socot ...întocmeala-i de vină. Un raport mai simplu 'ntre numere n'ar mai pricinui dihonia. Ai bilet de întâia, «I» scrie pe el, să ai drept la un loc; dar nu 'ţi dă *) ,F$2,iţi-vă! vine conductorul!" 318 310 nici-unul! Scrie «II» pe bilet, două locuri să'ţi dea, — cucoana grasă ştie rostul mai bine, şi şi le-a luat. însfârşit cu biletul de a IH-a, să ai drept la trei locuri; şi toată lumea ar fi mulţumită! Se sfătuiesc, se scotocesc prin buzunare; finiocu ţine creionul proptit în carnet, neînduplecat pare. Or avea... secrete să 'şi spună, întorc capul; răzemat de stinghia fe-nestri în sală, privesc în zare şi fluier. Zurnet de ...poli, şi foşnesc bumaşte. — «Mulţumesc foarte frumos!» aud în spate; a plecat conductorul. Sistemul aista de «Cassa» 'mbulantă 'n vagoane, dacă s'ar generaliza, ar scuti direcţiunea C. F. R. de atâtea casierii de prin gări, şi cari stau toate degeaba, şi costă parale! Iar s-a umplut coridorul, şi pe jos de hârtii, de sâmburi, de coceni de porumb; — pline staţiile de păpuşoi-fiert, prune şi struguri. Noroc că s'au trecut... pepenii! A 'nserat, s'a mai răcorit oleacă. Mult nu mai avem, ajungem şi schimbăm trenul. Toată lumea-i la masă, legături şi pachete ţin pe genuchi pe jurnale: pastrama de găscă, plăcinte cu brânză, ghiudem, mere murate, beigheli, cârnaţi şi salam; ouă răscoapte, — cojile pe covor; gâlgâie din sticle. De n'ar dă peste ei controlul că ...li s'apleacă! Mie mi-a trecut foamea. S'a lăsat întunerec, bate şi vântul, necăjit aruncă scân- 820 tei 'năuntru, dela maşină, Puzderii semănate 'n văzduh, s'au strecurat câteva prin fereastră, — se sting iute, dar frige când te atinge. Mărio pe sală, prin ...fund; arsă sare nevasta rabinului în sus, el scapă umbrela şi cartea din mână; scânteia în ...sân, el s'o stingă, o aprinde mai rău findcă ...se gâdilă balabusta! Drăgălaş ne priveşte, el a uitat de ceartă; o bănuială-i răcise, o scânteie i-a împăcat. Bine-cuvântat fii Doamne! Răbdare. Ce-a iscodit focul, o s'astâmpere ...a-pa ! Fluieră lung şi viforeşte scântei, — Dărmăneştii! A-ici ...lume, colcăie! Peronul plin, şi printre vagoane! Ne cărăm bagajul în sala de aşteptare, birtu nu ne îndeamnă, şi pâna vine acceleratul mai e încă vreme. Ori omori timpul, ori te omoară, dar trece. Răbdare... XLI Ne-a dus tregherul lucrurile afară din gară, departe; le-a aşezat lângă şine, să-i fie la îndemână; noi lângă ele. L-a anunţat, de-acuma soseşte! Două scântei înjugate şi roşii, răsar şi se pierd; luminează într'una şi cresc făr' să se mişte. Par'că geme pământul, se clatin'acuma, duduie locul, s'au luminat şinele, — vine! umbră grămădită a ţâşnit din întunerecul nopţii; uruind, suflând a trecut Di au Nicodiă; Lupii *- 2\ 331 maşina ca vântul; luminate ferestrele gonesc în urmă; clămpăne roţile şi frânele ţipă; a 'ngenat, s'a oprit. Avem bilete de clasa Il-a, într'a Il-a suim. Peste tot perdelele trase şi zăvorite uşile. Batem în geamuri, nimeni. Te pomeneşti că avem norocul să fie goale! Când o porni trenul vine şi conductorul, iată-1 că vine! La rând le deschide cabinele toate, toate ticsite. Unul din ale «jumătate»; — doi pe trei locuri. — «Domnule draghie, atât loc mai avem!» spune conductorul. Loc? Vorbă să fie! Trei-zeci de pachete înşiruite până 'n tavan; să ne cărăm bagajul, ce-om face pe urmă vedem. Ii rog să nu se sinchisească de noi, findcă ne ducem să luăm masa; pe plac le sîntem. După mutre şi după calabalâc, voiajori de comerţ par a fi; unul scurt, burtos şi hazliu, poznaş trebue să fie; ălăl'alt lung, deşirat, capul ca o gutuie, râde într'una de ce şi-or fi spus... cred, că n'or râde de noi? dar se prea poate, şi dacă le face plăcere... A pornit trenul, s'au rostogolit trei pachete grele; aiurit ăla lungu, geme; — au de ce râde! Ne-am dus. Faţă Tn faţă la masă. încă trei mese sînt prinse. Luăm ce ne-aduce. Sîntem la cafele, fiertură de ...prune. Tabachera lui Mărio pe masă, nostimă tabacheră! dar să n'o laşi în ploaie că se înmoaie; mucava lăcuită şi zugrăvită *n culori multe. încăpătoare, şi nu ştiu ce-i face, dar veş- 325 ! mc îi plină; noi tragem din ea cât putem. Tutun răsfirat, nici umed, nici prea uscat, bun! Rotocoale de fum... — «Ei, cum îţi păru plimbarea?» mă 'ntreabă. — «Frumoa-să! dar dumitale?» — «Par'că n'aş mai veni!..» j — «E şi ... departe, 'nţeleg...» — «Nu — nu, nu-i vorba de asta! dar...» Schimb vorba. Iar o întoarce: — «Şi, ...zi ne-a poftit, în munţii lui, ...la el ...acasă?!» — «Dacă i-a fost voia!» — Ascultă-mă zău! cum s-o fi pripăşit ...ăsta prin ţara noastră?» — «Cumî? — ui-te, a luat ...trenul ca noi!»... :FAENUM HABET IN CORNUh ^gLAOTEC^N ACADEMIEI * 323 TABLA DE MATERII Cara-Omer. Bucureşti, 22 Noembrie 1931. Capitolul I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII XIII XIV XV XVI XVII XVIII XIX XX Leu •Joj&a Consiliul Venetici Plecarea Vişeul-de-sus Spre Castel Castelul Borvizul, Nepoata, Râul Falger Prima noapte In zori «Ocrotire» Pat & Patachon D-na Socatz Pista Masa, Visul lui Mărio, Păstrăvul Copacul Cimitirul-* Măcărlău» Pagina 11 14 19 26 29 31 41 44 50 56 57 67 74 76 " 89 102 106 114 129 133 Capitolul Pagina XXI Copiii, Stăvilarul 141 XXII Boul 148 XXIII Râsul 151 XXIV «Conţiertul ăl mărie» 152 XXV Regii, Şcoala de brigadieri- silvici 163 XXVI «In flagranţi...» 187 XXVII Juvenal 198 XXVIII La Falger 207 XXIX Pe frontul Italian... 213 XXX Din viaţa lui Falger 216 XXXI Curse-Lighioane 221 XXXII Din viaţa lui Falger... 231 XXXIII Stricnina 237 XXXIV In ograda lui Falger 247 XXXV Plecarea, Interior 256 XXXVI Falger tuşeşte... 258 XXXVII Pimniţa 268 XXXVIII Brotăceii 274 XXXIX Somn ...odihnit 307 XL Vişău, V.-Dorna-Dărmăneşti, 310 Delta XLI Spre Bucureşti 321 «Faenum habet in cornul» 323