BABA HÎRCA
Operetă-vrăj i tori e în două acte şi trei tablouri
Ediţia noastră reproduce* textul apărut în volumul Baba Hîrca, ope-retă-vrăjitorie în două acte şi trei tablouri compusă de d. M. Milo, muzica compusă de d. Capelmaistrul A. Flehtenmaher, Tipografia lui C. A. Rosetti şi Vinterhalder, Bucureşti1851.
Ca şi în cazul altor tipărituri contemporane, sînt folosite în text literele e, u, î pentru a nota apartenenţa acestor sunete la un diftong fie în interiorul cuvîntului, fie între v.ocala finală a unui cuvînt şi vocala iniţială a celui următor: bine ai venit, fata e, să iubîască, vreu. Transcrierea acestor construcţii diferă de la caz la caz. £ a fost• transcris în cazuri ca: ce oi să fac, bine ai venit, prin e, după o trăsură de unire: ce-oi să fac, bine-ai venit, iar in cazuri ca: fata e, prin i: fata-i. In schimb i a fost transcris prin e în cazuri ca: iubîască, săriai — iubească, săreai. U a fost redat prin u : ou, vreu, auleu, — ou, vreu, auleu. dar nu a fost transcris in ridicu, oiu şi în finala sufixului -oriu scris -ori (sositoriu, cuptoriu).
Scrierea cu -k şi * cu valoarea î a urmat normele ortografiei actuale. Nu am respectat, de asemeni, nici forme grafice ca seu, zeu, ri-zînd, terani. Greşelile de tipar au fost eliminate.
onEPEn-BmaropiE
•ţiN DOI AKTE IUI TPEI TAB.IOBPI
komnacT. de
jD. HK> MUn-
Mfizrika Iconinsc^ de D. KaneAmaîcTpsA
A. 4>JLEXTENMAXEP.
----------------------------------------
BSKîSPElgî
Tiaorpaţpia Alft K. A. Pocerri mi Binrepxcudep
1851.
Coperta edijiei princeps a piesei Baba Hîrca

PERSOANE
ACTORI
Lascu, tînăr boier subt numele
de Vlad....................... D. Bonciu
Baba Hîrca, ţigancă vrăjitoare .	D. Millo
Chiosa, ţigan, sluga lui Lascu .	D. Teodorini
Gînju, bătrîn pădurari ... D. N. Teodoru
Viorica, fiica lui............... Dna Gabriela
îngerul păzitori a Vioricăi . . Dla Nini Valeri
Bîrzu, bătrîn logodnic a Vio
ricăi........................... D. Luchian
Draci, ţărani, ţărance, lăieşi, lăieşiţe.
Tabloul I Răpirea — Caru druştelor II Vrăjirea — Trunchiul pocit III însoţirea — Dracul biruit
ACTUL I
Teatrul înfăţoşează o poiană în mijlocul munţilor, pe poalele cărora, în fund, se vede un mic sat ţărănesc; în dreapta privitorilor stă căsuţa lui Gînju Păduraru.
SCENA I
La ridicarea per delii se aude în depărtare corul ţăranilor
Corul
Măi, flăcăi, întoarceţi hora.
Măi, flăcăi, jucaţi mereu,
Măi, flăcăi, haideţi tot fora,
Bateţi pajiştea mereu.
373
SCENA II Vlad, Hîrca, Chiosa
In vreme ce Vlad se uită în fund, unde se aud giucînd ţăranii, Hîrca şi Chiosa intră ghicind după corul ţăranilor
Vlad (repezindu-se la ei) : Sîîrşiţi, pîngăriţilor, că mi-ţi da de gol.
Hîrca: Nu te teme, coconăşelule, că doar eşti cu Hîrca săraca.
Chiosa: Auleu, mînca-ţ-aş ochişorii, da’ ai uitat pe Chiosa Deliu.
Vlad : Straşnic lucru !
Hîrca: Ianca şireclicul. (Arătîndu-se cu mindrie.)
Chiosa : Şi voinicia I
Hîrca: Drăcia.
Chiosa: Teşmecheria.
Hîrca: însovolnicia.
Vlad (luîndu-i iute de mîini) : Vă zdrobesc.
Hîrca şi Chiosa : Am muţit!
Vlad: Un păcat cu diavolii ăştia, nici că s-or stămpăra.
Chiosa şi Hîrca: Porunceşte.
Vlad: N-auziţi, ticăloşilor, acum vine logodnicul cu toată nunta, să ie pe Viorica, pe scumpa mea Viorică, şi. nu vreu, nu vreu, m-aţi înţeles, să se facă însoţirea asta!
Hîrca: Cuconăşelule, da’ ştii mata că eu nu-s babă de acele care fac însoţiri; eu dispart, învrăjbesc, încuirc însoţirile, asta-i meşteşugul meu, toate feţişoarele care le iau supt aripioara mea, schimbă mai mulţi ibovnici decît cămeşi pe săptămînă.
Chiosa: Să trăieşti, Hîrco !'Cît or fi pe lume fete sărace ş-amo-rezaţi fără dinţi, multe trebi de. aste mi-i da tu pe mînă.
Vlad : Ah ! v-aş da toată averea.
Hîrca (în parte) : Ţ-om şterge-o !
Chiosa (asemene) : Ţ-om sufla-o !
374
Vlad (urmîtid) : Numai să faceţi să mă iubească scumpa mea ' Viorică.
Hîrca: Să te iubească, cei şi d-ta cam multe, cuconaşuie. Mulţii,meşte-te acum deodată să ţ-o dăm în mînă.
Chiosa: Te-a ighi1 ea mai pe urmă, cucoane, te-a ighi ea, că doar nu eşti boier degeaba.
Hîrca: Şi apoi adică ca la ce dracu slujăşte dragostea aceea 1
Chiosa: Bine zici, Hîrco, iaca.eu, cînd sug pe frumuşica sîn-geacă de rachiu, nu-i zic iubeşti-mă, o dau de duşcă şi pace! (In vremea aceasta Vlad merge la uşa lui Gînju şi caută să zărească' ceva.) Ştii ce, cuconaşuie, lasă-mă pe mine, dau buzna în casă, un căluş în gură, ţ-o umflu în cîrcă şi pe ici mi-i drumu.
Vlad: Te spînzur, cioară, de te-i atinge de Viorica.
Chiosa (cu mirare) : Auleu !
Hîrca: Iaca baragladina ! El se trezeşte cu ciomagu la potică. In lături, bălţatule ! Nu aşa, cuconăşelule, ascultă pe Baba Hîrca : oi intra eu în casă smerimă şi sfîntă ca o preuteasă, şi din horbă în horbă, i-oi da cercei şi cordele, oi duce-o la trăsură şi de acolo să te văd, Chioso, ţ-o pui în droşcă şi să te duci duluţă.
Chiosa: Ai văzut calu dracului.
Vlad: Nu vreu, nu vreu, vă zic, s-o luaţi cu d-a sila, să spa-rieţi biata copilă, s-o vîrîţi într-o boală.
Chiosa şi Hîrca : D-apoi cum ?
(Aici s-aude corul ţăranilor, chitind în depărtare cîn-
tecul întîi de la scena întîi.)
Viad: Vine nunta, să ne depărtăm puţin.
Hîrca şi Chiosa: Da’ cum să lăsm fata ?
Vlad (îmbrîncindu-i afară): Lipsiţi, că vă mănîncă clinii. (Ei ies tustrei în dreapta în fund.)
1 Iubi.
375
. SCENA III
Bîrzu (intră cîntînd) :
Aria no. 2
Frunză verde,
Verde, verde,
De mi-ţi crede.
Crede, crede,
Eu mă-nsor;
Azi mă-nsor.
Dar mă-nsor,
Zău mă-nsor C-o puicuţă de pădure,
Ochii parcă-s două mure,
Mijlocelul,
Ca inelul,
Şi sprinceana Scris cu pana.
Valeu, valeu, inimioară Ca murguţa zbeară, zbeară.
Oare unde mi-i puicuţa că mă usuc pe picioare. M-am furişat de ştrengarii cei de flăcăi s-o mai văd; li-ti ciudă ghiorlanilor, li-i ciudă ghiorlanilor, li-i ciudă că le suflu floricica cea mai mîndră din toată poiana trunchiului. Of, da’ unde-i Viorica s-o văd o ţîrucă să-mi răcoresc biata inimă. (El merge ta uşa casei şi caută doar a vedea pin crăpăturile uşei.) Iaca frate, dec! oi face şi eu ca cela : ce-mi văzură ochii că nu văzură nimică. (Mai uitîndu-se) Nu-i! Nu-i!... Nu-i ? Cum nu-i ? oare nu cumva dragostea asta ne-o dat orbu găinelor. (Frecîndu-se la ochi şi alear-g'ind la uşă de se mai uită.) Ia să mai vedem!... Vai de mine, nu mă lăsaţi că pei... Parc-am văzut o lighioaie, ca un soi de bărbat; oare nu cumva mireasa mea îmi pune flori după urechi... Na, prostu şi năucu, de cînd am fost şi eu pîn Ieşu cela, tot frici de acele îmi urlă pîn cap; doar îi codru asta, ;nu-i uliţa cea mare, doar îi ţărancă Viorica, nu-i... Ei! ia, zău, mai ştii păcatu, c-acu, povestea celuia, şi ţărancele îşi bîrligă coada după urechi şi îşi pun buşmachii cu flioncuri. (Aleargă la uşă şi strigă.) Gio-rico ! Giorico 1 Giorico ! (Tare şi cu mînie.) Giorico I Ş-o
376
fi făcînd cîrlionţi! Cîrlionţii ?... Vai de mine! (Impingînd uşa s-o deschiză) Giorico! Las’ cîrlionţii, nu mai face cîrlionţi.
(Uşa se deschide, el intră în casă.)
SCENA IV Viorica
In minutul ce Bîrzu deschide uşa, se vede Viorica coborîndu-se de pe deal c-un buchet de viorele în mînă. Ea vine pe scenă cîntînd ritur-nela cupletului următor şi smulgînd frunze din flori.
