GELLU NAUM
H UMAN ITAS
17S7SA 1
3] EDUCAŢIONAL
Scrisoarea unui critic literar câtre un prieten pinguin
Dragă Apolodor,
Cînd unui critic literar îi place o carte, sau un personaj literar ca tine, el scrie repede un articol şi îl publică la gazetă. Dacă se întîmplă să fie şi prieten cu autorul, criticul pune mîna pe telefon şi îl felicită că a dat la iveală ceva atît de frumos. Criticul literar, dragă Apolodor, este, dacă nu ştii, un specialist în cărţi şi cunoaşte o mulţime de personaje, care mai de care mai ciudate, iar acestea îi cer, toate, să le laude. Aşa că el a devenit zgîrcit cu vorbele bune, ca nu cumva să le irosească. Din fire, criticul e mai degrabă înclinat să descopere o seamă de cusururi într-o carte, decît să se bucure pur şi simplu de ea. Orice carte e ca o încăpere frumos lumiimtă, dar la scriitorii fără talent se produce mereu cîte un scurtcircuit şi eşti nevoit să orbecăieşti prin beznă şi să te izbeşti de colţul mesei sau să dărîmi cîte un scaun. Criticii nu suportă să se lovească şi ţipă tare dacă e întuneric. Dar să ne întoarcem la tine şi la cele două cărţi bine luminate în care apari tu, dragă Apolodor.
L-am cunoscut pe inventatorul tău — îl cheamă Gellu Naum — şi tare aş fi vrut să pun mîna pe telefon şi să-mi risipesc, de dragul tău, toate vorbele bune. Dar, Apolodor, trebuie să afli că el a plecat acum vreo doi ani într-o misterioasă călătorie, în Labrador sau pe Mississippi, într-un bac, sau a zburat, în cosmos, pe urmele tale, şi n-are nici un telefon în apropiere, nici măcar unul mobil. Tocmai de aceea vorbesc acum cu tine. Te ştiu de mult, de pe vremea cînd nici prin cap nu-mi trecea că o să ajung critic literar şi intram în cărţi mai uşor decît pe uşa casei (odată am dispărut într-o carte o vacanţă întreagă) şi mă împrieteneam cu fiinţele de acolo mai bine decît cu colegii de clasă. Atunci m-am împrietenit cu tine pentru că erai „grăsuţ, curat, atrăgător" şi cîntai, ca şi mine, la cor. Tu m-ai învăţat cum se joacă cuvintele unele cu altele, cum se prind de mînă
în rime: Tîrgul Moşilor, Apolodor, zîmbitor, tenor, tuturor, dor, implor, picior peste picior, Labrador, zbor, bimotor, Bosfor... Dacă mergi aşa, din rimă în rimă, ajungi la capătul cărţii. Vezi, asta era o adevărată invenţie, dar am înţeles-o abia mai tîrziu: cum tu călătoreai foarte mult, ca să nu te rătăceşti şi să te poţi întoarce acasă, inventatorul tău ţi-a marcat drumul cu o rimă călăuzitoare şi, pentru că erai mic, ca s-o recunoşti uşor, afăcut-o să semene cu codiţa numelui tău: dor. Aşa se face că ai putut să ajungi înapoi la Bucureşti, la prietenii tăi de la circ, după ce ai umblat hai-hui prin toată lumea.
Cînd te-am cunoscut nu ştiam nimic despre Gellu Naum, dar între timp am aflat lucruri importante şi mă grăbesc să ţi le spun şi ţie. Gellu Naum, dragă Apolodor, este un mare poet suprarealist, adică — cum să-ţi explic ca să înţelegi — un poet care poate orice: să zboare, să viseze cu ochii deschişi şi să scrie cu ochii bine închişi ce a visat, ca la dictare, fără să încurce nici o literă, sau să fotograf ieze ce visează noaptea şi să-ţi arate ziua pozele developate cu o substanţă creată chiar de el, să se întîlnească, ca la comandă, cu cineva la care se gîndeşte, fără să-şi fi dat nici o întîl-nire, să coboare pe o scară fără trepte şi să ajungă unde nici cu gîndul nu gîndeşti, în nişte ape tulburi şi stranii pe care nimeni nu le poate controla cu mintea. Despre toate acestea a scris Gellu Naum şi cărţile lui de poezii sînt extraordinar de căutate azi. Tu te-aifi aşteptat, ca un pinguin cinstit şi drept ce eşti, ca Gellu Naum să fi avut o viaţă fără griji, dacă e un om atît de interesant şi un poet atît de valoros. Dar n-a fost deloc aşa. Există ceva ce se numeşte istorie şi care încurcă îngrozitor vieţile poeţilor. Tocmai în perioada în care te-ai născut tu, direct la Circul din Bucureşti, lui Gellu Naum şi iubitei lui (să ştii că poeţii sînt întotdeauna îndrăgostiţi) le-a mers cel mai rău. Pe atunci oamenilor le era foame şi frică şi poezia tăcuse cu totul. Şi-atunci ai apărut tu, care erai atît de jucăuş, de isteţ şi de inocent, încît, ce mai încolo-ncoace, ai păcălit istoria. Dar inventatorului tău, dragă Apolodor, i-a fost greu, mai tîrziu, să se gîndească la anii aceia răi, astfel încît n-a prea vrut să vorbească nici despre tine. L-am întrebat într-o zi şi nu mi-a răspuns. Nu eşti tu de vină, ci, cum ţi-am spus, istoria.
I
Să-ţi spun, dragă Apolodor, de ce nu eşti ca alţii. Eşti pinguin şi om, pentru că vorbeşti, cînţi, plîngi şi mergi ca un om, dar ai pene albe şi negre, cioc şi aripi, eşti mic şi mare, eşti pentru copii şi pentru toţi ceilalţi, eşti un picaro şi un Wilhelm Meister (nu-i nimic dacă nu ştii ce înseamnă asta), eşti erou şi locuieşti într-o parodie, ba chiar într-un evantai de parodii, dar tu eşti atît de original încît nimeni nu te poate imita. Porţi în toate ocaziile frac. Porţi, de asemenea, fără să te sinchiseşti, numele unui celebru arhitect şi constructor din Damasc. Eşti fermecător, eşti tenor, voiajor, visător şi seducător. De tine s-au îndrăgostit o maimuţică şi mulţi cititori. Ai prieteni nemaipomeniţi în lumea ta şi cămila Suzi îţi este chiar ca o mamă, iar cu cangurul Ilie şi cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat. Dar ai prieteni şi în lumea astalaltă, reală, care sînt şi prietenii mei: Florin, Tina, Dana, Rodica, Anca, Liviu, Cătălin, Leo, Mircea, Alexandru, Dan, Adriana, Nicolae. Toţi te ştiu pe dinafară şi fiecare cunoaşte bine viaţa ta aventuroasă, episod cu episod şi vers cu vers. Ţie poate nici nu-ţi pasă de asta, pentru că eşti un pinguin independent şi semeni cu creatorul tău, care a fost întotdeauna un om liber. Şi pentru că iar porneşti în lume, dragă Apolodor, îţi doresc să rămîi vesel şi curajos, chiar în momentele critice, de pildă cînd te întîlneşti cu tîlharul din Connecticut. Pot să-ţi spun de pe acum un secret: povestea ta se termină cu bine. Cît despre mine, e timpul să ies din carte.
