Carantina
jrevan — Aici unde eu sunt născut şi de unde lipsesc de zeci ani.
Fedeleşanu — Şi ce ai mai făcut In vremea asta ?
revan — Am slujit în flota franţeză. Dar tu?
fedeleşanu — Eu ? Tu poate glndeşti că sunt tot acel ce eram ? M-am schimbat, frate; acum am duh, am bani, Întorc negustorii. Poate or fi aici negustori mai bogaţi declt mine dar nici unul nu e mai şiret.
DISTRIBUŢIE
PERSOANE
ACTORII
FEDELEŞANU, negustor la Galaţi
REVAN, prietinul său
D-na DOSPINEASCA, jună văduvă
BRUSTUR, medic a oraşului
PIPIRIG, un băiet
O slugă
D. BOSIE D. P. NECULAU D-na STERIAN D. LUCHIAN
*
» *
Scena se petrece la Galaţi, în casa Fedeleşanului.
SCENA I
(Teatrul înfăţoşează un salon frumos mobilat. Uşă In fund. Ctte o uşă şi o fereastă de tmbe părţile.)
FEDELEŞANU, REVAN (tntrtnd amtndoi pe uşa din fund)
fedeleşanu — Şi zi, prietene, chiar azi-dimineaţă ai sosit ? Nu ştii cit mă bucur că te văd!
revan — Numai cit mă coborlsem din trăsură precum ţ-am spus, şi mergeam încet pe uliţă, uitlndu-mă la oraşul acesta ce au luat atîta prefacere, cînd te am întîlnit şi tu m-ai cunoscut îndată, deşi sunt zece ani de cînd nu ne am văzut.
fedeleşanu — Cum era să nu te cunosc pe tine, prietenul meu, pe tine cu care am învăţat carte aice în Galaţi la dascălul grec cel cu nasu roş...
revan — Care ne ameţea cu „tipto, tiptis". fedeleşanu — Tu ne întreceai pe toţi la tehnologie. revan — Şi tu la mince.
fedeleşanu — Aşa, aşa! Acum sunt doi ani de cînd m-am aşezat cu totul In Galaţi.
212
bis
ARIE No. 1
Dau la toţi bani cu dobîndă, Şi pitrec mlnclnd şi blnd, Am şiretlicu-n orlndă, Ştiu să cumpăr şi să vînd. Cu asemene purtare, Sunt cinstit şi căutat, Toţi îmi zic că sunt om mare, 1 De cînd m-am făcut bogat. J
revan — Bravo! (în parte.) Am lnţăles că-i tot prost cum era. (Tare.) Şi eşti fericit?
fedeleşanu — Cit se dă. Au murit moşu-meu, şi m-am apucat eu de neguţitoria lui. Urma însă un proţes cu văduva tovarăşului său; şi fiindcă la giudecată totdauna păgubeşte unul, şi uneori amlndoi, am hotărlt să mă-nsor, şi să ieu pe văduva aceea care nu-i de lepădat. Astăzi mi-e nunta.
retan — Dacă eşti iubit, faci foarte bine.
fedeleşanu — Negreşit că sunt iubit; nu ţ-am spus că-s bogat?
Ii videa singur, pentru că nădăjduiesc că vei rămînea la nunta
mea. Ii videa, îi videa. revan — Iţi mulţămesc de invitaţie; însă tu ai rudenii, prietini
de primit, poate că te-mpedec... fedeleşanu — Ce are a face ? Casa mea-i mare. Ii una din cele
mai frumoase de la schele, şi mai am şi alta în uliţa mare
Ungă Vadu Ungurului. Te miri, aşa-i ? Voi militarii nu prea
sunteţi deprinşi a fi proprietari. Şi apoi să vezi, creditul,
cinste. Dar văd c-au început a veni...
SCENA II
FEDELEŞANU, BRUSTUR, REVAN
fedeleşanu — A! E doftorul. Am să-i vorbesc ceva. revan — Caută-ţi trebile.
213
| bis
fedeleşanu — E, doftore, ce te ai făcut az ? Nu ştii că nu putem nici trăi nici muri fără dumneta? Nu te supăra, ştii că eu şuguiesc.
brustur — Să mă supăr? Auzi vorbă! Apropo, nevasta mea au venit cu harabagiu de la Iaşi. Sărmănica! Toată noaptea au mers pe drum, şi cum au sosit s-au pus să se gătească pentru nuntă. Vrea numaidecit să fie pentru c-o să fiu şi eu. Nu ştii cit mă iubeşte de mult femeia asta 1
arie No. 2
Acuma de o lună De cînd la Iaşi s-au dus, N-au mai văzut zi bună; Ea singură mi-au spus, Dacă din întîmplare Vrun doftor întîlnea Pe loc sughiţ, oftare, Şi colică-i venea.