Aria no. 3
Tata zice : fată, fată,
Cată bine, cată, cată,
Tu eşti slabă ca o floare Ce de-un suflu cade, moare,
Fii cuminte, fată, fată,
Nu grăbi şi cată, cată.
Viorica, dragă floare,
Noi sîntem ca surioare,
Tu ştii numai, tu ştii bine Ce bărbat mi se cuvine,
Pentr-o biată fată, fată,] , . Surioară, cată, cată. f ®ls
SCENA V Viorica, Bîrzu
Bîrzu (intră şi după ce Viorica a mîntuit rulada): Ai văzut privighitoarea bădichei cum îşi umflă guşiţa ?
Viorica: Iaca bădica Bîrzu.
Bîrzu (zicînd şi uitîndu-se la dînsa) : Bădica Bîrzu... Amuţeai
377
flăcăii pîn codru... Haide, haide, înainte, privighitoareo !... Ceah, ceah, ceah, mă ghideli în urechi şi la inimă...
Viorica: Da’ de unde vii dumneata, bădică Bîrzu ?
Bîrzu: De unde ? Ia, pe tine te căutam... Am răscolit toată casa... Mă speriesăm că... Bată-1 pustia Ieşu cela, tot bazaconii de-a lui visez.
Viorica: Eu m-am sculat dimineaţă, dimineaţă; am fost la fîntîina cea cu cruce şi m-am spălat cu apă ine-ncepută ş-apoi am cules aste viorele ca să-mi spuie norocu, ia, aşa. (Arătînd că le-a smuls.)
Bîrzu: Norocu tău ? Fată hăi, d-apoi nu ştii că ne cununăm astăzi ?.., Nene Gînju s-a dus de ieri la tîrg să cumpere covrigi şi sămit pentru norocu tău. Eu îs norocu tău, fa, Giorico, fa. Aşa-i că-i mîndru şi giunel norocul tău ?
Viorica: Iaca tata mi-a spus de altfel...
Bîrzu : Ce fel de altfel ?
Viorica: A zis că să-mi mai iau de seamă, să cat bine...
Bîrzu : Ia, fată, ia-mi de seamă, cată bine. Numai tot încet, să nu mă deochi.
Viorica: Tata ci-că eşti bătrîn !
Bîrzu (răsărind) : Bătrîn !
Viorica : Şi slut!
Bîrzu : Şi slut!
Viorica : Şi slut!
Bîrzu: Slut ? Auzi ghiuju pîcliş cum îşi ia fata în rîs.
Aria no. 4 Viorica
Insuratu, ci-că, ci-că,
C-un bătrîn ş-o tinerică Ii un crin c-un putregai Trandafirul şi un scai.
Bîrzu
Ai văzut, văzut, văzut Ghiuju pîcliş ce-a făcut.
Viorica
Tata Gînju, ci-că, ci-că,
Un bătrîn pe o fetică *
Nu ştiu cum, nu ştiu de ci Dar n-o poate ferici.
378
Bîrzu
Ai văzut, văzut, văzut Ghiuju mintea şi-a perdut.
Viorica
Şi mai zice, încă, zice.
Bîrzu
Ce mai zice, încă, zice ?
Viorica
Cînd bărbatu-i hîd şi slut.
Bîrzu
Cînd bărbatu-i hîd şi slut ? Viorica
Vine dracu nevăzut.
Bîrzu
Vine dracu nevăzut!
Viorica
Drege-ntoarce Nu-şti ce face.
Bîrzu
Drege-ntoarce Nu-şti ce face.
Viorica
Şi copiii lui d’odată
Hăci nu seamăn cu-al lor tată.
Bîrzu
Şi copiii lui d’odată
Hăci nu seamăn cu-al lor tată.
împreună
Cînd bărbatu-i hîd şi slut, etc. etc.
379
Bîrzu: Auleu, Giorico, şi crezi tu poveşti de-aste ?
Viorica: Apoi aşa spune tătuc'a, mai ştiu şi eu.
Bîrzu: Da’ eu nu-s bătrîn, fată hai... Inca-ncoace, ia fură-mă cu coada ochiului, Giorico!
Viorica: Zău nu eşti bătrîn, bădică Bîrzu ?... Va să zică tot.
ne-om cununa azi.
Bîrzu: Cununa, fată, cununa.
Viorica: Tare-mi pare bine, c-or să-mi puie hobot... şi beteală
şi salba cea de lefţi.
Bîrzu (în parte) : Uf! am scăpat de-o frică!
Viorica: Aşa-i că mi-or pune salba cea de lefţi ?
Bîrzu: Pune, pune, fată hăi... Ia să vezi ce casă o să ţinem noi... Ha, ha, ha.
Viorica: Ha, ha, ha, da’ cum o să ţinem noi casă ?
Bîrzu : Cum ? Ha, ha, ha... îi vedea tu, las’...
Viorica: Cum ?
Bîrzu: Intîi om începe aşa... (O ia în braţe.)
Viorica: Ei, ce faci bădică ?
Bîrzu : Cindure că ne cununăm.
Viorica: Cindure că ne cununăm ? Ha, ha, ha.
Bîrzu : Ha, ha, ha.
Viorica : Ş-apoi mai cum ?
Bîrzu : Ş-apoi oare cum ? Ş-apoi aşa ! (Vrea s-o sărute.) Viorica: Ei, bădică, dă-mi pace!
Bfrzu: Cindure că ne cununăm...
Viorica: Cindure că ne cununăm ?
Bîrzu : Ş-apoi iar aşa... (Iar vrea s-o sărute.)
Viorica: Ba ia aşa... (Ti dă o palmă.) Ha, ha, ha...
Bîrzu : Auleu !... Fa, hăi !...
Viorica: Cindure că ne cununăm...
Bîrzu: A, cindure că ne cununăm ? Aşa ţi-i povestea, las’ că ţ-oi arăta eu...
Viorica: Bădică, dă-mi pace...
Bîrzu : Viorieo, şezi să te sărut. (Alergînd după dînsa.) Viorica: Bai! bai!
Bîrzu : Las’ că te-oi prinde eu.
Viorica : Bădică, bădică 1
380
SCENA VI
Cei dinainte, Gînju
Viorica (alergînd în braţele tătîni-său) : Tătucă, tătucă, iaca bădica Bîrzu nu-mi dă pace.
Bîrzu: Hă, hă, hă, nene socru, da’ zău...
Gînju : Ce-i asta, hoţule ?
Bîrzu : Mă hîrjoneam o ţîrucă cu fata ’mnitale.
Gînju : Nu ţ-am spus, măi, că Giorica mea nu-i fată de tîr-goveţ... Mă, tu te visezi în Ieşu cela unde ai argăţit ?
Bîrzu: Moş Gînju, zău numai cît am sărutat-o.
Gînju (îşi leapădă desaga din spate şi vine cu băţul amenin-ţîndu-l) : Mi-ai sărutat fata înainte de cununie ?
Viorica: Numai o dată tătucă, că i-am dat un pumn...
Bîrzu: Ha, ha, ha, m-o pişcat!
Gînju: Să-mi săruţi tu fata înainte de cununie ? Tu nu ştii. măi, că fetele noastre de la munte nu-s c-ale voastre cele din şăs, mă 1 (Aice s-aude corul ţăranilor dinafară.)
Viorica, Bîrzu: I-auzi, vine nunta.
Gînju: Ei, las’... că te pili la canon acuş. (Strigînd flăcăii care se văd viind şi urmînd a cînta corul pe deal.) Ei, băieţi, băieţi! încoace la vale ! încoace !
Bîrzu: Nene socru, tătucă, ia lasă şaga I
Gînju : Ba nu, hoţule !
Viorica : Aşa ţi se cade !
SCENA VII
Cei dinainte, Viorica adormită
Ţăranii: Bine-ai venit, moş Gînju!
Gînju: Mulţărnim, copiii mei, mulţămim. Ţăranii: Da’ pe cînd nunta, moşule f Gînju : Pe mîini, feţii mei.
Toţi: Pe mîini ?
381
Gînju: Era s-o fac astăzi, da’ vedeţi-1 pe junelui cel în doi peri de colo, s-o apucat si mi-o sărutat fata înainte de cununie.
Ţăranii: înainte de cununie!
Gînju: Aşa potlogari! El se socoate în munţii noştri ca pe uliţele leşului.
Ţăranii (mirîndu-se) : A !
Gînju: Şi vreu să-l pun la canon. In loc de azi, nunta s-a face mîine. Pînă atunce vi-1 dau pe mînă, daţi-i pe foi cît v-a plăce, că din pricina lui nu-i să nuntiţi azi.
Ţăranii: Aşa !
Bîrzu : Da’ zău, bre flăcăi, numai cît am atins-o cu gura.
Ţăranii: Las’, las’. Ţi-om da noi...
Gînju : Aşa i hei, fata mea, intră în casă.
Viorica: Tătucă !
Gînju : In casă.
Bîrzu : Ghiuj hain, ce eşti şi pleşuv. (El vrea să iasă repede după Viorica. Ţăranii îl apucă. Gînju vîră pe Viorica cu de-a sila în casă şi închide uşa. Toţi rid.)
SCENA VIII
Coru (Ţăranii oprind pe Bîrzu) :
Stăi pe loc, stăi pe loc !
Vezi că azi n-ai noroc,
Las’ pe noi, las’ pe noi!
C-o să-ţi dăm, dăm pe foi.
Bîrzu
Ah, Viorico,
Ah, floricico!
Corul
Nu-1 lăsaţi, băieţi, în casă, Las’ să rabde, lasă, lasă.
382
Bîrzu
Dragă puicuţă,
Inc-o guriţă.
Corul
Ţine-i calea să nu treacă,
Las’ să rabde înc-o leacă.
Bîrzu
Aleu, valeu, dati-mi pace,
Măi, ghiorlani, bre, inca-ncoace.
S-o văd numai o ţîrucă,
S-o zăresc pe-o borticică !
Corul
Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
Pune-ţi pofta-n cui drăguţă,
Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
Şi te şterge pe guriţă.