Ioana Pârvulescu
Bucureşti, martie 2003
1
La circ, în Tîrgul Moşilor, Pe gheaţa unui răcitor, Trăia voios şi zîmbitor Un pinguin din Labrador.
— Cum se numea? — Apolodor.
— Şi ce făcea? — Cînta la cor. Deci, nu era nici scamator, Nici acrobat, nici dansator; Făcea şi el ce-i mai uşor: Cînta la cor. (Era tenor.)
Grăsuţ, curat, atrăgător In fracul lui strălucitor, Aşa era Apolodor...
z
Dar într-o zi, Apolodor,
Spre deznădejdea tuturor,
A spus aşa: — «Sînt foarte trist!
îmi place viaţa de corist
Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador...
0, de-aş putea un ceas măcar
Să stau cu ei pe un gheţar!...»
Apoi a plîns Apolodor...
3
Cînd 1-a văzut pisoiul Tiţ
Plîngînd cu hohot şi sughiţ
I-a spus: — «Prietene, aş da
Mustaţa şi codiţa mea,
Aş da o litră de caimac,
Aş da orice, să te împac.
Zău, nu mai plînge! Te implor...»
Dar el plîngea: — «Mi-e dor, mi-e dor De fraţii mei din Labrador!...»
4
Şi-au încercat să-1 mai împace
Ariciul, dăruindu-i ace,
Şi ursul, cu un pumn de mure
Atunci culese din pădure,
Şi iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci şi cu salată
(Colegi de-ai lui Apolodor,
Maeştri-cîntăreţi la cor).
Cămila Suzi, cea mai tristă, Ofta cu faţa în batistă, Ea îi fusese ca o mamă: II învăţase prima gamă.
Dar el plîngea: — «Mi-e dor, mi-e De fraţii mei din Labrador!...»
5
Colegii lui Apolodor S-au dus atunci la dirijor.
Maestrul Domilasolfa,
In haina lui de catifea,
I-a ascultat şi, gînditor,
S-a aşezat pe-o canapea
Of tind: — «Sărmanul meu tenor
Se poate prăpădi de dor!
Să plece, deci, spre Labrador...»
Şi a plecat Apolodor...
12
6
La început a fost uşor:
L-a dus spre nord, 1-a dus în zbor
Un avion, un bimotor.
Şi, stînd picior peste picior,
Cînta, cînta Apolodor
Cînta, cu glasu-i de tenor...
Dar, între timp, înflăcărîndu-1
Ameţitorul peisaj,
Sări pe-o aripă, cu gîndul
Să dea dovadă de curaj.
Apoi, cu paraşuta-n spate Se zbengui Apolodor Cînd agăţîndu-se de roate, Cînd stînd călare pe motor.
Aşa, cu zboru-i acrobatic, Ar fi ajuns în Labrador, Dar l-a izbit un nor zănatic
\ V
Şi a căzut Apolodor...
7
La Capul Nord, la Capul Nord, Adăpostit într-un fiord Şedea pe ţărm Apolodor Posomorit şi gînditor.
Şedea pe ţărm, tăcut şi trist Acest tenor, acest corist, Şedea cu paraşuta spartă, Fără busolă, fără hartă. In larg vuia, clocotitor, întreg potopul apelor
Şi se jelea Apolodor...
JELANIA LUI APOLODOR LA CAPUL NORD
«O, fraţii mei din Labrador, Adio vouă, tuturor! Pesemne că mi-e dat să mor Aici, la ţărmul mărilor... Şi ce păcat! Eram tenor, Cîntam frumos, cîntam la cor, 0, fraţii mei din Labrador, 0, fraţii mei din Labrador!
De-acuma, apele, de vor,
îmi vor aşterne un covor
Peste nisipul de la fund
Legănător şi sclipitor,
La sinul lor să mă ascund,
Să dorm pe veci, să dorm profund,
0, fraţii mei din Labrador,
0, fraţii mei din Labrador!»
8
Aşa jelea Apolodor... Dar iată, iată un vapor! E pescadorul METEOR, Cel mai de frunte pescador Din Baltica în Labrador.
Sirena şuiera de zor:
— «Heeei! Cine eşti?» — «Un călător.
— «Cum te numeşti?» — «Apolodor.»
— «Şi încotro?» — «Spre Labrador.»
— «De ce jeleşti?» — «Păi am să mor Uitat şi fără ajutor...»
''3
9
Şi i-au strigat atunci, în cor Matrozii de pe METEOR:
— Noi te luăm, Apolodor, Că vasul nostru METEOR E mare şi încăpător. Ai drum ceva mai ocolit, Căci navigam spre răsărit, Dar tot ajungi în Labrador. Hai, urcă-te pe pescador...
înveselit, Apolodor
Şi-a luat, suindu-se pe bord,
Adio de la Capul Nord.
I 6
10
A fost un drum fermecător: In zare, nici un fir de nor, Doar culmile gheţarilor, Şi pescăruşi, rotind în zbor, Şi apa, unduind uşor, Şi vîntul lin, ca un fior...
Plutea vaporul METEOR încetişor, încetişor, Plutea pe-o luminoasă cale De aurore boreale, Plutea pe unde de fosfor Şi-1 străjuia, ocrotitor, înaltul cer multicolor.
Plutea vaporul METEOR încetişor, încetişor, Matrozii toţi cîntau în cor Şi, pe deasupra tuturor, îşi risipea Apolodor Superba voce de tenor Spre desfătarea focilor...
A fost un drum fermecător.
11
Dar, pîn-la urmă, se opri în port vaporul METEOR Şi debarcă Apolodor La Behring, într-o bună zi...
Apoi, trecînd peste strîmtoare Cu luntrea unui eschimos, Porni spre Labrador, pe jos, Porni cu mare nerăbdare...
Pe unde-a fost, nu prea se ştie Dar, după cîte-am priceput, Se pare că a străbătut Alaska rece şi pustie...
I Q I O
12
Iertaţi-mă că par uituc, Dar s-au păstrat puţine file Şi-n cronica acelor zile Sînt scrişi doar: munţii Tinkmerkpuk, Un rîu, o vale sau un sat Şi-un nume: Castorul Bursuk (De două ori subliniat). Apoi, caietul e pătat...
Firesc ar fi, şi necesar, Să-1 întrebăm pe cronicar De cîte-a trebuit să-nfrunte Şi să ne dea, în plus, măcar 0 serie de amănunte:
De pildă, foarte însemnate Sînt noutăţile aflate Pe cînd vorbea la telefon In nu ştiu ce localitate Pe malul fluviului Yukon.