A! Am uitat. Fosta-i la schele? Ştii vestea? fedeleşanu — Cum? Ce s-au întlmplat?
brustur — Acum au sosit o corabie turcească, Beşcefte Ibric,
de la Ţarigrad cu bumbac. fedeleşanu — De la Ţarigrad ? Acolo se cam aude de ciumă. brustur — Da, şi corabia va face o straşnică carantină; nici un
pasajer nu poate ieşi la mal. fedeleşanu — Bine zici, nu-i de şuguit cu ciuma.
brustur fcătră Fedeleşanu) — Cine-i străinul acesta? Vrun negu-ţitor ?
fedeleşanu — Ba. Un ofiţer cu care am învăţat carte împreună. Voi să-i arăt ce figură fac eu aici.
brustur — înţeleg... (Câtrâ Revan.) Domnule, prietenii prietenilor noştri sunt şi ai noştri. Dumneta ai gînd să te aşezi în Galaţi ?
revan — încă nu sunt hotărît.
brustur — Vino în oraşul nostru; eu ţ-oi fi doftor. Un oraş frumos, o soţietate aleasă. Eu o cunosc mai bine decit oricare. Az mînînc la unul, mîne la altul, după ceasul în care îi fac vizită.
fedeleşanu — Ştiu că pe mine mă potriveşte tot pe la vremea de masă.
brustur (pipăindu-i pulsul) — Cum te afle astăzi? 214
fedeleşanu — Ştiu eu? Dumneta îi cunoaşte mai bine. revan — Ce ? Eşti bolnav ? •
fedeleşanu — Ba nu, dar fiindcă am doftor de casă, vine în
toate zilele de-mi spune cum îmi este. revan — Minunat!
fedeleşanu — Ce vrei, prietine, sănătatea-i cel mai scump lucru.
Cînd e cineva bogat, e de neapărată nevoie să fie şi sănătos
şi fericit. N-are ce face altă. brustur — Dar ce şedem la vorbă? Aide să dejunăm. Mireasa
venit-au? Oaspeţii adunatu-s-au ? fedeleşanu — Au venit toţi. Te aşteptam numai pe dumneta.
(Cătră Revan.) Vino, prietene, să te prezentezi damelor. revan — Iartă-mă, sunt în straie de drum.
fedeleşanu — Bine zici, şi slugile mele au toate treabă. Am şepte slugi... Dar iată băiet u grădinarului care-ţi va arăta odaia dumitale. (Fedeleşanu şi Brustur iese.)
SCENA III REVAN, PIPIRIG (care stă mai deoparte)
revan — Zău, de cînd am ieşit din scoală, vechiul meu camarad s-au schimbat mult. Nu-i numai prost, e chiar dobitoc... Voia dumnealui să-mi arate ton de protecţie, şi-mi vinea ca să-i tai fumurile, să-mi deschid portofoliul şi să-i propun, dac-a vrea, să-1 cumpăr cu toată marfa şi averea lui... Aş fi făcut o foarte rea speculaţie.
pipirig — Dacă vrei, domnule, să-ţi arăt odaia dumitale.
revan — A, bine zici; tu eşti băietul rînduit spre slujba mea! Na, mai întăi, un bacşiş.
pipirig — Mulţămim, domnule!
revan — Du-te la hanul lui Ventura. Acolo m-au dezbarcat hara-bagiul.
pipirig — Domnul o venit cu harabagiu ?
revan — Da; e mai vesel decît cu poşta; nu mergi singur, te-ntil-neşti cu cine nici gîndeşti. Pe drum am făcut cunoştinţă cu o damă prea plăcută care mi-au dat să-i strîng mănuşile şi apărătoarea; şi cînd ne am despărţit, uitîndu-mă la dinsa, am uitat să i le dau.
pipirig — S-a găsi, domnule; aici se găsesc toate.
revan — Bine, du-te acum la han, şi-mi adă gemandanul.
pipirig — Cum să-ntreb ?
215
revan — întreabă gemandanul domnului Revan.
pipirig — Domnul Revan, ai zis ? Ce, dumneta eşti domnul Revan ?
revan — Poate că tu mă cunoşti ?
pipirig — Ba nu, domnule; dar sunt zeci ani — eu eram atunci numai de opt — vorbea oamenii mult de dumneta fel de fel de vorbe, şi asta pentru o pricină ce ai avut.
revan — Cum ? Tot nu s-au uitat ?
pipirig — Ba s-au uitat de mult. O pricină de la un bal, aşa-i, domnule ? Pentru că o cuconiţă n-au vrut să joace cu dumneta, ai chiemat la duel pe cel cu care juca...
revan — Aşa, şi cît voi trăi, mă va mustra cugetul. Sărmanul Dospinescu cu care am fost crescut împreună, parcă-1 văd încă cum au căzut subt lovirea fatală 1 In desperaţia mea, am alergat la schele, m-am suit într-o corabie, şi de atunci nu mi-am mai văzut patria. Este abia o lună de clnd am venit la Iaşi, şi acolo am aflat că Dospinescu se vindecase de rana sa, şi că se însurase luînd pe însăş tînăra pentru care ne bătusem.
pipirig — Nu se putea amintrele. Se făcuse atlta vorbă pentru dînsa. Ei au trăit tare bine şi domnul Dospinescu n-ar fi murit poate de nu se bolnăvea — sunt acum doi ani — de lingoare, şi nu făcea nebunia să se deie pe mînile doftorului Brustur. O! Doftorul l-au pus la cale cum face cu toţi acei pe care-i caută.
revan — Hai, du-te unde te am trimis. (Pipirig iese.)
