MINISTERUL EDUCAȚIEI,CERCETĂRII Șl TINERETULUI Valentin Băluțoiu Manual pentru clasa a X - a EDITURA DIDACTICĂ Șl PEDAGOGICĂ, R.A. Acest manual este proprietatea Ministerului Educației și Cercetării. Manualul este aprobat prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 3787 din 05.04.2005, în urma licitației organizate de către Ministerul Educației și Cercetării, este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4598 din 31.08.2004 și este distribuit gratuit elevilor. ACEST MANUAL A FOST FOLOSIT DE: Anul Numele elevului care Clasa Școala Anul Starea manualului* a primit manualul școlar la primire la retumare 1. 2. 3. 4. * Starea manualului se va înscrie folosind termenii: nou, bun, îngrijit, nesatisfacător, deteriorat. Cadrele didactice vor controla dacă numele elevului este scris corect. Elevii nu trebuie să facă nici un fel de însemnări pe manual. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României BĂLUȚOIU, VALENTIN Istorie: manual pentru clasa a X-a / Valentin Băluțoiu. - București: Editura Didactică și Pedagogică, 2007 ISBN978-973-30-1847-6 94(100)(075.35) © EDP 2007. Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate Editurii Didactice și Pedagogice R.A., București. Orice preluare, parțială sau integrală, a textului sau a materialului grafic din această lucrare se face numai cu acordul scris al editurii. EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, R.A. Str. Spiru Haret nr. 12, sector 1, cod 010176, București Tel.: (021)315.38.20 Tel./fax: (021)312.28.85 e-mail: office@edituradp.ro www.edituradp.ro Referenți: prof. gr. I Toma Lungoci inspector ISJ Dolj prof. gr. I Sandu Bratu Redactor: prof. Dan Dumitru Grafică și tehnoredactare: Anca Melcher Coperta: Elena Drăgulelei Dumitru Comenzile pentru această lucrare se primesc: • prin poștă: pe adresa editurii • prin e-mail: marketing@edituradp.ro; comenzi@edituradp.ro; comercial@edituradp.ro •printel./fax: (021)315.73.98; (021)313.34.70 Număr plan: 52106/2007. Format: 8/54 x 84. Bun de tipar: iunie 2007. Coli de tipar 19. Tiparul executat la: GRAPHO TIPEX, Deva DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani! Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume, Triumfător în lupte, un nume de Traian! Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, „Viață-n libertate ori moarte!", strigă toți. Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină, Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ! OAMENII, SOCIETATEA Șl LUMEA IDEILOR LI □ Epoca luminilor 1. Thomas Hobbes (1588-1679) Gânditorii englezi. La mijlocul secolului al XVII-lea, în Anglia a avut loc un sângeros război civil. Din acest motiv, gânditorii englezi Thomas Hobbes și John Locke (1,2) au fost preocupați de raportul dintre instituția monarhică și cetățeni. în explicarea acestuia ei au folosit doar rațiunea și nu explicații de natură religioasă ca până atunci. 2. John Locke (1632-1704) Luminismul (sau iluminismul) reprezintă o mișcare filosofică dominantă în Europa la sfârșitul secolului al XVII-lea și în cel următor. Principalul factor care a dus la apariția iluminismului l-a constituit progresul științei realizat începând cu veacul al XVI-lea. Desco- peririle științifice au dus la ideea unui Univers care poate fi înțeles cu ajutorul rațiunii. Unii gânditori au ajuns la concluzia că nu numai natura, dar și societatea poate fi explicată utilizând legile descoperite de oamenii de știință. Viața în conformitate cu aceste legi ar trebui să conducă, în concepția lor, la realizarea unei societăți aproape de per- fecțiune. Gânditorii iluminiști căutau să „lumineze“ oamenii prin edu- cație, de unde denumirea de iluminism dată acelei mișcări filosofice. Lucrările autorilor iluminiști erau îndreptate împotriva Vechiului Regim. Termenul de Vechiul Regim desemnează situația socială și politică din Europa înainte de anul 1789, când în Franța a avut loc o revoluție, în urma căreia societatea a suferit profunde schimbări. Vechiul Regim se caracteriza prin următoarele trăsături: • împărțirea societății în cele trei stări', starea I (din care făceau parte clericii), starea a Il-a (în care intra nobilimea) și starea a IILa (imensa majoritate a populației, din care cea mai activă era clasa mijlocie sau burghezia). Cele trei stări erau strict delimitate, fiind foarte dificil ca din starea a IlI-a să pătrunzi în primele două stări, care erau privilegiate (de exemplu, aveau acces la funcțiile din stat și din armată și nu plăteau impozite). • Forma de guvernământ tipică Vechiului Regim era monarhia absolută, considerată a fi cea mai potrivită formă de organizare a statului. Anumiți gânditori au justificat existența monarhiei absolute prin intermediul doctrinei „monarhiei de drept divin”. • în consecință, instituția Bisericii era un aliat puternic al monarhiei și beneficia de averi uriașe, care nu erau folosite în interesul societății. • Meșteșugarii cu aceeași meserie erau grupați în bresle. Acestea monopolizau producția anumitor bunuri, fapt care constituia o frână în calea întreprinzătorilor aparținând burgheziei. Autorii iluminiști criticau în lucrările lor instituția monarhiei absolute, Biserica, militau pentru egalitatea între cetățeni. în conse- cință, promovau noi principii și valori în societate, precum drepturile naturale ale oamenilor (dreptul la viață, la libertate și la proprietate). Iluminismul a cunoscut apogeul prin lucrările autorilor francezi (cunoscuți sub numele de filosofi). Aceștia își prezentau ideile într-o formă mult mai accesibilă publicului larg (de exemplu prin discuții în saloanele din Paris (22). O altă modalitate prin care filosofii și-au popularizat convingerile a fost Enciclopedia (3). 4 Enciclopedia (3). în Enciclopedie, lucrare monumentală apărută în zeci de volume (1751-1772), erau contribuții ale tuturor marilor filosofi ai secolului al XVIII-lea. Sufletul Enciclopediei a fost Diderot (1713-1784), (23). Acesta era adeptul unei concepții materialiste, conform căreia rolul divinității în dezvoltarea naturii și societății este exclus. Alături de Diderot, un rol important în editarea Enciclopediei l-a avut d’Alembert. Articolele apărute în Enciclo- pedie erau critici la adresa modului de organizare a statului, Bisericii, împărțirii societății. De asemenea, erau popularizate descoperirile în domeniul științei. Pe baza acestora era atacat însuși creștinismul. în ciuda faptului că Enciclopedia reprezenta o primejdie pentru mo- narhia absolută, apariția lucrării a fost sprijinită financiar de perso- nalități precum țarina Rusiei, Ecaterina cea Mare (1762-1796), reprezentantă a acestui mod de guvernare în Europa. Montesquieu. în Europa exista un stat în care puterile mo- narhului erau limitate: Anglia. Gânditorul francez Montesquieu (1689-1755), (4), având în vedere exemplul Angliei, a teoretizat, în vestita lucrare Spiritul legilor, principiul separației puterilor în stat, în concepția lui Montesquieu, cele trei puteri care asigură func- ționarea instituțiilor statului, cea legislativă, cea executivă și cea judecătorească, trebuie să fie independente una față de alta (11). în acest fel se asigură protecția împotriva despotismului. într-o altă operă, Scrisori persane, Montesquieu critica situația din Franța sub pretextul prezentării unor scrisori ale unor călători persani în Europa. Voltaire. Cel mai vestit scriitor al Epocii luminilor este Voltaire (1694-1778), (5). Opera lui este extrem de vastă: lucrări istorice, piese de teatru, poezii, pamflete, scrisori etc. în lucrările sale, Voltaire a denunțat abuzurile monarhiei absolute și ale Bisericii, intoleranța, superstițiile. Cea mai cunoscută carte a lui Voltaire este Candide, în care autorul ironizează anumite aspecte ale Vechiului Regim, dar și naivitatea oamenilor prea încrezători în posibilitatea progresului. Chiar dacă a criticat virulent abuzurile regilor, a fost însă un partizan al monarhiei absolute, fiind neîncrezător în capacitatea poporului de a participa la conducerea statului. Rousseau (1712-1778), (6) a fost unul din gânditorii iluminiști cu cea mai mare influență asupra lumii modeme. în lucrarea Noua Eloiză, el demonstrează faptul că o ființă omenească, dincolo de rațiune, dispune și de emoții. într-o altă operă, Emil, Rousseau pune bazele unei pedagogii centrate pe copil, care nu mai este considerat, ca până atunci, un adult în miniatură. Lucrarea care l-a făcut faimos în teoria științelor politice este Contractul social (13). Autorul își punea problema dacă este posibil ca dorința de libertate a oamenilor să fie compatibilă cu necesitatea existenței legilor și a guvernării. Soluția este încheierea unui contract social între cetățenii cu drepturi egale și nu între cetățeni și monarh, așa cum teoretizau gânditorii englezi. Rousseau considera că valoare principală în societate este egalitatea. El considera că numirea unui reprezentant dintre cetățeni înseamnă renunțarea la libertate, de aceea el este partizanul unei democrații directe și nu este un admi- rator al sistemului politic britanic. El a introdus conceptul de „voință generală”. Conform acestuia, o idee benefică pentru o comunitate trebuie susținută, chiar dacă este sprijinită numai de o minoritate. c s |)K 11OS X AI«ti ti A i SO X X F. DES SC1EMC.ES» JH \ ARTS 1. r Htfnm M CCS C'Ctns M MM CC SCS MM WnV&v AViyWyifeAw.aV-. io*i 3. Coperta Enciclopediei 5. Voltaire (1694-1778) 5 6. Jean Jacques Rousseau (1712-1778) 7. losif al II-lea (1780-1790), despotul luminat al Imperiului Austriac Alți autori ai Epocii Luminilor. Scriitorul englez Daniel Defoe (1660-1731) este autorul cunoscutului roman Robinson Crusoe. Contemporanul său, Jonathan Swift (1667-1745), a scris Călătoriile lui Gulliver, o capodoperă a literaturii engleze, în care își exprimă neîncrederea în capacitatea omului de progres. Ideile noi erau sus- ținute și de marele dramaturg francez Beaumarchais (1732-1799), (25), care a creat vestitul personaj Figaro în cele două faimoase piese de teatru care i-au adus nemurirea: Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro (14). Despotismul luminat. în rândul monarhilor europeni ai Secolului Luminilor, au existat personalități care s-au preocupat de buna guvernare a statelor lor (15) pe baza unor reforme inspirate din operele gânditorilor iluminiști. Aceste reforme nu aveau menirea, în concepția autorilor lor, de a lichida Vechiul Regim, ci, din contră, de a-1 consolida. Acești monarhi sunt numiți despoți luminați. Cei mai cunoscuți sunt regele Prusiei, Frederic al II-lea (1740-1786), țarina Rusiei, Ecaterina cea Mare (1762-1796), (9), (16) și împăratul Austriei, losif al II-lea (1780-1790), (7). Despoții luminați au inițiat reforme precum: modernizarea legislației, încurajarea dezvoltării economiei prin reducerea taxelor și investiții făcute de stat, îmbunătățirea situației țărănimii (18) dezvoltarea și modernizarea învățământului, abrogarea poziției privilegiate în stat a Bisericii oficiale (de obicei Biserica romano- catolică) și afirmarea toleranței religioase, sprijinirea artelor, literaturii, culturii. Deși reformele întreprinse de despoții luminați aveau ca scop supraviețuirea unei societăți în care nobilimea era privilegiată (17), tocmai aristocrația s-a opus acestor reforme considerate prea revoluționare. Iluminismul în Țările Române. Iluminismul românesc este reprezentat de cărturarii Școlii Ardelene. Samuil Micu este autorul unei gramatici a limbii române (Elementa lingue daco-romanae sive valachicae), în care dovedește că limba română este urmașa limbii latine clasice. Petru Maior a scris Istoria pentru începutul românilor în Dacia, în care susține că românii sunt urmași numai ai romanilor, întrucât dacii au pierit în războaiele purtate de Traian. Gheorghe Șincai, în Cronica românilor și a mai multor neamuri, a demonstrat vechimea și continuitatea românilor din Transilvania. Ion Budai- Deleanu este autorul primei epopei eroic-comice din literatura română, Țiganiada. Ideile acestor autori au stat la temelia unui document de mare importanță pentru lupta de emancipare a românilor din Transilvania aflați sub stăpânire austriacă, Supplex Libellus Valachorum (21), în care se revendicau drepturi egale cu ale celorlalte națiuni din Transilvania, pe baza vechimii, continuității și numărului covârșitor al românilor ardeleni (1791). Domnitori luminati în Tarilor Române. în secolul al XVIII-lea în Țara Românească și în Moldova a fost instaurat regimul fanariot. Domnii erau numiți de către otomani din rândul demnitarilor greci din cartierul Fanar din Constantinopol. Pentru a obține cât mai multe venituri - parte din ele solicitate de către puterea suzerană - Imperiul Otoman, domnii fanarioți (Nicolae și Constantin Mavrocordat, Alexandru și Constantin Ipsilanti) au încercat să reformeze statul feudal. Prin eforturile lor de reformă, ei s-au încadrat în curentul absolutismului luminat. Personalitatea cea mai interesantă a fost cea a lui Constantin Mavrocordat (8), în mai multe rânduri domn al Țării Românești și al Moldovei în perioada 1730-1769. Acesta a realizat o reformă fiscală prin care se urmărea o evidență strictă a contri- buabililor. Apus la punct o reformă administrativă prin introducerea salarizării dregătorilor și a modernizat justiția. A desființat șerbia în 1746 în Țara Românească (20) și în 1749 în Moldova. în Transilvania, marea răscoală a lui Horea, Cloșca și Crișan (1784) a fost urmată în 1785 de abolirea șerbiei, în spiritul măsurilor reformatoare intreprinse de losif al II-lea. Această acțiune a fost însă abrogată după moartea inițiatorului ei. Jșvoate 10. „Singura cale de a întemeia o putere comună, care să fie în stare de a-i apăra pe oameni de invazia străinilor și de loviturile unuia împotriva altuia, asigurându-i în așa fel încât, prin propria lor dibăcie și prin roadele pământului, să poată să se hrănească și să trăiască mulțumiți, este de a acorda toată puterea și forța lor unui singur Om, sau unei Adunări de oameni... Prin urmare, toți se supun voinței și judecății lui... Aceasta o dată făcută, mulțimea unită astfel într-o singură persoană este numită stat, în latinește civitas. Așa se naște marele Leviathan... Căci prin această autoritate atribuită lui de către fiecare om particular din stat, el are posibilitatea de a întrebuința o putere atât de mare, încât prin teroare este în stare să îndrepte toate voințe spre pace înlăuntrul statului și spre ajutor mutual împotriva dușmanilor din afară.” (Thomas Hobbes, Leviathan) 11. „Atunci când în mâinile aceleiași persoane sau aceluiași corp de dregători se află întrunite puterea legiuitoare și puterea executivă, nu există libertate... Nu există, de asemenea, libertate, dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă și de cea executivă. Dacă ea ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieții și libertății cetățenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi și legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă, judecătorul ar putea avea forța unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă același om... ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a duce la îndeplinire hotărârile obștești și pe cea de a judeca infracțiunile sau litigiile dintre particulari.” (Montesquieu, Spiritul legilor) 12. „Nimic nu era așa de frumos, de fercheș, de strălucit și de bine orânduit cum erau cele două oștiri. Trâmbițele, surlele, oboii, tobele, tunurile alcătuiau o armonie cum nici în infern nu se află. Mai întâi tunurile au doborât cam șase mii de inși de fiecare parte; pe urmă puștile au mai scos din cea mai bună lume care există vreo nouă sau zece mii de oameni. Cu totul au fost secerate vreo treizeci de mii de suflete.” (Voltaire, Candide) 13. „A găsi o formă de asociație care să apere și să protejeze cu toată forța comună persoana și bunurile fiecărui asociat și în cadrul căreia fiecare dintre ei, unindu-se cu toți, să nu asculte totuși decât de el însuși, și să rămână tot atât de liber ca și mai înainte. Aceasta este problema fundamentală a cărei soluție este contractul social. “(Rousseau, Contractul social) 8. Constantin Mavrocordat, învățatul domn al Țării Românești și al Moldovei 9. Ecaterina cea Mare (1762-1796), țarina Rusiei 14. „Figaro: Când o rugam, de față cu stăpână-sa, mă respingea cu încăpățânare... Contelui, în schimb... Nu, domnule conte, degeaba, n-o vei avea... n-o vei avea... Pentru că ești mare senior te socoți și peste măsură de isteț? Noblețe, rang, avere, funcții, de aceea ești atât de încrezut... Dar tare-aș vrea să știu cum le-ai dobândit... Ti-ai dat doar osteneala să vii pe lume, și atât! încolo, ești un om obișnuit. Pe când eu, lua-m-ar dracu’, pierdut în mulțimea anonimă, ca să trăiesc numai, mi-a trebuit să desfășor mai multă știință și mai multă iscusință decât a fost nevoie într-o sută de ani pentru guvernarea întregii Spânii! Și vrei să te măsori cu mine?” (Beaumarchais, Nunta lui Figaro) 15. „Conducătorul trebuie să-și repete adesea că este un simplu om asemenea celui din urmă dintre supușii săi - primul judecător, primul general, primul finanțist, primul ministru. El nu este decât cel dintâi dintre slujbașii statului obligat să acționeze cu înțelepciune și în mod dezinteresat ca și când ar trebui în orice clipă să dea socoteală cetățenilor de felul în care administrează treburile. El este capul unei familii și trebuie să fie ultimul refugiu care să-i ocrotească pe cei nefericiți - un tată pentru orfani, sprijin al văduvelor, căruia să-i pese și de ultimul dintre nenorociți.” (Frederic al II-lea, Eseu despre formele de guvernare) 16. „Rusia este un stat european... Suveranul este absolut; astfel nu există altă autoritate decât cea care izvorăște din persoana lui și care poate acționa cu o forță proporțională cu întinderea unui asemenea vast domeniu... Egalitatea cetățenilor constă în aceea că toți trebuie să se supună acelorași legi... Utilizarea torturii este contrară legilor naturii și rațiunii, chiar și omenirea strigă împotriva ei și cere cu tărie totala sa abolire... Este mai bine să prevenim delictele decât să le pedepsim.” (Nakaz, document adoptat în timpul domniei Ecaterinei cea Mare) 17. „Nu numai că este folositor pentru imperiu, dar și just să fie păstrate și să se stabilească distincțiile nobiliare. Nobilul își transmite statutul de nobil soției și copiilor săi. Fără o hotărâre judecătorească nici o persoană cu naștere aleasă nu-și poate pierde statutul nobiliar, viața sau proprietatea. Persoana de rang nobil nu poate fi judecată decât de egalii săi. Nici unei persoane de rang nobil nu i se pot aplica pedepse corporale.” (Carta Nobilimii, adoptată în timpul domniei Ecaterinei cea Mare, 1785) 18. „Fiecare supus este liber să părăsească domeniul stăpânului său pentru a căuta de lucru sau a se stabili în altă parte... Supușii pot învăța meserii și profesii fără să aibă nevoie de documente . Nici un supus nu este obligat să facă treburi gospodărești pentru stăpânul său.” (Decretul de abolire a șerbiei, promulgat de losif al II-lea, 1781) 19. „[Constantin Mavrocordat] caută să se instruiască în afacerile Europei, de unde primește toate informațiile timpului; și ceea ce este mai bun în el e că judecă, reflectează și trage concluzii, asupra cărora cere lămuriri, propunând propriile sale idei.” (Un ambasador francez la Constantinopol despre personalitatea lui Constantin Mavrocordat) 20. „Deci dar cunoscând și noi cu toții de obște că acest lucru, a avea supusă robiei pe pravoslavnicii creștini..., nu iaste lucru creștinescu..., așa am găsit cu cale pentru ușurarea sufletelor noastre... ca ori la cine den neamu boieresc, sau la mănăstiri vor fi rumâni la moșiile lor, moșiile să rămână în stăpânirea noastră..., iar cât pentru capetele rumânilor fără moșie, care din noi va vrea den bună voința lui ca să-i ierte pentru a sa pomenire, bine va face; iar de nu va vrea să facă această facere de bine sufletului său să aibă a face acei rumâni cum vor putea, și să dea bani de fieștece cap câte zeace, și să să răscumpere...” (Desființarea rumâniei în Țara Românească, 5 august, 1746). 21. „Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre toate națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucât este un lucru sigur și dovedit pe temeiul mărturiilor istorice, a unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al II-lea de către împăratul Traian, în nenumărate rânduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere provincia...” (Supplex Libellus Valachorum, 1791) 8 Formare de competențe 1. Identificați în textul (11) puterile existente în stat: „puterea de a face legi”, „puterea de a duce la îndeplinire hotărârile ob- ștești” și „puterea de a judeca infracțiunile sau litigiile”. 2. Lucrați împărțiți în patru grupe. Fiecare grupă să studieze câte o sursă (11, 12, 13, 14). Identificați în textele respective ideile puse în circulație de gânditorii iluminiști. Confruntați concluziile extrase de fiecare grupă. 3. Care dintre ideile promovate de iluminiști sunt actuale și în zilele noastre? 4. Fiind organizați în modul indicat mai sus, studiați sursele (15), (16), (17), (18) și extrageți concluzii legate de activitatea despoților absoluți. 5. Examinați cu atenție sursa de mai jos: „Politica suveranului acestui stat este aceea de a conserva clasa nobilimii, care formează cea mai frumoasă nestemată a coroanei sale. Pentru a o ajuta să-și mențină posesiunile este necesar ca alții să fie împiedicați de a obține moșii purtătoare de titluri și, în schimb, aceștia să fie siliți să-și folosească banii în comerț. Alte grupuri sociale pot fi mai înstărite, dar nici unul nu poate depăși nobilimea ca valoare sau loialitate...” (Frederic al ll-lea, Testamentul politic, 1752). Pe baza textului de mai sus, descoperiți o contradicție între politica despoților luminați și ideile promovate de iluminiști. Care dintre sursele (14-21) exprimă o idee contrară celei ilustrate de textul de mai sus și care dintre ele exprimă o idee asemănătoare? 6. Utilizând sursele (19), (20), (21) stabiliți influența pe care noile idei promovate de iluminiști le-au avut asupra dezvoltării societății românești. 23. Diderot, sufletul Enciclopediei 24. Claude Adrien Helvetius (1715-1771), colaborator al Enciclopediei, filosof cu vederi materialiste Istorie și Internet 22. Cina filosofului, tablou de Huber Se întâlnesc biografii ale marilor personalități ale iluminismului T. Jefferson, Voltaire, J.J. Rousseau, Diderot, Kant, B. Franklin la adresa http://pages.globetrotter.net/pcbcr/lumieres. html (în limba franceză) Este deosebit de instructivă adresa: www.site_magister.com/philosphis.htm. Acolo este definit termenul iluminism, există citate din lucrările lui Diderot, d’Holbach, Helvetius, Condorcet, precum și o friză cronologică a principalelor evenimente ale Epocii Luminilor (în limba franceză). Extrem de interesant este site-ul www.smitha.com. Se întâlnesc amănunte despre iluminism la adresa: www.fsmitha.com/h3/h29-fr.html. 9 Așa vă place istoria ? 25. Beaumarchais, marele scriitor francez, părintele nemuritorului Figaro 26. Wolfgang Amadeus Mozart, genialul compozitor al secolului al XVIII-lea Regele-sergent. Tatăl lui Frederic al II-lea, Frederic Wilhelm I (1713-1740), era supranumit regele sergent. Singura sa preocupare era aceea de a-și înzestra micul și săracul regat cu cea mai puternică armată din Europa. în consecință, regele avea nevoie de bani. De aceea, a trecut la economii drastice: două treimi dintre servitori au fost concediați; cea mai mare parte a palatelor regale a fost vândută; familia regală locuia în cinci camere modeste, iar regina și fiicele sale trebuiau să spele și să măture singure... Monarhii europeni făceau haz de maniile regelui-sergent, de exemplu, pasiunea pentru soldații de statură uriașă pe care îi angaja de pe întreg continentul pentru a forma garda regală. însă când armata construită de regele-sergent a intrat în acțiune, acei monarhi au plâns amarnic... Tată și fiu. Frederic Wilhelm I își considera fiul, viitorul rege Frederic al II-lea, drept un molatec, din cauza pasiunii sale pentru literatură, artă, muzică, filosofie, care contrastau cu preocupările regelui-sergent, care manifesta un vădit dispreț față de oamenii cu preocupări intelectuale. De aceea, tânărul prinț era veșnic terorizat de violentul său tată. Când prințul Frederic a încercat să fugă într-o țară străină pentru a scăpa de brutalitățile regelui, a fost prins și amenințat cu condamnarea la moarte. Doar intervenția celorlalți monarhi l-a făcut pe regele-sergent să-l ierte pe fiul său. Când a ajuns rege, Frederic al II-lea a uimit lumea prin geniul său militar, fiind considerat unul din marii comandanți ai secolului al XVIII-lea. Regele-sergent ar fi fost mulțumit... O glumă proastă a lui Frederic al II-lea. Voltaire era cunoscut pentru ironia, simțul umorului, replica spontană. într-o perioadă el a fost invitat la curtea unui mare admirator, regele Prusiei, Frederic al II-lea. Când regele, Voltaire și curtenii se aflau la masă, regele i-a trimis vestitului filosof un bilet pe care scria Voltaire este un măgari, ru- gându-l pe destinatar să-l citească cu glas tare. Foarte calm, Voltaire a citit mesajul (ceea ce a provocat râsul curtenilor), dar a adăugat: „Vai, maiestate, dar ați uitat să vă semnați: Frederic al II-lea!” Imediat curtenii au încetat să mai râdă... Teatru și operă. Faimoasele piese de teatru ale lui Beaumarchais Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro au constituit punctul de poi Hre a două dintre cele mai cunoscute capodopere ale teatrului liric astfel, marele compozitor austriac W.A. Mozart (1756-1791) a cor ipus opera Nunta lui Figaro (1786), în timp ce italianul Gioacchino Ro sini (1792-1868) este autorul operei Bărbierul din Sevilla (1816). Jn domn învățat. Despre Constantin Mavrocordat un con- ten poran scria: „Acest domn este... foarte erudit, petrecându-și toaie orele libere din zi și o mare parte din noapte în lectură continuă, iubitor de literați...; el posedă mai multe limbi: greaca vulgară, greaca literară, turca, latina, italiana, franceza, moldoveana și valaha, acestea din urmă fiind de fapt, una și aceeași limbă.” 10 STATUL Șl POLITICA Organizarea statelor moderne (I) Războiul civil. în Anglia, instituția monarhică era puternică, însă puterea sa era limitată de Parlament, de care regele se folosea în alcătuirea legilor și stabilirea impozitelor. Tensiuni între rege și Parlament au izbucnit în timpul domniei lui lacob I (1603-1625) în ceea ce privește taxele fixate de rege. încercările regelui Carol I (1625-1649), (1) de a colecta fonduri, fără aprobarea Parlamentului, a condus la redactarea de către acesta a Petiției dreptului (1628), care stabilea că este ilegală impunerea de taxe fără aprobarea Parla- mentului (8). Un alt motiv de conflict l-a constituit politica religioasă a regelui. Acesta era anglican și avea simpatii pentru catolicism, în timp ce membrii Parlamentului erau în cea mai mare parte puritani. Datorită rezistenței Parlamentului, Carol I l-a dizolvat (1629), gu- vernând fără ajutorul acestuia. Situația financiară dificilă a regelui l-a obligat pe acesta să convoace din nou Parlamentul în 1640. Acesta a adoptat Actul Trienal, prin care se garanta convocarea Parlamen- tului cel puțin o dată la trei ani. De asemenea, Parlamentul a pus sub acuzare pe principalul ministru al regelui care a fost condamnat și executat. Au fost declarate ilegale taxele și impozitele fixate anterior de rege fără aprobarea Parlamentului. Regele a încercat să-i aresteze pe șefii opoziției, dar, eșuând, a fugit din Londra, ceea ce a declanșat războiul civil (1642-1649). De partea Parlamentului, se situau burghezia, noua nobilime și orașele (10). Regele a primit sprijin din partea nobilimii și a Bisericii anglicane (10). în faza de început a războiului, armata regelui a obținut succese. Victoria finală a aparținut Parlamentului; un rol decisiv în înfrângerea regelui l-a avut Oliver Cromwell (2,11), depu- tat în Camera Comunelor, care a organizat pe baze noi armata Parla- mentului (cunoscută de aceea sub numele de Noua Armată), (9). Fiind considerat vinovat de trădare, de distrugerile provocate de războiul civil și pentru pierderile de vieți omenești (12), Carol I a fost judecat de Parlament și executat (ianuarie 1649). Republica. După moartea regelui, Anglia a devenit republică. Personalitatea care a dominat viața politică a fost cea a lui Oliver Cromwell. Acesta a condus campaniile din Scoția și Irlanda care au readus aceste țări sub stăpânirea Angliei. Permanentele dispute dintre învingătorii din războiul civil au provocat o stare de insta- bilitate politică. în aceste condiții, Cromwell a dizolvat Parlamentul și a impus o dictatură militară (Protectoratul, 1653). Până în 1658, Cromwell a condus țara în calitate de Lord Protector. După moartea sa, a fost readusă la tron dinastia Stuarților, prin intermediul lui Carol al II-lea (1660-1685), fiul regelui detronat. 1. Carol I la vânătoare, tablou al pictorului flamand Antoon van Dyck (1599-1642). Van Dyck este unul dintre cei mai talentați pictori ai epocii sale, care redă, în tabloul său, atmosfera de nepăsare de la Curtea Angliei, care contrasta cu nemulțumirile poporului. Perspective multiple asupra Războiului civil. Interpretarea Whig standard consideră că originile con- flictului sunt date de Reforma adoptată în Anglia în secolul XVI. Aceasta încuraja aspirația spre libertate individuală, în contrast cu dorința Stuarților de a domni în mod absolutist, ceea ce a condus la războiul între Parlament și rege. Interpretarea marxistă arată că în Anglia s-a dezvoltat economia de tip capitalist, a cărei promotor a fost burghezia, repre- zentată în Camera Comunelor din Parla- ment. Monarhia era apărătoarea privile- giilor nobilimii, catolică sau anglicană. Burghezia a luat puterea în urma războiului civil, sprijinită ideologic de confesiunea puritană. 11 2. Oliver Cromwell (1599-1658) a fost o mare personalitatea istoriei Angliei. Depu- tat în Camera Comunelor, el s-a remarcat prin calitățile militare ca organizator al unui corp de cavalerie (Coastele de Fier), care a devenit nucleul Noii Armate. Aceasta a învins armata regelui în bătălii faimoase în istoria Angliei la Marston-Moor (1644), Naseby (1645) și Preston (1648). în 1650- 1651 a impus dominația Angliei asupra Scoției și Irlandei. Cruzimile săvârșite în Irlanda l-au făcut odios în ochii irlan- dezilor. în 1651, prin adoptarea Actului de Navigație, care intezicea importul în Anglia a mărfurilor care nu erau aduse pe nave engleze, s-a deschis seria războaielor navale cu Olanda, în urma cărora Anglia a devenit cea mai mare putere maritimă și comercială a lumii. A condus Anglia în calitate de Lord Protector (1653-1658). 3. încoronarea lui Wilhelm și a reginei Maria Restaurația. Deși noul rege a promis că va amnistia pe adversarii fostului monarh în războiul civil, s-a răzbunat pe cei ce hotărâseră moartea lui Carol I. Un alt motiv de tensiune între rege și Parlament, l-a constituit problema succesiunii la tron. Carol al II-lea l-a desem- nat urmaș la tron pe fratele său, lacob (viitorul lacob al II-lea), duce de York. Ducele de York era catolic convins, ceea ce nemulțumea pe cea mai mare parte a membrilor Parlamentului. Partizanii ducelui de York au alcătuit gruparea iacobiților (tory), iar adversarii săi pe cea a wAzg-ilor. Cele două grupări au reprezentat nucleele viitoarelor partide politice modeme. în timpul domniei lui Carol al II-lea, Par- lamentul a adoptat Habeas Corpus Act (1679), un document funda- mental care stabilea că nici o persoană nu putea fi arestată sau deținută mai mult de 24 de ore fără o hotărâre judecătorească. Acest fapt constituia un moment de mare importanță în formarea statului modem în Anglia, întrucât se stabilea un nou raport între cetățeni și putere. Următorul rege, lacob al II-lea (1685-1688), a luat măsuri prin care dorea să restabilească puterea monarhiei știrbită în urma războiului civil. Pentru a împiedica un nou conflict distrugător, tory-ii au încheiat o înțelegere cu whig-ii, în urma căreia lacob al II- lea a fost detronat, fiind adus rege Wilhelm de Orania, conducătorul Olandei și ginerele fostului rege. Acesta a domnit sub numele de William al III-lea (1689-1702), (3). Acest eveniment din istoria Angliei este cunoscut sub numele de Revoluția glorioasă (13). Regimul parlamentar. în 1689 era adoptată Declarația dreptu- rilor (14), conform căreia regele nu putea să suspende legile, să fi- xeze impozite și să întrețină o armată permanentă fără aprobarea Par- lamentului, care urma să fie convocat la intervale regulate. Printr-un document din 1694 (Triennal Act) s-a stabilit că Parlamentul va fi ales în mod periodic. Act ofSettlement hotăra că regele trebuie să fie protestant, că miniștrii sunt răspunzători de măsurile luate de rege și că judecătorii sunt inamovibili. Prin aceste documente, se stabilea supremația puterii Parlamentului asupra celei a monarhului și s-au pus bazele sistemului politic modem în Anglia. Teoretic, regele dis- punea de puteri extinse (executive, legislative și judecătorești)', în realitate monarhul „domnește, dar nu guvernează”, întrucât el își deleagă atribuțiile unor instituții care reprezintă cele trei puteri în stat: astfel, Parlamentul exercita puterea legislativă, guvernul sau cabinetul (condus de primul ministru) puterea executivă, iar organele judecătorești/ra/erea judecătorească. în secolul al XVIII- lea, s-a consolidat sistemul de partide politice (tory-ii, viitorii conservatori și whig-ii, viitorii liberali), care alternează la guvernare în funcție de rezultatul alegerilor. Astfel, în Anglia a apărut sistemul monarhiei constituționale. Acest mod de organizare a statului a permis Angliei să devină cea mai mare putere economică (aici a fost inițiată revoluția industrială), maritimă și colonială a lumii. Din acest motiv, forma de organizare statală a Angliei a constituit un model și pentru celelalte state și funcționează, cu anumite modificări, și în zilele noastre. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei s-a realizat prin uniunea dintre Anglia și Scoția (1707), iar în 1801 prin uniunea dintre Marea Britanie și Irlanda. 12 Constituirea Statelor Unite ale Americii Pe coasta estică a Americii de Nord, au luat naștere 13 colonii (1607-1733). Coloniștii proveneau, în general, dintre oamenii săraci care încercau ca în Lumea Nouă să ducă o viață mai bună. Unii dintre ei erau persecutați religios de către Stuarți și doreau să-și exercite liber cultul. Majoritatea populației era alcătuită din englezi, și într-un număr mai mic și din olandezi, irlandezi, francezi, suedezi, germani etc. La nord de coloniile engleze, francezii au întemeiat colonia Canada, pe valea fluviului Sf. Laurențiu. Coloniștii s-au așezat pe pământurile fertile aparținând amerindienilor (numiți piei roșii sau indieni). în fața superiorității economice și militare (15) a albilor, rezistența dârză a băștinașilor a fost înfrântă. Cea mai mare parte a lor a pierit datorită războaielor, epidemiilor aduse de europeni, distrugerii surselor de hrană (16) etc. Dezvoltarea economică a coloniilor a fost în general rapidă datorită uriașelor bogății naturale (minerale, lemn, teren fertil propice agriculturii), dar și datorită mentalităților capitaliste aduse de coloniști din Anglia. Coloniile din nord (care alcătuiau Noua Anglie) au progresat mai rapid: aici au apărut șantiere navale, manufacturi, ferme, s-au deschis mine, s-a dezvoltat pescuitul. Aceste colonii au ajuns să concureze chiar metropola, Anglia. Coloniile din sud aveau o economie bazată pe munca sclavilor negri (17) pe plantațiile de orez și tutun. Orașele au înflorit, cele mai mari centre urbane fiind Philadelphia, New York, Boston. Aici a apărut o burghezie bogată alcătuită în special din negustori. Progrese au fost făcute și pe planul culturii și al educației. Ideile înaintate din Europa, cele ale iluminiștilor, erau cunoscute în cercurile intelectuale (4). Coloniile erau conduse de guvernatori, reprezentanții regelui Angliei, și de Adunări legislative alese de locuitori și care constituiau organele de autoguvernare ale acestora. Principalele atribuții ale Adunărilor erau de a vota proiecte de legi și de a stabili impozitele. Un mare război împotriva francezilor și indienilor a fost declanșat în 1754. în 1763, războiul s-a încheiat cu victoria englezilor, iar Canada a fost alipită imperiului colonial britanic. După terminarea războiului, Anglia trecea prin mari dificultăți financiare. Conducătorii de la Londra au găsit soluția de ieșire din criză prin impunerea de taxe și impozite asupra coloniilor nord- americane. Aceste intenții ale guvernului englez, care stânjeneau activitatea economică a coloniilor, au fost resimțite de americani ca încălcări ale drepturilor lor cetățenești. Acest fapt a impus o apropiere din ce în ce mai mare între locuitorii coloniilor care, legați prin interese economice și prin cultură, au început să se nu se mai simtă englezi, ci americani. De aceea, a izbucnit revoluția americană, care a îmbrăcat forma unui război de independență împotriva stăpânirii engleze. Chiar dacă majoritatea locuitorilor erau de partea independenței, o parte, dintre cei legați din punct de vedere economic de Anglia, erau loiali Coroanei. Din acest motiv, războiul de independență a fost perceput de mulți americani drept un război civil care a dezbinat oameni având același sânge și vorbind aceeași limbă. 4. Benjamin Franklin (1706-1790) a fost o mare personalitate a Epocii Luminilor (fizician, publicist și om politic). A redactat Declarația de Independență alături de Thomas Jefferson și John Adams. Afost trimis la Paris, unde a obținut sprijinul Franței pentru cauza americană. în domeniul fizicii este inventatorul paratrăsnetului (1753). 5. Semnarea Declarației de Independență, tablou de pictorul american John Trumbull 13 6. Locuitorii New York-ului doboară statuia regelui George al lll-lea, din care vor fi făcute gloanțe pentru armata coloniilor. 7. George Washington (1732-1799) a fost comandantul armatei americane în timpul războiului împotriva Angliei, devenind erou al independenței Americii. A fost primul președinte al Statelor Unite, îndeplinind două mandate (1789-1797). în mesajul pe care l-a dat publicității în momentul retragerii din viața publică a scris că poporul american „trebuie să dea lumii întregi un exemplu... dovedindu-se călăuzit în mod constant de noțiunea de dreptate.” în 1773, englezii au încercat să instituie monopolul pe comerțul cu ceai din colonii, ceea ce a provocat reacția coloniștilor speriați că astfel de măsuri se pot extinde și asupra altor mărfuri. în consecință, în portul Boston, o încărcătură de ceai a fost aruncată în mare de către locuitori ai orașului deghizați în indieni („Sărbătoarea ceaiului de la Boston”). Drept răspuns, Parlamentul englez a votat „legile inadmi- sibile”, prin care se încerca reprimarea mișcării de la Boston. însă, în 1774, la Philadelphia s-a reunit Primul Congres Continental format din reprezentanții coloniilor și care a declarat nule „legile inadmi- sibile”. A fost adoptată o Declarație a drepturilor prin care se recuno- ștea dreptul Parlamentului de a decide în problemele generale ale Imperiului britanic, dar se negau competențele acestuia în ceea ce privește afacerile interne ale coloniilor. în 1775, aveau loc primele ciocniri armate între englezi și ame- ricani. Congresul l-a numit pe George Washington (7) comandant al armatei coloniilor. Declarația de Independență. Congresul a făcut încercări de a se ajunge la o înțelegere cu englezii, respinse de regele George al lll-lea (6, 19). în aceste condiții (18), Congresul a adoptat la 4 iulie 1776 Declarația de Independență (5). Declarația cuprinde ideea că regele Angliei a încălcat pactul social care este guvernarea și care trebuia să asigure apărarea drepturilor cetățenilor. Acestea sunt dreptul la viață, libertatea și năzuința spre fericire. întrucât regele a încălcat înțe- legerea cu cei guvernați, este datoria poporului să înlăture o cârmuire devenită tiranică (20). Un timp, armata condusă de Washington a fost în dificultate. După un șir de lupte cu sorți schimbători de izbândă, americanii au obținut o mare victorie la Saratoga (1777). Acest fapt a convins Franța, care dorea să-și recupereze teritoriile pierdute în fața englezilor, să semneze în 1778 un tratat de alianță cu coloniile. în războiul împotriva Angliei au intrat și Spania și Olanda. Francezii au trimis puternice întăriri. Trupele franco-americane au obținut o victorie decisivă în 1781 la Yorktown. Războiul a mai continuat câtva timp pe mări și oceane, până în 1783. Prin pacea semnată la Paris, Anglia recunoștea independența coloniilor. Constituția SUA. Constituția noului stat a fost adoptată în 1787 (21, 22). Constituția marca existența primei republici federale din istorie: Statele Unite ale Americii. O caracteristică a constituției americane este că principiul separației puterilor în stat este foarte clar explicitat. Atribuțiile fiecărei puteri erau definite cu maximă clari- tate. Puterea legislativă urma să fie exercitată de Congres, alcătuit din două camere: Camera Reprezentaților și Senatul. Congresul vota legile, stabilea taxele, bătea monedă, declara război etc. Puterea executivă era atribuită unui președinte ales pe patru ani. Acesta beneficia de largi competențe: era comandantul suprem al armatei, încheia tratate, numea ambasadori, informa națiunea americană des- pre starea Uniunii etc. întâiul președinte a fost George Washington, care a îndeolinit două mandate (1789-1797). Puterea judecătorească era încredințată Curții Supreme de Justiție. Constituția asigura echili- brul între cele trei puteri în stat, în așa fel încât era imposibil ca una să le domine pe celelate. Guvernele statelor păstrau atribuții largi, dar recunoșteau autoritatea organelor federale în ceea ce privește politica externă, apărarea, legislația considerată de interes general. 14 8. „Lorzii ecleziastici și mireni și Comunele, întruniți în parlament, aduc la cunoștință cu toată smerenia suveranului și stăpânului nostru, regele, că printr-un statut întocmit sub domnia lui Eduard I... s-a declarat și statornicit că regele și moștenitorii săi nu vor impune, nici nu vor încasa tallia [impozit] sau ajutoare în acest regat fără consimțământul arhiepiscopilor, episcopilor, comiților, baronilor, cavalerilor, burghezilor și altor oameni liberi din comunele orașului.” (Petiția dreptului, 7 iunie 1628) 9. „îmi place mai mult un căpitan prost îmbrăcat în haină de aba care știe pentru ce se luptă și iubește ceea ce cunoaște, decât ceea ce voi numiți un genti- lom și care nu-i bun de nimic altceva. Stimez un gentilom care este într-adevăr așa. Se poate ca pe unii să-i supere când văd oamenii simpli făcuți căpi- tani de cavalerie. Dar văzând că era nevoie să mear- gă treaba înainte, mai bine oameni simpli decât deloc.” (Oliver Cromwell, august 1643) 10. „O mare parte din cavaleri și gentilomi... s-au alăturat regelui... Și mulți dintre aceia care locuiau pe moșiile gentilomilor acestora și de asemenea mulți dintre cei mai săraci, pe care ceilalți îi numeau «pros- timea», i-au urmat pe nobili și au fost de partea rege- lui. De partea Parlamentului erau (în afara lor înșile) unii dintre micii nobili din mai toate comitatele și cei mai mulți neguțători și fermieri, împreună cu cei din clasa mijlocie, cu osebire în breslele și orașele unde postăvăriile și altele asemenea erau mai importante... Dacă vă întrebați care este motivul, întrebați-vă și de ce în Franța nu nobilimea, și nici cerșetorii, ci neguță- torii și cei din pătura de mijloc sunt protestanți.” (Richard Baxter, ministru puritan) 11. „Și-a însușit mai întâi stăpânirea de sine/ și asupra sa a dobândit cele mai meritorii victorii,/ astfel că, din prima zi când a început lupta împotriva/ dușmanului din afară, era deprins cu armele/ și cu desăvârșire antrenat în ostenelile / și cerințele războiului.” (Marele poet englez John Milton despre Oliver Cromwell) 12. „Este de datoria noastră ca, în cazul când Dumnezeu ne va aduce vreodată din nou pacea, să-l tragem la răspundere pe omul acela crâncen, care este Carol Stuart, pentru sângele pe care l-a vărsat și pentru răul pe care l-a făcut în cea mai mare măsură posibilă. (Rezoluția Noii Armate, aprilie 1648). 13. „Pentru multe generații viitoare, revoluția din 1688-1689 a fost numită de strămoșii noștri «glorioa- sa revoluție». Gloria ei nu a constat în vreo faptă de arme, în vreun act excepțional de eroism din partea englezilor... Adevărata glorie a revoluției britanice stă în faptul că a fost făcută fără vărsare de sânge, fără război civil, fără masacre sau proscripții și, mai presus de toate, că s-a ajuns la o reglementare prin consim- țământ mutual a diferendelor religioase și politice, care despărțiseră atât de multă vreme și atât de cum- plit oamenii și partidele. Reglementarea constituțio- nală din 1689 a rezistat încercării timpului.” (Istoricul englez G.M. Trevelyan, Istoria ilustrată a Angliei) 14. „Lorzii spirituali și temporali și Comunele... declară înainte de toate... pentru apărarea vechilor lor drepturi și libertăți: 1. Că pretinsa putere a autorității regale de a suspenda legile sau aplicarea legilor fără consimțământul Parlamentului este ilegală... 4. Că orice impozitare bănească făcută în beneficiul Co- roanei, fără consimțământul Parlamentului, indiferent de durată și de modul în care va fi percepută, dacă nu este consfințită de Parlament este ilegală... 6. Că ridi- carea și întreținerea unei armate în regat, pe timp de pace, fără consimțământul Parlamentului este contra- ră legii... 8. Că alegerile membrilor Parlamentului tre- buie să fie libere... 13. Că, în sfârșit, pentru a repara toate aceste prejudicii și pentru a îmbunătăți, întări și urmări legile, Parlamentul va trebui convocat cu regularitate.” (Declarația drepturilor, 1689) 15. „[Indienii] tăiau copacii cu ajutorul uneltelor de piatră, îi clădeau unii peste alții și apoi îi legau solid cu funii făcute din coajă și cu crengi ...Construiau astfel un ocol mare în formă inelară cu o intrare nu prea largă. De obicei, pentru a aduna și goni bizonii, ei dădeau foc la căpițe de fân ... Când începea să se vadă ocolul, tinerii vânători, de regulă, începeau să gonească turma tot mai repede până când ea nime- rea într-un spațiu împrejmuit cu sulițe, unde era așteptată de un indian iute de picior cu o piele de bizon pe cap ... Văzând bizonii apropiindu-se, el începea să se îndrepte lent spre ocol ...Când bizonii erau în ocol, indianul care îi condusese sărea peste zaplaz sau se strecura printr-o deschizătură special făcută. Bizonii în dezordine, istoviți de goană, se mișcau în interiorul ocolului... După ce bizonii fuseseră prinși, pe lângă ocol se adunau bărbații cu arcuri și săgeți. Fiecare săgeată avea semnul proprietarului ei. Săgețile zburau până când nu mai rămânea în viață nici un bizon.” (Relatare a unui negustor de blănuri) 16. „Un indian care ar fi tot atât de rău ca oamenii albi nu ar putea trăi în națiunea noastră; el ar fi trimis la moarte și dat hrană lupilor. Oamenii albi sunt răi învățători; ei poartă minciuna în privire și se îndeletni- cesc cu acțiuni mincinoase; ei îi zâmbesc în fața bietului indian ca să-l trădeze; ei îi strâng mâna ca să-i câștige încrederea, ca să îl înșele și să distrugă femeile noastre. Noi le-am spus să ne lase în pace și să se țină departe de noi; dar ei au venit după noi, au înconjurat cărările noastre și s-au strecurat între noi ca șarpele. Ne-au otrăvit atingându-se de noi. “ (Cuvântarea de supunere a unui șef indian, 1832) 15 17. „15 V 1709 Doamna Byrd a biciuit doica. 3 IX 1709 Am bătut pe Yudin [un copil]. 16 IX 1709 Am bătut pe Anama. 