Acestea nu pot fi uitate...
13
Ce noutăţi? Pe cit se pare
I-a spus Bursuk: — In Labrador
Ai fost născut din întîmplare,
Căci nu-i picior de pinguin.
Familia Apolodor
A stat şi ea, foarte puţin
(Venise numai în plimbare).
Acuma, după cîte-aud
S-a stabilit la Polul Sud
Pe gheaţa Golfului Terror...
Bursuk era convingător:
Se bizuia pe vechi tratate,
Pe tomurile studiate,
Pe manuscrise, pe citate,
Pe documente ştampilate.
Avea, în orice caz, dreptate.
Deci, l-a crezut Apolodor
Şi n-a mai mers spre Labrador...
14
Cu mare caznă descifrez Ce scrie, printre ştersături: «... Străbat Canada, prin pădui «... Popas la tribul irochez...»
Apoi, un rînd mai înţeleg: «... Plutim pe lacul Winnipeg.. Şi iar e manuscrisul ud, Pătat, murdar, îngrozitor...
In orice caz, Apolodor
E clar că a pornit spre sud.
15
Ce vînt cumplit, ce uragan L-a dus pe sus, peste ocean Şi ce taifun îngrozitor Cu forţa lui de nedescris L-a dus spre ţărmul african Şi-apoi, prin Golful Syrthelor, L-a aruncat lîngă Tunis?
0, n-aş putea să spun precis Cum de-a ajuns aşa departe, Şi nimeni n-ar putea să ştie, Căci s-a pierdut, în mare parte, Jurnalul de călătorie...
16
Fiind un bun peisajist Aş vrea, oricum, să mai insist Şi să redau, măcar prin scris, Priveliştea de la Tunis.
De sus, de sus, de foarte sus, Spre sud, spre est şi spre apus, Cit vezi cu ochii marea mare Şi apele strălucitoare, Trec elegantele fregate Ca nişte cupe de cristal Şi-n urma lor, din val în val, Ca nişte pietre nestemate, Plutesc pe zarea de opal Caicurile colorate.
Iar mai spre nord, peste cîmpii Vezi siluete de geamii Şi, albe, fremătînd la soare, Livezi de portocali în floare...
17
Aici, pe ţărmul Syrthelor,
S-a pomenit Apolodor
Şi se gîndea: «0 fi frumos,
Dar e-o căldură tropicală
Şi eu sînt mort de oboseală
Şi nu mai pot să merg pe jos...»
Şi cum jelea să-i plîngi de milă
Veni spre dînsul o cămilă
Şi-1 întrebă: — Cum te numeşti?
— Apolodor.
— Ce tot vorbeşti? Apolodor e-n Labrador. Am eu o soră-n Bucureşti, La circ, în Tîrgul Moşilor.
Ea mi-a trimis, de-acolo, veşti Despre acel vestit tenor Şi le-am primit acum o oră. Plecarea lui a fost o dramă...
— Cămila Suzi vă e soră? A fost cu mine ca o mamă: Ea m-a-nvăţat întîia gamă... Cînta la cor şi, cîteodată, Chiar mă trata cu îngheţată...
Apoi, oftînd, Apolodor
A spus: — Pesemne am să mor,
După un drum atît de lung,
Aici, pe ţărmul Syrthelor,
Şi niciodată n-o s-ajung
La fraţii mei, la Polul Sud...
— 0, doamne! Ce mi-e dat s-au A lăcrimat acea cămilă — Mă doare inima, de milă! Te duce tanti către sud...
18
Şi l-a purtat cămila-n spate Cu salturi moi şi legănate Cum le e rostul la cămile; Şi-au străbătut cîmpii şi sate, Şi-au mers aşa mai multe zile, Şi au ajuns, într-un tîrziu, La marginea unui pustiu.
Acolo s-au oprit din drum Şi-a spus cămila: — De acum începe, cum e scris pe hartă, Sahara, albă şi deşartă, Şi în Sahara, dragul meu, Nu-i apă şi e cald mereu, Iar tu, pe cît te văd de crud,
N-o să învingi cu nici un chip
Atîta mare de nisip.
Fiindcă vroiai să mergi spre sud,
Eu te-am adus. Dar sînt cămilă
Şi sînt şi mamă — şi mi-e milă,
De-aceea am să-ţi dau un sfat:
Pe mulţi, Sahara i-a ucis...
Intoarce-te, imediat!
Te duc în cîrcă, la Tunis...
Şi i-a răspuns Apolodor: — Eu, tanti dragă, sînt decis Să merg spre sud, la fraţii mei. N-am încotro! Mi-e tare dor Şi trebuie să dau de ei. Oricum, îţi mulţumesc frumos...
Şi a pornit-o, curajos,
Spre sud, peste nisip, pe jos..
19
O, daţi-mi voie să descriu
Măcar o parte din pustiu,
Să spun, în cîteva cuvinte,
Cît e nisipul de fierbinte
Şi cum nu vezi măcar un cort,
Cum n-ai un mijloc de transport,
Cum nu zăreşti un baobab
Sau o colibă de arab
Şi cum, pe-ntinderea pustie,
Nu-i urmă de cofetărie
Şi nici n-a existat vreodată
Măcar un chioşc cu limonada,
Un Cico, o răcoritoare...
Atîta doar: nisip şi soare.
\
\ i i
o
Şi cum mergea Apolodor Şi se gîndea, cuprins de groază: «Aicea îmi e dat să mor!» Dădu în calea lui de-o oază Cu umbră multă şi răcoare, Cu arbori năpădiţi de floare, Cu tufe mari, de iasomie, Cu apă bună, de izvor.
Şi a băut Apolodor
Şi a cîntat de bucurie...
De sus, ascunsă lîngă cer, Pe creanga unui palmier L-a ascultat, întîi cu frică, O foarte mică maimuţică.
Iar el cînta, fermecător, Cu glasu-i dulce, de tenor...
Şi ea simţi un început De sentiment necunoscut, Ceva între alean şi dor, 0 tulburare, un fior, Acel ceva, profund şi mut (In orice caz, foarte plăcut) Pe care îl numim amor.
22
Ţinîndu-şi coada graţios Ea coborî pe creangă, jos, Şi, înclinîndu-se uşor în faţa lui Apolodor, îi dărui trei portocale, 0 pungă plină cu migdale Şi-i spuse cu sfială: — Ia-le! Sînt toate, toate, ale tale...
Apoi, aceeaşi maimuţică
— De data asta fără frică Dar cu sfială şi mai multă — îl întrebă cum se numeşte. (Ca orişice persoană cultă Vorbea, fireşte, româneşte.)
Şi el a spus: — Apolodor...