SCENA IV REVAN (singur)
revan — Nu m-au fost amăgit; ea este văduvă, este slobodă; zece ani de cînd lipsesc au trebuit să-mi îndrepteze vinovăţia. N-am cutezat să întreb unde locuieşte, nici să mă înfăţoşez la dînsa. Dar aici este o nuntă, o adunare mare, trebui să fie şi doamna Dospineasca, pentru aceasta am primit invitaţia Fedeleşanului. Cînd gîndesc că o s-o văd, m-apucă un tremur. Zăresc o damă viind într-acoace. Cine să fie? Cum mi se bate inima! O, cerule! Ea este! Ce norocire! Vine şi e singură.
216
\ SCENA V
I REVAN, d-na DOSPINEASCA
| dospineasca — Ce supărăcios lucru-i o nuntă! Eşti silită să pri-I meşti pe toată lumea, şi s-asculţi tot acele şi iar acele feri-
I citări. (Zărind pe Revan.) O, cerule! Ce văd?
I    revan — Nu m-ai uitat, doamna mea? (    dospineasca — Domnul Revan ?
\ revan — Eu, acel care lntăi te am iubit; eu care n-am încetat de a te iubi, şi care după o depărtare de zeee ani, mă înfăţoşez tremurînd dinaintea d-tale ca să te rog să mă ierţi.
dospineasca — Pentru Dumnezeu! Ce faci ? Nu ştii cele ce au urmat în lipsa dumitale?
revan — Numai cît am sosit; dar am auzit că de doi ani ai rămas văduvă, că eşti slobodă, şi am alergat. Nu vorbesc că acum sunt bogat...
dospineasca — Domnule!
revan — Ştiu că nu te uiţi la aceasta. Dăruieşti-mi mina dumnitale, şi mă voi socoti cel mai norocit om din lume.
dospineasca — Ascultă-mă, prietinul meu. In zadar aş voi să-ţi ascund uimirea ce mi-au pricinuit viderea dumnitale. Socoteam că te am perdut pentru totdeauna şi nu pot să nu simţesc bucurie, văzlnd iarăşi pe prietinul copilăriei mele. Dumneta ai fost cel întăi pre care am iubit şi... In adevăr, Iţi mărturisesc că pre altul n-am mai iubit.
revan — Este cu putinţă ?
dospineasca — Dar cred că de te aş fi luat, aş fi greşit; aş fi foBt foarte nenorocită. Aşa, prietine, amorul nu-i destul în căsătorie, şi caracterul dumitale iute şi pornit nu m-ar fi norocit.
revan — Adevărat, aşa eram clnd avem nouăsprezeci ani, cînd te am lăsat, dar vremea m-au prefăcut. De nu mă crezi, ispiteşti-mă şi voi face orice vei porunci.
dospineasca — De este aşa... De mai ai vro iubire cătră mine, o să-ţi fac o crudă ispită. Trebui să ne despărţim iarăşi.
revan — Şi pentru ce ?
dospineasca — Pentru că înfăţoşarea dumnitale aice, ar fi vătămătoare cinstei mele. revan — Cum aşa ?
dospineasca — Trebui să-ţi mărturisăsc tot. Rămîind singură şi cu un copil, eram datoare ca o mamă a face orice pentru
217
dlnsul. Arerea lui era în primejdie din pricina unui proţei;
măritlndu-mă, proţesul se curmă. Mi-am dat curintul, fi
estăzi mă cunun. revan — Dacă-i aşa, mă duc să găsesc pe soţul dumitak. dospineasca    Pentru ce ? Pentru ca să ne despărţim alţi zec«
ani?
RBvan — Ce aduoere-aminte!
dospineasca — Ai făgăduit că te vei depărta; mi-ai dat parolă fi nădăjduiesc că o vei Împlini. De-ţi mai sunt scumpă, nu mi comprometa prin vro zadarnică urmare pe care nu-ţi voi ierta-o nioiodată.
b.bvan — Am priceput. Il iubeşti I
dospineasca — E, bine, domnule, 11 iubesc. Il iubesc foarte tare. revan — Acest cuvlnt Îmi era de agiuns. Adio doamnă, adi* pentru totdeauna 1 (Vre să iasă.)
SCENA VI FEDELEŞANU, REVAN, d-na DOSPINEASCA
fedeleşanu (oprind pe Revan) E, unde te duci? Stă c-o să ne ducem cu toţii. Prietine, îţi recomand pe soţia mea.
dospineasca — îl «unosc mai dinainte pe dumnealui.
fedeleşanu — A1 îmi pare bine. Dumnealui te va întovărăşi astăzi la biserică.
R.evan — Eu ?
dospineasca — Nu se poate. Dumnealui Îmi spunea că pentru' ca să îndatorească pe un prietin ce-1 rugase, era silit să se ,     pornească Îndată la Iaşi. '
fedeleşanu — Ce vorbă! De s-a duce, mă stric cu dînsul. Am spus1 la toată soţietatea că am un prieten ofiţer franţez, şi nu voi să-mi rămîie vorba gios. (Cătră Revan.) Dacă-i rămlnea, te pun la masă Ungă mireasă. Mi se pare că n-ai ce mai zice.
revan — Bine, dacă vrei numaidecît.
fedeleşanu — Prietine, mi-i IndatOri. într-o zi de nuntă nu ştie: cineva ce să mai facă; are atlta treabă! Şi cînd eu voi Îngriji de oaspeţi, tu-i face curte femeiei mele; ha! ha! ha! aşa-i c-am pus bine la oale?  : ;
dospineasca (-cătrăRevmt) — Cum? Domnule,- vţei gărâmîi?