22 VII11710 Am avut o discuție lungă cu micuța Yudin și am bătut-o cam prea tare și apoi mi-a părut rău. 22 11711 Un sclav s-a prefăcut că e bolnav ... Am pus un fier înroșit pe acel loc unde spunea că-l doare, și i-am pus și un căluș în gură. 1 V Am poruncit să fie strașnic biciuit Patt... 4 V Am simțit indispoziție și oboseală după biciurea lui Patt... 20 V Am poruncit să fie biciuiți câțiva oameni...” (Din jurnalul secret al lui William Byrd, mare plantator din Virginia) 18. „Flota și armata sunt trimise aici pentru a ne pune lanțurile de mult pregătite pentru noi de guver- nul britanic. Cu ce ne vom lupta împotriva dușmanilor noștri? Le vom expune un șir de argumente ce vor face dovada dreptății cauzei noastre? Dar, domnilor, iată că au trecut de acum zece ani cu aceste dispute dialectice ... Dacă dorim să fim liberi, dacă vroim să menținem neatinse acele drepturi de neprețuit, pe care le-am apărat timp îndelungat de atentatele guvernului Angliei, dacă nu dorim asemenea lașilor mârșavi să încetăm acum lupta nobilă pe care o ducem de atât de multă vreme ... trebuie să luptăm! ... Acum nu ne-a mai rămas altceva de făcut să luăm armele și să hotărâm litigiul pe câmpul de luptă ... Războiul de fapt a început. Vijelia ce vine, adusă din Nord, va aduce poate în auzul dumneavoastră zornăitul armelor încrucișate. Frații noștri au pornit în campanie. De ce stăm noi aici în trândăvie? Ce doresc acești oameni despre pace? Oare viața este atât de scumpă și pacea atât de dulce, încât trebuie să le cumpărăm chiar cu prețul cătușelor și al sclaviei? ... Nu știu cum gândesc alții, în ceea ce mă privește nu-mi voi cruța viața pentru cauza libertății... Dați-mi libertatea, ori moartea!” (Patrick Henry, 23 martie 1775) 19. „Puterea regească a fost cea mai dibace năs- cocire a diavolului... Noi am întărit și mai mult relele monarhiei, prin aceea că am făcut-o ereditară ... Ce altceva are regele de făcut decât să se ducă la răz- boaie și să distribuie slujbe? Și pentru asta primește anual opt sute de mii de lire sterline și mai e și divini- zat ... Un singur om cinstit este mai valoros decât toți ticăloșii încoronați de pe pământ... Este ceva absurd de presupus ca un continent să poată fi cârmuit veșnic de o insulă... Nici Anglia și nici chiar Europa nu este în stare să subjuge America, dacă America nu se va lăsa însăși subjugată din cauza încetinelii și timidității acțiunilor.” (Thomas Paine, Bunul simț) 20. „Considerăm ca adevăruri de la sine înțelese faptul că toți oamenii sunt egali prin naștere, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite drepturi inalie- nabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la a năzui spre Fericire. Că, pentru a-și asigura aceste drepturi, oamenii instituie Guverne care își derivă puterile lor drepte din consimțământul celor guvernați. Că ori de câte ori o Formă de Guver- nare devine primejdioasă pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie o nouă Guvernare, întemeind-o pe acele principii și organizând-o în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai potrivite ca să garanteze Siguranța și Fericirea acestui popor... Dar atunci când un șir lung de abuzuri și de uzurpațiuni, urmărind invariabil același Scop, demons- trează intenția de a supune Poporul unui despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să-și asigure noi Garanți ai securității sale viitoare. Astfel au stat lucrurile și cu suferința răbdătoare a acestor Colonii, și tot astfel este acum și nevoia ce le silește să schimbe vechile lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultragii și uzurpări, având, toate, ca scop direct, întronarea unei Tiranii absolute asupra acestor State... Așadar, Noi, Reprezentanții Statelor Unite ale Americii, întruniți în Congres General... declarăm și proclamăm în mod solemn și public că aceste Colonii Unite sunt și trebuie să fie de drept state libere și independente... “ (Declarația de Independență, 4 iulie 1776) 21. „Noi Poporul Statelor Unite, în vederea unei Uniuni mai desăvârșite, instaurării Dreptății, asigurării Liniștii interne, înzestrării pentru apărarea obștii, susținerii Prosperității generale și păstrării Darurilor binecuvântate ale Libertății pentru noi înșine și pentru Urmașii noștri, decretăm și promulgăm această Cons- tituție pentru Statele Unite ale Americii... Toate Pute- rile legislative garantate prin această Constituție vor fi încredințate unui Congres al Statelor Unite, care va fi alcătuit dintr-un Senat și o Cameră a Reprezentanților ... Puterea Executivă va fi exercitată de către un Președinte al Statelor Unite ale Americii. El își men- ține Funcția pe un Termen de patru ani... Puterea judecătorească a Statelor Unite va fi exercitată de o Curte Supremă și de Curți inferioare instituite și stabi- lite din când în când de către Congres. Judecătorii, atât cei de la Curtea Supremă, cât și de la Curțile inferioare, își vor păstra Posturile atâta timp cât vor avea o Conduită corespunzătoare...” (Constituția Statelor Unite ale Americii, 1787) 22. „Congresul nu va elabora nici o lege care să declare o anumită religie ca oficială sau să interzică practicarea liberă a vreunei religii; sau care să reducă libertatea cuvântului sau a presei; sau dreptul poporu- lui la întrunire pașnică sau la a adresa Guvernului petiții solicitând repararea nedreptăților.” (Amendamentul I al Constituției SUA) 16 Formare de competen t 1. „Execuția regelui Carol I a reprezentat un eveniment fără precedent în Europa, înainte de Revoluția franceză din 1789. Nu era un lucru neobișnuit ca monarhii necorespunzători să fie debarcați, sau chiar asasinați, dar aducerea unui uns al lui Dumnezeu în fața instanței, condamnarea lui la moarte și justificarea acestor acte în numele poporului nu se mai văzuseră până atunci.” (Angela Ander- son, Războaiele civile 1640-1649). în Parlamentul englez, iată care a fost atitudinea față de execuție: 71 au sprijinit procesul și execuția; 83 au acceptat evenimentele; 86 s-au abținut și nu au mai participat la lucrările Parlamentului pentru a se disocia de execuția regelui; 186 au fost excluși din Parlament de armată pentru că erau favorabili unui acord cu regele; 45 au fost închiși de armată, pentru că erau cei mai activi partizani ai unui acord cu regele. Utilizați textul de mai sus și sursa (12) și răspundeți la întrebarea: în care grup al Parlamen- tului v-ați fi situat? Argumentați răspunsul (1.2) 2. Utilizând sursa (9), descoperiți un motiv al victoriei armatei Parlamentului în războiul civil. (5.1) 3. Examinând sursa (13) răspundeți la întrebarea: Din ce motiv detronarea lui lacob al ll-lea a fost numită Revoluția glorioasă? (5.1) 4. Examinați textul de mai jos: „El [regele Angliei] a dus un război necruțător împotriva a însăși naturii umane, încălcând drepturile cele mai sacre de viață și libertate în ființa unui popor aflat la mari depărtări și care și care nu i-a pricinuit nici un rău, capturându-l și ducându-l în robie la celălalt capăt al globului, și adesea prăpădindu-se de groaznică moarte în timpul transportului într-acolo. Acest război pirateresc, reprobat chiar de statele barbare, este războiul regelui creștin al Marii Britanii, care s-a hotărât să mențină negoțul în care oamenii sunt cumpărați și vânduți." (Pasaj scos din varianta finală a Declarației de Indepen- dență) Din ce motiv acest pasaj a fost scos din forma finală a Declarației de Independență? (2.5) 5. Studiați sursa (20). Ce mișcare culturală a promovat principiile întâlnite în Declarația de Independență? (5.3) 6. Constituția SUA este în vigoare de peste 200 de ani. în ultimii 150 de ani, în România au funcționat circa 10 legi funda- mentale. Cum se poate înțelege prezentul în lumina acestei comparații (2.8)? Dicționar Anglicanism - religie de stat a Angliei, formă de protestantism, introdusă în secolul al XVI-lea de Henric al Vlll-lea. Păstrează multe elemente ale cultului catolic (de exemplu ierarhia), ceea ce nemulțumea pe adepții altor confesiuni protestante (în special pe puritani). Puritanism - grupare protestantă engleză, ai cărei adepți doreau „purificarea” Bisericii engleze de toate influențele catolice. Puritanii duceau o viață caracterizată prin respectarea strictă a preceptelor religioase și morale. Istorie și Internet Despre evenimentele revoluționare din Anglia în secolul XVII, utilizați adresa: www.fsmitha.com/h3/h25-lib.html Despre Revoluția americană: www.fsmitha.com/h3/h32-rv.htm#s2 23. Parlamentul englez a luat naștere în 1265, ca urmare a adoptării docu- mentului Magna Charta Libertatum în 1215. Inițial, Parlamentul a fost o adu- nare a stărilor din care făceau parte reprezentanții clerului înalt și cei ai nobi- limii (Camera Lorzilor) și cei ai orașelor (Camera Comunelor). Treptat, Parla- mentul englez s-a transformat într-un organ legislativ modern, bicameral. Această evoluție a fost definitivată de evenimentele din secolele XVII și XVIII, care au condus la apariția primului stat modern din istoria lumii. 24. Camera Comunelor în 1793 17 STATUL Șl POLITICA IDa Organizarea statelor moderne (II) 1. Cele trei stări. Identificați cărei stări aparține fiecare personaj. 2. Luarea Bastiliei, un moment de seamă al Revoluției franceze 3. Țăranii au început să incendieze și să jefuiască castelele nobililor. Din acest motiv în rândurile nobilimii s-a declanșat Marea Teamă, numeroși nobili părăsind Franța. Criza Vechiului Regim. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Vechiul Regim a intrat în Franța într-o criză puternică. Societatea Vechiului Regim se caracteriza prin împărțirea ei în cele trei stări sociale: clerul (starea I), nobilimea (starea a Il-a) și starea a IlI-a (1). Aceasta din urmă era formată din burghezie, lucrătorii de la orașe și din țărani (aceștia din urmă alcătuind cea mai mare parte a populației țării). Clerul și nobilimea erau stări privilegiate: membrii lor erau scutiți de plata impozitelor, ocupau cele mai importante funcții în stat și în armată, deși nu reprezentau decât o minoritate din totalul populației Franței. Privilegiile clerului și nobilimii reprezentau o frână în calea activităților economice ale burgheziei din domeniul industriei și comerțului, ceea ce provoca revolta acesteia. Burghezia dorea să joace un rol mai important în conducerea statului, pentru a-și promova interesele după modelul oferit de Anglia. Țărănimea și muncitorii de la orașe erau nemulțumiți de condițiile de viață precare. Unii ani cu recolte slabe, creșterea prețurilor, o serie de obligații feudale care se mențineau în lumea satelor (deși cea mai mare parte a țărănimii franceze era eliberată de șerbie) au sporit aceste nemul- țumiri. La toate acestea s-a adăugat o criză financiară atât de puternică, încât statul francez era în pragul falimentului. Pentru a scoate țara din impas, regele Ludovic al XVI-lea a hotărât con- vocarea Adunărilor Stărilor Generale (1789). Revoluția moderată. Regele, însă, considera că rolul Adunării Stărilor Generale este acela de a identifica noi surse de venit și de a aproba noi impozite, fără a pune în discuție prerogativele regale. în fața acestei atitudini, reprezentanții stării a treia (17) s-au constituit într-o Adunare Națională (17 iunie 1789) și apoi în Adunare Națio- nală Constituantă. întrucât regele amenința dizolvarea Adunării, populația Parisului a cucerit și a demolat fortăreața Bastilia, simbol al arbitrariului și absolutismului regal (14 iulie 1789), (2). în provincie, țăranii au inițiat acțiuni, uneori violente, îndreptate împotriva cle- rului și nobilimii (3). Adunarea Națională a decretat abolirea privile- giilor feudale (4 august 1789) și a adoptat Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (26 august 1789), prin care se stipula faptul că dreptul de a guverna aparține poporului, și nu regelui (18). Hotărârile din august ale Adunării au constituit actul de deces al Vechiului Regim în Franța. în noiembrie au fost confiscate averile clerului, care a fost subordonat statului (iulie 1790). Organizarea Franței modeme a fost desăvârșită de constituția adoptată în septem- brie 1791. Constituția instituia principiul suveranității poporului și pe acela al separării puterilor în stat: puterea legislativă era exercitată de o adunare legislativă unicamerală, cea executivă aparținea regelui, în acest mod se punea capăt monarhiei absolute. 18 Declanșarea revoluției a trezit interesul oamenilor pentru dezbaterile politice. Acestea aveau loc în cluburi, dintre care cel mai radical era cel al iacobinilor condus de personalități ca Robespierre (5), Danton (4), Marat, Saint-Just etc. Un alt club era cel al girondinilor, cu vederi mai moderate, care susțineau federalizarea Franței. Prin declarația de război adresată Austriei (aprilie 1792), a izbucnit conflictul cu monarhii feudali ai Europei, care vedeau în Revoluția franceză un pericol pentru propria lor stăpânire absolută. Armatele austriece și prusiene au invadat teritoriul Franței (19). Franța a fost salvată de invazia străină în urma victoriei de la Valmy (20 septembrie 1792). Regele Ludovic al XVI-lea a trădat, întrucât dorea să-și recapete puterea știrbită de Constituția din 1791. Drept urmare, a fost suspendat din funcțiile sale, judecat și condamnat la moarte (20) de noua Adunare reprezentativă, Convenția Națională, Franța fiind proclamată republică (septembrie 1792). Revoluția radicală. Situația Franței revoluționare era foarte dificilă. După executarea regelui (ianuarie 1793), întreaga Europă (în frunte cu Austria, Prusia, Anglia, Spania) s-a coalizat împotriva Franței (22). Armatele străine amenințau teritoriul țării. în regiunea Vandeea din sud-vestul Franței s-a declanșat o puternică revoltă țărănească îndreptată împotriva noului regim politic (27). Țara a fost cuprinsă de o acută criză economică. Iacobinii i-au izgonit pe girondini din Convenție și au preluat întreaga putere în mâna lor (iunie 1793). Iacobinii, în frunte cu Robespierre, au instaurat teroarea revoluționară. Terorii i-au căzut victimă câteva zeci de mii de oameni, majoritatea nenobili (ca de exemplu girondinii). între cei care au fost omorâți în timpul terorii s-au numărat unii dintre cei mai însemnați fruntași iacobini: Danton și Hebert, ajunși rivali ai lui Robbespierre. Iacobinii au ordonat mobilizarea generală (23); au decretat prețuri fixe la majoritatea mărfurilor de strictă necesitate. Au desființat sclavia în colonii. Pământurile nobililor emigranți au fost acordate țăranilor. Astfel s-a desăvârșit revoluția socială, prin distrugerea ultimelor rămășițe ale societății feudale. Iacobinii au introdus sistemul metric și calendarul republican. Religia creștină a fost înlocuită de cultul Ființei Supreme și de cel al Rațiunii. în 1793 iacobinii au alcătuit o nouă constituție (28), prin care cea mai largă democrație era asigurată de introducerea votului universal și de participarea poporului la luarea deciziilor prin intermediul unor plebiscite. Constituția nu a intrat niciodată în vigoare datorită stării de război intern și extern. Armata a fost reorganizată de Lazare Camot. în fruntea ei s-au impus generali tineri, de origine modestă, dar care erau talentați și atașați idealurilor revoluționare: Hoche, Jourdan etc. Beneficiind de superioritate numerică în urma mobilizării generale, armatei i s-a impus tactica atacului la baionetă (24) în sunetele celui mai popular imn al revoluției, La Marseillaise. Trupele revoluționare au eliberat teritoriul național și au ocupat Belgia. In urma victoriei de la Fleurus (vara anului 1794), amenințarea străină a fost înlăturată. Acest fapt a determinat nașterea unei opoziții împotriva lui Robespierre, care dorea să mențină teroarea. El a fost arestat în Convenție în iulie 1794 (în luna Thermidor după calendarul republican) și a fost executat. Beneficiarii acestei lovituri de stat au fost noii îmbogățiți în urma revoluției. 4. George Jacques Danton (1759-1794) a fost un personaj important al Revoluției franceze. Era un orator de un talent excepțional care prin cuvân- tările sale a galvanizat pe francezi pentru apărarea patriei. Acuzat de corupție, a pierit ca urmare a conflictului său cu Robespierre. 5. Maximilien Robespierre (1758-1794) este o personalitate de seamă a istoriei Franței. Era un om de o cinste ireproșabilă, fiind supranumit Incoruptibilul. Țelul lui era să creeze o Republică a Virtuții, o democrație completă. Devenit membru al Comitetului Salvării Publice (organul executiv al statului în perioada dictaturii iacobine) era cea mai influentă personalitate a Republicii, cu puteri aproape dictatoriale. 19 6. Festivitate dedicată Ființei Supreme (20 iunie 1794). Robespierre a fost unul dintre cei ce au încurajat cultul Ființei Supreme. în acțiunea de înlocuire a creștinismului a fost încurajat și cultul Rațiunii, catedrala Notre Dame devenind Templul Rațiunii. Directoratul. Regimul politic al Directoratului a restrâns, prin constituția din 1795 (29), drepturile categoriilor sociale sărace. Directoratul, minat din interior de corupție și venalitate, a obținut pe plan extern succese datorită victoriilor militare realizate în Italia și Egipt de generalul Napoleon Bonaparte. Deteriorându-se situația economică a țării și nivelul de viață al oamenilor (25, 26), accen- tuându-se amenințarea străină, Bonaparte a răsturnat Directoratul prin lovitura de stat din noiembrie 1799. 7. Napoleon Bonaparte în timpul bătăliei de la Arcole (14-17 noiembrie 1796), tablou de Gros. între 1796-1797 Bonaparte a condus una dintre cele mai strălucite campanii din istorie în Italia. La Arcole și-a dovedit o dată în plus calitățile de comandant militar. Imaginea înfățișează momentul în care tânărul comandant a luat steagul pentru a-i încuraja pe soldați! săi care nu puteau lua podul de la Arcole, apărat eroic de soldați! români din regimentul grăniceresc din Năsăud, care lupta în armata austriacă. Consulatul. în urma loviturii de stat din Brumar 1799, Napoleon Bonaparte (7) a preluat întreaga putere și a instaurat o dictatură militară. A fost promulgată o nouă constituție prin care Napoleon a devenit Prim Consul, concentrând toate responsabilitățile de condu- cere și decizie în mâinile sale. Conform constituției, Primul Consul era asistat în cârmuirea statului de către alți doi consuli, care în fapt aveau atribuții mult diminuate. Șeful statului putea numi și destitui guvernele, încheia pace și declara război, iniția proiectele de legi. Acestea erau aprobate de către forul legislativ, format din trei camere. în calitate de Prim Consul, Bonaparte a desfășurat o activitate ex- trem de fecundă, mai ales prin realizarea unui monument al dreptului, cunoscut sub numele de Codul Napoleon, un cod de legi în con- cordanță cu noile realități impuse de victoria Revoluției Franceze. Codul civil francez (Codul Napoleon) garanta proprietatea (9) și respectarea contractelor încheiate între părți liber consimțit, ceea ce constituia expresia juridică a intereselor claselor mijlocii cu activități economice în domeniul industriei și comerțului. Codul Civil (10,11) a fost introdus în țările cucerite de armatele franceze în timpul guvernării lui Napoleon și a constituit un model pentru majoritatea țărilor europene, inclusiv pentru România, unde a fost adoptat, puțin modificat, în 1864. Administrația a devenit mai eficientă, prin eliminarea corupției care domnea în organele statului în timpul Directoratului. S-a rein- trodus ordinea în finanțe, s-au pus capăt hoțiilor și dezordinilor de tot felul din activitatea funcționarilor de stat. Circulația mărfurilor și persoanelor a fost pusă în siguranță prin eliminarea briganzilor, care bântuiseră drumurile Franței. S-a pus capăt mișcării contrarevo- luționare din Vandeea. A fost eliminat în mare măsură șomajul, multe întreprinderi franceze au fost salvate de faliment datorită încurajării industriei naționale de către Bonaparte. Au fost inițiate vaste programe de con- strucții publice: drumuri, canale, poduri etc. Economia franceză a beneficiat și de contribuțiile țărilor cucerite, mai ales în perioada Imperiului (1804-1815). în timpul guvernării napoleoniene, învățământul s-a bucurat de atenție din partea statului, datorită interesului acestuia de a dispune de ftmcționari și ofițeri bine pregătiți și disciplinați. A fost însă neglijat învățământul pentru fete, iar tinerii provenind din categoriile sociale defavorizate aveau șanse mai mici să-și completeze studiile. 20 Bonaparte a încercat să atragă de partea noului regim pe cei mai de seamă oameni ai Franței, indiferent de orientarea lor politică. Pentru aceasta, el a reintrodus cultul religios catolic (30) prin încheierea unui Concordat cu Papa în 1801. Biserica romano-catolică recuno- ștea guvernul francez, care îi numea pe preoți, asimilați cu funcțio- narii de stat și care erau plătiți de acesta. Papalitatea se obliga să nu ridice pretenții asupra bunurilor pierdute de Biserică în timpul Revoluției. Prin Concordatul din 1801, Napoleon obținea controlul statului asupra instituției Bisericii și își sporea influența asupra unor largi categorii ale societății franceze legate prin vechi tradiții de re- ligia catolică. Pentru ca puterea să nu-i fie pusă la îndoială, Bonaparte a instaurat cenzura asupra presei (3 5) și a sporit atribuțiile poliției. în guvernarea sa, Napoleon a moștenit războaiele inițiate de Revoluție. Cea mai amenințătoare forță terestră care punea în primej- die cuceririle teritoriale ale Franței revoluționare era Austria. Aceste cuceriri erau salvate în urma victoriei de la Marengo din 1800. Prin pacea semnată la Luneville în anul 1801, Austria era obligată să re- cunoască pierderea în favoarea Franței a majorității posesiunilor sale italiene. Cu Anglia, cea mai mare putere economică a coaliției, care finanța pe toți adversarii continentali ai Franței, s-a încheiat o pace de compromis la Amiens (1802). Imperiul. în mai 1804, a fost proclamat Imperiul francez (31), Napoleon fiind încoronat împărat în cadrul unei ceremonii la care a participat însuși Papa (2 decembrie 1804). Mulți contemporani au fost dezamăgiți de gestul lui Napoleon, admirat până atunci, întrucât el părea exponentul Revoluției și al idealurilor ei de egalitate între oameni, incompatibile, în viziunea multora, cu instituția monarhică. Imperiul a reprezentat o perioadă de neîncetate războaie (36) purtate de Franța împotriva monarhiilor feudale și Angliei, datorate ambiției și setei de glorie a lui Napoleon, dar și voinței monarhilor de a distruge moștenirea Revoluției, personificată de figura împăra- tului francez, care punea în primejdie puterea lor absolută. De aseme- nea, Anglia se temea de concurența comercială și colonială a Franței, singurul stat care putea pune în discuție superioritatea sa economică. în 1805, s-a reluat războiul cu Austria și Rusia, sprijinite ca de obicei de Anglia, care asigura suportul financiar și maritim al coaliției antifranceze. Armata austriacă a capitulat, grație mobilității extraordinare a trupelor franceze. Pe mare, în schimb, flota franco- spaniolă a suferit o înfrângere decisivă la Trafalgar, din partea flotei engleze comandate de amiralul Nelson. Această victorie asigura englezilor stăpânirea absolută a mărilor, pe care o vor păstra mai mult de un secol. Continuând operațiunile militare terestre, Napoleon a obținut cea mai strălucită victorie a carierei sale militare XaAusterlitz (2 decembrie 1805), (12, 33), învingând trupele austro-ruse. Prin pacea de la Pressburg (Bratislava de astăzi), Austria era obligată să cedeze Franței toate posesiunile de la Marea Adriatică. De asemenea, pierdea supremația în Germania, împăratul Ferdinand renunțând la titlul de împărat al Sfântului Imperiu, în schimbul aceluia de împărat al Austriei. Statele germane aflate sub dominația Franței erau reunite în Confederația Rinului. 8. Semnarea Concordatului cu Papa (15 iulie 1801). Documentul a fost semnat, din partea Franței, de fratele Primului Consul, Joseph Bonaparte. 9. „Proprietatea este dreptul de a folosi și de a dispune de un lucru în chipul cel mai absolut, cu condiția să nu i se dea o întrebuințare oprită de legi sau regulamente.” (Codul Civil) 10. „Numele lui Bonaparte ar trebui să rămână posterității chiar dacă i-am datora numai Codul Civil.” (Lazare Carnot) 11. „Adevărata mea glorie nu constă în a fi câștigat 40 de bătălii; Waterloo va șterge amintirea atâtor biruințe. Ceea ce va trăi veșnic este Codul meu Civil” (Napoleon la Sfânta Elena) 12. Bătălia de ia Austeriitz (2 decembrie 1804) a fost cea mai strălucită victorie a lui Napoleon. I s-a spus Bătălia celor trei împărați. 13. Napoleon, împărat al Francezilor, pictură de J. A. Ingres, 1806. Observați atitudinea împăratului. Ce fel de imagine este aceasta? 14. Retragerea Marii Armate din Rusia. Napoleon a pornit în campanie împotriva Rusiei cu 700 000 de oameni, din care doar jumătate erau francezi (22 iunie 1812). La întoarcere (noiembrie-decem- brie 1812) mai erau câteva zeci de mii de supraviețuitori. Pierderile imense se datorează rezistenței eroice a poporului rus, strategiei de hărțuire impusă de generalul Kutuzov, spațiului imens și, mai cu seamă, cumplitei ierni rusești. în anul 1806, deși nepregătită din punct de vedere militar și fără a aștepta ajutorul Rusiei, Prusia a intrat în război împotriva Franței. în bătălia de la lena, armata prusiană a fost învinsă în mod decisiv, Prusia fiind nevoită să cedeze jumătate din teritoriu și pierzându-și, temporar, statutul de mare putere. Din teritoriile poloneze ale Prusiei, Napoleon a reconstituit, parțial, statul polonez sub forma Marelui Ducat al Varșoviei. Dorind să distrugă puterea economică a Angliei, Napoleon a emis la Berlin Decretul de Blocadă Continentală, prin care interzicea orice comerț și corespondență cu insulele britanice. Blocada conti- nentală a provocat mari probleme economiei engleze, ducând la falimentul unor fabrici și la șomaj în rândul muncitorilor englezi. Ea a cauzat însă dificultăți și unor ramuri economice din țări aflate sub dominația franceză și care erau legate, în mod tradițional, de eco- nomia engleză. Armata rusă a fost învinsă la Friedland, în Polonia, încheindu-se pacea de la Tilsit (1807). împăratul a oferit Rusiei condiții avan- tajoase, în schimbul cărora țarul a acceptat să adere la blocada continentală. Tratatul de la Tilsit a fost momentul de apogeu al puterii lui Napoleon, când nimeni din Europa nu-i contesta supremația. Un rezultat al războaielor victorioase purtate de Napoleon a fost formarea Marelui Imperiu (3 8). Acesta era alcătuit din Imperiul fran- cez propriu-zis (care includea teritorii aflate între așa-zisele granițe naturale, Rinul, Alpii și Pirineii, precum și posesiuni din Italia) și statele aflate sub dominația acestuia. Marele Imperiu îngloba un mare număr de popoare (34) aflate în stadii de dezvoltare economico-socială diferite. Existau zone avansate, ca de pildă Țările de Jos sau nordul Italiei și altele rămase în urmă (Spania, sudul Italiei). în toate țările cucerite sau aflate sub influența Franței, Napoleon a introdus legislația Revoluției și Codul Civil. Au fost abolite privilegiile nobilimii și obligațiile feudale. Nu în toate zonele Marelui Imperiu aceste măsuri au dat rezultatele scontate. în țările cucerite mai târziu sau în cele cu un nivel de dezvoltare mai scăzut, înlăturarea relațiilor feudale s-a realizat mai mult în principiu decât practic. De asemenea, popoarele cucerite trebuiau să contribuie cu bani și cu ostași pentru războaiele lui Napoleon. în același timp, aceeași dominație franceză a deșteptat conștiința națională a popoarelor. Astfel, germanii își redescoperă tradițiile și cultura (32). în Prusia s-a desfășurat o activitate refor- matoare a statului, a armatei și a învățământului în vederea pregătirii războiului antinapoleonian. Căderea lui Napoleon s-a datorat nu atât monarhilor feudali, cât luptei pentru libertate a popoarelor aflate sub dominația francezilor, în 1808, dorind să ocupe Peninsula Iberică, pe unde pătrundeau mărfurile engleze prin contrabandă, Napoleon s-a confruntat cu un război popular de eliberare al poporului spaniol (15). Acesta a pro- vocat înfrângeri surprinzătoare armatei franceze, ceea ce demonstra adversarilor lui Napoleon că acesta nu este invincibil. Alte mișcări populare au izbucnit în Germania și Austria. Deși victorios la Wagram (1809) într-un nou război împotriva Austriei, succesul a fost 22 obținut cu greutate și fără a distruge în totalitate armata austriacă. Napoleon însuși a săvârșit o greșeală căsătorindu-se cu o principesă austriacă, ceea ce însemna că nu mai era omul Revoluției, ci dorea să fie acceptat de către dinastiile europene. Rusia nu mai respecta blocada, ceea ce a provocat invazia unei armate uriașe aflate sub comanda lui Napoleon. în 1812, el a pornit în fruntea a 700 000 de oameni, din care jumătate nu erau francezi, în campanie împotriva Rusiei. Deși, în urma unor bătălii sângeroase, a ocupat Moscova, apropierea iernii l-a obligat să se retragă, Marea Armată fiind permanent hărțuită de cazaci și de poporul rus mobilizat la un război de apărare (37). Iama rusească și spațiile vaste au completat dezastrul armatei franceze, din care nu s-au mai întors decât 20 000-30 000 de soldați (14). Imediat, s-a format o nouă coaliție la care au aderat Prusia și Austria. înfrânt rând pe rând la Leipzig, în bătălia națiunilor (1813) și în luptele de pe teritoriul Franței din 1814, Napoleon a fost silit să abdice în favoarea Bourbonilor. A revenit pentru o sută de zile în 1815, dar a fost definitiv învins de o armată anglo-prusiană la Waterloo (16), în Belgia în 1815. S-a predat englezilor și a fost dus de aceștia în exil pe insula Sfânta Elena, unde a murit în anul 1821. 15. Trei Mai, tablou de marele pictor spaniol Goya. Imaginea înfățișează momentul în care o răscoală a poporului spaniol îndreptată împotriva dominației franceze a fost înăbușită cu cruzime de trupele franceze (3 mai 1808). însemnătatea Revoluției franceze și rolul lui Napoleon în istoria universală. Revoluția franceză este un eveniment capital al istoriei universale. în general, istoricii o consideră începutul epocii modeme. Ea a contribuit la accelerarea mersului istoriei, a pus bazele practicii drepturilor omului prin Declarația drepturilor omului și cetățeanului, ale cărei principii se regăsesc în documentele actuale, a oferit un exemplu pentru toate popoarele care luptă pentru libertate și pentru edificarea statului de drept. Există și păreri autorizate care consideră Revoluția un fenomen negativ, punând în balanță victimele Terorii, dezbinarea care a domnit mult timp în societatea franceză, întârzierea economică datorată anilor îndelungați de conflict intern și extern și care au permis mărirea avansului Angliei. Napoleon a adus progres pentru Franța și pentru Europa. A apărat cuceririle Revoluției în Franța și prin intermediul armatelor sale a răspândit ideile revoluționare pe întregul continent european. După dispariția lui Napoleon, lumea n-a mai fost aceeași. în mod ireversibil, ea a intrat în epoca modernă. Acest lucru s-a realizat prin intermediul Codului Civil și al legislației introduse de Napoleon în teritoriile cucerite. Franța după Napoleon. în Franța, după căderea lui Napoleon, a fost restaurată dinastia de Bourbon. Regele Ludovic al XVIII-lea a guvernat pe baza unei Charte Constituționale care garanta păstrarea, în parte, a cuceririlor Revoluției. încercarea lui Carol al X-lea de a reveni la situația de dinainte de revoluție, prin încălcarea Chartei și prin suspendarea libertății presei, a provocat o mișcare liberală (Revoluția din iulie 1830), care a avut ca rezultat detronarea Bourbonilor și venirea ca rege a lui Ludovic d'Orleans (1830-1848). 16. Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815). La Waterloo, Napoleon a fost învins de generalul englez Wellington. Armata franceză ar fi obținut totuși victoria, dacă pe câmpul de luptă n-ar fi ajuns armata prusiană. JtVMM 17. „Avem să punem trei întrebări: Ce este starea a treia? Totul. Ce-a fost până acum în ordinea politică? Nimic. Ce cere ea? Să fie ceva.” (Abatele Sieyes: Ce este starea a treia) 18. „Reprezentanții poporului francez, constituiți în Adunare Națională, considerând că necunoașterea, uitarea sau disprețuirea drepturilor omului sunt singu- rele cauze ale nenorocirii publice și ale corupției guver- nelor, au hotărât să expună, într-o declarație solemnă, drepturile naturale inalienabile și sacre ale omului... Art. 1 Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi ... Art. 2 Scopul oricărei asociații politice este păstrarea drepturilor inalienabile și imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, securita- tea și rezistența la opresiune. Art. 3 Principiul oricărei suveranități rezidă în esență în Națiune ... Art. 4 Liber- tatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia ... Art. 6 Legea este expresia voinței generale. Toți cetățenii au dreptul să concureze personal sau prin reprezentanții lor la alcătuirea ei ...Art. 7 Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici deținut decât în cazurile determinate de lege ... Art. 17 Proprietatea fiind un drept inalienabil și sacru, nimerii nu poate fi lipsit de ea decât atunci când necesitatea publică constatată legal i-o cere în mod evident și cu condiția unei drepte și prealabile indemnizații.” (Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, 26 august 1789) 19. „Trupe numeroase avansează spre frontierele noastre. Toți cei care se tem de libertate se înarmează împotriva constituției noastre. Cetățeni, patria este în pericol. Cei care vor dobândi onoarea de a fi primii în apărarea a tot ce le este mai scump să-și amintească mereu că sunt francezi și oameni liberi; că la vetre, concetățenii lor apără siguranța persoanelor și proprie- tății; că magistrații poporului veghează fără preget; că toți, cuprinși de curajul calm, atribut al adevăratei forțe, așteaptă să acționeze la semnalul legii și patria va fi salvată.” (Patria în pericol, proclamată la cererea lui Danton de către Adunarea Legislativă, 11 iulie 1792). 20. „... Nu ne aflăm în fața unui proces. Ludovic nu este un acuzat și dumneavoastră nu sunteți judecători; sunteți, și nu puteți fi decât oameni de stat și reprezen- tanți ai Națiunii. Nu trebuie să pronunțați o sentință pentru sau împotriva unui om, trebuie să luați o măsură în interesul salvării publice, să săvârșiți un act de pro- vidență națională. Dilema care vă frământă se cuprinde în cuvintele următoare: Ludovic a denunțat poporul francez ca rebel; pentru a-l pedepsi, el a chemat armatele tiranilor de-o seamă cu el. Victoria și poporul au decis că el singur a fost rebel. Ludovic deci nu poate judecat, el este deja condamnat; sau este condamnat, sau Republica nu este nevinovată ... Popoarele nu judecă asemeni curților de justiție; ele nu împart sen- 24----------------------------------------------------- tințe, ele aruncă fulgere, ele nu condamnă pe regi, ci îi nimicesc și justiția valorează tot atât cât justiția tribu- nalelor ...” (Discursul lui Robespierre la procesul lui Ludovic alXVI-lea, 3 decembrie 1792) 21. „Revoluția s-a terminat. Ea trebuie fixată și apă- rată combătându-i excesele. Trebuie restrânsă egalita- tea, redusă libertatea... Ceea ce se numește revoluție s-a făcut; oamenii nu vor să se mai supună vechilor despoți. Dar dacă nu se păzesc, sunt gata s-o facă alții noi, a căror putere mai recentă și mai populară ar fi de mii de ori mai periculoasă. Atâta vreme cât spiritul public nu e format, poporul nu face decât să-și schimbe stăpânul; dar schimbarea aceasta nu merită desigur osteneala de a face revoluția.” (Discursul lui Adrien Du- port, membru al Adunării Constituante, 17 mai 1791). 22. „Pentru mine moartea regelui a salvat republica ... Căile de comunicație au fost rupte în urma noastră, trebuie să mergem înainte, vrem nu vrem și acum mai ales se poate spune: a trăi liber sau a muri.” (Scrisoarea deputatului Lebas către tatăl său, 21 ianuarie 1793) 23. „Din acest moment, până în momentul când dușmanii vor fi alungați de pe teritoriul Republicii, toți francezii sunt mobilizați pentru serviciul militar. Tinerii vor merge pe câmpul de luptă; oamenii căsătoriți vor furniza armele și vor transporta hrană; femeile vor face corturi, îmbrăcăminte și vor presta serviciu în spitale; copiii vor face scame pentru bandaje, din rufe vechi; bătrânii vor merge în piețele publice pentru a ridica moralul luptătorilor, propovăduind ura față de regi și ideea de unitate a republicii.” (Declararea mobilizării generale, 23 august 1793) 24. „A acționa întotdeauna în masă și ofensiv; a în- treține o disciplină severă, dar nu minuțioasă în armată; a ține mereu trupele în stare de alarmă, fără a le istovi; a angaja cu orice prilej lupta la baionetă și a urmări în mod constant pe dușman până la distrugerea completă.” (Instrucțiunile date armatei de Lazare Carnot, 2 febru- arie 1794) 25. „Mizeria a fost soarta celor mai mulți de-a lungul teribilei ierni 1794-1795. Niciodată Franța nu mai cu- noscuse, după 1709, un frig atât de mare... Din lipsă de combustibil, prea scump și prea rar, multe gospodării urbane nu puteau să se încălzească sau, ca la Lyon, nici măcar să fiarbă orezul care li se vindea. Hrana con- sumată era de altfel adesea nesănătoasă: grâu verde, legume suspecte, pește și carne stricată. Bolile din cau- za lipsurilor și în curând epidemiile s-au adăugat ne- norocirilor foametei. Nivelul mortalității a crescut; s-a dublat se pare la Rouen. Dar moartea, ca și foamea lovea mai ales pe cei mai săraci. Păturile înstărite ale orașelor, marii agricultori și fermieri de la țară nu simțeau efectele acestei crize; cei mai mulți erau chiar beneficiarii ei.” (Denis Woronoff, Republica burgheză de la Thermidorla Brumar, 1794-1799) 26. „Murind de foame, prăpădit, tot gol, / Umilit, jignit, ce faci tu? Popor tu disperi/în timp ce bogatul nerușinat /Altădată de bunătatea cruțat/Te insultă și e satisfăcut.” (Versurile unui cântec publicat în ziarul lui Babeuf) 27. „Aristocrația nobiliară, ambiția preoților, fanatis- mul unui popor credul și neștiutor au început războiul zis din Vandeea...Natura solului, tăiat de trecători și de albiile pâraielor acoperite de fortificațiile naturale for- mate de prăpăstii și de gardurile vii care înconjură cele mai mici proprietăți din această revoltătoare și revoltată provincie nu permit bravilor noștri frați de arme urmă- rirea cu folos a răsculaților fugari. Când, cuprinși de căldură republicană, bravii noștri frați de arme încear- că, pe ici pe colo, să urmărească pe răsculați de-a lun- gul lizierelor de tufărișuri, prin smârcuri, lăstărișuri și prin pădurile care acoperă această țară, atunci se trezesc, fără a vedea din ce parte, cu împușcături din partea briganzilor ascunși îndărătul acestora, după care fug la o oarecare distanță pentru a organiza o am- buscadă acolo unde presupun că ar putea trece repu- blicanii.” (Descrierea răscoalei din Vandeea într-un raport către Comitetul Salvării Publice, 1794) 28. „Constituția garantează tuturor francezilor egali- tatea, libertatea, siguranța, proprietatea, datoria publi- că, liberul exercițiu al cultelor, instrucțiunea comună, asistența publică, libertatea nelimitată a presei, a drep- tului de a se reuni în societăți populare, de a se bucura de toate drepturile omului.” (Constituția din 1793) 29. „Constituția anului III (1795) era pe moarte. Era incapabilă să ne apere drepturile, ba chiar să se apere pe sine. Prin asalturi repetate, ea își pierdea ireparabil respectul națiunilor. Fracțiuni egoiste jefuiau republica. Franța intrase în ultimul stadiu al dezorganizării gene- rale. Dar patrioții s-au făcut auziți. Toți cei care vă pu- teau face rău au fost înlăturați. Toți cei care vă pot servi, toți acei reprezentanți care au rămas curați s-au adunat sub steagul libertății. Francezi, republica întărită și res- taurată la locul său în Europa, pe care nu îl va mai pier- de vreodată, va realiza toate speranțele cetățenilor și își va împlini destinul glorios." (Proclamație a lui Napo- leon Bonaparte, după lovitura de stat din Brumar 1799) 30. „Nici o societate nu poate exista fără inegali- tatea șanselor; și inegalitatea șanselor nu poate exista fără religie. Atunci când un om moare de foame alături de altul care se îmbuibă de mâncare, el nu poate accepta diferență dacă nu există o autoritate care să-i spună «Dumnezeu dorește să fie așa». Religia dă statului un sprijin ferm și durabil." (Napoleon) 31. „Ce este numele de împărat? Un cuvânt ca oricare altul. Dacă eu nu aveam alte titluri decât acesta pentru a mă prezenta în fața posterității, ea mi-ar râde în nas. Instituțiile mele, binefacerile mele, victoriile mele, iată adevăratele mele titluri de glorie. Că sunt numit corsican, caporal, uzurpator, puțin îmi pasă. Ori- cât ar încerca să mă suprime, să mă mutileze, le va fi greu să mă facă să dispar complet." (Napoleon) 32. „Națiunea germană, datorită limbii și modului de gândire comun, se simțea destul de unită și se distin- gea net în mijlocul vechii Europe de alte popoare: ea era zidul care separa între ele rase diferite, fiind suficient de vitează pentru a-și apăra granițele împotriva atacurilor străine.” (J.G.Fichte, 13 discursuri către națiunea germană) 33. „Bătălia de la Austerlitz e cea mai frumoasă din toate câte le-am purtat: patruzeci și cinci de drapele, peste o sută de cincizeci de tunuri, stindardele Gărzii Rusiei, douăzeci de generali, treizeci de mii prizonieri, peste douăzeci de mii de morți: un spectacol oribil! împăratul Alexandru (țarul Rusiei) e cuprins de despe- rare ... Rușii s-au retras și fug departe de aici." (Scri- soare a lui Napoleon către soția sa, împărăteasa losefina) 34. „Unul din marile mele gânduri a fost concen- trarea popoarelor, aceleași din punct de vedere geo- grafic, fărâmițate de politică și de revoluții. Am vrut să fac din acestea un corp de națiuni. Ar fi fost începutul, iar sfârșitul ar fi fost reuniunea acestor corpuri naționale într-un corp universal, Asociațiunea europeană ... în această situație s-ar fi găsit cele mai multe șanse de a introduce peste tot o unitate de coduri, de principii, de opinii, de sentimente, de vederi, de interese. Un cod european, o curte de casație europeană, o monedă unică, aceleași legi, toate râurile navigabile pentru toți, comunitatea mărilor, dezarmarea generală, sfârșitul războaielor, pacea lumii. Fiecare să se simtă pretu- tindeni ca la el. Atunci poate, cu ajutorul luminii univer- sale răspândite, ar fi fost permis să visăm la marea familie europeană.” (Las Cases, Memorii) 35. „Ziarele sunt întotdeauna gata să preia orice ar putea să submineze liniștea publică ... Ziarele anunță și pregătesc revoluții și în cele din urmă le fac indis- pensabile. Cu un mic număr de ziare este mai ușor să supraveghem și să direcționăm aceste forțe mai ferm către întărirea regimului constituțional... Nu voi permite niciodată ziarelor să scrie ori să facă ceva împotriva intereselor mele." (Napoleon) 36. „Dacă n-aș fi învins la Austerlitz, toată Prusia mi-ar fi căzut pe brațe, dacă n-aș fi triumfat la lena, Austria și Spania mi-ar fi sărit în spate, dacă n-aș fi învins la Wagram, Rusia m-ar fi abandonat, Prusia s-ar fi ridicat și englezii ar fi fost în fața Anversului.” (Las Cases, Memorii). 37. „Imaginați-vă un râu larg și sinuos, acoperit cât vedeai cu ochii de cadavre, dintre care unele începeau să înghețe. Era împărăția morții ce se întindea în toată puterea ei ucigătoare... Primul lucru pe care l-am văzut a fost o femeie scufundată într-o copcă și prinsă în gheață: un braț îi atârna pe jumătate tăiat, celălalt ținea un prunc care strângea cu mânuțele gâtul mamei sale ... Mai departe am văzut oameni morți de frig sau pe cale de a îngheța. Nu voi uita niciodată această priveliște... Micul sat era plin de răniți ruși și francezi și de prizonieri al căror număr crește necontenit, astfel încât nu mai știam ce să facem cu ei. Ți-era groază să-i vezi: mari și mici, bărbați și femei, cu picioarele învelite în paie, înfășurate în cârpe, fără cizme, cu fețele înghețate, cu mâini cadaverice ...” (Relatare a unui ofițer din armata franceză despre campania din Rusia) 25 Formare de competențe 1. Analizați sursa (18). Ce mișcare culturală și ideo- logică a inspirat principiile din document? 2. Ce poziție exprimă discursul din sursa (21)? 3. Constituția din 1791 stipula că drept de vot aveau doar cetățenii „activi”, adică aceia care stă- pâneau o anumită avere. Cetățenii „pasivi” erau ex- cluși de la exercitarea drepturilor electorale. Sesi- zați o neconcordanță între constituție și „Decla- rația drepturilor omului și ale cetățeanului”? 4. După bătălia de la Valmy din 20 septembrie 1792, marele poet Goethe, de față la eveniment, a spus: „Cu începere de astăzi, și din acest loc, se des- chide o eră nouă în istoria lumii.” Din ce motiv făcea Goethe o astfel de afirmație? 5. Cum apreciați activitatea Convenției iacobine: a avut un rol pozitiv sau negativ în istoria Franței? 6. Istoricul Georges Lefebvre despre Napoleon: „Moștenitor al Vechiului Regim și fondator al unei ordini noi; fiu al Revoluției și restaurator al unei monarhii; cla- sic și romantic; imaginativ și realist, toate la un loc. Ce ordine nouă a fondat Napoleon? De ce istoricul francez îl numește pe Napoleon „fiu al Revoluției”? în ce formă a restaurat monarhia Napoleon? 7. Comparați cele două texte de mai jos: Napoleon pretindea că a luat puterea ca „Să fac republica iubită de proprii săi cetățeni, respectată în străinătate și temută de dușmanii săi; acestea sunt datoriile pe care mi le-am asumat prin acceptarea poziției de Prim Consul.” „Acest pas (luarea puterii în calitate de Prim Consul) mi se pare dezastruos prin faptul că distruge singura barieră împotriva celui cu care v-ați asociat ieri, dar care amenință republica. Proclamațiile sale, în care vorbește numai de el însuși și spune că întoarcerea sa a născut speranța că el va pune capăt necazurilor Fran- ței, m-au convins mai mult decât orice altceva că, în tot ce face, el vede doar propria avansare.” (Benjamin Constant către aliatul lui Napoleon, abatele Sieyes) Care punct de vedere dintre cele exprimate mai sus vi se pare că se apropie de adevărul istoric? 8. Dacă ați fi fostîn locul lui Napoleon, v-ați fi luat titlul de împărat? Motivați răspunsul. 9. Examinați sursa (35). Din ce motiv Napoleon a limitat libertatea presei? Ce înțelege Napoleon prin „întărirea regimului constituțional"? 10. „Ca să câștig musumanii din Egipt m-am făcut musulman, ca să pacific Vandeea m-am făcut catolic..., dacă aș guverna un popor de evrei aș restabili templul lui Solomon”. (Napoleon la Sf. Elena). Ce trăsătură a omului politic Napoleon exprimă citatul de mai sus? 11. Răspundeți, în cadrul unei dezbateri în clasă, la următoarea întrebare: Rolul lui Napoleon în istorie a fost pozitiv sau negativ? 12. Avea șanse imperiul napoleonian să reziste? Ce credeți că s-ar fi întâmplat dacă Napoleon ar fi câștigat bătălia de la Waterloo? Credeți că s-ar fi schimbat cursul istoriei? Motivați răspunsurile. 26 Așa vă place istoria ? Sanchiloții. Un rol important în evenimentele revoluționare de la Paris (cum ar fi arestarea regelui în august 1792 și preluarea puterii de iacobini în iunie 1793) l-au avut sanchiloții (adică „cei fără pantaloni bufanți”, cum îi numeau în batjocură dușmanii lor apar- ținând nobilimii). în rândurile lor intrau micii prăvăliași, meseriași, lucrători, oamenii săraci. însemnul lor, adoptat și de republică, era boneta frigiană (purtată în antichitate de sclavii eliberați) în vârful unei suliți. Deviza Republicii franceze era „Libertate, egalitate, fraternitate!”