Şi-atunci, aceeaşi maimuţică Şopti, roşindu-se uşor, Dar fără urmă de sfială:
— Deşi sînt încă foarte mică (Abia la toamnă merg la şcoală), Nu am decît un singur dor:
Să fiu soţie de tenor. Deci, dacă dragostea există Şi dacă nu doreşti cumva Să vezi o maimuţică tristă, Aş vrea să fiu soţia ta...
Şi i-a răspuns Apolodor:
— N-aveam de gînd să mă însor Dar, fiindcă dragostea există
Şi nu mi-ar fi plăcut nici mie Să văd o maimuţică tristă, Sînt gata pentru cununie...
1
0
23
Apoi, ca doi copii cuminţi Ce vor să facă totul bine, S-au dus şi ei, cum se cuvine, Să ceară voie la părinţi.
Şi tata, domnul Cimpanzeu,
— Altminteri, o persoană cultă Deşi se exprima cam greu —
A spus: — Fetiţa mea, ascultă Un sfat de tată iubitor:
Ştii că stimez nespus de mult Profesiunea de tenor; Am, pentru muzică, un cult (Visam, pe cînd aveam un an, S-ajung şi eu măcar sopran), îmi place şi Apolodor
Şi nu mă port ca un tiran, Căci nu prea sînt, din fire, crud Deci, aş putea fi de acord — Dar dînsul, după cîte-aud, Venind încoace, dinspre nord, Se duce către Polul Sud Şi-acolo e un ger cumplit. N-ai să rezişti! Nu-i cu putinţă... Vrei să te am pe conştiinţă?
De-aceea n-am să te mărit.
Pe urmă, doamna Cimpanzeu, Gîndind, ca mamă şi femeie, Găsi cu cale să încheie:
— Eu, dragii mei, nu pot să spun Decît atîta: Mă opun!
24
Şi ei, ca doi copii cuminţi, Ce vor să facă totul bine, Au ascultat, cum se cuvine, De sfatul scumpilor părinţi.
Şi a plecat Apolodor.
Şi a rămas pe-o rămurică, Departe, suspinînd de dor 0 foarte mică maimuţică...
25
Iar el a rătăcit un an
Pe continentul african,
Pierdut prin Africa de Sud
(La Capetown s-a găsit un nud,
Adică o fotografie
De pinguin cu pălărie
Şi fără altceva pe el
— Un fel de pinguin-model —
A cui o fi, nu prea se ştie
Dar parcă-i seamănă niţel.)
Apoi, un timp, a fost văzut Hamal, în port la Cabo-Verde, Cărînd stafide şi năut.
Pe urmă, urma i se pierde.
26
Se spune că a stat un pic Prin junglele din Mozambic Şi iarăşi nu mai ştim nimic...
Apoi, un zvon ceva mai clar Vorbeşte de «Apolodor, Faimosul pinguin-tenor Din insula Madagascar.»
Pe urmă, şase luni în şir A fost, în India, fachir,
Şi se mai ştie, fără greş, Că a deschis cu vocea-i clară După un solo de chitară Concertul de la Bangladesh, C-a fost acolo un delir, Că el purta, solemn şi trist, O costumaţie bizară, Şi-avea coafura necesară Oricărui tînăr chitarist.
Apoi, o lună, prin Tibet Se spune că a fost poet.
Şi iarăşi nu mai ştim nimic...
27
Abia peste vreo două luni E semnalat de un ziar Pe-o insulă, în Pacific.
Acum era milionar.
(Se mai întîmplă şi minuni...)
Găsise, pe-un teren viran, Un geamantan de piele fină Şi un pachet în geamantan Pecetluit cu parafină Şi, în pachet, un pacheţel Legat cu funde elegante Şi-n pacheţel găsise el Vreo patruzeci de diamante.
Acum vorbea la telefon Din camera cu jucării, Avea vreo cinci cofetării, Trăgea cu puşca de salon, Fuma numai ţigări de foi,
Stătea pe canapele moi, Mînca betel şi ananas Şi nu-i mai ajungeai la nas... La o plimbare cît de mică El, hopa în helicopter! (Poate că asta ne explică Schimbarea lui de caracter.)
Şi-a dus-o aşa un an sau doi,
Dar într-o zi (sau luni sau joi)
Şi-a amintit Apolodor
De fraţii lui şi-a plîns de dor
Şi-a zis: — Adio, ananas,
Ţigări de foi şi jucării,
Adio, voi, cofetării
Şi diamante! Eu vă las,
Vă las şi plec, fiindcă mi-e dor.
Şi a plecat Apolodor.
Tot ce există şi se ştie Din marea lui călătorie Peste oceanul Pacific E scris pe-un petic de hîrtie. Atît — şi altceva nimic.
Se pare că a navigat
Pe-o barcă, luată cu chirie,
Apoi a naufragiat
Şi, de pe-o insulă pustie,
Pe-o vreme calmă şi senină,
A fost luat de-un submarin.
Dar asta a durat puţin,
Căci s-au izbit în drum de-o mină
Şi el, salvat de un delfin
Şi dus spre vest, peste ocean,
A fost, cu forţele sfîrşite,
Lăsat, în stare de leşin,
Pe ţărmul californian.
Şi iată cum, pe negîndite, Navigatorul-pinguin Ajunse-n Statele-Unite.
29
Un timp, pe cîte ştim şi noi, A fost Apolodor cow-boy La ferma «Taurul Vioi» Şi îngrijea de vaci, de boi, Le da porumb, le da trifoi, Şi-avea pistol, avea şi cal Ca orişice cow-boy normal.
Dar, într-o vineri, s-a ivit, In preajma fermei, un bandit, Un hoţ de vite renumit, Un beţivan îngrozitor, Salliver Tom, un pistolar. Şi tot ţinutul tremura Şi el trecea nepăsător, Călare pe un armăsar, Şi jefuia şi ucidea.
La ferma «Taurul Vioi» A împuşcat optzeci de boi, Trei vaci, un miel şi un pisoi. Apoi, răcnind ca un turbat, In curte a descălecat Şi s-a culcat într-un butoi. (Era, precum se vede, beat.)
Şi tremurau bieţii cow-bm Ascunşi prin lanuri de trifoi. Vîrîţi prin sthc d<- giunti, Şi nimeni nu zicea nici pis Şi-atunci Apolodor a zis: — Eu n-am să ln-mur ca un laş De teama unui ucigaş Şi-a unui jalnic, beţivan Aşa cum văd că faceţi voi!
Şi-a luat trei cuie şi-un ciocan Şi-a pus capacul la butoi.
Apoi, l-a dus pe ucigaş De-a dura, pînă la oraş Şi l-a predat la închisoare;
Şi lumea îi ieşea în cale Cu prăjituri şi cu urale Şi-a fost o mare sărbătoare... Dar, spre uimirea tuturor, Cînd ei strigau: — Rămîi cu noi, Tu, cel mai brav dintre cow-boy!