218
fedeleşanu — Şi mine ne om duce la moşia mea, te luăm cu noi; acolo vom fi singuri, vom merge la vinat. Poate că nu eşti vînător ? Ii rămlnea acasă şi-i ţinea companie nevestei mele. Aşadar s-au sflrşit, scrie la Iaşi să nu te mai aştepte şi vino cu noi. '
dospineasca (încet lui Revan) — Nu primi, mă rog, nu primi.
revan — Pentru ce să nu primesc, doamna mea. Din lmprotivă, îmi pare bine că pot sluji unui prieten.
fedeleşanu — Bine. (Cătră d-na Dospineasca.) Te uneşti şi dumneta la astă punere la cale?
dospineasca — Ba nu, domnule.
fedeleşanu — Şi pentru ce pricină?
dospineasca — Ai fi putut s-o gîceşti, şi să mă cruţi de necazul de a ţi-o mai spune.
fedeleşanu — Am priceput. Tu nu ştii că femeia mea îi înţălep-ciunea în picioare. Sunt sigur că pentru că am zis dinioarea că ai să-i faci curte. Draga mea, n-ai văzut că-i şagă?
dospineasca — Dar dacă nu-i şagă ?
fedeleşanu — Cum ?
dospineasca — Văd că fără voia mea mă sileşti să-ţi spun că dumnealui m-au iubit mai nainte, şi poate că mă iubeşte încă... Dar nu cred, căci dacă m-ar iubi, s-ar fi supus la cele ce l-am rugat şi nu m-ar fi adus în astă crudă poziţie. (întră tn odaia din sttnga.)
fedeleşanu — Apoi, frăţioare, cum dracu era să-mi vie în gînd. Vezi că nu-s eu vinovat. îmi pare rău, Îmi pare foarte rău. Sluga! Mă duc să văd de-s toate gata. (lesă prin uşa din fund.)
SCENA VII REVAN, singur
Aşa; o iubesc încă; dar după o asemene batjocură şi trădare, aş fi un mişel dacă n-aş uita-o. Să" mă gonească, să mă deie afară din casa ei, şi eu să mă plec ? Ba, zău nu! Pentru ce s-o fac asta ? De vreme ce înfăţoşarea mea îi este nesuferită, nu mă duc de aici. Dacă eu nu-i plac, mie mi-e dragă, şi pentru ca să-mi răzbun cum se cade, o voi sîli în ciuda ei, în ciuda bărbatu-său să mă vadă, să mă iubească şi să mă ieie. Cum şi cu ce chip, singur eu nu ştiu. Steaua mea şi amorul mă vor Insufla. Cine vine ? Doftorul. .
SCENA VIII
SCENA IX
REVAN, BRUSTUR
brustur (ieşind din dreapta şi vorbind cătrâ o slugă) — Da ce vorbă! Doar n-am nebunit să mă duc pe Dunăre cum m-am sculat de la masă! Du-te, dragă, spune şi directorului şi celorlalţi doftori că pot să se ducă dumnealor la corabia Beşcefte Ibric dacă au poftă; facă cercetare şi fără mine: eu sunt doftor de uscat nu de apă. Sunt tocmit pentru oraş, vreu să şed în oraş. N-am gust să mă duc într-o corabie molefsită.
sluga — Bine domnule. (Vrea să iasă.)
brustur — Mai stă. Na apărătoarea asta care am cumpărat-o, s-o dai femeii mele. Au prăpădit pe acea care au avut pe drum. Zice că au dat-o unui tînăr pe care nu-1 cunoştea; destulă treabă! (Sluga iese.)
revan (în parte) — Ce aud? Cu doftoriţa am venit pe drum!
brustur (strigind după slugă) — Spune femeii mele că viu îndată cu trăsura s-o ieu. (Vâzlnd pe Revan.) Dar ce faci tinere şi iscusite străine ? Acuş mergem la biserică, şi după cum am auzit, dumneta îi să întovărăşeşti pe mireasă.
revan — Aşa este, domnule. (în parte.) Ce idee luminoasă! (Tare.) Mă duc în odaia d-nei Dospineascăi căci m-am întîrziet! trebui să mă întorc la corabia mea.
brustur —A! D-ta ţ-ai lăsat corabia ca să vii la uscat. Poate fără voie?
revan — Tocmai; dar dorinţa de a-mi vide ţara şi prietinii de care eram de atlta vreme depărtat... Acum viu de la Ţari-grad.
brustur (ferindu-se de el) — O, Dumnezeule! Nu cumva ai venit cu corabia Beşcefte Ibric?
revan — Aşa, domnule; o frumoasă corabie care stă la port. In nerăbdarea mea az-dimineaţă m-am suit într-un caic, şi am venit la mal fără ştirea nimărui. Dumneta, iubite doftore, eşti cel întăi cu care m-am întilnit. (îi întinde mina; doftorul se dă napoi.)