împreună
Corul
Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
Hai să meargă tot aşa,
Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
Şi să joace hopsasa.1
Bîrzu
Oi să întru, voi întră,
Măcar, măcar, de-ţi crăpa,
Ia aşa, aşa, aşa,
Dracii, dracii v-or lua.
Gînju (iese din casă şi se uită după ţărani cum duc pe Bîrzu rîzînd) : Ha, ha, ha, l-am dat pe bună mînă... las’ că pînă mîine nu mai dă el cu ochii de Giorica... A să închid şi pe giupîneasa mea... (închide uşa c-un par.) Ia aşa, de-acu la părintele Macovei. (îşi ia desaga şi iese.)
383
1 Probabil: hop ş-aşa!
SCENA IX
Hîrca. Chiosa.
Ei intră, sărind de bucurie
Hlrca : Crişu eu I
Chiosa: Vin’ să te sărut, Hîrca dracului, vin’ zău, mi-eşti dragă, cît eşti de pogană, că te-o zămislit iadul şi te-a făcut Varzavela, străbuna ţiganilor.
Hîrca: Am rămas singuri! Hai, acu să te văd, Chioso; tu Care-ai scăpat de două ori din spînzurătoare cu ştreangu la gît, să te văd !
Chiosa: Ce vrei, Hîrco! Iar îţi plesneşte vro drăcie pîn cap ?
Hîrca: Măi Chioso, să-mi sufli acu pe ţaranca asta eu nepusă în ma:să, să n-aibă vireme să zică valeu.
Chiosa: Auleu ! da boiaru ce-ia zice, fa ?
Hîrca: Fă oe-'ţi zic eu, danciule, cînd a vide-o el acasă la dînsu, i-o părea şi lui bine. Să te văd, .mo 1 am îmbătrânit eu ca să te văd, mo. Am îm'bătrînit eu cu boierii, ei mi-o mînoat tinereţile, mo! Ii cunosc ce poame-s... Ei nu zic fă, dar te bat daca nu faci şi le pare bine cînd faci 1 Acu, bre!
Chiosa: Las’ pe mine că ţ-o suflu ca pe-o pană! (Merge la uşă şi scoate păru; aici s-aude Viorica, cîntînd din casă „Pe cel deal, pe cel colnic." Ţiganii stau încremeniţi; după un cuplet, Hîrca s-apropie de uşă şi face gesturi vrăjitoreşti, şi glasul Viorichei slăbeşte pe încetul ş-apoi tace.) Da’ ce vrăjeşti, Hîrco ?
Hîrca: Ţis! I-am amorţit glăsuşorul, de-acu n-a mai eînta, am adormit-o ca pe la miezul nopţii!
Chiosa: Hai s-o umflăm! (El merge la uşă şi vrea s-o strice cu păru ce ţine în mînă.)
Hîrca: Ce faci, Bazaochi, vrei s-o trezeşti ? Aşteaptă că ţ-o rădic eu fără huiet. {Ea vrăjeşte: uşa casei se (bestchide şi se vede ieşind un pat mic ţărănesc, pe care Viorica stă adormită.)
384
, SCENA X
Cei dinainte. Viorica (adormită)
.Chiosa: Bire, că drăcoasă ai mai fost.
Hîrca: Hai, iaca bucăţică de împărat, s-o soirbi cu lingura, ia să' vezi părăluţe ce-oi să cîştig de aou.
Chiosa: Da’ ian ascultă, Hîrco, să-mi dai şi mie parale, tătucă.
Hîrca (fără să-l asculte) : Cu dînsa am să mănînc starea lui Lascu.	...
Chiosa; Da’ eu n-oi să mănînc nimică, fa? ■-*'M*ş***'"
Hîrca (asemenea): Şi pe urmă, hareci! Cine-a da mai mult. Ha s-o umflăm. (Ea vrea să o ia.)
Chiosa: Nu pune gionata, Hîrco, că ţ-o rup ! Vrei să mă gioci pe degite ? Mie ce-mi dai ?
lîîrca : Ia, o para cu bortă.
Chiosa: Aşa !... că dar nu-i lua fata !
Hîrca ; Ce spui, mo ?
Chiosa: Nu-i lua-o, Hîrco !
Hîrca : Chioso, inu te ipune cu mine, Chioso, că-i da peste dracu 1
Chiosa: Nu ţ-o dau, Hîrco, nu ţ-o dau. (El ţine pe Viorica.)
Hîrca: Nu ? Aşteaptă ! (Hîrca îl împinge dîndu-i o palmă. Chiosa se învîrteşte în loc şi stă încremenit ca o statuă.) Mai pune-te altă dată în cîrcă c-o vrăjitoare!... de-acu îi a mea fata. 1
1 Aria no. 6
A bine-mi pare! '
Fata-i a mea !
Ş-am să fac stare Şi bani cu ea! „
Ha, ha, ha, ha. (Ea joacă.) Frunză verde măcieş,
Am să-mi duc fata la Ieşi; Să-i fac fustă largă, creaţă, C-a cucoanelor de scoarţă, Să-i pun roş şi suliman, Să-i bat doba la meidan. Oleoleo, măi feţi de lele, Cum oi să vă rup de pele!
25 — Primii noştri dramaturgi
385
Oleoleo, cotei de soi,
Ce foc oi s-arunc în voi. A ! bine-mi pare !
etc. etc.
SCENA XI
Htrca, Chiosa încremenit, Vlad, Viorica adormită
Vlad (alergînd): Ce văz, Dumnezeule!... Viorica! Ce faceţi tîlharilor aice ? (El dă o palmă tui Chiosa care, învîrtin-du-se, se trezeşte.)
Chiosa: M-o dezvirăjit! Bogdaprosti cucoane, că m-ai scos din ■fermec !
Vlad: Da’ ce v-aţi apucat, împeliţaţilor ?
Chiosa: Ia, Hiîrea, cucoane, a scos pe biata Viorica cu vrăjile ei.
Hîrca: Nu m-ai adus aice, ca să ţ-o dau pe mînă ? Lasă-mă să • fac ce ştiu eu! (Vrea să ia pe Viorica.)
Vlad: Să nu te atingi, cioară, că-ţi zdrobesc ciolanele. Ştii că şi eu am vrajă pentru ţigani.
Hîrca: Atîta pagubă cît şi dobîndă.
Vlad (uitîndu-se la Viorica) : Cît e de frumoasă, ce chip îngeresc! (Hîrchei.) Tu ai adormit-o, trezeşte-o acu de-, grab’.
Hîrca: Ai zis' să nu m-ating de dînsa !
Vlad : Trezeşte-o, îţi zic !
Hîrca: Ei, 3aţi-vă dar în lături! (Ei se dau dinapoia Viori-chei, Hîrca vrăjeşte, Viorica începe a se trezi.)
Viorica (se scoală încet, patul se duce iar în casă) : A! oare, unde mă aflu ?
Aria no. 7
Doamne, Doamne, oar’ce simt ?
A ! mi-i capul ameţit!
Unde mă aflu, unde stat ?
Parcă, parc-am adormit.
Nu ştiu bine, nu ştiu zău,
Poate-un vis m-a amăgit,
Paircă, astăzi, astăzi eu,
Dar era să mă mărit!
386
Împreună
Viorica
Apoi dară oar’ce simt!
Nu ştiu parc-am adormit 1 Unde mă aflu, unde sînt, Poate-un vis, m-a ameţit 1
VI ad
Doamne, Doamne, oar’ce simt! Cînd o văz îs prăpădit!
Nu-şt’ ce fac, nici unde sînt, De-aş putea a fi iubit.
Hîrca şi Chiosa
Iaca, iaca, o'are-ce vînt,
Pe boierul l-.au pălit,
El socoate c-un cuvînt,
Fără silă a fi iubit!
Viorica (văzîndu-şi casa) : A! ba nu, slavă Domnului! Iaca, iaca casa noastră... da’ nu ştiu de ce mi-i frică; mă tem şi... (Voind a intra în casă.)
Vlad (alergînd la ea): Nu te teme, scumpa mea Viorico! Tu ai de acum un prietin, un apărători.
Viorica : Da’ cine eşti dumneata ?
Chiosa: Ia un boieir, fată hăi!
Viorica : Un boier ?
Vlad (încet Chiosei) : Ticălosule! (Vioricăi.) Nu, dragă Vio-' rico! eu sînt un ţăran, însă cu stare, cu avere, şi voiesc a-ţi face fericirea.
Viorica: Dumneata ?!
Vlad: Dar Viorico! eu vînaim pîn pădurile aste şi, cum te-am văzut, inima mea s-a aprins de dragoste pentru tine.
Viorica: Pentru mine? D-apoi nu eşti din sat de la noi.
Hîrca: Ii plesnesc măselele de dorul tău, fetico!
25*
387
Vlad: Am aflat că vreau să te mărite, să te dea după un ţăram* bătrîn, pe care nu-1 poţi iubi, şi iată-mă-s, vin să-ţi spun că| te iubesc, te iubesc din suflet! Pentru tine îmi las ţărănia,'] îmi las satul, ş-om merge la Ieşi, unde, ou starea mea, amj să te fac mai împodobită decît toate cocoanele. Vin’ să te scap de Bîrzu, vin’ cu mine, hai să fugim !
Hîrca: Te-a coperi cu petre scumpe şi eu mărgăritari.
Chiosa: Te-a polei cu aur, fetică.
Viorica: Eu să-mi las pe tata, pe logodnicul! D-apoi eu astăzi mă cunun ! Bai, bai, mu vă cunosc.
Vlad: Viorico ! te iubesc ! Logodnicul tău îi bătirîn, fără staire;j vino, vino, îi fi fericită.
Chiosa: Ia să vezi ce straie frumoase o să-ţi dăm !
Viorica (cu bucurie): Straie frumoase! cercei de aur! A!'
' (Schimbînd) Bai! Bai! Pe bădica Bîrzu îl cunosc, dar de j dumneata parcă mă tem.
Vlad (desnădejduit şi încet Hîrchei) : Fă-i ceva Hîrco! Vrăjeşte-o !