El le-a răspuns: — Mă duc. Mi-e dor De fraţii mei, de glasul lor...
Şi a plecat Apolodor.
30
O, nu mi-a fost deloc uşor Ca să refac, din auzite Sau din caiete risipite, Jurnalul lui de călător De-a lungul Statelor-Unite.
Ce-a mai păţit? Ce-a mai făcut? Cu mîna lui, Apolodor Notează de la început Pe-o filă rătăcită: «Vai! Se ţine după mine, scai, Tîlharul din Connecticut...
Alaltăieri, cînd l-am văzut, Umbla cu barbă şi mascat Şi sta ursuz şi încruntat Tîlharul din Connecticut.
Iar ca să fie mai temut Purta perucă bicoloră Şi împuşca un om pe oră Tîlharul din Connecticut...»
31
Dar, fiindcă totul a fost scris Exact precum s-a petrecut, Aş vrea să pierdem un minut Şi să vă spun ce i-a făcut Cum s-a purtat şi ce i-a zis Tîlharul din Connecticut.
Era în tren. Cum sta tăcut Şi singur cuc Apolodor, S-a mai urcat un călător, Un individ necunoscut: Tîlharul din Connecticut.
Şi a băut un kil de rom, Şi a răcnit ca un nebun: — Sînt tatăl lui Salliver Tom. Tu l-ai închis. Eu îl răzbun!
Avea în mînă un pistol Şi-a mai băut un kilogram Şi-a spus: — Acuma, te las gol. Apoi, te-arunc din tren, pe geam...
Şi cum a zis, a şi făcut Tîlharul din Connecticut...
32
O, ştiu!... A fost îngrozitor... Dar n-a murit Apolodor, Ci s-a ales, din căzătură, Cu un cucui (cam mărişor), 0 urmă de zgîrietură Şi-o mică rană la picior.
Şi-a mers apoi, ceas după ceas, Oftînd la fiecare pas.
Departe, fremăta uşor înalta boltă a pădurii...
Şi-a poposit Apolodor în valea rîului Missouri...
33
Cu glasul lui răsunător Se jeluia Apolodor:
— Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut Tîlharul din Connecticut!... Aşa, cu vînătăi şi gol Nu cred să mai ajung la Pol, Nu cred să mai ajung la Pol...
Missouri clipocea, uşor,
Şi el plîngea, plîngea de zor...
35
Aşa porni Apolodor, Murdar de fum şi de rugină Sub soarele dogoritor Pe fiare vechi, într-o maşină...
Şi cum se văeta de zor: — Vai! N-am să pot ajunge, gol, In gerurile de la Pol, Deşi aici e zăpuşeală, Văzu pe maldărul de fier 0 platoşă medievală Şi-o chivără de cavaler Croite, parcă, pe măsură.
Şi-a îmbrăcat Apolodor Această falnică armură.
36
Dar, după cîteva secunde, Un uragan îngrozitor Veni, de nu se ştie unde, Şi îl luă cu el, în zbor, Şi-1 aruncă din nor în nor Ca pe un fulg de păpădie, Iar el gîndea: «Ce vijelie! Acuma, sigur o să mor...»
37
Apoi, stă scris în manuscris Că a picat plocon, de sus, Stîrnind o zarvă de nespus Pe străzile din Saint-Louis. Intîiul care l-a văzut (Savantul Fergus Mac-Piggott) A dat de veste, peste tot:
— Un satelit! Un satelit!
Dar, sfătuindu-se deoparte Cu creierul automat, Savantul a rectificat:
— Nu-i satelit. E om din Marte!... La care, adunaţi în cor,
Vreo patruzeci de gură-cască Strigară: — Uraaa! Să trăiască!
Şi, auzind urarea lor, S-a bucurat Apolodor.
o
38
Şi-au început să se tocmească
In jurul lui Apolodor
Cei patruzeci de gură-cască:
— Ce-ar fi să-1 facem senator?
— Să-1 punem la Academie...
— Să-i vindem un televizor...
— Să-i dăm o casă, cu chirie...
Şi-atunci s-a ridicat şi-a zis Primarul Bigg, din Saint-Louis:
— Noi, fiindcă ne aflăm de faţă, Am hotărît să i se facă
Din nylon pur, cusut cu aţă, In centrul pieţii, o baracă.
în ea, pe-un soclu de granit, Pictat cu stele pe o parte, Va sta în lanţuri, liniştit, Acest străin picat din Marte.
Şi, fiindcă trebuie făcut Un bine pentru fiecare, Fireşte că am prevăzut Şi-o mică taxă, la intrare...
Şi s-a făcut precum a zis Primarul Bigg din Saint-Louis...
39
Cît a durat, nu ştiu precis Dar nici o îndoială nu e Că în oraşul Saint-Louis Apolodor a fost statuie.
Şi, tot aşa, e clar de tot Că, după ce l-a studiat, Savantul Fergus Mac-Piggott A scris faimosul său tratat Cu titlul: — Omul de pe Marte (Din care dăm, mai jos, o parte.)
40
OMUL DE PE MARTE
de Fergus Mac-Piggott
CAPITOLUL ÎNTÎI Toţi marţienii au pe ei O sumedenie de piei Din care una, minerală, Aduce, după cum s-a spus, A platoşă medievală.
(Modele noi, cu preţ redus, Găsiţi la «Pielea Ideală».)
CAPITOLUL DOI Din studii şi măsurători, Reiese că planeta Marte E undeva, foarte departe, Iar marţienii sînt tenori Şi pomenesc de Capul Nord Sau de Alaska, uneori. Se vede că pe-acolo vin. (La orice mare magazin Găsiţi produse marca Ford.)
CAPITOLUL TREI ŞI URMĂTOARELE Cu geniul şi ştiinţa mea... (Etcetera, etcetera...)
4 1
De multe ori am recitit Tratatul, pînă l-am închis... Dar să vedem ce-a mai păţit Apolodor în Saint-Louis...
Bătea un vînt dinspre apus Prin noaptea neagră şi posacă, Iar el şedea, în lanţuri pus, Pe soclul rece, în baracă.
Şedea cuminte şi supus, Şedea în beznă şi tăcere Cînd uşa a sărit în sus Şi-au năvălit în încăpere Vreo patruzeci de inşi mascaţi, Tîlhari şi ucigaşi cu leafă. Toţi cîinii ăştia încruntaţi Rînjeau, cu gura pîn-la ceafă. Şi-n fruntea lor, venea tăcut Tîlharul din Connecticut...
42
Apoi s-au năpustit vreo trei Şi l-au răpit pe-Apolodor Pe cînd ceilalţi răcneau la ei: - O.K.! Mai repede! Daţi zor!...
Legat cu funii de bumbac,
Vîrît în fundul unui sac,
Aşa l-au dus, pe rînd, în spate,
Prin uliţe întortocheate,
Pe străzi cu nume deocheate.