brustur (spăriet) — Domnule, domnule, toată adunarea este... tot tîrgul...
revan — Bine zici, ne aşteaptă; mă duc să găsesc pe mireasă, de vreme ce o să fiu astăzi cavalerul ei. (Iese prin uşa din dreapta.)
m BRUSTUR, singur ţi spăriet
m brustur — Brrrr! O, Dumnezeule! Dumnezeule! Ce-o să ne
H facem? Ce primejdie? Tînărul acest nesocotit căruia nici
m prin gînd nu-i trece că pune în primejdie o nuntă întreagă,
K floarea soţietăţii, cele întăi capete din Galaţi!
li SCENA X
= BRUSTUR, FEDELEŞ AN U, toată nunta
Ş arie No 3
fj
|; toţi în hor
Astăzi toţi cu veselie Prăznuind astă-nsoţire, Preste voi dorim să vie i Bucurie, fericire.
f
I      brustur — Tist! Tăcere! Conteniţi aste nesocotite urări! I      fedeleşanu — Ce ai, doftore? Ce ai păţit? Cum eşti de galbăn! 1      brustur — Nu suntem siguri în casa aceasta, f      toţi (încungiurîndu-l) — Ce este?
;       brustur — Prietinul acesta pe care l-ai primit. Ofiţerul acesta au
L venit cu Beşcefte Ibric!
jE.     fedeleşanu — Corabia care face carantină ?
p      brustur — Tocmai acea molefsită.
|;      fedeleşanu — Ne-am prăpădit!
brustur — O, Doamne! îmi aduc aminte; az-dimineaţă m-au \ apucat de mînă.
r      fedeleşanu — Nu pe dumneta, pe mine. Norocire că eram cu mănuşile de mire. (îşi scoate mănuşile şi le zvîrle pe masă.) De nu eram mire, mă molefsem. Dar ce şidem? Doftore, ce să facem? Ce măsuri să luăm? ,      brustur — Au întrat aici la mireasă. toţi — O, Dumnezeule! fedeleşanu — Să-ncuiem uşa.
brustur — Ca să-ncui şi pe femeia dumitale cu dlnsul ? toţi — Iată-l-ăi!
220
221
SCENA XI
Cei mai de sus, REVAN, d-na DOSPINEASCA
(Revan se arată ţiind de mină pe doamna Dospineasca; toţi slobod un fipet şi fug tneuind uşile, afară de cea din sttnga, care rămtne deschisă.)
SCENA XII
REVAN, d-na DOSPINEASCA (Amlndoi singuri tn mijlocul teatrului, uittndu-se cu mirare unul la
altul.)
dospineasca — Ce va să zică asta?
revan — Nu ştiu, doamna mea. Precum am avut cinste a-ţi spune, după cererea bărbatului d-tale, voiam a te Întovărăşi pană la biserică, şi apoi supuindu-mă cumplitei d-[ta] le hotărlri, să mă depărtez pentru totdeauna.
dospineasca — Ce aud? Ne-ncuie pe dinafară!
revan — Apoi zău nu ştiu cum ne vom duce la biserică. Trebui s-aşteptăm păn ne vor deschide.
dospineasca —- Cum, domnule, să ne lasă astfel! Să fugă cum ne au văzut.
revan — Făr Îndoială, nu s-ar fi cuvenit să ne uite aşa. Dumneta
eşti nerăbdătoare, ai să te măriţi; eu Insă n-am nici o treabă
şi pot aştepta cît li va fi voia. dospineasca — Oh! înţeleg acum. Asta-i vrun gioc a d-tale. revan — Aşa seamănă, doamna mea. Neavînd ce face altă şi
văzînd că vor să mă gonească pe mine, am socotit mai bine
să gonesc eu nunta. dospineasca — Dar acel ce m-au comprometat astfel, să nu nădăj-
duiască iubire de la mine. revan — Dă-mi voie măcar să mă îndrept, să-ţi tălmăcesc... dospineasca — Lasă-mă, domnule, nu voi s-ascult nimica; du-te! revan — Ca să nu te îndoieşti de respectul şi supunirea mea de
vreme ce sunt lipsit de alte merite, iată, mă duc, doamna nea,
şi nu voi veni pană nu mă vei chiema.
SCENA XIII D-na DOSPINEASCA, singură
S-au mai auzit o asemine obrăznicie! Să-mi facă un asemine plan şi să-1 puie în lucrare 1 Cum au făcut, nu
222
•i
ştiu, dar oi afla eu. (Merge la masă şi sună clopoţelul.) EA cine-i acolo ? (Sună mai tare.) N-auziţi ? Nime, nici o slugă. Singură m-au lăsat oare? (S-aud afară aşezind străji, d-na Dospineasca merge la uşa din fund.) Ne au lncuiet pe dinafară. Oare de pe fereastă pute-oi videa? (Merge la fereastâ.) Ce văd ? Soldaţi cu arme, slujitori; casa-i ţepuită. Şi pentru ce atîta pază ? Pentru ca să lasă doi amorezi singuri împreună. (Uiăndu-se.) Iată Fedeleşanu, bărbatul meu însuş, care aşază străjile. Pesemne tare se teme să nu scap!
arie No, 4
Virtutea-n lume se vorbeşte C-ar fi un lucru lăudat, Dar dacă soarta hotărăşte, Şi te aşteaptă un păcat; Oricît de mult te-mprotiveşte Căci tot amorul biruieşte.