Hîrca (încet lui Vlad) : Acuş, aşteaptă !... (Tare.) Giorico, fata mea, da’ ia uită-te încoace la mătuşa, să vezi ce pupuică ţ-a da bunica, priveşte! (Aici iese din pămînt două car-' toane cu o capelă, un şal, cercei şi altele.) Iaca ce-ţi dă-ruim numai să vii cu noi. Priveşte.
Viorica (alergînd cu bucurie de la un carton la altul) : A! ce frumoase lucruri, cîtu-s de mîndre. Da’ asta ce-i ?
Hîrca; O capelă.
Viorica: O capelă!... Dar aste? Dar aste? Cît îs de mîndre 1, Şi mi le dai mie toate ?
Vlad: Toate, Viorico! Şi încă mai multe, numai să vii cu mine.
Hîrca: Şi îi să fii frumoasă, frumoa'să..: ca o împărăteasă; îi merge la baluri boiereşti cu capela pe ureche, şi cu şalul într-un umăr, ia aşa, priveşte!... (Ea ia din carton şalul şi capela şi le pune.)
Aria no. 8
Cu capela cam drăcească Şi cu şalul tîrîind,
Stîlcind biata franţuzească, Şi din şolduri tot foind!
A ! bonjur, bonjur, ma bel,
388
Coma, coma, vu portez 1; Poftim, poftim la cadril, La cadril, cadril franţez 1
| bis
(Ea joacă cadril.)
Ai văzut, ma şer 2, cu asta ţ-am fript cerga, ica: Trebuie să fie tare mândru pe acolo, pe unde spui d-la ; d-apoi geaba-i, nu-i pentru mine, eu nu înţeleg veseliile acele boiereşti, eu-s o proastă, o ţărancă. Mie mi-i drăguţă căsuţa asta cu stuh, pădurea unde m-am născut şi în toate duminecile, după biserică, iioi fetele ne punem şi jucăm cu flăcăii În poiana asta :
Cu cordele mîndre-n gîţă, Noi fetiţele jucăm,
In poiana as’mîndruţă, Toată ziua ropotăm,
Cu flăcăi cu brîne late Toţi cu plete, toţi de soi,
VIad : Minunat, Viorico ! Minunat!
Hîrca (picarisită): Da’ bine, soro, pesemne, n-ai luat seama la greaţurile3 mele!.-.. da’ ia uită-te şi te miră !...
(La sţîrşitul cupletului, Hîrca joacă cu Chiosa cadril. Viorica cu
Vlad de brîu.)
Vlad : Viorico ! sufletul meu, vin’ cu. mine.
Viorica : Bai, zău 1
Hîrca: Fată hăi, da’ nu-ţi lepăda norocu !
1	Bună ziua, bună ziua, frumoasa mea, ce mai, ce mai faci (fr. bon-jour, bonjour, ma belle, comment, comment vous portez).
2	Draga mea (fr. ma chere).
3	Graţiile.
Ş-înainte ş-înapoi. j D1‘ (Ea joacă moldoveneşte.)
împreună
Hîrca, Chiosa
Cu capela, etc. etc.
Vlad, Viorica
Cu cordele, etc. etc.
389
Chiosa : Auleu ! da’ hai mînca-ţ-aş ochii I
(Aice s-aud ţăranii cîntînd corul de la scena întii.)
Vlad, Hîrca, Chiosa: I-auzi-i vin...
Viorica : Vine nunta !... vine nunta !...
Tustrei: Ce-o să facem ?
Viorica: Vine nunta! bine-mi pare, acuş vin druştele să mă ia, să-mi1 puie hobotu, să mă ducă la cununie! Bine-mi pare. (Sărind de bucurie.)
Vlad (câzînd în genuchi) : Viorico ! iată-mă-s în genunchi, te rog, vin’ să fugim!
Viorica: Cînd vine nunta cu druştele, bai! bai!
Hîrca: Deches ! da’ ce-o mai poftiţi atîta, cuconăşelule! Acu, Chioso, umfl-o şi la trăsură!
Viorica (speriată): Pe mine!
Vlad: Nu vreu, nu vreu, vă zic!
Hîrca: Da’ las’, cuconăşelule, ai văzut năzuroasa, paircă-i cucoană mare. Chioso, să te văd !
Viorica (îngrozită) : Vai de mine!
Chiosa (suflecîndu-şi mînicele) : Las-o, că nici n-atinge! în-•tr-un buc ţ-o suflu fuga. (Se repede, ia pe Viorica, ş-o duc& pînă în fundul scenei.)
Viorica (luptîndu-se) : Nu mă lăsaţi! nu mă lăsaţi!
Vlad (oprindu-l) : Te omor, tîlharulel
SCENA XII
Cei dinainte. Bîrzu, Gînju
La intrarea corului, ţiganii las pe Viorica şi aleargă la trunchiul de copaci; straiele lor se schimbă şi ei se arăt, Hîrca ca o lăieşiţă cu o dairea în mînă şi Chiosa ca uit scripcar lăieş. Ei se fac că cîntă
Corul (intrînd)
Dar ce este ? ce-ntîmplare ? Ce strigi dragă aşa tare ? Ce-ai păţit ? de ce ţi-i frică ? Spune, spune, Viorică !
390
Bîrzu
Spune, draga mea puicuţă,
La bădiţă-tău Bîrzuţă...
Gînju
Dar ce ai, scumpa mea fată ? Lîngă tine sîntem iată 1
Corul
Dar ce este ? Ce-ntîmplare ? } bis ete etc.
Bîrzu: Puiculiţă, sufleţele, ce te-ai ©periat mata aşa ?
Viorica : Ah ! nu ştiu... nu.
Gînju : Ai văzut ceva, fata mea ?...
Bîrzu. (văzînd pe Vlad ţiind pe Viorica) : Da’, dumneata cine eşti ? ce cauţi ? ce vrei ? ce-ai venit ? de unde ?..,
Viorica (aducîndu-şi aminte aleargă la Hîrca şi la Chiosa) : Ia ăştia a umblat să mă fure. (Uitîndu-se la ei şi necunos-cîndu-L). Ba nu, nu, nu-s ăştia... da’ unde-s aceia.. (Uitîn-du-se.)
Vlad : I -am izgonit eu ca pe nişte ticăloşi.(Uitîndu-se la ţigani cu minte.)
Gînju (lui Vlad) : Dar dumneata cine eşti ?
Vlad: Eu ? Eu sînt vărul mirelui.
Bîrzu : Vărul meu !... iaca frate !
Vlad: Da’ ce nu mă cunoşti, măi vere ?... Ţi-aduci aminte... ştii... colo... unde... cînd... iaca nu te mai,face acu.
Bîrzu: A! a 1 aşa, colo. (In parte.) Nu-mi aduc aminte.
Vlad: Eu-s acela! Ţi-am auzit de n/untă ş-am alergat să te sărut... să... vin să te sărut, măi vere. (TI ia iute şi-l îmbrăţişează.)
Bîrzu (înăduşit) : Ei vere, mă-năduşi, vere, vere...
Vlad: Vlad... ce ? mi-ai uitat şi numele ?
Bîrzu : Ba nu, vere... Vlad... (In parte.) Să mă ia naiba de-1 cunosc ; de unde a ieşit cimotia astă ?
391
Vlad: Şi ştiind c-aici n-aveţf scripcari, v-am adus cei mai buni din sat de ,1a noi.
Bîrzu : Ne-ai adus scripcari!... ei să trăieşti, măi vere. (In parte.) Ei, apoi dar mi-i văr 1 (Tare.) Scripcari, băieţi ! iaca scripcari, nişte balauri frumuşei ca fundul ceaunului,
Toţi: Scripcari! scripcari! la joc băieţi!
Bîrzu : Nene socru, hai zău să facem nunta azi. Mare hain mai eşti... pentru o guriţă mai înainte ori mai pe urmă...
Gînju : Ba nu, ba nu, tu te-ai grăbit, tu te-ai pripit!
Toţi (rid.) : Ha, ha, ha...	*
Bîrzu: Dă-ne dar voie să jucăm o ţîrucă.
Gînju : Ei, fie. Haide !
Bîrzu : Să trăieşti, nene socru. Trage ţigane ca la uşa cortului 1 (Ţiganii joacă din instrumentele lor.) Bre, iaca druştele, druştele vin. (Toţi chiuie, aleargă înaintea druştilor. Aici intră pe scenă un car cu doi boi, împodobiţi ta cap şi aduşi de un vornicel cu băţul cu naframă. In car sînt patru ţărance druşte; iau pe mireasă, o pun în car cu druştele, toţi încongiură carul şi dănţuiesc de mînă. Pe Bîrzul nu-ll vreau să-l ia în rînd; el aleargă împregiur, toţi îl împing; ţiganii dinaintea scenei cîntă cupletul următor pe o arie de danţ.)
Final no. 1 Chiosa
Frunză verde, lemn uscat,
Hîrca
Bată-1 cucu de bărbat!
Chiosa
Frunză verde, lemn de soc,
Am să-l pun subt oboroc 1
1 Lipseşte numărul cupletului.
392
Hîrca
Să-l îngir^ş ca pe-un boboc, Şi să-l frig, să-l frig la foc.
împreună
Şă-1 îngraş ca pe-un boboc, Şi să-l frig, să-l frig la foc.
ACTUL II
SCENA I
Corul lăieşilor
T an an a, aftanana, Dabulichi ţustmanda !
Şinca teteo, şinca mo, Dabulichi şoşmando !
Un lăieş
Si trăiască ţiganu,
Cît i-a bate ciocanu,
Cît a face cioaira car,
Gît a trăi stanca-n pair.
Corul
Tanaua, aftanana, etc. etc.
SCENA li
Lăieşii, Hîrca, Chiosa
Hîrca intră supărată; ea se preumblă urmată de Chiosa în vreme ce corul urmează
Un lăieş
Noi ţigani cu meşteşug,
Şi trăim tot din belşug Cît or fi curcani pin sat,
Şi farina de furat.
Corul
Tanaua, aftanana etc. etc.
394
Chiosa (oprind pe Hîrca): Hîrco! Hîrco! nu te mai sclifosi, că mă rupi în coş. ,
Hîrca (cu oftare comică) : Of! Chioso! Chioso! tare mi-i lapte acru la inimă.