Şi s-au oprit cumpliţii zbiri
La ora unu jumătate
In faţa unei vechi clădiri.
43
Era o casă mare, mare, Cu geamurile ferecate, Cu uşa prinsă în zăvoare, Cu sonerii automate Şi lîngă uşă, pe burlan, Scrisese cineva, cu cretă: Aici e sediul KU-KLUX-KLAN (Asociaţie secretă.)
44
Şi, ca un stol de lilieci, In beznele întunecate S-au risipit cei patruzeci.
Iar pragul uşii l-a trecut Doar unu, cu povara-n spat Tîlharul din Connecticut.
45
Şi s-a trezit Apolodor Că-i scos din sac şi aruncat Pe florile unui covor Din «marea sală pentru sfat.» Erau acolo adunaţi Vreo cincizecişase de mascaţi Cu glugi pe faţă şi urîţi, Avînd o armă, fiecare. Şi îl priveau posomoriţi Şezînd cu nasul în pahare
46
Fireşte că întreaga noapte
S-au sfătuit, încet, încet,
Mai mult prin semne şi prin şoapte,
Iar sfatul a rămas secret.
De-aceea am puţine date
(Şi poate nu destul de clare)
în mare parte copiate
Din HOTĂRÎREA următoare:
HOTĂRÎREA
ASOCIAŢIEI KU-KLUX-KLAN
Noi, adunaţi în Saint-Louis Cu toată graba necesară, Ne-am sfătuit şi am decis:
Pe baza faptului comis (Un fel de lovitură, gravă, La libertatea unui om, — Vezi cazul lui Salliver Tom)
Acest străin va fi trimis Pe lună, într-o astronavă. Cum n-o să vină înapoi, Acolo va muri, fireşte, Dar asta nu ne mai priveşte, Căci nu va fi ucis de noi.
Mijloacele materiale: în hala «Zboruri spaţiale» La secţia numită «Luna», E rătăcită pe acolo Şi gata de plecare una Din astronavele Apollo.
Noi, care-am iscălit mai jos,
Toţi, membri vechi în Ku-Klux-Klan,
Alegem, cu mandat pe-un an,
Ca Mare-Şef — adică «Boss» —
Pe omul cel mai priceput
Venit de la Connecticut...
47
în zori, porniră doi sau trei (Cei mai de seamă dintre ei) Cu glugi pe faţă şi pistoale Şi s-au tot dus, călcînd agale, Spre hala «Zboruri Spaţiale» Tîrîndu-1 pe Apolodor Şi el gîndea: «Acuma mor!»
Ce a urmat e de mirare, De-aceea m-am simţit dator Să copiez de prin ziare întreg pasajul următor:
Şi-n fruntea lor mergea tăcut Tîlharul din Connecticut. Şi au ajuns la marea hală Şi au descoperit uşor Adăpostită pe acolo 0 veche astronavă goală, Un rest din seria Apollo, Şi l-au închis pe-Apolodor Intr-o cabină spaţială Şi au dat drumul la motor.
48
SINUCIDERE LA SAINT-LOUIS
La ora cinci şi cinci, precis, Prin telegraf ni s-a transmis Că în oraşul Saint-Louis Pe strada X., la 6 bis, Un marţian s-a sinucis Luînd o doză de otravă.
Apoi, cu mintea lui bolnavă, Cuprins de-o furie nebună, El, mortul, a pornit spre lună Pe o străveche astronavă.
Pe străzile din Saint-Louis Emoţia-i de nedescris... La hala «Zboruri Spaţiale», Acolo unde s-a produs Evenimentul de mai sus, E lume multă şi e jale!...
Savantul Fergus Mac-Piggott,
La faţa locului venit,
A declarat: — E clar de tot.
Sinucigaşul a fugit.
Un singur lucru e neclar:
Se pune întrebarea dacă
Acest nebun, acest fugar,
Nu-i marţianul din baracă...
Savantul are păr pe frunte.
(Vom reveni cu amănunte...)
/ f
49
N-am să repet ce au mai scris Ziarele din Saint-Louis In numerele următoare, Nici care-a fost părerea lor, Căci ne-a lăsat Apolodor Această scurtă însemnare:
«Ca să mai spun ce zbor a fost Şi cum e fără gravitate, Fireşte, n-are nici un rost. Destul că le-am trăit, pe toate. Iar după aselenizare, Am fost destul de curajos: N-am vrut să fac nici o plimbare,
Nici cu maşina, nici pe jos, Deşi pe lună e frumos, Şi-aveam şi cască, şi radar, Şi aparate de filmat Şi-un biscuit în buzunar Şi-un tub cu lapte condensat.
Dar, cum era un frig cumplit, Şi eu eram fără palton, Am stat un pic, am chibzuit Şi-am apăsat pe un buton.
Şi nava a pornit la drum, Iar eu am început să cînt. Şi-aşa se face că acum Cobor în goană spre pămînt...»
{»()
50
O, ce modest, o, ce modest S-a dovedit a fi acest Involuntar cosmonaut, Acest erou necunoscut!
Şi fiindcă marea lui ispravă Rămîne, totuşi, ignorată (N-a fost măcar televizată Greşeală, sigur, foarte gravă Şi nedreptate, după mine), Am socotit că se cuvine Să-i închinăm un imn de slavă.
51
IMN DE SLAVA PENTRU APOLODOR, PRIMUL PINGUIN COSMONAUT
Trăiască-n veci Apolodor, Cosmonaut neînfricat, Acela care a zburat Pe vreme rea, pe vreme bună, Neodihnit şi nemîncat, Stînd singur cuc în aparat El, primul pinguin pe lună!
Trăiască veci de veci în slavă Şi vechea lui aeronavă! Trăiască bravul ei motor Cu care a pornit în zbor! Trăiască, deci, Apolodor, Care-a trecut pe lîngă stele Şi nici nu s-a atins de ele!
Trăiască regnul animal Şi specia care-a născut Cosmonautul ideal!
Trăiască neamul care-a dat Asemenea cosmonaut Inteligent şi priceput! Trăiască cerul înstelat!
Trăiască, deci, Apolodor Şi tot ce-avea în buzunar! Trăiască micul său radar! Trăiască ultimul şurub! Trăiască laptele din tub! Trăiască lipsa de palton, Trăiască bunul biscuit, Trăiască şi acel buton Atît de bine nimerit, Trăiască glorioasa cască!
In fine, totul să trăiască!...
52
Pe Mississippi, într-un bac, De ce zîmbesc mereu şi tac Şi negrul Jim, şi negrul Jack?
Pluteşte bacul, printre cioate De sălcii vechi şi fărîmate Şi-i murmură şi-i cîntă cui Puhoiul apelor, gălbui?
De ce zîmbesc mereu şi tac Şi negrul Jim, şi negrul Jack?
().>
Au, lîngă ei, un călător. L-au scos din apă, gol şi ud; Căzut din cer, venit în zbor Atît şoptea: «Spre sud... Spre sud.