Aşa, aşa să deie seamă Cei ce-n ispită m-au adus, Oh! inima mea avea teamă, Şi vinovată zău că nu-s. Cum pot a fi soţie bună, Şezînd cu amantu împreună!
(Se vede urcîndu-se la fereastră o scrisoare în vîrful unei prăjini.) A! slava Domnului! Iată veşti! In sfîrşit voi să aflu ce taină e aceasta. (Merge la fereastră şi ia scrisoarea.) Un răvaş: „Domnului Revan, ofiţer etc". E pentru dînsul, şi n-am glnd să-i cetesc scrisorile. (Se duce la uşa din stingă.) Domnule, domnule, vino, mă rog.
SCENA XIV
D-na DOSPINEASCA, REVAN
xbvan — M-ai chiemat, doamna mea ? dospineasca — Ba nu.
revan (cu măhniciune) — Apoi dar mă duc. (Face cîţiva paşi.) •ospiNEASCA — Ba stă, mă rog... Trebui să ştiu ce Însemnează scrisoarea asta.
2€3
revan (deschizindu-o) — Doftorul Brustur îmi scrie. (Ceteşte.) „Domnule! ai făcut o mare daună, trebuie să ştii că corabia Beşcefte Ibric cu care ai venit este subt prepus de ciumă, şi face carantină..."
dospineasca — Cum, domnule ?
revan — Nu crede, doamna mea. Corabia cu care am venit este harabagiul de la Iaşi, a caria clrmaci este un respectabil jidan.
dospineasca — Şi doftorul s-au Înşelat ?
revan — Da, şi nu-1 scoate nime din ideea asta. Să mîntui scrisoarea. „Mă duc să-mi fac raportul la comitetul sănătăţei; deci pană se vor lua alte măsuri, casa s-au ţepuit, şi nu eşti slobod a ieşi patruzeci de zile."
dospineasca — O, Dumnezeule!
revan — Iţi pare lungă vremea, doamna mea ? Cit pentru mine, mi se pare foarte scurtă.
dospineasca — Nu-i de suferit un asemine lucru!
revan (urmtnd a ceti) — „Cit pentru tînăra damă ce au rămas cu d-ta şi pe care din nenorocire o privesc tot aceste măsuri, prietinul meu Fedeleşanu şi eu o încredinţăm cinstei şi delicateţei dumitale ş.c.l." Frase obicinuite. Ne trimit cărţi, provizii şi orice ne va trebui. Ne dau toate afară de slobozenie.
dospineasca — Aşadar, domnule, dumneta eşti pricina de mă găsesc închisă ? Şi vrei să nu te urăsc ?
revan — Cum ţ-a fi voia, doamna mea, şi acesta e un mijloc de a-şi pitrece cineva vremea; dar, deşi nesocotinţa mea te au adus la închisoare, ar trebui să o ierţi în privirea generosului simtiment ce mă face a împărţi robia dumitale.
dospineasca — Oh, sunt aşa de mînioasă!
revan —- Poate că aceasta-i o răsplătire pentru că te-ai lipsit şi dumneta de slobozenie. Nici o faptă fără plată.
dospineasca — Te poftesc, domnule, dă-mi pace; şi-ţi hotărăsc o dată pentru totdeauna că nu voi suferi s-ascult nici un cuvînt de amor.
revan — Fie, doamna mea. Şi de vreme ce porunceşti, voi vorbi altele. Şi mai întăi îţi voi face luare-aminte că negreşit este cumplit lucru a fi închişi şese săptămîni, dar cu răbdarea vom scăpa, şi mi se pare că, mîniindu-ne şi sfădindu-ne, nu facem alta decît să ni să pară vremea mai lungă. Ah! căci nu am pentru a o scurta. (Privindu-o.) Graţiile şi duhul unei
persoane cunoscute pe care nu voi s-o numesc; căci nu am o conversaţie înduplecătoare şi dulce! dospineasca — Ar fi de prisos, căci n-am gust de vorbă şi nu ţi-aş răspunde.
revan — De aceea nici nu întreb nimic, sunt mulţămit că te privesc; pentru dumneta nu mai sunt necăjit. Un marinar are puţine maniere; deşi are dorinţă a place unde să găsească el secretul ? Te aş întreba pe dumneta, doamna mea, dacă ai voi a-mi răspunde. (Ea se întoarce cu spatele şi merge de se pune Ungă masa din dreapta.) Oare ce să fac ca să nu-ţi aduc urît ? Iată Volter şi Rasin. Să ieu pe Volter ? dospineasca — Fă ce vrei, domnule. N-ascult. (îşi ia lucrul.) bevan — Foarte bine. (Se pune Ungă dlnsa şi deschide cartea.) „Actul al 4-le, scena a 3-a", fie orice. (Doamna Dospineasca li întoarce spatele, el ceteşte.)