Chiosa: Las-acu, fa, hăi, nu-ţi mai înăcri sufletu!
Hîrca: Să-mi vie mie de hac o ţărancă proastă ! Ei! îmi vine să dau cu purnnu în cap.
Chiosa: Auleu Hîrco! da’ dă-te blende, dă să te văd... O leac’ de chef, Hîrco, hlizeşte o leacă la bădica, ia hlizeşte, hlizeşte... (Hîrca rîde.) Ai hlizit, ai hlizit, Hîrco mocîrco!
Hîrca (cu explozie de plîns) : Geaba-i, geaba-i! ne-o pus în cofă romînca. (Ea cade în braţele Chiosei.)
Chiosa (ţiind pe Hîrca şi plîngînd şi el) : A! a ! ne-o pus în cofă, ne-o pus.
Hîrca (smincindu-se iute din braţele Chiosei) : Chioso! o lulea, o lulea, să trag, că mi s-a uscat guştiru de alean!
Chiosa (alergînd în fund către lăieşi) : O lulea dancilor, o lulea aprinsă pentru Hîrca mocîrca.
Bulubaşa: Na ciubeica mea!
Ţiganii: Ba a mea ! ba a mea ! ba a mea !
Bulubaşa: Corcman moi, eu simt Bulubaşă! ,na Chioso ciubeica lui Bulubaşă. (El dă lui Chiosa o mică pipă ţigănească.) Să trăiască Hîrca vrăjitoarea! (Către lăieşi.) Strigaţi, moi!	•
Toţi: Să trăiască Hîrca vrăjitoarea !
, Hîrca (către lăieşii care o încongiură) : Fire-aţi blagoveştiţi dancii Hîrcăi. (Bulubaşii de la care a luat ciubeica.) Un cărbune, Bulubaşă, un cărbune pentru Hîrca, nazira voastră.
Bulubaşa : Ţine, Hîrco, ţine, răeoreşte-ţi inima ! da’ ce eşti aşa de opărită şi de batogită ?
Hîrca : Am scăpat romînca, mo !
Bulubaşa : Da’ n-o lăsa, fa !
Chiosa : Să n-o lăsămu, fa !
Hîrca: Că bine zici!
Bulubaşa: Ţine-ţi firea.
Chiosa : Nu te da, Hîrco !
Hîrca : Hai să fie !
Chiosa: Ştii ce, Hîrco ? Ia cată-ţi norocu, ia trage o leacă bobii.
Bulubaşa: Bobii, fa !
Hîrca: Daţi-mi o sită şi nişte grăunţe. (Bulubaşa îi aduce ce
395
cere. Către lăieşi.) Ian ascultaţi, procleţilor şi balţaţilor, - ştiţi voi că eu vă sînt bunica voaştră ? Să nu lăsaţi pe Hîrca, mo ! cînd voi zice : amarida mo ! la par mo ! la par !, să nu lăsaţi Hîrca nici în ruptu capului 1 Toţi: Las’ pe noi, Hîroo 1
Hîrca: La bobi! la bobi! să te văd noroace drace.
Aria no. 2 Corul
Bobii hai, bobii na,
Trage-i
Să vidiem, Hîrco fa,
Dancii,
Noroc bun de ţi-or da,
Dracii.
Hîrca
Hau pe dealuri, hau pin gropi 1 Patruzeci şi unu bobi!
Aşa cum vă încolţiţi,
- Cum puteţi ca să rodiţi. Cînd pe dealuri, cînd pin gropi, Patruzeci şi unu bobi,
Bine ştiţi, bine gîciţi,
Bine mie să-mi vrăjiţi 1
Corul
. Hau pe dealuri, hau pin gropi 1
Hîrca (urmînd)
Patruzeci şi unu bobi !
De-ţi plini ce-mi zice gîndu.
Să ieşiţi tot fără soţi,
Să cădeţi în trei şi unu,
Şi-n treispirece bobii toţi.
396
Toţi
Hau pe dealuri, hau pin gropi, Patruzeci şi unu bobi!
Hîrca: Inca-ncoa, dancilor şi nu suflaţi. (Căutînd în bobi) Iaca, teteo, videţi voi!... doi şi unu, doi şi unu... îndoială... îndoială !... o s-avem horbe, o să ne dondănim, o să ne luptăm. amarnic cu romînca pădurarului... (Cu ţipet de spaimă.) Auleu!
Lăieşii: Ce este, Hîrco ?
Hîrca (speriată) : Auleu, tătucă! ce-mi văzură ochii... patru şi patru, moi... patru şi patru!
Lăieşii: Patru şi patru !
Hîrca: Soîrbă de moarte... soîrbă de moarte cade... iaca vrăjmaşii... virăjmaşu... vrăjmaşu iaca parcă iese din fundu pământului.
Lăieşii (cu întristare) : Auleu, Hîrco !
Hîrca (cu iuţeală) : Ţăs! iaca izbîndă... trei şi unu, trei şi unu, şi cu bob în prag!... izbîndă, dancilor!
Lăieşii (sculîndu-se iute şi cu bucurie) : Si trăieşti, Hîrco !
Hîrca (sculîndu-se asemenea cu Chiosa care urmează a-i ţine sita): O picat romînca... Iaca şi Lascu... cu bob sositori!
Lăieşii: Bob sositor 1
Hîrca: Iaca vine, iaca vine Lascu... ne cade în căngile noastre; în lături, balţaţilor, că iaca întră... întră Lascu... bobul sositori !
Lăieşii (trăgîndu-se încet spre fund) : Bob sositor, mo! bob sositori I
Hîrca
Videţi voi dancilor Cată-1!
Bobul meu sositor Iată-1!
Fermecu'l vrăjilor Bată-11
397
SCENA III
Vlad, Hîrca, Chiosa.
-	Aid Vlad iese din casa lui Gînju
Hîrca (către Chiosa) : Ia priveşte, cîtu-i de amărît! ne-a picat în mînă...
Chiosa (încet Hîrcăi) : Las’ pe noi!
Vlad (către el): Ah! ce-oi să fac! Ea nu voieşte, nu voieşte, ş-aeurn se face nunta şi n-am pe nimeni, nici un ajutor!
Hîrca (care s-a apropiat încet de Vlad) : Dar eu ce sînt coco-năşelule ?
Chiosa (asemenea) : Ai uitat pe Chiosa Deliu ?
Vlad (amînduror, apucîndu-i de mînă) : Ah ! Hîrco, Chioso, nu mă lăsaţi, c-o iubesc mai presus de gîndire.
Chiosa : De ce nu m-ai lăsat cueonăşelule, să ţ-o umflu în cîrcă?
Hîrca: Da ce n-ai vrut să ţ-o rîdic pe sus cu farmecile mele, sărăcite.
Vlad: O ! la ce ar sluji sila, ,1a ce-ar sluji răpirea, oînd ea nu vrea de mine; ca să mă urască, ca să mă blesteme toată viaţa ei.
Hîrca: Mititelule !
Chiosa : Coconăşelule!
Vlad (mergînd pe un trunchi de copaci în dreapta) : Ah! cît sînt de nenorocit! (El plînge.)
Hîrca (după el) : Da’ nu plînge, mînca-ţ-aş ochişorii, că-mi sfîrîie inima...
Chiosa (asemene, ei se pun in genuchi, unul de o parte şi altul de ceea parte a lui Vlad) : Auleu ! da’ ţine-ţi firea ! (Apucînd în braţe picioarele lui Vlad.) Stăpînule şi milos-tivule, sărut tălpile.
Hîrca: Dabulichi, mo! Hăci, cîrîitule... Dar numai frămînta pe coconăşelu... (Ea împinge pe Chiosa.)
Chiosa : Dec ! ce-mi văzură ochii.
Hîrca: Pei, pîngăritule, şi nu te atinge de luceafărul meu, că eu l-am crescut.
Chiosa (puindu-se greceşte lîngă Vlad) : Iaca, frate, cloanţa.
Hîrca (înduioşindu-se şi cu plîns lui Vlad) Puişoru mamei! ghiocu mătuşei! nu mai suspina, ia uite încoa să-ţi spuie Hîrca oarecică... Eu te-am crescut... şi te-am legănat... ştii mata cum te gogolea Hîrca săraca.
398
Aria no. 3
Inca-ncoa la biata Hîrca, Duducachi mititel,
Eu, ştii, te-am purtat în cîircă Pîn’ ce-ai fost un voinicel. Dancii rni-am trîntit în şatră Şi eu gingaş te-am crescut, Ştii, puneam ulcica-n vatră,
Şi de libov ţ-am făcut!
Chiosa; Iaca cotoroanţa clanţa, parcă numai ea o slujit pe boierul!... Da’ fă încolo, caţa de prisacă! (El împinge pe Hîrca.)
Hîrca: Da’ şezi, mo, că te oîrpesc!
Ian cu ochiu-oleac’ mă fură; Ce ? pe Chiosa l-ai uitat ?
Eu ţ-am pus ciubeica-n gură Eu te-am dus întîi pin sat! Ţ-ad-aminte cu bădica Gîte garduri mai săream;
Iţi rupeam, ştii, cărticica Şi pe dascăli ţi-i goneam.
Of, of, of, şi a-uleu,
Nu mai plînge, dragul meu.
Hîrca (împingînd pe Chiosa) : Mare trebi mai făceai! Da’ du-te la naiba !
Chiosa (asemenea) : Da’ pei tu, cotoroanţa !
Hîrca (asemenea) : Ba tu !
Chiosa (asemenea) : Ba tu !
VI ad (sculîndu-se iute dintre dînşii şi rîzînd cu hohot) : Ha, ha, ha, mă faceţi de rîd cu lacrămile în ochi.
Hîrca, Chiosa : Auleu! o rîs cuconaşu ! (Sărind amîndoi şi viind iute lingă Vlad.) O rîs !
Hîrca: Să trăieşti mititelule; aşa mi-i drag să te văd !
Chiosa : Da’ dă scîrba la pustia!
Chiosa
399
i
VIad: Ah ! cînd m-air iubi Viorica !