Acum, bătrînul negru Jack îşi umple pipa cu tabac Şi îl întreabă, zîmbitor: — Cum te numeşti? — Apolodor... Şi-i dau din prînzul lor sărac, Şi-i dau o haină de bumbac, Şi îl privesc zîmbind şi tac Şi negrul Jim, şi negrul Jack...
ol
53
Şi iar lipsesc mai multe file Din cronica acelor zile...
Cit o fi mers Apolodor Şi ce s-o fi ales din bac? Pe unde-i Jim? Pe unde-i Jack' Nu ştiu nimic de soarta lor... Atîta am: un colţişor, 0 bucăţică de hîrtie, Un peticei pe care scrie:        y jj
«Zăceam în portul New-Orleans, Zăceam pe-un maldăr de catran, Iar căpitanul Cyrus Smith, Un beţivan, un adormit, Beteag de şale, slut şi chior Mi-a zis. — Te iau ca ajutor. Am de cărat nişte susan. (Fireşte, nu-ţi dau nici un ban...) Nu te uita cît sînt de slut: Am fost un falnic căpitan, Un lup de mare, cunoscut, Dar m-a pocit acum un an Cu latul unui iatagan, Cînd navigam spre Yukatan, Tîlharul din Connecticut. De-atunci, să ştii că-i sînt duşman..
Şi am plecat din New-Orleans.
Acuma, stau lîngă cazan
Şi-i tare cald şi eu asud
Dar mergem, mergem către sud...»
54
Şi, rătăcind mai multe zile în largul Marilor Antile, A navigat Apolodor Prin marea Caraibilor...
Era un cer ca de smarald, Un cer înmiresmat şi cald Şi-n valurile străvezii Sclipeau meduze, mii şi mii...
Iar căpitanul Cyrus Smith Dormea şi sforăia cumplit, Dormea adînc, dormea tihnit, Lăsîndu-1 pe Apolodor Să vadă singur de vapor...
55
Şi lunecau uşor, uşor Pe unde moi şi străvezii In largul apelor pustii...
Era frumos, era frumos! 0, cum rotea un albatros Spre ţărm, la sud de Barbados Şi cum, tăind în ape vad, Treceau rechini spre Trinidad!..
Iar căpitanul Cyrus Smith Dormea şi sforăia cumplit...
56
Au dat apoi în calea lor De un zăduf ca de cuptor: Nici pic de vînt, nici fir de nor Pluteau, acum, pe Ecuator...
Şi admira Apolodor Culoarea serii, de aramă, Cînd a primit o telegramă Avînd cuprinsul următor:
TELEGRAMĂ (prin radio)
«Hei, căpitane Cyrus Smith, Ce naiba faci? Ai adormit? Vezi, dacă-ţi pică pe vapor Un pinguin, un călător Căzut de pe o astronavă, Să-i dai bomboane cu otravă Şi, mort, să mi-1 arunci în apă. E vai de tine dacă scapă. Să bagi de seamă! Te salut, Stăpînul din Connecticut...»
Dar căpitanul Cyrus Smith Dormea mereu, dormea tihnit, Dormea şi sforăia cumplit...
57
Deci, pricepînd Apolodor Că e stăpîn peste vapor Duşmanul lui cel mai temut, Tîlharul din Connecticut, Că beţivanul chior şi slut E mincinos şi prefăcut Şi cumpărat de Ku-Klux-Klan, S-a dus întins la căpitan Şi, scos din fire, s-a răstit: «Tîlhar ce eşti, m-ai păcălit!»
Dar căpitanul Cyrus Smith Dormea şi sforăia cumplit, Dormea adînc, dormea tihnit Şi nici măcar n-a tresărit...
58
O, ce păcat, o, ce păcat Că n-a fost fotografiat Acel moment înălţător Cînd, singur cuc, Apolodor A găurit cu un topor Pereţii marelui vapor!...
Şi iar, de şapte ori păcat Că n-a fost imortalizat Minutul tragic şi solemn Cînd nava s-a cutremurat Din toţi pereţii ei de lemn, Apoi, domol, s-a scufundat Ca un rechin înjunghiat...
Iar căpitanul Cyrus Smith In clipa cînd a răposat Se spune că dormea, tihnit, Dormea şi sforăia cumplit...
0, ce păcat, o, ce păcat Că n-a fost fotografiat!...
59
Ceva mai jos de Ecuador Plutea, plutea Apolodor, Şi-ar fi plutit aşa, un veac, Dar l-au cules, cu chiu cu vai, Nişte pescari din Uruguay.
Şi, cum era flămînd şi ud, L-au dus cu dînşii, către sud, L-au luat pe vasul lor sărac, I-au dat şi buruieni de leac (Fiindcă prinsese guturai) Şi l-au ţinut într-un hamac Pîn-au ajuns în Uruguay...
60
Şi iar lipsesc mai multe file Din cronica acelor zile...
Dar se găsesc în Uruguay
O sumedenie de cai
Şi n-ar fi lucru de mirare
Să fi pornit Apolodor
Spre sud, pe-un cal de soi, călare...
61
In Uruguay, Apolodor A zăbovit cam multişor In casa unui profesor Pe nume Carlos Alfandor
Un foarte vechi admirator, El însuşi fost, cîndva, tenor, Fireşte, doar ca amator.
Şi traiul ar fi fost uşor, Fiindcă ilustrul profesor II îngrijea ca pe-un odor Şi îi spunea: — Mă simt dator Să mă gîndesc la viitor; Deci, dacă-o fi cumva să mor, Să ştii că-mi eşti moştenitor...
Dar unde-i soare e şi nor: In casă, domnul profesor Avea un mic calculator Şi programa cu el, de zor. Era ceva îngrozitor,
Un chin pentru Apolodor, Cînd profesorul Alfandor Extrem de binevoitor Vorbea în felul următor:
— Pe azi, iubitul meu tenor, Ai un program încîntător: La opt, te duci la croitor, La nouă, mergem la coafor, La zece, ascultăm un cor, La unu, masa (un cotor de varză, coaptă la cuptor), La două, facem noi un cor, La trei, plimbare cu Azor (Un căţeluş ascultător).
La şase, ţesem un covor, La şapte, la televizor E filmul «Crimă şi Amor», La opt, te duci în dormitor Şi te aşezi frumos în pat. Pe azi, aşa eşti programat De micul meu calculator.
62
Şi-aşa, în fiecare zi. Şi suferea Apolodor Şi cugeta: «Frumos ar fi O zi fără calculator!»...
Dar e şi soare unde-i nor, Căci tot la domnul profesor Mai exista şi un robot Care făcea, prin casă, tot, Un fel de înger cu motor, Curat, drăguţ şi zîmbitor Şi, culmea culmilor, tenor.
Cu el, părea că-i mai uşor Şi se distra Apolodor.