„Cunosc a mea greşală şi simt că-s vinovat, Dar vrîsta, pocăinţa şi vremea m-au schimbat, Şi nu mai sunt acela ce-am fost odinioară. Ah, singură ideea ce astăzi mă omoară, E frica că acuma nu-i vrea a mă ierta, Şi glndul că-s şters poate din suvenirea ta. Doresc să vie moartea să curme-a mea durere, Căci nu-mi rămlne aBtăzi vro altă mlngăiere Decît să mor în pace fără a-ţi fi urlt, Glndind la fericirea c-odat-am fost iubit." dospineasca (Inturnlndu-sâ) — Ce autor e acela? revan — Volter în Fiiul destrămat... Cînd Eufemon se întoarce Ungă Liza... (Urmtnd a ceti.)
„Vai mie! fie-ţi milă şi nu-nturna cu ură, Senina-ţi frumuseţă, duioasa căutătură, Priveşte a mea jale, căci deşi sunt schimbat, Trecuta fericire tot încă n-am uitat. Necazul, întristarea pe tînăra mea faţă Deşi întipăriră a lor urme de gheaţă, Amorul însă tînăr tot arde-n peptul meu. Ah, uită-te la mine! Atlta numai vreu!" dospineasca (curmindu-l) — Destul, domnule, destul. revan — Insă sfîrşitul scenei e mult mai interesant; mai ales
momentul cînd ea îl iartă. dospineasca — Se poate. Să vorbim *de altă ceva. revan — Bucuros, doamna mea; mai ales că în cîtă vreme vom şidea aici, avem multe lucruri de pus la cale, şi mai întăi cum să împărţim ziua. Mie-mi place regula.
224,
225
dospineasca — Mare minune!
revan — Da, doamna mea, am clteva daruri bun© pe care nu mi le cunosc oamenii. în lumea astă zadarnică şi mincinoasă, adese se înşală cineva de o poliitură din afară, dar cum poate cunoaşte caracterul acelui cu care are să vieţuiască ? Cum să afle de are el purtările de grijă, complacerea, luările-aminte ce fac pe un bun bărbat? De aici vin iluziile perdute, căinţa şi traiul rău. Pentru a preveni o asemine întâmplare, iată mijlocul ce eu aş găsi cu cale; acesta ar fi ca înainte fnsoţirei să se statornicească o carantină căsătorească. (D-na Dospineasca surîde.) Văd că vă place proiectul meu, şi pentru a-mi dezvăli ideea, este ştiut că o căsătorie pe neştiute, o întovărăşire fără vreme... dospineasca — Destul, domnule, am înţeles foarte bine. Dar să venim la cele ce ziceam dinioare. Nu ştiu ce spuneai dumneta ?
revan — Vorbeam de bunele mele daruri.
dospineasca — Al îmi aduc aminte. îmi spuneai că-ţi place regula. revan — Aşa, doamna mea, regula îmi place; şi, dacă vrodată aş fi aşa de norocit ca să mă-nsor, îmi am planul gata. Mai întăi pentru că nu îmi plac intriguţile şi clevetirile, n-aşi şidea în provinţie. dospineasca — A, dumitale îţi place capitala ? revan — Aş avea o căsuţă pentru mine şi femeia mea; mică, pentru că în cele mari nu locuieşte fericirea. Aş avea o droşcă frumoasă cu care am face vizite şi ne am primbla. Vara am pitrece la ţară; acolo cu grădina, cu cetitul, cu plăcerile clm-peşti, ne am bucura de un aer curat şi de frumuseţa naturei. Iarna In capitală, am avea o lojă la teatru... dospineasca — Ia sama, domnule; prea multă cheltuială. revan — Clnd e vorba de fericire, mai caută cineva ? Dar să ne întoarcem la femeia mea. Priveşti-ne şăzînd unul Ungă altul, ascultlnd frumoasele versuri a lui Lamartin sau Victor Hugo, şi înduioşîndu-ne asupra unor amoruri ce ne aduc aminte de ale noastre. Ah, ce mai mare fericire decît a pute cineva hărăzi celui ce iubeşte o avere ce au cîştigat-o cu primejdia zilelor sale! (D-na Dospineasca se scoală, Revan o urmează.) Aşa, doamna mea. Cînd în mările spumegînde, înfuriate şi viforoase, corabia mea se zbuciuma bîntuită de talazuri, inima mea se recomenda ei, căci pentru dînsa cercam acele primejdii, pentru ca să cîştig o stare, pe care să i-o pot depune la picioare, deşi nici eu, nici ea nu avem trebuinţă de o bogăţie
care pe dînsa nu ar pute-o face mai frumoasă nici pre mine mai înamorat. Aceste era nădejdile mele, aceste sunt planurile ce alcătuisem, şi pe care un singur cuvînt a dumitale le poate împlini sau desfiinţa pentru totdeauna. \ Dospineasca — Cum!
revan — Cu toată mînia dumnitale, cu toate greşalele mele vechi şi nouă, nu te poţi îndoi de amorul meu. Chiar mijlocul ce am întrebuinţat astăzi poate fi de dovadă. Nesocotinţa mea , te au comprometat, dar iartă-mă, şi adă-ţi aminte că m-ai iubit odată. (O apucă de mină.)
dospineasca — O, cerule! Vine nu ştiu cine!
revan — Poate vin să ne deie drumul.
dospineasca — Aşa degrabă!
revan (îngenunchind) — Ah! atîta am vrut s-aud!