(39) La Marseillaise a devenit imnul Revoluției și al Franței. Textul și muzica au fost compuse de ofițerul Rouget de Lisle. Inițial, purta titlul de Cântec de război pentru Armata Rinului. El a fost preluat de voluntarii din Marsilia, care intonându-l în drum spre front, l-au făcut cunoscut întregii Franțe. De atunci, cântecul lui Rouget de Lisle s-a numit La Marseillaise. Acest imn revoluționar avea un efect extra- ordinar asupra soldaților, îmbărbătându-i în bătălii. Alte cântece revoluționare foarte populare erau Ca ira! și Carmagnola. Calendarul republican. Numerotarea anilor se făcea din mo- mentul proclamării Republicii. Astfel, ziua de 22 septembrie 1792 devenea prima zi din anul I al erei republicane. Anul era împărțit în 12 luni numite după fenomene naturale specifice lunilor respective: vendemiaire (culesul viilor), brumaire (brumar), frimaire (chiciură), nivose (ninsoare), pluviose (ploaie), ventose (vânt), germinai (sămânță), floreal (florar), prairial (pajiște), messidor (seceriș), thermidor (caniculă), fructidor (rod). 39. Emblema Republicii franceze Lenea lui Talleyrand. Talleyrand (1754-1838), deși făcea parte din clasa nobiliară, a fost partizanul Revoluției franceze. în mai multe rânduri ministru de externe în timpul Directoratului, Consulatului și Imperiului, s-a remarcat prin calități excepționale de diplomat. A știut să părăsească la timp tabăra lui Napoleon, și, după abdicarea acestuia, a fost numit ministru de externe și chiar prim ministru al regelui Ludovic al XVIII-lea. Aflând despre un complot îndreptat împotriva sa, condus de Talleyrand, Napoleon l-a chemat la el, și timp de o jumătate de oră l-a insultat: „ Ești un hoț, un laș, un om fără credință, ai înșelat, ai trădat pe toată lumea, n-ai nimic sfânt, ți-ai vinde și tatăl... Ești un rahat (merde în limba franceză) în ciorapi de mătase.” După discuție, o doamnă l-a întrebat pe Talleyrand: „Cum? El v-a spus asta? Și n-ați pus mâna pe un scaun, un clește, un tăciune să-i dați în cap?” „M-am gândit, a răspuns Talleyrand, dar mi-a fost lene.” Istorie și Internet Despre Revoluția franceză: www.fsmitha.eom/h3/h33-fr.html#s1 Despe Napoleon și epoca sa: www.fsmitha.com, secțiunea 19th Century, Napoleon, Europe, Haiti and the Americas, to 1815. www.napoleonbonaparte.nl www.pbs.org/empires/napoleon La fiecare adresă puteți accesa link-uri utile. Bernadotte și regii. Bernadotte (1763-1844) era un om de con- diție modestă, care în tinerețe a fost iacobin și, care, datorită calită- ților militare deosebite, a ajuns general și apoi mareșal al lui Na- poleon. în 1810 Napoleon a acceptat ca Bernadotte să devină rege al Suediei (1810-1844), întemeind dinastia care domnește și astăzi în țara din nordul Europei. Faptul că-i datora coroana regală lui Napoleon nu l-a împiedicat să fie un dușman înverșunat al regelui Franței, având un rol însemnat în înfrângerea acestuia. Când a încetat din viață, pe pieptul lui Bernadotte au fost descoperite următoarele cuvinte tatuate: Moarte regilor! Dicționar Concordat - tratat încheiat de Papă cu diferite state prin care se stabilește poziția Bisericii catolice în statele respective. Teroare - metodă de guvernare bazată pe groaza, spaima, frica provocată de acțiunile puterii împotriva cetățenilor. 27 RELAȚIILE INTERNATIONALE 3 ? Relațiile internaționale în secolul al XlX-lea Congresul de la Viena 1. Congresul de la Viena, lucrare de Isabey. Congresul de la Viena (1815) a reprezentat un moment de referință în istoria relațiilor diplomatice. Istorie și Internet Despre relațiile internaționale în secolul al XlX-lea: www.fsmitha.com/h3/h38-br-html Despre crizele în relațiile internaționale de la începutul secolului XX: www.fsmitha.com/h2/ch01 .htm www.fsmitha.com/h2/ch04.htm 2. Congresul de pace de la Paris (1856) După căderea lui Napoleon, statele învingătoare (Anglia, Rusia, Austria, Prusia) au convocat la Viena un congres (1) în care să se sta- bilească noua configurație politică pe continent după un sfert de secol de războaie deschise de Revoluția franceză. Principiul care a stat la originea hotărârilor luate a fost acela al echilibrului european pertur- bat de victoriile Franței revoluționare și de armatele lui Napoleon. Astfel, Franța a fost readusă la granițele din 1792 (13), iar pe tronul său au revenit Bourbonii. Anglia își asigura supremația maritimă și colonială prin recunoașterea cuceririlor sale pe mări și oceane. Rusia ocupa teritoriile Marelui Ducat al Varșoviei unde orga- niza un Regat al Poloniei (13), ce îl avea în frunte pe țar. Austria ane- xa o parte a nordului Italiei (13) și exercita supremația asupra întregii Peninsule italiene. Prusia își mărea posesiunile cu bogatele regiuni de la Rin, în timp ce Germania, formată acum din circa 30-40 de state, alcătuia o Confederație (13). Olanda era unită cu Belgia într-un Regat al Țărilor de Jos (13). Sfânta Alianță. La inițiativa țarului, principalii monarhi absoluți ai Europei (împărații Rusiei și Austriei și regele Prusiei) au alcătuit o alianță (7) îndreptată împotriva oricărei mișcări revoluționare a po- poarelor care ar fi pus în discuție sistemul politic edificat prin Con- gresul de la Viena. Practic, Sfânta Alianță a funcționat până în anul 1830, când izbucnirea Revoluției din Franța a condus la slăbirea puterii alianței. în practica și teoria diplomației europene, a fost introdus concep- tul de concert european ca efort al puterilor europene de conjugare a acțiunilor în vederea menținerii echilibrului pe continent. Prin terito- riul imens stăpânit și prin uriașele resurse avute la dispoziție, Rusia amenința să rupă echilibrul european prin cuceriri pe seama Im- periului Otoman. Ascensiunea Rusiei a fost oprită de Războiul Crimeii (1853-1856), când Rusia a fost învinsă de o coaliție formată din cele două mari puteri occidentale, Franța și Anglia, împreună cu Imperiul Otoman și Sardinia. Prin tratatul de pace de la Paris (1856), (2), Marea Neagră devenea neutră (nici o putere nu avea voie să aibă flotă militară și fortificații în bazinul acestei mări), navigația pe Du- năre devenea liberă etc. Tratatul conținea hotărâri favorabile Moldo- vei și Țării Românești, care deschideau drumul spre Unirea celor două principate. 28 Un moment important în istoria Europei l-a constituit apariția Imperiului German (1871). Războiul franco-german (1870-1871) s-a încheiat cu umilirea Franței. Acest fapt a făcut ca relațiile internaționale din perioada anilor 1870-1914 să stea sub semnul unor permanente tensiuni între statele Europei, care și-au găsit rezolvarea numai prin izbucnirea primului război mondial. Principalele contradicții între puterile europene. Antago- nismul franco-german era datorat condițiilor umilitoare puse fran- cezilor de Germania la terminarea războiului din 1870-1871. Astfel, Franța era obligată să plătească o sumă imensă drept despăgubire de război și să cedeze două provincii, Alsacia și Lorena. Recuperarea acestor provincii era scopul declarat al politicii externe a Franței. Antagonismul ruso-austriac. în 1867, în urma unui compromis între Habsburgi și naționaliștii maghiari, fusese instituit dualismul austro-ungar. în aceste condiții, celelalte națiuni din imperiu, între care și românii din Transilvania, Banat și Bucovina nu obținuseră drepturile lor legitime, ceea ce a tensionat situația internă a statului. Pe de altă parte, între Rusia și Austro-Ungaria exista un conflict pentru stăpânirea Peninsulei Balcanice. Sub pretextul ajutorării fraților slavi din Imperiul Austro-Ungar, lipsiți de drepturi, Rusia urmărea slăbirea rivalului său din sud-estul Europei. Antagonismul anglo-german. Germania intrase mai târziu în cursa pentru obținerea de teritorii coloniale și dorea reîmpărțirea acestora. De această dorință se simțea amenințată prima putere maritimă și colonială mondială, Anglia. Amenințarea a devenit cu atât mai serioasă, cu cât Germania a inițiat un formidabil program de înarmare navală, care punea în pericol supremația maritimă a Angliei. Pe de altă parte, mărfurile germane, ieftine și de calitate, le concurau pe cele engleze chiar în coloniile britanice. 3. Wilhelm al ll-lea (stânga) și cance- larul Bismarck (dreapta). Bismarck a ju- cat un rol fundamental în unificarea Ger- maniei, în timp ce Wilhelm al ll-lea n-a dat dovadă de înțelepciunea ministrului său. Conștient de dorința de revanșă a Franței, marele om politic Bismarck (3) a căutat să o izoleze pe plan diplomatic, obiectiv atins în timp ce a condus Germania în calitate de cancelar. Astfel, în 1872 a fost formată Liga celor trei împărați, ce reunea Germania, Austro- Ungaria și Rusia. Din cauza tensiunilor dintre Austro-Ungaria și Rusia, ultima a părăsit Liga în 1878. Totuși, Bismarck a manevrat abil pentru a nu permite apropierea Rusiei de Franța. Pivotul politicii externe inițiate de Bismarck l-a constituit alianța cu Austro-Ungaria, căreia i s-a adăugat Italia, care era în concurență cu Franța pentru ocuparea de colonii în nordul Africii. Cele trei state au format Tripla Alianță (1883). După moartea lui Bismarck, urmașii săi la conduce- rea politicii externe a Germaniei nu au dat dovadă de aceeași abilitate (9); drept urmare, Franța a ieșit din izolarea diplomatică, încheind o alianță cu Imperiul Rus (1892), (5,10). în fața creșterii formidabile a puterii Germaniei, rivalitățile coloniale franco-engleze au fost în cele din urmă depășite. Franța și Anglia au încheiat în 1904 Antanta Cordială (4), acord completat de înțelegerea anglo-rusă din 1907. Astfel, Tripla Alianță era contracarată te Antanta (Tripla înțelegere) formată din Franța, Anglia și Rusia. 4. Eduard al Vll-lea, regele Marii Britanii (1901-1910). A inițiat apropierea Marii Britanii de Franța în cadrul Antantei Cordiale (1904). 5. în prezența președintelui Franței, Felix Faure, țarul Nicolae al ll-lea al Rusiei pune piatra de temelie a unui pod. Imaginea este prezentată de o revistă franceză (1896). 6. Ion C. Brătianu (1821-1891) a jucat un rol esențial în marile evenimente ale istoriei românilor în secolul al XlX-lea: Revoluția de la 1848, Unirea de la 1859, cucerirea Independenței (1877-1878). în timpul războiului de independență a fost primul ministru al României. A avut o contribuție hotărâtoare la stabilirea politicii externe a României în secolul al XlX-lea. România între Tripla Alianță și Tripla înțelegere. în 1877- 1878, în urma participării la războiul ruso-româno-turc, România a fost recunoscută stat independent la Congresul de la Berlin (1878). Una din clauzele păcii semnate la Berlin a fost cedarea de către România Rusiei a trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad și Ismail. în schimbul acestui teritoriu, România a primit drept com- pensație Dobrogea (11). Atitudinea Rusiei, care n-a respectat integritatea teritorială a României, încălcându-și propriile angaja- mente luate înainte de intrarea în conflictul cu turcii, a dezamăgit și îngrijorat opinia publică și clasa politică românească. Pentru a-și consolida independența, România avea nevoie de integrarea într-o alianță care să-i garanteze securitatea frontierelor. Cum Rusia nu mai prezenta încredere, România s-a apropiat de Tripla Alianță la care a aderat în 1883 (12). Această orientare în politica externă a României a fost ținută secretă de oamenii politici (6), întrucât opinia publică era filofranceză, iar tratamentul aplicat de autoritățile maghiare româ- nilor din Transilvania provoca nemulțumiri la București. Alianța cu Germania și Austro-Ungaria a asigurat însă României securitatea, fiind un act de politică externă benefic pentru dezvoltarea statului național. Relațiile internaționale de la începutul veacului trecut (prelungiri ale situației diplomatice din secolul al XlX-lea) au fost tensionate de crize care erau gata să cauzeze izbucnirea unui mare război între puterile europene. între acestea, războaiele balcanice. Astfel, în Peninsula Balcanică se intersectau interesele multor puteri europene. Pe de altă parte, unele teritorii balcanice erau în continuare sub dominația Imperiului Otoman. Țările mici din această zonă (Serbia, Grecia, Bulgaria) au format o alianță cu scopul de a-i izgoni pe turci din Europa. Primul război balcanic (1912) s-a încheiat cu victoria aliaților, otomanii pierzându-și majoritatea posesiunilor europene. Era pentru prima dată când popoarele balcanice își rezolvau problemele fără intervenția Marilor Puteri. învingătorii nu s-au înțe- les însă cum să-și împartă teritoriile cucerite, ceea ce a declanșat un al doilea război balcanic, purtat de Bulgaria împotriva Serbiei, Gre- ciei și Turciei, cărora li s-a adăugat și România. Prin pacea semnată la București (1913), Bulgaria, învinsă, suferea unele pierderi terito- riale, iar România își evidenția statutul de stat însemnat în sud-estul continentului european. La începutul secolului al XX-lea, datorită neînțelegerilor cu Austro-Ungaria în legătură cu situația românilor din Transilvania, s-a petrecut o îndepărtare a României de Tripla Alianță și o apropiere de Antanta. Acest fapt a fost evident în momentul în care România a participat la al doilea război balcanic, când a luptat contra aliatului Austro-Ungariei în Balcani, Bulgaria. Vizita țarului Nicolae al II-lea la Constanța, în 1914, a amplificat această tendință. Deși regele Carol I, german de origine, dorea păs- trarea alianței cu Germania și Austro-Ungaria, apropierea de Antantă a devenit ireversibilă, marcând noua situație internațională și voința poporului nostru de împlinire a idealurilor naționale, și anume alipi- rea teritoriilor românești din cadrul Dublei Monarhii (Transilvania, Bucovina). 7. „în conformitate cu mesajul Sfintei Scripturi, care poruncește tuturor oamenilor să se considere frați, cei trei monarhi contractanți [împăratul Austriei, regele Prusiei și țarul Rusiei] rămân uniți prin legăturile unei fraternități adevărate și indisolubile, considerându-se membri ai aceleași patrii, și-și vor acorda în toate împrejurările și în orice loc asistență, ajutor și sprijin; considerându-se față de supușii și armatele lor ca niște capi de familie, îi vor conduce în același spirit de fraternitate de care sunt însuflețiți în vederea apărării religiei, a păcii și a justiției.” (Sfânta Alianță, 26 septembrie 1815) 8. „Maiestățile lor, împăratul Austriei..., împăratul Germaniei... și Regele Italiei, îndemnați de dorința de a întări garanțiile păcii, de a consolida principiul mo- narhic și de a asigura astfel menținerea ordinii sociale și politice în statele respective, au căzut de acord să încheie un tratat, care prin natura sa exclusiv conser- vatoare și defensivă, nu urmărește altceva decât să le înarmeze împotriva pericolelor ce ar putea amenința pacea statelor lor și liniștea Europei... înaltele părți contractante își făgăduiesc reciproc pace și prietenie precum și abținerea de la orice alianță și de la contra- cararea oricărei obligații care ar fi îndreptate împotri- va unei dintre ele... în cazul în care Italia, fără o pro- vocare directă din partea ei, ar fi atacată sub orice motiv de către Franța, celelalte două părți contrac- tante vor fi obligate să acorde ajutor și asistență părții atacate, cu toate forțele lor. Aceeași obligație îi revine Italiei în cazul unui atac neprovocat direct al Franței împotriva Germaniei... în cazul în care o mare putere, alta decât semnatarele prezentului tratat, ar periclita securitatea unuia dintre statele înaltelor părți contractante, și partea amenințată s-ar vedea astfel să poarte război contra ei, celelalte două se obligă a păstra o neutralitate binevoitoare față de aliată. în fiecare caz, fiecare își rezervă dreptul să participe la război, dacă socotește oportun a face cauză comună cu aliata ei.” (Tratatul Triplei Alianțe, 1882) 9. „...Eram încercuiți. Vecinul nostru de la vest, poporul francez, este cel mai ațâțat, cel mai ambițios, cel mai vanitos dintre toate popoarele Europei și, în deplina accepție a termenului, cel mai războinic și mai naționalist... La răsărit suntem înconjurați de popoare slave, pline de aversiune față de germani, care le-au transmis o civilizație superioară; sunt urmărite de ura răutăcioasă pe care un școlar rebel o resimte față de un educator serios și demn. Această judecată este valabilă pentru ruși, înaintea cehilor, și mai ales polonezilor, care după nouă sute de ani după crearea unui mare stat de către Boleslav, revendică o parte a Germaniei de răsărit. Relațiile dintre germani și englezi au variat de-a lungul secolelor. John Bull [personificarea Angliei] binevoia să-l favorizeze și să-l protejeze pe sărmanul său văr german și chiar să-l folosească din când în când în caz de mare nevoie, dar nu voia să admită că ar avea aceleași drepturi ca și el. în fond, nimeni nu ne iubea. Această antipatie era veche, dar gelozia pe care o trezea opera lui Bismarck, puterea și bogăția Germaniei, au sporit-o în special. Această lipsă de simpatie avea și o altă cauză: disprețul nostru pentru aparență. Deja filosoful grec remarcase că majoritatea oamenilor nu judecă lucrurile decât după aparență, iar nu după fond; dar acest mod de a gândi și a simți era dificil de înțeles pentru germanul grav, serios, mergând întotdeauna spre esența lucrurilor și prea indiferent față de aparența lor.” (Cancelarul german Bulow, Memorii) 10. „Franța și Rusia, însuflețite de dorința comună de a păstra pacea, și neavând alt scop decât de a face față nevoilor unui război de apărare, provocat de atacul Triplei Alianțe împotriva uneia sau alteia dintre ele, au căzut de acord asupra următoarelor prevederi: Dacă Franța este atacată de Germania sau de Italia susținută de Germania, Rusia trebuie să-și angajeze toate forțele disponibile pentru a ataca Germania. Dacă Rusia este atacată de Germania sau de Austria susținută de Germania, Franța trebuie să-și angajeze toate forțele disponibile pentru a înfrunta Germania.” (Convenția militară franco-rusă) 11. „... Teritoriile de dincolo de Dunăre nu ni s-au dat drept compensație pentru Basarabia... Populația de acolo se simte foarte fericită să fie unită cu România și mi-a și trimis adrese numeroase, la care însă n-am răspuns până acum. La luarea în stăpânire a Dobrogei voi da o proclamație și poate chiar la toamnă voi vizita această nouă țară. Orașele de la Dunăre le cunosc; acum câțiva ani am fost primit la Tulcea și la Sulina cu mari demonstrațiuni. Constanța e un port frumos, care, ca și calea ferată până la Cernavodă, a fost construit de o societate engleză. Sunt acolo instalațiuni pentru băi de mare și câteva hoteluri bune. Clima este sănătoasă. Mangalia este un sat mic și are însemnă- tate numai pentru că se poate construi acolo un port excelent.” (Scrisoare a domnului Carol I către tatăl său) 12. „Art. 1. înaltele părți contractante își făgădu- iesc pace și prietenie și că nu pot intra în nici un fel de alianță sau luptă îndreptată împotriva vreunuia din stateie lor. Ele se angajează să ducă o politică de pri- etenie și să-și acorde sprijin reciproc în limita intere- selor lor. Art. 2. Dacă România va fi atacată fără ca din partea ei să fi existat vreo provocare, Austro-Un- garia va trebui să-i acorde în timp util ajutor și asisten- ță împotriva agresorului. Dacă Austro-Ungaria ar fi atacată în aceleași împrejurări în vreuna din zonele limitrofe României, va fi de îndată casus foederis pen- tru România... Art. 6. înaltele părți contractante își fă- găduiesc una alteia să păstreze secret conținutul pre- zentului tratat.” (Tratatul încheiat între România și Austro-Ungaria, prin care România a aderat la Tripla Alianță). -------------.-------— -------— F o r m a r e d e c o m p e t e n ț e 1. Indicați pe harta (13) principalele modificări teritoriale realizate în Europa în urma Congresului delaViena.(5.3) 2. Ce diferență există între principiile puse în practică de Congresul de la Viena și principiile enunțate de Revoluția franceză? (1.1) 3. Din ce motiv Anglia, deși putere învingătoare în războaiele purtate împotriva lui Napoleon, nu a făcut parte din Sfânta Alianță? (1.2) 4. Unificarea Germaniei s-a făcut în mai multe etape prin război. în ultimul dintre ele, Franța a fost înfrântă și a luat naștere Imperiul German. Germa- nia a procedat corect din punct de vedere politic atunci când a impus Franței condiții de pace atât de grele? (1.1), (1.2), (2.1) 5. Examinați sursa (9) și răspundeți la urmă- toarele întrebări: a. La ce anume se referă Bulow când scrie: „Eram încercuiți”? (5.1), (5.3); b. Ce motiv avea Franța să fie un adversar al Germaniei?; c. Dar Marea Britanie?; d. Dar Rusia? 6. în urma participării la al doilea război balcanic, România a anexat, prin Tratatul de pace de la Bucu- rești (1913), Dobrogea de Sud pe care a luat-o de la Bulgaria. Istoricul american Keith Hitchins consi- deră că „România a ieșit din conferința de pace nu numai cu mai mult teritoriu, ci și cu un prestigiu sporit...” Un alt învățat, Neagu Djuvara, consideră însă că anexarea Dobrogei de Sud a fost o greșeală. Care este opinia voastră? (2.1) 7. în 1898 și 1900, prin legile maritime, Germania a declanșat un program ambițios de construcție a unei mari flote militare. Socotiți că a fost o acțiune înțeleaptă? Argumentați răspunsul. (1.1), (1.2) — Granițele confederației germane -----Ha[urile reprezint\ principalele modific\ri teritoriale 13. Europa în 1815 32 RELAȚIILE INTERNATIONALE ș ș Țările Române și problema orientală Problema orientală. încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a intrat în faza de decădere. Rămas în urmă în fața Europei din punct de vedere tehnologic și economic, confruntat cu lupta de eliberare a popoarelor cucerite și cu corupția elitelor politice și militare, statul otoman nu mai putea să-și mențină teritoriile în fața ambițiilor puterilor europene, mai cu seamă Austria și Rusia. înce- putul decăderii sale a fost marcat de eșecul asediului Vienei, între- prins de turci în 1683. Armata otomană a fost înfrântă dezastruos din cauza intervenției Poloniei, care a sărit în ajutorul Habsburgilor. Marea înfrângere a otomanilor a dat posibilitate austriecilor să por- nească la o puternică ofensivă, în urma căreia au alipit posesiunilor lor Ungaria și Transilvania (pacea de la Karlowitz, 1699). Astfel, prin edificarea unui vast imperiu dunărean s-au refăcut prestigiul și pute- rea dinastiei habsburgice, greu încercate în urma înfrângerii suferite în timpul Războiului de 30 de ani. Decăderea Turciei a deschis o pro- blemă diplomatică foarte importantă, cunoscută sub numele de Chestiunea orientală și care se referea la moștenirea Imperiului Otoman (7). în numele principiului echilibrului european, Marile Puteri nu doreau ca de slăbiciunea Turciei să profite doar un singur stat. Contradicțiile între puterile europene au prelungit existența Im- periului Otoman aproape două secole. în cadrul relațiilor interna- ționale, poziția strategică a Țărilor Române a dat acestora un rol important în disputele dintre Marile Puteri. Secolul fanariot Deschiderea problemei orientale a coincis cu așa-numitul „secol fanariot”. Neputând să mai aibă încredere în domnitorii pământeni care, în câteva rânduri, s-au ridicat împotriva stăpânirii otomane, sultanul a numit domnitori greci (8), în cea mai mare parte provenind din cartierul Fanar din Istanbul. în acest sens, o primă încercare a fost făcută în anul 1673. Atunci, domnul Moldovei, Ștefan Petriceicu, a trecut de partea polonilor în timpul unei bătălii a acestora cu otomanii. Din acest motiv, turcii au pus ca domn pe Dumitrașco Cantacuzino (1673-1673, 1684-1685), care a urmat întocmai politica turcilor; astfel, domnul, pentru a slăbi capacitatea de apărare a țării, a ordonat demolarea unor cetăți care fuseseră pavăză de apărare împotriva otomanilor: Suceava, Neamț și Hotin. Experimentul „protofanariot”, a durat până în 1685, după care, în urma domniilor lui Constantin Brâncoveanu (2) în Țara Românească și Dimitrie Cantemir (1) în Moldova, otomanii au impus regimul domniilor fanariote. Ascensiunea Rusiei și a Austriei a determinat unii domni români să se orienteze spre alianța cu aceste puteri, pentru a obține inde- pendența de sub stăpânirea otomană. în acest fel a procedat Constantin 1. Dimitrie Cantemir, învățatul domn al Moldovei (1710-1711). A fost o personalitate enciclopedică a culturii române: scriitor, istoric, filosof, om de știință, muzician. A corespondat cu marele matematician și filosof german Leibniz și a fost membru al Academiei din Berlin. A scris lucrări de referință ale culturii românești: Hronicon a vechimii româno-moldo-vlahilor (în care afirmă latinitatea și unitatea tuturor românilor), Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (cea mai bună istorie a Imperiului Otoman scrisă în acea perioadă), Descripție Moldaviae (Descrierea Moldovei), Sistema religiei mahomedane, Istoria ieroglifică etc. 33 2. Constantin Brâncoveanu și fiii săi (gravură). Ultimele clipe din viața domnului au fost, într-adevăr, eroice: a refuzat să-și abandoneze credința strămoșească, ortodoxă, în schimbul salvării vieții sale și a celor patru fii ai săi: „Copiii mei, fiți cu curaj: am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puțin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru!” Războaiele ruso-austro-turce din secolul al XVIII-lea: • 1716-1718: război austro-turc. S-a încheiat prin pacea de la Passarowitz. Austria a anexat Banatul, Oltenia și Serbia. • 1735-1739: război ruso-austro-turc. Prin pacea de la Belgrad, Austria a cedat Oltenia Țării Românești, și Serbia Impe- riului Otoman. Rusia cucerește Azovul. • 1768-1774: război ruso-turc. Pacea de la Kuciuk-Kainargi oferă Rusiei teritoriul între Nipru și Bug și libertatea de navigație pe Marea Neagră. • 1787-1791(1792): război ruso-austro- turc. Prin pacea de la Șiștov (1791) Austria părăsește conflictul pe baza situației anterioare războiului. Pacea de la lași (1792) oferă Rusiei teritoriul între Prut și Nistru, Rusia devenind vecină cu Moldova. • 1806-1812: război ruso-turc. Prin pacea de la București, Rusia anexează Basarabia. Brâncoveanu (1688-1714), care a negociat și cu austriecii și cu Imperiul rus; a fost descoperit însă de otomani care l-au mazilit și apoi l-au executat împreună cu cei patru fii ai săi (1714). La fel, Dimitrie Cantemir (1710-1711)a încheiat o alianță cu țarul rus, Petru cel Mare în 1711. Prin această alianță, Moldova ar fi obținut hotarele de la Dunăre și Marea Neagră (9). De asemenea, tronul Moldovei ar fi aparținut familiei lui Dimitrie Cantemir. Expediția pe care Petru cel Mare a condus-o s-a sfârșit cu o grea înfrângere la Stănilești (1711), iar țarul a cerut pace. Dimitrie Cantemir a pierdut domnia, fiind nevoit să plece în exil. Așadar, în situația în care domnii de la Iași și București nu s-au dovedit de încredere, au fost numiți pe tronul Țărilor Române domni considerați de otomani fideli intereselor lor. Astfel, Nicolae Mavrocordat a devenit domnul Moldovei după plecarea lui Dimitrie Cantemir; tot el a inaugurat seria domniilor fanariote în Țara Românească în anul 1716. Caracterizarea regimului fanariot 1) Autonomia Țărilor Române s-a redus. Domnii erau numiți direct de Poarta otomană din rândul unor familii grecești (dar și românești). Domnii au devenit practic simpli funcționari ai Porții, a căror îndatorire era aceea de a urma întocmai însărcinările sultanului. 2) Au sporit spectaculos obligațiile materiale față de Imperiul Otoman. Acesta era incapabil să-și asigure resursele prin propria sa economie, de aceea au crescut tributul (haraciul), darurile către sul- tan și clasa politică otomană (peșcheșurile), precum și sumele imense cu care se cumpărau domniile. Se adăugau pierderile cauzate de monopolul otoman asupra comerțului exterior al Țărilor Române. Din cauza practicii cumpărării tronului, domnii fanarioți au trans- format principatele românești într-o sursă de înavuțire personală (16), ceea ce a avut ca rezultat creșterea excesivă a fiscalității (11). 3) Țările Române și-au pierdut puterea militară; forța armată a statului era o simplă gardă menită să păzească ordinea internă. 4) în consecință, Țările Române au suferit pierderi teritoriale în favoarea Rusiei și Austriei. Hotinul, cetate din nordul Moldovei, a fost transformat în raia turcească (1713). în 1718, Banatul și Oltenia erau ocupate de Austria (prin pacea de la Passarowitz, care punea capăt unui război austro-turc). Oltenia era înapoiată Țării Românești în 1739, în urma unui nou război între austrieci și turci încheiat prin- tr-un tratat de pace semnat la Belgrad. Partea de nord a Moldovei (numită de austrieci Bucovină) a fost anexată prin forță de Habsburgi în 1775. Anexarea acestui străvechi pământ românesc a fost fa- vorizată de corupția autorităților otomane și de atitudinea bine- voitoare a Rusiei. întrucât domnul Grigore al IlI-lea Ghica s-a împotrivit acestui rapt, el a fost ucis de o armată otomană în 1777 (10). în sfârșit, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, terminat prin pacea de la București, Rusia a alipit imperiului său un alt pământ românesc, teritoriul Moldovei dintre Prut și Nistru, Basarabia. 5) Țările Române au devenit teatru de război în conflictele dintre Rusia, Austria și Imperiul Otoman. Acest fapt a provocat mari pierderi materiale și umane Moldovei și Țării Românești. Războiul ruso-turc din 1768-1774, care a oferit dreptul Rusiei de a se amesteca în treburile Țărilor Române, a deschis problema româ- nească în cadrul Chestiunii orientale. Marile Puteri (Rusia, Austria, Franța, Anglia) realizau planuri în care intrau cele două state românești. 34 în anii ’70 și ’80 ai secolului al XVIII-lea, țarina Rusiei, Ecaterina cea Mare, a alcătuit Proiectul grec, conform căruia în Balcani trebuia reconstituit Imperiul Bizantin, în timp ce Țara Românească și Moldova trebuiau să fie unite sub forma Regatului Daciei, ca stat tampon între Rusia, Austria și noua formațiune. Dacă inițial împăratul losif al ll-lea a fost de acord, ulterior s-a renunțat la acest plan. Cele două principate românești, Țara Românească și Moldova, au intrat și în preocupările politicii lui Napoleon. în dorința de a realiza Imperiul universal, Napoleon considera că orașul Constantinopol joacă un rol esențial, numindu-1 „Imperiul lumii”. Cheia „Imperiului lumii” o deține acela care stăpânește cele două principate. De aceea, Napoleon a refuzat propunerea ministrului de externe Talleyrand de a oferi Austriei Țara Românească și Moldova drept compensații pentru pierderile teritoriale suferite în favoarea Franței, ceea ce, în concep- ția lui Talleyrand, ar fi provocat o dispută austro-rusă (Rusia urmă- rind și ea anexarea Principatelor). în împrejurările critice ale secolului fanariot, Țările Române au supraviețuit datorită contradicțiilor între Marile Puteri și datorită conștiinței istorice a boierimii românești. Prin intermediul unor me- morii adresate Marilor Puteri, boierii revendicau respectarea și adâncirea autonomiei Țărilor Române. în 1772, în timpul nego- cierilor de pace preliminare de la Focșani, boierii au cerut respectarea situației inițiale a țării așa cum erau înscrise în vechile tratate cu Imperiul Otoman (capitulațiî). Memorii asemănătoare au fost adre- sate Marilor Puteri în 1774, 1790,1791,1807 etc. Ramura economică dominantă în economia Țării Românești și Moldovei era agricultura. Țăranii, în majoritate clăcași, liberi din punct de vedere juridic, dar legați de proprietarii de pământ (boierii) prin relații economice (în primul rând, obligativitatea muncii pe moșie numită clacă) aveau o situație materială foarte precară. Exis- tența acestei clase era îngreunată de fiscalitatea excesivă datorată regimului fanariot și a încălcării autonomiei Țărilor Române de către puterea suzerană (Imperiul Otoman). Activitățile neagricole erau slab dezvoltate, însă se realizau progrese, care impuneau o reformare a societății și a instituțiilor politice. în astfel de condiții, s-a declanșat Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu (3,4, 13, 15). Programul mișcării este expus în mai multe documente (12), dintre care cel mai complet este cel numit Cererile norodului românesc (februarie 1821). Acesta conținea prin- cipii modeme: desființarea privilegiilor de clasă și reforma adminis- trativă (în sensul că dregătoriile trebuiau să se acorde după merit și nu în funcție de originea socială); reforma școlară (prin extinderea rețelei de școli pe cheltuiala Bisericii); reînființarea armatei națio- nale (întreținută pe socoteala mănăstirilor), desființarea vămilor interne, realizarea unei reforme fiscale (prin impunerea la bir și a categoriilor scutite de plată până atunci) etc. în legătură cu statutul internațional al Țării Românești, revoluția urmărea câștigarea unei autonomii reale în relațiile cu Imperiul Otoman. Revoluția a fost declanșată în ianuarie 1821 în nordul Olteniei (12). Armata revoluționară, formată mai ales din panduri, a jucat și rolul unei „adunări a norodului” (adunare a poporului), cu funcție de 3. Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821 (este imaginea cea mai cunoscută, dar care nu este reală, aparținând pictorului Theodor Aman). S-a născut în Vladimirii Gorjului. Făcea parte din clasa țărănimii libere. A avut numeroase ocupații care i-au permis să cunoască oamenii și realitățile din țară (negoț, arendășia, slujba la boierul Glogoveanu). Strângând avere a intrat în tagma boierească, având rangul de sluger. A comandat o trupă de panduri în timpul războiului ruso-turcdin 1806-1812 în cadrul armatei ruse, primind decorația rusească Sf. Vladimir, precum și calitatea de supus rus. în preajma izbucnirii Revoluției de la 1821, avea contacte cu boierii patrioți (aparținând așa-numitei partide naționale), precum și cu importante căpetenii eteriste. Era conștient de primejdia nhisiunii pe care și- o asumase: „Eu nu mă tem de moarte; am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămașa morții.” Poporul l-a numit Domnul Tudor, iar românii din Transilvania i-au spus cu speranță crăiuțul Todoruț. 4. Steagul lui Tudor Vladimirescu. în partea de jos se observă stema Țării Românești și data Ghenar 1821. organ reprezentativ. Aceasta s-a deplasat către București, unde Tudor Vladimirescu a împărțit puterea cu un Comitet de Oblăduire format din boieri. Astfel, conducătorul revoluției dorea să dea o aparență de legitimitate revoluției. Societatea secretă a Eteriei, condusă de Alexandru Ipsilanti, a declanșat un război de eliberare a Greciei de sub stăpânirea otomană. Țările Române jucau un rol important în planurile eteriștilor, deoarece ele urmau să constituie baza pentru acțiunile îndreptate împotriva turcilor. Acest lucru ar fi oferit turcilor prilejul unei intervenții îndreptate împotriva Țării Românești. De aceea, Tudor nu a acceptat ca mișcarea să fie subordonată celei grecești. Din acest motiv, a fost ridicat din tabăra sa de la Golești și executat la Târgoviște (8 iunie 1821). Acest moment a condus la risipirea armatei de panduri și la înfrângerea ușoară a eteriștilor de către armata otomană. O consecință a Revoluției de la 1821 a fost revenirea la domniile pământene (1822), (6). 5. Boieri de rangul I din Țara Românească 6. Beizadea Grigore Ghica, fiul voievodului Țării Românești, Grigore Ghica (1822-1829), plimbându-se la Șosea, cu faetonul tras de patru telegari, în spate, valetul și arnăutul de pază (acuarelă de prin 1845, atribuită lui Ch. Doussault). Rusia a obligat pe turci să încheie Convenția de la Akkerman (1826), care consfințea amestecul rușilor în treburile interne ale Principatelor. în anul 1828, între Rusia și Imperiul Otoman a izbucnit un război, încheiat cu victoria celei dintâi, turcii fiind obligați să încheie Pacea de la Adrianopol (1829), un moment important în dezvoltarea economică și socială a Principatelor. Tratatul de pace prevedea recunoașterea autonomiei și retrocedarea raialelor (Tumu, Giurgiu și Brăila) către Principate. Se desființa monopolul otoman asupra comerțului extern al Țărilor Române, ceea ce a contribuit la difuzarea noutăților venite din Apus prin intermediul comerțului. Se hotăra introducerea aceleiași legi fundamentale (Regulamentele Organice) în ambele Principate (1831 în Țara Românească, 1832 în Moldova). ~ egulamentele Organice au introdus principiul modem al sept rii puterilor în stat; puterea legislativă urma să fie exercitată de o Auunare Obștească (formată numai din boieri), (5); cea executivă de domn (ales de o Adunare Obștească Extraordinară, alcătuită din boierii „cei mai destoinici”), iar cea judecătorească de instanțele judecătorești și de înaltul Divan Domnesc. Se introducea impozitul unic (capitația). Se desființau vămile interne și se stabilea libertatea industriei și comerțului. Se prevedea înființarea unei „miliții na- ționale” (nucleul viitoarei armate a țării). Se înființau arhivele sta- tului. Se instituia învățământul public în limba română. Se confirma desființarea șerbiei (realizată de domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat în 1746 în Țara Românească și în Moldova în 1749). în același timp, se recunoștea stăpânirea deplină a boierilor asupra unei treimi din moșie, iar țăranilor li se acorda pământ în folosință în funcție de numărul de vite. în schimbul acestuia se stabilea un număr de zile de clacă (12 în Țara Românească, 24 în Moldova). Prin aceste prevederi, boierimea își asigura menținerea privilegiilor sale, întrucât au fost adoptate în ambele Principate, Regulamentele au pregătit unirea acestora. Domnii regulamentari au fost Alexandru Ghica (1834-1842) și Gheorghe Bibescu (1842-1848) în Țara Românească, și Grigore Sturdza (1834-1849) în Moldova. 36 JWHtn 7. „Dacă Providența, care a prescris durata multor monarhii puternice, a marcat sfârșitul puterii turcilor în Europa sub domnia majestății voastre, moderația sa nu va putea să-l dispenseze de a lua din timp măsuri pentru a nu fi un simplu spectator la împărțirea pe care o vor face între ei ceilalți principi privind rămă- șițele acestui imperiu.” {Chateaunneuf către Ludovic al XlV-lea, după semnarea păcii de la Karlowitz) 8. „Poarta otomană, văzând că domnul Moldovei a trecut la dușmani chiar în focul luptei și că începutul înfrângerii s-a tras de la moldovenii și muntenii tră- dători, socoate că este mai chibzuit ca pe viitor să nu mai numească niciodată domn pe un moldovean, ci pe un grec care să aibă, care să-și aibă casa și nea- murile la Țarigrad (Istanbul, Constantinopol) și pe lân- gă aceasta să fie om pașnic și neștiutor în ale războ- iului.” (D. Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir) 9. „... făgăduim noi, marele stăpânitor, măria noas- tră țarul, pentru noi și pentru urmașii noștri la tronul Rusiei, că noi nu vom avea drept să punem domn în Moldova, nici din țara Muntenească, nici din altă familie străină, ci, pentru această dovadă de credință față de noi a prea strălucitului domn Dimitrie Cante- mir, îl vom păstra pe el și pe urmașii lui... pe linie bărbătească în acea cârmuire și domnie a Moldo- vei...Pământurile principatului Moldovei... Sunt cele cuprinse între râul Nistru..., Dunărea, granițele țării Muntenești și ale Transilvaniei și marginile Poloniei...” {Tratatul dintre Dimitrie Cantemir și tarul Petru cel Mare, 1711) 10. „Pădurea, sau mai bine zis districtul Bucovinei, a fost principala cauză a asasinării principelui Ghica. Acest domn nu voia cu nici un preț să consimțească la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. El se com- porta, precum se vede ca un suveran independent și, ațâțat, precum se crede, de o putere vecină, recurse la amenințări și violențe, în timp ce luase măsuri de a deveni stăpân absolut al țării. Dar în ciuda tuturor acestor împotriviri din partea sa, actul de cesiune fu consfințit de baronul de Spleny, din ordinul Curții din Viena, prin depunerea jurământului de credință din partea întregului popor al Bucovinei, care trimise spre acest sfârșit deputați la Cernăuți, capitala Bucovinei. La rândul său, sultanul crezu necesar să scape de acest domn. Și de aceea, a doua zi după această ceremonie, Ghica a fost ucis.” {Corespondent din Istanbul, 19 noiembrie 1777) 11. „Aceste nedrepte urmări și nepomenite peste tot pământul i-au adus pe ticăloșii lăcuitori în așa stare, încât, intrând cinevaș într-acele locuri, unde să numesc sate, nu va vedea nici biserică, nici casă, nici împrejurul casii, nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici pătul cu sămănăturile omului pentru hrana familiei lui, și, în scurt, nimică, cin numai niște odăi de pământ, ce le zic bordeie, unde intrând cinevaș, nu are a vedea decât o gaură numai în pământ, încât poate încăpea cu nevasta și cu copiii împrejurul vetrii, și un coș de nuiele scos afară din fața pământului și lipit cu balegă. Și, după sobă, încă o altă gaură, prin care trebuie el să scape, fugind cum va simți că au venit cinevaș la ușă-i; căci el știe că nu poate fi decât un trimis spre împlinire de bani. Și el neavând să dea, ori o să-l bată, ori o să-l lege și o să-l ducă să-l vânză, pentru un an, doi și mai mulți, sau la un boiernaș, sau la un arendaș, sau la oricine va găsi, ca el să-i slujească acei ani, și banii ce să dau pentru slujba acelor ani să să ia pentru birul lui...“ (Dinicu Golescu, însemnare a călătoriei mele) 12. „Fraților lăcuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pre om de a întâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iasă înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori nu se primejduiește din mușcarea lui! Dar pe bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniți dar, fraților cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Și să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, ca să le fie lor bine, precum ne sunt făgăduiți!... Că ne ajunge fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au mai uscat!” (Tudor Vladimirescu, Proclamația de la Padeș, 23 ianuarie 1821). Notă: proclamația a fost redactată de fapt la mănăstirea Tismana, nu la Padeș. 13. „Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patrie se cheamă popolul, iar nu tagma jăfuitorilor? Și cer ca să-mi arăți dumneata ce înpotrivire arăt eu înpotriva popolului? Că eu alta nu sunt decât numai un om luat de cătră tot norodul țării cel amărât și dosădit din pricina jăfuitorilor ca să le fiu chivernesitor în treaba cererii dreptăților!” {Scrisoarea lui Tudor Vladimirescu adresată marelui vornic Nicolae Văcărescu, 11 februarie 1821) 14. „Ei se opriră lângă iazul morii, aproape de grădina lui Geartoglu. Aci așteptau doi greci, Varnava și Parga. Acesta îi zise lui Tudor, în limba greacă: - Sperjurule, fă-ți ultima rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor! Tudor răspunse: - N-aveți nici unul dintre voi un pistol? Drept răspuns, începură a-l lovi cu iataganele. Lungă și dureroasă fu agonia lui Tudor! După ce-l omorâră, îl dezbrăcară, spre a nu fi cunoscut după veștminte, căci eteriștii se temeau de popor, mai ales de panduri, din care cauză moartea lui Tudor se ținu în mare secret... Cepchenul lui Tudor, fiind strâmt la încheietura mâinii, asasinii îi tăiară pumnii ca să poată scoate mai lesne cepchenul. Dup-aceea îi asvârliră în puțul din grădina lui Geartoglu, aruncând pământ în puț.” (C.D. Aricescu, Istoria revoluțiunii de la 1821) 37 15. „Tudor, Tudor, Tudorel / Puiul mamei voinicel / De când mama te-a lăsat / Mulți olteni ți-ai adunat // Mult la față te-ai schimbat / Și mi te-ai întunecat.// Spune-mi maică ce te doare / Că m-oi face-o vrăjitoare / Uite, am ca să-ți descânt / Să calci vesel pe pământ // Maică, pistoalele mele / Le-am visat fără oțele / Pușca mea cea bună, nouă / Am visat-o ruptă-n două //Apoi, maică, am mai visat / Șarpe galben, prefăcut / Mă ruga lingușitor / Să mă duc la cuibul său.” (O variantă a poeziei populare Visul lui Tudor Vladimirescu) Formare decompetențe Dicționar Arnăut - mercenar (de obicei de origine albaneză) angajat în garda domnului. Beizadea - fiu de principe. Eteria (Philike Hetairia, Societatea Prieteniei) - organizație secretă înființată de către patrioții greci, în 1814, la Odesa și care avea drept scop eliberarea Greciei de sub dominația otomană. Pandur - soldat din armata neregulată. Cea mai mare parte a pandurilor provenea din rândul moșnenilor (țăranilor liberi) din Oltenia. 1. Examinați sursele (7)-(9). Care dintre ele descriu cauza instaurării regimului fanariot în Țările Române? Care dintre ele se referă la chestiunea orientală?(1.1) 2. Utilizând sursele (10), (11) și textul de mai jos, descrieți două perspective asupra secolului fanariot. (2.1) „... secolul fanariot (1711-1821) poate fi numit «secolul refor- melor», întrucât de-a lungul a peste 100 de ani toate sectoarele vieții sociale - fiscalitate, relații agrare, administrație, justiție, biserică și cultură - au făcut obiectul unei ample restructurări, vizând în ultimă instanță, instaurarea ordinii și modernizarea.” (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român) 3. Examinați sursa (15). Construiți o afirmație în legătură cu locul pe care personalitatea lui Tudor Vladimirescu îl ocupă în conștiința națiunii române. (5.1) 4. Examinați sursele (5) și (6). Ce elemente de progres se observă într-una din surse în comparație cu cealaltă?(5.1) 5. Examinați sursele (12) și (13). La cine se referă Tudor Vladimirescu când vorbește despre „căpeteniile noastre politicești” și despre „tagma jefuitorilor”? (5.1) 6. încadrați evenimentul descris de sursa (11)într-un context istoric european. 7. Realizați o comparație între sistemul politic englez din secolul XVIII și cei din Țările Române în aceeași perioadă. Cum se poate înțelege prezentul în urma acestei comparatii? (2.8) (5.4) 16. Nicolae-vodă Mavrogheni (1786-1789) plimbându-se într-o trăsură trasă de doi cerbi. Trei dintre însoțitorii lui, cei cu calpace negre, poartă costume românești; ceilalți, costume turcești (acvaforte colorată, contemporană, de Paul Pitritsch). 38 ——------------------------------------------------------------------------- OAMENII, SOCIETATEA Șl LUMEA IDEILOR □ Anul 1848 în Europa 1. Atelierele Naționale f 2. Revoluția de la 1848 în Europa (după Atlas școlar de istorie universală, E.D.P., 2003) >«' °E&burgh DuHlnJ: REGATUL } . MARII ,/ ^BRITANlX ’lOltttaL Bnn Bresle tâg&oi REVOLUȚIA DE LA 1848 IN EUROPA &mhvhr> **“ I M P E R I U/ț tG ‘ X^un ° ^^rⁱⁱ •. / ] orkțm '- ■ ... V ■ REGATUL ’îz Bordea^»^ JWbțsP Touk>u*A % CwdBtfSML șpanih Vaknda REGATUL SARDINIEI Florența* ;* --, TOSCANA Sg \ & n- i. «m> •> ᵢV IMPERIUL Danz%°( Ve^wm " .... x^papole REGATUL CELOR DOUĂ SICIMI •;<»»$» U i-i.r> IONICE «ferii;) ^1. f -Wfe«M qSbwq* A3 1 ș (m g5 Fff O ’nH fi ? 0! f7’KO ? 13. Montarea tunurilor pe poziție de către ostașii armatei române. ' Expectativa armată. La consiliul de coroană din 3 august 1914, în pofida părerii regelui Carol I, care convins de inevitabila victorie a Puterilor Centrale, voia să determine intrarea României în război împotriva Antantei, s-a luat hotărârea să se adopte expectativa armată. în perioada neutralității (1914-1916), primul ministru, Ion I.C. Brătianu, a dat dovadă de un deosebit talent diplomatic și de multă răbdare în negocierile purtate cu părțile implicate în marele conflict. în august 1916, România a încheiat un tratat politic și o convenție militară cu Antanta. Prin aceste documente, României i se recunoșteau drepturile asupra teritoriilor locuite de români din Austro-Ungaria (Transilvania și Bucovina), (24), și i se promitea ajutor militar. 