Din cînd în cînd, acest robot Ii aducea cîte-un compot Sau îl spăla, frumos, pe cap, Ii împletea cîte-un ciorap, II însoţea la dormitor Urîndu-i, seara, «somn uşor». Era un dulce frăţior, Un fel de înger păzitor.
63
Şi într-o zi, Apolodor,
Pe cînd stătea într-un picior
Pe-un preş, lîngă radiator
(Aşa fusese programat
Pe bază de calculator),
A dat din cap şi a oftat
Şi, căutîndu-1 pe robot,
I-a zis: — Să ştii că nu mai pot!
îmi este pînă peste cap!
Mă simt ca sabia în teacă.
Nu văd cum aş putea să scap...
Şi i-a răspuns robotul: — Pleacă!
Şi-atunci făcu Apolodor Ceva cu totul uimitor Şi necuprins în programare. A scris scrisoarea următoare:
«Mult preastimate profesor, Fireşte, vă rămîn dator Şi veşnic recunoscător, Dar trebuie să plec. Mi-e dor De fraţii mei. Şi, vă implor, Fiţi ca un tată iertător! Nici mie nu-mi e prea uşor: Vă las fără moştenitor!... Dar ce să fac, dacă mi-e dor..
Şi a plecat Apolodor.
Iar multstimatul profesor, Pe bază de calculator, Şi-a zis: «Sînt bun de însurat. Şi chiar aşa a procedat
Şi a avut moştenitor.
64
Unde-a mai fost Apolodor
Eu nu prea ştiu. (A cui e vina?)
A fost un drum obositor?
A zăbovit în Argentina?
S-a mai oprit să cerceteze
Cîmpiile patagoneze?
Pe unde a făcut popas
Şi cîte zile a rămas?
La Capul Horn? In altă parte?
A izbutit Apolodor
Să mai găsească un vapor
Şi să pornească mai departe?
Atîta ştiu: era în marte... Bătea un vînt de vreme rea Şi-n largul mării viscolea Cu fulgi de gheaţă, reci şi tari Cînd a zărit Apolodor Antarctica, printre gheţari... Şi-a debarcat triumfător Pe gheaţa Golfului Terror...
65
Pe coasta Golfului Terror S-a adunat, cu mic, cu mare, Tot neamul lui Apolodor.
Şi l-au primit, la debarcare,
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vîrstă pinguin)
Şi mama, Apolodorica
(0 pinguină, atîtica...),
Şi tata, Apolodorel
(Un pinguin mărunt şi chel),
Şi unchiul Apolodorini Şi neamurile, şi vecinii...
Şi au cîntat cu toţi, în cor, Iar pe deasupra tuturor Şi-a risipit Apolodor In triluri lungi, răsunătoare, Superba-i voce de tenor. Şi-a fost o mare sărbătoare Pe coasta Golfului Terror...
66
Cum s-a simţit Apolodor Pe gheaţa Golfului Terror?
Era un frig, îngrozitor, Mai frig ca-n orice răcitor, Un ger tăios ca un cuţit Şi-un viscol nemaipomenit, Iar el se prăpădea de dor.
îşi amintea Apolodor
De foştii lui colegi din cor
Şi parcă îi vedea în faţă:
Da, iepurele Buză-Lată
II îmbia cu o salată
Şi Tiţ zîmbea pe sub mustaţă,
Cămila Suzi, ca o mamă,
II învăţa o nouă gamă
Şi Ursul îl poftea la mure
Atunci culese din pădure
Şi îi dădea Ariciul ace
Şi ghemotoace, să se joace...
Şi parcă i se năzărea Că mai încolo, pe gheţar, Maestrul Domilasolfa, In haina lui de catifea, Cu notele în buzunar, Şedea întins pe canapea Şi îi zîmbea, şi-1 întreba: —Ţi-e dor de noi, Apolodor?...
\
67
Pe gheaţa Golfului Terror Ofta, ofta Apolodor Iar tata, Apolodorel, Şi unchiul, Apolodorini, Şi neamurile şi vecinii Şedeau grămadă lîngă el Şi-1 îmbiau cu zeci de peşti:
— Ia-i, dragă, dacă ne iubeşti...
— Nu mai fi trist, Apolodor...
— Ţi-i dăm pe toţi, dacă zîmbeşti...
Dar el ofta, ofta de zor:
— Aş vrea să plec la Bucureşti...
68
Şi-a stat de-a chibzuit puţin Bunicul Apolodorin (Cel mai în vîrstă pinguin), Apoi a spus: — Eu nu te ţin, Căci dorul e un mare chin. Decît să stai şi să jeleşti Aicea, mistuit de dor, Mai bine pleci la Bucureşti.
Şi a plecat Apolodor...
IU
69
Pe unde a trecut şi cum A străbătut atîta drum?
A navigat peste ocean
Pe urmele lui Magellan,
Plutind pe vechiul drum naval
Din emisferul austral?
Sau (după cum mai e un zvon),
0 fi pornit în avion
Şi-a rătăcit din nou, un an,
Pe continentul african?
S-o fi oprit în statul Ghana? A străbătut Mediterana? 0 fi trecut pe la Bosfor?
Sînt file goale-n manuscris Şi n-aş vrea să înşir poveşti.
Oricum, un lucru e precis: Că, într-o zi, Apolodor S-a reîntors la Bucureşti.
70
Era sătul de pribegie... Şi l-au primit, cu bucurie, Maestrul Domilasolfa In haina lui de catifea Şi iepurele Buză-Lată Cu fructe dulci şi cu salată Şi Ursul, aducîndu-i mure Atunci culese din pădure. Şi l-a primit pisoiul Tiţ Plîngînd cu hohot şi sughiţ. Cămila Suzi, optimistă, Zîmbea cu nasul în batistă Şi toţi cîntau, cîntau în cor Urările prieteneşti:
— Bine-ai venit, Apolodor!
Iar el, ofta încetişor:
— Ce bine e la Bucureşti!
De-atunci, voios şi zîmbitor Stă iar la circ Apolodor Pe gheaţa unui răcitor Dar nu în Tîrgul Moşilor: Pe cit se pare, s-a mutat,
Dar poate fi găsit uşor. E foarte lesne de aflat Adresa Circului de Stat.
Acolo cîntă. E tenor.
Şi-aş vrea să ştiu, neapărat, Ce v-a cîntat Apolodor...
CUPRINS
3      SCRISOAREA UNUI CRITIC LITERAR CĂTRE UN PRIETEN PINGUIN
14 JELANIA LUI APOLODOR LA CAPUL NORD
51 OMUL DE PE MARTE de FERGUS MAC-PIGGOTT
57 HOTĂRÂREA ASOCIAŢIEI KU-KLUX-KLAN
59 SINUCIDERE LA SAINT-LOUIS
62     IMN DE SLAVĂ PENTRU APOLODOR, PRIMUL PINGUIN COSMONAUT
68      TELEGRAMĂ (prin radio)