Hîrca : Ştii ce, cueonăşelule ? Ţi-o fac eu să te iubească.
Vlad : Cum se poate ?
Chiosa: Să te văd, Hîrco!
Hîrca: D-apoi dar nu-s degeaba Hîrca vrăjitoare.
Vlad : Hîrco ! Numai să nu-i faci vrun rău.
Hîrca: Nici n-o ating. Ii s-o vezi picîndu-ţi la picioare de dragoste.
Vlad: Hîrco, Hîrco ! Ţi-oi da ce-i cere.
Hîrca: Am s-o fac să-ţi cadă belea, să-ţi saie-n gît. Hai, lă-saţi-mă singură că am să răstorn lumea şi să tulbur pă-mîntul în coş, numai păziţi să nu vie nimeni.
Vlad: Mă duc să-i ţin de vorbă în casă. (El iese.)
Hîrca: Tu, Chioso, ia lăieşii şi-mi păzeşte poiana.
Chiosa: Las’ pe mine, Hîrco. (Chiosa merge în fund la corturi, ia lăieşii şi pune străji în vremea celor dintîi frase a Hîrcăi.)
SCENA IV
Hirca, pe urmă două ţigance.
După depărtarea Chiosei, Hîrca îşi ia dăireaoa după trunchi, şi se plimbă desperată împregiurul lui
Acu să te văd, vrăjile mele, să vîrîţi zece draci „în inima romîncei!... Săriţi, spînzuraţii iadului, acu vă-i vremea să v-a-rătaţi... Amanda dabulichi! (Ea face împregiurul trunchiului gesturi de vrăjitorie, bate din daira, s-aude tunînd. Scena se întunecă, se vede fulgerul şi s-aude un sunet de lanţuri subt scenă.)
Aria no. 4
Corul dracilor (subt pâmînt)
Inca sosim,
Inca zberăm,
La vorba ta Iute, inca.
400
Sosim, sosim,
Zberăm, zberăm,
La vorba ta,
Inca, inca.
(In vremea corului, Hîrca strigă cu glas mare:)
Acu, aice!... să vă văd! şinca, mo. (La sfîrşitul corului, Hîrca bate din dairea. Trunchiul se deschide şi pe loc iasă din el doi drăcuşori care aleargă giucînd împregiurul Hîrcăi.) Să trăiţi, dancii tetei, ce n-aţi venit mai degrabă ?... să vă bat acu cu mătura aprinsă. Ce face danciu cel bătrîn ? şade-n vatră şi bea tiutiun, aşa-i ?... Da’ ce dracu mi-o trimes aşa draci feşteliţi ? Bre! da’ negri sînteţi, mai întunecaţi decît tăciunele. Da’ na, ştergeţi-vă la nas, bre, că rău vă mai poartă de grijă. Ei las’ că vă spoiesc eu acuş de nu v-or cunoaşte!... (Strigînd în fund la lâieşi.) Gahiţo! Iftinco ! Un cazan, fa, hăi, un cazan încoace! (Către draci.) Ia să vedeţi cum oiu să vă ghi-lescu eu de mîndru, .am să vă pui la leşiat, să vă ferb la cazan! (Dracii se sperie şi dau un ţipet sălbatec.) Ţis! să nu cîrcniţi că vă sucesc gîtu!... ia să videţi ce pupuică am să fac din voi, am să scot un înger, un făt-frumos cu păru de aur ! Gf! da’ ştergeţi-vă la nas, trîntorii dracului... (Aici ţigancele chemate de Hîrca aduc un cazan mare şi îl pun în mijlocul scenei.) Ia luaţi.-mi acu pe puişorii ăştia şi fora-n cazan. La cazan acu 1 (Dracii ţipă şi fug.) Prindeţi-i de corniţe, prindeţi-i şi, la lăute,, la lăute. (Ţigancele prind dracii şi îi aduc.) Ştiobîlc, înăuntru, ştiobîlc aice!
(Ţigancele bag pe drăcuşori în cazan unu cîte unu; dracii se zbuciumă şi ţipă.)
Aria no. 5 Să-i spălaţi,
Să-i frecaţi,
Ca pe dînşii să-i zoliţi.
Hai, haideţi,
Leşieţi,
Şi de pele să-i jupiţi.
(In vremea cupletului, ţigancele aduc două cofe cu apă şi varsă în cazan peste draci.)
Din doi draci,
Din doi danci,
26 — Primii noştri dramaturgi
401
• Negri ca un tăciunaş, Să-mi lucrez. Să-mi durez.
Un drăguţ de îngeraş I Puişor De amor,
Ochişorii mînca-ţ-aş 1 Haide, hai!
Iute sai
bis
Vin’ la mama, îngeraş!
(In vremea ăstui cuplect, Hîrca a mestecat în cazan c-un melesteu şi ţigancele trîntite la pămînt au suflat în foi supt cazan şi la sfîrşit Hîrca şi ţigancele scot din cazan un în-£eraş.)
SCENA V Hîrca, Îngeraşul
Ţigancele iau cazanul şi se duc în cort. Ingeraşu sare iute din mîinele Hîrcăi
Ingeraşu (la sine) : A ! iată-mă-s! De acu, las’, Hîrco, las’, să te ţii bine 1
Hîrca: Iaca, iaca, puşchiu şi pelivanu! Abia l-am scos din găoace, ş-îi vine a zburda!... Vin’ încoace la mama, titi-rezule, vin. (îngerul se fereşte de dlnsa.) Deches, s-a fudulit gîngania, a prins mămăliga la coajă... Da’ vin’ încoace, trîntore. (II ia de mînâ.) Că eu nu te-am plămădit de flori de cuc... Am să te pui la lucru, ia-ţi săgeţile. Unde ţi-s săgeţile ?... N-ai ?... Amoru fără săgeţi, ca ţi-ganu fără ciocan! Las’ că te împodobesc eu acuş. (Ea bate din dairea şi pe loc iese din pămînt pe o tipsie o tolbă cu săgeţi.) A! bine, ia să. le văd, ascuţitu-le-a, cumsecade ?... Iaca ! tot lucru ţigănesc! Ei, pentru tine îs bune, după sac şi peticul. Na, ţine şi ia seama ce-ţi spun eu!... o să vie acuş o ţărancă — s-o străpungi cu săgeţile tale, m-ai auzit?
îngerul (întinzînd săgeata asupra Hîrcăi) : Cum ? Aşa ?... Iaca !
Hîrca: Da’ nu pe mine, trîntore. (Ţiindu-se de inimă.) Auleu, da’ astîmpără-te! Da’ nu-mi face de dragoste! Valeu! Of! Că frumuşăl e!
402
îngerul: Aşa-i că ţi-am fript oerguţa 1 Hîrca: Of ! îmi sfîrîie inima... Ei, dacă-i aşa, oi să oi să te sărut I (Vrea să-l prinză.) îngerul: Da’ vorbă-i! (Fuge.)
Hîrca: Las’, las’. (Ei iese fugind.)
SCENA IV Viorica, Bîrzu
Ei intră tiindu-se de braţ şi sărind
Aria no. 6 împreună
Hai să meargă, meargă I S-au trecut de şagă,
Azi popa ne leagă,
Dragă, dragă, dragă S-o trecut de şagă,
Azi ipopa ne leagă
(Impingîndu-se cu umărul unul pe altul.) Bîrzu
Şi de acu fa, hăi !...
Viorica
Las’ pe mine, măi !
Bîrzu
Am să fiu cam rău.
Viorica
Eu îs pop-a tău!
Bîrzu
Eu îţi sînt bărbat 1 Viorica
Eu te-am înjugat!
Bîrzu
Ş-amar te-oi purta.
Viorica
Vai de pelea ta.
te săruţi
26*
403
împreună
Hai să meargă, meargă ! etc. etc.
Bîrzu: Ei, bravo, bravo, vrea să zică, îi să fii de acu nevasta mea ?
Viorica: Şi dumneata bărbăţelul meu !
Bîrzu: De-acu pace! Nu ne mai strică nunta nenea Gînju pentr-o biată guriţă !
Viorica: Dacă apoi, zău, aş plînge de ciudă.
Bîrzu : Ştii ce, fă, hăi ?
Viorica : Ce, bădică ?
Bîrzu : Nu gîceşti tu, fa ?
Viorica : Da’ nu, zău !
Bîrzu : Ei, ia las’!
Viorica : Ba zău, nu !
Bîrzu: Hai să venim de hac lui nene Gînju! Dă-mi o guriţă. Viorica : O guriţă ?
Bîrzu : Nu ne vede nimeni.
Viorica: Oare nu ne vede nime ?
Bîrzu (sărutînd-o) : Ia aşa! Vezi tu că mă iubeşti Viorico!
Ţi-am spus eu că-i să mă iubeşti, fa hăi.
Viorica: Da’ zău mi-eşti drag, bădică. D-ta mă tot faci să rîd... Da’ flăcău cela, Vlad... îmi spune nişte vorbe aşa de ciudate, că zău, parcă mi-i frică de dînsul.
Bîrzu : Da’ eu, aşa-i, ţi-am picat tronc la inimă ! Aşa-i ? Viorica: Hă, hă, hă, de d-ta nu mă tem. Iaca vezi! (Ii dă un pumn pe spate.)
SCENA VII Viorica, Bîrzu, Tngeraşu
îngeraşul (la sine): Dă-i bune, dă-i bune, las’ că v-oi stinge eu focu acum.
Bîrzu (rîzînd): Da, Giorico, dă, că mă iubeşti, mă iubeşti. Viorica: Zău te iubesc... na... na... na... (Ii mai dă pumni.) Bîrzu: Ha, ha, ha... (O ia în braţe.)
(Ei stau îmbrăţoşaţi şi rîzînd; îngeraşul îşi întinde săgeata spre Viorica.)
404
Viorica (împingînd pe Bîrzu cu spaimă): Vai de mine, fugi de-aice, că tare eşti slut!
Bîrzu (încremenit) : Hai!
Viorica: Şi bătrîn şi pogan, fugi că mă sparii, fugi!