72 înfrângerile din 1916. Intrarea României în război a găsit țara nepregătită pentru un război modem. Cauzele acestei situații erau slaba dezvoltare a industriei de război, dar mai ales corupția unor oameni politici și afaceriști care au profitat de conjunctură pentru a-și rotunji averile. Astfel, armata română a fost nevoită în 1916 să evacueze Oltenia, Muntenia și Dobrogea în fața forței copleșitoare desfășurată de Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia. Regimul de ocupație a provocat mari suferințe populației civile. Regele, parlamentul și guvernul s-au mutat la Iași. Iama 1916-1917a fost deosebit de grea. Un mare număr de oameni a murit din cauza unei teribile epidemii de tifos. Suferințele au fost amplificate de mulțimea de oameni care s-a refugiat în teritoriul liber, Moldova. Eroicul an 1917. Misiunea militară aliată condusă de generalul francez Berthelot a participat la refacerea armatei române. Regele României, Ferdinand, în proclamațiile din primăvara anului 1917, a promis ostașilor din armata română (în cea mai mare parte, țărani) realizarea unor reforme fundamentale după încheierea războiului: cea electorală (dreptul de vot universal) și cea agrară (împroprietă- rirea țăranilor cu pământ). în consecință, în 1917, refăcută și cu un moral ridicat, armata ro- mână (13) a izbutit să obțină strălucite biruințe la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au împiedicat ocuparea de către Puterile Centrale a întregului teritoriu național (25). între eroii care și-au jertfit viața pe câmpul de luptă (4) s-au numărat Ecaterina Teodoroiu („Eroina de pe Jii” sau „Jeanne d'Arc a românilor”), (15), căpitanul Grigore Ignat, generalul Constantin Dragalina și mulți alții. Dintre comandanții armatei române, s-au remarcat generalii Eremia Grigorescu (14), Constantin Cristescu și Alexandru Averescu. 14. Generalul Eremia Grigorescu, comandant de seamă al armatei române. Pacea „punică”. în condițiile complexe în care Rusia nu a mai continuat războiul, semnând o pace separată în martie 1918, România a fost nevoită să încheie o pace înrobitoare cu Puterile Centrale la București (aprilie 1918). România era obligată să cedeze Dobrogea și înălțimile Carpaților; bogățiile naturale ale țării urmau să fie exploatate de Germania (27) pe timp de 90 de ani. în situația în care armatele Puterilor Centrale erau învinse pe toate fronturile, România a reintrat în război în noiembrie 1918 de partea Antantei. Pierderile umane ale primului război mondial au fost teribile. Astfel, circa 10 milioane de oameni au murit în operațiunile militare. Alte 10 milioane au murit în urma epidemiilor. Un mare număr de civili a decedat datorită condițiilor precare de viață din timpul războiului. Cele mai mari pierderi le-a suferit Rusia, apoi Germania. Pierderile cauzate de marele conflict au determinat mari probleme demografice pentru statele participante și care s-au resimțit vreme de decenii, datorate dispariției unui important segment de populație masculină și scăderii natalității în țări precum Franța. 15. Ecaterina Teodoroiu, un simbol al vitejiei românilor în marele război. 73 favoare 16. „Ieri, 15/28 iunie, se celebra aniversarea bătăliei de la Câmpia Mierlei [...] și era sărbătorit patriotul sârb Miloș Obilici care, dimpreună cu doi compatrioți ai săi, l-a asasinat, în 1389 pe sultanul Murad [...]. Noi suntem cei cărora, în locul turcilor, le revine rolul dușmanului ereditar, lată motivul pentru care cei trei tineri autori ai atentatului de la Sarajevo, Princip, Cabrinovici și necu- noscutul care a aruncat bombe par să-și fi propus o reeditare a dramei desfășurate la Kosovopolje [...]. Ani în șir s-a semănat în Serbia ura împotriva monarhiei; anul a crescut și s-a recurs un asasinat.” (Raportul am- basadei austro-ungare de la Belgrad, 16/29 iunie 1914) 17. Ultimatumul german adresat Belgiei, 2 au- gust 1914. „Guvernul german a primit știri conform cărora forțele franceze ar avea intenția să mărșăluiască pe Meuse spre Givet și Namur. Aceste știri nu lasă nici o îndoială asupra intenției Franței de a ataca Germania prin teritoriul belgian. Guvernul imperial german se te- me că Belgia, în ciuda bunăvoinței sale, nu va fi în mă- sură să respingă fără ajutor, cu suficientă certitudine, un marș francez asupra Germaniei... Pentru a risipi orice neînțelegere, guvernul german declară ceea ce urmează: 1. Germania n-a avut în vedere nici un act de ostilitate împotriva Belgiei... 2. Germania se anga- jează... să evacueze teritoriul de îndată ce pacea este încheiată... 4. Dacă Belgia are o atitudine ostilă trupelor germane..., Germania va fi obligată să considere Belgia drept inamic.” 18. Declarația de război a Germaniei adresată Franței (3 august 1914): „Domnule Președinte al Consiliului, Autoritățile administrative și militare germa- ne au constatat un anumit număr de acte de ostilitate comise pe teritoriul german de către aviatorii militari francezi. Multe dintre acestea s-au manifestat prin violarea neutralității Belgiei și a teritoriului acestei țări... Am fost însărcinat și am onoarea să fac cunoscut excelenței voastre că, în prezența acestor agresiuni, Imperiul german se consideră în stare de război cu Franța, din cauza acestei ultime puteri. Am în același timp onoarea de a aduce la cunoștința excelenței voas- tre că autoritățile germane vor reține navele comerciale franceze care se găsesc în porturile germane, dar că ele vor fi eliberate dacă în 48 de ore reciprocitatea completă va fi asigurată.” 19. Entuziasmul popular cauzat de izbucnirea războiului: „Toți eram extrem de entuziaști. Drapelele fluturau peste tot. Oamenii le aruncau flori soldaților sau le puneau în țevile armelor. Soldații primeau țigări și ciocolată. Mamele și soțiile alergau pe lângă ei. Toți cântau: «Ne revedem în patrie!»” (Relatare a unui mar- tor ocular din Germania). „Pentru toți tinerii din întreaga lume, războiul însemna aventură, datoria către țară, patriotism și decorații, toate la un loc. Era grozav, pentru că puteai să pleci de lângă familie. îți luai viața în propriile mâini la 18, 19 sau 20 de ani, ceea ce e grozav.” (Relatare a unui militar din armata britanică). „Eram convinși că armata franceză va face minuni, că va ajunge la Berlin în 48 de ore, nu mai mult. Nu ne-am închipuit că războiul se va prelungi atât de mult și va fi atât de violent.” (Relatare a unui martor din Franța). 20. Tranșeele germane: „Erau mult mai bine orga- nizați și mai muncitori decât noi. Noi eram o armată ofensivă, pe când ei urmăreau să-și apere pozițiile. Construiau tuneluri peste care am dat pe măsură ce înaintam. Fiecare adăpostea 40-50 de oameni. Erau bine dotate.” (Relatare a unui militar francez). 21. Hrana în armata germană: „Firește că era foa- mete. Mâneam pâine neagră cu miere artificială, dar nu era rău. Mulți cai mureau, așa că aveam carne de cal. Era amuzant când dădeam peste un cal mort. Treceam pe lângă el și în 10 minute nu mai rămâneau decâ oa- sele, pentru că toți luau câte o bucată de carne în buzu- nar, pentru masa de seară. Unii i-o dădeau celui ce pre- gătea supa. Supa avea mai ales legume uscate. Noi le spuneam «sârmă ghimpată», atât de tari erau. Dar, dacă puneai și o bucată de carne de cal, zeama căpăta ceva gust." (Relatare a unui militar german participant la război). 22. în tranșeele britanice: „Când ne întorceam din tranșee erau niște băi mari, cu aburi unde intram și ne dezbrăcăm. Făceam o baie fierbinte și la ieșire primeam haine noi. Hainele spălate nu aveau păduchi, dar aburul nu distrugea ouăle. Ne uitam la subsuoară, unde pă- duchii își depuneau ouăle. Dacă erau, ne dezbrăcăm, luam o țigară sau, și mai bine, un trabuc și ardeam ouăle: le atingeam cu țigara și explodau. Ne ardeam flanela sau cămașa,, dar asta nu conta. Scăpăm de ouă și de păduchi până când ne întorceam în tranșee și ne infestam din nou.” (Relatare a unui militar englez participant la război) 23. Utilizarea primei arme de distrugere în masă, gazele de luptă: „Gaz! Repede, băieți!/ Cu stângăcie, încercam/ Să ne punem măștile pe chip,/ Dar cineva încă mai țipa/ Și se clătina/ Ca un om cuprins de flăcări./ L-am văzut neclar,/ Prin fum și prin lumina verzuie,/ Ca și cum ar fi fost sub apă,/ L-am văzut înecându-se./ în toate visele mele,/ Spre neputința mea,/ Se aruncă spre mine/ Zbătându-se și sufocându-se./ Dacă într-un coșmar ați merge și voi/în urma căruței în care l-am pus/ Și i-ați privi ochii larg deschiși,/ Pe chipul lui sfârșit,/ Ca un păcat de moarte,/ Dacă ați auzi,/ La fiecare 74 zguduitură,/ Sângele gâlgâindu-i/ în plămânii plini de spumă,/ Obscen ca și cancerul,/Amar ca fierea,/ Răni incurabile pe limbi inocente,/ Nu le-ați mai spune cu înflăcărare/ Copiilor dornici de glorie/ Vechea minciună: Dulce et decorum est pro patria mori!” (Poezia Dulce et Decorum est, de poetul britanic Wilfred Owen, partici- pant la război și mort cu o săptămână înainte de termi- narea conflictului, la vârsta de 25 de ani) 24. Cuvântarea rostită de Ion I.C. Brătianu, prim- ministru al României, în cadrul Consiliului de Coroană de la Cotroceni, 14/27 august 1916: „Fără îndoială cred că din acest război vom ieși învingători, dar nu sunt sigur... chiar dacă ar fi să fim bătuți, prin faptul că patru din cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naționale și au consfințit printr-un act solemn hotarele etnice ale românilor de peste Carpați, cauza românismului va face un pas înainte mai mare și însemnat decât oricând.” 25. Rezistența eroică a armatei române: „De luni de zile luptăm cu îndârjire pentru apărarea colțului de țară care mai rămăsese liber. Rândurile noastre se răreau, mulți căzând secerați de proiectilele dușmane și de boli. Uitasem ce înseamnă un adăpost cald și o masă omenească, iar despre cei dragi, rămași sub ocupația dușmanului, de mult nu mai știam nimic. Strânsesem în inimile noastre atâta obidă, încât aveam senzația că stau gata să plesnească. Zile de grea restriște trecuseră peste noi și altele și mai cumplite ne așteptau. Niciodată nu ne-a trecut însă prin minte că am fi putut fi definitiv învinși. Niciodată n-am putut crede, chiar atunci când artileria dușmană ne pisa tranșeele, palmă cu palmă, îmbibând cu carnea și sângele nostru țărâna în care ni se odihneau stămoșii. Credeam în victorie. O așteptam cu îndârjire. Ne pregăteam pentru ea. Eram doar la noi acasă, ne luptam pentru casa noastră, a străbunilor și urmașilor.” (Scrisoare a unui ofițer român, iarna anilor 1916/1917) 26. „ în Magdeburg, în Hanovra, au fost dezordini grave care s-au întins și în provincie unde au dăinuit două zile. în Germania speranța unei recolte satisfăcătoare a cedat locul celei mai adânci desperări din cauza gerului, mai ales în provinciile orientale, ploilor toren- țiale etc. Recolta din 1916 în Germania amenință să fie tot atât de proastă ca cea din 1915. Ziarele suedeze au publicat că în Varșovia au fost dezordini grave din cauza foametei care bântuie în acest oraș. Mai multe prăvălii au fost jefuite de mulți- mea înfometată și pe care forța armată nu o poate risipi. Autoritățile germane au operat numeroase arestări. Corespondentul ziarului „Daily News” din Chicago telegrafiază acestui ziar că mizeria e teribilă în Polonia, dar mai ales în Varșovia unde a luat niște proporții nemaipomenite. în Varșovia de-a lungul străzilor se văd copii îngenunchiați care cerșesc o bucățică de pâine. în toate străzile mamele se rog de toți trecătorii spre a căpăta o mică pomană.” (Articole apărute în ziarul „Epoca”, 17 iunie 1916) 27. Alexandru Marghiloman, primul ministru al României, despre pacea de la București (7 mai 1918): ......Da! S-a pierdut Dobrogea. Nu noi am pierdut-o. Noi cel puțin am scăpat Delta Dunării, și tot este ceva. Da! S-au pierdut culmile de munți... Zi cu zi, pas cu pas, într-un duel cu atât mai tragic, cu cât era mai inegal, noi învinși, ei învingători, ducând lucrurile până la ruptură, am rupt din pământul care ni se cerea, pâlmac cu pâlmac, și am ajuns că de unde pre- tențiunile în principiu, recunoscute de către România erau de 15870 km.p., noi n-am dat decât 5626 km.p. Noi am scăpat, noi am păstrat țărei un pământ strămoșesc, în întindere de 10520 km.p. Noi am scăpat Severinul, noi am scăpat Valea Trotușului, noi am făcut astfel că, dacă România este silită să-și ispășească păcatele ei, cel puțin ispășenia să fie mai puțin dureroasă decât putea să fie. Am consimțit și la concesiuni economice. Pacea, da, în acest punct este grea; însă vă afirm eu, că ea nu atinge puterile vii ale țărei, de a reînvia și a se reface... Concesiunile economice însă, ca și toate părțile din pacea noastră, nu trebuiesc privite izolat. Pacea din București trebuie privită în toată întinderea ei, CĂCI DIN PACEA DE LA BUCUREȘTI VIRTUALMENTE FACE PARTE ÎNCORPORAREA BASARABIEI LAȚARAROMÂNEASCĂ... Domnii mei, dacă examinăm și numai așa se va pu- tea examina în viitorime pacea de la București, în toate părțile ei veți ajunge la constatarea aceasta oarecum paradoxală, că această țară învinsă, înfrântă, iese din războiu mai mare ca populațiune și crescută ca teritoriu. Și atunci, am dreptul să zic că pacea de la București este o pace onestă, care permite României să pri- vească fără umilință și care o împuternicește să întindă o mână prietenoasă învingătorului care i-a întins o mână binevoitoare.” (Discursul primului ministru Marghiloman la întrunirea conservatoare de la Bârlad, în ziarul „Steagul” din 31 mai 1918). --------------------------------------------------------------------------75 Formare de competențe 28. Profitor de război, caricatură franceză din 1917. între cei care au profitat cel mai mult de război au fost furnizorii de armament (ca de exemplu, Renault în Franța, Krupp în Germania), care au câștigat averi colosale. Inflația de după război a îmbogățit pe speculanți, în timp ce vechii combatanți trăiau în sărăcie, în ciuda suferințelor fără seamăn îndurate în tranșee. 1. Presupuneți că sunteți comandantul german care poate decide în primăvara anului 1915 folosirea pentru întâia oară a armei chimice (gazele de luptă). Ați fi luat o astfel de decizie? Alcătuiți un eseu în care să găsiți mai multe argumente în sprijinul sau contra acestei decizii. (1.1), (1.2) 2. Din ce motive războiul nu s-a terminat până la Crăciunul anului 1914 și s-a prelungit timp de încă patru ani? (2.5) 3. Cum se explică înfrângerea României în primul an de război? (2.6), (2.8), (5.4). Citiți cu atenție următoarele texte: „Pretutindeni înaintasem cu ușurință și pătrunsesem «ca în unt», vorba românului. Trupele austro-ungare se retrăgeau fără lupte fiind istovite, nemâncate și demoralizate, așa se zicea. Războiul se pre- zenta ca o simplă plimbare strategică... și specialiștii calculau că în trei săptămâni vom fi la Budapesta. Ba unii vorbeau chiar de Viena și de Berlin.” (Constantin Argetoianu despre momentul intrării Româ- niei în război, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri) 29. Scenă pe o stradă din Berlin, în anul 1919. Comparați cele două imagini de mai sus și extrageți concluzii legate de urmările primului război mondial. „Turtucaia [locul unde armata română a suferit o înfrângere catastrofală în fața armatelor Puterilor Centrale în septembrie 1916] înseamnă o dată mare în evoluția politică a țării noastre. O dată cu căderea Turtucaiei au căzut și solzii de pe ochii celor mulți, s-a prăbușit întreaga schelărie politică ridicată de regele Carol I, în lunga sa domnie, în jurul Statului Român... Gură multă la opoziție, treabă puțină și tocmale grase la guvern, aceasta era realitatea regimului nostru politic, realitatea urâtă ascunsă sub variatele culori ale tuturor panglicăriilor democratice... Turtucaia a pus în plină lumină goliciu- nea oamenilor cărora țara le încredințase soarta ei, fără nici un control.” (Constantin Argetoianu despre bătălia de la Turtucaia, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri) „Spectacolul pe care l-au dat puternicii zilei în momentul părăsirii Bucureștilor a fost dezgustător... Sunt oameni care nu s-au sfiit să profite de nenorocirea țării ca să facă gheșefturi ordinare... S-au umplut de bani o sumă de funcționari, mici și mari, speculând la lași obiectele și mărfurile aduse din Muntenia, pe socoteala statului.” (Constantin Argetoianu despre retragerea în Moldova, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri) Lucrați în perechi. Pe baza textelor de mai sus și a altor informații pe care le posedați scrieți rapoarte despre evoluția situației militare din august până în decembrie 1916. Unul va scrie către primul ministru Ion I.C. Brătianu. Celălalt va scrie pentru public căutând să găsească un mesaj încurajator pentru oameni. Concluzia la ambele rapoarte: De ce România a trebuit să evacueze o mare parte a teritoriului? Cum va evolua situația în anul 1917? Când ați terminat, comparați cele două rapoarte. Există diferențe de ton? Cum ați inclus diferitele detalii din textele de mai sus? Care dintre rapoarte este mai apropiat de realitate? (Adaptare după Ben Walsh, Istoria modernă universală) 76 Așa vă place istoria ? Istorie și Internet Un erou al României și al Franței. Ion N. Romanescu, fiul unui vestit edil al Craiovei, s-a născut în Belgia, la Liege, în Belgia. în primii ani de viață a trăit în Franța și Belgia, fapt ce a determinat orientarea sa culturală, precum și dragostea pentru Franța, pe care a considerat-o cea de a doua sa patrie. Tânărul Ion N. Romanescu a învățat în școli prestigioase din Craiova (Liceul „Carol I”) și lași (Liceul Internat) și apoi la Universitatea din București. în timpul studiilor, Ionel Romanescu s-a remarcat prin pasiunea pe care a manifestat-o față de zbor, într-un moment în care se făceau primii pași în domeniul aviației. La doar 13 ani Ion Romanescu construia un planor. Datorită acestui fapt, a fost considerat de către Federația Internațională de Aeronautică de la Paris drept „cel mai tânăr zburător din lume”. La intrarea României în război, în august 1916, Ion Romanescu s-a înrolat voluntar în aviație. A fost repartizat la școala de aviație de la Botoșani, unde s-a pregătit exemplar pentru a deveni un pilot excelent. Aici s-a împrietenit cu piloții și instructorii din cadrul misiunii militare franceze. La începutul anului 1918, a plecat spre Franța. Aici s-a înrolat voluntar în aviația franceză. în Franța a urmat mai multe școli de pilotaj. La 10 octombrie a participat la prima luptă, în care și-a dovedit calitățile de luptător. în ziua de 1 noiembrie 1918, cu doar 10 zile înainte de sfârșitul războiului, avionul său, lovit de un proiectil german a fost pulverizat, moartea pilotului fiind instantanee. Avea doar 23 de ani. „Mormântul cu nr. 1645 al eroului român străjuiește și astăzi în cimitirul eroilor din Rethel, memoria veșnic vie a aviatorului Ion Romanescu probând peste timp, conștiința europeană a nume- roșilor români care s-au jertfit pentru libertatea, pacea și pros- peritatea Europei.” (Luchian Deaconu, Mormântul din cer, Ion N. Romanescu, Aviator român căzut pentru libertatea Franței) Istorie și cea de a șaptea artă. Primul război mondial a inspirat, la puțin timp după terminarea conflictului, o serie de remarcabile opere cinematografice: „Charlot soldat” de Ch. Chaplin (1918) (o privire plină de ironie și amar asupra războiului făcută de un mare geniu precum Chaplin), „Verdun, viziuni ale istoriei" de Leon Poirier (1928), „Nimic nou pe frontul de vest” de Lewis Milestone (1930) (inspirat de faimosul roman al lui E. M. Remarque), „Westfront 1918” de G. W. Pabst, „Iluzia cea mare” de Jean Renoir (1937). O operă cinematografică de referință este un film inspirat de romanul lui Rebreanu, „Pădurea spânzuraților” de Liviu Ciulei (1964) distins cu premiul de regie a prestigiosului Festival de la Cannes în 1965. Istorie și literatură. Primul război mondial a constituit un subiect de inspirație pentru unii din cei mai mari artiști: scriitori, artiști plastici, cineaști etc. Creații de excepțională valoare au realizat scriitorul american Ernest Hemingway (romanul Adio arme, 1929), cel francez Henri Barbusse {Focul, 1916), cehul laroslav Hasek {Aventurile bravului soldat Svejk în războiul mondial, 1921-1923), germanul Erich Maria Remarque {Pe frontul de vest nimic nou, 1929) și românul Liviu Rebreanu {Pădurea spânzuraților, 1922). De asemenea, poeții englezi Wilfred Owen și Siegfried Sasoon au scris lucrări de referință inspirate de primul război mondial. Adresa www.worldwarl. corn conține informații interesante despre primul război mondial (Trenches on the Web), precum corespondența telegrafică între Wilhelm al ll-lea și țarul Rusiei Nicolae al ll-lea în perioada fierbinte dintre 28 iulie și 1 august 1914, care a dus la generalizarea războiului în Europa (în limba engleză). www.spartacus.schoolnet.co.uk/ FWW.htm este o adevărată enciclopedie a primului război mondial cu informații despre cronologia evenimentelor, forțele armate în conflict, bătălii, politica liderilor, soldați, arta în timpul războiului etc., precum și cu o listă a principalelor site-uri consacrate primului război și legături cu acestea. Altă adresă utilă este: www.fsmitha.com, secțiunea War and Revolution, 1914-1919. „Ați uitat deja?/ Căci evenimentele s-au scurs în lume de la acele zile ca traficul prin intersecțiile orașului./ Dar trecutul e neschimbat și războiul este tot un joc sângeros./Ați uitat deja?/ Priviți în jos și jurați pe cei uciși în război că nu veți uita niciodată./ Mai țineți minte lunile întunecate când țineați sectorul la Mametz?/ Nopțile în care vegheați,/ întindeați sârmă ghimpată, săpați și puneați saci pe parapete?/ Vă amintiți șobolanii? Și mirosul cadavrelor putrezind în fața tranșeelor?/ Și care veneau, de un alb murdar,/ Și frigul amestecat cu ploaia nesfârșită?/ Vă opriți vreodată să vă întrebați:/ «Se va întâmpla din nou»/ Vă amintiți de ora dinaintea atacului?/ Și furia și mila oarbă care vă cuprindea când vă uitați la fețele slăbite ale oamenilor voștri?/ Vă amintiți brancardele care se strecurau în spatele liniilor?/ Și ochii muribunzilor cu capetele atârnând,/ Și acele măști cenușii pe chipurile unor băieți care erau cândva veseli și buni?/ Ați uitat deja?/ Ridicați privirea și jurați pe verdele primăverii că nu veți uita niciodată!” (Siegfried Sasoon, Consecință) —---------------;-----------------------77 RELAȚIILE INTERNATIONALE $ □ Tratatele de pace și relațiile internaționale interbelice 1. Reprezentanții Marilor Puteri învingătoare la Conferința de pace de la Paris: Lloyd George (Marea Britanie), Orlando (Italia), Clemenceau (Franța), Wilson (Statele Unite). 2. Președintele american Woodrow Wilson a jucat un rol important la tratativele de pace care au pus capăt primului război mondial. Conferința de pace de la Paris. Tratativele de pace care au pus capăt primului război mondial s-au desfășurat la Paris și în localități aflate în apropierea capitalei franceze (ianuarie-iunie 1919). Rolul cel mai important în cadrul tratativelor de pace l-au avut cele patru mari puteri învingătoare (SUA, Franța, Marea Britanie și Italia), între care s-a desfășurat o concurență acerbă pentru obținerea unor avantaje cât mai consistente, uneori chiar în detrimentul aliaților mai mici și mai slabi (1). Astfel, președintele Wilson al Statelor Unite (2) dorea realizarea unui tratat de pace care să se bazeze pe principiile stipulate în „Cele Paisprezece Puncte” (8) date publicității de președinte încă din timpul războiului. Pe de altă parte, Marile Puteri învingătoare europene aveau interese ce intrau de multe ori în contradicție cu principiile enunțate de Wilson, în principal datorită revendicărilor teritoriale. Au fost semnate (în 1919 și 1920) tratate de pace cu Ger- mania (la Versailles), cu Austria (la Saint-Germain), (9), cu Ungaria (la Trianon), cu Bulgaria (la Neuilly), cu Turcia (la Sevres). în Rusia puterea fusese luată în toamna anului 1917 de un guvern comunist care instaurase un regim politic nerecunoscut pe plan internațional. De aceea, Rusia (după instaurarea conducerii comuniste cunoscută ca Rusia sovietică) nu a participat la Conferința de pace. Conferința de pace de la Paris a recunoscut noile state și modi- ficările teritoriale apărute în urma dispariției imperiilor habsburgic și țarist (17). Drept urmare, Imperiul Austro-Ungar era dezmembrat. Coloniile germane, precum și teritoriile arabe aflate în componența Imperiului Otoman înainte de război, au fost acordate, sub formă de mandat al Societății Națiunilor, Angliei, Franței și Japoniei. Con- cesiunile germane din China erau acaparate de Japonia, ceea ce a umilit pe chinezi. Statele învinse au fost obligate la plata unor mari reparații de război. Declanșarea revoluțiilor din Rusia în 1917 și înfrângerea militară a Puterilor Centrale în toamna anului următor au intensificat ten- dințele de formare a noi state. Astfel, la sfârșitul anului 1918, Imperiul Austro-Ungar s-a dezmembrat, teritoriile desprinse din acesta formând state independente. Astfel, a apărut Cehoslovacia (13), prin unirea Cehiei cu Slovacia. Teritoriile care aparținuseră în Peninsula Balcanică Monarhiei Habsburgice și care erau locuite de croați, sloveni, sârbi, bosniaci au fost unite cu Serbia și Muntenegru, 78 formând Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (care s-a numit, din 1929, Iugoslavia). Polonia s-a reconstituit prin alipirea teritoriilor poloneze ce aparținuseră Austriei, Germaniei și Rusiei într-un stat independent. Și-au câștigat libertatea Țările Baltice (Letonia, Estonia și Lituania) și Finlanda, care au înlăturat dominația Rusiei, în Austria și Ungaria, monarhia a fost abolită, cele două țări constituindu-se ca state independente, între granițele lor etnice. România și-a desăvârșit unitatea națională prin alipirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei. Orașul Danzig, de la Marea Baltică și care înainte de război aparținuse Germaniei, a devenit oraș liber. în general, statele apărute sau desăvârșite după primul război mondial s-au dovedit viabile (cazul Poloniei sau României). în Iugoslavia însă, contradicțiile dintre națiunile componente, cauzate de diferențele de dezvoltare economică, religioase, de tradiții și de cultură au început să iasă destul de curând la iveală. Deși recu- noașterea noilor frontiere în Europa reflecta dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, granițele stabilite prin tratatele de pace au ridicat numeroase probleme. Astfel, numeroși minoritari locuiau între granițele statelor apărute în urma tratatelor de pace. Uneori minoritarii (cazul ungurilor din Cehoslovacia, Iugoslavia și România) constituiseră națiunea dominantă înainte de război, ceea ce a dat naștere la frustrări și nemulțumiri. De asemenea, apartenența Basarabiei la statul național român n-a fost recunoscută niciodată de noua guvernare din Rusia. Deși învingătoare în război, Italia a alipit doar „teritoriile irredente” (cele locuite de italieni în Austria), dar nu i s-au recunoscut pretențiile asupra unor teritorii din Balcani locuite de slavi (11, 12), fapt care a provocat nemulțumirea naționaliștilor italieni. O situație deosebită a reprezentat-o fixarea frontierelor Turciei. Astfel, prin tratatul de pace de la Sevres, Turciei i s-au impus condiții grele; practic, teritoriul său național era împărțit între puterile Antantei. Acest fapt a provocat un război, în care turcii, conduși de Mustafa Kemal, au învins armata greacă sprijinită de celelalte mari puteri învingătoare în primul război mondial. Totodată, a fost proclamată republica și au fost inițiate măsuri de modernizare ale statului. Tratatul de la Lausanne (1923) recunoștea un stat turc independent și suveran între granițele sale etnice (Anatolia și teritoriul european din jurul orașului Istanbul). Constituirea Societății Națiunilor. Pactul Societății (Ligii) Națiunilor a fost semnat la 28 iunie 1919 (15), în cadrul lucrărilor Conferinței de la Paris, consituind partea I a tratatelor de pace încheiate cu Germania și aliații săi. Societatea urmărea dezvoltarea cooperării între state, respectarea dreptului internațional, eliminarea războiului ca modalitate de rezolvare a litigiilor dintre state etc. Sediul Societății a fost stabilit la Geneva, în Elveția. La prima ședință a Societății în 1920 nu au participat însă SUA (care au optat pentru o politică izolaționistă), Germania (care nu fusese acceptată în Ligă) și Rusia sovietică (nerecunoscută pe plan internațional), ceea ce a constituit o gravă slăbiciune a Societății. 3. Nicolae Titulescu (1882-1941) a fost unul dintre cei mai mari oameni politici ai României, personalitate de anvergură europeană. A fost absolventul a două școli de prestigiu: Colegiul Național „Carol I” din Craiova și Facultatea de Drept de la Paris. A îndeplinit funcția de ministru de externe al României (1927-1928 și 1932-1936). Este singura personalitate aleasă în două rânduri (1930 și 1931) președinte al Adunării generale al Societății Națiunilor. „Acest ministru al unei țări mici face o politică în stil mare. Ce om uimitori”, spunea omul politic francez Edouard Herriot. A murit departe de țară, dar în 1992 osemintele sale au fost înhumate la Brașov, în inima țării, conform ultimei sale dorințe. Istorie și Internet Despre tratatele de pace care au pus capăt primului război mondial: www.fsmitha.com/h2/ch09.htm Despre Războiul civil din Spania: www.fsmitha.com/h2/ch19sp.htm#s1 Despre Acordul de la Munchen și consecințele sale, Pactul Ribbentrop- Molotov și începutul celui de-al doilea război mondial: www.fsmitha.com/h2/ch21b.html 4. Miniștrii de externe ai Franței și Germaniei, Briand și Stresemann în ziua semnării acordului de la Locarno (16 octombrie 1925). 5. La sosirea de la Miinchen, primul ministru al Marii Britanii, Neville Chamberlain a declarat că „De acum încolo, pacea este asigurată pentru o întreagă generație.” Acorduri internaționale. în 1922 a avut la Genova, în Italia, o conferință care avea drept obiectiv discutarea problemelor econo- mice. Diferențele de interese între participanți au făcut ca această conferință să nu aibă rezultate concrete. Perioada 1924-1928 s-a caracterizat printr-un avânt economic, care a afectat în mod benefic relațiile internaționale. în acest sens, foarte important a fost acordul semnat la Locarno de Franța, Belgia și Germania, care și-au recu- noscut reciproc frontierele (4,16). Prin acordurile de la Locarno, Germania nu a garantat granițele vecinilor săi răsăriteni, Cehoslovacia și Polonia, însă se credea că pacea a fost consolidată prin inițierea concilierii franco-germane. în 1926, Germania a fost primită în Liga Națiunilor, ceea ce a reprezentat un pas important în destinderea relațiilor internaționale. De asemenea, Franța a încurajat formarea unor alianțe defensive regionale cum a fost, de pildă, Mica înțelegere alcătuită din România, Cehoslovacia și Iugoslavia (1921), îndreptată mai ales împotriva tendințelor revizioniste ale Ungariei. în spiritul deschis de crearea Societății Națiunilor a fost și adop- tarea pactului Briand-Kellogg (1928). Astfel, miniștrii de externe ai Franței și Statelor Unite, Aristide Briand și Frank Kellogg, au propus semnarea de către statele lumii a unui acord prin care să se angajeze să renunțe la război ca mijloc de reglementare al diferendelor între ele. Principalele puteri militare au aderat la acest document; se părea că era confruntărilor armate era urmată de o eră a „securității colective”, de pace și înțelegere între statele lumii sub egida Socie- tății Națiunilor. O componentă esențială a politicii de securitate colectivă era re- prezentată de dezarmare. Astfel, conferințele navale de la Washington (1921) și Londra (1930) au limitat tonajele flotelor militare ale principalelor puteri maritime (SUA, Marea Britanie, Japonia, Franța, Italia). Conferința dezarmării, pregătită de Societatea Națiunilor, s-a deschis în 1932, dar în anul următor s-a întrerupt după retragerea Germaniei hitleriste de la dezbateri. Eșecul Conferinței dezarmării s-a datorat divergențelor de opinii dintre Marile Puteri (14). în anul 1929, a izbucnit o mare criză economică. Aceasta a afectat cea mai mare parte a țărilor lumii. Degradarea condițiilor de viață ale oamenilor a facilitat ascensiunea nazismului în Germania, unde Adolf Hitler, folosind nemulțumirile oamenilor, a cucerit puterea în ianuarie 1933. Unul dintre punctele programului politic al lui Hitler era de a reda măreția și demnitatea națională a Germaniei, umilită de prevederile dure ale Tratatului de Pace de la Versailles. Eșecul Societății Națiunilor. Realizarea țelurilor politicii exter- ne ale lui Hitler erau ușurate de situația politică internațională, care sublinia slăbiciunea Ligii Națiunilor, incapabilă să asigure apărarea integrității teritoriale a statelor supuse agresiunilor din afară. Acest fapt a fost evidențiat de agresiunea Japoniei împotriva Chinei (1931) și de cea a Italiei împotriva Ethiopiei (1935). Slăbiciunea Societății Națiunilor era pusă în evidență și de ieșirea din organizație a Germaniei, Italiei și Japoniei. încurajat de situația internațională, favorabilă planurilor sale, Hitler a inițiat o politică expansionistă, beneficiind din 1936 de 80 alianța cu Italia, care, împreună cu Germania, a format Axa Berlin- Roma. Astfel, Hitler a izbutit să obțină anularea clauzelor militare ale Tratatului de la Versailles (1935) și să remilitarizeze malul drept al Rinului (1936). în 1938 Germania a anexat Austria (7). Prin acordul de la Munchen (1938), Anglia și Franța au acceptat cererile lui Hitler privind Cehoslovacia (anexarea regiunii Munților Sudeți locuită de o importantă minoritate germană), considerând că astfel războiul va fi evitat (5). După ce Sudeții au intrat în com- ponența sa, Germania a anexat întreaga Cehie, iar Slovacia a fost transformată într-un stat marionetă (martie 1939). Urmând exemplul Germaniei, Italia a ocupat Albania. in relațiile hViernalmhrJe 5 s Conferința de la Paris a recunoscut, după îndelungate discuții cu diplomații români, voința poporului nostru exprimată prin realizarea Unirii de la 1918. în perioada interbelică, obiectivele politicii exter- ne a României au fost: realizarea colaborării cu toate statele, apărarea integrității teritoriale și independenței naționale, respingerea tendin- țelor de revizuire a tratatelor de pace. în spiritul acestor obiective, a fost realizat un sistem de alianțe bilaterale între România, Ceho- slovacia și Iugoslavia, cunoscut sub numele de Mica înțelegere (1921). Mica înțelegere urmărea să promoveze cooperarea între statele semnatare pe baza respectării granițelor stabilite de tratatele de pace. în ideea realizării unor alianțe regionale, a fost încheiată o convenție cu Polonia (în 1921, reînnoită în 1926). Pentru România era vitală orientarea tradițională a politicii externe de strângere a relațiilor cu Franța și Marea Britanie. Astfel, în 1926 a fost semnat tratatul de alianță dintre România și Franța. S-a încercat îmbunătățirea relațiilor cu acele state vecine ce urmăreau revizuirea tratatelor de pace. în acest sens, au fost inițiate discuții cu Uniunea Sovietică, care au eșuat, întrucât URSS refuza recunoașterea apartenenței Basarabiei la România (1924). în ciuda acestui fapt, relațiile diplomatice cu Uniunea Sovietică au fost relu- ate în 1934. România a fost un stat care a sprijinit funcționarea Societății Națiunilor, mai cu seamă datorită ministrului de externe, Nicolae Titulescu (3). în 1934 a fost constituită înțelegerea Balca- nică, prin Pactul semnat de Grecia, România, Iugoslavia și Turcia. Doi ani mai târziu, Nicolae Titulescu și ministrul sovietic de externe, Maksim Litvinov, au încheiat un protocol privind pactul de neagresiune dintre România și URSS. în acesta se specifica faptul că granița României este la Nistru, ceea ce ar fi însemnat recunoașterea apartenenței Basarabiei la România. Demiterea lui Titulescu din fruntea ministerului de externe a fost pretextul folosit de sovietici pentru a nu semna pactul de asistență mutuală cu țara noastră. La 23 august 1939, Germania și URSS au încheiat așa-numitul pact Ribbentrop-Molotov (după numele miniștrilor de externe ai celor două state), act cu consecințe funeste în relațiile internaționale (6). Deși oficial pactul era un tratat de neagresiune, cele două state își împărțeau, prin protocolul adițional secret al pactului, sferele de influență în Europa. în cea sovietică intrau Țările Baltice, Finlanda, Basarabia și o parte a Poloniei. Această înțelegere însemna o mare amenințare pentru integritatea teritorială a României. 6. „Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reich-ul german și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, reprezentanții subsemnați ai celor două părți au discutat, în cadrul unei conversații cât se poate de confidențiale, despre problema delimitării sferelor de influență a fiecărei părți în Europa Orientală. Această conversație a avut următorul rezultat: 1 în caz de schimbare politico-teri- torială la nivelul teritoriilor aparținând statelor Balticii Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania frontiera septentrio- nală a Lituaniei va forma linia de demarcație a sferelor de interes dintre Germania și URSS... 3. în ceea ce privește sud-estul Europei, URSS subliniază interesul ei pentru Basarabia. Germania declară că ea nu are nici un interes politic în această regiune.” {Protocolul adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, 23 august 1939). 7. Intrarea trupelor germane în Viena (12 martie 1938). Prin alipirea Austriei (așa-numitul Anschluss) mai era încălcată o prevedere a tratatului de la Versailles. 81 huoare 8. „Convenții de pace pregătite la lumina zilei; nu vor mai fi înțelegeri particulare și secrete de nici un fel între națiuni... Libertate absolută a navigației pe mare, în afara apelor teritoriale, atât în timp de pace cât și în timp de război... Suprimarea pe cât posibil a tuturor barie- relor economice... Evacuarea întregului teritoriu rus și reglementarea tuturor chestiunilor referitoare la Rusia care să asigure cea mai bună și mai liberă cooperare între națiunile lumii, pentru a oferi Rusiei întreaga posi- bilitate de a decide, în deplină independență, propria sa evoluție politică și propria sa organizare națională... Popoarelor din Austro-Ungaria... trebuie să le fie acor- dată posibilitatea unei evoluții autonome... Regiunilor turcești din Imperiul Otoman actual trebuie să li se garanteze suveranitatea și securitatea; dar celorlalte națiuni, care se află acum sub dominația turcă, trebuie să li se garanteze o securitate absolută a existenței și deplina posibilitate de a se dezvolta în mod autonom... Dardanelele trebuie să rămână deschise... pentru toate navele și comerțul tuturor națiunilor. Trebuie creat un stat polonez independent, care să cuprindă teritoriile locuite de populațiile indiscutabil poloneze...” (Fragment din Cele Paisprezece Puncte, expuse de președintele american Wilson în fața senatului SUA, 8 ianuarie 1918) 9. „Austria renunță, în ce o privește, în favoarea României, la orice drepturi și titluri asupra părții din fostul ducat al Bucovinei aflată dincoace de frontierele României.... Austria declară de pe acum că recunoaște și acceptă frontierele Bulgariei, Greciei, Ungariei, Poloniei, României, ale statului Sârbo-Croato-Sloven și ale statului Cehoslovac, așa cum aceste frontiere vor fi stabilite...” (Tratatul de pace cu Austria de la Saint- Germain-en-Laye, 10 septembrie 1919). 10. „Conferința discută așa-zicând cu excluderea noastră; cei patru ne bruschează ca pe o cantitate neglijabilă, după ce când le trebuiau jertfele noastre de sânge și de avere ne-a numit aliații frați. Dacă Wilson ar proceda astfel cu un servitor, precum procedează față de popoarele mici, servitorul l-ar părăsi.” (Alexandru Vaida-Voievod, scrisoare către luliuManiu). 11. Problema orașului Fiume. Punctul de vedere italian: prin tratatul de aderare la Antanta din 1915, Italia a renunțat la Fiume deoarece „nu se prevedea destră- marea Austro-Ungariei, care avea nevoie de un debu- șeu maritim. Cum însă situația s-a schimbat, monarhia bicefală dezmembrându-se, s-a schimbat și poziția italiană la rândul ei, Regatul italian pretinzând Fiume din rațiune națională în primul rând.”(Orlando, primul ministru al Italiei) 12. Problema orașului Fiume. Punctul de vedere iugoslav: „Italienitatea ora-șului Fiume este o creație artificială. Italienii nu sunt populația autohtonă; aceasta este esențialmente slavă. Italienii sunt imigranți veniți pentru a munci în port și la calea ferată.” (Trumbic, delegatul iugoslav la Conferința de pace). 13. Proclamarea Cehoslovaciei: „Era odupă-amiază din timpul săptămânii. M-am întors de la școală și mătușa mea m-a dus pe bulevardul principal. Era o mulțime de oameni strânși acolo. Ne-am întâlnit cu un vecin polițist. Aîntrebat-o pe mătușa mea: - Doamnă, ați auzit vestea? -Nu. - Nu mai există Imperiul Austriac. Avem propria noastră țară.” (Relatarea unuimartorocular). 14. Jan Paderewski a fost un important om politic polonez și, în același timp, un mare muzician (pianist de reputație internațională). în timpul unei vizite la New York i s-a pus următoarea întrebare: Domnule Paderewski, ce părere aveți despre dezarmare și despre eforturile depuse recent pentru eliminarea posibilității unui război? - Este o intenție foarte bună. O idee strălucită, dar o sarcină foarte dificilă. Toți se așteaptă ca vecinul să se dezarmeze, dar nici unul nu e pregătit să-și lichideze propriul armament.” „Vom merge la Geneva și vom convinge toate na- țiunile lumii să se alăture mișcării ca să eliminăm enorma și dezonoranta povară a armamentului, care e prezentă dintr-un capăt în altul al lumii.” (Ramsay MacDonald, prim ministru al Marii Britanii, declarație din anul 1931). 15. „înaltele părți contractante, considerând că, pentru a dezvolta cooperarea între națiuni și pentru a le garanta pacea și siguranța, este necesar să se accepte anumite obligațiuni, de a nu recurge la război, să se întrețină la lumina zilei relațiuni internaționale bazate pe justiție și onoare, să se observe riguros prescripțiunile dreptului internațional, recunoscute de-aci înainte ca regulă de conducere efectivă a guvernelor, să se facă să domnească dreptatea și să se respecte cu sfințenie toate obligațiile tratatelor, în raporturi mutuale dintre popoarele organizate.” (Preambulul Pactului Societății Națiunilor) 16. „înaltele părți contractante garantează individual și colectiv, așa cum e stipulat în articolele următoare, menținerea statu-quo-ului teritorial ce rezultă din situația frontierelor dintre Germania și Belgia, ca și dintre Germania și Franța, precum și inviolabilitatea amintitelor frontiere așa cum au fost ele fixate prin sau în executarea Tratatului de Pace semnat la Versailles la 28 iunie 1919...” (Actul final al Conferinței Internaționale delaLocamo, 16 octombrie 1925). 82 Formare de competențe 1. Identificați pe harta (17) principalele modi- ficări teritoriale apărute în Europa în urma tratatelor de pace care au pus capăt primului război mondial. (5.3) 2. Ordonați cronologic următoarele evenimente: semnarea Tratatului de la Versailles, semnarea Pac- tului Societății Națiunilor, acordul de la Miinchen, agresiunea Japoniei împotriva Chinei, acordul de la Locarno. (5.2) 3. Examinați sursa (8) și identificați acele preve- deri ale Celor Paisprezece Puncte enunțate de președintele Wilson care s-au îndeplinit și cele care nu au fost puse în practică. (5.1), (1.2) 4. Analizați următorul text: „Art. 173. Orice fel de serviciu militar general obligatoriu va fi desființat în Germania. Armata germană nu va putea fi constituită și recrutată decât prin angajări voluntare... Art. 180. Toate fortărețele, fortificațiile și locurile întărite, situate pe teritoriul german, la vestul unei linii trasate la 150 km est de Rin, vor fi dezarmate și dărâmate... Art. 198. Forțele armate ale Germaniei nu vor trebui să cuprindă nici o aviație militară sau marină... Art. 231. Guvernele aliate și asociate declară, iar Germania recunoaște, că Ger- mania și aliații săi sunt răspunzători - pentru că le-au cauzat - de toate pierderile și de toate daunele suferite de guvernele aliate și asociate, precum și de naționalii lor, ca urmare a războiului ce le-a fost impus prin agresiunea Germaniei și a aliaților săi...” (Extras din Tratatul de la Versailles, 28 iunie 1919) Care dintre prevederile din tratat, expuse mai sus, a fost considerat o umilire de către naționaliștii germani? în ce măsură Tratatul de la Versailles a influențat evoluția situației politice din Germania în perioada interbelică? (2.1), (5.1) 5. Alcătuiți un eseu cu tema „Evoluția relațiilor internaționale în perioada interbelică.” (5.4) îndrumări. Organizați pentru început un plan. Fiecare punct din plan va forma un paragraf inde- pendent. Folosiți surse istorice, hărți și orice alt iz- vor de care ați luat cunoștință din alte surse. La sfâr- șit scrieți o frază, din care se poate extrage o con- cluzie; nu uitați că istoria (Historia) este „magistra vitae” (istoria reprezintă o învățătoare a vieții). 17. Europa după primul război mondial ----------------------------------------------------------------------------83 OAMEHII, SOCIETATEA Șl LUMEA IDEILOR □ Lumea în perioada interbelică 1. Palatul Metropolitan din Cernăuți, unde a fost votată unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918). 2. „în ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiți totul, chiar și stângăcia și totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună.” (Lucian Blaga, despre Marea Adunare de la Alba lulia) „Momentul de la 1 Decembrie 1918 reprezintă punctul cel mai înalt al istoriei naționale. La desfășurarea sa au partici- pat mari patrioți români, precum luliu Maniu, Vasile Goldiș, Gh. Pop de Băsești, Al. Vaida-Voievod, Vasile Lucaciu, Ion Flueraș etc.). De asemenea, jertfele armatei române și ale populației civile în primul război mondial au contat în realizarea idealului național. în Ve- chiul Regat, Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor (din care au făcut par- te Nicolae lorga, B. Șt. Delavrancea etc.) a pregătit înfăptuirea Marii Uniri. Consiliul național al unității românești (având ca președinte pe Take lonescu și pe Vasile Lucaciu, Octavian Goga și dr. C. Anghelescu ca vicepreședinți) i-a mobilizat pe românii din imigrație. Adu- narea de la Alba lulia a fost «cea mai mare dintre toate manifestările suvera- nității naționale nu numai prin covârșitoa- rea mulțime care a luat parte la ea, dar și prin însuflețirea și demnitatea cetățe- nească»” (Ion Lupaș) între cele mai importante schimbări de ordin politic cauzate de primul război mondial se numără și căderea celor două imperii mari ale Europei: Imperiul Rus și Imperiul Austro-Ungar. Acest fapt a creat condiții optime pentru revigorarea mișcării naționale din teritoriile românești aflate sub stăpânirea celor două imperii. Unirea Basarabiei cu România. Rusia a fost zguduită de două revoluții în anul 1917 (cea din februarie care a condus la căderea țarismului, și cea din octombrie care a avut drept consecință instau- rarea unui regim comunist). Aceste probleme interne ale Rusiei au permis declanșarea mișcării de emancipare a românilor din Basara- bia. în primăvara și vara anului 1917, au avut loc mai multe adunări ale diverselor categorii sociale și profesionale (obștile sătești, ostașii moldoveni, intelectualitatea, clerul etc.) care au revendicat autono- mia politică a Basarabiei. în acest sens, Congresul ostășesc de la Chișinău din 5-9 noiembrie 1917 a proclamat autonomia și a hotărât convocarea unui Sfat al Țării ca organ reprezentativ. Acesta a fost ales prin intermediul comitetelor de muncitori și țărani, a diverselor organizații profesionale etc. în Sfatul Țării erau reprezentate toate categoriile sociale, profesionale și etnice. Sfatul Țării a proclamat Republica Federativă Democratică Mol- dovenească, autonomă. Președinte a fost ales Ion Inculeț. întrucât republica era amenințată din exterior (de Rusia condusă de comuniști, precum și de naționaliștii ucraineni care doreau anexarea Basarabiei), s-a cerut ajutorul României. Acesta a fost trimis abia după ce Chișinăul a fost ocupat de către forțele bolșevice (comu- niste). Acestea au fost gonite de armata română în ianuarie 1918. Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Moldovenești la 24 ianuarie/6 februarie 1918. în final, Sfatul Țării a proclamat unirea Basarabiei cu România, la 27 martie/9 aprilie 1918(17). Unirea Bucovinei cu România. Prăbușirea Austro-Ungariei a dat posibilitatea împlinirii idealului național din teritoriile româ- nești aflate în componența Dublei Monarhii. La 27 octombrie 1918 patrioții români din Bucovina au convocat Adunarea Constituantă care a adoptat o rezoluție în care se afirma intenția de unire cu România. Era format un Consiliu Național condus de lancu Flondor. Acesta a cerut ajutorul armatei române ca să apere provincia de intențiile de cucerire a naționaliștilor ucraineni. în fața armatei române, forțele ucrainene s-au retras fără a opune rezistență. Bucovina s-a alipit României (18) la 15/28 noiembrie 1918, în urma hotărârii Congresului General al Bucovinei desfășurat la Cernăuți (1) și alcătuit din reprezentanții tuturor locuitorilor pro- vinciei, indiferent de etnia din care făceau parte. 84 Unirea Transilvaniei cu România. Deputatul român din Parlamentul maghiar, Alexandru Vaida Voievod, a proclamat, în discursul ținut la 18 octombrie, voința de autodeterminare a națiunii române din Transilvania. Căderea Imperiului Austro-Ungar a condus la dispariția aparatului administrativ din provincie. în aceste condiții, la 31 octombrie, a fost format un Consiliu Național Român (alcătuit din 6 membri ai Partidului Național și 6 ai Partidului Social Demo- crat). Acesta a preluat conducerea în teritoriile locuite de români. Consiliul Național Român a convocat Marea Adunare Națională de la Alba lulia (3), unde, în prezența a circa 100 000 de oameni (2), cei 1228 de delegați au decis unirea cu România la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918(19). Marea Unire de la 1918 a fost rezultatul firesc al desfășurării isto- riei poporului nostru, care a știut să folosească cu măiestrie împre- jurările istorice favorabile de la sfârșitul primului război mondial. 3. Marea Adunare de la Alba lulia, 1 Decembrie 1918. Adunarea a hotărât constituirea unui Mare Sfat Național Român, al cărui președinte a fost eminentul patriot Gh. Pop de Băsești. A fost numit și un guvern provizoriu (Consiliul Dirigent), condus de luliu Maniu, cu sediul la Sibiu, care a guvernat până la realizarea deplină a Unirii. Primul război mondial a provocat pierderi uriașe învinșilor și învingătorilor deopotrivă. Pagubele materiale nu au putut fi evaluate precis, însă țări precum Marea Britanie, Franța, Italia au cheltuit pentru război circa o treime din bogăția lor națională. Au fost distruse uzine, case, poduri, mijloace de transport și căi de comunicație, uria- șe suprafețe de teren arabil pe care s-au purtat lupte au fost devastate. A fost nevoie de un timp foarte îndelungat pentru ca distrugerile să fie reparate. Cele mai mari pierderi le-au suferit țările pe teritoriul cărora s-au dat lupte: Franța de nord, Belgia, Rusia, România, Serbia, Polonia etc. Chiar echipamentele industriale care nu fuseseră ni- micite trebuiau înlocuite sau renovate, deoarece erau supuse uzurii. O problemă deosebită a constituit-o trecerea economiei de la producția de război la producția normală din timp de pace. Aceasta s-a realizat foarte greu, datorită faptului că țările angrenate în război nu mai dispuneau de capitaluri care să fie investite în vederea finalizării reconversiei industriei. De aceea, în perioada 1920-1921 economiile țărilor europene au cunoscut o criză „de reconversiune”. Economia țărilor europene a cunoscut fenomenul inflației și creș- terea prețurilor. Acest fenomen a fost cauzat de reducerea producției, în special de bunuri de larg consum, și de dezechilibrarea raportului cerere-ofertă de produse pe piață. La acestea s-a adăugat politica monetară a guvernelor din timpul războiului, care au stabilit un curs forțat al monedelor naționale din cauza cheltuielilor de război. Acest fapt a dus la emiterea monedei fără acoperire. Dificultățile au fost amplificate în Germania de obligativitatea plății reparațiilor de război, această țară cunoscând fenomenul hiperinflației. Fenomene asemănătoare s-au întâmplat și în Ungaria, Rusia, Polonia etc. Statele Unite și Japonia au fost marii beneficiari economici ai războiului. Datorită cererilor de armament și produse industriale din partea țărilor Antantei, ele și-au diversificat producția industrială, cucerind noi piețe pentru produsele lor. în special SUA au ieșit din război cu o economie întărită, ele devenind marele creditor al țărilor europene. Dolarul a luat locul lirei sterline ca monedă a tranzacțiilor internaționale. 4. „Principiul meu este să scad prețurile, să extind operațiile și să perfecționez mașinile noastre. Nu m-a preocupat cos- tul de fabricație. Prețul nou de vânzare a obligat costul de fabricație să scadă, a forțat toate serviciile uzinei la cel mai înalt randament posibil: scăderea prețului a obligat pe fiecare să caute cel mai mic profit. Această provocare m-a ajutat să găsesc mai multe idei noi, în materie de fabricație și vânzare... Din fericire, sala- riile mari au contribuit la scăderea costu- lui de fabricație, muncitorii au devenit din ce în ce mai industriali o dată scutiți de preocupări exterioare muncii lor." (Henry Ford, Viața și munca mea, 1925) 5. Linie de montaj în industria de automobile la Detroitîn 1930. Noile metode de organizare a producției au fost introduse pentru întâia oară la fabricarea automobilelor. 85 6. Wall Street (locul unde se găsește Bursa din New York) în timpul marelui crah din 1929. 7. Marș al foamei inițiat de șomeri în Anglia pe ruta Liverpool-Londra (1932). Șomajul a afectat milioane de oameni în timpul Marii Crize. Refacerea economică. După 1924 economia a luat avânt. A fost o perioadă de mare progres, în care a avut loc apogeul celei de a doua revoluții industriale, caracterizată de introducerea pe scară largă a noi surse de energie (petrol, electricitate) și de noi metode de organizare a muncii (lucrul la bandă), (5). Fenomenul de concentrare a producției s-a accentuat; de exemplu, mari firme, cum ar fi Ford și General Motors, au monopolizat industria de automobile în Statele Unite. în aceste condiții, producția de bunuri a crescut spectaculos. Marea criză din anii 1929-1933 s-a datorat imposibilității pieței de a absorbi cantitatea din ce în ce mai mare de bunuri materiale, începutul crizei l-a constituit căderea bursei din New York din octombrie 1929 (6). Datorită marii prosperități a societății americane din anii ’20, luaseră amploare speculațiile bursiere. Un mare număr de speculatori cumpărau acțiuni pe credit pe care le tranzacționau la bursa de valori. Din acest motiv, prețurile acțiunilor au crescut exagerat de mult. Faptul că veniturile consumatorilor n-au crescut în același ritm cu creșterea producției a făcut ca performanțele firmelor să scadă. în consecință, a crescut volumul de acțiuni oferit spre vânzare. Dintr-o dată numărul acestora a fost atât de mare, încât pre- țul acestora s-a prăbușit. Numeroase firme au dat faliment. Șomajul a luat proporții de masă. Aproape întreaga lume a fost cuprinsă de criză. Schimburile comerciale internaționale au scăzut în mod spectaculos. Scăderea nivelului de viață al oamenilor, datorită șoma- jului și reducerii salariilor, a condus la adâncirea crizei prin scăderea cererii de produse. Dintre țările dezvoltate, foarte lovite au fost Marea Britanie și Germania. în această din urmă țară, producția industrială a scăzut aproape la jumătate. Țările din Europa centrală și răsăriteană, între care și România, au fost mai greu lovite, comparativ cu cele din Apus, datorită caracterului predominant agrar al economiilor lor. America Latină a suportat consecințele unei crize foarte puternice din cauza [aptului că prețurile produselor agricole și ale materiilor prime pe cfle le exporta a scăzut mai mult decât cel al produselor industriale. ■Toate categoriile sociale au fost mai mult sau mai puțin afectate de cBă. în special muncitorii, deveniți șomeri, au avut de suferit. Ca- tcBoriile defavorizate își exprimau nemulțumirea prin demonstrații și nBrșuri (7), și uneori chiar prin acțiuni violente. Criza s-a repercutat a«pra tuturor domeniilor de activitate: învățământ, sănătate, cerce- t« științifică, cultură, sport. Sistemul de valori al societății a fost pus îiWiscuție de intelectuali care au angajat discuții teoretice pentru găsirea soluțiilor de ieșire din criză. Disperarea oamenilor a con- stituit terenul favorabil care a permis lui Hitler să ia puterea în Germania. Ieșirea din criză s-a produs datorită intervenției statului în economie (în Statele Unite, Suedia, Germania etc.), în contradicție cu teoriile economice ale vremii. La acest fenomen au contribuit și agravarea situației internaționale și politica de înarmare a unor state. Astfel, țări ca Germania, Italia, Japonia au pregătit războiul de cucerire al unor teritorii străine din Europa și Japonia. Aceste state au oferit comenzi pentru industria de război, ceea ce a oferit de lucru unui mare număr de șomeri. Degradarea situației internaționale la sfârșitul anilor ’30 a împins și alte state la creșterea cheltuielilor de înarmare, ceea ce a asigurat anularea efectelor crizei. însă această situație a dus la izbucnirea celui mai sângeros conflict din istoria omenirii, cel de-al doilea război mondial. Economia românească în perioada interbelică. Marea Unire de la 1918 a adus noi resurse pentru dezvoltarea economiei românești. în ciuda acestui fapt, distrugerile provocate de primul război mondial au făcut ca economia românească să aibă un nivel al producției sub cel de dinainte de 1914. Până prin 1924 s-a realizat refacerea economică a României, care în acel an a atins nivelul antebelic al producției. Până în 1929, țara a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică. Acest proces a fost favorizat de resursele suplimentare de materii prime și de forță de muncă aduse de noile provincii, de legislația adoptată, în special de Partidul Național Liberal etc. Legile elaborate în acea perioadă de către liberali (a căror deviză era „Prin noi înșine”) au favorizat inițiativa economică a oamenilor de afaceri români. România a resimțit foarte greu criza din 1929-1933. Producția industrială s-a diminuat în mod dramatic; numai extracția de petrol nu a fost afectată. Șomajul a lovit un mare număr de oameni. Foarte puternic au resimțit efectele crizei gospodăriile țărănești din cauza scăderii prețurilor produselor agricole. Datorită crizei, viața politică s-a deteriorat și s-au înregistrat mișcări sociale în rândurile minerilor, muncitorilor petroliști și feroviari. După ieșirea din criză, ritmul de dezvoltare economică a fost intens, anul 1938 reprezentând anul de vârf al economiei românești în perioada interbelică (10). întreprinderi, precum uzinele „Malaxa” din București, „Oțelăriile Reșița” și „întreprinderea Aeronautică Ro- mână” (IAR) din Brașov erau comparabile cu fabricile similare din Occident. La această dezvoltare a contribuit creșterea rolului statului în activitatea economică prin: luarea de măsuri protecționiste, finanțarea industriei de la bugetul statului, încurajarea agriculturii, comenzi militare etc. în anul 1938, pentru prima dată în istoria României, ponderea industriei (8,9), transporturilor și construcțiilor a depășit-o pe cea a agriculturii în constituirea venitului național. Cu toate acestea, comparativ cu țările avansate din apusul Europei, România era un stat slab dezvoltat. 8. Uzinele Titan, Nădlac - Călan, în perioada 1936-1940. Aceasta era una dintre cele mai moderne fabrici din România în perioada interbelică. 9. Sonde de petrol la Moreni (1936-1940). Industria de extracție a petrolului era foarte dezvoltată în România în perioada interbelică. Viata cotidiană Era consumului de masă a început în anii 1920 în Statele Unite, când economia americană a cunoscut un avânt nemaiîntâlnit până atunci. Astfel, automobilele nu mai constituiau un apanaj al claselor avute. Salariile ridicate de care beneficiau muncitorii americani (4) permiteau acestora să-și achiziționeze mașini. în 1925 o cincime dintre americani aveau automobile. în casele americanilor au început să pătrundă în cantități neîntâlnite în celelalte țări produse eletrotehnice, mobilă, haine (15, 16) etc. Un rol important în fiecare familie îl avea aparatul de radio, un mijloc de informare, de educație și de distracție. Publicitatea a profitat din plin de existența radioului. 10. Evoluția valorii producției industriale în România, 1929-1938 (miliarde lei) 100 g ⁸⁰ s 60 » ⁴⁰ > 20 0 1929 1932 1937 1938 Anul -87 11. Reclamă pentru automobilele Citroen (Franța). Le GRAND MATCH SENSATIONNBL Automobilul (11) a produs schimbări importante în modul de viață al oamenilor. Aceștia își puteau petrece altfel timpul liber (în excursii, de exemplu). A sporit mobilitatea oamenilor, care aveau posibilitatea să intre în contact cu semenii lor mult mai ușor. Noile condiții materiale au condus la o liberalizare a moravurilor, în condițiile în care sub presiunea anumitor grupuri conservatoare, în Statele Unite s-a adoptat prohibiția (1919), infracționalitatea dato- rată contrabandei cu băutură a luat proporții deosebite. Ea a fost simțitor diminuată, abia în momentul în care interzicerea consumului de băuturi alcoolice a fost abrogată (1933). Jazzul a căpătat o deosebită popularitate în perioada interbelică și s-a răspândit în toată lumea. Cinematografia s-a transformat într-o mare afacere, marile vedete fiind cotate în clasamente după veniturile pe care le aduceau marilor case de film. Nu peste tot nivelul de trai al cetățenilor era la nivelul SUA, din cauza condițiilor economice. Spre exemplu, în Anglia salariile reprezentau abia a cincea parte din salariile americanilor. Chiar în Statele Unite erau diferențe mari în diferitele categorii de salariați, favorizați fiind cei din industria automobilelor. în același timp, veniturile altor categorii, cum ar fi fermierii, erau considerabil mai reduse. Sportul (12) a devenit o industrie, datorită interesului manifestat de mulțimile imense de spectatori și pe care oamenii de afaceri l-au speculat din plin. în același timp, sportul a ajuns să fie considerat un mijloc de întărire a prestigiului național. A luat amploare sportul profesionist în cele mai populare discipline ale sale: fotbalul, ciclismul, tenisul, boxul, baseballul (foarte popular în Statele Unite). Olimpiadele au tins să capete dimensiuni din ce mai mari, contrastând cu primele ediții ale Jocurilor Olimpice modeme. în 1930 a avut loc primul campionat mondial de fotbal, competiție care, foarte repede, a captat interesul milioanelor de iubitori ai sportului cu balonul rotund. CARPENTIERCOOK POU0 te CHAMWOHHAT & BUftCW GdCn)OÎ)t coHcessiowawe 12. Afiș reprezentând reclama pentru un meci de box prezentat la cinema. în perioada interbelică, sportul a devenit o mare afacere. Primele campanii ale mișcării feministe au avut drept scop obținerea dreptului de vot pentru femei. întrucât partizanii drep- turilor femeii au întâmpinat o opoziție înverșunată, ei și-au susținut cauza prin mijloace spectaculoase: de exemplu, s-au legat cu lanțurile de clădirile guvernamentale sau ardeau cutiile poștale; femeile aruncate în închisoare pentru convingerile lor făceau greva foamei. Drej>t lider al mișcării feministe s-a remarcat Emmeline Pankhurst. In primul război mondial, femeile avuseseră un rol important în domenii care până atunci fuseseră rezervate bărbaților, în special în industrie. De aceea, după terminarea marelui conflict, ele au izbutit în Europa și Statele Unite să beneficieze de drepturile electorale. Astfel, în 1918 au obținut acest drept în Marea Britanie. Chiar și așa, existau discriminări: puteau vota doar femeile care erau căsătorite și care aveau 30 de ani. Abia la un deceniu după încheierea războiului, ele au putut vota la 21 de ani ca și bărbații. Femeile nu aveau acces însă la meserii considerate a fi apanajul bărbaților și nici la funcții de conducere, iar munca lor era mai prost plătită. 88 în România s-a pus, de asemenea, problema ca femeile să beneficieze de drepturi politice și să aibă acces la toate profesiile. în legătură cu această problemă a fost lansată o dezbatere care a avut loc în reviste precum Acțiunea feministă, Jurnalul femeii etc. Aceste discuții s-au desfășurat în special în preajma adoptării Constituției din 1923. Au apărut organizații care militau pentru acordarea de drepturi femeilor (de exemplu, Asociația pentru emanciparea politică și civilă a femeii condusă de Valentina D. Focșa). Programul acesteia, publicat în 1919, prevedea modificarea legislației care punea în stare de inferioritate statutul femeii și dreptul acestora de a accede la orice funcție în stat sau profesională. Argumentele adepților mișcării feministe erau în legătură cu contribuția femeilor la primul război mondial, exemplul altor țări care au oferit drepturi politice femeilor etc. Cu toate acestea, în perioada interbelică legislația electorală nu acorda drept de vot decât bărbaților în vârstă de 21 de ani. Femeile primeau drept de vot abia prin legea electorală din 1939. România în anio *938, societatea și cultura Anul 1938 a reprezentat anul maximei dezvoltări economice a României în perioada interbelică; în același interval de timp, cultura română, reprezentată de nume importante, a cunoscut cea mai mare înflorire. Majoritatea populației României locuia la sat. Reforma agrară din 1921 a avut urmări pozitive în îmbunătățirea statutului țăranilor. Țărănimea era stratificată în funcție de suprafața de pământ stă- pânită: chiaburii (cu proprietăți de 50-100 de ha), țăranii cu stare (10- 50 ha), micii gospodari (3-10 ha) și gospodarii dependenți (1-3 ha). Condițiile de viață a marii majorități a populației de la sate continuau să fie grele: pentru cei mai mulți români alimentul de bază continua să fie porumbul (consumat sub formă de mămăligă), condițiile de locuit, de educație și de igienă erau precare (20). La orașe trăia circa 20% din populație (burghezie, muncitori, funcționari, intelectuali etc). în deceniul IV al secolului trecut, populația orașelor a sporit cu 14 procente. Cea mai mare parte a orășenilor locuia la București, datorită explozivei dezvoltări a capitalei României. Condițiile de trai ale locuitorilor orașelor erau diferite în funcție de averea posedată. Centrul și zonele rezidențiale aparțineau celor cu stare, cartierele mărginașe (mahalalele) erau locuite de cei săraci. Bucureștii perioadei interbelice erau numiți „Micul Paris”, datorită efervescentei vieți economice, sociale și culturale și al aspectului asemănător marilor capitale din Apus. Cultura a cunoscut în perioada interbelică o dezvoltare excep- țională (14). Pe lângă condițiile favorabile oferite de societatea ro- mânească, mari merite în această privință a avut regele Carol al II-lea (21), mai ales prin intermediul Fundațiilor Regale. Cele vechi au fost revigorate {Fundația Carol 7), dar au fost înființate altele noi: Fundația Carol al II-lea (Cluj), Fundația de Literatură și Artă Carol al II-lea etc. Editura Fundațiilor Regale a publicat cărți de referință ale culturii românești (13). Pe bună dreptate, anul 1938 a fost un an fertil pentru cultura românească și datorită interesului manifestat de rege față de aceasta. 13. în timpul domniei lui Carol al II-lea Editura Fundațiilor Regale a publicat lucrări fundamentale ale literaturii române: Flori de mucigai (T Arghezi, 1931), Oul dogmatic (Lucian Blaga, 1931), Răscoala (Liviu Rebreanu, 1932), Maitrey (Mircea Eliade, 1932), Patul lui Procust (Camil Petrescu, 1932), Creanga de aur, Frații Jderi (Mihail Sadoveanu, 1932,1935-1937), Nu (Eugen lonescu, 1934), De două mii de ani (Mihail Sebastian, 1932). Au fost premiați cu „Premiul pentru literatură Regele Carol II”- Tudor Arghezi și George Bacovia (1934), Gala Galaction (1935), Ion Pillatși Gib Mihăescu (1936, ultimul cu titlu postum), Elena Farago (1937), Adrian Maniu (1938), Vasile Voiculescu (1939). (După loan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor 4 regi, 1866-1947) 14. Tudor Arghezi (1880-1967), unul din marii poeți ai României, s-a afirmat ca o mare personalitate a literaturii românești în perioada interbelică. 89 Jivoate 15. Utilizarea aspiratorului în deceniul al treilea al secolului trecut. Introducerea noilor metode de organizare a muncii a avut ca urmare apariția consumului de masă. IbwMMeitr «unt «i pAta» robe» A ........ Qe riM» dkManl i«câM C Marile conflicte ale secolului XX (II) 1. Europa la sfârșitul anului 1942 2. înfrângerea Germaniei 102 Cauze. Prevederile Conferinței de Pace de la Paris nu au mulțumit o serie de state, în primul rând Germania și Italia în Europa, Japonia în Asia. Acestea au format o alianță în 1937 (Axa Berlin- Roma-Tokyo\ reînnoită în 1940 (Pactul Tripartit). Scopul acestei alianțe era de a permite celor trei state anexiunea de noi teritorii. Politica expansionistă a Germaniei, Italiei și Japoniei a constituit principala cauză a celui de-al doilea război mondial. Declanșarea războiului a fost favorizată și de politica de conciliere față de Germania dusă de Marea Britanie și Franța. De asemenea, semnarea de către Germania și Uniunea Sovietică a Pactului Ribbentrop- Molotov (august 1939) a contribuit la izbucnirea marelui conflict, întrucât a permis lui Hitler să evite, în primii ani de război, purtarea operațiunilor militare pe două fronturi. începutul. La 1 septembrie 1939, Germania a atacat, fără decla- rație de război, Polonia. Peste două zile, Marea Britanie și Franța declarau război Germaniei. începea, astfel, cel de-al doilea război mondial, cel mai sângeros conflict din istoria omenirii. în scurtă vreme, războiul a antrenat un număr din ce în ce mai mare de state, operațiile militare fiind duse în Europa, în Asia și Africa, în aer, pe uscat și pe mare. împotriva statelor Axei s-a constituit o coaliție a cărei coloană vertebrală a fost reprezentată de Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică (ambele au intrat în război în 1941) și Marea Britanie. Franța a fost înfrântă în 1940, dar a reintrat în conflict în 1944. Numeroase alte state au participat la război alături de această alianță (de exemplu China). Războiul total. Pe o scară încă nemaiîntâlnită până atunci, în cel de-al doilea război mondial au fost mobilizate toate resursele economice și umane ale statelor participante. Acest fapt a conferit celui de-al doilea război mondial trăsăturile unui război total. Bărbații au fost mobilizați pe front, în timp ce femeile au fost angajate în producția de bunuri materiale. Și copiii au fost utilizați în munca din industrie și agricultură și chiar în luptă. Fiecare din cele două tabere angajate în luptă a căutat să distrugă resursele adversarului. Astfel, aviația de bombardament a fost utili- zată pe scară largă în scopul anihilării potențialului economic al inamicului. Acest fapt a cauzat victime în rândul populației civile, al căror număr, pentru prima dată în istoria războaielor, a fost mai mare decât cel al militarilor. Pentru nimicirea moralului adversarilor, bom- bardamentele au vizat, de multe ori, în mod voit, obiective civile. Suferințele populației au fost cumplite; numeroși oameni și-au părăsit locuințele pentru a se refugia din calea luptelor (4); mulți alții, care trăiau în zonele ocupate, au fost deportați. Contribuția cea mai importantă la războiul economic au avut-o Statele Unite, care și-au mobilizat uriașul potențial pentru producția de război. Americanii au furnizat armament nu numai propriei armate, ci și trupelor britanice, sovietice, chineze etc. A fost fabricat un număr uriaș de avioane, nave militare și de transport, tancuri, tunuri, mitraliere, puști etc. Uniunea Sovietică a suferit imense pierderi materiale și umane. în mare măsură, operațiile militare s-au purtat pe teritoriul 3. Cavaleria poloneză în 1939. Există informații, care după unele păreri nu sunt reale, că tancurile germane au fost atacate, într-un act sublim de eroism, de cavaleria poloneză. După ce URSS a invadat Polonia, ofițerii polonezi capturați au fost asasinați la Katin, lucru recunoscut de ruși abia la o jumătate de veac după petrecerea tragediei. 4. Refugiați francezi în timpul celui de-al doilea război mondial (1940) 103 5. Tancurile germane înaintând victorioase în Franța. Germanii au învins grație „Blitzkrieg”-ului (războiului fulger), caracterizat prin cooperarea între tancuri și avioane. 6. Churchill la biroul său său, ceea ce a cauzat mari pagube economiei sovietice. Pentru ca fabricile să nu cadă în mâna germanilor, acestea au fost transferate din Europa în Urali, Siberia și Asia Centrală (18), ceea ce a făcut ca începând cu anul 1942 producția de război sovietică să crească, asigurând, în bună parte, necesarul de armament pentru trupele proprii. Propaganda a fost utilizată pe scară largă pentru a mobiliza populația și armata la susținerea eforturilor de război și pentru a demoraliza adversarul. Mijloacele folosite erau foarte variate: emi- siuni de radio, filme, afișe etc. Capitularea Franței și rezistența Marii Britanii. în numai câteva săptămâni, armata germană a înfrânt cu ușurință trupele poloneze (3). Punând în practică înțelegerile anterioare stipulate în Pactul Ribbentrop-Molotov, Uniunea Sovietică a atacat la rândul său Polonia, anexând circa două treimi din teritoriul acesteia. între timp, francezii și englezii, deși armata germană era concentrată în cea mai mare parte în Polonia, s-au mărginit să ducă un „război ciudat”, neangajând operațiuni militare decisive împotriva trupelor germane, în primăvara anului 1940, după ce a ocupat fulgerător Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia și Luxemburgul, Germania a dezlănțuit o acțiune decisivă împotriva Franței. Francezii au fost înfrânți datorită superiorității germanilor în tacticile noi ce aveau ca element de noutate conlucrarea dintre tanc și avion (5). Sesizând situația creată de victoria Germaniei, Italia a declarat război Franței și Angliei, fără ca intervenția italiană să producă un efect mare pe câmpul de luptă. Franța a capitulat (22 iunie 1940), iar britanicii au izbutit cu greutate să-și retragă armata de pe continent. în Marea Britanie a fost instalat un nou guvern, avându-1 în frunte pe Winston Churchill (6). Acesta a condus Anglia cu energie, cu calm și tenacitate (20). Rămasă singură, Marea Britanie a fost amenințată de invazia armatei germane. Pentru ca planul de invazie să izbutească, trebuia distrusă aviația engleză. Timp de câteva luni (iulie-octombrie 1940), a avut loc o mare bătălie aeriană cunoscută sub numele de „bătălia Angliei”. Grație eroismului piloților de vânătoare și a tenacității poporului englez, aviația ger- mană a fost înfrântă. Hitler a trebuit să renunțe la planul de cucerire a Marii Britanii. Extinderea conflictului. în situația creată de victoriile germane, Ungaria, România și Bulgaria au aderat la Axă. Considerând că va obține un succes rapid, Italia a atacat Grecia, dar a fost înfrântă. Germania a fost nevoită să intervină în ajutorul aliatului său și a invadat Iugoslavia, care a fost repede învinsă, dispărând ca stat. Deși sprijinită de trupe engleze, Grecia a fost ocupată de armata germană. Un alt teatru de război a fost Africa de Nord, unde armata germană trimisă în sprijinul italienilor a obținut la început succese spectacu- loase împotriva britanicilor. Atacul împotriva URSS. La 22 iunie 1941, armata germană a atacat Uniunea Sovietică. Inițial, armata germană a obținut succese impresionante, fără ca rușii să fie învinși definitiv. La operațiunile militare antisovietice luau parte și armatele ungare, finlandeze și române. Dârzenia extraordinară a rușilor, spațiul imens, starea proas- tă a drumurilor, precum și venirea iernii au oprit trupele germane, care în fața Moscovei au suferit o primă mare înfrângere. 104 Europa sub dominația Germaniei. în mai puțin de doi ani, cea mai mare parte a Europei a fost ocupată de Germania nazistă (1). Principalul aliat al Germaniei, Italia, a căpătat o importanță secun- dară, iar alte state ale Europei erau reduse la statutul de sateliți ai Reich-ului (Ungaria, Finlanda, România etc.). Popoarele considerate inferioare, care nu puteau fi germanizate, urmau să fie exterminate sau reduse la numărul necesar pentru a constitui sclavi ai „rasei de stăpâni”. Țările ocupate erau jefuite cu sălbăticie; produsele agricole, materiile prime, sursele de energie, valorile culturale erau dirijate către Germania. Sclavii din lagărele de exterminare munceau până la epuizare pentru mașina de război nazistă. Dominația germană a provocat în țările ocupate un adevărat genocid; milioane de oameni au murit de foame, de frig și de boli, ori din cauza represiunii sângeroase declanșate de naziști. O propagandă monstruoasă dorea să demonstreze legitimitatea scopurilor proclamate de naziști. Rezistența. Popoarele Europei au refuzat să accepte dominația nazistă. în țările ocupate s-a dezvoltat o puternică mișcare de rezistență la care au aderat toate forțele politice. Foarte puternică a fost mișcarea de rezistență din țări precum Franța sau Italia. în Iugoslavia (7) și în teritoriile ocupate din Uniunea Sovietică au luat naștere mișcări de partizani care au provocat mari pierderi naziștilor. Rezistența a provocat în întreaga Europă ocupanților pierderi grele, plătite însă cu un preț mare. Numeroși membri ai mișcării de rezistență au pierit în fața plutoanelor de execuție, în lagăre și în închisori, uneori în chinuri groaznice. Intrarea în război a Statelor Unite s-a produs după atacul surpriză al flotei japoneze asupra celei mai importante baze navale americane din Oceanul Pacific de la Pearl Harbour (7 decembrie 1941), (22). în urma acestui atac, cea mai mare parte a flotei ameri- cane a fost distrusă, ceea ce a dat posibilitate forțelor japoneze să alipească cuceririlor anterioare un teritoriu imens: Filipinele, Indo- nezia, Birmania, Singapore și numeroase insule din Pacific. După victoria în bătălia de la Midway (iunie 1942), forțele americane au preluat inițiativa, superioritatea Statelor Unite devenind tot mai evi- dentă pe măsură ce industria punea la dispoziția armatei armament de calitate și în cantități mult mai mari decât cel al japonezilor. Realizarea „Marii Alianțe”. Anglia, rămasă singură după în- frângerea Franței, a beneficiat de ajutorul material al Statelor Unite. După intrarea în război a Uniunii Sovietice, puterile occidentale și-au oferit sprijinul economic și militar acesteia. în august 1941, preșe- dintele Statelor Unite, F.D. Roosevelt, și premierul Marii Britanii, W. Churchill, au semnat Charta Atlanticului (8). Ea a fost adoptată de națiunile aliate, inclusiv de URSS. „Declarația Națiunilor Unite” aflate în război cu puterile Axei (semnată la Washington la 1 ianuarie 1942) prevedea că părțile semnatare se angajau să continue războiul până la înfrângerea inamicului, fără semnarea unei păci separate. în anii următori, au avut loc întâlniri între conducătorii SUA, Marii Britanii și URSS la Teheran (1943), lalta și Potsdam (1945), unde au fost analizate problemele legate de coordonarea operațiunilor militare și de organizarea postbelică a lumii. 7. Tito (septembrie 1942). losip Broz-Tito, a fost secretar general al Partidului Comunist din Iugoslavia. în timpul războiului, el a fost liderul uneia din cele mai puternice mișcări de parti- zani din Europa. Până la sfârșitul războ- iului, partizanii conduși de Tito au eliberat aproape în totalitate teritoriul Iugoslaviei. 8. Semnarea Chartei Atlanticului (august 1942) de către președintele SUA (F.D. Roosevelt) și primul ministru al Marii Britanii (Churchill). Documentul cuprindea scopurile și principiile pentru care luptau cele două națiuni, respectând dreptul fiecărui popor de a-și croi viitorul în mod liber, angajându-se să lupte pentru dezarmare, pentru o pace trainică și colaborare economică între toate națiunile. 105 9. Bătălia de la Stalingrad a constituit un dezastru pentru germani. Pierderile suferite de germani și aliații lor (italieni și români) au fost de circa 1 500 000 de oameni, morți, răniți și prizonieri. 10. Portavioane americane cu escorta lor în Pacific. Portavionul s-a dovedit a fi nava de luptă cea mai importantă în bătăliile navale din războiul din Pacific. Spre sfârșitul conflictului, flota americană dispunea de circa 100 de portavioane, în timp ce japonezii aveau mai puțin de 10. Victoria Națiunilor Unite. Cele mai mari bătălii ale celui de-al doilea război mondial au avut loc pe frontul de răsărit, unde se înfruntau armatele sovietice și cele germane. în 1942, armata ger- mană a atacat spre Volga și Caucaz, cu intenția de a pune stăpânire pe resursele de petrol de la Marea Caspică, vitale pentru capacitatea Reichului de a continua războiul. Armata germană a suferit însă o grea înfrângere la Stalingrad (azi Vblgograd). Bătălia de la Stalin- grad (9) a reprezentat momentul de cotitură al celui de-al doilea război mondial (22). în 1943 sovieticii au obținut o nouă victorie în cea mai mare bătălie de tancuri din istorie, \aKursk. în 1943, aliații anglo-americani au izgonit pe germani și italieni din Africa de Nord. Aliații au debarcat apoi în Sicilia și Italia de Sud, ceea ce a condus la capitularea Italiei fasciste. Pe frontul din Italia luptele au continuat până în 1945, deoarece germanii au ocupat peninsula, organizând o puternică rezistență favorizată de relieful muntos. La 6 iunie 1944, la capătul celei mai mari operațiuni de debarcare din istorie, anglo-americanii au organizat un cap de pod în Norman- dia (nordul Franței). Concomitent cu ofensiva anglo-americanilor, Rezistența franceză a eliberat Parisul (august 1944). O ultimă ofensi- vă a germanilor, în decembrie 1944, a fost oprită de trupele ameri- cane după lupte grele. Raidurile aviației de bombardament anglo- americane au provocat uriașe pagube economiei Reichului. Armata sovietică a izgonit în 1943 și 1944 armata germană de pe teritoriul URSS, intrând în Polonia și România (2). Luptele erau de o duritate extraordinară (23), punând în evidență marea capacitate de rezistență a trupelor sovietice și dârzenia apărării germane. Marea ofensivă sovietică a fost facilitată de actul de la 23 august 1944, în urma căruia România a părăsit alianța cu Germania, alăturându-se Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, trupele sovietice au făcut jonc; 'unea cu cele americane în Germania. După câteva zile, sovi ticii au ocupat capitala Reichului, Berlinul (2 mai 1945). în curs J luptelor pentru Berlin, Hitler s-a sinucis. Alți demnitari de seamă ai Germaniei naziste au fost capturați de aliați. în această situație, Germania a capitulat la 7-9 mai 1945. Al doilea război mondial se sfârșea în Europa, lăsând un continent în ruine. în teritoriile ocupate în Asia, Japonia a impus un regim de exploatare a bogățiilor naturale și de suprimare a opozanților asemănător celui instaurat de naziști în Europa. Trupele americane au exercitat o presiune constantă asupra pozițiilor japoneze, profi- tând de superioritatea cantitativă și calitativă a armamentului lor (10). în 1945 au atacat chiar insule aparținând teritoriului național japonez (Iwo Jima și Okinawa). Japonezii rezistau cu fanatism, utilizând chiar atacuri sinucigașe asupra navelor adverse (24). La 6 și 9 august 1945, aviația americană a lansat două bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki (19). în același timp, Uniunea Sovietică a declarat război Japoniei. în fața copleșitoarei superiorități a aliaților, Japonia a capitulat la 2 septembrie 1945. Astfel se încheia cel de-al doilea război mondial. A fost cel mai mare conflict din istorie, care s-a soldat cu 55 de milioane de victime, începea o nouă perioadă în istoria omenirii, dominată de speranța că un astfel de conflict uriaș nu va mai avea loc niciodată. Pierderile teritoriale din 1940. La 26 iunie 1940, guvernul so- vietic a înaintat o notă ultimativă prin care se revendica cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord către URSS (25). întrucât aliații săi occidentali erau incapabili să-i acorde ajutor (Franța însăși fiind zdrobită de Germania hitleristă), România a fost nevoită să renunțe la cele două provincii. în această situație, regele Carol al II-lea a solicitat garantarea granițelor din partea lui Hitler, care a răspuns că va acorda aceste garanții numai după ce România va rezolva pro- blemele sale teritoriale și cu ceilalți vecini, Ungaria și Bulgaria. La 30 august 1940, Germania și Italia au impus României „Dictatul de la Viena”, prin care țara noastră era silită să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei. în urma tratativelor desfășurate la Craiova, România ceda Bulgariei Dobrogea de Sud. Fiind considerat răspunzător de aceste pierderi teritoriale, regele Carol al II-lea a fost obligat să abdice (6 septembrie 1940), rege al României devenind fiul acestuia, Mihai I. 11. Militari români în preajma Chișinăului, vara anului 1941. Guvernarea lui Ion Antonescu. Adevăratul conducător al statului a devenit generalul Ion Antonescu, care a guvernat până în ianuarie 1941 împreună cu legionarii, al căror partid (Garda de Fier) era singura forță politică acceptată. România a aderat la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940), iar pe teritoriul său au intrat trupe germane, cu misiunea de a asigura securitatea petrolului românesc, vital pentru efortul de război al Reichului. între generalul Antonescu și legionari (conduși de Horia Sima) s-a desfășurat o acerbă luptă pentru putere. Hitler a oferit sprijinul său generalului considerat a fi singura personalitate în stare de a da stabilitate politică României în perspectiva războiului pe care Hitler îl pregătea împotriva Uniunii Sovietice. în consecință, când legionarii au încercat să preia puterea prin declanșarea unei rebeliuni (ianuarie 1941), ea a fost înăbușită de armată, iar Ion Antonescu a rămas conducătorul de necontestat al statului, în fruntea unui guvern de militari și tehnicieni. Dorind să recupereze teritoriile anexate de Uniunea Sovietică în 1940, România a participat, începând cu 22 iunie 1941, la războiul antisovietic (26). Basarabia (11) și Bucovina de Nord au fost eliberate de armata română (22 iunie-26 iulie 1941), după care armata română a luptat dincolo de Nistru (12), în Crimeea (13) și apoi la Stalingrad și în Caucaz. Participarea armatei române în operațiuni militare dincolo de frontiera de pe Nistru se explică prin considerente militare, dar și politice (convingerea lui Antonescu că în schimbul sprijinului economic și militar oferit de România, Germania va retroceda țării noastre Transilvania de nord-vest). în luptele de pe cotul Donului și de la Stalingrad, trupele române au suferit pierderi grele, ceea ce a provocat nemulțumirea opiniei publice. Astfel, la Stalingrad, armata română a pierdut peste 150 000 de oameni. Teritoriul dintre Nistru și Bug a intrat în administrația românească (august 1941-ianuarie 1944). Acest teritoriu a fost utilizat pentru deportarea evreilor și țiganilor, unul din aspectele negative ale participării României la cel de-al doilea război mondial. 12. Cavaleriști români la Bug în timpul campaniei din răsărit. 13. Regele Mihai (x) la Sevastopol, în Crimeea, în războiul pe frontul de răsărit. 107 14. Tun român în timpul luptelor cu germanii ia Băneasa în urma evenimentului de la 23 august 1944. începând cu anul 1942, teritoriul României a fost supus bombar- damentelor aviației anglo-americane. Acestea au fost concentrate mai cu seamă asupra regiunii în care se găseau zăcămintele de petrol și rafinăriile. Acestea erau vitale pentru armata germană, întrucât cele mai mari resurse petroliere de care dispunea Reichul se găseau în România. De asemenea, greu lovită a fost și capitala țării, București. Raidurile de bombardament, deși au produs pierderi mari în avioane și piloți englezilor și americanilor, au devenit pe măsura timpului din ce în ce mai distrugătoare. Ele au provocat mari pierderi în rândurile populației civile, a cărei atitudine a devenit încetul cu încetul favo- rabilă ieșirii României din război. Situația din ce în ce mai dificilă de pe front a condus la inițierea de negocieri cu Aliații. Ele au fost duse atât de oamenii lui Ion Antonescu, cât și de reprezentanți ai opoziției (membri ai partidelor democratice), cu știrea conducătorului statului. Astfel de negocieri au fost purtate de prințul Barbu Știrbey la Cairo. De asemenea, în capitala Suediei, s-au desfășurat discuții cu ambasada sovietică prin intermediul ministrului român la Stockholm, Frederic Nanu. Toate aceste discuții nu s-au încheiat însă cu rezultate concrete. 15. Militari români în marș spre Târgu Mureș (toamna anului 1944), luptând pentru eliberarea teritoriului Transilvaniei. 16. Militari români în timpul luptelor pentru eliberarea Budapestei (începutul anului 1945). Actul de la 23 August 1944. în martie 1944, armatele sovietice au pătruns pe teritoriul național. în această situație, la 23 august a avut loc o lovitură de stat realizată cu sprijinul regelui Mihai (27), a armatei și a partidelor politice (Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal, Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist). Ion Antonescu a fost arestat și s-a creat un nou guvern care avea în componență și un reprezentant al micului partid comunist. Atacurile germane declanșate pentru a împiedica retragerea României din război au fost respinse (14). Evenimentele din România de la 23 august 1944 au influențat în mare măsură operațiunile militare din ultime e luni de război. Germania a pierdut resursele de petrol ale Româ’ liei, vitale pentru purtarea unui război modem. De asemenea, a abandoi t și pozițiile de apărare de la Poarta Focșanilor și Munții Carpați n acest mod, România a contribuit într-un mod decisiv la scurtare războiului, ceea ce a salvat un mare număr de vieți omeneș . Abi: la 12 septembrie 1944, s-a încheiat armistițiul cu Națiunile Unite.' tre timp, armata sovietică a intrat rapid pe teritoriul țării, luând c ca 130 000 de prizonieri români. După 23 august 1944, armata. jmână a purtat războiul alături de Națiunile Unite. Până în 25 octombrie 1944 a fost eliberat în totalitate teritoriul național (15), iar în continuare, până la încheierea războiului, trupele române au participat la lupte în Ungaria (16), Cehoslovacia și Austria. Deși România a angajat în războiul împotriva Germaniei peste o jumătate de milion de militari, pierzând o treime din trupe, la Conferința de pace de la Paris nu i-a fost recunoscut statutul de cobeligeranță. Acest fapt a permis Uniunii Sovietice să impună României mari despă- gubiri de război și grele condiții de ordin economic. în același timp, se recunoștea apartenența Transilvaniei la statul român. Situația creată de prezența pe teritoriul României a unei puternice armate de ocupație sovietice a permis ascensiunea la putere a comuniștilor și intrarea României în sfera de influență a URSS. 108 17. „Printre alte întreprinderi instalate în regiunea Celiabinsk [regiune în Urali] era și o uzină care urma să producă echipament de aviație. Au început de la zero, în condițiile unor geruri din cele mai cumplite. Planul lucrărilor de construcție a stabilit ordinea în care urmau să fie ridicate diferitele secții și modalitățile de realizare a lucrărilor. Pe un teritoriu imens s-au marcat contururile viitoarelor secții, iar în interiorul lor, locurile unde trebuiau să fie instalate strungurile și alte utilaje. Concomitent cu punerea temeliei clădirii, erau betonate amplasamentele utilajelor... Se muncea 24 de ore din 24, neîntrerupt zi și noapte ardeau sute de focuri. După trei luni, uzina a intrat în funcțiune. Doar cu o lună mai devreme se auzeau ciocanele în secții, deși acestea nu aveau încă acoperișul pus.” (Din amintirile unui demnitar sovietic). 18. „De la coasta Atlanticului până la cea a Pacificului, milioane de ingineri și de muncitori lucrară zi și noapte ca să dea armatelor aliate materialul militar necesar pentru a-l înfrânge pe Hitler. întrucât uzinele existente nu erau suficiente, au fost create altele noi, care au răsărit în câteva săptămâni în regiuni până atunci pustii. Din lipsă de locuințe, muncitorii au dormit în mașinile lor sau în rulote. Inginerii s-au străduit să scurteze timpul de fabricație și, datorită spiritului lor de inițiativă și inventivității ce i-a caracterizat întotdeauna, au găsit deseori soluții revoluționare. Principala lor grijă era construcția de nave. O victorie aliată nu era cu putință decât dacă mii de vase ieșeau în ritm accelerat de pe șantierele americane. Or, construcția de nave nu mai evoluase deloc de un secol. Ea consta în continuare în a face să defileze, una după alta, într-un doc uscat, echipele de specialiști, care se ocupau succesiv de cocă, suprastructuri, instalațiile interne, armament etc. Tehnicienii americani au avut, primii în lume, îndrăzneala să pună echipele să lucreze simultan, hotărând construirea de nave în serie și în piese detașate. Fiecare șantier construia o parte a navei și specialiștii asamblau totul într-un doc uscat. Era o revoluție. înainte de război era nevoie de 280 de zile pentru fabricarea unui mare cargou. Datorită acestei revoluții tehnice, timpul a fost scurtat la 80 de zile în 1942, apoi la 22 de zile în 1944. Un cargou în trei săptămâni I Cifrele vorbesc de la sine: în trei ani, Statele Unite au construit o flotă care o depășea pe cea a inamicilor și pe cea a aliaților lor luate împreună. în 1944, zece mii de avioane ieșeau în fiecare lună din uzinele lor. Cât despre construirea de tancuri ușoare, chiar comandanții militari au cerut industriașilor s-o lase mai domol: se fabricau atâtea, încât armata nu reușea să țină pasul și să formeze destui tanchiști...” (Gilles Perrault, Ziua cea mare) 20. „Prima bombă aruncată asupra obiectivului a explodat deasupra orașului Hiroshima la ora 8 și 15', la 6 august 1945... Surpriza catastrofei, distrugerea unui număr mare de locuințe și incendiul mistuitor au dus la un număr nemaivăzut până acum de victime. Șapte- zeci-optzeci de mii de oameni au fost uciși sau au dispărut fără urme... La aproximativ cam tot atâția se ridică și numărul celor răniți... Când trei zile mai târziu s- a aruncat asupra lui Nagasaki a doua bombă atomică, orașul era aproape tot atât de puțin pregătit pentru aceasta... Era o zi obișnuită de vară. Un cer clar, vântul sufla slab... Bomba a fost lansată la orele 11 și 2'... îndată după explozia bombei atomice a urmat o flacără orbitoare, asemănătoare cu a arderii unei mari cantități de magneziu, și locul exploziei s-a acoperit cu un fum alb... La Nagasaki au pierit circa 35-40 000 de oameni și tot atâția au fost răniți." (Efectele celor două bombarda- mente atomice asupra Japoniei, august 1945). 20. „Nu am de oferit nimic decât sânge, sudoare și lacrimi... Mă întrebați care e politica noastră? Vă voi spune: Este să ducem un război, pe mare, pe uscat și în aer, cu toată puterea noastră și cu toată forța pe care ne-o dă Dumnezeu, ca să putem duce războiul împotriva unei tiranii monstruoase, niciodată depășită în catalogul întunecat și lamentabil al crimelor comise umane. Asta e politica noastră. Dacă mă întrebați care-i scopul nostru, pot să vă spun cu un singur cuvânt: victorie, victorie cu orice preț, victorie în ciuda teroarei; victorie, oricât de lungă și grea ar fi calea; pentru că fără victorie nu există supraviețuire.” (Discurs al lui W. Churchill în parlamentul britanic, 13 mai 1940) 21. „Ieri, 7 decembrie 1941... Statele Unite ale Americii au fost obiectul unui atac fulger și premeditat din partea forțelor aeriene și navale ale Imperiului Japoniei. Statele Unite erau în pace cu această națiune și, la cererea Japoniei, duceau încă cu guvernul și împăratul său convorbiri în vederea menținerii păcii în Pacific... în acest timp, guvernul japonez a căutat deliberat să aducă în eroare Statele Unite, făcând false declarații și exprimând speranța că pacea va fi menținută. Atacul de ieri asupra insulelor Hawai a provocat grave distrugeri forțelor militare și navale americane. Un mare număr de americani și-au pierdut viața... Cer Congresului să declare că după atentatul comis de către Japonia duminică 7 decembrie, atentat de nimic justificat, Statele Unite sunt în război cu Imperiul Japoniei.” (Mesajul președintelui Roosevelt către Congresul american, 8 decembrie 1941). 