SCENA XV Cei din urmă, BRUSTUR, FEDELEŞANU
s ţD-na Dospineasca este In dreapta, şăztnd tntr-un unghi al teatrului; Revan e tngenunchiet dinaintea ei, şi-i vorbeşte tncet. Brustur şi Fedeleşanu Intră pe uşa din stingă, ţiind în mină şipuri de oţet ce le mirose.)
g' fedeleşanu (văzlndu-i) — Cerule! Ce văd ochii mei? (Se dă tndârăpt.) brustur — Fă nainte, ce ai stătut ?
fedeleşanu — Ce vorbă! Fă dumneta nainte ca un doftor a oraşului ce eşti; dumneta ai să faci raport; nu te poţi apăra că i eşti doftor de uscat şi nu de apă; treaba-i pe uscat acum. | brustur — Aşa este, trebui să-mi fac raportul, că altfel mă dau din slujbă afară, dar nu te teme, n-am să-1 fac lung. (Se pune la măsuţa care este In stingă, In dreptul lui Revan şi a d-nei Dospineascăi, şi scrie tremurtnd.)
fedeleşanu (In mijlocul teatrului, uittndu-se la d-na Dospineasca) — Ce va să zică asta ? Parcă nici mă văd. E, doamnă! prietine I
dospineasca — A, dumneta eşti, domnule ? Vino mai aproape. fedeleşanu (dlndu-se tndărâpt) — Foarte   mulţămesc, putem
vorbi şi de departe: văd însă că prietinul meu îţi vorbeşte
prea de aproape! dospineasca — Vorbeam de dumneta, domnule. Ziceam că trebui
să ne apucăm iar de giudecată, căci nu-s hotărîtă a mă
mărita după dumneta.
226
227
fedeleşanu — Nu-nţeleg...
revan (scuUndu-se) — Să-ţi tălmăcesc eu.
fedeleşanu (ferindu-se) — Ba, ba, nu te supară.
revan — Dumneiei au hotărît să mă ieie pe mine.
fedeleşanu — Am priceput; dar o s-avem pricină amlndoi.
revan — Bucuros, chiar îndată de pofteşti.
fedeleşanu (ferindu-se) — Ba nu acum, mă rog; dar peste patruzeci de zile, cînd nu va mai fi primejdie. Eu îmi cruţ sănătatea.
SCENA XVI Cei de sus, PIPIRIG (cu un gemăndan)
pipirig (cătră Revan) — Domnule, iată-ţi calabalîcu. fedeleşanu — De unde vii, nătărăule!
pipirig — De la hanu lui Ventura, unde am aşteptat două ceasuri. brustur — Ce spui ? Gemandanul acesta-i a dumisale ? Cine ţi l-au dat?
pipirig — Un jidov.
brustur — De unde l-au adus ?
pipirig — De la Iaşi.
brustur — Cu corabia Beşcefte Ibric ?
revan — Ba nu, domnule, cu harabagiul.
brusturanu   } ^a să 116 a* înşe^at ?
revan — Dacă vă mai rămîne îndoială (căuttnd In buzunar) iată nişte mănuşi şi o apărătoare ce sunt a unei frumoase dame cu care am venit împreună astă-noapte.
brustur (cu ciudă) — Mănuşile şi apărătoarea femeii mele!
revan — Nădăjduiesc că voi avea plăcerea a le da eu însuşi doamnei doftoriţe.
brustur — Nu te mai supară, mă rog; le voi da eu singur. Nu-mi pre plac mie istoriile călătoriilor şi de s-a auzi asta în tîrgul nostru, or socot, că...
fedeleşanu — Ai păţit-o, doftore. Ha, ha, ha!
brustur — Rîde dracul de porumbe negre.
fedeleşanu — Las că eu ştiu ce oi face.
revan — Păn atunce, prietine, adu-ţi aminte de proverb: Nu-ţ pentru cine se găteşte, ci pentru cine se nimereşte.
VODEVIL. ARIE No. 5
Dup-o grea călătorie, Am aflat liman dorit, Lîng-o gingaşă soţie, De-acum voi fi fericit; Vom pitrece-o viaţă lină, Ca-ntr-o dulce carantină.
horul
Vor pitrece-o viaţă lină, Ca-ntr-o dulce carantină.
brustur
Nevasta mea noaptea-ntreagă Să vie cu el pe drum, îmi pare cam groasă şagă, Şi nu-mi place nicidecum. Oare asta nu-i pricină, Ca s-o pun la carantină ?
horul
Oare asta nu-i pricină, Ca s-o puie-n carantină.
fedeleşanu
Eu fac bine îmi vine a crede, C-am rămas precum am fost; Cine în femei se-ncrede Să mă credeţi că-i un prost. Cînd le vezi că plîng, suspină, Pune-le la carantină.
228
229
HORUL
Cind le vezi că pllog, suspină, Pune-le la carantină.
D-na DOSPINEASCA Cătrâ public
Precum nu-i babă frumoasă Zic că nu-i copil cuminte, Nici femeie credincioasă; N-ascultaţi aşa cuvinte: Tot bărbaţii sunt de vină, Dacă facem carantină.
horul
Tot bărbaţii sunt de vină De fac ele carantină.
Perdeaua cade