Bîrzu (voind a se apropia de Viorica) : Giorico I da’ ce spui, dragă ?
Ingeraşu (guindu-se între ei, îl împinge) : Fugi c-o sparii.
Bîrzu : Hai I Cine-a vorbit ?
Viorica (văzînd îngeraşul): Ara! ce copilaş mîndruţ. (îngerul îi face semn să tacă ş-o chearriă deoparte.)
Bîrzu (câutînd împregiurul lui): Un copilaş? da’ unde-i ? da’ unde-i ?
Viorica: Iacătă-11 iacătă-1, parcă-i un îngeraş! Ce aripi frumuşele !
Bîrzu: Aripi! Vai de mine! Oare ce bîigueşte ?... Giorico l vină-ţi în simţire! (Alergînd la ea.)
(îngeraşul ia de mînă pe Viorica şi fuge în ceealaltă parte
de scenă)
Bîrzu (uitîndu-se cu jale la Viorica) : Giorico! Vai de mine, a-nnebunit beata Viorică ! Iaca ce face dragostea, mă iubeşte de şi-a perdut mintea... Giorico!
Ingeraşu : Prostule ! nătărăule !
Bîrzu : Hai, cine a vorbit ? cine mă ocărăşte ? cine ?
îngerul (dîndu-i o. sfîrlă) : Ia eu ! eu !
Bîrzu: A! (Viorica şi ingeraşu rîd cu hohot.) Aşteaptă, duh necurat! Viorico, vin încoace, că-i ducă-să pe pustii.
Viorica (ferindu-se de Bîrzu) : Bai, bai, dă-mi pace.
îngeraşul: Ba tu eşti dracu pe uscat, slutule!
Bîrzu : Da; unde-i ? unde-i ?
Viorica (îngeraşului) : Mă rog, scapă-mă de dînsu !
Ingeraşu: Las’ pe mine! (Apucînd pe Bîrzu de straie pe dinapoi.) Iată-mă-s!
Bîrzu (întorcîndu-se să-l prindă) : A! te-am prins!
Ingeraşu (apucîndu-t de o parte) : Ţine bine!
Bîrzu (asemenea) : A! a!
405
Aria no. 7 îngeraşu
Ei, zău tare-mi pare bine, Că-mi bat joc d-un nătărău; Ei, de acuma las’ pe mine, Am să-l fac mai prostalău ! Prinde, dă, ce stai pe loc ?
Bîrzu
Baba oarba, zău, mă gioc!
Na-ţi o cheie ş-o lăcată Să te văd, pias de mă cată 1 Las’, mă rog, că-i ameţi, Mai încet, nu te iuţi,
N-aţi o cheie ş-o lăcată,
Să te văd, pas de mă cată !
Viorica (singură) : Ha, ha, ha, sărmanu bădica Bîrzu, o să-l scoată din minte îngeraşu meu! Doamne! da’ sjlutu-i şi bă-trînu-i bădica Bîrzu, eu, zău, pînă acum nu i-am lugt seama ! Iaca, iar mi s-o stricat nunta, de acu cu cine m-oi mărita eu... de!...
Viorica
Baba oarba, unde-ai mas ? îngeraşu
Pe cuptori ?... şi ce ţ-ai ars ?
Viorica O mînică de cojoc!
Bîrzu
Baba oarba zău mă gioc! îngeraşu
SCENA VIII
406
Aria no. 8
Vai de mine, ce păcat,
C-am rămaâ fără bărbat,
Vai de mine de-ntimplare,
C-am rămas iar fată mare.
Iată-mă-s acu-ntre doi,
Din ei nu ştiu care-i bunu,
Am să-i iau pe amîndoi,
Ca să nu scap nici pe unu.
Zău i-oi lua pe amîndoi, |
Ca să nu perd nici pe unu. j bjs Vai de mine ete. etc.
Tot una-mi zice că mă iubeşte flăcăul cela Vlad, că m-a noroci!... nu ştiu, oare să-l cred?... cînd îl văd, parcă mă ia fiori... mă tem de dînsul. (Aici îngeraşul intră, se suie pe trunchi şi întinde săgeata asupra Vioricăi.) A! a 1 Oare ce simt ? un foc parcă mă arde la inimă! Ah! ba nu, nu; Vlad, Vlad îi tînăr, îi frumos ! ce boi mîndru 1 ce căutătură !... Ah! aş vrea să-l văd, să-l văd.
SCENA IX
Viorica, Vlad, Ingeraşu
Vlad (alergînd la Viorica) : Viorico! Viorico 1 Da’ ce fugi tu de mine ?...
(Aici îngerul se coboară după trunchi şi se pune după Viorica.)
Viorica: Eu ?
Vlad: O ştiu! Mă urăşti... Viorico I iată-mă-s la picioarele tale... Fie-ţi milă, fie-ţi milă.
Viorica (apucîndu-l iute de cap): O! te iubesc, te iubesc de nu mai pot.
Vlad (sculîndu-se iute) : Viorico, ce spui ? O! Bucuria mă-neacă!
Viorica: Nu ştiu ce am, nu ştiu ce simt... dar te iubesc, te iubesc, şi de acum fără dumneata nu pot trăi... O! sca-pă-mă de Bîrzu, scapă-mă! (Şi-ascunde capul în sînul lui Vlad.)
407
Vlad: Las’, dragă, n-ai grijă... Mă iubeşti! Ah! cît sînt de fericit! de acum eşti a mea. Nu-ţi pasă... Hai dragă, vin’, vin’ să fugim.
(Tngeraşu trage pe Viorica de straie făcîndu-i semn să nu priimească.)
Viorica : Să fugim ?
Vlad: Da, Viorico! trăsura mea ne aşteaptă, vin’ mai iute, vin’.
(O trage de mină şi îngeraşu asemenea de cealaltă parte.) Viorica: O, bai, bai! Mai bine, iaca, nunta îi gata, popa ne aşteaptă, hai să ne cununăm şi pe urmă mi-i duce unde-i vrea...
Vlad: Să ne cununăm... aşia degrabă. (La sine) Ce oi să fac? (Tare) Nu se poate, Viorico. Vin’ întîi cu mine şi pe urmă...
(Îngeraşu trage pe Viorica de straie ş-îi face semn să nu priimească.)
Viorica: Aşa, dumneata vrei să mă-nşeli numai ?
Vlad : Viorico, zău !...
Viorica (plîngînd) : Bai, bai, văd că nu mă iubeşti. (Tngeraşu o trage de mină spre casă.)
Vlad: Viorico !
Viorica: Ia vezi, eu te iubesc, da’ de nu te-i cununa cu mine, să ştiu c-oi muri de necaz, da’ mai bine oi lua pe Bîrzu. (îngeraşul o vîră în casă iute.)
Vlad (repezindu-se s-o oprească): Viorico ! Viorico ! îngeraşu (pe pragul uşei îi pune mina în piept şi-l opreşte) : Ia mai stăi o leacă, că te-i pripi!
Vlad (trăgîndu-se înapoi cu mirare) : Cine vorbeşte? îngeraşul: Ia eu! eu, îngerul păzitori a Vioricăi, ştiu că vrei s-o înşeli, săraca.:, dar geaba ţi-i, că-s eu pe aici. Vlad (în mare mirare) : Ce-nsemnează ? îngeraşu : Ia, însemnează că de nu te-i cununa cu Viorica, nu ţi-o dau, nu! Te aştept: de nu-i veni s-o duci la biserică, o ia Bîrzu.
Vlad (vrea să se. repeadă spre înger) : Da’ bine...
îngeraşul (intră în casă iute şi închide uşa) : Daca-ţi place!
408
SCENA X
Vlad (singur) : Viorica ! cununie!... un înger! Ah! parcă visez... Ce-oi să fac ? Eu, un boier, un nobil, să mă cunun cu o ţărancă, să-mi stric o poziţie, un rang... Dar altfel o perd... o perd pentru totdauna... pe Viorica, pe scumpa mea Viorică... O ! fără de ea nu pot trăi, şi ce-mi slujesc rangul, averea, nobleţă, daca voi fi nenorocit toată viaţa mea.
Aria no. 9
Nu voi nobleţă, averi, mărire,
Daca prin ele nu pot să am O mîngîiere, o fericire,
Ce gustă încă şi un ţăran.
Pe oameni cerul tot de o baie,
Deopotrivă pe toţi zidi.
De ce dar astăzi, cu acea văpaie,
• Pe o ţărancă nu aş iubi!
Noble sînt numai faptele bune,
Ce ş-o ţărancă poate simţi.
Eu voi dar astăzi, noblu de nume,
Cu Viorica a mă-nsoţi.
■ (Aici se vede în fund Hîrca.)
A ! s-a sfârşit, s-au sfîrşit toate. Mă cunun, mă cunun cu Viorica! Pe Viorica o iau de soţie. (El se repede să intre în casa lui Gînju.)
SCENA XI Vlad, Hîrca, Chiosa
Hîrca (ieşind înainte lui Vlad) : Auleu, mînca-ţ-aş ochii, cu cine te cununi tătucă ?
Chiosa: Dar cu cine te-ngurlui, beicachi ?
Vlad: A! bine c-aţi venit dragii mei! Cu Viorica, cu Viorica mă cunun, am hotărît s-o iau de soţie.
Hîrca: Auleu!
409
Vlad: Altfel nu voieşte să vie cu mine, ş-o perd, o perd pentru ; totdauna.	'■?
Hîrca : Ce-ai vorbit frumuşelule ? Te cununi ? Te-nsori ? Parcă' m-au trăsnit fulgerul de sus!
Vlad: Nu, Hîrco, nu te-ngriji, eu pe voi nu vă voi depărta. Tu, Hîrco, vei fi tot credincioasa mea, şi ţie, Chioso, ţi-oi da o sumă de bani!
Chîosa: Si trăieşti milostivule, s-ajungi să fii naziru cel mare, ia pe Giorica, ia-o !
Hîrca (împingînd pe Chiosa) : Pei proclete, că te sugrum !
Chiosa : (ferindu-se) : Deches ! da’ ce te-a pălit, Hîrco ?