22. „Volga, artera vitală a Stalingradului, iată locul unde s-a petrecut unul din cele mai crâncene episoade ale războiului. Urmele existau încă: șalupe și vapoare în mare parte distruse, transformate în sloiuri de gheață. Acum circulația se făcea pe gheață și era calmă și neînsemnată: câteva care, sănii trase de cai și câțiva soldați mergând pe jos... Mi-aduc aminte când am intrat în centrul Stalingradului: mergeam pe un bulevard lung, paralel cu Volga, mărginit de două șiruri de copaci frânți. 109 Am trecut pe lângă tramvaie, multe distruse, sfărâmate și arse... In celălalt scuar mare al orașului, clădirile fuseseră dărâmate, afară de două, care, deși arse, erau încă semețe și solide: Casa Armatei Roșii și Magazinul universal. După ce am vizitat locul unde fusese făcut prizonier Paulus [comandantul armatei a Vl-a germane]... am ieșit din nou în stradă. în jurul nostru era o liniște ciudată... Am traversat scuarul și am intrat în curtea Casei arse a Armatei Roșii; nicăieri ca aici nu-ți puteai imagina mai bine ce însemnase pentru atâția germani ultimele zile ale bătăliei de la Stalingrad... Această priveliște de mizerie și suferință din curtea Casei Armatei Roșii fu pentru noi ultima, înainte de a pleca din Stalingrad. îmi aminteam acele lungi zile de îngrijorare din vara anului 1942 și nopțile din timpul blitzului de la Londra [bombardamentele germane asupra capitalei engleze din timpul Bătăliei Angliei], și fotografiile lui Hitler rânjind pe treptele bisericii Madeleine din Paris [după capitularea Franței], zilele grele din '38 și '39 când întreaga Europă, cu sufletul la gură, asculta la radio Berlin răcnetele lui Hitler... și în grozăvia celor văzute în curtea Casei Armatei Roșii de la Stalingrad mi se părea că întrezăresc semnele aspre ale justiției imanente." (Alexander Werth, ziarist englez, Rusia în război). 23. „Rușii supraviețuiau în condiții în care orice armată occidentală ar fi murit de inaniție... Forțele motorizate germane, care au încercat să taie elanul înaintării prin efectuarea de raiduri pe căile de acces, rareori au găsit coloane de aprovizionare pe care să le distrugă. Părerile germanilor au fost rezumate astfel de unul din cei mai îndrăzneți comandanți de raiduri, Manteuffel: «înaintarea Armate^ Roșii este ceva ce occidentalii nu-și pot imagina. în spatele avangărzii formate din tancuri năvălește o hoardă imensă, în mare parte călare. Soldatul are în spate un sac, plin cu coji de pâine și legume crude adunate de pe câmpuri și de prin satele prin care a trecut. Caii mănâncă paiele de pe acoperișurile caselor, altă hrană nu prea primesc. Rușii sunt capabili să reziste în aceste condiții primitive chiar și trei săptămâni, dacă se află în ofensivă.»” (Istoricul militar britanic Liddel Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial) 24. „Imperiul este la răscruce de drumuri între victorie și înfrângere. Prima unitate sinucigașă a hotărât să triumfe prin forța stării de spirit ce se va crea prin succesele ei, o unitate după alta urmându-i exemplul. Nici nu se pune problema să vă întoarceți vii. Misiunea voastră implică moarte sigură. Trupurile voastre vor fi moarte, dar nu și spiritele. Moartea unuia singur dintre voi va însemna nașterea altora în număr de milioane. Nu neglijați nimic care poate afecta educația sau sănătatea voastră. Nu trebuie să lăsați în urma voastră nici o cauză pentru care să regretați, care să vă însoțească în eternitate. Și un ultim lucru: nu fiți prea grăbiți în a muri. Dacă nu găsiți ținta, întoarceți-vă; data viitoare veți avea o ocazie cu mult mai favorabilă. Alegeți o moarte care să aducă maximum de rezultate.” (Primul ordin către pilotii sinucigași numiti Kamikadze, 1944). 25. „în anul 1918 România, folosindu-se de slăbi- ciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte a teritoriului ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară, a Basarabiei, populată în principală cu ucraineni, Republica Sovietică Ucraineană... Guvernul sovietic consideră că chestiu- nea întoarcerii Basarabiei este legată, în mod organic, cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.” (Nota ultimativă a guvernului URSS către guvernul român din 26 iunie 1940). Notă. în 1940 în Basarabia și Bucovina de Nord trăiau 3 700 000 de locuitori. Conform recensământului din 1930 numărul de ucraineni care locuiau în România era de 582115, iar de ruși 409150 de oameni. 26. „Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul. Zdrobiți vrăjmașul din Răsărit și Miază-Noapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilorși codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile noastre.” (Fragment din ordinul de zi către armată semnat de generalul Ion Antonescu, 22 iunie 1944). TI. „Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înțelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite... Un nou guvern de uniune națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile ne-au garantat independența țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.” (Proclamația regelui Mihai I către țară, 23 august 1944). 110 Formare de competențe 1. Corn puneți cel puțin două întrebări pe margi- nea următoarelor texte, apoi construiți răspunsul la acestea:(2.1),(5.1) „în Westfalia am fost nevoiți să ne oprim și din cauza unei pene de cauciuc. De nerecunoscut în lumina amurgului, stăteam în curtea unei ferme, vorbind cu țăranii. Spre surpriza mea, credința în Hitler, care le fusese implantată în toți acești ultimi ani, era încă destul de puternică. Hitler nu putea pierde războiul, spuneau ei. «Fuhrerul trebuie să aibă ceva de rezervă, pe care-l va arunca în luptă în ultimul moment. Este doar o capcană faptul că el permite inamicului să înainteze atât de mult în țara noastră.»” (Albert Speer, ministrul industriei de război a Reichului, în memoriile sale scrise în jurul anului 1970) „Moartea trebuie să fie întotdeauna eroică, entu- ziastă; trebuie să murim cu convingere și pentru o cauză măreață. Și care este de fapt adevărul ? Crăpăm. Crăpăm de foame, crăpăm de frig. Oamenii noștri cad ca muștele și nimeni nu se apleacă asupra lor sau nu se gândește să-i îngroape... îi vezi în tot locul, fără brațe, fără picioare, fără ochi, cu mațele găurite... S-ar putea turna un film extraordinar, ceva în genul: «Cea mai frumoasă Moarte din lume.» Aici moartea seamănă cu cea a boului de la abator, dar desigur că mai târziu ea va fi transformată în «Moartea ostașului» care va apărea cu fruntea bandajată, sau brațul într-o eșarfă. Se vor scrie romane, se vor intona imnuri și psalmi, se vor cele- bra servicii religioase...” (Scrisoarea unui soldat ger- man către tatăl său) 2. înfrângerea Germaniei în cel de-al doilea război mondial s-a datorat superiorității materiale covârșitoare a coaliției Națiunilor Unite. La acestea s-au adăugat greșeli făcute de Hitler. Care credeți că este greșeala cu urmările cele mai tragice pentru poporul german? (5.3) 3. Citiți sursa (20) și răspundeți la următoarele întrebări: a. în ce fel a purtat războiul Marea Britanie înainte de mai 1940? b.Cum își imagina oare în mai 1940 Churchill că este posibilă victoria ?; c. Ce credeți că urmărea Churchill prin discursul său ? (După Alan Farmer, Marea Britanie: politica externă și colonială; 1939-1964). (5.1) 4. Compuneți două întrebări pe marginea urmă- torului text și răspundeți la acestea (2.1), (5.1): „Doar douăzeci și doi de ani de viață și acum totul pare ca un vis. Sensul vieții se va hotărî astăzi. Va fi un punct infim din lupta decisivă dintre Japonia și America, întrerupând dintr-o singură lovitură declinul nostru, dar în acest fel va fi veșnic apărată ilustra istorie de trei mii de ani a măreței Japonii. Marea Japonie este pământul zeilor. Pământul zeilor este etern și nu poate fi distrus. Așa că n-are importanță, vor urma mii și zeci de mii de băieți după noi care acum ne oferim viețile, ca un sacrificiu pentru patria noastră. Să plecăm deci din măruntele treburi ale acestei vieți lumești și pământești spre tărâmul unde dreptatea domnește suverană și eternă.” (Scrisoarea unui om-torpilă japonez, Kaiten, înainte de plecarea într-o misiune sinucigașă) 5. Pornind de la sursa (25) și de la datele demo- grafice alăturate acesteia, realizați un eseu în care să demonstrați falsele argumente prin care Uniu- nea Sovietică a justificat anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. în realizarea acestui eseu țineți seama de următoarele: a. Modul în care s-a realizat unirea Basarabiei cu statul român; b. Falsul argu- ment demografic privind apartenența majorității populației Basarabiei la grupul etnic ucrainean; c. Modul de realizare a unirii Bucovinei cu statul român; d. Apartenența politică a Bucovinei înainte de 1918. (5.4) 6. Luați legătura cu un supraviețuitor al celui de-al doilea război mondial (civil sau militar). Realizați un interviu în care să puneți în evidență modul de viață al oamenilor din spatele frontului sau de pe front, exemple de solidaritate umană etc. (2.7), (2.6) 28. Submarine de buzunar japoneze capturate de americani în 1945. Astfel de submarine erau folosite de oamenii- torpilă sinucigași japonezi în acțiunile îndreptate împotriva flotei americane. 111 29. Dmitri Șostakovici (1906-1975), unul din marii compozitori ai secolului al XX-lea. Istorie și Internet Despre al doilea război mondial: www.fsmitha.com secțiunile War in Europe, 1941-1945, Pearl Harbor and War in Southeast Asia, War against Japan. Așa vă place istoria ? Simfonia Leningradului. în timpul blocadei Leningradului, compozitorul Dmitri Șostakovici a compus Simfonia a Vli-a. Această lucrare de mare valoare artistică a fost numită și „Simfonia Leningradului”. Ea a devenit un simbol al rezistenței orașului în fața presiunii exercitate de germani timp de aproape 900 de zile de cumplit asediu. Mai ales primele luni de asediu au fost foarte grele: lipsa hranei și a combustibilului pentru încălzit au provocat zeci de mii de victime. în jurnalul său, tânărul lura Riabikin (în 1941 avea 16 ani) scria: „5 decembrie. Are dreptate mama, trebuie totdeauna să crezi în mai bine. Acum trebuie să credem că ne vom evacua. Așa trebuie să fie. Și va fi. Deși de-abia umblă, mama se va îndrepta, dar Ira [sora lui lura] se plânge de dureri în șoldul stâng; o să-i treacă. Deși mama și cu mine nu suntem încălțați, nu avem pâslari și haine groase, o să ne smulgem totuși din această închisoare a foamei, Leningradul. Dar acum e seară, e alarmă, trage antiaeriana, explodează bombe... Se joacă cea mai infernală loterie, în care pentru om câștigul înseamnă viața, iar pierderea moarte... Foame. Foame cumplită... 6 decem- brie...Pe frontul nostru, al Leningradului, lucrurile stau foarte prost, asta știu bine. Chiar am auzit ieri la o coadă că evacuarea pe jos, care se făcea pe gheața lacului Ladoga, a fost interzisă. Oamenilor li se dădeau halate albe, pentru camuflaj, și așa îmbrăcați treceau pe gheață, prin vifor, fără oprire, fără hrană, 80 de kilometri. Mulți nu rezistau, și mureau.” Totuși, în ciuda atâtor suferințe, oamenii au dat dovadă de disciplină și spirit de sacrificiu, iar orașul, unul dintre marile centre culturale ale Europei, n-a putut fi luat și distrus. Prima audiție a simfoniei lui Șostakovici a avut loc chiar la Leningrad și a fost transmisă în întreaga Uniune Sovietică. Una dintre instrumentistele Orchestrei Radio din Leningrad relata: „în timpul repetițiilor oamenii nu aveau energie, mai ales suflătorii. Primul trompetist, în loc să cânte, stătea așa, pur și simplu... Dirijorul Kareliech a oprit orchestra: „De ce nu cânți ?” „Nu mai am putere.” „Nu mai ai putere ? Dar crezi că noi avem? Concertul trebuie să continue, trebuie să cânți!” Un muzicant a întârziat la o repetiție. „De ce ai întârziat”, a întrebat dirijorul. „A murit mama.” „Bine. Să nu se mai întâmple.” Se referea la întârziere, nu la moartea mamei... Când am terminat de cântat, în sală era o liniște mormântală. Apoi, brusc, a izbucnit o furtună de aplauze; o fetiță a venit cu flori și le-a oferit dirijorului. Gândiți-vă! Flori proaspete, de grădină, în timpul blocadei...Afost un moment de o frumusețe insuportabilă.” i fleciul morții. La 6 august 1942, a avut loc un meci de fotbal, la Kie între cea mai puternică echipă sovietică, Dinamo Kiev, și echipa am tei germane Flakelf. Meciul a avut un rezultat neașteptat: Dir no a învins cu 8-0! Echipa ucraineană și-a apărat corect șan ele, deși fotbaliștii ei fuseseră amenințați cu moartea chiar la pai ă! într-adevăr, imediat după desfășurarea meciului jucătorii din Kie au fost ridicați de organele de represiune germane, cea mai mare parte dintre ei fiind împușcați sau găsindu-și sfârșitul în lagărele de exterminare! 112 RELAȚIILE INTERNATIONALE $ $ □ Holocaustul Holocaust este un termen ce desemnează persecuția organizată în mod sistematic de către stat, precum și anihilarea evreilor din Europa de către Germania nazistă, aliații și colaboratorii săi în perioada 1933-1945 (Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite). La scurt timp după preluarea puterii, Hitler a dezlănțuit o sălbatică prigoană împotriva evreilor. A fost instituită boicotarea activităților economice ale evreilor; evreii au fost excluși din funcțiile de stat; au fost adoptate așa-numitele Legi rasiale prin care le-a fost luată cetățenia. în 1938 a fost organizat un pogrom (cunoscut sub numele de Noaptea de cristal) în urma căruia au pierit circa 100 de evrei, iar alți 20 000 au fost trimiși în lagăre de concentrare. Averile evreilor erau confiscate, iar învățământul de stat le era interzis. Această politică inumană a fost extinsă asupra evreilor din toate țările aflate temporar sub dominația naziștilor în anii 1939-1945. Evreii au fost obligați să poarte un semn distinctiv (Steaua lui David),(9). în Polonia evreii au fost îngrămădiți în cartiere (ghetouri) în care erau supuși unui regim de înfometare și de muncă epuizantă. Din cauza lipsei de hrană și a supraaglomerării, în ghetouri a murit un mare număr de evrei. Din rândul trupelor SS au fost constituite grupe speciale, care erau trimise în spatele armatelor naziste care înaintau în URSS pentru a-i prinde și ucide pe evrei. Acestor grupe le-au căzut victime și oameni aparținând altor națiuni, considerate inferioare de către naziști. Au fost inițiate acțiuni de rezistență; în acest scop, a luat naștere Organizația evreiască de luptă, care în aprilie 1943 a declanșat, alături de alte grupuri, răscoala ghetoului Varșoviei. După o dârză rezistență a populației evreiești, și-au găsit sfârșitul zeci de mii de oameni uciși sau deportați într-un lagăr de exterminare. în ianuarie 1942, la o întâlnire a liderilor național-socialiști, s-a luat hotărârea aplicării soluției finale în ceea ce privește evreii. „Soluția finală” era de a-i extermina pe toți evreii din Europa. în acest scop au fost construite lagăre de exterminare la Auschwitz (1, 2, 5, 8, 9), Majdanek, Treblinka și în alte locuri. Lagărele de exterminare constituiau destinația finală (1) pentru evreii deportați din întreaga Europă. Victimele erau transportate în vagoane de marfa (2). Pe drum, din cauza lipsei de alimente, apă și de îngrijiri medicale, numeroși oameni mureau. La sosire, avea loc trierea (2): cei sănătoși erau obligați să muncească până când mureau de epuizare, de boală sau de foame. Cei care nu mai puteau munci erau uciși în camerele de gazare. Morții erau arși în crematorii. în lagăre unii deținuți erau supuși unor experiențe medicale inumane. Circa cinci milioane de evrei au fost nimiciți de naziști în timpul celui de-al doilea război mondial. Holocaustul a avut profunde consecințe asupra mentalului colectiv al poporului evreu, îngrozitor lovit de barbaria nazistă. în mai multe țări au fost întreprinse eforturi pentru salvarea populației evreiești. Așa s-au întâmplat lucrurile, de exemplu, în 1. „... Nenorociți! bănuiesc ce îi așteaptă la Auschwitz-Birkenau. Cei mai mulți se autoamăgesc însă că pur și simplu nu poate să fie posibil ca germanii care se prezintă în fața lumii ca un popor de gânditori și poeți ar putea fi capabili să întreprindă asemenea fapte barbare.” (Mărturie a unui militar SS) La 27 ianuarie 1945 trupele sovietice au eliberat Auschwitz-Birkenau. Parlamentul European a propus ca ziua de 27 ianuarie să fie declarată Ziua Europeană de comemorare a Holocaustului. 113 2. Sosirea evreilor în lagărul morții: „Vagoanele pot fi descărcate. Comandantul transportului predă SS-istului documentele. Ele conțin numărul trenului, numele și datele de naștere ale tuturor evreilor Pe rampă domnește haosul... în special, sunt separați bărbații de femei. Se derulează scene de despărțire cutremurătoare...” (Mărturia unui membru SS) Dicționar Pogrom - ucidere în masă a unui grup național minoritar. în timpul celui de-al doilea război mondial, autoritățile românești au deportat în Transnistria circa 25 000 de rromi, dintre care și-au pierdut viața circa 11 000, ceea ce a dus la dispariția unor comunități de rromi cu o mare vechime. 3. Titlul de „Drept între popoare" este acordat de statul Israel neevreilor care au salvat evrei, cu riscul vieții, fără nici un câș- tig material. Au primit acest titlu circa 60 de români, între care: Regina mamă Elena (mama regelui Mihai I), preotul ortodox Gheorghe Petre, avocatul Traian Popovici, Magdalena Stroe, diplomatul Florian Manoliu etc. Prin Hotărârea de Guvern 672/2004, data de 9 octombrie este ziua de comemorare a Holocaustului în România . Finlanda, în Danemarca, sau chiar în Italia fascistă. Diplomatul suedez Raoul Wallenberg a salvat viețile a mii de evrei unguri în anii celui de-al doilea război mondial. După terminarea războiului, mai mulți criminali de război naziști au fost judecați într-un mare proces desfășurat în orașul german Niimberg. Unii au fost condamnați la moarte prin spânzurătoare, iar alții la mulți ani de închisoare. Holocaustul în România are rădăcini adânci în antisemitismul care a apărut în perioada formării statului național modem. La 1848 patrioții români s-au pronunțat pentru emanciparea evreilor și acordarea de drepturi politice egale. Faptul că Marile Puteri au făcut presiuni asupra guvernelor noului stat român în legătură cu problema drepturilor depline pentru evrei a provocat resentimente în rândul elitelor politice și culturale românești, care s-au menținut și s-au amplificat în perioada interbelică. Astfel, în viața politică au apărut partide antisemite (Liga Apărării Național-Creștine, Partidul Național-Creștin, Garda de Fier). Prilejul pentru aplicarea practică a programelor antisemite l-a constituit ascensiunea lui Hitler și intrarea României în sfera de influență a Germaniei naziste. Autoritățile românești, în frunte cu Ion Antonescu, sunt considerate vinovate de moartea unui număr cuprins între 280 000 și 380 000 de evrei. în timpul retragerii armatei și autorităților din Basarabia și Bucovina de Nord au fost omorâți numeroși cetățeni români de etnie evreiască. La Dorohoi, armata română a ucis 53 de evrei (cifră oficială). Statul național-legionar a luat măsuri dure împotriva evreilor; a fost inițiată o politică de românizare, care avea în vedere eliminarea evreilor din activitățile economice (4); mulți evrei au fost evacuați, iar averile lor au fost confiscate. în timpul rebeliunii legionare, a fost organizat la București un pogrom, căruia i-au căzut victime 125 de evrei. Alții au fost torturați de către legionari, iar sinagogile din capitala țării au fost incendiate. în timpul guvernării lui Ion Antonescu, 80 000 de evrei au prestat muncă forțată în lagăre în care condițiile de viață erau îngrozitoare. La Iași a avut loc un pogrom (din ordinul direct al lui I. Antonescu) (6), în care au pierit circa 14 000 de evrei. Numeroși evrei au murit în timpul eliberării Basarabiei și Bucovinei în primele săptămâni de război. în Transnistria au fost deportați numeroși evrei (7), care au fost internați în lagăre (Peciora, Vapniarka) sau în ghetouri. La Bogdanovka și Akmetcetka au fost organizate adevărate lagăre de exterminare a evreilor. După ce orașul Odessa a fost cucerit, circa 25 000 de evrei au fost uciși de armată, poliție și jandarmi. în Transilvania de Nord luată de Ungaria horthistă în vara anului 1940, s-a adoptat o legislație antisemită care îi excludea pe evrei din viața economică, politică, justiție, educație etc. După ce Ungaria a fost ocupată de Germania nazistă (martie 1944), evreii au fost deportați (după mai 1944), o mare parte a lor (140 000 de oameni) sfârșind în lagăre de exterminare (în special la Auschwitz). Politica României era justificată printr-o propagandă intensă; evreii erau acuzați de legături cu mișcarea comunistă internațională, care urmărea dezmembrarea României; un alt „argument” era acela că statele democrate (SUA, Marea Britanie), cu care România era în război în calitate de aliată a Germaniei naziste, erau la rândul lor controlate de elementul evreiesc. în consecință, și comunismul, și democrația de tip liberal erau prezentate drept opera acelorași autori 114 (evreii) și având același scop (instaurarea controlului evreilor asupra întregii lumi). Astfel, participarea României la războiul împotriva Națiunilor Unite era justificată de apărarea civilizației europene. în anul 1942, a fost pus la punct un plan de deportare a tuturor evreilor din România în lagărul de la Belzec (Polonia), în urma întâlnirii de la Vinnița (Ucraina, septembrie 1942) dintre Hitler și Antonescu, au fost respinse cererile României de retrocedare a nord-vestului Transilvaniei. în timp ce armata română se afla într-o situație grea la Stalingrad, iar România suporta grele sacrificii umane și materiale, Ungaria nu era angajată decât cu o parte din armata sa în războiul împotriva 4. Legi antievreiești adoptate în România (1938-1944): • Decret-lege nr. 169/22 ianuarie 1938 pentru revi- zuirea cetățeniei evreilor; • Decret-lege 2650/8 august 1940 privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România; • Decret-lege nr.3347 din 4 octombrie 1940 pentru tre- cerea proprietăților rurale evreiești în patrimoniul statului; • Decret-lege nr. 3361 din 5 octombrie 1940; • Decret-lege nr. 562 din 18 ianuarie 1941; •Decret-lege nr. 711 din 7 martie 1941; • Decret-lege nr. 1120 din 2 mai 1941 pentru interpre- tarea și completarea decretelor-lege nr.3347; • Decret-lege nr.504 din 8 martie 1944, pentru evidența, plasarea și controlul personalului din servicii casnice. Prin această legislație evreii pierdeau drepturile și libertățile cetățenești, proprietățile etc. Ei sufereau nu pentru ce au făcut, ci numai pentru că erau evrei. 5. „Am fost comandantul acestui lagăr [Auschwitz] până la 1 decembrie 1943 și cred că acolo au fost exterminate prin gazare și ardere cel puțin 2 500 000 de victime; cel puțin 500 000 de oameni au pierit de pe urma foamei și bolilor. Așadar, cifra celor morți ajunge la aproximativ 3 milioane, adică 70-80% din numărul total al deținuților deportați la Auschwitz. Ceilalți au fosttriați și folosiți la muncă de robi în industriile care funcționau în lagărele de concentrare. Printre persoanele execu- tate și arse se aflau aproximativ 20 000 de prizonieri de război ruși... Comandantul lagărului de la Treblinka mi-a spus că în decurs de 6 luni a lichidat 80 000 de oameni. El se ocupa mai cu seamă de lichidarea evreilor din ghetoul Varșoviei. El utiliza gazul monoxid și, după părerea sa, metodele sale nu erau prea eficiente. De aceea, când am amenajat la Auschwitz o clădire pentru exterminări, am folosit Cyclon-B, acid cianhidric cristalizat, pe careul aruncam printr-un mic orificiu în camera morții. în funcție de condițiile atmosferice, oamenii mureau după 3-15 minute. Noi știam când oamenii erau morți atunci când țipetele lor URSS și păstra Transilvania. în consecință, în ședința de guvern din 13 octombrie 1942 s-a decis sistarea deportării evreilor. Astfel, după bătălia de la Stalingrad, autoritățile românești au informat pe naziști că singura soluție pentru rezolvarea problemei evreiești în România ar fi emigrările. începând din 1943, în urma înfrângerilor suferite de Germania hitleristă, deportările au fost suspendate de către autoritățile românești, fiind salvați, datorită acestui fapt, circa 340 000 de evrei. în vremurile atât de grele ale războiului, mulți români au dat dovadă de multă omenie și compasiune față de populația evreiască. Pentru acest motiv, unii dintre ei au primit titlul „Drept între popoare” (3) încetau. Modul cum selecționam victimele la Auschwitz era următorul: doi medici SS examinau deținuții sosiți cu transporturile. Deținuții trebuiau să treacă prin fața unuia dintre medici, care hotăra pe loc, făcând semn cu mâna. Cei apți pentru muncă erau trimiși în lagăr. Ceilalți erau trimiși imediat la instalațiile de exterminare. Copiii de vârstă fragedă erau exterminați fără excepție, deoarece nu erau în stare să muncească...." Depoziția lui Rudolf Hoss, comandant al lagărului de la Auschwitz, procesul de la Nurnberg, 1946). 6. „Vei da o ordonanță, care o vei semna D-ta, ca Comandant Militar al orașului lași, bazată pe înaltele Decrete existente și mai adăugând, având și în vedere starea de războiu... La primirea de focuri de armă dintr-o locuință, se va încercui acea locuință cu armata, vor fi arestați toți locatarii (afară de copii) ’și după o instrucție sumară, acei găsiți de vină vor fi executați. Aceleași sancțiuni se vor aplica și acelora care vor dosi persoa- nele care au săvârșit infracțiunile de mai sus..” {Ordinul dat de Ion Antonescu comandantului garnizoanei lași pentru evacuarea evreilor din oraș). 7. „Deportarea a început pe data de 7 noiembrie 1941. Mii de evrei înghesuiți în vagoane de marfă, fiecare cu bagajele pe care le putea căra, pornesc pe calea pribegiei. Transportul, în condițiile unei ierni timpurii și reci, a fost un adevărat calvar. Ăm ajuns după două zile la Atachi, pe malul Nistrului, lângă un pod complet distrus. Am fost dați jos din vagoane și apoi, în grupuri, am traversat Nistrul cu un bac. Dincolo de Nistru era orașul Moghilev. Aici am fost cazați într-un lagăr de unde urma să plec mai departe pe meleagurile îndepărtate ale Transnistriei. Obosiți, înghețați, înfometați am pornit a doua zi în coloană’pe jos, pe un drum care, pentru cei mai mulți, avea să fie fără întoarcere. Pe parcurs, s-au prăpădit primii oameni, primele victime ale deportării... lama anului 1941/1942 a fost deosebit de grea. Frigul, foametea, bolile de tot felul și, în primul rând, epidemia de tifos exantematic, au cuprins întreaga comunitate a evreilor din ghetou, care, lipsiți de orice ajutor, au fost aruncați în brațele deznădejdii. Moartea își arăta fața hâdă și căpăta forme și dimensiuni din ce în ce mai amenințătoare." (Marcu Rozen, Holocaust sub guvernarea Antonescu) ---------------------------------------------------115 Formare de c o mpet e n ț e 8. Evrei aduși la Auschwitz. Mult prea puțini vor supraviețui condițiilor îngrozitoare din lagăr. Observați Steaua lui David de pe piept, semnul distinctiv al evreilor impus de naziști. 9. Grup de evrei aduși la Auschwitz. în curând va avea loc trierea: copiii vor fi despărțiți de mamele lor 1. Studiați sursele (1), (2), (5), (8), (9) și realizați o dezbatere în cadrul colectivului clasei sau o lucrare în care să descrieți regimul de viață al deținuților dintr-un lagăr nazist. (2.5) (5.1) 2. Examinați următoarele texte: „La începutul acestei călătorii [la Auschwitz] îi uram pe nemți, gândindu-mă la ce vă făcuseră, și mi-a fost greu să mă apropii de camarazii mei de călătorie germani. Abia acum am înțeles că trebuie să facem distincție între nemți și naziști și că nu trebuie să-i punem pe toți în aceeași oală.” (Scrisoare către autoarea Hedi Fried, Pendulul vieții) „Această teribilă măsură [deportarea evreilor în Transnistria] e astăzi imputată ca o crimă nu numai lui Antonescu și a guvernului său, ci întregii noastre națiuni. Eu unul pot mărturisi că n-am avut cunoștință despre această tragedie” (Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri). Pornind de la aceste texte realizați o dezbatere la care să răspundeți la întrebarea: cine este răspunzător de tragedia Holocaustului (regimul politic, poporul condus de acel regim politic)? (1.1), (1.2) 3. Citiți următorul text: „1998. Stockholm... Avem în clasă trei neonaziști care au încercat în toate felurile să ne implice în cercul lor. Eu m-am împotrivit mult timp, întrucât eram prietenă cu Alexander, un băiat evreu care-mi plăcea. într-o zi, cei trei au venit la mine și m-au amenințat cu bătaia și cu altele. M-au îndemnat să mă despart de prietenul meu și m-au avertizat că, dacă n-o voi face, îl vor omorî. Pe mine n-aveau intenția să mă omoare, pentru că nu eram evreică, dar aveau să mă snopească în bătaie. M-am speriat și m-am despărțit de Alexander.” (Hedi Fried, Pendulul vieții) Pornind de la textul de mai sus, răspundeți la următoarele întrebări: a) Ați fost martori la situații asemănătoare cu cea descrisă mai sus? b) Ce ar trebui făcut ca Holocaustul să nu se mai repete? (2.8) 4. Realizați o cercetare luând legătura cu supraviețuitori ai Holocaustului, în legătură cu situația evreilor din România în timpul ultimului război mondial (2.6), (2.7) Așa vă place istoria ? Jurnalul Annei Frank. Anna Frank (1929-1945) făcea parte dintr-o familie de evrei din Amsterdam, Olanda. Ca să nu fie prinși de germani, membrii familiei Frank s-au adăpostit într-o casă din Amsterdam timp de doi ani (1942-1944). Și-au luat provizii care să le ajungă timp îndelungat și au fost ajutați de câțiva prieteni inimoși, care le mai aduceau de mâncare. Tânăra Anna Frank și-a notat impresiile într-un jurnal cutremurător, în care descrie viața de mizerie a unor oameni cupr~și de spaima că vor fi prinși și deportați spre camerele de gazare. La 4 august 1944 Anna Frank împreună cu familia sa și cu ceilalți evrei, care se adăpostiseră în ascunzătoarea din Amsterdam, au fost arestați de Gestapo. Anna Frank s-a stins în martie 1945, la 16 ani, 116----------------------------------------------- într-un lagăr nazist. în minunatul său jurnal, într-o în- semnare din 15 iulie 1944, la mai puțin de trei săptămâni înainte de a cădea în mâinile naziștilor, stă scris: „Este minunat că nu mi-am abandonat toate idealurile... încă sunt legată de ele deoarece voi crede neîncetat, în ciuda tuturora, că oamenii sunt cu adevărat buni la inimă. îmi este cu totul imposibil să-mi construiesc viața pe o temelie de haos, suferință și moarte. Văd cum lumea s-a transformat încet într-o sălbăticie. Aud apro- piindu-se tunetul, care într-o zi, ne va distruge și pe noi. Simt suferința milioanelor de oameni. Și totuși, când privesc cerul, simt într-un fel că totul se va schimba spre mai bine, că această cruzime se va sfârși și ea, că pacea și liniștea se vor mai întoarce încă o dată.” RELAȚIILE INTERNATIONALE 9 9 "0® □ Relațiile internaționale postbelice Oi ganiz&phe hdci Bilanțul celui de-al doilea război mondial. Al doilea război mondial a adus pierderi mult mai mari decât anterioara conflagrație mondială. Numărul victimelor a fost uriaș (înjur de 55 de milioane). Regiuni întregi din Europa și din Asia erau complet distruse. Existența a milioane de refugiați și de oameni lipsiți de locuințe și de mijloace de trai completa acest tablou de suferință și distrugere. Cel mai greu lovită a fost Uniunea Sovietică. Germania și Japonia și-au pierdut rangul de mari puteri. Deși în tabăra învingătoare, Anglia și Franța au ieșit slăbite din cauza pierderilor suferite. în schimb, SUA (cea mai bogată țară a lumii care-și menținuse intact imensul potențial economic) și URSS (a cărei armată cucerise jumătate din Europa) s-au afirmat drept cele mai puternice state din lume, căpătând statutul de superputeri. La conferința de la Potsdam, puterile învingătoare au stabilit noile frontiere ale Germaniei. Teritoriul acesteia, precum și cel al Berlinului, a fost divizat în patru zone de ocupație (americană, engleză, franceză și sovietică). Conferința de pace s-a desfășurat la Paris, iar tratatele cu aliații Germaniei (Italia, România, Finlanda, Ungaria, Bulgaria) s-au semnat în februarie 1947. Erau stabilite unele rectificări teritoriale, precum și despăgubiri pe care țările respective urmau să le plătească. Ulterior, s-au restabilit relațiile între Germania, Anglia și SUA (1951), URSS (1955). Statele Unite și Marea Britanie au semnat un tratat de pace și securitate cu Japonia (1951). Organizația Națiunilor Unite (ONU). Chiar în timpul desfă- șurării celui de-al doilea război mondial, statele care luptau împo- triva Axei au discutat posibilitatea formării unei noi organizații internaționale care să împiedice izbucnirea unui alt conflict. In cadrul întâlnirii de la lalta (februarie 1945), la care au participat Roosevelt, Churchill și Stalin, s-a hotărât convocarea unei conferințe interna- ționale la care să ia parte statele care semnaseră Declarația Națiunilor Unte. Conferința a avut loc la San Francisco (aprilie-iunie 1945). Aceasta a adoptat Carta Organizației Națiunilor Unite (iunie 1945) în care erau expuse scopurile noii organizații internaționale (8). Organismele principale ale ONU. Adunarea Generală (1) este formată din toți membrii ONU. în momentul în care apar crize în relațiile dintre state, intervine rolul extrem de important al Consi- liului de Securitate. Acesta este alcătuit, prin rotație din zece (inițial din șase) membri ai ONU, pe o perioadă de doi ani, la care se adaugă cinci membri permanenți: Statele Unite, Uniunea Sovietică (în prezent Rusia), Mare Britanie, Franța și China. Membrii permanenți 1. Adunarea Generală a ONU Istorie și Internet Despre începutul războiului rece: www.fsmitha.com/h2/ch24cld.html Despre războiul din Coreea: www.fsmitha.com/ch24kor. html#as Despre criza cubaneză: www.fsmitha.com/h2/ch24t63.html 2. Sediul Consiliului Europei de la Strasbourg. Steagul Consiliului Europei este albastru cu 12 stele (numărul 12 este simbolul perfecțiunii). Steagul a fost preluat și de Uniunea Europeană. Imnul european este aranjamentul lui Herbert von Karajan după Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de Beethoven. au drept de veto, putându-se opune oricărei decizii ce intră în contradicție cu interesele lor. La dispoziția Consiliului de Securitate este pusă forța armată a organizației. Consiliul Economic și Social coordonează proiectele economice și sociale ale organizației. Con- siliul de Tutelă este astăzi o instituție în declin datorită dispariției imperiilor coloniale. Secretariatul General asigură funcțiile ad- ministrative ale organizației. în fruntea sa se găsește un secretar general, cu un mandat de cinci ani, ales de Adunarea Generală. Există și organisme specializate ale ONU, de exemplu: Organizația Națiu- nilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) etc. Consiliul E^r ^pei Zece state au format în 1949 Consiliul Europei, al cărui scop îl constituia îmbunătățirea relațiilor între statele membre. Sediul Consiliului a fost stabilit la Strasbourg (2), iar principalele sale organisme sunt Comitetul Miniștrilor, Adunarea Parlamentară (care reunește delegați ai statelor membre), Congresul Autorităților Lo- cale și Regionale, precum și o Curte Europeană a Drepturilor Omu- lui. Astăzi, Consiliul Europei regrupează 45 de membri, între care și România. Principalele domenii de activitate ale Consiliului Europei sunt apărarea drepturilor omului, democrației și domniei legii, pro- movarea coeziunii sociale, combaterea rasismului și intoleranței, promovarea unei identități culturale europene diversificate, dezvol- tarea educației pentru o cetățenie democratică etc. Războiul rece 3. Europa în 1948 ^n „război rece” se înțelege conflictul dintre cele mai mari pu- teri jstbelice, Statele Unite și Uniunea Sovietică, care însă n-a dege- ner... într-un război propriu-zis. Semnele existenței unor divergențe între Statele Unite (democrate), pe de o parte, și Uniunea Sovietică (comunistă) au apărut încă din timpul ultimului război mondial. Aceste divergențe s-au agravat după încheierea conflictului, având ca urmare răcirea relațiilor dintre cele două superputeri. Războiul rece s-a datorat în primul rând diferenței de sistem politic, economic și social' între cei doi mari rivali. Fiecare parte dorea să-și impună sistemul într-o zonă cât mai vastă și să-și întindă influența politică, economică și militară. Puterile occidentale erau nemulțumite de politica sovietică de ocupare a Europei răsăritene. în anul 1946, în timpul unei vizite în Statele Unite, fostul premier britanic Churchill a rostit un faimos discurs în care îi acuza pe sovietici că au izolat Europa de Est în spatele unei cortine de fier (3,9). Conflictul dintre cele două superputeri a generat o primejdioasă cursă a înarmărilor. Avantajul inițial al SUA, care poseda singură arma atomică, a fost anihilat în 1949 când Uniunea Sovietică a experimentat prima sa bombă nucleară. S-a declanșat o competiție din an în an mai costisitoare, în fabricarea unor arme cu un potențial sporit de distrugere. O componentă a războiului rece a constituit-o formarea alianțelor (blocurilor) militare. Mai multe evenimente din anii 1947-1948 (14) 118 au sporit teama americanilor și occidentalilor în fața încercărilor sovieticilor de a cuceri noi poziții în Europa. în consecință, la 4 aprilie 1949, la Washington, s-a semnat actul de constituire a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) formată din două state din America (SUA și Canada) și zece din Europa apu- seană. Ulterior, numărul statelor membre NATO s-a mărit. NATO este o alianță defensivă înființată cu scopul asigurării securității colective a părților semnatare. în replică, după primirea Germaniei occidentale în NATO, URSS și statele din Europa controlate de sovietici au constituit o alianță militară numită Pactul de la Varșovia (1955). Anii confruntării maxime (1947-1962). Președintele Truman (4) și-a exprimat în Congresul SUA convingerea că țara sa trebuie să apere lumea de amenințarea comunistă (10). Congresul a aprobat sume mari de bani pentru ajutorarea unor țări aflate în pericol de a intra în sfera de influență sovietică. A fost inițiată astfel politica de îndiguire sau doctrina Truman. Primele beneficiare ale acestei politici au fost Grecia și Turcia, care au intrat definitiv în sfera de influență a Occidentului. Pe linia aceleiași politici a fost și inițierea Planului Marshall, care prevedea un substanțial ajutor țărilor din Europa apuseană pentru refacerea lor economică. Sprijinul american urmărea să stopeze ascensiunea partidelor comuniste din Europa occidentală, care speculând situația economică dificilă cauzată de război, amenințau să preia puterea și în partea apuseană a continentului. Aceste măsuri ale SUA au fost vehement atacate în discursuri oficiale ale conducerii de la Moscova. în această atmosferă tensionată, războiul din Coreea (1950- 1953), (5), un moment de apogeu al războiului rece, putea degenera în război nuclear. în anii următori, relațiile dintre cele două tabere păreau că se îmbunătățesc. în 1962, însă, s-a declanșat o gravă criză în relațiile internaționale datorită deciziei Uniunii Sovietice de a instala rachete în Cuba (11), care amenințau teritoriul Statelor Unite. în fața intervenției energice a președintelui american Kennedy, sovieticii și-au retras rachetele. Câteva zile, omenirea fusese în pragul unui război atomic. Mișcarea de nealiniere. Războiul rece și constituirea blocurilor militare reprezentau un mare pericol pentru pacea mondială. O serie de state au format, la propunerea Iugoslaviei, Mișcarea de nealiniere, cuprinzând țările care nu făceau parte din alianțele militare. Mișcarea de nealiniere a avut un rol important la menținerea păcii în lume. Destinderea relativă (1963-1978). Primejdia unui război nu- clear i-a convins pe conducătorii americani și sovietici să inaugureze o perioadă de îmbunătățire {destindere) a relațiilor internaționale. Liderii celor două puteri s-au străduit să realizeze un echilibru între forțele de descurajare nucleară ale statelor lor și să împiedice în același timp răspândirea armamentului atomic și în arsenalele altor țări. Astfel, au fost semnate mai multe tratate prin care se încerca să se asigure controlul și neproliferarea armelor nucleare. 4. Președintele american Harry S. Truman. 5. Soldați americani în timpul războ- iului din Coreea. După înfrângerea Japoniei, Coreea era divizată în două: partea de nord era condusă de un guvern comunist, în timp ce sudul era sprijinit de Statele Unite. în 1950 Coreea de Nord a invadat Sudul. Pentru a apăra guvernul Coreei de Sud, Statele Unite au intervenit sub egida ONU (delegatul sovietic lipsind, Consiliul de Securitate a condamnat atacul nord-coreean). Contraofensiva americană a atins granița chineză, ceea ce a declanșat riposta Chinei comuniste. Luptele au fost oprite în 1953, când s-a semnat un armistițiu, care consacra divizarea Coreei. --------------------------------.-:----: H9 9. Refugiați în timpul războiului din Vietnam. Vietnamul și-a cucerit independența în 1954 în urma unui război cu metropola, Franța. Țara a rămas însă divizată: partea de nord (Republica Democrată Vietnam) era condusă de comuniști, iar în sud exista un regim anticomunist. în dorința de a evita cucerirea sudului de către comuniști, Statele Unite au participat la război care opunea Nordul (sprijinit de Uniunea Sovietică) Vietnamului de Sud. Luptând cu eroism, folosind avantajele vegetației luxuriante și ale reliefului, nord-vietnamezii au obligat pe americani să se retragă (1973). Este singurul război pierdut vreodată de Statele Unite. Retragerea forțelor americane a fost și urmarea protestelor opiniei publice din SUA și Occident, care a exercitat o permanentă presiune asupra guvernului Statelor Unite. în 1975, Republica Democrată Vietnam a cucerit sudul, lipsit de protecția americană. 7. întâlnirea lui Mihail Gorbaciov cu președintele american Ronald Regan la Washington, 1987. Războiul rece se apropia de sfârșit. S-au reluat relațiile diplomatice între China comunistă și Statele Unite. Confruntarea a slăbit în Europa, dar a continuat să se manifeste în mai multe puncte de pe glob în cadrul unor conflicte regionale (Vietnam, Orientul Mijlociu etc) (6). Un mare progres în detensio- narea relațiilor internaționale l-a reprezent Conferința pentru Secu- ritate și Cooperare în Europa (CSCE), care și-a încheiat lucrările în august 1975 prin semnarea unui document final (Acordurile de la Helsinki). Cele 35 de state semnatare (statele europene, SUA și Canada) se obligau să recunoască granițele existente în Europa, să nu se amestece în treburile altor țări și să respecte drepturile omului (12). Angajamentul pe care statele comuniste și-l luau, acela de a respecta drepturile omului, a încurajat activitatea opozanților regimurilor comuniste din Europa. în 1979, sovieticii au invadat Afghanistanul (13), unde au impus un guvern comunist. Și sovieticii și americanii și-au instalat rachetele în Europa, ceea ce a readus războiul rece într-un punct foarte încordat, în 1983, președintele american Ronald Reagan lansa Inițiativa pentru Apărare Strategică („Războiul Stelelor”), care consta într-un foarte costisitor sistem de apărare antirachetă, pe care economia sovietică, intrată într-o criză puternică, nu-1 putea contracara. Acest fapt l-a determinat pe conducătorul sovietic, Mihail Gorbaciov, să inițieze o politică de apropiere față de Statele Unite și Occident (7). în anul următor, armata sovietică a fost retrasă din Afghanistan. Prăbușirea comunismului în Europa. în 1989, din cauze complexe, regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit. Statele satelit din Europa răsăriteană au ieșit din sfera de influență sovietică, proces concretizat prin desființarea Pactului de la Varșovia (1990). însăși Uniunea Sovietică s-a dezmembrat în republicile componente (decembrie 1991). Prăbușirea comunismului însemna sfârșitul răz- boiului rece. Dispariția Uniunii Sovietice făcea ca sistemul bipolar care dominase relațiile internaționale, vreme de aproape o jumătate de veac, să dispară. în ultimii ani, Statele Unite, s-au afirmat ca unica superpi re, cu interese strategice la scara întregului glob. Roii nia în timpul războiului rece. în anul 1958, trupele sovie- tice de cupație s-au retras din România. După acest moment, Român a inițiat o politică externă curajoasă. Astfel, Nicolae Ceaușe u a avut, în prima parte a guvernării sale, inițiative de politice eternă care i-au mărit popularitatea. în 1967, a fost singurul șef de S tai comunist care a recunoscut existența Republicii Federale a Germaniei și nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul (care învinsese țările arabe într-un conflict cunoscut sub numele de războiul de șase zile). Un an mai târziu, doar România, între membrii Tratatului de la Varșovia, a condamnat intervenția brutală a URSS și a sateliților săi pentru a înăbuși încercările de reformă ale comuniștilor din Cehoslovacia. România a avut o poziție activă în pregătirea CSCE de la Helsinki (1975) și s-a manifestat ca mediator în relații extrem de tensionate pe plan internațional. însă, în ultimii ani de guvernare ai lui Nicolae Ceaușescu, măsurile nepopulare inițiate în politica internă și încălcarea sistematică a drepturilor omului, la care erau supuși cetățenii au provocat însă izolarea diplomatică a României, fapt care a avut consecințe funeste asupra dezvoltării țării noastre. 120 8. „Scopurile Organizației Națiunile Unite sunt următoarele: să mențină pacea și securitatea internațională și, în acest scop, să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor violări ale păcii și să înfăptuiască, prin mijloace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor cu caracter internațional care ar duce la o violare a păcii; să dezvolte relații prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalității în drepturi a popoarelor...; să se realizeze cooperarea internațională, rezolvând problemele internaționale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, promovând și încurajând respectarea drepturilor omului...” (Carta Organizației Națiunilor Unite, San Francisco, 26 iunie 1945). 9. „ O umbră se întinde asupra scenei luminate recent de victoria aliaților... De la Stettin, în Baltica, la Triest, în Adriatica, o cortină de fier a căzut peste continent. în spatele acestei linii se găsesc capitalele tuturor țărilor Europei orientale: Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, București și Sofia. Toate aceste orașe celebre, toate aceste națiuni se găsesc în sfera sovietică, și toate sunt supuse sub o formă sau alta , nu numai influenței sovietice, dar și controlului foarte strâns și în continuă creștere al Moscovei. Comuniștii, care erau foarte slabi în toate aceste state ale estului Europei, au fost investiți cu puteri ce nu corespund absolut deloc influenței lor numerice... Oricare ar fi concluziile ce se pot extrage din aceste fapte... aceasta nu este Europa liberă pentru care noi am luptat. Și nici nu este Europa care să ofere elementele esențiale ale unei păci permanente.” (Discursul lui Churchill de la Universitatea Fulton, martie 1946). Notă: Discursul lui Churchill marchează, după majoritatea cercetătorilor, începutul războiului rece. Acest termen a fost folosit pentru prima oară de consilierul guvernamental american Bernard Baruch și de ziaristul Walter Lippmann în cartea „Războiul rece”. 10. „Am declarat în fața Congresului că fiecare națiune se găsește astăzi în fața unei alegeri decisive între două moduri de viață opuse. Unul dintre acestea se bazează pe voința majorității și este caracterizat de instituții libere, guvern reprezentativ, alegeri libere, garanții ce asigură libertatea individuală, libertatea cuvântului și a religiei, precum și absența oricărei opresiuni politice. Celălalt se bazează pe voința unei minorități impuse cu forța majorității. El se sprijină pe teroare și opresiune, pe controlul presei și radioului, pe alegeri trucate și suprimarea libertăților personale. Semințele regimurilor totalitare sunt hrănite de mizerie și lipsuri. Ele cresc și se înmulțesc în solul arid al sărăciei și al dezordinii, și ajung la maturitate atunci când speranța unui popor într-o viață mai bună a murit. Această speranță, noi trebuie să o menținem în viață.” (Cuvântarea președintelui Truman în Congresul american, martie 1947). 11. „... Dar această implantare secretă, rapidă și extraordinară a rachetelor comuniste, într-o regiune binecunoscută ca având o legătură particulară și istorică cu SUA și țările emisferei occidentale, violând asigurările sovietice și disprețuind politica americană... constituie o modificare deliberat provocatoare și nejustificată a statu-quo-ului, care nu poate fi acceptată de țara noastră... Noi nu riscăm prematur sau fără a fi necesar să plătim costul unui război nuclear mondial în care fructele victoriei ne-ar lăsa gustul amar al cenușei, dar nu ne vom ascunde de aceste riscuri atunci când trebuie să le facem față... Fac apel la președintele Hrușciov pentru a opri această amenințare clandestină, irațională și provocatoare față de pacea mondială și pentru a instaura relații stabile între țările noastre.” (Președintele american Kennedy, discurs televizat, 22 octombrie 1962) 12. „în cadrul dreptului internațional, toate statele participante au drepturi și obligații egale... Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum și toate frontierele tuturor statelor în Europa... Statele participante se vor abține de la orice intervenție directă sau indirectă, individuală sau colectivă, în treburile interne și externe care intră în competența națională a altui stat participant... în domeniul drepturilor omului și libertăților fundamentale, statele participante vor acționa în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite și cu Declarația universală a drepturilor omului.” (Actul final al CSCE, Helsinki, august 1975) 13. „Invazia sovietică în Afghanistan este o amenințare pentru pacea mondială, pentru relațiile Est-Vest și pentru stabilitatea regională, precum și pentru transportul petrolului. Atacul sovietic împotriva Afghanistan-ului și exterminarea nemiloasă a guvernului său au modificat de o manieră îngrijorătoare situația strategică în această parte de lume. Astfel, Uniunea Sovietică a ajuns la distanța de la care poate lovi cu ușurință Oceanul Indian și chiar Golful Persic... Dacă această intimidare se va dovedi eficace, Uniunea Sovietică va putea controla o regiune de interes strategic și economic, vitală pentru supraviețuirea Europei Occidentale, Extremului Orient și, în final, pentru Statele Unite... Uniunea Sovietică a edificat o mașină de război care depășește de departe orice nevoie rezonabilă de apărare și securitate.” (Președintele american Jimmy Carter) 121 14. Un alt moment tensionat al Formare de competențe războiului rece: blocada Berlinului occidental. în 1948 Stalin a decis să întrerupă legăturile terestre ale părții occidentale a Berlinului, care conform înțelegerii între foștii aliați, intra sub administrarea Vestului. Americanii și britanicii au aprovizionat Berlinul occidental pe calea aerului, silindu-l pe Stalin să ridice blocada în 1949. Istorie și Internet Informații despre Consiliul Europei: www.coe.int 1. Cum vă explicați faptul că în 1999, când NATO a bombardat Iugoslavia (actualul stat Serbia-Muntenegru) nu s-a cerut apro- barea ONU? Pentru a răspunde la întrebare, gândiți-vă la diferențele în situația internațională din 1945 (când ONU a fost înființată) și cea din 1999, de exemplu, numărul de superputeri. (1.2), (2.6) 2. Stabiliti ordinea cronologică a următoarelor evenimente (5-2): a) Criza cubaneză; b) Blocada Berlinului; c) Inițierea „Războiului stelelor”; d) Discursul lui Churchill de la Fulton; e) Doctrina Truman; f) Formarea NATO; g) Tratatul de neproliferare a armelor nucleare; h) Unificarea Germaniei; i) Construirea Zidului Berlinului; j) Planul Marshall. 3. Pe caiet, grupați evenimentele și fenomenele din lista de mai jos după următoarele criterii: cauze ale războiului rece; urmări ale războiului rece; evenimente care ar putea degenera în război „cald” sau chiar în război nuclear; evenimente care au contribuit la destinderea relațiilor internaționale. (5.3) Diferențele de sistem politic între cele două superputeri; la începutul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, SUA devin unica superputere; diferențele dintre ideologia marxistă și cea liberală; războiul din Coreea; blocada Berlinului; creșterea cheltuielilor militare; formarea blocurilor militare; criza cubaneză; intervenția sovietică în Afghanistan; rivalitatea pentru sferele de influență; existența armelor nucleare. 4. Analizați sursa (12). Indicați care sunt acele prevederi ale actului final al CSCE favorabile intereselor statelor occidentale și acele prevederi favorabile intereselor Uniunii Sovietice. (2.8) 5. Ce domeniu al războiului rece ilustrează imaginile de mai jos? Care dintre imagini este realizată în Vest și care într-o țară comunistă? (5.1) Dicționar Cortină de fier - linie imaginară împărțind Europa în partea estică și cea vestică, componentă a războiului rece între Uniunea Sovietică și Statele Unite. Destindere - îmbunătățirea relațiilor internaționale. 122 Așa vă place istoria ? Woodstock, o sărbătoare a păcii. Implicarea SUA în războiul din Vietnam a marcat profund opinia publică, care a luat atitudine împotriva acestuia. Numeroși oameni de cultură, artiști, savanți (între care actrița Jane Fonda, muzicianul englez John Lennon, biologul laureat al premiului Nobel Albert Szent-Gyorgyi) au protestat împotriva participării americane la război. O manifestare care a devenit legendară, întrucât a avut un mare impact, cu deosebire asupra tinerei generații, a fost festivalul de muzică rock de la Woodstock din august 1969. La acest eveniment au participat mari vedete ale rockului american și britanic, precum Jimi Hendrix (15), Joe Cocker, Santana, Joan Baez, Janis Joplin, The Who și mulți alții. La acest festival au participat circa 600 000 de oameni. Șahul și... războiul rece. Războiul rece a însemnat o rivalitate sovieto-americană în toate domeniile, inclusiv în sport. Fiecare parte încerca să utilizeze orice victorie sportivă în scopuri de propagandă, pentru a demonstra superioritatea sistemului său economic, politic și social. Domeniul sportiv în care superioritatea sovietică era copleși- toare a fost șahul. Campionii mondiali de după cel de-al doilea război mondial erau toți sovietici (Botvinnik, Smîslov, Tal, Petrosian, Spasski), iar echipa de șah sovietică câștigase toate olimpiadele (campionate mondiale pe echipe). Școala sovietică de șah era, așadar, cu mult mai puternică decât cea americană. Cu toate acestea, în 1972 genialul jucător american Robert Fischer, la capătul unui meci faimos, a izbutit să câștige coroana de campion mondial, învingându-l pe marele șahist sovietic Boris Spasski. Fischer era un om non-conformist, foarte original în comportament. După câștigarea titlului, Fischer s-a retras din viața sportivă, la numai 29 de ani. Și astfel, sovieticii și-au recăpătat supremația prin noua stea a șahului mondial, Anatoli Karpov... Datorită performanțelor sportive excepționale și a frumuseții partidelor sale, Fischer este considerat de mulți specialiști drept cel mai mare jucător din istoria șahului (16). Ultimul țărm... în 1959 regizorul american Stanley Kramer a realizat un film de anticipație, Ultimul țărm, în care au jucat actori de mare calibru, precum Fred Astaire, Gregory Peck, Anthony Perkins, Ava Gardner. Filmul descrie o lume distrusă de un război nuclear, în care locuitorii „ultimului țărm”, Australia, așteaptă ca și această țară să fie atinsă de poluarea radioactivă ucigătoare. Prin subiectul abordat, filmul este un produs al războiului rece, în care sunt aduse în prim plan toate temerile omenirii legate de pericolul distrugerii civilizației în urma unui conflict atomic. Un critic cinematografic scria: „Kramer și echipa sa subliniază apăsat o singură idee: viața este o comoară neprețuită și omul trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a și-o salva cât mai este vreme. în acest scop, el a creat câteva imagini vii și impresionante care îl fac pe spectator conștient de importanța acestei idei.” 15. Legendarul chitarist Jimi Hendrix (1942-1970), cel mai mare instrumentist din istoria muzicii rock. 16. Robert James Fischer (n. 1943), poate cel mai mare șahist din istoria aces- tui joc milenar. La 15 ani era cel mai tânăr mare maestru. La 19 era un potențial chalanger la titlul mondial. Performanțele sale au fost obținute prin muncă și pasiune fanatică pentru șah. Doi jucători români au avut victorii la supercampionul american: Victor Ciocâltea și Florin Gheorghiu. 123 OAMENII, SOCIETATEA Șl LUMEA IDEILOR Lumea postbelică 1. Ruine în Germania după cel de-al doilea război mondial 2. Afiș în sprijinul Planului Marshall Lumea postbelică prezintă anumite trăsături cum ar fi: un avânt economic deosebit la care a contribuit revoluția științifico-tehnică și fenomenul globalizării, extinderea sistemului democratic și creșterea rolului societății civile, respectarea drepturilor omului și ale mino- rităților. Mai întâi a trebuit să se refacă economia, distrusă în totalitate de cel de-al doilea război mondial. Europa după cel de-al doilea război mondial. în urma celui de-al doilea război mondial, continentul european a suferit distrugeri imense, în special în partea răsăriteană. Astfel, centrele urbane erau în cea mai mare parte în ruine (1). Puternic lovite au fost drumurile, podurile, căile ferate. Producția agricolă era mai mică decât în perioada de dinainte de război, ceea ce a avut drept urmare o penurie acută de alimente. Concomitent, scăderea producției industriale a condus la căderea dramatică a producției de bunuri de consum. Acest fapt a favorizat inflația și deficitul balanței de plăți. în calea refacerii economiei existau numeroase obstacole, între care, în primul rând, lipsa de resurse financiare. Planul Marshall. Dificultățile economice și scăderea nivelului de viață al oamenilor au creat condiții propice pentru agitațiile sociale și pentru ascensiunea partidelor comuniste (în special în Franța și Italia). Acest fapt, precum și presiunea exercitată dinspre răsărit de Uniunea Sovietică, au determinat Statele Unite să intervină în ajutorul Europei prin intermediul Planului Marshall (1947), (2). Inițial, acest plan era destinat tuturor statelor europene, însă a fost respins de Uniunea Sovietică și sateliții ei, care se temeau de creșterea influenței americane. Planul Marshall a constat într-un masiv ajutor financiar acordat unui număr de 16 state din apusul Europei. Pentru administrarea acestuia a fost înființată Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (devenită apoi Organizația de Cooperare Economică și Dezvoltare, OCED). Cei treizeci de ani glorioși. Planul Marshall a relansat econo- miile Europei occidentale, care până la începutul anilor '70 au cunos- cut o dezvoltare explozivă („Anii glorioși”). Germania vestică s-a situat în fruntea acestui avânt („miracolul german”), urmată de Franța și Italia. A crescut într-un mod spectaculos nivelul de trai al locuitorilor, datorită abundenței de produse de larg consum puse la dispoziția consumatorilor. Dezvoltarea economică a eliberat resurse foarte mari pentru programe și politici sociale. Această perioadă de avânt economic a fost stopată de criza petrolului, izbucnită în 1973, ca urmare a războiului arabo-israelian, când statele arabe au impus un embargo asupra exporturilor de petrol către Occident. Deși un timp, situația economică s-a înrăutățit, ieșirea din criză s-a produs prin folosirea unor tehnologii avansate și prin apelul la surse alternative de energie. 124 A doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut o altă revoluție economică, numită revoluție tehnico-științifică. Știința a devenit un factor de producție, fapt cu implicații majore în progresul economic și social. Acest fenomen promovează un tip de economie bazată pe cunoaștere, datorită introducerii accelerate a descoperirilor științei. De aceea, cele mai mari investiții sunt pentru inovația tehnologică. Noile tehnologii permit obținerea de produse în cantități din ce în ce mai mari, în condițiile reducerii poluării și consumului scăzut de materii prime și energie. Cele mai importante sunt: Computerul personal. Mașinile de prelucrare a informației au apărut de multă vreme. Primul computer a fost fabricat în 1946 în Statele Unite și avea dimensiuni uriașe, precum și o capacitate de calcul limitată. Primele computere (3) utilizau tuburi electronice cu vid. Datele erau introduse cu ajutorul unor cartele perforate. în 1971 a fost inventat microprocesorul, care a permis mai târziu apariția computerului personal (P.C.) la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut. Astăzi, fără computer personal nu se mai poate imagina nici un domeniu de activitate: fmanțe-bănci, transporturi, industrie, agricultură, educație etc. Datorită dezvoltării uluitoare a tehnicii computerelor personale, s-a dezvoltat rețeaua de comunicare între oameni din toată lumea, Intemetul. Internetul reprezintă o componentă esențială a vieții contempo- rane. Originile Intemetului sunt legate de cercetările în armata americană care urmăreau interconectarea calculatoarelor din labora- toarele de cercetare într-o rețea. Prima rețea de calculatoare a luat naștere în 1971. La începutul ultimului deceniu al secolului al XX- lea, a devenit posibilă conectarea nu numai a computerelor institu- țiilor și companiilor, ci și conectarea computerelor personale la Internet. Astăzi Intemetul are zeci de milioane de utilizatori și este considerat o adevărată super-autostradă informațională. Intemetul este utilizat astăzi în mai multe sectoare importante: economie (prin comerțul electronic, din ce în ce mai întâlnit în lumea contemporană, publicitate, diferite slujbe on line etc); comunicație și poștă electronică (care permit contactele directe între oameni aflați la mii de kilometri depărtare în doar câteva secunde); distracție etc. Tehnologia spațială. într-un timp foarte scurt, oamenii au realizat progrese imense în explorarea spațiului cosmic (de la primul obiect trimis în spațiu, la primul pas pe Lună), (14). Tehnologia spațială a oferit avantaje enorme: revoluționarea comunicațiilor (prin interme- diul sateliților), utilizarea de materiale noi etc. în condițiile în care resursele Pământului sunt limitate, s-ar putea ca în viitor explorarea spațiului tehnic să reprezinte soluția pentru criza de materii prime și energie. Calculatorul, Intemetul, tehnica spațială au permis creșterea posibilităților de comunicare între oameni. Biotehnologia. Strucutura ADN (componentă de bază a vieții) a fost descoperită în 1953 (4). Descifrarea tainelor ADN-ului a permis un progres uimitor în domeniul geneticii, care poate avea un rol decisiv în dezvoltarea omenirii (rezolvarea problemelor legate de hrană, vindecarea unor boli considerate astăzi incurabile etc). în același timp, descoperirile geneticii folosite în mod iresponsabil pot provoca mari nenorociri pentru omenire. 3. ENIAC, primul computer, a fost reali- zat în 1946 și avea dimensiuni uriașe. Comparați mărimea acestui calculator cu computerele personale actuale. 4. Structura helicoidală a ADN-ului a fost descoperită în 1953 de savanții britanici Francis Crick și James Watson. 5. Organizații ale societății civile apărute în România după 1989: Grupul pentru Dialog Social; Alianța Civică; Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO), Asociația Pro Democrația etc. 125 6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului 7-8. Orori din timpul conflictelor interetnice din fosta Iugoslavie (Sarajevo) Declarația Universală a Drepturilor Omului. Fundamentarea teoriei drepturilor omului, dar mai ales punerea ei în aplicare, repre- zintă una din marile cuceriri ale civilizației omenești. în acest mod, viața a fost definită drept o valoare fundamentală și a devenit mai sigură. Unul dintre cele mai însemnate documente ale ONU a fost adoptat curând după înființarea organizației, pornind de la consta- tarea că tragediile celui de-al doilea război mondial ar fi putut fi evitate dacă în toate statele s-ar fi respectat drepturile și libertățile omului. în consecință, apărarea acestora a devenit o problemă vitală pentru întreaga omenire, astfel că Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 10 decembrie 1948, Declarația universală a drepturilor omului (9). Declarația a stat la originea altor documente adoptate de organismele internaționale. Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă un document fiindamental realizat sub egida Consiliului Europei. A fost semnat la Roma (1950) și protejează drepturile și libertățile funda- mentale ale omului și a pus bazele unui control permanent și indepen- dent al acestora. De-a lungul timpului, au fost adoptate un mare număr de convenții care se referă la drepturile omului: Convenția pentru prevenirea torturii, Convenția asupra drepturilor omului și biomedicinei etc. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (6) are sediul la Strasbourg și examinează încălcările Convenției Europene a Drepturilor Omului. Minoritățile O trăsătură definitorie a lumii postbelice o constituie diversitatea, de aceea protejarea minorităților reprezintă o altă problemă impor- tantă. în general, termenul de minoritate desemnează un ansamblu de persoane care se diferențiază într-un ansamblu mai vast. Se diferen- țiază minorități religioase, naționale etc. Minoritățile naționale reprezintă grupuri care se disting față de majoritatea populației prin particularități etnice, religioase, limbă, tradiții etc. Pentru apărarea acestora, Consiliul Europei a adoptat o Convenție-cadru pentru protecția minorităților naționale (10). încălcarea drepturilor minorităților a avut ca urmare apariția unor conflicte interetnice, care s-au soldat cu tragedii inimaginabile. Sfârșitul mileniului al II-lea a cunoscut astfel de tragedii în fosta Iugoslavie (7,8), în fostul spațiu al Uniunii Sovietice (11,13) etc. societăți cMh Termenul de societate civilă desemnează totalitatea organizațiilor cetățenești cu caracter economic, social, educativ, cultural etc, me- nite să influențeze deciziile puterii în scopul apărării cetățenilor de controlul și abuzurile statului. Societatea civilă funcționează într-un sistem politic democratic în care sunt respectate drepturile și liber- tățile cetățenești, cum ar fi libertatea de asociere, de petiționare, libertatea cuvântului. în fapt, între sistemul politic democratic și societatea civilă există o interdependență: dacă democrația permite funcționarea societății civile, aceasta din urmă, la rândul său, con- solidează democrația. în statele totalitare societatea civilă nu poate să-și desfășoare activitatea. După căderea comunismului, ea s-a reconstituit în statele din răsăritul Europei, inclusiv în România (5). 126- 9. „Considerând că recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății și păcii în lume, Considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conștiința omenirii... Adunarea Generală proclamă prezenta Declarație universală a drepturilor omului ca ideal comun care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile... Art. 1. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi... Art. 17.1. Orice persoană are dreptul la proprietate... Art. 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și a exprimării... Art. 23.1. Orice persoană are dreptul la muncă... Art. 25.1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea..., cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală... Art. 26.1. Orice persoană are dreptul la învățătură... Art. 29.1. Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate..." (Declarația universală a drepturiloromului, 10 decembrie 1948) 10. „Schimbările din cadrul istoriei europene au arătat că protejarea minorităților naționale este esențială pentru stabilitatea, securitatea democratică și pacea continentului; o societate pluralistă și în mod real democratică trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă a oricărei persoane aparținând unei minorități naționale, ci și să creeze condiții propice pentru exprimarea, păstrarea și dezvoltarea acestei identități.” (Preambulul Convenției-cadrupentru protejarea minorităților, 1994) 11. Un exemplu de încălcare a drepturilor omului pe considerente etnice (cecenii și ingușii din fosta Uniune Sovietică): „Majoritatea apărătorilor cetății Brest - o pagină glorioasă din istoria militară a Uniunii Sovietice în perioada celui de-al doilea război mondial - au fost ceceni. Au rezistat până la ultimul om, dar nu și-au părăsit pozițiile. Fapta lor era cu atât mai meritorie cu cât se petrecea în primele zile ale invadării teritoriului URSS de către naziști, când Armata Roșie se retrăgea haotic, copleșită de superioritatea forțelor inamice. Tot cecen a fost și comandantul Saidov, al cărui regiment a ajuns în 1945 pe Elba, întâmpinându-i primul pe aliații americani. în acest timp, în spatele frontului, industria republicii [Republica Autonomă Sovietică Socialistă Ceceno-lngușă] furniza armament, combustibil (circa 40% din necesitățile frontului), echipament și produse alimentare. Sute de mii de adolescenți, femei și bătrâni munceau zi și noapte la construirea fortificațiilor. Ajutându- se doar de lopeți și târnăcoape, ei au săpat un șanț cu lățimea de opt metri și adâncimea de patru metri, de-a lungul malului drept al râului Terek, peste care nemții n-au putut să treacă, în pofida luptelor violente. Cu toate acestea, locuitorii republicii au fost învinuiți în masă pentru faptul că, în regiunile montane, unii din conaționalii lor ar fi primit cu brațele deschise un desant german compus cu precădere din ceceni și inguși... Până în 1989, nici un funcționar de partid de origine cecenă sau ingușă n-a avut acces la funcția de secretar al comitetului regional de partid. Cecenii și ingușii n-au putut fi nici miniștri și nici generali până în 1989)” (13vinovațiși 700 000 de condamnați, Lumea, nr. 12(240)/2004) 12. Uzină de automobile robotizată, într-o astfel de fabrică, muncitorii au rolul doar de a supraveghea procesul de producție. Istorie și Internet Despre dezmembrarea Iugoslaviei: www.fsmitha.com/h2/ch35.htm 13. Așa arată orașul GroznîL capitala Ceceniei, după ani de război. în Cecenia războiul a izbucnit în 1994 și durează până în prezent (mici perioade de întreruperi). 127 Știința românească. Și în domeniul științei, contribuția românească este deo- sebit de importantă. în țara noastră s-au născut câțiva savanți de un deosebit ta- lent, care prin descoperirile lor au dus înainte cunoașterea științifică. Fizicianul Ștefan Procopiu (1890- 1972) este descoperitorul, alături de ma- rele om de știință Niels Bohr (1885-1962), al momentului magnetic al electronului (magnetonul Bohr-Procopiu). Nicolae Paulescu (1869-1931) a fost nedreptățit pentru că nu i s-a acordat premiul Nobel pentru medicină, întrucât a izolat un hormon pancreatic pe care l-a numit pancreatină (în fapt insulina). George Emil Palade este singurul român laureat al premiului Nobel, pentru descoperiri fundamentale în domeniul medicinei și biologiei. F o i m a r e d o c o in p e ț e n ț e 1. Descoperirile spectaculoase ale geneticii ascund și multe pericole. Oamenii de știință, precum și opinia publică se întreabă: este normal ca savanții „să se joace de-a Dumnezeu?” Nu este prea periculos să intervii în procese pe care Natura le-a reglat cu mare grijă în miliarde de ani de evoluție a vieții? (2.6) Aceste întrebări au devenit din ce în ce mai actuale, după ce, în 1997, o echipă de savanți a anunțat realizarea primului organism donat, vestita oiță Dolly. în acest mod, există posibi- litatea ca procesul de donare să se facă și asupra oamenilor. Este moral acest lucru? Ce pericole se ascund în spatele acestei posibilități tulburătoare? Cum apreciați importanța descoperirilor în genetică? Ar fi corect să fie donate ființe umane pentru a păstra în viață oameni deosebit de dotați din punct de vedere intelectual? 2. Se știe că primul domeniu în care sunt aplicate desco- peririle științei este cel militar. Cum explicați acest fapt? La ce pericole a fost expusă omenirea prin perfecționarea continuă a armelor? (2.5) 3. Explicați expresia „Knowledge is power” (Știința este putere). 4. Realizați o sinteză tematică cu subiectul „Știința, econo- mia și societatea”. Utilizați documentele citate și imaginile din manual. (5.4) 5. Examinați sursa (9) și identificați câteva dintre drepturile omului stabilite de Declarația adoptată de ONU la 10 decembrie 1948. Comparați cu prevederile din (10). (5.3) 6. Descrieți sursele (6), (7), (8), (13). Ce a cauzat ceea ce se observă în imagini? Stabiliți o legătură între aceste surse și una dintre sursele (9)-(11). (5.3) ’ 7. Care este rolul societății civile într-un sistem democratic? (2.3) 8. împreună cu alți colegi sau individual, realizați o investi- gație asupra modului în care au acționat în localitatea voastră organizațiile societății civile după 1989. Utilizați presa locală, emisiunile TV și radio ale stațiilor locale etc. (5.5) 14. în casca astronautului Aldrin se zărește silueta lui Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună (20 iulie 1969). Cu această ocazie, Armstrong a rostit următoarele cuvinte: „Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”. 15. O imagine care pare desprinsă dintr-un film SF: un robot inventat în Japonia. în viitor, astfel de mașini, care astăzi sunt privite ca niște curiozități, vor fi utilizate pe scară din ce în ce mai mare în toate domeniile de activitate. 128 STATUL Șl POLITICA Regimurile politice postbelice După cel de-al doilea război mondial, Statele Unite, țările din Europa occidentală și Japonia au cunoscut o perioadă de intensă dezvoltare economică și de creștere spectaculoasă a standardului de viață al locuitorilor. Acest fapt a demonstrat că valorile promovate de sistemul politic din aceste state (democrația, respectarea drepturilor omului, economia de piață) sunt cele care asigură prosperitatea națiunilor respective. Statele occidentale sunt fie republici (cazul Statelor Unite, al Franței sau al Germaniei), fie monarhii constituționale (Marea Britanie, țările scandinave și Japonia). Există state în care s-au afirmat două partide sau coaliții de partide la conducere (de exemplu, laburiștii și conservatorii în Marea Britanie, republicanii și demo- crații în Statele Unite, creștin-democrații și social-democrații în Germania). Un partid a dominat viața politică în Suedia (social- democrații) și Japonia (liberal-democrații), iar Italia reprezintă exemplul de instabilitate guvernamentală, marcat de prezența a numeroase forțe politice chemate la guvernare în cadrul unor coaliții. în ciuda prosperității materiale, societățile din statele occidentale au avut de rezolvat probleme grave. Astfel, europenii și japonezii au trebuit să-și refacă economiile distruse de cel de-al doilea război mondial. Americanii s-au confruntat cu problema acordării drepturilor politice populației de culoare în anii ’50-’60 ai secolului al XX-lea și cu atitudinea opiniei publice care a protestat contra războiului din Vietnam (2). întreaga lume occidentală a fost zguduită de agitațiile și revoltele tinerilor din 1968 (1) și care au avut drept rezultat perfecționarea instituțiilor statului în acord cu progresul general al societății cauzat de prosperitatea economică. Sfârșitul anilor '70 a marcat revenirea, în lumea occidentală, la valorile conservatoare. Venirea la putere a pre- ședintelui Reagan (în 1980) în Statele Unite și a premierului Marga- ret Thatcher (1979) în Marea Britanie, a marcat această evoluție. Statele din vestul Europei, împărtășind valori politice comune, s-au angrenat, după cel de-al doilea război mondial, într-un proiect ambițios în curs de desfășurare și anume: construirea unității europene. 1. în 1968, revoltele tinerilor din Occident au luat o mare amploare. în imagine, studenții au ocupat vestita universitate Sorbona de la Paris. 2. Războiul din Vietnam a constituit un șoc pentru societatea americană. Marile pierderi suferite în timpul războiului au determinat pe americani să se retragă din Vietnam în prima jumătate a anilor 70 sub presiunea opiniei publice din țară și străinătate. Fotografia înfățișează o demonstrație împotriva războiului. După cel de-al doilea război mondial au existat regimuri totalitare în răsăritul Europei, în Spania (condus de dictatorul Franco), în America Latină, în Asia etc. Cel mai răspândit tip de regim totalitar a fost cel comunist. Regimurile totalitare se caracterizează prin faptul că întreaga putere aparține unei singure persoane sau unui număr restrâns de persoane, care o exercită prin intermediul unicei 129 3. Lovitura de la Praga. în ciuda faptului că în Cehoslovacia popularitatea partidului comunist era cu mult mai mare decât în celelalte țări din Europa răsăriteană, a fost nevoie de înlăturarea miniștrilor necomuniști din guvern prin forță (februarie 1948). 4. Arderea steagurilor sovietice la Budapesta, în 1956. 5. înăbușirea „Primăverii de la Praga” de către trupele Tratatului de la Varșovia. formațiuni politice admise (de exemplu, partidul comunist). Regimul politic este nedemocratic, puterea fiind exercitată prin teroare (13, 15). în consecință, drepturile și libertățile cetățenești sunt încălcate. Comunismul a apărut ca sistem politic, economic și social, după primul război mondial, în Rusia (devenită Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste sau URSS). în câțiva ani, după cel de-al doilea război mondial (1945-1949), sistemul statelor comuniste a cunoscut o mare extindere în Europa și Asia. Această expansiune s-a datorat mai multor factori, în primul rând prezența armatei sovietice în partea de est a Europei (care a ajuns aici în urma participării la operațiunile militare în timpul celui de-al doilea război mondial), (12). Acest fapt a impus la putere, în mai multe țări est-europene, partidele comuniste (în Polonia, Cehoslovacia, România, Ungaria, Bulgaria, Germania de răsărit). Preluarea puterii în aceste state s-a făcut nu printr-un proces democratic, ci prin forță (3). în Asia au fost instaurate regimuri comuniste în Indochina (Vietnam) și Coreea de Nord. în 1959 comunismul a fost instaurat și în Cuba, în America Latină, în urma unei revolte conduse de Fidel Castro împotriva unei dictaturi impopulare. Cu o durată mai scurtă de timp, regimuri de inspirație comunistă au mai apărut și în alte țări din America Latină, Africa și Asia. Trăsături. Formațiunea politică ce deținea puterea era partidul comunist. După acapararea puterii, numărul de membri ai partidelor comuniste a crescut extraordinar, devenind adevărate partide de masă, în care însă marea majoritate a aderenților nu avea influență asupra deciziilor. Acestea erau un monopol al unei elite reduse numeric constituită din conducerea partidului. în fapt, o singură persoană deținea puterea absolută (conducătorul partidului, având de obicei funcția de secretar general și care era obiectul unui cult al personalității alimentat de propaganda oficială), (13). Fiecare lider comunist dispunea de o poliție politică, instrument de exercitare a unei dictaturi personale. S-a ajuns la situații în care puterea era exercitată în familia conducătorului, ai cărei membri primeau cele mai importante funcții în partid și în stat, pregătindu-se chiar și succesiunea ereditară la conducere. Economia a fost aproape în întregime pusă sub controlul statului, prin naționalizări în industrie și redistribuirea pământurilor și apoi colectivizare în agricultură. Acest fapt a eliminat clasa mijlocie din afaceri și a permis introducerea centralizării deciziei economice și a unor metode de planificare. Industrializarea, care avea ca obiectiv eliminarea înapoierii majorității țărilor comuniste, a înregistrat succese, dar s-a lovit de numeroase obstacole, cauzate de lipsa capitalului, a utilajelor și a specialiștilor, în ciuda entuziasmului inițial al oamenilor. Colectivizarea a întâmpinat o dârză rezistență din partea țărănimii; în unele țări, colectivizarea n-a fost dusă până la capăt (de exemplu în Iugoslavia, Polonia sau Ungaria). Ideologia comunistă, marxism-leninismul, promitea oamenilor o schimbare totală a modului de viață prin realizarea unei societăți fără clase, opusă cele capitaliste, în care să fie întronată egalitatea și dreptatea. Prima fază a edificării acestei societăți ideale urma să fie etapa construirii socialismului, care să permită progresul economic și prosperitatea cetățenilor, urmând ca abia în etapa ulterioară să fie atins comunismul propriu-zis. Teoria arăta că în etapa socialistă era 130 necesară menținerea statului ca instrument al „dictaturii prole- tariatului”, care să strivească orice rezistență a dușmanilor clasei muncitoare. Aceștia erau membrii burgheziei, proprietarii funciari, chiar țăranii ce se opuneau colectivizării sau intelectualii. Religia era considerată, de asemenea, un element care ar fi perturbat edificarea noii societăți și împotriva căreia trebuia luptat. Ideologia justifica așadar măsurile represive luate împotriva unor largi categorii sociale în numele luptei de clasă, care în final trebuia să ducă la edificarea societății ideale comuniste. Comunismul era, conform teoriei, ultima etapă în evoluția socială a omenirii, când însuși statul urma să fie desființat, întrucât într-o societate în care n-ar mai fi existat antagonisme sociale, această instituție nu și-ar mai fi avut rostul. Speranțele oamenilor într-un viitor mai bun erau proiectate astfel într-un viitor incert. Presa, radioul, televiziunea erau sub controlul statului comunist. îndoctrinarea cetățenilor se făcea încă de pe băncile școlii și în cadrul organizațiilor de copii și tineret (14). De altfel, au fost obținute succese deosebite în domeniul învățământului, ca și în cel al ocrotirii sănătății. Revolte. A existat o rezistență îndreptată împotriva politicii regimului comunist transformată uneori chiar în revoltă fățișă (6). Chiar și muncitorii, în numele cărora comuniștii preluaseră puterea, erau nemulțumiți de lipsurile de tot felul: salariile mici, lipsa de piață a alimentelor și a produselor de primă necesitate, criza de locuințe etc. La aceasta se adăuga nemulțumirea provocată de dominația Uniunii Sovietice asupra marii majorități a țărilor comuniste. Cele mai mari revolte au fost revoluția din Ungaria (1956), (4) și încercarea de reformare a sistemului întreprinsă de comuniștii cehoslovaci în 1968, reprimate de intervenția trupelor sovietice (5). Criza economică. Incapacitatea regimului de a cointeresa mun- citorii în procesul de producție (7) a avut drept consecință scăderea continuă a productivității muncii. Economiile țărilor socialiste au fost incapabile să asigure progresul tehnic, care în Occident se manifesta prin utilizarea pe scară largă a tehnologiei informației ce a revoluționat dezvoltarea Vestului. Penuria de bunuri de consum și produse alimentare a devenit din ce în ce mai apăsătoare. începând cu anul 1986, în fața situației economice a URSS din ce în ce mai dificile, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a inițiat încercări de reformă economică (exprimate în formula perestroika - restruc- turare) și politică (glasnost- transparență). Componenta economică a reformei viza creșterea responsabilității producătorilor prin relan- sarea sectorului privat și a întreprinderilor de stat prin creșterea autonomiei acestora. Aspectul politic al reformelor, inseparabil de cel economic, urmărea sporirea gradului de implicare a oamenilor în rezolvarea problemelor, fără a se știrbi însă monopolul partidului unic asupra puterii. Căderea regimului comunist. Reformele lui Gorbaciov au eliberat forțe ce au ieșit de sub controlul inițiatorilor reformelor. Eșecul economic al unui sistem incapabil să asigure creșterea standardului de viață a oamenilor a avut drept consecință unul din cele mai spectaculoase evenimente ale istoriei secolului al XX-lea: căderea comunismului în țările Europei răsăritene în 1989 în urma unor ample mișcări populare. însăși Uniunea Sovietică s-a dezmem- brat în 1991 în republicile sale componente. 6. Demonstrație a membrilor sindicatului „Solidaritatea" împotriva regimului comunist. Liderul mișcării revendicative din Polonia a fost muncitorul electrician Lech Walesa, care a condus sindicatul liber „Solidaritatea" din 1981 până în 1990. A fost arestat de autoritățile comuniste în 1981, fiind eliberat în 1982. Mișcarea protestatară inițiată de Lech Walesa (laureat cu premiul Nobel pentru pace în 1983) a dus la doborârea comunismului în Polonia. Walesa a fost ales președinte al Poloniei în 1990. 7. Student! aduși la muncile câmpului, URSS. Din cauza lipsei de mână de lucru în agricultură, cetățeni aparținând altor categorii sociale erau mobilizați să efectueze lucrări agricole. Calitatea lucrului și productivitatea muncii erau scăzute, datorită inexistenței cointeresării materiale a lucrătorilor. 131 8. Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul de necontestat al României (1947-1965). 9. „Modul în care s-au produs detronarea regelui și instaurarea republicii este nedemocratic. Acestea au fost făcute fără referendum și fără o acțiune parlamentară normală. De altfel, însuși faptul că Radio București a anunțat proclamația mai întâi în limba rusă și apoi în limba română este edificator în acest sens.” (Ziarul englez Daily Telegraph, 31 decembrie 1947) „în ziua de 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a abdicat pentru el și urmașii săi de la tronul României, renunțând pentru el și pentru urmașii săi la toate prerogativele ce le-a exercitat ca Rege al României. în actul de abdicare, el constată că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții Statului Român, reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.” (Notă diplomatică adresată de Ministerul Afacerilor Externe al României ambasadelor de la București) Comparați cele două documente de mai sus care privesc abdicarea regelui Mihai. Apreciați obiectivitatea informațiilor furnizate de cele două surse în funcție de contextul în care acestea au fost realizate (1 - articol într-un ziar dintr-o țară în care există libertatea presei; 2 - comunicatul oficial al celor care l-au silit pe rege să abdice). Comunismul în România Prin presiuni ale sovieticilor asupra regelui Mihai, care s-a văzut lipsit de sprijin din partea aliaților occidentali, la 6 martie 1945 a fost instalat un guvern condus de Petru Groza. Acest guvern era dominat de comuniști și de aliații lor. De aceea, unii istorici consideră că data de 6 martie semnifică începutul regimului comunist în România. Un pas decisiv spre preluarea întregii puteri de către comuniști și spre sovietizarea țării a fost reprezentat de alegerile generale din 19 noiembrie 1946. Conform rezultatelor oficiale, Blocul Partidelor Democratice (alianță politică dominată de comuniști) a obținut aproape 80% din voturi. în realitate, rezultatele alegerilor au fost falsificate, numărul cel mai mare de voturi fiind acordate Partidului N ațional-Ț ărănesc. Regele Mihai a fost forțat să abdice la 30 decembrie 1947 (9), fiind proclamată Republica Populară Română. Personalitatea politi- că dominantă în România anilor 1947-1965 a fost conducătorul Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej. El a instaurat în România, cu concursul sovieticilor, un regim politic stalinist. După abdicarea regelui, a început procesul de constituire a statului totalitar. S-a creat partidul unic prin unirea forțată a Partidului Comunist cu Partidul Social Democrat. Noua formațiune, numită Partidul Muncitoresc Român, era tot un partid comunist, căruia constituțiile din 1948 și 1952 îi acordau rolul de forță conducătoare în stat, desființând pluralismul politic și principiul separării puterilor în stat. Poliția politică (securitatea) a devenit instrumentul de represiune cel mai odios îndreptat împotriva oricărei încercări de rezistență anticomunistă. Opozanții sau cei numai bănuiți de opoziție împotriva regimului au fost internați în închisori (Sighet, Aiud) și lagăre de muncă (canalul Dunăre-Marea Neagră), unde deținuții politici erau supuși unui regim de exterminare. Mii de oameni politici și de cultură (Gheorghe Brătianu, Vasile Voiculescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Argetoianu, luliu Maniu, Ion Mihalache etc.) au murit sau au suferit îngrozitor (18). în 1948 au fost naționalizate întreprinderile, băncile, societățile de asigurare etc. A început procesul de colectivizare a agriculturii, țărănimea fiind forțată să-și cedeze pământul gospodăriilor colecti- ve. Câteva zeci de mii dintre cei care s-au opus colectivizării au fost aruncați în închisoare. Dispariția proprietății private a însemnat centralizarea economiei condusă pe baza planurilor cincinale. în dorința de transformare totală a societății, valorile culturale autentice au fost renegate. S-a dus o campanie dură împotriva cultelor religioase și a Bisericilor naționale (ortodoxă și greco- catolică). S-a încercat o adevărată rusificare a culturii românești. Mari personalități (Lucian Blaga, Constantin C. Giurescu, Dimitrie Guști și mulți alții) au fost excluse din viața academică. în același timp, au fost obținute succese în ceea ce privește eradicarea analfabetismului și accesul la învățământ al tinerilor aparținând tuturor categoriilor sociale. La rezistența anticomunistă au participat intelectuali, ofițeri, studenți etc. Formele în care aceasta s-a manifestat erau variate, mergând de la propaganda împotriva regimului, până la rezistența 132 armată. Aceasta din urmă s-a organizat în regiunile de munte cu sprijinul țăranilor. Neavând resurse materiale, grupurile armate au fost rând pe rând învinse până în 1962 în ciocnirile cu trupele de securitate. Spre sfârșitul anilor '50, la câțiva ani după moartea lui Stalin (survenită în 1953), represiunea a scăzut în intensitate. Câți mai rămăseseră din deținuții politici au început să fie eliberați. Valorile culturale românești au fost repuse în circulație. Sovieticii au fost convinși să-și retragă trupele de ocupație din România (1958), ceea ce a marcat începutul distanțării față de sovietici. Aceasta a culminat cu Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964, care proclama dreptul fiecărui partid comunist de a construi socialismul în funcție de condițiile concrete din fiecare țară. S-au reluat, în parte, legăturile tradiționale ale României cu țările occidentale. S-au pus bazele unui ambițios plan de industrializare accelerată a României. Nicolae Ceaușescu (11) a preluat puterea după moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej în 1965. Primii ani de guvernare au fost marcați de o liberalizare pe plan politic și economic și de inițiative curajoase pe plan extern. După 1971, Ceaușescu a inițiat o „revoluție culturală” ce a marcat sfârșitul politicii de destindere internă. Cultul personalității șefului statului a luat proporții monstruoase. A crescut influența so- ției dictatorului, Elena Ceaușescu care a devenit numărul doi în stat. Ceaușescu a sprijinit politica de industrializareforțată bazată pe dezvoltarea industriei chimice, siderurgice și petrochimice. Pentru aceasta, s-a împrumutat cu sume mari de bani de la organismele financiare internaționale. în ciuda marilor eforturi bănești suportate de România, modernizarea nu s-a realizat, iar nivelul de trai a rămas scăzut. Creșterea prețului petrolului și cutremurul devastator, care a lovit România în 1977, au provocat mari pierderi economiei româ- nești. în același an, greva minerilor din Valea Jiului (19) demonstra creșterea nemulțumirilor populare. Datoriile externe ale României au ajuns la scadență la începutul anilor '80. Ceaușescu le-a plătit cu prețul scăderii dramatice a nive- lului de trai. Eșecul politicii economice era vădit, România neizbu- tind să producă bunuri competitive pe plan mondial. Noile planuri costisitoare de construire a canalului Dunăre-Marea Neagră și de sistematizare a Bucureștiului au apăsat și mai puternic asupra bugetului secătuit al țării. Planul de sistematizare a satelor adoptat în aprilie 1988 (care în realitate ar fi dus la distrugerea acestora) a fost condamnat de organisme internaționale precum Consiliul Europei, în țară, dizidența lua proporții din ce în ce mai mari, chiar în rândul unor foști demnitari comuniști (20). La 15 noiembrie 1987, la Brașov, a izbucnit o mare demonstrație muncitorească cauzată de reducerile de salarii, lipsa de alimente și de bunuri de consum. Deși reprimată, revolta de la Brașov a avut un mare ecou intern și internațional. în aceste condiții dramatice, la Timișoara a izbucnit Revoluția din decembrie 1989 (21), în urma căreia regimul comunist a fost doborât. 10. Ce învățau copiii români despre istoria națională în manualul unic de clasa a Vli-a: Despre formarea poporului român: „Abia însă după amestecul cu slavii se poate vorbi de existența elementelor de bază în formarea poporului român ...” Despre unirea Basarabiei cu România: „Guvernul reacționar român, folosind situația militară grea a tinerelor Republici Sovietice, le atacă și anexează Basarabia, înăbușind cu forța armată rezistența sovietelor revoluționare, cari au luat naștere și s-au dezvoltat în timpul revoluției.” Istorie și Internet Despre căderea comunismului și destrămarea URSS: www.fsmitha.com/h2/ch33.htm Despre reformele lui Deng Xiaping, care au condus la transformarea Chinei comuniste într-o mare putere economică: www.fsmitha.com/h2/ch32prc.html#s1 11. Nicolae Ceaușescu. Imaginea îl reprezintă ca președinte al României (1974-1989). 133 Jiwan 12. „Acest război nu este ca acelea din trecut. Oricine ocupă un teritoriu impune și propriul său sistem social. Fiecare impune propriul său sistem social, până unde înaintează armata lui.” (Stalin). 13. „Stalin a fost la originea conceptului de „dușman al poporului”... termenul a făcut posibilă utilizarea celei mai sălbatice represiuni, ce viola toate normele lega- lității revoluționare împotriva oricărei persoane ce nu era în vreun fel sau altul de acord cu el; împotriva celor care erau doar suspectați de intenții ostile... în general și de fapt, singura dovadă de nevinovăție la care se făcea apel... era „mărturisirea” acuzatului însuși; și așa cum au dovedit-o anchetele făcute ulterior, „mărtu- risirile” erau obținute pe calea unor constrângeri împo- triva acuzatului... Dorim să vorbim despre deportările masive ale unor întregi populații...în martie 1944 toți cecenii și toți ingușii au fost deportați... Tovarăși, cultul personalității a atins proporții atât de monstruoase mai ales datorită faptului că Stalin însuși, utilizând toate metodele posibile, a încurajat proslăvirea propriei sale persoane... S-a ajuns la situația de a nu mai găsi cuvinte suficient de pregnante spre a-l proslăvi.” (Raportul secret al lui Hrușciov\a Congresul al XX-lea al P. C. U. S„ 25 februarie 1956). 14. „Am crescut cu convingerea că trăiesc în cea mai frumoasă, cea mai minunată țară din lume. O țară pentru lumea întreagă ne invidiază pe noi, cetățenii sovietici.” (Mărturia unui scriitor sovietic). 