Hîrca: Da’ ce mi-o fost să mai văd, mititelule şi puişorule! Da’ cum îi să ei mataluţa o ţărancă proastă, un boier mare oa dumneata... Auleu, mămucă, să nu faci una ca asta...
Vlad: S-a sfîrşit, s-a sfîrşit, Hîrco! Am hotărît! Ea m-aş-teaptă, mă duc!
Hîrca (oprindu-l) : Of! dar mai stăi o leacă, că mă rupi la inimă !
Chiosa (vrînd să ia pe Vlad) : Da’ hai, cuconaşule!
Hîrca (Chiosei, furioasă) : Carnacs, bazaochi, că n-am vorbe cu tine!
Chiosa: Da’ nu te jîmba, colţato !
Hîrca (lui Vlad) : Of, ţigătule şi brilantule, nu mă lăsa! Da’ de aceea ţi-am prins-o eu de nas cu farmecile, de aceea ţi-am dat-o pe mînă ?
Vlad: Ia sfîrşaşte, sfîrşaşte. (Vrînd să se ducă)
Hîrca (puindu-se în calea lui Vlad, şi picîndu-i în genuchi) : Să nu te duci că mor, ş-ăi să dai seama.
Chiosa: Da’ crăpi, Scaraosehi.
Vlad: Dar ai nebunit, Hînoo! Ce-ţi pasă ţie, daca mă-nsor cu Viorica ?
Chiosa: Ce-ţi pasă ţie ?... Iaca !
Hîrca (trîntindu-se la pămînt) : Vai de mine şi de mine, mă-
mulieă dragă !... Of, nu vreu să te-nsori, tăţueă, nu vreu, că nu-mi vine, nu-mi vine la socoteală...
Chiosa : înţeleg aleanu ei!...
Vlad : Dacă-s nebun eu...
410
Aria no. 10 Hîrca (oprindu-l)
Vai .de mine, mămulică,
Vai, nu mă lăsa !
Fie-ţi milă, drăgulică,
Că mor, iaca na !
Chiosa (lui Vlad)
Nu vezi Hîrca modoranca,
Ce vrea cu mata?
Hîrca
Să-ţi iubeşti cît vrei ţăranca, Dar nu te-nsura.
Chiosa
Ca să-ţi prade biata stare, Să n-ai ce mînca !
Hîrca
Ia-o, ia-o, ţiitoare,
Dar femeie ba I
Chiosa
Ca să-ţi peardă sufleţelul, Dracului să-l dea.
Hîrca
Of! ne-ascultă cuvinţelul, Fă-mi pe voia mea.
Chiosa
Ca să-ţi peardă sufleţelul, Dracului să-l dea.
împreună
Chiosa
Nu vezi Hîrca modoranca, etc. etc.
Hîrca
Să-ţi iubeşti cît vrei ţăranca, etc. etc.
411
Vlad
Ia vezi Hîrca modoranca Cu mine ce vrea :	>
Să mă prade de cea stare Să n-am ce mînca,
Şi să-mi peardă sufleţelul,
Dracului să-l dea !
Vlad (împingînd pe Hîrca) : Aşa ticăloaso! Lipsă, lipsi dinaintea mea. (El vrea să se repeadă spre uşă.)
Hîrca (smulgîndu-se şi puindu-se iute în uşă scrîşnind) : In lături, în lături, că te ia dracii.
Chiosa (trăgînd pe Vlad înapoi) : Fugi, cuconaşule, că-i turbată.
Vlad (Hîrcăi) : Iţi zdrobesc ciolanile.
Hîrca (rîzînd sălbatec) : Ha, ha, ha!
Chiosa : Vai de mine !
Hîrca: Da’ iai uitat că-s Hîrca vrăjitoarea. De-acu nu scapi din unghiile mele.
Vlad (voind încă a se repezi spre uşă) : Ia aşteaptă, cioară...
Hîrca (scoţîndu-şi din brîu varga de alun şi vrăjind pe Vlad) : Stăi, Lascule, că de acu dracu-ţi ştie de ştire.
Vlad (simţind efectul vrăjei şi poticnîndu-se) : A ! a !
Chiosa (asemenea) : Auleu !
Hîrca (înaintînd încet spre ei cu varga de alun întinsă) : Lascule, Lascule, de acu starea ta e a mea 1 Sufletul tău, am să-l dau peşcheş dracului 1 (Aici îngerul iese repede din casă.)
SCENA XII
Hîrca, Chiosa, Vlad, îngerul
îngerul (viind fuga şi smucind toiagu din mina Hîrcăi) : Stăi, Hîrco, că mai sînt şi eu pe aice!...
Vlad, Chiosa (viindu-şi în sine) : A! a!
Hîrca (dîndu-se înapoi c-un ţipet sălbatec): A! îngerul (rupînd băţul Hîrcăi) : Iată vrăjile tale stricate, de acum nu mai ai nici o putere.
412
Hîrca : Auleu !	t
Chiosa : Să trăieşti frumuşelule !
îngerul: Vlade! vin’ cu mine, n-ai nici o grijă de acum, însoţirea ta s-a face, eu te voi cununa. (Ia pe Vlad şi-t duce lingă casă.)
Chiosa (ţiindu-se de straiele lui Vlad) : Nu mă lăsa cuco-naşule!
îngerul: Hîrco, tu ai vrut să perzi două suflete: eu ţi-am stricat planurile: în loc de duhul cel rău care voiai tu să scoţi din cazan, am ieşit eu, îngerul păzitor a Vioricăi. (El intră cu Vlad în casă.)
Hîrca (cu glas slab şi ameţită) : A! m-a biruit, m-a biruit Cel-de-sus.
Chiosa (scoţînd capul pe uşă) : Ai sfeclit-o, ai sfeclit-o!
(Hîrca vrea să se repeadă la el, Chiosa închide uşa iute.)
SCENA XIII
Hîrca (singură) : Lascule! Lascule! încă n-ai scăpat tu de mine. A! de acu lăieşii, lăieşii să-mi strig eu, dancii mei, săracii. (Hîrca se suie pe trunchi şi buciumă de trei ori dintr-un corn ce l-a luat de pe trunchi.)
Aria no. 11
Săriţi, săriţi, săriţi,
Copii nu mă lăsaţi,
Haideţi, haideţi, veniţi,
Pe Hîrca agiutaţi!
Iată-mă-s la osîndire,
Săriţi, săriţi, băieţi!
Hîrca voastră-i la peire,
Săriţi, săriţi, haideţi.
413
SCENA XIV
Htrca, Lăieşii, şi îndată Bîrzu Aice Hîrca mai buciumă de trei ori, ţiganii vin alergînd din toate părţile cu parul de umere
Corul
Săriţi, săriţi, săriţi !
Pe Hîrca s-ajutaţi,
Haideţi, haideţi, veniţi!
Pe Hîrca n-o lăsaţi.
Iată-o-i la osîndire,
Săriţi, săriţi, băieţi,
Hîrca voastră-i la peire,
Săriţi, săriţi, haideţi!
Bîrzu (intră alergînd) Vai de mine, da’ ce este modorănilor ? Arde satu ?
Hîrca (coborîndu-se de pe trunchi) : Ce este ? Ia, ai rămas fără nevastă.
Bîrzu : Giorica mea !
Hîrca: Ia, pe Giorica ta, ţi-a suflat-o Lascu.
Bîrzu: Lascu! Ce mîncare-i acela?
Hîrca: Ia Vlad, ţăranul, vrea să se cunune cu Giorica ta ! Bîrzu: Vai de mine, ce-mi spui, jupîneasă ţigancă ?... Vlad, auzi ?... şi zice că nri-i văr... dă, mai crede altă dată verilor.
Hîrca: Dă-te mie ş-îţi scap pe Giorica.
Bîrzu: Mă dau, mă dau, dragă jupîneasă ţigancă, a dumitale să fiu, numai dă-mi pe Viorica, dă-mi-o, mă rog, că mor. Hîrca: Las’ pe mine. (Lăieşilor.) Să vă văd, dancii mamei!
Daţi buzna în casă şi-mi suflaţi romînca pe sus.
Bîrzu (sărind de bucurie) : Să trăieşti, să trăieşti jupîneasă lăieşiţă.
Final no. 12
Lăieşii (vînturînd ciomegile)
Săriţi, săriţi, săriţi!
Romînca să-mi luaţi,
Haideţi, haideţi, veniţi,
Romînca să-mi suflaţi 1
414
Bîrzu
Vai de mine, Giorică,
Cum de .laşi; pe-al tău bădiţă !
Corul
Săriţi, săriţi, băieţi 1 Săriţi, săriţi, haideţi 1
Hîrca
Las’ pe mine, pe romînca,
Ţi-o' dă astăzi Baba Hîrca.
Corul
Săriţi, săriţi, săriţi,
Haideţi, haideţi, grăbiţi 1
SCENA XV
Lăieşii, Hîrca, Bîrzu, Chiosa In minutul ce lăieşii vreau să se repeadă, Chiosa iese repede din oasă
Chiosa
Auleu, lăieşilor,
Da’ ce faceţi, dancilor ?
Ce vă puneţi voi în cîrcă,
C-un boiar, c-un boiar mare I Pentr-o Hîrcă ş-o mocîrcă,
Că-ţi muri-n spînzurătoare! (ter.)
Corul (dîndu-se în lături cu frică)
Un boier, măi, boier mare!
Om muri-n spînzurătoare!
Hîrca
Auleu, mo, da’ ce staţi ?
Auleu, nu mă lăsaţi 1
Corul
Un boier, un bdier mare I Om muri-n spînzurătoare.
415
Chiosa
Geaba, Hîrco, s-a sfîrşit.
Că veleatu ti-a sosit.
Iaca dracu, dracu vine,
Să te ducă-n iad pe tine! (d-a capo)
(Aici Hîrca se cufundă în pămînt.)
Hîrca (cufundîndu-se) : Auleu ! auleu !
(In vremea aceasta, fundul scenei, care se acoperise de nori, se deschide şi se vede în depărtare Viorica şi Vlad în genuchi, pe care îngeraşu îi încunună.)
(Tablou.)
Sfîrşit