15. „în 1947 tatăl meu a fost arestat. Fără motiv, ca toți ceilalți. A fost eliberat după patru ani și reabilitat... Nu se punea problema de a ști cine avusese dreptate condamnatul sau puterea... Pretutindeni, fără încetare, erau arestați enorm de mulți oameni, încât se credea că fiecăruia îi va veni rândul.” (Iuri Afanasiev, despre abuzurile regimului din Uniunea Sovietică). 16. „Hrușciov a declarat că evenimentele din Ungaria deviază spre contrarevoluție. A început cu mânie, fără a prezenta evoluția evenimentelor, spunând că în Ungaria comuniștii sunt uciși, spânzurați, strangulați... Era vorba de restabilirea capitalismului în Ungaria... Ce ne rămâne de făcut ? întreba Hrușciov, referindu-se la URSS. Dacă cedăm, Occidentul va spune că suntem idioți, slabi, ceea ce este același lucru. De aceea, noi nu putem în nici un caz să le permitem... Trebuie să intervenim fără nici o ezitare.” (Relatare a ambasadorului Iugoslaviei la Moscova despre întrevederea lui Hrușciov cu Tito, 1956) 17. „Pătrunderea trupelor celor cinci țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa... Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-și apăra independența națională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state 134---------------------------------------------------- socialiste să încalce libertatea și independența altui stat ... Am hotărât ca începând de astăzi să trecem la constituirea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali, apărătoare ale indepen- denței patriei noastre socialiste.” (Din cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu din 21 august 1968, prin care condamna intervenția sovietică în Cehoslovacia) 18. „Securiștii au năvălit în casa din Dr. Staicovici în ziua de 3 august 1958 ... Au intrat în casă și au făcut percheziție: au căutat peste tot în casă, au răsturnat totul... Către dimineața zilei următoare, agenții au sigilat biroul tatei și au plecat. L-au luat cu ei și pe tata, fără pulover, fără nici o haină mai groasă ... Am aflat după aceea că tata a fost condamnat pentru «subminarea statului și atitudine dușmănoasă». De fapt, sentința fusese stabilită înainte de proces. Comuniștii hotărâ- seră să distrugă intelectualitatea țării...” (Convorbire cu fiica lui Vasile Voiculescu, „Lumea Magazin”, nr. 4/1997) 19. „Activiștii trimiși să-i tempereze [pe mineri] au fost luați ostatici, muncitorii nu au vrut să părăsească mina și au cerut să discute cu președintele [Ceau- șescu], care împreună cu însoțitorii au sosit și au urcat la tribună într-o tăcere ruptă penibil de uralele unui grup izolat. Ceilalți spărgători de grevă, dispersați de mulțime, țintuiți de privirile dușmănoase și apropourile minerilor, au trebuit să tacă. El [Ceaușescu] a spus, că... minerilor li s-a mărit retribuția reală cu 30 la sută, că vor putea ieși la pensie la 50 de ani, sau după 20 de ani de vechime. La cererea muncitorilor urlată în piață, le-a promis duminica liberă și ziua de muncă de 6 ore, cu condiția să dea aceeași producție. Am văzut cum, rupând cordonul, oamenii se îndreptau spre el cu scrisori.” (Mărturia unui martor la manifestația minerilor, arhitectul Ninel Dobrei) 20. „Comunitatea internațională vă reproșează nerespectarea Actului final de la Helsinki, pe care l-ați semnat. Cetățenii români vă reproșează nerespectarea Constituției, pe care ați jurat să o respectați, lată faptele: a) întregul plan de sistematizare a satelor, adică «modernizare» prin distrugerea actualelor clădiri și evacuarea forțată a țăranilor în blocuri cu 3 etaje este contrară art. 36 din Constituție ... c) Centrul civic din București, investiția cea mai mare, de multe miliarde de lei, făcută vreodată în România, nu dispune de un buget public și este construită cu violarea tuturor legilor... e) Fabricile și instituțiile au primit ordin să-și forțeze angajații să lucreze duminica ... Planificarea nu mai funcționează în economia românească ... Un număr crescând de fabrici sunt lipsite de materii prime, energie sau piețe. Politica agricolă este de asemenea în derută. Dar, desigur, ceea ce este predominant acum în sate este teama de a fi „sistematizate”, 7 sau 8 000 de sate fiind amenințate de a fi rase de pe suprafața pământului ... de ce să urbanizezi satele când nu poți să asiguri condiții decente de viață în oraș, adică încălzire, luminare, transport, pentru a nu mai vorbi de hrană?” (Scrisoarea celor șase, martie 1989, semnată de foști demnitari ai statului comunist) Formare de competențe 1. Care tip de democrație considerați că este cel mai apropiat de existența unei adevărate „puteri a poporului”, cea directă (despre care ați învățat la lecția despre democrația greacă) sau cea reprezentativă (specifică statelor moderne)? (1-1). (1-2) 2. Din ce motiv (motive) credeți că astăzi nu există o democrație directă? (1.1), (1.2) 3. în condițiile progresului tehnic (introducerea noilor sisteme de comunicație, a computerului și a Internetului) credeți că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat este posibilă introducerea democrației directe? Argumentați răspunsul (1.1), (1.2) 4. Existența democrației, adică o reală „putere a poporului”, este o realitate sau un ideal spre care evoluează societatea? (2-1) 5. Alegeți din lista de mai jos acele noțiuni care descriu contextul în care a avut loc evoluția statelor occidentale după cel de-al doilea război mondial: democrație politică, mișcări ale tineretului, războaie pentru cucerirea de noi surse de materii prime, realizarea unității europene, regres economic. (5.3) 6. în Spania a existat un regim politic totalitar în timpul guvernării dictatorului Franco (1939-1975). în care aspect cre- deți că există diferențele fundamentale între regimul lui Franco și cel comunist (alegeți noțiunile care descriu domeniile în care se întâlnesc diferențe): regimul proprietății, existența unui singur partid politic, ideologia, existența unui dictator. (2.6) 7. Din lista de noțiuni de mai jos alegeți pe acelea care descriu cauzele căderii comunismului: nivelul de viață scăzut al populației, intervenția armatei sovietice pentru înăbușirea oricărei încercări de reformare a sistemului comunist, existența poliției politice, criza economică a statelor comuniste (1.2) 8. Ceaușescu a avut, în prima parte a guvernării sale, inițiative de politică externă care i-au mărit popularitatea, atât în interior, cât și în străinătate. Astfel, în 1967 este singurul șef de stat comunist care recunoaște existența Republicii Federale Germania și nu rupe relațiile diplomatice cu Israelul (care învinsese țările arabe în urma unui conflict cunoscut sub numele de „războiul de șase zile”). Un an mai târziu, România condamnă intervenția brutală a URSS și a sateliților săi pentru a înăbuși încercările de reformă ale comuniștilor din Cehoslovacia. Presupunem că Nicolae Ceaușescu ar fi murit în 1970. Ce loc ar fi ocupat în acest caz în istoria României? (2.6), (2.8), (5.4) 21. Pe străzile unui oraș din România în decembrie 1989 22. Stalin, tablou de Picasso. Picasso, marele artist plastic al secolului al XX-lea, a fost membru al Partidului Comunist Francez. Pentru realizarea portretului lui Stalin, marele artist a fost condamnat de comuniștii francezi. 135 OAMENII, SOCIETATEA Șl LUMEA IDEILOR □ Societatea la începutul mileniului III 1. Aspect al giobalizării: fabrică de automobile germane în Slovacia. 2. Imagine a sărăciei din lumea a treia (Somalia). Un mare proces care se desfășoară în ultimele decenii este cel de trecere de la economia tradițională, de tip industrial, la un tip nou de economie. Cei doi factori care au produs această trecere sunt revoluția științifico-tehnică și globalizarea. Globalizarea este un fenomen care a fost inițiat de multă vreme și care se caracterizează prin interferența economiilor, culturilor și societăților. Astfel, se constată accentuarea unor fenomene precum ridicarea barierelor vamale, apariția și dezvoltarea firmelor multina- ționale, creșterea competiției economice etc. Din punct de vedere economic, datorită giobalizării și apariției firmelor multinaționale (1), produsele devin mai ieftine și mai accesibile unui număr din ce în ce mai mare de consumatori. Specia- liștii cu calificare superioară au posibilitatea de a munci acolo unde este nevoie de pregătirea lor, nemaifîind opriți de barierele de spațiu. Datorită activității firmelor multinaționale, statul își pierde încet- încet din autoritatea pe care o are asupra politicii economice. Polari- zarea în țări bogate și țări sărace se accentuează, ceea ce produce mari probleme în relațiile internaționale (de exemplu, creșterea pericolului terorismului). Globalizarea se caracterizează și prin existența unor probleme care pot fi rezolvate doar concomitent și prin cooperare internațională (7). Criza energetică, de materii prime și de alimente. Exploatarea irațională a resurselor planetei a provocat o criză energetică și de materii prime. Dezvoltarea „canceroasă” a unor regiuni și subdez- voltarea altora au creat dezechilibre care au agravat această proble- mă. Creșterea spectaculoasă a populației globului, în special în statele subdezvoltate, a provocat o criză îngrijorătoare de alimente. Subdezvoltarea. După cel de-al doilea război mondial, imperiile coloniale s-au destrămat. Fostele colonii se confruntă însă cu proble- me rezultate din starea de subdezvoltare, economiile lor continuând doar să furnizeze materii prime pentru țările dezvoltate. Această situație a generat sărăcie (2), foamete și degradarea mediului. O mare parte din populația acestor state nu beneficiază de educație și nici de asistență medicală, ceea ce îngreunează speranțele pentru un viitor al progresului economic și social. Astfel, o cincime din populația globului este subnutrită. Acțiunile statelor bogate de eradicare a subdezvoltării au fost ineficiente (10), majoritatea investițiilor străine fiind dirijate spre statele bogate. 136 în ultimele decenii, doar un număr restrâns de țări (în special din Asia, ca de exemplu Coreea de Sud și Taiwanul) au izbutit, folosind o conjunctură favorabilă și munca intensă a popoarelor lor, să iasă din starea de subdezvoltare. Situația statelor subdezvoltate (marea lor majoritate situate în Africa) este agravată și de sporul demografic, mult superior celui din statele dezvoltate. Subdezvoltarea constituie o amenințare pentru securitatea și prosperitatea tuturor statelor. Probleme ecologice. Dezvoltarea țărilor occidentale a fost făcută cu prețul degradării mediului. Pe de altă parte, și eforturile statelor rămase în urmă, legitime, de a se dezvolta au condus și ele la agravarea situației ecologice, întrucât, de obicei, tehnologiile folosite în aceste țări sunt depășite, provocând o poluare puternică. Se constată fenomenul de deșertificare (3) pe teritorii întinse (în special în Africa). în Amazonia și în alte zone, pădurile tropicale sunt exploatate fără măsură, fapt care are consecințe funeste asupra întregului glob. Un mare pericol la adresa mediului îl constituie dispariția progresivă a stratului de ozon. Consumul de combustibil fosil, care are ca efect deversarea în atmosferă a unor cantități uriașe de dioxid de carbon, a condus la apariția efectului de seră, considerat de specialiști a avea un impact major asupra unor schimbări negative ale climei planetei. Activitatea irațională a oamenilor a avut drept consecință stingerea a numeroase specii de plante și animale, ceea ce reprezintă o pierdere ireparabilă. în ultimele decenii, mai multe accidente ecologice (cel mai grav fiind cel de la centrala nucleară de la Cemobîl din fosta URSS) au degradat continuu mediul. în anii '60 ai secolului al XX-lea au început să apară semnale (8), care au avut darul să deștepte conștiința oamenilor în ceea ce privește amenințarea ce planează asupra Pământului datorită industrializării. în anii următori, opinia publică a inițiat vaste acțiuni care a sensibilizat guvernele și organismele internaționale în ceea ce privește pericolul distrugerii mediului (9). Problemele cauzate de poluare pot fi cu adevărat soluționate numai prin eforturi la scară planetară. în lumea contemporană, terorismul (11, 12) reprezintă o problemă de o deosebită importanță. Cauzele acestui fenomen în perioada postbelică sunt complexe: economice, naționale, religioase, politice etc. Astfel, inegalitățile economice dintre diversele zone ale lumii, existența unor condiții precare de viață pentru un mare număr de oameni pe întregul glob reprezintă o condiție pentru apariția terorismului. Astfel de motivații de natură economică se împletesc cu cele de natură religioasă (de exemplu catolicii din Irlanda de Nord) sau etnică (cum este cazul bascilor din Spania). Motivațiile de natură etnică sunt dominante în cazul cecenilor care doresc să obțină independența față de Rusia (15). Terorismul reprezintă aspectul cel mai respingător al lumii contemporane (14, 15, 16). Indiferent de motivația acțiunilor teroriste, nu se poate justifica moartea unor oameni nevinovății civili, între care bătrâni, femei, copii. 3. Fenomenul de deșertificare a luat proporții alarmante, așa cum dovedește această imagine din Africa, din regiunea Sahel. 4. O imagine care a făcut înconjurul lumii. Avioane deturnate de teroriști au lovit în plin cele două turnuri gemene World Trade Center din New York. Au murit 2819 oameni nevinovați. 137 5. Președintele american George W. Bush, unul dintre cei mai aprigi adversari ai terorismului Destrămarea URSS a deschis problema securității armamentului nuclear aparținând fostului stat sovietic. Experții se tem de posibilitatea ca o parte din acest armament să ajungă în mâna organizațiilor teroriste, ceea ce ar putea provoca o catastrofă de dimensiuni inimaginabile. Cel mai spectaculos exemplu de act terorist a avut loc pe 11 septembrie 2001 (4), când cea mai puternică țară a lumii, Statele Unite, a fost atacată în ceea ce reprezintă simboluri ale acesteia (clădirile World Trade Center din New York și Pentagonul din Washington, centre ale puterii economice și militare ale țării). Cauzele atacului terorist din 11 septembrie sunt în legătură cu situația din Orientul Mijlociu (regiunea din partea răsăriteană a Mării Mediterane), răvășită de un conflict care durează de decenii între statul Israel, sprijinit de SUA, și lumea arabă. Specialiștii consideră că evenimentul din 11 septembrie 2001 reprezintă un punct de cotitură în relațiile internaționale. Obiectivul declarat al politicii externe a Statelor Unite îl reprezintă lupta împotriva terorismului (5). La acest obiectiv s-a alăturat întreaga lume civilizată, inclusiv România. Cei bănuiți de a fi implicați în atacurile teroriste au suportat riposta dură a Statelor Unite; au fost înlocuite regimurile represive din Afghanistan (condus de așa-numiții talibani) și cel condus de Saddam Hussein din Irak. Există însă păreri autorizate care neagă utilitatea unor astfel de acțiuni care se bazează pe forța armată, ca modalitate depășită în rezolvarea problemelor în lumea contemporană (6,17). 6. Marele regizor american Michael Moore, al cărui film Fahrenheit 9/11 (considerat cel mai bun documentar al anului 2004, laureat la festivalul de film de la Cannes) reprezintă un atac la adresa politicii externe condusă de președintele american G.W. Bush. O consecință a globalizării o constituie uniformizarea tot mai evidentă a modului de viață al oamenilor. 1. Oamenii au posibilitatea să intre în legătură unii cu alții mult mai ușor prin intermediul televiziunii, computerului, telefoniei mobile sau chiar prin contact direct. Din acest motiv, persoanele, informațiile și bunurile se deplasează cu o viteză fantastică. 2. Din cauza utilizării înaltei tehnologii, au crescut mijloacele financiare și timpul liber aflate la dispoziția oamenilor. în consecință, s-a dezvoltat turismul de masă, uneori la mare distanță. 3. S-au răspândit bunurile de consum realizate de firmele multinaționale. De aceea, în familiile aflate în țări situate la mii de kilometri distanță, se utilizează aceleași mărci de automobile, aparate electrocasnice etc. 4. Anumite alimente au început să fie consumate pe toate meridianele (de exemplu pizza sau hamburgerii). 5. Limbile de circulație internațională (în primul rând engleza) sunt utilizate ca mijloc de comunicare în toată lumea. 6. Moda în îmbrăcăminte, muzică etc. a devenit aceeași pe întreg globul. Anumite evenimente (de exemplu, Crăciunul sau Sfântul Valentin) au devenit „sărbători” mondiale, de care firmele multinaționale profită pentru a-și vinde produsele. Din nefericire, din cauza inegalității dezvoltării economice a diverselor zone ale globului, o mare parte a populației lumii trăiește în condiții precare. ffwWt 7. „Brusc, aproape peste noapte, raportat la scara evoluției istorice, omenirea se află confruntată cu o mulțime de crize fără precedent: criza demografică, criza ecologică, criza alimentară mondială, criza energetică, criza de materii prime, pentru a numi doar câteva dintre ele. Noi crize își fac apariția, în timp ce cele vechi persistă, efectele lor afectând toate colțurile Pământului, până ce îmbracă, de fapt, aspectul unor crize globale, mondiale. încercările de a le rezolva separat una câte una, s-au dovedit a fi iluzorii, generând noi probleme; căci a combate lipsa de energie sau de materii prime prin măsuri care agravează starea mediului ambiant înseamnă, în realitate, a nu rezolva nimic. Adevăratele soluții sunt, pe cât se pare, interdependente, iar toate aceste crize par să constituie, laolaltă, un singur sindrom global de criză a dezvoltării lumii” (Mihajlo Mesaroviș, Eduard Pestei, Omenirea la răspântie) 8. „Dacă nu reușim să controlăm mai bine aceste chimicale, vom trăi, cu siguranță, un mare dezastru... Chimicalele sunt parteneri periculoși și puțin cunoscuți ai radiațiilor, căci schimbă starea nativă a lumii. îi schimbă cursul firesc al vieții. Aceste sprayuri, prafuri și aerosoli sunt folosite aproape peste tot, la ferme, în grădini, în păduri și în case. Sunt substanțe neselective, care ucid toate insectele, bune și rele, acoperă frunzele cu o peliculă otrăvită și rămân multă vreme în sol. Cum poate cineva să creadă că este posibil să ridicăm o asemenea barieră otrăvitoare pe suprafața globului, fără să prejudiciem toate formele de viață?” (Rachel Carson). Notă. Rachel Carson (1907-1964) a fost o cercetătoare americană, biolog, a cărei carte, „Primăvara tăcută” (1962), a provocat controversate discuții în legătură cu poluarea pe care civilizația industrială, prin folosirea de produse chimice (ca pesticidele, insecticidele și altele) o produce asupra mediului. „Primăvara tăcută” a avut darul să trezească la realitate opinia publică din Statele Unite și din alte țări. 9. „E momentul să începem să ne preocupe felul în care trăiesc în realitate oamenii. Marea întrebare a anilor 70 este: Să capitulăm în fața mediului? Sau să încheiem pace cu natura și să începem să reparăm distrugerile pe care le-am produs în aer, în sol și în apă?” (Președintele american Nixon, 1970) 10. „Există o schismă economică Nord-Sud. Acest clivaj constituie o falie seismică largă în scoarța sociologică a planetei. Ea poate produce, ea va produce zguduiri și cutremure teribile. Dacă națiunile bogate nu fac mai mult pentru a astupa această falie dintre prea prospera jumătate de Nord a planetei și înfometata emisferă de Sud, nimeni nu se va bucura, în cele din urmă, de securitate, oricât de importante ar fi stocurile de armament.” (Robert McNamara, secretar de stat al apărării în administrația SUA în perioada 1961-1967 și președinte al Băncii Mondiale între 1968-1981) Definiții ale terorismului: 11. „Terorismul este utilizarea sistematică și bine gândită a actelor de violență ofensivă împotriva guvernului și a maselor largi, ca și împotriva proprietății publice și private pentru a constrânge unele persoane, grupuri, comunități să-și modifice comportamentul și politica promovată.” (Herman, 1981) 12. „Terorismul este un sistem organizat de intimidare pentru a crea instabilitate în cadrul unei societăți democratice. Teroriștii internaționali caută să lanseze atacuri imprevizibile și nediscriminatorii asupra grupurilor (polițienești, militare, naționale și multinaționale) pentru a schimba echilibrul politico- economic al lumii” (Thackrah, 1982). 13. „Rețelele internaționale teroriste au folosit explozia tehnologică în domeniul informațiilor pentru a-și spori capabilitățile. Aceeași tehnologie care permite americanilor să caute cărți în Australia sau India, permite teroriștilor să împartă bani, să-și difuzeze dogmele, să găsească noi recruți și să planifice operațiuni de la mare distanță. Unele organizații au dobândit unelte pentru atacuri cibernetice în rețea, iar alte grupuri teroriste caută prin Internet să achizioționeze informații și capabilități pentru atacuri chimice, biologice și chiar nucleare.” (Raportul directorului CIA, George J. Tene: Amenințările Lumii în 2001. Securitatea într-o lume în schimbare) 14. „O mamă ieșită cu mințile rătăcite din infernul de la Beslan, mica stațiune osetină [Osetia este o regiune din Caucaz aparținând Rusiei] unde un comando cecen a luat ostatici circa 1200 de persoane, povestea ziariștilor că atacatorii i-au legat de gât bebelușului ei o încărcătură explozivă. «Vă rog, nu-l chinuiți», i-a rugat ea. Teroriștii i-au luat copilului sticluța de plastic burdușită cu material exploziv, cuie și piulițe și l-au ucis cu un glonte în frunte. Ce idealuri poate să justifice o asemenea cruzime?” (Lumea, nr. 10 / 2004). 139 Formare de c o mp e te n ț e 15. în septembrie 2004, actul terorist de la Beslan (regiunea Osetia de Nord din Caucaz care aparține Rusiei) a șocat întreaga lume civilizată. Au fost sute de victime, mai cu seamă copii. Istorie și Internet Despre guvernarea lui George Bush jr.: www.fsmitha.com/h2/ch36wmd.htm Despre învățămintele istoriei secolului al XX-lea: www.fsmitha.com/h2/mistakes.htm 1. Din ce motive a apărut fenomenul globalizării? (1.2) 2. Care considerați că sunt avantajele globalizării? Dar dezavantajele? (1.1) 3. Care problemă globală considerați că reprezintă cea mai mare primejdie pentru omenire? (1.1) 4. Analizați sursa (14) și stabiliți care proces obiectiv al lumii contemporane este în legătură cu terorismul. (2.5) 5. Imaginați-vă situația următoare: sunteți o persoană însăr- cinată de guvernele lumii să rezolve problema terorismului. Care ar fi măsurile pe care le-ați propune? Realizați o dezbatere în clasă în legătură cu această problemă. (3.1), (4.2), (2.6) 6. Analizați următorul text: „în 1954, țările producătoare de cafea trebuiau să furnizeze 14 saci pentru un jeep; opt ani mai târziu, 32 de saci. Aceasta este, și va mai fi încă multă vreme, «ordinea lumii»... Până când? Țările sărace se epuizează tot furnizând materii prime, pentru a cumpăra, la prețuri din ce în ce mai ridicate, produse prelucrate, și chiar produse alimentare de bază, a căror cultivare este înlocuită la ele acasă cu cea de produse exportabile. în unele zone din Jawa, populația este virtual forțată să dea prioritate muncii de pe plantațiile de cafea sau de cauciuc, în dauna satisfacerii propriilor nevoi elementare. în Senegal, plantațiile de arahide, consumate în străinătate, au fost extinse. Imediat, producția de legume uscate și de sorg, consumate de localnici, au scăzut mult sub necesitățile țării.” (Jean Jacques Servan-Schreiber, Sfidarea mondială) Identificați probleme ale lumii contemporane care sunt analizate în textul de mai sus. Ce soluții propuneți pentru rezolvarea acestor probleme? (3.1), (5.3) ’ 16. în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen (1972) au fost omorâți 11 sportivi israelieni de către teroriști palestinieni. 17. Un demonstrant împotriva războiului din Irak. 140 RELIGIA Șl VIAȚA RELIGIOASA Religia în lumea contemporană în zilele noastre, în lume trăiesc peste 1,7 miliarde de adepți ai creștinismului. Aceștia sunt organizați în trei confesiuni: biserica ortodoxă, biserica catolică, și bisericile protestante, apărute ca urmare a Reformei. Ortodocșii sunt răspândiți în cea mai mare parte în partea răsă- riteană a Europei. Numărul lor este astăzi de circa 130 de milioane dintre care aproximativ jumătate trăiesc în fosta Uniune Sovietică. Bisericile ortodoxe sunt autocefale, întrucât sunt supuse autorității unui șef național (de exemplu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) (1,2). Se bucură de un mare prestigiu în cadrul bisericilor ortodoxe patriarhii din Constantinopol (care are titlul de patriarh ecumenic), (2), Alexandria (Egipt), Antiohia (cu sediul la Damasc, în Siria) și cel din Ierusalim (în Israel), deoarece sunt cei mai vechi conducători ai bisericii. Poartă, de asemenea, rang de patriarh șefii bisericilor ortodoxe naționale din România, Rusia, Serbia, Bulgaria ș.a. Catolicii sunt în număr de peste 900 de milioane. Cea mai mare parte a catolicilor trăiește în America Latină, apoi în Europa, dar și în Australia, Africa, Asia. Legate de biserica catolică sunt și bisericile orientale (numite biserici unite, de exemplu greco-catolicii din țara noastră), care recunosc autoritatea papei de la Roma; diferențele față de catolici sunt date de limba în care se oficiază slujba (româna pentru greco-catolici) și alte aspecte (de pildă permisiunea acordată preoților de a se căsători). în condițiile reinstaurării libertății religi- oase după căderea comunismului, în țara noastră și-a reluat activi- tatea biserica greco-catolică. între ortodocși și catolici există diferențe de dogmă, de rituri, de limba în care se celebrează slujba etc. In ultima perioadă, s-a deschis un dialog între cele două confesiuni, ilustrat de vizitele papei loan Paul al ll-lea; prima vizită a unui papă într-o țară ortodoxă după Marea Schismă din 1054 (care a consacrat separarea celor două biserici) a avut loc la București în mai 1999 (1). Protestanții sunt în număr de peste 700 de milioane de credincioși, cea mai mare parte în America de Nord. Cei mai numeroși credincioși au îmbrățișat luteranismul, anglicanismul (biserica oficială în Anglia, dar răspândită în multe părți ale lumii), presbiterianismul etc. Se remarcă un susținut efort de modernizare a Bisericilor, în acord cu realitățile lumii contemporane (14). Mișcarea ecumenică. în secolul al XX-lea a apărut o tendință de realizare a unității tuturor creștinilor, prin intermediul dialogului teologic, prin conferințe internaționale, prin activități puse în serviciul oamenilor, întâlniri între înalții ierarhi (1,2) etc. în 1948 s-a format la Amsterdam Consiliul Mondial al Bisericilor din care fac parte astăzi 311 biserici protestante și ortodoxe, în timp ce Biserica catolică este în dialog permanent cu această instituție ecumenică. 1. Papa loan Paul al ll-lea și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, București, mai 1999. A fost prima vizită a unui papă într-o țară ortodoxă după Marea Schismă din 1054. Sfântul Părinte a trecut în neființă la 2 aprilie 2005, după 27 de ani de pontificat. 2. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, împreună cu Patriarhul ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu I. în preocupările BOR intră și strângerea relațiilor cu celelalte biserici ortodoxe. 141 3. Anual, milioane de musulmani fac tradiționalul pelerinaj la Mecca, locul sacru al Islamului. Religia islamică dă dovadă de capacitate de reînnoire a mesajului, ceea ce se concretizează prin mărirea continuă a numărului de credincioși. Se apreciază că astăzi adepții religiei musulmane (3) sunt în număr de peste un miliard de oameni, care locuiesc în nordul Africii, vestul Asiei, Pakistan, Indonezia etc. O mare parte a țărilor musul- mane s-a aflat sub dominația colonială a marilor puteri europene. Astfel, în secolul al XlX-lea, în teologia musulmană au apărut con- cepții moderniste, care se refereau la păstrarea valorilor spirituale promovate de Coran, dar la modificarea sau abolirea unor practici tradiționale, precum sclavia și poligamia. Aceste schimbări au fost influențate de modernizarea impusă de conducerea statului în țări musulmane precum Turcia și Iran (8) începând cu anii ’20 ai seco- lului trecut. Căderea imperiilor coloniale, marile resurse petroliere deținute de lumea musulmană, creșterea naturală a populației au condus la creșterea influenței acestei religii în lume. Prozelitismul islamic este ușurat de adaptabilitatea religiei musulmane la obiceiu- rile locale. Din acest motiv, numărul de musulmani a crescut foarte mult în lumea occidentală. Ca o reacție la modul de viață occidental (9,10), care a fost brusc introdus în țări musulmane în cadrul eforturilor de modernizare, a apărut fundamentalismul islamic, ca o modalitate de căutare a identității pornind de la izvoarele credinței. Fundamentalismul islamic are și o componentă politică; mai multe regimuri revoluționare islamice au fost instaurate în Sudan (1969), Libia (1969), Iran (1979), (11) Pakistan. în aceste state a fost introdusă legea islamică (sharia), (12), care prevede un mod de viață strict în concordanță cu preceptele Coranului. Dicționar Ecumenism - mișcare care are autoritate asupra întregii lumi creștine. Prozelitism - efort de a face noi adepți pentru o religie. Are un număr mare de adepți (4) în țări precum India (unde această religie a apărut), China, Japonia etc. întâlnirea budismului cu modernitatea a condus la transformarea acestuia într-o religie misionară; în ultimele decenii se constată un fenomen de răspândire a acestei religii în Occident, proces favorizat de faptul că oamenii, în fața provocărilor lumii contemporane, caută să găsească răspunsuri la probleme prin apelul la credințe religioase orientale (budism, islamism etc). în Japonia, după ultimul război mondial, budismul a căpătat o mare vitalitate prin apariția de noi tendințe, care caută să reînnoiască experiența spirituală a acestei străvechi religii. 4. Credincioși, budiști. Budismul a făcut prozeliți în lumea occidentală în efortul de căutare a răspunsurilor la întrebările puse de provocările lumii contemporane. Peisajul religios al lumii contemporane este foarte bogat. Hinduismul (16) și-a găsit, la rândul său, vocația misionară în urma contactului cu civilizația occidentală. în cadrul acestei religii, mișcarea Hare Krishna a devenit prima sectă orientală din Occident, într-un moment în care tineretul căuta răspunsuri la întrebările puse de o viață din ce în ce mai agitată. în cadrul iudaismului (13) există o tendință de întoarcere la valorile tradiționale, prin încurajarea respectării legilor cuprinse în Torah (denumire dată primelor cinci cărți din Biblie, care descriu legea mozaică). în condițiile globalizării se constată intensificarea dialogului între religii, care este facilitat de posibilitatea de cunoaștere reciprocă prin mijloacele modeme de comunicare (15). Libertatea religioasă (5) este recunoscută azi în cea mai mare parte a lumii, dar mai sunt locuri în care acest drept fundamental al omului este încălcat. 142 5. „Uniunea [Europeană] respectă și nu va afecta statutul de care beneficiază, în virtutea dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre... Uniunea menține un dialog deschis, transparent și regulat cu aceste biserici și organizații.” (Art. 51 al proiectului Constituției Europene). 6. „Creștinismul face parte din istoria Europei. Chiar și Voltaire, care nu iubea nici religia, nici pe bunul Dumnezeu, spunea că Europa este creștină...” (Bronislaw Geremek, fost ministru de externe al Poloniei). 7. „Când eram student la Facultatea de Teologie a Universității din București, auzeam pe profesorii noștri din elita învățământului teologic... glăsuind cu tânguire... că toate popoarele și Bisericile Ortodoxe surori au așezat în ceata sfinților și cinstesc după cuviință pe unii dintre fiii lor care au bineplăcut lui Dumnezeu, rânduind și zile de prăznuire a lor, numai noi, românii nu avem în calendar sfinți din neamul nostru. Și se întrebau cu întristare: oare atât de smeriți, atât de nevrednici și de nevolnici suntem noi, românii, ca să nu avem în calendar sfinți odrăsliți de însăși Biserica noastră și din sânul neamului românesc și pe care deja îi știm și îi cinstim? Toată lumea știa cohorta de sfinți plămădiți de evlavia poporului nostru în decursul istoriei, dascălii noștri de suflet și de credință, din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai Ortodoxiei în Transilvania și mari trăitori în Hristos. Sfântul Sinod a reluat această lucrare [de canonizare a sfinților români] după anul 1990 și, la propunerea Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților Români, care a desfășurat o intensă și importantă lucrare de documentare în vederea întocmirii studiilor necesare canonizării, la 20 iulie 1992, ne-a învrednicit Dumnezeu să înscriem cu credință și evlavie în calendarul ortodox și alți sfinți din neamul nostru.” (Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ani, viață și slujire creștină, în Magazin istoric, nr. 1 /2005) 8. „în 15 ani iranienii au învățat un nou mod de viață. Așezările feudale s-au transformat în orașe. Catârii și cămilele au fost înlocuite de mașini și autobuze. Au fost construite docuri la Marea Caspică și Golful Persic. Oamenii călătoresc cu trenul. în Teheran s-a început construcția unei mari universități naționale. După 1300 de ani, femeile s-au emancipat. Acum pot merge pe stradă fără văl, se pot întâlni cu alți oameni și pot lua parte la viața politică și economică a țării.” (Textul unui film documentar despre modernizarea Iranului, realizat în anii ’40 ai secolului XX) 9. „Erau cabarete și baruri, iar mass-media se afla în mâna celor care promovau cultura occidentală. Ei stimulau manifestările emoționale ale tinerilor noștri. Cântăreții noștri cântau piese corupte și ieftine. Din acest motiv tinerii eșuau în băutură, corupție și toate celelalte maladii sociale.” (Mărturie a unei femei iraniene) 10. „Foloseau femeile pentru profit. Cereau un anumit comportament promiscuu, seducător, ca să poată vinde mai multe produse. Aceasta duce la declin moral. Islamul pretinde respectul femeii și dreptul de a munci cu demnitate. Femeile pot munci, dar nu pentru a seduce clienții. Acest lucru mă revolta.” (Mărturia unei femei egiptene). 11. „Am aflat de la radio și de la TV că șahul [conducătorul Iranului] plecase. Eram fericit. Oamenii claxonau, scoteau capul pe geamul mașinii și făceau cu mâna. Toată lumea era fericită. Toți strigau: «Șahul a plecat!». Se renunța la blasfemie și dezordine și se reinstaura ordinea. Se întorcea Dumnezeu.” 12. „Astfel de pedepse [impuse de legea islamică sharia pentru diverse infracțiuni] se anunțau prin inter- mediul ziarelor. Veneau și oameni din alte orașe pentru a privi spectacolul. Cei care erau biciuți strigau foarte tare, dar mie îmi plăcea. Vinovății trebuie pedepsiți în fața tuturor, ca lecție.” (Mărturie a unui cetățean pakistanez, după introducerea legii islamice sharia) 13. „Spre deosebire de democrațiile occidentale, statul Israel n-a stabilit niciodată o separare clară între religie și stat. Legea religioasă tradițională adminis- trează problemele matrimoniale, ceea ce are drept con- secință imposibilitatea căsătoriilor interconfesionale pe teritoriul țării - situație inacceptabilă pentru laici. Partidele politice religioase, tot mai numeroase și mai active, încearcă să influențeze legislația în beneficiul lor: finanțarea publică a școlilor religioase, dispensă în privința serviciului militar, interdicții de circulație pentru zilele de sâmbătă... în concluzie, în Israel instituția religioasă iudaică n-a renunțat la putere, iar separarea religiei de stat este o chestiune care nu ține de viitorul apropiat, deoarece «complet laicizată, țara s-ar simți deposedată de o parte esențială a identității ei.»” (Religia, parte esențială a identității statului, în revista Lumea, nr. 9(137)/2004) 14. „Papa loan Paul al II-lea a numit-o pe MaryAnn Glendon, profesor de drept la Facultatea de drept de la Harvard, în funcția de director al Academiei Pontificale de Științe Sociale, organ consultativ pentru probleme asupra cărora Biserica catolică dorește să-și facă auzit punctul de vedere. între acestea se află, de pildă, impactul etic al giobalizării sau efectele în plan social ale progresului tehnologic. Este pentru prima dată când o femeie ocupă un asemenea post de conducere în cadrul instituțiilor aparținând Vaticanului. Căsătorită și mamă a trei copii, doamna Glendon este expert în drep- turile omului. Numirea sa a intervenit imediat după de- semnarea a două femei în funcția de consilier al Vati- canului. (O femeie la Vatican, Lumea, nr. 4(132)/2004) 143 F o r mare de c ompetenț e 1. Pornind de la sursa (7), specificați numele a cel puțin doi sfinți români canonizați după 1990. (2.3) 2. Luați legătura cu preotul parohiei voastre și chestionați-l în legătură cu acțiuni ale Bisericii Ortodoxe Române (sau ale altei confesiuni din care faceți parte) în sprijinul comunității (acțiuni de binefacere etc). (2.3) 3. Utilizând sursele din manual, precum și alte informații pe care le posedați, arătați modalitățile prin care religia s-a modernizat în acord cu începutul de mileniu III. (2.3) 4. Examinați următorul text: „Originar din Melbourne, texanul Patrick O’Suliivan este un fervent susținător al Ku Klux Klan-ului. Motiv pentru care se laudă cu tatuajele sale: pe piept are gravate simbolurile White Power („puterea albilor”) și Rahowa („sfântul răz- boi rasial”). Nu întâmplător este membru al World Church of the Creator (Biserica mondială a Creatorului), organizație aliată a Ku Klux Klan-ului și care se definește drept «o nouă și puternică struc- tură religioasă ce luptă pentru supraviețuirea, extinderea și propă- șirea celei mai izbutite realizări a naturii: rasa albă.»” Ce opinie aveți în legătură cu activitatea acestei secte? (1.1) Ce ideologie prezintă asemănări cu credința formulată de secta de care este vorba în textul de mai sus? Ce atitudine ați adopta, în caz că ați avea putere de decizie, față de această sectă (alegeți o singură variantă): a) Ați interzice activitatea ei; b) Ați tolera activitatea ei. Dacă ați fi adeptul variantei a), ar exista contradicții cu respectarea unui drept fundamental al omului? Cum ați rezolva această situație? (2.1) 5. Care este opinia voastră în legătură cu situația descrisă de sursa (12)? (3.2) 15. în zilele noastre, numeroase credințe își comunică mesajul cu ajutorul Internetului. 16. Construcție religioasă specifică hinduismului (stupă) 144 RELAȚIILE INTERNATIONALE România și integrarea euro-atlantică 1. Statele membre ale Uniunii Europene (2007) și statele candidate la aderare 2. Semnarea Tratatului de creare a Comunității Economice Europene (Piața Comună) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), Roma, 25 martie 1957 3. Semnarea Tratatului Uniunii Europene, Maastricht (Olanda), 7 februarie 1992. Obiectivul principal de politică externă al țării noastre în perioada scursă din 1989 este integrarea în structurile euro-atlantice, adică aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană. Tratatul de la Roma. Pentru a se îndepărta posibilitatea de conflict între statele vest-europene (6,7), în special între cei doi rivali deveniți tradiționali, Franța și Germania, s-au realizat primii pași în direcția integrării economice prin unificarea industriei cărbunelui și oțelului. A luat astfel naștere Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), în urma semnării Tratatului de la Paris de către Franța, Italia, Germania, Olanda, Belgia și Luxemburg (1951). în 1957, aceleași state au semnat Tratatul de la Roma (2,8), prin care lua naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piața Comună). Tot prin Tratatul de la Roma a luat naștere Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Au apărut, astfel, cele trei Comunități Europene: CECO, CEE, Euratom. Dezvoltarea statelor din Europa occidentală a fost facilitată de apartenența lor la Piața Comună. A crescut într-un mod spectaculos nivelul de trai al locuitorilor, datorită abundenței de produse de larg consum puse la dispoziția consumatorilor. Deși un timp, situația economică s-a înrăutățit (datorită creșterii prețului petrolului), ieșirea din criză s-a produs prin folosirea unor tehnologii avansate și prin apelul la surse alternative de energie. Statele din CEE au obținut în continuare succese spectaculoase în domeniile economic, științific, cultural etc. Foarte rapid, Comunitatea Economică Europeană s-a dovedit a fi un succes, ceea ce a determinat și alte state occidentale să dorească aderarea la aceasta. După negocieri îndelungate, Marea Britanie, Danemarca și Irlanda au devenit membre ale Pieții Comune în 1973. Au urmat Grecia (în 1981), Spania și Portugalia (1986). Integrarea politică. Prosperitatea economică a constituit fundamentul solidarității și interdependenței între statele membre ale Comunității Europene (5), permițând inițierea și adâncirea procesului de integrare politică. Pe baza legăturilor din ce în ce mai strânse pe plan economic dintre țările membre, în cadrul Comunității Economice Europene au fost stabiliți primii pași pe calea unei integrări politice. De o importanță deosebită a fost Tratatul de la Maastricht {Tratatul Uniunii Europene), (9), semnat la 7 februarie 1992. Acesta stabilea o Uniune Europeană, fondată pe trei piloni: 1. Comunitățile europene; 2. O politică de securitate și externă comună și 3. O politică comună în domeniul juridic și al afacerilor interne. Aceste conținuturi ale Tratatului defineau o integrare economică (11), dar și politică ireversibilă. în 1997 Tratatul de la Maastricht era completat prin prevederile Tratatului de la Amsterdam. în 2004 a fost adoptată o constituție europeană care va înlocui documentele care au constituit fundamentul Uniunii în momentul în care statele membre o vor adopta prin referendum. în 1995 trei state (Austria, Finlanda, Suedia) au devenit membre ale Uniunii Europene. în anul 2004 au mai fost primiți în Uniunea Europeană zece noi membri, cea mai amplă lărgire a UE (1,11). 146-------------------------------------------------------------------------- Pași spre integrarea României în UE. Primele acorduri încheiate între Comunitatea Economică Europeană și România da- tează din 1980, dar au fost suspendate de Comunitate, datorită regi- mului opresiv al lui Nicolae Ceaușescu. în 1991, a fost semnat un Acord de Cooperare și Comerț, prin care România a fost sprijinită să edifice regimul democratic și economia de piață. Tot din 1991, România primește fonduri din partea Comunității în cadrul pro- gramului PHARE. Ajutoarele din cadrul programului PHARE sunt direcționale în domenii precum: protejarea mediului înconjurător, pregătirea forței de muncă, restructurarea întreprinderilor, privati- zare, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, agricultură, edu- cație etc. De la 1 februarie 1993, România a devenit stat asociat la Uniunea Europeană, iar în urma discuțiilor avute în cadrul reuniunii Consiliului European de la Helsinki (10-11 decembrie 1999) a fost invitată să negocieze aderarea la Uniunea Europeană. O dată cu începutul negocierilor de aderare, a sporit sprijinul economic acordat României. în decembrie 2004 negocierile dintre România și UE s-au încheiat (4). Documentele adoptate la nivelul factorilor de decizie ai Uniunii au decis ca România să devină membră cu drepturi depline a UE la 1 ianuarie 2007, ca și Bulgaria. Integrarea în Uniunea Europeană este un proces complicat care implică creșterea rolului societății civile, respectarea drepturilor omului, perfecționarea democrației, integrarea economico-socială. Societatea românească, în urma unei revoluții anticomuniste, a optat pentru un viitor bazat pe realizarea unor obiective inseparabile: revenirea la instituțiile democratice și realizarea unei economii de piață eficiente. Toate acestea nu se pot realiza fără respectarea drepturilor omului, după standardele și valorile impuse de lumea occidentală. Construirea unei democrații stabile a debutat prin organizarea alegerilor din mai 1990, care au stabilit componența unei Adunări Constituante. Aceasta a definit, prin redactarea unei noi constituții, cadrul de desfășurare a vieții politice românești (1991, revizuită în 2003). Alternanța la putere a demonstrat că, în ciuda frământărilor uneori violente ce au caracterizat societatea românească în ultimii ani, democrația românească funcționează. Pluralismul politic constituie o trăsătură a oricărei societăți democratice. în viața politică românească activează mai multe partide, care concurează pentru obținerea puterii în urma unor alegeri democratice. S-a asigurat posibilitatea de exprimare liberă a opțiu- nilor politice a cetățenilor prin alegeri libere (în 1990, 1992, 1996, 2000,2004 etc.). Libertatea presei și a libertății de opinie sunt realități incontes- tabile ale societății românești. Orice cenzură a fost desființată. Numărul ziarelor, al posturilor de radio și televiziune, în imensă majoritate private, a crescut spectaculos după 1989. Prin intermediul acestor mijloace de informare, părerile sunt exprimate fără nici o opreliște. Acest fapt a permis exprimarea societății civile care astăzi are un cuvânt din ce în ce mai greu în deciziile factorilor de conducere. Instituțiile Europene Consiliul European nu era prevăzut în Tratatul de la Roma. A luat naștere în 1974 și este alcătuit din șefii de state și de guverne ai statelor membre ale Uniunii. Consiliul European se întrunește periodic. Chiar dacă discuțiile dintre membrii Consiliului nu sunt obligatorii, în cadrul acestora se trasează jaloanele hotărârilor care se iau în cadrul Uniunii. Comisia Europeană joacă rolul unui guvern. Ea este alcătuită din reprezentanți trimiși de țările membre, dar care sunt independenți de acestea. Fiecare membru al comisiei (comisar) este responsabil asupra unui domeniu (precum miniștrii guvernelor statelor). Mandatul unui comisar este de patru ani. Comisia elaborează legislația comunitară, supraveghează îndeplinirea de către statele membre a tratatelor încheiate în cadrul comunitar, administrează fonduri ale Comunităților Europene, execută legile comunitare. Consiliul de Miniștri este alcătuit din reprezentanți ai guvernelor statelor membre. Rolul său este de a negocia și vota legile comunitare. Deși miniștrii sunt răspunzători în fața parlamentelor din statele membre, hotărârile lor sunt definitive. Deciziile erau luate prin consens, ceea ce îngreuna funcționarea Consiliului. De aceea, prin Actul Unic s-a stabilit că în privința hotărârilor care privesc realizarea Pieței Unice, deciziile Consiliului de Miniștri se bazează pe votul majoritar. Parlamentul European are sediul la Strasbourg (doc. 3). Membrii săi sunt aleși, din 1979, prin vot universal pe o perioadă de cinci ani. Parlamentul European a fost, inițial, un organ consultativ, dar în timp prerogativele sale au crescut. Astfel, el poate respinge o propunere a Consiliului de Miniștri, dacă aceasta nu este adoptată în Consiliu cu unanimitate de voturi. în Parlamentul European, grupurile parlamentare sunt alcătuite nu pe criteriul național, ci pe cel al orientării politice. De exemplu, există în Parlament un Partid Socialist European, un Partid Popular European (alcătuit din deputății creștin-democrați și conservatori) etc. Curtea de Conturi controlează folosirea finanțelor comunitare. Curtea de Justiție (Tribunalul European) asigură respectarea tratatelor încheiate între statele membre ale Uniunii. Comitetul Economic și Social este un organ consultativ. 147 4. Consiliul European de la Bruxelles (17 decembrie 2004) a însemnat încheierea negocierilor de aderare a României la UE. Tratatul de aderare va fi semnat în aprilie 2005, urmând ca aderarea efectivă a României să se producă la 1 ianuarie 2007. în imagine se observă președintele și premierul în exercițiu la acea dată (Ion lliescu și Adrian Năstase), precum și președintele proaspăt ales (la 12 decembrie 2004) Traian Băsescu, alături de șefi de stat și de guvern ai Uniunii Europene. a«twi